ISSN 1830-3625

Jurnalul Oficial

al Uniunii Europene

L 95

European flag  

Ediţia în limba română

Legislaţie

Anul 50
5 aprilie 2007


Cuprins

 

I   Acte adoptate în temeiul Tratatelor CE/Euratom a căror publicare este obligatorie

Pagina

 

 

REGULAMENTE

 

*

Regulamentul (CE) nr. 378/2007 al Consiliului din 27 martie 2007 de stabilire a normelor pentru modularea voluntară a plăților directe prevăzute de Regulamentul (CE) nr. 1782/2003 de stabilire a normelor comune pentru schemele de sprijin direct în cadrul politicii agricole comune și de stabilire a anumitor scheme de sprijin pentru agricultori și de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1290/2005

1

 

 

Regulamentul (CE) nr. 379/2007 al Comisiei din 4 aprilie 2007 de stabilire a sumelor forfetare la import pentru determinarea prețului de intrare pentru anumite fructe și legume

5

 

 

Regulamentul (CE) nr. 380/2007 al Comisiei din 4 aprilie 2007 de stabilire a faptului că anumite limite privind eliberarea de licențe de import pentru produse din sectorul zahărului în cadrul contingentelor tarifare și al acordurilor preferențiale nu mai sunt atinse

7

 

*

Regulamentul (CE) nr. 381/2007 al Comisiei din 4 aprilie 2007 privind modificarea Regulamentului (CE) nr. 796/2004 de stabilire a normelor de punere în aplicare a eco-condiționării, a modulării și a sistemului integrat de gestionare și control, prevăzute de Regulamentul (CE) nr. 1782/2003 al Consiliului de stabilire a normelor comune pentru schemele de sprijin direct în cadrul politicii agricole comune și de stabilire a anumitor scheme de sprijin pentru agricultori și Regulamentul (CE) nr. 1973/2004 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1782/2003 al Consiliului în ceea ce privește schemele de ajutor prevăzute la titlurile IV și IVa din respectivul regulament și utilizarea terenurilor retrase din circuitul agricol pentru producția de materii prime

8

 

*

Regulamentul (CE) nr. 382/2007 al Comisiei din 4 aprilie 2007 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 753/2002 de stabilire a anumitor norme de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1493/1999 al Consiliului în ceea ce privește descrierea, denumirea, prezentarea și protejarea anumitor produse vitivinicole

12

 

 

II   Acte adoptate în temeiul Tratatelor CE/Euratom a căror publicare nu este obligatorie

 

 

DECIZII

 

 

Consiliu

 

 

2007/215/CE

 

*

Decizia Consiliului din 29 ianuarie 2007 de modificare a Deciziei 2004/676/CE privind statutul personalului Agenției Europene de Apărare

21

 

 

2007/216/CE

 

*

Decizia Consiliului din 29 ianuarie 2007 de modificare a Deciziei 2004/677/CE privind perioada minimă de detașare a experților și militarilor naționali detașați pe lângă Agenția Europeană de Apărare

24

 

 

Comisie

 

 

2007/217/CE

 

*

Decizia Comisiei din 22 noiembrie 2006 privind ajutoarele de stat puse în aplicare de Franța în favoarea Laboratoire national de métrologie et d’essais (C24/2005) [notificată cu numărul C(2006) 5477]  ( 1 )

25

 

 

2007/218/CE

 

*

Decizia Comisiei din 28 martie 2007 de modificare a Deciziei C(2006) 4332 finale privind stabilirea unei repartizări anuale orientative per stat membru pentru perioada 1 ianuarie 2007-31 decembrie 2013 a creditelor de angajament comunitare din Fondul European pentru Pescuit [notificată cu numărul C(2007) 1313]

37

 

 

2007/219/CE

 

*

Decizia Comisiei din 30 martie 2007 privind o contribuție financiară a Comunității pentru realizarea unui studiu de referință privind prevalența salmonelei la porcinele destinate abatorizării, care va fi realizat în Bulgaria și România [notificată cu numărul C(2007) 1394]

41

 

 

2007/220/CE

 

*

Decizia Comisiei din 4 aprilie 2007 de modificare a Deciziei 2003/250/CE privind prelungirea duratei derogărilor temporare de la anumite dispoziții ale Directivei 2000/29/CE a Consiliului pentru plantele de căpșuni (Fragaria L.) destinate plantării, cu excepția semințelor, originare din Republica Africa de Sud [notificată cu numărul C(2007) 1454]

50

 

 

2007/221/CE

 

*

Decizia Comisiei din 4 aprilie 2007 de modificare a Deciziei 2003/249/CE privind prelungirea duratei derogărilor temporare de la anumite dispoziții ale Directivei 2000/29/CE a Consiliului pentru plantele de căpșuni (Fragaria L.) destinate plantării, cu excepția semințelor, originare din Chile [notificată cu numărul C(2007) 1455]

51

 

 

2007/222/CE

 

*

Decizia Comisiei din 4 aprilie 2007 de aprobare a intrării în funcțiune a Consiliului consultativ regional pentru apele de sud-vest în cadrul politicii comune în domeniul pescuitului

52

 

 

2007/223/CE

 

*

Decizia Comisiei din 4 aprilie 2007 privind inventarul potențialului de producție viticolă prezentat de Bulgaria în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1493/1999 al Consiliului [notificată cu numărul C(2007) 1469]

53

 


 

(1)   Text cu relevanță pentru SEE

RO

Actele ale căror titluri sunt tipărite cu caractere drepte sunt acte de gestionare curentă adoptate în cadrul politicii agricole şi care au, în general, o perioadă de valabilitate limitată.

Titlurile celorlalte acte sunt tipărite cu caractere aldine şi sunt precedate de un asterisc.


I Acte adoptate în temeiul Tratatelor CE/Euratom a căror publicare este obligatorie

REGULAMENTE

5.4.2007   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 95/1


REGULAMENTUL (CE) NR. 378/2007 AL CONSILIULUI

din 27 martie 2007

de stabilire a normelor pentru modularea voluntară a plăților directe prevăzute de Regulamentul (CE) nr. 1782/2003 de stabilire a normelor comune pentru schemele de sprijin direct în cadrul politicii agricole comune și de stabilire a anumitor scheme de sprijin pentru agricultori și de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1290/2005

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene, în special articolul 37,

având în vedere propunerea Comisiei,

având în vedere avizul Parlamentului European,

întrucât:

(1)

Anumite state membre întâmpină dificultăți speciale în ceea ce privește finanțarea programelor lor de dezvoltare rurală în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1698/2005 al Consiliului din 20 septembrie 2005 privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) (1). În vederea consolidării politicilor de dezvoltare rurală, aceste state ar trebui să aibă posibilitatea de a aplica un sistem de modulare voluntară. Această posibilitate ar trebui oferită acelor state membre în care se aplică deja modularea voluntară, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1655/2004 al Comisiei din 22 septembrie 2004 de stabilire a normelor aplicabile tranziției de la sistemul de modulare facultativă stabilit în temeiul articolului 4 din Regulamentul (CE) nr. 1259/1999 al Consiliului la sistemul de modulare obligatorie stabilit de Regulamentul (CE) nr. 1782/2003 al Consiliului (2) sau cărora li s-a acordat o derogare de la obligația de cofinanțare a sprijinului comunitar, în temeiul articolului 70 alineatul (4a) din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005. Modularea voluntară ar trebui să ducă la reducerea plăților directe în înțelesul articolului 2 litera (d) din Regulamentul (CE) nr. 1782/2003 (3), fondurile rezultate dintr-o astfel de reducere fiind utilizate pentru finanțarea programelor de dezvoltare rurală în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1698/2005. Reducerile aplicate plăților directe aferente modulării voluntare ar trebui să fie suplimentare față de cele rezultate din aplicarea modulării obligatorii prevăzute la articolul 10 din Regulamentul (CE) nr. 1782/2003.

(2)

În vederea facilitării punerii în aplicare administrative, normele aplicabile modulării voluntare ar trebui aliniate celor aplicabile modulării obligatorii, în conformitate cu articolul 10 din Regulamentul (CE) nr. 1782/2003, inclusiv în ceea ce privește baza de calcul.

(3)

Pentru a ține seama de situația specială a micilor agricultori, ar trebui acordat un cuantum suplimentar al ajutorului în cazul aplicării modulării voluntare, la fel ca în cazul modulării obligatorii. Cuantumul suplimentar ar trebui să fie egal cu suma care rezultă din aplicarea modulării voluntare primilor 5 000 EUR care constituie plăți directe, în conformitate cu plafoanele care vor fi stabilite de Comisie.

(4)

În ceea ce privește statele membre în care se aplică deja modularea voluntară, ar trebui să se încerce, în măsura în care acest lucru este posibil, ca noile norme referitoare la modularea voluntară stabilite de prezentul regulament să nu se îndepărteze de mecanismul existent, astfel încât să se evite apariția unor obligații administrative inutile, prin suprapunerea cu modalitățile de punere în aplicare care funcționează de mai mulți ani și pe care agricultorii le-au adaptat din punct de vedere practic și economic. Prin urmare, pare adecvat ca statelor membre care aplică modularea voluntară la data intrării în vigoare a prezentului regulament să li se ofere dreptul de a menține anumite practici bine stabilite ale sistemului actual, evitând în același timp aplicarea unor tratamente diferențiate agricultorilor, în mod nejustificat. În plus, pentru ca noile modalități să fie conforme cu metodele de punere în aplicare a regimului de plată unică, aplicarea unor procentaje de modulare diferențiate la nivel regional este permisă numai statelor membre care aplică regimul de plată unică la nivel regional, după cum se prevede la articolul 58 din Regulamentul (CE) nr. 1782/2003.

(5)

Utilizarea fondurilor care rezultă din aplicarea modulării voluntare nu poate face obiectul plafoanelor contribuției financiare a FEADR în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1698/2005. Prin urmare, ar trebui prevăzută o derogare de la regulamentul respectiv. Normele de prefinanțare aplicabile FEADR în temeiul Regulamentul (CE) nr. 1290/2005 al Consiliului din 21 iunie 2005 privind finanțarea politicii agricole comune (4) nu ar trebui să se aplice fondurilor în cauză.

(6)

Pentru a putea lua decizii în cunoștință de cauză în ceea ce privește aplicarea modulării voluntare, statele membre ar trebui să efectueze analize cuprinzătoare privind potențialul impact al unei astfel de modulări, în special cu privire la situația economică a agricultorilor care fac obiectul unei astfel de modulări și la efectul asupra situației comparative a acestora în sectorul agricol. Impactul aplicării modulării voluntare ar trebui monitorizat îndeaproape de către statele membre care aplică modularea voluntară. Comisia ar trebui informată în legătură cu analizele de impact și rezultatele monitorizării în vederea stabilirii unor evoluții ulterioare în domeniul politicilor.

(7)

Modularea voluntară ar trebui avută în vedere în contextul mai larg al finanțării comunitare pentru dezvoltare rurală. Contribuția acesteia ar trebui analizată, printre altele, în lumina analizelor de impact ale statelor membre. Pe baza acestei analize, înainte de sfârșitul anului 2008, Comisia va înainta Parlamentului European și Consiliului un raport în care va prezenta experiența dobândită până în acel moment în urma aplicării modulării voluntare.

(8)

Măsurile necesare pentru punerea în aplicare a prezentului regulament ar trebui adoptate în conformitate cu Decizia 1999/468/CE a Consiliului din 28 iunie 1999 de stabilire a normelor privind exercitarea competențelor de executare conferite Comisiei (5).

(9)

Sumele care rezultă din aplicarea modulării voluntare ar trebui avute în vedere în momentul stabilirii plafonului anual al cheltuielilor finanțate de Fondul European de Garantare Agricolă, iar posibilitatea adoptării unor norme detaliate privind în special modularea voluntară ar trebui inclusă în Regulamentul (CE) nr. 1290/2005.

(10)

Regulamentul (CE) nr. 1290/2005 ar trebui modificat în consecință,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

CAPITOLUL I

MODULAREA VOLUNTARĂ

Articolul 1

(1)   Fără a aduce atingere articolului 10 din Regulamentul (CE) nr. 1782/2003, statele membre:

(a)

în care, la data intrării în vigoare a prezentului regulament, se aplică sistemul reducerilor suplimentare ale plăților directe menționat la articolul 1 din Regulamentul (CE) nr. 1655/2004; sau

(b)

cărora le-a fost acordată o derogare de la cerința de cofinanțare a sprijinului comunitar, în temeiul articolului 70 alineatul (4a) din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005,

pot aplica o reducere, denumită în continuare „modulare voluntară”, tuturor sumelor care reprezintă plăți directe, în înțelesul articolului 2 litera (d) din Regulamentul (CE) nr. 1782/2003, și care sunt acordate pe teritoriul lor în decursul unui an calendaristic dat, în înțelesul articolului 2 litera (e) din prezentul regulament, în perioada 2007-2012.

(2)   Sumele nete care rezultă din aplicarea modulării voluntare sunt disponibile în statele membre în care au fost generate ca sprijin comunitar pentru măsurile din cadrul programării în domeniul dezvoltării rurale finanțate de Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1698/2005.

(3)   Reducerile în cadrul modulării voluntare se realizează utilizând aceeași bază de calcul ca cea aplicabilă modulării în temeiul articolului 10 din Regulamentul (CE) nr. 1782/2003. Sumele suplimentare acordate agricultorilor în conformitate cu articolul 12 din prezentul regulament nu fac obiectul unor astfel de reduceri.

În cazul aplicării unor reduceri în cadrul modulării voluntare, agricultorilor care primesc plăți directe în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1782/2003 li se acordă un sprijin suplimentar al cărui cuantum este egal cu suma care rezultă din aplicarea procentajelor de reducere primelor plăți directe în valoare de 5 000 de EUR sau mai puțin. Acest cuantum suplimentar nu face obiectul reducerilor în cadrul modulării voluntare sau al modulării în temeiul articolului 10 din Regulamentul (CE) nr. 1782/2003.

Cuantumul suplimentar total al sprijinului, rezultat din aplicarea paragrafului al doilea, care poate fi acordat într-un stat membru în decursul unui an calendaristic, nu poate depăși plafoanele stabilite de Comisie în conformitate cu procedura menționată la articolul 144 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1782/2003. Dacă este necesar, statele membre aplică un procentaj de reducere lineară cuantumurilor suplimentare ale ajutorului pentru a respecta plafoanele respective.

(4)   Fiecare stat membru aplică, pe an calendaristic, un procentaj unic de modulare voluntară. Acest procentaj poate face obiectul unor modificări progresive în etape prestabilite. Procentajul maxim al reducerii este de 20 %.

Articolul 2

(1)   În termen de două luni de la intrarea în vigoare a prezentului regulament, statele membre hotărăsc și informează Comisia în legătură cu procentajul anual al modulării voluntare care se va aplica în perioada 2007-2012.

(2)   Statele membre care intenționează să aplice modularea voluntară efectuează o analiză pentru a determina impactul aplicării modulării voluntare, mai ales în ceea ce privește situația economică a agricultorilor în cauză, având în vedere necesitatea de a evita aplicarea unor tratamente diferențiate agricultorilor, în mod nejustificat.

Statele membre care intenționează să aplice procentaje diferite la nivel regional în conformitate cu articolul 3 alineatul (1) determină, de asemenea, impactul aplicării unor astfel de procentaje diferite, având în vedere necesitatea de a evita aplicarea unor tratamente diferențiate agricultorilor, în mod nejustificat.

Statele membre în cauză transmit Comisiei analizele de impact efectuate, alături de comunicarea menționată la alineatul (1).

Articolul 3

(1)   Orice stat membru care, la data intrării în vigoare a prezentului regulament, aplică sistemul reducerilor suplimentare ale plăților directe menționat la articolul 1 din Regulamentul (CE) nr. 1655/2004 și în care regimul de plată unică se aplică la nivel regional, după cum se prevede la articolul 58 din Regulamentul (CE) nr. 1782/2003, poate alege, pentru perioada 2007-2012:

(a)

prin derogare de la articolul 1 alineatul (3), să nu aplice dispozițiile paragrafului al doilea al alineatului respectiv; și/sau

(b)

prin derogare de la articolul 1 alineatul (4), să aplice procentaje diferențiate la nivel regional în conformitate cu anumite criterii obiective. Procentajul maxim pentru oricare dintre regiunile fiecărui stat membru în cauză este de 20 %.

(2)   Prin derogare de la articolul 2 alineatul (1), orice stat membru care aplică procentaje diferențiate ale modulării voluntare la nivel regional, după cum se prevede la alineatul (1) din prezentul articol, transmite Comisiei, în termen de două luni de la intrarea în vigoare a prezentului regulament, următoarele informații, pentru perioada 2007-2012, care fac obiectul examinării de către Comisie:

(a)

procentajele anuale ale modulării voluntare pentru fiecare regiune și pentru întregul teritoriu;

(b)

sumele totale anuale care urmează a fi reduse în cadrul modulării voluntare;

(c)

după caz, sumele suplimentare totale anuale necesare pentru a acoperi cuantumul suplimentar al ajutorului menționat la paragraful al doilea din articolul 1 alineatul (3);

(d)

date statistice și alte date justificative utilizate pentru a stabili sumele menționate la literele (b) și (c).

(3)   Dacă este necesar, statele membre transmit Comisiei o actualizare a sumelor menționate la alineatul (2) literele (b) și (c). Datele actualizate se transmit Comisiei înainte de data de 31 decembrie a anului care precede anul calendaristic la care se referă sumele în sensul articolului 2 litera (e) din Regulamentul (CE) nr. 1782/2003.

(4)   În cazul în care Comisia solicită clarificări în legătură cu datele transmise în conformitate cu alineatele (2) și (3), statele membre răspund acestei solicitări în termen de o lună.

Articolul 4

(1)   Sumele nete care rezultă din aplicarea modulării voluntare sunt stabilite de către Comisie pe baza:

(a)

unui calcul în cazul unui procentaj național unic al modulării voluntare;

(b)

sumelor comunicate de către statele membre în cadrul solicitării lor, după cum este prevăzut la articolul 3 alineatul (2), sau a sumelor actualizate, astfel cum este prevăzut la articolul 3 alineatul (3), în cazul statelor membre care aplică procentaje diferențiate regional.

Sumele nete respective se adaugă la defalcarea anuală pe stat membru menționată la articolul 69 alineatele (4) și (5) din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005.

(2)   Statele membre pot decide să nu aplice plafoanele menționate la articolul 70 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005 sumelor nete adăugate defalcării anuale pe stat membru în conformitate cu alineatul (1) din prezentul articol.

Articolul 25 din Regulamentul (CE) nr. 1290/2005 nu se aplică sumelor nete adăugate defalcării anuale pe stat membru în temeiul alineatului (1) din prezentul articol.

Articolul 5

Statele membre care aplică modularea voluntară și Comisia monitorizează îndeaproape impactul aplicării modulării voluntare, mai ales în ceea ce privește situația economică a agricultorilor, având în vedere necesitatea de a evita aplicarea unor tratamente diferențiate agricultorilor, în mod nejustificat. În acest scop, statele membre respective transmit un raport Comisiei, până la 30 septembrie 2008.

Articolul 6

Normele detaliate de aplicare a prezentului capitol se adoptă în conformitate cu:

(a)

procedura menționată la articolul 90 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005, care se referă în special la dispozițiile privind integrarea modulării voluntare în programarea de dezvoltare rurală sau, după caz,

(b)

în conformitate cu procedura menționată la articolul 41 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1290/2005, care se referă în special la dispozițiile privind gestionarea financiară a modulării voluntare și la integrarea sistemului de reduceri suplimentare ale plăților directe menționat la articolul 1 din Regulamentul (CE) nr. 1655/2004 în cadrul schemei prevăzute de prezentul regulament.

Articolul 7

Înainte de 31 decembrie 2008, Comisia înaintează Parlamentului European și Consiliului un raport privind aplicarea modulării voluntare însoțit, dacă este necesar, de propuneri corespunzătoare.

CAPITOLUL II

MODIFICAREA REGULAMENTULUI (CE) NR. 1290/2005 ȘI DISPOZIȚIE FINALĂ

Articolul 8

Regulamentul (CE) nr. 1290/2005 se modifică după cum urmează:

1.

La articolul 12, alineatul (2) se înlocuiește cu următorul text:

„(2)   Comisia stabilește sumele care, în conformitate cu articolul 10 alineatul (2), articolul 143 litera (d) și articolul 143 litera (e) din Regulamentul (CE) nr. 1782/2003 și cu articolul 4 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 378/2007 al Consiliului (6), sunt disponibile pentru FEADR.

2.

La tezele introductive ale articolului 42, teza a doua se înlocuiește cu următorul text:

„Aceste norme includ în special:”.

Articolul 9

Prezentul regulament intră în vigoare în a șaptea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 27 martie 2007.

Pentru Consiliu

Președintele

P. STEINBRÜCK


(1)  JO L 277, 21.10.2005, p. 1. Regulament, astfel cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 2012/2006 (JO L 384, 29.12.2006, p. 8).

(2)  JO L 298, 23.9.2004, p. 3.

(3)  JO L 270, 21.10.2003, p. 1. Regulament, astfel cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 2013/2006 (JO L 384, 29.12.2006, p. 13).

(4)  JO L 209, 11.8.2005, p. 1. Regulament, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 320/2006 (JO L 58, 28.2.2006, p. 42).

(5)  JO L 184, 17.7.1999, p. 23. Decizie, astfel cum a fost modificată prin Decizia 2006/512/CE (JO L 200, 22.7.2006, p. 11).

(6)  JO L 95, 5.4.2007, p. 1.”


