1)

Articolul 3 alineatul (2) și articolul 4 alineatul (1) din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii trebuie interpretate în sensul că, în împrejurări precum cele în discuție în litigiul principal, simpla semnare a contractului încheiat de un consumator cu un profesionist, care prevede că, prin aceasta, consumatorul respectiv este de acord cu toate clauzele contractuale redactate în prealabil de acest profesionist, nu răstoarnă prezumția potrivit căreia aceste clauze nu au făcut obiectul unei negocieri individuale.

2)

Articolul 3 alineatul (3) din Directiva 93/13 coroborat cu anexa la aceasta trebuie interpretat în sensul că un pact comisoriu de gradul IV și o clauză penală precum cele în discuție în litigiul principal, cuprinse într-un contract încheiat de un consumator cu un profesionist, stabilite exclusiv în favoarea celui din urmă și redactate în prealabil de acesta, pot constitui clauze abuzive, menționate la punctul 1 literele (d)-(f) din anexa respectivă, aspect a cărui verificare revine instanței naționale.

3)

Articolul 6 din Directiva 93/13 trebuie interpretat în sensul că, în condițiile în care un pact comisoriu de gradul IV și o clauză penală, cuprinse într-un antecontract de vânzare cumpărare încheiat între un consumator și un profesionist, sunt considerate abuzive, instanța națională nu poate să remedieze nulitatea unor asemenea clauze abuzive prin înlocuirea acestora cu propria decizie, cu excepția cazului în care acest contract nu poate continua să existe în situația eliminării acestor clauze abuzive, iar anularea respectivului contract în ansamblul său l-ar ar expune pe consumator unor consecințe deosebit de prejudiciabile.

1)

Articolul 6 alineatul (1) și articolul 27 alineatul (1) din EG-FGV (1), respectiv articolul 18 alineatul (1) și articolul 26 alineatul (1) din Directiva 2007/46/CE (2) trebuie interpretate în sensul că producătorul își încalcă obligația de a elibera un certificat valabil în conformitate cu articolul 6 alineatul (1) din EG-FGV [respectiv obligația de a anexa un certificat de conformitate, astfel cum prevede articolul 18 alineatul (1) din Directiva 2007/46/CE] în cazul în care acesta a instalat pe un autovehicul un dispozitiv de manipulare interzis în sensul articolului 5 alineatul (2) și al articolului 3 punctul 10 din Regulamentul (CE) nr. 715/2007 (3), iar introducerea pe piață a unui astfel de autovehicul încalcă interdicția privind introducerea pe piață a unui autovehicul fără un certificat de conformitate valabil, prevăzută la articolul 27 alineatul (1) din EG-FGV [respectiv interdicția vânzării fără un certificat de conformitate valabil, astfel cum prevede articolul 26 alineatul (1) din Directiva 2007/46/CE]?

În caz afirmativ:

2)

Articolul 5 alineatul (2) al Regulamentului (CE) nr. 715/2007 are ca obiect protecția chiar și a clientului final, inclusiv în ceea ce privește libertatea de a dispune și patrimoniul acestuia? Achiziționarea de către un client final a unui autovehicul pe care este instalat un dispozitiv de manipulare interzis este unul dintre riscurile pentru a căror prevenire a fost adoptată această normă?

—

această obligație nu presupune existența unui motiv specific din punct de vedere geografic, temporal sau teritorial,

—

obiectul obligației de stocare în cazul furnizării de servicii telefonice publice – inclusiv transmiterea de mesaje scurte, multimedia sau similare, precum și apelurile pierdute sau care au rămas fără răspuns – este reprezentat de următoarele date:

—

în cadrul furnizării de servicii publice de acces la internet, obiectul obligației de stocare este reprezentat de următoarele date:

—

următoarele date nu pot fi stocate:

—

durata de păstrare pentru datele de localizare, și anume denumirea celulei utilizate, este de patru săptămâni, iar pentru celelalte date, durata păstrare este de zece săptămâni,

—

este garantată o protecție eficientă a datelor păstrate împotriva riscurilor de abuz, precum și a accesului neautorizat și

—

datele păstrate pot fi utilizate numai în scopul urmăririi unor fapte penale deosebit de grave și al prevenirii unui pericol concret pentru integritatea corporală, pentru viața sau pentru libertatea unei persoane ori pentru existența federației sau a unui land, cu excepția adresei de protocol internet alocate unui abonat pentru utilizarea internetului, a cărei utilizare este autorizată în cadrul accesului la informații privind datele stocate în vederea urmăririi oricăror fapte penale, prevenirii unui pericol pentru siguranța publică și ordinea publică, precum și pentru îndeplinirea sarcinilor serviciilor de informații?

—

această obligație nu presupune existența unui motiv specific din punct de vedere geografic, temporal sau teritorial,

—

obiectul obligației de stocare în cazul furnizării de servicii telefonice publice – inclusiv transmiterea de mesaje scurte, multimedia sau similare, precum și apelurile pierdute sau care au rămas fără răspuns – este reprezentat de următoarele date:

—

în cadrul furnizării de servicii publice de acces la internet, obiectul obligației de stocare este reprezentat de următoarele date:

—

următoarele date nu pot fi stocate:

—

durata de păstrare pentru datele de localizare, și anume denumirea celulei utilizate, este de patru săptămâni, iar pentru celelalte date, durata păstrare este de zece săptămâni,

—

este garantată o protecție eficientă a datelor păstrate împotriva riscurilor de abuz, precum și a accesului neautorizat și

—

datele păstrate pot fi utilizate numai în scopul urmăririi unor fapte penale deosebit de grave și al prevenirii unui pericol concret pentru integritatea corporală, pentru viața sau pentru libertatea unei persoane ori pentru existența federației sau a unui land, cu excepția adresei de protocol internet alocate unui abonat pentru utilizarea internetului, a cărei utilizare este autorizată în cadrul accesului la informații privind datele stocate în vederea urmăririi oricăror fapte penale, prevenirii unui pericol pentru siguranța publică și ordinea publică, precum și pentru îndeplinirea sarcinilor serviciilor de informații?

1)

O farmacie care livrează medicamente unei case de asigurări obligatorii de sănătate are dreptul la reducerea bazei de impozitare în temeiul Hotărârii Curții de Justiție a Uniunii Europene din 24 octombrie 1996, Elida Gibbs/Commissioners of Customs and Excise, (C-317/94, EU:C:1996:400) ca urmare a unei reduceri de preț pe care o acordă persoanelor asigurate?

2)

În cazul unui răspuns afirmativ, faptul că o farmacie de pe teritoriul național poate reduce baza de impozitare, dar nu și o farmacie dintr-un alt stat membru care efectuează livrări intracomunitare scutite către o casă de asigurări obligatorii de sănătate contravine principiilor neutralității și egalității de tratament pe piața internă?

1)

Articolul 21 din Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 (1) se aplică unui raport de muncă în cadrul căruia, deși a fost încheiat un contract de muncă în Austria având ca obiect prestarea de muncă în Germania, nu a fost prestată niciun fel de muncă de către lucrătorul care a fost disponibil pentru o perioadă de mai multe luni în Austria în vederea prestării de muncă?

2)

Articolul 21 din Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 trebuie interpretat în sensul că nu se opune aplicării unei dispoziții naționale, precum articolul 4 alineatul 1 litera a) din Arbeits- und Sozialgerichtsgesetz (Legea privind instanțele competente în materie de litigii de muncă și de asigurări sociale, denumită în continuare „ASGG”) care permite (facilitează) unui lucrător introducerea unei acțiuni în justiție la instanța de la locul unde are domiciliu pe durata raportului de muncă sau unde avea domiciliul la data încetării raportului de muncă?

3)

Articolul 21 din Regulamentul nr. 1215/2012 trebuie interpretat în sensul că nu se opune aplicării unei dispoziții naționale, precum articolul 4 alineatul 1 litera d) din ASGG, care permite (facilitează) unui lucrător introducerea unei acțiuni în justiție la instanța de la locul unde este datorată remunerația sau unde era datorată remunerația la data încetării raportului de muncă?

4)

În cazul unui răspuns negativ la a doua și la a treia întrebare:

5)

Articolul 7 punctul 1 din Regulamentul nr. 1215/2012 se aplică unui raport de muncă în cadrul căruia, deși a fost încheiat un contract de muncă în Austria având ca obiect prestarea de muncă în Germania, nu a fost prestată totuși niciun fel de muncă de către lucrătorul care a fost disponibil pe o perioadă de mai multe luni în Austria în vederea prestării de muncă, în cazul în care se poate aplica o dispoziție națională care permite (facilitează) unui lucrător introducerea unei acțiuni în justiție la instanța de la locul unde are domiciliul pe durata raportului de muncă sau unde avea domiciliul la data încetării raportului de muncă, precum articolul 4 alineatul 1 litera a) din ASGG, sau o dispoziție națională care permite (facilitează) unui lucrător introducerea unei acțiuni în justiție la instanța de la locul unde este datorată remunerația sau unde era datorată remunerația la data încetării raportului de muncă, precum articolul 4 alineatul 1 litera d) din ASGG?

1.

Articolul 6 alineatul (1) și articolul 27 alineatul (1) din EG-FGV (1), respectiv articolul 18 alineatul (1) și articolul 26 alineatul (1) din Directiva 2007/46/CE (2) trebuie interpretate în sensul că producătorul își încalcă obligația de a elibera un certificat valabil în conformitate cu articolul 6 alineatul (1) din EG-FGV [respectiv obligația de a anexa un certificat de conformitate, astfel cum prevede articolul 18 alineatul (1) din Directiva 2007/46/CE] în cazul în care acesta a instalat pe vehicul un dispozitiv de manipulare interzis în sensul articolului 5 alineatul (2), al articolului 3 punctul 10 din Regulamentul (CE) nr. 715/2007 (3), iar introducerea pe piață a unui astfel de vehicul încalcă interdicția privind introducerea pe piață a unui autovehicul fără un certificat de conformitate valabil, prevăzută la articolul 27 alineatul (1) din EG-FGV [respectiv interdicția vânzării fără un certificat de conformitate valabil, astfel cum prevede articolul 26 alineatul (1) din Directiva 2007/46/CE]?

În caz afirmativ:

2.

Articolul 5 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 715/2007 urmărește de asemenea protecția clientului final, iar, în cazul revânzării pe piața bunurilor de ocazie, în special protecția cumpărătorului subsecvent al autovehiculului, inclusiv în ceea ce privește libertatea de a dispune și patrimoniul acestuia? Achiziționarea de către un cumpărător a unui autovehicul de ocazie pe care este instalat un dispozitiv de manipulare interzis este unul dintre riscurile pentru a căror prevenire a fost adoptată această normă?

3.

Articolele 6 și 27 din EG-FGV, respectiv articolul 18 alineatul (1), articolul 26 alineatul (1) și articolul 46 din Directiva 2007/46/CE, precum și articolul 5 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 715/2007 trebuie interpretate în sensul că, în cazul încălcării acestor dispoziții, ar trebui ca, din prejudiciul suferit de clientul final, să se deducă integral sau parțial (eventual, în ce mod sau în ce cuantum), o compensație de utilizare pentru utilizarea efectivă a autovehiculului, dacă clientul final poate solicita și solicită, ca urmare a acestei încălcări, anularea contractului de cumpărare a autovehiculului? Interpretarea se modifică în vreun fel în cazul în care încălcarea presupune inducerea în eroare a autorităților de omologare și a clientului final cu privire la îndeplinirea tuturor condițiilor de omologare și la faptul că utilizarea autovehiculului în transportul rutier este admisibilă fără restricții, iar încălcarea și inducerea în eroare sunt efectuate în scopul reducerii costurilor și al maximizării profitului prin realizarea unui volum ridicat de vânzări, creând în același timp un avantaj concurențial pe seama clienților de bună-credință?

1

Articolul 6 alineatul (1) și articolul 27 alineatul (1) din EG-FGV (1), respectiv articolul 18 alineatul (1) și articolul 26 alineatul (1) din Directiva 2007/46/CE (2) trebuie interpretate în sensul că producătorul își încalcă obligația de a elibera un certificat valabil în conformitate cu articolul 6 alineatul (1) din EG-FGV [respectiv obligația de a anexa un certificat de conformitate, astfel cum prevede articolul 18 alineatul (1) din Directiva 2007/46/CE] în cazul în care acesta a instalat pe vehicul un dispozitiv de manipulare interzis în sensul articolului 5 alineatul (2) și al articolului 3 punctul 10 din Regulamentul (CE) nr. 715/2007 (3), iar introducerea pe piață a unui astfel de vehicul încalcă interdicția privind introducerea pe piață a unui autovehicul fără un certificat de conformitate valabil, prevăzută la articolul 27 alineatul (1) din EG-FGV [respectiv interdicția vânzării fără un certificat de conformitate valabil, astfel cum prevede articolul 26 alineatul (1) din Directiva 2007/46/CE]?

În caz afirmativ:

2.

Articolul 5 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 715/2007 urmărește în mod direct de asemenea protecția clientului final, și anume de asemenea în ceea ce privește libertatea de a dispune și patrimoniul acestuia? Achiziționarea de către un client final a unui autovehicul pe care este instalat un dispozitiv de manipulare interzis este unul dintre riscurile pentru a căror prevenire a fost adoptată această normă?

3.

Articolele 6 și 27 din EG-FGV, respectiv articolul 18 alineatul (1), articolul 26 alineatul (1) și articolul 46 din Directiva 2007/46/CE și articolul 5 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 715/2007 trebuie interpretate în sensul că, în cazul încălcării acestor dispoziții, ar trebui ca, din prejudiciul suferit de clientul final, să se deducă integral sau parțial (eventual, în ce mod sau în ce cuantum?), o compensație de utilizare pentru utilizarea efectivă a autovehiculului, dacă clientul final poate solicita și solicită, ca urmare a acestei încălcări, anularea contractului de cumpărare a autovehiculului? Interpretarea se modifică în vreun fel în cazul în care încălcarea presupune inducerea în eroare a autorităților de omologare și a clientului final cu privire la îndeplinirea tuturor condițiilor de omologare și la faptul că utilizarea autovehiculului în transportul rutier este admisibilă fără restricții, iar încălcarea și inducerea în eroare sunt efectuate în scopul reducerii costurilor și al maximizării profitului prin realizarea unui volum ridicat de vânzări, creând în același timp un avantaj concurențial pe seama clienților de bună-credință?

1)

Exercitarea dreptului la grevă de către personalul angajat de un operator de transport aerian, grevă care a fost declarată de un sindicat în vederea îmbunătățirii condițiilor de muncă – atunci când nu este determinată de o decizie prealabilă a angajatorului, ci de revendic[ările] lucrătorilor – poate fi considerată drept „împrejurare excepțională” în sensul articolului 5 alineatul (3) din Regulamentul nr. 261/20[0]4 (1) sau, dimpotrivă, este vorba despre o împrejurare inerentă exercitării activității operatorului de transport aerian?

2)

Operatorul de transport aerian, în împrejurări precum cele din litigiul dedus judecății, este obligat să adopte vreo măsură admisibilă din punct de vedere legal – precum, de exemplu, să faciliteze zboruri cu alte companii aeriene neafectate de grevă –, inclusiv în cazul în care exercitarea dreptului la grevă i s-a adus la cunoștință în termenul prevăzut de lege?

3)

Este relevant, pentru a considera o grevă a personalului de cabină al companiei aeriene drept „împrejurare excepțională” în sensul articolului 5 alineatul (3) din Regulamentul nr. 261/20[0]4, modul în care se renunță la grevă, în special atunci când aceasta încetează ca urmare a unor concesii reciproce ale părților aflate în conflict?

—

constatarea faptului că, prin aceea că nu a respectat toate măsurile pe care le implică executarea Hotărârii din 12 aprilie 2018 pronunțate în cauza C-110/17, Comisia/Belgia, Regatul Belgiei nu și-a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul articolului 260 alineatul (1) TFUE;

—

obligarea Regatului Belgiei la plata unei penalități cu titlu cominatoriu 22 076,55 euro pe zi de întârziere în executarea hotărârii pronunțate în cauza C-110/17 precitată, începând din ziua pronunțării hotărârii în prezenta cauză și până la data executării hotărârii pronunțate în cauza C-110/17 precitată, care să fie plătită într-un cont care va fi indicat de Comisie;

—

obligarea Regatului Belgiei fie la plata unei sume forfetare minime de 2 029 000 EUR, fie, în cazul în care valoarea sumei forfetare minime precitate ar fi depășit, a unei sume forfetare zilnice de 4 905,90 euro începând de la data pronunțării hotărârii în cauza C-110/17 precitată și până la data pronunțării hotărârii în prezenta cauză ori până la data executării hotărârii pronunțate în cauza C-110/17 precitată, în cazul în care aceasta intervine mai devreme, care să fie plătită într-un cont care va fi indicat de Comisie;

—

obligarea Regatului Belgiei la plata cheltuielilor de judecată.

