9.10.2009   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 265/24


DECIZIA CONSILIULUI

din 8 noiembrie 2005

privind semnarea și aplicarea provizorie a Acordului între Comunitatea Europeană și Republica Azerbaidjan privind anumite aspecte ale serviciilor aeriene

(2009/741/CE)

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene, în special articolul 80 alineatul (2), coroborat cu articolul 300 alineatul (2) primul paragraf prima teză,

având în vedere propunerea Comisiei,

întrucât:

(1)

La data de 5 iunie 2003, Consiliul a autorizat Comisia să inițieze negocieri cu țări terțe privind înlocuirea anumitor dispoziții din acordurile bilaterale existente cu un acord comunitar.

(2)

Comisia a negociat în numele Comunității un acord cu Republica Azerbaidjan cu privire la anumite aspecte ale serviciilor aeriene în conformitate cu mecanismele și directivele din anexa la decizia Consiliului de autorizare a Comisiei în vederea inițierii de negocieri cu țări terțe privind înlocuirea anumitor dispoziții din acordurile bilaterale existente cu un acord comunitar.

(3)

Sub rezerva eventualei sale încheieri la o dată ulterioară, acordul negociat de către Comisie ar trebui semnat și aplicat cu titlu provizoriu,

DECIDE URMĂTOARELE:

Articolul 1

Semnarea Acordului între Comunitatea Europeană și Republica Azerbaidjan privind anumite aspecte ale serviciilor aeriene se aprobă prin prezenta decizie în numele Comunității sub rezerva deciziei Consiliului privind încheierea acordului menționat.

Textul acordului se atașează la prezenta decizie.

Articolul 2

Sub rezerva încheierii sale la o dată ulterioară, președintele Consiliului este autorizat prin prezenta decizie să desemneze persoana sau persoanele împuternicite să semneze acordul în numele Comunității.

Articolul 3

Până la intrarea sa în vigoare, acordul se aplică cu titlu provizoriu începând cu prima zi a primei luni următoare datei la care părțile și-au notificat reciproc îndeplinirea procedurilor necesare în acest scop.

Articolul 4

Președintele Consiliului este autorizat prin prezenta decizie să procedeze la notificarea prevăzută la articolul 8 alineatul (2) din acord.

Adoptată la Bruxelles, 8 noiembrie 2005.

Pentru Consiliu

Președintele

T. BILLSTRÖM


ACORD

între Comunitatea Europeană și Guvernul Republicii Azerbaidjan privind anumite aspecte ale serviciilor aeriene

COMUNITATEA EUROPEANĂ,

pe de o parte, și

GUVERNUL REPUBLICII AZERBAIDJAN,

pe de altă parte,

(denumite în continuare „părțile”)

CONSTATÂND că au fost încheiate, între mai multe state membre ale Comunității Europene și Republica Azerbaidjan, acorduri bilaterale privind serviciile aeriene care conțin dispoziții care contravin legislației comunitare,

CONSTATÂND că, în ceea ce privește mai multe aspecte care pot fi reglementate prin acorduri bilaterale privind serviciile aeriene încheiate între statele membre ale Comunității Europene și țări terțe, Comunitatea Europeană beneficiază de o competență exclusivă,

CONSTATÂND că, în temeiul legislației comunitare, transportatorii aerieni din Comunitate stabiliți într-un stat membru beneficiază de dreptul de acces nediscriminatoriu la rutele aeriene dintre statele membre ale Comunității Europene și țările terțe,

AVÂND ÎN VEDERE acordurile dintre Comunitatea Europeană și anumite țări terțe care prevăd, pentru resortisanții respectivelor țări terțe, posibilitatea de a deveni proprietari ai unor transportatori aerieni, titulari ai unei licențe acordate în conformitate cu legislația comunitară,

RECUNOSCÂND că dispozițiile acordurilor bilaterale privind serviciile aeriene încheiate între statele membre ale Comunității Europene și Republica Azerbaidjan care contravin legislației comunitare trebuie să fie aduse în totală conformitate cu aceasta din urmă, astfel încât să se stabilească un temei juridic solid pentru serviciile aeriene dintre Comunitatea Europeană și Republica Azerbaidjan și să se asigure continuitatea respectivelor servicii aeriene,

