18.6.2013   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 165/1

(1)

În conformitate cu articolul 169 alineatul (1) și cu articolul 169 alineatul (2) litera (a) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), Uniunea trebuie să contribuie la atingerea unui nivel înalt de protecție a consumatorilor prin măsurile pe care le adoptă în temeiul articolului 114 din TFUE. Articolul 38 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene prevede că politicile Uniunii trebuie să asigure un nivel ridicat de protecție a consumatorilor.

(2)

În conformitate cu articolul 26 alineatul (2) din TFUE, piața internă cuprinde un spațiu fără frontiere interne, în cadrul căruia este asigurată libera circulație a bunurilor și a serviciilor. Pentru a fi în măsură să beneficieze de dimensiunea digitală a pieței interne și pentru a avea încredere în aceasta, consumatorii trebuie să aibă acces la modalități simple, eficiente, rapide și necostisitoare de soluționare a litigiilor care decurg din vânzarea de produse sau din prestarea de servicii online. Acest lucru este deosebit de important în cazul în care consumatorii fac cumpărături peste graniță.

(3)

În Comunicarea sa din 13 aprilie 2011 intitulată „Actul privind piața unică — Douăsprezece pârghii pentru stimularea creșterii și întărirea încrederii — «Împreună pentru o nouă creștere» ”, Comisia a identificat legislația privind soluționarea alternativă a litigiilor (SAL), care include dimensiunea comerțului electronic, drept una dintre cele douăsprezece pârghii pentru stimularea creșterii și consolidarea încrederii în piața unică.

(4)

Fragmentarea pieței interne împiedică eforturile în direcția stimulării competitivității și creșterii. De asemenea, disponibilitatea, calitatea și informarea neuniforme în ceea ce privește metodele simple, eficiente, rapide și cu un cost redus de soluționare a litigiilor care apar în vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii în Uniune constituie o barieră în cadrul pieței interne care subminează încrederea consumatorilor și a comercianților în procesele de cumpărare și vânzare transfrontaliere.

(5)

În concluziile sale din 24-25 martie și, respectiv, 23 octombrie 2011, Consiliul European a invitat Parlamentul European și Consiliul să adopte, până la sfârșitul anului 2012, un prim set de măsuri prioritare pentru a da un nou impuls pieței unice.

(6)

Piața internă este o realitate pentru consumatori în viața lor de zi cu zi, atunci când aceștia călătoresc, fac cumpărături și efectuează plăți. Consumatorii sunt actorii-cheie ai pieței interne și, prin urmare, ar trebui să constituie centrul tuturor preocupărilor în acest domeniu. Dimensiunea digitală a pieței interne devine vitală atât pentru consumatori, cât și pentru comercianți. Consumatorii fac tot mai mult cumpărături online, iar comercianții care vând online sunt din ce în ce mai numeroși. Consumatorii și comercianții ar trebui să poată efectua cu toată încrederea tranzacții online, așadar este esențial să se elimine barierele existente și să se sporească încrederea consumatorilor. Disponibilitatea soluționării online a litigiilor (SOL), în mod fiabil și eficient, poate contribui într-o mare măsură la realizarea acestui obiectiv.

(7)

Posibilitatea de a recurge la proceduri simple și necostisitoare de soluționare a litigiilor poate stimula încrederea consumatorilor și a comercianților în piața unică digitală. Cu toate acestea, consumatorii și comercianții se confruntă, în continuare, cu dificultăți în a găsi soluții extrajudiciare, în special în ceea ce privește litigiile lor rezultate în urma tranzacțiilor transfrontaliere online. Prin urmare, astfel de litigii rămân adesea nesoluționate.

(8)

SOL oferă o soluție extrajudiciară simplă, eficientă, rapidă și necostisitoare în cazul litigiilor care decurg din tranzacțiile online. Cu toate acestea, în prezent nu există mecanisme care să le permită consumatorilor și comercianților să soluționeze astfel de litigii pe cale electronică; această situație este în detrimentul consumatorilor, constituie o barieră mai ales în calea tranzacțiilor transfrontaliere online, creează condiții inechitabile pentru comercianți și împiedică astfel dezvoltarea comerțului online.

(9)

Prezentul regulament ar trebui să se aplice în cazul soluționării pe cale extrajudiciară a litigiilor inițiate de consumatori care își au reședința în Uniune împotriva unor comercianți stabiliți în Uniune care fac obiectul Directivei 2013/11/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 21 mai 2013 privind soluționarea alternativă a litigiilor în materie de consum (Directiva privind SAL în materie de consum) (3).

(10)

În vederea asigurării faptului că platforma SOL poate fi utilizată și în cazul procedurilor SAL care permit comercianților să prezinte reclamații împotriva consumatorilor, prezentul regulament ar trebui să se aplice, de asemenea, în cazul soluționării pe cale extrajudiciară a litigiilor inițiate de comercianți împotriva consumatorilor, atunci când procedurile SAL relevante sunt oferite de entitățile SAL care figurează pe lista stabilită în conformitate cu articolul 20 alineatul (2) din Directiva 2013/11/UE. Aplicarea prezentului regulament în cazul unor astfel de dispute nu ar trebui să creeze nicio obligație pentru statele membre de a asigura faptul că entitățile SAL oferă asemenea proceduri.

(11)

Deși în special consumatorii și comercianții care efectuează tranzacții transfrontaliere online vor beneficia de pe urma platformei SOL, prezentul regulament ar trebui să se aplice și tranzacțiilor interne online pentru a permite veritabile condiții echitabile de concurență în domeniul comerțului electronic.

(12)

Prezentul regulament nu ar trebui să aducă atingere Directivei 2008/52/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 21 mai 2008 privind anumite aspecte ale medierii în materie civilă și comercială (4).

(13)

Definiția „consumatorului” ar trebui să includă persoanele fizice care acționează în afara activității lor comerciale, de afaceri, meșteșugărești sau profesionale. Dacă însă contractul este încheiat în scopuri parțial circumscrise activității comerciale și parțial aflate în afara acesteia (contracte cu dublu scop) și dacă scopul comercial este într-atât de limitat, încât nu are o pondere predominantă în contextul general al livrării, respectiva persoană ar trebui să fie, și ea, considerată drept un consumator.

(14)

Definiția „contractului de vânzare sau de prestare de servicii online” ar trebui să includă un contract de vânzare sau de prestare de servicii în cazul în care comerciantul sau intermediarul său propune, prin intermediul unui site internet ori prin alte mijloace electronice, bunuri sau servicii pe care consumatorul le comandă pe respectivul site internet sau prin alte mijloace electronice. De asemenea, această definiție ar trebui să includă cazurile în care consumatorul a accesat site-ul internet sau alte servicii ale societății informaționale prin intermediul unui dispozitiv electronic mobil, precum telefonul mobil.

(15)

Prezentul regulament nu ar trebui să se aplice litigiilor dintre consumatori și comercianți care rezultă din contractele de vânzare sau de prestare de servicii offline și litigiilor dintre comercianți.

(16)

Prezentul regulament ar trebui să fie luat în considerare în coroborare cu Directiva 2013/11/UE, care solicită statelor membre să se asigure că toate litigiile dintre consumatorii rezidenți și comercianții stabiliți în Uniune care rezultă din vânzarea de bunuri sau din prestarea de servicii pot fi transmise unei entități SAL.

(17)

Înainte de a-și transmite reclamația către o entitate SAL prin intermediul platformei SOL, consumatorii ar trebui încurajați de către statele membre să contacteze comerciantul prin orice modalități adecvate, în scopul soluționării pe cale amiabilă a litigiului.

(18)

Prezentul regulament vizează crearea unei platforme SOL la nivelul Uniunii. Platforma SOL ar trebui să ia forma unui site internet interactiv, care să ofere un punct de intrare unic pentru consumatorii și comercianții care doresc o soluționare pe cale extrajudiciară a litigiilor rezultate din tranzacții online. Platforma SOL ar trebui să furnizeze informații generale privind soluționarea extrajudiciară a litigiilor contractuale care apar între consumatori și comercianți în urma contractelor de vânzări sau de prestare de servicii online. Platforma SOL ar trebui să le permită consumatorilor și comercianților să depună reclamații prin completarea unui formular electronic de reclamație disponibil în toate limbile oficiale ale instituțiilor Uniunii și să anexeze documente relevante. Platforma ar trebui să transmită reclamațiile unei entități SAL competente pentru instrumentarea litigiului în cauză. Platforma SOL ar trebui să ofere, în mod gratuit, un instrument electronic de gestionare a cazului care să le permită entităților SAL să desfășoare, prin intermediul platformei SOL, procedura de soluționare a litigiului cu părțile implicate. Entitățile SAL nu ar trebui să fie obligate să utilizeze instrumentul de gestionare a cazului.

(19)

Comisia ar trebui să fie responsabilă de dezvoltarea, funcționarea și întreținerea platformei SOL și de asigurarea tuturor dotările tehnice pentru funcționarea platformei. Platforma SOL ar trebui să ofere o funcție de traducere electronică care să permită părților și entității SAL să traducă, după caz, informațiile transmise prin platforma SOL și necesare pentru soluționarea litigiului. Această funcție ar trebui să poată asigura toate traducerile necesare și ar trebui sprijinită, dacă este necesar, de traducători. De asemenea, Comisia ar trebui să ofere, pe platforma SOL, informații adresate reclamanților privind posibilitatea de a solicita asistență din partea punctelor de contact SOL.

(20)

Platforma SOL ar trebui să permită schimbul sigur de date cu entitățile SAL și să respecte principiile care stau la baza cadrului de interoperabilitate european adoptat în temeiul Deciziei 2004/387/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 21 aprilie 2004 privind furnizarea interoperabilă de servicii de guvernare electronică paneuropene către administrațiile publice, întreprinderi și cetățeni (IDABC) (5).

(21)

Accesul la platforma SOL ar trebui asigurat mai ales prin portalul „Europa ta” creat în conformitate cu anexa II la Decizia 2004/387/CE, care oferă acces la informații paneuropene, multilingve online și la servicii interactive destinate întreprinderilor și cetățenilor din Uniune. Platforma SOL ar trebui pusă în evidență pe portalul „Europa ta”.

(22)

O platformă SOL la nivelul Uniunii ar trebui să se bazeze pe entitățile SAL existente în statele membre și să respecte tradițiile juridice ale statelor membre. Prin urmare, entitățile SAL care au primit o reclamație prin intermediul platformei ar trebui să aplice propriile norme de procedură, inclusiv propriile norme în materie de costuri. Cu toate acestea, prezentul regulament vizează stabilirea unor norme comune aplicabile acestor proceduri, care să le garanteze eficacitatea. Acestea ar trebui să includă norme care să prevadă că o astfel de soluționare a litigiilor nu necesită prezența fizică a părților sau a reprezentanților acestora în fața entității SAL, cu excepția cazului în care normele sale de procedură prevăd această posibilitate și părțile sunt de acord.

(23)

Asigurarea înregistrării pe platforma SOL a tuturor entităților SAL înscrise pe lista stabilită în conformitate cu articolul 20 alineatul (2) din Directiva 2013/11/UE ar trebui să permită o acoperire completă în ceea ce privește soluționarea online pe cale extrajudiciară pentru litigiile care rezultă din contractele de vânzare sau de prestare de servicii online.

(24)

Prezentul regulament nu ar trebui să împiedice funcționarea niciunei entități de soluționare a litigiilor care își desfășoară activitatea online sau a oricărui mecanism SOL din cadrul Uniunii. Acesta nu ar trebui să împiedice entitățile sau mecanismele de soluționare a litigiilor să instrumenteze litigiile online care le-au fost transmise în mod direct.

(25)

În fiecare stat membru ar trebui desemnate puncte de contact SOL care găzduiesc cel puțin doi consilieri SOL. Punctele de contact SOL ar trebui să sprijine părțile implicate într-un litigiu prezentat prin intermediul platformei SOL, fără a avea obligația de a traduce documentele aferente litigiului respectiv. Statele membre ar trebui să aibă posibilitatea de a conferi responsabilitatea privind punctele de contact SOL centrelor lor sau rețelei centrelor europene pentru consumatori. Statele membre ar trebui să utilizeze această posibilitate pentru a permite punctelor de contact SOL să beneficieze pe deplin de experiența centrelor sau a rețelei centrelor europene pentru consumatori în ceea ce privește facilitarea soluționării litigiilor între consumatori și comercianți. Comisia ar trebui să instituie o rețea a punctelor de contact SOL pentru a facilita cooperarea acestora și pentru a lucra și a oferi, în cooperare cu statele membre, formarea adecvată destinată punctelor de contact SOL.

(26)

Dreptul la o cale de atac eficientă și la un proces echitabil sunt drepturi fundamentale prevăzute de articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. SOL nu urmărește și nu poate fi concepută pentru a înlocui procedurile judiciare și nici nu ar trebui să-i priveze pe consumatori sau pe comercianți de dreptul lor de a solicita despăgubiri în fața instanțelor judecătorești. Prin urmare, prezentul regulament nu ar trebui să împiedice părțile să își exercite dreptul de acces la sistemul judiciar.

(27)

Prelucrarea informațiilor în temeiul prezentului regulament ar trebui să fie supusă unor garanții stricte de confidențialitate și să fie conformă cu normele privind protecția datelor cu caracter personal prevăzute în Directiva 95/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 24 octombrie 1995 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date (6) și în Regulamentul (CE) nr. 45/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 decembrie 2000 privind protecția persoanelor fizice cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituțiile și organele comunitare și privind libera circulație a acestor date (7). Aceste norme ar trebui să se aplice în cazul prelucrării datelor cu caracter personal efectuate în temeiul prezentului regulament de către diferiții actori care utilizează platforma SOL, indiferent dacă aceștia acționează în mod individual sau împreună cu alți astfel de actori.

(28)

Persoanele vizate ar trebui să fie informate și să își dea acordul cu privire la prelucrarea datelor lor cu caracter personal în cadrul platformei SOL, precum și să fie informate cu privire la drepturile lor în ceea ce privește prelucrarea respectivă, printr-o declarație de confidențialitate completă, care va fi pusă la dispoziția publicului de către Comisie și care va explica, într-un limbaj simplu și clar, operațiunile de prelucrare efectuate sub responsabilitatea diferiților actori din cadrul platformei, în conformitate cu articolele 11 și 12 din Regulamentul (CE) nr. 45/2001 și cu legislația națională adoptată în temeiul articolelor 10 și 11 din Directiva 95/46/CE.

(29)

Prezentul regulament nu ar trebui să aducă atingere dispozițiilor privind confidențialitatea din legislația națională referitoare la SAL.

(30)

Pentru a asigura conștientizarea la scară largă a consumatorilor cu privire la existența platformei SOL, comercianții stabiliți în Uniune care încheie contracte de vânzare sau de prestare de servicii online ar trebui să ofere, pe site-urile lor internet, un link către platforma SOL. De asemenea, comercianții ar trebui să dea informații privind adresa lor electronică, astfel încât consumatorul să aibă un prim punct de contact. O parte semnificativă dintre contractele de vânzare și de prestare de servicii online sunt încheiate utilizând piețe online, care aduc la un loc sau facilitează tranzacțiile online dintre consumatori și comercianți. Piețele online reprezintă platforme online care permit comercianților să își pună produsele și serviciile la dispoziția consumatorilor. Prin urmare, aceste piețe online ar trebui să aibă aceeași obligație de a furniza un link către pagina platformei SOL. Respectiva obligație nu ar trebui să aducă atingere dispozițiilor articolului 13 din Directiva 2013/11/UE privind informarea consumatorilor de către comercianți cu privire la procedurile SAL la care respectivii comercianți sunt supuși și la angajamentul pe care aceștia din urmă și-l iau sau nu de a utiliza proceduri SAL pe care le au cu consumatorii. De asemenea, respectiva obligație nu ar trebui să aducă atingere articolului 6 alineatul (1) litera (t) și articolului 8 din Directiva 2011/83/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 25 octombrie 2011 privind drepturile consumatorilor (8). Articolul 6 alineatul (1) litera (t) din Directiva 2011/83/UE prevede că, în cazul contractelor încheiate cu consumatorii la distanță sau în afara spațiilor comerciale, comerciantul trebuie să-l informeze pe consumator cu privire la posibilitatea de a recurge la un mecanism extrajudiciar de reclamație și de despăgubire la care este supus comerciantul, precum și cu privire la condițiile de acces la acesta, înainte ca respectivul consumator să aibă obligații în temeiul contractului. Din aceleași motive, și anume conștientizarea în rândul consumatorilor, statele membre ar trebui să încurajeze asociațiile de consumatori și asociațiile profesionale să furnizeze un link către pagina web a platformei SOL.

(31)

Pentru a lua în considerare criteriile pe baza cărora entitățile SAL își definesc propriile domenii de aplicare, competența de a adopta acte legislative în conformitate cu articolul 290 din TFUE ar trebui să fie delegată Comisiei în vederea adaptării informațiilor pe care un reclamant trebuie să le ofere în formularul electronic de reclamație disponibil pe platforma SOL. Este deosebit de importantă realizarea de către Comisie a unor consultări adecvate în timpul lucrărilor sale pregătitoare, inclusiv la nivel de experți. Atunci când pregătește și elaborează acte delegate, Comisia ar trebui să asigure transmiterea simultană, la timp și adecvată a documentelor relevante către Parlamentul European și Consiliu.

(32)

Pentru a se asigura condiții uniforme pentru punerea în aplicare a prezentului regulament, Comisiei ar trebui să i se confere competențe de executare în ceea ce privește funcționarea platformei SOL, modalitățile de transmitere a reclamațiilor și cooperarea în cadrul rețelei de puncte de contact SOL. Aceste competențe ar trebui să fie exercitate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 februarie 2011 de stabilire a normelor și principiilor generale privind mecanismele de control de către statele membre al exercitării competențelor de executare de către Comisie (9). Procedura de consultare ar trebui utilizată pentru adoptarea actelor de punere în aplicare referitoare la formularul electronic de reclamație, având în vedere caracterul său pur tehnic. Procedura de examinare ar trebui utilizată pentru adoptarea normelor referitoare la modalitățile de cooperare între consilierii SOL care sunt membri ai rețelei de puncte de contact SOL.

(33)

În aplicarea prezentului regulament, Comisia ar trebui să consulte, după caz, Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor.

(34)

Întrucât obiectivul prezentului regulament, și anume înființarea unei platforme europene SOL pentru litigii online reglementată de norme comune, nu poate fi realizat în mod satisfăcător de către statele membre, având în vedere amploarea și efectele acțiunii și, în consecință, poate fi realizat mai bine la nivelul Uniunii, Uniunea poate adopta măsuri în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este prevăzut la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este enunțat la respectivul articol, prezentul regulament nu depășește ceea ce este necesar pentru atingerea acestui obiectiv.

(35)

Prezentul regulament respectă drepturile fundamentale și principiile consacrate în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, în special la articolele 7, 8, 38 și 47.

(36)

Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor a fost consultată în conformitate cu articolul 28 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 45/2001 și a emis un aviz la 12 ianuarie 2012 (10),

(a)

„consumator” înseamnă un consumator astfel cum este definit la articolul 4 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2013/11/UE;

(b)

„comerciant” înseamnă un comerciant astfel cum este definit la articolul 4 alineatul (1) litera (b) din Directiva 2013/11/UE;

(c)

„contract de vânzare” înseamnă un contract de vânzare astfel cum este definit la articolul 4 alineatul (1) litera (c) din Directiva 2013/11/UE;

(d)

„contract de prestare de servicii” înseamnă un contract de prestare de servicii astfel cum este definit la articolul 4 alineatul (1) litera (d) din Directiva 2013/11/UE;

(e)

„contract de vânzare sau de prestare de servicii online” înseamnă un contract de vânzare sau de prestare de servicii în cazul în care comerciantul sau intermediarul său propune, prin intermediul unui site internet ori prin alte mijloace electronice, bunuri sau servicii pe care consumatorul le comandă pe respectivul site internet sau prin alte mijloace electronice;

(f)

„piață online” înseamnă un furnizor de servicii astfel cum este definit la articolul 2 litera (b) din Directiva 2000/31/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 8 iunie 2000 privind anumite aspecte juridice ale serviciilor societății informaționale, în special ale comerțului electronic, pe piața internă (directiva privind comerțul electronic) (11), care permite consumatorilor și comercianților să încheie contracte de vânzare și de prestare de servicii online pe site-ul internet al pieței online;

(g)

„mijloace electronice” înseamnă un echipament electronic de prelucrare (inclusiv compresia digitală) și de stocare a datelor, care este difuzat, transmis și recepționat în întregime prin cablu, prin radio, prin mijloace optice sau prin alte mijloace electromagnetice;

(h)

„procedură de soluționare alternativă a litigiilor” („procedură SAL”) înseamnă o procedură de soluționare a litigiilor astfel cum se menționează la articolul 2 din prezentul regulament;

(i)

„entitate de soluționare alternativă a litigiilor” („entitate SAL”) înseamnă o entitate SAL astfel cum este definită la articolul 4 alineatul (1) litera (h) din Directiva 2013/11/UE;

(j)

„parte reclamantă” înseamnă consumatorul sau comerciantul care a prezentat o reclamație prin intermediul platformei SOL;

(k)

„parte pârâtă” înseamnă consumatorul împotriva căruia sau comerciantul împotriva căruia a fost prezentată o reclamație prin intermediul platformei SOL;

(l)

„autoritate competentă” înseamnă o autoritate publică astfel cum este definită la articolul 4 alineatul (1) litera (i) din Directiva 2013/11/UE;

(m)

„date cu caracter personal” înseamnă orice informații privind o persoană fizică identificată sau identificabilă („persoana vizată”); o persoană identificabilă este o persoană care poate fi identificată, direct sau indirect, în special prin referire la un număr de identificare sau la unul sau mai multe elemente specifice, proprii identității fizice, fiziologice, psihice, economice, culturale sau sociale a persoanei respective.

