ISSN 1977-0782

Jurnalul Oficial

al Uniunii Europene

L 300

European flag  

Ediţia în limba română

Legislaţie

Anul 57
18 octombrie 2014


Cuprins

 

II   Acte fără caracter legislativ

Pagina

 

 

ACORDURI INTERNAŢIONALE

 

 

2014/717/UE

 

*

Decizia Consiliului din 8 octombrie 2014 privind semnarea, în numele Uniunii Europene și al statelor membre ale acesteia, a Protocolului la Acordul-cadru global de parteneriat și de cooperare între Uniunea Europeană și statele membre ale acesteia, pe de o parte, și Republica Socialistă Vietnam, pe de altă parte, pentru a se ține seama de aderarea Republicii Croația la Uniunea Europeană

1

 

 

2014/718/UE

 

*

Decizia Consiliului din 8 octombrie 2014 privind semnarea, în numele Uniunii Europene și al statelor membre ale acesteia, a Protocolului la Acordul-cadru de parteneriat și de cooperare între Uniunea Europeană și statele membre ale acesteia, pe de o parte, și Republica Filipine, pe de altă parte, pentru a se ține seama de aderarea Republicii Croația la Uniunea Europeană

3

 

 

REGULAMENTE

 

*

Regulamentul (UE) nr. 1096/2014 al Comisiei din 15 octombrie 2014 de modificare a anexelor II, III și V la Regulamentul (CE) nr. 396/2005 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește limitele maxime de reziduuri pentru carbaril, procimidon și profenofos din sau de pe anumite produse ( 1 )

5

 

*

Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1097/2014 al Comisiei din 17 octombrie 2014 de modificare a Regulamentului (UE) nr. 479/2010 în ceea ce privește notificările statelor membre către Comisie în sectorul laptelui și produselor lactate

39

 

*

Regulamentul (UE) nr. 1098/2014 al Comisiei din 17 octombrie 2014 de modificare a anexei I la Regulamentul (CE) nr. 1334/2008 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește anumite substanțe aromatizante ( 1 )

41

 

 

Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1099/2014 al Comisiei din 17 octombrie 2014 de stabilire a valorilor forfetare de import pentru fixarea prețului de intrare pentru anumite fructe și legume

44

 

 

Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1100/2014 al Comisiei din 17 octombrie 2014 de stabilire a coeficientului de alocare care urmează să fie aplicat cererilor de licențe de export pentru brânzeturile destinate exportului către Statele Unite ale Americii în 2015 în cadrul contingentelor menționate în Regulamentul (CE) nr. 1187/2009

46

 

 

DECIZII

 

 

2014/719/PESC

 

*

Decizia EUTM MALI/3/2014 a Comitetului politic și de securitate din 9 octombrie 2014 privind numirea comandantului misiunii UE pentru misiunea militară a Uniunii Europene pentru a contribui la instruirea forțelor armate maliene (EUTM Mali) și de abrogare a Deciziei EUTM MALI/1/2014

49

 

 

2014/720/UE

 

*

Decizia Consiliului din 13 octombrie 2014 de stabilire a poziției care urmează să fie adoptată în numele Uniunii Europene în cadrul Comitetului pentru achiziții publice referitor la aderarea Muntenegrului la Acordul revizuit privind achizițiile publice

51

 

 

2014/721/UE

 

*

Decizia Consiliului din 13 octombrie 2014 de stabilire a poziției care urmează să fie adoptată în numele Uniunii Europene în cadrul Comitetului pentru achiziții publice referitor la aderarea Noii Zeelande la Acordul revizuit privind achizițiile publice

53

 

 

2014/722/UE

 

*

Decizia de punere în aplicare a Consiliului din 14 octombrie 2014 de autorizare a Germaniei să aplice o rată redusă a taxei pentru energia electrică furnizată în mod direct navelor aflate la dană în port în conformitate cu articolul 19 din Directiva 2003/96/CE

55

 

 

2014/723/UE

 

*

Decizia Băncii Centrale Europene din 17 septembrie 2014 privind punerea în aplicare a separării dintre funcțiile de politică monetară și de supraveghere ale Băncii Centrale Europene (BCE/2014/39)

57

 

 

RECOMANDĂRI

 

 

2014/724/UE

 

*

Recomandarea Comisiei din 10 octombrie 2014 privind modelul de evaluare a impactului asupra protecției datelor pentru rețelele inteligente și sistemele de contorizare inteligentă

63

 

 

Rectificări

 

*

Rectificare la Decizia 2014/313/UE a Comisiei din 28 mai 2014 de modificare a Deciziilor 2011/263/UE, 2011/264/UE, 2011/382/UE, 2011/383/UE, 2012/720/UE și 2012/721/UE pentru a se ține seama de evoluțiile înregistrate în clasificarea substanțelor ( JO L 164, 14.20.0306 )

69

 


 

(1)   Text cu relevanță pentru SEE

RO

Actele ale căror titluri sunt tipărite cu caractere drepte sunt acte de gestionare curentă adoptate în cadrul politicii agricole şi care au, în general, o perioadă de valabilitate limitată.

Titlurile celorlalte acte sunt tipărite cu caractere aldine şi sunt precedate de un asterisc.


II Acte fără caracter legislativ

ACORDURI INTERNAŢIONALE

18.10.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 300/1


DECIZIA CONSILIULUI

din 8 octombrie 2014

privind semnarea, în numele Uniunii Europene și al statelor membre ale acesteia, a Protocolului la Acordul-cadru global de parteneriat și de cooperare între Uniunea Europeană și statele membre ale acesteia, pe de o parte, și Republica Socialistă Vietnam, pe de altă parte, pentru a se ține seama de aderarea Republicii Croația la Uniunea Europeană

(2014/717/UE)

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolele 207 și 209, coroborate cu articolul 218 alineatul (5),

având în vedere Actul de aderare a Republicii Croația, în special articolul 6 alineatul (2),

având în vedere propunerea Comisiei Europene,

întrucât:

(1)

În conformitate cu articolul 6 alineatul (2) din Actul de aderare a Republicii Croația (denumit în continuare „Actul de aderare”), aderarea Republicii Croația la Acordul-cadru global de parteneriat și de cooperare între Uniunea Europeană și statele membre ale acesteia, pe de o parte, și Republica Socialistă Vietnam, pe de altă parte (denumit în continuare „acordul”) se aprobă prin încheierea unui protocol la acord (denumit în continuare „protocolul”). În conformitate cu articolul 6 alineatul (2) din actul de aderare, în cazul unei astfel de aderări se aplică o procedură simplificată, prin care Consiliul, hotărând în unanimitate în numele statelor membre, încheie un protocol cu țările terțe în cauză.

(2)

La 14 septembrie 2012, Consiliul a autorizat Comisia să deschidă negocieri cu țările terțe în cauză. Negocierile cu Republica Socialistă Vietnam au fost încheiate cu succes prin parafarea protocolului la 21 mai 2014.

(3)

Protocolul ar trebui să fie semnat, în numele Uniunii și al statelor sale membre, sub rezerva încheierii sale la o dată ulterioară,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

Sub rezerva încheierii sale, se autorizează semnarea, în numele Uniunii Europene și al statelor membre ale acesteia, a Protocolului la Acordul-cadru global de parteneriat și de cooperare între Uniunea Europeană și statele membre ale acesteia, pe de o parte, și Republica Socialistă Vietnam, pe de altă parte, pentru a se ține seama de aderarea Republicii Croația la Uniunea Europeană.

Textul protocolului va fi publicat împreună cu decizia privind încheierea sa.

Articolul 2

Președintele Consiliului este autorizat să desemneze persoana sau persoanele împuternicite să semneze protocolul în numele Uniunii și al statelor membre ale acesteia.

Articolul 3

Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării.

Adoptată la Luxemburg, 8 octombrie 2014.

Pentru Consiliu

Președintele

M. LUPI


18.10.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 300/3


DECIZIA CONSILIULUI

din 8 octombrie 2014

privind semnarea, în numele Uniunii Europene și al statelor membre ale acesteia, a Protocolului la Acordul-cadru de parteneriat și de cooperare între Uniunea Europeană și statele membre ale acesteia, pe de o parte, și Republica Filipine, pe de altă parte, pentru a se ține seama de aderarea Republicii Croația la Uniunea Europeană

(2014/718/UE)

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolele 207 și 209, coroborate cu articolul 218 alineatul (5),

având în vedere Actul de aderare a Republicii Croația, în special articolul 6 alineatul (2),

având în vedere propunerea Comisiei Europene,

întrucât:

(1)

În conformitate cu dispozițiile articolului 6 alineatul (2) din Actul de aderare a Republicii Croația (denumit în continuare „Actul de aderare”), aderarea Republicii Croația la Acordul-cadru de parteneriat și de cooperare între Uniunea Europeană și statele membre ale acesteia, pe de o parte, și Republica Filipine, pe de altă parte (denumit în continuare „acordul”) se aprobă prin încheierea unui protocol la acord (denumit în continuare „protocolul”). În conformitate cu articolul 6 alineatul (2) din Actul de aderare, în cazul unei astfel de aderări se aplică o procedură simplificată, prin care Consiliul, hotărând în unanimitate în numele statelor membre, încheie un protocol cu țările terțe în cauză.

(2)

La 14 septembrie 2012, Consiliul a autorizat Comisia să deschidă negocieri cu țările terțe în cauză. Negocierile cu Republica Filipine au fost încheiate cu succes prin parafarea protocolului la 16 ianuarie 2014.

(3)

Protocolul ar trebui să fie semnat, în numele Uniunii și al statelor sale membre, sub rezerva încheierii sale la o dată ulterioară,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

Sub rezerva încheierii sale, se autorizează semnarea, în numele Uniunii Europene și al statelor membre ale acesteia, a Protocolului la Acordul-cadru de parteneriat și de cooperare între Uniunea Europeană și statele membre ale acesteia, pe de o parte, și Republica Filipine, pe de altă parte, pentru a se ține seama de aderarea Republicii Croația la Uniunea Europeană.

Textul protocolului va fi publicat împreună cu decizia privind încheierea sa.

Articolul 2

Președintele Consiliului este autorizat să desemneze persoana sau persoanele împuternicite să semneze protocolul în numele Uniunii și al statelor membre ale acesteia.

Articolul 3

Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării.

Adoptată la Luxemburg, 8 octombrie 2014.

Pentru Consiliu

Președintele

M. LUPI


REGULAMENTE

18.10.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 300/5


REGULAMENTUL (UE) NR. 1096/2014 AL COMISIEI

din 15 octombrie 2014

de modificare a anexelor II, III și V la Regulamentul (CE) nr. 396/2005 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește limitele maxime de reziduuri pentru carbaril, procimidon și profenofos din sau de pe anumite produse

(Text cu relevanță pentru SEE)

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 396/2005 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 februarie 2005 privind conținuturile maxime aplicabile reziduurilor de pesticide din sau de pe produse alimentare și hrana de origine vegetală și animală pentru animale și de modificare a Directivei 91/414/CEE (1), în special articolul 14 alineatul (1) litera (a), articolul 16 alineatul (1) litera (d), articolul 18 alineatul (1) litera (b) și articolul 49 alineatul (2),

întrucât:

(1)

Limitele maxime de reziduuri (LMR) pentru carbaril, procimidon și profenofos au fost stabilite în anexa II și în partea B din anexa III la Regulamentul (CE) nr. 396/2005.

(2)

În ceea ce privește cele trei substanțe, Regulamentul (CE) nr. 396/2005, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (UE) nr. 899/2012 al Comisiei (2), stabilește LMR provizorii pentru plante aromatice proaspete și infuzii de plante, în așteptarea prezentării datelor de monitorizare privind prezența acestor substanțe în produsele respective. Asociația Europeană pentru Infuziile de Plante (European Herbal Infusions Association — EHIA) a transmis Comisiei datecare arată că reziduurile substanțelor respective nu mai apar în aceste produse, cu excepția profenofosului în petalele de trandafir și în plantele aromatice proaspete. Prin urmare, este necesar să se prelungească valabilitatea LMR-urilor temporare pentru profenofos în petalele de trandafir și în plantele aromatice proaspete, până la transmiterea de noi date de monitorizare, și să se reducă LMR-urile temporare pentru toate celelalte combinații de pesticid și de produs din cadrul grupurilor de plante aromatice proaspete și de infuzii de plante, până la limitele de detecție (LD) relevante.

(3)

Ținând cont de factorii relevanți pentru aspectele luate în considerare, modificările adecvate ale LMR-urilor îndeplinesc cerințele articolului 14 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 396/2005.

(4)

Partenerii comerciali ai Uniunii au fost consultați cu privire la noile LMR-uri prin intermediul Organizației Mondiale a Comerțului, iar observațiile lor au fost luate în considerare.

(5)

Prin urmare, Regulamentul (CE) nr. 396/2005 ar trebui modificat în consecință.

(6)

Pentru a permite comercializarea, prelucrarea și consumul produselor în condiții normale, prezentul regulament ar trebui să prevadă o măsură tranzitorie pentru produsele care au fost produse legal înainte de modificarea LMR-urilor și pentru care informațiile arată că se menține un nivel ridicat de protecție a consumatorilor.

(7)

Înainte ca LMR-urile modificate să devină aplicabile, ar trebui acordat un termen rezonabil pentru a permite statelor membre, țărilor terțe și operatorilor din industria alimentară să se pregătească pentru îndeplinirea noilor cerințe care vor rezulta din modificarea LMR-urilor.

(8)

Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Anexele II, III și V la Regulamentul (CE) nr. 396/2005 se modifică în conformitate cu anexa la prezentul regulament.

Articolul 2

Regulamentul (CE) nr. 396/2005, astfel cum era formulat înainte de modificarea adusă prin prezentul regulament, continuă să se aplice produselor care au fost produse în mod legal înainte de 7 mai 2015.

Articolul 3

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Se aplică de la 7 mai 2015.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 15 octombrie 2014.

Pentru Comisie

Președintele

José Manuel BARROSO


(1)  JO L 70, 16.3.2005, p. 1.

(2)  Regulamentul (UE) nr. 899/2012 al Comisiei din 21 septembrie 2012 de modificare a anexelor II și III la Regulamentul (CE) nr. 396/2005 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește stabilirea limitelor maxime de reziduuri de acefat, alaclor, anilazină, azociclotin, benfuracarb, butilat, captafol, carbaril, carbofuran, carbosulfan, clorfenapir, clortal-dimetil, clortiamid, cihexatin, diazinon, diclobenil, dicofol, dimetipin, diniconazol, disulfoton, fenitrotion, flufenzin, furatiocarb, hexaconazol, lactofen, mepronil, metamidofos, metopren, monocrotofos, monuron, oxicarboxin, oxidemeton-metil, paration-metil, forat, fosalon, procimidon, profenofos, propaclor, quinclorac, quintozen, tolilfluanid, triclorfon, tridemorf și trifluralin în sau pe anumite produse și de modificare a regulamentului menționat anterior prin stabilirea anexei V care prezintă lista valorilor implicite (JO L 273, 6.10.2012, p. 1).


ANEXĂ

Anexele II, III și V la Regulamentul (CE) nr. 396/2005 se modifică după cum urmează:

1.

Anexa II se modifică după cum urmează:

(a)

coloanele referitoare la carbaril și la profenofos se înlocuiesc cu următorul text:

„Reziduuri de pesticide și limite maxime de reziduuri (mg/kg)

Număr de cod

Grupe și exemple de produse individuale cărora li se aplică LMR-urile (1)

Carbaril (L)

Profenofos (L)

0100000

1.

FRUCTE PROASPETE SAU CONGELATE, NUCI

 

 

0110000

(i)

Fructe citrice

0,01 (*)

0,01 (*)

0110010

Grepfrut [Pomelo (inclusiv «citricul gigant»), sweeties, tangelo (cu excepția mineolei), ugli și alți hibrizi]

 

 

0110020

Portocale (Bergamotă, portocală amară, chinote și alți hibrizi)

 

 

0110030

Lămâi [Chitră, lămâie, mâna lui Buddha (Citrus medica var. sarcodactylis)]

 

 

0110040

Lămâi verzi «lime»

 

 

0110050

Mandarine [Clementină, tangerină, mineolă și alți hibrizi tangor (Citrus reticulata × sinensis)]

 

 

0110990

Altele

 

 

0120000

(ii)

Fructe nucifere

0,02 (*)

0,02 (*)

0120010

Migdale

 

 

0120020

Nuci de Brazilia

 

 

0120030

Nuci caju

 

 

0120040

Castane

 

 

0120050

Nuci de cocos

 

 

0120060

Alune (Alună turcească)

 

 

0120070

Nuci macadamia

 

 

0120080

Nuci de Pecan

 

 

0120090

Semințe de pin

 

 

0120100

Fistic

 

 

0120110

Nuci comune

 

 

0120990

Altele

 

 

0130000

(iii)

Fructe semințoase

0,01 (*)

0,01 (*)

0130010

Mere (Merișor)

 

 

0130020

Pere (Pară nashi)

 

 

0130030

Gutui

 

 

0130040

Moșmoni

 (**)

 (**)

0130050

Moșmoni japonezi

 (**)

 (**)

0130990

Altele

 

 

0140000

(iv)

Fructe sâmburoase

0,01 (*)

0,01 (*)

0140010

Caise

 

 

0140020

Cireșe (Cireșe dulci, vișine)

 

 

0140030

Piersici (Nectarine și hibrizi similari)

 

 

0140040

Prune [Goldan, renglotă, corcodușă, porumbar, curmale roșii/curmale chinezești/jujube chinezești (Ziziphus zizyphus)]

 

 

0140990

Altele

 

 

0150000

(v)

Bace și fructe mici

0,01 (*)

0,01 (*)

0151000

(a)

Struguri de masă și de vin

 

 

0151010

Struguri de masă

 

 

0151020

Struguri de vin

 

 

0152000

(b)

Căpșuni

 

 

0153000

(c)

Fructe de rug

 

 

0153010

Mure

 

 

0153020

Mure de câmp (Zmeură varietatea Logan, bace de Tay, mure galbene și alte specii hibride de Rubus)

 

 

0153030

Zmeură [Fructe de Rubus phoenicolasius, mure arctice/zmeură (Rubus arcticus), zmeură hibridă (hibrid de zmeură și mure arctice) (Rubus arcticus × Rubus idaeus)]

 

 

0153990

Altele

 

 

0154000

(d)

Alte bace și fructe mici

 

 

0154010

Afine (Afine)

 

 

0154020

Merișoare [Afine roșii (V. vitis-idaea)]

 

 

0154030

Coacăze (roșii, negre și albe)

 

 

0154040

Agrișe (Inclusiv hibrizii încrucișați cu alte specii de Ribes)

 

 

0154050

Măceșe

 (**)

 (**)

0154060

Dude (Arbatus)

 (**)

 (**)

0154070

Păducel spaniol (Fructe de Actinidia arguta)

 (**)

 (**)

0154080

Boabe de soc (Scoruș negru, sorbus, crușin, păducel, scoruș de munte și alte bace ale arborilor)

 (**)

 (**)

0154990

Altele

 

 

0160000

(vi)

Fructe diverse

0,01 (*)

 

0161000

(a)

Cu coajă comestibilă

 

0,01 (*)

0161010

Curmale

 

 

0161020

Smochine

 

 

0161030

Măsline de masă

 

 

0161040

Kumquat [Kumquat marumi, kumquat nagami, limequat (Citrus aurantifolia × Fortunella spp.)]

 

 

0161050

Carambola (Bilimbi)

 (**)

 (**)

0161060

Kaki

 (**)

 (**)

0161070

Prună de Java (Fruct de Eugenia javanica, fruct de Syzygium malaccensis, fruct de Syzygium jambos, cireașă de Brazilia, fruct de Eugenia uniflora/grumichama)

 (**)

 (**)

0161990

Altele

 

 

0162000

(b)

Cu coajă necomestibilă, mici

 

0,01 (*)

0162010

Kiwi

 

 

0162020

Litchi (Pulasan, rambutan, Dimocarpus longan, mangustan, Lansium domesticum, salak)

 

 

0162030

Fructele pasiunii

 

 

0162040

Smochine indiene (limba soacrei)

 (**)

 (**)

0162050

Chrysophyllum cainito

 (**)

 (**)

0162060

Plaqueminier (kaki de Virginia) (Sapote negre, sapote albe, sapote verzi, sapote galbene, sapote)

 (**)

 (**)

0162990

Altele

 

 

0163000

(c)

Cu coajă necomestibilă, mari

 

 

0163010

Avocado

 

0,01 (*)

0163020

Banane (Banană pitică, banană pentru gătit, banană măr)

 

0,01 (*)

0163030

Mango

 

0,2

0163040

Papaia

 

0,01 (*)

0163050

Rodii

 

0,01 (*)

0163060

Cherimoya [Custard apple, sugar apple, ilama (Annona diversifolia) și alte fructe de anonacee de talie medie]

 (**)

 (**)

0163070

Guave [Pitaya roșie/fructul dragonului (Hylocereus undatus)]

 (**)

 (**)

0163080

Ananas

 

0,01 (*)

0163090

Fructul arborelui de pâine (Fructul arborelui Jack)

 (**)

 (**)

0163100

Durian

 (**)

 (**)

0163110

Soursop

 (**)

 (**)

0163990

Altele

 

0,01 (*)

0200000

2.

