ISSN 1830-3625

doi:10.3000/18303625.L_2009.330.ron

Jurnalul Oficial

al Uniunii Europene

L 330

European flag  

Ediţia în limba română

Legislaţie

Anul 52
16 decembrie 2009


Cuprins

 

I   Acte adoptate în temeiul Tratatelor CE/Euratom a căror publicare este obligatorie

Pagina

 

 

REGULAMENTE

 

*

Regulamentul (CE) nr. 1226/2009 al Consiliului din 20 noiembrie 2009 de stabilire a posibilităților de pescuit și a condițiilor aferente pentru anumite resurse halieutice și grupe de resurse halieutice aplicabile în Marea Baltică pentru 2010

1

 

 

DIRECTIVE

 

*

Directiva 2009/142/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 30 noiembrie 2009 privind aparatele consumatoare de combustibili gazoși ( 1 )

10

 

*

Directiva 2009/148/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 30 noiembrie 2009 privind protecția lucrătorilor împotriva riscurilor legate de expunerea la azbest la locul de muncă ( 1 )

28

 

 

II   Acte adoptate în temeiul Tratatelor CE/Euratom a căror publicare nu este obligatorie

 

 

DECIZII

 

 

Consiliu

 

 

2009/954/CE

 

*

Deciziea Consiliului din 30 noiembrie 2009 privind semnarea și încheierea de către Comunitatea Europeană a Termenilor de referință pentru Parteneriatul internațional pentru cooperare în domeniul eficienței energetice (IPEEC) și a Memorandumului privind găzduirea de către Agenția Internațională pentru Energie a Secretariatului Parteneriatului internațional pentru cooperare în domeniul eficienței energetice

37

 

 

V   Acte adoptate, începând cu 1 decembrie 2009, în aplicarea Tratatului privind Uniunea Europeană, a Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene și a Tratatului Euratom

 

 

ACTE A CĂROR PUBLICARE ESTE OBLIGATORIE

 

*

Regulamentul (UE) nr. 1227/2009 al Consiliului din 15 decembrie 2009 de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1859/2005 de impunere a unor măsuri restrictive împotriva Uzbekistanului

48

 

*

Regulamentul (UE) nr. 1228/2009 al Consiliului din 15 decembrie 2009 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 423/2007 privind măsuri restrictive împotriva Iranului

49

 

 

Regulamentul (UE) nr. 1229/2009 al Comisiei din 15 decembrie 2009 de stabilire a valorilor forfetare de import pentru fixarea prețului de intrare pentru anumite fructe și legume

61

 

 

Regulamentul (UE) nr. 1230/2009 al Comisiei din 15 decembrie 2009 de modificare a prețurilor reprezentative și a valorilor taxelor suplimentare de import pentru anumite produse din sectorul zahărului, stabilite prin Regulamentul (CE) nr. 877/2009 pentru anul de comercializare 2009/2010

63

 

 

Regulamentul (UE) nr. 1231/2009 al Comisiei din 15 decembrie 2009 de stabilire a taxelor la import în sectorul cerealelor aplicabile de la 16 decembrie 2009

65

 

*

Regulamentul (UE) nr. 1232/2009 al Comisiei din 15 decembrie 2009 de înregistrare a unei denumiri în Registrul denumirilor de origine protejate și al indicațiilor geografice protejate [Wiśnia nadwiślanka (DOP)]

68

 

*

Regulamentul (UE) nr. 1233/2009 al Comisiei din 15 decembrie 2009 de stabilire a unei măsuri specifice de sprijinire a pieței în sectorul laptelui și produselor lactate

70

 

*

Regulamentul (UE) nr. 1234/2009 al Comisiei din 15 decembrie 2009 privind deschiderea contingentelor tarifare comunitare pentru 2010 pentru ovine și caprine vii și pentru carnea de ovine și caprine

73

 

*

Decizia 2009/955/PESC a Consiliului din 15 decembrie 2009 de modificare a Acțiunii comune 2005/797/PESC privind Misiunea de Poliție a Uniunii Europene pentru teritoriile palestiniene

76

 

*

Decizia 2009/956/PESC a Consiliului din 15 decembrie 2009 de modificare a Acțiunii comune 2009/131/PESC de prelungire a mandatului Reprezentantului Special al Uniunii Europene pentru criza din Georgia

77

 

 

2009/957/PESC

 

*

Decizia EUPOL COPS/2/2009 a Comitetului politic și de securitate din 15 decembrie 2009 privind numirea șefului Misiunii de Polițiea Uniunii Europene pentru teritoriile palestiniene

78

 

 

2009/958/PESC

 

*

Decizia MPUE/1/2009 a Comitetului politic și de securitate din 15 decembrie 2009 privind prelungirea mandatului șefului Misiunii de Poliție a Uniunii Europene (MPUE) în Bosnia și Herțegovina (BiH)

79

 

 

ACTE A CĂROR PUBLICARE NU ESTE OBLIGATORIE

 

 

2009/959/UE

 

*

Decizia Comisiei din 14 decembrie 2009 de modificare a Deciziei 2007/230/CE privind formularul referitor la legislația socială în domeniul transporturilor rutiere [notificată cu numărul C(2009) 9895]  ( 1 )

80

 

 

2009/960/UE

 

*

Decizia Comisiei din 14 decembrie 2009 de modificare a Deciziei 2004/407/CE în privința autorizării importurilor de gelatină fotografică către Republica Cehă [notificată cu numărul C(2009) 9899]

82

 

 

2009/961/UE

 

*

Decizia Comisiei din 14 decembrie 2009 privind ajutorul financiar din partea Uniunii pentru anul 2010 pentru anumite laboratoare comunitare de referință din sectorul sănătății animale și al animalelor vii [notificată cu numărul C(2009) 9965]

88

 

 

2009/962/UE

 

*

Decizia Comisiei din 15 decembrie 2009 de modificare a apendicelui la anexa VI la Actul de aderare a Bulgariei și a României în ceea ce privește anumite unități de prelucrare a laptelui din Bulgaria [notificată cu numărul C(2009) 9976]  ( 1 )

93

 

 

2009/963/UE

 

*

Orientarea Băncii Centrale Europene din 10 decembrie 2009 de modificare a Orientării BCE/2008/18 privind modificările temporare ale normelor de eligibilitate a garanțiilor (BCE/2009/24)

95

 


 

(1)   Text cu relevanță pentru SEE

RO

Actele ale căror titluri sunt tipărite cu caractere drepte sunt acte de gestionare curentă adoptate în cadrul politicii agricole şi care au, în general, o perioadă de valabilitate limitată.

Titlurile celorlalte acte sunt tipărite cu caractere aldine şi sunt precedate de un asterisc.


I Acte adoptate în temeiul Tratatelor CE/Euratom a căror publicare este obligatorie

REGULAMENTE

16.12.2009   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 330/1


REGULAMENTUL (CE) NR. 1226/2009 AL CONSILIULUI

din 20 noiembrie 2009

de stabilire a posibilităților de pescuit și a condițiilor aferente pentru anumite resurse halieutice și grupe de resurse halieutice aplicabile în Marea Baltică pentru 2010

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 2371/2002 al Consiliului din 20 decembrie 2002 privind conservarea și exploatarea durabilă a resurselor piscicole în conformitate cu politica comună în domeniul pescuitului (1), în special articolul 20,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 847/96 al Consiliului din 6 mai 1996 privind introducerea unor condiții suplimentare pentru gestionarea interanuală a totalurilor admise de captură (TAC) și a cotelor de pescuit (2), în special articolul 2,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1098/2007 al Consiliului din 18 septembrie 2007 de stabilire a unui plan multianual pentru rezervele de cod din Marea Baltică și pentru unitățile piscicole de exploatare a rezervelor respective (3), în special articolul 5 și articolul 8 alineatul (3),

având în vedere propunerea Comisiei,

întrucât:

(1)

Articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 2371/2002 impune adoptarea de către Consiliu a măsurilor necesare pentru asigurarea accesului la ape și resurse și desfășurarea sustenabilă a activităților de pescuit ținând seama de recomandările științifice disponibile, în special de raportul elaborat de Comitetul științific, tehnic și economic pentru pescuit, precum și în lumina recomandărilor Consiliului consultativ regional pentru Marea Baltică.

(2)

În conformitate cu articolul 20 din Regulamentul (CE) nr. 2371/2002, Consiliul stabilește limitele posibilităților de pescuit pe activități de pescuit sau pe grupe de activități de pescuit, precum și alocarea acestor posibilități statelor membre.

(3)

În scopul garantării gestionării eficiente a posibilităților de pescuit, este necesară stabilirea condițiilor specifice de desfășurare a operațiunilor de pescuit.

(4)

Este necesar ca principiile și anumite proceduri de gestionare a pescuitului să fie stabilite la nivel comunitar, astfel încât statele membre să poată asigura gestionarea navelor care arborează pavilionul lor.

(5)

Articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 2371/2002 stabilește definițiile pertinente pentru alocarea posibilităților de pescuit.

(6)

În conformitate cu articolul 2 din Regulamentul (CE) nr. 847/96, trebuie identificate rezervele piscicole care fac obiectul diferitelor măsuri prevăzute de acesta.

(7)

Posibilitățile de pescuit ar trebui utilizate în conformitate cu legislația comunitară, în special cu Regulamentul (CEE) nr. 2807/83 al Comisiei din 22 septembrie 1983 de definire a procedurilor speciale de înregistrare a informațiilor privitoare la capturile de pește de către statele membre (4), Regulamentul (CEE) nr. 2930/86 al Consiliului din 22 septembrie 1986 de definire a caracteristicilor vaselor de pescuit (5), Regulamentul (CEE) nr. 1381/87 al Comisiei din 20 mai 1987 privind stabilirea modalităților specifice de marcare și documentare a navelor de pescuit (6), Regulamentul (CEE) nr. 3880/91 al Consiliului din 17 decembrie 1991 privind comunicarea datelor statistice referitoare la capturile nominale ale statelor membre care practică pescuitul în Atlanticul de Nord-Est (7), Regulamentul (CEE) nr. 2847/93 al Consiliului din 12 octombrie 1993 de instituire a unui sistem de control aplicabil politicii comune din domeniul pescuitului (8), Regulamentul (CE) nr. 2244/2003 al Comisiei din 18 decembrie 2003 de stabilire a dispozițiilor privind sistemele de monitorizare a navelor prin satelit (9), Regulamentul (CE) nr. 2187/2005 al Consiliului din 21 decembrie 2005 pentru conservarea, prin măsuri tehnice, a resurselor halieutice din Marea Baltică și strâmtorile Belts și Sound (10), Regulamentul (CE) nr. 1098/2007 și Regulamentul (CE) nr. 1005/2008 al Consiliului din 29 septembrie 2008 de instituire a unui sistem comunitar pentru prevenirea, descurajarea și eliminarea pescuitului ilegal, nedeclarat și nereglementat (11).

(8)

În scopul garantării fixării posibilităților anuale de pescuit la un nivel corespunzător cu obiectivul exploatării sustenabile a resurselor din punct de vedere economic, social și al mediului, s-a ținut seama de principiile de bază pentru stabilirea capturilor totale admisibile (TAC) descrise în Comunicarea Comisiei referitoare la consultarea privind posibilitățile de pescuit pentru 2010.

(9)

În scopul reducerii capturilor aruncate înapoi în mare, este necesar să se instituie interzicerea respingerii selective pentru toate speciile care fac obiectul unei cote, măsură care implică interzicerea aruncării înapoi în mare a speciilor care fac obiectul unei cote și care pot fi capturate și debarcate în mod legal în temeiul legislației comunitare în domeniul pescuitului.

(10)

Pentru a contribui la conservarea resurselor halieutice, în 2010 ar trebui puse în aplicare anumite măsuri suplimentare privind condițiile tehnice de pescuit.

(11)

Pentru a asigura pescarilor din Comunitate mijloace suficiente de existență, este important ca aceste activități de pescuit să fie deschise la 1 ianuarie 2010. Dată fiind urgența situației, este necesar să se acorde o derogare de la termenul de șase săptămâni menționat la punctul I.3 din Protocolul privind rolul parlamentelor naționale în Uniunea Europeană, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și la Tratatele de instituire a Comunităților Europene,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

CAPITOLUL I

DOMENIUL DE APLICARE ȘI DEFINIȚII

Articolul 1

Obiectul

Prezentul regulament stabilește posibilitățile de pescuit pentru anul 2010 pentru anumite resurse halieutice și grupe de resurse halieutice din Marea Baltică, precum și condițiile aferente în care aceste posibilități de pescuit pot fi utilizate.

Articolul 2

Domeniul de aplicare

Prezentul regulament se aplică navelor de pescuit comunitare (nave comunitare) care operează în Marea Baltică.

Articolul 3

Definiții

În sensul prezentului regulament, se aplică definițiile prevăzute la articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 2371/2002. Pe lângă acestea, se aplică următoarele definiții:

(a)

zonele Consiliului Internațional pentru Explorarea Apelor Maritime (ICES) sunt zonele geografice precizate în anexa I la Regulamentul (CE) nr. 2187/2005;

(b)

„Marea Baltică” înseamnă subdiviziunile ICES 22-32;

(c)

„captură totală admisibilă” (TAC) înseamnă cantitatea de pește care poate fi pescuită anual dintr-o rezervă halieutică;

(d)

„cotă” înseamnă o proporție din TAC alocată Comunității, unui stat membru sau unei țări terțe;

(e)

„zi de absență din port” înseamnă orice perioadă neîntreruptă de 24 de ore sau o parte a acesteia în decursul căreia nava nu se află în port.

CAPITOLUL II

POSIBILITĂȚI DE PESCUIT ȘI CONDIȚIILE AFERENTE

Articolul 4

Limite de captură și alocări

Limitele de captură, alocarea acestor limite între statele membre și condițiile asociate prevăzute în conformitate cu articolul 2 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 sunt prezentate în anexa I la prezentul regulament.

Articolul 5

Dispoziții speciale privind alocările

(1)   Alocarea limitelor de captură între statele membre, astfel cum este stabilită în anexa I, nu aduce atingere:

(a)

schimburilor efectuate în conformitate cu articolul 20 alineatul (5) din Regulamentul (CE) nr. 2371/2002;

(b)

realocărilor efectuate în conformitate cu articolul 21 alineatul (4), articolul 23 alineatul (1) și articolul 32 alineatul (2) din Regulamentul (CEE) nr. 2847/93;

(c)

debarcărilor suplimentare permise în temeiul articolului 3 din Regulamentul (CE) nr. 847/96;

(d)

cantităților reținute în conformitate cu articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 847/96;

(e)

deducerilor aplicate în temeiul articolului 23 alineatul (4) din Regulamentul (CE) nr. 2371/2002 și al articolului 2 din Regulamentul (CE) nr. 338/2008.

(2)   În scopul reținerii cotelor de reportat în 2011, articolul 4 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 847/96 se poate aplica, prin derogare de la regulamentul respectiv, tuturor rezervelor pentru care se stabilește o TAC analitică.

Articolul 6

Condiții aplicabile capturilor și capturilor accidentale

(1)   Peștele provenind din rezerve pentru care sunt stabilite limite de captură este reținut la bord sau debarcat numai în cazul în care:

(a)

capturile au fost efectuate de nave ale unui stat membru care dispune de o cotă, iar cota respectivă nu a fost epuizată; sau

(b)

alte specii decât heringul sau șprotul sunt amestecate cu alte specii și nu sunt sortate nici la bord, nici la debarcare, pescuitul fiind efectuat cu traul, plasă-pungă daneză sau unelte similare de pescuit cu o dimensiune a ochiurilor de plasă mai mică de 32 mm.

(2)   Toate cantitățile debarcate se scad din cotă sau, în cazul în care cota Comunității nu a fost alocată între statele membre pe cote, din cota comunitară, cu excepția capturilor efectuate în conformitate cu alineatul (1) litera (b).

(3)   În cazul în care cota pentru hering alocată unui stat membru este epuizată, navelor care arborează pavilionul acelui stat membru înmatriculate în Comunitate și care pescuiesc în zonele pentru care se aplică cotele corespunzătoare li se interzice debarcarea de capturi care sunt nesortate și care conțin hering.

(4)   În cazul în care cota pentru șprot alocată unui stat membru este epuizată, navelor care arborează pavilionul acelui stat membru înmatriculate în Comunitate și care pescuiesc în zonele pentru care se aplică cotele corespunzătoare li se interzice debarcarea de capturi care sunt nesortate și care conțin șprot.

Articolul 7

Interzicerea respingerii selective

Toate speciile care fac obiectul cotelor și care sunt capturate în cursul operațiunilor de pescuit sunt preluate la bordul navei și apoi debarcate, cu excepția cazului în care aceasta contravine obligațiilor stabilite de legislația comunitară în domeniul pescuitului, care instituie măsuri tehnice, de control și de conservare, în special de prezentul regulament și de Regulamentele (CE) nr. 2187/2005, (CEE) nr. 2847/1993 și (CE) nr. 2371/2002.

Articolul 8

Limitele efortului de pescuit

(1)   Limitele efortului de pescuit sunt prezentate în anexa II.

(2)   Limitele menționate la alineatul (1) se aplică subdiviziunilor ICES 27 și 28.2 în măsura în care Comisia nu a luat, în conformitate cu articolul 29 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1098/2007, o decizie de derogare de la aplicarea, în respectivele subdiviziuni, a restricțiilor prevăzute la articolul 8 alineatul (1) litera (b) și alineatele (3)-(5), precum și la articolul 13 din regulamentul menționat.

(3)   Limitele menționate la alineatul (1) nu se aplică subdiviziunii ICES 28.1 în măsura în care Comisia nu a luat, în conformitate cu articolul 29 alineatul (4) din Regulamentul (CE) nr. 1098/2007, o decizie de aplicare în respectiva subdiviziune a restricțiilor prevăzute la articolul 8 alineatul (1) litera (b) și alineatele (3)-(5) din Regulamentul (CE) nr. 1098/2007.

Articolul 9

Măsuri tehnice tranzitorii

Măsurile tehnice tranzitorii sunt stabilite în anexa III.

CAPITOLUL III

DISPOZIȚII FINALE

Articolul 10

Transmiterea datelor

Atunci când statele membre transmit Comisiei, în temeiul articolului 15 alineatul (1) din Regulamentul (CEE) nr. 2847/93, date privind debarcarea cantităților din rezervele capturate, acestea utilizează codurile corespunzătoare acestor rezerve prevăzute în anexa I la prezentul regulament.

Articolul 11

Intrarea în vigoare

Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Se aplică de la 1 ianuarie 2010.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 20 noiembrie 2009.

Pentru Consiliu

Președintele

E. ERLANDSSON


(1)  JO L 358, 31.12.2002, p. 59.

(2)  JO L 115, 9.5.1996, p. 3.

(3)  JO L 248, 22.9.2007, p. 1.

(4)  JO L 276, 10.10.1983, p. 1.

(5)  JO L 274, 25.9.1986, p. 1.

(6)  JO L 132, 21.5.1987, p. 9.

(7)  JO L 365, 31.12.1991, p. 1.

(8)  JO L 261, 20.10.1993, p. 1.

(9)  JO L 333, 20.12.2003, p. 17.

(10)  JO L 16, 20.1.2005, p. 184.

(11)  JO L 286, 29.10.2008, p. 1.


ANEXA I

LIMITELE DE CAPTURĂ șI CONDIțIILE AFERENTE PENTRU GESTIONAREA ANUALĂ A LIMITELOR DE CAPTURĂ APLICABILE NAVELOR COMUNITARE ÎN ZONELE ÎN CARE EXISTĂ LIMITE DE CAPTURĂ PE SPECIE șI PE ZONĂ

Tabelele care urmează stabilesc TAC și cotele pe rezervă halieutică (în tone de greutate în viu, cu excepția cazului în care se specifică altfel), alocarea între statele membre și condițiile aferente aplicabile pentru gestionarea anuală a cotelor.

În cadrul fiecărei zone, resursele halieutice sunt indicate în ordinea alfabetică a denumirilor în limba latină ale speciilor. În cadrul tabelelor, codurile utilizate pentru diferitele specii sunt următoarele:

Denumire științifică

Codul Alpha-3

Denumire comună

Clupea harengus

HER

Hering

Gadus morhua

COD

Cod

Platichthys flesus

FLX

Cambulă

Pleuronectes platessa

PLE

Cambulă de Baltica

Psetta maxima

TUR

Calcan

Salmo salar

SAL

Somon de Atlantic

Sprattus sprattus

SPR

Șprot


Specia

:

Hering

Clupea harengus

Zona

:

Subdiviziunile 30-31

HER/3D30.; HER/3D31.

Finlanda

84 721

TAC analitică.

Se aplică articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 847/96.

Se aplică articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 847/96.

Se aplică articolul 5 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 847/96.

Suedia

18 615

CE

103 336

TAC

103 336


Specia

:

Hering

Clupea harengus

Zona

:

Subdiviziunile 22-24

HER/3B23.; HER/3C22.; HER/3D24.

Danemarca

3 181

TAC analitică.

Nu se aplică articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 847/96.

Nu se aplică articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 847/96.

Se aplică articolul 5 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 847/96.

Germania

12 519

Finlanda

2

Polonia

2 953

Suedia

4 037

CE

22 692

TAC

22 692


Specia

:

Hering

Clupea harengus

Zona

:

Subdiviziunile 25-27, 28.2, 29 și 32

HER/3D25.; HER/3D26.; HER/3D27.; HER/3D28.; HER/3D29.; HER/3D32.

Danemarca

2 780

TAC analitică.

Nu se aplică articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 847/96.

Nu se aplică articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 847/96.

Se aplică articolul 5 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 847/96.

Germania

737

Estonia

14 198

Finlanda

27 714

Letonia

3 504

Lituania

3 689

Polonia

31 486

Suedia

42 268

CE

126 376

TAC

Nu se aplică


Specia

:

Hering

Clupea harengus

Zona

:

Subdiviziunea 28.1

HER/03D.RG

Estonia

16 809

TAC analitică.

Se aplică articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 847/96.

Se aplică articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 847/96.

Se aplică articolul 5 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 847/96.

Letonia

19 591

CE

36 400

TAC

36 400


Specie

:

Cod

Gadus morhua

Zona

:

Apele CE din subdiviziunile 25-32

COD/3D25.; COD/3D26.; COD/3D27.; COD/3D28.; COD/3D29.; COD/3D30.; COD/3D31.; COD/3D32.

Danemarca

11 777

TAC analitică.

Nu se aplică articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 847/96.

Nu se aplică articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 847/96.

Se aplică articolul 5 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 847/96.

Germania

4 685

Estonia

1 148

Finlanda

901

Letonia

4 379

Lituania

2 885

Polonia

13 561

Suedia

11 932

CE

51 267

TAC

Nu se aplică


Specia

:

Cod

Gadus morhua

Zona

:

Apele CE din subdiviziunile 22-24

COD/3B23.; COD/3C22.; COD/3D24.

Danemarca

7 726

TAC analitică.

Nu se aplică articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 847/96.

Nu se aplică articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 847/96.

Se aplică articolul 5 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 847/96.

Germania

3 777

Estonia

171

Finlanda

152

Letonia

639

Lituania

415

Polonia

2 067

Suedia

2 753

CE

17 700

TAC

17 700


Specia

:

Cambulă de Baltica

Pleuronectes platessa

Zona

:

Apele CE din subdiviziunile 22-32

PLE/3B23.; PLE/3C22.; PLE/3D24.; PLE/3D25.; PLE/3D26.; PLE/3D27.; PLE/3D28.; PLE/3D29.; PLE/3D30.; PLE/3D31.; PLE/3D32.

Danemarca

2 179

TAC de precauție.

Se aplică articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 847/96.

Nu se aplică articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 847/96.

Se aplică articolul 5 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 847/96.

Germania

242

Polonia

456

Suedia

164

CE

3 041

TAC

3 041


Specia

:

Somon de Atlantic

Salmo salar

Zona

:

Apele CE din subdiviziunile 22-31

SAL/3B23.; SAL/3C22.; SAL/3D24.; SAL/3D25.; SAL/3D26.; SAL/3D27.; SAL/3D28.; SAL/3D29.; SAL/3D30.; SAL/3D31.

Danemarca

60 975 (1)

TAC analitică.

Nu se aplică articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 847/96.

Nu se aplică articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 847/96.

Se aplică articolul 5 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 847/96.

Germania

6 784 (1)

Estonia

6 197 (1)

Finlanda

76 031 (1)

Letonia

38 783 (1)

Lituania

5 594 (1)

Polonia

18 497 (1)

Suedia

82 420 (1)

CE

294 246 (1)

TAC

Nu se aplică


Specia

:

Somon de Atlantic

Salmo salar

Zona

:

Subdiviziunea 32 (apele CE)

SAL/3D32.

Estonia

1 581 (2)

TAC analitică.

Nu se aplică articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 847/96.

Nu se aplică articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 847/96.

Se aplică articolul 5 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 847/96.

Finlanda

13 838 (2)

CE

15 419 (2)

TAC

Nu se aplică


Specia

:

Șprot

Sprattus sprattus

Zona

:

Apele CE din subdiviziunile 22-32

SPR/3B23.; SPR/3C22.; SPR/3D24.; SPR/3D25.; SPR/3D26.; SPR/3D27.; SPR/3D28.; SPR/3D29.; SPR/3D30.; SPR/3D31.; SPR/3D32.

Danemarca

37 480

TAC analitică.

Nu se aplică articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 847/96.

Nu se aplică articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 847/96.

Se aplică articolul 5 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 847/96.

Germania

23 745

Estonia

43 522

Finlanda

19 620

Letonia

52 565

Lituania

19 015

Polonia

111 552

Suedia

72 456

CE

379 955

TAC

Nu se aplică


(1)  Exprimat în număr de pești

(2)  Exprimat în număr de pești.


ANEXA II

Limite ale efortului de pescuit

1.

Pentru navele de pescuit care le arborează pavilionul, statele membre se asigură că pescuitul cu traul, cu plasa-pungă daneză sau cu unelte similare cu o dimensiune a ochiurilor de plasă egală cu sau mai mare de 90 mm sau cu setci, cu plase de încurcare sau cu setci cu sirec cu o dimensiune a ochiurilor de plasă egală cu sau mai mare de 90 mm sau cu paragate de fund, cu paragate cu excepția celor flotante, cu undițe de mână și echipament de pescuit la dandinetă este permis pentru un număr maxim de:

(a)

181 de zile de absență din port în subdiviziunile 22-24, cu excepția perioadei cuprinse între 1 și 30 aprilie, pentru care se aplică articolul 8 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul (CE) nr. 1098/2007; și

(b)

160 de zile de absență din port în subdiviziunile 25-28, cu excepția perioadei cuprinse între 1 iulie și 31 august, pentru care se aplică articolul 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (CE) nr. 1098/2007.

2.

Numărul maxim de zile de absență din port pe an în care o navă poate fi prezentă în cele două zone definite la punctul 1 literele (a) și (b) pescuind cu echipamentele prevăzute la punctul 1 nu poate să depășească numărul maxim de zile alocate pentru una dintre cele două zone.


ANEXA III

MĂSURI TEHNICE TRANZITORII

A.   Restricții la pescuitul de cambulă și de calcan

1.

Se interzice reținerea la bord a următoarelor specii de pește capturate în zonele geografice și în cursul perioadelor menționate mai jos:

Specie

Aria geografică

Perioada

Cambulă (Platichthys flesus)

Subdiviziunile 26, 27, 28 și 29 la sud de 59°30′N

Subdiviziunea 32

15 februarie-15 mai

15 februarie-31 mai

Calcan (Psetta maxima)

Subdiviziunile 25, 26 și 28 la sud de 56°50′N

1 iunie-31 iulie

2.

Prin derogare de la punctul 1, atunci când se pescuiește cu traul, plasă-pungă daneză sau unelte similare cu o dimensiune a ochiurilor de plasă egală cu sau mai mare de 105 mm sau cu setci, cu plase de încurcare și cu setci cu sirec cu o dimensiune a ochiurilor de plasă egală cu sau mai mare de 100 mm, capturile accidentale de cambulă și calcan pot fi reținute la bord și debarcate în limita a 10 % greutate în viu a capturii totale reținute la bord și debarcate în perioadele de prohibiție prevăzute la punctul 1.

B.   Specificații ale sacului propriu-zis al traulului cu plasă superioară BACOMA

1.

Prin derogare de la punctul 1 litera (e) subpunctul (i) din apendicele 1 la anexa II la Regulamentul (CE) nr. 2187/2005, ochiurile de plasă au o deschidere minimă de 120 mm de la 1 ianuarie în subdiviziunile 22-24 și de la 1 martie în subdiviziunile 25-32.

2.

Prin derogare de la punctul 1 litera (d) subpunctul (ii) din apendicele 1 la anexa II la Regulamentul (CE) nr. 2187/2005, lungimea plasei traulului este de cel puțin 5,5 m de la 1 ianuarie în subdiviziunile 22-24 și de la 1 martie în subdiviziunile 25-32.

3.

Prin derogare de la punctul 2, lungimea plasei traulului este de cel puțin 6 m, în cazul în care un senzor dedicat măsurării volumului capturilor este atașat plasei traulului, de la 1 ianuarie în subdiviziunile 22-24 și de la 1 martie în subdiviziunile 25-32.

C.   Specificații ale traulului T90

Prin derogare de la litera (b) din apendicele 2 la anexa II la Regulamentul (CE) nr. 2187/2005, dimensiunea ochiurilor este de cel puțin 120 mm de la 1 ianuarie în subdiviziunile 22-24 și de la 1 martie în subdiviziunile 25-32.


DIRECTIVE

16.12.2009   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 330/10


DIRECTIVA 2009/142/CE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI

din 30 noiembrie 2009

privind aparatele consumatoare de combustibili gazoși

(versiune codificată)

(Text cu relevanță pentru SEE)

PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene, în special articolul 95,

având în vedere propunerea Comisiei,

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social (1),

hotărând în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 251 din tratat (2),

întrucât:

(1)

Directiva 90/396/CEE a Consiliului din 29 iunie 1990 privind apropierea legislațiilor statelor membre referitoare la aparatele consumatoare de combustibili gazoși (3) a fost modificată în mod substanțial (4). Din motive de claritate și de eficiență, ar trebui să se codifice directiva menționată.

(2)

Statelor membre le revine răspunderea de a asigura, pe teritoriul lor, sănătatea și siguranța persoanelor și, dacă este cazul, a animalelor domestice și a bunurilor față de riscurile ce decurg din utilizarea aparatelor consumatoare de combustibili gazoși.

(3)

În unele state membre, dispoziții imperative definesc în special nivelul de siguranță necesar pentru aparatele consumatoare de combustibili gazoși prin specificarea caracteristicilor de execuție și funcționare și a procedurilor de control. Dispozițiile imperative menționate nu conduc neapărat la niveluri diferite de siguranță de la un stat membru la altul, dar, datorită diferențelor dintre acestea, împiedică comerțul în cadrul Comunității.

(4)

În statele membre sunt în vigoare condiții diferite referitoare la tipurile de gaz și presiunile de livrare. Condițiile respective nu sunt armonizate, deoarece în fiecare stat membru există o situație specifică de furnizare și distribuire a energiei.

(5)

Prin derogare de la una dintre normele comunitare fundamentale, și anume libera circulație a mărfurilor, dreptul comunitar prevede necesitatea acceptării obstacolelor în calea liberei circulații în cadrul Comunității care rezultă din deosebirile legislațiilor interne referitoare la comercializarea produselor, în măsura în care respectivele obstacole pot să fie recunoscute ca fiind necesare pentru îndeplinirea unor cerințe imperative. În consecință, armonizarea legislativă în cazul de față ar trebui să se limiteze la dispozițiile necesare pentru îndeplinirea atât a cerințelor imperative, cât și a cerințelor esențiale în materie de siguranță, sănătate și conservarea energiei referitoare la aparatele consumatoare de combustibili gazoși. Cerințele menționate ar trebui să înlocuiască dispozițiile interne în materie, deoarece sunt cerințe esențiale.

(6)

Menținerea sau sporirea nivelului de siguranță obținut în statele membre constituie unul dintre obiectivele esențiale ale prezentei directive și ale siguranței, conform cerințelor esențiale.

(7)

Pentru asigurarea siguranței aparatelor consumatoare de combustibili gazoși, se impune respectarea cerințelor esențiale privind siguranța și sănătatea. Conservarea energiei este considerată esențială. Pentru a ține seama de stadiul tehnicii în momentul execuției, cerințele respective ar trebui să se aplice cu discernământ.

(8)

Prin urmare, prezenta directivă ar trebui să conțină doar cerințele esențiale. Pentru a facilita stabilirea conformității cu cerințele esențiale, se impune existența unor standarde armonizate la nivel comunitar, în special cu privire la construirea, funcționarea și instalarea aparatelor consumatoare de combustibili gazoși, astfel încât produsele care le respectă să poată fi considerate ca fiind conforme cerințelor esențiale. Standardele respective, armonizate la nivel comunitar, sunt elaborate de organisme private și trebuie să-și mențină statutul de dispoziții neobligatorii. În acest sens, Comitetul European pentru Standardizare (CEN), Comitetul European pentru Standardizare Electrotehnică (Cenelec) și Institutul European de Standarde în Telecomunicații (ETSI) sunt recunoscute ca fiind organismele competente pentru adoptarea standardelor armonizate în conformitate cu liniile directoare cu caracter general de cooperare între Comisie, Asociația Europeană a Liberului Schimb (AELS) și aceste trei organisme, semnate la 28 martie 2003 (5). Prin „standard armonizat” se înțelege o specificație tehnică (standard european sau document armonizat) adoptată de CEN, de Cenelec sau de ETSI sau de două sau trei dintre aceste organisme, după aprobarea Comisiei, în conformitate cu Directiva 98/34/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 iunie 1998 referitoare la procedura de furnizare de informații în domeniul standardelor, reglementărilor tehnice și al normelor privind serviciile societății informaționale (6) și cu liniile directoare cu caracter general de cooperare menționate anterior.

