ISSN 1830-3625 doi:10.3000/18303625.L_2011.211.ron |
||
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
L 211 |
|
Ediţia în limba română |
Legislaţie |
Anul 54 |
Cuprins |
|
II Acte fără caracter legislativ |
Pagina |
|
|
REGULAMENTE |
|
|
* |
||
|
* |
||
|
* |
||
|
* |
||
|
* |
||
|
|
RO |
Actele ale căror titluri sunt tipărite cu caractere drepte sunt acte de gestionare curentă adoptate în cadrul politicii agricole şi care au, în general, o perioadă de valabilitate limitată. Titlurile celorlalte acte sunt tipărite cu caractere aldine şi sunt precedate de un asterisc. |
II Acte fără caracter legislativ
REGULAMENTE
18.8.2011 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
L 211/1 |
REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) NR. 824/2011 AL CONSILIULUI
din 12 august 2011
de încheiere a redeschiderii parțiale a anchetei de revizuire intermediară a măsurilor antidumping privind importurile de folii din polietilenă tereftalată (PET) originare din India
CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1225/2009 al Consiliului din 30 noiembrie 2009 privind protecția împotriva importurilor care fac obiectul unui dumping din partea țărilor care nu sunt membre ale Comunității Europene (1) („regulamentul de bază”), în special articolul 9 și articolul 11 alineatele (3) și (6),
având în vedere propunerea prezentată de către Comisia Europeană („Comisia”) după consultarea Comitetului consultativ,
întrucât:
1. PROCEDURĂ
1.1. Măsurile existente
(1) |
Prin Regulamentul (CE) nr. 1676/2001 (2) („regulamentul inițial”), Consiliul a instituit o taxă antidumping definitivă la importurile de folii de polietilenă tereftalată („PET”) originare, între altele, din India. La 8 martie 2006, prin Regulamentul (CE) nr. 366/2006 al Consiliului (3) („regulamentul de modificare”) și în urma unei anchete de revizuire intermediară parțială, taxa antidumping la importurile de folii din PET originare din India a fost modificată. |
(2) |
La 6 noiembrie 2007, prin Regulamentul (CE) nr. 1292/2007 al Consiliului (4) („regulamentul de revizuire la expirarea măsurilor”) și ca urmare a revizuirii la expirarea măsurilor, a fost confirmată taxa antidumping definitivă la importurile de folii din PET originare din India. |
(3) |
MTZ Polyfilms Ltd. („MTZ Polyfilms”), un producător-exportator din India care a cooperat la efectuarea anchetelor menționate anterior, a obținut un nivel individual al taxei prin regulamentul inițial. Acest nivel al taxei a fost revizuit prin regulamentul de modificare. |
(4) |
La 19 mai 2006, MTZ Polyfilms a depus o cerere (5) la Tribunal („Tribunalul de Primă Instanță”, înainte de intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona), urmărind să obțină anularea regulamentului de modificare, în măsura în care acesta se aplică întreprinderii MTZ Polyfilms. |
(5) |
Prin hotărârea sa din data de 17 noiembrie 2009 în cauza T-143/06 (6), Tribunalul a anulat regulamentul de modificare, întrucât instituie o taxă antidumping în sarcina MTZ Polyfilms („hotărârea”). Tribunalul a constatat că adoptarea regulamentului de modificare a avut un temei juridic incorect. Tribunalul a considerat, în special, că articolul 11 alineatul (3) din regulamentul de bază nu poate servi drept temei juridic care să permită instituțiilor să nu aplice, la stabilirea prețului de export, metodologia prevăzută la articolul 2 alineatele (8) și (9) din regulamentul de bază. |
(6) |
La 13 mai 2011, prin Regulamentul (UE) nr. 469/2011 al Consiliului (7), taxa antidumping definitivă la importurile de folii din PET originare din India a fost modificată, având în vedere că la 9 martie 2011 expira taxa compensatorie aplicată în paralel. |
1.2. Redeschiderea parțială
(7) |
La data de 20 mai 2010, a fost publicată o comunicare (8) în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. În comunicare, părțile au fost informate asupra faptului că, în conformitate cu hotărârea Tribunalului menționată la considerentul 5, importurile în Uniunea Europeană de folii din PET fabricate de MTZ Polyfilms nu mai sunt supuse măsurilor antidumping instituite prin regulamentul de modificare și regulamentul de revizuire ca urmare a expirării măsurilor și că taxele antidumping definitive plătite în conformitate cu aceste regulamente pentru produsul în cauză fabricat de MTZ Polyfilms ar trebui să fie rambursate sau restituite. |
(8) |
De asemenea, comunicarea a redeschis parțial ancheta de revizuire intermediară a măsurilor antidumping privind importurile de folii din PET originare, între altele, din India, în vederea punerii în aplicare a hotărârii sus-menționate a Tribunalului în ceea ce privește MTZ Polyfilms. |
(9) |
În plus, prin aceeași comunicare, MTZ Polyfilms a fost invitată, în cazul în care consideră că aspectele evidențiate în constatări care au dus la adoptarea regulamentului de modificare, altele decât cele menționate la considerentul 5, nu mai erau valabile, să prezinte o cerere de reexaminare justificată în mod corespunzător, în conformitate cu dispozițiile articolului 11 alineatul (3) din regulamentul de bază. |
(10) |
Comisia a informat în mod oficial societatea MTZ Polyfilms, reprezentanții statului exportator, ceilalți producători-exportatori indieni care au cooperat în cadrul anchetei care a dus la adoptarea regulamentului de modificare și sectoarele relevante din Uniune cu privire la redeschiderea parțială a anchetei. Părțile interesate au avut posibilitatea de a-și face cunoscute punctele de vedere în scris și de a solicita să fie audiate în termenul fixat în comunicare. |
(11) |
Au fost primite observații din partea a doi producători-exportatori din India (unul dintre ei fiind partea direct interesată, și anume MTZ Polyfilms) și din partea sectorului relevant din Uniune. |
2. PUNEREA ÎN APLICARE A HOTĂRÂRII
2.1. Observație preliminară
(12) |
Ca observație preliminară, este important de remarcat faptul că MTZ Polyfilms nu a răspuns la invitația menționată la considerentul 9. |
2.2. Observațiile părților interesate
(13) |
MTZ Polyfilms a susținut că o redeschidere parțială a anchetei de revizuire este ilegală, întrucât nu există o dispoziție specifică în regulamentul de bază în temeiul căreia să existe posibilitatea de a se redeschide o anchetă. Aceeași societate a susținut, de asemenea, că trimiterea Comisiei din comunicarea menționată în considerentul 7 la hotărârea în cauza IPS („hotărârea IPS”) (9) a fost eronată, întrucât hotărârea în cauză avea drept obiect o procedură antidumping care a fost inițiată într-un cadru juridic diferit, întrucât, în conformitate cu regulamentul de bază în vigoare la momentul respectiv, o procedură antidumping consta în mai multe etape, care includeau ancheta inițială, precum și toate anchetele ulterioare de revizuire. Prin urmare, hotărârea IPS ar aborda posibilitatea de a se deschide o nouă anchetă în cadrul unei proceduri în desfășurare. Deosebirea dintre o procedură și o anchetă a fost eliminată din regulamentul de bază în 1995 și, în cazul de față, Comisia nu a inițiat o nouă anchetă în cadrul unei proceduri, ci a redeschis o anchetă care, conform MTZ Polyfilms, a fost deja încheiată prin instituirea măsurilor definitive. Conform MTZ Polyfilms, cauza IPS nu putea servi drept precedent, deoarece se baza pe Regulamentul (CEE) nr. 2423/88 al Consiliului din 11 iulie 1988 privind protecția împotriva importurilor care fac obiectul unui dumping și al unor subvenții din partea țărilor care nu sunt membre ale Comunității Economice Europene (10) („fostul regulament de bază”), în care nu se aplicau încă termenele obligatorii pentru încheierea unei anchete de revizuire, în special termenul maxim de 15 luni de la data inițierii. MTZ Polyfilms a afirmat că, în acest caz, termenul de 15 luni expirase la puțin timp după redeschiderea anchetei la 20 mai 2010, întrucât măsurile de modificare au fost instituite după mai mult de 14 luni de la data inițierii anchetei de revizuire intermediară parțială. În sfârșit, conform MTZ Polyfilms, hotărârea nu a impus măsuri de punere în aplicare, întrucât hotărârea este clară în toate aspectele materiale, simplă și fără nicio rezervă specifică și/sau o calificare de natură să anuleze regulamentul de modificare, în măsura în care se referea la importurile în Uniune de folii din PET fabricate de MTZ Polyfilms. |
(14) |
Un alt producător-exportator indian de folii din PET, care a cooperat în timpul revizuirii intermediare, a susținut că, întrucât la calcularea marjei sale de dumping instituțiile au aplicat o abordare identică celei care a fost condamnată de Tribunal în hotărârea sa, instituțiile ar trebui să revizuiască și metodologia de calcul al dumpingului acestei societăți, rezultatul fiind absența unei marje de dumping. |
(15) |
Sectorul relevant din Uniune a susținut că, având în vedere faptul că Tribunalul anulase regulamentul de modificare, în măsura în care acesta instituie o taxă antidumping asupra MTZ Polyfilms, taxa calculată și aplicată în 2001 ar trebui reinstituită, întrucât revizuirea intermediară evidențiase că MTZ Polyfilms practica în continuare dumpingul cu o marjă considerabilă. În această privință, revizuirea a arătat, de asemenea, existența unui sistem de eludare și de fraudare a originii și se presupune că exportatorii indieni recurgeau de mult timp la acest sistem. În plus, s-a constatat că există o uriașă capacitate excedentară în India și că, în mai multe alte piețe mondiale majore, există măsuri de protecție a comerțului împotriva foliilor din PET din India, ceea ce ar conduce în mod inevitabil la volume de import mai mari pe piața Uniunii de folii din PET fabricate de MTZ Polyfilms. |
(16) |
De asemenea, sectorul relevant din Uniune a solicitat Comisiei să asigure înregistrarea importurilor, deoarece se consideră că au fost îndeplinite cele două condiții pentru o astfel de înregistrare, prevăzute la articolul 10 alineatul (4) din regulamentul de bază. |