CONSTATÂND că dispozițiile acordurilor bilaterale privind serviciile aeriene încheiate între statele membre ale Comunității Europene și Republica Azerbaidjan care nu contravin legislației comunitare nu trebuie modificate sau înlocuite,

CONSTATÂND că, în cadrul acestor negocieri, Comunitatea Europeană nu are drept obiectiv mărirea volumului total al traficului aerian dintre Comunitatea Europeană și Republica Azerbaidjan, compromiterea echilibrului dintre transportatorii aerieni ai Comunității și transportatorii aerieni ai Republicii Azerbaidjan și nici negocierea unor modificări ale dispozițiilor acordurilor bilaterale existente ce reglementează serviciile aeriene în ceea ce privește drepturile de trafic,

CONVIN DUPĂ CUM URMEAZĂ:

Articolul 1

Dispoziții generale

(1)   În sensul prezentului acord, prin „state membre” se înțelege statele membre ale Comunității Europene.

(2)   În cadrul fiecăruia dintre acordurile enumerate la anexa I, trimiterile la resortisanții statului membru care se constituie parte la acordul respectiv se interpretează ca trimiteri la resortisanții statelor membre ale Comunității Europene.

(3)   În cadrul fiecăruia dintre acordurile enumerate la anexa I, trimiterile la transportatorii aerieni sau la companiile aeriene ale statului membru care se constituie parte la acordul respectiv se interpretează ca trimiteri la transportatorii aerieni sau la companiile aeriene desemnate de respectivul stat membru.

Articolul 2

Desemnare de către un stat membru

(1)   Dispozițiile alineatelor (2) și (3) prevalează asupra dispozițiilor corespunzătoare ale articolelor enumerate la anexa II literele (a) și, respectiv, (b), în ceea ce privește desemnarea unui transportator aerian de către statul membru în cauză, autorizațiile și permisele acordate de Republica Azerbaidjan și refuzul, revocarea, suspendarea sau limitarea autorizațiilor sau a permiselor transportatorului aerian.

(2)   De îndată ce se primește o desemnare din partea unui stat membru, Republica Azerbaidjan acordă autorizațiile și permisele corespunzătoare într-un termen limită minim de procedură, cu condiția ca:

(i)

transportatorul aerian să fie stabilit pe teritoriul statului membru care a efectuat desemnarea în temeiul Tratatului de instituire a Comunității Europene și să dețină o autorizație de funcționare valabilă, în conformitate cu legislația Comunității Europene;

(ii)

statul membru care a eliberat certificatul de transportator aerian să efectueze și să asigure un control reglementar efectiv al transportatorului aerian, iar autoritatea aeronautică competentă să fie identificată în mod clar în desemnare; și

(iii)

transportatorul aerian să fie deținut în prezent și să fie deținut în continuare, în mod direct sau prin intermediul unui acționariat majoritar, de state membre și/sau de resortisanți ai statelor membre și/sau de alte state enumerate la anexa III și/sau de resortisanți ai acestor alte state și să fie controlat efectiv, în orice moment, de respectivele state și/sau resortisanții lor.

(3)   Republica Azerbaidjan poate refuza, revoca, suspenda sau limita autorizațiile sau permisele unui transportator aerian desemnat de un stat membru, în cazul în care:

(i)

transportatorul aerian nu este stabilit pe teritoriul statului membru care a efectuat desemnarea în temeiul Tratatului de instituire a Comunității Europene sau nu deține o autorizație de funcționare valabilă în conformitate cu legislația Comunității Europene;

(ii)

controlul reglementar efectiv al transportatorului aerian nu este efectuat sau asigurat de către statul membru care a eliberat certificatul de transportator aerian al acestuia sau în cazul în care autoritatea aeronautică competentă nu este identificată în mod clar în desemnare; sau

(iii)

transportatorul aerian nu este deținut, în mod direct sau prin intermediul unui acționariat majoritar, de state membre și/sau resortisanți ai statelor membre și/sau de alte state enumerate la anexa III și/sau resortisanți ai acestor alte state, precum și în cazul în care nu este controlat efectiv de respectivele state și/sau resortisanți ai acestora.