LEGUME PROASPETE SAU CONGELATE

 

 

0210000

(i)

Legume rădăcinoase și cu tuberculi

 

0,01 (*)

0211000

(a)

Cartofi

0,01 (*)

 

0212000

(b)

Legume rădăcinoase și cu tuberculi, tropicale

 

 

0212010

Manioc (Tuberculi de Colocasia esculenta, taro, tannia)

0,01 (*)

 

0212020

Cartofi dulci

0,02

 

0212030

Igname (Yam, jicama)

0,01 (*)

 

0212040

Arorut

 (**)

 (**)

0212990

Altele

0,01 (*)

 

0213000

(c)

Alte legume rădăcinoase și cu tuberculi, cu excepția sfeclei de zahăr

0,01 (*)

 

0213010

Sfecle

 

 

0213020

Morcovi

 

 

0213030

Țeline de rădăcină

 

 

0213040

Hrean (Rădăcini de angelică, rădăcini de leuștean, rădăcini de gențiană)

 

 

0213050

Topinamburi (Stachys affinis)

 

 

0213060

Păstârnac

 

 

0213070

Pătrunjel pentru rădăcină

 

 

0213080

Ridichi [Ridiche neagră, ridiche japoneză, ridiche și varietăți similare, ciufa (Cyperus esculentus)]

 

 

0213090

Barba-caprei [Scorționeră, salsifi, brusture (Arctium lappa)]

 

 

0213100

Gulie furajeră

 

 

0213110

Napi

 

 

0213990

Altele

 

 

0220000

(ii)

Legume bulboase

0,02 (*)

0,02 (*)

0220010

Usturoi

 

 

0220020

Ceapă (Alți bulbi de ceapă, ceapă argintie)

 

 

0220030

Ceapă eșalotă

 

 

0220040

Ceapă de primăvară și ceapă de tuns (Allium fistulosum) (Alte tipuri de ceapă verde și soiuri similare)

 

 

0220990

Altele

 

 

0230000

(iii)

Legume fructoase

0,01 (*)

 

0231000

(a)

Solanacee

 

 

0231010

Tomate [Roșii cireșe, păpălău (Physalis spp.), goji tibetan, goji chinezesc (Lycium barbarum și L. chinense), tamarillo]

 

10

0231020

Ardei (Ardei iuți)

 

0,01 (*) (+)

0231030

Vinete [Pepino, vânătă africană (S. macrocarpon)]

 

0,01 (*)

0231040

Bame

 

0,01 (*)

0231990

Altele

 

0,01 (*)

0232000

(b)

Cucurbitacee cu coaja comestibilă

 

0,01 (*)

0232010

Castraveți

 

 

0232020

Cornișon

 

 

0232030

Dovlecei [Dovlecel (Cucurbita pepo var. melopepo f. clypeiformis), tigvă (Lagenaria siceraria), chayote, castravete țepos (Momordica charantia), dovleac șarpe, lufă cu muchii/teroi]

 

 

0232990

Altele

 

 

0233000

(c)

Cucurbitacee cu coaja necomestibilă

 

0,01 (*)

0233010

Pepeni galbeni (Kiwano)

 

 

0233020

Dovleci [Dovleac alb turcesc, bostan decorativ (soi târziu)]

 

 

0233030

Pepeni verzi

 

 

0233990

Altele

 

 

0234000

(d)

Porumb dulce (Porumb mic)

 

0,01 (*)

0239000

(e)

Alte legume fructoase

 

0,01 (*)

0240000

(iv)

Brasicacee

0,01 (*)

0,01 (*)

0241000

(a)

Brasicacee cu inflorescență

 

 

0241010

Broccoli (Broccoli calabrese, frunze de nap, broccoli chinezesc)

 

 

0241020

Conopidă

 

 

0241990

Altele

 

 

0242000

(b)

Brasicacee cu căpățână

 

 

0242010

Varză de Bruxelles

 

 

0242020

Varză cu căpățână (Varză cu căpățână, varză roșie, varză creață de Milano, varză albă)

 

 

0242990

Altele

 

 

0243000

(c)

Brasicacee cu frunze

 

 

0243010

Varză chinezească [Muștar indian sau muștar chinezesc cu frunze de varză, pakchoï, pakchoï sub formă de rozetă/tai goo choi, choi sum (Brassica parachinensis), varză chinezească/petsai]

 

 

0243020

Kale [Varză creață fără căpățână, varză de iarnă, varză portugheză fără căpățână (Brassica olerácea var. acephala), varză portugheză (Brassica olerácea var. tronchuda), Brassica alba vulgaris]

 

 

0243990

Altele

 

 

0244000

(d)

Gulii

 

 

0250000

(v)

Legume cu frunze și plante aromatice proaspete

 

 

0251000

(a)

Lăptuci și alte salate similare, inclusiv brasicacee

0,01 (*)

0,01 (*)

0251010

Fetică (Fetică italiană)

 

 

0251020

Salată (Salată cu căpățână, salată de foi, salată iceberg, marulă)

 

 

0251030

Scarolă (cicoare cu frunze întregi) [Cicoare sălbatică, cicoare cu frunze roșii, radicchio, cicoare creață de grădină, cicoare pentru păpuși (C. endivia var. crispum/C. intybus var. foliosum), frunze de păpădie]

 

 

0251040

Creson (Germeni de fasole, germeni de lucernă)

 

 

0251050

Barbarea verna

 (**)

 (**)

0251060

Rucolă [Rucolă sălbatică (Diplotaxis spp.)]

 

 

0251070

Muștar vânăt

 (**)

 (**)

0251080

Frunze și tulpini de brasicacee, inclusiv frunze de nap [Mizuna, frunze de mazăre și ridiche și alți lăstari tineri, inclusiv de brasicacee (produse recoltate până în stadiul de 8 frunze adevărate), frunze de gulie]

 

 

0251990

Altele

 

 

0252000

(b)

Spanac și similare (frunze)

0,01 (*)

0,01 (*)

0252010

Spanac [Spanac de Noua Zeelandă, spanac amaranthus (pak-khom, tampara), frunze de taro, iasomie sălbatică (Cestrum latifolium)/bitawiri]

 

 

0252020

Iarbă-grasă [Montia perfoliata, iarbă-grasă de grădină, iarbă-grasă comună, măcriș, salicornie, săricica (Salsola soda)]

 (**)

 (**)

0252030

Sfeclă pentru pețiol și frunze (Frunze de sfeclă)

 

 

0252990

Altele

 

 

0253000

(c)

Frunze de viță-de-vie [Spanac de Malabar, frunze de banan, mimoză cățărătoare (Acacia pennata)]

 (**)

 (**)

0254000

(d)

Năsturel [Volbură (Convolvulaceae), volbură chinezească/volbură de apă (spanac chinezesc)/kangkung (Ipomea aquatica), trifoi de apă (Marsilea), mimoză de apă]

0,01 (*)

0,01 (*)

0255000

(e)

Cicoare witloof

0,01 (*)

0,01 (*)

0256000

(f)

Plante aromatice

0,02 (*)

0,05 (+)

0256010

Asmățui

 

 

0256020

Arpagic

 

 

0256030

Frunze de țelină [Frunze de fenicul, frunze de coriandru, frunze de mărar, frunze de chimen, leuștean, angelică, asmățui și alte apiacee, cilantro/romaniță puturoasă/coriandru lung/buruiană urât mirositoare (Eryngium foetidum)]

 

 

0256040

Pătrunjel (Frunze de pătrunjel pentru rădăcină)

 

 

0256050

Salvie (Cimbru sălbatic, cimbru de grădină, frunze de Borago officinalis)

 (**)

 (**)

0256060

Rozmarin

 (**)

 (**)

0256070

Cimbru (Măghiran, oregano)

 (**)

 (**)

0256080

Busuioc [Frunze de roiniță, mentă, mentă piperată, busuioc sfânt, busuioc dulce, busuioc păros, flori comestibile (floare de gălbenele și altele), buricul apei, frunze de betel sălbatic, frunze de curry]

 (**)

 (**)

0256090

Frunze de dafin (Iarbă lămâioasă)

 (**)

 (**)

0256100

Tarhon (Isop)

 (**)

 (**)

0256990

Altele

 

 

0260000

(vi)

Leguminoase (proaspete)

0,01 (*)

0,01 (*)

0260010

Fasole (păstăi) (Fasole verde, fasole spaniolă, fasole fideluță, fasoliță, boabe de guar, boabe de soia)

 

 

0260020

Fasole (boabe) [Bob mare, flageolet, mazăre-sabie (de Madagascar), fasole de Lima, fasoliță]

 

 

0260030

Mazăre (păstăi) (Mazăre dulce)

 

 

0260040

Mazăre (boabe) (Mazăre pentru consum, mazăre proaspătă, năut)

 

 

0260050

Linte

 

 

0260990

Altele

 

 

0270000

(vii)

Legume cu tulpină (proaspete)

0,01 (*)

0,01 (*)

0270010

Sparanghel

 

 

0270020

Cardon (Pedunculi de Borago officinalis)

 

 

0270030

Țelină

 

 

0270040

Fenicul

 

 

0270050

Anghinare (Floare de banană)

 

 

0270060

Praz

 

 

0270070

Rubarbă

 

 

0270080

Lăstari de bambus

 (**)

 (**)

0270090

Miez de palmier

 (**)

 (**)

0270990

Altele

 

 

0280000

(viii)

Ciuperci

0,01 (*)

0,01 (*)

0280010

Ciuperci de cultură [Ciupercă de gunoi/șampinion, burete negru de fag, shii-take, micelii de ciuperci (părți vegetative)]

 

 

0280020

Ciuperci sălbatice (Gălbiori, trufe, zbârciogi, mânătarcă)

 

 

0280990

Altele

 

 

0290000

(ix)

Alge

 (**)

 (**)

0300000

3.

LEGUME PĂSTĂI

0,05 (*)

0,01 (*)

0300010

Fasole (Bob mare, fasole comună, fasole oloagă, mazăre-sabie, fasole de Lima, boabe, fasoliță)

 

 

0300020

Linte

 

 

0300030

Mazăre (Năut, mazăre de câmp, latir)

 

 

0300040

Lupin

 

 

0300990

Altele

 

 

0400000

4.

SEMINȚE ȘI FRUCTE OLEAGINOASE

 

 

0401000

(i)

Semințe oleaginoase

0,05 (*)

 

0401010

Semințe de in

 

0,02 (*)

0401020

Arahide

 

0,02 (*)

0401030

Semințe de mac

 

0,02 (*)

0401040

Semințe de susan

 

0,02 (*)

0401050

Semințe de floarea-soarelui

 

0,02 (*)

0401060

Semințe de rapiță (Rapiță sălbatică, navetă)

 

0,02 (*)

0401070

Soia

 

0,02 (*)

0401080

Semințe de muștar

 

0,02 (*)

0401090

Semințe de bumbac

 

3

0401100

Semințe de dovleac (Alte semințe de cucurbitacee)

 

0,02 (*)

0401110

Șofrănel

 (**)

 (**)

0401120

Limba mielului [Iarba șarpelui purpurie/floarea canarilor (Echium plantagineum), Mărgeluș de câmp (Buglossoides arvensis)]

 (**)

 (**)

0401130

Camelină

 (**)

 (**)

0401140

Cânepă

 

0,02 (*)

0401150

Ricin

 (**)

 (**)

0401990

Altele

 

0,02 (*)

0402000

(ii)

Fructe oleaginoase

0,02 (*)

0,02 (*)

0402010

Măsline pentru ulei

 

 

0402020

Nuci de palmier

 (**)

 (**)

0402030

Fructe de palmier pentru ulei

 (**)

 (**)

0402040

Capoc

 (**)

 (**)

0402990

Altele

 

 

0500000

5.

CEREALE

 

0,01 (*)

0500010

Orz

0,5

 

0500020

Hrișcă (Amarant, quinoa)

0,5

 

0500030

Porumb

0,5

 

0500040

Mei (Mei comun, teff, mei eleusin, meișor perlă)

0,5

 

0500050

Ovăz

0,5

 

0500060

Orez [Orez indian/sălbatic (Zizania aquatica)]

0,01 (*)

 

0500070

Secară

0,5

 

0500080

Sorg

0,5

 

0500090

Grâu (Alac, triticale)

0,5

 

0500990

Altele [Semințe de iarba canarilor (Phalaris canariensis)]

0,5

 

0600000

6.

CEAI, CAFEA, INFUZII ȘI CACAO

0,05 (*)

 

0610000

(i)

Ceai

 

0,05 (*)

0620000

(ii)

Boabe de cafea

 (**)

 (**)

0630000

(iii)

Infuzii (uscate)

 (**)

 (**)

0631000

(a)

Flori

 (**)

 (**)

0631010

Flori de mușețel

 (**)

 (**)

0631020

Flori de hibiscus

 (**)

 (**)

0631030

Petale de trandafir

 (**)

 (**)

0631040

Flori de iasomie [Flori de soc (Sambucus nigra)]

 (**)

 (**)

0631050

Tei pucios

 (**)

 (**)

0631990

Altele

 (**)

 (**)

0632000

(b)

Frunze

 (**)

 (**)

0632010

Frunze de căpșun

 (**)

 (**)

0632020

Frunze de rooibos (Frunze de ginkgo)

 (**)

 (**)

0632030

Maté

 (**)

 (**)

0632990

Altele

 (**)

 (**)

0633000

(c)

Rădăcini

 (**)

 (**)

0633010

Rădăcină de valeriană

 (**)

 (**)

0633020

Rădăcină de ginseng

 (**)

 (**)

0633990

Altele

 (**)

 (**)

0639000

(d)

Alte infuzii

 (**)

 (**)

0640000

(iv)

Boabe de cacao (fermentate sau uscate)

 (**)

 (**)

0650000

(v)

Roșcove

 (**)

 (**)

0700000

7.

HAMEI (uscat)

0,05 (*)

0,05 (*)

0800000

8.

CONDIMENTE

 (**)

 (**)

0810000

(i)

Semințe

 (**)

 (**)

0810010

Anason

 (**)

 (**)

0810020

Chimen negru

 (**)

 (**)

0810030

Semințe de țelină (Semințe de leuștean)

 (**)

 (**)

0810040

Semințe de coriandru

 (**)

 (**)

0810050

Semințe de chimen

 (**)

 (**)

0810060

Semințe de mărar

 (**)

 (**)

0810070

Semințe de fenicul

 (**)

 (**)

0810080

Schinduf

 (**)

 (**)

0810090

Nucșoară

 (**)

 (**)

0810990

Altele

 (**)

 (**)

0820000

(ii)

Fructe și bace

 (**)

 (**)

0820010

Piper de Jamaica

 (**)

 (**)

0820020

Piper Sichuan (piper de anason, piper japonez)

 (**)

 (**)

0820030

Chimen

 (**)

 (**)

0820040

Cardamom

 (**)

 (**)

0820050

Fructe de ienupăr

 (**)

 (**)

0820060

Piper, negru, verde și alb (Piper lung, piper roz)

 (**)

 (**)

0820070

Păstăi de vanilie

 (**)

 (**)

0820080

Tamarin

 (**)

 (**)

0820990

Altele

 (**)

 (**)

0830000

(iii)

Scoarță

 (**)

 (**)

0830010

Scorțișoară (Scorțișoară cassia)

 (**)

 (**)

0830990

Altele

 (**)

 (**)

0840000

(iv)

Rădăcini sau rizomi

 (**)

 (**)

0840010

Lemn-dulce

 (**)

 (**)

0840020

Ghimbir

 (**)

 (**)

0840030

Curcuma (șofran de India)

 (**)

 (**)

0840040

Hrean

 (**)

 (**)

0840990

Altele

 (**)

 (**)

0850000

(v)

Muguri

 (**)

 (**)

0850010

Cuișoare

 (**)

 (**)

0850020

Capere

 (**)

 (**)

0850990

Altele

 (**)

 (**)

0860000

(vi)

Stigmate de flori

 (**)

 (**)

0860010

Șofran

 (**)

 (**)

0860990

Altele

 (**)

 (**)

0870000

(vii)

Tegumente accesorii

 (**)

 (**)

0870010

Mirodenie din coaja uscată a nucșoarei

 (**)

 (**)

0870990

Altele

 (**)

 (**)

0900000

9.

PLANTE UTILIZATE ÎN PRODUCȚIA ZAHĂRULUI

 (**)

 (**)

0900010

Sfeclă de zahăr

 (**)

 (**)

0900020

Trestie de zahăr

 (**)

 (**)

0900030

Rădăcini de cicoare

 (**)

 (**)

0900990

Altele

 (**)

 (**)

1000000

10.

PRODUSE DE ORIGINE ANIMALĂ — ANIMALE TERESTRE

0,05 (*)

 

1010000

(i)

Țesut

 

0,05

1011000

(a)

Porcine

 

 

1011010

Mușchi

 

 

1011020

Grăsime

 

 

1011030

Ficat

 

 

1011040

Rinichi

 

 

1011050

Organe comestibile

 

 

1011990

Altele

 

 

1012000

(b)

Bovine

 

 

1012010

Mușchi

 

 

1012020

Grăsime

 

 

1012030

Ficat

 

 

1012040

Rinichi

 

 

1012050

Organe comestibile

 

 

1012990

Altele

 

 

1013000

(c)

Ovine

 

 

1013010

Mușchi

 

 

1013020

Grăsime

 

 

1013030

Ficat

 

 

1013040

Rinichi

 

 

1013050

Organe comestibile

 

 

1013990

Altele

 

 

1014000

(d)

Caprine

 

 

1014010

Mușchi

 

 

1014020

Grăsime

 

 

1014030

Ficat

 

 

1014040

Rinichi

 

 

1014050

Organe comestibile

 

 

1014990

Altele

 

 

1015000

(e)

Animale din specia cabaline, asini, catâri sau bardoi

 (**)

 (**)

1015010

Mușchi

 (**)

 (**)

1015020

Grăsime

 (**)

 (**)

1015030

Ficat

 (**)

 (**)

1015040

Rinichi

 (**)

 (**)

1015050

Organe comestibile

 (**)

 (**)

1015990

Altele

 (**)

 (**)

1016000

(f)

Păsări de curte — pui, gâște, rațe, curci și bibilici –, struți, porumbei

 

 

1016010

Mușchi

 

 

1016020

Grăsime

 

 

1016030

Ficat

 

 

1016040

Rinichi

 

 

1016050

Organe comestibile

 

 

1016990

Altele

 

 

1017000

(g)

Alte animale de crescătorie (Iepure de casă, cangur, cervide)

 (**)

 (**)

1017010

Mușchi

 (**)

 (**)

1017020

Grăsime

 (**)

 (**)

1017030

Ficat

 (**)

 (**)

1017040

Rinichi

 (**)

 (**)

1017050

Organe comestibile

 (**)

 (**)

1017990

Altele

 (**)

 (**)

1020000

(ii)

Lapte

 

0,01 (*)

1020010

Bovine

 

 

1020020

Ovine

 

 

1020030

Caprine

 

 

1020040

Cai

 

 

1020990

Altele

 

 

1030000

(iii)

Ouă de păsări

 

0,02 (*)

1030010

Găină

 

 

1030020

Rață

 (**)

 (**)

1030030

Gâscă

 (**)

 (**)

1030040

Prepeliță

 (**)

 (**)

1030990

Altele

 (**)

 (**)

1040000

(iv)

Miere (Lăptișor de matcă, polen, miere cu fagure)

 (**)

 (**)

1050000

(v)

Amfibieni și reptile (Pulpe de broască, crocodili)

 (**)

 (**)

1060000

(vi)

Melci

 (**)

 (**)

1070000

(vii)

Alte produse derivate din animale terestre (Vânat sălbatic)

 (**)

 (**)

(b)

coloana referitoare la procimidon se elimină.

2.

Partea B din anexa III se modifică după cum urmează:

(a)

coloanele referitoare la carbaril și la profenofos se înlocuiesc cu următorul text:

„Reziduuri de pesticide și limite maxime de reziduuri (mg/kg)

Număr de cod

Grupe și exemple de produse individuale cărora li se aplică LMR-urile (2)

Carbaril (L)

Profenofos (L)

0130040

Moșmoni

0,01 (***)

0,01 (***)

0130050

Moșmoni japonezi

0,01 (***)

0,01 (***)

0154050

Măceșe

0,01 (***)

0,01 (***)

0154060

Dude (Arbatus)

0,01 (***)

0,01 (***)

0154070

Păducel spaniol (Fructe de Actinidia arguta)

0,01 (***)

0,01 (***)

0154080

Boabe de soc (Scoruș negru, sorbus, crușin, păducel, scoruș de munte și alte bace ale arborilor)

0,01 (***)

0,01 (***)

0161050

Carambola (Bilimbi)

0,01 (***)

0,01 (***)

0161060

Kaki

0,01 (***)

0,01 (***)

0161070

Prună de Java (Fruct de Eugenia javanica, fruct de Syzygium malaccensis, fruct de Syzygium jambos, cireașă de Brazilia, fruct de Eugenia uniflora/grumichama)

0,01 (***)

0,01 (***)

0162040

Smochine indiene (limba soacrei)

0,01 (***)

0,01 (***)

0162050

Chrysophyllum cainito

0,01 (***)

0,01 (***)

0162060

Plaqueminier (kaki de Virginia) (Sapote negre, sapote albe, sapote verzi, sapote galbene, sapote)

0,01 (***)

0,01 (***)

0163060

Cherimoya [Custard apple, sugar apple, lama (Annona diversifolia) și alte fructe de anonacee de talie medie]

0,01 (***)

0,01 (***)

0163070

Guave [Pitaya roșie/fructul dragonului (Hylocereus undatus)]

0,01 (***)

0,01 (***)

0163090

Fructul arborelui de pâine (Fructul arborelui Jack)

0,01 (***)

0,01 (***)

0163100

Durian

0,01 (***)

0,01 (***)

0163110

Soursop

0,01 (***)

0,01 (***)

0212040

Arorut

0,01 (***)

0,01 (***)

0251050

Barbarea verna

0,01 (***)

0,01 (***)

0251070

Muștar vânăt

0,01 (***)

0,01 (***)

0252020

Iarbă-grasă [Montia perfoliata, iarbă-grasă de grădină, iarbă-grasă comună, măcriș, salicornie, săricica (Salsola soda)]

0,01 (***)

0,01 (***)

0253000

(c)

Frunze de viță-de-vie [Spanac de Malabar, frunze de banan, mimoză cățărătoare (Acacia pennata)]

0,01 (***)

0,01 (***)

0256050

Salvie (Cimbru sălbatic, cimbru de grădină, frunze de Borago officinalis)

0,02 (***)

0,05(+)

0256060

Rozmarin

0,02 (***)

0,05(+)

0256070

Cimbru (Măghiran, oregano)

0,02 (***)

0,05(+)

0256080

Busuioc [Frunze de roiniță, mentă, mentă piperată, busuioc sfânt, busuioc dulce, busuioc păros, flori comestibile (floare de gălbenele și altele), buricul apei, frunze de betel sălbatic, frunze de curry]

0,02 (***)

0,05(+)

0256090

Frunze de dafin (Iarbă lămâioasă)

0,02 (***)

0,05(+)

0256100

Tarhon (Isop)

0,02 (***)

0,05(+)

0270080

Lăstari de bambus

0,01 (***)

0,01 (***)

0270090

Miez de palmier

0,01 (***)

0,01 (***)

0290000

(ix)

Alge

0,01 (***)

0,01 (***)

0401110

Șofrănel

0,05 (***)

0,02 (***)

0401120

Limba mielului [Iarba șarpelui purpurie/floarea canarilor (Echium plantagineum), Mărgeluș de câmp (Buglossoides arvensis)]

0,05 (***)

0,02 (***)

0401130

Camelină

0,05 (***)

0,02 (***)

0401150

Ricin

0,05 (***)

0,02 (***)

0402020

Nuci de palmier

0,02 (***)

0,02 (***)

0402030

Fructe de palmier pentru ulei

0,02 (***)

0,02 (***)

0402040

Capoc

0,02 (***)

0,02 (***)

0620000

(ii)

Boabe de cafea

0,05 (***)

0,05 (***)

0630000

(iii)

Infuzii (uscate)

0,05 (***)

 

0631000

(a)

Flori

0,05 (***)

 

0631010

Flori de mușețel

0,05 (***)

0,05 (***)

0631020

Flori de hibiscus

0,05 (***)

0,05 (***)

0631030

Petale de trandafir

0,05 (***)

0,1(+)

0631040

Flori de iasomie [Flori de soc (Sambucus nigra)]

0,05 (***)

0,05 (***)

0631050

Tei pucios

0,05 (***)

0,05 (***)

0631990

Altele

0,05 (***)

0,05 (***)

0632000

(b)

Frunze

0,05 (***)

0,05 (***)

0632010

Frunze de căpșun

0,05 (***)

0,05 (***)

0632020

Frunze de rooibos (Frunze de ginkgo)

0,05 (***)

0,05 (***)

0632030

Maté

0,05 (***)

0,05 (***)

0632990

Altele

0,05 (***)

0,05 (***)

0633000

(c)

Rădăcini

0,05 (***)

0,05 (***)

0633010

Rădăcină de valeriană

0,05 (***)

0,05 (***)

0633020

Rădăcină de ginseng

0,05 (***)

0,05 (***)

0633990

Altele

0,05 (***)

0,05 (***)

0639000

(d)

Alte infuzii

0,05 (***)

0,05 (***)

0640000

(iv)

Boabe de cacao (fermentate sau uscate)

0,05 (***)

0,05 (***)

0650000

(v)

Roșcove

0,05 (***)

0,05 (***)

0800000

8.