(a)

de a furniza un formular electronic de reclamație care să poată fi completat de partea reclamantă în conformitate cu articolul 8;

(b)

de a informa partea pârâtă în legătură cu reclamația;

(c)

de a identifica entitatea SAL competentă sau entitățile SAL competente și de a transmite reclamația entității SAL la care părțile au convenit să recurgă, în conformitate cu articolul 9;

(d)

de a oferi un instrument electronic gratuit de gestionare a cazului care să le permită părților și entității SAL să efectueze online, prin intermediul platformei SOL, procedura de soluționare a litigiilor;

(e)

de a pune la dispoziția părților și a entității SAL traducerea informațiilor care sunt necesare pentru soluționarea litigiului și care sunt schimbate prin intermediul platformei SOL;

(f)

de a furniza un formular electronic cu ajutorul căruia entitățile SAL transmit informațiile menționate la articolul 10 litera (c);

(g)

de a furniza un sistem de feedback care să le permită părților să își exprime punctele de vedere cu privire la funcționarea platformei SOL și la entitatea SAL care a instrumentat litigiul lor;

(h)

de a face publice următoarele:

(a)

facilitarea comunicării între părți și entitatea SAL competentă, dacă se solicită acest lucru, aceasta putând include, în special:

(b)

transmiterea la fiecare doi ani, către Comisie și statele membre, a unui raport de activitate, pe baza experienței practice dobândite în urma exercitării funcțiilor lor.

(a)

informații privind necesitatea ca părțile să convină asupra unei entități SAL căreia să îi fie transmisă reclamația și privind faptul că, în lipsa unui acord între părți sau dacă nu este identificată nicio entitate SAL competentă, reclamația nu mai este instrumentată;

(b)

informații privind entitatea sau entitățile SAL care are (au) competența de a instrumenta reclamația, dacă acestea sunt menționate în formularul electronic de reclamație sau sunt identificate de platforma SOL pe baza informațiilor furnizate în formularul respectiv;

(c)

în cazul în care partea pârâtă este un comerciant, o invitație pentru a specifica, în termen de 10 zile calendaristice:

(d)

în cazul în care partea pârâtă este un consumator, iar comerciantul este obligat să recurgă la o anumită entitate SAL, o invitație pentru a conveni în termen de 10 zile calendaristice asupra entității SAL respective sau, în cazul în care comerciantul nu este obligat să recurgă la o anumită entitate SAL, o invitație pentru a selecționa una sau mai multe entități SAL dintre cele menționate la litera (b);

(e)

numele și coordonatele punctului de contact SOL din statul membru în care partea pârâtă este stabilită sau își are reședința, precum și o scurtă descriere a funcțiilor menționate la articolul 7 alineatul (2) litera (a);

(a)

informațiile menționate la alineatul (3) litera (a);

(b)

în cazul în care partea reclamantă este un consumator, informații despre entitatea sau entitățile SAL menționate de comerciant în conformitate cu alineatul (3) litera (c) și o invitație pentru a conveni în termen de 10 zile calendaristice asupra unei entități SAL;

(c)

în cazul în care partea reclamantă este un comerciant, iar comerciantul nu este obligat să recurgă la o anumită entitate SAL, informații despre entitatea sau entitățile SAL menționate de consumator în conformitate cu alineatul (3) litera (d) și o invitație pentru a conveni în termen de 10 zile calendaristice asupra unei entități SAL;

(d)

numele și coordonatele punctului de contact SOL din statul membru în care partea reclamantă este stabilită sau își are reședința, precum și o scurtă descriere a funcțiilor menționate la articolul 7 alineatul (2) litera (a);

(a)

numele, coordonatele și adresa site-ului internet a entității SAL;

(b)

costurile procedurii SAL, dacă este cazul;

(c)

limba sau limbile în care se poate desfășura procedura SAL;

(d)

durata medie a procedurii SAL;

(e)

caracterul obligatoriu sau neobligatoriu al rezultatului procedurii SAL;

(f)

motivele pentru care entitatea SAL poate refuza să instrumenteze un anumit litigiu în conformitate cu articolul 5 alineatul (4) din Directiva 2013/11/UE.

(a)

încheie procedura SAL în termenul menționat la articolul 8 litera (e) din Directiva 2013/11/UE;

(b)

solicită prezența fizică a părților sau a reprezentanților acestora, cu excepția cazului în care normele sale de procedură prevăd această posibilitate și părțile sunt de acord;

(c)

transmite fără întârziere următoarele informații platformei SOL:

(d)

nu are obligația de a desfășura procedura SAL prin intermediul platformei SOL.

„21.

Regulamentul (UE) nr. 524/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 mai 2013 privind soluționarea online a litigiilor în materie de consum (JO L 165, 18.6.2013, p. 1): articolul 14.”

1.

La articolul 1 alineatele (1) și (2) și la articolul 6 alineatul (2) litera (b), cuvintele „directivele enumerate în anexa I” se înlocuiesc cu cuvintele „actele Uniunii enumerate în anexa I”.

2.

În titlul anexei I, cuvintele „LISTA DIRECTIVELOR” se înlocuiesc cu cuvintele „LISTA ACTELOR UNIUNII”.

3.

La anexa I, se adaugă următorul punct:

—

articolul 2 alineatul (3) și articolul 7 alineatele (1) și (5), care se aplică de la.9 iulie 2015;

—

articolul 5 alineatele (1) și (7), articolul 6, articolul 7 alineatul (7), articolul 8 alineatele (3) și (4) și articolele 11, 16 și 17, care se aplică de la 8 iulie 2013.

18.6.2013   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 165/13

(1)

Decizia nr. 280/2004/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 11 februarie 2004 privind un mecanism de monitorizare a emisiilor de gaze cu efect de seră în cadrul Comunității și de punere în aplicare a Protocolului de la Kyoto (4) a stabilit un cadru pentru monitorizarea tuturor emisiilor antropice de la surse și a eliminării de către absorbanți a gazelor cu efect de seră, evaluând progresul înregistrat cu privire la îndeplinirea angajamentelor referitoare la emisiile în cauză, precum și la punerea în aplicare a cerințelor de monitorizare și de raportare în temeiul Convenției-cadru a Organizației Națiunilor Unite asupra schimbărilor climatice („CCONUSC”) (5) și al Protocolului de la Kyoto (6) în Uniune. În vederea luării în considerare a progreselor recente și viitoare înregistrate la nivel internațional cu privire la CCONUSC și Protocolul de la Kyoto, precum și în vederea punerii în aplicare a noilor cerințe de monitorizare și de raportare prevăzute de legislația Uniunii, Decizia nr. 280/2004/CE ar trebui să fie înlocuită.

(2)

Decizia nr. 280/2004/CE ar trebui să fie înlocuită cu un regulament având în vedere domeniul mai extins de aplicare a dreptului Uniunii, includerea categoriilor suplimentare de persoane cărora li se adresează obligațiile respective, caracterul mai complex și eminamente tehnic al dispozițiilor introduse, necesitatea crescândă a unor norme uniforme aplicabile pe întregul teritoriu al Uniunii, precum și în scopul facilitării punerii în aplicare.

(3)

Obiectivul final al CCONUSC îl reprezintă stabilizarea concentrațiilor de gaze cu efect de seră în atmosferă la un nivel care să împiedice orice perturbare antropogenă periculoasă a sistemului climatic. În vederea atingerii acestui obiectiv, creșterea globală a temperaturii medii anuale la suprafață nu ar trebui să depășească nivelurile preindustriale cu mai mult de 2 °C.

(4)

Sunt necesare o monitorizare și raportare detaliate și evaluarea periodică a emisiilor de gaze cu efect de seră ale Uniunii și ale statelor membre, precum și a eforturilor depuse de acestea pentru abordarea schimbărilor climatice.

(5)

Decizia 1/CP.15, adoptată în cadrul Conferinței părților la CCONUSC („Decizia 1/CP.15”) și Decizia 1/CP.16, adoptată în cadrul Conferinței părților la CCONUSC („Decizia 1/CP.16”) au contribuit în mod semnificativ la progresul înregistrat în abordarea într-o manieră echilibrată a provocărilor ridicate de schimbările climatice. Deciziile respective au introdus noi cerințe de monitorizare și de raportare care se aplică în ceea ce privește punerea în aplicare a strategiilor ambițioase de reducere a emisiilor asumate de Uniune și de statele sale membre, oferind sprijin țărilor în curs de dezvoltare. De asemenea, deciziile respective recunosc importanța abordării în mod prioritar a măsurilor de adaptare la schimbările climatice, precum și a măsurilor de atenuare a acestora. Decizia 1/CP.16 solicită, în egală măsură, țărilor dezvoltate să elaboreze strategii sau planuri de dezvoltare cu emisii scăzute de carbon. Se așteaptă ca astfel de strategii sau planuri să contribuie la trecerea la o societate cu emisii reduse de carbon și să asigure o creștere continuă și o dezvoltare durabilă, precum și la realizarea de progrese în mod eficient din punct de vedere al costurilor în vederea realizării obiectivului climatic pe termen lung, ținând cont în mod corespunzător de etapele intermediare. Prezentul regulament ar trebui să faciliteze punerea în aplicare a acestor cerințe de monitorizare și de raportare.

(6)

Ansamblul de acte ale Uniunii adoptate în 2009 și denumite, în mod colectiv „pachetul privind clima și energia”, în special Decizia nr. 406/2009/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 aprilie 2009 privind efortul statelor membre de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră astfel încât să respecte angajamentele Comunității de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră până în 2020 (7) și Directiva 2009/29/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 aprilie 2009 de modificare a Directivei 2003/87/CE în vederea îmbunătățirii și extinderii sistemului comunitar de comercializare a cotelor de emisie de gaze cu efect de seră (8), marchează un alt angajament ferm al Uniunii și al statelor membre de a reduce în mod semnificativ emisiile de gaze cu efect de seră. Sistemul Uniunii de monitorizare și de raportare a emisiilor ar trebui să fie, de asemenea, actualizat având în vedere noile cerințe stabilite în temeiul celor două acte juridice menționate.

(7)

În temeiul CCONUSC, Uniunea și statele membre s-au angajat să dezvolte, să actualizeze în mod periodic, să publice și să raporteze Conferinței părților inventarele naționale de emisii antropice de la surse și de eliminare de către absorbanți a tuturor gazelor cu efect de seră care nu sunt controlate prin Protocolul de la Montreal din 1987 privind substanțele care diminuează stratul de ozon la Convenția de la Viena privind protecția stratului de ozon (9) („Protocolul de la Montreal”), utilizând metodologiile comparabile convenite în cadrul Conferinței părților.

(8)

Articolul 5 alineatul (1) din Protocolul de la Kyoto solicită Uniunii și statelor membre să stabilească și să păstreze un sistem național pentru estimarea emisiilor antropice de la surse și a eliminării de către absorbanți a tuturor gazelor cu efect de seră care nu sunt controlate prin Protocolul de la Montreal, cu scopul de a asigura punerea în aplicare a altor dispoziții ale Protocolului de la Kyoto. În acest demers, Uniunea și statele membre ar trebui să aplice orientările referitoare la sistemele naționale prevăzute în anexa la Decizia 19/CMP.1 a Conferinței părților la CCONUSC care funcționează ca reuniune a părților la Protocolul de la Kyoto (Decizia 19/CMP.1). De asemenea, Decizia 1/CP.16 solicită instituirea unor acorduri naționale în vederea estimării emisiilor antropice de la surse și a eliminării de către absorbanți a tuturor gazelor cu efect de seră care nu sunt controlate prin Protocolul de la Montreal. Prezentul regulament ar trebui să permită punerea în aplicare a ambelor cerințe.

(9)

Cipru și Malta sunt incluse în anexa I la CCONUSC în temeiul Deciziei 10/CP.17 a Conferinței părților la CCONUSC, care produce efecte de la 9 ianuarie 2013 și, respectiv, în temeiul Deciziei 3/CP.15 a Conferinței părților la CCONUSC, care produce efecte de la 26 octombrie 2010.

(10)

Experiența acumulată în urma punerii în aplicare a Deciziei nr. 280/2004/CE a arătat necesitatea sporirii sinergiilor și a coerenței cu raportarea în temeiul altor instrumente juridice, în special Directiva 2003/87/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 octombrie 2003 de stabilire a unui sistem de comercializare a cotelor de emisie de gaze cu efect de seră în cadrul Comunității (10), Regulamentul (CE) nr. 166/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 ianuarie 2006 de instituire a unui registru european al emisiilor și transferului de poluanți (11), Directiva 2001/81/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 octombrie 2001 privind plafoanele naționale de emisie pentru anumiți poluanți atmosferici (12), Regulamentul (CE) nr. 842/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 mai 2006 privind anumite gaze fluorurate cu efect de seră (13) și Regulamentul (CE) nr. 1099/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 22 octombrie 2008 privind statisticile în domeniul energiei (14). În timp ce raționalizarea cerințelor de raportare va necesita modificarea instrumentelor juridice individuale, utilizarea de date coerente pentru raportarea emisiilor de gaze cu efect de seră este esențială în vederea asigurării calității raportării emisiilor.

(11)

Cel de al patrulea raport de evaluare al Grupului interguvernamental privind schimbările climatice (IPCC) a identificat un potențial de încălzire globală al trifluorurei de azot („NF3”) de aproximativ 17 000 mai mare decât al dioxidului de carbon (CO2). NF3 este utilizată tot mai mult în industria electronică ca înlocuitor al perfluorocarburilor („PFC”) și al hexafluorurii de sulf (SF6). În conformitate cu articolul 191 alineatul (2) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), politica de mediu a Uniunii trebuie să se bazeze pe principiul precauției. Acest principiu impune monitorizarea NF3 în vederea evaluării nivelului de emisii în Uniune și, după caz, în vederea definirii acțiunilor de atenuare.

(12)

Datele raportate în prezent în inventarele naționale de emisii de gaze cu efect de seră și în registrele naționale și ale Uniunii nu sunt suficiente pentru a stabili, la nivel de stat membru, emisiile de CO2 produse de aviația civilă la nivel național și care nu sunt reglementate de Directiva 2003/87/CE. În momentul adoptării obligațiilor de raportare, Uniunea nu ar trebui să impună statelor membre și întreprinderilor mici și mijlocii („IMM-uri”) sarcini care nu sunt proporționale cu obiectivele urmărite. Emisiile de CO2 generate de aviație, care nu sunt reglementate de Directiva 2003/87/CE, reprezintă doar o foarte mică parte din totalul emisiilor de gaze cu efect de seră, iar stabilirea unui sistem de raportare a acestor emisii ar constitui o sarcină nejustificată în lumina cerințelor existente pentru sectorul mai larg, în conformitate cu Directiva 2003/87/CE. În consecință, emisiile de CO2 din categoria sursă a IPCC „1.A.3.A aviația civilă” ar trebui considerate ca fiind egale cu zero în sensul articolului 3 și al articolului 7 alineatul (1) din Decizia nr. 406/2009/CE.

(13)

Pentru a se asigura eficacitatea dispozițiilor pentru monitorizarea și raportarea emisiilor de gaze cu efect de seră, este necesar să se evite creșterea și mai mare a sarcinii administrative și financiare suportate deja de către statele membre.

(14)

Deși emisiile și absorbțiile de gaze cu efect de seră legate de folosința terenurilor, schimbarea folosinței terenurilor și silvicultură („LULUCF”) se integrează în obiectivul Uniunii de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră în temeiul Protocolului de la Kyoto, acestea nu fac parte din obiectivul de 20 % până în 2020 în temeiul pachetului privind clima și energia. Articolul 9 din Decizia nr. 406/2009/CE impune Comisiei să evalueze modalitățile de includere a emisiilor și absorbțiilor rezultate din activități legate de LULUCF în cadrul angajamentului Uniunii de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră, garantând caracterul permanent și integritatea din punctul de vedere al mediului a contribuției LULUCF și asigurând acuratețea monitorizării și a contabilizării emisiilor și absorbțiilor relevante. Aceasta presupune, de asemenea, ca Comisia să prezinte o propunere legislativă, după caz, care să intre în vigoare începând cu anul 2013. La 12 martie 2012, Comisia a înaintat Parlamentului European și Consiliului o propunere, ca prim pas în direcția includerii sectorului LULUCF în angajamentul Uniunii privind reducerea emisiilor de gaze, ceea s-a concretizat în adoptarea Deciziei nr. 529/2013/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 21 mai 2013 privind normele de contabilizare referitoare la emisiile și absorbțiile de gaze cu efect de seră care rezultă din activități legate de folosința terenurilor, schimbarea folosinței terenurilor și silvicultură și privind informații referitoare la acțiunile legate de activitățile respective (15).

(15)

Uniunea și statele membre ar trebui să depună eforturi pentru a furniza informații cât mai actualizate cu privire la emisiile de gaze cu efect de seră, în special în cadrul Strategiei Europa 2020 și al termenelor sale limită precise. Prezentul regulament ar trebui să permită pregătirea unor astfel de estimări în cel mai scurt timp posibil pe baza utilizării informațiilor statistice și de alt tip, precum, după caz, datele transmise de sateliți spațiali furnizate de programul Monitorizare globală pentru mediu și securitate și de alte sisteme de sateliți.

(16)

Deoarece Comisia a anunțat că intenționează să propună noi cerințe de monitorizare și raportare pentru emisii care rezultă din transportul maritim, inclusiv modificări la prezentul regulament, după caz, prezentul regulament nu ar trebui să anticipeze o astfel de propunere și, prin urmare, nu ar trebui să se introducă momentan în prezentul regulament dispoziții privind monitorizarea și raportarea emisiilor care rezultă din transportul maritim.

(17)

Experiența acumulată în urma punerii în aplicare a Deciziei nr. 280/2004/CE a demonstrat necesitatea îmbunătățirii transparenței, acurateței, coerenței, integralității și comparabilității informațiilor raportate cu privire la politici, măsuri și prognoze. Decizia nr. 406/2009/CE solicită statelor membre să raporteze progresul prognozat cu privire la îndeplinirea obligațiilor care le revin în temeiul deciziei respective, inclusiv informațiile referitoare la politicile, măsurile și prognozele naționale. Strategia Europa 2020 a stabilit o agendă economică și politică integrată care impune Uniunii și statelor membre să depună eforturi suplimentare în ceea ce privește raportarea în timp util a politicilor și măsurilor privind schimbările climatice, precum și a efectelor preconizate ale acestora asupra emisiilor. Crearea unor sisteme la nivelul Uniunii și al statelor membre, combinată cu o mai bună orientare în materie de raportare, ar trebui să contribuie în mod semnificativ la îndeplinirea acestor obiective. De asemenea, pentru a se asigura faptul că Uniunea îndeplinește cerințele internaționale și naționale de raportare a prognozelor privind emisiile de gaze cu efect de seră și pentru a evalua progresul înregistrat de aceasta cu privire la îndeplinirea angajamentelor și a obligațiilor sale internaționale și naționale, Comisia ar trebui, de asemenea, să elaboreze și să utilizeze prognoze privind emisiile de gaze cu efect de seră.

(18)

Este necesar ca statele membre să furnizeze informații îmbunătățite în vederea monitorizării progresului și a acțiunilor întreprinse de acestea cu privire la adaptarea la schimbările climatice. Aceste informații sunt necesare pentru conceperea unei strategii cuprinzătoare de adaptare a Uniunii în urma publicării Cărții albe a Comisiei din 1 aprilie 2009 intitulate „Adaptarea la schimbările climatice: către un cadru de acțiune la nivel european”. Raportarea informațiilor privind adaptarea va permite statelor membre să facă schimb de cele mai bune practici și să-și evalueze necesitățile și nivelul de pregătire necesare pentru a aborda schimbările climatice.

(19)

În temeiul Deciziei 1/CP.15, Uniunea și statele membre s-au angajat să asigure o finanțare considerabilă în domeniul climei pentru a susține acțiunile de adaptare și atenuare în țările în curs de dezvoltare. În conformitate cu punctul 40 din Decizia 1/CP.16, toate țările dezvoltate care sunt parte la CCONUSC trebuie să-și îmbunătățească modalitățile de raportare privind furnizarea de sprijin financiar, tehnologic și pentru dezvoltarea capacității destinat țărilor în curs de dezvoltare care sunt parte la CCONUSC. Îmbunătățirea modalităților de raportare este esențială pentru recunoașterea eforturilor depuse de Uniune și de statele membre în vederea îndeplinirii angajamentelor asumate. De asemenea, Decizia 1/CP.16 prevede un nou mecanism tehnologic pentru îmbunătățirea transferului internațional de tehnologie. Prezentul regulament ar trebui să asigure raportarea, pe baza celor mai bune date disponibile, a informațiilor actualizate referitoare la activitățile privind transferul de tehnologie către țările în curs de dezvoltare.

(20)

Directiva 2008/101/CE a Parlamentului European și a Consiliului (16) a modificat Directiva 2003/87/CE astfel încât să includă activitățile de aviație în sistemul de comercializare a cotelor de emisie de gaze cu efect de seră în cadrul Uniunii. Directiva 2003/87/CE conține dispoziții referitoare la utilizarea veniturilor din licitații, la raportarea utilizării veniturilor din licitații de către statele membre, precum și la acțiunile întreprinse în temeiul articolului 3d din directiva respectivă. Directiva 2003/87/CE, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2009/29/CE, conține, în prezent, și dispoziții referitoare la utilizarea veniturilor din licitații și stabilește că cel puțin 50 % din aceste venituri ar trebui să fie utilizate în scopul uneia sau al mai multora dintre activitățile menționate la articolul 10 alineatul (3) din Directiva 2003/87/CE. Transparența cu privire la utilizarea veniturilor obținute în urma licitării cotelor în temeiul Directivei 2003/87/CE este esențială pentru susținerea angajamentelor Uniunii.

