ISSN 1977-0782

doi:10.3000/19770782.L_2012.100.ron

Jurnalul Oficial

al Uniunii Europene

L 100

European flag  

Ediţia în limba română

Legislaţie

Anul 55
5 aprilie 2012


Cuprins

 

II   Acte fără caracter legislativ

Pagina

 

 

REGULAMENTE

 

*

Regulamentul (UE) nr. 290/2012 al Comisiei din 30 martie 2012 de modificare a Regulamentului (UE) nr. 1178/2011 de stabilire a cerințelor tehnice și a procedurilor administrative referitoare la personalul navigant din aviația civilă în temeiul Regulamentului (CE) nr. 216/2008 al Parlamentului European și al Consiliului

1

RO

Actele ale căror titluri sunt tipărite cu caractere drepte sunt acte de gestionare curentă adoptate în cadrul politicii agricole şi care au, în general, o perioadă de valabilitate limitată.

Titlurile celorlalte acte sunt tipărite cu caractere aldine şi sunt precedate de un asterisc.


II Acte fără caracter legislativ

REGULAMENTE

5.4.2012   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 100/1


REGULAMENTUL (UE) NR. 290/2012 AL COMISIEI

din 30 martie 2012

de modificare a Regulamentului (UE) nr. 1178/2011 de stabilire a cerințelor tehnice și a procedurilor administrative referitoare la personalul navigant din aviația civilă în temeiul Regulamentului (CE) nr. 216/2008 al Parlamentului European și al Consiliului

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 216/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 februarie 2008 privind normele comune în domeniul aviației civile și instituirea unei Agenții Europene de Siguranță a Aviației și de abrogare a Directivei 91/670/CEE a Consiliului, a Regulamentului (CE) nr. 1592/2002 și a Directivei 2004/36/CE (1), în special articolul 7 alineatul (6), articolul 8 alineatul (5) și articolul 10 alineatul (5),

întrucât:

(1)

Regulamentul (UE) nr. 1178/2011 al Comisiei (2) stabilește norme detaliate referitoare la anumite licențe de pilot și la convertirea licențelor naționale de pilot și a licențelor naționale de mecanic navigant în licențe de pilot, precum și condițiile de recunoaștere a licențelor emise de țări terțe. În regulamentul menționat sunt prevăzute și norme referitoare la certificatele medicale pentru piloți, precum și condițiile de convertire a certificatelor medicale naționale și de autorizare a examinatorilor aeromedicali. În plus, Regulamentul (UE) nr. 1178/2011 include dispoziții cu privire la caracterul apt din punct de vedere medical a echipajului de cabină.

(2)

În conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 216/2008, organizațiile de pregătire a piloților și centrele de medicină aeronautică trebuie să dețină un certificat. Acest certificat se eliberează cu condiția îndeplinirii anumitor cerințe tehnice și administrative. Prin urmare, trebuie să se stabilească norme cu privire la sistemele de administrație și management ale acestor organizații.

(3)

Echipamentele de pregătire sintetică pentru zbor utilizate pentru pregătirea, testarea și verificarea piloților trebuie certificate pe baza unei serii de criterii tehnice. Prin urmare, trebuie să se stabilească cerințele tehnice și procedurile administrative aferente.

(4)

În conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 216/2008, membrii echipajului de cabină trebuie să fie în permanență apți și competenți pentru îndeplinirea atribuțiilor lor legate de siguranță. Cei implicați în operațiuni comerciale trebuie să dețină documentul de atestare prevăzut inițial în OPS 1.1005 litera (d) din subpartea O a anexei III la Regulamentului (CEE) nr. 3922/91 al Consiliului din 16 decembrie 1991 privind armonizarea cerințelor tehnice și a procedurilor administrative în domeniul aviației civile (3). Prin urmare, trebuie să se stabilească norme privind calificările echipajului de cabină și atestatele asociate.

(5)

Regulamentul (UE) nr. 1178/2011 nu cuprinde norme cu privire la capacitățile de supraveghere ale autorităților competente. Prin urmare, prezentul regulament modifică Regulamentul (UE) nr. 1178/2011 pentru a include sistemul de administrație și management al autorităților competente și organizațiilor. În conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 216/2008, în Regulamentul (UE) nr. 1178/2011 trebuie incluse de asemenea norme cu privire la o rețea de informare între statele membre, Comisie și agenție.

(6)

Este necesar să se acorde un interval de timp suficient pentru ca industria aeronautică și administrațiile statelor membre să se adapteze la noul cadru de reglementare și să recunoască, în anumite condiții, valabilitatea certificatelor, inclusiv a documentelor de atestare a pregătirii în domeniul siguranței, eliberate înainte ca prezentul regulament să se aplice.

(7)

Pentru a se asigura o tranziție ușoară și un nivel înalt și unitar de siguranță a aviației civile în Uniune, normele de aplicare trebuie să reflecte stadiul actual al tehnologiei, inclusiv cele mai bune practici, precum și progresul științific și tehnic în domeniul pregătirii personalului navigant. Prin urmare, trebuie să se aibă în vedere Regulamentul (CEE) nr. 3922/91 și cerințele tehnice și procedurile administrative convenite de Organizația Aviației Civile Internaționale („OACI”) și de autoritățile aeronautice comune (JAA) până la 30 iunie 2009, precum și legislația existentă referitoare la specificitățile naționale.

(8)

Prin urmare, Regulamentul (UE) nr. 1178/2011 trebuie modificat în consecință.

(9)

Măsurile prevăzute în anexa III la Regulamentul (CEE) nr. 3922/91 pentru documentul de atestare a pregătirii în probleme de siguranță a membrilor echipajului de cabină se elimină în conformitate cu articolul 69 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 216/2008. Măsurile adoptate prin prezentul regulament trebuie considerate ca fiind măsurile corespondente.

(10)

Agenția Europeană de Siguranță a Aviației (denumită în continuare „agenția”) a pregătit un proiect de norme de aplicare, pe care l-a prezentat Comisiei sub forma unui aviz în conformitate cu articolul 19 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 216/2008.

(11)

Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul comitetului instituit în temeiul articolului 65 din Regulamentul (CE) nr. 216/2008,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Regulamentul (UE) nr. 1178/2011 se modifică după cum urmează:

1.

La articolul 1 se adaugă următoarele puncte:

„6.

condițiile de eliberare, menținere, modificare, limitare, suspendare sau revocare a atestatelor de membru al echipajului de cabină, precum și privilegiile și responsabilitățile titularilor de atestate de membru al echipajului de cabină;

7.

condițiile de eliberare, menținere, modificare, limitare, suspendare sau revocare a certificatelor organizațiilor de pregătire a piloților și ale centrelor de medicină aeronautică implicate în procesul de calificare și de evaluare aeromedicală a personalului navigant din aviația civilă;

8.

cerințele privind certificarea echipamentelor de pregătire sintetică pentru zbor și privind organizațiile care operează și utilizează aceste echipamente;

9.

cerințele privind sistemul de administrație și management care trebuie îndeplinite de statele membre, agenție și organizații în legătură cu normele menționate la punctele 1-8.”

2.

La articolul 2 se adaugă următoarele puncte 11, 12 și 13:

„11.

«membru al echipajului de cabină» înseamnă un membru al echipajului de cabină calificat corespunzător, altul decât un membru al echipajului de zbor sau al echipei tehnice, care este însărcinat de un operator cu îndeplinirea atribuțiilor legate de siguranța pasagerilor și a zborului în timpul operațiunilor;

12.

«personal navigant» înseamnă echipajul de zbor și echipajul de cabină;

13.

«certificat, autorizație sau organizație conformă cu JAR» înseamnă un certificat sau o autorizație eliberată sau recunoscută ori o organizație certificată, autorizată, înregistrată sau recunoscută, în conformitate cu legislația națională prin care se pun în aplicare JAR și procedurile, de către un stat membru care a implementat JAR relevante și care a fost recomandat pentru recunoaștere reciprocă în cadrul sistemului autorităților aeronautice comune în privința respectivelor JAR.”

3.

La articolul 4 alineatul (1):

cuvintele „8 aprilie 2012” se înlocuiesc cu „de data de la care se aplică prezentul regulament”;

cuvintele „8 aprilie 2017” se înlocuiesc cu „8 aprilie 2018”.

4.

Se inserează următoarele articole 10a, 10b și 10c:

„Articolul 10a

Organizații de pregătire a piloților

(1)   Organizațiile de pregătire a piloților trebuie să îndeplinească cerințele tehnice și procedurile administrative prevăzute în anexele VI și VII și trebuie să fie certificate.

(2)   Organizațiile de pregătire a piloților titulare de certificate conforme cu JAR, eliberate sau recunoscute de un stat membru înainte de data de la care se aplică prezentul regulament, se consideră ca fiind titulare ale unui certificat eliberat în conformitate cu prezentul regulament.

Într-un astfel de caz, privilegiile acestor organizații se limitează la privilegiile incluse în autorizația eliberată de statul membru.

Fără a aduce atingere articolului 2, organizațiile de pregătire a piloților își adaptează sistemul de management și programele, procedurile și manualele de pregătire pentru a fi conforme cu anexa VII până la 8 aprilie 2014 cel târziu.

(3)   Organizațiilor de pregătire conforme cu JAR și înregistrate într-un stat membru înainte ca prezentul regulament să fie aplicabil li se permite să ofere pregătire pentru licența de pilot particular (PPL) conformă cu JAR.

(4)   Statele membre înlocuiesc certificatele menționate la alineatul (2) primul paragraf cu certificate care respectă formatul prevăzut în anexa VI până la 8 aprilie 2017 cel târziu.

Articolul 10b

Echipamente de pregătire sintetică pentru zbor

(1)   Echipamentele de pregătire sintetică pentru zbor (Flight Simulation Training Devices – FSTD) utilizate pentru pregătirea, testarea și verificarea piloților, cu excepția echipamentelor experimentale folosite la pregătirea pentru zborul de încercare, trebuie să îndeplinească cerințele tehnice și procedurile administrative prevăzute în anexele VI și VII și trebuie să fie calificate.

(2)   Certificatele de calificare a FSTD conforme cu JAR, eliberate sau recunoscute înainte de data de la care se aplică prezentul regulament, se consideră ca fiind eliberate în conformitate cu prezentul regulament.

(3)   Statele membre înlocuiesc certificatele menționate la alineatul (2) cu certificate de calificare ce respectă formatul prevăzut în anexa VI până la 8 aprilie 2017 cel târziu.

Articolul 10c

Centre de medicină aeronautică

(1)   Centrele de medicină aeronautică trebuie să îndeplinească cerințele tehnice și procedurile administrative prevăzute în anexele VI și VII și trebuie să fie certificate.

(2)   Autorizațiile centrelor de medicină aeronautică conforme cu JAR, eliberate sau recunoscute de un stat membru înainte de data de la care se aplică prezentul regulament, se consideră ca fiind eliberate în conformitate cu prezentul regulament.

Centrele de medicină aeronautică își adaptează sistemul de management și programele, procedurile și manualele de pregătire pentru a fi în conformitate cu anexa VII până la 8 aprilie 2014 cel târziu.

(3)   Statele membre înlocuiesc autorizațiile centrelor de medicină aeronautică menționate la alineatul (2) primul paragraf cu certificate care respectă formatul prevăzut în anexa VI până la 8 aprilie 2017 cel târziu.”

5.

Se inserează următoarele articole 11a, 11b și 11c:

„Articolul 11a

Calificările echipajului de cabină și atestatele asociate

(1)   Membrii echipajului de cabină implicați în operațiunile comerciale ale aeronavelor menționate la articolul 4 alineatul (1) literele (b) și (c) din Regulamentul (CE) nr. 216/2008 sunt calificați și dețin atestatul asociat în conformitate cu cerințele tehnice și procedurile administrative prevăzute în anexele V și VI.

(2)   Membrii echipajului de cabină care dețin, înainte de data de la care se aplică prezentul regulament, un document de atestare a pregătirii în domeniul siguranței eliberat în conformitate cu Regulamentul (CEE) nr. 3922/91 (denumit în continuare „EU-OPS”):

(a)

sunt considerați ca fiind în conformitate cu prezentul regulament dacă îndeplinesc cerințele aplicabile privind pregătirea, verificarea și experiența recentă din EU-OPS; sau

(b)

dacă nu îndeplinesc cerințele aplicabile privind pregătirea, verificarea și experiența recentă din EU-OPS, parcurg toate cursurile de pregătire și verificările necesare înainte de a fi considerați ca fiind în conformitate cu prezentul regulament; sau

(c)

dacă nu și-au desfășurat activitatea în operațiuni comerciale cu avioane timp de mai mult de cinci ani, absolvă cursul de pregătire inițială și promovează examenul aferent conform cerințelor din anexa V înainte de a fi considerați ca fiind în conformitate cu prezentul regulament.

(3)   Documentele de atestare a pregătirii în domeniul siguranței eliberate în conformitate cu EU-OPS se înlocuiesc cu atestate de membru al echipajului de cabină care respectă formatul prevăzut în anexa VI până la 8 aprilie 2017 cel târziu.

(4)   Membrii echipajului de cabină implicați în operațiuni comerciale cu elicoptere la data de la care se aplică prezentul regulament:

(a)

sunt considerați ca fiind în conformitate cu cerințele privind pregătirea inițială din anexa V dacă respectă dispozițiile aplicabile privind pregătirea, verificarea și experiența recentă din JAR pentru transportul aerian comercial cu elicoptere; sau

(b)

dacă nu îndeplinesc cerințele aplicabile privind pregătirea, verificarea și experiența recentă din JAR pentru transportul aerian comercial cu elicoptere, parcurg toate cursurile de pregătire relevante și verificările necesare pentru a-și desfășura activitatea pe elicopter(e), cu excepția pregătirii inițiale, înainte de a fi considerați ca fiind în conformitate cu prezentul regulament; sau

(c)

dacă nu și-au desfășurat activitatea în operațiuni comerciale cu elicoptere timp de mai mult de cinci ani, absolvă cursul de pregătire inițială și promovează examenul aferent conform cerințelor din anexa V înainte de a fi considerați ca fiind în conformitate cu prezentul regulament.

(5)   Fără a aduce atingere articolului 2, atestatele de membru al echipajului de cabină care respectă formatul prevăzut în anexa VI se eliberează tuturor membrilor echipajelor de cabină implicați în operațiuni comerciale cu elicoptere până la 8 aprilie 2013 cel târziu.

Articolul 11b

Capacitățile de supraveghere

(1)   Statele membre desemnează una sau mai multe entități în calitate de autoritate competentă în cadrul acelui stat membru, având competențele necesare și responsabilități alocate în ceea ce privește certificarea și supravegherea persoanelor și organizațiilor care fac obiectul Regulamentului (CE) nr. 216/2008 și al normelor sale de aplicare.

(2)   Dacă un stat membru desemnează mai mult de o entitate în calitate de autoritate competentă:

(a)

domeniile de competență ale fiecărei autorități competente se definesc clar sub raportul responsabilităților și al limitelor geografice;

(b)

între respectivele entități se stabilește o coordonare pentru a asigura supravegherea eficientă a tuturor organizațiilor și persoanelor care fac obiectul Regulamentului (CE) nr. 216/2008 și al normelor sale de aplicare, în cadrul sferelor lor de competență.

(3)   Statele membre se asigură că autoritatea sau autoritățile competente dețin capacitățile necesare pentru a asigura supravegherea tuturor persoanelor și organizațiilor vizate de programul lor de supraveghere, inclusiv resurse suficiente pentru îndeplinirea cerințelor prezentului regulament.

(4)   Statele membre se asigură că personalul autorității competente nu exercită activități de supraveghere atunci când există dovezi că acest fapt ar putea duce în mod direct sau indirect la un conflict de interese, în special atunci când este vorba de un interes familial sau financiar.

(5)   Personalul autorizat de autoritatea competentă să îndeplinească sarcini de certificare și/sau de supraveghere este împuternicit să exercite cel puțin următoarele sarcini:

(a)

să examineze înregistrările, datele, procedurile și orice alte documente relevante pentru executarea sarcinii de certificare și/sau de supraveghere;

(b)

să facă copii sau extrase din astfel de înregistrări, date, proceduri și alte documente;

(c)

să ceară o explicație verbală la fața locului;

(d)

să aibă acces la incintele, bazele de operare sau mijloacele de transport relevante;

(e)

să efectueze audituri, investigații, evaluări, inspecții, inclusiv inspecții la platformă și inspecții neanunțate; și

(f)

să ia sau să dispună măsuri executorii în funcție de caz.

(6)   Sarcinile prevăzute la alineatul (5) se îndeplinesc în conformitate cu dispozițiile legale din statul membru în cauză.

Articolul 11c

Măsuri tranzitorii

În ceea ce privește organizațiile pentru care agenția este autoritatea competentă în conformitate cu articolul 21 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (CE) nr. 216/2008:

(a)

statele membre transferă agenției toate înregistrările legate de supravegherea acestor organizații până la 8 aprilie 2013 cel târziu;

(b)

procesele de certificare demarate de un stat membru înainte de 8 aprilie 2012 se finalizează de către respectivul stat membru în colaborare cu agenția. Agenția își asumă toate responsabilitățile de autoritate competentă în ceea ce privește o astfel de organizație după eliberarea certificatului de către respectivul stat membru.”

6.

La articolul 12 se adaugă următorul alineat:

„(1b)   Prin derogare de la dispozițiile alineatului (1), statele membre au posibilitatea de a decide să nu aplice dispozițiile din anexele I-IV până la 8 aprilie 2013.”;

7.

La articolul 12 alineatul (7), cuvintele „alineatelor (2)-(6)” se înlocuiesc cu „alineatelor (1b)-(6)”.