CONDIMENTE

 

 

0810000

(i)

Semințe

0,05 (***)

0,05 (***)

0810010

Anason

0,05 (***)

0,05 (***)

0810020

Chimen negru

0,05 (***)

0,05 (***)

0810030

Semințe de țelină (Semințe de leuștean)

0,05 (***)

0,05 (***)

0810040

Semințe de coriandru

0,05 (***)

0,05 (***)

0810050

Semințe de chimen

0,05 (***)

0,05 (***)

0810060

Semințe de mărar

0,05 (***)

0,05 (***)

0810070

Semințe de fenicul

0,05 (***)

0,05 (***)

0810080

Schinduf

0,05 (***)

0,05 (***)

0810090

Nucșoară

0,05 (***)

0,05 (***)

0810990

Altele

0,05 (***)

0,05 (***)

0820000

(ii)

Fructe și bace

0,8

0,07 (***)

0820010

Piper de Jamaica

0,8

0,07 (***)

0820020

Piper Sichuan (piper de anason, piper japonez)

0,8

0,07 (***)

0820030

Chimen

0,8

0,07 (***)

0820040

Cardamom

0,8

0,07 (***)

0820050

Fructe de ienupăr

0,8

0,07 (***)

0820060

Piper, negru, verde și alb (Piper lung, piper roz)

0,8

0,07 (***)

0820070

Păstăi de vanilie

0,8

0,07 (***)

0820080

Tamarin

0,8

0,07 (***)

0820990

Altele

0,8

0,07 (***)

0830000

(iii)

Scoarță

0,05 (***)

0,05 (***)

0830010

Scorțișoară (Scorțișoară cassia)

0,05 (***)

0,05 (***)

0830990

Altele

0,05 (***)

0,05 (***)

0840000

(iv)

Rădăcini sau rizomi

 

 

0840010

Lemn-dulce

0,1

0,05 (***)

0840020

Ghimbir

0,1

0,05 (***)

0840030

Curcuma (șofran de India)

0,1

0,05 (***)

0840040

Hrean

(+)

(+)

0840990

Altele

0,1

0,05 (***)

0850000

(v)

Muguri

0,05 (***)

0,05 (***)

0850010

Cuișoare

0,05 (***)

0,05 (***)

0850020

Capere

0,05 (***)

0,05 (***)

0850990

Altele

0,05 (***)

0,05 (***)

0860000

(vi)

Stigmate de flori

0,05 (***)

0,05 (***)

0860010

Șofran

0,05 (***)

0,05 (***)

0860990

Altele

0,05 (***)

0,05 (***)

0870000

(vii)

Tegumente accesorii

0,05 (***)

0,05 (***)

0870010

Mirodenie din coaja uscată a nucșoarei

0,05 (***)

0,05 (***)

0870990

Altele

0,05 (***)

0,05 (***)

0900000

9.

PLANTE UTILIZATE ÎN PRODUCȚIA ZAHĂRULUI

0,01 (***)

0,01 (***)

0900010

Sfeclă de zahăr

0,01 (***)

0,01 (***)

0900020

Trestie de zahăr

0,01 (***)

0,01 (***)

0900030

Rădăcini de cicoare

0,01 (***)

0,01 (***)

0900990

Altele

0,01 (***)

0,01 (***)

1015000

(e)

Animale din specia cabaline, asini, catâri sau bardoi

0,05 (***)

0,05

1015010

Mușchi

0,05 (***)

0,05

1015020

Grăsime

0,05 (***)

0,05

1015030

Ficat

0,05 (***)

0,05

1015040

Rinichi

0,05 (***)

0,05

1015050

Organe comestibile

0,05 (***)

0,05

1015990

Altele

0,05 (***)

0,05

1017000

(g)

Alte animale de crescătorie (Iepure de casă, cangur, cervide)

0,05 (***)

0,05

1017010

Mușchi

0,05 (***)

0,05

1017020

Grăsime

0,05 (***)

0,05

1017030

Ficat

0,05 (***)

0,05

1017040

Rinichi

0,05 (***)

0,05

1017050

Organe comestibile

0,05 (***)

0,05

1017990

Altele

0,05 (***)

0,05

1030020

Rață

0,05 (***)

0,02 (***)

1030030

Gâscă

0,05 (***)

0,02 (***)

1030040

Prepeliță

0,05 (***)

0,02 (***)

1030990

Altele

0,05 (***)

0,02 (***)

1040000

(iv)

Miere (Lăptișor de matcă, polen, miere cu fagure)

0,05 (***)

0,05 (***)

1050000

(v)

Amfibieni și reptile (Pulpe de broască, crocodili)

0,05 (***)

0,01 (***)

1060000

(vi)

Melci

0,05 (***)

0,01 (***)

1070000

(vii)

Alte produse derivate din animale terestre (Vânat sălbatic)

0,05 (***)

0,01 (***)

(b)

coloana referitoare la procimidon se elimină.

3.

În anexa V, se adaugă următoarea coloană referitoare la procimidon:

„Reziduuri de pesticide și limite maxime de reziduuri (mg/kg)

Număr de cod

Grupe și exemple de produse individuale cărora li se aplică LMR-urile (3)

Procimidon (R)

0100000

1.

FRUCTE PROASPETE SAU CONGELATE, NUCI

 

0110000

(i)

Fructe citrice

0,01 (****)

0110010

Grepfrut [Pomelo (inclusiv «citricul gigant»), sweeties, tangelo (cu excepția mineolei), ugli și alți hibrizi]

 

0110020

Portocale (Bergamotă, portocală amară, chinote și alți hibrizi)

 

0110030

Lămâi [Chitră, lămâie, mâna lui Buddha (Citrus medica var. sarcodactylis)]

 

0110040

Lămâi verzi «lime»

 

0110050

Mandarine [Clementină, tangerină, mineolă și alți hibrizi tangor (Citrus reticulata × sinensis)]

 

0110990

Altele

 

0120000

(ii)

Fructe nucifere

0,02 (****)

0120010

Migdale

 

0120020

Nuci de Brazilia

 

0120030

Nuci caju

 

0120040

Castane

 

0120050

Nuci de cocos

 

0120060

Alune (Alună turcească)

 

0120070

Nuci macadamia

 

0120080

Nuci de Pecan

 

0120090

Semințe de pin

 

0120100

Fistic

 

0120110

Nuci comune

 

0120990

Altele

 

0130000

(iii)

Fructe semințoase

0,01 (****)

0130010

Mere (Merișor)

 

0130020

Pere (Pară nashi)

 

0130030

Gutui

 

0130040

Moșmoni

 

0130050

Moșmoni japonezi

 

0130990

Altele

 

0140000

(iv)

Fructe sâmburoase

0,01 (****)

0140010

Caise

 

0140020

Cireșe (Cireșe dulci, vișine)

 

0140030

Piersici (Nectarine și hibrizi similari)

 

0140040

Prune [Goldan, renglotă, corcodușă, porumbar, curmale roșii/curmale chinezești/jujube chinezești (Ziziphus zizyphus)]

 

0140990

Altele

 

0150000

(v)

Bace și fructe mici

0,01 (****)

0151000

(a)

Struguri de masă și de vin

 

0151010

Struguri de masă

 

0151020

Struguri de vin

 

0152000

(b)

Căpșuni

 

0153000

(c)

Fructe de rug

 

0153010

Mure

 

0153020

Mure de câmp (Zmeură varietatea Logan, bace de Tay, mure galbene și alte specii hibride de Rubus)

 

0153030

Zmeură [Fructe de Rubus phoenicolasius, mure arctice/zmeură (Rubus arcticus), zmeură hibridă (hibrid de zmeură și mure arctice) (Rubus arcticus × Rubus idaeus)]

 

0153990

Altele

 

0154000

(d)

Alte bace și fructe mici

 

0154010

Afine (Afine)

 

0154020

Merișoare [Afine roșii (V. vitis-idaea)]

 

0154030

Coacăze (roșii, negre și albe)

 

0154040

Agrișe (Inclusiv hibrizii încrucișați cu alte specii de Ribes)

 

0154050

Măceșe

 

0154060

Dude (Arbatus)

 

0154070

Păducel spaniol (Fructe de Actinidia arguta)

 

0154080

Boabe de soc (Scoruș negru, sorbus, crușin, păducel, scoruș de munte și alte bace ale arborilor)

 

0154990

Altele

 

0160000

(vi)

Fructe diverse

0,01 (****)

0161000

(a)

Cu coajă comestibilă

 

0161010

Curmale

 

0161020

Smochine

 

0161030

Măsline de masă

 

0161040

Kumquat [Kumquat marumi, kumquat nagami, limequat (Citrus aurantifolia x Fortunella spp.)]

 

0161050

Carambola (Bilimbi)

 

0161060

Kaki

 

0161070

Prună de Java (Fruct de Eugenia javanica, fruct de Syzygium malaccensis, fruct de Syzygium jambos, cireașă de Brazilia, fruct de Eugenia uniflora/grumichama)

 

0161990

Altele

 

0162000

(b)

Cu coajă necomestibilă, mici

 

0162010

Kiwi

 

0162020

Litchi (Pulasan, rambutan, Dimocarpus longan, mangustan, Lansium domesticum, salak)

 

0162030

Fructele pasiunii

 

0162040

Smochine indiene (limba soacrei)

 

0162050

Chrysophyllum cainito

 

0162060

Plaqueminier (kaki de Virginia) (Sapote negre, sapote albe, sapote verzi, sapote galbene, sapote)

 

0162990

Altele

 

0163000

(c)

Cu coajă necomestibilă, mari

 

0163010

Avocado

 

0163020

Banane (Banană pitică, banană pentru gătit, banană măr)

 

0163030

Mango

 

0163040

Papaia

 

0163050

Rodii

 

0163060

Cherimoya [Custard apple, sugar apple, ilama (Annona diversifolia) și alte fructe de anonacee de talie medie]

 

0163070

Guave [Pitaya roșie/fructul dragonului (Hylocereus undatus)]

 

0163080

Ananas

 

0163090

Fructul arborelui de pâine (Fructul arborelui Jack)

 

0163100

Durian

 

0163110

Soursop

 

0163990

Altele

 

0200000

2.

LEGUME PROASPETE SAU CONGELATE

 

0210000

(i)

Legume rădăcinoase și cu tuberculi

0,01 (****)

0211000

(a)

Cartofi

 

0212000

(b)

Legume rădăcinoase și cu tuberculi, tropicale

 

0212010

Manioc (Tuberculi de Colocasia esculenta, taro, tannia)

 

0212020

Cartofi dulci

 

0212030

Igname (Yam, jicama)

 

0212040

Arorut

 

0212990

Altele

 

0213000

(c)

Alte legume rădăcinoase și cu tuberculi, cu excepția sfeclei de zahăr

 

0213010

Sfecle

 

0213020

Morcovi

 

0213030

Țeline de rădăcină

 

0213040

Hrean (Rădăcini de angelică, rădăcini de leuștean, rădăcini de gențiană)

 

0213050

Topinamburi (Stachys affinis)

 

0213060

Păstârnac

 

0213070

Pătrunjel pentru rădăcină

 

0213080

Ridichi [Ridiche neagră, ridiche japoneză, ridiche și varietăți similare, ciufa (Cyperus esculentus)]

 

0213090

Barba-caprei [Scorționeră, salsifi, brusture (Arctium lappa)]

 

0213100

Gulie furajeră

 

0213110

Napi

 

0213990

Altele

 

0220000

(ii)

Legume bulboase

0,02 (****)

0220010

Usturoi

 

0220020

Ceapă (Alți bulbi de ceapă, ceapă argintie)

 

0220030

Ceapă eșalotă

 

0220040

Ceapă de primăvară și ceapă de tuns (Allium fistulosum) (Alte tipuri de ceapă verde și soiuri similare)

 

0220990

Altele

 

0230000

(iii)

Legume fructoase

0,01 (****)

0231000

(a)

Solanacee

 

0231010

Tomate [Roșii cireșe, păpălău (Physalis spp.), goji tibetan, goji chinezesc (Lycium barbarum și L. chinense), tamarillo]

 

0231020

Ardei (Ardei iuți)

 

0231030

Vinete [Pepino, vânătă africană (S. macrocarpon)]

 

0231040

Bame

 

0231990

Altele

 

0232000

(b)

Cucurbitacee cu coaja comestibilă

 

0232010

Castraveți

 

0232020

Cornișon

 

0232030

Dovlecei [Dovlecel (Cucurbita pepo var. melopepo f. clypeiformis), tigvă (Lagenaria siceraria), chayote, castravete țepos (Momordica charantia), dovleac șarpe, lufă cu muchii/teroi]

 

0232990

Altele

 

0233000

(c)

Cucurbitacee cu coaja necomestibilă

 

0233010

Pepeni galbeni (Kiwano)

 

0233020

Dovleci [Dovleac alb turcesc, bostan decorativ (soi târziu)]

 

0233030

Pepeni verzi

 

0233990

Altele

 

0234000

(d)

Porumb dulce (Porumb mic)

 

0239000

(e)

Alte legume fructoase

 

0240000

(iv)

Brasicacee

0,01 (****)

0241000

(a)

Brasicacee cu inflorescență

 

0241010

Broccoli (Broccoli calabrese, frunze de nap, broccoli chinezesc)

 

0241020

Conopidă

 

0241990

Altele

 

0242000

(b)

Brasicacee cu căpățână

 

0242010

Varză de Bruxelles

 

0242020

Varză cu căpățână (Varză cu căpățână, varză roșie, varză creață de Milano, varză albă)

 

0242990

Altele

 

0243000

(c)

Brasicacee cu frunze

 

0243010

Varză chinezească [Muștar indian sau muștar chinezesc cu frunze de varză, pakchoï, pakchoï sub formă de rozetă/tai goo choi, choi sum (Brassica parachinensis), varză chinezească/petsai]

 

0243020

Kale [Varză creață fără căpățână, varză de iarnă, varză portugheză fără căpățână (Brassica olerácea var. acephala), varză portugheză (Brassica olerácea var. tronchuda), Brassica alba vulgaris]

 

0243990

Altele

 

0244000

(d)

Gulii

 

0250000

(v)

Legume cu frunze și plante aromatice proaspete

 

0251000

(a)

Lăptuci și alte salate similare, inclusiv brasicacee

0,01 (****)

0251010

Fetică (Fetică italiană)

 

0251020

Salată (Salată cu căpățână, salată de foi, salată iceberg, marulă)

 

0251030

Scarolă (cicoare cu frunze întregi) [Cicoare sălbatică, cicoare cu frunze roșii, radicchio, cicoare creață de grădină, cicoare pentru păpuși (C. endivia var. crispum/C. intybus var. foliosum), frunze de păpădie]

 

0251040

Creson (Germeni de fasole, germeni de lucernă)

 

0251050

Barbarea verna

 

0251060

Rucolă [Rucolă sălbatică (Diplotaxis spp.)]

 

0251070

Muștar vânăt

 

0251080

Frunze și tulpini de brasicacee, inclusiv frunze de nap [Mizuna, frunze de mazăre și ridiche și alți lăstari tineri, inclusiv de brasicacee (produse recoltate până în stadiul de 8 frunze adevărate), frunze de gulie]

 

0251990

Altele

 

0252000

(b)

Spanac și similare (frunze)

0,01 (****)

0252010

Spanac [Spanac de Noua Zeelandă, spanac amaranthus (pak-khom, tampara), frunze de taro, iasomie sălbatică (Cestrum latifolium)/bitawiri]

 

0252020

Iarbă-grasă [Montia perfoliata, iarbă-grasă de grădină, iarbă-grasă comună, măcriș, salicornie, săricica (Salsola soda)]

 

0252030

Sfeclă pentru pețiol și frunze (Frunze de sfeclă)

 

0252990

Altele

 

0253000

(c)

Frunze de viță-de-vie [Spanac de Malabar, frunze de banan, mimoză cățărătoare (Acacia pennata)]

0,01 (****)

0254000

(d)

Năsturel [Volbură (Convolvulaceae), volbură chinezească/volbură de apă (spanac chinezesc)/kangkung (Ipomea aquatica), trifoi de apă (Marsilea), mimoză de apă]

0,01 (****)

0255000

(e)

Cicoare witloof

0,01 (****)

0256000

(f)

Plante aromatice

0,02 (****)

0256010

Asmățui

 

0256020

Arpagic

 

0256030

Frunze de țelină [Frunze de fenicul, frunze de coriandru, frunze de mărar, frunze de chimen, leuștean, angelică, asmățui și alte apiacee, cilantro/romaniță puturoasă/coriandru lung/buruiană urât mirositoare (Eryngium foetidum)]

 

0256040

Pătrunjel (Frunze de pătrunjel pentru rădăcină)

 

0256050

Salvie (Cimbru sălbatic, cimbru de grădină, frunze de Borago officinalis)

 

0256060

Rozmarin

 

0256070

Cimbru (Măghiran, oregano)

 

0256080

Busuioc [Frunze de roiniță, mentă, mentă piperată, busuioc sfânt, busuioc dulce, busuioc păros, flori comestibile (floare de gălbenele și altele), buricul apei, frunze de betel sălbatic, frunze de curry]

 

0256090

Frunze de dafin (Iarbă lămâioasă)

 

0256100

Tarhon (Isop)

 

0256990

Altele

 

0260000

(vi)

Leguminoase (proaspete)

0,01 (****)

0260010

Fasole (păstăi) (Fasole verde, fasole spaniolă, fasole fideluță, fasoliță, boabe de guar, boabe de soia)

 

0260020

Fasole (boabe) [Bob mare, flageolet, mazăre-sabie (de Madagascar), fasole de Lima, fasoliță]

 

0260030

Mazăre (păstăi) (Mazăre dulce)

 

0260040

Mazăre (boabe) (Mazăre pentru consum, mazăre proaspătă, năut)

 

0260050

Linte

 

0260990

Altele

 

0270000

(vii)

Legume cu tulpină (proaspete)

0,01 (****)

0270010

Sparanghel

 

0270020

Cardon (Pedunculi de Borago officinalis)

 

0270030

Țelină

 

0270040

Fenicul

 

0270050

Anghinare (Floare de banană)

 

0270060

Praz

 

0270070

Rubarbă

 

0270080

Lăstari de bambus

 

0270090

Miez de palmier

 

0270990

Altele

 

0280000

(viii)

Ciuperci

0,01 (****)

0280010

Ciuperci de cultură [Ciupercă de gunoi/șampinion, burete negru de fag, shii-take, micelii de ciuperci (părți vegetative)]

 

0280020

Ciuperci sălbatice (Gălbiori, trufe, zbârciogi, mânătarcă)

 

0280990

Altele

 

0290000

(ix)

Alge

0,01 (****)

0300000

3.

LEGUME PĂSTĂI

0,01 (****)

0300010

Fasole (Bob mare, fasole comună, fasole oloagă, mazăre-sabie, fasole de Lima, boabe, fasoliță)

 

0300020

Linte

 

0300030

Mazăre (Năut, mazăre de câmp, latir)

 

0300040

Lupin

 

0300990

Altele

 

0400000

4.

SEMINȚE ȘI FRUCTE OLEAGINOASE

0,02 (****)

0401000

(i)

Semințe oleaginoase

 

0401010

Semințe de in

 

0401020

Arahide

 

0401030

Semințe de mac

 

0401040

Semințe de susan

 

0401050

Semințe de floarea-soarelui

 

0401060

Semințe de rapiță (Rapiță sălbatică, navetă)

 

0401070

Soia

 

0401080

Semințe de muștar

 

0401090

Semințe de bumbac

 

0401100

Semințe de dovleac (Alte semințe de cucurbitacee)

 

0401110

Șofrănel

 

0401120

Limba mielului [Iarba șarpelui purpurie/floarea canarilor (Echium plantagineum), Mărgeluș de câmp (Buglossoides arvensis)]

 

0401130

Camelină

 

0401140

Cânepă

 

0401150

Ricin

 

0401990

Altele

 

0402000

(ii)

Fructe oleaginoase

 

0402010

Măsline pentru ulei

 

0402020

Nuci de palmier

 

0402030

Fructe de palmier pentru ulei

 

0402040

Capoc

 

0402990

Altele

 

0500000

5.

