—

având în vedere Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE), în special articolul 2, articolul 3, articolul 4 alineatul (3) și articolele 5, 6, 7 și 19,

—

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), în special articolul 70, articolul 81, articolul 82, articolul 114 și articolul 352,

—

având în vedere Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene („Carta”), în special articolele 11, 12, 15, 20, 47, 48 și 54,

—

având în vedere Protocolul nr. 1 privind rolul parlamentelor naționale în Uniunea Europeană și Protocolul nr. 2 privind aplicarea principiilor subsidiarității și proporționalității, anexate la TUE și la TFUE,

—

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 864/2007 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 iulie 2007 privind legea aplicabilă obligațiilor necontractuale (Roma II) (1),

—

având în vedere Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 decembrie 2012 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială (Bruxelles I) (2),

—

având în vedere Directiva (UE) 2019/1937 a Parlamentului European și a Consiliului din 23 octombrie 2019 privind protecția persoanelor care raportează încălcări ale dreptului Uniunii (3),

—

având în vedere Regulamentul (UE) 2021/692 al Parlamentului European și al Consiliului din 28 aprilie 2021 de instituire a programului „Cetățeni, egalitate, drepturi și valori” și de abrogare a Regulamentului (UE) nr. 1381/2013 al Parlamentului European și al Consiliului și a Regulamentului (UE) nr. 390/2014 al Consiliului (4),

—

având în vedere Regulamentul (UE) 2021/693 al Parlamentului European și al Consiliului din 28 aprilie 2021 de instituire a programului Justiție și de abrogare a Regulamentului (UE) nr. 1382/2013 (5),

—

având în vedere jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene,

—

având în vedere comunicarea intitulată „Programul de lucru al Comisiei pentru 2021 – O Uniune a vitalității într-o lume fragilă” (COM(2020)0690),

—

având în vedere comunicarea Comisiei intitulată „Planul de acțiune pentru democrația europeană” (COM(2020)0790),

—

având în vedere comunicarea Comisiei din 5 martie 2020 intitulată „O Uniune a egalității: Strategia privind egalitatea de gen 2020-2025” (COM(2020)0152),

—

având în vedere comunicarea Comisiei din 30 septembrie 2020 intitulată „Raportul din 2020 privind statul de drept – Situația statului de drept în Uniunea Europeană” (COM(2020)0580) și cele 27 de capitole de țară privind statul de drept în statele membre, care însoțesc comunicarea (SWD(2020)0300-0326),

—

având în vedere comunicarea Comisiei din 12 noiembrie 2020 intitulată „O Uniune a egalității: Strategia privind egalitatea pentru persoanele LGBTIQ 2020-2025” (COM(2020)0698),

—

având în vedere recomandarea Comisiei privind garantarea protecției, a siguranței și a capacitării jurnaliștilor și a celorlalți profesioniști din domeniul mass-mediei în Uniunea Europeană (C/2021/6650),

—

având în vedere acțiunilor ulterioare ale Comisiei în urma rezoluției Parlamentului European din 3 mai 2018 referitoare la pluralismul și libertatea mass-mediei în Uniunea Europeană,

—

având în vedere raportul Agenției pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene intitulat „Provocările cu care se confruntă organizațiile societății civile care activează în domeniul drepturilor omului în UE”, publicat la 17 ianuarie 2018, buletinele privind implicațiile pandemiei de COVID-19 asupra drepturilor fundamentale în UE, publicate în 2020, precum și celelalte rapoarte, date și instrumente ale agenției, în special Sistemul de informații al Uniunii Europene privind drepturile fundamentale (EFRIS),

—

având în vedere Declarația universală a drepturilor omului, în special articolul 19,

—

având în vedere alte instrumente ale ONU privind protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale și recomandările și rapoartele evaluării periodice universale a ONU, precum și jurisprudența organismelor ONU însărcinate cu apărarea drepturilor omului și procedurile speciale ale Consiliului pentru Drepturile Omului,

—

având în vedere Declarația ONU privind apărătorii drepturilor omului din 8 martie 1999,

—

având în vedere nota de informare a raportorului special al ONU privind dreptul la libertatea de întrunire pașnică și de asociere referitoare la SLAPP și la dreptul la libertatea de întrunire pașnică și de asociere,

—

având în vedere Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Carta socială europeană, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului și a Comitetului european pentru drepturile sociale și convențiile, recomandările, rezoluțiile, avizele și rapoartele Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, ale Comitetului de miniștri, ale comisarului pentru drepturile omului, ale Comisiei Europene împotriva Rasismului și Intoleranței, ale Comitetului director pentru combaterea discriminării, diversitate și includere, ale Comisiei de la Veneția și ale altor organisme ale Consiliului Europei,

—

având în vedere declarația Consiliului Europei din 4 iulie 2012 referitoare la oportunitatea întocmirii unor norme internaționale privind alegerea unei instanțe mai favorabile în cauzele de defăimare („turismul de calomnie”), pentru a asigura libertatea de exprimare,

—

având în vedere Recomandarea Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, adresată statelor membre la 13 aprilie 2016, privind protecția jurnalismului și siguranța jurnaliștilor și a altor actori din domeniul mass-mediei (CM/Rec(2016)4[1]),

—

având în vedere recomandarea [CM/Rec(2018)11] din 28 noiembrie 2018 a Consiliului Europei privind necesitatea de a proteja și a promova cu mai multă fermitate spațiul societății civile în Europa,

—

având în vedere recomandarea [CM/Rec(2018)1] din 7 martie 2018 a Consiliului Europei către statele membre privind pluralismul mass-mediei și transparența proprietății asupra mass-mediei,

—

având în vedere rezoluția Conferinței Ministeriale a Consiliului Europei din 11 iunie 2021 referitoare la siguranța jurnaliștilor,

—

având în vedere articolul din 27 octombrie 2020 al comisarului pentru drepturile omului al Consiliului Europei, intitulat „Comentariu referitor la drepturile omului: Este timpul să acționăm împotriva SLAPP”,

—

având în vedere raportul anual pe 2021 al organizațiilor partenere la Platforma Consiliului Europei pentru promovarea protecției jurnalismului și a siguranței jurnaliștilor,

—

având în vedere recomandările și rapoartele Biroului pentru Instituții Democratice și Drepturile Omului, ale reprezentantului pentru libertatea mass-mediei și ale altor organisme ale Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE),

—

având în vedere studiul rețelei EU-CITZEN intitulat „SLAPP in the EU context” (SLAPP în contextul UE) din 29 mai 2020 (6),

—

având în vedere solicitarea unei directive anti-SLAPP de către o coaliție de organizații neguvernamentale (7),

—

având în vedere studiul intitulat „The Use of SLAPPs to Silence Journalists, NGOs and Civil Society” (Utilizarea SLAPP pentru reducerea la tăcere a jurnaliștilor, a ONG-urilor și a societății civile) din iunie 2021, comandat de Departamentul tematic al Parlamentului European la cererea Comisiei pentru afaceri juridice,

—

având în vedere nota sa de informare din 23 aprilie 2020 intitulată „Valoarea adăugată europeană a unui mecanism al UE pentru democrație, statul de drept și drepturile fundamentale – evaluare preliminară”,

—

având în vedere rezoluția sa din 21 mai 2013 referitoare la Carta UE: norme standard pentru libertatea mass-mediei în UE (8),

—

având în vedere rezoluția sa din 25 octombrie 2016 conținând recomandări adresate Comisiei referitoare la crearea unui mecanism al UE pentru democrație, statul de drept și drepturile fundamentale (9),

—

având în vedere rezoluția sa din 19 aprilie 2018 referitoare la necesitatea instituirii unui instrument pentru valori europene, destinat sprijinirii organizațiilor societății civile care promovează valorile fundamentale ale Uniunii Europene la nivel local și național (10),

—

având în vedere rezoluția sa din 19 aprilie 2018 referitoare la protecția jurnaliștilor de investigație din Europa: cazul jurnalistului slovac Ján Kuciak și al Martinei Kušnírová (11),

—

având în vedere rezoluția sa din 3 mai 2018 referitoare la pluralismul și libertatea mass-mediei în Uniunea Europeană (12),

—

având în vedere rezoluția sa din 14 noiembrie 2018 referitoare la necesitatea unui mecanism cuprinzător la nivelul UE pentru protejarea democrației, a statului de drept și a drepturilor fundamentale (13),

—

având în vedere rezoluția sa din 13 februarie 2019 referitoare la regresul drepturilor femeii și al egalității de gen în UE (14),

—

având în vedere rezoluția sa din 28 martie 2019 referitoare la situația statului de drept și lupta împotriva corupției în UE, în special în Malta și Slovacia (15),

—

având în vedere rezoluția sa din 18 decembrie 2019 referitoare la statul de drept în Malta, după recentele dezvăluiri privind asasinarea jurnalistei Daphne Caruana Galizia (16),

—

având în vedere rezoluția sa din 15 ianuarie 2020 referitoare la Raportul anual pe 2018 privind drepturile omului și democrația în lume și politica Uniunii Europene în această privință (17),

—

având în vedere rezoluția sa din 7 octombrie 2020 referitoare la instituirea unui mecanism al UE pentru democrație, statul de drept și drepturile fundamentale (18),

—

având în vedere rezoluția sa din 25 noiembrie 2020 referitoare la consolidarea libertății mass-mediei: protejarea jurnaliștilor în Europa, discursurile de incitare la ură, dezinformarea și rolul platformelor (19),

—

având în vedere rezoluția sa din 26 noiembrie 2020 referitoare la Situația drepturilor fundamentale în Uniunea Europeană – Raport anual pe 2018-2019 (20),

—

având în vedere rezoluția sa din 17 decembrie 2020 referitoare la cadrul financiar multianual 2021-2027, acordul interinstituțional, Instrumentul de redresare al UE și Regulamentul privind statul de drept (21),

—

având în vedere rezoluția sa din 11 martie 2021 referitoare la declararea UE ca zonă de libertate a persoanelor LGBTIQ (22),

—

având în vedere rezoluția sa din 25 martie 2021 referitoare la aplicarea Regulamentului (UE, Euratom) 2020/2092: mecanismul de condiționalitate bazat pe statul de drept (23),

—

având în vedere rezoluția sa din 29 aprilie 2021 referitoare la asasinarea jurnalistei Daphne Caruana Galizia și statul de drept în Malta (24),

—

având în vedere rezoluția sa din 19 mai 2021 referitoare la efectele schimbărilor climatice asupra drepturilor omului și rolul activiștilor de mediu în această chestiune (25),

—

având în vedere articolul 54 din Regulamentul său de procedură,

—

având în vedere deliberările comune ale Comisiei pentru afaceri juridice și Comisiei pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne, desfășurate în conformitate cu articolul 58 din Regulamentul de procedură,

—

având în vedere avizul Comisiei pentru cultură și educație,

—

având în vedere raportul Comisiei pentru afaceri juridice și al Comisiei pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne (A9-0292/2021),

A.