(9)

Consiliul a adoptat o serie de directive care au ca obiectiv eliminarea obstacolelor tehnice din calea schimburilor și care se întemeiază pe principiile stabilite în rezoluția sa din 7 mai 1985 privind o nouă abordare în domeniul armonizării tehnice și al standardizării (7); aceste directive prevăd, fiecare, aplicarea marcajului CE. Comisia, în Comunicarea sa din 15 iunie 1989 privind o abordare globală în domeniul certificării și testărilor (8), a propus crearea unei reglementări comune privind marcajul CE de conformitate cu grafismul unic. Consiliul, în rezoluția sa din 21 decembrie 1989 privind o abordare globală în domeniul evaluării conformității (9) a aprobat ca principiu director adoptarea unei asemenea abordări coerente în ceea ce privește utilizarea marcajului CE. Cele două elemente fundamentale ale noii abordări care ar trebui aplicate sunt cerințele esențiale și procedurile de evaluare a conformității.

(10)

Pentru a oferi o protecție eficientă a utilizatorilor și a părților terțe, se impune verificarea conformității cu cerințele tehnice relevante. Procedurile de certificare existente diferă de la un stat membru la altul. Pentru a evita controalele multiple care reprezintă în fapt obstacole în calea liberei circulații a aparatelor consumatoare de combustibili gazoși, se impune existența unor acorduri pentru recunoașterea reciprocă a procedurilor de certificare de către statele membre. Pentru a facilita recunoașterea reciprocă a procedurilor de certificare, se impune stabilirea unor proceduri comunitare armonizate și a unor criterii pentru desemnarea organismelor responsabile cu aplicarea procedurilor respective.

(11)

Pe teritoriul statelor membre, responsabilitatea care revine acestora în ceea ce privește siguranța, sănătatea și conservarea energiei, care constituie obiectul cerințelor esențiale, ar trebui să fie recunoscută printr-o clauză de salvgardare care să prevadă o procedură comunitară specifică.

(12)

Se impune informarea destinatarilor oricărei decizii luate în conformitate cu prezenta directivă cu privire la motivele unei astfel de decizii și la căile de atac de care dispun.

(13)

Prezenta directiva nu aduce atingere obligațiilor statelor membre privind termenele de transpunere în dreptul intern și de aplicare a directivelor menționate în anexa VI partea B,

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

CAPITOLUL 1

DOMENIUL DE APLICARE, DEFINIȚII, INTRODUCEREA PE PIAȚĂ ȘI LIBERA CIRCULAȚIE

Articolul 1

(1)   Prezenta directivă se aplică aparatelor și echipamentelor.

Aparatele proiectate special pentru utilizarea în procese industriale care se desfășoară în incinte industriale se exclud din domeniul de aplicare.

(2)   În înțelesul prezentei directive se aplică următoarele definiții:

(a)

„aparate” înseamnă aparatele consumatoare de combustibili gazoși, utilizate pentru gătit, încălzire, producerea apei calde, refrigerare, iluminare sau spălare și care au, dacă este cazul, o temperatură normală a apei care nu depășește 105 °C. De asemenea, se consideră aparate arzătoarele cu aer insuflat și corpurile de încălzire care urmează să fie echipate cu astfel de arzătoare;

(b)

„echipamente” înseamnă dispozitivele de siguranță, de control sau dispozitivele de reglaj, altele decât arzătoarele cu aer insuflat și corpurile de încălzire care urmează să fie echipate cu astfel de arzătoare, comercializate separat pe piață pentru uz special și proiectate să fie încorporate într-un aparat consumator de combustibili gazoși sau asamblate pentru a constitui un astfel de aparat;

(c)

„combustibil gazos” înseamnă orice combustibil care este în stare gazoasă la o temperatură de 15 °C la o presiune de 1 bar.

(3)   În înțelesul prezentei directive, aparatul „folosit în mod normal” este un aparat:

(a)

corect instalat și întreținut regulamentar, în conformitate cu instrucțiunile fabricantului;

(b)

utilizat la o variație normală a calității gazelor și cu o fluctuație normală a presiunii de alimentare a acestuia; și

(c)

utilizat în conformitate cu destinația sa sau într-un mod care poate fi prevăzut în mod rezonabil.

Articolul 2

(1)   Statele membre iau toate măsurile necesare pentru a se asigura că aparatele se pot introduce pe piață și pune în funcțiune doar dacă, atunci când sunt utilizate în mod normal, nu pun în pericol siguranța persoanelor, a animalelor domestice și a proprietății.

(2)   Statele membre comunică, în timp util, celorlalte state membre și Comisiei, toate modificările referitoare la tipurile de gaz și presiunile de alimentare corespunzătoare utilizate pe teritoriul lor și care au fost comunicate în conformitate cu articolul 2 alineatul (2) din Directiva 90/396/CEE.

Comisia asigură publicarea informațiilor menționate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Articolul 3

Aparatele și echipamentele îndeplinesc cerințele esențiale care se referă la acestea, specificate în anexa I.

Articolul 4

(1)   Statele membre nu pot interzice, limita sau împiedica introducerea pe piață și punerea în funcțiune a aparatelor care se conformează prezentei directive și care prezintă marcajul CE prevăzut la articolul 10.

(2)   Statele membre nu pot interzice, limita sau împiedica introducerea pe piață a echipamentelor însoțite de un certificat, astfel cum se prevede la articolul 8 alineatul (4).

Articolul 5

(1)   Statele membre consideră că aparatele și echipamentele îndeplinesc cerințele esențiale prevăzute în anexa I, dacă acestea sunt conforme cu:

(a)

standardele naționale relevante de punere în aplicare a standardele armonizate ale căror numere de referință au fost publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

(b)

standardele naționale relevante în măsura în care, în domeniile reglementate de aceste standarde, nu există standarde armonizate.

(2)   Statele membre publică numerele de referință ale standardelor naționale menționate la alineatul (1) litera (a).

Acestea comunică Comisiei textele standardelor lor naționale prevăzute la alineatul (1) litera (b) pe care le consideră că respectă cerințele esențiale prevăzute în anexa I.

Comisia prezintă celorlalte state membre standardele naționale respective. În conformitate cu procedura prevăzută la articolul 6 alineatul (2), Comisia notifică statelor membre acele standarde naționale pe care le consideră că îndeplinesc cerințele esențiale prevăzute în anexa I.

Articolul 6

(1)   Dacă un stat membru sau Comisia consideră că standardele menționate la articolul 5 alineatul (1) nu îndeplinesc în totalitate cerințele esențiale prevăzute în anexa I, Comisia sau statul membru în cauză prezintă chestiunea respectivă, împreună cu motivele sale,comitetului permanent, instituit în temeiul articolului 5 din Directiva 98/34/CE, denumit în continuare „comitetul”.

Comitetul emite un aviz fără întârziere.

Având în vedere avizul comitetului, Comisia informează statele membre dacă este necesară sau nu retragerea standardelor respective din publicațiile prevăzute la articolul 5 alineatul (2) primul pragraf.

(2)   După primirea comunicării prevăzute la articolul 5 alineatul (2) al doilea paragraf, Comisia consultă comitetul.

După primirea avizului comitetului, Comisia informează în termen de o lună statele membre dacă standardul (standardele) național(e) în discuție se poate (pot) considera ca fiind conform(e). În caz afirmativ, statele membre publică numerele de referință ale acestor standarde.

Comisia le publică, de asemenea, în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Articolul 7

(1)   Dacă un stat membru constată că utilizarea normală a aparatelor ce poartă marcajul CE poate să pună în pericol siguranța persoanelor, a animalelor domestice sau a proprietății, acesta ia toate măsurile corespunzătoare pentru retragerea aparatelor respective de pe piață și interzice sau restrânge introducerea ulterioară a acestora pe piață.

Statul membru în cauză informează imediat Comisia despre orice măsură de acest fel, motivând decizia sa și, în special, dacă neconformitatea se datorează:

(a)

neîndeplinirii cerințelor esențiale prevăzute în anexa I, dacă aparatul nu corespunde standardelor menționate la articolul 5 alineatul (1);

(b)

aplicării incorecte a standardelor prevăzute la articolul 5 alineatul (1);

(c)

deficiențelor din standardele prevăzute la articolul 5 alineatul (1).

(2)   Comisia începe consultările cu părțile în cauză cât mai curând posibil. Dacă, după aceste consultări, Comisia constată că este justificată orice măsură prevăzută la alineatul (1), ea informează imediat statul membru care a luat măsura și celelalte state membre cu privire la aceasta.

Dacă decizia prevăzută la alineatul (1) este atribuită deficiențelor din standarde, Comisia, după consultarea părților interesate, sesizează comitetului, în termen de două luni, dacă statul membru care a luat măsurile intenționează să le mențină și instituie procedurile prevăzute la articolul 6.

(3)   Dacă un aparat care nu este conform poartă marcajul CE, statul membru competent ia măsurile corespunzătoare împotriva celui care a aplicat marcajul CE și informează Comisia și celelalte state membre cu privire la aceasta.

(4)   Comisia asigură informarea permanentă a statelor membre cu privire la desfășurarea și rezultatul procedurilor.

CAPITOLUL 2

MIJLOACELE DE ATESTARE A CONFORMITĂȚII

Articolul 8

(1)   Mijloacele de atestare a conformității aparatelor fabricate în serie sunt:

(a)

examinarea CE de tip, prevăzută la anexa II punctul 1;

(b)

înaintea introducerii pe piață, la alegerea fabricantului, unul dintre următoarele mijloace:

(i)

declarația de conformitate CE cu tipul prevăzută la anexa II punctul 2 sau

(ii)

declarația de conformitate CE cu tipul (asigurarea calității producției) prevăzută la anexa II punctul 3 sau

(iii)

declarația de conformitate CE cu tipul (asigurarea calității producției) prevăzută la anexa II punctul 4 sau

(iv)

verificarea CE, prevăzută la anexa II punctul 5.

(2)   În cazul fabricației unui aparat unicat sau în cantități mici, fabricantul poate să aleagă verificarea CE pentru unitatea de produs, prevăzută la anexa II punctul 6.

(3)   După realizarea procedurilor prevăzute la alineatul (1) litera (b) și la alineatul (2), se aplică marcajul CE de conformitate pe aparatele conforme, cu respectarea dispozițiilor articolului 10.

(4)   Mijloacele de atestare a conformității prevăzute la alineatul (1) se aplică echipamentelor, cu excepția aplicării marcajului CE de conformitate și, dacă este cazul, întocmirii declarației de conformitate.

Se emite un certificat care atestă conformitatea echipamentelor cu dispozițiile relevante ale prezentei directive și care precizează caracteristicile echipamentelor și modul în care acestea trebuie să fie încorporate în aparat sau asamblate pentru a răspunde cerințelor esențiale aplicabile aparatelor finite prevăzute în anexa I.

Certificatul se eliberează împreună cu echipamentul.

(5)   În cazul în care aparatele fac obiectul altor directive care reglementează alte aspecte și care specifică aplicarea marcajului CE, prezența acestuia indică faptul că aparatele sunt în conformitate cu dispozițiile directivelor respective.

Cu toate acestea, atunci când una sau mai multe dintre aceste directive permit fabricantului, pe parcursul unei perioade de tranziție, să aleagă regimul de aplicare a directivelor, marcajul CE arată conformitatea numai cu dispozițiile acelor directive aplicate de fabricant. În acest caz, în documentele, avizele sau instrucțiunile cerute de directive și care însoțesc aceste aparate trebuie să fie indicate dispozițiile directivelor aplicate, astfel cum sunt publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

(6)   Documentația și corespondența referitoare la mijloacele de atestare a conformității se întocmesc în limba (limbile) oficială(e) a (ale) statului membru în care este stabilit organismul care răspunde de efectuarea procedurilor prevăzute sau într-o limbă acceptată de acesta.

Articolul 9

(1)   Statele membre notifică Comisiei și celorlalte state membre organismele pe care le-au desemnat să îndeplinească procedurile menționate la articolul 8, împreună cu atribuțiile specifice care revin acestor organisme și cu numerele de identificare atribuite în prealabil acestora de către Comisie.

În scopuri informative, Comisia publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene lista respectivelor organisme și numerele de identificare atribuite acestora și asigură actualizarea listei.

(2)   Statele membre aplică criteriile stabilite la anexa V pentru evaluarea organismelor care urmează să fie notificate.

Organismele care îndeplinesc criteriile de evaluare prevăzute în standardele armonizate referitoare la acestea se consideră că satisfac criteriile stabilite în anexa menționată.

(3)   Un stat membru care a notificat un organism trebuie să retragă notificarea în cazul în care constată că organismul nu mai îndeplinește criteriile prevăzute în anexa V. Statul membru informează imediat Comisia și celelalte state membre cu privire la aceasta.

CAPITOLUL 3

MARCAJUL CE

Articolul 10

(1)   Marcajul CE și inscripționările stabilite la anexa III se aplică într-o formă vizibilă, lizibilă și de neșters pe aparat sau pe plăcuța cu date tehnice fixată pe acesta. Plăcuța cu date tehnice se proiectează astfel încât să nu poată fi reutilizată.

(2)   Se interzice aplicarea pe aparate a marcajelor care pot induce în eroare părți terțe în privința semnificației și formei marcajului CE. Se poate aplica oricare alt marcaj pe aparatele sau plăcuțele cu date tehnice cu condiția ca vizibilitatea și lizibilitatea marcajului CE să nu fie reduse.

Articolul 11

Fără a se aduce atingere articolului 7:

(a)

în cazul în care un stat membru constată că marcajul CE a fost aplicat în mod incorect, fabricantului sau reprezentantului său autorizat cu sediul în cadrul Comunității îi revine obligația de a asigura conformitatea produsului cu dispozițiile referitoare la marcajul CE și de a pune capăt încălcării în condițiile impuse de statul membru respectiv;

(b)

în cazul în care neconformitatea continuă, statul membru trebuie să ia măsurile necesare pentru a restrânge și interzice introducerea pe piață a acestui produs sau să se asigure că produsul este retras de pe piață în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 7.

CAPITOLUL 4

DISPOZIȚII FINALE

Articolul 12

Orice decizie luată în temeiul prezentei directive, care include restricții la introducerea pe piață și/sau punerea în funcțiune a unui aparat, precizează motivele care au stat la baza acesteia. Aceasta se notifică fără întârziere părții în cauză, care, în același timp, este informată cu privire la căile de atac de care dispune conform legislației în vigoare în statul membru în cauză și la termenele în care poate recurge la acestea.

Articolul 13

Comisiei îi sunt comunicate de către statele membre textele dispozițiilor de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.

Articolul 14

Directiva 90/396/CEE, astfel cum a fost modificată prin directivele menționate în anexa VI partea A se abrogă, fără a aduce atingere obligațiilor statelor membre în ceea ce privește termenele de transpunere în dreptul intern și de aplicare a directivelor menționate în anexa VI partea B.

Trimiterile la directiva abrogată se interpretează ca trimiteri la prezenta directivă și se citesc în conformitate cu tabelul de corespondență din anexa VII.

Articolul 15

Prezenta directivă intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Articolul 16

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles, 30 noiembrie 2009.

Pentru Parlamentul European

Președintele

J. BUZEK

Pentru Consiliu

Președintele

B. ASK


(1)  JO C 151, 17.6.2008, p. 12.

(2)  Avizul Parlamentului European din 20 octombrie 2009 (nepublicat încă în Jurnalul Oficial) și Decizia Consiliului din 26 noiembrie 2009.

(3)  JO L 196, 26.7.1990, p. 15.

(4)  A se vedea anexa VI partea A.

(5)  JO C 91, 16.4.2003, p. 7.

(6)  JO L 204, 21.7.1998, p. 37.

(7)  JO C 136, 4.6.1985, p. 1.

(8)  JO C 231, 8.9.1989, p. 3 și JO C 267, 19.10.1989, p. 3.

(9)  JO C 10, 16.1.1990, p. 1.


ANEXA I

CERINȚE ESENȚIALE

OBSERVAȚIE PRELIMINARĂ

Obligațiile care rezultă din cerințele esențiale pentru aparatele din prezenta anexă se aplică și echipamentelor la care există un risc asemănător.

1.   CONDIȚII GENERALE

1.1.   Aparatele trebuie proiectate și fabricate astfel încât să funcționeze în siguranță și să nu prezinte pericol pentru persoane, animalele domestice sau proprietate când se utilizează în mod normal, conform definiției de la articolul 1 alineatul (3) din prezenta directivă.

1.2.   Atunci când sunt introduse pe piață, aparatele trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

să fie însoțite de instrucțiunile tehnice pentru instalator;

să fie însoțite de instrucțiuni de utilizare și de întreținere pentru utilizator;

să poarte etichete de avertisment, care trebuie să existe și pe ambalaj.

Instrucțiunile și etichetele de avertisment trebuie să fie în limba sau limbile oficiale ale statelor membre de destinație.

1.2.1.

Instrucțiunile tehnice pentru instalator trebuie să conțină toate instrucțiunile de instalare, reglare și întreținere necesare pentru a se asigura că aceste operații sunt efectuate corect și că aparatul poate fi utilizat în siguranță. Instrucțiunile trebuie să specifice, în special:

tipul de gaz utilizat;

presiunea de alimentare cu gaz;

debitul de aer proaspăt necesar;

pentru alimentarea cu aer de combustie;

pentru evitarea formării amestecurilor periculoase de gaze nearse la aparatele care nu sunt prevăzute cu dispozitivul menționat la punctul 3.2.3;

condițiile de evacuare a gazelor de ardere;

caracteristicile și cerințele privind asamblarea pentru arzătoarele cu aer insuflat și corpurile de încălzire care vor fi dotate cu astfel de arzătoare, care contribuie la conformarea cu cerințele esențiale aplicabile aparatelor finite și, dacă este cazul, cu lista combinațiilor recomandate de fabricant.

1.2.2.

Instrucțiunile de utilizare și întreținere pentru utilizator trebuie să conțină toate informațiile necesare utilizării în siguranță și trebuie, în special, să atragă atenția utilizatorului asupra oricăror restricții privind utilizarea.

1.2.3.

Etichetele de avertisment de pe aparat și ambalajul acestuia trebuie să indice clar tipul de gaz utilizat, presiunea de alimentare cu gaz și orice restricții privind utilizarea, în special restricția potrivit căreia aparatul trebuie instalat numai în zonele în care există ventilație suficientă.

1.3.   Echipamentele destinate a fi utilizate într-un aparat trebuie să fie proiectate și fabricate astfel încât să corespundă în totalitate destinației când sunt încorporate conform instrucțiunilor de instalare.

Instrucțiunile de instalare, reglare, funcționare și întreținere trebuie să fie furnizate împreună cu echipamentele.

2.   MATERIALELE

2.1.

Materialele trebuie să corespundă scopului pentru care sunt utilizate și trebuie să reziste la condițiile mecanice, chimice și termice la care sunt prevăzute a fi supuse.

2.2.

Fabricantul sau furnizorul aparatului trebuie să garanteze proprietățile materialelor care sunt importante pentru siguranța aparatului.

3.   PROIECTAREA ȘI FABRICAȚIA

3.1.   Generalități

3.1.1.

Aparatele trebuie să fie fabricate astfel încât, atunci când se utilizează în mod normal, să nu poată să apară instabilitate, deformare, rupere sau uzură care ar putea diminua siguranța acestora.

3.1.2.

Condensul produs la pornire și/sau în timpul utilizării nu trebuie să afecteze siguranța aparatelor.

3.1.3.

Aparatele trebuie să fie proiectate și fabricate astfel încât riscul exploziei, în cazul unui incendiu de origine externă, să fie minim.

3.1.4.

Aparatele trebuie să fie fabricate astfel încât să se evite pătrunderea apei și a aerului fals în circuitul de gaze.

3.1.5.

În eventualitatea unei fluctuații de energie auxiliară în limite normale, aparatele trebuie să continue să funcționeze în condiții de siguranță.

3.1.6.

Fluctuația anormală sau întreruperea în alimentarea cu energie auxiliară ori restabilirea acestei alimentări nu trebuie să constituie o sursă de pericol.

3.1.7.

Aparatele trebuie să fie proiectate și fabricate astfel încât riscurile de origine electrică să fie evitate. În domeniile aplicabile, conformarea cu obiectivele de siguranță privind riscurile electrice prevăzute în Directiva 2006/95/CE (1) a Parlamentului European și a Consiliului trebuie să fie echivalente cu îndeplinirea prezentei cerințe.

3.1.8.

Toate componentele presurizate ale unui aparat trebuie să reziste la solicitările mecanice și termice la care sunt supuse, fără nici o deformare care să afecteze siguranța.

3.1.9.

Aparatele trebuie să fie proiectate și fabricate, astfel încât o defecțiune a dispozitivului de siguranță, de control sau de reglaj să nu constituie o sursă de pericol.

3.1.10.

Dacă un aparat este dotat cu dispozitive de siguranță și control, funcționarea dispozitivelor de siguranță nu trebuie să fie influențată de funcționarea dispozitivelor de control.

3.1.11.

Toate piesele aparatelor care sunt instalate sau reglate în faza de fabricație și care nu trebuie să fie manipulate de utilizator sau de instalator trebuie să fie protejate corespunzător.

3.1.12.

Manetele și alte dispozitive de comandă și de reglaj trebuie să fie marcate clar și să aibă instrucțiuni corespunzătoare astfel încât să se prevină orice eroare de manevră. Acestea trebuie să fie concepute astfel încât să împiedice manevrarea accidentală.

3.2.   Degajarea gazelor nearse

3.2.1.

Aparatele trebuie să fie fabricate astfel încât viteza de degajare a gazelor să nu prezinte pericol.

3.2.2.

Aparatele trebuie să fie fabricate astfel încât degajarea de gaze în timpul aprinderii, reaprinderii și după stingerea flăcării să fie limitată, pentru a se evita acumularea periculoasă de gaze nearse în aparat.

3.2.3.

Aparatele destinate utilizării în spații și în camere închise trebuie să fie dotate cu un dispozitiv special pentru a se evita acumularea periculoasă de gaze nearse în astfel de spații sau camere.

Aparatele care nu sunt dotate cu aceste dispozitive trebuie să fie folosite doar în locurile unde există ventilație suficientă pentru a se evita acumularea periculoasă de gaze nearse.

Statele membre pot să stabilească pe teritoriul lor condiții specifice de ventilație a spațiului pentru instalarea acestor aparate, ținând cont de caracteristicile speciale ale acestora.

Aparatele de gătit de uz profesional și aparatele alimentate cu gaze care conțin componente toxice trebuie să fie dotate cu dispozitivele menționate anterior.

3.3.   Aprinderea

Aparatele trebuie să fie fabricate astfel încât, atunci când sunt utilizate în mod normal, să îndeplinească următoarele condiții:

aprinderea și reaprinderea să se efectueze lin;

să fie asigurată interaprinderea.

3.4.   Arderea

3.4.1.

Aparatele trebuie să fie fabricate astfel încât, atunci când se utilizează în mod normal, să fie asigurată stabilitatea flăcării și produsele de combustie să nu conțină concentrații inadmisibile de substanțe nocive pentru sănătate.

3.4.2.

Aparatele trebuie să fie fabricate astfel încât, atunci când se utilizează în mod normal, să nu existe degajări accidentale de produse de combustie.

3.4.3.

Aparatele conectate la un coș de evacuare a produselor de combustie trebuie să fie fabricate astfel încât, în condiții de tiraj anormal, să nu apară degajări de produse de combustie în cantități periculoase în camera în care este utilizat aparatul.

3.4.4.

Aparatele cu încălzire independentă pentru uz casnic și încălzitoarele instantanee de apă neracordate la un coș de evacuare a produselor de combustie nu trebuie să producă, în camera sau în spațiul de funcționare, o concentrație de monoxid de carbon care ar putea prezenta un pericol pentru sănătatea persoanelor expuse, avându-se în vedere durata previzibilă de expunere a acestora.

3.5.   Utilizarea rațională a energiei

Aparatele trebuie să fie fabricate astfel încât să asigure utilizarea rațională a energiei corespunzător nivelului tehnic al acestora și să țină seama de aspectele legate de siguranță.

3.6.   Temperaturile

3.6.1.

Părțile aparatelor, destinate să fie amplasate în apropierea podelei sau a altor suprafețe, nu trebuie să atingă temperaturi care să prezinte un pericol pentru zona înconjurătoare.

3.6.2.

Temperatura suprafeței butoanelor și a manetelor aparatelor destinate manipulării nu trebuie să prezinte un pericol pentru utilizator.

3.6.3.

Temperatura suprafețelor părților exterioare ale aparatelor pentru uz casnic, cu excepția suprafețelor sau părților prevăzute pentru transmiterea căldurii, nu trebuie să prezinte în condițiile de funcționare un pericol pentru utilizator, în special pentru copii, motiv pentru care trebuie să se ia în considerare un timp de reacție corespunzător.

3.7.   Produsele alimentare și apa folosite în scopuri sanitare

Fără a aduce atingere reglementărilor comunitare în materie, materialele și componentele utilizate la fabricarea unui aparat, care pot să vină în contact cu produsele alimentare sau cu apa folosită în scopuri sanitare, nu trebuie să afecteze calitatea acestora.


(1)  JO L 374, 27.12.2006, p. 10.


ANEXA II

PROCEDURA PENTRU ATESTAREA CONFORMITĂȚII

1.   EXAMINAREA CE DE TIP

1.1.   Examinarea CE de tip constituie acea parte a procedurii prin care un organism notificat verifică și atestă că un aparat, reprezentativ pentru producția avută în vedere, îndeplinește dispozițiile aplicabile din prezenta directivă.

1.2.   Fabricantul sau reprezentantul autorizat al acestuia stabilit în Comunitate trebuie să depună cererea pentru examinarea de tip la un singur organism notificat.

1.2.1.

Cererea trebuie să conțină următoarele:

numele și adresa fabricantului și, dacă cererea este depusă de reprezentantul autorizat, numele și adresa acestuia;

o declarație scrisă că aparatul nu a fost depus la un alt organism notificat;

dosarul tehnic de fabricație, astfel cum este prevăzut în anexa IV.

1.2.2.

Fabricantul trebuie să pună la dispoziția organismului notificat un aparat, reprezentativ pentru producția avută în vedere, denumit în continuare „tip”. Organismul notificat poate să solicite mai multe mostre ale tipului, dacă îi sunt necesare pentru programul de încercări.

Tipul poate acoperi și alte variante ale produsului, cu condiția ca aceste variante să nu aibă caracteristici diferite în ceea ce privește tipurile de risc.

1.3.   Organismul notificat trebuie:

1.3.1.

să examineze dosarul tehnic de fabricație și să verifice dacă tipul a fost fabricat în conformitate cu dosarul tehnic de fabricație și să identifice elementele care au fost proiectate în conformitate cu dispozițiile relevante din standardele prevăzute la articolul 5 și cu cerințele esențiale ale prezentei directive;

1.3.2.

să efectueze sau să dispună efectuarea examinărilor corespunzătoare și/sau a încercărilor pentru a verifica dacă soluțiile adoptate de fabricant îndeplinesc cerințele esențiale, acolo unde nu au fost aplicate standardele prevăzute la articolul 5;

1.3.3.

să efectueze sau să dispună efectuarea examinărilor și/sau a încercărilor corespunzătoare pentru a verifica dacă standardele relevante sunt aplicate efectiv, atunci când fabricantul a ales să procedeze astfel, asigurându-se astfel conformitatea cu cerințele esențiale.

1.4.   Dacă tipul îndeplinește dispozițiile prezentei directive, organismul notificat trebuie să-i emită solicitantului un certificat de examinare CE de tip. Certificatul trebuie să conțină concluziile examinării, condițiile, dacă este cazul, de valabilitate a acestuia și datele necesare pentru identificarea tipului omologat și, dacă este relevant, descrieri ale funcționării acestuia. La certificat se anexează elemente tehnice relevante, cum ar fi desene și diagrame.

1.5.   Organismul notificat trebuie să informeze de îndată celelalte organisme notificate cu privire la emiterea certificatului de examinare CE de tip și la orice modificări aduse tipului menționat, astfel cum se prevede la punctul 1.7. Acestea pot să obțină o copie a certificatului de examinare CE de tip și/sau a anexelor acestuia și, în urma unei cereri justificate, a rapoartelor privind examinările și încercările efectuate.

1.6.   Un organism notificat care refuză să emită sau retrage un certificat de examinare CE de tip trebuie să informeze statul membru care l-a notificat și celelalte organisme notificate cu privire la aceasta, motivându-și decizia.

1.7.   Solicitantul trebuie să informeze permanent organismul notificat care a emis certificatul de examinare CE de tip cu privire la toate modificările aduse tipului omologat care ar putea să afecteze conformitatea cu cerințele esențiale.

Modificările aduse tipului omologat trebuie să primească o aprobare suplimentară de la organismul notificat care a emis certificatul de examinare CE de tip atunci când astfel de modificări afectează conformitatea cu cerințele esențiale sau cu condițiile prescrise pentru utilizarea aparatului. Această aprobare suplimentară este acordată sub forma unui act adițional la certificatul original de examinare CE de tip.

2.   DECLARAȚIA DE CONFORMITATE CE CU TIPUL

2.1.

Declarația de conformitate CE cu tipul este acea parte a procedurii prin care fabricantul declară că aparatele în cauză sunt conforme cu tipul descris în certificatul de examinare CE de tip și corespund cerințelor esențiale aplicabile din prezenta directivă. Fabricantul sau reprezentantul său autorizat cu sediul în cadrul Comunității aplică marcajul CE pe fiecare dispozitiv și întocmește o declarație de conformitate. Declarația de conformitate poate acoperi unul sau mai multe aparate și trebuie să fie păstrată de către fabricant. Marcajul CE trebuie însoțit de numărul de identificare al organismului notificat responsabil pentru verificările aleatorii precizate la punctul 2.3.

2.2.

Fabricantul trebuie să ia toate măsurile necesare pentru a se asigura că procesul de fabricație, inclusiv verificarea și încercarea finală a produsului, are drept rezultat omogenitatea producției și conformitatea aparatelor cu tipul descris în certificatul de examinare CE de tip și cu cerințele corespunzătoare din prezenta directivă. Un organism notificat, ales de fabricant, trebuie să efectueze verificări aleatorii ale aparatelor, conform specificațiilor de la punctul 2.3.

2.3.

Organismul notificat trebuie să efectueze verificări ale aparatelor la fața locului prin sondaj la intervale de un an sau mai puțin. Pentru a se asigura conformitatea cu cerințele esențiale corespunzătoare din prezenta directivă, trebuie să se examineze un număr adecvat de aparate și trebuie să se efectueze încercările corespunzătoare stabilite în standardele relevante menționate la articolul 5 sau încercări echivalente. Organismul notificat determină, în fiecare caz, dacă încercările menționate trebuie efectuate în totalitate sau parțial. Atunci când unul sau mai multe aparate sunt respinse, organismul notificat trebuie să ia măsurile corespunzătoare pentru a împiedica comercializarea acestora.

3.   DECLARAȚIA DE CONFORMITATE CE CU TIPUL (asigurarea calității producției)

3.1.

Declarația de conformitate CE cu tipul (asigurarea calității producției) este procedura prin care un fabricant care îndeplinește obligațiile de la punctul 3.2 declară că aparatele în cauză sunt conforme cu tipul descris în certificatul de examinare CE de tip și îndeplinesc cerințele esențiale aplicabile din prezenta directivă. Fabricantul sau reprezentantul său autorizat cu sediul în cadrul Comunității trebuie să aplice marcajul CE pe fiecare dispozitiv și să întocmească o declarație de conformitate. Această declarație poate acoperi unul sau mai multe aparate și trebuie să fie păstrată de fabricant. Marcajul CE trebuie însoțit de numărul de identificare al organismului notificat responsabil cu supravegherea conformității CE.

3.2.

Fabricantul aplică un sistem de calitate care să asigure conformitatea aparatelor cu tipul descris în certificatul de examinare CE de tip și cu cerințele esențiale aplicabile din prezenta directivă. Fabricantul este supus supravegherii CE specificate la punctul 3.4.

3.3.   Sistemul calității

3.3.1.

Fabricantul trebuie să înainteze unui organism de certificare, ales de el, pentru atestarea sistemului său de calitate pentru aparatele în cauză.

Cererea trebuie să conțină următoarele:

documentația sistemului calității;

un angajament de îndeplinire a obligațiilor care decurg din sistemul calității aprobat;

un angajament de menținere a sistemului calității aprobat pentru a asigura eficacitatea și corectitudinea continue ale acestuia;

documentația referitoare la tipul omologat și o copie a certificatului de examinare CE de tip.

3.3.2.

Toate elementele, cerințele și dispozițiile adoptate de fabricant trebuie să figureze într-o documentație sistematizată și ordonată sub formă de măsuri, metode de lucru și instrucțiuni scrise. Această documentație a sistemului calității trebuie să permită o interpretare uniformă a programelor, planurilor, manualelor și înregistrărilor privind calitatea. Aceasta trebuie să conțină, în special, o descriere corespunzătoare a:

obiectivelor sistemului calității, structurii organizatorice și responsabilităților conducerii și prerogativelor acesteia cu privire la calitatea aparatelor;

proceselor tehnologice de fabricație, a controlului calității și a tehnicilor de asigurare a calității și a acțiunilor sistematice care vor fi folosite;

examinărilor și încercărilor care vor fi efectuate înainte de, în cursul și după fabricație și frecvența cu care acestea vor fi efectuate;

metodei de urmărire a realizării calității cerute a aparatului și de funcționare efectivă a sistemului calității.

3.3.3.

Organismul notificat procedează la examinarea și evaluarea sistemului calității pentru a stabili dacă acesta îndeplinește cerințele menționate la punctul 3.3.2. Organismul notificat consideră conformitatea cu cerințele respective pentru sistemele calității care pun în aplicare standardele armonizate corespunzătoare.

