8.10.2015   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 332/1

Raportor:

doamna Gunta ANČA

Coraportor:

domnul José Isaías RODRÍGUEZ GARCÍA-CARO

1.1.

solicită o mai bună sensibilizare a opiniei publice cu privire la situația persoanelor care trăiesc în instituții, prin date coerente și defalcate, precum și crearea unor indicatori privind drepturile omului;

1.2.

solicită statelor membre ca, în contextul programelor naționale de reformă, să introducă măsuri eficiente de combatere a discriminării și să promoveze dreptul persoanelor cu dizabilități de a participa pe deplin la viața socială și cea economică;

1.3.

constată că bugetele autorităților locale și regionale au scăzut ca urmare a măsurilor de austeritate, ceea ce a avut consecințe directe asupra disponibilității serviciilor sociale și a dus, în unele state membre, la apariția unei tendințe spre instituționalizare;

1.4.

recomandă statelor membre să recurgă la fondurile structurale și de investiții europene pentru promovarea tranziției de la îngrijirile în cadrul unei instituții la îngrijirile acordate la nivelul comunității, pentru dezvoltarea serviciilor sociale și de sănătate și pentru formarea personalului din serviciile de sprijin;

1.5.

recomandă statelor membre să realizeze o reformă a îngrijirilor pe termen lung pe baza unei analize a eficienței costurilor, adoptând o abordare pe termen lung care să includă, în loc de reducerea resurselor financiare, realizarea de investiții în resurse umane și în servicii;

1.6.

subliniază că „dezinstituționalizarea” este un proces care necesită adoptarea unei strategii politice pe termen lung și alocarea a suficiente resurse financiare pentru dezvoltarea de servicii de sprijin alternative în cadrul comunității;

1.7.

recomandă insistent statelor membre să recunoască capacitatea juridică a bărbaților și femeilor cu dizabilități în condiții de egalitate cu celelalte persoane în toate domeniile vieții și să le ofere asistență în luarea deciziilor atunci când este necesar (1);

1.8.

recomandă înființarea unor servicii comunitare de înaltă calitate, considerând că acest demers constituie o etapă esențială în procesul de dezinstituționalizare (2). Este periculos să se închidă instituții fără a oferi persoanelor în cauză servicii alternative;

1.9.

consideră că, în cazul îngrijirilor la domiciliu, trebuie să se asigure dezvoltarea necesară a unor servicii la prețuri accesibile, oferite de personal calificat;

1.10.

recomandă ca personalul calificat din întreaga Europă să beneficieze de formare profesională necesară pentru a lucra în serviciile comunitare și să primească informații despre procesul de dezinstituționalizare;

1.11.

recomandă ca la nivel local să fie disponibile servicii comunitare, care să fie accesibile tuturor persoanelor, la prețuri rezonabile;

1.12.

subliniază importanța accesului la un loc de muncă pentru ca persoanele care părăsesc instituțiile să poată participa pe deplin în societate. Ar trebui să fie accesibile tuturor celor care au nevoie de ele, fără discriminare, servicii specializate de ocupare a forței de muncă și programe specializate de educație și formare profesională;

1.13.

recomandă să se creeze parteneriate între toate părțile interesate implicate în procesul de dezinstituționalizare;

1.14.

subliniază că diversele grupuri de utilizatori au nevoi diferite și că trebuie elaborate abordări specifice în cooperare cu toate părțile interesate implicate, inclusiv cu utilizatorii și cu organizațiile lor reprezentative, cu familiile, cu furnizorii de servicii, cu sectoarele economice implicate și cu autoritățile publice;

1.15.

solicită insistent Comisiei Europene să adopte un cadru european de calitate pentru serviciile comunitare și reafirmă necesitatea urgentă a unor norme cu caracter obligatoriu care să asigure cel mai înalt nivel de calitate;

1.16.

solicită insistent statelor membre să creeze servicii independente și eficiente de inspecție și monitorizare, pentru a se asigura respectarea standardelor de reglementare și de calitate pentru serviciile de îngrijire;

1.17.

recomandă combaterea stereotipurilor negative și creșterea gradului de conștientizare în școli și în societate, printr-o educație incluzivă și prin campanii în mass-media.

2.1.

În Europa, în cea mai mare parte a secolului trecut, procesele de dezinstituționalizare și respectarea drepturilor omului au cunoscut evoluții diferite. Prin urmare, este dificil să se obțină date comparabile din țări diferite.

2.2.

CESE este de părere că, în cadrul societății noastre în schimbare, este important să se analizeze situația persoanelor care au nevoie de îngrijiri sociale și de un nivel ridicat de sprijin pe întreg teritoriul UE, astfel încât să se adopte abordări adecvate și să se facă schimb de bune practici.

2.3.

Prin urmare, CESE:

2.3.1.

amintește că în întreaga Europă trăiesc în instituții peste un milion de copii și adulți cu dizabilități (3);

2.3.2.

înțelege prin termenul „instituție” orice centru de îngrijiri de tip rezidențial în care rezidenții sunt izolați de comunitate în ansamblul ei și/sau sunt obligați să trăiască împreună. Aceștia nu au control suficient asupra vieții lor, nici asupra deciziilor care îi afectează, iar cerințele organizației în sine tind să prevaleze în fața nevoilor individuale ale rezidenților (4);

2.3.3.

subliniază că serviciile de îngrijiri de înaltă calitate acordate în cadrul comunității locale dau rezultate mai bune decât îngrijirile instituționalizate în ceea ce privește calitatea vieții, ducând la integrarea socială și la reducerea riscului de segregare (5);

2.3.4.

interzice orice formă de discriminare și abuz la adresa bărbaților, femeilor și copiilor cu și fără dizabilități, a persoanelor cu un nivel ridicat de nevoi de sprijin și a persoanelor cu dizabilități psihosociale pe care acestea le-ar putea suferi în instituții și atunci când beneficiază de servicii de îngrijiri;

2.3.5.

face trimitere la recomandările formulate de CESE în avizele sale anterioare (6);

2.3.6.

atrage atenția asupra obligațiilor care revin UE și statelor sale membre – decurgând din Convenția Organizației Națiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu dizabilități (UNCRPD) (7) – în ceea ce privește respectarea demnității umane și a libertății și a dreptului oricărei persoane de a trăi independent, de a alege unde și cu cine cu cine să trăiască și de avea acces la servicii de sprijin, inclusiv la asistență personală, în comunitate;

2.3.7.

subliniază că, în conformitate cu Convenția ONU cu privire la drepturile copilului (CDC), „pentru dezvoltarea plenară și armonioasă a personalității sale, copilul trebuie să crească într-un mediu familial, într-o atmosferă de fericire, dragoste și înțelegere”. Părinții au responsabilitatea primară în ceea ce privește creșterea copiilor, iar statul are responsabilitatea de a sprijini părinții – mai ales pe cei mai defavorizați – cu instrumente de protecție socială adecvate. Copiii au dreptul la protecție împotriva relelor tratamente și a abuzurilor. În cazul în care, în ciuda furnizării unui sprijin suficient din partea statului, familia nu le poate oferi îngrijirile de care au nevoie, copiii au dreptul de a fi îngrijiți într-o altă familie.

2.3.8.

reafirmă că persoanele cu dizabilități, în special persoanele cu dizabilități intelectuale, au dreptul de a li se recunoaște pretutindeni personalitatea juridică;

3.1.

salută faptul că multe țări au început reforma modului în care asigură îngrijiri și sprijin copiilor și adulților, înlocuind, parțial sau în totalitate, instituțiile rezidențiale de lungă ședere cu servicii prestate de familie și de comunitate (8);

3.2.

solicită ca procesul de dezinstituționalizare să se desfășoară în așa fel încât să se respecte drepturile grupurilor de beneficiari, să se reducă la minimum riscul de vătămare și să se asigure rezultate pozitive pentru toate persoanele implicate. Noile sisteme de îngrijiri și de sprijin trebuie să respecte drepturile, demnitatea, nevoile și dorințele fiecărei persoane și ale familiei acesteia;

3.3.

consideră că fiecare persoană are dreptul de a alege unde și cum dorește să trăiască.

4.1.

CESE recunoaște faptul că nevoile în materie de îngrijiri ale copiilor, ale persoanelor cu dizabilități – inclusiv ale persoanelor cu dizabilități psihosociale – și ale persoanelor în vârstă sunt foarte diferite. Prin urmare, în procesul de dezinstituționalizare a îngrijirilor pe termen lung ar trebui să se țină seama de nevoile specifice ale fiecărui grup de utilizatori.

4.2.

Îngrijirile comunitare, inclusiv cele acordate de specialiști, și îngrijirile furnizate în cadrul familiei și al mediului social aduc o valoare adăugată care lipsește din instituțiile rezidențiale.

4.3.

În consecință, sistemul instituțional ar trebui adaptat în așa fel încât să vină în completarea serviciilor sociale și de îngrijiri de sănătate comunitare în cazul în care acestea nu sunt disponibile și pe perioada de tranziție.

4.4.

Un trai independent nu înseamnă un trai izolat, ci înseamnă că persoanele în cauză au posibilitatea de a alege servicii specializate și servicii generale accesibile în comunitatea în care au decis să trăiască.

4.5.

Dezinstituționalizarea presupune crearea de servicii adecvate, dar și crearea mediului adecvat în cadrul comunității. Sunt necesare pregătirea publicului larg pentru această tranziție, creșterea gradului de sensibilizare a opiniei publice și combaterea stigmatizării. În caz contrar, rezultatul nu va fi dezinstituționalizarea, ci reinstituționalizarea, prin crearea de „ghetouri” pentru persoanele cu dizabilități psihosociale care trăiesc în cadrul societății, dar încă izolate din cauza atitudinilor negative. Mass-media joacă un rol esențial în această privință.

4.6.

CESE ia notă de diferențele dintre statele membre ale UE, inclusiv în ceea ce privește definiția noțiunii de „îngrijiri pe termen lung”. Aceste diferențe se regăsesc și la nivelul tipurilor de îngrijiri și al serviciilor pe care le presupun acestea. La fel, în statele membre există diferențe semnificative între regiuni și localități, în special între mediul urban și cel rural (9). CESE este de părere că acest fapt nu ar trebui să justifice lipsa progreselor într-un stat membru, care are propriile caracteristici specifice, și promovează o trecere treptată la serviciile comunitare.

4.7.

Într-un aviz exploratoriu precedent (10), CESE a recomandat evaluarea serviciilor de asistență la distanță (telecare) și de asistență pentru autonomie la domiciliu, precum și crearea unei structuri de mare acoperire, descentralizată, situată în proximitatea zonelor rezidențiale și aflată în contact direct cu persoanele în vârstă. Reiterăm această recomandare și sprijinim un proces corespunzător de dezinstituționalizare pentru persoanele în vârstă, pentru copii, persoanele cu dizabilități de toate vârstele și persoanele cu dizabilități psihosociale (11).

4.8.

Printre aceste grupuri de utilizatori se numără persoanele a căror capacitate de a lua decizii poate fi redusă sau lipsește din motive de vârstă, dizabilitate sau dependență. Prin urmare, CESE solicită insistent statelor membre să ofere protecție maximă acestor persoane, în cadrul unui proces treptat și controlat de dezinstituționalizare, astfel încât drepturile lor să fie respectate în permanență, iar ele să beneficieze de cele mai bune îngrijiri posibile în cadrul comunității, inclusiv de sprijin în materie de luare a deciziilor.

4.9.

CESE este preocupat de impactul pe care l-ar putea avea asupra lucrătorilor implicați tranziția de la îngrijirile instituționalizate la cele comunitare. Toate autoritățile și părțile interesate implicate în proces trebuie să colaboreze pentru a se asigura că procesul de dezinstituționalizare are un efect benefic și treptat asupra îngrijitorilor. Ar trebui asigurate întotdeauna condiții de muncă decente.

4.10.

Alternativa la instituționalizare nu constă în furnizarea de servicii la domiciliu, ci în asigurarea serviciilor în cadrul comunității, astfel că trebuie garantate investiții în infrastructură.

4.11.

CESE salută bunele exemple, ca, de pildă, concediul de îngrijire, concediul parțial de îngrijire și recunoașterea asigurărilor pentru îngrijitorii informali (12). CESE invită Comisia și statele membre să încurajeze schimbul de bune practici;

4.12.

CESE recunoaște importanța îngrijitorilor. Îngrijitorii informali, care oferă servicii voluntar, fac eforturi pentru a-și îmbina responsabilitățile care le revin ca îngrijitori cu viața personală. Această situație poate duce la apariția „sindromului îngrijitorului”, care se manifestă prin epuizarea fizică și psihică a îngrijitorului principal. UE trebuie să ia toate măsurile pentru ca: politicile de reconciliere și responsabilitatea pentru îngrijiri să se bazeze pe egalitatea între toți, iar sarcinile îngrijitorilor informali să fie distribuite în mod egal și echitabil (13); drepturile fundamentale ale îngrijitorilor să fie respectate; îngrijirile informale și familiale să fie recunoscute și sprijinite; rolul voluntarilor în îngrijirile formale și informale să fie recunoscut și sprijinit (14);

4.13.

CESE recunoaște că multe dintre grupurile vulnerabile care tind să beneficieze de îngrijiri instituționalizate sunt suprareprezentate în rândul populației fără adăpost. Prin urmare, CESE îndeamnă statele membre să elaboreze strategii și programe de dezinstituționalizare care să țină pe deplin seama de fenomenul lipsei de adăpost și de necesitatea de a oferi servicii comunitare, atât pentru a preveni, cât și pentru a combate acest fenomen.

4.14.

Dezvoltarea și profesionalizarea muncii casnice sunt de o importanță strategică pentru asigurarea egalității profesionale, dat fiind că cele care exercită aceste activități sunt în principal femeile, așa cum tot femeile sunt cele care au nevoie de servicii de supraveghere a copiilor, servicii de asistență pentru persoanele în vârstă și de curățenie a locuinței, pentru a ajunge la egalitate cu bărbații în carieră. Aceste servicii sunt benefice nu numai la nivel individual, și ci pentru societate în ansamblul său. Ele creează noi locuri de muncă, răspund nevoilor unei societăți în proces de îmbătrânire și facilitează echilibrul dintre viața privată și cea profesională. De asemenea, ele îmbunătățesc calitatea vieții, contribuie la creșterea gradului de incluziune socială și facilitează rămânerea persoanelor în vârstă în propriile lor case (15).

4.15.

CESE recunoaște nevoia de formare în domeniul dezinstituționalizării pentru profesioniștii din întreaga Europă. De exemplu, noua generație de psihiatri va trebui să urmeze cursuri de formare pentru a putea practica în conformitate cu Convenția Organizației Națiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu dizabilități.

4.16.

CESE este preocupat de faptul că, în unele cazuri, persoanele sunt instituționalizate fără să existe nicio consultare sau fără să fie urmată vreo procedură clară. Comitetul recunoaște importanța existenței unei proceduri oficiale de evaluare a nevoilor persoanelor în materie de îngrijiri pe termen lung. Această procedură trebuie să se deruleze cu respectarea demnității persoanei și să conducă la dezvoltarea unor servicii individualizate;

5.1.

CESE este conștient că asigurarea îngrijirilor pe termen lung în rândul acelor grupuri de utilizatori care au nevoie de ele reprezintă una dintre cele mai importante provocări sociale și economice cu care se confruntă Uniunea Europeană, mai ales în perioade de criză economică precum cea actuală.

5.2.

În Comunicarea privind investițiile sociale (16) se clarifică faptul că criza economică a pus în pericol sistemele noastre de protecție socială, în condițiile în care șomajul a crescut, veniturile fiscale au scăzut, iar numărul persoanelor care au nevoie de prestații s-a mărit. În acest context, CESE împărtășește opinia Comisiei că este necesar să se acorde sprijin statelor membre pentru elaborarea unor strategii de îngrijiri pe termen lung care să reducă la minimum impactul crizei economice.

