ISSN 1830-3625

Jurnalul Oficial

al Uniunii Europene

L 176

European flag  

Ediţia în limba română

Legislaţie

Anul 50
6 iulie 2007


Cuprins

 

I   Acte adoptate în temeiul Tratatelor CE/Euratom a căror publicare este obligatorie

Pagina

 

 

REGULAMENTE

 

*

Regulamentul (CE) nr. 791/2007 al Consiliului din 21 mai 2007 de instituire a unui regim de compensare a costurilor suplimentare apărute la comercializarea anumitor produse pescărești din regiunile ultraperiferice Insulele Azore, Madeira, Insulele Canare, Guyana Franceză și Réunion

1

 

 

Regulamentul (CE) nr. 792/2007 al Comisiei din 5 iulie 2007 de stabilire a sumelor forfetare la import pentru determinarea prețului de intrare pentru anumite fructe și legume

5

 

 

Regulamentul (CE) nr. 793/2007 al Comisiei din 5 iulie 2007 privind atribuirea drepturilor de import pentru cererile depuse pentru perioada 1 iulie 2007-30 iunie 2008 în cadrul contingentelor tarifare deschise prin Regulamentul (CE) nr. 659/2007 pentru tauri, vite și juninci din anumite rase alpine și montane

7

 

 

Regulamentul (CE) nr. 794/2007 al Comisiei din 5 iulie 2007 privind eliberarea de licențe de import pentru cererile depuse în cursul primelor șapte zile ale lunii iunie 2007 în cadrul contingentului tarifar deschis prin Regulamentul (CE) nr. 536/2007 pentru carnea de pasăre

8

 

 

Regulamentul (CE) nr. 795/2007 al Comisiei din 5 iulie 2007 de stabilire a restituirilor aplicabile la exportul produselor prelucrate din cereale și orez

9

 

 

Regulamentul (CE) nr. 796/2007 al Comisiei din 5 iulie 2007 stabilind ratele de restituire aplicabile anumitor produse din sectorul cerealelor și orezului, exportate sub formă de mărfuri care nu sunt incluse în anexa I la tratat

12

 

 

Regulamentul (CE) nr. 797/2007 al Comisiei din 5 iulie 2007 privind eliberarea de licențe de export în sectorul vitivinicol

16

 

*

Regulamentul (CE) nr. 798/2007 al Comisiei din 5 iulie 2007 de interzicere a pescuitului de hering în zonele ICES VII g, VII h, VII j și VII k de către navele care arborează pavilionul Regatului Unit

17

 

 

II   Acte adoptate în temeiul Tratatelor CE/Euratom a căror publicare nu este obligatorie

 

 

DECIZII

 

 

Consiliu

 

 

2007/464/CE

 

*

Decizia Consiliului din 5 iunie 2007 de abrogare a Deciziei 2005/186/CE privind existența unui deficit excesiv în Malta

19

 

 

2007/465/CE

 

*

Decizia Consiliului din 5 iunie 2007 de abrogare a Deciziei 2004/917/CE privind existența unui deficit excesiv în Grecia

21

 

 

2007/466/CE

 

*

Decizia Consiliului din 28 iunie 2007 de numire a șase membri suedezi și a nouă supleanți suedezi în cadrul Comitetului Regiunilor

23

 

 

Comisie

 

 

2007/467/CE

 

*

Decizia Comisiei din 28 iunie 2007 de instituire a grupului de experți în identificare prin radiofrecvență (RFID)

25

 

 

III   Acte adoptate în temeiul Tratatului UE

 

 

ACTE ADOPTATE ÎN TEMEIUL TITLULUI V DIN TRATATUL UE

 

*

Acțiunea Comună 2007/468/PESC a Consiliului din 28 iunie 2007 privind susținerea activităților Comisiei pregătitoare a Organizației Tratatului de interzicere totală a experiențelor nucleare (CTBTO) în vederea consolidării capacităților de monitorizare și verificare și în cadrul punerii în aplicare a strategiei Uniunii Europene de combatere a proliferării armelor de distrugere în masă

31

 

*

Poziția comună 2007/469/PESC a Consiliului din 28 iunie 2007 referitoare la Conferința de examinare a Convenției privind interzicerea dezvoltării, a producerii, a acumulării și a folosirii armelor chimice și privind distrugerea acestora (CIAC) din 2008

39

RO

Actele ale căror titluri sunt tipărite cu caractere drepte sunt acte de gestionare curentă adoptate în cadrul politicii agricole şi care au, în general, o perioadă de valabilitate limitată.

Titlurile celorlalte acte sunt tipărite cu caractere aldine şi sunt precedate de un asterisc.


I Acte adoptate în temeiul Tratatelor CE/Euratom a căror publicare este obligatorie

REGULAMENTE

6.7.2007   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 176/1


REGULAMENTUL (CE) NR. 791/2007 AL CONSILIULUI

din 21 mai 2007

de instituire a unui regim de compensare a costurilor suplimentare apărute la comercializarea anumitor produse pescărești din regiunile ultraperiferice Insulele Azore, Madeira, Insulele Canare, Guyana Franceză și Réunion

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene, în special articolul 37 și articolul 299 alineatul (2),

având în vedere propunerea Comisiei,

având în vedere avizul Parlamentului European (1),

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social European (2),

întrucât:

(1)

Sectorul pescuitului din regiunile ultraperiferice ale Comunității întâmpină dificultăți legate în special de costurile suplimentare apărute la comercializarea anumitor produse pescărești din cauza dezavantajelor specifice recunoscute la articolul 299 alineatul (2) din tratat și rezultate, în principal, din costul transportului către Europa continentală.

(2)

În vederea menținerii competitivității anumitor produse pescărești în raport cu produsele similare din alte regiuni ale Comunității, Comunitatea a introdus, din 1992, măsuri pentru compensarea unor astfel de costuri suplimentare în sectorul pescuitului. Măsurile aplicate pentru perioada 2003-2006 sunt stabilite în Regulamentul (CE) nr. 2328/2003 al Consiliului (3). Din 2007 este necesară continuarea măsurilor pentru compensarea costurilor suplimentare apărute la comercializarea anumitor produse pescărești, în baza unui raport al Comisiei înaintat Parlamentului European, Consiliului și Comitetului Economic și Social European.

(3)

Având în vedere condițiile diferite de comercializare din regiunile ultraperiferice în cauză, fluctuațiile capturilor și ale stocurilor, precum și ținând cont de cererile pieței, decizia cu privire la produsele pescărești care pot beneficia de compensare, cantitățile maxime ale acestora și suma compensată din alocarea globală acordată statelor membre ar trebui lăsate la latitudinea statelor membre implicate.

(4)

Statele membre ar trebui autorizate să diferențieze lista și cantitățile de produse pescărești în cauză și cuantumurile compensațiilor din totalul alocării pe stat membru. Ele ar trebui, de asemenea, să fie autorizate să ajusteze planurile de compensare, în măsura în care acest lucru este justificat de circumstanțe evolutive.

(5)

Statele membre ar trebui să stabilească cuantumul compensațiilor la un nivel care permite o contrabalansare corespunzătoare a costurilor suplimentare, apărute din cauza dezavantajelor specifice regiunilor ultraperiferice și, în special, din cauza costurilor transportului produselor către Europa continentală. Pentru a evita compensarea în exces, suma ar trebui să fie proporțională cu costurile suplimentare pe care ajutoarele sunt menite să le contrabalanseze și să nu depășească, în niciun caz, 100 % din costurile transportului către Europa continentală și alte costuri conexe. În acest scop, ar trebui de asemenea luate în considerare alte tipuri de intervenții publice care au un impact asupra nivelului costurilor suplimentare.

(6)

Pentru îndeplinirea corectă a obiectivelor prezentului regulament și pentru a garanta respectarea politicii comune în domeniul pescuitului, sprijinul oferit ar trebui să se limiteze la produsele pescărești obținute și prelucrate în conformitate cu normele acesteia.

(7)

Pentru ca regimul de compensare să funcționeze în mod eficace și corect, statele membre ar trebui să se asigure, de asemenea, că beneficiarii ajutorului sunt viabili din punct de vedere economic și că sistemul de punere în aplicare permite o aplicare regulată a regimului.

(8)

Pentru a permite realizarea unei supravegheri corespunzătoare a regimului de compensare, statele membre în cauză ar trebui să prezinte rapoarte anuale privind funcționarea acestuia.

(9)

Pentru a permite luarea unei decizii cu privire la oportunitatea continuării regimului de compensare după 2013, Comisia ar trebui să prezinte un raport bazat pe o evaluare independentă, în timp util și până la sfârșitul perioadei de aplicare a regimului, Parlamentului European, Consiliului și Comitetului Economic și Social European.

(10)

Cheltuielile comunitare preconizate pentru regimul de compensare ar trebui să fie puse în aplicare în cadrul Fondului European de Garantare Agricolă și gestionate centralizat direct în conformitate cu articolul 3 alineatul (2) litera (f) din Regulamentul (CE) nr. 1290/2005 al Consiliului din 21 iunie 2005 privind finanțarea politicii agricole comune (4).

(11)

Măsurile necesare pentru punerea în aplicare a prezentului regulament ar trebui adoptate în conformitate cu Decizia 1999/468/CE a Consiliului din 28 iunie 1999 de stabilire a normelor privind exercitarea competențelor de executare conferite Comisiei (5).

(12)

Pentru punerea în aplicare a gestionării financiare centralizate directe, ar trebui să se aplice Regulamentul (CE) nr. 2003/2006 al Comisiei din 21 decembrie 2006 de stabilire a normelor de finanțare de către Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) a cheltuielilor legate de organizarea comună a piețelor în sectorul produselor pescărești și de acvacultură (6),

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Obiectul

Prezentul regulament introduce, pentru perioada 2007-2013, un regim de compensare a costurilor suplimentare, suportate de operatorii menționați la articolul 3, la comercializarea anumitor produse pescărești din următoarele regiuni ultraperiferice, care rezultă din dezavantajele specifice acestor regiuni (denumit în continuare „compensația”):

Insulele Azore;

Madeira;

Insulele Canare;

Guyana Franceză;

Réunion.

Articolul 2

Definiții

În sensul prezentului regulament, se aplică definiția „produselor pescărești” prevăzută la articolul 1 din Regulamentul (CE) nr. 104/2000 al Consiliului din 17 decembrie 1999 privind organizarea comună a piețelor în sectorul produselor pescărești și de acvacultură (7).

Articolul 3

Operatori

(1)   Compensația este plătită următorilor operatori care suportă costuri suplimentare la comercializarea produselor pescărești:

(a)

producătorilor;

(b)

proprietarilor sau armatorilor navelor care sunt înregistrate în porturile din regiunile menționate la articolul 1 și care își desfășoară activitatea în regiunile în cauză, sau asociațiilor acestor armatori; și

(c)

operatorilor din sectorul prelucrării și al comercializării sau asociațiilor acestora, care suportă costuri suplimentare la comercializarea produselor în cauză.

(2)   Statele membre în cauză iau măsurile necesare pentru asigurarea viabilității economice a operatorilor care primesc compensația.

Articolul 4

Produsele pescărești eligibile

(1)   Fiecare stat membru în cauză întocmește pentru regiunile menționate la articolul 1 lista cu produsele pescărești și cantitățile care pot beneficia de compensare. Lista produselor pescărești și a cantităților acestora poate fi diferențiată pentru fiecare regiune care aparține unui stat membru.

(2)   În momentul stabilirii listei și a cantităților menționate la alineatul (1), statele membre iau în considerare toți factorii relevanți, în special nevoia de a se asigura că prin compensare nu se exercită o presiune sporită asupra stocurilor sensibile din punct de vedere biologic, asupra nivelului costurilor suplimentare, precum și asupra aspectelor calitative și cantitative ale producției și ale comercializării.

(3)   Produsele pescărești pentru care se oferă compensarea trebuie să fi fost obținute și prelucrate în conformitate cu normele politicii comune în domeniul pescuitului privind:

(a)

conservarea și gestionarea;

(b)

trasabilitatea;

(c)

standardele de clasificare.

(4)   Compensația nu se acordă pentru produsele pescărești:

(a)

capturate de navele unor țări terțe, cu excepția navelor de pescuit aflate sub pavilionul Venezuelei și care își desfășoară activitatea în apele comunitare;

(b)

capturate de către navele de pescuit comunitare care nu sunt înregistrate într-un port din una dintre regiunile menționate la articolul 1;

(c)

importate din țări terțe;

(d)

provenite din pescuitul ilegal, neraportat sau nereglementat.

Litera (b) nu se aplică în cazul în care materia primă furnizată conform normelor stabilite în prezentul articol nu este suficientă pentru a folosi capacitatea existentă a industriei de prelucrare din regiunea ultraperiferică în cauză.

Articolul 5

Compensația

(1)   Fiecare stat membru în cauză stabilește, pentru regiunile sale menționate la articolul 1, nivelul compensației pentru fiecare produs pescăresc din lista menționată la articolul 4 alineatul (1). Nivelul respectiv poate fi diferit pentru regiuni individuale sau între regiunile care aparțin unui stat membru.

(2)   Compensația ține seama de următoarele elemente:

(a)

pentru fiecare produs pescăresc, costurile suplimentare apărute din cauza dezavantajelor specifice regiunilor în cauză, în special cheltuielile pentru transportul către Europa continentală; și

(b)

orice alt tip de intervenție publică ce afectează nivelul costurilor suplimentare.

(3)   Compensarea cu privire la costurile suplimentare este proporțională cu costurile suplimentare pe care este menită să le contrabalanseze. Nivelul compensării cu privire la costurile suplimentare este justificat în mod corespunzător în planul de compensare. Cu toate acestea, în niciun caz, compensația nu depășește 100 % din cheltuielile pentru transport și alte costuri legate de produsele pescărești, care sunt destinate Europei continentale.

(4)   Cuantumul total al compensației anuale nu depășește:

(a)

:

Insulele Azore și Madeira

:

4 283 992 EUR;

(b)

:

Insulele Canare

:

5 844 076 EUR;

(c)

:

Guyana Franceză și Réunion

:

4 868 700 EUR.

Articolul 6

Ajustări

Pentru a ține cont de circumstanțe evolutive, statele membre în cauză pot ajusta lista și cantitățile de produse pescărești eligibile menționate la articolul 4 alineatul (1) și nivelul compensației menționate la articolul 5 alineatul (1), cu condiția ca sumele totale menționate la articolul 5 alineatul (4) să fie respectate.

Articolul 7

Prezentarea planurilor de compensare

(1)   Până la 6 noiembrie 2007, statele membre în cauză prezintă Comisiei lista și cantitățile menționate la articolul 4 alineatul (1) și cuantumul compensației menționate la articolul 5 alineatul (1) (denumite în continuare împreună „planul de compensare”).

(2)   În cazul în care planul de compensare nu respectă cerințele stabilite în prezentul regulament, în termen de două luni Comisia solicită statului membru să adapteze planul în consecință. În acest caz, statul membru prezintă Comisiei planul său de compensare adaptat.