—

anularea hotărârii atacate în măsura în care prin aceasta a fost respins ca inadmisibilă acțiunea;

—

declararea admisibilității recursului și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunal pentru a se pronunța pe fondul cauzei; și

—

obligarea Consiliului la plata cheltuielilor de judecată efectuate în cadrul prezentei cauze, precum și al procedurii din fața Tribunalului.

1.

Tribunalul a aplicat un test eronat pentru a evalua dacă dispozițiile atacate privesc în mod direct Republica Bolivariană Venezuela (1).

2.

Tribunalul a săvârșit o eroare de drept întrucât a ignorat anumite împrejurări esențiale când a aplicat criteriul afectării directe astfel cum reiese din Hotărârea Almaz-Antey.

3.

Tribunalul nu a luat în considerare efectele concrete ale dispozițiilor atacate asupra Republicii Bolivariene Venezuela.

—

anularea ordonanței pronunțate de Tribunal la 10 octombrie 2019, Aeris Invest/CRU, T-599/18, EU:T:2019:740, în măsura în care decide că acțiunea este inadmisibilă;

—

trimiterea cauzei la Tribunal pentru a statua, fiind obligat de aspectele de drept stabilite prin decizia Curții, în conformitate cu concluziile acestei părți în primă instanță; și

—

soluționarea odată cu fondul a cererii privind cheltuielile de judecată.

—

anularea punctului 2 din dispozitivul Hotărârii Tribunalului (Camera a doua extinsă) din 24 septembrie 2019 în cauza T- 105/17, HSBC Holdings plc și alții/Comisia Europeană;

—

anularea articolului 1 litera (b) din Decizia C(2016) 8530 final a Comisei din 7 decembrie 2016 privind o procedură în temeiul articolului 101 TFUE și al articolului 53 din Acordul privind SEE [cauza AT.39914 – Instrumente financiare derivate pe rata dobânzii în euro (EIRD)] (1); în mod alternativ, anularea articolului 1 litera (b), în măsura în care se referă la participarea HSBC la o încălcare unică și continuă după 19 martie 2007, și

—

obligarea Comisiei la plata către HSBC a costurilor aferente cauzei T-105/17 și prezentului recurs.

—

anularea Hotărârii Tribunalului (Camera a șaptea extinsă) din 24 septembrie 2019, în cauzele conexate T-755/15 și T-759/15;

—

anularea Deciziei atacate a Comisiei din 21 octombrie 2015 (1) în temeiul articolului 263 alineatul (4) TFUE sau, cu titlu subsidiar, în cazul și în măsura în care Curtea nu va fi în măsură să pronunțe o hotărâre definitive, trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului și

—

obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată efectuate de Fiat Chrysler Finance Europe în temeiul articolului 138 alineatul (1) și al articolului 184 alineatele (1) și (2) din Regulamentul de procedură al Curții of Justiție și la plata cheltuielilor de judecată efectuate de Fiat Chrysler Finance Europe în primă instanță.

—

anularea hotărârii atacate;

—

respingerea ca nefondat a celui de-al doilea aspect al primului motiv al acțiunii în primă instanță, astfel cum a fost reformulat în hotărârea atacată;

—

pronunțarea pe fond cu privire la cel de-al doilea aspect al primului motiv al acțiunii în primă instanță, astfel cum a fost reformulat în hotărârea atacată;

—

trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului pentru a se pronunța cu privire la celelalte motive referitoare la încălcări ale dreptului invocate de reclamantă; și

—

obligarea reclamantei din primă instanță la plata cheltuielilor de judecată efectuate de recurentă în cadrul prezentei proceduri, precum și la plata cheltuielilor de judecată aferente efectuate în primă instanță și în recurs.

—

anularea hotărârii atacate;

—

respingerea primului și a celui de al doilea motiv al acțiunii formulate în primă instanță ca nefondate;

—

trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunal în ceea ce privește al treilea și al patrulea motiv al acțiunii formulate în primă instanță;

—

soluționarea odată cu fondul a cererii privind cheltuielile de judecată aferente procedurii din primă instanță și din recurs prin hotărârea definitivă a Tribunalului.

1)

Articolul 18 TFUE trebuie interpretat în sensul că un stat membru al Uniunii Europene care se pronunță cu privire la extrădarea către un stat terț a unui resortisant al unui stat care nu este membru al Uniunii Europene, dar care este membru al spațiului Schengen, are obligația să informeze cu privire la cererea de extrădare statul membru al spațiului Schengen a cărui cetățenie o are această persoană?

2)

În cazul unui răspuns afirmativ la întrebarea precedentă, iar statul membru al spațiului Schengen a solicitat predarea acestei persoane în vederea desfășurării unei proceduri pentru care se solicită extrădarea, această persoană trebuie să fie predată statului respectiv în conformitate cu Acordul dintre Uniunea Europeană și Republica Islanda și Regatul Norvegiei privind procedura de predare între statele membre ale Uniunii Europene și Islanda și Norvegia?

—

constatarea faptului că nu a existat niciun ajutor de stat ilegal, anularea articolului 1 din Decizia Comisiei C(2019) 2526 din 2 aprilie 2019 privind ajutorul de stat SA.44896 pus în aplicare de Regatul Unit cu privire la exonerarea referitoare la finanțarea grupurilor care dețin SSC, în măsura în care acesta constată că a existat un ajutor de stat ilegal, și anularea obligației Regatului Unit de a recupera pretinsul ajutor de stat ilegal primit de reclamante în acest context (articolele 2 și 3 din decizia atacată);

—

cu titlu subsidiar, anularea articolelor 2 și 3 din decizia atacată, în măsura în care acestea impun Regatului Unit să recupereze de la reclamante pretinsul ajutor de stat, și

—

în orice caz, obligarea Comisiei la plata cheltuielilor efectuate de reclamante în cadrul prezentei proceduri.

1.

Primul motiv, întemeiat pe faptul că Comisia interpretează greșit contextul, scopul și funcționarea normelor Regatului Unit privind societățile străine controlate (SSC), în ceea ce privește tratamentul profiturilor financiare necomerciale. Concluziile Comisiei din decizia atacată se bazează pe erori vădite cumulative. În special, Comisia a săvârșit erori vădite în interpretarea sistemului fiscal general din Regatul Unit, în interpretarea scopurilor sistemului SSC, în ceea ce privește domeniul de aplicare specific al exonerării referitoare la finanțarea grupurilor și în definirea relațiilor de creditare eligibile.

2.

Al doilea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia interpretează în mod eronat exonerarea referitoare la finanțarea grupurilor ca fiind o scutire fiscală și, prin urmare, un avantaj. În legătură cu profiturile financiare necomerciale, exonerarea referitoare la finanțarea grupurilor reprezintă o dispoziție privind impozitarea și o parte a definiției limitelor normelor privind SSC, iar nu un avantaj selectiv. Comisia nu a oferit o analiză cantitativă care să arate că aceasta reprezintă un avantaj și, în absența unor dovezi convingătoare în sensul că măsura în cauză conduce la un avantaj, decizia atacată nu poate fi menținută.

3.

Al treilea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a identificat în mod eronat sistemul de referință pentru evaluarea efectelor normelor privind SSC și a identificat în mod eronat normele privind SSC ca un set de norme distinct de sistemul general privind impozitarea societăților aplicabil în Regatul Unit. Comisia nu a înțeles în mod corect obiectivul normelor privind SSC și nu a luat în considerare marja de apreciere a Regatului Unit.

4.

Al patrulea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a săvârșit erori vădite în analiza sa privind ajutorul de stat și a aplicat criterii eronate atunci când a examinat problema comparabilității. Comisia nu a recunoscut nivelul diferit de risc pentru baza de impozitare din Regatul Unit aferent împrumuturilor acordate unei entități din grup care este impozabilă în Regatul Unit și împrumuturilor acordate unei entități din grup care nu este impozabilă în Regatul Unit și a concluzionat în mod irațional că împrumuturile intragrup sunt comparabile cu împrumuturile acordate terților.

5.

Al cincilea motiv, întemeiat pe faptul că, chiar presupunând că măsurile SSC în cauză constituiau, la prima vedere, ajutor în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE, decizia atacată a concluzionat în mod eronat că nu exista o justificare aplicabilă pentru a susține compatibilitatea măsurilor în cauză cu normele Uniunii privind ajutoarele de stat. În plus, decizia atacată este irațională și inconsecventă prin faptul că Comisia a acceptat în mod corect că partea 9A capitolul 9 din Taxation (International and Other Provisions) Act 2010 [Legea privind impozitarea (internațională și alte dispoziții) din 2010] se justifică în cazurile în care singurul motiv pentru aplicarea unei taxe SSC în temeiul ipotezei contrafactuale prevăzute în respectivul capitol 5 ar fi criteriul referitor la „capitalul care are legătură cu Regatul Unit”, pentru motivul că acest criteriu poate fi excesiv de dificil de utilizat în practică, dar totodată, fără furnizarea unei justificări adecvate, Comisia susține că respectivul capitol 9 nu se justifică niciodată în cazurile în care criteriul privind funcțiile de conducere semnificative ar determina aplicarea unei taxe SSC în temeiul capitolului 5 menționat. În realitate, criteriul privind funcțiile de conducere semnificative este excesiv de dificil de aplicat în practică, astfel încât Comisia ar fi trebuit să considere respectivul capitol 9 justificat și în contextul acestui criteriu și, astfel, ar fi trebuit să concluzioneze că nu există niciun ajutor de stat.

6.

Al șaselea motiv, întemeiat pe faptul că, în cazul în care decizia atacată este confirmată, aplicarea acesteia prin recuperarea pretinsului ajutor de stat de la reclamante va încălca principii fundamentale ale dreptului Uniunii, inclusiv libertatea de stabilire și libera prestare a serviciilor, subliniind că, în cazul reclamantelor, SSC în cauză sunt situate în alte state membre.

7.

Al șaptelea motiv, întemeiat pe faptul că ordinul de recuperare care rezultă din decizia atacată este nefondat și contrar principiilor fundamentale ale Uniunii.

8.

Al optulea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia nu a motivat în mod corespunzător elemente esențiale ale deciziei atacate, precum concluzia potrivit căreia taxa SSC prevăzută în capitolul 5 menționat ar putea fi aplicată utilizând criteriul privind funcțiile de conducere semnificative fără dificultăți sau fără a reprezenta o sarcină disproporționată.

9.

Al nouălea motiv, întemeiat pe faptul că decizia atacată încalcă și principiul bunei administrări, potrivit căruia Comisia asigură transparență și previzibilitate în procedurile sale administrative și adoptă decizii într-un interval de timp rezonabil. Nu este rezonabil să dureze peste patru ani ca Comisia să ia decizia de deschidere a procedurii de investigare în prezenta cauză și ca ea să adopte o decizie la peste șase ani de la intrarea în vigoare a măsurii contestate.

—

anularea Deciziei (UE) 2019/1352 a Comisiei din 2 aprilie 2019 privind ajutorul de stat SA.44896 pus în aplicare de Regatul Unit cu privire la exonerarea referitoare la finanțarea grupurilor care dețin SSC (JO 2019, L 216, p. 1), în măsura în care aceasta consideră că pretinsa măsura de ajutor constituie ajutor în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE și dispune recuperarea acestuia, majorat cu dobânzi, inclusiv de la reclamante;

—

cu titlu subsidiar, anularea articolelor 2-4 din decizia atacată, în măsura în care aceasta dispune recuperarea ajutorului incompatibil, majorat cu dobânzi, inclusiv de la reclamante;

—

obligarea Comisiei să suporte propriile cheltuieli de judecată, precum și cheltuielile de judecată efectuate de reclamante în cadrul prezentei proceduri.

1.

Primul motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a încălcat articolul 107 alineatul (1) TFUE atunci când a statuat că pretinsa măsură de ajutor conferă un avantaj selectiv:

2.

Al doilea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a încălcat articolul 107 alineatul (1) TFUE prin faptul că nu a demonstrat că pretinsa măsură de ajutor era susceptibilă să afecteze schimburile comerciale între statele membre și amenința să denatureze concurența.

3.

Al treilea motiv, întemeiat, cu titlu subsidiar, pe faptul că Comisia a încălcat articolul 49 TFUE atunci când a calificat pretinsa măsură de ajutor drept ajutor de stat incompatibil care nu încalcă libertatea de stabilire garantată de articolul 49 TFUE.

4.

Al patrulea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a încălcat principiul fundamental al egalității de tratament/nediscriminării prin:

5.

Al cincilea motiv, întemeiat, cu titlu subsidiar, pe faptul că, chiar dacă pretinsa măsură de ajutor intră sub incidența articolului 107 alineatul (1) TFUE, Comisia a încălcat articolul 16 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2015/1589 al Consiliului (2), prin dispunerea recuperării sumelor pretinsului ajutor incompatibil de la beneficiarii pretinsei măsuri de ajutor, întrucât această recuperare încalcă principii generale de drept al Uniunii, și anume principiul încrederii legitime și al securității juridice.

—

anularea Deciziei (UE) 2019/1352 a Comisiei din 2 aprilie 2019 privind ajutorul de stat SA.44896 pus în aplicare de Regatul Unit cu privire la exonerarea referitoare la finanțarea grupurilor care dețin SSC (JO 2019, L 216, p. 1);

—

cu titlu subsidiar, anularea articolului 2 din decizia atacată în măsura în care încalcă libertatea de stabilire a reclamantelor prevăzută la articolul 49 TFUE sau libera circulație a capitalurilor prevăzută la articolul 63 TFUE și

—

obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamante.

1.

Primul motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a săvârșit o eroare de drept și/sau o eroare vădită de apreciere atunci când a concluzionat că schema privind exonerarea referitoare la finanțarea grupurilor (denumită în continuare „măsura atacată”) a dat naștere unui avantaj economic în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE.

2.

Al doilea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a săvârșit o eroare de drept și/sau o eroare vădită de apreciere la identificarea sistemului de referință în scopul analizei „selectivității”.

3.

Al treilea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a săvârșit erori de drept și erori vădite de apreciere prin identificarea eronată sau incompletă și prin înțelegerea incorectă a obiectivelor relevante ale sistemului de referință ales de aceasta.

4.

Al patrulea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a săvârșit erori de drept și/sau erori vădite de apreciere considerând că măsura atacată constituie o derogare de la sistemul de referință ales de aceasta.

5.

Al cincilea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a săvârșit erori de drept și/sau erori vădite de apreciere în calificarea eronată a măsurii atacate ca selectivă prima facie, reținând în mod incorect că aceasta presupunea un tratament diferit al întreprinderilor într-o situație comparabilă de drept și de fapt.

6.

Al șaselea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a săvârșit o eroare de drept prin luarea în considerare a Directivei (UE) 2016/1164 a Consiliului (1) la evaluarea selectivității măsurii atacate, în condițiile în care acest instrument nu a intrat în vigoare decât după sfârșitul perioadei în care Comisia a stabilit că măsura atacată constituia ajutor de stat.

7.

Al șaptelea motiv, întemeiat pe faptul că decizia atacată reprezintă un abuz de putere al Comisiei, contrar suveranității fiscale a Regatului Unit.

8.

Al optulea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a săvârșit erori vădite de apreciere atunci când a considerat că pretinsa derogare nu este justificată în raport cu impozitarea profiturilor financiare necomerciale obținute din relații de creditare eligibile care intră prima facie sub incidența articolului 371 EB („Activități din Regatul Unit”) din Legea privind impozitarea (internațională și alte dispoziții) din 2010. În legătură cu exonerările privind „resursele eligibile” și „profiturile obținute din dobânda echivalentă”, decizia Comisiei este viciată de asemenea de nefurnizarea niciunei motivări în legătură cu justificarea sau absența justificării acestora.

9.

Al nouălea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a încălcat articolul 108 alineatul (2) TFUE și articolul 6 din Regulamentul (UE) 2015/1589 (2), precum și obligația de bună administrare prevăzută la articolul 41 din Carta drepturilor fundamentale. Mai precis, aceasta nu a arătat în decizia de deschidere că avea îndoieli cu privire la justificarea „exonerării de 75 %” prevăzută la articolul 371 ID din Legea privind impozitarea (internațională și alte dispoziții) din 2010 pentru a evita dificultatea practică a efectuării unei analize privind funcțiile de conducere semnificative în legătură cu activitatea de creditare intragrup, precum acordarea unor posibilități adecvate părților interesate de a prezenta observații cu privire la aceasta. Comisia nu a solicitat în cursul procedurii de investigare observații ale părților interesate în această privință și, în decizia atacată, a ales să ignore astfel de observații care fuseseră efectiv transmise de părțile interesate. În consecință, decizia atacată este lovită de nulitate.

10.

Al zecea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a săvârșit o eroare de drept atunci când a decis că impozitarea unei societăți din Regatul Unit în legătură cu profiturile filialelor străine „în măsura în care acestea pot fi atribuite activelor și activităților naționale” nu constituie o restricție privind libertatea de stabilire, iar măsura atacată nu este necesară pentru a asigura respectarea libertăților prevăzute în tratat.

În susținerea acțiunii în anularea articolului 2 din decizia atacată, reclamantele invocă (cu titlu subsidiar) următorul motiv.