Organismul notificat trebuie să notifice fabricantului decizia sa și să informeze celelalte organisme notificate cu privire la aceasta. Notificarea pentru fabricant trebuie să conțină concluziile examinării, numele și adresa organismului notificat și decizia motivată a evaluării aparatelor în cauză.

3.3.4.

Fabricantul trebuie să informeze permanent organismul notificat care a certificat sistemul calității cu privire la orice actualizare a sistemului calității în funcție de modificările aduse, de exemplu noi tehnologii și concepte de calitate.

Organismul notificat trebuie să examineze modificările propuse și să decidă dacă sistemul calității modificat respectă dispozițiile relevante sau dacă este necesară reevaluarea. Organismul notificat comunică fabricantului decizia sa. Notificarea trebuie să includă concluziile controlului și justificarea deciziei de evaluare.

3.3.5.

Un organism notificat care își retrage certificarea pentru un sistem de calitate trebuie să informeze celelalte organisme notificate și prezintă motivele deciziei sale.

3.4.   Supravegherea CE

3.4.1.

Scopul supravegherii CE este asigurarea îndeplinirii corecte de către fabricant a cerințelor ce decurg din sistemul calității aprobat.

3.4.2.

Fabricantul trebuie să permită accesul organismului notificat pentru control la locurile de producție, control, încercare și depozitare și trebuie să-i furnizeze toate datele necesare, în special:

documentația sistemului calității;

înregistrările privind calitatea, de exemplu rapoarte ale controalelor și date privind încercările, date de calibrare, rapoarte privind calificările personalului în cauză etc.

3.4.3.

Organismul notificat trebuie să realizeze o verificare cel puțin o dată la doi ani pentru a se asigura că fabricantul menține și aplică sistemul de calitate aprobat și trebuie să prezinte fabricantului un raport al verificării.

3.4.4.

În plus, organismul notificat poate să facă fabricantului vizite inopinate. În cadrul acestor vizite, organismul notificat poate să efectueze sau să solicite efectuarea de încercări pe aparate. Organismul notificat trebuie să furnizeze fabricantului un raport al controlului și, dacă este cazul, un raport al încercărilor.

3.4.5.

La cerere, fabricantul trebuie să furnizeze raportul organismului notificat.

4.   DECLARAȚIA DE CONFORMITATE CE DE TIP (asigurarea calității produsului)

4.1.   Declarația de conformitate CE de tip (asigurarea calității produsului) este acea parte a procedurii prin care un fabricant care îndeplinește obligațiile de la punctul 4.2 declară că aparatele în cauză sunt conforme cu tipul descris în certificatul de examinare CE de tip și îndeplinesc cerințele esențiale aplicabile din prezenta directivă. Fabricantul sau reprezentantul său autorizat cu sediul în cadrul Comunității trebuie să aplice marcajul CE pe fiecare dispozitiv și să întocmească o declarație de conformitate. Declarația menționată poate acoperi unul sau mai multe aparate și trebuie să fie păstrată de fabricant. Marcajul CE trebuie însoțit de numărul de identificare al organismului notificat abilitat cu supravegherea CE.

4.2.   Fabricantul aplică un sistem de calitate aprobat, conform punctului 4.3, pentru inspecția finală a aparatelor și încercărilor și este supus supravegherii CE conform punctului 4.4.

4.3.   Sistemul calității

4.3.1.

Conform prezentei proceduri, fabricantul trebuie să depună la un organism notificat ales de el o cerere pentru aprobarea sistemului său de calitate pentru aparatele în cauză.

Cererea trebuie să conțină următoarele:

documentația sistemului calității;

un angajament de îndeplinire a obligațiilor care decurg din sistemul calității aprobat;

un angajament de menținere a sistemului calității aprobat pentru a asigura eficacitatea și corectitudinea acestuia;

documentația referitoare la tipul omologat și o copie a certificatului de examinare CE de tip.

4.3.2.

Ca parte a sistemului calității, este necesar să se examineze fiecare aparat și să se efectueze încercările corespunzătoare prevăzute în standardul (standardele) relevant(e) menționat(e) la articolul 5 sau încercările echivalente pentru a verifica conformitatea aparatului cu cerințele esențiale aplicabile din prezenta directivă.

Toate elementele, cerințele și dispozițiile adoptate de fabricant trebuie să figureze într-o documentație sistematizată și ordonată sub formă de măsuri, proceduri și instrucțiuni scrise. Această documentație a sistemului calității trebuie să permită o interpretare uniformă a programelor, planurilor, manualelor și înregistrărilor privind calitatea.

Documentația sistemului calității trebuie să conțină, în special, o descriere corespunzătoare a:

obiectivelor sistemului calității, structurii organizatorice și responsabilităților conducerii și prerogativelor acesteia cu privire la calitatea aparatului;

verificărilor și încercărilor ce urmează să se realizeze după fabricație;

metodelor de verificare a funcționării efective a sistemului calității.

4.3.3.

Organismul notificat procedează la examinarea și evaluarea sistemului calității pentru a stabili dacă acesta îndeplinește cerințele menționate la punctul 4.3.2. Organismul notificat va presupune conformitatea cu cerințele respective pentru sistemele calității care pun în aplicare standardele armonizate corespunzătoare. Organismul notificat trebuie să notifice fabricantului decizia sa și să informeze celelalte organisme notificate cu privire la aceasta. Notificarea pentru fabricant trebuie să conțină concluziile examinării, numele și adresa organismului notificat și decizia motivată a evaluării aparatelor în cauză.

4.3.4.

Fabricantul trebuie să informeze permanent organismul notificat care a aprobat sistemul calității cu privire la orice actualizare a sistemului calității, care este necesară, de exemplu cu privire la tehnologii și concepte noi privind calitatea.

Organismul notificat trebuie să examineze modificările propuse și să decidă dacă sistemul calității modificat respectă dispozițiile relevante sau dacă este necesară o reevaluare. Organismul notificat trebuie să comunice fabricantului decizia sa. Notificarea trebuie să conțină concluziile controlului și decizia de evaluare motivată.

4.3.5.

Un organism notificat care retrage aprobarea pentru un sistem de calitate trebuie să informeze celelalte organisme notificate cu privire la aceasta și să își motiveze decizia.

4.4.   Supravegherea CE

4.4.1.

Scopul supravegherii CE este de a se asigura că fabricantul îndeplinește în totalitate obligațiile care îi revin din sistemul calității aprobat.

4.4.2.

Fabricantul trebuie să permită accesul organismului notificat în vederea inspecției la locurile de control, de încercare și depozitare și trebuie să-i furnizeze toate datele necesare, în special:

documentația sistemului calității;

înregistrările privind calitatea, de exemplu rapoartele controalelor și datele etalonărilor, rapoarte privind calificările personalului în cauză etc.

4.4.3.

Organismul notificat trebuie să efectueze cel puțin la doi ani o verificare pentru a se asigura că fabricantul menține și aplică sistemul de calitate aprobat și trebuie să prezinte fabricantului un raport privind verificările.

4.4.4.

În plus, organismul notificat poate face vizite inopinate la fabricant. În cursul acestor vizite, organismul notificat poate să efectueze sau să dispună efectuarea de încercări pe aparate. Organismul notificat trebuie să-i furnizeze fabricantului un raport al controlului și, dacă este cazul, un raport al încercărilor.

4.4.5.

La cerere, fabricantul trebuie să furnizeze raportul organismului notificat.

5.   VERIFICAREA CE

5.1.   Verificarea CE este procedura prin care fabricantul sau reprezentantul său autorizat cu sediul în cadrul Comunității asigură și declară că aparatele care fac obiectul dispozițiilor de la punctul 3 sunt conforme cu modelul descris în certificatul de examinare CE de tip și corespund cerințelor aplicabile lor din prezenta directivă.

5.2.   Fabricantul sau reprezentantul său autorizat cu sediul în cadrul Comunității ia toate măsurile necesare în așa fel încât procesul de producție să asigure conformitatea aparatelor cu modelul descris în certificatul de examinare CE de tip și cu cerințele aplicabile lor din prezenta directivă. Fabricantul sau reprezentantul său autorizat cu sediul în cadrul Comunității aplică marcajul CE fiecărui aparat și întocmește o declarație de conformitate. Declarația de conformitate se poate referi la unul sau mai multe aparate și trebuie să rămână în posesia fabricantului sau reprezentantului său autorizat cu sediul în cadrul Comunității.

5.3.   Organismul notificat trebuie să efectueze examinările și testele corespunzătoare pentru a verifica conformitatea aparatului cu cerințele prezentei directive, fie prin examinarea și testarea fiecărui aparat, după cum se specifică la punctul 5.4, sau prin examinarea și testarea aparatelor pe bază statistică, după cum se specifică la punctul 5.5, la alegerea fabricantului.

5.4.   Verificarea prin controlul și examinarea fiecărui aparat

5.4.1.

Toate aparatele trebuie examinate individual și trebuie efectuate testele corespunzătoare, precizate în normele menționate la articolul 5 sau testele echivalente, în scopul verificării conformității lor cu modelul descris în certificatul de examinare CE de tip și cu cerințele aplicabile lor din prezenta directivă.

5.4.2.

Organismul notificat trebuie să aplice sau să asigure aplicarea numărului de identificare pe fiecare aparat și să întocmească un certificat de conformitate în legătură cu testele efectuate. Certificatul de conformitate se poate referi la unul sau mai multe aparate.

5.4.3.

Fabricantul sau reprezentantul său autorizat trebuie să asigure că poate furniza certificatele de conformitate emise de organismul notificat, la cerere.

5.5.   Verificarea statistică

5.5.1.

Fabricanții trebuie să prezinte aparatele fabricate sub formă de loturi de producție uniforme și trebuie luate toate măsurile necesare în așa fel încât procesul de producție să asigure uniformitatea fiecărui lot de producție realizat.

5.5.2.

Controlul statistic se efectuează după cum urmează:

Aparatele fac obiectul controlului statistic prin atributele lor. Acestea trebuie grupate în loturi de producție identificabile, conținând aparate dintr-un model unic produs în condiții similare. Un lot este verificat la intervale aleatorii. Aparatele care constituie un eșantion sunt verificate individual și se efectuează testele corespunzătoare, astfel cum prevăd standardele respective menționate la articolul 5 sau se efectuează teste echivalente pentru a stabili dacă lotul se acceptă sau se respinge.

Se aplică un sistem de eșantionare cu următoarele caracteristici:

un nivel de calitate corespunzător unei probabilități de acceptare de 95 %, cu un procent de neconformitate cuprins între 0,5 și 1,5 %;

o calitate limită corespunzătoare unei probabilități de acceptare de 5 %, cu un procent de neconformitate cuprins între 5 și 10 %.

5.5.3.

În cazul în care loturile de producție sunt acceptate, organismul notificat trebuie să aplice sau să asigure aplicarea numărului său de identificare pentru fiecare aparat și să redacteze un certificat de conformitate în legătură cu testele efectuate. Toate aparatele din lotul respectiv pot fi introduse pe piață, cu excepția acelor produse din eșantion care s-a constatat că nu corespund.

În cazul în care un lot este respins, organismul notificat trebuie să ia măsurile corespunzătoare pentru a împiedica introducerea pe piață a acelui lot. În cazul respingerii frecvente a loturilor de producție, organismul notificat poate suspenda verificarea statistică.

Fabricantul poate, cu aprobarea organismului notificat, să aplice numărul de identificare al acestuia în timpul procesului de producție.

5.5.4.

Fabricantul sau reprezentantul său autorizat trebuie să se asigure că poate furniza, la cerere, certificatele de conformitate emise de organismul notificat.

6.   VERIFICAREA CE A FIECĂRUI PRODUS

6.1.

Verificarea CE a fiecărui produs este procedura prin care fabricantul sau reprezentantul său autorizat cu sediul în cadrul Comunității asigură și declară că aparatul în cauză, pentru care s-a emis certificatul menționat la punctul 2, se conformează cerințelor aplicabile acestuia din prezenta directivă. Fabricantul sau reprezentantul său autorizat trebuie să aplice marcajul CE pe aparat și să întocmească o declarație de conformitate pe care să o păstreze.

6.2.

Organismul notificat trebuie să examineze aparatul și să efectueze testele corespunzătoare, ținând seama de documentația de proiectare pentru a asigura conformitatea acestuia cu cerințele esențiale ale prezentei directive.

Organismul notificat trebuie să aplice sau să impună aplicarea numărului de identificare pe aparatul aprobat și trebuie să întocmească un certificat de conformitate cu privire la testele efectuate.

6.3.

Scopul documentației tehnice cu privire la proiectarea instrumentului, astfel cum se menționează în anexa IV, este de a permite evaluarea conformității față de cerințele prezentei directive și de a explica procesul de proiectare, producere și funcționare a aparatului.

Documentația de proiectare menționată în anexa IV trebuie să fie pusă la dispoziția organismului notificat.

6.4.

Dacă se consideră necesar de către organismul notificat, verificările și testele pot fi efectuate după instalarea aparatului.

6.5.

Fabricantul sau reprezentantul său autorizat trebuie să asigure că este capabil să furnizeze, la cerere, certificatele de conformitate emise de organismul notificat.


ANEXA III

MARCAJUL CE DE CONFORMITATE ȘI INSCRIPȚII

1.

Marcajul CE de conformitate constă din inițialele „CE” în forma următoare:

Image

Marcajul CE trebuie urmat de numărul de identificare al organismului notificat implicat în faza de control al producției.

2.

Aparatul sau plăcuța cu date tehnice ale acestuia trebuie să poarte marcajul CE alături de următoarele inscripții:

denumirea fabricantului sau simbolul de identificare;

marca comercială a aparatului;

tipul de alimentare electrică folosit, dacă este aplicabil;

categoria aparatului;

ultimele două cifre ale anului în care s-a aplicat marcajul CE.

Pot fi adăugate informațiile necesare instalării aparatului, în funcție de natura acestuia.

3.

În cazul în care marcajul CE este micșorat sau mărit, trebuie respectate proporțiile date în desenul la scară de mai sus.

Componentele marcajului CE trebuie să aibă aceeași dimensiune pe verticală, care nu poate fi mai mică de 5 mm.


ANEXA IV

DOSARUL TEHNIC DE FABRICAȚIE

Dosarul tehnic de fabricație trebuie să conțină următoarele date, în măsura în care organismul notificat le solicită pentru efectuarea evaluării:

o descriere generală a aparatului;

proiecte de execuție, desene de fabricație și diagrame ale componentelor, subansamblurilor, circuitelor;

descrierile și note explicative necesare pentru înțelegerea celor menționate anterior, inclusiv a funcționării aparatelor;

o listă cu standardele prevăzute la articolul 5, aplicate total sau parțial, și descrieri ale soluțiilor adoptate pentru îndeplinirea cerințelor esențiale, atunci când nu au fost aplicate standardele prevăzute la articolul 5;

rapoarte de încercare;

instrucțiuni pentru instalare și utilizare.

Dacă este cazul, documentația tehnică trebuie să conțină următoarele elemente:

atestate referitoare la echipamentul montat în aparat;

atestate și certificate referitoare la metodele de fabricație și/sau de inspecție și/sau de control al aparatului;

orice alt document care ar putea să îmbunătățească evaluarea organismului notificat.


ANEXA V

CRITERIILE MINIME PENTRU EVALUAREA ORGANISMELOR NOTIFICATE

Organismele notificate desemnate de statele membre trebuie să îndeplinească următoarele condiții minime:

să dispună de personal și de mijloacele și aparatura necesare;

competență tehnică și integritatea personalului;

independență în efectuarea încercărilor, pregătirea rapoartelor, emiterea certificatelor și efectuarea supravegherii prevăzute în prezenta directivă a personalului de conducere și tehnic în raport cu toate cercurile, grupurile sau persoanele implicate direct sau indirect în domeniul aparatelor;

păstrarea secretului profesional de către personal;

deținerea asigurării de răspundere civilă, cu excepția cazului în care răspunderea respectivă este asumată de stat, conform legislației naționale.

Autoritățile competente ale statelor membre sau organismele desemnate de statele membre trebuie să verifice periodic îndeplinirea condițiilor de la primele două liniuțe.


ANEXA VI

PARTEA A

Directiva abrogată și modificarea ulterioară

(menționate la articolul 14)

Directiva 90/396/CEE a Consiliului

(JO L 196, 26.7.1990, p. 15)

 

Directiva 93/68/CEE a Consiliului

(JO L 220, 30.8.1993, p. 1)

exclusiv articolul 10

PARTEA B

Termene de transpunere în dreptul intern și de aplicare

(menționate la articolul 14)

Directiva

Termen de transpunere

Data de aplicare

90/396/CEE

30 iunie 1991

1 ianuarie 1992

93/68/CEE

30 iunie 1994

1 ianuarie 1995


ANEXA VII

Tabel de Corespondență

Directiva 90/396/CEE

Prezenta directivă

Articolul 1 alineatul (1) cuvinte introductive

Articolul 1 alineatul (1) primul paragraf

Articolul 1 alineatul (1) prima și a doua liniuță

Articolul 1 alineatul (2) literele (a) și (b)

Articolul 1 alineatul (2)

Articolul 1 alineatul (1) al doilea paragraf

Articolul 1 alineatul (3)

Articolul 1 alineatul (2) litera (d)

Articolul 1 alineatul (4)

Articolul 1 alineatul (3)

Articolul 2 alineatul (1)

Articolul 2 alineatul (1)

Articolul 2 alineatul (2) prima și a doua teză

Articolul 2 alineatul (2) primul paragraf

Articolul 2 alineatul (2) a treia teză

Articolul 2 alineatul (2) al doilea paragraf

Articolele 3 și 4

Articolele 3 și 4

Articolul 5 alineatul (1) litera (a) primul paragraf

Articolul 5 alineatul (1) litera (a)

Articolul 5 alineatul (1) litera (a) al doilea paragraf

Articolul 5 alineatul (2) primul paragraf

Articolul 5 alineatul (1) litera (b)

Articolul 5 alineatul (1) litera (b)

Articolul 5 alineatul (2) prima teză

Articolul 5 alineatul (2) al doilea paragraf

Articolul 5 alineatul (2) a treia teză

Articolul 5 alineatul (2) al treilea paragraf

Articolul 6 alineatul (1) primul paragraf prima teză

Articolul 6 alineatul (1) primul paragraf

Articolul 6 alineatul (1) primul paragraf a doua teză

Articolul 6 alineatul (1) al doilea paragraf

Articolul 6 alineatul (1) al doilea paragraf

Articolul 6 alineatul (1) al treilea paragraf

Articolul 6 alineatul (2) prima teză

Articolul 6 alineatul (2) primul paragraf

Articolul 6 alineatul (2) a doua teză

Articolul 6 alineatul (2) al doilea paragraf

Articolul 6 alineatul (2) a treia teză

Articolul 6 alineatul (2) al treilea paragraf

Articolul 7

Articolul 7

Articolul 8 alineatul (1) litera (a)

Articolul 8 alineatul (1) litera (a)

Articolul 8 alineatul (1) litera (b) cuvinte introductive

Articolul 8 alineatul (1) litera (b) cuvinte introductive

Articolul 8 alineatul (1) litera (b) prima, a doua, a treia și a patra liniuță

Articolul 8 alineatul (1) litera (b) punctele (i) – (iv)

Articolul 8 alineatele (2) și (3)

Articolul 8 alineatele (2) și (3)

Articolul 8 alineatul (4) primul paragraf prima teză

Articolul 8 alineatul (4) primul paragraf

Articolul 8 alineatul (4) primul paragraf a doua teză

Articolul 8 alineatul (4) al doilea paragraf

Articolul 8 alineatul (4) al doilea paragraf

Articolul 8 alineatul (4) al treilea paragraf

Articolul 8 alineatul (5) litera (a)

Articolul 8 alineatul (5) primul paragraf

Articolul 8 alineatul (5) litera (b)

Articolul 8 alineatul (5) al doilea paragraf

Articolul 8 alineatul (6)

Articolul 8 alineatul (6)

Articolele 9 - 12

Articolele 9 - 12

Articolul 13

Articolul 14 alineatele (1) și (2)

Articolul 14 alineatul (3)

Articolul 13

Articolul 14

Articolul 15

Articolul 15

Articolul 16

Anexele I - V

Anexele I - V

Anexa VI

Anexa VII


16.12.2009   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 330/28


DIRECTIVA 2009/148/CE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI

din 30 noiembrie 2009

privind protecția lucrătorilor împotriva riscurilor legate de expunerea la azbest la locul de muncă

(versiune codificată)

(Text cu relevanță pentru SEE)

PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene, în special articolul 137 alineatul (2),

având în vedere propunerea Comisiei,

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social European (1),

după consultarea Comitetului Regiunilor,

hotărând în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 251 din tratat (2),

întrucât:

(1)

Directiva 83/477/CEE a Consiliului din 19 septembrie 1983 privind protecția lucrătorilor împotriva riscurilor legate de expunerea la azbest la locul de muncă (a doua directivă specială în înțelesul articolului 8 din Directiva 80/1107/CEE) (3) a fost modificată de mai multe ori (4) și în mod substanțial. Din motive de claritate și de eficiență, ar trebui să se codifice directiva menționată.

(2)

Azbestul este un agent foarte periculos care poate cauza boli grave și care se găsește într-un număr mare de situații la locul de muncă. Mulți lucrători sunt, prin urmare, expuși la un potențial risc pentru sănătate. Crocidolitul este considerat un tip de azbest deosebit de periculos.

(3)

Deși cunoștințele științifice actuale nu permit stabilirea unui nivel sub care să nu mai existe riscuri pentru sănătate, o reducere a expunerii la azbest scade totuși riscul apariției maladiilor asociate azbestului. Prin urmare, este necesar să se prevadă stabilirea unor măsuri specifice armonizate referitoare la protecția lucrătorilor expuși la azbest. Prezenta directivă include condiții minime care vor fi revizuite pe baza experienței acumulate și a realizărilor tehnologice din acest domeniu.

(4)

Microscopia optică, deși nu permite identificarea celor mai mici fibre dăunătoare sănătății, este metoda actuală cea mai utilizată pentru măsurarea periodică a azbestului.

(5)

Măsurile preventive pentru protecția sănătății lucrătorilor expuși la azbest și obligația prevăzută pentru statele membre cu privire la supravegherea sănătății acestora sunt importante.

(6)

Pentru a se asigura claritate în definirea fibrelor, acestea ar trebui definite fie în termeni mineralogici, fie prin raportare la numărul CAS (Chemical Abstract Service).

(7)

Fără a aduce atingere altor dispoziții comunitare privind comercializarea și utilizarea azbestului, limitarea activităților care implică expunerea la azbest ar trebui să joace un rol foarte important în prevenirea bolilor asociate cu această expunere.

(8)

Sistemul de notificare în cazul activităților care implică expunerea la azbest ar trebui adaptat noilor situații de muncă.

(9)

Interzicerea aplicării azbestului prin intermediul procesului de pulverizare nu este suficientă pentru a preveni răspândirea în atmosferă a fibrelor de azbest. Este important, de asemenea, să fie interzise activitățile care expun lucrătorii la fibre de azbest în timpul extragerii azbestului, al fabricării și prelucrării produselor din azbest sau al fabricării și prelucrării produselor care conțin fibre de azbest adăugate în mod deliberat, având în vedere nivelul de expunere ridicat și greu de prevăzut.

(10)

Pe baza celor mai recente cunoștințe tehnice, este necesar să se definească metodologia de prelevare a probelor pentru măsurarea conținutului de azbest în aer, precum și metoda de numărare a fibrelor.

(11)

Deși nu a putut fi încă determinat pragul de expunere sub care azbestul nu prezintă risc de cancer, ar trebui ca expunerea la azbest a lucrătorilor la nivel profesional să fie redusă la minimum.

(12)

Angajatorii ar trebui să aibă obligația, înainte de punerea în aplicare a oricărui proiect de îndepărtare a azbestului, să înregistreze prezența sau presupusa prezență a azbestului în clădiri sau instalații și să comunice aceste informații celorlalte persoane care pot fi expuse la azbest în urma utilizării acestuia, a lucrărilor de întreținere sau a altor activități desfășurate în sau pe clădiri.

(13)

Ar trebui să se garanteze faptul că lucrările de demolare sau de îndepărtare a azbestului sunt efectuate de întreprinderi care cunosc toate precauțiile care trebuie luate pentru a proteja lucrătorii.

(14)

Lucrătorii expuși sau care pot fi expuși la azbest ar trebui să beneficieze de o formare profesională specifică, pentru a contribui în mod semnificativ la reducerea riscurilor legate de o astfel de expunere.

(15)

Ar trebui prevăzute recomandări practice referitoare la supravegherea clinică a lucrătorilor expuși, pe baza celor mai recente cunoștințe medicale, în vederea depistării precoce a patologiilor legate de azbest.

(16)

Deoarece obiectivul acțiunii propuse, și anume îmbunătățirea protecției lucrătorilor împotriva riscurilor legate de expunerea la azbest la locul de muncă, nu poate fi realizat în mod satisfăcător de statele membre și, prin urmare, având în vedere amploarea și efectele acțiunii, poate fi realizat mai bine la nivelul Comunității, aceasta poate adopta măsuri în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este acesta prevăzut la articolul 5 din tratat. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este enunțat în respectivul articol, prezenta directivă nu depășește ceea ce este necesar pentru realizarea acestui obiectiv.

(17)

Dispozițiile prevăzute de prezenta directivă constituie un element concret în cadrul realizării dimensiunii sociale a pieței interne. Aceste dispoziții se limitează la minimum pentru a nu îngreuna inutil crearea și dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii.

(18)

Prezenta directivă nu aduce atingere obligațiilor statelor membre privind termenele de transpunere în dreptul intern și de aplicare a directivelor menționate în anexa II partea B,

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

Articolul 1

(1)   Prezenta directivă are ca obiectiv protecția lucrătorilor împotriva riscurilor pentru sănătatea lor, inclusiv prevenirea acestor riscuri, care decurg sau pot decurge ca urmare a expunerii la azbest la locul de muncă.

Aceasta stabilește valorile limită ale expunerii respective, precum și alte dispoziții speciale.

(2)   Prezenta directivă nu aduce atingere dreptului statelor membre de a aplica sau de a adopta acte cu putere de lege și acte administrative care să asigure o protecție mai mare lucrătorilor, în special cu privire la înlocuirea azbestului cu produse înlocuitoare mai puțin periculoase.

Articolul 2

În sensul prezentei directive, termenul „azbest” desemnează următorii silicați fibroși:

(a)

actinolit de azbest CAS nr. 77536-66-4 (5);

(b)

grünerit (amosit) de azbest CAS nr. 12172-73-5 (5);

(c)

antofilit de azbest CAS nr. 77536-67-5 (5);

(d)

crisotil CAS nr. 12001-29-5 (5);

(e)

crocidolit CAS nr. 12001-28-4 (5);

(f)

tremolit de azbest CAS nr. 77536-68-6 (5).

Articolul 3

(1)   Prezenta directivă se aplică activităților în care lucrătorii sunt sau pot fi expuși în timpul lucrului la praf provenit din azbest sau din materiale care conțin azbest.

(2)   Pentru orice activitate care poate să prezinte un risc de expunere la praf provenit din azbest sau din materiale care conțin azbest, acest risc trebuie evaluat într-un mod care să permită determinarea naturii și a gradului de expunere a lucrătorilor la praful provenit din azbest sau din materiale care conțin azbest.

(3)   În cazul în care expunerea lucrătorului este sporadică și de mică intensitate și dacă din rezultatele evaluării riscurilor, menționată la alineatul (2), rezultă în mod clar că limita expunerii la azbest nu va fi depășită în aerul din zona de activitate, articolele 4, 18 și 19 pot să nu fie aplicate, atunci când munca implică:

(a)

activități de întreținere de scurtă durată și discontinue, în care se manipulează numai materiale nefriabile;

(b)

îndepărtarea fără deteriorare a unor materiale nedegradate, în care fibrele de azbest sunt legate strâns într-o matrice;

(c)

încapsularea sau acoperirea cu înveliș protector a unor materiale care conțin azbest și care se află în stare bună;

(d)

monitorizarea și controlul aerului, precum și prelevarea de probe pentru a determina dacă un anumit material conține azbest.

(4)   După consultarea partenerilor sociali, în conformitate cu legile și practicile naționale, statele membre stabilesc linii directoare practice pentru definirea expunerilor sporadice și a expunerilor de mică intensitate, astfel cum se prevede la alineatul (3).

(5)   Evaluarea menționată la alineatul (2) face obiectul unei consultări a lucrătorilor sau a reprezentanților acestora din întreprindere sau unitate și este revizuită, dacă există motive să se considere că este incorectă sau se produce o schimbare materială la locul de muncă.

Articolul 4

(1)   Sub rezerva articolului 3 alineatul (3), se adoptă măsurile menționate la alineatele (2)-(5).

(2)   Activitățile menționate la articolul 3 alineatul (1) trebuie să facă obiectul unui sistem de notificare gestionat de către autoritatea competentă a statului membru.

(3)   Notificarea menționată la alineatul (2) este transmisă de către angajator autorității competente a statului membru, înainte de începerea lucrărilor, în conformitate cu actele cu putere de lege și cu actele administrative de drept intern.

Notificarea trebuie să cuprindă cel puțin o descriere succintă a:

(a)

amplasamentului șantierului;

(b)

tipului și cantităților de azbest utilizate sau manipulate;

(c)

activităților și procedeelor aplicate;

(d)

numărului de lucrători implicați;

(e)

datei de începere a lucrărilor și duratei activității;

(f)

măsurilor luate pentru a limita expunerea lucrătorilor la azbest.

(4)   Lucrătorii sau reprezentanții acestora din întreprindere sau unitate au acces la documentele care fac obiectul notificării menționate la alineatul (2) referitoare la propria lor întreprindere sau unitate, în conformitate cu dreptul intern.

(5)   De fiecare dată când apare probabilitatea ca o modificare a condițiilor de muncă să conducă la o creștere semnificativă a expunerii la praf provenit din azbest sau din materiale care conțin azbest, trebuie transmisă o nouă notificare.

Articolul 5

Aplicarea azbestului prin pulverizare și procedeele de lucru care implică utilizarea de materiale fonoabsorbante sau izolante de joasă densitate (mai mică de 1 g/cm3), care conțin azbest, sunt interzise.

Fără a aduce atingere aplicării altor dispoziții comunitare privind comercializarea și folosirea azbestului, se interzic activitățile care expun lucrătorii la fibre de azbest în timpul extracției azbestului sau al fabricării și prelucrării produselor din azbest sau al fabricării și prelucrării produselor care conțin azbest adăugat în mod deliberat, cu excepția tratării și eliminării produselor provenite din demolare și îndepărtarea azbestului.

Articolul 6

Pentru toate activitățile prevăzute la articolul 3 alineatul (1), expunerea lucrătorilor la praf provenit din azbest sau din materiale care conțin azbest la locul de muncă trebuie redusă la minimum și, în orice caz, sub valoarea limită prevăzută la articolul 8, în special prin următoarele măsuri:

(a)

numărul lucrătorilor expuși sau care pot fi expuși la praf provenit din azbest sau din materiale care conțin azbest trebuie limitat cât mai mult posibil;

(b)

procesele de lucru trebuie concepute astfel încât să nu producă praf de azbest sau, dacă acest lucru se dovedește imposibil, să evite eliberarea de praf de azbest în aer;

(c)

toate construcțiile și echipamentele implicate în tratarea azbestului trebuie să poată fi curățate și întreținute cu regularitate și eficacitate;

(d)

azbestul sau materialele care conțin azbest și care pot produce praf trebuie depozitate și transportate în ambalaje etanșe adecvate;

(e)

deșeurile trebuie colectate și eliminate de la locul de muncă cât mai rapid cu putință, în ambalaje etanșe adecvate, prevăzute cu etichete indicând că acestea conțin azbest; această măsură nu se aplică activităților miniere; astfel de deșeuri sunt tratate ulterior în conformitate cu Directiva 91/689/CEE a Consiliului din 12 decembrie 1991 privind deșeurile periculoase (6).

Articolul 7

(1)   În funcție de rezultatele evaluării inițiale a riscului și pentru a asigura respectarea valorii limită prevăzute la articolul 8, se efectuează cu regularitate măsurări ale concentrației de fibre de azbest în aer la locul de muncă.

(2)   Prelevarea de probe trebuie să fie reprezentativă pentru expunerea personală a lucrătorului la praful provenit din azbest sau din materiale care conțin azbest.

(3)   Prelevarea de probe se realizează după consultarea lucrătorilor sau a reprezentanților acestora din întreprindere sau unitate.

(4)   Prelevarea de probe se realizează de către personalul cu calificările necesare. Probele prelevate sunt ulterior analizate în conformitate cu alineatul (6), în laboratoare dotate cu echipamente de numărare a fibrelor.

(5)   Durata prelevării trebuie să fie astfel încât să se poată stabili expunerea reprezentativă pentru o perioadă de referință de 8 ore (un schimb) prin măsurări sau prin calcule ponderate în timp.

(6)   Numărarea fibrelor se realizează de preferință cu microscopul cu contrast de fază (PCM), în conformitate cu metoda recomandată de Organizația Mondială a Sănătății (OMS) în 1997 (7) sau cu orice altă metodă cu rezultate echivalente.

În scopul măsurării concentrației de azbest în aer, prevăzută în alineatul (1), se iau în considerare numai fibrele cu lungimea mai mare de 5 micrometri, lățimea mai mică de 3 micrometri și raportul lungime/lățime mai mare de 3:1.

Articolul 8

Angajatorii se asigură că nici un lucrător nu este expus la o concentrație de azbest în suspensie în aer de peste 0,1 fibre pe cm3, măsurată în raport cu o medie ponderată în timp pe o perioadă de 8 ore (TWA).

Articolul 9

Modificările necesare pentru adaptarea anexei I la prezenta directivă în funcție de progresul tehnic se adoptă în conformitate cu procedura menționată la articolul 17 din Directiva 89/391/CEE a Consiliului din 12 iunie 1989 privind punerea în aplicare de măsuri pentru promovarea îmbunătățirii securității și a sănătății lucrătorilor la locul de muncă (8).