(3)   În cazul în care Comisia nu răspunde în termen de două luni de la primirea planului de compensare menționat la alineatele (1) și (2), planul de compensare este considerat aprobat.

(4)   În cazul în care un stat membru face ajustări în temeiul articolului 6, acesta prezintă Comisiei planul său de compensare modificat, iar procedura stabilită la alineatele (2) și (3) se aplică mutatis mutandis. Planul modificat se consideră aprobat în cazul în care Comisia nu răspunde în termen de patru săptămâni de la primirea planului de compensare modificat.

Articolul 8

Raportarea

(1)   Fiecare stat membru în cauză întocmește un raport anual privind punerea în aplicare a planului de compensare, pe care îl înaintează Comisiei până la data de 30 iunie a fiecărui an.

(2)   Până la 31 decembrie 2011 și în baza unei evaluări independente, Comisia prezintă un raport Parlamentului European, Consiliului și Comitetului Economic și Social European cu privire la punerea în aplicare a planului de compensare, însoțit, dacă este necesar, de propuneri legislative.

Articolul 9

Dispoziții financiare

(1)   Cheltuielile suportate de statele membre în conformitate cu prezentul regulament sunt considerate cheltuieli în sensul articolului 3 alineatul (2) litera (f) din Regulamentul (CE) nr. 1290/2005.

(2)   Pentru punerea în aplicare a dispozițiilor alineatului (1) se aplică Regulamentul (CE) nr. 2003/2006.

Articolul 10

Controlul

Statele membre adoptă dispoziții corespunzătoare pentru a asigura respectarea cerințelor prevăzute în prezentul regulament și pentru a asigura regularitatea operațiunilor.

Articolul 11

Norme de aplicare

Se pot adopta norme de aplicare a prezentului regulament, în conformitate cu procedura stabilită la articolul 12 alineatul (2).

Articolul 12

Comitetul

(1)   Comisia este asistată de Comitetul de gestionare a produselor pescărești.

(2)   Atunci când se face trimitere la prezentul alineat, se aplică articolele 4 și 7 din Decizia 1999/468/CE.

Termenul prevăzut la articolul 4 alineatul (3) din Decizia 1999/468/CE se stabilește la o lună.

Articolul 13

Măsuri tranzitorii

(1)   În cazul în care statele membre au prezentat Comisiei cereri de ajustare în temeiul articolului 8 alineatele (1) și (2) din Regulamentul (CE) nr. 2328/2003 și cu privire la care nu a fost luată o decizie până la 31 decembrie 2006, articolul 8 din regulamentul respectiv se aplică în continuare acelor cereri.

(2)   Dispozițiile articolului 9 se aplică cheltuielilor suportate de către statele membre în temeiul Regulamentului (CE) nr. 2328/2003 și declarate Comisiei ulterior datei de 15 octombrie 2006.

Articolul 14

Intrarea în vigoare

Prezentul regulament intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Se aplică de la 1 ianuarie 2007 până la 31 decembrie 2013.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 21 mai 2007.

Pentru Consiliu

Președintele

M. GLOS


(1)  Aviz din 24 aprilie 2007 (nepublicat încă în Jurnalul Oficial).

(2)  JO C 93, 27.4.2007, p. 31.

(3)  Regulamentul (CE) nr. 2328/2003 al Consiliului din 22 decembrie 2003 de instituire a unui regim de compensare a costurilor suplimentare apărute la comercializarea anumitor produse pescărești din Insulele Azore, Madeira, Insulele Canare și departamentele Guyana Franceză și Réunion, din cauza ultraperifericității acestor regiuni (JO L 345, 31.12.2003, p. 34).

(4)  JO L 209, 11.8.2005, p. 1. Regulament, astfel cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 378/2007 (JO L 95, 5.4.2007, p. 1).

(5)  JO L 184, 17.7.1999, p. 23. Decizie, astfel cum a fost modificată ultima dată prin Decizia 2006/512/CE (JO L 200, 22.7.2006, p. 11).

(6)  JO L 379, 28.12.2006, p. 49.

(7)  JO L 17, 21.1.2000, p. 22. Regulament, astfel cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 1759/2006 (JO L 335, 1.12.2006, p. 3).


6.7.2007   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 176/5


REGULAMENTUL (CE) NR. 792/2007 AL COMISIEI

din 5 iulie 2007

de stabilire a sumelor forfetare la import pentru determinarea prețului de intrare pentru anumite fructe și legume

COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 3223/94 al Comisiei din 21 decembrie 1994 de stabilire a normelor de aplicare a regimului de import pentru fructe și legume (1), în special articolul 4 alineatul (1),

întrucât:

(1)

Regulamentul (CE) nr. 3223/94 prevede, ca urmare a rezultatelor negocierilor comerciale multilaterale din Runda Uruguay, criteriile pentru stabilirea de către Comisie a sumelor forfetare la import din țările terțe, pentru produsele și termenele menționate în anexa acestuia.

(2)

În conformitate cu criteriile menționate anterior, sumele forfetare la import trebuie stabilite la nivelurile prevăzute în anexa la prezentul regulament,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Sumele forfetare la import prevăzute la articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 3223/94 sunt stabilite așa cum este indicat în tabelul din anexă.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare la 6 iulie 2007.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 5 iulie 2007.

Pentru Comisie

Jean-Luc DEMARTY

Director general pentru agricultură și dezvoltare rurală


(1)  JO L 337, 24.12.1994, p. 66. Regulament, astfel cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 386/2005 (JO L 62, 9.3.2005, p. 3).


ANEXĂ

la Regulamentul Comisiei din 5 iulie 2007 de stabilire a sumelor forfetare la import pentru determinarea prețului de intrare pentru anumite fructe și legume

(EUR/100 kg)

(Cod NC)

Codul țărilor terțe (1)

Suma forfetară la import

0702 00 00

MA

36,7

TR

97,2

ZZ

67,0

0707 00 05

JO

151,2

TR

105,7

ZZ

128,5

0709 90 70

IL

42,1

TR

92,9

ZZ

67,5

0805 50 10

AR

52,2

UY

55,9

ZA

60,2

ZZ

56,1

0808 10 80

AR

82,2

BR

80,0

CA

99,5

CL

84,3

CN

74,6

NZ

98,9

US

124,2

UY

46,9

ZA

103,6

ZZ

88,2

0808 20 50

AR

79,0

CL

85,5

NZ

98,4

ZA

112,4

ZZ

93,8

0809 10 00

EG

88,7

TR

203,7

ZZ

146,2

0809 20 95

TR

257,5

US

279,5

ZZ

268,5

0809 30 10, 0809 30 90

US

120,3

ZZ

120,3

0809 40 05

IL

150,7

ZZ

150,7


(1)  Nomenclatorul țărilor, astfel cum este stabilit de Regulamentul (CE) nr. 1833/2006 al Comisiei (JO L 354, 14.12.2006, p. 19). Codul „ZZ” reprezintă „alte origini”.


6.7.2007   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 176/7


REGULAMENTUL (CE) NR. 793/2007 AL COMISIEI

din 5 iulie 2007

privind atribuirea drepturilor de import pentru cererile depuse pentru perioada 1 iulie 2007-30 iunie 2008 în cadrul contingentelor tarifare deschise prin Regulamentul (CE) nr. 659/2007 pentru tauri, vite și juninci din anumite rase alpine și montane

COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1254/1999 al Consiliului din 17 mai 1999 privind organizarea comună a pieței în sectorul cărnii de vită și mânzat (1),

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1301/2006 al Comisiei din 31 august 2006 de stabilire a normelor comune pentru administrarea contingentelor tarifare de import pentru produsele agricole gestionate printr-un sistem de licențe de import (2), în special articolul 7 alineatul (2),

întrucât:

(1)

Regulamentul (CE) nr. 659/2007 al Comisiei din 14 iunie 2007 privind deschiderea și administrarea unui contingent tarifar de import pentru tauri, vite și juninci, altele decât cele destinate sacrificării anumitor rase alpine și montane (3) a deschis contingente tarifare pentru importul de produse din sectorul cărnii de vită și mânzat.

(2)

Cererile pentru drepturi de import depuse pentru perioada 1 iulie 2007-30 iunie 2008 depășesc cantitățile disponibile pentru drepturile din cadrul contingentului cu numărul de ordine 09.4196. Prin urmare, este necesar să se determine în ce măsură pot fi acordate drepturile de import, prin stabilirea coeficientului de atribuire care trebuie aplicat cantităților solicitate,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Cererilor pentru drepturi de import depuse pentru perioada 1 iulie 2007-30 iunie 2008 în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 659/2007 li se aplică un coeficient de atribuire de 14,2857 % pentru drepturile din cadrul contingentului cu numărul de ordine 09.4196.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare la 6 iulie 2007.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 5 iulie 2007.

Pentru Comisie

Jean-Luc DEMARTY

Director general pentru agricultură și dezvoltare rurală


(1)  JO L 160, 26.6.1999, p. 21. Regulament, astfel cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 1913/2005 (JO L 307, 25.11.2005, p. 2).

(2)  JO L 238, 1.9.2006, p. 13. Regulament, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 289/2007 (JO L 78, 17.3.2007, p. 17).

(3)  JO L 155, 15.6.2007, p. 20.


6.7.2007   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 176/8


REGULAMENTUL (CE) NR. 794/2007 AL COMISIEI

din 5 iulie 2007

privind eliberarea de licențe de import pentru cererile depuse în cursul primelor șapte zile ale lunii iunie 2007 în cadrul contingentului tarifar deschis prin Regulamentul (CE) nr. 536/2007 pentru carnea de pasăre

COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,

având în vedere Regulamentul (CEE) nr. 2777/75 al Consiliului din 29 octombrie 1975 privind organizarea comună a piețelor în sectorul cărnii de pasăre (1),

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 536/2007 al Comisiei din 15 mai 2007 privind deschiderea și modul de gestionare a unui contingent tarifar pentru carnea de pasăre, alocat Statelor Unite ale Americii (2), în special articolul 5 alineatul (5),

întrucât:

(1)

Regulamentul (CE) nr. 536/2007 a deschis contingente tarifare pentru importul de produse din sectorul cărnii de pasăre.

(2)

Cererile de licențe de import depuse în cursul primelor șapte zile ale lunii iunie 2007 pentru subperioada de la 1 iulie la 30 septembrie 2007 sunt inferioare cantităților disponibile. Prin urmare, este necesar să se determine cantitățile pentru care nu s-au depus cereri, fiind necesară adăugarea acestora din urmă la cantitatea stabilită pentru următoarea subperioadă contingentară,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Cantitățile pentru care nu au fost depuse, în temeiul Regulamentului (CE) nr. 536/2007, cereri de licențe de import în cadrul contingentului cu numărul de ordine 09.4169, cantități care trebuie adăugate la cantitatea stabilită pentru subperioada de la 1 octombrie la 31 decembrie 2007, sunt de 4 166 250 kg.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare la 6 iulie 2007.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 5 iulie 2007.

Pentru Comisie

Jean-Luc DEMARTY

Director general pentru agricultură și dezvoltare rurală


(1)  JO L 282, 1.11.1975, p. 77. Regulament, astfel cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 679/2006 (JO L 119, 4.5.2006, p. 1).

(2)  JO L 128, 16.5.2007, p. 6.


6.7.2007   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 176/9


REGULAMENTUL (CE) NR. 795/2007 AL COMISIEI

din 5 iulie 2007

de stabilire a restituirilor aplicabile la exportul produselor prelucrate din cereale și orez

COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1784/2003 al Consiliului din 29 septembrie 2003 privind organizarea comună a piețelor în sectorul cerealelor (1), în special articolul 13 alineatul (3),

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1785/2003 al Consiliului din 29 septembrie 2003 privind organizarea comună a pieței orezului (2), în special articolul 14 alineatul (3),

întrucât:

(1)

Conform articolului 13 din Regulamentul (CE) nr. 1784/2003 și articolului 14 din Regulamentul (CE) nr. 1785/2003, diferența dintre cotațiile sau prețurile produselor menționate la articolul 1 din aceste regulamente pe piața mondială și prețurile acestor produse în Comunitate poate fi acoperită de o restituire la export.

(2)

Conform articolului 14 din Regulamentul (CE) nr. 1785/2003, restituirile trebuie stabilite luând în considerare situația și perspectivele de evoluție în ceea ce privește disponibilitățile de cereale, orez și brizură de orez, precum și prețul acestora pe piața Comunității pe de o parte și, pe de altă parte, prețurile cerealelor, orezului, brizurii de orez și produselor din sectorul cerealelor pe piața mondială. Conform acelorași articole, este de asemenea important să se asigure o situație echilibrată și o dezvoltare naturală a prețurilor și comerțului pe piețele de cereale și orez și, în afară de aceasta, să se țină cont de aspectul economic al exporturilor prevăzute și de interesul de a evita perturbările pe piața Comunității.

(3)

Regulamentul (CE) nr. 1518/95 al Comisiei (3) privind sistemul de import și export de produse prelucrate din cereale și orez a definit, în articolul 2, criteriile specifice de care trebuie să se țină cont la calcularea restituirii pentru aceste produse.

(4)

Restituirea care urmează să fie acordată pentru anumite produse prelucrate trebuie diferențiată, după produs, în funcție de conținutul lor de cenușă, fibră crudă, tegument, proteine, grăsime sau amidon, acest conținut fiind un indicator foarte bun al cantității de produs de bază încorporată în mod real în produsul prelucrat.

(5)

În ceea ce privește rădăcinile de manioc și alte rădăcini și tuberculi tropicali, precum și făina obținută din acestea, aspectul economic al exporturilor care ar putea fi prevăzute, ținând cont în special de natura și originea acestor produse, nu necesită în prezent stabilirea unei restituiri la export. Pentru anumite produse prelucrate din cereale, importanța scăzută a participării Comunității la comerțul mondial nu face necesară în prezent stabilirea unei restituiri la export.

(6)

Situația pieței mondiale sau exigențele specifice ale anumitor piețe pot face necesară diferențierea restituirii pentru anumite produse, în funcție de destinația acestora.

(7)

Restituirea trebuie stabilită o dată pe lună. Ea poate fi modificată în acest interval.

(8)

Anumite produse prelucrate din porumb pot fi supuse unui tratament termic care riscă să ducă la acordarea unei restituiri care nu corespunde calității produsului. Trebuie precizat că aceste produse, care conțin amidon pregelatinizat, nu pot beneficia de restituiri la export.

(9)

Comitetul de gestionare a cerealelor nu a emis un aviz în termenul stabilit de președinte,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Restituirile la export pentru produsele menționate la articolul 1 din Regulamentul (CE) nr. 1518/95 sunt stabilite conform anexei la prezentul regulament.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare la 6 iulie 2007.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 5 iulie 2007.

Pentru Comisie

Jean-Luc DEMARTY

Director general pentru agricultură și dezvoltare rurală


(1)  JO L 270, 21.10.2003, p. 78. Regulament, astfel cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 1154/2005 al Comisiei (JO L 187, 19.7.2005, p. 11).

(2)  JO L 270, 21.10.2003, p. 96. Regulament, astfel cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 1549/2004 al Comisiei (JO L 280, 31.8.2004, p. 13).

