10.5.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 165/1

10.5.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 165/2

10.5.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 165/3

10.5.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 165/4

10.5.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 165/4

1)

Să se stabilească dacă articolul 4 alineatul (2) din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii (1) trebuie interpretat în sensul că termenii „obiectul principal al contractului” şi „caracterul adecvat al preţului sau remuneraţiei, pe de o parte, faţă de serviciile sau bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte”, acoperă o clauză, cuprinsă într-un contract de credit încheiat în monedă străină între un vânzător sau un furnizor şi un consumator şi care nu a făcut obiectul unei negocieri individuale, în temeiul căreia, pentru restituirea ratelor împrumutului, debitorul este obligat să suporte exclusiv „riscul valutar” constând în potenţialul efect negativ constând în creşterea obligaţiei lunare de plată generată de fluctuaţia ratelor de schimb valutar şi pe care l-ar avea de suportat ca urmare a contractării creditului şi a rambursării plăţii sumelor în baza contractului de credit într-o altă monedă decât moneda naţională a României.

2)

În conformitate cu articolul 4 alineatul (2) din Directiva 93/13, trebuie să se înţeleagă că obligaţia consumatorului de a suporta, cu ocazia restituirii împrumutului, diferenţa ce rezultă din creşterea cursului valutar al monedei în care s-a acordat împrumutul (CHF) reprezintă o remuneraţie al cărei caracter adecvat în raport cu serviciul prestat nu poate fi analizat în vederea aprecierii caracterului său abuziv?

3)

Dacă răspunsul la această întrebare este că o asemenea clauză nu este scutită de la aprecierea caracterului abuziv, se poate considera că aceasta îndeplineşte criteriile bunei credinţe, echilibrului şi transparenţei prevăzute de directivă, permiţând consumatorului să poată prevedea, pe baza unor criterii clare şi inteligibile, consecinţele care decurg din aceasta în ceea ce îl priveşte?

4)

Dacă o clauză contractuală precum este cea de la [punctul] 4.2 din Condiţiile generale ale convenţiei, potrivit căreia dreptul de a converti în moneda naţională un credit acordat în CHF este recunoscut pentru bancă în condiţiile fluctuaţiei, în sens crescător, a cursului valutar cu mai mult de 10 % faţă de valoarea acestuia de la data semnării convenţiei, în vederea evitării continuării majorării expunerii la riscul valutar, fără a fi recunoscut un drept similar consumatorului, intră în domeniul de protecţie al Directivei 93/13 sau este scutită de la aprecierea caracterului abuziv?

10.5.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 165/5

10.5.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 165/6

1)

Articolul 47 primul paragraf din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene – potrivit căruia orice persoană ale cărei drepturi, deci și dreptul la viață privată în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal, prevăzut la articolul 1 primul paragraf și de dispozițiile ulterioare ale Directivei 95/46/CE (1) a Parlamentului European și a Consiliului din 24 octombrie 1995 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date [denumită în continuare „Directiva 95/46”], au fost încălcate are dreptul, în condițiile stabilite la același articol, la o cale de atac efectivă în fața unei instanțe judecătorești – se opune unei dispoziții naționale care condiționează exercitarea unei astfel de căi de atac efective în fața unei instanțe de contencios administrativ de cerința ca reclamantul, pentru a-și proteja propriile drepturi și libertăți, înainte de a formula acțiunea în justiție, să epuizeze căile de atac oferite de dispozițiile unei lex specialis cum este legea slovacă privind reclamațiile administrative?

2)

Dreptul la respectarea vieții private și de familie, a domiciliului și a secretului comunicațiilor, prevăzut la articolul 7, precum și dreptul la protecția datelor cu caracter personal, prevăzut la articolul 8 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, pot fi interpretate, în cazul unei pretinse încălcări a dreptului la protecția datelor cu caracter personal pus în aplicare, în ceea ce privește Uniunea Europeană, în principal prin Directiva 95/46/CE, [și implică] în special:

în sensul că un stat membru nu poate să întocmească, fără consimțământul persoanei în cauză, liste de date cu caracter personal în scopul administrării fiscale, și anume că colectarea de date cu caracter personal aflate la dispoziţia unei autorități publice în scopul combaterii fraudei fiscale este în sine riscantă?

