28.2.2011

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 55/1

---

REGULAMENTUL (UE) NR. 181/2011 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI

din 16 februarie 2011

privind drepturile pasagerilor care călătoresc cu autobuzul și autocarul și de modificare a Regulamentului (CE) nr. 2006/2004

(Text cu relevanță pentru SEE)

PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 91 alineatul (1),

având în vedere propunerea Comisiei Europene,

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social European (1),

după consultarea Comitetului Regiunilor,

hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară, având în vedere proiectul comun aprobat de comitetul de conciliere la 24 ianuarie 2011 (2),

întrucât:

(1)

Acțiunea Uniunii în domeniul transportului cu autobuzul și autocarul ar trebui să aibă drept obiectiv, printre altele, asigurarea unui nivel înalt de protecție pentru pasageri care să fie comparabil cu cel de pe alte moduri de transport, indiferent de destinație. În plus, ar trebui să se țină seama pe deplin de cerințele impuse de protecția consumatorilor în general.

(2)	Deoarece pasagerii care călătoresc cu autobuzul sau autocarul reprezintă partea vulnerabilă în cadrul unui contract de transport, tuturor pasagerilor ar trebui să li se asigure un nivel minim de protecție.

(3)	Măsurile Uniunii de îmbunătățire a drepturilor pasagerilor în sectorul transportului cu autobuzul și autocarul ar trebui să țină seama de caracteristicile specifice ale acestui sector, care se compune în mare parte din întreprinderi mici și mijlocii.

(4)

Pasagerii și cel puțin persoanele față de care pasagerul avea sau ar fi avut obligația legală de a le întreține ar trebui să beneficieze de protecție adecvată în cazul accidentelor survenite ca urmare a utilizării autobuzului sau autocarului, ținându-se seama de Directiva 2009/103/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 septembrie 2009 privind asigurarea de răspundere civilă auto și controlul obligației de asigurare a acestei răspunderi (3).

(5)

La alegerea legislației naționale aplicabile despăgubirilor care se acordă în caz de deces, inclusiv pentru cheltuieli rezonabile de înmormântare, sau vătămare corporală, precum și pentru pierderea sau deteriorarea bagajului, ca urmare a accidentelor rezultate în urma utilizării autobuzului sau autocarului ar trebui să se țină seama de Regulamentul (CE) nr. 864/2007 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 iulie 2007 privind legea aplicabilă obligațiilor necontractuale (Roma II) (4) și de Regulamentul (CE) nr. 593/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 iunie 2008 privind legea aplicabilă obligațiilor contractuale (Roma I) (5).

(6)

În plus față de despăgubirile acordate în conformitate cu legislația națională aplicabilă în caz de deces sau vătămare corporală, pierdere sau deteriorare a bagajului în cazul accidentelor survenite ca urmare a utilizării autobuzului sau autocarului, pasagerii ar trebui să aibă dreptul la asistență în ceea ce privește nevoile lor imediate de ordin practic survenite ca urmare a accidentului. Asistența de acest gen ar trebui să includă, atunci când este necesar, primul ajutor, cazare, hrană, îmbrăcăminte și transport.

(7)

De serviciile de transport al pasagerilor cu autobuzul și autocarul ar trebui să beneficieze toți cetățenii. În consecință, persoanele cu handicap și persoanele cu mobilitate redusă, indiferent dacă este cauzată de un handicap, de vârstă sau de orice alt factor, ar trebui să beneficieze de posibilitatea de a folosi servicii de transport cu autobuzul și autocarul care să fie comparabile cu cele folosite de alți cetățeni. Persoanele cu handicap și persoanele cu mobilitate redusă au aceleași drepturi ca toți ceilalți cetățeni în ceea ce privește libertatea de circulație, libertatea de alegere și tratamentul nediscriminatoriu.

(8)

În lumina articolului 9 din Convenția Organizației Națiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu handicap și pentru a oferi persoanelor cu handicap și persoanelor cu mobilitate redusă posibilități de călătorie cu autobuzul și autocarul comparabile celor ale altor cetățeni, ar trebui instituite norme privind nediscriminarea și asistența pe durata călătoriilor acestora. Aceste persoane ar trebui, așadar, să fie acceptate pentru transport și să nu li se refuze transportul pe motiv de handicap sau de mobilitate redusă, cu excepția cazurilor justificate de motive legate de siguranță sau de proiectarea vehiculelor sau a infrastructurii. În contextul legislației relevante pentru protecția lucrătorilor, persoanele cu handicap și cele cu mobilitate redusă ar trebui să beneficieze de dreptul la asistență în terminale și la bordul vehiculelor. În interesul incluziunii sociale, persoanele în cauză ar trebui să beneficieze de asistență gratuită. Transportatorii ar trebui să stabilească condițiile de acces, de preferință utilizând sistemul de standardizare european.

(9)

La luarea deciziilor cu privire la proiectarea de noi terminale, precum și în cadrul unor reamenajări de proporții, organismele de administrare a terminalelor ar trebui să depună toate eforturile pentru a ține seama de nevoile persoanelor cu handicap și ale persoanelor cu mobilitate redusă, în conformitate cu cerințele „concepției pentru toate utilizările”. În orice caz, organismele de administrare a terminalelor ar trebui să stabilească puncte în care persoanele în cauză să își poată notifica sosirea și nevoia de asistență.

(10)

În mod similar, fără a se aduce atingere legislației existente sau viitoare privind cerințele tehnice pentru autobuze și autocare, transportatorii ar trebui ca, ori de câte ori este posibil, să țină seama de aceste nevoi atunci când iau o decizie cu privire la echiparea vehiculelor noi sau a celor recent recondiționate.

(11)

Statele membre ar trebui să depună toate eforturile în vederea îmbunătățirii infrastructurii existente în cazurile în care acest lucru este necesar pentru a permite transportatorilor să asigure accesul persoanelor cu handicap și al celor cu mobilitate redusă, precum și pentru a oferi asistența adecvată.

(12)

Pentru a răspunde nevoilor persoanelor cu handicap și persoanelor cu mobilitate redusă, personalul ar trebui să fie format în mod corespunzător. Pentru a se facilita recunoașterea reciprocă a calificărilor naționale ale conducătorilor auto, o formare care vizează sensibilizarea cu privire la nevoile persoanelor cu handicap ar putea fi prevăzută în cadrul calificării inițiale sau al formărilor periodice, astfel cum se prevede în Directiva 2003/59/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 15 iulie 2003 privind calificarea inițială și formarea periodică a conducătorilor auto ai anumitor vehicule rutiere destinate transportului de mărfuri sau de pasageri (6). Pentru a se asigura coerența între introducerea cerințelor referitoare la formare și termenele stabilite în respectiva directivă ar trebui permisă o posibilitate de derogare pentru o perioadă limitată de timp.

(13)	Organizațiile reprezentative ale persoanelor cu handicap sau ale persoanelor cu mobilitate redusă ar trebui consultate sau implicate în pregătirea conținutului formărilor în legătură cu handicapul.

(14)

Drepturile pasagerilor care călătoresc cu autobuzul și autocarul ar trebui să includă obținerea de informații referitoare la serviciile oferite, înaintea și pe durata călătoriei. Toate informațiile esențiale oferite pasagerilor cu autobuzul și autocarul ar trebui să fie furnizate, la cerere, și în formate alternative accesibile persoanelor cu handicap și persoanelor cu mobilitate redusă, cum ar fi tipărire în format mare, limbaj simplu, scriere Braille, formate electronice care pot fi accesate cu ajutorul tehnologiei de asistență sau benzi audio.

(15)	Prezentul regulament nu ar trebui să aducă atingere drepturilor transportatorilor de a solicita despăgubiri din partea oricărei persoane, inclusiv un terț, în conformitate cu legislația națională aplicabilă.

(16)

Inconvenientele cu care se confruntă pasagerii din cauza anulării sau întârzierii semnificative a călătoriei lor ar trebui să se diminueze. În acest scop, pasagerii care pleacă din terminale ar trebui să primească asistență și informații într-un mod accesibil tuturor pasagerilor. De asemenea, pasagerii ar trebui să își poată anula călătoria și să li se ramburseze costul biletelor sau să își continue călătoria sau să fie redirecționați în condiții satisfăcătoare. În cazul în care transportatorii nu acordă pasagerilor asistența necesară, pasagerii ar trebui să aibă dreptul să obțină despăgubiri în bani.

(17)

Cu implicarea părților interesate, a asociațiilor profesionale și a asociațiilor consumatorilor, a pasagerilor, a persoanelor cu handicap și a persoanelor cu mobilitate redusă, transportatorii ar trebui să coopereze în vederea adoptării de acorduri la nivel național sau european. Astfel de acorduri ar trebui să aibă drept scop îmbunătățirea informațiilor, a îngrijirii și a asistenței oferite pasagerilor ori de câte ori călătoria acestora este întreruptă, cu precădere în caz de întârzieri prelungite sau de anulare a călătoriei acestora, cu un accent deosebit asupra pasagerilor cu nevoi speciale ca urmare a handicapului, mobilității reduse, bolii, vârstei înaintate sau sarcinii, incluzând și pasagerii care îi însoțesc și pasagerii care călătoresc cu copii mici. Organismele naționale responsabile cu asigurarea aplicării ar trebui să fie informate cu privire la astfel de acorduri.