întrucât dreptul la libertatea de exprimare, la informație și la participarea publicului se numără printre pietrele de temelie ale democrației; întrucât libertatea de exprimare este indispensabilă pentru concretizarea principiilor transparenței și responsabilității; întrucât participarea publică a unei persoane fizice sau juridice implicate într-o chestiune de interes public poate lua diverse forme; întrucât participarea publicului poate include exercitarea online și offline a controlului public și diseminarea de informații publice, precum comunicări jurnalistice, publicații sau opere, inclusiv conținut editorial, comunicări, publicații sau opere cu caracter politic, științific, academic, artistic, de comentariu sau satiric, inclusiv atunci când persoanele vizate sunt, printre altele, persoane expuse controlului public, în contextul unor interese mai largi în cadrul unei discuții deschise cu privire la chestiuni politice; întrucât publicațiile care contribuie la dezbaterile privind chestiuni de interes public sau de interes general se bucură de un nivel de protecție mai mare; întrucât limitele criticii acceptabile sunt mai laxe pentru personalitățile publice, în special pentru politicieni și funcționari ai statului;

B.

întrucât jurnalismul imparțial, profesional și responsabil, precum și accesul la surse de informare pluraliste reprezintă piloni-cheie ai democrației; întrucât informațiile, rapoartele, opiniile, afirmațiile, argumentele și alte declarații din partea societății civile sunt esențiale pentru funcționarea optimă a oricărei democrații; întrucât restrângerea spațiului societății civile în unele țări a devenit o problemă tot mai îngrijorătoare și poate avea un impact negativ asupra democrațiilor; întrucât jurnalismul independent și de înaltă calitate și organizațiile societății civile joacă un rol esențial în calitate de gardieni ai democrației și ai statului de drept, trăgând puterea la răspundere și combătând dezinformarea și răspândirea de informații greșite, precum și ingerințele politice și manipulările externe;

C.

întrucât, în ultimii ani, jurnaliști și actori din domeniul mass-mediei din Europa și din afara ei sunt tot mai des amenințați, atacați fizic și asasinați din cauza activității lor, în special atunci când aceasta vizează abuzul de putere, corupția, încălcări ale drepturilor fundamentale și activități infracționale; subliniază că exercitarea efectivă a libertății de exprimare necesită o serie de măsuri pozitive pentru protecția jurnaliștilor, inclusiv protecția vieții și investigarea asasinatelor, precum și protecția eficace a surselor lor; observă că aceste amenințări nu au doar un caracter violent, ci că intimidarea jurnaliștilor se realizează și prin presiuni de natură juridică, politică, socioculturală și economică;

D.

întrucât dreptul la libertatea de exprimare este un drept fundamental care trebuie exercitat cu simț al datoriei și responsabilitate, ținând cont de dreptul fundamental al persoanelor de a obține informații imparțiale, precum și respectând dreptul fundamental al unei persoane de a-și proteja reputația (26) și viața privată; întrucât, în cazul unui conflict între aceste drepturi, toate părțile trebuie să aibă acces la instanțe dacă situația nu se soluționează amiabil;

E.

întrucât acțiunile strategice în justiție împotriva mobilizării publice (SLAPP) sunt procese sau alte acțiuni în justiție (de exemplu, ordine judecătorești, înghețarea activelor) inițiate de persoane fizice și de entități, dar și de funcționari publici, organisme publice și entități controlate public, care vizează o persoană fizică sau mai multe ori un grup sau mai multe și care utilizează o gamă largă de temeiuri juridice majoritar din dreptul civil și penal, precum și amenințările cu astfel de acțiuni, în scopul de a împiedica investigațiile și relatările despre încălcări ale dreptului Uniunii și ale dreptului intern, despre corupție sau despre alte practici abuzive sau de a bloca în alt mod participarea publicului; întrucât acest lucru are un impact direct și dăunător asupra participării democratice, a rezilienței și dialogului societal și contravine valorilor consacrate la articolul 2 din TUE;

F.

întrucât participarea publicului include, dar nu se limitează la, investigarea, aducerea în discuție, relatarea sau expunerea în alt mod a unor chestiuni de interes public, printre altele, practici care amenință drepturile și libertățile fundamentale, democrația, statul de drept sau buna guvernanță, precum și implicarea în acțiuni de susținere și promovare prin exercitarea libertăților civile, cum sunt libertatea de asociere, libertatea de întrunire pașnică, libertatea de exprimare și liberul acces la informațiile de interes public;

G.

întrucât victimele SLAPP sunt cel mai adesea acționate în justiție pentru exprimarea unor puncte de vedere critice cu privire la comportamentul unor persoane fizice și entități private, precum și al unor funcționari publici, organisme publice și entități controlate public, ori pentru denunțarea faptelor ilegale comise de acestea, prin forme de exprimare online ori offline, sau ca represalii pentru implicarea lor în campanii, procese, acțiuni sau proteste; întrucât SLAPP implică de obicei revendicări lipsite de orice valoare juridică, sunt în mod vădit nefondate și sunt caracterizate de un dezechilibru între puteri și de abuzarea unor drepturi sau procese de către reclamant, care formulează cereri exagerate în chestiuni în care pârâtul își exercită un drept protejat prin lege, reclamantul utilizând, prin urmare, procesul judiciar în alte scopuri decât acela de a-și exercita în mod autentic un drept;

H.

întrucât, potrivit unor organizații ale societății civile, cadre universitare, practicieni în domeniul dreptului și victime care lucrează pe acest subiect, SLAPP devin tot mai sofisticate și mai eficace, una dintre tehnicile utilizate constând în inițierea de procese multiple împotriva aceleiași persoane sau pe același subiect, ceea ce înseamnă că toate aceste procese trebuie să fie abordate simultan și în paralel de aceeași persoană, care trebuie să se apere, ceea ce crește costurile în mod disproporționat; întrucât SLAPP se bazează frecvent pe acuze de defăimare, insultă sau calomnie, care constituie în continuare infracțiuni în majoritatea statelor membre, iar victimele SLAPP ajung să se confrunte cu acuzații în materie penală în timp ce simultan sunt acționate în justiție pentru răspunderea civilă care se presupune că ar decurge din aceleași comportamente; întrucât SLAPP încalcă adesea dreptul la apărare al victimelor, recunoscut de Cartă, ceea ce le-ar putea afecta, de asemenea, dreptul la un proces echitabil și prezumția de nevinovăție;

I.

întrucât lipsa unei abordări juridice și judiciare consecvente și cuprinzătoare în cadrul Uniunii nu permite recunoașterea rapidă și abordarea eficientă a proceselor SLAPP; întrucât nivelul de protecție împotriva proceselor SLAPP rămâne foarte fragmentat în rândul statelor membre, afectând securitatea juridică și dreptul victimelor SLAPP de a beneficia de o cale de atac eficientă; întrucât una dintre principalele provocări ale elaborării legislației anti-SLAPP constă în modul de a aborda cererile abuzive fără a aduce atingere drepturilor reclamanților care derivă din constituțiile statelor membre și din obligațiile care le revin în temeiul Cartei drepturilor fundamentale a UE și al Convenției europene a drepturilor omului;

J.

întrucât dovezile arată că SLAPP au devenit o practică tot mai răspândită, după cum o demonstrează numeroase cazuri din întreaga Uniune, printre care cazul tulburător al jurnalistei de investigație Daphne Caruana Galizia, împotriva căreia se pare că existau pe rol, la 16 octombrie 2017, dată la care a fost asasinată, faptă condamnată cu fermitate, 47 de procese civile și penale de defăimare (care au dus la înghețarea activelor sale), în mai multe jurisdicții, iar moștenitorii ei continuă să se confrunte cu ele; întrucât alte cazuri ilustrative și alarmante împotriva unor jurnaliști independenți și a mass-mediei independente includ Realtid Media, care a fost amenințată în mod repetat cu un proces într-o altă jurisdicție decât cea în care a avut loc relatarea în cauză, precum și Gazeta Wyborcza, care continuă să fie acționată în justiție în mod regulat de o serie de entități publice și funcționari publici;

K.

întrucât SLAPP sunt utilizate frecvent de autoritățile publice sau de interpușii acestora, cum ar fi canale mass-media finanțate de stat, ONG-uri finanțate de stat sau întreprinderi deținute de stat;

L.

întrucât SLAPP pot fi un instrument pentru a reduce pluralismul mass-mediei la nivelul sistemic, prin exercitarea unui efect de intimidare asupra mass-mediei independente; întrucât SLAPP sunt inițiate în mod deliberat cu intenția ca litigiul să fie costisitor, de lungă durată și complicat pentru pârâți, inclusiv prin faptul că îi intimidează și le consumă resursele financiare și psihologice; întrucât SLAPP au un impact negativ nu doar asupra victimelor, ci și asupra familiilor lor și asupra participării mai largi a publicului;

M.

întrucât trimiterea la victimele și țintele SLAPP se referă la jurnaliști, editori și organizații mass-media, cadre universitare, ONG-uri, societatea civilă și alți actori implicați în participarea publicului, cum ar fi cei care activează în domeniul drepturilor omului și al mediului;

N.

întrucât SLAPP din Uniune au adesea un caracter transfrontalier, ceea ce duce la întârzieri în informare sau la informări incomplete, astfel cum s-a întâmplat în multe cazuri, adesea legate de drepturile omului sau protecția mediului, fraudă financiară și/sau corupție, în care acestea constituie o încercare clară de a întârzia publicarea informațiilor prin stoparea sau discreditarea activității jurnaliștilor individuali și a entităților editoriale, privând astfel cetățenii de dreptul lor la informare și având un impact asupra pluralismului, libertății și diversității mass-mediei; întrucât „câinii de pază” din Uniune pot fi afectați de SLAPP și de amenințări cu SLAPP și din partea unor actori din țări terțe și în fața instanțelor judecătorești din țări terțe;

O.

întrucât cauzele SLAPP de la nivel intern sunt utilizate într-o măsură tot mai mare în statele membre, în scopul de a limita libertatea de exprimare și dreptul la informare, producând un efect de intimidare asupra victimelor SLAPP, deoarece se bazează pe epuizarea psihologică și financiară a celor pe care îi vizează pentru a-i forța să renunțe la expunerea chestiunilor de interes public;

P.

