2.2.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 34/1

Raportor:

Petr ZAHRADNÍK

1.1.

În opinia CESE, bugetul UE poate constitui un instrument esențial cu ajutorul căruia să poată fi abordate provocările și schimbările structurale cu care se confruntă în prezent Uniunea. Cu toate acestea, este necesar să se analizeze și evalueze cu grijă destinația resurselor financiare, modul în care acestea au fost cheltuite, modalitatea prin care este evaluată eficiența resurselor cheltuite și cum sunt comunicate rezultatele obținute (1). În funcție de acești parametri, bugetul UE poate lua în considerare mizele prioritare ale UE și poate contribui la recâștigarea încrederii cetățenilor europeni în UE, chiar și în cazul reducerii sale, atât absolute, cât și relative.

1.2.

O condiție prealabilă pentru a îmbunătăți performanțele bugetului UE este, în același timp, și stabilirea unor obiective prioritare clar definite în beneficiul cetățenilor UE, a indicatorilor agregați respectivi și a unui sistem de raportare convingător, în relație cu activitățile concrete finanțate de la bugetul UE, ceea ce ar permite optimizarea raportului costuri-beneficii. În acest scop, se poate recurge, de exemplu, la condiționalități ex ante, la instrumente financiare, la asigurarea flexibilității și la capacitatea de a face față unor provocări neprevăzute (2). Dimensiunii cantitative primordiale a bugetului UE, care este foarte importantă în ochii CESE pentru a defini prioritățile-cheie și politicile aferente, trebuie să i se adauge și dimensiunea calitativă aferentă.

1.3.

CESE își însușește abordarea conform căreia, în ceea ce privește cheltuielile de la bugetul UE, este important nu doar să se asigure respectarea regulilor de legalitate și regularitate a procedurilor, ci și ca acestea să fie orientate sistematic spre rezultatele și performanțele urmărite de buget, acoperind domeniile prioritare ale UE.

1.4.

CESE este de acord că adoptarea regulilor unei culturi a performanței în cadrul bugetului UE necesită asigurarea unei legături strânse între, pe de o parte, cuantumul și natura cheltuielilor și, pe de altă parte, un set coerent de indicatori agregați de performanță pentru cuantificarea acesteia din urmă și a rezultatelor.

1.5.

În același timp, CESE consideră că adoptarea acestei culturi a performanței nu se rezumă la o măsură punctuală, ci constituie un proces evolutiv care presupune atât un cadru juridic adecvat, cât și o selecție a instrumentelor care îi determină pe principalii actori să acționeze în sensul dorit. Următoarele discuții și execuția unui buget al UE orientat spre performanțe trebuie să clarifice mai întâi conținutul acestuia.

1.6.

CESE este convins că un astfel de buget al UE reprezintă un instrument al UE de politică bugetară necesar pentru a obține în domeniile prioritare ale UE rezultate și efecte care aduc o valoare adăugată ce poate fi identificată cu precizie. Prin urmare, dezbaterea privind un buget al UE bazat pe performanțe este și o dezbatere privind politicile prioritare ale UE care au capacitatea de a asigura mutațiile structurale necesare.

1.7.

Până în prezent s-a procedat la exerciții-pilot pentru a măsura efectele bugetului UE asupra realizării priorităților și obiectivelor cuantificate ale Strategiei Europa 2020. CESE consideră că acest demers reprezintă un progres important pe calea cea bună și că trebuie continuat la fel în mod sistematic și de o manieră mult mai cuprinzătoare. Testele au evidențiat un grad înalt de nepotrivire între obiectivele urmărite și rezultatele respective, precum și numeroase exemple de utilizare ineficientă a fondurilor UE și de deficiențe legate de procedurile corespunzătoare.

1.8.

CESE sprijină îmbunătățirea în continuare, strângerea legăturilor și corelarea dintre Strategia Europa 2020 și cadrul financiar multianual pentru perioada 2014-2020 și cu diversele exerciții bugetare ale UE aferente acestora, prin intermediul unor indicatori analitici privind efectele care decurg de aici și interpretarea inerentă. Cu această ocazie, este recomandabilă o reflecție cu privire la Strategia Europa 2020, pentru a verifica dacă aceasta continuă să aibă în vedere prioritățile reale ale UE în materie de dezvoltare și în cea de a doua jumătate a actualului deceniu.

1.9.

De asemenea, CESE își însușește ideea de a face astfel încât acordurile de parteneriat și programele operaționale să fie în măsură să-și îndeplinească eficient rolul de curele de transmisie, pentru a transpune țintele și prioritățile UE în obiective operaționale, puse în aplicare la nivelul statelor membre, indiferent că este vorba de îmbunătățirea gestiunii partajate sau a regulilor procedurale din programele gestionate direct de Comisia Europeană în fiecare dintre statele membre.

1.10.

CESE recomandă ca statele membre să fie încurajate să includă în cadrul acordurilor de parteneriat și în propriile programe operaționale un set coerent și comparabil de rezultate cuantificabile care ar trebui să fie atinse prin sprijinul oferit de resursele din bugetul UE și care ar trebui să fie supuse apoi unei evaluări. Toate acordurile de parteneriat și programele operaționale ar trebui să prevadă indicatori de rezultat comuni pe o bază transversală sau orizontală, identificând clar contribuția fiecărui fond și a fondurilor structurale și de investiții europene (ESI) în ansamblu, și ar trebui concepute astfel încât să permită monitorizarea progreselor înregistrate la scara UE, a statelor membre și a fiecărei regiuni.

1.11.

CESE consideră că revizuirea la jumătatea perioadei a cadrului financiar multianual 2014-2020 reprezintă ocazia de a consolida aplicarea abordării bazate pe performanțe și rezultate, care ar trebui să se concretizeze pe deplin în cadrul financiar multianual care începe în 2021.

1.12.

În opinia CESE, cadrul financiar multianual care va începe în 2021 ar trebui să reprezinte, împreună cu noua strategie pentru competitivitate și dezvoltare și cu pilonul drepturilor sociale (aflat în curs de elaborare), o platformă strategică esențială pe termen mediu (cu același orizont de timp ca în cazul strategiei pentru competitivitate), cu structura și ponderea diverselor elemente de cheltuieli adaptate la nevoile și prioritățile reale, trebuind – în același timp – să permită o mai mare flexibilitate pentru a face față noilor nevoi emergente. De asemenea, CESE salută modificarea modalităților de execuție a mijloacelor financiare a bugetului UE, în sensul sporirii eficienței prin utilizarea mai largă a instrumentelor rambursabile și prin căutarea complementarității dintre acestea și fondurile de subvenții. În plus, există o largă marjă pentru îmbunătățirea modurilor de evaluare a bugetului UE și a eficienței sale. Dimensiunea flexibilității bugetare corespunzătoare este fundamentală pentru capacitatea bugetului UE de a reacționa la noi inițiative, amenințări și oportunități care apar sau de a menține capacitatea UE de a acționa (ca exemple pot fi citate criza migrației, necesitatea de a face față șocurilor economice sau modificarea numărului statelor membre ale UE și impactul său asupra fluxurilor bugetare, o bază adecvată de resurse pentru Fondul de solidaritate în caz de catastrofe naturale), iar acest lucru se referă nu numai la volumul și structura cheltuielilor bugetare ale UE, ci și la aspectul veniturilor.

1.13.

CESE recomandă ca, în politica bugetară a UE post-2020 să se reflecte identificarea sumei corespunzătoare din partea de venituri a bugetului UE și modul în care acesta a fost instituit (este vorba de găsirea unei relații echilibrate și solidare între contribuțiile statelor membre și resursele bugetare proprii).

1.14.

CESE este de acord cu extinderea suplimentară a posibilităților unei politici bugetare active, cum este, de exemplu, posibilitatea de a emite obligațiuni europene. În acest scop, este de dorit să se îmbunătățească cadrul și procedura bugetului UE și, de asemenea, să se soluționeze în mod satisfăcător problema domeniului de aplicare a politicii bugetare a UE în statele membre ale zonei euro, pe de o parte, și în alte state membre ale UE, pe de altă parte.

2.1.1.

Bugetul UE reprezintă un instrument major și esențial de finanțare a priorităților UE, ridicându-se la aproximativ 1 % din PIB-ul UE, aceasta însemnând 145,3 miliarde EUR pentru exercițiul financiar 2015. Bugetul UE contribuie într-o măsură destul de însemnată la politica economică în fiecare din statele membre, unde reprezintă în medie 1,9 % din cheltuielile publice. În anumite cazuri, această proporție reprezintă însă cu mult mai mult de 10 %.

2.2.1.

Dat fiind volumul resurselor financiare puse în joc, este important ca ele să fie alocate nu doar cu respectarea legalității și a regularității, ci și – respectând totodată această primă condiție – într-un mod în care să permită înainte de toate atingerea rezultatelor și a obiectivelor respective și cu respectarea principiilor bunei gestiuni financiare și a culturii performanței. Identificarea efectelor reale ale execuției bugetului UE, măsurată cu ajutorul unor indicatori și criterii macroeconomice relevante, face obiectul tuturor proceselor actuale de reflecție politică în materie de politică bugetară a UE.

2.2.2.

Bugetul UE și execuția sa ar trebui să fie conforme cu următoarele priorități:

2.2.3.

Bugetul UE cuprinde câteva noi elemente legate de funcționarea cadrului financiar multianual pentru perioada 2014-2020, care sunt relevante dacă se dorește consolidarea abordării bazate pe performanțe și axate pe rezultate:

2.2.4.

Obiectivul UE în acest context este de a se asigura că politica sa bugetară și operarea practică a bugetului său se corelează mai bine cu nevoile, prin echilibrarea pertinentă – pe de o parte – a aspectelor formale și procedurale ale execuției bugetului UE și – pe de altă parte – a abordărilor bazate pe performanțe și centrate pe rezultate. Din perspectiva performanțelor și rezultatelor, este foarte necesară o abordare comună din punctul de vedere al percepției și al înțelegerii.

2.2.5.

În ceea ce privește nerespectarea regulilor formale, aceasta este măsurată de mult timp cu ajutorul indicelui de eroare. Acesta se ridică la aproximativ 4 % (circa 4 % din cheltuielile bugetare ale UE se fac fără respectarea regulilor formale, ceea ce – în sine – nu este un rezultat slab. În valoare absolută, acest procent reprezintă totuși în jur de 6 miliarde EUR). Tabelul care urmează prezintă evoluția indicelui de eroare global în ultimii ani:

2.2.6.

Principiul-cheie al bugetului UE rezidă în „sănătatea” fluxurilor financiare și a programelor și proiectelor efective pe care acestea le finanțează, ceea ce permite evaluarea utilizării optime a resurselor UE sub toate aspectele. CESE aderă la ideea de a pune un accent mai mare pe performanțe și rezultate, care constituie actuala tendință a activităților Comisiei Europene (sub forma inițiativei sale privind un buget axat pe rezultate (4)) și ale Curții de Conturi a UE (sub forma structurii raportului său anual privind exercițiul financiar 2014 (5) și a capitolului dedicat în mod special performanței; pasajele privind gestiunea partajată cuprind primele rezultate ale evaluării performanței programelor, evaluare realizată în cadrul unui exercițiu-pilot).

2.2.7.

CESE este de acord cu abordarea utilizată în cadrul exercițiului-pilot, care vizează o analiză a relației și a legăturii dintre Strategia Europa 2020 și acordurile de parteneriat sau, dacă este cazul, programele operaționale, dat fiind că acestea sunt instrumente esențiale pentru atingerea obiectivelor politicii de coeziune a UE, care reprezintă o componentă semnificativă a părții de cheltuieli din bugetul UE. Acest exercițiu poate fi considerat ca fiind sursa unei abordări globale a evaluării performanțelor și a rezultatelor bugetului UE (6).

2.2.8.

Pentru o monitorizare echilibrată a aspectelor formale și de performanță legate de bugetul UE, un rol-cheie îl are procesul de prelucrare, gestionare și comunicare a datelor și informațiilor între organismele și instituțiile UE (în principal, Comisia) și statele membre. Execuția bugetului UE este însoțită de un volum imens de date și informații care, în practică, sunt însă foarte puțin exploatate pentru a asigura posibilitatea evaluării obiective atât a ratei de eroare, cât și mai ales a realizării rezultatelor obținute de către bugetul UE și pentru a stabili procedurile de îmbunătățire a situației constatate.

3.1.

CESE consideră că principala rațiune de a fi a bugetului UE este de a aduce beneficii cetățenilor Uniunii, protejând totodată interesele financiare ale acesteia. Aceste beneficii îmbracă forma unui sprijin financiar bazat pe respectarea priorităților în materie de dezvoltare și funcționare, corelat cu cadrul politicii economice și cu performanțele economice reale și scontate. Protejarea intereselor financiare ale UE constă în efectuarea adecvată a cheltuielilor înscrise în bugetul UE, cu respectarea regulilor și fără erori sau acte frauduloase. Politica actuală ar trebui să contribuie la obținerea unui deplin respect reciproc și a echilibrului.

3.2.

CESE consideră că această tranziție către un buget al UE axat pe performanțe nu poate lua forma concretă a unei măsuri cu caracter excepțional. Este esențial să se conceapă standardele juridice de bază și obiectivele bugetului UE și ale politicii, din nevoia de a respecta indicatorii calitativi și de a obține rezultate cuantificabile.

3.3.

Pentru ca bugetul UE să se concentreze pe performanțe, de un ajutor însemnat ar fi dacă perioada bugetară actuală (cadrul financiar multianual pe șapte ani) ar coincide în timp cu strategia-cheie de dezvoltare a UE (în prezent fiind vorba de strategia pe zece ani Europa 2020). Din acest punct de vedere, anul 2021 va oferi o ocazie unică de realizare a acestei coincidențe și de creare a condițiilor pentru funcționarea optimă a unui buget al UE axat pe rezultate și performanțe.

3.4.

CESE ia act și își însușește raportul anual privind exercițiul financiar 2014 publicat de Curtea de Conturi, care a evidențiat un număr de aspecte problematice în legătură cu care interdependența dintre Strategia UE 2020 și acordurile de parteneriat sau – acolo unde este cazul – programele operaționale nu se manifestă în mod optim. Acest raport constată în mod clar că aceste instrumente diferite nu sunt concepute astfel încât să permită convertirea sistematică a obiectivelor politice ale Strategiei Europa 2020 în obiective operaționale concrete (definite în acordurile de parteneriat și în programele operaționale) (7).

3.5.

În opinia CESE, beneficiile potențiale care decurg din realizarea unor sinergii între cele cinci fonduri structurale și de investiții europene (fondurile ESI) în cadrul sistemului global de reglementare și gestionare și al unui acord de parteneriat în fiecare stat membru nu s-au materializat încă, deși continuă practica unor norme diferite pentru fiecare dintre aceste fonduri, ceea ce determină fragmentarea programelor (în loc de realizarea unor sinergii care sunt necesare între ele).

3.6.

CESE consideră că existența a două elemente noi în utilizarea fondurilor UE pentru perioada 2014-2020, și anume condiționalitățile și rezerva de performanță, oferă o marjă substanțială de îmbunătățire a abordării axate pe performanță și rezultate. Tocmai aplicarea condiționalităților macroeconomice ar trebui să garanteze că cheltuielile bugetare ale UE se fac în fiecare stat membru într-un mediu macroeconomic suficient de sănătos sau ar trebui să nu permită unui stat membru care nu se străduiește să-și rezolve problemele macroeconomice să utilizeze pe deplin aceste resurse. Existența unor rezerve de performanță ar trebui, de asemenea, să încurajeze statele membre să furnizeze performanțe axate pe realizarea obiectivelor strategice ale UE cu ajutorul bugetului acesteia.

3.7.

CESE consideră că exercițiul-pilot prin care un buget UE axat pe performanță și pe rezultate este testat cu ajutorul legăturilor pe care acesta le are cu prioritățile Strategiei Europa 2020 ar trebui totuși să fie extins la alte domenii relevante, astfel încât evaluarea acestei orientări a bugetului UE către performanță și rezultate să fie cu adevărat coerentă și cuprinzătoare (ar trebui, de exemplu, să se acorde atenție recomandărilor specifice fiecărei țări și corelării acestora cu indicatorii ce decurg din punerea în aplicare a semestrului european).

3.8.

CESE recomandă, de asemenea, ca, în cadrul reflecțiilor privind funcționarea bugetului UE, să existe un studiu al noțiunii de „deficiențe ale pieței”, resursele bugetare ale UE trebuind să fie orientate înspre eliminarea acestora. De exemplu, aceste deficiențe (imperfecțiuni sau eșecuri ale pieței) pot lua forma unei asimetrii de informare (de pildă, în modul în care instituțiile financiare evaluează rentabilitatea investițiilor pe plan comercial), ceea ce descurajează finanțarea anumitor tipuri de proiecte, dat fiind că nu se ține seama de anumite externalități pozitive, nici de avantajele sociale mai largi pe care le implică și pentru că nu sunt relevante în contextul comercial respectiv, fiind însă importante din perspectiva sprijinului adus prin finanțarea de către UE.

3.9.

CESE este de acord cu necesitatea de a îmbunătăți considerabil domeniul gestiunii partajate între organismele și instituțiile UE (în principal Comisia) și statele membre. 76 % din totalul cheltuielilor bugetare ale UE se desfășoară prin intermediul gestiunii partajate. Cu cât statele membre vor îndeplini pe plan intern obiectivele cuantificate ale Strategiei Europa 2020, cu atât bugetul UE va fi mai corelat cu obiectivele acestei strategii, obiectivele acestuia vor reflecta nevoile reale ale Uniunii pe plan economic, social, teritorial sau ecologic și cu atât mai mult va apărea un mediu prielnic pentru buna gestiune financiară, realizând astfel o conexiune fără piedici între Comisia Europeană și statele membre.

3.10.

În opinia CESE, o indicație importantă a ponderii tot mai mari a performanțelor și a orientării bugetului UE asupra rezultatelor este accentul pus pe intensificarea utilizării instrumentelor de inginerie financiară (IIF) sau a instrumentelor inovatoare de finanțare, a căror natură modifică în mod cu adevărat fundamental maniera în care sunt utilizate resursele publice ale UE și așteptările legate de acestea. În ciuda potențialului neîndoielnic al IIF, numai aproximativ 65 % din resursele autorizate în acest scop în perioada 2007-2013 au ajuns la beneficiarii finali (restul rămânând doar blocate în cadrul IIF, pentru a demonstra utilizarea lor în mod oficial). Acest subiect este din ce în ce mai important pentru perioada de după 2020, ținând cont, de asemenea, de necesitatea unei mai mari complementarități în ceea ce privește Fondul european pentru investiții strategice (FEIS), și este esențial în ceea ce privește gândirea strategică comună pentru a orienta resursele bugetare ale UE începând din 2021.

3.11.

În același timp, CESE consideră că concentrarea mai mare asupra performanței și a rezultatelor nu ar trebui să însemne, evident, neglijarea legalității și regularității procedurilor. Nu poate fi neglijată importanța respectării normelor de drept și de procedură. Dat fiind că există o rată de eroare în toate cazurile în care resursele financiare nu ar fi trebuit să fie plătite deoarece nu au fost utilizate în conformitate cu normele în vigoare, se presupune oarecum în mod automat că aceste norme sunt corecte și că nu conțin nicio contradicție internă sau elemente nedorite. Și din acest motiv, o procedură care respectă normele bunei gestiuni financiare ar trebui să prevadă impactul acestor reguli, pentru a le verifica compatibilitatea și coerența cu nevoile și obiectivele UE (8).

3.12.

CESE este de acord că modalitățile practice de punere în aplicare a bugetului UE sunt extrem de complexe. Eforturile depuse în prezent pentru a simplifica toate activitățile legate de bugetul UE, cuprinzând atât aspecte de procedură, cât și de conținut, contribuie și la satisfacerea cerințelor bunei gestiuni financiare. Aceste eforturi de simplificare ar trebui să se concretizeze în reducerea sarcinilor administrative excesive și în îngrădirea practicilor de suprareglementare în fiecare stat membru.

3.13.

CESE consideră că propunerile formulate în secțiunea a treia a prezentului aviz, care duc la concluzii și recomandări finale din prima secțiune, constituie reflecții conceptuale fundamentale privind viitoarea politică bugetară a UE, care ar putea fi parțial aplicate în procesul de revizuire la jumătatea perioadei a cadrului financiar multianual pentru perioada 2014-2020, dar care nu se vor putea reflecta pe deplin în normele bugetare decât începând cu exercițiul financiar 2021. Contextul conceptual pentru planificarea în perspectivă și reformele necesare cu privire la buget și la cadrul financiar multianual post-2020 se pot circumscrie pe baza avizelor recente ale CESE pe această temă sau se pot înscrie în siajul acestora (9).

2.2.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 34/8

Raportor:

José Antonio MORENO DÍAZ

Coraportor:

Ákos TOPOLÁNSZKY

1.1.

Uniunea Europeană nu este doar o piață comună, ci reprezintă o uniune de valori comune, așa cum se prevede la articolul 2 din tratat. Mai mult, ea recunoaște drepturile, libertățile și principiile enunțate în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. Aceste valori care se află la baza Uniunii Europene formează fundamentul integrării și fac parte din identitatea europeană. Pe lângă faptul că reprezintă criterii de aderare, aceste valori trebuie să fie, ulterior, respectate în practică de statele membre. Prin urmare, este esențial ca procedurile prevăzute de tratat să fie aplicate atunci când sunt periclitate aceste valori. CESE consideră că instituțiile europene ar trebui să adopte o abordare proactivă și preventivă în cadrul activității lor politice, pentru a anticipa și pentru a evita eventualele probleme.

1.2.

La fel ca numeroase organizații ale societății civile europene, CESE este alarmat de deteriorarea situației drepturilor omului, de deriva populistă și autoritară care se răspândește și de riscul pe care aceasta îl prezintă pentru calitatea democrației și protecția drepturilor fundamentale, drepturi care sunt garantate atât de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, cât și de Curtea de Justiție a Uniunii Europene și care constituie principii generale ale dreptului Uniunii (1).

1.3.

Valorile menționate mai sus fac, în prezent, ținta unor atacuri în întreaga Europă. Multe organizații ale societății civile condamnă situația din mai multe state membre și speră că CESE va adopta noi inițiative, astfel încât instituțiile UE să răspundă cu fermitate. Nu numai Uniunea Europeană este în pericol, ci în pericol se află și încrederea cetățenilor în instituțiile democratice naționale și europene. CESE consideră că riscul este foarte grav și de natură sistemică.

1.4.

Conținutul specific al principiilor și standardelor care derivă din statul de drept poate varia, la nivel național, în funcție de sistemul constituțional al fiecărui stat membru. Cu toate acestea, jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene și a Curții Europene a Drepturilor Omului, precum și documentele elaborate de Consiliul Europei și, în special, de Comisia de la Veneția precizează aceste principii și valori europene. Printre ele se numără legalitatea, care implică un proces legislativ transparent, responsabil, democratic și pluralist; interzicerea caracterului arbitrar în exercitarea competențelor executive; instanțe independente și imparțiale; un control jurisdicțional eficace, care include respectarea drepturilor fundamentale; egalitatea în fața legii, apărarea drepturilor omului, inclusiv a drepturilor persoanelor care aparțin minorităților.

1.5.

Atât Curtea de Justiție a Uniunii Europene, cât și Curtea Europeană a Drepturilor Omului au confirmat că aceste principii nu sunt cerințe pur formale și procedurale, ci constituie mijloacele necesare pentru a asigura conformitatea și respectarea democrației și a drepturilor omului. Statul de drept este un principiu constituțional cu componente procedurale și de fond.

1.6.

Respectarea statului de drept este legată în mod intrinsec de respectarea democrației și a drepturilor fundamentale: democrația și protecția drepturilor fundamentale nu pot exista fără respectarea statului de drept, și viceversa: drepturile fundamentale sunt efective doar dacă pot fi invocate. Democrația este protejată prin rolul fundamental al sistemului judiciar, inclusiv al instanțelor constituționale. Este util de adăugat că este vorba despre drepturi individuale, și nu despre drepturi ale statelor membre sau ale guvernelor. Prin urmare, protecției acestor drepturi trebuie să i se acorde o prioritate absolută.

1.7.

Având în vedere lucrările Comisiei pentru afaceri constituționale a Parlamentului European și ținând seama de rapoartele Comisiei și de rezoluția Parlamentului European din 27 februarie 2014 privind situația drepturilor fundamentale în Uniunea Europeană, CESE consideră că, în timp util, ar trebui modificat articolul 51 (2) din Carta drepturilor fundamentale a UE pentru a extinde domeniul său de aplicare și pentru a garanta că toate dispozițiile Cartei sunt aplicabile în statele membre (3).

1.8.

Între Curtea de Justiție a Uniunii Europene și Curtea Europeană a Drepturilor Omului are loc un dialog regulat, care ar putea fi consolidat dacă UE ar semna Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. CESE sugerează ca, în primul semestru din 2017, Comisia să prezinte o propunere de aderare a UE la această convenție, așa cum se specifică la articolul 6, alineatul (2) din tratat.

1.9.

Obligațiile care le revin țărilor candidate în conformitate cu criteriile de la Copenhaga trebuie să continue să se aplice statelor membre și după aderarea lor la UE, în temeiul articolului 2 din TUE și, ca atare, CESE consideră că toate statele membre ar trebui evaluate regulat, pentru a se verifica respectarea continuă a valorilor fundamentale ale UE și pentru a se evita distrugerea încrederii comune.

1.10.

CESE consideră că instituțiile UE trebuie să consolideze procedurile și mecanismele de protecție și apărare a democrației, statului de drept și drepturilor fundamentale în toate statele membre. În ultimii ani și, în special, înainte de 2014, CESE a constatat cu îngrijorare că, deși în unele cazuri a lansat proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor, Comisia nu și-a exercitat în mod eficace rolul de gardian al tratatelor și nu a reușit să ofere un răspuns adecvat încălcărilor principiilor și valorilor europene, înregistrate în mai multe state membre.

1.11.

CESE încurajează Comisia să adopte o abordare activă în ceea ce privește protejarea și apărarea valorilor și principiilor UE, în conformitate cu articolul 2 din TUE, în toate statele membre și să utilizeze pe deplin cadrul existent, adoptat în 2014.

1.12.

CESE propune adoptarea unei abordări comune de către cele trei principale instituții ale UE (Comisia, Consiliul și Parlamentul). Dialogul și cooperarea între instituții sunt esențiale pentru o problemă atât de importantă. CESE recomandă ca Consiliul să sprijine cadrul existent al Comisiei prin adoptarea unei decizii a Consiliului de consolidare a cadrului și de susținere a consolidării suplimentare a statului de drept.

1.13.

Organizațiile societății civile joacă un rol-cheie în promovarea valorilor democratice, în buna funcționare a statului de drept și în protecția drepturilor fundamentale. Având în vedere restrângerea spațiului democratic și constrângerile cu care se confruntă ONG-urile în statele membre, rolul pozitiv pe care îl joacă ONG-urile la nivel local este de admirat. Comitetul colaborează foarte activ cu partenerii sociali și ONG-urile în ceea ce privește protecția drepturilor fundamentale și a drepturilor minorităților, refugiaților și imigranților.

1.14.

CESE, în calitate de reprezentant al societății civile organizate din Europa, dorește să inițieze un dialog cu Consiliul, Comisia și Parlamentul European, în vederea îmbunătățirii guvernanței și a consolidării coordonării politicilor între instituțiile UE și statele membre, și să instituie un sistem de avertizare timpurie.

1.15.

CESE consideră că este esențial să se creeze un mecanism european obligatoriu din punct de vedere juridic, care să reprezinte un cadru pentru implicarea activă a Comisiei, Parlamentului și Consiliului și în care CESE să joace un rol important în calitate de reprezentant al societății civile. Acest mecanism va completa cadrul Comisiei și dialogul interguvernamental lansat de Consiliu. Acest mecanism ar putea fi denumit „noul mecanism de la Copenhaga” (4) și ar face obiectul unui control democratic și judiciar (5).