(3)  JO L 147, 30.6.1995, p. 55. Regulament, astfel cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 2993/95 (JO L 312, 23.12.1995, p. 25).


ANEXĂ

la regulamentul Comisiei din 5 iulie 2007 de stabilire a restituirilor aplicabile la exportul produselor prelucrate din cereale și orez

Codul produselor

Destinație

Unitatea de măsură

Valoarea restituirilor

1102 20 10 9200 (1)

C10

EUR/t

21,55

1102 20 10 9400 (1)

C10

EUR/t

18,47

1102 20 90 9200 (1)

C10

EUR/t

18,47

1102 90 10 9100

C10

EUR/t

0,00

1102 90 10 9900

C10

EUR/t

0,00

1102 90 30 9100

C10

EUR/t

0,00

1103 19 40 9100

C10

EUR/t

0,00

1103 13 10 9100 (1)

C10

EUR/t

27,70

1103 13 10 9300 (1)

C10

EUR/t

21,55

1103 13 10 9500 (1)

C10

EUR/t

18,47

1103 13 90 9100 (1)

C10

EUR/t

18,47

1103 19 10 9000

C10

EUR/t

0,00

1103 19 30 9100

C10

EUR/t

0,00

1103 20 60 9000

C10

EUR/t

0,00

1103 20 20 9000

C10

EUR/t

0,00

1104 19 69 9100

C10

EUR/t

0,00

1104 12 90 9100

C10

EUR/t

0,00

1104 12 90 9300

C10

EUR/t

0,00

1104 19 10 9000

C10

EUR/t

0,00

1104 19 50 9110

C10

EUR/t

24,62

1104 19 50 9130

C10

EUR/t

20,01

1104 29 01 9100

C10

EUR/t

0,00

1104 29 03 9100

C10

EUR/t

0,00

1104 29 05 9100

C10

EUR/t

0,00

1104 29 05 9300

C10

EUR/t

0,00

1104 22 20 9100

C10

EUR/t

0,00

1104 22 30 9100

C10

EUR/t

0,00

1104 23 10 9100

C10

EUR/t

23,09

1104 23 10 9300

C10

EUR/t

17,70

1104 29 11 9000

C10

EUR/t

0,00

1104 29 51 9000

C10

EUR/t

0,00

1104 29 55 9000

C10

EUR/t

0,00

1104 30 10 9000

C10

EUR/t

0,00

1104 30 90 9000

C10

EUR/t

3,85

1107 10 11 9000

C10

EUR/t

0,00

1107 10 91 9000

C10

EUR/t

0,00

1108 11 00 9200

C10

EUR/t

0,00

1108 11 00 9300

C10

EUR/t

0,00

1108 12 00 9200

C10

EUR/t

24,62

1108 12 00 9300

C10

EUR/t

24,62

1108 13 00 9200

C10

EUR/t

24,62

1108 13 00 9300

C10

EUR/t

24,62

1108 19 10 9200

C10

EUR/t

0,00

1108 19 10 9300

C10

EUR/t

0,00

1109 00 00 9100

C10

EUR/t

0,00

1702 30 51 9000 (2)

C10

EUR/t

24,12

1702 30 59 9000 (2)

C10

EUR/t

18,47

1702 30 91 9000

C10

EUR/t

24,12

1702 30 99 9000

C10

EUR/t

18,47

1702 40 90 9000

C10

EUR/t

18,47

1702 90 50 9100

C10

EUR/t

24,12

1702 90 50 9900

C10

EUR/t

18,47

1702 90 75 9000

C10

EUR/t

25,28

1702 90 79 9000

C10

EUR/t

17,54

2106 90 55 9000

C14

EUR/t

18,47

NB: Codurile produselor, precum și codurile destinațiilor din seria „A” sunt definite în Regulamentul (CEE) nr. 3846/87 al Comisiei (JO L 366, 24.12.1987, p. 1), astfel cum a fost modificat.

Codurile destinațiilor numerice sunt definite în Regulamentul (CE) nr. 2081/2003 al Comisiei (JO L 313, 28.11.2003, p. 11).

Celelalte destinații sunt:

C10

:

Toate destinațiile.

C14

:

Toate destinațiile cu excepția Elveției și Liechtenstein-ului.


(1)  Nu se acordă restituiri produselor care au fost supuse unui tratament termic având ca rezultat progelatinizarea amidonului.

(2)  Restituirile se acordă în conformitate cu Regulamentul (CEE) nr. 2730/75 al Consiliului (JO L 281, 1.11.1975, p. 20), astfel cum a fost modificat.

NB: Codurile produselor, precum și codurile destinațiilor din seria „A” sunt definite în Regulamentul (CEE) nr. 3846/87 al Comisiei (JO L 366, 24.12.1987, p. 1), astfel cum a fost modificat.

Codurile destinațiilor numerice sunt definite în Regulamentul (CE) nr. 2081/2003 al Comisiei (JO L 313, 28.11.2003, p. 11).

Celelalte destinații sunt:

C10

:

Toate destinațiile.

C14

:

Toate destinațiile cu excepția Elveției și Liechtenstein-ului.


6.7.2007   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 176/12


REGULAMENTUL (CE) NR. 796/2007 AL COMISIEI

din 5 iulie 2007

stabilind ratele de restituire aplicabile anumitor produse din sectorul cerealelor și orezului, exportate sub formă de mărfuri care nu sunt incluse în anexa I la tratat

COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1784/2003 al Consiliului din 29 septembrie 2003 privind organizarea comună a piețelor în sectorul cerealelor (1), în special articolul 13 alineatul (3),

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1785/2003 al Consiliului din 29 septembrie 2003 privind organizarea comună a pieței orezului (2), în special articolul 14 alineatul (3),

întrucât:

(1)

Articolul 13 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1784/2003 și articolul 14 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1785/2003 prevăd că diferența dintre cotațiile sau prețurile de pe piața mondială pentru produsele enumerate la articolul 1 al fiecăruia dintre aceste regulamente și prețurile din cadrul Comunității poate fi acoperită printr-o restituire la export.

(2)

Regulamentul nr. 1043/2005 al Comisiei din 30 iunie 2005 de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 3448/93 al Consiliului în ceea ce privește sistemul de acordare a restituirilor la export pentru anumite produse agricole exportate sub formă de mărfuri care nu sunt incluse în anexa I la tratat, precum și criteriile de stabilire a cuantumurilor sumelor respective (3) precizează produsele pentru care trebuie stabilită rata de restituire ce se va aplica în cazul în care aceste produse sunt exportate sub forma mărfurilor enumerate în anexa III la Regulamentul (CE) nr. 1784/2003 sau în anexa IV la Regulamentul (CE) nr. 1785/2003, după caz.

(3)

În conformitate cu prevederile articolului 14 primul alineat din Regulamentul (CE) nr. 1043/2005, rata de restituire la 100 kg pentru fiecare dintre produsele de bază respective se stabilește lunar.

(4)

Angajamentele asumate în privința restituirilor care pot fi acordate pentru exportul produselor agricole înglobate în anumite mărfuri care nu sunt incluse în anexa I la tratat pot fi compromise prin stabilirea în avans a unor rate ridicate de restituire. Este așadar necesar ca în asemenea situații să fie luate măsuri asigurătorii, fără a evita totuși încheierea de contracte pe termen lung. Stabilirea unor rate de restituire specifice pentru stabilirea în avans a restituirii este o măsură care asigură atingerea acestor variate obiective.

(5)

Având în vedere acordul dintre Comunitatea Europeană și Statele Unite ale Americii privind exporturile pastelor făinoase către Statele Unite ale Americii, aprobată prin Decizia 87/482/CEE a Consiliului (4), este necesară diferențierea restituirilor pentru mărfurile care intră sub incidența codurilor NC 1902 11 00 și 1902 19 conform destinației lor.

(6)

Având în vedere articolul 15 alineatele (2) și (3) din Regulamentul (CE) nr. 1043/2005, trebuie stabilită o rată redusă de restituire la export, având în vedere suma aplicabilă restituirii pentru producție, în conformitate cu Regulamentul (CEE) nr. 1722/93 al Comisiei (5) pentru produsele de bază respective folosite în timpul perioadei respective de fabricare a mărfurilor.

(7)

Băuturile spirtoase sunt considerate mai puțin sensibile la prețul cerealelor utilizate pentru fabricarea lor. Cu toate acestea, Protocolul 19 la Actul de aderare a Regatului Unit al Marii Britanii, a Irlandei și a Danemarcei prevede că trebuie stabilite măsurile necesare pentru facilitarea folosirii cerealelor comunitare pentru fabricarea băuturilor spirtoase obținute din cereale. În consecință, este necesară adaptarea ratei de restituire aplicată cerealelor exportate sub formă de băuturi spirtoase.

(8)

Comitetul de gestionare a cerealelor nu a emis un aviz în termenul stabilit de președinte,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Ratele de restituire aplicabile produselor de bază enumerate în anexa I la Regulamentul (CE) nr. 1043/2005 și în articolul 1 din Regulamentul (CE) nr. 1784/2003 sau în articolul 1 din Regulamentul (CE) nr. 1785/2003 și exportate sub forma mărfurilor enumerate în anexa III la Regulamentul (CE) nr. 1784/2003, respectiv în anexa IV la Regulamentul (CE) nr. 1785/2003, vor fi stabilite după cum se indică în anexa la prezentul regulament.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare la 6 iulie 2007.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 5 iulie 2007.

Pentru Comisie

Heinz ZOUREK

Director general pentru întreprinderi și industrie


(1)  JO L 270, 21.10.2003, p. 78. Regulament, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 1154/2005 al Comisiei (JO L 187, 19.7.2005, p. 11).

(2)  OJ L 270, 21.10.2003, p. 96. Regulament, astfel cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 797/2006 al Comisiei (JO L 144, 31.5.2006, p. 1).

(3)  JO L 172, 5.7.2005, p. 24. Regulament, astfel cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 447/2007 (JO L 106, 24.4.2007, p. 31).

(4)  JO L 275, 29.9.1987, p. 36.

(5)  JO L 159, 1.7.1993, p. 112. Regulament, astfel cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 1584/2004 (JO L 280, 31.8.2004, p. 11).


ANEXĂ

Ratele de restituire aplicabile începând cu 6 iulie 2007 anumitor produse din sectorul cerealelor și orezului, exportate sub formă de mărfuri care nu sunt incluse în anexa I la tratat (1)

(EURO/100 kg)

Codul NC

Descrierea produselor (2)

Rata de restituire pe 100 kg de produs de bază

În caz de stabilire în avans a restituirilor

Altele

1001 10 00

Grâu dur:

 

 

– la exportul mărfurilor care fac obiectul codurilor NC 1902 11 și 1902 19 către Statele Unite ale Americii

– în alte cazuri

1001 90 99

Grâu comun sau borceag:

 

 

– la exportul mărfurilor care fac obiectul codurilor NC 1902 11 și 1902 19 către Statele Unite ale Americii

– în alte cazuri:

 

 

– – în cazul în care se aplică articolul 15 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1043/2005 (3)

– – la exportul mărfurilor care se încadrează la subpoziția 2208 (4)

– – în alte cazuri

1002 00 00

Secară

1003 00 90

Orz

 

 

– la exportul mărfurilor care se încadrează la subpoziția 2208 (4)

– în alte cazuri

1004 00 00

Ovăz

1005 90 00

Porumb utilizat sub formă de:

 

 

– amidon:

 

 

– – în cazul în care se aplică articolul 15 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1043/2005 (3)

1,539

1,539

– – la exportul mărfurilor care se încadrează în subpoziția 2208 (4)

– în alte cazuri

1,539

1,539

– glucoză, sirop de glucoză, maltodextrină, sirop de maltodextrină având codurile NC 1702 30 51, 1702 30 59, 1702 30 91, 1702 30 99, 1702 40 90, 1702 90 50, 1702 90 75, 1702 90 79, 2106 90 55 (5):

 

 

– – când se aplică articolul 15 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1043/2005 (3)

1,154

1,154

– – la exportul mărfurilor care se încadrează la subpoziția 2208 (4)

– – în alte cazuri

1,154

1,154

– – la exportul mărfurilor care se încadrează în subpoziția 2208 (4)

– altele (inclusiv cele neprelucrate)

1,539

1,539

Amidon din cartofi având codul NC 1108 13 00 similar cu produsul obținut din porumb prelucrat:

 

 

– în cazul în care se aplică articolul 15 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1043/2005 (3)

1,539

1,539

– la exportul mărfurilor care se încadrează la subpoziția 2208 (4)

– în alte cazuri

1,539

1,539

ex 1006 30

Orez albit:

 

 

– cu bob rotund

– cu bob mediu

– cu bob lung

1006 40 00

Brizură de orez

1007 00 90

Sorg, cu excepția hibridului, destinat însămânțării


(1)  Ratele stabilite în această anexă nu sunt aplicabile mărfurilor incluse în tabelele I și II din Protocolul nr. 2 la Acordul dintre Comunitatea Europeană și Confederația Elvețiană din 22 iulie 1972 exportate către Confederația Elvețiană sau Principatul Liechtenstein.

(2)  În ceea ce privește produsele agricole obținute din prelucrarea produselor de bază și/sau produse asimilate, se aplică coeficienții stabiliți în anexa V la Regulamentul (CE) nr. 1043/2005 al Comisiei.

(3)  Mărfurile respective intră sub incidența codului 3505 10 50.

(4)  Mărfurile prevăzute în anexa III la Regulamentul (CE) nr. 1784/2003 sau menționate la articolul 2 din Regulamentul (CEE) nr. 2825/93 (JO L 258, 16.10.1993, p. 6).

(5)  Pentru siropurile având codurile NC 1702 30 99, 1702 40 90 și 1702 60 90, obținute din amestec de sirop de glucoză și fructoză, restituirea la export se referă numai la siropul de glucoză.


6.7.2007   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 176/16


REGULAMENTUL (CE) NR. 797/2007 AL COMISIEI

din 5 iulie 2007

privind eliberarea de licențe de export în sectorul vitivinicol

COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 883/2001 al Comisiei din 24 aprilie 2001 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1493/1999 al Consiliului privind comerțul cu produse vitivinicole cu țările terțe (1), în special articolul 7 și articolul 9 alineatul (3),

întrucât:

(1)

Articolul 63 alineatul (7) din Regulamentul (CE) nr. 1493/1999 al Consiliului din 17 mai 1999 privind organizarea comună a pieței vitivinicole (2) a limitat acordarea restituirilor la export pentru produsele din sectorul vitivinicol la volumurile și cheltuielile convenite în Acordul privind agricultura, încheiat în cadrul negocierilor comerciale multilaterale din Runda Uruguay.

(2)

Articolul 9 din Regulamentul (CE) nr. 883/2001 a stabilit condițiile în care Comisia poate adopta măsuri speciale pentru a evita depășirea cantității prevăzute sau a bugetului disponibil în cadrul acestui acord.

