ISSN 1977-1029

Jurnalul Oficial

al Uniunii Europene

C 353I

European flag  

Ediţia în limba română

Comunicări şi informări

Anul 65
15 septembrie 2022


Cuprins

Pagina

 

IV   Informări

 

INFORMĂRI PROVENIND DE LA INSTITUȚIILE, ORGANELE ȘI ORGANISMELE UNIUNII EUROPENE

 

Consiliu

2022/C 353 I/01

Aviz în atenția persoanelor și entităților care fac obiectul măsurilor restrictive prevăzute în Decizia 2014/145/PESC a Consiliului, astfel cum a fost modificată prin Decizia (PESC) 2022/1530 a Consiliului, și în Regulamentul (UE) nr. 269/2014 al Consiliului, astfel cum este pus în aplicare prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2022/1529 al Consiliului privind măsuri restrictive în raport cu acțiunile care subminează sau amenință integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei

1

2022/C 353 I/02

Aviz în atenția persoanelor vizate cărora li se aplică măsurile restrictive prevăzute în Decizia 2014/145/PESC a Consiliului și în Regulamentul (UE) nr. 269/2014 al Consiliului privind măsuri restrictive în raport cu acțiunile care subminează sau amenință integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei

3

2022/C 353 I/03

Aviz în atenția persoanelor fizice sau juridice, entităților sau organismelor care fac obiectul măsurilor restrictive prevăzute în Decizia 2014/145/PESC a Consiliului, astfel cum a fost modificată prin Decizia (PESC) 2022/1530 a Consiliului, și în Regulamentul (UE) nr. 269/2014 al Consiliului, astfel cum este pus în aplicare prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2022/1529 al Consiliului privind măsuri restrictive în raport cu acțiunile care subminează sau amenință integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei

5


RO

 


IV Informări

INFORMĂRI PROVENIND DE LA INSTITUȚIILE, ORGANELE ȘI ORGANISMELE UNIUNII EUROPENE

Consiliu

15.9.2022   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

CI 353/1


Aviz în atenția persoanelor și entităților care fac obiectul măsurilor restrictive prevăzute în Decizia 2014/145/PESC a Consiliului, astfel cum a fost modificată prin Decizia (PESC) 2022/1530 a Consiliului, și în Regulamentul (UE) nr. 269/2014 al Consiliului, astfel cum este pus în aplicare prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2022/1529 al Consiliului privind măsuri restrictive în raport cu acțiunile care subminează sau amenință integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei

(2022/C 353 I/01)

Se aduc următoarele informații la cunoștința persoanelor și entităților care figurează în anexa la Decizia 2014/145/PESC a Consiliului (1), astfel cum a fost modificată prin Decizia (PESC) 2022/1530 a Consiliului (2), și în anexa I la Regulamentul (UE) nr. 269/2014 al Consiliului (3), astfel cum este pus în aplicare prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2022/1529 al Consiliului (4), privind măsuri restrictive în raport cu acțiunile care subminează sau amenință integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei.

După reexaminarea listei persoanelor și entităților desemnate în anexele sus-menționate, Consiliul Uniunii Europene a decis ca măsurile restrictive prevăzute în Decizia 2014/145/PESC a Consiliului și în Regulamentul (UE) nr. 269/2014 al Consiliului să se aplice în continuare persoanelor și entităților respective.

Se atrage atenția persoanelor și entităților în cauză asupra posibilității de a depune o cerere adresată autorităților competente din statul membru (statele membre) în cauză, conform indicațiilor de pe site-urile web care figurează în anexa II la Regulamentul (UE) nr. 269/2014 al Consiliului, pentru a obține autorizația de a utiliza fonduri înghețate pentru necesități de bază sau pentru plăți specifice (cf. articolul 4 din regulament).

