29.6.2013   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 182/1

(1)

Politica Uniunii în domeniul frontierelor externe are ca obiectiv un management integrat al frontierei care să garanteze un nivel uniform și înalt de control și de supraveghere, care reprezintă un corolar indispensabil pentru libera circulație a persoanelor în Uniune și o componentă fundamentală a unui spațiu de libertate, securitate și justiție. În acest scop, ar trebui prevăzute norme comune privind standardele și procedurile de control la frontierele externe, ținând seama de presiunile specifice și disproporționate cu care se confruntă unele state membre la frontierele lor externe. Acest set de norme ar trebui să fie guvernat de principiul solidarității între statele membre.

(2)

Libera circulație a persoanelor în spațiul Schengen constituie una dintre cele mai mari realizări ale integrării europene. Libertatea de circulație este un drept fundamental, condițiile de exercitare a acesteia fiind stabilite în Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE) și în Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), precum și în Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora (2).

(3)

Eliminarea controalelor la frontierele interne necesită o încredere reciprocă deplină între statele membre în privința capacității lor de a pune integral în practică măsurile de compensatorii care permit eliminarea acestor controale.

(4)

Regulamentul (CE) nr. 562/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 15 martie 2006 de instituire a unui Cod comunitar privind regimul de trecere a frontierelor de către persoane (Codul frontierelor Schengen) (3) a intrat în vigoare la 13 octombrie 2006.

(5)

După mai mulți ani de aplicare practică a apărut necesitatea realizării unei serii de modificări pe baza experiențelor practice ale statelor membre și ale Comisiei în ceea ce privește aplicarea Regulamentului (CE) nr. 562/2006, pe baza rezultatelor evaluărilor Schengen, a rapoartelor și solicitărilor prezentate de statele membre, a evoluției dreptului primar și secundar al Uniunii, precum și necesitatea clarificării și a identificării mai eficiente a chestiunilor tehnice critice.

(6)

Raportul Comisiei din 21 septembrie 2009 privind punerea în aplicare a dispozițiilor referitoare la ștampilarea documentelor de călătorie ale resortisanților țărilor terțe în conformitate cu articolele 10 și 11 din Regulamentului (CE) nr. 562/2006, precum și Raportul Comisiei din 13 octombrie 2010 privind aplicarea titlului III (Frontiere interne) din Regulamentului (CE) nr. 562/2006 conțin propuneri concrete privind modificări tehnice ale Regulamentului (CE) nr. 562/2006.

(7)

În temeiul actelor legislative recent adoptate de către Uniune, în special Regulamentul (CE) nr. 810/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 13 iulie 2009 privind instituirea unui Cod comunitar de vize (Codul de vize) (4) și Directiva 2008/115/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 decembrie 2008 privind standardele și procedurile comune aplicabile în statele membre pentru returnarea resortisanților țărilor terțe aflați în situație de ședere ilegală (5) se impun anumite modificări ale Regulamentului (CE) nr. 562/2006.

(8)

De asemenea, anumite dispoziții ale Convenției de punere în aplicare a acordului Schengen din 14 iunie 1985 între guvernele statelor din Uniunea Economică Benelux, Republicii Federale Germania și Republicii Franceze privind eliminarea treptată a controalelor la frontierele comune (6) („Convenția de punere în aplicare a Acordului Schengen”) ar trebui modificate pentru a reflecta modificările aduse Regulamentului (CE) nr. 562/2006 și situația juridică actuală.

(9)

În temeiul cauzei C-241/05, Nicolae Bot/Préfet du Val-de-Marne (7), este necesară modificarea normelor privind calcularea duratei autorizate pentru șederile pe termen scurt în Uniune. Existența unor norme clare, simple și armonizate în toate actele juridice care reglementează această chestiune ar fi atât în beneficiul călătorilor, cât și al autorităților responsabile din domeniul frontierelor și al vizelor. Prin urmare, ar trebui să fie modificate în consecință Regulamentul (CE) nr. 562/2006 și Convenția de punere în aplicare a Acordului Schengen, Regulamentul (CE) nr. 1683/95 al Consiliului din 29 mai 1995 de instituire a unui model uniform de viză (8) și Regulamentul (CE) nr. 539/2001 al Consiliului din 15 martie 2001 de stabilire a listei țărilor terțe ai căror resortisanți trebuie să dețină viză pentru trecerea frontierelor externe și a listei țărilor terțe ai căror resortisanți sunt exonerați de această obligație (9), Regulamentul (CE) nr. 767/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 iulie 2008 privind Sistemul de informații privind vizele (VIS) și schimbul de date între statele membre cu privire la vizele de scurtă ședere (Regulamentul VIS) (10) și Regulamentul (CE) nr. 810/2009.

(10)

Adoptarea Regulamentului (UE) nr. 1168/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 octombrie 2011 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 2007/2004 al Consiliului de instituire a Agenției Europene pentru Gestionarea Cooperării Operative la Frontierele Externe ale statelor membre ale Uniunii Europene (11) (Frontex) (denumită în continuare „agenția”) îmbunătățește gestionarea integrată a frontierelor externe și consolidează rolul Agenției în conformitate cu obiectivul Uniunii de a elabora o politică vizând introducerea progresivă a conceptului de management integrat al frontierei.

(11)

Pentru alinierea dispozițiilor Regulamentului (CE) nr. 562/2006 la TFUE, competența de a adopta acte în conformitate cu articolul 290 din TFUE ar trebui delegată Comisiei în ceea ce privește adoptarea de măsuri suplimentare de reglementare a supravegherii, precum și modificarea anexelor la Regulamentul (CE) nr. 562/2006. Este deosebit de important ca în cadrul activității pregătitoare Comisia să realizeze consultări, inclusiv la nivel de experți. Atunci când pregătește și elaborează acte delegate, Comisia ar trebui să asigure transmiterea simultană, la timp și adecvată a documentelor relevante către Parlamentul European și Consiliu.

(12)

Deoarece obiectivul prezentului regulament, și anume o serie de modificări tehnice ale normelor existente ale Regulamentului (CE) nr. 562/2006 și a Convenției privind punerea în aplicare a Acordului Schengen, precum și a Regulamentelor (CE) nr. 1683/95, (CE) nr. 539/2001, (CE) nr. 767/2008 și (CE) nr. 810/2009, poate fi realizat numai la nivelul Uniunii, Uniunea poate adopta măsuri în conformitate cu principiul subsidiarității astfel cum este prevăzut la articolul 5 din TUE. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este prevăzut la același articol, prezentul regulament nu depășește ceea ce este necesar pentru îndeplinirea respectivului obiectiv.

(13)

În ceea ce privește Islanda și Norvegia, prezentul regulament constituie o dezvoltare a dispozițiilor acquis-ului Schengen, în sensul Acordului încheiat între Consiliul Uniunii Europene, Republica Islanda și Regatul Norvegiei în ceea ce privește asocierea acestor două state în vederea punerii în aplicare, a asigurării respectării și dezvoltării acquis-ului Schengen (12), care intră sub incidența articolului 1 punctul A din Decizia 1999/437/CE a Consiliului (13) din 17 mai 1999 privind anumite modalități de aplicare a acordului menționat.

(14)

În ceea ce privește Elveția, prezentul regulament constituie o dezvoltare a dispozițiilor acquis-ului Schengen, în sensul Acordului între Uniunea Europeană, Comunitatea Europeană și Confederația Elvețiană cu privire la asocierea Confederației Elvețiene la punerea în aplicare, respectarea și dezvoltarea acquis-ului Schengen (14), care intră sub incidența articolului 1 punctul A din Decizia 1999/437/CE, coroborat cu articolul 3 din Decizia 2008/146/CE (15).

(15)

În ceea ce privește Liechtenstein, prezentul regulament constituie o dezvoltare a dispozițiilor acquis-ului Schengen, în sensul Protocolului între Uniunea Europeană, Comunitatea Europeană, Confederația Elvețiană și Principatul Liechtenstein privind aderarea Principatului Liechtenstein la Acordul între Uniunea Europeană, Comunitatea Europeană și Confederația Elvețiană privind asocierea Confederației Elvețiene la punerea în practică, aplicarea și dezvoltarea acquis-ului Schengen (16), care intră sub incidența articolului 1 punctul A din Decizia 1999/437/CE, coroborat cu articolul 3 din Decizia 2011/350/UE a Consiliului (17).

(16)

În conformitate cu articolele 1 și 2 din Protocolul nr. 22 privind poziția Danemarcei anexat la TUE și la TFUE, Danemarca nu participă la adoptarea prezentului regulament, nu are obligații în temeiul acestuia și nu face obiectul aplicării sale. Întrucât prezentul regulament constituie o dezvoltare a acquis-ului Schengen, Danemarca decide, în conformitate cu articolul 4 din protocolul respectiv, în termen de șase luni de la data la care Consiliul a decis cu privire la prezentul regulament, dacă îl va integra în legislația sa națională.

(17)

Prezentul regulament constituie o dezvoltare a dispozițiilor acquis-ului Schengen la care Regatul Unit nu participă, în conformitate cu Decizia 2000/365/CE a Consiliului din 29 mai 2000 privind solicitarea Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord de a participa la unele dintre dispozițiile acquis-ului Schengen (18). În consecință, Regatul Unit nu participă la adoptarea prezentului regulament, nu îi revin obligații în temeiul acestuia și nu face obiectul aplicării sale.

(18)

Prezentul regulament constituie o dezvoltare a dispozițiilor acquis-ului Schengen la care Irlanda nu participă, în conformitate cu Decizia 2002/192/CE a Consiliului din 28 februarie 2002 privind solicitarea Irlandei de a participa la unele dintre dispozițiile acquis-ului Schengen (19). În consecință, Irlanda nu participă la adoptarea prezentului regulament, nu îi revin obligații în temeiul acestuia și nu face obiectul aplicării sale,

1.

Articolul 2 se modifică după cum urmează:

2.

La articolul 3, litera (a) se înlocuiește cu următorul text:

3.

Se introduce următorul articol:

„Articolul 3a

Drepturi fundamentale

În aplicarea prezentului regulament, statele membre respectă pe deplin dreptul relevant al Uniunii, inclusiv Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene („Carta drepturilor fundamentale”), dreptul internațional relevant, inclusiv Convenția privind statutul refugiaților încheiată la Geneva la 28 iulie 1951 („Convenția de la Geneva”), obligațiile legate de accesul la protecție internațională, în special principiul nereturnării și drepturile fundamentale. În conformitate cu principiile generale ale dreptului Uniunii, deciziile în temeiul prezentului regulament se adoptă în mod individual.”;

4.

La articolul 4, alineatul (2) se înlocuiește cu următorul text:

„(2)   Prin derogare de la alineatul (1), pot fi permise excepții de la obligația de trecere a frontierelor externe numai prin punctele de trecere a frontierei și în timpul programului de funcționare stabilit:

5.

Articolul 5 se modifică după cum urmează:

6.

La articolul 6 alineatul (1), primul paragraf se înlocuiește cu următorul text:

„(1)   În exercitarea îndatoririlor lor, polițiștii de frontieră respectă în totalitate demnitatea umană, în special în cazurile în care sunt implicate persoane vulnerabile.”;

7.

Articolul 7 se modifică după cum urmează:

8.

Articolul 9 se modifică după cum urmează:

9.

Articolul 10 se modifică după cum urmează:

10.

Articolul 11 se modifică după cum urmează:

11.

Articolul 12 se modifică după cum urmează:

12.

La articolul 13, alineatul (5) se înlocuiește cu următorul text:

„(5)   Statele membre întocmesc o statistică privind numărul de persoane care au făcut obiectul unei decizii de refuz al intrării, motivele refuzului, cetățenia persoanelor cărora li s-a refuzat intrarea și tipul de frontieră (terestră, aeriană, maritimă) la care s-a refuzat intrarea și transmit anual statisticile către Comisie (Eurostat), în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 862/2007 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 iulie 2007 privind statisticile comunitare din domeniul migrației și protecției internaționale. (24)

13.

La articolul 15 alineatul (1), al treilea paragraf se înlocuiește cu următorul text:

„Statele membre se asigură că polițiștii de frontieră sunt profesioniști specializați și formați corespunzător, luând în considerare curricula comună de pregătire pentru polițiștii de frontieră, stabilită și dezvoltată de Agenția Europeană pentru Gestionarea Cooperării Operative la Frontierele Externe ale Statelor Membre ale Uniunii Europene, înființată prin Regulamentul (CE) nr. 2007/2004. Curricula de pregătire include formarea specializată privind modul de detectare și gestionare a situațiilor în care sunt implicate persoane vulnerabile, cum ar fi minorii neînsoțiți și victimele traficului de persoane. Statele membre, cu sprijinul Agenției, încurajează polițiștii de frontieră să învețe limbile străine care le sunt necesare pentru îndeplinirea atribuțiilor lor.”.

