6.3.2018   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 86/1

6.3.2018   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 86/2

—

având în vedere articolul 208 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, care prevede că „Uniunea ține seama de obiectivele cooperării pentru dezvoltare la punerea în aplicare a politicilor care pot afecta țările în curs de dezvoltare”,

—

având în vedere articolul 21 din Tratatul privind Uniunea Europeană, care prevede că acțiunea Uniunii pe scena internațională are la bază principiile care au inspirat crearea, dezvoltarea și extinderea sa și pe care intenționează să le promoveze în lumea întreagă: democrația, statul de drept, universalitatea și indivizibilitatea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectarea demnității umane, principiile egalității și solidarității, precum și respectarea principiilor Cartei Organizației Națiunilor Unite și a dreptului internațional,

—

având în vedere paragrafele 9 și 35 din declarația comună a Consiliului și a reprezentanților guvernelor statelor membre reuniți în cadrul Consiliului, a Parlamentului European și a Comisiei din decembrie 2005 intitulată „Consensul european privind dezvoltarea” (1),

—

având în vedere concluziile succesive ale Consiliului, rapoartele bienale ale Comisiei și rezoluțiile Parlamentului privind coerența politicilor în favoarea dezvoltării (CPD) și, în special, Rezoluția sa din 13 martie 2014 referitoare la raportul UE pentru 2013 privind coerența politicilor în favoarea dezvoltării (2),

—

având în vedere cel de al cincilea raport bienal al Comisiei privind CPD, respectiv documentul său de lucru privind coerența politicilor în favoarea dezvoltării, publicat în august 2015 (SWD(2015)0159),

—

având în vedere Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă, adoptată la Summitul ONU privind dezvoltarea durabilă, la New York în 2015 (3), care include un obiectiv de „consolidare a coerenței politicilor în favoarea dezvoltării durabile” (obiectivul 17.14),

—

având în vedere documentul final din decembrie 2011 al celui de al patrulea Forum la nivel înalt privind eficacitatea ajutorului, în ceea ce privește Parteneriatul pentru o cooperare eficace în scopul dezvoltării,

—

având în vedere articolul 52 din Regulamentul său de procedură,

—

având în vedere raportul Comisiei pentru dezvoltare și avizul Comisiei pentru comerț internațional (A8-0165/2016),

A.

întrucât concluziile Consiliului privind cel de al cincilea raport bienal al Comisiei privind CPD, adoptate în octombrie 2015, subliniază că CPD va fi o parte importantă din contribuția UE la atingerea obiectivului mai larg de coerență a politicilor în favoarea dezvoltării durabile (CPDD);

B.

întrucât adoptarea Agendei 2030 pentru dezvoltare durabilă reprezintă o nouă provocare pentru îndeplinirea CPD, prin faptul că stabilește un singur set universal de obiective de dezvoltare, aplicabil tuturor;

C.

întrucât Uniunea trebuie să își asume un rol de lider veritabil în domeniul promovării CPD;

D.

întrucât 1,5 miliarde de persoane încă trăiesc în sărăcie și lipsuri în materie de sănătate, educație și condiții de viață; întrucât cele mai multe dintre aceste persoane sunt femei;

E.

întrucât libertatea fiscală a țărilor în curs de dezvoltare este limitată de facto de cerințele investitorilor globali și ale piețelor financiare; întrucât țările în curs de dezvoltare au oferit numeroase stimulente fiscale și scutiri pentru a atrage sau pentru a reține investitorii, care duc la o concurență fiscală dăunătoare și la o „cursă concurențială dincolo de limitele admise”;

F.

întrucât UE are o responsabilitate directă și istorică în ceea ce privește relațiile sale cu țările partenere;

G.

întrucât cadrul european actual de dezvoltare nu dispune de mecanisme eficiente pentru prevenirea sau remedierea neconcordanțelor rezultate în urma politicilor Uniunii,

1.

Reafirmă că CPD este un element esențial pentru elaborarea și aplicarea noii agende pentru dezvoltare durabilă; solicită acțiuni proactive bazate pe o înțelegere comună a CPD; subliniază faptul că abordarea bazată pe drepturile omului ar trebui să conducă la o înțelegere mai profundă a CPD, întrucât, dacă nu sunt abordate obstacolele din calea realizării drepturilor, nu poate avea loc niciun progres spre dezvoltare durabilă și eradicarea sărăciei; consideră că CPD ar trebui să contribuie la instituirea statului de drept și a unor instituții imparțiale și să răspundă provocării unei bune guvernanțe în țările în curs de dezvoltare;

2.

regretă că, deși CPD a fost preluat în Declarația mileniului a Organizației Națiunilor Unite (4), în Tratatul de la Lisabona și în forumul de la Busan privind eficacitatea ajutorului (5), s-au înregistrat prea puține progrese în aplicarea sa concretă;

3.

solicită o dezbatere la nivelul UE referitoare la CPD în cadrul Agendei 2030 pentru dezvoltare durabilă și la noile 17 ODD universale și indivizibile incluse în aceasta, pentru o mai bună înțelegere a modului în care acest concept poate fi aliniat cu conceptul mai larg de CPDD;

4.

reamintește că obiectivele de dezvoltare durabilă se aplică atât țărilor dezvoltate, cât și țărilor în curs de dezvoltare și că aceste obiective ar trebui să fie integrate pe deplin în procesul decizional al UE, atât la nivel intern, cât și la nivel extern; subliniază necesitatea dezvoltării unor procese de guvernanță care să promoveze CPD la nivel global și solicită includerea CPD ca problemă esențială în viitoarele dezbateri politice europene cu privire la noua strategie globală și la cadrul financiar multianual (CFM);

5.

solicită discutarea CPD la o reuniune a Consiliului European pentru a promova o dezbatere interinstituțională care să implice Comisia, SEAE, Consiliul și Parlamentul, precum și o dezbatere la nivel național;

6.

propune ca, în pregătirea acelui summit, Comisia și SEAE să adreseze șefilor de stat și de guvern din UE recomandări concrete privind mecanisme eficiente de operaționalizare a CPD și de integrare a strategiilor UE pentru o mai bună implementare a obiectivelor globale de dezvoltare durabilă (ODD) și privind definirea mai clară a responsabilităților fiecărei instituții UE în îndeplinirea angajamentelor CPD; consideră că un astfel de proces ar trebui să fie cât mai transparent și mai cuprinzător cu putință, incluzând administrații locale și regionale, organizații ale societății civile și grupuri de reflecție;

7.

salută crearea unui grup de comisari implicați în relațiile externe; solicită raportarea periodică cu privire la activitatea acestui grup de către VP/ÎR către Comisia pentru dezvoltare;

8.

consideră că mecanismele utilizate de unele delegații UE pentru a oferi feedback la raportul Comisiei din 2015 privind CPD ar trebui extinse la toate delegațiile UE, iar aceasta ar trebui să devină o procedură anuală; solicită delegațiilor UE să se asigure că CPD este inclusă pe ordinea de zi a reuniunilor bilaterale relevante și a reuniunilor parlamentare comune, precum și a reuniunii anuale a șefilor delegațiilor UE la Bruxelles;

9.

salută pachetul legislativ privind o mai bună legiferare, adoptat de Comisie la 19 mai 2015; salută, de asemenea, faptul că CPD este menționată în mod special ca cerință legală în instrumentul 30 din orientările pentru o mai bună legiferare (COM(2015)0215);

10.

regretă faptul că, deși studiile de impact reprezintă un instrument important pentru îndeplinirea CPD, studiile de impact privind dezvoltarea rămân reduse ca număr și nu abordează în mod adecvat impactul potențial asupra țărilor în curs de dezvoltare; își exprimă speranța că pachetul privind o mai bună legiferare și orientările derivate din acesta vor îmbunătăți această situație, incluzând dezvoltarea și drepturile omului în toate studiile de impact și sporind transparența; invită Comisia să se consulte în mod sistematic cu organizațiile pentru drepturile omului, într-un stadiu incipient al procesului de elaborare a politicilor, precum și să pună în aplicare măsuri de siguranță și mecanisme mai puternice pentru a echilibra mai bine puterea de reprezentare a părților interesate; salută consultarea publică privind foaia de parcurs, care urmărește să stabilească rezultatele și impactul CPD asupra țărilor în curs de dezvoltare și care oferă părților interesate externe, inclusiv țări în curs de dezvoltare și societatea civilă, posibilitatea de a-și exprima punctele de vedere și de a se implica în mod activ; salută, de asemenea, etapa de acțiune pe teren a foii de parcurs și a studiilor de caz, care ar putea contribui în mod eficace la o evaluare precisă a impactului CPD; consideră că este necesară elaborarea mai sistematică a unor evaluări ex-post pe parcursul punerii în aplicare a politicilor UE;

11.

consideră că trebuie să se pună un accent sporit pe coordonarea instituțională, atât între instituțiile UE, cât și cu statele membre; invită guvernele statelor membre să includă CPD într-un act cu caracter juridic obligatoriu și să definească un plan de acțiune pentru coerența politicilor în favoarea dezvoltării durabile (CPDD) în vederea operaționalizării acesteia; consideră că parlamentele naționale ar trebui să fie implicate mai mult în agenda CPD, în contextul dreptului pe care acestea îl au de a trage la răspundere propriile guverne și a monitoriza progresul în acest domeniu;

12.

reamintește rolul important pe care trebuie să îl joace Parlamentul European în procesul de promovare a CPD, acordând prioritate acestei chestiuni în ordinile de zi, sporind numărul de reuniuni interparlamentare și de reuniuni comune ale comisiilor parlamentare pe tema CPD, promovând schimbul de opinii privind CPD cu țările partenere și favorizând dialogul cu societatea civilă;

13.

ia act de faptul că unele state membre au instituit un mecanism de coordonare interministerial eficace, cu un mandat specific privind CPDD; invită statele membre să urmeze bunele practici deja adoptate de alte state membre și să facă schimb de astfel de practici;

14.

observă că programarea în comun este un instrument de succes pentru planificarea coerentă a activităților UE de cooperare pentru dezvoltare; salută faptul că aceasta include activități bilaterale ale statelor membre în țări partenere, dar regretă că în trecut nu s-a reușit conectarea acțiunii UE cu activitățile statelor membre, ratându-se astfel oportunități de exploatare a sinergiilor;

15.

recunoaște că implementarea corectă a CPD va necesita un nivel adecvat de resurse și personal; insistă ca centrele de coordonare CPD din ministerele naționale și din delegațiile UE să fie dotate cu resursele necesare pentru a pune în practică strategii naționale și europene în domeniul CPD;

16.

subliniază rolul esențial pe care îl joacă parlamentele naționale în punerea în aplicare a CPDD, asigurând controlul periodic al angajamentelor politice, monitorizarea și implicarea deplină a organizațiilor societății civile și analizând rapoartele de evaluare a impactului elaborate de către guverne;

17.

reamintește propunerea privind crearea unui sistem independent în cadrul Uniunii prin intermediul căruia să fie primite plângerile din partea persoanelor sau a comunităților afectate de politicile Uniunii; recunoaște rolul important al Comisiei pentru dezvoltare a Parlamentului European și al raportorului său permanent pentru CPD în transmiterea îngrijorărilor exprimate de comunitățile sau de cetățenii afectați de politicile Uniunii Europene;

18.

subliniază necesitatea unor investiții mai mari din partea UE în ceea ce privește analiza CPD bazată pe dovezi; invită Comisia să identifice fără întârziere incoerențele și să elaboreze o analiză a costului acestora, precum și să elaboreze mecanisme adecvate de monitorizare și de urmărire a progresului în domeniul CPD; de asemenea, invită Comisia să includă în această analiză propuneri cu privire la evitarea și înlăturarea incoerențelor dintre diferite politici; subliniază, în plus, necesitatea de îmbunătățire a raportărilor legate de CPD în documentele de programare;

19.

subliniază necesitatea consolidării CPD în contextul revizuirii Consensului european privind dezvoltarea și a discuțiilor privind viitorul acord post-Cotonou;

20.

Recunoaște că UE se confruntă cu cea mai mare criză a refugiaților de după Al Doilea Război Mondial; subliniază că consolidarea legăturii dintre migrație și politicile de dezvoltare este esențială pentru abordarea cauzelor profunde ale acestui fenomen; consideră că UE ar trebui să folosească toate instrumentele de care dispune pentru a combate criza, inclusiv instrumente diplomatice și de securitate; subliniază faptul că răspunsul la criza refugiaților nu ar trebui să se concentreze exclusiv pe probleme de securitate și că obiectivele de dezvoltare trebuie să fie mai bine integrate, astfel încât să asigure compatibilitatea politicilor UE în domeniul migrației cu politicile care vizează reducerea sărăciei; subliniază faptul că CPD reprezintă o parte importantă a noii politici a UE privind migrația; salută adoptarea Agendei europene privind migrația (COM(2015)0240), care oferă un răspuns global la criză; consideră că punerea în aplicare a acesteia ar trebui să fie însoțită de acțiuni concrete de stimulare a dezvoltării economice, politice și sociale și a bunei guvernanțe în țările de origine; subliniază importanța transferurilor de fonduri efectuate de migranți, ca sursă de finanțare pentru dezvoltare; subliniază importanța acordurilor statelor membre cu țările terțe pentru facilitarea circulației în condiții de siguranță și a mobilității lucrătorilor internaționali; consideră că programele și bugetele de ajutor pentru dezvoltare nu ar trebui să fie utilizate în scopul controlului migrației; subliniază faptul că orice politică comună în domeniul migrației trebuie să pună accentul pe rutele legale către Europa și pe primirea migranților;

21.

subliniază că UE are nevoie de o mai mare armonizare a politicilor în domeniul migrației și al azilului, atât în interiorul Uniunii, cât și cu partenerii săi internaționali; sugerează că o politică în materie de migrație și azil cu adevărat eficientă și globală trebuie să integreze pe deplin politicile interne și externe ale UE, în special în cadrul structurilor de lucru ale UE; subliniază importanța dezvoltării unei politici comune unice în domeniul azilului și al imigrației; solicită o abordare cuprinzătoare pentru gestionarea cauzelor profunde ale migrației, care să fie strâns legată de dezvoltare, pentru a conduce la o soluționare durabilă a crizei actuale a migrației; reamintește faptul că femeile și fetele, ca refugiați și migranți, sunt în mod special vulnerabile în fața violenței sau exploatării sexuale și că politica UE în materie de migrație trebuie să includă o perspectivă de gen;

22.

pentru a consolida coerența între politicile privind migrația și dezvoltarea, invită Uniunea Europeană și statele sale membre să nu raporteze costurile legate de refugiați ca AOD, deoarece acest lucru are un cost de oportunitate enorm, în detrimentul programelor de dezvoltare care combat în mod eficient cauzele profunde ale migrației;

23.

subliniază că UE și statele sale membre luate în ansamblu rămân cel mai important donator de ajutor pentru comerț din lume (11,7 miliarde de euro în 2013 – SWD(2015)0128); sugerează că ajutorul UE pentru comerț trebuie să vizeze și capacitarea producătorilor săraci, a cooperativelor, a microîntreprinderilor și a întreprinderilor mici, facilitarea diversificării piețelor locale, consolidarea egalității de gen, sporirea integrării regionale și reducerea inegalităților veniturilor; salută obiectivul Comisiei de a pune un accent sporit, în acordurile comerciale, pe dispozițiile privind dezvoltarea; reamintește angajamentele statelor membre de a depune eforturi concrete pentru îndeplinirea obiectivului de 0,7 % din produsul național brut (PNB) ca AOD pentru țările în curs de dezvoltare, precum și recomandarea OCDE/CAD de atingere a unei ponderi medii a subvențiilor în totalul AOD de 86 %; reamintește că acordurile comerciale ar trebui să contribuie la promovarea dezvoltării durabile și a drepturilor omului, precum și la combaterea corupției din întreaga lume;

24.

reamintește că liberalizarea comerțului nu este, în sine, pozitivă pentru eradicarea sărăciei, deoarece aceasta poate avea efecte negative asupra dezvoltării durabile;

25.

solicită Comisiei să prezinte un raport anual Parlamentului European și Consiliului cu privire la punerea în aplicare a ajutorului european pentru comerț în țările în curs de dezvoltare, precizând în detaliu sumele alocate și proveniența lor, atât în cadrul rubricii IV din bugetul Uniunii, cât și al FED; consideră că un astfel de document ar reprezenta o bază solidă pentru rapoartele UE cu privire la CPD, care urmează să fie publicate la fiecare doi ani;

26.

reamintește faptul că obiectivul 17.15 pentru ODD recunoaște necesitatea de a respecta marja de manevră a fiecărei țări în domeniul politicilor pentru eradicarea sărăciei și dezvoltarea durabilă; reiterează dreptul țărilor în curs de dezvoltare de a reglementa investițiile, astfel încât să se impună obligații și îndatoriri pentru toți investitorii, inclusiv investitorii străini, în scopul protejării drepturilor omului și a standardelor de muncă și de mediu;

27.

salută progresele înregistrate de la semnarea Pactului de durabilitate pentru Bangladesh și solicită Comisiei să extindă cadrele obligatorii la alte sectoare; îndeamnă Comisia, în acest sens, să extindă la alte sectoare responsabilitatea socială a întreprinderilor și inițiativele legate de obligația de diligență care completează regulamentul UE existent privind exploatarea lemnului și care sunt prevăzute în proiectul de regulament al UE privind minereurile provenite din zone de conflict, asigurându-se astfel că UE și comercianții și operatorii săi se conformează obligației de a respecta drepturile omului și cele mai înalte standarde sociale și de mediu;

28.

reamintește faptul că politica de investiții a UE, în special atunci când sunt implicați bani publici, trebuie să contribuie la realizarea ODD; reamintește necesitatea de a crește transparența și răspunderea instituțiilor financiare de dezvoltare pentru ca fluxurile, sustenabilitatea datoriei și valoarea adăugată ale proiectele lor pentru dezvoltare durabilă să poată fi urmărite și monitorizate în mod eficient;

29.

reamintește rolul unic al AOD în obținerea unor rezultate eficiente în materie de dezvoltare; solicită protejarea interesului pentru dezvoltare și pentru natura AOD, inclusiv un sistem de raportare transparent și responsabil; reamintește că deblocarea ajutoarelor este o condiție necesară în crearea de oportunități pentru actorii socio-economici din țările în curs de dezvoltare, cum ar fi firmele locale sau experții în asistență tehnică, și susține amplificarea utilizării sistemelor de achiziții în țările în curs de dezvoltare pentru programele de ajutor în sprijinul activităților gestionate de sectorul public, orientate spre consolidarea sectorului privat local;

30.

reamintește, totuși, că ajutorul în sine nu este suficient; consideră că trebuie examinate surse de finanțare inovative și diversificate, cum ar fi o taxă pe tranzacțiile financiare, o taxă pe emisiile de carbon, o taxă pe biletele de avion, chirii pentru resurse naturale etc., și că acestea ar trebui aliniate la principiile eficacității dezvoltării; consideră că trebuie consolidată coerența dintre finanțarea publică, privată, internațională și internă; recunoaște rolul esențial al sectorului privat în această privință; insistă asupra importanței creării unor condiții favorabile întreprinderilor private din țările în curs de dezvoltare și a încurajării stabilirii unor cadre politice și juridice care să faciliteze utilizarea conturilor bancare și crearea de infrastructuri digitale;

31.

consideră că politica comercială a UE trebuie să țină seama de realitate și de nivelul de dezvoltare a țărilor în curs de dezvoltare, în vederea atingerii obiectivelor CPD, precum și de dreptul țărilor în curs de dezvoltare de a-și stabili propriile strategii de dezvoltare; subliniază faptul că acordurile comerciale și de investiții încheiate de către UE și statele sale membre nu trebuie să submineze, în mod direct sau indirect, obiectivele de dezvoltare sau promovarea și protecția drepturilor omului în țările partenere; reamintește că comerțul echitabil și reglementat adecvat, în conformitate cu OMC, poate oferi oportunități de dezvoltare; salută includerea unor capitole cuprinzătoare dedicate comerțului și dezvoltării durabile în toate acordurile comerciale și de investiții;

32.

invită UE să creeze un cadru adecvat, care să reglementeze modul în care societățile integrează drepturile omului și standardele sociale și de mediu; invită UE și statele membre să continue să se angajeze activ în activitatea Consiliului ONU pentru Drepturile Omului, pentru tragerea la răspundere a corporațiilor pentru încălcările drepturilor omului;

33.

susține un sistem fiscal eficient, echitabil și transparent, în conformitate cu principiile de bună guvernanță; salută pachetul de măsuri privind transparența fiscală, prezentat de Comisie la 18 martie 2015 și Pachetul privind combaterea evaziunii fiscale prezentat la 28 ianuarie 2016, inclusiv comunicarea Comisiei privind o strategie externă pentru promovarea bunei guvernanțe fiscale la nivel internațional; subliniază importanța realizării unui studiu de impact și a unei analize a efectului de propagare a noilor politici fiscale ale UE, pentru a se evita impactul negativ asupra țărilor în curs de dezvoltare; reamintește că mobilizarea resurselor interne prin impozitare este cea mai importantă sursă de venit pentru finanțarea publică a dezvoltării durabile; îndeamnă Uniunea Europeană să sprijine formarea capacităților țărilor în curs de dezvoltare în domeniile administrării fiscale, guvernanței financiare și gestiunii finanțelor publice, precum și în combaterea fluxurilor financiare ilegale; invită UE să asigure plata taxelor de către corporații în țările în care au fost generate sau obținute veniturile acestora; subliniază, de asemenea, responsabilitatea UE de a promova și a operaționaliza la nivel global principiul CPD în materie fiscală; în acest sens, îndeamnă UE să dea posibilitatea țărilor în curs de dezvoltare să participe în mod egal la reforma globală a normelor fiscale internaționale în vigoare;

34.

consideră că cooperarea internațională este esențială pentru combaterea fluxurilor financiare ilegale și a evaziunii fiscale și invită UE să încurajeze continuarea cooperării internaționale în domeniul fiscal; invită UE să asigure un tratament echitabil al țărilor în curs de dezvoltare atunci când negociază tratatele fiscale în conformitate cu Convenția-model a ONU privind eliminarea dublei impuneri, luând în considerare situația specială a acestora și asigurând o distribuție echitabilă a drepturilor de impozitare; salută angajamentele asumate în cadrul Conferinței organizate la Addis Abeba privind finanțarea pentru dezvoltare, care a avut loc în luna iulie 2015, printre care se numără revizuirea finanțării multilaterale a dezvoltării și Inițiativa fiscală de la Addis Abeba care are ca scop să sprijine țările în curs de dezvoltare să își construiască sisteme interne de gestionare a resurselor; invită UE să utilizeze integral Convenția-model OCDE pentru evitarea dublei impuneri, care include o clauză facultativă de asistență în procesul de colectare a taxelor;

35.

solicită o evaluare a impactului subvenționării prețurilor pentru export, al tarifelor și al barierelor comerciale asupra țărilor în curs de dezvoltare;

36.

reamintește că eforturile de a asigura accesul la materiile prime din țările în curs de dezvoltare nu trebuie să submineze dezvoltarea locală și eradicarea sărăciei, ci, mai degrabă, să sprijine țările în curs de dezvoltare să înregistreze o dezvoltare reală prin prelucrarea resurselor lor minerale;

37.

subliniază că pentru a obține o securitate alimentară globală va fi nevoie de CPD la toate nivelurile, în special dacă se dorește atingerea obiectivelor mai ambițioase ale Agendei 2030, respectiv eradicarea completă a foametei și suprimarea tuturor formelor de malnutriție; consideră că UE ar trebui să promoveze crearea unor cadre de reglementare solide, cu criterii clare pentru a proteja drepturile și securitatea alimentară a grupurilor vulnerabile;

38.

invită UE să evalueze în mod sistematic, printre alți factori, impactul politicilor UE în domeniul agriculturii, comerțului și energiei – precum politica în domeniul biocombustibililor – asupra securității alimentare în țările în curs de dezvoltare și asupra condițiilor de viață ale celor mai vulnerabile persoane; îndeamnă Comisia să continue să-și îndrepte atenția asupra cooperativelor, fermelor de nivel micro, mic și mediu și lucrătorilor agricoli și să promoveze practici agroecologice durabile, în conformitate cu concluziile Evaluării internaționale a cunoștințelor, științelor și tehnologiilor agricole pentru dezvoltare (IAASTD), cu recomandările Raportorului special al ONU privind dreptul la hrană și cu ODD; reamintește necesitatea de a se asigura că aplicarea măsurilor PAC nu periclitează capacitatea de producție a alimentelor și, pe termen lung, securitatea alimentară a țărilor în curs de dezvoltare; subliniază că trebuie abordate chestiuni de substanță legate de coerența politicilor și de impact în monitorizarea actuală a cadrului UE de politici în domeniul securității alimentare (COM(2010)0127); insistă ca Uniunea să sprijine dezvoltarea industriilor de prelucrare în sectorul agricol și îmbunătățirea tehnicilor de conservare a produselor alimentare; reamintește că este important să se țină seama de impactul acordurilor din domeniul pescuitului asupra securității alimentare din țările în curs de dezvoltare; invită UE și statele membre să contribuie la prevenirea acaparării terenurilor prin sprijinirea țărilor în curs de dezvoltare în procesul de punere în aplicare la nivel național a Orientărilor voluntare ale ONU privind gestionarea responsabilă a proprietății funciare, a resurselor piscicole și a pădurilor;

39.

subliniază necesitatea ca țările în curs de dezvoltare să acorde prioritate, în cadrul finanțării de la buget, creării unor sisteme de sănătate concrete, construirii unei infrastructuri de sănătate durabile și acordării de servicii medicale și de îngrijire de calitate de bază; solicită Uniunii Europene să sprijine instituirea unui sistem de asigurări de sănătate universal care să garanteze gestionarea în comun a riscurilor de sănătate în țările în curs de dezvoltare;

40.

solicită acțiuni hotărâte din partea UE, a statelor membre și a tuturor partenerilor internaționali pentru punerea în aplicare a recentului Acord de la Paris COP21 privind schimbările climatice; subliniază că UE și alte țări dezvoltate trebuie să continue să sprijine politicile climatice de reducere a emisiilor și de consolidare a rezistenței țărilor în curs de dezvoltare și, mai ales, a țărilor cel mai puțin dezvoltate, la impactul schimbărilor climatice; reamintește, în acest context, importanța crucială a finanțării adecvate a combaterii schimbărilor climatice; sprijină procesul de tranziție energetică a UE și, în acest scop, trecerea la energia din surse regenerabile; subliniază că, dacă încălzirea globală nu este limitată mult sub 2 oC, acest lucru poate submina beneficiile dezvoltării; invită UE să își asume un rol proactiv în fața provocării reprezentate de schimbările climatice, stabilind priorități strategice la toate nivelurile și în toate sectoarele și să elaboreze și să pună în aplicare noi obiective obligatorii în domeniul schimbărilor climatice, al eficienței energetice și al energiilor regenerabile, în conformitate cu acordul de la Paris;

41.

recunoaște faptul că finanțarea privată în contextul finanțării combaterii schimbărilor climatice nu poate înlocui finanțarea publică; subliniază necesitatea transparenței raportării și a responsabilității, precum și a asigurării unei implementări a garanțiilor sociale și de mediu pertinente în ceea ce privește finanțarea privată a combaterii schimbărilor climatice;

42.

salută Planul de acțiune pentru egalitatea de gen 2016-2020 și încurajează monitorizarea și punerea în aplicare a obiectivelor sale în toate acțiunile externe ale UE, inclusiv în proiecte finanțate de UE la nivel de țară; de asemenea, invită UE să integreze egalitatea de gen și capacitarea femeilor în toate politicile sale, inclusiv cele bugetare, și să se asigure că politicile sale externe contribuie la combaterea tuturor formelor de discriminare, inclusiv împotriva persoanelor LGBT;

43.

recunoaște că nu poate exista dezvoltare durabilă sau eradicare a sărăciei fără securitate; recunoaște, în plus, că nexul securitate-dezvoltare este un element important în asigurarea eficacității acțiunii externe a UE;

44.

subliniază importanța asigurării coerenței politice și a coordonării între acțiunea externă a UE și politicile în materie de securitate, apărare, comerț, ajutor umanitar și cooperare pentru dezvoltare; reamintește provocarea pe care o reprezintă buna guvernanță în țările în curs de dezvoltare; susține ferm că CPD ar trebui să contribuie la instituirea statului de drept și a unor instituții imparțiale, precum și la consolidarea acțiunilor care conduc la dezarmare, la asigurarea serviciilor de asistență medicală și siguranță alimentară și politici corelate care asigură siguranța și dezvoltarea;

45.

invită UE să își consolideze capacitățile de prevenire și de reacție rapidă la criză, pentru a consolida sinergiile dintre politica de securitate și apărare comună (PSAC) și instrumentele pentru dezvoltare, găsind un echilibru între răspunsurile pe termen scurt la crize și strategiile de dezvoltare pe termen lung; sugerează că crearea unui nou instrument dedicat nexului dezvoltare-securitate ar putea limita incoerențele și ar putea crește eficiența CPD; subliniază că acest instrument nu ar trebui să fie finanțat prin instrumentele de dezvoltare existente, ci prin noi alocări bugetare; solicită includerea priorităților și politicilor regiunilor și țărilor vizate în elaborarea strategiilor UE pentru securitate și dezvoltare; salută utilizarea cadrului politic pentru abordarea crizelor (PFCA) ca un instrument important pentru a permite o înțelegere comună timpurie a unei crize; solicită o colaborare mai strânsă între Comisie, SEAE și statele membre pentru a furniza o analiză cuprinzătoare, care să permită o alegere în cunoștință de cauză între măsurile aferente PSAC și măsurile care nu au legătură cu PSAC, atunci când se gestionează o criză;

46.

consideră că Strategia pentru securitate și dezvoltare în Sahel (6), forța africană de reacție rapidă, precum și Planul de acțiune regional pentru Sahel pentru perioada 2015-2020 (7) sunt exemple potrivite de implementare cu succes a abordării globale a UE, combinând în mod eficient răspunsurile din domeniul securității, al dezvoltării și al guvernării;

47.

invită Comisia și statele membre să îmbunătățească în continuare legăturile dintre ajutorul umanitar, cooperarea pentru dezvoltare și reziliența în caz de dezastre, astfel încât să permită un răspuns mai flexibil și mai eficient la nevoile tot mai mari;

48.

încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului și Comisiei.

6.3.2018   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 86/10

—

având în vedere summitul Organizației Națiunilor Unite privind dezvoltarea durabilă și documentul final adoptat de Adunarea Generală la 25 septembrie 2015, intitulat „Transformarea lumii în care trăim: agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă” și, mai ales, obiectivul nr. 2 din obiectivele de dezvoltare durabilă (ODD) stabilite în acesta, și anume de a eradica foametea, de a garanta siguranța alimentară și îmbunătățirea nutriției și de a promova agricultura durabilă (1),

—

având în vedere Acordul de la Paris al părților la Convenția Națiunilor Unite asupra schimbărilor climatice, adoptat la 12 decembrie 2015 (2),

—

având în vedere Programul general pentru dezvoltarea agriculturii în Africa (PGDAA) stabilit de Uniunea Africană în 2002 (3),

—

având în vedere summitul șefilor de stat din Uniunea Africană de la Maputo (Mozambic), din 2003, în cadrul căruia guvernele țărilor din Uniunea Africană au stabilit să investească peste 10 % din alocările lor bugetare naționale în sectorul agricol (4),

—

având în vedere Adunarea șefilor de stat și de guvern din Uniunea Africană din iulie 2012, în cadrul căreia anul 2014 a fost declarat „Anul agriculturii și al securității alimentare în Africa” (5), cu ocazia împlinirii a zece ani de la adoptarea PGDAA,

—

având în vedere declarația privind „Accelerarea creșterii și a transformării agricole în vederea obținerii prosperității comune și a îmbunătățirii mijloacelor de subzistență”, adoptată la 27 iunie 2014 de summitul șefilor de stat din Uniunea Africană de la Malabo (Guineea Ecuatorială), în cadrul căruia guvernele din Uniunea Africană și-au asumat din nou angajamentul de a aloca agriculturii cel puțin 10 % din cheltuielile publice (6),

—

având în vedere Inițiativa pentru securitatea alimentară de la Aquila adoptată de G8 în 2009 (7),

—

având în vedere Cadrul și orientările privind politica terenurilor în Africa, adoptate de Conferința comună a miniștrilor agriculturii, solului și creșterii animalelor din aprilie 2009, de la Addis Abeba (Etiopia) (8), precum și declarația privind problemele și provocările legate de terenurile din Africa (9), adoptată de șefii de stat din Uniunea Africană la summitul organizat la Sirte (Libia), în iulie 2009, în care se solicită punerea efectivă în aplicare a Cadrului și a orientărilor privind politica terenurilor în Africa,

—

având în vedere Principiile directoare privind investițiile bazate pe terenuri realizate la scară largă în Africa, adoptate de Conferința comună a miniștrilor agriculturii, dezvoltării rurale, pescuitului și acvaculturii, organizată la Addis Abeba în perioada 1-2 mai 2014 (10),

—

având în vedere declarația organizațiilor societății civile din Africa, intitulată „Modernizarea agriculturii africane – Cine are de câștigat?” din mai 2013 (11),

—

având în vedere Declarația de la Djimini a organizațiilor micilor exploatații agricole din Africa de Vest din 13 martie 2014 (12),

—

având în vedere orientările facultative ale FAO privind sprijinirea realizării treptate a dreptului la o alimentație adecvată în contextul securității alimentare naționale din 2004 (13),

—

având în vedere raportul Evaluării internaționale a științelor și tehnologiilor agricole pentru dezvoltare (IAASTD) din 2009, intitulat „Agricultura la răscruce de drumuri” (14),

—

având în vedere Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice din 1966 (15),

—

având în vedere Convenția privind eliminarea tuturor formelor de discriminare împotriva femeilor (CEDAW) din 1979 (16),

—

având în vedere Carta africană a drepturilor omului și popoarelor din 1987 (17),

—

având în vedere Declarația Națiunilor Unite privind drepturile popoarelor indigene din 2007 (18),

—

având în vedere Principiile și orientările de bază privind evacuările și strămutările datorate dezvoltării adoptate de ONU în 2007 (19),

—

având în vedere Principiile directoare privind afacerile și drepturile omului adoptate de Consiliul pentru Drepturile Omului al ONU în 2011 (20) și Orientările OCDE privind întreprinderile multinaționale, actualizate în 2011 (21),

—

având în vedere Parteneriatul pentru dezvoltare eficientă încheiat la Busan în 2011 (22),

—

având în vedere Orientările voluntare pentru guvernanța responsabilă a proprietății funciare, a pescuitului și a pădurilor (VGGT) din 2012 (23),

—

având în vedere Convenția internațională pentru protecția noilor soiuri de plante (Convenția UPOV) din 1991 (24),

—

având în vedere Tratatul internațional privind resursele fitogenetice pentru alimentație și agricultură (ITPGRFA) din 2001 (25),

—

având în vedere Convenția privind diversitatea biologică din 1992 și Protocolul de la Cartagena privind biosecuritatea din 2000 și Protocolul de la Nagoya privind accesul la resursele genetice și împărțirea corectă și echitabilă a beneficiilor care rezultă din utilizarea acestora din 2010 (26),

—

având în vedere legea-model africană privind biosecuritatea (27),

—

având în vedere rezoluția referitoare la legislația funciară în perspectiva suveranității alimentare, adoptată de Adunarea parlamentară a Francofonei la 12 iulie 2012 (28),

—

având în vedere rezoluția referitoare la impactul social și de mediu al păstoritului în țările ACP, adoptată de Adunarea Parlamentară Paritară ACP-UE la Addis Abeba, la 27 noiembrie 2013 (29),

—

având în vedere Comunicarea Comisiei intitulată „Un cadru de politică al UE în vederea sprijinirii țărilor în curs de dezvoltare în eforturile acestora de a răspunde provocărilor pe care le ridică securitatea alimentară” (30), adoptată la 31 martie 2010, și concluziile Consiliului privind cadrul de politică, adoptate la 10 mai 2010 (31),

—

având în vedere concluziile Consiliului privind securitatea alimentară și a nutriției din 28 mai 2013 (32),

—

având în vedere Planul de acțiune al Comisiei privind nutriția din iulie 2014 (33),

—

având în vedere Rezoluția sa din 27 septembrie 2011 referitoare la un cadru de politică al UE în vederea sprijinirii țărilor în curs de dezvoltare în eforturile acestora de a răspunde provocărilor pe care le ridică securitatea alimentară (34),

—

având în vedere Rezoluția sa din 11 decembrie 2013 referitoare la abordarea UE în materie de reziliență și reducerea riscului de dezastre în țările în curs de dezvoltare: să învățăm din crizele în domeniul securității alimentare (35),

—

având în vedere Rezoluția sa din 13 martie 2014 referitoare la rolul drepturilor de proprietate, al regimului proprietății și al creării de bogăție în eradicarea sărăciei și în promovarea dezvoltării durabile în țările în curs de dezvoltare (36),

—

având în vedere Rezoluția sa din 12 martie 2015 referitoare la Tanzania, în special la problema acaparării terenurilor (37),

—

având în vedere Declarația privind convergența globală pentru dreptul la pământ și apă, pronunțată în cadrul Forumului social mondial de la Tunis, din martie 2015 (38),

—

având în vedere Rezoluția sa din 30 aprilie 2015 intitulată „Expo Milano 2015: să hrănim planeta, energie pentru viață” (39),

—

având în vedere solicitările societății civile africane de includere a suveranității alimentare și a dreptului la alimente pe agenda președinției germane a G7 din iunie 2015 (40),

—

având în vedere „Carta de la Milano” (41), prezentată la Expo 2015: „Să hrănim planeta, energie pentru viață”, semnată de peste un milion de șefi de state, guverne și simpli cetățeni, care cheamă fiecare cetățean, asociație, întreprindere sau instituție națională și internațională să se ridice la înălțimea propriilor responsabilități pentru a se asigura că generațiile viitoare pot beneficia de dreptul la alimente și care include angajamente obligatorii pentru a asigura un drept efectiv la alimente la nivel mondial,

—

având în vedere faptul că Comitetul ONU pentru securitatea alimentară mondială este forumul corespunzător pentru convenirea la nivel internațional a unor orientări de politică privind acest aspect și întrucât toate părțile implicate se pot exprima la nivelul acestui forum;

—

având în vedere „Pactul privind politica alimentară urbană adoptat la Milano” din 15 octombrie 2015 (42), promovat de consiliul local din Milano și semnat de 113 orașe din lume, care a fost transmis secretarului general al ONU, Ban Ki Moon, și care subliniază rolul central al orașelor în elaborarea politicilor privind alimentele,

—

având în vedere Rezoluția sa din 21 ianuarie 2016 referitoare la situația din Etiopia (43),

—

având în vedere audierea publică privind Noua alianță pentru securitatea alimentară și nutrițională organizată de Comisia pentru dezvoltare a Parlamentului European la 1 decembrie 2015 (44),

—

având în vedere studiul intitulat „Noua alianță pentru securitatea alimentară și nutrițională din Africa”, elaborat de Prof. Olivier de Schutter și solicitat de Comisia pentru dezvoltare a Parlamentului European și publicat de Direcția Generală Politici Externe a acestuia în noiembrie 2015 (45),

—

având în vedere articolul 52 din Regulamentul său de procedură,

—

având în vedere raportul Comisiei pentru dezvoltare și avizul Comisiei pentru agricultură și dezvoltare rurală (A8-0169/2016),

A.

întrucât Noua alianță pentru securitate alimentară și nutriție din Africa (NAFSN) are ca obiectiv îmbunătățirea securității alimentare și a nutriției prin acordarea de sprijin unui număr de 50 de milioane de persoane din Africa Subsahariană vizând ieșirea din sărăcie a acestora până în 2020; întrucât țările participante au negociat cadre de negociere la nivel de țară în care sunt prevăzute angajamentele privind facilitarea investițiilor private în sectorul agricol din Africa;

B.

întrucât investițiile în agricultura la scară mică au fost neglijate în Africa în ultimii treizeci de ani, în timp ce dependența țărilor cu venituri mici de importurile alimentare a crescut semnificativ, făcându-le pe acestea vulnerabile față de variația prețurilor de pe piețele internaționale;

C.

întrucât parteneriatele public-private de anvergură riscă să creeze poziții dominante pentru companii agricole importante din agricultura africană care alungă întreprinderile de la nivel local;

D.

întrucât investițiile private realizate în cadrul NAFSN au avut ca țintă peste 8,2 milioane de mici fermieri și au creat peste 21 000 de locuri de muncă, dintre care peste jumătate pentru femei;

E.

întrucât criza alimentară din 2008 a condus la recunoașterea universală a necesității de a sprijini producția alimentară realizată de către micii producători pentru piețele interne;

F.

întrucât lansarea programelor de ajustare structurală de la începutul anilor 1980 a contribuit la dezvoltarea unei agriculturi bazate pe exporturi, axată pe creșterea producției de recolte pentru piețele globale; întrucât această opțiune a favorizat formele de producție la scară mare, puternic capitalizate și mecanizate, în timp ce, prin comparație, agricultura la scară mică a fost neglijată;

G.

întrucât piețele internaționale vor fi mai volatile în viitor; întrucât țările nu ar trebui să își asume riscul de a depinde excesiv de importuri, ci ar trebui, mai curând, să investească în producția internă de alimente pentru a-și consolida rezistența;

H.

întrucât exploatațiile agricole de familie și micii fermieri trebuie să se afle în centrul NAFSN;

I.

întrucât securitatea alimentară din țările în curs de dezvoltare depinde în mare parte de utilizarea durabilă a resurselor naturale;

J.

întrucât așa-numiții „poli ai creșterii” vizează atragerea investitorilor internaționali prin punerea terenurilor la dispoziția unor întreprinderi private mari și întrucât acest lucru nu trebuie făcut în detrimentul exploatațiilor agricole de familie;

K.

întrucât acordurile privind NAFSN nu conțin niciun indicator concret privind foametea și malnutriția;

L.

întrucât exploatațiile agricole de familie și proprietarii de mici exploatații agricole și-au demonstrat capacitatea de a furniza produse diversificate și de a crește în mod durabil producția alimentară prin practici agroecologice;

M.

întrucât monoculturile cresc dependența față de îngrășămintele chimice și de pesticide, duc la degradarea solului și contribuie la schimbările climatice;

N.

întrucât agricultura generează cel puțin 14 % din emisiile totale anuale de gaze cu efect de seră, cauzate în special de utilizarea de îngrășăminte pe bază de azot;

O.

întrucât diferitele forme de proprietate funciară (cutumiară, publică și privată), dar și NAFSN se referă aproape exclusiv la titlurile de proprietate atunci când abordează aspectul drepturilor de proprietate funciară;

P.

întrucât, în 2050, 70 % din populația lumii va locui în marile orașe și alimentele vor reprezenta din ce în ce mai mult o problemă care necesită un răspuns la nivel local și mondial;

Q.

întrucât titlurile de proprietate nu garantează protecția unică împotriva exproprierii terenurilor și a strămutării;

R.

întrucât genul este o dimensiune foarte importantă a investițiilor în agricultură în Africa; întrucât femeile din mediul rural au fost mult timp discriminate în ceea ce privește accesul la diferite resurse productive, cum ar fi pământul, creditele, resursele și serviciile;

S.

întrucât, până de curând, sprijinul acordat agriculturii se concentra pe culturile pentru export gestionate de bărbați, în timp ce femeilor le revenea sarcina de a produce alimentele necesare pentru susținerea familiei;

T.

întrucât, potrivit estimărilor FAO, la nivel mondial s-a pierdut aproximativ 75 % din diversitatea genetică a plantelor; întrucât eroziunea genetică pe scară largă ne crește vulnerabilitatea față de schimbările climatice și față de apariția unor noi dăunători și boli;

U.

întrucât controlul, proprietatea și accesibilitatea semințelor sunt esențiale pentru a asigura rezistența fermierilor săraci în ceea ce privește securitatea alimentară;

V.

întrucât ar trebui protejat dreptul fermierilor de a înmulți, folosi și vinde semințele proprii, precum și de a face schimb cu acestea,

W.

întrucât îmbunătățirea decalajelor în materie de nutriție din Africa este fundamentală pentru agenda pentru dezvoltare durabilă; întrucât nutriția deficitară are la bază o suită de procese interdependente legate de asistența medicală, educație, sănătate și igienă, accesul la resurse, emanciparea femeilor și multe alte aspecte;

X.

întrucât angajamentele asumate sub egida cadrului de cooperare între state privind reformele de reglementare în sectorul semințelor vizează consolidarea drepturilor cultivatorilor de plante în detrimentul actualelor sisteme de semințe, pe care se bazează încă în mare măsură cei mai săraci fermieri,

1.

ia act de faptul că diverse cadre de cooperare se concentrează asupra dezvoltării unor domenii economice speciale cu scopul de a maximiza investițiile prin inițiative care variază de la infrastructura rutieră sau energetică la impozitare, de la sistemul vamal la cel funciar; subliniază, de asemenea, că este necesar să se îmbunătățească și să se asigure ca prioritate accesul la apă, promovarea educației alimentare și schimbul de strategii privind cele mai bune practici;

2.

constată că politicile de investiții agricole se concentrează în principal asupra unei achizițiilor de teren la scară largă și a unei agriculturi orientate spre exporturi, care, de obicei, nu are legătură cu economiile locale; constată că dezvoltarea irigațiilor extensive în zonele geografice de investiții vizate de NAFSN poate reduce disponibilitatea apei pentru alți utilizatori, precum proprietarii de mici exploatații agricole sau păstorii; subliniază că, în aceste condiții, capacitatea unor parteneriate public-private de mare anvergură de a contribui la reducerea sărăciei și la scăderea securității alimentare trebuie să facă obiectul unei evaluări critice și să fie îmbunătățită; subliniază că politicile de investiții agricole ar trebui să fie conectate și să susțină dezvoltarea economiei locale, inclusiv a proprietarilor de mici exploatații agricole și a exploatațiilor agricole de familie; reamintește faptul că orientările FAO privind proprietatea funciară recomandă asigurarea accesului la terenuri, pentru ca familiile să poată produce alimente pentru consumul casnic și să poată mări venitul gospodăriei; subliniază că este necesar ca investițiile funciare de mare anvergură din Africa să aibă la bază aceste orientări, astfel încât să se asigure accesul la terenuri al proprietarilor de mici exploatații agricole și al comunităților locale, să se promoveze investițiile în IMM-urile locale și să se garanteze faptul că PPP contribuie la securitatea alimentară și la reducerea sărăciei și a inegalităților;

3.

subliniază faptul că procesul decizional în cadrul de cooperare nu a implicat toate părțile interesate, ci a exclus, printre altele, comunitățile rurale, lucrătorii din agricultură, micii fermieri, pescarii și popoarele indigene și nu a ținut seama de dreptul acestora de a participa;

4.

regretă faptul că organizațiile societății civile din Africa nu au fost consultate la lansarea NAFSN; subliniază faptul că participarea grupurilor aflate în insecuritate alimentară la politicile care le afectează ar trebui să stea la baza tuturor politicilor privind securitatea alimentară;

5.

reamintește că Noua alianță pentru securitate alimentară și nutriție (NAFSN) și-a luat angajamentul de a promova o creștere favorabilă incluziunii, bazată pe agricultură, care să susțină agricultura la scară mică și să contribuie la reducerea sărăciei, a foametei și a subnutriției; insistă ca NAFSN trebuie să limiteze, pe cât posibil, utilizarea îngrășămintelor chimice și a pesticidelor, având în vedere consecințele acestora asupra sănătății și a mediului pentru comunitățile locale, cum ar fi pierderea biodiversității și eroziunea solului;

6.

critică supoziția conform căreia investițiile întreprinderilor în agricultură îmbunătățesc în mod automat securitatea alimentară și nutriția și reduc sărăcia;

7.

observă că raportul din 2011 al G20 subliniază că investițiile din considerente fiscale se pot dovedi tranzitorii; reamintește că numeroase sondaje privind motivația investitorilor au evidențiat un impact neutru sau negativ al stimulentelor fiscale speciale asupra deciziilor de a investi (46);

8.

remarcă faptul că stimulentele fiscale, inclusiv scutirea de la impozitul pe profit în zonele economice speciale, privează statele africane de veniturile fiscale care ar fi putut fi o sursă de investiții publice esențiale în agricultură și în special în securitatea alimentară și în programe de nutriție (47);

9.

solicită guvernelor și finanțatorilor să suspende sau să reexamineze politicile, proiectele și recomandările care încurajează și facilitează în mod direct acapararea terenurilor prin proiecte și investiții profund incorecte sau care stimulează în mod indirect creșterea presiunii asupra terenurilor și asupra resurselor naturale și care pot conduce la încălcări grave ale drepturilor omului; solicită înlocuirea acestora cu politici adecvate pentru a proteja și a acorda prioritate nevoilor micilor producători de alimente, în special femeilor, și utilizării durabile a solului;

10.

atenționează cu privire la pericolele asociate atât reproducerii în Africa a modelului „Revoluției verzi” din Asia din anii '60, cât și ignorării efectelor sale negative asupra mediului și a aspectelor sociale; reamintește că ODD includ obiectivul de a promova o agricultură durabilă, care ar urma să fie atins până în 2030;

11.

constată cu îngrijorare faptul că în Malawi NAFSN promovează extinderea producției de tutun, în loc să sprijine stiluri de viață alternative, conform obligațiilor asumate în baza Convenției-cadru privind controlul tutunului (FCTC) a Organizației Mondiale a Sănătății din 2005 și a angajamentelor asumate prin Agenda pentru dezvoltare durabilă 2030;

12.