8.

Se adaugă noi anexe, V, VI și VII, al căror text este cuprins în anexa la prezentul regulament.

Articolul 2

(1)   Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament se aplică de la 8 aprilie 2012.

(2)   Prin derogare de la dispozițiile alineatului (1) al doilea paragraf, statele membre au posibilitatea de a decide să nu aplice:

(a)

anexele V-VII până la 8 aprilie 2013;

(b)

punctul ORA.GEN.200 litera (a) punctul (3) din anexa VII în cazul titularilor de certificate de calificare a FSTD care nu sunt organizații de pregătire autorizate și care nu dețin un certificat de operator aerian până la 8 aprilie 2014;

(c)

anexele VI și VII în cazul organizațiilor de pregătire autorizate și centrelor aeromedicale neconforme cu JAR până la 8 aprilie 2014;

(d)

punctul CC.GEN.030 din anexa V până la 8 aprilie 2015;

(e)

anexa V în cazul membrilor echipajului de cabină implicați în operațiuni comerciale cu elicoptere până la 8 aprilie 2015;

(f)

anexele VI și VII în cazul organizațiilor de pregătire care furnizează cursuri de pregătire numai pentru licența de pilot de aeronave ușoare, licența de pilot particular, licența de pilot de baloane sau licența de pilot de planoare până la 8 aprilie 2015;

(g)

anexele VI și VII în cazul organizațiilor de pregătire care furnizează cursuri de pregătire pentru calificările de pilot de încercare în conformitate cu punctul FCL.820 din anexa I la Regulamentul (UE) nr. 1178/2011 până la 8 aprilie 2015;

(3)   În cazul în care un stat membru face uz de dispozițiile de la alineatul (2), acesta transmite o notificare în acest sens Comisiei și agenției. Această notificare descrie durata și motivele care stau la baza derogării și programul de implementare care cuprinde acțiunile prevăzute și calendarul aferent.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în statele membre în conformitate cu tratatele.

Adoptat la Bruxelles, 30 martie 2012.

Pentru Comisie

Președintele

José Manuel BARROSO


(1)  JO L 79, 13.3.2008, p. 1.

(2)  JO L 311, 25.11.2011, p. 1.

(3)  JO L 373, 31.12.1991, p. 4.


ANEXĂ

ANEXA V

CALIFICAREA ECHIPAJULUI DE CABINĂ IMPLICAT ÎN OPERAȚIUNI DE TRANSPORT AERIAN COMERCIAL

[PARTEA CC]

SUBPARTEA GEN

CERINȚE GENERALE

CC.GEN.001 Autoritatea competentă

În sensul prezentei părți, autoritatea competentă este autoritatea desemnată de statul membru în care o persoană solicită eliberarea unui atestat de membru al echipajului de cabină.

CC.GEN.005 Domeniul de aplicare

Prezenta parte stabilește cerințele pentru eliberarea atestatelor de membru al echipajului de cabină și condițiile privind valabilitatea acestora și utilizarea lor de către titulari.

CC.GEN.015 Solicitarea unui atestat de membru al echipajului de cabină

Solicitarea unui atestat de membru al echipajului de cabină se realizează în forma și modul stabilite de autoritatea competentă.

CC.GEN.020 Vârsta minimă

Persoana care solicită un atestat de membru al echipajului de cabină trebuie să aibă vârsta de cel puțin 18 ani.

CC.GEN.025 Privilegii și condiții

(a)

Privilegiile titularului unui atestat de membru al echipajului de cabină îi conferă acestuia dreptul de a acționa ca membru al echipajului de cabină în operațiunile de transport aerian comercial ale aeronavelor menționate la articolul 4 alineatul (1) literele (b) și (c) din Regulamentul (CE) nr. 216/2008.

(b)

Membrii echipajului de cabină își pot exercita privilegiile specificate la litera (a) numai dacă:

1.

dețin un atestat de membru al echipajului de cabină valabil în conformitate cu CC.CCA.105; și

2.

îndeplinesc cerințele de la CC.GEN.030, CC.TRA.225 și cerințele aplicabile din partea MED.

CC.GEN.030 Documentele și evidența documentelor

Pentru a dovedi conformitatea cu cerințele aplicabile specificate la CC.GEN.025 litera (b), fiecare titular trebuie să păstreze și să prezinte la cerere atestatul de membru al echipajului de cabină, lista și evidența cursurilor de pregătire și a verificărilor aferente calificării sau calificărilor sale specifice tipului sau variantei de aeronavă, cu excepția cazului în care operatorul la care este angajat ține o astfel de evidență și o poate pune imediat la dispoziția unei autorități competente sau a titularului la cerere.

CAPITOLUL CCA

CERINȚE SPECIFICE PRIVIND ATESTATUL DE MEMBRU AL ECHIPAJULUI DE CABINĂ

CC.CCA.100 Eliberarea atestatului de membru al echipajului de cabină

(a)

Atestatele de membru al echipajului de cabină se eliberează numai solicitanților care au trecut examenul ulterior absolvirii cursului de pregătire inițială conform prezentei părți.

(b)

Atestatele de membru al echipajului de cabină se eliberează:

1.

de către autoritatea competentă; și/sau

2.

de către o organizație autorizată în acest sens de autoritatea competentă.

CC.CCA.105 Valabilitatea atestatului de membru al echipajului de cabină

Atestatul de membru al echipajului de cabină se eliberează pe o perioadă nelimitată și rămâne valabil cu excepția cazurilor în care:

(a)

este suspendat sau revocat de către autoritatea competentă; sau

(b)

titularul acestuia nu și-a exercitat privilegiile asociate în ultimele 60 de luni pe cel puțin un tip de aeronavă.

CC.CCA.110 Suspendarea și revocarea atestatului de membru al echipajului de cabină

(a)

Dacă titularii nu îndeplinesc cerințele din prezenta parte, atestatul lor de membru al echipajului de cabină poate fi suspendat sau revocat de autoritatea competentă.

(b)

În cazul suspendării sau al revocării atestatului lor de membru al echipajului de cabină de către autoritatea competentă, titularii trebuie:

1.

să fie informați în scris cu privire la această decizie și la dreptul lor de a o contesta în conformitate cu legislația națională,

2.

să nu își exercite privilegiile acordate de atestatul lor de membru al echipajului de cabină;

3.

să informeze fără întârzieri nejustificate operatorul (operatorii) la care sunt angajați; și

4.

să înapoieze atestatul în conformitate cu procedura aplicabilă stabilită de autoritatea competentă.

SUBPARTEA TRA

CERINȚE PRIVIND PREGĂTIREA APLICABILE SOLICITANȚILOR ȘI TITULARILOR ATESTATULUI DE MEMBRU AL ECHIPAJULUI DE CABINĂ

CC.TRA.215 Furnizarea cursurilor de pregătire

Cursurile de pregătire impuse de prezenta parte trebuie să fie:

(a)

furnizate de organizații de pregătire sau de operatori de transport aerian comercial autorizați în acest sens de autoritatea competentă;

(b)

realizate de personal cu experiență și calificare corespunzătoare pentru elementele de pregătire care trebuie tratate; și

(c)

derulate pe baza unui program de pregătire și a unei programe documentate în autorizația organizației.

CC.TRA.220 Cursul de pregătire inițială și examenul

(a)

Solicitanții unui atestat de membru al echipajului de cabină trebuie să absolve un curs de pregătire inițială pentru a se familiariza cu mediul aviatic și pentru a acumula suficiente cunoștințe generale și competențe de bază necesare pentru a-și executa atribuțiile și pentru a-și îndeplini responsabilitățile legate de siguranța pasagerilor și a zborului în timpul operațiunilor normale, anormale și de urgență.

(b)

Programul cursului de pregătire inițială trebuie să acopere cel puțin elementele prevăzute în apendicele 1 la prezenta parte. Acesta trebuie să includă pregătire teoretică și practică.

(c)

Solicitanții unui atestat de membru al echipajului de cabină trebuie să susțină un examen care să includă toate elementele programului de pregătire prevăzut la litera (b), cu excepția pregătirii privind managementul resurselor echipajului (CRM), pentru a demonstra că au obținut nivelul de cunoștințe și de competență prevăzut la litera (a).

CC.TRA.225 Calificarea (calificările) de tip sau variantă de aeronavă

(a)

Titularii unui atestat valabil de membru al echipajului de cabină pot să își desfășoare activitatea pe o aeronavă numai dacă sunt calificați în conformitate cu cerințele aplicabile din partea ORO.

(b)

Pentru a fi calificat pentru un tip sau o variantă de aeronavă, titularul trebuie:

1.

să îndeplinească cerințele aplicabile privind pregătirea, verificarea și valabilitatea, care acoperă, în funcție de relevanța pentru aeronava care urmează să fie exploatată:

(i)

pregătirea specifică tipului de aeronavă, pregătirea de conversie a operatorului și de familiarizare;

(ii)

pregătirea pentru diferențe;

(iii)

pregătirea periodică; și

2.

să își fi desfășurat activitatea, în decursul celor șase luni anterioare, pe respectivul tip de aeronavă sau să fi absolvit cursul de reîmprospătare și verificarea relevante înainte de a-și relua activitatea pe respectivul tip de aeronavă.

Apendicele 1 la partea CC

Cursul de pregătire inițială și examenul

PROGRAMUL DE PREGĂTIRE

Programul cursului de pregătire inițială trebuie să cuprindă cel puțin următoarele:

1.   Cunoștințe teoretice generale privind aviația și reglementările din domeniul aviației care să acopere toate elementele relevante pentru atribuțiile și responsabilitățile care le revin membrilor echipajului de cabină:

1.1.

terminologia din domeniul aviației, teoria zborului, distribuția pasagerilor, zonele de operare, meteorologie și efectele contaminării suprafeței aeronavei;

1.2.

reglementările în domeniul aviației relevante pentru membrii echipajului de cabină și rolul autorității competente;

1.3.

atribuțiile și responsabilitățile membrilor echipajului de cabină în timpul operațiunilor și nevoia de a reacționa prompt și eficient în situații de urgență;

1.4.

competența și aptitudinea fizică, permanent menținute, de a-și exercita funcția de membru al echipajului de cabină, inclusiv în ceea ce privește limitările timpului de zbor și de serviciu și cerințele privind timpul de odihnă;

1.5.

importanța asigurării unei actualizări a documentelor și manualelor relevante, modificările fiind furnizate de operator, după caz;

1.6.

importanța ca membrii echipajului de cabină să își execute atribuțiile în conformitate cu manualul de operațiuni al operatorului;

1.7.

importanța informării înainte de zbor a membrilor echipajului de cabină și furnizarea informațiilor referitoare la siguranță necesare pentru atribuțiile lor specifice; și

1.8.

importanța identificării cazurilor în care membrii echipajului de cabină au autoritatea și responsabilitatea de a iniția o evacuare sau alte proceduri de urgență.

2.   Comunicare:

În timpul pregătirii, accentul se pune pe importanța comunicării eficiente între membrii echipajului de cabină și cei ai echipajului de zbor, inclusiv pe tehnicile de comunicare, limbajul și terminologia comune.

3.   Curs introductiv privind factorii umani (HF) în aviație și managementul resurselor echipajului (CRM)

Acest curs este realizat de cel puțin un instructor CRM pentru echipajul de cabină. Elementele pregătirii se abordează aprofundat și includ cel puțin următoarele:

3.1.

Aspecte generale: factori umani în aviație, instrucțiuni generale cu privire la principiile și obiectivele CRM, performanțe și limite umane;

3.2.

Aspecte relevante pentru fiecare membru al echipajului de cabină: percepția personalității, eroarea umană și fiabilitatea, atitudini și comportament, autoevaluare; stresul și managementul stresului; oboseala și vigilența; exprimarea cu încredere în sine; conștientizarea situației, dobândirea și prelucrarea informațiilor.

4.   Relațiile cu pasagerii și supravegherea cabinei:

4.1.

importanța distribuției corecte a locurilor în funcție de masa și centrajul avionului, categorii speciale de pasageri și necesitatea instalării pasagerilor valizi lângă ieșirile nesupravegheate;

4.2.

norme privind depozitarea sigură a bagajelor și a articolelor pentru serviciul de cabină și riscul ca acestea să devină un pericol pentru ocupanții compartimentului pentru pasageri sau să obstrucționeze ori să deterioreze echipamentul pentru situații de urgență sau ieșirile;

4.3.

consiliere privind recunoașterea și managementul relațiilor cu pasagerii aflați sub influența alcoolului, a drogurilor sau al celor cu comportament agresiv;

4.4.

măsuri ce urmează să fie luate la transportul animalelor vii în compartimentul pentru pasageri;

4.5.

responsabilități în caz de turbulențe, inclusiv siguranțarea compartimentului pentru pasageri; și

4.6.

metode folosite pentru a motiva pasagerii și controlul mulțimii necesare pentru a accelera evacuarea în caz de urgență.

5.   Aspecte aeromedicale și primul ajutor:

5.1.

instructaj general în ceea ce privește aspectele aeromedicale și supraviețuirea;

5.2.

efectele fiziologice ale zborului, cu accent în special pe hipoxie, nevoia de oxigen, funcția trompei lui Eustache și barotraumatisme;

5.3.

primul ajutor elementar, inclusiv tratarea cazurilor de:

(a)

rău de avion;

(b)

tulburări gastrointestinale;

(c)

hiperventilație;

(d)

arsuri;

(e)

plăgi;

(f)

pierdere a cunoștinței; și

(g)

fracturi și leziuni ale țesuturilor moi;

5.4.

situații de urgență medicală la bord și metodele de prim ajutor asociate vizând cel puțin cazurile de:

(a)

astm;

(b)

stres și reacții alergice;

(c)

șoc;

(d)

diabet;

(e)

sufocare;

(f)

epilepsie;

(g)

naștere;

(h)

atac; și

(i)

atac de cord;

5.5.

utilizarea echipamentelor adecvate, inclusiv a oxigenului pentru primul ajutor, a truselor de prim-ajutor și a truselor medicale de urgență, precum și a conținutului acestora;

5.6.

curs de pregătire practică pentru resuscitarea cardio-pulmonară absolvit de fiecare membru al echipajului de cabină, utilizând un manechin special proiectat și ținând cont de particularitățile mediului unei aeronave, și

5.7.

sănătatea și igiena în timpul călătoriei, inclusiv:

(a)

igiena la bord;

(b)

riscul de a intra în contact cu boli infecțioase și măsuri de reducere a acestui risc;

(c)

manipularea deșeurilor medicale;

(d)

dezinfectarea aeronavei;

(e)

gestionarea cazurilor de deces la bord; și

(f)

managementul stării de alertă, efectele fiziologice ale oboselii, fiziologia somnului, ritmul circadian și schimbările de fus orar.

6.   Bunuri periculoase în conformitate cu instrucțiunile tehnice ale OACI aplicabile.

7.   Aspecte generale de securitate în aviație, inclusiv cunoașterea dispozițiilor stabilite în Regulamentul (CE) nr. 300/2008.

8.   Pregătirea privind lupta contra incendiului și a fumului:

8.1.

sublinierea responsabilității membrilor echipajului de cabină de a interveni prompt în situații de urgență în caz de incendiu și fum și, în special, accentuarea importanței identificării sursei reale a incendiului;

8.2.

importanța informării imediate a echipajului de zbor, precum și acțiunile specifice necesare pentru coordonare și asistență la detectarea incendiului sau a fumului;

8.3.

necesitatea verificării frecvente a zonelor cu risc potențial de incendiu, inclusiv a toaletelor, și a detectoarelor de fum asociate;

8.4.

clasificarea incendiilor, precum și tipurile corespunzătoare de agenți extinctori și procedurile pentru situații speciale de incendiu;

8.5.

tehnicile de utilizare a agenților extinctori, consecințele unei utilizări inadecvate și ale folosirii în spații închise, inclusiv pregătire practică pentru combaterea incendiilor, pentru echiparea cu echipamentul de protecție împotriva fumului folosit în aviație, precum și pentru utilizarea acestuia, și

8.6.

proceduri generale ale serviciilor de urgență de la sol pe aerodromuri.

9.   Antrenament de supraviețuire:

9.1.

principii pentru supraviețuirea în medii ostile (de exemplu în regiunea polară, în desert, în junglă, pe mare); și

9.2.

antrenament de supraviețuire în apă, care să includă echiparea efectivă cu echipamentul personal de flotabilitate în apă și utilizarea acestuia, utilizarea bărcilor de salvare sau a echipamentelor similare, precum și antrenament practic în apă.

ANEXA VI

CERINȚE APLICABILE AUTORITĂȚILOR PENTRU PERSONALUL NAVIGANT

[PARTEA ARA]

SUBPARTEA GEN

CERINȚE GENERALE

SECȚIUNEA I

Generalități

ARA.GEN.105   Definiții

În sensul prezentei părți și al părții ORA, se aplică următoarele definiții:

1.

«mijloace acceptabile de conformitate (Acceptable Means of Compliance – AMC)» înseamnă standarde fără caracter obligatoriu, adoptate de agenție pentru a exemplifica mijloacele de stabilire a conformității cu regulamentul de bază și cu normele sale de aplicare;

2.

«mijloace de conformitate alternative» sunt acelea care propun o alternativă la un AMC existent sau acelea care propun noi mijloace de stabilire a conformității cu Regulamentul (CE) nr. 216/2008 și cu normele sale de aplicare, pentru care agenția nu a adoptat AMC;

3.

«organizație de pregătire aprobată (Approved training organisation – ATO)» înseamnă o organizație calificată pentru a i se elibera sau prelungi o aprobare de a furniza cursuri de pregătire pentru licențe de pilot și pentru calificările și certificatele asociate;

4.