14.

La articolul 18, al doilea paragraf se înlocuiește cu următorul text:

„Respectivele dispoziții speciale pot conține derogări de la articolele 4 și 5, precum și de la articolele 7-13”.

15.

La articolul 19, alineatul (1) se modifică după cum urmează:

16.

La articolul 21, litera (d) se înlocuiește cu următorul text:

17.

Articolul 32 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 32

Modificarea anexelor

Comisia este împuternicită să adopte, în conformitate cu articolul 33, acte delegate în ceea ce privește modificarea anexelor III, IV și VIII.”;

18.

Articolul 33 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 33

Exercitarea delegării

(1)   Comisiei i se conferă competența de a adopta acte delegate, cu respectarea condițiilor stabilite în prezentul articol.

(2)   Competența de a adopta actele delegate menționate la articolul 12 alineatul (5) și la articolul 32 este conferită Comisiei pentru o perioadă de timp nedeterminată de la 19 iulie 2013.

(3)   Delegarea competenței menționate la articolul 12 alineatul (5) și la articolul 32 poate fi revocată în orice moment de Parlamentul European sau de Consiliu. Decizia de revocare duce la încetarea delegării de competență specificate în respectiva decizie. Aceasta intră în vigoare în ziua următoare datei publicării deciziei în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene sau la o dată ulterioară specificată în decizie. Aceasta nu aduce atingere validității actelor delegate aflate deja în vigoare.

(4)   Comisia comunică simultan Parlamentului European și Consiliului adoptarea unui act delegat, imediat după adoptarea acestuia.

(5)   Un act delegat adoptat în temeiul articolului 12 alineatul (5) și al articolului 32 intră în vigoare doar dacă Parlamentul European sau Consiliul nu a formulat nicio obiecție într-un termen de două luni de la comunicarea actului către Parlamentul European și Consiliu, sau dacă, înainte de expirarea acestui termen, atât Parlamentul European, cât și Consiliul au informat Comisia ca nu vor formula obiecții. Acest termen se prelungește cu două luni la inițiativa Parlamentului European sau a Consiliului.”.

19.

La articolul 34, alineatul (1) se modifică după cum urmează:

20.

La articolul 37, primul paragraf se înlocuiește cu următorul text:

„Statele membre informează Comisia în legătură cu dispozițiile naționale referitoare la articolul 21 literele (c) și (d), regimul sancțiunilor menționate la articolul 4 alineatul (3) și acordurile bilaterale autorizate prin prezentul regulament. Modificările ulterioare aduse dispozițiilor respective se notifică în cinci zile lucrătoare”;

21.

Anexele III, IV, VI, VII și VIII la Regulamentul (CE) nr. 562/2006 se modifică în conformitate cu anexa I la prezentul regulament.

1.

La articolul 18 alineatul (1), cuvintele „trei luni” se înlocuiesc cu cuvintele „90 de zile”;

2.

Articolul 20 se modifică după cum urmează:

3.

Articolul 21 se modifică după cum urmează:

4.

Articolul 22 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 22

Străinii care au intrat în mod legal pe teritoriul uneia dintre părțile contractante pot fi obligați să își declare prezența, în conformitate cu condițiile stabilite de fiecare parte contractantă, autorităților competente ale părții contractante pe al cărei teritoriu au intrat. Străinii fac acest lucru fie în momentul intrării pe teritoriul respectiv, fie în termen de trei zile lucrătoare de la intrare, după cum stabilește partea contractantă pe al cărei teritoriu aceștia intră.”;

5.

Articolul 136 se elimină.

1.

La articolul 1 alineatul (2), primul paragraf se înlocuiește cu următorul text:

„Resortisanții țărilor terțe prevăzute în lista din anexa II sunt exonerați de obligația prevăzută la alineatul (1) pentru șederi a căror durată totală nu depășește 90 de zile în cursul oricărei perioade de 180 de zile.”;

2.

Articolul 2 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 2

În sensul prezentului regulament, «viză» înseamnă «viză» în conformitate cu definiția de la articolul 2 punctul 2 litera (a) din Regulamentul (CE) nr. 810/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 13 iulie 2009 privind instituirea unui Cod comunitar de vize (Codul de vize) (26).

„(iv)

a petrecut deja 90 de zile în cursul perioadei curente de 180 de zile pe teritoriul statelor membre pe baza unei vize uniforme sau a unei vize cu valabilitate teritorială limitată;”.

1.

La articolul 1, alineatul (1) înlocuiește cu următorul text:

„(1)   Prezentul regulament stabilește procedurile și condițiile de eliberare a vizelor de tranzit sau de ședere pe teritoriul statelor membre pentru o perioadă care să nu depășească 90 de zile în cursul oricărei perioade de 180 de zile.”;

2.

La articolul 2 alineatul (2), litera (a) se înlocuiește cu următorul text:

3.

La articolul 25 alineatul (1), litera (b) se înlocuiește cu următorul text:

4.

La articolul 32 alineatul (1) litera (a), punctul (iv) se înlocuiește cu următorul text:

5.

Anexele VI, VII și XI la Regulamentul (CE) nr. 810/2009 se modifică în conformitate cu anexa II la prezentul regulament.

29.6.2013   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 182/19

(1)

Prezenta directivă ia în considerare programul Comisiei privind o mai bună legiferare, și în mod concret Comunicarea Comisiei intitulată „Reglementarea inteligentă în Uniunea Europeană”. care are ca obiectiv conceperea și elaborarea unor reglementări de cea mai înaltă calitate, care să respecte în același timp principiile subsidiarității și proporționalității, și să garanteze că sarcinile administrative sunt proporționale cu beneficiile pe care le aduc. Comunicarea Comisiei intitulată „Gândiți mai întâi la scară mică - Un «Small Business Act» pentru Europa”, adoptată în iunie 2008 și revizuită în februarie 2011, recunoaște rolul central jucat de întreprinderile mici și mijlocii (IMM-uri) în economia Uniunii și vizează îmbunătățirea abordării globale în materie de spirit antreprenorial și înscrierea principiului „a gândi mai întâi la scară mică” în procesul decizional, de la elaborarea normelor până la serviciile publice. Consiliul European din 24 și 25 martie 2011 a salutat intenția Comisiei de a prezenta „Actul privind piața unică”, act ce prevede măsuri care stimulează creșterea economică și crearea de locuri de muncă și care produc rezultate tangibile pentru cetățeni și întreprinderi.

Comunicarea Comisiei intitulată „Actul privind piața unică”, adoptată în aprilie 2011, propune simplificarea celei de a patra Directive 78/660/CEE a Consiliului din 25 iulie 1978 în temeiul articolului 54 alineatul (3) litera (g) din tratat privind conturile anuale ale anumitor forme de societăți comerciale (3) și a celei de-a șaptea Directive 83/349/CEE a Consiliului din 13 iunie 1983 în temeiul articolului 54 alineatul (3) litera (g) din tratat, privind conturile consolidate (4) (directivele contabile) în ceea ce privește obligațiile de raportare financiară și pentru a reduce sarcinile administrative, în special pentru IMM-uri. „Strategia Europa 2020” pentru o creștere inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii are ca scop reducerea sarcinii administrative, îmbunătățirea mediului de afaceri, în special pentru IMM-uri, și promovarea internaționalizării IMM-urilor. Consiliul European din 24-25 martie 2011 a făcut, de asemenea, un apel pentru reducerea sarcinii globale de reglementare, în special pentru IMM-uri, atât la nivelul Uniunii, cât și la nivel național, și a propus măsuri pentru creșterea productivității, printre care eliminarea birocrației și îmbunătățirea cadrului de reglementare pentru IMM-uri.

(2)

La data de 18 decembrie 2008, Parlamentul European a adoptat o rezoluție referitoare la cerințele în materie de contabilitate ale întreprinderilor mici și mijlocii și în special ale microîntreprinderilor (5), în care precizează că directivele contabile sunt adesea foarte împovărătoare pentru întreprinderile mici și mijlocii și în special pentru microîntreprinderi și invită Comisia să își continue eforturile de revizuire a acestor directive.

(3)

Coordonarea dispozițiilor de drept intern referitoare la prezentarea și conținutul situațiilor financiare anuale și ale rapoartelor administratorilor, la metodele de evaluare utilizate și la publicarea acestor documente pentru anumite tipuri de întreprinderi cu răspundere limitată prezintă o importanță deosebită pentru protecția acționarilor, a asociaților și a terților. În aceste domenii este nevoie de o coordonare simultană pentru aceste tipuri de întreprinderi deoarece, pe de o parte, unele își desfășoară activitatea în mai multe state membre și, pe de altă parte, astfel de întreprinderi nu oferă garanții terților peste valoarea activului lor net.

(4)

Situațiile financiare anuale urmăresc obiective diferite și nu doar furnizează informații investitorilor de pe piețele de capital, ci prezintă totodată tranzacțiile anterioare și îmbunătățesc guvernanța corporativă. Este necesar ca legislația Uniunii în domeniul contabilității să stabilească un echilibru adecvat între interesele destinatarilor situațiilor financiare și interesul întreprinderilor de a nu fi împovărată în mod excesiv cu cerințele de raportare.

(5)

Domeniul de aplicare al prezentei directive ar trebui să includă anumite întreprinderi cu răspundere limitată, cum ar fi societățile comerciale pe acțiuni și societățile comerciale cu răspundere limitată. În plus, există un număr considerabil de societăți în nume colectiv și societăți în comandită simplă ai căror asociați cu răspundere nelimitată sunt fie societăți comerciale pe acțiuni, fie societăți comerciale cu răspundere limitată, și, prin urmare, astfel de societăți în nume colectiv sau în comandită simplă ar trebui să intre sub incidența măsurilor de coordonare din prezenta directivă. Prezenta directivă ar trebui, de asemenea, să asigure că astfel de societăți în nume colectiv sau în comandită simplă se înscriu în domeniul său de aplicare în cazul în care asociații unei societăți în nume colectiv sau în comandită simplă care nu sunt constituiți ca societăți comerciale pe acțiuni sau societăți comerciale cu răspundere limitată au, de fapt, răspundere limitată în ceea ce privește obligațiile societății în nume colectiv sau în comandită simplă, întrucât răspunderea este limitată de alte întreprinderi care intră sub incidența prezentei directive. Excluderea întreprinderilor non-profit din domeniul de aplicare al prezentei directive este consecventă cu scopul acesteia, în conformitate cu articolul 50 alineatul (2) litera (g) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE).

(6)

Domeniul de aplicare al prezentei directive ar trebui să se bazeze pe principii și să asigure că nu este posibil ca o întreprindere să se autoexcludă din acesta prin crearea unei structuri de grup care să conțină niveluri multiple de întreprinderi stabilite în interiorul ori în afara Uniunii.

(7)

Dispozițiile prezentei directive ar trebui să se aplice numai în măsura în care nu sunt în neconcordanță sau în contradicție cu dispozițiile privind raportarea financiară a anumitor tipuri de întreprinderi sau cu dispoziții referitoare la repartizarea capitalului întreprinderii, prevăzute în alte acte legislative în vigoare adoptate de una sau mai multe instituții ale Uniunii.

(8)

Este necesar totodată să se prevadă condiții juridice echivalente minime la nivelul Uniunii în ceea ce privește volumul de informații financiare care ar trebui aduse la cunoștința publicului de către întreprinderi concurente.

(9)

Situațiile financiare anuale ar trebui să fie pregătite pe bază prudențială și ar trebui să ofere o imagine fidelă a activelor, a datoriilor, a poziției financiare și a profitului sau pierderii întreprinderii. Este posibil în cazuri excepționale, ca o situație financiară să nu ofere o astfel de imagine fidelă atunci când se aplică dispozițiile prezentei directive. În astfel de situații, întreprinderea ar trebui să deroge de la astfel de dispoziții pentru a oferi o imagine fidelă. Statelor membre ar trebui să li se permită să definească astfel de cazuri excepționale și să stabilească regimul derogatoriu corespunzător aplicabil în cazurile respective. Prin cazuri excepționale ar trebui să se înțeleagă numai tranzacții foarte neobișnuite și situații neobișnuite, care nu ar trebui să aibă legătură, de exemplu, cu sectoare specifice întregi.

(10)

Prezenta directivă ar trebui să asigure că cerințele pentru întreprinderile mici sunt, în mare măsură, armonizate la nivelul Uniunii. Prezenta directivă se bazează pe principiul „a gândi mai întâi la scară mică”. Pentru a evita sarcini administrative disproporționate asupra acestor întreprinderi, statelor membre ar trebui să li se permită să impună numai un număr redus de prezentări de informații prin intermediul unor note explicative suplimentare la cele obligatorii. Cu toate acestea, în cazul unui sistem unic de evidență, statele membre pot impune, în anumite cazuri, un număr limitat de informații suplimentare, în cazul în care acestea sunt prevăzute în mod explicit de legislația fiscală națională și sunt strict necesare în scopul colectării impozitelor. Ar trebui ca statele membre să poată impune întreprinderilor mijlocii și mari cerințe care depășesc cerințele minime prevăzute de prezenta directivă.