5.3.

În avizul său (17) privind această comunicare, CESE a susținut că investițiile sociale pentru creștere și coeziune ar trebui să vizeze inclusiv consolidarea serviciilor sociale. De asemenea, aceste investiții ar putea sprijini crearea de locuri de muncă în sectorul serviciilor și dezvoltarea de noi servicii în comunitate.

5.4.

Criza economică a avut efecte negative asupra capacității persoanelor cu dizabilități de a trăi autonom, precum și asupra familiilor și grupurilor vulnerabile care erau deja expuse unui risc mai ridicat de sărăcie și excluziune socială.

5.5.

Pachetul pentru investiții sociale (PIS) va aborda provocările legate de criza economică și schimbările demografice (18).

5.6.

CESE este convins că criza a dus la un regres considerabil în ceea ce privește recunoașterea drepturilor sociale, având în vedere reducerea bugetelor destinate acestor politici. Prin urmare, Comitetul îndeamnă Consiliul, Comisia și statele membre să ia măsurile necesare pentru ca investițiile sociale să fie canalizate către politicile de protecție socială, în așa fel încât cel puțin să se restabilească nivelurile de dinaintea crizei economice (19).

5.7.

CESE subliniază că, pentru a face față nevoilor rezultate în urma creșterii speranței de viață, este necesară abordarea unor chestiuni dificile legate de echitate și solidaritate între generații. Obiectivul avut în vedere trebuie să fie înlesnirea unei vieți în demnitate și în siguranță pentru persoanele de vârstă înaintată sau foarte înaintată din Europa, chiar dacă acestea depind de îngrijire, având grijă totodată ca solidaritatea dintre generații să nu creeze o povară pentru generațiile tinere, pe care acestea din urmă să nu o poată purta (20).

5.8.

În timp ce diferențele de la nivelul UE în ceea ce privește îngrijirile instituționalizate sau comunitare pe termen lung erau deja evidente, criza a agravat disparitățile economice și sociale din interiorul UE și a scos în evidență diferențele în materie de competitivitate și de coeziune socială, accentuând tendința de polarizare a creșterii și dezvoltării, cu constrângeri evidente în ceea ce privește distribuția echitabilă a veniturilor, bogăției și bunăstării între statele membre și regiuni (21).

6.1.

regretă că fondurile structurale europene din ultima perioadă de programare au fost utilizate pentru instituțiile închise, în loc să fie folosite pentru îngrijirile comunitare;

6.2.

salută noile reglementări privind fondurile structurale și de investiții europene (fondurile ESI) pentru perioada 2014-2020, care promovează tranziția de la îngrijirile instituționalizate la îngrijirile comunitare, mizând pe Fondul european de dezvoltare regională pentru îmbunătățirea calității infrastructurilor sociale și de sănătate;

6.3.

este de părere că tranziția la îngrijirile comunitare ar putea fi accelerată printr-o abordare bazată pe mai multe fonduri, care să includă utilizarea Fondului social european pentru măsuri fără caracter normativ, cum ar fi formarea personalului din serviciile de sprijin și crearea de noi servicii sociale;

6.4.

salută includerea în Regulamentul de stabilire a unor dispoziții comune privind fondurile ESI a condiționalității tematice ex ante legate de combaterea sărăciei și a excluziunii sociale, care impune introducerea unei strategii de dezinstituționalizare drept o cerință pentru statele membre;

6.5.

recomandă statelor membre să recurgă la fondurile structurale și de investiții europene pentru promovarea tranziției de la îngrijirile instituționale la îngrijirile comunitare, pentru dezvoltarea serviciilor sociale și de sănătate și pentru formarea profesională a personalului din serviciile de sprijin;

6.6.

este de părere că Instrumentul de asistență pentru preaderare și Fondul european de dezvoltare ar trebui să fie utilizate pentru a sprijini dreptul de a trăi în comunitate și de a crește într-un mediu familial;

6.7.

înțelege că tranziția de la serviciile instituționalizate la serviciile comunitare este complexă. Prin urmare, invită Comisia și statele membre să elaboreze o comunicare și orientări politice pentru a promova dezinstituționalizarea, inclusiv și mai ales în vremuri de criză economică.

7.1.

solicită insistent Comisiei Europene să adopte un cadru european de calitate pentru serviciile comunitare și reafirmă necesitatea urgentă a unor norme stricte cu caracter obligatoriu care să asigure cel mai înalt nivel de calitate;

7.2.

subliniază că trebuie să fie disponibile servicii în comunitate, inclusiv în zonele îndepărtate și rurale și că fiecare persoană trebuie să beneficieze de un buget individual adecvat pentru a avea libertatea de a alege serviciul de care are nevoie;

7.3.

consideră că serviciile comunitare ar trebui dezvoltate în strânsă cooperare cu utilizatorii și cu organizațiile lor reprezentative, iar calitatea ar trebui să fie definită de către acestea în cooperare cu alte părți interesate implicate, inclusiv cu furnizori de servicii, cu autoritățile publice și cu sindicatele;

7.4.

invită insistent statele membre să creeze servicii de inspecție și monitorizare independente și eficiente, pentru a se asigura respectarea standardelor de reglementare și de calitate în ceea ce privește atât serviciile comunitare, cât și pe cele instituționale;

7.5.

recomandă ca la nivel local să fie disponibile servicii comunitare, care să fie accesibile tuturor persoanelor, la prețuri rezonabile;

7.6.

consideră că aceste servicii trebuie să facă obiectul unei proceduri de autorizare de către autoritățile competente și să fie acreditate de către organisme de certificare;

7.7.

tehnologiile asistive și dispozitivele tehnice de asistență joacă un rol central în ceea ce privește viața în comunitate a persoanelor cu dizabilități, inclusiv a copiilor și a persoanelor vârstnice. Aceste tehnologii dau cel mai bun rezultat dacă respectă preferințele utilizatorului și dreptul la viața privată.

8.10.2015   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 332/8

Raportori:

domnul Carmelo CEDRONE și domnul Joost VAN IERSEL

1.1

După șase ani de criză economică și financiară, pare mai dificil ca niciodată să se prezică viitorul economic și social. Având în vedere provocările economice și geopolitice, numai o UEM solidă va asigura stabilitate în viitor.

1.2

UEM rămâne în continuare fragilă – a se vedea mai jos diagnosticarea și analiza SWOT. CESE este de părere că dezechilibrele persistente, precum și sădirea încrederii în întreaga Europă necesită o guvernanță economică mai eficientă și mai democratică, în special în zona euro.

1.3

CESE este conştient de faptul că măsuri decisive nu pot fi luate peste noapte, însă două elemente trebuie luate în considerare în mod corespunzător: (a) Europa nu-şi poate permite să amâne decizii ani la rând; (b) o condiţie prealabilă este un acord în întreaga zonă euro cu privire la principiile politicilor economice necesare, care să fie puse în aplicare printr-o guvernanţă eficientă.

1.4

În paralel cu convergența economică, sunt necesare legitimitate democratică, un cadru politic solid și un sentiment al destinului comun. În acest scop, se pot lua măsuri concrete în cadrul tratatului și normelor actuale. Pe termen mediu și lung, prin revizuirea tratatului ar trebui să se alinieze dispozițiile instituționale la cerințele indispensabile ale unei adevărate uniuni economice și politice.

1.5

Avem nevoie de un sistem coerent al Consiliului European, guvernelor naționale, Parlamentului European, parlamentelor naționale și al Comisiei Europene, care să reflecte legitimitate democratică, responsabilitate și transparență, și care este în măsură să acționeze în mod eficient în interesul cetățenilor și al actorilor economici.

1.6

A devenit de pe acum clar că actualul sistem de norme care stau la baza UE și, în special, a zonei euro a creat confuzie pe plan juridic, instituțional și democratic. Prin urmare, trebuie schimbată metoda. Dată fiind dinamica politică și economică, UE nu mai poate menține actuala arhitectură instituțională. Din acest motiv, CESE consideră că aprofundarea procesului de integrare a zonei euro este indispensabilă.

1.7

În acest sens, CESE prezintă o foaie de parcurs cu următoarele etape:

2.1

UEM dispune deja de un amplu acquis. Dispune de o monedă comună și de o bancă centrală. Într-o anumită măsură, asigură coordonarea politicilor economice și fiscale, emite decizii obligatorii pentru țări, care, în principiu, le limitează autonomia economică și fiscală, impune condiții cu privire la măsurile expansioniste ale statelor membre și le obligă la reforme economice și sociale.

2.2

Aceasta înseamnă că UEM este o federație „in itinere”, care, pentru moment, acționează ca un „gardian”, dar încă nu acționează în comun. Percepția sa a finalității este mai puternică decât în altă parte și a promovat dezvoltarea unei „zone publice” de dezbatere. UEM implică cedarea suveranității într-o mai mare măsură din partea statelor membre, deși gestionarea sa este în principal sub controlul unei structuri tehnocrate.

2.3

Această Uniune trebuie completată prin crearea condițiilor necesare pentru a asigura că țările care fac parte din ea sau care doresc să adere, pot realiza nu numai stabilitate, ci și dezvoltare și prosperitate. Ar trebui să fie mai avantajos pentru acestea să adere la zona euro decât să rămână deoparte.

2.4

Declanșarea crizei financiare în 2008 și evoluția sa ulterioară, împreună cu consecințele dezastruoase pentru economia reală și societatea europeană, au fost un semnal de alarmă pentru toți cei care au considerat până în acel moment că arhitectura UEM va continua să funcționeze mai mult sau mai puțin satisfăcător și că efectele colaterale vor promova în mod armonios convergența între statele membre.

2.5

La scurt timp după șocurile inițiale, instituțiile europene au început să găsească soluții pe termen scurt pentru problemele cele mai urgente. Faptul că au fost create mecanisme pentru a menține UEM, euro și zona euro intacte, a fost o realizare impresionantă, dar au existat și întârzieri și omisiuni grave, precum lipsa unui plan comun de promovare a creșterii economice și a ocupării forței de muncă.

2.6

În același timp, este o mare realizare faptul că, în condiții extrem de dificile, s-au luat măsuri productive – cel puțin parțial – pentru a crea o bază mai solidă pentru UEM. CESE a salutat fiecare dintre aceste măsuri, dar a criticat, de asemenea, limitările lor și a prezentat alte idei mai adecvate pentru combaterea crizei.

2.7

Criza economică și financiară s-a transformat într-o recesiune economică continuă cu puternice dezechilibre economice între economiile naționale. Șase ani mai târziu, multe regiuni din UE se află într-o situație departe de a fi invidiată, cu creștere economică scăzută și ocupare a forței de muncă șovăitoare. Consecințele economice și sociale vorbesc de la sine.

2.8

În pofida tuturor progreselor, UEM rămâne incompletă. Situația este foarte complexă. În ciuda unor semnale de redresare, stagnarea economică, lipsa locurilor de muncă și sărăcia domină în anumite țări, cauzele (care au devenit mai vizibile și mai pregnante în timpul crizei) fiind profunde: istoria, tradiția în sistemul de guvernare (sau lipsa acesteia), traiectorii de creștere divergente, structuri economice și sociale diferite și politici externe diferite.

2.9

În zona euro persistă o notă discordantă între promotorii unei uniuni a stabilității, călăuzită de convergență economică și reforme în statele membre, și promotorii unei uniuni bugetare de la bun început. Acest dezacord generează puncte de vedere diferite cu privire la politicile economice care ar trebui să domine la nivel național și la nivelul UE, atât în viața politică, cât și între partenerii sociali.

2.10

Divergențele de opinii și practici au exacerbat climatul de neîncredere nu numai pe plan politic, ci și în rândul cetățenilor din diferite țări, oricât de superficială este critica reciprocă. Această evoluție are caracter de profeție care își determină propria îndeplinire: le răpește responsabililor politici orice marjă de manevră potențială și provoacă valuri de fobie față de UE în rândul cetățenilor.

2.11

Întrucât UEM este dominată în principal de un proces decizional interguvernamental și de gestionare tehnocratică, lipsa de legitimitate democratică și credibilitate are un impact grav care sporește contrastul între țările partenere.

2.12

UE nu este o excepție. Alte entități mari, cum ar fi SUA, China, Rusia, India și Brazilia, și un număr mare de țări mai mici, se confruntă, de asemenea, cu circumstanțe dificile comparabile. Dar cu siguranță, UE, și în special zona euro, întâmpină mari dificultăți în depășirea obstacolelor în comparație cu SUA și continentului asiatic („fabrica asiatică”).

2.13

În principiu, CESE este de părere că, deși numeroase aspecte diferite și complicate dau contur situației reale a economiei europene, o mai bună gestionare politică a UEM ar trebui să contribuie în mod semnificativ la crearea unei stabilități mai mari în abordarea dificultăților actuale și viitoare. În orice caz, o UEM mai puternică va fi indispensabilă pentru salvgardarea anumitor interese esențiale europene în lume.

2.14

CESE este conștient de faptul că nu există soluții definitive în prezent. De asemenea, își dă seama că dinamica, situațiile complexe și dilemele actuale sunt obstacole în calea unui parcurs solid. Pe de altă parte, deficiențele instituționale și de guvernare actuale nu mai pot continua pentru o lungă perioadă de timp fără efecte negative de durată asupra încrederii și producției economice. Astfel, CESE găsește inacceptabile întârzierile, resemnarea și lipsa unui plan pentru viitor.

2.15

De aceea, CESE consideră că este inevitabilă o dezbatere serioasă privind o arhitectură solidă a UEM, implicând un consens în ceea ce privește obiectivele economice și sociale, precum și guvernanța convenită.

2.16

De la lansarea UEM, dezbaterea despre integrare europeană mai mult sau mai puțin evidentă este de fapt, despre suveranitatea națională. CESE subliniază că aceasta este o paradigmă falsă, întrucât suveranitatea națională slăbește treptat. În paradigma actuală a globalizării și a provocărilor corespunzătoare nu se întrevede nicio alternativă fezabilă la ancorarea mai fermă a suveranității comune sau reunite în UE, și mai ales în zona euro. Acest lucru va necesita o guvernanță economică solid reunită sau un guvern economic. În aceeași ordine de idei, viitorul UEM este, prin urmare, strâns legat de alte politici „suverane” vitale, cum ar fi dezvoltarea politicii de securitate și apărare comune și o uniune a energiei.

4.1.1

Provocările fundamentale ale uniunii economice și monetare, care presupune un transfer substanțial de competențe naționale către Uniune, sunt legate de dimensiunile sale democratică și – mai ales – parlamentară, de eficiența sistemului decizional, de respectarea principiilor responsabilității și cooperării loiale și de transparența (vizibilitatea) modului său de funcționare. Pentru CESE, aceste provocări necesită o uniune politică care să refacă și să asigure participarea cetățenilor și angajamentul tuturor părților interesate de integrarea europeană.

4.1.2

Realizarea uniunii politice este un proces care ar trebui să se desfășoare în etape. Anumite condiții și măsuri vor putea fi puse în aplicare fără modificarea tratatelor Uniunii. Există și altele, care necesită numaidecât revizuirea tratatelor.

4.1.3

CESE recomandă ca, din motive de responsabilitate și de cooperare reciprocă, modelele de participare existente la nivel național să fie aplicate în mod corespunzător și la nivelul Uniunii, mai ales în ce privește următoarele aspecte:

4.1.4

În fiecare stat membru și în întreaga UE, chestiunea democratică reprezintă o vulnerabilitate gravă (doar dacă ne gândim la rolul jucat de troică în cadrul noii guvernanțe economice). Legătura dintre reprezentanți și cei reprezentați se diluează tot mai mult, o realitate pe care criza a scos-o în lumină. În acest sens, devine necesar și urgent angajamentul în cadrul procesului de finalizare a uniunii economice și monetare din perspectiva celor patru modalități sau piloni de integrare: uniunea bancară, uniunea fiscală, uniunea economică (CESE considerând că aceasta trebuie să cuprindă uniunea socială) și, în fine, uniunea politică.