Articolul 10

(1)   În cazul în care valoarea limită prevăzută la articolul 8 este depășită, trebuie identificate cauzele depășirii și trebuie luate măsuri adecvate de remediere a situației cât mai curând posibil.

Nu pot fi continuate activitățile în sectoarele afectate până când nu au fost luate măsurile specifice de protecție a lucrătorilor în cauză.

(2)   Pentru verificarea eficacității măsurilor menționate la alineatul (1) primul paragraf, se efectuează imediat încă o determinare a concentrațiilor de azbest din aer.

(3)   În cazul în care expunerea nu poate fi redusă prin alte mijloace, iar respectarea valorii limită impune utilizarea echipamentului respirator de protecție individuală, acesta nu poate fi permanent și trebuie să fie menținut la minimul necesar pentru fiecare lucrător. Pentru orice perioadă necesitând purtarea unui echipament respirator de protecție individuală, se prevăd pauze în funcție de constrângerile fizice și climaterice și, după caz, în acord cu lucrătorii sau reprezentanții acestora din întreprindere sau unitate, în conformitate cu legile și practicile naționale.

Articolul 11

Înainte de începerea lucrărilor de demolare sau de întreținere, angajatorii iau toate măsurile, la nevoie prin obținerea de informații de la proprietarii construcțiilor, pentru a identifica materialele care pot conține azbest.

Dacă există cea mai mică îndoială privind prezența azbestului într-un material sau într-o construcție, se respectă dispozițiile aplicabile din prezenta directivă.

Articolul 12

În cazul anumitor activități precum demolarea, îndepărtarea azbestului, repararea și întreținerea, pentru care se estimează că valoarea limită prevăzută la articolul 8 va fi depășită în pofida utilizării măsurilor tehnice preventive de limitare a conținutului de azbest în aer, angajatorul definește măsurile destinate să asigure protecția lucrătorilor pe durata activităților, în special următoarele:

(a)

lucrătorii sunt dotați cu echipament respirator individual adecvat și cu alte echipamente de protecție individuală, pe care trebuie să le poarte;

(b)

se montează panouri de avertizare prin care se indică faptul că se estimează depășirea valorii limită prevăzute la articolul 8; și

(c)

se împiedică răspândirea prafului provenit din azbest sau din materiale care conțin azbest în afara construcției sau a zonei de lucru.

Lucrătorii sau reprezentanții acestora din întreprindere sau unitate sunt consultați cu privire la măsurile respective înainte de desfășurarea activităților în cauză.

Articolul 13

(1)   Se elaborează un plan de lucru înainte de începerea lucrărilor de demolare sau de evacuare a azbestului și a produselor care conțin azbest din clădiri, structuri, echipamente sau instalații sau de pe nave.

(2)   Planul menționat la alineatul (1) trebuie să prevadă măsurile necesare pentru asigurarea siguranței și sănătății lucrătorilor la locul de muncă.

Planul trebuie să prevadă, în special, că:

(a)

azbestul și/sau produsele care conțin azbest sunt eliminate înainte de aplicarea tehnicilor de demolare, cu excepția cazului în care aceasta ar conduce la un risc mai mare pentru lucrători decât dacă azbestul și/sau materialele care conțin azbest ar fi lăsate unde sunt;

(b)

dacă este necesar, se furnizează echipamentul de protecție individuală prevăzut la articolul 12 primul paragraf litera (a);

(c)

atunci când se încheie lucrările de îndepărtare a azbestului sau de demolare, se verifică absența riscurilor datorate expunerii la azbest la locul de muncă, în conformitate cu legile și practicile naționale.

La solicitarea autorităților competente, planul cuprinde informații despre următoarele:

(a)

natura și durata probabilă a lucrărilor;

(b)

locul unde se desfășoară lucrările;

(c)

metodele aplicate, atunci când lucrările presupun manipularea azbestului sau a unor materiale care conțin azbest;

(d)

caracteristicile echipamentului folosit pentru:

(i)

protecția și decontaminarea celor ce efectuează activitatea;

(ii)

protecția altor persoane prezente la locul de muncă sau în apropierea acestuia.

(3)   La solicitarea autorităților competente, planul menționat la alineatul (1) trebuie adus la cunoștința acestora înainte de începerea activității avute în vedere.

Articolul 14

(1)   Angajatorii au obligația de a prevedea o formare profesională adecvată pentru toți lucrătorii care sunt sau pot fi expuși la praf provenit din azbest sau din materiale care conțin azbest. Această formare profesională trebuie asigurată la intervale regulate și fără costuri pentru lucrători.

(2)   Conținutul formării profesionale trebuie să fie ușor de înțeles pentru lucrători. El trebuie să le permită să-și însușească cunoștințele și competențele necesare în materie de prevenire și de securitate, în special în ceea ce privește:

(a)

proprietățile azbestului și efectele sale asupra sănătății, inclusiv efectul de sinergie cu fumatul;

(b)

tipurile de produse și materiale care pot conține azbest;

(c)

operațiunile care pot conduce la expunere la azbest și importanța controalelor preventive pentru reducerea la minimum a expunerii;

(d)

practicile profesionale sigure, controalele și echipamentele de protecție;

(e)

rolul adecvat, alternativele, alegerea, limitările și modul corect de utilizare a echipamentului respirator;

(f)

procedurile de urgență;

(g)

procedurile de decontaminare;

(h)

eliminarea deșeurilor;

(i)

cerințele în materie de control medical.

(3)   Liniile directoare practice pentru formarea lucrătorilor care se ocupă de îndepărtarea azbestului se elaborează la nivel comunitar.

Articolul 15

Înainte de a executa lucrări de demolare sau de îndepărtare a azbestului, întreprinderile trebuie să facă dovada capacității lor în acest domeniu. Dovada se stabilește în conformitate cu legile și/sau practicile naționale.

Articolul 16

(1)   Pentru toate activitățile menționate la articolul 3 alineatul (1) și sub rezerva articolului 3 alineatul (3), se iau măsurile corespunzătoare pentru a garanta următoarele:

(a)

locurile în care se desfășoară activitățile menționate anterior îndeplinesc următoarele condiții:

(i)

sunt demarcate în mod clar și semnalizate cu panouri de avertizare;

(ii)

nu sunt accesibile lucrătorilor, alții decât cei care, prin natura activității sau a îndatoririlor lor, trebuie să intre acolo;

(iii)

constituie sectoare în care ar trebui să nu se fumeze;

(b)

se amenajează sectoare separate unde lucrătorii pot mânca și bea, fără riscul contaminării cu praf de azbest;

(c)

lucrătorii sunt dotați cu îmbrăcăminte de lucru sau de protecție specifică; îmbrăcămintea de lucru sau de protecție respectivă rămâne în întreprindere. Aceasta poate fi, cu toate acestea, curățată în unități din afara întreprinderii care sunt utilate pentru acest tip de activitate, dacă întreprinderea însăși nu efectuează curățarea; în această situație, îmbrăcămintea este transportată în recipiente închise;

(d)

sunt prevăzute locuri separate de păstrare pentru îmbrăcămintea de lucru sau de protecție și pentru îmbrăcămintea de stradă;

(e)

se asigură punerea la dispoziția lucrătorilor de amenajări corespunzătoare și specifice incluzând dușuri, în cazul operațiunilor cu praf;

(f)

echipamentul de protecție se lasă într-un loc bine stabilit și se verifică și se curăță după fiecare utilizare; se iau măsurile corespunzătoare pentru repararea sau înlocuirea echipamentului defect înainte de o nouă utilizare.

(2)   Lucrătorii nu suportă costul măsurilor adoptate în temeiul alineatului (1).

Articolul 17

(1)   Pentru activitățile menționate la articolul 3 alineatul (1), se iau măsurile corespunzătoare pentru a garanta că lucrătorii sau reprezentanții acestora din întreprindere sau unitate primesc informațiile corespunzătoare cu privire la:

(a)

posibilele riscuri pentru starea de sănătate datorită expunerii la praful provenit din azbest sau din materialele care conțin azbest;

(b)

existența valorilor limită legale și necesitatea supravegherii atmosferei;

(c)

condițiile de igienă, inclusiv necesitatea abținerii de la fumat;

(d)

precauțiile necesare cu privire la purtarea și utilizarea echipamentului și îmbrăcămintei de protecție;

(e)

precauții speciale destinate minimizării expunerii la azbest.

(2)   În afară de măsurile menționate la alineatul (1) și sub rezerva articolului 3 alineatul (3), se iau măsurile corespunzătoare pentru a garanta următoarele:

(a)

lucrătorii sau reprezentanții acestora din întreprindere sau unitate au acces la rezultatele determinărilor de concentrație a azbestului din aer și primesc explicații cu privire la importanța acestor rezultate;

(b)

dacă rezultatele depășesc valoarea limită stabilită la articolul 8, lucrătorii în cauză sau reprezentanții acestora din întreprindere sau unitate sunt informați cât mai repede posibil despre aceste depășiri și cauzele lor, iar lucrătorii sau reprezentanții acestora din întreprindere sau unitate sunt consultați cu privire la măsurile care urmează să fie luate sau, în situații de urgență, sunt informați despre măsurile adoptate.

Articolul 18

(1)   Sub rezerva articolului 3 alineatul (3), se adoptă măsurile menționate la alineatele (2)-(5).

(2)   Trebuie să se asigure evaluarea stării de sănătate a fiecărui lucrător înainte de expunerea la praful provenit din azbest sau din materialele care conțin azbest la locul de muncă.

Această evaluare trebuie să includă un examen specific al plămânilor. Anexa I oferă recomandări practice pe care statele membre le pot consulta pentru supravegherea clinică a lucrătorilor; recomandările respective se adaptează în funcție de progresele tehnice în conformitate cu procedura menționată la articolul 17 din Directiva 89/391/CEE.

Trebuie asigurată o nouă evaluare cel puțin o dată la fiecare trei ani, pe întreaga durată a expunerii.

Se întocmesc fișe medicale individuale, în conformitate cu legile și practicile naționale, pentru fiecare lucrător menționat la primul paragraf.

(3)   Ca urmare a supravegherii clinice menționate la alineatul (2) al doilea paragraf, medicul sau autoritatea răspunzătoare de supravegherea medicală a lucrătorilor se pronunță, în conformitate cu dreptul intern, cu privire la eventualele măsuri individuale de protecție sau de prevenire care trebuie adoptate sau determină respectivele măsuri.

Măsurile respective pot include, dacă este cazul, retragerea lucrătorului în cauză de la orice expunere la azbest.

(4)   Lucrătorilor trebuie să li se furnizeze informații și consiliere privind orice evaluare a stării lor de sănătate la care pot fi supuși după încheierea expunerii la azbest.

Medicul sau autoritatea care răspunde de supravegherea medicală a lucrătorilor poate recomanda continuarea supravegherii medicale după încetarea expunerii, pe durata pe care o consideră necesară pentru a proteja sănătatea persoanei în cauză.

Continuarea supravegherii are loc în conformitate cu legile și/sau practicile naționale.

(5)   Lucrătorul sau angajatorul în cauză pot solicita o revizie a evaluărilor menționate la alineatul (3), în conformitate cu dreptul intern.

Articolul 19

(1)   Sub rezerva articolului 3 alineatul (3), se adoptă măsurile menționate la alineatele (2), (3) și (4).

(2)   Angajatorul trebuie să înscrie lucrătorii abilitați să desfășoare activitățile menționate la articolul 3 alineatul (1) într-un registru, în care să se precizeze natura și durata activității și expunerea la care sunt supuși aceștia. Medicul și autoritatea răspunzătoare de supravegherea medicală au acces la registrul respectiv. Fiecare lucrător are acces la rezultatele din registru referitoare la propria persoană. Lucrătorii sau reprezentanții acestora din întreprindere sau unitate au acces la informațiile colective anonime din registru.

(3)   Registrul menționat la alineatul (2) și dosarele medicale individuale prevăzute la articolul 18 alineatul (2) al patrulea paragraf se păstrează cel puțin 40 de ani de la încetarea expunerii, în conformitate cu legile și/sau practicile naționale.

(4)   Documentele prevăzute la alineatul (3) se pun la dispoziția autorității responsabile în cazurile în care întreprinderea își încetează activitatea, în conformitate cu legile și/sau practicile naționale.

Articolul 20

Statele membre prevăd sancțiuni corespunzătoare aplicabile în cazul încălcării legislației naționale adoptate în temeiul prezentei directive. Sancțiunile respective trebuie să fie eficace, proporționale și disuasive.

Articolul 21

Statele membre țin evidența cazurilor recunoscute de azbestoză și mezoteliom.

Articolul 22

La fiecare cinci ani, statele membre transmit Comisiei un raport cu privire la punerea în aplicare a prezentei directive sub forma unui capitol specific din raportul unic prevăzut la articolul 17a alineatele (1), (2) și (3) din Directiva 89/391/CEE care servește drept bază pentru evaluarea care trebuie să fie efectuată de către Comisie în conformitate cu articolul 17a alineatul (4) din directiva respectivă.

Articolul 23

Comisiei îi sunt comunicate de către statele membre dispozițiile de drept intern pe care acestea le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.

Articolul 24

Directiva 83/477/CEE, astfel cum a fost modificată prin directivele menționate în anexa II, se abrogă, fără a aduce atingere obligațiilor statelor membre în ceea ce privește termenele de transpunere în dreptul intern a directivelor menționate în anexa II partea B.

Trimiterile la directiva abrogată se interpretează ca trimiteri la prezenta directivă și se citesc în conformitate cu tabelul de corespondență din anexa III.

Articolul 25

Prezenta directivă intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Articolul 26

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles, 30 noiembrie 2009.

Pentru Parlamentul European

Președintele

J. BUZEK

Pentru Consiliu

Președintele

B. ASK


(1)  Avizul din 10 iunie 2009 (nepublicat încă în Jurnalul Oficial).

(2)  Avizul Parlamentului European din 20 octombrie 2009 (nepublicat încă în Jurnalul Oficial) și decizia Consiliului din 26 noiembrie 2009.

(3)  JO L 263, 24.9.1983, p. 25.

(4)  A se vedea anexa II partea A.

(5)  Numărul din registrul Chemical Abstract Service (CAS).

(6)  JO L 377, 31.12.1991, p. 20.

(7)  Determinarea concentrației de fibre în suspensie din aer. Metodă recomandată: microscopia optică cu contrast de fază (numărare pe membrană filtrantă), ISBN 92-4-154496-1, OMS, Geneva, 1997.

(8)  JO L 183, 29.6.1989, p. 1.


ANEXA I

Recomandări practice pentru controlul clinic al lucrătorilor, prevăzut la articolul 18 alineatul (2) al doilea paragraf

1.

Cunoștințele actuale arată că expunerea la fibre de azbest libere poate duce la următoarele maladii:

azbestoză;

mezoteliom;

cancer pulmonar;

cancer gastrointestinal.

2.

Medicul și/sau autoritatea răspunzătoare de supravegherea medicală a lucrătorilor expuși la azbest trebuie să cunoască condițiile de expunere sau particularitățile fiecărui lucrător.

3.

Examinarea sănătății lucrătorilor se desfășoară în conformitate cu principiile și practicile medicinii muncii. Ea cuprinde cel puțin următoarele măsurări:

întocmirea dosarului medical și profesional al lucrătorului;

o discuție personală;

o examinare clinică generală, în special a toracelui;

teste ale funcției respiratorii (spirometrie și curba debit-volum).

Medicul și/sau autoritatea care răspunde de controlul sănătății hotărăște cu privire la examinări suplimentare, cum ar fi testele citologice ale sputei sau o radiografie toracică sau o tomodensitometrie, pe baza celor mai recente cunoștințe în materie de medicină a muncii.


ANEXA II

PARTEA A

Directiva abrogată și lista modificărilor ulterioare

(menționate la articolul 24)

Directiva 83/477/CEE a Consiliului

(JO L 263, 24.9.1983, p. 25)

 

Directiva 91/382/CEE a Consiliului

(JO L 206, 29.7.1991, p. 16)

 

Directiva 98/24/CE a Consiliului

(JO L 131, 5.5.1998, p. 11)

numai articolul 13 alineatul (2)

Directiva 2003/18/CE a Parlamentului European și a Consiliului

(JO L 97, 15.4.2003, p. 48)

 

Directiva 2007/30/CE a Parlamentului European și a Consiliului

(JO L 165, 27.6.2007, p. 21)

numai articolul 2 alineatul (1)

PARTEA B

Termene de transpunere în dreptul intern

(menționate la articolul 24)

Directiva

Data limită de transpunere

83/477/CEE

31 decembrie 1986 (1)

91/382/CEE

1 ianuarie 1993 (2)

98/24/CE

5 mai 2001

2003/18/CE

14 aprilie 2006

2007/30/CE

31 decembrie 2012


(1)  Această dată este înlocuită cu data de 31 decembrie 1989 în ceea ce privește activitățile miniere cu azbest.

(2)  Pentru Grecia, data de transpunere a directivei este 1 ianuarie 1996. Cu toate acestea, data de transpunere a dispozițiilor privind activitățile miniere cu azbest este1 ianuarie 1996 pentru toate statele membre și 1 ianuarie 1999 pentru Grecia.


ANEXA III

Tabel de corespondență

Directiva 83/477/CEE

Prezenta directivă

Articolul 1 alineatul (1)

Articolul 1 alineatul (1)

Articolul 1 alineatul (2)

Articolul 1 alineatul (3)

Articolul 1 alineatul (2)

Articolul 2 de la prima liniuță la a șasea liniuță

Articolul 2 literele (a)-(f)

Articolul 3 alineatele (1)-(3)

Articolul 3 alineatele (1)-(3)

Articolul 3 alineatul (3a)

Articolul 3 alineatul (4)

Articolul 3 alineatul (4)

Articolul 3 alineatul (5)

Articolul 4 teza introductivă

Articolul 4 alineatul (1)

Articolul 4 punctul 1

Articolul 4 alineatul (2)

Articolul 4 punctul 2

Articolul 4 alineatul (3)

Articolul 4 punctul 3

Articolul 4 alineatul (4)

Articolul 4 punctul 4

Articolul 4 alineatul (5)

Articolul 5

Articolul 5

Articolul 6 punctele 1-5

Articolul 6 literele (a)-(e)

Articolele 7 și 8

Articolele 7 și 8

Articolul 9 alineatul (2)

Articolul 9

Articolul 10

Articolul 10

Articolul 10a

Articolul 11

Articolul 11 alineatele (1) și (2)

Articolul 12 primul și al doilea paragraf

Articolul 12 alineatul (1)

Articolul 13 alineatul (1)

Articolul 12 alineatul (2) primul paragraf

Articolul 13 alineatul (2) primul paragraf

Articolul 12 alineatul (2) al doilea paragraf prima liniuță

Articolul 13 alineatul (2) al doilea paragraf litera (a)

Articolul 12 alineatul (2) al doilea paragraf a doua liniuță

Articolul 13 alineatul (2) al doilea paragraf litera (b)

Articolul 12 alineatul (2) al doilea paragraf a treia liniuță

Articolul 13 alineatul (2) al doilea paragraf litera (c)

Articolul 12 alineatul (2) al treilea paragraf prima liniuță

Articolul 13 alineatul (2) al treilea paragraf litera (a)

Articolul 12 alineatul (2) al treilea paragraf a doua liniuță

Articolul 13 alineatul (2) al treilea paragraf litera (b)

Articolul 12 alineatul (2) al treilea paragraf a treia liniuță

Articolul 13 alineatul (2) al treilea paragraf litera (c)

Articolul 12 alineatul (2) al treilea paragraf a patra liniuță

Articolul 13 alineatul (2) al treilea paragraf litera (d)

Articolul 12 alineatul (2) al treilea paragraf a patra liniuță prima subliniuță

Articolul 13 alineatul (2) al treilea paragraf litera (d) punctul (i)

Articolul 12 alineatul (2) al treilea paragraf a patra liniuță a doua subliniuță

Articolul 13 alineatul (2) al treilea paragraf litera (d) punctul (ii)

Articolul 12 alineatul (3)

Articolul 13 alineatul (3)

Articolul 12a

Articolul 14

Articolul 12b

Articolul 15

Articolul 13 alineatul (1) litera (a)

Articolul 16 alineatul (1) litera (a)

Articolul 13 alineatul (1) litera (b)

Articolul 16 alineatul (1) litera (b)

Articolul 13 alineatul (1) litera (c) punctele (i) și (ii)

Articolul 16 alineatul (1) litera (c)

Articolul 13 alineatul (1) litera (c) punctul (iii)

Articolul 16 alineatul (1) litera (d)

Articolul 13 alineatul (1) litera (c) punctul (iv)

Articolul 16 alineatul (1) litera (e)

Articolul 13 alineatul (1) litera (c) punctul (v)

Articolul 16 alineatul (1) litera (f)

Articolul 13 alineatul (2)

Articolul 16 alineatul (2)

Articolul 14 alineatul (1) teza introductivă

Articolul 17 alineatul (1) teza introductivă

Articolul 14 alineatul (1) de la prima la a cincea liniuță

Articolul 17 alineatul (1) literele (a)-(e)

Articolul 14 alineatul (2)

Articolul 17 alineatul (2)

Articolul 15 teza introductivă

Articolul 18 alineatul (1)

Articolul 15 punctele1-4

Articolul 18 alineatele (2)-(5)

Articolul 16 teza introductivă

Articolul 19 alineatul (1)

Articolul 16 punctele 1-3

Articolul 19 alineatele (2)-(4)

Articolul 16a

Articolul 20

Articolul 17

Articolul 21

Articolul 17a

Articolul 22

Articolul 18 alineatul (1)

Articolul 18 alineatul (2)

Articolul 23

Articolul 24

Articolul 25

Articolul 19

Articolul 26

Anexa II

Anexa I

Anexa II

Anexa III


II Acte adoptate în temeiul Tratatelor CE/Euratom a căror publicare nu este obligatorie

DECIZII

Consiliu

16.12.2009   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 330/37


DECIZIEA CONSILIULUI

din 30 noiembrie 2009

privind semnarea și încheierea de către Comunitatea Europeană a „Termenilor de referință pentru Parteneriatul internațional pentru cooperare în domeniul eficienței energetice (IPEEC)” și a „Memorandumului privind găzduirea de către Agenția Internațională pentru Energie a Secretariatului Parteneriatului internațional pentru cooperare în domeniul eficienței energetice”

(2009/954/CE)

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene, în special articolul 175 alineatul (1), precum și articolul 300 alineatul (2) primul paragraf și alineatul (3) primul paragraf,

având în vedere propunerea Comisiei,

având în vedere avizul Parlamentului European (1),

întrucât:

(1)

La inițiativa Comisiei Europene din iunie 2008, membrii G8, China, India, Coreea de Sud și Comisia au decis crearea unui Parteneriat internațional pentru cooperarea în domeniul eficienței energetice (IPEEC), care urmează să faciliteze acțiuni care să stimuleze creșteri semnificative ale eficienței energetice. IPEEC va reprezenta un forum de discuții, consultare și schimb de informații. IPEEC este deschis altor țări și organizații interguvernamentale.

(2)

Termenii de referință pentru Parteneriatul internațional pentru cooperarea în domeniul eficienței energetice (denumiți în continuare „termenii de referință”) s-au semnat la Roma la 24 mai 2009 de către douăsprezece state, inclusiv patru state membre ale Comunității Europene.

(3)

Termenii de referință descriu activitățile de cooperare în cadrul IPEEC, stabilesc organizarea acestuia, definesc criteriile pentru primirea de potențiali noi membri și conțin dispoziții generale privind, între altele, finanțarea parteneriatului și drepturile de proprietate intelectuală.

(4)

La articolul 4 alineatul (2) din termenii de referință se prevede că IPEEC este deschis organizațiilor interguvernamentale, dobândirea calității de membru fiind condiționată de semnarea termenilor de referință.

(5)

Funcțiile administrative ale IPEEC ar fi cel mai bine administrate prin înființarea unui secretariat. La 24 mai și, respectiv, la 22 iunie 2009, s-a semnat la Roma, de către douăsprezece state, inclusiv patru state membre ale Comunității Europene, Memorandumul privind găzduirea de către Agenția Internațională a Energiei a Secretariatului IPEEC (denumit în continuare „memorandumul”). AIE a semnat la 18 iunie 2009.

(6)

Memorandumul descrie principiile generale de organizare a secretariatului și conține dispoziții privind schema de personal și recrutarea personalului secretariatului, precum și privind chestiuni cum ar fi finanțarea și procedurile bugetare.

(7)

La punctul 16 din memorandum se prevede că oricărei organizații interguvernamentale care dorește să devină membru al IPEEC i se va solicita să semneze memorandumul.

(8)

Este oportun ca Comunitatea Europeană să semneze termenii de referință și memorandumul.

(9)

Comunitatea Europeană ar trebui să plătească o contribuție la IPEEC pentru cheltuielile administrative ale acestuia,

DECIDE:

Articolul 1

(1)   Termenii de referință pentru Parteneriatul internațional pentru cooperare în domeniul eficienței energetice (IPEEC), anexați la prezenta decizie ca anexa I, se aprobă în numele Comunității Europene.

(2)   Memorandumul privind găzduirea de către Agenția Internațională a Energiei a Secretariatului Parteneriatului internațional pentru cooperare în domeniul eficienței energetice, anexat la prezenta decizia ca anexa II, se aprobă în numele Comunității Europene.

Articolul 2

Președintele Consiliului este autorizat să numească persoana (persoanele) împuternicită(e) să semneze în numele Comunității Europene, în scopul exprimării consimțământului prin care Comunitatea își asumă obligații în temeiul următoarelor documente:

termenii de referință privind Parteneriatul internațional pentru cooperare în domeniul eficienței energetice (IPEEC) și

memorandumul privind găzduirea de către Agenția Internațională a Energiei a Secretariatului Parteneriatului internațional pentru cooperare în domeniul eficienței energetice.

Adoptată la Bruxelles, 30 noiembrie 2009.

Pentru Consiliu

Președintele

S. O. LITTORIN


(1)  Avizul PE adoptat la 26 noiembrie 2009, nepublicat încă în Jurnalul Oficial.


ANEXA I

TERMENII DE REFERINȚĂ PENTRU PARTENERIATUL INTERNAȚIONAL PENTRU COOPERARE ÎN DOMENIUL EFICIENȚEI ENERGETICE

Entitățile guvernamentale naționale subsemnate (denumite în continuare colectiv „membrii”) au elaborat următorii termeni de referință ai Parteneriatului internațional pentru cooperare în domeniul eficienței energetice (IPEEC), un cadru de cooperare internațională în domeniul eficienței energetice în vederea sprijinirii cooperării internaționale productive și fructuoase în cadrul promovării eficienței energetice și a economiei de energie. IPEEC va face schimb de opinii și va căuta să colaboreze cu alte organisme și organizații internaționale pentru realizarea de sinergii și evitarea duplicării eforturilor.

1.   Scopul IPEEC

Scopul IPEEC este de a sprijini activitățile care conduc la creșteri semnificative ale eficienței energetice. Membrii pot alege să desfășoare aceste activități voluntar, dacă sunt de părere că ele generează valoare adăugată în ceea ce îi privește, luând în considerare circumstanțele economice, tehnologice și de altă natură. IPEEC promovează eficiența energetică pe plan mondial prin faptul că reprezintă un forum de discuții, consultare și schimb de informații de nivel înalt. IPEEC nu elaborează și nici nu adoptă standarde sau obiective de eficiență pentru membrii săi.

2.   Activitățile de colaborare ale IPEEC

2.1.

IPEEC poate să desfășoare activități de cooperare între membri în următoarele domenii:

2.1.1.

sprijinirea acțiunilor curente ale membrilor în scopul promovării eficienței energetice, inclusiv elaborarea de indicatori de eficiență energetică stabiliți la nivel național, compilarea celor mai bune practici și consolidarea eforturilor naționale de colectare a datelor;

2.1.2.

schimbul de informații cu privire la măsurile care ar putea îmbunătăți semnificativ eficiența energetică pe baze sectoriale și transsectoriale, cum ar fi, printre altele: standarde/coduri/norme și etichete pentru clădiri, produse și servicii consumatoare de energie, în vederea accelerării introducerii pe piață a celor mai bune practici, ținând cont de circumstanțele fiecărui membru; metode de măsurare a consumului de energie, proceduri de audit și verificare, protocoale de certificare și alte instrumente care să contribuie la realizarea unei eficiențe energetice optime pe durata de viață a clădirilor, a proceselor industriale, a produselor, aparatelor și a echipamentelor aferente; facilitarea mediului și a instrumentelor de finanțare a măsurilor de eficiență energetică și determinarea principiilor de încurajare a investițiilor în eficiența energetică; politici de achiziții publice în vederea încurajării adoptării de produse, servicii și tehnologii eficiente din punct de vedere energetic; programe care ajută instituțiile publice să devină mai eficiente în procesul de achiziție a clădirilor, a vehiculelor și a serviciilor și în utilizarea acestora; activități de creștere a gradului de conștientizare a consumatorilor și a părților interesate, prin diseminarea unor informații clare, credibile și accesibile referitoare la eficiența energetică, în vederea facilitării luării unor decizii bine fundamentate; linii directoare în ceea ce privește cele mai bune practici de evaluare a eficacității politicilor și a măsurilor de eficiență energetică; cooperarea public-privat pentru progresul dezvoltării, al comercializării și al implementării cercetării tehnologice eficiente energetic, în vederea accelerării implementării, a difuzării și a transferului de astfel de tehnologii, precum și acțiuni de accelerare a diseminării și a transferului de cele mai bune practici, de tehnologii eficiente și de acțiuni de consolidare a capacității în țările în curs de dezvoltare;

2.1.3.

dezvoltarea de parteneriate public-privat pentru îmbunătățirea eficienței energetice în cadrul principalelor sectoare consumatoare de energie și între acestea, pe baza inițiativelor relevante;

2.1.4.

crearea premizelor pentru cercetarea și dezvoltarea în comun de tehnologii-cheie eficiente din punct de vedere energetic, în special în vederea aplicării lor de către membri;

2.1.5.

facilitarea diseminării produselor și a serviciilor legate de energie care contribuie la îmbunătățirea eficienței energetice; precum și

2.1.6.

alte activități care contribuie la realizarea scopului IPEEC, după cum se convine de către membri.

3.   Organizarea IPEEC

3.1.

Membrii instituie un comitet de politici, compus dintr-un reprezentant la nivel înalt al fiecărui membru și un comitet executiv, compus dintr-un reprezentant la nivel mediu al fiecărui membru.

3.2.

Comitetul de politici trebuie să administreze cadrul general și politicile IPEEC, inclusiv măsurile financiare, să analizeze progresele grupurilor de lucru și activitatea Comitetului executiv și a secretariatului, precum și să îndrume Comitetul executiv. Comitetul de politici ar trebui să se întrunească cel puțin o dată pe an, în locurile și în zilele stabilite de membri.

3.3.

Comitetul executiv trebuie să supravegheze organizarea întrunirilor anuale ale Comitetului de politici, să examineze și să adopte programul de lucru și bugetul pentru fiecare an, să analizeze cererile de acordare a calității de membru, să îndrume și să supravegheze activitatea secretariatului, precum și să elaboreze propuneri pentru lucrările grupurilor de lucru și să examineze aceste lucrări. Comitetul executiv ar trebui să se întrunească cel puțin de două ori pe an, în locurile și în zilele stabilite de Comitetul executiv.

3.4.

Comitetul de politici și Comitetul executiv ar trebui să ia decizii prin consens, dacă nu se prevede altfel.

3.5.

Comitetul executiv poate aproba crearea de grupuri de lucru compuse din reprezentanții unor membri sau ai tuturor membrilor, care să lucreze la proiecte individuale, în funcție de necesități.

3.6.

Un reprezentant al fiecărui grup de lucru, selectat de grupul respectiv, ar trebui să prezinte Comitetului executiv, la cerere, oral sau în scris, un raport asupra progreselor proiectului. Grupurile de lucru ar trebui să se întrunească ori de câte ori este necesar pentru a analiza progresele activităților lor, pentru a identifica direcții promițătoare pentru lucrările lor viitoare și pentru a face recomandări Comitetului executiv și Comitetului de politici cu privire la acțiunile necesare.

3.7.

Comitetul de politici și Comitetul executiv ar trebui să aleagă fiecare, dintre membrii lor, câte un președinte și unul sau mai mulți vicepreședinți pentru o perioadă de doi ani.

3.8.

IPEEC poate să organizeze întruniri ministeriale atunci când este necesar. În cadrul acestor întruniri ministeriale se vor analiza progresele colaborării din cadrul IPEEC și se vor trasa orientări generale ale priorităților activităților viitoare.

3.9.

Coordonatorul principal al comunicărilor și al activităților IPEEC este secretariatul IPEEC. Funcțiile secretariatului sunt următoarele: (1) să organizeze întrunirile Comitetului de politici și ale Comitetului executiv; (2) să organizeze activități speciale de genul teleconferințelor și al atelierelor; (3) să primească și să transmită Comitetului executiv cererile noi de acordare a calității de membru; (4) să coordoneze comunicările în ceea ce privește activitățile IPEEC și statutul acestora, inclusiv crearea și întreținerea unui site Internet al IPEEC; (5) să aibă rolul unui centru de schimb de informații în cadrul IPEEC; (6) să administreze arhiva Comitetului de politici și a Comitetului executiv; (7) să elaboreze un raport anual sub supravegherea Comitetului executiv; și (8) să îndeplinească orice alte sarcini stabilite de Comitetul executiv. Funcțiile secretariatului sunt administrative.

3.10.