(18)

Prezentul regulament nu aduce atingere drepturilor pasagerilor instituite prin Directiva 90/314/CEE a Consiliului din 13 iunie 1990 privind pachetele de servicii pentru călătorii, vacanțe și circuite (7). În cazurile în care un circuit turistic se anulează din motive care nu au legătură cu anularea serviciului de transport cu autobuzul sau autocarul, prezentul regulament nu se aplică.

(19)	Pasagerii ar trebui informați pe deplin în privința drepturilor pe care le au în temeiul prezentului regulament, astfel încât să își poată exercita efectiv drepturile în cauză.

(20)	Pasagerii ar trebui să-și poată exercita drepturile prin intermediul unor proceduri corespunzătoare de formulare a plângerilor care să fie puse în aplicare de transportatori sau, după caz, prin depunerea plângerilor la organismul sau organismele desemnate în acest sens de statul membru în cauză.

(21)

Statele membre ar trebui să asigure respectarea prezentului regulament și să desemneze un organism competent sau organisme competente care să aibă atribuții de supraveghere și de asigurare a aplicării regulamentului. Acest lucru nu aduce atingere drepturilor pasagerilor de a introduce acțiuni în instanță în temeiul legislației naționale.

(22)

Ținând seama de procedurile instituite de statele membre pentru depunerea plângerilor, o plângere referitoare la asistență ar trebui adresată, de preferință, organismului sau organismelor desemnate pentru asigurarea aplicării prezentului regulament în statul membru pe teritoriul căruia se află punctul de îmbarcare sau punctul de debarcare.

(23)	Statele membre ar trebui să promoveze utilizarea transportului public și utilizarea de informații integrate și de bilete integrate pentru a optimiza utilizarea și interoperabilitatea diverselor moduri de transport și a operatorilor.

(24)	Statele membre ar trebui să stabilească sancțiuni aplicabile încălcărilor prezentului regulament și să asigure aplicarea sancțiunilor respective. Sancțiunile ar trebui să fie eficace, proporționale și cu efect de descurajare.

(25)

Deoarece obiectivul prezentului regulament, și anume asigurarea unui nivel echivalent de protecție și asistență în toate statele membre pasagerilor care călătoresc cu autobuzul și autocarul, nu poate fi realizat în mod satisfăcător de către statele membre, și, în consecință, având în vedere amploarea și efectele acțiunii, poate fi realizat mai bine la nivelul Uniunii, aceasta poate să adopte măsuri în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este prevăzut la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este enunțat în articolul respectiv, prezentul regulament nu depășește ceea ce este necesar pentru atingerea acestui obiectiv.

(26)	Prezentul regulament nu ar trebui să aducă atingere Directivei 95/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 24 octombrie 1995 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date (8).

(27)

Asigurarea aplicării prezentului regulament ar trebui să se bazeze pe Regulamentul (CE) nr. 2006/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 octombrie 2004 privind cooperarea dintre autoritățile naționale însărcinate să asigure aplicarea legislației în materie de protecție a consumatorului (Regulamentul privind cooperarea în materie de protecție a consumatorului) (9). Prin urmare, regulamentul respectiv ar trebui modificat în consecință.

(28)

Prezentul regulament respectă drepturile fundamentale și principiile recunoscute în special de Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, astfel cum se prevede în articolul 6 din Tratatul privind Uniunea Europeană, ținând cont, de asemenea, de Directiva 2000/43/CE a Consiliului din 29 iunie 2000 de punere în aplicare a principiului egalității de tratament între persoane, fără deosebire de rasă sau origine etnică (10) și de Directiva 2004/113/CE a Consiliului din 13 decembrie 2004 de aplicare a principiului egalității de tratament între femei și bărbați privind accesul la bunuri și servicii și furnizarea de bunuri și servicii (11),

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

CAPITOLUL I

DISPOZIȚII GENERALE

Articolul 1

Obiect

Prezentul regulament stabilește norme pentru transportul cu autobuzul și autocarul în ceea ce privește:

(a)	nediscriminarea între pasageri în ceea ce privește condițiile de transport oferite de transportatori;

(b)	drepturile pasagerilor în cazul accidentelor survenite ca urmare a utilizării autobuzului sau autocarului și care au ca rezultat decesul sau vătămarea corporală sau pierderea sau deteriorarea bagajului;

(c)	nediscriminarea și asistența obligatorie pentru persoanele cu handicap și persoanele cu mobilitate redusă;

(d)	drepturile pasagerilor în cazuri de anulare sau întârziere;

(e)	informații minime care trebuie furnizate pasagerilor;

(f)	tratarea plângerilor;

(g)	norme generale de asigurare a aplicării legii.

Articolul 2

Domeniul de aplicare

(1)   Prezentul regulament se aplică pasagerilor care călătoresc cu servicii regulate pentru categorii nespecificate de pasageri în cazul cărora punctul de îmbarcare sau de debarcare a pasagerilor se află pe teritoriul unui stat membru și lungimea planificată a traseului este de minim 250 de km.

(2)   În ceea ce privește serviciile menționate la alineatul (1), dar în cazul cărora lungimea planificată a traseului este mai mică de 250 de km, se aplică articolul 4 alineatul (2), articolul 9, articolul 10 alineatul (1), articolul 16 alineatul (1) litera (b) și alineatul (2), articolul 17 alineatele (1) și (2) și articolele 24-28.

(3)   În plus, prezentul regulament, cu excepția articolelor 9-16, a articolului 17 alineatul (3) și a capitolelor IV, V și VI, se aplică pasagerilor care utilizează servicii ocazionale atunci când punctul inițial de îmbarcare sau punctul final de debarcare a pasagerului se află pe teritoriul unui stat membru.

(4)   Cu excepția articolului 4 alineatul (2), a articolului 9, a articolului 10 alineatul (1), a articolului 16 alineatul (1) litera (b) și alineatul (2), a articolului 17 alineatele (1) și (2) și a articolelor 24-28, statele membre pot, într-un mod transparent și nediscriminatoriu, excepta serviciile regulate naționale de la aplicarea prezentului regulament. Aceste derogări pot fi acordate începând cu data aplicării prezentului regulament pentru o perioadă de maximum patru ani, care poate fi reînnoită o singură dată.

(5)   Pentru o perioadă de maximum patru ani de la data aplicării prezentului regulament, statele membre pot, într-un mod transparent și nediscriminatoriu, excepta de la aplicarea prezentului regulament anumite servicii regulate, pe motivul că o parte semnificativă a serviciilor regulate respective, ce include cel puțin o oprire programată, se desfășoară în afara Uniunii. Aceste derogări pot fi reînnoite o singură dată.

(6)   Statele membre informează Comisia cu privire la derogările pentru diferite tipuri de servicii acordate în temeiul alineatelor (4) și (5). Comisia ia măsurile necesare dacă o asemenea derogare nu este considerată conformă cu dispozițiile prezentului articol. Până la 2 martie 2018, Comisia prezintă Parlamentului European și Consiliului un raport privind derogările acordate în temeiul alineatelor (4) și (5).

(7)   Nicio dispoziție din prezentul regulament nu trebuie înțeleasă ca fiind în conflict cu sau ca introducând cerințe suplimentare celor din legislația existentă cu privire la cerințele tehnice pentru autobuze sau autocare sau infrastructura sau echipamentele din stațiile de autobuz și terminale.

(8)   Prezentul regulament nu afectează drepturile pe care le au pasagerii în temeiul Directivei 90/314/CEE și nu se aplică în cazul în care un circuit menționat în directiva respectivă este anulat din alte motive decât anularea unui serviciu regulat.

Articolul 3

Definiții

În sensul prezentului regulament, se aplică următoarele definiții:

(a)	„servicii regulate” înseamnă serviciile care asigură transportul de persoane cu autobuzul sau autocarul, la intervale stabilite, pe trasee stabilite, pasagerii fiind îmbarcați și debarcați la puncte de oprire prestabilite;

(b)	„servicii ocazionale” înseamnă serviciile care nu corespund definiției de servicii regulate și a căror caracteristică principală este faptul că transportă cu autobuzul sau autocarul grupuri de pasageri constituite la inițiativa clienților sau chiar a operatorului de transport;

(c)	„contract de transport” înseamnă un contract de transport între un transportator și un pasager, în vederea prestării unuia sau mai multor servicii regulate sau ocazionale;

(d)	„bilet” înseamnă un document valabil sau altă dovadă a unui contract de transport;

(e)	„transportator” înseamnă o persoană fizică sau juridică, alta decât un operator de turism, agent de voiaj sau vânzător de bilete, care oferă publicului servicii regulate sau ocazionale de transport;

(f)	„transportator de fapt” înseamnă o persoană fizică sau juridică, alta decât transportatorul, care efectuează de fapt transportul integral sau parțial;

(g)	„vânzător de bilete” înseamnă orice intermediar care încheie contracte de transport în numele unui transportator;

(h)	„agent de voiaj” înseamnă orice intermediar care acționează în numele unui pasager pentru încheierea unor contracte de transport;

(i)	„operator de turism” înseamnă un organizator sau detailist, altul decât un transportator, în sensul articolului 2 alineatele (2) și (3) din Directiva 90/314/CEE;

(j)