(3)

Pe baza informațiilor privind cererile de licențe de export de care dispune Comisia la data de 4 iulie 2007, cantitatea care este în continuare disponibilă pentru perioada de până la 31 august 2007, pentru zonele de destinație 1. Africa, 3. Europa de Est și 4. Europa Occidentală, menționată la articolul 9 alineatul (5) din Regulamentul (CE) nr. 883/2001, riscă să fie depășită în absența unor restricții privind eliberarea acestor licențe de export care implică stabilirea în avans a restituirii. Este oportun, prin urmare, să se aplice un procent unic de acceptare a cantităților din cererile depuse în perioada 1-3 iulie 2007 și să fie suspendate, pentru aceste zone, până la data de 16 septembrie 2007, eliberarea de licențe pentru cererile depuse, precum și depunerea cererilor,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

(1)   Licențele de export care implică stabilirea în avans a restituirii în sectorul vitivinicol, pentru care au fost depuse cereri în perioada 1-3 iulie 2007 în temeiul Regulamentului (CE) nr. 883/2001 se eliberează până la concurența a 16,62 % din cantitățile solicitate pentru zona 1. Africa, până la concurența a 23,66 % din cantitățile solicitate pentru zona 3. Europa de Est și până la concurența a 27,97 % din cantitățile solicitate pentru zona 4. Europa Occidentală.

(2)   Pentru produsele din sectorul vitivinicol menționate la alineatul (1), eliberarea licențelor de export pentru care au fost depuse cereri începând cu 4 iulie 2007, precum și depunerea, începând cu 6 iulie 2007, de cereri de eliberare a licențelor de export se suspendă pentru zonele 1. Africa, 3. Europa de Est și 4. Europa occidentală până la 16 septembrie 2007.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare la 6 iulie 2007.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 5 iulie 2007.

Pentru Comisie

Jean-Luc DEMARTY

Director general pentru agricultură și dezvoltare rurală


(1)  JO L 128, 10.5.2001, p. 1. Regulament, astfel cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 2079/2005 (JO L 333, 20.12.2005, p. 6).

(2)  JO L 179, 14.7.1999, p. 1. Regulament, astfel cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 2165/2005 (JO L 345, 28.12.2005, p. 1).


6.7.2007   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 176/17


REGULAMENTUL (CE) NR. 798/2007 AL COMISIEI

din 5 iulie 2007

de interzicere a pescuitului de hering în zonele ICES VII g, VII h, VII j și VII k de către navele care arborează pavilionul Regatului Unit

COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 2371/2002 din 20 decembrie 2002 privind conservarea și exploatarea durabilă a resurselor piscicole în conformitate cu politica comună în domeniul pescuitului (1), în special articolul 26 alineatul (4),

având în vedere Regulamentul (CEE) nr. 2847/93 al Consiliului din 12 octombrie 1993 de instituire a unui sistem de control aplicabil politicii comune în domeniul pescuitului (2), în special articolul 21 alineatul (3),

întrucât:

(1)

Regulamentul (CE) nr. 41/2007 al Consiliului din 21 decembrie 2006 de stabilire pentru 2007 a posibilităților de pescuit și a condițiilor asociate pentru anumite stocuri de pește și grupe de stocuri de pește, aplicabile în apele comunitare și pentru navele comunitare, în ape în care sunt necesare limitări ale capturilor (3), stabilește cotele pentru 2007.

(2)

În conformitate cu informațiile primite de către Comisie, capturile pentru rezerva menționată în anexa la prezentul regulament, realizate de către navele care navighează sub pavilionul statului membru menționat sau sunt înregistrate în statul membru respectiv, au epuizat cota stabilită pentru anul 2007.

(3)

Prin urmare, este necesară interzicerea pescuitului pentru aceste rezerve, precum și păstrarea la bord, transbordarea și debarcarea acestora,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Epuizarea cotei

Cota de pescuit alocată pentru 2007 statului membru menționat în anexa la prezentul regulament, pentru rezerva indicată în anexa respectivă, trebuie considerată epuizată de la data stabilită în anexa menționată anterior.

Articolul 2

Interdicții

Pentru rezerva menționată în anexa la prezentul regulament, pescuitul realizat de către navele care navighează sub pavilionul statului membru menționat sau sunt înregistrate în statul membru în cauză este interzis de la data stabilită în anexa respectivă. Este interzisă păstrarea la bord, transbordarea sau debarcarea rezervei respective capturate de către navele menționate, după data indicată.

Articolul 3

Intrarea în vigoare

Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 5 iulie 2007.

Pentru Comisie

Fokion FOTIADIS

Director general pentru pescuit și maritime


(1)  JO L 358, 31.12.2002, p. 59.

(2)  JO L 261, 20.10.1993, p. 1. Regulament, astfel cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 1967/2006 (JO L 409, 30.12.2006, astfel cum a fost corectat ultima dată prin JO L 36, 8.2.2007, p. 6).

(3)  JO L 15, 20.1.2007, p. 1. Regulament, astfel cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 444/2007 (JO L 106, 24.4.2007, p. 22).


ANEXĂ

Nr.

16

Stat membru

REGATUL UNIT

Rezerva

HER/7G-K.

Specie

Hering (Clupea harengus)

Zonă

VII g, VII h, VII j și VII k

Dată

12.6.2007


II Acte adoptate în temeiul Tratatelor CE/Euratom a căror publicare nu este obligatorie

DECIZII

Consiliu

6.7.2007   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 176/19


DECIZIA CONSILIULUI

din 5 iunie 2007

de abrogare a Deciziei 2005/186/CE privind existența unui deficit excesiv în Malta

(2007/464/CE)

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene, în special articolul 104 alineatul (12),

având în vedere recomandarea Comisiei,

întrucât:

(1)

Prin Decizia 2005/186/CE a Consiliului (1), în urma unei recomandări a Comisiei emise în conformitate cu articolul 104 alineatul (6) din tratat, s-a decis că în Malta există un deficit excesiv. Consiliul a constatat că deficitul public general era de 9,7 % din PIB în 2003, din care 2,9 % din PIB se datora unei operațiuni punctuale, aflându-se peste valoarea de referință de 3 % din PIB, stabilită în tratat, iar datoria publică brută era de 72 % din PIB și era susceptibilă să devieze în 2004 și mai mult de la valoarea de referință de 60 % din PIB stabilită în tratat.

(2)

La 5 iulie 2004, în conformitate cu articolul 104 alineatul (7) din tratat și cu articolul 3 alineatul (4) din Regulamentul (CE) nr. 1467/97 al Consiliului din 7 iulie 1997 privind accelerarea și clarificarea punerii în aplicare a procedurii de deficit excesiv (2), Consiliul a adresat Maltei o recomandare în vederea soluționării situației de deficit excesiv până în 2006. Recomandarea a fost făcută publică.

(3)

În conformitate cu articolul 104 alineatul (12) din tratat, o decizie a Consiliului privind existența unui deficit excesiv se abrogă atunci când Consiliul consideră că deficitul excesiv din statul membru respectiv a fost corectat.

(4)

În conformitate cu Protocolul privind procedura de deficit excesiv anexat tratatului, Comisia furnizează datele necesare punerii în aplicare a procedurii. În cadrul punerii în aplicare a protocolului, statele membre au obligația de a comunica datele privind deficitele și datoriile publice, precum și alte variabile asociate, de două ori pe an, până la 1 aprilie și până la 1 octombrie, în conformitate cu articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 3605/93 al Consiliului din 22 noiembrie 1993 privind aplicarea Protocolului privind procedura de deficit excesiv anexat Tratatului de instituire a Comunității Europene (3).

(5)

Pe baza datelor furnizate de Comisie (Eurostat) în conformitate cu articolul 8g alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 3605/93, ca urmare a notificării din partea Maltei înainte de 1 aprilie 2007 și în ceea ce privește prognoza serviciilor Comisiei din primăvara anului 2007, se înregistrează următoarele concluzii:

Deficitul public general a fost redus de la 10 % din PIB în 2003 la 2,6 % din PIB în 2006, aflându-se sub valoarea de referință a deficitului de 3 % din PIB. Aceasta reprezintă o ameliorare ușoară față de obiectivul stabilit pentru 2006 în actualizarea din ianuarie 2006 a programului de convergență, deși depășește oarecum obiectivele susținute de Consiliu în recomandarea sa, în conformitate cu articolul 104 alineatul (7);

Mai mult de jumătate (aproximativ patru puncte procentuale) din cele 7,4 puncte procentuale de reducere a PIB în ponderea deficitului între 2003 și 2006 se justifică prin venituri mai mari, care reflectă schimbările survenite în impozitarea indirectă, precum și o colectare mai eficientă a impozitelor. Un raport cheltuieli-PIB mai scăzut explică cele 3,5 puncte procentuale rămase, ceea ce reflectă în parte recurgerea în mai mare măsură la operațiunile punctuale (spre exemplu vânzări de terenuri, care sunt în mod convențional înregistrate ca cheltuieli negative). Ponderea cheltuielilor ar fi scăzut mai puțin dacă operațiunea substanțială punctuală de creștere a cheltuielilor legată de restructurarea datoriei șantierelor navale cu aproximativ 3 % din PIB în 2003 este exclusă. În plus, restrângerea cheltuielilor a fost realizată prin reducerea și restructurarea entităților publice, restricții la angajarea în domeniul serviciilor publice și control al plăților sociale;

Operațiunile punctuale de reducere a deficitului au atins o medie de aproximativ 1 % din PIB între 2004 și 2006. Fără operațiunile punctuale (0,7 % din PIB), deficitul înregistrat în 2006 ar fi rămas la 3,3 % din PIB, deasupra valorii de referință. În 2006, îmbunătățirea soldului structural, adică soldul ajustat ciclic, fiind excluse măsurile punctuale și alte măsuri temporare, este estimată la puțin peste 1 % din PIB;

Pentru 2007, prognoza serviciilor Comisiei din primăvara anului 2007 estimează că deficitul va fi redus în continuare, până la 2,1 % din PIB, datorită economiilor adiționale. Operațiunile punctuale sunt preconizate a se cifra la 0,6 % din PIB, aproximativ asemănătoare ca proporție față de anul precedent, astfel încât, în lipsa operațiunilor punctuale, deficitul s-ar situa sub valoarea de referință. Aceste estimări sunt, în linii mari, conforme cu prognoza oficială a deficitului de 1,9 % din PIB, stabilită în notificarea din aprilie 2007. Pentru 2008, prognoza din primăvară estimează, în condițiile menținerii politicii, o reducere ulterioară a deficitului la 1,6 % din PIB fără a se recurge la operațiuni punctuale. Aceasta indică faptul că deficitul a fost adus sub pragul de 3 % din PIB într-o manieră fiabilă și durabilă. Se estimează că soldul structural va înregistra o minimă îmbunătățire în 2007 și, în condițiile menținerii politicii, va crește cu un punct procentual adițional în 2008. Acest lucru trebuie privit din perspectiva nevoii de a înregistra progrese spre obiectivul pe termen mediu pentru poziția bugetară, care pentru Malta este o poziție bugetară echilibrată în termeni structurali;

Datoria bugetară s-a diminuat față de punctul maxim de 73,9 % din PIB în 2004 la 66,5 % în 2006. În conformitate cu prognoza serviciilor Comisiei din primăvara anului 2007, se estimează că ponderea datoriilor va continua să scadă la aproximativ 64,3 % până la sfârșitul lui 2008, apropiindu-se astfel mai mult de valoarea de referință de 60 % din PIB.

(6)

În opinia Consiliului, deficitul excesiv din Malta a fost corectat, iar Decizia 2005/186/CE ar trebui abrogată în consecință,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

Dintr-o evaluare globală rezultă că situația deficitului excesiv în Malta a fost corectată.

Articolul 2

Decizia 2005/186/CE se abrogă prin prezenta.

Articolul 3

Prezenta decizie se adresează Republicii Malta.

Adoptată la Luxemburg, 5 iunie 2007.

Pentru Consiliu

Președintele

S. GABRIEL


(1)  JO L 62, 9.3.2005, p. 21.

(2)  JO L 209, 2.8.1997, p. 6. Regulament, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 1056/2005 (JO L 174, 7.7.2005, p. 5).

(3)  JO L 332, 31.12.1993, p. 7. Regulament, astfel cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 2103/2005 (JO L 337, 22.12.2005, p. 1).


6.7.2007   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 176/21


DECIZIA CONSILIULUI

din 5 iunie 2007

de abrogare a Deciziei 2004/917/CE privind existența unui deficit excesiv în Grecia

(2007/465/CE)

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene, în special articolul 104 alineatul (12),

având în vedere recomandarea Comisiei,

întrucât:

(1)

Prin Decizia 2004/917/CE a Consiliului (1), în urma unei recomandări a Comisiei emise în conformitate cu articolul 104 alineatul (6) din tratat, s-a decis că în Grecia există un deficit excesiv. Consiliul a constatat că deficitul public general era de 3,2 % din PIB în 2003, depășind valoarea de referință de 3 % din PIB stabilită în tratat, în timp ce datoria publică generală brută era la nivelul de 103 % din PIB, depășind cu mult valoarea de referință de 60 % din PIB, prevăzută în tratat. Cifrele cu privire la deficitul public general și datoria publică generală pentru 2003 au fost revizuite în mai multe rânduri ulterior Deciziei 2004/917/CE. În conformitate cu datele cele mai recente, deficitul și datoria reprezentau 6,2 % din PIB și, respectiv, 107,8 % din PIB.

(2)

La 6 iulie 2004, în conformitate cu articolul 104 alineatul (7) din tratat și cu articolul 3 alineatul (4) din Regulamentul (CE) nr. 1467/97 al Consiliului din 7 iulie 1997 privind accelerarea și clarificarea aplicării procedurii de deficit excesiv (2), Consiliul a adresat Greciei o recomandare în vederea încetării situației de deficit excesiv cel târziu până în 2005. Recomandarea a fost făcută publică.

(3)

La 19 ianuarie 2005, prin Decizia 2005/334/CE a Consiliului (3), în conformitate cu articolul 104 alineatul (8), Consiliul a stabilit, pe baza unei recomandări a Comisiei, că Grecia nu a întreprins nicio acțiune efectivă ca răspuns la recomandarea Consiliului în temeiul articolului 104 alineatul (7). La 17 februarie 2005, prin Decizia 2005/441/CE (4), Consiliul a decis, pe baza unei recomandări a Comisiei, să transmită o notificare Greciei în conformitate cu articolul 104 alineatul (9) pentru a lua măsuri de reducere a deficitului, reducere considerată necesară pentru a corecta situația de deficit excesiv, și a prelungit termenul de corectare cu un an, până în 2006.

(4)

În conformitate cu articolul 104 alineatul (12) din tratat, o decizie a Consiliului privind existența unui deficit excesiv trebuie să fie abrogată atunci când Consiliul consideră că deficitul excesiv din statul membru respectiv a fost corectat.

(5)

În conformitate cu Protocolul privind procedura de deficit excesiv anexat tratatului, Comisia furnizează datele necesare punerii în aplicare a procedurii. În cadrul punerii în aplicare a protocolului menționat, statele membre au obligația de a comunica datele privind deficitele și datoriile publice, precum și alte variabile asociate, de două ori pe an, până la 1 aprilie și până la 1 octombrie, în conformitate cu articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 3605/93 al Consiliului din 22 noiembrie 1993 privind aplicarea Protocolului privind procedura de deficit excesiv anexat Tratatului de instituire a Comunității Europene (5).

