30.3.2012   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 94/1

(1)

În conformitate cu Decizia 2001/748/CE a Consiliului din 16 octombrie 2001 privind semnarea în numele Comunității Europene a Protocolului împotriva fabricării și traficului ilicit cu arme de foc, cu piese, elemente și muniție pentru acestea, anexat la Convenția Organizației Națiunilor Unite împotriva criminalității organizate transnaționale (2), Comisia a semnat respectivul protocol (denumit în continuare „Protocolul ONU privind armele de foc”) în numele Comunității la 16 ianuarie 2002.

(2)

Protocolul ONU privind armele de foc, al cărui scop îl constituie promovarea, facilitarea și consolidarea cooperării între părți în vederea prevenirii, combaterii și eradicării fabricării și traficului ilegale de arme de foc, piese și componente ale acestora, precum și de muniții, a intrat în vigoare la data de 3 iulie 2005.

(3)

Pentru a facilita trasabilitatea armelor de foc și a combate eficient traficul ilegal de arme de foc, piese și componente esențiale ale acestora, precum și de muniții, se impune ameliorarea schimbului de informații între statele membre, îndeosebi printr-o mai bună utilizare a canalelor de comunicare existente.

(4)

Datele cu caracter personal trebuie prelucrate în conformitate cu normele prevăzute în Directiva 95/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 24 octombrie 1995 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date (3) și în Regulamentul (CE) nr. 45/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 decembrie 2000 privind protecția persoanelor fizice cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituțiile și organele comunitare și privind libera circulație a acestor date (4).

(5)

În comunicarea sa din 18 iulie 2005 privind măsurile pentru a asigura o securitate sporită în domeniul explozivilor, detonatoarelor, echipamentelor pentru fabricarea de bombe și armelor de foc (5), Comisia și-a anunțat intenția de a pune în aplicare articolul 10 din Protocolul ONU privind armele de foc, în cadrul măsurilor care trebuie luate pentru ca Uniunea Europeană să fie în măsură să încheie acest protocol.

(6)

Protocolul ONU privind armele de foc impune tuturor părților să instituie sau să consolideze procedurile administrative sau sistemele de exercitare a unui control eficient asupra fabricării, marcării, importului și exportului de arme de foc.

(7)

Respectarea Protocolului ONU privind armele de foc prevede de asemenea incriminarea fabricării sau a traficului ilegale de arme de foc, piese și componente esențiale ale acestora, precum și de muniții, și luarea unor măsuri care să permită confiscarea produselor astfel fabricate sau traficate.

(8)

Prezentul regulament nu ar trebui să se aplice armelor de foc în mod specific, pieselor și componentelor esențiale ale acestora sau munițiilor care sunt destinate utilizării în scop militar. Măsurile pentru a respecta cerințele de la articolul 10 din Protocolul ONU privind armele de foc ar trebui să fie adaptate pentru a prevedea proceduri simplificate privind armele de foc pentru uz civil. Prin urmare, ar trebui să se asigure facilități cu privire la autorizarea transferurilor multiple, măsurile de tranzit și exporturile temporare in scopuri legale.

(9)

Prezentul regulament nu aduce atingere punerii în aplicare a articolului 346 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, care se referă la interesele esențiale de securitate ale statelor membre, iar prezentul regulament nu are niciun impact asupra Directivei 2009/43/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 6 mai 2009 de simplificare a clauzelor și condițiilor de transfer al produselor din domeniul apărării în interiorul Comunității (6) sau asupra Directivei 91/477/CEE a Consiliului din 18 iunie 1991 privind controlul achiziționării și al deținerii de arme (7). De asemenea, Protocolul ONU privind armele de foc și, prin urmare, prezentul regulament nu se aplică tranzacțiilor între state sau transferurilor din interiorul unui stat în cazurile în care aplicarea protocolului ar aduce atingere dreptului unei părți să ia măsuri în interesul securității naționale, în conformitate cu Carta Organizației Națiunilor Unite.

(10)

Directiva 91/477/CEE reglementează transferurile de arme de foc pentru uz civil pe teritoriul Uniunii în timp ce prezentul regulament se concentrează asupra măsurilor cu privire la exporturile de pe teritoriul vamal al Uniunii către sau prin țări terțe.

(11)

Armele de foc, piesele și componentele esențiale ale acestora, precum și munițiile, care sunt importate din țări terțe intră sub incidența dreptului Uniunii și, în special, a cerințelor Directivei 91/477/CEE.

(12)

Ar trebui asigurată coerența în ceea ce privește dispozițiile referitoare la păstrarea evidenței în vigoare în conformitate cu dreptului Uniunii.

(13)

Pentru a asigura aplicarea corectă a prezentului regulament, statele membre ar trebui să ia măsuri prin care să confere competențele corespunzătoare autorităților competente.

(14)

În vederea menținerii listei armelor de foc, a pieselor și componentelor esențiale ale acestora, precum și a munițiilor, pentru care este necesară o autorizație în conformitate cu prezentul regulament, competența de a adopta acte în conformitate cu articolul 290 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene ar trebui delegată Comisiei în ceea ce privește alinierea anexei I la prezentul regulament cu anexa I la Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 al Consiliului din 23 iulie 1987 privind Nomenclatura tarifară și statistică și Tariful vamal comun (8) și cu anexa I la Directiva 91/477/CEE. Este deosebit de important ca, în cadrul activității sale pregătitoare, Comisia să desfășoare consultări adecvate, inclusiv la nivel de experți. Comisia, atunci când pregătește și elaborează acte delegate, ar trebui să asigure o transmitere simultană, în timp util și adecvată a documentelor relevante către Parlamentul European și Consiliu.

(15)

Uniunea a adoptat o serie de reglementări vamale, incluse în Regulamentul (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului din 12 octombrie 1992 de instituire a Codului vamal comunitar (9) și în dispozițiile de punere în aplicare a acestuia prevăzute de Regulamentul (CEE) nr. 2454/93 al Comisiei (10). Ar trebui, de asemenea, să se acorde atenție Regulamentului (CE) nr. 450/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 aprilie 2008 de stabilire a Codului vamal comunitar (Codul vamal modernizat) (11), ale cărui prevederi se aplică în etape diferite, în conformitate cu articolul 188 al acestuia. Nicio dispoziție din prezentul regulament nu limitează competențele conferite prin Codul vamal comunitar și dispozițiile de punere în aplicare care decurg din acesta.

(16)

Statele membre ar trebui să stabilească regimul sancțiunilor aplicabile în cazul încălcării prezentului regulament și să asigure punerea lor în aplicare. Sancțiunile respective ar trebui să fie eficiente, proporționale și cu efect de descurajare.

(17)

Prezentul regulament nu aduce atingere regimului Uniunii pentru controlul exporturilor, transferului, intermedierii și tranzitului de produse cu dublă utilizare instituit prin Regulamentul (CE) nr. 428/2009 al Consiliului (12).

(18)

Prezentul regulament este în concordanță cu alte dispoziții relevante privind armele de foc, piesele și componentele esențiale ale acestora, precum și munițiile, utilizate în scopuri militare, pentru strategii de securitate, trafic ilegal cu arme mici și arme ușoare și exportul de tehnologie militară, inclusiv cu Poziția comună 2008/944/PESC a Consiliului din 8 decembrie 2008 de definire a normelor comune care reglementează controlul exporturilor de tehnologie și echipament militar (13).

(19)

Comisia și statele membre ar trebui să se informeze reciproc cu privire la măsurile luate în temeiul prezentului regulament și cu privire la alte informații relevante de care dispun în legătură cu prezentul regulament.

(20)

Prezentul regulament nu împiedică statele membre să aplice propriile norme constituționale privind accesul public la documentele oficiale, având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1049/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 30 mai 2001 privind accesul public la documentele Parlamentului European, ale Consiliului și ale Comisiei (14),

1.

„armă de foc” înseamnă orice armă portabilă cu țeavă care expulzează, este proiectată să expulzeze sau poate fi transformată să expulzeze o alice, un glonț sau un proiectil prin acțiunea unui combustibil de propulsie astfel cum se menționează în anexa I.

Un obiect este considerat ca fiind capabil să se transforme pentru a expulza o alice, glonț sau un proiectil prin acțiunea unui combustibil de propulsie dacă:

2.

„piese” înseamnă orice element sau piesă de schimb astfel cum se menționează în anexa I, special concepute pentru o armă de foc și indispensabile pentru funcționarea acesteia, inclusiv țeava, un cadru sau un recuperator, manșonul mobil sau cilindrul, cuiul percutor sau închizătorul, și orice dispozitiv conceput sau adaptat pentru a reduce zgomotul provocat de tragerea unui foc de armă;

3.

„componente esențiale” înseamnă mecanismul de închidere, camera cartușului și țeava armelor de foc care, în calitate de obiecte separate, sunt incluse în categoria armelor de foc pe care sunt montate sau sunt concepute să se monteze;

4.

„muniții” înseamnă muniția completă sau componentele acesteia, inclusiv tubul cartușului, capsele de inițiere, pulberea, gloanțele sau proiectilele, care sunt folosite într-o armă de foc, astfel cum se menționează în anexa I, cu condiția ca aceste componente să facă ele însele obiectul unei autorizații în statul membru respectiv;

5.

„arme de foc dezactivate” înseamnă obiectele care corespund definiției unei arme de foc care au fost considerate definitiv improprii folosirii, prin dezactivare, asigurându-se că toate componentele esențiale ale armei de foc au devenit definitiv nefuncționale și imposibil de demontat, înlocuit sau modificat, astfel încât să nu permită în niciun fel reactivarea armei de foc.

Statele membre se asigură că aceste măsuri de dezactivare sunt verificate de o autoritate competentă. În contextul respectivei verificări, statele membre dispun eliberarea unui certificat sau a unui înscris care să ateste dezactivarea armei de foc sau aplicarea pe suprafața armei de foc a unui marcaj clar vizibil în acest sens;

6.

„export” înseamnă:

7.

„persoană” înseamnă o persoană fizică, o persoană juridică și, atunci când se prevede această posibilitate prin reglementările în vigoare, o asociere de persoane recunoscută ca având capacitatea de a încheia acte juridice, dar căreia îi lipsește statutul legal al unei persoane juridice;

8.

„exportator” înseamnă orice persoană stabilită în Uniune care face sau în numele căreia se face o declarație de export, adică persoana care, în momentul în care declarația este acceptată, este titularul contractului încheiat cu destinatarul din țara terță și are competența de a decide trimiterea produsului în afara teritoriului vamal al Uniunii. În cazul în care niciun contract de export nu a fost încheiat sau în cazul în care titularul contractului nu acționează în nume propriu, prin exportator se înțelege persoana care are competența de a decide cu privire la trimiterea produsului în afara teritoriului vamal al Uniunii.

În cazul în care dreptul de a dispune de arme de foc, piese și componente esențiale ale acestora, sau muniții, aparține unei persoane stabilite în afara Uniunii, în conformitate cu contractul pe care se bazează exportul, exportatorul este considerat a fi partea contractantă stabilită în Uniune;

9.

„teritoriul vamal al Uniunii” înseamnă teritoriul în sensul articolului 3 din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92;

10.

„declarație de export” înseamnă actul prin care o persoană își declară, în forma și modalitatea prevăzută, intenția de a supune arme de foc, piese și componente esențiale ale acestora, precum și muniții, pentru acestea unei proceduri de export;

11.

„export temporar” înseamnă circulația armelor de foc care părăsesc teritoriul vamal al Uniunii și care sunt destinate reimportului într-o perioadă ce nu depășește 24 de luni;

12.

„tranzit” înseamnă operațiunea de transport de mărfuri care părăsesc teritoriul vamal al Uniunii și care tranzitează teritoriul uneia sau mai multor țări terțe, cu destinația finală într-o altă țară terță;

13.

„transbordare” înseamnă operațiunea de tranzit care implică operațiunea fizică de descărcare a mărfurilor din mijloacele de transport importatoare, urmată de reîncărcare în scopul reexportării, în general, pe un alt mijloc de transport;

14.

„autorizație de export” înseamnă:

15.

„trafic ilegal” înseamnă importul, exportul, vânzarea, livrarea, circulația sau transferul armelor de foc, pieselor și componentelor esențiale ale acestora sau muniții, din sau prin teritoriul unui stat membru către cel al unei țări terțe, dacă este îndeplinită oricare dintre următoarele condiții:

16.

„trasabilitate” înseamnă trasabilitatea sistematică a armelor de foc și, dacă este posibil, a pieselor și componentelor esențiale ale acestora, precum și a muniției, de la producător până la cumpărător, în scopul de a ajuta autoritățile competente din statele membre la detectarea, investigarea și analizarea fabricării și a traficului ilegale.

(a)

tranzacțiilor dintre state sau transferurilor în interiorul unui stat;

(b)

armelor de foc, pieselor și componentelor esențiale ale acestora, precum și muniției în cazul în care sunt destinate uzului militar și, în orice caz, armelor de foc de tip complet automat;

(c)

armelor de foc, pieselor și componentelor esențiale ale acestora, precum și muniției atunci când acestea sunt destinate forțelor armate, poliției sau autorităților publice din statele membre;

(d)

colecționarilor și organismelor care se ocupă de aspectele culturale și istorice ale armelor de foc, pieselor și componentelor esențiale ale acestora, precum și muniției, recunoscute ca atare în sensul prezentului regulament de către statul membru pe teritoriul căruia sunt stabiliți, cu condiția să se asigure măsuri de urmărire;

(e)

armelor de foc dezactivate;

(f)

armelor de foc vechi și copiilor acestora, astfel cum sunt definite în conformitate cu legislația națională, cu condiția ca armele de foc vechi să nu includă armele de foc fabricate după 1899.

(a)

țara terță importatoare a autorizat importul în cauză; și

(b)

eventualele țări terțe de tranzit au notificat în scris – și cel târziu înainte de expediere – că nu au nicio obiecție față de tranzit. Această dispoziție nu se aplică:

(a)

datele emiterii și a expirării;

(b)

locul de eliberare;

(c)

țara exportatoare;

(d)

țara importatoare;

(e)

ori de câte ori este cazul, țara terță sau țările terțe de tranzit;

(f)

destinatarul;

(g)

destinatarul final, dacă este cunoscut în momentul transferului;

(h)

detalii ce permit identificarea armelor de foc, pieselor și componentelor esențiale ale acestora, precum și muniției, precum și a cantității acestora, inclusiv marcajul aplicat pe armele de foc, cel târziu înainte de expediere.

(a)

nu este necesară autorizația de export pentru:

(b)

atunci când părăsesc teritoriul vamal al Uniunii printr-un alt stat membru decât statul lor de reședință, vânătorii și practicanții de tir sportiv prezintă autorităților competente un permis european pentru arme de foc astfel cum se prevede la articolele 1 și 12 din Directiva 91/477/CEE. În cazul transportului aerian, permisul european pentru arme de foc este prezentat autorităților competente în punctul în care produsele relevante sunt livrate companiei aeriene spre transportare în afara teritoriului vamal al Uniunii.