Pentru a asigura durabilitatea și coerența activităților IPEEC, se va institui un secretariat specific. Secretariatul IPEEC va fi găzduit de Agenția Internațională a Energiei (AIE), pentru ca IPEEC să poată să beneficieze pe deplin de cunoștințele, experiența și capacitățile AIE. Secretariatul va fi deschis participării tuturor membrilor IPEEC. Acesta va fi în subordinea și sub îndrumarea Comitetului executiv. Secretariatul va funcționa prin contribuții voluntare (în bani sau în natură) ale tuturor membrilor.

3.11.

Pe lângă personalul angajat de secretariat, secretariatul poate, după cum decide Comitetul executiv, să folosească serviciile personalului angajat de membri și pus de către aceștia la dispoziția secretariatului. Acești angajați sunt remunerați de angajatorii lor și rămân supuși condițiilor de angajare ale angajatorilor.

3.12.

Fiecare membru ar trebui să determine, individual, natura participării sale la activitățile IPEEC.

4.   Calitatea de membru

4.1.

Prezenții termeni de referință, care sunt de natură administrativă, nu creează obligații juridice între doi sau mai mulți membri. Fiecare membru ar trebui să desfășoare activitățile prevăzute de prezenții termeni de referință în conformitate cu legislația și reglementările care i se aplică și cu acordurile internaționale la care membrul sau guvernul membrului respectiv este parte, în cadrul creditelor bugetare respective.

4.2.

IPEEC este deschis și altor entități guvernamentale naționale și organizații interguvernamentale. Calitatea de membru a acestora va fi stabilită de Comitetul de politici, prin consens. Dobândirea calității de membru al IPEEC este condiționată de semnarea termenilor de referință ai IPEEC. Țările membrilor figurează în apendicele A. Apendicele A poate fi modificat de către Comitetul de politici, prin consens.

4.3.

La invitația Comitetului executiv, în cadrul grupurilor de lucru pot participa experți tehnici sau de altă natură, proveniți din structura membrilor sau din afară.

5.   Finanțare

5.1.

Sub rezerva punctului 3.11, fiecare membru poate contribui cu fonduri și cu alte resurse la IPEEC, în conformitate cu actele cu putere de lege, actele administrative și politicile aplicabile membrului respectiv. Fiecare grup de lucru este finanțat de membrii participanți la respectivul grup de lucru, în conformitate cu actele cu putere de lege, actele administrative și politicile aplicabile fiecărui membru din grupul respectiv.

5.2.

Fiecare membru trebuie să suporte următoarele cheltuieli ocazionate de întrunirile Comitetului de politici, ale Comitetului executiv și ale grupurilor de lucru:

cheltuieli de deplasare și diurne ale reprezentanților membrilor;

cheltuieli de cazare ale reprezentanților membrilor; precum și

alte cheltuieli aferente.

5.3.

Înainte de adoptarea programului de lucru și a bugetului anual, fiecare membru este încurajat să își indice contribuția la IPEEC.

5.4.

Prezenții termeni de referință nu creează niciun drept ori beneficiu, de fond sau de procedură, aplicabil prin lege sau prin drept natural membrilor, funcționarilor sau angajaților acestora sau oricărei alte persoane. Niciun membru nu ar trebui să solicite altui membru compensație pentru activitățile pe care le desfășoară în temeiul prezenților termeni de referință. Prezenții termeni de referință nu se adresează și nu se aplică altei persoane în afara membrilor.

6.   Cercetarea deschisă și proprietatea intelectuală

6.1.

Proprietatea intelectuală creată de IPEEC, alta decât cea creată de grupurile de lucru, ar trebui să fie deschisă și să nu posede caracter exclusiv, cu excepția cazurilor în care Comitetul executiv stabilește altfel.

6.2.

Proprietatea intelectuală creată sau furnizată în decursul proiectelor de implementare ale grupurilor de lucru ar trebui protejată corespunzător și efectiv. Alocarea drepturilor de proprietate intelectuală în acest context și tratarea informațiilor care aparțin grupurilor ar trebui definite prin acorduri de implementare specifice între doi sau mai mulți membri.

7.   Punerea în aplicare, prelungirea, modificarea, retragerea și întreruperea

7.1.

Prezenții termeni de referință intră în vigoare la 24 mai 2009 și rămân în vigoare pe o perioadă de 10 ani, dacă nu sunt prelungiți sau întrerupți de către membri.

7.2.

Prezenții termeni de referință pot fi modificați oricând în scris, prin consensul membrilor.

7.3.

Membrii se pot retrage din IPEEC. Dacă dorește să se retragă, un membru ar trebui să se angajeze să notifice în scris ceilalți membri în acest sens, cu cel puțin 90 de zile înainte de data preconizată a retragerii.

Apendicele A: Republica Federativă a Braziliei, Canada, Republica Populară Chineză, Franța, Germania, Italia, Japonia, Republica Coreea, Mexic, Federația Rusă, Regatul Unit, Statele Unite ale Americii

TERMENI DE REFERINȚĂ PENTRU PARTENERIATUL INTERNAȚIONAL PENTRU COOPERARE ÎN DOMENIUL EFICIENȚEI ENERGETICE

(semnătură)

Edison LΟΒΑΟ

Ministrul Minelor și Energiei din Republica Federativă a Braziliei

Data: 24 mai 2009

TERMENI DE REFERINȚĂ PENTRU PARTENERIATUL INTERNAȚIONAL PENTRU COOPERARE ÎN DOMENIUL EFICIENȚEI ENERGETICE

(semnătură)

Cassie DOYLE

Ministru-adjunct al Resurselor Naturale din Canada

Data: 24 mai 2009

TERMENI DE REFERINȚĂ PENTRU PARTENERIATUL INTERNAȚIONAL PENTRU COOPERARE ÎN DOMENIUL EFICIENȚEI ENERGETICE

(semnătură)

XIE Ji

Reprezentantul Comisiei pentru dezvoltare națională și reformă din Republica Populară Chineză

Data: 24 mai 2009

TERMENI DE REFERINȚĂ PENTRU PARTENERIATUL INTERNAȚIONAL PENTRU COOPERARE ÎN DOMENIUL EFICIENȚEI ENERGETICE

(semnătură)

Jean-Louis BORLOO

Ministru de stat, Ministrul Ecologiei, Energiei, Dezvoltării Durabile și Amenajării Teritoriului din Franța

Data: 24 mai 2009

TERMENI DE REFERINȚĂ PENTRU PARTENERIATUL INTERNAȚIONAL PENTRU COOPERARE ÎN DOMENIUL EFICIENȚEI ENERGETICE

(semnătură)

Bernd PFAFFENBACH

Secretar de stat la Ministerul Federal al Economiei și Tehnologiei din Germania

Data: 24 mai 2009

TERMENI DE REFERINȚĂ PENTRU PARTENERIATUL INTERNAȚIONAL PENTRU COOPERARE ÎN DOMENIUL EFICIENȚEI ENERGETICE

(semnătură)

Claudio SCAJOLA

Ministerul Dezvoltării Economice din Italia

Data: 24 mai 2009

TERMENI DE REFERINȚĂ PENTRU PARTENERIATUL INTERNAȚIONAL PENTRU COOPERARE ÎN DOMENIUL EFICIENȚEI ENERGETICE

(semnătură)

Toshihiro NIKAI

Ministrul Economiei, Comerțului și Industriei din Japonia

Data: 24 mai 2009

TERMENI DE REFERINȚĂ PENTRU PARTENERIATUL INTERNAȚIONAL PENTRU COOPERARE ÎN DOMENIUL EFICIENȚEI ENERGETICE

(semnătură)

Young Hak KIM

Reprezentant al Ministerului Economiei Bazate pe Cunoaștere din Coreea

Data: 24 mai 2009

TERMENI DE REFERINȚĂ PENTRU PARTENERIATUL INTERNAȚIONAL PENTRU COOPERARE ÎN DOMENIUL EFICIENȚEI ENERGETICE

(semnătură)

Georgina KESSEL MARTINEZ

Secretar pentru Energie din Mexic

Data: 24 mai 2009

TERMENI DE REFERINȚĂ PENTRU PARTENERIATUL INTERNAȚIONAL PENTRU COOPERARE ÎN DOMENIUL EFICIENȚEI ENERGETICE

(semnătură)

Sergey SHMATKO

Ministrul Energiei din Federația Rusă

Data: 24 mai 2009

TERMENI DE REFERINȚĂ PENTRU PARTENERIATUL INTERNAȚIONAL PENTRU COOPERARE ÎN DOMENIUL EFICIENȚEI ENERGETICE

(semnătură)

Ed MILIBAND

Secretar de stat pentru Energie și Schimbări Climatice din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord

Data: 24 mai 2009

TERMENI DE REFERINȚĂ PENTRU PARTENERIATUL INTERNAȚIONAL PENTRU COOPERARE ÎN DOMENIUL EFICIENȚEI ENERGETICE

(semnătură)

Steven CHU

Secretar pentru Energie din Statele Unite ale Americii

Data: 24 mai 2009

TERMENI DE REFERINȚĂ PENTRU PARTENERIATUL INTERNAȚIONAL PENTRU COOPERARE ÎN DOMENIUL EFICIENȚEI ENERGETICE

[Observator]

(semnătură)

Andris PIEBALGS

Comisarul pentru Energie al Comisiei Europene

Data: 24 mai 2009


ANEXA II

MEMORANDUM PRIVIND GĂZDUIREA DE CĂTRE AIE A SECRETARIATULUI PARTENERIATULUI INTERNAȚIONAL PENTRU COOPERARE ÎN DOMENIUL EFICIENȚEI ENERGETICE (IPEEC)

Secretariatul Agenției Internaționale a Energiei (denumită în continuare „AIE”), împreună cu entitățile guvernamentale naționale și entitățile interguvernamentale care au semnat prezentul memorandum (denumite în continuare colectiv „membrii IPEEC”); Recunoscând că membrii IPEEC au semnat termenii de referință IPEEC la 24 mai 2009 (denumiți în continuare „termenii de referință”); Luând act de faptul că IPEEC este independent din punct de vedere al finanțării și al programului său de lucru; Recunoscând că funcțiile administrative ale IPEEC ar fi optim administrate prin instituirea unui secretariat (denumit în continuare „secretariatul IPEEC”), precum și a unor potențiale unități specializate pentru grupuri de lucru specifice; Estimând că atât obiectivele IPEEC, cât și ale AIE ar fi potențate de oportunitățile de networking reciproc avantajoase între AIE și secretariatul IPEEC; și ținând seama, în acest context, de necesitatea de a defini cât mai precis modul în care secretariatul IPEEC va fi găzduit de AIE;

Decid:

Principii generale

1.

Secretariatul IPEEC va funcționa urmând liniile directoare generale ale Comitetului executiv (astfel cum este definit în termenii de referință). Programul de lucru al secretariatului IPEEC va fi stabilit de Comitetul executiv.

2.

Membrii IPEEC înțeleg că AIE nu își asumă nicio răspundere financiară în ceea ce privește IPEEC și secretariatul IPEEC. În afara cazului în care membrii IPEEC decid altfel, toate costurile legate de funcționarea și de personalul secretariatului IPEEC, inclusiv costurile ocazionate de eventualele discontinuități în ocuparea posturilor, vor fi suportate prin intermediul contribuțiilor voluntare ale membrilor IPEEC și/sau ale altor entități aprobate de Comitetul executiv.

3.

Sub rezerva disponibilității unor contribuții voluntare suficiente, secretariatul IPEEC se angajează să îndeplinească funcțiile alocate secretariatului IPEEC în termenii de referință.

4.

Secretariatul IPEEC sau o unitate din cadrul acestuia poate îndeplini funcții similare pentru un anumit grup de lucru (astfel cum este definit în termenii de referință), sub rezerva disponibilității unor contribuții voluntare suficiente specifice din partea membrilor IPEEC care participă la respectivul grup de lucru.

Recrutarea și schema de personal ale secretariatului IPEEC

5.

La cererea Comitetului executiv și în consultare cu acesta, AIE se ocupă de recrutarea personalului pentru secretariatul IPEEC, în conformitate cu regulile și procedurile AIE în vigoare la momentul respectiv, într-o manieră care asigură un tratament egal candidaților din țările membrilor IPEEC.

6.

La cererea Comitetului executiv, în conformitate cu legislația țării-gazdă a AIE și cu regulile și procedurilor AIE în vigoare la momentul respectiv, secretariatul IPEEC poate accepta persoane prin transfer temporar de la membrii IPEEC. Fiecare membru IPEEC care transferă un angajat temporar secretariatului IPEEC rămâne responsabil pentru plata salariului și a beneficiilor acestuia, inclusiv (dar nu neapărat limitat la) cheltuielile de deplasare și mutare a angajatului către și de la AIE, la începutul și la încheierea misiunii la secretariatul IPEEC. AIE și ceilalți membri IPEEC nu au nicio răspundere financiară pentru acest tip de costuri.

7.

Personalul și angajații IPEEC transferați temporar de la membrii IPEEC vor lucra exclusiv în cadrul secretariatului IPEEC. Aceștia nu vor lucra pentru AIE.

8.

Sub rezerva condițiilor din prezentul memorandum, AIE ar trebui să se asigure că secretariatului IPEEC i se pune la dispoziție un spațiu de birouri echipat la standardele AIE. Personalul secretariatului IPEEC ar trebui să aibă acces la serviciile de suport pe care AIE le asigură personalului AIE, inclusiv (dar nu neapărat limitat la) servicii juridice, servicii de personal și servicii financiare, servicii de media și publicații, tehnologia informației, securitate, curățenie și întreținere, servicii de deplasare în delegații și utilizarea spațiilor de conferință.

Finanțare și proceduri bugetare

9.

Se preconizează ca secretariatul IPEEC și găzduirea sa de către AIE să fie finanțate integral prin contribuții voluntare ale membrilor IPEEC și/sau ale altor entități aprobate de Comitetul executiv. Schema de personal și bugetul secretariatului IPEEC trebuie să fie adoptate de Comitetul executiv, în consultare cu secretariatul AIE.

10.

Membrilor IPEEC le revine să hotărască între ei cu privire la suma și calendarul de finanțare ale contribuțiilor lor, dacă este cazul. Aceștia iau cunoștință de faptul că trebuie să verse AIE contribuțiile în sprijinul găzduirii secretariatului IPEEC de către AIE, în conformitate cu regulile și procedurile financiare ale AIE privind contribuțiile voluntare. Membrii IPEEC sunt încurajați să utilizeze un model de scrisoare furnizat de AIE pentru a facilita vărsarea acestor contribuții voluntare.

11.

În măsura în care AIE anticipează că cheltuielile IPEEC pot depăși contribuțiile membrilor IPEEC, AIE ar trebui să avertizeze Comitetul executiv cu privire la faptul că este posibil ca aceste contribuții să nu fie suficiente pentru ca secretariatul IPEEC să își continue activitatea planificată. Comitetul executiv ar trebui să îndrume AIE în sensul reducerii cheltuielilor secretariatului IPEEC și/sau să asigure fonduri suplimentare pentru AIE, astfel încât secretariatul IPEEC să dispună de suficiente fonduri pentru a își continua activitatea în cadrul AIE. În măsura în care membrii IPEEC nu sunt dispuși să ofere îndrumarea necesară și/sau fondurile suplimentare sau în cazul în care AIE consideră că îndrumarea nu este suficientă, AIE poate decide să înceteze găzduirea secretariatului IPEEC.

12.

În măsura în care contribuțiile voluntare alocate secretariatului IPEEC sunt necheltuite la data de 31 decembrie a unui anumit an, acestea se reportează automat pentru anul următor, în conformitate cu procedurile standard ale AIE, cu condiția ca AIE să continue găzduirea secretariatului IPEEC în anul următor.

Data începerii, funcționarea, modificarea, continuarea și încheierea

13.

Activitățile desfășurate în temeiul prezentului memorandum încep la [data]. Fără a aduce atingere celor de mai sus, membrii IPEEC recunosc că secretariatul IPEEC nu este obligat să își înceapă activitatea înainte ca contribuțiile voluntare ale membrilor IPEEC să fie garantate pentru finanțarea secretariatului IPEEC până la 31 decembrie 2010, contribuțiile fiind estimate de către AIE la 3,1 milioane de euro.

14.

Secretariatul AIE și Comitetul executiv ar trebui să se întrunească în funcție de necesități pentru a discuta aspecte ale implementării și ale funcționării prezentului memorandum.

15.

Memorandumul poate fi modificat în scris prin consens între AIE și Comitetul executiv.

16.

În măsura în care, după începerea activităților, o entitate națională guvernamentală ori o organizație interguvernamentală dorește să devină membru IPEEC, acesteia i se va solicita să semneze prezentul memorandum și să fie definită ca membru IPEEC în sensul prezentului memorandum. Orice nou membru IPEEC devine eligibil pentru a transfera temporar angajați la secretariatul IPEEC, sub rezerva alineatelor (5)-(8) de mai sus.

17.

Prezentul memorandum poate fi revocat de AIE sau de Comitetul executiv în orice moment. În cazul unei revocări, părțile ar trebui să încerce să se notifice reciproc în scris, cu cel puțin 12 luni înainte de data revocării.

18.

Dacă un membru IPEEC se retrage din IPEEC în conformitate cu termenii de referință, avizul de retragere prezentat în temeiul termenilor de referință de către membrul IPEEC respectiv constituie aviz de retragere în temeiul prezentului memorandum. Fără a aduce atingere celor de mai sus, membrii IPEEC ar trebui să se asigure că secretariatul IPEEC informează AIE în scris de îndată ce s-a prezentat un atare aviz. Participanților la IPEEC care se retrag din IPEEC nu li se rambursează din partea AIE nicio sumă din contribuțiile voluntare făcute anterior.

19.

În măsura în care Comitetul executiv și AIE nu decid să pună capăt activităților în temeiul prezentului memorandum înainte de data de 30 iunie a fiecărui an, AIE va iniția, dacă este cazul, un apel de finanțare prin intermediul Comitetului executiv adresat tuturor membrilor IPEEC, în vederea asigurării disponibilității fondurilor pentru secretariatul IPEEC în următorul an calendaristic. Dacă AIE nu primește suficiente fonduri până la data de 30 septembrie a respectivului an calendaristic, AIE poate decide să înceteze să mai găzduiască secretariatul IPEEC.

20.

Dacă prezentul memorandum este modificat ori revocat, astfel încât secretariatul IPEEC nu mai este găzduit de AIE, costurile plecării din AIE a personalului remunerat al secretariatului IPEEC, precum și alte costuri directe ocazionate de încheierea în bună ordine a acestui aranjament sunt suportate în întregime de membrii IPEEC și/sau de alte entități aprobate de Comitetul executiv, care vor vărsa la bugetul secretariatului IPEEC contribuții voluntare în cuantumul necesar în acest scop, după cum se convine de comun acord de către AIE și Comitetul executiv; aceste contribuții se realizează conform actelor cu putere de lege și actelor administrative ale respectivilor membri IPEEC. Dacă există un surplus al contribuțiilor voluntare atunci când secretariatul IPEEC nu mai este găzduit de AIE, fondurile neutilizate se alocă membrilor IPEEC de către AIE proporțional cu contribuțiile lor la bugetul din momentul respectiv. Prezentul paragraf continuă să se aplice și după expirarea memorandumului.

21.

Prezentul memorandum nu impune și nu își propune să impună nicio obligație sau angajament cu caracter juridic obligatoriu membrilor IPEEC sau ai AIE.

MEMORANDUM PRIVIND GĂZDUIREA DE CĂTRE AIE A SECRETARIATULUI PARTENERIATULUI INTERNAȚIONAL PENTRU COOPERARE ÎN DOMENIUL EFICIENȚEI ENERGETICE

(semnătură)

Ambasador, Richard H. JONES

Reprezentantul Agenției Internaționale a Energiei

Data: 18 iunie 2009

MEMORANDUM PRIVIND GĂZDUIREA DE CĂTRE AIE A SECRETARIATULUI PARTENERIATULUI INTERNAȚIONAL PENTRU COOPERARE ÎN DOMENIUL EFICIENȚEI ENERGETICE

(semnătură)

Andre CORREA DO LAGO

Reprezentantul Ministerului de Relații Externe al Republicii Federative a Braziliei

Data: 24 mai 2009

MEMORANDUM PRIVIND GĂZDUIREA DE CĂTRE AIE A SECRETARIATULUI PARTENERIATULUI INTERNAȚIONAL PENTRU COOPERARE ÎN DOMENIUL EFICIENȚEI ENERGETICE

(semnătură)

Kevin STRINGER

Reprezentatul Ministerului Resurselor Naturale din Canada

Data: 24 mai 2009

MEMORANDUM PRIVIND GĂZDUIREA DE CĂTRE AIE A SECRETARIATULUI PARTENERIATULUI INTERNAȚIONAL PENTRU COOPERARE ÎN DOMENIUL EFICIENȚEI ENERGETICE

(semnătură)

XIE Ji

Reprezentantul Comisiei pentru dezvoltare națională și reformă a Republicii Populare Chineze

Data: 24 mai 2009

MEMORANDUM PRIVIND GĂZDUIREA DE CĂTRE AIE A SECRETARIATULUI PARTENERIATULUI INTERNAȚIONAL PENTRU COOPERARE ÎN DOMENIUL EFICIENȚEI ENERGETICE

(semnătură)

Pierre-Marie ABADIE

Reprezentantul Ministerului Ecologiei, Energiei, Dezvoltării Durabile și Amenajării Teritoriului din Franța

Data: 22 iunie 09

MEMORANDUM PRIVIND GĂZDUIREA DE CĂTRE AIE A SECRETARIATULUI PARTENERIATULUI INTERNAȚIONAL PENTRU COOPERARE ÎN DOMENIUL EFICIENȚEI ENERGETICE

(semnătură)

Detlef DAUKE

Reprezentant al Ministerului Federal al Economiei și Tehnologiei din Germania

Data: 24 mai 2009

MEMORANDUM PRIVIND GĂZDUIREA DE CĂTRE AIE A SECRETARIATULUI PARTENERIATULUI INTERNAȚIONAL PENTRU COOPERARE ÎN DOMENIUL EFICIENȚEI ENERGETICE

(semnătură)

Daniele MANCINI

Reprezentant al Ministerului Dezvoltării Economice din Italia

Data: 24 mai 2009

MEMORANDUM PRIVIND GĂZDUIREA DE CĂTRE AIE A SECRETARIATULUI PARTENERIATULUI INTERNAȚIONAL PENTRU COOPERARE ÎN DOMENIUL EFICIENȚEI ENERGETICE

(semnătură)

Тогu ISHIDA

Reprezentant al Ministerului Economiei, Comerțului și Industriei din Japonia

Data: 24 mai 2009

MEMORANDUM PRIVIND GĂZDUIREA DE CĂTRE AIE A SECRETARIATULUI PARTENERIATULUI INTERNAȚIONAL PENTRU COOPERARE ÎN DOMENIUL EFICIENȚEI ENERGETICE

(semnătură)

Tae Hyun CHOI

Reprezentant al Ministerului Economiei Bazate pe Cunoaștere din Coreea

Data: 24 mai 2009

MEMORANDUM PRIVIND GĂZDUIREA DE CĂTRE AIE A SECRETARIATULUI PARTENERIATULUI INTERNAȚIONAL PENTRU COOPERARE ÎN DOMENIUL EFICIENȚEI ENERGETICE

(semnătură)

Aldo FLORES

Reprezentant al Secretariatului Energiei din Mexic

Data: 24 mai 2009

MEMORANDUM PRIVIND GĂZDUIREA DE CĂTRE AIE A SECRETARIATULUI PARTENERIATULUI INTERNAȚIONAL PENTRU COOPERARE ÎN DOMENIUL EFICIENȚEI ENERGETICE

(semnătură)

Serghei MIHAILOV

Reprezentant al Ministerului Energiei din Federația Rusă

Data: 24 mai 2009

MEMORANDUM PRIVIND GĂZDUIREA DE CĂTRE AIE A SECRETARIATULUI PARTENERIATULUI INTERNAȚIONAL PENTRU COOPERARE ÎN DOMENIUL EFICIENȚEI ENERGETICE

(semnătură)

Graham WHITE

Reprezentantul Ministerului Energiei și Schimbărilor Climatice din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord

Data: 24 mai 2009

MEMORANDUM PRIVIND GĂZDUIREA DE CĂTRE AIE A SECRETARIATULUI PARTENERIATULUI INTERNAȚIONAL PENTRU COOPERARE ÎN DOMENIUL EFICIENȚEI ENERGETICE

(semnătură)

David SANDALOW

Reprezentantul Ministerului Energiei din SUA

Data: 24 mai 2009


V Acte adoptate, începând cu 1 decembrie 2009, în aplicarea Tratatului privind Uniunea Europeană, a Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene și a Tratatului Euratom

ACTE A CĂROR PUBLICARE ESTE OBLIGATORIE

16.12.2009   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 330/48


REGULAMENTUL (UE) NR. 1227/2009 AL CONSILIULUI

din 15 decembrie 2009

de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1859/2005 de impunere a unor măsuri restrictive împotriva Uzbekistanului

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 215 alineatul (1),

având în vedere Poziția comună 2007/734/PESC a Consiliului din 13 noiembrie 2007 privind măsuri restrictive împotriva Uzbekistanului (1), astfel cum a fost modificată și prelungită prin Poziția comună 2008/843/PESC a Consiliului (2),

având în vedere propunerea comună a Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate și a Comisiei,

întrucât:

(1)

Regulamentul (CE) nr. 1859/2005 al Consiliului din 14 noiembrie 2005 de impunere a unor măsuri restrictive împotriva Uzbekistanului (3) interzice vânzarea, livrarea, transferul sau exportul către Uzbekistan al echipamentelor care ar putea fi utilizate pentru represiune internă, precum și furnizarea de finanțare, asistență financiară sau asistență tehnică oricărei persoane fizice sau juridice, oricărei entități sau oricărui organism din Uzbekistan sau în scopul utilizării în Uzbekistan.

(2)

La 27 octombrie 2009, Consiliul a concluzionat că măsurile restrictive împotriva Uzbekistanului, astfel cum sunt prevăzute în Poziția comună 2007/734/PESC, astfel cum a fost modificată și prelungită prin Poziția comună 2008/843/PESC, nu ar trebui prelungite după data de expirare 13 noiembrie 2009.

(3)

Prin urmare, se impune abrogarea Regulamentului (CE) nr. 1859/2005 începând cu data expirării măsurilor restrictive prevăzută în Poziția comună 2007/734/PESC,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Regulamentul (CE) nr. 1859/2005 se abrogă.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament se aplică de la 14 noiembrie 2009.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptată la Bruxelles, 15 decembrie 2009.

Pentru Consiliu

Președintele

E. ERLANDSSON


(1)  JO L 295, 14.11.2007, p. 34.

(2)  JO L 300, 11.11.2008, p. 55.

(3)  JO L 299, 16.11.2005, p. 23.


16.12.2009   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 330/49


REGULAMENTUL (UE) NR. 1228/2009 AL CONSILIULUI

din 15 decembrie 2009

de modificare a Regulamentului (CE) nr. 423/2007 privind măsuri restrictive împotriva Iranului

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 215 alineatele (1) și (2),

având în vedere Poziția comună 2007/140/PESC a Consiliului din 27 februarie 2007 privind măsuri restrictive împotriva Iranului (1),

având în vedere propunerea comună din partea Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate și a Comisiei,

întrucât:

(1)

În conformitate cu Poziția comună 2007/140/PESC, Regulamentul (CE) nr. 423/2007 (2) interzice în special furnizarea, vânzarea sau transferul către Iran de produse și tehnologii suplimentare celor stabilite de Consiliul de Securitate al Organizației Națiunilor Unite sau de către Comitetul de sancțiuni, care ar putea contribui la activitățile Iranului legate de îmbogățire, de reprelucrare sau legate de apa grea, la dezvoltarea de vectori purtători de arme nucleare sau la continuarea activităților legate de alte subiecte cu privire la care Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) și-a exprimat îngrijorarea sau pe care le-a identificat ca fiind nerezolvate.

(2)

Aceste articole sunt enumerate în anexa IA la Regulamentul (CE) nr. 423/2007. Este necesar ca anumite referințe din anexa IA să fie corectate.

(3)

Regulamentul (CE) nr. 423/2007 restricționează, de asemenea, exportul anumitor produse și tehnologii enumerate în anexa II la acesta. Este necesar ca lista să fie revizuită pentru a continua să fie eficace.

(4)

Din considerente de oportunitate, Comisia ar trebui împuternicită să administreze listele de produse și tehnologii interzise și controlate și să le modifice pe baza informațiilor furnizate de către Consiliul de Securitate al Organizației Națiunilor Unite ori de către Comitetul de sancțiuni sau de către statele membre.

(5)

Prin urmare, Regulamentul (CE) nr. 423/2007 ar trebui să fie modificat în consecință,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Regulamentul (CE) nr. 423/2007 se modifică după cum urmează:

1.

La articolul 3, alineatul (1a) se înlocuiește cu următorul text:

„(1a)   Pentru toate exporturile în cazul cărora este necesară o autorizație în temeiul prezentului regulament, această autorizație se emite de către autoritățile competente ale statului membru în care este stabilit exportatorul și aceasta trebuie să respecte normele detaliate prevăzute la articolul 11 din Regulamentul (CE) nr. 428/2009 din 5 mai 2009 de instituire a unui regim comunitar pentru controlul exporturilor, transferului, serviciilor de intermediere și tranzitului de produse cu dublă utilizare (3). Autorizația este valabilă în întreaga Uniune.

2.

La articolul 15, alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text:

„(1)   Comisia:

(a)

modifică anexa I pe baza constatărilor făcute fie de către Consiliul de Securitate al Organizației Națiunilor Unite, fie de către Comitetul de sancțiuni;

(b)

modifică anexa IA și anexa II pe baza informațiilor furnizate de către statele membre;

(c)

modifică anexa III pe baza informațiilor furnizate de către statele membre;

(d)

modifică anexa IV pe baza constatărilor făcute fie de către Consiliul de Securitate al Organizației Națiunilor Unite, fie de către Comitetul de sancțiuni;

(e)

modifică anexa VI pe baza deciziilor luate cu privire la anexele III și IV la Poziția comună 2007/140/PESC a Consiliului.”;

3.

Anexa IA se modifică astfel cum se prevede în anexa I la prezentul regulament.

4.

Anexa II se înlocuiește cu textul din anexa II la prezentul regulament.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 15 decembrie 2009.

Pentru Consiliu

Președintele

E. ERLANDSSON


(1)  JO L 61, 28.2.2007, p. 49.

(2)  JO L 103, 20.4.2007, p. 1.

(3)  JO L 134, 29.5.2009, p. 1.”;


ANEXA I

Anexa IA la Regulamentul (CE) nr. 423/2007 se modifică după cum urmează:

1)

Descrierea de la rubrica IA.A1.009 se înlocuiește cu următorul text:

„«Materiale fibroase sau filamentare» sau produse preimpregnate, după cum urmează:

a.

«Materiale fibroase sau filamentare» cu carbon sau cu aramide, care au una dintre caracteristicile următoare:

1.

un «modul specific» care depășește 10 × 106 m; sau

2.

o «rezistență specifică la tracțiune» care depășește 17 × 104 m;

b.

«Materiale fibroase sau filamentare» pe bază de sticlă, care prezintă una dintre caracteristicile următoare:

1.

un «modul specific» care depășește 3,18 × 106 m; sau

2.

o «rezistență specifică la tracțiune» care depășește 76,2 × 103 m;

c.

«Toroane», «mănunchiuri», «meșe» sau «benzi» continue impregnate cu rășini termorezistente, cu o grosime egală cu 15 mm sau mai mică (odată preimpregnate), confecționate din «materiale fibroase sau filamentare» cu carbon sau pe bază de sticlă, altele decât cele indicate la II.A1.010.a. sau b.

Notă: Această poziție nu supune controlului «materialele fibroase sau filamentare» definite la articolele 1C010.a, 1C010.b, 1C210.a și 1C210.b.”

2)

Descrierea de la rubrica IA.A1.010 se înlocuiește cu următorul text:

„Fibre impregnate cu rășină sau gudron (preimpregnate), fibre acoperite cu metal sau carbon (semifabricate) sau «semifabricate din fibre de carbon», după cum urmează:

a.

Fabricate din «materialele fibroase sau filamentare» indicate anterior la IA.A1.009;

b.

«materiale fibroase sau filamentare» de carbon impregnate cu «matrice» de rășină epoxidică (preimpregnate) pentru repararea structurilor sau laminatelor pentru aeronave, indicate la 1C010.a., 1C010.b. sau 1C010.c., în care dimensiunile plăcilor individuale nu depășesc 50 cm × 90 cm;

c.

preimpregnatele menționate la 1C010.a., 1C010.b. sau 1C010.c, atunci când sunt impregnate cu rășini fenolice sau epoxidice care au o temperatură de tranziție vitroasă (Tg) mai mică de 433 K (160 °C) și o temperatură de întărire mai mică decât temperatura de tranziție vitroasă.

Notă: Această poziție nu supune controlului «materialele fibroase sau filamentare» definite la articolul 1C010.e.”


ANEXA II

„ANEXA II

Produsele și tehnologiile menționate la articolul 3

NOTE INTRODUCTIVE

1.

Cu excepția cazului în care se prevede altfel, numerele de referință utilizate în coloana de mai jos, denumită «Descriere», se referă la descrierile articolelor și tehnologiilor cu dublă utilizare prevăzute în anexa I la Regulamentul (CE) nr. 428/2009.

2.

Un număr de referință prezent în coloana de mai jos intitulată «Articolul corespunzător din anexa I la Regulamentul (CE) nr. 428/2009» indică faptul că specificațiile articolului descris în coloana «Descriere» sunt în afara parametrilor prevăzuți în descrierea articolului cu dublă utilizare la care se face trimitere.

3.

Definițiile termenilor aflați între «ghilimele simple» figurează într-o notă tehnică cu privire la articolul respectiv.

4.

Definițiile termenilor aflați între «ghilimele» se regăsesc în anexa I la Regulamentul (CE) nr. 428/2009.

NOTE GENERALE

1.

