18.12.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 437/1

18.12.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 437/2

1)

Anulează Decizia 8512/15 a Consiliului din 7 mai 2015 de autorizare a începerii negocierilor referitoare la un Acord de la Lisabona privind denumirile de origine și indicațiile geografice revizuit, în măsura în care se referă la domenii care țin de competența Uniunii Europene.

2)

Menține efectele Deciziei 8512/15 până la intrarea în vigoare, într-un termen rezonabil care nu poate depăși șase luni de la data pronunțării prezentei hotărâri, a unei decizii a Consiliului Uniunii Europene întemeiate pe articolele 207 și 218 TFUE.

3)

Consiliul Uniunii Europene este obligat la plata cheltuielilor de judecată.

4)

Republica Cehă, Republica Federală Germania, Republica Elenă, Regatul Spaniei, Republica Franceză, Republica Italiană, Ungaria, Regatul Țărilor de Jos, Republica Austria, Republica Portugheză, Republica Slovacă, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, precum și Parlamentul European suportă propriile cheltuieli de judecată.

18.12.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 437/3

1)

Anulează punctele 1, 2 și 4 din dispozitivul Hotărârii Tribunalului Uniunii Europene din 24 iunie 2015, Italia/Comisia (T-527/13, EU:T:2015:429).

2)

Respinge acțiunea formulată de Republica Italiană în fața Tribunalului Uniunii Europene în cauza T-527/13.

3)

Republica Italiană suportă, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, și pe cele efectuate de Comisia Europeană, aferente atât procedurii în primă instanță, cât și celei de recurs.

18.12.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 437/3

1)

Respinge recursurile.

2)

Republica Slovacă suportă, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, și pe cele efectuate de Comisia Europeană.

3)

Republica Cehă, Republica Federală Germania și România suportă propriile cheltuieli de judecată.

18.12.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 437/4

1)

Respinge recursul.

2)

România suportă, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, și pe cele efectuate de Comisia Europeană.

3)

Republica Cehă, Republica Federală Germania și Republica Slovacă suportă propriile cheltuieli de judecată.

18.12.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 437/5

1)

Respinge recursul.

2)

Obligă Polyelectrolyte Producers Group GEIE (PPG) și SNF SAS să suporte, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, pe cele efectuate de Agenția Europeană pentru Produse Chimice (ECHA).

3)

Regatul Țărilor de Jos și Comisia Europeană suportă propriile cheltuieli de judecată.

18.12.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 437/5

1)

Anulează Concluziile Consiliului Uniunii Europene, adoptate la 26 octombrie 2015 cu ocazia celei de a 3419-a sesiuni a acestuia de la Luxemburg, privind Conferința mondială pentru radiocomunicații din 2015 (WRC 15) a Uniunii Internaționale a Telecomunicațiilor (UIT).

2)

Obligă Consiliul Uniunii Europene la plata cheltuielilor de judecată.

3)

Republica Cehă, Republica Federală Germania, Republica Franceză și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord suportă propriile cheltuieli de judecată.

18.12.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 437/6

1)

Articolul 4 alineatul (2) din Directiva 90/435/CEE a Consiliului din 23 iulie 1990 privind regimul fiscal comun care se aplică societăților-mamă și filialelor acestora din diferite state membre trebuie interpretat în sensul că se opune unei dispoziții naționale cum este articolul 198 punctul 10o din Codul din 1992 al impozitelor pe venit, coordonat prin Decretul regal din 10 aprilie 1992 și confirmat prin Legea din 12 iunie 1992, potrivit căreia dobânzile plătite de o societate-mamă pentru un împrumut nu sunt deductibile din profitul impozabil al acestei societăți-mamă, până la concurența unui cuantum egal cu cel al dividendelor, care beneficiază deja de deductibilitate fiscală, care provin din participațiile deținute de respectiva societate-mamă la capitalul unor filiale, pentru o perioadă de cel puțin un an, chiar și în cazul în care aceste dobânzi nu sunt legate de finanțarea acestor participații.

2)

Articolul 1 alineatul (2) din Directiva 90/435 trebuie interpretat în sensul că nu autorizează statele membre să aplice o dispoziție națională cum este articolul 198 punctul 10o din Codul din 1992 al impozitelor pe venit, coordonat prin Decretul regal din 10 aprilie 1992 și confirmat prin Legea din 12 iunie 1992, în măsura în care aceasta depășește ceea ce este necesar pentru prevenirea fraudelor și a abuzurilor.

18.12.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 437/7

18.12.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 437/7

1)

Articolele 49 și 54 TFUE trebuie interpretate în sensul că libertatea de stabilire este aplicabilă transferării sediului social al unei societăți, constituită în temeiul dreptului unui stat membru, pe teritoriul unui alt stat membru în scopul transformării sale, în conformitate cu condițiile impuse de legislația acestui alt stat membru, într-o societate care intră sub incidența dreptului acestui din urmă stat membru, fără modificarea sediului real al societății respective.

2)

Articolele 49 și 54 TFUE trebuie interpretate în sensul că se opun unei reglementări a unui stat membru care condiționează transferarea sediului social al unei societăți, constituită în conformitate cu dreptul unui stat membru, pe teritoriul unui alt stat membru în scopul transformării, în conformitate cu condițiile impuse de legislația acestui din urmă stat membru, într-o societate care intră sub incidența dreptului acestuia, de lichidarea celei dintâi societăți.

18.12.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 437/8

1)

Articolul 2 alineatul (1) din Directiva 2006/126/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 20 decembrie 2006 privind permisele de conducere, precum şi articolele 18, 21, 45, 49 şi 56 TFUE trebuie interpretate în sensul că nu se opun unei reglementări a unui stat membru în temeiul căreia acest stat membru poate refuza recunoaşterea unui certificat eliberat într-un alt stat membru, care atestă existenţa unui drept de conducere al titularului său, atunci când acest certificat nu îndeplineşte cerinţele pentru modelul de permis de conducere prevăzut de această directivă, chiar în ipoteza în care condiţiile impuse de directiva menţionată pentru eliberarea unui permis de conducere sunt îndeplinite de titularul certificatului respectiv.

