18.6.2010   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 153/1

(1)

Directiva 92/75/CEE a Consiliului din 22 septembrie 1992 privind indicarea, prin etichetare și informații standard despre produs, a consumului de energie și de alte resurse la aparatele de uz casnic (3) a fost modificată în mod substanțial (4). Din motive de claritate și deoarece sunt necesare noi modificări, este necesar să se procedeze la reformarea acesteia.

(2)

Domeniul de aplicare al Directivei 92/75/CEE se limitează la aparatele de uz casnic. Comunicarea Comisiei din 16 iulie 2008 privind Planul de acțiune privind consumul și producția durabile și politica industrială durabilă a demonstrat că extinderea domeniului de aplicare al Directivei 92/75/CEE la produsele cu impact energetic care au un impact direct sau indirect semnificativ asupra consumului de energie în timpul utilizării ar putea consolida eventualele sinergii dintre măsurile legislative existente, și în special cu privire la Directiva 2009/125/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 21 octombrie 2009 de instituire a unui cadru pentru stabilirea cerințelor în materie de proiectare ecologică aplicabile produselor cu impact energetic (5). Prezenta directivă nu ar trebui să aducă atingere aplicării Directivei 2009/125/CE. Împreună cu respectiva directivă și cu alte instrumente ale Uniunii, prezenta directivă constituie o parte dintr-un cadru juridic mai larg și, în contextul unei abordări globale, generează economii suplimentare de energie, precum și efecte benefice asupra mediului.

(3)

Concluziile Președinției pentru Consiliul European din 8 și 9 martie 2007 au subliniat necesitatea creșterii eficienței energetice în Uniune pentru a atinge obiectivul de economisire cu 20 % a consumului de energie al Uniunii până în 2020, au stabilit obiective pentru dezvoltarea la nivelul UE a energiilor din surse regenerabile și pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și au invitat la punerea în aplicare rapidă a domeniilor-cheie identificate de Comunicarea Comisiei din 19 octombrie 2006 intitulată „Planul de acțiune pentru eficiență energetică: realizarea potențialului”. Planul de acțiune a subliniat posibilitățile uriașe de economisire a energiei în sectorul produselor.

(4)

Îmbunătățirea eficienței produselor cu impact energetic prin intermediul unor alegeri informate ale consumatorului este în beneficiul economiei UE în ansamblu.

(5)

Furnizarea de informații exacte, relevante și comparabile privind consumul specific de energie al produselor cu impact energetic ar trebui să influențeze opțiunea utilizatorilor finali în favoarea produselor care consumă, direct sau indirect, mai puțină energie și alte resurse esențiale în timpul utilizării, stimulând astfel producătorii să ia măsuri de reducere a consumului de energie și de alte resurse esențiale de către produsele pe care le fabrică. Aceasta ar trebui să încurajeze totodată, în mod indirect, utilizarea eficientă a produselor respective, în scopul contribuirii la obiectivul de 20 % al UE în materie de eficiență energetică. În lipsa acestor informații, numai acțiunea forțelor pieței nu va reuși să promoveze utilizarea rațională a energiei și a altor resurse esențiale pentru aceste produse.

(6)

Ar trebui să se reamintească faptul că există legislație a Uniunii și națională care acordă anumite drepturi consumatorilor cu privire la produsele achiziționate, inclusiv dreptul la despăgubire sau la schimbarea produsului.

(7)

Comisia ar trebui să furnizeze o listă prioritară de produse cu impact energetic care ar putea fi vizate de un act delegat în temeiul prezentei directive. O astfel de listă ar putea fi inclusă în planul de lucru menționat în Directiva 2009/125/CE.

(8)

Informația joacă un rol cheie în acțiunea forțelor pieței și, de aceea, este necesar să se introducă o etichetă uniformă pentru toate produsele de același tip, pentru a pune la dispoziția cumpărătorilor potențiali informații standardizate suplimentare privind costurile acestor produse din punctul de vedere al energiei consumate și al consumului de alte resurse esențiale și pentru a lua măsuri care să asigure accesul la aceste informații și utilizatorilor finali potențiali care nu văd produsul expus, neavând astfel posibilitatea de a vedea eticheta. Pentru a fi eficientă și pentru a-și atinge scopul, eticheta ar trebui să fie ușor de recunoscut de către utilizatorii finali, simplă și concisă. În acest scop, formatul actual al etichetei ar trebui păstrat ca bază pentru a informa utilizatorii finali în legătură cu eficiența energetică a produselor. Consumul de energie și alte informații relevante cu privire la produse ar trebui să fie măsurate în conformitate cu standarde și metode armonizate.

(9)

Astfel cum se precizează în evaluarea de impact efectuată de Comisie, care însoțește propunerea acesteia privind prezenta directivă, sistemul de etichetare energetică a servit drept model în diferite țări din lume.

(10)

Statele membre ar trebui să monitorizeze periodic respectarea dispozițiilor prezentei directive și să includă informațiile relevante în raportul pe care trebuie să-l prezinte o dată la patru ani Comisiei în temeiul prezentei directive, acordând o atenție deosebită responsabilităților furnizorilor și distribuitorilor.

(11)

Regulamentul (CE) nr. 765/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 iulie 2008 de stabilire a cerințelor de acreditare și de supraveghere a pieței în ceea ce privește comercializarea produselor (6) conține dispoziții generale privind supravegherea pieței referitoare la comercializarea produselor. În scopul îndeplinirii scopurilor sale, prezenta directivă prevede dispoziții mai detaliate în acest sens. Aceste dispoziții sunt în concordanță cu Regulamentul (CE) nr. 765/2008.

(12)

Un sistem în întregime voluntar ar însemna ca numai unele produse să fie etichetate sau furnizate împreună cu informații standard despre produs, cu riscul ca acest fapt să genereze confuzii sau chiar să furnizeze informații eronate în rândul unor utilizatori finali. Sistemul actual ar trebui, prin urmare, să asigure indicarea consumului de energie și de alte resurse esențiale prin etichetare și fișe standard ale produselor pentru toate produsele vizate.

(13)

Produsele cu impact energetic au, în timpul utilizării, un efect direct sau indirect asupra consumului de energie într-o mare varietate de forme, dintre care energia electrică și gazul sunt cele mai importante. Prin urmare, prezenta directivă ar trebui să vizeze produsele cu impact energetic care au un impact direct sau indirect asupra consumului de orice formă de energie în timpul utilizării.

(14)

Produsele cu impact energetic care au un impact direct sau indirect semnificativ asupra consumului de energie sau, după caz, de resurse esențiale în timpul utilizării și care oferă suficiente posibilități de creștere a eficienței ar trebui să facă obiectul unui act delegat, în cazul în care furnizarea de informații prin intermediul etichetării i-ar putea stimula pe utilizatorii finali să achiziționeze produse mai eficiente.

(15)

În scopul atingerii obiectivelor Uniunii privind schimbările climatice și securitatea energetică și dat fiind faptul că se preconizează că energia totală consumată de produse va continua să crească pe termen lung, actele delegate în temeiul prezentei directive ar putea, acolo unde este relevant, să evidențieze de asemenea pe etichetă consumul total de energie ridicat al produsului.