(21)

În temeiul CCONUSC, Uniunea și statele sale membre s-au angajat să dezvolte, să actualizeze în mod periodic, să publice și să raporteze Conferinței părților comunicările naționale și rapoartele bienale, utilizând orientările, metodologiile și formatele convenite de Conferința părților. Decizia 1/CP.16 solicită îmbunătățirea modalităților de raportare referitoare la obiectivele privind atenuarea și furnizarea de sprijin financiar, tehnologic și pentru construirea capacității în țările în curs de dezvoltare.

(22)

Decizia nr. 406/2009/CE a transformat ciclul anual actual de raportare într-un ciclu de angajamente anuale care impune o revizuire cuprinzătoare a inventarelor statelor membre privind gazele cu efect de seră într-o perioadă de timp mai scurtă decât cea stabilită pentru revizuirea inventarului actual al CCONUSC cu scopul de a permite utilizarea flexibilităților și, după caz, aplicarea acțiunilor corective la sfârșitul fiecărui an relevant. Este necesară stabilirea la nivelul Uniunii a unui proces de revizuire a inventarelor privind gazele cu efect de seră transmise de către statele membre, astfel încât să se asigure faptul că gradul de respectare a Deciziei nr. 406/2009/CE este evaluat într-o manieră credibilă, coerentă, transparentă și în timp util.

(23)

În prezent se discută în cadrul procesului CCONUSC o serie de elemente tehnice referitoare la raportarea emisiilor de la surse și a eliminării de către absorbanți a gazelor cu efect de seră, cum ar fi potențialele de încălzire globală, anvergura gazelor cu efect de seră raportate și orientările metodologice din partea IPCC care urmează să fie utilizate pentru pregătirea inventarelor naționale privind gazele cu efect de seră. Revizuirea elementelor metodologice în contextul procesului CCONUSC și recalculările ulterioare ale seriilor cronologice de emisii de gaze cu efect de seră pot modifica nivelul și tendințele acestor emisii. Comisia ar trebui să monitorizeze astfel de evoluții la nivel internațional și, dacă este necesar, să propună revizuirea prezentului regulament pentru a asigura coerența cu metodologiile utilizate în contextul procesului CCONUSC.

(24)

În conformitate cu orientările actuale din cadrul CCONUSC privind raportarea gazelor cu efect de seră, calculul și raportarea emisiilor de metan se bazează pe potențiale de încălzire globală asociate pe un interval de timp de 100 de ani. Dat fiind potențialul ridicat de încălzire globală și durata de viață relativ scurtă în atmosferă a metanului, Comisia ar trebui să analizeze în ce mod ar fi afectate politicile și măsurile de adoptare a unui interval de timp de 20 de ani în cazul metanului.

(25)

Ținând cont de Rezoluția Parlamentului European din 14 septembrie 2011 referitoare la o abordare globală privind emisiile antropice cu efecte asupra climei, altele decât cele de CO2 și odată cu obținerea unui acord în cadrul CCONUSC privind utilizarea orientărilor IPCC aprobate și publicate referitoare la monitorizarea și raportarea emisiilor de carbon negru, Comisia ar trebui să analizeze implicațiile asupra politicilor și măsurilor și, după caz, să modifice anexa I la prezentul regulament.

(26)

Emisiile de gaze cu efect de seră raportate de-a lungul seriilor cronologice ar trebui estimate prin intermediul acelorași metode. Datele privind activitatea subiacentă și factorii de emisie ar trebui obținute și utilizate într-o manieră coerentă, prin care să se asigure faptul că modificările survenite cu privire la tendințele emisiilor nu sunt introduse ca rezultat al modificărilor suferite de metodele sau ipotezele de estimare. Recalculările emisiilor de gaze cu efect de seră ar trebui efectuate în conformitate cu orientările convenite, în vederea îmbunătățirii coerenței, acurateței și integralității seriilor cronologice raportate și a punerii în aplicare a unor metode mai detaliate. Atunci când metodologia sau modalitatea de colectare a datelor privind activitatea subiacentă și factorii de emisie au suferit modificări, statele membre ar trebui să recalculeze inventarele pentru seriile cronologice raportate și să evalueze necesitatea recalculărilor pe baza motivelor furnizate în orientările convenite, în special pentru categoriile-cheie. Prezentul regulament ar trebui să prevadă dacă și în ce condiții ar trebui luate în calcul efectele unor astfel de recalculări în scopul de a stabili nivelul anual de emisii alocate.

(27)

Aviația are impact asupra climei globale prin emisiile de CO2, dar și prin alte emisii, inclusiv emisiile de oxizi de azot, și mecanisme, precum creșterea stratului de nori cirrus. Având în vedere evoluția rapidă a înțelegerii din punct de vedere științific a acestui impact, ar trebui să se efectueze cu regularitate o evaluare actualizată a impactului independent de CO2 al aviației asupra climei globale în contextul prezentului regulament. Modelarea utilizată în acest sens ar trebui să se adapteze la progresele științifice. Pe baza propriilor evaluări a acestui impact, Comisia ar putea lua în considerare opțiuni de politică relevante pentru abordarea lor.

(28)

Agenția Europeană de Mediu urmărește să susțină dezvoltarea durabilă și să contribuie la îmbunătățirea semnificativă și măsurabilă a mediului în Europa prin furnizarea de informații actuale, orientate, relevante și fiabile legislatorilor, instituțiilor publice și publicului larg. Agenția Europeană de Mediu ar trebui să ofere asistență Comisiei, după caz, la lucrările de monitorizare și raportare, în special în contextul sistemului de inventariere al Uniunii și al sistemului acesteia privind prognozele, politicile și măsurile, la efectuarea expertizei anuale de revizuire a inventarelor statelor membre, la evaluarea progreselor înregistrate în vederea îndeplinirii angajamentelor Uniunii de reducere a emisiilor, la menținerea platformei europene pentru adaptarea la schimbările climatice în ceea ce privește impactul schimbărilor climatice, vulnerabilitățile și adaptarea la schimbările climatice, precum și la comunicarea de informații pertinente privind clima către publicul larg.

(29)

Toate cerințele referitoare la furnizarea de informații și de date în temeiul prezentului regulament ar trebui să facă obiectul normelor Uniunii privind protecția datelor și confidențialitatea comercială.

(30)

Informațiile și datele colectate în temeiul prezentului regulament pot contribui și ele la formularea și evaluarea politicii viitoare a Uniunii cu privire la schimbările climatice.

(31)

Comisia ar trebui să urmărească punerea în aplicare a cerințelor de monitorizare și de raportare în temeiul prezentului regulament, precum și evoluțiile ulterioare înregistrate în temeiul CCONUSC și al Protocolului de la Kyoto cu scopul de a asigura coerența. În acest sens, Comisia ar trebui să înainteze, dacă este oportun, o propunere legislativă Parlamentului European și Consiliului.

(32)

Cu scopul de a asigura condiții uniforme pentru punerea în aplicare a articolului 5 alineatul (4), a articolului 7 alineatele (7) și (8), a articolului 8 alineatul (2), a articolului 12 alineatul (3), a articolului 17 alineatul (4) și a articolului 19 alineatele (5) și (6) din prezentul regulament, ar trebui să se confere Comisiei competențe de executare. Cu excepția articolului 19 alineatul (6), aceste competențe ar trebui exercitate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 februarie 2011 de stabilire a normelor și principiilor generale privind mecanismele de control de către statele membre al exercitării competențelor de executare de către Comisie (17).

(33)

În vederea stabilirii cerințelor armonizate de raportare cu privire la monitorizarea emisiilor de gaze cu efect de seră și a altor informații relevante pentru politica privind schimbările climatice, ar trebui să se delege Comisiei competența de adoptare a actelor în conformitate cu articolul 290 din TFUE în vederea revizuirii anexei I și a anexei III la prezentul regulament în conformitate cu deciziile luate în cadrul CCONUSC și al Protocolului de la Kyoto; în vederea luării în considerare a modificărilor potențialelor de încălzire globală și a orientărilor de inventariere convenite la nivel internațional; în vederea stabilirii cerințelor de bază pentru sistemul de inventariere al Uniunii; și în vederea înființării registrului Uniunii. Este deosebit de important ca Comisia să desfășoare consultări adecvate pe parcursul lucrărilor sale pregătitoare, inclusiv la nivel de experți. În momentul elaborării și redactării actelor delegate, Comisia ar trebui să asigure transmiterea simultană, corespunzătoare și în timp util a documentelor relevante către Parlamentul European și Consiliu.

(34)

Deoarece obiectivele prezentului regulament, și anume instituirea unui mecanism de monitorizare și de raportare a emisiilor de gaze cu efect de seră, precum și de raportare, la nivel național și al Uniunii, a altor informații relevante pentru schimbările climatice, nu pot fi realizate în mod satisfăcător de către statele membre și, în consecință, având în vedere amploarea și efectele acțiunii propuse, pot fi mai bine realizate la nivelul Uniunii, aceasta poate adopta măsuri în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este prevăzut la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este enunțat în articolul respectiv, prezentul regulament nu depășește ceea ce este necesar pentru realizarea acestor obiective,

(a)

asigurarea unei raportări actuale, transparente, exacte, coerente, comparabile și integrale din partea Uniunii și a statelor sale membre către secretariatul CCONUSC;

(b)

raportarea și verificarea informațiilor cu privire la angajamentele Uniunii și ale statelor sale membre, asumate în temeiul CCONUSC, al Protocolului de la Kyoto și al deciziilor adoptate în temeiul acestora, precum și evaluarea progreselor în ceea ce privește respectarea acestor angajamente;

(c)

monitorizarea și raportarea tuturor emisiilor antropice de la surse și a eliminării de către absorbanți a tuturor gazelor cu efect de seră care nu sunt controlate de Protocolul de la Montreal privind substanțele care diminuează stratul de ozon în statele membre;

(d)

monitorizarea, raportarea, revizuirea și verificarea emisiilor de gaze cu efect de seră și a altor informații în temeiul articolului 6 din Decizia nr. 406/2009/CE;

(e)

raportarea utilizării veniturilor generate prin licitarea certificatelor în temeiul articolului 3d alineatele (1) sau (2) sau al articolului 10 alineatul (1) din Directiva 2003/87/CE, în conformitate cu articolul 3d alineatul (4) și cu articolul 10 alineatul (3) din directiva respectivă;

(f)

monitorizarea și raportarea acțiunilor întreprinse de statele membre în vederea adaptării la consecințele inevitabile ale schimbărilor climatice în mod eficient din perspectiva costurilor;

(g)

evaluarea progreselor înregistrate de statele membre în ceea ce privește îndeplinirea obligațiilor lor în temeiul Deciziei nr. 406/2009/CE.

(a)

raportării strategiilor de dezvoltare cu emisii reduse de carbon elaborate de Uniune și de statele sale membre, precum și oricăror actualizări ale acestora în conformitate cu Decizia 1/CP.16;

(b)

emisiilor de gaze cu efect de seră incluse în anexa I la prezentul regulament provenind de la sectoare și surse și eliminării de către absorbanți, cuprinse în inventarele naționale de gaze cu efect de seră în temeiul articolului 4 alineatul (1) litera (a) din CCONUSC și având loc pe teritoriile statelor membre;

(c)

emisiilor de gaze cu efect de seră care se încadrează în domeniul de aplicare a articolului 2 alineatul (1) din Decizia nr. 406/2009/CE;

(d)

impactului independent de CO2 asupra climei, asociat emisiilor generate de aviația civilă;

(e)

prognozelor Uniunii și statelor membre privind emisiile antropice de la surse și eliminarea de către absorbanți a gazelor cu efect de seră care nu sunt controlate de Protocolul de la Montreal, precum și politicilor și măsurilor elaborate de statele membre în legătură cu acestea;

(f)

sprijinului financiar și tehnologic agregat, acordat țărilor în curs de dezvoltare în conformitate cu cerințele stabilite în temeiul CCONUSC;

(g)

utilizării veniturilor din licitarea certificatelor de emisie în temeiul articolului 3d alineatele (1) și (2) și al articolului 10 alineatul (1) din Directiva 2003/87/CE;

(h)

acțiunilor întreprinse de statele membre în vederea adaptării la schimbările climatice.

1.

„potențial de încălzire globală” al unui gaz înseamnă aportul total la încălzirea globală rezultat în urma emisiei unei unități din gazul respectiv raportat la o unitate din gazul de referință, CO2, căreia i se alocă valoarea 1;

2.

„sistem național de inventariere” înseamnă un sistem de dispoziții instituționale, juridice și procedurale stabilite într-un stat membru în vederea estimării emisiilor antropice de la surse și a eliminării de către absorbanți a tuturor gazelor cu efect de seră necontrolate prin Protocolul de la Montreal, precum și în vederea raportării și arhivării informațiilor privind inventarierea, în conformitate cu Decizia 19/CMP.1 sau cu alte decizii relevante ale organismelor instituite prin CCONUSC sau prin Protocolul de la Kyoto;

3.

„autorități competente în ceea ce privește inventarierea” înseamnă autorități cărora li se încredințează în temeiul unui sistem național de inventariere sarcina de a compila inventarul gazelor cu efect de seră;

4.

„asigurarea calității” înseamnă un sistem planificat de proceduri de revizuire care să garanteze că obiectivele privind calitatea datelor sunt îndeplinite și că cele mai bune estimări și informații sunt raportate pentru a susține eficiența programului de control al calității și pentru a asista statele membre;

5.

„controlul calității” înseamnă un sistem de activități tehnice de rutină pentru măsurarea și controlul calității informațiilor și a estimărilor compilate cu scopul de a asigura integritatea, corectitudinea și caracterul integral al datelor, de a identifica și rezolva erorile și omisiunile, de a documenta și arhiva datele și alte materiale folosite și de a înregistra toate activitățile de asigurare a calității;

6.

„indicator” înseamnă un factor sau o variabilă cantitativă sau calitativă care contribuie la o mai bună înțelegere a evoluției punerii în aplicare a politicilor și măsurilor și a tendințelor emisiilor de gaze cu efect de seră;

7.

„unitate a cantității atribuite” sau „AAU” înseamnă o unitate emisă în temeiul dispozițiilor relevante din anexa la Decizia 13/CMP.1 a Conferinței părților la CCONUSC care funcționează ca reuniune a părților la Protocolul de la Kyoto („Decizia 13/CMP.1”) sau din alte decizii relevante ale organismelor instituite prin CCONUSC sau prin Protocolul de la Kyoto;

8.

„unitate de absorbție” sau „RMU” înseamnă o unitate emisă în temeiul dispozițiilor relevante din anexa la Decizia 13/CMP.1 sau din alte decizii relevante ale organismelor instituite prin CCONUSC sau prin Protocolul de la Kyoto;

9.

„unitate de reducere a emisiilor” sau „ERU” înseamnă o unitate emisă în temeiul dispozițiilor relevante din anexa la Decizia 13/CMP.1 sau din alte decizii relevante ale organismelor instituite prin CCONUSC sau prin Protocolul de la Kyoto;

10.

„reducere de emisii certificată” sau „CER” înseamnă o unitate emisă în temeiul articolului 12 din Protocolul de la Kyoto și al cerințelor acestuia, precum și al dispozițiilor relevante din anexa la Decizia 13/CMP.1 sau din alte decizii relevante ale organismelor instituite prin CCONUSC sau prin Protocolul de la Kyoto;

11.

„reducere de emisii certificată temporară” sau „tCER” înseamnă o unitate eliberată în temeiul articolului 12 din Protocolul de la Kyoto și al cerințelor acestuia, precum și al dispozițiilor relevante din anexa la Decizia 13/CMP.1 sau din alte decizii relevante ale organismelor instituite prin CCONUSC sau prin Protocolul de la Kyoto, și anume credite acordate pentru eliminarea emisiilor care sunt certificate pentru un proiect de mecanism pentru dezvoltarea curată (CDM) de împădurire sau reîmpădurire, care urmează să fie înlocuite la momentul expirării, la finalul celei de a doua perioade de angajament;

12.

„reducere de emisii certificată pe termen lung” sau „lCER” înseamnă o unitate eliberată în temeiul articolului 12 din Protocolul de la Kyoto și al cerințelor acestuia, precum și al dispozițiilor relevante din anexa la Decizia 13/CMP.1 sau din alte decizii relevante ale organismelor instituite prin CCONUSC sau prin Protocolul de la Kyoto, și anume credite acordate pentru eliminarea pe termen lung a emisiilor care sunt certificate pentru un proiect CDM de împădurire și reîmpădurire, care urmează să fie înlocuite la momentul expirării, la finalul perioadei de creditare sau în cazul inversării stocării ori al neprezentării unui raport de certificare;

13.

„registru național” înseamnă un registru sub forma unei baze de date electronice și standardizate care include informații privind emiterea, deținerea, transferul, achiziționarea, anularea, retragerea, reportarea, înlocuirea sau schimbarea datei expirării, după caz, a AAU, RMU, ERU, CER, tCER și lCER;

14.

„politici și măsuri” înseamnă toate instrumentele care vizează punerea în aplicare a angajamentelor în temeiul articolului 4 alineatul 2 literele (a) și (b) din CCONUSC, care le pot include pe cele care nu au ca obiectiv principal limitarea și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră;

15.

„sistem pentru politici, măsuri și prognoze” înseamnă un sistem de dispoziții instituționale, juridice și procedurale stabilit în vederea raportării politicilor și măsurilor și prognozelor de emisii antropice de la surse și a eliminării de către absorbanți a gazelor cu efect de seră care nu sunt controlate de Protocolul de la Montreal, astfel cum impune articolul 12 din prezentul regulament;

16.

„evaluare ex ante a politicilor și măsurilor” înseamnă o evaluare a efectelor preconizate pentru o politică sau măsură;

17.

„evaluare ex post a politicilor și măsurilor” înseamnă o evaluare a efectelor trecute ale unei politici sau măsuri;

18.

„prognoze fără măsuri” înseamnă prognoze ale emisiilor antropice de la surse și ale eliminării de către absorbanți a gazelor cu efect de seră, care exclud efectele tuturor politicilor și măsurilor planificate, adoptate sau puse în aplicare după anul ales drept începutul prognozei respective;

19.

„prognoze cu măsuri” înseamnă prognoze ale emisiilor antropice de la surse și ale eliminării de către absorbanți a gazelor cu efect de seră, care cuprind efectele, în ceea ce privește reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, ale politicilor și măsurilor adoptate și puse în aplicare;

20.

„prognoze cu măsuri suplimentare” înseamnă prognoze ale emisiilor antropice de la surse și ale eliminării de către absorbanți a gazelor cu efect de seră, care cuprind efectele, în ceea ce privește reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, ale politicilor și măsurilor adoptate și puse în aplicare pentru atenuarea schimbărilor climatice, precum și ale politicilor și măsurilor planificate în acest scop;

21.

„analiză de sensibilitate” înseamnă analiza unui algoritm-model sau a unei ipoteze pentru a cuantifica sensibilitatea sau stabilitatea modelului privind variațiile datelor de ieșire față de variațiile datelor de intrare sau a ipotezelor subiacente. Această analiză se efectuează prin modificarea valorilor de intrare sau a ecuațiilor-model și prin observarea modului în care modelul de realizare variază în mod corespunzător;

22.

„sprijin pentru atenuarea schimbărilor climatice” înseamnă sprijinul acordat pentru activitățile din țările în curs de dezvoltare care contribuie la obiectivul de stabilizare a concentrațiilor de gaze cu efect de seră din atmosferă la un nivel care să împiedice orice interferențe antropice periculoase cu sistemul climatic;

23.

„sprijin pentru adaptarea la schimbările climatice” înseamnă sprijinul acordat pentru activitățile din țările în curs de dezvoltare care vizează reducerea vulnerabilității oamenilor sau a sistemelor naturale față de impactul schimbărilor climatice și al altor riscuri legate de mediu, prin menținerea sau sporirea capacității de adaptare și a rezilienței țărilor în curs de dezvoltare;

24.

„corecții tehnice” înseamnă ajustările făcute estimărilor din cadrul inventarului național de emisii de gaze cu efect de seră, efectuate în contextul revizuirii desfășurate în temeiul articolului 19, atunci când datele transmise necesare realizării inventarului sunt incomplete sau nu sunt elaborate în conformitate cu normele sau orientările internaționale sau ale Uniunii relevante și care sunt destinate a înlocui estimările transmise inițial;

25.

„recalculări”, în conformitate cu orientările CCONUSC privind raportarea inventarelor anuale, înseamnă o procedură de reestimare a emisiilor antropice de la surse și a eliminării de către absorbanți a gazelor cu efect de seră raportate în inventarele transmise anterior, ca urmare a modificării metodologiilor, a modului în care sunt obținute și folosite datele privind factorii de emisie și datele privind activitatea, a includerii de noi categorii sursă și de absorbanți sau de noi gaze sau a schimbărilor potențialului de încălzire globală al gazelor cu efect de seră.

(a)

monitorizarea transparentă și precisă a progreselor reale și preconizate înregistrate de către statele membre, inclusiv a contribuției măsurilor propuse de Uniune la îndeplinirea angajamentelor Uniunii și ale statelor membre, în temeiul CCONUSC, de a limita sau reduce emisiile antropice de gaze cu efect de seră;

(b)

îndeplinirea angajamentelor statelor membre privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în temeiul Deciziei nr. 406/2009/CE și reducerea pe termen lung a emisiilor și sporirea eliminării de către absorbanți în toate sectoarele în conformitate cu obiectivul Uniunii, în contextul reducerilor necesare, potrivit IPCC, în țările dezvoltate considerate ca grup, de a reduce emisiile cu până la 80-95 % până în 2050 față de nivelurile din 1990 în mod eficient din punct de vedere al costurilor.