Acest mecanism ar trebui, printre altele, să examineze aspecte cum ar fi legalitatea, ierarhia normelor, securitatea juridică, egalitatea, nediscriminarea, accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil, prevenirea abuzului de drept și interzicerea caracterului arbitrar în exercitarea competențelor autorităților publice, separarea puterilor, respectarea și protejarea pluralismului politic, a minorităților și a diversității sociale și sexuale etc., respectarea libertății de exprimare și a presei, cu scopul de a identifica deficiențele actuale și de a solicita ca acestea să fie remediate.

1.16.

Comitetul dorește ca proiectul de raport care este dezbătut de Comisia LIBE a Parlamentului European să fie adoptat și să se ajungă la un acord interinstituțional cu privire la punerea în aplicare a Pactului Uniunii Europene privind democrația, statul de drept și drepturile fundamentale. În general, CESE sprijină propunerea deoarece ea conține elementele de bază pentru punerea în aplicare a unui acord interinstituțional care să fie obligatoriu din punct de vedere juridic și care să consolideze guvernanța europeană și coordonarea politicilor între instituțiile UE și statele membre. CESE ar trebui inclus în acest pact, facilitând o dezbatere a societății civile în cadrul său, și ar trebui să aibă un rol în semestrul DRF propus.

1.17.

Mecanismul ar trebui să se bazeze pe indicatori, la rândul lor construiți pe anumite date cantitative și calitative:

1.18.

Comitetul subliniază importanța titlurilor I, II, III și IV din cartă pentru elaborarea indicatorilor, ținând seama de faptul că drepturile economice, sociale și culturale fundamentale sunt „indisociabile” de drepturile civile și politice.

1.19.

Este important ca atât statele membre, cât și instituțiile, organismele și agențiile UE să respecte drepturile fundamentale, inclusiv drepturile sociale, în special în perioade de criză. Acest lucru ar trebui să fie valabil și pentru relațiile și acordurile cu țările terțe, nu numai în ceea ce privește respectarea acestor drepturi, ci și în ceea ce privește garantarea faptului că ele sunt puse în aplicare.

1.20.

Mecanismul presupune lansarea unui sistem de monitorizare și de evaluare cu ajutorul unor proceduri transparente. Agenția pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene (FRA) ar trebui să primească în mod explicit mandatul de a sprijini un astfel de mecanism. CESE sprijină propunerea Parlamentului de a crea un grup de experți independenți (6) prezidat de Comitetul științific al FRA.

1.21.

Comitetul propune să facă parte din acest grup. CESE propune, de asemenea, ca experții numiți de guvernele respective să fie ombudsmanii din fiecare stat membru.

1.22.

Grupul de experți va examina și va evalua situația din fiecare stat membru pe baza indicatorilor și utilizând proceduri transparente. În acest domeniu, CESE își poate aduce contribuția prin organizarea de misiuni în statele membre pentru a examina situația în cooperare cu societatea civilă locală și a întocmi rapoarte.

1.23.

CESE susține punerea în aplicare a semestrului DSF. Pe baza rapoartelor experților, Comisia va întocmi în fiecare an rapoarte specifice fiecărei țări, inclusiv recomandări; Parlamentul va organiza o dezbatere interparlamentară și va elabora o rezoluție; Consiliul va organiza dialogul anual și va adopta concluzii. Mecanismul trebuie să funcționeze în contextul unui nou ciclu anual de politică, în vederea asigurării unei abordări comune și coerente în UE.

1.24.

Comitetul ar dori să participe la pregătirea acordului interinstituțional și ar putea avea în vedere constituirea unui grup permanent care să organizeze audieri cu societatea civilă și să elaboreze avize și rapoarte în acest sens.

1.25.

Ca parte a semestrului privind democrația, statul de drept și drepturile fundamentale (DSF), în cooperare cu organizațiile societății civile, CESE ar putea organiza un forum anual pentru a evalua situația democrației, a statului de drept și a drepturilor fundamentale și ar putea elabora propuneri și recomandări care să fie înaintate Comisiei, Consiliului și Parlamentului. Comitetul ar putea, de asemenea, coopera cu celelalte instituții la elaborarea evaluărilor de impact.

2.1.

Ultimii ani au evidențiat lipsa unor mecanisme adecvate pentru a proteja valorile enunțate la articolul 2 din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE), care prevede că „Uniunea se întemeiază pe valorile respectării demnității umane, libertății, democrației, egalității, statului de drept, precum și pe respectarea drepturilor omului, inclusiv a drepturilor persoanelor care aparțin minorităților. Aceste valori sunt comune statelor membre într-o societate caracterizată prin pluralism, nediscriminare, toleranță, justiție, solidaritate și egalitate între femei și bărbați”.

2.2.

Uniunea se întemeiază pe aceste valori, printre care se numără respectarea democrației și a statului de drept și protecția drepturilor omului. UE are posibilitatea de a verifica respectarea acestor valori în perioada premergătoare aderării unui stat la UE, în virtutea așa-numitelor „criterii de la Copenhaga” sau „criterii de aderare” (7). Calitatea de membru presupune ca țara solicitantă să asigure stabilitatea instituțiilor care să garanteze democrația, statul de drept, drepturile omului, precum și respectarea și protecția minorităților.

2.3.

Cu toate acestea, nu există niciun mecanism similar aplicabil după aderarea statelor membre. Lipsa unui mecanism de monitorizare a democrației, a statului de drept și a drepturilor fundamentale a fost descrisă ca „dilema de la Copenhaga”.

2.4.

Buna funcționare a UE se bazează pe o „încredere reciprocă” între instituțiile europene și statele membre, precum și între statele membre însele – încrederea că legile și deciziile de politică adoptate respectă aceleași principii în ceea ce privește statul de drept, democrația și drepturile fundamentale. Acest lucru creează condiții de concurență echitabile între statele membre în ceea ce privește libera circulație a persoanelor, a bunurilor, a serviciilor și a capitalurilor. De asemenea, permite guvernelor să coopereze în domeniul justiției și al afacerilor interne, inclusiv în materie de drept penal, azil și imigrație.

2.5.

Uniunea Europeană a fost creată pentru a asigura pacea și prosperitatea în toate statele sale membre și pentru a îmbunătăți bunăstarea popoarelor sale; aceasta depinde nu numai de existența comerțului liber, ci și de protecția valorilor fundamentale ale UE. Aceste valori fundamentale asigură posibilitatea cetățenilor UE de a trăi fără opresiune și intoleranță, cu guverne alese în mod democratic și responsabile, care acționează în conformitate cu statul de drept.

2.6.

În ultimii ani, deciziile politice și legislative adoptate în diferite state membre au dat naștere unor dezbateri și dispute cu instituțiile europene și cu alte state membre, iar „încrederea reciprocă” a fost periclitată. În multe cazuri, nu s-a ținut cont în mod corespunzător de normele democratice, ale statului de drept și ale drepturilor fundamentale, iar Uniunea Europeană nu a fost în măsură să ofere un răspuns adecvat.

2.7.

CESE observă cu mare îngrijorare că, în anumite state membre, se adoptă legi și se pun în aplicare politici care par să indice o gravă deteriorare calitativă a democrației: încălcarea drepturilor omului, în special în ceea ce privește minoritățile; lipsa de independență a sistemului judiciar și a curților constituționale; restricții în ceea ce privește separarea puterilor; limitări în ceea ce privește libertatea presei, libertatea de opinie, libertatea de întrunire, libertatea de asociere, libertatea de informare, de consultare și de negociere colectivă și limitări în ceea ce privește alte drepturi fundamentale civile și sociale. În mai multe rânduri, Uniunea Europeană s-a confruntat cu situații de criză în anumite state membre, ca urmare a unor chestiuni specifice privind statul de drept, iar Comisia a reacționat la aceste situații exercitând presiune politică și lansând proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor.

2.8.

Până în prezent, nu s-au utilizat mecanismele preventive și cele bazate pe sancțiuni, prevăzute la articolul 7 din TUE, singurul articol din tratate care vizează încălcarea democrației, a statului de drept și a drepturilor fundamentale în domenii din afara competenței legislative a UE. Există două abordări: una preventivă și una bazată pe sancțiuni. Acestea nu au fost însă niciodată utilizate în practică, din pricina impactului politic și a cerințelor stricte care reglementează punerea lor în aplicare, posibilă doar în prezența „unui risc evident de încălcare” sau a unei „încălcări grave și persistente”.

2.9.

Comisia și Parlamentul pot interveni în etapa preventivă. În a doua etapă, Consiliul poate sancționa statul membru prin suspendarea unor drepturi, inclusiv dreptul de vot al reprezentanților săi în cadrul Consiliului.

2.10.

Cu toate acestea, Consiliul se bucură de competențe ample în ceea ce privește aplicarea sancțiunilor, deoarece nu are criterii specifice și transparente pentru activarea procedurii, pentru indicatorii pe care îi va utiliza sau pentru procedurile de evaluare care vor fi utilizate. Parlamentul, Comisia și Curtea de Justiție a Uniunii Europene dispun de un mandat foarte limitat în aceste situații (8); în mod similar, nu există nicio prevedere în ceea ce privește consultarea CESE.

3.1.

În martie 2014, Comisia Europeană a adoptat o comunicare intitulată „Un nou cadru al UE pentru consolidarea statului de drept” [COM(2014) 158]. Acest cadru va fi activat în cazurile în care statele membre ar adopta măsuri sau ar tolera situații care prezintă un caracter sistematic și care ar putea afecta în mod negativ integritatea, stabilitatea sau buna funcționare a instituțiilor și a mecanismelor de salvgardare instituite la nivel național pentru garantarea statului de drept. Acestea ar include aspecte legate de structura constituțională a statelor membre, separarea puterilor, independența sau imparțialitatea sistemului judiciar, ori sistemul de control judiciar, inclusiv justiția constituțională.

3.2.

Cadrul Comisiei își propune să abordeze amenințările la adresa statului de drept în statele membre înainte să fie îndeplinite condițiile de activare a mecanismelor prevăzute la articolul 7 din TUE. Acest cadru este responsabilitatea Comisiei și este conceput pentru a aborda lacunele în acest sens. El nu reprezintă o alternativă la mecanismele prevăzute la articolul 7, ci le precedă și le completează. În cazurile în care există dovezi clare cu privire la existența unei amenințări sistemice la adresa statului de drept într-un stat membru, acest cadru ar facilita un dialog structurat între Comisia Europeană și statul membru respectiv. Dialogul ar implica trei etape principale: un aviz al Comisiei, o recomandare a Comisiei și o monitorizare a aplicării recomandării respective. Comisia poate consulta experți în momentul realizării evaluării (9).

3.3.

Comitetul salută cadrul pentru consolidarea statului de drept adoptat de Comisia Europeană. Totuși, acesta prezintă o serie de limitări.

3.3.1.

Evaluarea nu prevede o analiză comparativă periodică a problemelor și a litigiilor create de statele membre în ceea ce privește democrația, statul de drept și drepturile fundamentale. Prin definiție, cadrul poate fi activat doar atunci când problema a devenit „sistemică”, ceea ce reprezintă un prag ridicat. O amenințare „sistemică” poate apărea în cazul în care sistemul judiciar nu mai este în măsură să garanteze că guvernul acționează în limitele legii, adică atunci când situația este deja destul de avansată.

3.3.2.

Comisia trebuie să analizeze informațiile într-un mod transparent, cu ajutorul unor indicatori specifici și al unor proceduri obiective; aceasta trebuie, de asemenea, să stabilească protocoale de consultare a societății civile și a CESE.

3.3.3.

Cadrul nu prevede niciun rol specific pentru Parlamentul European, deși această instituție lansează propriile sale inițiative politice în această privință.

3.3.4.

Cadrul nu prevede niciun model de cooperare interinstituțională mai intensă.

3.4.

CESE își exprimă îngrijorarea cu privire la lipsa monitorizării, la nivelul Consiliului, a cadrului pentru consolidarea statului de drept.

3.4.1.

În cadrul reuniunii sale din 16 decembrie 2014, Consiliul Afaceri Generale a adoptat concluzii privind rolul Consiliului în asigurarea respectării statului de drept. Consiliul s-a angajat să instituie un dialog anual între statele membre, care va avea loc în cadrul Consiliului Afaceri Generale și va fi pregătit de Coreper. Președinția luxemburgheză a lansat, în noiembrie 2015, acest dialog menit să acopere diverse subiecte specifice care nu au fost făcute publice: guvernele au fost invitate să se exprime cu privire la orice aspect pe care îl aleg cu privire la statul de drept și să dea un exemplu de situație în care înregistrează rezultate satisfăcătoare și un exemplu de situație care reprezintă o provocare. Rezultatul a fost o serie de monologuri, mai degrabă decât un dialog. Statele nu au interacționat între ele prin furnizarea de sprijin, de ajutor sau prin emiterea de critici; nicio recomandare nu a fost emisă sau primită și nu a existat niciun angajament de a lua măsuri de monitorizare pentru a obține îmbunătățiri cu privire la provocările identificate. La sfârșitul anului 2016, sub președinția slovacă, Consiliul va efectua o evaluare a experienței.

3.4.2.

Concluziile Consiliului nu au luat în considerare și nu s-au referit la cadrul Comisiei privind statul de drept. Concluziile nu oferă o imagine clară a rolului precis pe care îl vor juca Comisia, Parlamentul și CESE în acest dialog.

3.5.

Comisia Juncker a identificat statul de drept ca fiind una dintre prioritățile sale și l-a numit pe domnul Timmermans vicepreședinte responsabil pentru statul de drept și drepturi fundamentale. Cu toate acestea, nu se știe dacă Comisia va elabora criterii și indicatori pentru punerea în aplicare a cadrului privind statul de drept.

3.6.

Comisia a activat, pentru prima dată, acest cadru prin lansarea unei proceduri în cazul Poloniei pentru neîndeplinirea normelor UE, ținând seama de o evaluare critică a situației de către Comisia de la Veneția, un organ al Consiliului Europei (10).

3.7.

Comisia LIBE a Parlamentului European dezbate, în prezent, un proiect de raport din proprie inițiativă (11) conținând recomandări adresate Comisiei referitoare la crearea unui mecanism al UE pentru democrație, statul de drept și drepturile fundamentale [2015/2254(INL) – raportor: Sophia in ’t Veld], în care, printre altele, „solicită Comisiei să prezinte, până la sfârșitul anului 2016, în temeiul articolului 295 din TFUE, o propunere în vederea încheierii unui Pact al UE pentru democrație, statul de drept și drepturile fundamentale (DSF), în forma unui acord interinstituțional care să stabilească o serie de măsuri de facilitare a cooperării dintre instituțiile Uniunii și statele sale membre, în cadrul articolului 7 din TUE, integrând, aliniind și completând mecanismele existente, pe baza recomandărilor detaliate prezentate în anexă”.

3.7.1.

Anexa conține PROIECTUL DE ACORD INTERINSTITUȚIONAL: PACTUL UNIUNII EUROPENE PRIVIND DEMOCRAȚIA, STATUL DE DREPT ȘI DREPTURILE FUNDAMENTALE, care trebuie agreat de Parlament, Consiliu și Comisie.

3.7.2.

Pactul include un tablou de bord, o dezbatere interparlamentară anuală, precum și modalitățile de remediere a riscurilor și a posibilelor încălcări și de activare a componentei preventive sau a celei corective prevăzute la articolul 7.

3.7.3.

Parlamentul propune lansarea unui semestru interinstituțional privind democrația, statul de drept și drepturile fundamentale (DSF), care să includă cadrul Comisiei, dialogul anual al Consiliului și dezbaterea interparlamentară. Semestrul european va fi organizat cu sprijinul unui secretariat și al unui grup de experți, prezidat de președintele Comitetului științific al FRA, care vor elabora indicatori și vor evalua situația din statele membre și recomandările.

3.7.4.

Ciclul de politici referitor la DSF va include rapoartele anuale ale Comisiei, Consiliului și Parlamentului și va fi instituit un grup de lucru interinstituțional privind evaluările de impact.

2.2.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 34/15

Raportor:

domnul Ioannis VARDAKASTANIS

1.1.

Ratificarea Convenției Națiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu handicap (CNUDPH) de către Uniunea Europeană constituie un moment de referință pentru drepturile persoanelor cu handicap, pentru UE și pentru statele sale membre. Evaluarea punerii în aplicare a Convenției la nivelul UE, efectuată de către Comitetul CNUDPH în 2015, încheie prima perioadă de punere în aplicare a respectivei convenții. În observațiile finale (OF) ale Comitetului CNUDPH se solicită instituțiilor europene să își îndeplinească obligațiile, întrucât ele sunt cele care ar trebui să organizeze și să coordoneze punerea în aplicare a CNUDPH. Observațiile finale au reconfirmat faptul că modul în care au fost elaborate până acum politicile UE în domeniul drepturilor persoanelor cu handicap necesită o transformare profundă. Până în prezent, UE nu a efectuat o adaptare reală a procesului de elaborare a politicilor sale la această nouă transformare solicitată de CNUDPH.

1.2.

CESE solicită instituțiilor UE să integreze observațiile finale în legislația UE existentă și viitoare, precum și în procesul existent și viitor de elaborare a politicilor. De asemenea, CESE solicită Comisiei Europene (CE) să transmită un raport Comitetului CNUDPH până în toamna anului 2016.

1.3.

CESE consideră că CNUDPH și observațiile finale ale comitetului reprezintă o oportunitate unică pentru CE de a prezenta o strategie globală a UE privind drepturile persoanelor cu handicap. Observațiile finale au generat un impuls care ar trebui valorificat de către instituțiile UE și care ar trebui să ducă la includerea sistematică a drepturilor persoanelor cu handicap în toate actele legislative, politicile și programele UE.

1.4.

CESE subliniază că, pentru a integra drepturile persoanelor cu handicap, CE trebuie să întreprindă un exercițiu transversal și cuprinzător de cartografiere a tuturor actelor legislative, politicilor și programelor sale, astfel încât să asigure armonizarea deplină cu dispozițiile CNUDPH și să implice activ organizațiile reprezentative ale persoanelor cu handicap (OPH) în acest proces. Acest exercițiu de cartografiere ar trebui să fie însoțit de o analiză a lacunelor, care să pună în evidență decalajele dintre legislația existentă, elaborarea de politici și nivelul actual de integrare a drepturilor persoanelor cu handicap, pe de o parte, și CNUDPH, pe de altă parte. Exercițiul de cartografiere și analiza lacunelor ar trebui incluse în mod explicit în varianta revizuită a Strategiei europene pentru persoanele cu handicap.

1.5.

CESE amintește CE obligația pe care o are de a începe imediat revizuirea și actualizarea Declarației de competențe și a listei sale de instrumente. De asemenea, CE ar trebui să introducă angajamentul de a examina și revizui Declarația de competențe cel puțin o dată în cursul mandatului său.

1.6.

CESE ia notă de faptul că evaluarea punerii în aplicare de către UE, efectuată de Comitetul Națiunilor Unite pentru drepturile persoanelor cu handicap, a avut loc în mijlocul perioadei de programare 2014-2020 și recunoaște că UE întâmpină dificultăți legate de integrarea noii agende a drepturilor persoanelor cu handicap, care decurge din observațiile finale, în evaluările la jumătatea perioadei ale strategiilor, politicilor, programelor și instrumentelor de finanțare. Totuși, CESE recomandă CE să depună eforturi susținute pentru a integra și a include observațiile finale în aceste procese de evaluare, precum și să aloce resursele necesare pentru îndeplinirea obligațiilor aferente, conform CNUDPH.

1.7.

CNUDPH prevede în mod explicit că OPH reprezentative trebuie consultate și implicate în procesul de punere în aplicare și de monitorizare a Convenției. CESE solicită CE să poarte un dialog structurat autentic și constructiv cu Mișcarea europeană pentru persoanele cu handicap [în conformitate cu articolul 4 alineatul (3) și cu articolul 33 alineatul (3)]. În plus, CE ar trebui să instituie un program de consolidare a capacităților pentru OPH, pentru a le permite acestora să își îndeplinească sarcinile fundamentale.

1.8.

CESE consideră că, în punerea în aplicare a Convenției privind drepturile persoanelor cu handicap, cooperarea și parteneriatul dintre instituțiile UE sunt esențiale. Prin urmare, recomandă implementarea unui mecanism de coordonare interinstituțională, pentru a încuraja punerea în aplicare rapidă și fără probleme a observațiilor finale și a CNUDPH, inclusiv prin consultarea și implicarea OPH.

1.9.

Observațiile finale impun reexaminarea și revizuirea aprofundată a Strategiei europene pentru persoanele cu handicap. Prin urmare, CESE solicită CE să țină cont de evoluția drepturilor persoanelor cu handicap și să extindă domeniul de aplicare al strategiei prin introducerea mai multor domenii de acțiune și prin corelarea acesteia cu evaluarea și revizuirea politicilor, programelor și instrumentelor de finanțare (de exemplu, Europa 2020, Strategia în materie de egalitate de șanse între femei și bărbați, Strategia pentru drepturile copilului, angajamentele CE în materie de acțiune externă), prevăzând un calendar clar al punerii în aplicare, bugetul aferent și o serie de criterii de referință și indicatori specifici și preciși.

1.10.

UE și-a luat angajamentul de a pune în aplicare în totalitate obiectivele de dezvoltare durabilă stabilite în Agenda 2030 a ONU și trebuie să se asigure că ia pe deplin în considerare observațiile finale și dispozițiile CNUDPH, atât pe plan intern, cât și pe plan extern. Prin urmare, CESE recomandă ferm CE să includă punerea în aplicare a Agendei 2030 în varianta revizuită a Strategiei europene pentru persoanele cu handicap, prin stabilirea unor obiective și acțiuni la nivel european, pentru a atinge toate ODD în cadrul UE, inclusiv în ceea ce privește persoanele cu handicap.

1.11.

CESE este ferm convins că UE ar trebui să împiedice folosirea fondurilor sale pentru crearea sau pentru asigurarea continuității în funcționare a unor structuri de instituționalizare. CESE susține pe deplin utilizarea finanțării UE pentru a dezvolta servicii în cadrul comunității pentru persoanele cu handicap, astfel încât acestea să poată duce o viață independentă în comunitățile din care fac parte. Instituționalizarea persoanelor cu handicap reprezintă o încălcare a drepturilor acestor persoane, iar CESE îndeamnă CE să promoveze dezinstituționalizarea într-un mod mai sistematic și mai eficient prin politici, programe și instrumente de finanțare specifice.

1.12.

CESE invită CE să înceapă imediat ratificarea protocolului opțional la CNUDPH, a Tratatului de la Marrakesh și a Convenției de la Istanbul a Consiliului Europei.

1.13.

CESE recomandă cu fermitate CE să stabilească puncte de contact în toate direcțiile sale generale, agențiile și organismele sale, incluzând și implicând pe deplin OPH în procesul de elaborare a politicilor, în scopul de a crea structuri orizontale și verticale care să promoveze includerea și integrarea deplină a drepturilor persoanelor cu handicap în legislația, politicile și programele UE.

1.14.

CESE consideră că CE ar trebui să inițieze procesul în cooperare cu alte instituții, agenții și organisme ale UE, pentru a elabora și a dezvolta cu atenție noua Agendă globală privind drepturile persoanelor cu handicap pentru perioada 2020-2030, care ar trebui să fie integrată pe deplin în strategiile sociale și macroeconomice cu caracter global (de exemplu, Europa 2020 și mecanismele sale de punere în aplicare), și recomandă înființarea unui grup de lucru, cu participarea tuturor părților interesate și a OPH, pentru realizarea și punerea în aplicare a acestei inițiative. CESE propune CE să demareze punerea în aplicare a Agendei globale privind drepturile persoanelor cu handicap pentru perioada 2020-2030 începând din 2021, an care să fie declarat Anul European al Drepturilor Persoanelor cu Handicap.

1.15.

CESE recunoaște inițiativele pozitive ale CE în domeniul accesibilității, în special acordul obținut în cadrul trilogului referitor la Directiva privind accesibilitatea site-urilor web ale organismelor din sectorul public și propunerea CE referitoare la Actul european privind accesibilitatea (AEA) și îndeamnă instituțiile UE să finalizeze negocierile. Cu toate acestea, CESE este preocupat de Directiva orizontală privind egalitatea de tratament și solicită să se deblocheze negocierile și să se țină cont de CNUDPH și de observațiile finale în această nouă etapă.

1.16.

CESE invită toate instituțiile UE să se asigure că măsurile de austeritate nu afectează capacitatea persoanelor cu handicap de a își exercita drepturile consacrate în CNUDPH și, prin urmare, solicită CE să instituie nivelurile necesare de protecție socială pentru atingerea acestui obiectiv și pentru respectarea drepturilor lor la un nivel de trai adecvat, precum și la protecție socială.

1.17.

CESE solicită CE și Eurostat să elaboreze instrumente statistice pentru a măsura impactul punerii în aplicare a CNUDPH asupra persoanelor cu handicap, la nivel european și național. De asemenea, Comitetul consideră că culegerea datelor pe baza abordării chestiunilor legate de handicap din perspectiva drepturilor omului și defalcarea lor în funcție de handicap, vârstă și gen va avea o influență pozitivă asupra dezvoltării și punerii în aplicare a legislației, politicilor și programelor UE.

1.18.

CESE recunoaște faptul că UE are competențe pentru a însoți măsurile naționale, cu scopul de a se asigura că toți cetățenii săi sunt egali în fața legii, că nu sunt privați de capacitatea lor juridică, ci, mai mult, pot lua parte la alegerile europene și la toate alegerile de pe întregul teritoriu al UE, în condiții de egalitate cu ceilalți. Prin urmare, invită CE și, în special, DG Justiție să adopte un program bazat pe metoda deschisă de coordonare pentru a facilita convergența statelor membre către recunoașterea principiului egalității în fața legii.

1.19.

CESE se angajează ca, prin puterea exemplului, să contribuie la punerea în aplicare a obligațiilor specifice, subliniate de Comitetul CNUDPH, ce revin UE în calitate de instituție de administrație publică, asigurându-se că resursele sale umane, drepturile membrilor CESE și mijloacele de comunicare sunt conforme cu prevederile CNUDPH.

2.1.

CESE salută observațiile finale formulate de Comitetul ONU pentru drepturile persoanelor cu handicap (1), deoarece oferă un program cuprinzător, care permite UE să își reorienteze modul de elaborare a politicilor către o abordare a handicapului bazată pe oameni și pe drepturile omului.

2.2.

CESE reamintește faptul că proiectul de propunere de directivă privind egalitatea de tratament a fost prezentat de către CE înainte de încheierea CNUDPH. Mai mult decât atât, negocierile dintre Parlamentul European și Consiliul UE au introdus treptat amendamente care nu sunt în concordanță cu obligațiile în temeiul CNUDPH. Prin urmare, CESE solicită CE să introducă în actualele negocieri interinstituționale o propunere de adaptare a proiectului de propunere de directivă, astfel încât să se respecte prevederile CNUDPH și, desigur, observațiile finale, din perspectiva drepturilor persoanelor cu handicap, și să se includă interzicerea discriminării multiple și intersectoriale, precum și a discriminării prin asociere.

2.3.

CESE subliniază că măsurile de austeritate au avut un impact negativ asupra condițiilor de trai ale persoanelor cu handicap și ale familiilor lor. Nivelurile de sărăcie, excluziune, discriminare și inegalitățile au sporit ca urmare a crizei economice, care, în multe state membre, a devenit o criză a drepturilor omului, lăsând un număr mare de persoane cu handicap și familiile acestora complet lipsite de protecție. Prin urmare, CESE solicită UE să stabilească niveluri minime de protecție socială pentru a proteja drepturile persoanelor cu handicap și nivelul de trai al acestora și pentru a asigura o protecție socială adecvată. Acest mecanism ar trebui inclus în procesul semestrului european.

2.4.

Mai mult, Comitetul CNUDPH a recomandat UE să creeze o strategie globală privind CNUDPH, aplicabilă tuturor instituțiilor UE, cu alocări bugetare specifice, incluse în cadrul financiar multianual. Prin urmare, CESE consideră că este necesară organizarea unei reuniuni la nivel înalt a conducătorilor instituțiilor și organismelor UE pentru a iniția procesul de pregătire și adoptare a unei agende interinstituționale privind CNUDPH, cu obiective specifice care trebuie atinse și ținte care trebuie îndeplinite. Strategia globală ar trebui să identifice responsabilități pentru fiecare instituție a UE în vederea punerii în aplicare a CNUDPH.