CEREALE

0,01 (****)

0500010

Orz

 

0500020

Hrișcă (Amarant, quinoa)

 

0500030

Porumb

 

0500040

Mei (Mei comun, teff, mei eleusin, meișor perlă)

 

0500050

Ovăz

 

0500060

Orez [Orez indian/sălbatic (Zizania aquatica)]

 

0500070

Secară

 

0500080

Sorg

 

0500090

Grâu (Alac, triticale)

 

0500990

Altele [Semințe de iarba canarilor (Phalaris canariensis)]

 

0600000

6.

CEAI, CAFEA, INFUZII ȘI CACAO

0,05 (****)

0610000

(i)

Ceai

 

0620000

(ii)

Boabe de cafea

 

0630000

(iii)

Infuzii (uscate)

 

0631000

(a)

Flori

 

0631010

Flori de mușețel

 

0631020

Flori de hibiscus

 

0631030

Petale de trandafir

 

0631040

Flori de iasomie [Flori de soc (Sambucus nigra)]

 

0631050

Tei pucios

 

0631990

Altele

 

0632000

(b)

Frunze

 

0632010

Frunze de căpșun

 

0632020

Frunze de rooibos (Frunze de ginkgo)

 

0632030

Maté

 

0632990

Altele

 

0633000

(c)

Rădăcini

 

0633010

Rădăcină de valeriană

 

0633020

Rădăcină de ginseng

 

0633990

Altele

 

0639000

(d)

Alte infuzii

 

0640000

(iv)

Boabe de cacao (fermentate sau uscate)

 

0650000

(v)

Roșcove

 

0700000

7.

HAMEI (uscat)

0,05 (****)

0800000

8.

CONDIMENTE

 

0810000

(i)

Semințe

0,05 (****)

0810010

Anason

 

0810020

Chimen negru

 

0810030

Semințe de țelină (Semințe de leuștean)

 

0810040

Semințe de coriandru

 

0810050

Semințe de chimen

 

0810060

Semințe de mărar

 

0810070

Semințe de fenicul

 

0810080

Schinduf

 

0810090

Nucșoară

 

0810990

Altele

 

0820000

(ii)

Fructe și bace

0,05 (****)

0820010

Piper de Jamaica

 

0820020

Piper Sichuan (piper de anason, piper japonez)

 

0820030

Chimen

 

0820040

Cardamom

 

0820050

Fructe de ienupăr

 

0820060

Piper, negru, verde și alb (Piper lung, piper roz)

 

0820070

Păstăi de vanilie

 

0820080

Tamarin

 

0820990

Altele

 

0830000

(iii)

Scoarță

0,05 (****)

0830010

Scorțișoară (Scorțișoară cassia)

 

0830990

Altele

 

0840000

(iv)

Rădăcini sau rizomi

 

0840010

Lemn-dulce

0,05 (****)

0840020

Ghimbir

0,05 (****)

0840030

Curcuma (șofran de India)

0,05 (****)

0840040

Hrean

(+)

0840990

Altele

0,05 (****)

0850000

(v)

Muguri

0,05 (****)

0850010

Cuișoare

 

0850020

Capere

 

0850990

Altele

 

0860000

(vi)

Stigmate de flori

0,05 (****)

0860010

Șofran

 

0860990

Altele

 

0870000

(vii)

Tegumente accesorii

0,05 (****)

0870010

Mirodenie din coaja uscată a nucșoarei

 

0870990

Altele

 

0900000

9.

PLANTE UTILIZATE ÎN PRODUCȚIA ZAHĂRULUI

0,01 (****)

0900010

Sfeclă de zahăr

 

0900020

Trestie de zahăr

 

0900030

Rădăcini de cicoare

 

0900990

Altele

 

1000000

10.

PRODUSE DE ORIGINE ANIMALĂ — ANIMALE TERESTRE

 

1010000

(i)

Țesut

0,01 (****)

1011000

(a)

Porcine

 

1011010

Mușchi

 

1011020

Grăsime

 

1011030

Ficat

 

1011040

Rinichi

 

1011050

Organe comestibile

 

1011990

Altele

 

1012000

(b)

Bovine

 

1012010

Mușchi

 

1012020

Grăsime

 

1012030

Ficat

 

1012040

Rinichi

 

1012050

Organe comestibile

 

1012990

Altele

 

1013000

(c)

Ovine

 

1013010

Mușchi

 

1013020

Grăsime

 

1013030

Ficat

 

1013040

Rinichi

 

1013050

Organe comestibile

 

1013990

Altele

 

1014000

(d)

Caprine

 

1014010

Mușchi

 

1014020

Grăsime

 

1014030

Ficat

 

1014040

Rinichi

 

1014050

Organe comestibile

 

1014990

Altele

 

1015000

(e)

Animale din specia cabaline, asini, catâri sau bardoi

 

1015010

Mușchi

 

1015020

Grăsime

 

1015030

Ficat

 

1015040

Rinichi

 

1015050

Organe comestibile

 

1015990

Altele

 

1016000

(f)

Păsări de curte — pui, gâște, rațe, curci și bibilici –, struți, porumbei

 

1016010

Mușchi

 

1016020

Grăsime

 

1016030

Ficat

 

1016040

Rinichi

 

1016050

Organe comestibile

 

1016990

Altele

 

1017000

(g)

Alte animale de crescătorie (Iepure de casă, cangur, cervide)

 

1017010

Mușchi

 

1017020

Grăsime

 

1017030

Ficat

 

1017040

Rinichi

 

1017050

Organe comestibile

 

1017990

Altele

 

1020000

(ii)

Lapte

0,01 (****)

1020010

Bovine

 

1020020

Ovine

 

1020030

Caprine

 

1020040

Cai

 

1020990

Altele

 

1030000

(iii)

Ouă de păsări

0,01 (****)

1030010

Găină

 

1030020

Rață

 

1030030

Gâscă

 

1030040

Prepeliță

 

1030990

Altele

 

1040000

(iv)

Miere (Lăptișor de matcă, polen, miere cu fagure)

0,05 (****)

1050000

(v)

Amfibieni și reptile (Pulpe de broască, crocodili)

0,01 (****)

1060000

(vi)

Melci

0,01 (****)

1070000

(vii)

Alte produse derivate din animale terestre (Vânat sălbatic)

0,01 (****)


(*)  Indică limita inferioară de detectare analitică

(**)  Combinația pesticid-cod pentru care se aplică LMR-urile stabilite în anexa III partea B.

(1)  Pentru lista completă a produselor de origine vegetală și animală cărora li se aplică LMR-urile, vă rugăm să consultați anexa I.

(L)= Liposolubil

Profenofos (L)

(+)

Următoarea LMR se aplică în cazul ardeilor iuți: 3 mg/kg.

0231020

Ardei (Ardei iuți)

(+)

Datele rezultate în urma monitorizării efectuate în 2012 arată că în plantele aromatice se regăsesc reziduuri de profenofos. Sunt necesare date de monitorizare suplimentare pentru a se compara evoluția prezenței profenofosului în plantele aromatice. La revizuirea LMR, Comisia va ține seama de informațiile respective, dacă sunt transmise până la 18 octombrie 2016 sau, în cazul în care informațiile nu sunt transmise până la data specificată, de lipsa acestora.

0256000

(f)

Plante aromatice

0256010

Asmățui

0256020

Arpagic

0256030

Frunze de țelină [Frunze de fenicul, frunze de coriandru, frunze de mărar, frunze de chimen, leuștean, angelică, asmățui și alte apiacee, cilantro/romaniță puturoasă/coriandru lung/buruiană urât mirositoare (Eryngium foetidum)]

0256040

Pătrunjel (Frunze de pătrunjel pentru rădăcină)

0256990

Altele”

(***)  Indică limita inferioară de detectare analitică

(2)  Pentru lista completă a produselor de origine vegetală și animală cărora li se aplică LMR-urile, vă rugăm să consultați anexa I.

(L)= Liposolubil

Carbaril (L)

(+)

Limita maximă de reziduuri aplicabilă pentru hrean (Armoracia rusticana) din grupa condimentelor (cod 0840040) este cea stabilită pentru hrean (Armoracia rusticana) în categoria Legume, grupa legumelor rădăcinoase și cu tuberculi (cod 0213040), ținând cont de variațiile nivelului de reziduuri cauzate de prelucrare (uscare) în conformitate cu articolul 20 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 396/2005.

0840040

Hrean

Profenofos (L)

(+)

Datele rezultate în urma monitorizării efectuate în 2012 arată că în plantele aromatice se regăsesc reziduuri de profenofos. Sunt necesare date de monitorizare suplimentare pentru a se compara evoluția prezenței profenofosului în plantele aromatice. La revizuirea LMR, Comisia va ține seama de informațiile respective, dacă sunt transmise până la 18 octombrie 2016 sau, în cazul în care informațiile nu sunt transmise până la data specificată, de lipsa acestora.

0256050

Salvie (Cimbru sălbatic, cimbru de grădină, frunze de Borago officinalis)

0256060

Rozmarin

0256070

Cimbru (Măghiran, oregano)

0256080

Busuioc [Frunze de roiniță, mentă, mentă piperată, busuioc sfânt, busuioc dulce, busuioc păros, flori comestibile (floare de gălbenele și altele), buricul apei, frunze de betel sălbatic, frunze de curry]

0256090

Frunze de dafin (Iarbă lămâioasă)

0256100

Tarhon (Isop)

(+)

Datele rezultate în urma monitorizării efectuate în 2012 arată că în petalele de trandafir se regăsesc reziduuri de profenofos. Sunt necesare date de monitorizare suplimentare pentru a se compara evoluția prezenței profenofosului în petalele de trandafir. La revizuirea LMR, Comisia va ține seama de informațiile respective, dacă sunt transmise până la 18 octombrie 2016 sau, în cazul în care informațiile nu sunt transmise până la data specificată, de lipsa acestora.

0631030

Petale de trandafir

(+)

Limita maximă de reziduuri aplicabilă pentru hrean (Armoracia rusticana) în grupa condimentelor (cod 0840040) este cea stabilită pentru hrean (Armoracia rusticana) în categoria Legume, grupa legumelor rădăcinoase și cu tuberculi (cod 0213040), ținând cont de variațiile nivelului de reziduuri cauzate de prelucrare (uscare) în conformitate cu articolul 20 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 396/2005.

0840040

Hrean”

(****)  Indică limita inferioară de detectare analitică

(3)  Pentru lista completă a produselor de origine vegetală și animală cărora li se aplică LMR-urile, vă rugăm să consultați anexa I.

Procimidon (R)

(R)

=

Definiția reziduurilor diferă pentru următoarele combinații pesticid-număr de cod:

Procimidon — cod 1000000: Vinclozolin, iprodion, procimidon, suma compușilor și toți metaboliții conținând fracțiunea 3,5-dicloranilină, exprimați în 3,5-dicloranilină

(+)

Limita maximă de reziduuri aplicabilă pentru hrean (Armoracia rusticana) în grupa condimentelor (cod 0840040) este cea stabilită pentru hrean (Armoracia rusticana) în categoria Legume, grupa legumelor rădăcinoase și cu tuberculi (cod 0213040), ținând cont de variațiile nivelului de reziduuri cauzate de prelucrare (uscare) în conformitate cu articolul 20 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 396/2005.

0840040

Hrean”

18.10.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 300/39


REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) NR. 1097/2014 AL COMISIEI

din 17 octombrie 2014

de modificare a Regulamentului (UE) nr. 479/2010 în ceea ce privește notificările statelor membre către Comisie în sectorul laptelui și produselor lactate

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (UE) nr. 1308/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 de instituire a unei organizări comune a piețelor produselor agricole și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 922/72, (CEE) nr. 234/79, (CE) nr. 1037/2001 și (CE) nr. 1234/2007 ale Consiliului (1), în special articolul 151 al treilea paragraf și articolul 223 alineatul (3),

întrucât:

(1)

Articolul 151 din Regulamentul (UE) nr. 1308/2013 stabilește obligația primilor cumpărători de lapte crud de a declara autorității naționale competente, începând cu 1 aprilie 2015, cantitatea totală de lapte crud care le-a fost livrată în cursul fiecărei luni, precum și obligația statelor membre de a notifica Comisiei această cantitate. Prin urmare, ar trebui ca în Regulamentul (UE) nr. 479/2010 al Comisiei (2) să se stabilească norme privind periodicitatea acestor declarații și notificări.

(2)

Notificările menționate la articolul 1 din Regulamentul (UE) nr. 479/2010 se referă la scheme de ajutoare care nu mai sunt aplicabile și, prin urmare, ar trebui să se elimine.

(3)

În conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 792/2009 al Comisiei (3), obligația de a utiliza sistemele de informare în conformitate cu regulamentul respectiva fost introdusă în Regulamentul(UE) nr. 479/2010 prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1333/2013 al Comisiei (4), cu excepția notificărilor menționate la articolele 2, 4 și 6 din Regulamentul (UE) nr. 479/2010. Adaptările sistemului de informare necesare pentru a trata aceste notificări vor fi finalizate până la sfârșitul anului 2014. Prin urmare, Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 479/2010 trebuie modificat în consecință.

(4)

Măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului pentru organizarea comună a piețelor agricole,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Regulamentul (UE) nr. 479/2010 se modifică după cum urmează:

1.

capitolul I se elimină;

2.

se introduce următorul capitol Ia:

„CAPITOLUL Ia

LIVRĂRI DE LAPTE CRUD CĂTRE PRIMII CUMPĂRĂTORI

Articolul 1a

(1)   Începând cu 1 mai 2015, statele membre notifică Comisiei, până cel târziu la data de 25 a fiecărei luni, cantitatea totală de lapte de vacă crud livrat în luna precedentă primilor cumpărători stabiliți pe teritoriul lor, în conformitate cu articolul 151 din Regulamentul (UE) nr. 1308/2013. Cantitatea totală de lapte de vacă crud livrat se exprimă în kilograme și se referă la laptele cu conținut de grăsimi real.

(2)   Statele membre iau măsuri adecvate pentru a se asigura că toți primii cumpărători stabiliți pe teritoriul lor declară autorității naționale competente cantitatea de lapte de vacă crud care le-a fost livrată în fiecare lună, în timp util și cu exactitate, astfel încât să se poată respecta termenul limită prevăzut la punctul 1.”

;

3.

la articolul 2 alineatul (3) litera (b), se elimină cuvintele „dacă este disponibil”;

4.

la articolul 4, trimiterea la partea K se înlocuiește cu o trimitere la partea J;

5.

articolul 8 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 8

(1)   Notificările prevăzute în prezentul regulament se efectuează în conformitate cu dispozițiile Regulamentului (CE) nr. 792/2009 al Comisiei (*).

(2)   Prin derogare de la alineatul (1), până la 31 decembrie 2014, notificările menționate la articolele 2, 4 și 6 se efectuează de către statele membre pe cale electronică, utilizând metodele puse la dispoziția acestora de către Comisie. Forma și conținutul notificărilor se definesc pe baza modelelor sau a metodelor puse la dispoziția autorităților competente de către Comisie. Modelele și metodele respective sunt adaptate și actualizate după informarea prealabilă a Comitetului menționat la articolul 229 din Regulamentul (UE) nr. 1308/2013 și a autorităților competente în cauză, după caz.

(*)  Regulamentul (CE) nr. 792/2009 al Comisiei din 31 august 2009 de stabilire a normelor detaliate pentru comunicarea Comisiei de către statele membre a informațiilor și documentelor cu privire la implementarea organizării comune a piețelor, la sistemul de plăți directe, la promovarea produselor agricole și la regimul aplicabil regiunilor ultraperiferice și insulelor mici din Marea Egee (JO L 228, 1.9.2009, p. 3).”"

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în a șaptea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament se aplică de la 1 noiembrie 2014.

Cu toate acestea, articolul 1 alineatul (2) se aplică de la 1 mai 2015.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 17 octombrie 2014.

Pentru Comisie

Președintele

José Manuel BARROSO


(1)  JO L 347, 20.12.2013, p. 671.

(2)  Regulamentul (UE) nr. 479/2010 al Comisiei din 1 iunie 2010 de stabilire a normelor de implementare a Regulamentului (CE) nr. 1234/2007 al Consiliului în ceea ce privește notificările statelor membre către Comisie în sectorul laptelui și produselor lactate (JO L 135, 2.6.2010, p. 26).

(3)  Regulamentul (CE) nr. 792/2009 al Comisiei din 31 august 2009 de stabilire a normelor detaliate pentru comunicarea Comisiei de către statele membre a informațiilor și documentelor cu privire la implementarea organizării comune a piețelor, la sistemul de plăți directe, la promovarea produselor agricole și la regimul aplicabil regiunilor ultraperiferice și insulelor mici din Marea Egee (JO L 228, 1.9.2009, p. 3).

(4)  Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1333/2013 al Comisiei din 13 decembrie 2013 de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1709/2003, (CE) nr. 1345/2005, (CE) nr. 972/2006, (CE) nr. 341/2007, (CE) nr. 1454/2007, (CE) nr. 826/2008, (CE) nr. 1296/2008, (CE) nr. 1130/2009, (UE) nr. 1272/2009 și (UE) nr. 479/2010 în ceea ce privește obligațiile de notificare în cadrul organizării comune a piețelor agricole (JO L 335, 14.12.2013, p. 8).


18.10.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 300/41


REGULAMENTUL (UE) NR. 1098/2014 AL COMISIEI

din 17 octombrie 2014

de modificare a anexei I la Regulamentul (CE) nr. 1334/2008 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește anumite substanțe aromatizante

(Text cu relevanță pentru SEE)

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1334/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 decembrie 2008 privind aromele și anumite ingrediente alimentare cu proprietăți aromatizante destinate utilizării în și pe produsele alimentare și de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 1601/91 al Consiliului, a Regulamentelor (CE) nr. 2232/96 și (CE) nr. 110/2008 și a Directivei 2000/13/CE (1), în special articolul 11 alineatul (3),

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1331/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 decembrie 2008 de instituire a unei proceduri comune de autorizare pentru aditivii alimentari, enzimele alimentare și aromele alimentare (2), în special articolul 7 alineatul (5),

întrucât:

(1)

Anexa I la Regulamentul (CE) nr. 1334/2008 conține o listă a Uniunii de arome și materiale-sursă autorizate destinate utilizării în și pe produsele alimentare și condițiile de utilizare a acestora.

(2)

Partea A a listei Uniunii conține atât substanțe aromatizante evaluate, care nu sunt însoțite de note de subsol, cât și substanțe aromatizante în curs de evaluare, identificate prin note de subsol numerotate de la 1 la 4.

(3)

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (denumită în continuare „autoritatea”) a finalizat evaluarea a 8 substanțe care sunt în prezent enumerate ca substanțe aromatizante în curs de evaluare. Substanțele aromatizante respective au fost evaluate de EFSA în cadrul următoarelor evaluări de grupuri de substanțe aromatizante: evaluarea FGE.21rev4 (3) (substanțele nr. FL 15.054, 15.055, 15.086 și 15.135), evaluarea FGE.24rev2 (4) (substanța 14.085), evaluarea FGE.77rev1 (5) (substanța nr. FL 14.041), și evaluarea FGE.93rev1 (6) (substanțele nr. FL 15.010 și 15.128). EFSA a concluzionat că nu există preocupări privind siguranța în ceea ce privește substanțele aromatizante respective la nivelurile estimate din aportul alimentar.

(4)

Ca parte a evaluării sale, autoritatea a formulat observații asupra specificațiilor anumitor substanțe. Observațiile se referă la denumiri, puritate sau compoziția următoarelor substanțe: nr. FL: 15.054 și 15.055. Aceste observații ar trebui să fie introduse în listă.

(5)

Substanțele aromatizante evaluate în cadrul acestor evaluări de grupuri de substanțe aromatizante ar trebui să fie enumerate ca fiind substanțe evaluate, eliminându-se notele de subsol 2, 3 sau 4 aferente rubricilor corespunzătoare din lista Uniunii.

(6)

Prin urmare, partea A din anexa I la Regulamentul (CE) nr. 1334/2008 ar trebui modificată și rectificată în consecință.

(7)

Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Partea A a anexei I la Regulamentul (CE) nr. 1334/2008 se modifică în conformitate cu anexa la prezentul regulament.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 17 octombrie 2014.

Pentru Comisie

Președintele

José Manuel BARROSO


(1)  JO L 354, 31.12.2008, p. 34.

(2)  JO L 354, 31.12.2008, p. 1.

(3)  EFSA Journal 2013;11(11):3451.

(4)  EFSA Journal 2013;11(11):3453.

(5)  EFSA Journal 2014;12(2):3586.

(6)  EFSA Journal 2013;11(11):3452.


ANEXĂ

Partea A din anexa I la Regulamentul (CE) nr. 1334/2008 se modifică după cum urmează:

1.

rubrica referitoare la substanța FL 14.041 se înlocuiește cu următorul text:

„14.041

Pirol

109-97-7

1314

2318

 

 

 

JECFA/EFSA”

;

2.

rubrica referitoare la substanța FL 14.085 se înlocuiește cu următorul text:

„14.085

2-acetil- 5-metilpirol

6982-72-5

 

 

 

 

 

EFSA”

;

3.

rubrica referitoare la substanța FL 15.010 se înlocuiește cu următorul text:

„15.010

2-acetil- 2-tiazolină

29926-41-8

1759

2335

 

 

 

EFSA”

;

4.

rubrica referitoare la substanța FL 15.054 se înlocuiește cu următorul text:

„15.054

Dihidro-2,4,6-trietil-1,3,5(4H)-ditiazină

54717-17-8

 

 

Amestec de diastereoizomeri [(R/R), (R), (S/R) & (S/S)]

 

 

EFSA”

;

5.

rubrica referitoare la substanța FL 15.055 se înlocuiește cu următorul text:

„15.055

[2S-(2a,4a,8ab)] 2,4-Dimetil(4H)pirolidinol[1,2e]- 1,3,5-ditiazină

116505-60-3

1763

 

 

 

 

EFSA”

;

6.

rubrica referitoare la substanța FL 15.086 se înlocuiește cu următorul text:

„15.086

2-metil- 2-tiazolină

2346-00-1

 

 

 

 

 

EFSA”

;

7.

rubrica referitoare la substanța FL 15.128 se înlocuiește cu următorul text:

„15.128

2-propionyl- 2-tiazolină

29926-42-9

1760

 

 

 

 

EFSA”

;

8.

rubrica referitoare la substanța FL 15.135 se înlocuiește cu următorul text:

„15.135

Etiltialdină

54717-14-5

 

 

Cel puțin 90 %; componente secundare: mai puțin de 5 % 3,5-dietil-1,2,4-tritiolan, mai puțin de 2 % tialdină, mai puțin de 3 % alte impurități

 

 

EFSA”

.