(11)

În cazurile în care prezenta directivă permite statelor membre să impună cerințe suplimentare, de exemplu, pentru întreprinderile mici, aceasta înseamnă că statele membre pot utiliza această opțiune integral sau parțial, impunând mai puțin decât permite opțiunea. În mod similar, în cazurile în care prezenta directivă permite statelor membre să utilizeze scutirea prevăzută, de exemplu, pentru întreprinderile mici, aceasta înseamnă că statele membre pot scuti astfel de întreprinderi integral sau parțial.

(12)

Întreprinderile mici, mijlocii și mari ar trebui definite și diferențiate în raport cu totalul bilanțului, cifra de afaceri netă și numărul mediu de salariați în cursul exercițiului financiar, deoarece aceste criterii oferă, de regulă, dovezi obiective cu privire la dimensiunea unei întreprinderi. Cu toate acestea, dacă societatea-mamă nu întocmește situații financiare consolidate pentru grup, statelor membre ar trebui să li se permită să ia măsurile pe care le consideră necesare pentru a impune clasificarea unei astfel de societăți ca întreprindere mai mare, stabilind pe bază consolidată sau agregată dimensiunea acesteia și categoria rezultată. În cazul în care un stat membru aplică unul sau mai multe din scutirile opționale pentru microîntreprinderi, acestea din urmă ar trebui de asemenea să fie definite prin trimitere la totalul bilanțului, cifra netă de afaceri și numărul mediu de salariați pe parcursul anului financiar. Statele membre nu ar trebui obligate să definească categorii separate pentru întreprinderile mijlocii și mari în legislația lor națională dacă întreprinderile mijlocii fac obiectul acelorași cerințe ca întreprinderile mari.

(13)

Microîntreprinderile dispun de resurse limitate pentru a respecta obligații legale împovărătoare. În cazul în care nu există norme specifice pentru microîntreprinderi, acestora li se aplică normele care se aplică întreprinderilor mici. Normele respective le impun sarcini administrative care sunt disproporționate față de dimensiunea lor și, prin urmare, sunt mai oneroase pentru microîntreprinderi în raport cu alte întreprinderi mici. Prin urmare, ar trebui să fie posibil pentru statele membre să scutească microîntreprinderile de anumite obligații care se aplică întreprinderilor mici, a căror îndeplinire ar putea impune sarcini administrative excesive pentru acestea. Cu toate acestea, microîntreprinderile ar trebui să se supună în continuare oricărei obligații naționale de a ține evidențe care să indice tranzacțiile lor comerciale și poziția lor financiară. În plus, întreprinderile de investiții și holdingurile financiare ar trebui excluse de la beneficiile simplificărilor aplicabile microîntreprinderilor.

(14)

Statele membre ar trebui să țină seama de condițiile și nevoile specifice ale propriilor piețe atunci când iau o decizie referitoare la modalitățile sau la oportunitatea punerii în aplicare a unui regim distinct privind microîntreprinderile în contextul prezentei directive.

(15)

Publicarea de situații financiare poate fi împovărătoare pentru microîntreprinderi. În același timp, statele membre trebuie să asigure respectarea prezentei directive. În consecință, statelor membre care utilizează scutirile pentru microîntreprinderi prevăzute în prezenta directivă ar trebui să li se permită scutirea microîntreprinderilor de la o cerință generală de publicare, cu condiția ca informațiile privind bilanțul să fie depuse în mod corespunzător, în conformitate cu dreptul intern, la cel puțin o autoritate competentă desemnată de statul membru în cauză, și să fie transmise la registrul comerțului, astfel încât o copie să poată fi obținută la cerere. În acest caz, ar trebui să nu se aplice obligația prevăzută în prezenta directivă de a publica orice document contabil în conformitate cu articolul 3 alineatul (5) din Directiva 2009/101/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 septembrie 2009 de coordonare, în vederea echivalării, a garanțiilor impuse societăților în statele membre, în înțelesul articolului 48 al doilea paragraf din tratat, pentru protejarea intereselor asociaților sau terților (6).

(16)

Pentru a asigura comparabilitatea și echivalența informațiilor raportate, principiile de recunoaștere și evaluare ar trebui să includă continuitatea activității, prudența și contabilitatea de angajamente. Compensările între elementele de active și datorii și între cele de venituri și cheltuieli nu ar trebui permise, iar componentele activelor și ale datoriilor ar trebui evaluate separat. Cu toate acestea, în anumite cazuri, statele membre ar trebui să aibă dreptul de a permite sau de a impune întreprinderilor compensări între elemente de active și datorii și între cele de venituri și cheltuieli. Prezentarea elementelor din situațiile financiare ar trebui să țină cont de realitatea economică sau de fondul comercial al tranzacției sau angajamentului suport. Statele membre ar trebui însă să poată scuti întreprinderile de la aplicarea acestui principiu.

(17)

Recunoașterea, evaluarea, descrierea, prezentarea și consolidarea din situațiile financiare ar trebui să fie guvernate de principiul pragului de semnificație. Potrivit acestui principiu, informațiile considerate nesemnificative pot fi, de exemplu, agregate în situațiile financiare. Cu toate acestea, chiar dacă un element unic ar putea fi considerat nesemnificativ, elementele nesemnificative de natură similară ar putea fi considerate în ansamblu semnificative. Statelor membre ar trebui să li se permită să limiteze aplicarea obligatorie a principiului pragului de semnificație în cazul descrierii și prezentării. Principiul pragului de semnificație nu ar trebui să aducă atingere niciunei obligații naționale de a ține evidențe complete care să indice tranzacțiile comerciale și poziția financiară.

(18)

Elementele recunoscute în situațiile financiare anuale ar trebui evaluate pe baza principiului prețului de achiziție sau al costului de producție pentru a garanta fiabilitatea informațiilor conținute în situațiile financiare. Cu toate acestea, statele membre ar trebui să fie autorizate să permită sau să impună întreprinderilor reevaluarea activelor imobilizate pentru a putea furniza informații mai relevante utilizatorilor situațiilor financiare.

(19)

Pentru ca informațiile financiare de pe întreg teritoriul Uniunii să poată fi comparabile, este necesar ca statele membre să permită introducerea unui sistem de contabilitate la valoarea justă pentru anumite instrumente financiare. În plus, sistemele de contabilitate la valoarea justă furnizează informații care pot fi mai relevante pentru utilizatorii situațiilor financiare decât informațiile bazate pe prețul de achiziție sau costul de producție. În consecință, statele membre ar trebui să permită adoptarea unui sistem de contabilitate la valoarea justă de către toate întreprinderile sau categoriile de întreprinderi, altele decât microîntreprinderile care utilizează exceptările prevăzute în prezenta directivă, atât pentru situațiile financiare anuale, cât și pentru situațiile financiare consolidate sau, dacă un stat membru alege astfel, numai pentru situațiile financiare consolidate. În plus, statele membre ar trebui să poată permite sau impune contabilizarea la valoarea justă a unor active, altele decât instrumentele financiare.

(20)

Pentru a permite utilizatorilor situațiilor financiare să compare mai bine poziția financiară a întreprinderilor din cadrul Uniunii este nevoie de un număr limitat de formate pentru prezentarea bilanțului. Statele membre ar trebui să impună utilizarea unui format pentru prezentarea bilanțului și ar trebui să li se permită să ofere alegerea între formatele permise. Cu toate acestea, statele membre ar trebui să poată permite sau impune întreprinderilor să modifice formatul și să prezinte un bilanț în care să fie diferențiate elementele pe termen scurt și cele pe termen lung. Este necesar să fie permis un format al contului de profit și pierdere care să evidențieze natura cheltuielilor și un format al contului de profit și pierdere care să evidențieze funcția cheltuielilor. Statele membre ar trebui să impună utilizarea unui format pentru contul de profit și pierdere și ar trebui să li se permită să ofere alegerea între formatele permise. Statele membre ar trebui, de asemenea, să poată permite întreprinderilor să prezinte o situație a performanței în locul contului de profit și pierdere întocmit în conformitate cu unul dintre formatele permise. Întreprinderile mici și mijlocii pot avea acces la versiuni simplificate ale formatelor impuse. Cu toate acestea, statelor membre ar trebui să li se permită să restrângă numărul de formate ale bilanțului și ale contului de profit și pierdere, dacă este necesar, în cazul depunerii în format electronic a situațiilor financiare.

(21)

Din rațiuni de comparabilitate, este necesar să se prevadă un cadru comun pentru recunoașterea, evaluarea și prezentarea, între altele, a ajustărilor de valoare, a fondului comercial, a provizioanelor, a stocurilor de bunuri și a activelor fungibile, precum și a veniturilor și cheltuielilor cu o mărime sau incidență excepțională.

(22)

Recunoașterea și evaluarea unor elemente din situațiile financiare se bazează mai degrabă pe estimări, raționamente și modele decât pe reprezentări exacte. Ca rezultat al incertitudinilor inerente activităților comerciale, anumite elemente din situațiile financiare nu pot fi evaluate cu precizie, ci pot fi doar estimate. Estimarea implică raționamente bazate pe cele mai recente informații fiabile disponibile. Utilizarea estimărilor reprezintă o componentă esențială a întocmirii situațiilor financiare. Acest lucru este valabil în special în cazul provizioanelor, care, prin natura lor, sunt mai incerte decât majoritatea celorlalte elemente din bilanț. Estimările ar trebui să se bazeze pe un raționament prudent al conducerii întreprinderii și să fie calculate pe baza unor elemente obiective, completate de experiența unor tranzacții similare și, în anumite cazuri, chiar de rapoartele unor experți independenți. Elementele luate în calcul ar trebui să includă orice probe suplimentare furnizate de evenimente ulterioare datei bilanțului.

(23)

Informațiile prezentate în bilanț și în contul de profit și pierdere ar trebui completate prin prezentări în cadrul notelor explicative la situațiile financiare. Utilizatorii situațiilor financiare au nevoie, de regulă, de puține informații suplimentare din partea întreprinderilor mici, iar pentru aceste întreprinderi, compilarea acestor informații suplimentare poate fi costisitoare. Prin urmare, se justifică aplicarea unui regim simplificat de raportare pentru întreprinderile mici. Cu toate acestea, atunci când o microîntreprindere sau o întreprindere mică consideră că este util să furnizeze informații suplimentare de tipul celor solicitate pentru întreprinderile mijlocii și mari sau alte informații care nu sunt prevăzute de prezenta directivă, aceasta nu ar trebui împiedicată să procedeze astfel.

(24)

Informațiile privind politicile contabile reprezintă unul dintre elementele-cheie ale notelor explicative la situațiile financiare. Printre aceste informații ar trebui să figureze în special metoda de evaluare aplicată diverselor elemente, o declarație privind conformarea respectivelor politici contabile la principiul continuității activității, precum și orice modificări semnificative ale politicilor contabile adoptate.

(25)

Utilizatorii situațiilor financiare întocmite de întreprinderile mijlocii și mari au nevoie, de regulă, de informații mai sofisticate. De aceea, este necesar ca în anumite domenii să fie furnizate informații suplimentare. Scutirea de la anumite obligații de informare este justificată atunci când o astfel de informare ar putea aduce prejudicii anumitor persoane sau întreprinderii înseși.

(26)

Raportul administratorilor și raportul consolidat al administratorilor sunt elemente importante de raportare financiară. Este necesar să se furnizeze o analiză fidelă a dezvoltării activității întreprinderii și a poziției acesteia, în concordanță cu dimensiunea și complexitatea activității. Informațiile nu ar trebui să se limiteze la aspectele financiare ale activității întreprinderii, ci ar trebui să includă o analiză a aspectelor sociale și de mediu ale acesteia, necesară pentru înțelegerea dezvoltării, a performanței sau a poziției întreprinderii. În cazul în care raportul consolidat al administratorilor și raportul administratorilor societății-mamă sunt prezentate într-un raport unic, poate fi adecvat să se pună un mai mare accent pe aspectele care sunt semnificative pentru întreprinderile incluse în consolidare luate în ansamblu. Cu toate acestea, având în vedere sarcina potențială impusă întreprinderilor mici și mijlocii, este necesar să se prevadă că statele membre pot alege să renunțe la obligația de furnizare a informațiilor nefinanciare în rapoartele administratorilor pentru întreprinderile de acest tip.