Controalele la care se referă prezenta anexă nu devin inoperante ca urmare a exportului de produse nesupuse controlului (inclusiv de instalații) care conțin una sau mai multe componente supuse controlului, atunci când respectivul component sau respectivele componente constituie elementul principal al acestor produse și pot fi practic demontate sau folosite în alte scopuri.

N.B.: Pentru a decide dacă una sau mai multe componente supuse controlului trebuie considerate element principal, este necesar a se evalua factorii cantitate, valoare și know-how tehnologic implicați, precum și alte circumstanțe speciale care pot face din componenta sau componentele supuse controlului elementul principal al produselor furnizate.

2.

Produsele care figurează în prezenta anexă pot fi atât produse noi, cât și produse deja utilizate.

NOTĂ GENERALĂ PRIVIND TEHNOLOGIA (NGT)

(A se citi coroborat cu secțiunea II.B)

1.

În conformitate cu dispozițiile secțiunii II.B, este supusă controlului vânzarea, furnizarea, transferul sau exportul de «tehnologie»«necesară» pentru «dezvoltarea», «producția» sau «utilizarea» produselor a căror vânzare, furnizare, transfer sau export este supusă controlului în partea A (Produse) de mai jos.

2.

«Tehnologia» necesară pentru «dezvoltarea», «producția» sau «utilizarea» produselor supuse controlului rămâne sub control chiar și atunci când se aplică unui produs nesupus controlului.

3.

Controalele nu se aplică «tehnologiei» minime necesare pentru instalarea, exploatarea, întreținerea (verificarea) și repararea produselor care nu sunt supuse controlului sau al căror export a fost autorizat în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 423/2007.

4.

Controlul transferurilor de «tehnologie» nu se aplică informațiilor care aparțin «domeniului public», «cercetării științifice fundamentale» sau informațiilor minime necesare pentru cereri de brevet.

II.A.   PRODUSE

A0.   Materiale, instalații și echipamente nucleare

Nr.

Descriere

Articolul corespunzător din anexa I la Regulamentul (CE) nr. 428/2009

II.A0.002

Izolatori Faraday cu lungimea de undă 500 nm – 650 nm

II.A0.003

Rețele optice cu lungimea de undă 500 nm – 650 nm

II.A0.004

Fibre optice cu lungimea de undă de 500 nm - 650 nm acoperite cu straturi antireflexie cu lungimea de undă de 500 nm - 650 nm, diametrul miezului acestora fiind mai mare de 0,4 mm și cel mult egal cu 2 mm

II.A0.008

Oglinzi laser, altele decât ele menționate la 6A005.e, confecționate din substraturi care au un coeficient de dilatare termică de 10-6K-1 sau mai puțin de 20 °C (de exemplu, siliciu topit sau safir).

Notă: Acest articol nu include sistemele optice special concepute pentru aplicații astronomice, cu excepția cazului în care oglinzile conțin siliciu topit.

0B001.g.5, 6A005.e

II.A0.009

Oglinzi laser, altele decât ele menționate la 6A005.e.2, confecționate din substraturi care au un coeficient de dilatare termică de 10-6K-1 sau mai puțin, la 20 °C (de exemplu, siliciu sau safir).

0B001.g, 6A005.e.2

II.A0.010

Conducte, instalații de conducte, flanșe, garnituri fabricate din sau placate cu nichel sau aliaj de nichel cu un conținut de nichel de peste 40 % din greutate, altele decât cele menționate la 2B350.h.1.

2B350

II.A0.011

Pompe de vid, altele decât cele menționate la 0B002.f.2. sau 2B231, după cum urmează:

 

Pompe turbomoleculare cu un debit egal sau mai mare de 400 l/s

 

Pompe de vid preliminar de tip root cu un debit de aspirație volumetric mai mare de 200m3/h

 

Compresor și pompe de vid, ambele cu etanșare tip burduf cu funcționare în regim uscat.

0B002.f.2, 2B231

II.A0.014

Camere de detonare cu o capacitate de absorbție a exploziei superioară echivalentului a 2,5 kg TNT.

 


A1.   Materiale, produse chimice, «microorganisme» și «toxine»

Nr.

Descriere

Articolul corespunzător din anexa I la Regulamentul (CE) nr. 428/2009

II.A1.003

Dispozitive de etanșare inelare și garnituri cu un diametru interior mai mic sau egal cu 400 mm, confecționat din unul din următoarele materiale:

a.

copolimeri de fluorură de viniliden cu o structură cristalină beta de 75 % sau mai mare, fără alungire;

b.

polimide fluorurate, cu un conținut de fluor combinat de 10 % din greutate sau mai mare;

c.

elastomeri de fosfazen fluorurat, cu un conținut de fluor combinat de 30 % din greutate sau mai mare;

d.

policlorotrifluoretilenă (PCTFE, de exemplu Kel-F ®);

e.

elastomeri cu fluor (de exemplu, Viton ®, Tecnoflon ®);

f.

politetrafluoretilenă (PTFE).

 

II.A1.004

Echipament personal pentru detectarea radiațiilor de origine nucleară, inclusiv dozimetre personale.

Notă: Această poziție nu include sistemele de detecție nucleară definite la articolul 1A004.c.

1A004.c

II.A1.006

Catalizatori, alții decât cei interziși la I.1A.003, care conțin platină, paladiu sau rodiu, folosiți pentru a iniția reacția de schimb de izotopi de hidrogen între hidrogen și apă pentru recuperarea tritiului din apa grea sau pentru producția de apă grea.

1B231, 1A225

II.A1.007

Aluminiu și aliaje de aluminiu, altele decât cele indicate la 1C002.b.4 sau 1C202.a, brute sau semifabricate, care prezintă una dintre următoarele caracteristici:

a.

capabile de o rezistență maximă la tracțiune egală cu 460 MPa sau mai mare la o temperatură de 293 K (20 °C); sau

b.

având o rezistență la tracțiune egală cu 415 MPa sau mai mare la o temperatură de 298 K (25 °C).

1C002.b.4, 1C202.a

II.A1.014

Pudre elementare de cobalt, neodim ori samariu, sau aliaje sau amestecuri ale acestora, care conțin cel puțin 20 % din greutate cobalt, neodim sau samariu, cu o granulație mai mică de 200 μm.

 

II.A1.015

Tributil fosfat pur (TBP) [CAS No 126-73-8] sau orice amestec care conține TBP mai mult de 5 % din greutate.

 

II.A1.016

Oțeluri maraging, altele decât cele interzise la I.1A.030, I.1A.035 sau IA.A1.012.

Notă tehnică:

Oțelurile maraging sunt aliaje de fier caracterizate, în general, printr-un conținut ridicat de nichel, un conținut foarte scăzut de carbon și prin utilizarea elementelor de substituție sau a precipitaților pentru a produce o durificare prin îmbătrânire a aliajului.

 

II.A1.017

Metale, pudre metalice și materialele următoare:

a.

tungsten și aliajele acestuia, altele decât cele interzise la I.1A.031, sub formă de particule sferice sau atomizate uniforme, cu un diametru de 500 μm sau mai mic, cu un conținut de tungsten de 97 % sau mai mare;

b.

molibden și aliajele acestuia, altele decât cele interzise la I.1A.031, sub formă de particule sferice sau atomizate uniforme, cu un diametru de 500 microni sau mai mic, cu un conținut de tungsten de 97 % din greutate sau mai mare;

c.

materiale din tungsten în formă solidă, altele decât cele interzise la I.1A.037 sau IA.A1.013, având următoarele compoziții:

1.

tungsten și aliajele acestuia, care conțin cel puțin 97 % din greutate tungsten;

2.

tungsten infiltrat de cupru, care conține cel puțin 80 % din greutate tungsten; sau

3.

tungsten infiltrat cu argint, care conține cel puțin 80 % din greutate tungsten;

 

II.A1.018

Aliaje magnetice fine care au următoarea compoziție chimică:

a)

conținutul de fier cuprins între 30 % - 60 % și

b)

conținutul de cobalt între 40 % - 60 %.

 

II.A1.019

«Materiale fibroase sau filamentare» sau preimpregnate, care nu sunt interzise la anexa I sau anexa IA (în cadrul IA.A1.009, IA.A1.010) din cadrul prezentului regulament, sau care nu sunt prevăzute în anexa I la Regulamentul (CE) nr. 428/2009, după cum urmează:

a)

«materiale fibroase sau filamentare» pe bază de carbon;

Notă: II.A1.019a. nu acoperă țesăturile.

b)

«toroane», «mănunchiuri», «meșe» sau «benzi» continue impregnate cu rășini termorezistente, confecționate din «materiale fibroase sau filamentare» cu carbon.

c)

«toroane», «mănunchiuri», «meșe» sau «benzi» continue de poliacrilonitril (PAN).

 


A2.   Prelucrarea materialelor

Nr.

Descriere

Articolul corespunzător din anexa I la Regulamentul (CE) nr. 428/2009

II.A2.002

Mașini-unelte de rectificat, care au preciziile de poziționare, cu «toate compensările disponibile», egale sau mai mici (mai bune) de 15 μm de-a lungul oricărei axe liniare conform ISO 230/2 (1988) (1) sau standardelor naționale echivalente.

Notă: Acest articol nu include mașinile-unelte de rectificat definite la articolele 2B201.b și 2B001.c.

2B201.b, 2B001.c

II.A2.002a

Componente și comenzi numerice, special concepute pentru mașinile-unelte indicate la 2B001, 2B201 sau la II.A2.002 din lista de mai sus.

 

II.A2.003

Mașini de echilibrare și echipamente aferente, după cum urmează:

a.

mașini de echilibrare concepute sau modificate pentru echipamentul dentar sau alt echipament medical și care prezintă toate caracteristicile următoare:

1.

nu au capabilitatea să echilibreze rotoare/ansambluri cu o masă mai mare de 3 kg;

2.

sunt capabile să echilibreze rotoare/ansambluri la o viteză de peste 12 500 rpm;

3.

sunt capabile să corecteze dezechilibre în două sau mai multe planuri; precum și

4.

sunt capabile să echilibreze la un dezechilibru rezidual specific de 0,2 g × mm per kg de masă rotor;

b.

capete indicatoare concepute sau modificate pentru utilizarea la mașinile menționate la punctul anterior.

Notă tehnică:

Capetele indicatoare sunt uneori cunoscute sub denumirea de instrumente de echilibrare.

2B119

II.A2.005

Cuptoare de tratament termic în mediu controlat, după cum urmează:

Cuptoare capabile să funcționeze la temperaturi care depășesc 400 °C.

2B226, 2B227

II.A2.006

Cuptoare de oxidare capabile să funcționeze la temperaturi care depășesc 400 °C.

Notă: Acest articol nu include cuptoarele tunel transportate pe roți sau tractate de vagonet, cuptoarele tunel cu bandă transportoare, cuptoarele cu trecere continuă sau tip vagon, special concepute pentru producerea sticlei, veselei din ceramică, sau ceramicii de structură.

2B226, 2B227

II.A2.007

«Traductori de presiune», alții decât cei menționați la 2B230, putând măsura presiuni absolute în domeniul 0-200 kPa și având următoarele caracteristici:

a.

elemente de detectare a presiunii fabricate din sau acoperite cu «Materiale rezistente la coroziunea hexafluorurii de uraniu (UF6)» și

b.

care prezintă una din caracteristicile următoare:

1.

o scală completă până la 200 și o «acuratețe» mai bună de ± 1 % din scala completă; sau

2.

o scală completă egală sau peste 200 kPa sau mai mult și o «acuratețe» mai bună de 2 kPa.

Notă tehnică:

În sensul rubricii 2B230,«acuratețe»include nelinearitatea, fenomenul de histerezis și repetabilitatea la temperatura ambiantă.

2B230

II.A2.008

Contactori lichid-lichid (amestecătoare-separatoare, coloane pulsatorii și contactori centrifugali); și distribuitoare de lichide, distribuitoare de vapori sau colectoare de lichide concepute pentru astfel de echipamente, la care toate suprafețele care vin în contact direct cu substanța (substanțele) chimică(e) prelucrată(e) sunt fabricate din oricare din următoarele materiale:

1.

aliaje cu un conținut de nichel mai mare de 25 % și cu un conținut de crom mai mare de 20 % din greutate;

2.

fluoropolimeri;

3.

sticlă (inclusiv vitrificată sau emailată sau căptușeală din sticlă);

4.

grafit sau «grafit de carbon»;

5.

nichel sau aliaje cu un conținut de nichel mai mare de 40 % din greutate;

6.

tantal sau aliaje de tantal;

7.

titan sau aliaje de titan;

8.

zirconiu sau aliaje de zirconiu; sau

9.

oțel inoxidabil.

Notă tehnică:

«Grafitul de carbon»este un compus din carbon amorf și grafit, în care conținutul de grafit este egal sau mai mare decât 8 %.

2B350.e

II.A2.009

Echipamente și componente industriale, altele decât cele menționate la 2B350.d, după cum urmează:

schimbătoare de căldură sau condensatoare cu o suprafață de transfer a căldurii mai mare de 0,05 m2 și mai mică de 30 m2; și țevi, plăci, serpentine sau corpuri concepute pentru astfel de schimbătoare de căldură sau condensatoare, la care toate suprafețele care vin în contact direct cu fluidul (fluidele) sunt fabricate din oricare din următoarele materiale:

1.

aliaje cu un conținut de nichel mai mare de 25 % și cu un conținut de crom mai mare de 20 % din greutate;

2.

fluoropolimeri;

3.

sticlă (inclusiv vitrificată sau emailată sau căptușeală din sticlă);

4.

grafit sau «grafit de carbon»;

5.

nichel sau aliaje cu un conținut de nichel mai mare de 40 % din greutate;

6.

tantal sau aliaje de tantal;

7.

titan sau aliaje de titan;

8.

zirconiu sau aliaje de zirconiu;

9.

carbură de siliciu;

10.

carbură de titan; sau

11.

oțel inoxidabil.

Notă: acest articol nu include radiatoarele de vehicule.

Notă tehnică:

Materiale folosite pentru dispozitive de etanșare și garnituri, precum și pentru alte aplicații privind etanșeitatea, nu determină statutul schimbătorului de căldură în ceea ce privește controlul.

2B350.d

II.A2.010

Pompe cu garnituri de etanșare multiple și pompe fără etanșare, altele decât cele menționate la 2B350.i, pentru fluide corozive, cu un debit maxim specificat de producător mai mare de 0,6 m3/h, sau pompe de vid cu un debit maxim specificat de producător mai mare de 5 m3/h [la temperatura standard de 273 K (0 °C) și presiunea standard de 101,3 kPa]; și carcase (corpuri de pompe), mantale semifabricate pentru carcase, impulsoare, rotoare sau ajutaje ale pompelor cu jet concepute pentru astfel de pompe, în care toate suprafețele care vin în contact direct cu substanța (substanțele) chimică(e) prelucrată(e) sunt fabricate din unul din materialele următoare:

1.

aliaje cu un conținut de nichel mai mare de 25 % și cu un conținut de crom mai mare de 20 % din greutate;

2.

ceramici;

3.

ferosiliciu;

4.

fluoropolimeri;

5.

sticlă (inclusiv vitrificată sau emailată sau căptușeală din sticlă);

6.

grafit sau «grafit de carbon»;

7.

nichel sau aliaje cu un conținut de nichel mai mare de 40 % din greutate;

8.

tantal sau aliaje de tantal;

9.

titan sau aliaje de titan;

10.

zirconiu sau aliaje de zirconiu;

11.

niobiu (columbiu) sau aliaje de niobiu;

12.

oțel inoxidabil; sau

13.

aliaje de aluminiu.

Notă tehnică:

Materialele folosite pentru dispozitive de etanșare și garnituri, precum și pentru alte aplicații privind etanșeitatea, nu determină statutul pompei în ceea ce privește controlul.

2B350.d

II.A2.013

Mașini de deformare prin rotație și mașini de deformare continuă altele decât cele supuse controlului la 2B009 sau interzise la I.2A.009 sau I.2A.020, având o forță de rulare mai mare de 60 kN și componente special concepute în acest sens.

Notă tehnică:

În conformitate cu II.A2.013, mașinile care combină funcția de deformare prin rotație cu cea de deformare continuă sunt considerate ca mașini de deformare continuă.

 


A3.   Electronică

Nr.

Descriere

Articolul corespunzător din anexa I la Regulamentul (CE) nr. 428/2009

II.A3.003

Schimbătoare de frecvență sau generatoare, altele decât cele interzise la I.0A.002.b.13 sau I.3A.004, având toate caracteristicile următoare, în special programele software si componentele concepute în acest sens:

a.

O ieșire polifazică ce poate furniza o putere de 40 W sau mai mare;

b.

capabile să funcționeze în regimul de frecvențe 600 Hz – 2 000 Hz; și

c.

Controlul frecvenței mai bun (mai mic) de 0,1 %.

Notă tehnică:

Schimbătoarele de frecvență menționate la II.3A.003 sunt cunoscute și sub numele de convertizoare sau invertoare.

 

II.A3.004

Spectrometre sau difractometre destinate testelor indicative sau analizelor cantitative ale compoziției primare a metalelor sau aliajelor, fără descompunerea chimică a materialelor.

 


A6.   Senzori și lasere

Nr.

Descriere

Articolul corespunzător din anexa I la Regulamentul (CE) nr. 428/2009

II.A6.002

Echipamente și componente industriale, altele decât cele menționate la 6A002, 6A004.b, după cum urmează:

Dispozitive optice pentru radiația infraroșie având lungimea de undă 9 000 nm – 17 000 nm și componente pentru aceasta, inclusiv componente din cadmiu-telur (CdTe).

6A002, 6A004.b

II.A6.005

Lasere cu semiconductor și componente ale acestora, după cum urmează:

a.

«lasere» cu semiconductori individuale, având fiecare o putere de ieșire care depășește 200 mW, în cantități mai mari de 100;

b.

rețele «laser» cu semiconductor având o putere de ieșire mai mare de 20 W.

1.

«Laserele» cu semiconductor sunt denumite în mod obișnuit diode «laser».

2.

Acest articol acoperă «laserele» definite la articolele 0B001.g.5, 0B001.h.6 și 6A005.b.

3.

Acest articol nu include diodele «laser» cu o lungime de undă în intervalul 1 200 nm – 2 000 nm.

6A005.b

II.A6.007

«Lasere»«acordabile» cu corp solid și componente special concepute ale acestora, după cum urmează:

a.

Lasere cu titan-safir

b.

lasere cu alexandrit.

Notă: Acest articol nu acoperă laserele cu titan-safir și alexandrit definite la articolele 0B001.g.5, 0B001.h.6 și 6A005.c.1.

6A005.c.1

II.A6.009

Componente pentru dispozitive acusto-optice, după cum urmează:

a.

tuburi integrate și dispozitive semiconductoare de formare a imaginii, pentru obținerea de imagini succesive cu o frecvență de repetiție egală sau mai mare decât 1 kHz;

b.

generatoare de frecvență de repetiție;

c.

celule Pockels.

6A203.b.4.c


A7.   Navigație și avionică

Nr.

Descriere

Articolul corespunzător din anexa I la Regulamentul (CE) nr. 428/2009

II.A7.001

Sisteme inerțiale de navigație și componente special concepute, după cum urmează:

I.

Sisteme inerțiale de navigație certificate pentru utilizarea la bordul «aeronavelor civile» de către autoritățile civile ale unui stat participant la Aranjamentul de la Wassenaar și componente special concepute, după cum urmează:

a.

sisteme inerțiale de navigație (INS) (cu cadran sau cu bandă) și echipamente inerțiale concepute pentru «aeronave», vehicule terestre, nave (de suprafață sau submersibile) sau «vehicule spațiale», pentru comportare, dirijare sau control, având oricare dintre următoarele caracteristici, precum și componentele special concepute pentru acestea:

1.

eroare de navigație (inerție liberă) de 0,8 mile marine/oră ulterioară alinierii normale, egală cu «eroarea circulară probabilă» (CEP) sau mai mică (mai bună); sau

2.

concepute să funcționeze la nivele de accelerație liniară care depășesc 10 g;

b.

sisteme de navigație inerțiale hibride în care sunt înglobate unul sau mai multe sisteme de navigație globală prin satelit (GNSS) sau unul sau mai multe «sisteme de navigație bazate pe date de referință» («DBRN») pentru comportare, dirijare sau control față de un aliniament normal, cu o precizie a poziției INS mai mică (mai bună) de 10 m «eroare circulară probabilă» («ECP»), după întreruperea funcționării GNSS sau «DBRN» pentru o perioadă de cel mult patru minute;

c.

sisteme inerțiale pentru azimut, cap compas sau indicarea nordului și componentele special concepute pentru acestea, care au oricare din următoarele caracteristici:

1.

concepute pentru o precizie de azimut, de cap compas, sau de indicare a nordului egală sau mai mică (mai bună) de 6 arcuri/minut RMS la 45 grade latitudine; sau

2.

concepute să suporte un nivel de șoc nefuncțional de cel puțin 900 g la o durată de 1 ms sau mai mare.

Notă: Parametrii prevăzuți la I.a. și I.b. se aplică în oricare din următoarele condiții de mediu:

1.

vibrație aleatoare la intrare cu o amplitudine totală de 7,7 g rms în prima jumătate de oră și o durată totală a testului de o oră și jumătate pe fiecare dintre cele trei axe perpendiculare, când vibrația aleatoare întrunește următoarele caracteristici:

a.

o densitate spectrală a puterii (PSD) constantă cu valoarea de 0,04 g2/Hz în gama de frecvență cuprinsă între 15 și 1 000 Hz; precum și

b.

DSP se atenuează cu frecvențe între 0,04 și 0,01 g2/Hz în gama de frecvențe cuprinsă între 1 000 și 2 000 Hz;

2.

o viteză unghiulară de rotație în jurul unei axe longitudinale sau verticale de cel puțin +2,62 radiani/s (150 grade/s); sau

3.

în conformitate cu standardele naționale echivalente cu punctele 1 și 2 menționate anterior.

1.

I.b se referă la sistemele în care un INS sau alte mijloace de navigație independente sunt construite (înglobate) într-o singură unitate pentru îmbunătățirea performanțelor.

2.

«Eroare circulară probabilă» (ECP) – într-o distribuție circulară normală, raza cercului în care se regăsesc 50 % dintre măsurătorile individuale efectuate sau raza cercului în interiorul căruia există o probabilitate de localizare de 50 %.

II.

Sisteme teodolit care înglobează echipamente inerțiale proiectate special pentru scopuri de topografie civilă și concepute să aibă o precizie de azimut, de cap compas sau de indicare a nordului egală sau mai mică (mai bună) de 6 arc minute RMS la 45 de grade latitudine și componente proiectate special pentru acestea.

III.

Echipamente inerțiale sau de altă natură care conțin accelerometre menționate la articolul 7A001 sau 7A101 atunci când aceste accelerometre sunt proiectate și dezvoltate special în vederea utilizării ca senzori MWD (de măsurare în timpul forajului) în operațiunile de foraj.

7A003, 7A103


A9.   Echipamente aerospațiale și de propulsie

II.A9.001

Buloane explozive

 

II.B.   TEHNOLOGII

Nr.

Descriere

Articolul corespunzător din anexa I la Regulamentul (CE) nr. 428/2009

II.B.001

Tehnologie necesară pentru dezvoltarea, producția sau utilizarea articolelor din partea IIA (Bunuri) de mai sus.

Notă tehnică:

În Regulamentul (CE) nr. 423/2007, la articolul 1 litera (d), termenul «tehnologie» include programele informatice”.

 


16.12.2009   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 330/61


REGULAMENTUL (UE) NR. 1229/2009 AL COMISIEI

din 15 decembrie 2009

de stabilire a valorilor forfetare de import pentru fixarea prețului de intrare pentru anumite fructe și legume

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1234/2007 al Consiliului din 22 octombrie 2007 de instituire a unei organizări comune a piețelor agricole și privind dispoziții specifice referitoare la anumite produse agricole (Regulamentul unic OCP) (1),

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1580/2007 al Comisiei din 21 decembrie 2007 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentelor (CE) nr. 2200/96, (CE) nr. 2201/96 și (CE) nr. 1182/2007 ale Consiliului în sectorul fructelor și legumelor (2), în special articolul 138 alineatul (1),

întrucât:

Regulamentul (CE) nr. 1580/2007 prevede, ca urmare a rezultatelor negocierilor comerciale multilaterale din Runda Uruguay, criteriile pentru stabilirea de către Comisie a valorilor forfetare de import din țări terțe pentru produsele și perioadele menționate în partea A din anexa XV la regulamentul respectiv,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Valorile forfetare de import prevăzute la articolul 138 din Regulamentul (CE) nr. 1580/2007 se stabilesc în anexa la prezentul regulament.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare la 16 decembrie 2009.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 15 decembrie 2009.

Pentru Comisie, în numele Președintelui,

Jean-Luc DEMARTY

Director general pentru agricultură și dezvoltare rurală


(1)  JO L 299, 16.11.2007, p. 1.

(2)  JO L 350, 31.12.2007, p. 1.


ANEXĂ

Valorile forfetare de import pentru determinarea prețului de intrare pentru anumite fructe și legume

(EUR/100 kg)

Cod NC

Codul țărilor terțe (1)

Valoare forfetară de import

0702 00 00

AL

48,0

MA

78,7

TN

111,3

TR

71,6

ZZ

77,4

0707 00 05

EG

155,5

MA

59,4

TR

94,2

ZZ

103,0

0709 90 70

MA

46,5

TR

119,6

ZZ

83,1

0709 90 80

EG

175,4

ZZ

175,4

0805 10 20

MA

52,0

TR

69,6

ZA

62,7

ZZ

61,4

0805 20 10

MA

78,3

TR

58,0

ZZ

68,2

0805 20 30, 0805 20 50, 0805 20 70, 0805 20 90

HR

38,7

IL

65,1

TR

85,2

ZZ

63,0

0805 50 10

TR

72,1

ZZ

72,1

0808 10 80

CA

76,2

CN

85,4

MK

24,5

US

91,4

ZZ

69,4

0808 20 50

CN

73,3

TR

97,0

US

163,3

ZZ

111,2


(1)  Nomenclatorul țărilor, astfel cum este stabilit prin Regulamentul (CE) nr. 1833/2006 al Comisiei (JO L 354, 14.12.2006, p. 19). Codul „ZZ” reprezintă „alte origini”.


16.12.2009   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 330/63


REGULAMENTUL (UE) NR. 1230/2009 AL COMISIEI

din 15 decembrie 2009

de modificare a prețurilor reprezentative și a valorilor taxelor suplimentare de import pentru anumite produse din sectorul zahărului, stabilite prin Regulamentul (CE) nr. 877/2009 pentru anul de comercializare 2009/2010

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1234/2007 al Consiliului din 22 octombrie 2007 de instituire a unei organizări comune a piețelor agricole și privind dispoziții specifice referitoare la anumite produse agricole („Regulamentul unic OCP”) (1),

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 951/2006 al Comisiei din 30 iunie 2006 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 318/2006 al Consiliului în ceea ce privește schimburile cu țările terțe în sectorul zahărului (2), în special articolul 36 alineatul (2) al doilea paragraf a doua teză,

întrucât:

(1)

Valorile prețurilor reprezentative și ale taxelor suplimentare aplicabile la importul de zahăr alb, de zahăr brut și de anumite siropuri pentru anul de comercializare 2009/2010 s-au stabilit prin Regulamentul (CE) nr. 877/2009 al Comisiei (3). Aceste prețuri și taxe au fost modificate ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 1214/2009 al Comisiei (4).

(2)

Având în vedere datele de care dispune în prezent Comisia, se impune modificarea valorilor respective, în conformitate cu normele și procedurile prevăzute de Regulamentul (CE) nr. 951/2006,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Prețurile reprezentative și taxele suplimentare aplicabile la importul produselor menționate la articolul 36 din Regulamentul (CE) nr. 951/2006, stabilite de Regulamentul (CE) nr. 877/2009 pentru anul de comercializare 2009/2010, se modifică și figurează în anexa la prezentul regulament.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare la 16 decembrie 2009.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 15 decembrie 2009.

Pentru Comisie, în numele Președintelui,

Jean-Luc DEMARTY

Director general pentru agricultură și dezvoltare rurală


(1)  JO L 299, 16.11.2007, p. 1.

(2)  JO L 178, 1.7.2006, p. 24.

(3)  JO L 253, 25.9.2009, p. 3.

(4)  JO L 327, 12.12.2009, p. 38.


ANEXĂ

Valori modificate ale prețurilor reprezentative și ale taxelor suplimentare de import pentru zahărul alb, zahărul brut și produsele înscrise la codul NC 1702 90 95 aplicabile începând cu 16 decembrie 2009

(EUR)

Codul NC

Valoarea prețului reprezentativ la 100 kg net din produsul în cauză

Valoarea taxei suplimentare la 100 kg net din produsul în cauză

1701 11 10 (1)

40,08

0,00

1701 11 90 (1)

40,08

2,88

1701 12 10 (1)

40,08

0,00

1701 12 90 (1)

40,08

2,58

1701 91 00 (2)

44,38

4,16

1701 99 10 (2)

44,38

1,02

1701 99 90 (2)

44,38

1,02

1702 90 95 (3)

0,44

0,25


(1)  Stabilire pentru calitatea standard, astfel cum este definită la punctul III din anexa IV la Regulamentul (CE) nr. 1234/2007.

(2)  Stabilire pentru calitatea standard, astfel cum este definită la punctul II din anexa IV la Regulamentul (CE) nr. 1234/2007.

(3)  Stabilire la 1 % de conținut de zaharoză.


16.12.2009   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 330/65


REGULAMENTUL (UE) NR. 1231/2009 AL COMISIEI

din 15 decembrie 2009

de stabilire a taxelor la import în sectorul cerealelor aplicabile de la 16 decembrie 2009

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1234/2007 al Consiliului din 22 octombrie 2007 de instituire a unei organizări comune a piețelor agricole și privind dispoziții specifice referitoare la anumite produse agricole (Regulamentul unic OCP) (1),

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1249/96 al Comisiei din 28 iunie 1996 de stabilirea a normelor de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 1766/92 al Consiliului în ceea ce privește drepturile de import în sectorul cerealelor (2), în special articolul 2 alineatul (1),

întrucât:

(1)

Articolul 136 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1234/2007 prevede că taxa la import pentru produsele care se încadrează la codurile NC 1001 10 00, 1001 90 91, ex 1001 90 99 (grâu comun de calitate superioară), 1002, ex 1005, cu excepția hibrizilor pentru sămânță și ex 1007, cu excepția hibrizilor destinați însămânțării, este egală cu prețul de intervenție valabil pentru aceste produse la data importării, majorat cu 55 %, din care se deduce prețul la import CIF aplicabil lotului în cauză. Cu toate acestea, taxa respectivă nu poate depăși nivelul taxelor din Tariful Vamal Comun.

(2)

Articolul 136 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1234/2007 prevede că, pentru calcularea taxei la import menționate la alineatul (1) din articolul de mai sus, se stabilesc periodic, pentru produsele în cauză, prețuri CIF reprezentative la import.

(3)

În temeiul articolului 2 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1249/96, prețul care trebuie utilizat pentru calcularea taxei la import pentru produsele care se încadrează la codurile NC 1001 10 00, 1001 90 91, ex 1001 90 99 (grâu comun de calitate superioară), 1002 00, 1005 10 90, 1005 90 00 și 1007 00 90 este prețul CIF reprezentativ la import, stabilit zilnic în conformitate cu metoda prevăzută la articolul 4 din regulamentul menționat anterior.

(4)

Este necesar să se stabilească taxele la import pentru perioada începând cu 16 decembrie 2009, aplicabile până la stabilirea și intrarea în vigoare a unei noi taxe,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Începând de la 16 decembrie 2009, taxele la import în sectorul cerealelor menționate la articolul 136 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1234/2007 sunt stabilite în anexa I la prezentul regulament, pe baza elementelor menționate în anexa II.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare la 16 decembrie 2009.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 15 decembrie 2009.

Pentru Comisie, Pentru președinte

Jean-Luc DEMARTY

Director general pentru agricultură și dezvoltare rurală


(1)  JO L 299, 16.11.2007, p. 1.

(2)  JO L 161, 29.6.1996, p. 125.


ANEXA I

Taxe la import pentru produsele menționate la articolul 136 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1234/2007 aplicabile de la 16 decembrie 2009

Cod NC

Descrierea mărfurilor

Taxa la import (1)

(în EUR/t)

1001 10 00

GRÂU dur de calitate superioară

0,00

de calitate medie

0,00

de calitate inferioară

5,68

1001 90 91

GRÂU comun, pentru sămânță

0,00

ex 1001 90 99

GRÂU comun de calitate superioară, altul decât pentru sămânță

0,00

1002 00 00

SECARĂ

31,46

1005 10 90

PORUMB pentru sămânță, altul decât hibrid

22,02

1005 90 00

PORUMB, altul decât pentru sămânță (2)

22,02

1007 00 90

SORG cu boabe, altul decât hibrid, destinat însămânțării

31,46


(1)  Pentru mărfurile care intră în Comunitate prin Oceanul Atlantic sau prin Canalul de Suez, importatorul poate beneficia, în aplicarea articolului 2 alineatul (4) din Regulamentul (CE) nr. 1249/96 al Comisiei, de o reducere a taxelor, în valoare de:

3 EUR/t, dacă portul de descărcare se află la Marea Mediterană,

2 EUR/t, dacă portul de descărcare se află în Danemarca, Estonia, Irlanda, Letonia, Lituania, Polonia, Finlanda, Suedia, Regatul Unit sau pe coasta atlantică a Peninsulei Iberice.

(2)  Importatorul poate beneficia de o reducere forfetară de 24 EUR/t atunci când sunt îndeplinite condițiile stabilite la articolul 2 alineatul (5) din Regulamentul (CE) nr. 1249/96 al Comisiei.


ANEXA II

Elemente pentru calcularea taxelor prevăzute în anexa I

1.12.2009-14.12.2009

1.