«model de echipament de pregătire instrumentală de bază (Basic Instrument Training Device model – model BITD)» înseamnă o combinație definită de hardware și software, care a obținut o calificare de BITD;

5.

«specificații de certificare» (Certification specifications – CS) înseamnă standardele tehnice adoptate de agenție, care indică mijloace de demonstrare a conformității cu regulamentul de bază și cu normele sale de aplicare și care pot fi utilizate de o organizație în scopul certificării;

6.

«instructor de zbor (Flight instructor – FI)» înseamnă un instructor care deține privilegiile de a furniza cursuri de pregătire într-o aeronavă, în conformitate cu partea FCL;

7.

«echipament de pregătire sintetică pentru zbor (Flight simulation training device – FSTD)» înseamnă un echipament de pregătire care este:

(a)

în cazul avioanelor, un simulator complet de zbor (Full Flight Simulator – FFS), un echipament de pregătire pentru zbor (Flight Training Device – FTD), un echipament de pregătire pentru procedurile de zbor și navigație (Flight and Navigation Procedures Trainer – FNPT) sau un echipament de pregătire instrumentală de bază (Basic Instrument Training Device – BITD);

(b)

în cazul elicopterelor, un simulator complet de zbor (FFS), un echipament de pregătire pentru zbor (FTD) sau un echipament de pregătire pentru procedurile de zbor și navigație (FNPT);

8.

«calificare a FSTD» înseamnă nivelul de abilitate tehnică al unui FSTD definit în documentul de conformitate;

9.

«utilizator de FSTD» înseamnă organizația sau persoana care solicită unei ATO pregătirea, verificarea sau testarea prin utilizarea unui FSTD;

10.

«reținere la sol» înseamnă interdicția oficială de decolare a unei aeronave și luarea măsurilor necesare pentru reținerea acesteia;

11.

«materiale de îndrumare (Guidance Material – GM)» înseamnă materialele fără caracter obligatoriu elaborate de agenție, care ajută la exemplificarea semnificației unei cerințe sau specificații și care sunt utilizate pentru a ajuta la interpretarea regulamentului de bază, a normelor sale de aplicare și a AMC;

12.

«ARO.RAMP» înseamnă subpartea RAMP din anexa II la regulamentul privind operațiunile aeriene;

13.

«alt echipament de pregătire (Other training device – OTD)» înseamnă un mijloc auxiliar de pregătire a piloților, altul decât un FSTD, care asigură o pregătire pentru care nu este necesară simularea în totalitate a cabinei de pilotaj sau a carlingii;

14.

«partea ARA» înseamnă anexa VI la regulamentul privind personalul navigant din aviația civilă;

15.

«partea ORO» înseamnă anexa III la regulamentul privind operațiunile aeriene;

16.

«partea CC» înseamnă anexa V la regulamentul privind personalul navigant din aviația civilă;

17.

«partea FCL» înseamnă anexa I la regulamentul privind personalul navigant din aviația civilă;

18.

«partea MED» înseamnă anexa IV la regulamentul privind personalul navigant din aviația civilă;

19.

«partea ORA» înseamnă anexa VII la regulamentul privind personalul navigant din aviația civilă;

20.

«sediu principal al activității» înseamnă sediul central sau sediul social al organizației în care se exercită principalele funcții financiare și de control operațional al activităților menționate în prezentul regulament;

21.

«ghid al testelor de calificare (Qualification test guide – QTG)» înseamnă un document conceput pentru a demonstra că parametrii de performanță și manevrare ai unui FSTD îi reprezintă pe aceia ai aeronavei, clasei de avion sau tipului de elicopter, simulați în cadrul limitelor prevăzute, și că toate cerințele aplicabile au fost îndeplinite. QTG include atât datele aeronavei, ale clasei de avion sau ale tipului de elicopter, cât și datele FSTD utilizate pentru a susține validarea.

ARA.GEN.115   Documentația de supraveghere

Autoritatea competentă furnizează personalului în cauză toate actele legislative, standardele, normele, publicațiile tehnice și documentele conexe necesare pentru a-i permite acestuia să își execute sarcinile și să își îndeplinească responsabilitățile.

ARA.GEN.120   Mijloace de conformitate

(a)

Agenția elaborează mijloace acceptabile de conformitate (AMC), care pot fi utilizate pentru a stabili conformitatea cu Regulamentul (CE) nr. 216/2008 și cu normele sale de aplicare. Când se respectă AMC, cerințele asociate ale normelor de aplicare sunt îndeplinite.

(b)

Pentru a stabili conformitatea cu normele de aplicare, se pot utiliza mijloacele de conformitate alternative.

(c)

Autoritatea competentă stabilește un sistem pentru a se asigura în permanență că toate mijloacele de conformitate alternative utilizate de ea însăși sau de organizațiile și persoanele aflate sub supravegherea sa permit stabilirea conformității cu Regulamentul (CE) nr. 216/2008 și cu normele sale de aplicare.

(d)

Autoritatea competentă evaluează toate mijloacele de conformitate alternative propuse de o organizație în conformitate cu ORA.GEN.120, analizând documentația furnizată și, dacă se consideră necesar, efectuând o inspecție a organizației.

Atunci când constată că mijloacele de conformitate alternative respectă normele de aplicare, autoritatea competentă procedează, fără întârzieri nejustificate, la:

1.

informarea solicitantului cu privire la faptul că pot fi aplicate mijloacele de conformitate alternative și, dacă este cazul, la modificarea în consecință a autorizației sau a certificatului solicitantului; și

2.

informarea agenției cu privire la conținutul acestora, furnizând copii ale tuturor documentelor relevante;

3.

informarea celorlalte state membre cu privire la mijloacele de conformitate alternative care au fost acceptate.

(e)

Atunci când autoritatea competentă însăși utilizează mijloace de conformitate alternative pentru a obține conformitatea cu Regulamentul (CE) nr. 216/2008 și cu normele sale de aplicare, aceasta:

1.

le pune la dispoziția tuturor organizațiilor și persoanelor aflate sub supravegherea sa; și

2.

informează agenția fără întârzieri nejustificate.

Autoritatea competentă furnizează agenției o descriere completă a mijloacelor de conformitate alternative, inclusiv orice revizuire a procedurilor care poate fi relevantă, precum și o evaluare care demonstrează respectarea normelor de aplicare.

ARA.GEN.125   Informarea agenției

(a)

Autoritatea competentă informează agenția, fără întârzieri nejustificate, în cazul apariției oricăror probleme semnificative legate de punerea în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 216/2008 și a normelor sale de aplicare.

(b)

Autoritatea competentă furnizează agenției informații semnificative din punctul de vedere al siguranței, provenite din rapoartele pe care le-a primit cu privire la evenimente.

ARA.GEN.135   Reacția imediată la o problemă de siguranță

(a)

Fără a aduce atingere Directivei 2003/42/CE a Parlamentului European și a Consiliului (1), autoritatea competentă implementează un sistem pentru a colecta, analiza și difuza în mod corespunzător informații privind siguranța.

(b)

Agenția implementează un sistem pentru a analiza în mod corespunzător orice informație relevantă privind siguranța pe care a primit-o și pentru a furniza fără întârzieri nejustificate statelor membre și Comisiei orice informație, inclusiv recomandări sau acțiuni corective care trebuie realizate, necesare pentru ca acestea să reacționeze în timp util la o problemă de siguranță ce implică produse, piese, echipamente, persoane sau organizații care fac obiectul Regulamentului (CE) nr. 216/2008 și al normelor sale de aplicare.

(c)

La primirea informațiilor menționate la literele (a) și (b), autoritatea competentă ia măsuri adecvate pentru soluționarea problemei de siguranță.

(d)

Măsurile luate în temeiul literei (c) se notifică imediat tuturor persoanelor sau organizațiilor care trebuie să le respecte în temeiul Regulamentului (CE) nr. 216/2008 și al normelor sale de aplicare. Autoritatea competentă notifică aceste măsuri și agenției și, atunci când sunt necesare acțiuni combinate, celorlalte state membre în cauză.

SECȚIUNEA II

Managementul

ARA.GEN.200   Sistemul de management

(a)

Autoritatea competentă instituie și menține un sistem de management care include cel puțin:

1.

politici și proceduri documentate în vederea descrierii organizării acesteia, a mijloacelor și metodelor sale de obținere a conformității cu Regulamentul (CE) 216/2008 și cu normele de aplicare a acestuia. Procedurile se țin la zi și servesc ca documente de lucru fundamentale în cadrul respectivei autorități competente pentru toate sarcinile asociate;

2.

suficient personal pentru a-și exercita sarcinile și a-și îndeplini responsabilitățile. Personalul respectiv este calificat pentru exercitarea sarcinilor care îi sunt atribuite și deține cunoștințele, experiența, pregătirea inițială și periodică necesare pentru a asigura competența continuă. Este disponibil un sistem de planificare a disponibilității personalului pentru a asigura îndeplinirea corespunzătoare a tuturor sarcinilor;

3.

baza materială adecvată și spații de birouri pentru exercitarea sarcinilor atribuite;

4.

o funcție de monitorizare a conformității sistemului de management cu cerințele relevante și a gradului de adecvare al procedurilor, inclusiv instituirea unui proces de audit intern și a unui proces de management al riscurilor de siguranță. Monitorizarea conformității cuprinde un sistem de transmitere constatărilor din cadrul auditului către cadrele superioare de conducere ale autorității competente în vederea asigurării implementării unor acțiuni corective, după caz; și

5.

o persoană sau un grup de persoane, care răspund în ultimă instanță în fața cadrelor superioare de conducere ale autorității competente pentru funcția de monitorizare a conformității.

(b)

Pentru fiecare domeniu de activitate, inclusiv pentru sistemul de management, autoritatea competentă atribuie unei persoane sau mai multora răspunderea generală pentru gestionarea sarcinii (sarcinilor) relevante.

(c)

Autoritatea competentă instituie proceduri pentru participarea la un schimb reciproc de informații și asistență necesare împreună cu alte autorități competente în cauză, inclusiv referitor la toate constatările semnalate și acțiunile întreprinse ulterior în urma supravegherii persoanelor și a organizațiilor care derulează activități pe teritoriul unui stat membru, dar care sunt certificate de autoritatea competentă a altui stat membru sau de agenție.

(d)

O copie a procedurilor legate de sistemul de management și a modificărilor acestora se pune la dispoziția agenției în scopul standardizării.

ARA.GEN.205   Atribuirea de sarcini entităților calificate

(a)

Statele membre atribuie sarcini legate de certificarea inițială sau de supravegherea continuă a persoanelor sau organizațiilor care fac obiectul Regulamentului (CE) nr. 216/2008 și al normelor sale de aplicare numai entităților calificate. Atunci când atribuie sarcini, autoritatea competentă se asigură că:

1.

dispune de un sistem pentru evaluarea inițială și continuă a conformității entității calificate cu anexa V la Regulamentul (CE) nr. 216/2008.

Acest sistem și rezultatele evaluării trebuie să fie documentate;

2.

a încheiat un acord documentat cu entitatea calificată, aprobat de ambele părți la nivelul de conducere corespunzător, care definește în mod clar:

(i)

sarcinile care urmează a fi executate;

(ii)

declarațiile, rapoartele și înregistrările care trebuie furnizate;

(iii)

condițiile tehnice care trebuie îndeplinite la executarea unor astfel de sarcini;

(iv)

asigurarea corespunzătoare a răspunderii; și

(v)

protecția acordată informațiilor obținute în cursul exercitării unor astfel de sarcini.

(b)

Autoritatea competentă se asigură că procesul de audit intern și procesul de management al riscurilor de siguranță impuse de ARA.GEN.200 litera (a) punctul 4 cuprind toate sarcinile de certificare sau de supraveghere continuă executate în numele său.

ARA.GEN.210   Schimbări ale sistemului de management

(a)

Autoritatea competentă dispune de un sistem pentru identificarea schimbărilor care îi afectează capacitatea de a-și executa sarcinile și de a-și îndeplini responsabilitățile definite în Regulamentul (CE) nr. 216/2008 și în normele sale de aplicare. Acest sistem îi permite să ia măsurile necesare pentru a garanta faptul că sistemul său de management rămâne adecvat și eficace.

(b)

Autoritatea competentă își actualizează sistemul de management pentru a reflecta orice modificare a Regulamentului (CE) nr. 216/2008 și a normelor sale de aplicare în timp util, astfel încât să asigure o implementare eficace.

(c)

Autoritatea competentă notifică agenției schimbările care îi afectează capacitatea de a-și executa sarcinile și de a-și îndeplini responsabilitățile definite în Regulamentul (CE) nr. 216/2008 și în normele sale de aplicare.

ARA.GEN.220   Evidența documentelor

(a)

Autoritatea competentă trebuie să instituie un sistem de evidență a documentelor, care permite stocarea adecvată, accesibilitatea și trasabilitatea sigură a:

1.

politicilor și procedurilor documentate ale sistemului de management;

2.

pregătirii, calificării și autorizării personalului său;

3.

atribuirii sarcinilor, cuprinzând elementele impuse de ARA.GEN.205, precum și detaliile sarcinilor atribuite;

4.

proceselor de certificare și supravegherii continue a organizațiilor certificate;

5.

proceselor pentru eliberarea de licențe, calificări, certificate și atestate pentru personal și a proceselor pentru supravegherea continuă a titularilor respectivelor licențe, calificări, certificate și atestate;

6.

proceselor pentru eliberarea de certificate de calificare a FSTD și pentru supravegherea continuă a FSTD și a organizației care îl exploatează;

7.

supravegherii persoanelor și organizațiilor care exercită activități pe teritoriul statului membru, dar care sunt supravegheate sau certificate de autoritatea competentă a altui stat membru sau de agenție, după cum au convenit respectivele autorități;

8.

evaluării și comunicării către agenție a mijloacelor de conformitate alternative propuse de organizații și a evaluării mijloacelor de conformitate alternative utilizate de autoritatea competentă însăși;

9.

constatărilor, acțiunilor corective și datei de încheiere a acțiunilor;

10.

măsurilor executorii luate;

11.

informațiilor privind siguranța și măsurilor subsecvente; și

12.

utilizării măsurilor derogatorii în conformitate cu articolul 14 din Regulamentul (CE) nr. 216/2008.

(b)

Autoritatea competentă păstrează o listă cu toate certificatele organizațiilor, certificatele de calificare a FSTD și licențele, certificatele și atestatele personalului pe care le-a eliberat.

(c)

Toate evidențele trebuie să se păstreze pe perioada minimă precizată în prezentul regulament. În absența unei astfel de indicații, evidențele se păstrează pe o perioadă de minimum cinci ani, sub rezerva respectării legislației aplicabile cu privire la protecția datelor.

SECȚIUNEA III

Supravegherea, certificarea și asigurarea aplicării legii

ARA.GEN.300   Supravegherea

(a)

Autoritatea competentă trebuie să verifice:

1.

conformitatea cu cerințele aplicabile organizațiilor sau persoanelor înainte de a elibera un certificat sau o aprobare pentru o organizație, un certificat de calificare a FSTD, o licență, un certificat, o calificare sau un atestat pentru personal, după caz;

2.

menținerea conformității cu cerințele aplicabile a organizațiilor pe care le-a certificat, a persoanelor și a titularilor de certificate de calificare a FSTD;

3.

aplicarea măsurilor de siguranță adecvate dispuse de autoritatea competentă după cum se definește la ARA.GEN.135 literele (c) și (d).

(b)

Această verificare trebuie:

1.

să fie susținută de o documentație concepută în mod specific pentru a furniza personalului responsabil cu supravegherea siguranței îndrumări privind exercitarea funcțiilor sale;

2.

să furnizeze persoanelor și organizațiilor în cauză rezultatele activității de supraveghere a siguranței;

3.

să se bazeze pe audituri și inspecții, inclusiv inspecții la platformă și inspecții neanunțate; și

4.

să furnizeze autorității competente dovezile necesare în cazul în care trebuie luate măsuri suplimentare, inclusiv măsurile prevăzute la ARA.GEN.350 și ARA.GEN.355.

(c)

Sfera supravegherii definită la literele (a) și (b) trebuie să țină seama de rezultatele activităților de supraveghere anterioare și de prioritățile în materie de siguranță.

(d)

Fără a aduce atingere competențelor statelor membre și obligațiilor acestora prevăzute în ARO.RAMP, sfera supravegherii activităților executate pe teritoriul unui stat membru de către persoanele sau organizațiile stabilite sau rezidente într-un alt stat membru trebuie să se determine pe baza priorităților în materie de siguranță și a activităților de supraveghere anterioare.

(e)

În cazurile în care activitatea unei persoane sau a unei organizații implică mai mult de un stat membru sau agenția, autoritatea competentă responsabilă cu supravegherea în temeiul literei (a) poate fi de acord ca unele sarcini de supraveghere să fie executate fie de autoritatea sau autoritățile competente ale statului membru ori statelor membre în care se desfășoară activitatea, fie de către agenție. Orice persoană sau organizație care face obiectul unui astfel de acord se informează cu privire la existența acestuia și domeniul său de aplicare.

(f)

Autoritatea competentă trebuie să colecteze și să prelucreze orice informație considerată utilă pentru supraveghere, inclusiv pentru inspecțiile la platformă și inspecțiile neanunțate.

ARA.GEN.305   Programul de supraveghere

(a)

Autoritatea competentă trebuie să instituie și să mențină un program de supraveghere care să cuprindă activitățile de supraveghere prevăzute la ARA.GEN.300 și ARO.RAMP.