(6)

Pe baza datelor furnizate de Comisie (Eurostat) în conformitate cu articolul 8g alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 3605/93, în urma notificării din partea Greciei la 1 aprilie 2007 și pe baza prognozei serviciilor Comisiei din primăvara anului 2007, se înregistrează următoarele concluzii:

deficitul public general a fost redus de la 7,9 % din PIB în 2004 la 2,6 % din PIB în 2006, ceea ce este sub valoarea de referință a deficitului, de 3 % din PIB. Acest nivel corespunde în mod identic cu obiectivul stabilit în actualizarea din decembrie 2005 a programului de stabilitate;

veniturile și cheltuielile au contribuit la ajustarea nominală de aproape 3 puncte procentuale din PIB comparativ cu deficitul de 5,5 % din 2005 în cote aproape egale. Exprimate în raport cu PIB, veniturile totale au crescut cu 1,5 puncte procentuale din PIB, impozitele indirecte reprezentând 0,5 puncte procentuale din PIB. Restul de 1 punct procentual este reprezentat de creșterea contribuțiilor sociale și a altor venituri, inclusiv transferurile de capital (transferuri UE). Cheltuielile totale au fost reduse cu 1,25 puncte procentuale din PIB, în special ca urmare a reducerilor cheltuielilor primare (cu 0,5 % din PIB) și a cheltuielilor cu dobânzile (0,25 % din PIB). Cheltuielile de capital au fost, de asemenea, reduse cu aproximativ 0,5 puncte procentuale din PIB. Veniturile punctuale s-au ridicat la 0,6 % din PIB. Îmbunătățirea balanței structurale (respectiv balanța ajustată ciclic fără a include măsurile punctuale și alte măsuri temporare) este estimată la 2,25 % din PIB în 2006. Ajustarea deficit-datorie de 2,3 % din PIB este în mare parte explicată;

pentru 2007, prognoza serviciilor Comisiei din primăvara anului 2007 estimează că deficitul se va reduce în continuare, până la 2,4 % din PIB. Aceasta este în concordanță cu obiectivul oficial privind deficitul, de 2,4 % din PIB, stabilit în actualizarea din decembrie 2006 a programului de stabilitate. Cu toate acestea, prognoza serviciilor Comisiei cuprinde venituri punctuale suplimentare care se ridică la 0,25 % din PIB, precum și măsuri permanente de reducere a cheltuielilor, care se ridică la aproximativ 0,25 % din PIB, ambele după cum au fost anunțate până la data limită a prognozei serviciilor Comisiei din primăvara anului 2007 și nefiind, astfel, reflectate în obiectivul oficial din decembrie 2006. În pofida acestui fapt, estimarea deficitului pentru 2007 inclusă în prognoza din primăvară nu este mai bună decât obiectivul, întrucât impactul acestor măsuri noi este compensat atât de ipoteze mai prudente privind creșterea, cât și de faptul că măsurile permanente planificate pentru 2007 nu ar înlocui în totalitate, în opinia Comisiei, reducerea veniturilor punctuale. Fără venituri punctuale, deficitul ar continua să se situeze sub valoarea de referință, la 2,9 % din PIB. Pentru 2008, prognoza din primăvară estimează, în condițiile menținerii politicii, un deficit de 2,7 % din PIB fără a se include vreo măsură punctuală pentru 2008. Acest lucru indică faptul că deficitul a fost adus sub plafonul de 3 % din PIB într-o manieră fiabilă și durabilă. Se estimează o îmbunătățire a soldului structural în 2007 cu aproximativ 0,25 puncte procentuale din PIB și, în condițiile menținerii politicii, o îmbunătățire de valoare marginală în 2008. Acest lucru trebuie analizat prin perspectiva nevoii de a înregistra progrese în realizarea obiectivului pe termen mediu (OTM) pentru poziția bugetară, care pentru Grecia este o poziție echilibrată în termeni structurali;

datoria publică a scăzut de la 108,5 % din PIB în 2004 la 104,5 % în 2006. În conformitate cu prognoza din primăvara anului 2007, se estimează o scădere suplimentară a ponderii datoriei la aproximativ 97,5 % până la sfârșitul anului 2008, ceea ce continuă să fie cu mult peste valoarea de referință de 60 % din PIB. Ponderea datoriei poate fi considerată a se reduce suficient către valoarea de referință de 60 % din PIB.

(7)

Autoritățile statistice din Grecia și-au îmbunătățit procedurile, ceea ce a condus la o reducere semnificativă a discrepanțelor statistice și la o calitate de ansamblu mai ridicată a datelor guvernamentale de ordin general. Autoritățile din Grecia se angajează să pună integral în aplicare planul de acțiune pentru îmbunătățirea statisticilor privind finanțele publice. Prin urmare, Eurostat și-a retras rezervele asupra calității datelor raportate.

(8)

În opinia Consiliului, deficitul excesiv din Grecia a fost corectat, iar Decizia 2004/917/CE ar trebui prin urmare să fie abrogată,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

Dintr-o evaluare globală rezultă că situația deficitului excesiv din Grecia a fost corectată.

Articolul 2

Decizia 2004/917/CE se abrogă.

Articolul 3

Prezenta decizie se adresează Republicii Elene.

Adoptată la Luxemburg, 5 iunie 2007.

Pentru Consiliu

Președintele

S. GABRIEL


(1)  JO L 389, 30.12.2004, p. 25.

(2)  JO L 209, 2.8.1997, p. 6. Regulament, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 1056/2005 (JO L 174, 7.7.2005, p. 5).

(3)  JO L 107, 28.4.2005, p. 24.

(4)  JO L 153, 16.6.2005, p. 29.

(5)  JO L 332, 31.12.1993, p. 7. Regulament, astfel cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 2103/2005 (JO L 337, 22.12.2005, p. 1).


6.7.2007   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 176/23


DECIZIA CONSILIULUI

din 28 iunie 2007

de numire a șase membri suedezi și a nouă supleanți suedezi în cadrul Comitetului Regiunilor

(2007/466/CE)

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene, în special articolul 263,

având în vedere propunerea Guvernului suedez,

întrucât:

(1)

La 24 ianuarie 2006, Consiliul a adoptat Decizia 2006/116/CE de numire a membrilor și a supleanților în cadrul Comitetului Regiunilor pe perioada 26 ianuarie 2006-25 ianuarie 2010 (1).

(2)

Șase posturi de membri în cadrul Comitetului Regiunilor au devenit vacante în urma demisiilor domnului HAMMAR, domnului HEISTER, domnului KALIFF, domnului NORDSTRÖM, doamnei RYDEFJÄRD și doamnei TARRAS-WAHLBERG. Șapte posturi de supleanți în cadrul Comitetului Regiunilor au devenit vacante în urma demisiilor doamnei CELION, doamnei GRANBERG, doamnei NORGREN, domnlui SCHUBERT, doamnei SEGERSTEN-LARSSON, doamnei TALLBERG și doamnei ÖGREN. Un post de supleant a devenit vacant în urma încheierii mandatului domnului PERSSON. Un post de supleant a devenit vacant în urma numirii doamnei RYDEFJÄRD, fost supleant, în calitate de membru (între timp demisionar),

DECIDE:

Articolul 1

Următoarele persoane sunt numite membri și supleanți în cadrul Comitetului Regiunilor pe durata restantă a mandatului, adică până la 25 ianuarie 2010:

(a)

în calitate de membri:

domnul Paul LINDQUIST, Lidingö kommun,

doamna Kristina ALVENDAHL, Stockholms kommun,

doamna Maria WALLHAGER, Stockholms läns landsting,

domnul Ilmar REEPALU, Malmö kommun,

doamna Lotta HÅKANSSON HARJU, Järfälla kommun,

doamna Catarina SEGERSTEN-LARSSON, Värmlands läns landsting;

și

(b)

în calitate de supleanți:

domnul Carl Fredrik GRAF, Halmstads kommun,

doamna Susanna HABY, Göteborgs kommun,

domnul Carl Johan SONESON, Skåne läns landsting,

domnul Rolf SÄLLRYD, Kronobergs läns landsting,

doamna Ingela NYLUND WATZ, Stockholms läns landsting,

doamna Agneta LIPKIN, Norrbottens läns landsting,

domnul Tore HULT, Alingsås kommun,

doamna Yoomi RENSTRÖM, Ovanåkers kommun,

domnul Kenth LÖVGREN, Gävle kommun;

care înlocuiesc pe:

(a)

domnul Henrik HAMMAR,

doamna Lisbeth RYDEFJÄRD,

domnul Lars NORDSTRÖM,

domnul Roger KALIFF,

doamna Catarina TARRAS-WAHLBERG,

domnul Chris HEISTER;

și pe

(b)

doamna Agneta GRANBERG,

doamna Lena CELION,

doamna Catarina SEGERSTEN-LARSSON,

domnul Kent PERSSON,

domnul Endrick SCHUBERT,

doamna Christina TALLBERG,

doamna Lisbeth RYDEFJÄRD (membru titular numit, între timp demisionar);

doamna Åsa ÖGREN,

doamna Ulla NORGREN.

Articolul 2

Prezenta decizie produce efecte de la data adoptării.

Adoptată la Luxemburg, 28 iunie 2007.

Pentru Consiliu

Președintele

S. GABRIEL


(1)  JO L 56 din 25.2.2006, p. 75.


Comisie

6.7.2007   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 176/25


DECIZIA COMISIEI

din 28 iunie 2007

de instituire a grupului de experți în identificare prin radiofrecvență (RFID)

(2007/467/CE)

COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,

întrucât:

(1)

Prin articolul 153 din Tratat, Comunității i se atribuie sarcina de a asigura un înalt nivel de protecție a consumatorilor, promovând dreptul acestora la informare și de a se organiza pentru a-și apăra propriile interese. Articolul 163 prevede încurajarea de către Comunitate a industriei, pentru a deveni mai competitivă la nivel internațional, și a întreprinderilor, pentru a exploata la maxim potențialul pieței interne, inclusiv prin definirea normelor comune. Articolul 157 prevede încurajarea de către Comunitate și statele membre a unui mediu favorabil inițiativelor și o mai bună exploatare a potențialului industrial al politicilor.

(2)

Comunicarea Comisiei cu titlul „Identificarea prin radiofrecvență (RFID) în Europa: etape în direcția elaborării unui cadru strategic” (1) (denumită în continuare „Comunicarea”) anunța instituirea grupului de experți în identificare prin radiofrecvență (denumită în continuare „RFID”), care trebuie să permită un dialog între actorii implicați, pentru a înțelege pe deplin și a oferi consiliere privind măsurile care trebuie luate în legătură cu aspectele menționate în comunicare.

(3)

Este, așadar, necesară instituirea unui grup de experți în domeniul RFID și stabilirea sarcinilor și a structurii acestuia.

(4)

Grupul va ajuta la dezvoltarea unui dialog între organizațiile de consumatori, actorii de pe piață și autoritățile naționale și europene, inclusiv autoritățile din domeniul protecției datelor.

(5)

Datele cu caracter personal referitoare la membrii grupului trebuie prelucrate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 45/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 decembrie 2000 privind protecția persoanelor fizice cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituțiile și organele comunitare și privind libera circulație a acestor date (2).

(6)

Este necesar să se stabilească o perioadă de timp pentru punerea în aplicare a prezentei decizii. Comisia va lua în considerare, la momentul potrivit, oportunitatea unei extinderi,

DECIDE:

Articolul 1

Grupul de experți în identificare prin radiofrecvență

Se instituie „Grupul de experți în identificare prin radiofrecvență”, care va fi denumit în continuare „grupul”, cu începere de la 1 iulie 2007.

Articolul 2

Misiune

Sarcinile grupului vor fi următoarele:

(a)

să consilieze Comisia privind conținutul recomandării de stabilire a principiilor pe care autoritățile publice și alți participanți ar trebui să le aplice în privința utilizării RFID și conținutul altor inițiative ale Comisiei care au legătură cu acest domeniu;

(b)

să elaboreze orientări privind funcționarea aplicărilor RFID, luând în considerare punctele de vedere ale participanților și aspecte privind utilizatorii pe termen lung, precum și aspectele economice și sociale privind tehnologiile RFID;

(c)

să susțină eforturile Comisiei de promovare a campaniilor de informare la nivelul statelor membre și la nivel individual, privind oportunitățile și provocările RFID;

(d)

să ofere informații obiective și să faciliteze schimbul de experiență și de bune practici privind oportunitățile și provocările prezentate de tehnologia RFID, inclusiv de aplicările sale în folosul economiei și al societății europene; să ofere informații obiective privind cadrele de reglementare naționale și comunitare în ceea ce privește protecția datelor, viața privată și alte aspecte politice.

Articolul 3

Consultare

Comisia poate consulta grupul în orice aspect privind punerea în aplicare în Europa a unei abordări sigure, securizate și eficiente a RFID, care să respecte datele cu caracter personal.

Articolul 4

Componență – numire

(1)   Grupul este constituit din 35 membri.

(2)   Directorul general al DG „Societatea Informațională și Mass-media” sau reprezentantul acestuia numește membrii și observatorii grupului din rândul specialiștilor competenți în domeniile menționate la articolele 2 și 3.1, la propunerea organizațiilor cărora li s-a solicitat recomandarea experților. Înlocuitorii membrilor grupului sunt numiți în același număr și în aceleași condiții ca și membrii grupului. Un înlocuitor înlocuiește automat un membru absent sau indisponibil.

(3)   Numirea membrilor are drept scop asigurarea unei reprezentări echilibrate a diferiților participanți și, mai exact, include reprezentanți din următoarele domenii:

(a)

Societatea civilă:

(i)

comunitățile de utilizatori finali asupra cărora sistemele RFID au impact (cetățeni, consumatori, pacienți, angajați);

(ii)

organizații active în domeniul protejării intimității;

(b)

Părți interesate:

(i)

utilizatori din diferite sectoare de aplicare (de exemplu, logistică, automobile, spațiul aerian, sănătate, vânzări cu amănuntul, farmaceutice);

(ii)

părți activ implicate în stabilirea sistemelor RFID (precum producătorii de cipuri RFID, proiectanții și producătorii de etichete și cititoare, integratorii de sisteme și de software, furnizorii de servicii și furnizorii de soluții în domeniul securității și al protejării intimității);

(iii)

organismele de standardizare;

(4)   Următoarele autorități publice sunt invitate să participe la deliberările grupului, în calitate de observatori:

(a)

reprezentanți ai statelor membre care dețin președinția Uniunii Europene în cursul mandatului grupului de experți;

(b)

reprezentanți ai autorităților din domeniul protecției datelor;

(5)   Următorii experți sunt invitați să participe la deliberările grupului, în calitate de observatori:

(a)

cercetători și specialiști universitari;

(b)

experți în tehnologie, în special privind generația următoare de RFID în rețea („internetul obiectelor”);

(c)

specialiști în domeniul juridic, care oferă consultare privind legislația actuală.

