ISSN 1830-3625

doi:10.3000/18303625.L_2009.206.ron

Jurnalul Oficial

al Uniunii Europene

L 206

European flag  

Ediţia în limba română

Legislaţie

Anul 52
8 august 2009


Cuprins

 

I   Acte adoptate în temeiul Tratatelor CE/Euratom a căror publicare este obligatorie

Pagina

 

 

REGULAMENTE

 

*

Regulamentul (CE) nr. 723/2009 al Consiliului din 25 iunie 2009 privind cadrul juridic comunitar aplicabil unui consorțiu pentru o infrastructură europeană de cercetare (ERIC)

1

 

 

Regulamentul (CE) nr. 724/2009 al Comisiei din 7 august 2009 de stabilire a valorilor forfetare de import pentru fixarea prețului de intrare pentru anumite fructe și legume

9

 

*

Regulamentul (CE) nr. 725/2009 al Comisiei din 7 august 2009 de înregistrare a unei denumiri în Registrul denumirilor de origine protejate și al indicațiilor geografice protejate [Pan de Cruz de Ciudad Real (IGP)]

11

 

 

II   Acte adoptate în temeiul Tratatelor CE/Euratom a căror publicare nu este obligatorie

 

 

DECIZII

 

 

Comisie

 

 

2009/603/CE

 

*

Decizia Comisiei din 5 august 2009 de instituire a cerințelor pentru înregistrarea producătorilor de baterii și acumulatori în conformitate cu Directiva 2006/66/CE a Parlamentului European și a Consiliului [notificată cu numărul C(2009) 6054]  ( 1 )

13

 

 

2009/604/CE

 

*

Decizia Comisiei din 7 august 2009 privind contribuția financiară comunitară, pentru anul 2009, la realizarea unui proiect-pilot cu o durată de doi ani în domeniul calității aerului în școli

16

 

 

III   Acte adoptate în temeiul Tratatului UE

 

 

ACTE ADOPTATE ÎN TEMEIUL TITLULUI V DIN TRATATUL UE

 

*

Acțiunea comună 2009/605/PESC a Consiliului din 7 august 2009 de modificare a Acțiunii comune 2009/137/PESC de prelungire a mandatului Reprezentantului Special al Uniunii Europene în Kosovo

20

 


 

(1)   Text cu relevanță pentru SEE

RO

Actele ale căror titluri sunt tipărite cu caractere drepte sunt acte de gestionare curentă adoptate în cadrul politicii agricole şi care au, în general, o perioadă de valabilitate limitată.

Titlurile celorlalte acte sunt tipărite cu caractere aldine şi sunt precedate de un asterisc.


I Acte adoptate în temeiul Tratatelor CE/Euratom a căror publicare este obligatorie

REGULAMENTE

8.8.2009   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 206/1


REGULAMENTUL (CE) NR. 723/2009 AL CONSILIULUI

din 25 iunie 2009

privind cadrul juridic comunitar aplicabil unui consorțiu pentru o infrastructură europeană de cercetare (ERIC)

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene, în special articolul 171 și articolul 172 primul paragraf,

având în vedere propunerea Comisiei,

având în vedere avizul Parlamentului European (1),

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social European (2),

având în vedere avizul Comitetului Regiunilor (3),

întrucât:

(1)

În temeiul articolului 171 din tratat, Comunitatea poate constitui întreprinderi comune sau orice altă structură necesară bunei desfășurări a programelor comunitare de cercetare, dezvoltare tehnologică și demonstrative.

(2)

Sprijinirea și dezvoltarea unor infrastructuri de cercetare în Europa a reprezentat un obiectiv permanent al Comunității, menționat ultima dată în Decizia nr. 1982/2006/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 18 decembrie 2006 privind al șaptelea program-cadru al Comunității Europene pentru activități de cercetare, de dezvoltare tehnologică și demonstrative (2007-2013) (4) și, în special, în Decizia 2006/974/CE a Consiliului din 19 decembrie 2006 privind programul specific „Capacități” (5).

(3)

În vreme ce sprijinul tradițional pentru utilizarea și dezvoltarea infrastructurilor europene de cercetare se prezenta sub formă de granturi în favoarea infrastructurilor de cercetare din statele membre, în ultimii ani s-a făcut simțită nevoia unor eforturi suplimentare în direcția stimulării dezvoltării unor noi structuri prin crearea unui cadru legal adecvat care să faciliteze înființarea și operarea lor la nivel comunitar.

(4)

Această necesitate a fost exprimată în numeroase ocazii atât la nivel politic de către statele membre și instituțiile comunitare și de către diverși reprezentanți ai comunității științifice europene din cadrul unor întreprinderi, centre de cercetare și universități și, în special, al Forumului strategic european pentru infrastructuri de cercetare (ESFRI).

(5)

În vreme ce rolul esențial al infrastructurilor de cercetare de nivel științific mondial în atingerea obiectivelor Comunității în materie de cercetare și dezvoltare, prevăzut în articolul 163 din tratat, este recunoscut deja de mult timp prin programele-cadru de cercetare și dezvoltare ale Comunității, normele de înființare, finanțare și operare ale acestor structuri au încă un caracter fragmentar și regional. Luând în considerare faptul că infrastructurile europene de cercetare se află în competiție cu cele ale partenerilor globali ai Comunității care investesc și vor continua să investească puternic în infrastructuri moderne de cercetare de mari dimensiuni și că aceste infrastructuri sunt din ce în ce mai complexe și costisitoare, depășind adesea capacitatea unui stat membru și chiar a unui continent, este în prezent necesar să se exploateze și să se dezvolte întregul potențial al articolului 171 din tratat prin crearea unui cadru care să prevadă la nivel comunitar procedurile și condițiile de înființare și operare a infrastructurilor europene de cercetare, necesare pentru execuția eficientă a programelor de cercetare și dezvoltare ale Comunității. Acest nou cadru legal ar urma să completeze alte forme juridice existente în dreptul național, internațional sau comunitar.

(6)

Spre deosebire de inițiativele tehnologice comune (Joint Technology Initiatives – JTI) care se constituie ca întreprinderi comune la care Comunitatea este membru și la care contribuie financiar, înființarea unui consorțiu pentru o infrastructură europeană de cercetare (European Research Infrastructure Consortium, denumit în continuare „ERIC”) nu trebuie concepută ca un organism comunitar în sensul articolului 185 din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 1605/2002 al Consiliului din 25 iunie 2002 privind Regulamentul financiar aplicabil bugetului general al Comunităților Europene (6) (Regulamentul financiar), ci drept o entitate juridică la care Comunitatea nu este în mod necesar membru și la care nu contribuie financiar în sensul articolului 108 alineatul (2) litera (f) din Regulamentul financiar.

