—

având în vedere articolul 26 din Declarația universală a drepturilor omului (DUDO), potrivit căruia „orice persoană are dreptul la educație. Educația trebuie să fie gratuită, cel puțin în ceea ce privește învățământul elementar și fundamental”,

—

având în vedere documentul intitulat „Transformarea lumii în care trăim: Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă”, adoptat de Adunarea Generală a ONU la 25 septembrie 2015, care recunoaște că echitatea, incluziunea și egalitatea de gen prezintă o legătură foarte strânsă cu dreptul la educație pentru toți,

—

având în vedere obiectivele de dezvoltare durabilă (ODD), în special Obiectivul nr. 4, „Asigurarea unui învățământ de calitate, favorabil incluziunii și echitabil și promovarea oportunităților de învățare pe tot parcursul vieții pentru toți”, precum și Declarația de la Incheon și Cadrul de acțiune pentru punerea în aplicare a ODD nr. 4 care prevede că „egalitatea de gen este legată în mod indisolubil de dreptul la educație pentru toți”,

—

având în vedere Recomandarea nr. 36 (2017) a Comitetului ONU pentru eliminarea discriminării împotriva femeilor privind dreptul fetelor și al femeilor la educație,

—

având în vedere programul de acțiune de la Addis Abeba privind finanțarea pentru dezvoltare, adoptat de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite la 27 iulie 2015,

—

având în vedere Rezoluția nr. 35/L2 a Consiliului ONU pentru drepturile omului din 22 iunie 2017 intitulată „Dreptul la educație: măsuri subsecvente Rezoluției 8/4 a Consiliului pentru drepturile omului”,

—

având în vedere comunicarea Comisiei din 2002 intitulată „Educație și formare profesională în contextul reducerii sărăciei în țările în curs de dezvoltare” (COM(2002)0116),

—

având în vedere documentul de lucru al Comisiei din 2010 intitulat „Îmbunătățirea cantitativă și calitativă a educației în țările în curs de dezvoltare” (SEC(2010)0121),

—

având în vedere comunicarea Comisiei din 2018 intitulată „Educația în situații de urgență și de criză prelungită” (COM(2018)0304),

—

având în vedere Declarația de la Charlevoix privind o educație de calitate pentru fete, adolescente și femei în țările în curs de dezvoltare, adoptată de G7 la 9 iunie 2018,

—

având în vedere Consensul european privind dezvoltarea și Codul de conduită al UE în materie de diviziune a muncii în cadrul politicii de dezvoltare (COM(2007)0072),

—

având în vedere Rezoluția sa din 31 mai 2018 referitoare la implementarea Documentului de lucru comun (SWD(2015)0182) al serviciilor Comisiei intitulat „Egalitatea de gen și capacitarea femeilor: transformarea vieții fetelor și femeilor prin intermediul relațiilor externe ale UE 2016-2020” (1),

—

având în vedere Rezoluția sa din 17 aprilie 2018 referitoare la îmbunătățirea sustenabilității datoriei țărilor în curs de dezvoltare (2),

—

având în vedere raportul anual de monitorizare privind educația al Unesco, publicat în 2017 și intitulat „Asumarea responsabilității în materie de educație: cum ne respectăm angajamentele”,

—

având în vedere articolul 52 din Regulamentul său de procedură,

—

având în vedere raportul Comisiei pentru dezvoltare (A8-0327/2018),

A.

întrucât educația este un drept fundamental al omului și este esențială pentru atingerea tuturor ODD, împiedică transmiterea sărăciei între generații și joacă un rol esențial în realizarea egalității între femei și bărbați și în emanciparea femeilor; întrucât educația, ca spațiu al drepturilor, depășește sfera egalității aritmetice și urmărește promovarea unei veritabile egalități de gen în și prin educație;

B.

întrucât cea mai recentă comunicare a Comisiei privind educația în țările în curs de dezvoltare datează din 2002 și a fost actualizată doar în 2010 printr-un document de lucru;

C.

întrucât ajutorul pentru educație reprezenta 8,3 % din totalul ajutorului pentru dezvoltare în 2009; întrucât acest procent a scăzut la 6,2 % în 2015; întrucât pentru Uniune și statele sale membre această pondere a scăzut de la 11 % la 7,6 % în aceeași perioadă;

D.

întrucât ajutorul pentru educația de bază al Uniunii și statelor sale membre a scăzut cu 33,9 % între 2009 și 2015, ceea ce reprezintă mai mult decât ajutorul pentru educație în general (15,2 %);

E.

întrucât, în 2015, 264 milioane de copii și tineri având vârsta de a fi școlarizați în învățământul primar sau secundar nu frecventau școala;

F.

întrucât, la sfârșitul anului 2017, numărul de refugiați la nivel global era de peste 25,4 milioane, dintre care 7,4 milioane erau copii cu vârsta de școlarizare în învățământul primar, iar 4 milioane dintre aceștia nu aveau acces la niciun fel de învățământ primar; întrucât în țările afectate de situații de fragilitate și conflicte există cu 37 % mai multe fete decât băieți care nu sunt școlarizate în învățământul primar, iar femeile tinere sunt în proporție de circa 90 % mai susceptibile decât băieții de a nu frecventa învățământul secundar în țările care nu sunt afectate de conflicte;

G.

întrucât raportul din 2017 privind obiectivele de dezvoltare durabilă ale ONU indică faptul că, în 2011, numai aproximativ un sfert dintre școlile din Africa Subsahariană au avut energie electrică și mai puțin de jumătate au avut acces la apă potabilă; întrucât Africa Subsahariană are cel mai mic procent de cadre didactice instruite, atât în învățământul primar, cât și în cel secundar;

H.

întrucât ajutorul pentru educație în țările în curs de dezvoltare a pus accentul prea mult pe numărul de elevi înscriși și nu s-a concentrat suficient pe calitatea educației oferite; întrucât ODD nr. 4 urmărește să asigure o educație de calitate pentru toți până în 2030;

I.

întrucât anumite întreprinderi din țările în curs de dezvoltare se confruntă cu dificultăți în a identifica forța de muncă cu calificări care să răspundă nevoilor lor;

J.

întrucât eforturile depuse din 2016, care sunt binevenite, nu au fost suficiente pentru a recupera întârzierile acumulate și trebuie, prin urmare, să fie continuate de-a lungul timpului și amplificate;

K.

întrucât, potrivit UNESCO, ajutorul pentru educație în țările cu venituri reduse și medii inferioare ar trebui să fie înmulțit cu șase în vederea atingerii ODD nr. 4 până în 2030; întrucât, potrivit Comisiei internaționale privind finanțarea oportunităților educaționale în lume, ajutorul pentru educație ar trebui să ajungă la 89 miliarde USD în 2030, comparativ cu 12 în prezent,

1.

2.

3.

4.

5.

6.

7.

8.

9.

10.

11.

12.

13.

14.

15.

16.

17.

18.

19.

20.

21.

22.

23.

24.

25.

26.

27.

28.

29.

30.

31.

32.

33.

34.

35.

36.

37.

—

având în vedere tratatele UE, în special articolele 2, 3, 4, 6 și 7 din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE),

—

având în vedere Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene,

—

având în vedere Convenția europeană a drepturilor omului (CEDO),

—

având în vedere Constituția României,

—

având în vedere Comunicarea Comisiei din 11 martie 2014, intitulată „Un nou cadru al UE pentru consolidarea statului de drept” [COM(2014)0158],

—

având în vedere dezbaterea pe care a organizat-o la 2 februarie 2017 cu privire la democrația și justiția în România;

—

având în vedere dezbaterea pe care a organizat-o la 7 februarie 2018 cu privire la amenințările pe care le prezintă pentru statul de drept reforma justiției din România;

—

având în vedere dezbaterea pe care a organizat-o la 3 octombrie 2018 cu privire la statul de drept în România;

—

având în vedere schimbul de opinii din 1 octombrie 2018 din Comisia pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne cu prim-vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans,

—

având în vedere audierea organizată la 22 martie 2017 de către Comisia pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne cu privire la situația democrației și justiției în România,

—

având în vedere declarația comună din 24 ianuarie 2018 a Președintelui Comisiei, Jean-Claude Juncker, și a prim-vicepreședintelui Frans Timmermans cu privire la cele mai recente evoluții din România,

—

având în vedere avizul comun al Comisiei de la Veneția din 16 martie 2018 referitor la proiectul de lege nr. 140/2017 din România privind modificarea Ordonanței Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații,

—

având în vedere avizul Comisiei de la Veneția din 20 octombrie 2018 referitor la modificarea Legii nr. 303/2004 din România privind statutul judecătorilor și procurorilor, a Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară și a Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii,

—

având în vedere avizul Comisiei de la Veneția din 20 octombrie 2018 referitor la modificarea Codului penal și a Codului de procedură penală din România, aceste acte afectând, de asemenea, Legea nr. 78/2000 privind prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție și Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară,

—

având în vedere raportul ad-hoc din 11 aprilie 2018 privind România, întocmit de Grupul de state împotriva corupției al Consiliului Europei (GRECO),

—

având în vedere Raportul Comisiei din 15 noiembrie 2017 întocmit în cadrul Mecanismului de cooperare și verificare privind progresele înregistrate de România,

—

având în vedere adoptarea de către Parlamentul României în decembrie 2017 a trei legi de reformare a sistemului judiciar, având ca obiect modificarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, a Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară și a Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii; având în vedere adoptarea modificărilor aduse Codului penal în iunie 2018 și Codului de procedură penală în iulie 2018,

—

având în vedere Rezoluția 2226/2018 și Recomandarea 2134/2018 ale Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (PACE),

—

având în vedere decizia Curții Constituționale din România din 20 octombrie 2018 prin care aceasta a declarat neconstituționale 64 dintre cele 96 de modificări aduse Codului de procedură penală; având în vedere declarația Curții Constituționale din 25 octombrie 2018 privind faptul că 30 dintre modificările aduse Codului penal sunt incompatibile cu Constituția;

—

având în vedere protestele în masă ce au avut loc repetat din ianuarie 2017 împotriva corupției și pentru statul de drept, inclusiv protestul în masă „Diaspora acasă” din 10 august 2018 de la București, ce s-a soldat cu sute de persoane care au avut nevoie de tratament medical în urma intervenției violente a poliției;

—

având în vedere articolul 123 alineatul (2) din Regulamentul său de procedură,

A.