11.

Al unsprezecelea motiv, întemeiat pe faptul că chiar în ipoteza (care este contestată) că măsura atacată a constituit o schemă de ajutor de stat, Comisia a săvârșit o eroare de drept atunci când a stabilit că recuperarea ajutorului nu ar încălca principiile fundamentale de drept al Uniunii și atunci când a dispus recuperarea, indiferent dacă stabilirea SSC și acordarea de către acestea de împrumuturi societăților nerezidente din grup presupuneau de fapt exercitarea libertății de stabilire sau a liberei circulații a capitalurilor. Mai precis, în speță, recuperarea ar încălca libertatea de stabilire a reclamantelor prevăzută la articolul 49 TFUE și libera circulație a capitalurilor prevăzută la articolul 63 TFUE. În măsura existenței unei asemenea încălcări, ordinul de recuperare care figurează la articolul 2 din decizia atacată trebuie să fie anulat.

—

anularea Deciziei (UE) 2019/1352 a Comisiei din 2 aprilie 2019 privind ajutorul de stat SA.44896 pus în aplicare de Regatul Unit cu privire la exonerarea referitoare la finanțarea grupurilor care dețin SSC (JO 2019, L 216, p. 1);

—

cu titlu subsidiar, anularea articolului 2 din decizia atacată în măsura în care încalcă libertatea de stabilire a reclamantei prevăzută la articolul 49 TFUE și

—

obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamantă.

1.

Primul motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a săvârșit o eroare de drept și/sau o eroare vădită de apreciere atunci când a concluzionat că schema privind exonerarea referitoare la finanțarea grupurilor (denumită în continuare „măsura atacată”) a dat naștere unui avantaj economic în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE.

2.

Al doilea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a săvârșit o eroare de drept și/sau o eroare vădită de apreciere la identificarea sistemului de referință în scopul analizei „selectivității”.

3.

Al treilea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a săvârșit erori de drept și erori vădite de apreciere prin identificarea eronată sau incompletă și prin înțelegerea incorectă a obiectivelor relevante ale sistemului de referință ales de aceasta.

4.

Al patrulea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a săvârșit erori de drept și/sau erori vădite de apreciere considerând că măsura atacată constituie o derogare de la sistemul de referință ales de aceasta.

5.

Al cincilea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a săvârșit erori de drept și/sau erori vădite de apreciere în calificarea eronată a măsurii atacate ca selectivă prima facie, reținând în mod incorect că aceasta presupunea un tratament diferit al întreprinderilor într-o situație comparabilă de drept și de fapt.

6.

Al șaselea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a săvârșit o eroare de drept prin luarea în considerare a Directivei (UE) 2016/1164 a Consiliului (1) la evaluarea selectivității măsurii atacate, în condițiile în care acest instrument nu a intrat în vigoare decât după sfârșitul perioadei în care Comisia a stabilit că măsura atacată constituia ajutor de stat.

7.

Al șaptelea motiv, întemeiat pe faptul că decizia atacată reprezintă un abuz de putere al Comisiei, contrar suveranității fiscale a Regatului Unit.

8.

Al optulea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a săvârșit erori vădite de apreciere atunci când a considerat că pretinsa derogare nu este justificată în raport cu impozitarea profiturilor financiare necomerciale obținute din relații de creditare eligibile care intră prima facie sub incidența articolului 371 EB („Activități din Regatul Unit”) din Legea privind impozitarea (internațională și alte dispoziții) din 2010. În legătură cu exonerările privind „resursele eligibile” și „profiturile obținute din dobânda echivalentă”, decizia Comisiei este viciată de asemenea de nefurnizarea niciunei motivări în legătură cu justificarea sau absența justificării acestora.

9.

Al nouălea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a încălcat articolul 108 alineatul (2) TFUE și articolul 6 din Regulamentul (UE) 2015/1589 (2), precum și obligația de bună administrare prevăzută la articolul 41 din Carta drepturilor fundamentale. Mai precis, aceasta nu a arătat în decizia de deschidere că avea îndoieli cu privire la justificarea „exonerării de 75 %” prevăzută la articolul 371 ID din Legea privind impozitarea (internațională și alte dispoziții) din 2010 pentru a evita dificultatea practică a efectuării unei analize privind funcțiile de conducere semnificative în legătură cu activitatea de creditare intragrup, precum acordarea unor posibilități adecvate părților interesate de a prezenta observații cu privire la aceasta. Comisia nu a solicitat în cursul procedurii de investigare observații ale părților interesate în această privință și, în decizia atacată, a ales să ignore astfel de observații care fuseseră efectiv transmise de părțile interesate. În consecință, decizia atacată este lovită de nulitate.

10.

Al zecea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a săvârșit o eroare de drept atunci când a decis că impozitarea unei societăți din Regatul Unit în legătură cu profiturile filialelor străine „în măsura în care acestea pot fi atribuite activelor și activităților naționale” nu constituie o restricție privind libertatea de stabilire, iar măsura atacată nu este necesară pentru a asigura respectarea libertăților prevăzute în tratat.

În susținerea acțiunii în anularea articolului 2 din decizia atacată, reclamanta invocă (cu titlu subsidiar) următorul motiv.

11.

Al unsprezecelea motiv, întemeiat pe faptul că chiar în ipoteza (care este contestată) că măsura atacată a constituit o schemă de ajutor de stat, Comisia a săvârșit o eroare de drept atunci când a stabilit că recuperarea ajutorului nu ar încălca principiile fundamentale de drept al Uniunii și atunci când a dispus recuperarea, indiferent dacă stabilirea SSC și acordarea de către acestea de împrumuturi societăților nerezidente din grup presupuneau de fapt exercitarea libertății de stabilire sau a liberei circulații a capitalurilor. Mai precis, în speță, recuperarea ar încălca libertatea de stabilire a reclamantei prevăzută la articolul 49 TFUE și libera circulație a capitalurilor prevăzută la articolul 63 TFUE. În măsura existenței unei asemenea încălcări, ordinul de recuperare care figurează la articolul 2 din decizia atacată trebuie să fie anulat.

—

anularea Deciziei (UE) 2019/1352 a Comisiei din 2 aprilie 2019 privind ajutorul de stat SA.44896 pus în aplicare de Regatul Unit cu privire la exonerarea referitoare la finanțarea grupurilor care dețin SSC (JO 2019, L 216, p. 1);

—

cu titlu subsidiar, anularea articolului 2 din decizia atacată în măsura în care încalcă libertatea de stabilire a reclamantei prevăzută la articolul 49 TFUE și

—

obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamantă.

1.

Primul motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a săvârșit o eroare de drept și/sau o eroare vădită de apreciere atunci când a concluzionat că schema privind exonerarea referitoare la finanțarea grupurilor (denumită în continuare „măsura atacată”) a dat naștere unui avantaj economic în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE.

2.

Al doilea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a săvârșit o eroare de drept și/sau o eroare vădită de apreciere la identificarea sistemului de referință în scopul analizei „selectivității”.

3.

Al treilea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a săvârșit erori de drept și erori vădite de apreciere prin identificarea eronată sau incompletă și prin înțelegerea incorectă a obiectivelor relevante ale sistemului de referință ales de aceasta.

4.

Al patrulea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a săvârșit erori de drept și/sau erori vădite de apreciere considerând că măsura atacată constituie o derogare de la sistemul de referință ales de aceasta.

5.

Al cincilea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a săvârșit erori de drept și/sau erori vădite de apreciere în calificarea eronată a măsurii atacate ca selectivă prima facie, reținând în mod incorect că aceasta presupunea un tratament diferit al întreprinderilor într-o situație comparabilă de drept și de fapt.

6.

Al șaselea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a săvârșit o eroare de drept prin luarea în considerare a Directivei (UE) 2016/1164 a Consiliului (1) la evaluarea selectivității măsurii atacate, în condițiile în care acest instrument nu a intrat în vigoare decât după sfârșitul perioadei în care Comisia a stabilit că măsura atacată constituia ajutor de stat.

7.

Al șaptelea motiv, întemeiat pe faptul că decizia atacată reprezintă un abuz de putere al Comisiei, contrar suveranității fiscale a Regatului Unit.

8.

Al optulea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a săvârșit erori vădite de apreciere atunci când a considerat că pretinsa derogare nu este justificată în raport cu impozitarea profiturilor financiare necomerciale obținute din relații de creditare eligibile care intră prima facie sub incidența articolului 371 EB („Activități din Regatul Unit”) din Legea privind impozitarea (internațională și alte dispoziții) din 2010. În legătură cu exonerările privind „resursele eligibile” și „profiturile obținute din dobânda echivalentă”, decizia Comisiei este viciată de asemenea de nefurnizarea niciunei motivări în legătură cu justificarea sau absența justificării acestora.

9.

Al nouălea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a încălcat articolul 108 alineatul (2) TFUE și articolul 6 din Regulamentul (UE) 2015/1589 (2), precum și obligația de bună administrare prevăzută la articolul 41 din Carta drepturilor fundamentale. Mai precis, aceasta nu a arătat în decizia de deschidere că avea îndoieli cu privire la justificarea „exonerării de 75 %” prevăzută la articolul 371 ID din Legea privind impozitarea (internațională și alte dispoziții) din 2010 pentru a evita dificultatea practică a efectuării unei analize privind funcțiile de conducere semnificative în legătură cu activitatea de creditare intragrup, precum acordarea unor posibilități adecvate părților interesate de a prezenta observații cu privire la aceasta. Comisia nu a solicitat în cursul procedurii de investigare observații ale părților interesate în această privință și, în decizia atacată, a ales să ignore astfel de observații care fuseseră efectiv transmise de părțile interesate. În consecință, decizia atacată este lovită de nulitate.

10.

Al zecea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a săvârșit o eroare de drept atunci când a decis că impozitarea unei societăți din Regatul Unit în legătură cu profiturile filialelor străine „în măsura în care acestea pot fi atribuite activelor și activităților naționale” nu constituie o restricție privind libertatea de stabilire, iar măsura atacată nu este necesară pentru a asigura respectarea libertăților prevăzute în tratat.

În susținerea acțiunii în anularea articolului 2 din decizia atacată, reclamanta invocă (cu titlu subsidiar) următorul motiv.

11.

Al unsprezecelea motiv, întemeiat pe faptul că chiar în ipoteza (care este contestată) că măsura atacată a constituit o schemă de ajutor de stat, Comisia a săvârșit o eroare de drept atunci când a stabilit că recuperarea ajutorului nu ar încălca principiile fundamentale de drept al Uniunii și atunci când a dispus recuperarea, indiferent dacă stabilirea SSC și acordarea de către acestea de împrumuturi societăților nerezidente din grup presupuneau de fapt exercitarea libertății de stabilire sau a liberei circulații a capitalurilor. Mai precis, în speță, recuperarea ar încălca libertatea de stabilire a reclamantei prevăzută la articolul 49 TFUE și libera circulație a capitalurilor prevăzută la articolul 63 TFUE. În măsura existenței unei asemenea încălcări, ordinul de recuperare care figurează la articolul 2 din decizia atacată trebuie să fie anulat.

—

anularea Deciziei (UE) 2019/1352 a Comisiei din 2 aprilie 2019 privind ajutorul de stat SA.44896 pus în aplicare de Regatul Unit cu privire la exonerarea referitoare la finanțarea grupurilor care dețin SSC (JO 2019, L 216, p. 1);

—

cu titlu subsidiar, anularea articolului 2 din decizia atacată în măsura în care încalcă libertatea de stabilire a reclamantei prevăzută la articolul 49 TFUE sau libera circulație a capitalurilor prevăzută la articolul 63 TFUE și

—

obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamantă.

1.

Primul motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a săvârșit o eroare de drept și/sau o eroare vădită de apreciere atunci când a concluzionat că schema privind exonerarea referitoare la finanțarea grupurilor (denumită în continuare „măsura atacată”) a dat naștere unui avantaj economic în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE.

2.

Al doilea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a săvârșit o eroare de drept și/sau o eroare vădită de apreciere la identificarea sistemului de referință în scopul analizei „selectivității”.

3.

Al treilea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a săvârșit erori de drept și erori vădite de apreciere prin identificarea eronată sau incompletă și prin înțelegerea incorectă a obiectivelor relevante ale sistemului de referință ales de aceasta.

4.

Al patrulea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a săvârșit erori de drept și/sau erori vădite de apreciere considerând că măsura atacată constituie o derogare de la sistemul de referință ales de aceasta.

5.

Al cincilea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a săvârșit erori de drept și/sau erori vădite de apreciere în calificarea eronată a măsurii atacate ca selectivă prima facie, reținând în mod incorect că aceasta presupunea un tratament diferit al întreprinderilor într-o situație comparabilă de drept și de fapt.

6.

Al șaselea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a săvârșit o eroare de drept prin luarea în considerare a Directivei (UE) 2016/1164 a Consiliului (1) la evaluarea selectivității măsurii atacate, în condițiile în care acest instrument nu a intrat în vigoare decât după sfârșitul perioadei în care Comisia a stabilit că măsura atacată constituia ajutor de stat.

7.

Al șaptelea motiv, întemeiat pe faptul că decizia atacată reprezintă un abuz de putere al Comisiei, contrar suveranității fiscale a Regatului Unit.

8.

Al optulea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a săvârșit erori vădite de apreciere atunci când a considerat că pretinsa derogare nu este justificată în raport cu impozitarea profiturilor financiare necomerciale obținute din relații de creditare eligibile care intră prima facie sub incidența articolului 371 EB („Activități din Regatul Unit”) din Legea privind impozitarea (internațională și alte dispoziții) din 2010. În legătură cu exonerările privind „resursele eligibile” și „profiturile obținute din dobânda echivalentă”, decizia Comisiei este viciată de asemenea de nefurnizarea niciunei motivări în legătură cu justificarea sau absența justificării acestora.

9.

Al nouălea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a încălcat articolul 108 alineatul (2) TFUE și articolul 6 din Regulamentul (UE) 2015/1589 (2), precum și obligația de bună administrare prevăzută la articolul 41 din Carta drepturilor fundamentale. Mai precis, aceasta nu a arătat în decizia de deschidere că avea îndoieli cu privire la justificarea „exonerării de 75 %” prevăzută la articolul 371 ID din Legea privind impozitarea (internațională și alte dispoziții) din 2010 pentru a evita dificultatea practică a efectuării unei analize privind funcțiile de conducere semnificative în legătură cu activitatea de creditare intragrup, precum acordarea unor posibilități adecvate părților interesate de a prezenta observații cu privire la aceasta. Comisia nu a solicitat în cursul procedurii de investigare observații ale părților interesate în această privință și, în decizia atacată, a ales să ignore astfel de observații care fuseseră efectiv transmise de părțile interesate. În consecință, decizia atacată este lovită de nulitate.

10.

Al zecea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a săvârșit o eroare de drept atunci când a decis că impozitarea unei societăți din Regatul Unit în legătură cu profiturile filialelor străine „în măsura în care acestea pot fi atribuite activelor și activităților naționale” nu constituie o restricție privind libertatea de stabilire, iar măsura atacată nu este necesară pentru a asigura respectarea libertăților prevăzute în tratat.

În susținerea acțiunii în anularea articolului 2 din decizia atacată, reclamanta invocă (cu titlu subsidiar) următorul motiv.

11.

Al unsprezecelea motiv, întemeiat pe faptul că chiar în ipoteza (care este contestată) că măsura atacată a constituit o schemă de ajutor de stat, Comisia a săvârșit o eroare de drept atunci când a stabilit că recuperarea ajutorului nu ar încălca principiile fundamentale de drept al Uniunii și atunci când a dispus recuperarea, indiferent dacă stabilirea SSC și acordarea de către acestea de împrumuturi societăților nerezidente din grup presupuneau de fapt exercitarea libertății de stabilire sau a liberei circulații a capitalurilor. Mai precis, în speță, recuperarea ar încălca libertatea de stabilire a reclamantei prevăzută la articolul 49 TFUE și libera circulație a capitalurilor prevăzută la articolul 63 TFUE. În măsura existenței unei asemenea încălcări, ordinul de recuperare care figurează la articolul 2 din decizia atacată trebuie să fie anulat.

—

anularea Deciziei (UE) 2019/1352 a Comisiei din 2 aprilie 2019 privind ajutorul de stat SA.44896 pus în aplicare de Regatul Unit cu privire la exonerarea referitoare la finanțarea grupurilor care dețin SSC (JO 2019, L 216, p. 1);

—

cu titlu subsidiar, anularea articolului 2 din decizia atacată în măsura în care încalcă libertatea de stabilire a reclamantei prevăzută la articolul 49 TFUE și

—

obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamantă.

1.

Primul motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a săvârșit o eroare de drept și/sau o eroare vădită de apreciere atunci când a concluzionat că schema privind exonerarea referitoare la finanțarea grupurilor (denumită în continuare „măsura atacată”) a dat naștere unui avantaj economic în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE.

2.

Al doilea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a săvârșit o eroare de drept și/sau o eroare vădită de apreciere la identificarea sistemului de referință în scopul analizei „selectivității”.

