14.8.2015   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 268/1

Raportor:

domnul Igor ŠARMÍR

1.1.

Comitetul Economic și Social European (CESE) apreciază faptul că siguranța alimentelor se numără printre prioritățile Uniunii Europene și că a fost creat un sistem solid menit să o garanteze. Este foarte îmbucurător faptul că, începând din 2002, siguranța alimentară în UE ține de competența unei agenții specializate, Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (EFSA), care dispune de toate mijloacele necesare pentru a evalua siguranța produselor comercializate pe piața europeană.

1.2.

CESE consideră că, pe parcursul existenței sale, EFSA și-a demonstrat competența. Aceasta joacă, fără îndoială, un rol foarte important în prevenirea riscurilor sanitare în Europa. Grație ei, UE dispune de unul dintre cele mai performante sisteme de protecție a sănătății publice din lume. Cu toate acestea, având în vedere că sănătatea publică este un subiect extrem de delicat și că încrederea consumatorilor constituie o preocupare majoră pentru EFSA, este necesar să se examineze, în continuare, posibilitățile de îmbunătățire a sistemului actual, în special în contextul noilor probleme ridicate de știință. În interesul acestui obiectiv, CESE dorește să facă o serie de propuneri.

1.3.

Transparența procedurii de evaluare a produselor noi, chimice sau de altă natură, destinate să intre în lanțul alimentar constituie, fără îndoială, o condiție esențială pentru încrederea consumatorilor în sistem și în produsele evaluate. CESE consideră că sunt posibile unele îmbunătățiri în acest domeniu. De exemplu, studiile normative prezentate de fabricanți și care trebuie să demonstreze inocuitatea produsului respectiv nu sunt publicate în revistele științifice și nu numai că datele brute ale acestor studii nu sunt puse sistematic la dispoziția comunității științifice, dar, în numeroase cazuri, se invocă direct secretul comercial. CESE este convins că această situație nu este corectă din punct de vedere juridic deoarece, conform însăși EFSA, datele privind studiile normative nu au un caracter confidențial.

1.4.

CESE invită Comisia Europeană să modifice legislația în cauză în mod corespunzător, astfel încât aceasta să impună publicarea sistematică, după expertiza realizată de EFSA, a studiilor normative respective, precum și a datelor brute ale acestor studii, pe site-ul web al EFSA.

1.5.

CESE salută Comisia pentru recentele sale inițiative menite să publice informații în mod proactiv.

1.6.

În trecut, agenția s-a aflat într-o situație dificilă din cauza conflictelor de interese ale unora dintre experții săi. CESE felicită EFSA pentru eforturile sale din 2012 în vederea normalizării situației, dar recomandă să mențină o atitudine vigilentă, având în vedere caracterul extrem de sensibil al acestui aspect specific evaluării oficiale.

1.7.

Sarcina EFSA este îngreunată de existența unor studii științifice, ale căror rezultate sunt în mod clar influențate de sursa lor de finanțare și care ar putea deveni foarte controversate. CESE recomandă ca EFSA să acorde o atenție deosebită acestui fenomen, literatura științifică reprezentând o referință importantă pentru procedura de evaluare.

1.8.

CESE felicită EFSA pentru eforturile considerabile depuse în ultimii ani în vederea unei mai bune înțelegeri a acțiunii amestecurilor, precum și a dezvoltării de noi metodologii utilizabile în cadrul procedurii de evaluare, și încurajează EFSA să pună în aplicare aceste metodologii cât mai curând posibil.

1.9.

CESE recomandă prudență în ceea ce privește aplicarea principiului conform căruia „caracterul nociv al unei substanțe depinde de doza ingerată”, deoarece un număr considerabil de endocrinologi prezintă, de 20 de ani încoace, dovezi că, în ceea ce privește substanțele cunoscute sub numele de „perturbatori endocrini”, variabila decisivă nu este doza, ci momentul expunerii. Cadrul reglementar nu ține încă seama de aceste noi cunoștințe, așa cum s-a semnalat într-un recent raport al Parlamentului European (1).