Valori medii pentru perioada de referință menționată la articolul 2 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1249/96:

(EUR/t)

 

Grâu comun (1)

Porumb

Grâu dur de calitate superioară

Grâu dur de calitate medie (2)

Grâu dur de calitate inferioară (3)

Orz

Bursa

Minnéapolis

Chicago

Cotația

151,95

105,28

Prețul FOB USA

134,05

124,05

104,05

79,70

Primă pentru Golf

8,14

Primă pentru Marile Lacuri

6,55

2.

Valori medii pentru perioada de referință menționată la articolul 2 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1249/96:

Taxă de navlu: Golful Mexic–Rotterdam:

23,02 EUR/t

Taxă de navlu: Marile Lacuri–Rotterdam:

47,30 EUR/t


(1)  Primă pozitivă încorporată de 14 EUR/t [articolul 4 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1249/96].

(2)  Primă negativă de 10 EUR/t [articolul 4 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1249/96].

(3)  Primă negativă de 30 EUR/t [articolul 4 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1249/96].


16.12.2009   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 330/68


REGULAMENTUL (UE) NR. 1232/2009 AL COMISIEI

din 15 decembrie 2009

de înregistrare a unei denumiri în Registrul denumirilor de origine protejate și al indicațiilor geografice protejate [Wiśnia nadwiślanka (DOP)]

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 510/2006 al Consiliului din 20 martie 2006 privind protecția indicațiilor geografice și a denumirilor de origine ale produselor agricole și alimentare (1), în special articolul 7 alineatul (4) primul paragraf,

întrucât:

(1)

În conformitate cu articolul 6 alineatul (2) primul paragraf din Regulamentul (CE) nr. 510/2006, cererea de înregistrare a denumirii „Wiśnia nadwiślanka” depusă de Polonia a fost publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene  (2).

(2)

Deoarece nicio declarație de opoziție nu a fost comunicată Comisiei în conformitate cu articolul 7 din Regulamentul (CE) nr. 510/2006, această denumire trebuie, prin urmare, înregistrată,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Se înregistrează denumirea care figurează în anexa la prezentul regulament.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 15 decembrie 2009.

Pentru Comisie

José Manuel BARROSO

Președintele


(1)  JO L 93, 31.3.2006, p. 12.

(2)  JO C 104, 6.5.2009, p. 21.


ANEXĂ

Produse agricole destinate consumului uman enumerate în anexa I la tratat:

Clasa 1.6.   Fructe, legume și cereale proaspete sau prelucrate

POLONIA

Wiśnia nadwiślanka (DOP)


16.12.2009   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 330/70


REGULAMENTUL (UE) NR. 1233/2009 AL COMISIEI

din 15 decembrie 2009

de stabilire a unei măsuri specifice de sprijinire a pieței în sectorul laptelui și produselor lactate

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1234/2007 al Consiliului din 22 octombrie 2007 de instituire a unei organizări comune a piețelor agricole și privind dispoziții specifice referitoare la anumite produse agricole („Regulamentul unic OCP”) (1), în special articolul 186 și articolul 188 alineatul (2), coroborate cu articolul 4,

întrucât:

(1)

Prețurile laptelui și produselor lactate au scăzut drastic pe piața mondială, din cauza reducerii cererii pe fondul crizei economice și financiare. Prețurile laptelui și produselor lactate au înregistrat scăderi importante și pe piața comunitară, din cauza crizei și a ofertei variabile.

(2)

Scăderea prețurilor laptelui și produselor lactate în Uniunea Europeană a afectat puternic prețurile la poarta fermei. Refacerea durabilă necesită o perioadă semnificativă de timp. Prin urmare, este necesar să se acorde statelor membre un pachet financiar pentru a veni în sprijinul fermierilor producători de lapte și produse lactate care sunt afectați grav de criza din sectorul lactatelor și se confruntă cu probleme de lichidități în aceste circumstanțe.

(3)

Pachetul financiar pentru fiecare stat membru trebuie să se calculeze pe baza producției de lapte din perioada 2008/2009 din cadrul cotelor naționale. Statele membre trebuie să distribuie sumele naționale disponibile pe baza unor criterii obiective și într-un mod nediscriminatoriu, astfel încât să se evite distorsionarea pieței și denaturarea concurenței.

(4)

Punerea în aplicare a prezentului regulament trebuie să se efectueze luând în considerare practicile instituționale din fiecare stat membru.

(5)

Ajutorul pentru fermierii producători de lapte și produse lactate trebuie să se acorde sub forma unei măsuri de intervenție destinate să regleze piețele agricole, în conformitate cu articolul 3 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (CE) nr. 1290/2005 al Consiliului din 21 iunie 2005 privind finanțarea politicii agricole comune (2).

(6)

Din motive bugetare, Comunitatea va finanța cheltuielile suportate de statele membre pentru ajutorul financiar destinat fermierilor producători de lapte și produse lactate numai dacă aceste plăți se efectuează până la un anumit termen limită.

(7)

Pentru a asigura atât transparența, cât și monitorizarea și administrarea corespunzătoare a pachetelor naționale, statele membre trebuie să comunice Comisiei criteriile obiective folosite pentru determinarea metodelor de acordare a ajutorului și măsurile luate pentru a evita distorsionarea pieței.

(8)

Pentru ca fermierii producători de lapte și produse lactate să primească ajutorul în cel mai scurt timp posibil, trebuie să se permită statelor membre să pună în aplicare prezentul regulament cât mai repede posibil. Prin urmare, este necesar ca acesta să intre în vigoare fără întârziere.

(9)

Măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului de gestionare a organizării comune a piețelor agricole,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Statele membre folosesc sumele stabilite în anexă pentru furnizarea de ajutoare fermierilor producători de lapte și produse lactate grav afectați de criza din sectorul lactatelor, pe baza unor criterii obiective și într-un mod nediscriminatoriu, astfel încât aceste plăți să nu producă denaturarea concurenței.

Articolul 2

(1)   Se consideră că măsurile prevăzute la articolul 1 din prezentul regulament sunt măsuri de intervenție destinate să regleze piețele agricole în sensul articolului 3 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (CE) nr. 1290/2005.

(2)   Plățile pentru ajutorul menționat la articolul 1 se efectuează de către statele membre până cel târziu la 30 iunie 2010.

Articolul 3

În ceea ce privește ajutorul prevăzut la articolul 1, statele membre comunică Comisiei:

(a)

fără întârziere și cel târziu până la 31 martie 2010, descrierea criteriilor obiective utilizate pentru determinarea metodelor de acordare a ajutorului și măsurile luate pentru a evita distorsionarea pieței;

(b)

cel târziu până la 30 august 2010, valorile totale ale ajutorului plătit și numărul și tipul beneficiarilor.

Articolul 4

Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 15 decembrie 2009.

Pentru Comisie

Președintele

José Manuel BARROSO


(1)  JO L 299, 16.11.2007, p. 1.

(2)  JO L 209, 11.8.2005, p. 1.


ANEXĂ (1)

Milioane EUR

BE

7,212824

BG

1,842622

CZ

5,792943

DK

9,859564

DE

61,203560

EE

1,302069

IE

11,502500

EL

1,581891

ES

12,792178

FR

51,127334

IT

23,031475

CY

0,316812

LV

1,445181

LT

3,099461

LU

0,597066

HU

3,565265

MT

0,084511

NL

24,586045

AT

6,052604

PL

20,211209

PT

4,084693

RO

5,010401

SI

1,143094

SK

2,034727

FI

4,831752

SE

6,427521

UK

29,260698

UE-27

300,000000


(1)  Pe baza producției de lapte din perioada 2008/2009 din cadrul cotelor naționale.


16.12.2009   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 330/73


REGULAMENTUL (UE) NR. 1234/2009 AL COMISIEI

din 15 decembrie 2009

privind deschiderea contingentelor tarifare comunitare pentru 2010 pentru ovine și caprine vii și pentru carnea de ovine și caprine

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1234/2007 al Consiliului din 22 octombrie 2007 de instituire a unei organizări comune a piețelor agricole și privind dispoziții specifice referitoare la anumite produse agricole (1), în special articolul 144 alineatul (1) și articolul 148, coroborate cu articolul 4,

întrucât:

(1)

Trebuie deschise contingente tarifare comunitare pentru carnea de oaie și de capră pentru 2010. Taxele și cantitățile trebuie stabilite în conformitate cu acordurile internaționale respective, aflate în vigoare în anul 2010.

(2)

Regulamentul (CE) nr. 312/2003 al Consiliului din 18 februarie 2003 de punere în aplicare pentru Comunitate a dispozițiilor tarifare prevăzute de Acordul de instituire a unei asocieri între Comunitatea Europeană și statele sale membre, pe de o parte, și Republica Chile, pe de altă parte (2) a prevăzut deschiderea de la 1 februarie 2003 pentru codul 0204 a unui contingent tarifar bilateral suplimentar de 2 000 de tone cu o creștere anuală de 10 % a cantității inițiale. Prin urmare, contingentului GATT/OMC pentru Chile i se adaugă 200 de tone, iar ambele contingente trebuie gestionate în continuare în același mod în 2010.

(3)

Unele contingente sunt stabilite pentru o perioadă cuprinsă între data de 1 iulie a unui anumit an și data de 30 iunie a anului următor. Întrucât importurile efectuate în temeiul prezentului regulament trebuie gestionate per an calendaristic, cantitățile corespunzătoare care trebuie stabilite pentru anul calendaristic 2010 pentru contingentele respective reprezintă suma dintre jumătate din cantitatea pentru perioada cuprinsă între 1 iulie 2009 și 30 iunie 2010 și jumătate din cantitatea pentru perioada cuprinsă între 1 iulie 2010 și 30 iunie 2011.

(4)

Trebuie stabilit un echivalent greutate carcasă pentru a se asigura buna funcționare a contingentelor tarifare comunitare.

(5)

Prin derogare de la Regulamentul (CE) nr. 1439/95 al Comisiei din 26 iunie 1995 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 3013/89 al Consiliului privind importul și exportul produselor din sectorul cărnii de oaie și de capră (3), contingentele pentru produsele din carne de oaie și de capră ar trebui gestionate în conformitate cu articolul 144 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul (CE) nr. 1234/2007. Aceasta trebuie să se realizeze în conformitate cu articolele 308a, 308b și 308c alineatul (1) din Regulamentul (CEE) nr. 2454/93 al Comisiei din 2 iulie 1993 de stabilire a unor dispoziții de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului de instituire a Codului vamal comunitar (4).

(6)

Contingentele tarifare alocate în temeiul prezentului regulament trebuie considerate inițial ca nefiind critice în sensul articolului 308c din Regulamentul (CEE) nr. 2454/93 atunci când sunt gestionate conform principiului „primul venit, primul servit”. Prin urmare, autoritățile vamale trebuie autorizate să renunțe la solicitarea constituirii de garanții în legătură cu mărfurile importate inițial în cadrul acestor contingente în conformitate cu articolul 308c alineatul (1) și cu articolul 248 alineatul (4) din Regulamentul (CEE) nr. 2454/93. Datorită aspectelor specifice ale transferului de la un sistem de gestionare la altul, nu trebuie să se aplice articolul 308c alineatele (2) și (3) din regulamentul respectiv.

(7)

Este necesar să se precizeze ce tip de dovadă a originii produselor trebuie să furnizeze agenții economici pentru a beneficia de contingentele tarifare după principiul „primul venit, primul servit”.

(8)

În momentul în care agenții economici prezintă produsele din carne de oaie autorităților vamale pentru import, este dificil pentru acestea să stabilească dacă produsele provin de la ovine domestice sau de la ovine nedomestice, taxele pentru aceste categorii fiind diferite. În consecință, trebuie să se prevadă ca dovada de origine să conțină o precizare în acest sens.

(9)

Regulamentul (CE) nr. 1150/2008 al Comisiei din 19 noiembrie 2008 privind deschiderea contingentelor tarifare comunitare pentru 2009 pentru ovine și caprine vii și pentru carnea de ovine și caprine (5) devine caduc la sfârșitul anului 2009. Prin urmare, regulamentul respectiv trebuie abrogat.

(10)

Măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului de gestionare a organizării comune a piețelor agricole,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Prezentul regulament deschide contingente tarifare comunitare de import pentru ovine și caprine vii și pentru carnea de ovine și caprine pentru perioada cuprinsă între 1 ianuarie și 31 decembrie 2010.

Articolul 2

Taxele vamale aplicabile produselor în cadrul contingentelor menționate la articolul 1, codurile NC, țările de origine enumerate pe grupuri de țări și numerele de ordine sunt prevăzute în anexă.

Articolul 3

(1)   Cantitățile pentru importul de produse în cadrul contingentelor menționate la articolul 1, exprimate în echivalent greutate carcasă, sunt cele stabilite în anexă.

(2)   În scopul calculării cantităților de „echivalent greutate carcasă” menționate la alineatul (1), greutatea netă a produselor din carne de oaie și de capră se înmulțește cu următorii coeficienți:

(a)

pentru animale vii: 0,47;

(b)

pentru carne de miel dezosată și carne de ied dezosată: 1,67;

(c)

pentru carne de oaie dezosată și carne de capră dezosată, alta decât carnea de ied, și pentru orice amestecuri din acestea: 1,81;

(d)

pentru produsele nedezosate: 1,00.

„Ied” înseamnă un animal din specia caprină cu vârsta de cel mult un an.

Articolul 4

Prin derogare de la titlul II.A și B din Regulamentul (CE) nr. 1439/95, în perioada 1 ianuarie-31 decembrie 2010, contingentele tarifare stabilite în anexa la prezentul regulament sunt gestionate pe baza principiului „primul venit, primul servit”, în conformitate cu articolele 308a, 308b și 308c alineatul (1) din Regulamentul (CEE) nr. 2454/93. Articolul 308c alineatele (2) și (3) din regulamentul sus-menționat nu se aplică. Nu se solicită licențe de import.

Articolul 5

(1)   Pentru a beneficia de contingentele tarifare stabilite în anexă, se prezintă autorităților vamale comunitare o dovadă de origine valabilă emisă de autoritățile competente ale țării terțe respective și o declarație vamală de punere în liberă circulație a bunurilor respective.

Originea produselor supuse altor contingente tarifare decât cele care rezultă din acorduri tarifare preferențiale se stabilește în conformitate cu dispozițiile comunitare în vigoare.

(2)   Dovada de origine menționată la alineatul (1) este:

(a)

în cazul unui contingent tarifar care face parte dintr-un acord tarifar preferențial, dovada de origine prevăzută în acordul respectiv;

(b)

în cazul altor contingente tarifare, dovada de origine stabilită în conformitate cu articolul 47 din Regulamentul (CEE) nr. 2454/93 care, pe lângă elementele prevăzute la articolul menționat, conține următoarele date:

codul NC (cel puțin primele patru cifre);

numărul sau numerele de ordine ale contingentelor tarifare respective;

greutatea netă totală per categorie de coeficient, după cum se prevede la articolul 3 alineatul (2) din prezentul regulament;

(c)

în cazul unei țări ale cărei contingente tarifare intră sub incidența literelor (a) și (b) și sunt combinate, dovada de origine menționată la litera (a).

În cazul în care dovada de origine menționată la litera (b) este prezentată ca document justificativ pentru o singură declarație de punere în liberă circulație, aceasta poate conține mai multe numere de ordine. În toate celelalte cazuri, dovada de origine conține un singur număr de ordine.

Articolul 6

Regulamentul (CE) nr. 1150/2008 se abrogă.

Articolul 7

Prezentul regulament intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Se aplică începând cu 1 ianuarie 2010.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 15 decembrie 2009.

Pentru Comisie,

în numele Presedintelui,

Mariann FISCHER BOEL

Membru al Comisiei


(1)  JO L 299, 16.11.2007, p. 1.

(2)  JO L 46, 20.2.2003, p. 1.

(3)  JO L 143, 27.6.1995, p. 7.

(4)  JO L 253, 11.10.1993, p. 1.

(5)  JO L 309, 20.11.2008, p. 5.


ANEXĂ

CARNE DE OAIE ȘI DE CAPRĂ [în tone (t) echivalent greutate carcasă] CONTINGENTE TARIFARE COMUNITARE PENTRU 2010

Nr. grupului de țări

Coduri NC

Taxă „ad valorem”

%

Taxă specifică

EUR/100 kg

Număr de ordine conform principiului „primul venit, primul servit”

Origine

Volum anual în tone de echivalent greutate carcasă

Animale vii

(coeficient = 0,47)

Miel dezosat (1)

(coeficient = 1,67)

Carne de oaie dezosată (2)

(coeficient = 1,81)

Produse nedezosate și carcase

(coeficient = 1,00)

1

0204

zero

zero

09.2101

09.2102

09.2011

Argentina

23 000

09.2105

09.2106

09.2012

Australia

18 786

09.2109

09.2110

09.2013

Noua Zeelandă

227 854

09.2111

09.2112

09.2014

Uruguay

5 800

09.2115

09.2116

09.1922

Chile

6 400

09.2121

09.2122

09.0781

Norvegia

300

09.2125

09.2126

09.0693

Groenlanda

100

09.2129

09.2130

09.0690

Insulele Feroe

20

09.2131

09.2132

09.0227

Turcia

200

09.2171

09.2175

09.2015

Altele (3)

200

2

0204, 0210 99 21, 0210 99 29, 0210 99 60

zero

zero

09.2119

09.2120

09.0790

Islanda

1 850

3

0104 10 30

0104 10 80

0104 20 90

10 %

zero

09.2181

09.2019

Erga omnes  (4)

92


(1)  Și carne de ied.

(2)  Și carne de capră, alta decât cea de ied.

(3)  „Altele” înseamnă toate originile, cu excepția țărilor menționate în acest tabel.

(4)  Prin „Erga omnes” se înțelege toate originile, inclusiv țările menționate în prezentul tabel.


16.12.2009   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 330/76


DECIZIA 2009/955/PESC A CONSILIULUI

din 15 decembrie 2009

de modificare a Acțiunii comune 2005/797/PESC privind Misiunea de Poliție a Uniunii Europene pentru teritoriile palestiniene

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind Uniunea Europeană, în special articolul 28 și articolul 43 alineatul (2),

întrucât:

(1)

La 14 noiembrie 2005, Consiliul a adoptat Acțiunea comună 2005/797/PESC privind Misiunea de Poliție a Uniunii Europene pentru teritoriile palestiniene (1) (EUPOL COPPS) pentru o perioadă de trei ani. Faza operațională a EUPOL COPPS a început la 1 ianuarie 2006. Acțiunea comună 2005/797/PESC a fost prelungită prin Acțiunea comună 2008/958/PESC (2) până la 31 decembrie 2010.

(2)

Este necesar să se fixeze suma de referință financiară destinată acoperirii cheltuielilor aferente EUPOL COPPS pentru perioada 1 ianuarie 2010-31 decembrie 2010.

(3)

Este necesar să se specifice în ce condiții EUPOL COPPS poate să angajeze personal pe bază de contract.

(4)

EUPOL COPPS ar trebui să dispună de o celulă de proiecte care să identifice și să pună în aplicare proiectele.

(5)

Acțiunea comună 2005/797/PESC ar trebui să fie modificată în consecință,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

Acțiunea comună 2005/797/PESC se modifică după cum urmează:

1.

La articolul 2 se adaugă următoarea literă:

„d)

Misiunea dispune de o celulă de proiecte care identifică și pune în aplicare proiectele. Misiunea, unde este cazul, coordonează, facilitează și furnizează consultanță pentru proiectele puse în aplicare de state membre și de state terțe, sub responsabilitatea acestora, în domenii legate de misiune și în sprijinul obiectivelor acesteia.”;

2.

La articolul 8:

a)

alineatul (3) se înlocuiește cu următorul text:

„(3)   EUPOL COPPS recrutează resortisanți ai statelor membre, după cum este necesar, pe bază de contract, în cazul în care funcțiile necesare nu sunt asigurate de personal detașat de statele membre.”

b)

se introduce un nou alineat (4) după cum urmează:

„(4)   EUPOL COPPS recrutează de asemenea personal local, după cum este necesar.”,

iar alineatele următoare se renumerotează în mod corespunzător.

Articolul 2

Suma de referință financiară destinată acoperirii cheltuielilor aferente EUPOL COPPS în perioada 1 ianuarie 2010-31 decembrie 2010 este de 6 650 000 EUR.

Articolul 3

Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării.

Articolul 4

Prezenta decizie se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Adoptată la Bruxelles, 15 decembrie 2009.

Pentru Consiliu

Președintele

E. ERLANDSSON


(1)  JO L 300, 17.11.2005, p. 65.

(2)  JO L 338, 17.12.2008, p. 75.


16.12.2009   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 330/77


DECIZIA 2009/956/PESC A CONSILIULUI

din 15 decembrie 2009

de modificare a Acțiunii comune 2009/131/PESC de prelungire a mandatului Reprezentantului Special al Uniunii Europene pentru criza din Georgia

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind Uniunea Europeană, în special articolul 28, articolul 31 alineatul (2) și articolul 33,

întrucât:

(1)

La 25 septembrie 2008, Consiliul a adoptat Acțiunea comună 2008/760/PESC (1) de numire a dlui Pierre MOREL în calitate de Reprezentant Special al Uniunii Europene (RSUE) pentru criza din Georgia până la 28 februarie 2009.

(2)

La 16 februarie 2009, Consiliul a adoptat Acțiunea comună 2009/131/PESC (2) de prelungire a mandatului RSUE până la 31 august 2009, iar la 27 iulie 2009, Consiliul a adoptat Acțiunea comună 2009/571/PESC (3), care a prelungit în continuare mandatul RSUE până la 28 februarie 2010.

(3)

Ar trebui prevăzută o nouă valoare de referință financiară pentru acoperirea cheltuielilor aferente mandatului RSUE până la 28 februarie 2010.

(4)

RSUE își va executa mandatul în contextul unei situații susceptibile de a se deteriora și de a aduce atingere obiectivelor politicii externe și de securitate comună prevăzute la articolul 21 din tratat,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

Acțiunea comună 2009/131/PESC se modifică după cum urmează:

Articolul 5 alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text:

„(1)   Valoarea de referință financiară pentru acoperirea cheltuielilor aferente mandatului RSUE pentru perioada cuprinsă între 1 martie 2009 și 28 februarie 2010 este de 517 000 EUR.”

Articolul 2

Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării.

Articolul 3

Prezenta decizie se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Adoptată la Bruxelles, 15 decembrie 2009.

Pentru Consiliu

Președintele

E. ERLANDSSON


(1)  JO L 259, 27.9.2008, p. 16.

(2)  JO L 46, 17.2.2009, p. 47.

(3)  JO L 197, 29.7.2009, p. 109.


16.12.2009   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 330/78


DECIZIA EUPOL COPS/2/2009 A COMITETULUI POLITIC ȘI DE SECURITATE

din 15 decembrie 2009

privind numirea șefului Misiunii de Polițiea Uniunii Europene pentru teritoriile palestiniene

(2009/957/PESC)

COMITETUL POLITIC ȘI DE SECURITATE,

având în vedere Tratatul privind Uniunea Europeană, în special articolul 38 alineatul al treilea,

având în vedere Acțiunea comună 2005/797/PESC din 14 noiembrie 2005 privind Misiunea de Poliție a Uniunii Europene pentru teritoriile palestiniene (1) (EUPOL COPS), în special articolul 11 alineatul (1),

întrucât:

(1)

În temeiul articolului 11 alineatul (1) din Acțiunea comună 2005/797/PESC, Comitetul politic și de securitate este autorizat, în conformitate cu articolul 38 din tratat, să adopte deciziile corespunzătoare în scopul exercitării controlului politic și a conducerii strategice a Misiunii EUPOL COPPS, inclusiv, în special, decizia de numire a unui șef al misiunii.

(2)

Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate a propus numirea dlui Henrik MALMQUIST în calitate de șef al Misiunii EUPOL COPPS,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

Dl Henrik MALMQUIST este numit șef de misiune al Misiunii de Poliție a Uniunii Europene pentru teritoriile palestiniene (EUPOL COPPS) pentru perioada 1 ianuarie 2010 - 31 decembrie 2010.

Articolul 2

Prezenta decizie se notifică dlui Henrik MALMQUIST.

Prezenta decizie intră în vigoare la data notificării.

Adoptată la Bruxelles, 15 decembrie 2009.

Pentru Comitetul Politic și de Securitate

Președintele

O. SKOOG


(1)  JO L 300, 17.11.2005, p. 65.


16.12.2009   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 330/79


DECIZIA MPUE/1/2009 A COMITETULUI POLITIC ȘI DE SECURITATE

din 15 decembrie 2009

privind prelungirea mandatului șefului Misiunii de Poliție a Uniunii Europene (MPUE) în Bosnia și Herțegovina (BiH)

(2009/958/PESC)

COMITETUL POLITIC ȘI DE SECURITATE,

având în vedere Tratatul privind Uniunea Europeană, în special articolul 38 al treilea paragraf,

având în vedere Decizia 2009/906/PESC a Consiliului din 8 decembrie 2009 privind Misiunea de Poliție a Uniunii Europene (MPUE) în Bosnia și Herțegovina (BiH) (1), în special articolul 10 alineatul (1),

întrucât:

(1)

În temeiul articolului 10 alineatul (1) din Decizia 2009/906/PESC, Comitetul politic și de securitate (COPS) este autorizat, în conformitate cu articolul 38 din tratat, să adopte deciziile corespunzătoare în scopul exercitării controlului politic și a conducerii strategice a MPUE și în special decizia de numire a unui șef de misiune.

(2)

La 24 octombrie 2008, la propunerea Secretarului General/Înaltului Reprezentant (SG/ÎR), prin Decizia 2008/835/PESC (2), COPS l-a numit pe dl Stefan FELLER în calitate de șef de misiune al MPUE până la 31 decembrie 2009.

(3)

La 13 noiembrie 2009, SG/ÎR a propus COPS să prelungească mandatul dlui Stefan FELLER în calitate de șef de misiune cu încă un an, până la 31 decembrie 2010.

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

Mandatul dlui Stefan FELLER în calitate de șef de misiune al Misiunii de Poliție a Uniunii Europene în Bosnia și Herțegovina se prelungește până la 31 decembrie 2010.

Articolul 2

Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării.

Decizia se aplică până la 31 decembrie 2010.

Articolul 3

Prezenta decizie se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Adoptată la Bruxelles, 15 decembrie 2009.

Pentru Comitetul Politic și de Securitate

Președintele

O. SKOOG


(1)  JO L 322, 9.12.2009, p. 22.

(2)  JO L 298, 7.11.2008, p. 30.


ACTE A CĂROR PUBLICARE NU ESTE OBLIGATORIE

16.12.2009   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 330/80


DECIZIA COMISIEI

din 14 decembrie 2009

de modificare a Deciziei 2007/230/CE privind formularul referitor la legislația socială în domeniul transporturilor rutiere

[notificată cu numărul C(2009) 9895]

(Text cu relevanță pentru SEE)

(2009/959/UE)

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind Uniunea Europeană și Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Directiva 2006/22/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 15 martie 2006 privind condițiile minime pentru punerea în aplicare a Regulamentelor (CEE) nr. 3820/85 și (CEE) nr. 3821/85 ale Consiliului privind legislația socială referitoare la activitățile de transport rutier și de abrogare a Directivei 88/599/CEE a Consiliului (1), în special articolul 11 alineatul (3) și articolul 13,

întrucât:

(1)

Înregistrarea tahografului este sursa principală de informații în cadrul controalelor în trafic. Lipsa înregistrărilor se poate justifica numai în cazurile în care înregistrarea tahografului, inclusiv introducerea de date manual, nu a fost posibilă din motive obiective. În astfel de cazuri trebuie elaborat un certificat care să confirme respectivele motive.

(2)

Formularul de certificat furnizat în anexa la Decizia 2007/230/CE a Comisiei (2) s-a dovedit a fi insuficient pentru a acoperi toate cazurile în care este tehnic imposibil să se înregistreze activitatea conducătorului auto cu ajutorul aparaturii de înregistrare.

(3)

În scopul creșterii eficienței și eficacității controalelor de către statele membre cu privire la respectarea dispozițiilor Regulamentului (CE) nr. 561/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 15 martie 2006 privind armonizarea anumitor dispoziții ale legislației sociale în domeniul transporturilor rutiere, de modificare a Regulamentelor (CEE) nr. 3821/85 și (CE) nr. 2135/98 ale Consiliului și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 3820/85 al Consiliului (3), formularul trebuie modificat prin inserarea de elemente suplimentare față de acelea indicate la articolul 11 alineatul (3) din Directiva 2006/22/CE.

(4)

Formularul de certificat trebuie utilizat numai dacă, din motive tehnice obiective, prin înregistrarea tahografului nu se poate dovedi că s-au respectat dispozițiile Regulamentului (CE) nr. 561/2006.

(5)

Măsurile prevăzute de prezenta decizie sunt conforme cu avizul comitetului înființat prin articolul 18 alineatul (1) din Regulamentul (CEE) nr. 3821/85 al Consiliului din 20 decembrie 1985 privind aparatura de înregistrare în transportul rutier (4),

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

Anexa la Decizia 2007/230/CE se înlocuiește cu textul anexei la prezenta decizie.

Articolul 2

Prezenta decizie se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles, 14 decembrie 2009.

Pentru Comisie

Antonio TAJANI

Vicepreședinte


(1)  JO L 102, 11.4.2006, p. 35.

(2)  JO L 99, 14.4.2007, p. 14.

(3)  JO L 102, 11.4.2006, p. 1.

(4)  JO L 370, 31.12.1985, p. 8.


ANEXĂ

Image


16.12.2009   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 330/82


DECIZIA COMISIEI

din 14 decembrie 2009

de modificare a Deciziei 2004/407/CE în privința autorizării importurilor de gelatină fotografică către Republica Cehă

[notificată cu numărul C(2009) 9899]

(Numai textele în limbile cehă, engleză, franceză, germană și olandeză sunt autentice)

(2009/960/UE)

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1774/2002 al Parlamentului European și al Consiliului din 3 octombrie 2002 de stabilire a normelor sanitare privind subprodusele de origine animală care nu sunt destinate consumului uman (1), în special articolul 4 alineatul (4) și articolul 32 alineatul (1),

întrucât:

(1)

Regulamentul (CE) nr. 1774/2002 interzice importul și tranzitul în Uniune al subproduselor de origine animală și al produselor prelucrate, cu excepția cazului în care acestea sunt autorizate în conformitate cu regulamentul menționat anterior.

(2)

Decizia 2004/407/CE a Comisiei din 26 aprilie 2004 privind normele sanitare și de certificare în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1774/2002 al Parlamentului European și al Consiliului cu privire la importul gelatinei fotografice din anumite țări terțe (2) prevede că Belgia, Luxemburg, Țările de Jos și Regatul Unit trebuie să autorizeze importul unei anumite gelatine destinată exclusiv industriei fotografice (gelatină fotografică), în conformitate cu decizia menționată anterior.

(3)

Decizia 2004/407/CE prevede că importul de gelatină fotografică este autorizat numai din țările terțe enumerate în lista din anexa la decizia menționată anterior, și anume Japonia și Statele Unite ale Americii. În conformitate cu decizia menționată anterior, loturile importate trebuie să fie transportate către fabrica de destinație în condiții stricte de canalizare, cu scopul de a preveni riscurile potențiale pentru sănătatea publică și cea animală.

(4)

Republica Cehă a înaintat o cerere de autorizare a importurilor de gelatină fotografică din țările terțe respective către o unitate de pe teritoriul său. Republica Cehă a confirmat că vor fi aplicate condițiile stricte de canalizare care fac obiectul Deciziei 2004/407/CE pentru a preveni riscurile potențiale pentru sănătate.

(5)

În consecință și în așteptarea revizuirii cerințelor tehnice privind importul de subproduse de origine animală care fac obiectul Regulamentului (CE) nr. 1069/2009 al Parlamentului European și al Consiliului revizuit privind subprodusele de origine animală (3), ar trebui să i se permită Republicii Cehe să autorizeze importul de gelatină fotografică, cu condiția respectării condițiilor prevăzute în Decizia 2004/407/CE. Cu toate acestea, din motive geografice, importurile respective se pot efectua prin Germania.

(6)

Prin urmare, Decizia 2004/407/CE ar trebui modificată în consecință.

(7)

Măsurile prevăzute de prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

Decizia 2004/407/CE se modifică după cum urmează:

1.

Articolul 1 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 1

Derogare privind importul de gelatină fotografică

Prin derogare de la articolul 29 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1774/2002, Belgia, Republica Cehă, Luxemburg, Țările de Jos și Regatul Unit autorizează importul de gelatină produsă din materiale care conțin coloană vertebrală de bovine, clasificată drept material din categoria 1, în temeiul regulamentului menționat anterior, destinată exclusiv industriei fotografice («gelatină fotografică»), în conformitate cu prezenta decizie.”

2.

Articolul 9 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 9

Adresanți

Prezenta decizie se adresează Regatului Belgiei, Republicii Cehe, Marelui Ducat al Luxemburgului, Regatului Țărilor de Jos și Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord.”

3.

Anexele I și III se modifică în conformitate cu anexa la prezenta decizie.

Articolul 2

Prezenta decizie se aplică de la 1 ianuarie 2010.

Articolul 3

Prezenta decizie se adresează Regatului Belgiei, Republicii Cehe, Marelui Ducat al Luxemburgului, Regatului Țărilor de Jos și Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord.

Adoptată la Bruxelles, 14 decembrie 2009.

Pentru Comisie

Androulla VASSILIOU

Membru al Comisiei


(1)  JO L 273, 10.10.2002, p. 1.

(2)  JO L 151, 30.4.2004, p. 11.

(3)  JO L 300, 14.11.2009, p. 1.


ANEXĂ

Anexele I și III se modifică după cum urmează:

1.