2.5.

UE trebuie să inițieze un dialog structurat autentic și constructiv cu organizațiile europene reprezentative ale persoanelor cu handicap (OPH), care să le asigure capacitatea de a participa în mod efectiv și semnificativ la elaborarea legislației și politicilor UE, dar și de a își derula în mod proactiv campaniile de sensibilizare privind CNUDPH. Mai mult, UE trebuie să se asigure că OPH au capacitatea financiară de a își susține activitățile. Prin urmare, trebuie să fie stabilită o linie bugetară pentru nevoile de consolidare a capacităților OPH.

2.6.

Integrarea globală și transversală și punerea în aplicare a prevederilor CNUDPH de către UE, precum și elaborarea unei noi agende a UE privind drepturile persoanelor cu handicap presupun instituirea unei guvernanțe participative și a unui cadru de parteneriat, prin care toți actorii principali și părțile interesate vor putea participa pe deplin la elaborarea politicilor, împreună cu instituțiile UE, într-o manieră favorabilă incluziunii.

2.7.

Comisia Europeană ar trebui să efectueze imediat și rapid un exercițiu de cartografiere și o analiză a lacunelor din toate politicile și programele interne și externe ale UE, asigurându-se că acestea sunt conforme cu prevederile CNUDPH. În plus, toate strategiile și politicile globale ale UE trebuie să se conformeze observațiilor finale – inclusiv Strategia 2020 și semestrul european, pilonul european al drepturilor sociale, politica privind Agenda 2030 a ONU și instrumentele de finanțare, cum ar fi fondurile ESI.

2.8.

Este de o importanță capitală ca punerea în aplicare a observațiilor finale de către UE să fie abordată la cel mai înalt nivel politic. Mai precis, CE ar trebui să includă în programul său de lucru pe 2017 o inițiativă de politică dedicată în mod expres acestui scop. Încorporarea și integrarea deplină a observațiilor finale în politicile și programele UE necesită elaborarea de către CE a unei strategii globale privind CNUDPH. CESE solicită Comisiei Europene să inițieze în regim de urgență procesul de realizare a strategiei globale privind CNUDPH, cu consultarea și implicarea deplină a OPH.

2.9.

În anul 2021 se aniversează 10 ani de la semnarea CNUDPH de către UE. CESE consideră că este un motiv justificat pentru ca acest an să fie cel de al doilea An European al Persoanelor cu Handicap. CESE observă că primul An European al Persoanelor cu Handicap a fost organizat de Comisia Europeană în 2003 și propune ca instituțiile UE să înceapă imediat pregătirile și să ia măsurile necesare pentru a declara 2021 cel de al doilea An European al Drepturilor Persoanelor cu Handicap.

3.1.1.

Deși a ratificat CNUDPH, UE nu a efectuat încă o revizuire transversală și cuprinzătoare a legislației, politicilor și programelor sale. CESE solicită CE să efectueze de urgență această revizuire. În plus, CE ar trebui să stabilească un punct de contact privind CNUDPH în toate direcțiile sale generale, cu mandatul de a îndeplini această sarcină.

3.1.2.

Este regretabil faptul că UE nu a ratificat încă Protocolul opțional la Convenție. Prin urmare, CESE solicită UE să ratifice fără întârziere Protocolul opțional la Convenție, asigurând persoanelor cu handicap posibilitatea de a depune o plângere la Comitetul ONU pentru drepturile persoanelor cu handicap, în cazul încălcării drepturilor lor, astfel cum sunt consacrate în Convenție.

3.1.3.

Abordarea chestiunilor legate de handicap din perspectiva drepturilor omului ar trebui adoptată și integrată pe deplin în elaborarea legislației și a politicilor UE. CESE face apel la serviciul juridic al instituțiilor UE pentru a realiza un studiu cuprinzător cu privire la implicațiile ratificării CNUDPH pentru sistemul juridic al UE, astfel încât Convenția să poată fi considerată un cadru adecvat pentru elaborarea legislației și a politicilor. Serviciile juridice ale UE nu iau suficient în considerare obligațiile UE în temeiul CNUDPH.

3.1.4.

CESE îl invită pe secretarul general al CE să revizuiască orientările privind evaluarea impactului și să le modifice pentru a include o listă mai cuprinzătoare de probleme și întrebări, cu scopul de a evalua mai bine conformitatea cu prevederile Convenției.

3.1.5.

Comitetul CNUDPH a solicitat UE să prezinte o variantă revizuită a Declarației de competențe și a listei sale de instrumente până în toamna anului 2016, luând în considerare viziunea cuprinzătoare prezentată în observația finală nr. 17. Revizuirea declarației menționate anterior ar trebui să aibă loc cel puțin o dată în cursul fiecărui mandat.

3.2.1.

CE nu a instituit o strategie a UE privind egalitatea și combaterea discriminării pentru persoanele cu handicap care să fie în conformitate cu dispozițiile CNUDPH și cu observațiile finale; prin urmare, CESE invită CE să ia măsuri imediate referitoare la Directiva orizontală privind egalitatea de tratament (a se vedea punctul 2.2) și, de asemenea, să procedeze la o revizuire a Directivei 2000/78/CE privind egalitatea de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă.

3.2.2.

CE ar trebui să încorporeze perspectiva femeilor și a fetelor cu handicap în politica sa privind egalitatea de gen, inclusiv eforturile de culegere a datelor depuse de Institutul European pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați. Mai mult, angajamentul strategic al CE pentru egalitatea de gen în perioada 2016-2019 și activitatea sa legislativă și de politică privind echilibrul dintre viața profesională și cea privată ar trebui să integreze pe deplin drepturile femeilor și fetelor cu handicap. CESE invită UE să ratifice în mod urgent Convenția de la Istanbul a Consiliului Europei.

3.2.3.

UE ar trebui să includă și să integreze în Agenda sa reînnoită pentru drepturile copilului o strategie cuprinzătoare bazată pe drepturi pentru băieții și fetele cu handicap și să integreze drepturile copiilor cu handicap în toate politicile UE în materie de handicap. Este de dorit ca și copiii cu handicap și familiile lor să fie implicați în toate procesele de luare a deciziilor în UE, în conformitate cu articolul 4 alineatul (3) din CNUDPH.

3.2.4.

De asemenea, UE ar trebui să recunoască situația specifică a tinerilor cu handicap, precum și faptul că ei se confruntă adesea în viața cotidiană cu multiple forme de discriminare, în special în ceea ce privește șansele egale pentru tineri pe piața forței de muncă și participarea activă a tinerilor cu handicap la nivelul societății, în general. Prin urmare, UE ar trebui să evalueze situația specifică a tinerilor cu handicap care trăiesc în UE și să propună îmbunătățiri relevante (2). În plus, UE ar trebui să se asigure că această perspectivă este inclusă în viitoarea sa strategie pentru tineret.

3.2.5.

UE ar trebui să organizeze și să deruleze o campanie cuprinzătoare de sensibilizare în privința CNUDPH, în cooperare cu mijloacele publice de comunicare (inclusiv platformele de comunicare sociale), pentru a combate prejudecățile împotriva persoanelor cu handicap. Este de o importanță crucială ca înseși persoanele cu handicap să participe la această campanie, prin organizațiile lor reprezentative.

3.2.6.

UE ar trebui să promoveze, să faciliteze și să finanțeze pregătirea și sensibilizarea personalului din domeniul transportului și turismului în ceea ce privește egalitatea pentru persoanele cu handicap, precum și să încurajeze colaborarea și schimbul de bune practici între organizațiile europene care lucrează în domeniul handicapului și organismele publice și private care răspund de transporturi. Toate materialele referitoare, printre altele, la consolidarea capacităților, formare, sensibilizare și declarații publice, ar trebui puse la dispoziție în formate accesibile.

3.2.7.

CESE salută propunerea CE referitoare la Actul european privind accesibilitatea (AEA), care trebuie să respecte pe deplin articolul 9 și alte dispoziții ale CNUDPH, alături de mecanisme eficiente și accesibile de punere în aplicare și de tratare a plângerilor la nivel național. CESE invită instituțiile UE să preia concluziile și recomandările din avizul CESE (3) privind AEA și să asigure participarea persoanelor cu handicap, prin intermediul organizațiilor reprezentative ale acestora, la procesul de adoptare a acestuia.

3.2.8.

CESE salută acordul interinstituțional din cadrul trilogului referitor la propunerea de directivă privind accesibilitatea site-urilor web ale organismelor din sectorul public și solicită instituțiilor să îl transforme în decizie, iar guvernelor naționale să transpună dispozițiile propunerii în regim de urgență. CESE salută, de asemenea, faptul că un număr semnificativ de recomandări adoptate în avizul său (4) au fost încorporate în textul final al directivei.

3.2.9.

UE nu a inclus încă în mod concret suficiente măsuri pentru persoanele cu handicap în strategiile de reducere a riscurilor de dezastre. Prin urmare, CESE solicită un cadru de reducere a riscurilor de dezastru pentru persoanele cu handicap în Europa, cadru care să fie adoptat de Consiliul UE.

3.2.10.

UE ar trebui să instituie toate măsurile necesare pentru ca numărul pentru apeluri de urgență 112 să devină accesibil tuturor. CESE subliniază nevoia adoptării de urgență a unor măsuri la fel de adecvate, care să garanteze accesul la punctele naționale de urgență.

3.2.11.

CESE invită UE și statele sale membre să adopte o abordare bazată pe drepturile omului în politicile legate de migrație și refugiați, în ceea ce privește persoanele cu handicap. În plus, CESE subliniază faptul că handicapul poate reprezenta adesea un motiv de persecuție și discriminare în unele țări și, prin urmare, solicită autorităților UE să elaboreze orientări și să deruleze campanii de informare cu privire la handicap, migrație și azil (accesibile persoanelor cu handicap) destinate agențiilor sale și statelor membre și să integreze sistematic chestiunea handicapului în politicile UE legate de migrație și refugiați.

3.2.12.

În situațiile de risc și urgență, UE ar trebui să utilizeze o abordare a handicapului bazată pe drepturile omului, prin adoptarea unui plan de implementare conform cu concluziile Consiliului din februarie 2015 privind o gestionare a dezastrelor care să țină seama de incluziunea persoanelor cu handicap, precum și cu cadrul Sendai. În plus, există nevoia de sensibilizare și informare a persoanelor cu handicap și a funcționarilor din cadrul serviciilor de protecție civilă și pentru situații de urgență în Europa în legătură cu inițiativele de reducere a riscurilor de dezastre.

3.2.13.

CE ar trebui să joace un rol central în domeniul justiției și al drepturilor omului pentru persoanele cu handicap. CESE solicită organizarea unei conferințe europene de către DG Justiție, adresată tuturor serviciilor juridice din Uniunea Europeană, care să includă o reflecție privind drepturile de acces la justiție ale persoanelor cu handicap și modul în care aceste drepturi sunt corelate cu alte drepturi, cum ar fi capacitatea juridică și recunoașterea egală în fața legii.

3.2.14.

CE ar trebui să asigure finanțarea necesară pentru formarea funcționarilor din domeniul justiției de la nivelul UE și de la nivel național cu privire la legislația UE și la CNUDPH. În plus, CESE îndeamnă UE și tribunalele naționale să aplice normele și instrucțiunile interne într-un mod care să faciliteze accesul la justiție al persoanelor cu handicap. De asemenea, recomandările generale ale Comitetului CNUDPH ar trebui luate în considerare în administrarea justiției atât la nivelul UE, cât și la nivel național. Mai mult, CESE recomandă ca Direcția Generală Justiție să utilizeze metoda deschisă de coordonare, în vederea unei abordări echilibrate și coordonate de către statele membre a acestei chestiuni foarte importante, deschizând astfel calea către un răspuns european în ceea ce privește egalitatea în fața legii. CE ar trebui să pună bazele unor standarde europene și să promoveze o serie de criterii de referință în ceea ce privește accesul la justiție.

3.2.15.

CESE invită instituțiile UE și statele membre să elimine legislația discriminatorie în materie de tutelă, pentru a le permite tuturor persoanelor cu handicap să își exercite drepturile politice în condiții de egalitate cu ceilalți. Comitetul constată că este indispensabilă existența unor amenajări corespunzătoare, precum și asigurarea accesibilității în ceea ce privește procedurile, structurile și materialele electorale.

3.2.16.

Din nefericire, un număr necunoscut de cetățeni europeni cu handicap sunt lipsiți de libertate și de securitate și sunt supuși detenției și unor tratamente forțate, printre care și sterilizarea forțată. CESE invită CE să adopte măsuri eficiente pentru a pune capăt acestei situații insuportabile, să obțină date fiabile prin intermediul Eurostat și să instituie un mecanism de evaluare eficient.

3.2.17.

CESE face apel la UE să își revizuiască orientările de etică în ceea ce privește cercetarea și, în special, să dea exemple de bune practici prin elaborarea unor formulare de consimțământ în formate accesibile și ușor de citit, care să aibă scopul de a preveni luarea unor decizii în acest domeniu prin intermediul unor reprezentanți ai persoanelor vizate.

3.2.18.

UE ar trebui să adopte acte legislative în vederea armonizării protecției și combaterii violenței, abuzului și exploatării, precum și să ratifice Convenția Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței domestice împotriva femeilor (5). UE trebuie să ia măsuri la nivel european în materie de legislație și de politică împotriva activităților transfrontaliere din statele sale membre care implică traficul de femei și de copii cu handicap; CESE solicită UE să combată violența împotriva copiilor cu handicap prin intermediul unor măsuri specifice și al unor servicii de sprijin accesibile.

3.2.19.

Inițiativa CE privind pilonul european al drepturilor sociale ar trebui să integreze pe deplin prevederile CNUDPH și să creeze nivelul minim necesar de protecție socială, precum și să prevadă mecanisme eficiente de prevenire și atenuare a sărăciei, a vulnerabilității și a excluziunii sociale în rândul persoanelor cu handicap și a familiilor acestora, acordând o atenție deosebită femeilor, copiilor și persoanelor cu handicap vârstnice.

3.2.20.

Se resimte nevoia evidentă a creării unui sistem de coordonare a prestațiilor de securitate socială în Uniunea Europeană, inclusiv a unui cadru clar pentru portabilitatea drepturilor, cu un termen maxim pentru procedura de recunoaștere a handicapului.

3.2.21.

UE ar trebui să elaboreze și să pună în aplicare mult așteptata și mult dorita strategie europeană privind dezinstituționalizarea (6), care ar trebui, înainte de toate, să includă o monitorizare foarte strictă a utilizării fondurilor ESI, pentru a se garanta că acestea sunt folosite exclusiv ca să se pună la punct servicii de sprijin pentru persoanele cu handicap, astfel încât să poată duce o viață independentă în comunitățile din care fac parte. CESE solicită, de asemenea, crearea unui fond european autonom dedicat dezinstituționalizării.

3.2.22.

CESE regretă faptul că CE nu a prezentat încă o analiză a impactului fondurilor ESI asupra persoanelor cu handicap, în conformitate cu obligația prevăzută de Regulamentul privind Fondul Social European, referitoare la raportarea anuală privind măsurile luate în domeniul handicapului. Aceasta ar trebui să includă consolidarea monitorizării de către CE a utilizării fondurilor ESI, în conformitate cu CNUDPH și în consultare cu organizațiile care reprezintă persoanele cu handicap, precum și proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor (suspendare, retragere, recuperare), lansate de UE pentru nerespectarea condiționalităților ex ante.

3.2.23.

Este nevoie ca organismele naționale de aplicare a legii să fie mai eficiente: competențele acestora trebuie armonizate și consolidate, pentru a facilita aplicarea drepturilor pasagerilor în toate mijloacele de transport, iar procedura privind plângerile trebuie simplificată. În plus, CESE solicită CE să garanteze călătorii gratuite pentru îngrijitori în toate mijloacele de transport, inclusiv în transportul aerian, după cum se întâmplă deja în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1371/2007 al Parlamentului European și al Consiliului (7) și al Regulamentului (UE) nr. 1177/2010 al Parlamentului European și al Consiliului (8).

3.2.24.

CE ar trebui să recunoască imediat și în mod oficial limbajul mimico-gestual și limbajul Braille și să își evalueze canalele de comunicare și procesele interne, pentru a elabora și prezenta informațiile într-un mod accesibil persoanelor cu handicap. Ar trebui incluse aici diferite formate accesibile, cum ar fi limbajul mimico-gestual, limbajul Braille și comunicarea ameliorată și alternativă, inclusiv un format ușor de citit. UE ar trebui să se asigure că toate persoanele cu handicap, indiferent de capacitatea lor financiară, au acces la educația specială.

3.2.25.

UE ar trebui să adopte un cadru de calitate obligatoriu privind schimburile educaționale favorabile incluziunii, care să stabilească criterii minime de accesibilitate pentru asigurarea mobilității în UE a tuturor studenților cu handicap, în special a tinerilor studenți cu handicap, în scopul formării secundare, terțiare și profesionale. Toate universitățile partenere care participă la programul de burse Erasmus ar trebui să prevadă accesul fizic la programele de educație și facilități care să asigure participarea deplină a tuturor studenților cu handicap, în special a elevilor cu handicap.

3.2.26.

UE ar trebui să ratifice Tratatul de la Marrakesh al Organizației Mondiale a Proprietății Intelectuale (OMPI), precum și să faciliteze și să încurajeze ratificarea acestuia la nivel național de către statele membre, permițând astfel libera circulație a versiunilor accesibile de materiale tipărite pentru persoanele cu handicap vizual și pentru persoanele cu dificultăți de citire a materialelor tipărite.

3.2.27.

CESE solicită CE să elaboreze și să pună în aplicare o inițiativă specifică privind aplicarea Agendei 2030 și a obiectivelor de dezvoltare durabilă pentru persoanele cu handicap în cadrul UE și în politicile sale externe, incluzând cooperarea pentru dezvoltare și comerțul internațional.

3.3.1.

CESE solicită Eurostat să organizeze o conferință pentru a conveni asupra unui mecanism unificat prin care birourile de statistică din toate statele membre ale UE să asigure monitorizarea legată de observația finală nr. 71. Trebuie să se instituie un mecanism statistic european al drepturilor persoanelor cu handicap, diferențiat în funcție de handicap, gen și vârstă, pentru a colecta informații operaționale pentru politicile europene și naționale destinate persoanelor cu handicap.

3.3.2.

CE ar trebui să integreze în mod sistematic drepturile persoanelor cu handicap în toate politicile și programele de cooperare internațională ale UE. CESE salută proiectul-pilot al UE „Reducerea decalajelor” și solicită adoptarea unui program european de finanțare în materie de handicap, pentru drepturile persoanelor cu handicap. Acest program de finanțare ar trebui implementat, după cum se întâmplă deja în unele țări europene, în strânsă cooperare cu organizațiile europene ale persoanelor cu handicap, ca organisme intermediare responsabile cu direcționarea, gestionarea și definirea priorităților politice și de finanțare. Este important să ne asigurăm că nu sunt acordate fonduri europene proiectelor care nu respectă prevederile CNUDPH.

3.3.3.

CE trebuie să respecte în totalitate observația finală nr. 75, creând puncte focale în toate direcțiile generale, organismele și agențiile sale. Toate punctele focale ar trebui să organizeze cel puțin trei reuniuni în fiecare an, cu prezența și participarea deplină a OPH. Anual, la 3 decembrie, CE ar trebui să își publice raportul anual privind punerea în aplicare a CNUDPH de către UE și statele sale membre.

3.3.4.

CESE salută decizia CE de a se retrage din cadrul independent de monitorizare, deschizând astfel calea pentru crearea unui mecanism cu adevărat independent, sub supravegherea unui organism de conducere alcătuit din membrii acestui cadru. Totuși, pentru ca acest cadru UE să își poată îndeplini în mod eficient atribuțiile, ar trebui alocate în regim de urgență resursele umane și financiare necesare.

3.4.1.

Există o nevoie evidentă ca instituțiile UE să își revizuiască politicile în materie de resurse umane și să le alinieze la prevederile CNUDPH, pentru a se asigura că persoanele cu handicap și lucrătorii care au rude cu handicap dispun de amenajările corespunzătoare și de sprijinul necesar pentru a putea beneficia de un echilibru adecvat între obligațiile profesionale și cele de familie. CESE solicită UE să își revizuiască Sistemul comun de asigurări de sănătate, sistemul de pensii și măsurile de securitate și protecție socială destinate persoanelor cu handicap, pentru a asigura nediscriminarea și egalitatea de șanse pentru toate persoanele cu handicap, printre altele prin recunoașterea necesităților medicale legate de handicap ca fiind diferite de boală, și prin promovarea traiului și muncii independente prin rambursarea totală a costului suplimentar al echipamentului sau al serviciului necesar.

3.4.2.

Este esențial ca toate instituțiile UE să se angajeze în mod proactiv în inițiative care urmăresc conformarea la dispozițiile din Directiva privind accesibilitatea site-urilor web ale organismelor din sectorul public, cu un termen-limită concret, dând astfel un bun exemplu în acest domeniu fundamental al drepturilor persoanelor cu handicap.

3.4.3.

CESE invită Comisia Europeană și Consiliul Superior al Școlilor Europene să adopte un plan și să aloce resursele financiare și umane necesare pentru elaborarea și punerea în aplicare a unui sistem educațional de calitate și favorabil incluziunii la toate nivelurile, în școlile europene, asigurând o amenajare corespunzătoare, sprijin și o politică menită să garanteze nediscriminarea în învățământul primar și secundar pentru toți elevii cu handicap.

3.4.4.

Având în vedere că, în UE, numărul persoanelor cu handicap angajate este redus, CESE îndeamnă instituțiile europene să pună în aplicare un sistem de discriminare pozitivă în domeniul ocupării forței de muncă (inclusiv concursuri specifice) pentru a crește numărul persoanelor cu handicap angajate în serviciile lor, asigurându-le amenajare corespunzătoare și sprijin. Punerea în aplicare a acestei politici trebuie revizuită o dată la doi ani, pentru a se evalua dacă sunt necesare măsuri de corecție.

3.4.5.

CESE solicită instituțiilor, agențiilor și organismelor UE să se asigure că reglementările existente privind personalul sunt puse în aplicare în deplină conformitate cu CNUDPH și că normele interne și dispozițiile de punere în aplicare sunt elaborate cu respectarea deplină a dispozițiilor Convenției.

3.4.6.

CESE se angajează la rândul său să instituie o structură care să pună în aplicare observațiile finale pe plan intern în ceea ce privește politica de resurse umane, instrumentele de comunicare cu cetățenii și membrii CESE, precum și deplina integrare și egalitate pentru membrii cu handicap ai CESE. Comitetul se va asigura, de asemenea, că aceste elemente sunt promovate în relațiile sale cu comunitatea de afaceri, cu sindicatele și cu societatea civilă. Această nouă politică va fi elaborată în strânsă colaborare cu Grupul de studiu permanent al CESE privind drepturile persoanelor cu handicap.

2.2.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 34/24

Raportor:

Antonello PEZZINI

Coraportor:

Enrico GIBELLIERI

1.1.

CESE consideră că, sub diversele sale forme, parteneriatul public-privat (1) în domeniul cercetării și inovării constituie o rețetă a excelenței și un instrument puternic pentru a aborda principalele aspecte care au un impact asupra competitivității Europei și are capacitatea de a reacționa eficient la provocările socioeconomice, ocupaționale și de durabilitate ecologică.

1.2.

Cercetarea și inovarea nu reprezintă un proces liniar unidimensional. În opinia CESE, integrarea deplină a dimensiunilor tehnologice, ecologice și sociale în parteneriatele public-privat ale Programului Orizont 2020 necesită o nouă abordare, bazată pe o mai mare transparență a rezultatelor obținute și pe impactul socioeconomic rezultat.

1.3.

În opinia CESE, în cadrul parteneriatelor trebuie asigurată o viziune mai largă a inovării, ținând seama de inovațiile din domeniul serviciilor și din sectorul social și de modernizarea necesară IMM-urilor și economiei sociale, în vederea mai bunei lor integrări de-a lungul parcursului demonstrativ și al dezvoltării aplicațiilor.

1.4.

Legitimitatea socială a inovării ar trebui să fie favorizată în cadrul ITC și al parteneriatelor contractuale de tip public-privat (PPPc), prin sporirea participării părților interesate mai slabe din punct de vedere economic (sindicate, IMM-uri și ONG-uri) la îndrumarea și programarea strategică a activităților de cercetare și inovare, în conformitate cu dispozițiile Regulamentului (CE) nr. 1025/2012 privind standardizarea, mai ales în ceea ce privește strategiile, selecția proiectelor și utilitatea lor socială.

1.5.

CESE consideră că este necesar să sporească orientarea către piață a PPP, acordând atenție specială unor aspecte precum interoperabilitatea, standardizarea, armonizarea și transferurile transnaționale de tehnologie, astfel încât rezultatele să fie sustenabile la nivel teritorial și transferabile la scara întregii UE.

1.6.

CESE consideră că ar trebui instituite ITC și PPPc, pentru:

1.7.

CESE recomandă ca, prin ITC și PPPc, să fie lansate noi acțiuni inovatoare, pentru a coopera mai strâns cu investitori majori în vederea creării unor modele de afaceri inovatoare și a unor profiluri profesionale avansate, pentru dezvoltarea unor forumuri la care să participe partenerii sociali și pentru orientarea sprijinului spre fructificarea rapidă a pieței postproiect.

1.8.

CESE consideră că este important să se acorde mai multă atenție capacității și coerenței ITC și a PPPc de a acționa cu instrumente noi, mai flexibile, care corespund necesităților pieței. Comitetul pledează pentru abordări mai dinamice de asigurare a calității, printre care și un sistem complet de indicatori-cheie dinamici de performanță (key performance dynamic indicators – KPDI), comparabili la nivelul diverselor inițiative, pentru ca să poată fi prezentat un cadru sinoptic de evaluare anuală a tuturor ITC și PPPc instituțiilor europene și naționale și contribuabililor europeni.

1.9.

CESE solicită să se depună eforturi mai mari pentru a asigura coerența internă între obiectivele și prioritățile celui de al nouălea Program-cadru al UE pentru cercetare și inovare și strategiile de cercetare și inovare din sectorul industrial reflectate în ITC și PPPc, în coordonare cu toate celelalte forme de parteneriat pentru inovare prezente în alte politici regionale, naționale și europene.

1.10.

CESE propune înființarea unui Consiliu european pentru inovare, cu o puternică componentă industrială și socială și cu o infrastructură paneuropeană de rețele de sprijinire a inovării, un instrument util de îmbunătățire a coordonării inițiativelor, inclusiv cu liniile de acțiune ale celorlalte organizații europene și internaționale de cercetare și inovare și cu parteneriatele internaționale similare (2).

1.11.

CESE solicită autorităților regionale și locale să acorde prioritate maximă inovării, în cadrul ITC și PPPc relevante, în timpul planificării și punerii în aplicare a măsurilor, pledând pentru strategii de specializare inteligentă, pentru programe operaționale și de cooperare în cadrul politicii de coeziune, pentru programe de cercetare și inovare, precum și pentru programe de elaborare a unor proiecte de implementare a planurilor de adaptare la schimbările climatice.

1.12.

CESE este convins că investițiile strategice, inteligente și oportune în soluții inovatoare adecvate, care respectă mediul, și în infrastructura ecologică stau la baza relansării unui proces de reindustrializare sănătos și eficient, bazat pe cercetare și inovare și pe aplicațiile lor de piață.

1.13.

CESE subliniază „necesitatea unei mai bune alinieri a instrumentelor și a agendelor în materie de cercetare și inovare în Europa” cu cele ale următorului Program-cadru, pentru „a asigura continuarea investițiilor în sectoarele în care Europa are o poziție de lider la nivel mondial” (3), pe baza unei perspective stabile, care depinde de verificări periodice ale eficienței.

1.14.