întrucât faptul că în toate statele membre lipsește o legislație directă privind SLAPP alături de existența în acest context a unor dispoziții naționale privind defăimarea adeseori ambigue și cu sferă largă de aplicare, precum și a unor sancțiuni aspre, inclusiv cu caracter penal, contribuie în mod considerabil la creșterea numărului acestor procese abuzive și la intimidarea ulterioară a celor vizați de ele;

Q.

întrucât incriminarea jurnaliștilor pentru activitatea lor este o problemă deosebit de gravă; întrucât defăimarea continuă să fie considerată infracțiune în legislația din 23 de state membre, în pofida apelurilor repetate la abolirea acesteia adresate de mai multe organizații, printre care ONU, Consiliul Europei și OSCE, precum și de ONG-uri prestigioase cum ar fi Index on Censorship, Institutul Internațional de Presă și Comitetul pentru protecția jurnaliștilor;

R.

întrucât măsurile legislative fără caracter obligatoriu sunt o măsură suplimentară de sprijin bine-venită pentru a însoți o propunere legislativă și revizuirea anumitor acte de drept internațional privat aflate în vigoare în prezent, dar singure acestea nu asigură protecție judiciară deplină;

S.

întrucât sensibilizarea cu privire la SLAPP joacă un rol esențial pentru ca atât publicul, cât și practicienii în domeniul dreptului, în special judecătorii și avocații, să devină conștienți de această problemă;

T.

întrucât, atunci când procesele SLAPP sunt intentate de funcționari publici, organisme publice sau entități controlate de stat, cum ar fi întreprinderile de stat, acestea devin un instrument de exercitare a puterii politice, iar prejudiciile aduse victimelor SLAPP pot fi și mai mari,

1.

2.

3.

4.

5.

6.

7.

8.

9.

10.

11.

12.

13.

14.

15.

16.

17.

18.

19.

20.

21.

22.

23.

24.

25.

26.

27.

28.

29.

30.

31.

32.

33.

34.

35.

36.

37.

38.

39.

40.

41.

—

având în vedere articolele 165 și 166 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

—

având în vedere articolul 5 alineatul (3) din Tratatul privind Uniunea Europeană și Protocolul nr. 2 privind aplicarea principiilor subsidiarității și proporționalității,

—

având în vedere articolul 14 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene,

—

având în vedere primul principiu din Pilonul european al drepturilor sociale,

—

având în vedere Agenda 2030 a ONU pentru dezvoltare durabilă și în special obiectivul 4 de dezvoltare durabilă al ONU,

—

având în vedere Comunicarea Comisiei din 30 septembrie 2020 referitoare la crearea unui Spațiu european al educației până în 2025 (COM(2020)0625),

—

având în vedere comunicarea Comisiei din 30 septembrie 2020 intitulată „Planul de acțiune pentru educația digitală 2021-2027: reforma sistemelor de educație și formare în era digitală (COM(2020)0624),

—

având în vedere Comunicarea Comisiei din 1 iulie 2020 privind Agenda pentru competențe în Europa în vederea obținerii unei competitivități durabile, a echității sociale și a rezilienței (COM(2020)0274),

—

având în vedere comunicarea Comisiei din 22 mai 2018 intitulată „Construirea unei Europe mai puternice: rolul politicilor în domeniul tineretului, educației și culturii” (COM(2018)0268),

—

având în vedere comunicarea Comisiei din 14 noiembrie 2017, intitulată „Consolidarea identității europene prin educație și cultură” (COM(2017)0673),

—

având în vedere rezoluția Consiliului din 26 februarie 2021 privind un cadru strategic pentru cooperarea europeană în domeniul educației și formării în perspectiva realizării și dezvoltării în continuare a spațiului european al educației (2021-2030) (1),

—

având în vedere concluziile Consiliului din 17 mai 2021 privind echitatea și incluziunea în educație și formare în vederea promovării succesului educațional pentru toți (2) și privind Inițiativa privind universitățile europene – Crearea unei legături între învățământul superior, cercetare, inovare și societate: pregătirea terenului pentru o nouă dimensiune a învățământului superior european (3),

—

având în vedere concluziile Consiliului din 12 mai 2009 privind un cadru strategic pentru cooperarea europeană în domeniul educației și formării profesionale („ET 2020”) (4),

—

având în vedere recomandările Consiliului din 22 mai 2018 privind promovarea valorilor comune, a educației favorabile incluziunii și a dimensiunii europene a predării (5) și privind competențele-cheie pentru învățarea pe tot parcursul vieții (6), cele din 26 noiembrie 2018 privind promovarea recunoașterii reciproce automate a calificărilor dobândite în cadrul învățământului superior și a celor dobândite ca urmare a absolvirii unui ciclu secundar superior de învățământ și formare, precum și a rezultatelor perioadelor de învățare petrecute în străinătate (7), cele din 22 mai 2019 privind sisteme de înaltă calitate de educație și îngrijire timpurie a copiilor (8) și privind o abordare cuprinzătoare a predării și învățării limbilor (9) și cele din 20 decembrie 2012 privind validarea învățării non-formale și informale (10),

—

având în vedere Declarația de la Paris din 17 martie 2015 privind promovarea cetățeniei și valorilor comune ale libertății, toleranței și nediscriminării prin educație,

—

având în vedere raportul Eurydice din 24 martie 2021 intitulat „Profesorii din Europa: carierele, evoluția și starea de bine”, precum și studiile publicate de Departamentul tematic pentru politici structurale și de coeziune din cadrul Direcției Generale Politici Interne: în octombrie 2020, „Către o educație europeană – perspective critice asupra provocărilor viitoare” și în mai 2021, „Educația și tineretul în Europa de după COVID-19 – Efectele crizei și recomandări de politici”,

—

având în vedere studiul publicat în februarie 2021 de Departamentul tematic pentru politici structurale și de coeziune din cadrul Direcției Generale Politici Interne, intitulat „Realizarea Spațiului european al educației: situația actuală, provocări și perspective”,

—

având în vedere studiul publicat în mai 2018 de Departamentul tematic pentru politici structurale și de coeziune din cadrul Direcției Generale Politici Interne, intitulat „Identitatea europeană”,

—

având în vedere Rezoluția sa din 25 martie 2021 referitoare la conturarea politicii în domeniul educației digitale (11),

—

având în vedere Rezoluția sa din 11 decembrie 2018 referitoare la educație în era digitală: dificultăți, șanse și învățăminte pentru elaborarea politicilor UE (12),

—

având în vedere rezoluția sa din 12 iunie 2018 referitoare la modernizarea educației în UE (13),

—

având în vedere avizul Comitetului European al Regiunilor din 19 martie 2021 privind realizarea Spațiului european al educației până în 2025 (14),

—

având în vedere articolul 57 din Regulamentul său de procedură,

—

având în vedere avizul Comisiei pentru ocuparea forței de muncă și afaceri sociale,

—

având în vedere raportul Comisiei pentru cultură și educație (A9-0291/2021),

A.

întrucât orice persoană are dreptul la educație, precum și la acces la formare profesională și formare continuă;

B.

întrucât procesul de integrare europeană, piața unică a UE și alte politici ale Uniunii au contribuit – deși într-o manieră fragmentată – la dezvoltarea naturală a unui spațiu educațional european, fundamentat istoric pe tradițiile umanismului, drepturilor fundamentale și valorilor europene;

C.

întrucât obiectivul final este crearea unui Spațiu european al educației (SEE)de la bază la vârf, cu obiective comune de politică europeană, care să garanteze o educație de calitate, incluzivă și accesibilă, să consolideze schimbul de bune practici și să asigure un cadru eficient pentru mobilitatea europeană, pentru care este necesară eliminarea obstacolelor existente, utilizarea instrumentelor europene și susținerea evoluției politicilor la nivel național și european, pentru ca sistemele de învățământ să fie capabile să facă față crizei climatice, iar transformarea ecologică și cea digitală să fie o reușită;

D.

întrucât educația trebuie înțeleasă în sens larg ca un proces permanent, pe tot parcursul vieții, de la învățământul preșcolar la cel universitar, incluzând educația și formarea profesională (EFP) și formele de învățare informală și non-formală, al cărui scop este dobândirea unor competențe interdisciplinare care să le permită tuturor dezvoltarea potențialului personal și profesional, participarea deplină în societate și tranziția reușită către piața muncii;

E.

întrucât problemele cu care se confruntă UE și statele sale membre în prezent, printre care competitivitatea scăzută, schimbările climatice, transformarea digitală a societății, diversele forme de extremism și populism, dezinformarea, subminarea educației bazate pe dovezi și exacerbarea inegalităților deja existente în urma pandemiei de COVID-19, impun probabil o reacție europeană adecvată și concertată;

F.

întrucât întregul sector al educației a fost afectat de pandemie, iar diferențele de infrastructură, expertiză și acces la resurse educaționale dintre statele membre și din interiorul lor, precum și dintre diversele niveluri și tipuri de educație, au devenit și mai pronunțate în timpul pandemiei de COVID-19, în principal ca urmare a creșterii inegalităților, inclusiv a faptului că persoanele care provin din medii dezavantajate socioeconomic nu au acces la infrastructură informatică, ceea ce are un impact negativ asupra accesului la educație;

G.

întrucât educația în persoană rămâne esențială atât pentru dezvoltarea intelectuală, cât și pentru dezvoltarea personală a cursanților;

H.

întrucât Parlamentul a propus statelor membre să acorde prioritate investițiilor în educație și formare, de exemplu prin alocarea a cel puțin 10 % din bugetele lor naționale pentru redresare și reziliență politicilor corespunzătoare, și a solicitat un buget mult mai mare pentru programul Erasmus+, considerând cheltuielile pentru educație nu sunt simple cheltuieli, ci o investiție în viitorul nostru comun (15), pentru a crea o societate mai sustenabilă, mai digitală și mai coezivă social; întrucât Parlamentul a solicitat ca investițiile în educație și formare să reprezinte o parte substanțială a instrumentului NextGenerationEU al Comisiei;

I.

întrucât investițiile de calitate în educație au o rentabilitate mai mare, însă doar creșterea cheltuielilor nu va aduce neapărat rezultatele dorite; întrucât rata medie de rentabilitate a educației private la nivel mondial în sectorul privat rămâne ridicată și stabilă de-a lungul deceniilor (16);

J.