4.1.5

Pentru a se ajunge la această uniune politică a țărilor care o doresc, cu aplicarea principiului integrării diferenţiate, CESE propune aplicarea oportună a metodei Convenției, care va avea ca misiune găsirea de soluții în afara cadrului Tratatului de la Lisabona. CESE se va angaja să elaboreze propuneri pentru participarea efectivă a societății civile la lucrările acestei convenții.

4.2.1

Forumul privilegiat de democrație reprezentativă din cadrul uniunii economice și monetare este Parlamentul European, care cuprinde deputați din țările care au aderat la moneda unică sau care se pregătesc să o adopte.

4.2.2

Afirmarea democrației reprezentative în cadrul UEM nu ar fi completă dacă modul de luare a deciziilor nu ar ține seama de dubla legitimitate – națională și europeană – a modelului european, care este esențială în acest sistem sui generis.

4.2.3

În acest context politic, va exista o bază mai favorabilă pentru o cooperare și consultare mai strânse între reuniunea la nivel înalt a zonei euro și/sau Eurogrup – și de exemplu, între statele membre PRE-IN, PE și parlamentele naționale. În analogie cu cele menționate la punctul anterior, miniștrii din statele membre IN și din cele PRE-IN vor putea partaja cu PE anumite competențe legislative, în chestiunile legate de UEM.

4.2.4

Acțiunea Consiliului ar trebui consolidată prin eforturile administrațiilor naționale, care ar trebui corelate cu această evoluție. Administrațiile ar trebui să facă mai ales schimburi de funcționari și să-și intensifice relațiile bilaterale.

4.2.5

CESE subliniază că extinderea votului cu majoritate calificată și, după un anumit timp, eliminarea votului în unanimitate vor facilita aprofundarea politicii de integrare în uniunea politică.

4.2.6

Astfel, îmbunătățirea cooperării și consultării în cadrul uniunii politice va spori eficiența politicilor în domeniile esențiale ale UEM. Uniunea în ansamblu își va optimiza astfel beneficiile.

4.2.7

Așa cum se arată în tabelul de la punctul 5, multe lucruri pot fi făcute fără modificarea tratatului. Pentru cele mai multe dintre politicile privind UEM, poate fi pusă direct în aplicare cooperarea consolidată dintre statele membre. Ar fi mai bine ca UEM să dispună de un fel de cooperare consolidată permanentă, care ar permite de asemenea îmbunătățirea acțiunii prin intermediul deputaţilor europeni din statele care au aderat la euro și a celor din țările candidate.

4.2.8

CESE sugerează că ar fi util să se relanseze metoda Consiliilor de tip „Jumbo” în cadrul Eurogrupului, deschizând astfel posibilitatea unui dialog periodic între – pe de o parte – miniștrii responsabili pentru afacerile financiare, economice și sociale și – pe de altă parte – partenerii sociali și societatea civilă.

4.3.1

După o perioadă de tranziție, conducând, în cele din urmă, la o modificare a tratatului, va lua naștere un organ de conducere al UEM. Președintele acestui organ ar trebui să acționeze în toate circumstanțele ca ministru al economiei și finanțelor în zona euro, cu rolul de vicepreședinte al Comisiei – similar poziției de Înalt Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate.

4.3.2

În modelul european sui generis, o Comisie Europeană (mai mică și mai eficientă) va juca în continuare un rol esenţial. „Metoda comunitară” și actualul drept de inițiativă al CE au, de asemenea, o semnificație deosebită în consolidarea UEM. Acest rol ar trebui să fie asigurat în uniunea politică.

4.3.3

Comisia Europeană ar trebui să mențină un rol „dual”, fiind un element de legătură între UE și UEM până când se va institui un organ executiv în cadrul UEM. Fără a aduce atingere actualului drept de inițiativă al CE, ar trebui găsite căi și mijloace de a implica Parlamentul European în mod corespunzător în acest proces, pentru a susține legitimitatea noilor propuneri legislative.

4.3.4

CESE propune numirea unui președinte permanent al Eurogrupului, care poate lucra mai bine, direct la Bruxelles, împreună cu Comisia, cu PE, cu guvernele și parlamentele statelor membre. Conform metodei utilizate de președintele Juncker, un vicepreședinte al Comisiei ar putea prezida reuniunile Eurogrupului. Astfel, el/ea ar putea reprezenta UEM în forurile internaționale.

4.4.1

Toate acestea ar trebui să ne facă mai hotărâți ca niciodată să clădim relații mai puternice, mai constructive cu cetățenii europeni și să găsim modalități de implicare a acestora în viața publică. Ar trebui garantate forme solide de consultare cu privire la probleme specifice, în care să fie implicați partenerii sociali și societatea civilă, în special în zona euro, deoarece aceste organizații joacă un rol important în domeniile de politică care sunt afectate în mod direct de UEM. Adesea, acestea afectează, de asemenea, rezultatele politicilor la nivel național. La nivel european, CESE poate acționa ca facilitator din partea societății civile, responsabil pentru participarea societății civile organizate la procesul decizional al UE, fără să aducă atingere rolului partenerilor sociali în dialogul social, prin:

5.1

În conformitate cu raportul celor patru președinți, pentru a înfăptui cele patru tipuri de uniune corespunzătoare celor patru piloni ai CESE (2), o serie de teme sau de politici pot fi realizate fără modificarea tratatului (prima coloană din tabelul de mai jos). Altele trebuie să fie decise laolaltă la nivel european (zona euro), prin adoptarea unei noi metode de luare a deciziilor și cu noi instrumente, prin utilizarea cooperării consolidate prevăzute de actualul tratat (coloana a doua din tabel), prin intermediul modificărilor aduse tratatului sau, dacă este nevoie, printr-un nou tratat al UEM (coloana a treia din tabel). În sfârșit, tabelul rezumă aceste etape și lansează propuneri instituționale și inițiative pregătitoare privind pilonul politic al UEM (a patra coloană).

5.2

Cadru de analiză a posibilităților de finalizare a UEM (3)

8.10.2015   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 332/20

Raportor:

doamna Vladimíra DRBALOVÁ

1.1.

CESE sprijină inițiativa comună lansată de Comisia Europeană și de trioul Președinției Consiliului European care urmărește să se concentreze pe educația antreprenorială (1) și să cultive în Europa un spirit favorabil antreprenoriatului.

1.2.

CESE recomandă statelor membre să revină la cadrul strategic de cooperare europeană în domeniul educației și formării profesionale (ET 2020), care rămâne relevant în mare măsură, pe baza agendei de la Oslo din 2006.

1.3.

CESE recomandă statelor membre să-și dezvolte propriile strategii de educație antreprenorială sau să integreze noțiunea de antreprenoriat în cadrul strategiilor naționale de învățare pe tot parcursul vieții.

1.4.

CESE pledează pentru dezvoltarea treptată a competențelor-cheie, astfel cum sunt definite în Recomandarea PE și a Consiliului (2006) (2), pentru a contribuie la îmbunătățirea adaptabilității, a capacității de inserție profesională, a incluziunii sociale și a mobilității.

1.5.

Stagiile, formările și uceniciile de înaltă calitate, sistemele duale sau altele desfășurate la locul de muncă, programele destinate întreprinderilor nou înființate și incubatoarele de afaceri, activitățile sportive și de voluntariat pot facilita tranziția dinspre școală către piața muncii sau o activitate independentă.

1.6.

Trebuie îmbunătățite procedurile de recunoaștere a cunoștințelor dobândite în afara școlii, iar instructorii, educatorii și angajatorii trebuie să participe la conceperea unor procese de recunoaștere și să fie motivați de ele (3).

1.7.

Educația antreprenorială trebuie să fie privită, însă, în contextul societății în general, nu doar în cel al mediului de afaceri. Aptitudinile antreprenoriale ar trebui să fie luate în considerare în mod adecvat la toate nivelurile de educație și formare, începând de la o vârstă fragedă, astfel încât să permită dezvoltarea continuă în cadrul programei școlare.

1.8.

CESE susține propunerea Comisiei adresată statelor membre de a elabora un cadru de referință al competențelor pentru spiritul antreprenorial, în contextul cadrului de competențe-cheie. Această propunere ar contribui la asigurarea unei abordări coordonate între diversele niveluri de educație și a luării în considerare a învățării non-formale și informale.

1.9.

CESE invită statele membre să introducă pentru cadrele didactice, formatorii și cadrele de conducere din instituțiile de învățământ un program axat pe dezvoltarea competențelor și atitudinilor antreprenoriale. În același timp, instituțiile de învățământ ar trebui să ofere medii de învățare care să promoveze spiritul antreprenorial și să fie deschise unei comunități mai largi.

1.10.

CESE subliniază importanța parteneriatului între diversele părți interesate – administrații de stat, școli, întreprinderi, servicii de ocupare a forței de muncă și familii – subliniind în special rolul partenerilor sociali în dezvoltarea profesională și a competențelor transversale bazate pe realitate.

1.11.

CESE invită statele membre să utilizeze toate programele și instrumentele disponibile pentru a sprijini spiritul antreprenorial în educație și formare, creativitatea, inovarea și mobilitatea. CESE îndeamnă Comisia să furnizeze statelor membre sprijinul și asistența corespunzătoare pentru punerea în aplicare a programului Erasmus+, asigurându-se că toate instrumentele funcționează în mod corespunzător.

2.1.

Astfel cum se arată în anexa I (Agenda strategică pentru Uniune într-o lume în schimbare  (4)), una dintre prioritățile concluziilor Consiliului European din 26 și 27 iunie 2014 era de a contribui la dezvoltarea competențelor și descătușarea talentelor și posibilităților de schimbări de viață pentru toți, prin promovarea dobândirii competențelor adecvate necesare economiei moderne și învățării pe tot parcursul vieții.

2.2.

Pentru a contribui la revizuirea Strategiei Europa 2020, Președinția italiană (5) a lansat o dezbatere politică privind rolul viitor al educației și formării în programele de creștere economică de la nivel național și cel al UE. De asemenea, Președinția letonă continuă să promoveze oportunitățile oferite de sectorul digital și să favorizeze educația antreprenorială, în special la nivel regional (6).

2.3.

Consiliul pentru Educație, Tineret, Cultură și Sport (7) a subliniat în concluziile sale din 12 decembrie 2014 că spiritul antreprenorial și educația sunt priorități ale Strategiei Europa 2020 pentru o creștere inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii. Dobândirea unui spirit antreprenorial poate însemna avantaje considerabile pentru viața profesională a cetățenilor.

3.

3.1.

Accentul pus pe educația antreprenorială reprezintă o întoarcere la Agenda de la Oslo pentru educația antreprenorială în Europa  (8) din 2006, care propunea intensificarea promovării spiritului antreprenorial în societate, și la cadrul strategic pentru cooperarea europeană în domeniul educației și formării profesionale (ET 2020)  (9).

3.2.

Creativitatea și inovarea sunt esențiale pentru dezvoltarea întreprinderilor și pentru capacitatea Europei de a concura pe plan internațional. Investițiile în educație și formare în vederea dezvoltării competențelor sunt esențiale pentru stimularea creșterii și a competitivității. O primă provocare constă în promovarea dobândirii de către toți cetățenii a unor competențe transversale fundamentale, cum ar fi competențe digitale „a învăța să înveți”, spiritul de inițiativă și spiritul antreprenorial, precum și cunoștințe culturale (10).

3.3.

Conferința Observatorului pieței forței de muncă (OPFM) pe tema „Sprijinirea întreprinderilor nou-înființate pentru a genera creștere economică și locuri de muncă” (11) a arătat în mod clar și că educația antreprenorială ar trebui plasată în contextul mai larg al mediului social. Mediul de afaceri ar trebui, însă, să le înlesnească lansarea, prin reducerea birocrației și prin crearea de posibilități de angajare. Stimulentele dinaintea lansării, din timpul lansării și cele acordate pentru dezvoltare pot fi însoțite în mod eficient de o serie de alte politici active în domeniul pieței forței de muncă (PADPFM) și trebuie, de asemenea, să fie privite în contextul unui cadru mai larg de sprijin pentru activitatea economică și pentru dezvoltarea întreprinderilor.

3.4.

Revizuirea legislației privind micile întreprinderi („Small Business Act”) (12) reprezintă o oportunitate unică de a întări legăturile dintre măsuri axate pe IMM-uri și educația antreprenorială, prin toate instrumentele disponibile, cum ar fi COSME. Promovarea perfecționării competențelor în cadrul IMM-urilor și inovarea sub toate formele este unul dintre cele 10 principii directoare pentru crearea unui mediu cu condiții concurențiale echitabile pentru IMM-urile din UE.

4.1.

Educația și formarea ar trebui să aibă scopul de a oferi tuturor persoanelor care învață, indiferent de sex, mediu socioeconomic sau nevoi speciale, posibilitatea de a-și dezvolta aptitudinile și calificările necesare antreprenoriatului.

4.2.

Pe lângă competențele de bază, cum ar fi lectura, scrisul și competențele numerice, antreprenoriatul necesită dezvoltarea treptată a unei game de competențe-cheie, astfel cum sunt ele definite în Recomandarea PE și a Consiliului din 2006, inclusiv spiritul de inițiativă și cel antreprenorial și capacitatea de a converti ideile în acțiune. Antreprenoriatul presupune creativitate, inovare și asumarea riscului, precum și capacitatea de a pregăti și de a conduce proiecte pentru realizarea obiectivelor.

4.3.

Comunicarea în limbi străine este esențială pentru a le garanta cetățenilor europeni libera circulație, libertatea de a munci și de a învăța în întreaga Europă, acest aspect devenind din ce în ce mai important pentru tineri (13).

4.4.

Pe piața unică digitală, antreprenoriatul digital este esențial pentru crearea de noi locuri de muncă, pentru idei inovatoare și pentru clusterele de întreprinderi capabile să accelereze ritmul inovării. UE trebuie să elaboreze un cadru politic care să promoveze competențele TIC și să încurajeze statele membre să învețe unele de la celelalte despre modul în care aceste competențe pot duce la creșterea numărului și la îmbunătățirea calității absolvenților de studii în aceste materii în funcție de nevoile întreprinderilor.

4.5.

Avem nevoie de eliberarea enormului potențial al femeilor și de fructificarea abordării lor specifice în ceea ce privește conducerea și gestionarea întreprinderilor. În strânsă cooperare cu părțile interesate relevante, statele membre ar trebui să pună în aplicare programe specializate în dezvoltarea competențelor antreprenoriale și de afaceri și în participarea întreprinderilor conduse de femei la lanțurile globale de aprovizionare (14).

5.1.

Competențele antreprenoriale sunt importante pentru viață în general, oferindu-le cetățenilor mai mult control asupra propriului viitor. Aptitudinile antreprenoriale ar trebui să fie luate în considerare în mod adecvat la toate nivelurile de educație și formare, începând de la o vârstă fragedă, astfel încât să permită dezvoltarea continuă în cadrul programei școlare.

5.2.

Toți elevii ar trebui să aibă posibilitatea de a participa la programe prin care să poată dobândi experiență în muncă, căpătând astfel competențe, iar instrumentele elaborate pentru a evalua progresele și a valida dobândirea competențelor antreprenoriale ar trebui să se concentreze pe îmbunătățirea calității activităților viitoarelor experiențe de muncă. Un bun exemplu în acest sens este programul finlandez de lucru care asigură formare antrepreniorială la diverse niveluri de educație: Yrittäjyyskasvatus  (15).

5.3.

Educația antreprenorială este definită ca fiind „o colecție de învățături formalizate care informează, formează și educă orice persoană interesată să participe la dezvoltarea socioeconomică prin intermediul unui proiect de promovare și sensibilizare în direcția spiritului antreprenorial, a creării sau dezvoltării de mici întreprinderi” (16).

5.3.1.