CESE cere Comisiei, Parlamentului European și Consiliului să procedeze la o reflecție comună cu scopul de a organiza, cât mai curând posibil, o conferință interinstituțională privind rolul parteneriatelor tehnologice public-privat în reindustrializarea Europei, având în vedere următorul program-cadru pentru cercetare și inovare, de după 2020.

2.1.

Inițiativele tehnologice comune (ITC) sunt parteneriate public-privat în domenii-cheie ale cercetării și inovării europene, prevăzute prin Decizia nr. 1982/2006/CE a Parlamentului European și a Consiliului (4). Deja în cadrul celui de al șaptelea Program-cadru, instrumentele tradiționale s-au dovedit inadecvate pentru a spori și îmbunătăți competitivitatea economiei europene. Parteneriatele industriale sunt orientate către cercetare și inovare (C&I): au obiective industriale de piață clar definite, presupun o mai bună concentrare a resurselor financiare și umane și au un efect de pârghie în măsură să dea un impuls decisiv accelerării transferului de descoperiri științifice și tehnologice în inovații destinate pieței.

2.2.

Actualul Program-cadru Orizont 2020 a introdus inovații substanțiale în ceea ce privește structura sa, lăsând mai mult spațiu pentru influență și sinergii cu industria și statele membre, prin formule diverse de PPP, în sprijinul sectoarelor care:

2.3.

Au fost lansate mai multe inițiative pentru a sprijini diverse tipuri de parteneriat, orientate către sectorul industrial, inițiative susținute de comunitățile științifice sau îndrumate de autoritățile publice.

2.4.

Instituțiile UE au susținut cu tărie platformele tehnologice europene (PTE) create la inițiativa sectoarelor industriale pentru a stabili, printr-un proces ascendent, obiective și priorități strategice comune.

2.5.

Cele 38 de PTE existente – la care se adaugă trei inițiative transversale – au un rol strategic, de mobilizare și difuzare. Pentru a-și îndeplini acest rol, ele desfășoară următoarele activități principale:

2.6.

ITC reunesc Comisia Europeană, statele membre, mediul academic și industria în domenii științifice și tehnologice de valoare înaltă pentru societate, sprijinind, în special, cooperarea în materie de cercetare și inovare în Europa, cu obiective tehnologice și economice comune clar identificate.

2.7.

Obiectivul principal al ITC este creșterea impactului pe care îl au investițiile publice și private asupra activităților de cercetare și consolidarea Spațiului european de cercetare și inovare, prin stimularea inovațiilor științifice și tehnologice de vârf, în contextul Strategiei Europa 2020.

2.8.

Ideea care stă la baza ITC este ca acestea să fie accesibile noilor participanți și capabile de a comunica cu un public larg, de a provoca un efect de pârghie, prin contribuții economice europene, într-o structură clară, care poate încuraja industria, IMM-urile, economia socială și statele membre să-și sporească participarea și investițiile.

2.9.

ITC au apărut în primul rând din activitatea Platformelor tehnologice europene  – în legătură cu care CESE a elaborat un aviz din proprie inițiativă (5), în care a propus viziuni comune și partajate privind evoluția sectoarelor, identificând problemele care trebuie rezolvate.

2.10.

Criteriile de identificare a sectoarelor în care este necesară crearea unei ITC au fost stabilite în funcție de: importanța strategică a sectorului și obiective clare; valoarea adăugată ridicată a acțiunii la nivel european; efectul de pârghie pentru investiții semnificative și pe termen lung; răspunsurile rapide și adecvate la provocările în materie de creștere, dezvoltare durabilă și schimbări climatice.

2.11.

Pentru evaluarea gradului de inovare, nu este suficient să se ia în considerare doar fondurile investite, ci este nevoie de indicatori ai rezultatelor economice și de piață care să corespundă acestor cheltuieli. PPPc trebuie să prezinte rapoarte anuale cu privire la: activitățile desfășurate, valoarea adăugată europeană obținută în mod efectiv, eficiența instrumentelor financiare inovatoare cu efect de pârghie, realizarea obiectivelor socioeconomice din punct de vedere calitativ și cantitativ, în conformitate cu anumiți indicatori predefiniți.

2.12.

Scopul prezentului aviz este a de a sublinia modul în care politica industrială și mutațiile industriale sunt influențate de participarea directă a sectoarelor industriale la activitatea de cercetare și inovare finanțată de UE, prin formule de parteneriate instituționale (ITC) și contractuale (PPPc), și de a formula propuneri de îmbunătățire.

3.1.

Experiența acumulată în contextul programelor-cadru de cercetare și inovare ale UE a evidențiat anumite dificultăți în ceea ce privește luarea în considerare a necesităților reale ale industriei europene, dificultăți care, mult prea adesea, riscă să treacă neobservate la stabilirea obiectivelor globale, dar și în programele de lucru, consolidând următorul paradox european: o valoare științifică ridicată și o capacitate redusă și lentă de a o transforma în inovații pe piață, în comparație cu concurenții UE pe plan mondial.

3.2.

Activitatea platformelor tehnologice europene și acțiunile lor au modificat treptat această abordare. Industria europeană a reușit să stabilească obiective și priorități ale celor mai mari sectoare prelucrătoare care – în mare parte – au fost preluate în structura și obiectivele Programului Orizont 2020.

3.3.

De la o abordare descendentă s-a trecut la una ascendentă ca să se acopere întregul ciclu al inovării și să se obțină rezultate cu un nivel mai ridicat de maturitate tehnologică (technology readiness level – TRL), cu scopul de a realiza noi tehnologii de producție și noi produse și competențe.

3.4.

ITC și PPPc ar trebui să reprezinte instrumente-cheie care să asigure un rol activ al sectoarelor industriale în programarea multianuală și în implementarea măsurilor luate de UE în cadrul Programului Orizont 2020. Sectorul privat s-a angajat să investească circa 10 miliarde EUR în inițiativele tehnologice comune, pentru a stimula inovarea în șapte sectoare, contribuind astfel la inversarea tendinței de declin al industriei prelucrătoare europene.

4.1.

CESE este ferm convins că parteneriatele în domeniul cercetării și inovării, indiferent de tipurile lor, reprezintă o formulă de excelență pentru dezvoltare și un puternic instrument cu care pot fi abordate principalele aspecte care au un impact asupra competitivității UE.

4.2.

CESE consideră că ICT și PPPc constituie experiențe pozitive în ceea ce privește crearea de parteneriate la nivel european, dacă pot mobiliza, pe parcursul mai multor ani, resurse europene și naționale, resurse private, know-how și capacități de cercetare și inovare, în vederea schimbului de cunoștințe și a diseminării inovațiilor-cheie în sectoare determinante pentru succesul pe piața globală.

4.3.

În opinia CESE, ITC și PPPc trebuie să răspundă în mod eficient responsabilităților atribuite în termeni de:

Dezvoltarea unor noi tehnologii și inovații realizate de industrie trebuie să conducă la instruirea de calitate a resurselor umane și la formarea unor noi competențe profesionale avansate, cu o implicare mai strânsă și mai sistematică a partenerilor sociali și a autorităților locale în definirea și aplicarea orientărilor strategice ale sectorului.

4.4.

În conformitate cu ultimele rapoarte publicate în 2016 de CE (6), rezultatele inițiale (7) ale anchetelor de calitate arată că, deși Orizont 2020 pare să răspundă corespunzător necesității de deschidere către PPP, aceste abordări nu par să corespundă pe deplin cerințelor de deschidere și de stimulare a participării nou-veniților. Nu există o acceptare generală cu privire la capacitatea lor de sprijinire a ocupării forței de muncă, a creșterii, investițiilor și evoluțiilor accelerate ale pieței unice digitale, spre deosebire de capacitatea lor de a face față schimbărilor energetice și climatice, care întrunește acordul unanim.

4.5.

În mod similar, capacitatea ITC și a PPPc de a interacționa cu succes cu alte instrumente financiare comunitare, precum fondurile structurale și de investiții europene (ESI) și Fondul european pentru investiții strategice (FEIS), este percepută ca foarte limitată, chiar dacă au fost semnate protocoale în cadrul câtorva ITC. În opinia CESE, este important să fie generate sinergii de promovare a participării actorilor de la nivel regional și local, facilitând astfel alinierea la standardele operaționale comune.

4.6.

Dat fiind că rata de respingere a propunerilor de proiecte este de 7 la 1 în Orizont 2020, în creștere față de al șaptelea Program-cadru (unde rata era de 5 la 1), s-ar cuveni să se reechilibreze grupul de experți evaluatori independenți cărora le sunt înaintate proiectele candidate. Peste 50 % din proiectele înaintate la primele licitații pentru PPPc în cadrul Programului Orizont 2020 reprezintă industria, în timp ce peste jumătate din experții evaluatori provin din mediul universitar, față de puțin peste o cincime care proveneau din sectorul privat.

4.7.

Datele disponibile pentru ITC și PPPc prezintă trăsături pozitive însemnate pentru sustenabilitatea și competitivitatea industriei europene. Activitățile au fost formulate de parteneri privați, printr-un proces deschis de consultări pentru elaborarea unor programe de muncă și a invitațiilor aferente de participare la licitație, ca răspuns la nevoile reale ale industriei și în concordanță cu acestea, cu rate înalte de mobilizare și cu un puternic efect de pârghie, raportul fiind de 3 la 9.

4.8.

În ceea ce privește „Invitațiile parțiale de participare la licitațiile desfășurate în 2014 în cadrul ITC”, aceste tipuri de parteneriat trebuie să fie mai clare în ceea ce privește statutul lor instituțional și nivelurile de guvernanță, răspunzând astfel așteptărilor contribuabililor europeni și instituțiilor UE.

4.9.

În opinia CESE, ITC și PPPc trebuie să răspundă, inclusiv prin mecanismele de deschidere și de acces participativ, unor exigențe prioritare coerente, cu o puternică politică de creștere imprimată de contribuția deplină a partenerilor sociali.

4.10.

ITC și PPPc participă de fapt la o competiție globală pentru a rămâne în frunte din punctul de vedere al dezvoltării și comercializării noilor tehnologii ale viitorului, necesitând ca atare dezvoltarea și implementarea unor obiective clare de strategie industrială:

4.11.

CESE subliniază că trebuie implicați toți actorii din sectoarele industriale esențiale la nivel european, în ceea ce privește fie tipul de producție, fie mărimea întreprinderii, sau din perspectiva resurselor umane, a formării și dezvoltării, precum și a reprezentării lor, cu scopul de a îmbunătăți atât integrarea aspectelor sociale și a IMM-urilor în proiectele de cercetare și inovare, cât și participarea părților interesate la aceste proiecte.

4.12.

În acest sens, CESE consideră că este important să se introducă instrumente sociale și de formare adecvate și să se monitorizeze – prin intermediul unor indicatori-cheie dinamici de performanță (key performance dynamic indicators – KPDI) – nu doar brevetele și publicațiile științifice, ci și – mai ales – evoluția impactului socioeconomic și formarea noilor profiluri profesionale.

4.13.

CESE consideră că reușita mobilizării, printr-un efect de pârghie, a investițiilor din sectorul privat, pe baza fondurilor publice, este un factor-cheie pentru îndeplinirea obiectivelor de creștere și ocupare a forței de muncă ale Strategiei Europa 2020, în special pentru atingerea nivelului de 3 % investiții în cercetare și inovare.

4.14.

Ar trebui ca activitățile de inovare cu nivel mai ridicat de maturitate tehnologică să beneficieze în continuare de planuri de sprijin pentru investiții, bazate pe perspective de stabilitate în timp, monitorizate periodic prin prisma eficienței și axate pe infrastructură și instalații industriale, în siajul Fondului european pentru investiții strategice (FEIS), lansat de președintele Juncker.

4.15.

În opinia CESE, ar fi bine-venită o mai mare implicare a actorilor din industrie în programele de cercetare și inovare și în comitetele de program, care reprezintă un factor-cheie pentru stimularea unei participări la scară largă a industriei din fiecare stat membru.

4.16.

În fine, CESE consideră că – acolo unde este posibil și oportun – statele membre și CE trebuie să revizuiască și să armonizeze cadrul de reglementare pentru sectorul industrial, inclusiv pentru ITC și PPPc, care trebuie să maximizeze valoarea adăugată în termeni de beneficii ecologice, economice, sociale și ocupaționale, modele inteligente de afaceri și soluții în regiunile integrate, noi competențe și inovații sociale (8).

4.17.

În opinia CESE, dezvoltarea diverselor forme de parteneriat de cercetare și inovare în cadrul unei largi serii de politici ale UE, inclusiv dincolo de Orizont 2020, trebuie să fie caracterizată de o mai mare coerență și coordonare a acțiunilor de cercetare și inovare, cu o viziune globală a UE care să cuprindă dimensiunile internă și externă. Crearea unui Consiliu european pentru inovare, cu o puternică reprezentare a industriei și a componentei sociale, însoțit de o infrastructură paneuropeană de rețele în sprijinul inovării ar putea contribui la un cadru mai eficient.

4.18.

În perspectiva celui de al nouălea Program-cadru (9), CESE pledează pentru stabilirea unui cadru transparent de evaluare calitativă și cantitativă a succesului sau eșecului activităților desfășurate de ITC și PPPc la nivelurile economic, de inovație, social și ecologic. Aceasta ar însemna participarea utilizatorilor finali industriali, a partenerilor sociali și a reprezentanților IMM-urilor și ai societății civile la evaluarea priorităților strategice și la reformarea viitoarelor parteneriate, asupra cărora se vor concentra abordările în perspectiva anului 2030.

2.2.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 34/31

Raportor:

Madi SHARMA

Coraportor:

Dirk JARRÉ

1.1.

Europa a jucat mereu un rol esențial în producerea, inovarea și dezvoltarea produselor din sectorul igienei personale, corporale și al produselor cosmetice. În ultima vreme, această poziție dominantă în sector a slăbit treptat ca efect al procesului de competiție globală și al unui cadru care nu ia în calcul presiunea tehnologiilor inovatoare și realitatea comercială a unei concurențe permanente.

1.2.

Prezentul aviz ia în considerare consolidarea sectorului industrial european al igienei personale, corporale și al produselor cosmetice, în special al acelor produse acoperite de Regulamentul (CE) nr. 1223/2009 privind produsele cosmetice. Un „produs cosmetic” este orice substanță sau amestec destinat punerii în contact cu părțile externe ale corpului uman (epidermă, zonele cu păr, unghii, buze și organe genitale externe) sau cu dinții și mucoasele cavității orale, cu scopul exclusiv sau principal de a le curăța, de a le parfuma, de a schimba aspectul acestora, de a le proteja, de a le menține în condiții bune sau de a corecta mirosurile corporale; o substanță sau un amestec destinat a fi ingerat, inhalat, injectat sau implantat în corpul omenesc nu este considerat produs cosmetic.

1.3.

Sectoarele hârtiei igienice, al produselor igienico-sanitare din hârtie absorbantă și al produselor de protecție igienică pentru femei nu intră în domeniul de aplicare a Regulamentului privind produsele cosmetice, dar ar putea fi luate în considerare în multe recomandări, având în vedere valoarea adăugată a acestui sector în igiena personală.

1.4.

Avizul nu include medicamentele, tatuajele, machiajul permanent, serviciile de înfrumusețare, produsele administrate prin intermediul chirurgiei sau al unor instrumente și nici produsele de îngrijire a pielii destinate animalelor. Cu toate acestea, CESE recomandă luarea în considerare a tuturor elementelor menționate mai sus într-un document separat, ca urmare a îngrijorării crescânde a consumatorilor față de produsele chimice nocive.

1.5.

Deși capacitatea de inovare a întreprinderilor europene specializate este impresionantă, inovarea în sine și, prin urmare, producția și comercializarea invențiilor din UE s-au deplasat în alte părți ale lumii, cu consecințe economice și sociale profunde. Crearea unui mediu propice pentru a depăși stadiul Industria 4.0, prin valorificarea progreselor înregistrate în știința avansată a biotehnologiei, cu ajutorul unor strategii adecvate, va contribui masiv la repatrierea activității industriale și la dezvoltarea de noi produse.

1.6.

CESE formulează următoarele recomandări specifice sectorului, fiind de acord că acesta este deja suficient de reglementat pentru a asigura protecția și siguranța consumatorilor; se consideră că nu este nevoie de legislație suplimentară, dar ar trebui avută în vedere o transparență sporită:

2.1.

Produsele cosmetice și cele de îngrijire personală sunt articole esențiale de uz cotidian pentru peste 500 de milioane de consumatori europeni, aparținând tuturor segmentelor de vârstă. Produsele variază de la produse pentru igiena zilnică, cum sunt săpunul, șamponul, deodorantele și pasta de dinți, la articole de lux destinate înfrumusețării, precum parfumurile și produsele de machiaj. Sectorul este evaluat la 77 de miliarde EUR (2015) și reprezintă unul dintre puținele sectoare care nu au fost afectate de criza financiară mondială. Pe plan mondial, Europa ocupă o poziție de lider în acest sector, fiind un exportator dominant de produse cosmetice. Comerțul în afara Europei s-a ridicat la 17,2 miliarde EUR în 2015.

2.2.

Identitatea de marcă în industria cosmeticelor este importantă datorită nivelului crescut de competitivitate. Loialitatea clienților se bazează pe publicitatea responsabilă, calitate, siguranță și dezvoltarea de noi produse, sectorul putând fi comparat cu industria modei, în care tendințele se schimbă de la un sezon la altul.

2.3.

Sectorul cuprinde întreprinderi de toate mărimile și numără peste 4 600 de IMM-uri în industria europeană a produselor cosmetice. Se estimează că segmentul IMM-urilor reprezintă 30 % din piață, dar, în unele state membre ale UE, acesta poate să acopere până la 98 %. Portofoliul de produse variază de la peste 20 000 de produse pentru întreprinderile mari, la aproximativ 160 de produse pentru cele mai mici. Un producător mare de produse cosmetice are un portofoliu de aproximativ 2 000 de ingrediente, iar IMM-urile au circa 600; ambele categorii adaugă un procent de ingrediente noi de aproximativ 4 % în fiecare an. Aceste ingrediente noi au un efect important asupra profitabilității și creșterii.

2.4.

Cel puțin 2 milioane de persoane sunt angajate în cadrul lanțului valoric pe teritoriul Europei, de la producție la desfacerea cu amănuntul. Numai sectorul industrial a angajat 152 000 de lucrători în 2015 (1), femeile fiind reprezentate într-o proporție ceva mai ridicată (56 %) decât bărbații (44 %). În decursul ultimilor cinci ani, ocuparea directă și indirectă a forței de muncă în acest sector a crescut cu 2,3 %, totalizând peste 39 000 de locuri de muncă (2).

2.5.

În 2015, cheltuielile pentru cercetare și dezvoltare au fost estimate la 1,27 miliarde EUR. Această cifră variază considerabil de la o țară la alta. În acest sector sunt angajați peste 26 000 de oameni de știință, care efectuează cercetări în noi domenii științifice, lucrează cu ingrediente noi, elaborează preparate și fac evaluări ale siguranței, activitatea lor generând, anual, un număr impresionant de brevete în UE.

2.6.

Sectorul european al prelucrării hârtiei, în special ramura produselor igienico-sanitare din hârtie absorbantă, este estimat la peste 10 miliarde EUR anual și reprezintă 25 % din volumul total al acestei piețe la nivel global. Utilizarea sporită a produselor de calitate din hârtie absorbantă, precum rulourile de șervețele, hârtia igienică, batistele etc. constituie un factor important al îmbunătățirii calității vieții și a condițiilor generale de igienă, atât acasă, cât și în afara locuinței și, prin urmare, o contribuție importantă în sectorul îngrijirii personale.

2.7.

Sectorul produselor cosmetice europene are meritul de a fi luat inițiativa în direcția interzicerii totale a testelor pe animale, promovând totodată inovarea și competitivitatea. În prezent, piața se axează, în egală măsură, pe siguranță și inovare, cu noi palete de culori, tratamente specifice pentru fiecare tip de piele, produse anti-îmbătrânire și preparate unice. Consumatorii solicită în mod constant o gamă mai largă de opțiuni, o mai bună personalizare și o eficacitate sporită. Pentru a răspunde mai eficient preferințelor și așteptărilor utilizatorilor, anumite grupuri și asociații de consumatori sunt implicate în mod regulat încă din primele stadii ale procesului de dezvoltare.

3.1.

Monitorizarea ingredientelor și a criteriilor de testare, interzicerea testării pe animale, protecția mediului înconjurător și etichetarea, fac toate obiectul legislației și orientărilor UE. Cadrul de reglementare pentru accesul pe piață, relațiile comerciale internaționale și convergența normativă sunt monitorizate de Comisia Europeană.

3.2.

Regulamentul privind produsele cosmetice, Regulamentul (CE) nr. 1223/2009, este în vigoare din 2013, înlocuind Directiva 76/768/CEE, adoptată în 1976. Scopul său este armonizarea normelor pentru realizarea unei piețe interne pentru produsele cosmetice și obținerea unui nivel ridicat de protecție a sănătății umane.

3.3.

Indiferent de procesele de fabricație sau de lanțurile de distribuție, produsele cosmetice care intră pe piața UE trebuie să fie sigure. Regulamentul privind produsele cosmetice (inclusiv anexele sale) și modificările acestuia prevăd cerințe și restricții normative pentru toate substanțele utilizate în produsele cosmetice. „Persoana responsabilă” pentru un produs cosmetic răspunde de siguranța produsului și trebuie să se asigure că acesta este supus unei evaluări științifice a siguranței, realizate de un expert, înainte de lansarea pe piață. O bază de date conținând informații despre substanțele și ingredientele produselor cosmetice, CosIng, permite accesul facil la datele privind aceste substanțe. Asigurarea unui nivel ridicat de protecție a sănătății umane și de siguranță a consumatorilor presupune, de asemenea, ca autoritățile științifice responsabile să țină seama în special de riscurile potențiale pentru sănătate la care sunt expuse anumite grupuri profesionale (de exemplu, lucrătorii din saloanele de coafură și de cosmetică) care, în cadrul activității lor profesionale, utilizează zilnic produse cosmetice, gradul de expunere fiind, prin urmare, mai mare decât în cazul celorlalți utilizatori.

4.1.

Spre a rămâne competitivi, producătorii inovează în permanență, pentru a descoperi noi ingrediente, utilizează ingredientele existente în noi aplicații și creează produse mai personalizate. Cu toate acestea, ei nu pot lucra izolat și, prin urmare, Comisia Europeană, guvernele naționale și părțile interesate, în special reprezentanții consumatorilor și ai angajaților, trebuie să colaboreze pentru a crea un mediu care să genereze creștere.

4.2.

CESE recunoaște că principalele provocări pentru creșterea sectorului sunt comparabile cu cele existente în toate sectoarele industriale și face următoarele recomandări specifice pentru sectoarele produselor de îngrijire personală și produselor cosmetice:

4.2.1.

O mai bună convergență a sectorului ingineriei în științele vieții, inclusiv între cercetările asupra genomului și sectorul cosmetic, ar putea contribui la diversificarea produselor. Pielea este cel mai mare organ al corpului uman, însă distincția dintre aplicarea cutanată de produse cosmetice și tratamentele cu produse medicale tinde să dispară. Trebuie luate în considerare anumite efecte precum iritațiile, alergiile și cancerele de piele. Inițiative precum IET Sănătate (3), care acoperă principalele sectoare ale sistemului de sănătate, printre care sectorul farmaceutic, tehnologia medicală, biotehnologiile și sănătatea digitală, reprezintă un bun exemplu de colaborare. Produsele cosmetice contribuie la o igienă personală sporită, sunt benefice pentru starea personală și/sau modul de viață (efecte pozitive care nu sunt recunoscute în regulamente, precum reducerea stresului, sporirea încrederii în sine sau îmbunătățirea calității somnului). Deși nu sunt produse medicale, produsele cosmetice se bazează pe studii științifice sofisticate asupra pielii și funcțiilor sale. Dezvoltarea produselor cosmetice poate, prin urmare, să beneficieze de progresele înregistrate în alte domenii ale științelor biologice, în special în industria farmaceutică. Colaborarea în domeniul cercetării ar trebui încurajată să se concentreze pe personalizare, având în vedere produse adaptate la stilul de viață și destinate îmbunătățirii stării generale.

4.2.2.

O mai bună colaborare între întreprinderile mari și cele mici, asociată cu dezvoltarea unor incubatoare (4) sau clustere de afaceri specifice sectorului ar putea spori competitivitatea și stimula creșterea. Înainte de a fi lansate pe piață, toate produsele cosmetice sunt supuse unei evaluări științifice în ce privește siguranța, fapt care poate fi constrângător, din punct de vedere administrativ și financiar, pentru întreprinderile mici. Deși este esențială evaluarea siguranței, întreprinderile inovatoare de dimensiuni mai mici ar trebui să beneficieze de o gamă largă de măsuri de sprijin pentru întreprinderi, destinate perioadei de dezvoltare cuprinsă între etapa de inovare și dezvoltare de noi produse și etapa de comercializare cu succes a produsului final, reducând astfel riscurile de eșec. Printre aceste măsuri s-ar număra îmbunătățirea schimbului de informații prin intermediul tehnologiei și al transferului de cunoștințe; cooperarea pentru oportunități de investiții; analizarea posibilităților de reducere a costurilor și asigurarea accesului la sursele de finanțare (5). În plus, guvernele ar trebui să își reorienteze pozițiile referitoare la procesul de fabricație în sensul sprijinirii producției locale și al creării de locuri de muncă în Europa.

4.2.3.

Îmbunătățirea cunoașterii pieței, a furnizării de date între comunitatea științifică, industrie și consumatori pentru a stimula creșterea prin transferul de cunoștințe. Tendința în domeniul îngrijirii personale este utilizarea de substanțe organice, naturale în produsele de protecție împotriva razelor UVB și UVA și în produsele de combatere a efectelor îmbătrânirii, lărgind astfel domeniul inovării. În prezent, inovarea în domeniul produselor destinate menopauzei și îmbătrânirii oferă o nișă de dezvoltare sectorului de înfrumusețare, având drept public-țintă un mare număr de persoane cărora li se oferă produse care le ajută să arate și să se simtă cât mai bine. Având în vedere progresul științific și tehnologic în identificarea secvenței genomului uman și progresele înregistrate în înțelegerea funcțiilor sale și a caracterului său strict individual, viitorul industriei cosmetice se bazează pe personalizarea extrem de avansată a produselor. Cercetarea și investițiile în această abordare, în cooperare cu specialiștii din domeniul medical și cu mediul științific, constituie un aspect esențial pentru acest sector.

4.2.4.

Încurajarea unei participări sporite a salariaților. Angajații se află în prima linie a inovării produselor, deoarece au o imagine de ansamblu asupra sectorului, din faza de dezvoltare până la reacția consumatorilor. Prin urmare, o consultare mai amplă, inclusiv prin promovarea „intraprenoriatului”, ar putea contribui la dezvoltarea întreprinderilor. Sectorul este divers sub aspectul oportunităților de ocupare a forței de muncă, iar îmbunătățirea comunicării, pentru a evidenția abilitățile și competențele necesare pentru dezvoltarea în prezent și în viitor, îl va face mai atractiv. În Europa (6), peste 514 000 de studenți în științele vieții sunt implicați în proiecte de cercetare inovatoare și valorifică oportunități de colaborare mai intensă între sectoare. Și aici, o mai bună colaborare între mediul științific și industrie ar contribui la atragerea unei game mai largi de angajați.

4.2.5.

Finanțarea cercetării și dezvoltării, investițiile, cheltuielile legate de cercetare și dezvoltare și dispozițiile privind siguranța sunt necesare pentru susținerea creșterii. S-ar putea avea în vedere mecanisme de finanțare din surse publice și private destinate cercetării și dezvoltării, înregistrării brevetelor și dezvoltării de noi produse în procesul de fabricare pe teritoriul UE.

4.2.6.

Încălcarea brevetelor și produsele contrafăcute reprezintă riscuri grave din perspectiva rentabilității pentru întreprinderile mari și mici din UE, precum și a sănătății consumatorilor. În 2006, parfumurile și produsele cosmetice contrafăcute au reprezentat pentru UE costuri de 3 miliarde EUR, calculate în venituri pierdute. S-ar putea îmbunătăți protecția drepturilor de proprietate intelectuală în ceea ce privește mărcile prin includerea țării de fabricație pe produs.