(b)

Pentru organizațiile certificate de autoritatea competentă și pentru titularii de certificate de calificare a FSTD, programul de supraveghere trebuie elaborat ținând cont de natura specifică a organizației, de complexitatea activităților sale, de rezultatele activităților anterioare de certificare și/sau de supraveghere și trebuie să se bazeze pe evaluarea riscurilor asociate. Programul trebuie să includă, în cadrul fiecărui ciclu de planificare a supravegherii:

1.

audituri și inspecții, inclusiv inspecții la platformă și inspecții neanunțate, după caz; și

2.

întâlniri stabilite între cadrul de conducere responsabil și autoritatea competentă, pentru a se asigura că ambele părți rămân informate cu privire la aspectele importante.

(c)

Pentru organizațiile certificate de autoritatea competentă și pentru titularii de certificate de calificare a FSTD, trebuie să se aplice un ciclu de planificare a supravegherii care să nu depășească 24 de luni.

Ciclul de planificare a supravegherii poate fi redus dacă există dovezi că performanța în materie de siguranță a organizației sau a titularului certificatului de calificare a FSTD a scăzut.

Ciclul de planificare a supravegherii poate fi extins până la maximum 36 de luni dacă autoritatea competentă a constatat că, în decursul celor 24 de luni anterioare:

1.

organizația a demonstrat o identificare eficientă a pericolelor în materie de siguranță a aviației și un management eficace al riscurilor asociate;

2.

organizația a demonstrat continuu, în conformitate cu ORA.GEN.130, că ține complet sub control toate schimbările;

3.

nu s-au emis constatări de nivel 1; și

4.

toate acțiunile corective au fost aplicate în termenul acceptat sau prelungit de autoritatea competentă, definit la ARA.GEN.350 litera (d) punctul 2.

Ciclul de planificare a supravegherii poate fi prelungit până la maximum 48 de luni dacă, pe lângă condițiile de mai sus, organizația a instituit, iar autoritatea competentă a aprobat, un sistem eficace de raportare continuă către autoritatea competentă cu privire la performanța în materie de siguranță și la conformitatea cu reglementările a organizației însăși.

(d)

Pentru persoanele care dețin o licență, un certificat, o calificare sau un atestat eliberat(ă) de autoritatea competentă, programul de supraveghere cuprinde inspecții, inclusiv inspecții neanunțate, după caz.

(e)

Programul de supraveghere include evidențe ale datelor la care trebuie să aibă loc audituri, inspecții și întâlniri și ale datelor la care s-au derulat respectivele audituri, inspecții și întâlniri.

ARA.GEN.310   Procedura de certificare inițială – organizații

(a)

La primirea unei cereri de eliberare inițială a unui certificat pentru o organizație, autoritatea competentă trebuie să verifice dacă organizația îndeplinește cerințele aplicabile.

(b)

Dacă a constatat că organizația îndeplinește cerințele aplicabile, autoritatea competentă eliberează certificatul (certificatele) prevăzut(e) în apendicele III și V la prezenta parte. Certificatul (certificatele) se eliberează pe o durată nelimitată. Privilegiile și sfera activităților pe care organizația a primit aprobarea să le desfășoare trebuie să fie specificate în condițiile de aprobare atașate la certificat(e).

(c)

Pentru a permite unei organizații să efectueze schimbări fără aprobarea prealabilă a autorității competente în conformitate cu ORA.GEN.130, autoritatea competentă trebuie să aprobe procedura prezentată de organizație prin care se definește sfera unor astfel de schimbări și se descrie modul în care aceste schimbări vor fi gestionate și notificate.

ARA.GEN.315   Procedura de eliberare, revalidare, reînnoire sau modificare a licențelor, calificărilor, certificatelor sau atestatelor – persoane

(a)

La primirea unei cereri de eliberare, revalidare, reînnoire sau modificare a unei licențe sau calificări personale sau a unui certificat sau atestat personal și a oricărui document justificativ, autoritatea competentă trebuie să verifice dacă solicitantul respectă cerințele aplicabile.

(b)

Dacă a constatat că solicitantul îndeplinește cerințele aplicabile, autoritatea competentă eliberează, revalidează, reînnoiește sau modifică licența, certificatul, calificarea sau atestatul.

ARA.GEN.330   Schimbări – organizații

(a)

La primirea unei cereri de efectuare a unei schimbări care necesită o aprobare prealabilă, autoritatea competentă verifică dacă organizația îndeplinește cerințele aplicabile înainte de a da respectiva aprobare.

Autoritatea competentă descrie condițiile în care organizația poate funcționa pe durata schimbării, cu excepția cazului în care autoritatea competentă constată că certificatul organizației trebuie să fie suspendat.

Dacă a constatat că organizația respectă cerințele aplicabile, autoritatea competentă aprobă schimbarea.

(b)

Fără a aduce atingere niciunei măsuri executorii suplimentare, atunci când organizația efectuează schimbări care necesită o aprobare prealabilă fără a fi primit aprobarea din partea autorității competente după cum se definește la litera (a), autoritatea competentă suspendă, limitează sau revocă certificatul organizației.

(c)

Pentru schimbările care nu necesită o aprobare prealabilă, autoritatea competentă evaluează informațiile furnizate în notificarea trimisă de organizație în conformitate cu ORA.GEN.130 pentru a verifica respectarea cerințelor aplicabile. În cazul constatării oricărei neconformități, autoritatea competentă:

1.

informează organizația cu privire la neconformitate și solicită schimbări suplimentare; și

2.

în cazul unor constatări de nivel 1 sau nivel 2, acționează în conformitate cu ARA.GEN.350.

ARA.GEN.350   Constatări și acțiuni corective – organizații

(a)

Autoritatea competentă în materie de supraveghere în conformitate cu ARA.GEN.300 litera (a) dispune de un sistem de analiză a constatărilor sub raportul semnificației lor în materie de siguranță.

(b)

O constatare de nivel 1 se eliberează de către autoritatea competentă atunci când se constată orice neconformitate semnificativă cu cerințele aplicabile din Regulamentul (CE) nr. 216/2008 și din normele sale de aplicare, cu procedurile și manualele organizației sau cu condițiile unei aprobări sau ale unui certificat, care reduce nivelul de siguranță sau periclitează grav siguranța zborului.

Constatările de nivel 1 includ:

1.

neacordarea accesului autorității competente la baza materială a organizației, după cum se prevede la ORA.GEN.140, în timpul programului normal de lucru și după două solicitări scrise;

2.

obținerea sau menținerea valabilității certificatului organizației prin falsificarea documentelor doveditoare depuse;

3.

dovada unor practici neregulamentare sau a utilizării frauduloase a certificatului organizației; și

4.

lipsa unui cadru de conducere responsabil.

(c)

O constatare de nivel 2 se eliberează de către autoritatea competentă atunci când se detectează orice neconformitate cu cerințele aplicabile din Regulamentul (CE) nr. 216/2008 și din normele sale de aplicare, cu procedurile și manualele organizației sau cu condițiile unei aprobări sau ale unui certificat, care ar putea reduce nivelul de siguranță sau ar putea periclita siguranța zborului.

(d)

Când se face o constatare în cursul supravegherii sau prin orice alte mijloace, autoritatea competentă, fără a aduce atingere niciunei măsuri suplimentare impuse de Regulamentul (CE) nr. 216/2008 și de normele sale de aplicare, comunică respectiva constatare în scris organizației și solicită acțiuni corective pentru soluționarea neconformității (neconformităților) identificate. Atunci când este cazul, autoritatea competentă informează statul în care este înmatriculată aeronava.

1.

În cazul constatărilor de nivel 1, autoritatea competentă ia măsuri imediate și adecvate pentru a interzice sau pentru a limita activitățile și, dacă este cazul, ia măsuri în vederea revocării certificatului sau a aprobării specifice sau în vederea limitării ori a suspendării sale complete sau parțiale, în funcție de amploarea constatării de nivel 1, până când organizația a întreprins cu succes acțiuni corective.

2.

În cazul constatărilor de nivel 2, autoritatea competentă:

(i)

acordă organizației un termen pentru implementarea acțiunilor corective corespunzătoare naturii constatării, care, inițial, nu depășește în niciun caz trei luni. La finalul acestei perioade și în funcție de natura constatării, autoritatea competentă poate prelungi perioada de trei luni sub rezerva existenței unui plan satisfăcător de acțiuni corective, aprobat de autoritatea competentă; și

(ii)

evaluează acțiunile corective și planul de implementare propus de organizație și, dacă evaluarea concluzionează că acestea sunt suficiente pentru a soluționa neconformitatea (neconformitățile), le acceptă.

3.

În cazul în care o organizație nu depune un plan de acțiuni corective acceptabil sau nu execută acțiunile corective în termenul acceptat sau prelungit de autoritatea competentă, constatarea se transformă în constatare de nivel 1 și se iau măsurile prevăzute la litera (d) punctul 1.

4.

Autoritatea competentă ține evidența tuturor constatărilor pe care le-a făcut sau care i-au fost comunicate și, după caz, a măsurilor executorii pe care le-a aplicat, precum și a tuturor acțiunilor corective și a datei încheierii acțiunilor întreprinse în legătură cu constatările.

(e)

Fără a aduce atingere niciunei măsuri executorii suplimentare, atunci când autoritatea unui stat membru care acționează în temeiul dispozițiilor de la ARA.GEN.300 litera (d) identifică orice neconformitate cu cerințele aplicabile din Regulamentul (CE) nr. 216/2008 și din normele sale de aplicare din partea unei organizații certificate de autoritatea competentă a altui stat membru sau de agenție, aceasta informează respectiva autoritate competentă și indică nivelul constatării.

ARA.GEN.355   Constatări și măsuri executorii – persoane

(a)

Dacă, în cursul supravegherii sau prin alte mijloace, autoritatea competentă responsabilă cu supravegherea în conformitate cu ARA.GEN.300 litera (a) găsește dovezi care indică o neconformitate cu cerințele aplicabile din partea unei persoane care deține o licență, un certificat, o calificare sau un atestat eliberat(ă) în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 216/2008 și cu normele sale de aplicare, autoritatea competentă semnalează o constatare, o înregistrează și o comunică în scris titularului licenței, certificatului, calificării sau atestatului.

(b)

Când se semnalează o astfel de constatare, autoritatea competentă efectuează o investigație. În cazul în care constatarea este confirmată, autoritatea competentă:

1.

limitează, suspendă sau revocă licența, certificatul, calificarea sau atestatul, după caz, atunci când s-a identificat o problemă de siguranță; și

2.

ia orice alte măsuri executorii necesare pentru a preveni menținerea neconformității.

(c)

Dacă este cazul, autoritatea competentă informează persoana sau organizația care a eliberat certificatul medical sau atestatul.

(d)

Fără a aduce atingere niciunei măsuri executorii suplimentare, atunci când autoritatea unui stat membru, acționând în temeiul dispozițiilor de la ARA.GEN.300 litera (d), găsește dovezi care indică o neconformitate cu cerințele aplicabile din partea unei persoane care deține o licență, un certificat, o calificare sau un atestat eliberat(ă) de autoritatea competentă a oricărui alt stat membru, aceasta informează respectiva autoritate competentă.

(e)

Dacă, în cursul supravegherii sau prin alte mijloace, se găsesc dovezi care indică o neconformitate cu cerințele aplicabile din partea unei persoane care face obiectul cerințelor prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 216/2008 și în normele sale de aplicare și care nu deține o licență, un certificat, o calificare sau un atestat eliberat(ă) în conformitate cu respectivul regulament și normele sale de aplicare, autoritatea competentă care a identificat neconformitatea ia orice măsuri executorii necesare pentru a preveni menținerea acelei neconformități.

SUBPARTEA FCL

CERINȚE SPECIFICE REFERITOARE LA LICENȚIEREA ECHIPAJULUI DE ZBOR

SECȚIUNEA I

Generalități

ARA.FCL.120   Evidența documentelor

Pe lângă înregistrările impuse de ARA.GEN.220 litera (a), autoritatea competentă include în sistemul său de evidență rezultatele examenelor teoretice și ale evaluărilor competențelor piloților.

SECȚIUNEA II

Licențe, calificări și certificate

ARA.FCL.200   Procedura de eliberare, revalidare sau reînnoire a unei licențe, a unei calificări sau a unui certificat

(a)

Eliberarea licențelor și a calificărilor. Autoritatea competentă eliberează o licență de pilot și calificările asociate utilizând formularul prevăzut în apendicele I la prezenta parte.

(b)

Eliberarea certificatelor de instructor și de examinator. Autoritatea competentă eliberează un certificat de instructor sau de examinator sub formă de:

1.

atestare a privilegiilor relevante în licența de pilot, conform apendicelui I la prezenta parte; sau

2.

document separat, în forma și modul specificate de autoritatea competentă.

(c)

Vizarea licențelor de către examinatori. Înainte de a autoriza în mod specific anumiți examinatori să revalideze sau să reînnoiască calificările sau certificatele, autoritatea competentă elaborează proceduri adecvate.

ARA.FCL.205   Monitorizarea examinatorilor

(a)

Autoritatea competentă elaborează un program de supraveghere pentru a monitoriza comportamentul și performanța examinatorilor ținând cont de:

1.

numărul examinatorilor pe care i-a certificat; și

2.

numărul examinatorilor certificați de alte autorități competente, care își exercită privilegiile pe teritoriul în care autoritatea competentă își desfășoară sarcina de supraveghere.

(b)

Autoritatea competentă păstrează o listă cu examinatorii pe care i-a certificat și cu examinatorii certificați de alte autorități competente, care își exercită privilegiile pe teritoriul său și pe care autoritatea competentă i-a informat în conformitate cu FCL.1015 litera (c) punctul 2. Lista precizează privilegiile examinatorilor, se publică și se ține la zi de către autoritatea competentă.

(c)

Autoritatea competentă elaborează proceduri în vederea desemnării de examinatori pentru realizarea testelor de îndemânare.

ARA.FCL.210   Informații pentru examinatori

Autoritatea competentă le poate furniza examinatorilor pe care i-a certificat și examinatorilor certificați de alte autorități competente, care își exercită privilegiile pe teritoriul lor, criterii de siguranță care trebuie respectate atunci când se desfășoară teste de îndemânare și verificări ale competenței într-o aeronavă.

ARA.FCL.215   Perioada de valabilitate

(a)

La eliberarea sau reînnoirea unei calificări sau a unui certificat, autoritatea competentă sau, în cazul unei reînnoiri, un examinator autorizat în mod expres de autoritatea competentă, prelungește perioada de valabilitate până la finalul lunii relevante.

(b)

La revalidarea unei calificări, a unui certificat de instructor sau de examinator, autoritatea competentă sau un examinator autorizat în mod expres de autoritatea competentă prelungește perioada de valabilitate a calificării sau a certificatului până la finalul lunii relevante.

(c)

Autoritatea competentă sau un examinator autorizat în mod expres în acel scop de către autoritatea competentă indică data expirării pe licență sau pe certificat.

(d)

Autoritatea competentă poate elabora proceduri pentru a permite exercitarea de privilegii de către titularul licenței sau al certificatului pentru o perioadă maximă de opt săptămâni de la absolvirea examenului (examenelor) aplicabil(e) până la atestarea pe licență sau pe certificat.

ARA.FCL.220   Procedura pentru reeliberarea unei licențe de pilot

(a)

Autoritatea competentă reeliberează o licență oricând este necesar din motive administrative și:

1.

după eliberarea inițială a unei calificări; sau

2.

atunci când punctul XII din licența prevăzută în apendicele I la prezenta parte este completat și nu mai rămâne niciun spațiu liber.

(b)

Numai calificările și certificatele valabile se transferă în documentul noii licențe.

ARA.FCL.250   Limitarea, suspendarea sau revocarea licențelor, a calificărilor și a certificatelor

(a)

Autoritatea competentă limitează, suspendă sau revocă, după caz, o licență de pilot și calificările sau certificatele asociate în conformitate cu ARA.GEN.315 în următoarele situații, dar fără a se limita la acestea:

1.

obținerea licenței de pilot, a calificării sau a certificatului prin falsificarea documentelor doveditoare depuse;

2.

falsificarea carnetului de zbor și a înregistrărilor din licență sau din certificat;

3.

titularul licenței nu mai îndeplinește cerințele aplicabile ale părții FCL;

4.

exercitarea privilegiilor asociate unei licențe, calificări sau unui certificat sub influența alcoolului sau a drogurilor;

5.

neconformitatea cu cerințele operaționale aplicabile;

6.

dovada unor practici neregulamentare sau a utilizării frauduloase a certificatului; sau

7.

performanțe inacceptabile în orice fază a atribuțiilor și responsabilităților care îi revin examinatorului de zbor.

(b)

Autoritatea competentă poate de asemenea limita, suspenda sau revoca o licență, o calificare sau un certificat în urma unei solicitări scrise a titularului licenței sau certificatului.

(c)

Toate testele de îndemânare, verificările competenței sau evaluările competenței desfășurate în timpul suspendării sau după revocarea unui certificat de examinator sunt nule.

SECȚIUNEA III

Examenele teoretice

ARA.FCL.300   Proceduri de examinare

(a)

Autoritatea competentă instituie mecanismele și procedurile necesare pentru a permite solicitanților să se supună unor examene teoretice în conformitate cu cerințele aplicabile ale părții FCL.

(b)

În cazul ATPL, MPL, al licenței de pilot comercial (CPL) și al calificărilor de zbor instrumental, respectivele proceduri respectă toate condițiile de mai jos:

1.

Examenele se realizează în scris sau pe calculator.

2.

