16.5.2013   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 132/1

(1)

În conformitate cu articolul 3 alineatul (4) din Directiva 2011/61/UE, administratorii de fonduri de investiții alternative (AFIA) care îndeplinesc condițiile prevăzute la articolul 3 alineatul (2) din directiva citată pot opta să intre sub incidența acesteia pentru a beneficia de drepturilor acordate. Prin opțiunea de a intra sub incidența Directivei 2011/61/UE, un AFIA intră în domeniul de aplicare al directivei citate în toate elementele sale.

(2)

Directiva 2011/61/UE prevede o procedură de autorizare a AFIA. Documentele și informațiile care trebuie prezentate în cadrul acestei proceduri oferă detalii necesare privind AFIA care formulează cererea, prin urmare în cazul opțiunii de a intra sub incidența directivei trebuie utilizate aceleași documente și aceeași procedură. Nu există motive specifice opțiunii de a intra sub incidența directivei care să justifice utilizarea unei proceduri diferite de cea aplicabilă AFIA care au în administrare active a căror valoare depășește pragurile prevăzute la articolul 3 alineatul (2) din Directiva 2011/61/UE. În consecință, AFIA care optează să intre sub incidența Directivei 2011/61/UE trebuie să urmeze aceeași procedură ca cea stabilită pentru AFIA care sunt obligați să solicite autorizarea în conformitate cu Directiva 2011/61/UE.

(3)

AFIA care au dreptul de a opta să intre sub incidența directivei sunt AFIA care au fost anterior fie înregistrați în conformitate cu articolul 3 alineatul (3) din Directiva 2011/61/UE, fie autorizați ca societăți de administrare ale organismelor de plasament colectiv în valori mobiliare în conformitate cu Directiva 2009/65/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 iulie 2009 de coordonare a actelor cu putere de lege și a actelor administrative privind organismele de plasament colectiv în valori mobiliare (OPCVM) (2). Este oportun să se evite dubla raportare și să se ia în considerare documentele și informațiile deja prezentate de AFIA autorităților competente în cadrul procedurilor de înregistrare și de autorizare, cu condiția ca aceste documente și informații să fie actualizate.

(4)

Autoritățile competente trebuie să examineze cererea de intrare voluntară sub incidența directivei și să acorde autorizația aferentă în aceleași condiții și urmând aceeași procedură ca în cazul AFIA care au în administrare active a căror valoare depășește pragurile relevante prevăzute la articolul 3 alineatul (2) din Directiva 2011/61/UE.

(5)

Este important să se clarifice relația dintre procedura pentru AFIA care optează să intre sub incidența Directivei 2011/61/UE și revocarea unei autorizații acordate AFIA în temeiul directivei citate. Un AFIA care a primit o autorizație în temeiul Directivei 2011/61/UE și ale cărui active aflate în administrare scad ulterior sub pragurile prevăzute la articolul 3 alineatul (2) din directiva citată rămâne autorizat și face în continuare obiectul aplicării directivei citate, în toate elementele sale, atât timp cât autorizația nu este revocată. Revocarea autorizației nu trebuie să fie declanșată automat de o scădere sub pragul relevant a activelor aflate în administrare ale unui AFIA autorizat, ci trebuie să se producă numai la solicitarea AFIA. Prin urmare, nu trebuie să fie posibil pentru un AFIA să solicite a intra voluntar sub incidența Directivei 2011/61/UE atât timp cât acesta deține o autorizație în temeiul directivei citate, în timp ce un AFIA a cărui autorizație a fost revocată la solicitarea sa trebuie să aibă în continuare posibilitatea de a solicita intrarea voluntară sub incidența Directivei 2011/61/UE.

(6)

Directiva 2011/61/UE obligă statele membre să aplice actele cu putere de lege și actele administrative care transpun directiva citată de la 22 iulie 2013. Prin urmare, aplicarea prezentului regulament este, de asemenea, amânată până la aceeași dată.