3)

O listă a unei autorități fiscale a unui stat membru, care conține datele cu caracter personal ale [reclamantului] şi a cărei confidențialitate a fost garantată prin măsuri tehnice și organizatorice de protecție adecvate pentru protejarea datelor cu caracter personal împotriva dezvăluirii sau accesului neautorizat în sensul articolul 17 alineatul (1) din Directiva 95/46/CE menționată anterior, pe care [reclamantul] a obținut-o fără consimțământul legal al respectivei autorități fiscale a statului membru, poate fi considerată un mijloc de probă ilegal, a cărui prezentare trebuie să fie respinsă de instanța națională în conformitate cu principiul de drept al Uniunii privind dreptul la un proces echitabil prevăzut la articolul 47 al doilea paragraf din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene?

4)

Este conformă cu dreptul menţionat mai sus la o cale de atac efectivă şi la un proces echitabil (în special cu articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene amintit anterior) o modalitate de a proceda a instanţei naţionale potrivit căreia, în cazul în care, în cauza cu care este sesizată, există divergențe între jurisprudența Curţii Europene a Drepturilor Omului și răspunsul dat de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, aceasta acordă prioritate orientării juridice a Curții de Justiție a Uniunii Europene, în conformitate cu principiul cooperării loiale prevăzut la articolul 4 alineatul (3) din Tratatul privind Uniunea Europeană și cu articolul 267 din Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene?

10.5.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 165/7

10.5.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 165/8

1)

Articolul 8 alineatele (6) și (8) din Regulamentul (CE) nr. 561/2006 (1) al Parlamentului European și al Consiliului din 15 martie 2006 privind armonizarea anumitor dispoziții ale legislației sociale în domeniul transporturilor rutiere, de modificare a Regulamentelor (CEE) nr. 3821/85 și (CE) nr. 2135/98 ale Consiliului și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 3820/85 al Consiliului trebuie interpretat în sensul că perioada de repaus săptămânal normală în sensul articolul 8 alineatul (6) nu poate fi efectuată la bordul vehiculului?

2)

În cazul unui răspuns afirmativ la prima întrebare, articolul 8 alineatele (6) și (8) coroborat cu articolul 19 din Regulamentul nr. 561/2006 încalcă principiul legalității în materie penală consacrat la articolul 49 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (2) prin faptul că dispozițiile regulamentului menționate anterior nu prevăd nicio interdicție expresă privind efectuarea la bordul vehiculului a perioadelor de repaus săptămânal normale în sensul articolului 8 alineatul (6) din regulamentul menționat?

3)

În cazul unui răspuns negativ la prima întrebare, Regulamentul nr. 561/2006 permite statelor membre să stabilească în dreptul lor intern că se interzice efectuarea perioadelor de repaus săptămânal normale, în sensul articolului 8 alineatul (6) din acest regulament, la bordul vehiculului?

10.5.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 165/9

1)

Articolul 10 punctul 1 din Directiva 92/85 (1) trebuie interpretat în sensul că situația „cazurilor speciale care nu au legătură cu starea lor, admise de legislațiile și/sau practicile naționale”, ca excepție de la interdicția concedierii lucrătoarelor gravide, care au născut de curând sau care alăptează, reprezintă o situație care nu este similară cu „unul sau mai multe motive, fără legătură cu persoana lucrătorului” la care face referire articolul 1 alineatul (1) litera (a) din Directiva 98/59/CE (2) din 20 iulie 1998, ci este mai restrânsă?