2)

Articolul 2 alineatul (1) din Directiva 2006/126, precum și articolele 21, 45, 49 și 56 TFUE trebuie interpretate în sensul că nu se opun ca un stat membru să impună o sancțiune unei persoane care, deși îndeplinește condițiile de eliberare a unui permis de conducere prevăzute de această directivă, conduce un autovehicul pe teritoriul său fără a deține un permis de conducere în conformitate cu cerințele modelului de permis de conducere prevăzut de directiva menționată și care, în așteptarea eliberării unui astfel de permis de conducere de către un alt stat membru, poate dovedi existența dreptului său de a conduce dobândit în acel alt stat membru numai printr-un certificat temporar eliberat de acesta, cu condiția ca această sancțiune să nu fie disproporționată în raport cu gravitatea faptelor în discuție. Revine în această privință instanței de trimitere sarcina de a lua în considerare, în cadrul aprecierii gravității infracțiunii săvârșite de persoana vizată și a severității sancțiunii care trebuie să i se aplice, ca eventuală circumstanță atenuantă, faptul că persoana vizată a obținut dreptul de a conduce într-un alt stat membru, atestat de existența unui certificat eliberat de acest alt stat membru şi care va fi în principiu schimbat înainte de expirarea sa, la cererea persoanei interesate, cu un permis de conducere în conformitate cu cerințele modelului de permis de conducere prevăzut de Directiva 2006/126. Această instanță trebuie de asemenea să examineze, în contextul analizei sale, care este pericolul real pentru siguranța rutieră prezentat de persoana interesată pe teritoriul său.

18.12.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 437/9

1)

Articolul 29 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 604/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 26 iunie 2013 de stabilire a criteriilor și mecanismelor de determinare a statului membru responsabil de examinarea unei cereri de protecție internațională prezentate într-unul dintre statele membre de către un resortisant al unei țări terțe sau de către un apatrid trebuie să fie interpretat în sensul că, atunci când transferul nu se efectuează în termenul de șase luni astfel cum este definit la articolul 29 alineatele (1) și (2) din acest regulament, responsabilitatea este transferată de drept statului membru solicitant, fără a fi necesar ca statul membru responsabil să refuze preluarea sau reprimirea persoanei în cauză.

2)

Articolul 27 alineatul (1) din Regulamentul nr. 604/2013, citit din perspectiva considerentului (19) al acestui regulament, precum și articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene trebuie să fie interpretate în sensul că un solicitant de protecție internațională trebuie să poată dispune de o cale de atac efectivă și rapidă care să îi permită să invoce expirarea termenului de șase luni astfel cum este definit la articolul 29 alineatele (1) și (2) din regulamentul menționat intervenită ulterior adoptării deciziei de transfer. Dreptul pe care o reglementare națională precum cea în cauză în litigiul principal îl recunoaște unui asemenea solicitant de a invoca împrejurări ulterioare adoptării acestei decizii în cadrul unei căi de atac împotriva acesteia respectă obligația de a prevede o cale de atac efectivă și rapidă.

18.12.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 437/10

18.12.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 437/11

1)

Articolul 217 alineatul (1) și articolul 220 alineatul (1) din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului din 12 octombrie 1992 de instituire a Codului vamal comunitar, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 2700/2000 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 noiembrie 2000, trebuie interpretate în sensul că, în cazul unei recuperări ulterioare, valoarea taxelor datorate de autorități este considerată înscrisă în evidența contabilă atunci când autoritățile vamale înregistrează această valoare în registrele contabile sau pe orice alt suport echivalent, independent de faptul că decizia autorităților de înscriere în evidența contabilă sau de stabilire a obligației de plată a taxelor face obiectul unei căi de atac administrative sau judiciare.

2)

Articolul 220 alineatul (2) litera (b), precum şi articolele 236, 239 și 243 din Regulamentul nr. 2913/92, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul nr. 2700/2000, trebuie interpretate în sensul că, în cadrul unei căi de atac administrative sau judiciare, în sensul articolului 243 din acest regulament, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul nr. 2700/2000, introduse împotriva unei decizii a administrației fiscale competente de înscriere ulterioară în evidența contabilă a unei valori a taxelor la import și de impunere a plății acestora în sarcina importatorului, acesta din urmă poate să invoce o încredere legitimă în temeiul articolului 220 alineatul (2) litera (b) din regulamentul menționat, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul nr. 2700/2000, pentru a se opune acestei înscrieri în evidența contabilă, indiferent dacă importatorul a prezentat o cerere de remitere sau de rambursare a acestor taxe în conformitate cu procedura prevăzută la articolele 236 și 239 din același regulament, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul nr. 2700/2000.

3)

Articolul 869 litera (b) din Regulamentul (CEE) nr. 2454/93 al Comisiei din 2 iulie 1993 de stabilire a unor dispoziții de aplicare a Regulamentului nr. 2913/92, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 1335/2003 al Comisiei din 25 iulie 2003, trebuie interpretat în sensul că, în lipsa unei decizii sau a unei proceduri a Comisiei Europene în sensul articolului 871 alineatul (2) din acest regulament, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul nr. 1335/2003, într-o situație precum cea în cauză în litigiul principal, autoritățile vamale nu pot, ele însele, să decidă neînscrierea ulterioară în evidența contabilă a taxelor nepercepute întrucât apreciază că sunt îndeplinite condițiile pentru a invoca o încredere legitimă în temeiul articolul 220 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul nr. 2913/92, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul nr. 2700/2000, și că aceste autorități au obligația de a sesiza Comisia cu dosarul, fie atunci când autoritățile menționate consideră că Comisia a săvârșit o eroare în sensul dispoziției respective din Regulamentul nr. 2913/92, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul nr. 2700/2000, fie atunci când împrejurările cauzei principale sunt legate de rezultatele unei anchete a Uniunii Europene, în sensul articolului 871 alineatul (1) a doua liniuță din Regulamentul nr. 2454/93, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul nr. 1335/2003, sau când valoarea taxelor în cauză în litigiul principal este mai mare sau egală cu 500 000 de euro.

4)

Articolul 220 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul nr. 2913/92, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul nr. 2700/2000, trebuie interpretat în sensul că informațiile cuprinse într-un raport al Oficiului European de Luptă Antifraudă (OLAF) referitoare la comportamentul autorităților vamale ale statului de export și al exportatorului se numără printre elementele de probă care trebuie luate în considerare pentru a stabili dacă sunt întrunite condițiile în care un importator poate invoca o încredere a legitimă, în temeiul acestei dispoziții. În măsura în care un astfel de raport se dovedește însă, având în vedere informațiile pe care le conține, insuficient pentru a stabili, corespunzător cerințelor legale, că aceste condiții sunt întrunite efectiv sub toate aspectele, aspect a cărui apreciere revine instanței naționale, autoritățile vamale pot fi obligate să prezinte elemente de probă suplimentare în acest scop, în special prin efectuarea unor verificări ulterioare.