1.10.

CESE recomandă Comisiei Europene să stabilească, în urma consultării din Comunitatea endocrinologilor, o listă de produse care ar putea avea un impact negativ asupra dezvoltării sistemului endocrin. CESE recomandă Comisiei Europene să aplice principiul precauției în cazul substanțelor prezente pe listă, în așteptarea unui consens al comunității științifice, fie asupra caracterului lor periculos din punct de vedere hormonal, fie a inocuității lor.

1.11.

Importul de dăunători și boli din țări terțe poate avea consecințe dramatice pentru producătorii și consumatorii din Uniunea Europeană. Efectuarea unor controale mai stricte la frontieră, aplicarea principiului reciprocității și voința politică a autorităților europene sunt vitale pentru a garanta coerența sistemului.

1.12.

UE trebuie să vegheze la a se dota cu un sistem comercial care să nu submineze garanțiile în materie de siguranță alimentară a cetățenilor europeni. Revizuirea reglementărilor privind sănătatea plantelor și sănătatea animală reprezintă o oportunitate de a îmbunătăți punerea în aplicare a sistemelor de control, de a le aplica în mod uniform și de a împiedica impactul social, de mediu și economic negativ.

1.13.

CESE solicită să se asigure trasabilitatea integrală a alimentelor, „de la fermă la consumator” (inclusiv a alimentelor importate), pentru a permite consumatorilor să aleagă alimente de o anumită calitate și conforme cu standardele de siguranță în vigoare în UE.

2.1.

Prezentul aviz abordează două subiecte oarecum diferite, care au, însă, un numitor comun: garantarea punerii la dispoziție de alimente sigure pentru societatea europeană. Prima parte este consacrată sistemului actual de evaluare a noilor produse menite să intre în lanțul alimentar, în timp ce obiectivul celei de a doua părți constă în a semnala anumite aspecte problematice pe care le prezintă comerțul internațional în ceea ce privește produsele agroalimentare atât pentru agricultori, cât și pentru consumatori și cetățeni, în general.

2.2.

Siguranța alimentelor constituie una dintre prioritățile oficiale ale UE, iar la nivel instituțional, aceasta este, fără îndoială, pe deplin asigurată de Comisia Europeană și de EFSA. Este de netăgăduit faptul că se poate considera că gestionarea riscurilor microbiologice se află sub control. Cu toate acestea, în secolul XX, la riscurile microbiologice s-au adăugat riscurile chimice, iar, în acest domeniu, situația este mai puțin clară.

2.3.

În cursul ultimilor 60 de ani, peste 1 00  000 de molecule noi, produse chimice de sinteză, au fost eliberate în mediul înconjurător. Cu toate acestea, doar o parte neglijabilă dintre aceste produse (între 1 și 2 %) au fost evaluate în privința riscurilor posibile legate de sănătatea umană (2), ceea ce este, printre altele, îngrijorător din punctul de vedere al siguranței alimentelor. Într-adevăr, în afară de substanțele care intră direct în lanțul alimentar (aditivi alimentari, reziduuri de pesticide sau de materiale plastice) și care, în principiu, fac obiectul procedurii de evaluare, există și alte substanțe care pot intra în acest lanț în mod indirect, prin intermediul solului, al aerului și al apei.

2.4.

După o utilizare și un consum mai mult sau mai puțin extinse, o serie de produse chimice de sinteză au fost deja retrase de pe piață, întrucât s-au demonstrat științific toxicitatea și/sau proprietățile lor cancerigene (a se vedea, de exemplu, punctul 2.5). Cu toate acestea, alte produse nu au fost încă interzise, în ciuda existenței unor suspiciuni științifice mai mult sau mai puțin fondate. Prin urmare, este absolut legitim să ne întrebăm care este legătura dintre expunerea populației umane la aceste noi produse chimice de sinteză, pe de o parte, și creșterea exponențială, în țările dezvoltate, a numărului de cazuri de cancer și de boli neurodegenerative, precum și de sterilitate, diabet sau obezitate, pe de altă parte.