2)

În cazul concedierii colective, pentru a examina existența cazurilor speciale, care justifică concedierea lucrătoarelor gravide, care au născut de curând sau care alăptează, conform articolului 10 punctul 1 din Directiva 92/85, este necesar ca lucrătoarea afectată să nu poată fi reîncadrată pe alt post sau este suficient să se facă dovada unor cauze economice, tehnice sau de producție care afectează locul său de muncă?

3)

Este conformă cu articolul 10 punctul 1 din Directiva 92/85/CEE din 19 octombrie 1992, care interzice concedierea lucrătoarelor gravide, care au născut de curând sau care alăptează, o legislație precum cea spaniolă, care transpune interdicția respectivă stabilind o garanție în temeiul căreia, în cazul în care nu se face dovada cauzelor care justifică concedierea, se constată nulitatea acesteia (protecție reparatorie), fără să prevadă o interdicție a concedierii (protecție preventivă)?

4)

O legislație precum cea spaniolă, care nu prevede în favoarea lucrătoarelor gravide, care au născut de curând sau care alăptează, o prioritate la menținerea locului de muncă în cadrul întreprinderii în cazul concedierii colective, este conformă cu articolul 10 punctul 1 din Directiva 92/85/CEE din 19 octombrie 1992?

5)

O legislație națională care consideră că este suficientă o notificare de concediere precum cea din prezenta cauză, care nu face nicio referire la existența unei situații speciale, în plus față de cele pe care se întemeiază concedierea colectivă, care afectează lucrătoarea gravidă prin decizia de încetare colectivă, este conformă cu articolul 10 punctul 2 din Directiva 92/85?

10.5.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 165/10

1)

În temeiul articolului 54 din Regulamentul nr. 178/2002 (1), Comisia este obligată, la solicitarea unui stat membru, să adopte măsuri de urgență chiar și atunci când nu identifică un risc grav și evident pentru sănătatea umană, pentru sănătatea animală sau pentru mediu?

2)

În cazul în care Comisia comunică faptul că nu sunt întrunite condițiile pentru adoptarea de măsuri de urgență, statul membru le poate adopta în temeiul articolului 53 din Regulamentul nr. 178/2002?

3)

Statul membru poate adopta, în temeiul principiului precauției, măsuri de urgență în temeiul articolului 34 din Regulamentul nr. 1829/2003 (2), chiar și atunci când nu sunt întrunite condițiile privind existența unui risc grav și evident și poate menține aceste măsuri chiar și atunci când Comisia, după examinarea avizului EFSA, i-a comunicat evaluarea sa cu privire la inexistența condițiilor pentru adoptarea măsurilor de urgență?

10.5.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 165/10

1)

În cazul transferului unei întreprinderi declarate în faliment, faliment care a fost precedat de un pre-pack (plan de restructurare) desfășurat sub controlul instanței și vizând în mod expres continuarea activității (unor părți ale) întreprinderii, procedura falimentului aplicabilă în Țările de Jos este compatibilă cu obiectivul și cu finalitatea Directivei 2001/23 (1), iar, din această perspectivă, articolul 7:666 alineatul 1 litera a din BW (mai) este conform cu directiva?

2)

Directiva 2001/23 este aplicabilă în cazul în care un așa-numit „sindic preconizat” desemnat de tribunal se informează în legătură cu situația debitorului încă înainte de declanșarea procedurii de faliment și analizează posibilitățile unei eventuale relansări a activităților întreprinderii prin intermediul unui terț, pregătindu-se în același timp pentru acțiuni care trebuie realizate la scurt timp după faliment, pentru a relansa activitatea printr-un transfer de active, prin care întreprinderea debitorului sau o parte din aceasta este transferată la data falimentului sau la scurt timp după aceea, iar activitățile continuă în tot sau în parte (aproape) fără întrerupere?