(16)

În anumite state membre se aplică politici de achiziții publice care impun autorităților contractante să achiziționeze produse eficiente din punct de vedere energetic. De asemenea, anumite state membre au pus în aplicare măsuri de stimulare pentru produsele eficiente din punct de vedere energetic. Criteriile care trebuie îndeplinite de produse pentru a fi eligibile în cadrul unei proceduri de achiziții publice sau pentru a beneficia de măsuri de stimulare pot să varieze considerabil de la un stat membru la altul. Referirea la clase sau niveluri de performanță pentru anumite produse, conform actelor delegate în temeiul prezentei directive, poate reduce fragmentarea achizițiilor publice și a măsurilor de stimulare și poate favoriza achiziționarea de produse eficiente din punct de vedere energetic.

(17)

Măsurile de stimulare pe care statele membre ar putea să le prevadă pentru promovarea unor produse eficiente din punct de vedere energetic ar putea constitui ajutoare de stat. Prezenta directivă nu aduce atingere rezultatelor niciunei proceduri viitoare în materie de ajutoare de stat care ar putea fi întreprinsă în conformitate cu articolele 107 și 108 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) în legătură cu asemenea măsuri de stimulare și nu ar trebui să vizeze chestiunile legate de taxe și impozite. Statele membre sunt libere să hotărască natura unor astfel de măsuri de stimulare.

(18)

Promovarea produselor eficiente din punct de vedere energetic prin intermediul etichetării, al achizițiilor publice și al măsurilor de stimulare nu ar trebui să aibă loc în detrimentul performanței de mediu globale a acestor produse și al funcționării acestora.

(19)

Comisia ar trebui să fie împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 290 din TFUE în ceea ce privește etichetarea și informațiile standard despre produs referitoare la consumul de energie și de alte resurse esențiale al produselor cu impact energetic în timpul utilizării. Este deosebit de important ca pe parcursul lucrărilor sale pregătitoare, Comisia să organizeze consultări adecvate, inclusiv la nivel de experți.

(20)

Comisia ar trebui să transmită periodic Parlamentului European și Consiliului o sinteză, care să vizeze UE și fiecare stat membru separat, a rapoartelor transmise în temeiul prezentei directive de statele membre privind măsurile de asigurare a respectării legii și nivelul de conformitate.

(21)

Comisia ar trebui să răspundă de adaptarea clasificării etichetelor în scopul asigurării previzibilității pentru industrie și a înțelegerii pentru consumatori.

(22)

Într-o măsură diferită în funcție de produsul vizat, dezvoltarea tehnologică și potențialul de economisire semnificativă suplimentară de energie ar putea genera necesitatea unei diferențieri suplimentare a produselor și justifica o revizuire a clasificării. Această revizuire ar trebui să includă în special posibilitatea actualizării bazei de clasificare. Revizuirea ar trebui desfășurată cât mai rapid cu putință în cazul produselor care, datorită caracteristicilor extrem de inovatoare, pot avea o contribuție semnificativă la eficiența energetică.

(23)

Atunci când Comisia va examina, în 2012, progresele și va raporta în legătură cu punerea în aplicare a Planului de acțiune privind consumul și producția durabile și politica industrială durabilă, aceasta va examina în special necesitatea unor acțiuni suplimentare pentru îmbunătățirea performanței energetice și de mediu a produselor, inclusiv, între altele, posibilitatea de a oferi consumatorilor informații privind amprenta de carbon a produselor sau impactul asupra mediului al produselor pe durata ciclului lor de viață.

(24)

Obligația de a transpune prezenta directivă în dreptul intern ar trebui să se limiteze la dispozițiile care reprezintă o modificare de fond în raport cu Directiva 92/75/CEE. Obligația de a transpune dispozițiile nemodificate rezultă din Directiva 92/75/CEE.

(25)

Atunci când statele membre pun în aplicare dispozițiile prezentei directive, acestea ar trebui să depună eforturi de a nu adopta măsuri care ar putea impune obligații birocratice și complexe inutile participanților pe piață vizați, în special întreprinderilor mici și mijlocii.

(26)

Prezenta directivă nu ar trebui să aducă atingere obligațiilor statelor membre privind termenele de transpunere în dreptul intern și de aplicare a Directivei 92/75/CEE.

(27)

În conformitate cu punctul 34 din Acordul interinstituțional pentru o mai bună legiferare (7), statele membre sunt încurajate să elaboreze, pentru ele însele și în interesul Uniunii, propriile tabele care să ilustreze, în măsura posibilului, corespondența dintre prezenta directivă și măsurile de transpunere și să le facă publice,

(a)

produselor second-hand;

(b)

mijloacelor de transport de persoane sau mărfuri;

(c)

plăcuței indicatoare a caracteristicilor tehnice sau echivalentului său atașat pe produse din rațiuni de siguranță.

(a)

„produs cu impact energetic” sau „produs” înseamnă orice bun care are un impact asupra consumului de energie în timpul utilizării, care este introdus pe piață și/sau pus în funcțiune pe teritoriul Uniunii, inclusiv piese destinate spre a fi integrate în produsele cu impact energetic care fac obiectul prezentei directive, care sunt introduse pe piață și/sau puse în funcțiune ca piese individuale pentru consumatorii finali și a căror performanță de mediu poate fi evaluată în mod independent;

(b)

„fișă” înseamnă un tabel standard cu informații referitoare la un produs;

(c)

„alte resurse esențiale” înseamnă apă, substanțe chimice sau orice altă substanță pe care o consumă produsul în cursul utilizării sale normale;

(d)

„informații suplimentare” înseamnă alte informații referitoare la performanța și caracteristicile unui produs, care se referă la utilizarea energiei sau a altor resurse esențiale de către produsul respectiv sau care ajută la evaluarea acestei utilizări pe baza unor date măsurabile;

(e)

„impact direct” înseamnă impactul produselor care sunt efectiv consumatoare de energie în timpul utilizării;

(f)

„impact indirect” înseamnă impactul produselor care nu sunt consumatoare de energie, dar care contribuie la conservarea de energie în timpul utilizării;

(g)

„distribuitor” înseamnă un vânzător cu amănuntul sau o altă persoană care vinde, închiriază, oferă spre cumpărare în rate sau expune produse utilizatorilor finali;

(h)

„furnizor” înseamnă producătorul sau reprezentantul său autorizat în Uniune sau importatorul care introduce sau pune în funcțiune produsul pe piața Uniunii. În absența acestora, este considerată furnizor orice persoană fizică sau juridică care introduce pe piață sau pune în funcțiune produse vizate de prezenta directivă;

(i)

„introducere pe piață” înseamnă punerea la dispoziție a propusului pentru prima dată pe piața Uniunii în vederea distribuției sau utilizării sale în cadrul Uniunii, fie contra cost, fie gratuit, și indiferent de modul de vânzare;

(j)

„punere în funcțiune” înseamnă prima utilizare a produsului în scopul prevăzut în Uniune;

(k)

„utilizare neautorizată a etichetei” înseamnă utilizarea etichetei, alta decât de către autoritățile statului membru sau instituțiile UE, într-un mod care nu este prevăzut de prezenta directivă sau de un act delegat.