îndeamnă statele membre ale UE să depună eforturi pentru a transforma NAFSN într-un adevărat instrument de dezvoltare durabilă și de sprijinire a exploatațiilor agricole de familie și a economiilor locale în Sahara Subsahariană, reamintind că exploatațiile agricole de familie și proprietarii de mici exploatații agricole produc circa 80 % din hrana lumii și asigură peste 60 % dintre locurile de muncă din această regiune;

13.

constată cu îngrijorare că cadrele de cooperare între state se referă doar selectiv la standardele internaționale care definesc investițiile responsabile în agricultură și că acestea nu fac referire nici la Orientările pe bază voluntară din 2004 ale FAO privind sprijinirea realizării treptate a dreptului la o alimentație adecvată în contextul securității alimentare naționale, nici la obligațiile investitorilor privați de a respecta drepturile omului;

14.

invită UE și statele membre, în calitatea lor comună de cel mai mare furnizor de ajutor pentru dezvoltare din lume:

15.

invită țările participante:

16.

reamintește angajamentul asumat de părțile la NAFSN de a incorpora „Orientările facultative ale FAO privind sprijinirea realizării treptate a dreptului la o alimentație adecvată în contextul securității alimentare naționale” și solicită părților la NAFSN să se angajeze să pună în aplicare norme internaționale care să definească investițiile responsabile în agricultură și să respecte Principiile directoare ale ONU privind afacerile și drepturile omului și Orientările OCDE privind întreprinderile multinaționale;

17.

insistă ca NAFSN să consolideze buna guvernanță a resurselor naturale, garantând în special accesul localnicilor la resursele proprii și protejându-le drepturile în cadrul contractelor referitoare la tranzacțiile privind resursele naturale;

18.

solicită Uniunii Europene să susțină, în acord cu ONU, adoptarea obligatorie de către toate statele membre a „Cartei de la Milano” și a angajamentelor cuprinse în aceasta;

19.

reamintește importanța reglementării accesului la apei și a combaterii schimbărilor climatice pentru o agricultură durabilă; solicită tuturor partenerilor NAFSN să pună accentul pe îmbunătățirea accesului la apă și la tehnici de irigare, precum și pe consolidarea protecției mediului și a solurilor;

20.

solicită Uniunii Europene, în acord cu ONU, să promoveze adoptarea și difuzarea „Pactului privind politica alimentară urbană adoptat la Milano”;

21.

invită țările participante să se angajeze să pună în aplicare norme internaționale care să reglementeze investițiile potrivit unei abordări bazate pe drepturile omului, incluzând Cadrul și orientările Uniunii Africane privind politica funciară în Africa și Principiile directoare ale Uniunii Africane privind investițiile funciare la scară largă în Africa;

22.

solicită publicarea integrală a tuturor scrisorilor de intenție din cuprinsul cadrelor de cooperare între state; subliniază că este nevoie de cadre instituționale și juridice solide pentru a asigura repartizarea echitabilă a riscurilor și a beneficiilor; subliniază că o participare activă a societății civile la NAFSN este esențială pentru consolidarea transparenței și realizarea obiectivelor sale; reamintește că trebuie încurajate dialogul și consultarea cu toate grupurile societății civile;

23.

regretă că singurul indicator comun pentru cele zece cadre de cooperare din NAFSN este indicele „Doing Business” al Băncii Mondiale;

24.

subliniază că întreprinderile private implicate în inițiativele de dezvoltare multilaterală ar trebui să poată fi trase la răspundere pentru acțiunile lor; solicită, în acest sens, părților la NAFSN să prezinte rapoarte anuale cu privire la acțiunile întreprinse în cadrul NAFSN, care ar trebui să fie publice și puse la dispoziția localnicilor și a comunităților locale, și să creeze un mecanism independent în materie de responsabilitate care să includă un mecanism de recurs pentru localnici și comunitățile locale; subliniază, de asemenea, că investițiile realizate în cadrul Noii alianțe care afectează drepturile funciare trebuie să facă obiectul unui studiu de impact independent realizat în prealabil cu privire la drepturile funciare și să respecte Orientările voluntare ale FAO privind gestionarea responsabilă a proprietății funciare, a resurselor piscicole și a pădurilor;

25.

constată că întreprinderile multinaționale care își desfășoară activitatea în cadrul NAFSN favorizează agricultura contractuală la scară largă, creând riscul de marginalizare a micilor producători; solicită celor zece state africane din NAFSN să se asigure că agricultura contractuală aduce beneficii deopotrivă cumpărătorilor și furnizorilor locali; în acest scop, consideră că este fundamental, de exemplu, să se consolideze organizațiile de fermieri pentru a îmbunătăți poziția de negociere a acestora;

26.

evidențiază faptul că sectorul privat a creat deja 90 % din locurile de muncă din țările partenere, iar potențialul participării sectorului privat este incontestabil, acesta fiind ideal pentru asigurarea unei baze durabile în vederea mobilizării resurselor interne, care constituie temelia oricărui program de ajutorare; subliniază importanța unui cadru transparent de reglementare, care să stabilească în mod clar drepturile și obligațiile tuturor actorilor, inclusiv ale fermierilor săraci și ale grupurilor vulnerabile, având în vedere că, în absența unui astfel de cadru, aceste drepturi nu pot fi protejate în mod eficient;

27.

solicită revizuirea cadrelor de cooperare pentru a combate în mod eficace riscurile agriculturii contractuale și ale sistemelor de exploatații-satelit pentru micii producători, prin garantarea unor clauze contractuale echitabile, inclusiv în ceea ce privește fixarea prețurilor, respectarea drepturilor femeilor, sprijinirea agriculturii durabile, precum și crearea unor mecanisme adecvate de soluționare a litigiilor;

28.

atenționează că atenția acordată numai titlurilor de proprietate conduce adesea la o situație de precaritate pentru micii producători alimentari și populațiile indigene, în special pentru femei, care nu beneficiază de recunoașterea legală a drepturilor lor funciare și sunt vulnerabili la efectuarea unor tranzacții funciare nedrepte, la expropriere fără exprimarea consimțământului sau la primirea unei compensații inechitabile;

29.

subliniază că este necesar ca micii producători de alimente să ocupe poziții de conducere, astfel încât organizațiile independente ale acestora să îi poată susține în vederea exercitării controlului asupra propriilor terenuri, resurse naturale și programe;

30.

constată cu îngrijorare că investitorii și elitele locale implicate în tranzacții funciare descriu frecvent zonele vizate drept „goale”, „neocupate” sau „utilizate prea puțin”, însă foarte puține terenuri din Africa sunt cu adevărat neocupate, printre altele din cauza activităților pastorale;

31.

subliniază faptul că 1,2 miliarde de persoane încă trăiesc fie fără acces permanent la pământ, fie ocupând o proprietate asupra căreia nu au un drept legitim, fără să aibă vreun titlu de proprietate, un document care să le delimiteze proprietatea și mijloace juridice sau financiare de transformare a proprietății în capital;

32.

salută includerea în toate cadrele de cooperare între state a Orientărilor voluntare pentru guvernanța responsabilă a proprietății funciare, a pescuitului și a pădurilor (VGGT) din 2012; solicită punerea în aplicare efectivă și evaluarea sistematică a respectării VGGT și a cadrului ODD în cadrul procesului de revizuire a cadrelor de cooperare;

33.

insistă ca NAFSN să pună accentul pe combaterea acaparării terenurilor care încalcă drepturile omului și privează comunitățile locale de terenurile de care depind pentru a-și produce hrana și a-și hrăni familiile; reamintește că, în mai multe țări în curs de dezvoltare, acapararea terenurilor a condus la exilul localnicilor, privându-i de locuințe, de locurile de muncă și de mijloacele de subzistență;

34.

invită țările participante:

35.

reamintește, totodată, faptul că drepturile utilizatorilor ce rezultă din deținerea cutumiară de terenuri ar trebui să fie recunoscute și protejate de un sistem juridic, conform dispozițiilor și hotărârilor Comisiei africane pentru drepturile omului și ale persoanelor;

36.

solicită ca NAFSN să facă obiectul unui studiu de impact ex ante cu privire la drepturile funciare și să facă obiectul FPIC din partea localnicilor afectați;

37.

sprijină crearea unui mecanism solid și inovator de monitorizare în cadrul Comitetului pentru securitatea alimentară; invită UE să își construiască o poziție puternică, în consultare cu organizațiile societății civile, pentru a contribui la evenimentul de monitorizare globală din timpul celei de-a 43-a sesiuni a Comitetului pentru securitatea alimentară care urmează să aibă loc în octombrie 2016, pentru a garanta o evaluare cuprinzătoare și riguroasă a utilizării și aplicării Orientărilor privind proprietatea funciară;

38.

solicită guvernelor statelor membre să se asigure că întreprinderile efectuează un amplu proces de analiză a potențialelor efecte produse de activitățile pe care le desfășoară asupra drepturilor omului (due diligence), întocmind și publicând evaluări independente de impact ex-ante privind drepturile omului, drepturile sociale și de mediu și consolidând și garantând accesul la mecanismele de înregistrare a plângerilor în materie de drepturi ale omului la nivel național, mecanisme care să fie independente, transparente, fiabile și responsabile;

39.

solicită părților la NAFSN să adopte mecanisme independente de soluționare a reclamațiilor pentru comunitățile afectate de deposedările funciare ca urmare a proiectelor de investiții la scară largă;

40.

reamintește faptul că pentru combaterea malnutriției este necesară o legătură strânsă între sectorul agriculturii, cel al alimentației și cel al sănătății publice;

41.

reamintește că este necesar să se depună eforturi pentru îmbunătățirea nutriției și a securității alimentare și pentru combaterea foametei, astfel cum este prevăzut în ODD 2; insistă asupra sprijinirii mai intense a cooperativelor agricole, care sunt fundamentale pentru dezvoltarea agriculturii și securitatea alimentară;

42.

observă că stabilitatea este mai mare și emigrația mai redusă atunci când există securitate alimentară, bazată pe soluri vii și sănătoase și pe ecosisteme agricole productive rezistente la schimbările climatice;

43.

subliniază că o alimentație de calitate și echilibrată este esențială și afirmă că alimentația ar trebui să se afle în centrul (re)construirii sistemelor alimentare;

44.

solicită, prin urmare, mijloace de înlocuire a dependenței excesive de alimentele importate cu o producție internă de alimente rezilientă, acordând prioritate culturilor locale care îndeplinesc cerințele nutriționale; ia act de faptul că acest lucru devine din ce în ce mai important pe măsură ce clima și piețele sunt tot mai schimbătoare;

45.

reamintește că aportul de energie nu poate fi utilizat drept indicator unic al stării nutriționale;

46.

subliniază necesitatea unor strategii de reducere la minimum a risipei de alimente de-a lungul întregului lanț alimentar;

47.

subliniază necesitatea de a proteja biodiversitatea agricolă; solicită statelor membre ale UE să investească în practicile agricole agroecologie în țările în curs de dezvoltare, în conformitate cu concluziile IAASTD, cu recomandările Raportorului special al ONU privind dreptul la hrană și cu ODD;

48.

sprijină dezvoltarea unor politici care să conducă la o agricultură familială durabilă și care să încurajeze guvernele să creeze un mediu propice (politici facilitatoare, legislație adecvată, planificare participativă pentru un dialog în materie de politici, investiții) pentru dezvoltarea agriculturii familiale;

49.

invită țările participante:

50.

subliniază că NAFSN trebuie să conducă la instituirea unei structuri agricole adaptate la nivel regional în etapa primară și cea de prelucrare;

51.

solicită guvernelor africane să susțină solidaritatea dintre generații, recunoscând rolul esențial al acesteia în combaterea sărăciei;

52.

subliniază importanța promovării unor programe de educație nutrițională în școli și la nivelul comunităților locale;

53.

subliniază faptul că dreptul la apă este direct legat de dreptul la hrană și că rezoluția ONU din 2010 nu a dus până în prezent la luarea unor măsuri decisive pentru considerarea dreptului la apă drept al omului; solicită UE să ia în considerare propunerea formulată de Comisia italiană pentru Contractul mondial al apei (CICMA) referitoare la un protocol opțional la Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale;

54.

recunoaște rolul esențial al accesului la apă potabilă curată și impactul pe care agricultura îl poate avea în acest sens;

55.

recunoaște rolul accesului la apă pentru nevoile agricole și riscurile dependenței excesive de apă pentru irigații și, în acest context, ia act de nevoia de a reduce practicile de irigare risipitoare și subliniază rolul pe care îl pot juca tehnicile agronomice de conservare a apei în prevenirea evapotranspirației, în reținerea apei într-un sol viu și sănătos și în menținerea surselor de apă potabilă nepoluate;

56.

observă că gestionarea durabilă a solurilor poate crește producția mondială de alimente cu până la 58 % (48);

57.

ia act de sinergiile dintre abordările bazate pe sol și arbori și de importanța adaptării ecosistemelor agricole la schimbările climatice; ia act în special de cererea mare de lemne de foc; ia act în special de utilizările multiple ale arborilor care fixează azotul;

58.

recunoaște nevoile specifice ale agriculturii din zonele tropicale și semiaride, în special în ceea ce privește culturile care au nevoie de umbră și de protejarea solului, și consideră că monoculturile extractive sunt depășite, constatând, de asemenea, că acestea sunt, din ce în ce mai frecvent, eliminate treptat în țările donatoare din cadrul NASFN;

59.

avertizează cu privire la dependența excesivă de producția de mărfuri agricole nealimentare, mai degrabă decât de alimente, în special de materii prime pentru biocombustibili, în cadrul inițiativelor finanțate de NAFSN, atunci când producția acestor mărfuri poate avea un impact negativ asupra securității alimentare și suveranității alimentare a țărilor participante;

60.

observă că tehnicile agronomice, care stimulează procesele naturale cum ar fi formarea stratului superficial al solului, reglementarea apei și a dăunătorilor sau circuitul închis al nutrienților, pot asigura productivitatea și fertilitatea pe termen lung cu costuri scăzute pentru fermieri și administrații;

61.

observă că produsele agrochimice pot fi utilizate atât în mod excesiv, cât și incorect în țările în curs de dezvoltare, precum cele ca participă la NAFSN;

62.

ia act de faptul că la aceasta se adaugă analfabetismul și lipsa de formare adecvată și se poate ajunge la niveluri foarte înalte de reziduuri de pesticide în fructe și legume, precum și la contaminare și la alte efecte asupra sănătății fermierilor și familiilor lor;

63.

reamintește faptul că, în Africa, 90 % din mijloacele de subzistență agricolă se bazează pe dreptul fermierilor de a produce semințe, de a realiza schimburi cu acestea și de a le vinde în mod liber și că diversitatea semințelor este esențială pentru consolidarea rezistenței agriculturii la schimbările climatice; subliniază că cererea corporațiilor de a se consolida drepturile amelioratorilor de plante în conformitate cu UPOV din 1991 nu ar trebui să conducă la interzicerea acestor mecanisme informale;

64.

ia act de pericolele dereglementării din sectorul semințelor din țările participante, care ar putea conduce la o dependență excesivă a micilor agricultori de semințe și produse de protecție a plantelor fabricate de societăți străine;

65.

reamintește faptul că dispozițiile TRIPS, care impun un tip de protecție pentru soiurile de plante, nu obligă țările în curs de dezvoltare să adopte regimul UPOV; subliniază că acestea permit însă țărilor să dezvolte sisteme sui generis, care sunt mai bine adaptate caracteristicilor producției agricole a fiecărei țări și sistemelor tradiționale de semințe, care au în centrul lor fermierii, în timp ce țările cel mai puțin dezvoltate care participă la OMC sunt exceptate de la respectarea acestor dispoziții ale acordului TRIPS; evidențiază faptul că sistemele sui generis trebuie să sprijine obiectivele și obligațiile asumate în baza CBD, a Protocolului de la Nagoya și a ITPGRFA și nu să le combată;

66.

regretă solicitarea corporațiilor de a armoniza legislația în materie de semințe pe baza principiilor distincției, uniformității și stabilității (DUS), în contextul african prin intermediul instituțiilor regionale, ceea ce va îngreuna dezvoltarea și creșterea sistemelor de semințe bazate pe fermieri la nivel național și regional, întrucât aceste sisteme nu cresc și nu păstrează, de regulă, semințe care îndeplinesc criteriile DUS;

67.

îndeamnă statele membre ale G7 să sprijine sistemele de semințe gestionate de fermieri prin intermediul băncilor comunitare de semințe;

68.

reamintește faptul că, deși varietățile comerciale de semințe pot îmbunătăți randamentul pe termen scurt, varietățile tradiționale ale fermierilor, soiurile de pământ și cunoștințele asociate sunt mai în măsură să se adapteze unor medii agroecologice specifice și schimbărilor climatice; subliniază că, în plus, performanțele superioare ale acestora depind de utilizarea unor resurse (îngrășăminte, pesticide, semințe hibrid) care riscă să atragă fermierii într-un cerc vicios al datoriilor;

69.

constată cu preocupare că introducerea și răspândirea de semințe certificate în Africa crește dependența micilor exploatații agricole, crește probabilitatea îndatorării și erodează diversitatea semințelor;

70.

afirmă că trebuie sprijinite politicile locale ce vizează asigurarea unui acces consecvent și durabil la o alimentație diversă și nutritivă, cu respectarea principiilor proprietății și subsidiarității;

71.

îndeamnă Comisia să se asigure că angajamentele privind drepturile fermierilor asumate de UE în temeiul ITPGRFA se reflectă în toate formele de asistență tehnică și de sprijin financiar pentru elaborarea politicii privind semințele; solicită UE să sprijine regimurile drepturilor de proprietate intelectuală care favorizează dezvoltarea de soiuri de semințe adaptate la nivel local și de semințe conservate de fermieri;

72.

îndeamnă statele membre ale G8 să nu sprijine culturile OMG în Africa;

73.

reamintește că legea-model africană privind biosecuritatea instituie un nivel de referință ridicat în materie; consideră că întreaga asistență primită din partea finanțatorilor străini pentru dezvoltarea biosecurității la nivel național și regional ar trebui încadrată în consecință;

74.

îndeamnă țările africane să nu pună în aplicare regimuri naționale sau regionale de biosecuritate cu standarde inferioare celor prevăzute în Protocolul de la Cartagena privind biosecuritatea;

75.

invită țările participante să acorde fermierilor posibilitatea de a evita dependența de factorii de producție și să sprijine sistemele de gestionare a semințelor ale fermierilor, pentru a menține și a îmbunătăți agrobiodiversitatea prin menținerea băncilor locale publice de semințe, prin schimburi de varietăți locale de semințe și dezvoltarea continuă a acestora, adoptând măsuri specifice pentru asigurarea a flexibilității în ceea ce privește cataloagele de semințe, pentru a nu exclude varietățile fermierilor, precum și pentru a garanta continuarea producției tradiționale;

76.

invită țările participante să garanteze și să promoveze accesul la semințele și produsele agricole ale proprietarilor de mici exploatații agricole, grupurilor marginalizate și comunităților rurale și schimbul de astfel de semințe și produse și să respecte acordurile internaționale care nu permit brevetarea proceselor vitale și biologice, în special în cazul soiurilor și speciilor autohtone;

77.

subliniază riscul marginalizării tot mai mari a femeilor în procesul decizional, ca urmare a dezvoltării anumitor culturi comerciale; constată că pregătirea în domeniul agricol vizează adesea bărbații și tinde să înlăture femeile, acestea fiind astfel excluse de la gestionarea pământului și a culturilor de care s-au ocupat în mod tradițional;

78.

regretă că, în general, cadrele de colaborare între state nu definesc angajamente precise privind integrarea în buget a perspectivei de gen și nici nu monitorizează progresele înregistrate pe baza unor date defalcate; subliniază necesitatea de a trece de la angajamente abstracte și generale la unele concrete și precise în cadrul planurilor naționale de acțiune pentru emanciparea femeilor ca titulari de drepturi;

79.

îndeamnă guvernele să elimine orice discriminare împotriva femeilor în ceea ce privește accesul la proprietăți funciare și la mecanismele și serviciile de microcredite și să implice efectiv femeile în procesul de concepere și de aplicare a politicilor în materie de cercetare și dezvoltare din domeniul agricol;

80.

subliniază nevoia de a asigura transparența tuturor finanțărilor acordate întreprinderilor din sectorul privat și faptul că aceste finanțări trebuie făcute publice;

81.

solicită finanțatorilor să asigure conformitatea asistenței oficiale pentru dezvoltare (AOD) cu principiile eficacității în materie de dezvoltare, să se concentreze pe rezultate în vederea eradicării sărăciei și să promoveze parteneriatele favorabile incluziunii, transparența și responsabilitatea;

82.

solicită finanțatorilor să își canalizeze sprijinul pentru dezvoltarea agriculturii în special prin intermediul fondurilor naționale de dezvoltare care acordă subvenții și împrumuturi micilor producători și agriculturii familiale;

83.

îndeamnă finanțatorii să sprijine educația, formarea și consilierea tehnică a agricultorilor;

84.

solicită finanțatorilor să promoveze constituirea unor organizații profesionale și economice ale fermierilor și să sprijine înființarea unor cooperative ale fermierilor, care să permită punerea în aplicare a unor mijloace accesibile de producție și să îi ajute pe aceștia să își prelucreze și să își comercializeze produsele într-o manieră care asigură rentabilitatea producției;

85.

consideră că finanțarea acordată NAFSN de către statele membre ale G8 contravine obiectivului de a sprijini întreprinderile naționale locale care nu pot concura cu multinaționalele care beneficiază deja de o poziție dominantă pe piață și cărora li se acordă adesea privilegii comerciale, tarifare și fiscale;

86.

reamintește că ajutorul pentru dezvoltare are ca obiectiv reducerea sărăciei și eradicarea acesteia; consideră că AOD ar trebui să se concentreze asupra sprijinirii directe a agriculturii la scară mică;

87.

subliniază necesitatea de a revitaliza investițiile publice în agricultura africană, pe lângă sprijinul acordat investițiilor private, și de a acorda prioritate investițiilor în agroecologie pentru a crește în mod sustenabil securitatea alimentară și pentru a reduce sărăcia și foametea, conservând în același timp biodiversitatea și respectând cunoștințele și inovațiile localnicilor;

88.

subliniază faptul că statele membre ale G7 ar trebui să garanteze țărilor africane dreptul de a-și proteja sectorul agricol prin intermediul unor regimuri tarifare și fiscale care favorizează agricultura familială și micii producători agricoli;

89.

invită UE să elimine toate lacunele NAFSN subliniate mai sus, să facă demersuri pentru a consolida transparența și guvernanța și să se asigure că măsurile adoptate în acest cadru respectă cu obiectivele politicii de dezvoltare;

90.

încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului, Comisiei și părților la NAFSN.

6.3.2018   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 86/24

—

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului din 19 iulie 2002 privind aplicarea standardelor internaționale de contabilitate (1),

—

având în vedere raportul din 25 februarie 2009 al Grupului de experți la nivel înalt privind supravegherea financiară în UE, condus de Jacques de Larosière,

—

având în vedere Directiva 2013/34/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 iunie 2013 privind situațiile financiare anuale, situațiile financiare consolidate și rapoartele conexe ale anumitor tipuri de întreprinderi, de modificare a Directivei 2006/43/CE a Parlamentului European și a Consiliului și de abrogare a Directivelor 78/660/CEE și 83/349/CEE ale Consiliului (2),

—

având în vedere Directiva 2012/30/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 25 octombrie 2012 de coordonare, în vederea echivalării, a garanțiilor impuse societăților comerciale în statele membre, în înțelesul articolului 54 al doilea paragraf din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, pentru protejarea intereselor asociaților sau terților, în ceea ce privește constituirea societăților comerciale pe acțiuni și menținerea și modificarea capitalului acestora (3),

—

având în vedere Regulamentul (UE) nr. 258/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 3 aprilie 2014 de instituire a unui program al Uniunii de sprijinire a activităților specifice din domeniul raportării financiare și al auditului pentru perioada 2014-2020 și de abrogare a Deciziei nr. 716/2009/CE (4),

—

având în vedere propunerea Comisiei de regulament al Parlamentului European și al Consiliului de modificare a Regulamentului (UE) nr. 258/2014 de instituire a unui program al Uniunii de sprijinire a activităților specifice din domeniul raportării financiare și al auditului pentru perioada 2014-2020 (COM(2016)0202),

—

având în vedere raportul din octombrie 2013 elaborat de Philippe Maystadt și intitulat „Ar trebui ca standardele IFRS să fie mai europene?”,

—

având în vedere raportul Comisiei din 2 iulie 2014 către Parlamentul European și Consiliu privind progresele obținute în implementarea reformei EFRAG conform recomandărilor din raportul Maystadt (COM(2014)0396),

—

având în vedere raportul Comisiei din 18 iunie 2015 către Parlamentul European și Consiliu privind evaluarea Regulamentului (CE) nr. 1606/2002 din 19 iulie 2002 privind aplicarea standardelor internaționale de contabilitate (COM(2015)0301),

—

având în vedere raportul Comisiei din 17 septembrie 2015 către Parlamentul European și Consiliu privind activitățile din 2014 ale Fundației IFRS, ale EFRAG și ale PIOB (COM(2015)0461),

—

având în vedere Comunicarea Comisiei din 30 septembrie 2015 către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor, intitulată „Plan de acțiune privind edificarea unei Uniuni a piețelor de capital” (COM(2015)0468),

—

având în vedere studiul privind Consiliului pentru Standardele Internaționale de Contabilitate (IASB) intitulat „The European Union’s Role in International Economic Fora – paper 7: The IASB” (Rolul Uniunii Europene în forurile economice internaționale – capitolul 7: IASB) și cele patru studii privind IFRS 9, și anume: „IFRS Endorsement Criteria in Relation to IFRS 9” (Criteriile de adoptare a IFRS în legătură cu IFRS 9), „The Significance of IFRS 9 for Financial Stability and Supervisory Rules” (Rolul IFRS 9 pentru stabilitatea financiară și normele de supraveghere), „Impairments of Greek Government Bonds under IAS 39 and IFRS 9: A Case Study” (Deprecierile obligațiunilor emise de guvernul elen conform IAS 39 și IFRS 9: studiu de caz) și „Expected-Loss-Based Accounting for the Impairment of Financial Instruments: the FASB and IASB IFRS 9 Approaches” (Contabilitatea bazată pe pierderile estimate pentru deprecierea instrumentelor financiare: abordările FASB și IASB privind IFRS 9),

—

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1569/2007 al Comisiei din 21 decembrie 2007 de instituire a unui mecanism pentru determinarea echivalenței standardelor de contabilitate aplicate de emitenți de valori mobiliare din țări terțe, în conformitate cu Directivele 2003/71/CE și 2004/109/CE ale Parlamentului European și ale Consiliului (5),

—

având în vedere declarația liderilor G20 din 2 aprilie 2009,

—

având în vedere documentul de dezbatere al IASB din iulie 2013 intitulat „A Review of the Conceptual Framework for Financial Reporting” (Revizuirea cadrului conceptual de raportare financiară) (DP/2013/1) și solicitarea de opinii din partea IASB, din iulie 2015, intitulată „Trustees' Review of Structure and Effectiveness: Issues for the Review” (Analiza structurii și eficacității realizată de administratorii de active: aspecte de analiză),

—

având în vedere observația Comisiei din 1 decembrie 2015 cu privire la „Trustees' Review of Structure and Effectiveness” a IASB,

—

având în vedere Standardul Internațional de Raportare Financiară (IFRS) 9 privind instrumentele financiare, emis la 24 iulie 2014 de către IASB, avizul de adoptare a IFRS 9 emis de EFRAG, evaluarea IFRS 9 realizată de EFRAG cu privire la principiul imaginii fidele și corecte, documentele de ședință ale Comitetului de reglementare contabilă (ARC) cu privire la IFRS 9 și scrisorile cu observații din partea Băncii Centrale Europene (BCE) și a Autorității Bancare Europene (ABE) privind adoptarea IFRS 9,

—

având în vedere scrisoarea din 14 ianuarie 2014 trimisă în numele coordonatorilor Comisiei pentru afaceri economice și monetare, în care se prezintă observații privind documentul de dezbatere al IASB intitulat „Revizuirea cadrului conceptual de raportare financiară”,

—

având în vedere raportul Autorității Europene pentru Valori Mobiliare și Piețe (ESMA), din 31 martie 2015, privind activitățile de executare și de reglementare ale organismelor de aplicare a normelor de contabilitate în 2014 (ESMA/2015/659),

—

având în vedere orientările publicate de ESMA la 10 iulie 2014 referitoare la aplicarea cerințelor în materie de informații financiare (ESMA/2014/807),

—

având în vedere tabloul ESMA privind respectarea orientărilor ESMA referitoare la aplicarea cerințelor în materie de informații financiare (ESMA/2015/203 REV), din 19 ianuarie 2016,

—

având în vedere Rezoluția sa din 24 aprilie 2008 privind standardele internaționale de raportare financiară (IFRS) și guvernarea Consiliului pentru standarde internaționale de contabilitate (IASB) (6),

—

având în vedere Rezoluția sa din 12 aprilie 2016 referitoare la rolul UE în cadrul instituțiilor și organismelor financiare, monetare și de reglementare internaționale (7)

—

având în vedere Directiva 2006/43/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 17 mai 2006 privind auditul legal al conturilor anuale și al conturilor consolidate (8), modificată de Directiva 2014/56/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 aprilie 2014 (9), aplicabilă de la jumătatea lunii iunie din 2016,

—

având în vedere articolul 52 din Regulamentul său de procedură,

—

având în vedere raportul Comisiei pentru afaceri economice și monetare și avizul Comisiei pentru control bugetar (A8-0172/2016),

A.

întrucât Standardele internaționale de raportare financiară (IFRS) și standardele internaționale de audit (ISA) reprezintă o componentă esențială necesară pentru funcționarea eficientă a pieței interne și a piețelor de capital; întrucât IFRS și ISA pot fi înțelese ca reprezentând un bun public și deci ele nu ar trebui să pericliteze stabilitatea financiară sau să împiedice dezvoltarea economică a Uniunii și ar trebui să servească interesul comun, nu numai interesele investitorilor, debitorilor și creditorilor;

B.

întrucât falsificarea contabilității firmelor reprezintă o amenințare pentru stabilitatea economică și financiară și, în plus, zdruncină încrederea cetățenilor în modelul economiei sociale de piață;

C.

