2.3.2018   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 81/1

Raportor:

domnul Dimitris DIMITRIADIS

1.1.

Într-o serie de avize, CESE și-a exprimat în mod constant poziția favorabilă față de politicile UE care vizează sprijinirea întreprinderilor mici și mijlocii (IMM-urile) (1). Cu toate acestea, IMM-urile sunt o categorie extrem de eterogenă, ceea ce înseamnă că sunt necesare eforturi deosebite pentru a adapta aceste politici la diversele lor subcategorii și, în special, la întreprinderile familiale și tradiționale mici (IFTM).

1.2.

Importanța acestui subgrup constă în faptul că marea majoritate a locurilor de muncă din regiunile UE sunt asigurate de acest tip de întreprinderi. Reafirmându-și totodată concluziile anterioare și reamintind recomandările avizelor sale din trecut (2), CESE urmărește totuși să examineze mai atent și să furnizeze o analiză a provocărilor cu care se confruntă IFTM. Astfel, intenția este de a oferi un prilej de a influența în mod constructiv procesul de elaborare a politicilor la nivelul UE, precum și la nivel național și regional.

1.3.

CESE încurajează Comisia Europeană să ia în considerare modalitățile de sprijinire și promovare a acestor întreprinderi, deoarece ele sunt esențiale pentru crearea de noi activități și valori și pentru generarea de venituri în zonele cu resurse limitate. Ele reprezintă o valoare adăugată în procesul de dezvoltare regională, în special în regiunile mai puțin dezvoltate, deoarece sunt puternic ancorate în economia locală, unde realizează investiții și mențin locurile de muncă.

1.4.

Comitetul consideră că există un mare potențial de dezvoltare în multe regiuni rămase în urmă, care nu este fructificat pe deplin și care ar putea fi valorificat prin intermediul întreprinderilor familiale și tradiționale mici. Această provocare ar trebui să vizeze nu numai Comisia Europeană, ci și alți actori care ar trebui să fie intens implicați, inclusiv autorități locale și intermediari de la nivel local, precum organizații patronale și instituții financiare.

1.5.

CESE invită Comisia să acorde atenție faptului că IFTM au fost afectate în mod negativ de evoluțiile și tendințele economice și industriale recente. Ele își pierd competitivitatea și se confruntă cu dificultăți din ce în ce mai mari în desfășurarea operațiunilor.

1.6.

CESE se teme că instrumentele politicilor de sprijin nu se concentrează asupra întreprinderilor familiale și tradiționale mici și consideră că este puțin probabil ca acestea să beneficieze în mod semnificativ de pe urma politicilor respective. În general, sprijinul pentru IMM-uri este orientat către intensificarea activităților de cercetare și inovare desfășurate în IMM-uri, precum și către întreprinderile nou-înființate. Fără a pune în discuție importanța acestor politici, CESE dorește să sublinieze că o foarte mică parte din numărul total al IMM-urilor va beneficia de ele și că, de obicei, IFTM nu se numără printre beneficiari. CESE salută intenția CE de a revizui definiția IMM-urilor, care a fost inițiată de DG GROW și programată în mod provizoriu pentru începutul anului 2019 (3).

1.6.1.

Definiția curentă a unei IMM este deja depășită, motiv pentru care Comitetul consideră că revizuirea planificată ar putea fi utilă pentru asigurarea unei înțelegeri mai adecvate a naturii IMM-urilor și pentru conceperea unor politici mai bune pentru acestea. CESE invită CE să includă o evaluare a modului în care definiția actuală este aplicată atunci când se pun în aplicare măsurile politice privind IMM-urile la nivelul UE, precum și la nivel național și regional în procesul consultativ, și să acorde o atenție deosebită întreprinderilor familiale și tradiționale mici.

1.6.2.

CESE consideră că revizuirea definiției ar trebui, cel puțin:

1.7.

CESE consideră că este important ca IFTM să fie recunoscute ca subgrup specific, dat fiind că sunt cele mai grav afectate de disfuncționalitățile pieței. Prin urmare, Comitetul recomandă conceperea unor politici de sprijin adaptate, care să li se adreseze în mod specific. Pentru a aborda cele mai importante probleme, aceste politici trebuie să fie concepute cel puțin pentru:

2.1.

O serie de evoluții și tendințe industriale actuale – digitizarea, Industria 4.0, modelele de afaceri cu ritm accelerat de schimbare, globalizarea, economia colaborativă și sursele mai inovatoare de avantaje concurențiale – fac în prezent obiectul procesului de elaborare a politicilor în UE. În același timp, trebuie să se admită că cetățenii ar trebui să poată trăi oriunde în UE, inclusiv în multe regiuni în care se preconizează că Industria 4.0 nu va ajunge cu ușurință.

2.2.

Fără a submina importanța acestor noi tendințe și sprijinind totodată eforturile politice de a le promova, este necesar să se reamintească că marea majoritate a locurilor de muncă din regiunile UE sunt asigurate în prezent de IMM-uri foarte tradiționale (6) și de întreprinderi familiale mici (7), majoritatea având o istorie îndelungată, precum și propriile tradiții, experiențe și numeroase exemple de reușită din trecut. Acest grup de întreprinderi include, de obicei, următoarele subgrupuri:

2.3.

Astfel cum a menționat anterior CESE, IFTM formează coloana vertebrală a multor economii din lume și cresc într-un ritm impresionant. Ele joacă un rol considerabil în dezvoltarea regională și locală și un rol aparte, constructiv, în comunitățile locale. Întreprinderile familiale pot rezista mai bine în perioadele dificile de recesiune și stagnare. Aceste întreprinderi au trăsături unice de gestionare, deoarece proprietarii lor sunt profund interesați de perspectivele pe termen lung ale afacerii, în principal pentru că sunt în joc averea, reputația și viitorul familiei lor. Modul lor de gestionare se manifestă de obicei sub forma unui devotament neobișnuit față de continuitatea societății și presupune o grijă mai asiduă față de comunitatea angajaților, urmărind totodată obținerea unor legături mai strânse cu clienții pentru a susține afacerea. CESE a solicitat cu un prilej anterior ca CE să pună în aplicare o strategie activă de promovare a bunelor practici în întreprinderile familiale în rândul statelor membre (8).

2.4.

În ultimii ani, multe IFTM s-au confruntat cu tot mai multe dificultăți în desfășurarea activităților, deoarece:

2.5.

Există aproape 23 de milioane de IMM-uri în UE, IMM-urile din țările din sudul UE reprezentând un procent mai mare din numărul total de întreprinderi (10). IMM-urile reprezintă nu doar 99,8 % din numărul total de întreprinderi din sectorul întreprinderilor nefinanciare (11), ci și aproape 67 % din numărul total de angajați și aproape 58 % din valoarea adăugată totală în sectorul întreprinderilor nefinanciare (12). Microîntreprinderile, inclusiv întreprinderile unipersonale, sunt de departe cel mai larg reprezentate în termeni numerici.

3.1.

În general, sprijinul acordat IMM-urilor este raționalizat în primul rând pentru a stimula cercetarea și inovarea în cadrul IMM-urilor și dezvoltarea lor (13). Deși capacitatea de a inova și de a deveni un actor al globalizării sunt recunoscute drept cei mai importanți doi factori ai creșterii economice, IMM-urile prezintă în general o slăbiciune în ambele privințe (14). Jumătate din tipurile de instrumente identificate în ultima perioadă de finanțare urmăresc obiective aproape exclusiv legate de inovare. Acestea sunt instrumente care sprijină inovarea tehnologică și netehnologică, ecoinovarea, crearea de întreprinderi inovatoare, sprijinirea proiectelor de cercetare și dezvoltare, transferul de cunoștințe și de tehnologie.

3.2.

În perioada 2007-2013 (15), „sprijinul acordat IMM-urilor de FEDR […] a însumat aproximativ 47,5 miliarde EUR (76,5 % pentru sprijinul acordat întreprinderilor și 16 % din totalul alocării FEDR pentru perioada respectivă)”. În plus, „au fost identificate aproximativ 246 000 de IMM-uri beneficiare” din 18,5 milioane de întreprinderi. Comparația între numărul de beneficiari și numărul total de întreprinderi indică în mod clar că suma alocată nu este deloc suficientă și dovedește că UE nu a reușit să sprijine această categorie de întreprinderi deosebit de importantă. CE nu abordează această problemă importantă din cauza unei lipse de resurse și a diversității mari a trăsăturilor acestor întreprinderi.

3.3.

În aceeași perioadă, un număr relativ mare de instrumente de politică au fost aplicate cu un grad ridicat de variabilitate, numărul de beneficiari variind de la 1 la 8 000-9 000. În mod clar, crearea de instrumente aplicabile unui număr foarte mic de beneficiari este ineficientă. Astfel, se pune problema dacă merită să se elaboreze un număr atât de mare de instrumente. În plus, eficacitatea și eficiența lor trebuie puse sub semnul întrebării, punându-se în balanță resursele umane și financiare implicate în conceperea acestora și efectele produse (dacă există). În același timp, studiile de caz au subliniat un proces de autoselectare sau de alegere indusă (soft targeting), în care un anumit set de beneficiari (în general caracterizați de o capacitate de absorbție mai mare) a fost vizat prin însuși modul de concepere a unui anumit instrument de politică.

3.4.

O analiză cuprinzătoare (16) a unui număr total de 670 de instrumente de politică din cadrul a 50 de programe operaționale (PO) puse în aplicare în cadrul perioadei de programare evidențiază că distribuția între diferitele politici este destul de inegală. Aceasta demonstrează că mai puțin de 30 % din toate instrumentele de politică au vizat nevoile întreprinderilor tradiționale. CESE și-a exprimat deja sprijinul pentru întreprinderile inovatoare și cu creștere puternică (17). În același timp, Comitetul regretă că instrumentele de politică vizează în mod preponderent și disproporționat obiectivele IMM-urilor în materie de inovare, deoarece marea majoritate a IMM-urilor din UE nu au – și nu vor avea în viitorul apropiat – vreun potențial inovator, iar activitatea lor de bază nu presupune ca ele să îl dețină. Este adevărat că ar putea fi concepute produse inovatoare cu costuri extrem de scăzute și că ele ar putea avea un potențial de creștere ridicat, însă acest tip de creștere este în mod clar excepția, și nu norma pentru întreprinderile tradiționale și familiale, care adoptă o filozofie complet diferită. Un anumit grad de inovare este posibil și recomandabil, iar noile generații încep să inoveze, deoarece au un spirit deschis. În majoritatea cazurilor, însă, inovarea are un caracter fragmentar, nefăcând parte din activitatea principală a acestor întreprinderi (18).

3.5.

IFTM nu sunt punctul central al instrumentelor politicii de sprijin, dat fiind că doar o mică parte a instrumentelor de politică (7 % din contribuția publică totală) vizează IMM-urile care operează în anumite sectoare, cel mai uzual fiind turismul. Relevant este și că aproximativ 54 % din IMM-urile beneficiare provin din sectoarele de producție și TIC (10 %), doar 16 % din sectoarele comerțului angro și comerțului cu amănuntul și 6 % din activitățile de cazare și de servicii alimentare – care sunt considerate sectoare tradiționale. Constatarea este agravată de faptul că, în cadrul ultimei perioade de programare, sprijinul acordat IMM-urilor a fost structurat în lumina profundei crize economice, ținând cont de necesitatea de a transfera resursele de la inovare către o creștere mai generică.

3.6.

În același timp, datele arată că, timp de cinci ani de la începerea crizei din 2008, numărul de IMM-uri a crescut, în timp ce valoarea adăugată și numărul de angajați au scăzut (19). Aceste statistici sugerează că, în această perioadă, „antreprenoriatul din necesitate” a prevalat în fața „antreprenoriatului de oportunitate”. În mod evident, cetățenii încercau să găsească un mod de a depăși criza și întreprinderile încercau să supraviețuiască, dar sprijinul nu a fost suficient sau adecvat (20).

3.7.

Multe studii recente au furnizat dovezi clare că există diferențe importante între nevoile IMM-urilor din nordul și sudul Europei, cu diferențe semnificative la nivel național. Această viziune este susținută pe deplin și în Raportul anual 2014-2015 al Comisiei Europene privind IMM-urile europene, conform căruia țările cu cele mai scăzute performanțe se află în principal în sudul Europei. Aceste țări înregistrează rate de succes extrem de scăzute în cazul proiectelor, inclusiv în ceea ce privește componenta pentru IMM-uri din programul Orizont 2020.

3.8.

O provocare suplimentară importantă în calea acordării eficace de sprijin întreprinderilor familiale și tradiționale mici este că politicile de promovare sunt formulate în principal pe baza dimensiunii întreprinderilor care urmează să fie sprijinite, și nu a altor trăsături mai relevante, care au un impact mai mare asupra activităților lor. Această abordare ar putea fi învechită, iar spectrul beneficiarilor ei potențiali este prea larg; prin urmare, ea nu reușește să ia în considerare nevoile diferite ale unor grupuri diferite, precum IFTM. Din aceste motive, CESE a subliniat în mod constant în avizele sale necesitatea unor politici de promovare a IMM-urilor din Europa care să fie orientate mai bine și definite mai clar, precum și nevoia de actualizare a definiției IMM-urilor, pentru a reflecta mai bine diversitatea lor (21).

3.9.

CESE constată cu îngrijorare că doar o mică parte din sprijinul FEDR a generat efecte atestate până în prezent (22), dovedind astfel că are un efect real asupra economiei. Acest fapt pune sub semnul întrebării impactul real al fondurilor investite pentru sprijinirea IMM-urilor, iar CESE solicită insistent o adevărată evaluare a impactului, inclusiv o analiză a sprijinului acordat întreprinderilor familiale și tradiționale mici.

3.10.

FEDR nu este singura sursă de sprijin pentru IFTM. Alte surse de finanțare, precum Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime (FEPAM) (23), Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (24) (FEADR) și Fondul social european (FSE) (25), care pot fi folosite separat sau prin intermediul instrumentelor teritoriale [dezvoltarea locală plasată sub responsabilitatea comunității (DLRC) și investițiile teritoriale integrate (ITI)], oferă, de asemenea, sprijin pentru IMM-uri. Ele nu vizează însă în mod specific IFTM și, ca atare, numai o foarte mică parte din finanțare se îndreaptă către aceste întreprinderi. Potrivit reprezentanților întreprinderilor familiale și tradiționale mici, nevoile lor nu sunt bine înțelese și satisfăcute în mod corespunzător.

3.10.1.

Acest lucru poate fi explicat astfel: atunci când concep instrumentele de sprijin pentru politică, factorii de decizie și administrațiile de la nivelul local, național și european sunt prea rigizi în unele privințe și nu reușesc să ia în considerare punctele de vedere ale întreprinderilor și ale partenerilor sociali, în vederea înțelegerii nevoilor reale ale întreprinderilor mici și foarte mici.

3.10.2.

Desigur, vina nu este doar a administrației, ci și a organizațiilor intermediare, pentru că nu au reușit să comunice în mod eficace nevoile reale ale IMM-urilor. Un bun exemplu în acest sens este că, deși IMM-urile par să prefere în mod clar subvențiile acordate întreprinderilor, în dezbaterea politică se pune un accent tot mai mare pe finanțarea prin capitaluri proprii, pe ajutorul rambursabil și pe ajutorul indirect.

3.10.3.

Parteneriatele între întreprinderi și centre de cercetare, precum și recurgerea la actorii intermediari pentru oferirea de asistență IMM-urilor par să fie mai puțin dezvoltate decât se anticipa, în pofida atenției deosebite atrase de aceste subiecte. Se susține că această necorelare ar putea fi explicată parțial de criză, însă în timpul unei recesiuni economice factorii de decizie ar fi putut opta pentru instrumente de politică mai „tradiționale” pentru a sprijini economiile locale într-un moment critic.

3.10.4.

Posibilitatea de a utiliza diverse instrumente financiare specifice este inaccesibilă, în mod practic, întreprinderilor familiale și tradiționale mici din cauza dificultăților de punere în aplicare a acestor instrumente și a lipsei de experiență și de cunoștințe.

4.1.

Întreprinderile mici au de obicei exporturi mai puține ca procent din cifra de afaceri, în comparație cu întreprinderile mijlocii și mari, ceea ce sugerează o corelație între dimensiunea întreprinderii și capacitățile de export.

4.2.

Accesul la finanțare este o mare problemă a IMM-urilor și a întreprinderilor nou-înființate. Într-un raport de informare, CESE a atras atenția că, începând cu 2008, insuficiența fondurilor a limitat activitățile IMM-urilor (26). Deși situația s-a îmbunătățit recent, progresele au fost cu atât mai scăzute cu cât întreprinderile respective au avut dimensiuni mai mici, sugerând, din nou, importanța dimensiunii în determinarea nevoilor și a performanței întreprinderilor. În plus, IMM-urile se bazează în principal pe credite bancare pentru finanțare, însă sistemul bancar nu este bine adaptat la nevoile IMM-urilor, în special ale întreprinderilor familiale și tradiționale mici.

4.3.

Recent, sprijinul financiar s-a concentrat în principal asupra întreprinderilor nou-înființate, care reprezintă o parte foarte mică din IMM-urile din UE, dar nevoia urgentă de capital pentru finanțarea întreprinderilor în curs de extindere nu a fost încă abordată în mod adecvat, ca de altfel nici necesitatea, pentru marea majoritate a întreprinderilor tradiționale, de a-și finanța operațiunile obișnuite, care au suferit de pe urma crizei recente. Potrivit anumitor informații, intrarea în dificultate a unor bănci obligă anumite întreprinderi să își înceteze activitatea, din cauza unor simple probleme privind fluxul de numerar.

4.4.

O altă dificultate foarte gravă cu care se confruntă IMM-urile – spre deosebire de întreprinderile mari – se referă la accesul la informații și la piețe noi. De asemenea, IMM-urilor le este mai dificil să angajeze și să mențină o forță de muncă cu înalt nivel de calificare, precum și să respecte cerințele de reglementare și birocratice din ce în ce mai numeroase. Această situație dezavantajoasă este agravată și mai mult în cazul IMM-urilor din regiunile mai puțin dezvoltate ale UE, care se confruntă cu o lipsă de oportunități de cooperare cu întreprinderile mai mari în cadrul propriului lanț valoric, cu mai puține oportunități de a participa la clustere competitive, cu o furnizare deficitară a bunurilor publice, cu accesul la mai puține unități și instituții de sprijin, precum și, adeseori, cu scăderea numărului de clienți. Toți acești factori pot avea drept rezultat și costuri mai ridicate la introducerea bunurilor pe piață.

4.5.

Prin urmare, pentru IMM-urile tradiționale și cele aflate în zone mai puțin dezvoltate din UE, nu prezintă o importanță vitală instrumentele de politică concentrate asupra promovării inovării, a accesului pe piețele noi, a internalizării, a accesului pe piețele de capital etc., ci mai degrabă cele care ajută IMM-urile să își îmbunătățească și să își realizeze mai bine operațiunile principale – cum ar fi instrumentele care facilitează îmbunătățirea accesului la finanțarea bancară comună, la informații, la o forță de muncă calificată și la oportunități imediate de afaceri (îmbunătățirea operațiunilor zilnice). În cazul acestor întreprinderi, pe termen scurt, inițierea unor schimbări de comportament nu are sens, deoarece este necesar, în primul rând, să se modifice contextul general în care acestea funcționează.

4.6.

Deși, în unele țări, incubatoarele de afaceri funcționează bine, în altele, efectele lor pozitive sunt destul de limitate. Factorul esențial al succesului este o cultură de schimb de resurse organizatorice și de rețele de sprijin, care – în principiu – nu sunt bine dezvoltate în regiunile rămase în urmă din UE.

4.7.

Importanța din ce în ce mai mare a producției ce înglobează niveluri înalte de cunoștințe ca avantaj competitiv sporește și mai mult eterogenitatea IMM-urilor, creând o distincție între IMM-urile cu un nivel ridicat de creștere și alte IMM-uri a căror dezvoltare este împiedicată de obstacole legate în mod tradițional de dimensiunea lor redusă, de amplasare și de clientelă.

4.8.

CESE invită CE să adopte abordarea care constă în „a acționa mai întâi la scară mică” (Act small first) și să acorde o atenție deosebită întreprinderilor familiale și tradiționale mici atunci când concepe instrumente de politică.

4.9.

Cu 30 sau 40 de ani în urmă, existau în Europa multe regiuni mai puțin dezvoltate – regiuni îndepărtate din punct de vedere geografic sau funcțional de motoarele creșterii economice. Unele dintre ele sunt în prezent prospere, datorită unor administrații locale deschise, responsabile și necorupte, datorită activității eficiente a organizațiilor de afaceri și creării la nivel local a unor rețele de afaceri funcționale.

5.1.

Accesul la finanțare este o problemă bine cunoscută. În comparație cu întreprinderile mai mari, IFTM prezintă o variație mai mare în termeni de profitabilitate, supraviețuire și creștere – ceea ce explică problemele deosebite cu care se confruntă în legătură cu finanțarea. În general, IMM-urile tind să se confrunte cu rate mai ridicate ale dobânzii și cu raționalizarea creditării, din cauza unui deficit de garanții. Dificultățile de finanțare diferă în mod considerabil în cazul întreprinderilor care cresc încet și al celor care cresc rapid.

5.2.

Extinderea fondurilor cu capital de risc, a piețelor de capital privat – inclusiv a piețelor informale și a investitorilor providențiali –, finanțarea participativă și dezvoltarea uniunii piețelor de capital, în general, au îmbunătățit accesul la capitalul de risc pentru anumite categorii de IMM-uri, dar este puțin probabil ca IFTM să poată beneficia mult de aceste evoluții; întrucât rămân puternic dependente de împrumuturile bancare tradiționale. Chiar și pentru întreprinderile inovatoare, întreprinderile nou-înființate și întreprinderile mijlocii, aceste instrumente nu sunt întotdeauna ușor de utilizat, existând în continuare diferențe considerabile între țări din cauza nivelului de dezvoltare a piețelor locale de capital și a lipsei unei legislații corespunzătoare.

5.3.

Politica CE de facilitare a accesului la finanțare prin acordarea de garanții este binevenită. Cu toate acestea, schema aleasă pare să genereze denaturări ale pieței de garanții și, în final, consecințe nedorite asupra activității instituțiilor de garantare. Sunt disponibile dovezi empirice (Spania fiind un astfel de caz) că băncile comerciale sugerează în mod explicit debitorilor lor existenți să solicite o garanție (care să le fie emisă direct din partea UE sub forma unei garanții directe), astfel încât banca să își poată acoperi riscurile curente cu ajutorul garanției, fără a fi nevoită să își mărească clasa de risc. „IMM-urile dezavantajate” (și anume cele cu dificultăți în obținerea de credite) sunt excluse. O mai bună utilizare a banilor publici, direcționată prin contragaranții, va spori eficiența utilizării banilor publici și va genera un efect de pârghie mai important la nivelul pieței și al economiei în sens larg.

5.4.

Sarcinile de reglementare europene și locale rămân un obstacol major pentru IFTM, care sunt, de obicei, slab pregătite pentru a aborda problemele generate de reglementarea excesivă. Aceasta necesită facilitarea accesului lor la informații cu privire la reglementare, precum și o mai bună informare a acestor întreprinderi cu privire la standardele tehnice și de mediu. Factorii de decizie trebuie să se asigure că procedurile de conformitate nu sunt nejustificat de costisitoare, complexe și îndelungate. De asemenea, ar trebui să existe o examinare sistematică și atentă a noilor reglementări și a punerii în aplicare a acestora de către asociațiile de întreprinderi locale relevante.

5.5.

Este nevoie de acces la informații de mai bună calitate, și nu numai în ce privește cerințele de reglementare. Informațiile privind mediul local de afaceri și oportunitățile de piață la nivel regional au, de asemenea, o importanță deosebită pentru întreprinderile tradiționale și familiale. Tehnologiile moderne au un potențial deosebit de a reduce deficitul de informații, dacă sunt concepute într-un mod accesibil utilizatorilor. Ar fi foarte utilă instituirea unui ghișeu unic, în care toate informațiile necesare care afectează strategiile și deciziile întreprinderilor să fie disponibile într-un singur loc, conform modelului deja existent în unele țări. Măsurile de încurajare a rețelelor de informații trebuie să aibă ca scop personalizarea bazelor de date și evitarea supraîncărcării cu informații.

5.6.

Măsurile recente de facilitare a accesului pe piețe s-au concentrat în principal asupra piețelor internaționale. Politica din acest domeniu urmărește să abordeze dezavantajele cu care se confruntă IMM-urile din cauza lipsei de acces la resursele umane, la piețele externe și la tehnologie, Cu toate acestea, după cum s-a discutat mai sus, pentru întreprinderile mici și întreprinderile familiale tradiționale, acest aspect are adesea o importanță redusă. Prin urmare, eforturile ar trebui orientate către o mai bună coordonare între organizatorii de misiuni comerciale la nivel regional și către oferirea unui sprijin mai adecvat pentru găsirea unor parteneri de afaceri de încredere. O altă posibilitate în același domeniu este de a spori eforturile pentru a crește „cota” pe care întreprinderile mici o obțin din contractele guvernamentale de achiziții publice.

5.7.

O problemă foarte specifică cu care s-au confruntat recent întreprinderile familiale și tradiționale mici este accesul la forța de muncă calificată. Perspectiva demografică se deteriorează în zonele îndepărtate și în multe regiuni mai puțin dezvoltate și, drept rezultat, în multe locuri există o lipsă semnificativă de forță de muncă calificată. Prin urmare, aceste întreprinderi au nevoie de asistență în identificarea și atragerea resurselor umane, precum și în formarea acestora. Programele de formare ar trebui să aibă loc în afara sezonului și să fie adaptate. De asemenea, ar trebui să existe un sistem pentru a oferi aceste programe în mod regulat, deoarece întreprinderile mici se pot confrunta cu o rată înaltă a fluctuației de personal.

5.8.

În întreprinderile familiale, se constată adesea că copiii familiei respective sau aparținând altor familii lucrează și ei pentru întreprindere. Această stare de fapt se înscrie în tradiție și este favorabilă afacerii ca atare, deoarece facilitează tranziția lină a întreprinderii de la o generație la alta sau familiarizarea cu activitățile viitoare. În aceste cazuri, proprietarii/administratorii ar trebui să aibă întotdeauna în vedere că condițiile de muncă trebuie să respecte Convențiile OIM nr. 182 și 138 privind munca copiilor.

5.9.

Este nevoie de formare, dar nu numai pentru angajații întreprinderilor familiale și tradiționale mici. În zonele rurale și îndepărtate, se constată frecvent că angajații bancari și asociațiile de angajatori nu cunosc deloc diferitele programe și posibilități oferite de CE, nici documentele și procedurile implicate. Această rețea de intermediari este extrem de importantă pentru eficiența sprijinului acordat întreprinderilor familiale și tradiționale mici. Ar trebui promovate programe de informare și schimburi de bune practici între acești intermediari. Ar trebui organizat, de asemenea, un punct unic de contact pentru toate tipurile de finanțare și de programe.

5.10.

O măsură politică importantă ar trebui să fie îmbunătățirea „calității” proprietarilor/administratorilor întreprinderilor familiale și tradiționale mici, deoarece toate aspectele referitoare la aceste întreprinderi au legătură directă cu acest factor. Acest lucru poate fi realizat prin încurajarea formării și/sau prin acordarea unui acces facilitat la servicii de consiliere și de consultanță. Învățarea pe tot parcursul vieții ar trebui promovată – instrumentele educaționale online legate de domenii precum planul de afaceri, standardele de producție, legislația privind protecția consumatorilor sau alte reglementări ar putea fi un pas în direcția potrivită.

5.11.

O altă măsură este de a încuraja IFTM să își reinvestească veniturile. Dacă vor fi încurajate în acest sens, aceste întreprinderi vor deveni mai stabile, mai puțin dependente de împrumuturi bancare și mai puțin vulnerabile la crize.

5.12.

Ar fi foarte util să se elaboreze și să se prezinte statelor membre o sinteză a celor mai bune practici din diferite țări în sectoarele cu o prezență masivă a întreprinderilor familiale și tradiționale mici, precum turismul, agricultura, pescuitul etc.

2.3.2018   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 81/9

Raportor:

Jean-Marc ROIRANT

1.1.

Organizațiile societății civile (OSC) joacă un rol fundamental în promovarea cetățeniei active în Europa. O democrație participativă are nevoie de organisme intermediare pentru a-i implica pe cetățeni și a promova exprimarea lor în toate spațiile civice. Existența unei societăți civile organizate solide, independente și diversificate se bazează pe fonduri publice adecvate.

1.2.