„persoană cu handicap” sau „persoană cu mobilitate redusă” înseamnă orice persoană a cărei mobilitate, atunci când folosește mijloacele de transport, este redusă din cauza unui handicap fizic (senzorial sau locomotor, permanent sau temporar), a unui handicap sau deficiențe intelectuale, a oricărui alt tip de handicap sau a vârstei și a cărei situație necesită o atenție specială și adaptarea serviciilor puse la dispoziția tuturor pasagerilor la nevoile acesteia;

(k)	„condiții de acces” înseamnă standarde relevante, linii directoare și informații despre accesibilitatea autobuzelor și/sau a terminalelor desemnate, inclusiv facilitățile acestora pentru persoanele cu handicap și persoanele cu mobilitate redusă;

(l)	„rezervare” înseamnă reținerea unui loc într-un autobuz sau autocar care deservește un serviciu regulat pentru o anumită oră de plecare;

(m)	„terminal” înseamnă un terminal dotat cu personal unde, conform unei rute specificate a unui serviciu regulat, este prevăzută o oprire pentru îmbarcarea sau debarcarea pasagerilor, care este echipat cu facilități cum ar fi ghișeu de îmbarcare, sală de așteptare sau casă de bilete;

(n)	„stație de autobuz” înseamnă orice punct, altul decât un terminal unde, conform rutei specificate a unui serviciu regulat, este prevăzută o oprire pentru îmbarcarea sau debarcarea pasagerilor;

(o)	„organism de administrare a terminalului” înseamnă o entitate organizațională dintr-un stat membru care răspunde de administrarea unui terminal desemnat;

(p)	„anulare” înseamnă neefectuarea unui serviciu regulat care a fost programat anterior;

(q)	„întârziere” înseamnă o diferență între momentul în care era programată plecarea serviciului regulat, în conformitate cu orarul publicat, și momentul plecării efective.

Articolul 4

Bilete și condiții contractuale nediscriminatorii

(1)   Transportatorii emit pasagerilor bilete, cu excepția cazurilor în care există alte documente care dau dreptul la transport. Un bilet poate fi emis în format electronic.

(2)   Fără a aduce atingere tarifelor sociale, condițiile contractuale și tarifele aplicate de transportatori sunt oferite publicului larg fără vreo discriminare directă sau indirectă privind naționalitatea clientului final sau privind locul în care sunt stabiliți transportatorii sau vânzătorii de bilete în cadrul Uniunii.

Articolul 5

Alte părți de fapt

(1)   Dacă îndeplinirea obligațiilor în temeiul prezentului regulament a fost încredințată unui transportator de fapt, vânzător de bilete sau oricărei alte persoane, transportatorul, agentul de voiaj, operatorul de turism sau organismului de administrare a terminalului care a încredințat aceste obligații este, cu toate acestea, răspunzător pentru actele și omisiunile respectivei părți de fapt.

(2)   În plus, partea căreia i s-a încredințat îndeplinirea unei obligații de către transportator, agentul de voiaj, operatorul de turism sau organismul de administrare a terminalului intră, de asemenea, sub incidența dispozițiilor prezentului regulament în ceea ce privește obligația încredințată.

Articolul 6

Excluderea posibilității de derogare

(1)   Obligațiile față de pasageri în temeiul prezentului regulament nu pot face obiectul unei limitări sau renunțări, în special printr-o derogare sau o clauză restrictivă cuprinsă în contractul de transport.

(2)   Transportatorii pot oferi pasagerilor condiții contractuale mai bune decât cele prevăzute în prezentul regulament.

CAPITOLUL II

DESPĂGUBIRI ȘI ASISTENȚĂ ÎN CAZ DE ACCIDENTE

Articolul 7

Decesul sau vătămarea corporală a pasagerilor și pierderea sau deteriorarea bagajului

(1)   În conformitate cu legislația națională aplicabilă, pasagerii au dreptul la despăgubiri în caz de deces, inclusiv pentru cheltuieli rezonabile de înmormântare, sau vătămare corporală, precum și în caz de pierdere sau deteriorare a bagajului, în cazul accidentelor survenite ca urmare a utilizării autobuzului sau autocarului. În caz de deces al pasagerului, acest drept se aplică cel puțin pentru persoanele față de care pasagerul avea sau ar fi avut obligația legală de întreținere.

(2)   Valoarea despăgubirii se calculează în conformitate cu legislația națională aplicabilă. Orice limită maximă prevăzută de legislația națională drept despăgubire pentru deces sau vătămare corporală sau pentru pierderea sau deteriorarea bagajului nu poate fi în fiecare situație mai mică de:

(a)	220 000 EUR pe pasager;

(b)	1 200 EUR per bagaj. În cazul deteriorării scaunelor cu rotile, a altor echipamente de mobilitate sau a dispozitivelor de asistare, valoarea despăgubirii va fi întotdeauna egală cu costul înlocuirii sau reparării echipamentului pierdut sau deteriorat.

Articolul 8

Nevoile imediate de ordin practic ale pasagerilor

În caz de accident survenit ca urmare a utilizării autobuzului sau autocarului, transportatorul asigură asistență rezonabilă și proporțională în ceea ce privește nevoile imediate de ordin practic ale pasagerilor după accident. O astfel de asistență include, atunci când este necesar, cazare, hrană, îmbrăcăminte, transport și facilitarea acordării primului ajutor. Asistența acordată nu reprezintă recunoașterea răspunderii.

Transportatorul poate limita costul total al cazării pentru fiecare pasager la 80 EUR pe noapte și la un maximum de 2 nopți.

CAPITOLUL III

DREPTURILE PERSOANELOR CU HANDICAP ȘI ALE PERSOANELOR CU MOBILITATE REDUSĂ

Articolul 9

Dreptul la transport

(1)   Transportatorii, agenții de voiaj și operatorii de turism nu pot refuza să accepte o rezervare din partea unei persoane, să emită sau să pună la dispoziție în alt mod un bilet pentru o persoană sau să îmbarce o persoană, pe motiv de handicap sau de mobilitate redusă.

(2)   Rezervările și biletele sunt puse la dispoziția persoanelor cu handicap și a persoanelor cu mobilitate redusă fără costuri suplimentare.

Articolul 10

Derogări și condiții speciale

(1)   Fără a aduce atingere dispozițiilor articolului 9 alineatul (1), transportatorii, agenții de voiaj și operatorii de turism pot refuza să accepte o rezervare din partea unei persoane, să emită sau să pună la dispoziție în alt mod un bilet pentru o persoană sau să îmbarce o persoană pe motiv de handicap sau mobilitate redusă:

(a)	pentru a îndeplini cerințele legate de siguranță aplicabile stabilite de legislația internațională, a Uniunii sau națională sau pentru a îndeplini cerințele legate de sănătate și siguranță impuse de autoritățile competente;

(b)	în cazul în care proiectarea vehiculului sau infrastructura, inclusiv a terminalelor și stațiilor de autobuz, fac fizic imposibilă îmbarcarea, debarcarea sau transportul persoanelor cu handicap sau al persoanelor cu mobilitate redusă într-un mod sigur și fezabil din punct de vedere operațional.

(2)   În cazul refuzului de a accepta o rezervare sau de a emite sau de a pune la dispoziție în alt mod un bilet din motivele prezentate la alineatul (1), transportatorii, agenții de voiaj și operatorii de turism informează persoana în cauză cu privire la orice serviciu alternativ acceptabil operat de transportator.

(3)   Dacă unei persoane cu handicap sau unei persoane cu mobilitate redusă care deține o rezervare sau are un bilet și care a respectat cerințele articolului 14 alineatul (1) litera (a) i se refuză totuși îmbarcarea pe motiv de handicap sau mobilitate redusă, respectivei persoane și însoțitorului acesteia, în conformitate cu alineatul (4) din prezentul articol, li se oferă posibilitatea de a alege între:

(a)	dreptul la rambursarea prețului biletului și, acolo unde este relevant, transportul gratuit până la punctul inițial de plecare, cât mai curând posibil, astfel cum este prevăzut în contractul de transport; și

(b)	cu excepția cazurilor în care acest lucru nu este fezabil, continuarea sau redirecționarea călătoriei, cu servicii de transport alternative rezonabile până la locul de destinație prevăzut în contractul de transport.

Dreptul la rambursare a sumei plătite pentru bilet nu este afectat de lipsa notificării în conformitate cu articolul 14 alineatul (1) litera (a).

(4)   În cazul în care un transportator, un agent de voiaj sau un operator de turism refuză să accepte o rezervare, să emită sau să furnizeze în alte moduri un bilet sau să îmbarce o persoană pe motiv de handicap sau de mobilitate redusă din motivele definite la alineatul (1), persoana în cauză poate solicita să fie însoțită de o altă persoană pe care a ales-o și care poate oferi asistența de care are nevoie persoana cu handicap sau cu mobilitate redusă astfel încât motivele enunțate la alineatul (1) să nu se mai aplice.

Respectiva persoană însoțitoare beneficiază de transport gratuit și, atunci când este posibil, ocupă locul de lângă persoana cu handicap sau persoana cu mobilitate redusă.

(5)   În cazul în care transportatorii, agenții de voiaj sau operatorii de turism recurg la alineatul (1), aceștia trebuie să comunice imediat persoanei cu handicap sau persoanei cu mobilitate redusă motivele deciziei luate și, la cererea acesteia, să informeze și în scris persoana în cauză în termen de cinci zile lucrătoare de la data cererii.