2.3. Analiza observațiilor
(17) |
În ceea ce privește presupusa ilegalitate a redeschiderii, se reamintește că, în hotărârea sa privind IPS, Tribunalul a recunoscut că, în cazurile în care o procedură cuprinde mai multe etape administrative, anularea uneia dintre aceste etape nu atrage după sine anularea întregii proceduri. Procedura antidumping este un exemplu de procedură care cuprinde mai multe etape. Prin urmare, anularea regulamentului de modificare în legătură cu o parte nu implică anularea întregii proceduri înainte de adoptarea regulamentului în cauză. În plus, în conformitate cu articolul 266 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), instituțiile Uniunii sunt obligate să respecte hotărârea. Acest lucru implică, de asemenea, posibilitatea de remediere a aspectelor regulamentului de modificare care au determinat anularea acestuia, fără modificarea părților necontestate care nu au fost afectate de hotărârea Curții de Justiție – astfel cum s-a susținut în cauza C-458/98 P (11) („cauza privind recursul IPS”). Având în vedere cele de mai sus, afirmația că nu există niciun temei juridic pentru redeschiderea parțială a anchetei de revizuire a fost considerat nefondată. |
(18) |
De asemenea, a fost considerat nefondat argumentul conform căruia introducerea termenelor pentru încheierea anchetelor antidumping obstrucționează Comisia să adopte abordarea urmată în cauza IPS. Se consideră că acest termen nu este relevant pentru punerea în aplicare a unei hotărâri a Curții de Justiție. Într-adevăr, un astfel de termen reglementează numai finalizarea anchetei inițiale de revizuire, de la data inițierii până la data acțiunii definitive, și nu se referă la nicio măsură ulterioară care ar trebui luată, de exemplu în urma unei reexaminări judiciare. Trebuie remarcat faptul că Tribunalul nu a pronunțat nicio hotărâre care aplică acest argument, întrucât ar fi imposibil să se finalizeze o anchetă antidumping care a fost anulată de Tribunal pentru a ține seama de constatările acestuia (astfel cum prevede articolul 266 din TFUE). Într-adevăr, hotărârea Tribunalului va fi întotdeauna pronunțată într-un moment în care termenul pentru desfășurarea anchetei expirase. |
(19) |
În ceea ce privește cererea celuilalt producător-exportator indian de folii din PET, se reamintește faptul că regulamentul de modificare a fost anulat de Tribunal numai în măsura în care acesta instituie o taxă antidumping asupra MTZ Polyfilms. În consecință, hotărârea nu constituie o bază pentru revizuirea abordării și/sau a calculelor cu privire la ceilalți producători-exportatori. Prin urmare, această cerere a trebuit să fie respinsă. |
(20) |
În ceea ce privește sectorul relevant din Uniune, menționat la considerentul 15, argumentele din considerentul 17 sunt la fel de valabile, de exemplu, jurisprudența a stabilit că, în cazul în care Curtea de Justiție hotărăște că s-a produs o ilegalitate, Comisia poate relua procedura de investigare chiar din momentul dinainte de comiterea ilegalității. Prin urmare, nu există nicio necesitate imediată de a se face uz de datele stabilite în prealabil, astfel cum a susținut sectorul relevant din Uniune. |
(21) |
În ceea ce privește cererea formulată de sectorul relevant din Uniune privind înregistrarea importurilor, pe baza informațiilor din cerere și în conformitate cu datele statistice de care dispune Comisia, s-a concluzionat că nu era îndeplinită condiția menționată la articolul 10 alineatul (4) litera (b) din regulamentul de bază, și anume creșterea substanțială a importurilor în cauză (a se vedea, de asemenea, considerentul 24). Prin urmare, cererea de înregistrare a fost respinsă. |
2.4. Ancheta
(22) |
Astfel cum se menționează la considerentul 5, Tribunalul a anulat regulamentul de modificare în ceea ce privește MTZ Polyfilms, întrucât a considerat că articolul 11 alineatul (3) din regulamentul de bază nu poate servi drept temei juridic care să permită instituțiilor, la stabilirea prețului de export, să se abată de la metodologia descrisă la articolul 2 alineatele (8) și (9) din regulamentul de bază. Se observă, de asemenea, faptul că toate constatările din regulamentul de revizuire, altele decât cele pe care Tribunalul le-a considerat eronate, rămân valabile din punct de vedere formal. Acest lucru se aplică, în special, constatării conform căreia au existat modificări semnificative privind împrejurările care justifică o modificare a taxei antidumping aplicabile societății MTZ Polyfilms. Prin urmare, acest aspect al revizuirii nu a fost reexaminat în cadrul procedurii actuale. În perioada anchetei de revizuire (PAR), MTZ Polyfilms a exportat în Uniunea Europeană produsul respectiv, în cadrul unui angajament de preț – aceste vânzări fiind conforme cu termenii angajamentului –, în sensul că prețurile depășeau prețurile minime convenite. În baza motivelor explicate în regulamentul de revizuire se confirmă că prețurile de export către Uniune în cursul anchetei de revizuire nu pot fi utilizate pentru calcularea marjei de dumping a MTZ Polyfilms. |
(23) |
Având în vedere cele de mai sus, prezenta anchetă s-a limitat la o analiză a faptelor de care aveau cunoștință instituțiile cu privire la activitățile de export ale MTZ. În acest sens, astfel cum a declarat Curtea de Justiție în hotărârea IPS, instituțiile, atunci când reiau o anchetă antidumping în urma unei hotărâri de anulare a regulamentului care instituie taxe antidumping, au dreptul de a ține seama de informațiile recente, inclusiv de informațiile ulterioare perioadei de anchetă inițială. De asemenea, din hotărârea IPS reiese că posibilitatea de a se ține seama de informațiile recente se aplică, de asemenea, revizuirilor, ca în cazul de față. |
(24) |
Se observă că, după intrarea în vigoare a regulamentului de modificare și în funcție de informațiile statistice disponibile, volumul importurilor de folii din PET fabricate de MTZ Polyfilms a scăzut puternic și chiar a încetat începând din 2008. Mai mult, Consiliul constată că hotărârea de anulare a regulamentului de revizuire în ceea ce privește MTZ Polyfilms a fost emisă la 17 noiembrie 2009. Comunicarea la care se face trimitere în considerentul 7, din care rezultă faptul că, după ce Tribunalul a pronunțat hotărârea, importurile de folii din PET fabricate de MTZ Polyfilms nu au mai fost supuse măsurilor antidumping, a fost publicată la 20 mai 2010. Aceasta înseamnă că, timp de peste un an, importurile respective au fost supuse numai taxelor compensatorii și taxelor vamale, și nu unei taxe antidumping. În acest context, datele culese în temeiul articolului 14 alineatul (6) din regulamentul de bază arată faptul că în cursul ultimilor ani nu au avut loc astfel de importuri. |
2.5. Concluzie
(25) |
Din perspectiva tuturor împrejurărilor menționate mai sus, în special aria restrânsă a anchetei în cauză care, în lumina hotărârii Tribunalului, nu a reexaminat constatările privind existența unor împrejurări care au suferit modificări și lipsa unui preț de export fiabil, Consiliul concluzionează că recalcularea marjei de dumping pentru MTZ Polyfilms și reinstituirea taxei antidumping la exporturile de benzi din folii din PET fabricate de MTZ Polyfilms ar fi inadecvate. Prin urmare, s-a ajuns la concluzia că ancheta de revizuire, care a fost inițiată în vederea punerii în aplicare a concluziilor Tribunalului, ar trebui să fie încheiată fără să se impună din nou o taxă. |
(26) |
Toate părțile în cauză au fost informate cu privire la faptele și considerentele esențiale pe baza cărora s-a intenționat încheierea redeschiderii parțiale a anchetei de revizuire intermediară a măsurilor antidumping privind importurile de folii din PET originare din India. Au fost primite observații din partea sectorului relevant care a reiterat, astfel cum s-a arătat deja la considerentul 15, faptul că ar trebui să se reinstituie asupra MTZ Polyfilms taxa individuală calculată și aplicată în 2001, exprimându-și în același timp opinia conform căreia scăderea exporturilor MTZ Polyfilms către UE nu înseamnă că, în viitor, nu ar fi posibil ca întreprinderea MTZ Polyfilms să practice un dumping cauzator de prejudicii. De asemenea, sectorul relevant din UE a subliniat că, recent, volumul global al importurilor din India de folii din PET a înregistrat o creștere. Observațiile din considerentul 15 au primit deja un răspuns la considerentul 20. În ceea ce privește comportamentul probabil al MTZ Polyfilms, se consideră că lipsa oricăror importuri de la această întreprindere, într-o perioadă de timp semnificativă, în care taxele suportate au fost scăzute, după cum se explică la considerentul 24, demonstrează în suficientă măsură că nu există posibilitatea ca MTZ Polyfilms să practice un dumping cauzator de prejudicii. Cu toate că importurile recente din India au crescut, importurile de la MTZ Polyfilms au rămas la zero, |
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
Articolul 1
(1) Redeschiderea parțială a anchetei de revizuire intermediară a măsurilor antidumping privind importurile de folii din polietilenă tereftalată (PET) originare din India și fabricate de MTZ Polyfilms se încheie.
(2) Importurile de folii din PET originare din India și fabricate de MTZ Polyfilms nu fac obiectul unei taxe antidumping în conformitate cu această procedură.
Articolul 2
Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.
Adoptat la Bruxelles, 12 august 2011.
Pentru Consiliu
Președintele
M. DOWGIELEWICZ
(1) JO L 343, 22.12.2009, p. 51.
(2) JO L 227, 23.8.2001, p. 1.
(4) JO L 288, 6.11.2007, p. 1.
(5) JO C 178, 29.7.2006, p. 34.
(6) Cauza T-143/06, MTZ Polyfilms/Consiliul, Rec., 2009, p. II-4133.
(7) JO L 129, 17.5.2011, p. 1.
(8) JO C 131, 20.5.2010, p. 3.
(9) Cauza T-2/95, Industrie des poudres sphériques/Consiliul, Rec., 1998, p. II-3939.
(10) JO L 209, 2.8.1988, p. 1.