(a)

datele și metodele raportate pentru activități și instalații în temeiul Directivei 2003/87/CE cu scopul de a pregăti inventarele naționale de gaze cu efect de seră cu scopul de a asigura coerența între emisiile de gaze cu efect de seră raportate în temeiul sistemului Uniunii de comercializare a emisiilor și cele din inventarele naționale de gaze cu efect de seră;

(b)

în cazul în care sunt relevante, datele colectate prin intermediul sistemelor de raportare cu privire la gazele fluorurate din diverse sectoare, stabilite în temeiul articolului 6 alineatul (4) din Regulamentul (CE) nr. 842/2006 cu scopul de a pregăti inventarele naționale de gaze cu efect de seră;

(c)

în cazul în care sunt relevante, emisiile, datele subiacente și metodologiile raportate prin intermediul facilităților în temeiul Regulamentului (CE) nr. 166/2006 cu scopul de a pregăti inventarele naționale de gaze cu efect de seră;

(d)

datele raportate în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1099/2008.

(a)

folosesc sistemele de raportare stabilite în temeiul articolului 6 alineatul (4) din Regulamentul (CE) nr. 842/2006 pentru îmbunătățirea estimării gazelor fluorurate în inventarele naționale de gaze cu efect de seră;

(b)

sunt capabile să realizeze verificările anuale privind coerența menționate la articolul 7 alineatul (1) literele (l) și (m).

(a)

un program de asigurare a calității și de control al calității, care include stabilirea obiectivelor de calitate și conceperea unui plan de asigurare și de control al calității în materie de inventariere. Comisia asistă statele membre la punerea în aplicare a programelor de asigurare a calității și de control al calității;

(b)

o procedură pentru a estima, în consultare cu statul membru în cauză, orice date care lipsesc din inventarul său național;

(c)

revizuirile inventarelor de gaze cu efect de seră din statele membre menționate la articolul 19.

(a)

emisiile lor antropice de gaze cu efect de seră incluse în anexa I la prezentul regulament și emisiile antropice de gaze cu efect de seră menționate la articolul 2 alineatul (1) din Decizia nr. 406/2009/CE pentru anul X-2, în conformitate cu cerințele de raportare CCONUSC. Fără a aduce atingere raportării gazelor cu efect de seră incluse în anexa I din prezentul regulament, emisiile de CO2 de la categoria sursă IPCC „1.A.3.A aviație civilă” se consideră egale cu zero în sensul articolului 3 și al articolului 7 alineatul (1) din Decizia nr. 406/2009/CE;

(b)

datele în conformitate cu cerințele de raportare CCONUSC cu privire la emisiile antropice de monoxid de carbon (CO), dioxid de sulf (SO2), oxizi de azot (NOx) și compuși organici volatili, conforme cu datele deja raportate în temeiul articolului 7 din Directiva 2001/81/CE și al Convenției asupra poluării atmosferice transfrontaliere pe distanțe lungi a ONU/ECE, pentru anul X-2;

(c)

emisiile lor antropice de gaze cu efect de seră de la surse și eliminările de către absorbanți a dioxidului de carbon rezultat din LULUCF, pentru anul X-2, în conformitate cu cerințele de raportare CCONUSC;

(d)

emisiile lor antropice de gaze cu efect de seră de la surse și eliminările de către absorbanți a dioxidului de carbon rezultat din activitățile LULUCF în temeiul Deciziei nr. 529/2013/UE și al Protocolului de la Kyoto și informații privind contabilizarea acestor emisii de gaze cu efect de seră și a absorbțiilor determinate de LULUCF, în conformitate cu Decizia nr. 529/2013/UE și cu articolul 3 alineatele (3) și (4) din Protocolul de la Kyoto, precum și cu deciziile relevante adoptate în temeiul acestor dispoziții, pentru perioada cuprinsă între 2008 sau alți ani relevanți și anul X-2. În cazul în care statele membre optează pentru gestionarea terenurilor cultivate, gestionarea pajiștilor, activități de revegetare sau de drenare a zonelor umede și de reumidificare, acestea raportează, de asemenea, emisiile de la surse și eliminările de către absorbanți de gaze cu efect de seră pentru fiecare astfel de activitate pentru anul de referință relevant sau pentru perioada specificată în anexa VI la Decizia nr. 529/2013/UE și în anexa la Decizia 13/CMP.1. Atunci când se conformează cu obligațiile lor de raportare în temeiul prezentei litere și mai ales atunci când transmit informații privind emisii și eliminări legate de obligațiile lor de contabilizare stabilite în Decizia nr. 529/2013/UE, statele membre transmit informațiile ținând cont pe deplin de ghidul de bune practici aplicabil al IPCC pentru LULUCF;

(e)

orice modificări ale informațiilor menționate la literele (a)-(d) referitoare la perioada cuprinsă între anul sau perioada de referință relevante și anul X-3, indicând motivele modificărilor respective;

(f)

informații privind indicatorii, astfel cum se stipulează în anexa III pentru anul X-2;

(g)

informații provenind din registrul lor național cu privire la emiterea, achiziția, deținerea, transferul, anularea, retragerea și reportarea de AAU, RMU, ERU, CER, tCER și lCER pentru anul X-1;

(h)

informații sintetizate privind transferurile încheiate în temeiul articolului 3 alineatele (4) și (5) din Decizia nr. 406/2009/CE, pentru anul X-1;

(i)

informații cu privire la folosirea punerii în aplicare în comun, a CDM și a comercializării internaționale a emisiilor, în temeiul articolelor 6, 12 și 17 din Protocolul de la Kyoto, sau a oricărui alt mecanism flexibil prevăzut în alte instrumente adoptate de către Conferința părților la CCONUSC sau de către Conferința părților la CCONUSC care servește drept reuniune a părților la Protocolul de la Kyoto pentru a-și îndeplini angajamentele cuantificate de limitare sau reducere a emisiilor în temeiul articolului 2 din Decizia 2002/358/CE sau al Protocolului de la Kyoto ori a oricăror alte angajamente viitoare în temeiul CCONUSC sau al Protocolului de la Kyoto, pentru anul X-2;

(j)

informații cu privire la măsurile luate în vederea îmbunătățirii estimărilor inventarelor, în special în domenii ale inventarului care au făcut obiectul modificărilor sau recomandărilor în urma expertizelor de revizuire;

(k)

alocarea reală sau estimată a emisiilor verificate raportate de instalații și operatori în temeiul Directivei 2003/87/CE către categoriile de surse din inventarele naționale de gaze cu efect de seră, acolo unde este posibil, și raportul dintre emisiile verificate și totalul emisiilor de gaze cu efect de seră raportate din respectivele categorii de surse, pentru anul X-2;

(l)

în cazurile în care este relevant, rezultatele verificărilor efectuate în ceea ce privește consecvența emisiilor raportate în inventarele de gaze cu efect de seră, pentru anul X-2, cu emisiile verificate raportate în temeiul Directivei 2003/87/CE;

(m)

atunci când este relevant, rezultatele verificărilor efectuate în ceea ce privește coerența datelor folosite pentru estimarea emisiilor în pregătirea inventarelor de gaze cu efect de seră, pentru anul X-2, cu:

(n)

o descriere a modificărilor aduse sistemului lor național de inventariere;

(o)

o descriere a modificărilor aduse registrului național;

(p)

informații cu privire la planurile lor de asigurare a calității și de control al calității, o estimare generală a gradului de incertitudine, o evaluare generală a gradului de realizare și, dacă sunt disponibile, alte elemente ale raportului privind inventarul național de gaze cu efect de seră necesare pentru pregătirea raportului privind inventarul gazelor cu efect de seră la nivelul Uniunii.

(a)

a adăuga sau elimina substanțe în/din lista de gaze cu efect de seră inclusă în anexa I la prezentul regulament sau pentru a adăuga, elimina sau modifica indicatori în anexa III la prezentul regulament în conformitate cu deciziile relevante adoptate de organismele instituite prin CCONUSC, prin Protocolul de la Kyoto sau prin acorduri care rezultă din acestea sau care le succedă;

(b)

a ține cont de modificările potențialelor de încălzire globală și de orientările privind inventarierea convenite la nivel internațional în conformitate cu deciziile relevante adoptate de organismele instituite prin CCONUS, prin Protocolul de la Kyoto sau prin acorduri care rezultă din acestea sau care le succedă.

(a)

o descriere a sistemului lor național de raportare privind politicile și măsurile sau grupurile de măsuri, precum și de raportare a prognozelor referitoare la emisiile antropice de la surse și la eliminarea de către absorbanți a gazelor cu efect de seră în temeiul articolului 12 alineatul (1), dacă o astfel de descriere nu a fost deja prezentată, sau informații cu privire la eventualele modificări efectuate la sistemul respectiv în cazul în care o astfel de descriere a fost deja prezentată;

(b)

actualizări relevante pentru strategiile lor de dezvoltare cu emisii reduse de carbon menționate la articolul 4 și progresele înregistrate în punerea în aplicare a strategiilor respective;

(c)

informații cu privire la politicile și măsurile sau grupurile de măsuri naționale, precum și cu privire la punerea în aplicare de politici și măsuri sau grupuri de măsuri la nivelul Uniunii care limitează sau reduc emisiile de la surse sau sporesc eliminarea de către absorbanți a gazelor cu efect de seră, prezentate sectorial și organizate pe gaze sau grupuri de gaze (HFC și PFC) enumerate în anexa I. Informațiile respective fac trimitere la politicile naționale și ale Uniunii aplicabile și relevante și includ:

(d)

informațiile menționate la articolul 6 alineatul (1) litera (d) din Decizia nr. 406/2009/CE;

(e)

informații privind măsura în care acțiunea statului membru constituie un element semnificativ al eforturilor întreprinse la nivel național, precum și măsura în care folosirea preconizată a procedurii de punere în aplicare comune, a CDM și a comercializării internaționale a emisiilor este complementară acțiunii interne în conformitate cu dispozițiile relevante ale Protocolului de la Kyoto și cu deciziile adoptate în temeiul acestuia.

(a)

prognozele fără măsuri, atunci când sunt disponibile, prognozele cu măsuri și, atunci când sunt disponibile, prognozele cu măsuri suplimentare;

(b)

prognozele totale privind gazele cu efect de seră și estimările separate pentru emisiile de gaze cu efect de seră previzionate pentru sursele de emisie reglementate de Directiva 2003/87/CE și de Decizia nr. 406/2009/CE;

(c)

impactul politicilor și măsurilor identificate în temeiul articolului 13. În cazul în care astfel de politici și măsuri nu sunt incluse, acest fapt se menționează și se explică în mod clar;

(d)

rezultatele analizei de sensibilitate realizate pentru prognoze;

(e)

toate trimiterile relevante la evaluare și la rapoartele tehnice care stau la baza prognozelor menționate la alineatul (4).

(a)

o justificare detaliată menționată la articolul 6 alineatul (2) din Decizia nr. 406/2009/CE;

(b)

informații cu privire la folosirea, în decursul anului X-1, a veniturilor generate de către statele membre prin licitarea certificatelor în temeiul articolului 10 alineatul (1) din Directiva 2003/87/CE, care includ informații privind veniturile folosite pentru unul sau mai multe dintre scopurile specificate la articolul 10 alineatul (3) din directiva respectivă sau echivalentul în valoare financiară al acestor venituri, precum și acțiunile întreprinse în temeiul articolului respectiv;

(c)

informații cu privire la folosirea, conform deciziei statelor membre, a tuturor veniturilor generate de către statele membre prin licitarea certificatelor din aviație în temeiul articolului 3d alineatele (1) sau (2) din Directiva 2003/87/CE; aceste informații se furnizează în conformitate cu articolul 3d alineatul (4) din directiva respectivă;

(d)

informațiile menționate la articolul 6 alineatul (1) litera (b) din Decizia nr. 406/2009/CE și informații referitoare la modul în care politica de achiziționare a acestora conduce la o mai bună punere în practică a acordului internațional privind schimbările climatice;

(e)

informații privind aplicarea articolului 11b alineatul (6) din Directiva 2003/87/CE în ceea ce privește activitățile bazate pe proiecte de producere de energie hidroelectrică cu o capacitate de producție care depășește 20 MW.

(a)

controale pentru a verifica transparența, acuratețea, coerența, comparabilitatea și caracterul integral al informațiilor prezentate;

(b)

controale pentru a identifica situațiile în care datele din inventar nu sunt pregătite în conformitate cu documentația care cuprinde orientările CCONUSC sau cu normele Uniunii; precum și

(c)

după caz, calcularea corecțiilor tehnice necesare rezultate, în consultare cu statele membre.

(a)

recomandări din revizuiri anterioare ale Uniunii sau ale CCONUSC care nu au fost puse în aplicare sau întrebări cu privire la care un stat membru nu a dat explicații; sau

(b)

supraestimări sau subestimări legate de o categorie-cheie într-un inventar al unui stat membru,

(a)

angajamentelor asumate în temeiul articolului 4 din CCONUSC și al articolului 3 din Protocolul de la Kyoto, astfel cum au fost stabilite ulterior în deciziile adoptate de către Conferința părților la CCONUSC sau de către Conferința părților la CCONUSC care servește drept reuniune a părților la Protocolul de la Kyoto. Aceste evaluări se bazează pe informațiile raportate în conformitate cu articolele 7, 8, 10 și 13-17;

(b)

obligațiilor stabilite la articolul 3 din Decizia nr. 406/2009/CE. Aceste evaluări se bazează pe informațiile raportate în conformitate cu articolele 7, 8, 13 și 14.

(a)

compilarea inventarului de gaze cu efect de seră la nivelul Uniunii și pregătirea raportului Uniunii privind inventarul de gaze cu efect de seră, în temeiul articolului 7 alineatul (5);

(b)

pregătirea comunicării naționale a Uniunii în temeiul articolului 12 din CCONUSC și a raportului bienal al Uniunii în temeiul Deciziei 2/CP.17 sau a deciziilor ulterioare relevante adoptate de organismele instituite prin CCONUSC;

(c)

procedurile de revizuire și de conformitate în temeiul CCONUSC și al Protocolului de la Kyoto în conformitate cu eventualele decizii aplicabile în temeiul CCONUSC sau al Protocolului de la Kyoto, precum și procedura Uniunii de revizuire a inventarelor de gaze cu efect de seră ale statelor membre menționată la articolul 19 din prezentul regulament;

(d)

orice modificări în temeiul articolului 5 alineatul (2) din Protocolul de la Kyoto sau în urma procesului de revizuire menționat la articolul 19 din prezentul regulament, sau orice alte modificări ale inventarelor sau ale rapoartelor privind inventarele prezentate sau care urmează să fie prezentate secretariatului CCONUSC;

(e)

compilarea inventarului armonizat de gaze cu efect de seră la nivelul Uniunii în temeiul articolului 8;

(f)

raportarea cu privire la retragerea unităților AAU, RMU, ERU, CER, tCER și lCER, după prelungirea perioadei menționate la punctul 14 din Decizia 13/CMP.1, în vederea îndeplinirii angajamentelor în temeiul articolului 3 alineatul (1) din Protocolul de la Kyoto.

(a)

compilarea inventarului de gaze cu efect de seră la nivelul Uniunii și pregătirea raportului Uniunii privind inventarul de gaze cu efect de seră;

(b)

efectuarea procedurilor de asigurare a calității și control al calității în vederea pregătirii raportului Uniunii privind inventarul de gaze cu efect de seră;

(c)

pregătirea estimărilor datelor care nu sunt raportate în inventarele naționale de gaze cu efect de seră;

(d)

realizarea revizuirilor;

(e)

compilarea inventarului armonizat de gaze cu efect de seră la nivelul Uniunii;

(f)

compilarea informațiilor prezentate de statele membre cu privire la politici și măsuri, precum și la prognoze;

(g)

efectuarea procedurilor de asigurare a calității și control al calității cu privire la informațiile prezentate de către statele membre cu privire la prognoze, precum și la politici și măsuri;

(h)

pregătirea estimărilor pentru datele privind prognozele care nu sunt raportate de către statele membre;

(i)

compilarea datelor prevăzute pentru raportul anual prezentat de către Comisie Parlamentului European și Consiliului;

(j)

difuzarea informațiilor colectate în temeiul prezentului regulament, inclusiv păstrarea și actualizarea unei baze de date cu privire la politicile și măsurile de atenuare ale statelor membre și platforma europeană pentru adaptarea la schimbările climatice în ceea ce privește impactul schimbărilor climatice, vulnerabilitățile și adaptarea la schimbările climatice.

18.6.2013   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 165/41

(1)

Comunicațiile, infrastructurile și serviciile electronice sunt factori esențiali, atât direct, cât și indirect, în dezvoltarea economică și socială. Acestea joacă un rol vital pentru societate și au devenit în sine elemente la fel de indispensabile ca aprovizionarea cu energie electrică sau cu apă, constituind totodată factori vitali în furnizarea de electricitate, apă și alte servicii esențiale. Rețelele de comunicații au o funcție catalizatoare în domeniul social și al inovării, amplificând impactul tehnologiei și influențând comportamentul consumatorilor, modelele de afaceri, sectoarele industriale, precum și participarea cetățenească și politică. Perturbarea lor are potențialul de a provoca daune materiale, sociale și economice considerabile, subliniind importanța măsurilor de creștere a protecției și a rezilienței menite să asigure continuitatea serviciilor esențiale. Securitatea comunicațiilor, a infrastructurii și a serviciilor electronice, în special integritatea, disponibilitatea și confidențialitatea lor, se confruntă cu provocări din ce în ce mai mari legate, printre altele, de componentele individuale ale infrastructurii de comunicații și de programele informatice care controlează aceste componente, de infrastructură în ansamblul său și de serviciile furnizate prin această infrastructură. Acest lucru reprezintă o preocupare crescândă pentru societate, nu în ultimul rând din cauza unor posibile probleme cauzate de complexitatea sistemelor, deficiențe, defecțiuni sistemice, accidente, erori și atacuri care pot avea consecințe pentru infrastructura electronică și fizică ce furnizează servicii esențiale pentru bunăstarea cetățenilor europeni.

(2)

Peisajul amenințărilor este în continuă schimbare, iar incidentele de securitate pot duce la scăderea încrederii pe care utilizatorii o au în tehnologie, rețele și servicii, afectând astfel capacitatea acestora de a valorifica la maximum potențialul pieței interne și utilizarea la scară largă a tehnologiei informației și comunicațiilor (TIC).

(3)

Evaluarea periodică a situației securității rețelelor și informațiilor în Uniune, pornind de la date fiabile la nivelul Uniunii, precum și de la o prognoză sistematică a evoluțiilor, provocărilor și amenințărilor viitoare, atât la nivelul Uniunii, cât și la nivel mondial, este prin urmare importantă pentru factorii de decizie politică, industrie și utilizatori.

(4)

Prin Decizia 2004/97/CE, Euratom (3), adoptată în cadrul reuniunii Consiliului European din 13 decembrie 2003, reprezentanții statelor membre au decis ca Agenția Europeană pentru Securitatea Rețelelor și a Informațiilor (ENISA), care urma să fie instituită pe baza propunerii prezentate de Comisie, să aibă sediul într-un oraș din Grecia care să fie stabilit de guvernul elen. În urma respectivei decizii, guvernul elen a stabilit ca ENISA să își aibă sediul în Heraklion, Creta.

(5)

La 1 aprilie 2005, s-a încheiat un acord privind sediul între agenție și statul membru gazdă.

(6)

Statul membru gazdă al agenției ar trebui să asigure cele mai bune condiții posibile pentru funcționarea optimă și în mod eficient a agenției. Pentru îndeplinirea adecvată și eficientă a sarcinilor sale, pentru recrutarea și menținerea personalului, precum și pentru consolidarea activităților sale de relaționare este indispensabil ca agenția să aibă un amplasament adecvat care, printre altele, să ofere conexiuni de transport și facilități adecvate pentru soții/soțiile și copiii care însoțesc membrii personalului agenției. Dispozițiile necesare ar trebui stabilite într-un acord încheiat între agenție și statul membru gazdă respectiv, după obținerea aprobării consiliului de administrație al agenției.

(7)

În vederea îmbunătățirii eficienței sale operaționale, agenția a deschis un birou în zona metropolitană a Atenei, care ar trebui menținut, cu acordul și sprijinul statului membru gazdă, și unde ar trebui să-și desfășoare activitatea personalul operațional al agenției. Personalul care se ocupă în special de administrația agenției (inclusiv directorul său executiv), finanțe, cercetare și analiză documentară, gestionarea tehnologiei informației și gestionarea instalațiilor, resurse umane, formare, comunicare și relații publice ar trebui să lucreze la Heraklion.

(8)

Agenția are dreptul să-și stabilească propria organizare pentru a asigura îndeplinirea adecvată și eficientă a sarcinilor sale, respectând în același timp dispozițiile prevăzute în prezentul regulament privind sediul și biroul din Atena. În special, agenția ar trebui să ia măsurile practice necesare pentru a consolida eficiența operațională în vederea îndeplinirii sarcinilor care implică interacțiunea cu actori esențiali, cum ar fi instituțiile Uniunii.

(9)

În 2004, Parlamentul European și Consiliul au adoptat Regulamentul (CE) nr. 460/2004 (4) privind instituirea ENISA, cu scopul de a contribui la obiectivele de asigurare a unui nivel ridicat al securității rețelelor și a informațiilor în cadrul Uniunii și la dezvoltarea unei culturi a securității rețelelor și a informațiilor în beneficiul cetățenilor, al consumatorilor, al întreprinderilor și al administrațiilor publice. În 2008, Parlamentul European și Consiliul au adoptat Regulamentul (CE) nr. 1007/2008 (5), prelungind mandatul agenției până în martie 2012. Regulamentul (UE) nr. 580/2011 (6) prelungește mandatul agenției până la 13 septembrie 2013.

(10)

Agenția ar trebui să succeadă ENISA, astfel cum este instituită prin Regulamentul (CE) nr. 460/2004. În conformitate cu Decizia reprezentanților statelor membre, reuniți în cadrul Consiliului European din 13 decembrie 2003, statul membru gazdă ar trebui să mențină și să dezvolte măsurile practice actuale pentru a asigura funcționarea corectă și eficientă a agenției, inclusiv a biroului său de la Atena, și să faciliteze recrutarea și menținerea personalului cu o înaltă calificare.