întrucât este nevoie de o mai bună recunoaștere a profesiei didactice, care trece printr-o criză, de profesori și formatori motivați și competenți, precum și de o mai mare continuitate a perfecționării; întrucât există diferențe considerabile între statele membre în ceea ce privește educația inițială și integrarea în muncă, condițiile de muncă, remunerarea, evaluarea, cariera și dezvoltarea profesională continuă a cadrelor didactice; întrucât, în 2018, doar 40,9 % dintre cadrele didactice din UE au fost mobile cel puțin o dată ca student, profesor sau ambele (17);

K.

întrucât s-au înregistrat progrese în crearea unui Spațiu european al învățământului superior (SEIS), ca urmare a eforturilor pe termen lung ale Procesului de la Bologna, precum și în utilizarea sa ca referință pentru a învăța din experiența implementării; întrucât trebuie promovate universitățile europene, deoarece contribuie la excelența europeană și la rolul geopolitic al UE;

L.

întrucât există o lipsă de recunoaștere a EFP ca o cale a alegerii și a excelenței, la același nivel cu alte parcursuri educaționale; întrucât există încă multe obstacole în calea mobilității cursanților, inclusiv a mobilității pe termen lung a ucenicilor, deși s-au realizat progrese în cadrul procesului de la Copenhaga;

M.

întrucât statele membre nu au îndeplinit pe deplin obiectivele și criteriile de referință ale cadrului Educație și formare profesională 2020, în special obiectivele de asigurare a unei educații echitabile și de calitate, de reducere a ratei abandonului școlar prematur și de reducere sub pragul de 15 % a proporției de tineri cu vârsta de 15 ani cu rezultate insuficiente la citire, matematică și științe,

N.

întrucât colectarea de date și statistici de bună calitate privind educația și formarea sunt două dintre condițiile necesare pentru a înțelege mai bine provocările din acest domeniu și divergențele existente în interiorul Uniunii, precum și pentru a contribui la soluționarea lor; întrucât educația digitală și competențele digitale adecvate ar trebui privite ca parte a unei educații orientate spre viitor și nu ca un subset al metodelor de învățare și predare actuale sau ca o alternativă la acestea, subliniind, în același timp, importanța învățării în persoană; întrucât mult peste o treime dintre europeni (42 %) nu dispun nici măcar de competențe digitale de bază, existând disparități semnificative în interiorul statelor membre și între acestea;

O.

întrucât Agenda pentru competențe urmărește ca 70 % dintre persoanele cu vârsta între 16 și 74 de ani să dispună de competențe digitale de bază până în 2025, o creștere medie de două puncte procentuale pe an, față de creșterea anuală de 0,75 puncte procentuale între 2015 și 2019;

P.

întrucât SEE oferă o oportunitate importantă pentru intensificarea cooperării internaționale;

1.

2.

3.

4.

5.

6.

7.

8.

9.

10.

11.

12.

13.

14.

15.

16.

17.

18.

19.

20.

21.

22.

23.

24.

25.

26.

27.

28.

29.

30.

31.

32.

33.

34.

35.

36.

37.

38.

39.

40.

41.

42.

43.

44.

45.

46.

47.

48.

49.

50.

51.

52.

—

având în vedere comunicarea Comisiei din 25 noiembrie 2020 referitoare la strategia farmaceutică pentru Europa (COM(2020)0761),

—

având în vedere comunicarea Comisiei din 19 februarie 2020 intitulată „O strategie europeană privind datele” (COM(2020)0066),

—

având în vedere comunicarea Comisiei din 25 noiembrie 2020 intitulată „Valorificarea la maximum a potențialului inovator al UE – Un plan de acțiune privind proprietatea intelectuală care să sprijine redresarea și reziliența UE” (COM(2020)0760),

—

având în vedere Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „Carta”), în special articolul 17 alineatul (2),

—

având în vedere Acordul privind Curtea Unică în materie de Brevete (1),

—

având în vedere Acordul OMC din 1995 privind aspectele legate de comerț ale drepturilor de proprietate intelectuală (Acordul TRIPS),

—

având în vedere Actul de la Geneva al Acordului de la Lisabona privind denumirile de origine și indicațiile geografice al Organizației Mondiale a Proprietății Intelectuale (OMPI), care a intrat în vigoare la 26 februarie 2020 (2),

—

având în vedere Regulamentul (UE) 2021/241 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 februarie 2021 de instituire a Mecanismului de redresare și reziliență (3),

—

având în vedere Regulamentul (UE) 2019/933 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 mai 2019 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 469/2009 privind certificatul suplimentar de protecție pentru medicamente (4),

—

având în vedere Directiva (UE) 2019/790 a Parlamentului European și a Consiliului din 17 aprilie 2019 privind dreptul de autor și drepturile conexe pe piața unică digitală și de modificare a Directivelor 96/9/CE și 2001/29/CE (5),

—

având în vedere Directiva 2004/27/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 31 martie 2004 de modificare a Directivei 2001/83/CE de instituire a unui cod comunitar cu privire la medicamentele de uz uman (6),

—

având în vedere Directiva 2004/48/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind respectarea drepturilor de proprietate intelectuală (7),

—

având în vedere Directiva 98/71/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 octombrie 1998 privind protecția juridică a desenelor și modelelor industriale (8),

—

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 6/2002 al Consiliului din 12 decembrie 2001 privind desenele sau modelele industriale comunitare (9),

—

având în vedere raportul din 2009 al Comisiei privind investigația sectorului farmaceutic,

—

având în vedere raportul comun al OEB și al EUIPO din februarie 2021 de analiză la nivelul companiilor privind drepturile de proprietate intelectuală și performanța companiilor în Uniunea Europeană,

—

având în vedere evaluarea legislației UE privind protecția desenelor și modelelor industriale, efectuată de Comisie,

—

având în vedere concluziile Consiliului privind stabilirea priorităților UE pentru combaterea criminalității organizate și grave pentru EMPACT 2022-2025,

—

având în vedere analiza aprofundată comandată de Parlamentul European intitulată „Standard Essential Patents and the Internet of Things” (Brevete esențiale pentru standarde și internetul obiectelor) din ianuarie 2019,

—

având în vedere rezoluția sa din 9 iunie 2015 intitulată „Către un nou consens privind asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală: un plan de acțiune al UE” (10),

—

având în vedere rezoluția sa din 20 octombrie 2020 referitoare la drepturile de proprietate intelectuală pentru dezvoltarea tehnologiilor din domeniul inteligenței artificiale (11),

—

având în vedere rezoluția sa din 19 mai 2021 conținând recomandări adresate Comisiei privind provocările cu care se confruntă organizatorii de evenimente sportive în mediul digital (12),

—

având în vedere rezoluția sa din 6 octombrie 2015 privind posibilitatea de a extinde protecția indicațiilor geografice ale Uniunii Europene la produsele neagricole (13),

—

având în vedere rezoluția sa din 10 iulie 2020 referitoare la strategia UE post-COVID-19 în domeniul sănătății publice (14),

—

având în vedere articolul 54 din Regulamentul său de procedură,

—

având în vedere avizul Comisiei pentru dezvoltare, avizul Comisiei pentru piața internă și protecția consumatorilor, avizul Comisiei pentru agricultură și dezvoltare rurală și avizul Comisiei pentru cultură și educație,

—

având în vedere raportul Comisiei pentru afaceri juridice (A9-0284/2021),

A.

întrucât protecția și aplicarea echilibrată a drepturilor de proprietate intelectuală (DPI) sunt foarte importante pentru economia europeană, precum și pentru redresarea și reziliența UE, în special în urma pandemiei de COVID-19;

B.

întrucât pandemia de COVID-19 a demonstrat importanța politicilor de protecție a proprietății intelectuale, deoarece a ilustrat necesitatea unor măsuri eficace de combatere a penuriei de vaccinuri împotriva COVID-19, a amenințat mijloacele de subzistență și a dus la o pierdere existențială de venituri pentru lucrătorii din sectoarele culturale și creative;

C.

întrucât investițiile în active necorporale au fost semnificativ mai puțin afectate de criza economică din 2008, demonstrând astfel potențialul activelor de PI de a crea stabilitate și creștere economică, precum și o corelație pozitivă între proprietatea asupra DPI și calitatea și stabilitatea ocupării forței de muncă; întrucât studiile arată că întreprinderile care utilizează DPI se dezvoltă mai rapid, sunt mai rezistente la recesiunile economice, măresc valoarea întreprinderilor și își consolidează poziția pe piața unică; întrucât aceste fapte indică, de asemenea, importanța stimulării și sprijinirii IMM-urilor în ceea ce privește protejarea și deținerea DPI;

D.

întrucât înregistrările de PI au crescut ușor în primele luni ale lui 2021 față de aceeași perioadă din 2020; întrucât o redresare economică sustenabilă și digitală după pandemia de COVID-19 s-ar putea baza pe DPI; întrucât, în perioada pandemiei actuale de COVID-19, sistemul de alertă rapidă pentru produsele periculoase („RAPEX”) a înregistrat în premieră un număr de alerte alarmant de mare;

E.

întrucât înregistrările de proprietate intelectuală (PI) sunt în continuă creștere, iar piața unică rămâne fragmentată din cauza diferențelor existente între legislațiile naționale; întrucât sunt necesare în continuare proceduri naționale paralele de validare și de soluționare a litigiilor pentru brevetele europene; întrucât mai există lacune, în special în ceea ce privește punerea în aplicare, care pot împiedica dezvoltarea companiilor, în special a microîntreprinderilor și a întreprinderilor mici și mijlocii (IMM-uri), pot limita accesul consumatorilor la produse inovatoare și sigure și pot împiedica soluționarea provocărilor sociale prin inovare;

F.

întrucât industriile bazate pe cunoaștere sunt surse de creștere și prosperitate; întrucât, între 2012 și 2016, acestea au generat aproape 30 % din totalul locurilor de muncă și aproape 45 % din totalul activității economice (PIB) în UE, astfel cum se arată în raportul de analiză la nivel de industrie din 2019 al Oficiului European de Brevete (OEB) și al Oficiului UE pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO) (15); întrucât industriile care folosesc intens DPI reprezintă 93 % din totalul exporturilor de bunuri ale UE către restul lumii;

G.

întrucât PI este un drept fundamental, în conformitate cu articolul 17 din Cartă;

H.

întrucât evoluția și progresul industriilor bazate pe cunoaștere depind într-o măsură semnificativă de reglementările din domeniul DPI, în special de asigurarea unei protecții efective printr-o legislație eficientă privind brevetele, mărcile, desenele și modelele industriale, drepturile de autor și drepturile conexe, indicațiile geografice și protecția soiurilor de plante, precum și printr-o aplicare adecvată și armonizată a normelor din domeniul protecției secretelor comerciale;

I.