(6)   Membrii grupului sunt numiți pentru un mandat de doi ani, care poate fi reînnoit. Membrii grupului rămân în funcție până la data la care sunt înlocuiți sau până la încheierea mandatului lor.

(7)   Membrii care nu mai au capacitatea de a contribui efectiv la deliberările grupului, care demisionează sau nu respectă condițiile stabilite în prezentul articol, alineatele 3-5, sau în articolul 287 din Tratat pot fi înlocuiți pentru perioada următoare a mandatului lor.

(8)   Numele organizațiilor menționate la alineatul (2) din prezentul articol sunt publicate pe site-ul webs DG „Societatea Informațională și Mass-media”. Datele despre membri sunt colectate, prelucrate și publicate în conformitate cu dispozițiile din Regulamentul (CE) nr. 45/2001.

Articolul 5

Mod de funcționare

(1)   Grupul este condus de un reprezentant al Comisiei.

(2)   Cu acordul Comisiei, se pot înființa subgrupuri pentru a analiza problemele specifice, în conformitate cu termenii de referință stabiliți de grup; acestea vor fi desființate odată cu îndeplinirea mandatelor respective.

(3)   În cazul în care acest lucru este util și/sau necesar, reprezentantul Comisiei poate invita experții sau observatorii cu competențe speciale privind un anumit subiect de pe agendă să participe la deliberările grupului sau subgrupului.

(4)   Informațiile obținute în urma participării la deliberarea unui grup sau subgrup nu pot fi divulgate în cazul în care, în opinia Comisiei, respectivele informații au ca obiect chestiuni confidențiale.

(5)   Grupul și subgupurile sale se reunesc în mod normal la sediile Comisiei, în conformitate cu procedurile și programul stabilite de aceasta. Secretariatul grupului este asigurat de Comisie. La reuniunile grupului și ale subgrupurilor pot asista alți funcționari ai Comisiei, care sunt interesați de proceduri.

(6)   Grupul își stabilește regulamentul de procedură pe baza regulamentului de procedură standard adoptat de Comisie.

(7)   Comisia poate publica, în versiunea lingvistică originală a documentului în cauză, orice rezumat, concluzie, concluzie parțială sau document de lucru al grupului.

Articolul 6

Cheltuieli aferente întrunirilor

În conformitate cu dispozițiile Comisiei privind compensarea cheltuielilor experților externi, aceasta va rambursa cheltuielile de călătorie și, dacă este cazul, de subzistență ale membrilor grupului, ale experților și ale observatorilor, efectuate în cadrul activităților grupului.

Membrii nu vor fi plătiți pentru serviciile prestate.

Cheltuielile efectuate în cadrul reuniunilor vor fi rambursate în limitele bugetului anual alocat grupului de către serviciile responsabile din cadrul Comisiei.

Articolul 7

Aplicabilitate

Decizia se aplică până la 31 martie 2009.

Adoptată la Bruxelles, 28 iunie 2007.

Pentru Comisie

Viviane REDING

Membru al Comisiei


(1)  COM(2007) 96 final.

(2)  JO L 8, 12.1.2001, p. 1.


ANEXĂ

REGULI DE PROCEDURĂ ALE GRUPULUI DE EXPERȚI ÎN DOMENIUL IDENTIFICĂRII PRIN RADIOFRECVENȚĂ (RFID)

Grupul de experți în domeniul identificării prin radiofrecvență (RFID),

având în vedere decizia Comisiei de instituire a unui grup de experți în domeniul identificării prin radiofrecvență (RFID), în special articolul 1,

având în vedere regulamentul de procedură standard publicat de Comisie,

ADOPTĂ URMĂTORUL REGULAMENT DE PROCEDURĂ:

Articolul 1

Convocarea unei ședințe

(1)   Ședințele grupului sunt convocate de președinte, fie la inițiativă proprie, fie la cererea unei majorități simple a membrilor, în urma acordului Comisiei.

(2)   Ședințele comune ale grupului cu alte grupuri pot fi convocate pentru a discuta aspecte de interes comun din sfera de responsabilitate a acestora.

Articolul 2

Agenda de lucru

(1)   Secretariatul întocmește ordinea de zi, care revine în responsabilitatea președintelui, și o trimite membrilor grupului.

(2)   Ordinea de zi este adoptată de grup la începutul fiecărei ședințe.

Articolul 3

Înaintarea documentelor către membrii grupului

(1)   Secretariatul transmite invitația la ședință și proiectul de ordine de zi membrilor grupului cu cel mult treizeci de zile calendaristice înainte de data ședinței.

(2)   Secretariatul trimite proiecte care necesită avizul membrilor grupului și toate celelalte documente de lucru membrilor grupului cu cel mult paisprezece zile calendaristice înainte de data ședinței.

(3)   În cazuri urgente sau excepționale, termenele de trimitere a documentației menționate la alineatele 1 și 2 pot fi reduse până la cinci zile calendaristice înainte de data ședinței.

Articolul 4

Avizele grupului

(1)   În măsura posibilului, avizele sau rapoartele grupului se adoptă prin consens.

(2)   În cazul în care nu se poate ajunge la un consens, pozițiile conflictuale și contextele corespunzătoare sunt raportate, pentru ca pozițiile divergente să fie pe deplin înțelese.

Articolul 5

Subgrupurile

(1)   Cu acordul Comisiei, grupul poate înființa subgrupuri pentru a analiza problemele specifice, în conformitate cu termenii de referință stabiliți de grup; acestea vor fi desființate odată cu îndeplinirea mandatelor respective.

(2)   Subgrupurile raportează grupului.

Articolul 6

Admiterea terților

(1)   Reprezentantul Comisiei poate invita experți sau observatori specializați într-un domeniu din ordinea de zi să participe la lucrările grupului sau ale subgrupurilor, atunci când este adecvat și/sau necesar.

(2)   Experții sau observatorii nu asistă la adoptarea de către grup a unui aviz sau a unui raport.

Articolul 7

Procedura scrisă

(1)   Dacă este necesar, avizul grupului privind un aspect anume poate fi emis printr-o procedură scrisă. În acest scop, secretariatul trimite membrilor grupului proiectele pe marginea cărora este consultat grupul și alte documente de lucru.

(2)   Cu toate acestea, dacă o majoritate simplă a membrilor grupului solicită analizarea aspectului respectiv în cadrul unei reuniuni a grupului, procedura scrisă se încheie fără rezultat, președintele urmând să convoace o reuniune a grupului în cel mai scurt timp posibil.

Articolul 8

Secretariatul

Comisia acordă sprijin secretarial grupului și oricăror subgrupuri înființate în temeiul articolului 5 alineatul (1) de mai sus.

Articolul 9

Proces-verbal sumar al ședințelor

Secretariatul, aflat sub răspunderea președintelui, întocmește câte un proces-verbal sumar privind discutarea fiecărui punct de pe ordinea de zi și avizele emise de grup. În procesul-verbal nu se menționează poziția individuală a membrilor în cursul deliberărilor grupului. Procesele-verbale sunt adoptate de către grup.

Articolul 10

Lista de prezență

La fiecare ședință, secretariatul va întocmi, sub răspunderea președintelui, o listă de prezență în care se specifică, dacă este cazul, autoritățile, organizațiile sau organismele de care aparțin participanții.

Articolul 11

Prevenirea conflictelor de interese

(1)   La începutul fiecărei ședințe, orice membru a cărui participare la deliberările grupului ar putea da naștere unui conflict de interese privind un anumit punct al ordinii de zi va aduce acest lucru la cunoștința președintelui.

(2)   În cazul unui astfel de conflict de interese, membrul se va abține de la discutarea punctelor în cauză din agenda de lucru și de la orice vot privind aceste puncte.

Articolul 12

Corespondența

(1)   Corespondența privind grupul este adresată Comisiei, în atenția președintelui.

(2)   Corespondența adresată membrilor grupului se expediază la adresa (electronică) pe care aceștia o fac publică în acest scop.

Articolul 13

Transparența

(1)   Principiile și condițiile privind accesul public la documentele grupului sunt cele stabilite prin Regulamentul (CE) nr. 1049/2001 al Parlamentului European și al Consiliului (1) din 30 mai 2001 privind accesul public la documentele Parlamentului European, ale Consiliului și ale Comisiei. Comisia urmează să ia o decizie privind cererile de acces la aceste documente.

(2)   Deliberările grupului sunt confidențiale.

(3)   Cu acordul Comisiei, grupul poate decide, printr-o majoritate simplă a membrilor săi, să permită accesul publicului la deliberări.

Articolul 14

Protecția datelor cu caracter personal

Toate prelucrările de date cu caracter personal în scopul prezentelor reguli de procedură vor fi conforme cu Regulamentul (CE) nr. 45/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 decembrie 2000 privind protecția persoanelor fizice cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituțiile și organele comunitare și privind libera circulație a acestor date (2).


(1)  JO L 145, 31.5.2002, p. 43.

(2)  JO L 8, 12.1.2001, p. 1.


III Acte adoptate în temeiul Tratatului UE

ACTE ADOPTATE ÎN TEMEIUL TITLULUI V DIN TRATATUL UE

6.7.2007   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 176/31


ACȚIUNEA COMUNĂ 2007/468/PESC A CONSILIULUI

din 28 iunie 2007

privind susținerea activităților Comisiei pregătitoare a Organizației Tratatului de interzicere totală a experiențelor nucleare (CTBTO) în vederea consolidării capacităților de monitorizare și verificare și în cadrul punerii în aplicare a strategiei Uniunii Europene de combatere a proliferării armelor de distrugere în masă

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind Uniunea Europeană, în special articolul 14,

întrucât:

(1)

La 12 decembrie 2003, Consiliul European a adoptat strategia UE de combatere a proliferării armelor de distrugere în masă, care în capitolul III cuprinde o listă a măsurilor destinate combaterii acestei proliferări ce trebuie să fie adoptate atât în cadrul Uniunii Europene, cât și în țările terțe.

(2)

Uniunea Europeană pune în aplicare în mod activ strategia UE și dă curs măsurilor enumerate în capitolul III din aceasta, în special prin asigurarea resurselor financiare necesare susținerii proiectelor specifice desfășurate de instituții multilaterale.

(3)

Statele semnatare ale Tratatului de interzicere totală a experiențelor nucleare (CTBT), adoptat de către Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite la 10 septembrie 1996, au hotărât să instituie o comisie pregătitoare, înzestrată cu personalitate juridică, în scopul punerii în practică a CTBT, până la crearea Organizației Tratatului de interzicere totală a experiențelor nucleare (CTBTO).

(4)

La 17 noiembrie 2003, Consiliul a adoptat Poziția comună 2003/805/PESC (1) privind universalizarea și consolidarea acordurilor multilaterale în domeniul neproliferării armelor de distrugere în masă și a vectorilor acestora.

(5)

Intrarea neîntârziată în vigoare a CTBT și universalizarea acestuia, precum și consolidarea sistemului de control și verificare al Comisiei pregătitoare a CTBTO constituie obiective importante ale strategiei UE de combatere a proliferării armelor de distrugere în masă.

(6)

Comisia pregătitoare a CTBTO urmărește aceleași obiective prevăzute la considerentele 4 și 5 și a inițiat deja identificarea modului celui mai indicat de consolidare a sistemului său de verificare prin punerea la dispoziție în timp util a unor cunoștințe specializate și a unei formări destinate personalului din statele semnatare implicat în punerea în aplicare a regimului de verificare. Prin urmare, Comisiei pregătitoare a CTBTO ar trebui să i se încredințeze punerea în aplicare tehnică a prezentei acțiuni comune.

(7)

La 20 martie 2006, Consiliul a adoptat Acțiunea comună 2006/243/PESC (2) privind susținerea activităților Comisiei pregătitoare a Organizației Tratatului de interzicere totală a experiențelor nucleare (CTBTO) în domeniul formării și consolidării capacității de verificare și în cadrul punerii în aplicare a strategiei Uniunii Europene de combatere a proliferării armelor de distrugere în masă.

(8)

Testul nuclear desfășurat de Republica Populară Democrată Coreeană în octombrie 2006 a subliniat și mai mult importanța intrării cât mai curând în vigoare a CTBT și nevoia de a accelera construirea unui sistem CTBTO de monitorizare și verificare,

ADOPTĂ PREZENTA ACȚIUNE COMUNĂ:

Articolul 1

(1)   În scopul punerii imediate în practică a anumitor elemente ale strategiei UE de combatere a proliferării armelor de distrugere în masă, Uniunea Europeană susține activitățile desfășurate de Comisia pregătitoare a Organizației Tratatului de interzicere totală a experiențelor nucleare CTBTO pentru realizarea următoarelor obiective:

(a)

consolidarea capacităților sistemului CTBTO de monitorizare și verificare, inclusiv în domeniul detectării radionuclizilor;

(b)

ameliorarea performanței sistemului CTBTO de monitorizare și verificare, inclusiv prin testarea și validarea modalităților de inspecție la fața locului.

(2)   Obiectivele specifice ale proiectelor ce urmează a fi susținute de Uniunea Europeană sunt următoarele:

(a)

susținerea dezvoltării capacității în domeniul monitorizării și verificării de gaz nobil;

(b)

susținerea pregătirii, desfășurării și evaluării Exercițiului de teren integrat 2008 în domeniul inspecțiilor la fața locului (IFE08/OSI).

Aceste proiecte se desfășoară în beneficiul tuturor statelor semnatare ale Tratatului de interzicere totală a experiențelor nucleare.

În anexă este prevăzută o descriere detaliată a proiectelor.

Articolul 2

(1)   Răspunderea pentru punerea în aplicare a prezentei acțiuni comune revine președinției, asistată de către Secretariatul General al Consiliului/Înaltul Reprezentant pentru Politica Externă și de Securitate Comună (SG/ÎR). Comisia este asociată cu drepturi depline.

(2)   Proiectele menționate la articolul 1 alineatul (2) sunt duse la îndeplinire de către Comisia pregătitoare a CTBTO. Aceasta exercită această sarcină sub controlul SG/ÎR, în asistarea președinției. În acest scop, SG/ÎR stabilește acordurile necesare cu Comisia pregătitoare a CTBTO.

(3)   Președinția, SG/ÎR și Comisia se informează reciproc și periodic în privința proiectelor, conform competențelor ce le revin.

Articolul 3

(1)   Suma de referință financiară pentru punerea în aplicare a proiectelor menționate la articolul 1 alineatul (2) este de 1 670 000 EUR.

(2)   Cheltuielile finanțate din suma prevăzută la alineatul (1) sunt gestionate în conformitate cu procedurile și normele Comunităților Europene aplicabile bugetului general al Comunităților Europene, cu excepția ca nicio prefinanțare să nu rămână proprietatea Comunității.

(3)   Comisia supraveghează gestionarea corectă a cheltuielilor menționate la alineatul (2). În acest scop, Comisia încheie cu Comisia pregătitoare a CTBTO un acord de finanțare sub formă de subvenție. Acordul de finanțare prevede asigurarea de către Comisia pregătitoare a CTBTO a transparenței contribuției UE, proporțional cu valoarea acesteia.