Întrebările de examen se selectează de către autoritatea competentă din Baza Centrală Europeană de Întrebări (European Central Question Bank – ECQB), pe baza unei metode comune care permite acoperirea întregii programe la fiecare subiect. ECQB este o bază de date deținută de agenție, care conține întrebări cu variante multiple de răspuns.

3.

Examenul la comunicații poate fi separat de examenele la celelalte subiecte. Un solicitant care a promovat anterior unul sau ambele examene de comunicații în condiții VFR (reguli de zbor la vedere) și în condiții IFR (reguli de zbor instrumental) nu este reexaminat în secțiunile relevante.

(c)

Autoritatea competentă informează solicitanții cu privire la limbile disponibile pentru examene.

(d)

Autoritatea competentă instituie proceduri adecvate pentru a asigura integritatea examenelor.

(e)

În cazul în care autoritatea competentă constată că solicitantul nu respectă procedurile de examinare în timpul examenului, acest fapt se evaluează în vederea nepromovării solicitantului, fie la examenul la un singur subiect, fie la întregul examen.

(f)

Autoritatea competentă le interzice solicitanților despre care se dovedește că au copiat să mai participe la un alt examen pentru o perioadă de cel puțin 12 luni de la data examenului în cursul căruia au fost prinși copiind.

SUBPARTEA CC

CERINȚE SPECIFICE REFERITOARE LA ECHIPAJUL DE CABINĂ

SECȚIUNEA I

Atestatele de membru al echipajului de cabină

ARA.CC.100   Proceduri pentru atestatele de membru al echipajului de cabină

(a)

Autoritatea competentă instituie proceduri pentru eliberarea, evidența și supravegherea atestatelor de membru al echipajului de cabină în conformitate cu ARA.GEN.315, ARA.GEN.220, respectiv, ARA.GEN.300.

(b)

Atestatele de membru al echipajului de cabină se eliberează utilizând formatul și specificațiile prevăzute în apendicele II la prezenta parte:

fie

1.

de către autoritatea competentă;

și/sau, dacă aceasta este decizia unui stat membru,

2.

de către o organizație aprobată în acest sens de autoritatea competentă.

(c)

Autoritatea competentă trebuie să facă publice:

1.

organismul (organismele) care eliberează atestate de membru al echipajului de cabină pe teritoriul său; și

2.

în cazul în care există organizații aprobate în acest sens, lista acestor organizații.

ARA.CC.105   Suspendarea sau revocarea atestatelor de membru al echipajului de cabină

Autoritatea competentă trebuie să ia măsuri în conformitate cu ARA.GEN.355, inclusiv suspendarea sau revocarea unui atestat de membru al echipajului de cabină, cel puțin în următoarele cazuri:

(a)

neconformitatea cu partea CC sau cu cerințele aplicabile ale părții ORO și ale părții CAT, în cazurile în care s-a identificat o problemă în materie de siguranță;

(b)

obținerea sau menținerea valabilității atestatului de membru al echipajului de cabină prin falsificarea documentelor doveditoare depuse;

(c)

exercitarea privilegiilor asociate atestatului de membru al echipajului de cabină sub influența alcoolului sau a drogurilor; și

(d)

dovedirea unor practici neregulamentare sau a utilizării frauduloase a atestatului de membru al echipajului de cabină.

SECȚIUNEA II

Organizații care furnizează cursuri de pregătire pentru membrii echipajului de cabină sau care eliberează atestate de membru al echipajului de cabină

ARA.CC.200   Aprobarea organizațiilor în vederea furnizării de cursuri de pregătire pentru membrii echipajului de cabină sau a eliberării de atestate de membru al echipajului de cabină

(a)

Înainte de a elibera o aprobare unei organizații de pregătire sau unui operator de transport aerian comercial în vederea furnizării de cursuri de pregătire pentru membrii echipajului de cabină, autoritatea competentă trebuie să verifice dacă:

1.

desfășurarea, programa și programele asociate ale cursurilor de pregătire furnizate de organizație respectă cerințele relevante ale părții CC;

2.

echipamentele de pregătire utilizate de organizație reprezintă în mod realist ambientul compartimentului pentru pasageri al tipului (tipurilor) de aeronavă și caracteristicile tehnice ale echipamentelor care urmează să fie folosite de membrii echipajului de cabină; și

3.

formatorii și instructorii care realizează sesiunile de pregătire au experiență și calificare adecvate în ceea ce privește subiectul de pregătire acoperit.

(b)

Dacă într-un stat membru organizațiile pot fi aprobate să elibereze atestate de membru al echipajului de cabină, autoritatea competentă acordă astfel de aprobări numai organizațiilor care respectă cerințele de la litera (a). Înainte de a acorda o astfel de aprobare, autoritatea competentă trebuie să:

1.

evalueze capacitatea și responsabilitatea organizației de a executa sarcinile corespunzătoare;

2.

se asigure că organizația a instituit proceduri documentate pentru executarea sarcinilor asociate, inclusiv pentru ca examenul (examenele) să fie desfășurat(e) de personal care este calificat în acest scop și care nu prezintă conflicte de interese, precum și pentru eliberarea de atestate de membru al echipajului de cabină în conformitate cu ARA.GEN.315 și ARA.CC.100 litera (b); și

3.

solicite organizației să furnizeze informații și documente referitoare la atestatele de membru al echipajului de cabină pe care le eliberează și la titularii acestora, în funcție de relevanța pe care o au acestea pentru autoritatea competentă în vederea executării atribuțiilor sale de ținere a evidenței, de supraveghere și de asigurare a aplicării legii.

SUBPARTEA ATO

CERINȚE SPECIFICE REFERITOARE LA ORGANIZAȚIILE DE PREGĂTIRE APROBATE (ATO)

SECȚIUNEA I

Generalități

ARA.ATO.105   Programul de supraveghere

Programul de supraveghere al ATO cuprinde monitorizarea standardelor cursurilor, inclusiv eșantionarea zborurilor de instruire cu studenți, dacă este adecvată pentru aeronava utilizată.

ARA.ATO.120   Evidența documentelor

Pe lângă înregistrările impuse de ARA.GEN.220, autoritatea competentă include în sistemul său de evidență detalii privind cursurile furnizate de ATO și, dacă este cazul, înregistrări privind FSTD utilizate pentru pregătire.

SUBPARTEA FSTD

CERINȚE SPECIFICE REFERITOARE LA CALIFICAREA ECHIPAMENTELOR DE PREGĂTIRE SINTETICĂ PENTRU ZBOR (FSTD)

SECȚIUNEA I

Generalități

ARA.FSTD.100   Procedura de evaluare inițială

(a)

La primirea unei cereri de certificat de calificare a unui FSTD, autoritatea competentă:

1.

evaluează FSTD propus în vederea evaluării inițiale sau a perfecționării în conformitate cu baza de calificare aplicabilă;

2.

evaluează FSTD în privința aspectelor esențiale pentru realizarea cursurilor de pregătire și a procesului de testare și de verificare a membrilor echipajului de zbor, după caz;

3.

desfășoară teste obiective, subiective și funcționale în conformitate cu baza de calificare și examinează rezultatele respectivelor teste pentru a elabora ghidul testelor de calificare (QTG); și

4.

verifică dacă organizația care exploatează respectivul FSTD este în conformitate cu cerințele aplicabile. Această prevedere nu se aplică în cazul evaluării inițiale a echipamentelor de pregătire instrumentală de bază (BITD).

(b)

Autoritatea competentă autorizează QTG numai după finalizarea evaluării inițiale a FSTD și atunci când toate discrepanțele din QTG au fost soluționate într-un mod satisfăcător pentru autoritatea competentă. QTG rezultat în urma procedurii de evaluare inițială este QTG principal (MQTG), care reprezintă baza pentru calificarea FSTD și pentru evaluările periodice ulterioare ale FSTD.

(c)

Baza de calificare și condiții speciale.

1.

Autoritatea competentă poate să prevadă condiții speciale pentru baza de calificare a FSTD atunci când sunt îndeplinite cerințele din ORA.FSTD.210 litera (a) și când s-a demonstrat că respectivele condiții speciale asigură un nivel de siguranță echivalent cu cel prevăzut în specificația de certificare aplicabilă.

2.

Atunci când autoritatea competentă, alta decât agenția, a stabilit condiții speciale pentru baza de calificare a unui FSTD, aceasta îi trimite agenției o notificare în acest sens, fără întârzieri nejustificate. La notificare se anexează o descriere completă a condițiilor speciale prevăzute și o evaluare a siguranței care demonstrează că se atinge un nivel de siguranță echivalent cu cel stabilit în specificația de certificare aplicabilă.

ARA.FSTD.110   Eliberarea unui certificat de calificare a FSTD

(a)

După finalizarea unei evaluări a FSTD și dacă a constatat că FSTD respectă baza de calificare aplicabilă în conformitate cu ORA.FSTD.210 și că organizația care exploatează respectivul FSTD îndeplinește cerințele aplicabile de menținere a calificării FSTD în conformitate cu ORA.FSTD.100, autoritatea competentă eliberează certificatul de calificare a FSTD pe o durată nelimitată, utilizând formularul prevăzut în apendicele IV la prezenta parte.

ARA.FSTD.115   Calificarea provizorie a FSTD

(a)

În cazul introducerii unor noi programe de aeronave, când nu este posibilă conformitatea cu cerințele stabilite în prezenta subparte pentru calificarea FSTD, autoritatea competentă poate elibera un nivel de calificare provizorie a FSTD.

(b)

Pentru simulatoarele complete de zbor (FFS), se acordă un nivel de calificare provizorie numai la nivelurile A, B sau C.

(c)

Acest nivel de calificare provizorie este valabil până când poate fi acordat un nivel de calificare finală și nu depășește în niciun caz trei ani.

ARA.FSTD.120   Menținerea unei calificări a FSTD

(a)

Autoritatea competentă monitorizează permanent organizația care exploatează FSTD pentru a verifica dacă:

1.

seria completă de teste din MQTG se reia progresiv pe o perioadă de 12 luni;

2.

rezultatele evaluărilor periodice sunt în continuare conforme cu standardele de calificare și sunt datate și păstrate; și

3.

este disponibil un sistem de control al configurației pentru a asigura integritatea permanentă a hardware-ului și software-ului din cadrul FSTD calificat.

(b)

Autoritatea competentă realizează evaluări periodice ale FSTD în conformitate cu procedurile detaliate la ARA.FSTD.100. Aceste evaluări au loc:

1.

în fiecare an, în cazul unui simulator complet de zbor (FFS), al unui echipament de pregătire pentru zbor (FTD) sau al unui echipament de pregătire pentru procedurile de zbor și navigație (FNPT). Fiecare interval periodic de 12 luni începe de la data calificării inițiale. Evaluarea periodică a FSTD are loc în decursul celor 60 de zile care precedă finalul acestui interval periodic de evaluare de 12 luni;

2.

la fiecare 3 ani, în cazul unui BITD.

ARA.FSTD.130   Modificări

(a)

La primirea unei cereri de modificare a oricărui element al certificatului de calificare a FSTD, autoritatea competentă respectă elementele aplicabile ale cerințelor privind procedura de evaluare inițială descrisă la ARA.FSTD.100 literele (a) și (b).

(b)

Autoritatea competentă poate realiza o evaluare specială în urma unor modificări majore sau dacă un FSTD pare să nu funcționeze la nivelul său inițial de calificare.

(c)

Autoritatea competentă realizează întotdeauna o evaluare specială înainte de a acorda unui FSTD un nivel de calificare mai înalt.

ARA.FSTD.135   Constatări și acțiuni corective – certificatul de calificare a FSTD

Autoritatea competentă limitează, suspendă sau revocă, după caz, un certificat de calificare a unui FSTD în conformitate cu ARA.GEN.350 în următoarele situații, dar fără a se limita la acestea:

(a)

obținerea certificatului de calificare a FSTD prin falsificarea documentelor doveditoare depuse;

(b)

organizația care exploatează FSTD nu mai poate demonstra că respectivul FSTD este în conformitate cu baza sa de calificare; sau

(c)

organizația care exploatează FSTD nu mai îndeplinește cerințele aplicabile ale părții ORA.

ARA.FSTD.140   Evidența documentelor

Pe lângă înregistrările impuse de ARA.GEN.220, autoritatea competentă păstrează și ține la zi o listă cu FSTD calificate aflate sub supravegherea sa, cu datele la care trebuie efectuate evaluările și cu datele la care au fost realizate respectivele evaluări.

SUBPARTEA AMC

CERINȚE SPECIFICE REFERITOARE LA CENTRELE DE MEDICINĂ AERONAUTICĂ (AMC)

SECȚIUNEA I

Generalități

ARA.AMC.110   Procedura de certificare inițială

Procedura de certificare pentru un AMC respectă prevederile stabilite la ARA.GEN.310.

ARA.AMC.150   Constatări și acțiuni corective – AMC

Fără a aduce atingere dispozițiilor de la ARA.GEN.350, constatările de nivel 1 includ următoarele cazuri, dar nu se limitează la acestea:

(a)

nedesemnarea unui șef al AMC;

(b)

neasigurarea confidențialității medicale a dosarelor aeromedicale; și

(c)

nefurnizarea datelor medicale și statistice către autoritatea competentă în scopuri de supraveghere.

SUBPARTEA MED

CERINȚE SPECIFICE REFERITOARE LA CERTIFICAREA AEROMEDICALĂ

SECȚIUNEA I

Generalități

ARA.MED.120   Examinatori medicali

Autoritatea competentă desemnează unul sau mai mulți examinatori medicali care să îndeplinească sarcinile descrise în prezenta secțiune. Examinatorul medical este licențiat și calificat în medicină și deține:

(a)

o experiență de muncă postuniversitară în medicină de cel puțin cinci ani;

(b)

cunoștințe specifice și experiență în domeniul medicinii aeronautice; și

(c)

pregătire specifică în domeniul certificării medicale.

ARA.MED.125   Direcționarea către autoritatea de licențiere

Atunci când un AMC sau un examinator aeromedical (AME) a înaintat decizia cu privire la aptitudinea din punct de vedere medical a unui solicitant către autoritatea de licențiere:

(a)

examinatorul medical sau personalul medical desemnat de autoritatea competentă evaluează documentația medicală relevantă și solicită documente, examinări și analize medicale suplimentare dacă este necesar; și

(b)

examinatorul medical determină aptitudinea solicitantului pentru eliberarea unui certificat medical cu una sau mai multe limitări, după caz.

ARA.MED.130   Formatul certificatului medical

Formatul certificatului medical este în conformitate cu apendicele VI la prezenta parte.

ARA.MED.135   Formulare de medicină aeronautică

Autoritatea competentă utilizează formulare pentru:

(a)

formularul de cerere de certificat medical;

(b)

formularul raportului de examinare pentru solicitanții de certificate medicale clasa 1 și clasa 2; și

(c)

formularul raportului de examinare pentru solicitanții de licențe de pilot de aeronave ușoare (LAPL).

ARA.MED.145   Notificarea autorității competente de către MG

Atunci când este cazul, autoritatea competentă instituie un proces de notificare pentru medicii generaliști (MG), pentru a se asigura că aceștia cunosc cerințele medicale prevăzute la MED.B.095.

ARA.MED.150   Evidența documentelor

(a)

Pe lângă înregistrările impuse de ARA.GEN.220, autoritatea competentă include în sistemul său de evidență detalii privind examinările și evaluările aeromedicale trimise de AME, AMC sau MG.

(b)

Toate dosarele aeromedicale ale titularilor de licențe se păstrează pentru o perioadă minimă de zece ani după expirarea ultimului lor certificat medical.

(c)

În scopul evaluării aeromedicale și al standardizării, dosarele aeromedicale se pun la dispoziție, în urma obținerii consimțământului scris al solicitantului/titularului licenței:

1.

unui AMC, AME sau MG, în scopul realizării unei evaluări aeromedicale;

2.

unui comitet de examinare medicală, care poate fi înființat de autoritatea competentă în scopul reexaminării cazurilor neconcludente;

3.

unor medici specialiști în scopul realizării unei evaluări aeromedicale;

4.

examinatorului medical al autorității competente a unui alt stat membru în scopul unei supravegheri în cooperare;

5.

solicitantului/titularului licenței în cauză, în urma unei solicitări scrise din partea acestuia; și

6.

după eliminarea elementelor de identificare ale solicitantului/titularului licenței, agenției, în scopuri de standardizare.

(d)

Autoritatea competentă poate pune la dispoziție dosarele aeromedicale în alte scopuri decât cele menționate la litera (c) în conformitate cu normele naționale prin care se transpune Directiva 95/46/CE.

(e)

Autoritatea competentă ține o listă:

1.

a tuturor AME titulari ai unui certificat valabil eliberat de respectiva autoritate; și

2.

după caz, a tuturor MG care îndeplinesc funcția de AME pe teritoriul său.

Aceste liste se transmit, la cerere, altor state membre și agenției.

SECȚIUNEA II

Examinatori aeromedicali (AME)

ARA.MED.200   Procedura pentru eliberarea, revalidarea, reînnoirea sau modificarea unui certificat de AME

(a)

Procedura de certificare a unui AME respectă prevederile stabilite la ARA.GEN.315. Înainte de a elibera certificatul, autoritatea competentă se asigură că cabinetul AME este echipat complet pentru efectuarea de examinări aeromedicale în cadrul sferei certificatului de AME solicitat.

(b)

Când a constatat că AME este în conformitate cu cerințele aplicabile, autoritatea competentă eliberează, revalidează, reînnoiește sau modifică certificatul de AME pentru o perioadă de trei ani, utilizând formularul prevăzut în apendicele VII la prezenta parte.