întrucât Uniunea Europeană se întemeiază pe valori precum respectarea demnității umane, a libertății, democrației, egalității, statului de drept și a drepturilor omului, inclusiv a drepturilor persoanelor care aparțin minorităților, și întrucât aceste valori sunt comune statelor membre, într-o societate în care prevalează pluralismul, nediscriminarea, toleranța, justiția, solidaritatea și egalitatea între femei și bărbați (articolul 2 din TUE);

B.

întrucât articolul 6 alineatul (3) din TUE confirmă că drepturile fundamentale, astfel cum sunt garantate de CEDO și care rezultă din tradițiile constituționale comune statelor membre, constituie principii generale ale dreptului Uniunii;

C.

întrucât UE funcționează pe baza prezumției de încredere reciprocă conform căreia statele membre respectă democrația, statul de drept și drepturile fundamentale, consacrate în CEDO și în Carta drepturilor fundamentale;

D.

întrucât independența sistemului judiciar este consacrată la articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale și la articolul 6 din CEDO și reprezintă o condiție esențială a principiului democratic al separării puterilor;

E.

întrucât, în raportul său privind România din aprilie 2018, Grupul de state împotriva corupției al Consiliului Europei (GRECO) a exprimat îngrijorări serioase cu privire la anumite aspecte ale legilor privind statutul judecătorilor și procurorilor, organizarea judiciară și Consiliul Superior al Magistraturii, legi adoptate de Parlamentul României, precum și cu privire la proiectele de modificare a legislației penale; întrucât GRECO pune sub semnul întrebării procesul legislativ, exprimă temeri cu privire la impactul asupra independenței judiciare și lasă să se înțeleagă că ar fi avut loc o încălcare implicită a standardelor în materie de combatere a corupției;

F.

întrucât, în avizul său nr. 924/2018 din 20 octombrie 2018, care s-a limitat la „anumite aspecte ale proiectelor, deosebit de controversate”, Comisia de la Veneția a observat în concluzie că, „deși li s-au adus o serie de îmbunătățiri binevenite în urma criticilor și a mai multor decizii ale Curții Constituționale, (…) cele trei proiecte de lege conțin aspecte importante care (…) ar putea conduce la exercitarea de presiuni asupra judecătorilor și procurorilor și ar putea, în cele din urmă, să submineze independența sistemului judiciar și a membrilor acestuia, iar împreună cu mecanismul de pensionare anticipată, i-ar putea submina eficiența și calitatea, ceea ce ar putea afecta negativ lupta împotriva corupției”, considerând că este probabil ca aceste aspecte „să submineze încrederea publică în sistemul judiciar” (1);

G.

întrucât, în avizul său nr. 930/2018 din 20 octombrie 2018, Comisia de la Veneția a constatat că „este necesar și oportun ca Parlamentul României să întreprindă o reformă a codurilor din domeniul penal pentru a pune în aplicare deciziile Curții Constituționale și directivele în materie ale UE” și că multe dintre modificări „vor afecta grav eficacitatea sistemului de justiție penală din România în combaterea diferitelor forme de infracționalitate, inclusiv infracțiuni legate de corupție, infracțiuni de violență și criminalitatea organizată” (2);

H.

întrucât, în avizul său comun nr. 914/2018 din 16 martie 2018, Comisia de la Veneția a salutat faptul că, „în cadrul reuniunilor de la București, inițiatorii proiectului de lege și-au manifestat disponibilitatea de a modifica proiectul de lege în mai multe aspecte” și a invitat autoritățile din România să aibă în vedere recomandările sale principale, și anume faptul că „noile cerințe privind raportarea și publicarea prevăzute de proiectul de lege, inclusiv sancțiunea de suspendare a activității și dizolvare în caz de nerespectare, sunt în mod evident inutile și disproporționate și ar trebui abrogate” și că publicarea o dată la șase luni a rapoartelor financiare detaliate și indicarea surselor de venit, indiferent de sumă, împreună cu sancțiunea de desființare, vor avea ca efect „intimidarea societății civile” și vor veni în conflict cu „libertatea de asociere și dreptul la respectarea vieții private” (3);

I.

întrucât Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a invitat România să respingă proiectele de legi înaintate recent, prin care ONG-urilor li se impun noi obligații de raportare financiară, să le modifice în conformitate cu recomandările Comisiei de la Veneția și ale Biroului pentru Instituții Democratice și Drepturile Omului al Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE/ODIHR) și să le supună unei largi consultări publice înainte de adoptare (4);

J.

întrucât, la 19 iulie 2018, Comisia a sesizat Curtea de Justiție a Uniunii Europene cu privire la faptul că România nu a transpus în dreptul intern cea de-a patra Directivă privind combaterea spălării banilor; întrucât, la 24 octombrie 2018, Parlamentul României a adoptat „proiectul de lege privind combaterea spălării banilor și finanțării terorismului”;

K.

întrucât există o dezbatere continuă cu privire la rolul Serviciului Român de Informații (SRI) și pretinsa lui ingerință în activitatea sistemului judiciar din România, fiind aduse în discuție posibila amploare și modalitățile acestei ingerințe; întrucât, în avizul său din 20 octombrie 2018, Comisia de la Veneția a constatat că „este necesară o revizuire amănunțită a normelor juridice privind controlul serviciilor de informații”;

L.

întrucât, în mai 2016, a fost lansată o petiție de revizuire a Constituției din România pentru a se limita definiția familiei la căsătoria dintre un bărbat și o femeie; întrucât numeroase grupuri de apărare a drepturilor omului și-au exprimat preocuparea cu privire la faptul că această propunere ar putea duce la o încălcare a standardelor internaționale în materie de drepturi ale omului și la creșterea discriminării homofobe în România; întrucât parlamentul a aprobat această revizuire cu o majoritate de două treimi; întrucât la referendumul organizat pe această temă nu s-a înregistrat pragul minim necesar de 30 % din alegători;

M.

întrucât România se plasează pe locul 25 din cele 28 de state membre în ceea ce privește legislația, discursul de incitare la ură și discriminarea împotriva persoanelor LGBTI, potrivit Analizei anuale din 2018 a situației drepturilor omului în cazul persoanelor LGBTI în Europa, publicată de Regiunea Europa a Asociației Internaționale a Lesbienelor și Homosexualilor (ILGA-Europa);

N.

întrucât Uniunea Europeană și-a asumat angajamentul de a respecta libertatea și pluralismul mass-mediei, precum și dreptul la informare și la libertatea de exprimare; întrucât avertizarea în interesul public este o parte esențială a jurnalismului de investigație și a libertății presei și întrucât, în conformitate cu Comunicarea Comisiei din 23 aprilie 2018 privind consolidarea protecției denunțătorilor la nivelul UE (COM(2018)0214), în majoritatea statelor membre avertizorii sunt protejați doar în situații foarte limitate; întrucât rolul mass-mediei de supraveghere publică este esențial pentru garantarea acestor drepturi și pentru protecția tuturor celorlalte drepturi fundamentale;

O.

întrucât organizația Reporteri Fără Frontiere a atras atenția asupra încercărilor de a transforma mass-media din România în instrumente de propagandă politică și și-a exprimat îngrijorarea cu privire la cenzura politică din mass-media (5);

P.

întrucât articolul 12 din Carta drepturilor fundamentale stipulează că orice persoană are dreptul la libertatea de întrunire pașnică și la libertatea de asociere la toate nivelurile, în special în domeniile politic, sindical și civic;

Q.

întrucât relatările cu privire la intervenții violente ale poliției române în timpul protestelor din 10 august 2018 au trezit preocupări serioase cu privire la proporționalitatea utilizării forței și la încălcarea drepturilor fundamentale ale protestatarilor, fapt ce a dus la declanșarea unor anchete, aflate încă în curs, de către autoritățile române de aplicare a legii;

R.

întrucât corupția reprezintă în continuare o provocare în UE; întrucât caracterul și amploarea corupției poate să varieze de la un stat membru la altul, însă acest fenomen prejudiciază UE în ansamblu, precum și economia și societatea europeană și îngreunează dezvoltarea economică, subminează democrația și aduce prejudicii statului de drept;

S.

întrucât Procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție (DNA) a fost revocat din funcție la 9 iulie 2018, în pofida avizului Consiliului Superior al Magistraturii, în urma unei decizii a Curții Constituționale care a limitat prerogativele Președintelui; întrucât Comisia de la Veneția a declarat, dimpotrivă, în avizul său din 20 octombrie 2018, că ar fi important „să se întărească independența procurorilor și să se mențină și să se consolideze rolul unor instituții precum Președinția și CSM, capabile să echilibreze influența ministrului justiției”; întrucât, la 24 octombrie 2018, ministrul justiției a cerut revocarea procurorului general, acuzându-l de depășirea atribuțiilor sale,

1.

2.

3.

4.

5.

6.

7.

8.

9.

10.

11.

12.