5)

Articolul 220 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul nr. 2913/92, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul nr. 2700/2000, trebuie interpretat în sensul revine instanței de trimitere sarcina să aprecieze, în funcție de ansamblul elementelor concrete din litigiul principal și în special în funcție de probele prezentate în acest scop de părți, dacă sunt întrunite condițiile în care un importator poate invoca o încredere legitimă, în temeiul acestei dispoziții. În vederea acestei aprecieri, informațiile obținute cu ocazia unei verificări ulterioare nu au întâietate față de cele cuprinse într-un raport OLAF.

6)

Articolul 875 din Regulamentul nr. 2454/93, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul nr. 1335/2003, trebuie interpretat în sensul că un stat membru este obligat, în condițiile precizate de Comisia Europeană în conformitate cu acest articol, să respecte aprecierile efectuate de aceasta într-o decizie adoptată, în temeiul articolului 873 din regulamentul menționat, faţă de un alt stat membru, în cazuri în care sunt prezentate elemente de fapt și de drept comparabile, aspect a cărui verificare revine autorităților sale și organelor jurisdicţionale ale acestuia, luând în considerare în special informațiile privind comportamentul exportatorului sau cel al autorităților vamale ale statului membru de export, astfel cum decurg acestea dintr-un raport al Oficiului European de Luptă Antifraudă (OLAF) pe care se întemeiază decizia menționată.

7)

Articolul 220 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul nr. 2913/92, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul nr. 2700/2000, și articolul 875 din Regulamentul nr. 2454/93, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul nr. 1335/2003, trebuie interpretate în sensul că autoritățile vamale pot să efectueze toate verificările ulterioare pe care le consideră necesare și să utilizeze informațiile obținute cu ocazia acestor verificări, atât pentru a examina dacă sunt întrunite condițiile în care un importator poate invoca o încredere legitimă, în temeiul articolului 220 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul nr. 2913/92, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul nr. 2700/2000, cât și, mai concret, pentru a stabili dacă un caz cu care acestea sunt sesizate prezintă elemente de fapt și de drept „comparabile”, în sensul articolului 875 din Regulamentul nr. 2454/93, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul nr. 1335/2003, cu un caz care face obiectul unei decizii de neînscriere în evidența contabilă a taxelor pe care Comisia Europeană a adoptat-o în temeiul articolului 873 din Regulamentul nr. 2454/93, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul nr. 1335/2003.

8)

Articolul 220 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul nr. 2913/92, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul nr. 2700/2000, trebuie interpretat în sensul că faptul că un importator a importat mărfuri pe baza unui contract de distribuție nu influențează capacitatea acestuia de a invoca încrederea sa legitimă în aceleași condiții ca un importator care a importat mărfuri după ce le-a cumpărat direct de la exportator, mai exact dacă trei condiții cumulative sunt îndeplinite. Este necesar, mai întâi, ca taxele să nu fi fost percepute ca urmare a unei erori a autorităților competente înseși, apoi, ca această eroare să fie de asemenea natură încât nu ar fi putut fi detectată în condiții rezonabile de un debitor de bună-credință și, în sfârșit, ca acesta să fi respectat toate dispozițiile în vigoare în ceea ce privește declarația sa vamală. În acest scop, un asemenea importator are obligația de a se proteja împotriva riscurilor unei acțiuni în recuperare ulterioară, în special întrucât acesta urmărește să obțină din partea părții contractante la contractul de distribuție menționat, cu ocazia sau după încheierea contractului, toate elementele de probă care confirmă exactitatea eliberării certificatului de origine „tip A” pentru aceste mărfuri. O astfel de încredere legitimă lipsește în special atunci când, deși avea motive întemeiate să se îndoiască de exactitatea unui certificat de origine „tip A”, un importator nu s-a informat, în cea mai mare măsură posibilă, cu privire la împrejurările eliberării acestui certificat pentru a verifica dacă aceste îndoieli erau justificate.

18.12.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 437/13

1)

Respinge recursurile.

2)

Obligă Global Steel Wire SA, Moreda-Riviere Trefilerías SA, Trefilerías Quijano SA și Trenzas y Cables de Acero PSC SL la plata cheltuielilor de judecată.

18.12.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 437/13

1)

Respinge recursurile.

2)

Obligă Global Steel Wire SA, Trenzas y Cables de Acero PSC SL, Trefilerías Quijano SA și Moreda-Riviere Trefilerías SA la plata cheltuielilor de judecată.

18.12.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 437/14

1)

Articolul 273 din Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată și articolul 16 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene trebuie interpretate în sensul că nu se opun ca, la înregistrarea în scopuri de taxă pe valoarea adăugată a unei persoane impozabile al cărei administrator a fost anterior administratorul sau asociatul unei alte persoane juridice care nu și-a respectat obligațiile în materie fiscală, administrația fiscală să îi impună acestei persoane impozabile constituirea unei garanții, al cărei cuantum poate ajunge la 500 000 de euro, în cazul în care garanția solicitată persoanei impozabile menționate nu depășește ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivelor prevăzute la acest articol 273, aspect a cărui verificare este de competența instanței de trimitere.

2)

Principiul egalității de tratament trebuie interpretat în sensul că nu se opune ca administrația fiscală să impună unei noi persoane impozabile, la înregistrarea sa în scopuri de taxă pe valoarea adăugată, să constituie, în considerarea legăturilor sale cu o altă persoană juridică ce are restanțe la plata impozitelor, o asemenea garanție.

18.12.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 437/15

—

anularea hotărârii pronunțate de Tribunal la 8 iunie 2017;

—

trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului; și

—

obligarea Debonair la plata cheltuielilor de judecată.

—

nu a aplicat criteriile relevante necesare pentru determinarea publicului relevant;

—

nu a apreciat corect similitudinile dintre semne;

—

nu a aplicat în mod corespunzător cerințele relevante care să permită aprecierea dobândirii unui caracter distinctiv prin utilizare; și

—

nu a realizat o analiză valabilă a aprecierii globale a riscului de confuzie.

—

nu a aplicat toate criteriile necesare pentru a stabili renumele unei mărci anterioare;

—

nu a apreciat în mod corect similitudinile dintre semne;

—

nu a realizat o analiză valabilă a existenței unei legături pe care publicul relevant o poate face între mărci; și

—

nu a apreciat în mod corespunzător efectul prejudiciabil pe care utilizarea unei cereri de înregistrare a unei mărci îl poate avea asupra renumelui unei mărci anterioare.