5.4.2007   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 95/5


REGULAMENTUL (CE) NR. 379/2007 AL COMISIEI

din 4 aprilie 2007

de stabilire a sumelor forfetare la import pentru determinarea prețului de intrare pentru anumite fructe și legume

COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 3223/94 al Comisiei din 21 decembrie 1994 de stabilire a normelor de aplicare a regimului de import pentru fructe și legume (1), în special articolul 4 alineatul (1),

întrucât:

(1)

Regulamentul (CE) nr. 3223/94 prevede, ca urmare a rezultatelor negocierilor comerciale multilaterale din Runda Uruguay, criteriile pentru stabilirea de către Comisie a sumelor forfetare la import din țările terțe, pentru produsele și termenele menționate în anexa acestuia.

(2)

În conformitate cu criteriile menționate anterior, sumele forfetare la import trebuie stabilite la nivelurile prevăzute în anexa la prezentul regulament,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Sumele forfetare la import prevăzute la articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 3223/94 sunt stabilite așa cum este indicat în tabelul din anexă.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare la 5 aprilie 2007.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 4 aprilie 2007.

Pentru Comisie

Jean-Luc DEMARTY

Director general pentru agricultură și dezvoltare rurală


(1)  JO L 337, 24.12.1994, p. 66. Regulament, astfel cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 386/2005 (JO L 62, 9.3.2005, p. 3).


ANEXĂ

la Regulamentul Comisiei din 4 aprilie 2007 de stabilire a sumelor forfetare la import pentru determinarea prețului de intrare pentru anumite fructe și legume

(EUR/100 kg)

(Cod NC)

Codul țărilor terțe (1)

Suma forfetară la import

0702 00 00

IL

190,7

MA

114,8

SN

320,6

TN

135,4

TR

187,5

ZZ

189,8

0707 00 05

JO

171,8

MA

108,8

TR

148,2

ZZ

142,9

0709 90 70

MA

75,6

TR

115,6

ZZ

95,6

0709 90 80

EG

242,2

ZZ

242,2

0805 10 20

CU

39,6

EG

45,5

IL

67,3

MA

42,8

TN

64,4

TR

52,3

ZZ

52,0

0805 50 10

IL

61,3

TR

52,8

ZZ

57,1

0808 10 80

AR

82,3

BR

74,0

CA

104,6

CL

89,5

CN

97,5

NZ

126,8

US

120,8

UY

80,2

ZA

87,6

ZZ

95,9

0808 20 50

AR

76,2

CL

104,4

CN

54,2

UY

68,0

ZA

87,0

ZZ

78,0


(1)  Nomenclatorul țărilor, astfel cum este stabilit de Regulamentul (CE) nr. 1833/2006 al Comisiei (JO L 354, 14.12.2006, p. 19). Codul „ZZ” reprezintă „alte origini”.


5.4.2007   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 95/7


REGULAMENTUL (CE) NR. 380/2007 AL COMISIEI

din 4 aprilie 2007

de stabilire a faptului că anumite limite privind eliberarea de licențe de import pentru produse din sectorul zahărului în cadrul contingentelor tarifare și al acordurilor preferențiale nu mai sunt atinse

COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 318/2006 al Consiliului din 20 februarie 2006 privind organizarea comună a piețelor în sectorul zahărului (1),

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 950/2006 al Comisiei din 28 iunie 2006 de stabilire, pentru anii de comercializare 2006/2007, 2007/2008 și 2008/2009, a normelor de aplicare pentru importul și rafinarea produselor din sectorul zahărului în cadrul anumitor contingente tarifare și acorduri preferențiale (2), în special articolul 5 alineatul (4),

întrucât:

(1)

Contabilizarea menționată la articolul 5 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 950/2006 a evidențiat faptul că sunt încă disponibile cantități de zahăr pentru contingentul prevăzut la articolul 24 din Regulamentul (CE) nr. 950/2006 și având numărul de ordine 09.4318.

(2)

În aceste condiții, Comisia trebuie să indice faptul că limitele menționate nu mai sunt atinse,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Limitele contingentului prevăzut la articolul 24 din Regulamentul (CE) nr. 950/2006 și având numărul de ordine 09.4318 nu mai sunt atinse.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare la 6 aprilie 2007.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 4 aprilie 2007.

Pentru Comisie

Jean-Luc DEMARTY

Director general pentru agricultură și dezvoltare rurală


(1)  JO L 58, 28.2.2006, p. 1. Regulament, astfel cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 2011/2006 (JO L 384, 29.12.2006, p. 1).

(2)  JO L 178, 1.7.2006, p. 1. Regulament, astfel cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 2031/2006 (JO L 414, 30.12.2006, p. 43).


5.4.2007   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 95/8


REGULAMENTUL (CE) NR. 381/2007 AL COMISIEI

din 4 aprilie 2007

privind modificarea Regulamentului (CE) nr. 796/2004 de stabilire a normelor de punere în aplicare a eco-condiționării, a modulării și a sistemului integrat de gestionare și control, prevăzute de Regulamentul (CE) nr. 1782/2003 al Consiliului de stabilire a normelor comune pentru schemele de sprijin direct în cadrul politicii agricole comune și de stabilire a anumitor scheme de sprijin pentru agricultori și Regulamentul (CE) nr. 1973/2004 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1782/2003 al Consiliului în ceea ce privește schemele de ajutor prevăzute la titlurile IV și IVa din respectivul regulament și utilizarea terenurilor retrase din circuitul agricol pentru producția de materii prime

COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1782/2003 al Consiliului din 29 septembrie 2003 de stabilire a normelor comune pentru schemele de sprijin direct în cadrul politicii agricole comune și de stabilire a anumitor scheme de sprijin pentru agricultori și de modificare a Regulamentelor (CEE) nr. 2019/93, (CE) nr. 1452/2001, (CE) nr. 1453/2001, (CE) nr. 1454/2001, (CE) nr. 1868/94, (CE) nr. 1251/1999, (CE) nr. 1254/1999, (CE) nr. 1673/2000, (CEE) nr. 2358/71 și (CE) nr. 2529/2001 (1), în special articolul 52(2) și articolul 145 literele (c), (d) și (j),

întrucât:

(1)

Definiția hectarului eligibil pentru ajutor în cadrul regimului de plăți unice stabilită la articolul 44 al Regulamentului (CE) nr. 1782/2003 a fost modificată prin Regulamentul (CE) nr. 2012/2006 al Consiliului (2), astfel încât orice suprafață cultivată cu măslini este de acum eligibilă pentru ajutor.

(2)

Articolul 20 al Regulamentului (CE) nr. 1782/2003 astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 2012/2006 face opțională utilizarea sistemului de informare geografică pentru cultivarea măslinilor în statele membre care nu folosesc ajutorul pentru plantațiile de măslini prevăzut la titlul IV capitolul 10b din regulamentul menționat. În urma acestei modificări, este necesar să se modifice articolul 12 al Regulamentului (CE) nr. 796/2004 al Comisiei (3) în ceea ce privește conținutul cererii unice cu referire la parcelele de măslini și punctele 1 și 3 ale anexei XXIV din Regulamentul (CE) nr. 1973/2004 al Comisiei (4), cu privire la definiția măslinilor eligibili și la calculul numărului de hectare eligibile în vederea utilizării drepturilor la plată.

(3)

Articolul 33 din Regulamentul (CE) nr. 796/2004 stipulează normele pentru aplicarea Regulamentului (CE) nr. 1782/2003 cu privire la condițiile de verificare a conținutului de tetrahidrocanabinol din culturile de cânepă. Începând cu 2007, în conformitate cu titlul III capitolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 1782/2003, producția de cânepă pentru alte utilizări decât producția de fibre va fi permisă ca utilizare a terenului agricol în cadrul regimului de plată unică. În consecință, articolul 33 și anexa II din Regulamentul (CE) nr. 796/2004 trebuie adaptate.

(4)

În conformitate cu articolul 33 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 796/2004, statele membre au comunicat Comisiei rezultatele testelor de stabilire a nivelului de tetrahidrocanabinol în varietățile de cânepă semănate în 2006. Aceste rezultate trebuie luate în considerare pentru întocmirea listei de varietăți de cânepă eligibile pentru plăți directe în următorii ani de comercializare și a listei de varietăți autorizate temporar pentru anul de comercializare 2007/2008. În vederea verificării conținutului de tetrahidrocanabinol, unele dintre aceste varietăți trebuie supuse procedurii B prevăzute în anexa I din Regulamentul (CE) nr. 796/2004.

(5)

Începând cu 2007, ajutorul pentru culturile energetice, prevăzut la capitolul 5 din titlul IV din Regulamentul (CE) nr. 1782/2003, se aplică în noile state membre care aplică regimul de plată unică pe suprafață. Noilor state membre trebuie să li se aplice de asemenea normele ce guvernează grupul de culturi vizate de ajutorul pentru culturile energetice.

(6)

Articolul 6 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 796/2004 a fost abrogat de Regulamentul (CE) nr. 263/2006 al Comisiei (5). În consecință, trebuie adaptat textul articolului 136 din Regulamentul (CE) nr. 1973/2004.

(7)

Regulamentul (CE) nr. 270/2007 a modificat normele posibilelor utilizări ale sfeclei de zahăr în vederea producerii produselor energetice. În consecință, trebuie adoptate condiții identice de cultivare a acestor plante pe terenuri eligibile pentru drepturile de scoatere din circuitul agricol.

(8)

Regulamentele (CE) nr. 796/2004 și (CE) nr. 1973/2004 trebuie modificate în consecință.

(9)

Modificările introduse de Regulamentele (CE) nr. 953/2006 (6), (CE) nr. 2012/2006 și (CE) nr. 270/2007 ale Consiliului se aplică începând cu 1 ianuarie 2007. În consecință, modificările corespunzătoare prevăzute în prezentul regulament se aplică începând cu aceeași dată.

(10)

Măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului de gestionare a plăților directe,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Regulamentul (CE) nr. 796/2004 se modifică după cum urmează:

1.

La articolul 12 alineatul (3), al doilea paragraf se înlocuiește cu următorul text:

„În statele membre care includ sistemul de informare geografică pentru culturile de măslini în sistemul de identificare a parcelelor agricole menționat la articolul 20 din Regulamentul (CE) nr. 1782/2003, materialul grafic furnizat agricultorului cu privire la parcelele de măslini trebuie să includă pentru fiecare parcelă numărul de măslini eligibili și poziționarea acestora pe parcelă, precum și suprafața cultivată cu măslini exprimată în SIG-ha măslini în conformitate cu punctul 3 din anexa XXIV la Regulamentul (CE) nr. 1973/2004.”

2.

La articolul 33 alineatul (4) și articolul 33 alineatul (5), în primul și în cel de-al doilea paragraf, cuvintele „destinat producției de fibre” se elimină.

3.

Anexa II se înlocuiește cu textul inclus în anexa la prezentul regulament.

Articolul 2

Regulamentul (CE) nr. 1973/2004 se modifică după cum urmează:

1.

Articolul 136 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 136

Aplicarea Regulamentului (CE) nr. 796/2004

Fără a aduce atingere articolului 143b alineatul (6) paragraful al treilea din Regulamentul (CE) nr. 1782/2003, Regulamentul (CE) nr. 796/2004 se aplică schemei de plată unică pe suprafață, cu excepția articolului 7, articolului 8 alineatul (2) literele (b) și (c), articolului 12 alineatul (1) litera (c), articolului 12 alineatul (2), articolului 13 alineatele (2)-(8), articolului 14 alineatele (2) și (3), articolelor 16 și 17, articolului 21 alineatul (3), articolului 24 alineatul (1) literele (b), (d) și (e), articolului 26 alineatul (1) literele (a), (b) și (c), articolului 26 alineatul (2) literele (b), (c) și (d), articolului 27 alineatul (2) literele (g), (h), (i) și (j), articolului 28 alineatul (1) litera (d), articolului 30 alineatul (3), articolului 31, articolelor 34-40, articolului 49 alineatul (2), articolului 50 alineatele (2), (4), (5) și (6), articolelor 51-64, articolului 69 și articolului 71 alineatul (1).”

2.

La articolul 143 alineatul (2), litera (a) se înlocuiește cu următorul text:

„(a)

toate produsele intermediare din sfeclă de zahăr se utilizează în scopul producerii produselor energetice și toate produsele auxiliare care conțin zahăr se utilizează în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 318/2006;”.

3.

Anexa XXIV se modifică după cum urmează:

(a)

La punctul 1 litera (b) se adaugă următorul paragraf:

„Totuși, orice măslin plantat este eligibil pentru calcularea numărului de hectare eligibile menționate la articolul 44 din Regulamentul (CE) nr. 1782/2003 (utilizarea drepturilor de plată).”

(b)

La punctul 3, al patrulea paragraf se înlocuiește cu următorul text:

„Aceeași abordare se aplică de către statele membre care includ sistemul de informare geografică pentru cultivarea măslinilor în sistemul de identificare a parcelelor agricole menționat la articolul 20 al Regulamentului (CE) nr. 1782/2003 pentru calcularea numărului de hectare eligibile menționate la articolul 44 din Regulamentul (CE) nr. 1782/2003 (utilizarea drepturilor la plată).”

Articolul 3

Prezentul regulament intră în vigoare în ziua publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Articolul 1 alineatele (1) și (2) și articolul 2 se aplică de la 1 ianuarie 2007.

Articolul 1 alineatul (3) se aplică începând cu anul de comercializare 2007/2008.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 4 aprilie 2007.

Pentru Comisie

Mariann FISCHER BOEL

Membru al Comisiei


(1)  JO L 270, 21.10.2003, p. 1. Regulament, astfel cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 2013/2006 (JO L 384, 29.12.2006, p. 13).

(2)  JO L 384, 29.12.2006, p. 8.

(3)  JO L 141, 30.4.2004, p. 18. Regulament, astfel cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 2025/2006 (JO L 384, 29.12.2006, p. 81).

(4)  JO L 345, 20.11.2004, p. 1. Regulament, astfel cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 270/2007 (JO L 75, 15.3.2007, p. 8).

(5)  JO L 46, 16.2.2006, p. 24.

(6)  JO L 175, 29.6.2006, p. 1.


ANEXĂ

„ANEXA II

VARIETĂȚI DE CÂNEPĂ ELIGIBILE PENTRU PLĂȚI DIRECTE

(a)   Varietăți de cânepă

 

Beniko

 

Carmagnola

 

CS

 

Delta-Llosa

 

Delta 405

 

Dioica 88

 

Epsilon 68

 

Fedora 17

 

Felina 32

 

Felina 34 – Félina 34

 

Ferimon – Férimon

 

Fibranova

 

Fibrimon 24

 

Futura 75

 

Juso 14

 

Kompolti

 

Red Petiole

 

Santhica 23

 

Santhica 27

 

Silesia

 

Uso-31

(b)   Varietăți de cânepă autorizate în anul de comercializare 2007/2008

 

Bialobrzeskie

 

Chamaeleon (1)

 

Cannakomp

 

Denise (2)

 

Diana (2)

 

Fasamo

 

Fibriko TC

 

Kompolti hibrid TC

 

Lipko

 

Tiborszállási (1)

 

UNIKO-B

 

Zenit (2)


(1)  Pentru anul de comercializare 2007/2008 se aplică procedura B din anexa I.

(2)  Numai în România, autorizată prin Decizia 2007/69/CE a Comisiei (JO L 32, 6.2.2007, p. 167).”


5.4.2007   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 95/12


REGULAMENTUL (CE) NR. 382/2007 AL COMISIEI

din 4 aprilie 2007

de modificare a Regulamentului (CE) nr. 753/2002 de stabilire a anumitor norme de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1493/1999 al Consiliului în ceea ce privește descrierea, denumirea, prezentarea și protejarea anumitor produse vitivinicole

COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1493/1999 al Consiliului din 17 mai 1999 privind organizarea comună a pieței vitivinicole (1), în special articolul 53,

întrucât:

(1)

Anumite modificări trebuie aduse Regulamentului (CE) nr. 753/2002 al Comisiei (2), dată fiind aderarea Bulgariei și a României la Uniunea Europeană.

(2)

Articolul 28 din Regulamentul (CE) nr. 753/2002 prevede reguli specifice pentru vinurile de masă cu o indicație geografică și enumeră mențiunile utilizate în diferite regiuni ale statelor membre pentru a descrie aceste vinuri. Această listă trebuie adaptată cu mențiunile adecvate utilizate de Bulgaria și România.

(3)

Lista mențiunilor tradiționale specifice stabilită în articolul 29 din Regulamentul (CE) nr. 753/2002 și lista mențiunilor tradiționale suplimentare la care se face referire în articolul 23 din respectivul regulament trebuie adaptate cu mențiunile adecvate utilizate de Bulgaria și România.

(4)

Anexa II la Regulamentul (CE) nr. 753/2002 conține o listă a numelor soiurilor de viță-de-vie și sinonimele lor care includ o indicație geografică și care pot apărea pe etichetele vinurilor. Această anexă trebuie adaptată cu mențiunile adecvate utilizate de Bulgaria și România la data aplicării prezentului regulament.

(5)

Numele „Tokaj” desemnează un „vin de calitate produs într-o regiune specifică” originar dintr-o regiune transfrontalieră din Ungaria și Slovacia și face de asemenea parte din numele de soiuri de viță-de-vie italiene și franceze: „Tocai italico”, „Tocai friulano” și „Tokay pinot gris”. Coexistența acestor trei nume de soiuri de viță-de-vie și a indicației lor geografice este limitată în timp, până la 31 martie 2007, și decurge din acordul bilateral din 23 noiembrie 1993 dintre Comunitatea Europeană și Republica Ungară, care a devenit parte a acquis-ului din 1 mai 2004. Din data de 1 aprilie 2007, aceste trei nume de soiuri de viță-de-vie sunt excluse din anexa II la Regulamentul (CE) nr. 753/2002 al Comisiei și, în ceea ce privește soiul „Tocai friulano”, acesta este înlocuit cu noua denumire a soiului de viță-de-vie, „Friulano”.

(6)

În final, anexa III la Regulamentul (CE) nr. 753/2002 conține o listă a mențiunilor tradiționale care apar sau pot apărea pe etichetele vinurilor. Această anexă trebuie adaptată pentru a se lua în considerare, pe de o parte, noile mențiuni tradiționale pentru Cipru și, pe de altă parte, mențiunile tradiționale utilizate de Bulgaria și România.

(7)

Regulamentul (CE) nr. 753/2002 ar trebui, prin urmare, modificat în consecință.

(8)

Măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului de gestionare a vinului,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Regulamentul (CE) nr. 753/2002 se modifică după cum urmează:

1.

La articolul 28, primul paragraf se modifică după cum urmează:

(a)

a zecea liniuță se înlocuiește cu următorul text:

„—

«Τοπικός Οίνος» sau «(Regional Wine)», în cazul vinurilor de masă originare din Cipru”;

(b)

se adaugă următoarele liniuțe:

„—

«регионално вино», în cazul vinurilor de masă originare din Bulgaria;

«Vin cu indicație geografică», în cazul vinurilor de masă originare din România”.

2.

Articolul 29 se modifică după cum urmează:

(a)

la alineatul 1 se adaugă următoarele litere:

„(q)

Bulgaria:

«Гарантирано наименование за произход» sau «ГНП»;

«Гарантирано и контролирано наименование за произход» sau «ГКНП»;

«Благородно сладко вино» sau «БСВ»;

(r)

România:

«Vin cu denumire de origine controlată – D.O.C.», urmată de:

«Cules la maturitate deplină – C.M.D.»,

«Cules târziu – C.T.»,

«Cules la înnobilarea boabelor – C.I.B.». ”.

(b)

la alineatul 2 se adaugă următoarele litere:

„(k)

Bulgaria:

«Гарантирано наименование за произход» sau «ГНП»;

«Гарантирано и контролирано наименование за произход» sau «ГКНП»;

(l)

România:

«Vin spumant cu denumire de origine controlată – D.O.C.». ”.

3.

Anexa II se înlocuiește cu anexa I la prezentul regulament.

4.

Anexa III se modifică în conformitate cu anexa II la prezentul regulament.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în a șaptea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Se aplică începând cu 1 aprilie 2007.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 4 aprilie 2007.

Pentru Comisie

Mariann FISCHER BOEL

Membru al Comisiei


(1)  JO L 179, 14.7.1999, p. 1. Regulament, astfel cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 1791/2006 (JO L 363, 20.12.2006, p. 1).

(2)  JO L 118, 4.5.2002, p. 1. Regulament, astfel cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 2016/2006 (JO L 384, 29.12.2006, p. 38).


ANEXA I

„ANEXA II

Numele soiurilor de viță-de-vie și ale sinonimelor lor care conțin o indicație geografică (1) și care pot fi înscrise pe etichetele vinurilor, în conformitate cu dispozițiile articolului 19 alineatul (2)

 

Numele soiului sau sinonimele sale

Țări care pot utiliza numele soiului sau unul dintre sinonimele acestuia (2)

1

Agiorgitiko

Grecia°

2

Aglianico

Italia°, Grecia°, Malta°

3

Aglianicone

Italia°

4

Alicante Bouschet

Grecia°, Italia°, Portugalia°, Algeria°, Tunisia°, Statele Unite ale Americii°, Cipru°, Africa de Sud

N.B.: Numele «Alicante» nu poate fi utilizat singur pentru a desemna vinul.

