13.2.2018   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 54/1

—

având în vedere documentele semestrului european 2017, și anume analiza anuală a creșterii, rapoartele de țară, programele naționale de reformă și recomandările specifice fiecărei țări;

—

având în vedere rezoluția sa privind analiza anuală a creșterii pentru 2017 a Comisiei Europene (RESOL-VI/019), adoptată la 8 februarie 2017;

—

având în vedere raportul Parlamentului European privind analiza anuală a creșterii pentru 2017 (2016/2306(INI));

1.

subliniază că 55 % din totalul recomandărilor specifice fiecărei țări formulate în 2017 vizează obstacolele în calea investițiilor, la eliminarea cărora autorităţile locale şi regionale își pot aduce contribuția (1); reamintește necesitatea de a elimina discrepanța dintre atribuțiile administrațiilor locale și regionale și resursele lor financiare;

2.

insistă asupra faptului că politica de coeziune ar trebui să rămână principalul instrument de investiții al UE. Consideră, totuși, că guvernanța acesteia și interacțiunile sale cu semestrul european ar trebui îmbunătățite, pentru a spori și mai mult efectul multiplicator al cheltuielilor pentru coeziune și contribuția lor la o creștere durabilă și favorabilă incluziunii;

3.

salută introducerea, în ianuarie 2015, a marjelor de flexibilitate în Pactul de stabilitate și de creștere, dar solicită măsuri suplimentare pentru a stimula investițiile publice, în special în infrastructuri și în incluziunea socială, cum ar fi excluderea cofinanțării naționale, regionale sau locale, în contextul fondurilor structurale și de investiții europene, din mecanismul contabil al Pactului de stabilitate și de creștere – la fel ca și a cofinanțării activităților Fondului european pentru investiții strategice –, definirea unei tipologii la nivelul UE a calității investițiilor publice în cadrul cheltuielilor publice, în funcție de efectele lor pe termen lung, revizuirea metodelor de calcul al „deficitului structural”, pentru a ține seama de caracteristicile proprii ale economiilor naționale și de diferențele structurale ale cheltuielilor publice, precum și includerea în tabloul de bord macroeconomic a unui indicator legat de rata investițiilor;

4.

ia act de faptul că autoritățile locale și regionale (ALR) sunt implicate în circa 25 % dintre proiectele Fondului european pentru investiții strategice (FEIS), finanțat de Banca Europeană de Investiții (BEI), dar și că, așa cum arată un studiu recent comandat de CoR, implicarea lor întâmpină probleme semnificative, din cauza capacității administrative, a complexității intrinseci a FEIS și a gradului scăzut de cunoaștere a acestui fond de către orașe și regiuni (2); subliniază că este nevoie de mai multă sensibilizare, asistență tehnică, consiliere și sinergie cu alte surse de finanțare din partea UE pentru a crește implicarea ALR în punerea în aplicare a FEIS și pentru a asigura un mai bun echilibru geografic între proiectele FEIS;

5.

împărtășește aprecierea Comisiei, conform căreia FEIS „este departe de a-și atinge potențialul maxim privind stimularea dezvoltării capitalului uman. Trebuie depuse eforturi suplimentare pentru elaborarea de instrumente adaptate acestui sector și pentru a se asigura că actorii sociali și financiari cooperează mai strâns” (3);

6.

subliniază importanța continuării reformelor structurale la toate nivelurile de guvernare și a eliminării birocrației pe care o implică investițiile în curs, pentru a contribui la îmbunătățirea climatului antreprenorial și la creșterea atractivității economiilor noastre sub aspectul investițiilor;

7.

subliniază că accesul la finanțare reprezintă încă o provocare majoră pentru IMM-uri, întreprinderile nou-înființate și cele în curs de extindere în Europa; salută măsurile cum ar fi înființarea fondului de fonduri paneuropean de capital de risc; invită Comisia ca, în cooperare cu autoritățile locale, regionale și naționale, să adopte măsuri suplimentare pentru a mobiliza investițiile private și a încuraja diferențierea surselor de finanțare;

8.

își reiterează apelul la o mai bună coordonare a tuturor măsurilor UE de consolidare a capacităților și de simplificarea a fondurilor europene; subliniază că 53 % din recomandările specifice fiecărei țări pe 2017 abordează probleme legate de capacitatea administrativă, în special la nivel subnațional;

9.

consideră că bugetul UE ar trebui să sprijine eforturile statelor membre de a pune în aplicare reforme structurale și de a elimina birocrația implicată de investițiile în curs și se declară de acord, prin urmare, cu instituirea, decisă în mai 2017, a Programului de sprijin pentru reforme structurale (2017-2020), în valoare de 142,8 milioane EUR, care va contribui la reformele instituționale, administrative și structurale menite să finanțeze acțiuni, cu valoare adăugată europeană, de îmbunătățire a competitivității, a productivității, a creșterii economice, a situației locurilor de muncă, a coeziunii și a investițiilor;

10.

își reiterează solicitarea adresată Comisiei, de a lua în considerare posibilitatea introducerii unei capacități bugetare pentru zona euro, care ar putea ajuta la stabilizarea acestei zone dacă și atunci când este necesar;

11.

solicită Comisiei să analizeze dificultățile cu care se pot confrunta autoritățile regionale și locale în aplicarea directivelor privind achizițiile publice și subliniază că la nivel local și regional este nevoie de instrumente, cum ar fi centrele de cunoaștere, care să servească drept modalitate de a contribui la consolidarea capacității administrative la toate nivelurile de guvernare în ceea ce privește achizițiile publice și ajutoarele de stat, prin furnizarea de asistență tehnică și de orientări;

12.

subliniază că este nevoie de o creștere favorabilă incluziunii și de îmbunătățirea dimensiunii sociale a UE prin instituirea unui pilon european al drepturilor sociale (4), prin intermediul unei agende sociale europene puternice, în care competitivitatea și justiția socială să se completeze reciproc, și care ar prevedea, printre altele, acordarea unui rol sporit indicatorilor sociali în cadrul semestrului european și o convergență a salariilor reale, proporțional cu nivelul productivității;

13.

subliniază, în contextul documentului de reflecție al Comisiei privind valorificarea oportunităților oferite de globalizare (5), că trebuie sprijinită extinderea grupului de beneficiari de pe urma globalizării și dezvoltarea în continuare a conceptului de reziliență teritorială, că nu mai trebuie promovate reforme structurale al căror impact teritorial este inegal din cauza disparităților regionale și că este nevoie de structurarea eforturilor UE de gestionare a globalizării în jurul a trei axe principale: o strategie proactivă de îmbunătățire a competențelor, a cunoștințelor și a infrastructurii, o strategie de atenuare, care să includă Fondul european de ajustare la globalizare (FEAG) și alte instrumente de politică, precum și o strategie participativă, care să implice mai mult cetățenii în procesul de elaborare a politicilor UE; solicită, de asemenea, o actualizare a FEAG prin sporirea bugetului acestuia, integrarea lui în cadrul financiar multianual, reducerea semnificativă a gradului de strictețe a criteriilor de activare a FEAG și asigurarea sinergiilor cu fondurile structurale și de investiții europene;

14.

insistă asupra faptului că presiunile care se fac simțite în prezent la nivel global necesită o strategie industrială a UE cuprinzătoare și adaptată la nivel local (6), care să presupună o coordonare strategică între politicile și instrumentele relevante ale UE;

15.

subliniază faptul că 76 % din totalul recomandărilor specifice fiecărei țări pe 2017 au legătură cu teritoriul, deoarece abordează provocările care vizează anumite regiuni sau orașe într-o măsură mai mare decât altele, iar punerea lor în aplicare se bazează pe nivelurile subnaționale de guvernare; constată că 62 % dintre recomandări sunt adresate direct autorităților locale și regionale, fapt care scoate în evidență rolul acestora în realizarea reformelor structurale;

16.

subliniază că două treimi dintre programele naționale de reformă pentru 2017 recunosc existența unor disparități regionale, că toate menționează implicarea autorităților locale și regionale în implementarea PNR și că 70 % dintre ele menționează implicarea respectivelor autorități în elaborarea planurilor, deși, încă, mai ales prin simplă consultare;

17.

evidențiază faptul că implicarea autorităților locale și regionale într-un stadiu incipient, în calitate de parteneri în conceperea PNR, și adoptarea sistematică a unei abordări constând în guvernanța pe mai multe niveluri ar crește în mod semnificativ rata de punere în practică a recomandărilor, ar contribui la atenuarea disparităților regionale, ar favoriza o mai mare asumare a responsabilității la fața locului și ar consolida încrederea în interiorul statelor membre și între acestea;

18.

invită instituțiile UE să pună în aplicare propunerea CoR de instituire a unui Cod de conduită pentru implicarea autorităților locale și regionale în semestrul european (7) și salută susținerea exprimată de Parlamentul European față de această idee (8);

19.

recomandă ca analiza anuală a creșterii pentru 2018 să includă un capitol specific privind starea regiunilor și să analizeze rolul autorităților locale și regionale, solicitând statelor membre să facă același lucru în programele lor naționale de reformă; salută sprijinul manifestat față de apelul de a include o dimensiune teritorială în recomandările specifice fiecărei țări; invită Comisia Europeană să se întâlnească cu reprezentanții autorităților locale și regionale în cursul vizitelor pe care le întreprinde în statele membre la începutul semestrului. În cadrul sprijinului față de integrarea unei dimensiuni teritoriale în semestrul european, subliniază că este oportun ca, printre elementele ce trebuie incluse, să se numere schimbările demografice, creându-se astfel o legătură între acestea și semestrul european, astfel cum se recomandă în avizul CoR pe tema „Răspunsul UE la provocarea demografică”;

20.

având în vedere decalajul existent în prezent între procedura anuală de formulare a recomandărilor specifice fiecărei țări, pe de o parte, și abordarea în materie de programare pe termen mediu și lung cerută de fondurile ESI, își reafirmă (9) convingerea că includerea politicii de coeziune în programele naționale de reformă trebuie redefinită astfel încât să se păstreze dimensiunea teritorială și abordarea descentralizată și bazată pe parteneriat;

21.

constată că numeroase recomandări specifice fiecărei țări s-au repetat pe parcursul mai multor ani, deoarece reformele complexe au nevoie de timp pentru a fi puse în aplicare; își exprimă satisfacția cu privire la faptul că Comisia Europeană este de acord cu propunerea, făcută de CoR, ca progresele înregistrate în punerea în aplicare a acestor recomandări să fie măsurate mai degrabă pe o perioadă de câțiva ani, decât pe baze anuale; observă că Comisia a constatat că, din această perspectivă, „pentru aproximativ două treimi dintre recomandările specifice fiecărei țări emise până în 2016, s-au realizat cel puțin «unele progrese»” (10) (față de 43 % din totalul recomandărilor specifice emise în 2016); solicită Comisiei să publice în mod transparent toate elementele unei astfel de evaluări;

22.

subliniază faptul că semestrul european are nevoie de un cadru de politică pe termen lung; apreciază, în acest context, eforturile depuse de Comisie pentru a pune în legătură Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă a ONU și obiectivele de dezvoltare durabilă (ODD) cu Strategia Europa 2020 și deci cu fondurile structurale și de investiții europene. Cu toate acestea, având în vedere complexitatea și multitudinea diverselor cadre de referință, subliniază necesitatea coerenței între politici, a integrării și a unui cadru de guvernanță coerent, sperând că Comisia va înainta rapid propuneri relevante în acest sens;

23.

subliniază că criza europeană a refugiaților și migranților, care a început în 2015, reprezintă în continuare o problemă extrem de gravă pentru multe regiuni și autorități locale. Prin urmare, solicită un răspuns semnificativ și concret, inclusiv sub forma alocării de noi fonduri, la nivel european;

24.

semnalează cu preocupare existența unui nivel ridicat al șomajului de lungă durată, în special în rândul tinerilor, care afectează economiile unor state membre din UE; invită, așadar, Comisia și statele membre să intensifice toate activitățile pe care le impune sprijinirea pieței forței de muncă;

25.

încredințează președintelui mandatul de a transmite prezenta rezoluție Comisiei Europene, Parlamentului European, Consiliului, președintelui Consiliului European și Președinției estone a Consiliului UE.

13.2.2018   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 54/5

—

având în vedere atașamentul comun față de dreptul internațional și valorile fundamentale, printre care democrația, statul de drept, respectarea drepturilor omului, a libertăților fundamentale și a egalității de gen, precum și față de economia de piață, dezvoltarea durabilă și buna guvernanță, pe care se bazează Parteneriatul estic;

—

având în vedere faptul că conflictele armate și situația instabilă din numeroase țări și regiuni din vecinătatea UE împiedică dezvoltarea unor parteneriate durabile (1);

—

având în vedere abordarea bazată pe drepturi, pusă în aplicare de UE începând din 2016, care acoperă toate drepturile omului – economice, politice, civice, culturale sau sociale –, ca unul dintre principiile directoare pentru asistența financiară prin Instrumentul european de vecinătate (IEV), și rolul important pe care îl joacă autoritățile locale și regionale (ALR) în apărarea drepturilor esențiale la nivel local și regional, printre care și protecția minorităților;

—

având în vedere principiile fundamentale ale autonomiei locale, ca valoare europeană universală inclusă în Carta europeană a autonomiei locale;

—

având în vedere importanța implicării organizațiilor societății civile, a tinerilor și a autorităților locale și regionale, în special în ceea ce privește punerea în aplicare a noilor cadre specifice fiecărei țări pentru cooperarea bilaterală, sub formă de programe de asociere și priorități ale parteneriatelor actualizate, într-un mod care să contribuie la transformarea democratică și economică a țărilor partenere (2) și să le consolideze relațiile cu UE;

—

având în vedere rolul autorităților locale și regionale în consolidarea rezilienței, definită ca un concept larg, care să înglobeze întreaga societate, bazată pe democrație, încredere în instituții și dezvoltare durabilă, precum și pe capacitatea de reformare (3);

—

având în vedere rolul Conferinței autorităților locale și regionale din Parteneriatul estic (CORLEAP), astfel cum s-a confirmat în Raportul privind punerea în aplicare a revizuirii politicii europene de vecinătate și documentul de lucru comun al serviciilor Comisiei privind obiectivele de etapă ale Parteneriatului estic în perspectiva anului 2020;

—

având în vedere angajamentul CORLEAP în cadrul obiectivelor Parteneriatului estic, în conformitate cu politica europeană de vecinătate revizuită și strategia globală a UE în domeniul politicii externe și de securitate, promovarea și punerea în aplicare, la nivel local, a valorilor universale pe care se întemeiază Uniunea Europeană, consolidarea cooperării între autoritățile locale și regionale, asociațiile acestora și organizațiile societății civile, în beneficiul tuturor cetățenilor;

—

având în vedere raportul CORLEAP pe tema „Dezvoltarea participării civice ca o modalitate de a consolida democrația locală în țările Parteneriatului estic” și recomandările cuprinse în acesta;

—

având în vedere raportul CORLEAP pe tema „Eficienţa energetică: rolul autorităţilor locale şi regionale” și recomandările cuprinse în acesta;

—

având în vedere lansarea de noi inițiative în domeniul dezvoltării locale durabile, cum ar fi „Primarii pentru creștere economică” și a doua fază a Convenției primarilor din Est, care sunt modele de guvernanță ascendentă care pot stimula angajamentul autorităților locale față de cetățeni și instituțiile locale și internaționale;

—

având în vedere evaluarea la jumătatea perioadei a asistenței prin IEV pentru perioada 2014-2017;

—

având în vedere cooperarea mai strânsă cu observatorii permanenți (4) ai CORLEAP și ai altor parteneri instituționali;

1.

subliniază că autoritățile locale și regionale continuă să se dezvolte ca actori și decidenți în cadrul configurării Parteneriatului estic, întrucât multe dintre principalele rezultate ale parteneriatului se bazează pe succesele obținute și pe eforturile depuse la nivel subnațional, și este nevoie de mai mult sprijin pentru a le permite să își exercite rolul într-o măsură sporită;

2.

salută rolul consolidat al autorităților locale și regionale în punerea în aplicare a politicilor, strategiilor și inițiativelor emblematice ale Parteneriatului estic, inclusiv implicarea sporită a acestora în lucrările platformelor multilaterale și ale grupurilor acestora;

3.

salută, în special, dezbaterile consacrate consolidării democrației locale și regionale în cadrul Platformei 1 a Parteneriatului estic privind democrația, buna guvernanță și stabilitatea;

4.

recomandă menținerea unui angajament structurat cu autoritățile locale și regionale și cu asociațiile acestora, ca un element transversal cu implicații în toate cele patru domenii prioritare ale Parteneriatului estic, subliniind faptul că contactele interpersonale sunt la fel de importante ca și legăturile din domeniile economic și energetic;

5.

subliniază că implicarea autorităților locale și regionale este esențială în contextul unei structuri multilaterale mai eficiente și mai eficace a Parteneriatului estic și solicită să se îmbunătățească în continuare corelarea cu activitățile desfășurate de CORLEAP;

6.

insistă asupra participării ALR din Parteneriatul estic la elaborarea recomandărilor politice și a legislației, precum și asupra participării active la negocieri cu autoritățile centrale privind proiectele și deciziile de interes pentru nivelurile local și regional;

7.

salută propunerea Comisiei „20 de rezultate pentru 2020” ca pe un pas important în furnizarea de beneficii concrete pentru cetățenii din țările Parteneriatului estic, și se angajează să contribuie activ la concretizarea acestor rezultate;

8.

solicită măsuri adecvate de sprijin politic, financiar și tehnic pentru toate țările din Parteneriatul estic în cadrul unor parteneriate țintite și mai eficace cu UE, pentru a le oferi o mai bună asistență în procesul de reformă, cu scopul consolidării democrației locale și a dezvoltării teritoriale;

9.

reafirmă faptul că obiectivele generale ale democrației locale și ale reformei administrației publice, inclusiv printr-un proces de descentralizare, rămân un element esențial al contribuției CORLEAP la punerea în aplicare a politicii europene de vecinătate la nivel local și regional, indiferent de gradul ales de parteneriat cu UE în cadrul unei politici revizuite;

10.

afirmă că eficacitatea implicării UE cu țările Parteneriatului estic necesită cel mai înalt grad de participare a comunităților locale, care sunt din ce în ce mai active;

11.

subliniază că alegerile locale sunt esențiale pentru implicarea cetățenilor și ar trebui însoțite de un proces de reflecție cu privire la modul în care să se acționeze mai eficient pentru cetățeni;

12.

consideră că autoritățile locale și regionale sunt bine plasate pentru a susține dezvoltarea unei societăți civile puternice și pentru a contribui la democratizarea și modernizarea comunităților locale;

13.

solicită ca programele de finanțare ale UE existente, în special TAIEX și Twinning, să fie adaptate în continuare astfel încât să vizeze nevoile părților interesate locale și regionale;

14.

încurajează o abordare multilaterală de dezvoltare locală și regională în țările Parteneriatului estic, bazată pe o strânsă cooperare între autoritățile locale și regionale, organizațiile societății civile și cetățeni în ceea ce privește diverse activități, cum ar fi cele de susținere a sportului, a asociațiilor pentru tineret sau pentru persoane vârstnice și a centrelor pentru cetățeni;

15.

solicită reforme de descentralizare eficiente, care să fie însoțite de măsuri eficiente anticorupție la toate nivelurile de guvernanță, pentru a garanta că o guvernanță teritorială mai puternică are un impact pozitiv asupra vieții de zi cu zi a cetățenilor;

16.

solicită să se acorde un rol mai important și resurse adecvate asociațiilor autorităților locale și regionale, pentru a le ajuta să participe la elaborarea și punerea în aplicare a unor strategii regionale/sectoriale/naționale și a politicilor care le privesc, precum și să își furnizeze serviciile;

17.

subliniază necesitatea unui dialog deschis într-o administrație publică favorabilă incluziunii și a unor reforme în administrația locală, inclusiv ca parte a reformelor teritoriale, precum și în promovarea unei culturi a parteneriatului între autoritățile locale și centrale;

18.

solicită o abordare dinamică în ceea ce privește transparența, combaterea corupției și integritatea la toate nivelurile de guvernare, inclusiv la nivel local, contribuind astfel la consolidarea încrederii cetățenilor în autoritățile publice și la îmbunătățirea mediului de dezvoltare economică;

19.

promovează o abordare personalizată și multinațională, pentru a răspunde nevoilor reale din fiecare țară, ținând seama de interesul comunităților locale și de consolidarea capacității de rezistență la nivel local;

20.

pledează pentru un cadru de reglementare transparent și durabil, care să permită autorităților locale și regionale să își consolideze capacitățile organizaționale și instituționale;

21.

își reiterează apelul pentru un acces simplificat la fondurile europene al autorităților locale și regionale și al organizațiilor societății civile, în cooperare cu administrațiile subnaționale;

22.

solicită strategii de consolidare a capacităților, programe specifice și programe de formare, atât pentru reprezentanții aleși la nivel local, cât și pentru administraţiile locale, pentru a permite autorităților locale și regionale să își asume întreaga responsabilitate a gestionării serviciilor pe care le furnizează;

23.

solicită ca aspectele legate de gen să fie luate în considerare în toate reformele desfășurate în prezent la nivel local și regional, astfel încât să se prevină orice discriminare de gen;

24.

cere țărilor din Parteneriatul estic să respecte dreptul minorităților naționale la educație în limba maternă, în conformitate cu Convenția-cadru pentru protecția minorităților naționale;

25.

reiterează solicitarea ca rapoartele anuale individuale ale UE privind țările Parteneriatului să conțină evaluări ale progreselor în dezvoltarea economică a regiunilor, în procesul de descentralizare, în autonomia locală și cooperarea teritorială, în vederea unei mai bune adaptări și orientări a sprijinului UE;

26.

atrage atenția asupra site-ului web referitor la repartizarea competențelor (5), găzduit și dezvoltat de Comitetul European al Regiunilor, care oferă o imagine de ansamblu asupra descentralizării instituționale și fiscale în UE și în țările vecine și poate sprijini astfel de analize periodice;

27.

subliniază rolul pozitiv jucat de CoR prin intermediul programului U-LEAD și al Grupului operativ pentru Ucraina, care facilitează schimbul de expertiză și de cunoștințe între autoritățile locale și regionale din UE și cele din Ucraina;

28.

salută faptul că una dintre principalele priorități ale Parteneriatului estic este de a furniza asistență țărilor partenere în ceea ce privește politicile care vizează eficiența energetică;

29.

invită guvernele naționale să sporească sprijinul financiar acordat comunităților și nivelul competențelor asigurate, care sunt necesare pentru elaborarea strategiilor locale în domeniul energetic;

30.

sprijină programele specifice ale Comisiei Europene dedicate autorităților locale și regionale din țările Parteneriatului estic;

31.

invită Comisia să conlucreze cu delegațiile UE pentru a spori în mod substanțial vizibilitatea programelor de cooperare la nivel local și regional, precum și pentru consolidarea capacităților la nivel subnațional;

32.

recomandă promovarea și consolidarea inițiativelor locale și regionale care vizează îmbunătățirea condițiilor de investiții în țările Parteneriatului estic, cum ar fi parteneriatele politice și economice dintre regiunile și orașele, întreprinzătorii, asociațiile și rețelele din UE și din țările Parteneriatului estic;

33.

recomandă aprobarea unor proiecte-pilot sectoriale printre obiectivele concrete pentru 2020, a căror punere în aplicare să intre în competența autorităților locale și regionale, astfel încât să se poată dobândi experiență în procesele de descentralizare;

34.

consideră esențial să se asigure disponibilitatea mai multor resurse pentru cooperarea transfrontalieră, cu un accent deosebit pe contactele interpersonale, pe parteneriate între autoritățile locale și pe schimburile științifice, culturale și de tineret; extinderea Fondului pentru proiecte mici către țările vecine ar putea stimula cooperarea la nivel local;

35.

solicită guvernelor naționale să faciliteze înregistrarea proiectelor și, acolo unde este cazul, implicarea grupărilor europene de cooperare teritorială (GECT) și a regiunilor sau orașelor participante în programele de cooperare transfrontalieră, cu scopul de a pune în aplicare proiecte bazate pe necesitățile teritoriale;

36.

insistă ca autoritățile locale și regionale să fie implicate în exercițiul de programare referitor la noile programe de asistență bilaterală din cadrul IEV pentru perioada 2017-2020.