întrucât scopul IFRS este de a consolida responsabilitatea prin reducerea lacunelor în materie de informații dintre investitori și societăți, de a proteja investițiile, de a aduce transparență prin creșterea comparabilității internaționale și a calității informațiilor financiare și prin susținerea investitorilor și a altor participanți pe piață în luarea unor decizii economice în cunoștință de cauză și, prin urmare, au influență asupra comportamentului actorilor de pe piețele financiare și au impact asupra stabilității acestor piețe; ia act, cu toate acestea, de faptul că acest model contabil bazat pe „utilitatea deciziei” nu este pe deplin concordant cu funcția contabilă de „adecvare a capitalului”, descrisă în jurisprudența CEJ și în directiva contabilă, sugerând că baza conceptuală a contabilității, conform cadrului IFRS, nu acoperă obiectivul contabilității prevăzut de legislația UE, pentru care standardul este imaginea fidelă și corectă a cifrelor indicate, conform observațiilor din răspunsul scris E-016071/2015 dat de comisarul Jonathan Hill la 25 februarie 2016; întrucât cerința privind imaginea fidelă și corectă necesită o evaluare holistică în care sunt importante cifrele și explicațiile calitative;

D.

întrucât directiva contabilă prevede că situațiile financiare „prezintă o importanță deosebită pentru protecția acționarilor, a asociaților și a terților” și că „aceste tipuri de întreprinderi […] nu oferă garanții terților peste valoarea activului lor net”; întrucât directiva contabilă prevede, de asemenea, că scopul său „este de a proteja interesele existente în societățile cu capital pe acțiuni”, garantând că dividendele nu sunt plătite din capitalul social; întrucât acest scop contabil general poate fi îndeplinit numai dacă cifrele specificate în conturi oferă o imagine fidelă și corectă a activelor companiei, a pasivelor, a poziției financiare și a profitului sau pierderilor sale; întrucât imaginea corectă și fidelă, stabilirea plății dividendelor și evaluarea solvabilității unei companii necesită, de asemenea, informații calitative și o evaluare mai amplă a riscurilor;

E.

întrucât IASB funcționează sub egida Fundației IFRS – o corporație privată non profit înregistrată la Londra (Regatul Unit) și la Delaware (SUA) – și este organismul care stabilește standarde, iar procesele sale trebuie să fie transparente, independente și să facă obiectul responsabilității publice directe; întrucât UE contribuie cu circa 14 % la bugetul Fundației IFRS și este, prin urmare, cel mai mare contribuitor financiar;

F.

întrucât circulația la nivel mondial a capitalului necesită un sistem global de standarde de contabilitate; întrucât IFRS sunt aplicate în 116 jurisdicții în diferite modalități (adoptare integrală, parțială, opțiune sau convergență), dar nu și în SUA pentru emitenții naționali;

G.

întrucât prin Acordul de la Norwalk din septembrie 2002, încheiat între IASB și Comitetul pentru Standarde de Contabilitate Financiară din SUA (FASB), s-a propus convergența dintre IFRS emise de IASB și principiile contabile general acceptate din SUA (US-GAAP) emise de FASB;

H.

întrucât, în UE, procesul de adoptare se bazează pe criteriile de adoptare prevăzute în Regulamentul IAS; întrucât un IFRS nu ar trebui să contravină principiului imaginii fidele și corecte, așa cum este prevăzut în directiva contabilă, care prevede că situațiile financiare trebuie să prezinte o imagine „fidelă și corectă” a activelor și pasivelor, a poziției financiare și a situației profiturilor și pierderilor unei companii; întrucât dividendele și primele nu ar trebuie să fie plătite din profituri nerealizate, adică, în cele din urmă, din capital, după cum se prevede în directiva privind menținerea capitalului; întrucât IFRS ar trebui să servească interesului general din Europa și ar trebui să respecte criteriile de bază legate de calitatea informațiilor necesare pentru situațiile financiare;

I.

întrucât Comisia, Consiliul și Parlamentul European iau parte la procesul de adoptare pe baza recomandărilor primite din partea Grupului consultativ european pentru raportarea financiară (EFRAG), un consilier privat pe probleme tehnice al Comisiei, și pe baza activității Comitetului de reglementare contabilă (ARC), format din reprezentanți ai statelor membre; întrucât în raportul Maystadt s-a discutat posibilitatea de a crea o agenție care să înlocuiască EFRAG, ca soluție pe termen lung;

J.

întrucât, în UE, diferite părți interesate, în special investitori pe termen lung, au ridicat problema măsurii în care IFRS respectă prevederile legale din directiva contabilă, în special principiile prudenței și bunei gestiuni; întrucât implicarea Parlamentului în procesul de stabilire a standardelor nu este suficientă și nu este pe măsura contribuției financiare de la bugetul UE la Fundația IFRS; întrucât s-a pus accent și pe consolidarea poziției Europei pentru a garanta că aceste principii sunt pe deplin recunoscute și integrate în cadrul întregului proces de stabilire a standardelor;

K.

întrucât crizele financiare recente au adus rolul IFRS în stabilitatea financiară și în creșterea economică pe agenda G20 și pe cea a UE, în special normele privind recunoașterea pierderilor din sistemul bancar; întrucât G20 și raportul De Larosière au subliniat aspecte-cheie în ceea ce privește standardele contabile anterioare crizei, printre care se numără contabilitatea extrabilanțieră, caracterul prociclic aferent principiului raportării la piață, recunoașterea profiturilor și pierderilor, subestimarea acumulării riscului în timpul perioadelor ciclice de evoluție favorabilă și lipsa unei metodologii comune transparente de evaluare a activelor nelichide și depreciate;

L.

întrucât IASB a dezvoltat IFRS 9 privind instrumentele financiare ca răspuns-cheie la unele aspecte ale crizei și impactul acestora asupra sectorului bancar; întrucât avizul EFRAG privind IFRS 9 a fost unul favorabil, cu o serie de observații referitoare la utilizarea „valorii juste” în caz de dificultăți pe piață, lipsa bazei conceptuale privind abordarea referitoare la provizioanele pentru pierderi pe 12 luni și provizioanele nesatisfăcătoare privind investițiile pe termen lung; întrucât, din cauza datelor diferite de intrare în vigoare a IFRS 9 și a viitorului standardul în materie de asigurări, avizul a exprimat o rezervă în ceea ce privește aplicabilitatea standardului la sectorul asigurărilor; întrucât această chestiune este recunoscută chiar de IASB; întrucât există preocupări că prelucrarea contabilă a capitalului care a fost propusă poate afecta negativ investițiile pe termen lung; întrucât scrisorile cu observații din partea BCE și ABE cu privire la IFRS 9 au fost favorabile, dar au menționat și o serie de deficiențe specifice;

M.

întrucât problema contabilității extrabilanțiere a fost abordată în modificările ulterioare ale IFRS 7 – Instrumente financiare: informații de furnizat și prin emiterea a trei standarde noi, IFRS 10 – Situații financiare consolidate, IFRS 11 – Acorduri comune și IFRS 12 – Prezentarea informațiilor privind interesele în alte entități;

N.

întrucât, în mai 2015, IASB a publicat un proiect de expunere privind „cadrul conceptual”, care descrie conceptele pe care se bazează IASB când elaborează IFRS, oferind celor care pregătesc situațiile financiare posibilitatea de a dezvolta și alege politici contabile și ajutând toate părțile să înțeleagă și să interpreteze IFRS;

O.

întrucât structura de guvernanță a Fundației IFRS este în prezent revizuită, conform statutului său; întrucât este, prin urmare, momentul potrivit pentru o revizuire a structurii organizaționale și pentru schimbările necesare pentru organismele de guvernare și de monitorizare ale Fundației IFRS și ale IASB, pentru a le integra mai bine în sistemul de instituții internaționale și pentru asigura reprezentarea amplă a intereselor (cum ar fi agențiile de reprezentare a consumatorilor și ministerele de finanțe), precum și responsabilitate publică ce va garanta standarde contabile de înaltă calitate;

P.

întrucât ISA sunt elaborate de Consiliului pentru standarde internaționale de audit și asigurare (IAASB), un organism independent al Federației Internaționale a Contabililor (IFAC); întrucât Consiliul de supraveghere a interesului public (Public Interest Oversight Board – PIOB) este o organizație independentă internațională care supraveghează procesul care duce la adoptarea ISA și celelalte activități de interes public ale IFAC;

Q.

întrucât programul Uniunii de susținere a anumitor activități din domeniul raportării financiare și a auditului pentru perioada 2014-2020 include finanțarea Fundației IFRS și a PIOB pentru perioada 2014-2020, iar finanțarea EFRAG numai pentru perioada 2014-2016,

1.

ia act de raportul de evaluare a IAS elaborat de Comisie cu privire la aplicarea IFRS în UE; ia act și de concluzia Comisiei cum că obiectivele Regulamentului IAS au fost îndeplinite; regretă faptul că Comisia nu a propus încă schimbările legale necesare pentru a soluționa deficiențele identificate în cursul evaluării realizate; invită organismul de stabilire a standardelor să se asigure că IFRS sunt în conformitate cu setul de standarde de contabilitate în vigoare și să promoveze convergența la nivel internațional; solicită o abordare mai coordonată în ceea ce privește elaborarea unor standarde noi, care să includă și termene de aplicare coordonate, în special în ceea ce privește implementarea IFRS 9 (Instrumente financiare) și a noului IFRS 4 (Contractele de asigurare); îndeamnă Comisia să prezinte cu diligență propuneri legislative în acest sens și să garanteze că întârzierile nu provoacă abaterea de la normele în materie de concurență sau distorsionarea concurenței în sectorul asigurărilor; cere Comisiei să analizeze în detaliu dacă recomandările din raportul de Larosière au fost implementate integral, în special recomandarea nr. 4, care prevede că este necesar să se analizeze mai detaliat principiul raportării la piață;

2.

invită Comisia să ia dea curs urgent recomandării din raportul Maystadt privind extinderea criteriului privind „bunul public”, însemnând faptul că standardele de contabilitate nu ar trebui nici să pericliteze stabilitatea financiară din UE, nici să împiedice dezvoltarea economică a UE, precum și să garanteze că acest criteriu va fi respectat pe deplin pe parcursul procesului de adoptare; îndeamnă Comisia să elaboreze, împreună cu EFRAG, orientări clare privind sensul conceptelor de „interes public” și de „imagine fidelă și corectă”, pe baza jurisprudenței CEJ și a directivei contabile, pentru a ajunge la un acord cu privire la aceste criterii de adoptare; invită Comisia să prezinte o propunere de introducere a definiției Maystadt referitoare la criteriul „interesului public” în cadrul Regulamentului IAS; invită Comisia ca, împreună cu EFRAG, să analizeze sistematic dacă criteriul „interesului public”, așa cum este definit de Maystadt, necesită modificarea standardelor contabile în vigoare și, pe această bază, să colaboreze cu IASB și cu organismele de stabilire a standardelor de la nivel național și din țările terțe pentru a obține susținere la o scară mai largă pentru aceste modificări sau, în lipsa acestei susțineri ample, să prevadă în dreptul UE standarde specifice pentru îndeplinirea unor astfel de criterii, dacă este necesar;

3.

ia act de faptul că testul privind imaginea fidelă și corectă, prevăzut la articolul 4 alineatul (3) din Directiva 2013/34/UE, se aplică la cifrele specificate în conturi ca fiind standardul pentru conturile întocmite în conformitate cu legislația europeană, menționat la considerentele 3 și 29 din directivă; subliniază că acest obiectiv este relaționat cu funcția conturilor de adecvare a capitalului, și anume că investitorii, atât creditori, cât și părți interesate, folosesc cifrele din conturile anuale ca bază pentru a stabili dacă o companie este solventă la „activul net” și pentru a determina plățile de dividende;

4.

subliniază că o componentă de bază pentru a reda o imagine fidelă și corectă a cifrelor specificate în conturi este evaluarea prudentă, care înseamnă că nu trebuie să se subestimeze pierderile sau să se supraestimeze profiturile, conform dispozițiilor de la articolul 6 alineatul (1) litera (c) punctele (i) și (ii) din directiva contabilă; subliniază că această interpretare a directivei contabile a fost confirmată de numeroase hotărâri ale CEJ;

5.

ia act de faptul că considerentul 9 din Regulamentul IAS permite un anumit grad de flexibilitate la luarea unei decizii de adoptare a IFRS, nefiind obligatorie „conformitatea strictă cu toate dispozițiile directivelor respective”; sugerează totuși că aceasta nu se extinde pentru a permite ca IFRS să devieze foarte mult de la scopul general al directivei contabile din 2013 (2013/34/UE), care a înlocuit cea de-a Patra Directivă privind dreptul societăților comerciale (78/660/CEE) și cea de-a Șaptea Directivă privind dreptul societăților comerciale (83/349/CEE), menționate la articolul 3 alineatul (2) prima liniuță din Regulamentul IAS, deoarece aceasta ar avea ca rezultat situații financiare care supraestimează profiturile sau subestimează pierderile; consideră, în acest sens, că adoptarea IAS 39 poate contraveni acestui scop general al celei de-a Patra și celei de-a Șaptea directive privind dreptul societăților comerciale, înlocuite cu directiva contabilă din 2013, din cauza modelului privind pierderile suportate, în special articolului 31 alineatul (1) litera (bb) din A Patra Directivă privind dreptul societăților comerciale, care prevedea că ar trebui măsurate și recunoscute „toate riscurile previzibile și pierderile potențiale apărute în cursul exercițiului financiar în cauză sau în cursul exercițiului anterior, chiar dacă astfel de riscuri sau pierderi devin evidente între data închiderii bilanțului și data întocmirii acestuia”;

6.

salută intenția IASB de a introduce principiul „prudenței” și de a consolida „buna gestiune” în noul cadru conceptual; regretă faptul că „prudența” înseamnă, în interpretarea IASB, numai „tratarea prudentă a libertății de apreciere”; ia act de faptul că modul în care IASB înțelege principiul prudenței și bunei gestiuni nu este același cu cel prevăzut în jurisprudența CEJ relevantă și în directiva contabilă; consideră că principiul „prudenței” ar trebui să fie însoțit de principiul fiabilității; invită Comisia și EFRAG să convină asupra semnificației principiului prudenței și bunei gestiuni, astfel cum sunt definite în jurisprudența CEJ și în directiva contabilă, și, pe această bază, să coopereze cu IASB și cu organismele de stabilire a standardelor de la nivel național și din țările terțe pentru a obține susținere la o scară mai largă pentru aceste principii; invită IASB să analizeze sistematic dacă un cadru conceptual revizuit necesită schimbări ale standardelor contabile în vigoare și să realizeze modificări acolo unde este necesar;

7.

ia act de reforma privind recunoașterea pierderilor în cadrul IFRS, care a trebui să permită dispoziții privind acumularea mai prudentă a pierderilor, pe baza conceptului de perspectivă de pierderi preconizate, și nu de pierderi suportate; este de opinie că procesul european de adoptare a IFRS trebuie să încadreze cu atenție și prudență modul în care va fi specificat conceptul de pierderi preconizate, pentru a evita încrederea excesivă în model și pentru a permite elaborarea de orientări clare în materie de supraveghere a deprecierii activelor;

8.

este de opinie că problema contabilității extrabilanțiere nu a fost încă abordată în mod adecvat și eficient, deoarece decizia dacă un activ trebuie raportat în bilanț sau nu face în continuare obiectul unei norme automate care poate fi eludată; invită IASB să corecteze aceste deficiențe;

9.

salută protocoalele Fundației IFRS și ale IOSCO privind consolidarea cooperării pe problemele-cheie identificate de G20 privind reglementarea piețelor de valori mobiliare; consideră că această cooperare este necesară pentru a satisface nevoia de standarde de contabilitate globale de înaltă calitate și pentru a încuraja aplicarea unor standarde consecvente în ciuda unor condiții-cadru naționale diferite;

10.

își exprimă convingerea că schimbul de informații dintre IASB și IOSCO privind extinderea utilizării IFRS ar trebui văzut nu numai ca un exercițiu de inventariere, ci și ca o posibilitate de identificare a exemplelor de bune practici; salută, în această privință, rundele anuale de discuții („enforcer discussion session”) introduse de IOSCO pentru a informa IASB cu privire la chestiunile esențiale legate de aplicare și implementare;

11.

menționează că efectele unui standard de contabilitate trebuie înțelese pe deplin; insistă asupra faptului că IASB și EFRAG ar trebui să acorde prioritate consolidării analizelor lor de impact, în special în domeniul macroeconomic, precum și evaluării nevoilor diferite ale unei game largi de părți interesate, inclusiv ale investitorilor pe termen lung și ale societăților, precum și ale publicului larg; invită Comisia să reamintească EFRAG să își consolideze capacitatea de a evalua impactul noilor standarde contabile asupra stabilității financiare, concentrându-se explicit pe nevoile europene, care ar trebui introduse în standardizarea IASB într-o etapă mai timpurile a procesului; ia act, în special, de lipsa unei evaluări de impact cantitativ pentru IFRS 9, pentru care nu vor fi disponibile date înainte de 2017; cere Comisiei să se asigure că IFRS 9 servește strategiei de investiții pe termen lung a UE, în special prin restricționarea dispozițiilor care ar putea introduce volatilitate excesivă pe termen scurt în situațiile financiare; ia act de faptul că agențiile europene de supraveghere (AES), și anume ESMA, ABE și EIOPA, care au experiența și capacitatea de a participa la această sarcină, au refuzat participarea cu drepturi deplini în consiliul EFRAG din cauză că EFRAG este un organism privat; consideră că BCE și AES, care în urma reformei acordurilor în materie de guvernanță au calitatea de observatori ai consiliului ERFRAG, și-ar putea aduce contribuția pentru ca efectele asupra stabilității financiare să fie luate mai mult în considerare; îndeamnă Comisia ca, în cadrul revizuirii Regulamentului IAS, să analizeze modalități de a obține feedback sistematic formal din partea AES;

12.

are convingerea că numai regulile simple pot fi aplicate de către utilizatori și controlate de către supraveghetori în mod eficient; reamintește că, în declarația din 2 aprilie 2009, G 20 a cerut reducerea complexității standardelor contabile pentru instrumentele financiare, precum și claritate și coerență în aplicarea standardelor de evaluare la nivel internațional, în colaborare cu instituțiile de supraveghere; este preocupat de complexitatea persistentă a IFRS; cere ca această complexitate să fie redusă ori de câte ori acest lucru este adecvat și posibil în procesul de elaborare de noi standarde contabile; consideră că un sistem mai puțin complex de standarde contabile va contribui la o implementare mai uniformă, astfel încât datele financiare ale companiilor să fie comparabile între statele membre;

13.

cere să se prezinte rapoarte obligatorii pentru fiecare țară, conform IFRS; reamintește opinia Parlamentului potrivit căreia rapoartele publice pe țări pot juca un rol decisiv în combaterea evitării plății taxelor și a fraudei fiscale;

14.

cere IASB, Comisiei și EFRAG să implice Parlamentul și Consiliul într-o etapă timpurie a elaborării standardelor de raportare financiară, în general și în procesul de adoptare, în special; consideră că procesul de control pentru adoptarea IFRS în UE ar trebui să aibă un caracter formal și să fie structurat, prin analogie cu procesul de control privind măsurile de „nivel 2” din domeniul serviciilor financiare; recomandă autorităților europene să invite părțile interesate din societatea civilă să le sprijine activitățile, inclusiv la nivelul EFRAG; invită Comisia să creeze un spațiu în care părțile interesate să discute principii fundamentale de contabilitate aplicate în Europa; invită Comisia să acorde Parlamentului posibilitatea de a primi o listă scurtă a candidaților la funcția de președinte al EFRAG, pentru a organiza audieri informale înainte de votarea candidatului propus;

15.

constată, în acest context, că Parlamentul ar trebui să joace rolul de promotor activ al IFRS, cu condiția ca cererile cuprinse în prezenta rezoluție să fie luate în considerare, întrucât există dovezi că beneficiile vor fi mai importante decât costurile;

16.

are convingerea că o economie globalizată are nevoie de standarde contabile acceptate la nivel internațional; reamintește, cu toate acestea, că convergența nu este un obiectiv în sine, ci este doar de dorit, în măsura în care are ca rezultat standarde contabile mai bune, care reflectă orientarea către interesul public, prudență și fiabilitate; consideră, prin urmare, că ar trebui să continue dialogul solid dintre IASB și organismele naționale de stabilire a standardelor contabile, în ciuda progresului lent al procesului de convergență;

17.

ia act de faptul că majoritatea întreprinderilor sunt IMM-uri; ia act de intenția Comisiei de a analiza, împreună cu IASB, posibilitatea de a elabora standarde contabile comune, de înaltă calitate și simplificate pentru IMM-uri, care ar putea fi folosite voluntar la nivelul UE de către IMM-urile listate în sistemele multilaterale de tranzacționare (MFT) și, în mod mai specific, pe piețele de creștere pentru IMM-uri; ia act, în acest sens de posibilitățile standardelor de raportare financiară deja existente pentru IMM-uri; consideră că o condiție pentru ca IFRS să continue să funcționeze în acest domeniu este să fie mai puțin complexe și să nu promoveze caracterul pro-ciclic, precum și ca interesele IMM-urilor să fie reprezentate în mod suficient în cadrul IASB; consideră că părțile interesate relevante ar trebui reprezentate în cadrul IASB; cere Comisiei să realizeze o evaluare de impact corespunzătoare cu privire la efectele IFRS pentru IMM-uri, înainte de a lua alte măsuri; cere ca o astfel de evoluție să fie monitorizată cu atenție, iar Parlamentul să fie informat pe deplin, ținându-se seama în mod adecvat de procesul referitor la o mai bună reglementare;

18.

subliniază faptul că organismele naționale de stabilire a standardelor sunt în prezent bine integrate în EFRAG; menționează, prin urmare, rolul consultativ al EFRAG în materie de chestiuni contabile referitoare la companiile mici listate, precum și la IMM-uri la modul mai general;

19.

salută faptul că Comisia încurajează statele membre să urmeze orientările ESMA în ceea ce privește aplicarea cerințelor în materie de informații financiare; regretă faptul că unele state membre nu respectă și nu intenționează să respecte orientările ESMA privind aplicarea cerințelor în materie de informații financiare; cere statelor membre respective să depună eforturi pentru asigurarea conformității: invită Comisia să evalueze dacă competențele ESMA fac posibilă asigurarea aplicării consecvente și coerente în întreaga UE și, în caz contrar, să analizeze alte modalități de asigura un grad adecvat de aplicare și conformitate;

20.

constată faptul că echilibrul dintre domeniul obligatoriu de aplicare al Regulamentului IAS și posibilitatea statelor membre de a extinde utilizarea IFRS la nivel național asigură un grad adecvat de subsidiaritate și de proporționalitate;

21.

salută intenția Comisiei de a analiza posibilitatea de a coordona normele UE referitoare la distribuirea dividendelor; reamintește, în acest sens, articolul 17 alineatul (1) din Directiva privind menținerea capitalului, care se referă direct la conturile anuale ale unei companii ca reprezentând baza pentru deciziile referitoare la distribuirea dividendelor și care introduce anumite restricții privind distribuirea dividendelor; ia act de faptul că evaluarea Regulamentului IAS efectuată de Comisie a dovedit că persistă diferențe în ceea ce privește aplicarea IFRS între statele membre; subliniază că normele privind menținerea capitalului și distribuirea dividendelor au fost menționate în raportul privind evaluarea Regulamentului IAS ca reprezentând sursa unor dispute juridice care pot apărea în anumite jurisdicții în care statele membre permit sau solicită utilizarea IFRS pentru situațiile financiare anuale individuale pe care se bazează repartizarea profiturilor; subliniază că fiecare stat membru analizează modul în care aceste probleme pot fi abordate în cadrul legislației naționale și al cerințelor de la nivelul UE privind menținerea capitalului; invită Comisia, în acest sens, să asigure respectarea directivei privind menținerea capitalului și a directivei contabile;

22.

cere EFRAG și Comisiei să examineze cât mai curând posibil dacă standardele contabile permit frauda fiscală și evitarea plății taxelor și să efectueze toate schimbările necesare pentru a corecta și a preveni potențialele abuzuri;

23.

ia act de eforturile actuale de creștere a transparenței și a comparabilității conturilor publice prin elaborarea Standardelor europene de contabilitate pentru sectorul public (EPSAS);

24.

sprijină recomandările Comisiei potrivit cărora consiliul de monitorizare al Fundației IFRS ar trebui să își reorienteze atenția de la chestiunea organizării interne către dezbaterea unor aspecte de interes public, care ar putea fi aduse în atenția Fundației IFRS; consideră, cu toate acestea, că ar trebui continuate progresele în ceea ce privește guvernanța Fundației IFRS și a IASB, în special în ceea ce privește transparența, prevenirea conflictelor de interese și diversitatea experților angajați; subliniază că legitimitatea IASB este în joc dacă consiliul de monitorizare continuă să nu fie de acord cu responsabilitatea sa, deși depinde de deciziile luate prin consens; sprijină, în special, propunerea Comisiei de a lua în considerare nevoile de raportare ale investitorilor cu orizonturi de timp diferite în materie de investiții și de a oferi soluții specifice la dezvoltarea standardelor, în special investitorilor pe termen lung; sprijină integrarea mai bună a IASB în sistemul instituțiilor financiare internaționale și eforturile de a asigura reprezentarea mai amplă a intereselor (cum ar fi agențiile care reprezintă consumatorii și ministerele de finanțe), precum și responsabilitatea publică ce va garanta standarde contabile de înaltă calitate;

25.

ia act de faptul că IASB este dominat de actori din sectorul privat; subliniază că întreprinderile de talie medie nu sunt deloc reprezentate; subliniază că Fundația IFRS continuă să se bazeze pe contribuții voluntare, adesea din partea sectorului privat, ceea ce poate da naștere riscului de conflict de interese; invită Comisia să îndemne Fundația IFRS să vizeze o structură de finanțare mai diversificată și mai echilibrată, bazată inclusiv pe onorarii și pe surse publice;

26.

salută activitățile Fundației IFRS/IASB materie de raportare în ceea ce privește carbonul și schimbările climatice; este, în special, de părere că aspectele structurale-cheie pe termen lung, cum ar fi evaluarea activelor de carbon depreciate în bilanțurile contabile ale întreprinderilor, ar trebui adăugate în mod explicit la programul de lucru al IFRS, pentru a dezvolta standardele corespunzătoare; cere organismelor IFRS să înscrie pe agenda lor provocarea reprezentată de raportarea referitoare la carbon și riscurile legate de carbon;

27.

