14.3.2009   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 70/1

14.3.2009   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 70/3

(1)

Articolul 136 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1234/2007 prevede că taxa la import pentru produsele care se încadrează la codurile NC 1001 10 00, 1001 90 91, ex 1001 90 99 (grâu comun de calitate superioară), 1002, ex 1005, cu excepția hibrizilor pentru sămânță și ex 1007, cu excepția hibrizilor destinați însămânțării, este egală cu prețul de intervenție valabil pentru aceste produse la data importării, majorat cu 55 %, din care se deduce prețul la import CIF aplicabil lotului în cauză. Cu toate acestea, taxa respectivă nu poate depăși nivelul taxelor din Tariful Vamal Comun.

(2)

Articolul 136 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1234/2007 prevede că, pentru calcularea taxei la import menționate la alineatul (1) din articolul de mai sus, se stabilesc periodic, pentru produsele în cauză, prețuri CIF reprezentative la import.

(3)

În temeiul articolului 2 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1249/96, prețul care trebuie utilizat pentru calcularea taxei la import pentru produsele care se încadrează la codurile NC 1001 10 00, 1001 90 91, ex 1001 90 99 (grâu comun de calitate superioară), 1002 00, 1005 10 90, 1005 90 00 și 1007 00 90 este prețul CIF reprezentativ la import, stabilit zilnic în conformitate cu metoda prevăzută la articolul 4 din regulamentul menționat anterior.

(4)

Este necesar să se stabilească taxele la import pentru perioada începând cu 16 martie 2009, aplicabile până la stabilirea și intrarea în vigoare a unei noi taxe,

14.3.2009   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 70/6

(1)

Pentru a asigura aplicarea uniformă a Nomenclaturii combinate anexate la Regulamentul (CEE) nr. 2658/87, este necesar să se adopte măsuri privind clasificarea mărfurilor menționate în anexa la prezentul regulament.

(2)

Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 stabilește normele generale pentru interpretarea Nomenclaturii combinate. Aceste norme se aplică, de asemenea, oricăror alte nomenclaturi bazate integral sau parțial pe aceasta sau care îi adaugă subdiviziuni suplimentare și care sunt stabilite prin dispoziții comunitare specifice, în vederea aplicării de măsuri tarifare sau de altă natură privind comerțul cu mărfuri.

(3)

În temeiul acestor norme generale, mărfurile descrise în coloana 1 a tabelului din anexă trebuie clasificate la codul NC indicat în coloana 2, pe baza motivelor care figurează în coloana 3 a tabelului menționat anterior.

(4)

Este necesar să se prevadă posibilitatea invocării în continuare de către titular, în temeiul articolului 12 alineatul (6) din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului din 12 octombrie 1992 de instituire a Codului Vamal Comunitar (2), pentru o perioadă de trei luni, a informațiilor tarifare obligatorii care au fost furnizate de autoritățile vamale ale statelor membre în ceea ce privește clasificarea mărfurilor în Nomenclatura combinată, dar care nu sunt conforme cu dispozițiile prezentului regulament.

(5)

Măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului Codului Vamal,

14.3.2009   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 70/9

(1)

Regulamentul (CE) nr. 2160/2003 are obiectivul de a se asigura că sunt adoptate măsuri adecvate și eficiente pentru depistarea și controlul salmonelei și al altor agenți zoonotici în toate stadiile relevante ale producției, prelucrării și distribuției, în special la nivelul producției primare, astfel încât să se reducă prevalența acestora și riscul pe care aceștia îl reprezintă pentru sănătatea publică.

(2)

Regulamentul (CE) nr. 2160/2003 nu se aplică producției primare pentru uz personal domestic sau care implică furnizarea directă, de către producător, de cantități mici de produse primare către consumatorul final sau către unitățile locale de vânzare cu amănuntul care aprovizionează în mod direct consumatorii cu produse primare. În temeiul regulamentului menționat anterior, o astfel de furnizare directă face obiectul unor norme de drept intern care asigură îndeplinirea obiectivelor din Regulamentul (CE) nr. 2160/2003.