(11)

În intervalul de timp scurs de la înființarea ENISA, provocările legate de securitatea rețelelor și a informațiilor s-au schimbat, odată cu evoluția tehnologiei, a pieței și cu schimbările de natură socioeconomică și au făcut obiectul unor reflecții și dezbateri continue. Ca reacție la noile provocări, Uniunea și-a actualizat prioritățile în ceea ce privește politica de securitate a rețelelor și a informațiilor. Prezentul regulament are ca scop consolidarea agenției pentru a contribui cu succes la eforturile depuse de statele membre și de instituțiile Uniunii pentru dezvoltarea unei capacități europene de gestionare a provocărilor legate de securitatea rețelelor și a informațiilor.

(12)

Măsurile luate la nivelul pieței interne în domeniul securității comunicațiilor electronice și, în mod mai general, al securității rețelelor și a informațiilor necesită adoptarea unor tipuri diferite de aplicații tehnice și organizatorice de instituțiile Uniunii și de statele membre. Aplicarea eterogenă a acestor cerințe poate dăuna eficienței și poate crea obstacole pentru piața internă. Din acest motiv, este necesar un centru de expertiză la nivelul Uniunii care să furnizeze orientări, consiliere și asistență pe probleme legate de securitatea rețelelor și a informațiilor, pe care instituțiile Uniunii și statele membre să se poată baza. Agenția poate răspunde acestor nevoi prin dezvoltarea și menținerea unui nivel ridicat de expertiză și prin asistența oferită instituțiilor Uniunii, statelor membre și comunității de afaceri, în scopul de a le ajuta să îndeplinească cerințele legale și de reglementare legate de securitatea rețelelor și a informațiilor, precum și să identifice problemele în materie de securitatea rețelelor și a informațiilor și să găsească soluții la acestea, contribuind astfel la buna funcționare a pieței interne.

(13)

Agenția ar trebui să ducă la îndeplinire sarcinile care îi sunt conferite de actele juridice ale Uniunii din domeniul comunicațiilor electronice și să contribuie, în general, la un nivel sporit de securitate a comunicațiilor electronice și de protecție a vieții private și a datelor cu caracter personal, printre altele prin furnizarea de expertiză și consiliere, precum și prin promovarea schimbului celor mai bune practici și prin prezentarea de sugestii în materie de politici.

(14)

Directiva 2002/21/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 7 martie 2002 privind un cadru de reglementare comun pentru rețelele și serviciile de comunicații electronice (directivă-cadru) (7) prevede că furnizorii de rețele publice de comunicații electronice sau de servicii de comunicații electronice accesibile publicului trebuie să ia măsurile corespunzătoare menite să garanteze integritatea și securitatea acestora și introduce obligația ca autoritățile naționale de reglementare, dacă este cazul, să informeze, printre altele, agenția în legătură cu orice încălcare a securității sau pierdere a integrității care au avut un impact semnificativ asupra funcționării rețelelor sau a serviciilor și să prezinte Comisiei și agenției un raport anual de sinteză privind notificările primite și măsurile întreprinse. Directiva 2002/21/CE invită în același timp agenția să contribuie, prin emiterea de avize, la armonizarea măsurilor de securitate de natură tehnică și organizațională adecvate.

(15)

Directiva 2002/58/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 12 iulie 2002 privind prelucrarea datelor personale și protejarea confidențialității în sectorul comunicațiilor publice (Directiva asupra confidențialității și comunicațiilor electronice) (8) impune furnizorilor de servicii de comunicații electronice accesibile publicului să ia măsurile tehnice și organizatorice corespunzătoare pentru a proteja securitatea serviciilor oferite și impune, de asemenea, menținerea confidențialității comunicațiilor și a datelor de trafic aferente. Directiva 2002/58/CE introduce cerințe referitoare la notificarea și furnizarea de informații cu privire la încălcarea securității datelor cu caracter personal pentru furnizorii de servicii de comunicații electronice. De asemenea, directiva respectivă obligă Comisia să consulte agenția cu privire la orice măsuri tehnice de punere în aplicare care urmează să fie adoptate în ceea ce privește circumstanțele, formatul și procedurile aplicabile cerințelor de informare și de notificare. Conform Directivei 95/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 24 octombrie 1995 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date (9), statele membre trebuie să impună operatorului obligația de a aplica măsuri tehnice și organizatorice adecvate pentru protejarea datelor cu caracter personal împotriva distrugerii accidentale sau ilegale, pierderii accidentale, modificării, dezvăluirii sau accesului neautorizat, în special atunci când prelucrarea presupune transmiterea datelor într-o rețea, precum și împotriva oricărei alte forme de prelucrare ilegală.

(16)

Agenția ar trebui să contribuie la un nivel ridicat de securitate a rețelelor și a informațiilor, la ameliorarea protecției vieții private și a datelor cu caracter personal, precum și la dezvoltarea și promovarea unei culturi a securității rețelelor și a informațiilor în beneficiul cetățenilor, al consumatorilor, al întreprinderilor și al organizațiilor din sectorul public din Uniune, contribuind astfel la buna funcționare a pieței interne. În acest scop, ar trebui alocat agenției bugetul necesar.

(17)

Având în vedere creșterea importanței rețelelor și comunicațiilor electronice, care în prezent constituie coloana vertebrală a economiei europene, precum și dimensiunea reală a economiei digitale, ar fi necesară o mărire a resurselor financiare și umane alocate agenției, care să corespundă consolidării rolului și sarcinilor sale, precum și poziției sale cruciale în protejarea ecosistemului digital european.

(18)

Agenția ar trebui să funcționeze ca punct de referință, instaurând încredere grație independenței sale, calității serviciilor de consultanță acordate și informațiilor diseminate, transparenței procedurilor și metodelor sale de operare, precum și eforturilor depuse în îndeplinirea sarcinilor care îi sunt alocate. Agenția ar trebui să se sprijine pe eforturile naționale și ale Uniunii și, prin urmare, să își îndeplinească sarcinile în deplină cooperare cu instituțiile, organele, oficiile și agențiile Uniunii și cu statele membre și să fie deschisă la contactele cu industria și cu alte părți interesate relevante. În plus, agenția ar trebui să se bazeze pe informațiile primite de la sectorul privat și pe cooperarea cu acesta, dat fiind rolul important pe care sectorul privat îl are în asigurarea securității comunicațiilor, infrastructurilor și serviciilor electronice.

(19)

Este necesar să se indice printr-o serie de sarcini modul în care agenția trebuie să își realizeze obiectivele, permițându-i în același timp să funcționeze flexibil. Sarcinile îndeplinite de agenție ar trebui să includă colectarea de informații și date adecvate necesare pentru efectuarea analizei riscurilor la adresa securității și rezilienței comunicațiilor, infrastructurii și serviciilor electronice și pentru evaluarea situației securității rețelelor și a informațiilor în Uniune, în cooperare cu statele membre, cu Comisia și, acolo unde este necesar, cu părțile interesate relevante. Agenția ar trebui să asigure coordonarea și colaborarea cu instituțiile, organele, oficiile și agențiile Uniunii și cu statele membre și consolidarea cooperării între părțile interesate din Europa, în special prin implicarea în activitățile sale a organelor competente de la nivel național și de la nivelul Uniunii și a experților la nivel înalt în domeniile relevante din sectorul privat, în special a furnizorilor de rețele și servicii de comunicații electronice, a producătorilor de echipamente de rețea și a comercianților de programe informatice, având în vedere că rețelele și sistemele informatice cuprind combinații de echipamente informatice, programe informatice și servicii. Agenția ar trebui să ofere asistență instituțiilor Uniunii și statelor membre în dialogul lor cu industria, pentru a aborda probleme legate de securitatea echipamentelor și programelor informatice, contribuind astfel la o abordare bazată pe colaborare a chestiunii securității rețelelor și a informațiilor.

(20)

Strategiile privind securitatea rețelelor și informațiilor făcute publice de instituțiile, organele, oficiile sau agențiile Uniunii sau de statele membre ar trebui transmise agenției spre informare și pentru a evita dublarea eforturilor. Agenția ar trebui să analizeze strategiile și să promoveze prezentarea lor într-un format care facilitează comparabilitatea. Aceasta ar trebui să pună la dispoziția publicului prin mijloace electronice strategiile și analizele sale.

(21)

Agenția ar trebui să sprijine Comisia prin consiliere, avize și analize cu privire la toate chestiunile de competența Uniunii legate de elaborarea de politici în domeniul securității rețelelor și a informațiilor, inclusiv al protecției infrastructurilor critice de informație și al rezilienței. Agenția ar trebui, de asemenea, să sprijine instituțiile, organele, oficiile și agențiile Uniunii, precum și, după caz, statele membre, la solicitarea acestora, în eforturile lor de dezvoltare a politicii și a capacității în materie de securitate a rețelelor și a informațiilor.

(22)

Agenția ar trebui să ia în considerare pe deplin activitățile de cercetare, dezvoltare și evaluare tehnologică, aflate în curs de derulare, în special cele desfășurate în cadrul diferitelor inițiative de cercetare ale Uniunii, în scopul de a consilia instituțiile, organele, oficiile și agențiile Uniunii și, după caz, statele membre, la solicitarea acestora, cu privire la necesitățile în materie de cercetare în domeniul securității rețelelor și a informațiilor.

(23)

Agenția ar trebui să asiste instituțiile, organele, oficiile și agențiile Uniunii, precum și statele membre în eforturile lor de construire și sporire a capacității și pregătirii transfrontaliere de a preveni, detecta și reacționa la problemele și incidentele de securitate a rețelelor și a informațiilor. În acest sens, agenția ar trebui să faciliteze cooperarea între statele membre, precum și între Comisie și alte instituții, organe, oficii și agenții ale Uniunii și statele membre. În acest scop, agenția ar trebui să sprijine statele membre în eforturile lor continue de a-și îmbunătăți capacitatea de reacție și de a organiza și executa exerciții la nivel european privind incidentele de securitate și, la solicitarea unui stat membru, exerciții la nivel național.

(24)

Pentru a înțelege mai bine provocările din domeniul securității rețelelor și a informațiilor, este necesar ca agenția să analizeze riscurile actuale și pe cele emergente. În acest scop, agenția ar trebui să colecteze informațiile relevante în cooperare cu statele membre și, după caz, cu organismele de statistică și cu alte entități. În plus, agenția ar trebui să asiste instituțiile, organele, oficiile și agențiile Uniunii și statele membre în eforturile lor de a colecta, analiza și disemina informații referitoare la securitatea rețelelor și a informațiilor. Colectarea informațiilor și datelor statistice adecvate necesare pentru efectuarea analizei riscurilor la adresa securității și rezilienței comunicațiilor, infrastructurii și serviciilor electronice ar trebui să se realizeze pe baza informațiilor furnizate de statele membre și a perspectivei pe care agenția o are în privința infrastructurilor TIC ale instituțiilor Uniunii, în conformitate cu dispozițiile Uniunii și cu dispozițiile naționale conforme cu legislația Uniunii. Pe baza acestor informații, agenția ar trebui să mențină gradul de informare cu privire la ultimele evoluții ale securității rețelelor și a informațiilor și la tendințele conexe în Uniune, în beneficiul instituțiilor, organelor, oficiilor și agențiilor Uniunii și al statelor membre.

(25)

În îndeplinirea sarcinilor sale, agenția ar trebui să faciliteze cooperarea dintre Uniune și statele membre pentru a îmbunătăți gradul de informare cu privire la starea securității rețelelor și a informațiilor în Uniune.

(26)

Agenția ar trebui să faciliteze cooperarea dintre autoritățile de reglementare independente competente ale statelor membre, în special prin sprijinirea dezvoltării, promovării și schimbului celor mai bune practici și standarde pentru programele de educație și cele de sensibilizare. Intensificarea schimbului de informații între statele membre va facilita această acțiune. Agenția ar trebui să contribuie la sensibilizarea utilizatorilor individuali de comunicații, infrastructuri și servicii electronice, inclusiv oferind asistență statelor membre, în cazul în care acestea au ales să folosească platforma de informații de interes public prevăzută în Directiva 2002/22/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 7 martie 2002 privind serviciul universal și drepturile utilizatorilor cu privire la rețelele și serviciile electronice de comunicații (Directiva privind serviciul universal) (10), la generarea de informații de interes public relevante cu privire la securitatea rețelelor și a informațiilor și oferind sprijin la elaborarea acestor informații, care să fie incluse la furnizarea dispozitivelor noi destinate utilizării în rețele publice de comunicații. Agenția ar trebui, de asemenea, să sprijine cooperarea între părțile interesate la nivelul Uniunii, în parte prin promovarea schimbului de informații, a campaniilor de sensibilizare și a programelor de educație și formare profesională.

(27)

Printre altele, agenția ar trebui să acorde sprijin instituțiilor, organelor, oficiilor și agențiilor Uniunii relevante și statelor membre în campaniile publice de educație pentru utilizatorii finali, având ca scop promovarea unor comportamente individuale online mai sigure și sensibilizarea la eventualele pericole din spațiul informatic, inclusiv actele de criminalitate informatică cum ar fi atacurile de tip phishing, botneturile, fraudele financiare și bancare, precum și promovarea consilierii de bază privind autentificarea și protecția datelor.

(28)

Pentru a asigura îndeplinirea în totalitate a obiectivelor sale, agenția ar trebui să colaboreze cu organele relevante, inclusiv cu cele din domeniul criminalității informatice, cum ar fi Europol, și autoritățile din domeniul protecției vieții private, pentru a face schimb de experiență și de bune practici și a oferi consiliere cu privire la aspectele legate de securitatea rețelelor și a informațiilor care ar putea avea un impact asupra activității acestora. Agenția ar trebui să urmărească crearea de sinergii între eforturile organelor respective și eforturile proprii de promovare a unei securități avansate a rețelelor și a informațiilor. Reprezentanții autorităților naționale și ale Uniunii responsabile de asigurarea respectării legii și de protejarea vieții private ar trebui să fie eligibili pentru a fi reprezentați în grupul permanent al părților interesate din cadrul agenției. În activitatea sa de menținere a legăturii cu organele responsabile de aplicarea legii, cu privire la aspectele de securitate a rețelelor și a informațiilor care ar putea avea un impact asupra activității acestora, agenția ar trebui să respecte canalele de informații și rețelele existente.

(29)

Comisia a lansat un Parteneriat european public-privat pentru reziliență, cu rolul de platformă flexibilă de cooperare la nivelul Uniunii pentru reziliența infrastructurilor TIC, în care agenția ar trebui să joace un rol de facilitator, reunind părțile interesate pentru a discuta prioritățile de politică publică, dimensiunea economică și de piață a provocărilor și măsurile în favoarea rezilienței TIC.

(30)

Pentru a promova securitatea rețelelor și a informațiilor, precum și vizibilitatea sa, agenția ar trebui să faciliteze cooperarea dintre organele publice competente ale statelor membre, în special prin sprijinirea dezvoltării și a schimbului de bune practici și a programelor de sensibilizare, precum și prin intensificarea activităților lor de informare. Agenția ar trebui, de asemenea, să sprijine cooperarea dintre părțile interesate și instituțiile Uniunii, în parte prin promovarea schimbului de informații și a activităților de sensibilizare.

(31)

Pentru a consolida un nivel avansat de securitate a rețelelor și a informațiilor la nivelul Uniunii, agenția ar trebui să promoveze cooperarea și schimbul de informații și de cele mai bune practici între organizațiile relevante, cum ar fi echipele de intervenție în caz de incidente de securitate informatică (CSIRT) și echipele de intervenție în caz de urgență informatică (CERT).

(32)

Un sistem al Uniunii de CERT care funcționează bine ar trebui să constituie un element de bază al infrastructurii Uniunii pentru securitatea rețelelor și a informațiilor. Agenția ar trebui să sprijine CERT ale statelor membre și CERT a Uniunii în operarea unei rețele de CERT, care să includă membrii Grupului de CERT guvernamentale europene. Pentru a contribui la garantarea faptului că fiecare CERT dispune de capacități suficient de avansate și că aceste capacități corespund în cea mai mare măsură posibilă capacităților celor mai dezvoltate CERT, agenția ar trebui să promoveze stabilirea și exploatarea unui sistem de evaluare inter pares. În plus, agenția ar trebui să promoveze și să sprijine cooperarea între CERT relevante în caz de incidente, atacuri sau întreruperi la nivelul rețelelor sau infrastructurilor gestionate sau protejate de CERT și care implică sau pot implica cel puțin două CERT.

(33)

Politicile eficiente de securitate a rețelelor și a informațiilor ar trebui să se bazeze pe metode de evaluare a riscurilor bine puse la punct, atât în sectorul public, cât și în sectorul privat. Metodele și procedurile de evaluare a riscurilor sunt utilizate la diferite niveluri, fără a exista o practică comună în ceea ce privește aplicarea lor eficientă. Promovarea și dezvoltarea celor mai bune practici pentru evaluarea riscurilor și pentru soluții interoperabile de gestionare a riscurilor în cadrul organizațiilor din sectorul public și privat vor spori nivelul de securitate al rețelelor și sistemelor informatice din Uniune. În acest scop, agenția ar trebui să sprijine cooperarea dintre părțile interesate la nivelul Uniunii, facilitând eforturile acestora referitoare la elaborarea și adoptarea de standarde europene și internaționale în ceea ce privește gestionarea riscurilor și securitatea măsurabilă a produselor, sistemelor, rețelelor și serviciilor electronice, care, împreună cu programele informatice, formează rețelele și sistemele informatice.

(34)

Atunci când este adecvat și util pentru îndeplinirea obiectivelor și sarcinilor sale, agenția ar trebui să își împărtășească experiența și informațiile cu caracter general cu instituțiile, organele, oficiile și agențiile Uniunii, care se ocupă de problema securității rețelelor și a informațiilor. Agenția ar trebui să contribuie la identificarea priorităților din sectorul cercetării la nivelul Uniunii în domeniile rezilienței rețelelor și securității rețelelor și a informațiilor și ar trebui să transmită cunoștințe privind nevoile industriei instituțiilor de cercetare relevante.

(35)

Agenția ar trebui să încurajeze statele membre și furnizorii de servicii să-și ridice standardele generale de securitate, astfel încât toți utilizatorii de internet să ia măsurile necesare pentru a-și asigura securitatea informatică personală.

(36)

Problemele de securitate a rețelelor și a informațiilor sunt probleme de dimensiune mondială. Este necesară consolidarea cooperării internaționale pentru îmbunătățirea standardelor de securitate, inclusiv prin definirea de norme de comportament și coduri de conduită comune, schimburi de informații și promovarea unei colaborări internaționale mai rapide ca reacție la problemele de securitate a rețelelor și a informațiilor, precum și a unei abordări comune la nivel mondial a acestor probleme. În acest scop, agenția ar trebui să sprijine continuarea implicării și cooperării Uniunii cu țări terțe și cu organizații internaționale, furnizând, după caz, cunoștințele și analiza necesară instituțiilor, organelor, oficiilor și agențiilor Uniunii.

(37)

Agenția ar trebui să funcționeze în conformitate cu principiul subsidiarității, asigurând un grad adecvat de coordonare între statele membre în legătură cu probleme privind securitatea rețelelor și a informațiilor și îmbunătățind eficacitatea politicilor naționale, dându-le astfel valoare adăugată, și în conformitate cu principiul proporționalității, nemergând dincolo de ceea ce este necesar în vederea atingerii obiectivelor stabilite prin prezentul regulament. Îndeplinirea sarcinilor agenției ar trebui să consolideze și nu să interfereze cu competențele conferite următoarelor entități, nici să împiedice, să se suprapună sau să prevaleze asupra atribuțiilor și sarcinilor acestora: autoritățile naționale de reglementare, astfel cum sunt prevăzute în directivele cu privire la rețelele și serviciile de comunicații electronice, precum și Organismul autorităților europene de reglementare în domeniul comunicațiilor electronice (OAREC) instituit prin Regulamentul (CE) nr. 1211/2009 (11) și Comitetul pentru comunicații menționat în Directiva 2002/21/CE, organismele europene de standardizare, organismele naționale de standardizare și Comitetul permanent instituit prin Directiva 98/34/CE (12) și autoritățile de supraveghere independente ale statelor membre instituite prin Directiva 95/46/CE

(38)

Este necesar să se aplice anumite principii privind guvernanța agenției pentru a se respecta declarația comună și abordarea comună convenite în iulie 2012 de Grupul de lucru interinstituțional privind agențiile descentralizate ale UE, al căror scop este de a raționaliza activitățile agențiilor și de a le îmbunătăți performanțele.

(39)

Declarația comună și abordarea comună ar trebui să se reflecte, după caz, în programele de activitate, evaluările și practicile administrative și de raportare ale agenției.

(40)

Pentru buna funcționare a agenției, Comisia și statele membre ar trebui să se asigure că persoanele care urmează să fie numite în consiliul de administrație au nivelul adecvat de competență profesională. Comisia și statele membre ar trebui, de asemenea, să depună eforturi pentru a limita rotația reprezentanților lor în consiliul de administrație, cu scopul de a asigura continuitatea activității acestuia.

(41)

Este esențial ca agenția să-și creeze și să-și mențină o reputație de imparțialitate, integritate și standarde profesionale ridicate. În consecință, consiliul de administrație ar trebui să adopte norme detaliate pentru întreaga agenție de prevenire și gestionare a conflictelor de interese.

(42)

Având în vedere circumstanțele unice ale agenției și dificultatea provocărilor cu care se confruntă, structura organizatorică a agenției ar trebui simplificată și consolidată pentru a asigura un nivel sporit de eficacitate și eficiență. Prin urmare, printre altele, ar trebui creat un comitet executiv pentru a permite consiliului de administrație să se concentreze asupra aspectelor cu importanță strategică.

(43)

Consiliul de administrație ar trebui să numească un contabil în conformitate cu normele adoptate în temeiul Regulamentului (UE, Euratom) nr. 966/2012 (13) (Regulamentul financiar).