3.

Al treilea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a săvârșit erori de drept și erori vădite de apreciere prin identificarea eronată sau incompletă și prin înțelegerea incorectă a obiectivelor relevante ale sistemului de referință ales de aceasta.

4.

Al patrulea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a săvârșit erori de drept și/sau erori vădite de apreciere considerând că măsura atacată constituie o derogare de la sistemul de referință ales de aceasta.

5.

Al cincilea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a săvârșit erori de drept și/sau erori vădite de apreciere în calificarea eronată a măsurii atacate ca selectivă prima facie, reținând în mod incorect că aceasta presupunea un tratament diferit al întreprinderilor într-o situație comparabilă de drept și de fapt.

6.

Al șaselea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a săvârșit o eroare de drept prin luarea în considerare a Directivei (UE) 2016/1164 a Consiliului (1) la evaluarea selectivității măsurii atacate, în condițiile în care acest instrument nu a intrat în vigoare decât după sfârșitul perioadei în care Comisia a stabilit că măsura atacată constituia ajutor de stat.

7.

Al șaptelea motiv, întemeiat pe faptul că decizia atacată reprezintă un abuz de putere al Comisiei, contrar suveranității fiscale a Regatului Unit.

8.

Al optulea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a săvârșit erori vădite de apreciere atunci când a considerat că pretinsa derogare nu este justificată în raport cu impozitarea profiturilor financiare necomerciale obținute din relații de creditare eligibile care intră prima facie sub incidența articolului 371EB („Activități din Regatul Unit”) din Legea privind impozitarea (internațională și alte dispoziții) din 2010. În legătură cu exonerările privind „resursele eligibile” și „profiturile obținute din dobânda echivalentă”, decizia Comisiei este viciată de asemenea de nefurnizarea niciunei motivări în legătură cu justificarea sau absența justificării acestora.

9.

Al nouălea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a încălcat articolul 108 alineatul (2) TFUE și articolul 6 din Regulamentul (UE) 2015/1589 (2), precum și obligația de bună administrare prevăzută la articolul 41 din Carta drepturilor fundamentale. Mai precis, aceasta nu a arătat în decizia de deschidere că avea îndoieli cu privire la justificarea „exonerării de 75 %” prevăzută la articolul 371ID din Legea privind impozitarea (internațională și alte dispoziții) din 2010 pentru a evita dificultatea practică a efectuării unei analize privind funcțiile de conducere semnificative în legătură cu activitatea de creditare intragrup, precum acordarea unor posibilități adecvate părților interesate de a prezenta observații cu privire la aceasta. Comisia nu a solicitat în cursul procedurii de investigare observații ale părților interesate în această privință și, în decizia atacată, a ales să ignore astfel de observații care fuseseră efectiv transmise de părțile interesate. În consecință, decizia atacată este lovită de nulitate.

10.

Al zecea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a săvârșit o eroare de drept atunci când a decis că impozitarea unei societăți din Regatul Unit în legătură cu profiturile filialelor străine „în măsura în care acestea pot fi atribuite activelor și activităților naționale” nu constituie o restricție privind libertatea de stabilire, iar măsura atacată nu este necesară pentru a asigura respectarea libertăților prevăzute în tratat.

În susținerea acțiunii în anularea articolului 2 din decizia atacată, reclamanta invocă (cu titlu subsidiar) următorul motiv.

11.

Al unsprezecelea motiv, întemeiat pe faptul că chiar în ipoteza (care este contestată) că măsura atacată a constituit o schemă de ajutor de stat, Comisia a săvârșit o eroare de drept atunci când a stabilit că recuperarea ajutorului nu ar încălca principiile fundamentale de drept al Uniunii și atunci când a dispus recuperarea, indiferent dacă stabilirea SSC și acordarea de către acestea de împrumuturi societăților nerezidente din grup presupuneau de fapt exercitarea libertății de stabilire sau a liberei circulații a capitalurilor. Mai precis, în speță, recuperarea ar încălca libertatea de stabilire a reclamantei prevăzută la articolul 49 TFUE și libera circulație a capitalurilor prevăzută la articolul 63 TFUE. În măsura existenței unei asemenea încălcări, ordinul de recuperare care figurează la articolul 2 din decizia atacată trebuie să fie anulat.

—

anularea Deciziei (UE) 2019/1352 a Comisiei din 2 aprilie 2019 privind ajutorul de stat SA.44896 pus în aplicare de Regatul Unit cu privire la exonerarea referitoare la finanțarea grupurilor care dețin SSC (JO 2019, L 216, p. 1);

—

cu titlu subsidiar, anularea articolului 2 din decizia atacată în măsura în care încalcă libertatea de stabilire a reclamantei prevăzută la articolul 49 TFUE și

—

obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamantă.

1.

Primul motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a săvârșit o eroare de drept și/sau o eroare vădită de apreciere atunci când a concluzionat că schema privind exonerarea referitoare la finanțarea grupurilor (denumită în continuare „măsura atacată”) a dat naștere unui avantaj economic în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE.

2.

Al doilea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a săvârșit o eroare de drept și/sau o eroare vădită de apreciere la identificarea sistemului de referință în scopul analizei „selectivității”.

3.

Al treilea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a săvârșit erori de drept și erori vădite de apreciere prin identificarea eronată sau incompletă și prin înțelegerea incorectă a obiectivelor relevante ale sistemului de referință ales de aceasta.

4.

Al patrulea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a săvârșit erori de drept și/sau erori vădite de apreciere considerând că măsura atacată constituie o derogare de la sistemul de referință ales de aceasta.

5.

Al cincilea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a săvârșit erori de drept și/sau erori vădite de apreciere în calificarea eronată a măsurii atacate ca selectivă prima facie, reținând în mod incorect că aceasta presupunea un tratament diferit al întreprinderilor într-o situație comparabilă de drept și de fapt.

6.

Al șaselea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a săvârșit o eroare de drept prin luarea în considerare a Directivei (UE) 2016/1164 a Consiliului (1) la evaluarea selectivității măsurii atacate, în condițiile în care acest instrument nu a intrat în vigoare decât după sfârșitul perioadei în care Comisia a stabilit că măsura atacată constituia ajutor de stat.

7.

Al șaptelea motiv, întemeiat pe faptul că decizia atacată reprezintă un abuz de putere al Comisiei, contrar suveranității fiscale a Regatului Unit.

8.

Al optulea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a săvârșit erori vădite de apreciere atunci când a considerat că pretinsa derogare nu este justificată în raport cu impozitarea profiturilor financiare necomerciale obținute din relații de creditare eligibile care intră prima facie sub incidența articolului 371 EB („Activități din Regatul Unit”) din Legea privind impozitarea (internațională și alte dispoziții) din 2010. În legătură cu exonerările privind „resursele eligibile” și „profiturile obținute din dobânda echivalentă”, decizia Comisiei este viciată de asemenea de nefurnizarea niciunei motivări în legătură cu justificarea sau absența justificării acestora.

9.

Al nouălea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a încălcat articolul 108 alineatul (2) TFUE și articolul 6 din Regulamentul (UE) 2015/1589 (2), precum și obligația de bună administrare prevăzută la articolul 41 din Carta drepturilor fundamentale. Mai precis, aceasta nu a arătat în decizia de deschidere că avea îndoieli cu privire la justificarea „exonerării de 75 %” prevăzută la articolul 371 ID din Legea privind impozitarea (internațională și alte dispoziții) din 2010 pentru a evita dificultatea practică a efectuării unei analize privind funcțiile de conducere semnificative în legătură cu activitatea de creditare intragrup, precum acordarea unor posibilități adecvate părților interesate de a prezenta observații cu privire la aceasta. Comisia nu a solicitat în cursul procedurii de investigare observații ale părților interesate în această privință și, în decizia atacată, a ales să ignore astfel de observații care fuseseră efectiv transmise de părțile interesate. În consecință, decizia atacată este lovită de nulitate.

10.

Al zecea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a săvârșit o eroare de drept atunci când a decis că impozitarea unei societăți din Regatul Unit în legătură cu profiturile filialelor străine „în măsura în care acestea pot fi atribuite activelor și activităților naționale” nu constituie o restricție privind libertatea de stabilire, iar măsura atacată nu este necesară pentru a asigura respectarea libertăților prevăzute în tratat.

În susținerea acțiunii în anularea articolului 2 din decizia atacată, reclamanta invocă (cu titlu subsidiar) următorul motiv.

11.

Al unsprezecelea motiv, întemeiat pe faptul că chiar în ipoteza (care este contestată) că măsura atacată a constituit o schemă de ajutor de stat, Comisia a săvârșit o eroare de drept atunci când a stabilit că recuperarea ajutorului nu ar încălca principiile fundamentale de drept al Uniunii și atunci când a dispus recuperarea, indiferent dacă stabilirea SSC și acordarea de către acestea de împrumuturi societăților nerezidente din grup presupuneau de fapt exercitarea libertății de stabilire sau a liberei circulații a capitalurilor. Mai precis, în speță, recuperarea ar încălca libertatea de stabilire a reclamantei prevăzută la articolul 49 TFUE și libera circulație a capitalurilor prevăzută la articolul 63 TFUE. În măsura existenței unei asemenea încălcări, ordinul de recuperare care figurează la articolul 2 din decizia atacată trebuie să fie anulat.

—

anularea Deciziei (UE) 2019/1352 a Comisiei din 2 aprilie 2019 privind ajutorul de stat SA.44896 pus în aplicare de Regatul Unit cu privire la exonerarea referitoare la finanțarea grupurilor care dețin SSC (JO 2019, L 216, p. 1);

—

cu titlu subsidiar, anularea articolului 2 din decizia atacată în măsura în care încalcă libertatea de stabilire a reclamantelor prevăzută la articolul 49 TFUE și/sau libera circulație a capitalurilor prevăzută la articolul 63 TFUE și

—

obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamante.

1.

Primul motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a săvârșit o eroare de drept și/sau o eroare vădită de apreciere atunci când a concluzionat că schema privind exonerarea referitoare la finanțarea grupurilor (denumită în continuare „măsura atacată”) a dat naștere unui avantaj economic în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE.

2.

Al doilea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a săvârșit o eroare de drept și/sau o eroare vădită de apreciere la identificarea sistemului de referință în scopul analizei „selectivității”.

3.

Al treilea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a săvârșit erori de drept și erori vădite de apreciere prin identificarea eronată sau incompletă și prin înțelegerea incorectă a obiectivelor relevante ale sistemului de referință ales de aceasta.

4.

Al patrulea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a săvârșit erori de drept și/sau erori vădite de apreciere considerând că măsura atacată constituie o derogare de la sistemul de referință ales de aceasta.

5.

Al cincilea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a săvârșit erori de drept și/sau erori vădite de apreciere în calificarea eronată a măsurii atacate ca selectivă prima facie, reținând în mod incorect că aceasta presupunea un tratament diferit al întreprinderilor într-o situație comparabilă de drept și de fapt.

6.

Al șaselea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a săvârșit o eroare de drept prin luarea în considerare a Directivei (UE) 2016/1164 a Consiliului (1) la evaluarea selectivității măsurii atacate, în condițiile în care acest instrument nu a intrat în vigoare decât după sfârșitul perioadei în care Comisia a stabilit că măsura atacată constituia ajutor de stat.

7.

Al șaptelea motiv, întemeiat pe faptul că decizia atacată reprezintă un abuz de putere al Comisiei, contrar suveranității fiscale a Regatului Unit.

8.

Al optulea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a săvârșit erori vădite de apreciere atunci când a considerat că pretinsa derogare nu este justificată în raport cu impozitarea profiturilor financiare necomerciale obținute din relații de creditare eligibile care intră prima facie sub incidența articolului 371 EB („Activități din Regatul Unit”) din Legea privind impozitarea (internațională și alte dispoziții) din 2010. În legătură cu exonerările privind „resursele eligibile” și „profiturile obținute din dobânda echivalentă”, decizia Comisiei este viciată de asemenea de nefurnizarea niciunei motivări în legătură cu justificarea sau absența justificării acestora.

9.

Al nouălea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a încălcat articolul 108 alineatul (2) TFUE și articolul 6 din Regulamentul (UE) 2015/1589 (2), precum și obligația de bună administrare prevăzută la articolul 41 din Carta drepturilor fundamentale. Mai precis, aceasta nu a arătat în decizia de deschidere că avea îndoieli cu privire la justificarea „exonerării de 75 %” prevăzută la articolul 371 ID din Legea privind impozitarea (internațională și alte dispoziții) din 2010 pentru a evita dificultatea practică a efectuării unei analize privind funcțiile de conducere semnificative în legătură cu activitatea de creditare intragrup, precum acordarea unor posibilități adecvate părților interesate de a prezenta observații cu privire la aceasta. Comisia nu a solicitat în cursul procedurii de investigare observații ale părților interesate în această privință și, în decizia atacată, a ales să ignore astfel de observații care fuseseră efectiv transmise de părțile interesate. În consecință, decizia atacată este lovită de nulitate.

10.

Al zecea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a săvârșit o eroare de drept atunci când a decis că impozitarea unei societăți din Regatul Unit în legătură cu profiturile filialelor străine „în măsura în care acestea pot fi atribuite activelor și activităților naționale” nu constituie o restricție privind libertatea de stabilire, iar măsura atacată nu este necesară pentru a asigura respectarea libertăților prevăzute în tratat.

În susținerea acțiunii în anularea articolului 2 din decizia atacată, reclamantele invocă (cu titlu subsidiar) următorul motiv.

11.

Al unsprezecelea motiv, întemeiat pe faptul că chiar în ipoteza (care este contestată) că măsura atacată a constituit o schemă de ajutor de stat, Comisia a săvârșit o eroare de drept atunci când a stabilit că recuperarea ajutorului nu ar încălca principiile fundamentale de drept al Uniunii și atunci când a dispus recuperarea, indiferent dacă stabilirea SSC și acordarea de către acestea de împrumuturi societăților nerezidente din grup presupuneau de fapt exercitarea libertății de stabilire sau a liberei circulații a capitalurilor. Mai precis, în speță, recuperarea ar încălca libertatea de stabilire a reclamantelor prevăzută la articolul 49 TFUE și libera circulație a capitalurilor prevăzută la articolul 63 TFUE. În măsura existenței unei asemenea încălcări, ordinul de recuperare care figurează la articolul 2 din decizia atacată trebuie să fie anulat.

—

anularea Deciziei (UE) 2019/1352 a Comisiei din 2 aprilie 2019 privind ajutorul de stat SA.44896 pus în aplicare de Regatul Unit cu privire la exonerarea referitoare la finanțarea grupurilor care dețin SSC (JO 2019, L 216, p. 1);

—

cu titlu subsidiar, anularea articolului 2 din decizia atacată în măsura în care încalcă libertatea de stabilire a reclamantelor prevăzută la articolul 49 TFUE sau libera circulație a capitalurilor prevăzută la articolul 63 TFUE și

—

obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamante.

1.

Primul motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a săvârșit o eroare de drept și/sau o eroare vădită de apreciere atunci când a concluzionat că schema privind exonerarea referitoare la finanțarea grupurilor (denumită în continuare „măsura atacată”) a dat naștere unui avantaj economic în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE.

2.

Al doilea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a săvârșit o eroare de drept și/sau o eroare vădită de apreciere la identificarea sistemului de referință în scopul analizei „selectivității”.

3.

Al treilea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a săvârșit erori de drept și erori vădite de apreciere prin identificarea eronată sau incompletă și prin înțelegerea incorectă a obiectivelor relevante ale sistemului de referință ales de aceasta.

4.

Al patrulea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a săvârșit erori de drept și/sau erori vădite de apreciere considerând că măsura atacată constituie o derogare de la sistemul de referință ales de aceasta.

5.

Al cincilea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a săvârșit erori de drept și/sau erori vădite de apreciere în calificarea eronată a măsurii atacate ca selectivă prima facie, reținând în mod incorect că aceasta presupunea un tratament diferit al întreprinderilor într-o situație comparabilă de drept și de fapt.

6.

Al șaselea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a săvârșit o eroare de drept prin luarea în considerare a Directivei (UE) 2016/1164 a Consiliului (1) la evaluarea selectivității măsurii atacate, în condițiile în care acest instrument nu a intrat în vigoare decât după sfârșitul perioadei în care Comisia a stabilit că măsura atacată constituia ajutor de stat.

7.

Al șaptelea motiv, întemeiat pe faptul că decizia atacată reprezintă un abuz de putere al Comisiei, contrar suveranității fiscale a Regatului Unit.

8.

Al optulea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a săvârșit erori vădite de apreciere atunci când a considerat că pretinsa derogare nu este justificată în raport cu impozitarea profiturilor financiare necomerciale obținute din relații de creditare eligibile care intră prima facie sub incidența articolului 371 EB („Activități din Regatul Unit”) din Legea privind impozitarea (internațională și alte dispoziții) din 2010. În legătură cu exonerările privind „resursele eligibile” și „profiturile obținute din dobânda echivalentă”, decizia Comisiei este viciată de asemenea de nefurnizarea niciunei motivări în legătură cu justificarea sau absența justificării acestora.