(7)

Dată fiind cooperarea strânsă dintre statele membre și Comunitate la programarea și punerea în aplicare a activităților lor de cercetare de o manieră complementară, după cum se prevede la articolele 164 și 165 din tratat, rămâne la latitudinea statelor membre interesate, individual sau împreună cu alte entități care întrunesc condițiile de participare, să își definească necesitățile de înființare a unor infrastructuri de cercetare în acest format juridic, în funcție de activitățile lor de cercetare și dezvoltare tehnologică și de cerințele Comunității. Din aceleași motive, calitatea de membru al unui ERIC trebuie să fie deschisă statelor membre interesate, cu posibilitatea participării unor state asociate la programul-cadru de cercetare și dezvoltare tehnologică (denumite în continuare „state asociate”) și a unor țări terțe care întrunesc condițiile de participare, precum și a organizațiilor interguvernamentale specializate. În plus față de apartenența deplină ca membru, statele membre ar trebui să poată deveni observatori ai unui ERIC privind condițiile specificate în statutul acestuia.

(8)

ERIC înființat în temeiul prezentului regulament ar trebui să aibă ca obiect de activitate principal înființarea și operarea unei infrastructuri de cercetare pe o bază necomercială și ar trebui să consacre majoritatea resurselor sale acestui obiectiv principal. În scopul promovării transferului de inovație, cunoștințe și tehnologic, ERIC ar trebui autorizat să desfășoare un număr limitat de activități economice cu condiția ca acestea să fie strâns legate de obiectul său principal de activitate și ca acestea să nu îi afecteze îndeplinirea. Înființarea infrastructurilor de cercetare cu statut de ERIC nu exclude recunoașterea contribuției infrastructurilor de cercetare de interes paneuropean care îmbracă o altă formă juridică la progresul cercetării europene, inclusiv la implementarea foii de parcurs elaborate de Forumul strategic european pentru infrastructura de cercetare (ESFRI). Comisia ar trebui să asigure faptul că membrii ESFRI și alte părți interesate sunt informați cu privire la formele juridice alternative.

(9)

Infrastructurile de cercetare trebuie să contribuie la garantarea excelenței științifice în cercetarea comunitară și competitivitatea economiei comunitare, pe baza prognozelor pe termen mediu și lung, prin sprijinirea eficientă a activităților europene de cercetare. În acest scop, ERIC ar trebui să fie deschise în mod real comunității științifice europene în sens larg, în conformitate cu normele stabilite prin statutul acestora, și să își propună obiectivul de a dezvolta capacitățile științifice europene peste nivelul actual, contribuind astfel la consolidarea Spațiului european de cercetare.

(10)

Pentru a permite o procedură eficientă de înființare a unui ERIC, este necesar ca entitățile care doresc acest lucru să depună o solicitare Comisiei, care ar trebui să evalueze, cu ajutorul unor experți independenți, care pot include ESFRI, dacă infrastructura de cercetare propusă este în conformitate cu prezentul regulament. O astfel de cerere ar trebui să conțină o declarație a statului membru gazdă de recunoaștere, încă de la constituire, a ERIC ca un organism sau organizație internațională în sensul Directivei 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată (7) și al Directivei 92/12/CEE a Consiliului din 25 februarie 1992 privind regimul general al produselor supuse accizelor și privind deținerea, circulația și monitorizarea acestor produse (8). În calitatea sa de organizație internațională, ERIC ar trebui să beneficieze și de anumite exonerări în sensul aplicării Directivei 2004/18/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 31 martie 2004 privind coordonarea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziții publice de lucrări, de bunuri și de servicii (9), în conformitate cu normele privind ajutoarele de stat.

(11)

Din motive de transparență, decizia de constituire a unui ERIC ar trebui să fie publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Din același motiv, elementele esențiale din statutul acestuia ar trebui să fie anexate la decizia respectivă.

(12)

Pentru a-și putea îndeplini obiectivele în modul cel mai eficient, un ERIC ar trebui să aibă personalitate juridică și cea mai amplă capacitate juridică de la data la care intră în vigoare decizia de constituire. ERIC ar trebui să aibă un sediu statutar, în scopul de a se determina dreptul aplicabil, pe teritoriul unui membru al ERIC care este stat membru sau țară asociată.

(13)

Între membrii unui ERIC ar trebui să fie cel puțin trei state membre și se pot număra țări asociate care întrunesc condițiile de participare și țări terțe, altele decât țările asociate, precum și organizații interguvernamentale specializate.

(14)

În conformitate cu dimensiunea comunitară a prezentului regulament, statele membre ar trebui să dețină în comun majoritatea voturilor în adunarea membrilor unui ERIC.

(15)

În scopul punerii în aplicare a prezentului cadru, statutul ar trebui să prevadă dispoziții detaliate pe baza cărora Comisia urmează să examineze conformitatea solicitării cu cadrul instituit prin prezentul regulament.

(16)

Se impune să se asigure, pe de o parte, necesara flexibilitate a ERIC de a-și modifica statutul, iar pe de altă parte, păstrarea de către Comunitate, care constituie ERIC, a controlului asupra anumitor elemente esențiale. În cazul în care o modificare vizează un element esențial din statut anexat la decizia de constituire a ERIC, respectiva modificare ar trebui să fie aprobată, înainte de a intra în vigoare, printr-o decizie a Comisiei, adoptată potrivit procedurii similare celei de constituire a ERIC. Orice altă modificare ar trebui să fie notificată Comisiei, care ar trebui să aibă posibilitatea de a formula obiecții în cazul în care consideră modificarea ca fiind contrară prezentului regulament.

(17)

Este necesar ca ERIC să se doteze cu propriile organe de conducere pentru asigurarea managementului eficient al activităților sale. Prin statut ar trebui să se stabilească modul în care aceste organe asigură reprezentarea legală a ERIC.

(18)

ERIC trebuie să își desfășoare activitățile pe principii bugetare solide, dată fiind răspunderea financiară care îi revine.

(19)

ERIC este eligibil pentru a obține finanțare în conformitate cu titlul VI din Regulamentul financiar. Finanțarea în cadrul politicii de coeziune ar trebui să fie, de asemenea, posibilă în conformitate cu legislația comunitară relevantă.

(20)

În scopul de a-și îndeplini sarcinile cu eficiență maximă și ca o consecință logică a faptului că deține personalitate juridică, ERIC ar trebui să răspundă pentru creanțele sale. Pentru a permite membrilor să găsească soluțiile corespunzătoare cu privire la răspunderea pe care o au, statutul ar trebui să ofere opțiuni privind diferite regimuri de răspundere dincolo de răspunderea limitată la contribuția membrilor.

(21)

Deoarece se constituie în temeiul dreptului comunitar, ERIC ar trebui să fie guvernat de dreptul comunitar, în plus față de legislația statului în care se află sediul său statutar. ERIC poate avea, însă, un sediul operațional într-un alt stat. În ceea ce privește anumite aspecte definite în statutul ERIC, ar trebui să respecte legislația statului respectiv. De asemenea, ERIC ar trebui să respecte normele de punere în aplicare în conformitate cu statutul său.

(22)

Statele membre au libertatea să aplice sau să adopte orice act cu putere de lege sau act administrativ care nu contravine domeniului de aplicare sau obiectivelor prezentului regulament.