Atunci când își exercită drepturile în conformitate cu prezentul alineat, Republica Azerbaidjan nu trebuie să facă discriminare pe bază de naționalitate între transportatorii aerieni ai Comunității.

Articolul 3

Drepturi privind controlul reglementar

(1)   Dispozițiile alineatului (2) ale prezentului articol completează articolele enumerate la anexa II litera (c).

(2)   În cazul în care un stat membru a desemnat un transportator aerian al cărui control reglementar este efectuat și asigurat de către un alt stat membru, drepturile Republicii Azerbaidjan în cadrul dispozițiilor privind siguranța cuprinse în acordul încheiat între statul membru care a desemnat transportatorul aerian și Republica Azerbaidjan se aplică în mod identic în ceea ce privește adoptarea, exercitarea sau menținerea standardelor de siguranță de către acest alt stat membru, precum și în ceea ce privește autorizația de funcționare a respectivului transportator aerian.

Articolul 4

Impozitarea carburantului de aviație

(1)   Dispozițiile alineatului (2) din cadrul prezentului articol completează dispozițiile corespunzătoare ale articolelor enumerate la anexa II litera (d).

(2)   Fără a aduce atingere oricărei dispoziții contrare, nicio dispoziție din acordurile enumerate la anexa II litera (d) nu împiedică un stat membru să aplice în mod nedescriminatoriu impozite, prelevări, drepturi, taxe sau redevențe pe carburantul furnizat pe teritoriul său, destinat să fie utilizat de o aeronavă a unui transportator aerian desemnat de Republica Azerbaidjan care operează pe ruta dintre un punct situat pe teritoriul respectivului stat membru și un alt punct situat pe teritoriul acelui stat membru sau pe teritoriul unui alt stat membru.

(3)   Fără a aduce atingere oricărei dispoziții contrare, nicio dispoziție din acordurile enumerate la anexa II litera (d) nu împiedică Republica Azerbaidjan să aplice în mod nediscriminatoriu impozite, prelevări, drepturi, taxe sau redevențe pe carburantul furnizat pe teritoriul său, destinat să fie utilizat de o aeronavă a unui transportator aerian a unui stat membru care operează pe ruta dintre un punct situat pe teritoriul Republicii Azerbaidjan și un alt punct situat pe teritoriul Republicii Azerbaidjan.

Articolul 5

Tarife pentru transportul în Comunitatea Europeană

(1)   Dispozițiile alineatului (2) ale prezentului articol completează articolele enumerate la anexa II litera (e).

(2)   Tarifele care vor fi practicate de către transportatorul sau transportatorii aerieni desemnați de Republica Azerbaidjan în cadrul unuia dintre acordurile enumerate la anexa I, care conține o dispoziție menționată la anexa II litera (e), pentru transporturile efectuate integral în cadrul Comunității Europene sunt reglementate de legislația comunitară.

Articolul 6

Anexe la acord

Anexele la prezentul acord fac parte integrantă din acesta.

Articolul 7

Revizuire sau modificare

Părțile pot revizui sau modifica oricând, de comun acord, prezentul acord.

Articolul 8

Intrarea în vigoare și aplicarea provizorie

(1)   Prezentul acord intră în vigoare la data la care părțile și-au comunicat reciproc, în scris, îndeplinirea procedurilor interne respective necesare în acest scop.

(2)   Fără a aduce atingere alineatului (1), părțile convin să aplice prezentul acord în mod provizoriu începând cu prima zi a lunii următoare datei la care părțile și-au comunicat reciproc îndeplinirea procedurilor interne necesare.

(3)   Acordurile și celelalte aranjamente dintre statele membre și Republica Azerbaidjan care, la data semnării prezentului acord, nu au intrat încă în vigoare și nu fac obiectul unei aplicări provizorii sunt enumerate la anexa I litera (b). Prezentul acord se aplică tuturor acestor acorduri și aranjamente la data intrării lor în vigoare sau a aplicării lor provizorii.