18.12.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 437/16

1)

Ținând seama de sarcina care revine persoanei impozabile de a colecta impozitul în contul autorităților fiscale, articolul 63 din Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată (1) trebuie interpretat în mod restrictiv în sensul că suma de încasat cu titlu de impozit aferent unei prestații efectuate

2)

În cazul unui răspuns negativ la prima întrebare: persoana impozabilă este obligată să plătească în avans, pentru o perioadă de doi ani, impozitul datorat pentru prestația executată, în cazul în care nu poate primi remunerația pentru această prestație (o parte din aceasta) decât după o perioadă de doi ani de la momentul la care a intervenit faptul generator?

3)

În cazul unui răspuns afirmativ la a doua întrebare: având în vedere competența care le este conferită prin articolul 90 alineatul (2) din Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată, statele membre au dreptul să ia în considerare o regularizare potrivit articolului 90 alineatul (1) din Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată încă din perioada în care taxa a devenit exigibilă, în cazul în care persoana impozabilă poate încasa suma datorată abia după doi ani de la momentul la care a intervenit faptul generator pentru motivul că această sumă nu este încă exigibilă?

18.12.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 437/16

1)

O prestație care constă, în esență, în punerea la dispoziție a unui apartament de vacanță, însoțită de prestații suplimentare care, potrivit Hotărârii Curții de Justiție a Uniunii Europene din 12 noiembrie 1992, Van Ginkel (C-163/91, EU:C:1992:435), trebuie considerate simple prestații accesorii prestației principale, este supusă regimului special pentru agențiile de turism, stabilit la articolul 306 din Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată (1)?

2)

În cazul unui răspuns afirmativ la prima întrebare: este posibil ca această prestație să fie supusă atât regimului special pentru agențiile de turism conform articolului 306 din Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată, cât și, în mod suplimentar, cotei reduse de impozitare pentru cazarea pentru vacanță, în sensul articolului 98 alineatul (2) din Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată coroborat cu punctul 12 din anexa III la aceasta?

18.12.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 437/17

—

anularea în totalitate a hotărârii atacate pronunțate în cauza T-607/16;

—

anularea deciziei din 16 octombrie 2015 a doctorului Werner Hoyer, președintele BEI, adoptată în cadrul procedurii DAW (demnitatea la locul de muncă) inițiate prin cererea din 20 mai 2015 formulată de OZ împotriva supervizorului, domnul F, astfel cum a fost investigată de către comitetul de anchetă, și anularea raportului din 14 septembrie 2015 referitor la cererea formulată de OZ, în care i-a fost respinsă plângerea și au fost incluse recomandări inadecvate;

—

acordarea de despăgubiri pentru cheltuielile medicale efectuate ca urmare a prejudiciului suferit de OZ în cuantum de (i) 977 de euro (inclusiv TVA) și (ii) într-un cuantum previzional de 5 850 de euro pentru cheltuieli medicale viitoare;

—

plata de daune interese pentru prejudiciul moral suferit în valoare de 20 000 de euro;

—

rambursarea cheltuielilor cu apărarea efectuate în cadrul prezentei proceduri în valoare de 35 100 de euro (inclusiv TVA);

—

condamnarea BEI la plata cheltuielilor de judecată aferente prezentei proceduri de recurs și a celor aferente procedurii în fața Tribunalului.

—

dispunerea redeschiderii de către BEI a procedurii DAW (demnitatea la locul de muncă) și/sau adoptarea unei noi decizii de către președintele BEI.

—

Primul motiv: încălcarea procedurii privind demnitatea la locul de muncă, a articolului 6 din CEDO și a articolului 47 din CDF: principiul dreptului OZ la apărare și la un proces echitabil, în conformitate cu articolul 6 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și cu articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, a fost încălcat în cursul anchetei privind plângerea de hărțuire.

—

Al doilea motiv: încălcarea articolului 8 din CEDO și a articolului 7 din CDF: inserarea unor elemente și a unor comentarii irelevante în raport și în decizia președintelui BEI – încălcarea dreptului OZ la respectarea vieții private.

—

Al treilea motiv: încălcare pentru motivul denegării de dreptate întrucât Tribunalul nu s-a pronunțat în baza faptelor și a temeiurilor legale invocate.

18.12.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 437/19

1)

Se poate nuanța jurisprudența Petroma (cauza C-271/12) (1) în sensul de a accepta rambursarea TVA-ului solicitată de o întreprindere stabilită în afara Uniunii, în pofida faptului că a fost deja emisă o decizie a autorității fiscale naționale care refuză o astfel de rambursare întrucât întreprinderea nu s-a conformat unei solicitări de informații privind codul de identificare fiscală, luând în considerare faptul că autoritatea dispunea la acel moment de respectiva informație, pusă la dispoziție de reclamantă în răspunsul său la alte cereri?

2)

În cazul unui răspuns afirmativ la prima întrebare:

Se poate considera că aplicarea retroactivă a jurisprudenței Senatex (cauza C-518/14) (2) impune anularea unui act administrativ prin care se refuză rambursarea TVA-ului, având în vedere că respectivul act s-a limitat doar la a confirma o decizie administrativă definitivă anterioară care respingea rambursarea, adoptată de AEAT prin aplicarea unei proceduri diferite de cea prevăzută de lege pentru această situație și care, de asemenea, limita drepturile solicitantului rambursării, privându-l de dreptul de apărare?

18.12.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 437/19

1.

Articolele 56 și 58 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, devenite articolele 63 și 65 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, trebuie interpretate în sensul că dezavantajul de trezorerie care rezultă din aplicarea unei rețineri la sursă pentru dividendele plătite societăților nerezidente care au înregistrat pierderi, în condițiile în care societățile rezidente care au înregistrat pierderi sunt impozitate pentru cuantumul dividendelor pe care le primesc numai în cadrul exercițiului în care înregistrează din nou, dacă este cazul, profit, constituie în sine o diferență de tratament care caracterizează o restricție privind libera circulație a capitalurilor?

2.

Eventuala restricție privind libera circulație a capitalurilor menționată în întrebarea anterioară poate fi considerată, având în vedere cerințele care rezultă din articolele 56 și 58 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, devenite articolele 63 și 65 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, justificată de necesitatea de a garanta eficacitatea recuperării impozitului, având în vedere că societățile nerezidente nu sunt supuse controlului administrației fiscale franceze, sau de necesitatea de a menține repartizarea competenței de impozitare între statele membre?

3.

În ipoteza în care aplicarea reținerii la sursă contestate poate fi admisă, în principiu, din perspectiva liberei circulații a capitalurilor:

18.12.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 437/20

1)

Articolul 2 din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii (1) trebuie interpretat în sensul că o societate, precum societatea EDF, atunci când acordă unui salariat un împrumut imobiliar care intră sub incidența dispozitivului de ajutor pentru cumpărarea unei locuințe, pentru care sunt eligibili doar membrii personalului societății, acționează în calitate de profesionist?

