10.1.2009

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 7/1

---

REGULAMENTUL (CE) nr. 4/2009 AL CONSILIULUI

din 18 decembrie 2008

privind competența, legea aplicabilă, recunoașterea și executarea hotărârilor și cooperarea în materie de obligații de întreținere

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene, în special articolul 61 litera (c) și articolul 67 alineatul (2),

având în vedere propunerea Comisiei,

având în vedere avizul Parlamentului European (1),

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social European (2)

întrucât:

(1)

Comunitatea și-a stabilit obiectivul de a menține și dezvolta un spațiu de libertate, securitate și justiție, în interiorul căruia este asigurată libera circulație a persoanelor. Pentru instituirea progresivă a unui astfel de spațiu, Comunitatea trebuie să adopte, printre altele, măsuri în domeniul cooperării judiciare în materiile civile care au o incidență transfrontalieră, în măsura necesară bunei funcționări a pieței interne.

(2)	În conformitate cu articolul 65 litera (b) din tratat, aceste măsuri trebuie să aibă ca obiect, printre altele, favorizarea compatibilității normelor aplicabile în statele membre privind conflictul de legi și de competență.

(3)

În această privință, Comunitatea a adoptat deja, printre alte măsuri, Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială (3), Decizia 2001/470/CE a Consiliului din 28 mai 2001 de creare a unei Rețele Judiciare Europene în materie civilă și comercială (4), Regulamentul (CE) nr. 1206/2001 al Consiliului din 28 mai 2001 privind cooperarea între instanțele statelor membre în domeniul obținerii de probe în materie civilă sau comercială (5), Directiva 2003/8/CE a Consiliului din 27 ianuarie 2003 de îmbunătățire a accesului la justiție în litigiile transfrontaliere prin stabilirea unor norme minime comune privind asistența judiciară acordată în astfel de litigii (6), Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 al Consiliului din 27 noiembrie 2003 privind competența, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești (7), Regulamentul (CE) nr. 805/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 aprilie 2004 privind crearea unui titlu executoriu european pentru creanțele necontestate (8) și Regulamentul (CE) nr. 1393/2007 al Parlamentului European și al Consiliului din 13 noiembrie 2007 privind notificarea sau comunicarea în statele membre a actelor judiciare și extrajudiciare în materie civilă sau comercială („notificarea sau comunicarea actelor”) (9).

(4)

Consiliul European, reunit la Tampere la 15 și 16 octombrie 1999 a invitat Consiliul și Comisia să stabilească norme procedurale comune speciale pentru simplificarea și accelerarea soluționării litigiilor transfrontaliere privind printre altele, creanțele de întreținere. De asemenea, Consiliul European a solicitat suprimarea măsurilor intermediare necesare pentru a se permite recunoașterea și executarea în statul solicitat a unei hotărâri pronunțate într-un alt stat membru, în special a unei hotărâri referitoare la o creanță de întreținere.

(5)

La 30 noiembrie 2000 a fost adoptat un program de măsuri cu privire la punerea în aplicare a principiului recunoașterii reciproce a hotărârilor în materie civilă și comercială (10), comun Comisiei și Consiliului. Acest program prevede eliminarea procedurii de exequatur pentru creanțele de întreținere pentru a face să fie mai eficiente mijloacele de care dispun creditorii de întreținere în apărarea drepturilor lor.

(6)	Consiliul European, reunit la Bruxelles în 4-5 noiembrie 2004, a adoptat un program nou, intitulat „Programul de la Haga: consolidarea libertății, a securității și a justiției în Uniunea Europeană” (denumit în continuare „programul de la Haga”) (11).

(7)	Consiliul a adoptat, în cadrul sesiunii sale din 2 și 3 iunie 2005, un plan de acțiune al Consiliului și al Comisiei (12) care transpune programul de la Haga în acțiuni concrete și care menționează necesitatea adoptării de propuneri cu privire la obligațiile de întreținere.

(8)

În cadrul Conferinței de drept internațional privat de la Haga, Comunitatea și statele membre ale acesteia au participat la negocieri în urma cărora s-a ajuns, la 23 noiembrie 2007, la adoptarea Convenției de la Haga privind obținerea pensiei de întreținere în străinătate pentru copii și alți membri ai familiei (denumită în continuare „Convenția de la Haga din 2007”) și a Protocolului privind legea aplicabilă obligațiilor de întreținere (denumit în continuare „Protocolul de la Haga din 2007”). În consecință, se impune să se țină seama de aceste două instrumente în cadrul prezentului regulament.

(9)	Creditorul obligației de întreținere ar trebui să poată obține cu ușurință, într-un stat membru, o hotărâre care va fi mod automat executorie într-un alt stat membru, fără vreo altă formalitate.

(10)

În vederea atingerii acestui obiectiv, este oportun să se creeze un instrument comunitar în materie de obligații de întreținere care să reunească dispozițiile cu privire la conflictele de competență, conflictele de legi, recunoașterea și forța executorie, executarea hotărârilor, asistența judiciară și cooperarea între autoritățile centrale.

(11)

Domeniul de aplicare a prezentului regulament ar trebui să acopere toate formele de obligații de întreținere care decurg dintr-o relație de familie, de rudenie, de căsătorie sau de alianță pentru a se garanta egalitatea de tratament pentru toți creditorii de obligații de întreținere. În sensul prezentului regulament, noțiunea de „obligație de întreținere” ar trebui interpretată într-un mod autonom.

(12)

Pentru a se ține seama de diferitele modalități de soluționare a cauzelor referitoare la obligațiile de întreținere în statele membre, prezentul regulament ar trebui să se aplice atât hotărârilor judecătorești, cât și deciziilor emise de autorități administrative, cu condiția ca aceste autorități să ofere garanții în special în ceea ce privește imparțialitatea acestora și dreptul părților de a fi audiate. Prin urmare, aceste autorități ar trebui să aplice toate normele din prezentul regulament.

(13)

Din motivele enumerate mai sus, este oportun, de asemenea, ca prezentul regulament să asigure recunoașterea și executarea tranzacțiilor judiciare și a actelor autentice fără ca acest lucru să afecteze dreptul uneia sau alteia dintre părțile la o astfel de tranzacție sau la un asemenea act de a contesta astfel de instrumente în fața unei instanțe din statul membru de origine.

(14)

Este oportun să se prevadă în prezentul regulament că termenul „creditor” include, în sensul unei cereri de recunoaștere și de executare a unei hotărâri în materie de obligații de întreținere, organismele publice care au dreptul de a acționa în numele și pe seama unei persoane căreia îi este datorată întreținere sau de a solicita rambursarea prestațiilor acordate creditorului cu titlu de întreținere. Atunci când o instituție publică acționează în această calitate, acesta ar trebui să beneficieze de aceleași servicii și de aceeași asistență judiciară ca un creditor.

(15)

În vederea protejării intereselor creditorilor de obligații de întreținere și pentru a favoriza o bună administrare a justiției în cadrul Uniunii Europene, ar trebui adaptate normele referitoare la competență, astfel cum rezultă din Regulamentul (CE) nr. 44/2001. Faptul că un pârât își are reședința obișnuită într-un stat terț nu ar trebui să mai aibă drept efect excluderea aplicării normelor comunitare în materie de competență și, de acum înainte, nu ar mai trebui avută în vedere nicio trimitere la legislația națională. Prin urmare, este necesar să se stabilească în prezentul regulament cazurile în care o instanță a unui stat membru poate exercita o competență subsidiară.

(16)

Pentru a se remedia în special situațiile de denegare de dreptate, este necesar să se prevadă în prezentul regulament un forum necessitatis prin care se permite unei instanțe a unui stat membru, în cazuri excepționale, să fie învestită cu soluționarea unui litigiu care prezintă o legătură strânsă cu un stat terț. Un astfel de caz excepțional ar putea fi în situația în care o procedură se dovedește a fi imposibil de realizat în statul terț respectiv, de exemplu din cauza unui război civil, sau situația în care în mod rezonabil, nu se poate aștepta ca reclamantul să introducă sau să efectueze o procedură în acel stat. Cu toate acestea, competența întemeiată pe forum necessitatis ar putea fi exercitată doar în cazul în care litigiul prezintă o legătură suficientă cu statul membru al instanței sesizate, cum ar fi, de exemplu, cetățenia uneia dintre părți.

(17)

O normă de competență suplimentară ar trebui să prevadă că, în lipsa unor condiții speciale, debitorul poate introduce o procedură de modificare a unei hotărâri de întreținere existente sau de obținere a unei noi hotărâri doar în statul în care creditorul își avea reședința obișnuită la momentul în care a fost pronunțată hotărârea și în care acesta își păstrează reședința obișnuită. Pentru a se asigura o bună armonizare între Convenția de la Haga din 2007 și prezentul regulament, este oportun să se aplice această normă și hotărârilor unui stat terț parte la convenția menționată, în măsura în care aceasta este în vigoare între statul membru în cauză și Comunitate și reglementează aceleași obligații de întreținere atât în statul în cauză, cât și în Comunitate.

(18)

În vederea aplicării prezentului regulament, este oportun să se prevadă că în Irlanda, termenul de „cetățenie” este înlocuit cu termenul de „domiciliu”, la fel ca și în Regatul Unit, în măsura în care prezentul regulament se aplică în acest stat membru în temeiul articolului 4 din Protocolul privind poziția Regatului Unit și a Irlandei, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și la Tratatul de instituire a Comunității Europene.

(19)

În vederea sporirii securității juridice, precum și a previzibilității și autonomiei părților, prezentul regulament ar trebui să permită părților să aleagă de comun acord instanța competentă în funcție de factori de legătură determinați. În vederea asigurării protecției părții defavorizate, ar trebui exclusă o astfel de alegere în cazul unei obligații de întreținere față de un copil cu vârsta sub optsprezece ani.

(20)

Este oportun să se prevadă în prezentul regulament că, pentru statele membre care au obligații în temeiul Protocolului de la Haga din 2007, dispozițiile în materie de norme privind conflictul de legi aplicabile sunt cele prevăzute de protocolul respectiv. În acest sens, ar trebui introdusă o dispoziție care să facă trimitere la protocolul respectiv. Protocolul de la Haga va fi încheiat de Comunitate în timp util pentru a permite aplicarea prezentului regulament. Pentru a se ține seama de ipoteza în care protocolul de la Haga din 2007 nu s-ar aplica tuturor statelor membre, este oportun să se facă distincția, în sensul recunoașterii, al forței executorii și al executării hotărârilor, între statele membre care au obligații în temeiul Protocolului de la Haga din 2007 și cele care nu au astfel de obligații.

(21)

Este oportun să se precizeze că, în contextul prezentului regulament, aceste norme privind conflictul de legi determină numai legea aplicabilă în cazul obligațiilor de întreținere și nu determină legea aplicabilă în cazul stabilirii relațiilor de familie pe care se întemeiază obligațiile de întreținere. Stabilirea relațiilor de familie rămâne în continuare reglementată de legislația națională a statelor membre, inclusiv de normele de drept internațional privat ale acestora.

(22)

În vederea asigurării unei recuperări rapide și eficiente a unei creanțe de întreținere și a prevenirii căilor de atac dilatorii, hotărârile în materie de obligații de întreținere pronunțate într-un stat membru ar trebui să fie, în principiu, învestite cu forță executorie cu titlu provizoriu. Prin urmare, este oportun să se prevadă în prezentul regulament că instanța de origine ar trebui să poată declara hotărârea ca fiind executorie cu titlu provizoriu, chiar dacă dreptul național nu prevede forța executorie de drept și chiar dacă a fost sau ar putea fi formulată o cale de atac împotriva hotărârii în temeiul dreptului național.

(23)	În vederea limitării costurilor legate de procedurile reglementate de prezentul regulament, ar fi util, în măsura posibilului, să se recurgă la tehnologiile moderne de comunicare, în special în momentul audierii părților.

(24)

Garanțiile aduse prin aplicarea normelor privind conflictul de legi ar trebui să justifice faptul că hotărârile în materie de obligații de întreținere pronunțate într-un stat membru care are obligații în temeiul Protocolului de la Haga din 2007 sunt recunoscute și au beneficiază de forță executorie în toate celelalte state membre fără să fie necesară nicio altă procedură și fără efectuarea niciunei forme de control pe fond în statul membru de executare.