Atunci când părăsesc teritoriul vamal al Uniunii prin statul membru de reședință, vânătorii și practicanții tirului sportiv pot prezenta, în locul permisului european pentru arme de foc, un alt document acceptat în acest sens de autoritățile competente din respectivul stat membru;

(c)

autoritățile competente dintr-un stat membru suspendă, pentru o perioadă care nu depășește 10 zile, procedura de export de pe teritoriul său sau, dacă este necesar, împiedică în alt mod ca armele de foc, piesele și componentele esențiale ale acestora, sau munițiile să părăsească teritoriul vamal al Uniunii prin respectivul stat membru, în cazul în care au motive să suspecteze că motivele prezentate de vânători sau de practicanții de tir sportiv nu sunt conforme cu prevederile și obligațiile stabilite la articolul 10. În cazuri excepționale și pentru motive temeinic justificate, perioada menționată la prezenta literă poate fi extinsă la 30 de zile.

(a)

reexportul de arme de foc, după admiterea temporară în scopuri de evaluare sau expoziție fără vânzare, sau perfecționare activă pentru reparații, cu condiția ca armele de foc să rămână proprietatea unei persoane stabilite în afara teritoriului vamal al Uniunii și ca armele de foc să fie reexportate respectivei persoane;

(b)

reexportul de arme de foc, piese și componente esențiale ale acestora, precum și muniții, în cazurile de depozitare temporară din momentul în care acestea intră pe teritoriul vamal al Uniunii și până la părăsirea acestuia;

(c)

exportul temporar de arme de foc cu scopul evaluării, al reparării și al expoziției fără vânzare, cu condiția ca exportatorul să justifice posesia legală a acestor arme de foc și să le exporte prin procedurile de perfecționare pasivă sau procedurile vamale de export temporar.

(a)

obligațiile și angajamentele lor în calitate de părți la convențiile internaționale relevante privind controlul exporturilor sau la tratatele internaționale relevante;

(b)

considerente de politică națională externă și de securitate, inclusiv cele reglementate prin Poziția comună 2008/944/PESC;

(c)

considerente privind utilizarea finală prevăzută, destinatarul, destinatarul final precis și riscul de deturnare.

(a)

refuză să acorde o autorizație de export dacă solicitantul are cazier judiciar pentru faptele prevăzute la articolul 2 alineatul (2) din Decizia-cadru 2002/584/JAI a Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre (15) sau pentru orice alte fapte, cu condiția ca acestea să fie pedepsibile prin privare maximă de libertate de cel puțin patru ani sau pedepse și mai importante;

(b)

anulează, suspendă, modifică sau revocă o autorizație de export în cazul în care condițiile pentru acordarea acesteia nu sunt îndeplinite sau nu mai sunt îndeplinite.

(a)

să adune informații despre orice comandă sau tranzacție care implică arme de foc, piese și componente esențiale ale acestora, precum și muniții; și

(b)

să stabilească dacă măsurile de control al exporturilor au fost corect aplicate, ceea ce poate presupune, în special, dreptul de a pătrunde în sediul persoanelor interesate în operațiuni de export.

(a)

la acordarea autorizației nu au fost luate în considerare informații importante; sau

(b)

circumstanțele s-au schimbat considerabil de la acordarea autorizației.

(a)

detalii privind exportatorii a căror cerere de autorizație este respinsă sau exportatorii care fac obiectul unor decizii luate de statele membre în conformitate cu articolul 11;

(b)

datele referitoare la destinatari sau alți actori implicați în activități suspecte, și, după caz, la itinerariile parcurse.

30.3.2012   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 94/16

(1)

În raportul său din 4 mai 2007 către Consiliu și Parlamentul European, Comisia a evaluat, în temeiul Regulamentului (CE) nr. 648/2004 al Parlamentului European și al Consiliului (3), utilizarea fosfaților în detergenți. După o analiză aprofundată, s-a ajuns la concluzia că utilizarea fosfaților în detergenții de rufe destinați consumatorilor și în detergenții pentru mașini automate de spălat vase destinați consumatorilor ar trebui limitată pentru a se reduce contribuția fosfaților din detergenți la riscurile de eutrofizare și pentru a fi diminuate costurile de eliminare a fosfaților în stațiile de epurare a apelor reziduale. Economiile astfel realizate depășesc costul reprezentat de realizarea de alte formule pentru detergenții de rufe destinați consumatorilor prin utilizarea unor alternative la fosfați.

(2)

Pentru a fi eficiente, alternativele pentru detergenții de rufe destinați consumatorilor pe bază de fosfați trebuie să conțină alți compuși ai fosforului în cantități mici, și anume fosfonații, care, dacă sunt utilizați în cantități mai ridicate, pot deveni nocivi pentru mediu. Deși este important să se încurajeze utilizarea unor substanțe alternative cu un profil ecologic mai favorabil decât cel al fosfaților și al altor compuși ai fosforului în fabricarea detergenților de rufe destinați consumatorilor și al detergenților pentru mașini automate de spălat vase destinați consumatorilor, aceste substanțe ar trebui, în condiții normale de utilizare, să nu prezinte niciun risc sau să prezinte un risc mai scăzut pentru oameni și/sau pentru mediu. Prin urmare, pentru evaluarea acestor substanțe ar trebui să se recurgă, atunci când este oportun, la sistemul REACH (4).

(3)

În ceea ce privește interacțiunea între fosfați și alți compuși ai fosforului, este necesară definirea cu grijă a domeniului de aplicare și a nivelului limitării utilizării de fosfați în detergenții de rufe destinați consumatorilor și în detergenții pentru mașini automate de spălat vase destinați consumatorilor. Limitarea ar trebui să se aplice nu numai fosfaților, ci și tuturor compușilor fosforului, pentru a împiedica simpla înlocuire a altor compuși ai fosforului cu fosfați. Limitarea conținutului de fosfor ar trebui să fie suficient de redusă pentru a împiedica în mod eficient comercializarea formulelor de detergenți de rufe destinați consumatorilor pe bază de fosfați și, în același timp, suficient de mare pentru a autoriza prezența unei cantități minime de fosfonați necesari pentru formulele alternative.

(4)

În prezent, nu este adecvată extinderea limitărilor privind utilizarea fosfaților și a altor compuși ai fosforului în detergenții de rufe destinați consumatorilor și în detergenții pentru mașinile automate de spălat vase destinați consumatorilor la detergenții industriali și instituționali la nivelul Uniunii, deoarece nu sunt încă disponibile alternative viabile din punct de vedere economic și tehnic pentru utilizarea fosfaților în tipurile respective de detergenți. În ceea ce privește detergenții pentru mașini automate de spălat vase destinați consumatorilor, este probabil ca în viitorul apropiat să fie disponibile la o scară mai largă alternative la astfel de substanțe. Prin urmare, ar trebui să se prevadă o restricție în ceea ce privește utilizarea fosfaților în acești detergenți. O astfel de restricție ar trebui să se aplice de la o dată ulterioară până la care se preconizează că vor fi disponibile la scară largă alternative la fosfați, astfel încât să se stimuleze dezvoltarea de noi produse. De asemenea, ar trebui să se specifice un conținut maxim permis de fosfor pe baza dovezilor actuale, inclusiv a restricțiilor naționale existente cu privire la fosforul din detergenții pentru mașini automate de spălat vase destinați consumatorilor. Cu toate acestea, ar trebui să se prevadă că, înainte ca această restricție să devină aplicabilă în întreaga Uniune, Comisia ar trebui să realizeze o evaluare aprofundată cu privire la valoarea-limită pe baza celor mai recente date disponibile și, dacă se justifică, să prezinte o propunere legislativă. Această evaluare ar trebui să includă impactul pe care îl au asupra mediului, a industriei și a consumatorilor detergenții pentru mașini automate de spălat vase destinați consumatorilor cu valori ale concentrației de fosfor mai mari și mai mici decât valoarea-limită stabilită în anexa VIa și alternativele la aceștia, ținându-se seama de aspecte precum costul, disponibilitatea, puterea de curățare și impactul asupra tratării apei reziduale.

(5)

Unul dintre obiectivele prezentului regulament constă în protejarea mediului prin reducerea eutrofizării cauzate de fosforul din detergenții utilizați destinați consumatorilor. Prin urmare, statele membre care deja au impus unele restricții asupra fosforului din detergenții pentru mașini automate de spălat vase destinați consumatorilor nu ar trebui să fie obligate să adapteze aceste restricții înainte ca restricția la nivelul Uniunii să devină aplicabilă. În plus, ar fi de dorit ca statelor membre să li se permită să introducă treptat restricțiile prevăzute în prezentul regulament, cât mai curând posibil.

(6)

Pentru îmbunătățirea lizibilității, ar trebui inclusă o definiție a termenului „curățare” în Regulamentul (CE) nr. 648/2004 în loc să se facă trimitere la standardul ISO relevant și, de asemenea, ar trebui incluse definiții pentru „detergent de rufe destinat consumatorilor” și „detergent pentru mașini automate de spălat vase destinat consumatorilor”. De asemenea, ar trebui să se clarifice definiția pentru „introducere pe piață” și să se includă o definiție pentru „punere la dispoziție pe piață”.

(7)

Pentru furnizarea unor informații precise în cel mai scurt timp, ar trebui modernizat modul în care Comisia publică listele autorităților competente și ale laboratoarelor acreditate.

(8)

În vederea adaptării Regulamentului (CE) nr. 648/2004 la progresele științifice și tehnice, a introducerii de dispoziții privind detergenții pe bază de solvenți și a introducerii de limite de concentrație individuale adecvate bazate pe riscurile existente pentru parfumurile alergene, competența de a adopta acte în conformitate cu articolul 290 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene ar trebui delegată Comisiei în ceea ce privește modificarea anexelor la regulamentul respectiv care sunt necesare pentru realizarea acestor obiective. Este deosebit de important ca, în cursul lucrărilor sale pregătitoare, Comisia să organizeze consultări adecvate, inclusiv la nivel de experți. Comisia, atunci când pregătește și elaborează acte delegate, ar trebui să asigure o transmitere simultană, în timp util și adecvată a documentelor relevante către Parlamentul European și Consiliu.

(9)

Statele membre ar trebui să stabilească norme privind sancțiunile aplicabile în cazurile de încălcare a Regulamentului (CE) nr. 648/2004 și să se asigure că acestea sunt puse în aplicare. Sancțiunile respective ar trebui să fie eficiente, proporționale și cu efect de descurajare.

(10)

Este necesar să se prevadă o aplicare întârziată a restricțiilor stabilite în prezentul regulament, pentru a li se permite operatorilor economici, în special întreprinderilor mici și mijlocii, să realizeze alte formule pentru detergenții de rufe destinați consumatorilor și pentru detergenții pentru mașini automate de spălat vase destinați consumatorilor pe bază de fosfați prin utilizarea unor alternative, în cadrul ciclului lor obișnuit de înnoire a formulelor, în vederea minimizării costurilor.

(11)

Deoarece obiectivele prezentului regulament, și anume reducerea contribuției fosfaților din detergenții destinați consumatorilor la riscurile de eutrofizare, diminuarea costurilor eliminării fosfaților în stațiile de epurare a apelor reziduale și asigurarea bunei funcționări a pieței interne a detergenților de rufe destinați consumatorilor și a detergenților pentru mașini automate de spălat vase destinați consumatorilor, nu pot fi realizate în mod satisfăcător de către statele membre deoarece măsurile naționale care conțin specificații tehnice diferite nu pot asigura o îmbunătățire generală a calității apei care traversează granițele naționale și, în consecință, pot fi realizate mai bine la nivelul Uniunii, aceasta poate adopta măsuri, în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este prevăzut la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este enunțat în articolul respectiv, prezentul regulament nu depășește ceea ce este necesar pentru atingerea acestor obiective.

(12)

Prin urmare, Regulamentul (CE) nr. 648/2004 ar trebui modificat în consecință,

1.

La articolul 1 alineatul (2), a treia și a patra liniuță se înlocuiesc cu următorul text și se adaugă o a cincea liniuță:

2.

Articolul 2 se modifică după cum urmează:

3.

Se introduce următorul articol:

„Articolul 4a

Limitări ale conținutului de fosfați și de alți compuși ai fosforului

Detergenții enumerați în anexa VIa care nu respectă limitările conținutului de fosfați și de alți compuși ai fosforului stabilite în anexa respectivă nu mai pot fi introduși pe piață din datele prevăzute în anexa menționată.”

4.

La articolul 8, alineatul (4) se înlocuiește cu următorul text:

„(4)   Comisia pune la dispoziția publicului listele autorităților competente menționate la alineatul (1) și a laboratoarelor acreditate menționate la alineatul (2).”

5.

La articolul 11, alineatul (4) se înlocuiește cu următorul text:

„(4)   În plus, pe ambalajul detergenților de rufe destinați consumatorilor și al detergenților pentru mașini automate de spălat vase destinați consumatorilor se trec informațiile prevăzute în anexa VII secțiunea B.”

6.

La articolul 12 se elimină alineatul (3).

7.

Articolele 13 și 14 se înlocuiesc cu următorul text:

„Articolul 13

Adaptarea anexelor

(1)   Comisia este împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 13a pentru a introduce modificările necesare adaptării anexelor I-IV, VII și VIII la progresele științifice și tehnice. Comisia utilizează, în măsura în care este posibil, standardele europene.

(2)   Comisia este împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 13a pentru a introduce modificările necesare adaptării anexelor la prezentul regulament în ceea ce privește detergenții pe bază de solvenți.

(3)   Atunci când Comitetul Științific pentru Siguranța Consumatorului fixează limite de concentrație individuale bazate pe riscurile existente pentru parfumurile alergene, Comisia adoptă acte delegate în conformitate cu articolul 13a pentru a adapta în consecință limita de 0,01 % stabilită în anexa VII secțiunea A.

Articolul 13a

Exercitarea delegării

(1)   Competența de a adopta acte delegate este conferită Comisiei în condițiile prevăzute în prezentul articol.

(2)   Competența de a adopta acte delegate menționată la articolul 13 se conferă Comisiei pe o perioadă de cinci ani de la 19 aprilie 2012. Până la 19 iulie 2016, Comisia prezintă un raport privind delegarea de competențe. Delegarea de competențe se prelungește tacit cu perioade de timp identice, cu excepția cazului în care Parlamentul European sau Consiliul se opun prelungirii respective cel târziu cu trei luni înainte de încheierea fiecărei perioade.