2)

Articolul 2 din directiva citată anterior trebuie interpretat în sensul că o societate, precum societatea EDF, atunci când acordă un asemenea împrumut imobiliar soțului unui salariat, care nu este membru al personalului societății respective, ci co-împrumutat solidar, acționează în calitate de profesionist?

3)

Articolul 2 din directiva citată anterior trebuie interpretat în sensul că salariatul unui societăți, precum societatea EDF, care contractează cu aceasta un asemenea împrumut imobiliar, acționează în calitate de consumator?

4)

Articolul 2 din directiva citată anterior trebuie interpretat în sensul că soțul acestui angajat, care subscrie același împrumut nu în calitate de salariat al societății, ci de co-împrumutat solidar, acționează în calitate de consumator?

18.12.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 437/21

1)

Articolul 23 din Regulamentul nr. 44/2001 (1) trebuie interpretat în sensul că permite instanței naționale sesizate cu o acțiune în daune interese intentată de un distribuitor împotriva furnizorului său în temeiul articolului 102 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene să aplice o clauză atributivă de competență stipulată în contractul încheiat de părți?

2)

În cazul unui răspuns afirmativ la prima întrebare, articolul 23 din Regulamentul nr. 44/2001 trebuie interpretat în sensul că permite instanței naționale sesizate cu o acțiune în daune interese intentată de un distribuitor împotriva furnizorului său în temeiul articolului 102 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene să aplice o clauză atributivă de competență conținută în contractul încheiat de părți, inclusiv în cazul în care clauza menționată nu se referă în mod expres la diferendele privind răspunderea ce rezultă dintr-o încălcare a dreptului concurenței?

3)

Articolul 23 din Regulamentul nr. 44/2001 trebuie interpretat în sensul că permite instanței naționale sesizate cu o acțiune în daune interese intentată de un distribuitor împotriva furnizorului său în temeiul articolului 102 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene să înlăture o clauză atributivă de competență stipulată în contractul încheiat de părți în cazul în care nicio încălcare a dreptului concurenței nu a fost constatată de o autoritate națională sau europeană?

18.12.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 437/22

1)

Directiva 2011/64/UE din 21 iunie 2011 (1) trebuie interpretată în sensul că reglementează, având în vedere definițiile produselor din tutun pe care le conține la articolele 2, 3 și 4, și prețul produselor din tutun în ambalaj?

2)

În cazul unui răspuns afirmativ la întrebarea anterioară, articolul 15 din Directiva din 21 iunie 2011, în măsura în care prevede principiul determinării libere a prețurilor produselor din tutun, trebuie interpretat în sensul că interzice o regulă de determinare a prețurilor acestor produse prin raportare la 1 000 de unități sau la 1 000 de grame, care are ca efect să interzică producătorilor de produse din tutun să varieze prețurile în funcție de eventuale diferențe în costul de ambalare a acestor produse?

18.12.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 437/22

1)

Prin activitatea sa serviciu, judecătorul de pace reclamantă intră sub incidența noțiunii „lucrător pe durată determinată”, în sensul articolului 1 alineatul (3) și al articolului 7 din Directiva 2003/88 (1) coroborate cu clauza 2 din Acordul-cadru cu privire la munca pe durată determinată (2) și cu articolul 31 alineatul (2) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene?

2)

În cazul unui răspuns afirmativ la prima întrebare, magistratul obișnuit sau „togato” pate fi considerat lucrător pe durată nedeterminată comparabil cu lucrătorul pe durată determinată care este judecătorul de pace, în scopul aplicării clauzei 4 din Acordul-cadru cu privire la munca pe durată determinată?

3)

În cazul unui răspuns afirmativ la a doua întrebare, diferența dintre procedura de recrutare a magistraților obișnuiți pe durată nedeterminată și procedurile de selecție prevăzute prin lege pentru recrutarea pe durată determinată a judecătorilor de pace constituie un motiv obiectiv, în sensul clauzei 4 punctul 1 și/sau punctul 4 din Acordul-cadru cu privire la munca pe durată determinată, pentru a justifica neaplicarea – de „dreptul viu” al Corte di Cassazione (Curtea de Casație, Italia), statuând în camere reunite, în hotărârea nr. 13721/2017 și de Consiglio di Stato (Consiliul de Stat, Italia), în avizul din 8 aprilie 2017 nr. 464/2017 – judecătorilor de pace, precum în cazul reclamantei, lucrător pe durată determinată, a acelorași condiții de muncă precum cele aplicate magistraților obișnuiți pe durată nedeterminată comparabili, precum și pentru a justifica neaplicarea măsurilor de prevenire și de sancționare a utilizării abuzive a contractelor pe durată determinată, prevăzută la clauza 5 din acordul-cadru menționat și în legislația națională de transpunere. Cu alte cuvinte, în lipsa, în dreptul italian, inclusiv constituțional, a unor norme care să poată justifica discriminarea privind condițiile de muncă sau interdicția absolută de transformare în raport pe durată nedeterminată a raportului de serviciu al judecătorilor de pace, inclusiv în lumina unei norme anterioare de drept intern [la legge n. 217 – Sistemazione giuridico-economica dei vice pretori onorari incaricati di funzioni giudiziarie ai sensi del secondo comma dell’articolo 32 dell’ordinamento giudiziario (Legea nr. 217 Statutul juridic și remunerarea pretorilor adjuncți onorari însărcinați cu funcții judiciare în temeiul articolului 32 al doilea paragraf din [Decretul regal privind] organizarea judiciară) din 18 mai 1974 (GURI nr. 150 din 10 iunie 1974)], care prevedea deja, pentru anumiți magistrați onorari (mai precis pretorii adjuncți onorari) acordarea acelorași condiții de muncă [precum ale magistraților obișnuiți] și transformarea raporturilor lor de muncă în raporturi de muncă pe durată nedeterminată?