4.2.7.

Sprijinirea unei reglementări „bazate pe risc”. În prezent, substanțele nu sunt reglementate în funcție de proprietățile lor intrinsece (de exemplu, o substanță iritantă), ci în funcție de măsura în care proprietatea substanței se manifestă în condițiile de uz efectiv (de exemplu, dacă este folosită la o concentrație sub pragul la care apar iritațiile). Această abordare este posibilă deoarece folosirea produselor cosmetice este bine definită, iar evaluările complete ale riscurilor sunt posibile. Această situație diferă de legislația din domeniul substanțelor chimice (fără folosire definită), care este orientată de proprietățile intrinsece în materie de „periculozitate”. Pentru capacitatea viitoare a industriei de a inova și de a crește, este esențial ca, în legislația și politica UE, să se mențină distincția corectă dintre pericol și risc.

4.2.8.

Promovarea ingredientelor teritoriale specifice Facilitarea cercetării și a certificării produselor naturale specifice unei regiuni prin intermediul indicației geografice protejate (7) (de exemplu, imortela din Corsica) ar permite promovarea produselor regionale din UE, ceea ce ar stimula orientarea către mărfuri locale și produse artizanale. În prezent, costurile marcării izotopice și ale analizelor de laborator ale produselor naturale sunt prohibitive pentru antreprenori și IMM-uri.

4.2.9.

Interzicerea testării pe animale: Regulamentul privind produsele cosmetice prevede interdicții privind testarea (interzicerea testării pe animale a produselor cosmetice finite și a ingredientelor cosmetice) și interdicții privind comercializarea (interzicerea introducerii pe piață în UE a produselor cosmetice finite și a ingredientelor care au fost testate pe animale). Nu există nicio intenție de a ridica această interdicție, dar producătorii se confruntă cu următoarele provocări în procesul de inovare, în dezvoltarea de noi produse și exporturi:

4.2.10.

Gestionarea resurselor și a deșeurilor: Creșterea populației, creșterea nivelului de consum și epuizarea resurselor, în special a apei, ridică probleme atât consumatorilor, cât și întreprinderilor în ceea ce privește consumul durabil și responsabilitatea socială a întreprinderilor. Realizarea de produse ecologice, luându-se în calcul gestionarea deșeurilor și a resurselor reprezintă o prioritate în acest sector. Pachetul Comisiei privind economia circulară și „Orientările pentru societățile producătoare de produse cosmetice, în special pentru IMM-uri (2012)”, elaborate de Cosmetics Europe, sunt valoroase, dar sunt necesare măsuri suplimentare, deoarece subzistă dificultăți importante. Protecția resurselor acestui sector este legată de protecția diversității biologice, ca bun comun al generațiilor actuale și viitoare. Căutarea de noi produse nu ar trebui să se desfășoare în detrimentul popoarelor indigene și prin valorificarea realizărilor lor intelectuale. Este utilă și deosebit de necesară integrarea pe scară largă a principiilor comerțului echitabil și a codurilor de conduită în domeniul mediului în rândul întreprinderilor acestui sector. Nu este mai puțin importantă nici atitudinea consumatorilor, care, în condițiile unei dezvoltări sustenabile, nu ar trebui să tolereze produse elaborate cu risipă de resurse.

4.2.11.

Transparența sporită: Supravegherea pieței este esențială pentru asigurarea protecției consumatorilor. Îmbunătățirea colaborării dintre Autoritățile Naționale pentru Protecția Consumatorilor, utilizatori și specialiștii din domeniul sănătății de la nivel național ar îmbunătăți încrederea consumatorilor și transparența. În cursul procesului de dezvoltare a produselor și de inovare ar trebui să aibă loc consultări cu părțile interesate. Notificarea produselor în sistemul RAPEX oferă consumatorilor posibilitatea de a solicita o siguranță crescută pe tot parcursul lanțului de aprovizionare, însă aceștia insistă ca notificarea unui risc grav să fie făcută cât mai curând posibil. Consumatorii afirmă că o transparență sporită este necesară deoarece:

4.2.12.

Oportunitățile pe noi piețe, inclusiv cele care vizează noile practici ale consumatorilor în achiziționarea produselor, cum ar fi comerțul electronic și vânzările directe, ar oferi noi modele comerciale, alături de comerțul transfrontalier. Constatările inițiale ale anchetei referitoare la sectorul comerțului electronic au indicat că jumătate din întreprinderile respondente din sectorul produselor cosmetice și al sănătății din UE nu efectuează vânzări transfrontaliere. Deși doresc să funcționeze în era digitală, întreprinderile de produse cosmetice sunt în continuare limitate de cerințele normative, care sunt adesea specifice fiecărei țări: etichetarea în limba națională; legislația privind testarea pe animale; cerințele în materie de cosmetovigilență.

4.2.13.

Bariere în calea comerțului: UE deține un excedent comercial semnificativ în ceea ce privește produsele cosmetice, dar Comisia Europeană ar trebui să continue acțiunile destinate convergenței la nivelul unor foruri precum Cooperarea internațională în cazul Regulamentului privind produsele cosmetice și în negocierile comerciale, unde reglementarea UE devine un standard internațional. Regulamentul privind produsele cosmetice elaborat de UE rămâne un model de inspirație, din perspectiva siguranței consumatorilor, pentru regiunile emergente (ASEAN, Rusia, America Latină, China). Acest fapt oferă organelor de reglementare și industriei UE ocazia de a contribui la sisteme de reglementare pe principalele piețe de export care au un grad ridicat de compatibilitate cu sistemul UE.

2.2.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 34/38

Raportor:

Martin SIECKER

Coraportor:

Richard ADAMS

1.1.

Armatorii din UE controlează aproximativ 40 % din flota comercială mondială. De asemenea, aceștia reprezintă aproximativ o treime din tonajul scos din uz eșuat în mod deliberat pe șantierele ce funcționează sub standarde în Asia de Sud. UE este cea mai mare piață care trimite nave scoase din uz pentru o dezmembrare periculoasă și poluantă. Întrucât găzduiește cea mai mare comunitate de armatori, UE are, de asemenea, o responsabilitate specială în ceea ce privește reglementarea reciclării navelor.

1.2.

CESE susține că există un argument social și moral puternic pentru eliminarea abuzurilor de dezmembrare iresponsabilă a navelor, prin intermediul unui sistem care să producă valoare adăugată suficientă în cazul unei nave scoase din uz pentru a compensa costurile mai ridicate ale reciclării responsabile. Cea mai mare parte a activităților de reciclare a navelor va continua, probabil, în țările cu costuri reduse ale forței de muncă, dar cu condiții îmbunătățite de muncă și de mediu. Totodată, acest lucru va spori, de asemenea, competitivitatea șantierelor de dezmembrare din UE.

1.3.

Acțiunile întreprinse de Organizația Maritimă Internațională (OMI) au avut un efect limitat până în prezent, deși toate eforturile ar trebui să continue în vederea instituirii unui instrument universal obligatoriu din punct de vedere juridic prin intermediul acestui forum. Rolul UE în acest proces poate fi decisiv și dinamic. Căutarea unei soluții eficace privind dezmembrarea iresponsabilă a navelor este pe ordinea de zi a UE de mulți ani, rezultatul de până acum fiind Regulamentul privind reciclarea navelor în UE (RRN UE), care va deveni pe deplin aplicabil înainte de 31 decembrie 2018. Cu toate acestea, o deficiență fundamentală este că proprietarii de nave ar putea evita cu ușurință Regulamentul UE privind reciclarea navelor prin mutarea pavilionului într-o țară din afara UE.

1.4.

Ceea ce îi lipsește regulamentului este un instrument economic pe care Comisia să-l poată folosi pentru a orienta evoluțiile în direcția dorită. Un raport detaliat a dezvoltat un plan de acțiune pentru un astfel de instrument prin introducerea unui „permis de reciclare a navelor (SRL)”. Până la sfârșitul acestui an, Comisia va prezenta o propunere pe baza acestei idei, care va stimula armatorii să-și dezmembreze navele care ajung la sfârșitul duratei lor de viață utilă în instalații autorizate din UE, prin procedee care sunt acceptabile din punct de vedere social și ecologic.

1.5.

Un avantaj al mecanismului financiar propus este sinergia pe care ar crea-o cu cadrul de reglementare existent. Mecanismele de control nu ar interfera cu cele ale RRN UE. Există deja instituții ale UE care să administreze și să pună în aplicare o astfel de licență. Cu toate acestea, CESE îndeamnă Comisia să evalueze și orice risc pentru partenerii comerciali ai UE de a-și vedea propunerea considerată ca fiind o interferență anticoncurențială în desfășurarea transportului maritim internațional.

1.6.

Numai prin recunoașterea responsabilității armatorului pe baza principiului „poluatorul plătește” și includerea costului de reciclare responsabilă în costurile de exploatare a navelor pot fi eliminate practicile dăunătoare actuale. Operatorii și utilizatorii de vrachiere, nave de transport de marfă și de pasageri au cu toții un rol de jucat. În primul rând, recunoscând că există o problemă serioasă și, în al doilea rând, prin sprijinirea unui mecanism financiar, care poate fi pus în aplicare progresiv, precum SRL, care poate fi extins la nivel mondial sub auspiciile OMI și cu o campanie de informare și în afara UE.

1.7.

CESE sprijină Comisia Europeană în acest efort. În afară de faptul că acesta se încadrează foarte bine în politica UE privind societatea reciclării, el poate fi, de asemenea, un pas important în reforma sectorului dezmembrării periculoase și poluante din Asia de Sud și în prevenirea stabilirii acestuia în altă parte. CESE recunoaște potențialul oferit de Convenția internațională de la Hong Kong privind reciclarea sigură și ecologică a navelor (CHK), cu condiția să cuprindă principiile din RRN UE, și subliniază că instrumentul financiar este necesar. CESE încurajează UE să furnizeze asistență tehnică șantierelor din întreaga lume, pentru a îndeplini aceste cerințe.

2.1.

Economia globală nu ar funcționa fără transportul maritim. În fiecare an, aproximativ 1 000 de nave transoceanice mari (petroliere și containere, nave de marfă și nave de pasageri) sunt vândute pentru dezmembrare. Peste 70 % dintre aceste nave scoase din uz ajung pe plajele din India, Bangladesh sau Pakistan pentru operațiuni de dezmembrare periculoase. Restul sunt demontate în principal în China și Turcia, unde infrastructura adecvată favorizează practici mai ecologice și mai sigure, cu condiția să se aplice procedurile adecvate (1).

2.2.

Majoritatea navelor dezafectate sunt casate într-un mod inacceptabil, folosind metoda „eșuării deliberate”. Această metodă presupune imobilizarea vaselor pe plaje cu nisip, unde sunt dezmembrate în mare parte de lucrători necalificați (s-au raportat inclusiv cazuri de muncă a copiilor în Bangladesh), fără echipamente pe deplin adecvate și cu un nivel redus sau inexistent de protecție împotriva unor cantități masive de substanțe periculoase eliberate (2).

2.3.

Industria reciclării navelor s-a mutat în Asia de Est, (China și Taiwan) în anii 1970, când au fost introduse în Europa standarde mai stricte în domeniul protecției mediului și sănătății ocupaționale. În anii 1980, industria s-a confruntat, de asemenea, cu o reglementare mai strictă în Asia de Est și s-a mutat, ulterior, în Asia de Sud. În ultimii 30 de ani, au fost raportate 470 de decese în India. În 2014, 25 de decese și 50 de accidente grave au fost raportate pe șantierele din Asia de Sud. Pe șantierele din Bangladesh, anul trecut, și-au pierdut viața 16 lucrători, iar anul acesta, 12. Mult mai mulți lucrători sunt grav răniți sau se îmbolnăvesc de la vaporii toxici și mor în chinuri, în urma cancerului cauzat de expunerea la materiale periculoase, cum ar fi azbestul. Mediul natural din jurul acestor situri de eșuare deliberată este grav degradat (3).

3.1.

În centrul problemei reciclării navelor se află lipsa de guvernanță internațională eficientă pentru găsirea unei soluții globale. Organizația Maritimă Internațională (OMI), o agenție a ONU, a redactat Convenția internațională de la Hong Kong privind reciclarea sigură și ecologică a navelor (CHK), care nu a fost încă ratificată și, prin urmare, nu a intrat în vigoare. Ca în multe alte domenii, prin promovarea bunelor practici și a unor soluții practice, UE poate oferi un cadru de reglementare și juridic capabil să producă rezultate pozitive la nivel mondial și să fie eficace în rezolvarea problemelor specifice extrateritoriale care predomină în industria navală.

3.2.

Dreptul internațional impune ca fiecare navă comercială să fie înregistrată într-o țară. UNCTAD (Conferința Organizației Națiunilor Unite pentru Comerț și Dezvoltare) a raportat că aproape 73 % din flota mondială de transport maritim este înregistrată sau își are pavilionul într-o altă țară decât cea în care este înregistrat proprietarul efectiv al navei. Printre motivele de alegere a pavilionului altei țări se numără evaziunea fiscală, posibilitatea de a evita legislația muncii și de mediu de la nivel național și de a angaja echipaje din țări cu salarii mai mici. Multe dintre aceste registre deschise sunt numite pavilioane de complezență (FOC – „Flag of Convenience”) sau pavilioane de neconformitate (FONC – „Flag of Non-Compliance”). Acestea sunt pavilioanele unor țări deficitare în ce privește aplicarea dreptului internațional. Aproximativ 40 % din totalul navelor scoase din uz eșuate în mod deliberat în Asia de Sud au fost importate sub FOC sau FONC, cum ar fi pavilionul Federației Saint Kitts și Nevis, al Uniunii Comorelor și al Tuvalu. Aceste pavilioane „de scoatere din uz” sunt foarte puțin utilizate în perioada cât navele sunt operaționale și oferă reduceri speciale pentru ultimele curse, precum și o înregistrare ușoară și rapidă, pe termen scurt, fără cerințe legate de naționalitate.

3.3.

Numai un număr mic de armatori au luat din proprie inițiativă măsuri pentru a asigura reciclarea ecologică și în condiții de siguranță a navelor lor învechite. Mai puțin de 8 % dintre navele vândute pentru dezmembrare operează încă sub pavilion european și acestea sunt în mare parte dezmembrate într-un mod sigur și durabil. Majoritatea navelor care ajung la finalul ciclului lor de viață sunt vândute așa-numiților cumpărători „cu banii jos”, care aduc nava la destinația sa finală în Asia de Sud. Majoritatea armatorilor nu interacționează direct cu unitățile de reciclare: aceștia se distanțează în mod convenabil de eliminarea finală și lasă această activitate cumpărătorilor „cu banii jos”, care se specializează în navele scoase din uz și acționează ca intermediari între armatori și șantierele de dezmembrare a navelor. Serviciul lor include mutarea și echiparea navei pentru ultima sa călătorie, obținerea documentelor solicitate și interacțiunea cu autoritățile la destinația de dezmembrare.

Armatorii privați și cei publici recurg deopotrivă la aceste practici.

3.4.

Această activitate este profitabilă pentru:

3.5.

În timp ce acțiuni voluntare coordonate de către armatori au existat încă din 2009, cum ar fi un set de orientări privind pregătirea inventarelor de materiale periculoase și alte măsuri de scoatere din uz, în 2015, Bangladesh, unde condițiile sunt cunoscute ca fiind cele mai grave, a fost destinația preferată a navelor scoase din uz (4).

4.1.

În 2009, OMI a adoptat un instrument specific pentru transportul maritim, Convenția de la Hong Kong (CHK), care stabilește un cadru de reglementări cu obiectivul final de a oferi condițiile de concurență echitabile durabile necesare în activitățile de reciclare a navelor la nivel mondial. În realitate, această intenție nu se verifică. Deși acesta este un pas înainte, punerea în aplicare și măsurile de aplicare sunt slabe și deschise unei largi game de interpretări; nu există nicio certificare independentă sau audit prevăzut și metoda „eșuării” este, în practică, permisă în continuare.

4.2.

CHK va intra în vigoare la 24 de luni de la ratificarea de către 15 state, reprezentând 40 % din tonajul global, iar capacitatea lor anuală de reciclare a navelor reprezintă cel puțin 3 % din tonajul combinat al semnatarilor. Până în prezent, numai cinci țări (între care Panama ca singurul stat de pavilion major) au ratificat CHK, însă niciuna nu îndeplinește condiția de capacitate de reciclare a navelor pentru intrarea în vigoare a convenției. Ca atare, intrarea în vigoare a convenției nu se va petrece prea curând.

4.3.

O altă inițiativă a OMI, Fondul fiduciar internațional privind reciclarea navelor, nu a fost susținută la nivel internațional. Deși OMI a reușit să implementeze reforme cu efect pozitiv în mai multe domenii, măsurile eficiente cu privire la dezmembrarea navelor nu se numără printre ele. Industria de reciclare a navelor a avut tendința de a se localiza sau relocaliza în țări cu costuri scăzute ale forței de muncă și în care standardele de mediu și de sănătate și siguranță sunt scăzute și nu sunt puse în aplicare. Rolul de facilitator al unor astfel de state poate fi eliminat numai prin atașarea la fiecare navă a unui fond financiar semnificativ, gestionat de o autoritate independentă, care să poată fi recuperat, cu condiția ca nava să fie reciclată în mod responsabil. Transportul maritim este un sector global, în timp ce dezmembrarea navelor – 70 % din totalul navelor sunt dezmembrate pe trei plaje din Asia de Sud – este o problemă regională și necesită o soluție eficientă.

4.4.

În cadrul UE, navele dezafectate sunt considerate deșeuri periculoase și fac astfel obiectul Convenției de la Basel, care reglementează toate tipurile de transport de deșeuri periculoase și este transpusă la nivelul UE prin Regulamentul privind transportul deșeurilor. În teorie, acest lucru ar fi trebuit să împiedice ca navele înregistrate în UE să fie eliminate în mod iresponsabil. De asemenea, normele convenției și ale Regulamentului privind transportul deșeurilor sunt eludate în mod sistematic de către armatori prin vânzarea navelor care se apropie de finalul duratei de viață cumpărătorilor „cu banii jos”, imediat ce aceste nave părăsesc apele UE pentru ultima lor cursă. Totuși, ca urmare a intrării în vigoare a Regulamentului privind reciclarea navelor în UE (RRN), navele scoase din uz care navighează sub pavilionul unui stat membru al UE vor fi excluse din 2019 din domeniul de aplicare a Regulamentului privind transferurile de deșeuri în UE și al Convenției de la Basel, care reglementează toate tipurile de transport de deșeuri periculoase.

4.5.

După o analiză, UE și statele sale membre au ajuns la concluzia că ambele convenții, de la Basel și de la Hong Kong, par să ofere un nivel echivalent de control și de aplicare pentru navele clasificate drept deșeuri. ONG-urile din toată lumea, raportorul special al ONU pentru drepturile omului și deșeurile toxice, precum și Parlamentul European și CESE au denunțat Convenția de la Hong Kong pentru că nu furnizează soluții adecvate.

4.6.

Căutarea unei soluții eficiente se află pe agenda UE de mai mulți ani. În 2007, Comisia Europeană a elaborat o Carte verde (5) pe această temă, urmată de o comunicare în 2008 (6) și, în cele din urmă, o propunere pentru Regulamentul privind reciclarea navelor în UE (UE RRN) (7) în 2012. Regulamentul a intrat în vigoare la 30 decembrie 2013, însă se va aplica în totalitate numai începând cu 31 decembrie 2018. Regulamentul prevede intrarea în vigoare mai devreme a unei serii de cerințe ale CHK. În plus, RRN UE stabilește o listă europeană a unităților de reciclare autorizate unde navele sub pavilionul UE vor trebui scoase din uz. Aceste unități trebuie certificate și auditate independent. De asemenea, RRN UE aduce obligații suplimentare față de CHK, prin stabilirea unor standarde mai stricte pentru unitățile de reciclare și luarea în considerare a gestionării deșeurilor în aval, precum și a respectării drepturilor lucrătorilor.

4.7.

Cu toate acestea, RRN UE este un ecou destul de palid al Cărții verzi anterioare și a comunicării pe același subiect. Aceste două documente au furnizat o analiză impecabilă a problemelor de reciclare a navelor în Asia de Sud și au exprimat necesitatea unor măsuri solide pentru a face față condițiilor inacceptabile din aceste țări. Totuși, măsurile din RRN UE nu rezolvă aceste probleme. Deși UE RRN stabilește standarde ridicate pentru unitățile de reciclare a navelor, care exclud în mod eficient metoda eșuării deliberate, care nu respectă standardele, este foarte ușor pentru armatori să evite aceste standarde prin transferul de proprietate sau pur și simplu prin înregistrarea sub un pavilion din afara UE. CESE a ajuns la concluzia că voința politică de a face responsabilă industria navală a lipsit în mod evident, considerând că Comisia ar fi trebuit să prezinte o propunere mai bună, mai creativă și mai îndrăzneață, mai bogată în inițiative, în conformitate cu nivelul de ambiție al documentelor sale anterioare (8).

5.1.

Ceea ce îi lipsește regulamentului este un instrument economic pe care Comisia să-l poată folosi pentru a orienta evoluțiile în direcția dorită. Comisia a recunoscut ca lacună fundamentală faptul că armatorii pot evita cu ușurință RRN UE prin simpla înregistrare sub un pavilion dintr-o țară din afara UE, în propunerea sa inițială din 2012, care a inclus o clauză privind „responsabilitatea penultimei proprietăți”. Deși această clauză a fost respinsă în timpul negocierilor tripartite, PE s-a asigurat că regulamentul va include un articol prin care se solicită Comisiei să analizeze posibilele mecanisme financiare alternative.

5.2.

În iulie anul acesta, Comisia va publica un nou studiu, realizat de Ecorys, DNV-GL și Universitatea Erasmus din Rotterdam, privind o „licență de reciclare a navelor” (LRN), menită să stimuleze armatorii să își asume în cele din urmă responsabilitatea în ceea ce privește dezmembrarea ecologică și sigură a navelor.

5.3.

LRN ar crea un fond dedicat specific fiecărei nave, deținut în contul de garanție de o instituție financiară majoră, care ar crea capital pentru finanțarea unei reciclări sigure și durabile. Valoarea licenței ar putea fi determinată de o combinație de factori precum tonajul, tipul de transport, precum și frecvența escalelor în porturile UE, concept bazat pe principiul de tip „cradle-to-cradle” și prezența la bord de materiale toxice. Capitalul este creat de către proprietarii de nave, care, de fiecare dată când una din navele lor face escală într-un port din UE, plătesc taxa aferentă către fondul care este legat de respectiva navă.

5.4.

La scoaterea din uz, acest fond ar putea fi recuperat în cazul în care nava a fost într-adevăr reciclată pe un șantier aprobat de UE și, prin urmare, utilizat pentru a compensa pierderea de venituri generată de alegerea dezmembrării responsabile. Până la sfârșitul acestui an, Comisia va înainta o poziție oficială cu privire la acest studiu.

5.5.

Un avantaj al mecanismului financiar propus este sinergia pe care ar crea-o cu cadrul de reglementare existent. În special, mecanismele de control din cadrul mecanismului financiar propus ar funcționa foarte bine cu mecanismele de control existente în temeiul RRN UE, cum ar fi inspectarea unităților înainte și după includerea acestora pe lista europeană. Licențele ar putea fi, de asemenea, incluse pe lista certificatelor care urmează să fie verificate în mod regulat prin controlul statului portului, ca parte a obligațiilor existente în prealabil. În mod similar, Agenția Europeană pentru Siguranță Maritimă (EMSA), care există deja, pare să fie cea mai potrivită pentru a îndeplini sarcinile de inspecție și de eliberare a licențelor, iar una dintre instituțiile financiare europene, cum ar fi Banca Europeană de Investiții (BEI) sau Fondul european de investiții (FEI), ar părea să fie cel mai bine plasate pentru a administra veniturile dintr-o posibilă LRN. CESE îndeamnă Comisia să evalueze și orice risc pentru partenerii comerciali ai UE de a-și vedea propunerea considerată ca fiind o interferență anticoncurențială în desfășurarea transportului maritim internațional.

5.6.

Un astfel de fond s-ar apropia într-o oarecare măsură de propunerea CESE de a susține o industrie mai extinsă și viabilă de reciclare a navelor în Europa. În UE există destulă capacitate, care nu mai este folosită pentru construcția și repararea navelor, dar care corespunde necesităților de dezmembrare și reciclarea a acestora. Acest lucru corespunde obiectivului UE de a dezvolta o societate durabilă care reciclează, cu o economie circulară, în care deșeurile sunt transformate în materii prime prin intermediul unui sistem de reciclare sofisticat și rafinat. Într-un context caracterizat prin prețuri alternativ volatile și în continuă creștere ale materiilor prime și o rată ridicată a șomajului în mai multe state membre europene, precum și prin faptul că o serie de platforme petroliere din apele UE ajung la sfârșitul vieții lor viabile din punct de vedere economic, acest lucru ar putea fi extrem de profitabil pentru Europa în ansamblul său. Mai mult decât atât, o industrie specializată în reciclarea navelor scoase din uz ar fi o oportunitate pentru dezvoltarea zonelor maritime și formarea tinerilor și a șomerilor pentru a dobândi o serie de competențe emergente.

5.7.

La 12 aprilie 2016, Comisia a publicat orientări tehnice pentru unitățile de reciclare a navelor care solicită aprobarea în temeiul RRN UE. Unitățile care doresc să fie adăugate pe listă ca fiind aprobate de UE trebuie să asigure condiții de muncă sănătoase și sigure, controlul poluării – inclusiv gestionarea corespunzătoare a deșeurilor în aval – și aplicarea dreptului internațional al muncii. Unitățile din interiorul și din afara UE pot solicita includerea pe listă. Pe lângă unitățile UE, cel mai probabil, șantierele mai bune din China și Turcia vor figura pe listă, care va fi publicată până la sfârșitul acestui an. Unitățile de reciclare care folosesc metoda eșuării deliberate au cerut deja să fie trecute pe lista UE. CESE este de acord cu Parlamentul și cu Comisia, că siturile care utilizează actuala metodă a eșuării nu ar trebui acceptate pe lista UE.

5.8.

Dacă Europa dorește ca navele sale să fie scoase din uz într-un mod responsabil, este rezonabil să se asigure că costul acestei acțiuni este integrat în costul de exploatare a navei. Într-o economie de piață nimic nu este gratuit, totul se plătește. Prețul pentru dezmembrarea responsabilă a navelor este plătit în bani. Atunci când navele sunt scoase din uz într-un mod iresponsabil, prețul este plătit altfel, de exemplu prin distrugerea mediului local și pierderea de vieți omenești. Având în vedere că UE nu dorește să accepte aceste valori ca reprezentând un mijloc de plată legitim, nu ar trebui nici să le autorizeze ca devize legitime în fluxul său de plăți cu țările în curs de dezvoltare din afara Europei.

5.9.

Într-o perioadă de supracapacitate și profit redus în industrie, există indicii puternice că, în marea lor majoritate, armatorii sunt refractari la orice măsură care va implica cheltuieli mai mari. Impactul asupra armatorilor va fi însă modest. Pentru a schimba comportamentul a 42 % dintre proprietarii de nave, se estimează că măsurile necesare pentru atingerea acestui obiectiv vor contribui cu 0,5 % la costurile de funcționare a navelor mai mici și aproximativ 2 % la costurile pentru cele mai mari categorii de nave. În cazul în care taxele pentru licență sunt majorate și/sau durata de acumulare de capital este redusă, procentul de nave vândute pentru reciclarea durabilă a navelor va crește până la 68 %. Pe termen lung, raportul estimează că aproximativ 97 % dintre navele care operează în porturile europene vor fi în măsură să acumuleze fonduri suficiente pentru a acoperi cheltuielile necesare pentru reciclarea responsabilă (9).

5.10.