Articolul 9

Denunțarea

(1)   Denunțarea unuia dintre acordurile enumerate la anexa I conduce la denunțarea simultană a tuturor dispozițiilor prezentului acord privind acordul în cauză.

(2)   Denunțarea tuturor acordurilor enumerate la anexa I conduce la denunțarea simultană a prezentului acord.

DREPT CARE, subsemnații, pe deplin autorizați, semnează prezentul acord.

Încheiat în dublu exemplar la Strasbourg, la 7 iulie 2009, în limbile bulgară, cehă, daneză, engleză, estonă, finlandeză, franceză, germană, greacă, italiană, letonă, lituaniană, maghiară, malteză, olandeză, polonă, portugheză, română, slovacă, slovenă, spaniolă, suedeză și azeră.

За Европейската общност

Por la Comunidad Europea

Za Evropské společenství

For Det Europæiske Fællesskab

Für die Europäische Gemeinschaft

Euroopa Ühenduse nimel

Για την Ευρωπαϊκή Κοινότητα

For the European Community

Pour la Communauté européenne

Per la Comunità europea

Eiropas Kopienas vārdā

Europos bendrijos vardu

Az Európai Közösség részéről

Għall-Komunitá Ewropea

Voor de Europese Gemeenschap

W imieniu Wspólnoty Europejskiej

Pela Comunidade Europeia

Pentru Comunitatea Europeană

Za Európske spoločenstvo

Za Evropsko skupnost

Euroopan yhteisön puolesta

För Europeiska gemenskapen

Image

Image

Image

За правителството на Република Азербайджан

Por el Gobierno de la República de Azerbaiyán

Za vládu Ázerbájdžánskou republiky

For Republikken Aserbajdsjans regering

Für die Regierung der Republik Aserbaidschan

Aserbaidžaani Vabariigi valitsuse nimel

Για την Κυβέρνηση της Δημοκρατίας του Αζερμπαϊτζάν

For the Government of the Republic of Azerbaijan

Pour le gouvernement de la République d'Azerbaïdjan

Per il governo della Repubblica dell'Azerbaigian

Azerbaidžānas Republikas valdības vārdā

Azerbaidžano Vyriausybės Respublikos vardu

Az Azerbajdzsáni Köztársaság Kormánya részéről

Għall-Gvern tar-Repubblika tal-Ażerbajġan

Voor de regering van de Republiek Azerbeidzjan

W imieniu Rządu Republiki Azerbejdżańskiej

Pelo Governo da República do Azerbaijão

Pentru Guvernul Republicii Azerbaidjan

Za vládu Azerbajdžanskej republiky

Za vlado Azerbajdžanske republike

Azerbaidžanin tasavallan hallituksen puolesta

För Republiken Azerbajdzjans regering

Image

Image

ANEXA I

Lista acordurilor menționate la articolul 1 din prezentul acord

(a)

Acorduri privind serviciile aeriene între Guvernul Republicii Azerbaidjan și statele membre ale Comunității Europene care, la data semnării prezentului acord, au fost încheiate, semnate și/sau fac obiectul unei aplicări provizorii:

Acordul între Guvernul Federal al Austriei și Guvernul Republicii Azerbaidjan privind serviciile aeriene, încheiat la Viena la 4 iulie 2000, denumit în continuare „Acordul Azerbaidjan-Austria” în anexa II;

Acordul între Guvernul Regatului Belgiei și Guvernul Republicii Azerbaidjan privind serviciile aeriene, încheiat la Baku la 13 aprilie 1998, denumit în continuare „Acordul Azerbaidjan-Belgia” în anexa II;

Acord între Guvernul Republicii Bulgaria și Guvernul Republicii Azerbaidjan privind serviciile aeriene între teritoriile lor respective și în afara acestora, încheiat la Sofia la 29 iunie 1995, denumit în continuare „Acordul Azerbaidjan-Bulgaria” în anexa II;