(11) Cauza C-458/98 P, Industrie des poudres sphériques/Consiliul, Rec., 2000, p. I-8147.
18.8.2011 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
L 211/5 |
REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) NR. 825/2011 AL COMISIEI
din 12 august 2011
privind clasificarea anumitor mărfuri în Nomenclatura combinată
COMISIA EUROPEANĂ,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
având în vedere Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 al Consiliului din 23 iulie 1987 privind Nomenclatura tarifară și statistică și Tariful Vamal Comun (1), în special articolul 9 alineatul (1) litera (a),
întrucât:
(1) |
Pentru a asigura aplicarea uniformă a Nomenclaturii combinate anexate la Regulamentul (CEE) nr. 2658/87, este necesar să se adopte măsuri privind clasificarea mărfurilor menționate în anexa la prezentul regulament. |
(2) |
Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 stabilește regulile generale pentru interpretarea Nomenclaturii combinate. Aceste reguli se aplică, de asemenea, oricăror alte nomenclaturi bazate integral sau parțial pe aceasta sau care îi adaugă subdiviziuni suplimentare și care sunt stabilite prin dispoziții specifice ale Uniunii, în vederea aplicării de măsuri tarifare sau de altă natură privind comerțul cu mărfuri. |
(3) |
În temeiul acestor reguli generale, mărfurile descrise în coloana 1 a tabelului din anexă trebuie clasificate la codurile NC indicate în coloana 2, pe baza motivelor care figurează în coloana 3 a aceluiași tabel. |
(4) |
Este necesar să se prevadă posibilitatea invocării în continuare de către titular, în temeiul articolului 12 alineatul (6) din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului din 12 octombrie 1992 de instituire a Codului Vamal Comunitar (2), pentru o perioadă de trei luni, a informațiilor tarifare obligatorii care au fost furnizate de autoritățile vamale ale statelor membre în ceea ce privește clasificarea mărfurilor în Nomenclatura combinată, dar care nu sunt conforme cu dispozițiile prezentului regulament. |
(5) |
Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului codului vamal, |
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
Articolul 1
Mărfurile descrise în coloana 1 a tabelului din anexă se clasifică în Nomenclatura combinată la codurile NC indicate în coloana 2 a aceluiași tabel.
Articolul 2
Informațiile tarifare obligatorii furnizate de autoritățile vamale ale statelor membre care nu sunt conforme cu dispozițiile prezentului regulament pot fi invocate în continuare pentru o perioadă de trei luni, în temeiul articolului 12 alineatul (6) din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92.
Articolul 3
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.
Adoptat la Bruxelles, 12 august 2011.
Pentru Comisie, pentru președinte
Algirdas ŠEMETA
Membru al Comisiei
(2) JO L 302, 19.10.1992, p. 1.
ANEXĂ
Descrierea mărfurilor |
Clasificare Codul NC |
Motive |
(1) |
(2) |
(3) |
Copolimer stiren-butadienic în formă primară. Acest copolimer este fabricat prin amestecarea cauciucului stiren-butadienic (SBR) cu o rășină bogată în stiren. Produsul final constă într-un amestec de copolimeri stiren-butadienici, conținând minimum 65 % stiren în greutate. |
3903 90 90 |
Clasificarea se stabilește în conformitate cu regulile generale 1 și 6 pentru interpretarea Nomenclaturii combinate, cu notele 1, 4 și 6 de la capitolul 39, cu nota 4 litera (a) și litera (c) de la capitolul 40, cu nota 1 de subpoziție de la capitolul 39 și cu textul codurilor NC 3903, 3903 90 și 3903 90 90. Copolimerii stiren-butadienici conținând minimum 65 % stiren în greutate nu corespund definiției cauciucurilor sintetice, menționate la nota 4 litera (a) de la capitolul 40, întrucât aceste produse sunt vulcanizate cu sulf și nu îndeplinesc cerințele în ce privește alungirea și revenirea la starea inițială specificate în nota respectivă. În consecință, produsul trebuie clasificat la codul NC 3903 90 90, care cuprinde alți polimeri stirenici. |
18.8.2011 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
L 211/7 |
REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) NR. 826/2011 AL COMISIEI
din 12 august 2011
privind clasificarea anumitor mărfuri în Nomenclatura combinată
COMISIA EUROPEANĂ,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
având în vedere Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 al Consiliului din 23 iulie 1987 privind Nomenclatura tarifară și statistică și Tariful Vamal Comun (1), în special articolul 9 alineatul (1) litera (a),
întrucât:
(1) |
Pentru a asigura aplicarea uniformă a Nomenclaturii combinate anexate la Regulamentul (CEE) nr. 2658/87, este necesar să se adopte măsuri privind clasificarea mărfurilor menționate în anexa la prezentul regulament. |
(2) |
Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 stabilește regulile generale pentru interpretarea Nomenclaturii combinate. Aceste reguli se aplică, de asemenea, oricăror alte nomenclaturi bazate integral sau parțial pe aceasta sau care îi adaugă acesteia subdiviziuni suplimentare și care sunt stabilite prin dispoziții UE specifice, în vederea aplicării de măsuri tarifare sau de altă natură privind comerțul cu mărfuri. |
(3) |
În temeiul acestor reguli generale, mărfurile descrise în coloana 1 a tabelului din anexă trebuie clasificate la codurile NC indicate în coloana 2, pe baza motivelor care figurează în coloana 3 a aceluiași tabel. |
(4) |
Este necesar să se prevadă posibilitatea invocării în continuare de către titular, în temeiul articolului 12 alineatul (6) din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului din 12 octombrie 1992 de instituire a Codului Vamal Comunitar, pentru o perioadă de trei luni, a informațiilor tarifare obligatorii care au fost furnizate de autoritățile vamale ale statelor membre în ceea ce privește clasificarea mărfurilor în Nomenclatura combinată, dar care nu sunt conforme cu dispozițiile prezentului regulament (2). |
(5) |
Măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului Codului Vamal, |
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
Articolul 1
Mărfurile descrise în coloana 1 a tabelului din anexă se clasifică în Nomenclatura combinată la codurile NC indicate în coloana 2 a aceluiași tabel.
Articolul 2
Informațiile tarifare obligatorii furnizate de autoritățile vamale ale statelor membre care nu sunt conforme cu dispozițiile prezentului regulament pot fi invocate în continuare pentru o perioadă de trei luni, în temeiul articolului 12 alineatul (6) din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92.
Articolul 3
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.
Adoptat la Bruxelles, 12 august 2011.
Pentru Comisie, pentru președinte
Algirdas ŠEMETA
Membru al Comisiei
(2) JO L 302, 19.10.1992, p. 1.
ANEXĂ
Descrierea mărfurilor |
Clasificare (Cod NC) |
Motive |
||||||||||||||||||||||||
(1) |
(2) |
(3) |
||||||||||||||||||||||||
Tablete de diferite culori și cu forme de animale diverse, cu o greutate medie de aprox. 950 mg fiecare, destinate vânzării cu amănuntul, o tabletă având următoarea compoziție (% din masă):
O tabletă mai conține, de asemenea:
În plus, sunt prezente următoarele substanțe: acid stearic, acid maleic, stearat de magneziu, bisulfit de sodiu, gluten, ulei de semințe de bumbac, dioxid de siliciu, acid citric, gelatină, carbonat de calciu, monogliceride și digliceride, arome naturale și artificiale și coloranți alimentari. Doza zilnică recomandată înscrisă pe etichetă este de o tabletă pe zi. Conform etichetei, produsul este destinat consumului uman. |
2106 90 98 |
Clasificarea este stabilită de regulile generale 1 și 6 de interpretare a Nomenclaturii Combinate, de nota 1 la capitolul 29, de nota complementară 1 la capitolul 30 și de textul codurilor NC 2106, 2106 90 și 2106 90 98. Din cauza compoziției sale, produsul nu are caracteristicile unui produs zaharos clasificat la poziția 1704 [(a se vedea, de asemenea, Notele explicative la Sistemul Armonizat, Capitolul 17, litera b]. Din cauza prezenței unor substanțe neacoperite de nota 1 (a), (b), (c), (f) sau (g) la Capitolul 29, produsul trebuie exclus din acest capitol. Produsul nu îndeplinește condițiile notei complementare 1 de la Capitolul 30 deoarece nu se fac precizări privind utilizarea sa pentru anumite boli specifice, afecțiuni sau simptomele acestora și, prin urmare, nu poate fi clasificat la poziția 3004. Având în vedere caracteristicile produsului, acesta trebuie clasificat la poziția 2106, ca preparat alimentar. |
18.8.2011 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
L 211/9 |
REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) NR. 827/2011 AL COMISIEI
din 12 august 2011
privind clasificarea anumitor mărfuri în Nomenclatura combinată
COMISIA EUROPEANĂ,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
având în vedere Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 al Consiliului din 23 iulie 1987 privind Nomenclatura tarifară și statistică și Tariful Vamal Comun (1), în special articolul 9 alineatul (1) litera (a),
întrucât:
(1) |
Pentru a asigura aplicarea uniformă a Nomenclaturii combinate anexate la Regulamentul (CEE) nr. 2658/87, este necesar să se adopte măsuri privind clasificarea mărfurilor menționate în anexa la prezentul regulament. |
(2) |
Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 stabilește regulile generale pentru interpretarea Nomenclaturii combinate. Aceste reguli se aplică, de asemenea, oricăror alte nomenclaturi bazate integral sau parțial pe aceasta sau care îi adaugă acesteia subdiviziuni suplimentare și care sunt stabilite prin dispoziții UE specifice, în vederea aplicării de măsuri tarifare sau de altă natură privind comerțul cu mărfuri. |
(3) |
În temeiul acestor reguli generale, mărfurile descrise în coloana 1 a tabelului din anexă trebuie clasificate la codurile NC indicate în coloana 2, pe baza motivelor care figurează în coloana 3 a aceluiași tabel. |
(4) |
Este necesar să se prevadă posibilitatea invocării în continuare de către titular, în temeiul articolului 12 alineatul (6) din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului din 12 octombrie 1992 de instituire a Codului Vamal Comunitar, pentru o perioadă de trei luni, a informațiilor tarifare obligatorii care au fost furnizate de autoritățile vamale ale statelor membre în ceea ce privește clasificarea mărfurilor în Nomenclatura combinată, dar care nu sunt conforme cu dispozițiile prezentului regulament (2). |
(5) |
Măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului Codului Vamal, |
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
Articolul 1
Mărfurile descrise în coloana 1 a tabelului din anexă se clasifică în Nomenclatura combinată la codurile NC indicate în coloana 2 a aceluiași tabel.