(3)   Delegarea de competențe menționată la articolul 13 poate fi revocată oricând de Parlamentul European sau de Consiliu. O decizie de revocare pune capăt delegării de competențe specificată în decizia respectivă. Decizia produce efecte din ziua care urmează datei publicării acesteia în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene sau de la o dată ulterioară menționată în decizie. Decizia nu aduce atingere actelor delegate care sunt deja în vigoare.

(4)   De îndată ce adoptă un act delegat, Comisia îl notifică simultan Parlamentului European și Consiliului.

(5)   Un act delegat adoptat în temeiul articolului 13 intră în vigoare numai în cazul în care nici Parlamentul European și nici Consiliul nu au formulat obiecțiuni în termen de două luni de la notificarea acestuia către Parlamentul European și Consiliu sau în cazul în care, înaintea expirării termenului respectiv, Parlamentul European și Consiliul au informat Comisia că nu vor formula obiecțiuni. Respectivul termen se prelungește cu 2 luni la inițiativa Parlamentului European sau a Consiliului.

Articolul 14

Clauza de liberă circulație

(1)   Statele membre nu interzic, nu restrâng și nu împiedică punerea la dispoziție pe piață a detergenților și/sau a agenților tensioactivi pentru detergenți care respectă cerințele prezentului regulament din motivele enumerate în prezentul regulament.

(2)   Statele membre pot menține sau adopta norme naționale cu privire la restricțiile referitoare la conținutul de fosfați și de alți compuși ai fosforului în detergenții pentru care anexa VIa nu stabilește restricții privind conținutul, atunci când acest lucru se justifică în special din motive precum protecția sănătății publice sau a mediului și când există alternative viabile din punct de vedere tehnic și economic.

(3)   Statele membre pot menține normele naționale aflate în vigoare la 19 martie 2012 referitoare la restricțiile privind conținutul de fosfați și de alți compuși ai fosforului în detergenții pentru care restricțiile stabilite în anexa VIa nu au devenit încă aplicabile. Astfel de măsuri naționale existente sunt comunicate Comisiei până la 30 septembrie 2012 și pot rămâne în vigoare până la data la care se aplică restricțiile prevăzute în anexa VIa.

(4)   De la 19 martie 2012 până la 31 decembrie 2016, statele membre pot adopta norme naționale care pun în aplicare restricția privind conținutul de fosfați și alți compuși ai fosforului prevăzută la punctul 2 din anexa VIa, atunci când acest lucru se justifică în special din motive precum protecția sănătății publice sau a mediului și când există alternative viabile din punct de vedere tehnic și economic. Statele membre comunică astfel de măsuri Comisiei în conformitate cu Directiva 98/34/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 iunie 1998 referitoare la procedura de furnizare de informații în domeniul standardelor, reglementărilor tehnice și al normelor privind serviciile societății informaționale (5).

(5)   Comisia pune la dispoziția publicului lista măsurilor naționale menționate la alineatele (3) și (4).

8.

La articolul 15, alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text:

„(1)   În cazul în care un stat membru are motive întemeiate să considere că un anumit detergent, deși respectă cerințele prezentului regulament, constituie un risc pentru siguranța sau sănătatea oamenilor sau a animalelor sau un risc pentru mediu, acesta poate adopta toate măsurile provizorii corespunzătoare, proporționale cu natura riscului, pentru a se asigura că detergentul în cauză nu mai prezintă riscul respectiv sau este retras de pe piață ori este retrimis la producător într-un termen rezonabil sau că disponibilitatea sa este restrânsă în orice alt mod.

Statul membru în cauză informează de îndată celelalte state membre și Comisia cu privire la aceasta și prezintă motivele deciziei sale.”

9.

Articolul 16 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 16

Raport

(1)   Până la 31 decembrie 2014, Comisia evaluează prin intermediul unei analize detaliate, ținând seama de informațiile din partea statelor membre cu privire la conținutul de fosfor din detergenții pentru mașini automate de spălat vase destinați consumatorilor introduși pe piață pe teritoriile lor și luând în considerare toate informațiile științifice existente sau noi pe care le are la dispoziție referitoare la substanțele utilizate în formulele care conțin fosfați și în formulele alternative, dacă restricția prevăzută la punctul 2 din anexa VIa ar trebui modificată. Evaluarea respectivă include o analiză a impactului pe care îl au asupra mediului, a industriei și a consumatorilor detergenții pentru mașini automate de spălat vase destinați consumatorilor cu valori ale concentrației de fosfor mai mari și mai mici decât valoarea-limită prevăzută în anexa VIa, ținându-se seama de aspecte precum costul, disponibilitatea, puterea de curățare și impactul asupra tratării apei reziduale. Comisia transmite respectiva evaluare amănunțită Parlamentului European și Consiliului.

(2)   În plus, în cazul în care Comisia consideră, pe baza analizei detaliate menționate la alineatul (1), că este necesară revizuirea restricției privind fosfații și alți compuși ai fosfatului utilizați în detergenții pentru mașini automate de spălat vase destinați consumatorilor, aceasta prezintă o propunere legislativă corespunzătoare până la 1 iulie 2015. Orice astfel de propunere trebuie să fie menită să reducă la minimum impactul negativ pe care îl au toți detergenții pentru mașinile automate de spălat vase destinați consumatorilor asupra mediului, ținând seama totodată de toate costurile economice identificate în respectiva analiză detaliată. Cu excepția cazului în care Parlamentul European și Consiliul, pe baza unei astfel de propuneri, adoptă o decizie în sens contrar până la 31 decembrie 2016, valoarea-limită prevăzută la punctul 2 din anexa VIa devine valoarea-limită a conținutului de fosfor din detergenții pentru mașini automate de spălat vase destinați consumatorilor de la data prevăzută la acel punct.”

10.

Articolul 18 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 18

Sancțiuni

Statele membre stabilesc normele privind sancțiunile aplicabile în cazul încălcării prezentului regulament și iau toate măsurile necesare pentru a asigura punerea în aplicare a acestora. Acestea pot include măsuri care permit autorităților competente din statele membre să împiedice punerea la dispoziție pe piață a detergenților sau a agenților tensioactivi pentru detergenți care nu respectă dispozițiile prezentului regulament. Sancțiunile stabilite trebuie să fie eficiente, proporționale și cu efect de descurajare. Statele membre comunică fără întârziere Comisiei aceste prevederi, precum și orice altă modificare ulterioară care afectează prevederile respective.

Normele respective includ măsuri care permit autorităților competente din statele membre să rețină transporturile de detergenți care nu respectă dispozițiile prezentului regulament.”

11.

Textul din anexa la prezentul regulament se introduce ca anexa VIa la Regulamentul (CE) nr. 648/2004.

12.

Anexa VII se modifică după cum urmează:

30.3.2012   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 94/22

(1)

Crearea unei piețe integrate a plăților electronice în euro, fără a se face distincția între plățile naționale și cele transfrontaliere, este necesară pentru buna funcționare a pieței interne. În acest scop, zona unică de plăți în euro (denumită în continuare „SEPA”) vizează dezvoltarea de servicii de plată comune la nivelul Uniunii, care urmează să înlocuiască serviciile naționale de plată actuale. Ca rezultat al introducerii de standarde, reguli și practici de plată comune și deschise și prin intermediul procesării integrate a plăților, SEPA urmează să ofere persoanelor fizice și juridice din Uniune servicii de plată în euro sigure, la prețuri avantajoase, fiabile și ușor de utilizat. Acestea ar trebui să se aplice plăților din cadrul SEPA la nivel național și internațional, în temeiul acelorași condiții de bază și cu aceleași drepturi și obligații, indiferent de locul în care se află pe teritoriul Uniunii. SEPA ar trebui realizată astfel încât să faciliteze accesul nou veniților pe piață și dezvoltarea de noi produse și să creeze condiții favorabile pentru intensificarea concurenței în domeniul serviciilor de plată, pentru o dezvoltare nestânjenită și pentru o implementare rapidă la nivelul Uniunii a inovațiilor în materie de plăți. Prin urmare, îmbunătățirea economiilor de scară, creșterea eficienței operaționale și consolidarea concurenței ar trebui să determine o presiune pentru scăderea prețurilor serviciilor de plată electronică în euro pe baza celor mai bune produse. Efectele acesteia ar trebui să fie semnificative în special în statele membre unde plățile sunt relativ costisitoare, în comparație cu alte state membre. Tranziția către SEPA nu ar trebui să fie însoțită de o creștere generală a prețurilor pentru utilizatorii serviciilor de plată (denumiți în continuare „USP”) în general și pentru consumatori în special. În schimb, în cazul în care USP este un consumator, ar trebui încurajat principiul potrivit căruia nu se percep comisioane mai mari. Comisia va continua să monitorizeze evoluția prețurilor în sectorul plăților și este invitată să prezinte o analiză anuală în acest sens.

(2)

Succesul SEPA este foarte important din punct de vedere economic și politic. SEPA este în deplină concordanță cu Strategia Europa 2020, care vizează o economie mai inteligentă, a cărei prosperitate decurge din inovare și dintr-o utilizare mai eficientă a resurselor disponibile. Atât Parlamentul European, prin rezoluțiile sale din 12 martie 2009 (4) și din 10 martie 2010 (5) referitoare la implementarea SEPA, cât și Consiliul, în concluziile adoptate la 2 decembrie 2009, au subliniat importanța realizării unei migrări rapide către SEPA.

(3)

Directiva 2007/64/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 noiembrie 2007 privind serviciile de plată în cadrul pieței interne (6) asigură un bază juridică modernă pentru crearea unei piețe interne de plăți în cadrul căreia SEPA este un element fundamental.

(4)

Regulamentul (CE) nr. 924/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 septembrie 2009 privind plățile transfrontaliere în Comunitate (7) prevede la rândul său o serie de măsuri de facilitare a realizării SEPA, precum extinderea principiului egalității comisioanelor la operațiunile transfrontaliere de debitare directă și accesibilitatea în cazul operațiunilor de debitare directă.

(5)

Eforturile de autoreglementare ale sectorului bancar european prin inițiativa SEPA nu s-au dovedit suficiente pentru a impulsiona migrarea concertată către scheme de transfer de credit și de debitare directă la nivelul întregii Uniuni, atât pe componenta ofertei, cât și pe cea a cererii. Mai precis, interesele consumatorilor și ale altor utilizatori nu au fost luate în considerare în mod suficient și nici transparent. Vocea tuturor părților interesate ar trebui să se facă auzită. Mai mult, acest proces de autoreglementare nu a fost supus unor mecanisme corespunzătoare de guvernanță, fapt care poate explica parțial adoptarea lentă la nivelul componentei cererii. Deși recenta înființare a Consiliului SEPA reprezintă o îmbunătățire semnificativă pentru guvernanța proiectului SEPA, guvernanța rămâne încă, în mod fundamental și formal, sub autoritatea principală a Consiliului European al Plăților (CEP). Comisia ar trebui, prin urmare, să revizuiască acordurile privind guvernanța pentru întreg proiectul SEPA înainte de sfârșitul anului 2012 și, dacă este cazul, să prezinte o propunere în acest sens. Această revizuire ar trebui să analizeze, printre altele, componența CEP, interacțiunea dintre CEP și o structură de guvernanță superioară, cum ar fi Consiliul EPA, precum și rolul acestei structuri superioare.

(6)

Numai o migrare rapidă și cuprinzătoare către sistemele de transfer de credit și de debitare directă la nivelul întregii Uniuni este de natură să genereze toate beneficiile unei piețe a plăților integrate, pentru a se putea elimina costurile ridicate generate de operarea simultană a produselor tradiționale și a SEPA. Prin urmare, ar trebui stabilite reguli care să acopere executarea tuturor operațiunilor de transfer de credit și de debitare directă în euro pe teritoriul Uniunii. Totuși, în această etapă nu ar trebui să se acopere și operațiunile prin card, deoarece standardele comune pentru plata prin card în Uniune sunt încă în curs de elaborare. Remiterea de bani, plățile procesate intern, operațiunile de plată de mare valoare, plățile între prestatorii de servicii de plată (PSP) în cont propriu și plățile de pe telefonul mobil sau orice alte mijloace de telecomunicații sau dispozitive digitale sau IT nu ar trebui să fie guvernate de respectivele reguli, deoarece aceste servicii de plată nu sunt comparabile cu transferul de credit sau cu debitarea directă. În cazul în care se utilizează un card de plată la punctul de vânzare sau alt dispozitiv, cum ar fi un telefon mobil, ca mijloc de a iniția o operațiune de plată, fie la punctul de vânzare, fie la distanță, operațiune care are ca rezultat direct un transfer de credit sau o debitare directă spre sau dintr-un cont de plăți identificat prin numărul național existent de cont bancar de bază (basic bank account number – BBAN) sau prin numărul internațional de cont bancar (international bank account number – IBAN), respectiva operațiune de plată ar trebui, cu toate acestea, inclusă. În plus, date fiind caracteristicile specifice ale plăților procesate prin intermediul sistemelor de plăți de mare valoare, și anume caracterul lor prioritar, urgent și, în principal, valoarea lor mare, nu este potrivit ca prezentul regulament să acopere astfel de plăți. Această excludere nu ar trebui să se refere și la plățile cu debitare directă, decât dacă plătitorul a solicitat explicit ca plata să fie direcționată printr-un sistem de plăți de mare valoare.

(7)

Actualmente există mai multe servicii de plată, majoritatea fiind destinate plăților prin internet, care utilizează IBAN și codul de identificare comercială (BIC) și se bazează pe transfer de credit sau pe debitare directă, dar au și caracteristici suplimentare. Se anticipează extinderea acestor servicii dincolo de actualele frontiere naționale și îndeplinirea de către acestea a nevoii consumatorilor de a beneficia de servicii de plată inovatoare, sigure și ieftine. Pentru a nu exclude aceste servicii de pe piață, termenele limită pentru transferurile de credit și debitările directe prevăzute de prezentul regulament ar trebui să se aplice numai transferului de credit sau debitării directe aflate la baza tranzacțiilor respective.

(8)

Pentru marea majoritate a operațiunilor de plată efectuate în Uniune, este posibil să se identifice un cont unic de plăți folosind doar IBAN, fără specificarea suplimentară a BIC-ului. Reflectând această realitate, băncile dintr-o serie de state membre au stabilit deja un registru, o bază de date sau alte mijloace tehnice pentru a identifica BIC-ul corespunzător unui anumit IBAN. BIC-ul este necesar doar într-un număr mic și limitat de cazuri. Este nejustificat și extrem de dificil ca toți plătitorii și beneficiarii plăților de pe teritoriul Uniunii să fie obligați să furnizeze mereu BIC-ul pe lângă IBAN pentru numărul mic de cazuri în care acest cod este în prezent necesar. O abordare mult mai simplă ar fi ca PSP și alte părți să soluționeze și să elimine cazurile în care un cont de plăți nu poate fi identificat fără echivoc prin IBAN. Prin urmare, ar trebui dezvoltate mijloacele tehnice necesare pentru ca toți utilizatorii să poată identifica fără echivoc un cont de plăți prin IBAN.