13.2.2018   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 54/9

1.

amintește că există dovezi științifice incontestabile ale încălzirii globale în curs și că această schimbare va avea efecte semnificative, tot mai mari, asupra economiei și a societății în ansamblul ei. În special, schimbările climatice au consecințe semnificative asupra teritoriilor administrate de autoritățile locale și regionale, care se găsesc adesea în prima linie atunci când este vorba despre atenuarea daunelor cauzate de fenomene naturale tot mai extreme și despre investirea în măsuri de adaptare;

2.

își exprimă preocuparea cu privire la efectele schimbărilor climatice chiar și în afara frontierelor UE, în țări unde capacitatea de a face față fenomenelor de mediu extreme și de adaptare a teritoriului la mutațiile în curs este adesea redusă. Amintește că aceste lucruri pot avea efecte directe inclusiv asupra fenomenelor de migrație;

3.

consideră că autoritățile locale și regionale din UE dispun de marje rezonabile pentru a-și îmbunătăți capacitatea de a efectua investiții (și de a atrage investiții externe) în domeniul schimbărilor climatice, în pofida anumitor dificultăți legate de constrângerile bugetare, de capacitățile de planificare pe termen lung și de gestionarea unor proiecte complexe. Acest angajament este esențial pentru a îmbunătăți în continuare buna performanță generală a UE, care în prezent este responsabilă pentru 9,6 % din emisiile globale de CO2;

4.

scoate în evidență faptul că investițiile necesare pentru a face față la mizele schimbărilor climatice vor fi uriașe și nu pot fi acoperite cu resurse locale și regionale, neputând fi suportate nici măcar exclusiv din resurse publice. De aceea salută inițiativele internaționale, europene și naționale care vizează mobilizarea investițiilor private.

5.

subliniază încă o dată că problema schimbărilor climatice este una globală, însă, pentru a-i face față în modul cel mai eficient posibil, este necesară o abordare de guvernanță pe mai multe niveluri și cu participarea mai multor părți interesate (multilevel și multi-stakeholder). În lumina acestui imperativ, solicită Comisiei Europene să recomande, inclusiv în cadrul Convenției-cadru a Națiunilor Unite privind schimbările climatice (CCONUSC), ca rolul autorităților locale și regionale să fie recunoscut și valorificat pentru o realizare mai eficientă a obiectivelor Acordului de la Paris;

6.

în ciuda ambiției impresionante și a angajamentului dovedit de unele țări în curs de dezvoltare, nu mai este acceptabilă lentoarea cu care se pune în practică Acordul de la Paris în unele țări și nu este de înțeles nici dorința Statelor Unite ale Americii de a se retrage din angajamentele asumate. Comitetul Regiunilor reiterează ferm că menținerea obiectivelor Acordului nu este o opțiune, ci o necesitate. Ca atare, îndeamnă Comisia Europeană și statele membre să ia toate măsurile necesare pentru ca UE să poată fi un veritabil lider internațional în lupta împotriva schimbărilor climatice, profitând din plin de oportunitățile de inovare și dezvoltare aferente tranziției treptate către o nouă paradigmă economică și financiară;

7.

consideră că este necesar ca proxima COP23 de la Bonn să nu fie doar o întâlnire între experți, ci să poată conduce la un progres substanțial pe calea implementării depline a Acordului de la Paris, în special în ce privește aspectele legate de finanțarea combaterii schimbărilor climatice (necesitatea de a stimula finanțarea pe termen lung, revizuirea mecanismului financiar etc.);

8.

propune ca, în perioada premergătoare viitoarei COP24, de la Katowice, să se inițieze o discuție la nivel internațional în cadrul CCONUSC cu privire la indicatorii care pot fi eventual asociați conceptului de emisii de gaze cu efect de seră, astfel încât să poată fi propuse acțiuni mai eficiente de combatere a schimbărilor climatice;

9.

consideră că, într-un context internațional în care unele state au dat deja dovadă de o ambiție redusă, rolul autorităților locale și regionale este fundamental pentru a implica și sensibiliza populația cu privire la temele care țin de schimbările climatice, pentru a atrage investiții și pentru a pune în aplicare proiecte concrete. Cu toate acestea, pentru a realiza acest angajament, este necesar să existe suficientă conștientizare, disponibilitate și capacitate de gestiune financiară directă la nivelul autorităților locale și regionale. În acest sens, Comitetul subliniază rezultatele excelente obținute în prezent de Convenția primarilor și recenta deschidere a acesteia dincolo de granițele UE. Comitetul solicită, în consecință, Comisiei Europene să consolideze inițiativa și să promoveze cât mai mult cu putință Convenția globală a primarilor, oferind asistență financiară și tehnică, mai ales în țările în care ambiția națională este vădit insuficientă;

10.

recunoaște că o parte a soluției ține de o mai bună funcționare a piețelor financiare mondiale. Prin urmare, consideră că este prioritară o mai bună sensibilizare a investitorilor cu privire la riscurile și oportunitățile aferente schimbărilor climatice, astfel încât să se poată orienta către investiții mai durabile; salută recomandările finale ale grupului de lucru privind transparența informațiilor referitoare la expunerea financiară în raport cu schimbările climatice, din cadrul Consiliului pentru Stabilitate Financiară. Cu toate acestea, CoR solicită Comisiei să evalueze efectele de propagare pe care le poate avea divulgarea riscurilor climatice, pentru a se putea institui un instrument de reducere a costurilor pentru autoritățile locale și regionale în cazul în care, de exemplu, costurile de asigurare ar crește rapid;

11.

aplaudă inițiativa OCDE de a institui „Centrul pentru finanțarea și investițiile ecologice” (Centre on Green Finance and Investment), cu obiectivul de a sprijini tranziția către o economie verde, cu emisii reduse și rezilientă la schimbările climatice, și solicită o coordonare între inițiativele internaționale și cele europene.

12.

recunoaște faptul că UE a demarat diverse inițiative meritorii pe tema finanțărilor pentru combaterea schimbărilor climatice, cum ar fi lansarea de către Comisia Europeană a grupului de experți la nivel înalt privind finanțele durabile, Fondul european pentru eficiență energetică, obligațiunile de sensibilizare la problemele climatice (Climate Awareness Bonds) ale Băncii Europene de Investiții, instrumentul Asistență europeană pentru energie locală (ELENA), menit să ofere asistență tehnică, instrumentele financiare ale programului LIFE și multe altele. Comitetul salută îndeosebi mențiunile cu privire la durabilitatea mediului din planul de acțiune al Comisiei Europene privind uniunea piețelor de capital (Capital Markets Union). Deși apreciază foarte mult toate aceste inițiative bine-venite, CoR recomandă să se evite suprapunerile și să se acorde atenție maximă coordonării tuturor politicilor și inițiativelor de la nivel european;

13.

recomandă mai ales, pentru o mai bună coordonare a inițiativelor în curs și pentru garantarea unei mai mari coerențe a politicilor europene, evaluarea de către Comisia Europeană a posibilelor sinergii dintre grupul de experți la nivel înalt privind finanțele durabile și nou-creatul grup de experți la nivel înalt „Sprijinirea finanțării economiei circulare”;

14.

propune, în lumina discuției privind noul cadru financiar multianual (CFM) al UE, care va funcționa după 2020, ca temele climei și durabilității să devină o direcție dominantă transversală de care să se țină seama în toate programele de finanțare, cu ținte privind nivelul minim de credite care trebuie alocate climei, atât pentru CFM, în ansamblu, cât și pentru principalele programe de finanțare (începând cu fondurile structurale și cu noul program-cadru pentru cercetare și inovare), și solicită ca aceste priorități să fie coerente cu obiectivele de coeziune economică, socială și teritorială ale UE;

15.

sugerează ca evaluarea impactului ex ante a propunerilor legislative ale UE să fie însoțită de fiecare dată de o evaluare a impactului asupra climei și a contribuției la realizarea obiectivelor Acordului de la Paris. Această activitate ar trebui să deschidă calea elaborării unei strategii în domeniul climei pe termen lung, omogenă și sustenabilă, și să permită realizarea mai multor investiții în adaptarea la schimbările climatice, după cum a subliniat recent Curtea de Conturi Europeană (1);

16.

solicită Comisiei să mandateze Autoritatea bancară europeană să stabilească în cel mai scurt timp, însă după consultarea necesară a părților interesate și cu implicarea corespunzătoare a sectorului privat, o clasificare precisă a activelor durabile, care să cuprindă definiții clare și obligatorii ale „finanțării combaterii schimbărilor climatice”, „finanțării verzi”, „finanțării durabile” și „finanțării circulare”, pornind de la inițiativele existente (ca, de exemplu, obligațiunile de sensibilizare la problemele climatice ale BEI). O clasificare europeană comună ar trebui, de asemenea, să fie însoțită de linii directoare pentru investitori și de o etichetare specifică, bazată pe indicatori de performanță adecvați, pentru a putea oferi o evaluare compactă și simplă a calității activelor;

17.

solicită Comisiei și statelor membre ca, în cooperare cu autoritățile locale și regionale, să creeze un sistem de reglementare predictibil și stabil pentru investițiile referitoare la schimbările climatice. Acest lucru este deosebit de important pentru stimularea implicării sectorului privat în finanțarea combaterii schimbărilor climatice;

18.

face apel la Parlamentul European și la Consiliu să ia serios în considerare, la revizuirea reglementării prudențiale a băncilor, posibilitatea de a introduce un factor de sprijinire a mediului (green supporting factor), după modelul factorului de sprijinire a infrastructurii (infrastructural supporting factor) propus de Comisia Europeană în cadrul revizuirii în curs a Regulamentului privind cerințele de capital (CRR), în scopul de a elibera resurse pentru investițiile private prin intermediul unei reduceri a cerințelor de capital pentru instituțiile care oferă credite pentru investițiile sustenabile și în domeniul climei;

19.

recunoaște că o parte a soluției la problema schimbărilor climatice ar putea să o constituie o piață eficientă a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, reglementată de schema UE de comercializare a certificatelor de emisii (ETS), dacă este pusă în aplicare împreună cu o politică ambițioasă din punctul de vedere al eficienței energetice și al energiei din surse regenerabile. De aceea, regretă că propunerea de modificare a sistemului ETS, prezentată de Comisia Europeană în 2015, așteaptă încă aprobarea finală, în timp ce prețurile certificatelor de emisii continuă să rămână prea scăzute. Comitetul atrage atenția încă o dată că un procent minim din veniturile obținute din licitația certificatelor ETS ar trebui să fie gestionat direct de autoritățile locale şi regionale, pentru a investi în îmbunătățirea rezilienței la nivel local. Comitetul solicită totodată Comisiei Europene să ia în considerare introducerea unor măsuri cu caracter extraordinar, cum ar fi stabilirea unui nivel minim al prețurilor pentru dioxidul de carbon sau reluarea procesului de reflecție privind o taxă europeană pe emisiile de CO2;

20.

solicită Comisiei Europene să elimine incertitudinile legate de investițiile în biocombustibili – care trebuie puse pe seama faptului că, în ultimii ani, au fost acordate doar derogări temporare de la normele privind ajutoarele de stat în ceea ce privește taxele pe energie și pe emisiile de carbon, precum și – lucru la fel de important – să reducă sarcinile administrative legate de energia din surse regenerabile, pentru a se evita situația în care aceste taxe sunt mai mari decât cele aplicate combustibililor fosili;

21.

invită Comisia Europeană să consolideze proporția din buget dedicată acțiunilor pentru climă și durabilitatea mediului în programele sale de ajutor pentru dezvoltare dedicate țărilor terțe, pe baza cuantumului adoptat recent de Parlamentul European în Regulamentul privind Fondul european pentru dezvoltare durabilă (FEDD), în care ținta pentru investițiile climatice a fost fixată la 28 % din bugetul total. Solicită, de asemenea, ca proiectele să prevadă o participare mai mare a autorităților locale și regionale ale UE, pentru a putea transfera autorităților locale și regionale din țările terțe propriile experiențe de succes și, în același timp, pentru a le dezvolta competențele. Principiile „justiției climatice” ar trebui să se afle în centrul eforturilor întreprinse la nivel internațional pentru a asigura faptul că investițiile respectă drepturile omului și pentru a sprijini comunitățile cele mai vulnerabile în fața schimbărilor climatice, creându-se totodată un climat de cooperare între actorii publici și cei privați, în conformitate cu prevederile obiectivului 17 din Obiectivele de dezvoltare durabilă ale Organizației Națiunilor Unite (2);

22.

subliniază că uneori legislația cu privire la ajutoarele de stat și/sau normele contabile europene pentru autoritățile publice, prin strictețea lor, fac mai dificile investițiile pentru mediu și pentru climă. Invită prin urmare Comisia Europeană să verifice existența unor marje de manevră pentru a crea un teren mai favorabil din punct de vedere contabil pentru efectuarea acestor investiții;

23.

consideră utilă crearea unui instrument ad-hoc pentru ca autorităților locale și regionale să le fie mai ușor să se orienteze în hățișul de inițiative existente, să obțină acces la finanțare pentru combaterea schimbărilor climatice și să obțină o asistență tehnică adecvată. În acest sens, își oferă ajutorul Comisiei Europene pentru elaborarea unui manual operațional care să ofere o cartografiere simplă și completă a oportunităților de finanțare de la nivel european și internațional, pentru uzul autorităților locale și regionale. Sugerează totodată ca o sinteză a acestei cartografieri să fie pusă la dispoziția tuturor părților interesate prin intermediul unui portal web, astfel încât să se poată oferi o sursă de informare unică, în care să fie prezentate sintetic toate fondurile disponibile pentru finanțarea de acțiuni în domeniul climei.

24.

solicită statelor membre să implice în mai mare măsură autoritățile locale și regionale în definirea planurilor naționale pentru energie și climă, în scopul de a favoriza coordonarea dintre planurile naționale și cele locale și regionale, în conformitate cu articolul 4 din Acordul de la Paris, care guvernează contribuțiile stabilite la nivel național la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră;

25.

reamintește propunerea vizând îmbunătățirea implicării autorităților locale și regionale, indicată în avizul său privind comunicarea Comisiei „Realizarea beneficiilor politicilor de mediu ale UE prin intermediul unei evaluări periodice a punerii lor în aplicare” – COM(2016) 316 (3), în care solicită Comisiei Europene să colaboreze îndeaproape cu autoritățile naționale, regionale și locale competente, cu Comitetul European al Regiunilor, cu Convenția primarilor din UE, cu Convenția globală a primarilor pentru climă și energie și cu Consiliul internațional pentru inițiativele de mediu locale (International Council for Local Environmental Initiatives – ICLEI) la dezvoltarea conceptului de „contribuții stabilite la nivel local și regional” și a metodologiei pentru introducerea unor astfel de contribuții. La început, autoritățile locale și regionale deschizătoare de drum în acest domeniu ar participa pe bază voluntară la „validarea conceptului”;

26.

sugerează ca planurile naționale pentru energie și climă să cuprindă planuri de investiții climatice pe termen mediu în ce privește principalele acțiuni planificate, defalcate pe nivel (național sau subnațional) și pe tip de sprijin necesar pentru identificarea tuturor deficitelor de finanțare, luând în considerare în acest scop inclusiv utilizarea unor instrumente financiare inovatoare;

27.

amintind importanța pe care o au planurile de acțiune pentru energia durabilă pentru realizarea contribuțiilor stabilite la nivel național și al UE la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, propune să se încerce o implicare eficace a autorităților locale și regionale, simplificând implementarea acestor planuri, procesul de raportare și sistemul de monitorizare. Ar trebui să se aibă în vedere în acest sens alinierea dintre strategiile naționale și planurile de acțiune în domeniul climei și al energiei durabile (PACED) ale autorităților locale. În conformitate cu metodologia Convenției primarilor, resursele pentru PACED ar trebui promovate în mai mare măsură de către Comisie și sprijinite de guvernele naționale;

28.

recunoaște că autoritățile locale și regionale trebuie să fie ajutate să înțeleagă clar riscurile climatice cu care se confruntă propriul teritoriu pentru a putea lua decizii în cel mai bun mod posibil. Îmbunătățirea evaluării, a raportării și comunicării în domeniul socioeconomic ar ajuta la clarificarea impactului acțiunii climatice asupra societății, oferind informații pe care să se bazeze atât deciziile de la nivel local, cât și procesul de alocare a resurselor. Cartografierea riscurilor de mediu, disponibilă pe Platforma europeană pentru adaptarea la schimbările climatice (Climate-ADAPT) (4), reprezintă o inițiativă pozitivă și utilă, chiar dacă este deocamdată prea puțin cunoscută și este alcătuită din informații fragmentare în ce privește datele regionale și locale. Pretutindeni este necesar să se sensibilizeze populația cu privire la acțiunile și instrumentele UE pentru adaptare climatică la nivel local. În consecință, Comitetul solicită Comisiei să ofere un sprijin mai substanțial platformei pentru a putea finaliza colectarea datelor și a disemina rezultatele, acordând mai multă atenție nivelului local și regional, ca forță primară de reacție în situații de criză;

29.

subliniază totodată că, pentru facilitarea finanțării, este importantă crearea unor instrumente precum obligațiunile ecologice și fondurile de garantare comună. Acestea pot fi elaborate de autoritățile locale și regionale, în colaborare cu instituțiile naționale și europene sau cu sprijinul lor. Există deja o multitudine de exemple utile în acest sens;

30.

invită statele membre să răsplătească acțiunile de finanțare a combaterii schimbărilor climatice efectuate de autoritățile locale prin programe specifice (astfel cum este prevăzut, de pildă, în pactul pentru climă – Climate Pact de la Luxemburg (5), prin care sunt acordate resurse suplimentare autorităților locale care fac eforturi pentru a implementa anumite acțiuni vizând eficiența energetică), atenuând anumite constrângeri interne vizând finanțarea publică sau oferindu-le alte forme de sprijin;

31.

îndeamnă toți factorii de decizie politică și, mai ales, guvernele naționale, să propună și să pună în practică măsuri curajoase, care să aibă în vedere în principal nu câștigurile electorale pe termen scurt, ci consecințele acțiunilor (sau ale inacțiunii) pentru generațiile următoare, atât din perspectiva sănătății și calității mediului, cât și în termeni economici. De aceea, propune ca subvențiile pentru activități economice cu un impact grav asupra mediului (caracterizate deci de niveluri ridicate de emisii), ținându-se seama de riscul relocării emisiilor de dioxid de carbon, să fie reduse treptat și, în final, eliminate într-un termen relativ scurt, dar, în orice caz, până în 2035;

32.

recomandă stabilirea unor pachete generale comune integrate referitoare la creșterea eficienței energetice și reducerea amprentei de carbon, atât pentru clădirile vechi cât și pentru clădirile noi; aplicarea unor cerințe minime pentru eficiența și performanța energetică a clădirilor noi și suplimentarea fondurilor necesare creșterii eficienței energetice a clădirilor existente.