(7)

Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului european pentru valori mobiliare,

16.5.2013   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 132/3

(1)

În situațiile prevăzute la articolul 37 alineatul (4) litera (b), litera (c) punctul (i), litera (e), litera (f) și litera (g) punctul (i) din Directiva 2011/61/UE mai mult de un stat membru ar putea fi considerat drept posibil stat membru de referință al unui administrator de fonduri de investiții alternative (AFIA) din afara UE care intenționează să administreze fonduri de investiții alternative (FIA) din UE și/sau să distribuie unități sau acțiuni ale unor FIA pe care le administrează în Uniune. În aceste cazuri, AFIA din afara UE ar trebui să transmită o cerere autorităților competente din statele membre în cauză pentru stabilirea statului său membru de referință. Cererea ar trebui însoțită de toate informațiile și de toată documentația relevante necesare pentru stabilirea statului membru de referință al AFIA în cauză. Autoritățile competente în cauză ar trebui să adopte o decizie comună pentru stabilirea statului membru de referință. Este necesar să fie instituită o procedură pe care autoritățile competente de resort să o urmeze atunci când stabilesc statul membru de referință. Deși desemnarea statului membru de referință este responsabilitatea comună a autorităților competente din statele membre în cauză, Autoritatea europeană pentru valori mobiliare și piețe (AEVMP), instituită prin Regulamentul (UE) nr. 1095/2010 al Parlamentului European și al Consiliului (2), ar trebui să se asigure că toate posibilele state membre de referință sunt implicate în mod corespunzător în acest proces decizional și ar trebui să acorde sprijin pentru ajungerea la un acord.

(2)

Procedura de stabilire a statului membru de referință este diferită de procedura de solicitare a unui pașaport în temeiul Directivei 2011/61/UE. După stabilirea statului membru de referință, AFIA din afara UE în cauză trebuie să solicite autorizarea din partea autorității competente a statului membru respectiv, cu respectarea aceleiași proceduri și în aceleași condiții ca cele aplicabile AFIA în temeiul articolelor 7 și 8 din Directiva 2011/61/UE.

(3)

Directiva 2011/61/UE impune statelor membre obligația de a aplica actele cu putere de lege și actele administrative care transpun directiva menționată de la 22 iulie 2013. Prin urmare, fără a se aduce atingere actului delegat a cărui adoptare este prevăzută la articolul 67 alineatul (6) din Directiva 2011/61/UE, aplicarea prezentului regulament este de asemenea amânată până la aceeași dată.

(4)

Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului european pentru valori mobiliare,

(a)

precizarea statelor membre în care sunt stabilite FIA administrate de AFIA din afara UE;

(b)

precizarea statelor membre în care sunt administrate active de către AFIA din afara UE;

(c)

valoarea activelor aflate în administrarea AFIA din afara UE în diferitele state membre.

(a)

precizarea statului membru în care este stabilit FIA administrat de AFIA din afara UE;

(b)

precizarea statelor membre în care AFIA din afara UE intenționează să distribuie unitățile sau acțiunile FIA.

(a)

precizarea statelor membre în care sunt stabilite FIA administrate de un AFIA din afara UE;

(b)

descrierea strategiei de marketing capabile să dovedească intenția AFIA din afara UE de a distribui unități sau acțiuni ale unui anumit FIA sau ale unor anumite FIA într-un stat membru sau în mai multe state membre și de a dezvolta distribuția eficace în anumite state membre, în care să se precizeze cel puțin următoarele elemente:

16.5.2013   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 132/6

(1)

Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 543/2011 prevede, ca urmare a rezultatelor negocierilor comerciale multilaterale din cadrul Rundei Uruguay, criteriile pentru stabilirea de către Comisie a valorilor forfetare de import din țări terțe pentru produsele și perioadele menționate în partea A din anexa XVI la regulamentul respectiv.

(2)

Valoarea forfetară de import se calculează în fiecare zi lucrătoare, în conformitate cu articolul 136 alineatul (1) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 543/2011, ținând seama de datele zilnice variabile. Prin urmare, prezentul regulament trebuie să intre în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene,

16.5.2013   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 132/8

(1)

Articolul 136 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1234/2007 stipulează că, pentru produsele care se încadrează la codurile NC 1001 19 00, 1001 11 00, ex 1001 91 20 (grâu comun, destinat însămânțării), ex 1001 99 00 (grâu comun de calitate superioară, cu excepția grâului destinat însămânțării), 1002 10 00, 1002 90 00, 1005 10 90, 1005 90 00, 1007 10 90 și 1007 90 00, taxa de import este egală cu prețul de intervenție valabil pentru astfel de produse la data importării, majorat cu 55 % și diminuat cu prețul de import CIF aplicabil expedierii în cauză. Cu toate acestea, taxa respectivă nu poate depăși nivelul taxelor din Tariful vamal comun.