(9)

Pentru ca o operațiune de transfer de credit să fie efectuată, contul de plăți al beneficiarului plății trebuie să fie accesibil. Prin urmare, pentru a încuraja adoptarea acestor servicii de transfer de credit și de debitare directă la nivelul Uniunii, ar trebui stabilită, pe tot teritoriul Uniunii, obligația de accesibilitate. Pentru îmbunătățirea transparenței, este oportun să se consolideze această obligație și obligația de accesibilitate pentru debitările directe, deja stabilită prin Regulamentul (CE) nr. 924/2009, într-un act unic. Toate conturile de beneficiar accesibile pentru un transfer de credit național ar trebui să fie accesibile și în cadrul unei scheme de transfer de credite la nivelul Uniunii. Toate conturile de plătitor accesibile pentru operațiunile naționale de debitare directă ar trebui să fie accesibile și în cadrul unei scheme de debitare directă la nivelul Uniunii. Această accesibilitate ar trebui să fie aplicabilă indiferent dacă un PSP decide să participe sau nu la un anumită schemă de transfer de credit sau de debitare directă.

(10)

Interoperabilitatea tehnică este o condiție prealabilă a concurenței. Pentru a crea o piață integrată a sistemelor de plăți electronice în euro, este esențial ca procesarea operațiunilor de transfer de credit și de debitare directă să nu fie împiedicată de norme comerciale și obstacole tehnice cum ar fi participarea obligatorie la mai mult de un sistem pentru compensarea plăților transfrontaliere. Operațiunile de transfer de credit și de debitare directă ar trebui să fie efectuate în temeiul unei scheme ale cărei reguli de bază să fie acceptate de PSP reprezentând majoritatea PSP din majoritatea statelor membre și care să constituie majoritatea PSP din Uniune și care să fie aceleași pentru operațiunile de transfer de credit și de debitare directă naționale și pentru cele transfrontaliere. Dacă pentru procesarea acestor plăți există mai mult de un sistem de plăți, aceste sisteme ar trebui să fie interoperabile, prin utilizarea standardelor din Uniune și internaționale, pentru ca toți USP și toți PSP să se poată bucura de buna derulare a plăților de retail în euro din Uniune.

(11)

Având în vedere caracteristicile specifice ale pieței întreprinderilor, deși schemele de transfer de credit sau de debitare directă între întreprinderi trebuie să respecte toate celelalte dispoziții ale prezentului regulament, inclusiv aplicarea de norme identice pentru operațiunile transfrontaliere și pentru cele naționale, cerința ca la schemă să participe majoritatea PSP din majoritatea statelor membre ar trebui să se aplice doar în măsura în care este necesar ca PSP care oferă servicii de transfer de credit sau de debitare directă între întreprinderi să reprezinte majoritatea PSP din majoritatea statelor membre în care sunt disponibile astfel de servicii și să constituie majoritatea PSP care oferă astfel de servicii în cadrul Uniunii.

(12)

Este esențial să se determine cerințele tehnice care să stabilească fără echivoc condițiile pe care trebuie să le respecte schemele de plăți la nivelul întregii Uniuni, care urmează a fi elaborate în cadrul unor demersuri corespunzătoare în materie de guvernanță, pentru a putea asigura interoperabilitatea dintre sistemele de plăți. Aceste cerințe tehnice nu ar trebui să restricționeze flexibilitatea și inovarea, ci ar trebui să fie deschise și neutre față de noi evoluții și îmbunătățiri ale pieței de plăți. Cerințele tehnice ar trebui concepute ținând cont de caracteristicile transferului de credit și ale debitării directe, în special în ceea ce privește elementele de date conținute în mesajul aferent plății.

(13)

Este important să se ia măsuri pentru a consolida încrederea USP în utilizarea unor astfel de servicii, în special în cazul debitărilor directe. Astfel de măsuri ar trebui să permită plătitorilor să le ceară PSP aferenți să limiteze încasarea prin debitare directă la o anumită sumă sau o anumită periodicitate și să stabilească liste pozitive sau negative specifice ale beneficiarilor plăților. În cadrul instituirii schemelor de debitare directă la nivelul Uniunii, este adecvat ca de aceste controale să poată beneficia consumatorii. Cu toate acestea, pentru punerea în aplicare practică a acestor controale asupra beneficiarilor plăților, este important ca PSP să poată efectua controale pe baza IBAN-ului și, pentru o perioadă de tranziție și doar când va fi necesar, pe baza BIC-ului sau pe baza altui cod unic de identificare al unui anumit beneficiar al plății. Alte drepturi relevante ale utilizatorilor sunt deja stabilite în Directiva 2007/64/CE și ar trebui garantate integral.

(14)

Standardizarea tehnică este o piatră de hotar pentru integrarea rețelelor precum piața plăților din UE. Utilizarea standardelor elaborate de organisme de standardizare europene sau internaționale ar trebui să fie obligatorie pentru toate tranzacțiile relevante, începând cu o dată stabilită. În contextul plăților, aceste standarde obligatorii sunt IBAN-ul, BIC-ul și standardul „ISO 20022 XML” pentru mesajele din domeniul serviciilor financiare. Prin urmare, utilizarea obligatorie a acestor standarde de către toți PSP reprezintă o condiție a interoperabilității complete în UE. Ar trebui promovată în special utilizarea obligatorie, acolo unde este cazul, a IBAN și BIC-ului printr-un proces amplu de comunicare și prin măsuri de facilitare în statele membre prin care să se permită o tranziție lină și facilă către transferurile de credit și debitările directe la nivelul întregii Uniuni, în special pentru consumatori. PSP ar trebui să poată conveni, bilateral sau multilateral, extinderea setului de bază de caractere latine pentru a suporta variațiile regionale ale mesajelor standard din cadrul SEPA.

(15)

Este extrem de important ca toate părțile interesate, în special cetățenii Uniunii, să fie informate în mod adecvat și în timp util, pentru a fi pe deplin pregătite pentru schimbările aduse de SEPA. Părțile-cheie implicate, cum ar fi PSP, administrațiile publice și băncile centrale naționale, precum și alți utilizatori mari de servicii de plată sistematice ar trebui, prin urmare, să realizeze campanii de informare specifice și pe scară largă, proporționale cu nevoile și ajustate intereselor destinatarilor, după caz, pentru a crește gradul de informare publică și pentru a pregăti cetățenii pentru migrarea la SEPA. Este nevoie, în special, ca cetățenii să fie familiarizați cu migrarea de la BBAN la IBAN. Comitetele naționale de coordonare pentru SEPA sunt cele mai îndreptățite să coordoneze astfel de campanii de informare.

(16)

Pentru a permite desfășurarea unui proces de tranziție concertat, care să fie clar și simplu pentru consumatori, este oportun să se stabilească un singur termen limită pentru migrare, până la care toate operațiunile de transfer de credit și de debitare directă ar trebui să respecte aceste cerințe tehnice, lăsând totodată piața deschisă evoluției și inovării.

(17)

Pentru o perioadă de tranziție, statele membre ar trebui să permită PSP să dea consumatorilor posibilitatea de a continua să utilizeze BBAN pentru operațiunile de plată naționale, cu condiția ca interoperabilitatea să fie asigurată prin convertirea tehnică și sigură a BBAN în codul unic de identificare respectiv al contului de plăți realizată de PSP în cauză. PSP nu ar trebui să perceapă niciun fel de comisioane directe sau indirecte și niciun fel de alte onorarii pentru acest serviciu.

(18)

Deși nivelul de dezvoltare a serviciilor de debitare directă și de transfer de credit diferă de la un stat membru la altul, un termen limită comun la finalul unei perioade adecvate de punere în aplicare, care să permită implementarea tuturor proceselor necesare, ar contribui la o migrare la SEPA coordonată, coerentă și integrată și ar împiedica existența unei SEPA cu două viteze, care ar cauza și mai multă confuzie în rândul consumatorilor.

(19)

PSP și USP ar trebui să li se acorde suficient timp pentru a se adapta la cerințele tehnice. Însă perioada de adaptare nu ar trebui să amâne în mod nejustificat beneficiile pentru consumatori sau să penalizeze eforturile operatorilor proactivi care au migrat deja spre SEPA. În ceea ce privește operațiunile de plată naționale și internaționale, PSP ar trebui să pună la dispoziția clienților de retail serviciile tehnice necesare prin care să asigure o tranziție armonioasă și în condiții de siguranță către cerințele tehnice stabilite în prezentul regulament.

(20)

Este important să se ofere sectorului de plăți securitate juridică în ceea ce privește modelele comerciale pentru debitările directe. Reglementarea comisioanelor de interschimb multilaterale (MIF) pentru debitările directe este esențială pentru crearea unui mediu echitabil între PSP și pentru a permite astfel dezvoltarea unei piețe unice a debitărilor directe. Astfel de comisioane, în cazul tranzacțiilor respinse, refuzate, returnate sau supuse reversării din cauză că nu pot fi executate sau pentru că fac obiectul unei procesări de excepție (așa-numitele „tranzacții R”, unde litera R poate însemna „respingeri”, „refuzuri”, „returnări”, „reversări”, „revocări” și „cereri de anulare”), ar putea contribui la alocarea eficientă a costurilor în cadrul pieței interne. Prin urmare, ar fi benefic pentru crearea unei piețe europene eficiente a debitărilor directe să se interzică MIF per tranzacție. Totuși, comisioanele ar trebui permise în cazul tranzacțiilor R, cu respectarea anumitor condiții. PSP trebuie să pună la dispoziția consumatorilor informații clare și inteligibile în ceea ce privește comisioanele percepute pentru tranzacțiile R, în interesul transparenței și al protecției consumatorului. În orice caz, normele privind tranzacțiile R nu trebuie să aducă atingere aplicării articolelor 101 și 102 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE). În plus, ar trebui remarcat faptul că, în general, debitările directe și plățile prin card au caracteristici diferite, în special în ceea ce privește un potențial mai mare pentru beneficiarii plăților de stimulare a utilizării unei debitări directe de către plătitori prin intermediul unui contract preexistent între beneficiarul plății și plătitor, în vreme ce pentru plățile prin card nu există un astfel de contract preexistent, iar operațiunea de plată este adesea un eveniment izolat și neregulat. Prin urmare, dispozițiile privind MIF pentru debitările directe nu aduc atingere analizei efectuate conform normelor de concurență ale Uniunii privind MIF pentru operațiunile de plată prin card. Serviciile suplimentare opționale nu sunt vizate de interdicțiile conform prezentului regulament atunci când diferă în mod clar și neechivoc de serviciile de bază de debitare directă și atunci când PSP și USP au deplina libertate de a oferi sau utiliza astfel de servicii. Totuși, acestea rămân sub rezerva normelor naționale și ale Uniunii în materie de concurență.

(21)

Prin urmare, posibilitatea aplicării MIF per tranzacție ar trebui limitată în timp pentru debitările directe naționale și transfrontaliere și ar trebui definite condiții generale pentru aplicarea comisioanelor de interschimb în cazul tranzacțiilor R.

(22)

Comisia ar trebui să monitorizeze nivelul comisioanelor aplicabile tranzacțiilor R în cadrul Uniunii. Comisioanele aplicabile tranzacțiilor R pe piața internă ar trebui să conveargă în timp pentru a nu varia de la un stat membru la altul într-o asemenea măsură încât să nu mai poată fi asigurate condiții echitabile de concurență.

(23)

În unele state membre există anumite servicii de plată tradiționale care sunt de fapt operațiuni de transfer de credit sau de debitare directă, dar care au particularități foarte restrânse, datorate adesea unor motive de ordin istoric sau juridic. Volumul operațiunilor derulate prin aceste servicii este în general neînsemnat. Aceste servicii, prin urmare, pot fi clasificate drept produse de nișă. O perioadă de tranziție pentru aceste produse de nișă, suficient de lungă pentru a minimaliza impactul migrării asupra USP, ar trebui să ajute ambele componente ale pieței să se axeze mai întâi pe migrarea majorității operațiunilor de transfer de credit și de debitare directă, permițând astfel concretizarea mai rapidă a rezultatelor unei piețe integrate a plăților în UE. În anumite state membre, există instrumente specifice de debitare directă, care par a fi foarte asemănătoare cu operațiunile de plată prin card, în sensul că plătitorul utilizează un card la punctul de vânzare pentru a iniția operațiunea de plată, însă operațiunea de plată de la bază este o debitare directă. În astfel de operațiuni de plată, cardul este utilizat numai ca mijloc de afișare pentru a facilita generarea electronică a mandatului, care trebuie semnat de plătitor la punctul de vânzare. Deși astfel de servicii de plată nu pot fi clasificate ca produse de nișă, este necesară o perioadă de tranziție pentru aceste servicii de plată din cauza volumului considerabil al tranzacțiilor. Pentru ca părțile interesate să poată implementa un substitut adecvat pentru SEPA, este necesar ca perioada de tranziție să aibă o durată suficientă.

(24)

Pentru funcționarea practică a pieței interne a plăților, este esențial să se asigure că plătitori precum consumatorii, agenții economici sau autoritățile publice pot transfera credit în conturi de plăți care sunt deținute de beneficiarii plăților ai căror PSP se află în alte state membre și care sunt accesibili în conformitate cu prezentul regulament.

(25)

Pentru a se garanta o trecere armonioasă la SEPA, o autorizare valabilă a beneficiarului plății de a executa debitările directe periodice într-o schemă tradițională ar trebui să rămână valabilă după scurgerea termenului de migrare stabilit prin prezentul regulament. O astfel de autorizare ar trebui considerată ca reprezentând consimțământul acordat prestatorului de servicii de plată al plătitorului de a executa debitările directe periodice cerute de beneficiarul plății, în conformitate cu prezentul regulament, în lipsa unei legislații naționale privind continuitatea valabilității mandatului sau acordurilor clienților de schimbare a mandatelor de debitare directă pentru a permite continuarea acestora. Cu toate acestea, drepturile consumatorilor trebuie protejate, iar în cazul în care un mandat de debitare directă existent are un drept necondiționat de rambursare, drepturile respective ar trebui păstrate.

(26)

Autoritățile competente ar trebui să fie împuternicite să își îndeplinească îndatoririle de monitorizare în mod eficient și să ia toate măsurile necesare, inclusiv să preia reclamațiile, pentru a se asigura că PSP respectă prezentul regulament. De asemenea, statele membre ar trebui să garanteze că pot fi depuse reclamații împotriva USP care nu respectă prezentul regulament și că prezentul regulament poate fi aplicat în mod eficient și eficace prin mijloace administrative sau judiciare. Pentru a încuraja respectarea prezentului regulament, autoritățile competente ale diverselor state membre ar trebui să coopereze între ele și, dacă este cazul, cu Banca Centrală Europeană (BCE) și cu băncile centrale naționale ale statelor membre și cu alte autorități competente relevante, cum ar fi Autoritatea europeană de supraveghere (Autoritatea bancară europeană) instituită prin Regulamentul (UE) nr. 1093/2010 al Parlamentului European și al Consiliului (ABE) (8), desemnate conform legislației Uniunii sau a legislației naționale aplicabile PSP.