18.10.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 300/44


REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) NR. 1099/2014 AL COMISIEI

din 17 octombrie 2014

de stabilire a valorilor forfetare de import pentru fixarea prețului de intrare pentru anumite fructe și legume

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (UE) nr. 1308/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 de instituire a unei organizări comune a piețelor produselor agricole și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 922/72, (CEE) nr. 234/79, (CE) nr. 1037/2001 și (CE) nr. 1234/2007 ale Consiliului (1),

având în vedere Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 543/2011 al Comisiei din 7 iunie 2011 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1234/2007 al Consiliului în sectorul fructelor și legumelor și în sectorul fructelor și legumelor procesate (2), în special articolul 136 alineatul (1),

întrucât:

(1)

Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 543/2011 prevede, ca urmare a rezultatelor negocierilor comerciale multilaterale din cadrul Rundei Uruguay, criteriile pentru stabilirea de către Comisie a valorilor forfetare de import din țări terțe pentru produsele și perioadele menționate în partea A din anexa XVI la regulamentul respectiv.

(2)

Valoarea forfetară de import se calculează în fiecare zi lucrătoare, în conformitate cu articolul 136 alineatul (1) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 543/2011, ținând seama de datele zilnice variabile. Prin urmare, prezentul regulament trebuie să intre în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Valorile forfetare de import prevăzute la articolul 136 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 543/2011 sunt stabilite în anexa la prezentul regulament.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 17 octombrie 2014.

Pentru Comisie,

pentru președinte

Jerzy PLEWA

Director general pentru agricultură și dezvoltare rurală


(1)  JO L 347, 20.12.2013, p. 671.

(2)  JO L 157, 15.6.2011, p. 1.


ANEXĂ

Valorile forfetare de import pentru fixarea prețului de intrare pentru anumite fructe și legume

(EUR/100 kg)

Codul NC

Codul țării terțe (1)

Valoarea forfetară de import

0702 00 00

AL

63,0

MA

116,8

MK

54,2

ZZ

78,0

0707 00 05

AL

36,9

TR

158,2

ZZ

97,6

0709 93 10

TR

143,2

ZZ

143,2

0805 50 10

AR

105,8

CL

106,8

TR

106,9

UY

76,0

ZA

96,2

ZZ

98,3

0806 10 10

BR

203,9

MK

34,4

PE

341,9

TR

147,3

ZZ

181,9

0808 10 80

BA

34,8

BR

53,2

CL

85,1

CN

117,9

NZ

148,3

US

192,1

ZA

140,1

ZZ

110,2

0808 30 90

CN

75,7

TR

112,1

ZZ

93,9


(1)  Nomenclatura țărilor stabilită prin Regulamentul (UE) nr. 1106/2012 al Comisiei din 27 noiembrie 2012 de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 471/2009 a Parlamentului European și al Consiliului privind statisticile comunitare privind comerțul exterior cu țările terțe, în ceea ce privește actualizarea nomenclatorului țărilor și teritoriilor (JO L 328, 28.11.2012, p. 7). Codul „ZZ” desemnează „alte origini”.


18.10.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 300/46


REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) NR. 1100/2014 AL COMISIEI

din 17 octombrie 2014

de stabilire a coeficientului de alocare care urmează să fie aplicat cererilor de licențe de export pentru brânzeturile destinate exportului către Statele Unite ale Americii în 2015 în cadrul contingentelor menționate în Regulamentul (CE) nr. 1187/2009

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (UE) nr. 1308/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 de instituire a unei organizări comune a piețelor produselor agricole și de abrogare Regulamentelor (CEE) nr. 922/72, (CEE) nr. 234/79, (CE) nr. 1037/2001 și (CE) nr. 1234/2007 ale Consiliului (1), în special articolul 188,

întrucât:

(1)

Capitolul III secțiunea 2 din Regulamentul (CE) nr. 1187/2009 al Comisiei (2) stabilește procedura de atribuire a licențelor de export pentru brânzeturile destinate exportului către Statele Unite ale Americii în cadrul contingentelor menționate la articolul 21 din regulamentul respectiv.

(2)

Cantitățile care fac obiectul cererilor de licențe de export sunt, pentru anumite grupe de produse și contingente, mai mari decât cantitățile disponibile pentru anul contingentar 2015. Prin urmare, ar trebui să se stabilească în ce măsură pot fi eliberate licențele de export, fixând coeficienții de alocare care urmează a fi aplicați cantităților solicitate, în conformitate cu articolul 23 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1187/2009.

(3)

Cantitățile care fac obiectul cererilor de licențe de export sunt, pentru anumite grupe de produse și contingente, mai mici decât cantitățile disponibile pentru anul contingentar 2015. Prin urmare, cantitățile rămase ar trebui să se repartizeze între solicitanți proporțional cu cantitățile solicitate, aplicând un coeficient de alocare, în conformitate cu articolul 23 alineatul (4) din Regulamentul (CE) nr. 1187/2009.

(4)

Ținând seama de termenul stabilit la articolul 23 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1187/2009 pentru fixarea coeficienților de alocare, ar trebui ca prezentul regulament să intre în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Cantităților care fac obiectul cererilor de licențe de export depuse în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1187/2009 pentru grupele de produse și contingentele identificate prin „16-Tokyo și 16-, 17-, 18-, 20-, 21-Uruguay” în coloana 3 din anexa la prezentul regulament li se aplică coeficienții de alocare care figurează în coloana 5 din anexa respectivă.

Articolul 2

Cererile de licențe de export depuse în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1187/2009 pentru grupele de produse și contingentele identificate prin „22-, 25-Tokyo și 22-, 25-Uruguay” în coloana 3 din anexa la prezentul regulament sunt acceptate pentru cantitățile solicitate.

Se pot elibera licențe de export pentru cantități suplimentare repartizate între solicitanți prin aplicarea coeficienților de alocare indicați în coloana 6 din anexa menționată, după acceptarea de către operator în termen de o săptămână de la data publicării prezentului regulament și sub rezerva constituirii garanției necesare.

Articolul 3

Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 17 octombrie 2014.

Pentru Comisie,

pentru președinte

Jerzy PLEWA

Director general pentru agricultură și dezvoltare rurală


(1)  JO L 347, 20.12.2013, p. 671.

(2)  Regulamentul (CE) nr. 1187/2009 al Comisiei din 27 noiembrie 2009 de stabilire a normelor speciale de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1234/2007 al Consiliului în ceea ce privește licențele de export și restituirile la export în sectorul laptelui și produselor lactate (JO L 318, 4.12.2009, p. 1).


ANEXĂ

Identificarea grupei conform notelor suplimentare care figurează în capitolul 4 din Nomenclatura tarifară armonizată a Statelor Unite ale Americii

Identificarea grupei și a contingentului

Cantități disponibile pentru 2015

(în kg)

Coeficient de alocare prevăzut la articolul 1

Coeficient de alocare prevăzut la articolul 2

Numărul notei

Grupa

(1)

(2)

(3)

(4)

(5)

(6)

16

Not specifically provided for (NSPF)

16-Tokyo

908 877

0,3350820

 

16-Uruguay

3 446 000

0,1897723

 

7

Blue Mould

17-Uruguay

350 000

0,0910273

 

18

Cheddar

18-Uruguay

1 050 000

0,2367531

 

20

Edam/Gouda

20-Uruguay

1 100 000

0,2110757

 

21

Italian type

21-Uruguay

2 025 000

0,1326998

 

22

Swiss or Emmentaler cheese other than with eye formation

22-Tokyo

393 006

 

4,9125750

22-Uruguay

380 000

 

12,6666666

25

Swiss or Emmentaler cheese with eye formation

25-Tokyo

4 003 172

 

1,6433382

25-Uruguay

2 420 000

 

2,0166666


DECIZII

18.10.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 300/49


DECIZIA EUTM MALI/3/2014 A COMITETULUI POLITIC ȘI DE SECURITATE

din 9 octombrie 2014

privind numirea comandantului misiunii UE pentru misiunea militară a Uniunii Europene pentru a contribui la instruirea forțelor armate maliene (EUTM Mali) și de abrogare a Deciziei EUTM MALI/1/2014

(2014/719/PESC)

COMITETUL POLITIC ȘI DE SECURITATE,

având în vedere Tratatul privind Uniunea Europeană, în special articolul 38,

având în vedere Decizia 2013/34/PESC a Consiliului din 17 ianuarie 2013 privind o misiune militară a Uniunii Europene pentru a contribui la instruirea forțelor armate maliene (EUTM Mali) (1), în special articolul 5,

întrucât:

(1)

În temeiul articolului 5 alineatul (1) din Decizia 2013/34/PESC, Consiliul a autorizat Comitetul politic și de securitate (COPS), în conformitate cu articolul 38 din Tratatul privind Uniunea Europeană, să adopte deciziile relevante referitoare la controlul politic și la conducerea strategică a misiunii EUTM Mali, inclusiv deciziile de numire a următorilor comandanți ai misiunii UE.

(2)

La 18 martie 2014, COPS a adoptat Decizia EUTM Mali/1/2014 (2) de numire a generalului de brigadă Marc RUDKIEWICZ în calitate de comandant al misiunii UE pentru EUTM Mali.

(3)

La 26 septembrie 2014, Spania a propus numirea generalului de brigadă Alfonso GARCÍA-VAQUERO PRADAL în calitate de nou comandant al misiunii UE pentru EUTM Mali, pentru a-i succeda generalului de brigadă Marc RUDKIEWICZ.

(4)

La 30 septembrie 2014, Comitetul militar al UE a recomandat COPS să îl numească pe generalul de brigadă Alfonso GARCÍA-VAQUERO PRADAL în calitate de comandant al misiunii UE pentru EUTM Mali pentru a-i succeda generalului de brigadă Marc RUDKIEWICZ.

(5)

Decizia EUTM Mali/1/2014 ar trebui abrogată.

(6)

În conformitate cu articolul 5 din Protocolul nr. 22 privind poziția Danemarcei, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și la Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, Danemarca nu participă la elaborarea și la punerea în aplicare a deciziilor și a acțiunilor Uniunii care au implicații în materie de apărare,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

Generalul de brigadă Alfonso GARCÍA-VAQUERO PRADAL este numit în calitate de comandant al misiunii UE pentru misiunea militară a Uniunii Europene pentru a contribui la instruirea forțelor armate maliene (EUTM Mali) începând cu 24 octombrie 2014.

Articolul 2

Decizia EUTM Mali/1/2014 se abrogă.

Articolul 3

Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării.

Adoptată la Bruxelles, 9 octombrie 2014.

Pentru Comitetul politic și de securitate

Președintele

W. STEVENS


(1)  JO L 14, 18.1.2013, p. 19.

(2)  Decizia EUTM Mali/1/2014 a Comitetului politic și de securitate din 18 martie 2014 privind numirea comandantului de misiune UE pentru misiunea militară a Uniunii Europene pentru a contribui la instruirea forțelor armate maliene (EUTM Mali) (JO L 95, 29.3.2014, p. 30).


18.10.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 300/51


DECIZIA CONSILIULUI

din 13 octombrie 2014

de stabilire a poziției care urmează să fie adoptată în numele Uniunii Europene în cadrul Comitetului pentru achiziții publice referitor la aderarea Muntenegrului la Acordul revizuit privind achizițiile publice

(2014/720/UE)

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 207 alineatul (4) primul paragraf, coroborat cu articolul 218 alineatul (9),

având în vedere propunerea Comisiei Europene,

întrucât:

(1)

La data de 4 noiembrie 2013, Muntenegru a depus o cerere de aderare la Acordul revizuit privind achizițiile publice (denumit în continuare „AAP revizuit”).

(2)

Angajamentele Muntenegrului privind acoperirea sunt prevăzute în oferta sa finală, astfel cum a fost prezentată părților la AAP revizuit la 18 iulie 2014.

(3)

Oferta finală a Muntenegrului reflectă lista Uniunii din apendicele I la AAP revizuit. Prin urmare, oferta finală a Muntenegrului este satisfăcătoare și acceptabilă. Condițiile de aderare a Muntenegrului, specificate în anexa la prezenta decizie, vor fi reflectate în decizia privind aderarea Muntenegrului adoptată de către Comitetul privind achizițiile publice (denumit în continuare „Comitetul AAP”).

(4)

Se preconizează că aderarea Muntenegrului la AAP revizuit va avea o contribuție benefică la deschiderea tot mai mare la nivel internațional a piețelor de achiziții publice.

(5)

Articolul XXII alineatul (2) din AAP revizuit prevede că orice membru al OMC poate adera la AAP revizuit în condiții ce urmează a fi convenite între membrul respectiv și părți, aceste condiții fiind prevăzute într-o decizie a Comitetului AAP.

(6)

În consecință, este necesar să se stabilească poziția care urmează să fie adoptată în numele Uniunii în cadrul Comitetului AAP în ceea ce privește aderarea Muntenegrului,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

Poziția care urmează să fie adoptată în numele Uniunii în cadrul Comitetului privind achizițiile publice este de aprobare a aderării Muntenegrului la Acordul revizuit privind achizițiile publice, sub rezerva condițiilor de aderare specifice stabilite în anexa la prezenta decizie.

Articolul 2

Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării.

Adoptată la Luxemburg, 13 octombrie 2014.

Pentru Consiliu

Președintele

M. MARTINA


ANEXĂ

CONDIȚIILE UE PRIVIND ADERAREA MUNTENEGRULUI LA AAP REVIZUIT (1)

Odată cu aderarea Muntenegrului la AAP revizuit, punctul 2 din secțiunea 2 („Autoritățile contractante ale guvernelor centrale ale statelor membre ale UE”) din anexa 1 la apendicele I privind Uniunea Europeană se citește după cum urmează:

„2.

În cazul bunurilor, serviciilor, furnizorilor și prestatorilor de servicii din Israel și din Muntenegru, procedurile de achiziții publice derulate de următoarele autorități contractante ale guvernelor centrale.”

Odată cu aderarea Muntenegrului la AAP revizuit, secțiunea 2 din anexa 6 se citește după cum urmează:

„2.

Atunci când sunt atribuite de către entitățile prevăzute în anexele 1 și 2, contractele de concesionări de lucrări sunt incluse în regimul de tratament național pentru prestatorii de servicii de construcții din Islanda, Liechtenstein, Norvegia, Țările de Jos care realizează lucrări în beneficiul Arubei, Elveției și Muntenegrului, cu condiția ca valoarea acestora să fie de cel puțin 5 000 000 DST, și pentru prestatorii de servicii de construcții din Coreea, cu condiția ca valoarea lucrărilor să fie de cel puțin 15 000 000 DST.”


(1)  Numerotarea listelor părților la AAP revizuit a fost modificată de secretariatul OMC în acord cu părțile la AAP revizuit. Numerotarea utilizată în prezenta anexă corespunde numerotării ultimei copii certificate conform a listelor părților la AAP revizuit, care a fost transmisă de OMC părților la AAP revizuit prin notificare oficială și este disponibilă la adresa http://www.wto.org/english/tratop_e/gproc_e/gp_app_agree_e.htm#revisedGPA. Numerotarea listelor părților la AAP revizuit publicată în JO L 68, 7.3.2014, p. 2 este caducă.


18.10.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 300/53


DECIZIA CONSILIULUI

din 13 octombrie 2014

de stabilire a poziției care urmează să fie adoptată în numele Uniunii Europene în cadrul Comitetului pentru achiziții publice referitor la aderarea Noii Zeelande la Acordul revizuit privind achizițiile publice

(2014/721/UE)

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 207 alineatul (4) primul paragraf, coroborat cu articolul 218 alineatul (9),

având în vedere propunerea Comisiei Europene,

întrucât:

(1)

La data de 28 septembrie 2012, Noua Zeelandă a depus o cerere de aderare la Acordul revizuit privind achizițiile publice (denumit în continuare „AAP revizuit”).

(2)

Angajamentele Noii Zeelande privind acoperirea sunt prevăzute în oferta sa finală, astfel cum a fost prezentată părților la AAP revizuit la 21 iulie 2014.

(3)

Deși oferta Noii Zeelande este cuprinzătoare, aceasta nu asigură o acoperire completă. Prin urmare, este oportun să se introducă anumite excepții specifice în ceea ce privește acoperirea Uniunii. Aceste excepții specifice, astfel cum sunt reflectate în anexa la prezenta decizie, vor deveni parte a condițiilor de aderare a Noii Zeelande la AAP revizuit și se vor regăsi în decizia adoptată de către Comitetul pentru achiziții publice (denumit în continuare „Comitetul AAP”) privind aderarea Noii Zeelande.

(4)

Se preconizează că aderarea Noii Zeelande la AAP revizuit va avea o contribuție benefică la deschiderea tot mai mare la nivel internațional a piețelor de achiziții publice.

(5)

Articolul XXII alineatul (2) din AAP revizuit prevede că orice membru al OMC poate adera la AAP revizuit în condiții ce urmează a fi convenite între membrul respectiv și părți, astfel de condiții fiind prevăzute într-o decizie a Comitetului AAP.

(6)

În consecință, este necesar să se stabilească poziția care urmează să fie adoptată în numele Uniunii în cadrul Comitetului AAP în ceea ce privește aderarea Noii Zeelande,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

Poziția care urmează să fie adoptată în numele Uniunii în cadrul Comitetului privind achizițiile publice este de aprobare a aderării Noii Zeelande la Acordul revizuit privind achizițiile publice, sub rezerva condițiilor de aderare specifice stabilite în anexa la prezenta decizie.

Articolul 2

Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării.

Adoptată la Luxemburg, 13 octombrie 2014.

Pentru Consiliu

Președintele

M. MARTINA


ANEXĂ

CONDIȚIILE UE PRIVIND ADERAREA NOII ZEELANDE LA AAP REVIZUIT (1)

Odată cu aderarea Noii Zeelande la Acordul revizuit privind achizițiile publice, punctul 3 din secțiunea 2 („Autoritățile contractante ale guvernelor centrale ale statelor membre ale UE”) din anexa 1 la apendicele I privind Uniunea Europeană se citește după cum urmează:

„3.

În cazul bunurilor, serviciilor, furnizorilor și prestatorilor de servicii din Statele Unite ale Americii, Canada, Japonia, Hong Kong — China, Singapore, Coreea, Armenia, Teritoriul vamal distinct Taiwan, Penghu, Kinmen și Matsu, precum și din Noua Zeelandă, procedurile de achiziții publice derulate de următoarele autorități contractante ale guvernelor centrale, cu condiția ca acestea să nu fie marcate cu un asterisc.”

Odată cu aderarea Noii Zeelande la Acordul revizuit privind achizițiile publice, nota 1 din Notele la anexa 2 la apendicele I privind Uniunea Europeană include următoarele litere după litera e:

„f.

procedurile de achiziții publice derulate de autoritățile contractante locale [autoritățile contractante ale unităților administrative de la nivelul NUTS 3 și unitățile administrative mai mici, astfel cum sunt prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 1059/2003 al Parlamentului European și al Consiliului (2) (modificat)] în ceea ce privește bunurile, serviciile, furnizorii și prestatorii de servicii din Noua Zeelandă;

g.

procedurile de achiziții publice derulate de autoritățile contractante ale unităților administrative de la nivelurile NUTS 1 și 2, astfel cum sunt prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 1059/2003 (modificat), în ceea ce privește bunurile, serviciile, furnizorii și prestatorii de servicii din Noua Zeelandă, cu excepția cazului în care procedurile de achiziții publice respective intră în domeniul de aplicare al anexei 3 privind UE.”

Odată cu aderarea Noii Zeelande la Acordul revizuit privind achizițiile publice, nota 6 din Notele la anexa 3 la apendicele I privind Uniunea Europeană include următoarele litere după litera n:

„o.

procedurile de achiziții publice derulate de entitățile contractante care își desfășoară activitatea în domeniul producției, transportului sau distribuției de apă potabilă care intră în sfera de aplicare a prezentei anexe în ceea ce privește bunurile, serviciile și furnizorii de servicii din Noua Zeelandă;

p.

procedurile de achiziții publice derulate de entitățile contractante care își desfășoară activitatea în domeniul instalațiilor aeroportuare care intră în sfera de aplicare a prezentei anexe în ceea ce privește bunurile, serviciile și furnizorii de servicii din Noua Zeelandă;

q.

procedurile de achiziții publice derulate de entitățile contractante care își desfășoară activitatea în domeniul punerii la dispoziție de porturi maritime sau de porturi interioare ori de alte terminale de transport care intră în sfera de aplicare a prezentei anexe în ceea ce privește bunurile, serviciile și furnizorii de servicii din Noua Zeelandă;

r.

procedurile de achiziții publice derulate de autoritățile contractante regionale sau locale care își desfășoară activitatea în domeniile reglementate de prezenta anexă, în ceea ce privește bunurile, serviciile și furnizorii de servicii din Noua Zeelandă, cu excepția procedurilor de achiziții publice derulate de autoritățile contractante ale unităților administrative de la nivelurile NUTS 1 și 2 [astfel cum sunt prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 1059/2003 (modificat)] care își desfășoară activitatea în domeniul transportului feroviar urban, transportului prin sisteme automatizate, cu tramvaiul, troleibuzul, autobuzul sau pe cablu.”