cere Comisiei și EFRAG să analizeze trecerea de la capitaluri la obligațiuni în ceea ce privește alocarea activelor pentru pensii, ca rezultat al introducerii contabilității pe principiul raportării la piață, în cadrul IFRS;

28.

sprijină îndemnul adresat de Comisie Fundației IFRS de a se asigura că utilizarea IFRS și existența unei contribuții financiare permanente reprezintă condiții pentru calitatea de membru în organismele de guvernare și monitorizare ale Fundației IFRS și ale IASB; cere Comisiei să analizeze modalități de a reforma Fundația IFRS și IASB pentru a pune capăt drepturilor de veto ale membrilor care nu îndeplinesc criteriile susmenționate;

29.

cere administratorilor de active ai IFRS, consiliului de monitorizare al IFRS și IASB să promoveze echilibrul de gen în cadrul respectivelor foruri;

30.

reamintește cererea formulată în raportul Goulard privind măsuri de creștere a legitimității democratice, transparenței, responsabilității și integrității, care se referă, printre altele, la accesul public la documente, dialogul deschis cu diverse părți interesate, crearea unor registre obligatorii de transparență și norme privind transparența întâlnirilor de lobby, precum și norme interne, în special privind prevenirea conflictelor de interese;

31.

subliniază faptul că reforma EFRAG trebuie să îmbunătățească contribuția europeană la dezvoltarea noilor IFRS și ar putea participa la reforma guvernanței Fundației IFRS;

32.

regretă faptul că EFRAG funcționează în ultima perioadă fără președinte, dat fiind rolul-cheie pe care acesta îl joacă în realizarea consensului și în asigurarea unei voci europene clare și puternice în materie de contabilitate la nivel internațional; subliniază că este important să se numească un președinte al EFRAG cât mai curând posibil; prin urmare, îndeamnă Comisia să accelereze procesul de recrutare, ținând seama pe deplin de rolul Parlamentului și al Comisiei sale pentru afaceri economice și monetare;

33.

salută reforma EFRAG, care a intrat în vigoare la 31 octombrie 2014, și recunoaște că au fost făcute eforturi semnificative în acest sens; ia act de nivelul sporit de transparență; regretă faptul că, în ceea ce privește finanțarea EFRAG și, în special, posibilitatea de a crea un sistem de taxe obligatorii plătite de companiile listate, Comisia și-a concentrat eforturile pe implementarea părților din reformă care pot fi realizate pe termen scurt; cere Comisiei ca, potrivit recomandărilor din raportul Maystadt, să realizeze acțiuni formale pentru a încuraja statele membre care nu dispun încă de un mecanism național de finanțare să instituie un astfel de mecanism; ia act de Comisiei de a propune extinderea Programului Uniunii pentru EFRAG pentru perioada 2017-2020; invită Comisia să realizeze o evaluare anuală cuprinzătoare a reformei pe care a convenit-o, după cum se prevede la articolul 9 alineatele (3) și (6) din Regulamentul (UE) nr. 258/2014; invită Comisia să evalueze oportunitatea și posibilitatea de a transforma EFRAG într-o agenție publică pe termen lung;

34.

regretă faptul că cerința sugerată în raportul Maystadt de a combina funcțiile de director general al EFRAG și de președinte al grupului de experți tehnici ai EFRAG a devenit o simplă posibilitate; ia act de componența noului consiliu, care nu respectă propunerea din raportul Maystadt, deoarece autoritățile europene de supraveghere și Banca Centrală Europeană au refuzat să accepte totalitatea membrilor consiliului; cere EFRAG să extindă numărul de utilizatori din consiliu (în prezent fiind vorba doar de unul) și să garanteze că toate părțile interesate relevante sunt reprezentate în EFRAG;

35.

salută faptul că, în 2014, PIOB și-a diversificat finanțarea; ia act de faptul că finanțarea totală furnizată de IFAC a fost de 58 %; deși înseamnă în continuare un procent semnificativ din finanțarea PIOB, aceasta este cu mult sub pragul de două treimi și, prin urmare, nu a fost necesară limitarea de către Comisie a contribuției sale anuale, după cum se prevede la articolul 9 alineatul (5) din Regulamentul (UE) nr. 258/2014; cere PIOB să își intensifice eforturile pentru a asigura integritatea profesiei de audit;

36.

încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului și Comisiei.

6.3.2018   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 86/33

—

având în vedere titlul V din Tratatul privind Uniunea Europeană, în special articolele 21, 41, 42 și 43 ale acestuia,

—

având în vedere articolul 220 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

—

având în vedere Carta Organizației Națiunilor Unite, în special capitolele VI, VII și VIII ale acesteia,

—

având în vedere raportul Secretarului General al ONU din 1 aprilie 2015, „Parteneriatul pentru Pace: trecerea la o menținere a păcii în parteneriat” (1),

—

având în vedere Comunicarea comună a Comisiei Europene și a Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate din 28 aprilie 2015, intitulată „Consolidarea capacităților ca sprijin pentru securitate și dezvoltare – Înzestrarea partenerilor pentru prevenirea și gestionarea crizelor” (2),

—

având în vedere raportul din 16 iunie 2015 al Grupului ONU la nivel înalt independent privind operațiunile în sprijinul păcii (3),

—

având în vedere declarația făcută la summitul liderilor privind menținerea păcii, convocat de către președintele Statelor Unite ale Americii, Barack Obama, și care a avut loc la 28 septembrie 2015,

—

având în vedere documentul din 14 iunie 2012 intitulat „Planul de acțiune pentru consolidarea sprijinului acordat de UE prin PSAC pentru menținerea păcii de către ONU” (4) și documentul din 27 martie 2015 intitulat „Consolidarea parteneriatului strategic ONU-UE în ceea ce privește gestionarea crizelor și menținerea păcii: Priorități 2015-2018” (5),

—

având în vedere Strategia comună Africa-UE (JAES) convenită în cadrul celei de a doua reuniuni la nivel înalt UE-Africa, desfășurată la Lisabona la 8-9 decembrie 2007 (6) și Foaia de parcurs a JAES 2014-2017 convenită în cadrul celei de a patra reuniuni la nivel înalt UE-Africa, desfășurată la Bruxelles în perioada 2-3 aprilie 2014 (7),

—

având în vedere Raportul special nr. 3/2011 al Curții de Conturi Europene privind „Eficiența și eficacitatea contribuțiilor UE canalizate prin organizații ale ONU în țări afectate de conflicte”,

—

având în vedere rezoluția sa din 24 noiembrie 2015 referitoare la rolul UE în cadrul ONU – cum pot fi realizate mai bine obiectivele de politică externă ale UE (8),

—

având în vedere rezoluția Adunării Parlamentare Paritare ACP-UE din 9 decembrie 2015 referitoare la „Evaluarea instrumentului financiar pentru pace în Africa la zece ani de la punerea sa în aplicare: eficacitate și perspective pentru viitor”,

—

având în vedere Agenda 2030 pentru dezvoltarea sustenabilă,

—

având în vedere „Directivele de la Oslo” din noiembrie 2007 privind utilizarea resurselor militare și de protecție civilă străine în cadrul operațiunilor de ajutor în caz de dezastre,

—

având în vedere articolul 4 literele h și j din Actul Constitutiv al Uniunii Africane;

—

având în vedere Rezoluția sa din 25 noiembrie 2010 referitoare la cea de-a zecea aniversare a Rezoluției 1325(2000) a Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite privind femeile, pacea și securitatea (9),

—

având în vedere concluziile Consiliului din 15 octombrie 2012 privind rădăcinile democrației și ale dezvoltării durabile: Angajamentul Europei față de societatea civilă în ceea ce privește relațiile externe,

—

având în vedere articolul 52 din Regulamentul său de procedură,

—

având în vedere raportul Comisiei pentru afaceri externe și avizul Comisiei pentru dezvoltare (A8-0158/2016),

A.

întrucât operațiunile de menținere a păcii (PSO) sunt o formă de răspuns la situații de criză, în mod normal, în sprijinul unei organizații recunoscute la nivel internațional, cum ar fi ONU sau Uniunea Africană (UA), cu un mandat al ONU, concepute pentru a preveni conflictele armate, a restabili, menține sau edifica pacea, pentru a asigura respectarea acordurilor de pace și pentru a face față situațiilor de urgență și provocărilor complexe pe care le reprezintă statele fragile sau cele aflate în pragul eșecului; întrucât stabilitatea vecinătății africane și europene ar fi foarte benefică tuturor țărilor noastre;

B.

întrucât scopul PSO este de a contribui la crearea unor climate de stabilitate, siguranță și de prosperitate mai ridicată pe termen lung; întrucât buna guvernare, justiția, respectarea în mai mare măsură a statului de drept, protecția civililor, respectarea drepturilor omului și securitatea sunt condiții prealabile esențiale pentru aceasta, iar succesul programelor de reconciliere, reconstrucție și dezvoltare economice va contribui la realizarea unei păci și a unei prosperități sustenabile;

C.

întrucât climatul de securitate în Africa, în special, s-a schimbat în mod dramatic în ultimul deceniu cu apariția unor grupări teroriste și de gherilă în Somalia, Nigeria și în regiunea Sahel-Sahara, asigurarea respectării păcii și operațiunile de combatere a terorismului devenind regula mai degrabă decât excepția în numeroase zone; întrucât numărul statelor fragile și al spațiilor neguvernate este în creștere, lăsându-i pe mulți în sărăcie, fărădelege, corupție și violență; întrucât permeabilitatea frontierelor în interiorul continentului contribuie la alimentarea violenței, la reducerea nivelului de securitate și oferă posibilități pentru desfășurarea unor activități infracționale;

D.

întrucât, în noua Agendă 2030 pentru dezvoltare sustenabilă, pacea a fost recunoscută ca fiind un element crucial pentru dezvoltare și a fost introdus obiectivul de dezvoltare sustenabilă 16 (ODD) privind pacea și justiția;

E.

întrucât organizațiile și națiunile dotate cu experiență și echipamente adecvate și având în mod ideal un mandat ONU clar și realist ar trebui să furnizeze resursele militare necesare pentru reușita PSO, pentru a contribui la crearea unor medii sigure pentru ca organizațiile societății civile să își poată desfășura activitatea;

F.

întrucât ONU rămâne principalul garant al păcii și securității internaționale și dispune de cel mai cuprinzător cadru de cooperare multilaterală în gestionarea crizelor; întrucât, în prezent, există 16 operațiuni de menținere a păcii ale ONU, cu un personal care depășește 120 000 de persoane, un număr mai ridicat decât oricând; întrucât peste 87 % din forțele ONU de menținere a păcii sunt desfășurate în opt misiuni în Africa; întrucât ONU este limitată în ceea ce privește sfera de aplicare a operațiunilor sale;

G.

întrucât UA își desfășoară activitatea în contextul unor limitări diferite față de ONU, se poate alinia uneia sau alteia din părți, poate interveni fără invitație, precum și acolo unde niciun acord de pace a fost semnat, respectând, totuși, Carta ONU; întrucât, având în vedere numărul de conflicte interstatale și intrastatale din Africa, acest lucru constituie o diferență importantă;

H.

întrucât NATO a oferit sprijin UA, inclusiv AMIS în Darfur și AMISOM în Somalia, cu planificare și capacități de transport aerian și naval strategic, precum și prin consolidarea capacităților pentru Forța africană de intervenție rapidă (ASF);

I.

întrucât crizele din Africa necesită un răspuns global coerent care depășește aspectele referitoare strict la securitate; întrucât pacea și securitatea sunt condiții prealabile necesare pentru dezvoltare și toți actorii locali și internaționali au evidențiat necesitatea unei strânse coordonări între securitate și politica de dezvoltare; întrucât este nevoie de o perspectivă pe termen lung; întrucât reforma sectorului de securitate și dezarmarea, demobilizarea și reintegrarea foștilor combatanți pot fi importante pentru atingerea obiectivelor de stabilitate și dezvoltare; întrucât Biroul de legătură al ONU pentru pace și securitate și Misiunea permanentă a Uniunii Africane la Bruxelles joacă roluri cheie în dezvoltarea relațiilor dintre organizațiile lor și respectiv UE, NATO și ambasadele naționale;

J.

întrucât principalul mecanism de cooperare europeană cu UA este Instrumentul financiar pentru pace în Africa, creat în 2004 și care asigură aproximativ 1,9 miliarde EUR prin intermediul FED finanțat de către statele membre; întrucât, la înființarea APF în 2003, finanțarea sa prin intermediul FED trebuia să fie provizorie, însă, 12 ani mai târziu, FED continuă să fie principala sursă de finanțare a APF; întrucât, în 2007, domeniul de aplicare a instrumentului a fost extins pentru a include o gamă mai largă de activități de prevenire a conflictelor și de stabilizare în urma conflictelor; întrucât programul de acțiune pentru perioada 2014-2016 ține seama de evaluarea externă și de consultările cu statele membre și introduce noi elemente pentru a îmbunătăți eficacitatea acestuia; întrucât articolul 43 din TUE face referire la așa-numitele misiuni de tip Petersberg Plus, care cuprind misiunile de consiliere și de asistență în probleme militare, misiunile de prevenire a conflictelor și de menținere a păcii, precum și misiunile forțelor de luptă pentru gestionarea crizelor, inclusiv misiunile de restabilire a păcii și operațiunile de stabilizare după încetarea conflictelor; întrucât, în 2014, peste 90 % din buget a fost destinat PSO, din care 65 % pentru personalul AMISOM; întrucât consolidarea capacității instituționale a Uniunii Africane și a comunităților economice regionale africane este un element esențial pentru succesul PSO și al proceselor de reconciliere și de reabilitare în urma conflictelor;

K.

întrucât rolul UE trebuie privit în contextul contribuțiilor multor țări și organizații la PSO; întrucât, de exemplu, SUA are cea mai mare contribuție la operațiunile ONU de menținere a păcii și oferă sprijin direct pentru UA prin intermediul Parteneriatului african de reacție rapidă pentru menținerea păcii, precum și prin intermediul ajutorului de circa cinci miliarde USD acordat în sprijinul operațiunilor ONU în Republica Centrafricană, în Mali, în Côte d’Ivoire, Sudanul de Sud și Somalia; întrucât complementaritatea acestor diferite surse de finanțare este asigurată de către grupul de parteneri ai Uniunii Africane pentru pace și securitate; întrucât China a devenit un participant activ la operațiile de menținere a păcii ale ONU, iar Forumul de cooperare sino-africană include Comisia UA; întrucât, după Etiopia, India, Pakistan și Bangladesh sunt cei mai importanți furnizori de personal pentru acțiunile ONU de menținere a păcii;

L.

întrucât țările europene și UE însăși au o contribuție majoră la sistemul ONU, în special în ceea ce privește furnizarea de sprijin financiar pentru programele și proiectele ONU; întrucât Franța, Germania și Regatul Unit sunt țările cu cea mai mare contribuție din Europa la bugetul operațiunilor ONU de menținere a păcii; întrucât statele sale membre ale UE constituie împreună cel mai important contribuitor financiar la bugetul de menținere a păcii al ONU (circa 37 %), asigurând în prezent personal militar pentru nouă operațiuni de menținere a păcii; întrucât, în plus, în 2014 și 2015, angajamentele financiare ale UE față de UA s-au ridicat la 717,9 milioane EUR, iar contribuțiile UA au fost de numai 25 de milioane EUR; întrucât țările europene contribuie doar aproximativ 5 % din personalul ONU de menținere a păcii, cu 5 000 de militari dintr-un total de 92 000; întrucât, cu toate acestea, Franța, de exemplu, formează 25 000 soldați africani în fiecare an și desfășoară separat peste 4 000 de militari în operațiunile de menținere a păcii din Africa;

M.

întrucât minele antipersonal au constituit un obstacol major în calea reabilitării și dezvoltării în urma conflictului, nu în ultimul rând în Africa, iar UE a cheltuit aproximativ 1,5 miliarde de euro în ultimii 20 ani pentru proceduri de sprijinire a deminării și pentru acordarea de asistență victimelor minelor, devenind astfel principalul donator în acest domeniu;

N.

întrucât, pe lângă rolul individual al țărilor europene, UE are o contribuție distinctă la PSO care includ acțiuni multidimensionale; întrucât UE oferă sprijin tehnic și financiar UA și organizațiilor subregionale, îndeosebi prin intermediul Instrumentului financiar pentru pace în Africa, prin intermediul Instrumentului care contribuie la pace și stabilitate și prin intermediul Fondului european de dezvoltare; întrucât UE desfășoară acțiuni de consiliere și de formare în cadrul misiunilor PSAC, contribuind la consolidarea capacităților Africii de gestionare a crizelor;

O.

întrucât cele cinci misiuni civile și cele patru operațiuni militare ale UE în curs în Africa funcționează în mod frecvent în paralel sau succesiv cu acțiuni ale ONU, ale UA sau cu acțiuni la nivel național;

P.

întrucât UE se angajează să sprijine întărirea arhitecturii africane de pace și securitate, în special prin sprijinirea operaționalizării Forței africane de intervenție rapidă (ASF);

Q.

întrucât Consiliul European a solicitat UE și statelor sale membre să își întărească sprijinul acordat țărilor și organizațiilor partenere prin furnizarea de formare, de consiliere, de echipament și resurse, astfel încât acestea să poată din ce în ce mai mult preveni sau gestiona singure crizele; întrucât există o nevoie clară de intervenții care se întăresc reciproc în domeniile securității și dezvoltării în vederea atingerii acestui obiectiv;

R.

întrucât UE ar trebui să sprijine acțiunile altor persoane care ar putea fi mai în măsură să îndeplinească anumite roluri, evitând suprapunerile și contribuind la consolidarea activității celor deja prezenți pe teren, în special statele membre;

S.

întrucât articolul 41 alineatul (2) din TUE interzice cheltuielile din bugetele UE pentru operațiuni cu implicații militare sau de apărare, neexcluzând însă în mod explicit finanțarea de către UE a unor misiuni militare, cum ar fi operațiunile de menținere a păcii care au obiective legate de dezvoltare; întrucât cheltuielile comune sunt imputate statelor membre în cadrul mecanismului Athena; întrucât, deși principalul obiectiv al politicii de dezvoltare a UE este reducerea și, pe termen lung, eradicarea sărăciei, articolele 209 și 212 din TFUE nu exclud în mod explicit finanțarea consolidării capacităților din domeniul securității; întrucât FED și Instrumentul financiar pentru pace în Africa (APF), ca instrumente în afara bugetului UE, sunt pertinente pentru eforturile de a aborda legătura dintre securitate și dezvoltare; întrucât FED prevede că programarea este astfel concepută încât să îndeplinească criteriile pentru asistența oficială pentru dezvoltare (AOD) care exclud în cea mai mare parte cheltuielile legate de securitate; întrucât UE lucrează în prezent la posibilitatea unor instrumente specifice suplimentare în contextul inițiativei sale privind consolidarea capacităților ca sprijin pentru securitate și dezvoltare (CBSD);

T.

întrucât nevoile țărilor vizate și securitatea UE trebuie să constituie principiile directoare pentru participarea UE;

1.

subliniază că sunt necesare acțiuni externe coordonate care să folosească instrumente diplomatice, de securitate și de dezvoltare pentru a restabili încrederea și a face față provocărilor generate de războaie, conflicte interne, insecuritate, fragilitate și tranziție;

2.

observă că desfășurarea mai multor misiuni autorizate de ONU în aceleași teatru de operațiuni, cu actori și organizații regionale diferite, reprezintă din ce în ce mai mult realitatea operațiunilor moderne de menținere a păcii; subliniază că gestionarea acestor parteneriate complexe, fără dublarea activității sau misiunilor, este esențială pentru succesul operațiunilor; în acest sens, solicită o evaluare și o raționalizare a structurilor existente;

3.

subliniază importanța comunicării într-un stadiu preliminar și a ameliorării procedurilor de consultare în caz de criză cu ONU și UA, precum și cu alte organizații, precum NATO și OSCE; subliniază necesitatea de a îmbunătăți schimburile de informații, inclusiv cu privire la planificarea, desfășurarea și analiza misiunilor; salută finalizarea și semnarea acordului administrativ UE-ONU privind schimbul de informații clasificate; recunoaște importanța parteneriatului Africa-UE și a dialogului politic UE-UA pentru pace și securitate; sugerează un acord între UA, UE și alți actori principali, și ONU, în ceea ce privește un set de obiective comune pentru securitate și dezvoltarea Africii;

4.

îndeamnă UE, având în vedere amploarea provocărilor și implicarea complexă a altor organizații și națiuni, să solicite o diviziune adecvată a muncii și să se concentreze pe domeniile în care poate realiza cea mai bună valoare adăugată; constată că o serie de state membre sunt deja implicate în operațiuni în Africa și că UE ar putea genera o valoare adăugată reală prin sprijinirea acestor operațiuni;

5.

ia act de faptul că, într-un mediu de securitate tot mai complex, misiunile ONU și UA au nevoie de cunoașterea situației, de o abordare cuprinzătoare în cadrul căreia, pe lângă desfășurarea unor instrumente militare, diplomatice și de dezvoltare, alți factori esențiali sunt reprezentați de buna cunoaștere a mediului de securitate, de schimburile de informații și de tehnologiile moderne, de cunoștințele privind modurile de combatere a terorismului și a criminalității în zonele de conflict și în zonele aflate în perioade post-conflict, de desfășurarea unor catalizatori esențiali, de acordarea de ajutor umanitar și de restabilirea dialogului politic, statele membre fiind în măsură să contribuie la asigurarea tuturor acestora; ia act de activitatea desfășurată deja de anumite state membre, precum și de alte organizații multinaționale în acest domeniu;

6.

subliniază importanța celorlalte instrumente ale UE din domeniul securității, îndeosebi a misiunilor și operațiunilor PSAC; reamintește că UE intervine în Africa pentru a contribui la stabilizarea situației din țările care se confruntă cu crize, în special prin intermediul misiunilor de formare; subliniază rolul jucat de misiunile PSAC, atât civile, cât și militare, în sprijinirea reformelor din sectorul securității, contribuind la strategia de gestionare internațională a crizelor;

7.

ia act de faptul că percepția legitimității PSO este esențială pentru succesul acesteia; consideră că UA ar trebui, prin urmare, să contribuie cu sprijin și cu forțe militare ori de câte ori este posibil; ia act de faptul că acest lucru este de asemenea important în ceea ce privește obiectivele UA legate de autosupravegherea polițienească pe termen lung;

8.

salută faptul că noul program de acțiune pentru Instrumentul financiar pentru pace în Africa abordează deficiențele și pune un accent mai mare asupra strategiilor de ieșire, asupra unei repartizări mai corecte a sarcinilor cu țările africane, asupra unui sprijin mai bine direcționat și asupra îmbunătățirii procedurilor decizionale;

9.

salută Parteneriatul strategic ONU-UE privind menținerea păcii și gestionarea crizelor și prioritățile sale pentru perioada 2015-2018, convenite în martie 2015; ia act de misiunile PSAC anterioare și de cele în curs de desfășurare care vizează menținerea păcii, prevenirea conflictelor și consolidarea securității internaționale și ține seama de rolul esențial al altor organizații, inclusiv organizațiile panafricane și regionale, precum și al țărilor din aceste zone; invită UE să își continue eforturile pentru a facilita contribuțiile statelor membre; reamintește că UE s-a angajat în activități de gestionare a crizelor din Africa care vizează menținerea păcii, prevenirea conflictelor și întărirea securității internaționale, în conformitate cu Carta ONU; observă că doar 11 din cele 28 state membre ale UE și-au asumat angajamente la summitul liderilor privind menținerea păcii din 28 septembrie 2015, în timp ce China s-a angajat să asigure o forță de 8 000 de militari, iar Columbia de 5 000 de militari; invită statele membre ale UE să își mărească în mod semnificativ contribuțiile militare și de poliție la misiunile de menținere a păcii ale ONU;

10.

subliniază necesitatea unui răspuns african rapid la situațiile de criză și relevă rolul esențial în această privință al Forței africane de intervenție rapidă (ASF); subliniază contribuția majoră a UE prin intermediul Instrumentului financiar pentru pace în Africa și finanțarea UA care permite acesteia din urmă să ofere un răspuns colectiv la crizele de pe continent; încurajează organizațiile regionale, precum Comunitatea Economică a Statelor din Africa de Vest (ECOWAS) și Comunitatea de Dezvoltare a Africii Australe (SADC), să-și intensifice eforturile în domeniul reacției africane rapide în situații de criză și pentru a completa eforturile UA;

11.

subliniază, cu toate acestea, că este important să se investească mai mult în prevenirea conflictelor, luând în considerare factori precum radicalizarea politică și religioasă, violența electorală, strămutările populației și schimbările climatice;

12.

recunoaște contribuția esențială a Instrumentului financiar pentru pace în Africa în dezvoltarea parteneriatului triunghiular al ONU, UE și UA; consideră că acest mecanism oferă atât un punct de pornire cât și un potențial catalizator pentru crearea unui parteneriat mai solid între UE și UA și s-a dovedit fi indispensabil pentru a permite UA și, prin intermediul acesteia, celor opt comunități economice regionale, să își planifice și să își desfășoare operațiunile; consideră că este esențial ca instituțiile UE și statele membre să rămână strâns implicate dacă se dorește ca instrumentul să fie exploatat pe deplin precum și ca UA să demonstreze un nivel mai ridicat de eficiență și de transparență în utilizarea fondurilor; consideră că Instrumentul pentru pace în Africa ar trebui să se concentreze mai degrabă pe suport structural și nu pe finanțarea salariilor forțelor africane; recunoaște că există și alte mecanisme de finanțare, dar consideră că, având în vedere concentrarea unică a instrumentului pe Africa, precum și obiectivele sale clare, este deosebit de important în ceea ce privește PSO în Africa; consideră că organizațiile societății civile (OSC) care desfășoară activități vizând consolidarea păcii în Africa ar trebui să aibă posibilitatea de a contribui cu propriile opinii, ca parte a unui angajament mai strategic față de organizațiile societății civile în domeniul păcii și al securității; este în continuare îngrijorat de persistența problemelor legate de finanțare și de voința politică din partea țărilor africane; ia act de concluziile Consiliului din 24 septembrie 2012, potrivit cărora „va trebui avută în vedere o finanțare alternativă la finanțarea din FED”;

13.

observă că intensificarea cooperării militare europene ar crește eficiența și eficacitatea contribuției europene la misiunile de pace ale ONU;

14.

salută, având în vedere importanța deosebită a întăririi capacităților africane, desfășurarea cu succes a exercițiului Amani Africa II în octombrie 2015, la care au participat efective militare, polițienești și civile de peste 6 000 de persoane și așteaptă cu interes operaționalizarea Forței africane de menținere a păcii (ASF) formată din 25 000 de persoane cât mai curând posibil în 2016;

15.