(23)

Pentru a asigura controlul suficient al respectării prezentului regulament, ERIC ar trebui să transmită anual raportul său Comisiei și autorităților publice relevante, precum și orice informații care pun în pericol îndeplinirea sarcinilor care îi revin. În cazul în care Comisia obține indicii, prin intermediul raportului anual sau în alt mod, cu privire la încălcarea de către ERIC a prezentului regulament sau oricăror altor norme legale aplicabile, aceasta ar trebui să solicite din partea ERIC și/sau membrilor acestuia explicații sau adoptarea unor măsuri. În cazuri extreme în care nu este luată nicio măsură corectivă, Comisia poate abroga decizia de constituire a ERIC; acest lucru atrage după sine lichidarea ERIC în cauză.

(24)

Având în vedere că obiectivele prezentului regulament, și anume instituirea unui cadru pentru infrastructurile europene de cercetare între statele membre, nu pot fi realizate în mod suficient de către statele membre în cadrul sistemelor constituționale naționale, luând în considerare caracterul transnațional al acestei chestiuni, obiectivele respective pot fi mai bine realizate la nivel comunitar. Comunitatea poate adopta măsuri în conformitate cu principiul subsidiarității prevăzut la articolul 5 din tratat. În conformitate cu principiul proporționalității enunțat la același articol, prezentul regulament nu depășește nivelul necesar pentru atingerea respectivelor obiective.

(25)

Deoarece prezentul regulament urmărește în mod esențial executarea cu eficacitate a programelor comunitare de cercetare, dezvoltare tehnologică și activități demonstrative și deoarece măsurile necesare pentru punerea sa în aplicare sunt în principal măsuri de gestionare, acestea ar trebui, prin urmare, să se adopte în conformitate cu procedura de gestionare prevăzută la articolul 4 din Decizia 1999/468/CE a Consiliului din 28 iunie 1999 de stabilire a normelor privind exercitarea competențelor de executare conferite Comisiei (10),

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Obiectul

Prezentul regulament instituie cadrul juridic de stabilire a cerințelor și procedurilor care trebuie urmate în vederea constituirii unui consorțiu pentru o infrastructură europeană de cercetare (denumit în continuare „ERIC”) și a efectelor acesteia.

Articolul 2

Definiții

În sensul prezentului regulament, se aplică următoarele definiții:

(a)

„infrastructură de cercetare” înseamnă instalații, resurse și servicii conexe utilizate de comunitatea științifică pentru a desfășura activități de cercetare de nivel înalt în domeniile sale respective și cuprinde principalele echipamente și instrumente științifice; resurse de cunoștințe precum colecții, arhive sau structuri pentru informații științifice; permițând infrastructurilor TIC cum ar fi rețelele de tip GRID, materialul informatic, programele de software și instrumentele de comunicare, precum și orice alte mijloace necesare pentru atingerea unui nivel de excelență în cercetare. Asemenea infrastructuri de cercetare pot fi „localizate” într-un singur sit sau „distribuite” (rețea organizată de resurse);

(b)

„țară terță” înseamnă un stat care nu este un stat membru al Uniunii Europene;

(c)

„țări asociate” înseamnă o țară terță, parte într-un acord internațional cu Comunitatea, în conformitate cu care și în temeiul căruia contribuie financiar la o parte dintre sau la toate programele comunitare de cercetare, dezvoltare tehnologică și demonstrative.

Articolul 3

Obiectul de activitate și alte activități

(1)   ERIC are ca obiect de activitate principal înființarea și exploatarea unei infrastructuri de cercetare.

(2)   Obiectul de activitate principal al ERIC nu are scop lucrativ. Cu toate acestea, ERIC poate desfășura un număr limitat de activități economice, cu condiția ca acestea să fie strâns legate de obiectul său principal de activitate și ca acestea să nu îl afecteze.

(3)   ERIC înregistrează separat cheltuielile și veniturile legate de activitățile sale economice; ERIC facturează aceste activități la prețul pieței sau, în cazul în care acesta nu poate fi precizat, facturează costurile totale plus o marjă rezonabilă.

Articolul 4

Cerințe privind infrastructura

Infrastructura de cercetare care urmează să fie înființată de ERIC îndeplinește următoarele cerințe:

(a)

este necesară pentru desfășurarea programelor și proiectelor europene de cercetare, inclusiv a execuției eficiente a programelor comunitare de cercetare, dezvoltare tehnologică și demonstrație;

(b)

aduce valoare adăugată în cadrul consolidării și structurării spațiului european de cercetare (ERA) și o îmbunătățire semnificativă în domeniile științifice și tehnologice respective la nivel internațional;

(c)

cu respectarea normelor stabilite prin statutul său, acordă acces efectiv comunității științifice europene formate din cercetători din statele membre și din statele asociate;

(d)

contribuie la mobilitatea cunoștințelor și/sau cercetătorilor în cadrul ERA și intensifică utilizarea potențialului intelectual în întreaga Europă; și

(e)

contribuie la diseminarea și optimizarea rezultatelor activităților în materie de cercetare, dezvoltare tehnologică și demonstrativă la nivel comunitar.

Articolul 5

Cererea de constituire a unui ERIC

(1)   Entitățile care solicită constituirea un ERIC (denumite în continuare „solicitanți”) prezintă o cerere Comisiei. Cererea se depune în scris în una din limbile oficiale ale instituțiilor Uniunii și conține următoarele elemente:

(a)

solicitarea adresată Comisiei cu privire la constituirea ERIC;

(b)

proiectul de statut al ERIC menționat la articolul 10;

(c)

descrierea științifică și tehnică a infrastructurii de cercetare care urmează a fi înființată și operată de ERIC, fiind abordate, în special, cerințele prevăzute la articolul 4;

(d)

o declarație a statului membru gazdă de recunoaștere a ERIC drept un organism internațional în sensul articolului 143 litera (g) și al articolului 151 alineatul (1) litera (b) din Directiva 2006/112/CE și drept organizație internațională în sensul articolului 23 alineatul (1) din Directiva 92/12/CEE, de la data constituirii sale. Limitele și condițiile de exonerare prevăzute de dispozițiile respective sunt stabilite într-un acord între membrii ERIC.

(2)   Comisia evaluează cererea în conformitate cu cerințele prevăzute prin prezentul regulament. Pe perioada evaluării, Comisia trebuie să solicite opiniile unor experți independenți, în special din domeniul de activitate prevăzut pentru ERIC. Rezultatul acestei evaluări se comunică solicitanților, care sunt invitați, după caz, să completeze sau să modifice cererea.

Articolul 6

Decizia privind cererea

(1)   Luând în considerare rezultatele evaluării menționate la articolul 5 alineatul (2) și în conformitate cu procedura stabilită la articolul 20, Comisia:

(a)

adoptă decizia de constituire a ERIC, constatând că sunt îndeplinite cerințele stabilite în prezentul regulament; sau

(b)

respinge cererea, în cazul în care ajunge la concluzia că cerințele stabilite în prezentul regulamentul nu sunt îndeplinite, inclusiv în absența declarației menționate la articolul 5 alineatul (1) litera (d).

(2)   Decizia cu privire la cerere se notifică solicitanților. În caz de respingere, decizia se motivează solicitanților în termeni clari și preciși.

De asemenea, decizia de constituire a ERIC se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L.

(3)   Elementele esențiale din statut, prevăzute la articolul 10 literele (b)-(f) și la litera (g) punctele (i)-(iv), care figurează în cerere se anexează la decizia de constituire a ERIC.

