6.11.2013   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 294/1

(1)

Articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „carta”), articolul 6 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (denumită în continuare „convenția”) și articolul 14 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice (denumit în continuare „PIDCP”) consacră dreptul la un proces echitabil. Articolul 48 alineatul (2) din cartă garantează respectarea dreptului la apărare.

(2)

Uniunea și-a stabilit obiectivul de a menține și de a dezvolta un spațiu de libertate, securitate și justiție. În conformitate cu concluziile președinției Consiliului European de la Tampere din 15 și 16 octombrie 1999, în special punctul 33, principiul recunoașterii reciproce a hotărârilor judecătorești și a altor decizii ale autorităților judiciare ar trebui să devină piatra de temelie a cooperării judiciare în cauze civile și penale în cadrul Uniunii, întrucât consolidarea recunoașterii reciproce și apropierea necesară a legislației ar facilita cooperarea între autoritățile competente și protecția judiciară a drepturilor individuale.

(3)

Conform articolului 82 alineatul (1) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), „cooperarea judiciară în materie penală în cadrul Uniunii se întemeiază pe principiul recunoașterii reciproce a hotărârilor judecătorești și a deciziilor judiciare […]”.

(4)

Punerea în aplicare a principiului recunoașterii reciproce a deciziilor în materie penală implică faptul că fiecare stat membru are încredere în sistemele de justiție penală ale celorlalte state membre. Gradul de recunoaștere reciprocă depinde, în mare măsură, de o serie de parametri, care includ mecanisme de protecție a drepturilor persoanelor suspectate sau acuzate și standarde comune minime, necesare pentru a se facilita aplicarea principiului recunoașterii reciproce.

(5)

Cu toate că statele membre sunt părți la convenție și la PIDCP, experiența a arătat că doar acest element nu poate oferi întotdeauna un grad suficient de încredere în sistemele de justiție penală ale altor state membre.

(6)

Recunoașterea reciprocă a deciziilor în materie penală poate funcționa în mod eficace doar într-un climat de încredere, în cadrul căruia nu doar autoritățile judecătorești, ci toți participanții la procesul penal consideră deciziile autorităților judecătorești din alte state membre ca fiind echivalente celor emise de propriile autorități, presupunând încredere nu numai în justețea normelor din alte state membre, ci și în faptul că aceste norme sunt aplicate în mod corect. Consolidarea încrederii reciproce necesită norme detaliate privind protecția drepturilor și garanțiilor procedurale care decurg din cartă, din convenție și din PIDCP. De asemenea, consolidarea încrederii reciproce necesită, prin intermediul prezentei directive și al altor măsuri, dezvoltarea în continuare în cadrul Uniunii a standardelor minime prevăzute în cartă și în convenție.

(7)

Articolul 82 alineatul (2) din TFUE prevede instituirea unor norme minime aplicabile în statele membre pentru a facilita recunoașterea reciprocă a hotărârilor judecătorești și a deciziilor judiciare, precum și cooperarea judiciară și polițienească în materie penală cu dimensiune transfrontalieră. Articolul menționat se referă la „drepturile persoanelor în procedura penală” ca la unul dintre domeniile în care pot fi instituite norme minime.

(8)

Normele comune minime ar trebui să conducă la o mai mare încredere în sistemele de justiție penală ale tuturor statelor membre, fapt ce ar trebui să determine, la rândul său, o cooperare judiciară mai eficientă, într-un climat de încredere reciprocă, și promovarea pe teritoriul Uniunii a unei culturi în materie de drepturi fundamentale. Astfel de norme comune minime ar trebui să elimine obstacolele din calea liberei circulații a cetățenilor pe teritoriul statelor membre. Astfel de norme comune minime ar trebui instituite în ceea ce privește dreptul de a avea acces la un avocat în cadrul procedurilor penale, dreptul ca o persoană terță să fie informată în urma privării de libertate și dreptul de a comunica cu persoane terțe și cu autorități consulare în timpul privării de libertate.

(9)

La 30 noiembrie 2009, Consiliul a adoptat o rezoluție privind Foaia de parcurs pentru consolidarea drepturilor procedurale ale persoanelor suspectate sau acuzate în cadrul procedurilor penale (denumită în continuare „foaia de parcurs”) (3). Pe baza unei abordări etapizate, foaia de parcurs prevede adoptarea de măsuri privind dreptul la servicii de traducere și interpretare (măsura A), dreptul la informații cu privire la drepturi și informații privind capetele de acuzare (măsura B), dreptul la consultanță juridică și asistență juridică (măsura C), dreptul la comunicare cu rudele, cu angajatorii și cu autoritățile consulare (măsura D) și măsuri speciale de protecție pentru persoanele suspectate sau acuzate care sunt în situații vulnerabile (măsura E). Foaia de parcurs pune în evidență faptul că ordinea prezentării drepturilor este orientativă, putând fi modificată în funcție de priorități. Foaia de parcurs este concepută astfel încât să funcționeze ca un întreg; avantajele acesteia vor fi constatate pe deplin numai atunci când vor fi puse în aplicare toate părțile componente ale acesteia.

(10)

La 11 decembrie 2009, Consiliul European a salutat foaia de parcurs și a inclus-o în Programul de la Stockholm – O Europă deschisă și sigură în serviciul cetățenilor și pentru protecția acestora (4) (punctul 2.4). Consiliul European a subliniat că foaia de parcurs nu are un caracter exhaustiv și a invitat Comisia să examineze și alte elemente ale drepturilor procedurale minime pentru persoanele suspectate și acuzate și, în același timp, să evalueze dacă trebuie abordate și alte aspecte, de exemplu prezumția de nevinovăție, pentru a se promova o mai bună cooperare în domeniul respectiv.

(11)

Două măsuri au fost adoptate până în prezent în conformitate cu foaia de parcurs, și anume Directiva 2010/64/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 20 octombrie 2010 privind dreptul la interpretare și traducere în cadrul procedurilor penale (5) și Directiva 2012/13/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 mai 2012 privind dreptul la informare în cadrul procedurilor penale (6).

(12)

Prezenta directivă stabilește norme minime privind dreptul de a avea acces la un avocat în cadrul procedurilor de executare a unui mandat european de arestare în temeiul Deciziei-cadru 2002/584/JAI a Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre (7) (proceduri privind mandatul european de arestare) și dreptul ca o persoană terță să fie informată în urma privării de libertate și de a comunica cu persoane terțe și cu autorități consulare în timpul privării de libertate. Prin aceasta, se promovează aplicarea cartei, în special a articolelor 4, 6, 7, 47 și 48, prin dezvoltarea articolelor 3, 5, 6 și 8 din convenție, astfel cum au fost interpretate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care, în jurisprudența sa, stabilește periodic standarde cu privire la dreptul de a avea acces la un avocat. Jurisprudența respectivă prevede, printre altele, faptul că caracterul echitabil al procedurilor impune ca o persoană suspectată sau acuzată să poată obține întreaga gamă de servicii legată în mod specific de asistența juridică. În această privință, avocații persoanei suspectate sau acuzate ar trebui să fie în măsură să asigure, fără restricție, aspectele fundamentale ale apărării persoanei respective.

(13)

Fără a aduce atingere obligațiilor statelor membre asumate în temeiul convenției de a garanta dreptul la un proces echitabil, procedurile referitoare la infracțiunile minore care au loc într-o închisoare și procedurile referitoare la infracțiunile săvârșite în context militar instrumentate de un comandant nu ar trebui considerate proceduri penale în sensul prezentei directive.

(14)

Prezenta directivă ar trebui pusă în aplicare luându-se în considerare dispozițiile din Directiva 2012/13/UE, care dispune ca persoanelor suspectate sau acuzate să li se pună la dispoziție cu promptitudine informații privind dreptul de a avea acces la un avocat, iar persoanelor suspectate sau acuzate care sunt arestate sau deținute să li se pună la dispoziție cu promptitudine o notă scrisă privind drepturile, conținând informații privind dreptul de a avea acces la un avocat.

(15)

Termenul „avocat” în cadrul prezentei directive se referă la orice persoană care, în conformitate cu dreptul intern, este calificată și îndrituită, inclusiv prin acreditarea de către un organism autorizat, să ofere consultanță și asistență juridică persoanelor suspectate sau acuzate.

(16)

În unele state membre, o altă autoritate decât o instanță competentă în materie penală este competentă să aplice, pentru infracțiuni relativ minore, alte sancțiuni decât lipsirea de libertate. Această posibilitate există, de exemplu, în cazul infracțiunilor rutiere săvârșite pe scară largă și care pot fi constatate în urma unui control rutier. În asemenea situații, nu ar fi rezonabil să se ceară autorității competente să garanteze toate drepturile din prezenta directivă. Atunci când legislația unui stat membru prevede aplicarea unei sancțiuni pentru infracțiuni minore de către o astfel de autoritate și există fie dreptul de a introduce o cale de atac, fie posibilitatea ca acea cauză să fie deferită unei instanțe cu competențe în materie penală, prezenta directivă ar trebui, prin urmare, să se aplice numai în cazul procedurilor desfășurate în fața respectivei instanțe ca urmare a exercitării unei astfel de căi de atac.

(17)

În unele state membre, anumite infracțiuni minore, în special infracțiunile rutiere minore, infracțiunile minore legate de reglementărilor municipale generale și infracțiunile minore contra ordinii publice, sunt considerate infracțiuni în sensul deplin al cuvântului. În asemenea situații, nu ar fi rezonabil să se ceară autorităților competente să garanteze toate drepturile în temeiul prezentei directive. În cazul în care dreptul unui stat membru prevede, în ceea ce privește infracțiunile minore, faptul că lipsirea de libertate nu poate fi aplicată ca sancțiune, prezenta directivă ar trebui să se aplice, prin urmare, numai procedurilor desfășurate în cadrul unei instanțe competente în materie penală.

(18)

Domeniul de aplicare al prezentei directive referitor la anumite infracțiuni minore ar trebui să nu aducă atingere obligațiilor statelor membre în temeiul convenției de a asigura dreptul la un proces echitabil, inclusiv obținerea de asistență juridică din partea unui avocat.

(19)

Statele membre ar trebui să asigure faptul că persoanele suspectate sau acuzate au dreptul de a avea acces la un avocat, fără întârzieri nejustificate în conformitate cu prezenta directivă. În orice caz, persoanelor suspectate sau acuzate ar trebui să li se asigure accesul la un avocat pe durata procedurilor penale în fața instanței, dacă acestea nu au renunțat la acest drept.

(20)

În sensul prezentei directive, interogarea nu include interogarea preliminară de către poliție sau de către o altă autoritate de aplicare a legii al cărei scop este de a: identifica persoana în cauză; verifica deținerea de arme sau alte aspecte similare privind siguranța; stabili oportunitatea declanșării unei anchete, de exemplu în cursul unui control în trafic sau în cursul unor verificări prin sondaj în cazul în care o persoană suspectată sau acuzată nu a fost încă identificată.

(21)

Atunci când o altă persoană decât o persoană suspectată sau acuzată, cum ar fi un martor, devine o persoană suspectată sau acuzată, persoana respectivă ar trebui protejată împotriva autoincriminării și are dreptul la tăcere, astfel cum confirmă jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. Prin urmare, prezenta directivă face o trimitere expresă la situația practică în care o astfel de persoană devine o persoană suspectată sau acuzată în cursul interogării de către poliție sau de către o altă autoritate de aplicare a legii în contextul procedurilor penale. Atunci când, pe parcursul interogării, o altă persoană decât o persoană suspectată sau acuzată devine o persoană suspectată sau acuzată, orice interogare ar trebui suspendată imediat. Totuși, interogarea poate fi continuată dacă persoana în cauză a fost informată că este o persoană suspectată sau acuzată și este în măsură să își exercite pe deplin drepturile din prezenta directivă.

(22)

Persoanele suspectate sau acuzate ar trebui să aibă dreptul de a avea întrevederi confidențiale cu avocatul care le reprezintă. Statele membre pot stabili măsuri practice referitoare la durata și frecvența unor astfel de întrevederi, ținând seama de împrejurările procedurii, în special de complexitatea cauzei și etapele procedurale aplicabile. Statele membre pot lua, de asemenea, măsuri practice pentru a garanta siguranța și securitatea, în special a avocatului și a persoanei suspectate sau acuzate, în locul în care se desfășoară o astfel de întrevedere. Astfel de măsuri practice ar trebui să nu aducă atingere exercitării efective sau substanței dreptului persoanei suspectate sau acuzate de a avea întrevederi cu avocatul său.