(4)   Comisia depune eforturi în vederea încheierii acordului de finanțare menționat la alineatul (3) în cel mai scurt timp posibil după intrarea în vigoare a prezentei acțiuni comune. Comisia informează Consiliul cu privire la orice dificultăți în cadrul respectivului proces și cu privire la data încheierii acordului de finanțare.

Articolul 4

Președinția, asistată de SG/ÎR, raportează Consiliului cu privire la punerea în aplicare a prezentei acțiuni comune, pe baza rapoartelor elaborate periodic de Comisia pregătitoare a CTBTO. Aceste rapoarte reprezintă elementele de bază ale evaluării efectuate de către Consiliu. Comisia este asociată cu drepturi depline. Comisia furnizează informații privind aspectele financiare ale punerii în aplicare a prezentei acțiuni comune.

Articolul 5

Prezenta acțiune comună intră în vigoare la data adoptării sale.

Expiră la:

(a)

15 luni de la încheierea acordului de finanțare dintre Comisie și Comisia pregătitoare a CTBTO; sau

(b)

12 luni de la data adoptării sale, în cazul în care nu s-a încheiat niciun acord de finanțare în această perioadă.

Articolul 6

Prezenta acțiune comună se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Adoptată la Luxemburg, 28 iunie 2007.

Pentru Consiliu

Președintele

S. GABRIEL


(1)  JO L 302, 20.11.2003, p. 34.

(2)  JO L 88, 25.3.2006, p. 68.


ANEXĂ

Susținerea de către UE a activităților Comisiei pregătitoare a Organizației Tratatului de interzicere totală a experiențelor nucleare (CTBTO) pentru consolidarea capacităților acesteia de monitorizare și verificare în cadrul punerii în aplicare a strategiei UE de combatere a proliferării armelor de distrugere în masă

I.   Introducere

Testele nucleare anunțate de către Republica Populară Democrată Coreeană (RPDC) în octombrie 2006 nu numai că au subliniat importanța intrării neîntârziate în vigoare a tratatului, dar, de asemenea, au evidențiat nevoia de construire rapidă a unui sistem de verificare al Tratatului de interzicere totală a experiențelor nucleare (CTBT). Evenimentul a constituit un test real la nivel de sistem pentru Secretariatul tehnic provizoriu (PTS) și a evidențiat valoarea potențială pe care sistemul de verificare globală o poate aduce statelor semnatare. A demonstrat relevanța tehnică sau aranjamentele de verificare CTBT, inclusiv importanța inspecțiilor validate și eficiente la fața locului (OSI). Pentru această propunere de proiect, PTS a identificat elemente privind capacitățile de monitorizare și verificare ce merită o atenție deosebită în lumina experienței dobândite în urma evenimentului cu RPDC. Propunerea se bazează pe următoarele două componente:

(a)

gazele nobile;

(b)

Exercițiul de teren integrat 2008 (IFE08/OSI).

II.   Descrierea proiectelor

1.   Proiect componente gaz nobil; îmbunătățirea cunoștințelor PTS de măsurători de gaz nobil

(a)

Sistemul internațional de supraveghere (SIS) a atins în prezent nivelul de aproximativ două treimi din stațiile aflate în funcțiune. Construirea sistemului constituie un aspect prioritar, stabilindu-se ca obiectiv realizarea acestuia în proporție de 90 % la începutul lui 2008. Evenimentul din RPDC a fost înregistrat de către stațiile seismice PTS primare și auxiliare, furnizând statelor semnatare măsurători sigure privind ora, amplasarea și amploarea incidentului. Sistemul de stații seismice a atins în prezent un nivel de construcție de aproximativ 80 %.

(b)

Cu toate acestea, trebuie ameliorat nivelul de funcționare a stațiilor capabile să monitorizeze prezența în atmosferă a gazelor nobile relevante la intrarea în vigoare a tratatului (EIF). În prezent, 10 stații prototip sunt funcționale sau în construcție, număr echivalent cu 25 % din numărul proiectat la data intrării în vigoare. Aceste stații furnizează măsurători experimentale și provizorii în cadrul Experimentului internațional privind gazul nobil (INGE) al PTS. Se reamintește că acest program de cercetare și dezvoltare se bazează pe patru tehnologii propuse de către următoarele țări: Franța, Rusia, Suedia și Statele Unite. În lumina evenimentului din RPDC, multe state semnatare, inclusiv state membre ale Uniunii Europene, și-au exprimat opinia că trebuie consolidate capacitățile PTS de monitorizare a prezenței de gaz nobil.

(c)

Monitorizarea de gaz nobil este o tehnică fundamentală și deosebit de precisă pentru detectarea exploziilor nucleare subterane și subacvatice. Dintre toate tehnologiile de verificare, alături de monitorizarea particulelor de radionuclizi, aceasta este singura tehnică ce prezintă potențialul de a furniza dovezi de netăgăduit în privința unei explozii nucleare.

(d)

Pentru a asigura calitatea și acuratețea capacităților PTS prezente și viitoare de măsurare de gaz nobil, este deosebit de importat să se cunoască „contextul privind gazul nobil” ce poate fi de așteptat a exista în alte regiuni din lume în care nu există în prezent stații. Prin urmare, trebuie dezvoltată o metodologie pentru categorisirea evenimentelor detectate prin măsurători de sistem de gaz nobil. Măsurătorile de teren de gaz nobil reprezintă cea mai bună metodă de a afla acest lucru și de a oferi răspunsuri la toate „necunoscutele”. În prezent, stațiile INGE colectează informații în America de Nord și cea de Sud, Europa, Asia și Oceania. Cu toate acestea, în Asia de Sud, Golful Persic și Africa de Sud există facilități nucleare, însă nu sunt disponibile informații detaliate despre xenonul radioactiv. De asemenea, este nevoie de măsurători în Europa la anumite amplasamente, cum ar fi lângă instalațiile radiofarmaceutice sau centrale nucleare.

(e)

În acest scop, măsurătorile de pe lângă centralele nucleare (NPP) sau instalațiile de producție radiofarmaceutică trebuie efectuate pentru a arăta diferența dintre modelele de comunicare teoretice, comunicările raportate de rată medie și rezultatele experimentale, măsurate în mod real. Mai mult, trebuie studiat nivelul de gaze nobile în alte regiuni ale lumii în care nu există în prezent stații.

(f)

Pentru a realiza îmbunătățirile necesare menționate anterior în privința capacităților din domeniul de gaz nobil, PTS urmărește a căpăta sprijin pentru următoarele proiecte:

(i)

Desfășurarea a până la patru campanii de măsurători de teren cu o durată de aproximativ 4 luni fiecare. Pe parcursul fiecărei campanii, informațiile de context în privința xenonului sunt înregistrate la câteva amplasamente la o distanță de 500-2 500 kilometri de la baza de operațiuni pe o perioadă de aproximativ trei săptămâni. De asemenea, trebuie realizată o măsurătoare cu detector pentru informații de context la fiecare măsurătoare de amplasament. Anumite măsurători ar putea fi folosite, de asemenea, pe viitor ca informații de context de amplasament pentru a instala stații IMS. Toate aceste activități trebuie desfășurate în relație strânsă cu organizațiile meteorologice relevante.

(ii)

Măsurătorile sunt efectuate cu echipament de măsurare a gazului nobil, transportabil și de producție europeană (sistemul suedez SAUNA și/sau, respectiv, sistemul francez SPALAX), care va fi închiriat PTS cu titlu gratuit în decursul perioadei acoperite de prezenta acțiune comună.

(iii)

Sistemul francez SPALAX este un sistem foarte evoluat, ce funcționează de câțiva ani în mai multe amplasamente (inclusiv amplasamente IMS). Va fi, de asemenea, disponibil în variantă transportabilă pentru furnizarea de date cu aceeași înaltă sensibilitate. Pe parcursul fiecărei campanii, întregul sistem poate fi fie transportat la diverse amplasamente, fie poate fi divizat într-o unitate transportabilă de prelevare și o unitate de detectare la locul de bază al măsurătorii, în funcție de condițiile logistice regionale.

(iv)

Sistemul suedez SAUNA a fost deja utilizat în câteva campanii de teren și, astfel, este bine evaluat. Sistemul furnizează date cu limite de detectare similare versiunii IMS (SAUNA-II) pentru cei patru izotopi relevanți, astfel datele fiind direct aplicabile scenariului de măsurători IMS. Pe parcursul fiecăreia dintre campanii, unitatea aparținând locului de bază pentru măsurători este instalată într-un amplasament și se efectuează măsurători de prelevare la două sau trei amplasamente învecinate.

(v)

Fiecare campanie de măsurare necesită:

pregătiri și logistică atent elaborată (întreținerea echipamentului, planificare logistică, acorduri cu institutele locale, transport etc.);

instalare, calibrări și colectare de date;

calibrarea echipamentului, ambalare, transport la locul de origine;

analiza datelor.

(vi)

Elementele financiare anticipate pentru acest proiect includ:

personal (inclusiv asistent temporar pentru logistică) și cheltuieli de transport;

echipament (de exemplu, producția de coloane de prelevare sau echivalentele acestora, sursă neîntreruptă de alimentare cu energie electrică etc.);

consumabile (de exemplu, energie și heliu);

întreținere și piese de schimb;

expedierea și transportul echipamentului;

transport și logistică pe plan local;

atelier de evaluare.

(g)

Se planifică efectuarea de măsurători în următoarele regiuni: Europa (1), Golful Persic (2), Africa de Sud (3) și Asia de Sud (4). Se așteaptă ca măsurătorile din regiunea (3) și, parțial, din regiunea (1) să fie efectuate cu echipament CEA (Franța), în timp ce măsurătorile din regiunile (2) și (4), precum și, parțial, din regiunea (1), să fie efectuate cu echipament FOI (Suedia).

(h)

Echipamentul pentru acest proiect se furnizează cu titlu gratuit de către CEA (Franța) și FOI (Suedia), care vor fi, de asemenea, contractate de PTS pentru desfășurarea și operarea acestuia.

(i)

Durata previzionată pentru această componentă a proiectului ar fi de aproximativ un an până la un an și jumătate.

(j)

Costuri preliminare estimate: 960 507 EUR.

2.   Componenta de proiect inspecție la fața locului; sprijin pentru pregătirile pentru exercițiul de teren integrat 2008

(a)

Evenimentul din RPDC a subliniat încă o dată importanța inspecțiilor la fața locului ca element esențial al regimului de verificare CTBT. Deși datele furnizate de către Sistemul internațional de monitorizare și de Centrul internațional de date în privința evenimentului din RDPC în cadrul funcționării provizorii și testării sistemului au fost extrem de prețioase și de solide, clarificări certe privind natura evenimentului nu pot fi obținute decât printr-o inspecție la fața locului la locația respectivă. Principala răspundere pentru atingerea celui mai înalt nivel de funcționalitate a regimului de inspecții la fața locului până la intrarea în vigoare a tratatului revine Comisiei pregătitoare.

(b)

Organismele de definire a politicilor ale Comisiei pregătitoare, în special Grupul de lucru B (WGB), au subliniat în mod repetat faptul că cel mai eficient mod de a atinge nivelul necesar de pregătire este prin desfășurarea de exerciții de teren OSI. Primul astfel de exercițiu la scară largă, Exercițiul de teren integrat 2008 (IFE08), va avea loc în septembrie 2008 în Kazahstan. Aceasta va fi prima încercare de a simula o inspecție reală la fața locului prin integrarea celor trei principii principale ale regimului OSI, și anume:

(i)

inspectori calificați (aproximativ 50);

(ii)

echipament OSI; și

(iii)

testarea manualului de operațiuni OSI.

(c)

Pregătirile și desfășurarea reușită a IFE08 reprezintă o premisă indispensabilă pentru încheierea regimului OSI în viitorul apropiat. Evaluarea rezultatelor și a învățămintelor dobândite în urma IFE08 furnizează PTS cunoștințe esențiale în privința măsurilor ce trebuie luate pentru a atinge stadiul de pregătire funcțională al regimului OSI. Disponibilitatea resurselor corespunzătoare pentru IFE08, atât financiare, cât și umane, precum și contribuțiile în natură ale statelor semnatare constând în echipament, instruire și suport logistic sunt esențiale pentru reușita IFE08.

(d)

În stadiul actual de pregătire al IFE08, PTS a identificat următoarele domenii în care sprijinul din partea statelor semnatare ar fi deosebit de important:

(i)

Transporturi:

IFE08 necesită transportul a 20-30 de tone de echipament de la Viena la punctul de intrare în Kazahstan. În plus, 80 de persoane (40 de inspectori și alte 40 de persoane, inclusiv comitetul de conducere a exercițiului, echipa de control, observatori și evaluatori) vor fi nevoite să călătorească până la locația în cauză. Bugetul probabil al IFE08, care urmează a fi aprobat de către statele semnatare, prevede economii prin transportul terestru al echipamentului. Cu toate acestea, în evaluarea PTS acest lucru prezintă dezavantaje serioase, în special în privința duratei și a fiabilității transportului, precum și a siguranței și securității echipamentului OSI. Această evaluare a fost confirmată de către Grupul consultativ de experți OSI care asistă PTS la pregătirea IFE08, pe parcursul întâlnirii din 5-6 decembrie 2006. Din această cauză, PTS caută sprijin pentru transportul aerian al echipamentului și al personalului în și din Kazahstan. În lumina cerințelor logistice și operaționale ale IFE08, precum și a acordurilor juridice ale țării gazdă, este posibil ca transportul aerian să fie organizat prin societăți cu sediul în afara UE.

(ii)

Crearea unor tabere operaționale:

Pe parcursul IFE08, PTS va trebui să desfășoare două baze de operațiuni în aria surogat de inspecții pe teritoriul fostului amplasament sovietic de teste nucleare din Semipalatinsk. Prima bază de operațiuni este destinată echipei de inspecție, iar cea de a doua bază este arondată evaluatorilor și observatorilor IFE08. Aceste baze, echipate cu infrastructura necesară, precum birouri, mijloace de comunicare etc., vor servi drept cartiere generale pentru IFE08 și vor avea o funcție esențială pentru desfășurarea și controlul operațiunii în aria de inspecție. PTS este capabil să identifice resursele pentru aprovizionarea primei baze de operațiuni pentru echipa de inspecție. Cu toate acestea, bugetul obișnuit nu va permite aprovizionarea unui al doilea set. Din această cauză, aprovizionarea și instalarea celei de a doua baze va necesita resurse ce nu pot fi acoperite de către bugetul IFE08. Utilizarea infrastructurii la distanță va rezulta într-o perioadă mare de timp investită în transport, la care se adaugă costurile aferente și limitarea numărului de ore ce ar putea fi petrecute în mod util în scopul exercițiului.