(a)

toți furnizorii și distribuitorii stabiliți pe teritoriul lor își îndeplinesc obligațiile stabilite la articolele 5 și 6;

(b)

în ceea ce privește produsele vizate de prezenta directivă, se interzice afișarea altor etichete, marcaje, simboluri sau inscripții care nu respectă cerințele prezentei directive și ale actelor delegate relevante, dacă există probabilitatea inducerii în eroare a utilizatorilor finali sau a creării de confuzii în rândul acestora în ceea ce privește consumul de energie sau, atunci când este relevant, de alte resurse esențiale în timpul utilizării;

(c)

introducerea sistemului de etichete și fișe referitoare la consumul sau la conservarea de energie este însoțită de campanii de informare educaționale și promoționale menite să promoveze eficiența energetică și utilizarea mai responsabilă a energiei de către utilizatorii finali;

(d)

sunt luate măsuri corespunzătoare pentru a încuraja autoritățile naționale sau regionale competente responsabile de punerea în aplicare a prezentei directive să coopereze, să-și furnizeze reciproc și să furnizeze Comisiei informații în vederea sprijinirii aplicării prezentei directive. Cooperarea administrativă și schimbul de informații trebuie să beneficieze pe cât posibil de mijloacele electronice de comunicare, să fie eficiente din punctul de vedere al costurilor și pot fi sprijinite de programe relevante ale UE. O astfel de cooperare garantează securitatea și confidențialitatea prelucrării și protejării informațiilor sensibile furnizate în timpul procedurii respective, după caz. Comisia ia măsurile necesare pentru a încuraja și contribui la cooperarea dintre statele membre menționată la prezenta literă.

(a)

informațiile privind consumul de energie electrică, de alte forme de energie și, atunci când este relevant, de alte resurse esențiale în timpul utilizării, precum și informațiile suplimentare sunt aduse la cunoștința utilizatorilor finali, în conformitate cu actele delegate în temeiul prezentei directive, prin intermediul unei fișe și al unei etichete referitoare la produsele oferite utilizatorilor finali spre vânzare, închiriere, cumpărare în rate sau expuse direct sau indirect prin intermediul vânzării la distanță, inclusiv pe internet;

(b)

în ceea ce privește produsele integrate sau instalate, informațiile menționate la litera (a) se furnizează doar în cazul în care acest lucru este prevăzut de actul delegat aplicabil;

(c)

orice publicitate pentru un anumit model de produse cu impact energetic vizate de un act delegat în temeiul prezentei directive include o referire la clasa de eficiență energetică a produsului, atunci când sunt făcute publice informații legate de impactul energetic sau de preț;

(d)

orice material tehnic promoțional privind produse cu impact energetic care descrie parametrii tehnici specifici ai unui produs, și anume manualele tehnice și broșurile producătorului, fie imprimate, fie online, este oferit utilizatorilor finali împreună cu informațiile necesare privind consumul de energie sau include o referire la clasa de eficiență energetică a produsului.

(a)

furnizorii care introduc pe piață sau pun în funcțiune produsele care fac obiectul unui act delegat furnizează o etichetă și o fișă în conformitate cu prezenta directivă și cu actul delegat;

(b)

furnizorii prezintă o documentație tehnică care să fie suficientă pentru a permite evaluarea exactității informațiilor prevăzute pe etichetă și fișă. Documentația tehnică respectivă include:

În acest scop, furnizorii pot folosi documentația deja stabilită în conformitate cu cerințele legislației în domeniu a Uniunii;

(c)

furnizorii pun la dispoziție documentația tehnică, în vederea inspecțiilor, timp de cinci ani de la fabricarea ultimului produs vizat.

Furnizorii pun documentația tehnică în format electronic la dispoziția autorităților de supraveghere a pieței din statele membre și Comisiei, la solicitarea acestora, în termen de 10 zile lucrătoare de la primirea unei solicitări din partea autorității competente a unui stat membru sau a Comisiei;

(d)

în ceea ce privește etichetarea și informațiile despre produs, furnizorii pun etichetele la dispoziția distribuitorilor în mod gratuit.

Fără a aduce atingere opțiunii distribuitorilor privind sistemul de livrare a etichetelor, furnizorii livrează prompt etichetele, la solicitarea distribuitorilor;

(e)

pe lângă etichete, furnizorii oferă o fișă a produsului;

(f)

furnizorii includ o fișă a produsului în toate broșurile produselor. Dacă furnizorul nu oferă broșuri despre produs, acesta furnizează fișele împreună cu un alt document furnizat împreună cu produsul;

(g)

furnizorii sunt răspunzători pentru exactitatea etichetelor și a fișelor pe care le furnizează;

(h)

se consideră că furnizorii și-au dat consimțământul pentru publicarea informațiilor de pe etichetă sau din fișă.

(a)

distribuitorii afișează etichetele într-un mod adecvat, într-un mod vizibil și lizibil, și includ fișa în broșura despre produs sau în alte documente care însoțesc produsul în momentul vânzării acestuia utilizatorilor finali;

(b)

de fiecare dată când se expune un produs la care se referă un act delegat, distribuitorii atașează o etichetă corespunzătoare, în poziția vizibilă specificată în actul delegat aplicabil și în versiunea lingvistică corespunzătoare.

(a)

în conformitate cu cele mai recente cifre disponibile și ținând seama de cantitățile introduse pe piața Uniunii, produsele trebuie să dețină un potențial semnificativ de economisire de energie și, după caz, de alte resurse esențiale;

(b)

în ceea ce privește produsele disponibile pe piață care prezintă funcționalități echivalente, acestea trebuie să aibă niveluri de performanță relevante foarte diferite;

(c)

Comisia ține seama de legislația Uniunii relevantă și de măsurile de autoreglementare pertinente, cum ar fi acordurile voluntare, care vizează să atingă obiectivele politice mai rapid sau cu costuri mai mici decât cerințele obligatorii.

(a)

ține seama de parametrii de mediu stabiliți în anexa I partea 1 din Directiva 2009/125/CE care sunt considerați ca fiind semnificativi în cadrul măsurii relevante de punere în aplicare adoptată în temeiul Directivei 2009/125/CE și care sunt relevanți pentru utilizatorul final în timpul utilizării;

(b)

evaluează impactul actului asupra mediului, a utilizatorilor finali și a producătorilor, inclusiv asupra întreprinderilor mici și mijlocii (IMM-uri), în ceea ce privește concurența, inclusiv pe piețe din afara Uniunii, asupra inovării, a accesului la piață și a costurilor și beneficiilor;

(c)

desfășoară consultări relevante cu părțile interesate;

(d)

stabilește data (datele) de punere în aplicare, orice măsuri sau perioade eșalonate sau tranzitorii, ținând seama în special de posibilele efecte asupra IMM-urilor sau asupra unor grupuri de produse specifice fabricate în principal de către IMM-uri.

(a)

definiția exactă a tipului de produse care urmează să fie incluse;

(b)

standardele și metodele de măsurare care urmează să fie utilizate pentru obținerea informațiilor menționate la articolul 1 alineatul (1);

(c)

informațiile din documentația tehnică necesară în temeiul articolului 5;

(d)

formatul și conținutul etichetei menționate la articolul 4, care, pe cât posibil, prezintă caracteristici uniforme din punctul de vedere al formatului pentru toate grupurile de produse și sunt în orice caz clar vizibile și lizibile. Formatul etichetei păstrează ca bază clasificarea care utilizează literele de la A la G; diviziunile clasificării corespund unor economii semnificative de energie și de costuri din punctul de vedere al utilizatorului final.