Acordul între Guvernul Regatului Danemarcei și Guvernul Republicii Azerbaidjan privind serviciile aeriene, parafat la Copenhaga la 27 aprilie 2000, denumit în continuare „Acordul Azerbaidjan-Danemarca” în anexa II. Modificat ultima dată prin schimb de scrisori la 1 martie 2004 și 17 decembrie 2004;

Acord privind transportul aerian între Guvernul Republicii Federale Germania și Guvernul Republicii Azerbaidjan, încheiat la Baku la 27/28 iulie 1995, denumit în continuare „Acordul Azerbaidjan-Germania” în anexa II. Modificat ultima dată de Protocolul de corectare și completare a Acordului privind transportul aerian din 27/28 iulie 1995 între Guvernul Republicii Federale Germania și Guvernul Republicii Azerbaidjan, semnat la Baku la 29 iunie 1998;

Acordul între Guvernul Republicii Franceze și Guvernul Republicii Azerbaidjan privind serviciile aeriene, încheiat la Paris la 19 iunie 1997, denumit în continuare „Acordul Azerbaidjan-Franța” în anexa II;

Acordul între Guvernul Republicii Elene și Guvernul Republicii Azerbaidjan privind serviciile aeriene, parafat la Atena la 6 iunie 1995, denumit în continuare „Acordul Azerbaidjan-Grecia” în anexa II;

Acordul între Guvernul Republicii Italiene și Guvernul Republicii Azerbaidjan privind serviciile aeriene, încheiat la Roma la 25 septembrie 1997, denumit în continuare „Acordul Azerbaidjan-Italia” în anexa II;

Acordul între Guvernul Republicii Azerbaidjan și Guvernul Marelui Ducat al Luxemburgului privind serviciile aeriene, parafat la Baku la 3 iulie 2001, denumit în continuare „Acordul Azerbaidjan-Luxemburg” în anexa II;

Acordul privind serviciile aeriene între Regatul Olandei și Republica Azerbaidjan, încheiat la Baku la 11 iulie 1996, denumit în continuare „Acordul Azerbaidjan-Olanda” în anexa II;

Acord privind transportul aerian civil între Guvernul Republicii Polone și Guvernul Republicii Azerbaidjan, încheiat la Varșovia la 26 august 1997, denumit în continuare „Acordul Azerbaidjan-Polonia” în anexa II;

Acordul între Guvernul României și Guvernul Republicii Azerbaidjan privind serviciile aeriene, încheiat la Baku la 27 martie 1996, denumit în continuare „Acordul Azerbaidjan-România” în anexa II;

Acordul privind serviciile aeriene între Guvernul Republicii Slovace și Guvernul Republicii Azerbaidjan, parafat la Baku la 27 octombrie 2000, denumit în continuare „Acordul Azerbaidjan-Republica Slovacă” în anexa II;

Acordul privind serviciile aeriene între Spania și Republica Azerbaidjan, parafat la Madrid la 18 noiembrie 2004, denumit în continuare „Acordul Azerbaidjan-Spania” în anexa II;

Acordul privind serviciile aeriene între Guvernul Regatului Suediei și Guvernul Republicii Azerbaidjan, parafat la Copenhaga la 27 aprilie 2000, denumit în continuare „Acordul Azerbaidjan-Suedia” în anexa II. Modificat ultima dată prin schimb de scrisori la 1 martie 2004 și 17 decembrie 2004;

Acordul privind serviciile aeriene între Guvernul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord și Guvernul Republicii Azerbaidjan, încheiat la Londra la 23 februarie 1994, denumit în continuare „Acordul Azerbaidjan-Regatul Unit” în anexa II;

Modificat prin schimb de note efectuat la Baku la 20 iunie și 23 decembrie 1996.

Modificat ultima dată de Memorandumul de înțelegere încheiat la Baku la 3-4 iulie 2000.