În prezent, Europa își pune toată speranțele în promovarea și dezvoltarea unor sisteme de formare în paralel și a altor forme similare de formare la locul de muncă. Statele membre care operează astfel de sisteme obțin pe termen lung rezultate bune, iar rata șomajului în rândul tinerilor se situează sub media UE.

5.3.2.

Stagiile reprezintă un instrument important de combatere a șomajului, de abordare a necorelării competențelor și de asigurare a tranziției dintre învățământ și piața forței de muncă. Ar trebui să se acorde mai mult sprijin includerii stagiilor în programele de învățământ (17).

5.3.3.

Pentru a da un exemplu relevant de succes în sistemele de participare a angajaților, în vederea realizării obiectivelor economice și sociale ale organizațiilor pentru care lucrează, trebuie menționate stagiile, care stimulează spiritul întreprinzător al angajaților și antreprenoriatul social sprijinit de aceștia.

5.3.4.

Voluntariatul poate reprezenta o experiență utilă pentru dezvoltarea competențelor. Organizațiile de tineret sunt principalii furnizori de educație non-formală care, prin programele lor educaționale, contribuie la elaborarea unei serii de competențe transversale, cum ar fi munca în echipă, abilitățile interpersonale, spiritul de inițiativă și asumarea de riscuri. Tinerii pot învăța din propriile greșeli într-un mediu sigur (spre deosebire de lumea reală a întreprinderilor).

5.4.

În 2012, Comisia Europeană a publicat un raport intitulat Entrepreneurship education at school in Europe  (18) („Spiritul antreprenorial în învățământul european”), care evidențiază strategii, programe de învățământ și rezultate ale învățării la nivel național. În prezent, educația antreprenorială este promovată în cele mai multe state europene, fiind adoptate mai multe abordări distincte în acest sens: 1. strategii sau planuri de acțiune specifice, centrate exclusiv pe educație antreprenorială; 2. strategii educative sau economice extinse ce cuprind obiective privind educația antreprenorială; 3. inițiative individuale sau colective legate de educația antreprenorială.

5.5.

Nu toți ne naștem oameni de afaceri. Spiritul antreprenorial generează doar mai multe posibilități de afirmare în carieră. Însă cei care au talent pentru afaceri și curajul de a converti spiritul antreprenorial în acțiune ar trebui să fie sprijiniți.

5.5.1.

Incubatoarele de afaceri sunt centre de inovare și pentru activități antreprenoriale. Acestea există în cadrul multor universități, oferind un mediu sigur, în care studenții pot primi îndrumare profesională pentru transformarea ideilor de afaceri în realitate și pot să-și asume riscuri fără impact negativ și fără a fi afectați de sentimentul eșecului. Studenții de la facultățile cu profil economic care dispun de incubatoare de afaceri pot urma un traseu mai scurt pentru a fi angajați de o întreprindere nou-înființată sau pot să-și lanseze propria afacere mai rapid.

5.5.2.

Competențele antreprenoriale pot fi, de asemenea, dobândite prin programe de dezvoltare a competențelor organizate în afara sistemelor de învățământ general. Aceste programe pot cuprinde activități de consiliere și mentorat desfășurate de formatori cu experiență, de antreprenori și de experți din sectorul afacerilor. Prin aceste mecanisme, potențialii antreprenori au acces nu doar la o expertiză antreprenorială valoroasă, ci au și posibilitatea de a dezvolta rețele de contacte cu întreprinderi și pentru antreprenori.

5.5.3.

Acțiunile de formare a competențelor antreprenoriale, organizate de camerele de comerț și industrie din toată Europa, arată că există o diversitate de forme de învățământ și de practici care îi ajută pe oameni să identifice și să lanseze afaceri private, să identifice și să gestioneze resursele necesare și să-și asume riscuri legate de întreprinderea lor: Entrepreneurial Skills Pass (Austria) (19), Startup@Campus (Belgia) (20), Incuba’ school (Franța), Long night of Start-ups (Germania) (21), New Entrepreneurs Day (Spania) și Bright and Young (Belgia) (22).

5.6.

Părțile interesate și organizațiile societății civile pot juca un rol esențial în a contribui eficient la punerea în aplicare și elaborarea unor inițiative care urmăresc promovarea spiritului antreprenorial și stimularea stării de spirit antreprenoriale. Un exemplu îl reprezintă abordarea fundației finlandeze Startup Sauna (23), înființată de antreprenori finlandezi în cooperare cu o serie de părți interesate din domeniul public.

6.1.

Dificultățile persistente legate de recunoașterea și de transparența competențelor și calificărilor împiedică dezvoltarea optimă a mixului de competențe și calificări, precum și mobilitatea necesară realizării unei mai bune corelări între competențe și locurile de muncă, pentru a contribui la stimularea competitivității și prosperității.

6.2.

La nivel european au fost înființate mai multe instrumente menite să faciliteze cooperarea, sporind transparența și recunoscând aptitudinile și competențele dobândite în cadrul învățământului profesional și tehnic (vocational education and training – VET) și al învățământului superior, pe întregul teritoriu al UE (24).

6.3.

Pe lângă aceste instrumente, o serie de inițiative au drept obiectiv găsirea de soluții la necorelarea competențelor, și anume clasificarea europeană a aptitudinilor, competențelor, calificărilor și ocupațiilor (ESCO) și Panorama competențelor în UE. Pentru a promova mobilitatea, este disponibil de asemenea cadrul Europass, care include CV-ul Europass și pașaportul european al competențelor și textul revizuit recent al Directivei privind recunoașterea calificărilor profesionale (25).

6.4.

Asigurarea unei mai mari coerențe între cadrul european al calificărilor (CEC), Sistemul european de credite transferabile (ECTS și ECVET) și clasificarea europeană a aptitudinilor, competențelor, calificărilor și ocupațiilor (ESCO), ar contribui la asigurarea recunoașterii calificărilor, a validării învățării non-formale și informale și a furnizării unei asistențe de orientare pe toată durata vieții. Acest proces trebuie să rămână cuprinzător și să fie însoțit de o evaluare a diverselor instrumente utilizate, garantând astfel eficacitatea acestora.

6.5.

Comunicarea privind „Regândirea educației” (26) subliniază și necesitatea de a recunoaște, evalua și valida competențele dobândite în afara școlii, furnizând astfel potențialilor angajatori un profil al competențelor. Recunoașterea competențelor dobândite în afara școlii este relevantă atunci când se ia în considerare recrutarea unei persoane pentru un anumit loc de muncă. Cu toate acestea, evaluarea și validarea acestor competențe nu trebuie să cadă în sarcina angajatorilor.

6.6.

De asemenea, politicile și cadrele de susținere a portabilității calificărilor sunt, în general, legate de legislația UE în vigoare, iar mai multe inițiative naționale prevăd validarea studiilor anterioare (PCD) la nivelul statelor membre. Evaluarea și monitorizarea sistematică a unor astfel de inițiative naționale ar trebui să fie ducă la identificarea bunelor practici și la promovarea învățării reciproce și a principiilor comune (27).

6.7.

CESE sprijină propunerea Comisiei de a elabora un cadru de referință pentru competențele antreprenoriale, în contextul cadrului de competențe-cheie, prin compartimentalizarea competențelor în funcție de elementele lor componente, pe baza descriptorilor și a nivelurilor rezultatelor învățării CEC. Acest lucru va contribui la asigurarea unei abordări coordonate între diversele niveluri de educație și procesul de luare în considerare a învățării non-formale și informale.

1.

Entrepreneurship360  (28), care își propune să consolideze spiritul antreprenorial în școli și în instituțiile de învățământ tehnic și de formare profesională și oferă un instrument gratis de autoevaluare care să sprijine instituțiile și cadrele didactice, ajutându-le să își dezvolte strategii și practici de promovare a antreprenoriatului; și

2.

HEInnovate, un instrument online, care ajută instituțiile de învățământ superior să progreseze pe calea promovării spiritului antreprenorial și inovator în cadru internațional (29).

7.1.

Profesorii și educatorii au un rol crucial în facilitarea învățării și înmulțirea ideilor. Integrarea noilor procese educative și a tehnologiilor de predare în sala de curs nu este o misiune simplă, necesitând profesori calificați, care să îndrume procesul (30). Ei trebuie să promoveze abordări alternative și metode non-formale de învățare și să adopte o atitudine autonomă.

7.1.1.

Calitatea cadrelor didactice și a mentorilor este esențială pentru asigurarea succesului și a eficienței programelor de formare antreprenorială. În acest sens, potențialii antreprenori aflați în primele etape ale vieții lor profesionale apreciază mai ales experiența și expertiza profesorilor sau antreprenorilor încercați, care își pot împărtăși din pricepere (31).

7.1.2.

Un exemplu al eficienței programelor de formare antreprenorială este cel organizat de Fundația națională irlandeză pentru studiul competențelor antreprenoriale (32), care oferă formatorilor formări intensive, pentru a le furniza profesorilor din învățământul secundar și animatorilor de tineret competențele și resursele necesare organizării de cursuri de antreprenoriat pentru tineri. Participanții care termină cu succes acest program primesc o calificare certificată de formatori în antreprenoriat.

7.1.3.

Un alt exemplu îl reprezintă programul de acțiune neerlandez Antreprenoriat și educație  (33), care vizează consolidarea spiritului antreprenorial în rândul studenților, prin integrarea competențelor și cunoștințelor antreprenoriale în sistemul educațional din Țările de Jos. Programul este alcătuit din diverse sisteme menite să ofere o serie largă de activități de dezvoltare a competențelor antreprenoriale ale studenților în diversele faze ale traseului lor educativ și să ofere posibilități de formare care să faciliteze educația antreprenorială pentru profesori.

7.2.

Profesorii, formatorii și cadrele de conducere din instituțiile de învățământ ar trebui să încerce să-și dezvolte propria creativitate și atitudini inovatoare, în timp ce școlile ar trebui să ofere un mediu de învățare care să favorizeze mentalitatea antreprenorială și care să fie accesibil unui public mai larg.

7.3.

În iunie 2013, Comisia a publicat un Ghid pentru educatori  (34), care stabilește o listă de principii de bază pentru profesorii antreprenoriali, evaluează calitativ rezultatele învățării, învățământul interdisciplinar, formarea inițială și formarea continuă a cadrelor didactice, îndrumarea, inovarea în pedagogia antreprenorială, și care promovează mesaje-cheie extrase din exemple practice.

7.3.1.

Instituțiile de formare a educatorilor antreprenoriali ar trebui să elaboreze un concept pedagogic clar, pentru a-i înzestra și cu capacitatea de a preda pentru piața muncii. Educația în sprijinul spiritului antreprenorial trebuie să fie integrată ca abordare orizontală și ca materie transversală în programa de studiu.

7.3.2.

Programele de formare a educatorilor antreprenoriali ar trebui să motiveze viitoarele cadre didactice să își dezvolte propriile cunoștințe, competențe și atitudini antreprenoriale.

7.3.3.

Ar trebui să se acorde sprijin pentru dezvoltarea gratuită a unor instrumente digitale online și deschise pentru predarea competențelor antreprenoriale și să se exploreze noi forme de cooperare cu producătorii de programe informatice cu sursă deschisă, pentru a promova instrumente comerciale libere și formări pentru utilizarea acestor instrumente.

7.3.4.

Mobilitatea educatorilor în Europa este importantă, în special în învățământul superior, prin programul UE de învățare pe tot parcursul vieții și/sau alte instrumente concepute special în acest scop. Sunt necesare o mai mare mobilitate și schimburile de experiență în Europa, nu doar între universități, ci și – acolo unde se cuvine – între academii și lumea întreprinderilor. Trebuie dezvoltate programe care să permită educatorilor să-și petreacă timpul în alte instituții și/sau în sectorul privat, pentru a le permite acestora să se implice cu adevărat, să învețe și să se dezvolte.

8.1.

Întreprinderile ar trebui să fie consultate cu privire la formularea activităților de educație pentru antreprenoriat. Acest lucru este necesar pentru a se asigura că absolvenții sunt dotați cu competențele de care au nevoie pentru a reuși. Întreprinderile ar trebui să fie invitate să se implice mai mult în formarea managerilor și lucrătorilor din domeniile antreprenoriatului, cooperării și participării la gestionarea organizațiilor proprii. De asemenea, întreprinderile ar trebui să își formeze lucrătorii pentru a dobândi competențele necesare și cunoștințe noi și a lua decizii la locul de muncă care să le permită să aibă acces la aceste programe de formare. În plus, întreprinderile ar trebui să colaboreze cu comunitatea educativă, astfel încât tinerii să se poată informa cu privire la piața forței de muncă și să găsească un loc pentru ei înșiși în cadrul acesteia.

8.2.

Deosebit de importantă este legătura dintre sindicate și tineri în domeniul formării profesionale. Sindicatele pot participa la formarea tinerilor în medii de lucru din afara școlilor sau a centrelor educative. Lucrătorii cu cea mai mare experiență profesională pot lucra cu tineri lucrători, stagiari și voluntari, ca mentori și tutori, sau pot deveni cadre didactice, în special în instituțiile specifice de ucenicie. Aceste legături stabilite cu întreprinderile sunt importante pentru tineri, aceștia învățând cu privire la procesele de pe piața muncii și la relațiile industriale. Deși sindicatele profesorilor sunt o resursă esențială cu care trebuie să se colaboreze pentru consolidarea eficientă a politicilor în domeniul educației și formării profesionale, interacțiunea cu întreprinderile este esențială.

8.3.

Mai presus de toate, în contextul parteneriatului social, angajatorii și organizațiile angajaților trebuie să se implice în elaborarea strategiilor naționale de învățare pe tot parcursul vieții și în planurile de acțiune pentru punerea în aplicare a garanțiilor pentru tineret. CESE sprijină cadrul de acțiune pentru încadrarea în muncă a tinerilor (35), elaborat de partenerii sociali europeni.

8.4.

Este esențial să se asigure implicarea organizațiilor societății civile. Aceasta ar putea permite diverselor organizații ale societății civile (în special femei, tineri, familii, persoane cu handicap, migranți, minorități și alte grupuri) să se concentreze mai bine asupra priorităților și necesităților anumitor grupuri de cetățeni în cadrul sistemului de învățământ și pe piața forței de muncă.

8.5.

Familia continuă să joace un rol important și a fost deja menționată în avizul Comitetului (36).

9.1.

Erasmus+  (37), noul program al Comisiei pentru educație, formare, tineret și sport pentru perioada 2014-2020 își propune să încurajeze dezvoltarea competențelor și a capacității de inserție profesională, precum și pentru modernizarea educației, formării și activităților pentru tineret. Programul de șapte ani va avea un buget de 14,7 miliarde EUR, ceea ce reprezintă o creștere de 40 % în raport cu actualul nivel al cheltuielilor, ceea ce reflectă angajamentul UE de a investi în aceste domenii. Erasmus+ va oferi unui număr de peste patru milioane de europeni posibilitatea de a studia, de a câștiga experiență profesională și de a participa la programe de voluntariat în străinătate. Acesta reprezintă un progres important, prezentând un potențial însemnat pentru sprijinirea educației în materie de antreprenoriat, de exemplu prin încurajarea integrării cooperării serviciilor educative în alianțe ale cunoașterii pentru învățământul superior (Knowledge Alliance) și în alianțe ale competențelor sectoriale pentru VET.

9.2.

Există și alte programe și instrumente de sprijinire a educației pentru antreprenoriat în UE: FSE  (38) , ESCO – Inițiativa privind taxonomia europeană pentru aptitudini, competențe și profesii  (39) , COSME  (40) , Orizont 2020  (41) , Inițiativa pentru ocuparea forței de muncă  (42) și Europa creativă  (43).