13.2.2018   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 54/14

1.

reamintește că procesul de integrare a Uniunii Europene (UE) a fost marcat încă de la început de o multiplicare constantă a relațiilor și parteneriatelor economice, politice și sociale între teritoriile care fac parte din Uniune. Transporturile aduc o contribuție majoră la prosperitatea economică și socială a UE, prin generarea de schimburi comerciale, stimularea creșterii economice și asigurarea a milioane de locuri de muncă. O politică europeană modernă în domeniul infrastructurii de transport sprijină realizarea principalelor obiective ale Uniunii Europene, așa cum sunt definite în Strategia Europa 2020, în Cartea albă privind transporturile din 2011 și în cele 10 priorități ale Comisiei Juncker, cum ar fi buna funcționare a pieței interne și consolidarea coeziunii economice, sociale și teritoriale;

2.

recunoaște că Mecanismul pentru interconectarea Europei (MIE), adoptat în 2013, fiind un cadru juridic comun și instrument de finanțare pentru sectorul transporturilor, reprezintă un element fundamental pentru dezvoltarea rețelei transeuropene de transport (TEN-T) și, prin urmare, pe calea progresului, pe baza unei viziuni europene mai integratoare. MIE a fost adoptat ca un instrument de cofinanțare indispensabil pentru punerea în practică și finalizarea infrastructurilor și serviciilor TEN-T. Din acest motiv, el trebuie să fie asociat cu bunăstarea socială, coeziunea, crearea de locuri de muncă (1), creșterea economică și durabilitatea mediului (2); ca atare, o Europă fără TEN-T și fără MIE ar genera costuri mai mari decât finanțarea destinată în prezent acestora din urmă (3);

3.

salută eforturile depuse în cadrul prezentei evaluări la jumătatea perioadei în ceea ce privește transparența și participarea, compilarea propunerilor părților interesate și consultarea Comitetului Regiunilor (CoR) (4);

4.

consideră că, în contextul evaluării la jumătatea perioadei a MIE, este necesar să se promoveze menținerea și consolidarea fundamentelor sale și importanța sa în ceea ce privește competitivitatea, De asemenea, trebuie îmbunătățite capitalul social al Europei și coeziunea teritorială europeană, precum și ideea unui spațiu cetățenesc european comun caracterizat de libera circulație a persoanelor și a mărfurilor, esența proiectului european. Această consolidare impune revizuirea MIE în ce privește alocarea bugetară, procedurile, criteriile și modalitățile de selecție a proiectelor, gestionarea, monitorizarea și evaluarea acestora;

5.

de asemenea, Comitetul semnalează faptul că sunt încă valabile anumite observații formulate de CoR în momentul adoptării MIE, în 2013 (5). Unele dintre aspectele ce pot fi îmbunătățite țin de nivelul insuficient de alocare bugetară, de îndoielile cu privire la coordonarea dintre MIE și alte fonduri, de complexitatea procedurală a instrumentului sau de prezența insuficientă a autorităților locale și regionale, precum și de deficitul de subsidiaritate în cadrul diverselor organe de planificare și realizare a proiectelor cofinanțate (6);

6.

menționează că, în cadrul orientărilor sale pentru dezvoltarea rețelei transeuropene de transport, Uniunea Europeană reamintește importanța politicilor integrate și subliniază necesitatea de a asigura „accesibilitatea și conectivitatea pentru toate regiunile Uniunii, inclusiv regiunile îndepărtate, insulare și ultraperiferice”. Ca atare, CoR cere ca aceste regiuni, excluse din păcate din rețeaua principală, să devină eligibile pentru măsurile referitoare la autostrăzile maritime;

7.

semnalează Comisiei Europene că lumea se confruntă cu schimbări radicale în relația dintre dezvoltarea economică și teritorii, precum și cu privire la apariția unui nou tip de sistem urban și macroregional care își desfășoară activitatea la nivel mondial și la nivel local în același timp (7). Din acest motiv, orice reformă a MIE ar trebui să ia în considerare următoarele subiecte de dezbatere: modalitățile prin care infrastructurile strategice europene de transport pot contribui la relocalizarea în Europa (reshoring) a activității industriale (8); cum afectează riscul geopolitic mondial scurtarea lanțurilor valorice; importanța calității structurilor de gestionare ale administrațiilor regionale; procesele de integrare tehnologică sau adâncirea decalajelor regionale intrastatale (regiunile au înregistrat recent evoluții divergente în materie de PIB pe cap de locuitor și de coeziune intrastatală, în contextul unor procese de convergență între state (9)). În același timp, în ceea ce privește dinamicile negative, ar trebui semnalat faptul că procesele de ajustare bugetară au obligat regiunile să își reducă investițiile, în special în sectoare legate de infrastructura de transport (10). În plus, deși în 2014 investițiile publice înregistrau o ușoară redresare la nivelul administrațiilor centrale – prin utilizarea deficitului public –, scăderea persista la nivelurile subnaționale (11), ceea ce a condus la adâncirea decalajelor dintre regiuni și la consolidarea centralizării. Viitoarea revizuire a MIE ar trebui să țină seama de acest nou context și să aibă în vedere măsuri de exploatare a potențialul infrastructurilor strategice de transport din Europa, pentru a reduce riscurile identificate în domeniile industrial și geopolitic, pentru a compensa creșterea disparităților regionale și pentru a inversa dinamicile negative observate în materie de investiții publice;

8.

recunoaște intenția Comisiei de a destina fonduri TEN-T prin MIE. Bugetul alocat inițial de 33,2 miliarde EUR a reprezentat un angajament financiar remarcabil; de asemenea, un alt aspect semnificativ în materie de cofinanțare îl reprezintă ideea ca mecanismul să dispună de capital și inițiativă privată (12);

9.

regretă, cu toate acestea, constrângerile bugetare suferite ca urmare a politicilor de ajustare puse în aplicare în cursul ultimului deceniu. Reducerile înregistrate în primii ani de punere în aplicare a mecanismului ar putea face imposibilă atingerea țintelor stabilite pentru anii 2020, 2030 (rețeaua centrală) și 2050 (rețeaua globală);

10.

reamintește că, în acest sens și în contextul revizuirii programului multianual, obiectivele stabilite prin Regulamentele (UE) nr. 1315/2013 și (UE) nr. 1316/2013 sunt angajamente comunitare cu caracter obligatoriu;

11.

solicită, prin urmare, ca, respectând principiul subsidiarității (perspectiva ascendentă), să se analizeze în detaliu posibilitățile de creștere a alocării sale actuale (acordând atenție deosebită nevoilor locale, metropolitane și regionale formulate de actorii de la acest nivel), pentru îmbunătățirea coordonării diferitelor fonduri legate de finanțare (FEIS, MIE, fondurile de coeziune) sau a altor instrumente propuse de BEI (evitând ca FEIS să utilizeze din nou fonduri ale MIE) și elaborarea calendarului cererilor de propuneri specifice. Aceste cereri ar putea fi publicate la începutul perioadei perspectivei financiare, permițând o mai bună planificare și, prin urmare, organizarea în avans a părților interesate înainte de publicarea acestora;

12.

subliniază că finanțarea prin Mecanismul pentru interconectarea Europei (MIE) și celelalte structuri conexe nu ar trebui să concureze cu FEIS, nici cu abordarea acestuia bazată pe piață, care are drept scop să concentreze noi fonduri și să mobilizeze capitaluri inactive. Consideră, prin urmare, că FEIS și MIE au obiective diferite și, prin urmare, nu trebuie să se considere că se pot substitui unul altuia. Cu toate acestea, în cazul în care există sinergii între cele două surse de finanțare, este de dorit o combinare optimă a acestor resurse pentru a activa investițiile în UE;

13.

recomandă, de asemenea, în contextul aplicării articolului 50 din Tratatul privind Uniunea Europeană (Brexit), lansarea de către Comisie a instrumentelor legislative și de politică necesare pentru a asigura alocarea bugetară suficientă pentru politica în domeniul transporturilor TEN-T cu injecții de capital indicative și flexibile, pentru a le realimenta suficient dacă este nevoie;

14.

atrage atenția că orice întârziere în realizarea elementelor rețelei TEN-T limitează posibilitățile de creștere ale regiunilor care participă la proiect și contribuie la reducerea efectelor rezultate din cooperarea interregională în rețea;

15.

în legătură cu necesitatea de a spori nivelul de activare al statelor care beneficiază de efortul de coeziune și în scopul de a se menține complementaritatea între MIE și Fondul de coeziune, trebuie menținute alocările pentru aceste țări;

16.

invită Comisia să depună eforturi susținute pentru a îmbunătăți situația în materie de selecție și gestionare a proiectelor, guvernanță și control al activităților legate de MIE, prin inițiative cum ar fi:

17.

subliniază că finanțarea TEN-T printr-un instrument utilizat și de sectorul energiei și de cel al telecomunicațiilor pare artificială. Dat fiind că politica în domeniul transporturilor a fost stabilită în detaliu, CoR recomandă ca aceasta să aibă propriile sale instrumente;

18.

avertizează că statele membre, în special cele care beneficiază de Fondul de coeziune, trebuie să facă uz în mai mare măsură de asistența tehnică disponibilă pentru programe operaționale, pentru a îmbunătăți capacitatea autorităților locale și regionale și a altor participanți de a absorbi fondurile UE. În cadrul instrumentului MIE, este deosebit de important ca statele membre mai puțin dezvoltate să pregătească, la rândul lor, proiecte de calitate folosindu-se de resursele în materie de asistență tehnică și să poată fi, astfel, candidați egali în raport cu alte state membre atunci când concurează în cadrul cererilor de propuneri pentru cofinanțare UE;

19.

consideră că finanțarea proiectelor de transport prin MIE trebuie să se bazeze în primul rând pe subvenții, dar pot fi luate în considerare și împrumuturile, garanțiile sau fondurile proprii;

20.

semnalează nivelul ridicat de responsabilitate al regiunilor și al autorităților locale în faza de punere în aplicare și monitorizare a investițiilor publice, în general. În 2014, autoritățile de la nivel subnațional din țările OCDE erau responsabile pentru 40 % din cheltuielile publice, 50 % din achizițiile publice, 59 % din investițiile publice și 63 % din cheltuielile cu funcționarii publici (15);

21.

ar trebui reamintit, în acest sens, faptul că în Uniunea Europeană există niveluri diferite de încredere în instituții, în funcție de domeniul lor local sau regional de guvernare (de obicei, cu cât instituția este mai apropiată de cetățean, cu atât mai mare este nivelul încrederii) (16). În prezent, încrederea cetățenilor în autoritățile subnaționale este mai mare decât în entitățile publice de rang mai înalt (17). În plus, regiunile și autoritățile locale reprezintă nivelul unde se identifică cel mai bine nevoile și resursele, se integrează mai ușor cooperarea între sectorul public și cel privat, și unde este mai probabil ca gestionarea să facă obiectul responsabilității și transparenței. Prin urmare, viitoarea revizuire a MIE ar trebui să fie abordată din perspectiva „coproducerii” TEN-T de către administrațiile de la diverse niveluri (18);

22.

în acest sens, Comisia ar trebui să se asigure că planurile statelor membre privind infrastructurile vor include obiectivele TEN-T, acordând prioritate acelor proiecte ale statelor membre care sunt în concordanță cu TEN-T;

23.

solicită, prin urmare, Comisiei să descentralizeze atât procesele de selecție a proiectelor, cât și gestionarea, monitorizarea și controlul acestora, printr-o mai mare implicare a regiunilor în MIE, ceea ce înseamnă:

24.

insistă asupra beneficiilor globale pentru viața de zi cu zi a cetățenilor UE pe care le implică finalizarea TEN-T. Pentru a obține vizibilitate europeană pentru întregul proiect și pentru a facilita strategiile europene de transport, autorităților publice li se recomandă să marcheze întreaga rețea TEN-T (cu omologare în toată Uniunea Europeană), identificând infrastructuri ale rețelei centrale și globale, noduri și coridoare. De asemenea, li se recomandă să trateze specific nodurile rețelei ca puncte de acces cu legături clare și bine specificate la nivel secundar și terțiar al rețelelor de transport. În acest sens, se propune ca statele membre și regiunile să ia în considerare TEN-T pentru proiectarea și punerea în aplicare a fluxurilor lor locale rutiere și de căi ferate regionale, pentru a se asigura o perspectivă integrată care să permită o mobilitate extinsă și îmbunătățită pentru toți cetățenii, factor esențial pentru incluziunea socială și pentru protecția mediului. În mod similar, se recomandă să se acorde atenție în mod specific regiunilor insulare, astfel încât să fie corect create legăturile – aeriene și maritime –, care să garanteze accesul cetăţenilor și al mărfurilor la rețeaua centrală în cele mai avantajoase condiții cu putință;

25.

exprimă necesitatea ca, în regiunile în care există probleme în sectorul feroviar, să se edifice infrastructurile necesare, atât la nivel local, cât și la nivel regional, care să permită utilizarea transportului feroviar în condiții identice cu cele ale celorlalte state membre;

26.

în această privință, se recomandă să se analizeze în detaliu chestiunile legate de comunicarea realizărilor și de transparența obiectivelor și a rezultatelor. Trebuie informați cetățenii cu privire la MIE și la hărțile TEN-T, prin centre de informare, grafice informative și documente;

27.

semnalează absența actuală a unei coordonări eficiente și a conectării celor mai importante investiții în domeniul transporturilor identificate în documentele strategice de la nivel european, național și regional. Autoritățile regionale nu au fost luate în considerare în structurile de guvernanță și implementare a MIE, ceea ce limitează posibilitățile de evaluare a valorii adăugate, a coerenței și a complementarității investițiilor planificate prin diferite instrumente de finanțare. Strategiile macroregionale ale UE ar putea îndeplini o funcție de coordonare;

28.

semnalează că fondurile disponibile ar trebui să se concentreze în primul rând pe prioritatea rețelei centrale primare, ținând seama de posibilitatea de consolidare a interconexiunilor modale (portuare, feroviare). Eventualele fonduri restante ar putea fi utilizate ca sprijin subsidiar, dar hotărât pentru proiectele la scară mai mică din perspectivă tehnică și bugetară, care au posibilități mai reduse de acces la finanțare privată suplimentară (din cauza rentabilității lor economice mai reduse pe termen scurt), cu condiția să aibă o puternică „valoare adăugată europeană”, cum este exemplul conexiunii naturale la rețeaua centrală sau care completează această rețea cu elemente importante la nivel regional sau transregional, cu condiția satisfacerii criteriilor de ordin strategic, structurale și fezabile pe termen scurt. Acest lucru ar trebui dezvoltat într-un viitor cadru de revizuire în două direcții: proiecte care să contribuie la o mai mare fluiditate a tranzitului de mărfuri și pasageri prin coridoarele prioritare și proiecte cu valoare adăugată clară în materie de accesibilitate, conectivitate și coeziune teritorială;

29.

ar trebui să se lanseze un proces de reflecție asupra dimensiunii „externe” a TEN-T, în special în ceea ce privește relațiile cu țările terțe și zonele de cooperare strategică europeană, precum Marea Mediterană, regiunea Mării Baltice, vecinătatea estică, Spațiul Economic European actual și viitor și alte regiuni deosebit de interesante din punct de vedere geopolitic și economic;

30.

se confirmă cele trei obiective și proporțiile specifice din sectorul transporturilor pentru MIE, stabilite în partea IV din anexa I. Cu toate acestea, se solicită o modificare a articolului 10 din regulament – care se referă la costurile eligibile – și anume sporirea acestora pentru acțiunile din nodurile urbane prioritare, porturi, transportul maritim, platforme și legături multimodale (cum sunt autostrăzile feroviare) și tronsoane de buclă locală („ultimul kilometru”);

31.

se recomandă să se avanseze în definirea unui standard tehnic comun al proiectelor eligibile în cadrul MIE, în vederea realizării unei armonizări, în cadrul Uniunii, a condițiilor de viteză, a performanțelor, a ecartamentului UIC, a normelor privind stațiile de reîncărcare cu combustibili alternativi și a fiabilității coridoarelor TEN-T;

32.

consideră că sectorul transfrontalier trebuie să devină o prioritate, dat fiind că părțile de rețea interesează cel mai puțin statele membre, ele constituind o valoare adăugată europeană evidentă;

33.

se propune ca Agenda urbană a Uniunii Europene să lanseze un nou parteneriat în domeniul nodurilor de transport complementar celui deja existent pentru mobilitatea urbană, urmărind evaluarea rețelelor TEN-T din perspectiva nodurilor urbane și metropolitane și integrarea lor în dinamica urbană, logistica urbană și, îndeosebi, proiectele legate de „primul și de ultimul kilometru”, așa cum se reafirmă în Rezoluția Parlamentului European din 19 ianuarie 2017 referitoare la sectorul logisticii și transportul multimodal pe coridoarele TEN-T (19). Așa cum semnalează această rezoluție, în nodurile urbane se regăsesc o mare parte din modurile de transport, aici având loc și transbordările și distribuțiile, esențiale în lanțul logistic și în aceste locuri ar trebui create condițiile necesare interconectării rețelelor energetice și de transport cu spațiul digital;

34.

de asemenea, ar trebui avută în vedere întărirea coeziunii teritoriale prin implementarea integrală a ecartamentului UIC pe rețeaua feroviară a Uniunii (subliniind importanța tronsoanelor feroviare) – permițând astfel pieței interne a materialului feroviar rulant să devină mai competitivă, de exemplu – și prin consolidarea echilibrelor teritoriale odată cu includerea criteriilor privind „accesibilitatea” și „conectivitatea” tuturor regiunilor din Uniune în perspectiva perioadei post-2020;

35.

reamintește importanța vitală pe care o are, în cadrul MIE, durabilitatea mediului și, în consecință, solicită o creștere a fondurilor alocate acestui domeniu, ținând seama de efectele schimbărilor climatice. În acest sens, solicită mai mult sprijin – prin mecanisme care să le privilegieze la alocarea de proiecte – pentru instrumente care, precum autostrăzile maritime, sunt asociate cu transportul multimodal și au efecte majore în ceea ce privește decarbonizarea, precum și pentru alte proiecte similare, care să promoveze durabilitatea socială, economică și de mediu și atenuarea efectelor schimbărilor climatice: extinderea rețelelor feroviare și rutiere electrice, a rețelelor de reîncărcare cu combustibili alternativi sau valorificarea potențialului tehnologiilor digitale în sectorul transporturilor și măsurile de adaptare a instalaţiilor portuare. Face trimitere, de asemenea, la Avizul „O strategie europeană pentru o mobilitate cu emisii scăzute de dioxid de carbon” (20);

36.

revizuirea MIE ar trebui să țină seama de noile tendințe de consum înregistrate în economia circulară, în modelele de mobilitate și de producție.

37.

propune implementarea accelerată a măsurilor de sprijinire a transporturilor durabile (studiind eventual posibilitățile oferite de măsuri cum ar fi ecobonusul european), posibilitatea introducerii taxelor pe infrastructură și revizuirea Directivei „Eurovigneta”. Fondurile colectate din diversele taxe ar putea alimenta bugetul MIE;

38.

ia act de faptul că, la examinarea diferitelor soluții legate de TEN-T, trebuie să se țină seama de problematica dezvoltării durabile, atât la nivel social, cât și economic și de mediu. În acest sens, nu ar trebui să se neglijeze conectivitatea regiunilor sau insulelor care prezintă diferite probleme, cum ar fi situarea periferică sau dezechilibrele economice, demografice sau migratorii.

13.2.2018   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 54/21

1.

sprijină ideea potrivit căreia evaluarea punerii în aplicare a legislației privind protecția mediului (EIR) urmărește să îmbunătățească cunoștințele privind lacunele în aplicarea politicii și legislației de mediu a UE din fiecare stat membru, oferă noi soluții care să însoțească aplicarea conformă cu legea, abordează cauzele profunde și deseori intersectoriale ale acestor lacune și încearcă să stimuleze schimbul de bune practici;

2.

recunoaște că pachetul EIR publicat în februarie 2017 (1) oferă prima prezentare globală a modului în care politicile și legislația UE în materie de mediu sunt aplicate pe teren în statele membre, conținând 28 rapoarte de țară. Acesta arată că politicile de mediu funcționează, dar că există mari diferențe în ce privește coerența punerii în practică a acestor norme și politici în diferitele țări din Europa;

3.

subliniază că implementarea cu succes a politicilor de mediu ale UE necesită o cooperare strânsă între toate nivelurile de guvernanță, de la nivel local până la nivelul UE; ca atare, este mulțumit că în comunicarea Comisiei se face în mod explicit referire la cooperarea cu Comitetul Regiunilor, însă reamintește că în continuare sunt necesare îmbunătățiri în multe state membre pentru a se asigura implicarea efectivă a autorităților locale și regionale în revizuirea și punerea în aplicare a legislației;

4.

invită Comisia Europeană și statele membre să utilizeze cât mai bine EIR pentru a contribui la luarea în considerare a aspectelor de mediu în cadrul priorităților macroeconomice ale semestrului european și a sprijini realizarea obiectivelor de dezvoltare durabilă în cadrul Agendei pentru dezvoltare durabilă 2030;

5.

subliniază necesitatea desfășurării unui dialog structurat privind punerea în aplicare cu fiecare stat membru în perioada 2017-2018 și a implicării corespunzătoare a autorităților locale și regionale, cu scopul de a reflecta asupra modului în care să se abordeze problemele structurale și necesitățile unui anumit stat membru;

6.

recomandă Comisiei Europene să fie mai incisivă în analiza EIR și să îmbunătățească gradul de comparabilitate între statele membre. În următoarea rundă EIR, Comisia Europeană ar trebui să ilustreze, într-un mod transparent și ușor de înțeles, progresele obținute în privința principalelor provocări legate de punerea în aplicare de către statele membre; acest demers nu ar trebui să conducă însă la cerințe suplimentare de raportare pentru statele membre, regiuni și orașe;

7.

îndeamnă Comisia Europeană și statele membre să continue eforturile de a consolida rolul Rețelei Uniunii Europene pentru punerea în aplicare și respectarea legislației din domeniul mediului (IMPEL) și să dezvolte în continuare rețele naționale IMPEL, care să implice experți din administrațiile locale și regionale în schimbul de bune practici (2);

8.

consideră că procesul de EIR ar trebui să se coreleze, acolo unde este posibil și necesar, cu mecanismele de evaluare existente care se referă și la stadiul implementării legislației europene, printre care proiectul „Make it Work”, activitățile Rețelei UE pentru punerea în aplicare și respectarea legislației din domeniul mediului (IMPEL) și programul REFIT;

9.

salută Comunicarea Comisiei privind accesul la justiție în probleme de mediu (3) și anticipează elaborarea unor orientări privind respectarea legislației de mediu ca nouă inițiativă specifică a Comisiei Europene în 2017, menită să sprijine o mai bună punere în aplicare a legislației de mediu (4);

10.

sprijină raportul Comisiei Europene „Acțiuni în vederea simplificării elaborării rapoartelor privind mediul” (5), rezultat în urma efortului Comisiei de verificare a adecvării monitorizării și raportării în ce privește politica UE în domeniul mediului (6), la care CoR a contribuit cu avizul prospectiv CdR 5660/2015. CoR își reiterează apelul adresat Comisiei Europene vizând adoptarea unei abordări orizontale pentru monitorizarea și raportarea în domeniul mediului și se așteaptă, prin urmare, ca Comisia Europeană să aplice consecvent acțiunile 1 și 2 menționate în raport, propunând amendamente legislative la obligațiile de raportare stabilite în actele legislative existente sau nou elaborate, în vederea unei mai mari armonizări și simplificări a acestor obligații.

11.

propune Comisiei Europene o cooperare strânsă și structurată pentru întregul ciclu EIR, inclusiv prin activitățile Platformei tehnice comune pentru cooperare pe probleme de mediu (7), punând accentul pe diferitele provocări structurale individuale de punere în aplicare cu care se confruntă autoritățile locale și regionale și pe soluțiile la acestea, astfel cum sunt prezentate în secțiunea D a avizului. Cooperarea include și explorarea modalităților în care CoR poate contribui la argumentația din rapoartele specifice fiecărei țări și la orientările pentru statele membre, asigurând dimensiunea teritorială, dată fiind experiența acumulată prin contribuțiile sale la ciclul de guvernanță al Strategiei Europa 2020 prin evaluarea sistematică a semestrului european din perspectivă locală/regională;

12.

salută menționarea în comunicarea Comisiei Europene a faptului că EIR completează eforturile curente de punere în aplicare, precum controlul respectării obligațiilor și procedurile de constatare a neîndeplinirii obligațiilor;

13.

consideră că este important ca sistemul de EIR să fie evaluat după două cicluri (patru ani), pentru a verifica eficiența mecanismului;

14.

consideră că EIR reprezintă o șansă de cooperare țintită între CoR și Parlamentul European, asigurând schimburi de opinii cu privire la provocările și la soluțiile legate de punerea în aplicare a legislației de mediu a UE și reunind interesele colegiuitorilor și experiențele factorilor de decizie din cadrul autorităților de punere în aplicare. Comitetul invită Parlamentul European să coopereze îndeaproape, atât în ce privește chestiunile dezbătute în Comisia ENVI – EIR, principalele provocări și cauzele lor profunde – cât și în legătură cu viitoarele rapoarte de punere în aplicare ale Parlamentului European cu relevanță pentru subiect, inclusiv prin organizarea de reuniuni tematice comune ale Comisiei ENVE și Comisiei ENVI a PE;

15.

subliniază că este pregătit să contribuie la dezbaterile viitoare legate de EIR organizate de Consiliu, la ședințele informale ale miniștrilor de mediu sau la alte activități ale Președinției Consiliului legate de EIR; își oferă sprijinul pentru pregătirea acestor dezbateri și activități, în special prin avize privind acest subiect, astfel cum sunt solicitate de președințiile Consiliului, și prin reuniuni ale Platformei tehnice pentru cooperare în domeniul mediului a CoR/CE;

16.

propune să se exploreze posibilitatea de a organiza ședințe pe teme specifice, în strânsă cooperare cu autoritățile locale și regionale și reprezentanțele naționale ale Comisiei Europene și ale PE din diferite părți ale teritoriului UE; astfel de manifestări ar constitui ocazia de a discuta provocările specifice legate de implementarea la nivel local și ar putea astfel contribui la rapoartele de țară;

17.

regretă că Comisia Europeană limitează obiectivul inițial al EIR la domeniile gestionării deșeurilor, protecției naturii și a biodiversității, calității aerului, poluării fonice și calității și gestionării apei (8);

18.