Articolul 11

Accesibilitate și informare

(1)   În cooperare cu organizațiile reprezentative ale persoanelor cu handicap sau ale persoanelor cu mobilitate redusă, transportatorii și organismele de administrare a terminalelor instituie sau pun în aplicare, acolo unde este cazul prin organizațiile lor, condiții de acces nediscriminatorii pentru transportul persoanelor cu handicap și al persoanelor cu mobilitate redusă.

(2)   Condițiile de acces prevăzute la alineatul (1), inclusiv textul legislației internaționale, a Uniunii sau naționale care prevede cerințele în materie de siguranță pe care se bazează respectivele condiții de acces nediscriminatorii, sunt puse la dispoziția publicului de către transportatori și organismele de administrare a terminalelor în mod fizic sau pe internet, la cerere în formate accesibile, în aceleași limbi în care sunt, în general, puse la dispoziția tuturor pasagerilor informațiile. Atunci când se furnizează astfel de informații se acordă o atenție deosebită nevoilor persoanelor cu handicap și ale persoanelor cu mobilitate redusă.

(3)   Operatorii de turism pun la dispoziție condițiile de acces prevăzute la alineatul (1) care se aplică în cazul călătoriilor incluse în pachetele de servicii pentru călătorii, vacanțe și circuite pe care le organizează, le vând sau le oferă spre vânzare.

(4)   Informațiile cu privire la condițiile de acces menționate la alineatele (2) și (3) se distribuie fizic la solicitarea pasagerilor.

(5)   Transportatorii, agenții de voiaj și operatorii de turism se asigură că toate informațiile generale pertinente privind călătoria și condițiile de transport sunt disponibile în formate corespunzătoare și accesibile persoanelor cu handicap și persoanelor cu mobilitate redusă, inclusiv în ceea ce privește, atunci când este cazul, rezervarea și informațiile on-line. Informațiile se distribuie fizic la solicitarea pasagerilor.

Articolul 12

Desemnarea terminalelor

Statele membre desemnează terminalele de autobuz și autocar unde se asigură asistență persoanelor cu handicap și persoanelor cu mobilitate redusă. Statele membre informează Comisia în acest sens. Comisia pune la dispoziție, pe internet, o listă cu terminalele de autobuz și autocar desemnate.

Articolul 13

Dreptul la asistență în terminalele desemnate și la bordul autobuzelor și autocarelor

(1)   Sub rezerva condițiilor de acces prevăzute la articolul 11 alineatul (1), în terminalele desemnate de către statele membre, transportatorii și organismele de administrare a terminalelor asigură, în limitele competențelor lor, asistență gratuită persoanelor cu handicap și persoanelor cu mobilitate redusă, cel puțin în măsura specificată în partea (a) a anexei I.

(2)   Sub rezerva condițiilor de acces prevăzute la articolul 11 alineatul (1), transportatorii asigură la bordul autobuzelor și autocarelor asistența gratuită persoanelor cu handicap și persoanelor cu mobilitate redusă, cel puțin în măsura specificată în partea (b) a anexei I.

Articolul 14

Condițiile în care se asigură asistență

(1)   Transportatorii și organismele de administrare a terminalelor cooperează în vederea asigurării de asistență persoanelor cu handicap și persoanelor cu mobilitate redusă, cu condiția ca:

(a)	nevoia de astfel de asistență a persoanei respective să fie notificată transportatorilor, organismelor de administrare a terminalelor, agenților de voiaj și operatorilor de turism cel târziu cu 36 de ore înainte ca asistența să fie necesară, și

(b)

persoanele vizate să se prezinte la punctul desemnat: (i) la ora indicată în prealabil de către transportator, care să nu fie cu mai mult de 60 de minute înainte de ora de plecare anunțată, cu excepția cazurilor în care este convenită o perioadă mai scurtă între pasager și transportator; sau (ii) dacă nu este specificată o oră, cu cel mult 30 de minute înainte de ora de plecare anunțată.

(2)   În plus față de alineatul (1), persoanele cu handicap sau persoanele cu mobilitate redusă notifică transportatorului, agentului de voiaj sau operatorului de turism, în momentul rezervării sau al cumpărării în avans a biletului, necesitățile lor specifice privind locul pe scaun, cu condiția ca necesitatea să fie cunoscută în respectivul moment.

(3)   Transportatorii, organismele de administrare a terminalelor, agenții de voiaj și operatorii de turism iau toate măsurile necesare pentru a facilita primirea de notificări cu privire la nevoia de asistență trimise de persoane cu handicap sau de persoane cu mobilitate redusă. Această obligație se aplică în toate terminalele desemnate și la toate punctele lor de vânzare, inclusiv în cazul vânzării prin telefon sau pe internet.

(4)   În cazul în care nu se efectuează nicio notificare conform alineatului (1) litera (a) și alineatului (2), transportatorii, organismele de administrare a terminalelor, agenții de voiaj și operatorii de turism depun toate eforturile rezonabile pentru a asigura faptul că asistența este asigurată în așa fel încât persoana cu handicap sau cu mobilitate redusă să poată, pentru serviciul pentru care a cumpărat biletul, să se îmbarce la plecare, să schimbe la punctul de corespondență cu un alt serviciu sau să debarce la destinație.

(5)   Organismul de administrare a terminalului desemnează un punct în interiorul sau în afara terminalului în care persoanele cu handicap sau persoanele cu mobilitate redusă își pot anunța sosirea și pot solicita asistență. Respectivul punct trebuie să fie clar semnalizat și să furnizeze, în formate accesibile, informații de bază referitoare la terminal și la asistența oferită.

Articolul 15

Transmiterea de informații către un terț

În cazul în care agenții de voiaj sau operatorii de turism primesc notificarea menționată la articolul 14 alineatul (1) litera (a), aceștia, în cadrul orelor lor normale de birou, transferă cât de curând posibil informația către transportator sau către organismul de administrare a terminalului.

Articolul 16

Formare

(1)   Transportatorii și, după caz, organismele de administrare a terminalelor instituie proceduri de formare în legătură cu handicapul, inclusiv instrucțiuni, și se asigură că:

(a)	membrii personalului lor, alții decât conducătorii auto, inclusiv cei angajați de către orice alte părți de fapt, care oferă asistență directă persoanelor cu handicap și persoanelor cu mobilitate redusă, sunt formați sau instruiți după cum se descrie în anexa II, părțile (a) și (b);

(b)	membrii personalului lor, inclusiv conducătorii auto, care se ocupă direct de publicul călător sau de chestiuni care țin de publicul călător, sunt formați sau instruiți după cum se descrie în anexa II, partea (a).

(2)   Un stat membru poate acorda o derogare pentru o perioadă maximă de cinci ani de la 1 martie 2013 de la aplicarea alineatului (1) litera (b) în ceea ce privește formarea conducătorilor auto.

Articolul 17

Despăgubirile în ceea ce privește scaunele cu rotile sau alte echipamente de mobilitate

(1)   Transportatorii și organismele de administrare a terminalelor răspund în cazul în care au provocat pierderea sau deteriorarea scaunelor cu rotile sau a altor echipamente de mobilitate sau de asistență. Transportatorul sau organismul de administrare a terminalului responsabil pentru pierderea sau deteriorarea în cauză acordă despăgubirile.

(2)   Despăgubirea menționată la alineatul (1) este egală cu costul de înlocuire sau de reparare a echipamentului ori dispozitivelor pierdute sau deteriorate.

(3)   Dacă este necesar, se depun toate eforturile pentru a se furniza rapid echipamente sau dispozitive înlocuitoare temporare. Scaunele cu rotile și alte echipamente de mobilitate sau de asistență au, în măsura posibilului, caracteristici tehnice și funcționale similare celor pierdute sau deteriorate.

Articolul 18

Derogări

(1)   Fără a aduce atingere articolului 2 alineatul (2), statele membre pot excepta serviciile regulate naționale de la aplicarea totală sau parțială a dispozițiilor prezentului capitol cu condiția ca acestea să asigure un nivel de protecție a persoanelor cu handicap și a persoanelor cu mobilitate redusă, în temeiul normelor lor naționale cel puțin egal cu cel prevăzut de prezentul regulament.

(2)   Statele membre informează Comisia cu privire la derogările acordate în temeiul alineatului (1). Comisia ia măsurile necesare dacă o asemenea derogare nu este considerată conformă cu dispozițiile prezentului articol. Până la 2 martie 2018, Comisia prezintă Parlamentului European și Consiliului un raport privind derogările acordate în temeiul alineatului (1).

CAPITOLUL IV

DREPTURILE PASAGERILOR ÎN CAZ DE ANULARE SAU ÎNTÂRZIERE

Articolul 19

Continuarea, redirecționarea și rambursarea

(1)   În cazul în care un transportator estimează, în mod rezonabil, că plecarea unui serviciu regulat de la un terminal va fi anulată sau întârziată cu peste 120 de minute, sau în cazul suprarezervării, pasagerilor li se oferă imediat de ales între:

(a)	continuarea sau redirecționarea călătoriei către destinația finală, fără niciun fel de costuri suplimentare și în condiții comparabile, astfel cum este prevăzut în contractul de transport, cu prima ocazie posibilă;

(b)	rambursarea prețului biletului și, după caz, un serviciu gratuit de întoarcere cu autobuzul sau autocarul la punctul inițial de plecare, astfel cum este prevăzut în contractul de transport, cu prima ocazie posibilă.