Dacă acest lucru este necesar din perspectiva progresului tehnologic, se pot adăuga clasificării trei clase suplimentare. Aceste clase suplimentare vor fi A+, A++ și A+++ pentru clasa cea mai eficientă. În principiu, numărul total de clase va fi limitat la șapte, cu excepția cazului în care mai există produse care se încadrează în mai multe clase.

Gama de culori se compune din cel mult șapte culori diferite, de la verde închis la roșu. Doar codul de culori pentru clasa cea mai ridicată este întotdeauna verde închis. Dacă sunt mai mult de șapte clase, doar culoarea roșie poate fi dublată.

Clasificarea este revizuită în special atunci când o proporție însemnată de produse de pe piața internă ating cele mai ridicate două clase de eficiență energetică și atunci când pot fi obținute economii suplimentare prin diferențierea suplimentară a produselor.

Criteriile detaliate ale unei posibile reclasificări a produselor sunt stabilite, atunci când este adecvat, de la caz la caz, în actul delegat relevant;

(e)

locul unde se aplică eticheta pe produsul expus, precum și modalitatea în care eticheta și/sau informațiile sunt furnizate în cazul ofertelor spre vânzare în conformitate cu articolul 7. Dacă este cazul, actele delegate pot prevedea ca eticheta să fie aplicată pe produs sau imprimată pe ambalaj sau pot stabili detaliile cerințelor de etichetare pentru imprimarea în cataloage, pentru vânzarea la distanță și pentru vânzările prin internet;

(f)

conținutul și, dacă este cazul, formatul, precum și alte informații privind fișa sau alte informații specificate la articolul 4 și articolul 5 litera (c). Informațiile de pe etichetă sunt incluse și în fișă;

(g)

conținutul specific al etichetei pentru publicitate indicând, după caz, clasa energetică și alt(e) nivel(uri) de performanță relevant(e) al(e) produsului în cauză, într-un mod lizibil și vizibil;

(h)

durata clasificării (clasificărilor) energetice de pe etichetă, după caz, în conformitate cu litera (d);

(i)

nivelul corectitudinii declarațiilor de pe etichetă și din fișe;

(j)

data evaluării și a eventualei revizuiri a actului delegat, ținând seama de ritmul progresului tehnologic.

(a)

contribuția articolului 4 litera (c) la scopul prezentei directive;

(b)

eficiența articolului 9 alineatul (1);

(c)

din perspectiva evoluției tehnice și a înțelegerii de către consumatori a formatului etichetei, necesitatea modificării articolului 10 alineatul (4) litera (d).

18.6.2010   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 153/13

(1)

Directiva 2002/91/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 decembrie 2002 privind performanța energetică a clădirilor (4) a fost modificată (5). Din motive de claritate, cu ocazia noilor modificări substanțiale, ar trebui să se procedeze la reformarea respectivei directive.

(2)

O utilizare eficientă, prudentă, rațională și durabilă a energiei se aplică între altele produselor petroliere, gazelor naturale și combustibililor solizi, care reprezintă surse esențiale de energie, dar care sunt totodată și principalele surse de emisii de dioxid de carbon.

(3)

Clădirile sunt responsabile pentru 40 % din totalul consumului de energie în Uniune. Sectorul construcțiilor se află în expansiune, ceea ce va duce la creșterea consumului de energie. Prin urmare, reducerea consumului de energie și utilizarea energiei din surse regenerabile în sectorul clădirilor constituie măsuri importante necesare pentru reducerea dependenței energetice a Uniunii și a emisiilor de gaze cu efect de seră. Alături de utilizarea sporită a energiei din surse regenerabile, măsurile luate în vederea reducerii consumului de energie în Uniune i-ar permite acesteia să respecte Protocolul de la Kyoto la Convenția-cadru a Organizației Națiunilor Unite privind schimbările climatice (UNFCCC) și să-și onoreze angajamentul său pe termen lung de a menține creșterea temperaturii globale sub 2 °C, precum și angajamentele sale de a reduce, până în anul 2020, emisiile globale de gaze cu efect de seră cu cel puțin 20 % sub nivelurile din 1990 și cu 30 % în eventualitatea încheierii unui acord internațional. Consumul redus de energie și utilizarea sporită a energiei din surse regenerabile au, de asemenea, un rol important în promovarea siguranței aprovizionării cu energie, în dezvoltarea tehnologică și în crearea de posibilități de ocupare a forței de muncă și de dezvoltare regională, îndeosebi în zonele rurale.

(4)

Gestionarea cererii de energie este un instrument important care dă Uniunii posibilitatea de a influența piața globală a energiei și, în consecință, siguranța aprovizionării cu energie pe termen mediu și lung.

(5)

Consiliul European din martie 2007 a subliniat necesitatea de a crește eficiența energetică în Uniune pentru a atinge obiectivul de reducere cu 20 % a consumului de energie al Uniunii până în 2020 și a făcut apel la realizarea completă și rapidă a priorităților stabilite în comunicarea Comisiei cu titlul „Plan de acțiune pentru eficiență energetică: realizarea potențialului”. Respectivul plan de acțiune a identificat potențialul semnificativ de economii de energie rentabile în sectorul clădirilor. În rezoluția sa de la 31 ianuarie 2008, Parlamentul European s-a pronunțat în favoarea consolidării dispozițiilor Directivei 2002/91/CE și a solicitat, în repetate rânduri, dintre care ultima dată în rezoluția sa din 3 februarie 2009 privind cea de a doua revizuire strategică a politicii energetice, ca obiectivul de 20 % al eficienței energetice în 2020 să devină obligatoriu. De asemenea, Decizia nr. 406/2009/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 aprilie 2009 privind efortul statelor membre de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră astfel încât să respecte angajamentele Comunității de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră până în 2020 (6) stabilește obiective naționale obligatorii de reducere a emisiilor de dioxid de carbon, pentru care eficiența energetică în sectorul construcțiilor va fi esențială, iar Directiva 2009/28/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 aprilie 2009 privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile (7) prevede promovarea eficienței energetice în contextul unui obiectiv obligatoriu privind energia din surse regenerabile care ar trebui să reprezinte 20 % din totalul consumului de energie al Uniunii până în 2020.

(6)

Consiliul European din martie 2007 a reafirmat angajamentul Uniunii față de dezvoltarea la scara Uniunii a energiei din surse regenerabile prin însușirea unui obiectiv obligatoriu de atingere a unei ponderi a energiei din surse regenerabile de 20 % până în anul 2020. Directiva 2009/28/CE instituie un cadru comun pentru promovarea energiei din surse regenerabile.

(7)

Este necesar să se stabilească acțiuni mai concrete, care să vizeze exploatarea marelui potențial, încă nevalorificat, al economisirii de energie în sectorul clădirilor și reducerea marilor decalaje între statele membre în ceea ce privește rezultatele obținute în acest sector.

(8)

Măsurile care vizează îmbunătățirea în continuare a performanței energetice a clădirilor ar trebui să țină seama de condițiile climatice și locale, precum și de climatul interior și de raportul cost-eficiență. Aceste măsuri nu ar trebui să aducă atingere altor cerințe referitoare la clădiri, cum ar fi accesibilitatea, siguranța și destinația prevăzută a clădirii.