Articolul 2
Informațiile tarifare obligatorii furnizate de autoritățile vamale ale statelor membre care nu sunt conforme cu dispozițiile prezentului regulament pot fi invocate în continuare pentru o perioadă de trei luni, în temeiul articolului 12 alineatul (6) din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92.
Articolul 3
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.
Adoptat la Bruxelles, 12 august 2011.
Pentru Comisie, pentru președinte
Algirdas ŠEMETA
Membru al Comisiei
(2) JO L 302, 19.10.1992, p. 1.
ANEXĂ
Descrierea mărfurilor |
Clasificare (Cod NC) |
Motive |
|||||||||
(1) |
(2) |
(3) |
|||||||||
Colorant albastru de tip polimetină (albastru fluorescent) diluat într-o mixtură de solvenți compusă din etilenglicol și metanol. Compoziție (% din masă):
Produsul este destinat uzului în analizoare de sânge automate. Este utilizat pentru a colora leucocitele cu ajutorul unui marker fluorescent după ce au fost supuse unui tratament pregătitor specific. Produsul este introdus într-un mic recipient etichetat, fiind destinat utilizării în laboratoare. |
3212 90 00 |
Clasificarea se stabilește pe baza regulilor generale 1 și 6 de interpretare a Nomenclaturii combinate, a notei 2 de la secțiunea VI, precum și a textului codurilor NC 3212 și 3212 90 00. Materialul colorant de la poziția 3204, condiționat pentru vânzarea cu amănuntul, este clasificat la poziția 3212. Produsele de acest tip nu sunt acoperite de poziția 3822 și, prin urmare, produsul în cauză nu poate fi clasificat la această poziție ca reactiv de diagnostic sau de laborator. A se vedea de asemenea produsele excluse de la poziția 3822 conform literei (c) din notele explicative ale Sistemului armonizat aferente acestei poziții. Conform caracteristicilor sale, produsul este un colorant, în sensul poziției 3212, și este utilizat în scopul colorării. Având în vedere că produsul este clasificabil la poziția 3212 și se prezintă sub formă de doze ori este condiționat pentru vânzarea cu amănuntul, acesta se încadrează în prevederile notei 2 de la secțiunea VI. Prin urmare, trebuie să fie clasificat doar la această poziție, neputând fi clasificat la vreo altă poziție a nomenclaturii. A se vedea de asemenea al treilea alineat de la litera c) din notele explicative ale Sistemului armonizat aferente poziției 3212. |
18.8.2011 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
L 211/11 |
REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) NR. 828/2011 AL COMISIEI
din 17 august 2011
de suspendare a introducerii în Uniune a exemplarelor din anumite specii ale faunei și florei sălbatice
COMISIA EUROPEANĂ,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
având în vedere Regulamentul (CE) nr. 338/97 al Consiliului din 9 decembrie 1996 privind protecția speciilor faunei și florei sălbatice prin controlul comerțului cu acestea (1), în special articolul 19 alineatul (1),
după consultarea Grupului de analiză științifică,
întrucât:
(1) |
La articolul 4 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 338/97 se prevede posibilitatea impunerii de restricții de către Comisie în privința introducerii în Uniune a anumitor specii, în conformitate cu condițiile prevăzute la literele (a)-(d) de la articolul respectiv. De asemenea, măsuri de implementare a acestor restricții au fost stabilite în Regulamentul (CE) nr. 865/2006 al Comisiei din 4 mai 2006 de stabilire a normelor de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 338/97 al Consiliului privind protecția speciilor faunei și florei sălbatice prin controlul comerțului cu acestea (2). |
(2) |
În Regulamentul (UE) nr. 997/2010 al Comisiei din 5 noiembrie 2010 de suspendare a introducerii în Comunitate a exemplarelor din anumite specii ale faunei și florei sălbatice (3), a fost stabilită o listă cu speciile pentru care introducerea în Uniune se suspendă. |
(3) |
Pe baza unor informații recente, Grupul de analiză științifică a ajuns la concluzia că starea de conservare a speciei Sagittarius serpentarius, care figurează în lista din anexa B la Regulamentul (CE) nr. 338/97, va fi serios periclitată în cazul în care nu se suspendă introducerea acesteia în Uniune din Tanzania. Introducerea speciei Sagittarius serpentarius din Tanzania trebuie, așadar, suspendată. |
(4) |
Grupul de analiză științifică a concluzionat, de asemenea, pe baza celor mai recente informații disponibile, că suspendarea introducerii în Uniune a următoarelor specii nu mai este necesară:
|
(5) |
Au fost consultate toate țările de origine ale speciilor care fac obiectul unor noi restricții privind introducerea în Uniune în temeiul prezentului regulament. |
(6) |
Numele speciilor Pachypodium sofiense și Euphorbia suzannae-marnierae au fost adaptate în funcție de cele mai recente referințe oficiale CITES. De asemenea, au fost corectate erorile tehnice întâlnite în cazul phylum MOLLUSCA. |
(7) |
Prin urmare, lista speciilor a căror introducere în Uniune se suspendă trebuie modificată, iar Regulamentul (UE) nr. 997/2010 trebuie înlocuit, din motive de claritate. |
(8) |
Măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului pentru comerțul cu specii ale florei și faunei sălbatice, |
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
Articolul 1
Sub rezerva dispozițiilor de la articolul 71 din Regulamentul (CE) nr. 865/2006, introducerea în Uniune a exemplarelor din speciile faunei și florei sălbatice enumerate în anexa la prezentul regulament se suspendă.
Articolul 2
Regulamentul (UE) nr. 997/2010 se abrogă.
Trimiterile la regulamentul abrogat se interpretează ca trimiteri la prezentul regulament.
Articolul 3
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.
Adoptat la Bruxelles, 17 august 2011.
Pentru Comisie
Președintele
José Manuel BARROSO
(2) JO L 166, 19.6.2006, p. 1.
(3) JO L 290, 6.11.2010, p. 4.
ANEXĂ
Exemplare din speciile incluse în anexa A la Regulamentul (CE) nr. 338/97 a căror introducere în Uniune se suspendă
Specie |
Origine |
Exemplare |
Țări de origine |
Litera din articolul 4 alineatul (6): |
FAUNĂ |
||||
CHORDATA |
||||
MAMMALIA |
||||
ARTIODACTYLA |
||||
Bovidae |
||||
Capra falconeri |
Sălbatică |
Trofee de vânătoare |
Uzbekistan |
(a) |
CARNIVORA |
||||
Canidae |
||||
Canis lupus |
Sălbatică |
Trofee de vânătoare |
Belarus, Kârgâzstan, Turcia |
(a) |
Felidae |
||||
Ursidae |
||||
Ursus arctos |
Sălbatică |
Trofee de vânătoare |
Canada (Columbia Britanică) |
(a) |
Ursus thibetanus |
Sălbatică |
Trofee de vânătoare |
Rusia |
(a) |
AVES |
||||
FALCONIFORMES |
||||
Falconidae |
||||
Falco cherrug |
Sălbatică |
Toate |
Armenia, Bahrain, Irak, Mauritania, Tadjikistan |
(a) |
Exemplare din speciile incluse în anexa B la Regulamentul (CE) nr. 338/97 pentru care se suspendă introducerea în Uniune
Specie |
Origine |
Exemplare |
Țări de origine |
Litera din articolul 4 alineatul (6): |
FAUNĂ |
||||
CHORDATA |
||||
MAMMALIA |
||||
ARTIODACTYLA |
||||
Bovidae |
||||
Ovis vignei bocharensis |
Sălbatică |
Toate |
Uzbekistan |
(b) |
Saiga borealis |
Sălbatică |
Toate |
Rusia |
(b) |
Saiga tatarica |
Sălbatică |
Toate |
Kazahstan, Rusia |
(b) |
Cervidae |
||||
Cervus elaphus bactrianus |
Sălbatică |
Toate |
Uzbekistan |
(b) |
Hippopotamidae |
||||
Hexaprotodon liberiensis (sinonim Choeropsis liberiensis) |
Sălbatică |
Toate |