îndeamnă Comisia Europeană să facă din tema schimbărilor climatice un element important al următoarei runde de EIR, încorporând atenuarea schimbărilor climatice și adaptarea la acestea simultan cu asigurarea compatibilității cu dispozițiile guvernanței uniunii energetice; reamintește că autoritățile locale și regionale au un rol central în reacția la schimbările climatice și încurajează, în acest sens, elaborarea și alocarea unor obiective de nivel regional și local în materie de schimbări climatice, pe lângă contribuțiile stabilite la nivel național, ca un element important al îndeplinirii obligațiilor privind schimbările climatice prevăzute în Acordul de la Paris;

19.

subliniază necesitatea de a include în următoarea rundă de evaluare punerea în aplicare a Directivei privind emisiile industriale. În acest sens, rețeaua IMPEL ar trebui să aibă un rol mai activ în proces, pentru a sprijini colectarea unor exemple de bune practici pentru 2019;

20.

recomandă, de asemenea, integrarea politicii UE privind substanțele chimice, care reprezintă o piatră de temelie a politicii de mediu a UE. EIR ar trebui să evidențieze deficiențele și experiențele pozitive cu privire la înregistrarea, evaluarea și autorizarea substanțelor chimice.

21.

salută intenția Comisiei Europene de a dobândi cunoștințe mai detaliate despre fiecare țară în materie de calitate a administrației publice și a guvernanței și de repartizare a competențelor în domeniul punerii în aplicare a legislației UE privind mediul între autoritățile naționale/regionale/locale;

22.

recunoaște că, pe lângă analizele mai complete ale lacunelor de aplicare în sectoarele de mediu tradiționale, EIR furnizează, pentru prima dată în legătură cu mediul, constatări preliminare referitoare la posibilele cauze profunde ale slabei puneri în aplicare;

23.

recomandă ca EIR să se concentreze asupra coordonării ineficiente dintre autoritățile locale, regionale și naționale, pentru a aborda: repartizarea neclară a competențelor și responsabilităților, lipsa capacității administrative, finanțarea insuficientă, folosirea insuficientă a instrumentelor bazate pe piață, lipsa unei integrări și a unei coerențe a politicilor, lipsa de cunoștințe și de date și insuficiența mecanismelor de asigurare a conformității (9).

24.

îndeamnă Comisia Europeană să elaboreze o metodologie comună pentru dialogurile EIR la nivel național și să furnizeze orientări pentru a asigura pe deplin participarea autorităților locale și regionale în cadrul acestui proces;

25.

evidențiază corelația dintre îmbunătățirea punerii în aplicare și elaborarea unei mai bune reglementări: dacă apar semne că obiectivele politicii de mediu nu vor fi atinse, ar trebui examinate și instrumentele utilizate de UE, coerența și omogenitatea legislației UE și sarcinile administrative;

26.

solicită statelor membre punerea în aplicare la nivel local și regional a unor procese EIR care să corespundă celor de la nivelul național;

27.

recomandă statelor membre să colaboreze mai strâns cu autoritățile locale și regionale încă din etapele timpurii ale elaborării politicilor și ale transpunerii juridice și, potrivit încurajărilor din cel de Al 7-lea plan de acțiune pentru mediu, eventual în cadrul unor echipe transguvernamentale constituite pe tematici verticale;

28.

subliniază că este necesar ca statele membre să creeze mecanisme care să îmbunătățească eficacitatea coordonării verticale, inclusiv printr-o clară împărțire a responsabilităților între diferitele niveluri de guvernare;

29.

îndeamnă statele membre, autoritățile regionale și locale să reducă fragmentarea, inclusiv prin adoptarea de măsuri suplimentare, prin introducerea unor autorizații de mediu integrate, care să combine diferitele autorizații de mediu sectoriale, precum și prin raționalizarea procedurilor EIA și SEA (10).

30.

subliniază că, astfel cum a confirmat EIR, lipsesc resursele financiare, umane și tehnice corespunzătoare pentru a pune în aplicare în mod corespunzător legislația UE în domeniul mediului în multe administrații locale și regionale și că în special localitățile mai mici au deseori resurse limitate pentru a-și dezvolta propria expertiză tehnică cu privire la cerințele reglementare; subliniază, de aceea, că este nevoie de o asistență mai substanțială din partea nivelului UE, fie direct, fie prin încurajarea statelor membre să ofere sprijin, pentru ca autoritățile locale și regionale să poată coopera orizontal (în cadrul statelor membre și transfrontalier) spre a agrega proiecte, a face schimb de bune practici și a dezvolta procese și proceduri comune;

31.

invită statele membre, autoritățile regionale și locale să asigure proporționalitatea dintre resursele financiare și umane ale administrațiilor locale și regionale de mediu și sarcinile lor (transferate);

32.

recomandă Comisiei Europene să elaboreze orientări ale UE disponibile în mai multe limbi, iar statelor membre, să elaboreze standarde comune, liste de verificare, formulare și programe de formare în cooperare cu autoritățile locale și regionale pentru a asigura coerența punerii în aplicare și a raportării;

33.

solicită autorităților locale și regionale să analizeze calitatea procedurilor, să raționalizeze emiterea permiselor de mediu și să pună în comun resursele cu alte departamente, pentru a realiza economii de scară sau a putea rezolva probleme de mediu care depășesc granițele administrative, utilizând în acest sens Setul de instrumente pentru asigurarea calității administrației publice în UE (11);

34.

solicită Comisiei Europene, statelor membre și autorităților regionale și locale să promoveze implicarea experților de la nivel local și regional în rețeaua IMPEL, precum și în instrumentul EIR de evaluare inter pares care urmează să fie introdus;

35.

invită Comisia Europeană, și în special statele membre, să implice experții de la nivelul local și regional în elaborarea orientărilor UE, precum și a celor naționale corespunzătoare, pentru a permite o mai mare claritate și flexibilitate în aplicare;

36.

îndeamnă Comisia Europeană să aloce un buget suficient pentru noul instrument EIR inter pares. Comisia ar trebui, de asemenea, să asigure complementaritatea acestuia cu activitățile inter pares desfășurate de IMPEL, și cu schimbul de tematici de mediu al autorităților de gestionare, în cadrul instrumentului TAIEX REGIO PEER 2 PEER.

37.

îndeamnă autoritățile locale și regionale, cu sprijinul statelor membre, să utilizeze asistența tehnică disponibilă în cadrul obiectivului tematic 11 al fondurilor structurale și de investiții europene (fondurile ESI) pentru a crește capacitatea instituțională și administrativă a departamentelor de mediu proprii și potențialul acestora de a absorbi finanțarea din fondurile ESI, în special pentru infrastructurile de mediu de mare amploare (obiectivul 6). De asemenea, le încurajează să folosească Programul de sprijin pentru reforme structurale spre a-și îmbunătăți gestiunea de mediu;

38.

sprijină ideea ca alte state membre să înființeze rețele de experți din rândul autorităților de management din cadrul politicii de coeziune, menite să promoveze investițiile de mediu;

39.

solicită UE ca, în cursul pregătirilor sale pentru următorul CFM, să examineze atent toate opțiunile de a mări finanțarea UE pentru aplicarea legislației din domeniul mediului, inclusiv opțiunea de a rezerva un anumit procentaj în acest scop.

40.

recunoaște că insuficienta integrare a preocupărilor de mediu în alte domenii de politică rămâne una din cauzele punerii în aplicare deficitare a legislației în domeniul mediului și, în consecință, reamintește că este necesar să se integreze obiectivele principale ale politicii în domeniul mediului și al schimbărilor climatice în toată gama activităților UE;

41.

solicită autorităților locale și regionale să asigure o bună coordonare la nivel strategic și politic, prin adoptarea unor strategii de dezvoltare durabilă la nivel local/regional și asigurarea integrării preocupărilor legate de mediu – dintr-o etapă timpurie – în planificarea amenajării teritoriului, pentru a reduce contradicțiile. Solicită, de asemenea, integrarea adecvată a preocupărilor de mediu, începând dintr-un stadiu incipient, prin aplicarea SEA;

42.

solicită autorităților locale și regionale să promoveze acorduri sectoriale voluntare cu sectoare industriale cheie și „contracte” între autoritățile publice și părțile interesate din societate, în vederea furnizării de informații, a identificării problemelor și a găsirii soluțiilor;

43.

subliniază faptul că UE trebuie să întreprindă acțiuni mai puternice și mai eficace de reducere a poluării la sursă în multe domenii ale politicii de mediu, în absența cărora va fi imposibil să se respecte la nivel local și regional o serie întreagă de acte din legislația UE privind standardele de calitate a mediului;

44.

solicită Comisiei Europene și statelor membre să sprijine mai eficient autoritățile locale și regionale competente în sensul respectării acestor standarde și obiective;

45.

solicită Comisiei Europene să colaboreze cu autoritățile naționale relevante, cu Comitetul European al Regiunilor, cu Convenția primarilor din UE, Convenția globală a primarilor pentru climă și energie și cu ICLEI pentru a dezvolta conceptul și metodologia de introducere a unor contribuții determinate la nivel local și regional, contribuind astfel la atingerea obiectivelor privind schimbările climatice convenite prin Acordul de la Paris privind clima din cadrul COP21. La început, autoritățile locale și regionale care doresc să deschidă drumul vor participa pe bază voluntară la „validarea conceptului”.

46.

recunoaște că disponibilitatea limitată a datelor încă mai provoacă probleme de punere în aplicare la diferite niveluri de guvernanță în multe state membre și că autoritățile locale și regionale pot avea un rol central în colectarea de date și cunoștințe și în furnizarea de informații publicului larg, încurajând o mai mare sensibilizare în rândul cetățenilor;

47.

salută faptul că EIR se bazează, în principiu, pe datele existente și că ar trebui să ducă la o mai bună utilizare și corelare a acestor date, îmbunătățind accesibilitatea lor, nu în ultimul rând pentru autoritățile locale și regionale;

48.

sprijină o dezbatere structurată privind repartizarea corespunzătoare a responsabilităților și a resurselor între autoritățile locale, regiuni și nivelul național, pentru a se putea garanta că rapoartele și indicatorii privind starea mediului sunt coerenți, eficace și fiabili;

49.

îndeamnă statele membre să dezvolte în continuare, în cooperare cu autoritățile locale și regionale, cadre de implementare și informare structurate (SIIF-uri) pentru toate actele legislative ale UE în domeniul mediului;

50.

solicită Comisiei Europene să asigure implementarea corespunzătoare de către statele membre și autoritățile locale a cerințelor minime prevăzute în Directiva privind accesul la informație;

51.

solicită autorităților locale și regionale să practice o politică de informare activă. Aceasta ar trebui să fie bidirecțională (inclusiv mecanisme de feed-back) și să furnizeze informații mai orientate către cetățean, cum ar fi instrumentele de cartografiere și aplicațiile online și campaniile educaționale;

52.

sprijină implicarea ONG-urilor în procesul de colectare și de difuzare a informațiilor despre mediu către cetățeni și utilizarea „activităților științifice cetățenești” pentru a colecta date de mediu;

53.

îndeamnă Comisia Europeană și statele membre să sprijine autoritățile în aplicarea pe teren a soluțiilor digitale și a e-guvernării, cu scopul de a îmbunătăți monitorizarea și raportarea de mediu, de exemplu prin Planul european de acțiune privind guvernarea electronică 2016-2020, programul LIFE, mecanismul pentru interconectarea Europei (MIE) și programul Orizont 2020, precum și în contextul lansării de către Agenția Europeană de Mediu a Reportnet 2.0 (12);

54.

solicită eforturi la toate nivelurile pentru a asigura schimbul electronic de date privind mediul și dezvoltarea în continuare a INSPIRE (13). De asemenea, ar trebui consolidată implicarea autorităților locale și regionale în procesul INSPIRE.

55.

este îngrijorat de faptul că analiza EIR arată că monitorizarea conformității și punerea în aplicare constituie adesea motive de îngrijorare din cauza atât a ineficacității sancțiunilor, cât și a interacțiunilor dintre inspectori și procurori. Autoritățile locale și regionale pot întâmpina probleme în interpretarea și integrarea dispozițiilor lipsite de coerență ale UE atunci când desfășoară activități de asigurare a conformității. Numeroase autorități locale dispun de administrații prea mici pentru a putea asigura un control profesionist al aplicării legislației de mediu;

56.

solicită autorităților locale și regionale să asigure atât o procedură clară de desemnare și de alocare a competențelor, cât și profesionalismul autorităților responsabile, să se coordoneze în mod real cu autoritățile naționale (și anume poliție, control vamal, autorități de urmărire penală) și să examineze posibilitatea de a crea agenții regionale comune de control al punerii în aplicare a legislației de mediu a UE în cazul în care competențele proprii în materie de inspecție sunt limitate;

57.

îndeamnă autoritățile naționale, regionale și locale să folosească o abordare bazată pe riscuri atunci când asigură conformitatea, asigurând cea mai bună combinație între monitorizare, promovare și controlul punerii în aplicare și ierarhizând mai atent prioritățile în utilizarea resurselor limitate pe care le dețin;

58.

solicită autorităților locale și regionale, ca, dată fiind apropierea lor de cetățeni, să se angajeze în activitățile de promovare a conformității, care implică cooperarea cu comunitățile de afaceri, ONG-urile relevante și cu cetățenii;

59.

solicită statelor membre și autorităților regionale și locale să aplice măsuri rapide de impunere a conformității și adoptarea de sancțiuni proporționale și disuasive în cazul unor încălcări ale legislației de mediu a UE, în aplicarea Directivei 2008/99/CE privind infracțiunile împotriva mediului;

60.

solicită autorităților naționale, regionale și locale să abordeze combaterea corupției și să asigure funcționarea corespunzătoare a sistemelor de justiție în domeniul mediului, apărând drepturile procesuale conferite cetățenilor de legislația UE în materie de mediu (14);

61.

sprijină toate inițiativele legate de dezvoltarea cunoștințelor proprii ale autorităților naționale și regionale și ale asociațiilor lor prin schimbul de bune practici elaborate în cadrul rețelelor europene, cum ar fi de exemplu IMPEL, Rețeaua europeană a procurorilor pentru mediu (ENPE) și rețeaua ofițerilor de poliție;

62.

îndeamnă Comisia Europeană și statele membre să continue consolidarea rolului IMPEL și dezvoltarea de rețele naționale IMPEL care implică experți din administrațiile locale și regionale în schimbul de bune practici.

13.2.2018   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 54/27

1.

menționează că strategia europeană privind sistemele de transport inteligente cooperative (C-STI) reprezintă un important pas în direcția unei strategii de conducere cooperativă, conectată și automatizată. Introducerea integrată a C-STI în sistemele de transport urban, interurban și interregional poate oferi beneficii însemnate pentru societate, ca de exemplu mai multă securitate, un mediu mai curat, o mai bună accesibilitate, incluziune socială și mai multe locuri de muncă;

2.

cere ca, pe lângă măsurile menționate în comunicare, să fie întreprinse acțiuni de mai largă amploare, care să fructifice pe deplin posibilitățile C-STI și să realizeze obiective mai ambițioase: transporturi multimodale complet automatizate și cu emisii scăzute, mobilitatea ca serviciu și transport „din poartă în poartă” (door-to-door), mai ales pentru a promova incluziunea socială;

3.

recunoaște că, pentru a realiza obiectivele finale, este nevoie de alte diverse elemente, pe care Comisia le elaborează în cadrul unor pachete de activități realizate în paralel sau secvențial, cum ar fi măsurile pentru transporturi cu emisii scăzute și stabilirea modificărilor necesare pentru infrastructura fizică;

4.

dorește ca UE să joace un rol coordonator în dezvoltarea unui sistem interoperabil în domeniul standardelor și normelor din sectorul sistemelor și tehnologiilor de comunicații în transporturi;

5.

consideră că cooperarea autorităților locale și regionale în implementarea fiecărei etape intermediare pe calea realizării obiectivelor finale este crucială și că, în acest sens, Comisia trebuie să le implice în mod mai activ și într-o mai mare măsură;

6.

cere Comisiei să aducă lămuriri autorităților locale și regionale cum se întrepătrund diversele măsuri ale UE și care sunt finalitățile acestora. În acest sens, este nevoie de o comunicare mai coerentă și mai clară cu autoritățile locale și regionale în legătură cu diversele pachete de activități ale Comisiei. Doar în acest mod pot îndeplini autoritățile locale și regionale sarcinile care le revin pentru realizarea obiectivelor și pentru a face posibilă interoperabilitatea interregională și interurbană;

7.

cere Comisiei să lanseze activități specifice, prin care – cu ajutorul autorităților locale și regionale – să se obțină sprijinul opiniei publice, care este necesar pentru realizarea obiectivelor finale, ale unui transport automatizat cu emisii scăzute. Este nevoie de sprijinul opiniei publice nu doar pentru schimbul de date necesar pentru C-STI, ci și – în primul rând – pentru acceptarea unor sisteme de transport tot mai automatizate. În acest context, tehnologia ar trebui pusă în slujba utilizatorilor;

8.

constată că cele mai multe operațiuni de transport de bunuri și persoane au loc pe distanțe scurte în interiorul regiunilor. În conformitate cu calculele efectuate pe baza datelor Eurostat, mai mult de jumătate (în greutate) din toate mărfurile din sectorul transporturilor rutiere sunt transportate pe distanțe mai mici de 50 km și mai mult de trei sferturi pe distanțe sub 150 km. În cazul transportului de pasageri, deplasările sunt în general cu mult mai scurte;

9.

solicită ca atare adoptarea unor măsuri specifice în favoarea aplicării C-STI și finanțarea acestor sisteme în afara rețelei transeuropene de transport (TEN-T);

10.

insistă pentru ca, în conformitate cu recenta deplasare a centrului de gravitate a cercetării în cadrul programului Orizont 2020 spre integrarea mijloacelor de transport și a conectării cu automatizarea, Comisia să urmărească o abordare specifică pentru introducerea C-STI în nodurile intermodale de circulație și transport. Această abordare trebuie să se coreleze cu cea adoptată pentru coridoare, pentru a realiza împreună un sistem de transport integrat;

11.

menționează că aceste noduri intermodale se situează cu precădere în regiunile urbane și în orașe și că, în aceste zone, C-STI și transportul intermodal pot contribui cel mai mult la reducerea efectelor negative ale circulației și traficului, precum blocajele, poluarea atmosferică, problemele legate de parcare și insecuritatea rutieră. Și deplasarea cu bicicleta face parte din traficul multimodal și are prin excelență un caracter local și regional;

12.

constată că, până acum, Comisia a acordat multă atenție circulației rutiere cu automobilul, dar și că se au în vedere și vor fi dezvoltate sisteme automatizate pentru transportul public, navigația interioară, transportul aerian și cel feroviar (precum dronele și sistemul Hyperloop);

13.

cere, ca atare, să fie favorizate de pe acum, prin măsuri specifice, conexiunea și interoperabilitatea diverselor moduri între ele și cu transportul public;

14.

constată că și Comisia dorește, pe bună dreptate, să ia măsuri în favoarea părților interesate vulnerabile în circulație, dar și că acest aspect necesită, de asemenea, mai multă atenție pentru specificul local și regional;

15.

solicită măsuri concrete pentru toți participanții vulnerabili la trafic: pe lângă pietoni și cicliști, trebuie luați în considerare conducătorii de biciclete electrice, de scutere, motorete și vehicule ușoare (electrice) pentru persoanele cu dizabilități;

16.

recunoaște că, în materie de circulație, marea densitate a traficului și infrastructura complicată în regiunile urbane oferă un tablou complex, care impune cerințe specifice sistemelor C-STI. Ca urmare, au fost lansate teste și proiecte în acest tip de regiuni și orașe din Europa, pentru a implanta cu succes sistemele C-STI în aceste medii;

17.

constată că introducerea C-STI în regiunile urbane și mai ales în orașe este complicată și, ca atare, mai puțin atrăgătoare pentru dezvoltarea unor inițiative demonstrative în acest cadru;

18.

cere Comisiei să ia măsuri care să reducă pragurile pentru introducerea C-STI în regiunile urbane și în orașe;

19.