(9)

Performanța energetică a clădirilor ar trebui calculată pe baza unei metodologii care să poată fi diferențiată la nivel național și regional. Aceasta include, în afară de caracteristicile termice, și alți factori care joacă un rol din ce în ce mai important, cum ar fi instalațiile de încălzire și de climatizare, folosirea energiei din surse regenerabile, elementele pasive de încălzire și de răcire, umbrirea, calitatea aerului din interior, lumina naturală adecvată și proiectarea clădirii. Metodologia de calcul al performanței energetice nu ar trebui să se bazeze doar pe sezonul în care este necesară încălzirea, ci ar trebui să vizeze performanța energetică anuală a unei clădiri. Metodologia respectivă ar trebui să țină seama de standardele europene în vigoare.

(10)

Statelor membre le revine întreaga responsabilitate de a stabili cerințe minime pentru performanța energetică a clădirilor și a elementelor acestora. Aceste cerințe ar trebui stabilite avându-se în vedere atingerea echilibrului optim, din punctul de vedere al costurilor, între investițiile necesare și economiile de cost al energiei realizate pe durata de viață a clădirii, fără a aduce atingere dreptului statelor membre de a stabili cerințe minime mai eficiente din punct de vedere energetic decât nivelurile de eficiență energetică optime din punctul de vedere al costurilor. Ar trebui prevăzută posibilitatea ca statele membre să își revizuiască periodic cerințele minime de performanță energetică a clădirilor în funcție de progresul tehnic.

(11)

Obiectivul nivelurilor de eficiență energetică eficace din punctul de vedere al costurilor sau al nivelurilor optime din punctul de vedere al costurilor poate justifica, în anumite circumstanțe, de exemplu în cazul unor diferențe climatice, stabilirea de către statele membre a unor cerințe eficiente din punctul de vedere al costurilor sau optime din punctul de vedere al costurilor pentru elementele clădirilor care ar limita, în practică, instalarea unor produse de construcție care îndeplinesc standardele stabilite în legislația Uniunii, cu condiția ca aceste cerințe să nu constituie o barieră de piață nejustificată.

(12)

În momentul stabilirii cerințelor de performanță energetică pentru sistemele tehnice ale clădirilor, statele membre ar trebui să utilizeze, atunci când sunt disponibile și dacă este cazul, instrumente armonizate, în special metode de încercare și de calcul și clasele de eficiență energetică dezvoltate în temeiul măsurilor de punere în aplicare a Directivei 2009/125/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 21 octombrie 2009 de instituire a unui cadru pentru stabilirea cerințelor în materie de proiectare ecologică aplicabile produselor cu impact energetic (8) și a Directivei 2010/30/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 19 mai 2010 privind indicarea, prin etichetare și informații standard despre produs, a consumului de energie și de alte resurse al produselor cu impact energetic (9), în vederea asigurării coerenței cu inițiativele conexe și a minimizării, în măsura în care este posibil, a potențialei fragmentări a pieței.

(13)

Prezenta directivă nu aduce atingere articolelor 107 și 108 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE). În consecință, noțiunea de „stimulent” folosită în prezenta directivă nu trebuie interpretată ca reprezentând ajutor de stat.

(14)

Comisia ar trebui să stabilească un cadru metodologic comparativ de calcul al nivelurilor optime, din punctul de vedere al costurilor, ale cerințelor minime de performanță energetică. Statele membre ar trebui să utilizeze acest cadru pentru a compara rezultatele cu cerințele minime de performanță energetică pe care le-au adoptat. În cazul în care există discrepanțe semnificative, de exemplu de peste 15 %, între nivelurile optime din punctul de vedere al costurilor calculate ale cerințelor minime de performanță energetică și cerințele minime de performanță energetică în vigoare, statele membre ar trebui să justifice diferența sau să proiecteze măsuri adecvate în vederea reducerii acestei discrepanțe. Durata normată de funcționare a unei clădiri sau a unui element al clădirii ar trebui stabilită de statele membre, ținându-se seama de practicile curente și de experiența în ceea ce privește definirea duratelor normate de funcționare. Rezultatele acestei comparații și datele utilizate pentru a le obține ar trebui raportate Comisiei în mod periodic. Aceste rapoarte ar trebui să îi permită Comisiei să evalueze și să raporteze cu privire la progresele înregistrate de statele membre în ceea ce privește atingerea nivelurilor optime, din punctul de vedere al costurilor, ale cerințelor minime de performanță energetică.

(15)

Clădirile au un impact pe termen lung asupra consumului de energie. Având în vedere ciclul de renovare îndelungat pentru clădirile existente, clădirile noi și cele existente care fac obiectul unor renovări majore ar trebui, prin urmare, să îndeplinească cerințe minime de performanță energetică, adaptate climatului local. Întrucât posibilitățile de aplicare a sistemelor de alimentare cu energii alternative nu sunt de regulă explorate la întregul lor potențial, ar trebui avute în vedere sisteme de alimentare cu energii alternative, pentru clădirile noi, indiferent de dimensiunea acestora, în conformitate cu principiul asigurării, în primul rând, a reducerii necesarului de energie pentru încălzire și răcire la un nivel optim din punctul de vedere al costurilor.

(16)

Lucrările importante de renovare a unor clădiri existente, indiferent de dimensiunea acestora, constituie o ocazie de a adopta măsuri eficiente din punctul de vedere al costului pentru creșterea performanței energetice. Din motive de eficiență din punctul de vedere al costurilor, ar trebui să fie posibilă limitarea cerințelor minime de performanță energetică la părțile renovate care influențează cel mai mult performanța energetică a clădirii. Statele membre ar trebui să poată alege să definească o „renovare majoră” fie în termeni de procent din suprafața anvelopei clădirii, fie în termeni de valoare a clădirii. În cazul în care un stat membru decide să definească o renovare majoră în termeni de valoare a clădirii, ar putea fi utilizate valori precum valoarea actuarială sau valoarea actuală pe baza costurilor de reconstrucție, excluzând valoarea terenului pe care este situată clădirea.

(17)

Sunt necesare măsuri de creștere a numărului de clădiri care nu doar îndeplinesc, ci și depășesc cerințele minime în vigoare în materie de performanță energetică, reducându-se astfel atât consumul de energie, cât și emisiile de dioxid de carbon. În acest scop, statele membre ar trebui să elaboreze planuri naționale pentru creșterea numărului de clădiri al căror consum de energie este aproape egal cu zero și să transmită aceste planuri în mod periodic Comisiei.

(18)

În scopul de a stimula măsurile legate de eficiența energetică, se instituie și se adaptează instrumente financiare ale Uniunii, precum și alte măsuri. Printre aceste instrumente financiare la nivelul Uniunii se numără Regulamentul (CE) nr. 1080/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 5 iulie 2006 privind Fondul European de Dezvoltare Regională (10), modificat pentru a permite investiții sporite în eficiența energetică în sectorul locuințelor; parteneriatul public-privat privind o inițiativă intitulată „Clădiri europene eficiente din punct de vedere energetic” pentru promovarea tehnologiilor ecologice și dezvoltarea unor sisteme și materiale eficiente din punct de vedere energetic în clădirile noi și în cele renovate; inițiativa CE și a Băncii Europene de Investiții (BEI), intitulată „Inițiativa UE de finanțare a energiei durabile”, care urmărește să permită, printre altele, investiții în eficiența energetică, și Fondul Marguerite al BEI: Fondul european 2020 pentru energie, schimbări climatice și infrastructură; Directiva 2009/47/CE a Consiliului din 5 mai 2009 de modificare a Directivei 2006/112/CE în ceea ce privește cotele reduse ale taxei pe valoarea adăugată (11); instrumentul din cadrul fondurilor structurale și de coeziune Jeremie (Resurse europene comune pentru microîntreprinderi și întreprinderi mici și mijlocii); Facilitatea de finanțare pentru eficiență energetică; Programul-cadru pentru competitivitate și inovare, inclusiv Programul Energie inteligentă – Europa II, axat în mod specific pe înlăturarea barierelor de piață legate de eficiența energetică și energia din surse regenerabile, de exemplu prin intermediul facilității de asistență tehnică ELENA (Asistență europeană pentru energie locală); Convenția primarilor; Programul pentru spirit antreprenorial și inovare; Programul de sprijinire în materie de tehnologia informației și comunicării 2010 și Al șaptelea program-cadru pentru cercetare. De asemenea, Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare furnizează fonduri în scopul stimulării măsurilor referitoare la eficiența energetică.