(27)

Statele membre ar trebui să aibă posibilitatea de a scuti întreprinderile mici de obligația de a elabora un raport al administratorilor, cu condiția ca acestea să includă în notele explicative la situațiile financiare datele privind achiziționarea propriilor acțiuni menționate la articolul 24 alineatul (2) din Directiva 2012/30/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 25 octombrie 2012 de coordonare, în vederea echivalării, a garanțiilor impuse societăților comerciale în statele membre, în înțelesul articolului 54 al doilea paragraf din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, pentru protejarea intereselor asociaților sau terților, în ceea ce privește constituirea societăților comerciale pe acțiuni și menținerea și modificarea capitalului acestora (7).

(28)

Având în vedere că întreprinderile cotate la bursă pot deține un rol important în economiile în care își desfășoară activitatea, dispozițiile prezentei directive referitoare la declarația privind guvernanța corporativă ar trebui să se aplice întreprinderilor ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată.

(29)

Numeroase întreprinderi dețin în proprietate alte întreprinderi, iar obiectivul coordonării legislației care reglementează situațiile financiare consolidate este de a proteja interesele existente în societățile cu capital pe acțiuni. Este necesar să se întocmească situații financiare consolidate pentru a furniza asociaților și terților informații financiare privind astfel de întreprinderi. Dreptul intern privind situațiile financiare consolidate ar trebui așadar coordonat pentru realizarea obiectivelor de comparabilitate și echivalență a informațiilor pe care întreprinderile ar trebui să le publice în Uniune. Cu toate acestea, în absența unui preț de tranzacționare determinat obiectiv, statelor membre ar trebui să li se ofere posibilitatea de a permite ca transferurile intragrup de interese de participare, așa-numitele tranzacții sub control comun, să fie contabilizate utilizând metoda contabilă de punere în comun a intereselor, în care valoarea contabilă a acțiunilor deținute la o întreprindere inclusă în consolidare este compensată numai cu procentul de capital corespunzător.

(30)

Directiva 83/349/CEE includea obligația de a întocmi situații financiare consolidate pentru grupuri în cazurile în care societatea-mamă sau una sau mai multe dintre filialele sale erau constituite în una dintre formele de întreprinderi enumerate în anexa I sau în anexa II la prezenta directivă. Statele membre aveau opțiunea de a scuti societăților-mamă de obligația de a întocmi situații financiare consolidate în cazurile în care societatea-mamă nu era de tipul celor menționate în anexa I sau în anexa II. Prezenta directivă impune numai societăților-mamă de tipul celor menționate în anexa I sau, în anumite situații, în anexa II să întocmească situații financiare consolidate, dar nu împiedică statele membre de a extinde domeniul de aplicare al prezentei directive pentru a acoperi și alte situații. Prin urmare, nu există nicio modificare de substanță, statelor membre revenindu-le în continuare rolul de a decide dacă întreprinderile care nu intră sub incidența prezentei directive sunt obligate să întocmească situații financiare consolidate.

(31)

Situațiile financiare consolidate ar trebui să prezinte activitățile societății-mamă și ale filialelor acesteia ca o entitate economică unică (un grup). Întreprinderile controlate de o societate-mamă ar trebui considerate filiale. Controlul ar trebui să se bazeze pe deținerea majorității drepturilor de vot, însă acesta poate exista și în cazul încheierii unor acorduri cu alți acționari sau asociați. În anumite circumstanțe, controlul poate fi exercitat efectiv și dacă societatea-mamă deține o participație minoritară sau nicio participație în cadrul filialei. Statele membre ar trebui să aibă dreptul de a solicita ca întreprinderile care nu fac obiectul unui control, dar care sunt conduse pe o bază unificată sau au un organ de administrație, de conducere sau de supraveghere comun să fie incluse în situațiile financiare consolidate.

(32)

O filială care este, la rândul său, societate-mamă ar trebui să întocmească situații financiare consolidate. Cu toate acestea, statele membre ar trebui să aibă dreptul de a scuti o astfel de societate-mamă de obligația de a întocmi situații financiare consolidate, în anumite împrejurări, cu condiția ca asociații săi și terții să fie protejați suficient.

(33)

Grupurile mici ar trebui scutite de obligația de a întocmi situații financiare consolidate, deoarece utilizatorii situațiilor financiare ale întreprinderilor mici nu au nevoie de informații sofisticate, iar întocmirea situațiilor financiare consolidate, pe lângă situațiile financiare anuale ale societății-mamă și ale filialelor, poate fi costisitoare. Statele membre ar trebui să poată scuti grupurile mijlocii de obligația de a întocmi situații financiare consolidate din aceleași motive legate de raportul cost/beneficii, cu excepția cazului în care una dintre întreprinderile afiliate este o entitate de interes public.

(34)

Consolidarea presupune includerea completă a activelor și datoriilor și a veniturilor și cheltuielilor întreprinderilor din grup, prezentarea separată a intereselor care nu controlează în bilanțul consolidat ca element de capital și rezerve, precum și prezentarea separată a intereselor care nu controlează în profitul sau pierderea grupului, în contul de profit și pierdere consolidat. Cu toate acestea, ar trebui făcute corecțiile necesare pentru a se elimina efectele relațiilor financiare dintre întreprinderile consolidate.

(35)

Principiile de recunoaștere și evaluare aplicabile la întocmirea situațiilor financiare anuale ar trebui aplicate și la întocmirea situațiilor financiare consolidate. Cu toate acestea, statelor membre ar trebui să li se permită ca dispozițiile generale și principiile enunțate în prezenta directivă să fie aplicate diferit în situațiile financiare anuale comparativ cu situațiile financiare consolidate.

(36)

Întreprinderile asociate ar trebui incluse în situațiile financiare consolidate prin metoda punerii în echivalență. Dispozițiile privind evaluarea întreprinderile asociate ar trebui să rămână, în substanță, nemodificate față de Directiva 83/349/CEE, iar metodele permise în temeiul respectivei directive pot fi încă aplicate. Statele membre ar trebui, de asemenea, să poată permite sau impune ca o întreprindere condusă în comun să fie consolidată în mod proporțional în situațiile financiare consolidate.

(37)

Situațiile financiare consolidate ar trebui să includă toate informațiile prezentate în cadrul notelor explicative la situațiile financiare pentru întreprinderile incluse în consolidare luate în ansamblu. Denumirea, sediul social și interesul grupului în capitalul întreprinderilor ar trebui de asemenea prezentate pentru filiale, întreprinderi asociate, întreprinderi conduse în comun și interese de participare.

(38)

Situațiile financiare anuale ale tuturor întreprinderilor cărora li se aplică prezenta directivă ar trebui publicate în conformitate cu Directiva 2009/101/CE. Cu toate acestea, este oportun să se prevadă că în această privință pot fi acordate anumite derogări întreprinderilor mici și mijlocii.

(39)

Statele membre sunt puternic încurajate să dezvolte sisteme de publicare electronice care să le permită întreprinderilor să prezinte date contabile, inclusiv situațiile financiare statutare, o singură dată și într-o formă care să permită mai multor utilizatori să le acceseze și să le utilizeze cu ușurință. În legătură cu raportarea situațiilor financiare, Comisia este încurajată să studieze modalitățile de realizare a unui format electronic armonizat. Aceste sisteme nu ar trebui însă să fie împovărătoare pentru întreprinderile mici și mijlocii.

(40)

Membrii organelor de administrație, de conducere și de supraveghere ale unei întreprinderi ar trebui, ca o cerință minimă, să fie responsabili în mod colectiv față de întreprindere pentru întocmirea și publicarea situațiilor financiare anuale și a rapoartelor administratorilor. Aceeași abordare ar trebui aplicată și în cazul membrilor organelor de administrație, de conducere și de supraveghere ale întreprinderilor care întocmesc situații financiare consolidate. Aceste organe acționează în cadrul competențelor care le-au fost atribuite de dreptul intern. Acest fapt nu ar trebui să împiedice statele membre să meargă mai departe și să prevadă o răspundere directă a membrilor acestor organe față de acționari sau chiar față de alte părți interesate.

(41)

Răspunderea pentru întocmirea și publicarea situațiilor financiare anuale și a situațiilor financiare consolidate, precum și a rapoartelor administratorilor și a rapoartelor consolidate ale administratorilor se bazează pe dreptul intern. Membrii organelor de administrație, de conducere și de supraveghere ale unei întreprinderi ar trebui să se supună unor norme adecvate privind răspunderea, stabilite de fiecare stat membru în conformitate cu dreptul său intern. Statele membre ar trebui să poată stabili limitele răspunderii.

(42)

În scopul promovării unor procese de raportare financiară credibile pe întregul teritoriu al Uniunii, membrii organismului unei întreprinderi care răspunde de elaborarea situațiilor financiare ale întreprinderii ar trebui să asigure că informațiile financiare care figurează în situațiile financiare anuale ale întreprinderii și în situația financiară consolidată a grupului oferă o imagine fidelă.

(43)

Situațiile financiare anuale și situațiile financiare consolidate ar trebui auditate. Cerința ca avizul de audit să indice dacă situațiile financiare anuale sau situațiile financiare consolidate oferă o imagine fidelă conform cadrului de raportare financiară relevant nu ar trebui înțeleasă ca limitând domeniul de aplicare al avizului respectiv, ci ca o clarificare a contextului în care aceasta este emisă. Situațiile financiare anuale ale întreprinderilor mici nu ar trebui să fie supuse obligației de auditare, întrucât auditarea poate constitui o sarcină administrativă importantă pentru această categorie de întreprinderi, iar pentru multe întreprinderi mici aceleași persoane sunt atât acționari, cât și organe de conducere și, prin urmare, au nevoie într-o mică măsură de certificarea de către un terț a situațiilor financiare. Cu toate acestea, prezenta directivă nu ar trebui să împiedice statele membre să impună un audit întreprinderilor mici de pe teritoriul lor, ținând cont de condițiile și nevoile specifice ale întreprinderilor mici și de utilizatorii situațiilor lor financiare. De asemenea, se consideră a fi mai adecvat să se definească conținutul raportului de audit în Directiva 2006/43/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 17 mai 2006 privind auditul legal al conturilor anuale și al conturilor consolidate (8). Prin urmare, prezenta directivă ar trebui modificată în consecință.

(44)

Pentru a asigura o mai mare transparență a plăților efectuate către guverne, întreprinderile mari și entitățile de interes public care își desfășoară activitatea în industria extractivă sau în sectorul exploatării pădurilor primare (9) ar trebui să prezinte plățile semnificative efectuate către guvernele țărilor în care își desfășoară activitatea, într-un raport separat, anual. Întreprinderile de acest tip își desfășoară activitatea în țări bogate în resurse naturale, în special minerale, petrol, gaze naturale și păduri primare. Raportul ar trebui să includă tipuri de plăți comparabile cu cele prezentate de o întreprindere care participă la Inițiativa privind transparența în industriile extractive (EITI). Inițiativa vine în completarea Planului de acțiune al UE referitor la aplicarea legislației, guvernanța și schimburile comerciale în domeniul forestier (FLEGT) și a dispozițiilor Regulamentului (UE) nr. 995/2010 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 octombrie 2010 de stabilire a obligațiilor care revin operatorilor care introduc pe piață lemn și produse din lemn (10), care prevăd obligația comercianților de produse din lemn de a acționa cu precauție pentru a împiedica intrarea pe piața Uniunii a lemnului ilegal.

(45)

Rapoartele ar trebui să fie utile pentru guvernele țărilor bogate în resurse naturale la implementarea principiilor și criteriilor EITI și pentru informarea cetățenilor acestora cu privire la plățile primite de guvernele respective de la întreprinderile din industria extractivă sau din sectorul de exploatare a pădurilor primare care își desfășoară activitatea în jurisdicția lor. Raportul ar trebui să includă informații defalcate pe țări și pe proiecte. „Proiect” ar trebui să însemne activități operaționale care sunt reglementate de un singur contract, licență, locație, concesiune sau alte acorduri juridice similare și care formează baza pentru o obligație de plată către un guvern. Cu toate acestea, dacă mai multe astfel de acorduri sunt interconectate pe fond, acestea ar trebui să fie considerate a fi un proiect. Acordurile juridice „interconectate pe fond” ar trebui înțelese ca un set de contracte, licențe, locații, concesiuni sau alte acorduri conexe care au termeni similari pe fond, integrate din punct de vedere operațional și geografic, care sunt semnate cu guvernul și, prin urmare, generează obligații de plată. Aceste acorduri pot fi reglementate de un singur contract, un acord de asociere în participație, un acord de partajare a producției sau un alt acord juridic global.