(44)

Pentru a asigura eficacitatea agenției, statele membre și Comisia ar trebui să fie reprezentate într-un consiliu de administrație, care ar trebui să definească direcția generală a activităților agenției și să se asigure că aceasta își îndeplinește sarcinile în conformitate cu prezentul regulament. Consiliului de administrație ar trebui să i se încredințeze competențele necesare pentru stabilirea bugetului, verificarea execuției acestuia, adoptarea normelor financiare adecvate, stabilirea unor proceduri de lucru transparente pentru luarea deciziilor de către agenție, adoptarea programului de activitate al agenției, adoptarea propriului regulament de procedură și a regulamentului intern de funcționare a agenției, numirea directorului executiv, luarea deciziei cu privire la prelungirea mandatului directorului executiv, după obținerea punctului de vedere al Parlamentului European și luarea deciziei cu privire la încetarea mandatului acestuia. Consiliul de administrație ar trebui să înființeze un comitet executiv care să îi ofere asistență la îndeplinirea sarcinilor sale în privința sarcinilor administrative și bugetare.

(45)

Pentru buna funcționare a agenției este necesar ca numirea directorului executiv să fie făcută pe baza meritelor și aptitudinilor sale administrative și manageriale atestate, precum și a competenței și experienței relevante în domeniul securității rețelelor și a informațiilor și, de asemenea, este necesar ca directorul executiv să își ducă la îndeplinire atribuțiile în deplină independență în ceea ce privește organizarea funcționării interne a agenției. În acest scop, directorul executiv ar trebui să elaboreze o propunere privind programul de activitate al agenției, după consultări prealabile cu Comisia, și să ia toate măsurile necesare pentru a asigura îndeplinirea corespunzătoare a programului de activitate al agenției. Directorul executiv ar trebui să întocmească un raport anual care să fie prezentat consiliului de administrație, să elaboreze un proiect de declarație de venituri și cheltuieli estimate ale agenției și să execute bugetul.

(46)

Directorul executiv ar trebui să aibă opțiunea de a înființa grupuri de lucru ad-hoc pentru a aborda aspecte specifice, în special de natură științifică, tehnică, juridică sau socioeconomică. La înființarea grupurilor de lucru ad-hoc, directorul executiv ar trebui să solicite și să țină cont de expertiza externă relevantă necesară pentru a permite agenției să aibă acces la informațiile disponibile cele mai actualizate cu privire la provocările în materie de securitate generate de dezvoltarea societății informaționale. Directorul executiv ar trebui să se asigure că selecționarea membrilor grupurilor de lucru ad-hoc se realizează în conformitate cu cele mai înalte standarde de competență, ținând cont în mod corespunzător de o reprezentare echilibrată – după caz, în funcție de problemele specifice – între administrațiile publice ale statelor membre, instituțiile Uniunii, sectorul privat, inclusiv industria, utilizatorii și experții universitari în domeniul securității rețelelor și a informațiilor. În funcție de caz, directorul executiv ar trebui să poată invita să participe la activitățile grupurilor de lucru, dacă este necesar, experți individuali recunoscuți ca fiind competenți în domeniul relevant. Cheltuielile acestora ar trebui să fie suportate de agenție, în conformitate cu regulamentul său intern și cu normele adoptate în temeiul Regulamentului financiar.

(47)

Agenția ar trebui să aibă drept organism consultativ un grup permanent al părților interesate, pentru a asigura un dialog regulat cu sectorul privat, organizațiile de consumatori și alte părți interesate relevante. Grupul permanent al părților interesate, instituit de consiliul de administrație la propunerea directorului executiv, ar trebui să se concentreze pe probleme relevante pentru părțile interesate și să le aducă în atenția agenției. Atunci când este oportun și în conformitate cu ordinea de zi a ședințelor, directorul executiv ar trebui să poată invita reprezentanți ai Parlamentului European și ai altor organe relevante să ia parte la reuniunile grupului.

(48)

Deoarece grupul permanent al părților interesate asigură o reprezentare largă a părților interesate și grupul respectiv este consultat în special în legătură cu proiectul de program de activitate, nu mai este necesar să se prevadă reprezentarea părților interesate în consiliul de administrație.

(49)

Agenția ar trebui să aplice dispozițiile relevante ale Uniunii privind accesul public la documente, prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 1049/2001 al Parlamentului European și al Consiliului (14). Informațiile prelucrate de agenție în scopuri legate de activitatea sa internă, precum și informațiile prelucrate în timpul îndeplinirii sarcinilor sale ar trebui să intre sub incidența Regulamentului (CE) nr. 45/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 decembrie 2000 privind protecția persoanelor fizice cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituțiile și organele comunitare și privind libera circulație a acestor date (15).

(50)

Agenția ar trebui să se conformeze dispozițiilor aplicabile instituțiilor Uniunii, precum și dispozițiilor legislațiilor naționale privind prelucrarea documentelor sensibile.

(51)

Pentru a garanta autonomia și independența deplină a agenției și a-i permite să îndeplinească sarcini suplimentare și noi, inclusiv sarcini urgente neprevăzute, ar trebui alocat agenției un buget suficient și autonom, ale cărui venituri provin în principal din contribuția Uniunii și din contribuții ale țărilor terțe care iau parte la activitățile agenției. Majoritatea angajaților agenției ar trebui să fie implicați direct în punerea în aplicare operațională a mandatului agenției. Statul membru gazdă sau oricare alt stat membru ar trebui să fie autorizat să contribuie în mod voluntar la veniturile agenției. Procedura bugetară a Uniunii ar trebui să rămână aplicabilă în ceea ce privește toate subvențiile plătibile din bugetul general al Uniunii Europene. De asemenea, Curtea de Conturi ar trebui să auditeze conturile agenției pentru a asigura transparența și responsabilitatea.

(52)

Având în vedere că peisajul amenințărilor este în continuă schimbare, iar politica Uniunii în domeniul securității rețelelor și a informațiilor evoluează și pentru a se alinia la cadrul financiar multianual, durata mandatului agenției ar trebui limitată la șapte ani, cu posibilitatea de prelungire a perioadei respective.

(53)

Operațiunile agenției ar trebui să fie evaluate în mod independent. Evaluarea ar trebui să aibă în vedere eficacitatea agenției în realizarea obiectivelor sale, practicile sale de lucru și relevanța sarcinilor sale pentru a determina în ce măsură obiectivele agenției sunt sau nu valabile în continuare și, pe această bază, dacă durata mandatului său ar trebui prelungită și pentru ce perioadă.

(54)

Dacă, spre sfârșitul mandatului agenției, Comisia nu a prezentat o propunere de prelungire a mandatului, agenția și Comisia ar trebui să ia măsurile adecvate pentru a aborda, în special, aspectele legate de contractele personalului și de buget.

(55)

Deoarece obiectivul prezentului regulament, respectiv instituirea unei Agenții a Uniunii Europene pentru Securitatea Rețelelor și a Informațiilor cu scopul de a contribui la un nivel ridicat de securitate a rețelelor și a informațiilor în cadrul Uniunii, pentru a sensibiliza societatea și a dezvolta și promova o cultură a securității rețelelor și a informațiilor în beneficiul cetățenilor, al consumatorilor, al întreprinderilor și al organizațiilor din sectorul public al Uniunii, contribuind astfel la crearea și buna funcționare a pieței interne, nu poate fi atins în mod satisfăcător de către statele membre și poate fi realizat mai bine la nivelul Uniunii, Uniunea poate adopta măsuri în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este prevăzut la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană. În conformitate cu principiul proporționalității enunțat în respectivul articol, prezentul regulament nu depășește ceea ce este necesar în vederea realizării acestui obiectiv.

(56)

Regulamentul (CE) nr. 460/2004 ar trebui abrogat.

(57)

Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor a fost consultată în conformitate cu articolul 28 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 45/2001 și și-a adoptat avizul la 20 decembrie 2010 (16),

(a)

sprijină dezvoltarea politicii și dreptului Uniunii prin:

(b)

sprijină consolidarea capacității prin:

(c)

sprijină cooperarea benevolă dintre organele publice competente și dintre părțile interesate, inclusiv universități și centre de cercetare din Uniune, și sprijină acțiuni de sensibilizare, printre altele, prin:

(d)

sprijină cercetarea și dezvoltarea, precum și standardizarea prin:

(e)

cooperează cu instituțiile, organele, oficiile și agențiile Uniunii, inclusiv cele cu responsabilități în combaterea criminalității informatice și în protecția vieții private și a datelor cu caracter personal, în vederea abordării problemelor de interes comun, inclusiv prin:

(f)

contribuie la eforturile Uniunii de a coopera cu țările terțe și cu organizațiile internaționale pentru a promova cooperarea internațională privind problemele de securitate a rețelelor și a informațiilor, inclusiv prin:

(a)

un consiliu de administrație;

(b)

un director executiv și personalul agenției; și

(c)

un grup permanent al părților interesate.

(a)

administrează activitatea curentă a agenției;

(b)

pune în aplicare deciziile adoptate de consiliul de administrație;

(c)

pregătește, în urma consultării consiliului de administrație, programul anual de activitate și programul multianual de activitate și îl prezintă consiliului de administrație după consultarea Comisiei;

(d)

pune în aplicare programul anual de activitate și programul multianual de activitate și raportează consiliului de administrație cu privire la punerea lor în aplicare;

(e)

pregătește raportul anual privind activitățile agenției și îl prezintă spre aprobare consiliului de administrație;

(f)

pregătește un plan de acțiune pentru a da curs concluziilor evaluărilor retrospective și prezintă Comisiei, la fiecare doi ani, un raport privind progresele înregistrate;

(g)

protejează interesele financiare ale Uniunii prin aplicarea de măsuri preventive de combatere a fraudei, a corupției și a altor activități ilegale, prin realizarea de controale eficace și, dacă se constată nereguli, prin recuperarea sumelor plătite nejustificat și, dacă este cazul, prin sancțiuni administrative și financiare eficace, proporționale și disuasive;

(h)

pregătește strategia agenției de combatere a fraudei și o prezintă spre aprobare consiliului de administrație;

(i)

asigură îndeplinirea sarcinilor agenției în conformitate cu cerințele celor care utilizează serviciile acesteia, în special în ceea ce privește caracterul adecvat al serviciilor furnizate;

(j)

stabilește și menține contactul cu instituțiile, organele, oficiile și agențiile Uniunii;

(k)

stabilește și menține contactul cu comunitatea de afaceri și cu organizațiile consumatorilor, în vederea asigurării unui dialog periodic cu părțile interesate relevante;

(l)

îndeplinește alte sarcini care îi sunt încredințate directorului executiv prin prezentul regulament.

(a)

Parlamentul European;

(b)

Consiliu;

(c)

Comisie;

(d)

orice organism competent desemnat de un stat membru, cum ar fi o autoritate națională de reglementare, conform definiției de la articolul 2 din Directiva 2002/21/CE.

18.6.2013   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 165/59

(1)

Negocierile privind acordurile de parteneriat economic (denumite în continuare „acordurile”) între:

(2)

Finalizarea negocierilor privind acordurile de către Antigua și Barbuda, Uniunea Bahamas, Barbados, Belize, Republica Botswana, Republica Burundi, Republica Camerun, Uniunea Comorelor, Republica Côte d’Ivoire, Uniunea Dominica, Republica Dominicană, Republica Fiji, Republica Ghana, Grenada, Republica Cooperatistă Guyana, Republica Haiti, Jamaica, Republica Kenya, Regatul Lesotho, Republica Madagascar, Republica Mauritius, Republica Mozambic, Republica Namibia, Statul Independent Papua-Noua Guinee, Republica Rwanda, Federația Saint Kitts și Nevis, Saint Lucia, Saint Vincent și Grenadine, Republica Seychelles, Republica Suriname, Regatul Swaziland, Republica Unită Tanzania, Republica Trinidad și Tobago, Republica Uganda, Republica Zambia și Republica Zimbabwe a permis includerea acestora în anexa I la Regulamentul (CE) nr. 1528/2007 al Consiliului din 20 decembrie 2007 privind aplicarea regimurilor aplicabile produselor originare din anumite state care fac parte din grupul statelor din Africa, zona Caraibelor și Pacific (ACP) prevăzute în acordurile de stabilire sau care duc la stabilirea Acordurilor de parteneriat economic (2).

(3)

Republica Botswana, Republica Burundi, Republica Camerun, Uniunea Comorelor, Republica Côte d’Ivoire, Republica Fiji, Republica Ghana, Republica Haiti, Republica Kenya, Regatul Lesotho, Republica Mozambic, Republica Namibia, Republica Rwanda, Regatul Swaziland, Republica Unită Tanzania, Republica Uganda și Republica Zambia nu au luat măsurile necesare în vederea ratificării acordurilor care le privesc.

(4)

Prin urmare, având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1528/2007, în special articolul 2 alineatul (3) litera (b), anexa I la regulamentul menționat ar trebui modificată, în sensul excluderii respectivelor țări din anexa respectivă.

(5)

Pentru a asigura posibilitatea ca respectivele țări să fie cu ușurință reincluse în anexa I la Regulamentul (CE) nr. 1528/2007 imediat după ce acestea au luat măsurile necesare pentru ratificarea respectivelor acorduri și până la intrarea acestora în vigoare, competența de a adopta acte în conformitate cu articolul 290 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene ar trebui să fie delegată Comisiei în ceea ce privește reincluderea țărilor excluse din anexa I la Regulamentul (CE) nr. 1528/2007 în temeiul prezentului regulament. Este deosebit de important ca în timpul lucrărilor pregătitoare, Comisia să organizeze consultări adecvate, inclusiv la nivel de experți. Comisia, atunci când pregătește și elaborează acte delegate, ar trebui să asigure o transmitere simultană, în timp util și adecvată a documentelor relevante către Parlamentul European și Consiliu,

1.

Se introduc următoarele articole:

„Articolul 2a

Delegarea de competențe

Comisia este împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 2b pentru a modifica anexa I la prezentul regulament prin reintroducerea acelor regiuni sau state din grupul de state ACP care au fost excluse din anexa menționată în temeiul Regulamentului (UE) nr. 527/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (3) și care, de la data respectivei excluderi, au luat măsurile necesare pentru ratificarea acordurilor care le privesc.

Articolul 2b

Exercitarea delegării

(1)   Competența de a adopta acte delegate se conferă Comisiei în condițiile prevăzute în prezentul articol.

(2)   Competența de a adopta acte delegate menționată la articolul 2a se conferă Comisiei pe o perioadă de cinci ani de la 21 iunie 2013. Comisia redactează un raport privind delegarea de competențe, cu cel puțin nouă luni înainte de încheierea perioadei de cinci ani. Delegarea de competențe se prelungește tacit cu perioade de timp identice, cu excepția cazului în care Parlamentul European sau Consiliul se opun prelungirii respective cu cel puțin trei luni înainte de încheierea fiecărei perioade.

(3)   Delegarea de competențe menționată la articolul 2a poate fi revocată în oricând de Parlamentul European sau de Consiliu. O decizie de revocare pune capăt delegării de competențe specificată în decizia respectivă. Decizia produce efecte din ziua care urmează datei publicării acesteia în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene sau de la o dată ulterioară menționată în decizie. Decizia nu aduce atingere actelor delegate care sunt deja în vigoare.

(4)   De îndată ce adoptă un act delegat, Comisia îl notifică simultan Parlamentului European și Consiliului.

(5)   Un act delegat adoptat în temeiul articolului 2a intră în vigoare numai în cazul în care nici Parlamentul European și nici Consiliul nu au formulat obiecțiuni în termen de două luni de la notificarea acestuia către Parlamentul European și Consiliu, sau în cazul în care, înaintea expirării termenului respectiv, Parlamentul European și Consiliul au informat Comisia că nu vor formula obiecțiuni. Respectivul termen se prelungește cu două luni la inițiativa Parlamentului European sau a Consiliului.

2.

Anexa I se înlocuiește cu textul prevăzut în anexa la prezentul regulament.

18.6.2013   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 165/62

(1)

Regulamentul (CE) nr. 450/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 aprilie 2008 de stabilire a Codului Vamal Comunitar (Codul Vamal Modernizat) (3) are scopul de a înlocui Regulamentul (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului din 12 octombrie 1992 de instituire a Codului Vamal Comunitar (4). Regulamentul (CE) nr. 450/2008 a intrat în vigoare la 24 iunie 2008, dar este aplicabil, în conformitate cu articolul 188 alineatul (2) din acesta, doar în momentul în care sunt aplicabile dispozițiile de punere aplicare și cel mai târziu la 24 iunie 2013.

(2)

În data de 20 februarie 2012, Comisia a prezentat Parlamentului European și Consiliului o propunere de Regulament de stabilire a Codului Vamal al Uniunii, sub forma unei reformări a Regulamentului (CE) nr. 450/2008, pentru a îl înlocui pe acesta înainte de data sa limită de aplicare de 24 iunie 2013. Procedura legislativă ordinară nu poate fi însă finalizată în timp util pentru adoptarea regulamentului propus înainte de data respectivă. În consecință, în absența unor măsuri legislative corective, Regulamentul (CE) nr. 450/2008 ar urma să se aplice de la 24 iunie 2013 și Regulamentul (CEE) nr. 2913/92 ar fi abrogat. Acest lucru ar genera incertitudine juridică cu privire la legislația vamală aplicabilă efectiv începând cu acea dată, și ar împiedica menținerea unui cadru juridic cuprinzător și coerent al Uniunii în domeniul vamal, în așteptarea adoptării propunerii de regulament.

(3)

Pentru prevenirea acestor dificultăți serioase legate de legislația vamală a Uniunii și a-i oferi Parlamentului European și Consiliului o perioadă de timp adecvată pentru a finaliza procesul de adoptare a reformării Codului Vamal al Uniunii, data limită de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 450/2008 prevăzută la articolul 188 alineatul (2) al doilea paragraf din acesta ar trebui amânată. Noua dată de aplicare considerată adecvată în acest scop este 1 noiembrie 2013.

(4)

Având în vedere caracterul urgent al acestei chestiuni, ar trebui să se aplice o derogare de la termenul de opt săptămâni menționat la Articolul 4 din Protocolul nr. 1 privind rolul parlamentelor naționale în Uniunea Europeană, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană, la Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene și la Tratatul de instituire a Comunității Europene a Energiei Atomice.

(5)

Prin urmare, este necesară modificarea corespunzătoare a Regulamentului (CE) nr. 450/2008,

18.6.2013   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 165/63

(1)

În conformitate cu articolul 169 alineatul (1) și alineatul (2) litera (a) din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (TFUE), Uniunea trebuie să contribuie la atingerea unui nivel înalt de protecție a consumatorilor prin măsurile pe care le adoptă în temeiul articolului 114 din TFUE. Articolul 38 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene prevede că politicile Uniunii trebuie să asigure un nivel ridicat de protecție a consumatorilor.

(2)

În conformitate cu articolul 26 alineatul (2) din TFUE, piața internă trebuie să cuprindă un spațiu fără frontiere interne, în cadrul căruia este asigurată libera circulație a bunurilor și a serviciilor. Piața internă ar trebui să le ofere consumatorilor o valoare adăugată concretizată printr-o calitate mai bună, o varietate mai mare, prețuri rezonabile și standarde de siguranță ridicate pentru bunuri și servicii, care ar trebui să promoveze un nivel ridicat de protecție a consumatorilor.

(3)

Fragmentarea pieței interne aduce atingere competitivității, creșterii și creării de locuri de muncă în Uniune. Eliminarea obstacolelor directe și indirecte din calea bunei funcționări a pieței interne și creșterea încrederii cetățenilor sunt esențiale pentru realizarea pieței interne.

(4)

Asigurarea accesului la căi simple, eficiente, rapide și necostisitoare de soluționare a litigiilor la nivel național și transfrontalier care apar în temeiul contractelor de vânzare sau de prestare de servicii ar trebuie să fie în beneficiul consumatorilor și, prin urmare, să întărească încrederea acestora în piață. Acest acces ar trebui să existe atât în cazul tranzacțiilor online, cât și al celor offline și este deosebit de important atunci când consumatorii fac cumpărături în străinătate.

(5)

Soluționarea alternativă a litigiilor (SAL) oferă o soluție extrajudiciară simplă, rapidă și necostisitoare în cazul litigiilor dintre consumatori și comercianți. Cu toate acestea, SAL nu este încă dezvoltată suficient și coerent în Uniune. Este regretabil faptul că, în ciuda Recomandărilor 98/257/CE din 30 martie 1998 privind principiile aplicabile organelor responsabile pentru soluționarea extrajudiciară a litigiilor în materie de consum (3) și 2001/310/CE din 4 aprilie 2001 privind principiile aplicabile organelor extrajudiciare implicate în soluționarea consensuală a litigiilor în materie de consum (4) ale Comisiei, SAL nu a fost instituită în mod corect și nu funcționează în mod satisfăcător în toate zonele geografice sau sectoarele comerciale ale Uniunii. Consumatorii și comercianții încă nu știu că există mecanisme de atac extrajudiciare, în timp ce doar un procentaj scăzut de cetățeni știu cum să prezinte o reclamație unei entități SAL. Acolo unde procedurile SAL sunt disponibile, nivelul calității lor variază considerabil de la un stat membru la altul, deseori litigiile transfrontaliere nefiind gestionate în mod eficace de către entitățile SAL.

(6)

Diferențele dintre statele membre în materie de acoperire, calitate și conștientizare în ceea ce privește SAL constituie o barieră în calea pieței interne și reprezintă unul dintre motivele pentru care numeroși consumatori nu fac cumpărături dincolo de frontiere și nu au convingerea că potențialele litigii cu comercianții pot fi soluționate într-un mod ușor, rapid și necostisitor. Din aceleași motive, comercianții ar putea avea rețineri în a vinde consumatorilor din alte state membre atunci când nu există suficient acces la proceduri SAL de calitate. De asemenea, comercianții cu sediul într-un stat membru în care procedurile SAL de calitate nu sunt disponibile în mod suficient sunt în dezavantaj competitiv față de comercianții care au acces la aceste proceduri și care pot astfel să soluționeze litigiile în materie de consum mai rapid și mai ieftin.