Articolul 7

Statutul ERIC

(1)   ERIC are personalitate juridică de la data la care intră în vigoare decizia de constituire a ERIC.

(2)   ERIC dispune, în fiecare stat membru, de capacitatea juridică cea mai extinsă recunoscută persoanelor juridice de dreptul intern al statului membru. În special, ERIC poate achiziționa, deține sau înstrăina bunuri mobile și imobile, precum și drepturi de proprietate intelectuală, poate încheia contracte și poate fi parte la proceduri judiciare.

(3)   ERIC reprezintă o organizație internațională în înțelesul articolului 15 litera (c) din Directiva 2004/18/CE.

Articolul 8

Sediul și denumirea

(1)   Sediul social al ERIC se află pe teritoriul unui membru care este un stat membru sau o țară asociată.

(2)   ERIC are o denumire care conține abrevierea „ERIC”.

Articolul 9

Criterii privind componența

(1)   Următoarele entități pot deveni membre ale unei ERIC:

(a)

statele membre;

(b)

țările asociate;

(c)

țări terțe, altele decât țările asociate;

(d)

organizațiile interguvernamentale.

(2)   Un ERIC include cel puțin trei state membre în calitate de membri. Alte state membre pot adera ca membri în orice moment la ERIC în condiții echitabile și rezonabile prevăzute de statut și în calitate de observatori fără drept de vot în condițiile prevăzute de statut. Alte țări asociate și țări terțe, altele decât țările asociate, precum și organizațiile interguvernamentale pot, de asemenea, adera, cu acordul adunării membrilor, menționat la articolul 12 litera (a) și cu respectarea condițiilor și procedurilor de aderare la calitatea de membru prevăzute în statut.

(3)   Statele membre dețin în comun majoritatea drepturilor de vot în adunarea membrilor.

(4)   Orice stat membru, țară asociată sau țară terță poate fi reprezentat de una sau mai multe entități publice, inclusiv regiuni, sau de una sau mai multe entități private care îndeplinesc un serviciu public, în ceea ce privește exercitarea drepturilor exprese și descărcarea de obligațiile specifice care îi revin în calitate de membru ERIC.

(5)   Țările asociate care aderă la ERIC, precum și țările terțe și organizațiile interguvernamentale care doresc să constituie un ERIC sau să adere la un ERIC, recunosc personalitatea și capacitatea juridică a respectivului ERIC în conformitate cu articolul 7 alineatele (1) și (2), precum și faptul că ERIC se supune normelor stabilite în conformitate cu articolul 15.

(6)   Țările asociate și țările terțe care doresc să constituie sau să adere la un ERIC acordă respectivului ERIC un tratament echivalent celui care decurge din articolul 5 alineatul (1) litera (d) și din articolul 7 alineatul (3).

Articolul 10

Statutul

Statutul ERIC include cel puțin următoarele informații:

(a)

lista membrilor, observatorilor și, după caz, a entităților care îi reprezintă pe membri, precum și condițiile și procedurile privind modificarea calității de membru și a reprezentării în conformitate cu articolul 9;

(b)

misiunea și activitățile ERIC;

(c)

sediul statutar în conformitate cu articolul 8 alineatul (1);

(d)

denumirea ERIC în conformitate cu articolul 8 alineatul (2);

(e)

durata și procedura de lichidare în conformitate cu articolul 16;

(f)

răspunderea părților, conform articolului 14 alineatul (2);

(g)

principiile de bază cu privire la:

(i)

politica de acces a utilizatorilor;

(ii)

politica în materie de evaluare științifică;

(iii)

politica în materie de diseminare;

(iv)

politica privind drepturile de proprietate intelectuală;

(v)

politica privind ocuparea forței de muncă, inclusiv egalitatea de șanse;

(vi)

politica în materie de achiziții publice cu respectarea principiilor transparenței, nediscriminării și concurenței;

(vii)

dezafectare, în cazul în care este relevant;

(viii)

politica în materie de date;

(h)

drepturile și obligațiile membrilor, inclusiv obligația de a contribui la un buget echilibrat și dreptul de vot;

(i)

organele de conducere ale ERIC, rolul, responsabilitățile, componența acestora și procedurile de luare a deciziilor, în special în ceea ce privește modificarea statutului, în conformitate cu articolele 11 și 12;

(j)

stabilirea limbii (limbilor) de lucru;

(k)

referințe la normele de aplicare a statutului.

Statutul este disponibil publicului pe site-ul Internet al ERIC și la sediul său social.

Articolul 11

Modificări ale statutului

(1)   Orice modificări ale statutului în privința aspectelor menționate la literele (b)-(f) și la articolul 10 litera (g) punctele (i)-(vi) se transmite de către ERIC Comisiei spre aprobare. Respectivele modificări nu intră în vigoare înainte de intrarea în vigoare a deciziei care autorizează modificarea respectivă. Comisia aplică, mutatis mutandis, articolul 5 alineatul (2) și articolul 6.

(2)   Orice modificări ale statutului, altele decât cele prevăzute la alineatul (1), se transmit Comisiei de către ERIC în termen de zece zile de la adoptare.

(3)   Comisia poate formula obiecții față de respectiva modificare în termen de șaizeci de zile de la transmitere, cu precizarea motivelor pentru care modificarea respectivă nu îndeplinește cerințele prezentului regulament.

(4)   Modificarea nu intră în vigoare înainte de expirarea termenului pentru formularea obiecțiilor sau înaintea anulării termenului de către Comisie sau înaintea ridicării obiecției formulate.

(5)   Solicitarea de introducere a unei modificări include următoarele elemente:

(a)

textul modificării astfel cum a fost propusă sau, dacă este cazul, astfel cum a fost adoptată, inclusiv data la care intră în vigoare;

(b)

versiunea consolidată a statutului modificată.

Articolul 12

Organizarea ERIC

Statutul prevede cel puțin următoarele organe de conducere cu următoarele competențe:

(a)

adunarea membrilor, în calitate de organ de conducere cu atribuții depline de decizie, inclusiv adoptarea bugetului;

(b)

un director sau un consiliu de administrație, numit de adunarea membrilor, în calitate de organ de conducere executiv sau reprezentant legal al ERIC.

Statutul precizează modul în care membrii consiliului de administrație asigură reprezentarea legală a ERIC.

Articolul 13

Principii bugetare, conturi și audit

(1)   Toate categoriile de venituri și cheltuieli ale ERIC se includ în estimările pregătite pentru fiecare exercițiu financiar și se indică în buget. Trebuie să existe un echilibru între veniturile și cheltuielile incluse în buget.

(2)   Membrii ERIC se asigură că creditele sunt utilizate în conformitate cu principiile bunei gestiuni financiare.

(3)   Bugetul se întocmește și se execută, iar conturile se prezintă în conformitate cu principiul transparenței.

(4)   Conturile ERIC sunt însoțite de un raport privind gestiunea bugetară și financiară pe parcursul exercițiului financiar precedent.

(5)   ERIC respectă cerințele legislației naționale aplicabile în materie de elaborare, depunere, auditare și publicare a conturilor.

Articolul 14

Răspundere și asigurare

(1)   ERIC răspunde de datoriile sale.