2.5.

UE a instaurat un sistem solid menit să prevină riscurile legate de introducerea de produse noi, chimice sau de altă natură, în lanțul alimentar. Pe plan instituțional, Comisia Europeană (DG SĂNĂTATE) este responsabilă de gestionarea riscurilor, în timp ce EFSA, agenția europeană competentă la nivel tehnic, este responsabilă de evaluarea riscurilor. Punerea în aplicare a noului sistem a generat deja anumite rezultate de natură să le ofere garanții consumatorilor: de exemplu, în urma evaluărilor aprofundate, numărul de pesticide autorizate în UE a scăzut dramatic între 2000 și 2008 (de la 1  000 la 250). Pe de altă parte, această evoluție îi preocupă pe agricultori, care încep să sufere de pe urma lipsei de substanțe active care să le permită să lupte împotriva dăunătorilor. În mod paradoxal, multe dintre aceste substanțe active interzise în UE sunt autorizate în țări terțe care își exportă producția pe piața europeană.

2.6.

În pofida existenței unui sistem robust, experiența funcționării sale a demonstrat că anumite aspecte ale expertizei pot fi încă îmbunătățite, cu atât mai mult cu cât noile descoperiri științifice și aplicațiile lor comerciale reprezintă, adesea, noi provocări pentru procedura de evaluare. Aceste provocări sunt de ordin sistemic și metodologic.

3.1.

Evaluarea efectuată de EFSA se bazează pe un studiu științific care ar trebui să dovedească inocuitatea produsului respectiv. Conform legislației actuale, acest studiu de referință trebuie prezentat de către solicitant, adică de către întreprinderea care intenționează să introducă produsul pe piață. Or, acest aspect nu este foarte încurajator, întrucât rezultatele studiilor științifice pot fi extrem de diferite în funcție de sursa lor de finanțare (a se vedea punctul 3.4). Cu toate acestea, este adevărat că reglementările UE aplicate de EFSA prevăd condiții care trebuie respectate în momentul realizării acestor studii, precum și, pentru etapele ulterioare ale procedurii de evaluare, mecanisme pentru echilibrarea tendinței descrise în fraza precedentă.

3.2.

Un alt aspect problematic al procedurii de evaluare îl constituie confidențialitatea acestor studii normative, care pare a fi controversată: aceste studii nu sunt publicate în reviste științifice, iar datele brute fac adesea obiectul „secretului comercial”, ceea ce împiedică comunitatea științifică să efectueze o contraexpertiză (3). Înțelegem că este necesar ca datele și informațiile privind produsele noi, care ar putea scoate la iveală fie componența produselor, fie procedeul de fabricație a acestora, să fie protejate de „secretul comercial”. Însă nu acesta este cazul datelor privind studiile normative, care nu traduc decât reacția cobailor care au consumat produsele studiate. Întrucât, în acest caz, aplicarea secretului comercial nu este justificată de protecția intereselor legitime ale producătorilor (4), CESE consideră că aceasta este abuzivă și solicită adaptarea legislației astfel încât datele brute obținute din studii normative să fie puse în mod sistematic la dispoziția comunității științifice (pe site-ul internet al agenției), după evaluarea efectuată de către EFSA.

3.3.

EFSA este o agenție publică instituită pentru a asigura o expertiză științifică independentă a produselor noi care intră în compoziția produselor alimentare. EFSA a fost însă criticată în trecut din cauza conflictelor de interese ale unora dintre experții săi. În majoritatea cazurilor, aceștia erau, în același timp, consultanți ai ILSI (5). CESE apreciază că, în 2012, EFSA a făcut un efort important pentru a remedia această problemă, astfel încât, în prezent, situația s-a normalizat în consecință. Având în vedere caracterul sensibil al acestui aspect, CESE recomandă să se adopte, în continuare, o atitudine vigilentă.