Dincolo de dificultatea sporită a accesului la fonduri publice, restrângerea spațiului civic, observată în unele țări din UE, este cea mai mare amenințare la adresa funcționării organizațiilor societății civile și a democrației europene.

1.3.

CESE consideră că ar trebui instituit un cadru politic și legislativ la nivel european și național care să încurajeze dezvoltarea societății civile europene a cărei activitate se înscrie în cadrul valorilor reflectate de drepturile fundamentale.

1.4.

Instituțiile europene ar putea să se angajeze pentru un veritabil dialog civil european, așa cum au făcut-o deja la nivel național anumite state membre prin intermediul „cartelor de angajamente reciproce” sau al „pactelor”. Este necesară reluarea discuțiilor privind atât statutul asociației europene cât și un statut european al fundațiilor, precum și asigurarea punerii în aplicare a articolul 11 din TUE privind dialogul structurat cu societatea civilă.

1.5.

UE ar trebui să încurajeze statele membre să mențină sau să dezvolte stimulente fiscale pentru donațiile private și să direcționeze o parte a veniturilor lor fiscale către organizațiile societății civile (OSC). UE ar trebui, de asemenea, să elimine obstacolele din calea donațiilor transfrontaliere, prin coordonarea reglementărilor fiscale și să investească în activități filantropice în întreaga UE.

1.6.

Instituțiile europene ar trebui să asigure promovarea unei imagini pozitive a organizațiilor societății civile și păstrarea independenței acestora, în special prin consolidarea capacității lor de acțiune și de implicare în activități de inovare socială și de participare civică.

1.7.

CESE pledează pentru o strategie care să faciliteze dezvoltarea unei societăți civile puternice și independente în Europa și pentru instituirea unui Ombudsman al UE pentru libertățile spațiului civic, căruia ONG-urile să-i poată raporta incidentele legate de hărțuire sau de restricționarea activității lor.

1.8.

În ceea ce privește viitorul cadru financiar multianual, CESE solicită autorităților bugetare să majoreze sprijinul acordat organizațiilor societății civile, în special prin granturi de funcționare, precum și prin finanțări multianuale.

1.9.

CESE solicită Comisiei să propună crearea unui fond european pentru democrație, valori și drepturile omului la nivelul UE (1), dotat cu un pachet financiar ambițios, disponibil direct pentru organizațiile societății civile din Europa și gestionat în mod independent, după exemplul Fondului European pentru Democrație (2), cu participarea unor reprezentanți ai CESE.

1.10.

Pentru a promova democrația participativă, CESE consideră că programul Europa pentru cetățeni ar trebui să dispună de o finanțare de 500 de milioane EUR în următorul cadru financiar plurianual, în acord cu propunerea Parlamentului European (3). În mod similar, acțiunile Erasmus + care vizează societatea civilă ar trebui multiplicate.

1.11.

CESE solicită Comisiei să monitorizeze punerea în aplicare a Codului de conduită referitor la parteneriatul cu societatea civilă, în cadrul fondurilor structurale. Comisia ar trebui, de asemenea, să îndemne autoritățile naționale și regionale să utilizeze asistența tehnică, concepută pentru a stimula consolidarea capacităților în sfera organizațiilor societății civile.

1.12.

CESE solicită o discuție mai aprofundată asupra modului de a asigura o participare sporită a organizațiilor societății civile la programele de cercetare prin promovarea legăturii între cercetători și societatea civilă și propune o nouă componentă, dedicată participării cetățenești și democrației, în cadrul pilonului „Provocări societale” din viitorul program-cadru pentru cercetare.

1.13.

În viitorul CFM ar trebui să fie integrate obiectivele de dezvoltare durabilă și prioritățile privind egalitatea de gen.

1.14.

UE ar trebui să-și mențină și să-și consolideze și mai mult rolul de lider ca donator de asistență umanitară și cooperare internațională și să promoveze în mod proactiv o societate civilă autentică.

1.15.

CESE salută, de asemenea, sugestia Comisiei din propunerea sa de revizuire a Regulamentului privind normele financiare de a considera orele efectuate de voluntari drept cheltuieli eligibile (un răspuns direct la Avizul CESE privind instrumentele statistice de măsurare a voluntariatului (4)) și de a facilita includerea contribuțiilor în natură în valoarea cofinanțării. De asemenea, el salută raportul Parlamentului care solicită simplificarea controlului fondurilor, prin valabilitatea transversală a evaluărilor și auditurilor, accelerarea răspunsurilor trimise solicitanților și semnarea contractelor și a plăților. CESE solicită instituțiilor UE să ajungă la un acord privind textul propus, care va permite evaluarea corectă a orelor efectuate de voluntari.

1.16.

Consolidarea societății civile depinde de un acces mai bun la finanțare pentru cele mai mici organizații și pentru categoriile de populație cele mai defavorizate. Având în vedere acest lucru, Comisia ar trebui să prevadă o serie de mecanisme de finanțare și să simplifice în continuare formalitățile administrative, furnizând cursuri de formare și orientări cu privire la punerea în aplicare a contractelor și respectarea obligațiilor financiare, asigurând în același timp o interpretare coerentă, prin intermediul serviciilor sale, a Regulamentului privind normele financiare.

1.17.

CESE solicită Comisiei Europene să reacționeze prompt prin măsuri relevante, inclusiv să li se aplice statelor membre proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor, atunci când dispozițiile administrative sau legale de la nivel național limitează accesul organizațiilor naționale ale societății civile la fondurile UE, inclusiv atunci când sunt impuse condiții de finanțare care limitează activitățile lor de promovare.

2.1.

În numeroase avize, CESE a abordat problema dialogului civil și a democrației participative, definiția acestor concepte, reprezentativitatea diferiților actori și măsurile care trebuie puse în aplicare la nivel european. În special, CESE a subliniat că punerea în aplicare a articolului 11 din Tratatul de la Lisabona (5) capătă o importanță crucială pentru UE în eforturile sale de consolidare a legitimității democratice în raport cu popoarele care o formează.

2.2.

Cu toate acestea, chestiunea legată de modul în care finanțarea poate contribui la facilitarea cetățeniei active și a democrației participative nu a făcut obiectul unui aviz specific până în prezent.

2.3.

Există o nevoie urgentă de a analiza repartizarea și eficacitatea finanțării din partea Uniunii Europene în această direcție, întrucât instituțiile UE se pregătesc să discute pe marginea propunerii referitoare la cadrul financiar multianual după 2020 și sunt pe cale să adopte o decizie privind revizuirea Regulamentului financiar.

2.4.

Problemele referitoare la finanțare sunt, de asemenea, legate de recunoașterea unui rol și a unui statut proprii diferiților actori ai dialogului civil european. CESE s-a pronunțat deja în mai multe rânduri cu privire la necesitatea adoptării unui statut al asociației europene (6).

2.5.

În cadrul prezentului aviz, prin „organizațiile societății civile” se înțelege organizațiile neguvernamentale fără scop lucrativ, independente față de instituțiile publice și de interesele comerciale, ale căror acțiuni contribuie la îndeplinirea obiectivelor Cartei drepturilor fundamentale, precum incluziunea socială, participarea activă a cetățenilor, dezvoltarea durabilă sub toate formele sale, educația, sănătatea, ocuparea forței de muncă, drepturile consumatorilor, acordarea de asistență migranților și refugiaților și drepturile fundamentale (7).

3.1.

O societate civilă angajată, pluralistă și independentă joacă un rol esențial în promovarea participării active a cetățenilor la procesul democratic, precum și la guvernanța și transparența la nivelul UE dar și național, la fel cum poate contribui la dezvoltarea unor politici mai eficiente și echitabile și la favorizarea unei dezvoltări durabile și a unei creșteri favorabile incluziunii (8). Întrucât organizațiile societății civile sunt în măsură să „ajungă la grupurile de populație cele mai fragile și mai dezavantajate și de a le permite celor care nu sunt suficient auziți (…) să se exprime”, acestea facilitează astfel o participare sporită și contribuie la definirea politicilor europene (9).

3.2.

Pe lângă funcțiile lor civice și sociale, anumite organizații ale societății civile intervin, de asemenea, în sectorul economiei sociale și solidare și contribuie chiar în mod semnificativ la crearea de locuri de muncă.

3.3.

Organizațiile societății civile prezintă caracteristica de a reuni în jurul diferitelor proiecte voluntari foarte motivați și angajați foarte dedicați. Voluntariatul, privit ca o expresie activă a participării civice care permite consolidarea valorilor europene comune, precum solidaritatea și coeziunea socială, trebuie să poată beneficia de un mediu propice (10).

3.4.

O autentică democrație participativă are nevoie de organisme intermediare (sindicate, organizații ale angajatorilor și IMM-urilor, ONG-uri și alți actori fără scop lucrativ etc.) pentru a implica publicul și a favoriza o asumare populară și civică a provocărilor europene și construirea unei Europe mai juste, mai solidare și mai favorabile incluziunii. Existența unei societăți civile organizate, puternice și diversificate se bazează pe existența unei finanțări publice adecvate și a unui cadru care facilitează accesul la diferite forme de finanțare privată.

4.1.

La nivelul Uniunii Europene există numeroase programe inițiate în diferite sectoare (educație, cultură, social, cetățenie, mediu, drepturi fundamentale, cercetare, cooperare internațională, ajutor umanitar, sănătate etc.) care includ obiective specifice referitoare la participarea societății civile și care iau în special forma unor proiecte. Instituțiile au elaborat, de asemenea, granturi de funcționare, mai ales pentru a facilita crearea de rețele între organizațiile naționale care intervin în sectoare și probleme societale diverse. Acest sprijin financiar contribuie astfel la formarea unei „opinii publice europene”.

4.2.

În ceea ce privește extinderea și politicile externe, în special cooperarea internațională și ajutorul umanitar, UE a elaborat o politică proactivă pentru favorizarea dezvoltării societății civile, în special prin adoptarea unor măsuri specifice. UE este, de asemenea, unul dintre marii contribuitori mondiali la ajutorul pentru dezvoltare și la ajutorul umanitar, iar majoritatea cetățenilor europeni susțin această abordare (11).

4.3.

Cu toate acestea, în ceea ce privește politicile interne, nu a mai existat o altă reevaluare a relației dintre UE și organizațiile societății civile (în special în conformitate cu articolul 11 din TUE) din 2000, când a fost publicat un prim document de dezbatere al Comisiei în contextul reformei administrative în care se sublinia necesitatea menținerii unui nivel ridicat al ajutorului public pentru sprijinirea rolului ONG-urilor, definirea unei abordări coerente în interiorul serviciilor Comisiei și îmbunătățirea gestionării granturilor.

4.4.

Finanțarea organizațiilor societății civile se concentrează în principal pe domeniul ajutorului umanitar și al cooperării internaționale. Potrivit datelor din 2015, 1,2 miliarde de euro ar fi fost alocate finanțării ONG-urilor (aproximativ 15 % din rubrica „Europa globală”) (12), în timp ce finanțarea organizațiilor societății civile din alte domenii a rămas destul de limitată: 0,08 % din rubrica „Creștere durabilă: resurse naturale”, 2,5 % din rubrica „Securitate și cetățenie” și mai puțin de 0,009 % din rubrica „Creștere inteligentă și favorabilă incluziunii”. Prin urmare, trebuie realizată de urgență o analiză a sumelor, dar și a eficienței măsurilor prevăzute.

5.1.

Studii și anchete recente, precum și măsurile adoptate în anumite state membre ale Uniunii arată, de asemenea, că situația spațiului civic este pe cale să se deterioreze la nivel național în unele state membre (13). Revizuirea cadrului financiar după 2020, precum și a programelor de finanțare aflate în curs nu va putea ignora această nouă situație.

5.2.

Legea ungară recentă privind transparența organizațiilor care primesc fonduri străine, adoptată în iunie 2017, a fost condamnată de Comisia Europeană, de Parlamentul European și de Consiliul Europei. Acest lucru arată de ce este necesar ca Comisia să se asigure că măsurile adoptate pentru combaterea finanțării terorismului și a spălării de bani nu pot produce consecințe nedorite asupra accesului la finanțare și la împrumuturile financiare pentru organizațiile societății civile.

5.3.

În numeroase țări europene, asistăm la elaborarea de măsuri care vizează introducerea unor condiționalități în ceea ce privește acordarea de granturi organizațiilor societății civile, care au ca efect limitarea rolului acestora de reprezentare sau a capacității lor de a se constitui parte în justiție (14).

5.4.

Criza financiară și economică din numeroase țări a avut ca efect limitarea intervențiilor publice în favoarea organizațiilor societății civile și/sau reorientarea acestora către granturi pe termen scurt. Formele de finanțare concentrate în principal pe proiecte pot determina organizațiile societății civile să-și adapteze prioritățile și să se îndepărteze de misiunea lor inițială și de nevoile societății. În anumite țări, guvernele încurajează, în detrimentul altor organizații, dezvoltarea organizațiilor care susțin linia lor strategică și politică și se observă o lipsă tot mai mare de transparență în atribuirea granturilor.

5.5.

CESE invită Comisia să monitorizeze cu atenție punerea în aplicare a condiționalităților ex ante în momentul evaluării programelor respective, precum și în ceea ce privește acordurile de parteneriat, în special din perspectiva ocupării forței de muncă, a incluziunii sociale și a nediscriminării, a mediului, a egalității de gen și a drepturilor persoanelor cu handicap, a implicării și consolidării capacității instituționale (15) a organizațiilor societății civile și a transparenței procedurilor de atribuire a contractelor, precum și să suspende plățile atunci când acestea nu sunt respectate. De asemenea, CESE amintește Comisiei să monitorizeze punerea în aplicare a articolul 125 referitor la obligația ca autoritățile de management să aplice proceduri de selecție și criterii transparente și nediscriminatorii. CESE invită Curtea de Conturi Europeană să evalueze, în viitorul său raport, conformitatea cu aceste dispoziții în ceea ce privește procedurile de selecție pentru ONG-uri.

5.6.

Creșterea extremismului și a populismului, precum și a tuturor actelor antidemocratice reprezintă o provocare la adresa integrității acquis-ului democratic și dă naștere unui climat ostil organismelor intermediare. Prin urmare, este necesar să se confirme importanța rolului organizațiilor societății civile și să se sporească sprijinul financiar acordat de UE acestora.

5.7.

CESE solicită instituirea unui Ombudsman al UE pentru libertățile spațiului civic, căruia ONG-urile să-i poată raporta incidentele legate de hărțuire sau de restricționarea activității lor.

6.1.

CESE consideră că ar trebui instituit un cadru politic și legislativ la nivel european și național care să încurajeze dezvoltarea unei societăți civile europene diversificate, a cărei activitate se înscrie în cadrul valorilor reflectate de drepturile fundamentale.

6.2.

Instituțiile europene ar trebui să asigure promovarea unei imagini pozitive a organizațiilor societății civile și păstrarea independenței acestora, în special prin consolidarea capacității lor de acțiune și de implicare în activități de inovare socială și de participare civică, ceea ce adesea depinde de finanțare.

6.3.

Instituțiile europene ar putea să se angajeze într-un demers de recunoaștere și de parteneriat cu organismele reprezentative ale societății civile europene, să creeze astfel condițiile necesare pentru un dialog civil european autentic și să pună în aplicare articolul 11 din TUE și alte angajamente relevante, așa cum au făcut-o deja la nivel național anumite state membre prin intermediul „cartelor de angajament reciproc” sau al „pactelor” (16).

6.4.

De asemenea, este urgent să fie reluate discuțiile privind adoptarea unui statut al asociației europene – propus de Comisie în 1992 (17), precum și discuțiile privind statutul european al fundațiilor – care ar permite favorizarea recunoașterii organizațiilor societății civile și a cooperării acestora la nivel european și care ar completa Statutul societății europene adoptat în 2004 (18).

6.5.

CESE consideră că Uniunea ar trebui să încurajeze statele membre să mențină stimulentele fiscale existente pentru donațiile private și să dezvolte altele, dar și pentru redistribuirea unei părți din veniturile fiscale către organizațiile societății civile, să elimine totodată obstacolele din calea donațiilor transfrontaliere prin coordonarea legislațiilor și a procedurilor fiscale, precum și să investească în dezvoltarea activităților filantropice la nivelul UE.

6.6.

În ceea ce privește viitorul cadru financiar multianual (CFM), CESE solicită autorităților bugetare să majoreze sprijinul acordat organizațiilor societății civile, în special prin granturi de funcționare, precum și prin finanțări multianuale, pentru a încuraja adoptarea inițiativelor pe termen lung.

6.7.

De la adoptarea Cartei drepturilor fundamentale, nu a existat un program veritabil pentru susținerea societății civile la nivelul drepturilor omului în statele membre ale Uniunii Europene. Sprijinul semnificativ acordat societății civile din statele din Europa Centrală și de Est cu ocazia aderării lor la Uniune nu a fost menținut prin intermediul altor mecanisme de finanțare. Evoluțiile recente înregistrate odată cu răspândirea terorismului și a mișcărilor extremiste sau populiste demonstrează necesitatea de a investi mai mult în societatea civilă și în asigurarea coeziunii între țări în ce privește dezvoltarea societății civile.

6.8.

CESE solicită Comisiei să propună crearea unui fond european pentru democrație, valori și drepturile omului la nivelul UE (19), cu un pachet financiar ambițios și disponibil direct pentru organizațiile societății civile din Europa, inclusiv apărătorii drepturilor omului care își propun să promoveze și să protejeze valorile fundamentale ale UE. Fondul ar trebui să acopere costurile operaționale, precum și costurile privind activitățile de monitorizare și de soluționare a litigiilor și să fie gestionat în mod independent, la fel ca Fondul european pentru democrație (20), cu participarea unor reprezentanți ai CESE.

6.9.

Programul „Europa pentru cetățeni” este singurul program european care contribuie în mod expres la reducerea deficitului democratic, permițând tuturor europenilor să participe în mod direct la construcția europeană, însă acest program nu beneficiază de granturi suficiente. În contextul actual în care valorile europene și democrația sunt puse sub semnul întrebării, CESE consideră că acest program ar trebui să dispună de o finanțare de 500 de milioane de euro în următorul cadru financiar, în acord cu propunerea Parlamentului European (21). În mod similar, acțiunile Erasmus + care vizează societatea civilă ar trebui multiplicate.

6.10.

Majoritatea organizațiilor societății civile întâmpină dificultăți în a accesa fondurile structurale, în special din cauza condițiilor de cofinanțare impuse. Dispozițiile privind asistența tehnică care vizează să sprijine dezvoltarea capacităților sunt, de asemenea, subutilizate și, de cele mai multe ori, rezervate administrațiilor publice. Codul de conduită referitor la parteneriatul cu societatea civilă, care reprezintă un instrument esențial, nu a fost implementat corect în majoritatea țărilor (22). Rolul organizațiilor societății civile este limitat chiar și atunci când sunt invitate la comitele de supraveghere.

6.11.

CESE solicită Comisiei Europene să reacționeze prompt prin măsuri relevante, inclusiv să li se aplice statelor membre proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor, atunci când dispozițiile administrative sau legale de la nivel național limitează accesul organizațiilor naționale ale societății civile la fondurile UE, inclusiv atunci când sunt impuse condiții de finanțare care limitează activitățile lor de promovare.

6.12.

Prin legătura și contactul permanent cu cetățenii și activitățile de pe teren, organizațiile societății civile sunt conștiente de provocările și de nevoile societale; cu toate acestea, ele joacă un rol complet marginal în cercetare. În cadrul Programului UE pentru ocuparea forței de muncă și inovare socială (EaSI) există, de asemenea, obstacole în calea accesului organizațiilor societății civile. CESE solicită o discuție mai aprofundată asupra modului de promovare a legăturii între cercetători și societatea civilă și propune o nouă componentă, dedicată participării cetățenești și democrației, în cadrul pilonului „Provocări societale” din viitorul program-cadru pentru cercetare.

6.13.

Șomajul în rândul tinerilor înregistrează încă niveluri importante și reprezintă una dintre problemele cele mai urgente la care UE trebuie să facă față, cu un număr tot mai mare de tineri supuși riscului de excluziune socială. În acest context, finanțarea europeană ar trebui să susțină mai mult organizațiile societății civile care investesc în dezvoltarea calificărilor și competențelor tinerilor prin intermediul învățării non-formale.

6.14.

În sectorul culturii, cele mai multe granturi nu sunt adaptate la nevoile organizațiilor societății civile care activează în acest domeniu, împiedicându-le astfel accesul la diferite instrumente financiare, precum împrumuturile. Într-un context în care expresiile identitare și populiste devin din ce în ce mai răspândite, nu se întreprind acțiuni reale privind dimensiunea europeană a culturii. UE ar trebui să sprijine mai mult, mai ales prin intermediul Europei creative, producțiile culturale independente și să investească în dezvoltarea și durabilitatea mijloacelor de comunicare în masă comunitare fără scop lucrativ.

6.15.

În ceea ce privește cooperarea pentru dezvoltare, Uniunea Europeană ar trebui să investească mai mult în acțiuni de cooperare centrate pe populație, inclusiv pe aspectele privind egalitatea de gen, guvernanța, drepturile omului, dreptul mediului, rezistența la schimbările climatice, educația și protecția socială, și anume printr-o abordare tematică pentru fiecare țară în parte, care să implice îndeaproape societatea civilă.

6.16.

Elaborarea viitorului cadru multianual ar trebui, de asemenea, să țină cont de integrarea obiectivelor privind dezvoltarea durabilă, precum și de integrarea priorităților privind egalitatea de gen.

6.17.

Consolidarea societății civile depinde și de un acces mai bun la finanțare pentru cele mai mici organizații și pentru categoriile de populație cele mai defavorizate. Comisia Europeană ar trebui să aibă în vedere, în acest context, diferite modalități de finanțare și să sporească implicarea în simplificarea administrativă. Ar trebui să fie prevăzute într-un mod mai sistematic mecanisme de refinanțare (sau de finanțare în cascadă), precum cele puse în aplicare în cadrul Instrumentului european pentru democrație și drepturile omului sau în cadrul granturilor SEE, prin desemnarea unui operator național independent ca urmare a unei proceduri de ofertare (23).

6.18.

Organizațiile societății civile din țările din Europa Centrală și de Est au în continuare un acces limitat la fonduri. Comisia Europeană ar trebui să-și consolideze acțiunile de informare privind diferitele fonduri destinate organizațiilor societății civile și să promoveze mai mult parteneriatele între organizații.

6.19.

De asemenea, ar fi util să se asigure o monitorizare mai sistematică a organizațiilor beneficiare, cărora să li se acorde sprijin prin furnizarea de cursuri de formare privind obligațiile contractuale și auditul, precum și a diferitelor direcții generale însărcinate cu punerea în aplicare Regulamentului financiar.

6.20.

Solicitanții potențiali ar trebui să aibă acces la bazele de date care conțin descrierea proiectelor deja realizate și a bunelor practici, în vederea promovării inovării și a parteneriatelor. Comisia ar trebui să depună în continuare eforturi pentru a reduce sarcina administrativă în procesul de depunere a cererilor și de gestionare a finanțării, în special prin intermediul unui sistem unic de depunere a cererilor online pentru diferitele programe.

6.21.

Evaluarea programelor gestionate direct de Comisie ar trebui să fie mai transparentă, dar și mai atentă, având în vedere numărul important de cereri de granturi europene și nivelul redus de reușită. De asemenea, furnizarea de feedback ar permite organizațiilor societății civile a căror cerere a fost respinsă să facă îmbunătățiri și să aibă mai multă încredere în procesul de selecție.

6.22.

Termenele pentru notificarea contractelor, pentru semnarea contractelor și pentru efectuarea plăților ar trebui reduse semnificativ pentru a limita nevoia de împrumuturi bancare din cauza lipsei de numerar.

6.23.

CESE solicită, de asemenea, Comisiei să reevalueze valoarea cofinanțărilor, în special în cazul organizațiilor foarte mici cărora le este foarte dificil să obțină alte fonduri sau al celor care sunt angajate în reprezentare (advocacy), ca de exemplu organizațiile de protecție a consumatorilor, asociațiile de protecție a mediului, organizațiile pentru apărarea drepturilor omului și cele care acționează pentru promovarea spiritului civic. Acest demers este cu atât mai necesar cu cât regulile de cofinanțare amplifică sarcina administrativă suportată de organizațiile societății civile și riscurile pe care acest lucru le prezintă din cauza diferențelor între normele contractuale și financiare ale finanțatorilor.

6.24.

CESE salută cu entuziasm sugestia Comisiei din propunerea sa de revizuire a Regulamentului privind normele financiare (24) de a considera orele efectuate de voluntari drept cheltuieli eligibile a și de a facilita includerea contribuțiilor în natură în valoarea cofinanțării. Această propunere reprezintă un răspuns direct la apelul CESE, formulat în avizul său privind instrumentele statistice de măsurare a voluntariatului (25). CESE salută, de asemenea, raportul Parlamentului, precum și propunerea Consiliului de a introduce o excepție de la regula de nonprofit aplicată asociațiilor fără scop lucrativ. CESE solicită instituțiilor UE să ajungă la un acord privind textul propus, care va permite evaluarea corectă a orelor efectuate de voluntari.

6.25.

Transparența accesului și a controlului finanțării ar trebui să fie îmbunătățită prin definirea unor orientări clare în ceea ce privește controalele efectuate de Comisie și, în cazul finanțării care implică mai mulți donatori, ținând cont de evaluările ex ante și de selectarea partenerilor, dar și de verificările și de auditul ex post efectuate de alți donatori.

6.26.

În plus, accesul publicului la sume și la obiectivele finanțării ar trebui să fie facilitat printr-o reformă a sistemului de transparență financiară al Comisiei, care ar trebui să includă plățile anuale în locul angajamentelor multianuale și să fie mai fiabil prin standardizarea diferitelor baze de date ale programelor. În același timp, ONG-urile ar trebui să continue să aplice cele mai înalte standarde de transparență în procesul de autoraportare.

6.27.

În sfârșit, Comisia ar trebui să dezvolte un dialog constructiv și monitorizat între diferitele direcții generale și organizațiile societății civile pentru a analiza atât practicile bune, cât și pe cele necorespunzătoare și pentru a elabora o abordare mai coerentă.

2.3.2018   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 81/16

Raportor:

Tom JONES

1.1.

CESE consideră că, în ciuda creșterii dezechilibrelor demografice și a declinului activității economice tradiționale, în numeroase sate și orașe mici există suficiente dovezi de bune practici care să justifice optimismul cu privire la un viitor durabil în multe așezări rurale, dacă nu chiar în toate. Aceste așezări pot reprezenta un catalizator pentru o regenerare rurală mai amplă și durabilă.

1.2.

Totuși, optimismul depinde de un efort global și susținut, care să implice cetățeni și resurse financiare la toate nivelurile de guvernare și în toate cele trei sectoare: privat, public și societatea civilă.

1.3.

CESE susține pe deplin inițiativa „Sate inteligente” a Comisiei Europene, în special în lumina promisiunilor referitoare la cooperarea dintre direcțiile generale ale CE. Programele de dezvoltare rurală naționale și regionale, pe care DG AGRI le gestionează în comun cu statele membre, joacă un rol esențial, însă nu vor putea niciodată investi suficiente resurse în această inițiativă fără realizarea unor investiții publice naționale, regionale sau locale. CESE ia notă de faptul că este în curs de elaborare un aviz al Comitetului Regiunilor cu privire la Inițiativa „Sate inteligente” și sprijină aceste lucrări (1).

1.4.

Banda largă de mare viteză – mobilă și fixă – este esențială pentru ca satele și orașele dezvoltate în mod inteligent să poată spera la dezvoltare economică și socială și ea trebuie să fie pe deplin accesibilă, astfel cum se garantează în contextul „testării în mediul rural”, descrisă în Declarația de la Cork 2.0 din 2016.

1.5.

Serviciile publice implicate în educație, formare, sănătate și asistență socială, precum și în îngrijirea copiilor, ar trebui să fie accesibile, integrate și inovatoare în ceea ce privește utilizarea progreselor tehnologice.

1.6.

Autoritățile de planificare din zonele rurale ar trebui să promoveze proceduri care să permită renovarea clădirilor nefolosite din sate și micile orașe, garantând taxe comerciale scăzute pentru întreprinderile noi și compensații financiare provenite din proiectele privind comerțul cu amănuntul din zonele periferice ale localităților. Atunci când se pun la dispoziție astfel de clădiri renovate, trebuie avute în vedere nevoile organizațiilor neguvernamentale locale, precum și cele ale sectorului public și privat.

1.7.