ARA.MED.240   Medicii generaliști (MG) care îndeplinesc funcția de AME

Autoritatea competentă a unui stat membru informează agenția și autoritățile competente ale altor state membre dacă examinările aeromedicale pentru LAPL pot fi efectuate, pe teritoriul său, de MG.

ARA.MED.245   Supravegherea continuă a AME și MG

La elaborarea programului de supraveghere continuă menționat la ARA.GEN.305, autoritatea competentă ține cont de numărul de AME și MG care își exercită privilegiile pe teritoriul în care respectiva autoritate competentă își desfășoară sarcina de supraveghere.

ARA.MED.250   Limitarea, suspendarea sau revocarea unui certificat de AME

(a)

Autoritatea competentă limitează, suspendă sau revocă un certificat de AME în următoarele cazuri:

1.

AME nu se mai conformează cerințelor aplicabile;

2.

neîndeplinirea criteriilor de certificare sau de prelungire a certificării;

3.

deficiențe în evidența dosarelor aeromedicale sau prezentarea de date sau informații eronate;

4.

falsificarea fișelor, a certificatelor sau a documentelor medicale;

5.

tăinuirea unor fapte privind o cerere de certificat medical sau titularul unui certificat medical sau declarații false sau frauduloase în relația cu autoritatea competentă;

6.

neremedierea constatărilor din cadrul auditului la care este supus cabinetul AME; și

7.

la cererea AME certificat.

(b)

Certificatul unui AME se revocă automat în oricare dintre situațiile următoare:

1.

revocarea licenței de practică medicală; sau

2.

ștergerea din registrul medical.

ARA.MED.255   Măsuri executorii

Dacă, în cursul supravegherii sau prin orice alte mijloace, se găsesc dovezi care indică o neconformitate a unui AMC, AME sau MG, autoritatea care acordă licențele trebuie să dispună de un proces pentru revizuirea certificatelor medicale eliberate de acel AMC, AME sau MG și le poate anula în cazul în care acest lucru este necesar pentru a asigura siguranța zborului.

SECȚIUNEA III

Certificarea medicală

ARA.MED.315   Analiza rapoartelor de examinare

Autoritatea care acordă licențele trebuie să dispună de un proces prin care:

(a)

analizează rapoartele de examinare și de evaluare primite de la AMC, AME și MG și îi informează pe aceștia cu privire la orice inconsecvențe, greșeli sau erori făcute în cadrul procesului de evaluare; și

(b)

la cerere, sprijină AME și AMC în luarea de decizii cu privire la aptitudinea din punct de vedere aeromedical în cazurile litigioase.

ARA.MED.325   Procedura unei a doua analize

Autoritatea competentă instituie o procedură pentru analiza cazurilor neconcludente și a celor litigioase cu consultanți medicali independenți, experimentați în practicarea medicinii aeronautice, care să analizeze și să ofere consultanță cu privire la caracterul apt al unui solicitant de a primi o certificare medicală.

Apendicele I la ANEXA VI PARTEA ARA

Licența de echipaj de zbor

Licența de echipaj de zbor eliberată de un stat membru în conformitate cu partea FCL respectă următoarele specificații:

(a)

Cuprinsul. Numărul elementului prezentat este tipărit întotdeauna în asociere cu titlul elementului. Elementele I-XI sunt elemente «permanente», iar elementele XII-XIV sunt elementele «variabile», care pot apărea într-o parte separată sau detașabilă a formularului principal. Orice parte separată sau detașabilă este clar identificabilă ca parte a licenței.

1.

Elemente permanente:

(I)

statul emitent al licenței;

(II)

titlul licenței;

(III)

numărul de serie al licenței începând cu codul de țară ONU al statului emitent al licenței, urmat de «FCL» și un cod format din numere și/sau litere scris cu cifre arabe și caractere latine;

(IV)

numele titularului (cu caractere latine, chiar și atunci când setul de caractere al limbii sau limbilor naționale nu este latin);

(IVa)

data nașterii;

(V)

adresa titularului;

(VI)

naționalitatea titularului;

(VII)

semnătura titularului;

(VIII)

autoritatea competentă și, acolo unde este necesar, condițiile pe baza cărora a fost eliberată licența;

(IX)

certificarea valabilității și autorizarea pentru privilegiile acordate;

(X)

semnătura funcționarului care eliberează licența și data eliberării; și

(XI)

sigiliul sau ștampila autorității competente.

2.

Elemente variabile

(XII)

calificări și certificate: calificări de clasă, calificări de tip, certificate de instructor etc., cu datele expirării. Privilegiile de radiotelefonie (R/T) pot apărea pe formularul licenței sau pe un certificat separat;

(XIII)

observații: în speță atestări speciale referitoare la limitări și atestări ale privilegiilor, inclusiv atestări ale competenței lingvistice și ale calificărilor pentru aeronavele din anexa II utilizate în transportul aerian comercial; și

(XIV)

orice alte detalii solicitate de autoritatea competentă (de ex. locul nașterii/locul de origine).

(b)

Materialul. Hârtia sau alt material utilizat trebuie să împiedice sau să evidențieze clar orice modificări sau ștersături. Orice înregistrare sau ștergere în formular trebuie autorizată în mod clar de autoritatea competentă.

(c)

Limba. Licențele se scriu în limba națională (limbile naționale), în engleză și în alte limbi pe care autoritatea competentă le consideră adecvate.

Image

Image

Image

Apendicele II la ANEXA VI PARTEA ARA

Formatul standard AESA pentru atestatele de membru al echipajului de cabină

Atestatele de membru al echipajului de cabină eliberate în conformitate cu partea CC într-un stat membru respectă următoarelor specificații:

Image

Instrucțiuni

(a)

Atestatul de membru al echipajului de cabină include toate elementele specificate în formularul AESA 142 în conformitate cu elementele 1-12 de mai jos.

(b)

Dimensiunea trebuie să fie o optime de A4, iar materialul utilizat trebuie să împiedice sau să evidențieze clar orice modificări sau ștersături.

(c)

Documentul se tipărește în engleză și în alte limbi pe care autoritatea le consideră adecvate.

(d)

Documentul se eliberează de autoritatea competentă sau de o organizație aprobată să elibereze atestate de membru al echipajului de cabină. În acest din urmă caz, se face trimitere la aprobarea eliberată de autoritatea competentă a statului membru.

(e)

Atestatul de membru al echipajului de cabină este recunoscut în toate statele membre, nefiind necesar ca documentul să fie schimbat atunci când se lucrează în alt stat membru.

Elementul 1

:

Titlul «ATESTAT DE MEMBRU AL ECHIPAJULUI DE CABINĂ» și trimiterea la partea CC

Elementul 2

:

Numărul de referință al atestatului începe cu codul de țară ONU al statului membru, urmat de cel puțin ultimele 2 cifre ale anului de eliberare și de o referință individuală/un număr individual conform unui cod stabilit de autoritatea competentă (de ex. BE-08-xxxx).

Elementul 3

:

Statul membru în care s-a eliberat atestatul.

Elementul 4

:

Numele complet (nume și prenume) așa cum apare în documentul de identitate oficial al titularului.

Elementele 5 și 6

:

Data și locul nașterii, precum și naționalitatea, așa cum apar în documentul de identitate oficial al titularului.

Elementul 7

:

Semnătura titularului.

Elementul 8

:

Aici se introduc detaliile de identificare ale autorității competente din statul membru în care se eliberează atestatul, acestea cuprinzând numele complet al autorității competente, adresa poștală, sigiliul oficial și sigla, în funcție de caz.

Elementul 9

:

Dacă autoritatea competentă este organismul emitent, atunci aici apar termenul de «autoritate competentă» și sigiliul sau ștampila oficial(ă).

În cazul unei organizații de pregătire aprobate, se introduc detalii de identificare și se furnizează cel puțin numele complet al organizației, adresa poștală și, dacă este cazul, sigla precum și:

(a)

în cazul unui operator de transport aerian comercial, numărul certificatului de operator aerian (AOC) și o trimitere detaliată la aprobările din partea autorității competente pentru furnizarea de cursuri de pregătire a echipajului de cabină și pentru eliberarea de atestate; sau

(b)

în cazul unei organizații de pregătire aprobate, numărul de referință al aprobării relevante eliberate de autoritatea competentă.

Elementul 10

:

Semnătura funcționarului care acționează în numele organismului emitent.

Elementul 11

:

Se utilizează formatul standard al datei: adică ziua/luna/anul scrise în întregime (de ex. 22/02/2008).

Elementul 12

:

Aceeași propoziție în limba engleză și traducerea completă și exactă a acesteia în alte limbi pe care autoritatea competentă le consideră adecvate.

Apendicele III la ANEXA VI PARTEA ARA

Image

Image

Apendicele IV la ANEXA VI PARTEA ARA

CERTIFICAT DE CALIFICARE A ECHIPAMENTULUI DE PREGĂTIRE SINTETICĂ PENTRU ZBOR

Introducere

Pentru certificatul de calificare a FSTD, se utilizează formularul AESA 145. Prezentul document conține specificațiile FSTD, inclusiv orice limitare (limitări) și autorizație (autorizații) sau aprobare (aprobări) specială (speciale) care se aplică FSTD în cauză. Certificatul de calificare se tipărește în limba engleză și în orice altă limbă stabilită (alte limbi stabilite) de autoritatea competentă.

FSTD convertibile dispun de un certificat de calificare separat pentru fiecare tip de aeronavă. Montarea de motoare și echipamente diferite pe un FSTD nu necesită certificate de calificare separate. Toate certificatele de calificare sunt prevăzute cu un număr de serie precedat de un cod format din litere, care este specific respectivului FSTD. Codul alfabetic este specific autorității competente emitente.

Image

Image

Apendicele V la ANEXA VI PARTEA ARA

Image

Apendicele VI la ANEXA VI PARTEA ARA

FORMATUL STANDARD AL CERTIFICATULUI MEDICAL AESA

Certificatul medical respectă următoarele specificații:

(a)

Cuprins

1.

statul în care s-a eliberat licența de pilot sau s-a solicitat eliberarea acesteia (I),

2.

clasa certificatului medical (II);

3.

numărul certificatului începând cu codul de țară ONU al statului în care s-a eliberat licența de pilot sau s-a solicitat eliberarea acesteia, urmat de un cod format din numere și/sau litere scris cu cifre arabe și caractere latine (III);

4.

numele titularului (IV);

5.

naționalitatea titularului (VI);

6.

data nașterii titularului: (zz/ll/aaaa) (XIV);

7.

semnătura titularului (VII);

8.

limitare (limitări) (XIII);

9.

data expirării certificatului medical (IX) pentru:

 

clasa 1 operațiuni comerciale de transport călători cu un singur pilot;

 

clasa 1 alte operațiuni comerciale;

 

clasa 2;

 

LAPL;

10.

data examenului medical;

11.

data ultimei electrocardiograme;

12.

data ultimei audiograme;

13.

data eliberării și semnătura AME sau a examinatorului medical care a eliberat certificatul (X). La această rubrică se pot adăuga MG dacă aceștia au competența de a elibera certificate medicale în temeiul legislației naționale a statului membru în care s-a eliberat licența;

14.

sigiliul sau ștampila (XI).

(b)

Materialul: cu excepția unei LAPL eliberate de un GM, hârtia sau alt material utilizat trebuie să împiedice sau să evidențieze clar orice modificări sau ștersături. Orice înregistrare sau ștergere în formular trebuie autorizată în mod clar de autoritatea care acordă licențele.

(c)

Limba: licențele se scriu în limba națională (limbile naționale), în limba engleză și în alte limbi pe care autoritatea care acordă licențele le consideră adecvate.

(d)

Toate datele care apar pe certificatul medical se scriu în formatul zz/ll/aaaa.

(e)

În prezentul apendice este inclus un format standard al certificatului medical.

Image

Image

Image

Apendicele VII la ANEXA VI PARTEA ARA

Image

Image

ANEXA VII

CERINȚE APLICABILE ORGANIZAȚIILOR PENTRU PERSONALUL NAVIGANT

[PARTEA ORA]

SUBPARTEA GEN

CERINȚE GENERALE

SECȚIUNEA I

Generalități

ORA.GEN.105   Autoritatea competentă

(a)

În sensul prezentei părți, autoritatea competentă care exercită supravegherea asupra:

1.

organizațiilor supuse unei obligații de certificare este:

(i)

pentru organizațiile care își au sediul principal al activității într-un stat membru, autoritatea desemnată de respectivul stat membru;

(ii)

pentru organizațiile care își au sediul principal al activității într-o țară terță, agenția;

2.

FSTD este:

(i)

agenția, pentru FSTD:

situate în afara teritoriului statelor membre; sau

situate pe teritoriul statelor membre și exploatate de organizații care își au sediul principal al activității într-o țară terță;

(ii)

pentru FSTD situate pe teritoriul statelor membre și exploatate de organizații care își au sediul principal al activității într-un stat membru, autoritatea desemnată de statul membru în care își are sediul principal al activității organizația care exploatează respectivul FSTD sau agenția, dacă statul membru în cauză solicită acest lucru.

(b)

În cazurile în care FSTD situat în afara teritoriului statului membru este exploatat de o organizație certificată de un stat membru, agenția califică respectivul FSTD în cooperare cu statul membru care a certificat organizația care îl exploatează.

ORA.GEN.115   Solicitarea unui certificat de organizație

(a)

Cererea de certificat de organizație sau de modificare a unui certificat existent se realizează în forma și modul stabilite de autoritatea competentă ținând cont de cerințele aplicabile din Regulamentul (CE) nr. 216/2008 și din normele sale de aplicare.

(b)

Solicitanții unui prim certificat furnizează autorității competente o documentație care demonstrează modul în care aceștia se vor conforma cerințelor stabilite în Regulamentul (CE) nr. 216/2008 și în normele sale de aplicare. O astfel de documentație include o procedură care descrie modul în care se vor gestiona schimbările ce nu necesită o aprobare prealabilă și cum se vor notifica acestea autorității competente.

ORA.GEN.120   Mijloace de conformitate

(a)

Pentru a obține conformitatea cu Regulamentul (CE) nr. 216/2008 și cu normele sale de aplicare, o organizație poate utiliza mijloace de conformitate alternative la AMC adoptate de agenție.

(b)

Atunci când o organizație dorește să utilizeze un mijloc de conformitate alternativ, înainte de a-l implementa aceasta furnizează autorității competente o descriere completă a mijlocului de conformitate alternativ. Descrierea include orice revizuiri ale manualelor sau procedurilor care ar putea fi relevante, precum și o evaluare care demonstrează că se respectă Regulamentul (CE) nr. 216/2008 și normele sale de aplicare.

Organizația poate pune în aplicare aceste mijloace de conformitate alternative sub rezerva aprobării prealabile de către autoritatea competentă și la primirea informării prevăzute la ARA.GEN.120 litera (d).

ORA.GEN.125   Condiții de aprobare și privilegiile unei organizații

O organizație certificată respectă sfera și privilegiile definite în condițiile de aprobare anexate la certificatul organizației.

ORA.GEN.130   Schimbările aduse organizațiilor

(a)

Orice schimbare care afectează:

1.

sfera certificatului sau condițiile de aprobare ale unei organizații; sau

2.

oricare dintre elementele sistemului de management al organizației prevăzut la ORA.GEN.200 litera (a) punctele 1 și 2,

necesită aprobarea prealabilă a autorității competente.

(b)

Pentru orice schimbări care necesită o aprobare prealabilă în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 216/2008 și cu normele sale de aplicare, organizația solicită și obține o aprobare din partea autorității competente. Cererea se face înainte ca orice astfel de schimbare să aibă loc, pentru a permite autorității competente să determine menținerea conformității cu Regulamentul (CE) nr. 216/2008 și cu normele sale de aplicare și să modifice, dacă este necesar, certificatul organizației și condițiile de aprobare asociate anexate la acesta.

Organizația furnizează autorității competente orice documentație relevantă.

Schimbarea se realizează numai la primirea aprobării oficiale a autorității competente în conformitate cu ARA.GEN.330.

În timpul acestor schimbări, organizația își desfășoară activitatea în condițiile prevăzute de autoritatea competentă, după caz.

(c)

Toate schimbările care nu necesită o aprobare prealabilă se gestionează și se notifică autorității competente în modul definit în procedura aprobată de autoritatea competentă în conformitate cu ARA.GEN.310 litera (c).

ORA.GEN.135   Menținerea valabilității

(a)

Certificatul organizației rămâne valabil cu condiția ca:

1.

organizația să respecte în continuare cerințele relevante din Regulamentul (CE) nr. 216/2008 și din normele sale de aplicare, ținând cont de prevederile referitoare la tratarea constatărilor conform punctului ORA.GEN.150;

2.

autorității competente să i se acorde acces la organizație, în conformitate cu ORA.GEN.140, pentru a determina dacă se menține conformitatea cu cerințele relevante din Regulamentul (CE) nr. 216/2008 și din normele sale de aplicare; și

3.

certificatul să nu fie revocat sau să nu se renunțe la acesta.

(b)

În cazul revocării sau al renunțării, certificatul se înapoiază autorității competente fără întârziere.

ORA.GEN.140   Accesul

În scopul stabilirii conformității cu cerințele relevante din Regulamentul (CE) nr. 216/2008 și din normele sale de aplicare, organizația acordă acces la întreaga bază materială, la toate aeronavele, documentele, evidențele, datele, procedurile sau la alte materiale relevante pentru activitatea sa care face obiectul certificării, fie că este contractată sau nu, oricărei persoane autorizate de:

(a)

autoritatea competentă definită la ORA.GEN.105; sau

(b)

autoritatea care acționează în temeiul prevederilor de la ARA.GEN.300 literele (d) și (e) sau ARO.RAMP.