(1)  Numerotarea listelor părților la AAP revizuit a fost modificată de secretariatul OMC în acord cu părțile la AAP revizuit. Numerotarea utilizată în prezenta anexă corespunde numerotării ultimei copii certificate conform a listelor părților la AAP revizuit, care a fost transmisă de OMC părților la AAP revizuit prin notificare oficială și este disponibilă la adresa http://www.wto.org/english/tratop_e/gproc_e/gp_app_agree_e.htm#revisedGPA. Numerotarea listelor părților la AAP revizuit publicată în JO L 68, 7.3.2014, p. 2 este caducă.

(2)  Regulamentul (CE) nr. 1059/2003 al Parlamentului European și al Consiliului din 26 mai 2003 privind instituirea unui nomenclator comun al unităților teritoriale de statistică (NUTS) (JO L 154, 21.6.2003, p. 1).


18.10.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 300/55


DECIZIA DE PUNERE ÎN APLICARE A CONSILIULUI

din 14 octombrie 2014

de autorizare a Germaniei să aplice o rată redusă a taxei pentru energia electrică furnizată în mod direct navelor aflate la dană în port în conformitate cu articolul 19 din Directiva 2003/96/CE

(2014/722/UE)

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Directiva 2003/96/CE a Consiliului din 27 octombrie 2003 privind restructurarea cadrului comunitar de impozitare a produselor energetice și a electricității (1), în special articolul 19,

având în vedere propunerea Comisiei Europene,

întrucât:

(1)

Prin Decizia 2011/445/UE de punere în aplicare a Consiliului (2), Germania a fost autorizată să aplice, până la 16 iulie 2014, o rată redusă a taxei pentru energie electrică în cazul energiei electrice furnizate în mod direct navelor aflate la dană în port („energie electrică furnizată din rețeaua terestră”), în conformitate cu articolul 19 din Directiva 2003/96/CE.

(2)

Prin scrisoarea din 26 februarie 2014, Germania a solicitat autorizarea în vederea aplicării în continuare a unei rate reduse a taxei pentru energie electrică în cazul energiei electrice furnizate din rețeaua terestră, în conformitate cu articolul 19 din Directiva 2003/96/CE.

(3)

Prin reducerea fiscală pe care intenționează să o aplice, Germania urmărește promovarea în continuare pe scară mai largă a energiei electrice furnizate din rețeaua terestră ca o modalitate mai puțin dăunătoare pentru mediu de a satisface necesitățile de energie electrică ale navelor atunci când se află la dană în port prin comparație cu arderea combustibililor de rezervor aflați la bordul acestora.

(4)

În măsura în care utilizarea energiei electrice furnizate din rețeaua terestră contribuie la evitarea emisiilor de poluanți atmosferici rezultați din arderea combustibililor de rezervor de la bordul navelor aflate la dană, acest lucru contribuie la îmbunătățirea la nivel local a calității aerului în orașele-port. Prin urmare, se așteaptă ca această măsură să contribuie la obiectivele politicilor Uniunii în materie de mediu, sănătate și climă.

(5)

Autorizarea Germaniei în vederea aplicării unei rate reduse a taxei pentru energia electrică în cazul energiei electrice furnizate din rețeaua terestră nu depășește ceea ce este necesar pentru a duce la creșterea utilizării energiei electrice furnizate din rețeaua terestră, deoarece producerea de energie la bord va rămâne, în majoritatea cazurilor, soluția cea mai competitivă. Din același motiv și din cauza gradului relativ redus în prezent de pătrundere pe piață a tehnologiei, este puțin probabil ca măsura să conducă la denaturarea semnificativă a concurenței pe durata sa de aplicare și, așadar, nu va influența în mod negativ buna funcționare a pieței interne.

(6)

Conform articolului 19 alineatul (2) din Directiva 2003/96/CE, fiecare autorizare acordată în temeiul acestui articol trebuie să fie strict limitată în timp. Dat fiind că este necesar, pe de o parte, ca perioada să fie suficient de lungă pentru a permite evaluarea corespunzătoare a măsurii, iar pe de altă parte, să nu se submineze dezvoltarea pe viitor a cadrului juridic existent, este indicat să se acorde autorizația solicitată pentru o perioadă de șase ani.

(7)

Pentru a asigura securitatea juridică pentru operatorii portuari și de nave și pentru a evita o posibilă creștere a sarcinii administrative pentru distribuitorii și redistribuitorii de electricitate care ar putea rezulta din modificări ale ratei accizelor percepute pentru energia electrică furnizată din rețeaua terestră, ar trebui să se garanteze că Germania poate aplica reducerea fiscală specifică existentă la care se referă prezenta decizie, fără întrerupere. Prin urmare, autorizația solicitată ar trebui acordată începând cu 17 iulie 2014, pentru a asigura continuitatea în raport cu legislația anterioară aplicabilă în temeiul Deciziei de punere în aplicare 2011/445/UE.

(8)

Prezenta decizie ar trebui să înceteze să se aplice la data la care, prin intermediul unui nou act legislativ al Uniunii, devin aplicabile norme cu caracter general referitoare la impozitarea mai favorabilă a energiei electrice furnizată de rețeaua terestră.

(9)

Prezenta decizie nu aduce atingere aplicării normelor Uniunii privind ajutoarele de stat,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

Germania este autorizată să aplice o rată redusă a taxei pentru energie electrică în cazul energiei electrice furnizate în mod direct navelor, altele decât ambarcațiunile private de agrement, aflate la dană în port („energie electrică furnizată din rețeaua terestră”), cu condiția respectării nivelurilor minime de impozitare în conformitate cu articolul 10 din Directiva 2003/96/CE.

Articolul 2

Prezenta decizie se aplică de la 17 iulie 2014 până la 16 iulie 2020.

Articolul 3

Prezenta decizie se adresează Republicii Federale Germania.

Adoptată la Luxemburg, 14 octombrie 2014.

Pentru Consiliu

Președintele

P. C. PADOAN


(1)  JO L 283, 31.10.2003, p. 51.

(2)  Decizia de punere în aplicare 2011/445/UE a Consiliului din 12 iulie 2011 de autorizare a Germaniei să aplice o rată redusă a taxei pentru energie electrică în cazul energiei electrice furnizate în mod direct navelor aflate la dană în port („energie electrică furnizată din rețeaua terestră”) în conformitate cu articolul 19 din Directiva 2003/96/CE (JO L 191, 22.7.2011, p. 22).


18.10.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 300/57


DECIZIA BĂNCII CENTRALE EUROPENE

din 17 septembrie 2014

privind punerea în aplicare a separării dintre funcțiile de politică monetară și de supraveghere ale Băncii Centrale Europene

(BCE/2014/39)

(2014/723/UE)

CONSILIUL GUVERNATORILOR BĂNCII CENTRALE EUROPENE,

având în vedere Regulamentul (UE) nr. 1024/2013 al Consiliului din 15 octombrie 2013 de conferire a unor atribuții specifice Băncii Centrale Europene în ceea ce privește politicile legate de supravegherea prudențială a instituțiilor de credit (1), în special articolul 25 alineatele (1), (2) și (3),

întrucât:

(1)

Regulamentul (UE) nr. 1024/2013 (denumit în continuare „Regulamentul privind MUS”) instituie Mecanismul unic de supraveghere (MUS) compus din Banca Centrală Europeană (BCE) și autoritățile naționale competente (ANC) din statele membre participante.

(2)

Articolul 25 alineatul (2) din Regulamentul privind MUS prevede ca BCE să își îndeplinească atribuțiile de supraveghere separat de atribuțiile sale legate de politica monetară și de orice alte atribuții și fără să aducă atingere acestora. Atribuțiile de supraveghere ale BCE nu ar trebui să interfereze cu atribuțiile sale legate de politica monetară și nici să fie determinate de acestea din urmă. Totodată, aceste atribuții de supraveghere nu ar trebui să interfereze cu atribuțiile BCE referitoare la Comitetul european pentru risc sistemic (CERS) sau cu orice alte atribuții. BCE trebuie să raporteze Parlamentului European și Consiliului în legătură cu modul în care s-a conformat acestei dispoziții. Atribuțiile de supraveghere ale BCE nu impietează asupra monitorizării pe bază continuă a solvabilității contrapărților sale în contextul punerii în aplicare a politicii monetare. În plus, personalul implicat în îndeplinirea atribuțiilor de supraveghere ar trebui separat din punct de vedere organizațional de personalul implicat în îndeplinirea altor atribuții conferite BCE și ar trebui să facă obiectul unei raportări ierarhice separate.

(3)

Articolul 25 alineatul (3) din Regulamentul privind MUS prevede ca BCE, în sensul articolului 25 alineatele (1) și (2), să adopte și să publice toate normele interne necesare, inclusiv cele privind secretul profesional și schimbul de informații între cele două domenii funcționale.

(4)

Articolul 25 alineatul (4) din Regulamentul privind MUS prevede ca BCE să asigure funcționarea complet diferențiată a Consiliului guvernatorilor în ceea ce privește atribuțiile monetare și, respectiv, de supraveghere. O astfel de diferențiere cuprinde o separare strictă a reuniunilor și ordinilor de zi.

(5)

Pentru a asigura separarea atribuțiilor de politică monetară de cele de supraveghere, articolul 25 alineatul (5) din Regulamentul privind MUS prevede ca BCE să instituie un grup de mediere pentru a soluționa diferențele de opinii exprimate de autoritățile competente din statele membre participante vizate cu privire la o anumită obiecție a Consiliului guvernatorilor la un proiect de decizie a Consiliului de supraveghere. Acesta va include câte un membru din partea fiecărui stat membru participant, ales de fiecare stat membru dintre membrii Consiliului guvernatorilor și ai Consiliului de supraveghere. Deciziile sale se adoptă cu majoritate simplă, fiecare membru având dreptul la câte un vot. BCE este obligată să adopte și să publice un regulament de instituire a grupului de mediere și regulamentul de procedură al acestuia; în acest context, BCE a adoptat Regulamentul (UE) nr. 673/2014 al Băncii Centrale Europene (BCE/2014/26) (2).

(6)

Regulamentul de procedură al BCE a fost modificat (3) pentru a adapta organizarea internă a BCE și a organelor de decizie ale acesteia la noile cerințe care decurg din Regulamentul privind MUS și pentru a clarifica interacțiunile dintre organismele implicate în procesul de pregătire și adoptare a deciziilor în materie de supraveghere.

(7)

Articolele 13g-13j din Regulamentul de procedură al BCE oferă detalii privind adoptarea deciziilor Consiliului guvernatorilor în chestiuni legate de Regulamentul privind MUS. În special, articolul 13g se referă la adoptarea deciziilor în scopul îndeplinirii atribuțiilor prevăzute la articolul 4 din Regulamentul privind MUS, iar articolul 13h se referă la adoptarea deciziilor în scopul îndeplinirii atribuțiilor prevăzute la articolul 5 din Regulamentul privind MUS, punând în aplicare cerințele prevăzute la articolul 26 alineatul (8) din Regulamentul privind MUS.

(8)

Articolul 13k din Regulamentul de procedură al BCE prevede că BCE trebuie să își îndeplinească atribuțiile de supraveghere separat de atribuțiile sale legate de politica monetară și de orice alte atribuții și fără să aducă atingere acestora. În această privință, BCE trebuie să ia toate măsurile necesare pentru a asigura separarea între funcțiile de politică monetară și cele de supraveghere. Totodată, separarea funcțiilor de politică monetară și de supraveghere nu ar trebui să împiedice schimbul de informații între aceste două domenii funcționale, necesar pentru îndeplinirea atribuțiilor BCE și ale Sistemului European al Băncilor Centrale (SEBC).

(9)

Articolul 13l din Regulamentul de procedură al BCE prevede că reuniunile Consiliului guvernatorilor referitoare la atribuțiile de supraveghere trebuie să se desfășoare separat de reuniunile obișnuite ale Consiliului guvernatorilor și să aibă ordini de zi separate.

(10)

În conformitate cu articolul 13m din Regulamentul de procedură al BCE privind structura internă în ceea ce privește atribuțiile de supraveghere, competența Comitetului executiv în ceea ce privește structura internă a BCE și personalul BCE include atribuțiile de supraveghere. Comitetul executiv trebuie să consulte președintele și vicepreședintele Consiliului de supraveghere cu privire la această structură internă. Consiliul de supraveghere, de comun acord cu Comitetul executiv, poate înființa și dizolva substructuri de natură temporară, precum grupuri de lucru sau grupuri operative. Acestea furnizează asistență în ceea ce privește atribuțiile de supraveghere și sunt subordonate Consiliului de supraveghere. De asemenea, articolul 13m prevede desemnarea secretarului Consiliului de supraveghere și al comitetului director de către președintele BCE, după consultarea președintelui Consiliului de supraveghere. Secretarul trebuie să coopereze cu secretarul Consiliului guvernatorilor pentru pregătirea reuniunilor Consiliului guvernatorilor în ceea ce privește atribuțiile de supraveghere și este responsabil de întocmirea proceselor-verbale ale acestor reuniuni.

(11)

Considerentul 66 din Regulamentul privind MUS prevede că separarea personalului din punct de vedere organizațional ar trebui să vizeze toate serviciile necesare unei politici monetare independente și ar trebui să asigure faptul că exercitarea atribuțiilor de supraveghere este pe deplin supusă controlului democratic și monitorizării prevăzute de Regulamentul privind MUS. Personalul implicat în îndeplinirea atribuțiilor de supraveghere ar trebui să fie subordonat președintelui Consiliului de supraveghere. În acest cadru, pentru a îndeplini cerințele prevăzute la articolul 25 alineatul (2) din Regulamentul privind MUS (4), BCE a înființat o structură de patru direcții generale pentru îndeplinirea atribuțiilor de supraveghere și un secretariat al Consiliului de supraveghere, subordonat funcțional președintelui și vicepreședintelui Consiliului de supraveghere. De asemenea, BCE a identificat câteva departamente care vor acorda asistență atât pentru funcția de politică monetară, cât și pentru funcția de supraveghere ale BCE, fiind considerate servicii comune, acolo unde această asistență nu va conduce la conflicte de interese între obiectivele de supraveghere și cele de politică monetară ale BCE. În cadrul câtorva departamente considerate servicii comune au fost înființate servicii dedicate atribuțiilor de supraveghere.

(12)

Articolul 37 din Statutul Sistemului European al Băncilor Centrale și al Băncii Centrale Europene stabilește obligația păstrării secretului profesional pentru membrii organelor de conducere și personalul BCE și al băncilor centrale naționale. Potrivit considerentului 74 din Regulamentul privind MUS, Consiliul de supraveghere, comitetul director și personalul BCE care îndeplinește atribuții de supraveghere ar trebui să facă obiectul unor cerințe corespunzătoare privind secretul profesional. Articolul 27 din Regulamentul privind MUS extinde obligația păstrării secretului profesional asupra membrilor Consiliului de supraveghere și personalului detașat de statele membre participante care îndeplinește sarcini de supraveghere.

(13)

Schimbul de informații între funcțiile de politică monetară și de supraveghere ale BCE ar trebui organizat în strictă conformitate cu limitele stabilite de dreptul Uniunii (5), ținând seama de principiului separării. Se vor aplica obligațiile de protejare a informațiilor confidențiale, astfel cum sunt prevăzute în actele cu putere de lege și actele administrative aplicabile, precum Regulamentul (CE) nr. 2533/98 al Consiliului (6), cu privire la colectarea informațiilor statistice confidențiale, și dispozițiile Directivei 2013/36/UE a Parlamentului European și a Consiliului (7), cu privire la schimbul de informații în materie de supraveghere. Sub rezerva condițiilor stabilite în prezenta decizie, principiul separării se aplică schimbului de informații confidențiale, atât dinspre funcția de politică monetară spre funcția de supraveghere, cât și dinspre funcția de supraveghere către funcția de politică monetară a BCE.

(14)

În conformitate cu considerentul 65 din Regulamentul privind MUS, BCE este responsabilă cu îndeplinirea funcțiilor legate de politica monetară, în vederea menținerii stabilității prețurilor, în conformitate cu articolul 127 alineatul (1) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE). Atribuțiilor sale de supraveghere au drept obiectiv protejarea siguranței și solidității instituțiilor de credit și a stabilității sistemului financiar. Prin urmare, acestea ar trebui îndeplinite complet separat de funcția de politică monetară,pentru a evita conflictele de interese și a asigura exercitarea fiecăreia dintre aceste funcții în conformitate cu obiectivele sale specifice. Totodată, separarea efectivă între funcțiile de politică monetară și de supraveghere nu ar trebui să împiedice, atunci când este posibil și dezirabil, culegerea tuturor beneficiilor preconizate a fi generate de combinarea acestor două funcții în aceeași instituție, inclusiv utilizarea experienței vaste a BCE în probleme de stabilitate macroeconomică și financiară și reducerea duplicării activității cu ocazia colectării informațiilor. Prin urmare, este necesar să se instituie mecanisme care să permită un flux adecvat de date și alte informații confidențiale între cele două funcții,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

Domeniu de aplicare și obiective

(1)   Prezenta decizie stabilește mecanisme conforme cu cerința de separare a funcției de politică monetară a BCE de funcția de supraveghere a acesteia (denumite împreună „funcții”), în special în ceea ce privește secretul profesional și schimbul de informații între cele două funcții.

(2)   BCE își îndeplinește atribuțiile de supraveghere separat de atribuțiile sale privind politica monetară și de orice alte atribuții și fără să aducă atingere acestora. Atribuțiile de supraveghere ale BCE nu interferează cu atribuțiile acesteia privind politica monetară și nici sunt determinate de acestea din urmă. Totodată, atribuțiile de supraveghere ale BCE nu interferează cu atribuțiile acesteia referitoare la CERS sau cu orice alte atribuții. Atribuțiile de supraveghere ale BCE și monitorizarea pe bază continuă a solidității financiare și a solvabilității contrapărților Eurosistemului în contextul punerii în aplicare a politicii monetare sunt articulate într-un mod care nu conduce la denaturarea finalității oricăreia dintre aceste funcții.

(3)   BCE asigură funcționarea complet diferențiată a Consiliului guvernatorilor în ceea ce privește atribuțiile monetare și, respectiv, de supraveghere. O astfel de diferențiere cuprinde o separare strictă a reuniunilor și ordinilor de zi.

Articolul 2

Definiții

În sensul prezentei decizii:

1.

„informații confidențiale” înseamnă informații clasificate ca „ECB-CONFIDENTIAL” sau „ECB-SECRET” în cadrul regimului de confidențialitate al BCE; alte informații confidențiale, inclusiv informațiile acoperite de normele privind protecția datelor sau de obligația păstrării secretului profesional, create în cadrul BCE sau transmise acesteia de alte organisme sau persoane; orice informații confidențiale care intră în sfera de aplicare a normelor privind secretul profesional prevăzute de Directiva 2013/36/UE; precum și informațiile statistice confidențiale în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 2533/98;

2.

„necesitatea de a cunoaște” înseamnă necesitatea de a avea acces la informațiile confidențiale necesare pentru îndeplinirea unei funcții statutare sau a unei atribuții a BCE, care, în cazul informațiilor etichetate „ECB-CONFIDENTIAL”, este suficient de amplă pentru a permite personalului să aibă acces la informațiile relevante pentru sarcinile acestuia și să preia sarcinile colegilor cu întârzieri minime;

3.

„date brute” înseamnă datele transmise de agenții raportori, după prelucrare statistică și validare, sau datele generate de BCE prin îndeplinirea funcțiilor sale;

4.

„regimul de confidențialitate al BCE” înseamnă regimul BCE care definește modul de clasificare, tratare și protejare a informațiilor confidențiale ale BCE.

Articolul 3

Separarea din punct de vedere organizațional

(1)   BCE păstrează proceduri autonome de luare a deciziilor pentru funcțiile sale de supraveghere și de politică monetară.

(2)   Toate unitățile operative din cadrul BCE sunt plasate sub conducerea Comitetului executiv. Competența Comitetului executiv în ceea ce privește structura internă a BCE și personalul BCE include atribuțiile de supraveghere. Comitetul executiv consultă președintele și vicepreședintele Consiliului de supraveghere cu privire la această structură internă.

(3)   Personalul BCE implicat în îndeplinirea atribuțiilor de supraveghere este separat din punct de vedere organizațional de personalul implicat în îndeplinirea altor atribuții conferite BCE. Personalul implicat în îndeplinirea atribuțiilor de supraveghere este subordonat Comitetului executiv în chestiuni organizaționale, de resurse umane și administrative, dar face obiectul raportării funcționale față de președintele și vicepreședintele Consiliului de supraveghere, sub rezerva excepției de la alineatul (4).

(4)   BCE poate stabili servicii comune care să ofere asistență atât pentru funcția de politică monetară, cât și pentru cea de supraveghere, pentru a se asigura că asistența nu este duplicată, contribuind astfel la garantarea unei prestări eficiente și eficace a serviciilor. Aceste servicii nu fac obiectul articolului 6 în ceea ce privește orice schimburi de informații ale acestora cu funcțiile relevante.

Articolul 4

Secretul profesional

(1)   Membrii Consiliului de supraveghere, ai comitetului director și ai oricăror substructuri înființate de Consiliul de supraveghere, personalul BCE și personalul detașat de statele membre participante care îndeplinește sarcini de supraveghere sunt obligați, chiar și după încetarea atribuțiilor acestora, să nu divulge informații care, prin natura lor, intră sub incidența obligației de păstrare a secretului profesional.

(2)   Persoanele care au acces la date care intră sub incidența legislației Uniunii care impune obligația păstrării secretului profesional se supun acestei legislații.

(3)   BCE supune persoanele fizice care, în mod direct sau indirect, permanent sau ocazional, furnizează orice fel de servicii legate de îndeplinirea sarcinilor de supraveghere, unor cerințe echivalente de păstrare a secretului profesional prin intermediul unor aranjamente contractuale.

(4)   Normele privind secretul profesional cuprinse în Directiva 2013/36/UE se aplică persoanelor prevăzute la alineatele (1)-(3). În special, informațiile confidențiale pe care astfel de persoane le obțin în cursul îndeplinirii atribuțiilor lor pot fi divulgate numai sub formă de rezumat sau în formă agregată, astfel încât să nu se poată identifica instituțiile de credit individuale, fără a aduce însă atingere situațiilor care fac obiectul dreptului penal.

(5)   Cu toate acestea, în cazul în care o instituție de credit a fost declarată în faliment sau se află în executare silită, informațiile confidențiale care nu se referă la părți terțe implicate în eforturile de salvare a instituției de credit respective pot fi divulgate în cursul unor acțiuni în instanțe civile sau comerciale.