invită UE și statele sale membre, precum și alți membri ai comunității internaționale, să contribuie cu activități de formare, inclusiv disciplină, echipamente, sprijin logistic, asistență financiară și elaborarea de reguli de angajare (ROE), să încurajeze și să sprijine pe deplin statele africane, continuându-și angajamentul în ceea ce privește ASF; îndeamnă la promovarea mai activă a ASF în capitalele din Africa de către ambasadele statelor membre și delegațiile UE; opinează că asistența oficială pentru dezvoltare (AOD) trebuie să fie reconcepută în cadrul OCDE din perspectiva consolidării păcii; consideră că regulamentul FED ar trebui reexaminat pentru a permite elaborarea unei programări care să includă cheltuieli legate de pace, securitate și justiție care au o motivație legată de dezvoltare;

16.

ia act de importanța pe care o are politica de securitate și de apărare comună (PSAC) pentru securitatea din Africa, în special prin intermediul misiunilor de formare și sprijin pentru forțele africane, și anume misiunile EUTM Mali, EUCAP Sahel Mali și EUCAP Sahel, Niger, EUTM Somalia și EUCAP NESTOR; remarcă sprijinul suplimentar pe care îl acordă aceste misiuni eforturilor altor misiuni ale ONU; invită UE să crească capacitățile acestor misiuni de formare, permițând în special monitorizarea soldaților africani care au fost formați la și după-întoarcerea lor din teatrele de operațiuni;

17.

insistă asupra faptului că nici UE, nici statele membre, în sprijinirea PSO, nu trebuie să acționeze în mod izolat, ci ar trebui, mai degrabă, să ia în considerare pe deplin contribuțiile altor actori internaționali, să îmbunătățească coordonarea cu ei și rapiditatea de reacție și să își concentreze eforturile pe anumite țări prioritare, utilizând cele mai adecvate și experimentate state membre și state africane în calitate de lideri; subliniază importanța comunităților economice regionale în cadrul arhitecturii generale a securității în Africa; remarcă rolul pe care îl joacă delegațiile Uniunii Europene în calitate de facilitatori ai coordonării cu ceilalți actori internaționali;

18.

sprijină o abordare globală a UE, care reprezintă principalul instrument pentru mobilizarea întregului potențial al acțiunii UE în contextul operațiunilor de menținere a păcii și al procesului de stabilizare, precum și pentru mobilizarea a diferite modalități de a sprijini dezvoltarea țărilor care fac parte din UA;

19.

subliniază faptul că asistența acordată la gestionarea frontierelor ar trebui să fie o prioritate pentru angajarea UE în Africa observă că frontierele permeabile reprezintă unul dintre principalii factori care favorizează dezvoltarea terorismului în Africa;

20.

salută comunicarea comună privind consolidarea capacităților și se alătură Consiliului solicitând implementarea urgentă a acesteia; evidențiază potențialul UE, în special prin abordarea sa cuprinzătoare care include mijloace civile și militare, de a ajuta la consolidarea securității în țările fragile și în cele afectate de conflict, a răspunde nevoilor partenerilor noștri, în special în ceea ce privește beneficiarii militari, reiterând, în același timp, faptul că securitatea este o condiție prealabilă pentru dezvoltare și democrație; regretă faptul că nici Comisia Europeană, nici Consiliul, nu au transmis Parlamentului European evaluarea lor privind opțiunile juridice pentru a sprijini consolidarea capacităților; invită ambele instituții să informeze Parlamentul European cu privire la acest lucru în timp util; invită Comisia Europeană să propună un temei juridic în conformitate cu obiectivele europene inițiale din 2013 prevăzute în inițiativa privind „permiterea și îmbunătățirea”;

21.

evidențiază faptul că contribuția din 7 decembrie 2015 a Serviciului juridic al Consiliului intitulată „Consolidarea capacităților în sprijinul securității și dezvoltării – chestiuni juridice” reflectă la modalități și mijloace de finanțare pentru echipamentele forțelor militare din țările africane; invită Consiliul să continue această reflecție;

22.

salută răspunsurile pozitive primite de Franța după activarea articolului 42 alineatul (7); salută cu entuziasm reangajarea armatelor europene în Africa;

23.

recunoaște faptul că problema este adesea nu lipsa de finanțare, ci, mai degrabă, modul în care sunt cheltuite fondurile și ce alte resurse mai sunt utilizate; constată că recomandările formulate de Curtea de Conturi în ce privește fondurile UE nu au fost puse în aplicare pe deplin; solicită reexaminarea periodică a modului în care este cheltuită finanțarea din partea guvernelor naționale, prin intermediul UE și ONU; consideră că este esențial să se utilizeze eficient fondurile, având în vedere natura limitată a acestora și amploarea problemelor existente; consideră că responsabilitatea este o parte esențială a acestui proces, ca și combaterea corupției endemice din Africa; insistă asupra unei evaluări mai amănunțite și mai transparente a PSO sprijinită de către UE; sprijină inițiative cum ar fi fondul fiduciar „Békou”, care funcționează în Republica Centrafricană și urmărește să pună în comun resursele, expertiza și capacitățile europene în materie de dezvoltare pentru a ieși din impasul provocat de fragmentarea și lipsa de eficiență a acțiunii internaționale în contextul reconstrucției unei țări; încurajează ferm o programare în comun mai sistematică între diferitele instrumente ale UE;

24.

ia act de Raportul de evaluare al ONU din 15 mai 2015 privind punerea în executare și eforturile de asistență reparatorie pentru exploatarea și abuzurile sexuale comise de personalul Organizației Națiunilor Unite și cel asociat în cadrul operațiunilor de menținere a păcii; consideră că UA, ONU, UE și statele membre ar trebui să exercite o mare vigilență în ceea ce privește asemenea aspecte penale și îndeamnă la cele mai riguroase proceduri disciplinare și judiciare și la depunerea tuturor eforturilor pentru a preveni astfel de infracțiuni; recomandă, în plus, activități de formare și educare pentru personalul PKO și consideră că numirea de personal feminin și de consilieri pe problematica genului ar putea contribui la depășirea prejudecăților culturale și la reducerea numărului de acte de violență sexuală;

25.

solicită un efort concertat în direcția întăririi capacității UE și a ONU; consideră că actualul program de finanțare nu este sustenabil și că condițiile ar trebui să fie legate de instrumentul financiar pentru pace în Africa pentru a încuraja UA să majoreze propriile contribuții la obligațiile PSO;

26.

încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Președintelui Consiliului European, Vicepreședintelui Comisiei/Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate, Consiliului, Comisiei, parlamentelor statelor membre, Secretarului General al ONU, Președintelui Comisiei UA, Președintelui Parlamentului panafrican, Secretarului General al NATO și Președintelui Adunării parlamentare a NATO.

6.3.2018   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 86/40

—

având în vedere Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor din 15 iulie 2014, intitulată „Combaterea practicilor comerciale neloiale din cadrul lanțului de aprovizionare cu alimente între întreprinderi” (COM(2014)0472),

—

având în vedere Raportul Comisiei către Parlamentul European și Consiliu privind practicile comerciale neloiale din cadrul lanțului de aprovizionare cu alimente între întreprinderi (COM(2016)0032),

—

având în vedere Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor din 28 octombrie 2009, intitulată „Îmbunătățirea funcționării lanțului de aprovizionare cu alimente în Europa” (COM(2009)0591),

—

având în vedere Cartea verde a Comisiei din 31 ianuarie 2013 privind „Practicile comerciale neloiale din cadrul lanțului de aprovizionare între întreprinderi cu produse alimentare și nealimentare în Europa” (COM(2013)0037),

—

având în vedere Declarația sa din 19 februarie 2008 privind investigarea și soluționarea abuzurilor de putere exercitate de supermarketurile care își desfășoară activitatea în Uniunea Europeană (1),

—

având în vedere Rezoluția sa din 7 septembrie 2010 referitoare la venituri echitabile pentru agricultori: îmbunătățirea funcționării lanțului de aprovizionare cu alimente în Europa (2),

—

având în vedere Rezoluția sa din 19 ianuarie 2012 referitoare la dezechilibrele din lanțul de aprovizionare cu alimente (3),

—

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social European din 12 noiembrie 2013 referitor la Cartea verde a Comisiei privind practicile comerciale neloiale din cadrul lanțului de aprovizionare între întreprinderi cu produse alimentare și nealimentare în Europa,

—

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social European, intitulat „Sectorul marii distribuții – tendințe și consecințe pentru agricultori și consumatori” (4),

—

având în vedere Rezoluția sa din 19 ianuarie 2016 referitoare la raportul anual privind politica UE în domeniul concurenței (5), în special punctul 104,

—

având în vedere Decizia Comisiei din 30 iulie 2010 de instituire a unui forum la nivel înalt pentru îmbunătățirea funcționării lanțului de aprovizionare cu alimente (6),

—

având în vedere Rezoluția sa din 5 iulie 2011 referitoare la o piață a comerțului cu amănuntul mai eficientă și mai corectă (7),

—

având în vedere studiul intitulat „Monitoring the implementation of principles of good practice in vertical relationships in the food supply chain” (Monitorizarea punerii în aplicare a principiilor de bune practici în relațiile verticale din cadrul lanțului de aprovizionare cu alimente), întocmit de Areté srl pentru Comisia Europeană (ianuarie 2016),

—

având în vedere Rezoluția sa din 11 decembrie 2013 referitoare la planul european de acțiune în domeniul comerțului cu amănuntul în beneficiul tuturor actorilor (8),

—

având în vedere Directiva 2006/114/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 12 decembrie 2006 privind publicitatea înșelătoare și comparativă (9),

—

având în vedere Directiva 2011/7/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 februarie 2011 privind combaterea întârzierii în efectuarea plăților în tranzacțiile comerciale (10),

—

având în vedere Directiva 2005/29/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 11 mai 2005 privind practicile comerciale neloiale ale întreprinderilor de pe piața internă față de consumatori (11),

—

având în vedere ancheta privind Tesco PLC din 26 ianuarie 2016 realizată de persoana responsabilă de reglementarea relațiilor dintre supermarketuri și furnizori (Groceries Code Adjudicator) în Regatul Unit,

—

având în vedere Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii (12),

—

având în vedere Regulamentul (UE) nr. 261/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 14 martie 2012 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1234/2007 al Consiliului în ceea ce privește relațiile contractuale din sectorul laptelui și al produselor lactate (13),

—

având în vedere raportul intermediar din iulie 2015 referitor la inițiativa privind lanțul de aprovizionare,

—

având în vedere raportul din 2012 elaborat de Consumers International și intitulat „The relationship between supermarkets and suppliers: What are the implications for consumers?” (Relațiile dintre supermarketuri și furnizori: care sunt consecințele pentru consumatori?),

—

având în vedere cadrul universal de evaluare a sustenabilității sistemelor alimentare și agricole (SAFA) elaborat de FAO,

—

având în vedere situația extrem de critică cu care se confruntă fermierii și cooperativele agricole, în special în sectorul produselor lactate, al cărnii de porc, al cărnii de vită, al fructelor și legumelor și al cerealelor,

—

având în vedere articolul 52 din Regulamentul său de procedură,

—

având în vedere raportul Comisiei pentru piața internă și protecția consumatorilor și avizul Comisiei pentru agricultură și dezvoltare rurală (A8-0173/2016),

A.

întrucât practicile comerciale neloiale (PCN) constituie o problemă gravă, care apare în multe sectoare economice; întrucât Raportul Comisiei din 29 ianuarie 2016 privind practicile comerciale neloiale din cadrul lanțului de aprovizionare cu alimente între întreprinderi (COM(2016)0032) confirmă faptul că practicile respective pot surveni în toate etapele lanțului de aprovizionare cu alimente; întrucât această problemă poate fi remarcată cu ușurință în special în cadrul lanțului de aprovizionare cu alimente, având consecințe negative asupra componentelor celor mai vulnerabile ale acestuia; întrucât existența acestei probleme este confirmată de către toți actorii din cadrul lanțului de aprovizionare cu alimente și de numeroase autorități naționale din domeniul concurenței; întrucât, în activitatea lor anterioară, Comisia, Parlamentul și Comitetul Economic și Social European au atras atenția în repetate rânduri asupra problemei PCN;

B.

întrucât „practicile inechitabile” întâlnite în lanțul de aprovizionare cu alimente pot fi echivalate cu dificultate cu încălcări ale legislației în vigoare în domeniul concurenței, deoarece instrumentele existente puse la dispoziție de aceasta sunt eficace doar împotriva anumitor forme de comportament anticoncurențial;

C.

întrucât este necesar să se țină seama de dimensiunea și de importanța strategică a lanțului de aprovizionare cu alimente pentru Uniunea Europeană; întrucât în acest sector, care reprezintă circa 7 % din valoarea adăugată brută la nivelul UE, lucrează peste 47 de milioane de persoane din UE, iar valoarea totală a pieței europene a produselor care fac obiectul comerțului alimentar cu amănuntul este estimată la 1,05 miliarde EUR; întrucât sectorul serviciilor de vânzare cu amănuntul reprezintă 4,3 % din PIB-ul UE și cuprinde 17 % dintre IMM-urile din UE (14); întrucât întreprinderile din sectorul alimentar și cel al băuturilor sunt în proporție de 99,1 % IMM-uri și microîntreprinderi;

D.

întrucât piața internă a adus beneficii importante operatorilor care fac parte din lanțul de aprovizionare cu alimente și întrucât comerțul cu alimente tinde să dobândească o dimensiune transfrontalieră din ce în ce mai clară și este deosebit de important pentru funcționarea pieței interne; întrucât comerțul transfrontalier între statele membre ale Uniunii Europene corespunde unui procent de 20 % din producția totală de alimente și băuturi a UE; întrucât 70 % din totalitatea exporturilor de produse alimentare din statele membre sunt destinate altor state membre ale Uniunii Europene;

E.

întrucât în ultimii ani s-au petrecut schimbări structurale importante în cadrul lanțului de aprovizionare cu alimente între întreprinderi (B2B), care au avut drept efect un nivel ridicat de concentrare și integrarea verticală și transfrontalieră a operatorilor a căror activitate se desfășoară în sectorul de producție, în special în sectorul prelucrării și cel al comerțului cu amănuntul, precum și a operatorilor din etapele anterioare producției;

F.

întrucât anumite entități implicate în lanțul de aprovizionare cu produse alimentare au raportat practici comerciale neloiale care constau în special în:

G.

întrucât este imposibil să se oprească producția agricolă odată ce procesul agricol a fost declanșat și având în vedere natura perisabilă a produselor astfel obținute, producătorii agricoli sunt deosebit de vulnerabili la PCN din cadrul lanțului de aprovizionare cu alimente;

H.

întrucât producătorii muncesc uneori în pierdere ca urmare a negocierilor nefavorabile cu alți actori din cadrul lanțului de aprovizionare cu alimente, de exemplu în cazul soldurilor și al reducerilor din supermarketuri;

I.

întrucât PCN intervin în cazul existenței unor inegalități în cadrul relațiilor comerciale dintre operatorii din lanțul de aprovizionare cu alimente, generate de diferențele de putere de negociere dintre întreprinderi, care sunt rezultatul concentrării din ce în ce mai mari a puterii de piață în mâinile unui număr mic de întreprinderi multinaționale; întrucât aceste diferențe tind să afecteze negativ producătorii mici și mijlocii;

J.

întrucât PCN pot avea consecințe negative asupra operatorilor individuali din cadrul lanțului de aprovizionare cu alimente, în special asupra producătorilor agricoli și a IMM-urilor, care, la rândul lor, pot avea un impact asupra economiei UE în ansamblul său, precum și asupra consumatorilor, limitând opțiunile acestora în materie de produse și accesul lor la produse noi și inovatoare; întrucât PCN ar putea afecta negocierile privind prețurile dintre întreprinderi și ar putea, de asemenea, să descurajeze comerțul transfrontalier în UE și să împiedice buna funcționare a pieței interne; întrucât practicile neloiale pot conduce în special la limitarea de către întreprinderi a investițiilor și inovării, inclusiv în domeniul protecției mediului, al condițiilor de muncă sau al bunăstării animalelor, deoarece au drept efect reducerea veniturilor și accentuarea incertitudinii, și ar putea duce la abandonarea activităților productive, de prelucrare sau comerciale;

K.

întrucât PCN constituie un obstacol în calea dezvoltării și a bunei funcționări a pieței interne și pot denatura grav funcționarea corespunzătoare a pieței;

L.

întrucât PCN pot determina apariția unor costuri excesive sau a unor venituri inferioare așteptărilor în cazul întreprinderilor cu o putere de negociere mai slabă și pot duce, de asemenea, la supraproducție și risipă de alimente;

M.

întrucât consumatorii se pot confrunta cu o reducere a diversității produselor, a patrimoniului cultural și a punctelor de vânzare cu amănuntul ca urmare a PCN;

N.

întrucât IMM-urile și microîntreprinderile, care formează peste 90 % din structura economică a UE, sunt deosebit de vulnerabile la PCN și sunt afectate într-o mai mare măsură decât întreprinderile mari de efectele PCN, care le periclitează capacitatea de a supraviețui pe piață, de a iniția noi investiții în dezvoltarea de produse și tehnologii și de a inova și îngreunează extinderea activităților IMM-urilor, inclusiv la nivel transfrontalier, în cadrul pieței interne; întrucât IMM-urile sunt descurajate să stabilească relații comerciale din cauza riscului de a li se impune PCN;

O.

întrucât PCN se întâlnesc nu numai în cadrul lanțului de aprovizionare cu alimente, ci, la fel de des, și în cadrul lanțurilor de aprovizionare cu produse nealimentare, de exemplu, în industria confecțiilor sau în industria autovehiculelor;

P.

întrucât multe state membre au luat măsuri pentru a contracara PCN, prin diverse metode, în unele cazuri prin mecanisme voluntare și de autoreglementare, iar în altele prin reglementări naționale relevante; întrucât acest lucru a condus la multe divergențe și un nivel ridicat de diversificare între țări în ceea ce privește nivelul, natura și forma protecției juridice; întrucât unele țări nu au luat nicio măsură în domeniu;

Q.

întrucât anumite state membre care aleseseră inițial să se opună PCN prin mecanisme voluntare au decis apoi să soluționeze problema prin legislație;

R.

întrucât PCN sunt reglementate doar parțial de dreptul concurenței;

S.

întrucât legislația europeană din domeniul concurenței ar trebui să permită consumatorilor să beneficieze de o gamă largă de produse de calitate la prețuri competitive, asigurând, în același timp, stimularea întreprinderilor în vederea realizării de investiții și a inovării, acordându-le o șansă echitabilă de a promova punctele forte ale produselor lor fără a fi eliminate de pe piață în mod nejustificat de PCN;

T.

întrucât legislația europeană din domeniul concurenței ar trebui să le permită consumatorilor să achiziționeze bunuri la prețuri competitive, dar trebuie, de asemenea, să asigure o concurență loială și liberă între întreprinderi, în special pentru a le încuraja să inoveze;

U.

întrucât teama poate influența relațiile comerciale, în condițiile în care partea mai slabă nu este în măsură să își exercite în mod efectiv drepturile și nu dorește să reclame PCN impuse de partea mai puternică, din cauza riscului de compromitere a relațiilor lor comerciale;

V.

întrucât performanțele lanțului de aprovizionare cu alimente afectează viața de zi cu zi a cetățenilor UE, având în vedere că aproximativ 14 % din cheltuielile unei gospodării sunt alocate alimentelor;

W.

întrucât în cadrul lanțului de aprovizionare cu alimente își desfășoară activitatea mulți actori, inclusiv fabricanți, comercianți cu amănuntul, intermediari și producători, iar PCN pot interveni la diferite niveluri ale lanțului;

X.

întrucât elementul „teamă” implică faptul că furnizorii de mici dimensiuni nu își vor putea exercita în mod efectiv dreptul, dacă acesta va fi instituit, de a apela la instanțe și că alte mecanisme ieftine și accesibile, cum ar fi medierea de către un mediator independent, le vor servi mai bine interesele;

Y.

întrucât Inițiativa privind lanțul de aprovizionare (SCI – „Supply Chain Initiative”) are limitări majore – de exemplu, nu există penalizări pentru nerespectarea normelor și nu există opțiunea de a introduce plângeri confidențiale -, iar acest lucru înseamnă că nu poate fi folosită în mod eficace drept instrument de combatere a PCN,

1.

salută eforturile de până acum ale Comisiei de combatere a PCN, în vederea asigurării unei piețe mai echilibrate, precum și eforturile în vederea depășirii situației actuale caracterizate de fragmentare, care provine din existența unor practici naționale diferite cu privire la abordarea PCN la nivelul UE, însă subliniază că aceste măsuri nu sunt suficiente pentru a combate PCN; salută raportul sus-menționat al Comisiei din 29 ianuarie 2016, precum și studiul extrem de așteptat care îl însoțește privind monitorizarea punerii în aplicare a principiilor de bune practici în relațiile verticale din cadrul lanțului de aprovizionare cu alimente; ia act, cu toate acestea, de concluziile raportului, care nu sunt de natură să pregătească calea pentru instituirea unui cadru al UE privind combaterea practicilor comerciale neloiale la nivelul Uniunii;

2.

salută acțiunile întreprinse în cadrul Forumului la nivel înalt pentru îmbunătățirea funcționării lanțului de aprovizionare cu alimente și instituirea unei platforme de experți privind practicile contractuale între întreprinderi (B2B), care a întocmit o listă, a elaborat o descriere și a efectuat o evaluare a practicilor comerciale care pot fi considerate ca fiind vădit inechitabile;

3.

ia act de instituirea și dezvoltarea SCI, care joacă un rol important în promovarea schimbării culturale și îmbunătățirea eticii antreprenoriale și în contextul căreia s-au stabilit un set de principii de bune practici în ceea ce privește relațiile verticale dintre operatorii din lanțul de aprovizionare cu alimente și un cadru voluntar pentru aplicarea acestor principii, care numără deja, la doar doi ani de la crearea sa, peste o mie de întreprinderi participante din întreaga UE, în special IMM-uri; salută progresele realizate până în prezent și consideră că eforturile de promovare a practicilor comerciale loiale în lanțul de aprovizionare cu alimente ar trebui să aibă un impact real, dar consideră că aceste eforturi nu pot fi considerate în prezent suficiente pentru a rezolva problema PCN din cadrul lanțului de aprovizionare cu alimente; subliniază totuși că, atât în recentul raport al Comisiei, cât și în evaluarea externă s-a recunoscut faptul că există o gamă largă de deficiențe care subminează eficacitatea SCI, cum ar fi deficiențe ale sistemului de guvernanță, o transparență limitată, lipsa măsurilor de punere în aplicare și a sancțiunilor, lipsa unor mijloace eficiente de descurajare a practicilor comerciale neloiale, faptul că nu se permite depunerea unor plângeri anonime individuale de către eventualele victime ale practicilor comerciale neloiale sau efectuarea unor investigații din proprie inițiativă de către un organism independent, ceea ce determină o subreprezentare a IMM-urilor și a producătorilor agricoli, în special, care ar putea considera că SCI nu își poate îndeplini obiectivele în mod corespunzător; recomandă lansarea de inițiative similare privind lanțul de aprovizionare și în alte sectoare nealimentare relevante;

4.

regretă totuși faptul că unele opțiuni de soluționare a litigiilor promovate de Inițiativa privind lanțul de aprovizionare nu au fost încă puse în practică, ceea ce înseamnă că evaluarea eficacității lor se bazează pe aprecieri de natură teoretică; își exprimă preocuparea cu privire la faptul că nu s-a analizat niciun caz concret pentru a evalua rolul SCI în combaterea PCN și că nu s-a efectuat o analiză mai detaliată în ceea ce privește colectarea datelor referitoare la plângerile primite și soluționate; consideră că neefectuarea unor astfel de analize detaliate pune în pericol fiabilitatea evaluării globale a inițiativei; își exprimă dezamăgirea cu privire la faptul că, potrivit aprecierilor din studiul susmenționat elaborat de Areté srl, care a evaluat eficacitatea SCI, realizările efective ale SCI „par foarte modeste comparativ cu amploarea și gravitatea reale sau percepute ale acestei probleme a PCN”;

5.

ia act de instituirea unor platforme naționale în cadrul SCI care reunesc organizații și întreprinderi din lanțul de aprovizionare cu alimente pentru a încuraja dialogul dintre părți, a promova introducerea practicilor comerciale loiale și schimbul de astfel de practici și a combate practicile comerciale neloiale, dar își exprimă dubiile cu privire la eficacitatea reală a acestora; subliniază, cu toate acestea, că anumite platforme naționale nu și-au îndeplinit aceste obiective și că, în cazuri precum cel al Finlandei, producătorii agricoli au abandonat platforma respectivă; propune ca statele membre să fie încurajate și să primească stimulente pentru a lua măsuri suplimentare, utilizând instrumente adecvate, cu privire la orice plângere sau nerespectare raportată de aceste platforme naționale;

6.

consideră că principiile de bune practici și lista exemplelor de practici loiale și neloiale în relațiile comerciale verticale din lanțul de aprovizionare cu alimente ar trebui să fie extinse și puse în aplicare în mod eficient;

7.

salută studiul efectuat în prezent de Comisie privind oferta și inovarea în sectorul comerțului cu amănuntul; consideră că acest studiu ar trebui să evidențieze în mod clar evoluția și factorii care favorizează creșterea ofertei și inovarea în ansamblul pieței;

8.

salută dezvoltarea unor mecanisme alternative și informale de soluționare a litigiilor și reparație, în special prin mediere și măsuri amiabile;

9.

ia act de faptul că acolo unde există practici comerciale neloiale în lanțul de aprovizionare cu alimente, acestea sunt contrare principiilor fundamentale de drept;

10.

denunță practicile care profită de dezechilibrele de putere dintre actorii economici și afectează libertatea contractuală reală;

11.

atrage atenția asupra faptului că, atunci când sunt impuse de părțile care au o poziție de negociere mai bună, PCN au un impact negativ la toate nivelurile lanțului de aprovizionare cu alimente, inclusiv asupra ocupării forței de muncă, limitând opțiunile consumatorilor și aducând atingere calității, diversității și caracterului inovator al produselor puse la dispoziție; subliniază că PCN pot frâna competitivitatea întreprinderilor și investițiile și pot determina întreprinderile să facă economii în detrimentul salariilor, al condițiilor de lucru sau al calității materiilor prime;

12.

reafirmă faptul că o concurență liberă și echitabilă, existența unor relații echitabile între toți actorii, libertatea contractuală și o aplicare fermă și eficientă a legislației relevante – pentru protejarea tuturor actorilor economici din cadrul lanțului de aprovizionare cu alimente, indiferent de poziția lor geografică – sunt esențiale pentru a asigura buna funcționare a lanțului de aprovizionare cu alimente și pentru a garanta securitatea alimentară;

13.