9.

Al nouălea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a încălcat articolul 108 alineatul (2) TFUE și articolul 6 din Regulamentul (UE) 2015/1589 (2), precum și obligația de bună administrare prevăzută la articolul 41 din Carta drepturilor fundamentale. Mai precis, aceasta nu a arătat în decizia de deschidere că avea îndoieli cu privire la justificarea „exonerării de 75 %” prevăzută la articolul 371 ID din Legea privind impozitarea (internațională și alte dispoziții) din 2010 pentru a evita dificultatea practică a efectuării unei analize privind funcțiile de conducere semnificative în legătură cu activitatea de creditare intragrup, precum acordarea unor posibilități adecvate părților interesate de a prezenta observații cu privire la aceasta. Comisia nu a solicitat în cursul procedurii de investigare observații ale părților interesate în această privință și, în decizia atacată, a ales să ignore astfel de observații care fuseseră efectiv transmise de părțile interesate. În consecință, decizia atacată este lovită de nulitate.

10.

Al zecea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a săvârșit o eroare de drept atunci când a decis că impozitarea unei societăți din Regatul Unit în legătură cu profiturile filialelor străine „în măsura în care acestea pot fi atribuite activelor și activităților naționale” nu constituie o restricție privind libertatea de stabilire, iar măsura atacată nu este necesară pentru a asigura respectarea libertăților prevăzute în tratat.

În susținerea acțiunii în anularea articolului 2 din decizia atacată, reclamantele invocă (cu titlu subsidiar) următorul motiv.

11.

Al unsprezecelea motiv, întemeiat pe faptul că chiar în ipoteza (care este contestată) că măsura atacată a constituit o schemă de ajutor de stat, Comisia a săvârșit o eroare de drept atunci când a stabilit că recuperarea ajutorului nu ar încălca principiile fundamentale de drept al Uniunii și atunci când a dispus recuperarea, indiferent dacă stabilirea SSC și acordarea de către acestea de împrumuturi societăților nerezidente din grup presupuneau de fapt exercitarea libertății de stabilire sau a liberei circulații a capitalurilor. Mai precis, în speță, recuperarea ar încălca libertatea de stabilire a reclamantelor prevăzută la articolul 49 TFUE și libera circulație a capitalurilor prevăzută la articolul 63 TFUE. În măsura existenței unei asemenea încălcări, ordinul de recuperare care figurează la articolul 2 din decizia atacată trebuie să fie anulat.

—

anularea Deciziei (UE) 2019/1352 a Comisiei din 2 aprilie 2019 privind ajutorul de stat SA.44896 pus în aplicare de Regatul Unit cu privire la exonerarea referitoare la finanțarea grupurilor care dețin SSC (JO 2019, L 216, p. 1);

—

cu titlu subsidiar, anularea articolului 2 din decizia atacată în măsura în care încalcă libertatea de stabilire a reclamantei prevăzută la articolul 49 TFUE și

—

obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamantă.

1.

Primul motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a săvârșit o eroare de drept și/sau o eroare vădită de apreciere atunci când a concluzionat că măsura atacată a dat naștere unui avantaj economic în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE.

2.

Al doilea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a săvârșit o eroare de drept și/sau o eroare vădită de apreciere la identificarea sistemului de referință în scopul analizei „selectivității”.

3.

Al treilea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a săvârșit erori de drept și erori vădite de apreciere prin identificarea eronată sau incompletă și prin înțelegerea incorectă a obiectivelor relevante ale sistemului de referință ales de aceasta.

4.

Al patrulea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a săvârșit erori de drept și/sau erori vădite de apreciere considerând că măsura atacată constituie o derogare de la sistemul de referință ales de aceasta.

5.

Al cincilea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a săvârșit erori de drept și/sau erori vădite de apreciere în calificarea eronată a măsurii atacate ca selectivă prima facie, reținând în mod incorect că aceasta presupunea un tratament diferit al întreprinderilor într-o situație comparabilă de drept și de fapt.

6.

Al șaselea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a săvârșit o eroare de drept prin luarea în considerare a Directivei (UE) 2016/1164 a Consiliului (1) la evaluarea selectivității măsurii atacate, în condițiile în care acest instrument nu a intrat în vigoare decât după sfârșitul perioadei în care Comisia a stabilit că măsura atacată constituia ajutor de stat.

7.

Al șaptelea motiv, întemeiat pe faptul că decizia atacată reprezintă un abuz de putere al Comisiei, contrar suveranității fiscale a Regatului Unit.

8.

Al optulea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a săvârșit erori vădite de apreciere atunci când a considerat că pretinsa derogare nu este justificată în raport cu impozitarea profiturilor financiare necomerciale obținute din relații de creditare eligibile care intră prima facie sub incidența articolului 371EB („Activități din Regatul Unit”) din Legea privind impozitarea (internațională și alte dispoziții) din 2010. În legătură cu exonerările privind „resursele eligibile” și „profiturile obținute din dobânda echivalentă”, decizia Comisiei este viciată de asemenea de nefurnizarea niciunei motivări în legătură cu justificarea sau absența justificării acestora.

9.

Al nouălea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a încălcat articolul 108 alineatul (2) TFUE și articolul 6 din Regulamentul (UE) 2015/1589 (2), precum și obligația de bună administrare prevăzută la articolul 41 din Carta drepturilor fundamentale. Mai precis, aceasta nu a arătat în decizia de deschidere că avea îndoieli cu privire la justificarea „exonerării de 75 %” prevăzută la articolul 371ID din Legea privind impozitarea (internațională și alte dispoziții) din 2010 pentru a evita dificultatea practică a efectuării unei analize privind funcțiile de conducere semnificative în legătură cu activitatea de creditare intragrup, precum acordarea unor posibilități adecvate părților interesate de a prezenta observații cu privire la aceasta. Comisia nu a solicitat în cursul procedurii de investigare observații ale părților interesate în această privință și, în decizia atacată, a ales să ignore astfel de observații care fuseseră efectiv transmise de părțile interesate. În consecință, decizia atacată este lovită de nulitate.

10.

Al zecea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a săvârșit o eroare de drept atunci când a decis că impozitarea unei societăți din Regatul Unit în legătură cu profiturile filialelor străine „în măsura în care acestea pot fi atribuite activelor și activităților naționale” nu constituie o restricție privind libertatea de stabilire, iar măsura atacată nu este necesară pentru a asigura respectarea libertăților prevăzute în tratat.

În susținerea acțiunii în anularea articolului 2 din decizia atacată, reclamanta invocă (cu titlu subsidiar) următorul motiv.

11.

Al unsprezecelea motiv, întemeiat pe faptul că chiar în ipoteza (care este contestată) că măsura atacată a constituit o schemă de ajutor de stat, Comisia a săvârșit o eroare de drept atunci când a stabilit că recuperarea ajutorului nu ar încălca principiile fundamentale de drept al Uniunii și atunci când a dispus recuperarea, indiferent dacă stabilirea SSC și acordarea de către acestea de împrumuturi societăților nerezidente din grup presupuneau de fapt exercitarea libertății de stabilire sau a liberei circulații a capitalurilor. Mai precis, în speță, recuperarea ar încălca libertatea de stabilire a reclamantei prevăzută la articolul 49 TFUE și libera circulație a capitalurilor prevăzută la articolul 63 TFUE. În măsura existenței unei asemenea încălcări, ordinul de recuperare care figurează la articolul 2 din decizia atacată trebuie să fie anulat.

—

constatarea faptului că nu a existat niciun ajutor de stat ilegal, anularea articolului 1 din Decizia C(2019) 2526 final din 2 aprilie 2019 privind ajutorul de stat SA.44896 pus în aplicare de Regatul Unit cu privire la exonerarea referitoare la finanțarea grupurilor care dețin SSC, în măsura în care acesta constată că a existat un ajutor de stat ilegal, și anularea obligației Regatului Unit de a recupera pretinsul ajutor de stat ilegal primit de reclamante în acest context (articolele 2 și 3 din decizia atacată);

—

cu titlu subsidiar, anularea articolelor 2 și 3 din decizia atacată, în măsura în care acestea impun Regatului Unit să recupereze pretinsul ajutor de stat, și

—

în orice caz, obligarea Comisiei la plata cheltuielilor efectuate de reclamante în cadrul prezentei proceduri.

1.

Primul motiv, întemeiat pe faptul că Comisia interpretează greșit contextul, scopul și funcționarea normelor Regatului Unit privind societățile străine controlate (SSC), în ceea ce privește tratamentul profiturilor financiare necomerciale. Concluziile Comisiei din decizia atacată se bazează pe erori vădite cumulative. În special, Comisia a săvârșit erori vădite în interpretarea sistemului fiscal general din Regatul Unit, în interpretarea scopurilor sistemului SSC, în ceea ce privește domeniul de aplicare specific al exonerării referitoare la finanțarea grupurilor și în definirea relațiilor de creditare eligibile.

2.

Al doilea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia interpretează în mod eronat exonerarea referitoare la finanțarea grupurilor ca fiind o scutire fiscală și, prin urmare, un avantaj. În legătură cu profiturile financiare necomerciale, exonerarea referitoare la finanțarea grupurilor reprezintă o dispoziție privind impozitarea și o parte a definiției limitelor normelor privind SSC, iar nu un avantaj selectiv. Comisia nu a oferit o analiză cantitativă care să arate că aceasta reprezintă un avantaj și, în absența unor dovezi convingătoare în sensul că măsura în cauză conduce la un avantaj, decizia atacată nu poate fi menținută.

3.

Al treilea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a identificat în mod eronat sistemul de referință pentru evaluarea efectelor normelor privind SSC și a identificat în mod eronat normele privind SSC ca un set de norme distinct de sistemul general privind impozitarea societăților aplicabil în Regatul Unit. Comisia nu a înțeles în mod corect obiectivul normelor privind SSC și nu a luat în considerare marja de apreciere a Regatului Unit.

4.

Al patrulea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a săvârșit erori vădite în analiza sa privind ajutorul de stat și a aplicat criterii eronate atunci când a examinat problema comparabilității. Comisia nu a recunoscut nivelul diferit de risc pentru baza de impozitare din Regatul Unit aferent împrumuturilor acordate unei entități din grup care este impozabilă în Regatul Unit și împrumuturilor acordate unei entități din grup care nu este impozabilă în Regatul Unit și a concluzionat în mod irațional că împrumuturile intragrup sunt comparabile cu împrumuturile acordate terților.

5.

Al cincilea motiv, întemeiat pe faptul că, chiar presupunând că măsurile SSC în cauză constituiau, la prima vedere, ajutor în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE, decizia atacată a concluzionat în mod eronat că nu exista o justificare aplicabilă pentru a susține compatibilitatea măsurilor în cauză cu normele Uniunii privind ajutoarele de stat. În plus, decizia atacată este irațională și inconsecventă prin faptul că Comisia a acceptat în mod corect că partea 9A capitolul 9 din Taxation (International and Other Provisions) Act 2010 [Legea privind impozitarea (internațională și alte dispoziții) din 2010] se justifică în cazurile în care singurul motiv pentru aplicarea unei taxe SSC în temeiul ipotezei contrafactuale prevăzute în respectiva parte 9A capitolul 5 ar fi criteriul referitor la „capitalul care are legătură cu Regatul Unit”, pentru motivul că acest criteriu poate fi excesiv de dificil de utilizat în practică, dar totodată, fără furnizarea unei justificări adecvate, Comisia susține că respectivul capitol 9 nu se justifică niciodată în cazurile în care criteriul privind funcțiile de conducere semnificative ar determina aplicarea unei taxe SSC în temeiul capitolului 5 menționat. În realitate, criteriul privind funcțiile de conducere semnificative este excesiv de dificil de aplicat în practică, astfel încât Comisia ar fi trebuit să considere respectivul capitol 9 justificat și în contextul acestui criteriu și, astfel, ar fi trebuit să concluzioneze că nu există niciun ajutor de stat.

6.

Al șaselea motiv, întemeiat pe faptul că, în cazul în care decizia atacată este confirmată, aplicarea acesteia prin recuperarea pretinsului ajutor de stat de la reclamante ar încălca principii fundamentale ale dreptului Uniunii, inclusiv libertatea de stabilire și libera prestare a serviciilor, subliniind că, în cazul reclamantelor, SSC în cauză sunt situate în alte state membre.

7.

Al șaptelea motiv, întemeiat pe faptul că ordinul de recuperare care rezultă din decizia atacată este nefondat și contrar principiilor fundamentale ale Uniunii.

8.

Al optulea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia nu a motivat în mod corespunzător elemente esențiale ale deciziei atacate, precum concluzia potrivit căreia taxa SSC prevăzută în capitolul 5 menționat ar putea fi aplicată utilizând criteriul privind funcțiile de conducere semnificative fără dificultăți sau fără a reprezenta o sarcină disproporționată.

9.

Al nouălea motiv, întemeiat pe faptul că decizia atacată încalcă și principiul bunei administrări, potrivit căruia Comisia asigură transparență și previzibilitate în procedurile sale administrative și adoptă decizii într-un interval de timp rezonabil. Nu este rezonabil să dureze peste patru ani ca Comisia să ia decizia de deschidere a procedurii de investigare în prezenta cauză și ca ea să adopte o decizie la peste șase ani de la intrarea în vigoare a măsurii contestate.

—

anularea Deciziei C(2019) 2526 final a Comisiei din 2 aprilie 2019 privind ajutorul de stat SA.44896 pus în aplicare de Regatul Unit cu privire la exonerarea referitoare la finanțarea grupurilor care dețin SSC;

—

în orice caz, obligarea Comisiei Europene la plata tuturor cheltuielilor de judecată aferente prezentei proceduri.

1.

Primul motiv, prin care se susține că Comisia Europeană a săvârșit o eroare de drept și o eroare vădită de apreciere prin faptul că a stabilit că sistemul de referință relevant este reprezentat de normele privind SSC, iar nu de sistemul privind impozitarea societăților aplicabil în Regatul Unit. În special, concluzia Comisiei potrivit căreia sistemul de referință este reprezentat de normele din Regatul Unit privind SSC constituie o aplicare greșită a jurisprudenței instanțelor Uniunii. Comisia ar fi trebuit să stabilească în schimb că sistemul de referință adecvat este sistemul privind impozitarea societăților aplicabil în Regatul Unit, normele privind SSC fiind o parte intrinsecă și inextricabilă a acestuia.

2.

Al doilea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a săvârșit o eroare de drept și o eroare vădită de apreciere în ceea ce privește obiectivele sistemului de referință.

3.

Al treilea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a săvârșit o eroare de drept și o eroare vădită de apreciere și nu și-a îndeplinit obligația de motivare atunci când a concluzionat că exonerarea referitoare la finanțarea grupurilor constituie o derogare selectivă de la sistemul de referință și, în special, că întreprinderile care beneficiază de alte tipuri de profituri financiare necomerciale se află într-o situație comparabilă din punct de vedere factual și juridic cu cea a întreprinderilor care beneficiază de profituri financiare necomerciale din relații de creditare eligibile. Astfel, Comisia a săvârșit o eroare stabilind că profiturile financiare necomerciale din împrumuturi în amonte și cutii poștale nu presupun un risc semnificativ și net superior de deturnare artificială în raport cu relațiile de creditare eligibile. În continuare, Comisia a săvârșit o eroare focalizându-se pe tehnica legislativă, iar nu pe efectele exonerării referitoare la finanțarea grupurilor.

4.

Al patrulea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a săvârșit o eroare de drept și o eroare vădită de apreciere și nu și-a îndeplinit obligația de motivare atunci când a concluzionat că exonerarea referitoare la finanțarea grupurilor nu era justificată de natura și de structura globală a normelor de impozitare în ceea ce privește criteriul privind funcțiile de conducere semnificative. În special, Comisia a săvârșit o eroare concluzionând că sarcina administrativă aferentă aplicării criteriului privind funcțiile de conducere semnificative nu justifică exonerarea referitoare la finanțarea grupurilor și că exonerarea referitoare la finanțarea grupurilor nu este justificată de necesitatea respectării libertăților prevăzute de Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.

5.

Al cincilea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a săvârșit o eroare de drept și o eroare vădită de apreciere în ceea ce privește existența unui avantaj, astfel cum prevede articolul 107 TFUE. Analiza Comisiei se bazează pe afirmații nefondate și nu a reușit să demonstreze efectiv existența unui avantaj, limitându-se să declare că ar putea exista un avantaj în anumite împrejurări.

—

anularea Deciziei (UE) 2019/1352 a Comisiei din 2 aprilie 2019 privind ajutorul de stat SA.44896 pus în aplicare de Regatul Unit cu privire la exonerarea referitoare la finanțarea grupurilor care dețin SSC (JO 2019, L 216, p. 1);

—

cu titlu subsidiar, anularea articolului 2 din decizia atacată în măsura în care încalcă libertatea de stabilire a reclamantei prevăzută la articolul 49 TFUE sau libera circulație a capitalurilor prevăzută la articolul 63 TFUE și

—

obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamantă.