3.4.

În cadrul evaluării, agențiile competente fac referire și la studiile privind domeniul respectiv, publicate în literatura științifică. Cu toate acestea, s-a demonstrat că rezultatele studiilor științifice pot fi extrem de diferite în funcție de sursa lor de finanțare (6). Independența cercetătorilor este esențială pentru a garanta fiabilitatea sistemului, iar sarcina EFSA este complicată de necesitatea de a distinge între studiile științifice de înalt nivel și cele ale căror rezultate sunt îndoielnice din cauza greșelilor metodologice sau de altă natură.

4.1.

Metodologia de evaluare a substanțelor chimice care pot fi încorporate în produsele alimentare se bazează pe așa-numitul principiu al lui Paracelsus. Conform acestui principiu, „totul este otravă și nimic nu este otravă: depinde de doză”. Prin urmare, pentru fiecare produs trebuie determinată o „doză zilnică admisibilă” (DZA). Cu alte cuvinte, majoritatea produselor noi pot fi consumate zilnic, cu condiția să nu se depășească o anumită cantitate.

4.2.

Timp de secole, aplicarea principiului lui Paracelsus putea fi considerată fiabilă. Dar noile substanțe sintetice pe care le conțin, de mai multe decenii, produsele alimentare constituie o nouă provocare și exclud aplicarea oarbă a acestui principiu.

4.3.

Prima problemă privește gestionarea alimentației persoanelor luate în considerare în mod individual. Într-adevăr, consumatorii ignoră cu totul existența dozei zilnice admisibile și, prin urmare, nu au posibilitatea, nici măcar în teorie, de a controla că nu depășesc cantitatea „autorizată” dintr-o anumită substanță, care poate fi conținută în mai multe produse alimentare consumate zilnic (7). În realitate, acest concept rămâne foarte științific și tehnic, iar aplicarea sa este rezervată unui cerc restrâns de specialiști.

4.4.

Organismul uman nu este expus la o singură substanță chimică, ci la un număr mare de reziduuri de pesticide, de materiale plastice și de aditivi alimentari conținuți în alimentație. Or, doza zilnică admisibilă nu este determinată decât pentru fiecare substanță chimică în parte, fără a se ține seama de posibilul efect cumulativ sau chiar sinergic. Din păcate, acest efect este departe de a fi pur ipotetic, dat fiind că mai multe studii au subliniat deja faptul că acțiunea cumulată a mai multor substanțe care, la nivel individual, nu prezintă probleme, poate avea consecințe grave (8).

4.5.

Agențiile responsabile pentru evaluarea produselor cu potențiale efecte nocive, cum ar fi EFSA sau FDA din Statele Unite, studiază de mai mulți ani efectul cumulativ și efectul sinergic, dar rezultatele eforturilor lor nu au fost încă transpuse în legislație (9), situație care este legată de dificultățile științifice și de complexitatea acestei sarcini. Cu toate acestea, EFSA declară că este destul de aproape de transpunerea în planul reglementării a cunoștințelor științifice din acest domeniu, iar CESE o îndeamnă să facă acest lucru cât mai curând posibil.

4.6.

În fine, principiul lui Paracelsus a fost pus sub semnul întrebării de fenomenul așa-numiților „perturbatori endocrini”. Este vorba despre substanțe care au tendința de a imita funcționarea hormonilor, cel mai adesea a hormonului feminin estrogen. Conform unei părți importante a endocrinologilor, adesea, aceste substanțe au un efect nefast atunci când organismul este expus unor cantități net inferioare dozei zilnice admisibile, și nu este nici măcar posibil să se determine o valoare-limită sub care acestea nu ar fi nocive (10). S-a demonstrat că, în cazul perturbatorilor endocrini, variabila crucială o reprezintă nu doza, ci momentul expunerii. În mod concret, perioada cea mai periculoasă o reprezintă cea în care se dezvoltă sistemul endocrin al individului (viața prenatală, primii ani ai copilăriei și pubertatea). O altă particularitate a perturbatorilor endocrini o constituie faptul că toxicitatea lor se poate manifesta după mai mulți ani, sau chiar decenii după expunere.