în plus, solicită să se ia măsuri pentru a garanta că sistemele care vor fi dezvoltate și testate se corelează cu sistemele de trafic și transport pe distanțe mai lungi, internaționale și interregionale;

20.

consideră că C-STI (sistemele de transport inteligente cooperative), ca element component al transportului automatizat și al mobilității ca serviciu de transport „din poartă în poartă”, poate să contribuie și la incluziunea socială. Acest lucru este valabil pentru accesul la anumite locuri de muncă și pentru mobilitatea celor care nu pot utiliza sistemele de transport disponibile în prezent sau o fac cu dificultate, precum persoanele în vârstă și cele cu dizabilități. Mai ales în regiunile rurale, unde sistemele de transport se află sub presiune sau deja au dispărut, C-STI pot contribui pe termen lung la îmbunătățirea posibilităților de deplasare. Soluțiile adaptate de transport automatizat pot fi luate în considerare în regiunile mai slab populate;

21.

constată că și în regiunile rurale, mai slab populate, este mai dificilă dezvoltarea unor inițiative demonstrative fără ajutorul autorităților locale și regionale;

22.

cere Comisiei să încurajeze ca atare autoritățile locale și regionale, facilitându-le sarcina introducerii C-STI inclusiv în regiunile periferice și ultraperiferice, slab dezvoltate, insulare și în alte teritorii slab populate;

23.

constată că strategia pentru C-STI se concentrează încă în primul rând pe etapele intermediare care vizează, pe termen mediu, transportul automatizat;

24.

cere Comisiei să elaboreze și scenarii și să pregătească măsuri de dezvoltare a transportului complet automatizat, pe o perioadă mai lungă, ceea ce, în viitor, va genera cele mai mari beneficii economice și sociale;

25.

cere, prin urmare, ca și după 2019 să fie puse la dispoziție fonduri în acest sens;

26.

cere Comisiei ca, pe lângă măsurile menționate în comunicare (orientate spre transportul rutier și pe termen foarte scurt), să fie prevăzute și măsuri referitoare la alte moduri de transport, la intermodalitate și la aplicarea mai largă pe termen mai lung;

27.

solicită Comisiei o abordare pe termen lung, mai largă și mai cuprinzătoare, structurată în jurul unor concepte precum mobilitatea ca serviciu ori transportul „din poartă în poartă” și al efectelor pozitive ale acestora asupra dezvoltării economice, incluziunii sociale și a transportului cu emisii reduse;

28.

cere Comisiei să indice care sunt etapele concrete ce trebuie parcurse și care sunt măsurile ce trebuie luate în cadrul diverselor scenarii;

29.

cere Comisiei să elaboreze un program de comunicare menit să câștige sprijinul opiniei publice;

30.

solicită asocierea strânsă și în fiecare stadiu a orașelor și regiunilor, ca și a reprezentanților lor, precum Comitetul European al Regiunilor, la elaborarea în continuare a politicii europene în domeniul C-STI;

31.

consideră că interoperabilitatea diverselor moduri de transport necesită acțiuni în completare, atât pentru transportul de mărfuri, cât și pentru cel de persoane. Fluxurile de informații trebuie să se coreleze între ele, însă pentru acest lucru este nevoie nu doar de coordonarea sistemelor de comunicații (5G sau altele de același tip), ci și de structurarea datelor din diversele moduri de transport. În acest proces, datele sunt generate atât de autoritățile locale, cât și de operatori privați (constructori de vehicule, operatori de sisteme de navigație, furnizori de servicii de mobilitate etc.). Aceștia din urmă nu sunt obligați să furnizeze date în format anonimizat altor utilizatori, de exemplu administratorilor de infrastructură. Pentru a garanta fluența traficului în condiții de securitate și gestionarea infrastructurii, acești administratori – care sunt adesea autorități locale și regionale – trebuie să dispună pe cât posibil și în timp util de informații complete. Comunicarea nu abordează acest aspect esențial al reciprocității în materie de transmitere și disponibilitate a datelor, care nu este prevăzut până acum decât de la autorități publice către persoane fizice (Directiva 2003/98/CE privind reutilizarea informațiilor din sectorul public);

32.

cere ca, pe lângă măsurile pe care comunicarea le enumeră în domeniul tehnologiilor de comunicare, să fie prevăzute și altele pentru organizarea lanțurilor de informare. Nu doar modul de comunicare este important, ci și, mai presus de toate, conținutul comunicării;

33.

constată că, în final, anumite aspecte ale lanțului de informații, cum sunt, de exemplu, accesibilitatea și disponibilitatea datelor privind vehiculele, nu pot fi reglementate decât la nivel internațional sau european;

34.

subliniază că, cu toate acestea, în primul rând sprijinul autorităților locale și regionale este indispensabil, împreună cu cooperarea lor pentru a asigura disponibilitatea informațiilor provenite de la sistemele locale și regionale de gestionare a traficului;

35.

constată că interoperabilitatea necesită nu doar luarea unor măsuri în domeniul TIC, ci și adaptări ale infrastructurii fizice;

36.

cere Comisiei să furnizeze în acest sens informații în timp util autorităților locale și regionale. Trebuie făcute investiții în infrastructura locală și regională care să satisfacă cerințele C-STI. Din necesități de interoperabilitate, este nevoie de mai multă uniformitate;

37.

constată că, pentru interoperabilitatea dintre diferitele moduri de transport în Europa, este nevoie ca UE să acorde mai multă atenție semnificației pe care o au pentru C-STI nodurile de transport intermodale precum gările și terminalele și că acestea sunt situate mai ales în regiunile urbane și în orașe;

38.

cere Comisiei ca, împreună cu autoritățile locale și regionale (și cu reprezentanții acestora) să cartografieze blocajele care împiedică dezvoltarea C-STI în nodurile de transport intermodale și să ia măsuri pentru a le elimina;

39.

recunoaște că, pentru a obține un sistem interoperabil, este preferabil ca UE să reglementeze în domeniul standardelor și să elaboreze legi și reglementări în sectorul sistemelor și tehnicilor de comunicare;

40.

cere Comisiei ca, dată fiind importanța autorităților locale și regionale pentru dezvoltarea C STI, ele (și reprezentanții lor) să fie strâns asociate la elaborarea cadrului legislativ;

41.

consideră că, atât în vederea introducerii C-STI, cât și a realizării obiectivelor finale de implementare a unui transport automatizat durabil, mobilitatea ca serviciu și introducerea transportului „din poartă în poartă”, este indispensabil ca, pe lângă dispozițiile de reglementare, să se ia mai ales următoarele măsuri la nivel european:

42.

constată că, deși comunicarea Comisiei acordă – pe bună dreptate – atenție cooperării internaționale dintre state, multe dintre acțiunile necesare realizării C-STI se desfășoară (și trebuie să se desfășoare) la nivel local și regional. Este deci nevoie ca deciziile să fie luate la niveluri diferite și de către autorități diferite. Ele trebuie să se coreleze reciproc, acest aspect necesitând o comunicare permanentă și de calitate între Comisia Europeană și autoritățile locale și regionale;

43.

solicită măsuri menite să asigure protecția adecvată a datelor cu caracter personal și a vieții private a utilizatorilor, care reprezintă un factor determinant pentru introducerea cu succes a vehiculelor cooperative, conectate și automatizate;

44.

cere, ca atare, Comisiei să stimuleze cooperarea internațională dintre autoritățile locale și regionale din diferite țări, astfel încât să își poată întrepătrunde cât mai mult cu putință proiectele, testele și experiențele și să facă schimb de cunoștințe;

45.

solicită, în acest sens, să fie elaborat un demers specific și să se facă o propunere, de exemplu după modelul întreprinderii comune „Pile de combustie și hidrogen”, în care întreprinderile și autoritățile locale și regionale angajate activ cooperează între ele, bucurându-se de sprijinul Comisiei Europene.

13.2.2018   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 54/32

1.

își exprimă satisfacția că, prin prezentarea Documentului de reflecție privind valorificarea oportunităților oferite de globalizare, Comisia recunoaște globalizarea ca element esențial în procesul de reflecție cu privire la viitorul Uniunii Europene (1). Într-adevăr, capacitatea UE de a înrâuri globalizarea și de a-i gestiona efectele este esențială pentru dezbaterea publică privind viitorul Europei și pentru legitimitatea acesteia în ceea ce privește așteptările cetățenilor față de UE;

2.

recunoaște demersul global și fundamentat prin care Comisia a abordat până în prezent această temă, în special prin prezentarea, la 14 septembrie 2017, a unor măsuri rapide de monitorizare a documentului de reflecție, sub forma unui pachet legislativ privind comerțul, care propune un cadru european de triere a investițiilor străine directe, precum și un tribunal multilateral pentru investiții permanent. Acest pachet privind comerțul va face obiectul unui aviz separat al CoR. Cu toate acestea, insistă asupra necesității unei abordări globale din partea Comisiei în ceea ce privește globalizarea, care să acopere în special politicile sociale, pe cele privind capitalul uman și inovarea, precum migrațiile internaționale, schimbările demografice și impactul lor geografic;

3.

salută, de asemenea, reprezentarea echilibrată a oportunităților și provocărilor globalizării din „Documentul de reflecție privind valorificarea oportunităților oferite de globalizare”. Globalizarea a contribuit la creștere economică în multe regiuni ale lumii, determinând și creșterea nivelului de trai al multor cetățeni europeni. Însă nu toate regiunile și nu toate categoriile populației au beneficiat în egală măsură de pe urma efectelor globalizării. În plus, multe persoane reacționează cu neliniște la schimbările profunde. UE trebuie să joace în continuare un rol activ în configurarea procesului de globalizare și să profite în mod activ de pe urma oportunităților aferente. Obiectivul trebuie să fie asigurarea unei distribuții mai echitabile a oportunităților globalizării atât în cadrul UE, cât și la nivel mondial;

4.

subliniază rolul esențial pe care reflecțiile strategice legate de finanțe, de pilonul social și de politicile de coeziune îl au în consolidarea capacității Comisiei de a răspunde în mod pozitiv mizelor globalizării și evidențiază urgența unei coordonări sporite și îmbunătățite;

5.

sprijină intenția Comisiei de a consolida guvernanța globală, împreună cu partenerii internaționali, pentru a asigura o distribuție mai echitabilă a oportunităților globalizării. Trebuie îmbunătățit nivelul de acceptare a politicilor internaționale prin mai multe dezbateri democratice, care necesită timp și o structură corespunzătoare. UE poate contribui cu experiența dobândită în cursul procesului de integrare europeană, angajându-se astfel în favoarea unei ordini internaționale pașnice, așezată sub semnul multilateralismului și bazată pe norme riguroase;

6.

salută recunoașterea de către Comisie a prezenței unei dimensiuni regionale puternice în diversele domenii politice legate de globalizare, a efectelor inegale pe care le are globalizarea (2) la nivel teritorial și a responsabilității comune tuturor nivelurilor de guvernare pentru ca economia europeană să devină mai competitivă, mai durabilă și mai rezilientă la globalizare, garantând că, așa cum s-a subliniat în Analiza anuală a creșterii (AAC) pe 2017, beneficiile globalizării „sunt distribuite în mod echitabil între diferitele grupuri din societate, în special în rândul tinerilor. Preocupările cu privire la egalitate, echitate și incluziune pot fi abordate prin conștientizarea la toate nivelurile a impactului politicilor și reformelor asupra distribuției veniturilor” (3);

7.

subliniază însă că, în analiza efectelor inegale ale globalizării asupra piețelor muncii, documentul nu abordează corespunzător modul în care variază aceste efecte de la o regiune a UE la alta și cum interacționează cu criza și cu politicile de austeritate, nici semnificația fenomenelor de tip „inflație de competențe” și subocuparea sectoarelor mai bine instruite ale forței de muncă, îndeosebi în ceea ce privește generația tânără, și nici legătura dintre aceste elemente și reducerea ocupării în rândul lucrătorilor cu calificări inferioare;

8.

subliniază că este esențială menținerea capacității investiționale a autorităților locale și regionale, în calitate de factor de reziliență la globalizare. Ca atare, reamintește că, în cadrul cofinanțării fondurilor ESI și a celei acordate de BEI, cheltuielile publice ale statelor membre și ale autorităților locale și regionale nu trebuie să fie incluse în cheltuielile structurale, așa cum s-a stabilit în Pactul de stabilitate și de creștere (PSC), dat fiind că aceste investiții sunt, prin definiție, de interes general european și au un efect de pârghie dovedit asupra creșterii economice (4);

9.

își reafirmă convingerea că creșterea nu este compatibilă cu inegalitățile și excluziunea socială și reamintește că, în temeiul articolului 3 alineatul (3) din TUE, Uniunea este obligată să construiască o economie socială de piață foarte competitivă, care să tindă spre ocuparea deplină a forței de muncă și spre progres social; subliniază, de asemenea, că articolul 9 din TFUE (clauza socială orizontală din TFUE) îndeamnă UE să țină seama de cerințele legate de garantarea unei protecții sociale corespunzătoare și de combaterea excluziunii sociale prin toate politicile și acțiunile;

10.

subliniază că, potrivit unor studii recente, costul politicilor de protecție socială nu dăunează competitivității și că, prin urmare, sistemele naționale de protecție socială ar trebui considerate mai degrabă un factor productiv, și nu o frână pentru economie și constată, în acest sens, că și OCDE (5) consideră pentru prima dată incluziunea drept obiectiv fundamental, alături de productivitate și de ocuparea forței de muncă, subliniind că guvernele trebuie să dea mai mare atenție grupurilor sociale mai expuse la costurile reformelor;

11.

reamintește cu preocupare că regulile bugetare europene îngreunează uneori redistribuirea beneficiilor globalizării către categoriile sociale defavorizate și accentuează adesea această dificultate, reducând mecanismele de protecție socială și de redistribuire a bogăției; subliniază rolul fundamental al autorităţilor locale şi regionale în furnizarea serviciilor publice (6) și regretă dificultățile tot mai mari pe care ele le întâmpină în menținerea calității acestor servicii și în asigurarea inovării lor, din cauza acelorași reguli bugetare. Prin urmare, așteaptă o mai mare recunoaștere, în special în procesul semestrului european, a rolului administrațiilor locale și regionale în punerea în aplicare a obiectivului 11 din obiectivele dezvoltării durabile, privitor la incluziune, siguranță, reziliență și durabilitate;

12.

salută documentul de reflecție al Comisiei privind dimensiunea socială a Europei (7) și propunerea sa privind pilonul european al drepturilor sociale, considerând că aceste două inițiative reprezintă progrese decisive în procesul de convergență ascendentă către îmbunătățirea condițiilor de viață și de muncă în Europa, dar și pentru o mai bună distribuire a beneficiilor globalizării; sprijină ideea unui cadru de evaluare socială și consideră că este necesară integrarea unor obiective sociale obligatorii;

13.

propune să nu se mai promoveze reforme structurale lipsite de o dimensiune teritorială (space-blind) și ca UE să conceapă o strategie de gestionare a globalizării care să fie structurată în jurul a trei axe principale: o strategie proactivă clară de îmbunătățire a competențelor, cunoștințelor, a infrastructurii și, ca atare, a competitivității regionale, pentru a ajuta toate regiunile UE să fructifice oportunitățile oferite de globalizare; o strategie de atenuare, cuprinzând Fondul european de ajustare la globalizare (FEG) și alte instrumente de politică socială, și o strategie participativă bazată pe responsabilitatea democratică la nivel european, național, regional și local, pentru a spori implicarea cetățenilor în elaborarea politicilor UE;

14.

reiterează importanța fundamentală a unei abordări reînnoite și consolidate a politicilor europene, bazată pe realitățile locale, pentru a putea gestiona eficient procesele de reorganizare și aglomerare teritorială induse de integrarea globală a piețelor. Această reorientare, aflată deja în centrul politicii de coeziune, este indispensabilă pentru atenuarea inegalităților sociale și teritoriale tot mai mari care apar în zonele metropolitane și urbane și între acestea și zonele rurale, ale căror efecte negative asupra nivelurilor de bunăstare socială sunt de natură să pună în pericol echilibrele politice și instituționale ale Uniunii.

15.

subliniază că comerțul nu este un scop în sine, ci trebuie să fie considerat ca un mijloc de realizare a obiectivelor generale ale UE, menționate la articolul 3 din TUE, a Strategiei Europa 2020, a Agendei 2030 pentru dezvoltare durabilă și a obiectivelor de dezvoltare durabilă (8);

16.

salută angajamentul Comisiei de a spori transparența proceselor de negociere comercială. Îndeamnă Comisia Europeană ca, atunci când se angajează în negocieri și în procesul decizional legat de acordurile comerciale, să implice în mod real toate nivelurile de guvernanță și părțile interesate în stabilirea unei poziții comune a UE și să comunice în mod eficient rezultatele negocierilor. De asemenea, îndeamnă statele membre să sporească transparența încă din etapa în care sunt formulate obiectivele politicii comerciale pentru o anumită negociere comercială;

17.

subliniază că articolul 3 alineatul (1) din TFUE prevede că politica comercială comună este una dintre competențele exclusive ale Uniunii. Cu toate acestea, în situațiile în care negocierile se referă la domenii de competențe partajate cu statele membre, repartizarea competențelor în aceste negocieri trebuie, de asemenea, clarificată cât mai repede posibil, inclusiv din perspectiva principiului subsidiarității;

18.

consideră că Comisia și statele membre ar trebui să ia măsuri care să asigure implicarea autorităților locale și regionale în procesele de negociere comercială;

19.

reamintește că, la doar câteva zile după publicarea, la 10 mai 2017, a documentului de reflecție al Comisiei, Curtea de Justiție (CJUE) și-a prezentat, la 16 mai 2017, Avizul 2/2015 privind acordul de liber schimb cu Singapore, în care conchide că acest tip de acord intră în sfera de competență exclusivă a UE, cu excepția dispozițiilor referitoare la protecția investițiilor, care vizează un domeniu de competență partajată între UE și statele membre. Ca atare, în viitor, Comisia ar putea fi tentată să propună doar acorduri comerciale care acoperă domenii de competențe exclusive ale UE. Însă această abordare nu ar trebui să determine Comisia șă-și reducă ambițiile în materie de transparență și integrare în raport cu toate nivelurile de guvernare. În consecință, CoR așteaptă din partea Comisiei să prevadă reprezentarea CoR în cadrul grupului consultativ privind negocierile comerciale ale UE, a cărui înființare a fost prevăzută în comunicarea sa intitulată „O politică comercială echilibrată și progresistă în vederea valorificării oportunităților oferite de globalizare”, din 13 septembrie 2017 (9);

20.

solicită Comisiei să ducă la îndeplinire obiectivele Agendei 2030 pentru dezvoltare durabilă prin intermediul noului Consens european privind dezvoltarea. Combaterea cauzelor structurale ale sărăciei și ale inegalităților în creștere la nivel mondial poate contribui, la rândul ei, la reducerea cauzelor migrației;

21.

observă că cea mai mare parte a creșterii economice mondiale va proveni în viitor din afara UE. În același timp, barierele tarifare au fost deja reduse considerabil prin acorduri multilaterale și bilaterale. Ca atare, Comitetul se așteaptă la mai multă presiune asupra barierelor netarifare (BNT) și a aspectelor de reglementare. Cu toate acestea, atât dreptul autorităților europene, naționale, regionale și locale de a stabili reguli în interes public, cât și rolul și marja amplă de apreciere ale autorităților naționale, regionale și locale în organizarea și prestarea serviciilor de interes economic general trebuie să fie pe deplin respectate. Cooperarea în materie de reglementare nu trebuie să submineze procesele legislative democratice;

22.

salută abordarea Comisiei potrivit căreia trebuie depuse eforturi pentru consolidarea cooperării cu sectorul privat, cu scopul de a promova creșterea durabilă și crearea de locuri de muncă în țările în curs de dezvoltare, prin Planul de investiții externe propus în cadrul Fondului european pentru dezvoltare durabilă (FEDD). În acest context, trebuie create instrumente adecvate, prin care să se asigure un efect durabil și echitabil al investițiilor private, menit să servească și intereselor țărilor în curs de dezvoltare, și nu să urmărească doar obținerea de profit;

23.

subliniază că, în Avizul 2/2015, CJUE postulează „condiţionarea liberalizării […] de cerinţa ca părţile să îşi respecte obligaţiile internaţionale în materie de protecţie socială a lucrătorilor şi de protecţie a mediului” (pct. 166). Consideră, prin urmare, că directivele de negociere în vederea încheierii unui acord de liber schimb (ALS) ar trebui să mențină cerința privind realizarea în prealabil a unor evaluări de impact asupra dezvoltării durabile. Acordurile comerciale trebuie să respecte standardele de reglementare existente și legislația muncii în vigoare, care ar trebui să facă obiectul unui capitol separat în viitoarele ALS;

24.

sprijină Comisia în intenția ei de a continua să se angajeze în favoarea unei ordini internaționale pașnice, așezată sub semnul multilateralismului și bazată pe norme riguroase. Printre acestea se numără respectarea, punerea în aplicare eficace și dezvoltarea în condiții de transparență a acordurilor de politică comercială, pentru a asigura condiții de concurență mai echitabile, pentru a consolida drepturile fundamentale ale lucrătorilor în sensul celor opt standarde fundamentale de muncă ale Organizației Internaționale a Muncii (OIM) și pentru a garanta nivelul ridicat al standardelor de protecție europene, în special în raport cu țările Sudului;

25.

îndeamnă Consiliul să ajungă rapid la un acord privind reforma instrumentelor de apărare comercială și, în special, noua metodologie antidumping a UE. În plus, pe baza articolului XXI din GATT și a articolelor 65 și 346 din TFUE, pledează pentru armonizarea criteriilor de definire a investițiilor strategice, atât în ce privește valoarea (praguri de intervenție), cât și sectoarele, atunci când se află în joc securitatea publică, iar partenerii comerciali nu garantează reciprocitatea. În acest context, salută ideea care stă la baza propunerii de regulament depuse de Comisie la 13 septembrie, și anume de a tria investițiile străine în sectoare strategice ale UE, ca pe un important pas înainte către condiții de concurență echitabile în Europa și o mai bună protecție, în special în cazul achizițiilor corporatiste în UE efectuate de întreprinderi controlate de stat din țări terțe;

26.

reamintește că, la încheierea unor noi acorduri de liber schimb, trebuie să se asigure respectarea standardelor înalte aplicate în UE, cum ar fi cele din domeniul protecției consumatorilor, al protecției mediului și naturii sau al protecției datelor;

27.

subliniază că o economie axată pe exporturi, cum este cea a UE, are de câștigat din integrarea achizițiilor publice în acordurile comerciale internaționale. Datorită Acordului multilateral al OMC privind achizițiile publice, UE este deja, în acest domeniu, una dintre cele mai deschise economii din lume. Nu este oportun să se deschidă în continuare, în mod asimetric, piețele de achiziții publice. Cu toate acestea, din cauza decalajului mare dintre deschiderea piețelor de achiziții publice ale UE și practicile restrictive ale principalilor săi parteneri comerciali și pentru că nu este garantată reciprocitatea deschiderii, trebuie luată în considerare o inițiativă europeană fără caracter obligatoriu, precum Carta „Buy from European Regions”, ce sprijină produsele locale și regionale de înaltă calitate din Europa. O astfel de inițiativă ar putea să explice, printre altele, cum pot fi încurajate produsele „Fabricat în regiunile UE”. De asemenea, CoR reamintește că a îndemnat de mult timp Comisia să prezinte o propunere legislativă privind extinderea protecției indicațiilor geografice la produsele neagricole;

28.

subliniază că procentajul de IMM-uri implicat în activități internaționale este încă foarte redus; recunoaște importanța unei diplomații economice a UE pentru a valorifica pe deplin acest potențial neexploatat și subliniază necesitatea unei mai bune coordonări între UE, statele membre, ALR și instituții financiare cum ar fi Banca Europeană de Investiții (BEI), pentru a depăși barierele care persistă în calea accesului la piață și pentru o mai bună utilizare a rețelei de delegații ale UE în lume, precum și a camerelor de comerț și industrie europene;

29.

consideră că UE ar trebui să plaseze transparența fiscală, echitatea și eficiența printre prioritățile de vârf ale politicii sale comerciale și să asigure armonizarea la nivel mondial a implementării unor standarde comune, precum cele propuse de OCDE prin inițiativa privind erodarea bazei impozabile și transferul profiturilor (BEPS);

30.

susține, de asemenea, apelul lansat în favoarea politicii fiscale, potrivit căruia, în siajul propunerilor sale de directive privind baza fiscală consolidată comună a societăților, Comisia ar trebui să propună instituirea unui așa-numit „impozit compensatoriu” pe cifra de afaceri a întreprinderilor din sectorul IT din Europa, în temeiul articolului 116 din TFUE, pentru a evita denaturarea concurenței pe piața unică;

31.