1.

Primul motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a săvârșit o eroare de drept și/sau o eroare vădită de apreciere atunci când a concluzionat că măsura atacată a dat naștere unui avantaj economic în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE.

2.

Al doilea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a săvârșit o eroare de drept și/sau o eroare vădită de apreciere la identificarea sistemului de referință în scopul analizei „selectivității”.

3.

Al treilea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a săvârșit erori de drept și erori vădite de apreciere prin identificarea eronată sau incompletă și prin înțelegerea incorectă a obiectivelor relevante ale sistemului de referință ales de aceasta.

4.

Al patrulea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a săvârșit erori de drept și/sau erori vădite de apreciere considerând că măsura atacată constituie o derogare de la sistemul de referință ales de aceasta.

5.

Al cincilea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a săvârșit erori de drept și/sau erori vădite de apreciere în calificarea eronată a măsurii atacate ca selectivă prima facie, reținând în mod incorect că aceasta presupunea un tratament diferit al întreprinderilor într-o situație comparabilă de drept și de fapt.

6.

Al șaselea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a săvârșit o eroare de drept prin luarea în considerare a Directivei (UE) 2016/1164 a Consiliului (1) la evaluarea selectivității măsurii atacate, în condițiile în care Directiva (UE) 2016/1164 a Consiliului nu a intrat în vigoare decât după sfârșitul perioadei în care Comisia a stabilit că măsura atacată constituia ajutor de stat.

7.

Al șaptelea motiv, întemeiat pe faptul că decizia atacată reprezintă un abuz de putere al Comisiei, contrar suveranității fiscale a Regatului Unit.

8.

Al optulea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a săvârșit erori vădite de apreciere atunci când a considerat că pretinsa derogare nu este justificată în raport cu impozitarea profiturilor financiare necomerciale obținute din relații de creditare eligibile care intră prima facie sub incidența articolului 371EB („Activități din Regatul Unit”) din Legea privind impozitarea (internațională și alte dispoziții) din 2010. În legătură cu exonerările privind „resursele eligibile” și „profiturile obținute din dobânda echivalentă”, decizia Comisiei este viciată de asemenea de nefurnizarea niciunei motivări în legătură cu justificarea sau absența justificării acestora.

9.

Al nouălea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a încălcat articolul 108 alineatul (2) TFUE și articolul 6 din Regulamentul (UE) 2015/1589 (2), precum și obligația de bună administrare prevăzută la articolul 41 din Carta drepturilor fundamentale. Mai precis, aceasta nu a arătat în decizia de deschidere că avea îndoieli cu privire la justificarea „exonerării de 75 %” prevăzute la articolul 371ID din Legea privind impozitarea (internațională și alte dispoziții) din 2010 pentru a evita dificultatea practică a efectuării unei analize privind funcțiile de conducere semnificative în legătură cu activitatea de creditare intragrup, precum acordarea unor posibilități adecvate părților interesate de a prezenta observații cu privire la aceasta. Comisia nu a solicitat în cursul procedurii de investigare observații ale părților interesate în această privință și, în decizia atacată, a ales să ignore astfel de observații care fuseseră efectiv transmise de părțile interesate în această privință. În consecință, decizia atacată este lovită de nulitate.

10.

Al zecea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a săvârșit o eroare de drept atunci când a concluzionat că impozitarea unei societăți din Regatul Unit în legătură cu profiturile filialelor străine „în măsura în care acestea pot fi atribuite activelor și activităților naționale” nu constituie o restricție privind libertatea de stabilire, iar măsura atacată nu este necesară pentru a asigura respectarea libertăților prevăzute în tratat.

În susținerea acțiunii în anularea articolului 2 din decizia atacată, reclamanta invocă (cu titlu subsidiar) următorul motiv.

11.

Al unsprezecelea motiv, întemeiat pe faptul că chiar în ipoteza (care este contestată) că măsura atacată a constituit o schemă de ajutor de stat, Comisia a săvârșit o eroare de drept atunci când a stabilit că recuperarea ajutorului nu ar încălca principiile fundamentale de drept al Uniunii și atunci când a dispus recuperarea, indiferent dacă stabilirea SSC și acordarea de către acestea de împrumuturi societăților nerezidente din grup presupuneau de fapt exercitarea libertății de stabilire sau a liberei circulații a capitalurilor. Mai precis, în speță, recuperarea ar încălca libertatea de stabilire a reclamantei prevăzută la articolul 49 TFUE și libera circulație a capitalurilor prevăzută la articolul 63 TFUE. În măsura existenței unei asemenea încălcări, ordinul de recuperare care figurează la articolul 2 din decizia atacată trebuie să fie anulat.

—

anularea în totalitate a Deciziei (UE) 2019/1352 a Comisiei din 2 aprilie 2019 privind ajutorul de stat SA.44896 pus în aplicare de Regatul Unit cu privire la exonerarea referitoare la finanțarea grupurilor care dețin SSC (JO 2019, L 216, p. 1), în măsura în care aceasta stabilește că pretinsa măsura de ajutor constituie ajutor în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE și dispune recuperarea acestuia, majorat cu dobânzi, inclusiv de la reclamante;

—

cu titlu subsidiar, anularea Deciziei (UE) 2019/1352 a Comisiei în măsura în care aceasta stabilește că articolul 371 ID din Taxation (International și Other Provisions) Act 2010 [Legea privind impozitarea (internațională și alte dispoziții) din 2010] a dat naștere unui ajutor de stat ilegal în sensul articolului 107 alineatul (1) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene;

—

cu titlu subsidiar, anularea articolelor 2-4 din Decizia (UE) 2019/1352 a Comisiei;

—

în orice caz, obligarea Comisiei Europene la plata tuturor cheltuielilor de judecată aferente prezentei proceduri.

1.

Primul motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a reținut un sistem de referință eronat în scopul analizei sale privind selectivitatea. Examinată în raport cu sistemul de referință adecvat, schema privind exonerarea referitoare la finanțarea grupurilor (denumită în continuare „măsura atacată”) nu constituie o derogare și nu este selectivă.

2.

Al doilea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a interpretat în mod fundamental greși natura obiectivului principal al sistemului de referință pe care l-a reținut și nu a luat în considerare toate obiectivele acestui sistem, ceea ce a condus-o la aplicarea unui sistem de referință incomplet și ipotetic.

3.

Al treilea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a calificat în mod fundamental greșit rolul măsurii atacate, aparent în temeiul greșit al tehnicii de reglementare. Înțeleasă în mod corect, măsura atacată nu constituie o derogare de la sistemul de referință reținut de Comisie.

4.

Al patrulea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a concluzionat în mod greșit că măsura atacată făcea distincție între întreprinderi care, în lumina obiectivelor sistemului de referință reținut de aceasta, erau comparabile.

5.

Al cincilea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia nu admis că măsura atacată nu constituie un avantaj selectiv deoarece decurge din principiile directoare și din natura sistemului de referință reținut de Comisie și este un mecanism inerent necesar pentru funcționarea și eficacitatea sistemului respectiv.

6.

Al șaselea motiv, întemeiat pe faptul că deciziile Comisiei depășesc competențele acesteia în domeniul ajutoarelor de stat, contrar suveranității fiscale a Regatului Unit.

7.

Al șaptelea motiv, întemeiat pe faptul că desfășurarea de către Comisie a investigării referitoare la măsura atacată încalcă articolul 108 alineatul (2) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene și articolul 6 din Regulamentul (EU) 2015/1589 (1), precum și obligația de bună administrare prevăzută la articolul 41 din Carta drepturilor fundamentale.

8.

Al optulea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia și-a încălcat obligația de motivare prevăzută la articolul 296 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.

9.

Al nouălea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia nu a admis că articolul 371 ID din Legea privind impozitarea (internațională și alte dispoziții) din 2010 este pe deplin justificat și nu constituie un avantaj selectiv.

10.

Al zecelea motiv, întemeiat pe faptul că nu trebuie să se dispună recuperarea întrucât, potrivit Hotărârii pronunțate în cauza C-196/04, Cadbury Schweppes și Cadbury Schweppes Overseas (2), aceasta ar încălca principiile generale de drept al Uniunii privind libertatea fundamentală de stabilire.

11.

Al unsprezecelea motiv, întemeiat pe faptul că nu trebuie să se dispună recuperarea întrucât dispozițiile Comisiei referitoare la recuperare constituie un abuz de putere și încalcă principiile generale de drept al Uniunii în materie de recuperare a ajutoarelor de stat ilegale.

—

anularea Deciziei (UE) 2019/1352 a Comisiei din 2 aprilie 2019 privind ajutorul de stat SA.44896 pus în aplicare de Regatul Unit cu privire la exonerarea referitoare la finanțarea grupurilor care dețin SSC (JO 2019, L 216, p. 1);

—

cu titlu subsidiar, anularea articolului 2 din decizia atacată în măsura în care încalcă libertatea de stabilire a reclamantei în temeiul articolului 49 TFUE și

—

obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamantă.

1.

Primul motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a săvârșit o eroare de drept și/sau o eroare vădită de apreciere atunci când a concluzionat că schema privind exonerarea referitoare la finanțarea grupurilor (denumită în continuare „măsura atacată”) a dat naștere unui avantaj economic în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE.

2.

Al doilea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a săvârșit o eroare de drept și/sau o eroare vădită de apreciere la identificarea sistemului de referință în scopul analizei „selectivității”.

3.

Al treilea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a săvârșit erori de drept și erori vădite de apreciere prin identificarea eronată sau incompletă și prin înțelegerea incorectă a obiectivelor relevante ale sistemului de referință ales de aceasta.

4.

Al patrulea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a săvârșit erori de drept și/sau erori vădite de apreciere considerând că măsura atacată constituie o derogare de la sistemul de referință ales de aceasta.

5.

Al cincilea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a săvârșit erori de drept și/sau erori vădite de apreciere în calificarea eronată a măsurii atacate ca selectivă prima facie, reținând în mod incorect că aceasta presupunea un tratament diferit al întreprinderilor într-o situația comparabilă de drept și de fapt.

6.

Al șaselea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a săvârșit o eroare de drept prin luarea în considerare a Directivei (UE) 2016/1164 a Consiliului (1) la evaluarea selectivității măsurii atacate, în condițiile în care acest instrument nu a intrat în vigoare decât după sfârșitul perioadei în care Comisia a stabilit că măsura atacată constituia ajutor de stat.

7.

Al șaptelea motiv, întemeiat pe faptul că decizia atacată reprezintă un abuz de putere al Comisiei, contrar suveranității fiscale a Regatului Unit.

8.

Al optulea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a săvârșit erori vădite de apreciere atunci când a considerat că pretinsa derogare nu este justificată în raport cu impozitarea profiturilor financiare necomerciale obținute din relații de creditare eligibile care intră prima facie sub incidența articolului 371 EB („Activități din Regatul Unit”) din Legea privind impozitarea (internațională și alte dispoziții) din 2010. În legătură cu exonerările privind „resursele eligibile” și „profiturile obținute din dobânda echivalentă”, decizia Comisiei este viciată de asemenea de nefurnizarea niciunei motivări în legătură cu justificarea sau absența justificării acestora.

9.

Al nouălea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a încălcat articolul 108 alineatul (2) TFUE și articolul 6 din Regulamentul (UE) 2015/1589 (2), precum și obligația de bună administrare prevăzută la articolul 41 din Carta drepturilor fundamentale. Mai precis, aceasta nu a arătat în decizia de deschidere că avea îndoieli cu privire la justificarea „exonerării de 75 %” prevăzute la articolul 371 ID din Legea privind impozitarea (internațională și alte dispoziții) din 2010 pentru a evita dificultatea practică a efectuării unei analize privind funcțiile de conducere semnificative în legătură cu activitatea de creditare intragrup, precum acordarea unor posibilități adecvate părților interesate de a prezenta observații cu privire la aceasta. Comisia nu a solicitat în cursul procedurii de investigare observații ale părților interesate în această privință și, în decizia atacată, a ales să ignore astfel de observații care fuseseră efectiv transmise de părțile interesate. În consecință, decizia atacată este lovită de nulitate.

10.

Al zecea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a săvârșit o eroare de drept atunci când a concluzionat că impozitarea unei societăți din Regatul Unit în legătură cu profiturile filialelor străine „în măsura în care acestea pot fi atribuite activelor și activităților naționale” nu constituie o restricție privind libertatea de stabilire, iar astfel măsura atacată nu este necesară pentru a asigura respectarea libertăților prevăzute în tratat.

În susținerea acțiunii în anularea articolului 2 din decizia atacată, reclamanta invocă (cu titlu subsidiar) următorul motiv.

11.

Al unsprezecelea motiv, întemeiat pe faptul că chiar în ipoteza (care este contestată) că măsura atacată a constituit o schemă de ajutor de stat, Comisia a săvârșit o eroare de drept atunci când a stabilit că recuperarea ajutorului nu ar încălca principiile fundamentale de drept al Uniunii și atunci când a dispus recuperarea, indiferent dacă stabilirea SSC și acordarea de către acestea de împrumuturi societăților nerezidente din grup presupuneau de fapt exercitarea libertății de stabilire sau a liberei circulații a capitalurilor. Mai precis, în speță, recuperarea ar încălca libertatea de stabilire a reclamantei prevăzută la articolul 49 TFUE și libera circulație a capitalurilor prevăzută la articolul 63 TFUE. În măsura existenței unei asemenea încălcări, ordinul de recuperare care figurează la articolul 2 din decizia atacată trebuie să fie anulat.

—

constatarea faptului că nu a existat niciun ajutor de stat ilegal, anularea articolului 1 din Decizia atacată C(2019) 2526 final din 2 aprilie 2019 privind ajutorul de stat SA.44896 pus în aplicare de Regatul Unit cu privire la exonerarea referitoare la finanțarea grupurilor care dețin SSC, în măsura în care acesta constată că a existat un ajutor de stat ilegal, și anularea obligației Regatului Unit de a recupera pretinsul ajutor de stat ilegal primit de reclamantă în acest context (articolele 2 și 3 din decizia atacată);

—

cu titlu subsidiar, anularea articolelor 2 și 3 din decizia atacată, în măsura în care acestea impun Regatului Unit să recupereze de la reclamantă pretinsul ajutor de stat, și

—

în orice caz, obligarea Comisiei la plata cheltuielilor efectuate de reclamantă în cadrul prezentei proceduri.

1.

Primul motiv, întemeiat pe faptul că Comisia interpretează greșit contextul, scopul și funcționarea normelor Regatului Unit privind societățile străine controlate (SSC), în ceea ce privește tratamentul profiturilor financiare necomerciale. Concluziile Comisiei din decizia atacată se bazează pe erori vădite cumulative. În special, Comisia a săvârșit erori vădite în interpretarea sistemului fiscal general din Regatul Unit, în interpretarea scopurilor sistemului SSC, în ceea ce privește domeniul de aplicare specific al exonerării referitoare la finanțarea grupurilor și în definirea relațiilor de creditare eligibile.

2.

Al doilea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia interpretează în mod eronat exonerarea referitoare la finanțarea grupurilor ca fiind o scutire fiscală și, prin urmare, un avantaj. În legătură cu profiturile financiare necomerciale, exonerarea referitoare la finanțarea grupurilor reprezintă o dispoziție privind impozitarea și o parte a definiției limitelor normelor privind SSC, iar nu un avantaj selectiv. Comisia nu a oferit o analiză cantitativă care să arate că aceasta reprezintă un avantaj și, în absența unor dovezi convingătoare în sensul că măsura în cauză conduce la un avantaj, decizia atacată nu poate fi menținută.

3.

Al treilea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a identificat în mod eronat sistemul de referință pentru evaluarea efectelor normelor privind SSC și a identificat în mod eronat normele privind SSC ca un set de norme distinct de sistemul general privind impozitarea societăților aplicabil în Regatul Unit. Comisia nu a înțeles în mod corect obiectivul normelor privind SSC și nu a luat în considerare marja de apreciere a Regatului Unit.

4.

Al patrulea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a săvârșit erori vădite în analiza sa privind ajutorul de stat și a aplicat criterii eronate atunci când a examinat problema comparabilității. Comisia nu a recunoscut nivelul diferit de risc pentru baza de impozitare din Regatul Unit aferent împrumuturilor acordate unei entități din grup care este impozabilă în Regatul Unit și împrumuturilor acordate unei entități din grup care nu este impozabilă în Regatul Unit și a concluzionat în mod irațional că împrumuturile intragrup sunt comparabile cu împrumuturile acordate terților.

5.