(23)

Persoanele suspectate sau acuzate ar trebui să aibă dreptul să comunice cu avocatul care le reprezintă. O astfel de comunicare poate avea loc în orice etapă, inclusiv înainte de orice exercitare a dreptului de a avea o întrevedere cu avocatul respectiv. Statele membre pot lua măsuri practice referitoare la durata, frecvența și mijloacele unei astfel de comunicări, inclusiv în ceea ce privește utilizarea videoconferințelor și a altor tehnologii de comunicare pentru a permite ca astfel de comunicații să aibă loc. Astfel de măsuri practice ar trebui să nu aducă atingere exercitării efective și substanței dreptului persoanelor suspectate sau acuzate de a comunica cu avocatul lor.

(24)

În ceea ce privește anumite infracțiuni minore, prezenta directivă ar trebui să nu împiedice statele membre să organizeze exercitarea dreptului persoanei suspectate sau acuzate de a avea acces la un avocat prin intermediul convorbirilor telefonice. Cu toate acestea, limitarea dreptului în acest fel ar trebui aplicată doar în cazurile în care persoana suspectată sau acuzată nu va fi interogată de către poliție sau de către o altă autoritate de aplicare a legii.

(25)

Statele membre ar trebui să garanteze faptul că persoanele suspectate sau acuzate au dreptul ca avocatul lor să fie prezent și să participe efectiv atunci când sunt interogate de către poliție sau de către o altă autoritate de aplicare a legii sau judiciară, inclusiv în cursul audierilor în instanță. O astfel de participare ar trebui să fie în conformitate cu orice procedură din dreptul intern care poate reglementa participarea unui avocat în timpul interogării persoanei suspectate sau acuzate de către poliție sau de către o altă autoritate de aplicare a legii sau judiciară, inclusiv în cursul audierii în instanță, cu condiția ca astfel de proceduri să nu aducă atingere exercitării efective și substanței dreptului vizat. În timpul interogării persoanei suspectate sau acuzate de către poliție sau de către o altă autoritate de aplicare a legii sau judiciară sau la o audiere în instanță, avocatul poate, printre altele, în conformitate cu astfel de proceduri, să adreseze întrebări, să solicite clarificări și să facă declarații, care ar trebui să se înregistreze în conformitate cu dreptul intern.

(26)

Persoanele suspectate sau acuzate au dreptul ca avocatul lor să participe la acțiuni de anchetare sau de strângere de probe, în măsura în care acestea sunt prevăzute în dreptul intern respectiv și în măsura în care participarea persoanelor suspectate sau acuzate este obligatorie sau permisă. Astfel de acte ar trebui să includă cel puțin identificarea suspecților, la care persoana suspectată sau acuzată participă alături de alte persoane pentru a fi identificată de către o victimă sau de către un martor; confruntări, la care o persoană suspectată sau acuzată este adusă alături de unul sau mai mulți martori sau victime atunci când aceste persoane sunt în dezacord cu privire la fapte sau chestiuni importante; și reconstituiri ale infracțiunilor în prezența persoanei suspectate sau acuzate, pentru a înțelege mai bine maniera și circumstanțele în care a fost săvârșită o infracțiune și pentru a adresa întrebări specifice persoanei suspectate sau acuzate. Statele membre pot stabili măsuri practice referitoare la prezența unui avocat în timpul acțiunilor de anchetare sau de strângere de probe. Astfel de măsuri practice ar trebui să nu aducă atingere exercitării efective și substanței drepturilor vizate. Atunci când avocatul este prezent în timpul acțiunilor de anchetare sau de strângere de probe, acest lucru ar trebui consemnat potrivit procedurii de înregistrare în conformitate cu dreptul statului membru respectiv.

(27)

Statele membre ar trebui să depună eforturi pentru a pune la dispoziție informații de ordin general, de exemplu pe un site internet sau printr-o broșură care să fie disponibilă la secțiile de poliție, pentru a facilita obținerea unui avocat de către persoanele suspectate sau acuzate. Totuși, statele membre nu ar trebui să fie obligate să asigure în mod activ asistența unui avocat pentru persoanele suspectate sau acuzate care nu sunt lipsite de libertate, dacă persoanele respective nu au luat ele însele măsuri pentru a fi asistate de un avocat. Persoana suspectată sau acuzată în cauză ar trebui să poată contacta și consulta în mod liber un avocat și să poată beneficia de asistența acestuia.

(28)

În cazul în care persoane suspectate sau acuzate sunt lipsite de libertate, statele membre ar trebui să adopte măsurile necesare pentru a se asigura că astfel de persoane sunt în măsură să își exercite în mod efectiv dreptul de a avea acces la un avocat, inclusiv prin punerea la dispoziție a unui avocat în situația în care persoanele respective nu au unul, cu excepția cazului în care au renunțat la dreptul respectiv. Măsurile ar putea include, printre altele, punerea la dispoziție de către autoritățile competente a unui avocat pe baza unei liste cu avocați disponibili din care persoana suspectată sau acuzată ar putea alege. Măsurile le-ar putea include pe cele referitoare la asistență juridică, după caz.

(29)

Condițiile în care persoane suspectate sau acuzate sunt lipsite de libertate ar trebui să respecte în totalitate standardele instituite în convenție, în cartă și în jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene (denumită în continuare „Curtea de Justiție”) și a Curții Europene a Drepturilor Omului. Atunci când asigură asistență în temeiul prezentei directive unei persoane suspectate sau acuzate lipsite de libertate, avocatul respectiv ar trebui să poată să pună o întrebare autorităților competente cu privire la condițiile în care este lipsită de libertate persoana respectivă.

(30)

În cazurile poziției geografice izolate a persoanei suspectate sau acuzate, cum ar fi în teritoriile de peste mări, sau în situația în care statul membru este angajat în operații militare sau participă la acestea în afara teritoriului său, statelor membre li se permite să deroge temporar de la dreptul persoanei suspectate sau acuzate de a avea acces la un avocat fără întârzieri nejustificate după lipsirea de libertate. Pe durata unei astfel de derogări temporare, autoritățile competente nu ar trebui să interogheze persoana vizată sau să efectueze vreo acțiune de anchetare sau de strângere de probe prevăzută în prezenta directivă. În situația în care, din cauza poziției geografice izolate a persoanei suspectate sau acuzate, accesul imediat de către un avocat nu este posibil, statele membre ar trebui să faciliteze comunicarea prin teleconferință sau videoconferință, cu excepția cazului în care acest lucru este imposibil.

(31)

Statelor membre ar trebui să li se permită să deroge temporar de la asigurarea dreptului de a avea acces la un avocat în cursul urmăririi penale atunci când este necesară, în cazuri de urgență, prevenirea unor consecințe negative grave pentru viața, libertatea sau integritatea fizică a unei persoane. Pe durata unei derogări temporare pentru un astfel de temei, autoritățile competente pot interoga persoane suspectate sau acuzate în absența avocatului, cu condiția ca acestea să fi fost informate cu privire la dreptul lor la tăcere și că își pot exercita dreptul respectiv, iar respectiva interogare să nu aducă atingere dreptului la apărare, nici privilegiului împotriva autoincriminării. Interogarea poate avea loc numai în scopul și măsura necesare pentru obținerea informațiilor esențiale pentru a preveni consecințe negative grave pentru viața, libertatea sau integritatea fizică a unei persoane. Orice abuz de această derogare ar aduce atingere în mod iremediabil, în principiu, dreptului la apărare.

(32)

Statelor membre ar trebui, de asemenea, să li se permită să deroge temporar de la asigurarea dreptului de a avea acces la un avocat în cursul urmăririi penale în situația în care este absolut necesară acțiunea imediată a autorităților de anchetă pentru a preveni periclitarea considerabilă a procedurilor penale, în special pentru a preveni distrugerea sau alterarea probelor esențiale, sau pentru a preveni interacțiuni cu martorii. Pe durata unei derogări temporare pentru un astfel de temei, autoritățile competente pot interoga persoane suspectate sau acuzate în absența avocatului, cu condiția ca acestea să fi fost informate cu privire la dreptul lor la tăcere și că își pot exercita dreptul respectiv, iar respectiva interogare să nu aducă atingere dreptului la apărare, nici privilegiului împotriva autoincriminării. Interogarea poate avea loc numai în scopul și măsura necesare pentru obținerea informațiilor esențiale pentru a preveni periclitarea considerabilă a procedurilor penale. Orice abuz de această derogare ar aduce atingere în mod iremediabil, în principiu, dreptului la apărare.

(33)

Confidențialitatea comunicării dintre persoane suspectate sau acuzate și avocatul lor este esențială pentru asigurarea exercitării efective a dreptului la apărare și este o parte esențială a dreptului la un proces echitabil. Prin urmare, statele membre ar trebui să respecte confidențialitatea întrevederilor și a altor forme de comunicare dintre avocat și persoana suspectată sau acuzată în exercitarea dreptului de a avea acces la un avocat prevăzut în prezenta directivă, fără derogare. Prezenta directivă nu aduce atingere procedurilor care abordează situația în care există circumstanțe de fapt și obiective care determină bănuiala că avocatul este implicat într-o infracțiune alături de persoana suspectată sau acuzată. Orice activitate infracțională a unui avocat ar trebui să nu fie considerată asistență legitimă acordată persoanelor suspectate sau acuzate în cadrul prezentei directive. Obligația de a respecta confidențialitatea implică nu numai faptul că statele membre ar trebui să se abțină de la amestecul în această comunicare sau în avea acces la această comunicare, dar și faptul că, atunci când persoanele suspectate sau acuzate sunt lipsite de libertate sau se găsesc într-un loc aflat sub controlul statului, statele membre ar trebui să garanteze faptul că modalitățile de comunicare susțin și protejează confidențialitatea. Aceasta nu aduce atingere mecanismelor existente în centrele de detenție, menite să împiedice trimiterea de colete ilicite către deținuți, cum ar fi verificarea corespondenței, cu condiția ca astfel de mecanisme să nu permită autorităților competente să citească corespondența dintre persoanele suspectate sau acuzate și avocatul lor. Prezenta directivă nu aduce atingere nici procedurilor din dreptul intern conform cărora transmiterea corespondenței poate fi respinsă dacă expeditorul nu este de acord ca corespondența să fie în primul rând trimisă unei instanțe competente.

(34)

Prezenta directivă ar trebui să nu se aplice unei încălcări a confidențialității ocazionate de o operație de supraveghere legală de către autoritățile competente. De asemenea, prezenta directivă ar trebui să nu aducă atingere activității care este desfășurată, de exemplu, de către serviciile de informații naționale cu scopul de a proteja securitatea națională în conformitate cu articolul 4 alineatul (2) din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE) sau care intră sub incidența articolului 72 din TFUE, care prevede că titlul V privind spațiul de libertate, securitate și justiție nu aduce atingere exercitării responsabilităților care revin statelor membre pentru menținerea ordinii publice și pentru apărarea securității interne.

(35)

Persoanele suspectate sau acuzate care sunt lipsite de libertate ar trebui să aibă dreptul de a informa cu privire la lipsirea de libertate, fără întârzieri nejustificate, cel puțin o persoană, de exemplu o rudă sau un angajator, desemnată de ele, cu condiția ca aceasta să nu aducă atingere cursului normal al procedurilor penale împotriva persoanei respective sau al oricăror alte proceduri penale. Statele membre pot lua măsurile practice referitoare la aplicarea acestui drept. Astfel de măsuri ar trebui să nu aducă atingere exercitării efective și substanței dreptului vizat. Cu toate acestea, în cazuri rare, excepționale, ar trebui să existe posibilitatea derogării temporare de la acest drept când acest lucru este justificat, ținând seama de circumstanțele specifice ale cazului, de un motiv imperios, astfel cum se prevede în prezenta directivă. Atunci când autoritățile competente iau în calcul o astfel de derogare temporară în privința unei anumite persoane terțe, acestea ar trebui ca în primul rând să analizeze dacă o altă persoană terță, numită de persoana suspectată sau acuzată, ar putea fi informată cu privire la lipsirea de libertate.