își exprimă îngrijorarea legată de lipsa unor instrumente adecvate de măsurare, prin date concrete, a eventualului impact asimetric al globalizării la nivel regional, în ciuda efortului considerabil de analiză depus de Eurofound, în special prin Observatorul european al relocalizărilor, și, ca atare, reamintește solicitarea sa ca, în cooperare cu CoR și cu Centrul de expertiză al JRC pentru politicile teritoriale, Comisia să facă sistematic evaluări ale impactului teritorial, înainte de lansarea negocierilor comerciale;

32.

s-ar fi așteptat ca documentul de reflecție să propună măsuri concrete de consolidare a FEG și să abordeze câteva dintre neajunsurile sale, printre care: bugetul alocat limitat (150 de milioane EUR/an pentru perioada 2014-2020), lungimea procedurilor [dat fiind că acest fond nu face parte din cadrul financiar multianual (CFM) al UE] și rata ridicată a cofinanțării cerute statelor membre (cel puțin 40 %). Ca atare, Comitetul solicită următoarele măsuri: completarea FEG cu o componentă preventivă, sporirea bugetului său la cel puțin 500 de milioane EUR pe an, integrarea FEG în CFM, diminuarea semnificativă a criteriilor de declanșare a FEG (10), crearea de sinergii cu fondurile structurale și de investiții europene și asigurarea unei mai mari flexibilități, pentru a răspunde nevoilor specifice ale regiunilor și teritoriilor;

33.

este convins că actualele presiuni mondiale impun UE să adopte o strategie industrială cuprinzătoare și adaptată regiunilor (11), care să prevadă o coordonare strategică între politicile și instrumentele relevante ale UE;

34.

subliniază, după cum se afirmă în documentele Comisiei, că transformările fundamentale ale economiei au loc la nivel local, unde întreprinderile interacționează cu cetățenii. Prin urmare, prioritar este să ne concentrăm pe nevoile în materie de investiții la nivel local și regional, astfel încât toate regiunile să poată beneficia de avantajele pieței interne și să se pregătească mai bine pentru a face față provocărilor globalizării. Fondurile structurale și de investiții europene, în special Fondul european pentru investiții strategice, ar trebui să fie coordonate pentru a ajuta regiunile în strategiile lor de specializare inteligentă și să devină efectiv accesibile în întreaga structură regională, prin intermediul unui proces gradual de inovare, care ar trebui să includă toți actorii din teritoriu;

35.

subliniază că UE, care a devenit primul importator și exportator de alimente la nivel mondial, și-a sporit dependența de țările terțe. Prețurile agricole din Europa sunt tot mai legate de cel mai mic preț oferit pe piața mondială, agricultorii europeni fiind, ca atare, supuși unei concurențe crescânde, deși trebuie să respecte standarde sociale, de mediu și de sănătate mai stricte. Dependența tot mai mare a UE de importuri este, de asemenea, în contradicție cu obiectivul său de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră. În plus, exporturile UE de excedente la prețuri inferioare costurilor de producție europene pun în pericol mijloacele de subzistență ale agricultorilor din țările în curs de dezvoltare și încurajează populația rurală să migreze, contrar angajamentului UE de îndeplinire a obiectivelor de dezvoltare durabilă ale ONU (ODD). Ca atare, Comitetul își reiterează apelul la reformarea PAC, în așa fel încât să devină mai echitabilă și mai durabilă (12);

36.

își exprimă îngrijorarea cu privire la pierderea de locuri de muncă rezultată din delocalizarea întreprinderilor europene către teritorii din afara Europei, cu cerințe mai puțin stricte sub aspect social, fiscal și de mediu;

37.

reiterează că pilonul european al drepturilor sociale poate deschide calea unor inițiative de îmbunătățire a condițiilor de viață și de muncă, inclusiv de combatere a sărăciei, dacă este materializat în măsuri legislative concrete de monitorizare și dacă rolul și vizibilitatea indicatorilor sociali sunt consolidate în cadrul semestrului european;

38.

subliniază importanța fundamentală a temei migrațiilor internaționale în formularea unei strategii europene privind globalizarea și își reafirmă (13) sprijinul pentru Agenda europeană privind migrația, din 2015, subliniind mai ales necesitatea de a monitoriza angajamentele asumate în legătură cu adoptarea unei politici comune solide în domeniul azilului și al migrației legale, de a crea parteneriate cu țări terțe în cadrul cărora să fie recunoscut rolul autorităților locale și regionale și de a lansa un plan de investiții internaționale, în vederea implementării obiectivelor de dezvoltare ale ONU;

39.

migrația legală a lucrătorilor calificați din țări terțe contribuie la creșterea durabilă a economiei UE, dar este important să se ia notă de efectul negativ pe care îl are o astfel de migrație a creierelor asupra dezvoltării economice viitoare a țărilor partenere;

40.

reafirmă că sunt necesare eforturi pentru ca politica de coeziune să poată atenua în mai mare măsură efectele negative ale globalizării asupra regiunilor și teritoriilor și să își intensifice efectele pozitive, prin elaborarea și implementarea unor strategii locale de dezvoltare care să contribuie la sporirea competitivității, a caracterului durabil și a rezilienței economiei europene. În acest scop, este nevoie de consolidarea rolului autorităţilor locale și a capacității lor de mobilizare a resurselor absolut necesare (informații, competențe, legitimitate) pentru elaborarea acestor strategii, mai ales în ce privește teritoriile cele mai vulnerabile la provocările induse de concurenţa internaţională (dreptul teritorial la globalizare);

41.

evidențiază că migranții își aduc contribuția la economiile țărilor-gazdă; cere să se acorde atenție sporită integrării lor eficace, prin educație și formare profesională;

42.

regretă că documentul nu menționează suficient necesitatea de a îmbunătăți capacitatea instituțională a tuturor nivelurilor de guvernare, premisă esențială a unei implementări eficiente a tuturor instrumentelor de promovare a dezvoltării teritoriale, și atrage atenția asupra unei analize a CoR care arată că 53 % din recomandările specifice fiecărei țări din 2017 se referă la acest domeniu și că, tocmai în acest domeniu, progresele realizate în punerea în aplicare au fost mai mici. Își reiterează solicitarea privitoare la un Cod de conduită, pentru a da o dimensiune teritorială semestrului european, care este principalul instrument de coordonare a politicii economice și fiscale la nivelul UE, dar care nu se ridică la nivelul promisiunilor, fapt dovedit atât de deficiențele în punerea în aplicare a recomandărilor specifice fiecărei țări, cât și de nivelul scăzut de asumare a responsabilității;

43.

subliniază contribuția Pactului de la Amsterdam (Agenda urbană a UE) la elaborarea politicilor de dezvoltare teritorială și propune consolidarea în continuare a instrumentelor de punere în aplicare (inițiativele URBACT, Acțiuni inovatoare urbane, Convenția primarilor, Orașe și comunități inteligente) și invită în acest sens Comisia să asigure utilizarea în mai mare măsură a instrumentelor esențiale ale politicii de coeziune, cum ar fi investițiile teritoriale integrate (integrated territorial Investment – ITI) și dezvoltarea locală plasată sub responsabilitatea comunității (community led local development – CLLD), care sunt, dimpotrivă, rareori utilizate în prezent;

44.

invită Comisia ca, la dezvoltarea Fondului european de ajustare la globalizare (FEG), să aibă în vedere și regiunile și localitățile care sunt deosebit de afectate de efectele negative ale globalizării, astfel încât ele să nu fie lăsate în urmă ca „perdante” ale procesului de globalizare. Evoluțiile legate de globalizare ar trebui să aducă beneficii tuturor cetățenilor UE;

45.

subliniază că, în conformitate cu reforma politicii de coeziune (14), trebuie adoptate demersuri diferențiate și reforme la nivel local care să fructifice, între altele, trăsăturile și potențialul zonelor rurale, pentru a promova un model mai durabil de dezvoltare, bazat pe conservarea echilibrelor ecologice și demografice ale teritoriului european și pe utilizarea deplină a resurselor sale (15);

46.

invită Comisia să elaboreze în continuare noțiunea de „reziliență teritorială”, prezentând o paradigmă europeană a sa care să ofere treptat orientări pentru politicile Uniunii Europene. Elaborarea acestei paradigme va trebui să țină seama de aspecte esențiale, precum diversificarea bazelor de producție și economice teritoriale, dezvoltarea legăturilor de producție, sociale și instituționale locale între zonele urbane, periurbane și rurale, transformarea durabilă a ciclurilor resurselor, capacitatea de a răspunde noilor riscuri și provocări emergente (schimbări climatice, dezvoltarea proactivă a capitalului social la nivel local).

13.2.2018   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 54/38

1.

salută Comunicarea Comisiei „O abordare strategică privind reziliența în cadrul acțiunii externe a UE” [JOIN(2017)21 final], subliniind îndeosebi rolul semnificativ al autorităților locale și regionale, ca unul din principalele elemente pentru construirea rezilienței în vecinătatea UE, pe baza principiilor subsidiarității și proporționalității; observă însă că această subliniere a rolului lor ar trebui să fie însoțită de acțiuni politice concrete ale Uniunii Europene și ale statelor sale membre, precum implicarea autorităților locale și regionale și a asociațiilor dintre acestea și autorități din țările partenere cu UE în acțiunea externă a UE, sprijinirea consolidării capacităților autorităților locale și regionale în diverse domenii de politică etc.;

2.

este de acord cu definiția rezilienței prezentată în documentul privind strategia globală (SGUE), însă îndeamnă Comisia Europeană să recunoască faptul că autoritățile locale și regionale sunt cele care pun baza unei societăți reziliente, ele reprezentând totodată un element fundamental al unei democrații stabile, ceea ce face să crească reziliența statelor. Consideră că Uniunea Europeană ar trebui să țină seama, în abordarea sa strategică, de principiul acțiunii ascendente și să sprijine și să faciliteze schimbul de bune practici între autoritățile locale și regionale din statele membre și țările vecine;

3.

sprijină cu hotărâre eforturile sporite în direcția rezilienței, în conformitate cu prevederile strategiei globale a UE, cu referire specială la relațiile cu vecinătatea de est și de sud a UE în principal, dar și relațiilor cu acele țări terțe cu care statele membre ale UE au legături preferențiale de cooperare;

4.

atrage atenția asupra importanței creării unor instrumente de sprijin financiar și tehnic eficiente, flexibile și adecvate oricăror schimbări care ar putea surveni, cea mai mare parte a fondurilor urmând să fie utilizate pentru acțiuni concrete de consolidare a rezilienței, și nu irosită în cheltuieli de administrare a programelor;

5.

subliniază semnificația unei colaborări eficiente între Uniunea Europeană și organizațiile partenere, precum Organizația Națiunilor Unite și Fondul Monetar Internațional, asigurarea rezilienței reprezentând un obiectiv comun;

6.

își manifestă susținerea față de cele patru elemente componente (îmbunătățirea analizei riscurilor și a cauzelor lipsei de reziliență; o monitorizare mai dinamică a presiunilor externe pentru a permite luarea de măsuri timpurii; integrarea abordării privind reziliența în programarea și finanțarea acțiunilor externe; dezvoltarea unor politici și practici internaționale în domeniul rezilienței), precum și față de lista din anexă, a celor zece considerații principale pentru o abordare strategică a rezilienței, care permit corelarea abordării strategice a rezilienței cu acțiunea externă a UE și indicarea autorităților locale și regionale drept entități indispensabile pentru creșterea implicării în implementarea strategiei, pentru asigurarea dialogului politic, pentru programarea ajutorului și pentru implementarea soluțiilor;

7.

atrage atenția asupra faptului că problema rezilienței trebuie integrată în contextul adecvat – în politicile de dezvoltare, de investiții și de educație, precum și în acordurile de colaborare internațională, ceea ce va permite o mai bună planificare a activităților care au ca scop consolidarea rezilienței, inclusiv a celor întreprinse la nivel local, regional și transfrontalier;

8.

împărtășește opinia conform căreia construirea rezilienței externe este un mijloc pentru realizarea unui obiectiv, și nu un obiectiv în sine. În acest sens, trebuie întreprinse acțiuni pe termen lung, la care să participe instituțiile statale, societatea și comunitățile, atât din statele membre UE, cât și din cele partenere, în vederea sporirii securității și realizării obiectivului unei stabilități de durată;

9.

subliniază că, pentru consolidarea rezilienței, trebuie să fie promovată punerea în aplicare a strategiilor și planurilor de gestionare a riscurilor la nivel național, regional și local și să fie stimulată analizarea acestora din perspectiva conformității cu cadrul de la Sendai pentru reducerea riscurilor de dezastre pentru perioada 2015-2030 (1). Subliniază, de asemenea, importanța unei colaborări extinse între orașe și regiuni și rolul pe care-l joacă în acest sens Biroul Organizației Națiunilor Unite pentru reducerea riscurilor de dezastre și campania acestuia destinată rezilienței orașelor;

10.

consideră că acțiunile în domeniul migrației ar trebui să se reflecte pe deplin în relațiile politice generale cu țările partenere. Aceste eforturi ar trebui să se bazeze pe principiile asumării răspunderii de către parteneri, colaborării și respectului deplin pentru dreptul umanitar și dreptul refugiaților și față de obligațiile în domeniul drepturilor omului, inclusiv în ce privește dreptul la protecție;

11.

ia notă de observațiile Comisiei Europene în ce privește dimensiunea de gen și sectoarele vulnerabile, dar atrage atenția asupra importanței unei mai bune conștientizări a conceptelor asociate rezilienței în rândul cetățenilor cei mai expuși la riscuri. Sectoarele și persoanele cele mai vulnerabile pot fi diferite, în funcție de zonele unde locuiesc și, în consecință, pot fi expuse în grade diferite. În acest sens, sectoarele și grupurile sociale menționate necesită adesea o atenție sporită în procesul de consolidare a rezilienței;

12.

se așteaptă să fie întreprinse eforturi susținute în direcția realizării accelerate a obiectivelor stabilite în SGUE și subliniază importanța adoptării unor abordări adaptate teritoriilor concrete (place-based), care să țină seama de autoritățile locale și regionale în realizarea obiectivelor SGUE în ce privește obiectivele de dezvoltare durabilă, parte a Agendei 2030 pentru dezvoltare durabilă;

13.

subliniază rolul esențial al autorităților locale și regionale în construirea rezilienței, întrucât acestea reprezintă primul nivel de decizie și de reacție în cazul manifestării unor riscuri sau pericole, precum și nivelul de guvernanță cel mai apropiat de cetățeni, în care trebuie să fie înrădăcinată buna guvernanță și democrația; Întrucât dispun de serviciile de urgență (poliția, pompierii, serviciile medicale) și de cunoștințele cele mai detaliate și mai corecte cu privire la teritoriul administrat și societatea locală, autoritățile locale determină în mare măsură puterea și calitatea rezilienței;

14.

arată că este necesar ca orice acțiune și colaborare cu autoritățile locale și regionale în domeniul rezilienței să fie efectuată în conformitate cu principiile subsidiarității și proporționalității;

15.

atrage atenția îndeosebi asupra condițiilor comunităților locale în contextul activităților de informare, de prevenire, al reacției în momentul manifestării unui pericol și de reconstrucție după depășirea momentului. Acestea încep de la familii, asociații, biserici și se încheie cu toate nivelurile administrației teritoriale;

16.

atrage atenția asupra rolului autorităților locale și regionale în procesul de identificare a pericolelor și de evaluare a riscurilor. Autoritățile teritoriale, grație mecanismelor elaborate și verificate de gestionare a crizelor, adaptate condițiilor regionale și caracterului comunității locale, sunt capabile să identifice rapid și eficient pericolele și să aprecieze riscurile aferente. În acest context, este necesar să se țină seama în mai mare măsură de rapoartele și analizele elaborate de regiuni și localități în procesul de identificare a pericolelor și evaluare a riscurilor;

17.

consideră că, în scopul consolidării cooperării între entitățile Uniunii (cele politice, cele umanitare, cele de dezvoltare), pentru încheierea crizelor prelungite din vecinătatea externă a UE, trebuie să se țină seama în mai mare măsură de experiența acumulată în rândul autorităților locale și regionale, printre altele prin intermediul rețelei lor de contacte, a bunelor practici, a promovării dialogului etc. În acest sens, UE dispune de un potențial enorm, pe care ar trebui să-l valorifice, rezultat din experiența dobândită de regiunile sale estice, sudice și ultraperiferice, care, dată fiind poziția geostrategică, întrețin de mult timp relații de strânsă cooperare cu țările din vecinătatea lor;

18.

subliniază că trebuie să se tindă către o consolidare permanentă a posibilităților locale de gestionare a riscurilor și de reacție rapidă la nivel local;

19.

îndeamnă la luarea de măsuri cu scopul sprijinirii autorităților locale și regionale în îndeplinirea sarcinilor referitoare la protecția infrastructurilor critice, cu referire specifică la finanțarea acestei protecții și la echiparea cu instrumentele și resursele corespunzătoare;

20.

arată că trebuie acordat un sprijin mai substanțial activităților diverselor tipuri de rețele transfrontaliere și ale euroregiunilor, în special eforturilor euroregiunilor aflate la frontierele UE, în vederea consolidării rezilienței prin realizarea de proiecte regionale transfrontaliere în domeniul infrastructurii și al politicii de securitate, dar și al politicii sociale, educaționale, economice și culturale;

21.

arată că trebuie întreprinse eforturi mai susținute în direcția unei politici de informare mai eficiente cu privire la pericolele și șocurile care pot avea un efect negativ asupra rezilienței. Autoritățile locale și regionale trebuie neapărat integrate în măsurile de informare din acest domeniu;

22.

subliniază importanța preluării la nivel central a soluțiilor verificate, a mecanismelor și modelelor de bune practici elaborate și puse în aplicare în regiuni de autoritățile locale și regionale; totodată, ar fi utilă elaborarea unui catalog de bune practici de la nivel local pentru uzul regiunilor și al localităților din UE, dar și al celor din teritoriile care fac obiectul politicii europene de vecinătate;

23.

recomandă să se acorde o atenție deosebită chestiunii colaborării dintre autoritățile teritoriale în domeniul educației, întrucât aceasta are o semnificație fundamentală pentru crearea unei societăți reziliente. Solicită insistent instituțiilor Uniunii Europene să sprijine autoritățile teritoriale în acest domeniu, cu respectarea principiului subsidiarității;

24.

recomandă să se ia măsuri în scopul sensibilizării comunităților locale cu privire la apariția unor pericole – în special cu caracter hibrid, dar și privind securitatea energetică – și în scopul pregătirii mediului local pentru întâmpinarea lor. Aceste măsuri ar trebui să fie luate în strânsă cooperare cu mediul științific și industrial de la nivel regional, cu serviciile responsabile pentru asigurarea securității și cu autoritățile locale și regionale;

25.

subliniază rolul societății civile, ca factor esențial în construirea rezilienței. Atrage atenția în mod deosebit asupra sprijinirii organizațiilor neguvernamentale și asupra colaborării cu acestea în cadrul unor parteneriate. Mulțumită acțiunii civice și organizațiilor din sectorul terțiar, este posibilă proiectarea și implementarea unor campanii și a unor modalități moderne și creative de educare a publicului, de acordare de ajutor umanitar, de creare de atitudini sociale pozitive în țările partenere, în special în cele caracterizate de riscuri grave de manifestare a unor amenințări de natură hibridă;

26.

subliniază importanța intensificării eforturilor privind combaterea propagandei ofensive a țărilor terțe care constituie un element al războiului hibrid. Salută crearea echipei EastStratCom în cadrul Serviciului European de Acțiune Externă și recomandă dezvoltarea colaborării acestuia cu guvernele naționale, regionale și locale;

27.

arată că trebuie consolidată cooperarea dintre autoritățile locale și regionale în domeniul prevenirii conflictelor și al consolidării păcii. Organele autorităților teritoriale reprezintă nivelul de guvernare cel mai apropiat de cetățeni, ceea ce înseamnă nu numai că ele cunosc cel mai bine comunitățile locale, ci și că îndeplinesc totodată un rol important ca lideri și reprezentanți ai acestora;

28.

subliniază propria sa experiență privind colaborarea internațională în cadrul Adunării autorităților locale și regionale din zona euromediteraneeană (ARLEM) și al Conferinței autorităților locale și regionale din Parteneriatul Estic (CORLEAP), precum și al comitetelor consultative mixte și al grupurilor de lucru; recomandă utilizarea acestor platforme și a experienței lor în procesul consolidării rezilienței în țările care fac obiectul politicii europene de vecinătate;

29.

subliniază importanța partajării experienței, a cunoștințelor și a celor mai bune practici între autoritățile locale și regionale din UE și din țările terțe, atât la nivel politic, cât și la nivel administrativ. Subliniază rolul pozitiv pe care îl joacă în acest sens CoR în relația cu Libia (prin intermediul Inițiativei de la Nicosia) și Ucraina (prin intermediul programului U LEAD);

30.

este de acord cu Comunicarea Comisiei în ce privește necesitatea dezvoltării în continuare a unei colaborări aprofundate cu OSCE în vederea prevenirii conflictelor de anvergură. Subliniază totodată că este importantă consolidarea cooperării cu ONU și cu Uniunea Africană, precum și cu alți parteneri internaționali, în direcția construirii rezilienței;

31.

sprijină eforturile UE vizând asigurarea faptului că cele mai bune practici și norme UE, printre care și pe cele rezultate din activitatea și experiența autorităților teritoriale, sunt reflectate în instrumentele multilaterale și cadrele de politică relevante, inclusiv în cadrul OIM, OMS și G-20;

32.

este de acord că asigurarea rezilienței este un demers care cuprinde multe domenii. Consideră că ar trebui să se acorde prioritate acțiunilor care vizează domeniile infrastructurii, politicii de securitate, dar și al politicii economice, sociale și educaționale, grație cărora este posibilă o dezvoltare durabilă care să favorizeze coeziunea societății. Rolul autorităților locale și regionale în aceste sectoare este incontestabil. În ce privește sfera geografică, arată că ar trebui desemnată drept direcție prioritară implicarea partenerilor din zona Mării Mediterane și a Parteneriatului estic. Totodată, trebuie să se țină seama de rolul și influența țărilor din Orientul Mijlociu și Asia Centrală asupra rezilienței UE;

33.

împărtășește convingerea că sunt esențiale activitățile de cercetare din cadrul programului „Orizont 2020” în ce privește îmbunătățirea rezilienței, mai ales cele din domeniul securității, al economiei, al științelor sociale, al securității aprovizionării cu apă și alimente, al migrației și al strămutării forțate. Semnalează că trebuie implicate în mai mare măsură în aceste activități centrele universitare locale, care reprezintă centrele de cunoaștere ale regiunilor. În acest scop, este necesar să se ia măsuri mai ferme de promovare, instituționale și la nivelul societății;

34.

este de acord că o comunicare strategică reprezintă un instrument eficient în combaterea terorismului, a extremismelor și a protecției împotriva criminalității cibernetice. Consideră că este esențială securizarea cât mai rapidă a UE și a statelor partenere împotriva consecințelor activităților externe de dezinformare, care au ca scop discreditarea sistemelor politice și sociale aflate la baza identității, securității și stabilității noastre;

35.

arată că este cazul să fie intensificat rolul competențelor locale și regionale în materie de reziliență și de analiză a riscurilor, pentru a se spori reziliența. Această observație privește mai ales regiunile de la frontierele UE. Prin astfel de acțiuni se va ridica nivelul de sensibilizare cu privire la conflictele din imediata apropiere a UE, elaborându-se totodată mecanisme îmbunătățite de evaluare a caracterului și consecințelor riscurilor, a presiunilor și a vulnerabilității la șocuri, din țările partenere;

36.

analiza rezilienței în context presupune să se preia această temă în politicile sectoriale ale UE, la fiecare nivel al acestora – național, regional și al comunității. Printr-o abordare specifică, politicile sectoriale vor putea susține în mod eficient construirea rezilienței, ținând seama de unicitatea situației, în funcție de domeniile lor de influență și de punere în aplicare;

37.

subliniază că una din acțiunile-cheie pentru consolidarea rezilienței constă în combaterea cauzelor fundamentale ale migrației ilegale (sărăcia, inegalitatea, creșterea demografică, lipsa de posibilități profesionale, educaționale și economice, instabilitatea, conflictele, traficul de persoane, criminalitatea organizată, schimbările climatice și degradarea mediului sau consecințele pe termen lung ale strămutării forțate). De aceea, trebuie să se țină seama de faptul că ajutorul acordat societăților mai slabe și mai expuse riscurilor este cel mai eficient la locul manifestării riscurilor;

38.