Conectivitatea slabă între rețelele de transport reprezintă o altă provocare; se recomandă partajarea mijloacelor de transport și utilizarea autobuzelor și a autovehiculelor aflate în proprietatea comunității atunci când sectorul privat se retrage.

1.8.

Ori de câte ori este posibil, angajatorii ar trebui să fie încurajați să sprijine munca la distanță și să conștientizeze beneficiile potențiale ale încheierii de parteneriate rural/urban. Contribuția agroturismului și a turismului rural, activitățile legate de sănătate și brandingul produselor agricole și al produselor artizanale locale, precum și extinderea catalogului de evenimente culturale și istorice sunt foarte importante în acest context. Cu sprijinul programului de dezvoltare rurală, antreprenorii au posibilitatea de a atrage investiții străine, precum și de a concepe și de a comercializa produse cu valoare adăugată.

1.9.

Guvernanța la nivelul cel mai apropiat de cetățean este o problemă națională sau regională. Cu toate acestea, satele și orașele mici au nevoie de capacitare, de competențe sporite și de acces la resursele financiare, pentru a îndeplini și susține dorințele cetățenilor lor.

1.10.

LEADER și grupurile de acțiune locală ar trebui să fie pe deplin susținute în eforturile lor de promovare a dezvoltării locale prin încurajarea creării și dezvoltării de întreprinderi, atât private, cât și non-profit, precum și în eforturile de a asigura un spirit comunitar militant și solidar. Printr-o cooperare sporită, aceste eforturi ar putea fi extinse prin intermediul dezvoltării locale plasate sub responsabilitatea comunității (DLRC).

1.11.

Cu toate acestea, cel mai important lucru ar fi ca cetățenii din satele și orașele mici să dobândească un sentiment de apartenență la comunitate care să încurajeze preluarea de responsabilități în interiorul acesteia. Școlile și mentorii locali ar trebui să promoveze spiritul de conducere. Noii lideri în devenire au nevoie de sprijinul deplin al agențiilor de consultanță și al organizațiilor neguvernamentale, care au acces la cele mai bune practici și la inițiative similare relevante.

1.12.

Satele dezvoltate în mod inteligent emergente ar trebui puse în valoare la nivel regional, național și european. Instituțiile UE și părțile interesate ar trebui să organizeze o zi festivă în fiecare an, pentru a promova comunitățile solidare, de succes, din satele și orașele mici.

1.13.

În vederea consolidării și dezvoltării unui sentiment de parteneriat, în adevăratul sens al cuvântului, între metropole sau orașe mari și așezările învecinate, CESE susține recomandările din documentul asociației R.E.D din 2016 (2), intitulat „Making Europe Grow with its Rural Territories” (Dezvoltarea Europei odată cu teritoriile sale rurale) și proiectul-pilot privind înfrățirea între orașe, lansat de Carnegie Trust. Principiile dezvoltării durabile și ale economiei circulare ar trebui să se aplice parteneriatelor dintre zonele urbane și cele rurale.

1.14.

Comitetul susține apelul formulat de Manifestul Rural European, adoptat de cel de-al doilea Parlament rural european în noiembrie 2015, privind „consolidarea cooperării între comunități, organizații și autorități, în zonele rurale și urbane, pentru a profita pe deplin de legăturile sociale, culturale și economice care pot lua naștere în urma acestei cooperări; și pentru un schimb intens de idei și bune practici între cei implicați în zonele rurale și urbane.”

1.15.

CESE recomandă ca Banca Europeană de Investiții să conceapă scheme de sprijin personalizate pentru întreprinderile rurale mici, atât private cât și sociale, inclusiv pentru cooperative, astfel cum s-a promis în programul pentru 2017-2019.

1.16.

Consiliul European al Tinerilor Agricultori și alte organisme reprezentative de tineret ar trebui susținute pentru a crea o cale de urmat pentru forumurile de tineret din comunitățile locale, care să dinamizeze acțiunile corespunzătoare nevoilor și aspirațiilor lor. Aceste organisme trebuie să aibă un cuvânt mult mai important de spus în dezvoltarea unor soluții economice și sociale, iar formarea, mentoratul și sprijinul financiar trebuie adaptate în funcție de aspirațiile lor.

1.17.

Nr. 11 pe lista ONU privind obiectivele de dezvoltare durabilă se referă la orașe și comunități. Satele și orașele mici durabile ar trebui incluse în cadrul „comunităților”.

1.18.

Valorile culturale din sate și micile orașe ar trebui să ocupe un loc important în publicitatea pentru Anul European al Patrimoniului Cultural 2018 și în cadrul inițiativelor prilejuite de acesta. Un rol important în promovarea tradițiilor și a culturii poate fi jucat de locuitorii mai în vârstă; prin urmare, este de dorit să le fie create condiții pentru a activa în acest sens.

1.19.

Comitetul recomandă să se facă schimb de „bune practici” la toate nivelurile. Acest lucru se realizează deja prin REDR, ELARD, Ecovast și ERP, regăsindu-se în publicația „The best Village in the World” (Cel mai bun sat din lume) (3).

2.1.

Zonele rurale sunt o parte esențială a Europei, de ele depinzând două tipuri esențiale de activitate economică: sectorul agricol și cel forestier. Comunitățile din orașele mici și din sate locuiesc aici, fac parte din aceste zone rurale și au fost întotdeauna un cadru în care oamenii trăiesc și muncesc.

2.2.

Orașele mici din zonele rurale reprezintă un centru pentru zonele limitrofe de sate și cătune. La rândul lor, orașele mici se situează la periferia unor zone urbane majore. Toate aceste componente sunt interdependente. Ele reprezintă parteneri esențiali în cadrul parteneriatelor rural/urban – un concept care a fost promovat de DG Regio (4) și OCDE – în care ambii parteneri au un statut egal în ceea ce privește gestionarea și planificarea viitorului lor. Satele și orașele mici din Europa s-au confruntat cu numeroase schimbări – economice și sociale – și se confruntă în continuare cu necesitatea de a se adapta la caracteristicile lumii moderne.

2.3.

Alături de agricultură și silvicultură, satele și orașele mici reprezintă „coloana vertebrală” a zonelor rurale și asigură locuri de muncă, servicii și educație atât pentru ele însele, cât și pentru zonele limitrofe de sate și cătune. La rândul lor, orașele mici se află la periferia orașelor mai mari și a metropolelor. Astfel, se creează o relație între zonele rurale și cele urbane, aceasta fiind o caracteristică a oricărei regiuni. Zonele urbane și rurale își furnizează servicii reciproc – zonele urbane depind de zonele rurale pentru aprovizionarea cu alimente și sunt o piață de desfacere pentru produsele din zonele rurale, în timp ce zonele rurale oferă locuitorilor orașelor recreere și liniște.

2.4.

Există o puternică tradiție în numeroase zone rurale în ceea ce privește sentimentul de apartenență la comunitate. Această tradiție este periclitată, constatându-se totodată că numeroase zone rurale mai îndepărtate sunt abandonate și părăsite.

3.1.

În ultimele decenii, comunitățile rurale s-au confruntat cu provocări ca urmare a tendinței de centralizare a numeroase servicii din motive legate de economia de scară, de schimbările în materie de transport și călătorii și de modul de trai al oamenilor din epoca modernă. Întreprinderile locale de servicii părăsesc comunitățile rurale; multe magazine, servicii bancare și poștale dispar, iar școlile rurale mici se închid.

3.2.

Șomajul în zonele rurale nu este imediat vizibil, deoarece cifrele sunt mici, comparativ cu persoanele fără loc de muncă din zonele urbane; cu toate acestea, zonele rurale se confruntă cu o problemă suplimentară în ce privește accesul la asistență din partea centrelor de ocupare a forței de muncă – care sunt situate în orașe – și suferă adesea din cauza că oferta de transport public rural se reduce tot mai mult. Șomajul poate fi scăzut deoarece foarte mulți tineri au plecat în căutare de formare, educație sau locuri de muncă, în timp ce mulți dintre cei care rămân lucrează pentru salarii mici.

3.3.

Bugetul public, atât de important pentru susținerea comunităților rurale, se confruntă cu solicitări tot mai numeroase, ca urmare a creșterii costului vieții, în general, și a creșterii costului prestării de servicii.

3.4.

Investițiile în drumuri și autostrăzi încurajează utilizarea autoturismului privat ca cea mai ușoară modalitate de a merge la lucru. Oamenii sunt acum mult mai pregătiți să se deplaseze pe distanțe mai lungi, dar, în schimb, au devenit mai puțin dependenți de locul de muncă sau de furnizarea de servicii în comunitatea lor locală.

3.5.

Obiceiurile legate de cumpărături s-au schimbat și ele. Oamenii fac adesea cumpărături în localitatea unde lucrează, de obicei într-un oraș mare sau o metropolă, și nu în satul sau orașul mic în care locuiesc sau cumpără prin internet, bunurile fiind livrate acasă. Toate acestea au accelerat dezafectarea magazinelor locale.

3.6.

Tinerii pleacă din zonele rurale pentru formare, educație și pentru a munci în orașe. Fără a menține locuri de muncă în zonele rurale, atragerea tinerilor în comunitățile rurale de unde provin este dificilă. Există o nevoie urgentă de a plasa perspectiva tinerilor în centrul democrației locale și de a le lua în considerare opiniile. Organizațiile reprezentative de tineret ar trebui să fie sprijinite pentru a încuraja participarea la guvernanță. De asemenea, organismele economice și sociale ar trebui să-și testeze activitățile de consiliere și sprijin financiar direct în rândul tinerilor.

3.7.

Coeziunea între generații este pusă în pericol de dezechilibrul numeric dintre grupele de vârstă. Posibilitatea de a beneficia de măsuri de ocupare a forței de muncă personalizate, de școli și de facilități de îngrijire a copiilor, precum și disponibilitatea unor locuințe accesibile financiar în zonele rurale sunt esențiale pentru a le permite tinerilor și familiilor cu copii să rămână sau să se întoarcă în comunitățile rurale. În rândul membrilor comunităților există uneori puncte de vedere diferite în ce privește activitatea economică pe plan local. Trebuie să existe dialog și înțelegere pentru a se găsi un echilibru între un cadru de viață liniștit și lansarea unor inițiative adecvate de creare de locuri de muncă.

4.1.

Inițiativa „Sate inteligente” a Comisiei Europene joacă un rol esențial, în special având în vedere promisiunile de cooperare între direcții. Programul de dezvoltare rurală al DG AGRI joacă un rol esențial, însă nu va putea niciodată investi suficiente resurse în această inițiativă fără a face apel la contribuția altor direcții generale și fără realizarea unor investiții publice naționale, regionale sau locale. Această inițiativă-pilot trebuie inclusă, după evaluare, în orice nouă politică agricolă comună sau nou program regional și extinsă ulterior, astfel încât să includă orașele mici ca parte a unei „renașteri rurale”.

4.2.

Banda largă este esențială pentru toate zonele rurale. Îmbunătățirea acoperirii de bandă largă – mobilă și fixă – ar putea sprijini o gamă largă de activități, nu numai în ce privește dezvoltarea întreprinderilor și posibilitatea de a „lucra de acasă”, dar și calitatea vieții de zi cu zi a cetățenilor. Ea ar putea permite învățarea online, accesul la o asistență medicală mai bună și comercializarea de servicii disponibile online. Există exemple de bune practici care demonstrează că îmbunătățirea accesului la internet în zonele rurale a adus beneficii comunităților. Ar trebui să li se ofere cetățenilor, în special celor în vârstă, posibilitatea de a dobândi cunoștințe de bază pentru a putea utiliza internetul.

4.3.

Ori de câte ori este posibil, angajatorii ar trebui să fie încurajați să sprijine munca la distanță și să conștientizeze beneficiile potențiale ale încheierii de parteneriate rural/urban. Cu sprijinul programului de dezvoltare rurală, antreprenorii au posibilitatea de a atrage investiții străine, dar și de a concepe și de a comercializa produse cu valoare adăugată, precum alimente, băuturi, produse legate de patrimoniul peisagistic și istoric, activități culturale, recreative și în materie de sănătate, asigurând totodată continuitatea artizanatului rural și a competențelor ecologice.

4.4.

Serviciile publice din educație, formare, sănătate și asistență socială ar trebui să fie integrate, grupate și inovatoare în ceea ce privește utilizarea progresului tehnic, pentru a evita discriminarea și excluderea, în special a locuitorilor vârstnici și a adolescenților din zonele rurale. Dispersarea administrațiilor publice ar putea oferi un exemplu în ceea ce privește reducerea saturației și poluării urbane, favorizând totodată un sentiment de echitate în raport cu zonele rurale. Autoritățile locale joacă un rol esențial în planificarea pentru zonele rurale și în întreprinderea unor acțiuni pozitive în cadrul comunităților rurale, astfel încât continuitatea și evoluția lor viitoare să fie încurajate și susținute. Aceeași clădire ar putea găzdui mai multe servicii sau clădirile nefolosite ar putea fi convertite pentru noi activități comerciale, creându-se noi locuri de muncă ce pot oferi oportunități pentru o activitate economică mai intensă. Atunci când se pun la dispoziție astfel de clădiri renovate trebuie avute în vedere necesitățile organizațiilor neguvernamentale locale, precum și cele ale sectorului public și privat.

4.5.

Trebuie depuse eforturi în vederea dezvoltării unui sentiment de parteneriat, în adevăratul sens al cuvântului, între metropole sau orașele mari și așezările învecinate, astfel încât acestea să împărtășească, în condiții convenite de comun acord, sentimentul de apartenență, brandingul și investițiile comune. Împreună cu alte organizații, R.E.D. a recomandat în 2016 adoptarea unei strategii politice europene pentru zonele rurale până în 2030 (5). Un alt exemplu este proiectul-pilot privind înfrățirea de orașe, lansat de Carnegie Trust. Principiile dezvoltării durabile și ale economiei circulare ar trebui să se aplice parteneriatelor dintre zonele urbane și cele rurale.

4.6.

Cel de-al doilea Parlament rural european a adoptat, în noiembrie 2015, Manifestul Rural European. Rețeaua Parlamentului rural european (ERP), cu parteneri în 40 de țări europene, urmărește temele definite în acest manifest. ERP militează pentru „consolidarea cooperării între comunități, organizații și autorități în zonele rurale și urbane, pentru a profita pe deplin de legăturile sociale, culturale și economice care pot lua naștere în urma acestei cooperări; și pentru un schimb intens de idei și bune practici între cei implicați în zonele rurale și urbane.” Activitățile se desfășoară cu participarea tuturor partenerilor, pe diferite teme, precum: „Orașele mici”, „Servicii și infrastructură durabile” și „Dezvoltare rurală integrată și LEADER/DLRC”, care se vor concretiza într-un raport ce va fi prezentat și discutat cu ocazia celui de-al treilea Parlament rural european din Venhorst, Țările de Jos, în octombrie 2017.

4.7.

Banca Europeană de Investiții ar trebui să conceapă scheme de sprijin personalizate pentru micile întreprinderi din zonele rurale, atât private cât și sociale, inclusiv pentru cooperative, așa cum a promis în programul pentru 2017-2019, sprijin ilustrat prin susținerea întreprinderii Niki’s Sweets din Agros, Munții Troodos din Cipru.

4.8.

Sectorul voluntariatului este foarte activ în zonele rurale, ajutând la coordonarea acțiunilor și la colaborarea dintre oameni. Întreprinderile sociale și comunitare, cum ar fi cele 300 de întreprinderi socioeconomice din Danemarca cărora li s-a permis să folosească eticheta „RSV”, adică „întreprindere socioeconomică înregistrată” (Virksomhed) sau Cletwr cafe din zona centrală a Țării Galilor, contribuie într-o măsură tot mai mare la înlocuirea serviciile publice și private devenite indisponibile. Activitatea lor este coerentă cu conceptul de responsabilitate socială a întreprinderilor (RSI). Sprijinul și consilierea din partea unor organizații precum Fundația Plunkett în ce privește asigurarea și menținerea sustenabilității întreprinderilor sociale și comunitare prezintă o mare importanță.

4.9.

Cetățenii din sate și orașe mici reprezintă toate straturile sociale și trebuie să aibă cu toții un cuvânt de spus în comunitatea lor locală. Nivelul cel mai de jos al administrației publice – consiliile comunale sau autoritățile locale (din orașele mici) – ar trebui să fie implicat în procesul decizional la nivel local și ar trebui consolidat și capacitat pentru a răspunde acestei nevoi. Oamenii se mândresc cu comunitățile lor locale, iar acest lucru poate fi recunoscut ca resursă și utilizat pentru a-i încuraja și pe alții să se implice. Oamenii de afaceri aflați la pensie și cei care au lucrat în sectorul public sau civil au multe competențe de oferit. Programele europene și locale realizează proiecte care au încurajat dezvoltarea unor parteneriate locale în sate sau în orașele mici, iar în urma acestui proces au apărut numeroși antreprenori la nivelul comunității. Aceștia provin din toate sectoarele și au devenit ambasadori ai comunităților lor.

4.10.

Satele și orașele mici reprezintă o parte importantă a culturii Europei. Ele își păstrează adesea obiceiurile și tradițiile locale. Aceste așezări rurale sunt de obicei „istorice”, iar arhitectura lor reflectă materialele de construcție și stilurile locale de-a lungul mai multor secole. Centrele orașelor mici au menținut de obicei în activitate mai multe întreprinderi locale și nu au fost copleșite de fațadele standard impuse de lanțurile de magazine, cum este cazul centrelor urbane mai mari. Așezările rurale mici sunt, de asemenea, strâns legate de peisajele în care sunt situate, iar acest cadru contribuie în mare măsură la ambianța satelor și a orașelor mici, reflectând originile lor diverse – poziții defensive pe vârful unui deal, puncte de trecere peste un râu, izvoare, malul lacurilor, insule sau coastă etc. Valorile culturale din sate și din micile orașe ar trebui să ocupe un loc important în publicitatea pentru Anul European al Patrimoniului Cultural 2018 și în cadrul inițiativelor prilejuite de acesta. Un rol important în promovarea tradițiilor și a culturii poate fi jucat de locuitorii mai în vârstă; prin urmare, este de dorit să le fie create condiții pentru a activa în acest sens.

4.11.

Aceste sate și orașe mici au resurse prețioase de care se pot folosi pentru a reuși să își mențină sau să își îmbunătățească economiile locale. Ele sunt strâns legate de producția agricolă, silvică și energetică locală, precum și de agroturism și de turismul rural, de activitățile legate de sănătate, de festivalurile culturale, de protecția mediului și de educație. Există sute de exemple în Europa, cum ar fi Kozard în Ungaria și Alston Manor în Anglia, care ar putea fi folosite ca modele de urmat. Raportul Ecovast intitulat „The Importance of Small Towns” (Importanța orașelor mici) contribuie, de asemenea, în mod semnificativ la descrierea și înțelegerea importanței rolului pe care îl au satele și orașele mici.

4.12.

Viitoarele politici rurale asupra cărora s-a convenit cu entuziasm în cadrul Conferinței Cork 2.0 din septembrie 2016 ar trebui să ajute statele membre și regiunile să elaboreze politici rurale de sprijin și să încurajeze proiectele din cadrul programelor europene. Punerea în aplicare a „testării în mediul rural” descrise în cadrul conferinței Cork 2.0 este esențială pentru UE, statele membre și regiuni.

4.13.

Metodologia LEADER și cea a dezvoltării locale plasate sub responsabilitatea comunității (DLRC), promovate de UE, oferă instrumente de sprijin pentru consolidarea și capacitarea comunităților rurale. LEADER și grupurile de acțiune locală pot susține eforturile locale de încurajare a creării și dezvoltării întreprinderilor, atât a celor private, cât a celor non-profit, și de asigurare a unui spirit comunitar militant și solidar. Până în 2014, inițiativa LEADER a fost susținută de Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală, însă începând cu 2015, și alte fonduri structurale și de investiții pot pune în aplicare această metodologie prin finanțarea din mai multe fonduri, în cooperare cu DLRC. Pentru aceasta, este nevoie de o cooperare sporită; exemple utile în acest sens fiind IRD Duhallow, SECAD din Comitatul Cork, precum și PLANED din Țara Galilor, care au pus în aplicare o abordare DLRC de tip ascendent, de mai mulți ani.

4.14.

Există numeroase proiecte rurale în cadrul programelor europene care pot demonstra cu succes o diversitate considerabilă de „bune practici” în sate și în orașele mici. Bunele practici demonstrează, de asemenea, necesitatea și importanța intermediarilor pentru susținerea antreprenorilor și a grupurilor mici.

2.3.2018   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 81/22

Raportor:

Cillian LOHAN

1.1.

Noțiunea de justiție climatică încadrează schimbările climatice globale în categoria chestiunilor politice și etice, și nu strict în sfera chestiunilor de mediu. În mod obișnuit, ea este privită în contextul global al interdependenței spațio-temporale și recunoaște că membrii cei mai vulnerabili și mai săraci ai societății trebuie, deseori, să suporte cel mai puternic impact al schimbărilor climatice. Lucrul acesta se întâmplă în ciuda faptului că tocmai acele grupuri sunt cel mai puțin responsabile de emisiile care au generat criza climatică. Mai general spus, în prezentul aviz, justiția climatică ia în considerare necesitatea de a se ține seama, din perspectiva echității, de impactul, adesea disproporționat, al schimbărilor climatice asupra cetățenilor și asupra comunităților, atât în țările în curs de dezvoltare, cât și în cele dezvoltate.

1.2.

CESE consideră că toți cetățenii au dreptul la un mediu sănătos și curat, precum și dreptul de a aștepta de la guverne asumarea răspunderii pentru propriile angajamente naționale și pentru contribuțiile stabilite la nivel național, în cadrul Acordului de la Paris, care sunt legate de factorii determinanți ai schimbărilor climatice și de amenințările create de aceste schimbări, recunoscând nu doar aspectele de mediu și economice mai evidente, ci și impactul social.

1.3.

CESE propune lansarea unei dezbateri cu privire la o Cartă a UE privind drepturile climatice, care să stipuleze drepturile cetățenilor și ale naturii în contextul provocărilor generate de criza schimbărilor climatice globale. Recunoscând poziția de lider a UE în promovarea, pe plan mondial, a unui regim solid și echitabil privind schimbările climatice, CESE încurajează instituțiile UE și guvernele naționale să examineze aplicarea principiilor de justiție climatică la toate nivelurile, respectiv la nivel mondial, european, național și la nivelul comunității. Procesul semestrului european ar putea fi utilizat ca instrument pentru a atinge acest obiectiv. Justiția climatică se referă la justiție atât în ceea ce privește oamenii, cât și mediul de care depindem: cele două sunt interconectate. În acest context, CESE reamintește două inițiative recente: Pactul mondial pentru mediu și proiectul Declarației Universale a Drepturilor Umanității.

1.4.

Sistemele de producție și de consum trebuie să se modifice pentru a se adapta la schimbările climatice și pentru a le atenua. Această tranziție trebuie să aibă loc în toată lumea și în context sectorial, iar UE poate juca un rol de frunte în acest sens. Sectoarele și lucrătorii aflați în cele mai vulnerabile situații trebuie identificați și sprijiniți în mod adecvat. În special, sistemele de producție a alimentelor și părțile interesate din domeniu ar trebui să fie sprijinite în procesul de tranziție. Consumul durabil de alimente trebuie să înceapă într-un stadiu din amonte, de pregătire a solului și de gestionare a sistemelor naturale, pentru asigura elementul constitutiv fundamental al alimentelor. UE ar trebui să traseze o direcție clară de promovare a gestionării și protejării durabile a solurilor.

1.5.

Puterea consumatorilor poate fi valorificată pentru realizarea tranziției doar în cazul în care consumatorii au opțiunea unor alternative etice durabile, care nu generează o reducere semnificativă a confortului sau a calității în termeni de servicii, utilizare sau acces. Se pot dezvolta alternative viabile pentru consumatori prin noile modele economice, precum economia digitală, colaborativă și circulară, și printr-o cooperare internațională privind tranziția globală și sectorială la aceste modele.

1.6.

Mecanismele de sprijin, printre care și fondurile publice și instrumentele și stimulentele economice, ar trebui să fie utilizate pentru a asigura existența unei infrastructuri și a unor măsuri de sprijin adecvate pentru consumatorii care doresc să aleagă un stil de viață cu emisii scăzute de carbon, inclusiv asistență pentru a face față costurilor mai ridicate ale bunurilor și serviciilor etice/cu ciclu de viață îndelungat/durabile, precum și pentru a garanta că competitivitatea nu este subminată.

1.7.

Trebuie să se cartografieze strămutarea locurilor de muncă în cadrul unei economii cu emisii scăzute de carbon și trebuie să se identifice oportunitățile cât mai curând posibil. Acest lucru va permite conceperea și aplicarea celor mai eficiente politici, prin care să se asigure protecția lucrătorilor și menținerea calității vieții lor, în cadrul unei tranziții juste.

1.8.

CESE își reiterează propunerea referitoare la înființarea unui Observator european privind sărăcia energetică (1), care să integreze toate părțile interesate și să contribuie la definirea indicatorilor europeni ai sărăciei energetice. Dreptate pentru toți cetățenii înseamnă asigurarea furnizării de energie curată, accesibilă și la un preț convenabil pentru toți.

1.9.

CESE solicită să se pună capăt subvențiilor pentru combustibilii fosili și să se facă tranziția către sprijinirea surselor regenerabile de energie.

1.10.

Eficiența politicilor de durabilitate depinde de modul în care măsurile de sprijinire a tranziției sunt clar identificate, ierarhizate și finanțate corespunzător. În același timp, UE trebuie să înceapă negocieri internaționale foarte cuprinzătoare pentru un acord la nivel mondial care să poată atenua factorii determinanți ai schimbărilor climatice și să sprijine un model economic global mai durabil.

2.1.

Acest aviz din proprie inițiativă apare în contextul Planului de lucru al Observatorului dezvoltării durabile pentru 2017. Justiția climatică reprezintă un subiect care ne afectează pe noi toți și, cu toate acestea, nu există măsuri în acest domeniu la nivelul UE. CESE are, astfel, ocazia să preia un rol de conducere și să formuleze câteva – prime – propuneri, în special în ceea ce privește Europa. Multe dintre aspectele legate de justiția climatică trebuie încă să fie discutate în mod mai aprofundat, chestiunea repartizării globale și individuale a cotelor de emisie fiind un exemplu în acest sens.

2.2.

CESE dorește să adopte o poziție instituțională, pentru a exprima punctul de vedere al societății civile organizate din UE în cadrul dezbaterii despre impactul schimbărilor climatice și despre felul în care se poate combate cel mai bine acest impact, într-un mod echitabil și corect.

2.3.

În contextul obiectivelor ONU de dezvoltare durabilă (ODD), adoptate la nivel internațional, și al Acordului de la Paris și având în vedere că efectele schimbărilor climatice sunt deja resimțite, trebuie creat un sentiment sporit al urgenței în asigurarea justiției climatice prin acțiuni concrete.

3.1.

Noțiunea de justiție climatică încadrează schimbările climatice globale în categoria chestiunilor politice și etice, și nu strict în sfera chestiunilor de mediu. Prin ea se recunoaște faptul că membrii cei mai vulnerabili și mai săraci ai societății trebuie, deseori, să suporte cel mai mare impact al efectelor schimbărilor climatice. În mod obișnuit, conceptul este privit în contextul global al interdependenței spațio-temporale, și anume cu accent pe responsabilitatea țărilor care s-au dezvoltat pe baza exploatării resurselor naturale.

3.2.

ODD depășesc obiectivele anterioare (ODM), recunoscând responsabilitatea reciprocă, asumarea răspunderii, acțiunea colectivă și necesitatea unor procese participative incluzive. Recunoscând poziția de lider a UE în promovarea, pe plan mondial, a unui regim solid și echitabil privind schimbările climatice, CESE încurajează instituțiile UE și guvernele naționale să aplice justiția climatică la toate nivelurile, respectiv la nivel mondial, european, național și la nivelul comunității. Procesul semestrului european ar putea fi utilizat ca instrument pentru a atinge acest obiectiv. Astfel, în prezentul aviz, justiția climatică ia în considerare necesitatea de a se ține seama, din perspectiva echității, de impactul, adesea disproporționat, al schimbărilor climatice asupra cetățenilor și asupra comunităților, atât în țările în curs de dezvoltare, cât și în cele dezvoltate.

3.3.

O problemă este reprezentată de rezistența la politicile privind schimbările climatice, dar și de percepția că acestea penalizează cetățenii obișnuiți, anumite sectoare (de exemplu, sectorul agroalimentar sau al transporturilor) sau comunitățile și persoanele care depind de combustibilii fosili, în ciuda avantajelor acestor politici.