(3)

Regulamentul (CE) nr. 2160/2003 prevede stabilirea unui obiectiv comunitar de diminuare a prevalenței, la nivelul producției primare, a tuturor serotipurilor de salmonelă care sunt relevante din punctul de vedere al sănătății publice la puii de carne și la curcani. Regulamentul menționat anterior prevede, de asemenea, necesitatea ca obiectivul comunitar să includă definiția programelor de testare necesare pentru a verifica îndeplinirea obiectivului.

(4)

Regulamentul (CE) nr. 646/2007 al Comisiei (2) pune în aplicare Regulamentul (CE) nr. 2160/2003 în ceea ce privește obiectivul comunitar de diminuare a prevalenței, la nivelul producției primare, a anumitor tipuri de salmonelă la puii de carne. Regulamentul respectiv stabilește, de asemenea, programul de testare necesar pentru a verifica progresele în ceea ce privește realizarea obiectivului comunitar. Programul de testare menționat anterior se aplică de la 1 ianuarie 2009.

(5)

Regulamentul (CE) nr. 584/2008 al Comisiei (3) pune în aplicare Regulamentul (CE) nr. 2160/2003 în ceea ce privește un obiectiv comunitar de diminuare a prevalenței, la nivelul producției primare, a anumitor tipuri de salmonelă la curcani. Regulamentul respectiv stabilește, de asemenea, programul de testare necesar pentru a verifica progresele în ceea ce privește realizarea obiectivului comunitar. Programul de testare menționat anterior se aplică de la 1 ianuarie 2010.

(6)

Regulamentul (CE) nr. 2160/2003 nu se aplică anumitor tipuri de producție primară. Cu toate acestea, el se aplică efectivelor de pui de carne și de curcani în cazurile în care producătorul intenționează să furnizeze cantități mici de carne proaspătă, obținută din aceste efective, către consumatorul final sau către unitățile locale de vânzare cu amănuntul care aprovizionează în mod direct consumatorii finali cu astfel de carne proaspătă. Prin urmare, în conformitate cu programele de testare prevăzute în Regulamentele (CE) nr. 646/2007 și (CE) nr. 584/2008, aceste păsări de curte se supun unor teste obligatorii înainte de sacrificare.

(7)

Testarea acestor efective de pui de carne și de curcani determină dificultăți practice pentru producătorii care dețin un număr foarte mic de animale, dat fiind că ar fi necesară efectuarea continuă de teste înainte de sacrificare. În special, ar putea fi necesară întreruperea vânzărilor ca urmare a necesității de a cunoaște rezultatele testelor înainte de sacrificare.

(8)

Pentru a evita ca o derogare de la testarea continuă obligatorie în cadrul acestor efective să sporească riscurile pentru sănătatea publică, statele membre ar trebui să stabilească norme de drept intern care să reglementeze furnizarea de carne proaspătă de către producător, astfel încât obiectivul Regulamentului (CE) nr. 2160/2003 să fie îndeplinit.

(9)

Prin urmare, este oportună, ca măsură tranzitorie, excluderea din domeniul de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 2160/2003 a efectivelor de pui de carne și de curcani în cazurile în care producătorul intenționează să furnizeze cantități mici de carne proaspătă, obținută din aceste efective, către consumatorul final sau către unitățile locale de vânzare cu amănuntul care aprovizionează în mod direct consumatorii finali cu produse primare.

(10)

O astfel de aprovizionare este puțin frecventă pe perioada iernii și, prin urmare, măsura tranzitorie ar trebui să se aplice începând cu primăvara anului 2009.

(11)

Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală,

(a)

consumatorul final; sau

(b)

unitățile locale de vânzare cu amănuntul care aprovizionează în mod direct consumatorii finali cu astfel de carne proaspătă.