(25)

Recunoașterea într-un stat membru a unei hotărâri în materie de obligații de întreținere are drept scop unic permiterea recuperării creanței de întreținere stabilite prin hotărâre. Aceasta nu implică și recunoașterea de către statul membru respectiv a relațiilor de familie, rudenie, căsătorie sau alianță care stau la baza obligației de întreținere care a condus la pronunțarea hotărârii.

(26)

În ceea ce privește hotărârile pronunțate într-un stat membru care nu are obligații în temeiul Protocolului de la Haga din 2007, este necesar să se prevadă în prezentul regulament o procedură de recunoaștere și de încuviințare a executării. Această procedură ar trebui să se inspire din procedura și din motivele de refuz de recunoaștere prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 44/2001. Pentru a accelera procedura și pentru a permite creditorului recuperarea rapidă a creanței sale, ar trebui prevăzut că instanța sesizată pronunță hotărârea în termene stabilite, cu excepția unor circumstanțe excepționale.

(27)

De asemenea, este oportun să se limiteze cât mai mult posibil formalitățile de executare care conduc la creșterea cheltuielilor suportate de creditorul de întreținere. În acest sens, prezentul regulament ar trebui să prevadă faptul că creditorul de întreținere nu este obligat să aibă o adresă poștală și nici un reprezentant autorizat în statul membru de executare, fără a se aduce atingere în alte privințe organizării interne a statelor membre în materie de proceduri de executare.

(28)	În vederea reducerii cheltuielilor legate de procedurile de executare, nu ar trebui solicitată nicio traducere, cu excepția cazului în care executarea este contestată și fără a aduce atingere normelor aplicabile privind notificarea sau comunicarea actelor.

(29)

Pentru a garanta respectarea cerințelor unui proces echitabil, este oportun să se prevadă în prezentul regulament dreptul unui pârât care nu s-a înfățișat în fața instanței de origine a unui stat membru care are obligații în temeiul Protocolului de la Haga din 2007 de a solicita, în faza de executare a hotărârii pronunțate împotriva sa, reexaminarea acestei hotărâri. Cu toate acestea, pârâtul ar trebui să solicite această reexaminare într-un termen stabilit care ar trebui să înceapă cel târziu în ziua în care, în stadiul procedurii de executare, bunurile sale devin indisponibile pentru prima dată în întregime sau parțial. Acest drept la reexaminare ar trebui să fie o cale de atac extraordinară acordată pârâtului care nu s-a prezentat, dar care să nu afecteze exercitarea altor căi de atac extraordinare prevăzute în dreptul statului membru de origine, cu condiția ca respectivele căi de atac să nu fie incompatibile cu dreptul la reexaminare prevăzut de prezentul regulament.

(30)

În vederea accelerării executării într-un alt stat membru a unei hotărâri pronunțate într-un stat membru care are obligații în temeiul Protocolului de la Haga din 2007, este necesar să se limiteze motivele de refuz sau de suspendare a executării care ar putea fi invocate de către debitor invocând caracterul transfrontalier al creanței de întreținere. Această limitare nu ar trebui să aducă atingere motivelor de refuz sau de suspendare prevăzute de dreptul național care nu sunt incompatibile cu cele enumerate în prezentul regulament, cum ar fi achitarea datoriei de către debitor la momentul executării sau existența anumitor bunuri insesizabile.

(31)

Pentru a se facilita recuperarea transfrontalieră a creanțelor de întreținere, este oportun să se instituie un regim de cooperare între autoritățile centrale desemnate de statele membre. De asemenea, acestea ar trebui să acorde asistență creditorilor și debitorilor de întreținere pentru a putea face uz de drepturile lor într-un alt stat membru prin prezentarea cererilor de recunoaștere, de încuviințare a executării și de executare a hotărârilor deja existente, de modificare a unor astfel de hotărâri sau de obținere a unei hotărâri. De asemenea, în funcție de necesități, autoritățile ar trebui să procedeze la schimburi de informații în vederea localizării debitorilor și a creditorilor și a identificării veniturilor și bunurilor acestora. Autoritățile ar trebui să coopereze între ele prin schimburi de informații de ordin general și să promoveze cooperarea între autoritățile competente din propriul stat membru.

(32)

O autoritate centrală desemnată în temeiul prezentului regulament ar trebui să își acopere propriile cheltuieli, cu anumite excepții stabilite în mod precis, și să acorde asistență oricărui solicitant care își are reședința în statul său membru. Criteriul de determinare a dreptului unei persoane de a solicita asistența unei autorități centrale ar trebui să fie mai puțin strict decât criteriul factorului de legătură privitor la „reședința obișnuită” utilizat în alte părți în prezentul regulament. Cu toate acestea, criteriul „reședinței” ar trebui să excludă simpla prezență.

(33)

Pentru a se putea acorda pe deplin asistență creditorilor și debitorilor de întreținere și pentru a se facilita de o manieră optimă recuperarea transfrontalieră a întreținerii, autoritățile centrale ar trebui să poată obține anumite informații cu caracter personal. În consecință, prezentul regulament ar trebui să oblige statele membre să se asigure că autoritățile centrale ale acestora au acces la astfel de informații de la autorități publice sau administrative care dețin informațiile vizate în cadrul activităților lor obișnuite. Cu toate acestea, este oportun să i se permită fiecărui stat membru să stabilească modalitățile de realizare a acestui acces. Astfel, un stat membru ar trebui să poată desemna autoritățile publice sau administrative care vor fi obligate să furnizeze informații către autoritatea centrală, în temeiul prezentului regulament, inclusiv, după caz, către autoritățile publice sau administrative deja desemnate în cadrul altor regimuri de acces la informații. Atunci când un stat membru desemnează autorități centrale sau administrative, ar trebui să se asigure că autoritatea sa centrală este în măsură să aibă acces la informațiile solicitate în temeiul prezentului regulament deținute de acestea. Un stat membru ar trebui, de asemenea, să poată permite autorității sale centrale să aibă acces la informațiile solicitate deținute de orice altă persoană juridică care este responsabilă de prelucrarea lor.

(34)

În cadrul accesului la datele cu caracter personal, al utilizării și al transmiterii acestora, este oportun să se respecte cerințele privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal în conformitate cu Directiva 95/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 24 octombrie 1995 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date (13), astfel cum a fost transpusă în legislația națională a statelor membre.

(35)

Cu toate acestea, este necesar să se definească condițiile specifice accesului la datele cu caracter personal, utilizării și transmiterii acestora în sensul aplicării prezentului regulament. În acest context, a fost avut în vedere avizul Controlorului european pentru protecția datelor (14). Înștiințarea persoanei vizate de colectarea informațiilor ar trebui efectuată în conformitate cu dreptul național. Cu toate acestea, este oportun să se prevadă posibilitatea de amânare a acestei notificări pentru ca debitorul să fie împiedicat să își transfere bunurile și să compromită astfel recuperarea creanței de întreținere.

(36)

Ținând seama de cheltuielile aferente procedurilor, este oportun să se prevadă un regim foarte avantajos de asistență judiciară, respectiv suportarea totală a cheltuielilor aferente procedurilor legate de obligații de întreținere în privința copiilor cu vârsta sub 21 de ani inițiate prin intermediul autorităților centrale. În consecință, normele existente în materie de asistență judiciară în cadrul Uniunii Europene în temeiul Directivei 2003/8/CE ar trebui completate de norme specifice, creându-se astfel un regim special de asistență judiciară în materie de obligații de întreținere. În acest cadru, autoritatea competentă a statului membru solicitat ar trebui să poată, în mod excepțional, să recupereze cheltuielile de la un reclamant care beneficiază de asistență judiciară gratuită care cade în pretenții, cu condiția ca situația financiară a acestuia să permită acest lucru. Aceasta s-ar aplica în special în cazul unei persoane cu venituri ridicate care a acționat cu rea credință.

(37)

De asemenea, în ceea ce privește obligațiile de întreținere, altele decât cele menționate la considerentul precedent, este necesar să se garanteze tuturor părților același tratament în materie de asistență judiciară în momentul executării unei hotărâri într-un alt stat membru. Astfel, dispozițiile privind continuitatea asistenței judiciare din prezentul regulament ar trebui interpretate ca acordând o astfel de asistență unei părți care, dacă nu a beneficiat de asistență judiciară în cadrul procedurii având drept obiect obținerea sau modificarea unei hotărâri în statul membru de origine, a beneficiat de aceasta ulterior în același stat în cadrul unei cereri având drept obiect executarea hotărârii. În același mod, unei părți care a beneficiat de o procedură gratuită în fața unei autorități administrative menționate în anexa X ar trebui să i se acorde, în statul membru de executare, beneficiul celei mai favorabile asistențe judiciare sau scutirea de costuri și de cheltuieli cea mai mare posibil, cu condiția ca aceasta să poată justifica că a beneficiat de acestea în statul membru de origine.

(38)

În vederea reducerii cheltuielilor cu traducerea documentelor justificative, instanța sesizată nu ar trebui să solicite traducerea acestor documente decât în cazul în care este necesară traducerea, fără a se aduce atingere dreptului la apărare și normelor aplicabile cu privire la comunicarea sau notificarea actelor.

(39)

În vederea facilitării aplicării prezentului regulament, este oportun să se prevadă obligația statelor membre de a transmite Comisiei denumirea și coordonatele autorităților lor centrale, precum și alte informații. Aceste informații ar trebui puse la dispoziția practicienilor și a publicului prin publicarea în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene sau prin intermediul accesului electronic la rețeaua judiciară europeană în materie civilă și comercială instituită prin Decizia 2001/470/CE. În plus, utilizarea formularelor prevăzute în prezentul regulament ar trebui să faciliteze și să accelereze comunicarea între autoritățile centrale și să permită transmiterea cererilor pe cale electronică.

(40)

Este oportun să se clarifice relația dintre prezentul regulament și convențiile și acordurile bilaterale sau multilaterale în materie de obligații de întreținere la care sunt parte statele membre. În acest context, este necesar să se prevadă că statele membre părți la Convenția din 23 martie 1962 dintre Suedia, Danemarca, Finlanda, Islanda și Norvegia privind recuperarea creanțelor de întreținere vor putea continua să o aplice, având în vedere că aceasta cuprinde norme în materie de recunoaștere și de executare mai favorabile decât cele prevăzute în prezentul regulament. Fiind vorba de acorduri bilaterale viitoare în materie de obligații de întreținere cu statele terțe, procedurile și condițiile în care statele membre vor fi autorizate să negocieze și să încheie astfel de acorduri în nume propriu cu țările terțe ar trebui stabilite în cadrul discuțiilor ce se vor purta asupra propunerii pe care urmează să o prezinte Comisia pe această temă.

(41)	Pentru calcularea termenelor stabilite prin prezentul regulament ar trebui să se aplice dispozițiile Regulamentului (CEE, Euratom) nr. 1182/71 al Consiliului din 3 iunie 1971 privind stabilirea regulilor care se aplică termenelor, datelor și expirării termenelor (15).

(42)	Măsurile necesare pentru punerea în aplicare a prezentului regulament ar trebui să fie adoptate în conformitate cu Decizia 1999/468/CE a Consiliului din 28 iunie 1999 de stabilire a normelor privind exercitarea competențelor de executare conferite Comisiei (16).

(43)

Comisia ar trebui să fie împuternicită, în special, să adopte toate modificările aduse formularelor prevăzute în prezentul regulament prin aplicarea procedurii consultative prevăzute la articolul 3 din Decizia 1999/468/CE. Pentru întocmirea listei autorităților administrative care intră în domeniul de aplicare al prezentului regulament, precum și a listei autorităților competente în materie de atestare a dreptului la asistență judiciară, Comisia ar trebui să fie împuternicită să acționeze în conformitate cu procedura de gestionare prevăzută la articolul 4 din decizia menționată.

(44)

Prezentul regulament ar trebui să modifice regulamentul (CE) nr. 44/2001 prin înlocuirea dispozițiilor acestuia aplicabile în materie de obligații de întreținere. Sub rezerva dispozițiilor tranzitorii cuprinse în prezentul regulament, statele membre ar trebui să aplice, în materie de obligații de întreținere, dispozițiile prezentului regulament privind competența, recunoașterea și forța executorie, executarea hotărârilor și asistența judiciară, în locul celor prevăzute în regulamentul (CE) nr. 44/2001 începând cu data aplicării prezentului regulament.