5

Alicante Branco

Portugalia°

6

Alicante Henri Bouschet

Franța°, Serbia (8), Muntenegru (8)

7

Alicante

Italia°

8

Alikant Buse

Serbia (6), Muntenegru (6)

9

Auxerrois

Africa de Sud°, Australia°, Canada°, Elveția°, Belgia°, Germania°, Franța°, Luxemburg°, Țările de Jos°, Regatul Unit°

10

Barbera Bianca

Italia°

11

Barbera

Africa de Sud°, Argentina°, Australia°, Croația°, Mexic°, Slovenia°, Uruguay°, Statele Unite ale Americii°, Grecia°, Italia°, Malta°

12

Barbera Sarda

Italia°

13

Blauburgunder

Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei (16-27-114), Austria (14-16), Canada (16-114), Chile (16-114), Italia (16-114)

14

Blauer Burgunder

Austria (13-16), Serbia (24-114), Muntenegru (24-114), Elveția

15

Blauer Frühburgunder

Germania (57)

16

Blauer Spätburgunder

Germania (114), Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei (13-27-114), Austria (13-14), Bulgaria (114), Canada (13-114), Chile (13-114), România (114), Italia (13-114)

17

Blaufränkisch

Republica Cehă (54), Austria°, Germania, Slovenia (Modra frankinja, Frankinja), Ungaria

18

Borba

Spania°

19

Bosco

Italia°

20

Bragão

Portugalia°

21

Budai

Ungaria°

22

Burgundac beli

Serbia (135), Muntenegru (135)

23

Burgundac Crni

Croația°

24

Burgundac crni

Serbia (14-114), Muntenegru (14-114)

25

Burgundac sivi

Croația°, Serbia°, Muntenegru°

26

Burgundec bel

Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei°

27

Burgundec crn

Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei (13-16-114)

28

Burgundec siv

Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei°

29

Busuioacă de Bohotin

România

30

Cabernet Moravia

Republica Cehă°

31

Calabrese

Italia (89)

32

Campanário

Portugalia°

33

Canari

Argentina°

34

Carignan Blanc

Franța°

35

Carignan

Africa de Sud°, Argentina°, Australia (37), Chile (37), Croația°, Israel°, Maroc°, Noua Zeelandă°, Tunisia°, Grecia°, Franța°, Portugalia°, Malta°

36

Carignan Noir

Cipru°

37

Carignane

Australia (35), Chile (35), Mexic, Turcia, Statele Unite ale Americii

38

Carignano

Italia°

39

Chardonnay

Africa de Sud°, Argentina (94), Australia (94), Bulgaria°, Canada (94), Elveția°, Chile (94), Republica Cehă°, Croația°, Ungaria (40), India, Israel°, Moldova°, Mexic (94), Noua Zeelandă (94), România°, Rusia°, San Marino°, Slovacia°, Slovenia°, Tunisia°, Statele Unite ale Americii (94), Uruguay°, Serbia, Muntenegru, Zimbabwe°, Germania°, Franța, Grecia (94), Italia (94), Luxemburg° (94), Țările de Jos (94), Regatul Unit, Spania, Portugalia, Austria°, Belgia (94), Cipru°, Malta°

40

Chardonnay Blanc

Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, Ungaria (39)

41

Chardonnay Musqué

Canada°

42

Chelva

Spania°

43

Corinto Nero

Italia°

44

Cserszegi fűszeres

Ungaria°

45

Děvín

Republica Cehă°

46

Devín

Slovacia

47

Duna gyöngye

Ungaria

48

Dunaj

Slovacia

49

Durasa

Italia°

50

Early Burgundy

Statele Unite ale Americii°

51

Fehér Burgundi, Burgundi

Ungaria (132)

52

Findling

Germania°, Regatul Unit°

53

Frâncușă

România

54

Frankovka

Republica Cehă° (17), Slovacia (55)

55

Frankovka modrá

Slovacia (54)

56

Friulano

Italia

57

Frühburgunder

Germania (15), Țările de Jos°

58

Galbenă de Odobești

România

59

Girgenti

Malta (60, 61)

60

Ghirgentina

Malta (59, 61)

61

Girgentina

Malta (59, 60)

62

Graciosa

Portugalia°

63

Grasă de Cotnari

România

64

Grauburgunder

Germania, Bulgaria, Ungaria°, România (65)

65

Grauer Burgunder

Canada, România (64), Germania, Austria

66

Grossburgunder

România

67

Iona

Statele Unite ale Americii°

68

Kanzler

Regatul Unit°, Germania

69

Kardinal

Germania°, Bulgaria°

70

Kékfrankos

Ungaria

71

Kisburgundi kék

Ungaria (114)

72

Korinthiaki

Grecia°

73

Leira

Portugalia°

74

Limnio

Grecia°

75

Maceratino

Italia°

76

Maratheftiko (Μαραθεύτικο)

Cipru

77

Mátrai muskotály

Ungaria°

78

Medina

Ungaria°

79

Monemvasia

Grecia

80

Montepulciano

Italia°

81

Moravia dulce

Spania°

82

Moravia agria

Spania°

83

Moslavac

Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei (84), Serbia°, Muntenegru°

84

Mozler

Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei (83)

85

Mouratón

Spania°

86

Müller-Thurgau

Africa de Sud°, Austria°, Germania, Canada, Croația°, Ungaria°, Serbia°, Muntenegru°, Republica Cehă°, Slovacia°, Slovenia°, Elveția°, Luxemburg, Țările de Jos°, Italia°, Belgia°, Franța°, Regatul Unit, Australia°, Bulgaria°, Statele Unite ale Americii°, Noua Zeelandă°, Portugalia

87

Muškát moravský

Republica Cehă°, Slovacia

88

Nagyburgundi

Ungaria°

89

Nero d’Avola

Italia (31)

90

Olivella nera

Italia°

91

Orange Muscat

Australia°, Statele Unite ale Americii°

92

Statele Unite ale Americii

Republica Cehă, Slovacia

93

Pau Ferro

Portugalia°

94

Pinot Chardonnay

Argentina (39), Australia (39), Canada (39), Chile (39), Mexic (39), Noua Zeelandă (39), Statele Unite ale Americii (39), Turcia°, Belgia (39), Grecia (39), Țările de Jos, Italia (39)

95

Pölöskei muskotály

Ungaria°

96

Portoghese

Italia°

97

Pozsonyi

Ungaria (98)

98

Pozsonyi Fehér

Ungaria (97)

99

Radgonska ranina

Slovenia°

100

Rajnai rizling

Ungaria (103)

101

Rajnski rizling

Serbia (102-102-108), Muntenegru (102-102-108)

102

Renski rizling

Serbia (101-105-108), Muntenegru (101-105-108), Slovenia° (103)

103

Rheinriesling

Bulgaria°, Austria, Germania (105), Ungaria (100), Republica Cehă (111), Italia (105), Grecia, Portugalia, Slovenia (102)

104

Rhine Riesling

Africa de Sud°, Australia°, Chile (106), Moldova°, Noua Zeelandă°, Cipru, Ungaria°

105

Riesling renano

Germania (103), Serbia (101-102-108), Muntenegru (101-102-108), Italia (103)

106

Riesling Renano

Chile (104), Malta°

107

Riminèse

Franța°

108

Rizling rajnski

Serbia (101-102-105), Muntenegru (101-102-105)

109

Rizling Rajnski

Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei°, Croația°

110

Rizling rýnsky

Slovacia°

111

Ryzlink rýnský

Republica Cehă (103)

112

Santareno

Portugalia°

113

Sciaccarello

Franța°

114

Spätburgunder

Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei (13-16-27), Serbia (14-24), Muntenegru (14-24), Bulgaria (16), Canada (13-16), Chile, Ungaria (71), Moldova°, România (16), Italia (13-16), Regatul Unit, Germania (16)

115

Štajerska Belina

Croația°, Slovenia°

116

Subirat

Spania

117

Terrantez do Pico

Portugalia°

118

Tintilla de Rota

Spania°

119

Tinto de Pegões

Portugalia°

120

Torrontés riojano

Argentina°

121

Trebbiano

Africa de Sud°, Argentina°, Australia°, Canada°, Cipru°, Croația°, Uruguay°, Statele Unite ale Americii, Israel, Italia, Malta

122

Trebbiano Giallo

Italia°

123

Trigueira

Portugalia

124

Verdea

Italia°

125

Verdeca

Italia

126

Verdelho

Africa de Sud°, Argentina, Australia, Noua Zeelandă, Statele Unite ale Americii, Portugalia

127

Verdelho Roxo

Portugalia°

128

Verdelho Tinto

Portugalia°

129

Verdello

Italia°, Spania°

130

Verdese

Italia°

131

Verdejo

Spania°

132

Weißburgunder

Africa de Sud (134), Canada, Chile (133), Ungaria (51), Germania (133, 134), Austria (133), Regatul Unit°, Italia

133

Weißer Burgunder

Germania (132, 134), Austria (132), Chile (132), Elveția°, Slovenia, Italia

134

Weissburgunder

Africa de Sud (132), Germania (132, 133), Regatul Unit, Italia

135

Weisser Burgunder

Serbia (22), Muntenegru (22)

136

Zalagyöngye

Ungaria°

LEGENDĂ

:

mențiunile dintre paranteze

:

referință la sinonimul pentru soi

:

«°»

:

fără sinonim

:

mențiunile îngroșate

:

coloana 2

:

numele soiului de viță-de-vie

coloana 3

:

țara în care numele corespunde unui soi și referința la soi

:

mențiunile neîngroșate

:

coloana 2

:

numele sinonimului unui soi de viță-de-vie

coloana 3

:

numele țării care folosește sinonimul unui soi de viță-de-vie.”


(1)  Numele acestor soiuri și sinonimele lor corespund, integral sau parțial, fie în traducere, fie sub formă de adjectiv, indicațiilor geografice utilizate în descrierea unui vin.

(2)  Pentru statele respective, derogările prevăzute în prezenta anexă sunt autorizate numai pentru vinurile cu indicație geografică, produse în unitățile administrative în care cultura soiurilor în cauză este autorizată la data intrării în vigoare a prezentului regulament și în limitele condițiilor stabilite de statele respective pentru producerea sau prezentarea acestor vinuri.

LEGENDĂ

:

mențiunile dintre paranteze

:

referință la sinonimul pentru soi

:

«°»

:

fără sinonim

:

mențiunile îngroșate

:

coloana 2

:

numele soiului de viță-de-vie

coloana 3

:

țara în care numele corespunde unui soi și referința la soi

:

mențiunile neîngroșate

:

coloana 2

:

numele sinonimului unui soi de viță-de-vie

coloana 3

:

numele țării care folosește sinonimul unui soi de viță-de-vie.”


ANEXA II

Anexa III la Regulamentul (CE) nr. 753/2002 se modifică după cum urmează:

1.

Următoarele rânduri se inserează înainte de rândurile referitoare la Republica Cehă:

„BULGARIA

Mențiuni tradiționale specifice menționate la articolul 29

Гарантирано наименование за произход (ГНП)

(guaranteed appellation of origin)

Toate

V.c.p.r.d., v.p.c.p.r.d., v.s.c.p.r.d. și v.l.c.p.r.d.

Bulgară

2007

 

Гарантирано и контролирано наименование за произход (ГКНП)

(guaranteed and controlled appellation of origin)

Toate

V.c.p.r.d., v.p.c.p.r.d., v.s.c.p.r.d. și v.l.c.p.r.d.

Bulgară

2007

 

Благородно сладко вино (БСВ)

(noble sweet wine)

Toate

V.l.c.p.r.d.

Bulgară

2007

 

Mențiuni menționate la articolul 28

регионално вино

(Regional wine)

Toate

Vin de masă cu indicație geografică

Bulgară

2007

 

Mențiuni tradiționale suplimentare menționate la articolul 23

Ново

(young)

Toate

V.c.p.r.d.

Vin de masă cu indicație geografică

Bulgară

2007

 

Премиум

(premium)

Toate

Vin de masă cu indicație geografică

Bulgară

2007

 

Резерва

(reserve)

Toate

V.c.p.r.d.

Vin de masă cu indicație geografică

Bulgară

2007

 

Премиум резерва

(premium reserve)

Toate

Vin de masă cu indicație geografică

Bulgară

2007

 

Специална резерва

(special reserve)

Toate

V.c.p.r.d.

Bulgară

2007

 

Специална селекция

(special selection)

Toate

V.c.p.r.d.

Bulgară

2007

 

Колекционно

(collection)

Toate

V.c.p.r.d.

Bulgară

2007

 

Премиум оук, или първо зареждане в бъчва

(premium oak)

Toate

V.c.p.r.d.

Bulgară

2007

 

Беритба на презряло грозде

(vintage of overripe grapes)

Toate

V.c.p.r.d.

Bulgară

2007

 

Розенталер

(Rosenthaler)

Toate

V.c.p.r.d.

Bulgară

2007”

 

2.

Rândurile referitoare la Cipru se înlocuiesc cu următoarele rânduri:

„CIPRU

Mențiuni tradiționale specifice menționate la articolul 29

Οίνος Ελεγχόμενης Ονομασίας Προέλευσης

(ΟΕΟΠ)

Toate

V.c.p.r.d.

Greacă

 

 

Mențiuni menționate la articolul 28

Τοπικός Οίνος

(Regional Wine)

Toate

Vin de masă cu indicație geografică

Greacă

 

 

Mențiuni tradiționale suplimentare menționate la articolul 23

Μοναστήρι (Monastiri)

Toate

V.c.p.r.d. și vin de masă cu indicație geografică

Greacă

 

 

Κτήμα (Ktima)

Toate

V.c.p.r.d. și vin de masă cu indicație geografică

Greacă

 

 

Αμπελώνας (-ες)

[Ampelonas (-es)]

Toate

V.c.p.r.d. și vin de masă cu indicație geografică

Greacă

2006

 

Μονή (Moni)

Toate

V.c.p.r.d. și vin de masă cu indicație geografică

Greacă

2006”

 

3.

Următoarele rânduri se inserează după rândurile referitoare la Portugalia:

„ROMÂNIA

Mențiuni tradiționale specifice menționate la articolul 29

Vin cu denumire de origine controlată (D.O.C.)

Toate

V.c.p.r.d.

Română

2007

 

Cules la maturitate deplină

(C.M.D.)

Toate

V.c.p.r.d.

Română

2007

 

Cules târziu (C.T.)

Toate

V.c.p.r.d.

Română

2007

 

Cules la înnobilarea boabelor (C.I.B.)

Toate

V.c p.r.d.

Română

2007

 

Mențiuni menționate la articolul 28

Vin cu indicație geografică

Toate

Vin de masă cu indicație geografică

Română

2007

 

Mențiuni tradiționale suplimentare menționate la articolul 23

Rezervă

Toate

V.c.p.r.d.

Română

2007

 

Vin de vinotecă

Toate

V.c.p.r.d.

Română

2007”

 


II Acte adoptate în temeiul Tratatelor CE/Euratom a căror publicare nu este obligatorie

DECIZII

Consiliu

5.4.2007   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 95/21


DECIZIA CONSILIULUI

din 29 ianuarie 2007

de modificare a Deciziei 2004/676/CE privind statutul personalului Agenției Europene de Apărare

(2007/215/CE)

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Acțiunea comună 2004/551/PESC a Consiliului din 12 iulie 2004 privind instituirea Agenției Europene de Apărare (1), în special articolul 11 alineatul (3) punctul 3.1,

având în vedere Decizia 2004/676/CE a Consiliului din 24 septembrie 2004 privind statutul personalului Agenției Europene de Apărare (2), în special articolul 170 alineatul (2),

având în vedere propunerea Comitetului director al Agenției Europene de Apărare,

întrucât:

(1)

În vederea garantării unei abordări mai armonizate a resurselor umane în cadrul administrației publice europene, se impune alinierea dispozițiilor privind statutul personalului Agenției Europene de Apărare la dispozițiile echivalente din statutul funcționarilor Comunităților Europene și din regimul aplicabil celorlalți agenți ai acestor Comunități și, în special, referitor la dispozițiile privind indemnizația de reinstalare, indemnizația de încetare a activității, alocația pentru creșterea copilului, respectarea principiului nediscriminării și avantajele prevăzute pentru agenții numiți șefi de unitate, directori sau directori generali. Din același motiv, este necesar să se țină seama de experiența dobândită în punerea în aplicare a dispozițiilor sus-menționate privind statutul funcționarilor Comunităților Europene și regimul aplicabil celorlalți agenți ai acestor Comunități.

(2)

Se impune alinierea dispozițiilor privind statutul personalului din cadrul Agenției Europene de Apărare la dispozițiile echivalente din statutul funcționarilor Comunităților Europene și din regimul aplicabil celorlalți agenți ai acestor Comunități, respectându-se în același timp drepturile câștigate ale personalului Agenției Europene de Apărare, dobândite înainte de intrarea în vigoare a prezentelor modificări și luându-se în considerare așteptările legitime ale membrilor acestui personal.

(3)

De la adoptarea inițială a statutului personalului Agenției Europene de Apărare în 2004, în acest text au fost identificate mai multe neconcordanțe. Este necesară rectificarea acestora.

(4)

Prin urmare, statutul personalului Agenției Europene de Apărare, stabilit prin Decizia 2004/676/CE, trebuie modificat în mod corespunzător,

DECIDE:

Articolul 1

Decizia 2004/676/CE se modifică după cum urmează:

1.

La articolul 5 alineatul (4), primul paragraf se înlocuiește cu următorul text:

„(4)   În sensul alineatului (1) din prezentul articol, se consideră că o persoană suferă de un handicap în cazul în care prezintă un handicap fizic sau mintal permanent sau care este posibil să fie permanent. Handicapul se stabilește în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 37.”

2.

La articolul 10, alineatul (2) se înlocuiește cu următorul text:

„(2)   Fără permisiunea autorității împuternicite să încheie contracte, agentul temporar nu poate accepta, din partea unui guvern sau a oricărei alte surse din afara agenției, titluri onorifice, decorații, favoruri, cadouri ori remunerații de orice fel, cu excepția cazului în care acestea îi sunt acordate pentru servicii prestate fie înainte de numirea sa, fie în cursul unui concediu special pentru îndeplinirea serviciului militar sau a altui serviciu național și în legătură cu astfel de serviciu.”

3.

La articolul 21, al doilea paragraf se înlocuiește cu următorul text:

„Dispozițiile paragrafului precedent nu se aplică în cazul unui agent temporar sau al unui fost agent temporar care depune mărturie în fața comisiei pentru contestații sau în fața comisiei de disciplină în ceea ce privește o chestiune privind un agent temporar sau un fost agent temporar.”

4.

La articolul 27 alineatul (1), litera (b) se înlocuiește cu următorul text:

„(b)

agentul temporar a comunicat în prealabil agenției aceleași informații și a acordat agenției termenul pe care aceasta l-a stabilit, ținând seama de complexitatea cazului, pentru a lua măsurile care se impun. Agentul temporar este informat cu privire la acest termen, în mod corespunzător, în termen de șaizeci de zile.”

5.

Articolul 36 se modifică după cum urmează:

(a)

la alineatul (1), se adaugă al treilea paragraf după cum urmează:

„Nicio funcție nu poate fi rezervată resortisanților unui anumit stat membru.”

(b)

la alineatul (2), litera (e) se înlocuiește cu următorul text:

„(e)

face dovada cunoașterii temeinice a uneia dintre limbile statelor membre participante și a cunoașterii satisfăcătoare a unei alte limbi a statelor membre participante, în măsura necesară îndeplinirii îndatoririlor sale.”

6.

Articolul 39 se modifică după cum urmează:

(a)

alineatul (2) devine alineatul (3);

(b)

se introduce un nou alineat (2), după cum urmează:

„(2)   Agentul temporar care are o vechime de doi ani într-o treaptă a gradului său avansează în mod automat în treapta următoare a gradului respectiv.

Agentul temporar numit șef de unitate, director sau director general beneficiază, în măsura în care și-a îndeplinit noile sale atribuții într-o manieră satisfăcătoare pe durata primelor nouă luni, de o promovare într-o treaptă superioară a gradului respectiv cu intrare în vigoare de la data numirii sale. Această promovare presupune o mărire a salariului lunar de bază egală cu procentul de progresie dintre prima și a doua treaptă a fiecărui grad.”

7.

La articolul 40, al doilea paragraf se elimină.

8.

La articolul 59, alineatul (9) se elimină.

9.

La articolul 63, alineatul (2) se înlocuiește cu următorul text:

„(2)   Indemnizația de reinstalare prevăzută la articolul 6 din anexa V se acordă agentului temporar care are o vechime în serviciu de cel puțin patru ani. Agentul temporar care are o vechime mai mare de un an, dar mai mică de patru ani beneficiază de o indemnizație de reinstalare a cărei valoare este proporțională cu durata serviciului efectuat, anii incompleți nefiind luați în considerare.”

10.

La anexa V, se adaugă articolul 2a, după cum urmează:

„Articolul 2a

Prin derogare de la articolul 2 alineatul (1), valoarea alocației pentru creșterea copilului se înlocuiește, pentru perioadele de mai jos, cu următoarele valori:

1.2.2007-31.12.2007

302,35 EUR

1.1.2008-31.12.2008

315,53 EUR

Baremul anterior face obiectul unei revizuiri cu ocazia fiecărei examinări a nivelului remunerațiilor efectuate în conformitate cu articolul 59 din statutul personalului.”

11.

La anexa V articolul 3, alineatul (2) se înlocuiește cu următorul text:

„(2)   Pentru fiecare copil aflat în întreținerea agentului, în sensul articolului 2 alineatul (2), care este în vârstă de cel puțin cinci ani sau care nu frecventează încă, în mod regulat, cursurile de zi ale unei instituții de învățământ primar sau secundar, valoarea alocației se stabilește după cum urmează:

1.2.2007-31.8.2007

48,17 EUR

1.9.2007-31.8.2008

64,24 EUR

1.9.2008 și ulterior

80,30 EUR

Baremul anterior face obiectul unei revizuiri cu ocazia fiecărei reanalizări a nivelului remunerațiilor efectuate în conformitate cu articolul 59 din statutul personalului.”

12.