Anexa I se înlocuiește cu următorul text:

„ANEXA I

Țări terțe și fabrici de proveniență, state membre de destinație, posturi de control la frontiera de primă intrare în Uniune și fabrici autorizate din industria fotografică

Țara terță de proveniență

Fabrici de proveniență

Statul membru de destinație

Post de control la frontiera de primă intrare în Uniune

Fabrici autorizate din industria fotografică

Japonia

Nitta Gelatin Inc.

2-22 Futamata

Yao-City, Osaka

581 – 0024 Japonia

Jellie Co. ltd.

7-1, Wakabayashi 2-Chome,

Wakabayashi-ku,

Sendai-city, Miyagi,

982 Japonia

NIPPI Inc. Gelatin Division

1 Yumizawa-Cho

Fujinomiya City Shizuoka

418 – 0073 Japonia

Țările de Jos

Rotterdam

FUJIFILM Europe B.V.,

Oudenstaart 1

5047 TK Tilburg,

Țările de Jos

Nitta Gelatin Inc.

2-22 Futamata

Yao-City, Osaka

581 – 0024, Japonia

Regatul Unit

Liverpool Felixstowe

Kodak Ltd Headstone Drive, Harrow, MIDDX

HA4 4TY,

Regatul Unit

Republica Cehă

Hamburg

FOMA BOHEMIA spol. s r.o.

Jana Krušinky 1604

501 04 Hradec Králove,

Republica Cehă

Statele Unite ale Americii

Eastman Gelatine Corporation,

227 Washington Street,

Peabody, MA, 01960 SUA

Gelita North America,

2445 Port Neal Industrial Road Sergeant Bluff, Iowa, 51054 SUA

Luxemburg

Anvers

Zaventem

Luxemburg

DuPont Teijin

Luxembourg SA

PO Box 1681

L-1016

Luxemburg

Regatul Unit

Liverpool

Felixstowe

Kodak Ltd

Headstone Drive,

Harrow, MIDDX HA4 4TY,

Regatul Unit

Eastman Gelatine Corporation, 227 Washington Street,

Peabody, MA, 01960 SUA

Republica Cehă

Hamburg

FOMA BOHEMIA spol. s r.o.

Jana Krušinky 1604

501 04 Hradec Králove,

Republica Cehă”

2.

Anexa III se înlocuiește după cum urmează:

„ANEXA III

MODEL PENTRU CERTIFICATELE DE SĂNĂTATE PENTRU IMPORTUL DIN ȚĂRILE TERȚE DE GELATINĂ TEHNICĂ DESTINATĂ UTILIZĂRII ÎN INDUSTRIA FOTOGRAFICĂ

Observații

(a)

Certificatele veterinare pentru importul de gelatină tehnică destinată utilizării în industria fotografică se eliberează de țara exportatoare, pe baza modelului inclus în prezenta anexă III. Certificatele includ declarațiile necesare din partea oricărei țări terțe și, dacă este cazul, acele garanții suplimentare necesare pentru țara terță exportatoare sau pentru o parte din țara terță exportatoare.

(b)

Originalul fiecărui certificat se compune dintr-o singură foaie, recto și verso, sau, în cazul în care sunt necesare mai multe informații, este prezentat astfel încât toate foile necesare să facă parte dintr-un document unitar și indivizibil.

(c)

Certificatul se întocmește în cel puțin una dintre limbile oficiale ale statului membru UE în care se efectuează inspecția la punctul de control la frontieră și ale statului membru UE de destinație. Cu toate acestea, statele membre pot autoriza folosirea altor limbi, dacă este cazul, împreună cu o traducere oficială.

(d)

În cazul în care la certificat se anexează pagini suplimentare din rațiuni legate de identificarea diverselor elemente ale transportului, aceste pagini sunt considerate, de asemenea, ca făcând parte din certificatul original, iar semnătura și ștampila medicului veterinar oficial responsabil pentru certificare trebuie aplicate pe fiecare pagină.

(e)

În cazul în care certificatul, inclusiv tabelele suplimentare prevăzute la litera (d), conține mai multe pagini, fiecare pagină este numerotată în partea de jos – (numărul paginii) din (numărul total de pagini) –, iar în partea de sus are înscris numărul de cod al certificatului, atribuit de autoritatea competentă.

(f)

Certificatul original se completează și se semnează de un medic veterinar oficial. Astfel, autoritățile competente ale țării exportatoare garantează respectarea principiilor de certificare echivalente cu cele stabilite în Directiva 96/93/CE a Consiliului.

(g)

Culoarea semnăturii este diferită de cea a textului. Această regulă se aplică de asemenea ștampilelor, cu excepția timbrului sec și a securizării prin filigran.

(h)

Certificatul original trebuie să însoțească transportul la punctul de control la frontieră al UE până ce acesta ajunge la fabrica de destinație din industria fotografică.

Image

Image


16.12.2009   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 330/88


DECIZIA COMISIEI

din 14 decembrie 2009

privind ajutorul financiar din partea Uniunii pentru anul 2010 pentru anumite laboratoare comunitare de referință din sectorul sănătății animale și al animalelor vii

[notificată cu numărul C(2009) 9965]

(Numai textele în limbile daneză, engleză, franceză, germană, spaniolă și suedeză sunt autentice)

(2009/961/UE)

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Decizia 2009/470/CE a Consiliului din 25 mai 2009 privind anumite cheltuieli în domeniul veterinar (1), în special articolul 31 alineatul (1),

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 882/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 29 aprilie 2004 privind controalele oficiale efectuate pentru a asigura verificarea conformității cu legislația privind hrana pentru animale și produsele alimentare și cu normele de sănătate animală și de bunăstare a animalelor (2), în special articolul 32 alineatul (7),

întrucât:

(1)

În temeiul articolului 31 alineatul (1) din Decizia 2009/470/CE, laboratoarele comunitare de referință din sectorul sănătății animale și al animalelor vii pot primi ajutor din partea Uniunii.

(2)

Regulamentul (CE) nr. 1754/2006 al Comisiei din 28 noiembrie 2006 de stabilire a normelor de acordare a asistenței financiare comunitare laboratoarelor comunitare de referință pentru hrana pentru animale, produse alimentare și sectorul sănătății animale (3) prevede că asistența financiară din partea Uniunii se acordă în cazul în care programele de lucru aprobate sunt puse în aplicare în mod eficient, iar beneficiarii comunică toate informațiile necesare în anumite termene limită.

(3)

În conformitate cu articolul 2 din Regulamentul (CE) nr. 1754/2006, colaborarea dintre Comisie și laboratoarele comunitare de referință se stabilește în cadrul unui acord de parteneriat bazat pe un program de lucru multianual.

(4)

Comisia a evaluat programele de lucru și estimările bugetare corespunzătoare înaintate de laboratoarele comunitare de referință pentru anul 2010.

(5)

În consecință, ar trebui să se acorde asistență financiară din partea Uniunii laboratoarelor comunitare de referință desemnate să îndeplinească funcțiile și obligațiile prevăzute în următoarele acte:

Directiva 92/35/CEE a Consiliului din 29 aprilie 1992 de stabilire a normelor de control și a măsurilor pentru combaterea pestei cabaline africane (4);

Directiva 92/66/CEE a Consiliului din 14 iulie 1992 de stabilire a măsurilor comunitare de combatere a maladiei de Newcastle (5);

Directiva 92/119/CEE a Consiliului din 17 decembrie 1992 de stabilire a măsurilor comunitare generale de combatere a unor boli la animale, precum și a măsurilor specifice împotriva bolii veziculoase a porcului (6);

Directiva 93/53/CEE a Consiliului din 24 iunie 1993 de stabilire a unor măsuri comunitare minime pentru controlul anumitor boli ale peștilor (7);

Directiva 95/70/CE a Consiliului din 22 decembrie 1995 privind introducerea unor măsuri comunitare minime de control al anumitor boli ale moluștelor bivalve (8);

Decizia 2000/258/CE a Consiliului din 20 martie 2000 privind desemnarea unui institut specific responsabil cu stabilirea criteriilor necesare pentru standardizarea testelor serologice de control al eficacității vaccinurilor antirabice (9);

Directiva 2000/75/CE a Consiliului din 20 noiembrie 2000 de stabilire a dispozițiilor specifice privind măsurile de combatere și de eradicare a febrei catarale ovine (10);

Directiva 2001/89/CE a Consiliului din 23 octombrie 2001 privind măsurile comunitare pentru controlul pestei porcine clasice (11);

Directiva 2002/60/CE a Consiliului din 27 iunie 2002 de stabilire a dispozițiilor specifice de combatere a pestei porcine africane și de modificare a Directivei 92/119/CEE în ceea ce privește boala Teschen și pesta porcină africană (12);

Directiva 2003/85/CE a Consiliului din 29 septembrie 2003 privind măsurile comunitare de combatere a febrei aftoase, de abrogare a Directivei 85/511/CEE și a Deciziilor 84/531/CEE și 91/665/CEE și de modificare a Directivei 92/46/CEE (13);

Decizia 96/463/CE a Consiliului din 23 iulie 1996 privind desemnarea organismului de referință însărcinat să contribuie la uniformizarea metodelor de testare și de evaluare a rezultatelor bovinelor reproducătoare de rasă pură (14);

Regulamentul (CE) nr. 882/2004 pentru bruceloză;

Directiva 2005/94/CE a Consiliului din 20 decembrie 2005 privind măsurile comunitare de combatere a influenței aviare și de abrogare a Directivei 92/40/CEE (15);

Directiva 2006/88/CE a Consiliului din 24 octombrie 2006 privind cerințele de sănătate animală pentru animale și produse de acvacultură și privind prevenirea și controlul anumitor boli la animalele de acvacultură (16);

Regulamentul (CE) nr. 180/2008 al Comisiei din 28 februarie 2008 cu privire la laboratorul comunitar de referință pentru boli ale ecvideelor altele decât pesta cabalină africană și de modificare a anexei VII la Regulamentul (CE) nr. 882/2004 al Parlamentului European și al Consiliului (17);

Regulamentul (CE) nr. 737/2008 al Comisiei din 28 iulie 2008 de desemnare a laboratoarelor comunitare de referință pentru boli ale crustaceelor, rabie și tuberculoză bovină, de stabilire a responsabilităților suplimentare și a sarcinilor atribuite laboratoarelor comunitare de referință în privința rabiei și a tuberculozei bovine și de modificare a anexei VII la Regulamentul (CE) nr. 882/2004 al Parlamentului European și al Consiliului (18).

(6)

Asistența financiară pentru funcționarea și organizarea de seminarii de către laboratoarele comunitare de referință ar trebui să fie, de asemenea, în conformitate cu normele de eligibilitate stabilite în Regulamentul (CE) nr. 1754/2006.

(7)

Regulamentul (CE) nr. 1754/2006 stabilește norme de eligibilitate pentru seminariile organizate de laboratoarele comunitare de referință. De asemenea, regulamentul limitează asistența financiară la un număr maxim de 32 de participanți pe seminar. În conformitate cu articolul 13 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1754/2006, este oportună prevederea unor derogări de la această limită în cazul în care unele laboratoare comunitare de referință trebuie să reunească mai mult de 32 de participanți în scopul valorizării maxime a seminariilor sale. Derogările pot fi obținute în cazul în care un laborator comunitar de referință ia inițiativa și își asumă responsabilitatea privind organizarea unui seminar împreună cu alt laborator comunitar de referință.

(8)

În conformitate cu articolul 3 alineatul (2) litera (a) și articolul 13 din Regulamentul (CE) nr. 1290/2005 al Consiliului din 21 iunie 2005 privind finanțarea politicii agricole comune (19), programele de eradicare și control al bolilor animalelor (măsuri veterinare) se finanțează din Fondul european de garantare agricolă (FEGA). În plus, articolul 13 al doilea paragraf din regulamentul menționat prevede că, în cazuri excepționale justificate în mod corespunzător, pentru măsuri și programe reglementate de Decizia 2009/470/CE privind anumite cheltuieli în domeniul veterinar, cheltuielile referitoare la costurile administrative și de personal suportate de statele membre și de beneficiarii de ajutor din partea FEGA se finanțează din acest fond. În scopul controlului financiar, se aplică articolele 9, 36 și 37 din Regulamentul (CE) nr. 1290/2005.

(9)

Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

Pentru pesta cabalină africană se acordă asistență financiară din partea Uniunii către Laboratorio Central de Sanidad Animal de Algete, Algete (Madrid), Spania, în scopul îndeplinirii funcțiilor și a obligațiilor prevăzute în anexa III la Directiva 92/35/CEE.

Asistența financiară din partea Uniunii este fixată la 100 % din cheltuielile eligibile, astfel cum sunt definite în Regulamentul (CE) nr. 1754/2006; cheltuielile se efectuează de către laboratorul menționat pentru programul de lucru și se ridică la maximum 150 000 EUR pentru perioada 1 ianuarie-31 decembrie 2010, din care maximum 50 000 EUR se alocă organizării unui seminar tehnic privind pesta cabalină africană.

Astfel cum se menționează la articolul 13 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1754/2006, laboratorul prevăzut la primul paragraf are dreptul de a solicita ajutor financiar pentru participarea a maximum 50 de participanți la seminarul său prevăzut la prezentul articol al doilea paragraf, deoarece acesta va organiza un seminar comun.

Articolul 2

Pentru boala de Newcastle se acordă ajutor financiar din partea Uniunii către Veterinary Laboratories Agency (VLA), New Haw, Weybridge, Regatul Unit, în scopul îndeplinirii funcțiilor și a obligațiilor prevăzute în anexa V la Directiva 92/66/CEE.

Asistența financiară din partea Uniunii este fixată la 100 % din cheltuielile eligibile, astfel cum sunt definite în Regulamentul (CE) nr. 1754/2006; cheltuielile se efectuează de către laboratorul menționat pentru programul de lucru și se ridică la maximum 88 000 EUR pentru perioada 1 ianuarie-31 decembrie 2010.

Articolul 3

Pentru boala veziculoasă a porcului se acordă ajutor financiar din partea Uniunii către AFRC Institute for Animal Health, Pirbright Laboratory, Pirbright, Regatul Unit, în scopul îndeplinirii funcțiilor și a obligațiilor prevăzute în anexa III la Directiva 92/119/CEE.

Asistența financiară din partea Uniunii este fixată la 100 % din cheltuielile eligibile, astfel cum sunt definite în Regulamentul (CE) nr. 1754/2006; cheltuielile se efectuează de către laboratorul menționat pentru programul de lucru și se ridică la maximum 120 000 EUR pentru perioada 1 ianuarie-31 decembrie 2010.

Articolul 4

Pentru bolile peștilor se acordă ajutor financiar din partea Uniunii către Technical University of Denmark, National Veterinary Institute, Department of Poultry, Fish and Fur Animals, Århus, Danemarca, în scopul îndeplinirii funcțiilor și a obligațiilor prevăzute în anexa VI la Directiva 2006/88/CE.

Asistența financiară din partea Uniunii este fixată la 100 % din cheltuielile eligibile, astfel cum sunt definite în Regulamentul (CE) nr. 1754/2006; cheltuielile se efectuează de către laboratorul menționat pentru programul de lucru și se ridică la maximum 255 000 EUR pentru perioada 1 ianuarie-31 decembrie 2010.

Articolul 5

Pentru bolile moluștelor bivalve, se acordă ajutor financiar din partea Uniunii către IFREMER, La Tremblade, Franța, în scopul îndeplinirii funcțiilor și a obligațiilor prevăzute în anexa VI la Directiva 2006/88/CE.

Asistența financiară din partea Uniunii este fixată la 100 % din cheltuielile eligibile, astfel cum sunt definite în Regulamentul (CE) nr. 1754/2006; cheltuielile se efectuează de către institutul menționat pentru programul de lucru și se ridică la maximum 105 000 EUR pentru perioada 1 ianuarie-31 decembrie 2010.

Articolul 6

Pentru serologia rabică, se acordă ajutor financiar din partea Uniunii către AFSSA, Laboratoire d’études sur la rage et la pathologie des animaux sauvages, Nancy, Franța, în scopul îndeplinirii funcțiilor și a obligațiilor prevăzute în anexa II la Decizia 2000/258/CE.

Asistența financiară din partea Uniunii este fixată la 100 % din cheltuielile eligibile, astfel cum sunt definite în Regulamentul (CE) nr. 1754/2006; cheltuielile se efectuează de către laboratorul menționat pentru programul de lucru și se ridică la maximum 140 000 EUR pentru perioada 1 ianuarie-31 decembrie 2010.

Articolul 7

Pentru febra catarală ovină, se acordă asistență financiară din partea Uniunii către AFRC Institute for Animal Health, Pirbright Laboratory, Pirbright, Regatul Unit, în scopul îndeplinirii funcțiilor și a obligațiilor prevăzute la punctul B anexa II la Directiva 2000/75/CE.

Asistența financiară din partea Uniunii este fixată la 100 % din cheltuielile eligibile, astfel cum sunt definite în Regulamentul (CE) nr. 1754/2006; cheltuielile se efectuează de către laboratorul menționat pentru programul de lucru și se ridică la maximum 280 000 EUR pentru perioada 1 ianuarie-31 decembrie 2010.

Articolul 8

Pentru pesta porcină clasică, se acordă ajutor financiar din partea Uniunii către Institut für Virologie der Tierärztlichen Hochschule Hannover, Hanovra, Germania, în scopul îndeplinirii funcțiilor și a obligațiilor prevăzute în anexa IV la Directiva 2001/89/CE.

Asistența financiară din partea Uniunii este fixată la 100 % din cheltuielile eligibile, astfel cum sunt definite în Regulamentul (CE) nr. 1754/2006; cheltuielile se efectuează de către institutul menționat pentru programul de lucru și se ridică la maximum 385 000 EUR pentru perioada 1 ianuarie-31 decembrie 2010, din care maximum 25 000 EUR se alocă organizării unui seminar tehnic privind pesta porcină clasică.

Articolul 9

Pentru pesta porcină africană, se acordă ajutor financiar din partea Uniunii către Centro de Investigación en Sanidad Animal, Valdeolmos, Madrid, Spania, în scopul îndeplinirii funcțiilor și a obligațiilor prevăzute în anexa V la Directiva 2002/60/CE.

Asistența financiară din partea Uniunii este fixată la 100 % din cheltuielile eligibile, astfel cum sunt definite în Regulamentul (CE) nr. 1754/2006; cheltuielile se efectuează de către centrul de cercetare menționat pentru programul de lucru și se ridică la maximum 140 000 EUR pentru perioada 1 ianuarie-31 decembrie 2010.

Articolul 10

Pentru febra aftoasă se acordă asistență financiară din partea Uniunii către Institute for Animal Health, Pirbright Laboratory, din cadrul Biotechnology and Biological Sciences Research Council (BBSRC), Pirbright, Regatul Unit, în scopul îndeplinirii funcțiilor și a obligațiilor prevăzute în anexa XVI la Directiva 2003/85/CE.

Asistența financiară din partea Uniunii este fixată la 100 % din cheltuielile eligibile, astfel cum sunt definite în Regulamentul (CE) nr. 1754/2006; cheltuielile se efectuează de către laboratorul menționat pentru programul de lucru și se ridică la maximum 350 000 EUR pentru perioada 1 ianuarie-31 decembrie 2010.

Articolul 11

Pentru colaborarea la uniformizarea metodelor de testare și evaluarea rezultatelor în ceea ce privește bovinele reproducătoare de rasă pură, se acordă ajutor financiar din partea Uniunii către INTERBULL Centre, Department of Animal Breeding and Genetics, Swedish University of Agricultural Sciences, Uppsala, Suedia, în scopul îndeplinirii funcțiilor și a obligațiilor prevăzute în anexa II la Decizia 96/463/CE.

Asistența financiară din partea Uniunii este fixată la 100 % din cheltuielile eligibile, astfel cum sunt definite în Regulamentul (CE) nr. 1754/2006; cheltuielile se efectuează de către centrul menționat pentru programul de lucru și se ridică la maximum 150 000 EUR pentru perioada 1 ianuarie-31 decembrie 2010.

Articolul 12

Pentru bruceloză, se acordă ajutor financiar din partea Uniunii către AFSSA, Laboratoire d’études et de recherches en pathologie animale et zoonoses, Maisons-Alfort, Franța, în scopul îndeplinirii funcțiilor și a obligațiilor prevăzute la articolul 32 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 882/2004.

Asistența financiară din partea Uniunii este fixată la 100 % din cheltuielile eligibile, astfel cum sunt definite în Regulamentul (CE) nr. 1754/2006; cheltuielile se efectuează de către laboratorul menționat pentru programul de lucru și se ridică la maximum 240 000 EUR pentru perioada 1 ianuarie-31 decembrie 2010.

Articolul 13

Pentru gripa aviară se acordă ajutor financiar din partea Uniunii către Veterinary Laboratories Agency (VLA), New Haw, Weybridge, Regatul Unit, în scopul îndeplinirii funcțiilor și a obligațiilor prevăzute în anexa VII la Directiva 2005/94/CE.

Asistența financiară din partea Uniunii este fixată la 100 % din cheltuielile eligibile, astfel cum sunt definite în Regulamentul (CE) nr. 1754/2006; cheltuielile se efectuează de către laboratorul menționat pentru programul de lucru și se ridică la maximum 380 000 EUR pentru perioada 1 ianuarie-31 decembrie 2010.

Articolul 14

Pentru bolile crustaceelor, se acordă ajutor financiar din partea Uniunii către Centre for Environment, Fisheries & Aquaculture Science (Cefas), Weymouth Laboratory, Regatul Unit, în scopul îndeplinirii funcțiilor și a obligațiilor stabilite în partea I din anexa VI la Directiva 2006/88/CE.

Asistența financiară din partea Uniunii este fixată la 100 % din cheltuielile eligibile, astfel cum sunt definite în Regulamentul (CE) nr. 1754/2006; cheltuielile se efectuează de către laboratorul menționat pentru programul de lucru și se ridică la maximum 140 000 EUR pentru perioada 1 ianuarie-31 decembrie 2010, din care maximum 30 000 EUR se alocă organizării unui seminar tehnic privind bolile crustaceelor.

Articolul 15

Pentru boli ale ecvideelor altele decât pesta cabalină africană, se acordă ajutor financiar din partea Uniunii către AFSSA, Laboratoire d’études et de recherches en pathologie animale et zoonoses/Laboratoire d’études et de recherche en pathologie equine, Franța, în scopul îndeplinirii funcțiilor și a obligațiilor stabilite în anexa la Regulamentul (CE) nr. 180/2008.

Asistența financiară din partea Uniunii este fixată la 100 % din cheltuielile eligibile, astfel cum sunt definite în Regulamentul (CE) nr. 1754/2006; cheltuielile se efectuează de către laboratorul menționat pentru programul de lucru și se ridică la maximum 530 000 EUR pentru perioada 1 ianuarie-31 decembrie 2010, din care maximum 30 000 EUR se alocă organizării unui seminar tehnic privind bolile ecvideelor.

Articolul 16

Pentru rabie se acordă ajutor financiar din partea Uniunii către AFSSA, Laboratoire d’études sur la rage et la pathologie des animaux sauvages, Nancy, Franța, în scopul îndeplinirii funcțiilor și a obligațiilor prevăzute în anexa I la Regulamentul (CE) nr. 737/2008.

Asistența financiară din partea Uniunii este fixată la 100 % din cheltuielile eligibile, astfel cum sunt definite în Regulamentul (CE) nr. 1754/2006; cheltuielile se efectuează de către laboratorul menționat pentru programul de lucru și se ridică la maximum 275 000 EUR pentru perioada 1 ianuarie-31 decembrie 2010, din care maximum 25 000 EUR se alocă organizării unui seminar tehnic privind rabia.

Articolul 17

Pentru tuberculoză se acordă ajutor financiar din partea Uniunii către Laboratorio de Vigilancia Veterinaria (VISAVET), din cadrul Facultad de Veterinaria, Universidad Complutense de Madrid, Madrid, Spania, în scopul îndeplinirii funcțiilor și a obligațiilor prevăzute în anexa II la Regulamentul (CE) nr. 737/2008.

Asistența financiară din partea Uniunii este fixată la 100 % din cheltuielile eligibile, astfel cum sunt definite în Regulamentul (CE) nr. 1754/2006; cheltuielile se efectuează de către laboratorul menționat pentru programul de lucru și se ridică la maximum 150 000 EUR pentru perioada 1 ianuarie-31 decembrie 2010.

Articolul 18

Prezenta decizie se adresează următorilor destinatari:

pentru pesta cabalină africană: Laboratorio Central de Sanidad Animal, Ministerio de Agricultura, Pesca y Alimentación, Ctra. De Algete km. 8, Valdeolmos, 28110, Algete (Madrid), Spania;

pentru boala de Newcastle: Veterinary Laboratories Agency, Weybridge, New Haw, Addelstone Surrey KT15 3NB, Regatul Unit;

pentru boala veziculoasă a porcului: AFRC Institute for Animal Health, Pirbright Laboratory, Pirbright, Woking, Surrey GU24 ONF, Regatul Unit;

pentru bolile peștilor: the Technical University of Denmark, National Veterinary Institute, Department of Poultry, Fish and Fur Animals, Hangøvej 2, 8200 Århus Danemarca;

pentru bolile moluștelor bivalve: IFREMER, B.P. 133, 17390 La Tremblade, Franța;

pentru serologia rabică: AFSSA, Laboratoire d’études sur la rage et la pathologie des animaux sauvages, site de Nancy, Domaine de Pixérécourt, BP 9, 54220 Malzéville, Franța;

pentru boala limbii albastre: AFRC Institute for Animal Health, Pirbright Laboratory, Pirbright, Woking, Surrey GU24 ONF, Regatul Unit;

pentru pesta porcină clasică: Institut für Virologie der Tierärztlichen Hochschule, Bischofsholer Damm 15, 3000 Hanovra, Germania;

pentru pesta porcină africană: Centro de Investigación en Sanidad Animal, Ctra. De Algete a El Casar, Valdeolmos 28130, Madrid, Spania;

pentru febra aftoasă: AFRC Institute for Animal Health, Pirbright Laboratory, Pirbright, Woking, Surrey GU24 ONF, Regatul Unit;

INTERBULL Centre, Department of Animal Breeding and Genetics SLU, Swedish University of Agricultural Sciences, Box: 7023, 750 07 Uppsala, Suedia;

pentru bruceloză: AFSSA, Laboratoire d’études et de recherches en pathologie animale et zoonoses, 23 avenue du Général de Gaulle, 94706 Maisons-Alfort, Cedex Franța;

pentru gripa aviară: Veterinary Laboratories Agency, Weybridge, New Haw, Addelstone Surrey KT15 3NB, Regatul Unit;

pentru bolile crustaceelor: Centre for Environment, Fisheries & Aquaculture Science (Cefas), Weymouth Laboratory, The Nothe, Barrack Road, Weymouth, Dorset DT4 8UB, Regatul Unit;

pentru bolile ecvideelor: AFSSA, Laboratoire d’études et de recherches en pathologie animale et zoonoses, 23 avenue du Général de Gaulle, 94706 Maisons-Alfort, Cedex, Franța;

pentru rabie: AFSSA, Laboratoire d’études sur la rage et la pathologie des animaux sauvages, site de Nancy, Domaine de Pixérécourt, BP 9, 54220 Malzéville, Franța;

pentru tuberculoză: VISAVET – Laboratorio de vigilancia veterinaria, Facultad de Veterinaria, Universidad Complutense de Madrid, Avda. Puerta de Hierro, s/n. Ciudad Universitaria, 28040 Madrid, Spania.

Adoptată la Bruxelles, 14 decembrie 2009.

Pentru Comisie

Androulla VASSILIOU

Membru al Comisiei


(1)  JO L 155, 18.6.2009, p. 30.

(2)  JO L 165, 30.4.2004, p. 1.

(3)  JO L 331, 29.11.2006, p. 8.

(4)  JO L 157, 10.6.1992, p. 19.

(5)  JO L 260, 5.9.1992, p. 1.

(6)  JO L 62, 15.3.1993, p. 69.

(7)  JO L 175, 19.7.1993, p. 23.

(8)  JO L 332, 30.12.1995, p. 33.

(9)  JO L 79, 30.3.2000, p. 40.

(10)  JO L 327, 22.12.2000, p. 74.

(11)  JO L 316, 1.12.2001, p. 5.

(12)  JO L 192, 20.7.2002, p. 27.

(13)  JO L 306, 22.11.2003, p. 1.

(14)  JO L 192, 2.8.1996, p. 19.

(15)  JO L 10, 14.1.2006, p. 16.

(16)  JO L 328, 24.11.2006, p. 14.

(17)  JO L 56, 29.2.2008, p. 4.

(18)  JO L 201, 30.7.2008, p. 29.

(19)  JO L 209, 11.8.2005, p. 1.


16.12.2009   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 330/93


DECIZIA COMISIEI

din 15 decembrie 2009

de modificare a apendicelui la anexa VI la Actul de aderare a Bulgariei și a României în ceea ce privește anumite unități de prelucrare a laptelui din Bulgaria

[notificată cu numărul C(2009) 9976]

(Text cu relevanță pentru SEE)

(2009/962/UE)

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Actul de aderare a Bulgariei și a României, în special anexa VI capitolul 4 secțiunea B litera (f) primul paragraf,

întrucât:

(1)

Prin Actul de aderare a Bulgariei și a României, Bulgariei i-au fost acordate perioade de tranziție pentru a li se permite anumitor unități de prelucrare a laptelui să se conformeze cerințelor Regulamentului (CE) nr. 853/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 29 aprilie 2004 de stabilire a unor norme specifice de igienă care se aplică alimentelor de origine animală (1).

(2)

Bulgaria a oferit garanții conform cărora 21 de unități de prelucrare a laptelui au încheiat procesul de modernizare și în prezent respectă pe deplin cerințele legislației Uniunii Europene. Dintre aceste unități, 13 pot primi și prelucra fără separare lapte brut care respectă și lapte brut care nu respectă cerințele respective. Una dintre cele 13 unități figura deja pe lista din capitolul I al apendicelui la anexa VI. Restul de 12 unități ar trebui, prin urmare, să fie adăugate pe lista din capitolul I al apendicelui la anexa VI.

(3)

Prin urmare, apendicele la anexa VI la Actul de aderare a Bulgariei și a României ar trebui modificat în consecință.

(4)

Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

Apendicele la anexa VI la Actul de aderare a Bulgariei și a României se modifică în conformitate cu anexa la prezenta decizie.

Articolul 2

Prezenta decizie se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles, 15 decembrie 2009.

Pentru Comisie

Androulla VASSILIOU

Membru al Comisiei


(1)  JO L 139, 30.4.2004, p. 55.


ANEXĂ

În capitolul I din apendicele la anexa VI la Actul de aderare a Bulgariei și a României se adaugă următoarele mențiuni:

Nr.

Nr. veterinar

Denumirea unității

Orașul/Strada sau Satul/Regiunea

„65.

BG 2412037

«Stelimeks» EOOD

s. Asen

66.

0912015

«Agroprodukt» OOD

s. Padina

obsht. Ardino

67.

0912016

OOD «Persenski»

s. Zhaltusha

obsht. Ardino

68.

1012014

ET «Georgi Gushterov DR»

s. Yahinovo

69.

1012018

«Evro miyt end milk» EOOD

gr. Kocherinovo

obsht. Kocherinovo

70.

1112017

ET «Rima-Rumen Borisov»

s. Vrabevo

71.

1312023

«Inter-D» OOD

s. Kozarsko

72.

1612049

«Alpina-Milk» EOOD

s. Zhelyazno

73.

1612064

OOD «Ikay»

s. Zhitnitsa

obsht. Kaloyanovo

74.

2112008

MK «Rodopa milk»

s. Smilyan

obsht. Smolyan

75.

2412039

«Penchev» EOOD

gr. Chirpan

ul. «Septemvriytsi» 58

76.

2512021

«Keya-Komers-03» EOOD

s. Svetlen”


16.12.2009   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 330/95


ORIENTAREA BĂNCII CENTRALE EUROPENE

din 10 decembrie 2009

de modificare a Orientării BCE/2008/18 privind modificările temporare ale normelor de eligibilitate a garanțiilor

(BCE/2009/24)

(2009/963/UE)

CONSILIUL GUVERNATORILOR BĂNCII CENTRALE EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 127 alineatul (2) prima liniuță,

având în vedere Statutul Sistemului European al Băncilor Centrale și al Băncii Centrale Europene, în special articolele 12.1 și 14.3, coroborate cu articolul 3.1 prima liniuță, articolul 18.2 și articolul 20 primul paragraf,

întrucât:

(1)

Consiliul guvernatorilor Băncii Centrale Europene (BCE) a decis să prelungească extinderea anumitor criterii de eligibilitate pentru garanții prevăzută de Orientarea BCE/2008/18 din 21 noiembrie 2008 privind modificările temporare ale normelor de eligibilitate a garanțiilor (1).

(2)

Prin urmare, este necesară modificarea Orientării BCE/2008/18 în consecință,

ADOPTĂ PREZENTA ORIENTARE:

Articolul 1

Orientarea BCE/2008/18 se modifică după cum urmează:

La articolul 10, alineatul (2) se înlocuiește cu următorul text:

„Prezenta orientare se aplică de la 1 decembrie 2008 până la 31 decembrie 2010 sau până la data scadenței ultimei operațiuni de refinanțare pe douăsprezece luni lansate până la 31 decembrie 2010, dacă ultima dată este ulterioară celei dintâi.”

Articolul 2

Intrarea în vigoare

(1)   Prezenta orientare intră în vigoare în a doua zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

(2)   Se aplică începând cu 1 ianuarie 2010.

Articolul 3

Destinatari și măsuri de implementare

(1)   Prezenta orientare se adresează băncilor centrale naționale (BCN) ale statelor membre participante.

(2)   BCN notifică BCE cu privire la măsurile prin care acestea intenționează să se conformeze prezentei orientări.

Adoptată la Frankfurt pe Main, 10 decembrie 2009.

În numele Consiliului guvernatorilor BCE

Președintele BCE

Jean-Claude TRICHET


(1)  JO L 314, 25.11.2008, p. 14.