—

având în vedere articolul 2 și articolul 3 alineatul (3) din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE) și articolul 19 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE),

—

având în vedere articolele 10, 21 și 22 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene,

—

având în vedere Directiva 2000/43/CE a Consiliului din 29 iunie 2000 de punere în aplicare a principiului egalității de tratament între persoane, fără deosebire de rasă sau origine etnică (1) (Directiva privind egalitatea rasială),

—

având în vedere criteriile de la Copenhaga și ansamblul de norme ale Uniunii pe care o țară candidată trebuie să le respecte dacă dorește să adere la Uniune (acquis-ul),

—

având în vedere Declarația ONU cu privire la drepturile persoanelor aparținând minorităților naționale sau etnice, religioase și lingvistice și Declarația ONU privind drepturile popoarelor indigene,

—

având în vedere Declarația universală a drepturilor omului, adoptată de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite în 1948,

—

având în vedere Rezoluția ONU A/RES/60/7, adoptată de Adunarea Generală la 1 noiembrie 2005, privind comemorarea Holocaustului,

—

având în vedere Convenția Europeană a Drepturilor Omului și protocoalele anexate, în special protocolul 12 privind nediscriminarea,

—

având în vedere raportul Agenției pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene (FRA) pe 2018 și al doilea sondaj al acesteia privind minoritățile și discriminarea în Uniunea Europeană (EU-MIDIS II),

—

având în vedere Convenția Națiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu handicap și protocolul opțional la aceasta (A/RES/61/106), adoptat la 13 decembrie 2006,

—

având în vedere Convenția-cadru pentru protecția minorităților naționale a Consiliului Europei și Carta europeană a limbilor regionale sau minoritare,

—

având în vedere Rezoluția nr 1985 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, adoptată în 2014, privind situația și drepturile minorităților naționale în Europa,

—

având în vedere Rezoluția 2153 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, adoptată în 2017, privind promovarea incluziunii romilor și nomazilor,

—

având în vedere Rezoluția 2196 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, adoptată în 2018, privind protecția și promovarea limbilor regionale și minoritare în Europa,

—

având în vedere Rezoluția 424 a Congresului Autorităților Locale și Regionale al Consiliului Europei, adoptată în 2017, privind limbile regionale și minoritare în Europa de astăzi,

—

având în vedere Recomandarea 1201 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, adoptată în 1993, referitoare la un protocol adițional privind drepturile minorităților la Convenția Europeană a Drepturilor Omului,

—

având în vedere Declarația Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei privind proliferarea în Europa a atitudinilor negative și a violenței rasiste îndreptate împotriva romilor, adoptată la 1 februarie 2012,

—

având în vedere Orientarea nr. 5 privind relațiile dintre Consiliul Europei și Uniunea Europeană, adoptată de Consiliul Europei la cel de-al treilea Summit al șefilor de stat și de guvern de la Varșovia, 16-17 mai 2005,

—

având în vedere Documentul OSCE de la Copenhaga din 1990 și numeroasele recomandări și orientări tematice privind drepturile minorităților prezentate de Înaltul Comisar al OSCE pentru Minoritățile Naționale și de Biroul OSCE pentru Instituții Democratice și Drepturile Omului,

—

având în vedere Rezoluția sa din 7 februarie 2018 referitoare la protecție și nediscriminare în ceea ce privește minoritățile în statele membre ale UE (2),

—

având în vedere Rezoluția sa din 25 octombrie 2017 referitoare la „Aspecte legate de drepturile fundamentale în ceea ce privește integrarea romilor în UE: combaterea atitudinilor negative față de romi” (3),

—

având în vedere Decizia-cadru 2008/913/JAI a Consiliului din 28 noiembrie 2008 privind combaterea anumitor forme și expresii ale rasismului și xenofobiei prin intermediul dreptului penal (4),

—

având în vedere Rezoluția sa din 13 decembrie 2016 referitoare la situația drepturilor fundamentale în Uniunea Europeană (5),

—

având în vedere Rezoluția sa din 15 aprilie 2015, cu ocazia Zilei internaționale a romilor, referitoare la „Atitudini antițigănești în Europa și recunoașterea de către UE a Zilei de comemorare a genocidului împotriva romilor în al Doilea Război Mondial” (6),

—

având în vedere Rezoluția sa din 11 septembrie 2013 referitoare la limbile europene amenințate de dispariție și la diversitatea lingvistică din Uniunea Europeană (7),

—

având în vedere Rezoluția sa din 8 iunie 2005 referitoare la protecția minorităților și politicile de combatere a discriminărilor într-o Europă extinsă (8),

—

având în vedere Rezoluția sa din 12 decembrie 2017 referitoare la „Raportul privind cetățenia UE în 2017: consolidarea drepturilor cetățenilor într-o Uniune a schimbărilor democratice” (9),

—

având în vedere Rezoluția sa din 25 octombrie 2016 conținând recomandări adresate Comisiei referitoare la crearea unui mecanism al UE pentru democrație, statul de drept și drepturile fundamentale (10),

—

având în vedere hotărârile și jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE), în special în cauza T-646/13 (Minority SafePack – one million signatures for diversity in Europe v Commission), și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO),

—

având în vedere rapoartele și studiile FRA, printre care raportul intitulat „Respectarea și protecția persoanelor care aparțin minorităților, 2008-2010”, precum și alte rapoarte relevante ale organizațiilor și ale ONG-urilor naționale, europene și internaționale în acest sens,

—

având în vedere activitățile și constatările Intergrupului pentru minorități tradiționale, comunități naționale și limbi al Parlamentului European,

—

având în vedere articolul 52 din Regulamentul său de procedură,

—

având în vedere raportul Comisiei pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne și avizul Comisiei pentru cultură și educație (A8-0353/2018),

A.

întrucât drepturile persoanelor aparținând minorităților sunt parte integrantă a drepturilor omului care sunt universale, indivizibile și independente; întrucât protecția și promovarea drepturilor minorităților este esențială pentru pace, securitate și stabilitate și pentru promovarea toleranței, a respectului reciproc și a înțelegerii și cooperării între toate persoanele care locuiesc într-un teritoriu;

B.

întrucât UE este un mozaic de culturi, limbi, religii, tradiții și istorie, formând o comunitate de cetățeni diverși, uniți de valorile lor fundamentale comune; întrucât această bogăție a Europei nu este o certitudine și ar trebui să fie protejată și alimentată;

C.

întrucât aproximativ 8 % din cetățenii UE aparțin unei minorități naționale și aproximativ 10 % vorbesc o limbă regională sau minoritară; întrucât hărțuirea, discriminarea – inclusiv discriminarea multiplă și intersecțională – și violența persistente limitează capacitatea persoanelor de a beneficia pe deplin de drepturile și libertățile lor fundamentale și subminează participarea lor egală în societate;

D.

întrucât protecția drepturilor persoanelor care aparțin minorităților poate contribui la construirea unui viitor sustenabil pentru Europa și la garantarea respectării principiilor demnității, egalității și nediscriminării; întrucât beneficiile nu se limitează la minorități, deoarece această protecție și promovare va aduce stabilitate, dezvoltare economică și prosperitate tuturor;

E.

întrucât Tratatul de la Lisabona a introdus noțiunea de „persoane care aparțin minorităților” în dreptul primar al UE, aceasta fiind prima referire explicită în istoria dreptului UE; întrucât articolul 2 din TUE prevede că „Uniunea se întemeiază pe valorile respectării demnității umane, libertății, democrației, egalității, supremației legii, precum și pe respectarea drepturilor omului, inclusiv a drepturilor persoanelor care aparțin minorităților” și că „aceste valori sunt comune statelor membre într-o societate caracterizată prin pluralism, nediscriminare, toleranță, justiție, solidaritate și egalitate între femei și bărbați”; întrucât aceste valori sunt comune statelor membre și trebuie respectate și promovate activ atât de către UE, cât și de fiecare stat membru în toate politicile acestora, atât la nivel intern, cât și la nivel extern, într-un mod coerent; întrucât aceste drepturi merită să beneficieze de același tratament ca celelalte drepturi consacrate în tratate;

F.

întrucât tratatele UE, urmând abordarea dreptului internațional în acest sens, nu definesc termenul de „minorități”; întrucât, în temeiul articolului 17 din TUE, Comisia trebuie să asigure aplicarea tratatelor;

G.

întrucât articolul 19 din TFUE prevede că Consiliul, hotărând în unanimitate, în conformitate cu o procedură legislativă specială și cu aprobarea Parlamentului European, poate lua măsurile necesare în vederea combaterii discriminării;

H.

întrucât Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene a făcut ca noțiunea de „minorități naționale” să devină un termen al dreptului UE; întrucât articolul 21 din cartă subliniază în mod explicit că discriminarea este interzisă; întrucât ar trebui acordată o atenție deosebită protecției drepturilor fundamentale ale celor aflați în situațiile cele mai vulnerabile;

I.

întrucât, atunci când definește cetățenia Uniunii, articolul 9 din TUE prevede în mod explicit că Uniunea respectă principiul egalității cetățenilor săi, care beneficiază de o atenție egală din partea instituțiilor, organelor, oficiilor și agențiilor sale;

J.

întrucât Convenția-cadru pentru protecția minorităților naționale și Carta limbilor reprezintă realizări majore ale sistemului internațional de protecție a minorităților și instrumente internaționale importante de stabilire a standardelor pentru statele părți; întrucât efectul acordurilor este slăbit de un proces lent de ratificare, de rezervele emise de părți și de lipsa de competențe de control, ceea ce face ca acestea să depindă de bunăvoința statelor; întrucât nepunerea sistematică în aplicare a hotărârilor, a deciziilor și a recomandărilor conduce, de asemenea, la o normalizare a neconformității cu cele două instrumente internaționale;

K.

întrucât, atunci când se dezvoltă la nivel european standarde minime comune de protecție a drepturilor persoanelor aparținând minorităților, ar trebui să fie luate în considerare cele mai bune practici deja utilizate în statele membre, de exemplu cele din Italia (Alto Adige/Tirolul de Sud) sau Germania (Schleswig-Holstein);

L.

întrucât drepturile persoanelor aparținând minorităților sunt garantate atât prin acordurile internaționale multilaterale, cât și prin acordurile bilaterale și sunt consacrate în sistemele constituționale ale mai multor state membre, iar respectarea acestora este o condiție obligatorie pentru evaluarea statului de drept;

M.

întrucât Directiva privind egalitatea rasială reprezintă o măsură legislativă esențială pentru combaterea discriminării etnice și rasiale; întrucât mai multe state membre nu au pus-o încă în aplicare în totalitate; întrucât articolul 5 din Directiva în cauză prevede că, pentru a asigura egalitatea deplină, principiul egalității de tratament nu trebuie să împiedice un stat membru să mențină și să adopte măsuri specifice pentru prevenirea sau compensarea dezavantajelor legate de rasă sau origine etnică;

N.

întrucât mottoul UE, adoptat din anul 2000, este „Unită în diversitate” și subliniază respectarea diversității ca fiind una dintre valorile fundamentale ale Uniunii Europene;

O.