(2)   În cazul în care transportatorul nu oferă pasagerilor posibilitatea de alegere menționată la alineatul (1), pasagerul are dreptul la o despăgubire egală cu 50 % din prețul biletului, în plus față de rambursarea menționată la alineatul (1) litera (b). Această sumă este plătită de către transportator în termen de o lună de la depunerea cererii de despăgubire.

(3)   În cazul în care autobuzul sau autocarul devine inoperabil în timpul călătoriei, transportatorul asigură fie continuarea serviciului cu un alt vehicul de la locația vehiculului devenit inoperabil, fie transportul de la locația vehiculului devenit inoperabil la un punct de așteptare adecvat sau la un terminal de la care devine posibilă continuarea călătoriei.

(4)   În cazul în care plecarea dintr-o stație de autobuz a unui serviciu regulat este anulată sau are o întârziere de peste 120 de minute, pasagerii au dreptul la continuarea sau redirecționarea călătoriei sau la rambursarea prețului biletului de către transportator, astfel cum este menționat în alineatul (1).

(5)   Rambursarea prețului biletului, prevăzută la alineatul (1) litera (b) și la alineatul (4) se efectuează în termen de 14 zile de la efectuarea ofertei sau de la primirea cererii. Plata acoperă costul integral al biletului la prețul la care a fost achiziționat, pentru partea sau părțile de călătorie neefectuate și pentru partea sau părțile de călătorie efectuate deja în cazul în care călătoria nu mai servește niciunui scop raportat la planul inițial de călătorie al pasagerului. Pentru pasagerii posesori de permise de călătorie sau abonamente, plata corespunde proporției pe care o reprezintă costul călătoriei din costul total al permisului de călătorie sau al abonamentului. Rambursarea se efectuează în bani, cu excepția cazului în care pasagerul acceptă o altă formă de rambursare.

Articolul 20

Informarea

(1)   În cazul unei anulări sau al unei întârzieri a plecării unui serviciu regulat, pasagerii care pleacă din terminale sunt informați de către transportator sau, după caz, de către organismul de administrare a terminalului, în legătură cu situația respectivă cât mai curând posibil și, în orice caz, nu mai târziu de 30 de minute după plecarea planificată, precum și în legătură cu ora de plecare estimată, de îndată ce informația este disponibilă.

(2)   Dacă pasagerii pierd un serviciu de legătură, conform programului anunțat, din cauza unei anulări sau a unei întârzieri, transportatorul sau, după caz, organismul de administrare a terminalului, depune eforturi rezonabile pentru a informa pasagerii respectivi despre legăturile alternative.

(3)   Transportatorul sau, după caz, organismul de administrare a terminalului, se asigură că persoanele cu handicap sau persoanele cu mobilitate redusă primesc informațiile obligatorii în temeiul alineatelor (1) și (2) în formate accesibile.

(4)   Atunci când este posibil, informațiile prevăzute la alineatele (1) și (2) se furnizează prin mijloace electronice tuturor pasagerilor, inclusiv celor care pleacă din stațiile de autobuz, în intervalele stipulate la alineatul (1), în cazul în care pasagerul a solicitat acest lucru și a furnizat transportatorului datele de contact necesare.

Articolul 21

Asistența în cazul anulării sau întârzierii plecărilor

Pentru o călătorie cu o durată programată mai mare de trei ore, în caz de anulare sau întârziere la plecarea de la terminal mai mare de 90 de minute, transportatorul oferă gratuit pasagerilor:

(a)	gustări, mâncare sau băuturi răcoritoare în mod rezonabil raportate la timpul de așteptare sau durata întârzierii, în cazul în care acestea sunt disponibile în autobuz sau la terminal sau se poate face, în mod rezonabil, aprovizionarea cu ele;

(b)

o cameră de hotel sau altă formă de cazare, precum și asistență pentru aranjarea transportului între terminal și locul de cazare în cazul în care este necesară o ședere de una sau mai multe nopți. Transportatorul poate limita costul total al cazării pentru fiecare pasager, fără a se include transportul de la și către terminal și locul de cazare, la 80 EUR pe noapte și la un maximum de 2 nopți.

În aplicarea prezentului articol, transportatorul acordă o atenție specială nevoilor persoanelor cu handicap și persoanelor cu mobilitate redusă și ale oricăror persoane însoțitoare ale acestora.

Articolul 22

Alte plângeri

Nicio dispoziție din prezentul capitol nu împiedică pasagerii să solicite, în conformitate cu legislația națională și prin intermediul instanțelor naționale, despăgubiri pentru prejudiciile rezultate în urma anulării sau întârzierii unor servicii regulate.

Articolul 23

Derogări

(1)   Articolele 19 și 21 nu se aplică pasagerilor cu bilete deschise atâta timp cât ora plecării nu este specificată, exceptând cazul pasagerilor care posedă un permis de călătorie sau un abonament.

(2)   Articolul 21 litera (b) nu se aplică în cazul în care transportatorul face dovada că anularea sau întârzierea este cauzată de condiții climaterice grave sau dezastre naturale majore care pun în pericol desfășurarea în siguranță a serviciilor de călătorie cu autobuzul sau autocarul.

CAPITOLUL V

REGULI GENERALE PRIVIND INFORMAȚIILE ȘI PLÂNGERILE

Articolul 24

Dreptul la informații despre călătorie

Transportatorii și organismele de administrare a terminalelor oferă pasagerilor, în cadrul domeniilor lor de competență respective, informațiile adecvate pe durata călătoriei acestora. Acolo unde este posibil, informațiile sunt oferite, la cerere, în formate accesibile.

Articolul 25

Informații privind drepturile pasagerilor

(1)   Transportatorii și organismele de administrare a terminalelor, în cadrul domeniilor lor de competență respective, se asigură că sunt puse la dispoziția pasagerilor informații corespunzătoare și ușor de înțeles cu privire la drepturile care le revin în temeiul prezentului regulament cel târziu în momentul plecării. Aceste informații sunt furnizate în terminale și, atunci când este posibil, pe internet. La solicitarea unei persoane cu handicap sau a unei persoane cu mobilitate redusă, informațiile sunt furnizate, atunci când este posibil, într-un format accesibil. Aceste informații includ datele de contact ale organismului sau ale organismelor responsabile cu asigurarea aplicării, desemnat sau desemnate de statul membru în temeiul articolului 28 alineatul (1).

(2)   Pentru a respecta cerința de informare menționată la alineatul (1), transportatorii și organismele de administrare a terminalelor pot utiliza un rezumat al dispozițiilor prezentului regulament, pregătit de Comisie în toate limbile oficiale ale instituțiilor Uniunii Europene și pus la dispoziția acestora.

Articolul 26

Plângeri

Transportatorii pun la punct sau dispun de un mecanism pentru soluționarea plângerilor legate de drepturile și obligațiile prevăzute în prezentul regulament.

Articolul 27

Depunerea plângerilor

Fără a aduce atingere cererilor de despăgubire în conformitate cu articolul 7, în cazul în care un pasager căruia i se aplică prezentul regulament dorește să adreseze transportatorului o plângere, acesta o adresează în termen de trei luni de la data prestării serviciului regulat sau de la data la care ar fi trebuit să aibă loc prestarea serviciului. În termen de o lună de la data primirii plângerii, transportatorul îi notifică pasagerului dacă plângerea sa este considerată întemeiată, respinsă sau este încă analizată. Intervalul de timp pentru trimiterea răspunsului final nu trebuie să depășească trei luni de la data primirii plângerii.

CAPITOLUL VI

ASIGURAREA APLICĂRII ȘI ORGANISMELE NAȚIONALE RESPONSABILE CU ASIGURAREA APLICĂRII

Articolul 28

Organismele naționale responsabile cu asigurarea aplicării

(1)   Fiecare stat membru desemnează un organism sau organisme, noi sau existente, care să răspundă de asigurarea aplicării prezentului regulament în ceea ce privește serviciile regulate din punctele situate pe teritoriul său și serviciile regulate dintr-o țară terță către respectivele puncte. Fiecare organism adoptă măsurile necesare pentru a asigura respectarea prezentului regulament.

Fiecare organism este independent de transportatori, operatori de turism și organismele de administrare a terminalelor în ceea ce privește organizarea, deciziile de finanțare, structura juridică și mecanismul de luare a deciziilor.

(2)   Statele membre informează Comisia cu privire la organismul sau organismele desemnate în conformitate cu prezentul articol.

(3)   Orice pasager poate adresa, în conformitate cu legislația națională, o plângere organismului competent desemnat în conformitate cu alineatul (1), sau oricărui alt organism competent desemnat de către un stat membru, în legătură cu o presupusă nerespectare a prezentului regulament.

Un stat membru poate decide ca, într-o primă etapă, pasagerul să adreseze transportatorului o plângere, caz în care organismul național responsabil cu asigurarea aplicării sau orice alt organism corespunzător desemnat de statul membru are rolul de organism în fața căruia se pot introduce căi de atac împotriva plângerilor nesoluționate în temeiul articolului 27.

Articolul 29

Raport cu privire la asigurarea aplicării

Până la data de 1 iunie 2015 și ulterior din doi în doi ani, organismele responsabile cu asigurarea aplicării desemnate în temeiul articolului 28 alineatul (1) publică un raport referitor la activitatea lor în cursul celor doi ani calendaristici precedenți, raport care conține în special o descriere a măsurilor luate pentru punerea în aplicare a prezentului regulament și statistici cu privire la plângeri și la sancțiunile aplicate.