(6)   Prezentul articol nu împiedică funcția de supraveghere a BCE să facă schimb de informații cu alte autorități ale Uniunii sau naționale, în conformitate cu legislația aplicabilă a Uniunii. Informațiile care fac obiectul acestui schimb sunt supuse alineatelor (1)-(5).

(7)   Regimul de confidențialitate al BCE se aplică membrilor BCE ai Consiliului de supraveghere, personalului BCE și personalului detașat de statele membre participante care îndeplinesc sarcini de supraveghere, chiar și după încetarea atribuțiilor acestora.

Articolul 5

Principii generale pentru accesul la informații între funcții și clasificare

(1)   Fără a aduce atingere articolului 4, funcțiile pot face schimb de informații, cu condiția ca acest lucru să fie permis de legislația relevantă a Uniunii.

(2)   Informațiile, cu excepția datelor brute, sunt clasificate în conformitate cu regimul de confidențialitate al BCE de către funcția BCE care deține informațiile. Datele brute se clasifică separat. Schimbul de informații confidențiale între cele două funcții face obiectul normelor de guvernanță și procedurale instituite în acest sens și al unei cerințe privind necesitatea de a cunoaște, care este demonstrată de funcția BCE solicitantă.

(3)   Accesul la informațiile confidențiale ale funcției de supraveghere sau de politică monetară de către cealaltă funcție este determinat de funcția BCE care deține informațiile în conformitate cu regimul de confidențialitate al BCE, cu excepția cazului în care se precizează altfel în prezenta decizie. În cazul unui conflict între cele două funcții ale BCE în ceea ce privește accesul la informații confidențiale, acesta este soluționat de Comitetul executiv în conformitate cu principiul separării. Se asigură consecvența deciziilor privind drepturile de acces și înregistrarea adecvată a acestor decizii.

Articolul 6

Schimbul de informații confidențiale între funcții

(1)   Funcțiile BCE divulgă informații confidențiale sub forma datelor neanonimizate de raportare comună (COREP) și raportare financiară (FINREP) (8), precum și alte date brute, celeilalte funcții a BCE la cerere, pe baza principiului necesității de a cunoaște, sub rezerva aprobării Comitetului executiv, cu excepția cazului în care legislația Uniunii prevede altfel. Funcția de supraveghere a BCE divulgă informații confidențiale sub forma datelor anonimizate COREP și FINREP funcției de politică monetară a BCE la cerere, pe baza principiului necesității de a cunoaște, cu excepția cazului în care legislația Uniunii prevede altfel.

(2)   Funcțiile BCE divulgă celeilalte funcții informații confidențiale care cuprind evaluări sau recomandări cu privire la politici doar la cerere pe baza principiului necesității de a cunoaște, asigurându-se că fiecare funcție este exercitată în conformitate cu obiectivele aplicabile și atunci când această divulgare a fost autorizată în mod expres de către Comitetul executiv.

Funcțiile BCE pot divulga celeilalte funcții informații confidențiale agregate care nu conțin nici informații bancare individuale, nici informații sensibile cu privire la politici legate de pregătirea deciziilor, la cerere pe baza principiului necesității de a cunoaște și asigurându-se că fiecare funcție este exercitată în conformitate cu obiectivele aplicabile.

(3)   Analiza informațiilor confidențiale primite în temeiul prezentului articol este realizată în mod autonom de către funcția destinatară, în conformitate cu obiectivul acesteia. Orice decizie ulterioară se ia exclusiv pe această bază.

Articolul 7

Schimbul de informații confidențiale care conțin date cu caracter personal

Schimbul de informații care conțin date cu caracter personal face obiectul legislației aplicabile a Uniunii privind protecția persoanelor fizice cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date.

Articolul 8

Schimbul de informații confidențiale în situații de urgență

Fără a aduce atingere articolului 6, într-o situație de urgență, astfel cum este definită la articolul 114 din Directiva 2013/36/UE, funcțiile BCE își transmit reciproc fără întârziere informații confidențiale, atunci când aceste informații sunt relevante pentru exercitarea atribuțiilor acestora în legătură cu respectiva urgență.

Articolul 9

Dispoziție finală

Prezenta decizie intră în vigoare în ziua publicării sale în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Adoptată la Frankfurt pe Main, 17 septembrie 2014.

Președintele BCE

Mario DRAGHI


(1)  JO L 287, 29.10.2013, p. 63.

(2)  Regulamentul (UE) nr. 673/2014 al Băncii Centrale Europene din 2 iunie 2014 privind instituirea unui grup de mediere și regulamentul de procedură al acestuia (BCE/2014/26) (JO L 179, 19.6.2014, p. 72).

(3)  Decizia BCE/2014/1 din 22 ianuarie 2014 de modificare a Deciziei BCE/2004/2 de adoptare a Regulamentului de procedură al Băncii Centrale Europene (JO L 95, 29.3.2014, p. 56).

(4)  A se vedea și considerentul O din Acordul interinstituțional între Parlamentul European și Banca Centrală Europeană privind modalitățile practice de exercitare a controlului democratic și de monitorizare a exercitării atribuțiilor conferite Băncii Centrale Europene în cadrul mecanismului unic de supraveghere (2013/694/UE) (JO L 320, 30.11.2013, p. 1); și considerentul G din Memorandumul de înțelegere între Consiliul Uniunii Europene și Banca Centrală Europeană privind cooperarea în procedurile legate de Mecanismul unic de supraveghere (MUS).

(5)  A se vedea considerentul H din Acordul interinstituțional. În conformitate cu considerentul 74 din Regulamentul privind MUS, cerințele privind schimbul de informații cu personalul care nu este implicat în activități de supraveghere nu ar trebui să împiedice BCE să facă schimb de informații, în limitele și condițiile prevăzute de legislația relevantă a Uniunii, inclusiv cu Comisia, în vederea îndeplinirii atribuțiilor ce îi revin în temeiul articolelor 107 și 108 din TFUE și în conformitate cu dreptul Uniunii privind supravegherea economică și bugetară îmbunătățite.

(6)  Regulamentul (CE) nr. 2533/98 al Consiliului din 23 noiembrie 1998 privind colectarea informațiilor statistice de către Banca Centrală Europeană (JO L 318, 27.11.1998, p. 8).

(7)  Directiva 2013/36/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 iunie 2013 cu privire la accesul la activitatea instituțiilor de credit și supravegherea prudențială a instituțiilor de credit și a firmelor de investiții, de modificare a Directivei 2002/87/CE și de abrogare a Directivelor 2006/48/CE și 2006/49/CE (JO L 176, 27.6.2013, p. 338).

(8)  A se vedea Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 680/2014 al Comisiei din 16 aprilie 2014 de stabilire a unor standarde tehnice de punere în aplicare cu privire la raportarea în scopuri de supraveghere a instituțiilor în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului și al Consiliului, (JO L 191, 28.6.2014, p. 1).


ANEXĂ

EXTRAS DIN REGIMUL DE CONFIDENȚIALITATE AL BCE

Fiecare document creat de BCE trebuie să primească una din cele cinci clasificări de securitate de mai jos.

Documentele primite de la părți din afara BCE trebuie tratate în conformitate cu eticheta de clasificare a documentului. În cazul în care un asemenea document nu are etichetă de clasificare sau clasificarea este evaluată de destinatar ca fiind prea scăzută, documentul trebuie reetichetat, nivelul corespunzător al clasificării BCE fiind indicat cel puțin pe prima pagină. Clasificarea ar trebui redusă numai cu permisiunea scrisă a organizației inițiatoare.

Cele cinci clasificări de securitate ale BCE, împreună cu drepturile de acces ale acestora, sunt enumerate mai jos.

ECB-SECRET:

Accesul în cadrul BCE este limitat strict pe baza principiului necesității de a cunoaște, fiind aprobat de un cadru de conducere superior al BCE din departamentul inițiator sau la un nivel superior.

ECB-CONFIDENTIAL:

Accesul în cadrul BCE este limitat pe baza principiului necesității de a cunoaște, aplicat suficient de larg pentru a permite personalului să aibă acces la informații relevante sarcinilor acestuia și să preia sarcinile colegilor cu întârzieri minime.

ECB-RESTRICTED:

Poate fi pus la dispoziția personalului BCE și, după caz, personalului SEBC cu un interes legitim.

ECB-UNRESTRICTED

Poate fi pus la dispoziția întregului personal BCE și, după caz, personalului SEBC.

ECB-PUBLIC

Autorizat să fie pus la dispoziția publicului larg.


RECOMANDĂRI

18.10.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 300/63


RECOMANDAREA COMISIEI

din 10 octombrie 2014

privind modelul de evaluare a impactului asupra protecției datelor pentru rețelele inteligente și sistemele de contorizare inteligentă

(2014/724/UE)

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 292,

întrucât:

(1)

Rețelele inteligente facilitează punerea în aplicare a politicilor energetice fundamentale. În contextul cadrului de politică pentru 2030, rețelele inteligente, în calitate de coloană vertebrală a viitorului sistem energetic fără emisii de carbon, sunt recunoscute ca un element care facilitează transformarea infrastructurii energetice pentru a găzdui cote mai mari de energie din surse regenerabile diverse, a îmbunătăți eficiența energetică și a asigura securitatea aprovizionării. Rețelele inteligente oferă o oportunitate de a stimula competitivitatea furnizorilor de tehnologie din UE, precum și o platformă pentru companiile energetice tradiționale și noii participanți pe piață pentru dezvoltarea de servicii și produse energetice inovatoare în sectorul infrastructurii de rețea și al tehnologiei informației și comunicațiilor (TIC) aferente, al domoticii și al aparaturii electrocasnice.

(2)

Sistemele de contorizare inteligentă sunt o piatră de temelie pentru rețelele inteligente. Acestea oferă instrumentele necesare pentru a încuraja participarea activă a consumatorilor pe piața energiei și asigură flexibilitatea sistemului prin intermediul unor sisteme de răspuns la cerere și alte servicii inovatoare. În conformitate cu Directiva 2009/72/CE a Parlamentului European și a Consiliului (1) și cu Directiva 2009/73/CE a Parlamentului European și a Consiliului (2), statele membre au obligația să asigure punerea în aplicare a sistemelor de contorizare inteligentă care contribuie la participarea activă a consumatorilor pe piețele furnizării de energie electrică și de gaze naturale.

(3)

Funcționarea sistemelor de contorizare inteligentă — și, a fortiori, orice dezvoltare de rețele și dispozitive inteligente — are potențialul de a prelucra date referitoare la o persoană, și anume date cu caracter personal în sensul articolului 2 din Directiva 95/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului (3).

(4)

Avizul 12/2011 (4) emis de Grupul de lucru pentru protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal, instituit în conformitate cu articolul 29 din Directiva 95/46/CE, prevede că sistemele de contorizare inteligentă și rețelele inteligente au potențialul de a prelucra cantități tot mai mari de date cu caracter personal și de a pune la dispoziție respectivele date cu caracter personal unui cerc mai larg de destinatari decât în prezent, creând astfel noi riscuri pentru persoanele vizate, care erau anterior necunoscute în sectorul energetic.

(5)

Avizul 4/2013 (5) al grupului de lucru prevede că sistemele de contorizare inteligentă și rețelele inteligente prefigurează „Internetul obiectelor”, care este iminent, și că riscurile potențiale asociate colectării de date detaliate privind consumul sunt de natură să crească în viitor, atunci când sunt combinate cu date din alte surse, cum ar fi datele de geolocalizare, de urmărire și cele furnizate de profilele de pe internet, de sistemele de supraveghere video și de sistemele de identificare prin frecvențe radio (RFID) (6).

(6)

Creșterea gradului de conștientizare cu privire la caracteristicile și beneficiile substanțiale ale rețelelor inteligente ar trebui să sprijine această tehnologie să își folosească potențialul maxim, reducând în același timp riscurile ca aceasta să fie utilizată în detrimentul interesului public și sporindu-i, prin urmare, acceptabilitatea.

(7)

Drepturile și obligațiile prevăzute de Directiva 95/46/CE și de Directiva 2002/58/CE a Parlamentului European și a Consiliului (7) sunt pe deplin aplicabile sistemelor de contorizare inteligentă și mediilor de rețele inteligente, atunci când sunt prelucrate date cu caracter personal.

(8)

Pachetul adoptat de Comisie pentru reformarea Directivei 95/46/CE include o „propunere de regulament privind protecția datelor” (8) care, odată adoptată, se va aplica sistemelor de contorizare inteligentă și mediilor de rețele inteligente, atunci când sunt prelucrate date cu caracter personal.

(9)

Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor din 12 aprilie 2011 privind „Rețelele inteligente: de la inovare la punerea în aplicare” (9) a descris protecția și securitatea datelor ca fiind una dintre cele cinci provocări pentru punerea în aplicare a rețelelor inteligente și a identificat o serie de măsuri pentru a accelera punerea lor în aplicare, inclusiv principiul de „protecție a datelor încă din faza de concepție” (privacy by design) și evaluarea securității și a rezilienței rețelelor și a informațiilor.

(10)

Agenda digitală pentru Europa prevede o serie de măsuri adecvate, în special cu privire la protecția datelor în Uniune, referitoare la securitatea rețelelor și a informațiilor și la atacuri cibernetice. „Strategia de securitate cibernetică a Uniunii Europene: Un spațiu cibernetic deschis, sigur și securizat” (10) și propunerea de directivă a Comisiei privind măsurile de asigurare a unui nivel comun ridicat de securitate a rețelelor și a informațiilor în întreaga Uniune din 7 februarie 2013 (11) prevăd măsuri legale și stabilesc stimulente pentru a încuraja investițiile, transparența și informarea utilizatorilor, cu scopul de a face mediul online al UE mai sigur. Statele membre, în colaborare cu industria, Comisia și alte părți interesate, ar trebui să ia măsuri adecvate pentru a asigura o abordare coerentă în domeniul securității și protecției datelor cu caracter personal.

(11)

Avizele Grupului de lucru pentru protecția persoanelor în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal instituit în conformitate cu articolul 29 din Directiva 95/46/CE și avizul Autorității Europene pentru Protecția Datelor din 8 iunie 2012 (12) oferă orientare pentru protejarea datelor cu caracter personal și garantarea securității datelor atunci când acestea sunt prelucrate în sisteme de contorizare inteligentă și în rețele inteligente. Avizul 12/2011 al Grupului de lucru pentru contorizare inteligentă recomandă statelor membre să continue planurile de punere în aplicare care necesită o evaluare a impactului asupra confidențialității.

(12)

În vederea sporirii beneficiilor generate de sistemele de contorizare inteligentă, una dintre condițiile esențiale pentru utilizarea acestei tehnologii este de a identifica soluții tehnice și juridice adecvate, care protejează viața privată a persoanelor și datele cu caracter personal ca drepturi fundamentale în temeiul articolelor 7 și 8 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene și al articolului 16 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene. Recomandarea 2012/148/UE a Comisiei (13) stabilește orientări specifice privind protecția datelor și măsurile de securitate pentru sistemele de contorizare inteligentă și invită statele membre și părțile interesate să se asigure că sistemele de contorizare inteligentă și aplicațiile pentru rețele inteligente sunt monitorizate și că drepturile și libertățile fundamentale ale persoanelor sunt respectate.

(13)

Recomandarea 2012/148/UE a Comisiei prevede că evaluările impactului asupra protecției datelor ar trebui să permită identificarea riscurilor legate de protecția datelor în dezvoltarea rețelelor inteligente de la început, urmând principiul de protecție a datelor încă din faza de concepție. Recomandarea anunță dezvoltarea de către Comisie a unui model de evaluare a impactului asupra protecției datelor pentru rețele inteligente și sisteme de contorizare inteligentă, care urmează a fi depus pentru obținerea unui aviz din partea Grupului de lucru pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal.

(14)

Recomandarea 2012/148/UE indică în continuare că modelul de evaluare a impactului asupra protecției datelor ar trebui să ghideze operatorii de date în efectuarea unei evaluări aprofundate a impactului asupra protecției datelor care descrie operațiunile de prelucrare avute în vedere, o evaluare a riscurilor pentru drepturile și libertățile persoanelor vizate, măsurile avute în vedere pentru a aborda riscurile, garanțiile, măsurile și mecanismele de securitate pentru a asigura protecția datelor cu caracter personal și pentru a demonstra conformitatea cu Directiva 95/46/CE, luând în considerare drepturile și interesele legitime ale persoanelor vizate.

(15)

„Propunerea de regulament privind protecția datelor” de înlocuire a Directivei 95/46/CE prevede obligativitatea evaluărilor impactului asupra protecției datelor în anumite condiții, ca un instrument-cheie pentru a spori responsabilitatea operatorilor de date. În acest sens, modelul de evaluare a impactului asupra protecției datelor pentru rețelele inteligente și sistemele de contorizare inteligentă, deși nu este obligatoriu, va servi — ca instrument de evaluare și de luare a deciziilor — scopului de a sprijini operatorii de date din sectorul rețelelor inteligente pentru a se conforma unei obligații juridice viitoare în temeiul propunerii de regulament privind protecția datelor.

(16)

Un model elaborat la nivelul Uniunii pentru efectuarea de evaluări ale impactului asupra protecției datelor vizează să asigure că dispozițiile Directivei 95/46/CE și ale Recomandării 2012/148/UE sunt respectate în mod coerent în statele membre și că este promovată o metodologie comună pentru operatorii de date, care garantează o prelucrare adecvată și armonizată a datelor cu caracter personal în întreaga Uniune.

(17)

Un astfel de model ar trebui să faciliteze aplicarea principiului de protecție a datelor încă din faza de concepție prin încurajarea operatorilor de date să efectueze o evaluare a impactului asupra protecției datelor cât mai curând posibil, astfel încât aceștia să poată anticipa impactul potențial asupra drepturilor și libertăților persoanelor vizate și să pună în aplicare garanții stricte. Astfel de măsuri ar trebui să fie monitorizate și revizuite de către operatorul de date pe tot parcursul ciclului de viață al aplicației sau al sistemului.

(18)

Raportul elaborat prin punerea în aplicare a modelului ar trebui să contribuie, de asemenea, la activitățile autorităților naționale de protecție a datelor în ceea ce privește monitorizarea și supravegherea conformității prelucrării și, în special, riscurile pentru protecția datelor cu caracter personal.

(19)

Modelul ar trebui nu numai să faciliteze soluționarea problemelor apărute privind protecția datelor, confidențialitatea și securitatea în mediul rețelelor inteligente, ci să contribuie, de asemenea, la abordarea provocărilor privind prelucrarea datelor legate de dezvoltarea pieței cu amănuntul a energiei. Într-adevăr, o parte importantă a valorii pe piața cu amănuntul în viitor va rezulta din date și dintr-o integrare mai largă a tehnologiei informației și comunicațiilor în sistemul energetic. Colectarea și organizarea accesului la astfel de date sunt esențiale în vederea creării de oportunități de afaceri pentru nou-veniți, în special intermediari din sectorul energetic, societăți de servicii energetice sau ramura tehnologiei informației și comunicațiilor. Prin urmare, protecția datelor, confidențialitatea și securitatea vor deveni aspecte din ce în ce mai importante cu care se vor confrunta furnizorii de utilități. Modelul va contribui, în special în faza inițială a introducerii contoarelor inteligente, la garantarea faptului că aplicațiile pentru sistemele de contorizare inteligentă sunt monitorizate și că drepturile și libertățile fundamentale ale persoanelor fizice sunt respectate, prin identificarea încă de la început a riscurilor legate de protecția datelor în dezvoltarea rețelelor inteligente.

(20)

După ce modelul — astfel cum a fost formulat de către principalele părți interesate din sectorul rețelelor inteligente printr-un proces monitorizat de către Comisie — a fost prezentat grupului de lucru pentru consultare formală, a fost emis Avizul 4/2013. După prezentarea unui model revizuit bazat pe Avizul 4/2013, grupul de lucru a emis Avizul 7/2013 din 4 decembrie 2013 (14). Recomandările formulate în cele două avize au fost luate în considerare de către părțile interesate.

(21)

Avizul 7/2013 al grupului de lucru recomandă organizarea unei faze de testare pentru punerea în aplicare a modelului, pentru care fiecare dintre autoritățile de protecție a datelor ar putea să aibă în vedere acordarea de sprijin. Faza de testare ar trebui să contribuie la asigurarea faptului că modelul oferă o mai bună protecție a datelor persoanelor în contextul implementării rețelelor inteligente.

(22)

Având în vedere beneficiile generate de model pentru industrie, consumatori și autoritățile naționale de protecție a datelor, statele membre ar trebui să coopereze cu industria, cu actorii societății civile și cu autoritățile naționale de protecție a datelor pentru a stimula și a sprijini utilizarea și punerea în aplicare a modelului de evaluare a impactului asupra protecției datelor într-un stadiu incipient în implementarea rețelelor inteligente și introducerea sistemelor de contorizare inteligentă.

(23)

Comisia ar trebui să contribuie la punerea în aplicare a prezentei recomandări, direct și indirect, prin facilitarea dialogului și a cooperării între părțile interesate, în special prin centralizarea și difuzarea de informații de feedback în timpul fazei de testare între industrie și autoritățile naționale de protecție a datelor.

(24)

Având în vedere concluziile fazei de testare și în urma revizuirii Directivei 95/46/CE, Comisia ar trebui să evalueze necesitatea de a revizui și a rafina metodologia promovată în model.

(25)

Prezenta recomandare respectă drepturile fundamentale și se conformează principiilor recunoscute de Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene. În special, recomandarea urmărește să asigure respectarea deplină a vieții private și de familie (articolul 7 din Cartă) și protecția datelor cu caracter personal (articolul 8 din Cartă).

(26)

După consultarea Autorității Europene pentru Protecția Datelor,

ADOPTĂ PREZENTA RECOMANDARE:

I.   DOMENIUL DE APLICARE

1.

Prezenta recomandare oferă orientări pentru statele membre cu privire la măsurile care trebuie luate pentru difuzarea, recunoașterea și utilizarea pozitivă și la scară amplă a modelului de evaluare a impactului asupra protecției datelor pentru rețele inteligente și sisteme de contorizare inteligentă (denumit în continuare „modelul DPIA”), pentru a contribui la garantarea drepturilor fundamentale la protecția datelor cu caracter personal și a vieții private în implementarea aplicațiilor pentru rețele inteligente și introducerea sistemelor de contorizare inteligentă.