întrucât sistemele de PI contribuie la dezvoltarea de noi medicamente, iar stimulentele pentru PI sunt importante pentru asigurarea accesului efectiv la medicamente la prețuri accesibile; întrucât noile medicamente trebuie să respecte dreptul internațional al drepturilor omului, dreptul internațional public și cerințele de sănătate publică;

J.

întrucât inovatorii europeni sunt lideri în domeniul tehnologiilor ecologice, dețin o mare parte din brevetele ecologice și portofolii solide de PI în tehnologii precum adaptarea la schimbările climatice, captarea și stocarea dioxidului de carbon, tratarea apei și a deșeurilor;

K.

întrucât ar trebui promovate valorificarea și implementarea cercetării și dezvoltării în Europa, după cum arată faptul că, în domeniul IA, doar o mică parte a solicitanților de brevete la nivel mondial sunt europeni, deși un procent semnificativ de publicații de nivel înalt dedicate IA provin din Europa,

1.

2.

3.

4.

5.

6.

7.

8.

9.

10.

11.

12.

13.

14.

15.

16.

17.

18.

19.

20.

21.

22.

23.

24.

25.

26.

27.

28.

29.

30.

31.

32.

33.

34.

35.

36.

37.

38.

39.

40.

41.

42.

43.

44.

45.

46.

47.

48.

49.

50.

51.

52.

53.

54.

55.

56.

57.

58.

—

având în vedere articolul 2 și articolul 10 alineatul (4) din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE),

—

având în vedere articolele 224 și 325 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE),

—

având în vedere Regulamentul (UE, Euratom) nr. 1141/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 22 octombrie 2014 privind statutul și finanțarea partidelor politice europene și a fundațiilor politice europene (1), (denumit în continuare „Regulamentul”), modificat prin Regulamentul (UE, Euratom) 2018/673 a Parlamentului European și a Consiliului din 3 mai 2018 (2) și prin Regulamentul (UE, Euratom) 2019/493 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 martie 2019 (3), în special articolul 38 alineatul (1),

—

având în vedere Regulamentul (UE, Euratom) 2018/1046 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 iulie 2018 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii (4) (Regulamentul Financiar),

—

după consultarea Autorității pentru partidele politice europene și fundațiile politice europene (denumită în continuare „Autoritatea”) și a rapoartelor sale anuale de activitate,

—

având în vedere raportul Secretarului General al Parlamentului European adresat Biroului la 19 aprilie 2021 privind finanțarea partidelor politice europene și a fundațiilor politice europene la nivel european,

—

având în vedere articolul 54 din Regulamentul său de procedură,

—

având în vedere avizul Comisiei pentru control bugetar,

—

având în vedere raportul Comisiei pentru afaceri constituționale (A9-0294/2021),

A.

întrucât partidele și fundațiile politice puternice la nivelul UE sunt esențiale pentru dezvoltarea unei sfere publice cu adevărat europene;

B.

întrucât partidele politice europene ar trebui să joace un rol mai important în procesul electoral european și să contribuie la formarea conștiinței politice a UE și la exprimarea voinței cetățenilor UE; întrucât diversitatea politică este esențială pentru discursul public și pentru exprimarea alegerilor cetățenilor;

C.

întrucât partidele nu pot fi considerate entități nepartizane în cursul competiției politice și întrucât finanțarea lor nu poate fi redusă la cheltuieli apolitice;

D.

întrucât în mandatul fundațiilor politice europene sunt incluse sensibilizarea politică și contribuția la dezbaterea privind chestiunile de politică ale UE și procesul de integrare europeană și, în acest cadru, acestea dezvoltă oferte care nu se adresează exclusiv membrilor sau alegătorilor unui anumit partid, ci sunt deschise tuturor în aceleași condiții;

E.

întrucât partidele și fundațiile politice europene ar trebui să coopereze cu partidele lor naționale membre și partenerii lor naționali, pentru a le sprijini în aducerea Uniunii și a politicilor sale mai aproape de cetățeni și pentru a consolida legitimitatea democratică;

F.

întrucât partidele politice europene ar trebui să coopereze cu structurile lor omoloage corespunzătoare la nivel național pentru a facilita participarea interactivă la chestiunile legate de UE;

G.

întrucât, pentru a continua să cunoască și să exprime voința cetățenilor Uniunii, este esențial ca rolul și funcționarea partidelor și fundațiilor politice europene să nu se limiteze la chestiuni de relevanță exclusiv europeană la nivelul Uniunii; întrucât acestor partide și fundații politice europene ar trebui să li se permită să își utilizeze fondurile pentru a finanța orice activitate care contribuie la informarea cetățenilor UE și la creșterea gradului de conștientizare cu privire la aspectele legate de politicile UE;

H.

întrucât existența unor mijloace financiare suficiente este o condiție prealabilă pentru ca partidele politice și fundațiile europene să își îndeplinească sarcinile, iar primirea de fonduri publice de la bugetul Uniunii ar trebui condiționată de o transparență și responsabilitate depline;

I.

întrucât partidele politice și fundațiile europene pot juca un rol în promovarea politicilor UE în ceea ce privește țările vecine în cadrul politicii externe și de securitate comune și ca parte a relațiilor externe ale Uniunii; întrucât acestea ar trebui, prin urmare, să fie deschise participării partidelor sau persoanelor fizice din aceste țări și să li se permită să primească contribuții din partea acestora, cu condiția să se asigure transparența deplină și respectarea deplină a articolului 325 din TFUE și a normelor Uniunii privind combaterea fraudei și a corupției;

J.

întrucât ar trebui să fie posibil ca partidele și fundațiile politice europene să aibă categorii suplimentare de venituri, altele decât contribuțiile și donațiile;

K.

întrucât o aliniere a ratei de cofinanțare pentru partidele politice europene la nivelul impus fundațiilor politice ar preveni acumularea de datorii;

L.

întrucât sistemul de control administrativ al cheltuielilor ar trebui ar trebui să fie simplificat, cu respectarea transparenței și a utilizării corespunzătoare a fondurilor publice, și ar trebui să se renunțe la cerința de a prezenta conturi în conformitate cu Standardele internaționale de raportare financiară, care nu corespunde naturii partidelor și fundațiilor politice europene și reprezintă o sarcină inutilă, costisitoare și care necesită mult timp;

M.

întrucât o aliniere a perioadei de reportare pentru fundațiile politice europene la cerințele impuse partidelor politice ar evita un audit de al doilea nivel și, prin urmare, ar reduce în mod semnificativ sarcina administrativă a fundațiilor;

1.

2.

3.

4.

5.

6.

7.

8.

9.

10.

11.

12.

13.

14.

15.

16.

17.

18.

19.

20.

21.

22.

23.

24.

25.

26.

27.

28.

29.

30.

31.

32.

33.

34.

35.

36.

37.

38.

39.

40.

41.

42.

43.

44.

45.

46.

47.

48.

49.

50.

51.

52.

53.

54.

55.

56.

57.

58.

59.

60.

61.

62.

—

având în vedere Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE), în special articolul 2 și articolul 7 alineatul (1),

—

având în vedere Convenția europeană a drepturilor omului (CEDO) din 4 noiembrie 1950 și jurisprudența aferentă a Curții Europene a Drepturilor Omului (CtEDO),

—

având în vedere Declarația universală a drepturilor omului, în special articolele 18 și 19,

—

având în vedere Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene („Carta”), în special articolele 1, 2, 3, 6, 7, 10, 11, 21, 23, 35 și 45,

—

având în vedere Constituția Republicii Polone,

—

având în vedere Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale al ONU din 16 decembrie 1966 și Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice al ONU din 16 decembrie 1966,

—

având în vedere Convenția ONU asupra eliminării tuturor formelor de discriminare față de femei din 18 decembrie 1979 și Recomandările sale generale privind eliminarea tuturor formelor de discriminare față de femei nr. 21 (1994), nr. 24 (1999), nr. 28 (2010), nr. 33 (2015) și nr. 35 (2017),

—

având în vedere Platforma de acțiune de la Beijing și rezultatele conferințelor sale de revizuire,

—

având în vedere Conferința internațională privind populația și dezvoltarea (CIPD) de la Cairo din 1994, Programul său de acțiune și rezultatele conferințelor sale de revizuire, în special Summitul de la Nairobi privind CIPD+25 și angajamentele sale de a depune eforturi pentru obiectivul „trei zerouri” – zero nevoi nesatisfăcute de informații și servicii de planificare familială, zero decese materne care pot fi prevenite și zero acte de violență sexuală și de gen și practici nocive împotriva femeilor și fetelor,

—

având în vedere Obiectivele de dezvoltare durabilă ale ONU, convenite în 2015, în special obiectivele 3 și 5,

—

având în vedere Planul de acțiune al Organizației Mondiale a Sănătății pentru sănătatea sexuală și a reproducerii: către realizarea Agendei 2030 pentru dezvoltare durabilă în Europa – să nu lăsăm pe nimeni în urmă,

—

având în vedere Convenția ONU împotriva torturii și a altor pedepse și tratamente crude, inumane sau degradante din 10 decembrie 1984,

—

având în vedere Convenția Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice (Convenția de la Istanbul), care a intrat în vigoare la 1 august 2014,

—

având în vedere Rezoluția sa din 28 noiembrie 2019 referitoare la aderarea UE la Convenția de la Istanbul și la alte măsuri de combatere a violenței de gen (1),

—

având în vedere documentul tematic al comisarului pentru drepturile omului al Consiliului Europei din 4 decembrie 2017, intitulat „Sănătatea și drepturile sexuale și reproductive ale femeilor în Europa”,

—

având în vedere Orientările tehnice internaționale privind educația sexuală ale UNESCO din 2018,

—

având în vedere rezoluțiile sale anterioare referitoare la Polonia, în special cea din 15 noiembrie 2017, referitoare la situația statului de drept și a democrației în Polonia (2) și cea din 17 septembrie 2020, referitoare la propunerea de decizie a Consiliului privind constatarea unui risc clar de încălcare gravă de către Republica Polonă a statului de drept (3),

—

având în vedere cele patru proceduri în constatarea neîndeplinirii obligațiilor inițiate de Comisie împotriva Poloniei în legătură cu reforma sistemului judiciar polonez și propunerea de decizie a Consiliului din 20 decembrie 2017 privind constatarea unui risc clar de încălcare gravă de către Republica Polonă a statului de drept (COM(2017)0835),

—

având în vedere Rezoluția sa din 1 martie 2018 referitoare la decizia Comisiei de a activa articolul 7 alineatul (1) din TUE în ceea ce privește situația din Polonia (4),

—

având în vedere Rezoluția sa din 14 noiembrie 2019 referitoare la incriminarea educației sexuale în Polonia (5),

—

având în vedere Rezoluția sa din 13 februarie 2019 referitoare la regresul drepturilor femeii și al egalității de gen în UE (6),

—

având în vedere Rezoluția sa din 26 noiembrie 2020 referitoare la interzicerea de facto a dreptului la avort în Polonia (7),

—

având în vedere în special Rezoluția sa din 24 iunie 2021 referitoare la situația sănătății sexuale și reproductive și a drepturilor aferente în UE, în contextul sănătății femeilor (8),

—

având în vedere Atlasul european al politicilor privind avortul din 2021, care clasifică 52 de țări și teritorii europene, acordând scoruri pentru cadrele lor juridice care permit accesul la îngrijiri în condiții de siguranță în caz de avort,

—

având în vedere în special Rezoluția sa din 16 septembrie 2021 referitoare la libertatea media și continuarea deteriorării statului de drept în Polonia (9) și Rezoluția sa din 21 octombrie 2021 referitoare la criza statului de drept din Polonia și la supremația dreptului UE (10),

—

având în vedere articolul 132 alineatul (2) din Regulamentul său de procedură,

A.