(2)

Articolul 136 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1234/2007 prevede că, pentru calcularea taxei de import menționate la alineatul (1) din articolul respectiv, se stabilesc periodic prețuri de import CIF reprezentative pentru produsele în cauză.

(3)

În conformitate cu articolul 2 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 642/2010, prețul care trebuie utilizat pentru calcularea taxei de import pentru produsele care se încadrează la codurile NC 1001 19 00, 1001 11 00, ex 1001 91 20 (grâu comun, destinat însămânțării), ex 1001 99 00 (grâu comun de calitate superioară, cu excepția grâului destinat însămânțării), 1002 10 00, 1002 90 00, 1005 10 90, 1005 90 00, 1007 10 90 și 1007 90 00 este prețul de import CIF reprezentativ zilnic, stabilit în conformitate cu metoda prevăzută la articolul 5 din regulamentul menționat.

(4)

Este necesar să se stabilească taxele de import pentru perioada începând cu 16 mai 2013, aplicabile până la stabilirea și intrarea în vigoare a unei noi taxe.

(5)

Dat fiind că este necesar să se asigure aplicarea acestei măsuri cât mai curând posibil după ce au devenit disponibile datele actualizate, prezentul regulament trebuie să intre în vigoare la data publicării,

16.5.2013   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 132/11

(1)

Prin scrisoarea din 22 iunie 2010, Autoritatea AELS de Supraveghere („Autoritatea”) a primit o plângere din partea societății islandeze de valori mobiliare H.F. Verðbréf hf. privind un presupus ajutor de stat ilegal acordat băncilor de investiții Saga Capital și VBS de către Trezoreria islandeză în martie 2009 prin conversia datoriei pe termen scurt față de Banca Centrală a Islandei („CBI”) în împrumuturi pe termen lung în condiții favorabile. Scrisoarea a fost primită și înregistrată de către Autoritate la 7 iulie 2010 (evenimentul nr. 563424).

(2)

În urma primirii informațiilor relevante din partea autorităților islandeze și după discutarea cazului cu acestea în cadrul reuniunii din 6 iunie 2011 (2), Autoritatea a hotărât, prin Decizia nr. 363/11/COL din 23 noiembrie 2011, să inițieze procedura oficială de investigare privind ajutorul de stat acordat unui număr de trei bănci de investiții islandeze sub formă de împrumuturi reeșalonate acordate în condiții preferențiale (3). În temeiul deciziei respective, Autoritatea a invitat părțile interesate să își prezinte observațiile. În scrisoarea din 21 februarie 2012 (evenimentul nr. 625875), autoritățile islandeze și-au prezentat observațiile cu privire la Decizia nr. 363/11/COL a Autorității.

(3)

În iunie 2012, Autoritatea a primit informații din partea reclamantului, H.F. Verðbréf hf., cu privire la procesul de lichidare a societății Saga Capital hf. (evenimentul nr. 641907). De asemenea, Autoritatea a primit informații referitoare la procesul respectiv din partea altor surse și a urmărit îndeaproape procesul de lichidare a băncilor de investiții care au făcut obiectul Deciziei nr. 363/11/COL.

(4)

Măsurile care au făcut obiectul evaluării preliminare în temeiul Deciziei nr. 363/11/COL a Autorității sunt legate de împrumuturile garantate și de mecanismul de împrumut de valori mobiliare ale CBI. În calitate de bancă centrală și de creditor în ultimă instanță, în conformitate cu politica monetară a altor bănci centrale, CBI a acordat întreprinderilor financiare facilități de credit pe termen scurt sub formă de împrumuturi garantate (4), potrivit dispozițiilor normelor CBI aplicabile. În 2007 și 2008, împrumuturile garantate au crescut constant, CBI devenind principala sursă de lichidități a întreprinderilor financiare. În momentul colapsului financiar al celor trei bănci comerciale islandeze în octombrie 2008, CBI a primit un număr semnificativ de plângeri la adresa întreprinderilor financiare naționale, care erau susținute de garanții de diferite tipuri.