(b)

Acorduri privind serviciile aeriene și alte aranjamente parafate sau semnate între Republica Azerbaidjan și state membre ale Comunității Europene care, la data semnării prezentului acord, nu au intrat încă în vigoare și nu fac obiectul unei aplicări provizorii

Acordul privind transportul aerian între Guvernul Republicii Cehe și Guvernul Republicii Azerbaidjan, parafat la Praga la 3 decembrie 1998, denumit în continuare „Acordul Azerbaidjan-Republica Cehă” în anexa II;

Acordul privind serviciile aeriene între Guvernul Republicii Azerbaidjan și Guvernul Republicii Estone, parafat la Tallinn la 8 noiembrie 2002, denumit în continuare „Acordul Azerbaidjan-Estonia” în anexa II;

Acordul privind serviciile aeriene între Guvernul Republicii Finlanda și Guvernul Republicii Azerbaidjan, parafat la Baku la 29 septembrie 2000, denumit în continuare „Acordul Azerbaidjan-Finlanda” în anexa II.

ANEXA II

Lista articolelor din acordurile enumerate la anexa I și menționate la articolele 2-5 din prezentul acord

(a)

Desemnarea de către un stat membru:

articolul 3 alineatul (5) din Acordul Azerbaidjan-Austria;

articolul 3 alineatul (5) din Acordul Azerbaidjan-Bulgaria;

articolul 3 alineatul (4) din Acordul Azerbaidjan-Republica Cehă;

articolul 3 alineatul (4) din Acordul Azerbaidjan-Danemarca;

articolul 3 alineatul (4) din Acordul Azerbaidjan-Estonia;

articolul 3 alineatul (4) din Acordul Azerbaidjan-Germania;

articolul 3 alineatul (4) din Acordul Azerbaidjan-Grecia;

articolul 4 alineatul (3) din Acordul Azerbaidjan-Franța;

articolul 4 alineatul (4) din Acordul Azerbaidjan-Italia;

articolul 3 alineatul (4) din Acordul Azerbaidjan-Luxemburg;

articolul 3 alineatul (4) din Acordul Azerbaidjan-Olanda;

articolul 3 alineatul (4) din Acordul Azerbaidjan-Polonia;

articolul 3 alineatul (4) din Acordul Azerbaidjan-România;

articolul 4 alineatul (4) din Acordul Azerbaidjan-Republica Slovacă;

articolul 3 alineatul (4) din Acordul Azerbaidjan-Suedia;

articolul 4 alineatul (4) din Acordul Azerbaidjan-Regatul Unit.

(b)

Refuzul, revocarea, suspendarea sau limitarea autorizațiilor sau a permiselor:

articolul 4 alineatul (1) litera (a) din Acordul Azerbaidjan-Austria;

articolul 5 alineatul (1) litera (d) din Acordul Azerbaidjan-Belgia;

articolul 4 alineatul (1) litera (a) din Acordul Azerbaidjan-Bulgaria;

articolul 4 alineatul (1) litera (b) din Acordul Azerbaidjan-Republica Cehă;

articolul 4 alineatul (1) litera (a) din Acordul Azerbaidjan-Danemarca;

articolul 4 alineatul (1) litera (a) din Acordul Azerbaidjan-Estonia;

articolul 4 alineatul (1) litera (b) din Acordul Azerbaidjan-Grecia;

articolul 5 alineatul (1) din Acordul Azerbaidjan-Franța;

articolul 5 alineatul (1) litera (a) din Acordul Azerbaidjan-Finlanda;

articolul 5 alineatul (1) litera (a) din Acordul Azerbaidjan-Italia;

articolul 4 alineatul (1) litera (a) din Acordul Azerbaidjan-Luxemburg;

articolul 4 alineatul (1) litera (c) din Acordul Azerbaidjan-Olanda;

articolul 4 alineatul (1) litera (a) din Acordul Azerbaidjan-Polonia;

articolul 4 alineatul (1) litera (a) din Acordul Azerbaidjan-România;

articolul 5 alineatul (1) litera (a) din Acordul Azerbaidjan-Republica Slovacă;

articolul 4 alineatul (1) litera (a) din Acordul Azerbaidjan-Suedia;

articolul 5 alineatul (1) litera (a) din Acordul Azerbaidjan-Regatul Unit.