îndeamnă la elaborarea unor cadre specifice privind ocuparea forței de muncă și munca de calitate și reflectarea rolului și importanței autorităților locale și regionale în politicile sectoriale privind ocuparea forței de muncă și politicile sociale, pe baza Conferinței Internaționale a Muncii;

39.

subliniază că trebuie acordată o atenție specială securității infrastructurii critice de transport, amintind totodată că, în acest sens, trebuie să se țină seama în mod deosebit de autoritățile locale și regionale, acestea fiind cel mai adesea direct responsabile de starea acestor infrastructuri sau având responsabilități cu privire la teritoriile prin care trece infrastructura critică de transport;

40.

își exprimă satisfacția față de angajamentul Comisiei de a colabora cu autoritățile teritoriale în vederea creșterii rezilienței în teritoriile rurale cu dezvoltare rapidă, unde absența planificării sau a investițiilor în măsuri de limitare a riscurilor aferente schimbărilor climatice și a riscurilor geografice pot expune comunitatea la grave pericole pentru oameni și daune materiale, în cazul manifestării unor șocuri sau presiuni. Eliminarea principalilor factori de risc prin investiții publice și private bazate pe evaluarea riscurilor este mai rentabilă decât dependența de reacția care urmează catastrofelor. Subliniază rolul dialogului sectorial cu autoritățile teritoriale pe tema urbanizării durabile, în scopul creșterii rezilienței și a capacității de inovare, în conformitate cu dispozițiile noii agende urbane;

41.

subliniază însemnătatea deosebită a ajutorului umanitar în caz de dezastru, de catastrofă naturală și alte fenomene care necesită distribuirea de ajutoare umanitare. Acest ajutor trebuie acordat cu respectarea deplină a principiilor de bază ale umanității, neutralității, imparțialității și independenței, respectându-se totodată drepturile omului, astfel cum sunt ele formulate în Convenția de la Geneva și protocoalele adiționale.

13.2.2018   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 54/43

1.

subliniază rolul crucial al autorităților locale și regionale (ALR) în punerea în aplicare a recomandărilor referitoare la piața unică digitală, prin rolul lor în furnizarea de servicii digitale destinate cetățenilor și în crearea și gestionarea infrastructurii digitale, cum ar fi generarea datelor. Serviciile digitale reprezintă, de asemenea, motorul creșterii economice la nivel local și regional, oferind ample oportunități în materie de inovare, înființare de IMM-uri și spirit antreprenorial, precum și de creare de locuri de muncă și progres societal;

2.

împărtășește părerea Comisiei Europene conform căreia UE și statele membre ar trebui să fie deschizătoare de drum, vârful de lance al eforturilor la nivel european, național și local, în strânsă colaborare cu autoritățile locale și regionale, pentru creșterea nivelului de transformare în procedurile și structurile guvernamentale, utilizând TIC și generarea de date pentru a spori pertinența, calitatea și productivitatea muncii și eficiența autorităților publice și a reduce birocrația pentru publicul larg și pentru întreprinderi;

3.

solicită Comisiei să sprijine ALR în activitățile lor de finanțare, autorizând în continuare dirijarea cu prioritate a fondurilor ESI către infrastructura digitală, cum ar fi dezvoltarea datelor și a competențelor în toate regiunile europene, și recunoscând existența unor obstacole tehnologice în calea proiectelor de dezvoltare digitală din zonele rurale, muntoase, insulare și slab populate, care ar trebui considerate servicii de interes economic general;

4.

atrage atenția asupra faptului că regiunile defavorizate nu dispun nici de infrastructura de bază, nici de cunoștințele necesare pentru dezvoltarea unei economii bazate pe date digitale și, în acest sens, recomandă să se prevadă pentru aceste regiuni asistenţă în materie de reglementare, menită să le faciliteze accesul la piața unică digitală europeană;

5.

recunoaște că colectarea datelor reprezintă un element important al pieței unice digitale. Această tendință globală are un potențial enorm pentru autorităţile locale şi regionale și întreprinderi în diverse domenii, de la sănătate, mediu, securitate alimentară, schimbări climatice și utilizarea eficientă a resurselor, la energie, sisteme de transport inteligente, orașe inteligente și regiuni;

6.

salută intenția Comisiei de a combate restricțiile la libera circulație a datelor din alte motive decât protecția datelor cu caracter personal în cadrul UE, precum și restricțiile nejustificate privind locul în care se află datele în scopuri de stocare sau de prelucrare;

7.

recunoaște că schimbul de date rămâne în prezent limitat. Piețele de date apar încet, dar nu sunt utilizate pe scară largă de către sectorul public sau privat sau prin parteneriate public-privat. S-ar putea ca utilizatorii potențiali să nu dispună de instrumentele și competențele potrivite pentru cuantificarea valorii economice a datelor lor și să se teamă că își vor pierde sau compromite avantajul concurențial dacă întreprinderile concurente obțin acces la respectivele date. Cel care deține date nu are nimic de pierdut dacă le pune la dispoziție; dimpotrivă, schimbul de cunoştinţe sporește valoarea acestora;

8.

remarcă multitudinea de surse și tipuri de date generate de calculatoare sau procese și bazate pe tehnologii emergente, cum ar fi „internetul obiectelor” (IO). Pentru diferite tipuri de actori de pe piață – cum ar fi producătorii, cercetătorii și furnizorii de infrastructuri și, în special, orașele și regiunile inteligente aflate în evoluție sub egida autorităților locale și regionale – aceste echipamente prezintă oportunități de a dezvolta pe o scară mai amplă tehnologii, idei și produse aferente IO;

9.

insistă asupra faptului că liberalizarea pieței datelor citibile automat îmbunătățește schimbul de date și reduce necesitatea unor cereri de date spontane și adesea costisitoare. Seturi de indicatori detaliați permit alimentarea dezbaterii publice și îmbunătățirea procesului decizional la nivel local, și pot schimba în bine modul în care politicile sunt elaborate, puse în aplicare, gestionate și monitorizate la nivelul autorităților locale și regionale;

10.

scoate în evidență că regiunile și orașele au un rol esențial în crearea unor baze de date cu informații publice, în furnizarea de date de securitate, în dezvoltarea competențelor digitale necesare, în asigurarea și facilitarea finanțării pentru infrastructura și rețelele de bandă largă. Un mediu propice pentru schimbul transregional și transfrontalier de servicii online poate constitui un sprijin substanțial pentru crearea de servicii la nivel înalt și pentru economia datelor;

11.

subliniază aportul pe care nivelul local și regional îl poate aduce, de asemenea, în toate etapele procesului de colectare a datelor și în furnizarea de servicii către cetățeni și întreprinderi. Aceasta implică, de pildă, sprijinirea competențelor digitale și antreprenoriale în vederea unei valorificări depline a noilor tehnologii, analizarea volumelor mari de date (big data), înțelegerea problemelor de securitate cibernetică, sporirea șanselor de inserție profesională și crearea de noi oportunități de afaceri. Acest lucru poate fi observat în practică în diverse orașe și regiuni din Europa, existând bune exemple de cooperare cu autoritățile naționale și centrele de cercetare din domeniul inovării și interoperabilității în sectorul public;

12.

salută inițiativa „Acțiuni inovatoare urbane”, coordonată de Comisie și finanțată de FEDR, prin care orașele pot identifica și testa soluții inovatoare, cum ar fi generarea de date pentru dezvoltarea urbană durabilă;

13.

subliniază că ALR trebuie să aibă o contribuție amplă și eficientă la legile care au efecte asupra competențelor lor în materie de economie a datelor; orice nouă reglementare poate introduce sarcini administrative inutile și eforturi financiare suplimentare pentru localități și regiuni, care în opinia Comitetului nu sunt proporționale cu beneficiile pentru cetățeni;

14.

subliniază faptul că cetățenii doresc adoptarea unor standarde stricte și eficiente de protecție a datelor, în special pe piața unică digitală. Protecția datelor nu ar trebui să fie niciodată privită ca un obstacol, ci ca o parte integrantă a pieței unice digitale. Un cadru juridic clar și adaptat de protecție a datelor pentru economia bazată pe date este, prin urmare, absolut necesar;

15.

subliniază că este important ca, în ceea ce privește datele generate de calculatoare, să se facă distincție între cele cu caracter personal (de exemplu legate de o persoană în viață) și care, prin urmare, intră sub incidența Regulamentului general privind protecția datelor (RGPD), cele fără caracter personal sau cele care reprezintă de fapt o combinație a celor două;

16.

solicită ca cadrul de reglementare al UE să rămână adecvat scopului în mediul digital, pentru a sprijini inovarea și pentru a valorifica pe deplin potențialul pieței unice și investițiile în economia UE;

17.

susține necesitatea de a oferi siguranță atât utilizatorilor, cât și producătorilor de dispozitive generatoare de date cu privire la răspunderea lor potențială;

18.

susține că UE trebuie să asigure că datele circulă la nivel transfrontalier și de la un sector la altul, precum și că ele sunt accesibile și pot fi reutilizate în mod optim. O abordare europeană coordonată este esențială pentru dezvoltarea economiei datelor ca parte a pieței unice digitale;

19.

este satisfăcut de viziunea Comisiei care constă în utilizarea acordurilor comerciale ale UE pentru a stabili norme pentru comerțul electronic și fluxurile transfrontaliere de date și pentru a aborda noi forme de protecționism digital, în deplină conformitate cu normele privind protecția datelor în UE și fără a aduce atingere acestora;

20.

recunoaște faptul că, pentru a valorifica întregul potențial al economiei europene, orice măsuri adoptate de statele membre care afectează datele de stocare sau de prelucrare ar trebui să fie ghidate de „principiul liberei circulații a datelor cu caracter personal în cadrul UE”, ca urmare a obligațiilor care le revin în temeiul dispozițiilor privind libera circulație a serviciilor și libertatea de stabilire din Tratat și din legislația secundară relevantă;

21.

întâmpină cu satisfacție Regulamentul general privind protecția datelor (GDPR) și recunoaște că preocupările legate de protecția vieții private sunt legitime. Existența unor norme stricte de protecție a datelor va permite instaurarea unui climat de încredere necesar dezvoltării economiei digitale pe întreaga piață internă, combaterea diverselor forme de vulnerabilitate ale TIC și de criminalitate cibernetică virtuală, precum și elaborarea unor strategii de prevenire eficace și coerente.

22.

sprijină revizuirea propusă a Directivei asupra confidențialității și comunicațiilor electronice, ce vizează garantarea unui nivel ridicat de protecție în deplină coerență cu Regulamentul general privind protecția datelor;

23.

recomandă ameliorarea cooperării între autoritățile naționale și autoritățile locale și regionale sau între aceste autorități și sectorul privat, întrucât aceasta ar permite, mai degrabă decât prin restricții de localizare, asigurarea disponibilității datelor în scopuri de reglementare sau de supraveghere, disponibilitate care nu este în niciun caz pusă în discuție;

24.

recunoaște că securitatea stocării și a prelucrării datelor este mai bine asigurată prin cele mai perfecționate bune practici de management în materie de TIC, aplicate la o scară mult mai mare decât sistemele individuale;

25.

subliniază că noul pachet ar trebui să contribuie la îmbunătățirea prevenirii, detectării și răspunsului la incidentele cibernetice și să ducă la o mai bună împărtășire a informațiilor și la o mai mare coordonare între statele membre și Comisie, în vederea combaterii incidentelor cibernetice majore. Pentru realizarea acestui lucru este necesar un parteneriat autentic care să includă statele membre, instituțiile UE, ALR, sectorul privat și societatea civilă;

26.

având în vedere faptul că perturbările de securitate sunt o amenințare la adresa serviciilor de utilitate, de exemplu, rețelele de transport, serviciile de furnizare a apei la nivel local, rețeaua de energie electrică, și dat fiind faptul că ALR utilizează și dețin multe produse și servicii de informații digitale, crede că ALR au un rol esențial în combaterea criminalității cibernetice, punând laolaltă datele cibernetice și protejând securitatea datelor;

27.

subliniază că atacurile cibernetice tind să profite de unul dintre cele cinci puncte vulnerabile majore ale tehnologiilor digitale, care sunt esențiale pentru orașele și regiunile inteligente. Printre acestea se numără slaba securitate a programelor informatice și a criptării datelor, utilizarea sistemelor tradiționale precare și lipsa de întreținere, numeroasele interdependențe și suprafețele de atac mari și complexe, efectele în lanț prin care entitățile cu un grad ridicat de interconectare își transmit rapid una alteia consecințele nefavorabile, și multiplele vulnerabilități care rezultă din erori umane și abuzuri deliberate din partea angajaților;

28.

subliniază că vulnerabilitățile în materie de securitate în domeniul generării de date înseamnă că atacurile cibernetice asupra infrastructurii urbane importante și asupra sistemelor de gestionare a orașelor au crescut, având implicații pentru siguranța și securitatea umană. Este necesar un număr mai mare de intervenții sistemice și coordonate, pentru atenuarea și prevenirea riscurilor și pentru adoptarea de măsuri, nu numai prin inițiative ale pieței, ci și prin acțiuni ale autorităților publice în materie de reglementare și control al punerii în aplicare;

29.

subliniază că securitatea internetului obiectelor este extrem de variabilă, pentru unele sisteme nefiind necesare nume de utilizator și parolă, altele fiind deschise infecțiilor cu sofware-uri rău-intenționate sau unor modificări ale firmware-ului. Date fiind interdependențele sale complexe, IO prezintă o mare suprafață de atac și multiple vulnerabilități;

30.

ia act de faptul că autorităţile regionale şi locale și furnizorii de servicii publice și de infrastructură ar trebui să conceapă și să pună în practică activități de formare avansată în materie de securitate pentru organizații, dar în special pentru cei implicați în achiziții publice electronice, în instalarea și în operarea zilnică a tehnologiilor pentru orașele inteligente;

31.

pledează pentru extinderea și adâncirea strategiilor de atenuare a riscurilor, astfel încât abordarea bazată pe securitate încă din stadiul conceperii să fie inclusă automat în viitoarele achiziţii publice pentru toate regiunile și orașele inteligente. Aceste strategii ar trebui să cuprindă o evaluare cuprinzătoare a infrastructurilor urbane și a sistemelor de informații existente și actualizări de siguranță sau înlocuire a acestora, crearea, în cadrul administrațiilor orașelor, a unor echipe de intervenție dotate cu competențe și responsabilități specializate, dincolo de gestionarea informatică generală, care să răspundă în caz de în caz de probleme de securitate sau urgențe informatice, și o schimbare radicală în ceea ce privește formarea elementară și formarea profesională continuă în materie de securitate, atât în sectorul public, cât și în cel comercial;

32.

subliniază că generarea de date cu caracter personal ridică semne de întrebare în toate domeniile de politică ale autorităților locale și regionale. Autorităţile locale şi regionale sunt generatori și controlori de date; acestea sunt transversale și privesc domeniul politicii de securitate și al politicii juridice, precum și sectorul economic, al comunicațiilor, al învățământului și al sănătății, al administrației, al transporturilor, al mediului sau al protecției consumatorilor;

33.

subliniază nevoia de trasabilitate și identificare clară a surselor de date, ca o condiție prealabilă pentru controlul real al datelor pe piață. Pentru a crea un climat de încredere în sistem, pot fi necesare protocoale fiabile și pe cât posibil standardizate, pentru identificarea continuă a surselor de date;

34.

sprijină ideea conform căreia autorităților locale și regionale ar trebui să li se acorde acces la date în cazul în care aceasta ar servi „interesului general” și ar ameliora în mod considerabil funcționarea sectorului public, de exemplu atunci când este vorba despre optimizarea sistemelor de gestionare a traficului pe baza unor date în timp real provenite de la autovehicule private;

35.

acceptă prioritatea acordată faptului că orice măsură de politică trebuie să țină seama de această realitate economică și de cadrul juridic privind protecția datelor cu caracter personal, respectând, în același timp, drepturile fundamentale ale persoanelor;

36.

subliniază faptul că, în prezent, la nivel local, național și la nivelul UE nu există cadre de politică cuprinzătoare pentru datele brute generate de calculator care nu se califică ca fiind date cu caracter personal, și nici pentru condițiile de exploatare economică și de negociere a acestora;

37.

de asemenea, avertizează împotriva impunerii de constrângeri excesive asupra persoanelor în privința exercitării dreptului de a-și controla propriile informații pentru a spori protecția datelor cu caracter personal, privându-le de posibilitatea de a-și da consimțământul, în special în raport cu autoritățile locale și regionale;

38.

ia act de responsabilitatea majoră a autorităților independente de protecție a datelor pentru protecția datelor cu caracter personal și de nevoia de instrumente suplimentare de stimulare a operatorilor de date, pentru a recompensa eforturile acestora de protecție a datelor, de exemplu prin facilitarea sarcinii probei pentru operatorii care respectă standarde de autoreglementare sau coduri de conduită exigente;

39.

solicită abordarea incertitudinilor juridice legate de datele brute generate de calculatoare, precum și a lipsei drepturilor de proprietate intelectuală. Există posibilitatea de a profita de lacunele cadrului de reglementare sau de incertitudinile juridice descrise mai sus, prin impunerea unor clauze contractuale standard abuzive utilizatorilor sau prin mijloace tehnice, cum ar fi formatele brevetate sau criptarea;

40.

este de acord cu faptul că, printre aspectele care apar în economia bazată pe date se numără portabilitatea datelor nepersonale, interoperabilitatea serviciilor pentru a permite schimbul de date și standardele tehnice adecvate pentru punerea în aplicare a portabilității reale;

41.

ia act de angajamentul de a sprijini standarde adecvate pentru a îmbunătăți interoperabilitatea, portabilitatea și securitatea serviciilor de cloud computing, prin integrarea mai bună a comunităților de tip „open source” în procesul de stabilire a standardelor la nivel european;

42.

salută abordarea riguroasă a normelor portabilității codificate prin standarde. Constată că este posibil să fie lansate inițiative experimentale sectoriale și solicită ca autoritățile locale și regionale să fie implicate în colaborarea dintre diversele părți interesate, printre care se numără organismele de standardizare, industria și comunitatea tehnică;

43.

insistă asupra faptului că o mai bună înțelegere a interoperabilității, ca element ce prezintă interes nu numai pentru administrația publică, ci și pentru toate celelalte sectoare, este esențială pentru dezvoltarea internetului obiectelor și pentru un flux de date fără întreruperi între toate regiunile. Disponibilitatea unor formate, standarde și specificații comune este o cerință clară, la îndeplinirea căreia regiunile contribuie angajându-se să aplice în contextele lor de guvernanță prevederile directivelor privind informațiile din sectorul public și, în special, cele convenite prin recentul Cadru european de interoperabilitate (European Interoperability Framework);

44.

subliniază că, având în vedere creșterea consumului de date și creșterea accesării simultane a informațiilor, tendința spre viteze de încărcare și de descărcare ridicate, precum și necesitatea disponibilității, pe tot teritoriul, a unei transmisii în timp aproape real, care să corespundă exigențelor și să fie și fiabilă, este nevoie de rețele și de infrastructuri de bandă largă extrem de performante, care să permită conectarea unui număr din ce în ce mai mare de utilizatori finali din întreaga Europă;

45.

crede că ar fi util dacă Comisia ar putea asigura interconectarea și interoperabilitatea cloud-urilor create deja sau în curs de instituire, la nivelul statelor membre, respectiv la nivel regional și eventual local, prin intermediul posibilităților oferite de standardizare; în același timp, subliniază importanța desfășurării la nivel local de acțiuni care să contribuie la eficientizarea specificațiilor pentru aplicații de tip cloud;

46.

solicită cu insistență ca portabilitatea reală a datelor fără caracter personal să ia, de asemenea, în considerare aspectele mai cuprinzătoare privind guvernanța datelor, care implică transparența pentru utilizatori, gestionarea accesului și interoperabilitatea, pentru a face legătura între diferite platforme în moduri care stimulează inovarea;

47.

solicită o abordare coordonată și hotărâtă în ce privește evaluarea riscurilor legate de producerea datelor, în special a celor considerate dăunătoare pentru dezvoltarea economiei datelor și operarea serviciilor și tehnologiilor de date la nivel transfrontalier în cadrul pieței interne;

48.

insistă asupra faptului că orice soluții viitoare ar trebui să ia în considerare și interesele legitime ale operatorilor de pe piață, inclusiv ALR care investesc în dezvoltarea produselor, asigurând o rentabilitate echitabilă a investițiilor lor și contribuind astfel la inovare. În același timp, orice soluții viitoare ar trebui să asigure o partajare echitabilă a beneficiilor între deținătorii de date, procesatori și furnizorii de aplicații din cadrul lanțurilor de valori;

49.

subliniază că ALR sunt în măsură să stimuleze inovarea și competitivitatea în economia datelor prin soluții adaptate la cerere și la ofertă, printre care se numără extinderea rețelelor în bandă largă, economia digitală, incluziunea digitală și guvernarea electronică. În plus, ele oferă centre de educație și formare, pun în aplicare inițiative care beneficiază de finanțare din partea UE și facilitează cooperarea și schimburile avantajoase cu alte autorități publice, inclusiv la nivel transfrontalier;

50.

solicită crearea unei platforme europene a sistemelor de generare de date, după modelul recentelor platforme de guvernare electronică și de bandă largă;

51.

consideră că ar trebui să se acorde o mai mare recunoaștere orașelor și regiunilor UE în punerea în aplicare durabilă a Agendei digitale și în construirea economiei europene a datelor. ALR se numără printre principalii destinatari ai recomandărilor agendei și trebuie considerate drept vectori și parteneri esențiali în punerea ei în aplicare.

13.2.2018   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 54/48

1.

întâmpină cu satisfacție instituirea unui pilon social, ca pe o completare necesară la uniunea politică, economică și monetară și ca pe o contribuție la punerea corectă în aplicare a clauzei sociale orizontale (7); astfel, se va putea realiza o Europă durabilă și favorabilă incluziunii, care își capacitează cetățenii și promovează egalitatea de șanse;

2.

regretă faptul că Comisia a afirmat în mod expres că îndeplinirea obiectivelor pilonului reprezintă un angajament și o răspundere comună a Uniunii, a statelor membre și a partenerilor sociali (8), trecând cu vederea responsabilitatea și competențele autorităților locale și regionale în acest domeniu;

3.

subliniază importanța unei agende sociale europene puternice, în care competitivitatea și dreptatea socială se completează reciproc (9), pentru ca să se evite orice formă de dumping social și să se garanteze o mai bună ocupare a forței de muncă. În acest sens, reamintește angajamentul asumat în preambulul Tratatului privind Uniunea Europeană: „să promoveze progresul economic și social al popoarelor lor” și „să pună în aplicare politici care asigură progrese concomitente în domeniul integrării economice și în celelalte domenii”;

4.

subliniază valoarea adăugată a autorităților locale și regionale (ALR) în elaborarea și punerea în aplicare a politicilor economice și sociale, pentru a contribui la creșterea convergenței în sens ascendent, și își reiterează solicitarea ca pilonul european să asigure sprijinirea ALR în eforturile lor de punere în aplicare a unor politici adecvate în domeniile social și de ocupare a forței de muncă (10);

5.

salută obiectivul Comisiei de a ține seama într-o mai mare măsură de obiectivele sociale în definirea politicilor și de a defini standarde sociale și politice (minime) pe care UE și statele membre se angajează să le respecte în limitele lor de competență;

6.