Fondul de venituri provenite din licența de reciclare trebuie totuși să demonstreze că acoperă costul reciclării responsabile și că va fi aplicat în mod echitabil tuturor operatorilor care fac escală în porturile din UE. Cu toate acestea, o măsură regională (europeană) SRL, cum este LRN UE, nu poate fi implementată eficient la nivel mondial fără cooperarea proprietarilor de nave și a OMI. Un instrument financiar al UE, care se aplică oricărei nave care face escală într-un port din UE, ar putea fi o soluție la nivel mondial, care ar putea fi extinsă prin intermediul OMI. Guvernele statelor membre cu un număr semnificativ de rezidenți proprietari de flote trebuie să depună eforturi considerabile pentru a avansa legislația relevantă în concordanță cu politicile de luptă împotriva fraudei și în conformitate cu orientările OMC.

5.11.

Voința politică poate fi generată și susținută și de opinia publică informată. Dezvăluirea condițiilor scandaloase din majoritatea unităților de reciclare din Asia de Sud are un anumit efect, dar, în prezent, nu există nicio modalitate prin care actorii interesați să poată influența în mod direct industria navală prin achiziționarea sau boicotarea serviciilor navale relevante. Acest lucru trebuie schimbat prin încurajarea corporațiilor care folosesc servicii de transport maritim să ceară ca bunurile lor să fie transportate pe nave care aplică politici responsabile și irevocabile în ceea ce privește scoaterea din uz.

5.12.

Ca în multe alte domenii, prin promovarea bunelor practici și a unor soluții practice, UE are un rol de jucat și poate oferi un cadru de reglementare și juridic capabil să producă rezultate pozitive la nivel mondial și eficace în rezolvarea problemelor specifice extrateritoriale care predomină în industria navală.

2.2.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 34/44

Raportor:

Janusz PIETKIEWICZ

1.1.

Comitetul Economic și Social European (CESE) consideră că dezvoltarea generală a producției descentralizate de energie de tip cetățenesc ar trebui să constituie o componentă importantă și permanentă a politicii energetice a Uniunii Europene. O astfel de soluție este avantajoasă și s-ar putea dovedi chiar indispensabilă din perspectiva securității energetice și având în vedere preocupările sociale și de mediu.

1.2.

Ponderea energiei de tip cetățenesc în producția totală de energie ar trebui stabilită în funcție de condițiile specifice fiecărui stat membru. Prin urmare, CESE recomandă Comisiei Europene să elaboreze un cadru general pentru producția de energie de tip cetățenesc, reglementarea în detaliu a acestui domeniu urmând să rămână de competența fiecărui stat membru.

1.3.

Pentru producția de energie de tip cetățenesc, se poate folosi o gamă largă de surse regenerabile de energie (SRE), indiferent de condițiile climatice din regiune.

1.4.

Prezența pe scară largă pe piață a prosumatorilor a devenit posibilă datorită noilor tehnologii, revoluției digitale și așteptărilor consumatorilor, care își doresc să poată participa direct la procesele economice.

1.5.

Pentru o mai bună înțelegere a noțiunii de „prosumator” în statele membre, CESE recomandă Comisiei să elaboreze o definiție-cadru a prosumatorului, care să acopere elementele comune esențiale, cum ar fi: dimensiunea instalațiilor, generarea de energie electrică în comun sau individual, proprietatea asupra instalațiilor și chestiunea producției excedentare.

1.6.

Prosumator poate fi orice persoană, indiferent de faptul că deține sau nu proprietatea, instalațiile sau echipamentele folosite. De exemplu, atât proprietarul unei case unifamiliale, cât și chiriașul unui apartament dintr-o locuință multifamilială pot deveni prosumatori.

1.7.

Avantajele economice ale energiei de tip cetățenesc sunt legate în principal de costurile mai reduse ale transportului de energie, utilizarea mai bună a resurselor energetice locale și activarea profesională a comunităților locale și ar trebui, într-un viitor destul de apropiat, să conducă la posibilitatea de a genera acest tip de energie fără a mai necesita mecanisme de sprijin suplimentare.

1.8.

Economiile și beneficiile sociale rezultate dintr-un consum mai informat și mai activ, utilizarea descentralizată a surselor de energie regenerabile, reducerea pierderilor din rețea și eficiența sporită ca urmare a cooperării se pot concretiza rapid într-o valoare pozitivă a rentabilității investițiilor în instalații de generare a energiei de tip cetățenesc, în dezvoltarea producției, a rețelelor locale de transport și de distribuție și a sistemelor lor de management, precum și în dezvoltarea capacităților de stocare a energiei.

1.9.

În orice caz, trebuie ca sistemele de sprijinire a prosumatorilor să nu denatureze concurența pe piața de energie sau să elimine alți actori. În plus, astfel de sisteme trebuie să țină seama de faptul că pe această piață există consumatori care nu pot sau nu doresc să devină „prosumatori”.

1.10.

Soluțiile financiare care ar putea avea un impact asupra prosumatorilor, cum ar fi impozitele, tarifele și alte impuneri, ar trebui să le fie favorabile. În orice caz, ar trebui ca acestea să nu discrimineze prosumatorii pe piața energiei.

1.11.

Baza dezvoltării dinamice a energiei de tip cetățenesc este crearea unor bune parteneriate între prosumatori, alți producători de energie și întreprinderile care asigură transportul și distribuția. Este esențial să se stabilească condiții care să asigure faptul că toți actorii de pe piața energetică au de câștigat de pe urma dezvoltării producției de energie de tip cetățenesc. CESE recomandă Comisiei să desfășoare cercetări cu privire la aceste aspecte, în vederea elaborării unor soluții în domeniu.

1.12.

Sunt necesare soluții de protejare a prosumatorilor de practicile monopoliste ale întreprinderilor de transport și de distribuție a energiei, precum și ale marilor producători.

1.13.

În general, prosumatorii generează energie pentru nevoile proprii (individuale sau ale unui grup de persoane, de gospodării, de ferme agricole sau de mici întreprinderi). Nu este posibilă o adaptare precisă a capacității instalațiilor la necesitățile de consum. Prin urmare, este important să se găsească o soluție la problema excedentului de producție. Acest aspect este cu atât mai important atunci când se urmărește încurajarea prosumatorilor în sensul reducerii consumului de energie, așa cum ar trebui să se întâmple întotdeauna.

1.14.

Optimizarea consumului de energie al prosumatorilor ar trebui sprijinită prin sistemele inteligente de locuire (smart living). CESE solicită luarea în considerare a acestui aspect în cadrul soluțiilor sistemice concepute de Comisia Europeană.

1.15.

Dată fiind producția scăzută de energie de tip cetățenesc, prosumatorilor nu ar trebui să li se limiteze accesul la rețea.

1.16.

Extinderea producției de energie de tip cetățenesc necesită adaptarea corespunzătoare a rețelelor de distribuție și transport și a modului de funcționare a acestora. Prosumatorii ar trebui să contribuie la cheltuielile legate de conectarea la rețea, dar este necesar să se instituie norme transparente privitoare la modul de calcul al acestei contribuții.

1.17.

O condiție indispensabilă pentru dezvoltarea producției de energie de tip cetățenesc este extinderea corespunzătoare a rețelelor inteligente locale. În opinia CESE, generalizarea instalării de contoare inteligente se leagă de infrastructura rețelei și, prin urmare, costurile ei nu ar trebui suportate în mod direct de consumatori. CESE atrage atenția asupra necesității de a proteja toate datele colectate.

1.18.

Avantajele acestui tip de energie vor crește semnificativ odată cu dezvoltarea capacităților de stocare la scară mică. Comitetul propune continuarea cercetării științifice privind optimizarea tehnologiilor de stocare existente și căutarea de noi soluții în acest domeniu.

1.19.

O posibilitate de a accelera dezvoltarea producției de energie de tip cetățenesc este înființarea unor cooperative sau a altor forme de asociere a prosumatorilor. Prosumatorii sunt mai eficienți în cadrul unui grup. Printre altele, grupurile înregistrează costuri de producție mai mici, au o poziție mai solidă pe piața energetică și își asumă un rol direct în îmbunătățirea securității energetice pe plan local.

1.20.

Un grup de prosumatori își poate adapta mai bine producția energetică la necesități. Acest lucru permite economii suplimentare în materie de transport și duce la costuri energetice mai mici pentru membrii grupului. Dat fiind că grupurile se confruntă cu o fluctuație mai redusă în materie de cerere și ofertă, ele pot lua parte mai ușor la rețelele de transport și de distribuție decât prosumatorii individuali.

1.21.

CESE propune Comisiei Europene să acorde cea mai mare importanță dezvoltării producției de energie de tip cetățenesc în cadrul activităților sale de promovare a clădirilor al căror consum de energie este aproape egal cu zero.

1.22.

Comitetul propune ca Comisia să ia în considerare chestiunile legate de producția de energie de tip cetățenesc în cadrul inițiativelor legate de noua structură a pieței energiei electrice și de revizuirea pachetului legislativ privind energia din surse regenerabile, aflate în curs.

1.23.

CESE este de părere că beneficiile care decurg din acest tip de producție energetică ar trebui să fie valorificate în cadrul unei politici active de reducere a sărăciei energetice și de protecție a grupurilor sociale celor mai vulnerabile, precum și în soluționarea problemelor legate de economia vârstei a treia (silver economy) și de îmbătrânirea populației. În acest context, implicarea organizațiilor societății civile este de o importanță crucială.

1.24.

Dezvoltarea deplină a producției de energie de tip cetățenesc oferă și oportunități de stimulare a antreprenoriatului local, prin crearea de noi locuri de muncă în domeniul producerii și furnizării echipamentelor și serviciilor necesare.

1.25.

O mare influență asupra dezvoltării în continuare a producției o are implicarea autorităților locale și regionale. CESE recomandă Comisiei să țină seama de acest aspect în cadrul activităților Convenției primarilor.

1.26.

Având în vedere diferențele dintre statele membre în ce privește dezvoltarea producției de energie de tip cetățenesc, este recomandabil să se ia în considerare instituirea unor modalități diverse de schimb de experiență. Comitetul îndeamnă Comisia să monitorizeze evoluția producției de energie de tip cetățenesc în statele membre, ca parte a raportului anual cu privire la starea uniunii energetice. Datele colectate vor reprezenta un ajutor foarte valoros pentru activitățile în domeniu ale statelor membre.

1.27.

Introducerea pe scară largă a acestui tip de producție este un proces complex, multilateral și de durată. Prin urmare, este deosebit de important ca soluțiile aplicate pentru a stimula dezvoltarea acestei producții să fie fiabile pe termen lung.

2.1.

Accesul la energie, securitatea aprovizionării cu energie și o politică de stabilire a prețurilor care să țină seama de nevoile diferitelor grupuri sociale și ale consumatorilor aflați în situații precare sunt provocări-cheie pentru fiecare societate și fiecare administrație politică, precum și pentru consumatorul individual.

2.2.

Până de curând, omenirea nu știa să obțină energia în mod eficient altfel decât prin ardere, poate cu excepția energiei hidroelectrice. Progresul tehnologic a permis obținerea energiei la o scară mare fără necesitatea de a arde ceva. Oamenii au învățat să obțină energia într-o formă cât mai curată, cu ajutorul luminii solare, fără a polua mediul înconjurător. Această sursă de energie este totodată gratuită și inepuizabilă, iar costurile sunt reprezentate doar de achiziționarea instalațiilor.

2.3.

La fel de eficient, energia electrică se poate obține din energie eoliană, adică din aceeași sursă – soarele, care, încălzind pământul în mod inegal, produce curenți de aer. Același lucru este valabil pentru biomasă, care este generată, în esență, prin fotosinteză.

2.4.

Nu există alternativă la dezvoltarea energiilor din surse regenerabile, având în vedere volumul limitat de combustibili fosili disponibili, ca urmare a consumului din ce în ce mai mare, a dependenței multor state de materia primă din import, a încălzirii globale și a poluării aerului. Aceste probleme au făcut ca Europa, împreună cu majoritatea celor mai importante economii, să înceapă să investească în SRE.

2.5.

În anul 1992, în cadrul Summitului Pământului de la Rio de Janeiro, au fost adoptate principiile socioeconomice fundamentale care impun protecția mediului, printre acestea numărându-se și Convenția-cadru a ONU privind schimbările climatice.

2.6.

În septembrie 2015, Adunarea Generală a ONU a aprobat obiectivele dezvoltării durabile. Unul dintre ele se referă la asigurarea accesului la energia durabilă pentru toți (obiectivul al 7-lea). În prezent, 1,2 miliarde de oameni din întreaga lume nu au acces la energie electrică.

2.7.

Mai mult de 120 de milioane de cetățeni ai UE sunt amenințați de sărăcie sau excluziune socială. 10 % dintre europeni trăiesc în familii în care nicio persoană nu are un loc de muncă, iar numărul persoanelor fără adăpost este în creștere. Datele acestea sugerează în același timp și sărăcie energetică.

2.8.

Societatea civilă își manifestă puternic sprijinul pentru sursele regenerabile de energie. Acest lucru a fost confirmat în anul 2015, prin Enciclica asupra mediului a Papei Francisc, precum și prin declarații ale liderilor religioși ai islamului, ai hinduismului și ai budismului privind schimbările climatice. Aceștia au făcut apel la comunitățile de credincioși pentru un viitor fără emisii de gaze sau cu emisii reduse.

2.9.

Nevoia de a renunța la sursele fosile de energie a fost confirmată prin aprobarea obiectivelor conferinței COP21 de la Paris din 2015, la care au participat aproximativ 200 de țări. Aceasta înseamnă, înainte de orice, încercarea de a „menține creșterea temperaturii globale medii la un nivel mult mai scăzut de 2 oC în comparație cu epoca de dinaintea industrializării, precum și de a continua eforturile pentru limitarea creșterii temperaturii la 1,5 oC”.

3.1.

În ultima jumătate de secol, populația mondială s-a triplat. Fragilitatea sistemului financiar global amenință cu o stagnare de lungă durată a economiei mondiale. Nivelul ridicat de șomaj și creșterea costurilor la energie au provocat instabilitate în mai multe țări; au crescut costurile activității pentru lumea de afaceri și au apărut cheltuieli suplimentare pentru consumatori.

3.2.

Lumea întreagă s-a confruntat cu nevoia de a schimba paradigma economiei și de a transforma modelele de afaceri, lucru care presupune și adaptări în zona socială. Instrumentele noului sistem au apărut datorită revoluției digitale mondiale, precum și internetului obiectelor.

3.3.

Până în anul 2020, pe piață vor funcționa mai mult de 50 de miliarde de dispozitive conectate la internet, adică de șapte ori mai multe decât populația lumii. Telefoanele inteligente, nu calculatoarele personale, au devenit deja cea mai importantă fereastră pentru comunicarea cu lumea întreagă. În anul 2020, pe piață vor exista aproximativ 6,1 miliarde de astfel de dispozitive.

3.4.

Internetul obiectelor a făcut posibilă participarea în rețelele sociale pentru milioane de persoane. S-a format un model al economiei colaborative (sharing economy), mai bine adaptat la organizarea societății și orientat spre coeziune socială. Economia începe să treacă de la instituțiile centralizate, gestionate în sens descendent, spre conceptul de economie participativă, iar multe dintre grupurile sociale excluse au șansa de a participa într-un mod activ la viața economică.

3.5.

Grație platformelor online, consumatorii se pot transforma în producători, care creează și își distribuie singuri informațiile, precum și produsele realizate, cu ajutorul imprimantelor 3D. Astfel de platforme permit partajarea autovehiculelor, locuințelor, hainelor și a altor obiecte. Consumatorul/producătorul poate să țină cursuri de formare pe internet, să caute un sfat medical sau să-și găsească un meșter pentru renovarea casei. Antreprenorii din sectorul economiei sociale își pot finanța activitatea economică cu ajutorul finanțării participative (crowd-funding) în cadrul noii economii bazate pe conceptul de partajare, fără a apela la credite bancare tradiționale.

3.6.

Într-o lume a posibilităților digitale, capitalul social devine la fel de important ca și capitalul financiar, accesul devine mai important decât proprietatea, iar valoarea de schimb pe piețele capitaliste este din ce în ce mai des înlocuită cu valoarea de partajare într-o comunitate cooperativă.

3.7.

Dezvoltarea tehnologiei digitale și a noilor modele de afaceri în domeniul energiei, inclusiv a modelului producției descentralizate a energiei electrice, permite ca terenurile rurale, suburbiile, aglomerațiile urbane, zonele rezidențiale cu case unifamiliale, asociațiile de chiriași și de proprietari ai unor case individuale și asociațiile de locatari din clădirile de locuințe multifamiliale să poată fi privite drept centrale electrice mari, cu un potențial imens. Același lucru este valabil și pentru sistemul cloud de surse distribuite, ce dă naștere unei noi doctrine a securității energetice, construită în sens ascendent – pornind de la gospodării, gospodării rurale, mici întreprinderi și microcooperative.

3.8.

În domeniul energiei, internetul a permis – în cadrul economiei colaborative – participarea la rețele sociale a milioane de cetățeni care produc energie electrică în casele lor, în birouri și pe acoperișurile depozitelor și care, ulterior, o împart prin intermediul „internetului energiei”, la fel cum astăzi generăm și schimbăm informații în rețea. Elementele acestui sistem, care trebuie să se dezvolte în continuare, sunt stocarea energiei, „internetizarea” rețelelor electrice și industria autovehiculelor electrice.

4.1.

Obținerea de energie curată în completarea pieței existente și înlocuirea combustibililor fosili au condus la necesitatea transformării sistemelor energetice și a introducerii de norme privind participarea noilor actori pe această piață.

4.2.

Conform Tratatului de la Lisabona [articolul 2 alineatul (3)], dezvoltarea durabilă în Europa se produce într-o economie socială de piață. Un rol important este jucat de partenerii societății civile, iar acceptarea socială a transformării sistemelor energetice, mai ales la nivel local, este o chestiune esențială.

4.3.

UE a stabilit obiectivele până în anul 2030 privind uniunea energetică și transformarea Europei într-o economie cu eficiență ridicată și cu emisii scăzute de CO2. Două dintre obiectivele principale sunt reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cu 40 % și mărirea cotei de surse regenerabile la 27 %, fără totuși ca acești indicatori să fie precizați la nivel național. Economia cu un consum energetic redus trebuie să asigure siguranța energetică și creșterea economică cu un nivel scăzut de emisii de CO2, iar pe termen lung, creșterea producției și a consumului de energie produsă local. Conform unor date recente, publicate în 2014, datorită surselor regenerabile de energie, emisiile de CO2 se vor reduce cu 380 de milioane de tone (Mt) la nivel global.

4.4.

Printre obiectivele specifice stabilite de UE până în anul 2030 se regăsește reducerea cheltuielilor pentru energie suportate de consumatorii privați și de întreprinderi. Aceștia ar trebui să intre activ pe piața de energie, datorită posibilităților create de noile tehnologii.

4.5.

Bilanțul energetic în UE depinde de schimburile comerciale. Mai mult de jumătate din consumul intern anual brut de energie în UE, în valoare de 400 de miliarde EUR, provine din importuri. Diferite studii arată că, până în 2030, dependența UE de sursele de energie externe poate ajunge până la 70 %. Se apreciază că, datorită SRE, consumul de combustibili fosili la nivel mondial a fost redus în anul 2014 cu 114 Mt.

4.6.

Îmbunătățirea bilanțului energetic al UE a devenit o chestiune esențială. Una dintre soluții este obținerea de energie din numeroase surse locale direct de către utilizatorii individuali. Fără un sprijin larg, pornit de la nivelul de bază, care să fie acordat producției de energie din surse regenerabile pentru a satisface nevoile locale, multe state pot avea dificultăți în a garanta securitatea aprovizionării în cadrul sistemelor existente.

4.7.

Dezvoltarea tehnologiilor pentru producția de energie în instalații casnice, soluțiile tot mai eficiente care permit stocarea energiei în astfel de instalații, transportul prin rețele inteligente și măsurarea cu ajutorul contorului inteligent, precum și gestionarea pe plan local a cererii de energie fac ca instalațiile consumatorilor să poată influența semnificativ mixul de energie al fiecărui stat.

4.8.

Sectorul energiei din surse regenerabile este un factor esențial pentru inovațiile tehnologice și este esențial pentru transformarea fundamentală a sistemului energetic din Europa în contextul strategiei privind piața unică digitală.

4.9.

Transformarea consumatorilor pasivi în prosumatori activi în diferite sectoare, precum și posibilitatea includerii microantreprenorilor și a strategiei privind piața unică în era digitală a internetului obiectelor sunt elementele definitorii ale strategiei privind piața unică digitală [COM(2015) 192 final], anunțată în mai 2016 de către Comisia Europeană, având la bază trei piloni: 1. acces online mai bun la bunuri și servicii digitale; 2. crearea unui mediu în care rețelele și serviciile digitale pot prospera; 3. digitalizarea ca motor al creșterii. Implementarea strategiei poate să aducă 415 miliarde EUR anual în economia UE și să creeze sute de mii de locuri de muncă noi, inclusiv în domeniul energiei din surse regenerabile.

4.10.

Piața dominată de producătorii și distribuitorii mari de energie trebuie să se deschidă și către actorii individuali și trebuie să devină mai fragmentată. Energia electrică nu va circula doar descendent, într-un mod reglementat central, de la centralele mari spre utilizatori. Dimpotrivă, ea va fi produsă din mai multe surse de energie regenerabile descentralizate.

4.11.

Nivelul de descentralizare a producției de energie electrică trebuie să fie adecvat specificului utilizatorilor energetici. Diferențele în acest caz pot fi legate, în primul rând, de funcționarea în țara respectivă a industriei energointensive.

4.12.

Securitatea energetică depinde din ce în ce mai mult de rezistența sistemului energetic la atacuri teroriste. Dezvoltând producția descentralizată, mărim în același timp securitatea energetică, pentru că producția descentralizată este mai puțin vulnerabilă la pericole teroriste.

4.13.

Sursele de energie descentralizate permit analiza problemei continuității livrărilor de energie către operatorii ale căror activități depind semnificativ de alimentarea cu energie electrică (de exemplu, ferme de păsări, fabrici, depozite frigorifice). Există țări în UE în care întreruperile de alimentare cu energie electrică însumează aproximativ 20 de minute pe an, dar există și țări în care media întreruperilor în alimentare oscilează între 450 și 500 de minute. Microinstalațiile prosumatorilor asigură continuitatea activității pentru producătorii cu sediul în astfel de țări.

4.14.

Posibilitățile create de dezvoltarea generală a producției descentralizate de energie de tip cetățenesc pot fi folosite în domenii ale UE considerate importante din punct de vedere social și identificate în Strategia Europa 2020, cum ar fi rezolvarea problemelor demografice asociate unei populații îmbătrânite, precum și combaterea sărăciei și a excluziunii sociale.

4.14.1.

Unul dintre obiectivele acestei strategii este reducerea numărului imens de persoane care trăiesc în condiții de sărăcie și de excluziune socială, adică 122 de milioane, cu cel puțin 20 de milioane. Vor fi de ajutor, în acest sens, programele operaționale de sprijin, instrumentele active de pe piața forței de muncă, precum și fondurile dedicate, din care o cotă de cel puțin 20 % este alocată din Fondul social european. Ajutorul financiar și logistic acordat cetățenilor pentru a înființa microcooperative de producție a energiei și/sau a se alătura întreprinderilor locale profilate pe internetul obiectelor le poate deschide calea spre integrare profesională și socială și îi poate ajuta să iasă din sfera riscului de sărăcie.

4.14.2.

O situație similară se observă în ceea ce privește provocările economice pentru vârsta a treia. UE se află în fața unei provocări istorice, cu care nu s-a mai confruntat niciodată nicio societate, și anume o longevitate din ce în ce mai mare, concomitent cu digitalizarea universală a vieții, ceea ce impune introducerea unor soluții economice atipice și a unor noi strategii sociale.

4.14.3.

În anul 2060 raportul va fi de un cetățean tânăr la doi cetățeni vârstnici (1). Cetățenii vârstnici și lucrătorii în vârstă trebuie priviți nu ca un pericol și o povară socială, ci ca o oportunitate în era revoluției digitale, pentru a crea o economie în care există mai multe locuri de muncă (job-rich economy), folosind experiența imensă și timpul liber de care dispun aceștia, precum și, chiar dacă modest, capitalul lor financiar pentru finanțarea investițiilor sigure ale erei digitale. Una dintre posibilități poate fi includerea persoanelor vârstnice în calitate de „e-seniori” în activitatea profesională din domeniul energiei, de exemplu prin intermediul instalațiilor de generare a energiei care aparțin asociațiilor de cartier sau blocurilor de locuințe.

5.1.

Caracteristica de bază a capitalismului contemporan este definirea concepției de consum în raport cu procesul de producție și de introducere pe piață; consumul nu mai este un privilegiu al elitelor bogate, ci un adevărat fenomen de masă.

5.2.

Termenul „prosumator” a fost introdus de Alvin Toffler, scriitor și futurolog, în anul 1980. În cartea sa „Al treilea val”, acesta a definit prosumul drept un fenomen care estompează granița care împarte piața în zona de producție și zona de consum. Al treilea val constituie un proces care include participarea unităților sau a grupurilor organizate de prosumatori la activitățile de producție a unui produs destinat consumului propriu, precum și eliminarea separării dintre unitățile care produc și cele care consumă.

5.3.

Concepția pieței în care consumatorii, inclusiv gospodăriile, au fost priviți exclusiv ca participanți pasivi la piață nu mai corespundea provocărilor create prin dezvoltarea tehnologică. Deja în 1972, Marshall McLuhan și Barrington Nevitt au prevăzut că, odată cu dezvoltarea tehnologiilor electronice, consumatorul va putea deveni și producător.

5.4.

În societatea modernă, aprovizionarea cu energie sigură și la un preț accesibil pentru utilizatorul final este esențială pentru funcționarea unei economii în care să fie combătută sărăcia energetică și să fie luate în considerare necesitățile grupurilor sociale vulnerabile.

5.5.

Prosumatorii sunt persoane individuale, grupuri de cetățeni sau gospodării și întreprinderi agricole care pot funcționa în forme organizate precum asociații, fundații, cooperative, fiind în același timp producători și consumatori de energie produsă în instalații mici aflate în curțile caselor sau pe imobilele de locuințe și clădirile cu destinație economică (miniturbine eoliene, panouri fotovoltaice, colectoare solare, pompe de căldură). Prosumatori pot fi și întreprinderile mici, inclusiv cele sociale, și autoritățile locale.

5.6.

Termenul de prosumerism include, în afară de generarea de energie electrică, și generarea de energie termică și de răcire.

5.7.

În principiu, prosumatorul acționează pentru consum propriu. El devine coproducător al bunurilor consumate. Categoria prosumatorilor include și entitățile care produc o cantitate de energie apropiată de cantitatea de consum, chiar dacă cele două procese nu sunt paralele. De exemplu, se produce energie mai ales în timpul zilei, dar atunci se consumă relativ puțin pentru uz propriu, surplusul de producție fiind revândut altor consumatori, iar în perioada în care se consumă cea mai mare parte a energiei, producția este cu mult inferioară necesităților.

5.8.

Prosumul individual conduce la o altă organizare a vieții. De obicei, el este legat de nemulțumirea față de producția de masă standardizată. Consumatorii moderni din era digitalizării vor să fie tratați personalizat, întrevăzând posibilitatea de a se răspunde în mod individualizat nevoilor și aspirațiilor lor. Ei se implică în mod conștient în proiectele legate de protecția mediului și de lupta împotriva emisiilor de gaze cu efect de seră.

5.9.

Prosumatorii asociază trecerea la sistemul modern de energie cu dezvoltarea, cu nevoia de creativitate și de independență. Cel mai activ grup de prosumatori de pe piață este așa-numita generație a internetului. Aceasta se deosebește prin faptul că nu privește lumea prin prisma consumului, ci a creației. Dorește să își satisfacă nevoile legate de libertate, de credibilitate în raport cu societatea, de ritmul rapid al vieții, de inovare.

5.10.

Geneza primelor procese de tip prosumerist se regăsește în simple acțiuni de autoservire în domeniul serviciilor și al comerțului electronic, în transformarea consumului într-un proces mai puțin orientat către piață. Un alt motiv al apariției prosumului sunt schimbările de pe piața forței de muncă, digitalizarea activităților zilnice, posibilitatea de a lucra de acasă, mai mult timp liber și nevoia de a-l folosi cât mai bine.