4.7.

Un număr mare de substanțe, naturale sau sintetice, sunt considerate, în prezent, de către endocrinologi ca reprezentând perturbatori endocrini, iar multe dintre acestea se regăsesc în mod regulat în alimentația umană. Este vorba, de exemplu, de diverse pesticide, dioxine, PCB și ftalați, dar discuția cea mai aprinsă privește, în prezent, materialul de ambalaj denumit bisfenol A (11).

4.8.

S-a evidențiat faptul că perturbatorii endocrini contribuie în mod decisiv la o scădere îngrijorătoare a fertilității la bărbați (fenomen constatat de la cel de al doilea Război Mondial încoace), și la o creștere considerabilă a cazurilor de cancer testicular și de prostată la bărbați și de cancer mamar la femei, precum și la alte patologii grave (12).

4.9.

Organismele europene competente, și anume EFSA și DG SĂNĂTATE, ezită să ia măsurile recomandate cu fermitate de endocrinologi, motivația constituind-o faptul că comunitatea științifică ar avea opinii împărțite în ce privește acțiunea nocivă a dozelor foarte mici (13). Or, o mare parte a oamenilor de știință care desfășoară activități de cercetare originală în endocrinologie consideră că acțiunea unor doze foarte mici de substanțe pe care ei le recunosc ca perturbatori endocrini este foarte periculoasă, în special pentru femeile însărcinate și copiii mici. Conform acestora, este vorba despre un fapt stabilit, demonstrat de „mii de studii științifice” (14), în timp ce conform EFSA, acțiunea unor doze foarte mici este doar o simplă ipoteză.

4.10.

În urma unui raport amănunțit (15) comandat de DG MEDIU, care a confirmat opinia endocrinologilor, în octombrie 2012, DG SĂNĂTATE a cerut EFSA să analizeze criteriile privind definiția factorilor perturbatori endocrini și să evalueze pertinența metodelor de testare existente în acest domeniu. Totuși acest demers nu a fost încă realizat, iar Comisia Europeană nu propune deocamdată decât o foaie de parcurs care stabilește bazele unei definiții a perturbatorilor endocrini (16). Prin urmare, sarcina în sine a fost amânată până la sfârșitul anului 2016.

4.11.

Comunitatea endocrinologilor și-a exprimat în mai multe rânduri dezacordul față de poziția adoptată de EFSA și de alte organe consultative și de reglementare în ce privește perturbatorii endocrini. Este vorba, în special, de declarația de consens publicată de Societatea americană de endocrinologie, ce aduce laolaltă peste 1  000 de persoane care profesează în domeniu (17), de colocviul internațional organizat la Berlin, în septembrie 2012, sau de „Declarația de la Berlaymont” din mai 2013 (18). Toți semnatarii acestei declarații erau specialiști care publicau activ lucrări pe această temă și considerau că este urgent ca legislația UE să înceapă să țină seama de cunoștințele acumulate de-a lungul anilor. De exemplu, ultimul regulament privind pesticidele, din martie 2013, impune realizarea de teste pentru a stabili dacă noul produs este, printre altele, mutagen, dar nu impune evaluarea activității sale hormonale. Acest lucru arată că preocupările endocrinologilor sunt încă departe de a fi luate în serios de către autoritățile competente.

4.12.