(7)

Pentru a le permite consumatorilor să profite pe deplin de potențialul pieței interne, mecanismele SAL ar trebui să fie disponibile pentru toate tipurile de litigii naționale și transfrontaliere reglementate de prezenta directivă, procedurile SAL ar trebui să respecte cerințe de calitate coerente care să se aplice în întreaga Uniune, iar consumatorii și comercianții ar trebui să fie conștienți de existența acestui tip de proceduri. Având în vedere intensificarea comerțului transfrontalier și a circulației persoanelor, este de asemenea important ca entitățile SAL să instrumenteze litigiile transfrontaliere în mod eficient.

(8)

Conform poziției Parlamentului European exprimate în rezoluțiile sale din 25 octombrie 2011 privind soluționarea alternativă a litigiilor în materie civilă, comercială și de familie și din 20 mai 2010 referitoare la oferirea unei piețe unice consumatorilor și cetățenilor, orice abordare holistică a pieței unice care oferă beneficii cetățenilor săi ar trebui să dezvolte în mod prioritar un sistem de despăgubiri simplu, rapid și accesibil, la prețuri abordabile.

(9)

În Comunicarea din 13 aprilie 2011 intitulată „Actul privind piața unică – Douăsprezece pârghii pentru stimularea creșterii și întărirea încrederii – «Împreună pentru o nouă creștere» ”, Comisia a identificat legislația privind SAL, care include dimensiunea comerțului electronic, drept una dintre cele douăsprezece pârghii pentru stimularea creșterii, consolidarea încrederii și înregistrarea de progrese în direcția realizării pieței unice.

(10)

În concluziile sale din 24-25 martie și din 23 octombrie 2011, Consiliul European a invitat Parlamentul European și Consiliul să adopte, până la sfârșitul anului 2012, un prim set de măsuri prioritare pentru a da un nou impuls pieței unice. În plus, în concluziile sale din 30 mai 2011 privind prioritățile pentru relansarea pieței unice, Consiliul Uniunii Europene a evidențiat importanța comerțului electronic și a recunoscut că sistemele SAL în materie de consum pot asigura o cale de atac simplă, rapidă și la un preț redus atât pentru consumatori, cât și pentru comercianți. Punerea în aplicare cu succes a acestor sisteme necesită angajamentul și sprijinul politic continuu din partea tuturor actorilor, fără a compromite caracterul abordabil, transparența, flexibilitatea, rapiditatea și calitatea procesului decizional al entităților SAL care intră în domeniul de aplicare al prezentei directive.

(11)

Având în vedere importanța din ce în ce mai mare a comerțului online, în special a comerțului transfrontalier, ca pilon al activității economice a Uniunii, o infrastructură SAL pentru litigiile în materie de consum cu o funcționare corespunzătoare și un cadru de soluționare online a litigiilor (SOL), integrat în mod corespunzător, pentru litigiile în materie de consum care decurg din tranzacțiile online sunt necesare pentru a realiza obiectivul Actului privind piața unică de a întări încrederea cetățenilor în piața internă.

(12)

Prezenta directivă și Regulamentul (UE) nr. 524/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 mai 2013 privind soluționarea online a litigiilor în materie de consum (5) sunt două instrumente legislative interconectate și complementare. Regulamentul (UE) nr. 524/2013 prevede instituirea unei platforme SOL care să le ofere consumatorilor și comercianților un punct de intrare unic pentru soluționarea extrajudiciară a litigiilor online, prin intermediul entităților SAL care sunt conectate la platformă și oferă posibilitatea soluționării alternative a litigiilor prin intermediul unor proceduri SAL de calitate. Disponibilitatea unor entități SAL de calitate în întreaga Uniune constituie, așadar, o condiție prealabilă pentru buna funcționare a platformei SOL.

(13)

Prezenta directivă nu ar trebui să se aplice în cazul serviciilor de interes general fără caracter economic. Serviciile fără caracter economic sunt servicii care nu sunt prestate în scop economic. Prin urmare, serviciile de interes general fără caracter economic prestate de stat sau în numele statului, în absența remunerației, nu ar trebui să fie reglementate de prezenta directivă, indiferent de forma juridică sub care sunt prestate serviciile respective.

(14)

Prezenta directivă nu ar trebui să se aplice serviciilor de asistență medicală, astfel cum sunt definite la articolul 3 litera (a) din Directiva 2011/24/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 9 martie 2011 privind aplicarea drepturilor pacienților în cadrul asistenței medicale transfrontaliere (6).

(15)

Dezvoltarea în cadrul Uniunii a unui sistem SAL cu o funcționare corespunzătoare este necesară pentru a consolida încrederea consumatorilor în piața internă, inclusiv în domeniul comerțului online, și pentru a valorifica potențialul comerțului transfrontalier și al celui online și oportunitățile oferite de acestea. Această dezvoltare ar trebui să se bazeze pe procedurile SAL existente în statele membre și să respecte tradițiile juridice ale acestora. Entitățile de soluționare a litigiilor existente și cele nou-constituite deopotrivă, care funcționează corespunzător și care respectă cerințele de calitate stabilite prin prezenta directivă, ar trebui considerate „entități SAL” în sensul prezentei directive. Diseminarea SAL poate să se dovedească importantă și în acele state membre în care există o întârziere considerabilă în ceea ce privește cazurile aflate în așteptare în instanțe, fapt care împiedică cetățenii Uniunii să își exercite dreptul la un proces echitabil, într-un termen rezonabil.

(16)

Prezenta directivă ar trebui să se aplice litigiilor dintre consumatori și comercianți privind obligațiile contractuale apărute în temeiul contractelor de vânzare sau de prestare de servicii, atât online, cât și offline, în toate sectoarele economice, altele decât sectoarele exceptate. Acestea ar trebui să includă litigiile apărute din vânzarea sau furnizarea de conținut digital în schimbul unei remunerații. Prezenta directivă ar trebui să se aplice reclamațiilor prezentate de consumatori împotriva comercianților. Aceasta nu ar trebui să se aplice reclamațiilor prezentate de comercianți împotriva consumatorilor sau litigiilor între comercianți. Cu toate acestea, prezenta directivă nu ar trebui să împiedice statele membre să adopte sau să mențină în vigoare dispoziții privind procedurile de soluționare extrajudiciară a litigiilor respective.

(17)

Ar trebui să se permită statelor membre să mențină sau să introducă dispoziții naționale privind procedurile care nu fac obiectul prezentei directive, precum procedurile interne de instrumentare a reclamațiilor, utilizate de comerciant. Aceste proceduri interne de instrumentare a reclamațiilor pot constitui un mijloc eficace de soluționare a litigiilor în materie de consum într-o etapă timpurie.

(18)

Definiția „consumatorului” ar trebui să includă persoanele fizice care acționează în afara activității lor comerciale, de afaceri, meșteșugărești sau profesionale. Dacă însă contractul este încheiat în scopuri parțial circumscrise activității comerciale a persoanei și parțial aflate în afara acesteia (contracte cu dublu scop) și dacă scopul comercial este într-atât de limitat, încât nu are o pondere predominantă în contextul general al furnizării, respectiva persoană ar trebui să fie, de asemenea, considerată drept un consumator.

(19)

Unele acte juridice existente ale Uniunii cuprind deja dispoziții privind SAL. Pentru a se asigura securitatea juridică, ar trebui să se prevadă că, în caz de conflict, prevalează prezenta directivă, cu excepția cazurilor în care aceasta cuprinde dispoziții contrare explicite. În special, prezenta directivă nu ar trebui să aducă atingere Directivei 2008/52/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 21 mai 2008 privind anumite aspecte ale medierii în materie civilă și comercială (7), care stabilește deja un cadru pentru sistemele de mediere la nivelul Uniunii, pentru litigiile transfrontaliere, fără a împiedica aplicarea directivei respective în cazul sistemelor interne de mediere. Prezenta directivă este menită să se aplice în mod orizontal tuturor tipurilor de proceduri SAL, inclusiv procedurilor SAL reglementate de Directiva 2008/52/CE.

(20)

Entitățile SAL sunt extrem de diverse pe teritoriul UE, dar și în interiorul statelor membre. Prezenta directivă ar trebui să reglementeze orice entitate care este stabilită pe o bază durabilă, oferă soluționarea unui litigiu între un consumator și un comerciant printr-o procedură SAL și este înscrisă pe listă în conformitate cu prezenta directivă. Prezenta directivă poate viza, de asemenea, în cazul în care statele membre decid acest lucru, entitățile de soluționare a litigiilor care impun soluții obligatorii pentru părți. Cu toate acestea, o procedură extrajudiciară care este creată pe bază ad hoc pentru un singur litigiu între un consumator și un comerciant nu ar trebui considerată drept procedură SAL.

(21)

De asemenea, procedurile SAL variază mult de la un stat membru la altul, precum și în interiorul acestora. Ele pot lua forma unor proceduri în care entitatea SAL aduce părțile împreună cu scopul de a facilita o soluție amiabilă sau a unor proceduri în care entitatea SAL propune o soluție sau proceduri în care entitatea SAL impune o soluție. Ele pot fi, de asemenea, combinații de două sau mai multe astfel de proceduri. Prezenta directivă nu ar trebui să aducă atingere tipului de proceduri SAL din statele membre.

(22)

Procedurile în fața entităților de soluționare a litigiilor în cazul cărora persoanele fizice responsabile de soluționarea litigiilor sunt angajate exclusiv de comerciant sau primesc orice tip de remunerație exclusiv de la acesta sunt susceptibile de a fi expuse unui conflict de interese. Prin urmare, respectivele proceduri, în principiu, ar trebui să fie excluse din domeniul de aplicare al prezentei directive, cu excepția cazului în care un stat membru decide că aceste proceduri pot fi recunoscute drept proceduri SAL în temeiul prezentei directive și cu condiția ca entitățile respective să fie pe deplin conforme cu cerințele specifice în materie de independență și imparțialitate prevăzute de prezenta directivă. Entitățile SAL care oferă soluționarea litigiilor prin astfel de proceduri ar trebui să facă obiectul unei evaluări periodice a conformității lor cu cerințele de calitate prevăzute în prezenta directivă, inclusiv cu cerințele suplimentare specifice care asigură independența lor.

(23)

Prezenta directivă nu ar trebui să se aplice nici procedurilor din cadrul sistemelor de instrumentare a reclamațiilor consumatorilor gestionate de către comerciant, nici negocierilor directe între părți. De asemenea, aceasta nu ar trebui să se aplice încercărilor unui judecător de a soluționa un litigiu pe parcursul procedurii judiciare referitoare la respectivul litigiu.

(24)

Statele membre ar trebui să se asigure că litigiile care intră sub incidența prezentei directive pot fi prezentate unei entități SAL care îndeplinește cerințele prevăzute de prezenta directivă și care este înscrisă pe listă în conformitate cu aceasta. Statele membre ar trebui să aibă posibilitatea de a îndeplini această obligație bazându-se pe entitățile SAL existente cu o funcționare corespunzătoare și adaptând domeniul lor de aplicare, după caz, sau prevăzând crearea de noi entități SAL. Prezenta directivă nu ar trebui să aducă atingere funcționării entităților de soluționare a litigiilor existente care activează în cadrul autorităților naționale de protecție a consumatorilor din statele membre, în care funcționarii publici sunt responsabili de soluționarea litigiilor. Funcționarii publici ar trebui considerați drept reprezentanți ai intereselor atât ale consumatorilor, cât și ale comercianților. Prezenta directivă nu ar trebui să oblige statele membre să creeze o entitate SAL specifică pentru fiecare sector de comerț cu amănuntul. Atunci când este necesar, pentru a asigura o acoperire sectorială și geografică completă și accesul deplin la SAL, statele membre ar trebui să aibă posibilitatea de a prevedea crearea unei entități SAL complementare care să se ocupe de litigiile pentru a căror soluționare nu este competentă nicio entitate SAL specifică. Entitățile SAL complementare au rolul de a constitui o protecție pentru consumatori și pentru comercianți prin garantarea faptului că nu există lacune în ceea ce privește accesul la o entitate SAL.

(25)

Prezenta directivă nu ar trebui să împiedice statele membre să mențină sau să introducă legislație privind procedurile de soluționare extrajudiciară a litigiilor contractuale în materie de consum care să fie conformă cu cerințele prevăzute în prezenta directivă. Mai mult, pentru a garanta că entitățile SAL își pot desfășura activitatea în mod eficace, entitățile respective ar trebui să aibă posibilitatea de a menține sau de a introduce, în conformitate cu legislația din statul membru în care sunt stabilite, norme procedurale care să le permită să refuze instrumentarea litigiilor în anumite circumstanțe, de exemplu atunci când un litigiu este prea complex și, prin urmare, ar fi soluționat mai bine în instanță. Cu toate acestea, normele procedurale care permit entităților SAL să refuze instrumentarea unui litigiu ar trebui să nu afecteze în mod semnificativ accesul consumatorilor la procedurile SAL, inclusiv în cazul litigiilor transfrontaliere. Astfel, atunci când decid asupra unui prag financiar, statele membre ar trebui să țină întotdeauna seama de faptul că valoarea reală a litigiului poate varia de la un stat membru la altul și, prin urmare, că stabilirea unui prag disproporționat de înalt într-un stat membru ar putea să afecteze accesul la procedurile SAL pentru consumatorii din alte state membre. Statele membre nu ar trebui să aibă obligația de a asigura faptul că consumatorul își poate prezenta reclamația unei alte entități SAL, în cazul în care o entitate SAL căreia i-a fost prezentată inițial reclamația a refuzat să o instrumenteze din cauza normelor sale procedurale. În aceste cazuri, ar trebui să se considere că statele membre și-au îndeplinit obligația de a asigura acoperirea deplină de către entitățile SAL.

(26)

Prezenta directivă ar trebui să le permită comercianților stabiliți într-un stat membru să fie acoperiți de o entitate SAL care este stabilită în alt stat membru. Pentru a îmbunătăți acoperirea și accesul consumatorilor la SAL în întreaga Uniune, statele membre ar trebui să aibă posibilitatea de a decide să se bazeze pe entități SAL stabilite în alt stat membru sau entități SAL regionale, transnaționale sau paneuropene, atunci când comercianți din state membre diferite intră sub incidența aceleiași entități SAL. Cu toate acestea, recurgerea la entități SAL stabilite în alt stat membru sau la entități SAL transnaționale sau paneuropene nu ar trebui să aducă atingere responsabilității statelor membre de a asigura acoperirea completă și accesul deplin la entitățile SAL.

(27)

Prezenta directivă nu ar trebui să aducă atingere posibilității ca statele membre să mențină sau să introducă proceduri SAL care instrumentează în comun litigii identice sau similare între un comerciant și mai mulți consumatori. Soluționările extrajudiciare colective ar trebui să facă obiectul unor ample evaluări de impact înainte ca soluționările respective să fie propuse la nivelul Uniunii. Existența unui sistem eficace pentru acțiunile colective și accesul ușor la SAL ar trebui să fie complementare; aceste proceduri nu ar trebui să se excludă reciproc.

(28)

Prelucrarea informațiilor referitoare la litigiile reglementate prin prezenta directivă ar trebui să respecte normele privind protecția datelor cu caracter personal prevăzute în actele cu putere de lege și actele administrative ale statelor membre, adoptate în temeiul Directivei 95/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 24 octombrie 1995 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date (8).

(29)

Confidențialitatea și viața privată ar trebui respectate pe întreaga durată a procedurii SAL. Statele membre ar trebui să fie încurajate să protejeze confidențialitatea procedurilor SAL în cadrul oricărei proceduri judiciare civile sau comerciale sau al unei proceduri de arbitraj ulterioare.

(30)

Cu toate acestea, statele membre ar trebui să se asigure că entitățile SAL fac publice orice probleme sistematice sau semnificative care apar frecvent și duc la litigii între consumatori și comercianți. Informațiile comunicate în acest sens ar putea fi însoțite de recomandări cu privire la modul în care aceste probleme pot fi evitate sau rezolvate în viitor, în scopul de a ridica standardele comercianților și de a facilita schimbul de informații și de bune practici.

(31)

Statele membre ar trebui să garanteze că entitățile SAL soluționează litigiile de o manieră echitabilă, practică și proporțională atât pentru consumator, cât și pentru comerciant, pe baza evaluării obiective a circumstanțelor în care se depune plângerea și ținând seama în mod corespunzător de drepturile părților.

(32)

Independența și integritatea entităților SAL sunt esențiale pentru a câștiga încrederea cetățenilor Uniunii în capacitatea mecanismelor SAL de a oferi soluții într-o manieră echitabilă și independentă. Persoana fizică sau organismul colegial care răspunde de SAL ar trebui să fie independente de toți cei care ar putea avea un interes în rezultatul final și ar trebui să nu se afle într-un conflict de interese care i-ar putea împiedica să ia o hotărâre echitabilă, imparțială și independentă.

(33)

Persoanele fizice responsabile de SAL nu ar trebui să fie considerate imparțiale decât în cazul în care acestea nu pot fi supuse unei presiuni care, eventual, le influențează comportamentul cu privire la litigiu. Pentru a se asigura independența acțiunilor lor, persoanele respective ar trebui să fie numite pentru o perioadă suficient de lungă și nu ar trebui să primească niciun fel de instrucțiuni de la oricare dintre părți sau de la reprezentanții acestora.

(34)

Pentru a asigura faptul că nu există niciun conflict de interese, persoanele fizice responsabile de SAL ar trebui să semnaleze orice circumstanță care le-ar putea afecta independența și imparțialitatea sau ar putea duce la un conflict de interese cu oricare dintre părțile în litigiul pe care trebuie să îl soluționeze. Aceste circumstanțe ar putea fi reprezentate de orice interes financiar, direct sau indirect, legat de rezultatul procedurii SAL sau orice relație personală sau de afaceri cu una sau mai multe dintre părți în cursul ultimilor trei ani anteriori preluării postului, inclusiv orice calitate care nu este legată de SAL și în care persoana respectivă a acționat pentru una sau mai multe dintre părți, pentru o organizație profesională sau o asociație de întreprinderi în care una dintre părți este membră sau pentru orice alt membru al acestora.

(35)

Este extrem de important să se evite astfel de presiuni atunci când persoanele fizice responsabile de SAL sunt angajate de comerciant sau primesc orice tip de remunerație de la acesta. Prin urmare, ar trebui prevăzute cerințe specifice în cazul în care statele membre decid să permită ca procedurile de soluționare a litigiilor în aceste cazuri să fie considerate proceduri SAL în temeiul prezentei directive. Atunci când persoanele fizice responsabile de SAL sunt angajate sau primesc orice tip de remunerație exclusiv de la o organizație profesională sau o asociație de întreprinderi din care face parte comerciantul, acestea ar trebui să aibă la dispoziție un buget alocat separat, suficient pentru îndeplinirea sarcinilor lor.

(36)

Pentru reușita SAL și, în special pentru asigurarea încrederii necesare în procedurile SAL, este esențial ca persoanele fizice responsabile de SAL să dispună de expertiza necesară, inclusiv de o bună înțelegere generală a legislației. În special, persoanele fizice ar trebui să dispună de suficiente cunoștințe generale în materie juridică pentru a înțelege implicațiile juridice ale litigiului, fără a fi obligate să fie specialiști calificați în domeniul juridic.

(37)

Aplicabilitatea anumitor principii de calitate în cazul procedurilor SAL întărește încrederea atât a consumatorilor, cât și a comercianților în aceste proceduri. Aceste principii de calitate au fost dezvoltate prima dată la nivelul Uniunii în Recomandările 98/257/CE și 2001/310/CE. Prin conferirea unui caracter obligatoriu unora dintre principiile stabilite în respectivele recomandări ale Comisiei, prezenta directivă stabilește un set de cerințe de calitate care se aplică tuturor procedurilor SAL desfășurate de o entitate SAL care a fost notificată Comisiei.

(38)

Prezenta directivă ar trebui să instituie cerințe de calitate pentru entitățile SAL, care să asigure același nivel de protecție și aceleași drepturi ale consumatorilor, atât în cazul litigiilor naționale, cât și în cazul litigiilor transfrontaliere. Prezenta directivă nu ar trebui să împiedice statele membre să adopte sau să mențină norme care depășesc sfera dispozițiilor prezentei directive.

(39)

Entitățile SAL ar trebui să fie accesibile și transparente. Pentru a asigura transparența entităților SAL și a procedurilor SAL este necesar ca, înainte de a se angaja într-o procedură SAL, părțile să primească informații clare și accesibile de care au nevoie pentru a lua o decizie în cunoștință de cauză. Nu ar trebui să se impună ca aceste informații să fie furnizate comercianților atunci când participarea lor la procedurile SAL este obligatorie în temeiul legislației naționale.

(40)

O entitate SAL care funcționează în mod corespunzător ar trebui să încheie procedurile online și offline de soluționare a litigiilor cu rapiditate într-un termen de 90 de zile calendaristice de la data la care entitatea SAL a primit dosarul de reclamație complet, cuprinzând toată documentația relevantă referitoare la reclamația respectivă, și până la data la care rezultatul procedurii SAL este pus la dispoziție. Entitatea SAL care a primit o reclamație ar trebui să notifice părțile după primirea tuturor documentelor necesare pentru aplicarea procedurii SAL. În anumite cazuri excepționale de o deosebită complexitate, inclusiv atunci când una dintre părți se află, din motive întemeiate, în imposibilitatea de a participa la procedură, entitățile SAL ar trebui să aibă posibilitatea de a prelungi termenul în scopul desfășurării unei examinări a cazului respectiv. Părțile ar trebui să fie informate în legătură cu orice prelungire a termenului respectiv, precum și în legătură cu perioada aproximativă estimată ca fiind necesară pentru încheierea litigiului.

(41)

Ar fi de preferat ca procedurile SAL să fie gratuite pentru consumatori. În cazul în care se aplică costuri, procedura SAL ar trebui să fie accesibilă, atractivă și necostisitoare pentru consumatori. În acest scop, costurile nu ar trebui să depășească un tarif simbolic.