3.4.

Diferite inițiative strategice se concentrează asupra sectoarelor și domeniilor care sunt foarte influențate de provocările climatice, de exemplu sănătatea, transporturile, agricultura și energia. Justiția climatică poate asigura o abordare integrată globală în vederea garantării că tranziția către o economie cu emisii scăzute de carbon se realizează corect și în mod echitabil.

3.5.

Este important să se observe că justiția climatică nu se referă doar la cei afectați direct de impactul schimbărilor climatice, ci și la cei afectați de factorii determinanți ai schimbărilor climatice prin dependența de bunuri, servicii și stiluri de viață asociate cu emisiile ridicate și cu eficiența scăzută a utilizării resurselor.

4.1.1.

CESE consideră că toți cetățenii au dreptul la un mediu sănătos și curat, precum și dreptul de a aștepta de la guverne asumarea răspunderii pentru propriile angajamente naționale și pentru contribuțiile stabilite la nivel național, în cadrul Acordului de la Paris, legate de factorii determinanți ai schimbărilor climatice și de amenințările create de aceste schimbări, recunoscând nu doar aspectele de mediu și economice mai evidente, ci și impactul societal.

4.1.2.

Pilonul european al drepturilor sociale trebuie utilizat ca reper pentru un proces reînnoit de convergență către condiții mai bune de lucru și de trai în rândul statelor membre. Acesta se bazează pe 20 de principii, multe dintre ele fiind afectate direct de schimbările climatice sau, indirect, de necesitatea tranziției către noi modele economice.

4.1.3.

În contextul drepturilor omului și al drepturilor sociale, CESE propune inițierea unei dezbateri privind elaborarea unei Carte a drepturilor climatice. Aceasta ar urma să stipuleze drepturile cetățenilor și ale naturii în contextul provocărilor generate pe fondul schimbărilor climatice. În acest context, CESE reamintește proiectul Declarației Universale a Drepturilor Umanității, întocmit în 2015 de Corinne Lepage, în perspectiva COP21.

4.1.4.

Drepturile naturii sunt recunoscute în prezent în diferite țări din întreaga lume, prin procesul legislativ. De exemplu, în Țările de Jos, în anul 2015, un ONG, Fundația Urgenda, a câștigat un proces împotriva guvernului, în materie de climă. Instanța supremă neerlandeză a susținut în mod consecvent principiul conform căruia guvernul poate fi tras la răspundere în baza legii pentru faptul că nu a luat suficiente măsuri cu scopul de a preveni daunele previzibile rezultate în urma schimbărilor climatice. În prezent se pregătesc cauze similare în Belgia și în Norvegia. De asemenea, inițiative precum Pactul mondial pentru mediu, lansat la 24 iunie 2017, abordează necesitatea unei guvernări globale echitabile de mediu prin completarea „celei de-a treia generații a drepturilor omului”, prin intermediul unui instrument de referință universal, general și transversal.

4.1.5.

Este necesar să ne asigurăm că membrii cei mai vulnerabili ai societății nu trebuie să poarte o povară inechitabilă și că tranziția către un model economic sensibil la climă este distribuită în mod echitabil în întreaga societate. De exemplu, principiul „poluatorul plătește” ar trebui să fie aplicat la nivelul celor care generează poluarea și care au de câștigat de pe urma ei, iar nu la nivelul utilizatorilor finali, în cazurile în care nu există alternative viabile. Aplicarea atentă și relevantă a acestui principiu important a mai fost examinată de CESE în trecut (2).

4.1.6.

Se va produce o creștere a tuturor tipurilor de migrație (inclusiv a numărului refugiaților climatici) din cauza persoanelor strămutate (3). S-a văzut deja cât de slab pregătiți suntem în UE pentru a face față acestei situații și este bine cunoscută problema poverii disproporționate în rândul statelor membre. CESE a subliniat deja modul în care procesele economice dezechilibrate pot contribui la destabilizare în acest context (4).

4.1.7.

La nivelul UE, nu există niciun instrument aplicabil „persoanelor strămutate din motive de mediu”, așa cum s-a constatat într-un studiu recent privind refugiații climatici, realizat de Parlamentul European. Directiva privind standardele minime pentru acordarea protecției temporare este un instrument dificil de aplicat din punct de vedere politic pentru abordarea oricărei strămutări în masă, iar CESE sprijină poziția conform căreia Tratatul de la Lisabona oferă un mandat suficient de amplu pentru revizuirea politicii în domeniul imigrației, pentru a reglementa situația „persoanelor strămutate din motive de mediu”.

4.2.1.

Sistemele de producție a alimentelor și regimurile alimentare se vor modifica pentru a se adapta la schimbările climatice și pentru a le atenua. Toți cetățenii depind de sectorul agroalimentar (de exemplu, fermierii, familiile, cei din lanțul de aprovizionare, consumatorii), astfel că tranziția către o societate cu emisii scăzute de dioxid de carbon ar trebui să le asigure celor afectați facilități și sprijin în ceea ce privește aceste schimbări. De asemenea, această tranziție va trebui să aibă loc la nivel global și în context sectorial, UE putând să joace un rol de lider în acest sens.

4.2.2.

Schimbările climatice ridică provocări enorme pentru agricultura europeană, atât ca factor determinant, cât și ca sector care resimte pe deplin acest impact.

4.2.3.

Sectorul trebuie să fie redefinit în ceea ce privește contribuția sa la sistemele naturale de absorbție, precum serviciile ecosistemice, care pot să atenueze, într-o anumită măsură, impactul schimbărilor climatice. Acestea ar trebui să fie recunoscute și ar trebui să se aloce fonduri publice, prin PAC, pentru sprijinirea serviciilor furnizate de sectorul agricol, în îndeplinirea obiectivului de a produce alimente. Acest concept general este sprijinit în avizul recent adoptat (5).

4.2.4.

Consumul durabil de alimente trebuie să înceapă într-un stadiu din amonte, de pregătire a solului și de gestionare a sistemelor naturale, pentru a asigura elementul constitutiv fundamental al alimentelor. CESE subliniază că trebuie să se lanseze o dezbatere asupra necesității unei directive-cadru privind solul și să se preia rolul conducător în ceea ce privește importanța promovării unei gestionări și a unei protecții durabile a solurilor (6). Protejarea solului și rolul acestuia în serviciile ecosistemice constituie un punct de interes pentru Președinția estonă a Consiliului UE (7).

4.2.5.

CESE promovează conceptul de producție și consum durabile. Un consens cu privire la necesitatea unei schimbări de atitudine în ceea ce privește consumul de carne va depinde de identificarea oportunităților și a măsurilor de sprijin necesare pentru a se asigura o tranziție corectă pentru cei care depind de acest sector al industriei agroalimentare.

4.2.6.

Acest sector este afectat și de factorii determinanți ai schimbărilor climatice, în special de dependența sa de combustibilii fosili, începând cu producția de alimente, până la procesare, transport și ambalare. Trebuie formulate politici pentru a recunoaște caracterul limitativ al modelului agroalimentar actual și trebuie să se cartografieze un traseu realizabil către un viitor durabil și favorabil climei, pentru fermieri.

4.2.7.

Politicile de mediu nu trebuie să intre în conflict cu nevoile imediate ale sectorului agricol, atunci când acestea sunt considerate aplicări ale mecanismelor de sprijin pentru facilitarea tranziției către o economie cu emisii reduse de dioxid de carbon.

4.3.1.

Puterea consumatorilor poate fi valorificată pentru a realiza tranziția doar în cazul în care consumatorii dispun de o alternativă etică durabilă, care nu generează o reducere semnificativă a confortului sau a calității în ceea ce privește serviciile, utilizarea sau accesibilitatea. Se pot dezvolta alternative viabile pentru consumatori prin noile modele economice, precum economia digitală, colaborativă și circulară, și printr-o cooperare internațională privind tranziția globală și sectorială la aceste modele.

4.3.2.

De prea multe ori, principiul „poluatorul plătește” este aplicat greșit, iar consumatorilor li se impun taxe, atunci când nu au nicio alternativă viabilă. Consumatorii trebuie să aibă o alternativă, înainte ca prețurile să reprezinte un instrument eficient pentru a determina schimbări de comportament în direcția dorită.

4.3.3.

Taxa pe pungile de plastic reprezintă un bun exemplu de situație în care consumatorii au de plătit o taxă de mică valoare, având însă alternative – și anume, pot veni cu plasele proprii sau pot folosi o cutie furnizată de comerciantul cu amănuntul. Printr-o astfel de aplicare, se poate obține o schimbare pe scară largă a comportamentului.

4.3.4.

În schimb, impozitarea combustibililor fosili (de exemplu, benzina) la nivel de consumator poate să genereze nemulțumiri și să determine cheltuirea venitului disponibil pe combustibil. De asemenea, aceasta poate determina o piață ilegală secundară, menținând totodată profitul producătorului de poluanți. Această situație este înrăutățită, în majoritatea cazurilor, de lipsa măsurilor de evitare a deturnării impozitelor respective. Cetățenii asociază politicile privind schimbările climatice cu penalizări inechitabile pentru cei care nu au nicio alternativă decât să trăiască într-o economie cu combustibili fosili.

4.3.5.

Mecanismele de sprijin, printre care fondurile publice și instrumentele economice, ar trebui să fie investite astfel încât să asigure existența unei infrastructuri și a unor măsuri de sprijin adecvate pentru consumatorii care doresc să aleagă un stil de viață cu emisii scăzute de carbon, inclusiv asistență pentru a face față costurilor mai ridicate ale bunurilor și serviciilor etice/cu ciclu de viață îndelungat/durabile. Acest fenomen poate lua forma unui parteneriat public-privat. Industria auto este un bun exemplu de funcționare a acordurilor de finanțare de către producător, pentru a îmbunătăți accesul consumatorilor la mașini noi. Tipuri similare de sisteme de sprijin se pot oferi și în alte sectoare, de exemplu pentru aparatele electrocasnice, modernizarea unei locuințe sau a unei întreprinderi.

4.3.6.

Există o contradicție climatică în ceea ce privește folosirea fondurilor publice pentru sprijinirea și investirea în sisteme și infrastructuri care sporesc dependența utilizatorului de factorii determinanți ai schimbărilor climatice, în timp ce se depun eforturi pentru a limita și gestiona impactul schimbărilor climatice. Consumatorii resimt din plin efectele acestui fenomen. Posibilitatea de a alege între a plăti mai mult pentru opțiunile care poluează și renunțarea la acestea nu constituie o alegere „corectă” la dispoziția cetățenilor.

4.3.7.

Există percepția că un stil de viață durabil și opțiunile de consum durabil sunt compatibile doar cu venituri disponibile ridicate. Opțiunile etice, durabile și favorabile climei nu sunt accesibile tuturor în mod egal. Stabilirea unor prețuri care să încorporeze costurile climatice (cum ar fi folosirea intensivă a resurselor) ale bunurilor și serviciilor ar trebui să fie sprijinită de un cadru de politică care să pună în discuție această percepție și să sporească accesibilitatea pentru toți consumatorii.

4.3.8.

Legislația UE în materie de protecție a consumatorului precede recunoașterea de către ONU, în 1999, a consumului durabil, ca drept fundamental al consumatorilor și, prin urmare, nu îl menționează (8). CESE își repetă solicitarea privitoare la o politică în domeniul consumului durabil. Acest lucru este în mod special relevant în contextul obiectivelor de dezvoltare durabilă și al inițiativei privind economia circulară.

4.3.9.

Fără alternativă, consumatorul se confruntă cu sărăcia, cu decizii deficitare, cu alegeri nesănătoase sau cu alegeri nedurabile și dezvoltă o aversiune față de politicile „de mediu”, care sunt considerate a penaliza utilizatorul final. Între timp, cei care profită de pe urma acestui sistem nu plătesc, ci câștigă și mai mult; astfel, inegalitatea crește – sub pretextul politicii de mediu, contrazicând principiul durabilității.

4.4.1.

Este esențial ca atât lucrătorii cu competențe de nivel scăzut sau netransferabile, cât și cei cu înaltă calificare să fie protejați pe parcursul tranziției. Cele mai vulnerabile sectoare și categorii de lucrători trebuie identificate și sprijinite în mod adecvat. Automatizarea locurilor de muncă în cadrul economiei cu emisii scăzute de dioxid de carbon ar putea duce la desființarea anumitor locuri de muncă (9).

4.4.2.

Recalificarea și educația sunt unele dintre mijloacele de a obține această protecție. Lucrătorii ale căror locuri de muncă dispar ca urmare a schimbărilor climatice sau ca urmare a nevoii de a pune capăt dependenței de factorii determinanți ai schimbărilor climatice nu ar trebui să fie cei care plătesc prețul acestei schimbări.

4.4.3.

Identificarea timpurie a competențelor necesare pentru a permite participarea deplină la aceste noi modele economice reprezintă o parte a soluției, însă, în egală măsură, acestea ar trebui să fie cartografiate în contextul locurilor de muncă din prezent și al dependențelor de modelul actual nedurabil.

4.4.4.

Este important să se protejeze și să se păstreze comunitățile atunci când este posibil, dar și să se faciliteze o tranziție cu cel mai redus impact asupra bunăstării, atât sociale, cât și economice, a celor afectați.

4.4.5.

Noi oportunități pot fi identificate în mod clar în noile modele economice propuse, inclusiv în economia funcționalității, colaborativă și circulară. În acest sens, UE ar trebui să înceapă negocierile internaționale necesare acțiunilor de realizare a modelului economic global.

4.5.1.

Sănătatea are de pierdut de pe urma problemelor generate de schimbările climatice și de factorii determinanți ai schimbărilor climatice. Aceste pierderi se pot cuantifica în decese și boli asociate poluării aerului, de exemplu, și reprezintă un cost pentru societate, precum și pentru sistemele publice de sănătate. Sistemele publice de sănătate trebuie să ia în considerare rolul pe care îl joacă schimbările climatice și factorii determinanți ai schimbărilor climatice în sectorul lor.

4.5.2.

Există o corelație între sănătate și bunăstare pe de o parte, și accesul la natură, pe de altă parte (IEEP). Multe state membre se confruntă cu provocări în materie de sănătate și societale, precum obezitatea, probleme de sănătate mintală, excluziunea socială, poluarea fonică și atmosferică, iar acestea afectează în mod disproporționat grupurile defavorizate și vulnerabile din punct de vedere socioeconomic.

4.5.3.

Investițiile în natură se referă nu numai la schimbările climatice în ceea ce privește eliminarea poluanților, ci și la investițiile în stocarea dioxidului de carbon în ecosisteme naturale. Beneficiile în materie de sănătate asociate sunt de două tipuri: prevenirea problemelor de sănătate și promovarea unui stil de viață activ, care să genereze o stare de sănătate mai bună a cetățenilor și a comunităților. Recunoașterea acestui aspect contribuie la asigurarea faptului că deciziile de politică sunt echilibrate, informate și bazate pe dovezi.

4.6.1.

Producția de energie regenerabilă exprimată ca procent din consumul de energie a crescut de peste două ori între 2004 și 2015 în UE (de la 14 % la 29 %). Cu toate acestea, în ceea ce privește sistemele de încălzire, construcțiile, industria și transporturile, cerințele energetice sunt în continuare enorme. Se înregistrează progrese pornind însă de la o bază foarte scăzută, de exemplu cota de energie din surse regenerabile din consumul de combustibili în sectorul transporturilor a crescut de la 1 % la 6 % în aceeași perioadă.

4.6.2.

Deși reprezintă o problemă în întreaga Europă și deși sensul și contextul său pot varia de la o țară la alta, sărăcia reprezintă un alt exemplu în ceea ce privește nevoia de a asigura faptul că politicile privind schimbările climatice se axează pe protejarea celor mai vulnerabili.

4.6.3.

CESE își reiterează propunerea referitoare la înființarea unui Observator european privind sărăcia energetică (10), care să integreze toate părțile interesate și să contribuie la definirea indicatorilor europeni ai sărăciei energetice. Dreptate pentru toți cetățenii înseamnă asigurarea furnizării de energie curată, accesibilă și la un preț convenabil pentru toți.

4.6.4.

Politicile care sprijină abordarea problemei sărăciei energetice din UE pot reprezenta, de asemenea, soluții pentru a stabili o infrastructură pentru energie curată și pentru furnizarea de energie curată, prin transferarea subvențiilor și prin coordonarea voinței politice.

4.6.5.

Politicile care sprijină subvențiile pentru combustibilii fosili, direct sau indirect, conduc la o inversare a principiului „poluatorul plătește” – în aceste cazuri, poluatorul este plătit. Multe dintre aceste subvenții sunt invizibile pentru utilizatorul final, însă, în fond, provin din bani publici. Un aviz recent (11) a descris deja argumentele pentru eliminarea subvențiilor acordate în detrimentul mediului în UE, iar un alt aviz, privind cartografierea politicilor de dezvoltare durabilă ale UE (12), subliniază necesitatea de a pune în practică angajamentele luate în ceea ce privește eliminarea subvențiilor acordate în detrimentul mediului și de a promova intens reforma taxei de mediu.

4.6.6.

Toată lumea ar trebui să aibă parte de sprijin, iar subvențiile ar trebui să se concentreze asupra surselor de energie regenerabilă, subvențiile pentru factorii determinanți ai schimbărilor climatice ar trebui eliminate în regim de urgență, iar scutirile ar trebui să se aplice într-un mod mai echitabil, mai exact, nu celor care își permit cel mai mult să plătească și nu celor care profită de pe urma poluanților. Conform FMI, la nivel global, subvențiile pentru combustibilii fosili se ridică în prezent la 10 milioane USD pe minut. Eliminarea acestor subvenții ar crește veniturile publice cu 3,6 % din PIB-ul global, ar reduce emisiile cu peste 20 %, ar elimina decesele premature cauzate de poluarea aerului cu mai mult de jumătate și ar crește bunăstarea economică la nivel global cu 1,8 mii de miliarde USD (2,2 % din PIB-ul global). Această cifră subliniază caracterul injust al sistemului actual.

4.6.7.

Eficiența politicilor de durabilitate depinde de modul în care măsurile de sprijinire a tranziției sunt clar identificate, ierarhizate și finanțate corespunzător.

2.3.2018   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 81/29

Raportor:

Alfred GAJDOSIK

Coraportor:

Thomas WAGNSONNER

1.1.

Comitetul Economic și Social European (CESE) pledează pentru o politică de dezvoltare văzută ca un proces desfășurat între țări egale în drepturi și bazat pe respect și pe decizii suverane. Finanțarea și punerea în aplicare a obiectivelor de dezvoltare durabilă (ODD) convenite în cadrul Organizației Națiunilor Unite (ONU) necesită eforturi coordonate la nivel mondial. În opinia CESE, Consiliul Economic și Social al Organizației Națiunilor Unite ar putea juca un rol și mai important în calitate de forum adecvat pentru chestiunile fiscale. Astfel s-ar putea asigura atât orientarea Agendei 2030 către obiectivele de dezvoltare durabilă (ODD), cât și participarea tuturor țărilor pe picior de egalitate.

1.2.

Având în vedere acordurile internaționale de reformare a legislației fiscale internaționale, de exemplu, prin Planul de acțiune al OCDE privind erodarea bazei de impunere și transferul profiturilor (BEPS), efectele acestor eforturi internaționale de reformă în raport cu ODD ar trebui evaluate și luate mai mult în considerare în dezvoltarea în continuare a politicilor fiscale internaționale. CESE subliniază că, pentru realizarea ODD, este nevoie de resurse financiare. Cu toate acestea, multe țări se confruntă cu provocări majore în ceea ce privește generarea veniturilor publice prin încasări fiscale. Cauza rezidă, pe de o parte, în dificultățile de implementare a sistemelor de impozit pe salariu și pe cifra de afaceri din țările în curs de dezvoltare. Dificultățile în acest sens pot fi explicate inclusiv prin concurența fiscală globală din domeniul impozitului pe profit și prin modul în care sunt concepute convențiile de evitare a dublei impuneri. Restrângerile privind capacitatea și transmiterea inadecvată a informațiilor reprezintă factori suplimentari.

1.3.

CESE își exprimă ferm satisfacția că Uniunea Europeană (UE) și statele sale membre au depus eforturi considerabile în contextul reformei internaționale, pentru a aborda vulnerabilitățile sistemului fiscal internațional. Aceste eforturi sunt bine-venite și trebuie să fie sprijinite și puse în aplicare în mod eficient, fiind nevoie să fie monitorizate în mod regulat. Aceste reforme sunt încurajate în principal de cele mai importante țări dezvoltate din cadrul OCDE. Ar trebui examinat dacă ONU, dată fiind componența sa universală (în special țări în curs de dezvoltare), nu este un for mai potrivit pentru elaborarea în continuare la nivel mondial a unei politici fiscale internaționale. În acest context, CESE constată o lipsă a resurselor și a personalului din cadrul acestor organisme fiscale ale ONU. Prin urmare, ar trebui să se ofere ONU mijloace suficiente.

1.4.

Măsurile UE privind transparența fiscală la nivel internațional și Planul de acțiune privind BEPS vor avea, de asemenea, un impact asupra țărilor în curs de dezvoltare. CESE își exprimă satisfacția că Parlamentul European (PE) și Comisia Europeană și-au exprimat deja pozițiile cu privire la punctul de intersectare a politicii fiscale cu politica de dezvoltare. Comitetul salută lansarea de către Comisia Europeană a Platformei pentru bună guvernanță fiscală. Setul de instrumente, prezentat într-un document de lucru al serviciilor Comisiei cu privire la efectele de propagare produse de convențiile de evitare a dublei impuneri reprezintă o bună bază de reflecție pentru statele membre în vederea revizuirii acestor convenții cu țările în curs de dezvoltare.

1.5.

CESE constată că, într-un raport al Parlamentului European din 2015, au fost solicitate o serie de îmbunătățiri, care nu au fost încă puse în aplicare. În acest context, CESE amintește avizele sale anterioare, conținând, în special, constatări privind raportarea pentru fiecare țară în parte și combaterea spălării banilor, precum și recomandări referitoare la înscrierea drepturilor de proprietate în registrele publice. CESE constată că o listă a jurisdicțiilor fiscale necooperante este în curs de elaborare. Comitetul sugerează intensificarea eforturilor de punere în aplicare a solicitărilor PE și recomandă luarea în considerare a criticilor din partea ONG-urilor. Este oportun să se încurajeze introducerea la nivel mondial – prin acorduri fiscale internaționale – a unor astfel de măsuri, pentru a îmbunătăți informarea autorităților fiscale din țările în curs de dezvoltare. Obiectivul ar fi să se atingă aceleași standarde la nivel mondial, țările în curs de dezvoltare aflându-se pe poziții egale la elaborarea acestora.

1.6.

CESE solicită asigurarea coerenței dintre politicile fiscale internaționale ale statelor membre și obiectivele politicilor de dezvoltare, în vederea evitării conflictelor dintre politicile fiscale ale fiecărei țări luate în parte și prioritățile comune de dezvoltare.

1.7.

CESE consideră că evaluările impactului politicilor fiscale internaționale ale statelor membre reprezintă o modalitate de a testa impactul convențiilor de evitare a dublei impuneri și al stimulentelor fiscale asupra țărilor aflate în curs de dezvoltare. Acest lucru ar trebui încurajat și ar trebui să devină o practică comună. În cazul unor potențiale conflicte cu politicile europene de dezvoltare, o astfel de analiză ar fi oportună și pentru Uniunea Europeană. Convențiile existente privind dubla impunere ar trebui revizuite, iar noile acorduri de negociat trebuie încheiate ținându-se seama de aspectele de mai sus.

1.8.

Convenția-model a OCDE pentru evitarea dublei impuneri, care este cea mai utilizată în prezent, a fost elaborată în primul rând din perspectiva intereselor țărilor industrializate. Prin urmare, recomandarea CESE este ca, la negocierea convențiilor de evitare a dublei impuneri cu țările în curs de dezvoltare, statele membre ale UE să țină seama mai mult de nevoile țărilor în curs de dezvoltare. CESE constată că, pe baza convenției OCDE, a fost elaborată, de asemenea, o Convenție-model de evitare a dublei impuneri a ONU, pentru a reglementa fiscalitatea dintre țările industrializate și cele în curs de dezvoltare și, în acest sens, pentru a ceda mai multe drepturi fiscale statelor-sursă.

1.9.

CESE sprijină investițiile private care stimulează dezvoltarea, atunci când o astfel de dezvoltare este în concordanță cu ODD și când sunt respectate drepturile economice, de mediu și sociale de bază, convențiile fundamentale ale Organizației Internaționale a Muncii (OIM) și Agenda privind munca decentă. Securitatea juridică este un factor important în susținerea unui climat economic favorabil afacerilor și, ca atare, investițiilor străine directe. Dat fiind că chestiunile fiscale sunt legate de obiectivele de dezvoltare durabilă, întreprinderile ar trebui să plătească impozite acolo unde sunt generate profituri prin crearea de valoare adăugată (de exemplu, prin producție sau prin extracția de materii prime).

1.10.

CESE notează că, în cadrul noului Consens european privind dezvoltarea, UE și statele sale membre s-au angajat să coopereze cu țările partenere pentru extinderea impozitării progresive, luarea unor măsuri de combatere a corupției, pentru politici redistributive și pentru combaterea fluxurilor financiare ilicite. Cu toate acestea, politica fiscală ar trebui să fie o parte tot mai importantă a politicii europene de dezvoltare. CESE salută angajamentul Comisiei Europene în favoarea forurilor regionale și a organizațiilor societății civile care sunt active în domeniul fiscal în țările în curs de dezvoltare. Organizațiile societății civile îndeplinesc o funcție de control și sprijin în țările în curs de dezvoltare, inclusiv în domeniul impozitării, și ar trebui, ca atare, să fie implicate mai strâns și sprijinite. Sprijinul față de măsurile corespunzătoare de consolidare a capacității fiscale, inclusiv învățarea reciprocă și cooperarea Sud-Sud, ar avea un impact de durată asupra proiectelor de dezvoltare.

1.11.

Buna guvernanță în ceea ce privește fiscalitatea ar putea face parte integrantă din responsabilitatea socială a întreprinderilor, în contextul obligațiilor de raportare ale corporațiilor.

1.12.

CESE recomandă introducerea unor clauze de bună guvernanță fiscală în toate acordurile relevante dintre UE și țările sau regiunile terțe, în scopul promovării unei dezvoltări durabile.

1.13.

CESE recomandă să se verifice dacă este necesar ca acordurile de liber schimb noi sau revizuite între UE și țările în curs de dezvoltare să fie privite ca oportunitate de a analiza și tratatele fiscale bilaterale. O astfel de verificare ar trebui să includă o evaluare a impactului în ceea ce privește efectele politicilor fiscale internaționale ale statelor membre asupra obiectivelor politicii de dezvoltare.

2.1.

O serie de studii (1) au ridicat întrebarea dacă politica fiscală internațională a statelor membre, în special multe din dispozițiile convențiilor bilaterale privind dubla impunere, nu intră în contradicție cu obiectivele politicii de dezvoltare a UE. În plus, țările în curs de dezvoltare sunt exportatoare nete de capital în țările dezvoltate, lucru care se datorează, într-o măsură considerabilă, fluxurilor de capital care evită plata impozitelor. Acest lucru afectează în cea mai mare măsură tocmai țările în curs de dezvoltare cu cele mai mici venituri, care abia dispun de surse interne de finanțare.

2.2.

Uniunea Europeană și statele sale membre sunt, împreună, cei mai importanți donatori de asistență oficială pentru dezvoltare și actori însemnați ai acordurilor fiscale internaționale. Ei s-au angajat să atingă obiectivele de dezvoltare durabilă (ODD) ale ONU, deși doar câteva state membre au atins obiectivul de ajutor extern de 0,7 % din PIB. Nu este clar impactul Brexitului asupra finanțării în continuare a cooperării europene pentru dezvoltare. Au fost planificate mai multe măsuri pentru a promova investițiile private în legătură cu obiectivele politicii de dezvoltare. Resursele asistenței oficiale pentru dezvoltare (AOD) depind de politicile donatorilor.

2.3.

Pentru țările în curs de dezvoltare, ODD cuprind – printre altele – mobilizarea resurselor interne, sprijinul internațional pentru consolidarea capacitățile de colectare a impozitelor, reducerea fluxurilor financiare ilicite și participarea în cadrul instituțiilor globale de guvernare. Prin urmare, o bază stabilă de venituri publice, eforturile de combatere a ieșirilor ilegale de resurse și o poziție egală pentru toate țările în conceperea normelor fiscale globale reprezintă piloni importanți ai dezvoltării durabile. Copiii, femeile și alte grupuri vulnerabile din societățile țărilor în curs de dezvoltare beneficiază în cea mai mare măsură de dezvoltare (2).