subliniază nevoia de a consolida încrederea reciprocă între partenerii din cadrul lanțului de aprovizionare, pe baza principiului libertății contractuale și al unei relații reciproc avantajoase; subliniază responsabilitatea socială a întreprinderilor pe care o are partea contractantă mai mare de a-și limita avantajul pe durata negocierilor și de a colabora cu partea mai slabă în vederea identificării unei soluții pozitive pentru ambele părți;

14.

salută faptul că, în cartea sa verde din 31 ianuarie 2013, Comisia a recunoscut că, unde inegalitatea între părți este marcantă, nu există o adevărată libertate contractuală;

15.

recunoaște că PCN decurg, în principal, din dezechilibrele de venituri și putere din lanțul de aprovizionare cu alimente și că acestea trebuie abordate de urgență pentru a ameliora situația producătorilor agricoli din sectorul alimentar; constată că situațiile în care prețurile de vânzare sunt sub costul de producție și abuzurile grave privind utilizarea produselor agricole de bază, precum produsele lactate, fructele și legumele, ca „principale produse vândute în pierdere” de către marii distribuitori reprezintă o amenințare la adresa sustenabilității pe termen lung a producției de astfel de bunuri din UE; salută eforturile precum „Inițiativa Tierwohl” din Germania, menite să-i ajute pe fermieri să concureze pe baza meritelor produselor lor;

16.

subliniază că PCN au efecte negative grave asupra producătorilor agricoli, cum ar fi scăderea profiturilor, costuri mai ridicate decât se estimase inițial, supraproducție de alimente și deșeuri alimentare, precum și dificultăți în programarea financiară; subliniază că astfel de efecte negative reduc, în final, gama de opțiuni pe care le au consumatorii;

17.

pune sub semnul întrebării sprijinul ferm oferit de Comisie în raportul său Inițiativei privind lanțul de aprovizionare, având în vedere limitările inițiativei; reiterează reticența fermierilor de a participa din cauza lipsei de încredere, a restricțiilor privind plângerile anonime, a absenței competențelor normative, a incapacității de a aplica sancțiuni consistente, a lipsei unor mecanisme adecvate de combatere a PCN dovedite, precum și a preocupărilor legate de dezechilibrele la nivelul mecanismelor de aplicare, care nu au fost luate în mod adecvat în considerare; regretă reticența Comisiei de a asigura anonimatul și aplicarea unor sancțiuni corespunzătoare;

18.

consideră că ar trebui dezvoltate și promovate în continuare SCI și alte sisteme voluntare de la nivel național și de la nivelul UE (coduri de bune practici, mecanisme opționale de soluționare a litigiilor), pentru a completa mecanismele de punere în aplicare solide și eficiente de la nivelul statelor membre, asigurând faptul că se pot depune plângeri anonime și instituind sancțiuni cu efect descurajant și menținând coordonarea la nivelul UE; încurajează producătorii și comercianții, inclusiv organizațiile de agricultori, să se implice mai mult în astfel de inițiative; consideră că aceste inițiative ar trebui să rămână deschise tuturor furnizorilor care nu doresc să rămână anonimi și că acestea ar putea ar putea să evolueze, asumându-și rolul util de platformă de schimb de bune practici și de educație; constată că, în recentul său raport, Comisia afirmă că SCI necesită o îmbunătățire, în special cu scopul de a lua în considerare plângerile confidențiale și de a oferi competențe de investigare și de sancționare organismelor independente;

19.

solicită Comisiei să întreprindă acțiuni pentru a stabili mecanisme eficace de punere în aplicare, precum crearea și coordonarea unei rețele de autorități naționale, recunoscute reciproc la nivelul UE; subliniază, în acest context, că persoana responsabilă de reglementarea relațiilor dintre supermarketuri și furnizori (Groceries Code Adjudicator) în Regatul Unit poate fi un model de adaptat la nivelul UE, care ar putea deveni un adevărat instrument de descurajare a PCN și ar contribui la eliminarea factorului teamă;

20.

salută măsura recentă adoptată în cadrul SCI, care le permite IMM-urilor și microîntreprinderilor să se alăture acestei inițiative printr-o procedură simplificată; subliniază faptul că numărul IMM-urilor înregistrate a crescut; subliniază totuși că SCI trebuie consolidată în continuare printr-o serie de măsuri care sunt identificate de Comisie în raportul său din 29 ianuarie 2016, progresele înregistrate în punerea în aplicare a acestor măsuri urmând a fi monitorizate de Comisie cu scopul de a:

21.

remarcă observațiile Comisiei potrivit cărora reprezentanții producătorilor agricoli au decis să nu se alăture SCI deoarece, în opinia lor, aceasta nu asigură în mod suficient confidențialitatea plângerilor lor, nu deține competențe normative pentru a efectua investigații independente și a aplica sancțiuni consistente, nici nu are mecanisme pentru a combate PCN dovedite, iar preocupările lor în legătură cu dezechilibrele de la nivelul mecanismelor de aplicare nu au fost luate în mod adecvat în considerare; consideră că participarea producătorilor agricoli este esențială și că scăderea nivelului de implicare a acestora nu reflectă lipsa de informații, ci mai degrabă lipsa de încredere în guvernanța și procedurile actuale ale SCI; sugerează, așadar, că ameliorarea funcționării SCI, prin mijloace cum ar fi, printre altele, guvernanța independentă, confidențialitate și anonimat, o punere eficientă în aplicare a legii și mecanisme eficace de descurajare, ar putea, ca prim pas, determina creșterea interesului, a sprijinului și, astfel, a participării fermierilor;

22.

invită Comisia și statele membre să faciliteze și să încurajeze înscrierea producătorilor în organizații de producători (OP) și în asociații ale organizațiilor de producători (AOP), pentru a-și mări puterea de negociere și a-și îmbunătăți poziția în lanțul de aprovizionare cu alimente;

23.

recunoaște totuși că sistemele voluntare și de autoreglementare pot reprezenta o modalitate rentabilă de asigurare a unei conduite loiale pe piață și de soluționare a litigiilor, precum și o modalitate de soluționare a problemei PCN, dacă sunt combinate cu mecanisme independente și eficace de punere în aplicare; subliniază totuși că, până în prezent, realizările acestor sisteme au fost limitate, ca urmare a lipsei unor mecanisme adecvate de punere în aplicare, a subreprezentării producătorilor agricoli, a lipsei unor structuri de guvernanță imparțiale, a conflictelor de interese dintre părțile implicate, a unor cadre de soluționare a litigiilor care nu reușesc să reflecte „factorul teamă” al furnizorului și a faptului că aceste sisteme nu sunt aplicabile la toate nivelurile lanțului de aprovizionare; invită Comisia să sprijine în continuare schimbul de bune practici între statele membre;

24.

ia act de faptul că există deja în vigoare o legislație a UE pentru combaterea practicilor comerciale neloiale ale întreprinderilor față de consumatori (Directiva 2005/29/CE), dar subliniază că nu există nicio legislație a UE pentru a combate practicile neloiale dintre diferiții operatori din cadrul lanțului agroalimentar;

25.

subliniază că o analiză atentă a PCN trebuie să ia drept punct de plecare noua paradigmă economică apărută în ultimii ani: marile lanțuri de distribuție, unde accesul la punctele de vânzare a devenit obiectul unei concurențe acerbe sub controlul supermarketurilor; subliniază că anumite autorități de concurență au identificat practici specifice care implică transferul unor riscuri excesive către furnizori, ceea ce le poate reduce competitivitatea; subliniază că aceste autorități au concluzionat, de asemenea, că mărcile proprii aduc un element de concurență de natură orizontală în raport cu mărcile industriale, element căruia nu i s-a acordat atenția cuvenită;

26.

subliniază că acțiunile de combatere a PCN vor contribui la asigurarea bunei funcționări a pieței interne și la dezvoltarea schimburilor comerciale transfrontaliere din cadrul UE și cu țările terțe; subliniază că natura fragmentată a piețelor, precum și divergențele dintre prevederile diferitelor legislații naționale cu privire la PCN expun operatorii din lanțul de aprovizionare la o gamă variată de condiții de piață și pot favoriza practici cunoscute sub numele de „forum shopping” (selectarea celei mai favorabile instanțe), care, la rândul lor, pot cauza incertitudini în materie de reglementare;

27.

invită Comisia și statele membre să pună în aplicare pe deplin și în mod riguros legislația în materie de concurență, normele referitoare la concurența neloială și normele antitrust și, în special, să sancționeze ferm abuzurile de poziție dominantă ce apar în cadrul lanțului de aprovizionare cu alimente;

28.

consideră că este foarte important să se asigure că legislația UE în domeniul concurenței ia în considerare caracteristicile specifice ale agriculturii și contribuie la bunăstarea producătorilor, precum și a consumatorilor, care au un rol important în cadrul lanțului de aprovizionare; consideră că legislația UE în domeniul concurenței trebuie să creeze condițiile necesare creșterii eficienței pieței, care să permită consumatorilor să beneficieze de o gamă largă de produse de calitate la prețuri competitive, asigurând, totodată, faptul că producătorii primari sunt stimulați să investească și să inoveze fără să fie forțați să iasă de pe piață prin practici comerciale neloiale (PCN);

29.

observă că, pe lângă faptul că produsele etichetate ca mărci private proprii pot oferi consumatorilor o valoare mai mare, mai multe opțiuni și produse din „comerțul echitabil”, acestea reprezintă totodată un aspect strategic pe termen mediu și lung, deoarece introduc o dimensiune orizontală a concurenței în ceea ce privește mărcile industriale, fapt de care nu s-a ținut seama până acum, și pot plasa comercianții cu amănuntul, care devin atât clienți, cât și concurenți, într-o poziție inechitabilă și anticompetitivă; atrage atenția asupra existenței unui „prag de risc” dincolo de care intrarea pe piață a mărcilor proprii dintr-o anumită categorie de produse ar putea transforma actualele efecte pozitive ale mărcilor proprii în efecte negative și ar descuraja eforturile inovatoare depuse de numeroase întreprinderi; insistă, prin urmare, asupra faptului că problema mărcilor private proprii necesită o atenție deosebită din partea Comisiei și a autorităților în domeniul concurenței, în special în contextul necesității de a evalua potențialele consecințe pe termen lung pentru lanțul de aprovizionare cu alimente și pentru poziția fermierilor în cadrul acestuia, ținând seama totodată de faptul că obiceiurile consumatorilor din statele membre diferă;

30.

invită Comisia și statele membre să pună în aplicare pe deplin și în mod consecvent Directiva 2011/7/UE privind combaterea întârzierii în efectuarea plăților în tranzacțiile comerciale, astfel încât creditorii să fie plătiți în termen de 60 de zile de către întreprinderi, iar, în caz contrar, să li se impună acestora din urmă plata unei dobânzi și compensarea rezonabilă a cheltuielilor de recuperare ale creditorilor;

31.

îndeamnă Comisia să prezinte o propunere sau mai multe propuneri pentru stabilirea, la nivelul UE, a unui cadru care să definească principiile generale și să țină seama în mod adecvat de realitățile și bunele practici naționale, în vederea soluționării problemei practicilor comerciale neloiale în întregul lanț de aprovizionare cu alimente, pentru a asigura condiții de concurență echitabile pe teritoriul statelor membre, facilitând astfel funcționarea corectă a piețelor și menținerea unor relații echitabile și transparente între producătorii, furnizorii și distribuitorii de alimente;

32.

își exprimă convingerea că, atunci când va fi prezentată o propunere privind un cadru al UE în acest domeniu, ar trebui să se țină seama de definiția PCN, astfel cum a fost formulată de Comisie și de părțile interesate relevante în documentul intitulat „Relațiile verticale în cadrul lanțului de aprovizionare cu alimente: principii referitoare la bunele practici”, din 29 noiembrie 2011 (15), și să se aibă în vedere, totodată, o listă deschisă de practici considerate a fi PCN;

33.

sugerează, de asemenea, ca anonimatul și confidențialitatea să fie încorporate în toate inițiativele legislative viitoare din acest domeniu;

34.

consideră că statele membre ar trebui, dacă nu au făcut deja acest lucru, să instituie sau să recunoască agenții publice sau organisme naționale specifice care acționează în calitate de arbitru, responsabile pentru punerea în aplicare a acțiunilor privind combaterea practicilor neloiale din lanțul de aprovizionare cu alimente; consideră că aceste agenții publice pot facilita punerea în aplicare, spre exemplu prin faptul că au competența de a iniția și a realiza anchete din proprie inițiativă și pe baza unor informații sau plângeri informale, în condiții de confidențialitate (eliminând astfel factorul „teamă”), precum și competența de a îndeplini funcția de mediator între părțile implicate; subliniază necesitatea de a garanta recunoașterea reciprocă și o cooperare eficace la nivelul UE între autoritățile naționale, pentru a asigura schimbul de informații relevante, în special privind bunele practici, precum și expertiza privind noile forme de PCN, cu respectarea deplină a principiului subsidiarității;

35.

invită Comisia, statele membre și alte părțile interesate relevante ca, în conformitate cu măsurile prevăzute în raportul Comisiei, să faciliteze includerea organizațiilor de producători agricoli (inclusiv a OP și a AOP) în domeniul de acțiune al organismelor naționale de asigurare a aplicării legii care reglementează lanțul de aprovizionare cu produse alimentare, în principal prin asigurarea caracterului anonim pentru plângeri și printr-un regim eficient de sancționare;

36.

consideră că o legislație-cadru la nivelul UE este necesară pentru combaterea PCN și pentru a garanta faptul că fermierii și consumatorii europeni beneficiază de condiții echitabile de vânzare și cumpărare;

37.

subliniază că această legislație-cadru europeană nu trebuie să scadă nivelul de protecție din țările care au adoptat o legislație națională în domeniul combaterii PCN dintre întreprinderi;

38.

invită statele membre fără o autoritate competentă de aplicare a legii să aibă în vedere crearea unei astfel de autorități de aplicare a legii și să îi confere acesteia competența de a supraveghea și de a pune în aplicare măsurile necesare pentru a combate PCN;

39.

subliniază că autoritățile de aplicare a legii ar trebui să dispună de o gamă de măsuri de punere în aplicare și de sancțiuni diferite pentru a putea reacționa în mod flexibil, în funcție de gravitatea situațiilor specifice relevante; consideră că astfel de măsuri și sancțiuni ar trebui să aibă un efect de descurajare, cu scopul de a determina modificarea comportamentelor;

40.

reamintește faptul că toate statele membre dispun deja de cadre de reglementare privind PCN; ia act de acțiunile de reglementare recente întreprinse de anumite state membre, care au introdus măsuri venite în completarea dreptului național al concurenței, au extins domeniul de aplicare al directivelor privind practicile comerciale neloiale prin extinderea dispozițiilor respective la relațiile dintre întreprinderi și au instituit agenții independente de aplicare; constată, cu toate acestea, că diversitatea abordărilor adoptate de statele membre în cauză în legătură cu aceste aspecte a avut drept efect apariția unor niveluri și tipuri diferite de protecție împotriva PCN;

41.

relevă faptul că, atunci când se adoptă măsuri de combatere a PCN în cadrul lanțului de aprovizionare cu alimente, trebuie să se țină seama în mod adecvat de caracteristicile specifice ale fiecărei piețe și de cerințele legale aplicabile, de situațiile și abordările diferite din diversele state membre, de nivelul de consolidare și de fragmentare a piețelor individuale, precum și de alți factori semnificativi, valorificându-se totodată măsurile deja adoptate de anumite state membre, care s-au dovedit a fi eficace; consideră că orice propuneri privind eforturile de reglementare care urmează a fi întreprinse în acest domeniu ar trebui să garanteze faptul că există un nivel relativ ridicat de flexibilitate pentru adaptarea măsurilor ce urmează a fi adoptate la caracteristicile specifice ale fiecărei piețe, pentru a evita abordările generalizatoare, și ar trebui să aibă la bază principiul general privind eficientizarea punerii în aplicare, prin asigurarea implicării agențiilor publice competente, precum și conceptul de asigurare a respectării normelor la nivel privat, contribuind astfel la reducerea fragmentării și la îmbunătățirea cooperării dintre diferitele organisme naționale de aplicare a legii, care este în prezent insuficientă și la abordarea provocărilor transfrontaliere referitoare la PCN;

42.

subliniază că actuala cooperare, fragmentată și consolidată insuficient, dintre diferitele organisme naționale de aplicare a legii nu este suficientă pentru a aborda provocările transfrontaliere referitoare la PCN;

43.

invită Comisia să evalueze eficacitatea și impactul măsurilor care fac parte din cadrul de reglementare și al celor de altă natură, luând în considerare în mod adecvat toate posibilele implicații ale acestora asupra diferitelor părți interesate și asupra bunăstării consumatorilor, precum și eficacitatea mixului de politici indicat de participanții la studiul Areté, care constă într-o combinație de inițiative voluntare și mecanisme publice de aplicare (33 % din răspunsurile totale) sau se referă la legislația specifică de la nivelul UE (32 % din răspunsuri);

44.

este convins că cunoașterea de către consumatori a produselor agricole este fundamentală pentru a rezolva problemele ce decurg din dezechilibrele din lanțul de aprovizionare cu alimente, inclusiv problema PCN; invită toate părțile interesate implicate în managementul lanțului de aprovizionare cu alimente să mărească transparența întregului lanț de aprovizionare cu alimente și să informeze mai bine consumatorii prin sisteme mai adecvate de etichetare și certificare a produselor, pentru a le permite să aleagă în deplină cunoștință de cauză între produsele existente și să acționeze în consecință;

45.

invită Comisia ca, în strânsă cooperare cu statele membre, să promoveze inițiative în care consumatorii pot fi alertați cu privire la riscurile de dumping de preț pentru producătorii primari și sprijină în mod expres campaniile de conștientizare în acest sens din școli și din centre de formare;

46.

constată că, începând cu 2009, PE a adoptat cinci rezoluții referitoare la problemele din lanțul de distribuție din UE, trei dintre acestea abordând în mod special dezechilibrele și abuzurile din cadrul lanțului de aprovizionare cu produse alimentare; remarcă, de asemenea, că, în aceeași perioadă, Comisia a elaborat trei comunicări și o carte verde și a comandat două rapoarte finale referitoare la subiecte similare; declară, așadar, că și mai multe analize privind situația lanțului de aprovizionare cu produse alimentare nu vor face decât să întârzie nevoia presantă de acțiune pentru a ajuta producătorii agricoli să combată practicile comerciale neloiale;

47.

îndeamnă toți operatorii din cadrul lanțului de aprovizionare cu produse alimentare să ia în considerare contractele standard și, de asemenea, contractele de nouă generație în care riscurile și beneficiile sunt partajate;

48.

recunoaște că reforma politicii agricole comune (PAC) și noua organizare a pieței comune unice au introdus o serie de măsuri care urmăresc să reducă diferențele dintre puterea de negociere a fermierilor, a comercianților cu amănuntul, a comercianților cu ridicata și a IMM-urilor din lanțul de aprovizionare cu produse alimentare, prin sprijinirea mai ales a creării și dezvoltării organizațiilor de producători (OP); subliniază importanța acestei cooperări la nivelul aprovizionării;

49.

constată că Regulamentul (UE) nr. 1308/2013, care prevede înființarea unor organizații de producători (OP), este susținut de stimulente financiare în baza celui de-al doilea pilon al PAC; subliniază că cadrul juridic extinde posibilitatea negocierilor colective (în unele sectoare) și a contractelor de livrare (pentru toate sectoarele) și la OP, la AOP și la organizațiile interprofesionale și introduce, de asemenea, exceptări temporare de la anumite norme în materie de concurență în perioadele de dezechilibre grave ale pieței, sub rezerva unor garanții;

50.

îndeamnă Comisia să promoveze ferm această abordare pentru a crește puterea de negociere a producătorului primar și pentru a încuraja participarea producătorilor la OP și AOP; subliniază mai ales vulnerabilitatea micilor fermieri și a fermelor familiale, care au potențialul de a crea locuri de muncă și de a sprijini ocuparea forței de muncă în regiuni izolate, îndepărtate și montane;

51.

consideră că dezvoltarea și crearea unor organizații de producători trebuie să fie însoțite de întărirea puterii de negociere a producătorilor agricoli în lanțul de aprovizionare cu produse alimentare, mai ales oferindu-li-se dreptul de a-și negocia colectiv contractele;

52.

solicită o mai mare transparență și o mai bună informare la nivelul lanțului de aprovizionare, precum și o consolidare a organismelor și a instrumentelor de informare a pieței, precum Instrumentul european de monitorizare a prețurilor la produsele alimentare și Observatorul pieței laptelui, pentru a le furniza producătorilor agricoli și PO date corecte și actuale privind piața;

53.

este de părere că prețurile din întreg lanțul de aprovizionare cu produse alimentare ar trebui să reflecte mai bine valoarea conferită de producătorii primari; în acest sens, solicită ca procesul de stabilire a prețurilor cu amănuntul să fie cât se poate de transparent;

54.

subliniază că producătorii agricoli din mai multe state membre și-au asigurat o poziție puternică în lanțul de aprovizionare cu produse alimentare înființând cooperative care garantează că valoarea adăugată în etapa prelucrării este restituită fermierilor și consideră că este esențial ca aceste cooperative să nu fie împovărate de costuri suplimentare din cauza unor obligații birocratice costisitoare;

55.

îndeamnă producătorii și operatorii din sectorul prelucrării să colaboreze pentru a investi în inovare și pentru a crește valoarea adăugată a produselor lor;

56.

reamintește Comisiei raportul din proprie inițiativă al Parlamentului European, adoptat în decembrie 2013, care invita Comisia să analizeze posibilitatea punerii în aplicare independente pentru a ține cont de factorul „teamă” din rândul producătorilor primari; îndeamnă Comisia să țină seama de acest aspect în raportul său;

57.

consideră că organizațiile profesionale ar putea servi ca platformă care să permită producătorilor primari să depună reclamații la o autoritate competentă în cazul unor presupuse PCN, fără a se teme;

58.

încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului, Comisiei, precum și guvernelor și parlamentelor statelor membre.

6.3.2018   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 86/51

—

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), în special articolele 11, 114 alineatul (3), 168 alineatul (1) și 191,

—

având în vedere Decizia 2013/743/UE a Consiliului din 3 decembrie 2013 de instituire a programului specific de punere în aplicare a Programului-cadru pentru cercetare și inovare (2014-2020) – Orizont 2020 și de abrogare a Deciziilor 2006/971/CE, 2006/972/CE, 2006/973/CE, 2006/974/CE și 2006/975/CE (1),

—

având în vedere Regulamentul (UE) nr. 1291/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 decembrie 2013 de instituire a Programului-cadru pentru cercetare și inovare (2014-2020) – Orizont 2020 și de abrogare a Deciziei nr. 1982/2006/CE (2),

—

având în vedere Regulamentul (UE) nr. 1305/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1698/2005 al Consiliului (3),

—

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1107/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 octombrie 2009 privind introducerea pe piață a produselor fitosanitare și de abrogare a Directivelor 79/117/CEE și 91/414/CEE ale Consiliului (4),

—

având în vedere Directiva 2009/128/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 21 octombrie 2009 de stabilire a unui cadru de acțiune comunitară în vederea utilizării durabile a pesticidelor (5),

—

având în vedere Regulamentul (UE) nr. 233/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 martie 2014 de instituire a unui instrument de finanțare a cooperării pentru dezvoltare în perioada 2014-2020 (6),

—

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 870/2004 al Consiliului din 24 aprilie 2004 de stabilire a unui program comunitar privind conservarea, caracterizarea, colectarea și utilizarea resurselor genetice în agricultură și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1467/94 (7) și Raportul Comisiei din 28 noiembrie 2013 intitulat „Resursele genetice agricole – de la conservare la utilizare durabilă” (COM(2013)0838),

—

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1829/2003 al Parlamentului European și al Consiliului din 22 septembrie 2003 privind produsele alimentare și furajele modificate genetic (8),

—

având în vedere Memorandumul de înțelegere pentru cooperare în domeniul agriculturii și dezvoltării rurale în perioada 2014-2020, semnat la 14 iulie 2014 de Comisia Europeană și Banca Europeană de Investiții,

—

având în vedere Rezoluția sa din 11 martie 2014 referitoare la viitorul sectorului horticol european – strategii de creștere (9),

—

având în vedere studiul din 2014 al Departamentului tematic B: Politici structurale și de coeziune – Agricultură și Dezvoltare Rurală intitulat „Agricultura de precizie: o oportunitate pentru fermierii din UE – potențial sprijin prin intermediul PAC 2014-2020”,

—

având în vedere studiul din 2013 al STOA (Evaluarea opțiunilor științifice și tehnologice), intitulat „Opțiuni tehnologice pentru hrănirea a 10 miliarde de oameni”,

—

având în vedere Comunicarea Comisiei din 29 februarie 2012 privind parteneriatul european pentru inovare „Productivitatea și durabilitatea agriculturii” (COM(2012)0079),

—

având în vedere Comunicarea Comisiei din 13 februarie 2012 intitulată „Inovarea în scopul creșterii durabile: O bioeconomie pentru Europa” (COM(2012)0060),

—

având în vedere Decizia Comisiei din 16 octombrie 2015 de constituire a Grupului la nivel înalt de consilieri științifici (C(2015)6946),

—

având în vedere Comunicarea Comisiei din 19 mai 2015, intitulată „O mai bună legiferare pentru rezultate mai bune – O agendă a UE”, (COM(2015)0215),

—

având în vedere Rezoluția sa din 17 decembrie 2015 referitoare la brevete și la drepturile amelioratorilor de plante (10),

—

având în vedere articolul 52 din Regulamentul său de procedură,

—

având în vedere raportul Comisiei pentru agricultură și dezvoltare rurală (A8-0174/2016),

A.

întrucât societățile noastre se confruntă cu provocări multiple în care agricultura este implicată și trebuie să își aducă propria contribuție și întrucât se estimează că populația globală va atinge 9,6 miliarde de persoane până în 2050, ceea ce înseamnă că vor fi cu aproximativ 2,4 miliarde de persoane mai mult decât în prezent;

B.

întrucât, în medie, cel puțin o treime din alimentele produse sunt irosite, iar, în anumite sectoare, aproape jumătate și întrucât una dintre cele mai eficiente modalități de a răspunde acestei cereri anticipate, fără a epuiza resursele limitate, este prin exploatarea soluțiilor tehnologice pentru creșterea producției, îmbunătățirea mijloacelor de distribuție și combaterea risipei de alimente;

C.

întrucât există o cerere urgentă de a produce o cantitate mai mare de alimente sigure, sănătoase și nutritive pentru cetățenii UE și de la nivel mondial, pentru a combate malnutriția, obezitatea, afecțiunile cardio-vasculare etc.; întrucât standardele înalte de calitate ale produselor alimentare din UE se bucură de recunoaștere la nivel mondial;

D.