4)

În orice caz, într-o situație precum cea în discuție, articolul 47 al doilea paragraf din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene și noțiunea de instanță judecătorească independentă și imparțială din dreptul Uniunii Europene se opune ca un judecător de pace, care are un interes teoretic în soluționarea litigiului în favoarea părții reclamante, care desfășoară, ca activitate profesională exclusivă, aceeași funcție jurisdicțională, să se poată substitui instanței competente în Italia pentru soluționarea litigiilor de dreptul muncii în general sau a litigiilor privind magistrații obișnuiți, întrucât instanța de ultimă jurisdicție – [la Corte di Cassazione (Curtea de Casație), statuând în camere reunite] – refuză să asigure protecția drepturilor invocate și protejate de dreptul comunitar, impunând astfel instanței competente în mod natural [Tribunale del lavoro (Tribunalul pentru Litigii de Muncă) sau Tribunale amministrativo regionale (Tribunalul Administrativ Regional)] să decline, în cazul în care este sesizat cu o acțiune, propria competență sau jurisdicție, chiar dacă dreptul respectiv – remunerarea concediului, astfel cum se solicită în acțiune – își găsește temeiul în dreptul Uniunii Europene, care este obligatoriu și care prevalează asupra dreptului italian? În cazul în care Curtea constată încălcarea articolului 47 din Cartă, se solicită, în plus, să se indice căile de atac interne aplicabile pentru a evita ca încălcarea normei de drept primar al Uniunii să implice și refuzul absolut în ordinea internă al protecției drepturilor fundamentale garantate de dreptul Uniunii în speță.

18.12.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 437/23

18.12.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 437/24

1)

Care este criteriul adecvat pentru a determina dacă o acțiune formulată de către un angajator împotriva unui angajat sau a unui fost angajat (denumit în continuare „angajat”) ține de „materia” contractelor individuale de muncă în sensul titlului II secțiunea 5 (articolele 18-21) din Convenția de la Lugano?

2)

În cazul în care o societate și o persoană fizică încheie un „contract” (în sensul articolului 5 punctul 1 din convenție), în ce măsură este necesar pentru existența unui raport de subordonare între societate și persoana fizică ca respectivul contract să constituie un „contract individual de muncă” în sensul secțiunii 5? Poate să existe un astfel de raport în cazul în care persoana fizică este în măsură să stabilească (și stabilește) clauzele contractului său cu societatea și deține controlul și autonomia asupra funcționării de zi cu zi a activității societății și asupra executării propriilor obligații, dar acționarul (acționarii) societății are (au) puterea de a decide cu privire la încetarea raportului?

3)

În cazul în care titlul II secțiunea 5 din Convenția de la Lugano se aplică numai acțiunilor care, în lipsa secțiunii 5, ar intra în domeniul de aplicare al articolului 5 punctul 1 din Convenția de la Lugano, care este criteriul adecvat pentru a determina dacă o acțiune intră în domeniul de aplicare al articolului 5 punctul 1?

4)

În cazul în care:

care este criteriul adecvat pentru a stabili dacă acțiunea formulată de societatea B intră în domeniul de aplicare al secțiunii 5? În special:

18.12.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 437/26

1)

Respinge acțiunea.

2)

Obligă Frame Srl la plata cheltuielilor de judecată.

18.12.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 437/26

1)

Anulează Decizia Camerei a cincea de recurs a Oficiului Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO) din 7 august 2015 (cauza R 2720/2014-5).

2)

EUIPO suportă, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, pe cele efectuate de Frame Srl.

3)

Bianca-Moden GmbH & Co. KG suportă propriile cheltuieli de judecată.

18.12.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 437/27

1)

Respinge acțiunea.

2)

Îl obligă pe domnul Carlo De Nicola la plata cheltuielilor de judecată aferente prezentei cauze efectuate atât în fața Tribunalului Uniunii Europene, cât și în fața Tribunalului Funcției Publice a Uniunii Europene.

18.12.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 437/28

1)

Respinge acțiunea.

2)

Îl obligă pe domnul Carlo De Nicola la plata cheltuielilor de judecată aferente prezentei proceduri atât în fața Tribunalului Uniunii Europene, cât și în fața Tribunalului Funcției Publice a Uniunii Europene.

18.12.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 437/29

1)

Anulează Decizia Camerei întâi de recurs a Oficiului Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO) din 22 ianuarie 2016 (cauza R 2950/2014-1).

2)

EUIPO suportă, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, pe cele efectuate de Mundipharma AG, inclusiv cheltuielile de judecată efectuate de Mundipharma în vederea procedurii aflate pe rolul camerei de recurs a EUIPO.

3)

Multipharma SA suportă propriile cheltuieli de judecată.

18.12.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 437/29

1)

Anulează Decizia Camerei a patra de recurs a Oficiului Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO) din 31 august 2016 (cauza R 2608/2015–4)în măsura în care prin aceasta s-a confirmat decizia Diviziei de opoziție și s-a respins opoziția în măsura în care aceasta se întemeiază pe motivul vizat la articolul 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (UE) 2017/1001 al Parlamentului European și al Consiliului din 14 iunie 2017 privind marca Uniunii Europene].

2)

Respinge în rest acțiunea.

3)

Fiecare parte suportă propriile cheltuieli de judecată.

18.12.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 437/30

1)

Respinge recursul.

2)

Obligă Isocell GmbH la plata cheltuielilor de judecată.

18.12.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 437/31

1)

Respinge acțiunea.

2)

Obligă Isocell GmbH la plata cheltuielilor de judecată.

18.12.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 437/31

1)

Respinge acțiunea.

2)

Îl obligă pe domnul Ingo Steiniger la plata cheltuielilor de judecată.

18.12.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 437/32

—

anularea actului atacat;

—

în orice caz, stabilirea obligației de atribuire a contractului de prestări de servicii în vederea evaluării definitive și a evaluării prevăzute la articolul 20 alineatele (16)-(19) din Regulamentul nr. 806/2014 prin intermediul unei proceduri concurențiale, la care să nu poată participa expertul care a efectuat o evaluare provizorie a băncii, recunoscând dreptul persoanelor prejudiciate de actul original de a fi audiate în procedura de evaluare ex post, având acces la ansamblul procedurii administrative, și dreptul lor la cea mai mare contraprestație care poate rezulta ex post, care va trebui să fie plătită de ofertantul băncii [Banco de Santander] sau, cu titlu subsidiar, de SRB;

—

independent de al doilea capăt de cerere și cu titlu de cerere accesorie primului capăt de cerere, obligarea SRB să plătească PSN suma de 276 201,42 euro, plus dobânzile legale începând cu data acestei cereri.

18.12.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 437/33

—

anularea deciziei atacate;

—

obligarea EUIPO la plata cheltuielilor de judecată.

—

încălcarea articolului 8 alineatul (1) litera (b) Regulamentul nr. 207/2009.

18.12.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 437/33

—

anularea Deciziei (PESC) 2017/1245 din 10 iulie 2017 privind punerea în aplicare a Deciziei 2013/255/PESC privind măsuri restrictive împotriva Siriei, în măsura în care o privește pe reclamantă;

—

anularea Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2017/1241 al Consiliului din 10 iulie 2017 privind punerea în aplicare a Regulamentului (UE) nr. 36/2012 privind măsuri restrictive având în vedere situația din Siria, în măsura în care o privește pe reclamantă;

—

obligarea Consiliului la plata tuturor cheltuielilor de judecată, inclusiv a cheltuielilor efectuate de reclamantă.