(45)

Deoarece obiectivele prezentului regulament, și anume punerea în aplicare a unei serii de măsuri care să permită recuperarea efectivă a creanțelor de întreținere în situațiile transfrontaliere și, prin urmare, libera circulație a persoanelor în cadrul Uniunii Europene, nu pot fi realizate într-o manieră suficientă de către statele membre și, prin urmare, având în vedere amploarea și efectele prezentului regulament, pot fi realizate mai bine la nivel comunitar, Comunitatea poate lua măsuri în conformitate cu principiul subsidiarității astfel cum este prevăzut la articolul 5 din tratat. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este prevăzut la articolul menționat, prezentul regulament nu depășește ceea ce este necesar pentru realizarea obiectivelor respective.

(46)	În conformitate cu articolul 3 din Protocolul privind poziția Regatului Unit și a Irlandei, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și la Tratatul de instituire a Comunității Europene, Irlanda și-a notificat intenția de a participa la adoptarea și aplicarea prezentului regulament.

(47)

În conformitate cu articolele 1 și 2 din Protocolul privind poziția Regatului Unit și a Irlandei, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și la Tratatul de instituire a Comunității Europene, Regatul Unit nu participă la adoptarea prezentului regulament, nu are obligații în temeiul acestuia și nu face obiectul aplicării sale. Cu toate acestea, acest lucru nu aduce atingere posibilității ca Regatul Unit să își notifice intenția de a accepta prezentul regulament după adoptare, în conformitate cu articolul 4 din protocolului sus-menționat.

(48)

În conformitate cu articolele 1 și 2 din Protocolul privind poziția Danemarcei, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și la Tratatul de instituire a Comunității Europene, Danemarca nu participă la adoptarea prezentului regulament, nu are obligații în temeiul acestuia și nu face obiectul aplicării sale, fără ca acest lucru să aducă atingere posibilității ca Danemarca să aplice conținutul modificărilor aduse Regulamentului (CE) nr. 44/2001 în temeiul articolului 3 din Acordul din 19 octombrie 2005 dintre Comunitatea Europeană și Regatul Danemarcei privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială (17),

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

CAPITOLUL I

DOMENIUL DE APLICARE ȘI DEFINIȚII

Articolul 1

Domeniul de aplicare

(1)   Prezentul regulament se aplică obligațiilor de întreținere care decurg dintr-o relație de familie, rudenie, căsătorie sau alianță.

(2)   În cadrul prezentului regulament, „stat membru” înseamnă statele membre cărora li se aplică prezentul regulament.

Articolul 2

Definiții

(1)   În sensul prezentului regulament:

1.

„hotărâre judecătorească” înseamnă o hotărâre judecătorească în materie de obligații de întreținere pronunțată de o instanță judecătorească dintr-un stat membru, indiferent de denumirea acesteia, cum ar fi decizie, sentință, ordonanță sau mandat de executare, precum și o hotărâre privind stabilirea cheltuielilor de judecată de către un grefier. În sensul capitolelor VII și VIII, prin „hotărâre judecătorească” se înțelege, de asemenea, și o hotărâre privind obligațiile de întreținere pronunțată într-un stat terț;

2.	„tranzacție judiciară” înseamnă o tranzacție în materie de obligații de întreținere aprobată de o instanță judecătorească sau încheiată în fața unei instanțe judecătorești în cursul unui proceduri;

3.

„act autentic” înseamnă: (a) un act în materie de obligații de întreținere întocmit sau înregistrat în mod formal ca act autentic în statul membru de origine și a cărui autenticitate: (i) se referă la semnătura și conținutul actului autentic; și (ii) a fost întocmit de către o autoritate publică sau orice autoritate abilitată să facă acest lucru; sau (b) o convenție în materie de obligații de întreținere încheiată cu autoritățile administrative din statul membru de origine sau autentificată de acestea;

4.	„stat membru de origine” înseamnă statul membru în care a fost pronunțată hotărârea, a fost aprobată sau încheiată tranzacția judiciară, a fost întocmit actul autentic, după caz;

5.	„stat membru de executare” înseamnă statul membru în care se solicită executarea hotărârii, a tranzacției judiciare sau a actului autentic;

6.	„stat membru solicitant” înseamnă statul membru a cărui autoritate centrală transmite o cerere, în temeiul capitolului VII;

7.	„stat membru solicitat” înseamnă statul membru a cărui autoritate centrală primește o cerere, în temeiul capitolului VII;

8.

„stat contractant la Convenția de la Haga din 2007” înseamnă un stat parte contractantă la Convenția de la Haga din 23 noiembrie 2007 privind obținerea pensiei de întreținere în străinătate pentru copii și alți membri ai familiei (denumită în continuare „Convenția de la Haga din 2007”) în măsura în care convenția menționată anterior se aplică relațiilor dintre Comunitate și statul respectiv;

9.	„instanța de origine” înseamnă instanța care a pronunțat hotărârea a cărei executare se solicită;

10.	„creditor” înseamnă orice persoană fizică căreia i se datorează sau se pretinde că i se datorează întreținere;

11.	„debitor” înseamnă orice persoană fizică care datorează sau se pretinde că datorează întreținere.

(2)   În sensul prezentului regulament, termenul „instanță judecătorească” include autoritățile administrative ale statelor membre competente în aspecte referitoare la obligațiile de întreținere cu condiția ca aceste autorități să ofere garanții în ceea ce privește imparțialitatea și dreptul părților de a fi audiate și cu condiția ca hotărârile pronunțate de acestea în temeiul legii statului membru în care își au sediul

(i)	să poată face obiectul unei căi de atac sau al unui control de către o autoritate judiciară; și

(ii)	să aibă o forță și un efect similare cu cele ale unei hotărâri a unei autorități judiciare privind aceleași aspecte.

Aceste autorități administrative sunt enumerate în anexa X. Această anexă se întocmește și se modifică în conformitate cu procedura de gestionare menționată la articolul 73 alineatul (2) la solicitarea statului membru în care este stabilită autoritatea administrativă vizată.

(3)   În sensul articolelor 3, 4 și 6, termenul de „domiciliu” îl înlocuiește pe cel de „cetățenie” în acele state membre care utilizează acest concept drept factor de legătură în dreptul familiei.

În sensul articolului 6, părțile care își au „domiciliul” în diferite unități teritoriale ale aceluiași stat membru sunt considerate ca având „domiciliul” comun în statul membru respectiv.

CAPITOLUL II

COMPETENȚĂ

Articolul 3

Dispoziții generale

Are competența de a hotărî în materie de obligații de întreținere în statele membre:

(a)	instanța judecătorească de la locul reședinței obișnuite a pârâtului; sau

(b)	instanța judecătorească de la locul reședinței obișnuite a creditorului; sau

(c)

instanța judecătorească competentă în temeiul legii forului într-o acțiune privind starea persoanei în cazul în care cererea cu privire la o obligație de întreținere este accesorie respectivei acțiuni, cu excepția cazurilor în care respectiva competență se întemeiază exclusiv pe cetățenia uneia dintre părți; sau

(d)

instanța judecătorească competentă în temeiul legii forului într-o acțiune privind răspunderea părintească atunci când cererea cu privire la o obligație de întreținere este accesorie respectivei acțiuni, cu excepția cazurilor în care respectiva competență se întemeiază numai pe cetățenia uneia dintre părți.

Articolul 4

Alegerea unei instanțe

(1)   Părțile pot conveni că următoarea instanță sau următoarele instanțe ale unui stat membru are/au competența să soluționeze litigiile născute sau care se pot naște între ele în materie de obligații de întreținere:

(a)	o instanță sau instanțele dintr-un stat membru în care una dintre părți își are reședința obișnuită;

(b)	o instanță sau instanțele dintr-un stat membru a cărui cetățenie o deține una dintre părți;

(c)

în ceea ce privește obligațiile de întreținere între soți sau foști soți: (i) instanța care are competența să soluționeze litigiile acestora în materie matrimonială, sau (ii) o instanță sau instanțele statului membru în care s-a aflat ultima reședință obișnuită comună a soților pe parcursul a cel puțin un an. Condițiile enumerate la literele (a), (b), sau (c) trebuie îndeplinite în momentul semnării acordului cu privire la alegerea instanței sau în momentul în care este sesizată instanța. Competența atribuită prin acord este exclusivă, cu excepția cazului în care părțile au convenit altfel.

(2)   Un acord referitor la alegerea instanței se încheie în scris. Orice comunicare sub formă electronică care permite consemnarea durabilă a acordului este considerată ca reprezentând o formă scrisă.

(3)   Prezentul articol nu se aplică în cazul unui litigiu cu privire la o obligație de întreținere privind un copil mai mic de optsprezece ani.

(4)   Dacă părțile au convenit să atribuie o competență exclusivă unei instanțe judecătorești sau unor instanțe judecătorești dintr-un stat membru parte la Convenția privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială (18), semnată la 30 octombrie 2007 la Lugano (denumită în continuare „Convenția de la Lugano”), întrucât acesta nu este stat membru, numita convenție se aplică, în afară de cazurile privind litigiile menționate la alineatul (3).

Articolul 5

Competență întemeiată pe înfățișarea pârâtului

Cu excepția cazurilor în care competența este determinată de alte dispoziții ale prezentului regulament, instanța din statul membru în fața căreia se înfățișează pârâtul este competentă. Prezenta dispoziție nu se aplică dacă înfățișarea are drept scop contestarea competenței.

Articolul 6

Competență subsidiară

În cazul în care nicio instanță dintr-un stat membru nu este competentă în conformitate cu articolele 3, 4 și 5 și nicio instanță dintr-un stat parte la Convenția de la Lugano care nu este stat membru nu este competentă, în temeiul dispozițiilor respectivei convenții, sunt competente instanțele statului membru al cetățeniei comune a părților.

Articolul 7

Forum necessitatis

În cazul în care nicio instanță dintr-un stat membru nu este competentă în temeiul articolelor 3, 4, 5 și 6, instanțele dintr-un stat membru pot, în cazuri excepționale, fi învestite cu cauza respectivă în situația în care procedura nu se poate iniția sau desfășura în mod rezonabil sau este imposibil să se desfășoare într-un stat terț cu care litigiul are o legătură strânsă.

Litigiul trebuie să prezinte o legătură suficientă cu statul membru al instanței sesizate.

Articolul 8

Limitări procedurale

(1)   Atunci când o hotărâre judecătorească este pronunțată într-un stat membru sau într-un stat contractant la Convenția de la Haga din 2007 în care creditorul își are reședința obișnuită, acțiunea de modificare a hotărârii sau de pronunțare a unei noi hotărâri nu poate fi introdusă în instanță de către debitor în niciun alt stat membru atât timp cât creditorul își păstrează reședința obișnuită în statul în care a fost pronunțată hotărârea.

(2)   Alineatul (1) nu se aplică:

(a)	atunci când părțile au convenit în temeiul articolului 4 cu privire la competența instanțelor judecătorești din celălalt stat membru;

(b)	atunci când creditorul recunoaște competența instanțelor judecătorești din celălalt stat membru, astfel cum se prevede la articolul 5;

(c)	atunci când autoritatea competentă din statul contractant de origine la Convenția de la Haga din 2007 nu poate sau refuză să își exercite competența pentru a modifica respectiva hotărâre sau pentru a pronunța o nouă hotărâre; sau

(d)

atunci când hotărârea pronunțată în statul de origine contractant la Convenția de la Haga din 2007 nu poate fi recunoscută sau executarea nu poate fi încuviințată în statul membru în care se intenționează introducerea unei acțiuni în instanță pentru obținerea unei noi hotărâri sau a unei modificări a hotărârii în cauză.

Articolul 9

Sesizarea unei instanțe judecătorești

În sensul prezentului capitol, se consideră că o instanță este sesizată:

(a)	la data la care actul de sesizare a instanței sau un alt act echivalent a fost depus la instanță, cu condiția ca reclamantul să nu fi neglijat în continuare să ia măsurile pe care era obligat să le ia pentru ca actul să fie notificat sau comunicat pârâtului; sau

(b)

în cazul în care actul trebuie notificat sau comunicat înainte de fi depus la instanță, la data primirii acestuia de către autoritatea responsabilă pentru notificare sau comunicare, cu condiția ca reclamantul să nu fi neglijat în continuare să ia măsurile pe care era obligat să le ia pentru ca actul să fie depus la instanță.

Articolul 10

Verificarea competenței

Atunci când instanța judecătorească dintr-un stat membru este sesizată într-o cauză cu privire la care nu este competentă în temeiul prezentului regulament, aceasta își declină, din oficiu, competența.

