European flag

Jurnalul Ofícial
al Uniunii Europene

RO

Seria C


C/2025/4057

28.7.2025

Acțiune introdusă la 26 mai 2025 – Khan/Consiliul

(Cauza T-345/25)

(C/2025/4057)

Limba de procedură: franceza

Părțile

Reclamant: German Khan (Londra, Regatul Unit) (reprezentanți: T. Marembert și A. Bass, avocați)

Pârât: Consiliul Uniunii Europene

Concluziile

Reclamantul solicită Tribunalului:

anularea Deciziei (PESC) 2025/528 a Consiliului din 14 martie 2025 de modificare a Deciziei 2014/145/PESC privind măsuri restrictive în raport cu acțiunile care subminează sau amenință integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei, în măsura în care îl privește pe reclamant;

anularea Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2025/527 al Consiliului din 14 martie 2025 privind punerea în aplicare a Regulamentului (UE) nr. 269/2014 privind măsuri restrictive în raport cu acțiunile care subminează sau amenință integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei, în măsura în care îl privește pe reclamant;

solicitarea Consiliului pentru ca acesta să precizeze natura documentelor aflate în posesia sa care stabilesc faptele menționate în continuare și pentru ca acesta să indice data la care acestea i-au fost comunicate:

aplicarea așa-numitei legi „ESO” holdingului rus al ALFA BANK;

aplicarea așa-numitei legi „ESO” holdingului rus al ALFASTRAKHOVANIE;

întreruperea relațiilor comerciale dintre grupul X5 și societatea VOENTORG RETAIL LLC; și

obligarea Consiliului la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele și principalele argumente

În susținerea acțiunii, reclamantul invocă cincisprezece motive.

1.

Primul motiv, întemeiat pe încălcarea normelor fundamentale de procedură și pe încălcarea obligației de reexaminare periodică.

2.

Al doilea motiv, întemeiat pe o eroare de apreciere privind criteriul d). Reclamantul arată în această privință că nu are „o relație strânsă cu președintele Putin precum partenerii săi comerciali, Mikhail Fridman și Petr Aven” și că în niciun moment nu a „obținut sprijin politic pentru afacerile sale și câștiguri financiare în schimbul serviciilor făcute lui Vladimir Putin”.

3.

Al treilea motiv, întemeiat pe o eroare de apreciere privind criteriul d). Reclamantul arată că prezența sa la un congres în martie 2023 nu poate caracteriza, a fortiori doi ani mai târziu, un sprijin material sau financiar factorilor de decizie ruși.

4.

Al patrulea motiv, întemeiat pe o eroare de apreciere privind criteriul d). Potrivit reclamantului, toate afirmațiile făcute în legătură cu societatea AlfaStrakhovanie sunt eronate, reclamantul nemaiavând nicio legătură cu această societate.

5.

Al cincilea motiv, întemeiat pe o eroare de apreciere privind criteriul d). Reclamantul arată că susținerea „societatea de asigurări AlfaStrakhovanie, filială a Alfa Group Consortium, oferă asigurări pentru vehiculelor Serviciului Federal al Gărzii Naționale a Federației Ruse (Rosgvardia), ale cărui unități își desfășoară activitatea în regiunile ocupate ale Ucrainei aflate sub controlul Rusiei” este eronată.

6.

Al șaselea motiv, întemeiat pe o eroare de apreciere privind criteriul a). Reclamantul arată că afirmația „AlfaStrakhovanie a oferit totodată asigurări unor societăți precum Concernul JSC Kalashnikov și Institutul științific central de cercetare pentru ingineria mașinilor de precizie (TsNIITochMash), ale căror arme sunt utilizate pe scară largă de armata rusă în Ucraina; acestea au fost utilizate inclusiv în timpul atrocităților de la Bucea” este eronată.

7.

Al șaptelea motiv, întemeiat pe o eroare de apreciere privind criteriul d). Reclamantul arată că afirmația „societatea de asigurări AlfaStrakhovanie (…) oferă asigurări vehiculelor pazei de corp a președintelui Federației Ruse, Vladimir Putin” este eronată.

8.

Al optulea motiv, întemeiat pe o eroare de apreciere privind criteriul a). Reclamantul arată că afirmația „X5 Retail Group, o altă filială a Alfa Group Consortium, cooperează cu JSC Voentorg” este eronată.

9.

Al nouălea motiv, întemeiat pe o eroare de apreciere privind criteriul g) (om de afaceri important). Potrivit reclamantului, Consiliul nu stabilește că ar fi un om de afaceri „important”.

10.

Al zecelea motiv, întemeiat pe o eroare de apreciere privind criteriul g). Reclamantul arată că afirmația potrivit căreia „[întrucât] transfer[ul] acțiunilor [reclamantului] [în societatea luxemburgheză ABHH] a fost declarat nul de către Banca Națională a Ucrainei, acesta continuă să fie considerat drept unul dintre principalii acționari ai ABH Holdings” este falsă.

11.

Al unsprezecelea motiv, întemeiat pe o eroare de apreciere privind criteriile d) și g). Reclamantul arată că afirmația legată de societatea A1 este falsă și nu poate în niciun caz să justifice criteriile vizate.

12.

Al doisprezecelea motiv, întemeiat pe o eroare de apreciere privind criteriul g) (om de afaceri important și om de afaceri implicat în sectoare economice care furnizează o sursă substanțială de venituri guvernului Federației Ruse). Reclamantul arată că afirmația „Khan deține și o participație semnificativă la Rosvodokanal (…)” este eronată.

13.

Al treisprezecelea motiv, întemeiat pe o eroare de apreciere privind criteriul g). Potrivit reclamantului, faptul că în trecut a deținut participații în societatea LetterOne nu ar prezenta importanță.

14.

Al paisprezecelea motiv, întemeiat pe o eroare de apreciere privind criteriul g). Reclamantul arată că afirmația potrivit căreia reclamantul ar fi „continuat să gestioneze activele Alfa Group din Rusia” este eronată.

15.

Al cincisprezecelea motiv, întemeiat pe o eroare de apreciere privind criteriul g) (om de afaceri important). Reclamantul arată că afirmația potrivit căreia reclamantul ar fi „una dintre cele mai influente persoane din Rusia” este eronată.


ELI: http://data.europa.eu/eli/C/2025/4057/oj

ISSN 1977-1029 (electronic edition)