2.4.

Fondurile obținute din cooperarea publică pentru dezvoltare sunt insuficiente pentru finanțarea obiectivelor de dezvoltare durabilă (ODD). Sunt necesare resurse interne pentru realizarea acestor obiective, după modelul obiectivelor de dezvoltare ale mileniului (ODM) (3). Pentru mobilizarea acestor resurse, este nevoie de îmbunătățirea colectării impozitelor și de creșterea veniturilor fiscale, printr-o creștere economică durabilă și prin lărgirea bazei de impozitare.

3.1.

Impozitarea este o sursă mai stabilă de finanțare decât alte tipuri de venituri, dar pentru multe țări în curs de dezvoltare este mai dificil să genereze suficiente venituri fiscale decât în cazul țărilor dezvoltate.

3.2.

În ultimele decenii, s-a urmărit intens liberalizarea comerțului global prin reducerea tarifelor la import și export, în vederea stimulării dezvoltării economice, a investițiilor și a prosperității populației în general. Aceste efecte, în principiu pozitive, permit și extinderea bazei de impozitare, în măsura în care administrațiile fiscale sunt capabile să le utilizeze. Astfel însă s-au redus și veniturile țărilor în curs de dezvoltare provenite din surse importante și ușor accesibile. Însă creșterea economică și investițiile trebuie să se reflecte și în structura de venituri a țărilor în curs de dezvoltare.

3.3.

Pentru a compensa pierderile de venit, țările în curs de dezvoltare introduc adeseori taxe pe vânzări, care se pot dovedi regresive. Un sistem de impozitare alcătuit din diverse tipuri de impozite reduce dependența de anumite tipuri, specifice, de impozite, garantând venituri naționale stabile.

3.4.

Impozitarea terenurilor și a proprietăților este greu de pus în aplicare în țările în curs de dezvoltare. În aceste țări, impozitele pe venituri și salarii generează, din cauza veniturilor reduse, doar niveluri relativ scăzute de venituri fiscale. Impozitul pe venit este colectat în principal de la angajații sectorului public și de la persoanele care lucrează pentru întreprinderi internaționale. În plus, de multe ori, economia informală este amplă.

3.5.

Raportul Mbeki descrie veniturile provenite din evaziunea fiscală drept „fluxuri financiare ilicite” (4). Aceste venituri par să depășească fluxul de fonduri destinate cooperării pentru dezvoltare (5). O cooperare internațională mai intensă între autorități, sporirea transparenței și consolidarea măsurilor legislative și de reglementare sunt importante pentru a împiedica aceste fluxuri ilicite. Consolidarea drepturilor de proprietate în țările în curs de dezvoltare este, de asemenea, un stimulent important pentru ieșirile de capital.

3.6.

Impozitul pe profit joacă un rol mai important în structura veniturilor fiscale ale țărilor în curs de dezvoltare decât în veniturile țărilor industrializate. Prin urmare, primele sunt mai afectate de strategiile de evaziune fiscală. În același timp, ratele nominale și efective de impozit pe profit au scăzut începând cu anii 1980, în vederea atragerii de investiții. Impozitul pe profit este pentru întreprinderi un indicator principal al climatului investițional. Acest lucru a dus la concurență fiscală la nivel internațional, care este mai problematică pentru țările în curs de dezvoltare decât pentru țările dezvoltate, din cauza structurii de venituri fiscale. Efectele de propagare ale concurenței fiscale reprezintă o problemă care a fost deja abordată de Fondul Monetar Internațional (FMI) (6). În plus, multe țări în curs de dezvoltare au de a face doar cu puține companii mari care investesc pe măsură și reprezintă un procent semnificativ din totalul impozitului pe profit.

3.7.

Pentru autoritățile fiscale, este dificilă calcularea prețurilor de transfer pe baza principiului concurenței depline în ceea ce privește tranzacțiile transfrontaliere dintre întreprinderi în cadrul aceluiași grup. Capacitățile țărilor în curs de dezvoltare, în acest sens, sunt limitate, iar manipularea prețului de transfer determinat de taxe rămâne o problemă importantă.

3.8.

Convențiile de evitare a dublei impuneri precizează drepturile de impozitare dintre țările semnatare, reglementează schimbul de informații între autoritățile fiscale și, ca atare, oferă certitudine juridică. Astfel, ele pot fi considerate de întreprinderi ca stimulent pentru investiții străine directe și, în cele din urmă, de promovare a creșterii economice. Convențiile de evitare a dublei impuneri pot avea însă efecte asupra drepturilor fiscale din statele-sursă. Ratele impozitelor reținute la sursă pentru licențe, dobânzi și dividende sunt, în cele mai multe cazuri, mai reduse decât cotele locale de impozitare. Unele dispoziții, cum ar fi o definiție restrictivă a sediului permanent, pot limita drepturile fiscale. Țările în curs de dezvoltare sunt, desigur, interesate de continuarea investițiilor, dar își pot pierde din drepturile fiscale. Prin urmare, este posibil ca acordurile privind schimbul de informații în domeniul fiscal să fie o opțiune mai bună dacă o țară urmărește cu precădere obținerea unor informații în domeniul fiscal din alte jurisdicții.

3.9.

Ca punct de plecare pentru negocieri este utilizată, cel mai adesea, Convenția-model a OCDE pentru evitarea dublei impuneri, ce vizează mai mult interesele țărilor industrializate (7). O Convenție-model a ONU a fost concepută ca alternativă pentru țările în curs de dezvoltare, ea reflectând mai bine interesele lor (8). În general, există tendința de a acorda statelor-sursă mai multe drepturi fiscale decât țării de origine a întreprinderii producătoare.

3.10.

Este posibil ca țărilor în curs de dezvoltare să li se reducă veniturile fiscale atunci când întreprinderile înființează vehicule investiționale în țări diferite pentru a utiliza în mod combinat diferite convenții de evitare a dublei impuneri în vederea reducerii sarcinii fiscale. De asemenea, poate fi dificil pentru țara-sursă să impoziteze serviciile și transferul indirect de active pe baza dispozițiilor din convențiile de evitare a dublei impuneri. Trebuie să se țină seama de dorința de a fructifica oportunitățile favorabile pentru transferul de tehnologie, în vederea dezvoltării creșterii durabile în țările în curs de dezvoltare.

3.11.

Există studii privind pierderile de venituri ale țărilor în curs de dezvoltare. ONG-ul neerlandez SOMO (Stichting Onderzoek Multinationale Ondernemingen) a estimat la 554 de milioane EUR pierderile anuale de venituri provenite din impozitarea la sursă a dobânzilor și dividendelor, pe baza convențiilor de evitare a dublei impuneri dintre Țările de Jos și 28 de țări în curs de dezvoltare (9). În conformitate cu un studiu efectuat în Austria, convenția de evitare a dublei impuneri ar trebui să fie supusă unei analize a impactului, dat fiind că, chiar și în condițiile unei eventuale creșteri a investițiilor, ar putea duce la pierderi de venituri (10). Conform estimărilor Unctad din Raportul privind investițiile mondiale pe 2015, concernele multinaționale au vărsat circa 730 de miliarde USD în bugetele țărilor în curs de dezvoltare. Totuși, raportul estimează pierderile anuale de venituri ale țărilor în curs de dezvoltare, din cauza administrării investițiilor străine de către centrele de investiții offshore, la 100 de miliarde USD (11). Aceste pierderi de venituri sunt în contradicție cu ODD-urile prezentate mai sus.

4.1.

Se depun eforturi mai mari pentru sprijinirea țărilor în curs de dezvoltare în domeniul fiscal, de exemplu, prin intermediul „Inițiativei fiscale de la Addis Abeba”. Politica fiscală internațională este de competența statelor membre. Convențiile de evitare a dublei impuneri sunt încheiate bilateral, iar inițiativele legislative ale UE sunt, în esență, limitate la instrumente de completare a pieței interne. Există o cooperare între Uniunea Europeană și statele sale membre în ceea ce privește coerența politicilor în favoarea dezvoltării (Policy Coherence for Development – PCD) (12). Și Comisia Europeană recunoaște și abordează problematica impactului sistemului fiscal internațional asupra dezvoltării (13). Pentru a asigura coerența politicilor pentru dezvoltare, este necesar să se exploreze efectele politicilor fiscale ale UE, care sunt incompatibile cu obiectivele de politică pentru dezvoltare, asupra țărilor în curs de dezvoltare și, dacă este cazul, să se adopte măsuri.

4.2.

La nivelul ONU se depun eforturi în privința aspectelor fiscale în cadrul procesului de finanțare a dezvoltării, al Ecosoc și al Comitetului de experți pentru cooperare internațională în domeniul fiscal al ONU, precum și cu ajutorul agențiilor specializate precum Unctad. La cererea G20, au fost convenite reforme ample în cadrul OCDE în vederea combaterii erodării bazei de impunere și transferului profiturilor. Principalele obiective urmărite au inclus eliminarea fenomenului de „treaty shopping” (alegerea celui mai avantajos tratat), a practicilor fiscale dăunătoare ale guvernelor (cum ar fi „regimurile fiscale favorabile pentru brevete” și „deciziile” netransparente), a creării unor dispozitive hibride menite să optimizeze datoriile din punct de vedere fiscal, precum și a modurilor ineficace de stabilire și de raportare a prețurilor de transfer. Având în vedere importanța, pentru țările în curs de dezvoltare, a impozitului pe venitul întreprinderilor, este de așteptat ca și Planul de acțiune privind erodarea bazei de impunere și transferul profiturilor să aibă efecte pozitive pentru aceste țări.

4.3.

Numeroase țări care nu fac parte din OCDE, inclusiv țări africane, au aderat la cadrul general al Planului de acțiune privind BEPS al OCDE. În iunie 2017, 103 țări au subscris la o nouă Convenție multilaterală privind BEPS, care să unifice interpretarea tratatelor fiscale bilaterale, în conformitate cu Planul de acțiune privind BEPS. Platforma de colaborare în domeniul fiscal a fost lansată de ONU, OCDE, FMI și Banca Mondială cu scopul de a intensifica cooperarea internațională în domeniul fiscal. Inițiativa poate contribui la crearea unei mai bune coerențe între eforturile depuse de OCDE și forumurile ONU. Ar trebui verificat dacă acestea au avut efectul dorit.

4.4.

CESE recunoaște eforturile depuse de OCDE pentru dezvoltarea unui sistem fiscal internațional îmbunătățit. Cu toate acestea, organizațiile societății civile (14) critică nereprezentarea cu drept de vot în cadrul OCDE a țărilor în curs de dezvoltare. Ele au fost invitate să participe doar la pregătirea Planului de acțiune privind BEPS. Și Parlamentul European s-a exprimat în termeni similari, solicitând consolidarea organismelor ONU relevante, pentru a face posibilă elaborarea și reformarea unei politici fiscale internaționale echitabile (15). Într-un document de lucru al FMI, experții își exprimă, de asemenea, îngrijorarea cu privire la impactul Planului de acțiune privind BEPS asupra țărilor în curs de dezvoltare (16).

4.5.

Pentru a evalua și, dacă este cazul, pentru a adapta impactul reformei, organismele relevante ale ONU, în special Comitetul pentru chestiuni fiscale al ONU, trebuie consolidate și dotate cu mai multe resurse. În orice caz, Comisia Europeană ar trebui să monitorizeze punerea eficientă în aplicare a Convenției multilaterale privind BEPS, încheiată în iunie 2017, și să-și continue angajamentul în direcția intensificării cooperării internaționale privind aspectele fiscale, dintre ONU, OCDE și instituțiile financiare internaționale.

4.6.1.

Pachetul de măsuri pentru combaterea evaziunii fiscale a abordat probleme legate de politicile fiscale internaționale, depășind granițele UE (17). Informațiile furnizate în cadrul exercițiului de raportare pentru fiecare țară în parte (18), în conformitate cu orientările UE, G20 și OCDE, reprezintă un instrument important pentru autoritățile fiscale. Publicarea la nivel global a datelor pentru fiecare țară permite unui public mai larg, inclusiv lucrătorilor și investitorilor responsabili, să evalueze mai bine în ce măsură întreprinderile își plătesc impozitele acolo unde își realizează profitul. CESE constată că, într-un raport al Parlamentului European din 2015, au fost solicitate o serie de îmbunătățiri, care nu au fost încă puse în aplicare. În acest context, CESE amintește avizele sale anterioare, conținând în special, constatări privind raportarea pentru fiecare țară în parte și combaterea spălării banilor, precum și recomandări referitoare la înscrierea drepturilor de proprietate în registrele publice. CESE constată că este în curs de elaborare o listă a jurisdicțiilor fiscale necooperante. Comitetul face apel la intensificarea eforturilor de punere în aplicare a solicitărilor PE și recomandă luarea în considerare a criticilor din partea ONG-urilor. Este oportun să se încurajeze introducerea la nivel mondial – prin acorduri fiscale internaționale – a unor astfel de măsuri, pentru a îmbunătăți informarea autorităților fiscale din țările în curs de dezvoltare. Obiectivul ar fi să se atingă aceleași standarde la nivel mondial, țările în curs de dezvoltare aflându-se pe poziții egale la elaborarea acestora.

4.6.2.

Schimbul automat de informații fiscale a fost asigurat în Uniunea Europeană prin modificările aduse Directivei privind asistența reciprocă (19). Cu toate acestea, țările în curs de dezvoltare sunt încă obligate să încheie acorduri bilaterale de asistență reciprocă cu țările europene. Acest aspect presupune schimbul reciproc de date și securitatea datelor, ceea ce adeseori reprezintă o problemă de capacitate pentru țările în curs de dezvoltare.

4.6.3.

Comunicarea Comisiei Europene privind o strategie externă pentru impozitarea eficace abordează problemele prezentate în acest aviz (20). În prezent este în curs de elaborare o listă comună a UE cu jurisdicțiile fiscale care nu doresc să coopereze (21). CESE a salutat elaborarea acestei liste. Pe de altă parte, organizațiile neguvernamentale se arată mai degrabă sceptice cu privire la o astfel de listă (22). De asemenea, PE a cerut adoptarea unei definiții valabile la nivel mondial a paradisurilor fiscale, care să cuprindă și statele membre ale UE și teritoriile lor de peste mări (23).

4.6.4.

Recomandarea privind tratatele fiscale (24) abordează aspecte importante legate de convențiile de evitare a dublei impuneri și îndeamnă statele membre să își consolideze tratatele fiscale pentru a combate abuzul de tratate și fenomenul de „treaty shopping”. Pe de altă parte, aceasta nu solicită nicio evaluare a impactului în ceea ce privește convențiile de evitare a dublei impuneri, în special în ceea ce privește implicațiile acestora pentru coerența politicii de dezvoltare sau efectele de propagare. Platforma pentru bună guvernanță fiscală, care este bine-venită, dat fiind că abordează împreună cu organizațiile societății civile probleme legate de fiscalitatea internațională, a prezentat un document de lucru privind aceste efecte (25). Statele membre ar trebui să țină seama de acest aspect.

4.6.5.

Strategiile de evaziune fiscală sunt deseori legate de drepturi de proprietate netransparente. În urma modificării celei de A patra directive privind combaterea spălării banilor (26), nu au fost însă create registre publice ale drepturilor de proprietate pentru fonduri fiduciare sau alte întreprinderi de investiții. Aceste registre ar ajuta țările în curs de dezvoltare să investigheze cazurile în care se suspectează spălarea banilor și frauda fiscală.

4.6.6.

Propunerile privind o bază fiscală (consolidată) comună a societăților fac obiectul unui alt aviz al CESE (27). În ceea ce privește participarea la convențiile fiscale internaționale și relevanța pentru administrațiile fiscale ale țărilor în curs de dezvoltare, un astfel de acord – și informațiile ce decurg de aici – ar putea servi ca exemplu și ar avea impact asupra convențiilor de evitare a dublei impuneri cu țări terțe. Ca atare, informațiile din interiorul Europei ar putea furniza indicii pentru calcule comparative cu țările în curs de dezvoltare. Obiectivul ar fi să se atingă aceleași standarde la nivel mondial, țările în curs de dezvoltare aflându-se pe picior de egalitate la elaborarea acestora.

4.6.7.

CESE recomandă introducerea unor clauze de bună guvernanță fiscală în toate acordurile relevante dintre UE și țările sau regiunile terțe, în scopul promovării unei dezvoltări durabile.

4.6.8.

CESE recomandă să se verifice dacă este necesar ca acordurile de liber schimb noi sau revizuite dintre UE și țările în curs de dezvoltare să fie privite ca oportunitate de a analiza și convențiile fiscale bilaterale. O astfel de verificare ar trebui să includă o evaluare a impactului în ceea ce privește efectele politicilor fiscale internaționale ale statelor membre asupra obiectivelor politicii de dezvoltare. Acest aspect ar putea contribui, de asemenea, la punerea în aplicare a exigențelor din raportul Parlamentului European.

5.1.

În conformitate cu pachetul de măsuri împotriva evitării obligațiilor fiscale și din motive de coerență a politicilor statelor membre și ale UE în favoarea dezvoltării, politicile fiscale internaționale și convențiile de evitare a dublei impuneri ale statelor membre trebuie să fie supuse unor evaluări periodice ale impactului (28). Pentru a îmbunătăți coordonarea politicii de dezvoltare a Uniunii Europene și a politicilor fiscale ale statelor membre, Comisia Europeană ar trebui să se asigure că statele membre care negociază o convenție de evitare a dublei impuneri cu o țară în curs de dezvoltare țin seama de politicile de dezvoltare corelate ale UE. În acest sens, Comitetul salută recomandarea Comisiei Europene privind punerea în aplicare a măsurilor de combatere a abuzurilor din tratatele fiscale (29). Având în vedere obiectivele de dezvoltare, ar trebui să se acorde o mai mare atenție nevoilor țărilor în curs de dezvoltare. Pe lângă aceasta, ar trebui extinse angajamentele UE în cadrul ONU (mai precis, la nivelul Comitetului pentru chestiuni fiscale) și consolidată dezvoltarea capacităților în cadrul unui for global, la care să participe pe picior de egalitate toate statele membre.

5.2.

Trebuie acordate perioade de tranziție pentru ca țările în curs de dezvoltare să poată fi incluse în măsurile care permit schimbul automat de informații, pe parcursul creării de capacități.

5.3.

Buna guvernanță în ceea ce privește fiscalitatea ar putea reprezenta un element component integrant al RSI, în contextul obligațiilor de raportare ale întreprinderilor.

5.4.

Întrucât se dorește ca investitorii privați să fie implicați mai îndeaproape în politica de dezvoltare europeană, chestiunile privind concesiile fiscale pentru implicarea în vederea dezvoltării devin mai relevante (30). Dat fiind că chestiunile fiscale sunt legate de obiectivele de dezvoltare durabilă, întreprinderile ar trebui să plătească impozite acolo unde este generat profitul prin producerea de valoare adăugată (31). Acest lucru ar trebui asigurat prin sprijinirea eforturilor sectorului privat.

5.5.

În plus, trebuie avut grijă, de asemenea, ca – prin acordarea de avantaje fiscale – să nu fie subminată implementarea obiectivelor de dezvoltare durabilă.

5.6.

CESE face referire la observațiile sale privind un registru public de proprietate efectivă asupra conturilor bancare, întreprinderilor, trusturilor și tranzacțiilor (32) și consideră că este importantă introducerea acestor măsuri la nivel mondial prin intermediul tratatelor internaționale în domeniul fiscal. În plus, ar trebui să se țină seama de măsurile menționate (în primul rând consolidarea capacităților), pentru a sprijini combaterea fluxurilor financiare ilicite provenite din țările în curs de dezvoltare. Deoarece există temeri că multe întreprinderi europene care își desfășoară activitatea în țările în curs de dezvoltare nu sunt acoperite de raportarea pentru fiecare țară în parte, Comitetul face trimitere la observațiile sale cu privire la această chestiune (33). CESE recomandă să se evalueze și alte norme relevante, în special cele care definesc domeniul de aplicare prin stabilirea unor praguri ale cifrei de afaceri anuale, prin prisma impactului lor asupra țărilor în curs de dezvoltare.

5.7.

În cadrul noului Consens european privind dezvoltarea, UE și statele sale membre s-au angajat să coopereze cu țările partenere pentru extinderea impozitării progresive, luarea unor măsuri de combatere a corupției, pentru politici redistributive și pentru combaterea fluxurilor financiare ilicite (34). Chiar dacă – în țările în curs de dezvoltare – sunt generate resurse tehnice și umane pentru a participa plenar la convențiile internaționale, ar trebui să existe posibilitatea de a proceda la schimburi reciproce de informații care să permită realizarea prin consens a acestor obiective definite. Ar trebui ca angajamentul – asumat de Comisia (35) Europeană – de a promova forumurile regionale (36) în cadrul Comitetului ONU pentru chestiuni fiscale să fie recunoscut și intensificat. Trebuie să se vegheze la asigurarea, în aceste foruri, a unei participări intense a părților interesate și a unor proceduri de consultare solide. Organizațiile societății civile din țările în curs de dezvoltare îndeplinesc o funcție de control și sprijin, inclusiv în domeniul impozitării, și ar trebui, ca atare, să fie ajutate.

5.8.

Ar trebui luat în considerare mai atent regimul fiscal al țărilor în contextul cooperării pentru dezvoltare. Prin consolidarea capacităților, țările beneficiare ar putea să se ajute prin forțe proprii, să promoveze eficacitatea sistemelor fiscale și să consolideze legitimitatea statului. Experiențe încununate de mare succes au fost înregistrate mai ales în schimbul direct dintre administrațiile fiscale care au preocupări similare (învățare reciprocă) și în cooperarea dintre țări cu condiții similare de dezvoltare (de exemplu, cooperarea Sud-Sud). Apare astfel posibilitatea unor consultări reciproce, prilejuite de preocupări similare și care permit schimbul de bune practici, adaptate pe măsura capacităților.

5.9.

CESE subliniază importanța unei coerențe a politicilor de dezvoltare în domeniul fiscal, deoarece măsurile adoptate în cadrul UE au efecte internaționale asupra țărilor în curs de dezvoltare. Prin urmare, aceste efecte trebuie luate în considerare, iar țările în curs de dezvoltare respective trebuie implicate.

2.3.2018   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 81/37

Raportor:

Helena DE FELIPE LEHTONEN

1.1.

Importanța organizațiilor economice și sociale și ale societății civile în general a fost evidențiată deja în Declarația de la Barcelona din 1995 (1), ca factor necesar pentru promovarea edificării progresive în regiunea mediteraneană a unui spațiu de pace și stabilitate, de prosperitate comună și de dialog între culturi și civilizații, între diversele țări, societăți și culturi mediteraneene. În prezent, organizațiile societății civile din regiunea Mediteranei sunt spații de incluziune, de participare și dialog cu autoritățile publice, inclusiv cu cele locale, cu obiectivul de a promova drepturile economice, sociale și culturale în regiunea mediteraneeană. CESE consideră că este necesar să se consolideze rolul consiliilor economice și sociale (CES) acolo unde acestea există, și să se promoveze crearea lor în țările în care au dispărut sau nu s-au dezvoltat, prin intensificarea sinergiilor între diferiții actori implicați. Pentru promovarea drepturilor menționate, consiliile economice și sociale și organizațiile economice și sociale trebuie să creeze parteneriate prin care respectivele drepturi să devină mai concrete și mai benefice.

1.2.

Femeile sunt victime ale stereotipurilor de gen care multiplică obstacolele politice, economice și educaționale, cu consecințe grave asupra dezvoltării societății. CESE solicită reducerea decalajelor enorme care există între dispozițiile legislative și realitate. Pentru aceasta, consideră că este urgent să se pună la dispoziție mijloace de formare și sensibilizare a grupurilor responsabile cu asigurarea punerii în aplicare efective a legislației în domeniu. În vederea consolidării drepturilor, CESE recomandă asocierea administrațiilor locale cu organizațiile, cu actorii economici și sociali, cu societatea civilă și cu rețelele ei în materie de egalitate de gen care își desfășoară activitatea în diverse sectoare ale societăților respective. De asemenea, acest lucru ar trebui susținut prin contribuții din partea universităților și a instituțiilor de învățământ de specialitate.

1.3.

Amenințarea extremismului violent ar trebui combătută abordând cauzele multiple ale acestuia, nu doar prin asigurarea securității. În această activitate, organizațiile economice și sociale trebuie să joace un rol de lider, în colaborare cu instituțiile și rețelele dedicate dialogului intercultural și interreligios, pentru a obține un impact mai mare și pentru a include în activitățile lor patrimoniul cultural, manifestările artistice și industriile creative. CESE îndeamnă Comisia Europeană și statele membre ale Uniunii pentru Mediterana să promoveze aceste activități de dialog intercultural și în rândul actorilor sociali, prin sprijinirea organismelor specializate care își desfășoară activitatea în zona Mediteranei de mulți ani, precum Fundația Anna Lindh (2). În ceea ce privește patrimoniul, CESE încurajează o colaborare mai strânsă în materie de protejare a patrimoniului cultural, amenințat în prezent de conflicte armate și de organizații violente.

1.4.

Drepturile economice, profesionale și sociale sunt esențiale pentru dezvoltarea economică și a unei societăți democratice. Printre acestea, libertatea antreprenorială, libertatea de asociere și a activității sindicale, negocierea colectivă și protecția socială în domenii precum sănătatea, educația sau persoanele în vârstă sunt elemente centrale. În acest sens, s-a semnalat deja la momentul creării OIM și în Declarația de la Philadelphia că organizarea economică trebuie să se bazeze pe justiția socială, aceasta din urmă trebuind să reprezinte obiectivul central al tuturor politicilor naționale și internaționale. În Declarația de la Philadelphia s-a subliniat faptul că „economia și finanțele sunt instrumente în slujba oamenilor”.

1.5.

Mijloacele de comunicare joacă un rol esențial în modelarea viziunilor și a percepțiilor reciproce și reprezintă un vector esențial pentru îmbunătățirea dialogului intercultural și pentru promovarea respectului, a toleranței și a cunoașterii reciproce. Prin urmare, CESE salută punerea în aplicare a unor proiecte care asigură respectarea diversității și promovează o informare imparțială, fără stereotipuri și percepții distorsionate. De asemenea, încurajează intensificarea activității unor astfel de instrumente de observare, formare și sensibilizare împotriva rasismului și a islamofobiei în mijloacele de comunicare și îndeamnă la promovarea unor mecanisme de cooperare și a unor platforme comune de dezvoltare profesională, atât deontologice, cât și de apărare a libertății de exprimare.

1.6.

Educația este principalul mijloc de mobilitate socioeconomică și, prin urmare, de posibilă îmbunătățire a calității vieții. În schimb, inegalitatea de șanse în educație pune în pericol stabilitatea și securitatea în regiune. Prin urmare, CESE încurajează depunerea de eforturi comune în vederea îmbunătățirii calității învățământului primar și secundar, a învățământului superior și a formării profesionale prin intermediul schimbului de experiență în domeniul elaborării programelor școlare și al inovației metodologice. Pe de altă parte, CESE consideră că este esențial să se elimine decalajul de cunoștințe între cele două țărmuri ale Mediteranei și, în acest scop, propune promovarea unor rețele comune de cunoștințe și de cercetare care să favorizeze transmiterea și circulația cunoștințelor, încurajarea mobilității profesorilor, a studenților, a cadrelor universitare, a cercetătorilor, precum și sprijinirea traducerii lucrărilor lor, în special din și în limba arabă.

1.7.

Educația nonformală aduce o completare necesară, prin valoarea sa de formator al unor societăți mai favorabile incluziunii și mai pluraliste. CESE consideră că ar trebui să se consolideze sinergiile dintre educația formală și educația nonformală și să se încurajeze acest tip de educație ca instrument de promovare a unei culturi a păcii și a învățării pe tot parcursul vieții. Prin urmare, CESE solicită alocarea unui buget mai substanțial pentru educația nonformală și promovarea transferului de experiențe și de cunoștințe între Europa și sudul Mediteranei.

1.8.

În vederea consolidării unei economii competitive și favorabile incluziunii, este necesară sprijinirea integrării digitale și tehnologice a persoanelor. În acest sens, CESE subliniază necesitatea de a promova proiecte la nivel regional și local care să îi ajute pe cetățeni să se familiarizeze cu domenii precum utilizarea noilor tehnologii, antreprenoriatul și digitizarea, precum și de a încuraja inițiativele de participare cetățenească, de promovare a formării în domeniul digital și de creare de locuri de muncă decente, cum ar fi inițiativele urbane de inovare socială și digitală (Labs).