întrucât Uniunea se întemeiază pe valorile respectării demnității umane, libertății, democrației, egalității, justiției, statului de drept, drepturilor omului și nediscriminării, așa cum se prevede la articolul 2 din TUE; întrucât toate statele membre și-au asumat, în cadrul dreptului internațional și al tratatelor UE, obligații și sarcini legate de respectarea, garantarea și realizarea drepturilor fundamentale;

B.

întrucât, în conformitate cu Carta, Convenția europeană a drepturilor omului și jurisprudența CEDO, precum și cu jurisprudența organismelor ONU instituite prin tratate, sănătatea sexuală și reproductivă și drepturile aferente (SSRD) sunt legate de mai multe drepturi ale omului, cum ar fi dreptul la viață, dreptul de acces la asistență medicală, dreptul la a nu fi supus unor tratamente inumane sau degradante și dreptul la respectarea integrității corporale, a vieții private și a autonomiei personale; întrucât aceste drepturi fundamentale sunt consacrate și în Constituția Poloniei; întrucât statele membre sunt obligate prin lege să respecte și să protejeze drepturile omului în conformitate cu constituțiile lor, cu tratatele și Carta UE și cu dreptul internațional;

C.

întrucât întârzierea sau refuzul accesului la avort constituie o formă de violență de gen; întrucât accesul la asistență medicală pentru avort este esențial pentru egalitatea socială și economică; întrucât mai multe organisme din domeniul drepturilor omului (11) au afirmat că refuzul avortului în condiții de siguranță poate reprezenta tortură sau tratament crud, inuman și degradant, iar avorturile în condiții inadecvate, care provoacă moartea, în contextul interzicerii avortului, ar trebui înțelese ca „ucideri arbitrare pe criterii de gen, ale căror victime sunt doar femeile, ca urmare a discriminării, definite în lege”;

D.

întrucât, în urmă cu un an, la 22 octombrie 2020, Tribunalul Constituțional nelegitim al Poloniei a declarat neconstituțională dispoziția din Legea din 1993 privind planificarea familială, protecția fetusului uman și condițiile de întrerupere a sarcinii, care permitea avortul în cazurile în care un test prenatal sau alte considerații medicale indicau o probabilitate ridicată de apariție unei malformații grave și ireversibile a fetusului sau a unei boli incurabile care îi amenință viața; întrucât acest lucru a implicat o interdicție de facto a avortului, deoarece marea majoritate a avorturilor legale efectuate în Polonia se bazau pe motivul menționat mai sus;

E.

întrucât erodarea statului de drept în Polonia a condus la încălcări ale drepturilor omului, inclusiv ale SSRD; întrucât interzicerea de facto a avortului în Polonia este un atac clar la adresa statului de drept și a drepturilor fundamentale și restricționează realizarea SSRD în Polonia, urmând numeroaselor atacuri împotriva statului de drept din ultimii ani;

F.

întrucât Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei și-a exprimat în repetate rânduri îngrijorarea cu privire la faptul că Polonia nu a executat hotărârile CEDO timp de peste 13 ani în mai multe cauze (12) în care Curtea constatase că Polonia încălca drepturile omului ca urmare a faptului că nu asigura în practică accesul la avort legal;

G.

întrucât încercările anterioare de a restricționa SSRD au fost inițial oprite în 2016, apoi în 2018 și 2020, ca urmare a opoziției masive a cetățenilor polonezi, exprimate prin marșurile din „vinerile negre”, susținute puternic de deputați în Parlamentul European din diferite grupuri politice;

H.

întrucât, ca răspuns la hotărârea care restricționează și mai mult accesul la avort, au avut loc din nou proteste fără precedent în Polonia, inclusiv în orașe mici și satele, precum și în întreaga lume, și au fost organizate noi proteste în octombrie 2021, în peste 20 de orașe din Polonia, pentru a marca un an de la introducerea interdicției de facto; întrucât protestele au început cu opoziția împotriva restricției grave care submina dreptul fundamental al femeilor poloneze la SSRD, dar au evoluat în proteste împotriva altor încălcări ale statului de drept și împotriva guvernului responsabil de aceste încălcări; întrucât utilizarea excesivă și disproporționată a forței împotriva protestatarilor de către forțele de ordine este un fapt demonstrat;

I.

întrucât, în pofida demonstrațiilor de o amploare fără precedent, hotărârea a fost publicată oficial la 27 ianuarie 2021 și, prin urmare, interdicția de facto a avortului a devenit o realitate pentru femeile din Polonia, conducând la multiplicarea avorturilor în condiții nesigure și forțând femeile să călătorească pentru a încerca să avorteze în străinătate, subminându-le astfel sănătatea, drepturile, autonomia și integritatea sexuală și corporală și punându-le viața în pericol;

J.

întrucât o femeie însărcinată în vârstă de 30 de ani, pe nume Izabela, a murit din cauza șocului septic la 22 septembrie 2021, deoarece medicii săi nu au efectuat un avort care i-ar fi salvat viața, așteptând în schimb moartea fătului din cauza restricțiilor privind avorturile legale și a efectului de descurajare al acestora asupra medicilor din Polonia; întrucât moartea ei a declanșat proteste în mai multe orașe poloneze și pe platformele de comunicare socială sub sloganul „Niciuna în plus”;

K.

întrucât, potrivit relatărilor din presă, o altă femeie pe nume Anna, care se afla în luna a cincea de sarcină, a murit din cauza șocului septic la 14 iunie 2021, după ce medicii au forțat-o să nască un copil mort, în ciuda suspiciunii de septicemie;

L.

întrucât, de la pronunțarea hotărârii, multe poloneze au fost obligate să solicite ajutor prin inițiative precum „Avort fără frontiere” și organizații cu sediul în alte state membre, pentru a avea acces la SSRD, în special la servicii de avort; întrucât organizarea procedurilor de avort se bazează pe responsabilitatea organizațiilor pentru drepturile femeilor și a unor grupuri informale și depinde de banii obținuți din donații;

M.

întrucât, în ultimele 12 luni, grupurile organizației „Avort fără frontiere” au ajutat 34 000 de femei (13) din Polonia să aibă acces la avort; întrucât acestea reprezintă doar o mică parte din numărul total de poloneze care au nevoie de sprijin pentru a avea acces la servicii medicale de avort;

N.

întrucât, ca urmare a restricțiilor prin lege și a stigmatizării, nu există suficiente date fiabile privind incidența avorturilor în multe state membre, și nici privind contextul în care se desfășoară avorturile; întrucât datele exacte, actualizate periodic și anonime privind avortul din toate statele membre sunt esențiale pentru înțelegerea nevoilor în materie de SSRD și pentru garantarea drepturilor femeilor;

O.

întrucât, potrivit datelor colectate de Federația pentru femei și planificare familială (FEDERA), în ultimele 10 luni doar 300 de femei au avut acces la servicii de avort în spitalele poloneze, din cauza unei amenințări pentru viață și sănătate; întrucât hotărârea stigmatizează și mai mult SSRD și afectează disproporționat femeile și persoanele însărcinate care nu dispun de mijloacele financiare necesare pentru a plăti un avort medical sau avortul în străinătate, precum și pe cele care nu au acces la tehnologiile informației;

P.

întrucât, de teama litigiilor, doar câteva spitale din Polonia practică avorturi; întrucât femeile adesea nu fac apel la serviciile lor de teama unor proceduri și consultări greoaie și întârziate în mod intenționat; întrucât calea de acces la dreptul la avort legal pe motive de sănătate mintală este din ce în ce mai frecventă tentată de femeile care se confruntă cu probleme grave de sănătate mintală ca urmare a faptului că nu primesc asistență instituțională din partea statului pentru a avea acces la servicii legale de avort în Polonia; întrucât, în iulie 2021, CEDO și-a anunțat intenția de a trata plângerile femeilor poloneze referitoare la încălcări ale drepturilor lor garantate prin Convenția europeană a drepturilor omului (14);

Q.

întrucât, conform Atlasului european al contracepției din 2020 (15), chiar și înaintea hotărârii, Polonia avea una dintre politicile cele mai restrictive în ceea ce privește accesul la mijloace contraceptive, la planificare familială, la consiliere și la acces online la informații; întrucât Polonia este una dintre puținele țări în care este nevoie de rețetă pentru a obține contracepție de urgență, iar medicii refuză adesea să o dea, invocându-și convingerile personale;

R.

întrucât, conform Codului penal polonez, orice persoană care întrerupe sarcina unei alte persoane sau care ajută sau asistă o persoană gravidă să-și întrerupă sarcina, încălcând dispozițiile legii, este pasibilă de răspundere penală, inclusiv de închisoare; întrucât, ca urmare a dispozițiilor legale în vigoare, a stigmatizării sociale, a fricii și a presiunii din partea colegilor și a autorităților medicale, medicii din Polonia preferă să nu fie asociați cu procedurile de avort, cea ce se întâmpla chiar și atunci când avortul era încă legal; întrucât, pe lângă clauza de conștiință, invocată adesea, unii medici creează și alte obstacole nereglementare, cum ar fi examinări medicale și consultații inutile la psihologi sau alți specialiști, sau limitează drepturile femeilor de a accede la informații și teste prenatale, care ar trebui garantate tuturor în cadrul sistemului de sănătate publică; întrucât convingerile personale ale unei persoane referitoare la avort nu pot interfera cu dreptul pacientei de a avea un acces total la asistență medicală și la serviciile prevăzute de lege;

S.