8.10.2015   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 332/28

Raportor:

domnul Ludvik JÍROVEC

Raportor:

domnul Edwin CALLEJA

—

exercițiul REFIT în curs de desfășurare lansat de Comisie. Acesta ar trebui să contribuie la finalizarea pieței unice pentru alimente, fără a pierde din vedere standardele existente privind condițiile de încadrare în muncă ale lucrătorilor;

—

recenta reformă a PAC, care trebuie să fie pusă în aplicare fără a genera denaturări ale concurenței între statele membre și într-un mod care să stimuleze producția durabilă;

—

Alianța europeană pentru ucenicii. Această inițiativă ar trebui să primească sprijinul deplin al statelor membre pe durata implementării sale.

—

să urmărească încheierea în condiții favorabile a anumitor acorduri comerciale ale UE încă nefinalizate (în special a celor cu SUA, Japonia și partenerii din Asia de Sud), întrucât acestea pot aduce avantaje considerabile pentru producătorii de produse alimentare și de băuturi din UE;

—

să monitorizeze punerea în aplicare a acordurilor comerciale în vigoare;

—

să depună eforturi pentru o mai bună coordonare între acordurile bilaterale și multilaterale;

—

să asigure un tratament bazat pe principiul reciprocității atât în ce privește reducerea treptată a barierelor tarifare, cât și eliminarea barierelor netarifare și să garanteze că standardele UE actuale în materie de protecție a sănătății, a mediului și a consumatorilor sunt menținute.

—

crearea unor condiții favorabile exportului prin eliminarea barierelor din calea comerțului;

—

facilitarea accesului la finanțarea comerțului (credite și asigurări la export);

—

sprijinirea promovării exportului pe baza colaborării între sectorul public și cel privat;

—

culegerea de informații privind cerințele de import din țările terțe și transmiterea lor către asociațiile reprezentative ale IMM-urilor.

—

mai multe informații de înaltă calitate privind piața muncii defalcate pe sectoare, care să fie disponibile la nivelul tuturor statelor membre, pentru a contribui la soluționarea problemei informațiilor asimetrice de care dispun angajatorii și potențialii angajați și pentru a identifica și a corecta orice necorelare a competențelor;

—

validarea regulată a programelor de studii din instituțiile de învățământ superior, cu includerea reprezentanților industriei alimentare și a băuturilor, pentru a menține relevanța sectorului învățământului profesional;

—

deschiderea programelor de ucenicie către toate persoanele nou-recrutate în sectorul alimentelor și băuturilor, astfel încât să nu fie adresate exclusiv tinerilor. Acest lucru este deosebit de important pentru a se valorifica potențialul femeilor care se întorc pe piața forței de muncă și al lucrătorilor în vârstă care doresc o schimbare de carieră;

—

alocarea de mijloace și resurse pentru activitățile de formare și învățare pe tot parcursul vieții, astfel încât să se poată dispune de o forță de muncă calificată. În acest sens, dialogul social reprezintă un element fundamental.

—

protecției drepturilor lucrătorilor și consumatorilor europeni;

—

ratificării, implementării și aplicării complete și efective a standardelor fundamentale ale OIM;

—

standardelor europene în materie de calitate din sectorul alimentelor și băuturilor.

1.2.9.

CESE îndeamnă Comisia să elaboreze un raport în care să evalueze necesitatea eventuală de a se furniza informații cu privire la ingrediente și la conținutul nutrițional în cazul băuturilor alcoolice.

2.1.

Industria alimentară și a băuturilor din Europa este cel mai mare sector prelucrător din economia UE, având o cifră de afaceri anuală de peste 1 miliard de euro și asigurând direct 4,25 milioane de locuri de muncă în UE. De asemenea, acest sector este parte integrantă a unui lanț valoric care numără un total de 32 de milioane de angajați și generează 7 % din PIB-ul UE. IMM-urile reprezintă 99,1 % din întreprinderile din industria alimentară și a băuturilor (8).

2.2.

Proporția investițiilor private în cercetare și dezvoltare este de 0,27 % din cifra de afaceri a acestui sector industrial. Tabloul de bord pe 2012 realizat de Centrul Comun de Cercetare (JRC) confirmă tendințele observate în anii anteriori, în special faptul că UE a menținut un nivel constant de investiții private în cercetare și dezvoltare, dar continuă să rămână în urma omologilor săi de la nivel internațional (9).

2.3.

Industria alimentelor și a băuturilor prelucrează 70 % din producția agricolă a UE și furnizează consumatorilor europeni produse alimentare sigure, nutritive și de calitate.

2.4.

În 2012, Europa a exportat la nivel mondial alimente și băuturi prelucrate în valoare de 86,2 miliarde EUR (10), fiind astfel cel mai mare exportator mondial în acest sector. În plus, balanța comercială a UE a înregistrat un surplus istoric de 23 miliarde de euro în 2012. În ultimii 20 de ani, comerțul cu produse alimentare și băuturi dintre statele membre a crescut de trei ori, ajungând la aproximativ 450 de miliarde EUR (11).

2.5.

Sectorul reprezintă un pilon non-ciclic și rezistent al economiei, având o prezență considerabilă în toate statele membre și participând într-o măsură importantă la eforturile depuse de industria prelucrătoare europeană pentru a-și extinde contribuția la PIB până la procentul de 20 %, stabilit de Comisia Europeană în contextul Strategiei Europa 2020 (12). CESE confirmă sprijinul său și își reiterează recomandarea ca acest obiectiv să fie completat prin punerea accentului pe aspectele calitative (13).

2.6.

Indicatorii strategici ai competitivității demonstrează însă că acest sector este pe cale să își piardă poziția concurențială. În contextul unui creșteri a cererii la nivel mondial, cota de piață a exporturilor a scăzut de la an la an (valoarea exporturilor în 2012: 16,1 % în comparație cu 20,5 % în 2002) (14).

2.7.

Prezentul aviz din proprie inițiativă încearcă să pună un accent special pe sectorul alimentelor și băuturilor, identificând măsurile necesare pentru a inversa această evoluție negativă și pentru a îmbunătăți competitivitatea sectorului atât pe piața internă, cât și la nivel mondial.

2.8.

Consumatorii au dreptul să primească informații veridice și echilibrate cu privire la băuturile alcoolice, pentru a putea lua decizii în cunoștință de cauză privind consumul acestora. Toate băuturile alcoolice, indiferent de concentrația lor alcoolică, ar trebui să intre sub incidența acelorași norme. CESE solicită insistent Comisiei să elaboreze fără întârziere raportul solicitat de Regulamentul (UE) nr. 1169/2011 până în decembrie 2014, în cadrul căruia să evalueze dacă pe viitor ar trebui să se aplice și în cazul băuturilor alcoolice cerința de a prezenta informații despre ingredientele și conținutul lor nutrițional.

4.1.1.

Legislația alimentară a UE este foarte armonizată, acest sector beneficiind într-o măsură semnificativă de oportunitățile oferite de piața internă. Schimburile comerciale dintre statele membre au crescut în mod substanțial în cursul ultimului deceniu și reprezintă în prezent aproximativ 20 % din producția UE de alimente și băuturi. Cu toate acestea, întreprinderile continuă să semnaleze existența unor diferențe în materie de interpretare și punere în aplicare a legislației UE privind standardele alimentare. O integrare mai aprofundată ar deschide noi oportunități de creștere economică (20).

Îmbunătățirea relațiilor din cadrul lanțului de aprovizionare cu alimente este și ea esențială pentru a asigura competitivitatea sectorului alimentelor și băuturilor (21).

4.1.2.

Activitatea Comisiei Europene de monitorizare a eficacității inițiativei privind lanțul de aprovizionare (SCI) (22), precum și asigurarea punerii în aplicare a normelor la nivel național au o importanță capitală (23). SCI este o inițiativă comună și voluntară importantă, lansată de către organizațiile părților interesate din cadrul lanțului de aprovizionare cu alimente. Ea oferă un sistem menit să îmbunătățească relațiile comerciale dintre aceste organizații și să găsească soluții pentru orice neînțelegere survenită în contextul acestor relații.

4.2.1.

În cadrul unui efort de îmbunătățire a competențelor forței de muncă din acest sector, EFFAT și FoodDrinkEurope au adoptat în 2013 un raport comun, în care prezentau politicile de formare și de calificare necesare pentru a răspunde provocărilor de pe piața forței de muncă (24).

4.2.2.

Ele au lansat, de asemenea „Angajamentul în favoarea uceniciei tinerilor în industria alimentară și cea a băuturilor” (25), menit să faciliteze instituirea unor ucenicii de înaltă calitate în cadrul întreprinderilor producătoare de alimente și băuturi din întreaga UE, în special de către IMM-uri.

4.3.1.

În ciuda scăderii cotei sale de piață în comerțul mondial cu alimente și băuturi, UE rămâne cel mai mare exportator de astfel de produse, având o balanță comercială pozitivă în valoare de 23 de miliarde EUR în 2012. În schimb, în ultimii ani, țări precum China și Brazilia și-au crescut constant cotele de piață ale exporturilor (26).

4.3.2.

Independent de recunoașterea unanimă a faptului că securitatea alimentară este esențială (27), creșterea exporturilor este una din principalele surse de creștere economică pentru orice industrie. Având în vedere că, în țările emergente, proporția populației înstărite este în creștere, industria ar trebui să fie echipată pentru a răspunde la creșterea cererii mondiale.

4.3.3.

Încheierea unui acord multilateral semnificativ în cadrul OMC ar fi cea mai eficientă soluție pentru deschiderea piețelor, însă în pofida rundelor succesive de negocieri, nu s-a ajuns încă la un acord global.

4.3.4.

Prin urmare, acordurile comerciale bilaterale au dobândit o importanță semnificativă și au dat rezultate în ce privește industria europeană, în general, și sectorul produselor alimentare și al băuturilor în special. În cadrul negocierilor în curs privind TTIP, ar trebui ca atât barierele tarifare, cât și cele netarifare să fie abordate punându-se accentul pe reciprocitatea tratamentului pentru produsele alimentare și băuturile din Europa, fără a pune însă în pericol sub nicio formă interesele consumatorilor europeni. Rezultatul negocierilor ar trebui să aducă beneficii semnificative pentru sectorul agroalimentar european (28).

4.3.5.

Politica UE de promovare reprezintă un instrument util pentru a contribui la valorificarea imaginii pozitive a produselor agroalimentare europene în întreaga lume și a face cunoscute principalele caracteristici ale produselor alimentare europene.

4.4.1.

Așa cum se afirmă într-un aviz al CESE din 2012 (29)„O producție și un consum durabile sub forma unei utilizări a serviciilor și produselor care să ofere mai multe avantaje folosind mai puține resurse naturale se află la baza strategiilor de creștere a eficienței resurselor și de promovare a unei economii ecologice”.

4.4.2.

Industriile europene producătoare de alimente și băuturi depind de accesul la cantități adecvate de materii prime agricole care satisfac criterii specifice de calitate și sunt propuse la prețuri competitive.

4.4.3.

Una din principalele provocări este risipa de alimente: de-a lungul lanțului alimentar european, se irosesc aproximativ 90 de milioane de tone de hrană. Odată cu deșeurile alimentare, se irosesc și resursele utilizate pentru a produce aceste alimente, precum materiile prime, apa, îngrășămintele și combustibilii. O serie de inițiative majore au dat naștere unor parteneriate cu părțile interesate relevante, cum ar fi campania „Every Crumb Counts”(„Fiecare firimitură contează”) sau publicarea unui set de instrumente pentru industrie. Un aviz al CESE, adoptat în 2013, pe tema prevenirii și reducerii risipei de alimente, a oferit o imagine de ansamblu asupra problemelor și soluțiilor posibile în acest sens (NAT/570).

4.4.4.

Comisia Europeană a identificat sectorul alimentar ca unul dintre sectoarele prioritare pentru o utilizare mai eficientă a resurselor și a organizat consultări aprofundate pe tema sustenabilității sistemului alimentar european (30).

4.4.5.

Sustenabilitatea ar trebui privită dintr-o perspectivă mai amplă, fără a pune accentul numai pe aspectele sale legate de mediu, ci și pe pilonii săi sociali și economici. Un exemplu în acest sens a fost declarația comună adoptată de 11 organizații reprezentative ale lanțului alimentar, în contextul Grupului la nivel înalt (31) menționat anterior.

4.5.1.

Nivelurile investițiilor în cercetarea și dezvoltarea din sectorul alimentelor și băuturilor în UE sunt scăzute în comparație cu alte subsectoare din industria prelucrătoare și cu alte industrii alimentare și ale băuturilor din întreaga lume (32).

4.5.2.

CCI-urile din sectorul produselor alimentare și băuturilor trebuie încurajate și sprijinite. CCI – urile se plasează într-o perspectivă pe termen lung, de 7-15 ani, dar răspund totodată și unor obiective pe termen scurt și mediu, cum ar fi angajamentul esențial de a crește nivelul investițiilor în cercetare și dezvoltare până în 2020 și de a contribui la creșterea numărului de locuri de muncă și la creșterea economică.

Companiile producătoare de alimente și băuturi se confruntă cu nenumărate probleme atunci când introduc produse și procese inovatoare. Cele mai afectate sunt IMM-urile, deoarece dispun de capacități organizatorice și de resurse limitate, neavând competențele manageriale, experiența și viziunea strategică necesare. Procedurile de autorizare pentru introducerea pe piață a unor noi produse trebuie accelerate, respectându-se, în același timp, principiul precauției, care prevede ca pe piață să se introducă întotdeauna numai acele produse care sunt sigure pentru sănătatea consumatorilor.

4.6.1.

IMM-urile suferă în mod special de pe urma proliferării unor structuri care generează impunerea unor sarcini administrative inutile. Aceste întreprinderi joacă un rol important în competitivitatea sectorului și, prin urmare, trebuie să beneficieze de o atenție specială, fără a se aduce atingere siguranței alimentare sau drepturilor lucrătorilor și consumatorilor.

4.6.2.

În contextul REFIT, Comisia a făcut un pas important în direcția garantării faptului că legislația UE este adecvată pentru întreprinderi și sporește competitivitatea (33).

8.10.2015   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 332/36

Raportor:

domnul Dumitru FORNEA

Coraportor:

doamna Hilde VAN LAERE

1.1

Fabricația aditivă este una dintre tehnologiile generice cheie care vor introduce o nouă viziune asupra activității industriale și asupra produselor și uzinelor viitorului. Asocierea dintre revoluția digitală și această tehnologie revoluționară va permite Europei să își recupereze capacitățile de producție din regiunile cu salarii mai mici, pentru stimularea inovării și asigurarea unei creșteri durabile pe plan intern.

1.2

CESE consideră că UE își poate menține poziția actuală de actor mondial important în fabricație aditivă, dar pentru a realiza acest lucru trebuie luate următoarele măsuri la nivel european și național:

1.3

Trebuie să se acorde prioritate investițiilor în infrastructurile TIC, astfel încât toți cetățenii și întreprinderile să aibă acces la rețelele de internet de mare viteză, la cele mai înalte standarde de calitate și securitate;

1.4

Capacitatea europeană de stocare și transmitere a unor volume mari de date digitale trebuie consolidată și actualizată, iar protecția acestor date trebuie garantată în conformitate cu interesele legitime ale cetățenilor și întreprinderilor din UE;

1.5

Instituțiile UE și guvernele naționale ar trebui să pregătească oamenii pentru provocările societății digitale și ale tehnologiilor revoluționare aferente precum fabricație aditivă, prin investiții în programe culturale, educaționale și de formare adaptate la dinamica și cerințele de noi profiluri profesionale generate de o nouă generație de sisteme de producție.