2.1.

În 2011, speranța în schimbare manifestată de tinerii arabi a zguduit sisteme politice care, în mod neașteptat, erau radical contestate. Tunisia, Egiptul, Libia și Yemenul au răsturnat lideri politici, dar condițiile politice concrete le-au condus în cele din urmă în direcții foarte diferite: de la tranziția care continuă în Tunisia, facilitată de societatea civilă dinamică de aici, până la schimbarea regimului în Egipt, trecând prin conflictele deschise din Libia și Yemen. Siria a fost sfâșiată de un război sângeros, care în prezent s-a regionalizat și internaționalizat. Prin urmare, au avut loc strămutări dramatice de persoane și mișcări migratorii fără precedent, care au destabilizat întregul spațiu euromediteraneean.

2.2.

Dincolo de schimbarea regimului, se intenționa să se instituie un sistem mai echitabil și mai favorabil incluziunii, libertăți politice, justiție socială, oportunități, demnitate. Așteptările nu au fost îndeplinite, întrucât nu s-au obținut rezultate în domeniul social. Circumstanțe politice concrete, din interiorul și din afara acestor țări, au contribuit la zădărnicirea lor. Șase ani mai târziu, cerințele legitime privind drepturile economice, sociale și culturale rămân valabile, nesoluționate și continuă să reprezinte o potențială sursă de instabilitate pentru regiune.

2.3.

Prin urmare, CESE consideră că instaurarea păcii și a democrației în întreaga regiune, precum și asigurarea respectării drepturilor omului și a drepturilor fundamentale ale tuturor cetățenilor de aici reprezintă priorități absolute.

2.4.

Drepturile fundamentale: indispensabile și inalienabile

2.4.1.

CESE încurajează toate țările din sudul și estul Mediteranei să adere la Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice (3) și la Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (4). În același timp, subliniază importanța principiilor și valorilor secularismului, precum și apărarea drepturilor persoanelor care aparțin minorităților naționale sau etnice, religioase și lingvistice (5).

2.4.2.

CESE subliniază rolul central al menținerii unor niveluri de calitate a vieții decente pentru toți. Comitetul subliniază necesitatea garantării accesului la apă potabilă și la alimente în cantități suficiente și la prețuri abordabile, a accesului suficient la energie pentru a preveni excluziunea energetică, atât a individului, cât și a comunității, precum și a dezvoltării sistemului sanitar, dar și a promovării unui mediu înconjurător decent.

2.4.3.

În egală măsură și având în vedere circumstanțele speciale pe care le traversează regiunea, trebuie să poată fi asigurat, atât la nivel național, cât și internațional, dreptul la o locuință decentă sau, dacă acest lucru nu este posibil, la un adăpost decent pentru individ și familie. De asemenea, CESE consideră că este oportun să se asigure dreptul la reconstrucția favorabilă incluziunii și decentă a zonelor devastate, indiferent dacă aceasta se datorează unor dezastre naturale sau unor conflicte armate.

2.5.

Dreptul la muncă decentă: factor de stabilitate socială și de progres

2.5.1.

CESE consideră că societățile din țările vecine necesită un efort comun pentru o mai mare incluziune și coeziune. În egală măsură, economiile lor trebuie să facă obiectul unor reforme și inovări pentru a genera locuri de muncă decente, ca element esențial pentru dezvoltarea durabilă.

2.5.2.

De asemenea, CESE subliniază necesitatea de a garanta drepturile pe care trebuie să se bazeze principiile descrise. În acest sens, ar trebui să se garanteze dreptul la muncă decentă în aceste țări, indiferent de statut, religie sau naționalitate.

2.5.3.

CESE consideră că este esențial să se ia măsuri pentru promovarea locurilor de muncă decente, ca factor de stabilitate socială și punct de pornire pentru eliminarea sărăciei, în conformitate cu cele afirmate în Declarația OIM cu privire la principiile și drepturile fundamentale la locul de muncă (6) și în Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale (7) și, prin urmare, încurajează asumarea acestora. Așadar, este esențial să se mențină drepturile fundamentale la locul de muncă, cum ar fi dreptul de asociere, de a înființa un sindicat sau de a adera la un sindicat la alegere, dreptul la grevă, recunoașterea efectivă a dreptului la negociere colectivă, precum și dreptul la condiții de securitate și de igienă în exercitarea activității profesionale și dreptul la un salariu.

2.5.4.

Este necesar să se consolideze, astfel cum a propus OIM, dreptul la locuință, pentru protejarea întregii populații și, mai ales, a celor mai vulnerabile segmente ale acesteia. De asemenea, se consideră absolut necesare combaterea încălcărilor drepturilor fundamentale, cum ar fi exploatarea copiilor sau munca forțată, și promovarea muncii femeilor sau a persoanelor cu handicap.

2.6.

Antreprenoriatul: motor esențial pentru dezvoltarea economică

2.6.1.

Uniunea Europeană consideră că cei cinci factori-cheie pentru pacea, stabilitatea, securitatea și prosperitatea zonei euromediteraneene sunt: dezvoltarea economică prin modernizarea și diversificarea economiilor; consolidarea ecosistemului de afaceri și a antreprenoriatului inovator; crearea de locuri de muncă prin formare calificată, în special pentru tineri; dezvoltarea sectorului privat, în special a IMM-urilor, și durabilitatea energetică și ecologică (8). Comitetul subliniază că crearea de locuri de muncă de calitate, precum și dezvoltarea spiritului antreprenorial în rândul femeilor și crearea de sinergii antreprenoriale pe ambele maluri ale Mediteranei reprezintă baza prosperității economice. La rândul său, CESE consideră că acești factori nu pot fi disociați de dezvoltarea socială, întrucât stabilitatea, securitatea și prosperitatea au întotdeauna la bază integrarea și coeziunea socială.

2.6.2.

Comunicarea comună susține, drept factor determinant al dezvoltării acestor economii, necesitatea de a permite și a garanta exercitarea echitabilă a inițiativei antreprenoriale private. Așadar, trebuie asigurat un cadru juridic care să ofere garanții pentru dreptul la proprietate privată, precum și inviolabilitatea acestuia, sub rezerva cadrului juridic.

2.6.3.

CESE consideră la fel de importantă protejarea de către autoritățile publice a concurenței libere și echitabile din economie, pentru a asigura exercitarea activității antreprenorilor în condiții de egalitate. Prin urmare, se consideră esențială garantarea tratamentului egal în ceea ce privește accesul la finanțare și disponibilitatea serviciilor de microfinanțare, precum și existența unei administrații publice incoruptibile și cu caracter de serviciu public.

2.7.

Dreptul la creare și inovare: garantarea unei economii diversificate și cu valoare adăugată

2.7.1.

Declarația ministerială a Uniunii pentru Mediterana privind economia digitală (9) abordează promovarea impactului transversal și favorabil incluziunii al noilor tehnologii în domeniile cultural, social, economic, guvernamental și de securitate.

2.7.2.

CESE sprijină, de asemenea, abordarea Comunicării comune privind necesitatea de a diversifica și dezvolta economiile din regiunea mediteraneeană într-un mod durabil și favorabil incluziunii.

2.7.3.

În ce privește elaborarea de noi programe, CESE subliniază necesitatea ca UE să creeze programe pentru regiunea euromediteraneană în vederea dezvoltării inovației care să permită accelerarea progresului economic al regiunii, conservând totodată dreptul individual și colectiv de a crea și de a inova. Acest drept presupune recunoașterea dreptului de proprietate intelectuală, a dreptului de a partaja și disemina o astfel de inovare și a dreptului de a avea acces la noile tehnologii.

2.7.4.

CESE consideră că incluziunea digitală și accesul liber la internet, atât în mod individual, cât și colectiv, reprezintă un drept inerent inovării.

2.8.

Dreptul la o educație de calitate: pilon al dezvoltării umane

2.8.1.

Educația este principalul mijloc de mobilitate socioeconomică și, prin urmare, de posibilă îmbunătățire a calității vieții. Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) (10) arată că, deși în multe țări din regiune învățământul primar a atins standarde universal valabile și au fost înregistrate progrese semnificative și în învățământul secundar, calitatea învățământului este scăzută. Banca Mondială a dezvoltat programe pentru această regiune în cooperare cu alte agenții și ar fi util ca Comisia Europeană să acționeze pe această linie. De asemenea, se precizează faptul că inegalitatea semnificativă de șanse din educație subminează contractul social în țările arabe.

2.8.2.

Foaia de parcurs a Uniunii pentru Mediterana (11) subliniază necesitatea de a consolida atât educația, ca factor-cheie în crearea de locuri de muncă durabile și calificate, în special în rândul tinerilor care nu lucrează și care pot cădea pradă unor obiceiuri rele, cât și cercetarea și inovarea ca bază pentru modernizarea economiilor, precum și durabilitatea ca element transversal pentru garantarea dezvoltării sociale și economice favorabile incluziunii.

2.8.3.

Consolidarea capitalului social este esențială pentru stabilitatea și securitatea regiunii. Prin urmare, este necesar să se faciliteze învățământul primar și secundar, învățământul superior, accesul la știință și la cunoștințele științifice, capacitatea de inserție profesională, sănătatea, emanciparea și mobilitatea tinerilor, egalitatea de gen, forumurile de dezbatere și promovarea incluziunii sociale.

2.8.4.

În pofida unor probleme legate de accesul la educație și de universalizarea acesteia, precum și de necesitatea de a îmbunătăți calitatea învățământului primar și secundar, principala provocare constă în reducerea decalajului dintre formare și ocuparea forței de muncă. În acest sens, este necesar să se promoveze structuri care să conecteze piața forței de muncă cu sistemul de învățământ pentru a garanta o integrare deplină a tinerilor în societate. În acest scop, CESE consideră că este esențială promovarea schimbului de experiență în domeniul elaborării programelor școlare și al inovației metodologice, favorizând transferul de experiențe și practici în vederea dobândirii unor competențe și aptitudini adecvate mediului de lucru, precum și promovarea și repunerea în valoare a educației și a formării profesionale pe fondul provocării de a crea în următorul deceniu 60 de milioane de locuri de muncă în țările arabe.

2.8.5.

Partenerii sociali, precum și alte organizații specializate au subliniat rolul central al educației nonformale (ENF), ca instrument-cheie și soluție pe termen lung pentru combaterea radicalizării și a extremismului și pentru furnizarea unei contribuții la integrarea grupurilor expuse riscului, în special a tinerilor și a femeilor.

2.8.6.

CESE salută recunoașterea importanței educației nonformale ca o completare a educației formale și consideră că ar trebui consolidate sinergiile dintre acestea. În consecință, în opinia sa, ar trebui sporit gradul de angajament politic cu privire la educația nonformală, iar acesteia ar trebui să i se aloce un buget mai substanțial, întrucât facilitează procesul de maturizare și de integrare socială a tinerilor, educându-i în spiritul participării active și al dezvoltării valorilor democratice și constituind un bun instrument de promovare a unei culturi a păcii.

2.9.

Mobilitatea în mediul academic și educațional: către eliminarea decalajului în materie de cunoștințe

2.9.1.

Mobilitatea tinerilor este o parte esențială a răspunsului la provocările cu care se confruntă regiunea mediteraneeană. De fapt, migrația în țările arabe este un simptom al excluziunii sociale a tinerilor cu înaltă calificare. Prin urmare, este necesară încurajarea unei migrații care să fie benefică atât pentru țările de origine, cât și pentru cele de destinație. Acest lucru presupune o mai mare recunoaștere a calificărilor și a diplomelor, precum și facilitarea mobilității academice și îmbunătățirea cadrelor juridice privind condițiile de intrare și de ședere în UE care se aplică resortisanților țărilor vecine în scopuri de cercetare, studii, schimb de elevi, formare și voluntariat.

2.9.2.

Pe de altă parte, unul dintre cele mai pronunțate decalaje care există între cele două țărmuri ale Mediteranei este decalajul de cunoștințe, motiv pentru care CESE consideră că este necesar să se ia măsuri pentru promovarea producției și a circulației cunoștințelor științifice și academice și propune crearea și promovarea unor rețele de cunoștințe și de cercetare comună la nivel euromediteraneean. De asemenea, consideră esențială promovarea traducerii lucrărilor academice și științifice, în special din și în limba arabă.

2.9.3.

CESE dorește, de asemenea, să insiste asupra aspectului legat de încurajarea mobilității studenților, a profesorilor, a cercetătorilor, a cadrelor universitare și a oamenilor de știință prin sejururi, schimburi și stagii ca element-cheie pentru promovarea calității academice, a capacității de inserție profesională a tinerilor, prin consolidarea punerii efective în practică a Programului Erasmus Plus și a obținerii de rezultate prin intermediul acestuia în țările din regiunea euromediteraneeană, precum și pentru circulația cunoștințelor și promovarea dialogului intercultural.

2.10.

Mijloacele de comunicare și dialogul intercultural: elemente-cheie pentru toleranță

2.10.1.

Pluralismul, independența și profesionalismul mijloacelor de comunicare locale reprezintă garanții ale progresului social și contribuie la acțiunea acestora în calitate de catalizatori ai schimbării în țările din vecinătate.

2.10.2.

CESE subliniază necesitatea de a promova dialogul și cooperarea între mijloacele de comunicare din spațiul euromediteraneean, cu scopul de a îmbunătăți și consolida standardele profesionale și cadrele lor legislative. De asemenea, este esențial să se contribuie la garantarea și protejarea libertății presei și a libertății de exprimare.

2.10.3.

Este esențial să se recunoască rolul mijloacelor de comunicare în îmbunătățirea dialogului intercultural și în promovarea respectului, a toleranței și a cunoașterii reciproce. În contextul actual al creșterii numărului discursurilor antioccidentale în sud și a discursurilor populiste cu caracter xenofob în Europa, este mai necesar ca oricând să se depună eforturi în vederea combaterii abordărilor de acest gen, prin contracararea concepțiilor care pun în contrast popoare, culturi și religii, pe baza unei viziuni binare, maniheiste și care exclude.

2.10.4.

În acest sens, CESE salută punerea în aplicare a proiectelor care asigură respectarea diversității existente în Europa și susțin toleranța și informațiile imparțiale, fără stereotipuri și percepții distorsionate, precum Observatorul islamofobiei în mijloacele de comunicare din Spania (12), care promovează informații fără conținut rasist. Încurajează, la rândul său, lansarea unor proiecte transversale în acest scop.

2.10.5.

Pe lângă chestiunea securității, lipsa de oportunități, în special pentru tineri, poate fi una dintre cauzele profunde ale instabilității și poate fi inclusă printre cauzele proceselor de radicalizare. Este evidențiată necesitatea de a preveni și a combate extremismul și rasismul prin promovarea dialogului intercultural. Prin urmare, instituțiile și rețelele dedicate dialogului intercultural și interreligios ar trebui să își consolideze sinergiile și complementaritățile pentru a avea un impact mai relevant.

2.10.6.

Acțiunile de prevenire a radicalizării și a extremismului violent trebuie să implice CES din zona Mediteranei, actorii economici și sociali și societatea civilă în ansamblul ei. În acest scop, sunt necesare mecanisme de schimb și cooperare cu alocare bugetară și se impune, de asemenea, abordarea problemelor legate de justiție, inegalitatea de gen, discursul de incitare la ură, șomajul în rândul tinerilor și analfabetismul, ca parte a unui efort mai amplu de deradicalizare care include și promovarea dialogului intercultural. În acest context, trebuie subliniată activitatea desfășurată de Rețeaua pentru sensibilizarea publicului cu privire la radicalizare (Radicalisation Awareness Network – RAN) (13) și de Centrul său de excelență.

2.10.7.

CESE consideră că este esențial să se încurajeze schimburile dintre intelectualii, artiștii și operatorii culturali din regiune, întrucât aceștia sunt vectori privilegiați ai transformării sociale, prin promovarea de proiecte comune care au un impact asupra încurajării dialogului și a cunoașterii reciproce. De asemenea, CESE încurajează o coordonare și o colaborare mai strânsă în materie de protejare a patrimoniului cultural și de popularizare și punere în valoare a diferitelor discipline și sensibilități culturale și artistice care conviețuiesc în spațiul euromediteraneean, ca factor important de coeziune și de cunoaștere reciprocă.

2.11.

Societatea civilă și sinergiile între actorii sociali: spații de incluziune și dezbatere

2.11.1.

Criza economică și xenofobia de pe malul nordic, dar și dorința de a obține libertate de exprimare și lupta pentru drepturile omului în țările de pe malul sudic sunt elemente care au un impact puternic asupra respectării drepturilor economice, sociale și culturale ale societăților din țările euromediteraneene.

2.11.2.

În acest sens, Raportul din noiembrie 2015 al Parlamentului European privind promovarea drepturilor omului (14) arată că trebuie să se acorde un sprijin mai mare societății civile. Cu toate acestea, vizibilitatea organizațiilor societății civile din țările din sud este în continuare insuficientă, având în vedere efortul lor și, uneori, riscul asumat, precum și rolul pe care îl au în promovarea schimbărilor sociale. Consiliile economice și sociale din zona Mediteranei pot juca un rol de platforme de difuzare, întrunire și dezbatere în acest sens.

2.11.3.

CESE subliniază că structurile asociative reprezintă un spațiu care contribuie la incluziunea socială. De asemenea, CESE consideră că este necesar ca Comisia Europeană să își intensifice sprijinul acordat proiectelor realizate de societatea civilă structurată prin organizațiile sale economice și sociale, prin asociațiile sale și rețelele din care acestea fac parte, precum și să intensifice parteneriatul și sinergiile între diferiții actori implicați.

2.11.4.

CESE consideră că miniștrii țărilor euromediteraneene ar trebui să coopereze în cadrul unor proiecte concrete cu Summitul Euromed al consiliilor economice și sociale și al instituțiilor similare, fără a aduce atingere sprijinului acordat asociațiilor civice și culturale.

2.12.

Femeia: centrul drepturilor economice, sociale și culturale

2.12.1.

În cadrul celor trei Conferințe ministeriale euromediteraneene privind consolidarea rolului femeii în societate, care au avut loc la Istanbul (15) (2006), Marrakech (16) (2009) și Paris (17) (2013), guvernele s-au angajat să pună în aplicare angajamentele asumate: drepturi egale între femei și bărbați în contextul participării la viața politică, economică, civilă și socială; combaterea tuturor formelor de violență și discriminare împotriva femeilor și a fetelor și depunerea de eforturi pentru schimbarea atitudinilor și a comportamentelor pentru realizarea egalității de gen, cu scopul de a promova capacitarea femeilor, nu numai la nivelul teoretic al drepturilor, ci și în practică.

2.12.2.

În pofida schimbărilor legislative înregistrate în țările din sudul Mediteranei, Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare consideră că egalitatea femeilor în ceea ce privește drepturile economice, sociale și culturale este încă departe de a fi realizată.

2.12.3.

CESE remarcă distanța mare care se observă între declarațiile oficiale, propunerile instituțiilor și chiar legislația în vigoare și realitatea trăită zilnic de femei în comunitățile lor și avertizează cu privire la necesitatea de a armoniza legislațiile naționale cu constituțiile și de a completa lacunele juridice care permit în continuare existența practicilor discriminatorii împotriva femeilor.

2.12.4.

În acest context, CESE subliniază necesitatea de a oferi mijloace pentru formarea și sensibilizarea grupurilor responsabile cu asigurarea punerii în aplicare efective a legislației – justiția, forțele de securitate, întreprinderile, cadrele didactice, mediile de comunicare, instituții de tipul CES etc.

2.12.5.

Pentru a consolida drepturile și a obține rezultate mai bune, CESE recomandă asocierea autorităților locale cu organizațiile societății civile în materie de egalitate de gen, deoarece acestea dispun de informații mai precise cu privire la problemele și cerințele populației. Aceste eforturi comune ale diferiților actori pot fi sprijinite prin contribuții din partea mediului academic (universități și instituții de învățământ de specialitate). Un exemplu în acest sens este Fundația Euromediteraneeană pentru Femei (18) (FEM), care, împreună cu Federația ligilor pentru drepturile femeilor, autoritatea regională din Marrakech, Universitatea Cadi Ayyad, Comisia regională pentru drepturile omului și alte entități locale, a realizat o campanie de sensibilizare împotriva căsătoriilor timpurii.

2.12.6.

În consecință, CESE solicită miniștrilor statelor membre ale Uniunii pentru Mediterana ca, în cadrul următoarei conferințe ministeriale, să ia în considerare aceste chestiuni și să aloce fonduri acțiunilor și campaniilor respective.

2.12.7.

CESE susține că neluarea în considerare a punctelor de mai sus are un impact major. Căsătoriile timpurii, întreruperea timpurie a procesului educațional și, în consecință, devalorizarea femeii pe piața muncii și în reprezentarea politică sunt câteva dintre elementele care afectează în mod negativ respectarea drepturilor, în special ale femeilor și ale fetelor.

2.3.2018   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 81/44

Raportor:

Brenda KING

Coraportor:

Lutz RIBBE

1.1.

La fel ca toate celelalte părți ale lumii, Europa se confruntă cu trei probleme majore: 1. epuizarea resurselor naturale ale planetei, schimbările climatice și declinul biodiversității; 2. inegalitățile sociale, inclusiv șomajul în rândul tinerilor și persoanele lăsate în urmă în regiuni cu industrii aflate în declin; 3. pierderea încrederii publicului în guvern, în clasa politică și în UE și în structurile de guvernanță ale acesteia, precum și în alte instituții.

1.2.

Aceste trei chestiuni importante trebuie privite în contextul digitizării (o tendință majoră) și al globalizării, întrucât ele au avut un impact substanțial – și vor avea pe viitor unul și mai puternic – asupra piețelor forței de muncă din Europa. În special, digitizarea poate fie să faciliteze soluționarea celor trei probleme, fie să le agraveze. Dacă digitizarea va avea un impact pozitiv sau negativ depinde de modul în care aceasta este gestionată din punct de vedere politic.

1.3.

Plecând de la o analiză amănunțită a interacțiunii dintre cele trei chestiuni importante și digitizare, CESE invită Comisia să pregătească o strategie pe termen lung pentru dezvoltarea durabilă a Europei, cu scopul de a promova măsuri care să îi consolideze economia, în vederea obținerii de beneficii sociale și de mediu. Prezentul aviz își propune să formuleze idei și contribuții care trebuie luate în considerare la pregătirea strategiei pe termen lung.

Unele persoane se opun schimbării. În contextul unor progrese tehnologice continue, acestea sunt clar interesate să mențină starea de fapt, în vreme ce altele se simt nesigure în încercarea de a se adapta la o societate în permanentă schimbare. Pentru alții (de exemplu, susținătorii energiei verzi), modificările nu sunt suficient de rapide. Factorii de decizie ar trebui să ia în considerare aceste temeri și să abordeze direct problema, în loc să se mulțumească cu statu quo-ul. Primul pas ar fi acela de a lansa o dezbatere deschisă cu privire la problemele existente și de a consolida democrația participativă, inclusiv inițiativa cetățenească europeană.

1.4.

„Nicio acțiune” nu reprezintă o opțiune. Pentru a orienta schimbarea în direcția corectă, trebuie să existe voință politică. Sunt necesare interconexiuni tot mai strânse între dezvoltarea economică, protecția mediului și politicile sociale. Comitetul Economic și Social European (CESE) consideră că punerea în aplicare și realizarea obiectivelor de dezvoltare durabilă (ODD), împreună cu Acordul de la Paris, precum și o tranziție bine gestionată către economia cu emisii reduse de dioxid de carbon și către economia digitală vor soluționa problemele majore cu care se confruntă Europa și vor face ca ea să iasă câștigătoare de pe urma acestei noi revoluții industriale. Recomandăm Comisiei să dezvolte urgent politicile expuse în Comunicarea sa privind „următorii pași” (Documentul de lucru al Comisiei) (1) și să se concentreze mai mult pe integrarea deplină a ODD și a Acordului de la Paris în cadrul de politică europeană și în prioritățile actuale ale Comisiei, pentru a defini o viziune privind o Europă justă și competitivă în perspectiva anului 2050.

1.5.

Necesitatea unor contribuții politice puternice nu trebuie greșit înțeleasă. Deși un cadru de reglementare adecvat este esențial pentru a modela tranziția, Europa are nevoie de o agendă care să vizeze întreaga societate, prin: aspirația la o globalizare echitabilă; obiectivul creșterii competitivității și al transformării Europei într-un lider în materie de noi tehnologii; ambiția de a nu lăsa pe nimeni în urmă; eradicarea sărăciei și crearea unui mediu care să restabilească încrederea populației atât în sistemele politice, cât și în formele multilaterale de guvernanță (2). Pe lângă faptul că sunt deschizătoare de drumuri în numeroase domenii de politică, abordările strategice trebuie să încerce inclusiv să activeze potențialul imens al societății civile. Antreprenoriatul social, inițiativele cetățenești și activitățile comunitare reprezintă doar câteva exemple pentru modul în care se poate realiza o dezvoltare durabilă printr-o abordare ascendentă, în special în ceea ce privește tranziția necesară către o economie circulară sau cu emisii scăzute de dioxid de carbon. Cazul energiei din surse regenerabile descentralizate este cel mai bun parametru de referință în acest context.

1.6.

În viitorul apropiat, Comisia și CESE ar trebui să desfășoare împreună activități suplimentare, cu privire la principalele domenii politice strategice analizate în prezentul aviz, ca, de exemplu:

1.7.

Pentru a realiza acest mix de politici, este necesară o strategie cuprinzătoare și coerentă. CESE recomandă ca această strategie să fie orientată pe termen lung și explicită, integrată pe orizontală și pe verticală, ușor de gestionat și participativă. Prin urmare, CESE consideră că este esențial să se garanteze că tranziția, în perspectiva anului 2050, este concepută și realizată cu participarea deplină a reprezentanților societății civile. În vederea consolidării democrației participative, Comisia ar trebui să efectueze o analiză privind monopolul pe care îl deține în materie de inițiativă legislativă.

1.

Cum să tratăm limitele planetare și provocarea ecologică majoră, inclusiv schimbările climatice și declinul biodiversității?

2.

Cum să rezolvăm problema creșterii inegalităților sociale într-o lume globalizată?

3.

Ce să facem pentru ca sprijinul pe care cetățenii îl acordă guvernelor și instituțiilor să nu se erodeze?

3.1.1.

Economia bazată pe platforme, inteligența artificială, robotica și internetul obiectelor – evoluțiile la nivel mondial în aceste domenii sunt foarte diverse și se accelerează, iar mai devreme sau mai târziu vor afecta toate domeniile economice și sociale. Tehnologia digitală devine disponibilă pentru părți mari ale societății, însă este posibil ca unele grupuri să nu aibă acces la aceste instrumente digitale deosebit de puternice.

3.1.2.

Convergența tehnologiilor digitale cu nanotehnologia, biotehnologia, știința materialelor, generarea și stocarea energiei din surse regenerabile și informatica cuantică poate da naștere unei noi revoluții industriale (4). Pentru ca Europa să ocupe un loc de frunte în noul context concurențial global în domeniile tehnologiei și economiei, sunt necesare investiții masive și noi inițiative.

3.1.3.

Digitizarea are numeroase beneficii. Ea facilitează apariția unor noi produse și servicii în beneficiul consumatorilor. Ea poate contribui la atingerea unora dintre obiectivele de dezvoltare durabilă (ODD) crescând nivelul global al veniturilor, îmbunătățind calitatea vieții populației, creând oportunități pentru modele democratice mai incluzive și mărind numărul de locuri de muncă de calitate, precum și competitivitatea generală a UE – la fel cum s-a întâmplat și în urma revoluțiilor industriale anterioare. Există însă și amenințări – unele studii arată că este posibil ca digitizarea să distrugă mult mai multe locuri de muncă decât va crea.

3.1.4.

Tehnologia digitală va apropia mult mai mult producția și consumul, reducând la minimum supraproducția. Ea ar putea reduce amprenta de mediu a UE. Comercializarea directă a bunurilor economice poate reduce consumul de resurse, indiferent dacă se realizează prin tranzacții între părți sau printr-o economie colaborativă. De exemplu, tehnologia digitală sprijină răspândirea serviciilor de transport partajat și a vehiculelor autonome, care pot mări durabilitatea de mediu a sistemelor noastre de mobilitate.

3.1.5.

Cu toate acestea, digitizarea nu este durabilă în sine. Există bariere la intrarea pe piață și economii de scară ce îi pot împiedica pe cetățeni să îi valorifice potențialul. Digitizarea ar putea spori inegalitatea, în special din cauza potențialului acesteia de a perturba piețele forței de muncă și a tendinței ei de a crea polarizare, numeroase locuri de muncă cu calificare redusă și medie fiind susceptibile de automatizare. Robotizarea și economia bazată pe platforme pot reprezenta o amenințare gravă pentru numeroase locuri de muncă din Europa și creează noi riscuri, întrucât majoritatea tehnologiilor relevante funcționează pe bază de date, care includ mai ales date cu caracter personal.