(5)

Din cauza prăbușirii băncilor respective, valoarea împrumuturilor garantate s-a diminuat, devenind evident faptul că CBI a susținut pierderile datorate împrumuturilor garantate neviabile. Cu acordul Parlamentului, Trezoreria și CBI au încheiat în ianuarie 2009 un acord în baza căruia CBI a transferat Ministerului de Finanțe o parte din creanțele sale acordate sub formă de împrumuturi garantate întreprinderilor financiare, împreună cu valorile mobiliare subiacente. În februarie 2010, ministerul și CBI au convenit că toate creanțele transferate anterior de CBI ministerului ar trebui transferate înapoi, la un preț redus, începând cu 31 decembrie 2009, către Eignarhaldsfélag Seðlabanka Íslands (ESÍ), o societate holding nou-înființată a CBI.

(6)

Autoritatea de gestionare a datoriilor guvernamentale (GDM), administrată de CBI, oferă facilități de împrumut dealerilor primari de valori mobiliare guvernamentale. Scopul acestui împrumut de valori mobiliare este de a îmbunătăți funcționalitatea pieței și de a păstra pe piață lichidități pentru seriile de obligațiuni create de GDM. Valorile mobiliare acceptate de GDM drept garanții pentru obligațiunile și bonurile de tezaur sunt toate obligațiuni guvernamentale și obligațiuni ipotecare de referință comercializate în format electronic pe piața secundară. Pot fi acceptate, de asemenea, alte valori mobiliare comercializate în format electronic, în funcție de criteriile specificate în cadrul facilității. Rata dobânzii pentru împrumuturile respective se bazează pe rata repo a CBI. Perioada contractuală maximă este de 28 de zile (5).

(7)

În martie 2009, Ministerul de Finanțe a încheiat acorduri de conversie a împrumutului cu societățile Saga Capital Investment Bank hf., VBS Investment Bank hf. și Askar Capital Investment Bank hf. Toate acordurile de împrumut au fost încheiate în condiții similare. Valorile împrumuturilor se bazau pe decontarea datoriilor respective în decembrie 2008. Condițiile de rambursare a împrumuturilor acordate societăților Saga și VBS au fost identice. Acestea erau rambursabile în următorii șapte ani, fiind însoțite de o indexare și de o rată a dobânzii de 2 % pe an. Condițiile de rambursare a împrumutului acordat societății Askar Capital erau similare, cu excepția faptului că rata anuală a dobânzii era de 3 %. Valoarea nominală totală a datoriei, imputabilă celor trei bănci de investiții la momentul emiterii obligațiunilor pe termen lung, era de 52,4 miliarde ISK (6).

(8)

Măsurile menționate anterior se bazau pe propunerile unui grup de lucru care la 20 ianuarie 2009 a prezentat Ministerului de Finanțe un memorandum pentru restructurarea datoriei acumulate de întreprinderile financiare în urma primirii facilităților de împrumut garantat din partea CBI. Memorandumul se baza pe informațiile referitoare la întreprinderile financiare și la capacitatea acestora de a rambursa datoria. În conformitate cu memorandumul respectiv, întreprinderile financiare vizate erau incapabile, din cauza implicațiilor colapsului financiar din Islanda, să își achite în întregime datoriile către CBI. De asemenea, în memorandumul grupului de lucru al ministerului se afirma că, la momentul respectiv, întregul aparat al autorităților islandeze fusese preocupat de funcționarea sistemului financiar național și de protecția dobânzilor acordate titularilor de depozite. Având în vedere acest lucru, precum și alte considerente, încheierea anumitor acorduri a fost considerată necesară cu scopul de a garanta faptul că întreprinderile în cauză vor fi capabile să își achite datoriile.

(9)

Potrivit autorităților islandeze, decizia privind termenii și condițiile de acordare a dobânzilor respective nu s-a concentrat pe rentabilitatea echitabilă și normală a capitalului propriu, întrucât era evident faptul că întreprinderile respective nu erau capabile să ramburseze în totalitate pasivele în cauză. În schimb, grupul de lucru s-a concentrat pe identificarea unei rate a dobânzii care să fie suficient de ridicată pentru întreprinderea în cauză, însă nu atât de ridicată încât să împiedice rambursarea, eliminând, prin urmare, stimulentele acordate întreprinderilor respective pentru restructurarea finanțelor proprii.