Al cincilea motiv, întemeiat pe faptul că, chiar presupunând că măsurile SSC în cauză constituiau, la prima vedere, ajutor în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE, decizia atacată a concluzionat în mod eronat că nu exista o justificare aplicabilă pentru a susține compatibilitatea măsurilor în cauză cu normele Uniunii privind ajutoarele de stat. În plus, decizia atacată este irațională și inconsecventă prin faptul că Comisia a acceptat în mod corect că partea 9A capitolul 9 din Taxation (International and Other Provisions) Act 2010 [Legea privind impozitarea (internațională și alte dispoziții) din 2010] se justifică în cazurile în care singurul motiv pentru aplicarea unei taxe SSC în temeiul ipotezei contrafactuale prevăzute în respectiva parte 9A capitolul 5 ar fi criteriul referitor la „capitalul care are legătură cu Regatul Unit”, pentru motivul că acest criteriu poate fi excesiv de dificil de utilizat în practică, dar totodată, fără furnizarea unei justificări adecvate, Comisia susține că respectivul capitol 9 nu se justifică niciodată în cazurile în care criteriul privind funcțiile de conducere semnificative ar determina aplicarea unei taxe SSC în temeiul capitolului 5 menționat. În realitate, criteriul privind funcțiile de conducere semnificative este excesiv de dificil de aplicat în practică, astfel încât Comisia ar fi trebuit să considere respectivul capitol 9 justificat și în contextul acestui criteriu și, astfel, ar fi trebuit să concluzioneze că nu există niciun ajutor de stat.

6.

Al șaselea motiv, întemeiat pe faptul că, în cazul în care decizia atacată este confirmată, aplicarea acesteia prin recuperarea pretinsului ajutor de stat de la reclamantă ar încălca principii fundamentale ale dreptului Uniunii, inclusiv libertatea de stabilire și libera prestare a serviciilor, subliniind că, în cazul reclamantei, SSC în cauză sunt situate în alte state membre.

7.

Al șaptelea motiv, întemeiat pe faptul că ordinul de recuperare care rezultă din decizia atacată este nefondat și contrar principiilor fundamentale ale Uniunii.

8.

Al optulea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia nu a motivat în mod corespunzător elemente esențiale ale deciziei atacate, precum concluzia potrivit căreia taxa SSC prevăzută în capitolul 5 menționat ar putea fi aplicată utilizând criteriul privind funcțiile de conducere semnificative fără dificultăți sau fără a reprezenta o sarcină disproporționată.

9.

Al nouălea motiv, întemeiat pe faptul că decizia atacată încalcă și principiul bunei administrări, potrivit căruia Comisia asigură transparență și previzibilitate în procedurile sale administrative și adoptă decizii într-un interval de timp rezonabil. Nu este rezonabil să dureze peste patru ani ca Comisia să ia decizia de deschidere a procedurii de investigare în prezenta cauză și ca ea să adopte o decizie la peste șase ani de la intrarea în vigoare a măsurii contestate.

—

anularea Deciziei atacate C(2019) 2019/1352 a Comisiei din 2 aprilie 2019 privind ajutorul de stat SA.44896 pus în aplicare de Regatul Unit cu privire la exonerarea referitoare la finanțarea grupurilor care dețin societăți străine controlate (SSC) (JO 2019, L 216, p. 1);

—

cu titlu subsidiar, anularea articolului 2 din decizia atacată în măsura în care încalcă libertatea de stabilire a reclamantei prevăzută la articolul 49 TFUE și

—

obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamantă.

1.

Primul motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a săvârșit o eroare de drept și/sau o eroare vădită de apreciere atunci când a concluzionat că schema privind exonerarea referitoare la finanțarea grupurilor (denumită în continuare „măsura atacată”) a dat naștere unui avantaj economic în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE.

2.

Al doilea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a săvârșit o eroare de drept și/sau o eroare vădită de apreciere la identificarea sistemului de referință în scopul analizei „selectivității”.

3.

Al treilea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a săvârșit erori de drept și erori vădite de apreciere prin identificarea eronată sau incompletă și prin înțelegerea incorectă a obiectivelor relevante ale sistemului de referință ales de aceasta.

4.

Al patrulea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a săvârșit erori de drept și/sau erori vădite de apreciere considerând că măsura atacată constituie o derogare de la sistemul de referință ales de aceasta.

5.

Al cincilea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a săvârșit erori de drept și/sau erori vădite de apreciere în calificarea eronată a măsurii atacate ca selectivă prima facie, reținând în mod incorect că aceasta presupunea un tratament diferit al întreprinderilor într-o situație comparabilă de drept și de fapt.

6.

Al șaselea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a săvârșit o eroare de drept prin luarea în considerare a Directivei (UE) 2016/1164 a Consiliului (1) la evaluarea selectivității măsurii atacate, în condițiile în care acest instrument nu a intrat în vigoare decât după sfârșitul perioadei în care Comisia a stabilit că măsura atacată constituia ajutor de stat.

7.

Al șaptelea motiv, întemeiat pe faptul că decizia atacată reprezintă un abuz de putere al Comisiei, contrar suveranității fiscale a Regatului Unit.

8.

Al optulea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a săvârșit erori vădite de apreciere atunci când a considerat că pretinsa derogare nu este justificată în raport cu impozitarea profiturilor financiare necomerciale obținute din relații de creditare eligibile care intră prima facie sub incidența articolului 371 EB („Activități din Regatul Unit”) din Legea privind impozitarea (internațională și alte dispoziții) din 2010. În legătură cu exonerările privind „resursele eligibile” și „profiturile obținute din dobânda echivalentă”, decizia Comisiei este viciată de asemenea de nefurnizarea niciunei motivări în legătură cu justificarea sau absența justificării acestora.

9.

Al nouălea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a încălcat articolul 108 alineatul (2) TFUE și articolul 6 din Regulamentul (UE) 2015/1589 (2), precum și obligația de bună administrare prevăzută la articolul 41 din Carta drepturilor fundamentale. Mai precis, aceasta nu a arătat în decizia de deschidere că avea îndoieli cu privire la justificarea „exonerării de 75 %” prevăzută la articolul 371 ID din Legea privind impozitarea (internațională și alte dispoziții) din 2010 pentru a evita dificultatea practică a efectuării unei analize privind funcțiile de conducere semnificative în legătură cu activitatea de creditare intragrup, precum acordarea unor posibilități adecvate părților interesate de a prezenta observații cu privire la aceasta. Comisia nu a solicitat în cursul procedurii de investigare observații ale părților interesate în această privință și, în decizia atacată, a ales să ignore astfel de observații care fuseseră efectiv transmise de părțile interesate. În consecință, decizia atacată este lovită de nulitate.

10.

Al zecea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a săvârșit o eroare de drept atunci când a decis că impozitarea unei societăți din Regatul Unit în legătură cu profiturile filialelor străine „în măsura în care acestea pot fi atribuite activelor și activităților naționale” nu constituie o restricție privind libertatea de stabilire, iar măsura atacată nu este necesară pentru a asigura respectarea libertăților prevăzute în tratat.

În susținerea acțiunii în anularea articolului 2 din decizia atacată, reclamanta invocă (cu titlu subsidiar) următorul motiv.

11.

Al unsprezecelea motiv, întemeiat pe faptul că chiar în ipoteza (care este contestată) că măsura atacată a constituit o schemă de ajutor de stat, Comisia a săvârșit o eroare de drept atunci când a stabilit că recuperarea ajutorului nu ar încălca principiile fundamentale de drept al Uniunii și atunci când a dispus recuperarea, indiferent dacă stabilirea SSC și acordarea de către acestea de împrumuturi societăților nerezidente din grup presupuneau de fapt exercitarea libertății de stabilire sau a liberei circulații a capitalurilor. Mai precis, în speță, recuperarea ar încălca libertatea de stabilire a reclamantei prevăzută la articolul 49 TFUE și libera circulație a capitalurilor prevăzută la articolul 63 TFUE. În măsura existenței unei asemenea încălcări, ordinul de recuperare care figurează la articolul 2 din decizia atacată trebuie să fie anulat.

—

anularea Deciziei (UE) 2019/1352 a Comisiei din 2 aprilie 2019 privind ajutorul de stat SA.44896 pus în aplicare de Regatul Unit cu privire la exonerarea referitoare la finanțarea grupurilor care dețin SSC (JO 2019, L 216, p. 1);

—

cu titlu subsidiar, anularea articolului 2 din decizia atacată în măsura în care încalcă libertatea de stabilire a reclamantelor prevăzută la articolul 49 TFUE sau libera circulație a capitalurilor prevăzută la articolul 63 TFUE și

—

obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamante.

1.

Primul motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a săvârșit o eroare de drept și/sau o eroare vădită de apreciere atunci când a concluzionat că schema privind exonerarea referitoare la finanțarea grupurilor (denumită în continuare „măsura atacată”) a dat naștere unui avantaj economic în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE.

2.

Al doilea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a săvârșit o eroare de drept și/sau o eroare vădită de apreciere la identificarea sistemului de referință în scopul analizei „selectivității”.

3.

Al treilea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a săvârșit erori de drept și erori vădite de apreciere prin identificarea eronată sau incompletă și prin înțelegerea incorectă a obiectivelor relevante ale sistemului de referință ales de aceasta.

4.

Al patrulea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a săvârșit erori de drept și/sau erori vădite de apreciere considerând că măsura atacată constituie o derogare de la sistemul de referință ales de aceasta.

5.

Al cincilea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a săvârșit erori de drept și/sau erori vădite de apreciere în calificarea eronată a măsurii atacate ca selectivă prima facie, reținând în mod incorect că aceasta presupunea un tratament diferit al întreprinderilor într-o situație comparabilă de drept și de fapt.

6.

Al șaselea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a săvârșit o eroare de drept prin luarea în considerare a Directivei (UE) 2016/1164 a Consiliului (1) la evaluarea selectivității măsurii atacate, în condițiile în care acest instrument nu a intrat în vigoare decât după sfârșitul perioadei în care Comisia a stabilit că măsura atacată constituia ajutor de stat.

7.

Al șaptelea motiv, întemeiat pe faptul că decizia atacată reprezintă un abuz de putere al Comisiei, contrar suveranității fiscale a Regatului Unit.

8.

Al optulea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a săvârșit erori vădite de apreciere atunci când a considerat că pretinsa derogare nu este justificată în raport cu impozitarea profiturilor financiare necomerciale obținute din relații de creditare eligibile care intră prima facie sub incidența articolului 371 EB („Activități din Regatul Unit”) din Legea privind impozitarea (internațională și alte dispoziții) din 2010. În legătură cu exonerările privind „resursele eligibile” și „profiturile obținute din dobânda echivalentă”, decizia Comisiei este viciată de asemenea de nefurnizarea niciunei motivări în legătură cu justificarea sau absența justificării acestora.

9.

Al nouălea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a încălcat articolul 108 alineatul (2) TFUE și articolul 6 din Regulamentul (UE) 2015/1589 (2), precum și obligația de bună administrare prevăzută la articolul 41 din Carta drepturilor fundamentale. Mai precis, aceasta nu a arătat în decizia de deschidere că avea îndoieli cu privire la justificarea „exonerării de 75 %” prevăzută la articolul 371 ID din Legea privind impozitarea (internațională și alte dispoziții) din 2010 pentru a evita dificultatea practică a efectuării unei analize privind funcțiile de conducere semnificative în legătură cu activitatea de creditare intragrup, precum acordarea unor posibilități adecvate părților interesate de a prezenta observații cu privire la aceasta. Comisia nu a solicitat în cursul procedurii de investigare observații ale părților interesate în această privință și, în decizia atacată, a ales să ignore astfel de observații care fuseseră efectiv transmise de părțile interesate. În consecință, decizia atacată este lovită de nulitate.

10.

Al zecea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a săvârșit o eroare de drept atunci când a decis că impozitarea unei societăți din Regatul Unit în legătură cu profiturile filialelor străine „în măsura în care acestea pot fi atribuite activelor și activităților naționale” nu constituie o restricție privind libertatea de stabilire, iar măsura atacată nu este necesară pentru a asigura respectarea libertăților prevăzute în tratat.

În susținerea acțiunii în anularea articolului 2 din decizia atacată, reclamantele invocă (cu titlu subsidiar) următorul motiv.

11.

Al unsprezecelea motiv, întemeiat pe faptul că chiar în ipoteza (care este contestată) că măsura atacată a constituit o schemă de ajutor de stat, Comisia a săvârșit o eroare de drept atunci când a stabilit că recuperarea ajutorului nu ar încălca principiile fundamentale de drept al Uniunii și atunci când a dispus recuperarea, indiferent dacă stabilirea SSC și acordarea de către acestea de împrumuturi societăților nerezidente din grup presupuneau de fapt exercitarea libertății de stabilire sau a liberei circulații a capitalurilor. Mai precis, în speță, recuperarea ar încălca libertatea de stabilire a reclamantelor prevăzută la articolul 49 TFUE și libera circulație a capitalurilor prevăzută la articolul 63 TFUE. În măsura existenței unei asemenea încălcări, ordinul de recuperare care figurează la articolul 2 din decizia atacată trebuie să fie anulat.

—

anularea Deciziei (UE) 2019/1352 a Comisiei din 2 aprilie 2019 privind ajutorul de stat SA.44896 pus în aplicare de Regatul Unit cu privire la exonerarea referitoare la finanțarea grupurilor care dețin SSC (JO 2019, L 216, p. 1);

—

cu titlu subsidiar, anularea articolului 2 din decizia atacată în măsura în care încalcă libertatea de stabilire a reclamantelor prevăzută la articolul 49 TFUE și

—

obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamante.

1.

Primul motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a săvârșit o eroare de drept și/sau o eroare vădită de apreciere atunci când a concluzionat că schema privind exonerarea referitoare la finanțarea grupurilor (denumită în continuare „măsura atacată”) a dat naștere unui avantaj economic în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE.

2.

Al doilea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a săvârșit o eroare de drept și/sau o eroare vădită de apreciere la identificarea sistemului de referință în scopul analizei „selectivității”.

3.

Al treilea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a săvârșit erori de drept și erori vădite de apreciere prin identificarea eronată sau incompletă și prin înțelegerea incorectă a obiectivelor relevante ale sistemului de referință ales de aceasta.

4.

Al patrulea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a săvârșit erori de drept și/sau erori vădite de apreciere considerând că măsura atacată constituie o derogare de la sistemul de referință ales de aceasta.

5.

Al cincilea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a săvârșit erori de drept și/sau erori vădite de apreciere în calificarea eronată a măsurii atacate ca selectivă prima facie, reținând în mod incorect că aceasta presupunea un tratament diferit al întreprinderilor într-o situație comparabilă de drept și de fapt.

6.

Al șaselea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a săvârșit o eroare de drept prin luarea în considerare a Directivei (UE) 2016/1164 a Consiliului (1) la evaluarea selectivității măsurii atacate, în condițiile în care acest instrument nu a intrat în vigoare decât după sfârșitul perioadei în care Comisia a stabilit că măsura atacată constituia ajutor de stat.

7.

Al șaptelea motiv, întemeiat pe faptul că decizia atacată reprezintă un abuz de putere al Comisiei, contrar suveranității fiscale a Regatului Unit.

8.

Al optulea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a săvârșit erori vădite de apreciere atunci când a considerat că pretinsa derogare nu este justificată în raport cu impozitarea profiturilor financiare necomerciale obținute din relații de creditare eligibile care intră prima facie sub incidența articolului 371 EB („Activități din Regatul Unit”) din Legea privind impozitarea (internațională și alte dispoziții) din 2010. În legătură cu exonerările privind „resursele eligibile” și „profiturile obținute din dobânda echivalentă”, decizia Comisiei este viciată de asemenea de nefurnizarea niciunei motivări în legătură cu justificarea sau absența justificării acestora.

9.

Al nouălea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a încălcat articolul 108 alineatul (2) TFUE și articolul 6 din Regulamentul (UE) 2015/1589 (2), precum și obligația de bună administrare prevăzută la articolul 41 din Carta drepturilor fundamentale. Mai precis, aceasta nu a arătat în decizia de deschidere că avea îndoieli cu privire la justificarea „exonerării de 75 %” prevăzută la articolul 371 ID din Legea privind impozitarea (internațională și alte dispoziții) din 2010 pentru a evita dificultatea practică a efectuării unei analize privind funcțiile de conducere semnificative în legătură cu activitatea de creditare intragrup, precum acordarea unor posibilități adecvate părților interesate de a prezenta observații cu privire la aceasta. Comisia nu a solicitat în cursul procedurii de investigare observații ale părților interesate în această privință și, în decizia atacată, a ales să ignore astfel de observații care fuseseră efectiv transmise de părțile interesate. În consecință, decizia atacată este lovită de nulitate.

10.

Al zecea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a săvârșit o eroare de drept atunci când a decis că impozitarea unei societăți din Regatul Unit în legătură cu profiturile filialelor străine „în măsura în care acestea pot fi atribuite activelor și activităților naționale” nu constituie o restricție privind libertatea de stabilire, iar măsura atacată nu este necesară pentru a asigura respectarea libertăților prevăzute în tratat.

În susținerea acțiunii în anularea articolului 2 din decizia atacată, reclamantele invocă (cu titlu subsidiar) următorul motiv.

11.