La anexa VI, articolul 1 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 1

(1)   Agentul care își încetează definitiv activitatea dintr-un alt motiv decât decesul sau invaliditatea are dreptul, la încetarea activității:

(a)

în cazul în care a efectuat mai puțin de un an de serviciu, la plata unei indemnizații de încetare a activității egală cu de trei ori sumele reținute din salariul său de bază în cadrul contribuțiilor la sistemul de pensii, deducere efectuată din sumele plătite în temeiul articolelor 90 și 131 din statutul personalului;

(b)

în celelalte cazuri, acesta are dreptul:

1.

la transferul echivalentului actuarial, actualizat la data transferului efectiv, al drepturilor sale la pensie pentru limită de vârstă dobândite în cadrul agenției, efectuat la fondul de pensii al unei autorități sau organizații sau la o casă de pensii prin care agentul își primește dreptul la pensie pentru limită de vârstă în temeiul activității sale salariate sau nesalariate sau

2.

la plata echivalentului actuarial al unei asigurări private sau al unui fond de pensii ales de agent care garantează:

(i)

că agentul în cauză nu poate beneficia de rambursări de capital;

(ii)

că agentul în cauză primește o rentă lunară începând cu vârsta de cel puțin 60 de ani și cel mult 65 de ani;

(iii)

că persoanele aflate în întreținerea sa beneficiază de pensii de urmaș;

(iv)

că transferul către o altă societate sau fond este autorizat doar în cazul în care respectivul fond îndeplinește condițiile prevăzute la punctele (i), (ii) și (iii).

(2)   Prin derogare de la alineatul (1) litera (b), agentul care, de la intrarea sa în funcție, a efectuat plăți pentru constituirea sau menținerea drepturilor sale la pensie în sistemul național de pensii, la o asigurare privată sau la un fond de pensii ales de agent care îndeplinesc condițiile menționate la alineatul (1) și care își încetează definitiv activitatea dintr-un alt motiv decât decesul sau invaliditatea, are dreptul, la încetarea activității, la plata unei indemnizații de încetare a activității egale cu echivalentul actuarial al drepturilor sale la pensie dobândite în timpul serviciului în cadrul Agenției Europene de Apărare. În acest caz, sumele plătite pentru constituirea sau menținerea drepturilor sale la pensie în sistemul național de pensii, în temeiul articolelor 90 sau 131, sunt deduse din indemnizația de încetare a activității.

(3)   În cazul în care agentul își încetează definitiv activitatea prin eliberare din funcție, indemnizația de încetare a activității care se plătește sau, după caz, echivalentul actuarial care se transferă se stabilește în funcție de decizia luată pe baza articolului 146 din statut.”

Articolul 2

Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării. Aceasta se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Adoptată la Bruxelles, 29 ianuarie 2007.

Pentru Consiliu

Președintele

P. STEINBRÜCK


(1)  JO L 245, 17.7.2004, p. 17.

(2)  JO L 310, 7.10.2004, p. 9.


5.4.2007   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 95/24


DECIZIA CONSILIULUI

din 29 ianuarie 2007

de modificare a Deciziei 2004/677/CE privind perioada minimă de detașare a experților și militarilor naționali detașați pe lângă Agenția Europeană de Apărare

(2007/216/CE)

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Decizia 2004/677/CE a Consiliului din 24 septembrie 2004 privind regimul aplicabil experților și militarilor naționali detașați în cadrul Agenției Europene de Apărare (1), în special articolul 33 al doilea paragraf,

având în vedere propunerea Comitetului director al Agenției Europene de Apărare,

întrucât:

Articolul 11 alineatul (3) punctul 3.2 din Acțiunea comună 2004/551/PESC a Consiliului din 12 iulie 2004 privind înființarea Agenției Europene de Apărare (2) prevede că personalul Agenției Europene de Apărare este alcătuit din experți naționali, detașați de către statele membre participante, fie numiți în posturi din cadrul structurii organizaționale a agenției, fie însărcinați cu îndatoriri și proiecte precise. Având în vedere faptul că perioada minimă de detașare de șase luni pare mai lungă decât este necesar în cazul experților naționali detașați pentru îndeplinirea sarcinilor și realizarea proiectelor precise, Decizia 2004/677/CE a Consiliului ar trebui modificată pentru a conferi flexibilitatea necesară privind durata minimă a detașării,

DECIDE:

Articolul 1

Articolul 2 alineatul (1) din Decizia 2004/677/CE se înlocuiește cu următorul text:

„(1)   Durata detașării nu poate fi mai mică de două luni, nici nu poate depăși trei ani și poate fi reînnoită succesiv pe o perioadă totală care să nu depășească patru ani.”

Articolul 2

Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării. Aceasta se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Adoptată la Bruxelles, 29 ianuarie 2007.

Pentru Consiliu

Președintele

P. STEINBRÜCK


(1)  JO L 310, 7.10.2004, p. 64.

(2)  JO L 245, 17.7.2004, p. 17.


Comisie

5.4.2007   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 95/25


DECIZIA COMISIEI

din 22 noiembrie 2006

privind ajutoarele de stat puse în aplicare de Franța în favoarea Laboratoire national de métrologie et d’essais (C24/2005)

[notificată cu numărul C(2006) 5477]

(Numai textul în limba franceză este autentic)

(Text cu relevanță pentru SEE)

(2007/217/CE)

COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene, în special articolul 88 alineatul (2) primul paragraf,

având în vedere Acordul privind Spațiul Economic European, în special articolul 62 alineatul (1) litera (a),

după ce părțile interesate au fost invitate să își prezinte observațiile în conformitate cu dispozițiile citate mai sus (1) și având în vedere aceste observații,

întrucât:

1.   PROCEDURĂ

(1)

În urma unei plângeri din partea unui concurent, Comisia a fost informată că Franța ar fi pus în practică ajutoare de stat în favoarea Laboratoire national de métrologie et d’essais (denumit în continuare „LNE”) (2).

(2)

Prin scrisorile din 3 septembrie 2003, 11 februarie 2004 și 7 iunie 2004, Comisia a invitat autoritățile franceze să îi furnizeze informații privitoare la asistența financiară a statului în favoarea LNE. Autoritățile franceze au înaintat informații prin scrisorile din 7 noiembrie 2003, 5 aprilie 2004 și 6 august 2004.

(3)

Prin scrisoarea din 5 iulie 2005, Comisia a informat Franța asupra deciziei sale de inițiere a procedurii prevăzute la articolul 88 alineatul (2) din Tratatul CE cu privire la anumite măsuri. Franța a înaintat informațiile solicitate în decizia de inițiere a procedurii prin scrisorile din 4 noiembrie 2005 și 19 aprilie 2006.

(4)

Decizia Comisiei de inițiere a procedurii a fost publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene  (3). Comisia a invitat statele interesate să își prezinte observațiile cu privire la măsura în cauză.

(5)

Comisia a primit observațiile în această chestiune din partea statelor interesate. Aceasta le-a transmis Franței, dându-i posibilitatea să facă comentarii asupra lor. Comentariile Franței au fost primite de către Comisie la 1 martie 2006.

(6)

Comisia a înaintat întrebări suplimentare la 6 iunie 2006. Răspunsurile autorităților franceze au fost înaintate la 2 august 2006 și înregistrate în aceeași zi de către Comisie.

2.   DESCRIEREA DETALIATĂ A MĂSURILOR

2.1.   Beneficiarul

(7)

Laboratoire national de métrologie et d’essais a fost creat în 1901 în cadrul Conservatoire National des Arts et Métiers, în calitate de instituție publică supusă controlului Ministerului Educației Naționale. În 1978, acesta a dobândit statutul de instituție publică cu caracter industrial și comercial (EPIC), în conformitate cu Legea nr. 78-23 din 10 ianuarie 1978 privind protecția și informarea consumatorilor de produse și servicii. Prin acest text, Laboratoire national de métrologie et d’essais are responsabilitatea „efectuării tuturor lucrărilor de studiu, cercetare, consultare, expertiză, testare și control, precum și a tuturor prestărilor de asistență tehnică utile protecției și informării consumatorilor sau ameliorării calității produselor”. Acesta a fost în egală măsură autorizat să „studieze, în beneficiul și la cererea ministerelor, metode de încercări necesare elaborării de regulamente și norme”, precum și să „elibereze certificate de calificare” și să asigure, în numele autorităților publice, relațiile cu organizațiile internaționale responsabile în domeniile în cauză. În 2005, Laboratoire national de métrologie et d’essais a primit o sarcină suplimentară: conducerea metrologiei științifice naționale (rol rezervat anterior grupului de interes public „Bureau national de métrologie” – denumit în continuare „BNM”) și a devenit Laboratoire national de métrologie et d’essais.

(8)

Pe lângă misiunea sa de serviciu în beneficiul administrațiilor publice, LNE oferă întreprinderilor o gamă largă de servicii pe care le distribuie în toate etapele vieții produselor, prin cele patru activități de bază ale sale: măsurarea, testarea, certificarea și formarea. Laboratorul dispune de mijloace prin care efectuează programe de testări, standardizate sau personalizate, în numeroase domenii (4). Clienții săi sunt întreprinderi industriale, societăți de distribuție, autorități publice, organizații de consumatori, experți în domeniul legal și instanțe judecătorești, companii de asigurări și administrația publică (5).

(9)

LNE întrebuințează simultan incintele și echipamentele atât în vederea executării sarcinilor atribuite de către stat, cât și în vederea prestării de servicii terților.

(10)

LNE are o participare activă în organizații europene și internaționale, precum CEN (Comitetul European pentru Standardizare), EUROLAB (Federația Europeană a Asociațiilor Naționale de Laboratoare pentru Măsurări, Testări și Analitice), EOTC (Organizația Europeană pentru Certificare și Testări) și ILAC (International Laboratory Accreditation Committee).

(11)

Acesta are 700 de colaboratori, împărțiți în 30 de echipe pluridisciplinare, și dispune de laboratoare cu o suprafață de 55 000 m2, dintre care 10 000 m2 la Paris și 45 000 m2 la Trappes.

(12)

LNE are reprezentanțe în Asia (LNE-Asia la Hong Kong (6) și în Statele Unite (filiala G-MED North America, la Washington). Aceste activități rămân totuși de o amploare restrânsă.

(13)

În 2005, încasările s-au ridicat la 65 MEUR, iar profitul, la 0,7 MEUR.

(14)

Din 1997, mandatul încredințat LNE de către stat este înscris în contractele de obiective încheiate între autoritățile franceze și instituție pentru o perioadă de 4 ani. Primul contract de obiective a fost în vigoare între 1997 și 2001, cel de-al doilea, între 2001 și 2004. Cel de-al treilea contract se semnează pentru perioada 2005-2008.

(15)

Aceste contracte includ sarcinile în calitate de laborator național de metrologie, sarcinile în calitate de organism de cercetare, sarcinile de asistență tehnică acordată autorităților publice, precum și sarcinile de „servicii de asistență acordate întreprinderilor” în domeniul testării și al atestării conformității.

(16)

Decretul nr. 78-280 din 10 martie 1978 privind LNE prevede că „resursele instituției cuprind în special: (…) subvențiile statului, ale autorităților publice locale, ale instituțiilor publice și ale tuturor organismelor publice sau private (…)” (7). În acest temei, LNE a primit până în prezent subvenții de exploatare (8) și subvenții de investiții:

(MEUR)

 

Subvenții de exploatare

Subvenții de investiții

2005

14,7

6,9

2004

13,8

6,1

2003

13,0

5,5

2002

13,6

4,6

2001

12,6

4,6

2000

11,2

4,6

1999

10,8

4,4

1998

10,9

4,1

1997

10,9

4,2

1996

10,4

4,2

1995

10,7

4,1

1994

11,0

4,0

1993

10,6

3,8

(17)

Potrivit autorităților franceze, subvențiile de funcționare și subvențiile de investiții au fost acordate de Ministerul Industriei și de BNM „în schimbul sarcinilor de serviciu public” îndeplinite de către LNE. Acestea constituie în fond subvenții ce urmăresc acoperirea costurilor generate de executarea sarcinilor sus-menționate. Temeiul juridic al acestor subvenții îl constituie legea finanțelor votată în fiecare an de către Parlamentul francez.

(18)

Printre subvențiile de investiții se găsesc subvențiile asociate construirii a două complexe de laboratoare numite „Trappes 3” și „Trappes 4” (fazele 1 și 2), în funcție de localizarea acestora. Aceste subvenții au fost acordate de către Ministerul Industriei și cel al Mediului, de către BNM, precum și de către Regiunea Île-de-France și Consiliul General din Yvelines.

(19)

LNE beneficiază, de asemenea, de resurse ce rezultă din activitățile sale comerciale. Cifra de afaceri a domeniului comercial a reprezentat astfel întotdeauna mai mult de 50 % din încasările totale ale LNE în cursul perioadei evaluate, atingând 63 % în 2005.

2.2.   Piețele relevante

(20)

LNE intervine pe piețele serviciilor de testări, metrologie, certificare, etalonare, formare și cercetare și dezvoltare. LNE furnizează serviciile sus-menționate în special în sectorul produselor de consum, în sectorul medical/al sănătății, al materialelor/ambalajelor/produselor, al construcției și al produselor industriale.

(21)

Aceste piețe sunt deschise concurenței în Comunitatea Europeană. LNE intră în concurență, în special cu alte organisme pe piața certificării impuse prin directivele europene, precum și cu miile de instituții de evaluare a conformității, în special din pricina autorizării acestuia de a acorda standardele naționale fixate de autoritățile altor state (precum, de exemplu, marca germană GS).

2.3.   Motivele care au generat deschiderea procedurii

(22)

Comisia a menționat, la sfârșitul examenului său preliminar, că nu era posibilă, în acea etapă, aprecierea cu exactitate a caracterului de serviciu de interes general sau nu al unui anumit număr de sarcini atribuite LNE și, mai mult, tranșarea asupra naturii comerciale sau necomerciale a activităților în cauză.

(23)

Comisia și-a exprimat deci dubiile cu privire la justificarea sumei subvențiilor pentru funcționare și investiții acordate LNE în vederea compensării costurilor activităților sale sau ale proiectelor sale de investiții neeconomice sau a costurilor generate de executare a unui mandat al statului. În lipsa unei separări contabile între activități de diverse naturi care, pe deasupra, nu puteau fi delimitate exact, LNE ar fi putut dispune de o parte din subvențiile publice pentru gestionarea activităților sale exercitate în regim de concurență. Aceasta ar fi echivalat cu o subvenționare încrucișată a activităților menționate mai sus și ar fi constituit un ajutor de stat în sensul articolului 87 al Tratatului CE.

(24)

Potrivit Comisiei, avantajul oferit de o subvenționare încrucișată activităților concurențiale ar fi favorizat LNE în prestările sale pe piețele supuse regimului de concurență la scară europeană. Schimburile intracomunitare ar fi fost astfel afectate.

(25)

Ajutoarele ar putea fi considerate drept ajutoare ilegale în sensul articolului 1 litera (f) din Regulamentul (CE) nr. 659/1999 al Consiliului din 22 martie 1999 de stabilire a normelor de aplicare a articolului 93 din Tratatul CE (9).

(26)

Excepțiile de la această incompatibilitate, prevăzute la articolul 87 alineatele (2) și (3) din Tratatul CE, nu s-ar aplica în speță.

(27)

În ceea ce privește articolul 86 alineatul (2) din Tratatul CE, acesta nu se aplică decât activităților economice cuprinse într-o misiune de interes general executată în beneficiul statului. Totuși, în urma unei analize preliminare a dosarului, Comisia a considerat că nu rezulta din informațiile de care dispunea în această etapă că sarcinile cu care LNE a fost însărcinat de către stat în cadrul contractului de obiective puteau fi considerate ca având absolut un caracter economic. Nu era evident nici că serviciile prestate în regim de concurență de către LNE ar fi făcut obiectul unei sarcini de serviciu de interes general diferite. Comisia a considerat astfel că, în această etapă, nu putea fi invocat, în favoarea compatibilității măsurilor în cauză, articolul 86 alineatul (2) din tratat.

3.   OBSERVAȚIILE PĂRȚILOR INTERESATE

(28)

Trei părți interesate au înaintat observații în cadrul procedurii:

societatea Emitech, prin scrisoarea din data de 14 noiembrie 2005,

laboratorul Intertek Testing Services (Franța), prin scrisoarea din data de 21 noiembrie 2005,

laboratoarele Pourquery Analyses industrielles, prin scrisoarea din data de 21 noiembrie 2005.

(29)

Observațiile, adesea similare, sunt rezumate și grupate pe teme la considerentele 30-32.

(30)

În primul rând, misiunea de serviciu public cu care este însărcinat LNE nu ar fi definită în mod explicit. Ar fi astfel imposibil concurenților LNE să determine limita dintre eventualele obligații de serviciu public și activități comerciale. În plus, aceștia nu ar dispune de niciun mijloc prin care să verifice în mod obiectiv și transparent dacă LNE utilizează subvențiile pe care le primește de la stat doar în scopul obligațiilor de serviciu public. Astfel, au fost plătite subvenții de către colectivitățile teritoriale, de exemplu, pentru extinderea amplasării din Trappes, care adăpostește activități comerciale. LNE nu ar îndeplini nici anumite misiuni, precum reprezentarea puterilor publice în organele internaționale (INTERTEK indică, de exemplu, participarea la comisiile AFNOR – Asociația Franceză de Normalizare și CEN – Comitetul European pentru Standardizare fără indemnizare de către autoritățile publice). Pe de altă parte, ajutoarele în cauză ar fi fost acordate LNE fără notificare prealabilă; acestea ar fi deci ilegale și, cu acest titlu, atinse de nulitate.

(31)

În al doilea rând, LNE ar dispune, datorită statutului său de întreprindere publică, de un anumit număr de avantaje selective, precum autoasigurarea și, în general, neplata asigurărilor, un regim specific al dreptului muncii, în special privind pensiile și asigurarea pentru șomaj, dreptul de utilizare a documentelor cu antetul și logo-ul Republicii, utilizarea unei imagini oficiale sau de laborator oficial, aprobarea de fapt în cadrul creditului impozit-cercetare și arhivarea gratuită. De altfel, LNE ar fi favorizat de către administrația vamală, care ar utiliza serviciile furnizate de către LNE sau care ar obliga unele întreprinderi să recurgă la serviciile furnizate de către LNE, excluzând orice alt laborator.

(32)

În al treilea rând, subvențiile statului ar denatura jocul concurenței, în special la nivel internațional. De altfel, LNE ar deține numeroase stabilimente în străinătate.

4.   COMENTARIILE FRANȚEI

(33)

Prin două scrisori, datate 4 noiembrie 2005 și 19 aprilie 2006, Franța a împărtășit Comisiei comentariile sale privitoare la decizia de deschidere a urmăririi judiciare formale în legătură cu asistența financiară acordată LNE și a furnizat informații suplimentare în ceea ce privește contabilizarea activităților LNE.

(34)

În primul rând, Franța subliniază faptul că criteriile menționate la articolul 4 alineatul (2) literele (a) și b) din Directiva 80/723/CEE a Comisiei din 25 iunie 1980 privind transparența relațiilor financiare dintre statele membre și întreprinderile publice (10) sunt îndeplinite. Aceasta scutește LNE de obligația ținerii și păstrării unei contabilități separate.

(35)

Autoritățile franceze subliniază totuși că LNE dispune din 1990 de o contabilitate analitică, ce a fost revizuită în 2005 în scopul respectării contractului de obiective încheiat între stat și LNE pentru 2005-2008. Aceasta permite o separare completă a conturilor între domeniul comercial și cel public și demonstrează, în special, rentabilitatea prestațiilor comerciale efectuate de către LNE, făcând abstracție de subvenția anuală care îi este acordată și care este alocată sarcinilor de serviciu public.

(36)

Metoda utilizată este aceea a costurilor complete: LNE este organizat în centre de analiză, contribuind, direct sau indirect, la diverse misiuni și activități. Totalul cheltuielilor și al produselor este alocat în modul cel mai complet posibil:

secțiunile operaționale sau centrele de analiză principale sunt în număr de 80, pentru o populație de aproximativ 500 de persoane;

secțiunile funcționale și centrele de costuri reprezintă 40 de centre auxiliare, pentru o populație de 200 de persoane.

(37)

Agenții LNE își atribuie orele printr-un soft de captură. În funcție de natura activității, orele sunt directe (secțiunile operaționale) sau indirecte (secțiunile operaționale și secțiunile funcționale, știindu-se că cheltuielile generale sunt constituite din costurile centrelor auxiliare (secțiuni funcționale și centre de costuri).

(38)

Costurile centrelor auxiliare sunt apoi distribuite între centrele principale în funcție de mai multe unități de cost sau chei de repartizare (efective, masă salarială, număr de posturi informatice, suprafața locațiilor, calitatea sistemelor lor de reglare termică și climatică).

(39)

În același timp, costurile totale ale principalelor centre de analiză sunt atribuite pe activități, pe baza a doi factori de cost:

orele de manoperă directă, atribuite de fiecare agent;

rata de utilizare a echipamentelor.

(40)

Acest al doilea factor vizează alocarea adecvată a cheltuielilor de amortizare și de infrastructură activităților LNE (cheltuielile de infrastructură sunt reprezentate de cheltuieli indirecte ale unităților de întreținere, de atelier și de administrare imobiliară).

(41)

La nivelul unui centru de analiză principal (secțiune operațională medie de 6 persoane), este calculată o rată de utilizare pentru fiecare domeniu, ponderându-se rata de utilizare prin valoarea materialului. Cheltuielile de amortizare și de infrastructură, direct asociate echipamentelor, pot fi astfel atribuite, proporțional cu aceste rate, pe domeniul comercial și pe cel public.

(42)

Cheltuielile indirecte și celelalte cheltuieli generale ale centrului de analiză sunt alocate activităților comerciale sau publice cu cota-parte din atribuirile de ore directe ale agenților secțiunii.

(43)

În 2005, ratele de utilizare efective ale materialelor din domeniul comercial și cel public au permis o repartizare individuală a cheltuielilor de infrastructură și de amortizare ale fiecărui material proporțional cu cota-parte din utilizarea sa. Suma acestor repartizări furnizează cifrele totale pentru 2005.