Articolul 30

Cooperarea între organismele responsabile cu asigurarea aplicării

Ori de câte ori este cazul, organismele naționale responsabile cu asigurarea aplicării, astfel cum sunt menționate la articolul 28 alineatul (1), fac schimb de informații în ceea ce privește activitatea lor și principiile și practicile lor de adoptare a deciziilor. Comisia le sprijină în respectivul demers.

Articolul 31

Sancțiuni

Statele membre stabilesc norme referitoare la sancțiunile aplicabile încălcărilor dispozițiilor prezentului regulament și iau toate măsurile necesare pentru a asigura punerea în aplicare a acestora. Sancțiunile prevăzute sunt eficiente, proporționale și cu efect de descurajare. Statele membre notifică respectivele norme și măsuri Comisiei până la 1 martie 2013 și îi trimit fără întârziere o notificare cu privire la orice modificare ulterioară.

CAPITOLUL VII

DISPOZIȚII FINALE

Articolul 32

Raportul

Comisia prezintă Parlamentului European și Consiliului până la 2 martie 2013 un raport cu privire la funcționarea și efectele prezentului regulament. Raportul trebuie însoțit, dacă este cazul, de propuneri legislative de punere în aplicare în și mai mare detaliu a dispozițiilor prezentului regulament sau de modificare a acestuia.

Articolul 33

Modificarea Regulamentului (CE) nr. 2006/2004

În anexa la Regulamentul (CE) nr. 2006/2004 se adaugă următorul punct:

„(19)

Regulamentul (UE) nr. 181/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 februarie 2011 privind drepturile pasagerilor care călătoresc cu autobuzul și autocarul (12)

Articolul 34

Intrarea în vigoare

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament se aplică de la 1 martie 2013.

---

(1)  JO C 317, 23.12.2009, p. 99.

(2)  Poziția Parlamentului European din 23 aprilie 2009 (JO C 184 E, 8.7.2010, p. 312), poziția Consiliului în primă lectură din 11 martie 2010 (JO C 122 E, 11.5.2010, p. 1), poziția Parlamentului European din 6 iulie 2010 (nepublicată încă în Jurnalul Oficial), decizia Consiliului din 31 ianuarie 2011 și rezoluția legislativă a Parlamentului European din 15 februarie 2011 (nepublicată încă în Jurnalul Oficial).

(3)  JO L 263, 7.10.2009, p. 11.

(4)  JO L 199, 31.7.2007, p. 40.

(5)  JO L 177, 4.7.2008, p. 6.

(6)  JO L 226, 10.9.2003, p. 4.

(7)  JO L 158, 23.6.1990, p. 59.

(8)  JO L 281, 23.11.1995, p. 31.

(9)  JO L 364, 9.12.2004, p. 1.

(10)  JO L 180, 19.7.2000, p. 22.

(11)  JO L 373, 21.12.2004, p. 37.

(12)  JO L 55, 28.2.2011, p. 1.”

---

---

---

28.2.2011

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 55/13

---

REGULAMENTUL (UE) NR. 182/2011 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI

din 16 februarie 2011

de stabilire a normelor și principiilor generale privind mecanismele de control de către statele membre al exercitării competențelor de executare de către Comisie

PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 291 alineatul (3),

având în vedere propunerea Comisiei Europene,

după transmiterea proiectului de act legislativ către parlamentele naționale,

hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară (1),

întrucât:

(1)

În cazul în care sunt necesare condiții uniforme pentru punerea în aplicare a actelor cu forță juridică obligatorie ale Uniunii, respectivele acte (denumite în continuare „acte de bază”) conferă competențe de executare Comisiei sau, în cazuri specifice justificate corespunzător, precum și în cazurile prevăzute la articolele 24 și 26 din Tratatul privind Uniunea Europeană, Consiliului.

(2)

Rămâne la latitudinea legiuitorului, respectând în același timp pe deplin criteriile stipulate în Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), de a decide cu privire la fiecare act de bază dacă să confere competențe de executare Comisiei în conformitate cu articolul 291 alineatul (2) din respectivul tratat.

(3)	Până în prezent, exercitarea competențelor de executare de către Comisie a fost reglementată de Decizia 1999/468/CE a Consiliului (2).

(4)	TFUE prevede ca Parlamentul European și Consiliul să stabilească normele și principiile generale privind mecanismele de control de către statele membre al exercitării competențelor de executare de către Comisie.

(5)

Este necesar să se asigure faptul că procedurile aferente unui astfel de control sunt clare, eficace și proporționale cu natura actelor de punere în aplicare și că reflectă cerințele instituționale ale TFUE, precum și experiența câștigată și practica curentă utilizată în punerea în aplicare a Deciziei 1999/468/CE.

(6)	În acele acte de bază care necesită controlul statelor membre în ceea ce privește adoptarea de către Comisie a actelor de punere în aplicare, este oportun ca pentru realizarea unui astfel de control să se instituie comitete compuse din reprezentanți ai statelor membre și prezidate de către Comisie.

(7)	După caz, mecanismul de control ar trebui să includă sesizarea unui comitet de apel, care ar trebui să se reunească la nivelul adecvat.

(8)	Din motive de simplificare, Comisia ar trebui să exercite competențe de executare în conformitate cu una dintre doar două proceduri, și anume procedura de consultare sau procedura de examinare.

(9)	Tot din motive de simplificare, comitetelor ar trebui să li se aplice norme procedurale comune, inclusiv dispozițiile-cheie referitoare la desfășurarea activității lor și la posibilitatea emiterii unui aviz prin procedură scrisă.

(10)

Ar trebui determinate criterii pentru a stabili procedura care ar trebui folosită pentru adoptarea actelor de punere în aplicare de către Comisie. Pentru a se asigura o mai mare consecvență, cerințele procedurale ar trebui să fie proporționale cu natura și impactul actelor de punere în aplicare care sunt adoptate.

(11)

Procedura de examinare ar trebui să se aplice în special pentru adoptarea actelor cu domeniu de aplicare general menite să pună în aplicare acte de bază și actelor specifice de punere în aplicare cu un impact care poate fi important. Procedura respectivă ar trebui să asigure faptul că actele de punere în aplicare nu pot fi adoptate de către Comisie dacă nu sunt în conformitate cu avizul comitetului, cu excepția unor cazuri cu totul excepționale în care acestea se pot aplica pentru o perioadă limitată de timp. Procedura ar trebui de asemenea să asigure faptul că Comisia poate revizui proiectele de acte de punere în aplicare în cazul în care comitetul nu emite niciun aviz, ținând seama de opiniile exprimate în cadrul comitetului.

(12)	În cazul în care actul de bază conferă Comisiei competențe de executare în ceea ce privește programele cu implicații bugetare substanțiale sau care sunt orientate către țări terțe, ar trebui să se aplice procedura de examinare.

(13)

Președintele unui comitet ar trebui să depună toate eforturile pentru a identifica soluții care să beneficieze de cel mai larg sprijin posibil în cadrul comitetului sau al comitetului de apel și urmează să explice în ce mod au fost luate în considerare dezbaterile și sugestiile de modificare. În acest scop, Comisia ar trebui să acorde o atenție deosebită opiniilor exprimate în cadrul comitetului sau al comitetului de apel cu privire la proiectele de măsuri definitive antidumping sau compensatorii.

(14)

Atunci când examinează adoptarea altor proiecte de acte de punere în aplicare referitoare la sectoare deosebit de sensibile, cum ar fi, în special, impozitarea, sănătatea consumatorilor, siguranța alimentară și protecția mediului, pentru a găsi o soluție echilibrată, Comisia va acționa, pe cât posibil, astfel încât să evite să se opună unei poziții predominante care ar putea apărea în cadrul comitetului de apel împotriva caracterului adecvat al unui act de punere în aplicare.

(15)	Procedura de consultare ar trebui să se aplice, ca regulă generală, în toate celelalte cazuri sau atunci când este considerată mai adecvată.

(16)	Ar trebui să fie posibil să se adopte acte de punere în aplicare care să se aplice imediat, din motive imperioase de urgență, atunci când acest lucru este prevăzut într-un act de bază.

(17)	Parlamentul European și Consiliul ar trebui informate cu promptitudine și regulat cu privire la lucrările comitetelor.

(18)

Parlamentul European sau Consiliul ar trebui să aibă posibilitatea de a aduce oricând la cunoștință Comisiei faptul că apreciază că un proiect de act de punere în aplicare depășește competențele de executare prevăzute în actul de bază, ținând seama de drepturile de care dispun cu privire la examinarea legalității actelor Uniunii.

(19)	Ar trebui asigurat accesul public la informațiile privind lucrările comitetului, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1049/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 30 mai 2001 privind accesul public la documentele Parlamentului European, Consiliului și Comisiei (3).

(20)	Comisia ar trebui să țină un registru care să conțină informații privind lucrările comitetului. Prin urmare, normele privind protecția documentelor clasificate care sunt aplicabile Comisiei ar trebui să se aplice și utilizării registrului.