5.11.

O cauză legată de piață a dezvoltării prosumului, nu numai în sectorul energetic, o reprezintă reducerea venitului gospodăriilor în timpul crizei, creșterea prețurilor serviciilor și bunurilor, necesitatea de a economisi permanent, producția de bunuri și servicii pentru uz propriu din motive economice.

5.12.

Multe țări văd oportunitățile ce rezultă din dezvoltarea paralelă a surselor regenerabile descentralizate, inclusiv a microinstalațiilor. De obicei, puterea maximă a acestora este de 50-100 kW. Această valoare se referă mai ales la instalațiile prosumatorilor.

5.13.

Energia de tip cetățenesc poate fi un element esențial al trecerii la o producție descentralizată și, prin urmare, la un mod de dezvoltare dezirabil din perspectiva securității alimentării cu energie și din cea a provocărilor sociale și de mediu.

5.14.

Punerea în aplicare pe scară largă a prosumului ar trebui să faciliteze realizarea obiectivelor care rezultă din deciziile COP21 de la Paris.

5.15.

UE i-a plasat pe consumatori în centrul politicii sale energetice, creându-le posibilitatea de a folosi în mod activ noile tehnologii. În ultimii ani au apărut noi tehnologii SRE, atât pentru instalații de industrie la scară mare, cât și pentru proiectele la scară mică, reducându-se totodată semnificativ costurile de bază ale investiției. Costurile modulelor fotovoltaice solare au scăzut între anii 2008 și 2012 cu 80 %. Prin urmare, întreprinderile și gospodăriile au putut să înceapă să producă și să consume rentabil propria energie electrică.

5.16.

Având în vedere avantajele ce rezultă din dezvoltarea domeniului energiei produse de prosumatori, este justificată adoptarea unor măsuri pentru încurajarea potențialilor prosumatori. Sprijinul acesta se poate referi la eliminarea barierelor și la simplificarea procedurilor administrative, la facilități legate de racordarea la rețele sau la condiții favorabile pentru vânzarea surplusului de energie.

6.1.

O cooperativă în domeniul energiei este o asociație cu număr nelimitat de membri, cu personalitate juridică, al cărei obiectiv este satisfacerea în comun a cererii de energie a membrilor ei.

6.2.

Prosumatorul poate acționa singur sau împreună cu vecinii săi dintr-un bloc de locuințe. Putem vorbi despre cooperativă atunci când investiția într-o instalație energetică de tip cetățenesc este împărțită între mai multe persoane. Acestea pot constitui grupuri întregi de locuitori dintr-o zonă. Ideea este că energia electrică sau termică trebuie să fie produsă din surse regenerabile de energie, pentru uz propriu, iar eventualele surplusuri să fie vândute în rețea. În Germania, pentru a înființa o cooperativă, sunt suficiente trei persoane fizice, iar în Polonia zece persoane fizice sau trei persoane juridice.

6.3.

Experiența germană din ultimii ani arată că scopul unei cooperative nu este maximizarea profitului, ci, în primul rând, întrajutorarea economică și sprijinul reciproc al membrilor săi. Din mai mult de o mie de cooperative, una din patru a fost finanțată doar din participațiile membrilor săi. În cazul celorlalte, două treimi din mijloace au fost obținute de la băncile cooperative. Fiecare membru are un vot, indiferent de mărimea contribuției financiare. De obicei, suma nu este mare și este stabilită prin statut. Dacă cooperativa înregistrează pierderi, valoarea maximă a participării la acestea este egală cu valoarea contribuției făcute.

6.3.1.

Cooperativele sunt obligate să funcționeze eficient din punct de vedere economic, precum orice altă întreprindere. Un avantaj al cooperativelor a fost un procent nesemnificativ de faliment pentru acest tip de activitate (aproximativ 0,1 % din toate cazurile de faliment din Germania). Inițial, valoarea medie a dividendelor a fost de 5-6 %, iar în prezent ea este de 2-3 %.

6.3.2.

Consiliile locale din Germania sunt parteneri foarte importanți ai cooperativelor din domeniul energiei și electricității, nu în ultimul rând datorită faptului că pun la dispoziție acoperișurile și clădirile comunale pentru amplasarea instalațiilor. Deseori, primarii au fost cei care au avut inițiativa de a înființa o cooperativă energetică și au depus eforturi pentru a-i convinge pe locuitori de această idee.

6.4.

Marele avantaj al înființării unei cooperative energetice este posibilitatea de a obține energie cu costuri mai mici decât în cazul producției individuale.

6.5.

Cooperativele energetice sunt esențiale pentru consolidarea poziției prosumatorilor față de marii actori de pe piața energiei.

6.6.

Cooperativele energetice înseamnă, de asemenea, includerea directă a locuitorilor într-un proces de mărire a securității energetice în zona respectivă. Acest aspect are o semnificație deosebită pentru optimizarea soluțiilor corespunzătoare nevoilor și condițiilor populației locale.

6.7.

Mișcarea cooperatistă, mai ales în statele membre mai vechi ale UE, a avut un rol semnificativ în creșterea economică și sporirea concurenței, sprijinind valorile europene de solidaritate, autonomie și democrație. Potențialul economic al cooperativelor în statele membre mai vechi ale UE este în continuare imens. În statele fostului bloc socialist din Europa Centrală și de Est, originea socialistă a mișcării cooperatiste, precum și politica de la acel moment, de a subordona cooperativele autorităților centrale și regionale, se dovedesc astăzi o frână și afectează imaginea cooperativelor prosumatorilor.

6.8.

Modelul de autoconsum (self-consumption model) a deschis posibilitatea de a reduce costurile energiei, mai ales pentru întreprinderile mici și mijlocii, pentru care prețurile la energie electrică constituie o sarcină financiară importantă. Printre consumatorii particulari au apărut modele noi, de la sistemele de panouri fotovoltaice pe acoperișuri – acestea fiind proprietatea fie a gospodăriilor respective, fie a unor terți –, până la proiecte de tip self-consumption realizate de către cooperative de prosumatori în domeniul energiei regenerabile.

2.2.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 34/53

Raportor:

domnul Stéphane BUFFETAUT

1.1.

De multă vreme, oamenii de știință și inginerii lucrează pentru a face posibilă exploatarea energiei marine. Curenții, mareele și valurile reprezintă rezerve de energie dintr-o sursă regenerabilă la infinit. În Franța, uzina maremotrică a EDF din La Rance, inaugurată în 1966 de către Generalul de Gaulle, dezvoltă o capacitate totală de 240 MW, având 24 de turbine cu puterea de 10 MW. Instalațiile eoliene de ultimă generație dezvoltă în cel mai bun caz o putere de 8 MW. Prin urmare, această tehnologie este eficientă, chiar dacă barajul din La Rance a rămas, pentru o lungă perioadă de timp, singurul exemplu la nivel mondial pentru astfel de echipamente. În prezent, există un alt exemplu de instalație comparabilă în lacul Sihwa din Coreea de Sud, a cărei capacitate ajunge la 254 MW. Proiecte existau și în Regatul Unit, dar au fost blocate sau suspendate din cauza opoziției argumentate cu motive ecologice.

1.2.

În orice caz, astfel de investiții sunt relevante atunci când sunt instalate în zone geografice favorabile, cu coeficienții de maree mari, și ar trebui să fie mai bine luate în considerare în mixurile energetice naționale.

1.3.

S-au încheiat primele puneri în aplicare la nivel industrial, ceea ce arată că aceste tehnologii nu ar trebui considerate experimente riscante, ci surse de energie curate cu potențial de dezvoltare.

1.4.

CESE consideră deci că dezvoltarea acestui tip de producție de electricitate din surse regenerabile este demnă de interes și că ar trebui să se renunțe la focalizarea exclusivă asupra tehnologiilor de valorificare a energiei eoliene și solare. Desigur, energia marină nu poate fi exploatată oriunde, dar ar fi păgubitor să fie neglijată o sursă de energie regenerabilă și previzibilă și al cărei impact asupra mediului este scăzut sau ușor de gestionat. Este bine cunoscut faptul că viitorul energiei se va baza pe o varietate de surse de aprovizionare.

1.5.

Belgia, Danemarca, Franța, Germania, Irlanda, Luxemburg, Norvegia, Suedia și Țările de Jos au decis, la 6 iunie 2016, să își consolideze cooperarea privind energia eoliană offshore. Aceste state au semnat, împreună cu comisarii europeni pentru uniunea energetică și schimbările climatice, un plan de acțiune specific pentru mările septentrionale ale continentului. Această cooperare va include armonizarea reglementărilor și a regimului de subvenționare a acestui tip de energie în larg și interconectarea rețelelor de energie electrică.

1.5.1.

CESE recomandă cu insistență să se întreprindă un demers similar în ceea ce privește energia marină, fie că este obținută cu instalații hidroliene, fie în baraje maremotrice, și anume o cooperare între statele membre sau țările învecinate cu Uniunea Europeană care dispun de zone adecvate instalării acestor instalații, în principal țările cu deschidere la Oceanul Atlantic și la Marea Nordului.

1.6.

Este de părere că ar trebui să nu fie neglijate nici tehnicile care nu au ajuns încă la maturitate, cum ar fi energia valurilor și energia maretermică, dar că, într-un moment în care fondurile publice sunt limitate, alocarea acestora trebuie să răspundă criteriilor de eficiență și că este deci recomandabil să se acorde prioritate tehnologiilor care promit rezultate cât mai rapid.

1.7.

Comitetul subliniază că investițiile în acest domeniu ar permite UE să se impună, pe termen lung, în avangarda noilor surse de energie regenerabile. Societățile europene dețin deja 40 % din brevetele în domeniul energiei din surse regenerabile. CESE recomandă continuarea eforturilor de cercetare și dezvoltare în domeniul energiei marine, dar și în domeniul stocării energiei din surse de energie intermitente, pentru a crea posibilitatea de a atenua variațiile de producție a energiei din surse regenerabile.

1.8.

CESE avertizează asupra tentației de a orienta subvențiile numai către sursele de energie regenerabile clasice, atitudine care tinde să reducă numărul de opțiuni și să denatureze mediul economic în sectorul energiei din surse regenerabile în beneficiul tehnologiilor promovate printr-un lobby eficient.

2.1.

Planeta noastră este acoperită, în cea mai mare parte, de oceane și ar fi mai corect să se numească „Planeta Ocean” în loc de „Planeta Pământ”. Oamenii au exploatat dintotdeauna resursele piscicole pentru hrană. Recent, omenirea a reușit să exploateze resursele acumulate pe suprafața fundului mării sau dedesubt (noduli polimetalici, petrol etc.). În ceea ce privește energia generată de oceane, aceasta este utilizată de secole, dar la scară artizanală, prin intermediul unor mori de apă de maree, existente pe unele zone de coastă.

2.2.

În prezent, necesitatea de a combate toate tipurile de poluare și de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră ar trebui să ne încurajeze să analizăm potențialul energetic al mării. Deci cum ar putea Uniunea Europeană și statele membre cu ieșire la mare să nu ia în considerare oportunitățile pe care ar putea să le ofere oceanele în domeniul energetic?

2.3.

Într-adevăr, dimensiunea domeniului maritim european este considerabilă și totuși utilizarea resurselor regenerabile de energie existente în aceste ținuturi vaste se află încă în fază incipientă. Cu toate acestea, Uniunea Europeană și statele membre ar putea contribui la promovarea implementării unor noi tehnologii de exploatare a energiilor marine de către întreprinderi inovatoare și de grupuri industriale din sectorul energetic. Acesta este obiectivul pe care și-l propune forumul energiei marine.

2.4.

Sursele de energie regenerabile ale mării sunt diverse: hula, valurile, curenții, fluxurile mareelor, diferențele de temperatură dintre apele de suprafață, vânturile. Fiecare tehnologie și fiecare metodă are propriile sale cerințe geografice și ecologice, ceea ce înseamnă că funcționarea acestor tehnici inovatoare nu poate fi imaginată decât ținând seama de aceste constrângeri și de consecințele lor.

3.1.

Orice persoană care a privit marea, calmă sau învolburată, știe că această imensitate este în mișcare permanentă și că este acționată de diferite forțe fizice. Prin urmare, este firesc să se pună întrebarea dacă nu ar fi posibilă exploatarea sau captarea energiei generate de mare.

3.2.

În practică, care sunt tehnologiile studiate sau puse în aplicare?

3.3.

În practică, exploatarea curenților mareici pare a fi cea mai promițătoare tehnică. Cu toate acestea, potențialul acestor tehnologii depinde în mare măsură de amplasament. Într-adevăr, cele mai atractive sunt zonele din Oceanul Atlantic și Marea Nordului unde coeficienții de maree sunt cei mai mari. Eficacitatea cea mai semnificativă se înregistrează în zonele cu maree de mare amploare. Marele avantaj al acestui tip de producție de energie este faptul că este previzibil și regulat, deoarece mareele sunt constante, iar amplitudinea lor este cunoscută dinainte.

Potrivit EDF, Uniunea Europeană are un potențial exploatabil de aproximativ 5 GW (dintre care 2,5 ar urma să provină din regiunile de coastă franceze), respectiv echivalentul a 12 reactoare nucleare de 10 800 MW. Cu toate acestea, în afară de barajul din La Rance, exploatarea curenților mareici este în faza de cercetare tehnologică și nu este încă operațională.

3.4.

Care sunt tehnologiile testate pentru instalațiile hidroliene?

4.1.

Există o gamă largă de soluții de valorificare a energiei valurilor, unele prototipuri sunt scufundate, altele instalate la suprafață, pe uscat sau în larg. Sistemele de captare a energiei variază de la un prototip la altul: captarea energiei mecanice la suprafața apei (mișcările ondulatorii) sau sub apă (mișcările de translație sau orbitale), captarea variațiilor de presiune la trecerea valurilor (variația înălțimii coloanei de apă) sau captarea fizică a unei mase de apă cu ajutorul unui rezervor de stocare.

4.2.

Principalul dezavantaj este că, spre deosebire de energia curenților mareici, energia valurilor nu este ușor de prevăzut. În prezent, energia hulei și a valurilor este în stadiu de cercetare tehnologică și nu este încă operațională. Cu toate acestea, sunt în curs de testare șase tehnici diferite:

5.1.

Este vorba de valorificarea diferenței de temperatură dintre apele de suprafață și cele de adâncime ale mărilor și oceanelor. Un acronim folosit frecvent este OTEC, abrevierea pentru ocean thermal energy conversion (sau CETM, conversia energiei termice a mărilor). Textele Uniunii Europene utilizează termenul de „energie hidrotermală” pentru „energia înmagazinată sub formă de căldură în apele de suprafață”.

5.2.

Grație căldurii solare, temperatura apei la suprafață este ridicată și poate depăși 25 oC în zona intertropicală, în timp ce, la adâncime, în lipsa căldurii solare, apa este rece, temperatura variind între 2 și 4 oC, cu excepția mărilor închise, cum este Marea Mediterană. În plus, straturile de apă rece nu se amestecă cu straturile de apă caldă. Această diferență de temperatură poate fi valorificată prin intermediul unui motor termic. Pentru a produce energie, un motor termic are nevoie de o sursă rece și una caldă și utilizează ca surse apa de suprafață și, respectiv, apa de adâncime.

5.3.

Dar pentru a putea funcționa în mod optim și rentabil, instalațiile de exploatare a energiei termice a mărilor trebuie să fie instalate în zone specifice, care să corespundă unei anumite temperaturi a apelor de suprafață și unei anumite adâncimi a apelor. Conductele necesare pot fi scufundate la adâncimea de aproximativ o mie de metri cu costuri rezonabile și utilizând tehnologia actuală. Ar fi, prin urmare, lipsit de sens să se instaleze OTEC la kilometri de coastă, deoarece aceasta ar necesita conducte mai lungi și ar genera costuri suplimentare. În practică, zona optimă se află între Tropicul Racului și Tropicul Capricornului, adică între + 30o și – 30o latitudine; deci, din perspectiva Uniunii Europene, în teritoriile sale denumite periferice.

6.1.

Deși, strict vorbind, nu este vorba de energii marine, trebuie menționate, de asemenea, turbinele eoliene care sunt atașate la fundul mării sau flotante (deși ancorate, bineînțeles), care sunt de departe cele mai dezvoltate instalații de pe mare și care par aproape convenționale în comparație cu tehnologiile menționate mai sus. Cu toate acestea, ele au un impact vizual și de mediu incontestabil. Problema conflictului de folosință cu pescarii a fost invocată adesea. În practică, parcurile eoliene cu baza pe fundul mării constituie rezervele marine de facto, unde peștii se pot înmulți. Și pescarii profită în mod indirect de existența acestor instalații prin refacerea stocurilor pornind de la aceste zone interzise pescuitului și unde fundațiile pilonilor joacă rolul unor recife artificiale.

6.2.

Aceasta este metoda cea mai frecvent utilizată în Europa și este în plină expansiune. Până în prezent, au fost instalate aproape o sută de parcuri eoliene, în special în Marea Nordului, Oceanul Atlantic (Regatul Unit) și Marea Baltică. Există puține instalații sau proiecte în Marea Mediterană, care este mare adâncă și are un platou continental foarte redus, care în unele zone chiar lipsește.

6.3.

Principalele etape de punere în aplicare a acestor tehnici pot fi rezumate după cum urmează:

6.4.

Există, de asemenea, două proiecte importante în largul coastelor franceze, unul în Bretania, iar celălalt între Noirmoutier și Île d’Yeu. Au fost emise invitațiile de participare la procedura de ofertare și au fost alese consorțiile operatoare.

6.5.

Rentabilitatea economică a parcurilor eoliene offshore este condiționată de amplasament, în special prin forța și regularitatea vântului, și poate varia de la simplu la dublu. Uneori, în perioadele de cerere slabă, s-a întâmplat ca surplusul de energie eoliană să fie vândut la prețuri negative pe piețele la vedere. Astfel, avântul semnificativ al acestui tip de producție de energie electrică ar putea duce la excedente dificil de utilizat, pentru că sunt legate de fenomene meteorologice punctuale și aleatorii (a se vedea avizul domnului profesor Wolf privind sursele intermitente de energie).

6.6.

Dezvoltarea acestei metode și progresele tehnologice legate de utilizarea turbinelor eoliene în ultimii 20 de ani au condus la scăderea costurilor investițiilor și ale exploatării. La începutul anilor 2000, costul megawatului produs era de 190 EUR, iar astăzi se situează între 140 și 160 EUR. Prin comparație, un reactor nuclear modern de tip EPR produce megawatul la 130 EUR, dar producția este stabilă și previzibilă.

6.7.

În mod evident, alte tehnici de exploatare offshore vor trebui să facă față concurenței parcurilor eoliene din larg pentru a se putea dezvolta la scară industrială și a face dovada că au un avantaj concurențial față de turbinele eoliene offshore, care necesită costuri de întreținere și de monitorizare semnificative. În prezent, instalațiile hidroliene și barajele de estuar par a fi sistemele cele mai eficiente și mai rentabile. Unul dintre avantajele lor este că furnizează energie în mod regulat și previzibil.

7.1.

Fiind vorba de energii verzi, acestea sunt eligibile pentru diferite scheme de sprijin europene sau naționale, în special în ce privește un preț de achiziție preferențial. Cu toate acestea, în afară de instalațiile eoliene offshore, aceste tehnologii, în special instalațiile hidroliene, mai trebuie încă testate „în viața reală”. Se speră ca un anumit conservatorism ecologic să nu împiedice testarea noilor tehnologii. Este cunoscut faptul că barajele de estuar nu s-au putut dezvolta în special din cauza opoziției dure a ecologiștilor și a pescarilor. Orice instalație are impact asupra mediului. Prin urmare, trebuie să putem măsura acest impact cât mai precis posibil, astfel încât să se poată evalua echilibrul real între costuri și beneficii.

7.2.

Recent, între Paimpol și Île de Bréhat, a fost submers primul parc de turbine/instalații hidroliene. Curenții de flux și de reflux ai mareelor antrenează paletele turbinelor; fiecare turbină poate dezvolta o putere de 1 MW și aceste instalații hidroliene vor fi în măsură să acopere necesarul de electricitate a 3 000 de gospodării.

7.3.

În sfârșit, eficiența tuturor tehnologiilor de exploatare a energiei marine depinde de amplasamentul instalațiilor. Prin urmare, ele nu reprezintă o sursă de energie cu eficiență universală. Prin urmare, în acest domeniu va fi necesar să dăm dovadă de mai multă înțelepciune decât în cazul altor energii din surse regenerabile care beneficiază de subvenții, cum ar fi panourile solare, care sunt uneori instalate mai mult din motive de avantaje fiscale decât din motive de eficacitate. De asemenea, ar trebui subliniat faptul că tehnologiile de producție a energiei din surse regenerabile, care astăzi sunt doar la început, vor deveni mai atractive din punct de vedere economic în urma aplicării taxei pe CO2.

2.2.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 34/58

Raportor:

domnul Ioannis VARDAKASTANIS

1.1.

CESE salută Agenda 2030 deoarece include un set de obiective și de ținte ambițioase menit să transforme lumea în care trăim și marchează un punct de cotitură în ceea ce privește modul de abordare a disparităților economice, sociale și de mediu la nivel mondial. Întrucât Uniunea Europeană (UE) joacă un rol important pe scena internațională în ceea ce privește diplomația, promovarea drepturilor omului, schimburile comerciale, ajutorul pentru dezvoltare și ajutorul umanitar, precum și colaborarea cu organizațiile multilaterale și cooperarea bilaterală cu țările terțe, ea poate avea o influență uriașă asupra procesului de realizare a obiectivelor de dezvoltare durabilă la nivel mondial. Cu toate acestea, raportarea voluntară poate submina coerența, eficacitatea și caracterul măsurabil al punerii în aplicare a Agendei 2030. CESE invită UE să considere punerea în aplicare a Agendei 2030 drept o obligație și o oportunitate de a contura viitoarele politici și programe ale UE. De asemenea, CESE subliniază faptul că UE ar trebui să integreze Agenda 2030, deoarece aceasta oferă și asigură o nouă abordare prospectivă, menită să transforme UE într-o uniune a dezvoltării durabile și, în consecință, le oferă cetățenilor Uniunii și ai lumii o nouă viziune asupra dezvoltării umane favorabile incluziunii.

1.2.

Agenda 2030 reflectă pe deplin valorile europene, și anume: prosperitate pentru toți, drepturile omului, justiția socială, combaterea sărăciei, guvernanța democratică, economia socială de piață și protecția mediului. Prin urmare, lumea se așteaptă ca UE să joace un rol principal în punerea în aplicare a Agendei 2030 și să contribuie la realizarea obiectivelor de dezvoltare durabilă la nivel mondial. Astfel, Uniunii Europene i se va recunoaște calitatea de lider în ceea ce privește atât promovarea unei dezvoltări durabile și responsabile față de mediu, societate și economie, cât și respectarea drepturilor omului, egalitatea de gen, nediscriminarea și asistența acordată grupurilor vulnerabile. Eradicarea sărăciei ar trebui să fie una dintre principalele priorități ale politicilor și programelor UE. În plus, principiile „justiției climatice” și „tranziției echitabile” ar trebui să fie integrate pe deplin și în mod eficace în strategia generală a UE de punere în aplicare a Agendei 2030.

1.3.

CESE subliniază faptul că UE își va putea respecta angajamentul în materie de dezvoltare durabilă la nivel mondial și, prin urmare, de promovare substanțială și eficace a punerii în aplicare a Agendei 2030, doar dacă aduce modificările necesare pentru a își adapta politicile și programele la cei trei piloni ai obiectivelor de dezvoltare durabilă într-un mod echilibrat și favorabil incluziunii. UE și statele membre au obligația morală și politică, atât față de cetățenii Uniunii, cât și față de restul lumii, de a aborda punerea în aplicare a Agendei 2030 în mod coerent și coordonat din punct de vedere politic. Pentru a se stabili o bază solidă pentru viitoarele acțiuni politice, instituțiile UE și statele membre trebuie să convină de urgență și la cel mai înalt nivel politic cu privire la calea de urmat, prin intermediul unui acord interinstituțional încheiat între Comisie, Consiliu și Parlament (1). Acest acord privind punerea în aplicare a obiectivelor de dezvoltare durabilă ar trebui să reprezinte baza unei strategii generale de integrare a Agendei 2030, cu scopul de a transforma UE într-o uniune a dezvoltării durabile.

1.4.

Reiterând o solicitare formulată într-un aviz anterior (2), CESE face apel la crearea unui forum european al societății civile pentru dezvoltare durabilă, prin care să se promoveze și să se monitorizeze punerea în aplicare a Agendei 2030, cu scopul de a se asigura coerența între politicile și programele interne și externe ale UE. Toate părțile interesate, inclusiv Consiliul, Comisia, Parlamentul European și societatea civilă, ar trebui să participe pe deplin ca actori-cheie la acest forum, asigurând astfel transparența activităților desfășurate în cadrul forumului, precum și răspunderea pentru acestea în fața cetățenilor Uniunii. CESE este pregătit să faciliteze acest proces.

1.5.

UE însăși ar trebui să prezinte în mod proactiv, începând cu 2017, în cadrul sesiunii Forumului politic la nivel înalt al ONU, o analiză voluntară periodică a politicilor și a programelor sale externe. UE va fi prima organizație regională care va face acest lucru. În plus, UE ar trebui să elaboreze rapoarte tematice anuale, în conformitate cu analizele tematice anuale ale Forumului politic la nivel înalt al ONU. Societatea civilă ar trebui să fie inclusă pe deplin în acest proces de raportare prin intermediul forumului european pentru dezvoltare durabilă. CESE este pregătit să faciliteze acest proces (3).

1.6.

UE are obligația de a respecta integral tratatele și acordurile internaționale și europene privind protecția mediului, a drepturilor omului și a drepturilor economice, sociale și culturale. Prin urmare, legislația internațională și europeană ar trebui să se afle la baza abordării UE cu privire la punerea în aplicare, monitorizarea și reexaminarea Agendei 2030. Caracterul voluntar al Agendei 2030 nu ar trebui să submineze obligația de a integra pe deplin și în mod eficace obligația acesteia față de dreptul internațional și european în strategia generală a UE de punere în aplicare a obiectivelor de dezvoltare durabilă. Obligațiile internaționale ce revin UE ar trebui să se aplice tuturor politicilor și programelor europene.

1.7.

Comisia Europeană trebuie să abordeze modul în care se încadrează instrumentele de acțiune externă în Agenda 2030. Exercițiul de cartografiere a politicilor externe reprezintă primul pas, care însă nu este suficient, trebuind să fie completat de o analiză și o evaluare detaliată și cuprinzătoare a decalajelor, pentru a identifica decalajele reale existente între politicile și programele externe actuale și cele viitoare, care ar trebui să includă și să integreze pe deplin, în mod echilibrat și echitabil, pilonii economic, social și de mediu ai Agendei 2030. Prin urmare, CESE invită Comisia să adopte măsuri specifice pentru a include acest aspect în următoarea comunicare privind punerea în aplicare a obiectivelor de dezvoltare durabilă.

1.8.

Comisia Europeană trebuie să integreze pe deplin Agenda 2030 în acțiunea externă a Uniunii Europene. UE este un actor important la nivel mondial, care interacționează cu celelalte părți interesate (publice, interguvernamentale, private și neguvernamentale) prin intermediul acțiunilor și al instrumentelor sale de politică externă. Prin urmare, Comisia Europeană ar trebui să utilizeze pe deplin domenii-cheie, cum ar fi schimburile comerciale și politicile de dezvoltare, politica de vecinătate, politicile de mediu și acțiunile în domeniul climatic, politica externă și de securitate, economia socială și solidară, promovarea drepturilor omului, ajutorul umanitar, reducerea riscurilor de dezastre și transferurile de tehnologie, pentru a promova în mod proactiv punerea în aplicare a Agendei 2030. Comisia Europeană trebuie să integreze și să utilizeze pe deplin Agenda 2030 în cadrul Consensului european privind dezvoltarea, iar CESE regretă faptul că aceasta nu a fost inclusă într-o măsură suficientă în Strategia globală a UE privind politica externă și de securitate (4). Comisia Europeană ar trebui să includă, în comunicarea privind Agenda 2030, mult așteptată și îndelung amânată, un program ambițios, destinat să contribuie la realizarea coerenței și a coordonării în materie de politică în acțiunile și programele sale externe, pentru a promova o abordare a dezvoltării durabile care să fie integrată în toate politicile sale externe.