(27)

Statele membre ar trebui să stabilească norme privind sancțiunile aplicabile în cazul încălcării prezentului regulament și ar trebui să se asigure că respectivele sancțiuni sunt eficiente, proporționale și cu efect de descurajare și că sunt aplicate. Respectivele sancțiuni nu ar trebui să se aplice consumatorilor.

(28)

Pentru a asigura remedierea situațiilor în care prezentul regulament a fost aplicat incorect sau în cazul apariției unor conflicte între USP și PSP legate de drepturile și obligațiile care decurg din prezentul regulament, statele membre ar trebui să instituie proceduri de contestare și reparație nejudiciare adecvate și eficace. Statele membre ar trebui să poată decide ca aceste proceduri să se aplice numai consumatorilor sau numai consumatorilor și microîntreprinderilor.

(29)

Comisia ar trebui să prezinte Parlamentului European, Consiliului, Comitetului Economic și Social European, ABE și BCE un raport privind aplicarea prezentului regulament. Raportul ar trebui să fie însoțit, după caz, de o propunere de modificare a prezentului regulament.

(30)

Pentru a garanta că cerințele tehnice pentru transferurile de credit și debitările directe în euro rămân actuale, competența de a adopta acte în conformitate cu articolul 290 din TFUE ar trebui să fie delegată Comisiei în ceea ce privește aceste cerințe tehnice. În Declarația (nr. 39) cu privire la articolul 290 din TFUE, anexată la Actul final al Conferinței interguvernamentale care a adoptat Tratatul de la Lisabona, Conferința a luat act de intenția Comisiei de a continua consultarea experților desemnați de statele membre pentru elaborarea proiectelor sale de acte delegate în domeniul serviciilor financiare, în conformitate cu practicile consacrate. Este deosebit de important ca, în timpul lucrărilor pregătitoare, Comisia să organizeze consultări adecvate și transparente, inclusiv cu BCE și cu toate părțile implicate. Atunci când pregătește și elaborează acte delegate, Comisia ar trebui să asigure o transmitere simultană, în timp util și adecvată a documentelor relevante către Parlamentul European și Consiliu.

(31)

Pentru că PSP aflați în statele membre a căror monedă nu este euro ar trebui să depună mai multe eforturi speciale în afara pieței de plăți pentru moneda lor națională, este necesar ca PSP să li se permită amânarea aplicării cerințelor tehnice pentru o anumită perioadă. Statele membre a căror monedă nu este euro ar trebui totuși să se conformeze cerințelor tehnice pentru a crea o zonă de plată europeană veritabilă, care să consolideze piața internă.

(32)

Pentru a asigura un sprijin public masiv pentru SEPA, este esențial să se garanteze un nivel ridicat de protecție a plătitorilor, în special în cazul operațiunilor de debitare directă. Schema actuală și numai paneuropeană de debitare directă pentru consumatori dezvoltată de CEP prevede dreptul de rambursare necondiționat și incontestabil pentru plățile autorizate într-o perioadă de opt săptămâni de la data la care fondurile au fost debitate, dar acest drept de rambursare este sub rezerva anumitor condiții conform articolelor 62 și 63 din Directiva 2007/64/CE. Având în vedere situația dominantă de pe piață și necesitatea de a asigura un nivel înalt de protecție a consumatorilor, impactul acestor prevederi ar trebui evaluat într-un raport pe care, conform articolului 87 din Directiva 2007/64/CE, Comisia îl va prezenta până la 1 noiembrie 2012 Parlamentului European, Consiliului, Comitetului Economic și Social European și BCE, însoțit, dacă este cazul, de o propunere de revizuire a respectivei directive.

(33)

Directiva 95/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 24 octombrie 1995 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date (9) se aplică prelucrării datelor cu caracter personal efectuate în conformitate cu prezentul regulament. Migrarea la SEPA și introducerea standardelor și a normelor comune pentru plăți ar trebui să respecte legislația națională privind protecția datelor personale sensibile în statele membre și să protejeze interesele cetățenilor Uniunii.

(34)

Mesajele financiare legate de plăți și transferuri în SEPA nu intră sub incidența Acordului din 28 iunie 2010 între Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii privind prelucrarea și transferul datelor de mesagerie financiară din Uniunea Europeană către Statele Unite ale Americii în cadrul Programului de urmărire a finanțărilor în scopuri teroriste (10).

(35)

Deoarece obiectivul prezentei directive, și anume acela de a stabili cerințe tehnice și comerciale aplicabile operațiunilor de transfer de credit și de debitare directă în euro, nu poate fi atins în mod satisfăcător de statele membre și, în consecință, având în vedere amploarea și efectele sale, poate fi mai bine realizat la nivelul Uniunii, aceasta poate adopta măsuri în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este prevăzut la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este enunțat în articolul respectiv, prezentul regulament nu depășește ceea ce este necesar pentru atingerea acestui obiectiv.

(36)

În conformitate cu articolul 5 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 924/2009, statele membre elimină obligațiile naționale de raportare pe bază de decontări ale PSP pentru statistica balanțelor de plăți aferente operațiunilor de plată ale clienților lor de până la 50 000 EUR. Colectarea de date legate de balanța de plăți pe bază de decontări apărute după finalul controalelor valutare și până în prezent constituie o sursă majoră de date, alături de altele, cum ar fi sondajele directe, care contribuie la statistici de o mare fiabilitate. De la începutul anilor 1990, unele state membre au optat să se bazeze mai mult pe informațiile raportate direct de către întreprinderi și gospodării decât pe date raportate prin intermediul băncilor în numele clienților. Deși raportarea pe bază de decontări reprezintă o soluție care, pentru ansamblul societății, reduce costul alcătuirii balanței de plăți, dar asigură statistici fiabile, în termeni strict legați de plățile transfrontaliere, menținerea unor astfel de raportări în unele state membre ar putea diminua eficiența și ar putea crește costurile. Deoarece scopul SEPA este reducerea costurilor plăților transfrontaliere, raportarea pe bază de decontări a balanței de plăți ar trebui eliminată complet.

(37)

Pentru creșterea securității juridice, este oportun să se alinieze termenele aplicabile comisioanelor de interschimb stabilite la articolul 7 din Regulamentul (CE) nr. 924/2009 la dispozițiile prevăzute de prezentul regulament.

(38)

Regulamentul (CE) nr. 924/2009 ar trebui, prin urmare, să fie modificat în mod corespunzător,

(a)

operațiunilor de plată efectuate între și în cadrul unor PSP, inclusiv agențiile sau sucursalele acestora în cont propriu;

(b)

operațiunilor de plată procesate și executate prin intermediul unor sisteme de plăți de mare valoare, excluzând operațiunile de debitare directă, pe care plătitorul nu a cerut explicit să fie transferate printr-un sistem de plăți de mare valoare;

(c)

operațiunilor de plată prin card sau dispozitiv similar, inclusiv operațiunilor de retragere de numerar, cu excepția cazului în care cardul de plată sau dispozitivul similar este folosit doar pentru a genera informația necesară pentru a realiza un transfer de credit sau o debitare directă într-un și dintr-un cont de plăți identificat prin BBAN sau IBAN;

(d)

operațiunilor de plată prin intermediul dispozitivelor de telecomunicații, digitale sau informatice, dacă aceste operațiuni de plată nu conduc la un transfer de credit sau la o debitare directă într-un și dintr-un cont de plăți identificat prin BBAN sau IBAN;

(e)

operațiunilor de remitere de bani, conform definiției de la articolul 4 alineatul (13) din Directiva 2007/64/CE;

(f)

operațiunilor de plată prin care este transferată monedă electronică, așa cum este definită la articolul 2 punctul 2 din Directiva 2009/110/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 septembrie 2009 privind accesul la activitate, desfășurarea și supravegherea prudențială a activității instituțiilor emitente de monedă electronică (11), cu excepția cazului în care astfel de operațiuni determină un transfer de credit sau o debitare directă într-un și dintr-un cont de plăți identificat prin BBAN sau IBAN.

1.

„transfer de credit” înseamnă un serviciu de plată național sau transfrontalier pentru creditarea unui cont de plăți al beneficiarului plății printr-o operațiune de plată sau o serie de astfel de operațiuni din contul unui plătitor de către PSP care deține contul de plăți al celui din urmă, pe baza unei instrucțiuni date de plătitor;

2.

„debitare directă” înseamnă un serviciu de plată național sau transfrontalier pentru debitarea unui cont de plăți al plătitorului, atunci când o operațiune de plată este inițiată de beneficiarul plății pe baza consimțământului plătitorului;

3.

„plătitor” înseamnă o persoană fizică sau juridică care deține un cont de plăți și permite executarea unui ordin de plată din respectivul cont de plăți sau, în cazul în care nu există un cont de plăți al plătitorului, o persoană fizică sau juridică care efectuează un ordin de plată în contul de plăți al unui beneficiar al plății;

4.

„beneficiar al plății” înseamnă persoana fizică sau juridică care deține un cont de plăți și care este destinatarul vizat al fondurilor care au făcut obiectul unei operațiuni de plată;

5.

„cont de plăți” înseamnă un cont deținut în numele unuia sau al mai multor utilizatori ai serviciilor de plată și care este folosit pentru executarea operațiunilor de plată;

6.

„sistem de plăți” înseamnă un sistem de transfer de fonduri, reglementat de prevederi formale și standardizate și de norme comune pentru procesarea, compensarea sau decontarea operațiunilor de plată;

7.

„schemă de plăți” înseamnă un set unic de norme, practici, standarde și/sau orientări de punere în aplicare convenite între PSP privind executarea operațiunilor de plată în Uniune și în interiorul statelor membre, separat de orice infrastructură sau sistem de plăți care sprijină funcționarea sa;

8.

„PSP” înseamnă un prestator de servicii de plată care se încadrează în oricare dintre categoriile menționate la articolul 1 alineatul (1) din Directiva 2007/64/CE, precum și persoanele fizice sau juridice menționate la articolul 26 din Directiva 2007/64/CE, fiind excluse acele organisme enumerate la articolul 2 din Directiva 2006/48/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 14 iunie 2006 privind inițierea și exercitarea activității instituțiilor de credit (12) care beneficiază de o derogare în temeiul articolului 2 alineatul (3) din Directiva 2007/64/CE;

9.

„utilizator al serviciilor de plată” (denumit în continuare „USP”) înseamnă persoana fizică sau juridică care folosește un serviciu de plată în calitate de plătitor sau de beneficiar al plății;

10.

„operațiune de plată” înseamnă acțiunea, inițiată de plătitor sau de beneficiarul plății, de a transfera fonduri între conturi de plăți în Uniune, indiferent de eventualele obligații de bază existente între plătitor și beneficiarul plății;

11.

„ordin de plată” înseamnă o dispoziție a plătitorului sau a beneficiarului plății către prestatorul său de servicii de plată prin care se solicită executarea unei operațiuni de plată;

12.

„comision de interschimb” înseamnă un comision plătit între PSP-ul plătitorului și PSP-ul beneficiarului plății pentru o debitare directă;

13.

„MIF” înseamnă un comision de interschimb multilateral supus unui acord între mai mult de doi PSP;

14.

„BBAN” înseamnă un identificator al numărului de cont de plăți, care identifică fără echivoc un cont individual de plăți la un PSP dintr-un stat membru și care poate fi utilizat numai pentru operațiuni de plată la nivel național, pentru operațiuni de plată transfrontaliere respectivul cont de plăți fiind identificat prin IBAN;

15.

„IBAN” înseamnă un identificator internațional al numărului de cont de plăți, care identifică fără echivoc un cont individual de plăți dintr-un stat membru, ale cărui elemente sunt prevăzute de Organizația Internațională de Standardizare (ISO);

16.

„BIC” înseamnă un cod de identificare comercială care identifică fără echivoc un PSP, ale cărui elemente sunt prevăzute de ISO;

17.

„standard ISO 20022 XML” înseamnă un standard de elaborare a mesajelor financiare electronice, astfel cum este definit de ISO, care înglobează reprezentarea fizică a operațiunilor de plată în sintaxa XML, conform normelor comerciale și orientărilor referitoare la implementarea schemelor la nivelul Uniunii pentru operațiunile de plată care intră sub incidența prezentului regulament;

18.

„sistem de plăți de mare valoare” înseamnă un sistem de plăți care are ca principal obiectiv procesarea, compensarea sau decontarea operațiunilor unice de plată prioritare și urgente, în principal, de valoare mare;

19.

„data decontării” înseamnă data la care obligațiile de transfer al fondurilor sunt îndeplinite între PSP-ul plătitorului și PSP-ul beneficiarului plății;

20.

„colectare” înseamnă o parte a unei operațiuni de debitare directă începând din momentul inițierii acesteia de către beneficiarul plății până la încheierea operațiunii prin debitarea contului de plăți al plătitorului;

21.

„mandat” înseamnă exprimarea consimțământului și a autorizării date de plătitor beneficiarului plății și (direct sau indirect prin intermediul beneficiarului plății) PSP-ul plătitorului pentru a permite beneficiarului plății să inițieze colectarea în vederea debitării contului de plăți specificat al plătitorului și pentru a permite PSP-ul plătitorului să se conformeze acestor instrucțiuni;

22.

„sistem de plăți de mică valoare” înseamnă un sistem de plăți al cărui scop principal este de a prelucra, a compensa sau a deconta operațiuni de transfer de credit sau de debitare directă, care sunt în general grupate în vederea transmiterii, sunt de valoare mică și au o prioritate scăzută, sistem care nu este un sistem de plăți de mare valoare;

23.

„microîntreprindere” înseamnă o întreprindere care, la momentul încheierii contractului de servicii de plată, este o întreprindere astfel cum este definită la articolul 1 și articolul 2 alineatele (1) și (3) din anexa la Recomandarea 2003/361/CE a Comisiei (13);

24.

„consumator” înseamnă o persoană fizică care acționează în alte scopuri decât activități comerciale sau profesionale în cadrul contractelor de servicii de plată;

25.

„tranzacție R” înseamnă o operațiune de plată care nu poate fi executată în mod adecvat de un PSP sau care face obiectul unei procesări de excepție, inter alia, din cauza lipsei de fonduri, revocării, unei sume inexacte sau unor date greșite, lipsei mandatului sau unui cont de plăți greșit sau închis;

26.