Articolul 11

Verificarea admisibilității

(1)   Atunci când pârâtul, care își are reședința obișnuită într-un alt stat decât statul membru în care s-a intentat acțiunea, nu se prezintă în fața instanței, instanța judecătorească competentă suspendă procedura atât timp cât nu se stabilește că acest pârât a putut primi actul de sesizare a instanței sau un act echivalent în timp util pentru pregătirea apărării sau că au fost întreprinse toate demersurile necesare în acest scop.

(2)   În cazul în care actul de sesizare a instanței sau un act echivalent a trebuit transmis dintr-un stat membru în altul în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1393/2007, articolul 19 al regulamentului menționat se aplică în locul dispozițiilor alineatului (1) din prezentul articol.

(3)   În cazul în care dispozițiile Regulamentului (CE) nr. 1393/2007 nu se aplică, articolul 15 din Convenția de la Haga din 15 noiembrie 1965 privind notificarea sau comunicarea în străinătate a actelor judiciare și extrajudiciare în materie civilă sau comercială se aplică în cazul în care actul de sesizare a instanței sau un act echivalent a trebuit să fie transmis în străinătate în temeiul respectivei convenții.

Articolul 12

Litispendență

(1)   În cazul în care cereri având același obiect și aceeași cauză, între aceleași părți, sunt introduse înaintea unor instanțe din state membre diferite, instanța sesizată ulterior suspendă din oficiu acțiunea până în momentul în care se stabilește competența primei instanțe sesizate.

(2)   În cazul în care se stabilește competența primei instanțe sesizate, oricare instanță în afara celei sesizate inițial își declină competența în favoarea acesteia.

Articolul 13

Conexitate

(1)   În cazul în care cereri conexe sunt pendinte înaintea unor instanțe din state membre diferite, instanța sesizată ulterior poate suspenda judecata.

(2)   În cazul în care aceste acțiuni sunt pendinte în prima instanță, orice instanță sesizată ulterior poate, de asemenea, la cererea uneia dintre părți, să-și decline competența, cu condiția ca respectivele cauze să fie de competența primei instanțe sesizate și ca legea după care se conduce aceasta să permită conexarea acțiunilor.

(3)   În înțelesul prezentului articol, sunt considerate conexe acele acțiuni care sunt atât de strâns legate între ele încât este oportună instrumentarea și judecarea lor în același timp pentru a se evita riscul pronunțării unor hotărâri ireconciliabile în cazul judecării separate a cauzelor.

Articolul 14

Măsuri provizorii și asigurătorii

Măsurile provizorii sau asigurătorii prevăzute de legea unui stat membru pot fi solicitate instanțelor statului în cauză chiar în cazul în care, în temeiul prezentului regulament, instanțele dintr-un alt stat membru sunt competente să judece cauza pe fond.

CAPITOLUL III

LEGEA APLICABILĂ

Articolul 15

Stabilirea legii aplicabile

Legea aplicabilă obligațiilor de întreținere se stabilește în conformitate cu Protocolul de la Haga din 23 noiembrie 2007 privind legea aplicabilă obligațiilor de întreținere (denumit în continuare „Protocolul de la Haga din 2007”) în statele membre care au obligații în temeiul actului respectiv.

CAPITOLUL IV

RECUNOAȘTERE, FORȚA EXECUTORIE ȘI EXECUTAREA HOTĂRÂRILOR

Articolul 16

Domeniul de aplicare a prezentului capitol

(1)   Prezentul capitol reglementează recunoașterea, forța executorie și executarea tuturor hotărârilor care intră sub incidența prezentului regulament.

(2)   Secțiunea 1 se aplică hotărârilor pronunțate într-un stat membru care are obligații în temeiul Protocolului de la Haga din 2007.

(3)   Secțiunea 2 se aplică hotărârilor pronunțate într-un stat membru care are obligații în temeiul Protocolului de la Haga din 2007.

(4)   Secțiunea 3 se aplică tuturor hotărârilor.

SECȚIUNEA 1

Hotărâri pronunțate într-un stat membru care are obligații în temeiul Protocolului de la Haga din 2007

Articolul 17

Eliminarea procedurii de exequatur

(1)   O hotărâre pronunțată într-un stat membru care are obligații în temeiul Protocolului de la Haga din 2007 este recunoscută într-un alt stat membru fără a fi necesar să se recurgă la nicio procedură și fără a fi posibilă contestarea recunoașterii sale.

(2)   O hotărâre pronunțată într-un stat membru care are obligații în temeiul Protocolului de la Haga din 2007 și care este executorie în statul membru respectiv, este executorie în alt stat membru fără a fi necesară încuviințarea executării.

Articolul 18

Măsuri asigurătorii

O hotărâre judecătorească cu forță executorie presupune de drept și competența de a adopta orice măsuri asigurătorii prevăzute de legea statului membru de executare.

Articolul 19

Dreptul de a formula o cale de atac

(1)   Un pârât care nu s-a înfățișat în instanța din statul membru de origine are dreptul de a formula o cale de atac împotriva hotărârii judecătorești în fața instanței judecătorești competente din statul membru în cazul în care:

(a)	nu i-a fost comunicat actul de sesizare a instanței sau un act echivalent în timp util sau astfel încât să se fi putut apăra; sau

(b)	a fost împiedicat să conteste creanța de întreținere din motive de forță majoră sau din cauza unor circumstanțe extraordinare, fără ca pârâtul să fi avut vreo vină în acest sens,

dacă pârâtul nu a introdus o acțiune împotriva hotărârii atunci când a avut posibilitatea să o facă.

(2)   Termenul pentru formularea unei căi de atac începe din ziua în care pârâtul a luat efectiv cunoștință de conținutul hotărârii judecătorești și în care a fost în măsură să acționeze, cel târziu începând din ziua primei măsuri de executare care a avut drept efect ca bunurile acestuia să devină indisponibile total sau parțial. Pârâtul acționează cu promptitudine, în orice caz în termen de 45 de zile. Prezentul termen nu poate fi prelungit pe motiv de distanță.

(3)   În cazul în care instanța respinge formularea căii de atac menționate la alineatul (1) pe motiv că niciuna dintre condițiile privind calea de atac menționate la respectivul alineat nu este îndeplinită, hotărârea rămâne valabilă.

În cazul în care instanța hotărăște că respectiva cale de atac este justificată pe motiv că una dintre condițiile prevăzute la alineatul (1) este îndeplinită, hotărârea judecătorească este nulă și neavenită. Cu toate acestea, creditorul nu pierde prestațiile pentru perioada de întrerupere a termenelor de prescripție sau decădere și nici dreptul de a solicita retroactiv întreținerea dobândită prin acțiunea inițială.

Articolul 20

Documente necesare pentru executare

(1)   Pentru executarea unei hotărâri judecătorești într-un alt stat membru, reclamantul furnizează autorităților competente însărcinate cu executarea:

(a)	o copie a respectivei hotărâri care să întrunească toate condițiile necesare în vederea stabilirii autenticității sale;

(b)	extrasul hotărârii pronunțate de instanța de origine prin intermediul formularului prezentat ca model în anexa I;

(c)	după caz, un document în care se stabilește situația restanțelor și în care se indică data la care a fost efectuat calculul;

(d)

atunci când este necesar, transcrierea sau traducerea conținutului formularului menționat la punctul (b), în limba oficială a statului membru în cauză sau, atunci când statul membru respectiv are mai multe limbi oficiale, într-una dintre limbile oficiale ale procedurii judiciare corespunzătoare locului în care este formulată cererea, conform legii statului membru respectiv, sau într-o altă limbă pe care statul membru în cauză declară că o acceptă. Fiecare stat membru poate să indice limba sau limbile oficiale ale instituțiilor Uniunii Europene, altele decât propria limbă sau propriile limbi, în care acceptă să se completeze formularul.

(2)   Autoritățile competente ale statului membru de executare nu pot impune părții care solicită executarea să furnizeze o traducere a hotărârii judecătorești. Cu toate acestea, se poate solicita o traducere în cazul în care executarea hotărârii judecătorești este contestată.

(3)   Orice traducere prevăzută de prezentul articol trebuie să fie realizată de către o persoană autorizată în acest scop într-unul dintre statele membre.

Articolul 21

Refuzul sau suspendarea executării

(1)   Motivele refuzului sau suspendării executării în conformitate cu legea statului membru de executare se aplică în măsura în care acestea nu sunt incompatibile cu aplicarea alineatelor (2) și (3).

(2)   Autoritatea competentă a statului membru de executare refuză, integral sau parțial, la cererea debitorului, executarea hotărârii instanței judecătorești de origine dacă s-a prescris dreptul de obținere a executării hotărârii judecătorești a instanței judecătorești de origine, în condițiile legii statului membru de origine sau a statului membru de executare, luând în considerare termenul de prescripție cel mai lung.

De asemenea, autoritatea competentă a statului membru de executare poate suspenda, integral sau parțial, la cererea debitorului, executarea hotărârii instanței judecătorești de origine dacă aceasta este ireconciliabilă cu o hotărâre pronunțată în statul membru de executare sau cu o hotărâre judecătorească pronunțată într-un alt stat membru sau într-un stat terț, care întrunește condițiile necesare pentru recunoașterea sa în statul membru de executare.

O hotărâre judecătorească care are drept efect modificarea unei hotărâri anterioare privind obligațiile de întreținere în temeiul unor circumstanțe modificate nu se consideră o decizie ireconciliabilă în sensul paragrafului al doilea.

(3)   Autoritatea competentă a statului membru de executare poate suspenda, integral sau parțial, la cererea debitorului, executarea hotărârii instanței judecătorești de origine dacă instanța judecătorească competentă a statului membru de origine a fost învestită cu soluționarea unei căi de atac privind hotărârea instanței judecătorești de origine, în temeiul articolului 19.

De asemenea, autoritatea competentă a statului membru de executare suspendă, la cererea debitorului, executarea hotărârii instanței judecătorești de origine în cazul în care forța executorie a acesteia este suspendată în statul membru de origine.

Articolul 22

Lipsa de efect asupra existenței relațiilor de familie

Recunoașterea și executarea unei hotărâri judecătorești cu privire la întreținere în temeiul prezentului regulament nu presupune sub nicio formă recunoașterea relației de familie, rudenie, căsătorie sau alianță care stă la baza obligației de întreținere care a condus la pronunțarea hotărârii judecătorești.

SECȚIUNEA 2

Hotărâri pronunțate într-un stat membru care nu are obligații în temeiul Protocolului de la Haga din 2007

Articolul 23

Recunoașterea

(1)   O hotărâre pronunțată într-un stat membru care nu are obligații în temeiul Protocolului de la Haga din 2007 este recunoscută în alte state membre fără a fi necesar să se recurgă la o procedură specială.

(2)   În cazul unei contestații, orice parte interesată care invocă pe cale principală recunoașterea unei hotărâri poate solicita, în conformitate cu procedurile prevăzute în prezenta secțiune, ca hotărârea să fie recunoscută.

(3)   Dacă recunoașterea este invocată pe cale incidentală înaintea unei instanțe a unui stat membru, aceasta din urmă este competentă în materie.

Articolul 24

Motive de refuz de recunoaștere

O hotărâre nu este recunoscută dacă:

(a)	recunoașterea este vădit contrară ordinii publice a statului membru în care se solicită recunoașterea. Criteriul ordinii publice nu poate fi aplicat normelor în materie de competență;

(b)	dacă actul de sesizare a instanței sau un alt act echivalent nu a fost comunicat sau notificat pârâtului care nu s-a înfățișat în timp util și într-o manieră în care să se fi putut apăra, dacă pârâtul nu a introdus o acțiune împotriva hotărârii atunci când a avut posibilitatea să o facă;

(c)	este ireconciliabilă cu o hotărâre pronunțată între aceleași părți în statul membru în care s-a solicitat recunoașterea;

(d)

este ireconciliabilă cu o hotărâre pronunțată anterior într-un alt stat membru sau într-un stat terț între aceleași părți într-un litigiu având același obiect și aceeași cauză, atunci când hotărârea pronunțată anterior întrunește condițiile necesare pentru recunoașterea în statul membru în care se solicită recunoașterea.

O hotărâre care are drept efect modificarea, din motiv de schimbare a circumstanțelor, unei hotărâri anterioare cu privire la obligații de întreținere nu este considerată drept o hotărâre ireconciliabilă în sensul literei (c) sau (d).