Al unsprezecelea motiv, întemeiat pe faptul că chiar în ipoteza (care este contestată) că măsura atacată a constituit o schemă de ajutor de stat, Comisia a săvârșit o eroare de drept atunci când a stabilit că recuperarea ajutorului nu ar încălca principiile fundamentale de drept al Uniunii și atunci când a dispus recuperarea, indiferent dacă stabilirea SSC și acordarea de către acestea de împrumuturi societăților nerezidente din grup presupuneau de fapt exercitarea libertății de stabilire sau a liberei circulații a capitalurilor. Mai precis, în speță, recuperarea ar încălca libertatea de stabilire a reclamantelor prevăzută la articolul 49 TFUE și libera circulație a capitalurilor prevăzută la articolul 63 TFUE. În măsura existenței unei asemenea încălcări, ordinul de recuperare care figurează la articolul 2 din decizia atacată trebuie să fie anulat.

—

anularea Deciziei (UE) 2019/1352 a Comisiei din 2 aprilie 2019 privind ajutorul de stat SA.44896 pus în aplicare de Regatul Unit cu privire la exonerarea referitoare la finanțarea grupurilor care dețin SSC (JO 2019, L 216, p. 1);

—

cu titlu subsidiar, anularea articolului 2 din decizia atacată în măsura în care încalcă libertatea de stabilire a reclamantelor prevăzută la articolul 49 TFUE și

—

obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamantă.

1.

Primul motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a săvârșit o eroare de drept și/sau o eroare vădită de apreciere atunci când a concluzionat că schema privind exonerarea referitoare la finanțarea grupurilor (denumită în continuare „măsura atacată”) a dat naștere unui avantaj economic în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE.

2.

Al doilea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a săvârșit o eroare de drept și/sau o eroare vădită de apreciere la identificarea sistemului de referință în scopul analizei „selectivității”.

3.

Al treilea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a săvârșit erori de drept și erori vădite de apreciere prin identificarea eronată sau incompletă și prin înțelegerea incorectă a obiectivelor relevante ale sistemului de referință ales de aceasta.

4.

Al patrulea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a săvârșit erori de drept și/sau erori vădite de apreciere considerând că măsura atacată constituie o derogare de la sistemul de referință ales de aceasta.

5.

Al cincilea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a săvârșit erori de drept și/sau erori vădite de apreciere în calificarea eronată a măsurii atacate ca selectivă prima facie, reținând în mod incorect că aceasta presupunea un tratament diferit al întreprinderilor într-o situație comparabilă de drept și de fapt.

6.

Al șaselea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a săvârșit o eroare de drept prin luarea în considerare a Directivei (UE) 2016/1164 a Consiliului (1) la evaluarea selectivității măsurii atacate, în condițiile în care acest instrument nu a intrat în vigoare decât după sfârșitul perioadei în care Comisia a stabilit că măsura atacată constituia ajutor de stat.

7.

Al șaptelea motiv, întemeiat pe faptul că decizia atacată reprezintă un abuz de putere al Comisiei, contrar suveranității fiscale a Regatului Unit.

8.

Al optulea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a săvârșit erori vădite de apreciere atunci când a considerat că pretinsa derogare nu este justificată în raport cu impozitarea profiturilor financiare necomerciale obținute din relații de creditare eligibile care intră prima facie sub incidența articolului 371 EB („Activități din Regatul Unit”) din Legea privind impozitarea (internațională și alte dispoziții) din 2010. În legătură cu exonerările privind „resursele eligibile” și „profiturile obținute din dobânda echivalentă”, decizia Comisiei este viciată de asemenea de nefurnizarea niciunei motivări în legătură cu justificarea sau absența justificării acestora.

9.

Al nouălea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a încălcat articolul 108 alineatul (2) TFUE și articolul 6 din Regulamentul (UE) 2015/1589 (2), precum și obligația de bună administrare prevăzută la articolul 41 din Carta drepturilor fundamentale. Mai precis, aceasta nu a arătat în decizia de deschidere că avea îndoieli cu privire la justificarea „exonerării de 75 %” prevăzută la articolul 371 ID din Legea privind impozitarea (internațională și alte dispoziții) din 2010 pentru a evita dificultatea practică a efectuării unei analize privind funcțiile de conducere semnificative în legătură cu activitatea de creditare intragrup, precum acordarea unor posibilități adecvate părților interesate de a prezenta observații cu privire la aceasta. Comisia nu a solicitat în cursul procedurii de investigare observații ale părților interesate în această privință și, în decizia atacată, a ales să ignore astfel de observații care fuseseră efectiv transmise de părțile interesate. În consecință, decizia atacată este lovită de nulitate.

10.

Al zecea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a săvârșit o eroare de drept atunci când a decis că impozitarea unei societăți din Regatul Unit în legătură cu profiturile filialelor străine „în măsura în care acestea pot fi atribuite activelor și activităților naționale” nu constituie o restricție privind libertatea de stabilire, iar măsura atacată nu este necesară pentru a asigura respectarea libertăților prevăzute în tratat.

În susținerea acțiunii în anularea articolului 2 din decizia atacată, reclamanta invocă (cu titlu subsidiar) următorul motiv.

11.

Al unsprezecelea motiv, întemeiat pe faptul că chiar în ipoteza (care este contestată) că măsura atacată a constituit o schemă de ajutor de stat, Comisia a săvârșit o eroare de drept atunci când a stabilit că recuperarea ajutorului nu ar încălca principiile fundamentale de drept al Uniunii și atunci când a dispus recuperarea, indiferent dacă stabilirea SSC și acordarea de către acestea de împrumuturi societăților nerezidente din grup presupuneau de fapt exercitarea libertății de stabilire sau a liberei circulații a capitalurilor. Mai precis, în speță, recuperarea ar încălca libertatea de stabilire a reclamantei prevăzută la articolul 49 TFUE și libera circulație a capitalurilor prevăzută la articolul 63 TFUE. În măsura existenței unei asemenea încălcări, ordinul de recuperare care figurează la articolul 2 din decizia atacată trebuie să fie anulat.

—

anularea Deciziei (UE) 2019/1352 a Comisiei din 2 aprilie 2019 privind ajutorul de stat SA.44896 pus în aplicare de Regatul Unit cu privire la exonerarea referitoare la finanțarea grupurilor care dețin SSC (JO 2019, L 216, p. 1);

—

cu titlu subsidiar, anularea articolului 2 din decizia atacată în măsura în care încalcă libertatea de stabilire a reclamantei prevăzută la articolul 49 TFUE și

—

obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamantă.

1.

Primul motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a săvârșit o eroare de drept și/sau o eroare vădită de apreciere atunci când a concluzionat că măsura atacată a dat naștere unui avantaj economic în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE.

2.

Al doilea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a săvârșit o eroare de drept și/sau o eroare vădită de apreciere la identificarea sistemului de referință în scopul analizei „selectivității”.

3.

Al treilea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a săvârșit erori de drept și erori vădite de apreciere prin identificarea eronată sau incompletă și prin înțelegerea incorectă a obiectivelor relevante ale sistemului de referință ales de aceasta.

4.

Al patrulea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a săvârșit erori de drept și/sau erori vădite de apreciere considerând că măsura atacată constituie o derogare de la sistemul de referință ales de aceasta.

5.

Al cincilea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a săvârșit erori de drept și/sau erori vădite de apreciere în calificarea eronată a măsurii atacate ca selectivă prima facie, reținând în mod incorect că aceasta presupunea un tratament diferit al întreprinderilor într-o situație comparabilă de drept și de fapt.

6.

Al șaselea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a săvârșit o eroare de drept prin luarea în considerare a Directivei (UE) 2016/1164 a Consiliului (1) la evaluarea selectivității măsurii atacate, în condițiile în care acest instrument nu a intrat în vigoare decât după sfârșitul perioadei în care Comisia a stabilit că măsura atacată constituia ajutor de stat.

7.

Al șaptelea motiv, întemeiat pe faptul că decizia atacată reprezintă un abuz de putere al Comisiei, contrar suveranității fiscale a Regatului Unit.

8.

Al optulea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a săvârșit erori vădite de apreciere atunci când a considerat că pretinsa derogare nu este justificată în raport cu impozitarea profiturilor financiare necomerciale obținute din relații de creditare eligibile care intră prima facie sub incidența articolului 371 EB („Activități din Regatul Unit”) din Legea privind impozitarea (internațională și alte dispoziții) din 2010. În legătură cu exonerările privind „resursele eligibile” și „profiturile obținute din dobânda echivalentă”, decizia Comisiei este viciată de asemenea de nefurnizarea niciunei motivări în legătură cu justificarea sau absența justificării acestora.

9.

Al nouălea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a încălcat articolul 108 alineatul (2) TFUE și articolul 6 din Regulamentul (UE) 2015/1589 (2), precum și obligația de bună administrare prevăzută la articolul 41 din Carta drepturilor fundamentale. Mai precis, aceasta nu a arătat în decizia de deschidere că avea îndoieli cu privire la justificarea „exonerării de 75 %” prevăzută la articolul 371 ID din Legea privind impozitarea (internațională și alte dispoziții) din 2010 pentru a evita dificultatea practică a efectuării unei analize privind funcțiile de conducere semnificative în legătură cu activitatea de creditare intragrup, precum acordarea unor posibilități adecvate părților interesate de a prezenta observații cu privire la aceasta. Comisia nu a solicitat în cursul procedurii de investigare observații ale părților interesate în această privință și, în decizia atacată, a ales să ignore astfel de observații care fuseseră efectiv transmise de părțile interesate. În consecință, decizia atacată este lovită de nulitate.

10.

Al zecea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a săvârșit o eroare de drept atunci când a decis că impozitarea unei societăți din Regatul Unit în legătură cu profiturile filialelor străine „în măsura în care acestea pot fi atribuite activelor și activităților naționale” nu constituie o restricție privind libertatea de stabilire, iar măsura atacată nu este necesară pentru a asigura respectarea libertăților prevăzute în tratat.

—

constatarea faptului că nu a existat niciun ajutor de stat ilegal, anularea articolului 1 din Decizia atacată C(2019) 2526 final din 2 aprilie 2019 privind ajutorul de stat SA.44896 pus în aplicare de Regatul Unit cu privire la exonerarea referitoare la finanțarea grupurilor care dețin societăți străine controlate (SSC), în măsura în care acesta constată că a existat un ajutor de stat ilegal, și anularea obligației Regatului Unit de a recupera pretinsul ajutor de stat ilegal primit de reclamante în acest context (articolele 2 și 3 din decizia atacată);

—

cu titlu subsidiar, anularea articolelor 2 și 3 din decizia atacată, în măsura în care acestea impun Regatului Unit să recupereze de la reclamante pretinsul ajutor de stat, și

—

în orice caz, obligarea Comisiei la plata cheltuielilor efectuate de reclamante în cadrul prezentei proceduri.

1.

Primul motiv, întemeiat pe faptul că Comisia interpretează greșit contextul, scopul și funcționarea normelor Regatului Unit privind SSC, în ceea ce privește tratamentul profiturilor financiare necomerciale. Concluziile Comisiei din decizia atacată se bazează pe erori vădite cumulative. În special, Comisia a săvârșit erori vădite în interpretarea sistemului fiscal general din Regatul Unit, în interpretarea scopurilor sistemului SSC, în ceea ce privește domeniul de aplicare specific al exonerării referitoare la finanțarea grupurilor și în definirea relațiilor de creditare eligibile.

2.

Al doilea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia interpretează în mod eronat exonerarea referitoare la finanțarea grupurilor ca fiind o scutire fiscală și, prin urmare, un avantaj. În legătură cu profiturile financiare necomerciale, exonerarea referitoare la finanțarea grupurilor reprezintă o dispoziție privind impozitarea și o parte a definiției limitelor normelor privind SSC, iar nu un avantaj selectiv. Comisia nu a oferit o analiză cantitativă care să arate că aceasta reprezintă un avantaj și, în absența unor dovezi convingătoare în sensul că măsura în cauză conduce la un avantaj, decizia atacată nu poate fi menținută.

3.

Al treilea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a identificat în mod eronat sistemul de referință pentru evaluarea efectelor normelor privind SSC și a identificat în mod eronat normele privind SSC ca un set de norme distinct de sistemul general privind impozitarea societăților aplicabil în Regatul Unit. Comisia nu a înțeles în mod corect obiectivul normelor privind SSC și nu a luat în considerare marja de apreciere a Regatului Unit.

4.

Al patrulea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a săvârșit erori vădite în analiza sa privind ajutorul de stat și a aplicat criterii eronate atunci când a examinat problema comparabilității. Comisia nu a recunoscut nivelul diferit de risc pentru baza de impozitare din Regatul Unit aferent împrumuturilor acordate unei entități din grup care este impozabilă în Regatul Unit și împrumuturilor acordate unei entități din grup care nu este impozabilă în Regatul Unit și a concluzionat în mod irațional că împrumuturile intragrup sunt comparabile cu împrumuturile acordate terților.

5.

Al cincilea motiv, întemeiat pe faptul că, chiar presupunând că măsurile SSC în cauză constituiau, la prima vedere, ajutor în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE, decizia atacată a concluzionat în mod eronat că nu exista o justificare aplicabilă pentru a susține compatibilitatea măsurilor în cauză cu normele Uniunii privind ajutoarele de stat. În plus, decizia atacată este irațională și inconsecventă prin faptul că Comisia a acceptat în mod corect că partea 9A capitolul 9 din Taxation (International and Other Provisions) Act 2010 [Legea privind impozitarea (internațională și alte dispoziții) din 2010] se justifică în cazurile în care singurul motiv pentru aplicarea unei taxe SSC în temeiul ipotezei contrafactuale prevăzute în respectiva parte 9A capitolul 5 ar fi criteriul referitor la „capitalul care are legătură cu Regatul Unit”, pentru motivul că acest criteriu poate fi excesiv de dificil de utilizat în practică, dar totodată, fără furnizarea unei justificări adecvate, Comisia susține că respectivul capitol 9 nu se justifică niciodată în cazurile în care criteriul privind funcțiile de conducere semnificative ar determina aplicarea unei taxe SSC în temeiul capitolului 5 menționat. În realitate, criteriul privind funcțiile de conducere semnificative este excesiv de dificil de aplicat în practică, astfel încât Comisia ar fi trebuit să considere respectivul capitol 9 justificat și în contextul acestui criteriu și, astfel, ar fi trebuit să concluzioneze că nu există niciun ajutor de stat.

6.

Al șaselea motiv, întemeiat pe faptul că, în cazul în care decizia atacată este confirmată, aplicarea acesteia prin recuperarea pretinsului ajutor de stat de la reclamante ar încălca principii fundamentale ale dreptului Uniunii, inclusiv libertatea de stabilire și libera prestare a serviciilor, subliniind că, în cazul reclamantelor, SSC în cauză sunt situate în alte state membre.

7.

Al șaptelea motiv, întemeiat pe faptul că ordinul de recuperare care rezultă din decizia atacată este nefondat și contrar principiilor fundamentale ale Uniunii.

8.

Al optulea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia nu a motivat în mod corespunzător elemente esențiale ale deciziei atacate, precum concluzia potrivit căreia taxa SSC prevăzută în capitolul 5 menționat ar putea fi aplicată utilizând criteriul privind funcțiile de conducere semnificative fără dificultăți sau fără a reprezenta o sarcină disproporționată.

9.

Al nouălea motiv, întemeiat pe faptul că decizia atacată încalcă și principiul bunei administrări, potrivit căruia Comisia asigură transparență și previzibilitate în procedurile sale administrative și adoptă decizii într-un interval de timp rezonabil. Nu este rezonabil să dureze peste patru ani ca Comisia să ia decizia de deschidere a procedurii de investigare în prezenta cauză și ca ea să adopte o decizie la peste șase ani de la intrarea în vigoare a măsurii contestate.

—

anularea în tot a Deciziei Comisiei din 2 aprilie 2019, în măsura în care o privește pe reclamantă;

—

cu titlu subsidiar, dispunerea luării în orice caz în considerare, la stabilirea cuantumului ajutorului care trebuie recuperat, a pierderilor, scutirilor și exonerărilor de care putea beneficia reclamanta la momentul solicitării exonerării referitoare la finanțarea grupurilor sau de care ar fi putut beneficia reclamanta în acel moment dacă nu ar fi solicitat exonerarea referitoare la finanțarea grupurilor, chiar dacă accesul la aceste pierderi, scutiri sau exonerări este în prezent prescris în temeiul legislației Regatului Unit și indiferent dacă acestea sunt automate sau nu;

—

în orice caz, obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamantă.

1.

Primul motiv, întemeiat pe faptul că pârâta nu a stabilit că exonerarea referitoare la finanțarea grupurilor constituie un avantaj. Reclamanta susține că pârâta nu a reușit să demonstreze că există un avantaj în fiecare caz în care a fost solicitată exonerarea referitoare la finanțarea grupurilor.

2.

Al doilea motiv, întemeiat pe faptul că nu a existat nicio intervenție a statului sau prin intermediul resurselor de stat. Comisia nu a reușit să demonstreze că solicitarea exonerării referitoare la finanțarea grupurilor a condus cu certitudine la o reducere a obligațiilor fiscale în materie de impozitare a profiturilor întreprinderilor din Regatul Unit.