întrucât criteriile de la Copenhaga sunt parte a criteriilor de aderare la UE; întrucât unul dintre cele trei criterii de la Copenhaga impune clar țărilor să asigure democrația, statul de drept, drepturile omului și respectarea și protecția minorităților; întrucât, după ce o țară candidată devine stat membru, drepturile minorităților nu mai sunt monitorizate;

P.

întrucât experiența arată că țările în fază de preaderare sunt mai dispuse să respecte criteriile de la Copenhaga; întrucât, ca urmare a lipsei unui cadru adecvat pentru a garanta îndeplinirea acestor criterii după aderare, numeroase state membre se pot confrunta cu un regres grav în urma aderării la UE; întrucât UE nu dispune încă de standarde comune la nivelul Uniunii pentru protecția minorităților în statele membre ale UE;

Q.

întrucât, în prezent, Uniunea dispune doar de instrumente cu o eficacitate limitată pentru a reacționa la manifestări sistematice și instituționale de discriminare, rasism și xenofobie; întrucât, în ciuda numeroaselor solicitări adresate Comisiei, nu au fost luate decât măsuri limitate pentru a asigura o protecție reală a persoanelor aparținând minorităților;

R.

întrucât este necesar să se dezvolte mecanisme și procese puternice privind statul de drept, pentru a se asigura că principiile și valorile din Tratat sunt respectate în întreaga Uniune; întrucât respectarea drepturilor persoanelor care aparțin minorităților este un element constitutiv al acestor valori; întrucât ar trebui să existe mecanisme eficace care să acopere lacunele existente; întrucât astfel de mecanisme ar trebui să fie bazate pe elemente concrete, obiective și nediscriminatorii, să respecte principiile subsidiarității, necesității și proporționalității, să se aplice atât statelor membre, cât și instituțiilor Uniunii și să se bazeze pe o abordare treptată, care să includă atât o componentă preventivă, cât și una corectivă; întrucât Parlamentul și-a afirmat sprijinul în acest sens, prin Rezoluția sa din 25 octombrie 2016 conținând recomandări adresate Comisiei referitoare la instituirea unui mecanism al UE pentru democrație, statul de drept și drepturile fundamentale, care ar putea fi esențial pentru abordarea europeană coordonată a guvernanței, ceea ce lipsește în prezent;

S.

întrucât limbile sunt o parte integrantă a identității europene și constituie expresia cea mai directă a culturii; întrucât respectarea diversității lingvistice este o valoare fundamentală a UE, astfel cum se prevede, de exemplu, în articolul 22 din cartă și în preambulul la TUE, care se referă la „moștenirea culturală, religioasă și umanistă a Europei, din care s-au dezvoltat valorile universale care constituie drepturile inviolabile și inalienabile ale ființei umane, precum și libertatea, democrația, egalitatea și statul de drept”;

T.

întrucât diversitatea lingvistică este o parte importantă a bogăției culturale a unei regiuni; întrucât între 40 și 50 de milioane de persoane din UE vorbesc una dintre cele 60 de limbi regionale și minoritare ale acesteia, unele dintre ele fiind grav amenințate; întrucât declinul limbilor minoritare este perceptibil în întreaga Europă; întrucât limbile care sunt vorbite de comunitățile mici și care nu au niciun statut oficial sunt mai expuse riscului de extincție;

U.

întrucât se estimează că o persoană dintr-o mie utilizează un limbaj național prin semne ca limbă maternă; întrucât acestor limbaje ar trebui să li se acorde un statut oficial;

V.

întrucât, în societățile favorabile incluziunii, atât identitatea individuală, cât și identitatea națională sunt importante și nu se exclud una pe cealaltă; întrucât sistemele legislative naționale ale statelor membre conțin deficiențe importante în ceea ce privește minoritățile, și reprezintă un nivel scăzut de armonizare și de simetrie;

W.

întrucât patrimoniului cultural al Europei este bogat și divers; întrucât patrimoniul cultural îmbogățește viața cetățenilor; întrucât articolul 3 din TUE stipulează că Uniunea trebuie să respecte „bogăția diversității sale culturale și lingvistice și veghează la protejarea și dezvoltarea patrimoniului cultural european”; întrucât persoanele care aparțin minorităților care trăiesc de secole în Europa contribuie la acest patrimoniu bogat, unic și divers și sunt parte integrantă a identității europene;

X.

întrucât există discrepanțe mari între statele membre în ceea ce privește recunoașterea minorităților și respectarea drepturilor lor; întrucât minoritățile din întreaga UE se confruntă, încă, cu discriminarea instituționalizată, fac obiectul unor stereotipuri insultătoare și chiar drepturile lor dobândite sunt adesea diminuate sau aplicate în mod selectiv;

Y.

întrucât există o diferență între protejarea minorităților și politicile de combatere a discriminării; întrucât nediscriminarea nu este suficientă pentru a opri asimilarea; întrucât o egalitate reală nu presupune doar abținerea de la discriminare și înseamnă garantarea faptului că minoritățile beneficiază de drepturile lor, cum ar fi dreptul la identitate, la utilizarea limbii și la educație, drepturile culturale și cetățenești etc., la același nivel cu majoritatea;

Z.

întrucât creșterea violenței xenofobe și a discursului de incitare la ură în Uniunea Europeană, promovate adesea de forțe de extremă dreapta, afectează și vizează persoanele care aparțin minorităților;

AA.

întrucât cetățenii UE care aparțin minorităților așteaptă să se ia mai multe măsuri la nivel european pentru protecția drepturilor lor, astfel cum se atestă într-un număr mare de petiții adresate Parlamentului European în această privință;

AB.

întrucât inițiativa cetățenească europeană „Minority SafePack” a strâns 1 215 879 de semnături în întreaga UE, demonstrând voința acestor cetățeni UE de a consolida cadrul legislativ care guvernează politicile privind minoritățile la nivelul UE;

AC.

întrucât modul în care drepturile minorităților sunt protejate în mod eficace în UE poate fi îmbunătățit considerabil; întrucât legitimitatea instituțiilor democratice se bazează pe participarea și reprezentarea tuturor grupurilor societății, inclusiv a persoanelor care aparțin minorităților;

1.

2.

3.

4.

5.

6.

7.

8.

9.

10.

11.

12.

13.

14.

15.

16.

17.

18.

19.

20.

21.

22.

23.

24.

25.

26.

27.

28.

29.

30.

31.

32.

33.

34.

35.

36.

37.

38.

39.

40.

41.

42.

43.

44.

45.

46.

47.

48.

49.

50.

51.

52.

53.

54.

55.

56.

57.

58.

59.

60.

61.

62.

63.

64.

65.

66.

67.

68.

69.

70.

71.

72.

73.

74.

75.

76.

77.

78.

79.

80.

—

având în vedere articolele 208, 209, 210, 211 și 214 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE),

—

având în vedere Summitul Organizației Națiunilor Unite privind dezvoltarea durabilă și documentul final adoptat de Adunarea Generală a ONU la 25 septembrie 2015, intitulat „Transformarea lumii în care trăim: Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă” și cele 17 obiective de dezvoltare durabilă (ODD),

—

având în vedere Consensul european privind dezvoltarea – „Lumea noastră, demnitatea noastră, viitorul nostru” (1), adoptat în mai 2017,

—

având în vedere comunicarea Comisiei din 14 octombrie 2015 intitulată „Comerț pentru toți – Către o politică comercială și de investiții mai responsabilă” (COM(2015)0497),

—

având în vedere documentul de lucru al serviciilor Comisiei din 2 mai 2017 intitulat „Domeniul digital în serviciul dezvoltării: integrarea tehnologiilor și serviciilor digitale în politica de dezvoltare a UE” (SWD(2017)0157),

—

având în vedere Strategia privind piața unică digitală pentru Europa (PUD), adoptată în mai 2015,

—

având în vedere Planul european de investiții externe,

—

având în vedere Raportul Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor privind punerea în aplicare a strategiei de politică comercială „Comerț pentru toți” – O politică comercială progresistă pentru valorificarea oportunităților oferite de globalizare (COM(2017)0491),

—

având în vedere Rezoluția sa din 12 decembrie 2017 intitulată „Către o strategie în domeniul comerțului digital” (2),

—

având în vedere Rezoluția sa din 16 decembrie 2015 referitoare la pregătirea reuniunii mondiale la nivel înalt privind ajutorul umanitar: provocări și oportunități în domeniul ajutorului umanitar (3),

—

având în vedere comunicarea Comisiei din 13 mai 2014 intitulată „Un rol mai puternic pentru sectorul privat în realizarea creșterii durabile și favorabile incluziunii în țările în curs de dezvoltare” (COM(2014)0263),

—

având în vedere Concluziile Consiliului din noiembrie 2017 privind digitalizarea pentru dezvoltare,

—

având în vedere cea de a 11-a Conferință ministerială a OMC, care a avut loc la Buenos Aires (Argentina) în perioada 10-13 decembrie 2017,

—

având în vedere inițiativele Uniunii Internaționale a Telecomunicațiilor a ONU în sprijinul țărilor în curs de dezvoltare (UIT-D),

—

având în vedere Acordul privind tehnologia informației (ATI) al Organizației Mondiale a Comerțului,

—

având în vedere declarația ministerială din 2016 de la Cancún a Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) privind economia digitală,

—

având în vedere declarația comună a miniștrilor TIC din cadrul G7, cu ocazia reuniunii lor de la Takamatsu (Japonia) din perioada 29-30 aprilie 2016,

—

având în vedere inițiativa „Comerțul electronic pentru toți” (eTrade for All) a Conferinței Organizației Națiunilor Unite pentru Comerț și Dezvoltare (UNCTAD),

—

având în vedere Convenția privind drepturile persoanelor cu handicap și protocolul adițional la aceasta (A/RES/61/106),

—

având în vedere articolul 52 din Regulamentul său de procedură,

—

având în vedere raportul Comisiei pentru dezvoltare (A8-0338/2018),

A.

întrucât Consensul european privind dezvoltarea din 2017 subliniază importanța tehnologiilor și serviciilor în domeniul informației și comunicațiilor ca factori care favorizează creșterea favorabilă incluziunii și dezvoltarea durabilă;

B.