(2)   Răspunderea financiară a membrilor pentru datoriile ERIC se limitează la contribuțiile lor la ERIC. Membrii pot specifica în statut că își vor asuma o răspundere prestabilită superioară contribuțiilor lor sau o răspundere nelimitată.

(3)   În cazul în care răspunderea financiară a membrilor săi nu este nelimitată, ERIC subscrie asigurările corespunzătoare pentru a acoperi riscurile specifice construirii și funcționării infrastructurii.

(4)   Comunitatea nu răspunde de nicio datorie a ERIC.

Articolul 15

Dreptul și jurisdicția aplicabile

(1)   Constituirea și funcționarea internă a unui ERIC respectă:

(a)

dreptul comunitar, în special prezentul regulament și deciziile menționate la articolul 6 alineatul (1) litera (a) și la articolul 11 alineatul (1);

(b)

legislația statului în care se află sediul statutar al ERIC în materii care nu sunt reglementate sau sunt reglementate numai parțial de actele menționate la litera (a);

(c)

statutul și normele de aplicare a acestuia.

(2)   Curtea de Justiție a Comunităților Europene este competentă să se pronunțe asupra litigiilor dintre membri cu privire la ERIC sau dintre membri și ERIC, precum și asupra oricăror alte litigii în care Comunitatea este parte.

(3)   Legislația comunitară cu privire la competență se aplică litigiilor dintre ERIC și terți. În cazurile nereglementate de legislația comunitară, competența instanței care se pronunță în litigiul respectiv este determinată de legislația statului în care se află sediul social al ERIC.

Articolul 16

Lichidare și insolvență

(1)   Prin statut se stabilește procedura aplicabilă în cazul lichidării ERIC ca urmare a deciziei adunării membrilor. Lichidarea poate determina transferul activităților către o altă entitate juridică.

(2)   ERIC comunică Comisiei decizia de lichidare, fără întârzieri nejustificate după adoptarea respectivei deciziei de către adunarea membrilor și, în orice caz, în termen de zece zile de la adoptarea unei asemenea decizii. Comisia publică un anunț în această privință în seria C a Jurnalului Oficial al Uniunii Europene.

(3)   Comisia este notificată de către ERIC cu privire la încheierea procedurii de lichidare, fără întârzieri nejustificate și, în orice caz, în termen de zece zile de la încheierea acesteia. Comisia publică un anunț în această privință în seria C a Jurnalului Oficial al Uniunii Europene. ERIC își încetează existența de la data publicării anunțului respectiv.

(4)   În orice moment, în cazul în care ERIC nu este în măsură să își plătească datoriile, ERIC notifică imediat Comisia în această privință. Comisia publică un anunț în această privință în seria C a Jurnalului Oficial al Uniunii Europene.

Articolul 17

Raportare și control

(1)   ERIC întocmește un raport anual de activitate privind, în special, activitățile sale științifice, operaționale și financiare care sunt menționate la articolul 3. Raportul se aprobă de către adunarea membrilor și se transmite Comisiei, precum și autorităților publice interesate în termen de șase luni de la sfârșitul exercițiului financiar respectiv. Raportul se pune la dispoziția publicului.

(2)   ERIC și statele membre interesate informează Comisia cu privire la orice circumstanțe care pot afecta în mod negativ îndeplinirea obiectului de activitate al ERIC sau să diminueze capacitatea acestuia de a respecta cerințele prezentului regulament.

(3)   În cazul în care Comisia are indicii cu privire la încălcarea de către ERIC a dispozițiilor prezentului regulament, a deciziilor adoptate în temeiul acestuia sau a altor norme juridice aplicabile, ca urmare a activității ERIC, Comisia solicită explicații ERIC și/sau membrilor ERIC.

(4)   În cazul în care Comisia concluzionează, după ce a acordat ERIC și/sau membrilor ERIC un termen rezonabil pentru a-și prezenta observațiile, cu privire la încălcarea gravă de către ERIC a prezentului regulament, a deciziilor adoptate în temeiul acestuia sau a altor norme juridice aplicabile, aceasta poate propune ERIC și/sau membrilor ERIC măsuri corective.

(5)   În cazul în care nu se aplică nicio măsură corectivă, Comisia poate abroga decizia de constituire a ERIC, în temeiul procedurii menționate la articolul 20. O astfel de decizie se notifică ERIC și se publică în seria L a Jurnalului Oficial al Uniunii Europene. Acest lucru atrage după sine lichidarea ERIC.

Articolul 18

Dispoziții corespunzătoare

Statele membre iau măsurile corespunzătoare pentru a garanta aplicarea efectivă a prezentului regulament.

Articolul 19

Raportare și reexaminare

Până la 27 iulie 2014, Comisia prezintă Parlamentului European și Consiliului un raport privind aplicarea acestuia și propuneri de modificare, după caz.

Articolul 20

Procedura comitetului

(1)   Comisia este asistată de un comitet de gestionare.

(2)   Atunci când se face trimitere la prezentul alineat, se aplică articolele 4 și 7 din Decizia 1999/468/CE.

Termenul prevăzut la articolul 4 alineatul (3) din Decizia 1999/468/CE se stabilește la două luni.

Articolul 21

Intrarea în vigoare

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Luxemburg, 25 iunie 2009.

Pentru Consiliu

Președintele

L. MIKO


(1)  Avizul din 19 februarie 2009 (nepublicat încă în Jurnalul Oficial).

(2)  Avizul din 14 ianuarie 2009 (nepublicat încă în Jurnalul Oficial).

(3)  JO C 76, 31.3.2009, p. 6.

(4)  JO L 412, 30.12.2006, p. 1.

(5)  JO L 54, 22.2.2007, p. 101.

(6)  JO L 248, 16.9.2002, p. 1.

(7)  JO L 347, 11.12.2006, p. 1.

(8)  JO L 76, 23.3.1992, p. 1.

(9)  JO L 134, 30.4.2004, p. 114.

(10)  JO L 184, 17.7.1999, p. 23.


8.8.2009   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 206/9


REGULAMENTUL (CE) NR. 724/2009 AL COMISIEI

din 7 august 2009

de stabilire a valorilor forfetare de import pentru fixarea prețului de intrare pentru anumite fructe și legume

COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1234/2007 al Consiliului din 22 octombrie 2007 de instituire a unei organizări comune a piețelor agricole și privind dispoziții specifice referitoare la anumite produse agricole (Regulamentul unic OCP) (1),

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1580/2007 al Comisiei din 21 decembrie 2007 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentelor (CE) nr. 2200/96, (CE) nr. 2201/96 și (CE) nr. 1182/2007 ale Consiliului în sectorul fructelor și legumelor (2), în special articolul 138 alineatul (1),

întrucât:

Regulamentul (CE) nr. 1580/2007 prevede, ca urmare a rezultatelor negocierilor comerciale multilaterale din Runda Uruguay, criteriile pentru stabilirea de către Comisie a valorilor forfetare de import din țări terțe pentru produsele și perioadele menționate în partea A din anexa XV la regulamentul respectiv,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Valorile forfetare de import prevăzute la articolul 138 din Regulamentul (CE) nr. 1580/2007 se stabilesc în anexa la prezentul regulament.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare la 8 august 2009.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 7 august 2009.