(46)

Nu este necesar ca o plată, indiferent dacă este plată unică sau o serie de plăți conexe, să fie luată în considerare în raport dacă este mai mică de 100 000 EUR în cursul unui exercițiu financiar, Aceasta înseamnă că, în cazul unui acord care prevede plăți periodice sau în tranșe (de exemplu chiriile), întreprinderea trebuie să ia în considerare suma totală a plăților periodice conexe sau a tranșelor de plăți conexe pentru a stabili dacă a fost atins pragul pentru respectiva serie de plăți și, prin urmare, dacă este necesară publicarea lor.

(47)

Întreprinderile active în industria extractivă sau în sectorul exploatării pădurilor primare nu ar trebui să solicitate să separe plățile și să le aloce pe baza unor proiecte, în cazul plăților efectuate pentru a respecta obligații impuse întreprinderii la nivelul său și nu la nivel de proiect. De exemplu, dacă o întreprindere are două sau mai multe proiecte într-o țară gazdă, iar guvernul țării respective percepe impozit pe profitul întreprinderii în legătură cu ansamblul veniturilor întreprinderii în acea țară și nu în legătură cu un anumit proiect sau cu o anumită operațiune pe teritoriul său, întreprinderea ar fi autorizată să declare plata sau plățile rezultate din perceperea impozitului fără a menționa un proiect anume care să fie asociat acestor plăți.

(48)

În general, nu este necesar ca o întreprindere activă în industria extractivă sau în sectorul exploatării pădurilor primare să declare dividendele plătite unui guvern ca acționar comun sau obișnuit al întreprinderii respective dacă aceste dividende sunt plătite guvernului în aceleași condiții ca și celorlalți acționari. Cu toate acestea, întreprinderea va avea obligația de a declara dividendele plătite în locul drepturilor de producție sau al redevențelor.

(49)

Pentru a aborda posibilitatea de eludare a cerințelor de publicare, prezenta directivă ar trebui să precizeze că plățile urmează să fie declarate în funcție de substanța activității sau a plății în cauză. În consecință întreprinderea nu ar trebui să poată evita publicarea, de exemplu, printr-o nouă caracterizare a unei activități care, altfel, ar intra sub incidența prezentei directive. În plus, plățile sau activitățile nu ar trebui să fie separate sau cumulate în mod artificial în vederea sustragerii de la cerințele de publicare.

(50)

Pentru a stabili în ce situații întreprinderile ar trebui să fie exceptate de la aplicarea cerințelor de raportare prevăzute la capitolul 10, ar trebui să i se delege Comisiei competența de a adopta acte delegate în conformitate cu articolul 290 din TFUE, în ceea ce privește stabilirea criteriilor care urmează să fie aplicate, în momentul în care se evaluează dacă cerințele de raportare din țara terță sunt echivalente cerințelor prevăzute de respectivul capitol. Este deosebit de important ca, pe durata activităților pregătitoare, Comisia să desfășoare consultări adecvate, inclusiv la nivel de experți. Atunci când pregătește și elaborează acte delegate, Comisia ar trebui să asigure transmiterea simultană, la timp și adecvată a documentelor relevante către Parlamentul European și Consiliu.

(51)

Pentru a se asigura condiții uniforme de punere în aplicare a articolului 46 alineatul (1), ar trebui să se confere Comisiei competențe de executare. Aceste competențe ar trebui exercitate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 februarie 2011 de stabilire a normelor și principiilor generale privind mecanismele de control de către statele membre al exercitării competențelor de executare de către Comisie (11).

(52)

Regimul de raportare ar trebui să facă obiectul unei revizuiri și al unui raport al Comisiei în termen de trei ani de la expirarea termenului de transpunere de către statele membre a prezentei directive. Revizuirea ar trebui să aibă ca obiect eficacitatea regimului și să țină cont de evoluțiile internaționale, inclusiv de chestiuni legate de competitivitate și de securitatea energetică. Revizuirea ar trebui, de asemenea, să analizeze posibilitatea extinderii cerințelor de raportare către sectoare industriale adiționale, precum și dacă raportul ar trebui auditat. În plus, revizuirea ar trebui să țină cont de experiența responsabililor cu culegerea informațiilor și a utilizatorilor rapoartelor și să analizeze oportunitatea includerii unor informații suplimentare referitoare la plăți, cum ar fi ratele de impozitare efective și detaliile beneficiarului, de exemplu informații privind contul bancar.

(53)

În concordanță cu concluziile Summit-ului G8 de la Deauville din mai 2011 și pentru a promova condiții de concurență echitabile la nivel internațional, Comisia ar trebui să încurajeze în continuare toți partenerii internaționali să introducă cerințe similare privind raportarea plăților către guverne. Continuarea lucrărilor asupra standardului internațional de contabilitate pertinent este deosebit de importantă în acest context.

(54)

Pentru a ține cont de modificările viitoare ale legislațiilor statelor membre și ale legislației Uniunii referitoare la tipurile de societăți comerciale, Comisia ar trebui să fie împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 290 din TFUE pentru a actualiza lista întreprinderilor din anexele I și II. Utilizarea actelor delegate este de asemenea necesară pentru adaptarea criteriilor de mărime, deoarece, în timp, inflația va deteriora valoarea lor reală. Este deosebit de importantă realizarea de către Comisie a unor consultări adecvate în etapa pregătitoare, inclusiv la nivel de experți. În momentul pregătirii și elaborării actelor delegate, Comisia ar trebui să garanteze transmiterea simultană, promptă și adecvată a documentelor pertinente către Parlamentul European și Consiliu.

(55)

Deoarece obiectivele prezentei directive, și anume facilitarea investițiilor transfrontaliere, îmbunătățirea comparabilității situațiilor financiare și a rapoartelor la nivelul întregii Uniuni Europene și consolidarea încrederii publicului în aceste documente prin includerea de informații specifice de mai bună calitate și cu un conținut coerent, nu pot fi realizate de statele membre într-o măsură suficientă și, prin urmare, datorită anvergurii și efectelor prezentei directive, pot fi mai bine realizate la nivelul Uniunii, Uniunea poate adopta măsuri în conformitate cu principiul subsidiarității prevăzut la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană. În conformitate cu principiul proporționalității, prevăzut la același articol, prezenta directivă nu depășește ceea ce este necesar pentru atingerea acestor obiective.

(56)

Prezenta directivă înlocuiește Directivele 78/660/CEE și 83/349/CEE. Prin urmare, respectivele directive ar trebui abrogate.

(57)

Prezenta directivă respectă drepturile fundamentale și principiile recunoscute de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

(58)

În conformitate cu Declarația politică comună a statelor membre și a Comisiei privind documentele explicative din 28 septembrie 2011, statele membre s-au angajat ca notificarea măsurilor de transpunere să fie însoțită, în cazuri justificate, de unul sau mai multe documente care să explice relația dintre componentele unei directive și părțile corespunzătoare din instrumentele naționale de transpunere. Cu privire la prezenta directivă, legiuitorul consideră justificată transmiterea unor tabele de corespondență,

(a)

în anexa I;

(b)

în anexa II, atunci când toți asociații direcți sau indirecți ai întreprinderii cu răspundere nelimitată au, de fapt, răspundere limitată, care urmare a acelor membrii care sunt întreprinderi:

1.

„entități de interes public” înseamnă întreprinderile în sensul articolului 1 care:

2.

„interes de participare” înseamnă drepturi în capitalul altor întreprinderi, reprezentate sau nu prin certificate, care, prin crearea unei legături durabile cu aceste întreprinderi, sunt destinate să contribuie la activitatea întreprinderii care deține drepturile respective. Deținerea unei părți din capitalul unei alte întreprinderi este presupusă a fi un interes de participare, dacă depășește un prag procentual stabilit de statele membre la un nivel mai mic sau egal cu 20 %;

3.

„parte afiliată” are același înțeles ca în standardele internaționale de contabilitate adoptate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului din 19 iulie 2002 privind aplicarea standardelor internaționale de contabilitate (15);

4.

„active fixe” înseamnă activele care sunt destinate să servească o perioadă îndelungată activitățile întreprinderii;

5.

„cifră de afaceri netă” înseamnă sumele obținute din vânzarea de produse și prestarea de servicii după deducerea reducerilor comerciale și a taxei pe valoarea adăugată și a altor impozite direct legate de cifra de afaceri;

6.

„preț de achiziție” înseamnă prețul datorat și eventualele cheltuieli conexe minus eventualele reduceri ale costului de achiziție;

7.

„cost de producție” înseamnă prețul de achiziție al materiilor prime și al materialelor consumabile și alte costuri care pot fi atribuite direct bunului în cauză. Statele membre permit sau impun includerea unui procent rezonabil din cheltuieli de regie fixe sau variabile atribuibile indirect bunului în cauză, în măsura în care acestea se referă la perioada de producție. Costurile de distribuție nu se includ;

8.

„ajustare de valoare” înseamnă ajustările destinate să țină cont de modificările valorilor activelor individuale, stabilite la data bilanțului, indiferent dacă modificarea este definitivă sau nu;

9.

„societate-mamă” înseamnă o întreprindere care controlează una sau mai multe filiale;

10.

„filială” înseamnă o întreprindere controlată de o societate-mamă, inclusiv orice filială a societății-mamă care le conduce;

11.

„grup” înseamnă o societate-mamă și toate filialele acesteia;

12.

„întreprinderi afiliate” înseamnă două sau mai multe întreprinderi din cadrul unui grup;

13.

„întreprindere asociată” înseamnă o întreprindere în care o altă întreprindere are un interes de participare și ale cărei politici de funcționare și financiare fac obiectul unei influențe semnificative exercitate de cealaltă întreprindere. Se consideră că o întreprindere exercită o influență semnificativă asupra altei întreprinderi dacă deține cel puțin 20 % din drepturile de vot ale acționarilor sau asociaților respectivei întreprinderi;

14.

„întreprinderi de investiții” înseamnă:

15.

„holdinguri financiare” înseamnă întreprinderile al căror obiect unic de activitate este de a achiziționa participații la alte întreprinderi și de a gestiona și valorifica aceste participații, fără a se implica direct sau indirect în gestionarea întreprinderilor în cauză, fără a aduce atingere drepturilor pe care le dețin în calitate de acționari;

16.

„prag de semnificație” înseamnă statutul informațiilor în cazul în care se poate anticipa în mod rezonabil că omiterea sau prezentarea eronată a acestora influențează deciziile pe care utilizatorii le adoptă pe baza situațiilor financiare ale întreprinderii. Pragul de semnificație al elementelor individuale se evaluează în contextul altor elemente similare.

(a)

totalul bilanțului: 350 000 EUR;

(b)

cifra de afaceri netă: 700 000 EUR;

(c)

numărul mediu de salariați în cursul exercițiului financiar: 10.

(a)

totalul bilanțului: 4 000 000 EUR;

(b)

cifra de afaceri netă: 8 000 000 EUR;

(c)

numărul mediu de salariați în cursul exercițiului financiar: 50.

(a)

totalul bilanțului: 20 000 000 EUR;

(b)

cifra de afaceri netă: 40 000 000 EUR;

(c)

numărul mediu de salariați în cursul exercițiului financiar: 250.

(a)

totalul bilanțului: 20 000 000 EUR;

(b)

cifra de afaceri netă: 40 000 000 EUR;

(c)

numărul mediu de salariați în cursul exercițiului financiar: 250.

(a)

totalul bilanțului: 4 000 000 EUR;

(b)

cifra de afaceri netă: 8 000 000 EUR;

(c)

numărul mediu de salariați în cursul exercițiului financiar: 50.

(a)

totalul bilanțului: 20 000 000 EUR;

(b)

cifra de afaceri netă: 40 000 000 EUR;

(c)

numărul mediu de salariați în cursul exercițiului financiar: 250.

(a)

totalul bilanțului: 20 000 000 EUR;

(b)

cifra de afaceri netă: 40 000 000 EUR;

(c)

numărul mediu de salariați în cursul exercițiului financiar: 250.

(a)

se prezumă că întreprinderea își desfășoară activitatea pe baza principiului continuității activității;

(b)

politicile contabile și bazele de evaluare sunt aplicate consecvent de la un exercițiu financiar la următorul;

(c)

recunoașterea și evaluarea se efectuează pe o bază prudentă, mai exact:

(d)

sumele recunoscute în bilanț și în contul de profit și pierdere se calculează pe baza contabilității de angajamente;

(e)

bilanțul de deschidere pentru fiecare exercițiu financiar trebuie să corespundă cu bilanțul de închidere al exercițiului financiar precedent;

(f)

componentele elementelor de active și datorii se evaluează separat;

(g)

orice compensare între elementele de active și datorii sau între elementele de venituri și cheltuieli este interzisă;

(h)

elementele din contul de profit și pierdere și din bilanț sunt contabilizate și prezentate ținând seama de fondul economic al tranzacției sau al angajamentului în cauză;

(i)

elementele recunoscute în situațiile financiare se evaluează în conformitate cu principiul prețului de achiziție sau al costului de producție; și

(j)

nu este necesar ca cerințele prevăzute de prezenta directivă cu privire la recunoaștere, evaluare, prezentare, publicare și consolidare să fie respectate atunci când efectele respectării lor sunt nesemnificative.