își reiterează apelul la o coordonare corespunzătoare a politicilor economice și sociale între nivelul UE și cel național (11), prin asigurarea unei mai bune reprezentări a dimensiunii teritoriale (12);

7.

impulsul furnizat de dimensiunea socială va permite consolidarea proiectului european și atragerea cetățenilor printr-un proiect reînnoit, în care să se recunoască mai bine;

8.

observă că politicile economice și sociale ale UE ar trebui să sporească potențialul de creștere pe termen lung, prin sprijinirea productivității și a competitivității întreprinderilor europene și a competențelor lucrătorilor acestora;

9.

remarcă faptul că pilonul social ar trebui să contribuie la reducerea sărăciei și a excluziunii sociale și la reducerea șomajului, în special a șomajului în rândul tinerilor, prin combaterea oricărui decalaj social (13), inclusiv a inegalității de gen. În acest context trebuie încadrat sistemul european de asigurări de șomaj (14), unul dintre primele instrumente comune de combatere a crizelor din domeniul ocupării forței de muncă;

10.

reamintește că criza ocupării forței de muncă a dus la o rată ridicată a șomajului pe termen lung, fapt ce reclamă derularea unor politici active corespunzătoare, cu acțiuni de formare vizând actualizarea competențelor lucrătorilor afectați și cu sprijin financiar, dacă este necesar;

11.

subliniază că politica de coeziune economică, socială și teritorială, care constituie una dintre cele mai importante și cuprinzătoare politici ale UE (15), trebuie să aibă o contribuție semnificativă la realizarea pilonului social;

12.

reiterează faptul că investițiile sociale reprezintă o investiție în viitor și că nu trebuie considerate doar o povară pentru bugetul public;

13.

subliniază necesitatea de a coordona strategiile și obiectivele între pilonul social și Fondul social european;

14.

împărtășește obiectivul Comisiei de creștere a ratelor de ocupare a forței de muncă și de promovare a unor condiții favorabile întreprinderilor, pentru crearea mai multor locuri de muncă de calitate în UE;

15.

își reiterează apelul la consolidarea dimensiunii sociale a UE și a uniunii economice și monetare; preconizează că o propunere legislativă pentru un pilon european al drepturilor sociale ar permite ca drepturile lucrătorilor și mobilitatea acestora pe o piață a forței de muncă aflată în schimbare să fie abordate cu respectarea concomitentă a principiului subsidiarității (16);

16.

subliniază importanța unei agende sociale europene puternice, în care competitivitatea și dreptatea socială se completează reciproc (17), pentru ca să se evite orice formă de dumping social și să se garanteze o mai bună ocupare a forței de muncă;

17.

reafirmă că orice intervenție – publică sau privată – trebuie să țină seama de specificitățile locale și regionale, de provocările demografice și de rata șomajului în rândul tinerilor – care este în continuare ridicată – și, în acest sens, remarcă importanța extinderii beneficiilor Garanției pentru tineret, pentru a-i cuprinde și pe tinerii în vârstă de până la 30 de ani (18), precum și a transformării acestui program într-o caracteristică permanentă a politicilor europene de ocupare a forței de muncă, cu finanțare durabilă și adecvată, atât din fonduri europene, cât și naționale;

18.

subliniază că schimbările rapide și profunde – de la îmbătrânirea populației la noile modele ale vieții de familie, de la digitizarea noilor forme de muncă la impactul globalizării și al urbanizării – trebuie să aibă drept scop crearea unor posibilități sporite de formare continuă, adecvarea competențelor și susținerea activă a talentului, derularea unor politici vizând îmbătrânirea activă și echilibrul dintre viața profesională și cea personală, acesta urmând a fi atins prin politici corespunzătoare în materie de familie (19), educație și ocupare a forței de muncă;

19.

subliniază că este important să se asigure corespondența dintre nevoile de pe piața forței de muncă, ce au o dimensiune teritorială, cu competențele și, în acest sens, pune accent pe rolul jucat de ALR în domeniul educației, formării și sprijinirii tinerilor întreprinzători, în special (20);

20.

sprijină, prin urmare, includerea dreptului la educație în pilonul european al drepturilor sociale, ca un drept social fundamental și un drept al omului;

21.

reamintește că, ținând seama de circumstanțele naționale, regionale și locale și de resursele disponibile și având în vedere că investițiile în capitalul uman pot fi considerate investiții sociale, statele membre ar trebui să fie sprijinite în punerea în aplicare a garanției de competențe, în vederea creșterii oportunităților de ocupare a forței de muncă și de participare socială deplină a persoanele adulte slab calificate în Europa (21);

22.

consideră că, pentru a avea o piață a muncii echilibrată și reglementată, este important să se țină seama de mutațiile legate de natura muncii (4.0), de relațiile de muncă și de protecția lucrătorilor, inclusiv de „dreptul de a se deconecta”, În acest scop, solicită ca Comisia, Consiliul, Parlamentul și Comitetul să instituie un grup permanent de înalt nivel care să demareze la nivel european un proces de reflecție privind impactul digitizării și al noilor tehnologii și să promoveze politicile economice și sociale necesare, ținând seama și de acțiunile de întreprins la nivel teritorial;

23.

subliniază că, având în vedere evoluțiile în ceea ce privește natura muncii (22), este absolut necesar să fie recunoscute calificările profesioniștilor deosebit de mobili într-un mod rapid, simplu și fiabil (23);

24.

este de părere că, în contextul apariției unor noi forme de ocupare a forței de muncă sau al definirii unor noi standarde europene minime comune, trebuie să se asigure în permanență un nivel adecvat de protecție socială;

25.

solicită să se acorde o mai mare atenție obiectivului care constă în integrarea eficace a refugiaților, a minorilor neînsoțiți și a migranților cu reședință legală, inclusiv prin educație și formare profesională;

26.

solicită să se acorde o atenție deosebită actelor juridice vizate de ieșirea Regatului Unit din UE, cum ar fi libertatea de circulație a lucrătorilor în cadrul Uniunii, coordonarea sistemelor de securitate socială, fondurile UE legate de ocuparea forței de muncă și de politicile sociale (24);

27.

solicită utilizarea unor instrumente mai adecvate de evaluare a decalajelor de la nivel subnațional, ca, de exemplu, mai multe date fiabile cu privire la aspectele sociale de la nivel local și regional;

28.

propune abordarea imediată a sărăciei și excluziunii sociale, oricare ar fi originea lor și categoria de populație afectată, și subliniază că sunt necesare mai multe inițiative de sprijin pentru familii, care să garanteze eliminarea diverselor forme de excluziune socială, precum și finanțare sporită pentru protecția socială; totodată, apreciază că stabilirea veniturilor minime de incluziune, aprobate de numeroase autorităţi locale și regionale, este o bună practică;

29.

subliniază faptul că pilonul social trebuie să abordeze tema marginalizării și a excluziunii sociale, acordând prioritate politicilor în favoarea persoanelor cu handicap și a familiilor cu mai mulți copii;

30.

regretă faptul că pilonul abordează tema locuințelor numai din perspectiva serviciilor sociale. Consideră că asigurarea unei locuințe corespunzătoare și la prețuri accesibile pentru toți trebuie să fie o condiție prealabilă, care poate să faciliteze creșterea coeziunii sociale și să contribuie la edificarea unor comunități rezistente la segregare socială, economică și geografică;

31.

subliniază necesitatea de a asigura, în colaborare cu autoritățile locale și regionale, accesul la o rețea amplă de servicii nu doar din categoria serviciilor esențiale, ci și a celor de interes economic general, inclusiv serviciile sociale, care să fie de calitate și accesibile;

32.

regretă faptul că în pilon nu se face nicio referire la dreptul de a avea acces la artă și cultură, care sunt fundamentale pentru coeziunea socială și pentru lupta împotriva marginalizării și a sărăciei (25);

33.

amintește Comisiei și Consiliului că este de dorit să se introducă măsuri de stimulare pentru țările care pun în aplicare reforme structurale menite să contribuie la îndeplinirea obiectivelor sociale ale Strategiei Europa 2020 și la combaterea dezechilibrelor sociale;

34.

subliniază faptul că progresele sociale ale Europei se pot distribui în mod omogen, inclusiv în țările care nu sunt membre ale zonei euro (26) și care, așadar, inițial nu sunt destinatare ale pilonului social, invitând Comisia și Consiliul să găsească instrumentele corespunzătoare în acest scop;

35.

subliniază necesitatea de a clarifica modul în care fondurile europene pot sprijini punerea în aplicare a pilonului (27) și reamintește totodată că este necesar ca Uniunea Europeană și statele membre să prevadă resurse corespunzătoare pentru îndeplinirea obiectivelor din cadrul pilonului;

36.

invită Comisia să conceapă un program de acțiune în domeniul politicii sociale, orientat către viitor, cu acțiuni concrete;

37.

își reiterează solicitarea ca pilonul european al drepturilor sociale să sprijine eforturile depuse de ALR pentru punerea în aplicare a unor politici sociale și de ocupare a forței de muncă adecvate (28);

38.

afirmă că este de dorit să se pună la punct un set de instrumente pentru măsurarea și monitorizarea progreselor înregistrate (29) și solicită introducerea unui protocol privind progresul social cu ocazia unei modificări viitoare a Tratatului, care să vizeze instituirea unor drepturi sociale pe picior de egalitate cu drepturile economice (30);

39.

subliniază necesitatea consolidării valorii sociale și civice a voluntariatului, ca mijloc de dezvoltare și promovare a teritoriului și ca instrument al responsabilității sociale și al participării directe a cetățenilor.

13.2.2018   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 54/62

1.

ia act de faptul că studii recente privind riscul seismic în context european (de exemplu, proiectul SHARE (1), finanțat în contextul celui de-al 7-lea program-cadru) confirmă faptul că cele mai ridicate niveluri de risc există în țări ca Italia, Grecia și România etc., dar și că niveluri moderate de risc prezintă și anumite zone din țări precum Franța, Germania, Belgia, Spania și Portugalia (printre riscuri numărându-se și pericolul de tsunami);

2.

observă că în statele membre ale Uniunii Europene (UE) există numeroase clădiri și infrastructuri care necesită lucrări majore de întreținere, impuse de situația lor structurală, de modificările condițiilor de mediu și de normele care reglementează domeniul construcțiilor; în special în ceea ce privește parcul imobiliar, din datele Eurostat și ale Institutului european pentru performanța clădirilor (Building Performance Institute Europe – BPIE) (2) reiese că, din cei aproximativ 25 de miliarde m2 de suprafață utilă din țările UE27 (plus Elveția și Norvegia), o suprafață de aproximativ 40 % a fost construită înainte de 1960;

3.

observă că unele țări din UE, mai ales din zona mediteraneeană, au fost afectate relativ recent de seisme devastatoare, care au provocat daune majore, atât pe plan social, cât și economic; situația este deosebit de gravă în Italia, unde, în cursul ultimilor cincizeci de ani, s-au înregistrat numeroase cutremure, care s-au soldat în total cu peste 5 000 de victime și cu pierderi economice estimate la aproximativ 150 de miliarde EUR;

4.

constată că, din analiza fenomenelor seismice înregistrate în trecut la nivel mondial reiese că numărul de victime și distrugerile au legătură mai curând cu vulnerabilitatea construcțiilor și lipsa de pregătire a comunităților afectate, decât cu gradul de intensitate a fenomenelor;

5.

subliniază că, dacă se examinează efectele unui cutremur asupra structurilor locale și a articulațiilor locative și de infrastructură, precum și economice și de producție, se constată o încetinire marcată și, adesea, o stopare efectivă a proceselor de creștere teritorială;

6.

evidențiază faptul că garantarea siguranței parcului imobiliar și a infrastructurii presupune o interacțiune pozitivă inclusiv cu politicile regionale și cu cea de coeziune, precum și cu obiectivele de creștere urbană și rurală ale Uniunii Europene;

7.

consideră că o politică europeană de reabilitare antiseismică a parcului imobiliar și a infrastructurii ar trebui să se bazeze pe o abordare inspirată de guvernanţa pe mai multe niveluri, care să coordoneze competențele europene, naționale și regionale relevante, în conformitate cu principiile subsidiarității și proporționalității și în concordanță cu metoda aplicată în cadrul Agendei urbane a UE. Reamintește, în acest context, că nivelul decizional european este cel mai în măsură să instituie standarde tehnice, în vreme ce nivelul național, regional sau local este competent mai ales pentru legislația privind sectorul construcțiilor, precum și pentru planificarea urbană;

8.

afirmă că o acțiune structurală de prevenire a riscului seismic este o necesitate primordială a UE, menită să protejeze siguranța cetățenilor săi, să salveze patrimoniul istoric și cultural, să limiteze cheltuielile pe care le implică daunele pricinuite persoanelor și bunurilor și să mențină condițiile de dezvoltare a teritoriilor și de efectuare a unor investiții în favoarea creșterii;

9.

subliniază că autoritățile locale și regionale sunt primele cărora le revine responsabilitatea politică și instituțională de a-și proteja cetățenii, atât datorită faptului că ele reprezintă primul nivel de guvernanță care trebuie să gestioneze operațiunile de salvare și de ajutorare a populației în caz de urgență, cât și pentru că le revine un rol important în faza de planificare a urgențelor și în conceperea de acțiuni de prevenire structurale (intervenții) și nestructurale (informări);

10.

subliniază, de asemenea, că autoritățile locale și regionale, care sunt instituțiile cele mai apropiate de cetățeni, pot facilita o mai bună conștientizare cu privire la dreptul/obligația de prevenire a riscurilor și, în consecință, adoptarea unor comportamente active în materie de atenuare;

11.

consideră că, având în vedere numărul considerabil de clădiri publice și private și de infrastructuri care trebuie supuse unor intervenții, trebuie efectuată, pe baza unor criterii uniforme la nivel european (Eurocod și altele), clasificarea vulnerabilității seismice a clădirilor și infrastructurilor;

12.

îndeamnă Comisia Europeană să încurajeze inițierea unui dialog cu sectorul asigurărilor la nivel paneuropean, pentru a căuta un stimulent financiar, sub forma unei reduceri a primelor de asigurare pe durata procesului de reabilitare, și consideră că este util să se analizeze mai aprofundat sustenabilitatea economică și beneficiile potențiale pe care se preconizează că le-ar oferi consolidarea sistemului de asigurări, prin prevederea unor măsuri de mutualizare a riscurilor;

13.

consideră că ar fi util, pentru a sprijini dezvoltarea unor acțiuni de atenuare prin creșterea gradului de conștientizare a comunităților, să se precizeze și să se prezinte în mod clar atât consecințele unor posibile seisme, cât și, mai ales, avantajele care decurg din efectuarea lucrărilor de reabilitare, sub aspectul atenuării impactului social (în special pierderile de vieți omenești) și economic;

14.

ia act de faptul că, în condițiile în care nu sunt încă disponibile metode exacte și date precise care să poată fi transmise părților interesate care nu au pregătire tehnică (administrații, cetățeni etc.) cu privire la principalele avantaje care pot rezulta din efectuarea unor intervenții preventive de reabilitare, este important să se analizeze mai bine această chestiune, prin finanțarea de activități de cercetare specifice;

15.

consideră că, pentru a optimiza și a orienta în mod adecvat efortul tehnic și financiar care vizează reducerea riscului seismic în cazul parcului imobiliar existent, este esențială promovarea unei cunoașteri și unei analize a vulnerabilității structurilor existente, ca punct de plecare pentru acțiunile viitoare, constând în inițiative publice și private de anvergură, prin încurajarea unor campanii de culegere de date pentru evaluări pe baze statistice, definirea unor linii prioritare și a unor metodologii comune, care să țină pasul cu evoluțiile reglementărilor din sector, precum și adoptarea unor măsuri de stimulare sau de finanțare;

16.

observă că experiența unor state membre, cum ar fi Italia, arată că prea puțini dintre proprietarii în vârstă sau care dețin reședințe secundare sunt înclinați să investească resurse în intervenții; prin urmare, s-ar impune lansarea unor inițiative de sensibilizare a acestor categorii de persoane, precum și a unor formule de stimulare care să nu se limiteze la „prima casă”. Recunoaște, într-adevăr, necesitatea de a adapta măsurile destinate verificării și reabilitării parcului imobiliar existent, inclusiv pe baza unor studii și experiențe care să integreze clădirea vizată într-un cadru de evaluare a vulnerabilității ariei sau aglomerării urbane respective, identificând astfel orice problemă care ar putea să apară în condițiile reale de utilizare a clădirilor;

17.

ia act de faptul că, în statele membre, a fost deja inițiată o amplă activitate, finanțată inclusiv din fonduri europene, de reabilitare a parcului imobiliar public și privat, pentru a se asigura o creștere a eficienței energetice, dar și că, în general, aceste intervenții nu abordează problema siguranței structurale și în caz de cutremur;

18.

subliniază, cu toate acestea, că este necesară o activitate eficientă de reabilitare, prin intervenții integrate și durabile, capabile să garanteze, în același timp și într-un mod cât mai puțin intruziv, atât reducerea vulnerabilității la seisme, cât și creșterea eficienței energetice;

19.

consideră că este esențial ca, pe lângă măsurile de prevenire structurale, să se întreprindă și acțiuni de prevenire „nestructurale”, care să vizeze aprofundarea cunoștințelor privind riscul seismic, în general, și creșterea gradului de conștientizare și de implicare activă a cetățenilor, în special;

20.

consideră că, pe lângă faptul că atenuează riscurile, activitățile de prevenire structurală pot avea un impact pozitiv asupra mediului, prin prelungirea duratei de viață utilă a lucrărilor de construcții și reducerea în consecință a intervențiilor de demolare și reconstrucție după cutremur, obiectiv evidențiat și în Regulamentul privind produsele pentru construcții [Regulamentul (UE) nr. 305/2011], care a introdus, în comparație cu versiunea legislativă anterioară (Directiva 89/106/CEE), cea de-a șaptea cerință fundamentală aplicabilă construcțiilor, „utilizarea durabilă a resurselor naturale”;

21.

recunoaște că, deși necesită resurse importante și este extrem de împovărător în regiunile și statele membre cu un grad ridicat și extins de risc seismic, un program de reabilitare antiseismică contribuie oriunde la ocuparea forței de muncă și la creșterea economică, în special în ceea ce privește redresarea pieței construcțiilor;

22.

consideră că este important ca intervențiile de reabilitare antiseismică să fie reglementate de un cadru de standarde tehnice la nivel european, care să trateze, de asemenea, chestiunea adaptării clădirilor existente la cutremur pe baza unei abordări globale menite să asigure siguranța, rezistența și durabilitatea;

23.

consideră că ar fi utilă lansarea unei platforme europene pentru schimbul de cunoștințe, experiențe și bune practici la diferite niveluri în țările UE;

24.

aprobă și reafirmă observațiile din avizul privind cadrul de la Sendai (3), și anume că toate proiectele UE privind construirea de noi infrastructuri ar trebui să garanteze o capacitate adecvată de reziliență la dezastre, subliniind, în același timp, că acest obiectiv ar putea duce la creșterea costurilor;

25.

propune ca parametrii descriptivi ai vulnerabilității la dezastre naturale dintr-o anumită zonă, precum și cei ai riscurilor legate de alte catastrofe naturale, evaluați în conformitate cu criterii definite în mod adecvat, să poată fi considerați drept unii dintre parametrii de referință pentru distribuția fondurilor ESI între regiunile Europei; subliniază că UE trebuie să solicite ca toate infrastructurile construite cu fonduri ESI sau cu orice alte fonduri UE să fie reziliente la dezastre;

26.

propune ca reglementările UE să poată prevedea utilizarea fondurilor ESI pentru adaptarea la cutremur a clădirilor, atât publice, cât și private, precum și a infrastructurilor de transport rutier sau de serviciu care au un caracter strategic pentru țările din UE;

27.

propune ca planul de acțiune să prevadă reabilitarea tuturor clădirilor, inclusiv a celor rezidențiale, precum și a spațiilor publice, nu numai pentru a le transforma în locuri sigure în cazul unei situații de urgență, ci și pentru a pune în aplicare o strategie urbană pe termen lung care să includă posibilitatea de a transfera populația rezidentă în spații publice menite să o protejeze;

28.

solicită Comisiei Europene să elaboreze, în colaborare cu statele membre și, atunci când este cazul, cu autoritățile locale și regionale, un plan de acțiune pentru reabilitare antiseismică a parcului imobiliar și a infrastructurii, în spiritul articolului 5, alineatul (5), litera (b) din Regulamentul (UE) nr. 1301/2013 privind Fondul european de dezvoltare regională; de asemenea, solicită statelor membre și autorităților locale și regionale să valorifice pe deplin sprijinul oferit pentru această prioritate investițională în cadrul programelor lor operaționale de dezvoltare regională;

29.

propune, prin urmare, să se trimită un semnal puternic de încurajare a investițiilor, inclusiv prin intermediul cooperării între sectorul public și cel privat, pentru reabilitarea antiseismică a clădirilor și infrastructurilor, cu un accent special pe conservarea patrimoniului cultural și istoric, pe infrastructura strategică și pe construcțiile și infrastructurile industriale și agricole;

30.

solicită să se promoveze creșterea investițiilor în cercetare și inovare în domeniul protecției seismice a clădirilor, dar și dezvoltarea unor ample programe de informare și de pregătire;

31.

invită statele membre și regiunile în cauză să includă reabilitarea antiseismică a clădirilor existente ca prioritate în cadrul programelor lor operaționale de dezvoltare regională, subliniind necesitatea de a aloca resurse financiare, inclusiv prin instrumente adecvate de stimulare a activităților de prevenire a riscului seismic;

32.

consideră că propunerile menționate mai sus trebuie puse în aplicare ținând seama de hărțile zonelor seismogenice și de risc din fiecare țară și/sau regiune, în vederea optimizării resurselor și obținerii de rezultate mai bune. Astfel, se propune promovarea unor activități de cercetare oportune pentru elaborarea acestor hărți sau, dacă ele există deja, pentru actualizarea lor;

33.

consideră că un plan de acțiune propus de Comisia Europeană ar fi un instrument potrivit de promovare activă a reabilitării antiseismice a construcțiilor existente ca prioritate în cadrul programelor operaționale de dezvoltare regională ale statelor membre;

34.

ia act de faptul că acțiunile comune în acest domeniu s-ar putea dovedi mai eficiente decât măsurile fragmentate aplicate de fiecare stat membru în parte și solicită, prin urmare, un efort comun și coordonat în materie de protejare și de reabilitare antiseismică a clădirilor;

35.

recomandă sprijinirea și încurajarea, în conformitate cu obiectivele stabilite în cadrul priorității nr. 1 a cadrului de la Sendai, a inițiativelor de popularizare și de informare a cetățenilor, desfășurate atât la nivel local, cât și național, și menite să promoveze generalizarea unei culturi a prevenirii.

13.2.2018   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 54/66