(44)

Pentru anii 1993-2004, această repartizare individuală nu a fost practicabilă. S-a optat, în consecință, pentru un indice global de rată a utilizării. Acest indice global rezultă din ponderarea ratelor individuale de utilizare a fiecărui material prin valoarea materialului. Valoarea acestui indice în 2005 este de 44 % pentru domeniul comercial și de 56 % pentru domeniul public. Aceste rate de utilizare au fost furnizare, echipă cu echipă, pentru principalele echipamente ale laboratorului cu o valoare de achiziție mai mare sau egală cu 7 500 EUR, adică aproape 1 200 de materiale, reprezentând ca valoare 70 % din totalul materialelor și al echipamentelor LNE.

(45)

Franța utilizează totuși în calculele sale de repartizare a cheltuielilor și, deci, pentru estimarea rezultatelor din domeniul public și comercial un raport de repartizare mai prudent, de 50/50, în locul raportului 56/44. Aceasta corespunde unei marje de securitate de aproximativ 10 % (de fapt, de 6 puncte din 56).

(46)

Clădirile nu sunt integrate în eșantionarea sus-menționată, dar rapoartele de utilizare în contabilitatea analitică duc la o repartizare de 2/3-1/3 în favoarea domeniului public.

(47)

Conturile LNE privind perioada 1993-2004 au putut fi astfel revizuite, conform solicitării exprimate de către Comisie, în scopul alocării cheltuielilor generale fixe de producție fie domeniului comercial, fie domeniului public, chiar dacă erau considerate în contabilitate drept cheltuieli „mixte”. Metoda reținută se bazează pe un principiu elaborat în norma contabilă internațională IAS 2, conform căruia cheltuielile generale fixe de producție trebuie să fie atribuite costurilor de producție pe baza capacității normale a instalațiilor de producție.

(48)

În al doilea rând, Franța reamintește activitățile asociate sarcinilor de serviciu public încredințate LNE și precizează că acesta din urmă este o întreprindere publică industrială și comercială (EPIC) supusă respectării principiului specializării, care se aplică oricărei instituții publice special create în scopul gestionării unui serviciu public. Franța, fundamentându-se pe jurisprudența Curții de Justiție (11), susține în continuare că sarcinile de serviciu public ale întreprinderii LNE sunt misiuni de servicii de interes economic general, LNE punând în aplicare mijloace pe care nu le-ar angaja dacă ar avea în vedere doar interesul său comercial. Sarcinile enumerate în contractul de obiective 2005-2008 capătă astfel un caracter economic sigur și specific. În sfârșit, jurisprudența (12) subliniază, pe de o parte, că entitatea însărcinată cu un serviciu de interes economic general trebuie să fi fost investită cu această misiune printr-un act de putere publică ce definește în mod exact conținutul obligațiilor de serviciu public și, pe de altă parte, imposibilitatea Comisiei de a repune în discuție definiția serviciilor de interes economic general reținută de un stat membru decât în caz de eroare evidentă. Franța consideră că întreprinderile publice industriale și comerciale (EPIC) satisfac prin definiție criteriile sus-menționate.

(49)

În al treilea rând, potrivit Franței, compensația acordată LNE pentru obligațiile sale de serviciu public nu constituie un ajutor de stat interzis. Într-adevăr, cele patru condiții cumulative ale hotărârii Altmark (13) sunt satisfăcute. În plus, analiza demonstrează că dispozițiile cadrului comunitar al ajutoarelor de stat sub formă de compensații de serviciu public (14) (denumit în continuare „cadrul”) ar fi respectate. Pe lângă aceasta, orice sancțiune pronunțată împotriva Franței ar contraveni Deciziei 2005/842/CE a Comisiei din 28 noiembrie 2005 privind aplicarea dispozițiilor articolului 86 alineatul (2) din Tratatul CE ajutoarelor de stat sub formă de compensații de serviciu public acordate anumitor întreprinderi însărcinate cu gestionarea serviciilor de interes economic general (15). Într-adevăr, articolul 2 alineatul (1) litera (a) din prezenta decizie prevede compatibilitatea unor astfel de compensații în anumite condiții, pe care le îndeplinește LNE.

(50)

Subvențiile pentru locațiile din Trappes, acordate de către colectivitățile teritoriale și de către stat, au finanțat mijloace necesare realizării sarcinilor de serviciu public încredințate LNE.

(51)

În plus, întemeindu-se pe o analiză a piețelor vizate, Franța vrea să demonstreze că nu existau, în ziua sesizării, subvenții încrucișate neregulate, adică subvenții care să permită LNE practicarea de prețuri de prădare în sectoarele comerciale analizate.

(52)

În sfârșit, Franța consideră că LNE nu deține o cotă de piață semnificativă, aceasta fiind estimată la 4,2 % din nivelul național și la 1 % din nivelul european.

(53)

În al patrulea rând, Franța menționează că rabatul comercial acordat întreprinderilor mici și mijlocii (IMM) din Île-de-France se înscrie în cadrul unui regim autorizat de către Comisie în 1989 (16), la care ar putea accede orice laborator, inclusiv reclamanții. Totalul subvențiilor acordate de Regiunea Île-de-France se ridică din 1995 la 61 000 de euro. Beneficiarii reali ai acestor subvenții au fost IMM-urile în cauză. De altfel, Franța nu a găsit urme ale unei subvenții destinate de Agenția de Mediu și Gestiune a Energiei (ADEME) către LNE.

(54)

În al cincilea rând, Franța notează că, în scopul realizării încercărilor sale, Direcția Generală a Vămilor și Drepturilor Indirecte (DGDDI) a recurs la propriile sale laboratoare sau la cele ale Direcției Generale a Concurenței, Consumului și Eliminării Fraudelor (DGCCRF) atunci când acestea dispuneau de competență tehnică adecvată (de exemplu, un număr mare de încercări pe jucării sunt realizate de un laborator vamal). În caz contrar, Direcția Generală a Concurenței, Consumului și Eliminării Fraudelor recurge la laboratoare externe, printre care figurează, în special, LNE. Alegerea laboratorului se face în funcție de competențele sale în aplicarea reglementării analizate. Astfel, Direcția Generală a Concurenței, Consumului și Eliminării Fraudelor poate recurge, de exemplu, la Institutul Național de Cercetare și Securitate pentru măștile de protecție sau la Centrul Științific și Tehnic pentru Construcții, pentru produsele de construcție.

5.   ESTIMAREA MĂSURILOR

(55)

Prezenta procedură are ca obiect subvențiile anuale pentru funcționare, precum și subvențiile de investiții acordate LNE de către autoritățile publice între 1993 și 2005.

5.1.   Calificarea drept ajutor de stat

(56)

Regulile de concurență nu se aplică activităților neeconomice. Se cuvine deci să se aprecieze inițial natura economică sau neeconomică a activităților întreprinse de către LNE (17) în domeniul public.

(57)

O activitate economică constituie orice activitate constând în oferirea de bunuri sau servicii pe o piață dată (18). Potrivit avocatului general Jacobs, în concluziile sale privind cazul C-222/04, criteriul fundamental care permite să se aprecieze dacă o activitate deține un caracter economic este acela de a ști dacă activitatea ar putea fi, cel puțin în principiu, exersată de către o întreprindere privată, în vederea realizării unui scop lucrativ.

(58)

În acest context, Comisia consideră că lucrările de studiu, cercetare, consultare, expertiză, testare și control, precum și toate prestările de asistență tehnică utile protejării și informării consumatorilor sau ameliorării calității produselor pe care le execută LNE în cadrul misiunii sale de interes general corespund unei oferte de servicii pe piețele în cauză și că aceste servicii ar putea fi oferite în principiu de către o întreprindere urmărind un scop lucrativ. Sarcinile încredințate LNE de către stat au deci un caracter economic (19).

(59)

Conform articolului 87 primul punct, o măsură constituie un ajutor de stat dacă sunt îndeplinite următoarele patru condiții cumulative. În primul rând, trebuie să fie vorba de o intervenție a statului prin mijlocirea resurselor statului. În al doilea rând, măsura trebuie să acorde un avantaj beneficiarului său. În al treilea rând, aceasta trebuie să denatureze sau să amenințe cu denaturarea concurenței, favorizând anumite întreprinderi. În al patrulea rând, această măsură trebuie să fie susceptibilă de a afecta schimburile între statele membre.

(60)

Dotațiile bugetare ale statului constituie incontestabil resurse de stat.

(61)

Înainte de a fi integrat în LNE în 2005, grupul de interes public „Biroul Național de Metrologie” era controlat de către stat (20). Resursele LNE asociate contractelor cu BNM (Biroul Național de Metrologie) sunt, în consecință, resurse ale statului.

(62)

Ajutoarele acordate de către entități regionale ale statelor membre, indiferent de statutul și numele acestora, sunt supuse examenului de conformitate cu articolul 87 din tratat (21). Subvențiile plătite de Consiliul Regional din Île-de-France și de către Consiliul General din Yvelines sunt resurse de stat.

(63)

În consecință, toate măsurile în cauză sunt finanțate cu ajutorul resurselor de stat.

(64)

Constituie avantaje în sensul articolului 87 alineatul (1) din Tratatul CE intervențiile care, sub diverse forme, micșorează cheltuielile care grevează în mod normal bugetul unei întreprinderi și care, prin aceasta, prezintă puncte comune cu o subvenție (22).

(65)

Subvențiile de funcționare și de investiții micșorează cheltuielile care ar apăsa în mod normal asupra bugetului LNE. Aceste subvenții constituie astfel un avantaj în favoarea LNE.

(66)

Articolul 87 alineatul (1) din Tratatul CE interzice ajutoarele care favorizează „anumite întreprinderi sau anumite producții”, adică ajutoarele selective.

(67)

Unicul beneficiar al măsurilor care fac obiectul prezentei proceduri fiind LNE, condiția de selectivitate este în mod evident satisfăcută.

(68)

În plus, se cuvine să reamintim faptul că ajutoarele care vizează scutirea unei întreprinderi de costurile pe care ar fi trebuit să le suporte în mod normal în cadrul gestionării sale curente sau al activităților sale obișnuite denaturează, în principiu, condițiile de concurență (23).

(69)

Din acest motiv, măsurile în cauză, care favorizează LNE, sunt susceptibile a denatura concurența.

(70)

Comisia constată că piețele în cauză fac obiectul unor schimburi intracomunitare. LNE a realizat în 2005, în cadrul Uniunii Europene, o cifră de afaceri de 4 milioane de euro (în afara Franței) și de 2,35 milioane de euro în afara Uniunii Europene. În 2000, potrivit Franței, LNE a realizat 13 % din cifra sa de afaceri în afara Franței, mai precis, 9 % în Uniunea Europeană și 4 % în afara granițelor acesteia.

(71)

În fond, în scopul îndeplinirii condiției de afectare a schimburilor, Comisia nu este obligată să stabilească o incidență reală a acestor ajutoare asupra schimburilor dintre statele membre și o distorsiune reală a concurenței, ci trebuie doar să examineze dacă aceste ajutoare sunt capabile să afecteze schimburile și să denatureze concurența.

(72)

În acest context, este de ajuns să se constate că piețe pe care LNE este activ au o dimensiune transfrontalieră și că LNE este în concurență cu întreprinderi implantate în alte state membre și cu întreprinderi franceze active pe piețele internaționale. În această privință, s-a prevăzut că orice acordare de ajutoare unei întreprinderi care își exercită activitățile pe piața comunitară poate cauza distorsiuni de concurență și afecta schimburile dintre statele membre (24).

(73)

În consecință, afirmațiile Franței, conform cărora schimburile nu ar fi afectate din cauza cotelor de piață slabe ale LNE, nu ar fi reținute, cu atât mai mult cu cât sumele alocate nu sunt nici pe departe neglijabile.

(74)

Măsurile în cauză cresc dificultatea activităților comerciale ale operatorilor comunitari (25) care ar dori să se dezvolte în Franța. Fără sprijinul public, operațiunile conduse de către LNE ar avea o dimensiune mai redusă, ceea ce ar face posibilă creșterea cifrei de afaceri a concurenților LNE.

(75)

Măsurile în cauză consolidând poziția LNE în comparație cu alți operatori concurenți în schimburile intracomunitare, se poate considera că acestea afectează schimburile dintre statele membre și sunt capabile să denatureze concurența dintre acești operatori.

(76)

În iulie 2003, în hotărârea Altmark (26), Curtea a decis că, în măsura în care o intervenție statală trebuie să fie considerată drept o compensare reprezentând contrapartida prestațiilor efectuate de către întreprinderile beneficiare în scopul executării obligațiilor de serviciu public, astfel încât aceste întreprinderi să nu profite, în realitate, de un avantaj financiar, intervenția sus-menționată neavând deci ca efect plasarea într-o poziție concurențială mai favorabilă în comparație cu întreprinderile concurente, o astfel de intervenție nu cade sub incidența articolului 87 alineatul (1) din tratat. În acest scop, cele patru condiții stipulate în hotărâre trebuie să fie îndeplinite în mod cumulativ.

(77)

Franța este de părere că nu reprezintă ajutoare de stat interzise compensațiile plătite către LNE pentru obligațiile sale de serviciu public, deoarece cele patru condiții cumulative menționate de către Curte în privința aceasta ar fi îndeplinite.

(78)

Comisia nu este de acord cu această părere.

(79)

Într-adevăr, potrivit celei de-a patra condiții enunțate în hotărârea Altmark, atunci când, într-un caz concret, alegerea întreprinderii însărcinate cu executarea obligațiilor de serviciu public nu se efectuează în cadrul unei proceduri de piață publică permițând selecționarea candidatului capabil să furnizeze serviciile la cel mai mic cost pentru colectivitate, nivelul compensării necesare trebuie să fie determinat pe baza unei analize a costurilor la care o întreprindere mijlocie, bine administrată și corespunzător echipată în scopul satisfacerii condițiilor de serviciu public solicitate s-ar fi expus în vederea executării acestor obligații, ținând cont de veniturile asociate, precum și de un beneficiu rezonabil pentru executarea acestor obligații.

(80)

Franța, în argumentația sa tinzând să demonstreze respectarea condiției enunțate la punctul precedent, se limitează la a remarca faptul că analiza costurilor pe care le-ar suporta o întreprindere mijlocie trebuie să țină seama de pluralitatea sarcinilor de serviciu public încredințate LNE, care se sprijină atât pe aplicații normative, cât și pe cercetarea fundamentală în diverse sectoare (metrologie, sănătate, mediu, industrie, bunuri de consum, produse pentru construcții, ambalare și condiționare a mărfurilor).

(81)

Nicio analiză a costurilor unei „întreprinderi mijlocii, bine administrate” nu este furnizată de către Franța. În plus, nu este prezentată nicio explicație în ceea ce privește eventuala imposibilitate de comparare a LNE cu o astfel de întreprindere mijlocie.

(82)

Comisia nu este în măsură să ia în considerare ex nihilo elementul de comparație solicitat de jurisprudența comunitară.

(83)

În consecință, Comisia consideră că nu este satisfăcut cel de-al patrulea criteriu enunțat în hotărârea Altmark.

(84)

Referirea abstractă pe care o face Franța la punctele 13 și 17 ale cadrului nu modifică cu nimic această apreciere.

(85)

Ținându-se cont de toate considerațiile precedente, Comisia apreciază că dotațiile bugetare, precum și subvențiile plătite de colectivitățile teritoriale în cauză constituie ajutoare în sensul articolului 87 alineatul (1) din tratat.

5.2.   Ilegalitatea ajutoarelor

(86)

Comisia consideră că posibilitatea decretului din 1978 de a crea un regim de finanțare în sensul prezentei proceduri este fără incidență. Într-adevăr, acest decret este foarte general și deciziile privitoare la totalul subvențiilor acordate LNE de către statul francez și Biroul Național de Metrologie au fost luate anual, în funcție de motivații și în termeni ce puteau fi foarte diferiți de la un an la altul. Subvențiile anuale pentru funcționare, precum și subvențiile de investiții acordate LNE reprezintă, de asemenea, noi ajutoare individuale.

(87)

Aceste ajutoare au fost puse în aplicare fără a fi notificate în prealabil Comisiei. Acestea pot fi deci ilegale.

5.3.   Compatibilitatea ajutoarelor cu piața comună

5.3.1.   Excepțiile de la articolul 87

(88)

Derogările prevăzute la articolul 87 alineatul (2) din tratat privitoare la ajutoarele cu caracter social acordate consumatorilor individuali, ajutoarele urmărind combaterea calamităților naturale și a altor evenimente extraordinare, precum și ajutoarele acordate în anumite regiuni ale Republicii Federale Germania sunt evident lipsite de pertinență în cazul în speță.

(89)

În ceea ce privește derogările de la articolul 87 alineatul (3) din tratat, Comisia constată că ajutoarele în cauză nu sunt destinate să favorizeze dezvoltarea economică a regiunilor în care nivelul de viață este anormal de scăzut sau în care face ravagii o gravă subutilizare a forței de muncă, că acestea nu constituie un proiect de interes european și nu urmăresc remedierea unei perturbări grave a economiei franceze. Aceste ajutoare nu urmăresc promovarea culturii ori conservarea patrimoniului. În ceea ce privește derogarea de la articolul 87 alineatul (3) litera (c), Comisia consideră că îndoielile exprimate cu ocazia deschiderii procedurii nu au fost risipite: ajutoarele în cauză nu permit favorizarea dezvoltării economice a anumitor regiuni sau a anumitor producții.

(90)

Este cazul să se semnaleze în această privință că nici autoritățile franceze, nici părțile interesate nu au invocat derogările prevăzute la articolul 87 alineatele (2) și (3) cu ocazia procedurii administrative. În special, Franța a considerat că dispozițiile articolului 87 nu sunt aplicabile, deoarece măsurile evaluate nu ar crea o distorsiune a concurenței și nu ar afecta schimburile dintre statele membre.

5.3.2.   Articolul 86 alineatul (2)

(91)

Articolul 86 alineatul (2) prevede că întreprinderile însărcinate cu gestiunea serviciilor de interes economic general se supun regulilor prezentului tratat, în special regulilor concurenței, în limitele în care aplicarea acestor reguli nu face inaplicabilă îndeplinirea de drept sau de fapt a misiunii specifice care le-a fost atribuită. Dezvoltarea schimburilor nu trebuie să fie afectată într-o măsură contrară interesului Comunității.

(92)

Conform punctului 26 din cadru, Comisia aplică pentru ajutoarele care nu au fost notificate dispozițiile cadrului mai sus menționat, dacă ajutorul a fost acordat după 29 noiembrie 2005, și dispozițiile în vigoare în momentul acordării ajutorului, în celelalte cazuri.

(93)

Prezenta procedură are în vedere ajutoare acordate înainte de 29 noiembrie 2005.

(94)

În consecință, se cuvine să se aplice comunicarea Comisiei privind „Serviciile de interes general în Europa” (27), care era în vigoare în momentul acordării ajutorului. Potrivit acesteia, în momentul aplicării regulilor de concurență unui ajutor sub formă de compensație de serviciu public, compatibilitatea cu aceste reguli se fundamentează pe trei principii:

neutralitatea în ceea ce privește proprietatea publică sau privată a întreprinderilor;

libertatea statelor membre de definire a serviciilor de interes general, singura limită reprezentând-o controlul efectuat în scopul descoperirii unei eventuale erori evidente;

proporționalitatea, care impune ca restricțiile de concurență și limitările libertăților pieței unice să nu depășească nivelul necesar pentru garantarea îndeplinirii eficiente a misiunii.

(95)

Respectul principiului neutralității nu pune nicio problemă în cazul în speță.

(96)

În ceea ce privește calificarea misiunii de serviciu public a LNE drept misiune de interes economic general, Comisia trebuie să aprecieze natura economică a activității în cauză și să verifice dacă statul membru nu a comis erori evidente de apreciere, calificând-o drept misiune de interes general.

(97)

S-a stabilit deja că activitățile LNE în domeniul public sunt activități economice.

(98)

Fiind vorba de calificarea de interes general, cu excepția sectoarelor în care această chestiune face deja obiectul unei reglementări comunitare, statele membre dispun de o mare putere de apreciere, sub rezerva unei erori evidente de apreciere remarcate de către Comisie.

(99)

În speță, Comisia consideră că definiția sarcinilor de serviciu ale LNE, așa cum decurge din textul fondator al acestuia din 1978 și din completările aduse în 2005, este suficient de clară (28) și nu este, în consecință, atinsă de o eroare evidentă de apreciere din partea autorităților franceze. În plus, întreprinderile însărcinate cu gestionarea unui serviciu de interes economic general trebuie să fi fost investite cu această misiune printr-un act al autorității publice. În speță, legea nr. 78-23 din 10 ianuarie 1978 și decretele din 2005 sunt acte oficiale ale autorității publice. În plus, începând cu 1997, contractele de obiective cosemnate de către stat expun în mod exact și detaliat sarcinile LNE.

(100)

Comentariile părților interesate, care indică în fond imposibilitatea concurenților LNE de a stabili limite între eventualele sale obligații de serviciu public și activitățile sale comerciale, nu infirmă această concluzie. Acestea se referă în realitate la condiția de separare contabilă dintre activitățile ținând de serviciul de interes economic general menționat mai sus și activitățile de tip comercial, în vederea evitării oricărei subvenții încrucișate incompatibile cu Tratatul CE. Aceste din urmă puncte sunt examinate în cele ce urmează.

(101)

Proporționalitatea, care decurge din articolul 86 alineatul (2), presupune că mijloacele utilizate pentru îndeplinirea misiunii de interes general nu creează distorsiuni comerciale inutile. Se cuvine mai ales să se garanteze că toate restricțiile impuse regulilor din Tratatul CE nu depășesc nivelul strict necesar care să asigure buna execuție a sarcinii. Prestarea serviciului de interes economic general trebuie să fie asigurată, iar întreprinderile cărora le-a fost atribuită misiunea trebuie să fie în stare să suporte cheltuiala specifică și costurile nete suplimentare implicate de această misiune.