(21)

Decizia 1999/468/CE ar trebui abrogată. Pentru a se asigura tranziția de la regimul prevăzut în Decizia 1999/468/CE la cel prevăzut în prezentul regulament, orice trimitere în legislația existentă la procedurile prevăzute în respectiva decizie ar trebui să fie înțeleasă, cu excepția procedurii de reglementare cu control prevăzută la articolul 5a din respectiva decizie, ca trimitere la procedurile corespunzătoare prevăzute în prezentul regulament. Efectele articolului 5a din Decizia 1999/468/CE ar trebui menținute provizoriu în scopul actelor de bază existente care fac trimitere la articolul respectiv.

(22)	Competențele Comisiei prevăzute de TFUE referitoare la punerea în aplicare a normelor în materie de concurență nu sunt afectate de prezentul regulament,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Obiect

Prezentul regulament stabilește normele și principiile generale privind mecanismele care se aplică în cazul în care un act al Uniunii cu caracter juridic obligatoriu (denumit în continuare „act de bază”) identifică necesitatea existenței unor condiții uniforme de punere în aplicare și impune ca adoptarea de către Comisie a unor acte de punere în aplicare să fie supusă unui control din partea statelor membre.

Articolul 2

Alegerea procedurilor

(1)   Un act de bază poate prevedea aplicarea procedurii de consultare sau a procedurii de examinare, în funcție de natura sau impactul actelor de punere în aplicare necesare.

(2)   Procedura de examinare se aplică în special pentru adoptarea de:

(a)	acte de punere în aplicare cu un domeniu general de aplicare;

(b)

alte acte de punere în aplicare referitoare la: (i) programe cu implicații substanțiale; (ii) politica agricolă comună și politica comună în domeniul pescuitului; (iii) mediu, securitate și siguranță sau protecția sănătății sau siguranței persoanelor, animalelor sau plantelor; (iv) politica comercială comună; (v) impozitare.

(3)   Procedura de consultare se aplică, ca regulă generală, la adoptarea de acte de punere în aplicare care nu se încadrează în domeniul de aplicare al alineatului (2). Totuși, procedura de consultare se poate aplica la adoptarea actelor de punere în aplicare menționate la alineatul (2) în cazuri justificate corespunzător.

Articolul 3

Dispoziții comune

(1)   Dispozițiile comune prevăzute în prezentul articol se aplică tuturor procedurilor menționate la articolele 4-8.

(2)   Comisia este asistată de un comitet format din reprezentanți ai statelor membre. Comitetul este prezidat de un reprezentant al Comisiei. Președintele nu participă la votul în comitet.

(3)   Președintele prezintă comitetului proiectul de act de punere în aplicare ce urmează să fie adoptat de către Comisie.

Cu excepția cazurilor justificate corespunzător, președintele convoacă o reuniune nu mai devreme de 14 zile de la data prezentării proiectului de act de punere în aplicare și a proiectului de ordine de zi a comitetului. Comitetul își dă avizul cu privire la proiectul de act de punere în aplicare într-un termen pe care președintele îl stabilește în funcție de urgența proiectului. Termenele sunt proporționale și permit membrilor comitetului să examineze din timp și în mod efectiv proiectul de act de punere în aplicare și de a-și exprima opiniile.

(4)   Până la emiterea avizului comitetului, orice membru al comitetului poate propune modificări, iar președintele poate prezenta versiuni modificate ale proiectului de act de punere în aplicare.

Președintele depune toate eforturile necesare pentru a găsi soluții care să se bucure de cel mai larg sprijin posibil în cadrul comitetului. Președintele informează comitetul în legătură cu modul în care au fost luate în considerare dezbaterile și sugestiile de modificare, în special în ceea ce privește sugestiile care s-au bucurat de un larg sprijin în cadrul comitetului.

(5)   În cazuri justificate corespunzător, președintele poate obține avizul comitetului prin procedură scrisă. Președintele trimite membrilor comitetului proiectul de act de punere în aplicare și stabilește un termen pentru emiterea unui aviz în funcție de urgența proiectului în cauză. Se consideră că orice membru al comitetului care nu se opune proiectului de act de punere în aplicare sau care nu se abține în mod explicit de la votul privind actul respectiv înainte de expirarea respectivului termen și-a dat acordul tacit cu privire la proiectul de act de punere în aplicare în cauză.

Cu excepția unor dispoziții contrare prevăzute în actul de bază, procedura scrisă se încheie fără rezultat dacă, în termenul menționat în primul paragraf, președintele decide astfel sau dacă un membru al comitetului solicită acest lucru. Într-un astfel de caz, președintele convoacă o reuniune a comitetului într-un termen rezonabil.

(6)   Avizul comitetului este consemnat în procesul-verbal. Fiecare membru al comitetului are dreptul să solicite ca poziția sa să fie consemnată în procesul-verbal. Președintele transmite fără întârziere procesul-verbal membrilor comitetului.

(7)   După caz, mecanismul de control include sesizarea unui comitet de apel.

Comitetul de apel își adoptă regulamentul de procedură cu majoritatea simplă a membrilor săi componenți, pe baza unei propuneri a Comisiei.

În cazul în care comitetul de apel este sesizat, acesta se reunește cel devreme la 14 zile, cu excepția situațiilor justificate în mod corespunzător, și cel târziu la 6 săptămâni de la data sesizării. Fără a aduce atingere alineatului (3), comitetul de apel emite avizul său în termen de două luni de la data sesizării.

Comitetul de apel este prezidat de un reprezentant al Comisiei.

Președintele stabilește data reuniunii comitetului de apel în strânsă cooperare cu membrii comitetului, pentru a permite statelor membre și Comisiei să asigure un nivel adecvat de reprezentare. Până la 1 aprilie 2011, Comisia convoacă prima reuniune a comitetului de apel, pentru a adopta regulamentul său de procedură.

Articolul 4

Procedura de consultare

(1)   În cazul în care se aplică procedura de consultare, comitetul emite avizul, prin vot atunci când este necesar. În cazul în care se votează, avizul se emite cu majoritatea simplă a membrilor comitetului.

(2)   Comisia decide cu privire la proiectul de act de punere în aplicare care se adoptă, ținând seama cât mai mult posibil de concluziile desprinse din dezbaterile din cadrul comitetului și de avizul emis.

Articolul 5

Procedura de examinare

(1)   În cazul în care se aplică procedura de examinare, comitetul își dă avizul cu majoritatea prevăzută la articolul 16 alineatele (4) și (5) din Tratatul privind Uniunea Europeană și, după caz, la articolul 238 alineatul (3) din TFUE, pentru actele care urmează să fie adoptate pe baza unei propuneri din partea Comisiei. Voturile reprezentanților statelor membre în cadrul comitetului sunt ponderate conform articolelor respective.

(2)   În cazul în care comitetul emite un aviz favorabil, Comisia adoptă proiectul de act de punere în aplicare.

(3)   Fără a aduce atingere articolului 7, atunci când comitetul emite un aviz nefavorabil, Comisia nu adoptă actul de punere în aplicare. Atunci când un act de punere în aplicare este considerat necesar, președintele poate fie să prezinte aceluiași comitet o versiune modificată a proiectului de act de punere în aplicare în termen de două luni de la emiterea avizului nefavorabil, fie să prezinte comitetului de apel proiectul de act de punere în aplicare în termen de o lună de la respectiva emitere pentru deliberări suplimentare.

(4)   În cazul în care nu se emite niciun aviz, Comisia poate adopta proiectul de act de punere în aplicare, cu excepția cazurilor prevăzute la al doilea paragraf. Atunci când Comisia nu adoptă proiectul de act de punere în aplicare, președintele poate înainta comitetului o versiune modificată a acestuia.

Fără a aduce atingere articolului 7, Comisia nu adoptă proiectul de act de punere în aplicare în cazul în care:

(a)	actul respectiv se referă la impozitare, servicii financiare, protecția sănătății sau siguranța persoanelor, animalelor sau plantelor, sau la măsuri de salvgardare multilaterale definitive;

(b)	actul de bază prevede că proiectul de act de punere în aplicare nu poate fi adoptat în cazul în care nu se emite niciun aviz; sau

(c)	o majoritate simplă a membrilor comitetului se opune.

În oricare dintre cazurile menționate la al doilea paragraf, atunci când un act de punere în aplicare este considerat necesar, președintele poate fie să prezinte aceluiași comitet o versiune modificată a respectivului proiect de act în termen de două luni de la vot, fie să prezinte comitetului de apel pentru deliberări suplimentare proiectul de act de punere în aplicare în termen de o lună de la vot.

(5)   Prin derogare de la alineatul (4), se aplică următoarea procedură pentru adoptarea de proiecte de măsuri definitive antidumping sau compensatorii, în cazurile în care comitetul nu emite niciun aviz și o majoritate simplă a membrilor acestuia se opune proiectului de act de punere în aplicare.

Comisia poartă consultări cu statele membre. Cel devreme la 14 zile și cel târziu la o lună de la data reuniunii comitetului, Comisia informează membrii comitetului în legătură cu rezultatele consultărilor respective și prezintă un proiect de act de punere în aplicare comitetului de apel. Prin derogare de la articolul 3 alineatul (7), comitetul de apel se reunește cel devreme la 14 zile și cel târziu la o lună de la data prezentării proiectului de act de punere în aplicare. Comitetul de apel emite un aviz în conformitate cu articolul 6. Termenele prevăzute la acest alineat nu aduc atingere necesității de a respecta termenele stabilite în actele de bază pertinente.