întrucât strategia Comisiei privind digitalizarea pentru dezvoltare (D4D) vizează creșterea economică și drepturile omului, sănătatea, educația, agricultura și securitatea alimentară, infrastructura de bază, apa și salubritatea, guvernanța, protecția socială, precum și obiectivele orizontale legate de gen și de mediu;

C.

întrucât tehnologiile de digitalizare oferă un potențial de asigurare a durabilității și a protecției mediului; întrucât, cu toate acestea, producția de echipamente digitale utilizează anumite metale rare cu posibilități reduse de reciclare și rezerve cu accesibilitate limitată, iar deșeurile electronice și electrice reprezintă o provocare legată de mediu și de sănătate; întrucât, potrivit unui studiu comun realizat de Programul Organizației Națiunilor Unite pentru Mediu (UNEP) și de Interpol (4), deșeurile de echipamente electrice și electronice (DEEE) constituie un domeniu prioritar al infracțiunilor împotriva mediului;

D.

întrucât se estimează că 1,1 miliarde de persoane din întreaga lume nu își pot dovedi în mod oficial identitatea, inclusiv înregistrarea nașterii, potrivit actualizării din 2017 a setului global de date de identificare pentru dezvoltare (ID4D), Banca Mondială, dintre care 78 % locuiesc în Africa Subsahariană și în Asia; întrucât acest lucru constituie un obstacol major în calea atingerii țintei de 16,9 prevăzute de ODD și în calea părților interesate și a beneficiilor din mediul digital;

E.

întrucât cinci dintre obiectivele de dezvoltare durabilă (ODD) menționează explicit tehnologiile digitale (ODD 4 privind educația; ODD 5 privind egalitatea de gen; ODD 8 privind condițiile de muncă decente și creșterea economică; ODD 9 privind infrastructura, industrializarea și inovarea; și ODD 17 privind parteneriatele);

F.

întrucât ODD subliniază că asigurarea până în 2020 a unui acces universal și convenabil la internet pentru persoanele din țările cel mai puțin dezvoltate va fi esențială pentru stimularea dezvoltării, întrucât dezvoltarea unei economii digitale ar putea stimula ocuparea decentă a forței de muncă și creșterea economică favorabilă incluziunii, precum și volumele exporturilor și diversificarea acestora;

G.

întrucât, conform UNCTAD, digitalizarea creează din ce în ce mai multe monopoluri și noi provocări pentru politicile antitrust și din domeniul concurenței ale țărilor în curs de dezvoltare și ale celor dezvoltate deopotrivă (5);

H.

întrucât, în revizuirea sa generală a implementării rezultatelor Summitului Mondial privind Societatea Informațională (6), Adunarea Generală a ONU s-a angajat să valorifice potențialul TIC în vederea atingerii obiectivelor Agendei 2030 pentru dezvoltare durabilă și a altor obiective de dezvoltare convenite la nivel internațional, remarcând că TIC ar putea accelera progresele în ceea ce privește toate cele 17 ODD;

I.

întrucât conectivitatea reprezintă în continuare o provocare și o preocupare care se află la baza a diferite decalaje digitale privind atât accesul la TIC, cât și utilizarea acestora;

J.

întrucât viteza cu care se dezvoltă economia digitală și lacunele semnificative existente în economia digitală a țărilor în curs de dezvoltare în ceea ce privește elaborarea unor politici naționale, a unor reglementări și a unei legislații sigure privind protecția consumatorilor indică nevoia urgentă de intensificare a capacităților țărilor în curs de dezvoltare, în special țările cel mai puțin dezvoltate, precum și a asistenței tehnice acordate acestora;

K.

întrucât alfabetizarea și competențele digitale sunt elemente esențiale pentru perfecționarea și progresul social și personal, precum și pentru promovarea antreprenoriatului și dezvoltarea unor economii digitale puternice;

L.

întrucât digitalizarea ar trebui să contribuie, de asemenea, la îmbunătățirea mecanismelor de furnizare a ajutorului umanitar și a rezilienței, de prevenire a riscurilor de catastrofe și de sprijinire a tranziției, creând o legătură între ajutorul umanitar și ajutorul pentru dezvoltare în contexte fragile și afectate de conflicte;

M.

întrucât mai mult de jumătate din populația lumii nu este conectată la internet, iar progresele înregistrate în direcția realizării ODD 9 de a crește în mod semnificativ accesul la TIC și de a depune eforturi pentru a asigura accesul universal și convenabil la internet în țările cel mai puțin dezvoltate până în 2020 sunt lente;

N.

întrucât, la nivel mondial, se înregistrează o creștere foarte mare a serviciilor de telefonie mobilă, iar numărul utilizatorilor de telefonie mobilă depășește în prezent numărul persoanelor care au acces la electricitate, la salubritate sau la apă curată,

O.

întrucât inovarea umanitară trebuie să fie în concordanță cu principiile umanitare (umanitate, imparțialitate, neutralitate și independență) și cu principiul demnității;

P.

întrucât inovarea umanitară trebuie să fie efectuată cu scopul de a promova drepturile, demnitatea și capacitățile populației beneficiare și toți membrii unei comunități afectate de criză ar trebui să poată beneficia de inovare, fără bariere discriminatorii în calea utilizării;

Q.

întrucât analiza și reducerea riscurilor trebuie să fie utilizate pentru a preveni efectele negative neintenționate, inclusiv cele care afectează viața privată și securitatea datelor și care au un impact asupra economiilor locale;

R.

întrucât experimentarea, proiectele-pilot și testele trebuie să fie realizate în conformitate cu standardele etice recunoscute pe plan internațional;

1.

2.

3.

4.

5.

6.

7.

8.

9.

10.

11.

12.

13.

14.

15.

16.

17.

18.

19.

20.

21.

22.

23.

24.

25.

26.

27.

28.

29.

30.

31.

32.

33.

34.

35.

36.

37.

38.

39.

40.

41.

42.

43.

—

având în vedere principiile consacrate în articolul 21 din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE), în special promovarea democrației și a statului de drept și menținerea păcii, prevenirea conflictelor și întărirea securității internaționale,

—

având în vedere Poziția comună 2008/944/PESC a Consiliului din 8 decembrie 2008 de definire a normelor comune care reglementează controlul exporturilor de tehnologie și echipament militar (denumită în continuare „Poziția comună”) (1),

—

având în vedere cel de al 19-lea Raport anual întocmit în conformitate cu articolul 8 alineatul (2) din Poziția comună (2),

—

având în vedere Decizia 2018/101/PESC a Consiliului din 22 ianuarie 2018 privind promovarea controlului eficace al exporturilor de arme (3) și Decizia 2017/915/PESC a Consiliului din 29 mai 2017 privind activitățile Uniunii de informare în sprijinul punerii în aplicare a Tratatului privind comerțul cu arme (4),

—

având în vedere Lista comună actualizată a Uniunii Europene cuprinzând produsele militare, adoptată de Consiliu la 26 februarie 2018 (5),

—

având în vedere Ghidul de utilizare a Poziției comune a Consiliului de definire a normelor comune care reglementează controlul exporturilor de tehnologie și echipament militar,

—

având în vedere Aranjamentul de la Wassenaar din 12 mai 1996 pentru controlul exporturilor de arme convenționale și produse și tehnologii cu dublă utilizare, precum și listele, actualizate în decembrie 2017, conținând aceste produse, tehnologii și muniții (6),

—

având în vedere Cadrul strategic și Planul de acțiune ale UE privind drepturile omului și democrația, din 25 iunie 2012, în special rezultatul 11 litera (e) din planul de acțiune, și Planul de acțiune al UE privind drepturile omului și democrația pentru perioada 2015-2019 din 20 iulie 2015, în special obiectivul 21 litera (d),

—

având în vedere Tratatul privind comerțul cu arme (TCA) adoptat de Adunarea Generală a ONU la 2 aprilie 2013 (7), care a intrat în vigoare la 24 decembrie 2014,

—

având în vedere Directiva 2009/43/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 6 mai 2009 de simplificare a clauzelor și condițiilor de transfer al produselor din domeniul apărării în interiorul Comunității (8),

—

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 428/2009 al Consiliului din 5 mai 2009 de instituire a unui regim comunitar pentru controlul exporturilor, transferului, serviciilor de intermediere și tranzitului de produse cu dublă utilizare (9), astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (UE) nr. 599/2014 din 16 aprilie 2014, precum și lista de produse și tehnologii cu dublă utilizare din anexa I (denumit în continuare „Regulamentul privind dubla utilizare”),

—

având în vedere obiectivele de dezvoltare durabilă ale ONU, în special obiectivul 16 de promovare a unor societăți juste, pașnice și favorabile includerii pentru o dezvoltare durabilă,

—

având în vedere Agenda ONU pentru dezarmare, „Asigurarea viitorului nostru comun”,

—

având în vedere Regulamentul (UE) nr. 2016/2134 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 noiembrie 2016 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1236/2005 al Consiliului privind comerțul cu anumite bunuri susceptibile de a fi utilizate pentru a impune pedeapsa capitală, tortura și alte pedepse sau tratamente cu cruzime, inumane sau degradante (10),

—

având în vedere Raportul Oficiului Înaltului Comisar al Națiunilor Unite pentru drepturile omului adresat Consiliului pentru Drepturile Omului privind impactul transferurilor de arme asupra exercitării drepturilor omului (11),

—

având în vedere rezoluțiile sale anterioare referitoare la acest subiect, în special cele din 13 septembrie 2017 (12) și din 17 decembrie 2015 (13) referitoare la punerea în aplicare a Poziției comune,

—

având în vedere propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului de instituire a programului european de dezvoltare industrială în domeniul apărării, pentru sprijinirea competitivității și a capacității de inovare a industriei de apărare a UE (EDIDP) (COM(2017)0294) și propunerea de regulament de instituire a Fondului european de apărare (COM(2018)0476),

—

având în vedere rezoluțiile sale referitoare la situația umanitară din Yemen din 25 februarie 2016 (14), 15 iunie 2017 (15) și 30 noiembrie 2017 (16),

—

având în vedere rezoluția sa din 27 februarie 2014 referitoare la utilizarea dronelor înarmate (17),

—

având în vedere raportul Consiliului pentru Drepturile Omului din 17 august 2018 privind situația drepturilor omului în Yemen, inclusiv încălcările și abuzurile începând din septembrie 2014 (A/HRC/39/43),

—

având în vedere articolul 52 și articolul 132 alineatul (2) din Regulamentul său de procedură,

—

având în vedere raportul Comisiei pentru afaceri externe (A8-0335/2018),

A.