(10)

Cu toate acestea, autoritățile islandeze au stabilit anumite condiții pentru conversia datoriei, și anume: debitorul era obligat, printre altele, să nu plătească dividende, cu excepția cazului în care exista o plată anticipată corespunzătoare împrumuturilor; debitorul nu putea să își asume angajamente de risc major care depășeau 20 % din capitalul propriu (CAD); orice primă acordată angajaților debitorilor trebuia să fie moderată; debitorii erau obligați să furnizeze creditorului rapoarte trimestriale detaliate referitoare la operațiunile desfășurate și ponderile CAD ale debitorilor nu trebuiau să fie mai mici de 10 %. În cazul în care, în viziunea CBI, poziția de lichiditate a debitorilor se dovedea a fi inacceptabilă sau dacă ponderile CAD scădeau sub 10 %, creditorul putea să solicite ca valoarea restantă a împrumuturilor, împreună cu dobânda și alte costuri relevante, să fie convertită în capital propriu. Scopul condițiilor respective consta în creșterea probabilității de recuperare integrală a împrumuturilor și, prin urmare, de salvgardare a dobânzii Trezoreriei.

(11)

Pentru o descriere mai detaliată a măsurilor, se face trimitere la Decizia nr. 363/11/COL a Autorității (7).

(12)

Autoritățile islandeze au considerat că obiectivul măsurilor a fost unul dublu; în primul rând, de a încerca să se garanteze dobânzile uriașe ale statului prin creșterea la maximum a posibilității ca Trezoreria să își recupereze creanțele și, în al doilea rând, de a oferi întreprinderilor financiare o marjă de manevră, precum și posibilitatea de a-și soluționa problemele și de a ieși din impas.

(13)

Măsurile se bazau pe o autorizație din partea parlamentului islandez, menționată la punctul 7.20 din bugetul de stat suplimentar pentru anul 2008, prin care Ministerul de Finanțe avea dreptul, în numele Trezoreriei, să achiziționeze din partea Băncii Centrale a Islandei titluri comerciale promise băncii sub formă de împrumuturi garantate, precum și să soluționeze problema privind creanțele în cea mai viabilă manieră posibilă.

(14)

Conform celor menționate anterior, cei trei beneficiari ai măsurilor de mai sus erau Saga Capital Investment Bank hf., VBS Investment Bank hf. și Askar Capital Investment Bank hf. Pentru o descriere mai detaliată a celor trei beneficiari și evoluțiile ulterioare referitoare la operațiunile acestora, se face trimitere la secțiunile 2.5 și 2.6 din Decizia nr. 363/11/COL a Autorității.

(15)

În Decizia nr. 363/11/COL, Autoritatea a evaluat, cu titlu preliminar, dacă măsurile Trezoreriei de convertire a creanțelor pe termen scurt în împrumuturi pe termen lung în condiții favorabile sunt compatibile cu dispozițiile privind ajutoarele de stat ale Acordului privind SEE. Cu toate acestea, întrucât implicarea statului în calitate de creditor principal al întreprinderilor în cauză rezulta din măsurile anterioare, și anume împrumuturile garantate și împrumuturile de valori mobiliare ale CBI, trebuia să se aibă în vedere dacă măsurile respective pot constitui ajutoare de stat.

(16)

Prin urmare, Autoritatea și-a început evaluarea prin analizarea împrumuturilor garantate pe termen scurt acordate de CBI întreprinderilor financiare. Autoritățile islandeze au subliniat faptul că facilitățile de credit pe termen scurt în cauză aparțin politicii monetare periodice și măsurilor CBI vizând piața financiară, precum și gestionării periodice a datoriilor guvernamentale ale Trezoreriei. Autoritatea nu a contestat faptul că măsurile respective aparțin politicii monetare și de gestionare a datoriilor guvernamentale și nici faptul că acestea se bazează pe normele relevante (8). Măsurile fuseseră adoptate la inițiativa întreprinderilor financiare în cauză, CBI nefiind susținută, la momentul respectiv, de o contragaranție din partea statului. În consecință, Autoritatea a concluzionat că împrumuturile garantate pe termen scurt acordate de CBI întreprinderilor financiare și facilitățile de împrumut pe termen scurt ale Trezoreriei nu implică un ajutor de stat.