3.1.6.

Noile oportunități de a genera bogăție sunt deseori doar în beneficiul unei anumite categorii de persoane: persoanele bine educate, cu bune competențe sociale și cu o toleranță ridicată la risc. Principalii beneficiari ai inovațiilor digitale sunt de regulă furnizorii de capital intelectual, financiar și fizic: inovatorii, acționarii, investitorii și lucrătorii înalt calificați. Există temerea că tehnologia digitală va deveni una dintre principalele cauze ale stagnării sau scăderii veniturilor.

3.1.7.

Este necesară o politică activă și cuprinzătoare, pentru a profita de oportunitățile oferite de digitizare, referitor la cele trei probleme majore descrise mai sus. De asemenea, trebuie monitorizate și gestionate riscurile care derivă din digitizare. CESE ar trebui să se implice în continuare în mod activ cu privire la aceste aspecte.

3.2.1.

Fiind angajată în lupta globală împotriva schimbărilor climatice (și anume, Acordul de la Paris) și în favoarea protecției resurselor naturale, Europa trebuie să reducă urgent și în mod fundamental amprenta de mediu a economiei sale. Criza ecologică ne afectează deja. La nivel global, creșterea populației, creșterea economică pe termen lung bazată pe combustibili fosili și utilizarea nesustenabilă a resurselor și a terenurilor exercită o presiune din ce în ce mai mare asupra mediului. O provocare-cheie, reflectată și în ODD, constă în a garanta că dezvoltarea și creșterea economică respectă limitările planetei, atât în ceea ce privește protecția climei, utilizarea și gestionarea resurselor și calitatea aerului și a apei, cât și protecția biodiversității terestre și marine.

3.2.2.

Decarbonizarea aprofundată a economiei necesită transformarea urgentă a multor sectoare economice. Această trecere de la combustibilii fosili la sursele regenerabile de energie impune o mai mare flexibilitate energetică și mai multă expertiză. Și dezvoltarea generală a energiei „prosumatorilor” (5) ar trebui să constituie un element important și durabil al politicii energetice a UE (6). Sistemele de transport au nevoie de schimbări structurale, prin electrificare și utilizarea în comun a autoturismelor. Locuințele și infrastructurile trebuie modernizate. O bioeconomie avansată poate fi un factor major de impulsionare a ecologizării economiei.

3.2.3.

Europa trebuie să se îndepărteze de actualul model economic liniar, de tipul „a lua, a face, a consuma și a elimina”, și să adopte un model circular reparator prin însăși concepția sa, care să se bazeze, dacă este posibil, pe utilizarea de surse naturale regenerabile și care să păstreze valoarea produselor, a materialelor și a resurselor din economie pentru o perioadă cât mai îndelungată. Digitizarea poate fi importantă în acest context (a se vedea punctul 3.1.4).

3.2.4.

Tranziția către o economie cu emisii reduse de dioxid de carbon, circulară și ecologică este o șansă pentru ca UE să-și sporească competitivitatea și reziliența. Ea poate îmbunătăți calitatea vieții și bunăstarea cetățenilor Europei. De asemenea, ea reduce dependența de importurile de combustibili fosili și materii prime critice și creează o bază stabilă pentru prosperitatea economică.

3.2.5.

Cu toate acestea, decarbonizarea și tranziția ecologică vor implica provocări sociale (7), întrucât numărul de locuri de muncă din industrii cu amprentă ecologică mare va scădea. Aceasta trebuie acceptată ca o sarcină politică strategică, pentru a beneficia pe deplin de potențialul pe care îl prezintă decarbonizarea și tranziția ecologică pentru crearea de noi locuri de muncă și îmbunătățirea securității sociale, astfel încât avantajele obținute să fie cât mai mari.

3.2.6.

Trecerea către o economie circulară și cu emisii reduse de dioxid de carbon a fost determinată de inițiativele de tip ascendent, gestionate de cetățeni, de autoritățile locale, de consumatori și de întreprinderile inovatoare, atât în legătură cu energia, cât și cu alimentele. Însă în loc să se promoveze inițiative relevante și să se genereze o masă critică în toată Europa, cu un rezultat pozitiv pentru piața forței de muncă și securitatea socială, progresele suplimentare sunt împiedicate adesea de sistemele administrative și de reglementare. Nu s-a înțeles la scară largă faptul că inițiativele ascendente pot fi un instrument foarte util, care permite depășirea problemelor sociale legate de decarbonizare și de tranziția ecologică. Pentru a debloca acest potențial, este necesar să se înlăture barierele structurale care împiedică accesul persoanelor cu capacități reduse la resursele de care au nevoie (în special capital și informații relevante).

3.3.1.

Deși globalizarea și progresul tehnologic au dus la creșterea substanțială a comerțului și a bogăției la nivel mondial, combinația dintre globalizare și progresul tehnologic a contribuit și la adâncirea inegalității sociale (și în materie de mediu). Potrivit Oxfam, averea deținută de doar opt persoane, toți bărbați, este egală cu averea deținută de jumătate dintre cele mai sărace persoane de pe glob.

3.3.2.

În Europa, inegalitatea se adâncește. Potrivit unui studiu recent al OCDE, inegalitatea veniturilor rămâne la un maxim istoric în Europa. În anii ’80, venitul mediu al celor mai bogate 10 % dintre persoane era de șapte ori mai mare decât venitul mediu al celor mai sărace 10 % dintre persoane. În prezent, acesta este de 9,5 ori mai mare. Inegalitatea în materie de bogăție este și mai mare: 10 % dintre gospodăriile cele mai bogate dețin 50 % din bogăția totală, în timp ce 40 % dintre gospodăriile cel mai puțin bogate dețin puțin peste 3 % (8).

3.3.3.

Un motiv pentru agravarea inegalității în Europa îl constituie decuplarea creșterii de venitul net. În timp ce în zona euro PIB-ul a crescut cu peste 16 % în perioada 2008-2015 (peste 17 % la nivelul UE-28), venitul net disponibil al gospodăriilor a stagnat, crescând cu doar 2 % la nivelul UE-28.

3.3.4.

În cele 24 de state membre ale OCDE, productivitatea a crescut cu 27 % din 1995, în timp ce remunerarea medie a muncii a rămas în urmă, crescând cu doar 22 %. Mai rău decât atât, creșterea veniturilor din muncă a fost semnificativ mai mică pentru grupul social cu salarii nete mai mici. Această inegalitate salarială s-a înrăutățit în ultimii 20 de ani în toate țările europene, cu excepția Spaniei. Tendința este mai accentuată în Ungaria, Polonia, Republica Cehă și Regatul Unit (9).

3.3.5.

Există riscul ca acest decalaj să se accentueze odată cu modificarea naturii activităților. De exemplu, automatizarea proceselor industriale complexe, prin intermediul roboticii, amenință să reducă cererea de funcționari cu un nivel mediu de calificare și chiar și numărul de funcționari înalt calificați, care realizează aceste sarcini complexe în prezent. Este probabil ca acest lucru să contribuie mai mult la polarizarea pieței forței de muncă, întrucât noile locuri de muncă create vor aparține fie categoriei lucrătorilor cu calificare (și mai) înaltă (care dezvoltă și întrețin aceste produse/servicii), fie categoriei lucrătorilor cu un nivel scăzut de calificare, mai orientați spre servicii. Potrivit OCDE, 9 % din locurile de muncă sunt în pericol să fie automatizate, în timp ce, pentru alte 25 %, sarcinile se vor modifica semnificativ.

3.3.6.

Răspunsurile guvernelor la impactul digitizării tind să fie mai degrabă reactive decât proactive și sunt orientate în mare parte către diminuarea efectelor secundare ale digitizării, în loc să aibă drept obiectiv exploatarea potențialelor beneficii ale acesteia. Reacțiile guvernelor trebuie să țină seama mai mult de provocarea reprezentată de participarea și reprezentarea lucrătorilor, un aspect important al investițiilor în capitalul uman, pe o piață a forței de muncă în schimbare. CESE ar putea să analizeze în continuare cu atenție impactul digitizării asupra naturii activităților.

3.4.1.

Creșterea inegalităților, cauzată doar parțial de globalizare și de progresele tehnologice, a contribuit la pierderea încrederii în guverne, în clasa politică, în organizațiile internaționale, în instituții și în guvernanța globală. În plus, aceasta a alimentat mișcările populiste și a accentuat declinul partidelor politice tradiționale. Un fenomen îngrijorător este absenteismul tinerilor (ca să nu mai vorbim de votul antisistem): doar 63 % dintre europenii cu vârsta cuprinsă între 15 și 30 de ani au votat la alegeri în anul 2015 (10).

3.4.2.

Mulți cetățeni europeni se simt deconectați de procesul decizional politic de la nivel național și european. Aceștia consideră că procesele democratice tradiționale nu le permit să aibă un cuvânt de spus în deciziile fundamentale. Abordarea multilaterală (de exemplu, în cadrul Agendei 2030 pentru dezvoltare durabilă a ONU) reprezintă un model democratic favorabil incluziunii și un mod de depășire a neîncrederii.

3.4.3.

Tranziția către durabilitate nu poate și nu trebuie să fie impusă „de sus”; ea va avea succes doar dacă are la bază un sprijin amplu și o participare activă a majorității întreprinderilor, autorităților locale și regionale, lucrătorilor și cetățenilor. Ea trebuie să presupună o cooperare „ascendentă și descendentă”. Alianțele multilaterale au fost utilizate pentru elaborarea Agendei 2030 și își fac apariția în domeniul politicilor climatice (11). Acestea pot funcționa ca schiță a unui model de guvernanță democratică favorabilă incluziunii, ce s-ar putea aplica la nivelul mai multor sectoare de politică și ar putea facilita schimbările radicale și inovarea.

3.4.4.

În special, generația mai tânără solicită forme netradiționale de angajament politic, în locul partidelor și organismelor politice convenționale. Comunitățile energetice, parteneriatele dintre cetățeni și municipalități pentru a stimula eficiența energetică (de exemplu, prin modele de contractare) sau gestionarea deșeurilor, inițiativele privind orașele de tranziție, agricultura sprijinită de comunitate, blogurile politice și alte formate online sau chiar inițiativele monetare locale sunt forme alternative de angajament politic. Desigur, aceste forme nu vor înlocui activitatea politică tradițională, însă pot avea o contribuție importantă la socializarea politică și la integrarea socială.

3.4.5.

Utilizarea potențialului pe care îl prezintă internetul este o altă abordare promițătoare pentru eliminarea obstacolelor politice. Informația nu a fost niciodată mai disponibilă decât în rețeaua descentralizată, în care nu există un control clasic. Acest lucru aduce noi provocări pentru societate, după cum arată fenomenul denaturării adevărului sau al știrilor false. Cu toate acestea, asistăm la o explozie a formelor alternative, nonierarhice de activism, precum și la o utilizare intensă a rețelelor sociale online de către cetățeni, în special de către tineri.

3.4.6.

E-guvernarea poate conduce la modele de guvernare ce implică un nivel fără precedent de participare a publicului în procesele decizionale. UE ar trebui să se orienteze către state membre ca Estonia, unde s-au realizat deja progrese considerabile. Digitizarea le permite cetățenilor să participe la procesele decizionale cu costuri foarte reduse. Cu toate acestea, există dovezi care arată că există și o „atitudine părtinitoare față de clasa de mijloc” (o reprezentare mai mare a membrilor clasei de mijloc în cadrul forumurilor) în ceea ce privește e-participarea. CESE este bine poziționat pentru a se angaja într-un dialog la nivelul societății civile cu privire la această chestiune.

—

să profite de ceea ce este mai bun în revoluția digitală, pentru a construi o economie nouă, competitivă și durabilă;

—

să treacă la o economie circulară, ecologică și cu emisii scăzute de dioxid de carbon, asigurând o tranziție echitabilă pentru toți;

—

să construiască un model social european solid;

—

să asigure un sistem democratic mai axat pe cetățeni și mai descentralizat, utilizând avantajele cooperării economice echitabile la nivel global.

4.1.

CESE consideră că ODD-urile, împreună cu Acordul de la Paris (COP21), vor revigora viziunea asupra „Europei pe care ne-o dorim” (12)  (13). Comisia trebuie să creeze un impuls pentru punerea în aplicare a acestor acorduri, prin dezvoltarea politicilor prezentate în Comunicarea sa privind „următorii pași”, și pentru încorporarea deplină a acestora în cadrul de politică europeană și în prioritățile actuale ale Comisiei. „Europa pe care ne-o dorim”, ca și Agenda 2030 (și anume ODD-urile) situează persoana în centrul societății și al economiei și oferă fiecăruia posibilitatea de a decide cum dorește să își satisfacă necesitățile în armonie cu mediul social și ecologic. Acest concept nu este utopic. În realitate, Europa dispune în prezent de mijloacele tehnologice și economice necesare pentru a-și realiza viziunea: internetul obiectelor și volumele mari de date, controlul proceselor complexe prin aplicații pentru dispozitive mobile, „prosumul” prin reducerea producției și scăderea costurilor de producție (de exemplu, energia din surse regenerabile, imprimarea 3D), noi moduri de tranzacționare și de plată (tehnologia blockchain, bitcoin și contractele inteligente), cooperatismul și economia colaborativă, ca noi concepte de afaceri, precum și alte inovații.

4.2.

Toate aceste inovații au potențialul de a transforma viziunea în realitate, însă acest lucru presupune o strategie care să ofere soluții pentru cele trei provocări în materie de inovare. Strategia cuprinde un nou concept de bunăstare „dincolo de PIB”, în care prosperitatea economică, incluziunea socială, responsabilitatea de mediu și emanciparea civică sunt urmărite într-o manieră integrată.

4.3.

„Nicio acțiune” nu reprezintă o opțiune: dacă UE nu dorește sau nu poate să dezvolte și să pună în aplicare o strategie cuprinzătoare, Europa nu va fi la înălțimea Agendei 2030 și a viziunii reprezentate de „Europa pe care ne-o dorim”. În lipsa acțiunii, există un risc ridicat de eșec în ceea ce privește fiecare dintre provocările majore: sistemul de organizare a muncii în Europa va fi distrus, decarbonizarea și protecția resurselor vor înceta, întrucât costurile sociale ale tranziției ecologice sunt considerate prea mari, iar inegalitățile sociale și alienarea vor crește, generând un risc pentru democrație.

4.4.

Este extrem de important ca strategia să cuprindă recomandări precise de politică, pentru a ajuta la soluționarea celor trei provocări majore cu care se confruntă Europa și pentru a transforma, astfel, „Europa pe care ne-o dorim” în realitate.

—

inovare;

—

reglementare/guvernanță;

—

politică socială;

—

acces liber;

—

educație/formare;

—

cercetare.

5.1.1.

Inovare: noua revoluție industrială reprezintă o oportunitate pentru a transforma Europa într-un lider tehnologic și a-i spori competitivitatea pe piețele globalizate. Generarea de valoare economică fără costuri externe ridicate trebuie să devină modelul standard de afaceri. Avem nevoie de companii inovatoare și profitabile și de investiții ale întreprinderilor în producția durabilă, pentru a crea locuri de muncă de calitate și a pune bazele economice ale bunăstării. Pentru ca inovarea să contribuie la o Europă mai durabilă, trebuie dezvoltat un cadru care să recompenseze activitățile economice cu o amprentă externă absentă sau redusă radical sau cu un consum limitat de resurse. Aceasta le va permite inovatorilor durabili (cetățeni, întreprinderi, orașe sau regiuni) să concureze în mod eficace cu modelele de afaceri cu o exploatare ridicată a resurselor și/sau o amprentă de mediu semnificativă. Sprijinul proactiv – de exemplu, asigurarea accesului la microcredite pentru IMM-uri, cetățeni, gospodării private, inițiative comunitare, întreprinderi sociale și microîntreprinderi – trebuie să fie asigurat și pentru inovatorii care oferă soluții noi pentru a face față provocărilor de mediu și sociale și care acționează ca primi utilizatori (14). În acest sens, ar putea fi util un brevet european unic, atâta timp cât costurile de depunere a cererilor nu sunt prohibitive (15). În ceea ce privește IMM-urile, măsurile referitoare la a doua șansă ar trebui să fie revizuite pentru a reduce nivelul, actualmente ridicat în UE, al aversiunii față de riscuri (16). De asemenea, politica trebuie să permită experimentarea în toată Europa, în special în sectoarele mobilității, deșeurilor, energiei, agriculturii, educației și sănătății. Pot fi descoperite noi piețe prin transferul achizițiilor publice către servicii digitale, cu emisii scăzute de dioxid de carbon, circulare și ecologice, prestate într-o manieră favorabilă incluziunii sociale.

5.1.2.

Reglementare: un cadru de reglementare trebuie să îndeplinească trei obiective. În primul rând, efectele externe trebuie să fie evaluate cât mai exact posibil din punctul de vedere al costurilor, astfel încât să poată fi dezvoltate modele de afaceri care să ajute la atingerea obiectivelor de durabilitate (17). În al doilea rând, reglementările trebuie să garanteze punerea în aplicare a unor infrastructuri digitale bine dezvoltate pe tot teritoriul Europei, inclusiv în zonele rurale, și asigurarea accesului universal la acestea (inclusiv la încălzirea inteligentă, la rețelele inteligente de energie electrică și la rețelele de mobilitate electrică). Acestea ar trebui să fie tratate în sens juridic ca servicii publice. În ultimul rând, întrucât digitizarea tinde să favorizeze platformele, există riscul de apariție a monopolurilor pe piețele digitale majore. Prin urmare, sunt necesare politici antitrust active (18). De asemenea, CESE a sugerat Comisiei că ar trebui să examineze modalități prin care să poată fi promovate platformele europene, astfel încât valoarea adăugată să rămână în economiile locale (19). O agenție europeană de rating independentă pentru platforme digitale ar putea juca un rol important în echilibrarea puterii de piață a acestora, funcționând cu aceeași competență în toate statele membre, pentru a evalua guvernanța platformelor în ceea ce privește concurența, ocuparea forței de muncă și impozitarea (20).

5.1.3.

Politică socială: schimbarea determinată de decarbonizare și digitizare (a se vedea secțiunea 3) reprezintă o provocare pentru sistemele de securitate socială în materie de gestionare a problemei pierderii locurilor de muncă și de scădere a veniturilor fiscale. Prin urmare, ar trebui examinate și dezvoltate noi modele și abordări, pentru a asigura sustenabilitatea sistemelor de securitate socială în statele membre, pentru a răspunde diferitelor circumstanțe legate de muncă în viitor și pentru a sprijini lucrătorii și comunitățile din sectoarele și regiunile afectate de tranziție. CESE a analizat provocările legate de viitorul muncii în avizul său privind Pilonul european al drepturilor sociale și a solicitat o strategie europeană coerentă în materie de ocupare a forței de muncă, care să vizeze investițiile și inovarea, ocuparea forței de muncă și crearea de locuri de muncă de calitate, condiții de muncă echitabile pentru toți, tranziții rezonabile și fără sincope sprijinite de politici active în domeniul pieței forței de muncă, precum și implicarea tuturor părților interesate, în special a partenerilor sociali. De asemenea, investițiile publice ar trebui să sprijine comunitățile, regiunile și lucrătorii din sectoare care sunt deja afectate de această tranziție, precum și anticiparea și facilitarea viitoarelor restructurări și tranziții către o economie mai verde și mai durabilă (21).

5.1.4.

Acces liber: valorificarea potențialului digitizării pentru o economie verde și echitabilă necesită, înainte de toate, o deschidere generală în economie, care să le permită oamenilor să participe activ și să profite de oportunitățile progreselor tehnologice (de exemplu, combinarea datelor digitale privind energia cu producerea descentralizată de energie). Prin urmare, este extrem de important să se elimine barierele din calea participării economice prin piețe deschise, date deschise, modele cu surse deschise și standarde disponibile public. Fiecare dintre aceste elemente va fi considerat un principiu călăuzitor pentru programele de politică în sectoare strategice: energie, transporturi, logistică și procese de producție. Conceptul de suveranitate a datelor trebui să fie dezvoltat și pus în aplicare prin dreptul european: cetățenii europeni trebuie să aibă dreptul de a-și utiliza propriile date în scopuri proprii, de a stabili ce date cu caracter personal sunt utilizate de terțe părți, de a decide modul în care sunt utilizate datele, de a fi informați cu privire la utilizarea datelor și de a deține controlul deplin asupra utilizării datelor, precum și de a le șterge.

5.1.5.

Educație/formare: atât economia verde, cât și economia digitală necesită competențe specifice, în special întrucât, în viitor, tehnologia digitală va fi un instrument important pentru realizarea decarbonizării economiei europene (a se vedea punctul 3.1.4 și punctul 3.2.3). Pregătirea pentru dezvoltarea competențelor formale și informale necesare, inclusiv în domenii ca munca în colaborare/comunitară și antreprenoriatul (22), trebuie integrată în politicile generale de educație și învățare pe tot parcursul vieții. În acest domeniu, este nevoie de mai mult dialog și de mai multă analiză. Se recomandă utilizarea orientată a fondurilor structurale pentru a asigura un sprijin eficient pentru eliminarea decalajului actual dintre competențele verzi și cele digitale, în special în regiunile care se află deja în tranziție sau care vor fi afectate de tranziție în viitor. Resursele din sistemele de învățământ europene trebuie să se focalizeze pe educație și pe dezvoltarea de abilități în domenii în care competențele umane nu pot fi înlocuite de sistemele de inteligență artificială sau în care este nevoie ca oamenii să completeze aceste sisteme (și anume, sarcinile în care interacțiunea umană este esențială sau în care omul și mașina colaborează și sarcinile care preferăm să fie executate în continuare de oameni) (23).

5.1.6.

Cercetare: o economie digitală, verde și echitabilă va fi reperul pentru modele economice orientate spre viitor. O politică de cercetare bine orientată, bazată pe o analiză a impactului social și asupra mediului al inovațiilor, în special al inovațiilor digitale, va reprezenta calea către această economie. În acest context, cheltuielile pentru cercetare și dezvoltare trebuie să fie disponibile pentru inovatorii care dezvoltă noi tehnologii și servicii digitale care abordează provocările de mediu și/sau sociale. Pentru a-i sprijini, trebuie dezvoltată o rețea de incubatoare.

5.2.1.

Inovare: participarea este un element-cheie al democrației. Alegerile și reprezentarea sunt o metodă de organizare a participării, dar sunt necesare abordări noi și inovatoare pentru organizarea participării, inclusiv a e-participării. Este important ca elaborarea tradițională a politicilor să se deschidă către forme de activitate politică neierarhice, fluide din punct de vedere social și mai puțin formale și să se încurajeze inițiative ale societății civile și ascendente.

5.2.2.

Guvernanță: schimbările necesită dialoguri multilaterale transparente și accesibile în mod liber pentru toate procesele legislative ale UE, la nivel european și local. „Societatea civilă” nu ar trebui să fie redusă la societatea civilă organizată, ci ar trebui să îi includă pe toți cetățenii. Noile alianțe au o importanță deosebită pentru politicile climatice și protecția resurselor (24). Pentru a consolida democrația participativă, cvasimonopolul Comisiei Europene asupra dreptului de inițiativă legislativă trebuie eliminat în favoarea mai multor inițiative din partea Parlamentului European, combinate cu inițiative legislative ascendente, de exemplu, prin rezolvarea problemelor tehnice, juridice și birocratice legate de inițiativa cetățenească europeană (25).

5.2.3.

Acces liber: metodele de externalizare spre public pentru întreaga legislație a UE reprezintă o abordare adecvată pentru depășirea barierelor structurale care fac dificilă participarea cetățenilor la procesul decizional al UE. La conceperea acestei abordări ar trebui să se acorde o atenție specială accesibilității, incluziunii și răspunderii. Accesul liber la politici și politică poate fi înlesnit în și mai mare măsură, prin publicarea online a tuturor activităților și datelor UE, astfel încât acestea să fie accesibile pentru utilizatori.

5.2.4.

Formare/educație: sunt necesare programe de emancipare a cetățenilor pentru a depăși „atitudinea părtinitoare față de clasa de mijloc” (a se vedea punctul 3.4.6). Acest programe ar trebui să fie concepute pentru a angaja acele părți ale populației care tind să se abțină de la participarea activă în politică, economie și societate. Conștientizarea participării și oportunitățile de participare, ca principiu de bază al democrației, trebuie să se bucure de mai multă atenție în educația generală. Trebuie subliniat faptul că participarea activă la procesele de dezvoltare a voinței politice este benefică atât pentru societate, cât și pentru cetățean, ale cărui interese și puncte de vedere sunt luate în considerare. Este necesară o finanțare sporită pentru organizațiile societății civile care sunt orientate către aceste părți neimplicate ale populației și care urmăresc obiective de durabilitate.

5.2.5.

Cercetare: științele sociale trebuie să se concentreze mai mult pe practicile alternative de democrație. Un exemplu este posibila aplicare a metodologiei de utilizare a prototipurilor în politică. Cu această abordare, soluțiile de politică ar fi concepute într-un interval de timp redus și puse apoi în aplicare pe o „piață de testare”, iar impactul acestora ar fi evaluat imediat pe baza feedbackului primit de la cetățeni și de la alte părți interesate relevante. Evaluarea impactului ar constitui baza schimbărilor relevante ale soluțiilor de politică înainte de a le pune în aplicare.

5.2.6.

În termeni mai generali, sunt necesare cercetări suplimentare privind modul de revizuire a legăturii dintre expertiză (științifică) și elaborarea de politici și modul în care integrarea expertizei complet transparente și independente în elaborarea de politici trebuie să fie combinată cu nevoia de consolidare a participării cetățenilor.

5.3.1.

Inovare: o economie digitală, verde și echitabilă implică investiții enorme atât în instalații private (de exemplu, în instalații de energie din surse regenerabile sau stații de încărcare pentru vehicule electrice), cât și în infrastructura publică (de exemplu, digitizarea sistemelor de energie electrică și de mobilitate). Astfel, sectorul financiar va trebui să joace un rol central pentru a face posibilă această inovare. Investițiilor care sprijină transformarea durabilă trebuie să li se aloce resurse financiare, inclusiv resurse publice. Pentru a atinge obiectivele din domeniul climei și energiei, este nevoie de un mediu de investiții stabil și previzibil, iar instrumentele financiare inovatoare trebuie să mobilizeze finanțarea din surse private pentru investiții care, altfel, nu ar putea fi realizate (26)  (27).

5.3.2.

Reglementare: politica trebuie să aibă drept obiectiv construirea unui sistem financiar privat mai durabil, incluzând factorii de durabilitate în evaluarea riscului financiar, extinzând responsabilitățile instituțiilor financiare asupra impactului nefinanciar al deciziilor de investiții și sporind transparența în ceea ce privește efectele sociale și de mediu ale deciziilor de investiții (28). Politicile ar trebui, de asemenea, să încurajeze investitorii să își asume angajamente voluntare de a investi în activități care respectă principiile dezvoltării durabile. Standardele bancare ecologice sunt esențiale pentru trecerea finanțărilor private de la investițiile convenționale către cele cu emisii scăzute de carbon și reziliente la schimbările climatice. Băncile centrale ar trebui să direcționeze alocarea de capital prin politici monetare și micro și macroprudențiale, inclusiv prin standarde de durabilitate.

5.3.3.

Politică socială: gospodăriile vor fi supuse unei presiuni, ca urmare a digitizării și a decarbonizării. Prin urmare, este necesară o reformă fiscală fundamentală pentru a mări venitul disponibil al gospodăriilor și pentru a combina acest obiectiv cu cerințele în materie de decarbonizare. CESE solicită un sistem fiscal bazat pe internalizarea costurilor de mediu și utilizarea veniturilor suplimentare pentru a reduce sarcina fiscală asupra forței de muncă. Trecerea de la impozitarea forței de muncă la utilizarea resurselor ajută la corectarea disfuncționalităților pieței, la crearea de noi locuri de muncă durabile și locale, la creșterea veniturilor disponibile ale gospodăriilor și la stimularea investițiilor ecoinovatoare (29).

5.3.4.

Cercetare: până în prezent, impactul digitizării și al reducerii consumului de combustibili fosili asupra finanțelor publice (eroziune fiscală) este încă, în mare parte, necunoscut. Cercetarea ar trebui să se concentreze pe acest aspect, precum și pe contribuția generală pe care o politică financiară strategică o poate avea asupra dezvoltării durabile.