1.9.

Comisia Europeană și, mai precis, Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe și politica de securitate ar trebui să stabilească mecanisme eficace pentru coordonarea coerentă a asistenței oficiale pentru dezvoltare și a Agendei de acțiune de la Addis Abeba, pentru a se asigura că această asistență este direcționată către parteneriate și programe și proiecte specifice, care sunt dezvoltate în conformitate cu cei trei piloni ai Agendei 2030, ținându-se seama pe deplin de principiile privind eradicarea sărăciei, „fără a exclude pe nimeni”, justiția climatică, tranziția echitabilă, creșterea și dezvoltarea favorabile incluziunii, promovând modernizarea, dezvoltarea infrastructurii și întreprinderile sustenabile, luptând împotriva inegalităților și asigurând respectarea drepturilor omului.

1.10.

CESE recomandă Comisiei Europene să utilizeze, pe parcursul procesului de integrare a Agendei 2030 în cadrul instrumentelor de acțiune externă, abordarea bazată pe condiționalitate, specifică fondurilor structurale și de investiții europene și, prin urmare, să aplice o abordare bazată pe condiționalitate similară celei a Agendei 2030 tuturor politicilor și programelor legate de ODD.

1.11.

Delegațiile UE în țările terțe ar trebui să organizeze sondaje pentru a măsura gradul de sensibilizare și de înțelegere a obiectivelor de dezvoltare durabilă de către public. Comisia Europeană ar trebui să organizeze și să desfășoare activități și campanii de sensibilizare pentru a transforma Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă într-o agendă europeană. Comisia Europeană ar trebui să efectueze periodic sondaje Eurobarometru pentru a măsura gradul de sensibilizare și de înțelegere a obiectivelor de dezvoltare durabilă în rândul cetățenilor UE. Organizațiile societății civile joacă un rol esențial în acest proces.

1.12.

CESE invită Comisia Europeană să publice un raport anual cu privire la punerea în aplicare a acțiunii externe și a fondurilor în ceea ce privește Agenda 2030. Acesta ar trebui să se numere printre rapoartele anuale planificate ale UE privind punerea în aplicare a obiectivelor de dezvoltare durabilă. De asemenea, Comisia Europeană ar trebui să elaboreze și să includă un set de indicatori și de criterii de referință cu privire la Agenda 2030 în politicile și programele sale externe, pentru a facilita evaluarea, analiza și raportarea cu privire la eficacitatea cu care instrumentele externe ale UE canalizează fondurile către proiectele și programele legate de ODD și, în special, la modul în care pilonii economic, social și de mediu ai Agendei 2030 sunt incluși în instrumentele de acțiune externă ale UE.

1.13.

În politicile și programele sale externe, Comisia Europeană ar trebui să promoveze modelul de guvernanță la care participă multiple părți interesate, transformând organizațiile societății civile din țările terțe în adevărați parteneri la punerea în aplicare a obiectivelor de dezvoltare durabilă. Transparența, asigurarea răspunderii și parteneriatul ar trebui să stea la baza acestei noi abordări a consultării și a procesului decizional participativ. Punerea în aplicare democratică a Agendei 2030 presupune includerea deplină a organizațiilor societății civile la toate nivelurile, inclusiv la nivelul monitorizării și al examinării.

1.14.

CESE invită Comisia Europeană să integreze consolidarea capacităților organizațiilor societății civile în instrumentele sale de finanțare și în politicile și programele sale externe. Comisia ar trebui să creeze un program și o linie de finanțare specifice pentru sprijinirea consolidării capacităților organizațiilor societății civile, astfel încât acestea să poată participa pe deplin la acest proces. Actualele programe de consolidare a capacităților trebuie să fie deschise în mod mai explicit organizațiilor societății civile care reprezintă un element de legătură între chestiunile de nivel local și aspectele legate de guvernanță (5).

1.15.

Întrucât interacționează cu o gamă largă de parteneri din multe țări din lumea întreagă, CESE este pregătit să faciliteze implicarea reală și semnificativă a tuturor partenerilor (în special din partea societății civile) în procesul de punere în aplicare și de monitorizare a obiectivelor de dezvoltare durabilă și, în acest sens, se angajează să faciliteze participarea societății civile la punerea în aplicare la nivel național.

2.1.

CESE salută angajamentul intitulat „Transformarea lumii în care trăim”, asumat de liderii mondiali la 25 septembrie 2015 în ceea ce privește Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă, care stabilește o serie de obiective pentru eradicarea sărăciei, protejarea planetei și asigurarea prosperității pentru toți. Pentru fiecare obiectiv se precizează ținte specifice, care trebuie atinse în următorii 15 ani. Prin urmare, Agenda 2030 ar trebui să promoveze crearea și stabilirea unor parteneriate puternice și favorabile incluziunii între toate părțile interesate și, astfel, să sprijine ferm instituirea unui nou model de guvernanță la nivel global.

2.2.

Agenda 2030 se caracterizează printr-o abordare universală, indivizibilă și integrată față de pilonii economic, social și de mediu, stabilind un echilibru unic între cele trei dimensiuni ale dezvoltării durabile. Din acest motiv, Agenda 2030 marchează un punct de cotitură în ceea ce privește modul de abordare a disparităților economice, sociale și de mediu la nivel mondial.

2.3.

Agenda 2030 este un plan de acțiune pentru persoane, pentru planetă și pentru prosperitate. Ea stabilește 17 obiective de dezvoltare durabilă și 169 de ținte care abordează în mod egal dimensiunile economică, de mediu și socială ale dezvoltării durabile, pentru a asigura prosperitatea pentru toți, pentru a consolida realizările obiectivelor de dezvoltare ale mileniului, pentru a aborda deficitele și deficiențele obiectivelor de dezvoltare ale mileniului, precum și pentru a oferi lumii o viziune nouă cu privire la dezvoltarea durabilă și la creșterea favorabilă incluziunii, care va aduce beneficii întregii populații. De asemenea, obiectivul Agendei 2030 este de a proteja, a promova și a asigura drepturile omului și egalitatea pentru toți, cu un accent special asupra egalității de gen (obiectivul 5).

2.4.

CESE adoptă și sprijină pe deplin importanța principiului „fără a exclude pe nimeni”, care se aplică tuturor obiectivelor de dezvoltare durabilă și țintelor și care, prin urmare, ar trebui să fie integrat pe deplin în momentul dezvoltării parteneriatelor, a politicilor și a acțiunilor de punere în aplicare și de monitorizare a Agendei 2030.

2.5.

Agenda 2030 a stabilit o structură de guvernanță la nivel înalt în cadrul ONU, denumită Forumul politic la nivel înalt al ONU, o platformă cu mai multe părți interesate, mandatată să desfășoare acțiuni sistematice de examinare și de monitorizare a punerii în aplicare a Agendei 2030. Prima reuniune a Forumului politic la nivel înalt al ONU, după semnarea Agendei 2030, a avut loc în iulie 2016 și 22 de guverne, inclusiv patru state membre ale UE, au prezentat primele analize naționale voluntare, raportând cu privire la eforturile depuse pentru punerea în aplicare a Agendei 2030 pentru dezvoltare durabilă în țările lor (Estonia, Finlanda, Franța și Germania, precum și China, Columbia, Egipt, Georgia, Madagascar, Mexic, Muntenegru, Maroc, Norvegia, Filipine, Republica Coreea, Samoa, Sierra Leone, Elveția, Togo, Turcia, Uganda și Venezuela).

2.6.

În procesul de punere în aplicare a Agendei 2030 ar trebui să se pună mai mult accent pe acțiuni, pe politici, pe programe și pe crearea unor parteneriate transparente și participative cu mai multe părți interesate, pentru a eradica disparitățile economice, sociale și de mediu de la nivel mondial, pe baza principiilor universalității, indivizibilității, transparenței, răspunderii și drepturilor omului.

2.7.

Caracterul universal și indivizibil al Agendei 2030 se aplică în mod egal țărilor în curs de dezvoltare și țărilor dezvoltate, iar punerea sa în aplicare necesită adoptarea unor schimbări economice, sociale și de mediu de către toate părțile implicate. Întrucât UE ar trebui să ofere un exemplu în ceea ce privește punerea în aplicare a Agendei 2030, UE și statele sale membre ar trebui să își alinieze toate politicile și programele în vederea îndeplinirii obiectivelor în materie de combatere a sărăciei și a inegalității, conservare a planetei și generare a unei creșteri economice favorabile incluziunii într-un mod echilibrat și coerent, care să aducă beneficii întregii populații în mod egal și să integreze cei trei piloni ai obiectivelor de dezvoltare durabilă.

2.8.

Instituțiile UE vor trebui să inițieze procese la nivel înalt, care să conducă la adoptarea unor decizii politice la nivel înalt, pentru a transforma UE într-o uniune a dezvoltării durabile. Prin urmare, este esențial să se elaboreze o strategie generală de punere în aplicare a obiectivelor de dezvoltare durabilă, pentru a promova, a asigura și a integra coerența și coordonarea în cadrul politicilor și programelor UE în mod echilibrat, ținând seama, în același timp, și de cei trei piloni ai Agendei 2030.

3.1.

Cea mai mare provocare a punerii în aplicare a Agendei 2030 este eradicarea sărăciei sub toate formele ei, inclusiv a sărăciei extreme, aceasta constituind și un principiu transversal esențial și o valoare consacrată în tratatele Uniunii Europene, fiind o condiție obligatorie pentru realizarea dezvoltării durabile (obiectivul 1). UE are o prezență puternică la nivel mondial și, prin urmare, a devenit de fapt un actor important, cu o influență semnificativă asupra creșterii economice și a politicilor de dezvoltare la nivel mondial. Așadar, Uniunea are oportunitatea unică de a-și direcționa politicile și programele externe către punerea în aplicare a Agendei 2030 la nivel mondial, asigurându-se că cei trei piloni ai acesteia sunt integrați în mod echilibrat în toate instrumentele sale de acțiune externă. Având în vedere caracterul universal și indivizibil al Agendei 2030, UE ar trebui să țină seama de faptul că va fi verificată cu atenție, în primul rând cu privire la modul în care reușește să abordeze această provocare.

3.2.

UE ar trebui să identifice mecanisme de partajare a sarcinilor și a beneficiilor generate de schimbările climatice, deoarece acestea au un impact asupra drepturilor omului, sărăciei și egalității. Un astfel de mecanism este „justiția climatică”, utilizată pentru a defini încălzirea globală mai degrabă ca problemă etică și politică, decât ca problemă de mediu sau fizică. Acest lucru se realizează prin corelarea efectelor schimbărilor climatice cu conceptele de justiție, în special cu justiția de mediu și justiția socială, precum și prin examinarea unor probleme precum egalitatea, drepturile omului, drepturile colective și responsabilitățile istorice pentru schimbările climatice. Una dintre tezele fundamentale ale justiției climatice este aceea că persoanele care sunt cel mai puțin responsabile pentru schimbările climatice sunt cele mai afectate de acestea.

3.3.

Un aspect la fel de important este integrarea, în politicile și programele externe și interne ale UE, a conceptului de „tranziție echitabilă”, care contribuie la protejarea drepturilor persoanelor și ale lucrătorilor (de exemplu, munca decentă), modernizând și transformând totodată economiile naționale și actorii comerciali în factori ecologici și responsabili din punct de vedere social, prin intermediul instrumentelor externe ale UE.

3.4.

Punerea în aplicare echitabilă a pilonilor economic, social și de mediu ai Agendei 2030 prin acțiunea externă a UE ar trebui să includă strategii de promovare a economiilor circulare, colaborative și cu emisii scăzute de dioxid de carbon, sisteme durabile de producție și consum de alimente, investiții în inovare și în modernizarea infrastructurii pe termen lung, precum și încurajarea întreprinderilor durabile (6).

3.5.

Agenda 2030 se bazează pe principiul și abordarea voluntariatului, iar acest lucru poate împiedica punerea sa în aplicare integrală și rapidă. Cu toate acestea, UE ar trebui să transforme punerea în aplicare a Agendei 2030 la nivel intern și extern într-un proces obligatoriu. Cele 17 obiective ale sale sunt total compatibile cu principiile și cu valorile UE, deoarece sunt consacrate în tratatele sale și, prin urmare, trebuie să fie integrate și puse în aplicare prin intermediul politicilor și al programelor UE. Acțiunea externă a UE ar trebui să se bazeze pe aceste principii și valori.

3.6.

Punerea deplină în aplicare a Agendei 2030 de către UE presupune asumarea unui angajament real la cel mai înalt nivel politic de către instituțiile și statele membre ale UE, pentru a integra și a include în mod eficace și rapid obiectivele de dezvoltare durabilă în toate politicile și programele UE.

3.7.

Caracterul universal al Agendei 2030 și angajamentele asumate de țări din întreaga lume, indiferent de nivelul lor de dezvoltare economică și socială și de nivelul lor de trai, plasează UE în fața provocării semnificative de a asigura conducerea și orientările necesare pentru punerea în aplicare progresivă a Agendei 2030 la nivel global. Totuși, pentru a realiza acest obiectiv și a deveni un facilitator al Agendei 2030, UE trebuie să adopte deciziile necesare și să facă modificările care se impun în cadrul politicilor și al programelor sale.

3.8.

Ar trebui remarcat faptul că a trecut un an de la adoptarea Agendei 2030 și că abordarea Comisiei Europene în raport cu punerea în aplicare a acestei agende este foarte incoerentă și necoordonată. Cu ocazia primei sesiuni a Forumului politic la nivel înalt al ONU, organizată în iulie 2016 în cadrul ONU, patru state membre (Estonia, Finlanda, Franța și Germania) și-au prezentat evaluările voluntare. CESE regretă faptul că Comisia Europeană nu a prezentat o strategie coerentă și coordonată în cadrul acestei prime sesiuni a Forumului politic la nivel înalt, pentru a facilita o mai bună coordonare și asigurare a sinergiilor, atât dintre statele membre ale UE, cât și dintre statele membre și instituțiile UE.

3.9.

Această lipsă de coordonare este vizibilă și în documentele de consultare aferente Strategiei globale pentru politica externă și de securitate a Uniunii Europene și noului Consens european privind dezvoltarea, ceea ce reflectă integrarea și luarea în considerare limitată a Agendei 2030. La începutul anului, Comisia Europeană a inițiat un proces de consultare cu privire la pilonul european al drepturilor sociale, fără a face nicio trimitere la Agenda 2030 și, mai precis, la pilonul social al acesteia. Ar trebui remarcat faptul că, în prezent, CESE elaborează un aviz cu privire la pilonul european al drepturilor sociale, care prezintă opiniile Comitetului. CESE subliniază ferm faptul că Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă nu poate și nici nu trebuie să fie pusă în aplicare de către UE în mod fragmentat.

3.10.

UE și statele membre acordă ajutor pentru dezvoltare care ajunge în aproximativ 150 de țări, fiind astfel cei mai mari donatori de asistență oficială pentru dezvoltare, cu peste 50 % din volumul total al asistenței internaționale acordate anual. Conform cifrelor preliminare, cuantumul total al asistenței oficiale pentru dezvoltare a UE (instituții UE și state membre) s-a ridicat la 68 de miliarde EUR în 2015 – crescând pentru al treilea an consecutiv, cu 15 % față de 2014, și ajungând la cel mai înalt nivel de până acum. CESE invită UE și statele membre să majoreze valoarea totală a asistenței oficiale pentru dezvoltare: în 2015, aceasta a reprezentat 0,47 % din venitul național brut (VNB) al UE, dar trebuie să atingă ținta de 0,7 %.

3.11.

Sondajul Eurobarometru arată că „aproape nouă din 10 cetățeni ai Uniunii susțin ajutorul pentru dezvoltare (89 % – o creștere de 4 puncte procentuale față de 2014). Peste jumătate dintre respondenți consideră că UE ar trebui să furnizeze nivelurile de ajutor promise” (7). Cetățenii Uniunii se așteaptă ca aceasta să își respecte angajamentele asumate cu privire la obiectivele de dezvoltare durabilă, asigurând o nouă viziune pentru o Europă durabilă, și să își respecte obligațiile în materie de punere în aplicare.

3.12.

Comisia Europeană ar trebui să revizuiască politicile și programele care se concentrează asupra țărilor terțe, pentru a se asigura că sunt compatibile cu Agenda 2030. Exercițiul de cartografiere pe care îl desfășoară Comisia Europeană ar trebui să fie însoțit de o analiză cuprinzătoare și detaliată a disparităților, pentru a identifica deficiențele și inconsecvențele dintre politicile și programele UE care vizează țările terțe și obiectivele de dezvoltare durabilă.

3.13.

Nu există date fiabile și dezagregate suficiente cu privire la situația persoanelor vulnerabile la nivel mondial. Prin urmare, Comisia Europeană ar trebui să sprijine activitatea Grupului de experți interinstituțional privind indicatorii aferenți obiectivelor de dezvoltare durabilă. Eurostat trebuie să își consolideze capacitatea de a măsura impactul Agendei 2030 asupra grupurilor vulnerabile din UE. CESE solicită publicarea unui raport anual cu privire la punerea în aplicare a acțiunilor și a fondurilor în ceea ce privește Agenda 2030. Acesta ar trebui să se numere printre rapoartele anuale planificate ale Eurostat referitoare la punerea în aplicare a obiectivelor de dezvoltare durabilă pentru Europa.

3.14.

Instituțiile UE ar trebui să adopte măsurile necesare pentru a răspunde provocării de a aplica principiul „fără a exclude pe nimeni” și de a integra pe deplin acest principiu în politicile și programele Uniunii. Realizarea acestui obiectiv necesită un nivel semnificativ de date dezagregate, fiabile și accesibile.

3.15.

Comisia Europeană ar trebui să implice și să consulte întotdeauna societatea civilă atunci când desfășoară o analiză cuprinzătoare sau când stabilește procese de monitorizare a punerii în aplicare a Agendei 2030. Totuși, CESE consideră că Comisia Europeană ar trebui să integreze activități de consolidare a capacităților pentru societatea civilă în toate politicile și programele sale și, astfel, să transforme societatea civilă într-un partener real în procesul de punere în aplicare a obiectivelor de dezvoltare durabilă, acordând finanțare pentru cooperare internațională organizațiilor societății civile cu sediul în UE și în alte regiuni. În acest sens, CESE invită Comisia Europeană să aprobe crearea forumului european pentru dezvoltare durabilă, conform recomandărilor formulate în avizul CESE pe tema „Un forum european al societății civile pentru dezvoltarea durabilă” (8).

3.16.

Instituțiile UE ar trebui să stabilească un mecanism de coordonare interinstituțională pentru a integra în mod eficace, rapid și coerent obiectivele și țintele Agendei 2030 în toate politicile și programele de acțiune externă ale UE. Implicarea profundă a UE în punerea în aplicare a obiectivelor de dezvoltare durabilă la nivel mondial necesită o planificare strategică a viitoarelor politici și programe externe ale UE. Prin urmare, CESE formulează, în atenția Comisiei Europene, următoarele recomandări:

3.16.1.

să prezinte, în următoarea comunicare privind Agenda 2030, un program ambițios menit să instituie coerență și coordonare la nivel de politică în ceea ce privește acțiunea și programele sale externe. O comunicare fără un plan ambițios de a transforma politicile externe ale UE în politici axate pe Agenda 2030 nu va răspunde așteptărilor cetățenilor din întreaga lume. Acest plan ar trebui să facă parte dintr-o strategie generală a UE care să includă măsurile necesare și să stimuleze schimbările indispensabile pentru a pune în aplicare Agenda 2030 în mod coerent în politicile și programele UE la nivel mondial. Modelul de guvernanță la care participă multiple părți interesate ar trebui să fie o componentă de bază a strategiei generale, asigurând implicarea deplină a organizațiilor societății civile în punerea în aplicare a obiectivelor de dezvoltare durabilă (9);

3.16.2.

să se asigure că Strategia globală a UE privind politica externă și de securitate este un mecanism mai amplu, astfel încât Agenda 2030 să fie pusă în aplicare în domenii precum comerțul, dezvoltarea, democrația, drepturile omului, ajutorul umanitar, reducerea riscurilor de dezastre, transferul tehnologic și politicile climatice;

3.16.3.

să se asigure că propunerea pentru viitorul Consens european privind dezvoltarea stabilește o coordonare reală între instituțiile UE și statele membre, asigurându-se asistență pentru țările terțe. Această coordonare ar trebui să includă punerea în comun a resurselor. Consensul ar trebui să includă o coordonare bilaterală eficace între UE și statele sale membre cu privire la prioritățile lor naționale, parteneriatele cu UE și includerea altor donatori publici și privați. Se preconizează că această măsură va avea un efect multiplicator pentru realizarea Agendei 2030 și va reduce impactul negativ al fragmentării și al suprapunerii ajutorului, care există în prezent;

3.16.4.

să promoveze economia socială și solidară prin intermediul politicilor și al programelor sale externe. CESE consideră că economia socială și solidară este pe deplin aliniată la îndeplinirea obiectivelor de dezvoltare durabilă și, prin urmare, acest sector al economiei poate fi esențial pentru echilibrul punerii în aplicare a pilonilor economic, social și de mediu ai Agendei 2030.

3.16.5.

să clarifice și să precizeze mijloacele prin care va fi pusă în aplicare Agenda 2030, identificând sinergii puternice cu Agenda de acțiune de la Addis Abeba și cu Forumul privind finanțarea pentru dezvoltare.

3.17.

Datorită caracterului universal și indivizibil al celor trei piloni interconectați, noua abordare holistică a Agendei 2030 evidențiază un model mai cuprinzător de dezvoltare umană și, prin urmare, rezultatele punerii în aplicare a Agendei 2030 nu pot fi cuantificate prin metode tradiționale, utilizând exclusiv PIB-ul pentru a măsura creșterea economică și dezvoltarea favorabilă incluziunii.

3.18.

Uniunea Europeană ar trebui să elaboreze și să pună în aplicare politici și programe specifice, cu scopul de a pune în aplicare integral Agenda 2030, acordând o atenție specială promovării democrației, drepturilor omului, politicilor de mediu, statului de drept și creșterii favorabile incluziunii și îmbunătățind în mod real nivelul de trai al grupurilor vulnerabile. Acestea ar trebui să fie componentele de bază ale acțiunilor, ale politicilor și ale programelor externe ale UE, cu accent pe promovarea unei puneri în aplicare echilibrate a celor trei piloni ai Agendei 2030.

3.19.

Serviciul European de Acțiune Externă ar trebui, de asemenea, să elaboreze și să aplice un plan coerent, care să includă acțiuni și inițiative măsurabile. Ar trebui să se aibă în vedere faptul că, asumându-și un rol principal în integrarea consecventă a Agendei 2030 în acțiunile, politicile și programele sale, UE va fi văzută de restul lumii ca deschizător de drum către o punere în aplicare echilibrată și echitabilă a Agendei 2030.

3.20.

Comisia Europeană ar trebui să stabilească, în cadrul Agendei 2030, o condiționalitate care să fie determinată de cele 17 obiective și inclusă în toate politicile și programele finanțate de UE prin acțiunea sa externă. La punerea în aplicare a acestor programe, beneficiarii ar trebui să îndeplinească această condiționalitate. Fără îndoială, condiționalitatea Agendei 2030 trebuie să fie aplicabilă în mod egal și pe deplin în toate politicile și programele UE. Principiul condiționalității a fost deja inclus în cadrul de reglementare al fondurilor structurale și de investiții ale UE (10).

3.21.

Se acceptă, în general, faptul că Agenda 2030 introduce o schimbare de paradigmă în ceea ce privește agenda de dezvoltare și că aceasta ar trebui să se reflecte pe deplin în programele UE privind cooperarea pentru dezvoltare. Prin urmare, cele 17 obiective ale Agendei 2030 ar trebui să fie inserate, integrate și incluse complet în agenda de cooperare pentru dezvoltare a UE. De asemenea, UE ar trebui să respecte și să țină seama pe deplin de tratatele internaționale, inclusiv de tratatele privind mediul și drepturile omului, la elaborarea și punerea în aplicare a acțiunii externe (11).

3.22.

Comisia Europeană ar trebui să includă, în politicile și programele sale externe, măsuri care să evalueze nivelul de înțelegere și de percepție al persoanelor cu privire la impactul punerii în aplicare a Agendei 2030. Prin urmare, aceasta ar trebui să desfășoare un sondaj Eurobarometru în statele membre ale UE și sondaje relevante în țările partenere. Ar trebui remarcat și subliniat faptul că, potrivit Eurobarometru, doar „o treime din cetățenii europeni au auzit sau au citit despre obiectivele de dezvoltare durabilă (36 %)”.

4.1.

Agenda 2030 impune lumii trecerea la un model de guvernanță la care participă multiple părți interesate, în cadrul căruia societății civile îi revine un rol mai important. Acesta presupune metode de lucru noi, mai colaborative și mai favorabile incluziunii, construite în jurul unui proces decizional participativ.

4.2.

Procesul de negociere a Agendei 2030 a mobilizat și a atras noi actori din cadrul societății civile și, prin urmare, această implicare a societății civile trebuie să fie fructificată, consolidată și oficializată în cadrul procesului de punere în aplicare. De fapt, datorită contribuțiilor pozitive și eficace ale organizațiilor societății civile pe parcursul negocierilor privind Agenda 2030, rolul societății civile în punerea în aplicare a agendei a devenit indispensabil, ea fiind, de fapt, un partener în acest proces.

4.3.

Societatea civilă trebuie să joace un rol esențial în punerea în aplicare a Agendei 2030 la nivel mondial, regional și național. De asemenea, trebuie să se asigure faptul că societatea civilă joacă un rol eficace la nivel național, în statele membre ale UE și în țările partenere. Pentru ca această participare și acest parteneriat să devină o realitate, CESE invită Comisia Europeană să insereze, să integreze și să includă activitățile de consolidare a capacităților societății civile în politicile și programele sale.

4.4.

CESE este conștient de restricțiile, barierele și obstacolele cu care se confruntă organizațiile societății civile în numeroase părți ale lumii și de faptul că această situație regretabilă împiedică aceste organizații să participe în mod real și eficace la acest proces. Prin urmare, invită Comisia Europeană să oblige țările partenere să faciliteze participarea reală a societății civile, printr-un proces de consultare sistematic și prin implicarea lor în planificarea, punerea în aplicare și monitorizarea Agendei 2030 în raport cu diverse proiecte și programe, în special cele finanțate de UE. În acest sens, delegațiile UE din țările partenere ar trebui să monitorizeze îndeaproape acest aspect și să prezinte un raport Comisiei Europene și Înaltului Reprezentant pentru afaceri externe și politica de securitate comună. Delegațiile ONU în țările partenere ar trebui, de asemenea, să organizeze reuniuni consultative cu organizațiile societății civile referitor la programele de finanțare ale UE.

4.5.

Totuși, societatea civilă ar trebui să încerce în mod proactiv să se adapteze la cerințele Agendei 2030, pentru a influența în mod eficace punerea ei în aplicare. Este clar că Agenda 2030 invită organizațiile societății civile să devină o forță motrice veritabilă pentru punerea ei în aplicare, ceea ce înseamnă că societatea civilă ar trebui să abordeze acest proces ca pe o schimbare de paradigmă a modului său de organizare și funcționare. Acest lucru se poate realiza numai dacă societatea civilă se pregătește și se restructurează pentru a putea participa pe deplin la procesul decizional. Organizațiile societății civile ar trebui să fie reprezentative, democratice, transparente și responsabile.

4.6.

Forumul european pentru dezvoltare durabilă care va fi creat în UE este un model de platformă adecvat, care ar putea fi reprodus și în alte regiuni și țări ale lumii și adaptat la condițiile locale (12).