(19)

Instrumentele financiare ale Uniunii ar trebui utilizate în vederea obținerii unor efecte practice în ceea ce privește obiectivele prezentei directive, fără a înlocui însă măsurile naționale. În special, acestea ar trebui utilizate pentru a furniza mijloace adecvate și inovatoare de finanțare în vederea catalizării investițiilor în măsuri de eficiență energetică. Acestea ar putea juca un rol important în dezvoltarea fondurilor, instrumentelor sau mecanismelor naționale, regionale și locale pentru eficiența energetică, care oferă astfel de posibilități de finanțare deținătorilor de proprietăți private, întreprinderilor mici și mijlocii și societăților de servicii energetice.

(20)

Pentru a furniza Comisiei informații adecvate, statele membre ar trebui să întocmească liste cuprinzând măsurile existente și cele propuse, inclusiv cele de natură financiară, altele decât cele impuse de prezenta directivă, care promovează obiectivele acesteia. Printre măsurile existente și cele propuse incluse pe listă de statele membre se pot număra, în special, măsuri care vizează reducerea barierelor juridice și de piață existente și încurajarea investițiilor și/sau a altor activități în vederea sporirii eficienței energetice a clădirilor noi și a celor existente, contribuind astfel în mod potențial la reducerea sărăciei energetice. Astfel de măsuri pot include, dar nu ar trebui să se limiteze la asistență și consultanță tehnică gratuită sau subvenționată, subvenții directe, sisteme de împrumut subvenționate sau împrumuturi cu dobândă redusă, programe de subvenționare, sisteme de garantare a împrumuturilor; autoritățile publice și alte instituții care prevăd respectivele măsuri de natură financiară ar putea lega aplicarea acestor măsuri de performanța energetică indicată și de recomandările din certificatele de performanță energetică.

(21)

Pentru a limita sarcina reprezentată de obligația de raportare a statelor membre, ar trebui să fie posibilă integrarea rapoartelor impuse de prezenta directivă în Planurile naționale de acțiune pentru eficiență energetică menționate la articolul 14 alineatul (2) din Directiva 2006/32/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 5 aprilie 2006 privind eficiența energetică la utilizatorii finali și serviciile energetice (12). Sectorul public din fiecare stat membru ar trebui să fie deschizător de drumuri în domeniul performanței energetice a clădirilor și, în consecință, planurile naționale ar trebui să fixeze obiective mai ambițioase pentru clădirile ocupate de autorități publice.

(22)

Potențialii cumpărători sau locatari ai unei clădiri sau ai unei unități de clădire ar trebui să primească, prin intermediul certificatului de performanță energetică, informații corecte despre performanța energetică a clădirii și sfaturi practice pentru îmbunătățirea acestei performanțe. Se pot întreprinde campanii de informare pentru a încuraja în continuare proprietarii sau locatarii să îmbunătățească performanța energetică a clădirii sau a unității lor de clădire. Proprietarii și locatarii clădirilor comerciale ar trebui să fie, de asemenea, încurajați să facă schimb de informații privind consumul real de energie, pentru a se garanta că aceștia dispun de toate datele necesare pentru a lua decizii în cunoștință de cauză cu privire la îmbunătățirile necesare. Certificatul ar trebui, de asemenea, să furnizeze informații despre impactul real al încălzirii și al răcirii asupra necesităților de energie ale clădirii, asupra consumului acesteia de energie primară și asupra emisiilor acesteia de dioxid de carbon.

(23)

Autoritățile publice ar trebui să folosească forța exemplului și să depună eforturi pentru a pune în aplicare recomandările incluse în certificatul de performanță energetică. Statele membre ar trebui să includă în planurile lor naționale măsuri pentru a sprijini autoritățile publice să fie primele care adoptă măsuri de îmbunătățire a eficienței energetice și să pună în aplicare recomandările incluse în certificatul de performanță energetică cât mai curând posibil.

(24)

Clădirile ocupate de autorități publice și cele frecventate des de către public ar trebui să ofere un exemplu, arătând că sunt luate în considerare problemele de protecție a mediului înconjurător și de conservare a energiei, aceste clădiri trebuind, așadar, să fie supuse certificării energetice periodice. Certificatele privind performanța energetică ar trebui expuse în locuri vizibile, astfel încât publicul să fie mai bine informat în această privință, în special în clădirile de anumite dimensiuni care sunt ocupate de autorități publice sau care sunt vizitate frecvent de public, precum magazinele și centrele comerciale, supermarketurile, restaurantele, teatrele, băncile și hotelurile.

(25)

În ultimii ani s-a înregistrat o creștere a numărului de sisteme de climatizare în țările Europei. Aceasta creează probleme considerabile la orele de vârf energetic, determinând creșterea costului electricității și dezechilibrarea balanței energetice. Ar trebui să se acorde prioritate strategiilor care promovează performanța termică a clădirilor pe perioada de vară. În acest scop, accentul ar trebui pus pe măsurile de evitare a supraîncălzirii, precum umbrirea și capacitatea termică suficientă în construcția clădirii, precum și dezvoltarea și aplicarea într-o mai mare măsură a tehnicilor de răcire pasivă, în primul rând a celor care îmbunătățesc condițiile climatice de interior și microclimatul din preajma clădirilor.

(26)

Întreținerea și inspecția periodică a sistemelor de încălzire și de climatizare de către un personal calificat permite menținerea reglajelor corecte, în conformitate cu specificațiile tehnice ale produselor, ceea ce asigură o performanță optimă din punctul de vedere al mediului, al siguranței și al energiei. Ar trebui să se efectueze o evaluare independentă a întregului sistem de încălzire și de climatizare la intervale regulate pe durata sa de viață, mai ales înainte de înlocuirea sau de modernizarea acestuia. Pentru a minimiza sarcina administrativă impusă proprietarilor și locatarilor clădirilor, statele membre ar trebui să depună eforturi pentru a combina inspecțiile și certificările în măsura în care este posibil.

(27)

O abordare comună a certificării performanței energetice a clădirilor și a inspecției sistemelor de încălzire și de climatizare, efectuate de specialiști calificați și autorizați, a căror independență trebuie să fie garantată pe baza unor criterii obiective, va contribui la omogenizarea regulilor în ceea ce privește eforturile statelor membre de a economisi energia în sectorul clădirilor și va permite în egală măsură viitorilor proprietari sau utilizatori să aibă o viziune clară asupra performanței energetice pe piața imobiliară în cadrul Uniunii. Pentru a se asigura calitatea certificatelor de performanță energetică și a inspecției sistemelor de încălzire și de climatizare în întreaga Uniune, în fiecare stat membru ar trebui să se instituie un mecanism de control independent.