14.3.2009   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 70/11

(1)

Principala sarcină și activitate comercială a aeroporturilor este să asigure manipularea aeronavelor, de la aterizare și până la decolare, precum și a pasagerilor și a mărfurilor, pentru a permite transportatorilor aerieni să ofere servicii de transport aerian. În acest scop, aeroporturile pun la dispoziție anumite facilități și servicii legate de operarea aeronavelor și de tratamentul pasagerilor și al mărfurilor, ale căror costuri le acoperă prin perceperea de tarife de aeroport. Organele de administrare a aeroporturilor care oferă facilități și servicii pentru care se percep tarife de aeroport ar trebui să depună eforturi pentru a-și desfășura activitatea pe baza principiului eficienței costurilor.

(2)

Este necesar să se stabilească un cadru comun de reglementare a elementelor esențiale ale tarifelor de aeroport, precum și a modalității de stabilire a acestora, deoarece, în absența unui astfel de cadru, este posibil ca cerințe de bază în cadrul raportului dintre organele de administrare a aeroporturilor și utilizatorii aeroporturilor să nu fie respectate. Un astfel de cadru nu ar trebui să aducă atingere posibilității unui stat membru de a determina dacă și în ce măsură veniturile provenite din activitățile comerciale ale unui aeroport pot fi luate în considerare în stabilirea tarifelor de aeroport.

(3)

Prezenta directivă ar trebui să se aplice aeroporturilor situate în Comunitate care depășesc o dimensiune minimă, deoarece administrarea și finanțarea aeroporturilor mici nu necesită aplicarea unui cadru comunitar.

(4)

În plus, dacă într-un stat membru niciun aeroport nu atinge dimensiunea minimă prevăzută pentru aplicarea prezentei directive, aeroportul cu cel mai mare trafic de pasageri se bucură de o asemenea poziție privilegiată, în calitatea sa de punct de intrare în statul membru respectiv, astfel încât este necesar să i se aplice prezenta directivă, pentru a garanta respectarea anumitor principii de bază în cadrul raportului dintre organul de administrare a aeroportului și utilizatorii aeroportului, în special în ceea ce privește transparența tarifelor și nediscriminarea între utilizatorii aeroportului.

(5)

Pentru a promova coeziunea teritorială, statele membre ar trebui să aibă posibilitatea de a aplica un sistem comun de tarifare pentru a acoperi o rețea de aeroporturi. Transferurile economice dintre aeroporturile care fac parte din aceste rețele ar trebui să respecte legislația comunitară.

(6)

Din motive de distribuție a traficului, statele membre ar trebui să aibă posibilitatea de a permite unui organ de administrare a aeroporturilor care deservesc același oraș sau aceeași conurbație să aplice un sistem comun și transparent de tarifare. Transferurile economice dintre aceste aeroporturi ar trebui să respecte legislația comunitară relevantă.

(7)

Stimulentele pentru crearea de noi rute, cum ar fi cele destinate promovării, inter alia, a dezvoltării regiunilor defavorizate și periferice, ar trebui să se acorde numai în conformitate cu legislația comunitară.

(8)

Perceperea tarifelor pentru prestările de servicii de navigație aeriană și de handling la sol a constituit deja obiectul Regulamentului (CE) nr. 1794/2006 al Comisiei din 6 decembrie 2006 de stabilire a unei scheme comune de tarifare pentru serviciile de navigație aeriană (4) și, respectiv, al Directivei 96/67/CE a Consiliului din 15 octombrie 1996 privind accesul la piața serviciilor de handling la sol în aeroporturile Comunității (5). Tarifele percepute în vederea finanțării asistenței acordate pasagerilor cu handicap și pasagerilor cu mobilitate redusă sunt reglementate prin Regulamentul (CE) nr. 1107/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 5 iulie 2006 privind drepturile persoanelor cu handicap și ale persoanelor cu mobilitate redusă pe durata călătoriei pe calea aerului (6).

(9)

Consiliul Organizației Aviației Civile Internaționale (Consiliul ICAO) din 2004 a adoptat politici privind tarifele de aeroport care includeau, inter alia, principii privind corelarea cu nivelul costurilor, nediscriminarea și un mecanism independent de reglementare a aspectelor economice ale aeroporturilor.