Nigeria |
(b) |
Hippopotamus amphibius |
Sălbatică |
Toate |
Gambia, Niger, Nigeria, Sierra Leone, Togo |
(b) |
Moschidae |
||||
Moschus moschiferus |
Sălbatică |
Toate |
Rusia |
(b) |
CARNIVORA |
||||
Eupleridae |
||||
Cryptoprocta ferox |
Sălbatică |
Toate |
Madagascar |
(b) |
Felidae |
||||
Panthera leo |
Sălbatică |
Toate |
Etiopia |
(b) |
Profelis aurata |
Sălbatică |
Toate |
Togo |
(b) |
Mustelidae |
||||
Hydrictis maculicollis |
Sălbatică |
Toate |
Tanzania |
(b) |
Odobenidae |
||||
Odobenus rosmarus |
Sălbatică |
Toate |
Groenlanda |
(b) |
MONOTREMATA |
||||
Tachyglossidae |
||||
Zaglossus bartoni |
Sălbatică |
Toate |
Indonezia, Papua-Noua Guinee |
(b) |
Zaglossus bruijni |
Sălbatică |
Toate |
Indonezia |
(b) |
PHOLIDOTA |
||||
Manidae |
||||
Manis temminckii |
Sălbatică |
Toate |
Republica Democratică Congo |
(b) |
PRIMATES |
||||
Atelidae |
||||
Alouatta guariba |
Sălbatică |
Toate |
Toate |
(b) |
Ateles belzebuth |
Sălbatică |
Toate |
Toate |
(b) |
Ateles fusciceps |
Sălbatică |
Toate |
Toate |
(b) |
Ateles geoffroyi |
Sălbatică |
Toate |
Toate |
(b) |
Ateles hybridus |
Sălbatică |
Toate |
Toate |
(b) |
Lagothrix lagotricha |
Sălbatică |
Toate |
Toate |
(b) |
Lagothrix lugens |
Sălbatică |
Toate |
Toate |
(b) |
Lagothrix poeppigii |
Sălbatică |
Toate |
Toate |
(b) |
Cebidae |
||||
Callithrix geoffroyi (sinonim C. jacchus geoffroyi) |
Sălbatică |
Toate |
Brazilia |
(b) |
Cercopithecidae |
||||
Cercopithecus erythrogaster |
Sălbatică |
Toate |
Toate |
(b) |
Cercopithecus erythrotis |
Sălbatică |
Toate |
Toate |
(b) |
Cercopithecus hamlyni |
Sălbatică |
Toate |
Toate |
(b) |
Cercopithecus mona |
Sălbatică |
Toate |
Togo |
(b) |
Cercopithecus petaurista |
Sălbatică |
Toate |
Togo |
(b) |
Cercopithecus pogonias |
Sălbatică |
Toate |
Nigeria |
(b) |
Cercopithecus preussi (sinonim C. lhoesti preussi) |
Sălbatică |
Toate |
Nigeria |
(b) |
Colobus vellerosus |
Sălbatică |
Toate |
Nigeria, Togo |
(b) |
Lophocebus albigena (sinonim Cercocebus albigena) |
Sălbatică |
Toate |
Nigeria |
(b) |
Macaca cyclopis |
Sălbatică |
Toate |
Toate |
(b) |
Macaca sylvanus |
Sălbatică |
Toate |
Algeria, Maroc |
(b) |
Piliocolobus badius (sinonim Colobus badius) |
Sălbatică |
Toate |
Toate |
(b) |
Galagidae |
||||
Euoticus pallidus (sinonim Galago elegantulus pallidus) |
Sălbatică |
Toate |
Nigeria |
(b) |
Galago matschiei (sinonim G. inustus) |
Sălbatică |
Toate |
Rwanda |
(b) |
Lorisidae |
||||
Arctocebus calabarensis |
Sălbatică |
Toate |
Nigeria |
(b) |
Perodicticus potto |
Sălbatică |
Toate |
Togo |
(b) |
Pithecidae |
||||
Chiropotes chiropotes |
Sălbatică |
Toate |
Guyana |
(b) |
Pithecia pithecia |
Sălbatică |
Toate |
Guyana |
(b) |
AVES |
||||
ANSERIFORMES |
||||
Anatidae |
||||
Oxyura jamaicensis |
Toate |
Vii |
Toate |
(d) |
CICONIIFORMES |
||||
Balaenicipitidae |
||||
Balaeniceps rex |
Sălbatică |
Toate |
Tanzania |
(b) |
FALCONIFORMES |
||||
Accipitridae |
||||
Accipiter erythropus |
Sălbatică |
Toate |
Guineea |
(b) |
Accipiter melanoleucus |
Sălbatică |
Toate |
Guineea |
(b) |
Accipiter ovampensis |
Sălbatică |
Toate |
Guineea |
(b) |
Aquila rapax |
Sălbatică |
Toate |
Guineea |
(b) |
Aviceda cuculoides |
Sălbatică |
Toate |
Guineea |
(b) |
Gyps africanus |
Sălbatică |
Toate |
Guineea |
(b) |
Gyps bengalensis |
Sălbatică |
Toate |
Toate |
(b) |
Gyps indicus |
Sălbatică |
Toate |
Toate |
(b) |
Gyps rueppellii |
Sălbatică |
Toate |
Guineea |
(b) |
Gyps tenuirostris |
Sălbatică |
Toate |
Toate |
(b) |
Hieraaetus ayresii |
Sălbatică |
Toate |
Camerun, Guineea, Togo |
(b) |
Hieraaetus spilogaster |
Sălbatică |
Toate |
Guineea, Togo |
(b) |
Leucopternis lacernulatus |
Sălbatică |
Toate |
Brazilia |
(b) |
Lophaetus occipitalis |
Sălbatică |
Toate |
Guineea |
(b) |
Macheiramphus alcinus |
Sălbatică |
Toate |
Guineea |
(b) |
Polemaetus bellicosus |
Sălbatică |
Toate |
Camerun, Guineea, Togo |
(b) |
Spizaetus africanus |
Sălbatică |
Toate |
Guineea |
(b) |
Stephanoaetus coronatus |
Sălbatică |
Toate |
Côte d'Ivoire, Guineea, Togo |
(b) |
Torgos tracheliotus |
Sălbatică |
Toate |
Camerun, Sudan |
(b) |
Trigonoceps occipitalis |
Sălbatică |
Toate |
Côte d’Ivoire, Guineea |
(b) |
Urotriorchis macrourus |
Sălbatică |
Toate |
Guineea |
(b) |
Falconidae |
||||
Falco chicquera |
Sălbatică |
Toate |
Guineea, Togo |
(b) |
Sagittariidae |
||||
Sagittarius serpentarius |
Sălbatică |
Toate |
Camerun, Guineea, Tanzania, Togo |
(b) |
GRUIFORMES |
||||
Gruidae |
||||
Balearica pavonina |
Sălbatică |
Toate |
Guineea, Mali |
(b) |
Balearica regulorum |
Sălbatică |
Toate |
Botswana, Burundi, Republica Democratică Congo, Kenya, Africa de Sud, Zambia, Zimbabwe |
(b) |
Bugeranus carunculatus |
Sălbatică |
Toate |
Africa de Sud, Tanzania |
(b) |
PSITTACIFORMES |
||||
Loriidae |
||||
Charmosyna diadema |
Sălbatică |
Toate |
Toate |
(b) |
Psittacidae |
||||
Agapornis fischeri |
Sălbatică |
Toate |
Tanzania |
(b) |
Agapornis nigrigenis |
Sălbatică |
Toate |
Toate |
(b) |
Agapornis pullarius |
Sălbatică |
Toate |
Republica Democratică Congo, Côte d'Ivoire, Guineea, Mali, Togo |
(b) |
Amazona autumnalis |
Sălbatică |
Toate |
Ecuador |
(b) |
Ara chloropterus |
Sălbatică |
Toate |
Argentina, Panama |
(b) |
Ara severus |
Sălbatică |
Toate |
Guyana |
(b) |
Aratinga acuticaudata |
Sălbatică |
Toate |
Uruguay |
(b) |
Aratinga auricapillus |
Sălbatică |
Toate |
Toate |
(b) |
Coracopsis vasa |
Sălbatică |
Toate |
Madagascar |
(b) |
Cyanoliseus patagonus |
Sălbatică |
Toate |
Chile, Uruguay |
(b) |
Deroptyus accipitrinus |
Sălbatică |
Toate |
Peru, Suriname |
(b) |
Hapalopsittaca amazonina |
Sălbatică |
Toate |
Toate |
(b) |
Hapalopsittaca pyrrhops |
Sălbatică |
Toate |
Toate |
(b) |
Leptosittaca branickii |
Sălbatică |
Toate |
Toate |
(b) |
Poicephalus gulielmi |
Sălbatică |
Toate |
Camerun, Côte d’Ivoire, Congo, Guineea |
(b) |
Poicephalus robustus |
Sălbatică |
Toate |
Republica Democratică Congo, Côte d'Ivoire, Guineea, Mali, Nigeria, Togo, Uganda |
(b) |
Psittacus erithacus |
Sălbatică |
Toate |
Benin, Guineea Ecuatorială, Liberia, Nigeria |
(b) |
Psittacus erithacus timneh |
Sălbatică |
Toate |
Guineea, Guineea-Bissau |
(b) |
Psittrichas fulgidus |
Sălbatică |
Toate |
Toate |
(b) |
Pyrrhura caeruleiceps |
Sălbatică |
Toate |
Columbia |
(b) |
Pyrrhura pfrimeri |
Sălbatică |
Toate |
Brazilia |
(b) |
Pyrrhura subandina |
Sălbatică |
Toate |
Columbia |
(b) |
Triclaria malachitacea |
Sălbatică |
Toate |
Argentina, Brazilia |
(b) |
STRIGIFORMES |
||||
Strigidae |
||||
Asio capensis |
Sălbatică |
Toate |
Guineea |
(b) |
Bubo lacteus |
Sălbatică |
Toate |
Guineea |
(b) |
Bubo poensis |
Sălbatică |
Toate |
Guineea |
(b) |
Glaucidium capense |
Sălbatică |
Toate |
Rwanda |
(b) |
Glaucidium perlatum |
Sălbatică |
Toate |
Camerun, Guineea |
(b) |
Ptilopsis leucotis |
Sălbatică |
Toate |
Guineea |
(b) |
Scotopelia bouvieri |
Sălbatică |
Toate |
Camerun |
(b) |
Scotopelia peli |
Sălbatică |
Toate |
Guineea |
(b) |
REPTILIA |
||||
CROCODYLIA |
||||
Alligatoridae |
||||
Caiman crocodilus |
Sălbatică |
Toate |
El Salvador, Guatemala, Mexic |
(b) |
Palaeosuchus trigonatus |
Sălbatică |
Toate |
Guyana |
(b) |
Crocodylidae |
||||
Crocodylus niloticus |
Sălbatică |
Toate |
Madagascar |
(b) |
SAURIA |
||||
Agamidae |
||||
Uromastyx dispar |
Sălbatică |
Toate |
Algeria, Mali, Sudan |
(b) |
Uromastyx geyri |