întrucât există numeroase alternative pentru utilizarea terenurilor, inclusiv urbanizarea, industria, turismul și activitățile de agrement, care se află în poziție de concurență cu agricultura;

E.

întrucât materiile prime agricole oferă perspective de creștere în chimia verde;

F.

întrucât creșterea nivelului durabilității în agricultură devine un obiectiv tot mai important pentru operatori, având în vedere necesitatea ținerii sub control a costurilor pentru a proteja veniturile, pe de-o parte, și pentru a împiedica epuizarea și degradarea resurselor naturale (sol, apă, aer și biodiversitate), pe de altă parte; întrucât, la nivel mondial, 70 % din consumul de apă dulce este utilizat în agricultură, iar disponibilitatea apei constituie deja o limitare majoră a producției agricole în anumite regiuni din cadrul UE și de la nivel mondial; întrucât folosirea apei potabile în agricultură poate fi redusă în mod semnificativ prin utilizarea eficientă a tehnicilor moderne de irigație și prin cultivarea de culturi adaptate climei locale;

G.

întrucât, datorită îngrășământului pe bază de azot, randamentul producției crește, însă aproximativ 50 % din energia provenită din combustibili fosili consumată de sistemele de producție agricolă este destinată fabricării acestuia;

H.

întrucât se preconizează că cererea de energie la nivel mondial va crește cu 40 % până în 2030 și întrucât, în prezent, trebuie să se analizeze serios posibilitatea satisfacerii acestei cereri prin creșterea eficienței energetice și prin dezvoltarea unui mix energetic sigur, care să includă surse regenerabile de energie; întrucât cercetările au arătat că lanțuri agroalimentare mai scurte pot avea ca efect aporturi energetice reduse, ceea ce este benefic din punctul de vedere al costurilor și al mediului;

I.

întrucât, anual, până la 40 % din producția agricolă mondială se pierde din cauza organismelor dăunătoare plantelor și a bolilor acestora și întrucât se preconizează că acest procent va crește semnificativ în anii următori; întrucât trebuie să se adopte măsuri pentru ca acest procent să nu mai crească, inclusiv prin metode sistemice și adaptarea modelelor de producție existente, și întrucât schimbările climatice contribuie la aceste pierderi de recolte și conduc la apariția unor dăunători ai plantelor și a unor boli ale acestora noi din punct de vedere ecologic;

J.

întrucât încălzirea globală generează fenomene climatice extreme, care conduc la secetă sau inundații, cauzând daune considerabile pentru populație și riscuri importante la adresa securității alimentare; întrucât rezistența la schimbările climatice în ecosisteme agricole variate din punct de vedere biologic și structural poate ajuta la reducerea riscului;

K.

întrucât, în UE, potențialul genetic al culturilor nu este valorificat în mod sistematic, în fermele din Europa înregistrându-se o stagnare a producției în ultimii ani;

L.

întrucât diversitatea și calitatea resurselor genetice vegetale au un rol esențial pentru rezistența și productivitatea agricolă, fiind astfel un factor determinant pentru agricultura pe termen lung și pentru securitatea alimentară;

M.

întrucât reducerea „decalajului de producție” reprezintă o problemă deosebită pentru agenda în domeniul cercetării agricole durabile;

N.

întrucât agricultura de precizie implică utilizarea automatizării și a altor tehnologii de îmbunătățire a preciziei și a eficienței principalelor practici de gestionare agricolă, utilizând metode sistemice pentru colectarea și analizarea datelor și pentru optimizarea interacțiunilor dintre climă, sol, apă și culturi, și întrucât, în cele din urmă, agricultura de precizie are rolul de a reduce consumul de apă, îngrășăminte și pesticide și, în același timp, de a îmbunătăți fertilitatea solului și de a optimiza randamentul;

O.

întrucât pedologia arată că solurile vii, sănătoase hrănesc și protejează culturile prin intermediul speciilor benefice care le apără împotriva agenților patogeni și a organismelor dăunătoare și, de asemenea, le oferă nutrienți și apă în schimbul zaharurilor din exudatele din rădăcinile plantelor; întrucât practicile agricole pot avea un impact negativ asupra calității biologice, chimice și fizice a solului, printre consecințe numărându-se eroziunea solurilor, degradarea structurilor solului și pierderea fertilității acestuia;

P.

întrucât beneficiile tehnologiilor inovatoare nu ar trebui limitate la un singur tip de practică agricolă și trebuie să se poată aplica tuturor tipurilor de agricultură, fie ea convențională sau ecologică, legată de creșterea animalelor sau de culturi agricole, la scară mică sau mare;

Q.

întrucât numărul substanțelor active ale pesticidelor s-a redus cu 70 % între 1993 și 2009, în timp ce prezența focarelor de dăunători a crescut în Uniunea Europeană; întrucât procedurile de aprobare, inclusiv criteriile pentru definirea substanțelor active și cele pentru noile substanțe care reprezintă o alternativă la produsele de protecție a plantelor, devin din ce în ce mai problematice pentru agricultura din UE și pentru cetățenii săi; întrucât este nevoie să se găsească urgent soluții pentru lipsa substanțelor active cu „utilizări minore”;

R.

întrucât soluții insuficiente de protecție a culturilor în cazul culturilor specializate periclitează producția durabilă de culturi alimentare din UE și calitatea și diversitatea acestora, având un impact direct, estimat la peste 1 miliard EUR, incluzând pierderi de producție și costuri suplimentare pentru fermieri;

S.

întrucât ciclurile de scurtă durată ale politicilor și ale priorităților de finanțare a cercetării pot fi dăunătoare pentru competențe, infrastructură și inovarea în agricultură și întrucât ar trebui să se acorde prioritate transferului eficient al rezultatelor cercetărilor din mediul științific către fermieri și programelor de cercetare orientate spre îmbunătățirea durabilității agriculturii, reducerea costurilor de producție și creșterea competitivității,

1.

constată că sectorul agriculturii s-a bazat întotdeauna pe modele și practici noi de afaceri agricole care includ noi tehnici și metode de producție pentru mărirea productivității și adaptarea la circumstanțe noi și în schimbare; subliniază că serviciile ecosistemice, precum circuitul nutrienților, sunt de o importanță fundamentală pentru agricultură și că anumite funcții, precum sechestrarea carbonului, nu se limitează la producerea de alimente;

2.

este convins că inovarea are potențialul de a contribui la realizarea unei agriculturi durabile în UE și consideră că tehnologiile în domeniul agriculturii de precizie sunt deosebit de importante pentru menținerea progreselor, dar recunoaște constrângerile care împiedică adoptarea sa pe scară largă, printre care fiabilitatea și facilitatea gestionării acestei tehnologii, precum și cunoștințele limitate despre ea și capacitatea sa de adaptare la toate tipurile de exploatații agricole de toate dimensiunile;

3.

consideră că principiile agriculturii de precizie sunt în măsură să genereze importante beneficii pentru mediu, să crească veniturile fermierilor, să raționalizeze utilizarea mașinilor agricole și să crească semnificativ eficiența utilizării resurselor, inclusiv utilizarea apei pentru irigații; încurajează, prin urmare, Comisia să promoveze politici care să stimuleze dezvoltarea tehnologiilor specifice agriculturii de precizie și adoptarea lor de către toate tipurile de exploatații agricole, indiferent de dimensiunea și producția lor și indiferent dacă sunt ferme vegetale sau animale;

4.

subliniază că este neapărat nevoie de un proces de inovare în domeniul agriculturii de precizie, care să rezolve problema „costului ridicat” al dezvoltării și utilizării unor tehnologii în domeniul agriculturii de precizie, precum și ca fermierii și toate părțile componente ale lanțului de aprovizionare să se implice în mod activ în dezvoltarea acestor tehnologii pentru a asigura beneficii clare la nivel de exploatație agricolă și pentru a ajuta exploatațiile să devină mai rezistente;

5.

are convingerea că dezvoltarea economică și producția durabilă nu se exclud reciproc și sunt realizabile prin intermediul inovării; subliniază necesitatea de a sprijini inovarea în domeniul tehnologiei și al guvernanței asigurând coerența în reglementare, claritate și oportunități de antreprenoriat și îndeamnă Comisia să se asigure că inovarea este luată în considerare în mod explicit în viitoarele revizuiri și reforme ale legislației relevante; subliniază că agricultura europeană are capacitatea de a realiza produse de înaltă calitate și de o mare valoare adăugată, precum și soluții profitabile, bazate pe cunoștințe în vederea asigurării hranei unei populații mondiale în creștere și mai exigente;

6.

solicită industriei, Comisiei și statelor membre să colaboreze pentru a îmbunătăți performanța și capacitatea de adaptare a sistemelor robotizate și a altor tehnici din domeniul agriculturii de precizie în scopul de a folosi eficient finanțarea cercetării în interesul agriculturii și horticulturii;

7.

invită, de asemenea, sectorul să valorifice oportunitățile oferite de inovare pentru a dezvolta competențe din domeniul agriculturii de precizie care să fie accesibile tuturor, capacitând astfel persoanele cu dizabilități, promovând egalitatea de gen și lărgind baza de competențe și posibilitățile de angajare în comunitățile rurale;

8.

salută includerea roboticii din domeniul agriculturii de precizie în programul de lucru Orizont 2020 pentru perioada 2016-2017, recent publicat, dar regretă că propunerile în temeiul acestei cereri nu necesită o abordare bazată pe participarea mai multor actori, ceea ce poate însemna că fermierii nu au acces la evoluții inovatoare; subliniază că agricultura de precizie poate reduce cu cel puțin 15 % resursele utilizate; încurajează practicarea agriculturii de precizie, care oferă noi abordări de gestionare la nivelul întregii ferme, cum ar fi mașinile echipate cu tehnologia GPS/GNSS și sistemele de aeronave pilotate la distanță (RPAS);

9.

subliniază că sectorul agricol, ca toate celelalte sectoare ale economiei, trece printr-un proces de schimbare; evidențiază că agricultura modernă a devenit posibilă numai datorită acceptării progreselor tehnologice și științifice, iar evoluțiile digitale oferă, de asemenea, posibilități de continuare a dezvoltării sectorului agricol;

10.

subliniază faptul că colectarea și analizarea unor mari seturi de date integrate au potențialul de a stimula inovarea în agricultură și sunt deosebit de utile în abordarea și dezvoltarea unui lanț alimentar eficient și durabil care va aduce beneficii fermierilor, economiei, consumatorilor și mediului; invită Comisia și statele membre să elimine barierele din calea integrării unor sisteme TIC complexe și fragmentate, stimulând investițiile și acoperind costurile de formare, și să îmbunătățească accesul la echipamentele necesare pentru agricultură;

11.

salută progresele realizate de Agenția Spațială Europeană (ESA) în beneficiul agriculturii de precizie; consideră că satelitul Sentinel 2B al ESA, care urmează să fie plasat pe orbită spre finele anului 2016, poate oferi o imagine mai clară a terenului ocupat de culturi și păduri, ceea ce va permite implementarea mai eficientă a politicilor agricole, raționalizarea utilizării resurselor și optimizarea perioadelor de recoltă; invită Comisia și statele membre să sprijine utilizarea sistemelor prin satelit;

12.

recunoaște că degradarea solului acționează ca o constrângere majoră pentru producția agricolă și solicită ambiții și eforturi mai mari pentru îmbunătățirea practicilor de gestionare a apei și a solului, în special având în vedere schimbările climatice; salută dezvoltarea tehnologiilor din domeniul agriculturii cu trafic controlat (CTF), care reduc deteriorarea solului cauzată de supraexploatarea terenurilor și, de asemenea, salută eforturile recente în vederea integrării tehnologiilor de teledetecție de înaltă rezoluție în agricultura ecologică; încurajează Comisia să cuantifice beneficiile acestor noi tehnologii pentru mediu și producție și să asigure conștientizarea și transferul de cunoștințe și tehnologie;

13.

solicită ca fermierii să fie implicați în elaborarea, testarea și diseminarea tehnologiilor de cartografiere a nutrienților solului, pentru a contribui la sporirea eficienței acestora;

14.

regretă că eficiența utilizării nutrienților în UE este foarte scăzută și subliniază că este nevoie de măsuri pentru îmbunătățirea eficienței utilizării azotului (N), fosforului (P) și potasiului (K), în vederea reducerii impactului lor asupra mediului și a îmbunătățirii producției de alimente și energie; solicită realizarea de cercetări specifice (și utilizarea practică a acestora) pentru îmbunătățirea monitorizării eficienței nutrienților și optimizarea în continuare a tehnologiilor cu rată variabilă;

15.

este de acord cu ideea că dezvoltarea unor noi tehnologii și a unor noi practici agricole inovatoare ar putea contribui semnificativ la reducea utilizării produselor fitosanitare, a îngrășămintelor și apei și, de asemenea, ar combate eroziunea solului;

16.

este de părere că pierderea diversității genetice în secolul trecut amenință securitatea produselor alimentare/hranei pentru animale și subminează politicile UE privind agricultura durabilă, protecția biodiversității și strategiile de atenuare a schimbărilor climatice; consideră că monoculturile și absența rotației culturilor constituie un factor major în cazul acestei pierderi; consideră că toate varietățile de plante și speciile de animale, inclusiv populațiile locale și speciile sălbatice și semisălbatice înrudite, precum și soiurile vechi sau pionier sunt esențiale pentru menținerea diversității genetice, pentru programele de ameliorare și pentru producția de alimente nutritive și sănătoase în cantități suficiente;

17.

este de părere că reglementările UE ar trebui să le permită fermierilor și amelioratorilor să valorifice pe deplin astfel de resurse genetice pentru a proteja biodiversitatea și inovarea în ceea ce privește dezvoltarea de noi varietăți; subliniază că reglementările UE ar trebui să-și propună întotdeauna să nu submineze astfel de procese inovatoare impunând sarcini administrative inutile fermierilor și amelioratorilor;

18.

subliniază necesitatea îmbunătățirii dialogului dintre băncile genetice, instituțiile publice și private de cercetare în domeniul plantelor, amelioratori, utilizatorii finali și toți ceilalți actori implicați în conservarea și utilizarea resurselor genetice, pentru a consolida rezistența și a răspunde provocărilor agriculturii durabile în întreaga Europă;

19.

atrage atenția asupra sprijinului acordat anterior de DG Agricultură și Dezvoltare Rurală (DG AGRI) și de DG Cercetare și Inovare (DG RTD) pentru activități de conservare a resurselor genetice, de exemplu, Rețeaua europeană de conservare a semințelor autohtone (ENSCONET – European Native Seed Conservation Network), dar solicită programe ulterioare care să continue să sprijine activitățile de conservare genetică vegetală și animală, în special utilizarea pe teren a resurselor genetice prin aplicarea de măsuri la nivel de exploatație agricolă;

20.

subliniază că este important să se deschidă conservarea de resurse genetice către o diversitate mai mare de specii vegetale și animale și să se adopte măsuri pentru ca finanțările cercetărilor în acest domeniu să conducă la îmbunătățiri tehnologice în agricultură și horticultură;

21.

invită Comisia să prezinte propuneri pentru Strategia europeană privind conservarea diversității genetice agricole prevăzută în Acțiunea 10 a Strategiei UE în domeniul biodiversității pentru 2020;

22.

recunoaște nevoia de a utiliza în mod responsabil colecții de germoplasmă pentru identificarea și caracterizarea trăsăturilor de eficiență a utilizării resurselor, de rezistență la boli și organisme dăunătoare, precum și a altor caracteristici care conferă o mai bună calitate și rezistență; consideră că, prin urmare, trebuie să se pună un accent mai mare pe fenotipare, care reprezintă o mare problemă în cazul multor culturi;

23.

constată că cea mai eficientă metodă de menținere a diversității genetice în agricultură este utilizarea sa in vivo; ia act de faptul că, dintre cele trei criterii DUS (caracter distinct, uniformitate și stabilitate) aplicate cataloagelor oficiale de semințe ale UE, uniformitatea și stabilitatea nu sunt caracteristici naturale ale plantelor caracterizate de diversitate genetică; ia act de faptul că adaptarea la schimbările climatice depinde de un grad ridicat de variație genetică; ia act de faptul că piețele de semințe sunt din ce în ce mai concentrate, iar variația fiecărui soi este tot mai scăzută; susține rolul sistemelor de producere la fermă a semințelor și al schimburilor cu acestea în capacitarea fermierilor și recunoaște că ameliorarea participativă are o îndelungată tradiție de inovare în comunitățile rurale;

24.

recunoaște nevoia de a menține și de a utiliza resursele genetice pentru securitatea alimentară pe termen lung și de a extinde baza genetică a programelor moderne de ameliorare a animalelor și a plantelor; recunoaște că exploatațiile agricole ecologice se confruntă cu o penurie de soiuri noi rezistente la dăunători și boli, care pot fi cultivate fără a folosi produse de protecție a plantelor; sprijină conceptul de partajare a accesului și de distribuire a beneficiilor, dar insistă asupra punerii în aplicare a Protocolului de la Nagoya, în temeiul Regulamentului (UE) nr. 511/2014, și a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2015/1866, astfel încât amelioratorii să nu fie descurajați din cauza complexității utilizării materialelor sălbatice și a costurilor acestora să introducă noi caracteristici precum rezistența la boli și organisme dăunătoare, calitatea nutrițională și rezistența mediului; constată că acest lucru nu ar trebui să diminueze competența comunităților rurale care, de-a lungul anilor, au ameliorat specii și soiuri;

25.

consideră esențială păstrarea și dezvoltarea performanțelor raselor locale, având în vedere capacitatea lor de adaptare la caracteristicile mediului din care provin și respectarea drepturilor fermierilor de a ameliora plante în mod independent, de a depozita semințe de specii și soiuri diferite și de a face schimburi cu acestea, pentru a se asigura diversitatea genetică a agriculturii europene;

26.

recunoaște nevoia de a sprijini o rotație adecvată a culturilor, care să fie în continuare profitabilă pentru fermieri; subliniază, de asemenea, nevoia de a menține o serie de instrumente adecvate de protecție a culturilor pentru o gamă largă de culturi, pe lângă resursele genetice; subliniază că, fără astfel de instrumente, diversitatea culturilor care pot fi produse în mod profitabil va fi grav afectată;

27.

sprijină necesitatea continuării progreselor în sectorul ameliorării inovatoare prin aplicarea tehnicilor sigure și verificate care au rolul de a spori nu numai gama de caracteristici de rezistență la organisme dăunătoare și la boli, ci și gama de materii prime alimentare disponibile pe piață care au caracteristici nutriționale și benefice pentru sănătate;

28.

consideră că este important să se asigure un sprijin susținut pentru dezvoltarea și utilizarea viitoarelor instrumente tehnologice care ar putea permite ca ameliorarea să găsească soluții de succes pentru provocările societale care vor urma;

29.

consideră că este oportun pentru Comisie să publice raportul final al grupului de lucru „Noi tehnici” și să folosească concluziile sale științifice ca bază pentru, printre altele, clarificarea statutului juridic al tehnicilor de ameliorare, aflat în prezent în curs de examinare, precum și să folosească o analiză juridică riguroasă în deliberările sale;

30.

încurajează dialogul deschis și transparent în rândul tuturor părților interesate și al publicului privind dezvoltarea responsabilă a unor soluții inovatoare de înaltă precizie pentru programele de ameliorare, inclusiv privind riscurile și beneficiile acestora; constată că acest lucru va necesita depunerea de eforturi în vederea sensibilizării și consolidării înțelegerii cu privire la noile tehnici în rândul fermierilor și al publicului larg; invită Comisia să se asigure că fermierii și consumatorii au un nivel suficient de cunoștințe privind tehnicile noi și emergente de ameliorare, pentru a putea avea loc o dezbatere publică deschisă și în cunoștință de cauză;

31.

își exprimă preocuparea cu privire la recenta decizie a Marii Camere de Apel a Oficiului European de Brevete (OEB) din 25 martie 2015 în cauzele G2/12 și G2/13;

32.

subliniază necesitatea urgentă de a revizui punerea în aplicare a cadrului de reglementare pentru produsele de protecție a plantelor și de a dezvolta un sistem de aprobare și evaluare coerent, eficient, previzibil, bazat pe riscuri și riguros din punct de vedere științific; consideră că este important să se reducă cât de mult posibil dependența fermierilor de pesticide, observând că producția de alimente și de hrană pentru animale funcționează într-un mediu concurențial internațional; consideră importantă dezvoltarea unor produse de protecție a plantelor eficiente din punctul de vedere al costurilor, sigure pentru utilizare și ecologice;

33.

salută inițiativele Programului de lucru al Comisiei pentru 2016 REFIT (Programul privind o reglementare adecvată și funcțională) prin care UE se angajează să realizeze o evaluare a Regulamentului (CE) nr. 1107/2009 și a Regulamentului (CE) nr. 396/2005; subliniază că procesul REFIT nu trebuie să ducă la scăderea standardelor de siguranță alimentară și protecție a mediului;

34.

invită Comisia să includă în raportul său către Parlamentul European și Consiliu opțiunile pentru modificarea și îmbunătățirea legislației actuale și, în special, privind funcționarea recunoașterii reciproce a autorizațiilor și procesul de evaluare pe zone;

35.

subliniază preocuparea cu privire la faptul că sistemul zonal de autorizare nu funcționează din cauza utilizării în continuare a unor metodologii naționale de autorizare depășite și invită Comisia să armonizeze sistemul de aprobare pentru a asigura recunoașterea reciprocă a produselor în toate statele membre din zonele identificate în Regulamentul (CE) nr. 1107/2009;

36.

salută ultimul proiect privind gestionarea integrată a dăunătorilor al Rețelei spațiului european de cercetare (IPM-ERANET) și noua platformă de coordonare pentru „utilizări minore”, însă consideră că platforma ar putea fi mai bine exploatată pentru stimularea cercetării și inovării în vederea găsirii de soluții pentru protejarea culturilor pentru utilizări minore și a culturilor de specialitate;

37.

subliniază importanța evaluării transparente a impactului substanțelor active, pentru asigurarea agriculturii durabile în conformitate cu legislația UE, precum și a evaluării cuprinzătoare a riscurilor și pericolelor asociate utilizării produselor și reamintește că ar trebui aplicat principiul precauției atunci când gradul de nesiguranță este prea ridicat pentru a asigura sănătatea publică sau bune condiții agricole și de mediu;

38.

invită DG Sănătate și siguranță alimentară (SANTE) să stabilească criterii clare pentru definirea substanțelor active cu risc redus pentru dezvoltarea și utilizarea de pesticide care prezintă un risc scăzut, ținând seama în același timp de evoluția cunoștințelor științifice și asigurând îndeplinirea obiectivelor privind sănătatea și protecția mediului și, de asemenea, invită DG SANTE să se asigure că există date privind siguranța în cazul criteriilor aplicate tuturor substanțelor cu un potențial risc scăzut;

39.

consideră că, pentru substanțele cu risc scăzut, printre care alternativele nechimice la produsele de protecție a plantelor, precum controalele biologice, ar trebui să se acorde prioritate de evaluare de către statele membre raportoare și de către Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (EFSA) pentru a contribui la îndeplinirea obiectivelor Directivei 2009/128/CE privind gestionarea integrată a dăunătorilor și utilizarea durabilă a pesticidelor, în special în ceea ce privește utilizarea produselor pe culturile minore și specializate;

40.

subliniază că fermierii trebuie să dispună de un set mai mare de instrumente pentru a-și proteja culturile și pentru a decide ce măsură le va proteja cel mai bine culturile; încurajează, prin urmare, o utilizare mai largă a alternativelor la pesticidele tradiționale, inclusiv a biopesticidelor, ca parte a gestionării integrate a dăunătorilor și solicită să se depună mai multe eforturi pentru dezvoltarea de soluții alternative mai rentabile prin sprijinirea cercetării pe teren și a activităților demonstrative în ceea ce privește alternativele nechimice și măsurile și pesticidele cu risc scăzut, care sunt mai ecologice;

41.

constată că controalele biologice sunt metode de protejare a culturilor, bazate pe utilizarea de organisme vii sau de substanțe naturale și că acestea ar putea contribui la reducerea utilizării pesticidelor tradiționale și la creșterea rezistenței plantelor;

42.

invită Comisia să prezinte un plan de acțiune și să creeze un grup de experți pentru a dezvolta un sistem mai durabil de gestionare a dăunătorilor; subliniază potențialul unui sistem de gestionare a dăunătorilor care îmbunătățește interacțiunea dintre eforturile de ameliorare a plantelor, sistemele de combatere naturală și utilizarea pesticidelor;

43.

regretă progresul lent al statelor membre și al Comisiei în ceea ce privește punerea în aplicare și, respectiv, evaluarea punerii în aplicare a gestionării integrate a dăunătorilor și a Directivei 2009/128/CE;

44.

recunoaște că dezvoltarea de tehnologii legate de agricultură necesită o multitudine de seturi de competențe și cunoștințe specializate, de abordare transdisciplinară, printre care se numără științele generale în domeniul plantelor, al animalelor și al mediului, fiziologia și ingineria;

45.

regretă creșterea deficitului de competențe pentru multe dintre aceste profesii și invită statele membre să lucreze în parteneriat cu industria, cu instituțiile de cercetare și cu alte părți interesate relevante pentru elaborarea următoarelor lor programe de dezvoltare rurală, printre care parteneriate europene pentru inovare (PEI), pentru a identifica posibilitățile de a sprijini dezvoltarea capacităților și transferul de cunoștințe în aceste domenii, inclusiv prin intermediul cursurilor de formare profesională și al uceniciilor pentru tinerii fermieri și persoanele nou intrate în domeniu;

46.

solicită sectorului tehnologiilor agricole să îmbunătățească coordonarea și integrarea demonstrațiilor în cadrul exploatațiilor, să utilizeze într-o mai mare măsură demonstrațiile și să monitorizeze fermele pentru a împărtăși cele mai bune practici la nivel regional, național și european folosind programe, inițiative sau resurse disponibile în prezent sau noi;

47.

recunoaște potențialul pe care îl au agricultura de precizie și integrarea tehnologiei digitale pentru a face ca agricultura să devină mai atractivă pentru tinerii fermieri și pentru a crea noi oportunități de creștere economică și ocupare a forței de muncă în zonele rurale; consideră că investițiile pentru dezvoltarea acestor tehnologii ar putea favoriza schimbarea generațională în domeniul agriculturii;

48.

recunoaște provocările pe termen lung asociate agriculturii durabile și horticulturii și invită Comisia și statele membre să elaboreze un plan de investiții pe termen lung, care să acorde prioritate unei abordări sectoriale și să asigure continuitatea finanțării, pentru cercetarea fundamentală și aplicată și solicită Comisiei și statelor membre să îmbunătățească formarea specialiștilor din agricultura durabilă, precum și să asigure consultanță de specialitate;