1.6

În vederea atingerii potențialului maxim al fabricației aditive, trebuie încurajate cercetarea și creativitatea (prin stimulente financiare și fiscale) în întreprinderi și în instituțiile relevante de educație și știință;

1.7

Sunt necesare cercetări suplimentare pentru a extinde gama de materiale și numărul de cereri, precum și pentru a îmbunătăți fiabilitatea, viteza, productivitatea și gradul de maturitate ale acestei tehnologii. Etapele maturizării procesului de producție trebuie parcurse în Europa, pentru a garanta competitivitatea UE pe piețele mondiale și pentru a menține în UE beneficiile economice și locurile de muncă de înaltă calitate;

1.8

Parteneriatele europene pentru inovare trebuie să asigure integrarea eforturilor de dezvoltare a unor noi materiale pentru fabricația aditivă. O gamă mai largă de materiale și un număr sporit de furnizori vor duce la prețuri mai competitive, crearea de noi sectoare industriale și cantități mai mari de materiale de fabricație aditivă și piețe de aprovizionare mai competitive;

1.9

UE trebuie să faciliteze investițiile în noi echipamente de fabricație aditivă și ar trebui să încurajeze dezvoltarea tehnologiilor de fabricație aditivă în sisteme de producție deschise flexibile și ușor de integrat cu alte tehnologii de producție și finisare, în vederea creșterii numărului de aplicații și a cifrei de afaceri;

1.10

Cadrul european și național de reglementare nu a fost în măsură să țină pasul cu ritmul rapid al schimbărilor din fabricația aditivă, motiv pentru care este necesară o reglementare specifică, care să abordeze, în primul rând, standardele și certificarea, proprietatea intelectuală, protecția consumatorilor, sănătatea și securitatea la locul de muncă și mediul;

1.11

Procesul de reglementare privind fabricația aditivă trebuie să se bazeze pe cercetarea interdisciplinară și științifică a impactului acestei tehnologii, cu participarea deplină a tuturor părților interesate.

2.1

Industria prelucrătoare are o contribuție economică semnificativă, în special sub aspectul inovării, al productivității și al asigurării de locuri de muncă de înaltă calitate. Cu toate acestea, industria europeană a pierdut teren în ultimele două decenii, ceea ce a dus la o scădere a ocupării forţei de muncă în industrie și a valorii adăugate a acestui sector  (1). După decenii de diminuare progresivă a sectorului fabricației (ca urmare a externalizării acesteia către o mână de lucru ieftină), atenția se îndreaptă din nou către țările cu salarii ridicate și rolul esențial jucat de capacitățile de producție interne în concretizarea inovațiilor, precum și către capacitatea de a spori rapid producția de noi produse bazate pe tehnologii avansate. Inovarea, automatizarea și procesele sofisticate se află la baza strategiilor de succes industrial și se dovedesc esențiale pentru menținerea poziției de lider (2). Utilizând tehnologii de fabricație avansate, Europa și-ar putea recupera capacitățile de producție din regiunile în care salariile sunt mai mici pentru a stimula inovația și a genera creștere durabilă pe teritoriul său. Numai în acest mod ar putea Europa să devină lider în cadrul noii revoluții industriale.”

2.2

Fabricația aditivă este procesul de asamblare a materialelor, de regulă prin depunere de straturi succesive, pentru a realiza obiecte plecând de la datele unor modele 3D, ceea ce este opusul metodelor de fabricație prin substracție. „Fabricația aditivă” este termenul standard oficial folosit în acest sector (ASTM F2792), în vorbirea curentă utilizându-se cel de „imprimare 3D”.

2.3

Este un termen generic, care acoperă un set de tehnologii și procedee ce folosesc diferite materiale (metale, polimeri, ceramică și altele). Aceste tehnologii au atins un nivel de maturitate care permite un număr din ce în ce mai mare de aplicații comerciale cu valoare adăugată. Fabricația aditivă este considerată în întreaga lume ca una dintre tehnologiile generice esențiale care vor introduce o nouă viziune asupra industriei prelucrătoare și asupra produselor și uzinelor viitorului. Există deja așa-numitele FABLAB – laboratoare pentru serviciile și produsele de imprimare 3D.

2.4

Fabricația aditivă este un sector în creștere rapidă. Creșterea s-a accelerat în ultimii patru ani, întrucât un număr din ce în ce mai mare de întreprinderi adoptă fabricația aditivă de produse și servicii. Rata compusă anuală de creștere a veniturilor la nivel mondial generată de totalitatea produselor și serviciilor în ultimii 25 de ani a atins cifra impresionantă de 27 %. În ultimii trei ani (2011-2013), ea a fost de 32,2 %, respectiv o piață de 2,43 miliarde EUR în 2013 (3). Wohlers Associates prevede că, până în 2016, această piață va depăși 5,5 miliarde EUR și, până în 2018, 10 miliarde EUR. Totuși, fiind vorba de o tehnologie emergentă, experții din sectorul fabricației aditive estimează că actuala pătrundere pe piața acoperă numai o parte din aplicațiile potențiale identificate. În 2011, experții estimau pătrunderea pe piață la mai puțin de 8 % (ceea ce reprezintă o piață totală de aproximativ 17 miliarde EUR) (4). Dacă fabricația aditivă crește până la 2 % din piața de producție globală, potențialul este de 10 ori mai mare (aproximativ 170 miliarde EUR) (5).

2.5

Domeniul de aplicare s-a extins de la crearea de prototipuri la începutul anilor '90, până la producția de componente funcționale. Creșterea așteptată va fi generată, în principal, de fabricarea rapidă, rentabilă și pe scară largă de produse finite, complexe și funcționale din materiale diverse (plastic, metal sau ceramică) mai curând decât de design și crearea de prototipuri. Fabricația aditivă este performantă în materie de creare de prototipuri, dar este încă în faza de „inovare” în ceea ce privește produsele finite și funcționale. Apar produse inovatoare create prin fabricație aditivă, dar acestea nu sunt viabile, întrucât nu există mașini de fabricație aditivă solide și sisteme de producție de mare volum.

2.6

Procedeele aditive inovatoare vor revoluționa modul în care sunt concepute și fabricate obiectele. Fabricația aditivă poate îmbunătăți crearea de valoare a produselor actuale în cadrul lanțurilor de aprovizionare existente sau poate influența radical produsele, lanțurile de aprovizionare și modelele de afaceri (6). Europa trebuie să se afle în frunte în momentul în care fabricația aditivă își ia avânt. În contextul ecosistemelor europene de fabricație aditivă, se așteaptă o creștere atât prin extinderea activităților actuale (când actorii existenți trec de la crearea de prototipuri la fabricația de serie), precum și prin lansarea de noi activități în cadrul lanțului valoric.

2.7

La nivel mondial, fabricația aditivă este considerată o tehnologie generică esențială pentru crearea de noi produse și pentru lanțul de aprovizionare. Ea se generalizează și beneficiază de fonduri publice substanțiale, care contribuie la procesul său de maturizare (de exemplu, în SUA, China și Singapore). Din perspectivă istorică, UE ocupă o poziție bună, dar, dacă nu se întreprinde nicio acțiune, ea își va pierde această poziție și va rămâne în urmă în cursa pentru cucerirea de noi piețe.

3.1.1

Fabricația aditivă va contura o nouă viziune asupra procesului de fabricație și a „fabricii viitorului”:

3.1.2

La nivel de producție, fabricarea aditivă va deveni piatra de temelie a inovării:

3.1.3

La nivelul întreprinderii, fabricația aditivă va duce la modele economice disruptive:

—

Foile de parcurs în materie de fabricație aditivă (9), (10), (11), (12), (13) de la nivel internațional subliniază necesitatea unor pași hotărâtori în domeniul tehnologiei de fabricație aditivă, factor esențial de promovare a valorii adăugate și a adoptării fabricației aditive. Tehnologia utilizată în prezent a fost dezvoltată pentru realizarea de prototipuri prin fabricația aditivă; mașinile nu au atins încă nivelul industrial necesar unei producții de mare volum. Barierele tehnologice împiedică întreprinderile din acest domeniu să îndrepte fabricația aditivă către fabricația de serie. Concepția mașinilor de fabricație aditivă datează încă din perioada creării de prototipuri, iar inovațiile introduse sunt minime (mașinile de astăzi arată în interior aproape la fel ca și cele de acum 10-15 ani). Sunt necesare inovații „disruptive” la nivelul mașinilor pentru a ridica această industrie la un nivel superior (14).

—

Pentru a accelera dezvoltarea, întreprinderile și cercetătorii din sectorul fabricației aditive au nevoie de acces la platforme deschise (atât în materie de hardware, cât și de software), pentru a depăși restricțiile mașinilor comerciale de tip „cutie neagră”.

—

Creșterea capacităților (raport cost-eficacitate, soliditate și fiabilitate) ar permite extinderea actualului potențial al fabricației aditive către producția pe scară largă pentru o întreagă gamă de aplicații. Modificarea limitelor tehnologice și integrarea cu alte procedee (producție hibridă) vor crea condițiile unor aplicații revoluționare (15). Introducerea lor în industria prelucrătoare necesită integrarea fabricației aditive în mediul de lucru din întreprinderi și în sistemele de control.

—

Odată cu cercetarea strategică, trebuie inventate concepte proprii pentru un nou sistem de producție disruptiv; este vorba de schimbarea din temelii a modurilor de producție bazate pe actualele tehnologii de fabricație aditivă și a modului în care aceste sisteme sunt integrate în mediul întreprinderii. Aceasta înseamnă că, în viitor, fabricație aditivă nu va mai fi bazată pe mașini în serie, plasate una lângă alta într-o hală de producție; aplicația necesită conceptul unui sistem de producție aditivă continuu, bazat pe înlănțuirea diferitelor faze de producție. Aceste sisteme sunt deja cunoscute sub numele de „mașini de fabricație aditivă 2.0” și vor sta la baza dezvoltării mașinilor de fabricație aditivă în viitor.

—

Cei care controlează canalele de distribuție își păstrează poziția dominantă, de exemplu, producătorii de mașini prevăd în contractele lor de întreținere și garanție obligația utilizării de materii prime specifice foarte scumpe, deseori distribuite numai de către ei sau utilizează un model economic de tip „razor-razorblade”, în care, pentru consumabile, se recurge la un sistem de obligare a utilizatorului să apeleze la același furnizor. Controlul canalelor de distribuție și un volum în prezent încă limitat (16) fac ca furnizorii de materiale să fie mai puțin interesați să investească sume mari în dezvoltarea de noi materiale.

—

Numărul limitat de surse de aprovizionare cu materiale determină creșterea exagerată a prețului materiilor prime și sporește riscurile în ceea ce privește asigurarea aprovizionării pentru utilizatorii finali. Acest mecanism de piață are un efect de blocare a potențialului tehnologiei de fabricare aditivă.

—

În prezent, creșterea pieței, care se exprimă într-un număr cu două cifre, creează oportunităţi economice și atrage mai mulți furnizori de materiale. Dezvoltarea materialelor trebuie sprijinită și stimulată. Este important să se extindă gama de materiale și să se îmbunătățească proprietățile acestora. Creșterea numărului de furnizori va stimula competitivitatea prețurilor, prin urmare, va fi mai ușor să se facă abstracție de garanțiile mașinilor, volumul va fi mai mare, iar piețele de materiale mai competitive.

—

Extinderea gamei de materiale va permite deschiderea de noi sectoare industriale și va antrena creșterea cererii de materiale de fabricație aditivă.

3.2.4

Principalele piedici de natură tehnică – ceea ce împiedică pătrunderea pe scară largă în sectoare precum industria aerospațială, industria auto, sectorul medical sau cel al bunurilor de consum are legătură în principal cu creșterea productivității, fiind vorba de:

3.2.5

Se impun eforturi de cercetare strategică pentru:

3.2.6

Riscul unei scurgeri de tehnologie din Europa

3.3

Impactul fabricației aditive sub aspect juridic (17)

—

Implementarea tehnologiilor fabricației aditive va avea un impact direct asupra modelelor tradiționale de producție, în special asupra organizării interne a atelierelor. Fabricația aditivă va facilita instalarea de mini-uzine foarte aproape de clienți, atunci când există cerere. Astfel vor fi create locuri de muncă, numărul acestora neputând fi încă calculat, deoarece aplicarea la scară industrială a acestei tehnologii este prea recentă.

—

Impactul real din perspectiva cifrelor privind ocuparea forței de muncă este greu de stabilit, deoarece, pe de o parte, nu au fost efectuate studii și, pe de altă parte, este probabil ca actualele locuri de muncă să fie înlocuite în viitor de cele de operatori în domeniul fabricației aditive.

—

Locurile de muncă în domeniul tehnologiei de fabricație aditivă vor necesita noi competențe, cum ar fi cele de operatori de mașini capabili să utilizeze programele specifice procesului sau ingineri în măsură să conceapă piese cu noi sisteme: optimizarea topologică, reproiectare etc.

—

Odată cu adoptarea tehnologiilor de fabricației aditivă, instituțiile de învățământ și de formare vor avea misiunea de a menține și dezvolta capacitatea de inserție profesională a lucrătorilor. În prezent, în cele mai multe cazuri, fabricația aditivă lipsește din programa școlilor europene și a structurilor de formare ulterioară. Majoritatea cursurilor de formare oferă doar o descriere a acestor tehnologii și a performanțelor lor potențiale și nu au menirea să ajute elevii să dobândească o competență reală. Administrațiile locale ar trebui să integreze fabricația aditivă în planurile lor de învățământ, cel puțin pentru formarea profesională. Atractivitatea imprimării 3D, care acoperă întregul proces de inovare (concept, proiectare, calcul, robotica și producerea unui produs fizic finit) într-un timp scurt, ar putea fi utilizată ca o metodă eficientă de pregătire în educația școlară care orientează atenția copiilor către tehnologie și metode de fabricație.

—

Este de dorit ca orice ofertă de formare să fie concepută pe baza unei cooperări între industrie, autoritățile locale, instituțiile de învățământ și organizațiile lucrătorilor și să răspundă nevoilor reale ale întreprinderilor care își desfășoară activitatea în acest sector.

—

riscurilor chimice asociate rășinilor volatile utilizate în fabricația aditivă a pieselor din polimeri, precum și a aditivilor volatili metalici sau nemetalici din pulberile metalice;

—

riscurilor chimico-fiziologice care decurg din utilizarea pulberilor, mai ales în cazul în care aceste pulberi conțin nanoparticule;

—

riscului de explozie, care rezultă din utilizarea pulberilor;

—

riscuri specifice, în urma utilizării de surse laser, fascicule de electroni etc.

8.10.2015   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 332/45

Raportor:

domnul Sandy BOYLE

1.1

ISD constituie o contribuție importantă la creșterea economică, iar investitorii străini trebuie să fie protejați de exproprierea directă, să nu sufere din pricina discriminării și să aibă drepturi echivalente cu investitorii interni.

1.2

Dreptul unui stat de a reglementa în interes public este esențial și nu trebuie să fie subminat de dispozițiile niciunui AII. Este esențială o clauză lipsită de ambiguități care să afirme orizontal acest drept.

1.3

ISDS nu trebuie să ridice statutul capitalului transnațional la rangul celui al unui stat suveran sau să le permită investitorilor străini să pună în discuție dreptul guvernelor de a reglementa și a stabili afacerile interne.

1.4

De-a lungul timpului recurgerea la ISDS a dat naștere la o serie de abuzuri, care acum trebuie remediate. Printre deficiențele sistematice decurgând din utilizarea ISDS se numără opacitatea, lipsa unor norme clare de arbitraj, lipsa unor căi de atac, discriminarea față de investitorii naționali care nu pot utiliza sistemul, temerea că sunt protejate investițiile pur speculative, care – printre altele – nu duc la crearea de locuri de muncă, și teama că firmele specializate de avocatură profită de sistem, exploatându-l. În prezent, obiectivul este de a propune o procedură alternativă de soluționare a litigiilor, în interesul reconcilierii cererilor legitime ale investitorilor cu preocupările societății civile care rezultă din aceste percepții negative legate de ISDS.

Consultarea desfășurată de CE privind ISDS în cadrul TTIP a evidențiat o diviziune clară între opiniile comunității de afaceri, în general, și cele ale marii majorități a contribuțiilor venite din partea restului SC.