Persoanele și entitățile în cauză pot transmite Consiliului o cerere însoțită de documente justificative, solicitând reanalizarea deciziei pe baza căreia au fost incluse pe lista sus-menționată, înainte de 2 noiembrie 2022, la următoarea adresă:

Consiliul Uniunii Europene

Secretariatul General

RELEX.1

Rue de la Loi/Wetstraat 175

1048 Bruxelles/Brussel

BELGIA

E-mail: sanctions@consilium.europa.eu

Se atrage, de asemenea, atenția persoanelor și entităților în cauză asupra posibilității de a contesta decizia Consiliului în fața Tribunalului Uniunii Europene, în condițiile prevăzute la articolul 275 al doilea paragraf și la articolul 263 al patrulea și al șaselea paragraf din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.


(1)  JO L 78, 17.3.2014, p. 16.

(2)  Decizia (PESC) 2022/1530 a Consiliului din 14 septembrie 2022 de modificare a Deciziei 2014/145/PESC privind măsuri restrictive în raport cu acțiunile care subminează sau amenință integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei (JO L 239, 15.9.2022, p. 149).

(3)  JO L 78, 17.3.2014, p. 6.

(4)  Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2022/1529 al Consiliului din 14 septembrie 2022 privind punerea în aplicare a Regulamentului (UE) nr. 269/2014 privind măsuri restrictive în raport cu acțiunile care subminează sau amenință integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei (JO L 239, 15.9.2022, p. 1).


15.9.2022   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

CI 353/3


Aviz în atenția persoanelor vizate cărora li se aplică măsurile restrictive prevăzute în Decizia 2014/145/PESC a Consiliului și în Regulamentul (UE) nr. 269/2014 al Consiliului privind măsuri restrictive în raport cu acțiunile care subminează sau amenință integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei

(2022/C 353 I/02)

În conformitate cu articolul 16 din Regulamentul (UE) 2018/1725, se atrage atenția persoanelor vizate asupra informațiilor prezentate în continuare.

Temeiurile juridice ale acestei operațiuni de prelucrare sunt Decizia 2014/145/PESC, astfel cum a fost modificată prin Decizia (PESC) 2022/1530 a Consiliului (1), și Regulamentul (UE) nr. 269/2014, astfel cum este pus în aplicare prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2022/1529 al Consiliului (2).

Operatorul pentru această operațiune de prelucrare este Consiliul Uniunii Europene, reprezentat de directorul general al RELEX (Relații externe) din cadrul Secretariatului General al Consiliului, iar departamentul însărcinat cu operațiunea de prelucrare este RELEX.1, care poate fi contactat la următoarea adresă:

Consiliul Uniunii Europene

Secretariatul General

RELEX.1

Rue de la Loi/Wetstraat 175

1048 Bruxelles/Brussel

BELGIA

E-mail: sanctions@consilium.europa.eu

Responsabilul cu protecția datelor în cadrul SGC poate fi contactat la următoarea adresă:

Responsabilul cu protecția datelor

data.protection@consilium.europa.eu

Scopul operațiunii de prelucrare este stabilirea și actualizarea listei persoanelor cărora li se aplică măsurile restrictive prevăzute în Decizia 2014/145/PESC, astfel cum a fost modificată prin Decizia (PESC) 2022/1530, și în Regulamentul (UE) nr. 269/2014, astfel cum este pus în aplicare prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2022/1529 al Consiliului.

Persoanele vizate sunt persoanele fizice care îndeplinesc criteriile de includere pe listă, conform prevederilor Deciziei 2014/145/PESC și ale Regulamentului (UE) nr. 269/2014.

Datele cu caracter personal colectate cuprind datele necesare identificării corecte a persoanei în cauză, expunerea de motive și orice alte date conexe.

Dacă este necesar, datele cu caracter personal colectate pot fi puse la dispoziția Serviciului European de Acțiune Externă și a Comisiei.

Fără a se aduce atingere restricțiilor în temeiul articolului 25 din Regulamentul (UE) 2018/1725, la cererile formulate în cadrul exercitării de către persoanele vizate a drepturilor lor, cum ar fi dreptul de acces, precum și dreptul la rectificare sau la opoziție, se va răspunde în conformitate cu Regulamentul (UE) 2018/1725.