(17)

Cu toate acestea, potrivit analizei preliminare a Autorității, acordurile de conversie a împrumutului încheiate de Trezorerie reprezintă ajutoare de stat în sensul articolului 61 alineatul (1) din Acordul privind SEE. În decizia de inițiere a procedurii oficiale de investigare au fost identificate următoarele aspecte:

(18)

Mai mult, Autoritatea a pus la îndoială faptul că ajutorul de stat ar putea fi considerat compatibil cu Acordul privind SEE. În sprijinul afirmației potrivit căreia măsura este compatibilă cu acordul, autoritățile islandeze au făcut trimitere la articolul 61 alineatul (3) din Acordul privind SEE și la orientările Autorității privind ajutorul pentru salvare și restructurare. Cu toate acestea, autoritățile islandeze nu au prezentat probe în favoarea evaluării compatibilității măsurii în temeiul articolului 61 alineatul (3) litera (b) din Acordul privind SEE sau al orientărilor Autorității privind ajutoarele de stat temporare referitoare la criza financiară. Autoritatea a subliniat faptul că normele temporare privind ajutorul acordat întreprinderilor financiare prevăd limitarea ajutorului la minimul necesar, restaurarea viabilității pe termen lung a băncii și garanții împotriva denaturării nejustificate a concurenței. În special, orientările stabilesc norme privind garantarea remunerației corespunzătoare și adecvate pentru recapitalizarea de stat (10). Condițiile de rambursare a împrumuturilor prevăzute de către stat păreau să nu ia în considerare principiile respective. Împrumuturile fuseseră acordate pe parcursul unei perioade de rambursare de șapte ani, fiind însoțite de o indexare și de o rată fixă a dobânzii de 2 % pe an, care era cu mult sub ratele pieței, nefiind prevăzută creșterea progresivă a ratei dobânzii cu scopul de a încuraja rambursarea capitalului de stat. Având în vedere cele de mai sus, Autoritatea a concluzionat că astfel de condiții de împrumut nu sunt compatibile cu orientările Autorității privind ajutoarele de stat.

(19)

Observațiile autorităților islandeze se concentrează pe afirmația că măsurile sunt compatibile cu Acordul privind SEE. În opinia acestora, măsurile nu au fost selective, deoarece circumstanțele celor trei bănci de investiții erau unice, alte bănci precum Straumur, SPB și SPRON neaflându-se într-o situație similară. O parte din celelalte instituții bancare deja nu își respectaseră obligațiile față de creditori până la momentul încheierii acordurilor de conversie a împrumutului, eforturile lor de reorganizare fiind atât de substanțiale încât conversia datoriilor față de CBI nu ar fi reprezentat un factor semnificativ în cadrul procesului lor de restructurare financiară. De asemenea, autoritățile islandeze au susținut că deciziile acestora de convertire a împrumuturilor respectă principiul creditorului privat, întrucât orice creditor aflat în aceeași situație cu cea a statului islandez ar fi acționat în același mod la momentul respectiv.

(20)

De asemenea, autoritățile islandeze au furnizat informații privind situația actuală a celor trei bănci de investiții și privind evoluțiile care au avut loc de la momentul emiterii Deciziei nr. 363/11/COL de către Autoritate (11).

(21)

Având în vedere că cei trei beneficiari încetaseră orice activitate economică din momentul emiterii Deciziei nr. 363/11/COL și făcând trimitere la practica consacrată a Comisiei Europene și a Autorității cu privire la clasificarea măsurilor în situații similare și evaluarea compatibilității acestora (12), autoritățile islandeze au afirmat că nu existau motive pentru ca Autoritatea să continue investigarea chestiunii în cauză.

(22)

Articolul 61 alineatul (1) din Acordul privind SEE prevede următoarele:

„Cu excepția cazului în care se prevede altfel în prezentul acord, orice ajutor acordat de statele membre ale CE, de statele AELS sau prin intermediul resurselor de stat, indiferent de formă, care denaturează sau amenință să denatureze concurența prin favorizarea anumitor întreprinderi sau a producției de anumite bunuri, în măsura în care afectează schimburile dintre părțile contractante, este incompatibil cu aplicarea prezentului acord.”

(23)

Aceasta înseamnă că, pentru ca măsurile să poată fi considerate ajutoare de stat în sensul articolului 61 alineatul (1) din Acordul privind SEE, acestea trebuie să implice un grant acordat de către stat sau prin intermediul resurselor de stat, să ofere un avantaj întreprinderii beneficiare, să fie selective, să denatureze concurența și să poată afecta schimburile comerciale dintre părțile contractante.