1.

Primul motiv, întemeiat pe o eroare vădită de apreciere a faptelor, întrucât Consiliul nu ar oferi nicio dovadă a faptului că reclamanta ar fi un conglomerat sirian recunoscut la nivel internațional.

Potrivit acesteia din urmă, această afirmație, complet eronată în ansamblul său, ar revela numeroase inexactități materiale în abordarea Consiliului.

În plus, reclamanta susține că poate demonstra faptul că nu este o mare societate, ci ar corespunde definiției de întreprindere mică sau mijlocie, potrivit legislației europene, și nu ar beneficia de niciun renume la nivel internațional.

Aceasta consideră de asemenea că Consiliul nu a ținut cont de Hotărârea din 6 aprilie 2017, Alkarim for Trade and Industry/Consiliul (T-35/15, nepublicată, EU:T:2017:262), nici de Hotărârea din 11 mai 2017, Abdulkarim/Conseil (T-304/15, nepublicată, EU:T:2017:327), în care Tribunalul a anulat sancțiunile îndreptate împotriva reclamantului și, respectiv, împotriva domnului M. Wael Abdulkarim, ca urmare a unor erori vădite de apreciere comise de Consiliu.

2.

Al doilea motiv, întemeiat pe încălcarea principiului general al proporționalității, în măsura în care:

3.

Al treilea motiv, întemeiat pe încălcarea disproporționată a dreptului de proprietate și a dreptului de a exercita o activitate profesională, întrucât, prin sancțiunile adoptate, Consiliul ar fi adus atingere, în mod inevitabil, dreptului de proprietate al reclamantei, precum și dreptului său de a desfășura activități economice, încălcându-se astfel Protocolul adițional nr. 1 la Convenţia pentru apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor fundamentale. Reclamanta consideră că nu poate fi împiedicată să beneficieze în mod pașnic de bunurile sale și de libertatea sa economică, ceea ce ar justifica anularea măsurilor atacate, în măsura în care acestea o privesc.

4.

Al patrulea motiv, întemeiat pe un abuz de putere în măsura în care măsurile adoptate de Consiliu nu ar avea niciun efect asupra regimului sirian și în măsura în care reclamanta a rămas în permanență independentă de regimul aflat la putere. Astfel, aceasta din urmă consideră că sancțiunile adoptate de Consiliu sunt lipsite de temei și de dovadă, și nu au ca scop să vizeze regimul sirian, ci numai reclamanta, pentru motive pe care aceasta nu le cunoaște.

5.

Al cincilea motiv, întemeiat pe încălcarea obligației de motivare prevăzute la articolul 296 al doilea paragraf din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE). În această privință, reclamanta susține că motivarea Consiliului în sprijinul măsurilor atacate este eliptică și nu face referire la niciun element concret relevant care să-i permită să identifice motivul pentru care este considerată „un conglomerat sirian recunoscut la nivel internațional care este asociat cu Wael Abdulkarim, care figurează pe listă în calitate de important om de afaceri care își desfășoară activitatea în Siria”.

18.12.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 437/35

—

anularea deciziei atacate;

—

obligarea EUIPO la plata cheltuielilor de judecată.

—

încălcarea articolului 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 207/2009.

18.12.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 437/35

—

anularea deciziei atacate;

—

obligarea EUIPO și a celeilalte părți din procedura care s-a aflat pe rolul camerei de recurs la plata cheltuielilor de judecată.

—

încălcarea articolului 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 207/2009.

18.12.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 437/36

—

cu titlu principal, constatarea faptului că în examinarea ajutorului de stat nu se stabilește o compatibilitate în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE în ceea ce privește Decizia Comisiei SA.29432 – CP 290/2009 – Ungaria – „Ajutor pentru angajarea de lucrători cu dizabilități presupus ilegal din cauza caracterului discriminatoriu al reglementării” din 20 iulie 2011 și SA.45498 (FC/2016) – „Reclamația OPS Újpest-lift Kft. privind ajutorul de stat plătit întreprinderilor care au angajat lucrători cu dizabilități între 2006 și 2012” din 25 ianuarie 2017 (denumite în continuare „deciziile atacate”);

—

în subsidiar, constatarea faptului că deciziile atacate nu constituie, în cadrul acțiunii în despăgubire nr. 28.P.21.072/2016 (devenită ulterior nr. 28.P.21.143/2017), introdusă de reclamantă la Fővárosi Törvényszék (Curtea din Budapesta-Capitală, Ungaria) împotriva Ministerului Resurselor Umane (Ungaria), acte obligatorii din punct de vedere juridic pentru reclamantă, întrucât își întemeiază acțiunea în despăgubire pe o încălcare a articolului 107 alineatul (1) TFUE, iar nu a articolului 107 alineatul (3) TFUE;

—

constatarea, în cazul în care deciziile atacate ar constitui, în cadrul acțiunii în despăgubire întemeiate pe o încălcare a articolului 107 alineatul (1) TFUE, acte obligatorii din punct de vedere juridic pentru reclamantă, că deciziile menționate sunt nule întrucât ajutorul de stat acordat de autoritățile maghiare încalcă articolul 107 alineatul (1) TFUE.

1.

Primul motiv, invocat în susținerea primei concluzii

2.

Al doilea motiv, invocat în susținerea celei de a doua concluzii

3.

Al treilea motiv, invocat în susținerea celei de a treia concluzii

18.12.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 437/37

—

Cu titlu principal, declararea nestabilirii, prin Decizia Comisiei SA.29432 — CP 290/2009 — Ungaria — „Ajutor pentru încadrarea în muncă a lucrătorilor cu handicap, pretins ilegal din cauza caracterului discriminator al reglementării” din 20 iulie 2011 și prin Decizia Comisiei SA.45498 (FC/2016) — „Denunțul OPS Újpest-lift Kft. în raport cu ajutoarele de state acordate între 2006 și 2012 în favoarea întreprinderilor care angajează lucrători cu handicap” din 25 ianuarie 2017, (denumite în continuare „deciziile atacate”), a incompatibilității ajutorului de stat în temeiul articolului 107 alineatul (1) TFUE;

—

în subsidiar, declararea caracterului neobligatoriu din punct de vedere juridic pentru reclamantă al deciziilor atacate, în cadrul procedurii de despăgubire pentru daune și prejudicii, declanșată de această parte împotriva Emberi Erőforrások Minisztériuma (ministerul muncii, Ungaria), înregistrată cu numărul 23. P. 25.843/2016 pe rolul Fővárosi Törvényszék (Curtea din Budapesta-Capitală) și a faptului că, din acest motiv, reclamanta nu este o parte afectată în mod direct și individual dat fiind că își întemeiază pretenția de despăgubire pe încălcarea articolului 107 alineatul (1) TFUE, iar nu pe încălcarea articolului 107 alineatul (3) TFUE;

—

în cazul în care deciziile atacate trebuie calificate drept acte obligatorii din punct de vedere juridic pentru reclamantă în cadrul procedurii de despăgubire pentru daune și prejudicii, întemeiată pe încălcarea articolului 107 alineatul (1) TFUE, declararea nulității deciziilor atacate, având în vedere că ajutorul de stat acordat de autoritățile maghiare încalcă articolul 107 alineatul (1) TFUE.