5.4.1.

Inovare și oportunități de afaceri: având în vedere dimensiunea globală a celor trei probleme majore, nu va fi suficient ca Europa să devină mai durabilă printr-o politică de inovare clară. În cooperare cu partenerii comerciali, Europa trebuie să dezvolte concepte de inovare care să poată fi transferate către alte regiuni ale lumii. Comerțul poate ajuta atât timp cât aspectele de durabilitate sunt criterii-cheie în politica comercială internațională, inclusiv în acordurile comerciale multilaterale și bilaterale. Ar trebui să se atribuie un rol special Organizației Mondiale a Comerțului (OMC), care ar trebui să acorde mai multă atenție politicii de mediu internaționale, ca, de exemplu, Acordul de la Paris sau obiectivele în materie de biodiversitate de la Aichi. Odată ce respectivele standarde sunt instituite, întreprinderile europene, cetățenii europeni, inițiativele comunitare, municipalitățile și regiunile pot dezvolta inovații importante (produse și servicii), care pot fi exportate ca răspuns la nevoia de decarbonizare și folosind oportunitățile oferite de tendința majoră de digitizare. Acestea pot deveni produse care să fie exportate cu succes. Înainte de toate, Comisia Europeană ar trebui să colaboreze cu OMC și cu principalii ei parteneri pentru a utiliza acordurile comerciale în vederea îmbunătățirii sistemelor de stabilire a prețurilor în ceea ce privește CO2 și orice alte externalități care afectează inovarea durabilă.

5.4.2.

Reglementare: una dintre cauzele creșterii amprentei de mediu din economiile noastre este distanța tot mai mare dintre locurile de producție, transformare, consum și uneori eliminarea/valorificarea produselor. Pentru ca comerțul internațional să devină compatibil cu dezvoltarea durabilă, este nevoie de o abordare inteligentă în materie de reglementare a liberalizării, care să ia în calcul și să consolideze sistemele de producție locale, la scară mică. Promovarea și sprijinirea politicilor în materie de economie circulară ar trebui să asigure faptul că sistemele sunt durabile, mici, locale și ecologice. În cazul anumitor activități industriale, dimensiunea decalajelor poate fi mare (30). Reglementarea trebuie să ofere un răspuns la această problemă prin acorduri comerciale bilaterale și multilaterale.

5.4.3.

UE ar trebui să îndemne Banca Mondială și Fondul Monetar Internațional să joace un rol important în promovarea unor reforme ale sistemului fiscal și financiar, astfel încât să se creeze un mediu care să ajute țările în curs de dezvoltare să mobilizeze mai multe resurse proprii. Acest lucru ar trebui să implice o reformă fiscală internă, dar înseamnă și mobilizarea comunității internaționale pentru a lupta împreună împotriva evaziunii fiscale, a spălării banilor și a fluxurilor ilegale de capital care determină ieșirea mai multor bani din țările în curs de dezvoltare decât banii intrați prin asistența oficială pentru dezvoltare. Mai exact, Comisia Europeană ar trebui să folosească Agenda 2030, inspirată de cele 17 obiective de dezvoltare durabilă, drept cadru pentru toate politicile și programele externe finanțate prin fonduri europene (31).

5.4.4.

Politică socială: una dintre modalitățile de punere în aplicare a obiectivelor de dezvoltare durabilă (ODD), precum și de promovare a unei politici progresive a unui comerț benefic pentru toți o reprezintă punerea în aplicare a unor abordări multipartite în materie de comportament responsabil al întreprinderilor. În cadrul acestor abordări, întreprinderile, ONG-urile, sindicatele și guvernele definesc împreună modul în care obligația de a respecta drepturile omului poate fi pusă în practică. Există îngrijorări tot mai mari cu privire la încălcarea drepturilor omului în lanțurile de aprovizionare, în special în ceea ce privește „minereurile din zonele de conflict”, cum ar fi cobaltul, care este utilizat la fabricarea bateriilor reîncărcabile din telefoanele mobile, calculatoarele portabile, vehiculele electrice, aeronavele și uneltele electrice. Având în vedere angajamentul față de tranziția către o economie cu emisii reduse de dioxid de carbon, pregătirea continuă pentru digitizare și complexitatea implicată de comportamentul responsabil în afaceri în cadrul lanțurilor de aprovizionare internaționale, colaborarea multilaterală dintre părțile interesate este esențială. Prin urmare, CESE salută inițiativa guvernului neerlandez, la care – spre satisfacția sa – este asociat, de a spori gradul de conștientizare cu privire la modul în care acțiunile multipartite pot facilita înțelegerea comportamentului responsabil în afaceri, în special în cazul lanțurilor de aprovizionare complexe, care sunt exploatate prin utilizarea muncii copiilor, a celei forțate sau în condiții periculoase.

5.4.5.

Acces liber: noile acorduri comerciale trebuie să se bazeze pe aprobarea obținută prin noi procese democratice, cu o participare sporită a cetățenilor la procesul decizional comun. Capitolele privind comerțul și dezvoltarea durabilă (CDD) din acordurile comerciale ale UE în vigoare nu funcționează așa cum ar trebui. În primul rând, ele ar trebui să includă acordurile multilaterale globale (Agenda 2030 și Acordul de la Paris). În al doilea rând, mecanismele de monitorizare de către societatea civilă ar trebui consolidate și ar trebui introdusă o analiză din perspectiva societății civile. În al treilea rând, mecanismele de asigurare a respectării dispozițiilor trebuie să se aplice și capitolelor CDD (32).

5.4.6.

Cercetare: sunt necesare mai multe dovezi empirice pentru a evalua impactul apariției rapide în comerțul internațional a unor noi moduri de consum și producție, care se extind treptat asupra serviciilor transnaționale, în special în ceea ce privește impactul lor asupra impozitării transnaționale. Aceasta ar trebui să constituie baza pentru o decizie privind eventuala lor includere în normele generale ale OMC sau în acordurile bilaterale și regionale, așa cum a fost cazul Agendei privind munca decentă.

5.4.7.

Reamintim Comisiei recomandarea noastră anterioară privind realizarea unei evaluări complete a impactului referitoare la efectele probabile pe care le va avea punerea în aplicare a ODD și a Acordului de la Paris asupra politicii comerciale a UE.

6.1.

În secțiunea 5 am identificat o serie de domenii în care sunt necesare măsuri de politică pentru construirea unei Europe mai durabile, într-un context socioeconomic care se schimbă radical. Se pot identifica patru criterii pentru strategia de durabilitate a Europei. Aceasta trebuie să fie:

Aceste patru criterii sunt detaliate mai jos.

6.2.1.

Gândirea strategică înseamnă dezvoltarea unei perspective pe termen lung pe baza viziunii „Europa pe care ne-o dorim”, descrisă în secțiunea 4, și stabilirea căii pe care trebuie să o urmeze Europa pentru transpunerea în realitate a acestei viziuni. Vor fi necesare trei decenii pentru ca schimbările sociale impuse de problemele globale și de tendința majoră de digitizare (descrise în secțiunea 3) să se concretizeze. Numeroase decizii relevante, inclusiv decizii privind investițiile, necesită timp pentru a intra în vigoare. Prin urmare, trei decenii par a fi un interval de timp adecvat pentru strategia de durabilitate a Europei. Obiectivele relevante și măsurile corespunzătoare de politică trebuie să fie proiectate pe baza acestui interval de timp (33). Această abordare retrospectivă ar însemna că punctul de referință este considerat un scenariu optim pentru 2050 și că din acest scenariu decurg toate măsurile necesare pentru realizarea scenariului optim. Luarea în considerare a unui scenariu optim permite conceperea unui discurs pozitiv. Tranziția de la economia cu emisii ridicate de carbon și care utilizează intensiv resursele și de la societatea centralizată a secolului XX nu trebuie să fie văzută ca punitivă sau ca un final al progresului, ci ca o perioadă nouă, pozitivă, care oferă oportunități atractive pentru cetățeni.

6.3.1.

Orientarea pe termen lung a strategiei privind durabilitatea nu înseamnă că nu trebuie luate măsuri de politică pe termen scurt. Din contră, un element central al strategiei privind durabilitatea ar trebui să fie dezvoltarea lanțului de măsuri de politică necesare pentru atingerea obiectivelor proiectate pentru 2050, începând cu programe politice care să intre în vigoare pe termen lung, cu planuri de politică cu efecte pe termen mediu și cu măsuri specifice, orientate pe termen scurt. Pentru a atinge un grad cât mai ridicat de eficacitate, trebuie precizată în mod clar ierarhia dintre programele de politică, planurile de politică și măsurile de politică. În abordările anterioare privind durabilitatea, în special în cazul celor dezvoltate în cadrul Strategiei de la Lisabona și al Strategiei Europa 2020, caracterul explicit era, în mod evident, absent în ceea ce privește măsurile specifice de politică. În acest sens, strategia europeană privind durabilitatea ar trebui să ia drept referință Strategia de la Göteborg pentru dezvoltare durabilă (34), care pune în mod clar accentul pe măsuri de politică, astfel cum s-a reafirmat în Comunicarea Comisiei privind o platformă de acțiune (35).

6.4.1.

În ceea ce privește concretizarea abordărilor de politică descrise în secțiunea 5 și punerea în aplicare a diferitelor măsuri de politică prevăzute în secțiunea 5, un lucru trebuie luat foarte în serios: strânsa legătură dintre cele trei probleme globale și tendința majoră de digitizare. Prin urmare, o strategie de succes trebuie să evite gândirea compartimentată și să fie integrată pe orizontală, cuprinzând toate cele șase domenii de politică. O astfel de strategie amplă pe termen lung ar putea înlocui Strategia Europa 2020 actuală, combinând punerea în aplicare a celor 17 obiective de dezvoltare durabilă universale, care reflectă un angajament ferm față de Acordul de la Paris privind schimbările climatice, cu prioritățile de lucru ale Comisiei Europene (36).

6.4.2.

O politică de succes privind durabilitatea trebuie să fie integrată și pe verticală. Dezvoltarea durabilă va avea nevoie de sprijin la toate nivelurile de politică relevante (local, regional, național, european și global). Prin urmare, trebuie definit clar la ce niveluri de politică ar trebui luate măsurile relevante prevăzute în cadrul strategic. CESE recomandă introducerea unui cadru pentru guvernanță și coordonare, în paralel cu strategia, pentru a asigura coerența dintre măsurile centralizate și descentralizate, precum și pentru a implica societatea civilă organizată la nivel național și regional. Semestrul european ar trebui dezvoltat în continuare, pentru a include un mecanism de coordonare pe verticală a punerii în aplicare a ODD.

6.5.1.

Dezvoltarea durabilă are nevoie de o gestionare politică. Pe baza obiectivelor măsurabile proiectate pentru 2050 (a se vedea punctul 6.2), trebuie stabilite obiective intermediare, care să servească drept repere. Este nevoie de o evaluare continuă pentru a se urmări dacă lanțul de măsuri de politică explicite (a se vedea punctul 6.3) produce rezultatele dorite. În cazul în care rezultatele nu sunt pe măsura obiectivelor și țintelor, trebuie să se asigure alinierea imediată a măsurilor de politică.

6.5.2.

Pentru a evalua progresul din punctul de vedere al cadrului strategic pe termen lung și al scenariului optim pentru 2050, este nevoie de o fișă de evaluare amplă, care să reflecte abordarea complexă, multisectorială, descrisă în prezentul aviz. Această fișă de evaluare ar trebui să includă indicatori din toate cele șase domenii de politică, pentru a reflecta caracterul interdependent al celor trei probleme globale și al tendinței majore de digitizare descrise în secțiunea 2. O abordare strategică autentică a durabilității va fi posibilă doar dacă este îndeplinită sarcina extrem de analitică de stabilire a indicatorilor corespunzători și de includere a acestora într-o fișă de evaluare holistică. De asemenea, trebuie gestionată coordonarea pe verticală și pe orizontală a politicii privind durabilitatea (a se vedea punctul 6.4). Pentru a îndeplini aceste trei sarcini (monitorizarea și evaluarea, alinierea măsurilor de politică și coordonarea integrării pe orizontală și pe verticală), este nevoie ca organele administrative să poată fi trase la răspundere. O soluție ar putea fi înființarea unei direcții generale la nivelul UE și a unor organe similare la nivel național.

6.5.3.

În plus, CESE recunoaște că, într-o lume aflată în rapidă schimbare, comunitățile trebuie evaluate pe baza altor indicatori decât creșterea economică. Prin urmare, CESE a sugerat utilizarea unui nou reper: „progresul societăților”. Această măsură ia în considerare alți factori decât creșterea economică pentru a evalua progresele unei comunități. Progresul societăților ar trebui considerat un reper complementar creșterii economice, oferind o imagine mai amplă a situației la nivelul unei comunități (37).

2.3.2018   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 81/57

Raportor:

Anne CHASSAGNETTE

Coraportor:

Carlos TRIAS PINTÓ

1.1.

Modelul economic bazat pe sistemul „extracție, producție, posesie, aruncare” este pus sub semnul întrebării în contextul multiplicării provocărilor economice, sociale și de mediu care afectează Europa.

1.2.

Asistăm la apariția unei economii hibride, în care structura tradițională a pieței se confruntă cu competiția generată de apariția unei mulțimi de noi modele care transformă relațiile dintre producători, distribuitori și consumatori.

1.3.

Pe lângă rentabilitatea economică, unele dintre aceste noi modele, cum ar fi economia funcționalității, consumul colaborativ sau finanțarea responsabilă urmăresc – sau pretind – să răspundă altor mize însemnate pentru oameni și planetă și care sunt esențiale pentru dezvoltarea durabilă, cum ar fi:

1.4.

Pentru Uniunea Europeană (UE), sprijinirea acestor piloni inovatori reprezintă ocazia de a deveni liderul unor modele economice inovatoare care să facă indisociabile noțiunile de prosperitate economică, protecție socială de calitate și durabilitate ecologică și să stabilească o „marcă europeană”. Prin urmare, UE trebuie să fie ambițioasă în legătură cu această chestiune.

1.5.

În acest scop, prezentul aviz face următoarele 10 recomandări:

1.5.1.

Îmbunătățirea coordonării activităților privind economia durabilă la nivelul UE, prin crearea unei structuri permanente pentru noua economie durabilă. Această structură ar urma să fie dotată cu mijloace de evaluare și comunicare, pentru a monitoriza dezvoltarea de noi modele economice cu potențial de dezvoltare durabilă și punerea în aplicare a recomandărilor cuprinse în prezentul document. O astfel de structură ar încuraja dialogul între diversele părți interesate la nivel european. CESE ar putea contribui la acest efort prin instituirea unui observator al noii economii, după cum a recomandat deja în mai multe avize.

1.5.2.

1.5.3.

Este necesar să se garanteze că noile modele îndeplinesc criteriile de durabilitate. Folosindu-se de conceptele noii economii durabile, anumite părți interesate dezvoltă modele care nu sunt neapărat durabile sub toate aspectele. Comisia trebuie să țină seama nu doar de oportunități, ci și de eventualele riscuri și de devierile anumitor modele economice noi, în special în ceea ce privește aspectele sociale, reglementarea muncii și concurența fiscală neloială.

1.5.4.

UE trebuie să încurajeze și să sprijine educația, formarea și informarea, pentru a îmbunătăți cunoașterea în rândul tuturor părților interesate a noilor modele economice durabile și a rolului finanțării durabile. Este important să se evidențieze compatibilitatea și posibilele tensiuni și arbitraje care există între, pe de o parte, mizele în materie de durabilitate și, pe de altă parte, rentabilitatea economică.

1.5.5.

Comisia ar trebui să analizeze și să completeze (nu să înlocuiască) inițiativele private care au ca scop schimbul de bune practici și de experiență între persoanele inovatoare, prin intermediul rețelelor, al platformelor internet, al conferințelor etc. CESE sprijină deja astfel de inițiative, dat fiind că administrează împreună cu Comisia Europeană o nouă platformă privind economia circulară.

1.5.6.

Autoritățile publice ale UE trebuie să se asigure că vectorii noilor modele economice cu adevărat durabile au acces la finanțare atât în primele etape de dezvoltare, cât și în continuare. Este nevoie de instrumente și definiții pentru a le permite un acces privilegiat la mecanisme publice de finanțare și/sau pentru a le înlesni finanțarea de către investitori responsabili din punct de vedere social.

1.5.7.

Comisia Europeană ar putea încuraja testarea noilor modele printr-un fond de finanțare a inovării dedicat modelelor durabile și deschis parteneriatelor public-privat. Din această perspectivă, CESE recomandă introducerea unor proiecte-pilot, pentru a crea valori comune și a integra rețelele noii economii.

1.5.8.

Autoritățile publice ale UE trebuie să integreze vectorii care promovează aceste noi modele economice în politicile sectoriale deja existente ale UE, pentru a le oferi mai multă vizibilitate și pentru a crea un efect de pârghie, care să le favorizeze dezvoltarea. Astfel, în pachetul privind mobilitatea, aflat în curs de elaborare, ar putea fi interesant să fie sprijinite noile modele de folosire a autoturismelor în codiviziune sau în comun, pentru a veni în completarea ofertei de transport public.

1.5.9.

1.5.10.

Trebuie regândit modul de funcționare a sectorului financiar, astfel încât el să devină durabil, și trebuie redefinită noțiunea de risc, pentru a cuprinde mizele pe termen lung (ecologice, sociale și administrative), atât la nivel micro, cât și macro. Toți actorii lanțului valoric financiar (consumatori, bănci, investitori, autorități de reglementare, guverne) trebuie să participe la această reformare. Acest lucru va permite îmbunătățirea corelării rezultatelor în materie de investiții și împrumuturi cu așteptările consumatorilor responsabili. CESE propune crearea unei platforme (a unui hub) prin intermediul căruia le vor fi oferite consumatorilor informații obiective care să-i îndrume în aceste chestiuni.

2.

2.1.

Durabilitatea modelului nostru economic – și anume capacitatea acestuia de a răspunde nevoilor generațiilor actuale, fără a compromite capacitatea generațiilor viitoare de a răspunde propriilor nevoi – este din ce în ce mai des supusă dezbaterii (2).

2.2.

La nivel economic, șomajul masiv ce persistă în unele țări reflectă dificultățile cu care se confruntă unele categorii de populație pentru a avea acces la o piață a muncii care evoluează în ritm rapid. Scăderea puterii de cumpărare și creșterea modestă din unele țări dezvoltate pun sub semnul întrebării obiectivele vizate de modelul nostru economic.

2.3.

La nivel social, adâncirea inegalităților ridică problema repartizării și a distribuirii echitabile a resurselor (economice și naturale). Excluderea unei părți a societății de la beneficiile creșterii economice determină reconsiderarea modurilor noastre de guvernanță în vederea instituirii unui model economic mai favorabil incluziunii și mai participativ.

2.4.

În ce privește mediul, riscurile asociate schimbărilor climatice pun în discuție dependența noastră de energia produsă din combustibili cu emisii mai mari de CO2. Linearitatea sistemelor noastre de producție și de consum conduce la supraexploatarea resurselor naturale și la deteriorarea biodiversității. Poluarea provocată de activitățile noastre economice are efecte asupra mediului și asupra bunăstării cetățenilor.

2.5.

2.5.1.

Aceste noi modele, care pot fi bazate pe noile tehnologii, în special pe cele digitale, modifică raporturile dintre producători, distribuitori și consumatori, care devin uneori „prosumatori”. Ele pun sub semnul întrebării anumite concepte tradiționale, cum ar fi cel de „salariat”, propunând forme de muncă mai flexibile și partajate. Chiar dacă sunt considerate a fi „noi”, aceste modele pot relua, de fapt, practici vechi.

2.5.2.

Prezentul aviz este interesat de toate noile modele economice care, pe lângă rentabilitatea economică, caută – sau pretind – să răspundă altor mize esențiale ale dezvoltării durabile, și anume:

2.5.3.

Antreprenorii inovatori care propun noi modele economice ce se pretind mai durabile se prevalează de multe concepte precum economia circulară, economia funcționalității, economia participativă, economia binelui comun, finanțarea responsabilă. Ei completează mediul antreprenorial deja structurat al economiei sociale (ES), care plasează în centrul acțiunii proprii mizele legate de guvernanță și de utilitatea socială și ecologică. Dacă ES nu poate fi considerată un „nou” model economic „durabil”, ea se reînnoiește, totuși, sub influența acestor inovatori. Deși aceste noi modele nu urmăresc întotdeauna aceleași obiective (unele sunt axate pe aspecte de mediu, altele pe aspecte sociale), ele urmăresc producția de valoare multiplă (economică, socială, de mediu) și, prin urmare, nu ar trebui abordate în mod izolat.

2.6.

UE trebuie să valorifice șansa de a deveni liderul unui model economic durabil. Modelul economic european trebuie să continue să se reinventeze, pentru a integra mizele pe termen lung și a crea legături indisociabile între prosperitatea economică și durabilitate.

2.6.1.

În Europa, consumatorii sunt din ce în ce mai conștienți de impactul social și ecologic al propriului consum. Apariția „prosumatorului”, în special în domeniul energiei din surse regenerabile, contribuie la modelarea de noi relații în cadrul lanțului valoric și între producători, distribuitori și consumatori. Acest lucru se reflectă și în rândul agenților economici. În sectorul financiar, de exemplu, noțiunea de risc se extinde pentru a cuprinde criteriile extrafinanciare, în special pentru evaluarea activelor. Unii administratori de active încearcă să lanseze, astfel, o tendință de a stimula întreprinderile să menționeze – în afara obligațiilor care le revin prin reglementări – anumite elemente de responsabilitate socială și ecologică. Această dinamică, astăzi aflată într-o fază embrionară, trebuie continuată și consolidată pe baza unei reale responsabilități (3). Dezvoltarea durabilă a finanțelor publice reprezintă cea mai bună cale prin care sistemul financiar european poate trece de la o logică de stabilizare pe termen scurt la una de impact pe termen lung.

2.6.2.

Devenind liderul acestei noi economii, Europa poate beneficia de numeroase avantaje.

2.6.3.

UE poate găsi soluții pentru probleme concrete prin intermediul acestor noi modele. Reînnoind modurile noastre de transport, utilizarea în comun a autoturismelor poate încuraja o mobilitate mai favorabilă incluziunii și mai ecologică. Modelele de întreprinderi care vizează reinserția profesională a persoanelor aflate în dificultate contribuie la îmbunătățirea accesului la piața forței de muncă pentru o parte din populație.

2.6.4.

2.6.5.

UE deține mijloacele de a pregăti „campioni europeni” în aceste domenii. Pentru anumite întreprinderi, combinația de rentabilitate economică și de criterii de durabilitate care stă la baza modelului lor devine – sau constituie deja – un avantaj comparativ real pentru a cuceri piețe noi.

2.6.6.

Prin plasarea noțiunii de dezvoltare durabilă în centrul proiectului de modernizare a economiei sale și al agendei sale politice, UE poate mobiliza din nou statele membre în jurul unui proiect comun, după șocul Brexitului, punând oamenii în centrul proiectului european.

3.

3.1.

Economia funcționalității constă, de exemplu, în înlocuirea noțiunii de vânzare a bunului cu aceea de vânzare a utilizării bunului. Un consumator nu mai cumpără un vehicul, ci un serviciu de mobilitate, prin intermediul unui furnizor de servicii. Din punctul de vedere al durabilității, trecerea de la proprietate la utilizare permite, înainte de toate, stimularea furnizorilor să optimizeze mentenanța produselor, să le prelungească durata de viață sau chiar să le proiecteze în mod ecologic și să le recicleze; să promoveze utilizarea în comun a aceluiași bun între mai mulți consumatori și, astfel, să intensifice utilizarea bunurilor deja produse și uneori neutilizate la întregul lor potențial; să propună prețuri de acces la aceste bunuri mai mici decât prețul lor de achiziție.

3.2.

Economia colaborativă reprezintă un concept a cărui definiție nu a fost încă stabilizată (4). În general, conceptul li se aplică antreprenorilor care dezvoltă platforme digitale ce le permit persoanelor private să facă schimb de bunuri sau de servicii: utilizarea în comun a autoturismelor, închirierea de bunuri, achiziții la mâna a doua, împrumuturi, donații etc. Această definiție este, însă, foarte dezbătută; unii includ și sistemele de schimb între persoane private care nu se bazează pe platforme digitale, alții adaugă și întreprinderile care închiriază bunuri ce rămân în proprietatea lor, în timp ce alții exclud orice inițiativă desfășurată de întreprinderi în scopul de a genera un profit.

3.3.

La rândul său, economia circulară s-a dezvoltat în opoziție cu modelul liniar (5). Acest tip de economie se bazează pe crearea de „bucle de valoare pozitive”, care reintroduc produsele sau materia scoasă din uz în circuitul de producție. Într-un model circular ideal, bunurile sunt concepute ecologic, sunt produse utilizând resurse regenerabile ori reciclate sau deșeuri ale altor sectoare, sunt reutilizate, reparate, actualizate și, în final, reciclate. Avantajele economiei circulare sunt: diminuarea riscurilor, reducerea costurilor, valoarea adăugată, fidelitatea consumatorilor și motivația angajaților.

3.4.

Nu toate noile modele economice care se pretind durabile pot fi clasificate în funcție de cele trei concepte menționate mai sus. Aceste trei concepte ajută însă la evidențierea caracterului imprecis al anumitor termeni folosiți pentru a descrie noi modele economice (de exemplu, în dezbaterile privind profilul consumului colaborativ sau conceptul înrudit de economie colaborativă. De asemenea, anumite concepte se pot suprapune cu cele de economie funcțională și economie participativă, care pot fi considerate verigi ale economiei circulare.

3.5.

De asemenea, trebuie subliniată diversitatea antreprenorilor care dezvoltă aceste noi modele economice: mari întreprinderi în curs de modernizare coexistă cu întreprinderi nou-create care vizează o creștere exponențială, întreprinderi sociale putând face parte din ES, asociații de voluntari și inițiative cetățenești.

3.6.

Pe de altă parte, în timp ce unii antreprenori încearcă să fie rentabili din punct de vedere economic și, totodată, să răspundă unor mize ecologice, sociale sau de guvernanță) pe același plan cu obiectivele de rentabilitate economică, plasând durabilitatea în centrul propriului proiect și evaluându-și impactul pentru a-l îmbunătăți, alții nu împărtășesc această intenție de durabilitate. Aceștia din urmă căută, înainte de toate, rentabilitatea și consideră că modelul lor economic are efecte externe pozitive asupra restului societății, fără a le verifica sau a încerca să le îmbunătățească.

3.7.

Aceste noi modele nu își propun neapărat să fie durabile pe toate planurile. Întreprinderile care dezvoltă modele economice inspirate din economia circulară tind, de exemplu, să acorde o mai mare prioritate în cadrul proiectelor lor aspectelor legate de mediu și să maximizeze economisirea resurselor. Or, pentru ca sistemul să fie durabil și pe plan social, este nevoie ca opțiunea circulară să fie accesibilă consumatorului, inclusiv în termeni de costuri. De altfel, dacă circuitele de producție create pot fi locale – privilegiind, astfel, resursele și locurile de muncă locale –, nu este exclus ca resursele utilizate, de exemplu materiile reciclate, să fie transportate pe distanțe lungi. Pe de altă parte, economia colaborativă poate avea ca prim obiectiv extinderea accesului utilizatorilor la un bun fără a avea vreo cerință de mediu pentru acest lucru.

3.8.

În plus, este esențial să se aibă în vedere că impactul real al noilor modele economice așa-zis durabile trebuie analizat cu atenție. Astfel, avantajele ecologice ale platformelor economiei colaborative rămân subiect de dezbatere. Bilanțul ecologic al platformelor care permit indivizilor utilizarea în comun a autoturismelor sau accesul la bunurile altor persoane private în loc să cumpere ele însele unele noi este, adeseori, mai complex decât pare (6). De exemplu, utilizarea în comun a unui autoturism pe distanță lungă poate intra, frecvent, în concurență directă cu utilizarea trenului, mai degrabă decât cu utilizarea individuală a unei mașini. Pe de altă parte, există persoane care cumpără bunurile altor persoane private nu pentru a-și reduce achizițiile de produse noi, ci pentru a-și crește consumul propriu. Într-un context mai general, trecerea de la proprietate la utilizare nu este suficientă pentru a garanta o reducere a amprentei ecologice a consumului și o reducere a costului pentru consumator. Astfel, întreprinderile care propun închirierea telefoanelor inteligente în loc de vânzarea acestora au tendința să le ofere clienților lor o reînnoire accelerată a produselor și nu instituie neapărat un sistem de reciclare sau de reutilizare.