(36)

Persoanele suspectate sau acuzate ar trebui să aibă, cât sunt lipsite de libertate, dreptul de a comunica fără întârzieri nejustificate cu cel puțin o persoană terță, cum ar fi o rudă, desemnată de acestea. Statele membre pot limita sau amâna exercitarea acestui drept având în vedere cerințele imperative sau cerințele operaționale proporționale. Astfel de cerințe ar putea include, între altele, necesitatea de a preveni consecințe negative grave pentru viața, libertatea sau integritatea fizică a unei persoane, necesitatea de a preveni prejudicierea procedurilor penale, necesitatea de a preveni o infracțiune, necesitatea de a aștepta o audiere publică, necesitatea de a proteja victimele infracțiunii. Atunci când autoritățile competente iau în calcul limitarea sau amânarea exercitării dreptului de a comunica cu privire la o anumită persoană terță, acestea ar trebui ca în primul rând să analizeze dacă persoanele suspectate sau acuzate ar putea comunica cu o altă persoană terță desemnată de ele. Statele membre pot lua măsuri practice referitoare la calendarul, mijloacele, durata și frecvența comunicării cu persoanele terțe, ținând seama de necesitatea de a menține ordinea, siguranța și securitatea în locul în care persoana este lipsită de libertate.

(37)

Drepturile persoanelor suspectate sau acuzate care sunt lipsite de libertate la asistență consulară este consacrat în articolul 36 din Convenția de la Viena din 1963 privind relațiile consulare, fiind un drept conferit statelor de a avea acces la resortisanții lor. Prezenta directivă conferă un drept analog persoanelor suspectate sau acuzate care sunt lipsite de libertate, în funcție de dorința acestora. Protecția consulară poate fi exercitată de autoritățile diplomatice atunci când acestea acționează în calitate de autorități consulare.

(38)

Statele membre ar trebui să precizeze în mod clar în dreptul lor intern motivele și criteriile pentru orice derogare temporară de la drepturile conferite în temeiul prezentei directive și ar trebui să facă uz în mod restrictiv de aceste derogări temporare. Orice astfel de derogare temporară ar trebui să fie proporțională, strict limitată în timp, să nu se bazeze exclusiv pe tipul sau gravitatea presupusei infracțiuni și să nu aducă atingere caracterului echitabil general al procedurilor. Statele membre ar trebui să asigure faptul că atunci când o autoritate judiciară, care nu este un judecător sau o instanță, a autorizat o derogare temporară în temeiul prezentei directive, decizia de autorizare a derogării temporare poate fi evaluată de o instanță, cel puțin în procedura în fața instanței.

(39)

Persoanele suspectate sau acuzate ar trebui să poată să renunțe la un drept conferit de prezenta directivă, cu condiția să li se fi pus la dispoziție informații privind conținutul dreptului în cauză și posibilele consecințe ale renunțării la acesta. În momentul oferirii unor astfel de informații, ar trebui luată în considerare situația specifică a persoanelor suspectate sau acuzate în cauză, inclusiv vârsta și starea psihică și fizică a acestora.

(40)

Renunțarea și circumstanțele acesteia ar trebui înregistrate pe baza procedurii de înregistrare în conformitate cu legislația statului membru în cauză. Acest lucru ar trebui să nu genereze obligații suplimentare pentru statele membre privind introducerea de noi mecanisme sau să creeze sarcini administrative suplimentare.

(41)

În cazul în care persoana suspectată sau acuzată revocă o renunțare în conformitate cu prezenta directivă, ar trebui să nu fie necesară repetarea interogării sau a oricărei acțiuni procedurale care a fost efectuată în perioada renunțării la dreptul respectiv.

(42)

Persoana care face obiectul unui mandat european de arestare (denumită în continuare „persoana căutată”) ar trebui să aibă dreptul de a avea acces la un avocat în statul membru de executare, pentru a avea posibilitatea să își exercite drepturile în mod efectiv în temeiul Deciziei-cadru 2002/584/JAI. Atunci când un avocat participă la o audiere a unei persoane căutate efectuată de către o autoritate judiciară de executare, avocatul respectiv poate, printre altele, în conformitate cu procedurile prevăzute în dreptul intern, să adreseze întrebări, să solicite clarificări și să facă declarații. Faptul că avocatul a participat la astfel de audieri ar trebui să fie consemnat utilizând procedura de înregistrare în conformitate cu dreptul statului membru respectiv.

(43)

Persoanele căutate ar trebui să aibă dreptul de a avea întrevederi în mod confidențial cu avocatul care le reprezintă în statul membru de executare. Statele membre pot lua măsuri practice referitoare la durata și frecvența acestor întrevederi, luând în considerare circumstanțele specifice ale cazului. Statele membre pot lua, de asemenea, măsuri practice pentru a garanta siguranța și securitatea, în special a avocatului și a persoanei căutate, în locul în care are loc întrevederea dintre avocat și persoana căutată. Astfel de măsuri practice ar trebui să nu aducă atingere exercitării efective și substanței dreptului persoanelor căutate de a avea întrevederi cu avocatul lor.

(44)

Persoanele căutate ar trebui să aibă dreptul de a comunica cu avocatul care le reprezintă în statul membru de executare. Această comunicare ar trebui să poată avea loc în orice etapă, inclusiv înainte de orice exercitare a dreptului de a avea o întrevedere cu avocatul. Statele membre pot lua măsuri practice referitoare la durata, frecvența și mijloacele de comunicare dintre persoanele căutate și avocatul lor, inclusiv în ceea ce privește utilizarea videoconferințelor și a altor tehnologii ale comunicațiilor pentru a permite ca aceste comunicații să aibă loc. Astfel de măsuri practice ar trebui să nu aducă atingere exercitării efective și substanței dreptului persoanelor căutate de a comunica cu avocatul lor.

(45)

Statele membre de executare ar trebui să adopte măsurile necesare pentru a se asigura că persoanele căutate sunt în măsură să își exercite în mod efectiv dreptul de a avea acces la un avocat în statul membru de executare, inclusiv prin asigurarea asistenței unui avocat în situația în care persoanele căutate nu au unul, cu excepția cazului în care acestea au renunțat la dreptul respectiv. Măsurile, inclusiv cele privind asistența juridică, dacă este cazul, ar trebui să fie reglementate în dreptul intern. Acestea ar putea include, printre altele, punerea la dispoziție de către autoritățile competente a unui avocat pe baza unei liste de avocați disponibili din care persoanele căutate ar putea alege.

(46)

Fără întârzieri nejustificate de la momentul informării cu privire la faptul că o persoană căutată dorește să desemneze un avocat în statul membru emitent, autoritatea competentă a respectivului stat membru ar trebui să furnizeze informații persoanei căutate pentru a-i facilita desemnarea unui avocat în respectivul stat membru. Aceste informații ar putea, de exemplu, să includă o listă actuală a avocaților sau numele unui avocat de serviciu din statul emitent care poate furniza informații și consultanță în cauzele cu mandat european de arestare. Statele membre ar putea solicita ca baroul adecvat să întocmească o astfel de listă.

(47)

Procedura de predare este esențială pentru cooperarea în materie penală dintre statele membre. Respectarea termenelor prevăzute de Decizia-cadru 2002/584/JAI este extrem de importantă în vederea unei astfel de cooperări. Prin urmare, în timp ce persoanele căutate ar trebui să fie în măsură să își exercite pe deplin drepturile în temeiul prezentei directive în cadrul procedurilor privind mandatul european de arestare, respectivele termene ar trebui respectate.

(48)

În așteptarea unui act legislativ al Uniunii privind asistența juridică, statele membre ar trebui să aplice dreptul lor intern în ceea ce privește asistența juridică, care trebuie să fie în conformitate cu carta, cu convenția și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.

(49)

În conformitate cu principiul eficacității dreptului Uniunii, statele membre ar trebui să pună în aplicare căi de atac adecvate și eficace pentru a proteja drepturile conferite persoanelor prin prezenta directivă.

(50)

Statele membre ar trebui să se asigure că atunci când se evaluează declarațiile făcute de persoanele suspectate sau acuzate sau probele obținute prin încălcarea dreptului lor la un avocat sau în cazurile în care o derogare de la acest drept a fost autorizată în conformitate cu prezenta directivă, ar trebui respectate dreptul la apărare și echitatea procedurilor. În acest context, ar trebui avută în vedere jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului care a stabilit că dreptului la apărare i se va aduce, în principiu, un prejudiciu iremediabil atunci când declarațiile incriminatoare făcute în cursul interogatoriului efectuat de poliție în lipsa accesului la un avocat sunt utilizate pentru condamnare. Acest fapt ar trebui să nu aducă atingere utilizării declarațiilor în alte scopuri permise în temeiul dreptului intern precum necesitatea de a executa acțiuni urgente de anchetare pentru a evita săvârșirea altor infracțiuni sau consecințe negative grave pentru orice persoană sau referitor la o necesitate urgentă de a preveni periclitarea considerabilă a procedurilor penale în situația în care accesul la un avocat sau întârzierea anchetării ar prejudicia în mod iremediabil o anchetă în curs referitoare la o infracțiune gravă. În plus, acest fapt ar trebui să nu aducă atingere normelor sau sistemelor naționale referitoare la admisibilitatea probelor și ar trebui să nu împiedice statele membre să mențină un sistem prin care toate probele existente pot fi prezentate în fața unei instanțe sau a unui judecător, fără să existe o evaluare separată sau anterioară a admisibilității acestor probe.

(51)

Obligația de diligență către persoanele suspectate sau acuzate care se află într-o poziție potențial vulnerabilă stă la baza unei administrări echitabile a justiției. Organele de urmărire penală, autoritățile de aplicare a legii și cele judiciare ar trebui, prin urmare, să faciliteze exercitarea în mod efectiv de către aceste persoane a drepturilor prevăzute în prezenta directivă, de exemplu prin luarea în considerare a oricărei vulnerabilități potențiale care afectează capacitatea acestora de a-și exercita dreptul de a avea acces la un avocat și dreptul ca o terță persoană să fie informată la momentul privării de libertate și prin adoptarea de măsuri adecvate pentru a asigura garantarea respectivelor drepturi.

(52)

Prezenta directivă susține drepturile și principiile fundamentale recunoscute de cartă, inclusiv interzicerea torturii și a tratamentului inuman și degradant, dreptul la libertate și securitate, respectarea vieții private și de familie, dreptul la integritatea persoanei, drepturile copilului, integrarea persoanelor cu handicap, dreptul la o cale de atac efectivă și la un proces echitabil, prezumția de nevinovăție și dreptul la apărare. Prezenta directivă ar trebui pusă în aplicare în conformitate cu drepturile și principiile menționate.

(53)

Statele membre ar trebui să asigure că dispozițiile prezentei directive, în cazurile în care corespund drepturilor garantate de convenție, sunt puse în aplicare în conformitate cu cele din convenție și astfel cum au fost dezvoltate de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.

(54)

Prezenta directivă stabilește norme minime. Statele membre pot extinde drepturile stabilite prin prezenta directivă pentru a oferi un nivel mai ridicat de protecție. Un astfel de nivel mai ridicat de protecție ar trebui să nu constituie un obstacol în calea recunoașterii reciproce a hotărârilor judiciare pe care aceste norme sunt menite să le faciliteze. Nivelul de protecție ar trebui să nu fie inferior standardelor prevăzute de cartă și de convenție, astfel cum sunt interpretate de jurisprudența Curții de Justiție și a Curții Europene a Drepturilor Omului.

(55)

Prezenta directivă promovează drepturile copiilor și ține seama de Orientările Consiliului Europei privind o justiție în interesul copilului, în special de dispozițiile privind informarea și consilierea care trebuie acordate copiilor. Prezenta directivă asigură faptul că persoanelor suspectate și acuzate, inclusiv copiilor, le sunt oferite informații adecvate pentru a înțelege consecințele renunțării la un drept în temeiul prezentei directive și faptul că orice astfel de renunțare se face în mod voluntar și neechivoc. În cazul în care persoana suspectată sau acuzată este un copil, titularul răspunderii părintești ar trebui să fie informat cât mai curând posibil după lipsirea de libertate a copilului și motivele care au dus la acest lucru. Dacă furnizarea unor astfel de informații titularului răspunderii părintești contravine intereselor superioare ale copilului, în locul acestuia ar trebui informată o altă persoană adultă adecvată, spre exemplu o rudă. Acest lucru ar trebui să nu aducă atingere dispozițiilor de drept intern care prevăd că orice autoritate, instituție sau persoană specifică, în special cele responsabile cu protecția sau interesul superior al copiilor, ar trebui să fie, de asemenea, informată în legătură cu lipsirea de libertate a unui copil. Statele membre ar trebui să se abțină de la a limita sau a amâna exercitarea dreptului de a comunica cu o persoană terță cu privire la persoane suspectate sau acuzate care sunt copii și care sunt lipsite de libertate, cu excepția circumstanțelor excepționale. Atunci când se aplică o amânare, copilul ar trebui, totuși, să nu fie ținut în detenție in izolare (incommunicado), ci ar trebui să i se permită să comunice, de exemplu, cu o instituție sau o persoană care răspunde de protecția sau interesul superior al copiilor.