Articolul 6

Sesizarea comitetului de apel

(1)   Comitetul de apel își emite avizul cu majoritatea prevăzută la articolul 5 alineatul (1).

(2)   Până la emiterea avizului, orice membru al comitetului de apel poate sugera modificări ale proiectului de act de punere în aplicare și președintele poate decide dacă să-l modifice sau nu.

Președintele depune toate eforturile necesare pentru a găsi soluții care să se bucure de cel mai larg sprijin posibil în cadrul comitetului de apel.

Președintele informează comitetul de apel în legătură cu modul în care au fost luate în considerare dezbaterile și sugestiile de modificare, în special în ceea ce privește sugestiile de modificare care s-au bucurat de un larg sprijin în cadrul comitetului de apel.

(3)   În cazul în care comitetul de apel emite un aviz favorabil, Comisia adoptă proiectul de act de punere în aplicare.

În cazul în care nu se emite niciun aviz, Comisia poate adopta proiectul de act de punere în aplicare.

În cazul în care comitetul de apel emite un aviz nefavorabil, Comisia nu adoptă proiectul de act de punere în aplicare.

(4)   Prin derogare de la alineatul (3), pentru adoptarea de măsuri de salvgardare multilaterale definitive, în lipsa unui aviz favorabil votat cu majoritatea prevăzută în articolul 5 alineatul (1), Comisia nu adoptă proiectele de măsuri.

(5)   Prin derogare de la alineatul (1), până la 1 septembrie 2012, comitetul de apel emite avizul său cu privire la proiectele de măsuri definitive antidumping sau compensatorii cu majoritatea simplă a membrilor săi.

Articolul 7

Adoptarea de acte de punere în aplicare în cazuri excepționale

Prin derogare de la articolul 5 alineatul (3) și de la articolul 5 alineatul (4) al doilea paragraf, Comisia poate adopta un proiect de act de punere în aplicare în cazul în care adoptarea lui neîntârziată este necesară pentru a evita o perturbare importantă a piețelor din domeniul agriculturii sau apariția unui risc la adresa intereselor financiare ale Uniunii, în sensul articolului 325 din TFUE.

Într-un astfel de caz, Comisia prezintă de îndată actul de punere în aplicare adoptat comitetului de apel. În cazul în care comitetul de apel emite un aviz nefavorabil cu privire la actul adoptat, Comisia abrogă imediat acel act. În cazul în care comitetul de apel emite un aviz favorabil sau nu emite niciun aviz, actul de punere în aplicare rămâne în vigoare.

Articolul 8

Acte de punere în aplicare aplicabile imediat

(1)   Prin derogare de la articolele 4 și 5, un act de bază poate prevedea că, din motive imperioase de urgență justificate corespunzător, se aplică prezentul articol.

(2)   Comisia adoptă un act de punere în aplicare care se aplică imediat, fără prezentarea sa anterioară unui comitet, și care rămâne în vigoare pe o perioadă de maximum șase luni, cu excepția cazului în care în actul de bază există dispoziții în sens contrar.

(3)   Președintele prezintă în termen de maximum 14 zile de la adoptare actul menționat la alineatul (2) comitetului competent, pentru a obține avizul acestuia.

(4)   În cazul în care se aplică procedura de examinare, atunci când comitetul emite un aviz nefavorabil, Comisia abrogă imediat actul de punere în aplicare adoptat în conformitate cu alineatul (2).

(5)   În cazul în care Comisia adoptă măsuri provizorii antidumping sau compensatorii, se aplică procedura prevăzută la prezentul articol. Comisia adoptă respectivele măsuri după ce a purtat consultări sau, în caz de extremă urgență, după ce a informat statele membre. În acest ultim caz, au loc consultări cel târziu în termen de zece zile de la notificarea statelor membre cu privire la măsurile adoptate de Comisie.

Articolul 9

Regulamentul de procedură

(1)   Fiecare comitet își adoptă cu o majoritate simplă a membrilor săi propriul regulament de procedură, la propunerea președintelui său, pe baza unui regulament de procedură standard elaborat de Comisie după consultarea statelor membre. Acest regulament standard se publică de către Comisie în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

În măsura în care este necesar, comitetele existente își adaptează regulamentele de procedură la regulamentul de procedură standard.

(2)   Principiile și condițiile privind accesul public la documente și normele privind protecția datelor care sunt aplicabile Comisiei se aplică și comitetelor.

Articolul 10

Informații cu privire la lucrările comitetului

(1)   Comisia păstrează un registru al lucrărilor comitetului, care conține:

(a)	o listă a comitetelor;

(b)	ordinile de zi ale reuniunilor comitetelor;

(c)	procesele-verbale sumare ale reuniunilor și listele autorităților și organizațiilor de care aparțin persoanele desemnate de statele membre să le reprezinte;

(d)	proiectele de acte de punere în aplicare cu privire la care li se cere comitetelor să emită un aviz;

(e)	rezultatul votului;

(f)	proiectele finale de acte de punere în aplicare rezultate în urma avizului comitetelor;

(g)	informații privind adoptarea proiectelor finale de acte de punere în aplicare de către Comisie; și

(h)	date statistice privind activitatea comitetelor.

(2)   Comisia publică, de asemenea, un raport anual privind activitatea comitetelor.

(3)   Parlamentul European și Consiliul au acces la informațiile menționate la alineatul (1), în conformitate cu normele aplicabile.

(4)   Odată cu trimiterea către membrii comitetului, Comisia pune la dispoziția Parlamentului European și a Consiliului documentele menționate la literele (b), (d) și (f) de la alineatul (1), informându-le totodată de faptul că aceste documente sunt disponibile.

(5)   Referințele tuturor documentelor menționate la alineatul (1) literele (a)-(g), precum și informațiile menționate la alineatul (1) litera (h) sunt făcute publice în registru.

Articolul 11

Dreptul de control al Parlamentului European și al Consiliului

În cazul în care actul de bază este adoptat prin procedura legislativă ordinară, fie Parlamentul European, fie Consiliul poate aduce oricând la cunoștință Comisiei faptul că apreciază că un proiect de act de punere în aplicare depășește competențele de executare prevăzute de actul de bază. În acest caz, Comisia revizuiește respectivul proiect de act de punere în aplicare, ținând seama de pozițiile exprimate, și informează Parlamentul European și Consiliul dacă intenționează să mențină, să modifice sau să retragă proiectul de act de punere în aplicare.

Articolul 12

Abrogarea Deciziei 1999/468/CE

Decizia 1999/468/CE se abrogă.

Efectele articolului 5a din Decizia 1999/468/CE se mențin în scopul actelor de bază existente care fac trimitere la articolul respectiv.

Articolul 13

Dispoziții tranzitorii: adaptarea actelor de bază existente

(1)   Atunci când actele de bază adoptate înainte de intrarea în vigoare a prezentului regulament prevăd exercitarea competențelor de executare de către Comisie în conformitate cu Decizia 1999/468/CE, se aplică următoarele reguli:

(a)	în cazul în care actul de bază face trimitere la articolul 3 din Decizia 1999/468/CE, se aplică procedura de consultare menționată la articolul 4 din prezentul regulament;

(b)	în cazul în care actul de bază face trimitere la articolul 4 din Decizia 1999/468/CE, se aplică procedura de examinare menționată la articolul 5 din prezentul regulament, cu excepția celui de-al doilea și al treilea paragraf din articolul 5 alineatul (4);

(c)

în cazul în care actul de bază face trimitere la articolul 5 din Decizia 1999/468/CE, se aplică procedura de examinare menționată la articolul 5 din prezentul regulament și se consideră că actul de bază prevede că, în absența unui aviz, Comisia nu poate adopta actul de punere în aplicare, astfel cum se prevede la articolul 5 alineatul (4) al doilea paragraf litera (b);

(d)	în cazul în care actul de bază face trimitere la articolul 6 din Decizia 1999/468/CE, se aplică articolul 8 din prezentul regulament;

(e)	în cazul în care actul de bază face trimitere la articolele 7 și 8 din Decizia 1999/468/CE, se aplică articolele 10 și 11 din prezentul regulament.

(2)   Articolele 3 și 9 din prezentul regulament se aplică tuturor comitetelor existente, în sensul alineatului (1).

(3)   Articolul 7 din prezentul regulament se aplică numai procedurilor existente care fac trimitere la articolul 4 din Decizia 1999/468/CE.

(4)   Dispozițiile tranzitorii prevăzute de prezentul articol nu afectează natura actelor în cauză.

Articolul 14

Dispoziție tranzitorie

Prezentul regulament nu afectează procedurile în curs în cadrul cărora un comitet a emis deja un aviz, în conformitate cu Decizia 1999/468/CE.

Articolul 15

Revizuirea

Până la 1 martie 2016, Comisia prezintă Parlamentului European și Consiliului un raport privind punerea în aplicare a prezentului regulament, însoțit, dacă este cazul, de propuneri legislative adecvate.

Articolul 16

Intrarea în vigoare

Prezentul regulament intră în vigoare la 1 martie 2011.

---

(1)  Poziția Parlamentului European din 16 decembrie 2010 (nepublicată încă în Jurnalul Oficial) și Decizia Consiliului din 14 februarie 2011.

(2)  JO L 184, 17.7.1999, p. 23.

(3)  JO L 145, 31.5.2001, p. 43.

---

---

---