Articolul 25

Amânarea pronunțării

Instanța judecătorească a unui stat membru înaintea căreia este invocată recunoașterea unei hotărâri pronunțate într-un stat membru care nu are obligații în temeiul Protocolului de la Haga din 2007 suspendă acțiunea în cazul în care forța executorie a hotărârii respective este suspendată în statul de origine ca urmare a exercitării unei căi de atac.

Articolul 26

Forța executorie

O hotărâre pronunțată într-un stat membru care nu are obligații în temeiul Protocolului de la Haga din 2007, executorie în statul membru respectiv, este pusă în executare în alt stat membru atunci când, la cererea oricăreia dintre părțile interesate, a fost încuviințată executarea în statul respectiv.

Articolul 27

Competența teritorială

(1)   Cererea de încuviințare a executării se prezintă instanței judecătorești sau autorității competente din statul membru de executare, notificată Comisiei de către statul membru respectiv în conformitate cu articolul 71.

(2)   Competența teritorială este determinată de reședința obișnuită a părții împotriva căreia se solicită executarea sau de locul de executare.

Articolul 28

Procedura

(1)   Cererea de încuviințare a executării este însoțită de următoarele documente:

(a)	o copie a hotărârii care să întrunească toate condițiile necesare în vederea stabilirii autenticității sale;

(b)	un extras al hotărârii eliberat de instanța de origine, prin intermediul formularului prezentat ca model în anexa II, fără a se aduce atingere articolului 29;

(c)

atunci când este necesar, transcrierea sau traducerea conținutului formularului menționat la litera (b) în limba oficială a statului membru în cauză sau, atunci când statul membru respectiv are mai multe limbi oficiale, într-una dintre limbile oficiale ale procedurii judiciare corespunzătoare locului în care este formulată cererea, conform legii statului membru respectiv, sau într-o altă limbă pe care statul membru în cauză declară că o acceptă. Fiecare stat membru poate să indice limba sau limbile oficiale ale instituțiilor Uniunii Europene, altele decât propria limbă sau propriile limbi, în care acceptă să se completeze formularul.

(2)   Instanța sau autoritatea competentă sesizată nu pot impune solicitantului să furnizeze o traducere a hotărârii judecătorești. Cu toate acestea, se poate solicita o traducere în cadrul căilor de atac prevăzute la articolul 32 sau la articolul 33.

(3)   Orice traducere prevăzută de prezentul articol trebuie să fie realizată de către o persoană autorizată în acest scop într-unul dintre statele membre.

Articolul 29

Neprezentarea extrasului

(1)   În cazul neprezentării extrasului prevăzut la articolul 28 alineatul (1) litera (b), instanța sau autoritatea competentă poate să fixeze un termen pentru prezentarea acestuia sau să accepte un document echivalent sau, în cazul în care consideră că dispune de suficiente informații, să renunțe la prezentarea acestui document.

(2)   În cazul prevăzut la alineatul (1), la solicitarea instanței sau a autorității competente, se prezintă o traducere a documentelor. Traducerea se efectuează de către o persoană autorizată în acest scop în unul dintre statele membre.

Articolul 30

Hotărârea de încuviințare a executării

Hotărârea este declarată ca executorie fără examinare în temeiul articolului 24 imediat după îndeplinirea formalităților prevăzute la articolul 28 și cel mai târziu în termen de 30 de zile de la îndeplinirea acestor formalități, în afara cazului în care există o imposibilitate cauzată de circumstanțe excepționale. Partea împotriva căreia se solicită executarea nu poate, în această etapă a procedurii, formula apărări.

Articolul 31

Comunicarea hotărârii privind cererea de încuviințare

(1)   Hotărârea privind cererea de încuviințare a executării este adusă de îndată la cunoștința reclamantului în conformitate cu procedura prevăzută de legea statului membru de executare.

(2)   Hotărârea de încuviințare a executării este notificată sau comunicată părții împotriva căreia se solicită executarea, în cazul în care aceasta nu a fost deja notificată sau comunicată părții în cauză.

Articolul 32

Cale de atac împotriva hotărârii privind cererea de încuviințare

(1)   Oricare dintre părți poate exercita o cale de atac împotriva hotărârii privind cererea de încuviințare a executării.

(2)   Acțiunea se introduce la instanța notificată Comisiei de către statul membru respectiv, în conformitate cu articolul 71.

(3)   Acțiunea se soluționează în conformitate cu normele care reglementează procedura contradictorie.

(4)   Dacă partea împotriva căreia se solicită executarea nu se înfățișează în fața instanței sesizate cu acțiunea intentată de reclamant, se aplică dispozițiile articolului 11 chiar și în cazul în care partea împotriva căreia se solicită executarea nu are reședința obișnuită într-unul dintre statele membre.

(5)   Acțiunea împotriva hotărârii de încuviințare a executării se introduce în termen de 30 de zile de la data notificării sau a comunicării acesteia. Dacă partea împotriva căreia se solicită executarea are reședința obișnuită pe teritoriul unui stat membru, altul decât cel în care s-a pronunțat hotărârea de încuviințare a executării, termenul pentru depunerea acțiunii este de 45 de zile și începe să curgă de la data comunicării sau a notificării care a fost efectuată fie persoanei respective, fie la reședința acesteia. Prezentul termen nu poate fi prelungit pe motiv de distanță.

Articolul 33

Procedura de contestare a hotărârii pronunțate în apel

Hotărârea pronunțată în apel poate fi contestată numai prin procedura notificată Comisiei de către statul membru respectiv, în conformitate cu articolul 71.

Articolul 34

Refuzul sau revocarea unei hotărâri de încuviințare a executării

(1)   Instanța sesizată cu acțiunea prevăzută la articolul 32 sau la articolul 33 nu poate refuza sau revoca o hotărâre de încuviințare a executării decât pentru unul dintre motivele prevăzute la articolul 24.

(2)   Sub rezerva articolului 32, alineatul (4), instanța sesizată cu acțiunea prevăzută articolul 32 se pronunță în termen de 90 de zile de la data sesizării, cu excepția cazului în care acest lucru este imposibil din motive excepționale.

(3)   Instanța sesizată cu acțiunea prevăzută articolul 33 se pronunță în termen scurt.

Articolul 35

Amânarea pronunțării

La cererea părții împotriva căreia se solicită executarea, instanța sesizată cu acțiunea prevăzută la articolul 32 sau la articolul 33 suspendă acțiunea în cazul în care executarea hotărârii respective este suspendată în statul de origine ca urmare a exercitării unei căi de atac.

Articolul 36

Măsuri provizorii și asigurătorii

(1)   În cazul în care o hotărâre trebuie să fie recunoscută în conformitate cu prezenta secțiune, nimic nu îl împiedică pe reclamant să solicite aplicarea măsurilor provizorii și asigurătorii prevăzute de legea statului membru de executare fără să fie necesară încuviințarea executării hotărârii respective în temeiul articolului 30.

(2)   Hotărârea de încuviințare a executării determină de drept autorizarea luării oricăror măsuri asigurătorii.

(3)   Pe durata termenului de atac, prevăzut la articolul 32 alineatul (5), împotriva hotărârii de încuviințare a executării și până la pronunțarea unei hotărâri în cazul acestei acțiuni nu se poate proceda decât la aplicarea unor măsuri asigurătorii asupra bunurilor părții împotriva căreia se solicită executarea.

Articolul 37

Forță executorie parțială

(1)   Dacă o hotărâre statuează asupra mai multor capete de cerere și hotărârea de încuviințare a executării nu poate fi pronunțată în cazul tuturor acestora, instanța sau autoritatea competentă se pronunță în cazul uneia sau mai multora dintre aceste capete de cerere.

(2)   Reclamantul poate solicita ca hotărârea de încuviințare a executării să se limiteze la anumite părți din hotărâre.

Articolul 38

Scutirea de impozite, drepturi sau taxe

În cadrul acțiunii introduse pentru încuviințarea executării hotărârii, în statul membru de executare nu poate fi perceput nici un impozit, drept sau taxă, calculate proporțional cu valoarea litigiului.

SECȚIUNEA 3

Dispoziții comune

Articolul 39

Forță executorie provizorie

Instanța de origine poate declara forța executorie provizorie a hotărârii, fără a aduce atingere unei eventuale căi de atac, chiar în cazul în care legislația națională nu prevede caracterul executoriu de drept.

Articolul 40

Invocarea unei hotărâri recunoscute

(1)   O parte care dorește să invoce într-un alt stat membru o hotărâre recunoscută în sensul articolului 17 alineatul (1) sau recunoscută în temeiul secțiunii 2 trebuie să prezinte o copie a acesteia care să întrunească toate condițiile necesare în vederea stabilirii autenticității sale.

(2)   În cazul în care este necesar, instanța înaintea căreia este invocată hotărârea recunoscută poate solicita părții care invocă hotărârea recunoscută să prezinte un extras eliberat de instanța de origine utilizând formularul prezentat drept model, după caz, în anexa I sau în anexa II.

Instanța de origine eliberează, de asemenea, acest extras la cererea oricărei părți interesate.

(3)   Atunci când este necesar, partea care invocă hotărârea recunoscută prezintă o transcriere sau o traducere a conținutului formularului menționat la alineatul (2) în limba oficială a statului membru respectiv sau, atunci când statul membru are mai multe limbi oficiale, într-una dintre limbile oficiale ale procedurii judiciare corespunzătoare locului în care este invocată hotărârea recunoscută, conform legii statului membru respectiv, sau într-o altă limbă pe care statul membru respectiv declară că o acceptă. Fiecare stat membru poate să indice limba sau limbile oficiale ale instituțiilor Uniunii Europene, altele decât propria limbă sau propriile limbi, în care acceptă să se completeze formularul.

(4)   Orice traducere prevăzută de prezentul articol trebuie să fie realizată de către o persoană autorizată în acest scop într-unul dintre statele membre.

Articolul 41

Procedura și condițiile de executare

(1)   Sub rezerva dispozițiilor prezentului regulament, procedura de executare a hotărârilor judecătorești pronunțate într-un alt stat membru este reglementată de legea statului membru de executare. O hotărâre pronunțată de o instanță judecătorească dintr-un stat membru, executorie în statul membru de executare, este executată în aceleași condiții precum o hotărâre pronunțată în statul membru de executare.

(2)   Partea care solicită executarea unei hotărâri pronunțate într-un alt stat membru nu are obligația de a avea, în statul membru de executare, nici o adresă poștală, nici un reprezentant autorizat, fără a se aduce vreun prejudiciu persoanelor competente în materii de proceduri de executare.

Articolul 42

Absența revizuirilor pe fondul unei hotărâri judecătorești

În niciun caz, hotărârea judecătorească pronunțată într-un stat membru nu poate face obiectul unei revizuiri pe fond în statul membru în care se solicită recunoașterea, încuviințarea executării sau executarea.

Articolul 43

Recuperarea neprioritară a costurilor

Recuperarea oricăror costuri implicate de aplicarea prezentului regulament nu are prioritate asupra recuperării creanțelor de întreținere.

CAPITOLUL V

ACCESUL LA JUSTIȚIE

Articolul 44

Dreptul la asistență judiciară

(1)   Părțile care sunt implicate într-un litigiu care intră sub incidența prezentului regulament au acces efectiv la justiție într-un alt stat membru, inclusiv la procedurile de executare și de atac, în conformitate cu condițiile prevăzute în prezentul capitol.

În cazurile care intră sub incidența capitolului VII, acest acces efectiv este asigurat de către statul membru solicitat pentru orice solicitant care își are reședința în statul membru solicitant.

(2)   Pentru a oferi un astfel de acces efectiv, statele membre acordă asistență judiciară, în conformitate cu prezentul capitol, cu excepția cazului în care nu se aplică alineatul (3).

(3)   În cazurile care intră sub incidența capitolului VII, un stat membru nu este obligat să acorde asistență judiciară dacă și în măsura în care procedurile respectivului stat membru permit părților să se apere fără să fie nevoie de asistență judiciară, iar autoritatea centrală furnizează astfel de servicii în mod gratuit, în măsura în care sunt necesare.

(4)   Condițiile de acordare a asistenței judiciare nu sunt mai restrictive decât cele stabilite pentru cazuri interne echivalente.

(5)   Nicio cauțiune sau garanție, indiferent de denumire, nu poate fi solicitată pentru a garanta plata costurilor și a cheltuielilor în proceduri în materie de obligații de întreținere.