Sălbatică |
Toate |
Mali, Niger |
(b) |
Chamaeleonidae |
||||
Brookesia decaryi |
Sălbatică |
Toate |
Madagascar |
(b) |
Calumma ambreense |
Sălbatică |
Toate |
Madagascar |
(b) |
Calumma andringitraense |
Sălbatică |
Toate |
Madagascar |
(b) |
Calumma boettgeri |
Sălbatică |
Toate |
Madagascar |
(b) |
Calumma brevicorne |
Sălbatică |
Toate |
Madagascar |
(b) |
Calumma capuroni |
Sălbatică |
Toate |
Madagascar |
(b) |
Calumma cucullatum |
Sălbatică |
Toate |
Madagascar |
(b) |
Calumma fallax |
Sălbatică |
Toate |
Madagascar |
(b) |
Calumma furcifer |
Sălbatică |
Toate |
Madagascar |
(b) |
Calumma gallus |
Sălbatică |
Toate |
Madagascar |
(b) |
Calumma gastrotaenia |
Sălbatică |
Toate |
Madagascar |
(b) |
Calumma glawi |
Sălbatică |
Toate |
Madagascar |
(b) |
Calumma globifer |
Sălbatică |
Toate |
Madagascar |
(b) |
Calumma guibei |
Sălbatică |
Toate |
Madagascar |
(b) |
Calumma guillaumeti |
Sălbatică |
Toate |
Madagascar |
(b) |
Calumma hilleniusi |
Sălbatică |
Toate |
Madagascar |
(b) |
Calumma linota |
Sălbatică |
Toate |
Madagascar |
(b) |
Calumma malthe |
Sălbatică |
Toate |
Madagascar |
(b) |
Calumma marojezense |
Sălbatică |
Toate |
Madagascar |
(b) |
Calumma nasutum |
Sălbatică |
Toate |
Madagascar |
(b) |
Calumma oshaughnessyi |
Sălbatică |
Toate |
Madagascar |
(b) |
Calumma parsonii |
Sălbatică |
Toate |
Madagascar |
(b) |
Calumma peyrierasi |
Sălbatică |
Toate |
Madagascar |
(b) |
Calumma tsaratananense |
Sălbatică |
Toate |
Madagascar |
(b) |
Calumma vatosoa |
Sălbatică |
Toate |
Madagascar |
(b) |
Calumma vencesi |
Sălbatică |
Toate |
Madagascar |
(b) |
Chamaeleo camerunensis |
Sălbatică |
Toate |
Camerun |
(b) |
Chamaeleo deremensis |
Sălbatică |
Toate |
Tanzania |
(b) |
Chamaeleo eisentrauti |
Sălbatică |
Toate |
Camerun |
(b) |
Chamaeleo feae |
Sălbatică |
Toate |
Guineea Ecuatorială |
(b) |
Chamaeleo fuelleborni |
Sălbatică |
Toate |
Tanzania |
(b) |
Chamaeleo gracilis |
Sălbatică |
Toate |
Benin |
(b) |
Exemplare de crescătorie |
Toate |
Benin |
(b) |
|
Exemplare de crescătorie |
Cu o lungime bot - cloacă mai mare de 8 cm |
Togo |
(b) |
|
Chamaeleo montium |
Sălbatică |
Toate |
Camerun |
(b) |
Chamaeleo senegalensis |
Exemplare de crescătorie |
Cu o lungime bot - cloacă mai mare de 6 cm |
Togo |
(b) |
Chamaeleo werneri |
Sălbatică |
Toate |
Tanzania |
(b) |
Chamaeleo wiedersheimi |
Sălbatică |
Toate |
Camerun |
(b) |
Furcifer angeli |
Sălbatică |
Toate |
Madagascar |
(b) |
Furcifer antimena |
Sălbatică |
Toate |
Madagascar |
(b) |
Furcifer balteatus |
Sălbatică |
Toate |
Madagascar |
(b) |
Furcifer belalandaensis |
Sălbatică |
Toate |
Madagascar |
(b) |
Furcifer bifidus |
Sălbatică |
Toate |
Madagascar |
(b) |
Furcifer campani |
Sălbatică |
Toate |
Madagascar |
(b) |
Furcifer labordi |
Sălbatică |
Toate |
Madagascar |
(b) |
Furcifer minor |
Sălbatică |
Toate |
Madagascar |
(b) |
Furcifer monoceras |
Sălbatică |
Toate |
Madagascar |
(b) |
Furcifer nicosiai |
Sălbatică |
Toate |
Madagascar |
(b) |
Furcifer petteri |
Sălbatică |
Toate |
Madagascar |
(b) |
Furcifer rhinoceratus |
Sălbatică |
Toate |
Madagascar |
(b) |
Furcifer tuzetae |
Sălbatică |
Toate |
Madagascar |
(b) |
Furcifer willsii |
Sălbatică |
Toate |
Madagascar |
(b) |
Cordylidae |
||||
Cordylus mossambicus |
Sălbatică |
Toate |
Mozambic |
(b) |
Cordylus tropidosternum |
Sălbatică |
Toate |
Mozambic |
(b) |
Cordylus vittifer |
Sălbatică |
Toate |
Mozambic |
(b) |
Gekkonidae |
||||
Phelsuma abbotti |
Sălbatică |
Toate |
Madagascar |
(b) |
Phelsuma antanosy |
Sălbatică |
Toate |
Madagascar |
(b) |
Phelsuma barbouri |
Sălbatică |
Toate |
Madagascar |
(b) |
Phelsuma berghofi |
Sălbatică |
Toate |
Madagascar |
(b) |
Phelsuma breviceps |
Sălbatică |
Toate |
Madagascar |
(b) |
Phelsuma comorensis |
Sălbatică |
Toate |
Comore |
(b) |
Phelsuma dubia |
Sălbatică |
Toate |
Comore, Madagascar |
(b) |
Phelsuma flavigularis |
Sălbatică |
Toate |
Madagascar |
(b) |
Phelsuma guttata |
Sălbatică |
Toate |
Madagascar |
(b) |
Phelsuma hielscheri |
Sălbatică |
Toate |
Madagascar |
(b) |
Phelsuma klemmeri |
Sălbatică |
Toate |
Madagascar |
(b) |
Phelsuma laticauda |
Sălbatică |
Toate |
Comore |
(b) |
Phelsuma malamakibo |
Sălbatică |
Toate |
Madagascar |
(b) |
Phelsuma masohoala |
Sălbatică |
Toate |
Madagascar |
(b) |
Phelsuma modesta |
Sălbatică |
Toate |
Madagascar |
(b) |
Phelsuma mutabilis |
Sălbatică |
Toate |
Madagascar |
(b) |
Phelsuma pronki |
Sălbatică |
Toate |
Madagascar |
(b) |
Phelsuma pusilla |
Sălbatică |
Toate |
Madagascar |
(b) |
Phelsuma seippi |
Sălbatică |
Toate |
Madagascar |
(b) |
Phelsuma serraticauda |
Sălbatică |
Toate |
Madagascar |
(b) |
Phelsuma standingi |
Sălbatică |
Toate |
Madagascar |
(b) |
Phelsuma v-nigra |
Sălbatică |
Toate |
Comore |
(b) |
Uroplatus ebenaui |
Sălbatică |
Toate |
Madagascar |
(b) |
Uroplatus fimbriatus |
Sălbatică |
Toate |
Madagascar |
(b) |
Uroplatus guentheri |
Sălbatică |
Toate |
Madagascar |
(b) |
Uroplatus henkeli |
Sălbatică |
Toate |
Madagascar |
(b) |
Uroplatus lineatus |
Sălbatică |
Toate |
Madagascar |
(b) |
Uroplatus malama |
Sălbatică |
Toate |
Madagascar |
(b) |
Uroplatus phantasticus |
Sălbatică |
Toate |
Madagascar |
(b) |
Uroplatus pietschmanni |
Sălbatică |
Toate |
Madagascar |
(b) |
Uroplatus sikorae |
Sălbatică |
Toate |
Madagascar |
(b) |
Helodermatidae |
||||
Heloderma suspectum |
Sălbatică |
Toate |
Mexic, Statele Unite |
(b) |
Iguanidae |
||||
Iguana iguana |
Sălbatică |
Toate |
El Salvador |
(b) |
Scincidae |
||||
Corucia zebrata |
Sălbatică |
Toate |
Insulele Solomon |
(b) |
Varanidae |
||||
Varanus beccarii |
Sălbatică |
Toate |
Indonezia |
(b) |
Varanus dumerilii |
Sălbatică |
Toate |
Indonezia |
(b) |
Varanus exanthematicus |
Sălbatică |
Toate |
Benin, Togo |
(b) |
Exemplare de crescătorie |
Cu o lungime totală de peste 35 cm |
Benin, Togo |
(b) |
|
Varanus jobiensis (sinonim V. karlschmidti) |
Sălbatică |
Toate |
Indonezia |
(b) |
Varanus niloticus |
Sălbatică |
Toate |
Benin, Togo |
(b) |
Exemplare de crescătorie |
Cu o lungime totală de peste 35 cm |
Benin |
(b) |
|
Exemplare de crescătorie |
Toate |
Togo |
(b) |
|
Varanus ornatus |
Sălbatică |
Toate |
Togo |
(b) |
Exemplare de crescătorie |
Toate |
Togo |
(b) |
|
Varanus salvadorii |
Sălbatică |
Toate |
Indonezia |
(b) |
SERPENTES |
||||
Boidae |
||||
Boa constrictor |
Sălbatică |
Toate |
El Salvador, Honduras |
(b) |
Calabaria reinhardtii |
Sălbatică |
Toate |
Togo |
(b) |
Exemplare de crescătorie |
Toate |
Benin, Togo |
(b) |
|
Eunectes murinus |
Sălbatică |
Toate |
Paraguay |
(b) |
Elapidae |
||||
Naja atra |
Sălbatică |
Toate |
Laos |
(b) |
Naja kaouthia |
Sălbatică |
Toate |
Laos |
(b) |
Naja siamensis |
Sălbatică |
Toate |
Laos |
(b) |
Pythonidae |
||||
Liasis fuscus |
Sălbatică |
Toate |
Indonezia |
(b) |
Morelia boeleni |
Sălbatică |
Toate |
Indonezia |
(b) |
Python molurus |
Sălbatică |
Toate |
China |
(b) |
Python natalensis |
Exemplare de crescătorie |
Toate |
Mozambic |
(b) |
Python regius |
Sălbatică |
Toate |
Benin, Guineea |
(b) |
Python reticulatus |
Sălbatică |
Toate |
Malaysia (peninsulară) |
(b) |
Python sebae |
Sălbatică |
Toate |
Mauritania |
(b) |
TESTUDINES |
||||
Emydidae |
||||
Chrysemys picta |
Toate |
Vii |
Toate |
(d) |
Trachemys scripta elegans |
Toate |
Vii |
Toate |
(d) |
Geoemydidae |
||||