întrucât dreptul inerent la autoapărare individuală sau colectivă este prevăzut la articolul 51 din Carta Organizației Națiunilor Unite;

B.

întrucât exporturile și transferurile de arme au un impact incontestabil asupra drepturilor omului și asupra securității umane, asupra dezvoltării socioeconomice și democrației; întrucât exporturile de arme contribuie, de asemenea, la crearea unor situații care obligă oamenii să fugă din țările lor; întrucât acestea sunt motive temeinice pentru stabilirea unui sistem de control al armelor strict, transparent, eficace și general acceptat și definit;

C.

întrucât Poziția comună 2008/944/CFSP este un cadru obligatoriu din punct de vedere juridic care stabilește opt criterii; întrucât, ori de câte ori acestea nu sunt îndeplinite, eliberarea unei licențe de export ar trebui refuzată (criteriile 1-4) sau ar trebui, cel puțin, să se ia în considerarea refuzul eliberării unei licențe de export (criteriile 5-8); întrucât decizia de a transfera sau a refuza transferul de tehnologie sau echipament militar rămâne la latitudinea fiecărui stat membru, în conformitate cu articolul 4 alineatul (2) din poziția comună;

D.

întrucât cele mai recente cifre (18) arată că exporturile de arme din UE-28 s-au ridicat la peste 27 % din totalul la nivel mondial în perioada 2013-2017, ceea ce ar face din UE, în mod colectiv, al doilea furnizor de arme ca importanță la nivel mondial după SUA (34 %) și înaintea Rusiei (22 %); întrucât, în anii 2015 și 2016, au fost acordate cele mai multe licențe pentru exportul de arme, după valoare, de la începutul colectării de date la nivelul UE, cu o valoare totală de 195,95 miliarde EUR în 2015 și, potrivit celui mai recent raport elaborat de Grupul de lucru pentru exportul de arme convenționale (COARM), 191,45 miliarde EUR în 2016 (19); întrucât, din păcate, cifrele pentru 2015 și 2016 sunt înșelătoare și inexacte, deoarece volumul licențelor reprezintă, în parte, mai mult o exprimare a intenției decât o cifră precisă care indică exporturile reale care pot fi preconizate a se materializa în viitorul apropiat;

E.

întrucât rapoartele anuale privind COARM sunt până în prezent singurul instrument al cărui scop este să asigure punerea în aplicare a poziției comune; întrucât aceste rapoarte au contribuit la o mai mare transparență în ceea ce privește exporturile de arme ale statelor membre, iar numărul de orientări și clarificări din Ghidul de utilizare a crescut în mod considerabil; întrucât poziția comună a crescut volumul informațiilor cu privire la acordarea licențelor de export de arme;

F.

întrucât mediul de securitate atât la nivel mondial, cât și regional s-a schimbat în mod radical, în special în vecinătatea sudică și estică a Uniunii, iar acest lucru evidențiază nevoia urgentă de a îmbunătăți și de a face mai sigure metodologiile de producere a informațiilor pentru evaluările de risc necesare pentru acordarea licențelor de export;

G.

întrucât, potrivit articolului 3 din poziția comună, cele opt criterii stabilesc doar o serie de standarde minime, neaducând atingere niciunei măsuri mai restrictive în ceea ce privește controlul armelor pe care le-ar putea adopta statele membre; întrucât procesul de luare a deciziilor în ceea ce privește acordarea sau refuzarea unei licențe de export de armament ține de competența exclusivă a statelor membre;

H.

întrucât nu toate statele membre furnizează informații complete către COARM; întrucât, din cauza modalităților diferite de colectare a datelor și a procedurilor de depunere din diferitele state membre, precum și a interpretării diferite conferite de acestea celor opt criterii, seturile de date sunt incomplete și variază, iar practicile de export de arme sunt foarte diferite; subliniază faptul că schimbul de informații trebuie să fie compatibil cu legislația și procedurile administrative naționale din fiecare țară;

I.

întrucât în prezent nu există niciun mecanism de verificare standardizată, independentă și de informare privind respectarea celor opt criterii ale poziției comune;

J.

întrucât în ultimii ani au fost adoptate măsuri privind traficul de arme de calibru mic și armament ușor, cu o listă actualizată a produselor și tehnologii cu dublă utilizare în cadrul Aranjamentului de la Wassenaar; întrucât, deși aspecte precum controlul brokerajului cu armament, producția autorizată în afara UE și controlul utilizatorilor finali au fost înscrise pe ordinea de zi și, într-o anumită măsură, încorporate în poziția comună, numeroase produse, în special în domeniul produselor cu dublă utilizare, al tehnologiei cibernetice și al supravegherii, continuă să nu fie cuprinse în sistemul de control;

K.

întrucât cel de al 19-lea raport anual indică faptul că 40,5 % dintre licențele de export de arme au fost acordate țărilor din regiunea MENA, în cuantum de 77,5 miliarde EUR, Arabia Saudită, Egiptul și Emiratele Arabe Unite (EAU) reprezentând cea mai mare parte a acestor exporturi, în valoare de 57,9 miliarde EUR;

L.

întrucât, în unele cazuri, armele exportate în anumite țări, spre exemplu în Arabia Saudită, EAU și către unii membri ai coaliției conduse de Arabia Saudită, au fost utilizate în conflicte cum ar fi cel din Yemen; întrucât asemenea exporturi încalcă în mod clar poziția comună;

M.

întrucât rezoluția Parlamentului European din 25 februarie 2016 referitoare la situația umanitară din Yemen a invitat pe Vicepreședintele Comisiei/Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate să lanseze o inițiativă care să impună Arabiei Saudite un embargo al UE asupra armelor;

N.

întrucât armele care fac obiectul unei licențe de transfer de către statele membre ale UE și utilizate ulterior în actualul conflict din Yemen au avut un impact catastrofal asupra dezvoltării sustenabile a Yemenului;

O.

întrucât sectorul apărării a devenit un punct focal al politicii UE, deoarece Strategia globală a UE (SGUE) susține că o „industrie de apărare europeană durabilă, inovatoare și competitivă este esențială pentru autonomia strategică a Europei și pentru o politică de securitate și apărare comună (PSAC) credibilă” (20); întrucât exporturile de arme sunt esențiale pentru stimularea bazei industriale și tehnologice a apărării europene și întrucât prioritatea industriei de apărare este de a garanta securitatea și apărarea statelor membre ale UE și de a contribui la punerea în aplicare a PESC; întrucât principala sarcină a Fondului european de apărare și, ca precursor, a EDIDP, care a fost lansat recent, este de a „susține competitivitatea industriei europene de apărare” (21);

P.

întrucât măsuri legate de transparență cum ar fi monitorizarea exporturilor de arme contribuie la întărirea încrederii între statele membre;

Q.

întrucât articolul 10 din Poziția comună prevede explicit că respectarea celor opt criterii primează asupra eventualelor interese economice, sociale, comerciale sau industriale ale statelor membre,

1.

2.

3.

4.

5.

6.

7.

8.

9.

10.

11.

12.

13.

14.

15.

16.

17.

18.

19.

20.

21.

22.

23.

24.

25.

26.

27.

28.

29.

30.

31.

32.

33.

34.

35.

36.

37.

38.

39.

40.

41.

42.

43.

44.

45.

46.

47.

—

având în vedere Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE) și Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE),

—

având în vedere Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene,

—

având în vedere Rezoluția sa din 25 octombrie 2016 cu recomandări adresate Comisiei referitoare la crearea unui mecanism al UE pentru democrație, statul de drept și drepturile fundamentale (1),

—

având în vedere Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (CEDO), jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, convențiile, recomandările, rezoluțiile și rapoartele Adunării Parlamentare, ale Comitetului de miniștri, ale Comisarului pentru drepturile omului și ale Comisiei de la Veneția ale Consiliului Europei,

—

având în vedere avizul nr. 1/2018 din 17 iulie 2018 al Curții Europene de Conturi referitor la propunerea Comisiei din 2 mai 2018 de regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind protecția bugetului Uniunii în cazul unor deficiențe generalizate în ceea ce privește statul de drept în statele membre,

—

având în vedere Raportul anual pe 2018 privind drepturile fundamentale al Agenției pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene (ADF),

—

având în vedere Comunicarea Comisiei din 11 martie 2014 intitulată „Un nou cadru al UE pentru consolidarea statului de drept” (COM(2014)0158),

—

având în vedere Rezoluția sa din 12 septembrie 2018 referitoare la o propunere prin care i se solicită Consiliului să stabilească, în conformitate cu articolul 7 alineatul (1) din Tratatul privind Uniunea Europeană, existența unui risc clar de încălcare gravă de către Ungaria a valorilor pe care se întemeiază Uniunea (2),

—

având în vedere Rezoluția sa din 1 martie 2018 referitoare la decizia Comisiei de a activa articolul 7 alineatul (1) din TUE în raport cu situația din Polonia (3),

—

având în vedere Rezoluția sa din 15 noiembrie 2017 referitoare la statul de drept în Malta (4),

—

având în vedere Rezoluția sa din 19 aprilie 2018 referitoare la protecția jurnaliștilor de investigație din Europa: cazul jurnalistului slovac Ján Kuciak și al Martinei Kušnírová (5),

—

având în vedere dezbaterea în plen purtată la 3 octombrie 2018 cu privire la situația statului de drept în România,

—

având în vedere Rezoluția sa din 1 martie 2018 referitoare la situația drepturilor fundamentale în UE în 2016 (6),

—

având în vedere propunerea Comisiei de regulament al Consiliului din 2 mai 2018 de stabilire a cadrului financiar multianual pentru perioada 2021-2027 (COM(2018)0322),

—

având în vedere tabloul de bord al UE privind justiția pe 2018,

—

având în vedere articolul 123 alineatul (2) din Regulamentul său de procedură,

A.