(102)

Comisia consideră că ajutoarele în cauză se înscriu în cadrul misiunii de interes general a LNE.

(103)

În acest cadru, în cazul în care compensația anuală plătită autorităților publice este inferioară sau egală cu costurile nete suplimentare suportate de către LNE în executarea serviciului de interes economic general, principiul proporționalității este respectat. Acest fapt va fi verificat dacă, în lumina unei alocări corecte în contabilitatea analitică a produselor și a cheltuielilor aparținând domeniului public și comercial, rezultatul domeniului public incluzând totalul subvențiilor exercițiului este negativ sau nul sau generează un profit rezonabil, ținându-se seama în special de activitățile și de sectorul în care operează LNE.

(104)

Comisia a examinat metodologia reținută pentru contabilitatea analitică a LNE, în scopul verificării dacă aceasta ar permite identificarea eficientă a tuturor produselor și a cheltuielilor aferente serviciului de interes economic general pentru perioada 1993-2005 (29).

(105)

În 2005, contabilitatea analitică a LNE este întemeiată pe o contabilizare în costuri totale, care se fondează pe o evaluare exactă a activităților îndeplinite, datorită unui număr important de secțiuni operaționale (80) și funcționale (aproximativ 40).

(106)

Încasările LNE din domeniul comercial sunt constituite din cifra de afaceri a prestațiilor realizate și din alte produse, incluzând, de exemplu, punerea la dispoziție de bunuri personale facturate, taxele de transport facturate pentru clienți și provizioane pentru riscuri.

(107)

Încasările din domeniul public includ, în ceea ce privește cifra de afaceri „studii”, contractul de Metrologie (ex-BNM), încasări diverse (rezultate, de exemplu, din cooperarea tehnică internațională), subvenția de exploatare și cota-parte a subvențiilor de investiții virate în contul rezultatelor.

(108)

Cota-parte din subvențiile de investiții virate în contul rezultatelor include subvenții destinate investițiilor plătite de colectivitățile teritoriale. În consecință, subvențiile în discuție, care au contribuit la finanțarea mijloacelor necesare pentru realizarea sarcinilor de serviciu public încredințate LNE, sunt incluse în analiza sumei compensației acordate LNE pentru a face față costurilor sarcinilor de serviciu public de interes economic general. Repartizarea 2/3-1/3 între domeniul public și cel comercial a amortizărilor clădirilor este conformă alocărilor clădirilor „Trappes 3” și „Trappes 4”.

(109)

Cheltuielile sunt de aceeași natură între domeniul comercial și cel public. Acestea sunt distribuite în principal în manoperă directă, cumpărări/subtratare/cheltuieli directe, cheltuieli de sarcini directe, cheltuieli indirecte, cheltuieli generale, de infrastructură și amortizări.

(110)

În special în ceea ce privește cheltuielile de amortizare și de infrastructură pentru materialele utilizate în același timp în domeniul comercial și în cel public, tratările în contabilitate analitică se sprijină pe metode larg acceptate, în funcție de rata de utilizare a acestor materiale.

(111)

Comisia consideră că eșantionarea efectuată, reprezentând 70 % din valoarea materialelor și a echipamentelor LNE, care servește drept bază în elaborarea raportului de alocare 44/56, este satisfăcătoare. De altfel, aplicarea acestei rate de repartiție pe cele mai costisitoare echipamente poate fi extinsă la echipamentele mai ieftine, care intervin în completarea echipamentelor grele.

(112)

În plus, raportul 44/56 este acceptabil pentru toată perioada examinată, deoarece activitățile specifice domeniului prezintă în această perioadă o tendință de creștere (30). Este deci rezonabil să se considere că taxa de utilizare a echipamentelor din domeniul public, constatată în 2005, constituie minimul pentru intervalul 1993-2004.

(113)

Pe deasupra, Comisia consideră că marja de securitate de 10 % utilizată de către autoritățile franceze în revizuirile privitoare la perioada 1993-2004 are drept consecință o evaluare corectă a cheltuielilor alocate domeniului public și, deci, nejustificarea subvențiilor, în cazul în care acestea sunt excesive. Abordarea autorităților franceze este deci prudentă.

(114)

În consecință, Comisia conchide, pe de o parte, că contabilitatea analitică a LNE corespunde standardelor în cauză recunoscute în mod obișnuit și nu prezintă specificități importante și, pe de altă parte, că revizuirile efectuate în vederea stabilirii conturilor pe domeniu (31) în cursul perioadei 1993-2004 sunt acceptabile (32).

(115)

Rezultatele anuale în domeniul public, care includ subvenții publice, așa cum sunt stabilite prin contabilitatea analitică a LNE, sunt următoarele:

(mii de EUR)

 

Rezultat domeniu public

Rezultat/cifră de afaceri domeniu public (33)

2005

(1 414)

(8,4 %)

2004

(851)

(5,1 %)

2003

(321)

(2,2 %)

2002

204

1,3 %

2001

(186)

(1,3 %)

2000

(856)

(6,2 %)

1999

65

0,5 %

1998

(459)

(3,5 %)

1997

271

2,0 %

1996

(223)

(1,7 %)

1995

56

0,4 %

1994

178

1,3 %

1993

(41)

(0,3 %)

(116)

Din 1993, rezultatele din domeniul public, adică activitățile acoperite de serviciul de interes economic general, au fost cel mai adesea deficitare, în pofida acordării ajutoarelor în cauză. În momentul apariției unui excedent, acesta este inferior sau egal cu 2 % din cifra de afaceri realizată în domeniul public. Rezultatul ponderat pentru perioada 1993-2005 este o pierdere de 1,9 %.

(117)

Astfel de rezultate, în medie negative, sunt evident inferioare față de ceea ce poate constitui un profit rezonabil pentru o eventuală întreprindere comparabilă.

(118)

Mai în profunzime, Comisia a examinat în detaliu rezultatele și cifra de afaceri a LNE și a trei părți interesate, care desfășoară activități comparabile celor ale LNE, pentru intervalul 1998-2005 (34). Rezultă că raporturile „rezultat net/cifră de afaceri” erau mai scăzute în cazul LNE (– 3,2 % pentru activitățile LNE în domeniul public, 0,6 % pentru totalul activităților LNE) decât în cazul interesaților, ale căror raporturi se situează între 0 % și 4 %, ceea ce confirmă că profitul realizat de către LNE în domeniul public poate fi considerat drept unul rezonabil.

(119)

În consecință, Comisia conchide că LNE nu a beneficiat din 1993 de nicio supracompensare a cheltuielilor serviciului de interes economic general. Compensațiile de serviciu public plătite către LNE în perioada 1993-2005 constituie ajutoare de stat compatibile cu articolul 86 alineatul (2) din tratat.

(120)

Rezultă că nu este necesară verificarea subvențiilor încrucișate în favoarea LNE (35) pentru activitățile sale în domeniul comercial.

5.4.   Caracterul necomercial al anumitor activități ale LNE în domeniul public

(121)

Se cuvine să se observe că, dacă anumite activități, de altfel limitate, ale LNE în domeniul public ar trebui să fie considerate drept necomerciale (36) și seamănă sarcinilor de putere publică, ar fi cazul să se verifice dacă compensațiile plătite de autoritățile publice rămân inferioare sau egale cu costurile nete suportate în scopul executării sarcinilor mai sus menționate (37).

(122)

Această analiză a fost deja efectuată la considerentele 115-120, în special, și rezultă că nu este cazul unei opoziții la compensațiile în cauză. Aceasta conduce totuși la considerarea faptului că finanțările activităților menționate mai sus nu reprezintă un ajutor de stat.

5.5.   Observații ale terților

(123)

În observațiile pe care le-au prezentat în cadrul prezentei proceduri, anumiți concurenți au menționat alte ajutoare de care ar fi beneficiat LNE. Aceste măsuri nu au făcut obiectul prezentei proceduri. În funcție de răspunsurile autorităților franceze, Comisia se consideră totuși suficient de informată pentru a lua poziție în privința acestora.

(124)

Suma totală a subvențiilor plătite LNE de Regiunea Île-de-France în vederea finanțării rabatului comercial acordat de către LNE IMM-urilor din această regiune era de 61 000 EUR în 2003. În măsura în care aceste subvenții pot fi analizate ca ajutoare destinate LNE (și nu IMM-urilor cliente) și în care acestea nu depind de un regim de ajutor existent (a se vedea punctul 54), ele satisfac condițiile prevăzute la articolul 2 din Regulamentul (CE) nr. 69/2001 al Comisiei din 12 ianuarie 2001 privind punerea în aplicare a articolelor 87 și 88 din Tratatul CE la ajutoarele de minimis  (38). În consecință, Comisia nu se va opune.

(125)

Comisia notează de altfel că ADEME nu a acordat niciun ajutor către LNE.

(126)

Nici utilizarea invocată a logo-urilor oficiale ale Republicii Franceze de către LNE, nici gradul său de participare la lucrările organelor internaționale nu par pertinente în speță. Logo-ul LNE este diferit de logo-ul oficial, a cărui utilizare este rezervată doar autorităților publice. În ceea ce privește reprezentarea puterilor publice în anumite instanțe europene și internaționale [grupuri de lucru ale Organizației Internaționale a Metrologiei Legale (OIML) și ale Comitetului de Cooperare Europeană de Metrologie Legală (WELMEC)], avantajul în termeni de imagine pe care acesta este susceptibil să îl ofere LNE nu ar fi similar unui ajutor de stat.

(127)

Avantajele invocate privind autoasigurarea, un regim specific de drept al muncii pentru salariați sau arhivarea gratuită lipsesc de fapt. Polițele de asigurare ale LNE, reprezentând de altfel cheltuieli de mai mult de 300 000 EUR în 2004, seamănă cu cele contractate de către întreprinderile private. Salariații LNE nu dețin un statut specific, precum cel al funcției publice, ci depind de dreptul privat, atât pentru asigurarea de șomaj, cât și pentru pensie. În sfârșit, LNE nu beneficiază de o arhivare gratuită; din contră, costurile directe corespondente au fost de 80 000 EUR în 2005.

(128)

Aprobarea de fapt de care dispune LNE în cadrul creditului de impozit cercetare nu constituie un ajutor de stat în sensul articolului 87 alineatul (1), îndeosebi deoarece această aprobare de fapt nu implică resurse de stat. Rezultă că LNE a făcut obiectul unei evaluări ad hoc a cercetătorilor săi în cadrul obligațiilor sale publice în materie de cercetare. De altfel, creditul de impozit cercetare este luat în considerare în veniturile și cheltuielile LNE.

(129)

În ceea ce privește sprijinul pe care l-ar aduce vămile instituției LNE, acesta nu este susținut de niciun element precis. Se dovedește astfel că DGDDI a recurs la propriile sale laboratoare, la cele ale DGCCRF sau la laboratoare externe, printre care figurează LNE, Institutul Național de Cercetare și Securitate sau Centrul Științific și Tehnic pentru Construcții (CSTB), pentru produsele de construcție.

6.   CONCLUZII

(130)

Sub rezerva secțiunii 5.4, compensațiile de serviciu public sub formă de dotații bugetare ale statului și ale BNM, precum și subvențiile din partea colectivităților teritoriale acordate LNE între 1993 și 2005, sunt ajutoare de stat.

(131)

Comisia constată că Franța a pus în practică ilegal ajutoarele în discuție, încălcând articolul 88 alineatul (3) din tratat.

(132)

Totuși, aceste ajutoare sunt compatibile cu articolul 86 alineatul (2) din tratat.

(133)

Prezenta decizie nu privește garanția statului de care ar putea beneficia activitățile LNE în domeniul comercial, din pricina statutului de instituție publică cu caracter industrial și comercial (EPIC) al acestui organism. Acest aspect, care a cauzat o propunere de măsuri utile în baza articolului 88 alineatul (1) din tratat (39), va face obiectul unor decizii ulterioare,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

Compensațiile serviciului public puse în practică ilegal de către Franța în favoarea Laboratorului Național de Metrologie și Încercări între 1993 și 2005 sunt ajutoare de stat compatibile cu piața comună.

Articolul 2

Republica Franceză este destinatara prezentei decizii.

Adoptată la Bruxelles, 22 noiembrie 2006.

Pentru Comisie

Neelie KROES

Membru al Comisiei


(1)  JO C 263, 22.10.2005, p. 22.

(2)  LNE este acronimul pentru Laboratoire national de métrologie et d’essais (Laboratorul național de metrologie și testare), creat prin decretul din 25.1.2005 în urma integrării Bureau national de métrologie în cadrul Laboratoire national de métrologie et d’essais.

(3)  A se vedea nota de subsol 1.

(4)  De exemplu, metrologia și instrumentarea, materialele, produsele de consum, sănătatea și dispozitivele medicale, echipamentele și componentele industriale, logistica și ambalarea, energia și mediul.

(5)  Sursă: www.lne.fr

(6)  În 2001, LNE a creat LNE-Asia, o asociație în participațiune între LNE și CMA-Testing and Certification Laboratories.

(7)  Acest decret a fost modificat prin decretele nr. 2005-49 din 25 ianuarie 2005 și nr. 2005-436 din 9 mai 2005, în special în ceea ce privește regimul financiar și contabil și controlul LNE. Resursele LNE rămân totuși identice.

(8)  Este vorba despre adăugarea sumelor corespunzând contractului de metrologie și a subvențiilor de funcționare privind contul de profit și pierderi.

(9)  JO L 83, 27.3.1999, p. 1. Regulament, astfel cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 1791/2006 (JO L 363, 20.12.2006, p. 1).

(10)  JO L 195, 29.7.1980, p. 35. Directivă, astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 2005/81/CE (JO L 312, 29.11.2005, p. 47).

(11)  În special hotărârea Curții din 11 aprilie 1989, Ahmed Saeed Flugreisen e.a. (66/86, Rec. 1989, p. 803).

(12)  Hotărârea Curții din 15 iunie 2005, Olsen/Comisie (T-17/02, Rec. 2005, p. II-2031, punctele 186 și următ. și 216).

(13)  Hotărârea din 24 iulie 2003, Altmark Trans și Regierungspräsidium Magdeburg (C-280/00, Rec. p. I-7747).

(14)  JO C 297, 29.11.2005, p. 4.

(15)  JO L 312, 29.11.2005, p. 67.

(16)  Dosarul NN 6/89, centre regionale de inovare și de transfer de tehnologie. Scrisoare înaintată autorităților franceze SEC(1989) 814 din 23.5.1989.

(17)  Este evident că activitățile din domeniul comercial sunt activități economice în sensul jurisprudenței.

(18)  Hotărârea Curții din 10 ianuarie 2006, Cassa di Risparmio di Firenze e.a. (C-222/04, Rec. 2006, p. I-289).

(19)  Sub rezerva celor expuse la punctul 5.4 din prezenta decizie.

(20)  Biroul Național de Metrologie (BNM) era un grup de interes public constituit între, pe de o parte, statul francez, reprezentat de ministerul însărcinat cu industria și ministerul însărcinat cu cercetarea și noile tehnologii, și, pe de altă parte, entitățile publice: Comisariatul Energiei Atomice, Conservatorul Național de Arte și Meserii, LNE și Observatorul din Paris. Mijloacele financiare ale grupului de interes public ar proveni de la membrii săi.

(21)  A se vedea hotărârea Curții din 14 octombrie 1987, Germania/Comisie (248/84, Rec. p. I 4013, punctul 17).

(22)  A se vedea hotărârea din 19 septembrie 2000, Germania/Comisie (C-156/98, Rec. p. I-6857, punctul 30 și jurisprudența citată).

(23)  A se vedea hotărârea din 16 septembrie 2004, Valmont (T-274/01, Rec. p. II-3145, punctul 44 și jurisprudența citată).

(24)  A se vedea, în special, hotărârea Curții din 17 septembrie 1980, Philip Morris/Comisie (730/79, Rec. p. 2671, punctele 11 și 12) și a Tribunalului din 30 aprilie 1998, Vlaams Gewest/Comisie (T-214/95, Rec. p. II-717, punctele 48-50).

(25)  Concurenții Laboratorului LNE sunt atât întreprinderi de dimensiune națională, cât și grupuri internaționale (Biroul Veritas, Intertek…).

(26)  A se vedea hotărârea din 24 iulie 2003, Altmark Trans și Regierungspräsidium Magdeburg (C-280/00, Rec. p. I-7747, punctul 87).

(27)  JO C 17, 19.1.2001, p. 4.

(28)  Misiunile în cauză sunt expuse în detaliu în secțiunea 2.

(29)  Nu este necesar, în cadrul prezentei proceduri, să se stabilească dacă LNE a pus în practică o contabilitate separată și a făcut vizibilă punerea la dispoziție de resurse publice conform Directivei 80/723/CEE a Comisiei. O eventuală încălcare a acestei directive nu ar afecta compatibilitatea ajutoarelor în cauză cu piața comună.

(30)  Domeniul comercial reprezintă următoarele procente ale cifrei de afaceri a LNE:

2005 – 71 %, 2004 – 70 %, 2003 – 69 %, 2002 – 66 %, 2001 – 66 %, 2000 – 66 %, 1999 – 64 %, 1998 – 65 %, 1997 – 61 %, 1996 – 60 %, 1995 – 58 %, 1994 – 60 %, 1993 – 62 %.

(31)  Cheltuielile și încasările din domeniul „mixt” evocate în deschiderea de procedură au fost repartizate între domeniile public și comercial conform metodologiei prezentate în considerentele anterioare.

(32)  Posibilitatea Comisiei de a se fundamenta, în lipsa contabilității analitice disponibile, pe o reconstruire analitică a costurilor, efectuată ex-post prin retropolare, a fost avalizată de tribunal (a se vedea hotărârea din 7 iunie 2006 în cazul T-613/97, UFEX, Rec. 2006, II-01531, în special punctul 137).

(33)  Cifra de afaceri din domeniul public nu include cotele-parte din subvențiile de investiții plătite în contul de rezultate.

(34)  Pentru Laboratoarele Pourquery, datele disponibile se opreau la anul 2004.

(35)  După analiza condițiilor împrumuturilor acordate de bănci instituției LNE, chiar dacă garanția corolară a statutului de instituție publică cu caracter industrial și comercial oferea un avantaj LNE pentru activitățile sectorului public, acest avantaj ar rămâne foarte redus ca valoare, apropiat de suma de minimis, și nu ar duce la punerea în cauză a testelor de proporționalitate efectuate la considerentele 101-103 în ceea ce privește compensațiile de serviciu public.

(36)  Acesta ar putea fi în special cazul cercetării fundamentale în metrologie.

(37)  A se vedea în această privință Decizia 2001/46/CE a Comisiei din 26 iulie 2000 privind ajutorul de stat acordat de Germania în favoarea grupului Sican și a partenerilor săi (JO L 18, 19.1.2001, p. 18), în special punctele 87-92.

(38)  JO L 10, 13.1.2001, p. 30.

(39)  Ajutor E 24/2004 și scrisoarea din 5 iulie 2005.


5.4.2007   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 95/37


DECIZIA COMISIEI

din 28 martie 2007

de modificare a Deciziei C(2006) 4332 finale privind stabilirea unei repartizări anuale orientative per stat membru pentru perioada 1 ianuarie 2007-31 decembrie 2013 a creditelor de angajament comunitare din Fondul European pentru Pescuit

[notificată cu numărul C(2007) 1313]

(2007/218/CE)

COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1198/2006 al Consiliului din 27 iulie 2006 privind Fondul European pentru Pescuit (1), în special articolul 14,

întrucât:

(1)

Decizia C(2006) 4332 a Comisiei, finală, din 4 octombrie 2006 a stabilit o repartizare anuală orientativă per stat membru pentru perioada 1 ianuarie 2007-31 decembrie 2013 a creditelor de angajament comunitare pentru regiunile eligibile pentru finanțare din Fondul European de Pescuit (denumit în continuare „FEP”) în afara obiectivului de convergență, a creditelor de angajament comunitare pentru regiunile eligibile pentru finanțare din FEP în conformitate cu obiectivul de convergență și a totalului creditelor comunitare de angajament din Fondul European pentru Pescuit.

(2)

Pentru a permite Bulgariei și României să beneficieze până în 2013 de FEP, trebuie stabilite sumele orientative pentru Bulgaria și România din creditele de angajament comunitare pentru regiunile eligibile pentru finanțare din FEP în conformitate cu obiectivul de convergență și totalul creditelor comunitare de angajament din FEP.

(3)

Decizia C(2006) 4332 finală ar trebui modificată în consecință,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

Anexa I la Decizia C(2006) 4332 finală se înlocuiește cu anexa I atașată la prezenta decizie.

Articolul 2

Prezenta decizie se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles, 28 martie 2007.

Pentru Comisie

Joe BORG

Membru al Comisiei


(1)  JO L 223, 15.8.2006, p. 1.