1.

Temeiul juridic al primului capăt de cerere

2.

Temeiul juridic al celui de al doilea capăt de cerere

3.

Temeiul juridic al celui de al treilea capăt de cerere

18.12.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 437/38

—

cu titlu principal, constatarea faptului că Decizia SA.29432 – CP 290/2009 – Ungaria – „Ajutor în ceea ce privește angajarea lucrătorilor cu handicap presupus ilegal din cauza caracterului discriminatoriu al reglementării” a Comisiei din 20 iulie 2011 și Decizia SA.45498 (FC/2016) – „Reclamația OPS Újpest-lift Kft. privind ajutorul de stat acordat întreprinderilor care au angajat lucrători cu handicap între 2006 și 2012” a Comisiei din 25 ianuarie 2017 (denumite în continuare „deciziile atacate”) nu sunt compatibile cu articolul 107 alineatul (1) TFUE;

—

în subsidiar, constatarea faptului că deciziile atacate nu constituie, în cadrul acțiunii în despăgubiri nr. 66.P.22.195/2017 introdusă de reclamantă în fața Fővárosi Törvényszék (Curtea din Budapesta, Ungaria) împotriva Ministerul Resurselor Umane (Ungaria), acte cu forță juridică obligatorie pentru reclamantă și că aceasta nu reprezintă o parte vizată în mod direct și individual, deoarece își întemeiază acțiunea în despăgubiri pe încălcarea articolului 107 alineatul (1) TFUE, iar nu a articolului 107 alineatul (3) TFUE;

—

în cazul în care deciziile atacate ar constitui, în cadrul acțiunii în despăgubiri întemeiate pe încălcarea articolului 107 alineatul (1) din TFUE acte cu forță juridică obligatorie pentru reclamantă, constatarea faptului că deciziile menționate sunt nule pentru motivul că ajutorul de stat acordat de autoritățile ungare încalcă articolul 107 alineatul (1) TFUE.

1.

Primul motiv invocat în susținerea primului capăt de cerere

2.

Al doilea motiv invocat în susținerea celui de al doilea capăt de cerere

3.

Al treilea motiv invocat în susținerea celui de al treilea capăt de cerere

18.12.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 437/40

—

anularea deciziei atacate;

—

respingerea opoziției formulate împotriva cererii de înregistrare a mărcii comunitare nr. 011223559;

—

obligarea EUIPO la plata cheltuielilor de judecată.

—

încălcarea articolului 8 alineatul (1) din Regulamentul nr. 207/2009.

18.12.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 437/40

—

cu titlu principal, constatarea faptului că decizia Comisiei SA.29432 – CP 290/2009 – Ungaria – „Ajutor pentru încadrarea în muncă a lucrătorilor cu handicap, presupus nelegal din cauza caracterului discriminatoriu al reglementării” din 20 iulie 2011 și decizia Comisiei SA.45498 (FC/2016) – „Plângere formulată de OPS Újpest-lift Kft. cu privire la ajutoarele de stat acordate între anul 2006 și anul 2012 în favoarea întreprinderilor care încadrează în muncă lucrători cu handicap” din 25 ianuarie 2017 (denumite în continuare „deciziile atacate”) nu declară ajutorul de stat compatibil în temeiul articolului 107 alineatul (1) TFUE.

—

cu titlu subsidiar, constatarea faptului că deciziile atacate nu constituie acte juridice cu forță obligatorie pentru reclamantă în cadrul acțiunii în despăgubire pentru prejudicii formulate de aceasta împotriva Emberi Erőforrások Minisztériuma (Ministerul Resurselor Umane, Ungaria) și aflată pe rolul Fővárosi Törvényszék (Curtea din Budapesta-Capitală, Ungaria) sub numărul 18. G. 40.399/2017 și că, pentru acest motiv, reclamanta nu este afectată în mod direct și individual, întrucât își întemeiază cererea de despăgubire pe încălcarea articolului 107 alineatul (1) TFUE, iar nu pe încălcarea articolului 107 alineatul (3) TFUE.

—

în cazul în care deciziile atacate ar fi calificate ca acte juridice cu forță obligatorie pentru reclamantă în cadrul acțiunii în despăgubire pentru prejudicii întemeiate pe încălcarea articolului 107 alineatul (1) TFUE, constatarea nulității deciziilor atacate, întrucât ajutorul de stat acordat de autoritățile maghiare încalcă articolul 107 alineatul (1) TFUE.

1.

Temeiul juridic pentru prima concluzie

2.

Temeiul juridic pentru a doua concluzie

3.

Temeiul juridic pentru a treia concluzie

18.12.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 437/42

—

declararea responsabilității extracontractuale a Comitetul unic de rezoluție (SRB) și obligarea acestuia la repararea prejudiciului suferit de reclamantă care decurge din ansamblul acțiunilor și al omisiunilor SRB care au lipsit-o pe reclamantă de obligațiunilor și de titlurile BANCO POPULAR ESPAÑOL, S.A. pe care le deținea;

—

obligarea SRB la plata în favoarea reclamantei, cu titlu de reparații pentru prejudiciu suferit („cuantumul exigibil”):

—

majorarea cuantumului exigibil cu dobânzi compensatorii începând de la 7 iunie 2017 și până la pronunțarea hotărârii prin care va fi soluționată prezenta acțiune;

—

majorarea cuantumului exigibil cu dobânzi de întârziere începând de la pronunțarea hotărârii menționate și până la plata integrală a cuantumului exigibil, la nivelul stabilit de Banca Centrală Europeană pentru principalele operațiuni de refinanțare, majorată cu două puncte procentuale;

—

obligarea SRB la plata cheltuielilor de judecată.

18.12.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 437/42