întrucât Uniunea Europeană se întemeiază pe valori precum respectarea demnității umane, libertatea, democrația, egalitatea, statul de drept și respectarea drepturilor omului, inclusiv a drepturilor minorităților, și întrucât aceste valori sunt comune statelor membre;

B.

întrucât statul de drept, democrația și drepturile fundamentale se află într-o relație triunghiulară, susținându-se reciproc și protejând nucleul constituțional al UE și al statelor sale membre;

C.

întrucât, în 2014, Comisia a stabilit un cadru pentru statul de drept; întrucât la acest cadru s-a apelat o singură dată, acest instrument dovedindu-se insuficient pentru a preveni sau înlătura amenințările la adresa statului de drept;

D.

întrucât Uniunea Europeană nu are un mecanism obiectiv și permanent de monitorizare a democrației, a drepturilor fundamentale și a statului de drept în toate statele membre;

E.

întrucât Tabloul de bord al UE privind justiția pe 2018 arată că există în continuare probleme în funcționarea sistemelor judiciare ale statelor membre, precum și în ceea ce privește impactul anumitor reforme realizate în statele membre;

F.

întrucât există pe rol un număr mare de proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor în domeniul justiției, drepturilor fundamentale și cetățeniei (7);

G.

întrucât ADF a publicat mai multe rapoarte care evidențiază provocările cu care se confruntă democrația, statul de drept și drepturile fundamentale în diferite state membre, pe teme cum ar fi reducerea spațiului de acțiune pentru organizațiile societății civile în Europa (8);

H.

întrucât, după cum s-a putut observa, amenințările la adresa democrației, statului de drept și drepturilor fundamentale au fost tratate prin reacții ad hoc, ceea ce a condus la abordări foarte diferite de la un stat membru la altul;

I.

întrucât Comisia a inițiat procedura prevăzută la articolul 7 alineatul (1) din TUE ca reacție la situația din Polonia, aceeași procedură fiind inițiată de Parlamentul European ca reacție la situația din Ungaria;

J.

întrucât Comisia pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne a înființat un grup de monitorizare a statului de drept, care și-a început activitatea axându-se pe asasinarea jurnaliștilor de investigație și statul de drept;

K.

întrucât aceste reacții ale UE sunt în general mai degrabă reactive decât preventive, fiind îngreunate de atenția inegală și politizată acordată în diferite state membre provocărilor la adresa democrației, statului de drept și drepturilor fundamentale;

L.

având pe 2 mai 2018 Comisia a publicat o propunere de regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind protecția bugetului Uniunii în cazul unor deficiențe generalizate în ceea ce privește statul de drept în statele membre (COM(2018)0324),

M.

întrucât avizul nr. 1/2018 al Curții de Conturi privind propunerea de regulament a subliniat necesitatea de a clarifica mai bine sursele de îndrumare și procedurile prin care se poate stabili existența unor deficiențe generalizate ale statului de drept în statele membre;

N.

întrucât rapoartele anterioare privind combaterea corupției la nivelul UE și rapoartele de țară din 2018 din cadrul semestrului european indică că corupția din diferite state membre stârnește motive serioase de îngrijorare, erodând astfel încrederea cetățenilor în instituții și în statul de drept;

O.

întrucât provocările la adresa statului de drept și a democrației în statele membre au pus în pericol spațiul de libertate, securitate și justiție, întemeiat pe prezumția juris tantum de încredere reciprocă;

P.

întrucât provocările la adresa statului de drept și a democrației în statele membre pun în pericol legitimitatea acțiunii externe a Uniunii, în special în raport cu politicile sale de aderare și de vecinătate;

Q.

întrucât toate instituțiile, organele, oficiile și agențiile Uniunii sunt obligate să respecte, să apere și să promoveze democrația, statul de drept și drepturile fundamentale;

R.

întrucât Uniunea nu a aderat încă la CEDO, deși este obligată să facă acest lucru în temeiul articolul 6 alineatul (2) din TUE;

S.

întrucât Comisia și Consiliul nu au dat curs rezoluției Parlamentului referitoare la un mecanism al UE pentru democrație, statul de drept și drepturile fundamentale și, prin urmare, au refuzat până în prezent să adopte acordul interinstituțional privind Pactul UE pentru DSF;

1.

2.

3.

4.

5.

6.

7.

8.

9.

—

având în vedere articolul 8 și titlul V, în special articolele 21, 22, 36 și 37 din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE), precum și partea a cincea din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE),

—

având în vedere Acordul de asociere între Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Georgia, pe de altă parte, care a intrat pe deplin în vigoare la 1 iulie 2016,

—

având în vedere rezoluțiile sale anterioare din 18 decembrie 2014 care cuprind proiectul de decizie a Consiliului privind încheierea, în numele Uniunii Europene, a acordului de asociere dintre Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Georgia, pe de altă parte (1), și din 21 ianuarie 2016 privind acordurile de asociere / zonele de liber schimb aprofundate și cuprinzătoare (ZLSAC) cu Georgia, Moldova și Ucraina (2), recomandarea sa din 15 noiembrie 2017 privind Parteneriatul estic (3), și la rezoluția sa legislativă din 14 martie 2018 referitoare la propunerea de decizie a Parlamentului European și a Consiliului de acordare a unei asistențe macrofinanciare suplimentare Georgiei (4), precum și Rezoluția sa din 14 iunie 2018 referitoare la teritoriile georgiene ocupate la zece ani de la invazia rusă (5),

—

având în vedere planurile naționale de acțiune pentru punerea în aplicare a acordurilor de asociere între Uniunea Europeană și Georgia,

—

având în vedere documentul de lucru comun al Comisiei Europene și Serviciului European de Acțiune Externă (SEAE) privind Raportul de punere în aplicare a asocierii privitor la Georgia din 9 noiembrie 2017 (SWD(2017)0371),

—

având în vedere Declarațiile comune ale întâlnirilor la nivel înalt ale Parteneriatului Estic, în special cea din 24 noiembrie 2017 de la Bruxelles,

—

având în vedere cadrul de cooperare „20 de rezultate pentru 2020” stabilit în cadrul summitului de la Riga din 2015, care promovează o economie, o guvernanță, o conectivitate și o societate mai puternice,

—

având în vedere Cadrul unic de sprijin al UE pentru Georgia în perioada 2017-2020,

—

având în vedere rezultatele primei reuniuni a Consiliului de asociere dintre UE și Georgia, care a avut loc la 5 februarie 2018,

—

având în vedere rezultatele reuniunilor adunării Euronest, cea mai recentă datând din 25-27 iunie 2018, care s-au concretizat în șapte rezoluții care fac apel la UE să își intensifice eforturile de mediere în cazul conflictelor înghețate,

—

având în vedere declarația finală și recomandările formulate în cadrul celei de-a șasea reuniuni a Comitetului parlamentar de asociere UE-Georgia, desfășurată la 26 aprilie 2018,

—

având în vedere declarația comună a celei de a treia reuniuni a Platformei societății civile UE-Georgia din 22 martie 2018,

—

având în vedere primul raport al Comisiei aferent mecanismului privind suspendarea temporară a exceptării de la obligativitatea vizelor, publicat la 20 decembrie 2017 (COM(2017)0815),

—

având în vedere avizul final al Comisiei de la Veneția din 19 martie 2018 privind reforma constituțională a Georgiei (CDL-AD(2018)005),

—

având în vedere documentul de lucru comun al serviciilor Comisiei din 21 septembrie 2015 intitulat „Egalitatea de gen și capacitarea femeilor: transformarea vieții fetelor și femeilor prin intermediul relațiilor externe ale UE 2016-2020” (SWD(2015)0182),

—

având în vedere raportul publicat la 2 iulie 2015 de Transparency International și intitulat „Starea corupției: Armenia, Azerbaidjan, Georgia, Republica Moldova și Ucraina”,

—

având în vedere studiile întocmite de experți pentru Comisia pentru afaceri externe, inclusiv studiul intitulat „Reformele electorale în trei țări din vecinătatea estică – Ucraina, Georgia și Moldova și impactul acestora asupra evoluțiilor politice din aceste țări”, publicat la 26 octombrie 2017 (6), studiul intitulat „Acordurile de asociere între UE și Moldova, Georgia și Ucraina”, publicat la 28 iunie 2018 (7), precum și studiul comparativ intitulat „Dezvoltarea unui cadru instituțional pentru punerea în aplicare a acordurilor de asociere în Georgia, Moldova și Ucraina: un studiu comparativ”, publicat în septembrie 2018 (8),

—

având în vedere articolul 52 din Regulamentul de procedură, precum și articolul 1 alineatul (1) litera (e) și anexa 3 din Decizia Conferinței președinților din 12 decembrie 2002 privind procedura de autorizare a rapoartelor din proprie inițiativă și anexa 3 la aceasta,

—

având în vedere raportul Comisiei pentru afaceri externe și avizul Comisiei pentru comerț internațional (A8-0320/2018),

A.

întrucât relațiile dintre UE și Georgia sunt în permanență aprofundate grație unor noi realizări majore, în concordanță cu acordul de asociere UE-Georgia, cu acordul privind o zonă de liber schimb aprofundată și cuprinzătoare (ZLSAC) UE-Georgia și cu programul de asociere, inclusiv intrarea în vigoare a regimului de liberalizare a vizelor și aderarea la Comunitatea Energiei;

B.

întrucât respectarea deplină a valorilor fundamentale, inclusiv democrația, statul de drept, buna guvernanță, respectarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, inclusiv a drepturilor minorităților reprezintă o piatră de temelie pentru continuarea integrării europene;

C.

întrucât situația umanitară din regiunile ocupate Osetia de Sud și Abhazia și izolarea acestora continuă să reprezinte una dintre principalele probleme pentru Georgia;

D.

întrucât indicele de percepție a corupției al Transparency International din 2017 arată o menținere a rezultatelor bune în ceea ce privește combaterea corupției;

E.

întrucât noua Strategie națională de combatere a criminalității organizate pentru perioada 2017-2020 și planul său de acțiune adoptat în 2017 se concentrează pe combaterea criminalității organizate, tranzitului de droguri și criminalității informatice, precum și pe introducerea unei activități polițienești orientate spre comunitate care se bazează pe analize științifice;

F.