Pentru Comisie

Jean-Luc DEMARTY

Director general pentru agricultură și dezvoltare rurală


(1)  JO L 299, 16.11.2007, p. 1.

(2)  JO L 350, 31.12.2007, p. 1.


ANEXĂ

Valorile forfetare de import pentru determinarea prețului de intrare pentru anumite fructe și legume

(EUR/100 kg)

Cod NC

Codul țărilor terțe (1)

Valoare forfetară de import

0702 00 00

MK

29,6

XS

23,3

ZZ

26,5

0707 00 05

MK

25,2

TR

103,3

ZZ

64,3

0709 90 70

TR

103,3

ZZ

103,3

0805 50 10

AR

63,9

TR

92,6

UY

61,1

ZA

67,6

ZZ

71,3

0806 10 10

EG

153,7

MA

103,9

TR

143,0

ZA

127,8

ZZ

132,1

0808 10 80

AR

90,8

BR

67,5

CL

81,0

CN

96,2

NZ

86,6

US

85,7

ZA

79,6

ZZ

83,9

0808 20 50

AR

131,4

AU

112,1

CL

101,7

TR

146,6

ZA

90,8

ZZ

116,5

0809 20 95

CA

365,6

TR

275,1

US

335,1

ZZ

325,3

0809 30

TR

144,2

ZZ

144,2

0809 40 05

IL

138,0

ZZ

138,0


(1)  Nomenclatorul țărilor, astfel cum este stabilit prin Regulamentul (CE) nr. 1833/2006 al Comisiei (JO L 354, 14.12.2006, p. 19). Codul „ZZ” reprezintă „alte origini”.


8.8.2009   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 206/11


REGULAMENTUL (CE) NR. 725/2009 AL COMISIEI

din 7 august 2009

de înregistrare a unei denumiri în Registrul denumirilor de origine protejate și al indicațiilor geografice protejate [Pan de Cruz de Ciudad Real (IGP)]

COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 510/2006 al Consiliului din 20 martie 2006 privind protecția indicațiilor geografice și a denumirilor de origine ale produselor agricole și alimentare (1), în special articolul 7 alineatul (4),

întrucât:

(1)

În conformitate cu articolul 6 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 510/2006, cererea Spaniei de înregistrare a denumirii „Pan de Cruz de Ciudad Real” a fost publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene  (2).

(2)

Deoarece nicio declarație de opoziție nu a fost notificată Comisiei în conformitate cu articolul 7 din Regulamentul (CE) nr. 510/2006, această denumire trebuie, prin urmare, înregistrată,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Se înregistrează denumirea din anexa la prezentul regulament.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 7 august 2009.

Pentru Comisie

Mariann FISCHER BOEL

Membru al Comisiei


(1)  JO L 93, 31.3.2006, p. 12.

(2)  JO C 324, 19.12.2008, p. 26.


ANEXĂ

Produse alimentare prevăzute în anexa I la Regulamentul (CE) nr. 510/2006:

Clasa 2.4.   Produse de panificație, produse de patiserie, produse de cofetărie, biscuiți

SPANIA

Pan de Cruz de Ciudad Real (IGP)


II Acte adoptate în temeiul Tratatelor CE/Euratom a căror publicare nu este obligatorie

DECIZII

Comisie

8.8.2009   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 206/13


DECIZIA COMISIEI

din 5 august 2009

de instituire a cerințelor pentru înregistrarea producătorilor de baterii și acumulatori în conformitate cu Directiva 2006/66/CE a Parlamentului European și a Consiliului

[notificată cu numărul C(2009) 6054]

(Text cu relevanță pentru SEE)

(2009/603/CE)

COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,

având în vedere Directiva 2006/66/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 6 septembrie 2006 privind bateriile și acumulatorii și deșeurile de baterii și acumulatori și de abrogare a Directivei 91/157/CEE (1), în special articolul 17,

întrucât:

(1)

Directiva 2006/66/CE prevede înregistrarea producătorilor de baterii și acumulatori. Pentru a evita costuri administrative inutile pentru respectivii producători, este necesar să se instituie o serie de cerințe procedurale, aplicabile pe întreg teritoriul Comunității.

(2)

Este necesar să se precizeze informațiile pe care producătorii de baterii și acumulatori trebuie să le prezinte la solicitarea înregistrării, evitându-se totodată suprapunerea cu cerințele aferente altor proceduri de înregistrare.

(3)

Taxele de înregistrare trebuie să fie proporționale și bazate pe costuri pentru a se evita costurile administrative inutile suportate de producătorii vizați.

(4)

Măsurile prevăzute de prezenta decizie sunt conforme cu avizul comitetului instituit prin articolul 18 alineatul (1) din Directiva 2006/12/CE a Parlamentului European și a Consiliului (2),

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

Condițiile de înregistrare

Înregistrarea producătorilor de baterii și acumulatori se face la autoritățile naționale sau la organismele naționale responsabile în materie de producători autorizate de statele membre, denumite în continuare „organisme de înregistrare”, fie în format tipărit, fie în format electronic.

Procedura de înregistrare poate să facă parte dintr-o altă procedură de înregistrare a producătorilor.

Producătorii de baterii și acumulatori trebuie să se înregistreze doar o singură dată într-un stat membru pe piața căruia introduc baterii și acumulatori pentru prima dată, cu titlu profesional, și, cu această ocazie, li se furnizează un număr de înregistrare.

Articolul 2

Informații care trebuie furnizate de către producători

Producătorii de baterii și acumulatori furnizează organismelor de înregistrare informațiile specificate în anexă.

Producătorii de baterii și acumulatori nu sunt obligați să furnizeze nicio altă informație în afara celor specificate în anexă, în cadrul procedurii de înregistrare menționate la articolul 1 al doilea paragraf.

Articolul 3

Taxa de înregistrare

Organismele de înregistrare pot să prevadă aplicarea unor taxe de înregistrare numai în cazul în care acestea sunt bazate pe costuri și sunt proporționale.

Organismele de înregistrare care prevăd aplicarea de taxe de înregistrare informează autoritățile naționale competente cu privire la metodologia de calcul al costurilor în ceea ce privește taxele.

Articolul 4

Modificarea datelor de înregistrare

Statele membre se asigură că, în cazul modificării datelor furnizate de producători în conformitate cu anexa la prezenta decizie, aceștia informează în acest sens organismul de înregistrare relevant în termen de maximum o lună de la data modificării.

Articolul 5

Radierea

În cazul în care producătorii își pierd calitatea de producători într-un stat membru, aceștia solicită radierea din evidențe, informând în acest sens organismul de înregistrare.

Articolul 6

Prezenta decizie se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles, 5 august 2009.

Pentru Comisie

Stavros DIMAS

Membru al Comisiei


(1)  JO L 266, 26.9.2006, p. 1.

(2)  JO L 114, 27.4.2006, p. 9.


ANEXĂ

INFORMAȚII CARE TREBUIE FURNIZATE PENTRU ÎNREGISTRARE

1.

Denumirea producătorului și denumirea comercială a acestuia (după caz) sub care își desfășoară activitatea în respectivul stat membru.

2.