(56)

În conformitate cu Declarația politică comună din 28 septembrie 2011 a statelor membre și a Comisiei privind documentele explicative (8), statele membre s-au angajat să însoțească, în cazurile justificate, notificarea măsurilor de transpunere cu unul sau mai multe documente care să explice relația dintre componentele unei directive și părțile corespunzătoare din instrumentele naționale de transpunere. În ceea ce privește prezenta directivă, legiuitorul consideră că este justificată transmiterea unor astfel de documente.

(57)

Deoarece obiectivele prezentei directive, și anume stabilirea unor norme minime comune privind dreptul de a avea acces la un avocat în cadrul procedurilor penale și al procedurilor privind mandatul european de arestare și dreptul ca o persoană terță să fie informată cu privire la lipsirea de libertate și de a comunica cu persoane terțe și cu autorități consulare în cazul lipsirii de libertate, nu pot fi realizate în mod satisfăcător de către statele membre, dar, având în vedere amploarea măsurii, pot fi realizate mai bine la nivelul Uniunii, Uniunea poate adopta măsuri, în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este prevăzut la articolul 5 din TUE. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este enunțat la articolul respectiv, prezenta directivă nu depășește ceea ce este necesar pentru atingerea acestor obiective.

(58)

În conformitate cu articolele 1 și 2 din Protocolul nr. 21 privind poziția Regatului Unit și a Irlandei cu privire la spațiul de libertate, securitate și justiție, anexat la TUE și la TFUE, și fără a aduce atingere articolului 4 din protocolul menționat, statele membre respective nu participă la adoptarea prezentei directive, nu au obligații în temeiul acesteia și nu fac obiectul aplicării sale.

(59)

În conformitate cu articolele 1 și 2 din Protocolul nr. 22 privind poziția Danemarcei, anexat la TUE și la TFUE, Danemarca nu participă la adoptarea prezentei directive, nu are obligații în temeiul acesteia și nu face obiectul aplicării sale,

(a)

în cazul în care legislația unui stat membru prevede aplicarea unei sancțiuni de către o altă autoritate decât o instanță competentă în materie penală, iar aplicarea unei astfel de sancțiuni poate fi atacată în fața unei astfel de instanțe sau deferită unei astfel de instanțe; sau

(b)

în cazul în care privarea de libertate nu poate fi impusă ca sancțiune,

(a)

înainte de a fi interogate de poliție sau altă autoritate de aplicare a legii sau judiciară;

(b)

la desfășurarea unei acțiuni de anchetare sau de strângere de probe de către autoritățile de anchetă sau de către alte autorități competente, în conformitate cu alineatul (3) litera (c);

(c)

fără întârzieri nejustificate după lipsirea de libertate;

(d)

în cazul în care au fost citate să se înfățișeze în fața unei instanțe competente în materie penală, în timp util înainte ca acestea să se înfățișeze în fața respectivei instanțe.

(a)

statele membre asigură faptul că persoanele suspectate sau acuzate au dreptul de a avea întrevederi și de a comunica în mod confidențial cu avocatul care le reprezintă, inclusiv înaintea interogării efectuate de poliție sau o altă autoritate de aplicare a legii sau judiciară;

(b)

statele membre se asigură că persoanele suspectate sau acuzate au dreptul ca avocatul lor să fie prezent și să participe efectiv atunci sunt interogate. O astfel de participare este în conformitate cu procedurile din dreptul intern, cu condiția ca astfel de proceduri să nu aducă atingere exercitării efective și substanței dreptului vizat. Atunci când un avocat participă la o interogare, faptul că o astfel de participare a avut loc se consemnează utilizând procedura de înregistrare în conformitate cu dreptul statului membru respectiv;

(c)

statele membre se asigură că persoanele suspectate sau acuzate au dreptul ca avocatul lor să fie prezent cel puțin la următoarele acțiuni de anchetare sau de strângere de probe, în cazul în care acțiunile respective sunt prevăzute în dreptul intern și în cazul în care se impune sau se permite prezența persoanei suspectate sau acuzate la acțiunea în cauză:

(a)

există o necesitate urgentă de a preveni consecințe negative grave pentru viața, libertatea sau integritatea fizică a unei persoane;

(b)

este absolut necesară acțiunea imediată a autorităților de anchetă pentru a preveni periclitarea considerabilă a procedurilor penale.

(a)

în cazul în care există o necesitate urgentă de a preveni consecințe negative grave pentru viața, libertatea sau integritatea fizică a unei persoane;

(b)

în cazul în care există o necesitate urgentă de a preveni o situație în care ar putea avea loc periclitarea considerabilă a procedurilor penale.

(a)

este proporțională și nu depășește ceea ce este necesar;

(b)

este strict limitată în timp;

(c)

nu se bazează exclusiv pe gravitatea presupusei infracțiuni; și

(d)

nu aduce atingere caracterului echitabil general al procedurilor.

(a)

persoana suspectată sau acuzată a primit, în scris sau verbal, informații clare și suficiente într-un limbaj simplu și comprehensibil despre conținutul dreptului vizat și posibilele consecințe ale renunțării la el; și

(b)

renunțarea se face în mod voluntar și neechivoc.

(a)

dreptul de a avea acces la un avocat la momentul oportun și astfel încât să permită persoanei căutate să își exercite drepturile în mod efectiv și, în orice caz, fără întârzieri nejustificate de la momentul lipsirii de libertate;

(b)

dreptul de a avea întrevederi și de a comunica cu avocatul care le reprezintă;

(c)

dreptul ca avocatul lor să fie prezent și, în conformitate cu procedurile din dreptul intern, să participe la o audiere a persoanei căutate de către autoritatea judiciară de executare. Atunci când un avocat participă la audiere, acest fapt se consemnează utilizând procedura de înregistrare în conformitate cu dreptul statului membru respectiv.

6.11.2013   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 294/13

(1)

În temeiul articolului 33 din Directiva 2004/109/CE a Parlamentului European și a Consiliului (4), Comisia a trebuit să prezinte Parlamentului European și Consiliului un raport privind aplicarea acelei directive, inclusiv privind oportunitatea de a pune capăt derogării pentru titlurile de creanță existente după perioada de zece ani prevăzută la articolul 30 alineatul (4) din directivă și privind potențialul impact al aplicării directivei asupra piețelor financiare europene.

(2)

La 27 mai 2010, Comisia a adoptat un raport privind aplicarea Directivei 2004/109/CE, care identifică domeniile în care regimul instituit prin directiva respectivă poate fi îmbunătățit. În mod concret, raportul demonstrează necesitatea simplificării anumitor obligații ale emitenților pentru a spori atractivitatea piețelor reglementate pentru emitenții mici și mijlocii care mobilizează capital în Uniune. De asemenea, trebuie îmbunătățită eficiența normelor de transparență existente, în special cu privire la publicarea de informații legate de proprietatea societăților.

(3)

În plus, în comunicarea sa din 13 aprilie 2011 intitulată „Actul privind piața unică – Douăsprezece pârghii pentru stimularea creșterii și întărirea încrederii – «Împreună pentru o nouă creștere»”, Comisia a recunoscut necesitatea revizuirii Directivei 2004/109/CE pentru ca obligațiile aplicabile întreprinderilor mici și mijlocii cotate să fie mai proporționale, garantând totodată același nivel de protecție a investitorilor.

(4)

Potrivit raportului Comisiei și comunicării Comisiei, sarcinile administrative asociate cu obligațiile legate de admiterea la tranzacționare pe o piață reglementată ar trebui reduse pentru emitenții mici și mijlocii, în vederea ameliorării accesului acestora la capital. Obligațiile de publicare a declarațiilor intermediare ale conducerii sau a rapoartelor financiare trimestriale reprezintă o povară importantă pentru mulți dintre emitenții mici și mijlocii ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacționare pe piețele reglementate, fără a fi necesare pentru protecția investitorilor. Aceste obligații încurajează totodată performanța pe termen scurt și descurajează investițiile pe termen lung. Pentru a încuraja crearea de valoare sustenabilă și strategiile de investiții pe termen lung, este esențială reducerea presiunii pe termen scurt asupra emitenților și stimularea investitorilor pentru a adopta o viziune pe termen lung. Prin urmare, ar trebui eliminată obligația de publicare a declarațiilor intermediare ale conducerii.

(5)

Statelor membre nu ar trebui să li se permită să impună în legislația lor națională cerința ca informațiile financiare periodice să fie publicate mai frecvent decât rapoartele financiare anuale și rapoartele financiare semestriale. Cu toate acestea, statele membre ar trebui să aibă posibilitatea de a cere emitenților să publice informații financiare periodice suplimentare în cazul în care o astfel de cerință nu constituie o sarcină financiară semnificativă și în care informațiile suplimentare solicitate sunt proporționale cu factorii care contribuie la deciziile de investiții. Prezenta directivă nu aduce atingere niciunei informații suplimentare care este solicitată de către legislația sectorială a Uniunii, iar statele membre pot solicita, în special, publicarea de informații periodice suplimentare de către instituțiile financiare. În plus, o piață reglementată poate cere emitenților ale căror valori mobiliare au fost admise la tranzacționare în cadrul său să publice informații financiare periodice suplimentare în cadrul tuturor segmentelor pieței respective sau al unora dintre acestea.

(6)

Pentru a oferi o flexibilitate suplimentară și pentru a reduce astfel sarcinile administrative, termenul pentru publicarea rapoartelor financiare semestriale ar trebui extins la trei luni de la terminarea perioadei de raportare. Întrucât se prelungește perioada în care emitenții își pot publica rapoartele financiare semestriale, se preconizează că rapoartele emitenților mici și mijlocii vor primi mai multă atenție din partea participanților pe piață, acești emitenți devenind astfel mai vizibili.

(7)

Pentru a asigura o mai mare transparență a plăților către guverne, emitenții ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată și care desfășoară activități în cadrul industriilor extractive sau de exploatare a pădurilor primare ar trebui să publice, într-un raport anual separat, plățile efectuate către guvernele țărilor în care operează. Raportul ar trebui să includă tipuri de plăți comparabile cu cele prezentate în cadrul Inițiativei privind transparența în industriile extractive (EITI). Divulgarea plăților către guverne ar trebui să pună la dispoziția societății civile și a investitorilor informații care să determine guvernele din țările bogate în resurse să răspundă pentru veniturile obținute în urma exploatării resurselor naturale. Inițiativa vine în completarea Planului de acțiune al UE referitor la aplicarea legislației, guvernanța și schimburile comerciale în domeniul forestier (UE FLEGT) și a dispozițiilor Regulamentului (UE) nr. 995/2010 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 octombrie 2010 de stabilire a obligațiilor care revin operatorilor care introduc pe piață lemn și produse din lemn (5), care prevăd obligația comercianților de produse din lemn de a acționa cu precauție pentru a împiedica intrarea pe piața Uniunii a lemnului ilegal. Statele membre ar trebui să garanteze că membrii organelor responsabile ale unei entități, care acționează în limitele competențelor conferite de dreptul intern, au responsabilitatea de a se asigura, aplicând la nivel maxim cunoștințele și abilitățile de care dispun, că raportul privind plățile către guverne este întocmit în conformitate cu cerințele prezentei directive. Obligațiile detaliate sunt definite în capitolul 10 din Directiva 2013/34/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 iunie 2013 privind situațiile financiare anuale, situațiile financiare consolidate și rapoartele conexe ale anumitor tipuri de întreprinderi, de modificare a Directivei 2006/43/CE a Parlamentului European și a Consiliului și de abrogare a Directivelor 78/660/CEE și 83/349/CEE ale Consiliului (6).