întrucât Convenția de la Istanbul, având drept scop prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice, a intrat în vigoare la 1 septembrie 2017 și s-a înființat o Comisie inter-agenții privind egalitatea de gen, violența împotriva femeilor și violența în familie;

G.

întrucât clasamentul mondial al libertății presei întocmit de „Reporteri fără frontiere” indică o ușoară îmbunătățire, Georgia trecând în 2018 de pe locul 64, ocupat în 2017, pe locul 61,

1.

2.

3.

4.

5.

6.

7.

8.

9.

10.

11.

12.

13.

14.

15.

16.

17.

18.

19.

20.

21.

22.

23.

24.

25.

26.

27.

28.

29.

30.

31.

32.

33.

34.

35.

36.

37.

38.

39.

40.

41.

42.

43.

44.

45.

46.

47.

48.

49.

50.

51.

52.

53.

54.

55.

56.

—

având în vedere articolul 8 și titlul V, în special articolele 21, 22, 36 și 37 din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE), precum și Partea a cincea din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE),

—

având în vedere Acordul de asociere între Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Republica Moldova, pe de altă parte, care a intrat pe deplin în vigoare la 1 iulie 2016,

—

având în vedere rezoluțiile sale anterioare, în special cele din 5 iulie 2018 referitoare la criza politică din Republica Moldova ca urmare a invalidării scrutinului electoral pentru alegerea primarului din Chișinău (1), din 15 noiembrie 2017 referitoare la parteneriatul estic în perioada premergătoare reuniunii la nivel înalt din noiembrie 2017 (2), din 4 iulie 2017 referitoare la acordarea de asistență macrofinanciară Republicii Moldova (3) și din 21 ianuarie 2016 referitoare la acordurile de asociere/zonele de liber schimb aprofundate și cuprinzătoare cu Georgia, Moldova și Ucraina (4),

—

având în vedere semnarea, în noiembrie 2017, a unui memorandum de înțelegere, a unui acord privind un plan de împrumut și a unui acord de grant privind acordarea de asistență microfinanciară în valoare de 100 de milioane EUR pentru perioada 2017-2018,

—

având în vedere Planul național de acțiune al Republicii Moldova privind punerea în aplicare a Acordului de asociere dintre Moldova și Uniunea Europeană în perioada 2017-2019 (NAPIAA),

—

având în vedere documentul de lucru comun al Comisiei Europene și Serviciului European de Acțiune Externă (SEAE) privind Raportul de punere în aplicare a asocierii privitor la Moldova din 3 aprilie 2018 (SWD(2018)0094),

—

având în vedere Declarațiile comune ale Summiturilor Parteneriatului Estic, în special cea din 24 noiembrie 2017 de la Bruxelles,

—

având în vedere concluziile Consiliului Afaceri Externe privind Republica Moldova din 26 februarie 2018,

—

având în vedere raportul elaborat de Transparency International intitulat „Starea corupției: Armenia, Azerbaidjan, Georgia, Republica Moldova și Ucraina”, publicat la 2 iulie 2015,

—

având în vedere avizele și recomandările Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa, Oficiului pentru Instituții Democratice și Drepturile Omului (OSCE/ODIHR) și cele ale Comisiei de la Veneția a Consiliului Europei, în special cea din 15 martie 2018 privind reforma electorală din Republica Moldova,

—

având în vedere recomandările și activitățile Adunării Parlamentare Euronest, ale Forumului societății civile din cadrul Parteneriatului estic și ale altor reprezentanți ai societății civile din Republica Moldova,

—

având în vedere rezultatele vizitei delegației Comisiei pentru afaceri externe în Moldova din 3 și 4 aprilie 2018,

—

având în vedere studiile întocmite de experți pentru Comisia pentru afaceri externe, inclusiv studiul intitulat „Reformele electorale în trei țări din vecinătatea estică – Ucraina, Georgia și Moldova și impactul acestora asupra evoluțiilor politice din aceste țări”, publicat la 26 octombrie 2017 (5), Evaluarea implementării la nivel european intitulată „Acordurile de asociere între UE și Moldova, Georgia și Ucraina”, publicată la 28 iunie 2018 (6), și studiul comparativ intitulat „Dezvoltarea unui cadru instituțional pentru implementarea acordurilor de asociere în Georgia, Moldova și Ucraina”, publicat în iulie 2018 (7),

—

având în vedere articolul 52 din Regulamentul său de procedură, precum și articolul 1 alineatul (1) litera (e) din decizia Conferinței președinților din 12 decembrie 2002 privind procedura de autorizare a rapoartelor din proprie inițiativă și anexa 3 la aceasta,

—

având în vedere raportul Comisiei pentru afaceri externe și avizul Comisiei pentru comerț internațional (A8-0322/2018),

A.

întrucât relațiile politice și economice dintre Uniunea Europeană și Republica Moldova s-au aprofundat în cadrul Parteneriatului estic și, în special, datorită semnării, la 27 iunie 2014, și intrării în vigoare, la 1 iulie 2016, a Acordului de asociere (AA) UE-Moldova, care include o zonă de liber schimb aprofundată și cuprinzătoare (DCFTA);

B.

întrucât AA are la bază valori comune care includ „respectarea principiilor democratice, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale astfel cum sunt proclamate de Declarația universală a drepturilor omului și astfel cum sunt definite în Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în Actul final de la Helsinki din 1975 al Conferinței pentru Securitate și Cooperare în Europa și în Carta de la Paris pentru o nouă Europă din 1990”;

C.

întrucât, prin acest acord, Moldova și-a luat angajamentul să pună în aplicare reforme interne majore pe baza dreptului și a practicii Uniunii, într-o serie largă de domenii, care sunt favorabile bunei guvernări, dezvoltării economice și cooperării consolidate cu UE; întrucât, pentru a sprijini aceste eforturi, UE și-a luat angajamentul de a acorda Moldovei un sprijin financiar și bugetar substanțial, care se ridică la 1,14 miliarde EUR, fonduri alocate începând din 2007, plus finanțare prin programele regionale;

D.

întrucât DCFTA permite accesul privilegiat al bunurilor și serviciilor provenite din Moldova pe piața UE; întrucât, ca urmare a DCFTA, schimburile comerciale între UE și Moldova au crescut cu 20 % în 2017, ajungând la 4 miliarde EUR; întrucât UE este, în prezent, cel mai mare partener comercial al Republicii Moldova, reprezentând peste 55 % din comerțul total; întrucât UE este, de asemenea, cel mai mare investitor în Moldova; întrucât datele inițiale pentru 2018 confirmă tendința pozitivă; întrucât rata de utilizare a preferințelor de către Moldova, de 90 %, demonstrează că DCFTA este benefic pentru întreprinderile, lucrătorii și cetățenii moldoveni; întrucât s-au înregistrat progrese în domenii esențiale, cum ar fi măsurile sanitare și fitosanitare, barierele tehnice în calea comerțului, vămile și achizițiile publice; întrucât s-au înființat grupuri consultative interne (GCI) în conformitate cu dispozițiile din capitolul privind comerțul și dezvoltarea durabilă, care s-au întrunit de trei ori până în prezent;

E.

întrucât, în schimbul reformelor din Moldova în domeniile justiției și securității, inclusiv în domeniul combaterii corupției, UE a fost, de asemenea, de acord, în 2014, cu aplicarea scutirii de viză pentru cetățenii moldoveni posesori ai unui pașaport biometric care călătoresc în zona Schengen; întrucât peste 1,5 milioane de cetățeni moldoveni au beneficiat de acest regim de scutire de viză pe parcursul primilor patru ani în care a fost pus în aplicare;

F.

întrucât UE și-a exprimat în mod repetat preocuparea cu privire la deteriorarea standardelor democratice prin deciziile recente luate de autoritățile din Republica Moldova, inclusiv invalidarea în iunie 2018 a alegerilor locale din Chișinău pe motive îndoielnice și într-un mod netransparent, adoptarea în iulie 2017 a reformei electorale în ciuda recomandărilor negative ale OSCE/ODIHR și ale Comisiei de la Veneția, lipsa de progrese în urmărirea penală a celor responsabili de frauda bancară în valoare de 1 miliard USD descoperită în 2014, precum și creșterea numărului de încălcări ale drepturilor omului, care vizează în mod special judecători independenți, jurnaliști și opozanți politici;

G.

întrucât, ca urmare a acestor evoluții, în 2017 UE nu a plătit ultimele două tranșe aferente programului de sprijin bugetar pentru reformele din sectorul justiției din cauză că autoritățile din Republica Moldova au dat dovadă de un angajament insuficient pentru reformarea acestui sector, iar în 2018 UE a suspendat plata primei tranșe aferente asistenței macrofinanciare din cauza neîndeplinirii condițiilor politice anexate deciziei din 4 iulie 2017 a Parlamentului European și a Consiliului, care specifica faptul că „o condiție prealabilă pentru acordarea asistenței macrofinanciare este ca țara beneficiară să respecte mecanismele democratice reale, printre care un sistem parlamentar pluripartit și statul de drept, și să garanteze respectarea drepturilor omului”;

H.

întrucât, de la luarea acestor decizii, cele mai recente evoluții au determinat îngrijorări suplimentare, în special în ceea ce privește așa-numitul „pachet de reforme fiscale”, adoptat în iulie 2018, regimul de amnistie fiscală inclus în acest pachet crescând riscurile de spălare a banilor, precum și presiunile suplimentare exercitate asupra opoziției și demonstrațiilor pașnice ale acesteia, precum și asupra micilor organizații de informare independente, care se străduiesc să își mențină activitățile în pofida adoptării, în iulie 2018, a noului Cod privind serviciile mass-media audiovizuale;

I.

întrucât Transparency International a plasat Republica Moldova pe locul 122 din 180 de țări în clasamentul său din 2017 întocmit pe baza indicelui de percepție a corupției, alături de Azerbaidjan și Mali; întrucât Reporteri fără Frontiere a plasat Republica Moldova pe locul 81 din 180 de țări în clasamentul mondial al libertății presei, un regres în raport cu locul 56 ocupat în 2014,

1.

2.

3.

4.

5.

6.

7.

8.