Articolul 45

Conținutul asistenței judiciare

Asistența judiciară acordată în temeiul prezentului capitol desemnează asistența necesară pentru a permite părților să își cunoască și să își valorifice drepturile, precum și pentru a garanta că cererile lor, transmise prin intermediul autorităților centrale sau direct autorităților competente, vor fi soluționate într-un mod eficient și complet. Aceasta acoperă, în măsura în care este necesar, următoarele:

(a)	consilierea în faza precontencioasă, în vederea ajungerii la un acord înainte de inițierea unei proceduri judiciare;

(b)	asistența judiciară în vederea sesizării unei autorități sau a unei instanțe și reprezentarea în justiție;

(c)	exonerarea totală sau parțială de la plata cheltuielilor de judecată și a onorariilor persoanelor împuternicite să execute anumite acte în timpul procedurii;

(d)

în statele membre în care partea care cade în pretenții este obligată la plata cheltuielilor părții adverse, în cazul în care beneficiarul asistenței judiciare cade în pretenții, cheltuielile efectuate de partea adversă, cu condiția ca astfel de cheltuieli să fi fost acoperite în cazul în care beneficiarul ar fi avut reședința obișnuită în statul membru în care se află instanța sesizată;

(e)	interpretarea;

(f)	traducerea documentelor solicitate de instanță sau de autoritatea competentă și transmise de beneficiarul asistenței judiciare, care sunt necesare pentru soluționarea litigiului; și

(g)

cheltuielile de deplasare pe care beneficiarul asistenței judiciare trebuie să le suporte atunci când prezența fizică la ședințe a persoanelor implicate în susținerea cauzei beneficiarului este impusă de legea sau de instanța din statul membru respectiv și atunci când instanța hotărăște că nu există nicio altă posibilitate ca respectivele persoanele să fie audiate în mod corespunzător.

Articolul 46

Asistența judiciară gratuită pentru cererile de întreținere pentru copii formulate prin intermediul autorităților centrale

(1)   Statul membru solicitat acordă asistență judiciară gratuită în cazul tuturor cererilor cu privire la obligațiile de întreținere care decurg dintr-o relație părinte-copil, a unei persoane care nu a împlinit încă 21 de ani formulate de un creditor în temeiul articolului 56.

(2)   Fără a aduce atingere alineatului (1), în legătură cu alte cereri decât cele de la articolul 56 alineatul (1) literele (a) și (b), autoritatea competentă a statului membru solicitat poate refuza asistența judiciară gratuită în cazul în care consideră că, pe fond, cererea sau orice cale de atac sunt, în mod evident, neîntemeiate.

Articolul 47

Cazuri care nu fac obiectul articolului 46

(1)   În cazurile care nu fac obiectul articolului 46 și sub rezerva articolelor 44 și 45, asistența judiciară poate fi acordată în conformitate cu legislația națională în special în ceea ce privește evaluarea resurselor reclamantului sau a temeiului cererii.

(2)   Fără a aduce atingere alineatului (1), o parte care, în statul membru de origine, a beneficiat integral sau parțial de asistență judiciară sau de o scutire de taxe și de cheltuieli, are dreptul de a beneficia, în cadrul oricărei proceduri de recunoaștere, de încuviințare a executării sau de executare, de asistența judiciară cea mai favorabilă sau de scutirea cea mai extinsă prevăzută de legea statului membru de executare.

(3)   Fără a aduce atingere alineatului (1), o parte care, în statul membru de origine, a beneficiat de o procedură gratuită în fața unei autorități administrative enumerate în anexa X are dreptul de a beneficia, în cadrul oricărei proceduri de recunoaștere, de încuviințare a executării sau de executare, de asistență judiciară, în conformitate cu alineatul (2). În acest scop, partea respectivă prezintă un document întocmit de autoritatea competentă a statului membru de origine, document prin care se atestă faptul că îndeplinește condițiile economice pentru a putea beneficia în tot sau în parte de asistență judiciară sau de o scutire de taxe și cheltuieli.

Autoritățile competente, în sensul prezentului alineat, sunt enumerate în anexa XI. Această anexă se întocmește și se modifică în conformitate cu procedura de gestionare menționată la articolul 73 alineatul (2).

CAPITOLUL VI

TRANZACȚII JUDICIARE ȘI ACTE AUTENTICE

Articolul 48

Aplicarea prezentului regulament tranzacțiilor judiciare și actelor autentice

(1)   Tranzacțiile judiciare și actele autentice care sunt executorii în statul membru de origine sunt recunoscute și au aceeași forță executorie ca hotărâri judecătorești într-un alt stat membru, în conformitate cu capitolul IV.

(2)   Dispozițiile prezentului regulament sunt aplicabile, dacă este necesar, tranzacțiilor judiciare și actelor autentice.

(3)   Autoritatea competentă a statului membru de origine eliberează, la cererea oricărei părți interesate, un extras al tranzacției judiciare sau al actului autentic prin intermediul formularului al cărui model figurează, după caz, în anexele I și II și respectiv în anexele III și IV.

CAPITOLUL VII

COOPERAREA ÎNTRE AUTORITĂȚI CENTRALE

Articolul 49

Desemnarea autorităților centrale

(1)   Un stat membru desemnează o autoritate centrală responsabilă cu îndeplinirea obligațiilor impuse de prezentul regulament.

(2)   Statele membre federale, statele membre care au mai multe sisteme juridice sau statele membre care au unități teritoriale autonome sunt libere să numească mai multe autorități centrale și să specifice sfera de întindere teritorială sau personală a atribuțiilor acestora. Atunci când un stat membru a numit mai multe autorități centrale, acesta numește autoritatea centrală căreia i se adresează comunicările pentru a fi transmise către autoritatea centrală competentă din cadrul acelui stat membru. În cazul în care o comunicare este adresată unei autorități centrale necompetente, aceasta este responsabilă de transmiterea comunicării către autoritatea centrală competentă și de informarea expeditorului cu privire la acest fapt.

(3)   Desemnarea autorității centrale sau a autorităților centrale, coordonatele acestora și, în măsura în care este necesar, sfera de cuprindere a atribuțiilor acestora, astfel cum se precizează la alineatul (2), sunt comunicate de fiecare stat membru Comisiei, în conformitate cu articolul 71.

Articolul 50

Atribuții generale ale autorităților centrale

(1)   Autoritățile centrale:

(a)	cooperează între ele, inclusiv prin intermediul schimbului de informații, și promovează cooperarea dintre autoritățile competente din statele membre ale acestora pentru realizarea obiectivelor prezentului regulament;

(b)	caută, pe cât posibil, soluții la dificultățile apărute în aplicarea prezentului regulament.

(2)   Autoritățile centrale iau măsuri pentru facilitarea aplicării prezentului regulament și consolidarea cooperării acestora. În acest scop, este utilizată Rețeaua Judiciară Europeană în materie civilă și comercială creată prin Decizia 2001/470/CE.

Articolul 51

Atribuții specifice ale autorităților centrale

(1)   Autoritățile centrale furnizează asistență în legătură cu cererile în conformitate cu articolul 56. În mod special, acestea:

(a)	transmit și primesc astfel de cereri;

(b)	inițiază sau facilitează intentarea de acțiuni în ceea ce privește astfel de cereri.

(2)   În legătură cu astfel de cereri, autoritățile centrale iau măsurile corespunzătoare pentru a:

(a)	furniza sau a facilita furnizarea asistenței judiciare atunci când circumstanțele impun acest lucru;

(b)	ajuta la localizarea debitorului sau a creditorului, în special în conformitate cu articolele 61, 62 și 63;

(c)	ajuta la obținerea informațiilor relevante privind venitul și, dacă este necesar, a altor condiții financiare ale debitorului sau ale creditorului, inclusiv localizarea bunurilor, în special în conformitate cu articolele 61, 62 și 63;

(d)	încuraja soluții amiabile în vederea obținerii plăților voluntare ale prestației de întreținere, atunci când este adecvat prin mediere, conciliere sau alte modalități similare;

(e)	facilita executarea în curs a hotărârilor judecătorești în materie de obligații de întreținere, inclusiv restanțele;

(f)	facilita colectarea și transferul rapid al plăților prestației de întreținere;

(g)	facilita obținerea probelor scrise sau de altă natură, fără a aduce atingere Regulamentului (CE) nr. 1206/2001;

(h)	acorda asistență în stabilirea filiației atunci când este necesar pentru recuperarea creanțelor de întreținere;

(i)	iniția sau facilita intentarea de acțiuni pentru obținerea oricăror măsuri provizorii care au un caracter teritorial și al căror scop este să asigure finalizarea unei cereri de întreținere în curs;

(j)	facilita notificarea sau comunicarea actelor, fără a se aduce atingere Regulamentului (CE) nr. 1393/2007.

(3)   Atribuțiile autorităților centrale în conformitate cu prezentul articol pot, în măsura permisă de legea statului membru respectiv, fi îndeplinite de organisme publice sau de alte organisme sub supravegherea autorităților competente ale acelui stat membru. Desemnarea oricărui astfel de organism, public sau de alt tip, precum și coordonatele acestuia și sfera de cuprindere a atribuțiilor sale sunt comunicate Comisiei de către statul membru, în conformitate cu articolul 71.

(4)   Prezentul articol sau articolul 53 nu impun în nici într-un caz asupra unei autorități centrale o obligație de a exercita competențe care pot fi exercitate numai de instanțele judecătorești în conformitate cu legea statului membru solicitat.

Articolul 52

Mandat

Autoritatea centrală a statului membru solicitat poate solicita reclamantului o procură numai dacă acționează în numele acestuia în cadrul acțiunilor judiciare sau în fața altor autorități, sau pentru a desemna un reprezentant care să acționeze astfel.

Articolul 53

Cereri de măsuri specifice

(1)   O autoritate centrală poate solicita unei alte autorități centrale, printr-o cerere motivată, să ia măsuri specifice adecvate, în conformitate cu articolul 51 alineatul (2) literele (b), (c), (g), (h), (i) și (j), atunci când nu este pendinte nicio cerere în conformitate cu articolul 56. Autoritatea centrală solicitată ia astfel de măsuri adecvate dacă se asigură că acestea sunt necesare pentru a asista potențialul reclamant în transmiterea unei cereri în conformitate cu articolul 56 sau pentru a stabili dacă o astfel de cerere ar trebui inițiată.

(2)   În cazul în care se prezintă o cerere privind măsuri prevăzute la articolul 51 alineatul (2) literele (b) și (c), autoritatea centrală solicitată caută informațiile solicitate, dacă este necesar în condițiile prevăzute la articolul 61. Cu toate acestea, informațiile menționate la articolul 61 alineatul (2) literele (b), (c) și (d) pot fi căutate doar în cazul în care creditorul furnizează o copie a unei hotărâri, a unei tranzacții judiciare sau a unui act autentic care urmează a fi executat, însoțită, după caz, de extrasul prevăzut la articolul 20, la articolul 28, sau la articolul 48.

Autoritatea centrală solicitată comunică informațiile obținute autorității centrale solicitante. Atunci când aceste informații au fost obținute în condițiile articolului 61, această comunicare se referă doar la adresa potențialului pârât în statul membru solicitat. În cazul unei cereri de recunoaștere, de încuviințare a executării sau de executare, comunicarea face referire, în plus, doar la existența unor venituri sau a unor bunuri ale debitorului în statul respectiv.

În cazul în care autoritatea centrală solicitată nu este în măsură să furnizeze informațiile solicitate, aceasta informează fără întârziere autoritatea centrală solicitantă, specificând motivele acestei imposibilități.

(3)   O autoritate centrală poate lua, de asemenea, măsuri specifice la cererea unei alte autorități centrale în legătură cu un caz care conține un element de extraneitate privind recuperarea creanțelor de întreținere pendinte în statul membru solicitant.

(4)   Pentru cererile formulate în temeiul prezentului articol, autoritățile centrale utilizează formularul prezentat ca model în anexa V.

Articolul 54

Costurile autorității centrale

(1)   Fiecare autoritate centrală își suportă propriile cheltuieli care decurg din aplicarea prezentului regulament.

(2)   Autoritățile centrale nu pot impune reclamantului nicio cheltuială pentru furnizarea serviciilor acestora în conformitate cu prezentul regulament, cu excepția unor costuri excepționale decurgând din cererea pentru o măsură specifică în conformitate cu articolul 53.