3)

Prezintă vreo importanță în această privință aspectul dacă principalul obiectiv al operațiunii pre-pack este continuarea activității întreprinderii sau dacă, prin pre-pack sau prin vânzarea activelor sub forma unei întreprinderi care își continuă activitatea, imediat după declararea falimentului, sindicul (preconizat) urmărește în primul rând obținerea unui câștig maxim în beneficiul tuturor creditorilor în urma cesiunii ori dacă în cadrul unui pre-pack, înainte de declararea falimentului, se ajunge la un acord de voință pentru transferul activelor (continuarea activității întreprinderii), care este pus în aplicare în mod formal și/sau se realizează după declararea falimentului? Cum trebuie apreciat acest aspect atunci când se urmărește atât continuarea activității întreprinderii, cât și obținerea unui câștig maxim în urma cesiunii?

4)

Conform Directivei 2001/23 și articolului 7:662 și următoarele din BW, data transferului întreprinderii se determină, în cadrul unui pre-pack, înainte de declararea falimentului prin intermediul acordului de voință efectiv privind transferul întreprinderii, sau această dată este determinată în funcție de momentul la care cedentul transferă efectiv cesionarului calitatea de angajator care răspunde de exploatarea unității în cauză?

10.5.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 165/11

1)

Într-un litigiu între două întreprinderi cu sediul într-un stat membru, cu privire la anumite contracte, existența în cuprinsul acestora a unor clauze atributive de competență în favoarea altui stat membru constituie un element de extraneitate suficient pentru a determina aplicarea Regulamentului (CE) nr. 44/2001 (1) și a Regulamentului (UE) nr. 1215/2012 (2), în vederea stabilirii competenței internaționale, sau trebuie să existe și alte elemente de extraneitate?

2)

Convenția atributivă de competență poate să nu fie aplicată dacă alegerea instanțelor dintr-un alt stat membru decât cel în care îşi au sediul părțile cauzează inconveniente majore uneia dintre acestea, fără ca cealaltă parte să aibă un interes demn de protecție și care să justifice alegerea respectivă?

În cazul în care se concluzionează că sunt necesare alte elemente de extraneitate pe lângă acordul privind competența:

3)

Contractele swap încheiate între SMD și Banco Santander Totta prezintă suficiente elemente de extraneitate pentru a permite aplicarea Regulamentului (CE) nr. 44/2001 și a Regulamentului (UE) nr. 1215/2012, în vederea stabilirii competenței internaționale pentru soluționarea litigiilor care au ca obiect aceste contracte, atunci când:

10.5.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 165/13

—

Constatarea faptului că Republica Federală Germania nu și-a îndeplinit obligațiile care îi revin în conformitate cu articolul 6 alineatele (3) și (4) din Directiva 92/43/CEE (1) a Consiliului din 21 mai 1992 privind conservarea habitatelor naturale și a speciilor de faună și floră sălbatică, prin aceea că nu a efectuat o evaluarea corectă și completă a efectelor asupra mediului cu ocazia autorizării construirii centralei electrice pe bază de cărbune în Hamburg-Moorburg;

—

obligarea Republicii Federale Germania la plata cheltuielilor de judecată.

10.5.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 165/14

—

declararea acțiunii ca admisibilă și fondată;

—

constatarea încălcării de către Comisie a obligațiilor sale contractuale și obligarea sa la plata către reclamantă a sumei totale de 1 634 990,62 euro [din care i) 943 046,54 euro pentru declararea costurilor CTT drept costuri ale consultaților interni, precum și a costurilor indirecte ale acestora; ii) 96 358,10 euro, reprezentând despăgubiri pretinse în mod neîntemeiat; și iii) 595 585,98 euro, reprezentând daune interese contractuale], sumă la care se adaugă dobânzi în temeiul articolului II.28.7 din contract la rata aplicată de Banca Centrală Europeană pentru principalele sale operațiuni de refinanțare, astfel cum a fost publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, în vigoare în prima zi calendaristică a lunii în care intervine scadența, la care se adaugă 3,5 puncte procentuale, până la plata integrală;

—

cu titlu subsidiar, obligarea Comisiei la plata către reclamantă a sumei totale de 1 303 303,98 euro [din care i) 753 533,00 euro pentru declararea costurilor CTT drept costuri de resurse puse la dispoziție de terți, precum și a costurilor indirecte ale acestora; ii) 73 873,27 euro, reprezentând despăgubiri pretinse în mod neîntemeiat; și iii) 475 897,71 euro, reprezentând daune interese contractuale], sumă la care se adaugă dobânzi în temeiul articolului II.28.7 din contract la rata aplicată de Banca Centrală Europeană pentru principalele sale operațiuni de refinanțare, astfel cum a fost publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, în vigoare în prima zi calendaristică a lunii în care intervine scadența, la care se adaugă 3,5 puncte procentuale, până la plata integrală și

—

obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.