(24)

Conform celor menționate anterior, Autoritatea a concluzionat cu titlu preliminar, în Decizia nr. 363/11/COL, că măsurile evaluate, și anume conversia facilităților de credit pe termen scurt în împrumuturi pe termen lung, îndeplinesc criteriile prevăzute la articolul 61 alineatul (1) din Acordul privind SEE, constituind, prin urmare, ajutoare de stat. De asemenea, nimic nu a sugerat faptul că măsurile respective sunt compatibile cu dispozițiile generale privind ajutoarele de stat ale Acordului privind SEE sau cu orientările Autorității privind ajutoarele de stat temporare referitoare la criza financiară. Pe parcursul investigației, Autoritatea nu a primit informații care să fi influențat această opinie preliminară. Mai mult, autoritățile islandeze nu au notificat Autorității măsurile de ajutor care făceau obiectul deciziei de deschidere a procedurii de investigare înainte de punerea în aplicare a acestora. Prin urmare, autoritățile islandeze nu au respectat obligația de notificare prevăzută la articolul 1 alineatul (3) din partea I a Protocolului 3. În consecință, punerea în aplicare a măsurilor de ajutor în cauză a fost ilegală. În pofida acestui lucru, Autoritatea trebuie totuși să evalueze dacă există motive să investigheze suplimentar chestiunea în cauză.

(25)

Conform celor menționate în Decizia nr. 363/11/COL, Askar Capital Investment Bank hf. a suportat deja în 2007 pierderi semnificative din investițiile sale în produsele de credit structurate (subprime) pe piața americană de credite ipotecare sub formă de active subiacente. Banca s-a confruntat cu dificultăți și mai mari în iunie 2010, atunci când Curtea Supremă din Islanda a hotărât că împrumuturile denominate în monedă străină sunt ilegale. Banca a declarat ulterior falimentul la 14 iulie 2010, fiind preluată în aceeași zi de Autoritatea de supraveghere financiară („FME”). În conformitate cu informațiile prezentate ulterior Autorității, banca se află în prezent în proces de lichidare, încetând orice activitate economică.

(26)

De asemenea, conform celor prevăzute în Decizia nr. 363/11/COL, situația financiară a VBS Investment bank hf. s-a deteriorat semnificativ după negocierea eșuată dintre bancă și creditorii și acționarii săi, în 2010 creditorii băncii încetând orice negociere. În temeiul deciziei din 3 martie 2010, FME a numit un consiliu de administrație provizoriu pentru VBS, fiind inițiată o procedură de lichidare a VBS, în temeiul hotărârii instanței districtuale din Reykjavik din 9 aprilie 2010, în conformitate cu articolul 101 din Legea nr. 161/2002 privind întreprinderile financiare. Autorizația de funcționare a băncii este în prezent revocată din cauza faptului că banca face obiectul unei proceduri de lichidare.

(27)

Autorizația de funcționare a băncii Saga Capital a fost revocată în temeiul deciziei FME din 28 septembrie 2011. Ulterior, FME a solicitat inițierea unei proceduri de lichidare a Saga Capital și numirea unui consiliu de lichidare. Prin hotărârea din 16 mai 2012, instanța districtuală din nord-estul Islandei a respectat solicitările FME, declarând că Saga Capital ar trebui să facă obiectul unei proceduri de lichidare. La 14 iunie 2012, Curtea Supremă din Islanda a confirmat hotărârea. Decizia FME de revocare a autorizației de funcționare a băncii Saga Capital a fost susținută de hotărârea instanței districtuale din Reykjavik din 5 martie 2012, aceasta fiind atacată la Curtea Supremă. Banca a încetat totuși orice operațiune autorizată, având în vedere că autorizația sa de funcționare în calitate de instituție financiară fusese retrasă.

(28)

Prin urmare, este evident faptul că cele trei bănci de investiții în cauză și-au încetat orice activitate economică, autorizațiile lor de funcționare fiind revocate, băncile aflându-se în plin proces de lichidare, iar termenul-limită de depunere a solicitărilor de preluare a bunurilor acestora a expirat (13). În cazul în care este adevărat că băncile de investiții au primit un ajutor de stat, acesta nu mai denaturează concurența, iar dacă ar fi vorba despre un ajutor ilegal, recuperarea acestuia ar fi imposibilă. În aceste circumstanțe, o decizie a Autorității privind clasificarea măsurilor respective drept ajutoare de stat și compatibilitatea acestora cu Acordul privind SEE nu ar avea efecte practice (14).

(29)

Prin urmare, continuarea procedurii oficiale de investigare inițiată în temeiul articolului 1 alineatul (2) din partea I a Protocolului 3 la Acordul privind Autoritatea de Supraveghere și Curtea de Justiție nu servește niciunui scop util,

16.5.2013   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 132/s3