(8)

În scopul asigurării transparenței și al protecției investitorilor, statele membre ar trebui să solicite aplicarea următoarelor principii la raportarea plăților efectuate către guverne în conformitate cu capitolul 10 din Directiva 2013/34/UE: materialitate (nu este necesar ca o plată, indiferent dacă este plată unică sau o serie de plăți conexe, să fie luată în considerare în raport dacă este mai mică de 100 000 EUR în cursul unui exercițiu financiar); raportare defalcată pe guverne și pe proiecte (raportarea plăților efectuate către guverne ar trebui să se facă pe bază defalcată pe guverne și pe proiecte); universalitate (nu ar trebui să se facă nicio excepție care să aibă un efect denaturant și care să permită emitenților să exploateze cerințele laxe privind transparența, de exemplu pentru emitenți activi în anumite țări); exhaustivitate (ar trebui să se raporteze toate plățile relevante efectuate către guverne, în conformitate cu capitolul 10 din Directiva 2013/34/UE și cu considerentele aferente).

(9)

Inovația financiară a condus la crearea unor noi tipuri de instrumente financiare care creează, la nivelul investitorilor, o expunere economică față de societăți, a cărei divulgare nu este prevăzută în Directiva 2004/109/CE. Instrumentele respective ar putea fi utilizate pentru achiziționarea în secret de acțiuni ale societăților, ceea ce ar putea avea drept rezultat un abuz de piață și ar putea oferi o imagine falsă și înșelătoare asupra proprietății economice a societăților cotate. Pentru ca emitenții și investitorii să cunoască în detaliu structura proprietății societăților, definiția instrumentelor financiare din directivă ar trebui să acopere toate instrumentele cu efect economic similar deținerii de acțiuni și drepturilor de a achiziționa acțiuni.

(10)

Instrumentele financiare cu efect economic similar deținerii de acțiuni și drepturilor de a dobândi acțiuni care prevăd decontarea în numerar ar trebui să se calculeze pe o bază ajustată în funcție de delta, înmulțind suma noțională a acțiunilor subiacente cu delta instrumentului. Delta indică gradul în care valoarea teoretică a unui instrument financiar s-ar modifica în cazul unei variații de preț a instrumentului subiacent și prezintă o imagine exactă a expunerii deținătorului la instrumentul subiacent. Această abordare este adoptată pentru garantarea faptului că informațiile privind totalul drepturilor de vot accesibile pentru investitor sunt cât se poate de precise.

(11)

În plus, pentru a se asigura o transparență adecvată a participațiilor importante, în cazul în care un deținător de instrumente financiare își exercită dreptul de a dobândi acțiuni, iar totalul drepturilor de vot aferente acțiunilor subiacente deținute depășește pragul de notificare fără a afecta procentajul general al participațiilor notificate anterior, ar trebui impusă o nouă notificare pentru a face publică modificarea naturii participațiilor respective.

(12)

Un regim armonizat de notificare a deținerilor importante de drepturi de vot, în special în ceea ce privește agregarea deținerilor de acțiuni cu deținerile de instrumente financiare, ar trebui să îmbunătățească securitatea juridică, să sporească transparența și să reducă sarcina administrativă pentru investitorii transfrontalieri. Prin urmare, statele membre nu ar trebui să fie autorizate să adopte norme mai stricte decât cele prevăzute în Directiva 2004/109/CE în ceea ce privește calculul pragurilor de notificare, agregarea deținerilor de drepturi de vot aferente acțiunilor cu deținerile de drepturi de vot în legătură cu instrumente financiare și derogările de la cerințele de notificare. Cu toate acestea, luând în considerare diferențele existente în materie de concentrare a proprietății în Uniune și diferențele dintre drepturile societăților din Uniune, care fac ca numărul total de acțiuni să difere de numărul total de drepturi de vot pentru anumiți emitenți, statele membre ar trebui să aibă în continuare posibilitatea de a fixa atât praguri mai joase, cât și praguri suplimentare pentru notificarea deținerilor de drepturi de vot și de a solicita notificări echivalente în privința pragurilor care se bazează pe deținerile de capital. În plus, statele membre ar trebui să aibă în continuare posibilitatea de a stabili obligații mai stricte decât cele prevăzute în Directiva 2004/109/CE în ceea ce privește conținutul (precum comunicarea intențiilor acționarilor), procesul și calendarul notificării și de a solicita informații suplimentare în ceea ce privește participațiile importante care nu sunt prevăzute în Directiva 2004/109/CE. În special, statele membre ar trebui de asemenea să poată aplica în continuare actele cu putere de lege și actele administrative adoptate în ceea ce privește ofertele publice de cumpărare, fuziunile și alte operațiuni care afectează proprietatea sau controlul asupra societăților supravegheate de autoritățile desemnate de statele membre în temeiul articolului 4 din Directiva 2004/25/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 21 aprilie 2004 privind ofertele publice de cumpărare (7), care impune obligații de informare mai stricte decât cele din Directiva 2004/109/CE.

(13)

Standardele tehnice ar trebui să asigure o armonizare coerentă a regimului de notificare a participațiilor importante și niveluri de transparență corespunzătoare. Ar fi eficient și adecvat ca sarcina de a elabora, în vederea transmiterii către Comisie, proiecte de standarde tehnice de reglementare care nu implică alegeri politice să fie încredințată Autorității europene de supraveghere (Autorității europene pentru valori mobiliare și piețe) (AEVMP), instituită prin Regulamentul (UE) nr. 1095/2010 al Parlamentului European și al Consiliului (8). Comisia ar trebui să adopte standardele tehnice de reglementare elaborate de AEVMP pentru a specifica condițiile de aplicare a derogărilor existente de la cerințele de notificare a deținerilor importante de drepturi de vot. Pe baza expertizei sale, AEVMP ar trebui, în special, să stabilească cazurile de derogare, luând în același timp în calcul posibilitatea unei utilizări necorespunzătoare a acestora pentru a eluda cerințele de notificare.

(14)

Pentru a ține seama de progresele tehnice, ar trebui delegată Comisiei competența de a adopta acte în conformitate cu articolul 290 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) privind specificarea conținutului notificării deținerilor importante de instrumente financiare. Este deosebit de important ca, pe parcursul lucrărilor sale pregătitoare, Comisia să desfășoare consultări corespunzătoare, inclusiv la nivel de experți. Atunci când întocmește și redactează acte delegate, Comisia ar trebui să asigure transmiterea simultană, corespunzătoare și la timp a documentelor pertinente către Parlamentul European și către Consiliu.

(15)

Pentru a facilita investițiile transfrontaliere, investitorii ar trebui să poată accesa cu ușurință informațiile reglementate pentru toate societățile cotate din Uniune. Cu toate acestea, rețeaua actuală de mecanisme naționale desemnate oficial de stocare centralizată a informațiilor reglementate nu asigură o căutare ușoară a acestor informații pe teritoriul Uniunii. Pentru a se asigura accesul transfrontalier la informații și pentru a se lua în calcul progresele tehnice înregistrate de piețele financiare și tehnologiile comunicațiilor, ar trebui delegată Comisiei competența de a adopta acte în conformitate cu articolul 290 din TFUE privind specificarea standardelor minime referitoare la difuzarea informațiilor reglementate, accesul la informații reglementate la nivelul Uniunii și mecanismele de stocare centralizată a informațiilor reglementate. Comisia, în colaborare cu AEVMP, ar trebui, de asemenea, să fie împuternicită să adopte măsuri de îmbunătățire a funcționării rețelei de mecanisme naționale de stocare desemnate oficial și să elaboreze criterii tehnice de acces la informațiile reglementate la nivelul Uniunii, în special în ceea ce privește funcționarea unui punct de acces central pentru căutarea informațiilor reglementate la nivelul Uniunii. AEVMP ar trebui să conceapă și să exploateze un portal web care să funcționeze drept punct de acces electronic european („punctul de acces”).

(16)

Pentru a îmbunătăți respectarea cerințelor Directivei 2004/109/CE și ca urmare a Comunicării Comisiei din 9 decembrie 2010 intitulate „Consolidarea regimurilor de sancțiuni în sectorul serviciilor financiare”, competențele de a impune sancțiuni ar trebui sporite și ar trebui să îndeplinească anumite cerințe esențiale în ceea ce privește destinatarii, criteriile care trebuie luate în considerare în momentul aplicării unei sancțiuni sau a unei măsuri administrative, principalele competențe de sancționare și nivelurile sancțiunilor administrative pecuniare. Competențele de sancționare menționate ar trebui să fie disponibile cel puțin în cazul încălcării dispozițiilor fundamentale ale Directivei 2004/109/CE. Statele membre ar trebui să aibă de asemenea posibilitatea de a le exercita în alte circumstanțe. În special, statele membre ar trebui să se asigure că sancțiunile și măsurile administrative care pot fi aplicate includ posibilitatea de a impune sancțiuni pecuniare suficient de mari pentru a fi disuasive. În cazul încălcărilor comise de entități juridice, statele membre ar trebui să aibă posibilitatea să prevadă aplicarea de sancțiuni membrilor organismelor administrative, de conducere sau de supraveghere ale entității juridice vizate sau altor persoane a căror răspundere poate fi angajată în cazul respectivelor încălcări în condițiile prevăzute de legislația națională. De asemenea, statele membre ar trebui să prevadă suspendarea sau posibilitatea suspendării exercitării drepturilor de vot pentru deținătorii de acțiuni și instrumente financiare care nu respectă cerințele de notificare. Statele membre ar trebui să aibă posibilitatea de a alege să dispună ca suspendarea drepturilor de vot să se aplice doar celor mai grave încălcări. Directiva 2004/109/CE ar trebui să se refere atât la măsurile, cât și la sancțiunile administrative pentru a include toate cazurile de nerespectare, indiferent de calitatea de sancțiune sau măsură pe care o au în conformitate cu legislația națională, și nu ar trebui să aducă atingere niciunei dispoziții din dreptul statelor membre în ceea ce privește sancțiunile penale.

Statele membre ar trebui să aibă posibilitatea să prevadă măsuri sau sancțiuni suplimentare și niveluri ale sancțiunilor administrative pecuniare mai ridicate decât cele prevăzute de Directiva 2004/109/CE, având în vedere necesitatea unor sancțiuni suficient de disuasive în vederea sprijinirii piețelor curate și transparente. Dispozițiile privind sancțiunile și cele privind publicarea sancțiunilor administrative nu constituie un precedent pentru alte acte legislative ale Uniunii, în special pentru încălcările mai grave ale reglementărilor.

(17)

Pentru a se asigura faptul că deciziile care impun o măsură sau sancțiune administrativă au un efect disuasiv asupra publicului în ansamblu, acestea ar trebui, în mod normal, să fie publicate. Publicarea deciziilor este de asemenea un instrument important pentru a informa participanții pe piață cu privire la tipurile de comportament care sunt considerate a încălca Directiva 2004/109/CE și pentru a promova un comportament adecvat la un nivel mai larg în rândul participanților pe piață. Cu toate acestea, dacă publicarea unei decizii ar periclita grav stabilitatea sistemului financiar sau o anchetă oficială în curs de derulare, ar provoca, în măsura în care se poate determina, daune disproporționate și grave instituțiilor sau persoanelor implicate sau dacă, în cazul în care sancțiunea este impusă unei persoane fizice, se demonstrează printr-o evaluare prealabilă obligatorie a proporționalității acestei publicări că publicarea datelor personale este disproporționată, autoritatea competentă ar trebui să aibă posibilitatea să decidă să amâne respectiva publicare sau să publice informațiile în mod anonim.

(18)

Pentru a clarifica tratamentul valorilor mobiliare necotate reprezentate de certificate de depozit admise la tranzacționare pe o piață reglementată și a evita lacunele în materie de transparență, definiția „emitentului” ar trebui detaliată pentru a include emitenții de valori mobiliare necotate reprezentate de certificate de depozit admise la tranzacționare pe o piață reglementată. De asemenea, este oportună modificarea definiției „emitentului” pentru a se ține cont de faptul că, în anumite state membre, emitenții de valori mobiliare care sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată pot fi persoane fizice.

(19)

În temeiul Directivei 2004/109/CE, în cazul unui emitent de titluri de creanță dintr-o țară terță a căror valoare nominală unitară este mai mică de 1 000 EUR sau de acțiuni, statul membru de origine al emitentului este statul membru menționat la articolul 2 alineatul (1) litera (m) punctul (iii) din Directiva 2003/71/CE a Parlamentului European și a Consiliului (9). În vederea clarificării și a simplificării determinării statului membru de origine al unor astfel de emitenți din țări terțe, definiția termenului respectiv ar trebui modificată pentru a se stabili faptul că statul membru de origine trebuie să fie statul membru ales de emitent din rândul statelor membre în care valorile sale mobiliare sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată.