1.

Primul motiv este întemeiat pe faptul că Comisia a săvârșit erori vădite de apreciere privind situația de fapt, ceea ce a determinat încălcarea condițiilor generale aplicabile contractelor din cel de al șaselea program-cadru și încălcarea Orientărilor financiare.

2.

Al doilea motiv este întemeiat pe încălcarea principiului încrederii legitime.

3.

Al treilea motiv este întemeiat pe încălcarea principiului egalității de tratament.

4.

Al patrulea motiv este întemeiat pe încălcarea principiilor care guvernează executarea contractelor de către Comisie, și anume principiul bunei-credințe și principiul bunei administrări.

10.5.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 165/15

—

anularea, în măsura în care le afectează pe reclamante, a articolului 1 alineatul (2) și a articolelor 3, 4 și 5 din Decizia Comisiei Europene din 1 octombrie 2014 în cazul privind ajutorul de stat SA.27339 prin care s-a constatat că Ryanair și Airport Marketing Services au primit ajutoare de stat ilegale de la Flugplatz GmbH Aeroville Zweibrücken (denumită în continuare „FGAZ”), de la Flughafen Zweibrücken GmbH (denumită în continuare „FZG”) și de la landul Renania Palatinat, incompatibile cu piața internă, și

—

obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.

1.

Primul motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 41 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, a principiului bunei administrări și a dreptului la apărare al reclamantelor, întrucât Comisia nu a permis reclamantelor să aibă acces la dosarul de investigație și nu le-a dat posibilitatea să își exprime efectiv punctul de vedere.

2.

Al doilea motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 107 alineatul (1) TFUE, întrucât Comisia nu a aplicat în mod corespunzător criteriul operatorului în economia de piață (denumit în continuare „OEP”) prin efectuarea unei analize comune a acordului de servicii aeroportuare încheiat cu Ryanair și a acordului de servicii de marketing încheiat cu AMS. În plus, Comisia a refuzat în mod eronat să se întemeieze pe o analiză comparativă. În subsidiar, Comisia a omis să atribuie o valoare corespunzătoare serviciilor de marketing, a respins în mod eronat motivația care stă la baza deciziei landului de a achiziționa astfel de servicii, a respins în mod eronat posibilitatea ca o parte a serviciilor de marketing să fi fost achiziționate pentru motive de interes general, și-a întemeiat concluziile pe date incomplete și necorespunzătoare pentru calcularea profitabilității, a aplicat un orizont de timp excesiv de scurt, și-a întemeiat în mod greșit evaluarea numai pe ruta agreată și nu a ținut seama de externalitățile de rețea pe care aeroportul se poate aștepta să le obțină din relația sa cu Ryanair.

3.

Al treilea motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 107 alineatul (1) TFUE, întrucât Comisia nu a reușit să demonstreze selectivitatea.

4.

Al patrulea motiv, invocat cu titlu subsidiar, întemeiat pe încălcarea articolului 107 alineatul (1) și a articolului 108 alineatul (2) TFUE, în sensul că Comisia a săvârșit o eroare vădită de apreciere și o eroare de drept întrucât a constatat că ajutorul către Ryanair și AMS a fost egal cu pierderile marginale cumulate ale aeroportului în loc de profitul real al Ryanair și AMS. Comisia ar fi trebuit să examineze măsura în care pretinsul avantaj ar fi fost transferat efectiv pasagerilor Ryanair. În plus, Comisia a omis să cuantifice avantajul concurențial de care ar fi dispus Ryanair prin fluxurile de plată ale aeroportului (pretins) efectuate sub costuri. În sfârșit, Comisia a omis să explice în mod corespunzător motivul pentru care recuperarea cuantumului ajutorului specificat în decizie era necesară pentru a asigura restabilirea situației anterioare acordării ajutorului.