În sensul prezentului alineat, costurile legate de localizarea debitorului nu sunt considerate drept excepționale.

(3)   Autoritatea centrală solicitată nu poate recupera costurile serviciilor menționate la alineatul (2), fără acordul prealabil al reclamantului privind furnizarea unor astfel de servicii la un astfel de cost.

Articolul 55

Cereri prin intermediul autorităților centrale

O cerere în temeiul prezentului capitol este transmisă autorității centrale a statului solicitat prin intermediul autorității centrale a statului membru în care reclamantul își are reședința.

Articolul 56

Cereri disponibile

(1)   Un creditor care urmărește recuperarea unor creanțe de întreținere în conformitate cu prezentul regulament poate formula următoarele cereri:

(a)	recunoașterea sau recunoașterea și încuviințarea executării unei hotărâri;

(b)	executarea unei hotărâri pronunțate sau recunoscute în statul membru solicitat;

(c)	stabilirea unei hotărâri în statul membru solicitat atunci când nu există o hotărâre, inclusiv, atunci când este necesar, stabilirea filiației;

(d)	stabilirea unei hotărâri în statul membru solicitat atunci când nu este posibilă recunoașterea și încuviințarea executării unei hotărâri pronunțate într-un stat diferit de statul membru solicitat;

(e)	modificarea unei hotărâri pronunțate în statul membru solicitat;

(f)	modificarea unei hotărâri pronunțate într-un stat diferit de statul membru solicitat.

(2)   Un debitor împotriva căruia există o hotărâre judecătorească în materie de obligații de întreținere poate formula următoarele cereri:

(a)	recunoașterea unei hotărâri care a dus la suspendarea sau limitarea executării unei hotărâri anterioare în statul membru solicitat;

(b)	modificarea unei hotărâri pronunțate în statul membru solicitat;

(c)	modificarea unei hotărâri pronunțate într-un stat diferit de statul membru solicitat.

(3)   Pentru cererile formulate în temeiul prezentului articol, asistența judiciară și reprezentarea în justiție, în sensul articolului 45 litera (b), sunt asigurate de autoritatea centrală a statului membru solicitat fie direct, fie prin intermediul autorităților publice sau al altor organisme sau persoane.

(4)   Cu excepția cazurilor contrare prevăzute de prezentul regulament, cererile menționate la alineatele (1) și (2) trebuie stabilite în conformitate cu legea statului membru solicitat și fac obiectul normelor privind competența din statul membru respectiv.

Articolul 57

Conținutul cererii

(1)   Toate cererile în conformitate cu articolul 56 trebuie să fie prezentate utilizându-se formularul prezentat ca model în anexa VI sau în anexa VII.

(2)   Toate cererile în conformitate cu articolul 56 trebuie să includă cel puțin:

(a)	o declarație privind natura cererii sau a cererilor;

(b)	numele și coordonatele, inclusiv adresa și data nașterii, ale reclamantului;

(c)	numele și, dacă sunt cunoscute, adresa și data nașterii ale pârâtului;

(d)	numele și data nașterii oricărei persoane pentru care se solicită întreținerea;

(e)	motivele pe care este întemeiată cererea;

(f)	în cazul în care cererea este formulată de către creditor, informații privind destinația la care plățile prestației de întreținere trebuie efectuate sau transmise electronic;

(g)	numele și coordonatele persoanei sau unității din cadrul autorității centrale ale statului membru solicitant responsabile pentru soluționarea cererii.

(3)   În sensul alineatului (2), litera (b), adresa personală a solicitantului poate fi înlocuită cu o altă adresă în cazurile de violență familială, dacă legislația națională a statului membru solicitat nu impune, în scopul procedurilor care se vor efectua, ca solicitantul să furnizeze adresa personală.

(4)   După cum este necesar și în măsura în care se cunoaște, o cerere cuprinde în plus în special:

(a)	situația financiară a creditorului;

(b)	situația financiară a debitorului, inclusiv numele și adresa angajatorului debitorului și natura și localizarea bunurilor debitorului;

(c)	orice alte informații care pot ajuta la localizarea pârâtului.

(5)   Cererea trebuie să fie însoțită de orice informații sau documente justificative necesare, inclusiv, după caz, documentația privind dreptul reclamantului la asistență judiciară. Cererile prevăzute a articolul 56 alineatul (1) literele (a) și (b) și la alineatul (2) litera (a) sunt însoțite, după caz, doar de documentele prevăzute la articolele 20, 28 sau 48 sau la articolul 25 din Convenția de la Haga din 2007.

Articolul 58

Transmiterea, primirea și soluționarea cererilor și cazurilor prin autoritățile centrale

(1)   Autoritatea centrală a statului membru solicitant asistă reclamantul, asigurându-se că cererea este însoțită de toate informațiile și documentele despre care știe că sunt necesare pentru ca cererea să fie soluționată.

(2)   După ce s-a asigurat că cererea corespunde cerințelor prezentului regulament, autoritatea centrală a statului membru solicitant transmite cererea către autoritatea centrală a statului membru solicitat.

(3)   Autoritatea centrală solicitată confirmă, în termen de 30 de zile de la data primirii cererii, primirea acesteia, utilizând formularul prezentat ca model în anexa VIII, și informează autoritatea centrală a statului membru solicitant care sunt demersurile inițiale care au fost întreprinse sau urmează să fie întreprinse în soluționarea cererii și poate solicita documente și informații suplimentare necesare. În același interval de 30 de zile, autoritatea centrală solicitată furnizează autorității centrale solicitante numele și coordonatele persoanei sau unității responsabile cu informarea privind stadiul în care se află cererea.

(4)   În termen de 60 de zile de la confirmarea primirii, autoritatea centrală solicitată informează autoritatea centrală solicitantă cu privire la situația cererii.

(5)   Autoritățile centrale solicitante și solicitate se informează reciproc în legătură cu:

(a)	identitatea persoanei sau a serviciului responsabil pentru un anumit caz;

(b)	stadiul în care se află cazul

și oferă răspunsuri la întrebări în timp util.

(6)   Autoritățile centrale soluționează un caz cât de repede permite corecta analizare a aspectelor aferente.

(7)   Autoritățile centrale folosesc cele mai rapide și eficiente mijloace de comunicare aflate la dispoziția acestora.

(8)   O autoritate centrală solicitată poate refuza să soluționeze o cerere numai dacă este evident că cerințele prezentului regulament nu sunt îndeplinite. Într-un astfel de caz, respectiva autoritate centrală informează imediat autoritatea centrală solicitantă cu privire la motivele refuzului său, utilizând formularul prezentat ca model în anexa IX.

(9)   Autoritatea centrală solicitată nu poate refuza o cerere numai pentru că sunt necesare documente sau informații suplimentare. Cu toate acestea, autoritatea centrală solicitată poate solicita autorității centrale solicitante să îi furnizeze aceste documente sau informații suplimentare. Dacă autoritatea centrală solicitantă nu procedează astfel într-un interval de 90 de zile sau într-un interval mai îndelungat precizat de autoritatea centrală solicitată, autoritatea centrală solicitată poate decide că încetează soluționarea cererii. În acest caz, aceasta informează autoritatea centrală solicitantă cu privire la refuzul său, utilizând formularul prezentat ca model în anexa IX.

Articolul 59

Limbi

(1)   Formularul de cerere este completat în limba oficială a statului membru solicitat sau, dacă există mai multe limbi oficiale în statul membru respectiv, în limba oficială sau în una din limbile oficiale ale locului în care este stabilită autoritatea centrală respectivă, sau orice altă limbă oficială a instituțiilor Uniunii Europene pe care statul membru solicitat declară că o acceptă, cu excepția scutirii de la traducere acordată de autoritatea centrală a statului membru respectiv.

(2)   Documentele care însoțesc formularul de solicitare sau de cerere se traduc în limba stabilită în conformitate cu alineatul (1) doar în cazul în care este necesară o traducere pentru acordarea asistenței solicitate, fără a se aduce atingere articolelor 20, 28, 40 și 66.

(3)   Orice altă comunicare dintre autoritățile centrale se desfășoară în limba stabilită în conformitate cu alineatul (1), cu excepția cazului în care autoritățile centrale hotărăsc altfel.

Articolul 60

Reuniuni

(1)   Autoritățile centrale se reunesc în mod periodic pentru a facilita aplicarea prezentului regulament.

(2)   Convocarea acestor reuniuni se efectuează în conformitate cu Decizia 2001/470/CE.

Articolul 61

Accesul la informații al autorităților centrale

(1)   În condițiile prevăzute în prezentul capitol și prin derogare de la articolul 51 alineatul (4), autoritatea centrală solicitată face uz de toate mijloacele adecvate și rezonabile pentru a obține informațiile menționate la alineatul (2) necesare pentru a se facilita, într-o cauză specifică, obținerea, modificarea, recunoașterea, încuviințarea executării sau executarea unei hotărâri.

Autoritățile publice sau administrative care, în decursul activităților lor obișnuite, dețin, în cadrul statului membru solicitat, informațiile menționate la alineatul (2) și care sunt responsabile cu prelucrarea lor, în sensul Directivei 95/46/CE, sub rezerva limitărilor justificate din motive de securitate națională sau de siguranță publică, le pun la dispoziția autorității centrale solicitate, la cererea acesteia, în cazul în care aceasta din urmă nu are acces direct la aceste informații.

Statele membre pot să desemneze autoritățile publice sau administrative în măsură să pună la dispoziția autorității centrale solicitate informațiile menționate la alineatul (2). Atunci când un stat membru procedează la o astfel de desemnare, statul membru respectiv veghează ca alegerea autorităților și a administrațiilor să permită autorității centrale să aibă acces, în conformitate cu prezentul articol, la informațiile solicitate.

Orice persoană juridică ce deține, în cadrul statul membru solicitat, informațiile menționate la alineatul (2) și care răspunde de prelucrarea acestora, în sensul Directivei 95/46/CE, le pune la dispoziția autorității centrale solicitate, la cerere, dacă aceasta este autorizată de legea statului membru solicitat.

În funcție de necesități, autoritatea centrală solicitată transmite informațiile astfel obținute autorității centrale solicitante.

(2)   Informațiile menționate în prezentul articol sunt cele deja deținute de autoritățile, administrațiile sau persoanele menționate la alineatul (1). Aceste informații trebuie să fie adecvate, pertinente și neexcesive și se referă la:

(a)	adresa debitorului sau a creditorului;

(b)	veniturile debitorului;

(c)	identificarea angajatorului debitorului și/sau a contului (conturilor) bancar(e) al(e) acestuia;

(d)	bunurile debitorului.

Pentru pronunțarea sau modificarea unei hotărâri, autoritatea centrală solicitată poate cere doar informațiile menționate la litera (a).

Pentru recunoașterea unei hotărâri, pentru încuviințarea executării acesteia sau pentru executarea unei hotărâri autoritatea centrală solicitată poate solicita toate informațiile menționate la primul paragraf. Cu toate acestea, informațiile enumerate la litera (d) pot fi solicitate numai în măsura în care informațiile enumerate la literele (b) și (c) nu sunt suficiente pentru a permite executarea hotărârii.

Articolul 62

Transmiterea și utilizarea informațiilor

(1)   Autoritățile centrale transmit în cadrul statului membru propriu, după caz, informațiile menționate la articolul 61 alineatul (2), instanțelor competente, autorităților competente însărcinate cu notificarea sau comunicarea actelor și autorităților competente însărcinate cu executarea unei hotărâri.

(2)   Autoritățile sau instanțele cărora le-au fost transmise informații în conformitate cu articolul 61 nu le pot utiliza decât pentru a facilita recuperarea creanțelor de întreținere.

Cu excepția informațiilor referitoare la existența efectivă a unei adrese, a unor venituri sau a unor bunuri în statul membru solicitat, informațiile menționate la articolul 61 alineatul (2) nu pot fi divulgate persoanei care a sesizat autoritatea centrală solicitantă, sub rezerva aplicării normelor de procedură în fața unei instanțe.

(3)   Orice autoritate care utilizează informații care i-au fost comunicate în aplicarea articolului 61 nu poate păstra astfel de informații mai mult decât pentru perioada necesară pentru realizarea obiectivelor în vederea cărora au fost transmise.

(4)   Orice autoritate care utilizează informații care i-au fost comunicate în aplicarea articolului 61 asigură confidențialitatea acestor informații, în conformitate cu legislația națională.