(28)

Întrucât autoritățile locale și regionale sunt esențiale pentru punerea în aplicare cu succes a prezentei directive, acestea ar trebui consultate și implicate, în mod adecvat, după caz, în conformitate cu legislația națională aplicabilă, în chestiunile legate de planificare, în elaborarea programelor de informare, în activitățile de formare și sensibilizare și în punerea în aplicare a prezentei directive la nivel național și regional. Aceste consultări ar putea servi, de asemenea, la promovarea furnizării unor orientări adecvate urbaniștilor locali și inspectorilor de construcții, în vederea exercitării atribuțiilor necesare de către aceștia. De asemenea, statele membre ar trebui să permită arhitecților și urbaniștilor și să îi încurajeze pe aceștia să țină seama în mod corespunzător de combinația optimă dintre îmbunătățirea eficienței energetice, utilizarea energiei din surse regenerabile și utilizarea încălzirii și a răcirii urbane în planificarea, proiectarea, construirea și renovarea zonelor industriale sau rezidențiale.

(29)

Instalatorii și constructorii joacă un rol esențial în punerea în aplicare cu succes a prezentei directive. Prin urmare, un număr adecvat de instalatori și constructori ar trebui să dețină, ca urmare a unor activități de formare și a altor măsuri, un nivel corespunzător al competențelor pentru instalarea și integrarea tehnologiilor necesare eficiente din punct de vedere energetic și bazate pe energie din surse regenerabile.

(30)

Statele membre ar trebui să țină seama de Directiva 2005/36/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 7 septembrie 2005 privind recunoașterea calificărilor profesionale (13) în ceea ce privește recunoașterea reciprocă a experților menționați în prezenta directivă, iar Comisia ar trebui să își continue activitățile din cadrul Programului Energie inteligentă – Europa cu privire la orientările și recomandările referitoare la standardele privind formarea respectivilor experți.

(31)

În vederea îmbunătățirii transparenței performanței energetice pe piața proprietăților nerezidențiale din Uniune, ar trebui stabilite condiții uniforme pentru un sistem de certificare comun voluntar al performanței energetice a clădirilor nerezidențiale. În conformitate cu articolul 291 din TFUE, normele și principiile generale privind mecanismele de care statele membre dispun pentru a controla modul în care Comisia își exercită competențele de executare se stabilesc în prealabil printr-un regulament adoptat în conformitate cu procedura legislativă ordinară. Până la adoptarea respectivului nou regulament, se aplică în continuare Decizia 1999/468/CE a Consiliului din 28 iunie 1999 de stabilire a normelor privind exercitarea competențelor de executare conferite Comisiei (14), cu excepția procedurii de reglementare cu control, care nu se aplică.

(32)

Comisia ar trebui să fie împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 290 din TFUE în ceea ce privește adaptarea la progresul tehnic a anumitor părți ale cadrului general expus în anexa I și în ceea ce privește stabilirea unui cadru metodologic de calcul al nivelurilor optime, din punctul de vedere al costurilor, ale cerințelor minime de performanță energetică. Este deosebit de important ca, pe parcursul lucrărilor sale pregătitoare, Comisia să organizeze consultări adecvate, inclusiv la nivel de experți.

(33)

Deoarece, din cauza complexității sectorului clădirilor și a incapacității piețelor naționale ale locuințelor de a aborda corespunzător provocările eficienței energetice, obiectivul prezentei directive, și anume creșterea performanței energetice a clădirilor, nu poate fi realizat în mod satisfăcător de către statele membre și, având în vedere amploarea și efectele acțiunii, poate fi realizat mai bine la nivelul Uniunii, aceasta poate adopta măsuri în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este prevăzut la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană. În conformitate cu principiul proporționalității enunțat în respectivul articol, prezenta directivă nu depășește ceea ce este necesar pentru atingerea acestui obiectiv.

(34)

Obligația de a transpune prezenta directivă în dreptul intern trebuie să se limiteze la dispozițiile care reprezintă o modificare de fond în raport cu Directiva 2002/91/CE. Obligația de a transpune dispozițiile neschimbate rezultă din directiva respectivă.

(35)

Prezenta directivă nu trebuie să aducă atingere obligațiilor statelor membre privind termenele de transpunere în dreptul intern și de aplicare a Directivei 2002/91/CE.

(36)

În conformitate cu punctul 34 din Acordul interinstituțional privind o mai bună legiferare (15), statele membre sunt încurajate să elaboreze, în interesul propriu și al Uniunii, propriile tabele care să ilustreze, în măsura posibilului, corelația dintre prezenta directivă și măsurile de transpunere și să le facă publice,

(a)

cadrul general comun pentru o metodologie de calcul al performanței energetice integrate a clădirilor și a unităților acestora;

(b)

aplicarea cerințelor minime în cazul performanței energetice a clădirilor noi și a noilor unități ale acestora;

(c)

aplicarea cerințelor minime în cazul performanței energetice a:

(d)

planurile naționale pentru creșterea numărului de clădiri al căror consum de energie este aproape egal cu zero;

(e)

certificarea energetică a clădirilor sau a unităților acestora;

(f)

inspecția periodică a sistemelor de încălzire și de climatizare din clădiri; și

(g)

sistemele de control independent al certificatelor de performanță energetică și al rapoartelor de inspecție.

1.

„clădire” înseamnă o construcție cu acoperiș și pereți în care energia este utilizată pentru a se regla climatul interior;

2.

„clădire al cărei consum de energie este aproape egal cu zero” înseamnă o clădire cu o performanță energetică foarte ridicată, stabilită în conformitate cu anexa I. Necesarul de energie aproape egal cu zero sau foarte scăzut ar trebui să fie acoperit, într-o foarte mare măsură, cu energie din surse regenerabile, inclusiv cu energie din surse regenerabile produsă la fața locului sau în apropiere;

3.

„sistem tehnic al clădirii” înseamnă echipamentele tehnice ale unei clădiri sau ale unei unități de clădire pentru încălzire, răcire, ventilare, apă caldă, iluminat sau pentru o combinație a acestora;

4.

„performanță energetică a unei clădiri” înseamnă cantitatea de energie calculată sau măsurată necesară pentru a se asigura necesarul de energie în condițiile utilizării normale a clădirii, care presupune, între altele, energia utilizată pentru încălzire, răcire, ventilare, apă caldă și iluminat;

5.

„energie primară” înseamnă energie din surse regenerabile și neregenerabile, care nu a trecut prin niciun proces de conversie sau transformare;

6.

„energie din surse regenerabile” înseamnă energie din surse regenerabile nefosile, respectiv: eoliană, solară, aerotermală, geotermală, hidrotermală și energia oceanelor, energia hidroelectrică, biomasa, gazul de fermentare a deșeurilor, gazul provenit din instalațiile de epurare a apelor reziduale și biogazul;

7.

„anvelopă a clădirii” înseamnă elementele integrate ale unei clădiri care separă interiorul acesteia de mediul exterior;

8.

„unitate a clădirii” înseamnă o secțiune, un etaj sau un apartament dintr-o clădire care este conceput sau modificat pentru a fi utilizat separat;

9.

„element al clădirii” înseamnă un sistem tehnic al clădirii sau un element al anvelopei clădirii;

10.