(10)

Consiliul ICAO a considerat că un tarif de aeroport este o prelevare concepută și aplicată cu scopul precis de a recupera costurile pentru punerea la dispoziție a facilităților și a serviciilor pentru aviația civilă, în timp ce o taxă este o prelevare concepută pentru a obține venituri la bugetul de stat sau la bugetul local și care nu se aplică aviației civile în ansamblu și nici nu se raportează la costuri specifice.

(11)

Tarifele de aeroport ar trebui să fie nediscriminatorii. Ar trebui să se pună în aplicare o procedură obligatorie de consultare periodică între organele de administrare a aeroporturilor și utilizatorii aeroporturilor, cu posibilitatea, pentru fiecare parte, de a recurge la o autoritate independentă de supraveghere în cazul în care o decizie privind tarifele de aeroport sau modificarea sistemului de tarifare este contestată de utilizatorii aeroporturilor.

(12)

Ar trebui instituită o autoritate independentă de supraveghere în fiecare stat membru în scopul de a se garanta imparțialitatea deciziilor acesteia, precum și aplicarea corespunzătoare și eficace a prezentei directive. Autoritatea ar trebui să dispună de toate resursele necesare în sensul de personal, expertiză, precum și mijloace financiare pentru îndeplinirea sarcinilor sale.

(13)

Este foarte important ca utilizatorii aeroporturilor să fie informați de către organele de administrare a aeroportului cu privire la modul și la elementele pe baza cărora sunt calculate tarifele de aeroport. O asemenea transparență ar oferi transportatorilor aerieni o imagine de ansamblu asupra costurilor suportate de aeroport și asupra productivității investițiilor aeroportuare. Pentru a permite unui organ de administrare a aeroportului să evalueze în mod corespunzător cerințele privind investițiile viitoare, utilizatorii aeroportului ar trebui să comunice în timp util organului de administrare a aeroportului toate previziunile lor operaționale, proiectele de dezvoltare, precum și cererile și propunerile lor specifice.

(14)

Organele de administrare a aeroporturilor ar trebui să informeze utilizatorii aeroporturilor cu privire la proiectele majore de infrastructură, deoarece acestea au un impact semnificativ asupra sistemului sau asupra nivelului tarifelor de aeroport. Aceste informații ar trebui furnizate pentru a face posibilă monitorizarea costurilor infrastructurii și pentru a permite punerea la dispoziție de facilități corespunzătoare și eficiente din perspectiva costurilor în cadrul respectivului aeroport.

(15)

Organelor de administrare a aeroporturilor ar trebui să li se permită aplicarea de tarife de aeroport corespunzătoare infrastructurii și/sau nivelului serviciilor furnizate, întrucât transportatorii aerieni au un interes legitim să solicite organelor de administrare a aeroporturilor servicii care să corespundă raportului preț/calitate. Cu toate acestea, accesul la un nivel diferențiat de infrastructură sau de servicii ar trebui să fie deschis în mod nediscriminatoriu tuturor transportatorilor care doresc să beneficieze de acestea. În cazul în care cererea depășește oferta, accesul ar trebui să fie determinat pe baza unor criterii obiective și nediscriminatorii care urmează să fie elaborate de către un organ de administrare a aeroportului. Orice diferențiere privind tarifele de aeroport ar trebui să fie transparentă, obiectivă și bazată pe criterii clare.

(16)

Utilizatorii aeroportului și organul de administrare a aeroportului ar trebui să poată încheia un acord privind nivelul serviciilor, referitor la calitatea serviciilor furnizate în schimbul tarifelor de aeroport. În cadrul consultărilor periodice ar putea avea loc negocieri cu privire la calitatea serviciilor furnizate în schimbul tarifelor de aeroport.