ORA.GEN.150   Constatări

După primirea unei notificări a constatărilor, organizația:

(a)

determină cauza care stă la baza neconformității;

(b)

definește un plan de acțiuni corective; și

(c)

demonstrează implementarea acțiunilor corective într-un mod satisfăcător pentru autoritatea competentă, într-un termen convenit cu respectiva autoritate, definit la ARA.GEN.350 litera (d).

ORA.GEN.155   Reacția imediată la o problemă de siguranță

Organizația pune în aplicare:

(a)

orice măsură de siguranță impusă de autoritatea competentă în conformitate cu ARA.GEN.135 litera (c); și

(b)

orice informație obligatorie relevantă în materie de siguranță emisă de agenție, inclusiv directivele privind navigabilitatea.

ORA.GEN.160   Raportarea evenimentelor

(a)

Organizația raportează autorității competente și oricărei alte organizații care trebuie informată conform dispozițiilor statului operatorului, orice accident, incident grav și eveniment, definite în Regulamentul (UE) nr. 996/2010 al Parlamentului European și al Consiliului (2) și în Directiva 2003/42/CE a Parlamentului European și a Consiliului (3).

(b)

Fără a aduce atingere literei (a), organizația raportează autorității competente și organizației responsabile cu proiectarea aeronavei orice incident, defecțiune, defect tehnic, depășire a limitelor tehnice, eveniment care ar atrage atenția asupra existenței unor informații incorecte, incomplete sau ambigue în datele stabilite în conformitate cu partea 21 sau orice altă circumstanță anormală care a pus sau ar fi putut pune în pericol exploatarea aeronavei în condiții de siguranță și care nu a dus la producerea unui accident sau a unui incident grav.

(c)

Fără a aduce atingere Regulamentului (UE) nr. 996/2010, Directivei 2003/42/CE, Regulamentului (CE) nr. 1321/2007 al Comisiei (4) și Regulamentului (CE) nr. 1330/2007 al Comisiei (5), rapoartele menționate la literele (a) și (b) se realizează în forma și modul stabilite de autoritatea competentă și conțin toate informațiile pertinente referitoare la situația sesizată de organizație.

(d)

Rapoartele se realizează cât mai curând posibil, însă în orice caz în termen de 72 de ore de la momentul identificării de către organizație a situației la care face referire raportul, cu excepția cazului în care există circumstanțe excepționale care împiedică acest lucru.

(e)

Acolo unde este cazul, organizația realizează un raport de urmărire pentru a furniza detalii despre măsurile pe care intenționează să le ia pentru a preveni evenimente similare pe viitor, imediat ce aceste măsuri au fost identificate. Acest raport se realizează în forma și modul stabilite de autoritatea competentă.

SECȚIUNEA II

Managementul

ORA.GEN.200   Sistemul de management

(a)

Organizația instituie, pune în aplicare și menține un sistem de management care include:

1.

responsabilități și răspunderi clar definite pentru întreaga organizație, inclusiv răspunderea directă în materie de siguranță a cadrului de conducere responsabil;

2.

o descriere a filozofiilor și principiilor generale ale organizației în materie de siguranță, denumite generic «politica de siguranță»;

3.

identificarea pericolelor care amenință siguranța aviației, generate de activitățile organizației, evaluarea acestora și managementul riscurilor asociate, inclusiv luarea de măsuri în vederea reducerii riscului și a verificării eficacității acestora;

4.

menținerea nivelului de pregătire și de competență al personalului pentru a-i permite acestuia să își execute sarcinile;

5.

documentarea tuturor proceselor-cheie ale sistemului de management, inclusiv un proces menit să facă personalul conștient de responsabilitățile sale și procedura de modificare a acestei documentații;

6.

o funcție de monitorizare a conformității organizației cu cerințele relevante. Monitorizarea conformității cuprinde un sistem de transmitere a constatărilor către cadrul de conducere responsabil în vederea asigurării implementării efective a unor acțiuni corective, după caz; și

7.

toate cerințele suplimentare prevăzute în subpărțile relevante din prezenta parte sau din alte părți aplicabile.

(b)

Sistemul de management corespunde mărimii organizației și naturii și complexității activităților sale, ținând cont de pericolele și riscurile asociate inerente acestor activități.

ORA.GEN.205   Activități contractate

(a)

Activitățile contractate includ toate activitățile din sfera aprobării organizației care sunt desfășurate de o altă organizație, care este certificată la rândul ei să desfășoare astfel de activități sau, dacă nu este certificată, își desfășoară activitatea în temeiul aprobării organizației contractante. Atunci când contractează sau achiziționează orice parte a activității sale, organizația se asigură că serviciul sau produsul contractat sau achiziționat respectă cerințele aplicabile.

(b)

Atunci când organizația certificată externalizează orice parte a activității sale către o organizație care nu este la rândul său certificată în conformitate cu prezenta parte să desfășoare o astfel de activitate, organizația contractată își desfășoară activitatea în temeiul aprobării organizației contractante. Organizația contractantă se asigură că autorității competente i se acordă acces la organizația contractată pentru a determina menținerea conformității cu cerințele aplicabile.

ORA.GEN.210   Cerințe privind personalul

(a)

Organizația numește un cadru de conducere responsabil, care deține autoritatea în ceea ce privește asigurarea faptului că toate activitățile pot fi finanțate și executate în conformitate cu cerințele aplicabile. Cadrul de conducere responsabil poartă răspunderea pentru instituirea și menținerea unui sistem de management eficace.

(b)

Organizația desemnează o persoană sau un grup de persoane care au răspunderea de a se asigura că organizația respectă în continuare cerințele aplicabile. Respectiva persoană sau respectivele persoane răspund în ultimă instanță în fața cadrului de conducere responsabil.

(c)

Organizația deține suficient personal calificat pentru sarcinile planificate și pentru activitățile care trebuie desfășurate în conformitate cu cerințele aplicabile.

(d)

Organizația ține evidențe corespunzătoare privind experiența, calificarea și pregătirea personalului pentru a dovedi conformitatea cu litera (c).

(e)

Organizația se asigură că întregul personal cunoaște normele și procedurile relevante pentru executarea atribuțiilor sale.

ORA.GEN.215   Cerințe privind baza materială

Organizația deține o bază materială care să permită desfășurarea și managementul tuturor sarcinilor planificate și al activităților în conformitate cu cerințele aplicabile.

ORA.GEN.220   Evidența documentelor

(a)

Organizația instituie un sistem de evidență a documentelor care permite stocarea adecvată și trasabilitatea sigură a tuturor activităților desfășurate și care acoperă în special toate elementele indicate la ORA.GEN.200.

(b)

Formatul evidențelor se specifică în procedurile organizației.

(c)

Documentele păstrate în evidență se stochează într-un mod care asigură protecția împotriva deteriorării, alterării și furtului.

SUBPARTEA ATO

ORGANIZAȚII DE PREGĂTIRE APROBATE

SECȚIUNEA I

Generalități

ORA.ATO.100   Domeniul de aplicare

Prezenta subparte stabilește cerințele ce trebuie îndeplinite de organizațiile care furnizează cursuri de pregătire pentru licențe de pilot și pentru calificările și certificatele asociate.

ORA.ATO.105   Depunerea cererilor

(a)

Persoanele care solicită eliberarea unui certificat de organizație de pregătire aprobată (ATO) furnizează autorității competente:

1.

următoarele informații:

(i)

denumirea și adresa organizației de pregătire;

(ii)

data la care se intenționează începerea activității;

(iii)

detaliile personale și calificările responsabilului cu pregătirea (HT), ale instructorului (instructorilor) de zbor, ale instructorilor care asigură pregătirea pe echipamente de pregătire sintetică pentru zbor și ale instructorului (instructorilor) care asigură pregătirea teoretică;

(iv)

numele și adresa (adresele) aerodromului (aerodromurilor) și/sau ale bazei (bazelor) de operare unde se desfășoară pregătirea;

(v)

lista aeronavelor care urmează să fie exploatate în cadrul pregătirii, inclusiv grupa, clasa sau tipul, numărul de înmatriculare, proprietarii și categoria certificatului de navigabilitate ale acestora, după caz;

(vi)

lista echipamentelor de pregătire sintetică pentru zbor (FSTD) pe care organizația de pregătire intenționează să le utilizeze, după caz;

(vii)

tipul de pregătire pe care organizația de pregătire dorește să îl furnizeze și programul de pregătire corespunzător; și

2.

manualele de operațiuni și de pregătire.

(b)

Organizațiile de pregătire pentru zbor de încercare. Fără a aduce atingere literei (a) punctul 1 subpunctele (iv) și (v), organizațiile de pregătire care furnizează cursuri de pregătire pentru zbor de încercare trebuie să furnizeze doar:

1.

numele și adresa (adresele) aerodromurilor și/sau ale bazei (bazelor) de operare principale unde se desfășoară pregătirea; și

2.

o listă a tipurilor sau categoriilor de aeronavă care urmează să fie utilizate în cadrul pregătirii pentru zbor de încercare.

(c)

În cazul unei modificări a certificatului, solicitanții furnizează autorității competente părțile relevante din informațiile și documentele menționate la litera (a).

ORA.ATO.110   Cerințe privind personalul

(a)

Se desemnează un HT. HT dispune de o experiență vastă ca instructor în domeniile relevante pentru pregătirea furnizată de ATO și de bune capacități manageriale.

(b)

Responsabilitățile HT includ:

1.

asigurarea faptului că pregătirea furnizată este în conformitate cu partea FCL și, în cazul pregătirii pentru zbor de încercare, că s-au determinat cerințele relevante din partea 21 și programul de pregătire;

2.

asigurarea integrării satisfăcătoare a cursurilor de pregătire practică pe o aeronavă sau pe un echipament de pregătire sintetică pentru zbor (FSTD) și a instructajului teoretic; și

3.

supravegherea progresului fiecărui student în parte.

(c)

Instructorii care asigură pregătirea teoretică dispun de:

1.

experiență practică în aviație în domeniile relevante pentru pregătirea furnizată și au absolvit un curs de pregătire în tehnici de instructaj; sau

2.

experiență anterioară în furnizarea de instructaje teoretice și o pregătire teoretică adecvată în domeniul în care vor furniza instructajul teoretic.

(d)

Instructorii de zbor și instructorii care asigură pregătirea pe echipamente de pregătire sintetică pentru zbor dețin calificările prevăzute în partea FCL pentru tipul de pregătire pe care o furnizează.

ORA.ATO.120   Evidența documentelor

Următoarele evidențe se păstrează pentru o perioadă de cel puțin trei ani de la absolvirea cursului de pregătire:

(a)

detaliile pregătirii la sol, ale pregătirii practice în zbor și în simulatoare de zbor de care a beneficiat fiecare student;

(b)

rapoartele de progres periodice și detaliate întocmite de instructori, inclusiv evaluările, zborurile de încercare periodice în vederea evaluării progresului și examinările la sol; și

(c)

informațiile privind licențele și calificările și certificatele asociate ale studenților, inclusiv datele la care expiră certificatele medicale și calificările.

ORA.ATO.125   Programul de pregătire

(a)

Se elaborează un program de pregătire pentru fiecare tip de curs oferit.

(b)

Programul de pregătire respectă cerințele părții FCL și, în cazul cursurilor de pregătire pentru zbor de încercare, cerințele relevante ale părții 21.

ORA.ATO.130   Manualul de pregătire și manualul de operațiuni

(a)

ATO elaborează și menține un manual de pregătire și un manual de operațiuni cuprinzând informații și instrucțiuni care să permită personalului să își execute atribuțiile și care să ofere îndrumări studenților privind modul în care trebuie respectate cerințele cursului.

(b)

ATO pune la dispoziția personalului său și, după caz, la dispoziția studenților informațiile conținute în manualul de pregătire, în manualul de operațiuni și în documentația de aprobare a ATO.

(c)

În cazul ATO care furnizează cursuri de pregătire pentru zbor de încercare, manualul de operațiuni respectă cerințele privind manualul de operațiuni pentru zbor de încercare prevăzut în partea 21.

(d)

Manualul de operațiuni stabilește sisteme de limitare a timpului de zbor pentru instructorii de zbor, inclusiv numărul maxim de ore de zbor, numărul maxim de ore de zbor în serviciu și timpul de odihnă minim între sesiunile de instructaj în conformitate cu partea ORO.

ORA.ATO.135   Aeronave de antrenament și FSTD

(a)

ATO utilizează o flotă adecvată de aeronave de antrenament sau FSTD adecvate pentru cursurile de pregătire furnizate.

(b)

ATO furnizează cursuri de pregătire în FSTD dacă demonstrează autorității competente:

1.

concordanța între specificațiile FSTD și programul de pregătire asociat;

2.

că FSTD utilizate respectă cerințele relevante ale părții FCL;

3.

în cazul simulatoarelor complete de zbor (FFS), că FFS reprezintă în mod adecvat tipul de aeronavă relevant; și

4.

că a instituit un sistem pentru a monitoriza în mod adecvat schimbările aduse FSTD și pentru a se asigura că respectivele schimbări nu afectează gradul de adecvare al programului de pregătire.

(c)

Dacă aeronava utilizată pentru testul de îndemânare este de un alt tip decât FFS utilizat pentru pregătirea practică la vedere, creditul maxim se limitează la cel alocat pentru echipamentul de pregătire pentru procedurile de zbor și navigație II (FNPT II) pentru avioane și FNPT II/III pentru elicoptere în programul relevant de pregătire practică.

(d)

Organizațiile de pregătire pentru zbor de încercare. Aeronavele utilizate pentru cursurile de pregătire pentru zbor de încercare se echipează în mod corespunzător cu instrumente pentru zborurile de încercare, în funcție de obiectivul pregătirii.

ORA.ATO.140   Aerodromuri și baze de operare

Atunci când furnizează cursuri de pregătire practică pe o aeronavă, ATO utilizează aerodromuri sau baze de operare care dispun de dotările și caracteristicile adecvate pentru a permite antrenamentul la manevrele relevante, ținând cont de pregătirea furnizată și de categoria și tipul de aeronavă utilizat.

ORA.ATO.145   Condiții prealabile pentru pregătire

(a)

ATO se asigură că studenții îndeplinesc toate condițiile prealabile pentru pregătire stabilite în partea Medical, în partea FCL și, dacă este cazul, definite în datele stabilite în conformitate cu partea 21.

(b)

În cazul ATO care furnizează cursuri de pregătire pentru zbor de încercare, studenții îndeplinesc toate condițiile prealabile pentru pregătire prevăzute în partea 21.

ORA.ATO.150   Pregătirea în țări terțe

Atunci când ATO este aprobată pentru furnizarea de cursuri de pregătire pentru calificarea de zbor instrumental (IR) în țări terțe:

(a)

programul de pregătire include zboruri de aclimatizare în unul dintre statele membre înainte de susținerea testului de îndemânare IR; și

(b)

testul de îndemânare IR se susține în unul dintre statele membre.

SECȚIUNEA II

Cerințe suplimentare aplicabile ATO care furnizează cursuri de pregătire pentru CPL, MPL și ATPL și pentru calificările și certificatele asociate

ORA.ATO.210   Cerințe privind personalul

(a)

Responsabilul cu pregătirea (HT). Cu excepția ATO care furnizează cursuri de pregătire pentru zbor de încercare, HT desemnat dispune de o experiență vastă în domeniul pregătirii în calitate de instructor pentru obținerea licențelor de pilot profesionist și a calificărilor sau certificatelor asociate.

(b)

Instructor șef de zbor (CFI). ATO care furnizează instruire practică desemnează un CFI responsabil cu supravegherea instructorilor de zbor și a instructorilor de pregătire sintetică, precum și cu standardizarea întregii instruiri practice și sintetice pentru zbor. CFI deține licența de pilot profesionist de cel mai înalt grad și calificările asociate sub raportul cursurilor de pregătire practică realizate și deține un certificat de instructor cu privilegiul de a asigura instruire pentru cel puțin unul dintre cursurile de pregătire furnizate.

(c)

Instructor șef de pregătire teoretică (CTKI). ATO care furnizează instruire teoretică desemnează un CTKI care este responsabil cu supravegherea tuturor instructorilor ce asigură pregătirea teoretică și cu standardizarea întregii instruiri teoretice. CTKI dispune de o experiență vastă ca instructor de pregătire teoretică în domeniile relevante pentru pregătirea furnizată de ATO.

ORA.ATO.225   Programul de pregătire

(a)

Programul de pregătire include structura instruirii practice și teoretice, prezentată pe săptămâni sau pe etape, o listă a exercițiilor standard și un rezumat al programei.

(b)

Conținutul și modul de organizare al programului de pregătire se specifică în manualul de pregătire.

ORA.ATO.230   Manualul de pregătire și manualul de operațiuni

(a)

Manualul de pregătire specifică standardele, obiectivele și scopurile pregătirii pentru fiecare etapă a acesteia care trebuie respectate de studenți și abordează următoarele subiecte:

planul de pregătire;

sesiunile de informare (briefing) și exercițiile aeriene;

pregătirea pentru zbor într-un FSTD, dacă este cazul;

instruirea teoretică.

(b)

Manualul de operațiuni furnizează informații relevante pentru anumite grupuri de personal, precum instructorii de zbor, instructorii de pregătire sintetică pentru zbor, instructorii de pregătire teoretică, personalul operațional și personalul de întreținere, și cuprinde informații generale, tehnice, informații privind rutele și informații privind pregătirea angajaților.