Batagur borneoensis |
Sălbatică |
Toate |
Toate |
(b) |
Cuora amboinensis |
Sălbatică |
Toate |
Indonezia, Malaysia, Vietnam |
(b) |
Cuora galbinifrons |
Sălbatică |
Toate |
China, Laos, Vietnam |
(b) |
Heosemys spinosa |
Sălbatică |
Toate |
Indonezia |
(b) |
Leucocephalon yuwonoi |
Sălbatică |
Toate |
Indonezia |
(b) |
Malayemys subtrijuga |
Sălbatică |
Toate |
Indonezia |
(b) |
Notochelys platynota |
Sălbatică |
Toate |
Indonezia |
(b) |
Siebenrockiella crassicollis |
Sălbatică |
Toate |
Indonezia |
(b) |
Podocnemididae |
||||
Erymnochelys madagascariensis |
Sălbatică |
Toate |
Madagascar |
(b) |
Peltocephalus dumerilianus |
Sălbatică |
Toate |
Guyana |
(b) |
Podocnemis lewyana |
Sălbatică |
Toate |
Toate |
(b) |
Podocnemis unifilis |
Sălbatică |
Toate |
Surinam |
(b) |
Testudinidae |
||||
Chelonoidis denticulata |
Sălbatică |
Toate |
Bolivia, Ecuador |
(b) |
Geochelone sulcata |
Exemplare de crescătorie |
Toate |
Benin, Togo |
(b) |
Gopherus agassizii |
Sălbatică |
Toate |
Toate |
(b) |
Gopherus berlandieri |
Sălbatică |
Toate |
Toate |
(b) |
Indotestudo forstenii |
Sălbatică |
Toate |
Toate |
(b) |
Indotestudo travancorica |
Sălbatică |
Toate |
Toate |
(b) |
Kinixys belliana |
Sălbatică |
Toate |
Mozambic |
(b) |
Exemplare de crescătorie |
Cu diametrul carapacei de peste 5 cm |
Benin |
(b) |
|
Kinixys homeana |
Sălbatică |
Toate |
Benin, Togo |
(b) |
Exemplare de crescătorie |
Toate |
Benin |
(b) |
|
Kinixys spekii |
Sălbatică |
Toate |
Mozambic |
(b) |
Manouria emys |
Sălbatică |
Toate |
Indonezia |
(b) |
Manouria impressa |
Sălbatică |
Toate |
Vietnam |
(b) |
Stigmochelys pardalis |
Sălbatică |
Toate |
Republica Democratică Congo, Mozambic, Uganda |
(b) |
Exemplare de crescătorie |
Toate |
Mozambic, Zambia |
(b) |
|
Sursa „F” (1) |
Toate |
Zambia |
(b) |
|
Testudo horsfieldii |
Sălbatică |
Toate |
Kazahstan |
(b) |
Trionychidae |
||||
Amyda cartilaginea |
Sălbatică |
Toate |
Indonezia |
(b) |
Chitra chitra |
Sălbatică |
Toate |
Malaezia |
(b) |
Pelochelys cantorii |
Sălbatică |
Toate |
Indonezia |
(b) |
AMPHIBIA |
||||
ANURA |
||||
Dendrobatidae |
||||
Cryptophyllobates azureiventris |
Sălbatică |
Toate |
Peru |
(b) |
Dendrobates variabilis |
Sălbatică |
Toate |
Peru |
(b) |
Dendrobates ventrimaculatus |
Sălbatică |
Toate |
Peru |
(b) |
Mantellidae |
||||
Mantella aurantiaca |
Sălbatică |
Toate |
Madagascar |
(b) |
Mantella bernhardi |
Sălbatică |
Toate |
Madagascar |
(b) |
Mantella crocea |
Sălbatică |
Toate |
Madagascar |
(b) |
Mantella expectata |
Sălbatică |
Toate |
Madagascar |
(b) |
Mantella milotympanum (syn. M. aurantiaca milotympanum) |
Sălbatică |
Toate |
Madagascar |
(b) |
Mantella viridis |
Sălbatică |
Toate |
Madagascar |
(b) |
Microhylidae |
||||
Scaphiophryne gottlebei |
Sălbatică |
Toate |
Madagascar |
(b) |
Ranidae |
||||
Conraua goliath |
Sălbatică |
Toate |
Camerun |
(b) |
Rana catesbeiana |
Toate |
Vii |
Toate |
(d) |
ACTINOPTERYGII |
||||
PERCIFORMES |
||||
Labridae |
||||
Cheilinus undulatus |
Sălbatică |
Toate |
Indonezia |
(b) |
SYNGNATHIFORMES |
||||
Syngnathidae |
||||
Hippocampus barbouri |
Sălbatică |
Toate |
Indonezia |
(b) |
Hippocampus comes |
Sălbatică |
Toate |
Indonezia |
(b) |
Hippocampus histrix |
Sălbatică |
Toate |
Indonezia |
(b) |
Hippocampus kelloggi |
Sălbatică |
Toate |
Indonezia |
(b) |
Hippocampus kuda |
Sălbatică |
Toate |
Indonezia, Vietnam |
(b) |
Hippocampus spinosissimus |
Sălbatică |
Toate |
Indonezia |
(b) |
ARTHROPODA |
||||
ARACHNIDA |
||||
ARANEAE |
||||
Theraphosidae |
||||
Brachypelma albopilosum |
Sălbatică |
Toate |
Nicaragua |
(b) |
SCORPIONES |
||||
Scorpionidae |
||||
Pandinus imperator |
Exemplare de crescătorie |
Toate |
Benin |
(b) |
INSECTA |
||||
LEPIDOPTERA |
||||
Papilionidae |
||||
Ornithoptera croesus |
Sălbatică |
Toate |
Indonezia |
(b) |
Ornithoptera urvillianus |
Sălbatică |
Toate |
Insulele Solomon |
(b) |
Exemplare de crescătorie |
Toate |
Insulele Solomon |
(b) |
|
Ornithoptera victoriae |
Sălbatică |
Toate |
Insulele Solomon |
(b) |
Exemplare de crescătorie |
Toate |
Insulele Solomon |
(b) |
|
MOLLUSCA |
||||
BIVALVIA |
||||
VENEROIDA |
||||
Tridacnidae |
||||
Hippopus hippopus |
Sălbatică |
Toate |
Noua Caledonie, Tonga, Vanuatu, Vietnam |
(b) |
Tridacna crocea |
Sălbatică |
Toate |
Fiji, Tonga, Vanuatu, Vietnam |
(b) |
Tridacna derasa |
Sălbatică |
Toate |
Fiji, Noua Caledonie, Filipine, Palau, Tonga, Vanuatu, Vietnam |
(b) |
Tridacna gigas |
Sălbatică |
Toate |
Fiji, Insulele Marshall, Micronezia, Palau, Papua-Noua Guinee, Insulele Solomon, Tonga, Vanuatu, Vietnam |
(b) |
Tridacna maxima |
Sălbatică |
Toate |
Micronezia, Fiji, Insulele Marshall, Mozambic, Noua Caledonie, Tonga, Vanuatu, Vietnam |
(b) |
Tridacna rosewateri |
Sălbatică |
Toate |
Mozambic |
(b) |
Tridacna squamosa |
Sălbatică |
Toate |
Fiji, Mozambic, Noua Caledonie, Tonga, Vanuatu, Vietnam |
(b) |
Tridacna tevoroa |
Sălbatică |
Toate |
Tonga |
(b) |
GASTROPODA |
||||
MESOGASTROPODA |
||||
Strombidae |
||||
Strombus gigas |
Sălbatică |
Toate |
Grenada, Haiti |
(b) |
CNIDARIA |
||||
ANTHOZOA |
||||
HELIOPORACEA |
||||
Helioporidae |
||||
Heliopora coerulea |
Sălbatică |
Toate |
Insulele Solomon |
(b) |
SCLERACTINIA |
||||
Agariciidae |
||||
Agaricia agaricites |
Sălbatică |
Toate |
Haiti |
(b) |
Caryophylliidae |
||||
Catalaphyllia jardinei |
Sălbatică |
Toate, cu excepția exemplarelor de maricultură atașate de substraturi artificiale |
Indonezia |
(b) |
Catalaphyllia jardinei |
Sălbatică |
Toate |
Insulele Solomon |
(b) |
Euphyllia cristata |
Sălbatică |
Toate, cu excepția exemplarelor de maricultură atașate de substraturi artificiale |
Indonezia |
(b) |
Euphyllia divisa |
Sălbatică |
Toate, cu excepția exemplarelor de maricultură atașate de substraturi artificiale |
Indonezia |
(b) |
Euphyllia fimbriata |
Sălbatică |
Toate, cu excepția exemplarelor de maricultură atașate de substraturi artificiale |
Indonezia |
(b) |
Plerogyra spp. |
Sălbatică |
Toate, cu excepția exemplarelor de maricultură atașate de substraturi artificiale |
Indonezia |
(b) |
Faviidae |
||||
Favites halicora |
Sălbatică |
Toate |
Tonga |
(b) |
Platygyra sinensis |
Sălbatică |
Toate |
Tonga |
(b) |
Merulinidae |
||||
Hydnophora microconos |
Sălbatică |
Toate, cu excepția exemplarelor de maricultură atașate de substraturi artificiale |
Indonezia |
(b) |
Mussidae |
||||
Acanthastrea hemprichii |
Sălbatică |
Toate |
Tonga |
(b) |
Blastomussa spp. |
Sălbatică |
Toate, cu excepția exemplarelor de maricultură atașate de substraturi artificiale |
Indonezia |
(b) |
Cynarina lacrymalis |
Sălbatică |
Toate, cu excepția exemplarelor de maricultură atașate de substraturi artificiale |
Indonezia |
(b) |
Scolymia vitiensis |
Sălbatică |
Toate |
Tonga |
(b) |
Scolymia vitiensis |
Sălbatică |
Toate, cu excepția exemplarelor de maricultură atașate de substraturi artificiale |
Indonezia |
(b) |
Pocilloporidae |
||||
Seriatopora stellata |
Sălbatică |
Toate |
Indonezia |
(b) |
Trachyphylliidae |
||||
Trachyphyllia geoffroyi |
Sălbatică |
Toate |
Fiji |
(b) |
Trachyphyllia geoffroyi |
Sălbatică |
Toate, cu excepția exemplarelor de maricultură atașate de substraturi artificiale |
Indonezia |
(b) |
FLORĂ |
||||
Amaryllidaceae |
||||
Galanthus nivalis |
Sălbatică |
Toate |
Bosnia și Herțegovina, Elveția, Ucraina |
(b) |
Apocynaceae |
||||