ANEXĂ

„ANEXA I

Defalcarea orientativă anuală per stat membru pentru perioada 1 ianuarie 2007-31 decembrie 2013 a creditelor de angajament comunitare pentru regiunile eligibile pentru finanțare din FEP după deducerea sumelor rezervate pentru asistență tehnică la inițiativa/și în numele Comisiei

Tabelul 1

(în EUR)

Stat membru

Defalcarea orientativă anuală per stat membru pentru perioada 1 ianuarie 2007-31 decembrie 2013 a creditelor de angajament comunitare pentru regiunile eligibile pentru finanțare din FEP în afara obiectivului de convergență (prețuri 2004)

2007

2008

2009

2010

2011

2012

2013

Total

België/Belgique

3 328 758

3 328 759

3 328 759

3 328 759

3 328 759

3 328 759

3 328 759

23 301 312

Danmark

16 943 811

16 943 812

16 943 811

16 943 812

16 943 812

16 943 812

16 943 812

118 606 682

Deutschland

7 478 994

7 478 994

7 478 993

7 478 992

7 478 992

7 478 993

7 478 993

52 352 951

Ellas

3 928 793

3 928 792

3 928 793

3 928 793

3 928 793

3 928 793

3 928 794

27 501 551

España

23 601 330

23 601 331

23 601 330

23 601 330

23 601 330

23 601 329

23 601 330

165 209 310

France

23 044 156

23 044 156

23 044 156

23 044 156

23 044 155

23 044 156

23 044 155

161 309 090

Ireland

5 357 445

5 357 445

5 357 445

5 357 445

5 357 445

5 357 445

5 357 445

37 502 115

Italia

13 443 614

13 443 614

13 443 614

13 443 615

13 443 615

13 443 615

13 443 615

94 105 302

Kypros

2 500 142

2 500 142

2 500 141

2 500 141

2 500 141

2 500 141

2 500 141

17 500 989

Magyarország

75 111

69 970

64 013

64 354

71 628

74 181

76 743

496 000

Nederland

6 157 490

6 157 490

6 157 490

6 157 490

6 157 490

6 157 490

6 157 490

43 102 430

Österreich

642 893

642 893

642 893

642 894

642 894

642 893

642 893

4 500 253

Portugal

2 857 304

2 857 304

2 857 303

2 857 305

2 857 304

2 857 304

2 857 304

20 001 128

Slovensko

138 394

130 323

121 389

108 136

114 157

123 797

156 605

892 801

Suomi/Finland

5 000 281

5 000 281

5 000 282

5 000 282

5 000 282

5 000 282

5 000 282

35 001 972

Sverige

6 928 961

6 928 961

6 928 962

6 928 962

6 928 962

6 928 962

6 928 962

48 502 732

United Kingdom

12 000 676

12 000 676

12 000 676

12 000 677

12 000 677

12 000 676

12 000 676

84 004 734

Total

133 428 153

133 414 943

133 400 050

133 387 143

133 400 436

133 412 628

133 447 999

933 891 352


Tabelul 2

(în EUR)

Stat membru

Defalcarea orientativă anuală per stat membru a creditelor de angajament comunitare pentru perioada 1 ianuarie 2007-31 decembrie 2013 pentru regiunile eligibile pentru finanțare din FEP în conformitate cu obiectivul de convergență (prețuri 2004)

2007

2008

2009

2010

2011

2012

2013

Total

Bulgaria

5 483 152

7 869 243

10 504 789

10 852 273

11 390 594

11 907 743

12 398 564

70 406 358

Česká republica

3 166 216

3 257 932

3 345 482

3 435 308

3 520 381

3 600 235

3 678 137

24 003 691

Deutschland

13 005 939

12 769 374

12 532 810

12 296 245

12 059 681

11 823 115

11 586 551

86 073 715

Eesti

8 603 694

9 212 468

9 863 248

10 558 931

11 313 394

12 120 671

12 959 776

74 632 182

Ellas

24 586 550

23 881 216

23 175 882

22 470 547

21 765 213

21 059 878

20 354 544

157 293 830

España

126 126 267

124 094 454

122 062 642

120 030 829

117 999 017

115 967 205

113 935 392

840 215 806

France

4 341 355

4 341 355

4 341 355

4 341 355

4 341 355

4 341 355

4 341 355

30 389 485

Italia

40 819 468

40 664 853

40 510 238

40 355 621

40 201 006

40 046 391

39 891 775

282 489 352

Latvija

12 813 269

13 753 955

14 747 241

15 749 323

16 752 804

17 766 933

18 786 289

110 369 814

Lietuva

6 537 188

6 447 084

6 418 419

6 700 717

7 105 123

7 400 832

7 808 772

48 418 135

Magyarország

4 603 492

4 288 375

3 923 245

3 944 206

4 389 998

4 546 487

4 703 536

30 399 339

Malta

1 227 580

1 113 452

1 031 932

917 804

917 804

1 031 932

1 194 972

7 435 476

Österreich

29 403

27 565

25 728

23 889

22 052

20 214

18 377

167 228

Polska

95 460 129

95 264 928

95 048 546

91 480 737

91 461 937

91 494 830

91 579 905

651 791 012

Portugal

28 759 662

28 638 179

28 516 696

28 395 213

28 273 730

28 152 248

28 030 764

198 766 492

România

14 255 007

20 469 689

27 313 430

32 314 582

34 175 626

36 070 701

35 957 144

202 556 179

Slovenija

3 465 711

3 230 997

2 996 283

2 761 570

2 526 856

2 292 143

2 057 430

19 330 990

Slovensko

1 742 715

1 641 095

1 528 588

1 361 693

1 437 517

1 558 903

1 972 041

11 242 552

United Kingdom

5 738 742

5 651 305

5 563 868

5 476 431

5 388 994

5 301 558

5 214 121

38 335 019

Total

400 765 539

406 617 519

413 450 422

413 467 274

415 043 082

416 503 374

418 469 445

2 884 316 655


Tabelul 3

(în EUR)

Stat membru

Defalcarea orientativă anuală per stat membru pentru perioada 1 ianuarie 2007-31 decembrie 2013 a totalului creditelor de angajament comunitare pentru regiunile eligibile pentru finanțare din FEP (prețuri 2004)

2007

2008

2009

2010

2011

2012

2013

Total

Bulgaria

5 483 152

7 869 243

10 504 789

10 852 273

11 390 594

11 907 743

12 398 564

70 406 358

België/Belgique

3 328 758

3 328 759

3 328 759

3 328 759

3 328 759

3 328 759

3 328 759

23 301 312

Česká republika

3 166 216

3 257 932

3 345 482

3 435 308

3 520 381

3 600 235

3 678 137

24 003 691

Danmark

16 943 811

16 943 812

16 943 811

16 943 812

16 943 812

16 943 812

16 943 812

118 606 682

Deutschland

20 484 933

20 248 368

20 011 803

19 775 237

19 538 673

19 302 108

19 065 544

138 426 666

Eesti

8 603 694

9 212 468

9 863 248

10 558 931

11 313 394

12 120 671

12 959 776

74 632 182

Ellas

28 515 343

27 810 008

27 104 675

26 399 340

25 694 006

24 988 671

24 283 338

184 795 381

España

149 727 597

147 695 785

145 663 972

143 632 159

141 600 347

139 568 534

137 536 722

1 005 425 116

France

27 385 511

27 385 511

27 385 511

27 385 511

27 385 510

27 385 511

27 385 510

191 698 575

Ireland

5 357 445

5 357 445

5 357 445

5 357 445

5 357 445

5 357 445

5 357 445

37 502 115

Italia

54 263 082

54 108 467

53 953 852

53 799 236

53 644 621

53 490 006

53 335 390

376 594 654

Kypros

2 500 142

2 500 142

2 500 141

2 500 141

2 500 141

2 500 141

2 500 141

17 500 989

Latvija

12 813 269

13 753 955

14 747 241

15 749 323

16 752 804

17 766 933

18 786 289

110 369 814

Lietuva

6 537 188

6 447 084

6 418 419

6 700 717

7 105 123

7 400 832

7 808 772

48 418 135

Magyarország

4 678 603

4 358 345

3 987 258

4 008 560

4 461 626

4 620 668

4 780 279

30 895 339

Malta

1 227 580

1 113 452

1 031 932

917 804

917 804

1 031 932

1 194 972

7 435 476

Nederland

6 157 490

6 157 490

6 157 490

6 157 490

6 157 490

6 157 490

6 157 490

43 102 430

Österreich

672 296

670 458

668 621

666 783

664 946

663 107

661 270

4 667 481

Polska

95 460 129

95 264 928

95 048 546

91 480 737

91 461 937

91 494 830

91 579 905

651 791 012

Portugal

31 616 966

31 495 483

31 373 999

31 252 518

31 131 034

31 009 552

30 888 068

218 767 620

România

14 255 007

20 469 689

27 313 430

32 314 582

34 175 626

36 070 701

35 957 144

202 556 179

Slovenija

3 465 711

3 230 997

2 996 283

2 761 570

2 526 856

2 292 143

2 057 430

19 330 990

Slovensko

1 881 109

1 771 418

1 649 977

1 469 829

1 551 674

1 682 700

2 128 646

12 135 353

Suomi/Finland

5 000 281

5 000 281

5 000 282

5 000 282

5 000 282

5 000 282

5 000 282

35 001 972

Sverige

6 928 961

6 928 961

6 928 962

6 928 962

6 928 962

6 928 962

6 928 962

48 502 732

United Kingdom

17 739 418

17 651 981

17 564 544

17 477 108

17 389 671

17 302 234

17 214 797

122 339 753

Total

534 193 692

540 032 462

546 850 472

546 854 417

548 443 518

549 916 002

551 917 444

3 818 208 007”


5.4.2007   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 95/41


DECIZIA COMISIEI

din 30 martie 2007

privind o contribuție financiară a Comunității pentru realizarea unui studiu de referință privind prevalența salmonelei la porcinele destinate abatorizării, care va fi realizat în Bulgaria și România

[notificată cu numărul C(2007) 1394]

(Numai textele în limbile bulgară și română sunt autentice)

(2007/219/CE)

COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,

având în vedere Decizia 90/424/CEE a Consiliului din 26 iunie 1990 privind anumite cheltuieli în domeniul veterinar (1), în special articolul 20,

întrucât:

(1)

Decizia 90/424/CEE prevede contribuții financiare comunitare destinate unor măsuri veterinare specifice. De asemenea, aceasta prevede obligația Comunității de a întreprinde sau de a asista statele membre să întreprindă măsuri tehnice și științifice necesare pentru dezvoltarea legislației veterinare și pentru dezvoltarea învățământului și a formării profesionale în domeniul veterinar.

(2)

Regulamentul (CE) nr. 2160/2003 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 noiembrie 2003 privind controlul salmonelei și a altor agenți zoonotici specifici, prezenți în rețeaua alimentară (2) prevede stabilirea unui obiectiv comunitar pentru reducerea răspândirii salmonelei în efectivele de porcine destinate abatorizării până la sfârșitul anului 2007.

(3)

În ședința sa din 16 martie 2006, Grupul științific pentru riscurile biologice al Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară (AESA) a adoptat un aviz la cererea Comisiei cu privire la „Evaluare și soluții pentru diminuarea riscului de salmonela la producția de porcine”. Avizul propune specificații tehnice pentru un studiu de referință privind prevalența salmonelei în populațiile de porci pentru îngrășare din Comunitate.

(4)

Pentru a se stabili obiectivul comunitar trebuie să existe date comparabile disponibile cu privire la prevalența salmonelei în rândul populațiilor de porcine destinate abatorizării în Bulgaria și în România. Astfel de informații nu sunt disponibile la momentul actual și un studiu special trebuie efectuat pe o perioadă adecvată în aceste state membre pentru a se supraveghea prevalenței salmonelei la porcinele destinate sacrificării.

(5)

Un studiu de referință cu privire la salmonela în rândurile populațiilor de porcine pentru îngrășare se efectuează de către alte state membre în perioada cuprinsă între octombrie 2006 și septembrie 2007, în conformitate cu Decizia 2006/668/CE a Comisiei din 29 septembrie 2006 privind o contribuție financiară a Comunității pentru un studiu de referință cu privire la prevalența salmonelei la porcinele destinate abatorizării, care va fi realizat în statele membre (3). Aceleași proceduri trebuie utilizate pentru studiul de referință realizat în Bulgaria și în România. Cu toate acestea, perioada de studiu trebuie diminuată pentru a permite analizarea datelor din toate statele membre în același timp.

(6)

Avizul AESA recomandă eșantionarea la nivelul abatoarelor prin prelevarea de limfonoduri ileo-cecale în vederea determinării prezenței salmonelei la porcinele destinate abatorizării. Cu toate acestea, această metodă ar trebui utilizată ca un instrument de monitorizare a prevalenței salmonelei la porcinele destinate abatorizării.

(7)

Acest studiu trebuie să ofere informațiile tehnice necesare pentru dezvoltarea legislației comunitare în domeniul veterinar. Dată fiind importanța colectării de date comparabile cu privire la prevalența salmonelei la porcinele destinate abatorizării din Bulgaria și din România, acestor state membre trebuie să li se acorde o contribuție financiară comunitară pentru punerea în aplicare a cerințelor specifice ale studiului. Ar trebui să se ramburseze în totalitate costurile suportate de statele membre pentru testele de laborator, prin aplicarea unui plafon. Toate celelalte costuri legate de eșantionare, deplasări, administrație etc. nu sunt eligibile pentru o contribuție financiară din partea Comunității.

(8)

Trebuie acordată o contribuție financiară din partea Comunității, cu condiția ca studiul să se realizeze în conformitate cu dispozițiile aplicabile ale dreptului comunitar și cu respectarea altor condiții impuse. Se acordă o contribuție financiară din partea Comunității în măsura în care acțiunile prevăzute sunt îndeplinite corespunzător și în măsura în care autoritățile furnizează toate informațiile necesare în termenele stabilite.

(9)

Este necesar să se precizeze cursul de schimb care urmează a fi aplicat cererilor de plată depuse în monedele naționale definite la articolul 1 litera (d) din Regulamentul (CE) nr. 2799/98 al Consiliului din 15 decembrie 1998 de stabilire a sistemului agromonetar pentru moneda euro (4).

(10)

Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

Obiect și domeniu de aplicare

(1)   Se realizează un studiu pentru a evalua prevalența Salmonella spp. în Bulgaria și în România la porcinele destinate abatorizării de la care s-au prelevat eșantioane în abatoare în aceste state membre („studiul”).

(2)   Studiul se desfășoară de la 1 aprilie 2007 până la 30 septembrie 2007.

(3)   În sensul prezentei decizii, prin „autoritate competentă” se înțelege autoritatea sau autoritățile unui stat membru în sensul articolului 3 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 2160/2003.

Articolul 2

Specificații tehnice

Eșantionarea și analiza sunt realizate de autoritatea competentă sau sub supravegherea acesteia, în conformitate cu specificațiile tehnice stabilite în anexa I.

Articolul 3

Colectarea datelor, evaluarea și raportarea

(1)   Autoritatea competentă colectează și evaluează rezultatele obținute în conformitate cu articolul 2 din prezenta decizie și raportează Comisiei toate datele cumulate necesare și evaluarea acestora.

Comisia transmite aceste rezultate, datele cumulate naționale și evaluările realizate de către statele membre Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară, care le examinează.

(2)   Datele cumulate și rezultatele naționale la care se face referință în alineatul (1) sunt făcute publice într-o formă care garantează confidențialitatea.

Articolul 4

Contribuția financiară a Comunității

(1)   Se acordă o contribuție financiară comunitară Bulgariei și României pentru costurile suportate de acestea pentru testele de laborator, și anume depistarea bacteriologică a Salmonellei spp., serotipizarea izolaților relevanți și serologia.

(2)   Suma maximă a contribuției financiare a Comunității este de:

(a)

20 EUR per test pentru depistarea bacteriologică a Salmonella spp.;

(b)

30 EUR per test pentru serotipizarea izolaților relevanți.

Cu toate acestea, contribuția financiară a Comunității nu depășește sumele stabilite în anexa II.

Articolul 5

Condiții de acordare a unei contribuții financiare a Comunității

(1)   Contribuția financiară a Comunității prevăzută la articolul 4 se acordă Bulgariei și României sub rezerva efectuării studiului în conformitate cu dispozițiile aplicabile ale dreptului comunitar, inclusiv regulile privind concurența și achizițiile publice, precum și sub rezerva respectării următoarelor condiții:

(a)

legile, actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru punerea în aplicare a studiului intră în vigoare până la 1 aprilie 2007 cel târziu;

(b)

un raport intermediar care acoperă primele trei luni ale studiului este comunicat până la 31 iulie 2007; raportul intermediar conține informațiile solicitate în anexa I;

(c)

până la 31 octombrie 2007 se transmite un raport final cu privire la execuția tehnică a studiului, însoțit de documente justificative pentru costurile generate și de rezultatele obținute în perioada de la 1 aprilie 2007 până la 30 septembrie 2007; documentele justificative cu privire la costurile generate vor conține cel puțin informațiile prevăzute în anexa III;

(d)

studiul este efectiv pus în aplicare.

(2)   La cerere, Bulgaria și România pot beneficia de plata unui avans de 50 % din suma totală a finanțării prevăzută în anexa II.

(3)   Nerespectarea termenului menționat la alineatul (1) litera (c) atrage o reducere progresivă a contribuției financiare comunitare datorate, de 25 % din suma totală până la 15 noiembrie 2007, de 50 % până la 1 decembrie 2007 și de 100 % până la 15 decembrie 2007.

Articolul 6

Cursul de schimb aplicabil cheltuielilor

Pentru motive de eficiență administrativă, toate cheltuielile prezentate pentru o contribuție financiară a Comunității trebuie exprimate în euro. În conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1913/2006 al Comisiei din 20 decembrie 2006 de stabilire a normelor detaliate pentru aplicarea sistemului agromonetar pentru euro în agricultură și de modificarea a anumitor regulamente (5), cursul de schimb pentru cheltuielile într-o monedă diferită de euro trebuie să fie cursul cel mai recent stabilit de Banca Centrală Europeană, înainte de prima zi a lunii în care cererea este introdusă de statul membru respectiv.

Articolul 7

Aplicare

Prezenta decizie se aplică de la 1 aprilie 2007.

Articolul 8

Destinatari

Prezenta decizie se adresează Republicii Bulgaria și României.

Adoptată la Bruxelles, 30 martie 2007.

Pentru Comisie

Markos KYPRIANOU

Membru al Comisiei


(1)  JO L 224, 18.8.1990, p. 19. Decizie, astfel cum a fost modificată ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 1791/2006 (JO L 363, 20.12.2006, p. 1).

(2)  JO L 325, 12.12.2003, p. 1. Regulament, astfel cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 1791/2006 al Consiliului.

(3)  JO L 275, 6.10.2006, p. 51.

(4)  JO L 349, 24.12.1998, p. 1.

(5)  JO L 365, 21.12.2006, p. 52.


ANEXA I

Specificații tehnice prevăzute la articolul 2

1.   Baza de eșantionare

Un eșantion compus dintr-un număr minim de porci, deținuți în statul membru timp de cel puțin trei luni înainte de eșantionare, se prelevă, în mod aleatoriu, după cum urmează:

 

Bulgaria: 192

 

România: 300

România și Bulgaria prelevă 10 % eșantioane în plus, care vor fi analizate în cazul în care anumite eșantioane vor fi excluse din studiu din diferite motive.

Eșantionarea este stratificată de către abatoarele participante, în mod proporțional cu capacitatea abatorului. Fiecare dintre aceste statele membre clasifică toate abatoarele în funcție de numărul de porci pentru îngrășare abatorizați în cursul anului precedent. Astfel, statele membre identifică abatoarele care au produs cel puțin 80 % din totalul porcilor pentru îngrășare abatorizați.

Numărul total de porci și de carcase de la care se prelevă eșantioane în fiecare din abatoarele participante la studiu este estimat prin multiplicarea dimensiunii eșantionului (2 400, de exemplu) cu proporția porcilor pentru îngrășare abatorizați în anul precedent. De exemplu, în cazul în care un abator contabilizează 25 % din totalul porcilor pentru îngrășare abatorizați în unitățile selectate (acestea reprezentând cel puțin 80 % din totalul porcilor pentru îngrășare abatorizați în statul membru), trebuie prelevate eșantioane de la de 600 de porci (2 400 × 0,25). Eșantionarea trebuie repartizată uniform pentru doisprezece luni, adică 50 de porci pe lună. Tabelul 1 prezintă un alt exemplu.

În cazul în care un abator își încetează activitatea, în cazul în care o nouă unitate este deschisă sau în cazul în care o modificare semnificativă a capacității unui abator este prevăzută în cursul studiului, capacitatea estimată trebuie ajustată în consecință.

Tabelul 1

Ponderea abatoarelor în vederea determinării dimensiunii eșantioanelor care trebuie prelevate din fiecare abator calculul numărului animalelor per abator care fac obiectul eșantionării

Codul de identificare al abatorului

Numărul de porcine pentru îngrășare abatorizate anul precedent

Procentul din numărul total de animale abatorizate inclus în studiu

Numărul eșantioanelor per abator

Numărul eșantioanelor prelevate pe lună (/12)

AXD

88 000

17,6

0,176 × 2 400 = 422,4

422,4 : 12 = 36

SVH

25 000

5,0

TPB

75 000

15,0

MLG

100 000

20,0

GHT

212 000

42,4

Total

500 000 (1)

100,0

 

 

Pentru fiecare abator se alege, în mod aleatoriu, în fiecare lună, un număr cuprins între 1 și 31. În cazul în care numărul corespunde unei zile de abatorizare pentru luna în curs, atunci acea zi este aleasă pentru eșantionare. În caz contrar, se alege în mod aleatoriu un alt număr. Acest proces se efectuează o dată pe lună și se repetă ori de câte ori trebuie colectate eșantioane din abatorul în cauză. De exemplu, pentru abatorul AXD, acest proces se va repeta de cel puțin 36 de ori pentru a alege în mod aleatoriu cel puțin 36 de zile lucrătoare. Este posibilă eșantionarea mai mulor carcase în aceeași zi.

Datorită unei variații semnificative a numărului de animale abatorizate într-o anumită zi, alegerea în mod aleatoriu a fiecărui animal se efectuează la abator în ziua aleasă pentru eșantionare, în conformitate cu procedura menționată anterior. În ziua respectivă, numărul total de animale este cunoscut și personalul abatorului alege în mod aleatoriu una sau mai multe carcase cu ajutorul unei liste de randomizare care i-a fost oferită și care a fost generată pe baza unui număr maxim care depășește cel mai mare număr de porcine pentru îngrășare care ar putea fi abatorizați într-o zi oarecare în orice abator al statului membru.

Un exemplu de listă de randomizare este prezentat în tabelul 2.