(42)

Procedurile SAL ar trebui să fie echitabile, astfel încât părțile în litigiu să fie informate pe deplin cu privire la drepturile lor și la consecințele alegerilor făcute în contextul unei proceduri SAL. Entitățile SAL ar trebui să îi informeze pe consumatori cu privire la drepturile lor înainte ca aceștia să accepte sau să urmeze soluția propusă. De asemenea, ambele părți ar trebui să aibă posibilitatea de a-și prezenta informațiile și probele fără a fi prezente fizic.

(43)

Un acord între un consumator și un comerciant de a prezenta reclamații unei entități SAL nu ar trebui să fie obligatoriu pentru consumator dacă a fost încheiat înainte de apariția litigiului și dacă are drept efect privarea consumatorului de dreptul său de a introduce o acțiune în instanță în vederea soluționării litigiului. De asemenea, în cadrul procedurilor SAL care vizează soluționarea litigiului prin impunerea unei soluții, aceasta din urmă ar trebui să fie obligatorie pentru părți numai dacă părțile au fost informate în prealabil despre caracterul său obligatoriu și și-au dat acordul în mod expres. Nu ar trebui să fie impus acordul specific al comerciantului dacă normele naționale prevăd că astfel de soluții sunt obligatorii pentru comercianți.

(44)

În cadrul procedurilor SAL care vizează soluționarea litigiului prin impunerea unei soluții consumatorului, într-o situație în care nu există un conflict de legi, soluția impusă nu ar trebui să ducă la privarea consumatorului de protecția care îi este oferită de dispoziții de la care nu se poate deroga prin convenție în temeiul legislației statului membru în care consumatorul și comerciantul își au reședința obișnuită. În situațiile în care există un conflict de legi, atunci când legea aplicabilă contractului de vânzare sau de servicii este stabilită în conformitate cu articolul 6 alineatele (1) și (2) din Regulamentul (CE) nr. 593/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 iunie 2008 privind legea aplicabilă obligațiilor contractuale (Roma I) (9), soluția impusă de entitatea SAL nu ar trebui să ducă la privarea consumatorului de protecția care îi este oferită de dispoziții de la care nu se poate deroga prin convenție în temeiul legislației statului membru în care consumatorul își are reședința obișnuită. În situațiile în care există un conflict de legi, atunci când legea aplicabilă contractului de vânzare sau de servicii este stabilită în conformitate cu articolul 5 alineatele (1)-(3) din Convenția de la Roma din 19 iunie 1980 privind legea aplicabilă obligațiilor contractuale (10), soluția impusă de entitatea SAL nu ar trebui să ducă la privarea consumatorului de protecția care îi este oferită de dispozițiile obligatorii din legislația statului membru în care consumatorul își are reședința obișnuită.

(45)

Dreptul la o cale de atac eficientă și la un proces echitabil sunt drepturi fundamentale prevăzute la articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. Prin urmare, procedurile SAL nu ar trebui să fie concepute astfel încât să înlocuiască procedurile judiciare și nu ar trebui să îi priveze pe consumatori sau pe comercianți de dreptul lor de a solicita despăgubiri în fața instanțelor judecătorești. Prezenta directivă nu ar trebui să împiedice părțile să își exercite dreptul de acces la sistemul judiciar. În cazurile în care un litigiu nu a putut fi soluționat printr-o anumită procedură SAL al cărei rezultat nu este obligatoriu, părțile nu ar trebui să fie împiedicate ulterior să inițieze proceduri judiciare în legătură cu litigiul respectiv. Statele membre ar trebui să fie libere să aleagă mijloacele adecvate de realizare a acestui obiectiv. Acestea ar trebui să aibă posibilitatea de a prevedea, printre altele, că termenele de decădere sau de prescripție nu expiră în cursul unei proceduri SAL.

(46)

Pentru a funcționa eficient, entitățile SAL ar trebui să aibă la dispoziție suficiente resurse umane, materiale și financiare. Statele membre ar trebui să decidă cu privire la o formă adecvată de finanțare a entităților SAL pe teritoriul lor, fără a restrânge finanțarea entităților care sunt deja operaționale. Prezenta directivă nu ar trebui să aducă atingere posibilității finanțării entităților SAL din fonduri publice sau private sau dintr-o combinație de fonduri publice și private. Cu toate acestea, entitățile SAL ar trebui să fie încurajate să ia în considerare în mod special formele private de finanțare și să utilizeze fonduri publice doar la discreția statelor membre. Prezenta directivă nu ar trebui să aducă atingere posibilității ca întreprinderile sau organizațiile profesionale sau asociațiile de întreprinderi să finanțeze entități SAL.

(47)

În cazul apariției unui litigiu, consumatorii trebuie să poată identifica rapid care dintre entitățile SAL este competentă pentru a instrumenta reclamația lor și să știe dacă comerciantul în cauză va participa sau nu la procedurile transmise entității SAL. Comercianții care se angajează să folosească entități SAL pentru soluționarea litigiilor cu consumatorii ar trebui să îi informeze pe aceștia din urmă cu privire la adresa site-ului internet al entității sau entităților SAL de care sunt deserviți. Informațiile respective ar trebui să fie furnizate în mod clar, ușor de înțeles și accesibil pe site-ul internet al comerciantului, în cazul în care acesta există, și, după caz, în termenii și în condițiile generale ale contractelor de vânzare sau de prestare de servicii între comerciant și consumator. Comercianții ar trebui să aibă posibilitatea de a include pe site-urile lor internet și în termenii și condițiile contractelor relevante orice informații suplimentare referitoare la procedurile lor interne de instrumentare a reclamațiilor sau la orice alte moduri de a-i contacta direct în vederea soluționării litigiilor cu consumatorii fără a le înainta unei entități SAL. În cazul în care litigiul nu poate fi soluționat în mod direct, comerciantul ar trebui să îi furnizeze consumatorului, pe suport de hârtie sau pe un alt suport durabil, informații cu privire la entitățile SAL relevante și să specifice dacă va recurge la acestea.

(48)

Obligația comercianților de a informa consumatorii cu privire la entitățile SAL de care comercianții respectivi sunt deserviți nu ar trebui să aducă atingere dispozițiilor privind informarea consumatorilor cu privire la procedurile de atac extrajudiciare prevăzute de alte acte juridice ale Uniunii, care ar trebui să se aplice în plus față de obligația de informare prevăzută de prezenta directivă.

(49)

Prezenta directivă nu ar trebui să prevadă obligativitatea participării comercianților la procedurile SAL, nici faptul că aceștia au obligația de a respecta rezultatul acestor proceduri, atunci când un consumator a prezentat o reclamație împotriva acestora. Cu toate acestea, pentru a se asigura accesul consumatorilor la o cale de atac și faptul că aceștia nu sunt obligați să renunțe la depunerea reclamațiilor, comercianții ar trebui să fie încurajați să participe, în măsura în care este posibil, la procedurile SAL. Prin urmare, prezenta directivă nu ar trebui să aducă atingere niciunei norme naționale care prevede că participarea comercianților la astfel de proceduri este obligatorie sau face obiectul unor stimulente sau al unor sancțiuni, sau că respectarea rezultatului acestor proceduri este obligatorie pentru comercianți, cu condiția ca o astfel de legislație să nu împiedice părțile să își exercite dreptul de acces la sistemul judiciar, astfel cum este prevăzut la articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

(50)

Pentru a evita impunerea unor sarcini inutile entităților SAL, statele membre ar trebui să încurajeze consumatorii să contacteze comercianții într-un efort de soluționare a problemei în mod bilateral, înainte de a prezenta o reclamație unei entități SAL. În multe cazuri, acest lucru le-ar permite consumatorilor să soluționeze litigiile rapid și într-o etapă timpurie.

(51)

Statele membre ar trebui să implice reprezentanții organizațiilor profesionale, ai asociațiilor de întreprinderi și ai organizațiilor de consumatori când elaborează SAL, în special în ceea ce privește principiile imparțialității și independenței.

(52)

Statele membre ar trebui să se asigure că entitățile SAL cooperează în vederea soluționării litigiilor transfrontaliere.

(53)

Rețelele de entități SAL, cum ar fi rețeaua de soluționare a litigiilor financiare „FIN-NET” în domeniul serviciilor financiare, ar trebui să fie consolidate în cadrul Uniunii. Statele membre ar trebui să încurajeze entitățile SAL să facă parte din aceste rețele.

(54)

Cooperarea strânsă între entitățile SAL și autoritățile naționale ar trebui să consolideze aplicarea eficace a actelor juridice ale Uniunii privind protecția consumatorilor. Comisia și statele membre ar trebui să faciliteze cooperarea între entitățile SAL, pentru a încuraja schimbul de bune practici și de expertiză tehnică și pentru a supune discuției orice probleme legate de funcționarea procedurilor SAL. Asemenea cooperare ar trebui sprijinită, printre altele, prin intermediul viitorului program al Uniunii privind protecția consumatorilor.

(55)

Pentru a se asigura că entitățile SAL funcționează în mod corespunzător și eficace, ele ar trebui să fie monitorizate atent. În acest sens, fiecare stat membru ar trebui să desemneze o autoritate competentă sau autorități competente care să îndeplinească această funcție. În conformitate cu prezenta directivă, Comisia și autoritățile competente ar trebui să publice și să actualizeze o listă de entități SAL care respectă dispozițiile prezentei directive. Statele membre ar trebui să se asigure că entitățile SAL, rețeaua centrelor europene pentru consumatori și, după caz, organismele desemnate în conformitate cu prezenta directivă publică această listă pe site-urile lor, furnizând un link către site-ul Comisiei, și, ori de câte ori este posibil, pe un suport durabil la sediile lor. Mai mult, statele membre ar trebui să încurajeze organizațiile consumatorilor și asociațiile de întreprinderi relevante să publice, de asemenea, această listă. Statele membre ar trebui să asigure, de asemenea, diseminarea adecvată a informațiilor cu privire la acțiunile pe care ar trebui să le întreprindă un consumator în cazul unui litigiu cu un comerciant. În plus, autoritățile competente ar trebui să publice rapoarte periodice privind evoluția și funcționarea entităților SAL în statele lor membre. Entitățile SAL ar trebui să notifice autorităților competente informații specifice pe baza cărora aceste rapoarte ar trebui să fie elaborate. Statele membre ar trebui să încurajeze entitățile SAL să furnizeze astfel de informații utilizând Recomandarea 2010/304/UE a Comisiei din 12 mai 2010 privind utilizarea unei metode armonizate de clasificare și raportare a plângerilor și cererilor de informații din partea consumatorilor (11).

(56)

Este necesar ca statele membre să prevadă norme privind sancțiunile aplicabile pentru încălcarea dispozițiilor naționale adoptate în scopul respectării prezentei directive și să se asigure că normele respective sunt puse în aplicare. Sancțiunile ar trebui să fie eficace, proporționale și disuasive.

(57)

Regulamentul (CE) nr. 2006/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 octombrie 2004 privind cooperarea dintre autoritățile naționale însărcinate să asigure aplicarea legislației în materie de protecție a consumatorului(„Regulamentul privind cooperarea în materie de protecție a consumatorului”) (12) ar trebui să fie modificat pentru a include o trimitere la prezenta directivă în anexa sa, astfel încât să se consolideze cooperarea transfrontalieră în materie de aplicare a prezentei directive.

(58)

Directiva 2009/22/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 aprilie 2009 privind acțiunile în încetare în ceea ce privește protecția intereselor consumatorilor (13) („Directiva privind acțiunile în încetare”) ar trebui să fie modificată pentru a include o trimitere la prezenta directivă în anexa sa, astfel încât să se garanteze că interesele colective ale consumatorilor prevăzute în prezenta directivă sunt protejate.

(59)

În conformitate cu Declarația politică comună din 28 septembrie 2011 a statelor membre și a Comisiei privind documentele explicative (14), statele membre s-au angajat să anexeze, în cazuri justificate, la notificarea măsurilor lor de transpunere unul sau mai multe documente care explică relația dintre componentele unei directive și părțile corespunzătoare din instrumentele naționale de transpunere. În ceea ce privește prezenta directivă, legiuitorul consideră că transmiterea unor astfel de documente este justificată.

(60)

Deoarece obiectivul prezentei directive, și anume de a contribui, prin realizarea unui nivel ridicat de protecție a consumatorului și fără a limita accesul consumatorilor la instanțe, la buna funcționare a pieței interne, nu poate fi realizat în mod satisfăcător de statele membre și, prin urmare, poate fi realizat mai bine la nivelul Uniunii, Uniunea poate adopta măsuri în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este prevăzut la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este enunțat la respectivul articol, prezenta directivă nu depășește ceea ce este necesar pentru atingerea acestui obiectiv.

(61)

Prezenta directivă respectă drepturile fundamentale și principiile recunoscute îndeosebi în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, în special la articolele 7, 8, 38 și 47.

(62)

Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor a fost consultată în conformitate cu articolul 28 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 45/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 decembrie 2000 privind protecția persoanelor fizice cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituțiile și organele comunitare și privind libera circulație a acestor date (15) și a emis un aviz la 12 ianuarie 2012 (16),

(a)

procedurilor entităților de soluționare a litigiilor, în cazul în care persoanele fizice responsabile de soluționarea litigiilor sunt angajate sau remunerate exclusiv de comerciant, cu excepția cazului în care statele membre hotărăsc să permită ca astfel de proceduri să fie considerate proceduri SAL în conformitate cu prezenta directivă și sunt îndeplinite cerințele prevăzute în capitolul II, inclusiv cerințele specifice de independență și transparență prevăzute la articolul 6 alineatul (3);

(b)

procedurilor supuse sistemelor de instrumentare a reclamațiilor consumatorilor gestionate de comerciant;

(c)

serviciilor neeconomice de interes general;

(d)

litigiilor între comercianți;

(e)

negocierilor directe între consumator și comerciant;

(f)

încercărilor efectuate de un judecător de a soluționa un litigiu pe parcursul procedurii judiciare referitoare la respectivul litigiu;

(g)

procedurilor inițiate de un comerciant împotriva unui consumator;

(h)

serviciilor de sănătate prestate pacienților de către cadre medicale pentru evaluarea, menținerea sau refacerea stării lor de sănătate, inclusiv prescrierea, eliberarea și furnizarea de medicamente și dispozitive medicale;

(i)

entităților publice de învățământ superior sau complementar.

(a)

„consumator” înseamnă orice persoană fizică care acționează în scopuri care nu sunt legate de activitatea sa comercială, de afaceri, meșteșugărească sau profesională;

(b)

„comerciant” înseamnă orice persoană fizică sau juridică, indiferent dacă este publică sau privată, care acționează, inclusiv prin intermediul unei alte persoane care acționează în numele sau în contul ei, în scopuri ce țin de activitatea sa comercială, de afaceri, meșteșugărească sau profesională;

(c)

„contract de vânzare” înseamnă orice contract în temeiul căruia comerciantul transferă sau se angajează să transfere proprietatea asupra unor bunuri către consumator, iar consumatorul plătește sau se angajează să plătească prețul acestora, inclusiv orice contract care are drept obiect atât bunuri, cât și servicii;

(d)

„contract de prestări de servicii” înseamnă orice contract, altul decât un contract de vânzare, în temeiul căruia comerciantul furnizează sau se angajează să furnizeze un serviciu consumatorului, iar acesta plătește sau se angajează să plătească prețul acestuia;

(e)

„litigiu intern” înseamnă un litigiu contractual care rezultă dintr-un contract de vânzare sau de prestare de servicii, în cazul în care consumatorul, în momentul în care comandă astfel de bunuri sau servicii, își are reședința în același stat membru în care este stabilit comerciantul;

(f)

„litigiu transfrontalier” înseamnă un litigiu contractual care rezultă dintr-un contract de vânzare sau de prestare de servicii, în cazul în care consumatorul, în momentul în care comandă astfel de bunuri sau servicii, își are reședința într-un alt stat membru decât cel în care este stabilit comerciantul;

(g)

„procedură SAL” înseamnă o procedură astfel cum este menționată la articolul 2, care îndeplinește cerințele prezentei directive și este aplicată de o entitate SAL;

(h)

„entitate SAL” înseamnă orice entitate, indiferent cum este numită sau menționată, care este stabilită pe o bază durabilă și oferă soluționarea unui litigiu printr-o procedură SAL și care este înscrisă pe listă în conformitate cu articolul 20 alineatul (2);

(i)

„autoritate competentă” înseamnă orice autoritate desemnată de un stat membru în sensul prezentei directive și stabilită la nivel național, regional sau local.

—

în locul în care își desfășoară activitatea profesională, dacă este vorba despre o persoană fizică;

—

în locul în care își are sediul statutar, administrația centrală sau în care își desfășoară în principal activitatea, inclusiv o sucursală, agenție sau o altă unitate, dacă este vorba despre o societate sau o altă persoană juridică ori despre o asociație de persoane fizice sau juridice.

—

în locul în care aceasta își desfășoară activitățile SAL, dacă funcționarea sa este asigurată de o persoană fizică;

—

în locul în care respectiva persoană juridică sau asociație de persoane fizice sau juridice își desfășoară activitățile SAL, dacă funcționarea sa este asigurată de o persoană juridică sau de o asociație de persoane fizice sau juridice;

—

în locul în care respectiva autoritate sau un alt organism public își are sediul, dacă funcționarea sa este asigurată de o autoritate sau de un alt organism public.

(a)

întrețin un site internet actualizat care permite părților să aibă cu ușurință acces la informațiile referitoare la procedura SAL și care permite consumatorilor să prezinte online o reclamație și documentele justificative necesare;

(b)

furnizează la cerere părților, pe un suport durabil, informațiile menționate la litera (a);

(c)

după caz, permite consumatorului să prezinte o reclamație offline;

(d)

permite schimbul de informații dintre părți prin mijloace electronice sau, dup caz, prin poștă;

(e)

acceptă atât litigii naționale, cât și litigii transfrontaliere, inclusiv litigiile reglementate de Regulamentul (UE) nr. 524/2013; și

(f)

atunci când se ocupă de litigiile reglementate de prezenta directivă, iau măsurile necesare pentru a se asigura că prelucrarea datelor cu caracter personal este în conformitate cu normele privind protecția datelor cu caracter personal stabilite în legislația națională de punere în aplicare a Directivei 95/46/CE din statul membru în care entitatea SAL își are sediul.

(a)

consumatorul nu a încercat să contacteze comerciantul în cauză pentru a discuta reclamația sa și nu a încercat, ca un prim pas, să rezolve diferendul direct cu comerciantul;

(b)

litigiul este nepertinent sau jignitor;

(c)

litigiul este sau a fost analizat anterior de către o altă entitate SAL sau de o instanță;

(d)

valoarea despăgubirii este inferioară sau superioară unui prag financiar prestabilit;

(e)

consumatorul nu a prezentat reclamația entității SAL într-un termen predeterminat de minimum un an de la data la care consumatorul a prezentat reclamația comerciantului;

(f)

instrumentarea unui astfel de litigiu ar afecta în mod grav funcționarea eficace a entității SAL.

(a)

dispun de cunoștințele și aptitudinile necesare în domeniul procedurilor de soluționare alternativă a litigiilor sau al soluționării judiciare a litigiilor în materie de consum, precum și de o bună înțelegere generală a legislației;

(b)

sunt numite pentru un mandat cu o durată suficientă pentru a asigura independența acțiunilor lor și nu pot fi eliberate din funcție fără motive întemeiate;

(c)

nu primesc niciun fel de instrucțiuni de la oricare dintre părți sau de la reprezentanții acestora;

(d)

sunt remunerate într-un mod care nu este legat de rezultatul procedurii;

(e)

comunică fără întârziere entității SAL orice element care le poate afecta sau poate fi considerat ca afectându-le independența și imparțialitatea sau poate da naștere unui conflict de interese cu oricare dintre părțile la litigiul pe care trebuie să îl soluționeze. Obligația de a comunica astfel de elemente este o obligație permanentă pe tot parcursul procedurii SAL. Aceasta nu se aplică în cazul în care entitatea SAL este alcătuită dintr-o singură persoană fizică.

(a)

persoana fizică respectivă este înlocuită de altă persoană fizică, căreia i se încredințează desfășurarea procedurii SAL; sau, dacă această condiție nu este îndeplinită,

(b)

persoana fizică respectivă se abține de la desfășurarea procedurii SAL și, după caz, entitatea SAL propune părților să înainteze litigiul unei alte entități SAL care este competentă în acest sens; sau, dacă această condiție nu este îndeplinită,

(c)

elementele sunt comunicate părților, iar persoanei fizice respective i se permite să continue desfășurarea procedurii SAL numai în cazul în care părțile nu au obiecții cu privire la acest lucru după ce au fost informate cu privire la elemente și la dreptul lor de a obiecta.

(a)

persoanele fizice responsabile cu soluționarea litigiilor sunt numite de un organism colegial compus dintr-un număr egal de reprezentanți ai organizațiilor de consumatori și reprezentanți ai comerciantului sau fac parte din organismul respectiv, numirea fiind rezultatul unei proceduri transparente;

(b)

persoanelor fizice responsabile cu soluționarea litigiilor li se acordă un mandat de minimum trei ani pentru a se asigura independența acțiunilor lor;

(c)

persoanele fizice responsabile cu soluționarea litigiilor se angajează să nu lucreze pentru comerciant, pentru o organizație profesională sau o asociație de întreprinderi din care face parte comerciantul pentru o perioadă de trei ani după ce mandatul lor în cadrul entității de soluționare a litigiilor a ajuns la final;

(d)

entitatea de soluționare a litigiilor nu are nicio legătură ierarhică sau funcțională cu comerciantul și este clar separată de entitățile operaționale ale comercianților și are la dispoziție un buget suficient pentru a-și îndeplini sarcinile, care este separat de bugetul general al comercianților.

(a)

datele lor de contact, inclusiv adresa poștală și de e-mail;

(b)