Adresa sau adresele producătorului: cod poștal și localitate, denumirea străzii și numărul, țara, URL, numărul de telefon, numele unei persoane de contact, numărul de fax și adresa de e-mail ale producătorului, dacă este cazul.

3.

Precizări cu privire la tipurile de baterii și acumulatori introduse pe piață de producător: baterii și acumulatori portabili, baterii și acumulatori industriali sau baterii și acumulatori auto.

4.

Informații cu privire la modul în care producătorul își îndeplinește obligațiile: individual sau colectiv.

5.

Data cererii de înregistrare.

6.

Codul național de identificare a producătorului, inclusiv numărul european de identificare fiscală sau numărul național de identificare fiscală a producătorului (opțional).

7.

O declarație semnată prin care producătorul își asumă responsabilitatea pentru veridicitatea informațiilor furnizate.


8.8.2009   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 206/16


DECIZIA COMISIEI

din 7 august 2009

privind contribuția financiară comunitară, pentru anul 2009, la realizarea unui proiect-pilot cu o durată de doi ani în domeniul calității aerului în școli

(2009/604/CE)

COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,

având în vedere Regulamentul (CE, Euratom) nr. 1605/2002 al Consiliului din 25 iunie 2002 privind regulamentul financiar aplicabil bugetului general al Comunităților Europene (1), în special articolul 49 alineatul (6) literele (a) și (b) și articolul 75 alineatul (2),

având în vedere Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2342/2002 al Comisiei din 23 decembrie 2002 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE, Euratom) nr. 1605/2002 al Consiliului privind regulamentul financiar aplicabil bugetului general al Comunităților Europene (2), în special articolul 90,

întrucât:

(1)

Bugetul general al Uniunii Europene pentru exercițiul financiar 2009 conține linia bugetară 17 03 09 – Proiect-pilot privind cercetarea complexă în domeniul sănătății, mediului, transportului și schimbărilor climatice (pilot project on Complex research on Health, Environment, Transport and Climate Change – HETC) – Îmbunătățirea calității aerului interior și exterior.

(2)

În temeiul articolului 49 alineatul (1) din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 1605/2002 (denumit în continuare „regulamentul financiar”), înainte de a putea fi utilizate creditele înscrise în buget pentru orice acțiune a Comunității sau a Uniunii Europene, trebuie să se adopte un act de bază.

(3)

În temeiul articolului 49 alineatul (6) literele (a) și (b) din regulamentul financiar, prin derogare de la articolul 49 alineatul (1), creditele pentru proiectele-pilot de natură experimentală care vizează testarea fezabilității unei acțiuni și utilitatea acesteia, precum și creditele pentru acțiunile pregătitoare în domeniile de aplicare a Tratatului CE care vizează pregătirea de propuneri în vederea adoptării unor acțiuni viitoare pot fi executate fără un act de bază, cu condiția ca acțiunile pentru a căror finanțare sunt destinate să intre în sfera de competență a Comunităților sau a Uniunii Europene.

(4)

În temeiul articolului 75 alineatul (2) din regulamentul financiar, angajarea cheltuielilor trebuie să fie precedată de o decizie de finanțare adoptată de instituție sau de autoritățile delegate de către aceasta.

(5)

În temeiul articolului 90 alineatul (2) din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2342/2002 (denumit în continuare „normele de aplicare a regulamentului financiar”), în cazul în care executarea creditelor corespunzătoare este prevăzută într-un program anual de lucru care constituie un cadru suficient de detaliat, programul de lucru trebuie considerat ca fiind decizia de finanțare pentru subvențiile și contractele de achiziții publice în cauză.

(6)

Autoritatea bugetară a prevăzut o finanțare specifică în bugetul UE pentru 2009, și anume linia bugetară 17 03 09, pentru un proiect-pilot privind cercetarea complexă în domeniul sănătății, mediului, transportului și schimbărilor climatice (HETC) – Îmbunătățirea calității aerului interior și exterior.

(7)

Este adecvată adoptarea programului de lucru pentru Proiectul-pilot privind cercetarea complexă în domeniul sănătății, mediului, transportului și schimbărilor climatice (HETC) – Îmbunătățirea calității aerului interior și exterior, care va constitui decizia de finanțare pentru proiectul respectiv în sensul articolului 75 din regulamentul financiar și al articolului 90 din normele de aplicare a regulamentului financiar,

DECIDE:

Articolul 1

Programul de lucru stabilit în anexă se aprobă și este finanțat prin linia bugetară 17 03 09 din bugetul general al Uniunii Europene pentru exercițiul financiar 2009, până la suma maximă de 4 000 000 EUR.

Articolul 2

Prezenta decizie constituie o decizie de finanțare în sensul articolului 75 din regulamentul financiar și al articolului 90 din normele de aplicare a regulamentului financiar.

Directorul general pentru sănătate și consumatori este responsabil cu punerea sa în aplicare.

Adoptată la Bruxelles, 7 august 2009.

Pentru Comisie

Androulla VASSILIOU

Membru al Comisiei


(1)  JO L 248, 16.9.2002, p. 1.

(2)  JO L 357, 31.12.2002, p. 1.


ANEXĂ

Proiect-pilot privind cercetarea complexă în domeniul sănătății, mediului, transportului și schimbărilor climatice (HETC) – Îmbunătățirea calității aerului interior și exterior (linia bugetară 17 03 09)

1.   INTRODUCERE

1.1.   Linie bugetară: 17 03 09

1.2.   Act de bază

Proiect-pilot în sensul articolului 49 alineatul (6) din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 1605/2002 al Consiliului din 25 iunie 2002 privind regulamentul financiar aplicabil bugetului general al Comunităților Europene (1), astfel cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 1525/2007 (2).

1.3.   Obiective generale ale proiectului-pilot

Autoritatea bugetară a oferit Comisiei un credit pentru a finanța un proiect-pilot care vizează extinderea cunoștințelor noastre privind calitatea aerului interior din școli și infrastructuri de îngrijire a copiilor.

În trecut, s-a acordat mai puțină atenție calității aerului interior în ceea ce privește cercetarea decât calității aerului exterior, chiar dacă cercetarea în acest ultim domeniu se aplică, în unele cazuri, aerului interior. De asemenea, există deja un vast cadru legislativ cu privire la aerul exterior, în timp ce reglementările privind aerul interior constau în inițiative și acte legislative dispersate. Mai mult, calitatea aerului interior în școli a fost mult mai puțin studiată decât calitatea aerului interior în alte medii închise. Deoarece aproximativ 20 % din populația UE petrece o perioadă lungă de timp în fiecare zi în școli și deoarece incidența astmului și a altor boli respiratorii crește rapid în Europa, în special în rândul copiilor, proiectul vizează:

identificarea și analizarea problemelor legate de aerul interior în școli, concentrându-se asupra ventilației, construcției clădirilor, întreținerii și curățeniei;

evaluarea eficacității unei ventilări adecvate pentru a reduce poluarea aerului ambiant în infrastructurile școlare;

evaluarea impactului schimbărilor climatice (frecvența crescută a valurilor de căldură, valuri de frig și poluanți ai aerului ambiant) în școli, asupra sănătății copiilor;

evaluarea impactului măsurilor de reducere a poluării aerului exterior, inclusiv măsuri luate pe termen scurt, asupra calității aerului interior în școli și asupra expunerii copiilor în mediile școlare;

formularea de recomandări adecvate pentru a aborda problemele legate de calitatea aerului interior în mediile școlare.