Articolul 63

Înștiințarea persoanei vizate de colectarea informațiilor

(1)   Înștiințarea persoanei vizate de colectarea informațiilor cu privire la comunicarea integrală sau parțială a acestor informații se efectuează în conformitate cu legislația națională a statului membru solicitat.

(2)   În cazul în care există riscul ca această înștiințare să aducă atingere recuperării efective a creanței de întreținere, înștiințarea poate fi amânată pentru o perioadă de maxim 90 de zile de la data comunicării informațiilor autorității centrale solicitate.

CAPITOLUL VIII

INSTITUȚII PUBLICE

Articolul 64

Instituții publice în calitate de solicitanți

(1)   În sensul unei cereri de recunoaștere și de încuviințare a executării hotărârilor judecătorești sau în sensul executării hotărârilor judecătorești, termenul „creditor” include orice instituție publică acționând în locul unei persoane fizice căreia îi este datorată întreținere sau al unei instituții căreia i se datorează rambursarea pentru prestații furnizate în locul întreținerii.

(2)   Dreptul unei instituții publice de a acționa în locul unei persoane fizice căreia îi este datorată întreținere sau de a solicita rambursarea prestațiilor furnizate creditorului în locul întreținerii se supune legii aplicabile instituției.

(3)   O instituție publică poate solicita recunoașterea și încuviințarea executării sau executarea:

(a)	unei hotărâri pronunțate împotriva debitorului la cererea unei instituții publice care solicită plata de prestații furnizate cu titlu de întreținere;

(b)	unei hotărâri pronunțate între un creditor și un debitor privind limitele prestațiilor furnizate creditorului cu titlu de întreținere.

(4)   Instituția publică care solicită recunoașterea și încuviințarea executării sau executarea unei hotărâri judecătorești trebuie să prezinte, la cerere, orice documente necesare pentru a face dovada drepturilor sale în conformitate cu alineatul (2) și a furnizării prestațiilor către creditor.

CAPITOLUL IX

DISPOZIȚII GENERALE ȘI FINALE

Articolul 65

Legalizarea sau altă formalitate echivalentă

Nu este necesară nicio legalizare sau altă formalitate similară în contextul prezentului regulament.

Articolul 66

Traducerea documentelor justificative

Fără a aduce atingere articolelor 20, 28 și 40, instanța sesizată nu poate solicita părților să furnizeze traducerea documentelor justificative care nu sunt întocmite în limba de procedură decât în cazul în care instanța apreciază că această traducere este necesară pentru pronunțarea hotărârii sau pentru respectarea dreptului la apărare.

Articolul 67

Recuperarea cheltuielilor

Fără a aduce atingere articolului 54, autoritatea competentă a statului membru solicitat poate recupera cheltuielile de la partea căzută în pretenții care a beneficiat de asistență judiciară gratuită în temeiul articolului 46, în situații excepționale și cazul în care situația financiară a acesteia o permite.

Articolul 68

Relația cu alte instrumente comunitare

(1)   Sub rezerva articolului 75 alineatul (2), prezentul regulament modifică Regulamentul (CE) nr. 44/2001, înlocuind dispozițiile regulamentului respectiv aplicabile în materie de obligații de întreținere.

(2)   Prezentul regulament înlocuiește, în materie de obligații de întreținere, Regulamentul (CE) nr. 805/2004, în afara titlurilor executorii europene care au legătură cu obligațiile de întreținere emise într-un stat membru care nu are obligații în temeiul Protocolului de la Haga din 2007.

(3)   În ce privește obligațiile de întreținere, prezentul regulament nu aduce atingere punerii în aplicare a Directivei 2003/8/CE, sub rezerva capitolului V.

(4)   Prezentul regulament nu aduce atingere Directivei 95/46/CE.

Articolul 69

Relația cu convențiile și acordurile internaționale existente

(1)   Prezentul regulament nu afectează aplicarea convențiilor și acordurilor bilaterale și multilaterale în cadrul cărora unul sau mai multe state membre se constituie ca părți semnatare la data adoptării prezentului regulament și care privesc aspectele reglementate de prezentul regulament, fără a aduce atingere obligațiilor ce revin statelor membre în temeiul articolului 307 din tratat.

(2)   Prin derogare de la alineatul (1) și fără a aduce atingere alineatului (3), prezentul regulament are prioritate, în relațiile dintre statele membre, asupra convențiilor și acordurilor care privesc aspectele reglementate de prezentul regulament și în cadrul cărora statele membre se constituie ca parte.

(3)   Prezentul regulament nu împiedică aplicarea convenției din 23 martie 1962 dintre Suedia, Danemarca, Finlanda, Islanda și Norvegia cu privire la recuperarea creanțelor de întreținere de către statele membre parte la convenție, ținând seama de faptul că respectiva convenție conține prevederi referitoare la recunoașterea, forța executorie și executarea hotărârilor:

(a)	pentru procedurile simplificate și accelerate pentru executarea hotărârilor în materie de obligații de întreținere; și

(b)	o asistență judiciară mai favorabilă decât cea prevăzută la capitolul V din prezentul regulament.

Cu toate acestea, aplicarea convenției respective nu privează pârâtul de protecția pe care i-o oferă articolele 19 și 21 din prezentul regulament.

Articolul 70

Informații puse la dispoziția publicului

Statele membre furnizează, în cadrul Rețelei Judiciare Europene în materie civilă și comercială instituită în conformitate cu Decizia 2001/470/CE, următoarele informații spre a fi puse la dispoziția publicului:

(a)	o descriere a legilor și a procedurilor interne în materie de obligații de întreținere;

(b)	o descriere a măsurilor luate pentru a se conforma obligațiilor în temeiul articolului 51;

(c)	o descriere a modului în care este garantat accesul efectiv la justiție, conform cerințelor de la articolul 44;

(d)	o descriere a normelor și a procedurilor interne de executare, inclusiv informații privind orice limitări aduse executării, în special normele de protecție a debitorului și termenele de decădere sau prescripție.

Statele membre actualizează în permanență aceste informații.

Articolul 71

Informații referitoare la coordonate și limbi

(1)   Statele membre informează Comisia, până la 18 septembrie 2010, cu privire la:

(a)

denumirea și coordonatele instanțelor sau autorităților competente în ceea ce privește cererile de încuviințare a executării în conformitate cu articolul 27 alineatul (1) și în ceea ce privește căile de atac exercitate împotriva hotărârilor cu privire la aceste cereri în conformitate cu articolul 32 alineatul (2);

(b)	căile de atac menționate la articolul 33;

(c)	procedura de reexaminare în vederea aplicării articolului 19, precum și numele și coordonatele instanțelor competente;

(d)	numele și coordonatele autorităților centrale ale acestora și, dacă este cazul, sfera de cuprindere a atribuțiilor acestora, în conformitate cu articolul 49 alineatul (3);

(e)	numele și coordonatele instituțiilor publice și ale altor instituții și, dacă este cazul, sfera de cuprindere a atribuțiilor acestora, în conformitate cu articolul 51 alineatul (3);

(f)	numele și coordonatele autorităților cu competențe în materie de executare în sensul articolului 21;

(g)	limbile acceptate pentru traducerea documentelor menționate la articolele 20, 28 și 40;

(h)	limba sau limbile acceptate de către autoritățile lor centrale pentru comunicările cu alte autorități centrale menționate la articolul 59.

Statele membre informează Comisia cu privire la orice modificare ulterioară a acestor informații.

(2)   Comisia publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene informațiile comunicate în conformitate cu alineatul (1), cu excepția adreselor și a coordonatelor instanțelor și autorităților menționate la punctele (a), (c) și (f).

(3)   Comisia pune la dispoziția publicului toate informațiile comunicate în conformitate cu alineatul (1) prin orice alt mijloc corespunzător, în special prin intermediul Rețelei Judiciare Europene în materie civilă și comercială instituită prin Decizia 2001/470/CE.

Articolul 72

Modificarea formularelor

Orice modificare a formularelor menționate în prezentul regulament este adoptată cu respectarea procedurii consultative menționate la articolul 73 alineatul (3).

Articolul 73

Comitetul

(1)   Comisia este asistată de comitetul instituit în temeiul articolului 70 din Regulamentul (CE) nr. 2201/2003.

(2)   În cazul în care se face trimitere la prezentul alineat se aplică articolele 4 și 7 din Decizia 1999/468/CE.

Termenul prevăzut la articolul 4 alineatul (3) din Decizia 1999/468/CE se stabilește la trei luni.

(3)   În cazul în care se face trimitere la prezentul alineat se aplică articolele 3 și 7 din Decizia 1999/468/CE.

Articolul 74

Clauză de revizuire

Cel târziu la cinci ani de la data aplicării stabilită în conformitate cu articolul 76 paragraful al treilea, Comisia prezintă Parlamentului European, Consiliului și Comitetului Economic și Social European un raport privind aplicarea prezentului regulament, inclusiv o evaluare a experiențelor practice în domeniul cooperării între autoritățile centrale, în special în ceea ce privește accesul acestora la informațiile deținute de autoritățile publice și de administrații, precum și o evaluare a funcționării procedurii de recunoaștere, de încuviințare a executării și de executare aplicabilă hotărârilor pronunțate într-un stat membru care nu are obligații în temeiul Protocolului de la Haga din 2007. În cazul în care este necesar, raportul este însoțit de propuneri de adaptare.

Articolul 75

Dispoziții tranzitorii

(1)   Prezentul regulament se aplică numai în cazul acțiunilor judiciare introduse, tranzacțiilor judiciare aprobate sau încheiate și actelor autentice întocmite ulterior datei de punere în aplicare a acestuia, sub rezerva alineatelor (2) și (3).

(2)   Secțiunile 2 și 3 din capitolul IV se aplică:

(a)	hotărârilor pronunțate în statele membre, înaintea datei de aplicare a prezentului regulament, pentru care recunoașterea și încuviințarea executării sunt solicitate după această dată;

(b)	hotărârilor pronunțate după data de aplicare a prezentului regulament, în funcție de procedurile demarate înainte de această dată, în măsura în care aceste hotărâri decurg, în scopul recunoașterii și executării, din domeniul de aplicare al Regulamentului (CE) nr. 44/2001.

Regulamentul (CE) nr. 44/2001 continuă să se aplice procedurilor de recunoaștere și executare în curs la data aplicării prezentului regulament.

Primul și al doilea paragraf se aplică, mutatis mutandis, tranzacțiilor judiciare aprobate sau încheiate și actelor autentice întocmite în statele membre.

(3)   Capitolul VII privind cooperarea între autorități centralese aplică solicitărilor și cererilor primite de către autoritatea centrală începând cu data aplicării prezentului regulament.

Articolul 76

Intrarea în vigoare

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Articolul 2 alineatul (2), articolul 47 alineatul (3) și articolele 71, 72 și 73 se aplică de la 18 septembrie 2010.

Cu excepția dispozițiilor menționate la al doilea paragraf, prezentul regulament se aplică de la 18 iunie 2011, cu condiția ca Protocolul de la Haga din 2007 să fie aplicabil în Comunitate la această dată. În caz contrar, prezentul regulament se aplică începând cu data aplicării protocolului respectiv în Comunitate.

---

(1)  Avizul din 13 decembrie 2007 (nepublicat încă în Jurnalul Oficial) și avizul din 4 decembrie 2008 (nepublicat încă în Jurnalul Oficial).

(2)  Aviz emis în urma unei consultări fără caracter obligatoriu (JO C 185, 8.8.2006, p. 35).

(3)  JO L 12, 16.1.2001, p. 1.

(4)  JO L 174, 27.6.2001, p. 25.

(5)  JO L 174, 27.6.2001, p. 1.

(6)  JO L 26, 31.1.2003, p. 41.

(7)  JO L 338, 23.12.2003, p. 1.

(8)  JO L 143, 30.4.2004, p. 15.

(9)  JO L 324, 10.12.2007, p. 79.

(10)  JO C 12, 15.1.2001, p. 1.

(11)  JO C 53, 3.3.2005, p. 1.

(12)  JO C 198, 12.8.2005, p. 1.

(13)  JO L 281, 23.11.1995, p. 31.

(14)  JO C 242, 7.10.2006, p. 20.

(15)  JO L 124, 8.6.1971, p. 1.

(16)  JO L 184, 17.7.1999, p. 23.

(17)  JO L 299, 16.11.2005, p. 62.

(18)  JO L 339, 21.12.2007, p. 3.

---

---

---

---

---

---

---

---

---

---

---

---