Tabelul 2

Listă de randomizare

Abator

Zi a lunii

Numărul de ordine al carcasei (2)

AXD

19

5

4

2

12

124

12

2

8

59

Următoarele animale sunt excluse din studiul de referință:

animale cu o greutate în viu mai mică de 50 kg sau mai mare de 170 kg;

animale care au fost abatorizate de urgență;

carcasele declarate total improprii pentru consum.

2.   Eșantioane

2.1.   Generalități

eșantionul agregat de limfonoduri ileo-cecale sau cel puțin cinci limfonoduri ileo-cecale distincte sunt prelevate de la toți porcii selecționați. În măsura în care este posibil, se colectează cel puțin 25 g de limfonoduri fără grăsime sau țesut conjunctiv;

la abator se vor păstra evidențe cu privire la data și ora eșantionării fiecărei carcase și cu privire la data, ora și numele serviciului de mesagerie care preia eșantioanele.

2.2.   Detalii cu privire la eșantionarea de limfonoduri ileo-cecale

Sfâșierea mezenterului între cecum și partea ileului cea mai apropiată de cecum lasă să apară limfonoduri ileo-cecale la suprafața zonei astfel degajate. În cazul prelevării de limfonoduri distincte, este recomandat ca limfonodurile să fie prelevate direct cu mâna, fără cuțit, însă cu mănuși. Limfonodurile sau eșantionul agregat sunt puse într-o pungă de plastic pe care se marchează data, ora, precum și codurile de identificare a abatorului și a eșantionului.

3.   Transport

Eșantioanele sunt trimise în termen de 36 de ore, prin curierat rapid sau serviciu de mesagerie, și trebuie să ajungă la laborator la cel mult 72 de ore de la prelevare. Eșantioanele care ajung după acest termen se aruncă, cu excepția cazului în care sunt analizate în termen de 96 de ore de la prelevare și lanțul de refrigerare nu a fost întrerupt.

4.   Analiza și serotipizarea eșantioanelor

Analiza și serotipizarea sunt efectuate de laboratorul național de referință (LNR). În cazul în care LNR nu are capacitatea de a efectua toate analizele sau în cazul în care nu este laboratorul care efectuează în mod obișnuit depistarea, autoritățile competente pot desemna un număr limitat de alte laboratoare care sunt implicate în controlul oficial al salmonelei pentru a efectua analizele.

Aceste laboratoare trebuie să aibă o experiență dovedită în ceea ce privește utilizarea metodei de depistare cerute, precum și un sistem de asigurare a calității conform cu standardul ISO 17025 și să se supună controlului LNR.

La laborator, toate eșantioanele sunt menținute în stare refrigerată până la momentul analizei bacteriologice, care trebuie efectuată în termen de 24 de ore de la primirea acestora și nu mai târziu de 96 de ore de la prelevarea eșantionului.

4.1.   Pregătirea eșantioanelor

Suprafața limfonodurilor este sterilizată înaintea analizei prin scufundare în alcool absolut și uscare la aer.

Toate limfonodurile sunt grupate și așezate într-o pungă de plastic, care se închide, apoi sunt zdrobite cu ajutorul unui ciocan sau al altei unelte similare.

După ce sunt omogenizate, limfonodurile sunt cântărite și așezate într-un recipient steril care conține o soluție preîncălzită de apă peptonată tamponată (APT) diluată 1:10. Recipientul este incubat pentru o durată totală de (18 ± 2) ore la (37 ± 1) °C.

4.2.   Metode de depistare

Trebuie utilizată metoda recomandată de laboratorul comunitar de referință (LCR) pentru salmonela, situat în Bilthoven, Țările de Jos.

Această metodă este descrisă în versiunea actuală a proiectului anexei D la standardul ISO 6579:2002: „Depistarea Salmonella spp. în materiile fecale animale și eșantioanele din faza producției primare”. În cadrul acestei metode, doar Rappaport-Vassiladis (MSRV) este utilizat ca mediu de îmbogățire selectivă.

4.3.   Serotipizarea

Toate sușele izolate și identificate ca Salmonela spp. fac obiectul unei serotipizări conforme cu clasificarea Kaufmann-White.

În vederea asigurării calității, șaisprezece sușe tipizabile și șaisprezece izolați netipizabili sunt trimiși la LCR. Dacă numărul de sușe izolate este mai mic, toate sunt trimise la laborator.

4.4.   Lizotipia

Pentru lizotipia unui izolat de salmonela serotipul Typhimurium sau serotipul Enteritidis (analiză opțională) se utilizează metodele descrise de centrul de referință OMS pentru lizotipia salmonelei al Agenției de Protecție a Sănătății (Health Protection Agency – HPA), situată în Colindale, Regatul Unit.

4.5.   Testarea sensibilității la antibiotice

În cazul testării sensibilității la antibiotice (opțional), se utilizează o metodă validată și controlată, cum ar fi cele recomandate de Comitetul național pentru standarde clinice de laborator (National Committee for Clinical Laboratory Standards) – (NCCLS de la 1 ianuarie 2005): (Clinical and Laboratory Standards Institute – CLSI).

Atât metoda de difuziune în agar, cât și cea de diluție în bulion pot fi utilizate. Rezultatele se comunică sub formă de date cantitative (concentrații minime inhibitoare – CMI – pentru metodele de diluție și diametrul zonei de inhibare pentru metodele de difuziune) și calitative (proporția de izolați rezistenți).

Datele cantitative se bazează pe o interpretare în conformitate cu pragurile epidemiologice prezentate de European Committee on Antimicrobial Susceptibility Testing (EUCAST) la: http://www.eucast.org

Izolații sunt testați cu privire la sensibilitatea lor la următoarele substanțe antimicrobiene:

ampicilină sau amoxicilină;

tetraciclină;

cloramfenicol;

florfenicol;

acid nalidixic;

ciprofloxacin (de preferință) sau enrofloxacin;

sulfamidă (de preferință sulfametoxazol);

sulfamidă/trimetroprim sau trimetroprim;

gentamicină;

streptomicină;

canamicină (de preferință) sau neomicină;

cefalosporine de generația a treia (de preferință cefotaxim);

colistin (opțional).

Înainte de inițierea studiului, cele două state membre vor organiza cursuri de formare profesională pentru părțile implicate.

5.   Registre și depozitare a eșantioanelor

Toate analizele bacteriologice efectuate asupra eșantioanelor se consemnează după un model identic sau asemănător cu cel prezentat în tabelul 3.

Toate sușele izolate se depozitează la laboratoarele naționale de referință din cele două state membre în vederea asigurării prezervării integrale pentru o perioadă de cel puțin cinci ani.

Toate eșantioanele de suc de carne prelevate pentru serologie se conservă în stare congelată timp de doi ani.

Tabelul 3

Exemple de informații care trebuie înregistrate pentru toate eșantioanele analizate

Eșantion

Recepție

Analiză

Codul de identificare a eșantionului

Codul de identificare al abatorului

Denumire

Dată

Oră

Denumire

Dată

Oră

Pozitiv sau negativ

Serotip

Lizotip

Antibiograma

Codul de arhivare

1 S

EU012

PW

3-10-06

12:00

AB

3-10

14:00

Negativ

 

 

 

 

2 L

EU023

PW

4-10

12:30

AB

4-10

14:00

Pozitiv

Typh

DT104

ASTSu

(cod de identificare)

3 L

EU083

PW

8-10

16:30

AB

9-10

9:00

Pozitiv

Agona

n.a.

ASTE

(cod de identificare)

etc.

6.   Raporturile Bulgariei și României

Autoritatea competentă responsabilă de pregătirea raportului național anual privind monitorizarea salmonelei la animale, în conformitate cu articolul 9 din Directiva 2003/99/CE, trebuie să colecteze și să evalueze rezultatele și să înainteze un raport Comisiei.

Aceste raporturi conțin cel puțin următoarele informații:

6.1.   Descrierea generală a punerii în aplicare a programului

descrierea populației studiate stratificată în funcție de capacitatea abatoarelor;

descrierea procedurii de randomizare, precum și a sistemului de notificare;

dimensiunea calculată a eșantionului;

informații despre autoritățile și laboratoarele implicate în eșantionare, analiză și tipizare;

rezultatele generale ale studiului (eșantioane analizate prin bacteriologie și serologie, numărul de eșantioane pozitive, serotip, lizotip și antibiogramă).

6.2.   Date complete cu privire la fiecare animal de la care s-au prelevat eșantioane și rezultatul testelor corespunzătoare:

Statele membre comunică rezultatele analizelor sub formă de date brute folosind dicționarul de date și formularele de colectare furnizate de Comisie.

Dicționarul și formularele sunt stabilite de Comisie și cuprind cel puțin următoarele:

identificatorul abatorului;

capacitatea abatorului;

data și ora eșantionării;

identificatorul eșantionului (numărul);

tipul de eșantion prelevat: limfonoduri;

data expedierii la laborator.

Pentru fiecare eșantion trimis la laborator, statele membre colectează următoarele informații:

identificarea laboratorului (în cazul în care sunt implicate mai multe laboratoare);

mijlocul de transport al eșantioanelor;

data recepționării de către laborator;

în cazul analizei limfonodurilor, greutatea eșantionului;

rezultatul pentru fiecare eșantion analizat: „negativ” sau, în cazul depistării Salmonella spp., rezultatele serotipizării (Salmonella serotip sau netipizabil);

rezultatele pentru sușele care au făcut obiectul unei antibiograme și/sau al unei lizotipii.


(1)  Acest număr trebuie să reprezinte cel puțin 80 % din numărul porcinelor pentru îngrășare abatorizate într-un stat membru.

(2)  A cincea carcasă procesată în a nouăsprezecea zi a lunii trebuie eșantionată pentru studiu.


ANEXA II

Contribuția financiară maximă a Comunității acordată Bulgariei și României

(EUR)

Stat membru

Sumă

Bulgaria

4 992

România

7 800


ANEXA III

Raport financiar certificat privind realizarea unui studiu de referință cu privire la prevalența Salmonella spp. la efectivele de porcine pentru îngrășare

Perioada de raportare: de la 1 aprilie 2007 până la 30 septembrie 2007

Declarație privind costurile suportate pentru studiu, eligibile pentru contribuția financiară a Comunității

Numărul de referință al deciziei Comisiei prin care se acordă o contribuție financiară a Comunității: …

Costurile generate de

Număr de teste

Totalul cheltuielilor generate de teste în perioada de raportare

(în monedă națională)

Bacteriologia pentru Salmonella spp.

 

 

Serotipizarea izolaților de salmonela

 

 

Declarația beneficiarului

Certificăm că

toate costurile menționate anterior sunt reale, au fost generate de realizarea sarcinilor prevăzute în Decizia 2007/219/CE a Comisiei și au fost indispensabile pentru buna îndeplinire a respectivelor sarcini;

toate documentele justificative pentru aceste costuri sunt disponibile în vederea auditului.

Data: …

Responsabilul financiar: …

Semnătura: …


5.4.2007   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 95/50


DECIZIA COMISIEI

din 4 aprilie 2007

de modificare a Deciziei 2003/250/CE privind prelungirea duratei derogărilor temporare de la anumite dispoziții ale Directivei 2000/29/CE a Consiliului pentru plantele de căpșuni (Fragaria L.) destinate plantării, cu excepția semințelor, originare din Republica Africa de Sud

[notificată cu numărul C(2007) 1454]

(2007/220/CE)

COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,

având în vedere Directiva 2000/29/CE a Consiliului din 8 mai 2000 privind măsurile de protecție împotriva introducerii în Comunitate a unor organisme dăunătoare plantelor sau produselor vegetale și împotriva răspândirii lor în Comunitate (1), în special articolul 15 alineatul (1),

întrucât:

(1)

În temeiul Directivei 2000/29/CE, plantele de căpșuni (Fragaria L.) destinate plantării, cu excepția semințelor, originare din țări neeuropene altele decât țările mediteraneene, Australia, Noua Zeelandă, Canada și statele continentale din Statele Unite ale Americii nu pot fi, în principiu, introduse în Comunitate. Cu toate acestea, directiva menționată anterior permite derogări de la această regulă, cu condiția să nu existe niciun risc de răspândire a organismelor dăunătoare.

(2)

Decizia 2003/250/CE (2) a Comisiei autorizează statele membre să prevadă derogări temporare de la anumite dispoziții ale Directivei 2000/29/CE a Consiliului pentru plantele de căpșuni (Fragaria L.) destinate plantării, cu excepția semințelor, originare din Republica Africa de Sud.

(3)

Circumstanțele care justifică aceste derogări sunt încă actuale și nicio informație nouă nu motivează revizuirea condițiilor specifice.

(4)

În consecință, statele membre ar trebui să fie autorizate să permită introducerea pe teritoriul lor a unor asemenea plante, pentru o perioadă de timp limitată și sub rezerva aplicării unor condiții specifice.

(5)

Măsurile prevăzute de prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului permanent fitosanitar,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

La articolul 1 al doilea paragraf din Decizia 2003/250/CE se adaugă următoarele litere (e)-(h):

„(e)

de la 1 iunie 2007 până la 30 septembrie 2007;

(f)

de la 1 iunie 2008 până la 30 septembrie 2008;

(g)

de la 1 iunie 2009 până la 30 septembrie 2009;

(h)

de la 1 iunie 2010 până la 30 septembrie 2010.”

Articolul 2

Prezenta decizie se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles, 4 aprilie 2007.

Pentru Comisie

Markos KYPRIANOU

Membru al Comisiei


(1)  JO L 169, 10.7.2000, p. 1. Directivă, astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 2006/35/CE a Comisiei (JO L 88, 25.3.2006, p. 9).

(2)  JO L 93, 10.4.2003, p. 36.


5.4.2007   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 95/51


DECIZIA COMISIEI

din 4 aprilie 2007

de modificare a Deciziei 2003/249/CE privind prelungirea duratei derogărilor temporare de la anumite dispoziții ale Directivei 2000/29/CE a Consiliului pentru plantele de căpșuni (Fragaria L.) destinate plantării, cu excepția semințelor, originare din Chile

[notificată cu numărul C(2007) 1455]

(2007/221/CE)

COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,

având în vedere Directiva 2000/29/CE a Consiliului din 8 mai 2000 privind măsurile de protecție împotriva introducerii în Comunitate a unor organisme dăunătoare plantelor sau produselor vegetale și împotriva răspândirii lor în Comunitate (1), în special articolul 15 alineatul (1),

întrucât:

(1)

În temeiul Directivei 2000/29/CE, plantele de căpșuni (Fragaria L.) destinate plantării, cu excepția semințelor, originare din țări neeuropene, altele decât țările mediteraneene, Australia, Noua Zeelandă, Canada și statele continentale din Statele Unite ale Americii, nu pot fi, în principiu, introduse în Comunitate. Cu toate acestea, directiva menționată anterior permite derogări de la această regulă, cu condiția să nu existe niciun risc de răspândire a organismelor dăunătoare.

(2)

Decizia 2003/249/CE a Comisiei (2) autorizează statele membre să prevadă derogări temporare de la anumite dispoziții ale Directivei 2000/29/CE pentru plantele de căpșuni (Fragaria L.) destinate plantării, cu excepția semințelor, originare din Chile.

(3)

Circumstanțele care justifică aceste derogări sunt încă actuale și nicio informație nouă nu motivează revizuirea condițiilor specifice.

(4)

În consecință, statele membre ar trebui să fie autorizate să permită introducerea pe teritoriul lor a unor asemenea plante, pentru o perioadă de timp limitată și sub rezerva aplicării unor condiții specifice.

(5)

Măsurile prevăzute de prezenta decizie sunt în conformitate cu avizul Comitetului permanent fitosanitar,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

La articolul 1 alineatul (2) din Decizia 2003/249/CE, se adaugă următoarele litere (e)-(h):

„(e)

de la 1 iunie 2007 până la 30 septembrie 2007;

(f)

de la 1 iunie 2008 până la 30 septembrie 2008;

(g)

de la 1 iunie 2009 până la 30 septembrie 2009;

(h)

de la 1 iunie 2010 până la 30 septembrie 2010.”

Articolul 2

Prezenta decizie se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles, 4 aprilie 2007.

Pentru Comisie

Markos KYPRIANOU

Membru al Comisiei


(1)  JO L 169, 10.7.2000, p. 1. Directivă, astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 2006/35/CE a Comisiei (JO L 88, 25.3.2006, p. 9).

(2)  JO L 93, 10.4.2003, p. 32.


5.4.2007   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 95/52


DECIZIA COMISIEI

din 4 aprilie 2007

de aprobare a intrării în funcțiune a Consiliului consultativ regional pentru apele de sud-vest în cadrul politicii comune în domeniul pescuitului

(2007/222/CE)

COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,

având în vedere Decizia 2004/585/CE a Consiliului din 19 iulie 2004 de instituire a consiliilor consultative regionale în cadrul politicii comune în domeniul pescuitului (1), în special articolul 3 alineatul (3),

având în vedere recomandarea transmisă la 9 februarie 2007 de către Franța în numele Belgiei, Spaniei, Franței, Țărilor de Jos și Portugaliei,

întrucât:

(1)

Regulamentul (CE) nr. 2371/2002 al Consiliului din 20 decembrie 2002 privind conservarea și exploatarea durabilă a resurselor piscicole în conformitate cu politica comună în domeniul pescuitului (2) și Decizia 2004/585/CE asigură cadrul de instituire și funcționare a consiliilor consultative regionale.

(2)

Articolul 2 din Decizia 2004/585/CE prevede instituirea unui consiliu consultativ regional pentru apele de sud-vest din zonele VIII, IX și X ale Consiliului Internațional pentru Explorarea Apelor Maritime (ICES) (apele din jurul insulelor Azore) și din diviziunile CECAF 34.1.1, 34.1.2 și 34.2.0 (apele din jurul insulelor Madeira și Canare) (3).

(3)

În conformitate cu articolul 3 alineatul (1) din Decizia 2004/585/CE, reprezentanții sectorului de pescuit și ai altor grupuri de interese au înaintat Belgiei, Spaniei, Franței, Țărilor de Jos și Portugaliei o cerere privind funcționarea consiliului consultativ regional respectiv.

(4)

În conformitate cu articolul 3 alineatul (2) din Decizia 2004/585/CE, statele membre interesate au stabilit dacă cererea privind Consiliul consultativ regional pentru apele de sud-vest respectă dispozițiile prevăzute de decizia menționată. La 9 februarie 2007, statele membre interesate au transmis Comisiei o recomandare privind consiliul consultativ regional respectiv.

(5)

Comisia a evaluat cererea înaintată de părțile interesate și recomandarea menționată anterior în raport cu Decizia 2004/585/CE și cu obiectivele și principiile politicii comune în domeniul pescuitului și consideră că respectivul Consiliu consultativ regional pentru apele de sud-vest poate intra în funcțiune,

DECIDE:

Articol unic

Consiliul consultativ regional pentru apele de sud-vest, instituit prin articolul 2 alineatul (1) litera (e) din Decizia 2004/585/CE, intră în funcțiune de la 9 aprilie 2007.

Adoptată la Bruxelles, 4 aprilie 2007.

Pentru Comisie

Joe BORG

Membru al Comisiei


(1)  JO L 256, 3.8.2004, p. 17.

(2)  JO L 358, 31.12.2002, p. 59.

(3)  Astfel cum au fost definite de Regulamentul (CEE) nr. 3880/91 al Consiliului (JO L 365, 31.12.1991, p. 1).


5.4.2007   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 95/53


DECIZIA COMISIEI

din 4 aprilie 2007

privind inventarul potențialului de producție viticolă prezentat de Bulgaria în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1493/1999 al Consiliului

[notificată cu numărul C(2007) 1469]

(Numai textul în limba bulgară este autentic)

(2007/223/CE)

COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1493/1999 al Consiliului din 17 mai 1999 privind organizarea comună a pieței vitivinicole (1), în special articolul 23 alineatul (4),

întrucât:

(1)

Regulamentul (CE) nr. 1493/1999 prevede, ca o condiție prealabilă pentru accesul la extinderea drepturilor de plantare și la ajutorul în favoarea restructurării și a reconversiei, întocmirea unui inventar al potențialului de producție viticolă de către statul membru interesat. Prezentarea acestui inventar trebuie să fie în conformitate cu articolul 16 al regulamentului menționat anterior.

(2)

Regulamentul (CE) nr. 1227/2000 al Comisiei din 31 mai 2000 privind stabilirea unor reguli detaliate de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1493/1999 al Consiliului privind organizarea comună a pieței vitivinicole, cu privire la potențialul de producție (2) prevede la articolul 19 detaliile de prezentare a informațiilor cuprinse în inventar.

(3)

Bulgaria a comunicat Comisiei, prin scrisorile din 10 și 17 ianuarie 2007, informațiile prevăzute la articolul 16 din Regulamentul (CE) nr. 1493/1999 și la articolul 19 din Regulamentul (CE) nr. 1227/2000. În urma examinării acestor informații s-a putut constata că Bulgaria a întocmit, așadar, inventarul respectiv.

(4)

Prezenta decizie nu implică recunoașterea de către Comisie a exactității datelor cuprinse în inventar sau a compatibilității legislației prevăzute în inventar cu dreptul comunitar. Aceasta nu aduce atingere niciunei eventuale decizii a Comisiei în acest domeniu.

(5)

Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului de gestionare a vinurilor,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

Comisia constată că Bulgaria a întocmit inventarul potențialului de producție viticolă în conformitate cu articolul 16 din Regulamentul (CE) nr. 1493/1999.

Articolul 2

Prezenta decizie se adresează Republicii Bulgaria.

Adoptată la Bruxelles, 4 aprilie 2007.

Pentru Comisie

Mariann FISCHER BOEL

Membru al Comisiei


(1)  JO L 179, 14.7.1999, p. 1. Regulament, astfel cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 1791/2006 (JO L 363, 20.12.2006, p. 1).

(2)  JO L 143, 16.6.2000, p. 1. Regulament, astfel cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 1460/2006 (JO L 272, 3.10.2006, p. 9).