(20)

Toți emitenții ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată în cadrul Uniunii ar trebui să fie supravegheați de către o autoritate competentă a unui stat membru pentru a se asigura faptul că aceștia își respectă obligațiile. Emitenții care, în temeiul Directivei 2004/109/CE, trebuie să își aleagă statul membru de origine, dar nu au făcut acest lucru, pot eluda supravegherea de către o autoritate competentă din cadrul Uniunii. Prin urmare, Directiva 2004/109/CE ar trebui modificată pentru a determina un stat membru de origine pentru emitenții care nu și-au comunicat decizia privind alegerea statului membru de origine către autoritățile competente în termen de trei luni. Într-un astfel de caz, statul membru de origine ar trebui să fie statul membru unde valorile mobiliare ale emitentului sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată. În cazul în care valorile mobiliare sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată în mai multe state membre, toate acele state membre vor fi state membre de origine până în momentul în care emitentul alege și comunică un stat membru de origine unic. Acest lucru ar deveni un stimulent pentru astfel de emitenți, în sensul alegerii și comunicării alegerii statului membru de origine către autoritățile competente relevante; în acest timp, autoritățile competente nu ar mai fi lipsite de competențele necesare pentru a interveni înainte ca un emitent să își comunice alegerea statului membru de origine.

(21)

În temeiul Directivei 2004/109/CE, în cazul unui emitent de titluri de creanță a căror valoare nominală unitară este de 1 000 EUR sau mai mult, alegerea de către emitent a unui stat membru de origine este valabilă pentru o perioadă de trei ani. Cu toate acestea, în cazul în care valorile mobiliare ale emitentului nu mai sunt admise la tranzacționare pe piața reglementată în statul membru de origine al emitentului și rămân admise la tranzacționare în unul sau mai multe state membre gazdă, emitentul respectiv nu întreține nicio relație cu statul membru de origine ales inițial în cazul în care acesta nu este statul membru al sediului său social. Un astfel de emitent ar trebui să aibă posibilitatea să își aleagă unul dintre statele membre gazdă sau statul membru în care își are sediul social drept noul său stat membru de origine înainte de expirarea perioadei de trei ani. Aceeași posibilitate de a alege un nou stat membru de origine s-ar aplica de asemenea unui emitent dintr-o țară terță de titluri de creanță a căror valoare nominală unitară este mai mică de 1 000 EUR sau de acțiuni ale căror valori mobiliare nu mai sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată în statul membru de origine al emitentului, dar sunt în continuare admise la tranzacționare în unul sau mai multe state membre gazdă.

(22)

Ar trebui să existe o coerență între Directiva 2004/109/CE și Directiva 2003/71/CE în ceea ce privește definiția statului membru de origine. În această privință, pentru ca supravegherea să fie asigurată de statul membru cel mai relevant, Directiva 2003/71/CE ar trebui modificată pentru a oferi mai multă flexibilitate în situațiile în care valorile mobiliare ale unui emitent înregistrat într-o țară terță nu mai sunt admise la tranzacționare în statul său membru de origine, dar sunt admise la tranzacționare în unul sau mai multe state membre.

(23)

Directiva 2007/14/CE a Comisiei (10) conține în special norme privind notificarea alegerii statului membru de origine de către emitent. Aceste norme ar trebui încorporate în Directiva 2004/109/CE. Pentru a se asigura faptul că autoritățile competente ale statului membru (statelor membre) gazdă și ale statului membru în care emitentul își are sediul social, în cazul în care statul membru respectiv nu este nici stat membru de origine, nici stat membru gazdă, sunt informate în legătură cu alegerea statului membru de origine de către emitent, toți emitenții ar trebui să aibă obligația de a comunica alegerea privind statul lor membru de origine către autoritatea competentă din statul lor membru de origine, către autoritățile competente din toate statele membre gazdă și către autoritatea competentă din statul membru în care își au sediul social, în cazul în care acesta diferă de statul lor membru de origine. Prin urmare, normele privind notificarea alegerii statului membru de origine ar trebui modificate în consecință.

(24)

Cerința prevăzută de Directiva 2004/109/CE cu privire la publicarea noilor emisiuni de împrumuturi a ocazionat, în practică, numeroase probleme de transpunere, aplicarea acesteia fiind considerată complexă. De asemenea, cerința respectivă se suprapune parțial cu cerințele prevăzute în Directiva 2003/71/CE și în Directiva 2003/6/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 28 ianuarie 2003 privind utilizările abuzive ale informațiilor confidențiale și manipulările pieței (abuzul de piață) (11) și nu oferă pieței prea multe informații suplimentare. Din acest motiv și în vederea reducerii sarcinii administrative inutile pentru emitenți, cerința în cauză ar trebui așadar eliminată.

(25)

Cerința privind comunicarea modificărilor aduse actelor constitutive sau statutelor emitentului către autoritățile competente din statul membru de origine se suprapune cu cerința similară prevăzută de Directiva 2007/36/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 11 iulie 2007 privind exercitarea anumitor drepturi ale acționarilor în cadrul societăților comerciale cotate la bursă (12) și poate cauza confuzie cu privire la rolul autorității competente. Din acest motiv și în vederea reducerii sarcinii administrative inutile pentru emitenți, cerința în cauză ar trebui eliminată.

(26)

Un format electronic de raportare armonizat ar fi foarte util pentru emitenți, investitori și autorități competente, întrucât ar facilita raportarea, precum și accesibilitatea, analiza și comparabilitatea rapoartelor financiare anuale. Prin urmare, întocmirea rapoartelor financiare anuale într-un format de raportare electronic unic ar trebui să aibă un caracter obligatoriu începând cu data de 1 ianuarie 2020, cu condiția ca AEVMP să fi realizat o analiză cost-beneficiu. AEVMP ar trebui să elaboreze proiecte de standarde tehnice de reglementare care să fie adoptate de Comisie, pentru a specifica formatul de raportare electronic, cu trimitere corespunzătoare la opțiunile tehnologice actuale și viitoare, ca de exemplu eXtensible Business Reporting Language (XBRL). La elaborarea proiectelor de standarde tehnice de reglementare, AEVMP ar trebui să efectueze consultări publice deschise pentru toate părțile interesate implicate, să realizeze o evaluare profundă a impacturilor potențiale ale adoptării diferitelor opțiuni tehnologice și să efectueze teste adecvate în statele membre cu privire la care ar trebui să raporteze Comisiei atunci când prezintă proiectele de standarde tehnice de reglementare. La elaborarea proiectelor de standarde tehnice de reglementare privind formatele care trebuie să fie aplicate băncilor și intermediarilor financiari, precum și societăților de asigurări, AEVMP ar trebui să coopereze strâns și cu regularitate cu Autoritatea europeană de supraveghere (Autoritatea bancară europeană) (ABE), înființată prin Regulamentul (UE) nr. 1093/2010 al Parlamentului European și al Consiliului (13), și cu Autoritatea europeană de supraveghere (Autoritatea europeană de asigurări și pensii ocupaționale) (AEAPO), înființată prin Regulamentul (UE) nr. 1094/2010 al Parlamentului European și al Consiliului (14), pentru a lua în considerare caracteristicile specifice ale acestor sectoare, asigurând coerența transsectorială a lucrărilor și ajungând la poziții comune. Parlamentul European și Consiliul ar trebui să aibă posibilitatea de a formula obiecțiuni la standardele tehnice de reglementare în temeiul articolului 13 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 1095/2010, caz în care aceste standarde nu ar trebui să intre în vigoare.

(27)

Directiva 95/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 24 octombrie 1995 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date (15) și Regulamentul (CE) nr. 45/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 decembrie 2000 privind protecția persoanelor fizice cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituțiile și organele comunitare și privind libera circulație a acestor date (16) sunt aplicabile în totalitate prelucrării datelor cu caracter personal în scopurile prezentei directive.

(28)

Prezenta directivă respectă drepturile fundamentale și principiile recunoscute în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, astfel cum au fost consacrate în tratat, și trebuie pusă în aplicare în conformitate cu respectivele drepturi și principii.

(29)

Deoarece obiectivul prezentei directive, și anume armonizarea cerințelor de transparență în legătură cu informațiile despre emitenții valorilor mobiliare care sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată, nu pot fi realizate în mod satisfăcător de către statele membre și pot fi realizate mai bine, având în vedere amploarea sau efectele sale, la nivelul Uniunii, Uniunea poate adopta măsuri în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este prevăzut la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este enunțat în respectivul articol, prezenta directivă nu depășește ceea ce este necesar pentru atingerea acestui obiectiv.

(30)

În conformitate cu Declarația politică comună din 28 septembrie 2011 a statelor membre și a Comisiei privind documentele explicative (17), statele membre s-au angajat să însoțească, în cazuri justificate, notificarea măsurilor de transpunere cu unul sau mai multe documente care să explice relația dintre componentele unei directive și părțile corespunzătoare din instrumentele naționale de transpunere. În ceea ce privește prezenta directivă, legiuitorul consideră că este justificată transmiterea unor astfel de documente.

(31)

Prin urmare, Directivele 2004/109/CE, 2003/71/CE și 2007/14/CE ar trebui modificate în consecință,

1.

Articolul 2 se modifică după cum urmează:

2.

Articolul 3 se modifică după cum urmează:

3.

Articolul 4 se modifică după cum urmează:

4.

La articolul 5, alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text:

„(1)   Emitentul de acțiuni sau de titluri de creanță publică un raport financiar semestrial pentru primele șase luni ale fiecărui exercițiu financiar, cât mai curând posibil după încheierea perioadei relevante, dar cel târziu la trei luni după încheierea acesteia. Emitentul se asigură că raportul financiar semestrial rămâne la dispoziția publicului cel puțin 10 ani.”

5.

Articolul 6 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 6

Raport privind plățile efectuate către guverne

Statele membre solicită emitenților activi în industria extractivă sau de exploatare a pădurilor primare, astfel cum sunt definite la articolul 41 alineatele (1) și (2) din Directiva 2013/34/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 iunie 2013 privind situațiile financiare anuale, situațiile financiare consolidate și rapoartele conexe ale anumitor tipuri de întreprinderi, de modificare a Directivei 2006/43/CE a Parlamentului European și a Consiliului și de abrogare a Directivelor 78/660/CEE și 83/349/CEE ale Consiliului (20), să întocmească, anual, în conformitate cu capitolul 10 din directiva respectivă, un raport privind plățile efectuate către guverne. Raportul se face public cel târziu la șase luni după sfârșitul fiecărui exercițiu financiar și rămâne la dispoziția publicului pentru cel puțin zece ani. Plățile efectuate către guverne se raportează la nivel consolidat.

6.

Articolul 8 se modifică după cum urmează:

7.

Articolul 9 se modifică după cum urmează:

8.

La articolul 12 alineatul (2), teza introductivă se înlocuiește cu următorul text:

„Notificarea la adresa emitentului se efectuează prompt, dar nu mai târziu de patru zile de cotație, de la data la care deținătorul de acțiuni sau persoana fizică sau juridică menționată la articolul 10,”.

9.

Articolul 13 se modifică după cum urmează:

10.

Se introduce următorul articol:

„Articolul 13a

Agregarea

(1)   Cerințele de notificare prevăzute la articolele 9, 10 și 13 se aplică, de asemenea, persoanelor fizice sau entităților juridice, atunci când numărul drepturilor de vot deținute direct sau indirect de astfel de persoane sau entități în temeiul articolelor 9 și 10, agregat cu numărul de drepturi de vot în legătură cu instrumentele financiare deținute direct sau indirect în temeiul articolului 13, atinge, depășește sau scade sub pragurile stabilite la articolul 9 alineatul (1).

Notificarea prevăzută la primul paragraf din prezentul alineat include o defalcare a numărului de drepturi de vot aferente acțiunilor deținute în conformitate cu articolele 9 și 10 și de drepturi de vot în legătură cu instrumente financiare în sensul articolului 13.

(2)   Drepturile de vot aferente instrumentelor financiare care au fost deja notificate în conformitate cu articolul 13 se notifică din nou în cazul în care persoana fizică sau entitatea juridică a dobândit acțiunile subiacente, iar această dobândire are ca rezultat un număr total de drepturi de vot aferente acțiunilor emise de către același emitent care atinge sau depășește pragurile prevăzute la articolul 9 alineatul (1).”