întrucât accesul la îngrijiri ginecologice în Polonia este foarte limitat și, în unele regiuni, aproape imposibil, ceea ce conduce la un număr mare de sarcini nedorite, la o sănătate reproductivă precară, la o incidență ridicată a cancerului de col uterin și la un acces insuficient la contracepție; întrucât, potrivit Biroului Suprem de Audit, în 2018, doar 2 % dintre femeile însărcinate care locuiesc în zonele rurale din Polonia au făcut toate testele standard necesare în timpul sarcinii; întrucât accesul persoanelor LGBTI+ la servicii de sănătate sexuală și reproductivă este foarte limitat, la fel și drepturile lor; întrucât persoanele transgen și cele care nu se încadrează în clasificarea binară care necesită îngrijiri ginecologice sunt discriminate în structurile medicale și adesea li se refuză accesul la îngrijiri; întrucât educația sexuală și relațională adaptată vârstei în școlile poloneze nu este nici obligatorie, nici cuprinzătoare, nici bazată pe dovezi, și întrucât se încearcă interzicerea totală a acesteia;

T.

întrucât a crescut numărul amenințărilor îngrijorătoare și al campaniilor de incitare la ură împotriva apărătorilor drepturilor omului în cazul femeilor din Polonia pentru faptul că susțin drepturile femeilor, dreptul la avort și mișcarea „Greva femeilor”, care a fost în fruntea protestelor în masă împotriva restricțiilor privind accesul la avort legal; întrucât aceste amenințări amintesc agravarea riscurilor pentru apărătorii drepturilor fundamentale ale femeilor din această țară;

U.

întrucât apărătorii drepturilor omului în cazul femeilor au colectat semnături pentru un proiect de lege, ca parte a inițiativei civice pregătite de FEDERA, intitulată „Legalitatea avortului – fără compromisuri”, care urmărește eliminarea interzicerii avortului și întreruperea în siguranță a sarcinii până la a 12-a săptămână fără ca pacientei să i se ceară un motiv și, în cazuri excepționale, și după a 12-a săptămână; întrucât, în septembrie 2021, Fundația „Dreptul la viață” a prezentat Parlamentului polon un proiect de lege intitulat „Stop avort 2021” (Stop Aborcji), care ar interzice complet accesul la avort și l-ar încadra penal, cu sancțiuni de până la 25 ani de închisoare;

V.

întrucât actele Parlamentului polonez privind Curtea Constituțională adoptate la 22 decembrie 2015 și la 22 iulie 2016, precum și pachetul de trei acte adoptate la sfârșitul anului 2016 au subminat grav independența și legitimitatea Curții Constituționale; întrucât actele din 22 decembrie 2015 și din 22 iulie 2016 au fost declarate neconstituționale de Curtea Constituțională la 9 martie și, respectiv, la 11 august 2016; întrucât aceste hotărâri nu au fost nici publicate, nici puse în aplicare la momentul respectiv de autoritățile poloneze; întrucât constituționalitatea legilor poloneze nu mai poate fi garantată efectiv în Polonia de la intrarea în vigoare a modificărilor legislative menționate anterior (16) și, prin urmare, legalitatea hotărârii din 22 octombrie 2020 este discutabilă;

W.

întrucât la 7 octombrie 2021 aceeași „Curte Constituțională” nelegitimă și-a prezentat hotărârea în cauza K 3/21, adoptată cu două opinii contrare, cu privire la cererea inițiată de prim-ministrul polonez la 29 martie 2021, prin care se constată incompatibilitatea dispozițiilor TUE cu Constituția Poloniei din mai multe motive; întrucât această hotărâre constituie un atac împotriva comunității europene de valori și legi în ansamblul său, subminând supremația dreptului UE ca unul dintre principiile sale fundamentale, în concordanță cu jurisprudența consacrată a Curții de Justiție a Uniunii Europene;

X.

întrucât hotărârea din 22 octombrie 2020 anulează drepturile dobândite ale femeilor poloneze, întrucât, înainte de punerea sa în aplicare, avortul în Polonia era legal în trei cazuri, ceea ce înseamnă că femeile poloneze se află într-o situație juridică mai precară în prezent decât în momentul aderării Poloniei la UE, în 2004; subliniază că Curtea Constituțională nu a pus sub semnul întrebării constituționalitatea celor trei excepții existente până când guvernul condus de PiS nu a preluat controlul asupra curții și, în sensul mai larg, asupra sistemului judiciar;

Y.

întrucât o organizație fundamentalistă, Ordo Iuris, care are legături strânse cu coaliția aflată la guvernare, este una din forțele din spatele campaniilor care subminează drepturile omului și egalitatea de gen în Polonia, inclusiv din spatele încercărilor de a interzice avortul, solicită retragerea Poloniei din Convenția de la Istanbul și crearea unor „zone fără persoane LGBTI”; întrucât valorile culturale și religioase din Polonia sunt astfel folosite abuziv ca motive pentru a împiedica exercitarea deplină a drepturilor femeilor, a egalității femeilor și a dreptului lor de a decide în legătură cu propriul corp;

Z.

întrucât Comisia de la Veneția a Consiliului Europei, CEDO, Parlamentul și Comisia și-au exprimat profunda îngrijorare cu privire la statul de drept, inclusiv legitimitatea, independența și eficacitatea Curții Constituționale; întrucât Comisia a declanșat o procedură în temeiul articolului 7 alineatul (1) ca urmare a reformelor din 2015 ale sistemului judiciar din Polonia,

1.

2.

3.

4.

5.

6.

7.

8.

9.

10.

11.

12.

13.

14.

15.

16.

17.

18.

19.

20.

21.

22.

23.

24.

25.

26.

27.

28.

29.

—

având în vedere cererea de ridicare a imunității lui Fulvio Martusciello, transmisă la 31 martie 2021 de către Serviciul public federal pentru Afaceri externe al Regatului Belgiei și comunicată în plen la 26 aprilie 2021,

—

în urma audierii lui Fulvio Martusciello în conformitate cu articolul 9 alineatul (6) din Regulamentul de procedură,

—

având în vedere articolele 8 și 9 din Protocolul nr. 7 privind privilegiile și imunitățile Uniunii Europene, precum și articolul 6 alineatul (2) din Actul din 20 septembrie 1976 privind alegerea membrilor Parlamentului European prin vot universal direct,

—

având în vedere hotărârile Curții de Justiție a Uniunii Europene din 21 octombrie 2008, 19 martie 2010, 6 septembrie 2011, 17 ianuarie 2013 și 19 decembrie 2019 (1),

—

având în vedere articolul 5 alineatul (2), articolul 6 alineatul (1) și articolul 9 din Regulamentul său de procedură,

—

având în vedere raportul Comisiei pentru afaceri juridice (A9-0302/2021),

A.

întrucât procurorul general de la Parchetul de pe lângă Curtea de apel din Bruxelles a depus o cerere de ridicare a imunității lui Fulvio Martusciello, deputat ales în Parlamentul European din partea Italiei, în legătură cu o infracțiune de exces de viteză, o încălcare a articolului 11.2 alineatul (1) primul paragraf din decretul regal din 1 decembrie 1975 de stabilire a regulamentului general privind poliția rutieră și utilizarea drumurilor publice și a articolului 29 alineatul (3) din legea din 16 martie 1968 privind poliția rutieră;

B.

întrucât, la 25 noiembrie 2020, în cadrul unei acțiuni de „viteză”, poliția rutieră a interceptat un vehicul pe autostrada E411 la viteza măsurată cu tahimetrul cu radiolocație de 179 km/h, într-un loc în care viteza maximă admisă este de 120 km/h;

C.

întrucât conducătorul acestui vehicul a fost identificat de poliție ca fiind Fulvio Martusciello, care a informat că este deputat în Parlamentul European; întrucât Fulvio Martusciello, ca răspuns la o copie a procesului-verbal trimis la 15 decembrie 2020 de procurorul Regelui din Brabantul Valon, prin care i se solicita să prezinte eventuale observații, nu a contestat excesul de viteză;

D.

întrucât, pe de o parte, Parlamentul nu poate fi echivalat cu un tribunal și, pe de altă parte, în contextul unei proceduri de ridicare a imunității, deputatul în cauză nu poate fi considerat drept „acuzat” (2);

E.

întrucât presupusa infracțiune nu are o legătură directă sau evidentă cu exercitarea de către Fulvio Martusciello a îndatoririlor sale de deputat în Parlamentul European și nu constituie opinii sau voturi exprimate în cadrul îndatoririlor sale de deputat în Parlamentul European în sensul articolului 8 din Protocolul nr. 7 privind privilegiile și imunitățile Uniunii Europene;

F.

întrucât articolul 9 din Protocolul nr. 7 privind privilegiile și imunitățile Uniunii Europene prevede că:

„Pe durata sesiunilor Parlamentului European, membrii acestuia beneficiază:

Imunitatea este valabilă inclusiv pe perioada deplasării la locul reuniunii Parlamentului European, cât și la întoarcere.

Imunitatea nu poate fi invocată în caz de flagrant delict și nici nu poate constitui o piedică pentru Parlamentul European de a ridica imunitatea unuia dintre membri.”;

G.

întrucât, în acest caz, Parlamentul nu a găsit nicio dovadă de fumus persecutionis, și anume elemente de fapt care să indice faptul că intenția care stă la baza procedurii juridice ar putea fi dăunarea activității politice a unui deputat în calitatea sa de deputat în Parlamentul European;

—

având în vedere cererea de ridicare a imunității lui Harald Vilimsky, prezentată de Parchetul din Viena și transmisă la 7 mai 2021 de către șeful Reprezentanței Permanente a Austriei pe lângă UE în cadrul procedurilor penale și anunțată în plen la 20 mai 2021,

—

în urma audierii lui Harald Vilimsky, în conformitate cu articolul 9 alineatul (6) din Regulamentul de procedură,

—

având în vedere articolele 8 și 9 din Protocolul nr. 7 privind privilegiile și imunitățile Uniunii Europene, precum și articolul 6 alineatul (2) din Actul din 20 septembrie 1976 privind alegerea membrilor Parlamentului European prin vot universal direct,

—

având în vedere hotărârile Curții de Justiție a Uniunii Europene din 21 octombrie 2008, 19 martie 2010, 6 septembrie 2011, 17 ianuarie 2013 și 19 decembrie 2019 (1),

—

având în vedere articolul 57 alineatele (2) și (3) din Constituția Austriei,

—

având în vedere articolul 5 alineatul (2), articolul 6 alineatul (1) și articolul 9 din Regulamentul său de procedură,

—

având în vedere raportul Comisiei pentru afaceri juridice (A9-0303/2021),

A.