Datele cu caracter personal vor fi păstrate timp de cinci ani din momentul în care persoana vizată a fost eliminată de pe lista persoanelor cărora li se aplică măsurile restrictive sau din momentul în care măsura a expirat, sau pe durata procedurilor judiciare, în cazul în care acestea au demarat.

Fără a se aduce atingere eventualelor căi de atac judiciare, administrative sau nejudiciare, persoanele vizate au dreptul de a depune o plângere la Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2018/1725 (edps@edps.europa.eu).


(1)  Decizia (PESC) 2022/1530 a Consiliului din 14 septembrie 2022 de modificare a Deciziei 2014/145/PESC privind măsuri restrictive în raport cu acțiunile care subminează sau amenință integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei (JO L 239, 15.9.2022, p. 149).

(2)  Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2022/1529 al Consiliului din 14 septembrie 2022 privind punerea în aplicare a Regulamentului (UE) nr. 269/2014 privind măsuri restrictive în raport cu acțiunile care subminează sau amenință integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei (JO L 239, 15.9.2022, p. 1).


15.9.2022   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

CI 353/5


Aviz în atenția persoanelor fizice sau juridice, entităților sau organismelor care fac obiectul măsurilor restrictive prevăzute în Decizia 2014/145/PESC a Consiliului, astfel cum a fost modificată prin Decizia (PESC) 2022/1530 a Consiliului, și în Regulamentul (UE) nr. 269/2014 al Consiliului, astfel cum este pus în aplicare prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2022/1529 al Consiliului privind măsuri restrictive în raport cu acțiunile care subminează sau amenință integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei

(2022/C 353 I/03)

Următoarele informații se aduc la cunoștința persoanelor fizice sau juridice, entităților sau organismelor care figurează în anexa la Decizia 2014/145/PESC a Consiliului (1), astfel cum a fost modificată prin Decizia (PESC) 2022/1530 a Consiliului (2), și în anexa I la Regulamentul (UE) nr. 269/2014 al Consiliului (3), astfel cum este pus în aplicare prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2022/1529 al Consiliului (4) privind măsuri restrictive în raport cu acțiunile care subminează sau amenință integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei.

Articolul 9 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 269/2014 impune ca respectivele persoane fizice sau juridice, entități sau organisme să raporteze, înainte de 1 septembrie 2022 sau în termen de șase săptămâni de la data includerii pe lista din anexa I, oricare din cele două termene survine mai târziu, fondurile sau resursele economice aflate sub jurisdicția unui stat membru care le aparțin, se află în proprietatea lor, sunt deținute de acestea sau se află sub controlul lor, către autoritatea competentă a statului membru în care sunt situate respectivele fonduri sau resurse economice. Ele trebuie să coopereze cu autoritatea națională competentă cu ocazia oricărei verificări a acestor informații. Nerespectarea acestor obligații va fi considerată o eludare a măsurilor de înghețare a fondurilor și a resurselor economice.

Informațiile de raportat trebuie trimise autorității competente din statul membru relevant prin intermediul site-ului său internet, astfel cum se indică în anexa II la Regulamentul (UE) nr. 269/2014 (5).

Obligația de raportare în temeiul articolului 9 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 269/2014 nu se aplică până la 1 ianuarie 2023 în ceea ce privește fondurile sau resursele economice situate într-un stat membru care a prevăzut o obligație de raportare similară în temeiul legislației naționale înainte de 21 iulie 2022.


(1)  JO L 78, 17.3.2014, p. 16.

(2)  Decizia (PESC) 2022/1530 a Consiliului din 14 septembrie 2022 de modificare a Deciziei 2014/145/PESC privind măsuri restrictive în raport cu acțiunile care subminează sau amenință integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei (JO L 239, 15.9.2022, p. 149).

(3)  JO L 78, 17.3.2014, p. 6.

(4)  Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2022/1529 al Consiliului din 14 septembrie 2022 privind punerea în aplicare a Regulamentului (UE) nr. 269/2014 privind măsuri restrictive în raport cu acțiunile care subminează sau amenință integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei (JO L 239, 15.9.2022, p. 1).

(5)  Cea mai recentă versiune consolidată este disponibilă la adresa: https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=CELEX%3A02014R0269-20220804