(a)

statele membre permit sau impun tuturor întreprinderilor, sau oricărei categorii de întreprinderi, să evalueze instrumentele financiare, inclusiv instrumentele financiare derivate, la valoarea justă; și

(b)

statele membre pot permite sau impune tuturor întreprinderilor, sau oricărei categorii de întreprinderi, să evalueze anumite categorii de active, altele decât instrumentele financiare, prin trimitere la valoarea lor justă.

(a)

au fost încheiate și continuă să îndeplinească cerințele așteptate ale întreprinderii privind cumpărarea, vânzarea sau utilizarea produsului de bază în momentul în care au fost încheiate și ulterior;

(b)

au fost concepute inițial drept contracte pentru produse de bază; și

(c)

se așteaptă a fi decontate prin livrarea respectivului produs de bază.

(a)

datorii deținute ca parte a unui portofoliu de tranzacționare; și

(b)

instrumente financiare derivate.

(a)

instrumentelor financiare nederivate deținute până la scadență;

(b)

împrumuturilor și creanțelor generate de întreprindere și nedeținute în scopul tranzacționării; și

(c)

intereselor de participare la filiale, întreprinderi asociate și întreprinderi comune, instrumentelor de capital emise de întreprindere, contractelor cu contraprestație contingentă într-o combinare de întreprinderi, precum și altor instrumente financiare care au caracteristici speciale și, prin urmare, în concordanță cu ceea ce este general acceptat, se contabilizează diferit față de alte instrumente financiare.

(a)

valoarea de piață, pentru acele instrumente financiare pentru care se poate identifica cu ușurință o piață credibilă. Dacă valoarea de piață nu se poate identifica cu ușurință pentru un instrument, dar poate fi identificată pentru componentele sale sau pentru un instrument similar, aceasta poate fi derivată din cea a componentelor sale sau a instrumentului similar;

(b)

o valoare rezultată din modele și tehnici de evaluare general acceptate, pentru instrumentele financiare pentru care nu se poate identifica cu ușurință o piață credibilă, cu condiția ca astfel de modele și tehnici de evaluare să asigure o aproximare rezonabilă a valorii de piață.

(a)

instrumentul contabilizat este un instrument de acoperire împotriva riscurilor conform unui sistem de contabilizare a acoperirii riscului care permite ca unele sau niciuna dintre modificările de valoare să nu fie înregistrate în contul de profit și pierdere; fie

(b)

modificarea de valoare se referă la o diferență de schimb valutar apărută la un element monetar care face parte dintr-o investiție netă a întreprinderii într-o întreprindere străină.

(a)

statele membre pot permite sau impune contabilizarea intereselor de participare utilizând metoda punerii în echivalență prevăzută la articolul 27, ținând cont de ajustările esențiale care decurg din caracteristicile specifice ale situațiilor financiare anuale comparativ cu situațiile financiare consolidate;

(b)

statele membre pot permite sau impune ca proporția din profit sau pierdere care poate fi atribuită interesului de participare să fie recunoscută în contul de profit și pierdere numai în măsura în care corespunde dividendelor deja primite sau a căror plată poate fi solicitată; și

(c)

dacă profitul care poate fi atribuit interesului de participare și care este recunoscut în contul de profit și pierdere depășește valoarea dividendelor deja primite sau a căror plată poate fi solicitată, diferența se include într-o rezervă care nu poate fi distribuită acționarilor.

(a)

statele membre pot permite sau impune ajustări de valoare pentru imobilizările financiare, astfel încât acestea să fie evaluate la cea mai mică valoare atribuibilă la data bilanțului;

(b)

imobilizările fac obiectul unor ajustări de valoare, indiferent dacă duratele lor de utilizare sunt limitate sau nu, astfel încât ele să fie evaluate la cea mai mică valoare atribuibilă la data bilanțului, dacă se estimează că reducerea valorii lor va fi permanentă;

(c)

ajustările de valoare prevăzute la literele (a) și (b) se înregistrează în contul de profit și pierdere și se prezintă separat în notele explicative, dacă nu au fost prezentate separat în contul de profit și pierdere;

(d)

evaluarea la cea mai mică valoare prevăzută la literele (a) și (b) nu poate continua dacă motivele pentru care au fost făcute ajustările respective nu mai sunt aplicabile; prezenta dispoziție nu se aplică ajustărilor de valoare efectuate în privința fondului comercial.

(a)

informațiile cerute între paranteze la D II de la „Active” și la C de la „Capital, rezerve și datorii” de la anexa III, dar în mod cumulat pentru fiecare element; sau

(b)

informațiile cerute între paranteze la D II de la anexa IV.

(a)

la anexa V, elementele de la 1 la 5 pot fi combinate într-un singur element denumit „Rezultatul brut”;

(b)

la anexa VI, elementele 1, 2, 3 și 6 pot fi combinate într-un singur element denumit „Rezultatul brut”.

(a)

politicile contabile adoptate;

(b)

dacă activele fixe sunt evaluate la valori reevaluate, un tabel care să prezinte:

(c)

atunci când instrumentele financiare și/sau alte active decât instrumentele financiare sunt evaluate la valoarea justă:

(d)

valoarea totală a oricăror angajamente financiare, garanții sau active și datorii contingente neincluse în bilanț, indicând natura și forma oricărei garanții reale care a fost acordată; orice angajamente privind pensiile și întreprinderile afiliate sau asociate sunt prezentate separat;

(e)

suma avansurilor și creditelor acordate membrilor organelor de administrație, de conducere și de supraveghere, cu indicarea ratelor dobânzii, a principalelor condiții și a oricăror sume restituite, amortizate sau la care s-a renunțat, precum și a angajamentelor asumate în numele acestora sub forma garanțiilor de orice fel, cu indicarea totalului pe fiecare categorie;

(f)

cuantumul și natura elementelor individuale de venituri sau de cheltuieli care au o mărime sau o incidență excepțională;

(g)

sumele datorate de întreprindere care devin exigibile după o perioadă mai mare de cinci ani, precum și valoarea totală a datoriilor întreprinderii acoperite cu garanții reale depuse de aceasta, cu indicarea naturii și formei garanțiilor; și

(h)

numărul mediu de angajați în cursul exercițiului financiar.

(a)

pentru diversele elemente de imobilizări:

(b)

dacă activele imobilizate sau circulante fac obiectul ajustărilor de valoare exclusiv în scop fiscal, valoarea ajustărilor și motivele pentru care acestea au fost efectuate;

(c)

atunci când instrumentele financiare sunt evaluate la prețul de achiziție sau la costul de producție:

(d)

valoarea indemnizațiilor acordate în exercițiul financiar membrilor organelor de administrație, de conducere și de supraveghere pentru funcțiile deținute de aceștia, precum și orice angajamente care au luat naștere sau sunt încheiate cu privire la pensiile acordate foștilor membri ai acestor organe, indicând totalul pe fiecare categorie de organe.

Statele membre pot renunța la cerința de a prezenta aceste informații dacă prezentarea lor ar face posibilă identificarea situației financiare a unui anumit membru al organelor respective;

(e)

numărul mediu de salariați în cursul exercițiului financiar, defalcat pe categorii și, dacă acestea nu sunt prezentate separat în contul de profit și pierdere, cheltuielile cu personalul aferente exercițiului financiar, defalcate pe salarii și indemnizații, cheltuieli cu asigurările sociale și cheltuieli cu pensiile;

(f)

în cazul recunoașterii în bilanț a unui provizion pentru impozite amânate, soldurile impozitelor amânate la închiderea exercițiului financiar și mișcările acestor solduri în cursul exercițiului financiar;

(g)

denumirea și sediul social al fiecăreia dintre întreprinderile în care întreprinderea deține fie direct, fie printr-o persoană care acționează în nume propriu, dar în contul întreprinderii, un interes de participare, prezentând proporția de capital deținută, valoarea capitalului și rezervelor, precum și profitul sau pierderea întreprinderii respective pentru ultimul exercițiu financiar pentru care au fost aprobate situațiile financiare; informațiile privind capitalul, rezervele și profitul sau pierderea pot fi omise dacă întreprinderea în cauză nu își publică bilanțul și nu este controlată de către întreprindere.

Statele membre pot prevedea că informațiile care trebuie prezentate în conformitate cu primul paragraf din prezenta literă pot lua forma unei declarații completate în conformitate cu articolul 3 alineatele (1) și (3) din Directiva 2009/101/CE; completarea unei asemenea declarații este comunicată în notele explicative la situațiile financiare. Statele membre pot permite, de asemenea, ca informațiile respective să fie omise dacă sunt de natură a cauza un prejudiciu grav oricăreia dintre entitățile la care se referă. Statele membre pot supune astfel de omisiuni autorizării prealabile a unei autorități administrative sau judecătorești. Orice astfel de omisiune este comunicată în notele explicative la situațiile financiare;

(h)

numărul și valoarea nominală sau, în absența unei valori nominale, echivalentul contabil al acțiunilor subscrise în cursul exercițiului financiar în limitele capitalului autorizat, fără a aduce atingere, în ceea ce privește valoarea acestui capital, articolului 2 litera (e) din Directiva 2009/101/CE sau articolului 2 literele (c) și (d) din Directiva 2012/30/UE;

(i)

dacă există mai multe categorii de acțiuni, numărul și valoarea nominală sau, în absența unei valori nominale, echivalentul contabil al acțiunilor din fiecare categorie;

(j)

existența oricăror certificate de participare, obligațiuni convertibile, warante, opțiuni sau valori mobiliare sau drepturi similare, cu indicarea numărului acestora și a drepturilor pe care le conferă;

(k)

denumirea, sediul principal sau sediul social și forma juridică a fiecăreia dintre întreprinderile la care întreprinderea este asociată cu răspundere nelimitată;

(l)

denumirea și sediul social al entității care întocmește situațiile financiare consolidate ale celui mai mare grup de întreprinderi din care întreprinderea face parte în calitate de filială;

(m)

denumirea și sediul social al întreprinderii care întocmește situațiile financiare consolidate ale celui mai mic grup de întreprinderi din care întreprinderea face parte în calitate de filială și care este inclus în grupul de întreprinderi menționat la litera (l);

(n)

locul de unde pot fi obținute copii ale situațiilor financiare consolidate menționate la literele (l) și (m), cu condiția ca acestea să fie disponibile;

(o)

propunerea de distribuire a profitului sau de acoperire a pierderii sau, acolo unde este cazul, distribuirea profitului sau acoperirea pierderii;

(p)

natura și scopul comercial ale angajamentelor întreprinderii care nu sunt incluse în bilanț, precum și impactul financiar al acelor angajamente asupra întreprinderii, cu condiția ca riscurile sau beneficiile care decurg din aceste angajamente să fie semnificative și în măsura în care divulgarea acestor riscuri sau beneficii este necesară pentru evaluarea poziției financiare a întreprinderii;

(q)

natura și efectele financiare ale evenimentelor semnificative care apar ulterior datei bilanțului și care nu sunt reflectate în contul de profit și pierdere sau în bilanț; și

(r)

tranzacțiile încheiate de întreprindere cu părțile afiliate, inclusiv suma acestor tranzacții, natura relației cu părțile afiliate și alte informații referitoare la tranzacțiile care sunt necesare pentru înțelegerea poziției financiare a întreprinderii. Informațiile referitoare la tranzacții individuale pot fi agregate după natura lor, cu excepția cazului în care sunt necesare informații separate pentru înțelegerea efectelor tranzacțiilor cu partea afiliată asupra poziției financiare a întreprinderii.

Statele membre pot permite sau impune ca numai tranzacțiile cu părți afiliate care nu au fost încheiate în condiții normale de piață să fie prezentate.

Statele membre pot permite prezentarea tranzacțiilor încheiate de unul sau mai mulți membri ai unui grup, cu condiția ca filialele care sunt parte la tranzacție să fie deținute în totalitate de un astfel de membru.

Statele membre pot permite ca întreprinderile mijlocii să limiteze prezentarea tranzacțiilor cu părți afiliate la prezentarea tranzacțiilor încheiate cu:

(a)

dacă întreprinderea în care societatea-mamă deține un interes de participare în sensul alineatului (1) litera (g) este inclusă în situațiile financiare consolidate întocmite de societatea-mamă respectivă sau în situațiile financiare consolidate ale unui grup mai mare de întreprinderi conform articolului 23 alineatul (4);

(b)

dacă interesul de participare respectiv a fost tratat de societatea-mamă în situațiile sale financiare anuale în conformitate cu articolul 9 alineatul (7) sau în situațiile financiare consolidate întocmite de societatea-mamă în cauză în conformitate cu articolul 27 alineatele (1)-8).