11.

Articolul 16 alineatul (3) se elimină.

12.

La articolul 19 alineatul (1), al doilea paragraf se elimină.

13.

La articolul 21, alineatul (4) se înlocuiește cu următorul text:

„(4)   Comisia este împuternicită să adopte, prin intermediul unor acte delegate în temeiul articolului 27 alineatele (2a), (2b) și (2c) și sub rezerva condițiilor prevăzute la articolele 27a și 27b, măsuri în vederea precizării următoarelor standarde minime și norme:

Comisia poate stabili și actualiza o listă a mijloacelor de comunicare pentru difuzarea informațiilor către public.”

14.

Se introduce următorul articol:

„Articolul 21a

Punctul de acces electronic european

(1)   Se instituie, până la 1 ianuarie 2018, un portal web care funcționează ca punct de acces electronic european («punctul de acces»). AEVMP concepe și exploatează punctul de acces.

(2)   Sistemul de interconectare a mecanismelor desemnate oficial este alcătuit din:

(3)   Prin intermediul punctului de acces, statele membre asigură accesul la propriile mecanisme de stocare centralizată.”

15.

Articolul 22 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 22

Accesul la informațiile reglementate la nivelul Uniunii

(1)   AEVMP elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare pentru stabilirea cerințelor tehnice privind accesul la informațiile reglementate la nivelul Uniunii, pentru a preciza următoarele:

(2)   La elaborarea proiectelor de standarde tehnice de reglementare, AEVMP ia în considerare cerințele tehnice pentru sistemul de interconectare a registrelor societăților instituit prin Directiva 2012/17/UE a Parlamentului European și a Consiliului (23).

AEVMP înaintează Comisiei aceste proiecte de standarde tehnice de reglementare până la 27 noiembrie 2015.

Comisiei îi este delegată competența de a adopta standardele tehnice de reglementare menționate la primul paragraf, în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1095/2010.

16.

La articolul 23 alineatul (1) se adaugă următorul paragraf:

„Informațiile care fac obiectul cerințelor impuse în țara terță se depun în conformitate cu articolul 19 și se fac publice în conformitate cu articolele 20 și 21.”

17.

La articolul 24 se introduc următoarele alineate:

„(4a)   Fără a aduce atingere dispozițiilor de la alineatul (4), autoritățile competente sunt învestite cu toate competențele de investigare necesare pentru exercitarea funcțiilor lor. Prerogativele respective se exercită în conformitate cu dreptul intern.

(4b)   Autoritățile competente își exercită competențele de sancționare în conformitate cu prezenta directivă și cu dreptul intern, în oricare dintre următoarele moduri:

18.

La articolul 25 alineatul (2) se adaugă următorul paragraf:

„În exercitarea competențelor lor de sancționare și de investigare, autoritățile competente cooperează pentru a se asigura că sancțiunile sau măsurile produc rezultatele dorite și își coordonează eforturile atunci când se ocupă de cazuri transfrontaliere.”

19.

După articolul 27b se introduce următorul titlu:

„CAPITOLUL VIA

SANCȚIUNI ȘI MĂSURI”.

20.

Articolul 28 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 28

Măsuri și sancțiuni administrative

(1)   Fără a aduce atingere competențelor autorităților relevante în temeiul articolului 24 și nici dreptului statelor membre de a prevedea și a impune sancțiuni penale, statele membre stabilesc norme privind sancțiunile și măsurile administrative aplicabile în cazul încălcării prevederilor naționale adoptate în scopul transpunerii prezentei directive și iau toate măsurile necesare pentru a se asigura că aceste norme sunt puse în aplicare. Sancțiunile și măsurile administrative respective trebuie să fie eficace, proporționale și cu efect de descurajare.

(2)   Fără a aduce atingere articolului 7, statele membre se asigură că, atunci când obligațiile se aplică entităților juridice, în cazul unei încălcări se pot aplica sancțiuni, în condițiile prevăzute de dreptul intern, membrilor organismelor administrative, de gestionare sau de supraveghere ale entității juridice respective, precum și altor persoane care sunt responsabile de încălcare, conform dreptului intern.”

21.

Se introduc următoarele articole:

„Articolul 28a

Încălcări

Articolul 28b se aplică cel puțin în cazul următoarelor încălcări:

Articolul 28b

Competențe de sancționare

(1)   În cazul încălcărilor menționate la articolul 28a, autoritățile relevante au competența de a impune cel puțin următoarele sancțiuni și măsuri administrative:

În statele membre în care euro nu este moneda oficială, echivalentul în moneda națională al sumei în euro se calculează în funcție de cursul de schimb oficial de la data intrării în vigoare a Directivei 2013/50/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 octombrie 2013 de modificare a Directivei 2004/109/CE a Parlamentului European și a Consiliului privind armonizarea obligațiilor de transparență în ceea ce privește informația referitoare la emitenții ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată, a Directivei 2003/71/CE a Parlamentului European și a Consiliului privind prospectul care trebuie publicat în cazul unei oferte publice de valori mobiliare sau pentru admiterea valorilor mobiliare la tranzacționare și a Directivei 2007/14/CE a Comisiei de stabilire a normelor de aplicare a anumitor dispoziții ale Directivei 2004/109/CE (24).

(2)   Fără a aduce atingere competențelor autorităților relevante în temeiul articolului 24 și dreptului statelor membre de a impune sancțiuni penale, statele membre se asigură că actele lor cu putere de lege și actele administrative prevăd posibilitatea suspendării exercitării drepturilor de vot aferente acțiunilor în cazul încălcărilor menționate la articolul 28a litera (b). Statele membre pot dispune ca suspendarea drepturilor de vot să se aplice numai în cazul celor mai grave încălcări.

(3)   Statele membre pot prevedea sancțiuni sau măsuri suplimentare și niveluri mai înalte de sancțiuni administrative pecuniare decât cele prevăzute de prezenta directivă.

Articolul 28c

Exercitarea competențelor de sancționare

(1)   Statele membre se asigură că, atunci când stabilesc tipul și nivelul sancțiunilor sau măsurilor administrative, autoritățile competente iau în considerare toate circumstanțele relevante, inclusiv, după caz:

(2)   Prelucrarea datelor cu caracter personal colectate în cadrul sau în scopul exercitării competențelor de supraveghere și de investigare în temeiul prezentei directive se desfășoară în conformitate cu Directiva 95/46/CE și cu Regulamentul (CE) nr. 45/2001, după caz.

22.

Următorul titlu se introduce înaintea articolului 29:

„CAPITOLUL VIB

PUBLICAREA DECIZIILOR”.

23.

Articolul 29 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 29

Publicarea deciziilor

(1)   Statele membre dispun publicarea de către autoritățile competente a tuturor deciziilor privind sancțiunile și măsurile impuse în cazul încălcării prezentei directive fără întârzieri nejustificate, inclusiv cel puțin a informațiilor privind tipul și natura încălcării și identitatea persoanelor fizice sau a entităților juridice responsabile de încălcare.

Cu toate acestea, autoritățile competente pot amâna publicarea unei decizii sau pot publica decizia în mod anonim într-un mod care să respecte dreptul intern în toate circumstanțele următoare:

(2)   În cazul introducerii unei căi de atac împotriva deciziei publicate în temeiul alineatului (1), autoritatea competentă este obligată fie să includă această informație în momentul publicării, fie să modifice textul publicat în cazul în care calea de atac este înaintată după publicarea inițială.”

24.

Articolul 31 alineatul (2) se înlocuiește cu următorul text:

„(2)   În cazul în care statele membre adoptă măsuri în temeiul articolului 3 alineatul (1), al articolului 8 alineatul (2) sau al articolului 8 alineatul (3) sau al articolului 30, acestea trebuie să comunice imediat Comisiei și celorlalte state membre măsurile adoptate.”

„(iii)

pentru toți emitenții de valori mobiliare nemenționați la punctul (ii), care au sediul social într-o țară terță, statul membru în care valorile mobiliare urmează să fie oferite publicului pentru prima dată după data intrării în vigoare a Directivei 2013/50/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 octombrie 2013 de modificare a Directivei 2004/109/CE a Parlamentului European și a Consiliului privind armonizarea obligațiilor de transparență în ceea ce privește informația referitoare la emitenții ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată, a Directivei 2003/71/CE a Parlamentului European și a Consiliului privind prospectul care trebuie publicat în cazul unei oferte publice de valori mobiliare sau pentru admiterea valorilor mobiliare la tranzacționare și a Directivei 2007/14/CE a Comisiei de stabilire a normelor de aplicare a anumitor dispoziții ale Directivei 2004/109/CE (25) sau statul primei cereri de admitere la tranzacționare pe o piață reglementată, conform alegerii emitentului, a ofertantului sau a persoanei care solicită admiterea la tranzacționare, după caz, sub rezerva unei alegeri ulterioare din partea emitenților care au sediul social într-un stat terț, în următoarele circumstanțe:

1.

Articolul 2 se elimină.

2.

La articolul 11, alineatele (1) și (2) se elimină.

3.

Articolul 16 se elimină.

6.11.2013   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 294/28

(1)

Regulamentul (CE) nr. 638/2004 a stabilit un cadru comun pentru producerea sistematică de statistici comunitare privind comerțul cu mărfuri între țările membre.

(2)

Ca urmare a evoluțiilor tehnice și economice, nivelul minim stabilit al ratei de acoperire a intrărilor ar putea fi adaptat menținându-se, în același timp, statistici care respectă indicatorii și standardele de calitate în vigoare. Această simplificare va permite reducerea sarcinii de răspuns pentru părțile responsabile de furnizarea de informații statistice, în special întreprinderile mici și mijlocii. Rata de acoperire a intrărilor ar trebui, prin urmare, să fie redusă de la 95 % la 93 %.

(3)

Regulamentul (CE) nr. 1982/2004 al Comisiei din 18 noiembrie 2004 privind punerea în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 638/2004 al Parlamentului European și al Consiliului privind statisticile comunitare ale comerțului cu mărfuri între statele membre și de abrogare a Regulamentelor (CE) nr. 1901/2000 și (CEE) nr. 3590/92 ale Comisiei (2) stabilește dispoziții pentru colectarea informațiilor Intrastat. Chiar dacă statele membre trebuie să trimită Eurostat rezultatele lor lunare exprimate sub forma valorii statistice, acestea sunt limitate în ceea ce privește modalitățile practice de colectare. Ar trebui să fie prevăzută o abordare coerentă de ansamblu a colectării de informații Intrastat, iar modalitățile de colectare în ceea ce privește valoarea statistică ar trebui să fie raționalizate.

(4)

Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului pentru statisticile privind comerțul cu mărfuri între statele membre,

6.11.2013   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 294/30

(1)

Tabelul I din anexa IIC la Regulamentul (UE) nr. 39/2013 precizează numărul maxim de zile pe mare în care navele UE cu o lungime totală mai mare sau egală cu 10 metri care au la bord sau utilizează traule laterale cu o dimensiune a ochiurilor mai mare sau egală cu 80 mm sau plase fixe, inclusiv setci, setci cu sirec și plase de încurcare, cu o dimensiune a ochiurilor mai mică sau egală cu 220 mm pot fi prezente în diviziunea ICES VIIe în perioada cuprinsă între 1 februarie 2013 și 31 ianuarie 2014.

(2)

În conformitate cu punctul 7.5 din anexa menționată, Comisia poate să acorde un număr suplimentar de zile pe mare în care o navă care are la bord sau utilizează astfel de traule laterale sau plase fixe poate fi prezentă în respectiva zonă, pe baza încetărilor definitive ale activităților de pescuit care s-au produs începând cu 1 ianuarie 2004.

(3)

Având în vedere datele privind navele cu traule laterale retrase din flota de pescuit prezentate în cererea depusă de Franța în conformitate cu punctele 7.1 și 7.4 din anexa IIC și aplicând metoda de calcul prevăzută la punctul 7.2 din anexa respectivă, Franței ar trebui să îi fie alocate 11 zile suplimentare pe mare pentru perioada cuprinsă între 1 februarie 2013 și 31 ianuarie 2014 pentru navele care transportă la bord sau utilizează astfel de traule laterale.