1.5

Există preocupări cu privire la competențele acordate unui grup de trei juriști privați de a tranșa și a lua decizii cu caracter obligatoriu în domenii de interes public fundamental. În ciuda faptului că Comisia Națiunilor Unite pentru Drept Comercial Internațional (UNCITRAL) a adoptat noi reguli cu privire la transparență, există încă preocupări că o bună parte din sistemul actual este lipsit de transparență și nu dispune de drept de apel.

1.6

S-a ajuns foarte departe plecându-se de la conceptul inițial aflat baza ISDS. Aceasta a devenit o nișă extrem de profitabilă pentru un număr limitat de firme specializate în dreptul investițiilor, care domină piața.

1.7

Anumite firme de avocatură specializate promovează în prezent ISDS ca reprezentând un instrument important de limitare a priori a riscurilor pentru demararea investițiilor. În unele cazuri mediatizate, acesta a devenit un instrument de lobby cu ajutorul căruia însăși amenințarea apariției unui litigiu creează o teamă de reglementare care-i împiedică pe legiuitori să urmărească politici legitime de interes public. Există, de asemenea, preocupări privind faptul că mecanismul a atras investiții speculative din partea fondurilor de hedging etc.

1.8

Diverse interpretări liberale cu privire la ce constituie expropriere au generat preocupări tot mai accentuate cu privire la faptul că contribuabilii sunt obligați să plătească compensații pentru politicile de interes public care, așa cum se afirmă, ar limita profiturile.

1.9

Acordul UE-Canada (CETA), semnat la sfârșitul anului 2014, și capitolul separat privind investițiile adăugat la Acordul de liber schimb (ALS) UE-Singapore sunt primele capitole privind investițiile negociate de UE începând cu 2009, de când UE a dobândit competențe în materie de investiții, în temeiul Tratatului de la Lisabona. Deși aceste capitole urmăresc să aducă îmbunătățiri sistemului actual ISDS, precum și să elaboreze ceea ce CE a pretins că va fi un nou model „de vârf” de ISDS pentru UE, ele nu reușesc nici pe departe să liniștească temerile publicului. Modelele folosite în acordul cu Singapore și în CETA nu sunt identice și, în opinia multora, ISDS rămâne un proces dezechilibrat și extrem de costisitor, cu efect de limitare a democrației, lipsit de drept de apel și care pune în primejdie dreptul unui guvern de a reglementa, asigurându-le investitorilor străini drepturi care le depășesc pe cele consacrate în constituțiile naționale și care sunt mai mari decât cele de care beneficiază investitorii interni. CESE observă cu îngrijorare că textul CETA privind ISDS constituie în prezent baza de negociere a ALS UE-Japonia.

1.10

Schimbul de roluri dintre arbitri și avocații părților constituie un conflict de interese evident, pe care CETA nu reușește să-l soluționeze. Acest lucru reafirmă opinia conform căreia ISDS nu este o metodă echitabilă, independentă sau echilibrată de soluționare a litigiilor în domeniul investițiilor.

1.11

CESE salută exercițiul de consultare publică pe tema ISDS în Acordul TTIP. Spre deosebire de cazul CETA, acest demers a făcut ca negocierile pentru TTIP să fie mai transparente și instituie un precedent important, despre care Comitetul crede cu fermitate că trebuie urmat în toate negocierile de acorduri comerciale viitoare. Răspunsul CE a fost de a identifica patru domenii care merită o reflecție mai aprofundată; CESE nu consideră că aceasta este o listă întru totul cuprinzătoare, însă a furnizat o contribuție detaliată cu privire la aceste subiecte specifice în capitolele 7-10 ale prezentului aviz.

1.12

De asemenea, Comitetul salută obiectivul eliminării „acțiunilor în justiție neserioase” din orice mecanism viitor de protecție a investitorilor. Este important ca părțile la orice AII să dispună de protecția unui filtru politic general care să le permită să oprească de comun acord, din motive justificate, o acțiune în justiție să intre pe traseul arbitrajului.

1.13

Investitorii ar trebui încurajați să considere soluționarea litigiilor în temeiul tratatelor drept cale de ultimă instanță și să caute căi alternative, precum concilierea și medierea. Asigurările private și protecția în temeiul unui contract reprezintă mijloace adecvate de minimizare a riscurilor pentru investitorii străini.

1.14

Nevoia de protecție a ISD variază de la o țară la alta. În țările cu un sistem juridic care funcționează democratic și matur, neafectat de corupție, disputele privind investițiile ar trebui soluționate prin mediere, prin instanțele naționale și prin soluționarea litigiilor între state. Aceste componente sunt prezente în UE, SUA și Canada, iar nivelul actual ridicat al fluxurilor de investiții transatlantice dovedește fără echivoc că absența prevederii ISDS nu împiedică investițiile. CESE conchide, prin urmare, că nu este nevoie de o clauză ISDS în TTIP sau în CETA și se opune introducerii acesteia.

1.15

În mod potențial, ISDS poate schimba cursul TTIP și al CETA. CE trebuie să analizeze dacă urmărirea în continuare a acestui obiectiv sensibil din punct de vedere politic și impopular reprezintă o cale corectă și chibzuită.

1.16

Dinspre țările în curs de dezvoltare se formulează un mesaj clar conform căruia ISDS este un mecanism inacceptabil, care va fi întâmpinat cu o rezistență fermă de un număr tot mai mare de actori importanți la nivel global. Dacă nu se găsește o alternativă, va deveni tot mai dificil pe viitor să se încorporeze PI în tratatele cu țările pentru care este cel mai necesară.

1.17

Există preocupări considerabile din perspectiva tratatelor UE și a constituțiilor statelor membre cu privire la relația dintre deciziile în proceduri ISDS și ordinea juridică existentă în UE. Instanțele de arbitraj private sunt în măsură să ia decizii care nu sunt în acord cu legislația UE sau care încalcă CDF. Din acest motiv, CESE consideră că este absolut vital ca CJUE să verifice conformitatea ISDS cu legislația UE într-o procedură oficială de solicitare a avizului, înainte ca instituțiile competente să ajungă la o hotărâre și înainte de intrarea în vigoare cu titlu provizoriu a oricărui AII negociat de CE.

1.18

Dacă se urmărește găsirea unei soluții universale pentru soluționarea litigiilor în materie de investiții, aceasta nu se poate baza pe o modestă reformulare a sistemului actual ISDS, care beneficiază de un nivel foarte scăzut de sprijin public.

1.19

Într-un moment în care toate statele G7 sunt angajate în negocieri avansate pentru acorduri comerciale și de investiții cuprinzătoare, există ocazia unică de a găsi un sistem credibil care să îmbine interesele legitime ale investitorilor cu drepturile unui stat.

1.20

Dacă se optează pentru o autoritate unitară, aceasta nu poate fi alcătuită din avocați privați și trebuie să fie mai accesibilă IMM-urilor și să dispună de un mecanism integrat de apel.

1.21

CESE recomandă insistent CE să ia în considerare propunerile formulate de UNCTAD privind reforma ISDS și conchide că înființarea unei Curți internaționale de investiții oferă cea mai bună soluție pentru asigurarea unui sistem democratic, corect, transparent și echitabil.

2.1

După adoptarea cu o majoritate covârșitoare a avizului REX/390 (1), CESE a decis să elaboreze un aviz din proprie inițiativă cu privire la ISDS. Deși această recomandare era specifică pentru TTIP, s-a ajuns ulterior la un acord de extindere a domeniului de aplicare la PI și ISDS în acordurile comerciale și de investiţii cu țările terțe.

2.2

Deși prezentul aviz analizează implicațiile de ansamblu ale ISDS, este inevitabil ca o mare parte din materialul folosit și din referințe să aibă legătură cu TTIP. Pe parcursul negocierilor privind TTIP, ISDS a constituit o temă dominantă pentru părțile interesate din UE și SUA.

2.3

CE a desfășurat o consultare publică online timp de 15 săptămâni (martie-iulie 2014) pe tema ISDS în contextul TTIP. CESE a considerat că este înțelept să aștepte publicarea rezultatelor acestei consultări și să desfășoare apoi o audiere publică înainte să își finalizeze avizul. Rezultatele au fost publicate la mijlocul lui ianuarie 2015, iar audierea a avut loc la 3 februarie 2015. Ambele au ajutat mult la redactarea prezentului aviz.

3.1.1

ISDS este un instrument de drept public internațional care îi acordă unui investitor străin dreptul de a iniția proceduri de soluționare a litigiilor împotriva unui guvern suveran, în condițiile prevăzute de un AII. Tratatele sunt concepute astfel încât să creeze anumite obligații elementare ale părților în ce privește investițiile străine, prin furnizarea de garanții că guvernele respectă principii-cheie precum:

3.1.2

În cazul încălcării presupuse a acestor obligații de către un stat, investitorii străini cărora li se aplică dispozițiile unui AII pot depune o solicitare de arbitraj internațional prin intermediul mecanismului ISDS. Reclamanții trebuie să dovedească că măsurile respective le-au produs daune semnificative. În cazul în care plângerea este acceptată, țării-gazdă i se cere să furnizeze compensații pentru daunele produse. Spre deosebire de situația OMC-DSP, dacă un stat pierde o acțiune în justiție, el nu este obligat să-și schimbe legislația.

3.1.3

ISDS se bazează în mare măsură pe argumentul că oferă un spațiu neutru și depolitizat pentru soluționarea disputelor dintre investitorii externi și statele-gazdă. El le permite societăților să dea în judecată state în instanțe internaționale. Acest mijloc este disponibil numai societăților străine sau transnaționale care utilizează o filială transfrontalieră. Comunitățile afectate, cetățenii, întreprinzătorii locali și guvernele nu pot face uz de același mecanism.

3.1.4

Arbitrii nu sunt judecători inamovibili cu autoritate publică, ca în sistemele judiciare ale statelor. Instanțele sunt formate în principal din trei juriști privați care analizează cauzele cu ușile închise și sunt numiți ad-hoc. Decizia este definitivă și nu poate face obiectul niciunui proces oficial de apel.

3.1.5

Dacă părțile doresc, procedurile ISDS pot rămâne complet confidențiale, chiar dacă disputa privește chestiuni de interes public. Deși TBI al SUA facilitează o mai mare transparență, în multe din acordurile actuale există încă prevederi confidențiale. Normele de transparență ale UNCITRAL vor îmbunătăți substanțial poziția, în cazul în care sunt puse în aplicare pretutindeni.

3.2.1

93 % din ABI conțin o clauză privind ISDS (2). ISDS este prezentă și în anumite acorduri comerciale internaționale, precum NAFTA, și în acorduri internaționale de investiții precum TCE. În 2014, TCE a depășit NAFTA în ierarhia celor mai frecvent invocate tratate (3).

3.2.2

SM au încheiat peste 1  400 de ABI începând din anii 1950, reprezentând aproape jumătate din totalul global (4). Toate conțin prevederi în mare măsură similare privind PI și ISDS. Se observă că investitorii UE sunt cei mai mari utilizatori ai ISDS la nivel global (50 % din totalul cauzelor).

3.2.3

UE negociază în prezent TTIP cu SUA, un ALS cuprinzător cu Japonia și a încheiat recent negocierile cu Canada. Aceste chestiuni, mai mult decât oricare altele, s-au aflat la originea unei uriașe dezbateri publice privind nevoia integrării mecanismului ISDS în orice capitol privitor la investiții.

3.2.4

Numai nouă SM ale UE au încheiat ABI cu SUA (Bulgaria, Croația, Republica Cehă, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, România și Slovacia), șapte SM au un ABI cu Canada și niciun stat membru nu are acorduri cu Japonia. Toate aceste acorduri datează dinaintea aderării la UE.

3.2.5

Acțiunile de ISD deținute de investitorii SUA în aceste nouă SM echivalează cu 1 % din totalul ISD ale SUA în UE. În ce privește ISD efectuate de aceste SM în SUA, cifra se ridică la doar 0,1 % din totalul acțiunilor de ISD din SUA (5).

3.3.1

Cauzele ISDS au proliferat dramatic între 2002 și 2014 (58 în 2013 și 42 în 2014) (6), numărul arbitrajelor bazate pe tratate ajungând la un total de 610 până la finalul lui 2014. Însă, deoarece majoritatea platformelor de arbitraj nu au un registru public al plângerilor, numărul total al cauzelor este estimat a fi mai mare.

3.3.2

Din cele 356 de cauze despre care se știe că au fost încheiate, 25 % au fost soluționate în favoarea investitorului și 37 % în favoarea statului. Soluțiile specifice la care s-a ajuns în 28 % dintre cazuri au rămas confidențiale.

3.4.1

Costul mediu al unei cauze soluționate prin arbitraj este de 4 milioane USD pentru fiecare parte, din care cca 82 % reprezintă cheltuieli de judecată (7). Unele pot dura mai mulți ani până la soluționare.

3.4.2

Costurile ridicate au dus la creșterea finanțării plângerilor de către părți terțe. Prin reducerea riscului financiar pentru societăți, acest lucru contribuie la o creștere a numărului de cauze neserioase, pentru care însă statele suportă totuși totalitatea cheltuielilor de judecată. CESE se opune ferm investițiilor speculative pe care este informat că le fac fondurile de hedging în anumite cauze ISDS, în schimbul unei părți din compensațiile acordate (8).

4.1

Cu excepția Irlandei, toate SM au clauze ISDS în ABI-uri. Există, de asemenea, 190 de ABI în interiorul UE, care sunt sursa a 16 % din totalul cauzelor ISDS cunoscute la nivel global.

4.2

Mandatul de negociere al CE, susținut în 2012 de cele 27 de SM de atunci cuprinde obiectivul de a se integra ISDS. Se are în vedere „un mecanism eficace și de cea mai bună calitate pentru soluționarea litigiilor”.

4.3

Poziția CE (9) este că ISDS constituie:

4.4

O masă rotundă de afaceri pe tema TTIP, organizată de Grupul „Angajatori” al CESE, a formulat într-o declarație comună (10) următoarea concluzie: „un acord internațional precum TTIP ar trebui să creeze condiții favorabile care să atragă un nivel ridicat de investiții viitoare pe piața transatlantică. Aceasta presupune acordarea unui acces amplu și a unui tratament nediscriminatoriu pentru investitorii de ambele părți și îmbunătățirea cadrului actual privind PI, inclusiv a ISDS, făcând acest mecanism mai accesibil pentru IMM-uri și găsind un echilibru just între drepturile investitorilor și dreptul statelor și al autorităților locale de a reglementa în interesul public.” Nevoia de a se veghea ca dispozițiile TTIP referitoare la ISDS să nu aducă nicio atingere capacității statelor membre UE de a legifera în interesul populației lor figura și în concluziile unei ședințe comune pe tema negocierilor transatlantice, organizată în iunie 2014 de către categoriile consumatori, organizații de mediu și agricultori.

4.5

Nevoia unui mecanism ISDS este susținută ferm de comunitățile de afaceri de ambele părți ale Atlanticului care consideră că el constituie o plasă de siguranță fundamentală pentru investitorii străini și argumentează că:

4.6

Se susține totodată că ISDS reprezintă un instrument de folosit în ultimă instanță și că nu se face apel la el decât în cazuri extreme, când au fost epuizate toate opțiunile, circa 90 % din ABI nefiind niciodată invocate de investitori pentru susținerea unei cauze. Deși volumul de acțiuni aferente ISD la nivel global depășește 25 de mii de miliarde USD, din 1987 nu au fost pe rol decât circa 500 de cauze. Tranșarea prin arbitraj nu asigură decât compensații pecuniare. Arbitrii nu au posibilitatea de a schimba legislația sau măsurile adoptate de state (11).

4.7

Comunitatea de afaceri arată și că un sistem funcțional și modern de ISDS este important și pentru IMM-uri, care au inițiat 22 % din cauzele demarate la nivel mondial (12).