(17)

În ceea ce privește prefinanțarea investițiilor aeroportuare, există sisteme diferite, specifice fiecărui stat membru. În statele membre în care se practică prefinanțarea, statele membre sau organele de administrare a aeroporturilor ar trebui să se raporteze la politicile ICAO și/sau să-și stabilească propriile măsuri de siguranță.

(18)

Prezenta directivă nu ar trebui să aducă atingere tratatului, în special articolelor 81-89.

(19)

Deoarece obiectivul prezentei directive, și anume stabilirea de principii comune pentru perceperea de tarife de aeroport pe aeroporturile din Comunitate, nu poate fi realizat în mod satisfăcător de către statele membre, întrucât astfel de sisteme de tarife de aeroport nu se pot institui la nivel național într-un mod care să asigure uniformitatea pe teritoriul Comunității și, având în vedere amploarea și efectele sale, acest obiectiv poate fi realizat mai bine la nivelul Comunității, aceasta poate adopta măsuri, în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este prevăzut la articolul 5 din tratat. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este enunțat în respectivul articol, prezenta directivă nu depășește ceea ce este necesar pentru atingerea acestui obiectiv,

1.

„aeroport” înseamnă orice suprafață de teren special amenajată pentru aterizarea, decolarea și manevrele unei aeronave, inclusiv instalațiile auxiliare de care aceste operațiuni pot avea nevoie pentru îndeplinirea cerințelor traficului aerian și ale serviciilor aeriene, inclusiv instalațiile necesare pentru a asista serviciile aeriene comerciale;

2.

„organ de administrare a aeroportului” înseamnă un organ care, pe lângă alte activități sau nu, după caz, are ca obiectiv, în temeiul legislației sau reglementărilor naționale sau al unor contracte, administrarea și gestionarea infrastructurilor unui aeroport sau ale unei rețele de aeroporturi, precum și coordonarea și controlul activităților diferiților operatori prezenți în aeroporturile sau în rețeaua de aeroporturi în cauză;

3.

„utilizator al aeroportului” înseamnă orice persoană fizică sau juridică responsabilă pentru transportul pe calea aerului al pasagerilor, al corespondenței și/sau al mărfurilor, către sau de la aeroportul în cauză;

4.

„tarif de aeroport” înseamnă o prelevare obținută în beneficiul organului de administrare a aeroportului și plătită de către utilizatorii aeroportului pentru utilizarea facilităților și a serviciilor care le sunt puse la dispoziție în exclusivitate de organul de administrare a aeroportului și care au legătură cu aterizarea, decolarea, iluminarea și gararea aeronavelor și cu tratamentul pasagerilor și al mărfurilor;

5.

„rețea de aeroporturi” înseamnă un grup de aeroporturi, desemnat în mod corespunzător în acest sens de către un stat membru, care este operat de același organ de administrare a aeroporturilor.

(a)

în conformitate cu legislația națională, există o procedură obligatorie prin care tarifele de aeroport sau nivelul maxim al acestora sunt stabilite sau aprobate de către autoritatea independentă de supraveghere; sau

(b)

în conformitate cu legislația națională, există o procedură obligatorie prin care autoritatea independentă de supraveghere verifică în mod regulat sau ca răspuns la solicitările părților interesate dacă aceste aeroporturi fac obiectul unei concurențe efective. În urma acestei verificări, în cazurile justificate, statul membru respectiv decide ca tarifele de aeroport sau nivelul maxim al acestora să fie stabilite sau aprobate de către autoritatea independentă de supraveghere. Decizia respectivă se aplică atât timp cât se consideră necesar, în urma verificării efectuate de către autoritatea respectivă.