(4)

Având în vedere datele privind navele cu plase fixe retrase din flota de pescuit prezentate în cererea depusă de Franța în conformitate cu punctele 7.1 și 7.4 din anexa IIC și aplicând metoda de calcul prevăzută la punctul 7.2 din anexa respectivă, Franței ar trebui să îi fie alocate 14 zile suplimentare pe mare pentru perioada cuprinsă între 1 februarie 2013 și 31 ianuarie 2014 pentru navele care transportă la bord sau utilizează astfel de plase fixe.

(5)

Având în vedere datele privind navele cu traule laterale retrase din flota de pescuit prezentate în cererea depusă de Regatul Unit în conformitate cu punctele 7.1 și 7.4 din anexa IIC și aplicând metoda de calcul prevăzută la punctul 7.2 din anexa respectivă, Regatului Unit ar trebui să îi fie alocate 43 de zile suplimentare pe mare pentru perioada cuprinsă între 1 februarie 2013 și 31 ianuarie 2014 pentru navele care transportă la bord sau utilizează astfel de traule laterale.

(6)

Măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului pentru pescuit și acvacultură,

6.11.2013   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 294/32

(1)

Regulamentul (UE) nr. 1151/2012 a abrogat și a înlocuit Regulamentul (CE) nr. 510/2006 al Consiliului din 20 martie 2006 privind protecția indicațiilor geografice și a denumirilor de origine ale produselor agricole și alimentare (2).

(2)

În conformitate cu articolul 9 alineatul (1) primul paragraf din Regulamentul (CE) nr. 510/2006, Comisia a examinat cererea Spaniei de aprobare a unei modificări a elementelor din caietul de sarcini al denumirii de origine protejate „Sierra de Cádiz”, înregistrată în temeiul Regulamentului (CE) nr. 205/2005 al Comisiei (3).

(3)

Deoarece modificarea respectivă nu este minoră, Comisia a publicat cererea de modificare în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene  (4), în conformitate cu articolul 6 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 510/2006. Deoarece Comisiei nu i s-a comunicat nicio declarație de opoziție în conformitate cu articolul 7 din regulamentul respectiv, modificarea caietului de sarcini ar trebui aprobată,

6.11.2013   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 294/34

(1)

În conformitate cu articolul 50 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul (CE) nr. 1151/2012, cererea de înregistrare a denumirii „Poulet des Cévennes” / „Chapon des Cévennes” depusă de Franța a fost publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene  (2).

(2)

Deoarece Comisiei nu i s-a comunicat nicio declarație de opoziție în conformitate cu articolul 51 din Regulamentul (UE) nr. 1151/2012, denumirea „Poulet des Cévennes” / „Chapon des Cévennes” trebuie, prin urmare, înregistrată,

6.11.2013   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 294/36

(1)

Regulamentul (UE) nr. 1151/2012 a abrogat și a înlocuit Regulamentul (CE) nr. 510/2006 al Consiliului din 20 martie 2006 privind protecția indicațiilor geografice și a denumirilor de origine ale produselor agricole și alimentare (2).

(2)

În conformitate cu articolul 9 alineatul (1) primul paragraf din Regulamentul (CE) nr. 510/2006, Comisia a examinat cererea Franței de aprobare a unei modificări a elementelor din caietul de sarcini al indicației geografice protejate „Lentilles vertes du Berry”, înregistrată în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1576/98 al Comisiei (3).

(3)

Deoarece modificarea respectivă nu este minoră, Comisia a publicat cererea de modificare în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene  (4), în conformitate cu articolul 6 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 510/2006. Deoarece Comisiei nu i s-a comunicat nicio declarație de opoziție în conformitate cu articolul 7 din regulamentul respectiv, modificarea caietului de sarcini trebuie aprobată,

6.11.2013   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 294/38

(1)

În conformitate cu articolul 50 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul (CE) nr. 1151/2012, cererea de înregistrare a denumirii „Gâche vendéenne” depusă de Franța a fost publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene  (2).

(2)

Deoarece Comisiei nu i s-a comunicat nicio declarație de opoziție în conformitate cu articolul 51 din Regulamentul (CE) nr. 1151/2012, denumirea „Gâche vendéenne” trebuie, prin urmare, înregistrată,

6.11.2013   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 294/40

(1)

Acțiunea-cheie 2 din Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor intitulată „Actul privind piața unică II, împreună pentru o nouă creștere” (2) pledează pentru instituirea unei veritabile piețe unice a transportului maritim, prin încetarea aplicării, în cazul mărfurilor UE transportate între porturi maritime din UE, a formalităților administrative și vamale care se aplică mărfurilor provenind din porturi de peste mări.

(2)

În acest scop, Comisia s-a angajat să prezinte un pachet de inițiative legislative și nelegislative intitulat „Centura albastră”, destinat a reduce sarcina administrativă asupra operatorilor din sectorul transportului maritim intracomunitar la un nivel comparabil cu cel al altor moduri de transport (aerian, feroviar, rutier).

(3)

Prezentul regulament face parte din pachetul intitulat „Centura albastră”.

(4)

Conform articolului 313 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul (CEE) nr. 2454/93 al Comisiei (3), mărfurile introduse pe teritoriul vamal al Comunității în conformitate cu articolul 37 din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92 nu se consideră a fi mărfuri comunitare, cu excepția cazului în care este stabilit faptul că acestea au statutul de mărfuri comunitare.

(5)

Articolul 313 alineatul (3) litera (b) din Regulamentul (CEE) nr. 2454/93 prevede că mărfurile transportate între porturi situate pe teritoriul vamal al Comunității de către un serviciu autorizat de transport maritim regulat se consideră a fi mărfuri comunitare, cu excepția cazului în care se stabilește altfel. De asemenea, navele care efectuează servicii de transport maritim regulat pot transporta mărfuri necomunitare, cu condiția ca acestea să fie plasate sub regim de tranzit comunitar extern. În plus, utilizarea unui serviciu de transport maritim regulat pentru transportul de mărfuri necomunitare nu aduce atingere punerii în aplicare a controalelor în alte scopuri, inclusiv a celor referitoare la riscurile pentru sănătatea animală, publică sau a plantelor.

(6)

Înainte de a elibera o autorizație pentru un serviciu de transport maritim regulat, autoritatea vamală de autorizare are obligația de a se consulta cu autoritățile vamale din celelalte state membre vizate de serviciul respectiv. În cazul în care, după acordarea autorizației, titularul autorizației în cauză (denumit în continuare „titular”) dorește ulterior să extindă serviciul la alte state membre, ar fi necesare alte consultări cu autoritățile vamale ale acestor state membre. Pentru a evita, pe cât posibil, necesitatea de a organiza consultări suplimentare după acordarea autorizației, ar trebui să se prevadă ca societățile de transport maritim care depun cerere pentru eliberarea de autorizații să poată solicita, pe lângă enumerarea statelor membre vizate efectiv de serviciul respectiv, și indicarea statelor membre care ar putea fi eventual vizate, în cazul cărora declară că au planuri pentru servicii viitoare.

(7)

Începând din 2010, a fost prevăzut un termen de 45 de zile pentru consultarea autorităților vamale din celelalte state membre. Cu toate acestea, experiența a demonstrat că această perioadă este nejustificat de lungă și că ea ar trebui redusă.

(8)

Utilizarea unui sistem electronic de informare și comunicare a făcut ca anexa 42A din Regulamentul (CEE) nr. 2454/93 să devină redundantă.

(9)

La cererea titularului, autorizațiile pentru serviciile de transport maritim regulat existente înainte de intrarea în vigoare a prezentului regulament ar trebui să fie revizuite, pentru a se ține seama de orice state membre care ar putea fi eventual vizate și în cazul cărora titularul declară că are planuri pentru servicii viitoare.

(10)

Sistemul electronic de informare și comunicare utilizat în prezent pentru a stoca informații și a notifica autoritățile vamale ale celorlalte state membre cu privire la autorizațiile de servicii de transport maritim regulat nu este același cu sistemul menționat la articolul 14x din Regulamentul (CEE) nr. 2454/93. Trimiterile la acest sistem ar trebui să fie corectate.

(11)

Prin urmare, Regulamentul (CEE) nr. 2454/93 ar trebui modificat în consecință.

(12)

Modificările în ceea ce privește durata perioadei prevăzute pentru consultarea autorităților vamale din celelalte state membre, precum și în ceea ce privește numărul de state membre care pot fi specificate în cerere necesită modificări ale sistemului electronic de informare și de comunicare al serviciilor de transport maritim regulat și o aplicare amânată a dispozițiilor relevante din prezentul regulament.

(13)

Măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului Codului Vamal.

(1)

Articolul 313b se modifică după cum urmează:

(2)

La articolul 313c alineatul (2) al doilea paragraf, cuvintele „sistemul electronic de informare și comunicare menționat la articolul 14x” se înlocuiesc cu „sistemul electronic de informare și comunicare al serviciilor de transport maritim regulat menționat la articolul 313b alineatul (2a).”;

(3)

La articolul 313d alineatul (2) primul paragraf, cuvintele „sistemul electronic de informare și comunicare menționat la articolul 14x” se înlocuiesc cu „sistemul electronic de informare și comunicare al serviciilor de transport maritim regulat menționat la articolul 313b alineatul (2a).”;

(4)

La articolul 313f alineatul (2), cuvintele „sistemul electronic de informare și comunicare menționat la articolul 14x” se înlocuiesc cu „sistemul electronic de informare și comunicare al serviciilor de transport maritim regulat menționat la articolul 313b alineatul (2a).”;

(5)

Anexa 42A se elimină.

6.11.2013   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 294/42

(1)

Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 543/2011 prevede, ca urmare a rezultatelor negocierilor comerciale multilaterale din cadrul Rundei Uruguay, criteriile pentru stabilirea de către Comisie a valorilor forfetare de import din țări terțe pentru produsele și perioadele menționate în partea A din anexa XVI la regulamentul respectiv.

(2)

Valoarea forfetară de import se calculează în fiecare zi lucrătoare, în conformitate cu articolul 136 alineatul (1) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 543/2011, ținând seama de datele zilnice variabile. Prin urmare, prezentul regulament trebuie să intre în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene,

6.11.2013   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 294/44

(1)

Toxinele T-2 și HT-2 sunt micotoxine produse de diverse specii din genul Fusarium. Toxina T-2 se metabolizează rapid într-un număr mare de produse, unul dintre principalii metaboliți fiind toxina HT-2.

(2)

Grupul științific pentru contaminanții din lanțul alimentar (CONTAM) al Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară (EFSA) a adoptat, la cererea Comisiei Europene, un aviz privind riscurile pentru sănătatea animală și pentru sănătatea publică asociate prezenței toxinelor T-2 și HT-2 în produsele alimentare și în hrana pentru animale (1).

(3)

În ceea ce privește riscul pentru sănătatea animală, grupul CONTAM a concluzionat că expunerea actuală estimată a rumegătoarelor, iepurilor de crescătorie și peștilor la toxinele T-2 și HT-2 nu poate fi considerată ca fiind un motiv de îngrijorare pentru sănătate. Expunerea estimată a porcinelor, păsărilor de curte, cailor și câinilor la toxinele T-2 și HT-2 indică că riscul unor efecte adverse asupra sănătății este redus. Pisicile se numără printre cele mai sensibile specii de animale. Având în vedere datele disponibile limitate și efectele adverse grave asupra sănătății declanșate de aceste toxine la concentrații mici, nu s-a putut stabili nivelul la care nu se observă niciun efect advers (NOAL – No Observed Adverse Effect Level) și nici nivelul cel mai scăzut pentru care este observat un efect advers (LOAEL – Lowest Observed Adverse Effect Level).

(4)

Având în vedere concluziile avizului științific, este necesar să se efectueze investigații pentru a colecta informații privind factorii care conduc la niveluri relativ ridicate de toxine T2 și HT-2 în cereale și în produsele pe bază de cereale, precum și privind efectele prelucrării hranei pentru animale și a produselor alimentare. Prin urmare, a fost adoptată Recomandarea 2013/165/UE a Comisiei (2) pentru a recomanda efectuarea acestor investigații.

(5)

Având în vedere toxicitatea toxinelor T-2 și HT-2 pentru pisici, este adecvat să se stabilească, în plus, o valoare orientativă pentru suma toxinelor T-2 și HT-2 din hrana pentru pisici care trebuie aplicată pentru a stabili admisibilitatea hranei pentru pisici în ceea ce privește prezența toxinelor T-2 și HT-2. Prin urmare, Decizia 2006/576/CE a Comisiei (3) ar trebui să fie modificată,