(c)

Controlul reglementar:

articolul 6 din Acordul Azerbaidjan-Austria;

articolul 7 din Acordul Azerbaidjan-Belgia;

articolul 7 din Acordul Azerbaidjan-Republica Cehă;

articolul 14 din Acordul Azerbaidjan-Danemarca;

articolul 15 din Acordul Azerbaidjan-Estonia;

articolul 11a din Acordul Azerbaidjan-Germania;

articolul 6 din Acordul Azerbaidjan-Grecia;

articolul 8 din Acordul Azerbaidjan-Franța;

articolul 13 din Acordul Azerbaidjan-Finlanda;

articolul 10 din Acordul Azerbaidjan-Italia;

articolul 6 din Acordul Azerbaidjan-Luxemburg;

articolul 13 din Acordul Azerbaidjan-Olanda;

articolul 10 din Acordul Azerbaidjan-Republica Slovacă;

articolul 14 din Acordul Azerbaidjan-Suedia.

(d)

Impozitarea combustibilului de aviație:

articolul 7 din Acordul Azerbaidjan-Austria;

articolul 10 din Acordul Azerbaidjan-Belgia;

articolul 7 din Acordul Azerbaidjan-Bulgaria;

articolul 8 din Acordul Azerbaidjan-Republica Cehă;

articolul 6 din Acordul Azerbaidjan-Danemarca;

articolul 7 din Acordul Azerbaidjan-Estonia;

articolul 6 din Acordul Azerbaidjan-Germania;

articolul 9 din Acordul Azerbaidjan-Grecia;

articolul 11 din Acordul Azerbaidjan-Franța;

articolul 6 din Acordul Azerbaidjan-Finlanda;

articolul 6 din Acordul Azerbaidjan-Italia;

articolul 8 din Acordul Azerbaidjan-Luxemburg;

articolul 9 din Acordul Azerbaidjan-Olanda;

articolul 6 din Acordul Azerbaidjan-Polonia;

articolul 9 din Acordul Azerbaidjan-România;

articolul 5 din Acordul Azerbaidjan-Spania;

articolul 9 din Acordul Azerbaidjan-Republica Slovacă;

articolul 6 din Acordul Azerbaidjan-Suedia;

articolul 8 din Acordul Azerbaidjan-Regatul Unit.

(e)

Tarife pentru transport în cadrul Comunității Europene:

articolul 11 din Acordul Azerbaidjan-Austria;

articolul 13 din Acordul Azerbaidjan-Belgia;

articolul 9 din Acordul Azerbaidjan-Bulgaria;

articolul 12 din Acordul Azerbaidjan-Republica Cehă;

articolul 10 din Acordul Azerbaidjan-Danemarca;

articolul 13 din Acordul Azerbaidjan-Estonia;

articolul 10 din Acordul Azerbaidjan-Germania;

articolul 12 din Acordul Azerbaidjan-Grecia;

articolul 17 din Acordul Azerbaidjan-Franța;

articolul 10 din Acordul Azerbaidjan-Finlanda;

articolul 8 din Acordul Azerbaidjan-Italia;

articolul 10 din Acordul Azerbaidjan-Luxemburg;

articolul 5 din Acordul Azerbaidjan-Olanda;

articolul 10 din Acordul Azerbaidjan-Polonia;

articolul 8 din Acordul Azerbaidjan-România;

articolul 8 din Acordul Azerbaidjan-Republica Slovacă;

articolul 10 din Acordul Azerbaidjan-Suedia;

articolul 7 din Acordul Azerbaidjan-Regatul Unit.

ANEXA III

Lista celorlalte state menționate la articolul 2 din prezentul acord

(a)

Republica Islanda (în cadrul Acordului privind Spațiul Economic European);

(b)

Principatul Liechtenstein (în cadrul Acordului privind Spațiul Economic European);

(c)

Regatul Norvegiei (în cadrul Acordului privind Spațiul Economic European);

(d)

Confederația Elvețiană (în cadrul Acordului între Comunitatea Europeană și Confederația Elvețiană privind transporturile aeriene).