„renovare majoră” înseamnă renovarea unei clădiri în cazul căreia:

Statele membre pot alege să aplice opțiunea (a) sau opțiunea (b);

11.

„standard european” înseamnă un standard adoptat de Comitetul European de Standardizare, de Comitetul European de Standardizare Electrotehnică sau de Institutul European de Standarde în Telecomunicații și pus la dispoziția publicului;

12.

„certificat de performanță energetică” înseamnă un certificat recunoscut de un stat membru sau de o persoană juridică desemnată de acesta, care indică performanța energetică a unei clădiri sau a unei unități a acesteia, calculată în conformitate cu o metodologie adoptată în conformitate cu articolul 3;

13.

„cogenerare” înseamnă producerea simultană, în același proces, a energiei termice și a energiei electrice și/sau a energiei mecanice;

14.

„nivel optim din punctul de vedere al costurilor” înseamnă nivelul de performanță energetică care determină cel mai redus cost pe durata normată de funcționare rămasă, unde:

Nivelul optim din punctul de vedere al costurilor se situează în intervalul nivelurilor de performanță în care analiza cost-beneficiu calculată pe durata normată de funcționare este pozitivă;

15.

„sistem de climatizare” înseamnă o combinație a componentelor necesare pentru a asigura o formă de tratare a aerului interior, prin care temperatura este controlată sau poate fi scăzută;

16.

„cazan” înseamnă ansamblul format din corpul cazanului și arzător, destinat să transmită unor fluide căldura rezultată în urma procesului de ardere;

17.

„putere nominală utilă” înseamnă puterea termică maximă, exprimată în kW, specificată și garantată de către producător ca fiind furnizată în timpul unei exploatări continue, cu respectarea randamentului nominal indicat de fabricant;

18.

„pompă de căldură” înseamnă un mecanism, un dispozitiv sau o instalație care transferă căldura din mediul natural, de exemplu din aer, apă sau sol, către clădiri sau instalații industriale, inversând fluxul natural al căldurii, astfel încât să circule de la o temperatură mai scăzută spre una mai ridicată. În cazul pompelor de căldură reversibile, acestea pot de asemenea transfera căldura din clădire către mediul natural;

19.

„încălzire centralizată” sau „răcire centralizată” înseamnă distribuția de energie termică sub formă de abur, apă fierbinte sau lichide răcite, de la o sursă de producție centralizată, prin intermediul unei rețele, către mai multe clădiri sau locații, în vederea utilizării sale pentru încălzirea sau răcirea spațiilor ori pentru încălzirea sau răcirea proceselor industriale.

(a)

clădiri protejate oficial ca făcând parte dintr-un sit protejat sau datorită valorii lor arhitecturale sau istorice deosebite, în măsura în care respectarea anumitor cerințe minime de performanță energetică ar modifica în mod inacceptabil caracterul sau înfățișarea acestora;

(b)

clădiri utilizate ca lăcașuri de cult sau pentru alte activități cu caracter religios;

(c)

construcții provizorii utilizate pe o perioadă de doi ani sau mai puțin, platforme industriale, ateliere și clădiri din domeniul agricol care nu sunt utilizate ca locuințe și care prezintă o cerere redusă de energie și clădiri nerezidențiale din domeniul agricol utilizate de un sector pentru care există un acord sectorial național în ceea ce privește performanța energetică;

(d)

clădiri rezidențiale care sunt utilizate sau destinate a fi utilizate fie mai puțin de patru luni pe an, fie, alternativ, pentru o perioadă limitată în cursul unui an și cu un consum de energie preconizat a reprezenta mai puțin de 25 % din valoarea care ar rezulta în urma utilizării pe tot parcursul anului;

(e)

clădiri independente cu o suprafață utilă totală mai mică de 50 m2.

(a)

sisteme descentralizate de alimentare cu energie bazate pe energie din surse regenerabile;

(b)

cogenerare;

(c)

sisteme de încălzire sau de răcire centralizate sau de bloc, în special atunci când acestea se bazează, integral sau parțial, pe energie din surse regenerabile;

(d)

pompe de căldură.

(a)

sistemele de încălzire;

(b)

sistemele de apă caldă;

(c)

sistemele de climatizare;

(d)

sistemele de ventilare de mari dimensiuni;

(a)

până la 31 decembrie 2020, toate clădirile noi vor fi clădiri al căror consum de energie este aproape egal cu zero; și

(b)

după 31 decembrie 2018, clădirile noi ocupate și deținute de autoritățile publice sunt clădiri al căror consum de energie este aproape egal cu zero.

(a)

aplicarea practică detaliată de către statul membru a definiției clădirilor al căror consum de energie este aproape egal cu zero, care să reflecte condițiile naționale, regionale sau locale ale acestuia și care să cuprindă un indicator numeric al consumului de energie primară, exprimat în kWh/m2 pe an. Factorii de energie primară utilizați pentru stabilirea consumului de energie primară se pot baza pe valorile medii anuale naționale sau regionale și pot ține seama de standardele europene relevante;

(b)

obiective intermediare privind îmbunătățirea performanței energetice a clădirilor noi, până în 2015, în vederea pregătirii punerii în aplicare a alineatului (1);

(c)

informații privind politicile și măsurile financiare sau de altă natură adoptate în contextul alineatelor (1) și (2) pentru promovarea clădirilor al căror consum de energie este aproape egal cu zero, inclusiv detalii privind cerințele și măsurile naționale referitoare la utilizarea energiei din surse regenerabile în clădirile noi și în clădirile existente care fac obiectul unor renovări majore, în contextul articolului 13 alineatul (4) din Directiva 2009/28/CE și al articolelor 6 și 7 din prezenta directivă.

(a)

eficiența, adecvarea și suma reală utilizată din fondurile structurale și din pragramele-cadru la care s-a recurs în vederea creșterii eficienței energetice a clădirilor, în special a locuințelor;

(b)

eficiența utilizării fondurilor din partea BEI și a altor instituții financiare publice;

(c)

coordonarea dintre fondurile Uniunii și cele naționale și alte forme de sprijin care pot acționa ca o pârghie în vederea stimulării investițiilor în eficiența energetică și caracterul adecvat al fondurilor respective în scopul realizării obiectivelor Uniunii.

(a)

măsurile luate în legătură cu o renovare majoră a anvelopei clădirii sau a sistemului tehnic ori a sistemelor tehnice ale clădirii; și

(b)

măsurile pentru elementele distincte ale unei clădiri, independente de renovarea majoră a anvelopei clădirii sau a sistemului tehnic ori a sistemelor tehnice ale clădirii.

(a)

o certificare comună a întregii clădiri; sau

(b)

pe evaluarea unei alte unități de clădire reprezentative cu aceleași caracteristici relevante din punctul de vedere al energiei din aceeași clădire.

(a)

clădirile sau unitățile de clădire care sunt construite, vândute sau închiriate unui nou locatar; și

(b)

clădirile în care o suprafață utilă totală de peste 500 m2 este ocupată de o autoritate publică și care este vizitată în mod frecvent de public. La 9 iulie 2015, acest prag de 500 m2 va fi redus la 250 m2.

—

clădirile care dețin un certificat de performanță energetică;

—

unitățile de clădire dintr-o clădire care deține un certificat de performanță energetică; și

—

unitățile de clădire care dețin un certificat de performanță energetică