„operațiune de plată transfrontalieră” înseamnă o operațiune de plată inițiată de către un plătitor sau de către un beneficiar al plății, în cazul în care PSP-ul plătitorului și PSP-ul beneficiarului plății se află în state membre diferite;

27.

„operațiune de plată națională” înseamnă o operațiune de plată inițiată de către un plătitor sau de către un beneficiar al plății, în cazul în care PSP-ul plătitorului și PSP-ul beneficiarului plății se află în același stat membru;

28.

„parte de referință” înseamnă o persoană fizică sau juridică în numele căreia un plătitor efectuează o plată sau un beneficiar al plății primește o plată.

(a)

regulile lor sunt aceleași pentru operațiunile de transfer de credit naționale și transfrontaliere în cadrul Uniunii și, de asemenea, pentru debitările directe în cadrul Uniunii; și

(b)

participanții la schema de plăți reprezintă majoritatea PSP din majoritatea statelor membre și reprezintă majoritatea PSP din cadrul Uniunii, ținând seama doar de PSP care realizează transferuri de credit și, respectiv, debitări directe.

(a)

PSP trebuie să utilizeze numărul de identificare a contului de plăți specificat la punctul 1 litera (a) din anexă pentru identificarea conturilor de plăți indiferent de locul unde se află PSP;

(b)

PSP trebuie să utilizeze formate ale mesajelor specificate la punctul 1 litera (b) din anexă atunci când transmit operațiuni de plată altui PSP sau printr-un sistem de plăți de mică valoare;

(c)

PSP trebuie să garanteze că USP folosesc numărul de identificare a contului de plăți specificat la punctul 1 litera (a) din anexă pentru identificarea conturilor de plăți indiferent dacă PSP-ul plătitorului și PSP-ul beneficiarului plății ori doar PSP-ul din operațiunea de plată sunt situați în același stat membru sau în state membre diferite;

(d)

PSP trebuie să garanteze că, atunci când un USP care nu este consumator sau microîntreprindere inițiază sau primește transferuri de credite individuale sau debitări directe individuale care nu sunt transmise individual, dar care sunt grupate pentru a fi transmise, se utilizează formatele de mesaje specificate la punctul 1 litera (b) din anexă;

(a)

PSP-ul plătitorului trebuie să garanteze că plătitorul furnizează elementele de date specificate la punctul 2 litera (a) din anexă;

(b)

PSP-ul plătitorului trebuie să furnizeze elementele de date specificate la punctul 2 litera (b) din anexa către PSP-ul beneficiarului plății;

(c)

PSP-ul beneficiarului plății trebuie să furnizeze sau să pună la dispoziție beneficiarului plății elementele de date specificate la punctul 2 litera (d) din anexă.

(a)

PSP-ul beneficiarului plății trebuie să garanteze că:

(b)

PSP-ul beneficiarului plății trebuie să furnizeze PSP-ului plătitorului elementele de date specificate la punctul 3 litera (b) din anexă;

(c)

PSP-ul plătitorului trebuie să furnizeze sau să pună la dispoziție plătitorului elementele de date specificate la punctul 3 litera (c) din anexă;

(d)

plătitorul trebuie să aibă dreptul de a dispune PSP-ului său:

(a)

acordul vizează alocarea eficientă a costurilor unui PSP sau unui USP care a generat tranzacția R, după caz, ținând cont de existența costurilor tranzacției, și garantează faptul că plătitorului nu îi sunt percepute comisioane în mod automat și că i se interzice PSP să perceapă USP comisioane, pentru un anumit tip de tranzacție R, care depășesc costul suportat de PSP pentru astfel de tranzacții;

(b)

comisioanele sunt strict bazate pe costuri;

(c)

nivelul comisioanelor nu depășește costurile efective de prelucrare a unei tranzacții R de către cel mai eficient sau cei mai eficienți PSP comparabili care sunt parte reprezentativă la acordul multilateral în termeni de volum al tranzacțiilor și natură a serviciilor;

(d)

aplicarea comisioanelor în conformitate cu literele (a), (b) și (c) previne perceperea de către PSP a unor comisioane suplimentare legate de costurile acoperite de respectivele comisioane de interschimb din partea USP-urilor lor respectivi;

(e)

nu există alternativă practică și viabilă economic la acord care să conducă la o prelucrare la fel de eficientă sau și mai eficientă a tranzacțiilor R, la costuri egale sau mai mici pentru consumatori.

1.

La articolul 2, punctul 10 se înlocuiește cu următorul text:

2.

La articolul 3, alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text:

„(1)   Comisioanele percepute de un prestator de servicii de plată de la un utilizator de servicii de plată pentru plățile transfrontaliere sunt identice cu comisioanele percepute de acel prestator de servicii de plată de la utilizatorii de servicii de plată pentru plățile naționale corespunzătoare de aceeași valoare și în aceeași monedă.”

3.

Articolul 4 se modifică după cum urmează:

4.

La articolul 5, alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text:

„(1)   Începând cu 1 februarie 2016, statele membre elimină obligațiile naționale de raportare pe bază de decontări ale prestatorilor serviciilor de plată pentru statistica balanțelor de plăți aferente operațiunilor de plată ale clienților lor.”;

5.

Articolul 7 se modifică după cum urmează:

6.

Articolul 8 se elimină.

30.3.2012   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 94/38

(1)

Reformele succesive ale organizării comune a pieței laptelui și produselor lactate, integrate acum în Regulamentul (CE) nr. 1234/2007 al Consiliului din 22 octombrie 2007 de instituire a unei organizări comune a piețelor agricole și privind dispoziții specifice referitoare la anumite produse agricole („Regulamentul unic OCP”) (4), au vizat încurajarea orientării pe piață, și anume incitarea agricultorilor să se ghideze în privința naturii și volumului producției lor în funcție de semnalul prețurilor, în scopul consolidării poziției competitive a sectorului laptelui și a durabilității acestuia în contextul unor schimburi comerciale mondializate. Prin urmare, s-a decis creșterea treptată a cotelor, prin adoptarea Regulamentului (CE) nr. 72/2009 al Consiliului din 19 ianuarie 2009 privind modificările aduse politicii agricole comune prin modificarea Regulamentelor (CE) nr. 247/2006, (CE) nr. 320/2006, (CE) nr. 1405/2006, (CE) nr. 1234/2007, (CE) nr. 3/2008 și (CE) nr. 479/2008 și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 1883/78, (CEE) nr. 1254/89, (CEE) nr. 2247/89, (CEE) nr. 2055/93, (CE) nr. 1868/94, (CE) nr. 2596/97, (CE) nr. 1182/2005 și (CE) nr. 315/2007 (5) (reforma „bilanțului de sănătate” din 2008-2009), pentru a se asigura o tranziție armonioasă către suprimarea sistemului cotelor de lapte, programată pentru 2015.

(2)

În perioada 2007-2009 au avut loc evoluții excepționale pe piețele din sectorul laptelui și al produselor lactate, care au provocat, în cele din urmă, prăbușirea prețurilor în 2008-2009. La început, condițiile climatice extreme din Oceania au provocat o scădere semnificativă a stocurilor, urmată de o mărire rapidă și considerabilă a prețurilor. Deși stocurile începeau să se redreseze pe plan mondial, iar prețurile reveneau la niveluri mai normale, criza financiară și economică ce a urmat a afectat în mod negativ producătorii de lapte și produse lactate din Uniune, ceea ce a accentuat instabilitatea prețurilor. Scumpirea materiilor prime a provocat o creștere semnificativă a costului furajelor și a costurilor de producție, inclusiv a energiei. Ulterior, o scădere a cererii mondiale, precum și la nivelul Uniunii, inclusiv a cererii de lapte și produse lactate, în timp ce producția din Uniune era constantă, a dus la o prăbușire a prețurilor în Uniune, până la nivelul cel mai scăzut al plasei de siguranță. Acest declin marcat al prețurilor produselor lactate de bază nu s-a tradus prin prețuri reduse pentru produsele lactate la nivelul consumatorilor, ceea ce, în majoritatea țărilor și pentru majoritatea produselor din sectorul laptelui și al produselor lactate, a provocat o creștere a marjei brute a sectoarelor situate în aval și a blocat adaptarea cererii la scăderea prețurilor produselor de bază, încetinind redresarea prețurilor și exacerbând incidența scăderii prețurilor asupra producătorilor de lapte, ceea ce a periclitat viabilitatea multora dintre aceștia.

(3)

Ca răspuns la situația dificilă a pieții laptelui, în octombrie 2009 a fost constituit un grup de experți la nivel înalt („GNI”) în domeniul laptelui în scopul examinării dispozițiilor aplicabile sectorului laptelui și al produselor lactate, pe termen lung și mediu, care, în contextul suprimării cotelor de lapte, programată pentru 2015, ar contribui la stabilizarea pieței și a veniturilor producătorilor de lapte și la consolidarea transparenței în acest sector.

(4)

GNI a beneficiat de contribuții orale și scrise din partea marilor grupuri europene de operatori din lanțul de aprovizionare cu produse lactate, reprezentând agricultorii, unitățile de prelucrare a produselor lactate, comercianții cu produse lactate, comercianții în detaliu și consumatorii. GNI a beneficiat, de asemenea, de contribuții din partea experților universitari invitați, a reprezentanților unor țări terțe, a autorităților naționale în domeniul concurenței și a serviciilor Comisiei. La 26 martie 2010 a avut loc, de asemenea, o conferință a părților interesate din sectorul produselor lactate, care a permis unui număr mai mare de actori din lanțul de aprovizionare să își exprime punctele de vedere. La 15 iunie 2010, GNI și-a prezentat raportul. Acest raport conține o analiză a situației actuale a sectorului produselor lactate și o serie de recomandări concentrate pe relațiile contractuale, puterea de negociere a producătorilor, organizațiile interprofesionale sau interramură, transparență (inclusiv dezvoltarea în continuare a Instrumentului european de monitorizare a prețurilor), măsurile de piață și contractele futures, standardele de comercializare și etichetarea originii, precum și inovarea și cercetarea. În primă instanță, prezentul regulament abordează primele patru aspecte enumerate.

(5)

GNI a remarcat că sectoarele producției și prelucrării produselor lactate sunt foarte diferite de la un stat membru la altul. Se constată, de asemenea, situații foarte variate între operatorii și tipurile de operatori din interiorul fiecărui stat membru. Cu toate acestea, în multe cazuri concentrația cererii este scăzută, ceea ce conduce la un dezechilibru al puterii de negociere în lanțul de aprovizionare dintre agricultorii și fabricanții de produse lactate. Acest dezechilibru poate duce la practici comerciale neloiale; în special, agricultorii ar putea să nu cunoască în momentul livrării prețul pe care îl vor primi pentru laptele lor, întrucât prețul este fixat adeseori cu mult mai târziu de către fabricile de produse lactate, pe baza valorii adăugate obținute, asupra căreia de multe ori agricultorii nu au nicio influență.

(6)

Există așadar o problemă de repartiție a prețului de la un capăt la altul al lanțului, care afectează în special prețurile de la poarta fermei, care, în general, nu cresc în funcție de costurile de producție din ce în ce mai ridicate. Pe de altă parte, în cursul anului 2009, oferta de lapte nu s-a adaptat rapid la scăderea cererii. Într-adevăr, în anumite state membre mari producătoare de lapte, agricultorii au reacționat la scăderea prețurilor producând mai mult decât în anii precedenți. Valoarea adăugată în cadrul lanțului de aprovizionare cu produse lactate s-a concentrat tot mai mult în sectoarele situate în aval, îndeosebi în cazul fabricilor de produse lactate și al comercianților cu amănuntul, prețul plătit de consumatorul final nefiind oglindit de prețul plătit producătorilor de lapte. Toți actorii din lanțul de aprovizionare cu produse lactate, inclusiv sectorul distribuției, ar trebui să fie încurajați să abordeze aceste dezechilibre.

(7)

În cazul fabricilor de produse lactate, volumul de lapte care le este livrat în cursul sezonului nu este întotdeauna bine planificat. Chiar și în cazul fabricilor de produse lactate constituite în cooperative – care sunt deținute de agricultori, care posedă instalații de prelucrare și care prelucrează 58 % din laptele crud din Uniune) – există posibilitatea unei deficiențe de adaptare a ofertei la cerere: agricultorii sunt obligați să livreze totalitatea cantităților lor de lapte cooperativei lor, iar aceasta este obligată să accepte tot laptele respectiv.

(8)

Utilizarea unor contracte scrise care respectă anumite condiții de formă, încheiate înainte de livrare, conținând elemente de bază, este puțin răspândită. Totuși, astfel de contracte ar putea contribui la consolidarea responsabilității operatorilor din lanțul produselor lactate și la sporirea sensibilizării la necesitatea de a lua în considerare în mai mare măsură semnalele pieței, la ameliorarea repartiției prețurilor și la adaptarea ofertei la cerere, precum și la evitarea anumitor practici comerciale neloiale.

(9)

În absența unei reglementări la nivelul Uniunii referitoare la aceste contracte, statele membre au posibilitatea, în cadrul propriului lor drept al contractelor, să impună obligativitatea încheierii unor astfel de contracte, cu condiția respectării dreptului Uniunii, îndeosebi în ceea ce privește buna funcționare a pieței interne și organizarea comună a pieței. Având în vedere diversitatea situațiilor care există în privința dreptului contractelor în Uniune, este indicat ca, în interesul principiului subsidiarității, o astfel de decizie să rămână la latitudinea statelor membre. Ar trebui să se aplice condiții egale tuturor livrărilor de lapte crud pe un anumit teritoriu. Prin urmare, dacă un stat membru stabilește că orice livrare de lapte crud pe teritoriul său, efectuată de un agricultor către un prelucrător, trebuie să se facă în baza unui contract scris între părți, această obligație ar trebui să se aplice și livrărilor de lapte crud provenit din alte state membre, dar nu este necesar să se aplice livrărilor către alte state membre. În conformitate cu principiul subsidiarității, statele membre ar trebui să fie cele care decid dacă să solicite primului cumpărător să îi facă o ofertă scrisă unui agricultor pentru a încheia un astfel de contract.