Pachypodium inopinatum |
Sălbatică |
Toate |
Madagascar |
(b) |
Pachypodium rosulatum |
Sălbatică |
Toate |
Madagascar |
(b) |
Pachypodium sofiense |
Sălbatică |
Toate |
Madagascar |
(b) |
Cycadaceae |
||||
Cycadaceae spp. |
Sălbatică |
Toate |
Madagascar, Mozambic, Vietnam |
(b) |
Euphorbiaceae |
||||
Euphorbia ankarensis |
Sălbatică |
Toate |
Madagascar |
(b) |
Euphorbia banae |
Sălbatică |
Toate |
Madagascar |
(b) |
Euphorbia berorohae |
Sălbatică |
Toate |
Madagascar |
(b) |
Euphorbia bongolavensis |
Sălbatică |
Toate |
Madagascar |
(b) |
Euphorbia bulbispina |
Sălbatică |
Toate |
Madagascar |
(b) |
Euphorbia duranii |
Sălbatică |
Toate |
Madagascar |
(b) |
Euphorbia fianarantsoae |
Sălbatică |
Toate |
Madagascar |
(b) |
Euphorbia guillauminiana |
Sălbatică |
Toate |
Madagascar |
(b) |
Euphorbia iharanae |
Sălbatică |
Toate |
Madagascar |
(b) |
Euphorbia kondoi |
Sălbatică |
Toate |
Madagascar |
(b) |
Euphorbia labatii |
Sălbatică |
Toate |
Madagascar |
(b) |
Euphorbia lophogona |
Sălbatică |
Toate |
Madagascar |
(b) |
Euphorbia millotii |
Sălbatică |
Toate |
Madagascar |
(b) |
Euphorbia neohumbertii |
Sălbatică |
Toate |
Madagascar |
(b) |
Euphorbia pachypodioides |
Sălbatică |
Toate |
Madagascar |
(b) |
Euphorbia razafindratsirae |
Sălbatică |
Toate |
Madagascar |
(b) |
Euphorbia suzannae-marnierae |
Sălbatică |
Toate |
Madagascar |
(b) |
Euphorbia waringiae |
Sălbatică |
Toate |
Madagascar |
(b) |
Orchidaceae |
||||
Anacamptis pyramidalis |
Sălbatică |
Toate |
Elveția, Turcia |
(b) |
Barlia robertiana |
Sălbatică |
Toate |
Turcia |
(b) |
Cephalanthera rubra |
Sălbatică |
Toate |
Norvegia |
(b) |
Cypripedium japonicum |
Sălbatică |
Toate |
China, Coreea de Nord, Japonia, Coreea de Sud |
(b) |
Cypripedium macranthos |
Sălbatică |
Toate |
Coreea de Sud, Rusia |
(b) |
Cypripedium margaritaceum |
Sălbatică |
Toate |
China |
(b) |
Cypripedium micranthum |
Sălbatică |
Toate |
China |
(b) |
Dactylorhiza latifolia |
Sălbatică |
Toate |
Norvegia |
(b) |
Dactylorhiza romana |
Sălbatică |
Toate |
Turcia |
(b) |
Dactylorhiza russowii |
Sălbatică |
Toate |
Norvegia |
(b) |
Dactylorhiza traunsteineri |
Sălbatică |
Toate |
Liechtenstein |
(b) |
Dendrobium bellatulum |
Sălbatică |
Toate |
Vietnam |
(b) |
Dendrobium nobile |
Sălbatică |
Toate |
Laos |
(b) |
Dendrobium wardianum |
Sălbatică |
Toate |
Vietnam |
(b) |
Himantoglossum hircinum |
Sălbatică |
Toate |
Elveția |
(b) |
Nigritella nigra |
Sălbatică |
Toate |
Norvegia |
(b) |
Ophrys holoserica |
Sălbatică |
Toate |
Turcia |
(b) |
Ophrys insectifera |
Sălbatică |
Toate |
Liechtenstein, Norvegia |
(b) |
Ophrys pallida |
Sălbatică |
Toate |
Algeria |
(b) |
Ophrys sphegodes |
Sălbatică |
Toate |
Elveția |
(b) |
Ophrys tenthredinifera |
Sălbatică |
Toate |
Turcia |
(b) |
Ophrys umbilicata |
Sălbatică |
Toate |
Turcia |
(b) |
Orchis coriophora |
Sălbatică |
Toate |
Rusia, Elveția |
(b) |
Orchis italica |
Sălbatică |
Toate |
Turcia |
(b) |
Orchis laxiflora |
Sălbatică |
Toate |
Elveția |
(b) |
Orchis mascula |
Sălbatică/Exemplare de crescătorie |
Toate |
Albania |
(b) |
Orchis morio |
Sălbatică |
Toate |
Turcia |
(b) |
Orchis pallens |
Sălbatică |
Toate |
Rusia |
(b) |
Orchis provincialis |
Sălbatică |
Toate |
Elveția |
(b) |
Orchis punctulata |
Sălbatică |
Toate |
Turcia |
(b) |
Orchis purpurea |
Sălbatică |
Toate |
Elveția, Turcia |
(b) |
Orchis simia |
Sălbatică |
Toate |
Bosnia și Herțegovina, Croația, Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, Elveția, Turcia |
(b) |
Orchis tridentata |
Sălbatică |
Toate |
Turcia |
(b) |
Orchis ustulata |
Sălbatică |
Toate |
Rusia |
(b) |
Phalaenopsis parishii |
Sălbatică |
Toate |
Vietnam |
(b) |
Serapias cordigera |
Sălbatică |
Toate |
Turcia |
(b) |
Serapias parviflora |
Sălbatică |
Toate |
Turcia |
(b) |
Serapias vomeracea |
Sălbatică |
Toate |
Elveția, Turcia |
(b) |
Spiranthes spiralis |
Sălbatică |
Toate |
Liechtenstein, Elveția |
(b) |
Primulaceae |
||||
Cyclamen intaminatum |
Sălbatică |
Toate |
Turcia |
(b) |
Cyclamen mirabile |
Sălbatică |
Toate |
Turcia |
(b) |
Cyclamen pseudibericum |
Sălbatică |
Toate |
Turcia |
(b) |
Cyclamen trochopteranthum |
Sălbatică |
Toate |
Turcia |
(b) |
Stangeriaceae |
||||
Stangeriaceae spp. |
Sălbatică |
Toate |
Madagascar, Mozambic, Vietnam |
(b) |
Zamiaceae |
||||
Zamiaceae spp. |
Sălbatică |
Toate |
Madagascar, Mozambic, Vietnam |
(b) |
(1) Animale născute în captivitate, dar pentru care nu sunt îndeplinite criteriile specificate în capitolul XIII din Regulamentul nr. 865/2006, precum și părți și derivate din acestea.
18.8.2011 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
L 211/33 |
REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) NR. 829/2011 AL COMISIEI
din 17 august 2011
de stabilire a valorilor forfetare de import pentru fixarea prețului de intrare pentru anumite fructe și legume
COMISIA EUROPEANĂ,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1234/2007 al Consiliului din 22 octombrie 2007 de instituire a unei organizări comune a piețelor agricole și privind dispoziții specifice referitoare la anumite produse agricole (Regulamentul unic OCP) (1),
având în vedere Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 543/2011 al Comisiei din 7 iunie 2011 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1234/2007 al Consiliului în sectorul fructelor și legumelor și în sectorul fructelor și legumelor procesate (2), în special articolul 136 alineatul (1),
întrucât:
Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 543/2011 prevede, ca urmare a rezultatelor negocierilor comerciale multilaterale din cadrul Rundei Uruguay, criteriile pentru stabilirea de către Comisie a valorilor forfetare de import din țări terțe pentru produsele și perioadele menționate în partea A din anexa XVI la regulamentul respectiv,
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
Articolul 1
Valorile forfetare de import prevăzute la articolul 136 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 543/2011 sunt stabilite în anexa la prezentul regulament.
Articolul 2
Prezentul regulament intră în vigoare la 18 august 2011.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.
Adoptat la Bruxelles, 17 august 2011.
Pentru Comisie, pentru președinte
José Manuel SILVA RODRÍGUEZ
Director general pentru agricultură și dezvoltare rurală
(1) JO L 299, 16.11.2007, p. 1.
(2) JO L 157, 15.6.2011, p. 1.
ANEXĂ
Valorile forfetare de import pentru determinarea prețului de intrare pentru anumite fructe și legume
(EUR/100 kg) |
||
Cod NC |
Codul țărilor terțe (1) |
Valoare forfetară de import |
0702 00 00 |
AR |
38,5 |
ZZ |
38,5 |
|
0709 90 70 |
TR |
133,0 |
ZZ |
133,0 |
|
0805 50 10 |
AR |
67,3 |
BR |
45,3 |
|
CL |
75,4 |
|
TR |
64,0 |
|
UY |
61,5 |
|
ZA |
77,7 |
|
ZZ |
65,2 |
|
0806 10 10 |
EG |
67,9 |
TR |
155,3 |
|
ZZ |
111,6 |
|
0808 10 80 |
AR |
77,5 |
BR |
58,3 |
|
CA |
98,2 |
|
CL |
103,2 |
|
CN |
67,9 |
|
NZ |
101,1 |
|
US |
161,4 |
|
ZA |
100,7 |
|
ZZ |
96,0 |
|
0808 20 50 |
AR |
161,3 |
CL |
81,6 |
|
CN |
49,3 |
|
NZ |
115,4 |
|
ZA |
117,2 |
|
ZZ |
105,0 |
|
0809 30 |
TR |
128,5 |
ZZ |
128,5 |
|
0809 40 05 |
BA |
48,4 |
ZZ |
48,4 |
(1) Nomenclatorul țărilor, astfel cum este stabilit prin Regulamentul (CE) nr. 1833/2006 al Comisiei (JO L 354, 14.12.2006, p. 19). Codul „ZZ” reprezintă „alte origini”.