întrucât Parchetul din Viena a solicitat ridicarea imunității lui Harald Vilimsky, deputat în Parlamentul European, pentru a iniția procedura de urmărire penală în legătură cu săvârșirea infracțiunii de deturnare de fonduri în temeiul articolului 153 alineatele (1) și (3), primul caz, a infracțiunii de instigare la deturnare de fonduri în temeiul articolului 12, a doua ipoteză, și respectiv al articolului 133 alineatele (1) și (2), primul caz, și a infracțiunii de utilizare abuzivă de fonduri în temeiul articolului 153b alineatele (1), (2) și (3) din Codul penal austriac;

B.

întrucât Harald Vilimsky a ocupat funcția de responsabil financiar al grupului Partidului Libertății din Austria (FPÖ) în Adunarea Națională în perioada 27 octombrie 2006 – 23 octombrie 2019; întrucât el a fost ales în Parlamentul European în urma alegerilor pentru Parlamentul European din mai 2019;

C.

întrucât se presupune că, de la 1 octombrie 2011 până la 13 august 2019, Harald Vilimsky ar fi abuzat de autoritatea sa pentru a utiliza conturile bancare aparținând grupului parlamentar al FPÖ din Adunarea Națională a Austriei, organizând plata unor facturi prin transferuri regulate din contul grupului FPÖ din Adunarea Națională pentru servicii de telefonie mobilă utilizate în scopuri exclusiv private de către un terț, ceea ce a dus la o pierdere financiară pentru grupul FPÖ din Adunarea Națională;

D.

întrucât se presupune că el a utilizat fondurile acordate grupului FPÖ din Adunarea Națională în alte scopuri decât cele definite la articolul 1 din Legea din 1985 privind finanțarea grupurilor parlamentare austriece (KlubFG) și întrucât se presupune că a făcut acest lucru știind foarte bine că serviciile plătite nu aveau legătură cu partidul;

E.

întrucât presupusa infracțiune nu are drept obiect opinii sau voturi exprimate în exercitarea îndatoririlor deputatului respectiv în Parlamentul European, în sensul articolului 8 din Protocolul nr. 7 privind privilegiile și imunitățile Uniunii Europene;

F.

întrucât articolul 9 din Protocolul nr. 7 privind privilegiile și imunitățile Uniunii Europene stipulează că deputații în Parlamentul European beneficiază, pe teritoriul național, de imunitățile recunoscute deputaților parlamentului propriei țări;

G.

întrucât în articolul 57 alineatele (2) și (3) din Constituția Austriei se prevăd următoarele:

H.

întrucât, pe de o parte, Parlamentul nu poate fi echivalat cu un tribunal și, pe de altă parte, în contextul unei proceduri de ridicare a imunității, deputatul în cauză nu poate fi considerat drept „acuzat” (2);

I.

întrucât scopul imunității parlamentare este acela de a proteja Parlamentul și pe deputații săi de proceduri judiciare inițiate în legătură cu activități desfășurate în exercitarea funcțiilor lor parlamentare și care nu pot fi disociate de aceste funcții;

J.

întrucât, în acest caz, Parlamentul nu a găsit nicio dovadă de fumus persecutionis, și anume elemente de fapt care să indice faptul că intenția care stă la baza procedurii juridice ar putea fi să dăuneze activității politice a unui deputat și, prin urmare, a Parlamentului European;

—

având în vedere cererea de ridicare a imunității lui Nils Ušakovs din data de 23 octombrie 2020 înaintată de procurorul general al Republicii Letonia în legătură cu procedurile penale care urmează să fie inițiate în Republica Letonia și anunțată în plen la 13 noiembrie 2020,

—

în urma audierii lui Nils Ušakovs, în conformitate cu articolul 9 alineatul (6) din Regulamentul de procedură,

—

având în vedere articolele 8 și 9 din Protocolul nr. 7 privind privilegiile și imunitățile Uniunii Europene, precum și articolul 6 alineatul (2) din Actul din 20 septembrie 1976 privind alegerea membrilor Parlamentului European prin vot universal direct,

—

având în vedere hotărârile Curții de Justiție a Uniunii Europene din 21 octombrie 2008, 19 martie 2010, 6 septembrie 2011, 17 ianuarie 2013 și 19 decembrie 2019 (1),

—

având în vedere articolele 29 și 30 din Constituția Letoniei,

—

având în vedere articolul 5 alineatul (2), articolul 6 alineatul (1) și articolul 9 din Regulamentul său de procedură,

—

având în vedere raportul Comisiei pentru afaceri juridice (A9-0304/2021),

A.

întrucât procurorul de la Secția pentru investigarea cauzelor deosebit de grave din cadrul Departamentului de justiție penală al Parchetului General de la Riga a solicitat ridicarea imunității lui Nils Ušakovs, deputat în Parlamentul European, pentru a iniția proceduri penale împotriva lui în legătură cu încălcarea interdicției de circulație a dispozitivelor modificate pentru operațiuni clandestine speciale;

B.

întrucât, la 30 ianuarie 2019, în timpul unei percheziții autorizate a biroului ocupat de Nils Ušakovs în calitate de președinte al Consiliului municipal Riga, în cadrul altor proceduri penale, s-a găsit un dispozitiv destinat, în principal, utilizării ca mijloc clandestin de înregistrare video și audio clandestină, special conceput și utilizat pentru operațiuni clandestine speciale;

C.

întrucât, prin păstrarea dispozitivului în biroul său de la sediul Consiliului municipal Riga, dl Ušakovs ar fi încălcat interdicția prevăzută la articolul 51 alineatul (1) din Legea privind circulația produselor strategice, care nu permite persoanelor fizice să achiziționeze sau să dețină echipamente, dispozitive sau instrumente sau componente ale acestora care au fost special concepute sau modificate pentru operațiunile clandestine speciale care figurează pe lista națională a produselor și serviciilor strategice a Republicii Letonia; întrucât se presupune că dl Ušakovs, prin acțiunile sale, a comis o infracțiune în temeiul articolul 2371 alineatul (2) din Codul penal leton;

D.

întrucât Nils Ušakovs a fost ales în Parlamentul European în urma alegerilor pentru Parlamentul European din mai 2019;

E.

întrucât presupusa infracțiune nu are legătură cu opiniile sau voturile exprimate de Nils Ušakovs în exercitarea funcțiilor sale, în conformitate cu articolul 8 din Protocolul nr. 7 privind privilegiile și imunitățile Uniunii Europene;

F.

întrucât articolul 9 din Protocolul nr. 7 privind privilegiile și imunitățile Uniunii Europene stipulează că deputații în Parlamentul European beneficiază, pe teritoriul național, de imunitățile recunoscute deputaților parlamentului propriei țări;

G.

întrucât în articolul 29 și în articolul 30 din Constituția Letoniei se prevăd următoarele:

H.

întrucât, pe de o parte, Parlamentul nu poate fi echivalat cu un tribunal și, pe de altă parte, în contextul unei proceduri de ridicare a imunității, deputatul în cauză nu poate fi considerat drept „acuzat” (2);

I.

întrucât scopul imunității parlamentare este acela de a proteja Parlamentul și pe deputații săi de proceduri judiciare inițiate în legătură cu activități desfășurate în exercitarea funcțiilor lor parlamentare și care nu pot fi disociate de aceste funcții;

J.

întrucât, în acest caz, Parlamentul nu a găsit nicio dovadă de fumus persecutionis, și anume elemente de fapt care să indice faptul că intenția care stă la baza procedurii juridice ar putea fi să dăuneze activității politice a unui deputat și, prin urmare, a Parlamentului European;

—

având în vedere poziția în primă lectură a Consiliului (09722/1/2021 – C9-0371/2021),

—

având în vedere expunerea de motive a Consiliului privind poziția sa în primă lectură,

—

având în vedere avizele motivate prezentate de către Parlamentul Național al Irlandei și Parlamentul Suediei în cadrul Protocolului nr. 2 privind aplicarea principiilor subsidiarității și proporționalității, în care se susține că proiectul de act legislativ nu respectă principiul subsidiarității,

—

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social European din 21 septembrie 2016 (1),

—

având în vedere poziția sa în primă lectură (2) referitoare la propunerea Comisiei prezentată Parlamentului European și Consiliului (COM(2016)0198),

—

având în vedere articolul 294 alineatul (7) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

—

având în vedere acordul provizoriu aprobat de comisiile competente în temeiul articolului 74 alineatul (4) din Regulamentul său de procedură,

—

având în vedere articolul 67 din Regulamentul său de procedură,

—

având în vedere recomandarea pentru a doua lectură a Comisiei pentru afaceri economice și monetare și a Comisiei pentru afaceri juridice (A9-0305/2021),

1.

2.

3.

4.

5.

—

având în vedere propunerea Comisiei prezentată Parlamentului European și Consiliului (COM(2021)0089),

—

având în vedere articolul 294 alineatul (2), articolul 185 și articolul 188 al doilea paragraf din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în temeiul cărora propunerea a fost prezentată Parlamentului de către Comisie (C9-0083/2021),

—

având în vedere articolul 294 alineatul (3) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

—

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social European (1),

—

având în vedere acordul provizoriu aprobat de comisia competentă în temeiul articolului 74 alineatul (4) din Regulamentul său de procedură și angajamentul reprezentantului Consiliului, exprimat în scrisoarea din 8 octombrie 2021, de a aproba poziția Parlamentului în conformitate cu articolul 294 alineatul (4) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

—

având în vedere articolul 59 din Regulamentul său de procedură,

—

având în vedere raportul Comisiei pentru industrie, cercetare și energie (A9-0242/2021),

—

având în vedere propunerea Comisiei prezentată Parlamentului European și Consiliului (COM(2016)0271) și modificările aduse propunerii (COM(2018)0633),

—

având în vedere articolul 294 alineatul (2) și articolul 78 alineatele (1) și (2) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în temeiul cărora propunerea a fost prezentată de către Comisie (C8-0174/2016),

—

având în vedere articolul 294 alineatul (3) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

—

având în vedere acordul provizoriu aprobat de comisia competentă în temeiul articolului 74 alineatul (4) din Regulamentul său de procedură și angajamentul reprezentantului Consiliului, exprimat în scrisoarea din 30 iunie 2021, de a aproba poziția Parlamentului în conformitate cu articolul 294 alineatul (4) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

—

având în vedere articolul 59 din Regulamentul său de procedură,

—

având în vedere avizele Comisiei pentru afaceri externe și Comisiei pentru bugete,

—

având în vedere raportul Comisiei pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne (A8-0392/2016),