(iii)

Atelierul de lucru de evaluare IFE08

Scopul: Consolidarea evaluării și a rezultatelor IFE08 în decembrie 2008. Aceasta ar oferi experților ocazia de a revizui și discuta rezultatele imediate ale exercițiului în vederea asistării PTS la elaborarea raportului preliminar pentru prima întâlnire a WGB în 2009 și de a identifica priorități pentru a căror realizare PTS să depună eforturi pe viitor. În plus, se așteaptă ca experții să tragă învățămintele prețioase din materialul brut pe parcursul atelierului și să se identifice orientări preliminare pentru următorul ciclu de exerciții de teren. Atelierul va trata următoarele aspecte:

logistica, inclusiv instalarea și funcționarea vazei de operațiuni;

echipa de conducere;

aspecte privind relațiile cu Partea Stat Inspectat (ISC), inclusiv, în special, confidențialitatea și accesul gestionat;

observare vizuală, inclusiv pe parcursul survolărilor;

aspecte seismice;

tehnici geofizice;

sănătate și securitate;

comunicare;

navigație.

De asemenea, evaluarea exercițiului în sine ar trebui discutată în cooperare cu Biroul Secretarului Executiv/de Evaluare.

(e)

Costurile estimate pentru cele două componente pentru sprijinirea IFE08 sunt:

250 000 EUR

(transport aerian pe bază comercială. Pentru sprijin în natură, avioanele cargo închiriate pot reprezenta o opțiune)

269 249 EUR

(achiziționare, instalare și activare a celei de a doua baze de operațiuni)

152 965 EUR

atelierul de lucru de evaluare IFE08

672 214 EUR

(total)

III.   Durata

Durata totală a punerii în aplicare a proiectelor este estimată la 15 luni.

IV.   Beneficiari

Beneficiarii proiectelor acestei acțiuni comune – prin consolidarea capacităților de monitorizare și verificare ale Comisiei pregătitoare a CTBTO – sunt toate statele semnatare CTBT.

V.   Entitatea de punere în aplicare

Sarcina punerii în aplicare a proiectelor revine Comisiei pregătitoare a CTBTO. Punerea directă în aplicare a proiectelor revine personalului Secretariatului tehnic provizoriu al Comisiei pregătitoare a CTBTO, experților din statele semnatare și contractanților. În cazul contractanților, achiziționarea de către Comisia pregătitoare a CTBTO de bunuri, lucrări sau servicii, în cadrul prezentei acțiuni comune, va fi efectuată în conformitate cu acordul de finanțare ce urmează a fi încheiat de către Comisia Europeană cu Comisia pregătitoare a CTBTO.

Entitatea de punere în aplicare va pregăti:

(a)

un raport intermediar, după primele șase luni de punere în aplicare a proiectelor;

(b)

un raport final, cu o lună înainte de finalizarea punerii în aplicare a proiectelor.

Rapoartele se trimit președinției, asistată de către SG/ÎR pentru Politica Externă și de Securitatea Comună.

VI.   Părți terțe participante

Proiectele vor fi finanțate în întregime prin prezenta acțiune comună. Pot fi considerate părți terțe participante experții din cadrul Comisiei pregătitoare a CBCTO și din statele semnatare ale CBCT. Aceștia își vor desfășura activitatea în conformitate cu regimul general aplicabil experților Comisiei pregătitoare a CTBTO.

VII.   Estimarea mijloacelor totale financiare necesare

Contribuția UE va acoperi punerea în aplicare completă a proiectelor descrise în prezenta anexă. Costurile estimate sunt următoarele:

Proiect componente gaz nobil:

960 507 EUR

Componenta de proiect inspecție la fața locului:

672 214 EUR

Total:

1 632 721 EUR

Suplimentar, este inclusă o rezervă pentru situații de urgență, de circa 3 % din costurile eligibile (dintr-o sumă totală de 37 279 EUR).

VIII.   Suma de referință financiară destinată să acopere costul proiectelor

Costul total al proiectului este de 1 670 000 EUR.


6.7.2007   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 176/39


POZIȚIA COMUNĂ 2007/469/PESC A CONSILIULUI

din 28 iunie 2007

referitoare la Conferința de examinare a Convenției privind interzicerea dezvoltării, a producerii, a acumulării și a folosirii armelor chimice și privind distrugerea acestora (CIAC) din 2008

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind Uniunea Europeană, în special articolul 15,

întrucât:

(1)

La 29 aprilie 1997 a intrat în vigoare Convenția privind interzicerea dezvoltării, a producerii, a acumulării și a folosirii armelor chimice și privind distrugerea acestora (CIAC). Convenția urmărește eliminarea unei întregi categorii de arme de distrugere în masă, prin interzicerea dezvoltării, a producerii, a achiziției, a acumulării, a deținerii, a transferului sau a folosirii armelor chimice de către statele părți. Statele părți, la rândul lor, trebuie să întreprindă demersurile necesare pentru a impune interdicția respectivă persoanelor (fizice sau juridice) aflate sub jurisdicția lor.

(2)

Uniunea Europeană consideră CIAC drept un element esențial al cadrului internațional privind neproliferarea și dezarmarea și drept un instrument unic de dezarmare și neproliferare, a cărui integritate și aplicare strictă trebuie garantate pe deplin. Toate statele membre ale UE sunt părți semnatare ale CIAC.

(3)

În perioada 28 aprilie-9 mai 2003, statele părți la Organizația pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC) s-au întrunit la Haga în cadrul primei conferințe de examinare a CIAC. În special, prima conferință de examinare a evaluat procesul de distrugere a arsenalurilor declarate. Conferința a avut în vedere progresele științifice și tehnologice relevante realizate de la redactarea convenției. De asemenea, conferința a revăzut și a reexaminat dispozițiile convenției privitoare la verificare în industria chimică. Conferința a oferit orientări strategice pentru următoarea fază de punere în aplicare a CIAC.

(4)

La 17 noiembrie 2003, Consiliul a adoptat Poziția comună 2003/805/PESC (1) privind universalizarea și consolidarea acordurilor multilaterale în domeniul neproliferării armelor de distrugere în masă și a vectorilor acestora. În temeiul acestei poziții comune, CIAC constituie unul dintre aceste acorduri multilaterale.

(5)

La 12 decembrie 2003, Consiliul European a adoptat Strategia UE împotriva proliferării armelor de distrugere în masă, care reafirmă angajamentul UE la sistemul de tratate multilaterale și subliniază, inter alia, rolul crucial al CIAC și al OIAC în crearea unei lumi fără arme chimice.

(6)

La 28 aprilie 2004, Consiliul de Securitate al Organizației Națiunilor Unite a adoptat în unanimitate Rezoluția 1540 (2004), care califică proliferarea armelor de distrugere în masă și a vectorilor acestora drept amenințare la adresa păcii și a securității internaționale. Punerea în aplicare a dispozițiilor acestei rezoluții contribuie la punerea în aplicare a CIAC.

(7)

La 22 noiembrie 2004, Consiliul a adoptat prima Acțiune comună 2004/797/PESC privind sprijinirea activităților OIAC în cadrul punerii în aplicare a Strategiei UE împotriva proliferării armelor de distrugere în masă (2). Această acțiune comună a fost urmată de Acțiunea comună 2005/913/PESC (3), adoptată la 12 decembrie 2005, și de Acțiunea comună 2007/185/PESC (4), adoptată la 19 martie 2007.

(8)

La 6 decembrie 2006, Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite a adoptat prin consens o rezoluție referitoare la punerea în aplicare a Convenției privind interzicerea dezvoltării, a producerii, a acumulării și a folosirii armelor chimice și privind distrugerea acestora.

(9)

În vederea celei de-a doua conferințe de examinare a CIAC din perioada 7-18 aprilie 2008, este oportun să se definească abordarea Uniunii Europene, care să orienteze statele membre UE în participarea la această conferință,

ADOPTĂ PREZENTA POZIȚIE COMUNĂ:

Articolul 1

Obiectivul urmărit de Uniunea Europeană este de consolidare în continuare a Convenției privind interzicerea dezvoltării, a producerii, a acumulării și a folosirii armelor chimice și privind distrugerea acestora (CIAC), în special prin promovarea respectării CIAC, inclusiv a prevederilor de distrugere fără întârziere a tuturor armelor chimice, prin îmbunătățirea regimului de verificare al convenției și prin eforturi susținute de universalizare a acesteia.

Uniunea Europeană urmărește prin urmare succesul celei de a doua conferințe de examinare din 2008.

Articolul 2

Pentru realizarea obiectivului stabilit la articolul 1, Uniunea Europeană:

(a)

contribuie, cu ocazia celei de a doua conferințe de examinare, la o examinare completă a funcționării CIAC, inclusiv a punerii în aplicare a obligațiilor statelor părți în temeiul tratatului, cât și la identificarea domeniilor în care trebuie să se facă progrese pe viitor și a mijloacelor prin intermediul cărora se poate realiza acesta;

(b)

ajută la realizarea unui consens pentru a permite succesul celei de-a doua conferințe de examinare, pe baza cadrului stabilit cu ocazia primei conferințe de examinare, și promovează, inter alia, următoarele subiecte principale:

(i)

reafirmarea caracterului global al interzicerii armelor chimice, astfel cum este stabilit în Criteriul general al întrebuințării, prin:

reconfirmarea faptului că interdicțiile din convenție se aplică pentru toate substanțele chimice toxice, cu excepția celor care sunt întrebuințate în scopuri care nu sunt interzise de convenție, cu condiția ca tipurile și cantitățile acestor substanțe să fie conforme acestor întrebuințări, luându-se astfel în considerare toate progresele științifice și tehnologice ulterioare primei conferințe de examinare;

accentuarea obligației statelor părți de a asigura o reflectare corectă a criteriului general al întrebuințării în legislația lor națională de punere în aplicare și în practica administrativă de aplicare;

accentuarea obligației statelor părți de a declara substanțele folosite pentru menținerea ordinii publice;

(ii)

reafirmarea obligației statelor deținătoare de arme chimice de a distruge armele lor chimice în termenele stabilite de CIAC, prin:

salutarea progreselor și a eforturilor întreprinse de statele deținătoare pentru respectarea termenelor, invitându-le în același timp să depășească întârzierile survenite în procesul de distrugere;

sublinierea importanței verificărilor sistematice privind distrugerea armelor chimice prin inspecții permanente la fața locului;

evaluarea procesului înregistrat în distrugerea armelor chimice, ținând cont, inter alia, de rezultatele vizitelor reprezentanților Consiliului Executiv, în conformitate cu decizia celei de-a unsprezecea sesiuni a conferinței statelor părți;

sublinierea responsabilității organismelor însărcinate cu elaborarea politicilor de a avea în vedere la momentul potrivit respectarea termenelor impuse statelor părți;

(iii)

consolidarea în continuare a regimului de verificare, în privința activităților care nu sunt interzise de convenție, în vederea creșterii nivelului de încredere referitor la neproliferarea armelor chimice și a promovării cooperării cu industria chimică, prin:

continuarea acțiunilor de sensibilizare cu privire la interdicțiile convenției, în mediul guvernamental, industrial, academic și la nivelul organizațiilor neguvernamentale;

sublinierea nevoii de a spori numărul inspecțiilor în alte instalații de producție chimică (AIPC) și de a îmbunătăți eficacitatea regimului, acolo unde este necesar, acordându-se prioritate amplasamentelor foarte relevante din punctul de vedere al convenției și îmbunătățirii declarațiilor obținute din partea statelor părți cu privire la amplasamentele AIPC;

(iv)

punerea în aplicare a dispozițiilor convenției referitoare la consultări, cooperare și anchete, în special mecanismul inspecțiilor la cerere, care rămâne un instrument indispensabil și accesibil, viabil și util în cadrul regimului de verificare OIAC, sublinierea dreptului legal al statelor părți de a solicita o inspecție la cerere fără consultări prealabile și încurajarea utilizării din oficiu a mecanismului când este cazul;

(v)

dezvoltarea de strategii personalizate pentru obținerea universalității CIAC, în special în ceea ce privește Orientul Mijlociu, inclusiv prin organizarea unor ateliere regionale în zonele de interes;

(vi)

îmbunătățirea continuă a măsurilor naționale de punere în aplicare și reafirmarea faptului că respectarea deplină a articolului VII este un factor vital pentru eficiența prezentă și viitoare a regimului CIAC, inclusiv prin:

oferirea de asistență statelor părți solicitante, astfel cum se exemplifică prin acțiunile comune ale Uniunii Europene; și

consolidarea controalelor naționale asupra exporturilor, care trebuie să împiedice dobândirea de arme chimice;

(vii)

asigurarea capacității OIAC de a acorda asistență și protecție;

(viii)

încurajarea cooperării internaționale în conformitate cu dispozițiile convenției și, în special, sprijinirea activităților de dezvoltare instituțională desfășurate de OIAC în statele părți pentru dezvoltarea industriei chimice și a comerțului din această ramură;

(ix)

demararea unor demersuri, după finalizarea distrugerii tuturor armelor chimice, menite să garanteze o poziție favorabilă pentru OIAC în continuarea celorlalte activități ale sale, în special cele de neproliferare;

(x)

respectarea obligațiilor care decurg din Rezoluțiile 1540 (2004) și 1673 (2006) ale Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite, în special pentru afirma necesitatea cooperării practice între OIAC și Comitetul ONU 1540, cât și cu alte foruri, în scopul de a se evita riscul achiziționării sau al utilizării armelor chimice în activități teroriste, precum și riscul accesului teroriștilor la substanțe, echipamente și cunoștințe care ar putea fi utilizate pentru dezvoltarea și producerea armelor chimice;

(xi)

programele de parteneriat global ale G8, destinate să prevină proliferarea armelor și a materialelor de distrugere în masă prin sprijinirea dezarmării, a controlului și a securității materialelor, a instalațiilor și a cunoștințelor sensibile.

Articolul 3

Acțiunea desfășurată de Uniunea Europeană în sensul articolului 2 cuprinde:

(a)

un acord între statele membre cu privire la propuneri legate de aspecte de fond care vor fi supuse, în numele Uniunii Europene, în vederea examinării de către statele părți la convenție, în faza de pregătire și în cadrul celei de-a doua conferințe de examinare;

(b)

dacă este cazul, demersuri efectuate de către președinție în conformitate cu articolul 18 din Tratatul privind Uniunea Europeană:

(i)

în vederea promovării aderării universale la CIAC;

(ii)

pentru promovarea punerii în aplicare efective la nivel național a CIAC de către statele părți;

(iii)

pentru stimularea statelor părți să sprijine și să participe la o examinare eficace și completă a CIAC, reiterând astfel angajamentul lor față de acest instrument internațional fundamental de luptă împotriva armelor chimice;

(iv)

pentru promovarea propunerilor menționate anterior, supuse de Uniunea Europeană în vederea examinării de către statele părți și care vizează consolidarea în continuare a CIAC;

(c)

declarații ale Uniunii Europene formulate de președinție în perioada care precede cea de-a doua conferință de examinare și în cursul acesteia.

Articolul 4

Prezenta poziție comună produce efecte de la data adoptării.

Articolul 5

Prezenta poziție comună se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Adoptată la Luxemburg, 28 iunie 2007.

Pentru Consiliu

Președintele

S. GABRIEL


(1)  JO L 302, 20.11.2003, p. 34.

(2)  JO L 349, 25.11.2004, p. 63.

(3)  JO L 331, 17.12.2005, p. 34.

(4)  JO L 85, 27.3.2007, p. 10.