(a)

cifra de afaceri netă, defalcată pe segmente de activități și pe piețe geografice, în măsura în care aceste segmente și piețe diferă substanțial unele față de altele, ținând seama de modul de organizare a vânzării de produse și a furnizării de servicii; și

(b)

totalul onorariilor aferente exercițiului financiar percepute de fiecare auditor statutar sau firmă de audit pentru auditul statutar al situațiilor financiare anuale și totalul onorariilor percepute de fiecare auditor statutar sau firmă de audit pentru alte servicii de asigurare, pentru servicii de consultanță fiscală și pentru alte servicii decât cele de audit.

(a)

dezvoltarea previzibilă a întreprinderii;

(b)

activitățile din domeniul cercetării și dezvoltării;

(c)

în ceea ce privește achizițiile de acțiuni proprii, informațiile prevăzute la articolul 24 alineatul (2) din Directiva 2012/30/UE;

(d)

existența unor sucursale ale întreprinderii; și

(e)

în ceea ce privește utilizarea de către întreprindere a instrumentelor financiare, dacă sunt semnificative pentru evaluarea activelor sale, a datoriilor, a poziției financiare și a profitului sau pierderii:

(a)

o trimitere la elementele următoare, după caz:

Atunci când se face trimitere la unul dintre codurile de guvernanță corporativă menționate la punctul (i) sau (ii), întreprinderea indică totodată locul unde sunt disponibile public textele pertinente. Atunci când se face trimitere la informațiile de la punctul (iii), întreprinderea face publice detaliile practicilor sale de guvernanță corporativă;

(b)

în măsura în care, potrivit dreptului intern, întreprinderea se abate de la unul dintre codurile de guvernanță corporativă menționate la litera (a) punctele (i) sau (ii), o explicație a acesteia privind părțile din cod pe care nu le aplică și motivele neaplicării; dacă întreprinderea a decis să nu facă trimitere la niciuna din dispozițiile unui cod de guvernanță corporativă menționat la litera (a) punctele (i) sau (ii), motivele acestei decizii;

(c)

o descriere a principalelor caracteristici ale sistemelor de control intern și de gestionare a riscurilor, în relație cu procesul de raportare financiară;

(d)

informațiile cerute conform articolului 10 alineatul (1) literele (c), (d), (f), (h) și (i) din Directiva 2004/25/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 21 aprilie 2004 privind ofertele publice de cumpărare (16), atunci când întreprinderea intră sub incidența acestei directive;

(e)

cu excepția cazului în care informațiile sunt prevăzute în totalitate în dreptul intern, o descriere a modului de desfășurare și a principalelor competențe ale adunării generale a acționarilor, precum și o descriere a drepturilor acționarilor și a modalităților de exercitare a acestora; și

(f)

structura și modul de funcționare ale organelor de administrație, de conducere și de supraveghere și ale comitetelor acestora.

(a)

într-un raport separat publicat împreună cu raportul administratorilor în conformitate cu dispozițiile articolului 30; fie

(b)

într-un document publicat pe site-ul internet al întreprinderii și care să fie menționat în raportul administratorilor.

(a)

deține majoritatea drepturilor de vot ale acționarilor sau asociaților într-o altă întreprindere (filială);

(b)

are dreptul de a numi sau revoca majoritatea membrilor organelor de administrație, de conducere sau de supraveghere ale unei alte întreprinderi (filiale) și este simultan acționar sau asociat al acesteia;

(c)

are dreptul de a exercita o influență dominantă asupra unei întreprinderi (filiale) al cărei acționar sau asociat este, în temeiul unui contract încheiat cu întreprinderea în cauză sau al unei clauze din actul constitutiv sau din statutul întreprinderii în cauză, dacă dreptul intern aplicabil filialei permite ca aceasta să fie supusă unor astfel de contracte sau clauze.

Statele membre pot să nu impună ca societatea-mamă să fie acționar sau asociat al filialei sale. Statele membre ale căror legislații nu prevăd astfel de contracte sau clauze nu sunt obligate să aplice această dispoziție; fie

(d)

este acționar sau asociat al unei întreprinderi și:

(a)

respectiva întreprindere (societatea-mamă) deține puterea de a exercita sau exercită efectiv o influență dominantă sau controlul asupra unei alte întreprinderi (filială); fie

(b)

respectiva întreprindere (societatea-mamă) și o altă întreprindere (filială) au o bază comună de gestionare, asigurată de societatea-mamă.

(a)

aferente acțiunilor deținute în contul unei persoane care nu este nici societatea-mamă, nici o filială a acesteia; fie

(b)

aferente acțiunilor

(a)

întreprinderea în cauză și una sau mai multe alte întreprinderi cu care nu are legături în înțelesul alineatului (1) sau (2) au o bază comună de gestionare, în temeiul:

(b)

organele de administrație, de conducere sau de supraveghere ale întreprinderii în cauză și ale uneia sau mai multor altor întreprinderi cu care nu are legături în înțelesul alineatului (1) sau (2) sunt formate în majoritate din aceleași persoane aflate în funcție în cursul exercițiului financiar și până la întocmirea situațiilor financiare consolidate.

(a)

trimiterile la societatea-mamă se interpretează ca trimiteri la toate întreprinderile specificate la alineatul (7) de la prezentul articol; și

(b)

fără a aduce atingere articolului 24 alineatul (3), elementele „capital”, „primă de emisiune”, „rezervă din reevaluare”, „rezerve”, „rezultat reportat” și „profitul sau pierderea exercițiului financiar”, care trebuie incluse în situațiile financiare consolidate, reprezintă sumele totale care pot fi atribuite fiecăreia dintre întreprinderile menționate la alineatul (7) de la prezentul articol.

(a)

societatea-mamă a întreprinderii scutite deține toate acțiunile întreprinderii scutite. În acest sens, nu se iau în considerare acțiunile la întreprinderea scutită deținute de membrii organelor sale de administrație, de conducere sau de supraveghere, în temeiul unei obligații legale sau prevăzute în actul constitutiv sau în statut; fie

(b)

societatea-mamă a întreprinderii scutite deține 90 % sau mai mult din acțiunile întreprinderii scutite, iar restul acționarilor sau asociaților întreprinderii scutite au aprobat exceptarea.

(a)

entitatea scutită și, fără a aduce atingere alineatului (9), toate filialele sale sunt consolidate în situațiile financiare ale unui grup mai mare de întreprinderi, a cărui societate-mamă este reglementată de dreptul intern al unui stat membru;

(b)

situațiile financiare consolidate menționate la litera (a) și raportul consolidat al administratorilor ale grupului mai mare de întreprinderi se întocmesc de societatea-mamă a grupului în cauză, în conformitate cu dreptul intern al statului membru sub incidența căruia intră această societate-mamă, în conformitate cu prezenta directivă sau cu standardele internaționale de contabilitate adoptate în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1606/2002;

(c)

în ceea ce privește întreprinderea scutită, se publică următoarele documente, în modul prevăzut de dreptul intern al statului membru sub incidența căruia intră întreprinderea scutită, în conformitate cu articolul 30:

Statul membru în cauză poate impune publicarea documentelor prevăzute la punctele (i), (ii) și (iii) în limba sa oficială și certificarea traducerii;

(d)

notele explicative la situațiile financiare anuale ale întreprinderii scutite prezintă:

(a)

acționarii sau asociații întreprinderii scutite care dețin un procent minim din capitalul subscris al întreprinderii în cauză nu au solicitat întocmirea situațiilor financiare consolidate cu cel puțin șase luni înainte de încheierea exercițiului financiar;

(b)

procentul minim menționat la litera (a) nu depășește următoarele limite:

(c)

statele membre nu supun scutirea:

(a)

pentru informarea salariaților sau a reprezentanților acestora; fie

(b)

la solicitarea unei autorități administrative sau judecătorești în scopuri proprii.

(a)

întreprinderea scutită și, fără a aduce atingere alineatului (9), toate filialele sale sunt consolidate în situațiile financiare ale unui grup mai mare de întreprinderi;

(b)

situațiile financiare consolidate menționate la litera (a) și, dacă este cazul, raportul consolidat al administratorilor sunt întocmite:

(c)

situațiile financiare consolidate menționate la litera (a) au fost auditate de unul sau mai mulți auditori statutari sau de una sau mai multe firme de audit, autorizate în acest sens în conformitate cu dreptul intern sub incidența căruia intră întreprinderea care le-a întocmit.

(a)

cazurile extrem de rare în care informațiile necesare pentru întocmirea situațiilor financiare consolidate în conformitate cu prezenta directivă nu pot fi obținute fără cheltuieli disproporționate sau întârzieri nejustificate;

(b)

acțiunile sau părțile sociale ale întreprinderii în cauză sunt deținute exclusiv în vederea vânzării lor ulterioare; fie

(c)

restricțiile severe pe termen lung creează mari dificultăți pentru:

(a)

are numai filiale care nu prezintă semnificație nici la nivel individual, nici la nivel colectiv; fie

(b)

toate filialele sale pot fi excluse din consolidare în temeiul alineatului (9) din prezentul articol.

(a)

cu excepția acțiunilor sau părților sociale în capitalul societății-mamă, deținute fie de societatea-mamă, fie de o altă întreprindere inclusă în consolidare, care sunt tratate ca acțiuni sau părți sociale proprii în conformitate cu capitolul 3, compensarea se efectuează pe baza valorilor contabile existente la data la care întreprinderile în cauză sunt incluse în consolidare pentru prima dată. În măsura posibilului, diferențele rezultate din această compensare se înregistrează direct la elementele din bilanțul consolidat care au o valoare superioară sau inferioară valorii lor contabile;

(b)

statele membre pot permite sau impune compensarea pe baza valorilor activelor și datoriilor identificabile la data achiziției acțiunilor sau părților sociale sau, în cazul în care achiziția are loc în două sau mai multe etape, la data la care întreprinderea a devenit o filială;

(c)

orice diferență rămasă după aplicarea literei (a) sau rezultată din aplicarea literei (b) se prezintă ca fond comercial în bilanțul consolidat;

(d)

metodele utilizate pentru calcularea valorii fondului comercial și orice modificări semnificative ale acestei valori în raport cu exercițiul financiar precedent sunt prezentate în notele explicative la situațiile financiare;

(e)

dacă un stat membru autorizează compensarea între fondul comercial pozitiv și cel negativ, în notele explicative la situațiile financiare se include o analiză a fondului comercial;

(f)

fondul comercial negativ poate fi transferat în contul de profit și pierdere consolidat, dacă un asemenea tratament este conform cu principiile prevăzute în capitolul 2.

(a)

datoriile și creanțele dintre întreprinderi;

(b)

veniturile și cheltuielile aferente operațiunilor efectuate între întreprinderi; și

(c)

profiturile și pierderile rezultate din operațiuni efectuate între întreprinderi și care sunt incluse în valoarea contabilă a activului.

(a)

ca acest fapt să fie prezentat și justificat în notele explicative la situațiile financiare consolidate;

(b)

să fie luate în considerare sau prezentate evenimentele importante legate de activele și datoriile, de poziția financiară și de profitul sau pierderea întreprinderii incluse în consolidare, care au intervenit între data bilanțului întreprinderii respective și data bilanțului consolidat; și

(c)

dacă data bilanțului unei întreprinderi precede sau este ulterioară datei bilanțului consolidat cu mai mult de trei luni, întreprinderea în cauză să fie consolidată pe baza unor situații financiare interimare întocmite la data bilanțului consolidat.

(a)

la valoarea sa contabilă calculată în conformitate cu normele de măsurare prevăzute la capitolele 2 și 3. Diferența dintre valoarea respectivă și valoarea corespunzătoare proporției de capital și rezerve reprezentată de interesul de participare la întreprinderea asociată respectivă este precizată separat în bilanțul consolidat sau în notele explicative la situațiile financiare consolidate. Această diferență se calculează la data la care metoda în cauză este aplicată pentru prima dată fie

(b)

la valoarea corespunzătoare proporției de capital și rezerve a întreprinderii asociate reprezentate de interesul de participare la întreprinderea asociată respectivă. Diferența dintre această sumă și valoarea contabilă calculată în conformitate cu normele de măsurare prevăzute la capitolele 2 și 3 se prezintă separat în bilanțul consolidat sau în notele explicative la situațiile financiare consolidate. Această diferență se calculează la data la care metoda în cauză este aplicată pentru prima dată;

(a)

la prezentarea tranzacțiilor între părți afiliate, nu se includ tranzacțiile între părți afiliate incluse în consolidare, care sunt eliminate cu ocazia consolidării;

(b)

la prezentarea numărului mediu de persoane angajate în cursul exercițiului financiar, se prezintă separat numărul mediu de persoane angajate de întreprinderile care sunt consolidate proporțional și

(c)

la prezentarea indemnizațiilor și a avansurilor și creditelor acordate membrilor organelor de administrație, de conducere și de supraveghere, se prezintă numai sumele acordate de societatea-mamă și de filialele sale membrilor organelor respective ale societății-mamă.