(10)

Pentru a se asigura că respectivele contracte sunt conforme unor standarde minime adecvate și pentru a garanta buna funcționare a pieței interne și a organizării comune a pieței, este necesar să se stabilească anumite condiții de bază la nivel UE pentru utilizarea acestor contracte. Toate aceste condiții de bază ar trebui însă negociate în mod liber. Totuși, pentru a consolida stabilitatea pieței produselor lactate și a posibilităților de desfacere pentru producătorii de lapte în anumite state membre unde utilizarea unor contracte pe termen extrem de scurt este destul de răspândită, ar trebui să li se permită statelor membre să stabilească o durată minimă care să fie inclusă în astfel de contracte și/sau oferte. Cu toate acestea, o astfel de durată minimă ar trebui impusă numai în cazul contractelor dintre primii cumpărători și producătorii de lapte sau al ofertei făcute de primii cumpărători producătorilor de lapte. În plus, aceasta nu ar trebui să dăuneze bunei funcționări a pieței interne și producătorii de lapte ar trebui să fie liberi să renunțe la o astfel de durată minimă sau să o refuze. Este important ca una dintre condițiile de bază să fie ca prețul datorat pentru livrare să poată fi stabilit în contract, la alegerea părților contractante, ca preț fix sau preț variabil în funcție de factori determinați, precum volumul și calitatea sau compoziția laptelui crud livrat, fără a exclude posibilitatea ca un singur contract să conțină o combinație între prețul de bază pentru un anumit volum și un preț care poate fi modificat în cazul unui volum suplimentar de lapte crud livrat.

(11)

Cooperativele de fabricanți de produse lactate care dețin, în statutele lor sau în normele și deciziile întemeiate pe acestea, dispoziții cu efecte similare celor din condițiile de bază pentru contracte prevăzute în prezentul regulament ar trebui să fie scutite, în interesul simplității, de obligația existenței unui contract scris.

(12)

Pentru îmbunătățirea eficacității sistemului bazat pe contracte menționat anterior, în cazurile în care colectarea laptelui de la agricultori și livrarea lui către unitățile prelucrătoare sunt efectuate de către intermediari, statelor membre ar trebui să li se dea posibilitatea de a aplica sistemul respectiv și intermediarilor în cauză.

(13)

Articolul 42 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) dispune că normele Uniunii privind concurența se aplică producției și comerțului produselor agricole numai în măsura stabilită de Parlamentul European și de Consiliu în cadrul articolului 43 alineatul (2) din TFUE, care dispune la rândul său stabilirea unei organizări comune a piețelor agricole.

(14)

Pentru a asigura o dezvoltare durabilă a producției și pentru a asigura, astfel, agricultorilor din sectorul produselor lactate un nivel de trai echitabil, puterea lor de negociere față de unitățile de prelucrare a produselor lactate ar trebui să fie consolidată, ceea ce ar trebui să ducă la o repartizare mai echitabilă a valorii adăugate de-a lungul lanțului de aprovizionare. Prin urmare, pentru realizarea acestor obiective ale politicii agricole comune, ar trebui să se adopte o dispoziție, în temeiul articolului 42 și al articolului 43 alineatul (2) din TFUE, care să permită organizațiilor de producători constituite numai din agricultorii producători de produse lactate sau asociațiilor acestora să negocieze în mod colectiv clauzele contractelor, îndeosebi prețurile, cu o fabrică de produse lactate, pentru producția totală sau parțială a membrilor lor. Cu toate acestea, pentru a beneficia de respectiva dispoziție, ar trebui să fie eligibile numai organizațiile de producători care doresc și reușesc să fie recunoscute în temeiul articolului 122 din Regulamentul (CE) nr. 1234/2007. În plus, dispoziția în cauză nu ar trebui să se aplice organizațiilor de producători recunoscute, inclusiv cooperativelor, care prelucrează întreaga cantitate de lapte crud produsă de membrii săi, întrucât nu se efectuează nicio livrare de lapte crud către alți prelucrători. În plus, ar trebui prevăzută posibilitatea ca organizațiile de producători existente recunoscute în temeiul legislației naționale să fie recunoscute de facto în conformitate cu prezentul regulament.

(15)

Pentru a nu submina funcționarea efectivă a cooperativelor și pentru claritate ar trebui să se specifice că, în cazul în care calitatea de membru al unei cooperative implică o obligație în ceea ce privește o parte din sau toată producția de lapte a agricultorului respectiv, și anume aceea de a livra lapte crud în condițiile stabilite în cadrul statutelor cooperativei sau a normelor și deciziilor întemeiate pe acestea, condițiile respective nu ar trebui să facă obiectul unei negocieri prin intermediul unei organizații de producători.

(16)

În plus, în vederea menținerii unei concurențe efective pe piața produselor lactate, această posibilitate ar trebui să facă obiectul unor limite adecvate exprimate sub forma unui procent din producția din Uniune și din producția oricărui stat membru căruia i se aplică aceste negocieri. Limita exprimată sub forma unui procent din producția națională ar trebui să se aplice mai întâi volumului de lapte crud produs în statul membru producător sau în fiecare dintre statele membre producătoare. Aceeași limită procentuală ar trebui să se aplice, totodată, volumului de lapte crud livrat oricărui stat membru destinatar.

(17)

Având în vedere importanța denumirilor de origine protejată (DOP) și a indicațiilor geografice protejate (IGP), îndeosebi pentru regiunile rurale vulnerabile, și cu scopul a genera valoare adăugată și de a menține calitatea brânzeturilor, în special a celor care beneficiază de DOP și IGP, și în contextul expirării sistemului cotelor de lapte, ar trebui să li se permită statelor membre să aplice norme pentru a reglementa aprovizionarea cu astfel de brânzeturi produse în zona geografică definită. Normele ar trebui să se aplice întregii producții de brânzeturi vizate și ar trebui solicitate de o organizație interprofesională, de o organizație de producători sau de un grup, astfel cum prevede Regulamentul (CE) nr. 510/2006 al Consiliului din 20 martie 2006 privind protecția indicațiilor geografice și a denumirilor de origine ale produselor agricole și alimentare (6). O astfel de solicitare ar trebui sprijinită de o largă majoritate a producătorilor de lapte care să reprezinte o largă majoritate a volumului utilizat pentru brânzeturile respective, iar în cazul organizațiilor interprofesionale și al grupurilor, de o largă majoritate a producătorilor de brânzeturi care reprezintă o largă majoritate a producătorilor brânzeturilor respective. În plus, aceste norme ar trebui să fie supuse unor condiții stricte, în special pentru a evita denaturarea comerțului cu produse pe alte piețe și pentru a proteja drepturile minorităților. Statele membre ar trebui să publice fără întârziere normele adoptate și să notifice Comisia în acest sens, să asigure controale regulate și să abroge normele în cazul nerespectării lor.

(18)

Pentru organizațiile interprofesionale din anumite sectoare au fost introduse norme la nivelul Uniunii. Aceste organizații pot juca un rol apreciabil, facilitând dialogul între actorii din lanțul de aprovizionare și promovând cele mai bune practici și transparența pieței. Astfel de reguli, precum și dispozițiile care clarifică poziția respectivelor organizații în temeiul dreptului concurențial ar trebui să se aplice și în sectorul laptelui și al produselor lactate, cu condiția ca activitățile respectivelor organizații să nu denatureze concurența sau piața internă și să nu afecteze buna funcționare a organizării comune a piețelor agricole. Statele membre ar trebui să încurajeze toți actorii relevanți să devină membri ai organizațiilor interprofesionale.

(19)

Pentru a urmări evoluțiile pieței, Comisia are nevoie să obțină în timp util informații privind volumele de lapte crud livrate. Prin urmare, ar trebui să se adopte dispozițiile necesare pentru a asigura faptul că primul cumpărător comunică în mod regulat astfel de informații statelor membre și că statele membre notifică Comisia în acest sens.

(20)

Comisia are nevoie de asemenea de notificări din partea statelor membre în ceea ce privește negocierile contractuale, recunoașterea organizațiilor de producători, a asociațiilor acestora și a organizațiilor interprofesionale, precum și relațiile contractuale în sectorul laptelui și al produselor lactate, în vederea monitorizării și analizării punerii în aplicare a prezentului regulament, în special în vederea pregătirii rapoartelor privind dezvoltarea pieței produselor lactate pe care Comisia ar trebui să le prezinte Parlamentului European și Consiliului.

(21)

Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt justificate în contextul economic actual al pieței produselor lactate și în structura lanțului de aprovizionare. Prin urmare, acestea ar trebui să fie aplicate pe o perioadă suficient de lungă pentru a le permite să-și producă efectele pe deplin. Totuși, întrucât ele dispun de un domeniu larg de aplicare, aceste măsuri ar trebui să fie temporare și să facă obiectul unei reexaminări pentru a evalua modul lor de funcționare și a determina dacă este indicat să fie continuate. Chestiunea ar trebui să facă obiectul a două rapoarte ale Comisiei, care urmează a fi prezentate până la 30 iunie 2014 în cazul primului raport și până la 31 decembrie 2018 în cazul celui de al doilea raport, privind dezvoltarea pieței produselor lactate, îndeosebi în ceea ce privește stimulentele potențiale care vizează încurajarea agricultorilor de a încheia acorduri de producție comune.

(22)

Economia anumitor regiuni dezavantajate din Uniune depinde într-o foarte mare măsură de producția de lapte. Ca urmare a caracteristicilor specifice ale acestor regiuni, politicile generale trebuie adaptate pentru a răspunde nevoilor lor. Politica agricolă comună conține deja măsuri specifice pentru aceste regiuni dezavantajate. Măsurile de politică suplimentare stabilite în prezentul regulament ar putea contribui la consolidarea poziției producătorilor de lapte în aceste regiuni. Aceste efecte ar trebui, totuși, evaluate în rapoartele menționate mai sus pe baza cărora Comisia ar trebui să prezinte, dacă este necesar, propuneri Parlamentului European și Consiliului.

(23)

Pentru a asigura faptul că obiectivele și responsabilitățile organizațiilor de producători și ale asociațiilor organizațiilor de producători din sectorul laptelui și al produselor lactate sunt definite în mod clar, competența de a adopta acte în conformitate cu articolul 290 din TFUE ar trebui delegată Comisiei în ceea ce privește condițiile privind recunoașterea organizațiilor transnaționale de producători și a asociațiilor transnaționale de organizații de producători, normele privind stabilirea și condițiile de acordare a sprijinului administrativ în cazul cooperării transnaționale și calcularea volumului de lapte crud care face obiectul negocierilor unei organizații de producători. Este deosebit de important ca, în cursul lucrărilor sale pregătitoare, Comisia să organizeze consultări adecvate, inclusiv la nivel de experți. Atunci când pregătește și elaborează acte delegate, Comisia trebuie să asigure transmiterea simultană, la timp și adecvată a documentelor relevante către Parlamentul European și către Consiliu.

(24)

Pentru a asigura condiții unitare de punere în aplicare a prezentului regulament, Comisiei ar trebui să i se confere competențe de executare. Competențele de executare privind punerea în aplicare a condițiilor de recunoaștere a organizațiilor de producători și a asociațiilor acestora, precum și a organizațiilor interprofesionale, notificările organizațiilor respective cu privire la volumul de lapte crud acoperit de negocieri, notificările care trebuie redactate de statele membre către Comisie privind organizațiile în cauză și normele de reglementare a aprovizionării cu brânzeturile care beneficiază de DOP și IGP, normele detaliate privind acordurile, deciziile și practicile concertate în sectorul laptelui și al produselor lactate, conținutul, formatul și periodicitatea declarațiilor obligatorii în sectorul respectiv, anumite aspecte ale contractelor de livrare a laptelui crud de către agricultori și notificarea adresată Comisiei cu privire la opțiunile alese de statele membre în acest sens ar trebui exercitate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 februarie 2011 de stabilire a normelor și principiilor generale privind mecanismele de control de către statele membre al exercitării competențelor de executare de către Comisie (7).

(25)

Având în vedere competențele Comisiei cu privire la politica Uniunii în domeniul concurenței și caracterul deosebit al actelor respective, Comisia ar trebui să decidă, fără a aplica Regulamentul (UE) nr. 182/2011, dacă anumite acorduri și practici concertate din sectorul laptelui și al produselor lactate sunt incompatibile cu normele Uniunii în materie de concurență, precum și dacă pot avea loc negocieri purtate de o organizație a producătorilor cu privire la mai multe state membre și dacă anumite norme stabilite de statele membre pentru a reglementa aprovizionarea cu brânzeturi care beneficiază de DOP și IGP ar trebui abrogate.

(26)

Prin urmare, Regulamentul (CE) nr. 1234/2007 ar trebui modificat în consecință,

1.

La articolul 122 primul paragraf litera (a) se introduce următorul punct:

2.

La articolul 123 se adaugă următorul alineat:

„(4)   Statele membre pot să recunoască, de asemenea, organizațiile interprofesionale care:

3.

În partea II titlul II capitolul II se introduce următoarea secțiune:

„Secțiunea IIA

Norme privind organizațiile de producători și organizațiile interprofesionale din sectorul laptelui și al produselor lactate

Articolul 126a

Recunoașterea organizațiilor producătorilor și a asociațiilor acestora din sectorul laptelui și al produselor lactate

(1)   Statele membre recunosc ca organizații de producători din sectorul laptelui și al produselor lactate toate entitățile juridice sau părțile clar definite din cadrul entităților juridice care își depun candidatura în vederea recunoașterii, cu condiția:

(2)   În urma unei solicitări, statele membre pot recunoaște o asociație formată din organizații ale producătorilor recunoscute în sectorul laptelui și al produselor lactate în cazul în care statul membru în cauză consideră că asociația respectivă este capabilă să desfășoare în mod eficient toate activitățile desfășurate de o organizație recunoscută de producători și că aceasta îndeplinește condițiile prevăzute la alineatul (1).

(3)   Statele membre pot decide că organizațiile de producători care au fost recunoscute înainte de 2 aprilie 2012, în baza legislației naționale, și care îndeplinesc condițiile prevăzute la alineatul (1) din prezentul articol sunt considerate recunoscute ca organizații de producători în conformitate cu articolul 122 primul paragraf litera (a) punctul (iiia).

Organizațiile de producători care au fost recunoscute înainte de 2 aprilie 2012 în baza legislației naționale și care nu îndeplinesc condițiile prevăzute la alineatul (1) din prezentul articol își pot continua exercitarea activităților în conformitate cu legislația națională până la 3 octombrie 2012.

(4)   Statele membre:

Articolul 126b

Recunoașterea organizațiilor interprofesionale din sectorul laptelui și al produselor lactate

(1)   Statele membre pot recunoaște organizațiile interprofesionale din sectorul laptelui și al produselor lactate care:

(2)   Statele membre pot decide că organizațiile interprofesionale care au fost recunoscute înainte de 2 aprilie 2012, în baza legislației naționale, și care îndeplinesc condițiile stabilite la alineatul (1) sunt considerate recunoscute ca organizații interprofesionale în conformitate cu articolul 123 alineatul (4).

(3)   Atunci când utilizează opțiunea de a recunoaște o organizație interprofesională în conformitate cu alineatul (1) și/sau cu alineatul (2), statele membre:

Articolul 126c

Negocieri contractuale în sectorul laptelui și al produselor lactate

(1)   O organizație de producători din sectorul laptelui și al produselor lactate recunoscută în temeiul articolului 122 poate negocia, în numele producătorilor membri ai acesteia, cu privire la o parte sau la totalitatea producției lor colective, contractele de livrare a laptelui crud de la un producător la un prelucrător sau la un colector în sensul articolului 185f alineatul (1) al doilea paragraf.