10.5.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 165/16

—

anularea deciziei atacate și obligarea pârâtului să permită înregistrarea termenului „FOREVER FASTER” pentru produsele contestate;

—

obligarea EUIPO la plata cheltuielilor de judecată, inclusiv a celor efectuate în fața camerei de recurs.

—

încălcarea articolului 7 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 207/2009;

—

încălcarea principiilor egalității și bunei administrări consacrate în legislația europeană.

10.5.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 165/16

—

anularea deciziei atacate;

—

dispunerea admiterii cererii de înregistrare a mărcii UE „RESPIMER” nr. 11 228 004 pentru toate produsele din clasele 3, 5 şi 10.

—

obligarea Boehringer Ingelheim Pharma GmbH & Co. KG la plata tuturor cheltuielilor de judecată efectuate de reclamantă în procedura care s-a aflat pe rolul diviziei de opoziție a EUIPO, în cea care s-a aflat pe rolul Camerei a cincea de recurs a EUIPO și în procedura de pe rolul Tribunalului Uniunii Europene

—

prin refuzul de a lua în considerare Decizia din 4 aprilie 2013 a Institutului Naţional de Proprietate Industrială din Franța referitoare la aceleași mărci, Camera a cincea de recurs nu și-a întemeiat în drept decizia din 21 ianuarie 2016;

—

încălcarea articolului 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 207/2009.

10.5.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 165/17

—

anularea Deciziei atacate a Camerei a treia de recurs a EUIPO din 12 ianuarie 2016 în cauzele R 849/2014-3, R 850/2014-3 și R 851/2014-3;

—

obligarea EUIPO la plata cheltuielilor de judecată.

—

încălcarea art. 64 din Regulamentul nr. 6/2002;

—

încălcarea art. 65 litera (f) din Regulamentul nr. 6/2002;

—

încălcarea art. 65 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul nr. 6/2002.

10.5.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 165/18

—

anularea deciziei atacate;

—

obligarea EUIPO la plata cheltuielilor de judecată.

—

Încălcarea articolului 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 207/2009;

—

încălcarea articolului 8 alineatele (4) și (5) din Regulamentul nr. 207/2009.

10.5.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 165/19

—

anularea deciziei atacate;

—

obligarea EUIPO la plata cheltuielilor de judecată.

—

încălcarea articolului 7 alineatul (1) litera (b) și a articolului 7 alineatul (2) din Regulamentul nr. 207/2009.

10.5.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 165/19

—

anularea deciziei atacate;

—

obligarea EUIPO la plata cheltuielilor de judecată.

—

încălcarea articolului 7 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 207/2009;

—

încălcarea articolului 75 din Regulamentul nr. 207/2009

10.5.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 165/20

10.5.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 165/20

10.5.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 165/20

10.5.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 165/21

10.5.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 165/21

10.5.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 165/21

10.5.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 165/22

—

Anularea deciziei atacate;

—

acordarea sumei de 12 000 de euro reclamantului pentru prejudiciile suferite în cadrul adoptării acestei decizii;

—

obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

10.5.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 165/22

—

Anularea deciziei din 28 mai 2015 prin care se refuză prelungirea contractului său;

—

în măsura în care este necesar, anularea deciziei implicite din 31 mai 2015 prin care se refuză prelungirea contractului acesteia;

—

obligarea pârâtului la plata unor daune interese, stabilite ex aequo et bono la suma de 115 000 de euro, în repararea prejudiciului moral al acesteia;

—

obligarea pârâtului la plata tuturor cheltuielilor de judecată.