—

anularea articolului 3 alineatul (1) din Directiva (UE) 2025/516 a Consiliului din 11 martie 2025 de modificare a Directivei 2006/112/CE în ceea ce privește normele în materie de TVA pentru era digitală, în măsura în care introduce articolul 28a alineatul (1) în Directiva 2006/112/EC;

—

anularea articolului 3 alineatul (3) litera (a) din Directiva (UE) 2025/516 a Consiliului din 11 martie 2025 de modificare a Directivei 2006/112/CE în ceea ce privește normele în materie de TVA pentru era digitală, în măsura în care modifică articolul 135 alineatul (2) din Directiva 2006/112/CE prin introducerea unui paragraf după prima literă, prin care serviciile de închiriere a locuințelor pe termen scurt sunt considerate că au o funcție similară cu cea a sectorului hotelier;

—

anularea articolului 1 alineatul (8) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2025/518 din 11 martie 2025 de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 282/2011, în măsura în care modifică articolul 30 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 282/2011 prin introducerea unui nou al doilea paragraf (denumite în continuare, „dispozițiile atacate”);

—

obligarea Consiliului Uniunii Europene la suportarea propriilor cheltuieli de judecată, precum și a celor efectuate de reclamant.

1.

Primul motiv întemeiat pe o eroare vădită de apreciere: dispozițiile atacate se întemeiază pe premise greșite, în special pe cea potrivit căreia închirierea locuințelor pe termen scurt și hotelurile sunt în concurență directă, și pe cea potrivit căreia există o „denaturare a concurenței” între cele două, precum și pe date nefiabile și declarații nefondate.

2.

Al doilea motiv întemeiat pe încălcarea principiului proporționalității: dispozițiile atacate impun măsuri disproporționate, deși există măsuri mai puțin împovărătoare pentru a atinge aceleași obiective. Regimul furnizorului presupus va dezavantaja sectorul închirierilor de locuințe pe termen scurt.

3.

Al treilea motiv întemeiat pe încălcarea principiilor neutralității fiscale și a egalității de tratament: dispozițiile atacate duc la un tratament inegal în materie de TVA între servicii comparabile și necomparabile, și discrimină între canale de vânzări și actorii de pe piață.

4.

Al patrulea motiv întemeiat pe încălcarea principiilor securității juridice și bunei administrări: dispozițiile atacate nu clarifică o serie de preocupări privind aplicarea lor concretă și vor duce la o transpunere divergentă între statele membre.

5.

Al cincilea motiv întemeiat pe încălcarea autonomiei fiscale a statelor membre și a principiului subsidiarității: dispozițiile atacate impun un sistem de TVA armonizat în domenii mai bine abordate la nivelul național și fără a demonstra necesitatea unei acțiuni la nivelul Uniunii.

6.

Al șaselea motiv întemeiat pe încălcarea libertății de a desfășura o activitate comercială și a dreptului de proprietate: dispozițiile atacate impun sarcini de reglementare și financiare care pun în pericol viabilitatea economică a actorilor mici, încălcând articolele 16 și 17 din cartă.

7.

Al șaptelea motiv întemeiat pe faptul că Consiliul a depășit limitele competențelor sale de executare conferite de articolul 397 din Directiva 2006/112/CE în temeiul articolului 291 alineatul (2) din TFUE prin introducerea unei definiții a „serviciilor de facilitare” în Regulamentul de punere în aplicare 282/2011 în locul Directivei 2006/112/CE.