(2)   Negocierile pot fi purtate de către o organizație de producători:

(3)   Prin derogare de la condițiile prevăzute la alineatul (2) litera (c) punctele (ii) și (iii), o organizație de producători poate negocia în temeiul alineatului (1), cu condiția ca volumul total de lapte crud care face obiectul negocierii respective pentru organizația de producători respectivă și care este produs sau livrat într-un stat membru care are o producție anuală totală de lapte crud mai scăzută de 500 000 de tone să nu depășească 45 % din producția totală națională a respectivului stat membru.

(4)   În sensul prezentului articol, trimiterile la organizațiile de producători includ, de asemenea, asociațiile unor astfel de organizații de producători.

(5)   În vederea aplicării alineatului (2) litera (c) și a alineatului (3), Comisia publică, prin mijloacele pe care le consideră adecvate și pe baza celor mai recente informații disponibile, cantitățile corespunzătoare producției de lapte crud din Uniune și din statele membre.

(6)   Prin derogare de la alineatul (2) litera (c) și de la alineatul (3), chiar dacă plafoanele stabilite nu au fost depășite, autoritatea de concurență vizată la al doilea paragraf de la prezentul alineat poate decide într-un caz individual că ar trebui să reinițieze sau să nu autorizeze o anumită negociere de către organizația de producători, în cazul în care consideră acest lucru necesar pentru a evita excluderea concurenței sau pentru a evita prejudicierea gravă a IMM-urilor prelucrătoare de lapte crud de pe teritoriul său.

În cazul negocierilor referitoare la mai multe state membre, decizia vizată la primul paragraf este luată de către Comisie, fără a pune în aplicare procedura menționată la articolul 195 alineatul (2) sau la articolul 196b alineatul (2). În alte cazuri, această decizie este adoptată de către autoritatea națională de concurență a statului membru la care se referă negocierile.

Deciziile menționate la prezentul alineat nu se aplică înainte de data notificării lor către întreprinderile în cauză.

(7)   În sensul prezentului articol:

(8)   Statele membre în care au loc negocieri în conformitate cu prezentul articol notifică Comisia cu privire la aplicarea alineatului (2) litera (f) și a alineatului (6).

Articolul 126d

Reglementarea ofertei de brânzeturi cu denumire de origine protejată sau indicație geografică protejată

(1)   La solicitarea unei organizații de producători recunoscute în temeiul articolului 122 primul paragraf litera (a), a unei organizații interprofesionale recunoscute în temeiul articolului 123 alineatul (4) sau a unui grup de operatori menționați la articolul 5 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 510/2006, statele membre pot stabili, pentru o perioadă limitată, norme de reglementare a ofertei de brânzeturi care beneficiază de o denumire de origine protejată sau de o indicație geografică protejată în temeiul articolului 2 alineatul (1) literele (a) și (b) din Regulamentul (CE) nr. 510/2006.

(2)   Normele menționate la alineatul (1) respectă condițiile stabilite la alineatul (4) și fac obiectul existenței unui acord prealabil între părți în zona geografică menționată la articolul 4 alineatul (2) litera (c) din Regulamentul (CE) nr. 510/2006. Un astfel de acord este încheiat între cel puțin două treimi din producătorii de lapte sau reprezentanții lor care reprezintă cel puțin două treimi din laptele crud produs pentru producția de brânzeturi menționată la alineatul (1) și, după caz, cel puțin două treimi din producătorii brânzeturilor respective care reprezintă cel puțin două treimi din brânzeturile produse în zona geografică menționată la articolul 4 alineatul (2) litera (c) din Regulamentul (CE) nr. 510/2006.

(3)   În sensul alineatului (1), în cazul brânzeturilor care beneficiază de o indicație geografică protejată, zona geografică de origine a laptelui crud astfel cum a fost stabilită în specificațiile produsului pentru brânzeturi este aceeași cu zona geografică menționată la articolul 4 alineatul (2) litera (c) din Regulamentul (CE) nr. 510/2006.

(4)   Normele menționate la alineatul (1):

(5)   Normele menționate la alineatul (1) se publică într-o publicație oficială a statelor membre în cauză.

(6)   Statele membre efectuează controale pentru a se asigura că condițiile stabilite la alineatul (4) sunt respectate și, în cazul în care autoritățile naționale competente descoperă că aceste condiții nu sunt respectate, abrogă normele menționate la alineatul (1).

(7)   Statele membre notifică Comisiei normele menționate la alineatul (1) pe care le-au adoptat. Comisia informează statele membre cu privire la toate notificările unor astfel de norme.

(8)   Comisia poate adopta oricând acte de punere în aplicare care să oblige un stat membru să abroge normele stabilite de respectivul stat membru în conformitate cu alineatul (1) în cazul în care Comisia constată că normele respective nu respectă condițiile stabilite la alineatul (4), că împiedică sau denaturează concurența într-o parte substanțială a pieței interne sau periclitează liberul schimb sau că realizarea obiectivelor stabilite la articolul 39 din TFUE este compromisă. Actele de punere în aplicare respective se adoptă fără a se aplica procedura menționată la articolul 195 alineatul (2) și la articolul 196b alineatul (2).

Articolul 126e

Competențele Comisiei în ceea ce privește organizațiile de producători și organizațiile interprofesionale din sectorul laptelui și al produselor lactate

(1)   Pentru a garanta faptul că obiectivele și responsabilitățile organizațiilor de producători și ale asociațiilor organizațiilor de producători din sectorul laptelui și al produselor lactate sunt definite în mod clar, astfel încât să contribuie la eficiența demersurilor organizațiilor respective fără a impune o sarcină inutilă, Comisia este împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 196a care stabilesc:

(2)   Comisia poate adopta acte de punere în aplicare prin care să se stabilească normele detaliate necesare pentru:

Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 196b alineatul (2).

4.

La articolul 175, cuvintele „sub rezerva dispozițiilor articolelor 176 și 177 din prezentul regulament” se înlocuiesc cu cuvintele „sub rezerva articolelor 176-177a din prezentul regulament”.

5.

Se introduce următorul articol:

„Articolul 177a

Acorduri, decizii și practici concertate în sectorul laptelui și al produselor lactate

(1)   Articolul 101 alineatul (1) din TFUE nu se aplică acordurilor, deciziilor și practicilor concertate ale organizațiilor interprofesionale recunoscute în scopul desfășurării activităților menționate la articolul 123 alineatul (4) litera (c) din prezentul regulament.

(2)   Alineatul (1) se aplică numai dacă:

(3)   Acordurile, deciziile sau practicile concertate nu pot intra în vigoare înainte de expirarea perioadei menționate la alineatul (2) litera (b).

(4)   Acordurile, deciziile și practicile concertate sunt, în orice condiții, declarate incompatibile cu normele din Uniune dacă:

(5)   În cazul în care, după expirarea termenului menționat la alineatul (2) litera (b), Comisia constată că nu au fost întrunite condițiile de aplicare a alineatului (1), aceasta ia o decizie, fără a aplica procedura menționată la articolul 195 alineatul (2) sau la articolul 196b alineatul (2), declarând articolul 101 alineatul (1) din TFUE aplicabil acordului, deciziei sau practicii concertate în cauză.

Decizia Comisiei nu se aplică înainte de data notificării acesteia organizației interprofesionale în cauză, cu condiția ca organizația interprofesională să fi furnizat informații corecte sau să nu fi abuzat de scutirea prevăzută la alineatul (1) de la prezentul articol.

(6)   În cazul acordurilor multianuale, notificarea pentru primul an este valabilă pentru anii următori ai acordului. Cu toate acestea, în acest caz, Comisia poate, din proprie inițiativă sau la solicitarea unui alt stat membru, să emită oricând o declarație de incompatibilitate.

(7)   Comisia poate adopta acte de punere în aplicare care stabilesc măsurile necesare pentru aplicarea uniformă a prezentului articol. Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 196b alineatul (2).”

6.

Articolul 184 se modifică după cum urmează:

7.

Se introduc următoarele articole:

„Articolul 185e

Declarații obligatorii în sectorul laptelui și al produselor lactate

Începând cu data de 1 aprilie 2015, primii cumpărători de lapte crud declară autorității naționale competente cantitatea de lapte crud care le-a fost livrată în cursul fiecărei luni.

În sensul prezentului articol și al articolului 185f, un «prim cumpărător» înseamnă o întreprindere sau grup care cumpără lapte de la producători pentru:

Statele membre notifică imediat Comisia cu privire la cantitatea de lapte crud menționată la primul paragraf.

Comisia poate adopta acte de punere în aplicare care stabilesc norme privind conținutul, formatul și periodicitatea unor astfel de declarații și măsuri referitoare la notificările statelor membre în conformitate cu prezentul articol. Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 196b alineatul (2).

Articolul 185f

Relații contractuale în sectorul laptelui și al produselor lactate

(1)   Dacă un stat membru decide că orice livrare de lapte crud pe teritoriul său a unui producător către un prelucrător de lapte crud trebuie să facă obiectul unui contract între părți și/sau decide că primii cumpărători trebuie să facă o ofertă scrisă de contract de livrare a laptelui crud de către agricultori, un astfel de contract și/sau o astfel de ofertă de contract îndeplinesc condițiile stabilite la alineatul (2).

În cazul în care statul membru decide că livrarea laptelui crud de către agricultori unui prelucrător de lapte crud trebuie să facă obiectul unui contract scris între părți, statul respectiv decide care etapă sau etape ale livrării laptelui crud trebuie să facă obiectul unui astfel de contract în cazul în care aceasta se face prin intermediul unuia sau mai multor colectori. În sensul prezentului articol, prin «colector» se înțelege o întreprindere care transportă lapte crud de la un producător sau de la alt colector la un prelucrător de lapte crud sau un alt colector, caz în care proprietatea laptelui crud este transferată de fiecare dată.

(2)   Contractul și/sau oferta de contract:

(3)   Prin derogare de la dispozițiile alineatului (1), nu este necesar să se încheie un contract și/sau o ofertă de contract atunci când laptele crud este livrat de un agricultor unei cooperative al cărei membru este agricultorul, dacă statutul cooperativei respective sau normele și deciziile prevăzute în cadrul acestui statut sau întemeiate pe acesta prevăd dispoziții având efecte similare prevederilor stabilite la alineatul (2) literele (a), (b) și (c).

(4)   Toate elementele contractelor de livrare a laptelui crud încheiate de către producători, colectori sau prelucrători de lapte crud, inclusiv elementele menționate la alineatul (2) litera (c), sunt negociate în mod liber între părți.

Prin derogare de la primul paragraf:

Paragraful al doilea nu aduce atingere dreptului agricultorului de a refuza o astfel de durată minimă, cu condiția ca refuzul să fie exprimat în scris. În acest caz, părțile sunt libere să negocieze toate elementele contractului, inclusiv elementele menționate la alineatul (2) litera (c).

(5)   Statele membre care utilizează posibilitățile menționate la acest articol notifică Comisia cu privire la modul de aplicare a acestora.

(6)   Comisia poate adopta acte de punere în aplicare care stabilesc măsurile necesare aplicării uniforme a alineatului (2) literele (a) și (b) și a alineatului (3) de la prezentul articol și măsuri referitoare la notificările statelor membre în conformitate cu prezentul articol. Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 196b alineatul (2).”

8.

În partea VII, la capitolul I se adaugă următoarele articole:

„Articolul 196a

Exercitarea delegării

(1)   Competența de a adopta acte delegate este conferită Comisiei în condițiile prevăzute la prezentul articol.

(2)   Competența de a adopta acte delegate menționată la articolul 126e alineatul (1) este conferită Comisiei pe o perioadă de cinci ani de la 2 aprilie 2012. Comisia prezintă un raport privind delegarea de competențe cu cel puțin nouă luni înainte de încheierea perioadei de cinci ani. Delegarea de competențe se prelungește tacit pentru perioade de timp identice, cu excepția cazului în care Parlamentul European sau Consiliul se opune unei astfel de prelungiri cel târziu cu trei luni înainte de sfârșitul fiecărei perioade.

(3)   Delegarea competențelor menționate la articolul 126e alineatul (1) poate fi revocată în orice moment de Parlamentul European sau de Consiliu. Decizia de revocare pune capăt delegării competențelor specificate în decizia respectivă. Aceasta produce efecte începând cu ziua următoare datei publicării deciziei în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene sau la o dată ulterioară specificată în decizie. Decizia nu aduce atingere valabilității niciunuia dintre actele delegate deja în vigoare.

(4)   Imediat după ce adoptă un act delegat, Comisia îl notifică simultan Parlamentului European și Consiliului.

(5)   Un act delegat adoptat în temeiul articolului 126e alineatul (1) intră în vigoare doar dacă Parlamentul European sau Consiliul nu a formulat nicio obiecțiune în termen de două luni de la notificarea actului respectiv Parlamentului European și Consiliului sau dacă, înainte de expirarea acestui termen, atât Parlamentul European, cât și Consiliul au informat Comisia că nu au obiecțiuni. Această perioadă se prelungește cu două luni la inițiativa Parlamentului European sau a Consiliului.

Articolul 196b

Procedura comitetului

(1)   Comisia este asistată de un comitet, denumit Comitetul pentru organizarea comună a piețelor agricole. Respectivul comitet este un comitet în înțelesul Regulamentului (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 februarie 2011 de stabilire a normelor și principiilor generale privind mecanismele de control de către statele membre al exercitării competențelor de executare de către Comisie (10).

(2)   Atunci când se face trimitere la prezentul alineat, se aplică articolul 5 din Regulamentul (UE) nr. 182/2011.

9.

La articolul 204 se adaugă următorul alineat:

„(7)   În ceea ce privește sectorul laptelui și al produselor lactate, articolul 122 primul paragraf litera (a) punctul (iiia), articolul 123 alineatul (4) și articolele 126a, 126b, 126e și 177a se aplică de la 2 aprilie 2012 până la 30 iunie 2020, iar articolele 126c, 126d, 185e și 185f se aplică de la 3 octombrie 2012 până la 30 iunie 2020.”

30.3.2012   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 94/49

„—

Βεβαίωση Εγγραφής Πολιτών Ε.Ε./Έγγραφο πιστοποίησης μόνιμης διαμονής πολίτη Ε.Ε. (certificat de domiciliu/certificat de domiciliu permanent)”,

„—

Βεβαίωση Εγγραφής Πολιτών Ε.Ε./Έγγραφο πιστοποίησης μόνιμης διαμονής πολίτη Ε.Ε. (certificat de reședință/certificat de reședință permanentă)”.

„—

Titre de séjour (titlu de sejur)”,

„—

Titre de séjour (permis de ședere)”.