1.4.   Priorități specifice pentru 2009

1.

Realizarea de măsurători în interiorul școlilor pentru a obține noi date referitoare la concentrațiile principalilor poluanți ai aerului din interiorul școlilor.

2.

Evaluarea efectului transportului (traficului) combinat cu impactul schimbărilor climatice asupra mediilor școlare.

3.

Evaluarea efectelor expunerii la poluanți ai aerului interior asupra sănătății copiilor și formularea de recomandări pentru prevenirea și reducerea bolilor respiratorii prin îmbunătățirea calității mediilor școlare și prin alte metode conexe.

4.

Efectuarea unei repartizări sistematice a surselor poluanților aerului interior în mediile școlare în termeni cantitativi. Identificarea principalelor surse ar permite diminuarea acestora. În acest context, o mai bună înțelegere a emisiilor chimice provenind din produsele de consum și din materialele de construcție constituie o prioritate.

5.

Studierea mecanismelor interacțiunii chimice și biochimice în amestecurile de aer interior care se întâlnesc de obicei în școli și în diferite latitudini geografice și elaborarea metodologiei care să permită o mai bună informare cu privire la efectul unor astfel de interacțiuni asupra riscului final pentru sănătate în cadrul procesului de evaluare a riscurilor pentru sănătate.

6.

Pe baza celor menționate anterior, elaborarea unor orientări europene pentru școli europene sănătoase.

În trecut, două proiecte pe aceeași temă au fost deja susținute de Comisie și de Parlament:

În 2001, Comisia a susținut un proiect privind sănătatea respiratorie în școli în cinci orașe europene în Danemarca, Franța, Italia, Norvegia și Suedia. Rezultatele proiectului au arătat existența unor probleme comune, cum ar fi ventilația deficitară, prezența unor cantități ridicate de particule, mucegaiuri și alergeni. Concluzia proiectului a fost că un studiu asemănător care să acopere toate statele membre ar fi extrem de oportun (3).

În 2008, a fost prezentat oficial un proiect-pilot privind expunerea la produse chimice în aerul interior și riscurile potențiale pentru sănătate, finanțat de Parlamentul European. Analiza sa se referea, de asemenea, la școli și grădinițe situate în orașe din anumite state membre ale UE. Principalele rezultate subliniază necesitatea continuării cercetărilor pentru a încerca reducerea problemei reprezentate de poluarea aerului interior pentru sănătatea publică (în special în mediile închise unde copiii își petrec timpul în mod frecvent, cum sunt școlile și grădinițele) în Uniunea Europeană (4).

În 2009, având în vedere bugetul disponibil, s-a concluzionat că proiectul-pilot ar trebui să aibă o acoperire geografică extinsă în statele membre ale UE, punând accentul în mod special pe noile state membre. Țările candidate și țările din Europa Centrală și de Est urmează a fi incluse, de asemenea. Obiectivul este de a elabora orientări cu privire la măsurile corective pentru a acoperi o vastă gamă de situații în Europa.

Proiectul-pilot ar trebui să se bazeze pe proiecte anterioare și să creeze o sinergie cu proiectele existente în domeniu (de exemplu, HITEA) (5).

2.   TIP DE SPRIJIN FINANCIAR: PROCEDURĂ DE OFERTARE

2.1.   Defalcarea resurselor între părți/acțiuni care trebuie puse în aplicare (a se vedea secțiunile de mai jos)

Suma totală disponibilă: 4 000 000 EUR. Se va acorda un singur contract de servicii global în urma unei proceduri publice de ofertare.

2.2.   Rezultatele preconizate ale acțiunilor care urmează să fie finanțate

Obiectivul procedurii de ofertare este de a dezvolta cunoștințele referitoare la calitatea aerului interior în școli, deoarece copiii, care sunt deosebit de vulnerabili la poluanți, își petrec cea mai mare parte a timpului în medii școlare. În plus, obiectivul studiului este de aduna informații cu privire la numeroasele situații care ar putea apărea în infrastructurile școlare din întreaga Europă. Prin urmare, studiul va furniza o orientare menită să acopere diverse situații, în vederea creării unor medii școlare sănătoase.

2.3.   Calendar orientativ

Procedură de ofertare

Până la sfârșitul primului semestru al anului 2009

Selecția și semnarea contractului

Până la sfârșitul anului 2009


(1)  JO L 248, 16.9.2002, p. 1.

(2)  JO L 343, 27.12.2007, p. 9.

(3)  http://ec.europa.eu/health/ph_projects/2002/pollution/pollution_2002_04_en.htm

(4)  http://www.bookshop.europa.eu/eubookshop/download.action?fileName=LBNA23087ENC_002.pdf&eubphfUid=582569&catalogNbr=LB-NA-23087-EN-C

(5)  HITEA: Efectele asupra sănătății ale poluanților aerului interior, integrând metode microbiologice, toxicologice și epidemiologice. http://www.hitea.eu/


III Acte adoptate în temeiul Tratatului UE

ACTE ADOPTATE ÎN TEMEIUL TITLULUI V DIN TRATATUL UE

8.8.2009   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 206/20


ACȚIUNEA COMUNĂ 2009/605/PESC A CONSILIULUI

din 7 august 2009

de modificare a Acțiunii comune 2009/137/PESC de prelungire a mandatului Reprezentantului Special al Uniunii Europene în Kosovo (1)

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind Uniunea Europeană, în special articolul 14, articolul 18 alineatul (5) și articolul 23 alineatul (2),

întrucât:

(1)

La 16 februarie 2009, Consiliul a adoptat Acțiunea comună 2009/137/PESC (2) de prelungire a mandatului Reprezentantului Special al Uniunii Europene (RSUE) în Kosovo.

(2)

Articolul 5 alineatul (1) din Acțiunea comună 2009/137/PESC a prevăzut o valoare de referință financiară de 645 000 EUR pentru acoperirea cheltuielilor aferente mandatului RSUE până la 28 februarie 2010. Această valoare de referință financiară ar trebui majorată cu 102 000 EUR pentru a acoperi cheltuielile aferente legăturii permanente consolidate din Belgrad.

(3)

Acțiunea comună 2009/137/PESC ar trebui să se modifice în consecință,

ADOPTĂ PREZENTA ACȚIUNE COMUNĂ:

Articolul 1

Articolul 5 alineatul (1) din Acțiunea comună 2009/137/PESC se înlocuiește cu următorul text:

„(1)   Valoarea de referință financiară estimată pentru acoperirea cheltuielilor aferente mandatului RSUE în perioada cuprinsă între 1 martie 2009 și 28 februarie 2010 este de 747 000 EUR.”

Articolul 2

Prezenta acțiune comună intră în vigoare la data adoptării.

Articolul 3

Prezenta acțiune comună se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Adoptată la Bruxelles, 7 august 2009.

Pentru Consiliu

Președintele

C. BILDT


(1)  Conform Rezoluției 1244 (1999) a Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite.

(2)  JO L 46, 17.2.2009, p. 69.