SECȚIUNEA III

Cerințe suplimentare aplicabile ATO care furnizează tipuri specifice de pregătire

Capitolul 1

Curs la distanță

ORA.ATO.300   Generalități

ATO poate primi aprobarea să desfășoare programe de cursuri modulare utilizând învățarea la distanță în următoarele cazuri:

(a)

cursuri modulare de pregătire teoretică;

(b)

cursuri de pregătire teoretică suplimentară pentru o calificare de clasă sau de tip; sau

(c)

cursuri teoretice pregătitoare aprobate pentru obținerea unei prime calificări de tip pentru un elicopter multimotor.

ORA.ATO.305   Instruire în sala de curs

(a)

Toate subiectele cursurilor modulare de învățare la distanță includ un element de instruire în sala de curs.

(b)

Durata de timp petrecută cu instruirea efectivă în sala de curs nu trebuie să reprezinte mai puțin de 10 % din durata totală a cursului.

(c)

În acest scop, trebuie să fie disponibile săli de curs fie la sediul principal al activității ATO, fie în cadrul unui spațiu adecvat situat altundeva.

ORA.ATO.310   Instructori

Toți instructorii sunt pe deplin familiarizați cu cerințele programului de cursuri la distanță.

Capitolul 2

Cursuri de pregătire fără ore de zbor

ORA.ATO.330   Generalități

(a)

Aprobarea pentru cursuri de pregătire fără ore de zbor (ZFTT), după cum se specifică în partea FCL, se acordă numai ATO care dețin și privilegiile de a desfășura operațiuni de transport comercial aerian sau ATO care au înțelegeri specifice cu operatori de transport comercial aerian.

(b)

Aprobarea pentru cursurile ZFTT se acordă numai dacă operatorul dispune de cel puțin 90 de zile de experiență în exploatare pe respectivul tip de avion.

(c)

În cazul cursurilor ZFTT furnizate de o ATO care are o înțelegere specifică cu un operator, cerințele privind cele 90 de zile de experiență în exploatare nu se aplică dacă instructorul pentru calificarea de tip [TRI(A)] implicat în decolările și aterizările suplimentare, în conformitate cu partea ORO, deține experiență în exploatare pe respectivul tip de avion.

ORA.ATO.335   Simulator complet de zbor

(a)

FSS autorizat pentru ZFTT trebuie să fie funcțional în conformitate cu criteriile sistemului de management al ATO.

(b)

Sistemul de simulare a mișcărilor și sistemul de vizualizare ale FFS trebuie să fie complet funcționale, în conformitate cu specificațiile de certificare aplicabile pentru FSTD menționate în ORA.FSTD.205.

Capitolul 3

Cursuri pentru licența de pilot de aeronave cu echipaj multiplu (MPL)

ORA.ATO.350   Generalități

Privilegiile de a desfășura cursuri integrate de pregătire MPL și cursuri de instructor MPL se acordă unei ATO numai dacă aceasta are și privilegiul de a desfășura operațiuni de transport comercial aerian sau dacă are o înțelegere specifică cu un operator de transport comercial aerian.

Capitolul 4

Pregătirea pentru zbor de încercare

ORA.ATO.355   Organizații de pregătire pentru zbor de încercare

(a)

O ATO care a fost aprobată să furnizeze cursuri de pregătire pentru zbor de încercare pentru eliberarea unei calificări de pilot de încercare de categoria 1 sau 2 în conformitate cu partea FCL poate beneficia de o extindere a privilegiilor sale la furnizarea de cursuri de pregătire pentru alte categorii de zbor de încercare și alte categorii de personal pentru zbor de încercare, cu condiția ca:

1.

cerințele relevante din partea 21 să fie îndeplinite; și

2.

să existe o înțelegere specifică între ATO și organizația conformă cu partea 21 care angajează sau intenționează să angajeze astfel de personal.

(b)

Evidența procesului de pregătire include rapoartele scrise ale studentului impuse de programul de pregătire, inclusiv, dacă e cazul, prelucrarea și analizarea datelor aferente parametrilor înregistrați relevanți pentru tipul de zbor de încercare.

SUBPARTEA FSTD

CERINȚE PRIVIND ORGANIZAȚIILE CARE EXPLOATEAZĂ ECHIPAMENTE DE PREGĂTIRE SINTETICĂ PENTRU ZBOR (FSTD) ȘI CALIFICAREA FSTD

SECȚIUNEA I

Cerințe privind organizațiile care exploatează FSTD

ORA.FSTD.100   Generalități

(a)

Solicitantul unui certificat de calificare a unui FSTD dovedește autorității competente că a instituit un sistem de management în conformitate cu ORA.GEN secțiunea II. Această dovadă asigură faptul că solicitantul deține, în mod direct sau prin contract, capacitatea de a menține performanța, funcțiile și alte caracteristici specificate pentru nivelul de calificare al FSTD și de a controla instalația FSTD.

(b)

Dacă solicitantul este titularul unui certificat de calificare eliberat în conformitate cu prezenta parte, specificațiile FSTD se detaliază:

1.

în condițiile din certificatul ATO; sau

2.

în cazul titularului unui AOC, în manualul de pregătire.

ORA.FSTD.105   Menținerea calificării FSTD

(a)

Pentru a menține calificarea FSTD, titularul unui certificat de calificare a unui FSTD realizează seria completă de teste cuprinse în ghidul principal al testelor de calificare (MQTG), precum și teste funcționale și subiective progresiv pe o perioadă de 12 luni.

(b)

Rezultatele se datează, se marchează ca analizate și evaluate și se păstrează în conformitate cu ORA.FSTD.240, pentru a demonstra că se mențin standardele FSTD.

(c)

Se instalează un sistem de control al configurației pentru a asigura integritatea permanentă a hardware-ului și software-ului din cadrul FSTD calificat.

ORA.FSTD.110   Modificări

(a)

Titularul unei certificat de calificare a FSTD instituie și menține un sistem pentru identificarea, evaluarea și încorporarea oricăror modificări importante în FSTD pe care le exploatează, în special:

1.

orice modificare adusă aeronavelor, care este esențială pentru pregătire, testare și verificare, fie că este sau nu este impusă de o directivă privind navigabilitatea; și

2.

orice modificare a unui FSTD, inclusiv sistemul de simulare a mișcărilor și sistemul de vizualizare, dacă este esențială pentru pregătire, testare și verificare, ca în cazul revizuirilor datelor.

(b)

Modificările hardware-ului și software-ului FSTD care afectează manevrarea, performanța și operarea sistemului sau orice modificare majoră a sistemului de simulare a mișcărilor sau a sistemului de vizualizare se evaluează pentru a se determina impactul asupra criteriilor de calificare originale. Organizația elaborează modificări pentru orice test de validare afectat. Organizația testează FSTD pe baza noilor criterii.

(c)

Organizația informează autoritatea competentă înaintea oricăror schimbări majore, pentru a se stabili dacă testele efectuate sunt satisfăcătoare. Autoritatea competentă stabilește dacă este necesară o evaluare specială a FSTD înainte de a-l reintegra în programul de pregătire în urma modificării.

ORA.FSTD.115   Instalații

(a)

Titularul unui certificat de calificare a FSTD se asigură că:

1.

FSTD este găzduit într-un mediu adecvat, care permite o operare sigură și fiabilă;

2.

toți ocupanții FSTD și personalul de întreținere sunt informați cu privire la siguranța FSTD, pentru a se asigura că aceștia sunt familiarizați cu întregul echipament de siguranță și cu toate procedurile de siguranță din FSTD în cazul unei urgențe; și

3.

FSTD și instalațiile sale sunt conforme cu reglementările locale privind sănătatea și siguranța.

(b)

Caracteristicile de siguranță ale FSTD, precum opririle de urgență și iluminatul de urgență, se verifică cel puțin anual și se consemnează.

ORA.FSTD.120   Echipamente suplimentare

În cazul în care la FSTD s-au adăugat echipamente suplimentare, chiar dacă nu sunt necesare pentru calificare, acestea vor fi evaluate de autoritatea competentă pentru a se asigura că nu afectează în mod negativ calitatea pregătirii.

SECȚIUNEA II

Cerințe privind calificarea fstd

ORA.FSTD.200   Solicitarea unei calificări a FSTD

(a)

Cererea de certificat de calificare a unui FSTD se realizează în forma și modul stabilite de autoritatea competentă:

1.

în cazul echipamentelor de pregătire instrumentală de bază (BITD), de către producătorul BITD;

2.

în toate celelalte cazuri, de către organizația care intenționează să opereze FSTD.

(b)

Solicitanții unei calificări inițiale furnizează autorității competente o documentație care demonstrează modul în care aceștia se vor conforma cerințelor stabilite în prezentul regulament. O astfel de documentație include procedura stabilită pentru a asigura conformitatea cu ORA.GEN.130 și ORA.FSTD.230.

ORA.FSTD.205   Specificații de certificare pentru FSTD

(a)

Agenția emite, în conformitate cu articolul 19 din Regulamentul (CE) nr. 216/2008, specificații de certificare ca mijloace standard de demonstrare a conformității FSTD cu cerințele esențiale din anexa III la Regulamentul (CE) nr. 216/2008.

(b)

Aceste specificații de certificare sunt suficient de detaliate și specifice pentru a indica solicitanților condițiile în care se vor elibera calificările.

ORA.FSTD.210   Baza de calificare

(a)

Baza de calificare pentru eliberarea unui certificat de calificare a FSTD cuprinde:

1.

specificațiile de certificare aplicabile stabilite de agenție, care sunt valabile la data cererii de calificare inițială;

2.

datele de validare ale aeronavelor, definite de datele aprobate în temeiul părții 21, dacă este cazul; și

3.

orice condiții speciale prevăzute de autoritatea competentă, dacă specificațiile de certificare asociate nu cuprind standarde adecvate sau corespunzătoare pentru FSTD deoarece FSTD dispune de caracteristici inovatoare sau diferite de acelea pe care sunt bazate specificațiile de certificare aplicabile.

(b)

Baza de calificare este aplicabilă pentru viitoarele calificări periodice ale FSTD, cu excepția cazului în care acesta este inclus în altă categorie.

ORA.FSTD.225   Durata și menținerea valabilității

(a)

Calificarea unui simulator complet de zbor (FFS), a unui echipament de pregătire pentru zbor (FTD) sau a unui echipament de pregătire pentru procedurile de zbor și navigație (FNPT) rămâne valabilă cu condiția ca:

1.

FSTD și organizația care îl exploatează să respecte în continuare cerințele aplicabile;

2.

autorității competente să i se acorde acces la organizație, în conformitate cu ORA.GEN.140, pentru a determina dacă se menține conformitatea cu cerințele relevante din Regulamentul (CE) nr. 216/2008 și din normele sale de aplicare; și

3.

certificatul de calificare să nu fie revocat sau să nu se renunțe la acesta.

(b)

Intervalul de 12 luni prevăzut la ARA.FSTD.120 litera (b) punctul 1 poate fi extins până la maximum 36 de luni în următoarele circumstanțe:

1.

FSTD a fost supus unei evaluări inițiale și cel puțin unei evaluări periodice care a stabilit conformitatea sa cu baza de calificare;

2.

titularul certificatului de calificare a FSTD are antecedente satisfăcătoare în ceea ce privește trecerea cu succes de evaluările regulamentare ale FSTD în cele 36 de luni premergătoare;

3.

autoritatea competentă realizează, la fiecare 12 luni, un audit formal al sistemului de monitorizare a conformității deținut de organizație și definit la ORA.GEN.200 litera (a) punctul 6; și

4.

o persoană desemnată de organizație, care dispune de o experiență adecvată, revizuiește reluarea periodică a testelor din ghidul testelor de calificare (QTG), efectuează testele funcționale și subiective relevante la fiecare 12 luni și trimite autorității competente un raport cu privire la rezultate.

(c)

O calificare a unui BITD rămâne valabilă sub rezerva unei evaluări periodice a conformității cu baza de calificare aplicabilă efectuată de către autoritatea competentă în conformitate cu ARA.FSTD.120.

(d)

În cazul renunțării sau al revocării, certificatul de calificare a FSTD se înapoiază autorității competente.

ORA.FSTD.230   Schimbări aduse unui FSTD calificat

(a)

Titularul unui certificat de calificare a FSTD informează autoritatea competentă cu privire la orice schimbare propusă a FSTD, precum:

1.

modificări majore;

2.

mutarea FSTD; și

3.

orice dezactivare a FSTD.

(b)

În cazul ridicării nivelului de calificare al FSTD, organizația solicită autorității competente o evaluare a acestei ridicări de nivel. Organizația efectuează toate testele de validare pentru nivelul de calificare solicitat. Rezultatele evaluărilor anterioare nu se utilizează pentru validarea performanței FSTD în cazul ridicării de nivel curente.

(c)

Când un FSTD este mutat într-un loc nou, organizația informează autoritatea competentă înaintea activității planificate comunicând și programarea evenimentelor asociate.

Înainte de repunerea în funcțiune a FSTD în locul nou, organizația efectuează cel puțin o treime din testele de validare, precum și teste funcționale și subiective pentru a se asigura că performanța FSTD respectă standardul de calificare original. O copie a documentației de testare și evidențele FSTD se păstrează pentru a fi analizate de către autoritatea competentă.

Autoritatea competentă poate realiza o evaluare a FSTD după mutare. Evaluarea se realizează în conformitate cu baza de calificare originală a FSTD.

(d)

Dacă o organizație plănuiește să dezactiveze un FSTD pe perioade îndelungate, se informează autoritatea competentă și se instituie controale adecvate în perioada în care FSTD este inactiv.

Organizația convine cu autoritatea competentă asupra unui plan pentru dezactivare și pentru orice depozitare și reactivare pentru a se asigura că FSTD poate fi reactivat la nivelul său de calificare original.

ORA.FSTD.235   Transferabilitatea unei calificări a FSTD

(a)

Când are loc o schimbare a organizației care exploatează un FSTD, noua organizație informează autoritatea competentă în prealabil pentru a conveni asupra unui plan de transferare a FSTD.

(b)

Autoritatea competentă poate realiza o evaluare în conformitate cu baza de calificare originală a FSTD.

(c)

Atunci când FSTD nu mai este conform cu baza sa de calificare inițială, organizația solicită un nou certificat de calificare a FSTD.

ORA.FSTD.240   Evidența documentelor

Titularul unui certificat de calificare a FSTD ține evidența:

(a)

tuturor documentelor care descriu și dovedesc baza de calificare inițială și nivelul FSTD pe întreaga durată de viață a FSTD; și

(b)

oricăror documente și rapoarte periodice referitoare la fiecare FSTD și la activitățile de monitorizare a conformității pentru o perioadă de cel puțin cinci ani.

SUBPARTEA AMC

CENTRE DE MEDICINĂ AERONAUTICĂ

SECȚIUNEA I

Generalități

ORA.AeMC.105   Domeniul de aplicare

Prezenta subparte stabilește cerințele suplimentare care trebuie îndeplinite de o organizație pentru a se califica pentru eliberarea sau menținerea unei autorizații de a elibera certificate medicale, în calitate de centru de medicină aeronautică (AMC), inclusiv certificate medicale inițiale de clasa 1;

ORA.AeMC.115   Procedura de solicitare

Solicitanții unui certificat de AMC:

(a)

respectă MED.D.005; și

(b)

pe lângă documentația pentru aprobarea unei organizații prevăzută la ORA.GEN.115, furnizează detalii privind afilierea la anumite spitale sau institute medicale sau legătura cu acestea în scopul realizării examenelor medicale de specialitate.

ORA.AeMC.135   Menținerea valabilității

Certificatul de AMC se eliberează pe o durată nelimitată. Acesta rămâne valabil cu condiția ca titularul și examinatorii aeromedicali ai organizației:

(a)

să respecte MED.D.030; și

(b)

să își asigure experiența continuă prin executarea unui număr adecvat de examene medicale pentru clasa 1 în fiecare an.

SECȚIUNEA II

Managementul

ORA.AeMC.200   Sistemul de management

AMC instituie și menține un sistem de management care include elementele vizate de ORA.GEN.200 și, în plus, procese:

(a)

pentru certificarea medicală în conformitate cu partea MED; și

(b)

pentru asigurarea permanentă a confidențialității medicale.

ORA.AeMC.210   Cerințe privind personalul

(a)

AMC:

1.

dispune de un examinator aeromedical (AME) desemnat ca șef al AMC, cu privilegii de eliberare a unor certificate medicale de clasa 1 și cu suficientă experiență în medicina aeronautică pentru îndeplinirea atribuțiilor care îi revin; și

2.

dispune de un număr adecvat de AME complet calificați, precum și de alt personal tehnic și experți.

(b)

Șeful AMC este responsabil cu coordonarea evaluării rezultatelor examinărilor și cu semnarea rapoartelor, a certificatelor și a certificatelor medicale inițiale de clasa 1.

ORA.AeMC.215   Cerințe privind baza materială

AMC este echipat cu mijloacele medicale și tehnice adecvate pentru realizarea examinărilor aeromedicale necesare pentru exercitarea privilegiilor incluse în sfera de autorizare.

ORA.AeMC.220   Evidența documentelor

Pe lângă evidențele impuse de ORA.GEN.220, AMC:

(a)

păstrează înregistrări cu detaliile examinărilor și evaluărilor medicale realizate în vederea eliberării, revalidării sau reînnoirii certificatelor medicale și cu rezultatele acestora, pe o perioadă de minimum zece ani de la data ultimei examinări; și

(b)

păstrează toate fișele medicale într-un mod care asigură permanent respectarea confidențialității medicale.


(1)  JO L 167, 4.7.2003, p. 23.

(2)  JO L 295, 12.11.2010, p. 35.

(3)  JO L 167, 4.7.2003, p. 23.

(4)  JO L 294, 13.11.2007, p. 3.

(5)  JO L 295, 14.11.2007, p. 7.