(a)

o listă a diferitelor servicii și infrastructuri puse la dispoziție în schimbul tarifului de aeroport perceput;

(b)

metodologia folosită pentru stabilirea tarifelor de aeroport;

(c)

structura generală a costurilor aferente facilităților și serviciilor corespunzătoare tarifelor de aeroport;

(d)

veniturile din diferite tarife și costul total al serviciilor acoperite de aceste tarife;

(e)

orice finanțare din partea autorităților publice destinată facilităților și serviciilor la care se raportează tarifele de aeroport;

(f)

previziuni privind evoluția situației în aeroport în ceea ce privește tarifele, creșterea traficului și investițiile propuse;

(g)

utilizarea efectivă a infrastructurii aeroportuare și a echipamentului pe o anumită perioadă de timp; precum și

(h)

rezultatele prevăzute ale oricăror investiții majore propuse, în ceea ce privește efectele acestora asupra capacității aeroportului.

(a)

previziunile în ceea ce privește traficul;

(b)

previziunile cu privire la compoziția și utilizarea preconizată a flotei acestora;

(c)

proiectele lor de dezvoltare privind aeroportul în cauză; și

(d)

cerințele lor în cadrul aeroportului în cauză.

(a)

stabili procedura de soluționare a dezacordurilor dintre organul de administrare a aeroportului și utilizatorii aeroportului;

(b)

determina condițiile în care autoritatea independentă de supraveghere poate fi sesizată cu privire la un dezacord. Autoritatea respinge, în special, plângerile pe care le consideră motivate necorespunzător sau care nu sunt documentate în mod adecvat; și

(c)

stabili criteriile în raport cu care vor fi analizate dezacordurile în vederea soluționării.

14.3.2009   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 70/17

(1)

Directiva 72/245/CEE a Consiliului din 20 iunie 1972 referitoare la paraziții radioelectrici (compatibilitatea electromagnetică) produși de autovehicule (2) este una dintre directivele speciale ale procedurii de omologare CE de tip care a fost instituită prin Directiva 70/156/CEE a Consiliului din 6 februarie 1970 privind apropierea legislațiilor statelor membre referitoare la omologarea de tip a autovehiculelor și a remorcilor acestora (3). Prin urmare, dispozițiile Directivei 70/156/CEE cu privire la sisteme, componente și unități tehnice separate pentru vehicule se aplică Directivei 72/245/CEE.

(2)

În conformitate cu punctul 3.2.9 din anexa I la Directiva 72/245/CEE, componentele comercializate drept echipamente postvânzare și destinate instalării în autovehicule nu necesită omologare de tip în cazul în care nu sunt asociate unor funcții legate de imunitate. Se asigură o perioadă de tranziție de patru ani începând de la 3.12.2004, pe parcursul căreia un serviciu tehnic trebuie să stabilească dacă componenta care urmează să fie introdusă pe piață este asociată sau nu unor funcții legate de imunitate și trebuie să emită o atestare conformă cu modelul din anexa III C. Statele membre trebuie să raporteze Comisiei Europene orice caz de refuz bazat pe motive de securitate. Dispoziția respectivă prevede că, pe baza experienței practice dobândite în privința cerinței respective și pe baza rapoartelor transmise de statele membre, Comisia trebuie să decidă, înainte de expirarea perioadei de tranziție, dacă atestarea trebuie încă să fie solicitată împreună cu declarația de conformitate.

(3)

Astfel cum se prevede la punctul 3.2.9 din anexa I la Directiva 72/245/CEE și având în vedere faptul că statele membre nu au transmis niciun raport Comisiei Europene cu privire la cazuri de refuz al atestării, se propune în prezent să fie suprimată implicarea serviciului tehnic în cazul componentelor comercializate drept echipamente postvânzare și destinate instalării în autovehicule, atunci când aceste componente nu sunt asociate unor funcții legate de imunitate, și să nu mai fie solicitată atestarea conformă cu modelul din anexa III C, astfel cum se prevede la punctul 3.2.9 din anexa I.

(4)

Prin urmare, Directiva 72/245/CEE ar trebui modificată în consecință.

(5)

Măsurile prevăzute în prezenta directivă sunt conforme cu avizul Comitetului tehnic – sectorul autovehiculelor,

1.

în lista anexelor, se elimină următoarea trimitere la anexa III C:

2.

în anexa I la punctul 3.2.9, se elimină paragraful al doilea;

3.

anexa III C se elimină.