(a)

cu privire la întreprinderile incluse în consolidare:

Aceleași informații sunt furnizate în ceea ce privește întreprinderile excluse din consolidare pe motiv că nu prezintă interes, conform articolului 6 alineatul (1) litera (j) și articolului 23 alineatul (10), și se furnizează explicații cu privire la excluderea întreprinderilor menționate la articolul 23 alineatul (9);

(b)

denumirile și sediile sociale ale întreprinderilor asociate incluse în consolidare, în înțelesul articolului 27 alineatul (1), și proporția de capital al acestora deținută de întreprinderile incluse în consolidare sau de persoane care acționează în nume propriu, dar în contul acestor întreprinderi;

(c)

denumirile și sediile sociale ale întreprinderilor consolidate proporțional în temeiul articolului 26, factorii pe care se bazează conducerea comună a întreprinderilor respective și proporția capitalului acestora deținută de întreprinderile incluse în consolidare sau de persoanele care acționează în nume propriu, dar în contul acestor întreprinderi și

(d)

în ceea ce privește fiecare dintre întreprinderile, altele decât cele prevăzute la literele (a), (b) și (c), în care întreprinderile incluse în consolidare dețin, direct sau prin intermediul unor persoane care acționează în nume propriu, dar în contul acestor întreprinderi, un interes de participare:

(a)

la prezentarea de detalii privind acțiunile sau părțile sociale proprii deținute, raportul consolidat al administratorilor indică numărul și valoarea nominală sau, în absența unei valori nominale, echivalentul contabil al tuturor acțiunilor sau părților sociale ale societății-mamă deținute de ea însăși, de filiale ale acesteia sau de o persoană care acționează în nume propriu, dar în contul oricăreia dintre aceste întreprinderi. Statele membre pot să permită sau să impună menționarea acestor informații în notele explicative la situațiile financiare consolidate;

(b)

în ceea ce privește informațiile referitoare la sistemele de control intern și de gestionare a riscurilor, declarația privind guvernanța corporativă face trimitere la principalele caracteristici ale acestor sisteme pentru întreprinderile incluse în consolidare, luate în ansamblu.

(a)

toți asociații întreprinderii în cauză care au răspundere nelimitată sunt întreprinderi menționate în anexa I care intră sub incidența legislației unor alte state membre decât statul membru a cărui legislație reglementează întreprinderea și niciuna dintre acele întreprinderi nu publică situațiile financiare ale întreprinderii în cauză împreună cu propriile sale situații financiare;

(b)

toți asociații ai întreprinderii respective care au răspundere nelimitată sunt întreprinderi care nu intră sub incidența legislației unui stat membru, dar a căror formă juridică este comparabilă cu cele menționate în Directiva 2009/101/CE.

(a)

un bilanț prescurtat care să includă doar elementele precedate de litere și cifre romane de la anexele III și IV, indicând separat, fie în bilanț, fie în notele explicative la situațiile financiare:

(b)

note explicative prescurtate la situațiile financiare, fără informațiile cerute la articolul 17 alineatul (1) literele (f) și (j).

(a)

menționează faptul că versiunea publicată este prescurtată;

(b)

face trimitere la registrul la care au fost depuse situațiile financiare în conformitate cu articolul 3 din Directiva 2009/101/CE sau, dacă acestea nu au fost încă depuse, menționează acest lucru;

(c)

menționează dacă auditorul statutar sau firma de audit a emis un aviz de audit fără rezerve, cu rezerve sau contrară, sau dacă auditorul statutar sau firma de audit nu a fost în măsură să emită un aviz de audit;

(d)

menționează dacă raportul de audit face referire la aspecte asupra cărora auditorul statutar sau firma de audit a atras atenția prin evidențiere, fără ca avizul de audit să fie cu rezerve.

(a)

situațiile financiare anuale, raportul administratorilor și, atunci când aceasta se publică separat, declarația privind guvernanța corporativă și

(b)

situațiile financiare consolidate, rapoartele consolidate ale administratorilor și, atunci când aceasta se publică separat, declarația consolidată privind guvernanța corporativă

(a)

exprimă un aviz privind:

(b)

declară dacă, pe baza cunoașterii și a înțelegerii dobândite în cursul auditului cu privire la întreprindere și la mediul acesteia, a(au) identificat informații eronate semnificative prezentate în raportul administratorilor, indicând natura acestor informații eronate.

(a)

prezentarea elementelor „Cheltuieli înregistrate în avans și venituri angajate” și „Venituri înregistrate în avans și datorii angajate”. Dacă utilizează opțiunea menționată, statele membre le pot acorda întreprinderilor respective, exclusiv pentru alte cheltuieli, conform alineatului (2) litera (b) punctul (vi) de la prezentul articol, o derogare de la articolul 6 alineatul (1) litera (d) în ceea ce privește recunoașterea elementelor „Cheltuieli înregistrate în avans și venituri angajate” și „Venituri înregistrate în avans și datorii angajate”, cu condiția ca acest fapt să fie prezentat în notele explicative la situațiile financiare sau, în conformitate cu litera (b) de la prezentul alineat, la sfârșitul bilanțului;

(b)

elaborarea notelor explicative la situațiile financiare în conformitate cu articolul 16, cu condiția ca informațiile prevăzute la articolul 67 alineatul (1) literele (d) și (e) din prezenta directivă și la articolul 24 alineatul (2) din Directiva 2012/30/UE să fie prezentate la sfârșitul bilanțului;

(c)

întocmirea unui raport al administratorilor în conformitate cu capitolul 5, cu condiția ca informațiile solicitate la articolul 24 alineatul (2) din Directiva 2012/30/UE să fie prezentate în notele explicative la situațiile financiare sau, în conformitate cu litera (b) de la prezentul alineat, la sfârșitul bilanțului;

(d)

publicarea situațiilor financiare anuale, în conformitate cu capitolul 7 din prezenta directivă, cu condiția ca informațiile privind bilanțul cuprinse în acestea să fie depuse în mod corespunzător, în conformitate cu dreptul intern, la cel puțin o autoritate competentă desemnată de statul membru în cauză. În cazul în care autoritatea competentă nu coincide cu registrul central, registrul comercial sau registrul societăților, astfel cum sunt menționate la articolul 3 alineatul (1) din Directiva 2009/101/CE, autoritatea competentă are obligația de a furniza registrului informațiile depuse.

(a)

să elaboreze numai un bilanț prescurtat, care să prezinte separat cel puțin acele elemente precedate de litere de la anexele III sau IV, după caz. În cazurile în care se aplică alineatul (1) litera (a) din prezentul articol, elementele E de la rubrica „Active” și D de la rubrica „Datorii” de la anexa III sau elementele E și K de la anexa IV se exclud din bilanț;

(b)

să elaboreze numai un cont prescurtat de profit și pierdere, care să prezinte separat cel puțin următoarele elemente, după caz:

(1)

societatea-mamă intră sub incidența legislației unui stat membru;

(2)

toți acționarii sau asociații filialei s-au declarat de acord, în ceea ce privește fiecare exercițiu financiar în care se aplică exceptarea, cu scutirea de această obligație;

(3)

societatea-mamă a declarat că garantează angajamentele asumate de filială;

(4)

declarațiile menționate la punctele 2 și 3 de la prezentul articol sunt publicate de filială în modul prevăzut de legislația statului membru în conformitate cu capitolul 2 din Directiva 2009/101/CE;

(5)

filiala este inclusă în situațiile financiare consolidate întocmite de societatea-mamă în conformitate cu prezenta directivă;

(6)

exceptarea este prezentată în notele explicative la situațiile financiare consolidate întocmite de societatea-mamă și

(7)

situațiile financiare consolidate menționate la punctul 5 de la prezentul articol, raportul consolidat al administratorilor și raportul de audit sunt publicate pentru filială în modul prevăzut de legislația statului membru în conformitate cu capitolul 2 din Directiva 2009/101/CE.

(a)

situațiile financiare ale întreprinderii vizate sunt întocmite, auditate și publicate în conformitate cu dispozițiile prezentei directive de către o întreprindere care:

(b)

întreprindere vizată este inclusă în situațiile financiare consolidate întocmite, auditate și publicate în conformitate cu prezenta directivă:

(1)

societatea-mamă întocmește situații financiare consolidate în conformitate cu prezenta directivă și este inclusă în aceste situații financiare consolidate;

(2)

exceptarea este prezentată în notele explicative la situațiile financiare anuale ale societății-mamă;

(3)

exceptarea este prezentată în notele explicative la situațiile financiare consolidate întocmite de societatea-mamă și

(4)

profitul sau pierderea societății-mamă, calculat(ă) în conformitate cu prezenta directivă, figurează în bilanțul său.

1.

„întreprindere activă în industria extractivă” înseamnă o întreprindere care desfășoară activități ce implică explorarea, prospectarea, descoperirea, exploatarea și extracția zăcămintelor de minerale, petrol, gaze naturale și altele, în cadrul activităților economice enumerate în secțiunea B diviziunile 05-08 din anexa I la Regulamentul (CE) nr. 1893/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 decembrie 2006 de stabilire a Nomenclatorului statistic al activităților economice NACE a doua revizuire (20);

2.

„întreprindere activă în sectorul exploatării pădurilor primare” înseamnă o întreprindere care desfășoară activități prevăzute în secțiunea A diviziunea 02, grupa 02.2 din anexa I la Regulamentul (CE) nr. 1893/2006, în păduri primare;

3.

„guvern” înseamnă orice autoritate națională, regională sau locală a unui stat membru sau a unei țări terțe. Sunt incluse departamentele, agențiile sau întreprinderile controlate de acea autoritate, în sensul articolului 22 alineatele (1)-(6) din prezenta directivă;

4.

„proiect” înseamnă activități operaționale care sunt reglementate de un singur contract, licență, locație, concesiune sau alte acorduri juridice similare și care formează baza pentru o obligație de plată cu un guvern. Cu toate acestea, dacă mai multe astfel de acorduri sunt interconectate pe fond și formează baza pentru o obligație de plată cu un guvern, acestea sunt considerate a fi un proiect;

5.

„Plată” înseamnă o sumă plătită fie în numerar, fie în natură, pentru activitățile menționate la punctele 1 și 2, de următoarele tipuri:

(a)

societatea-mamă intră sub incidența legislației unui stat membru și

(b)

plățile către guverne efectuate de întreprindere sunt incluse în raportul consolidat asupra plăților către guverne întocmit de societatea-mamă respectivă în conformitate cu articolul 44.

(a)

suma totală a plăților efectuate către fiecare guvern;

(b)

suma totală pe tip de plată, în conformitate cu articolul 41 punctul 5 literele (a)-(g), efectuată către fiecare guvern;

(c)

dacă plățile au fost atribuite unui proiect specific, suma totală pe tip de plată, în conformitate cu articolul 41 punctul (5) literele (a)-(g), efectuată pentru fiecare astfel de proiect și suma totală a plăților pentru fiecare astfel de proiect.

(a)

aplicarea cursului de schimb publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene la data intrării în vigoare a oricărei directive care stabilește pragul respectiv; și

(b)

rotunjirea la cea mai apropiată valoare de sută.

(a)

unei societăți-mamă a unui grup mic, așa cum este definit la articolul 3 alineatul (5), cu excepția cazului în care o entitate afiliată este entitate de interes public;

(b)

unei societăți-mamă a unui grup mijlociu, așa cum este definit la articolul 3 alineatul (6), cu excepția cazului în care o întreprindere afiliată este entitate de interes public și

(c)

unei societăți-mamă reglementate de dreptul intern al unui stat membru care este ea însăși filială, dacă societatea-mamă a acesteia este reglementată de dreptul intern al unui stat membru.

(a)

restricții severe pe termen lung împiedică în mod substanțial exercitarea de către societatea-mamă a drepturilor sale asupra activelor sau conducerii întreprinderii în cauză;

(b)

în cazuri extrem de rare în care informațiile necesare pentru întocmirea raportului consolidat asupra plăților către guverne în conformitate cu prezenta directivă nu pot fi obținute fără cheltuieli disproporționate sau întârzieri nejustificate;

(c)

acțiunile sau părțile sociale ale întreprinderii în cauză sunt deținute exclusiv în vederea vânzării lor ulterioare.

(a)

includ următoarele:

(b)

în caz contrar, se limitează la criterii care facilitează o comparație directă a cerințelor de raportare ale unei țări terțe cu cerințele din prezentul capitol.