Modelul de evaluare a impactului asupra protecției datelor este disponibil pe site-ul grupului operativ pentru rețele inteligente (http://ec.europa.eu/energy/gas_electricity/smartgrids/smartgrids_en.htm).

II.   DEFINIȚII

2.

Statele membre sunt invitate să ia cunoștință de următoarele definiții:

(a)

„rețea inteligentă” (15) înseamnă o rețea energetică modernizată care a fost completată cu un sistem de comunicare digitală bidirecțională între furnizor și consumator, cu o contorizare inteligentă și cu sisteme de supraveghere și control;

(b)

„sistem de contorizare inteligentă” înseamnă un sistem electronic care poate măsura consumul și producția de energie, adăugând mai multe informații decât un contor convențional, și care poate primi și transmite date utilizând un anumit tip de comunicare electronică (16);

(c)

„evaluarea impactului asupra protecției datelor” înseamnă un proces sistematic de evaluare a impactului potențial al riscurilor, în cazul în care operațiunile de prelucrare sunt susceptibile să prezinte riscuri specifice pentru drepturile și libertățile persoanelor vizate, date fiind natura, domeniul de aplicare și obiectivele acestor operațiuni care trebuie îndeplinite de operatorul de date sau de persoana împuternicită de operator sau de persoana împuternicită de operator atunci când acționează în numele operatorului;

(d)

„protecția datelor încă din faza de concepție” înseamnă, având în vedere stadiul actual al tehnologiei și costurile de implementare, atât în momentul stabilirii mijloacelor de prelucrare, cât și în momentul prelucrării în sine, implementarea de măsuri și de proceduri tehnice și organizatorice corespunzătoare, astfel încât prelucrarea să îndeplinească cerințele Directivei 95/46/CE și să asigure protecția drepturilor persoanei vizate;

(e)

„protecția implicită a datelor” înseamnă implementarea unor mecanisme care garantează că, implicit, se prelucrează numai datele cu caracter personal care sunt necesare pentru fiecare scop specific al prelucrării și că datele colectate sau păstrate nu depășesc pragul minim necesar pentru îndeplinirea scopurilor respective, atât în ceea ce privește volumul datelor, cât și în ceea ce privește perioada de stocare a acestora;

(f)

„cele mai bune tehnici disponibile” înseamnă stadiul cel mai eficient și mai avansat în evoluția activităților și a metodelor lor de operare, care indică capacitatea practică a anumitor tehnici de a furniza, în principiu, baza pentru respectarea cadrului UE de protecție a datelor. Acestea sunt concepute pentru a preveni sau pentru a atenua riscurile legate de atacul la viața privată, datele cu caracter personal și securitate.

(g)

Grupul de lucru instituit prin articolul 29 pentru protecția datelor a fost înființat în temeiul Directivei 95/46/CE.

III.   PUNEREA ÎN APLICARE

3.

Pentru a garanta protecția datelor cu caracter personal pe întreg teritoriul Uniunii, statele membre ar trebui să încurajeze operatorii de date să adopte și să pună în aplicare modelul de evaluare a impactului asupra protecției datelor pentru rețele inteligente și sisteme de contorizare inteligentă și astfel să îi încurajeze să ia în considerare recomandările grupului de lucru pentru protecția persoanelor în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal, în special Avizul 7/2013 (17). Avizele emise de grupul de lucru sunt disponibile pe site-ul grupului operativ pentru rețele inteligente (http://ec.europa.eu/energy/gas_electricity/smartgrids/smartgrids_en.htm).

4.

Statele membre ar trebui să coopereze cu industria, cu actorii societății civile și cu autoritățile naționale de protecție a datelor pentru a stimula și a sprijini difuzarea și utilizarea modelului de evaluare a impactului asupra protecției datelor într-un stadiu incipient în implementarea rețelelor inteligente și introducerea sistemelor de contorizare inteligentă.

5.

Statele membre ar trebui să încurajeze operatorii de date să ia în considerare ca un element complementar pentru evaluarea impactului asupra protecției datelor cele mai bune tehnici disponibile care vor fi stabilite de către statele membre, în colaborare cu industria, Comisia și alte părți interesate, pentru fiecare dintre cerințele funcționale comune minime privind contorizarea inteligentă a energiei electrice, astfel cum sunt enumerate la punctul 42 din Recomandarea 2012/148/UE.

6.

Statele membre ar trebui să sprijine operatorii de date în dezvoltarea și adoptarea soluțiilor de protecție a datelor încă din faza de concepție și de protecție implicită a datelor, care permit o protecție eficientă a datelor.

7.

Statele membre ar trebui să se asigure că operatorii de date consultă autoritățile naționale pentru protecția datelor cu privire la evaluarea impactului asupra protecției datelor, înainte de prelucrare.

8.

Statele membre ar trebui să se asigure că operatorii de date, ca urmare a desfășurării unei evaluări a impactului asupra protecției datelor și în conformitate cu alte obligații care le revin în temeiul Directivei 95/46/CE, iau măsurile tehnice și organizatorice adecvate pentru a asigura protecția datelor cu caracter personal și revizuiesc evaluarea și oportunitatea menținerii măsurilor identificate pe parcursul ciclului de viață al aplicației sau al sistemului.

IV.   FAZA DE TESTARE

9.

Statele membre ar trebui să sprijine organizarea unei faze de testare (18) prin implementarea de cazuri reale, inclusiv prin căutarea și încurajarea testerilor din domeniul rețelelor inteligente și al contorizării inteligente să se implice în faza de testare.

10.

Statele membre ar trebui să asigure în timpul fazei de testare că toate aplicațiile și sistemele relevante pun în aplicare modelul, recomandările (19) grupului de lucru pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal, precum și dispozițiile cuprinse în secțiunea III din prezenta recomandare, pentru a avea cel mai mare impact asupra protecției datelor și pentru a oferi o contribuție cât mai importantă pentru analiza ulterioară a modelului.

11.

Statele membre ar trebui să încurajeze și să sprijine autoritățile naționale competente pentru protecția datelor pentru a oferi sprijin și îndrumare operatorilor de date pe parcursul fazei de testare (20).

12.

Comisia intenționează să contribuie în mod direct la punerea în aplicare și monitorizarea fazei de testare, prin facilitarea dialogului și a cooperării între părțile interesate, în special prin furnizarea platformei părților interesate (21) pentru organizarea de reuniuni cu părțile interesate, cum ar fi testeri, reprezentanți ai industriei și ai societății civile, autoritățile naționale de protecție a datelor și autoritățile de reglementare în domeniul energiei.

13.

Statele membre ar trebui să încurajeze testerii să comunice și să împărtășească rezultatele fazei de testare cu autoritățile naționale competente pentru protecția datelor și cu alte părți interesate relevante, în cadrul platformei părților interesate, pe baza a trei categorii de criterii de evaluare:

(a)

eficiența modelului în evaluarea impactului aplicațiilor individuale ale rețelelor inteligente asupra protecției datelor,

(b)

utilitatea modelului pentru ghidarea operatorului în efectuarea evaluării de impact în funcție de circumstanțele concrete ale aplicației sau ale sistemului, și

(c)

ușurința de utilizare a modelului din punctul de vedere al operatorului de date.

Raportarea cu privire la criteriile de evaluare ar trebui să se concentreze pe furnizarea de informații relevante pentru punerea în aplicare a recomandării Comisiei și a modelului în toate aplicațiile sau sistemele relevante.

14.

Comisia intenționează să asigure întocmirea unui inventar de evaluări ale impactului asupra protecției datelor efectuate în timpul fazei de testare. Inventarul evaluărilor impactului asupra protecției datelor va fi pus la dispoziție pe pagina de internet a grupului operativ pentru rețele inteligente în timpul fazei de testare și va fi actualizat periodic, pentru a promova îmbunătățirea continuă și promptă a aplicării modelului.

V.   REVIZUIRE

15.

În termen de doi ani de la publicarea prezentei recomandări în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, statele membre ar trebui să furnizeze Comisiei un raport de evaluare care să sublinieze concluziile relevante care decurg din faza de testare.

16.

La doi ani de la publicarea prezentei recomandări în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, Comisia intenționează să evalueze necesitatea de revizuire a modelului de evaluare a impactului asupra protecției datelor pe baza rapoartelor din faza de testare furnizate de statele membre și având în vedere criteriile de evaluare menționate mai sus. Comisia va lua în considerare organizarea unui eveniment dedicat părților interesate pentru a face schimb de opinii cu privire la evaluare, înainte de efectuarea unei revizuiri.

17.

Revizuirea ar trebui să asigure că modelul de evaluare a impactului asupra protecției datelor oferă o mai bună protecție a datelor persoanelor în contextul implementării rețelelor inteligente și reflectă în mod corespunzător dispozițiile Directivei 95/46/CE revizuite și ale Avizului 7/2013 al grupului de lucru.

Adoptată la Bruxelles, 10 octombrie 2014.

Pentru Comisie

Günther OETTINGER

Membru al Comisiei


(1)  Directiva 2009/72/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 iulie 2009 privind normele comune pentru piața internă a energiei electrice și de abrogare a Directivei 2003/54/CE (JO L 211, 14.8.2009, p. 55).

(2)  Directiva 2009/73/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 iulie 2009 privind normele comune pentru piața internă în sectorul gazelor naturale și de abrogare a Directivei 2003/55/CE (JO L 211, 14.8.2009, p. 94).

(3)  Directiva 95/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 24 octombrie 1995 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date (JO L 281, 23.11.1995, p. 31).

(4)  Grupul de lucru instituit prin articolul 29 pentru protecția persoanelor în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal, Avizul 12/2011 privind contorizarea inteligentă, 00671/11/EN, WP183, 4 aprilie 2011.

(5)  Grupul de lucru instituit prin articolul 29 pentru protecția persoanelor în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal, Avizul 4/2013 privind modelul de evaluare a impactului asupra protecției datelor pentru rețele inteligente și sisteme de contorizare inteligentă (denumit în continuare „modelul DPIA”), elaborat de grupul de experți 2 din cadrul grupului operativ pentru rețele inteligente al Comisiei, 00678/13/EN, WP205, 22 aprilie 2013.

(6)  Ibid. și Recomandarea CM/Rec(2010)13 din 23 noiembrie 2010 a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei către statele membre privind protecția persoanelor față de prelucrarea automatizată a datelor cu caracter personal în contextul creării unor tipologii pe baza unor criterii specifice („profiling”).

(7)  Directiva 2002/58/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 12 iulie 2002 privind prelucrarea datelor personale și protejarea confidențialității în sectorul comunicațiilor publice (Directiva asupra confidențialității și comunicațiilor electronice) (JO L 201, 31.7.2002, p. 37).

(8)  COM(2012) 11 final.

(9)  COM(2011) 202 final.

(10)  Comunicare comună către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor, „Strategia de securitate cibernetică a Uniunii Europene: un spațiu cibernetic deschis, sigur și securizat”, 7 februarie 2013, JOIN(2013) 1 final.

(11)  COM(2013) 48 final.

(12)  Avizul Autorității Europene pentru Protecția Datelor din 8 iunie 2012 privind Recomandarea Comisiei privind pregătirile pentru introducerea sistemelor de contorizare. inteligentă: https://secure.edps.europa.eu/EDPSWEB/webdav/site/mySite/shared/Documents/Consultation/Opinions/2012/12-06-08_Smart_metering_EN.pdf

(13)  Recomandarea 2012/148/UE a Comisiei din 9 martie 2012 privind pregătirile pentru introducerea sistemelor de contorizare inteligentă (JO L 73, 13.3.2012, p. 9).

(14)  Grupul de lucru instituit prin articolul 29 pentru protecția persoanelor în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal, Avizul 7/2013 privind modelul de evaluare a impactului asupra protecției datelor pentru rețelele inteligente și sistemele de contorizare inteligentă (denumit în continuare „modelul DPIA”), elaborat de grupul de experți 2 din cadrul grupului operativ pentru rețele inteligente al Comisiei, 2064/13/EN, WP209, 4 decembrie 2013.

(15)  Modelul de evaluare a impactului asupra protecției datelor, dezvoltat de grupul operativ european pentru rețele inteligente, definește rețeaua inteligentă ca fiind o rețea energetică în măsură să integreze în mod eficient din punct de vedere al costurilor comportamentul tuturor utilizatorilor conectați la rețea, cu scopul de a asigura un sistem energetic eficient din punct de vedere economic, sustenabil și cu pierderi reduse, precum și de a garanta securitatea alimentării cu energie electrică de calitate ridicată și în condiții de siguranță: http://ec.europa.eu/energy/gas_ electricity/smartgrids/doc/expert_group1.pdf

(16)  Notă interpretativă referitoare la Directiva 2009/72/CE privind normele comune pentru piața internă a energiei electrice și la Directiva 2009/73/CE privind normele comune pentru piața internă în sectorul gazelor naturale — Piețe cu amănuntul, p. 7.

(17)  A se vedea notele de subsol 4, 5 și 14.

(18)  A se vedea nota de subsol 14.

(19)  A se vedea notele de subsol 4, 5 și 14.

(20)  A se vedea nota de subsol 14.

(21)  Platforma părților interesate va fi grupul operativ pentru rețele inteligente, care a fost creat de către Comisia Europeană în 2009 ca o platformă politică pentru a discuta și a consilia Comisia cu privire indicațiile de politică/de reglementare și pentru a coordona primii pași către implementarea rețelelor inteligente: http://ec.europa.eu/energy/gas_electricity/smartgrids/taskforce_en.htm


Rectificări

18.10.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 300/69


Rectificare la Decizia 2014/313/UE a Comisiei din 28 mai 2014 de modificare a Deciziilor 2011/263/UE, 2011/264/UE, 2011/382/UE, 2011/383/UE, 2012/720/UE și 2012/721/UE pentru a se ține seama de evoluțiile înregistrate în clasificarea substanțelor

( Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 164 din 3 iunie 2014 )

La pagina 77, în anexa I, punctul 1 referitor la anexa la Decizia 2011/263/UE:

în loc de:

„1.

la criteriul 2 litera (b) al cincilea paragraf, tabelul de derogări se înlocuiește cu următorul tabel:

«Agenți tensioactivi în concentrații totale < 25 % din produsul final

H400: Foarte toxic pentru organismele acvatice

R50

Agenți tensioactivi în concentrații totale < 25 % din produsul final (*)

H412: Nociv pentru organismele acvatice, cu efecte pe termen lung

R52-53

Biocide utilizate în scopul conservării (**)

H410: Foarte toxic pentru organismele acvatice, cu efecte pe termen lung

R50-53

H411: Toxic pentru organismele acvatice, cu efecte pe termen lung

R51-53

H412: Nociv pentru organismele acvatice, cu efecte pe termen lung

R52-53

Parfumuri

H412: Nociv pentru organismele acvatice, cu efecte pe termen lung

R52-53

Enzime (***)

H334: Prin inhalare poate provoca simptome alergice ori astm sau dificultăți de respirație

R42

H317: Poate provoca o reacție alergică a pielii

R43

NTA sub formă de impuritate în MGDA și GLDA (****)

H351: Susceptibil de a provoca apariția cancerului

R40

se va citi:

„1.

la criteriul 2 litera (b) al cincilea paragraf, tabelul de derogări se înlocuiește cu următorul tabel:

«Subtilizină

H400: Foarte toxic pentru organismele acvatice

R50

Agenți tensioactivi în concentrații totale < 25 % din produsul final

H400: Foarte toxic pentru organismele acvatice

R50

Agenți tensioactivi în concentrații totale < 25 % din produsul final (*****)

H412: Nociv pentru organismele acvatice, cu efecte pe termen lung

R52-53

Biocide utilizate în scopul conservării (******)

H410: Foarte toxic pentru organismele acvatice, cu efecte pe termen lung

R50-53

H411: Toxic pentru organismele acvatice, cu efecte pe termen lung

R51-53

H412: Nociv pentru organismele acvatice, cu efecte pe termen lung

R52-53

Parfumuri

H412: Nociv pentru organismele acvatice, cu efecte pe termen lung

R52-53

Enzime (*******)

H334: Prin inhalare poate provoca simptome alergice ori astm sau dificultăți de respirație

R42

H317: Poate provoca o reacție alergică a pielii

R43

NTA sub formă de impuritate în MGDA și GLDA (********)

H351: Susceptibil de a provoca apariția cancerului

R40

La pagina 78, în anexa II, punctul 1 referitor la anexa la Decizia 2011/264/UE:

în loc de:

„1.

la criteriul 4 litera (b) al cincilea paragraf, tabelul de derogări se înlocuiește cu următorul tabel:

«Agenți tensioactivi în concentrații totale < 25 % din produsul final

H400: Foarte toxic pentru organismele acvatice

R50

Agenți tensioactivi în concentrații totale < 25 % din produsul final (*********)

H412: Nociv pentru organismele acvatice, cu efecte pe termen lung

R52-53

Biocide utilizate în scopul conservării (**********)

H410: Foarte toxic pentru organismele acvatice, cu efecte pe termen lung

R50-53

H411: Toxic pentru organismele acvatice, cu efecte pe termen lung

R51-53

H412: Nociv pentru organismele acvatice, cu efecte pe termen lung

R52-53

Parfumuri

H412: Nociv pentru organismele acvatice, cu efecte pe termen lung

R52-53

Enzime (***********)

H334: Prin inhalare poate provoca simptome alergice ori astm sau dificultăți de respirație

R42

H317: Poate provoca o reacție alergică a pielii

R43

Catalizatori de înălbire (***********)

H334: Prin inhalare poate provoca simptome alergice ori astm sau dificultăți de respirație

R42

H317: Poate provoca o reacție alergică a pielii

R43

NTA sub formă de impuritate în MGDA și GLDA (************)

H351: Susceptibil de a provoca apariția cancerului

R40

Înălbitori optici (numai pentru detergenții de rufe cu putere mare)

H413: Poate avea efecte nocive pe termen lung asupra organismelor acvatice

R53

se va citi:

„1.

la criteriul 4 litera (b) al cincilea paragraf, tabelul de derogări se înlocuiește cu următorul tabel:

«Subtilizină

H400: Foarte toxic pentru organismele acvatice

R50

Agenți tensioactivi în concentrații totale < 25 % din produsul final

H400: Foarte toxic pentru organismele acvatice

R50

Agenți tensioactivi în concentrații totale < 25 % din produsul final (*************)

H412: Nociv pentru organismele acvatice, cu efecte pe termen lung

R52-53

Biocide utilizate în scopul conservării (**************)

H410: Foarte toxic pentru organismele acvatice, cu efecte pe termen lung

R50-53

H411: Toxic pentru organismele acvatice, cu efecte pe termen lung

R51-53

H412: Nociv pentru organismele acvatice, cu efecte pe termen lung

R52-53

Parfumuri

H412: Nociv pentru organismele acvatice, cu efecte pe termen lung

R52-53

Enzime (***************)

H334: Prin inhalare poate provoca simptome alergice ori astm sau dificultăți de respirație

R42

H317: Poate provoca o reacție alergică a pielii

R43

Catalizatori de înălbire (***************)

H334: Prin inhalare poate provoca simptome alergice ori astm sau dificultăți de respirație

R42

H317: Poate provoca o reacție alergică a pielii

R43

NTA sub formă de impuritate în MGDA și GLDA (****************)

H351: Susceptibil de a provoca apariția cancerului

R40

Înălbitori optici (numai pentru detergenții de rufe cu putere mare)

H413: Poate avea efecte nocive pe termen lung asupra organismelor acvatice

R53


(*)  Această derogare se aplică cu condiția ca aceștia să fie degradabili rapid și degradabili anaerob.

(**)  Menționate la criteriul 2 litera (e). Această derogare se aplică cu condiția ca potențialele de bioacumulare ale biocidelor să fie caracterizate de valori log Pow (coeficient de partiție octanol/apă) < 3,0 sau de un factor de bioconcentrare determinat experimental (BCF) ≤ 100.

(***)  Inclusiv stabilizatori și alte substanțe auxiliare din preparate.

(****)  În concentrații mai mici de 1,0 % din materia primă, atât timp cât concentrația totală în produsul final este mai mică de 0,10 %;»”

(*****)  Această derogare se aplică cu condiția ca aceștia să fie degradabili rapid și degradabili anaerob.

(******)  Menționate la criteriul 2 litera (e). Această derogare se aplică cu condiția ca potențialele de bioacumulare ale biocidelor să fie caracterizate de valori log Pow (coeficient de partiție octanol/apă) < 3,0 sau de un factor de bioconcentrare determinat experimental (BCF) ≤ 100.

(*******)  Inclusiv stabilizatori și alte substanțe auxiliare din preparate.

(********)  În concentrații mai mici de 1,0 % din materia primă, atât timp cât concentrația totală în produsul final este mai mică de 0,10 %;»”

(*********)  Această derogare se aplică cu condiția ca aceștia să fie degradabili rapid și degradabili anaerob.

(**********)  Menționate la criteriul 4 litera (e). Această derogare se aplică cu condiția ca potențialele de bioacumulare ale biocidelor să fie caracterizate de valori log Pow (coeficient de partiție octanol/apă) < 3,0 sau de un factor de bioconcentrare determinat experimental (BCF) ≤ 100.

(***********)  Inclusiv stabilizatori și alte substanțe auxiliare din preparate.

(************)  În concentrații mai mici de 1,0 % din materia primă, atât timp cât concentrația totală în produsul final este mai mică de 0,10 %;»”

(*************)  Această derogare se aplică cu condiția ca aceștia să fie degradabili rapid și degradabili anaerob.

(**************)  Menționate la criteriul 4 litera (e). Această derogare se aplică cu condiția ca potențialele de bioacumulare ale biocidelor să fie caracterizate de valori log Pow (coeficient de partiție octanol/apă) < 3,0 sau de un factor de bioconcentrare determinat experimental (BCF) ≤ 100.

(***************)  Inclusiv stabilizatori și alte substanțe auxiliare din preparate.

(****************)  În concentrații mai mici de 1,0 % din materia primă, atât timp cât concentrația totală în produsul final este mai mică de 0,10 %;»”