4.8

În pofida apelurilor formulate de comunitatea de afaceri pentru negocierea unui acord de investiții liberal (13), se recunoaște că ar trebui luate măsuri pentru ca ISDS să devină un instrument mai eficient, mai modern, mai previzibil și mai transparent. Ea susține definirea mai clară a unor concepte importante precum „investitor/investiții”„tratament corect și echitabil” și „expropriere indirectă” (14).

4.9

Având în vedere expunerea publică foarte mare a negocierilor pentru TTIP, CETA și ALS cu Japonia, se afirmă că nereușita în a obține un acord negociat în aceste situații ar avea efecte negative asupra perspectivei de a negocia o clauză ISDS în orice ABI, deoarece fiecare acord va avea un impact asupra următoarelor acorduri.

5.1

Sprijinul față de ISDS nu se regăsește și în alte zone esențiale ale SC. Cu toate acestea, există un consens amplu potrivit căruia investitorii străini au nevoie de protecție față de exproprierea directă, nu trebuie să sufere discriminări și trebuie să aibă acces la aceleași căi aflate la dispoziția investitorilor interni.

5.2

S-a făcut auzită o opoziție fermă a sindicatelor, ONG-urilor, consumatorilor, organizațiilor de mediu și a celor pentru sănătatea publică de ambele părți ale Atlanticului.

5.3

Principala preocupare este că sistemul ISDS nu este adecvat scopului urmărit și că acesta conferă capitalului transnațional un statut juridic echivalent cu cel al unui stat suveran. Cu toate acestea, Comitetul remarcă faptul că, în cazul în care două țări doresc să promoveze relații economice între ele prin intermediul unui AII, fiecare va promite celeilalte că va garanta anumite niveluri de tratament investitorilor și investițiilor din cealaltă țară.

5.4

De la un început modest, în care ISDS fusese conceput să ajute ISD să obțină compensații pentru exproprierea directă a proprietății private de către guvernele naționale din statele în curs de dezvoltare ale căror sisteme judiciare funcționau prost, acesta s-a amplificat, devenind un mecanism care:

5.5

Exproprierea și-a extins definiția pentru a cuprinde măsuri echivalente cu exproprierea, exproprierea indirectă și exproprierea prin reglementare. Efectul a constat în admiterea unor plângeri împotriva oricărei măsuri luate de stat care ar avea în mod potențial un impact asupra profiturilor actuale, a profiturilor viitoare sau a așteptărilor rezonabile în materie de profituri, chiar dacă politica sau măsura respectivă are o natură generală și nu se aplică în mod special respectivei investiții.

5.6

Hotărârile negative ale instanțelor naționale au fost contestate ca reprezentând „expropriere” în situații precum cauza de 500 de milioane USD intentată de gigantul farmaceutic din SUA Eli Lilly împotriva Canadei, în care se afirma că hotărârile Tribunalului Federal cu privire la două medicamente brevetate încalcă drepturile de investitor ale firmei. Aceasta este prima încercare a unei corporații farmaceutice deținătoare de brevete de a face uz de privilegiile extraordinare asigurate de acordurile comerciale ale SUA ca instrument pentru a face presiuni în direcția unei protecții a brevetelor care să asigure un mai mare monopol (15).

5.7

În prezent, cabinete de avocatură specializate în dreptul întreprinderilor oferă consultanță și câștigă de pe urma unor cauze care nu au prea multă legătură cu exproprierea proprietății private. Un număr mic de cabinete de avocatură specializate în dreptul investițiilor au mers pe valul acestui tip de cazuri și acum domină piața.

5.8.1

În cadrul TTIP, este dificil de argumentat că investitorii au motive să se îngrijoreze cu privire la sistemele juridice naționale. Atât UE, cât și SUA dispun de sisteme juridice mature și robuste. Nu există motive evidente pentru care drepturile ISD nu ar putea fi protejate în mod adecvat prin încorporarea unei simple norme de protecție juridică nediscriminatorie și de acces egal la instanțele naționale. Argumente similare se pot aduce și în cazul Canadei sau al Japoniei. Dacă se dovedește dificilă punerea în aplicare a drepturilor internaționale prin negociere, mediere sau în tribunalele naționale din aceste democrații extrem de dezvoltate, atunci chestiunea ar trebui în principal rezolvată prin soluționarea litigiilor între state.

5.8.2

Un raport al LSE, în care se analiza modelul de ABI al SUA din 2012, conchide că „anumite domenii în care prevederile ABI cu SUA depășesc legislația Regatului Unit sunt semnificative. Din aceste motive și în lumina dimensiunilor investițiilor SUA în Regatul Unit, considerăm că există un risc semnificativ de apariție a unor costuri politice pentru Regatul Unit, generate de abandonul unor politici viitoare pe care le-ar fi preferat sau de modificările aduse acestora în virtutea obiecțiilor investitorilor americani în Regatul Unit.”

5.8.3

Nu este credibilă afirmația că absența unui mecanism ISDS constituie un obstacol în calea investiţiilor străine. Volumul investițiilor externe diferă mult de la un stat membru la altul. Unele din statele membre UE care au proceduri ISDS în TBI cu SUA primesc nivelurile cele mai scăzute de investiții externe dinspre SUA:

5.8.4

Este extrem de îndoielnic argumentul că neintegrarea unui mecanism ISDS în TTIP ar slăbi capacitatea UE de a include ISDS în viitoare acorduri bilaterale comerciale și de investiții cu țări care nu fac parte din OCDE, precum China. China a construit deja o rețea densă de peste 130 de ABI (inclusiv cu 26 de state membre). Dorința Chinei de a încheia un acord este la fel de mare ca cea a UE. Este mai degrabă de pus sub semnul întrebării dacă este în interesul UE să le permită întreprinderilor de stat din China, care sunt în esență conduse de guvernul chinez, să folosească ISDS pentru a contesta politici guvernamentale. Acest mecanism ar permite unei țări străine să folosească un presupus proces comercial pentru a intra în discuții care ar trebui soluționate prin negocieri și diplomație.

5.8.5

Un document detaliat, publicat în martie 2015 de către Centrul pentru studii politice europene, Centrul pentru relații transatlantice și Universitatea John Hopkins, a conchis: „[...] includerea unui capitol privind protecția investițiilor în cadrul TTIP, alături de soluționarea litigiilor dintre investitori și stat (ISDS), este puțin probabil să genereze beneficii economice sau politice semnificative pentru UE. Analiza noastră arată, de asemenea, că includerea unor astfel de dispoziții ar duce la costuri economice și politice semnificative pentru UE. Deși este important să nu se exagereze amploarea potențialelor costuri, evaluarea noastră generală arată că este foarte probabil ca acestea să depășească orice potențial beneficiu pentru UE. În consecință, sugerăm ca, în cazul în care ISDS nu este însoțită de concesii considerabile din partea Statelor Unite, astfel încât să compenseze costurile legate de ISDS, ar fi prudent ca UE să aibă în vedere soluții alternative” (16).

5.9.1

Africa de Sud, Bolivia, Ecuador, Venezuela și Indonezia au început să-și rezilieze sau să renunțe treptat la ABI-urile în vigoare. Se vehiculează informația că și India își revizuiește acordurile, iar, în urma cauzei Philip Morris, Australia a anunțat că nu va mai fi de acord cu includerea unei clauze ISDS în niciun acord viitor.

5.9.2

Conferința națională a legiuitorilor, care reprezintă toate cele 50 de parlamente ale statelor din SUA, a anunțat (17) că „nu va sprijini niciun acord comercial care include soluționarea litigiilor dintre investitori și stat”, deoarece aceasta le afectează „capacitatea ca, în calitate de legiuitori la nivel de stat, să elaboreze și să impună norme corecte, nediscriminatorii, care protejează sănătatea, siguranța și bunăstarea publicăm asigură sănătatea și siguranța la locul de muncă și protejează mediul înconjurător.”

5.9.3

Rezistența împotriva ISDS este în creștere și în Europa, Germania, Austria, Grecia și Franța punând sub semnul întrebării drepturile investitorilor în cadrul TTIP.

5.9.4

Au fost formulate avertismente în PE, de către membri marcanţi ai influentei Comisii INTA, care au solicitat eliminarea ISDS din TTIP.

5.9.5

Comitetul Regiunilor avertizează că ISDS între UE și SUA, care evită jurisdicția instanțelor ordinare, atrage după sine un risc semnificativ și, ca atare, poate fi eliminat (18).

5.9.6

Aceste sentimente le reflectă pe cele ale multitudinii de OSC europene care se opun integrării ISDS în TTIP. Una dintre principalele observații este că, dacă un investitor apelează întâi la sistemul juridic național și obține o hotărâre definitivă, acesta poate în continuare să depună plângere în fața unui tribunal de investiții. Acest tribunal devine astfel ultima instanță, ceea ce este considerat un sacrilegiu la adresa democrației.

6.1

CESE salută decizia Comisiei de a lansa o consultare publică online pe tema ISDS în Acordul TTIP. Excluzându-se mesajele transmise în repetate rânduri, s-au primit 1 43  053 de contribuții, ceea ce dovedește amploarea interesului public. Documentul de lucru al serviciilor Comisiei publicat în ianuarie 2015 oferă o analiză temeinică a conținutului și substanței reacțiilor publicului (19).

6.2

Consultarea s-a bazat pe un text de referință întemeiat pe CETA. Din păcate, acest proiect de acord și cel cu Singapore nu au fost prezentate spre consultare publică. Cu toate acestea, faptul că CETA, cu privire la care negocierile s-au încheiat, a fost folosit „după ce s-a uscat cerneala” ca bază pentru consultarea publică a dus la anumite temeri că operația de consultare publică a fost deja o punere în fața unui fapt împlinit, menită să parafeze noua generație de acorduri de investiții propuse de UE. Această teamă a fost exacerbată de faptul că documentul de consultare se concentra asupra modalităților și nu conținea nicio întrebare specifică cu privire la includerea principiului ISDS în TTIP. Trebuie spus că obiectivul consultării consta în a cere opinia părților interesate cu privire la modalități de îmbunătățire a ISDS în TTIP.

6.3

Consultarea a adăugat puține informații noi la corpusul masiv de informații disponibil de pe urma dezbaterii publice intense online cu privire la ISDS. Cu toate acestea, ea a constituit un exercițiu extrem de util de aducere laolaltă a diferitelor tipuri de argumente și de a furniza societății civile ocazia de a contribui direct.

6.4

Este regretabil că unii susținători ai ISDS au considerat nefondate 97 % din răspunsurile transmise colectiv, prin intermediul unei varietăți de platforme online. Transmiterile colective constituie o parte legitimă a consultării publice. CESE salută asigurările primite din partea CE că „toate răspunsurile au fost luate în considerare în aceeași măsură”.

6.5

Deși observă că mai puțin de 1 % din respondenți au afirmat că sunt investitori în SUA, CESE nu consideră că acest fapt constituie o problemă. În ceea ce privește chestiuni precum democrația și drepturile suverane ale statelor de a-și organiza afacerile interne, contribuția amplă a SC și opinia acesteia sunt elemente esențiale și vitale.

6.6

Au fost identificate de CE patru domenii în care ar trebui explorate în continuare posibile îmbunătățiri:

Acestea sunt detaliate în documentul de reflecţie „Investițiile în cadrul TTIP și dincolo de acesta – calea de urmat spre reformă”, prezentat de comisarul Malmström Parlamentului European și Consiliului în mai 2015.

6.7

CESE este surprins să afle că, în ședința dialogului societății civile din 18 mai, s-a confirmat că modelul de protecție a investitorului folosit în prezent în negocierile ALS cu Japonia este cel convenit în acordul CETA. Având în vedere că comisarul, în documentul de reflecție „Investițiile în cadrul TTIP și în afara acestuia – calea de urmat spre reformă” prezentat PE la 6 mai, a identificat numeroase domenii de îmbunătățire a textului CETA, Comitetul este preocupat de faptul că acesta constituie în continuare baza de negociere cu un partener global atât de important precum Japonia.

7.1

CESE este preocupat de faptul că contribuția la consultarea publică prezentată de Forumul European al Serviciilor solicită reducerea la minimum a excepțiilor și limitărilor și cere CE să „își utilizeze mandatul de negociere în contextul Tratatului de la Lisabona pentru a îmbunătăți și a consolida, și nu a dilua” ISDS. Printre aceste solicitări se numără și „Clauza națiunii celei mai favorizate fără rezerve și clauze privind tratamentul național și tratamentul corect și echitabil fără rezerve; o clauză de protecție cu aplicare largă, fără excepții pentru anumite sectoare, fără mecanisme de filtrare, cu compensare deplină pentru exproprierea directă și indirectă  (20)”.

7.2

ISDS este folosit în măsură tot mai mare pentru a evita confruntarea cu sistemele juridice naționale și pentru a acționa în schimb guvernele în instanțe internaționale de drept privat, solicitând compensații din banii contribuabililor pentru politici de interes public care, conform acuzațiilor, limitează profiturile. Aceste acțiuni apar în special în domeniul sănătății și cel al protecției mediului.

7.3

Câteva cazuri recente intens mediatizate au intensificat opoziția față de ISDS:

7.4

Tratatele de investiții interzic orice restricții privind repatrierea fondurilor sau a profiturilor. Guvernele nu pot să impună controale ale capitalurilor pentru a pune capăt atacurilor asupra monedelor lor sau să restricționeze fluxurile de „capital speculativ” în cursul unei crize, deși FMI consideră că astfel de controale constituie o măsură politică esențială. Niciun stat nu a fost lovit de cauze ISDS mai tare decât Argentina, care a trebuit să plătească peste 500 de milioane USD în urma deciziei sale de a decupla peso-ul de dolarul SUA în 2002.

7.5

Excepții pentru serviciile publice există în capitolul 11 al CETA (Comerțul transfrontalier cu servicii), însă nu există scutiri sau excluderi pentru acestea în capitolul 10 (Protecția investitorilor). În principiu, deși pare corect ca investitorii să fie protejați împotriva unor acte arbitrare ale autorităților de stat, definiția exproprierii și mai ales a exproprierii indirecte generează preocupări în ce privește capacitatea statelor de a retransfera anumite activități furnizate în prezent de entități comerciale către furnizori de stat, pentru motive legitime de politică publică. Exproprierea, în sensul capitolului 10, include orice legislație care are efectul de a reduce valoarea unei afaceri private. Compensarea trebuie să reflecte „pierderea reală”. Acest lucru poate face ca economic să fie prohibitiv pentru state să readucă servicii în aria furnizării prin întreprinderi de stat.

7.6

În CETA se recunoaște că definiția exproprierii indirecte este prea largă, în anexa X.11 punctul 3 încercându-se o clarificare a chestiunii prin detalierea obiectivelor politicilor publice care nu ar constitui expropriere indirectă, precum sănătatea, siguranța sau mediul. Există însă pericolul ca această formulare să fie interpretată ca fiind prescriptivă, lăsând alte obiective mai ample de politică publică, precum politica economică sau bugetară sau renaționalizarea serviciilor esențiale la îndemâna acțiunilor în despăgubire în temeiul exproprierii indirecte în contextul ISDS. Este esențial să se clarifice chestiunea.

7.7

În declarația privind planurile sale de a preîntâmpina abuzul de ISDS din partea investitorilor, CE afirmă că „ar dori să includă dispoziții care să preîntâmpine acțiunile în justiție neserioase” (22) în TTIP. Proiectul CETA prevede, de asemenea, o procedură rapidă de respingere a acțiunilor în justiție nejustificate și neîntemeiate. Cu toate acestea, definirea termenului „neserios” în terminologie strict juridică va fi deosebit de dificilă și are potențialul de a furniza noi subiecte fertile pentru avocații specializați în investiții.

7.8

În proiectul CETA se prevede, de asemenea, o definiție neinterpretabilă pentru „tratament corect și echitabil”. Ea este însă considerată prea amplă de către oponenții ISDS și insuficient de flexibilă de către comunitatea de afaceri. Ea lasă o anumită latitudine de interpretare instanței și este lipsită de un mecanism flexibil de revizuire.