CESE consideră că este urgent să se înceapă să se țină seama, în cadrul reglementărilor, de cunoștințele acumulate în materie de endocrinologie și, prin urmare, este de acord cu poziția exprimată de Parlamentul European (19). Chiar dacă opinia „comunității științifice în sensul larg al termenului” este împărțită, punctul de vedere al unei mari părți a comunității endocrinologilor ar trebui să fie mai mult decât suficient pentru a aplica cel puțin principiul precauției substanțelor recunoscute de endocrinologi ca perturbatori endocrini.

5.1.

Organizația Mondială a Comerțului (OMC) solicită membrilor săi să ducă negocieri pentru a continua schimburile de produse agricole și a le înlesni, reducând în mod substanțial și progresiv ajutoarele interne și protecția produselor lor, obiectivul fiind acela de a favoriza o liberalizare tot mai mare.

5.2.

Pe o piață mondială tot mai liberalizată și în care circulația comercială a produselor vegetale se intensifică și se consolidează în urma acordurilor comerciale pe care UE le încheie cu țări terțe, riscul de a introduce noi dăunători și noi boli este tot mai mare.

5.3.

Producătorii europeni sunt foarte îngrijorați și își exprimă mari temeri în ce privește intrarea unor agenți dăunători, dintre care mulți foarte periculoși și care nu existau, până în prezent, pe teritoriul european. În anumite cazuri, apariția și propagarea lor ar putea provoca un declin brutal al diverselor producții europene, în special în culturile mai puțin răspândite, și ar putea astfel genera pierderi economice importante pentru producători.

5.4.

Pe lângă amenințarea pe care o reprezintă pentru activitatea agricolă legată de anumite producții, apariția dăunătorilor sau a bolilor de origine străină duce la creșterea costurilor de producție ale agricultorilor europeni și, prin urmare, duce la declinul rentabilității exploatațiilor lor. Mai mult, acestea pot avea un impact economic, de mediu sau social major asupra întregului teritoriu european.

5.5.

Pentru a cita un exemplu actual clar, elocvent și incontestabil, care dovedește gravitatea acestei probleme, trebuie să menționăm cazul recent al importului de citrice provenind din Africa de Sud. În timpul ultimei campanii, în porturile europene a sosit un număr important de încărcături de astfel de citrice sud-africane contaminate cu o ciupercă periculoasă, Guignardia Citricarpa, care provoacă antracnoza. Mai concret, acest agent patogen a fost detectat de 35 de ori în citricele importate din Africa de Sud.

5.6.

Astfel, laxismul UE pune în pericol cele 5 00  000 de hectare consacrate citricelor pe teritoriul său, dat fiind că nu se dispune de un tratament eficace pentru eradicarea acestei boli. Apariția sa ar produce efecte economice, de mediu și sociale foarte negative și ar compromite siguranța aprovizionării.

5.7.

Proiectul de nouă reglementare în domeniul fitosanitar ameliorează, din anumite puncte de vedere, Directiva 2000/29/CE a Consiliului din 8 mai 2000 privind măsurile de protecție împotriva introducerii în Comunitate de organisme nocive pentru produsele vegetale și împotriva propagării acestora în interiorul Comunității (20), dar continuă să nu abordeze anumite aspecte de o importanță crucială, astfel încât problemele cele mai importante rămân nesoluționate.

5.8.

Trebuie, de asemenea, subliniat că condițiile de producție a alimentelor importate din țări terțe nu sunt aceleași ca cele aflate în vigoare în UE. Aceste state permit utilizarea a numeroase produse fitosanitare neautorizate în Europa, limitele lor maxime de reziduuri (LMR) sunt mai ridicate decât cele permise pe teritoriul european, iar condițiile sociale și de muncă sunt diferite de cele din Europa (protecția asigurată este inferioară sau lipsește cu desăvârșire).

5.9.

Din punctul de vedere al consumatorilor europeni, trebuie insistat asupra diferenței clare, în termeni de siguranță și trasabilitate, dintre produsele străine și cele provenite din UE.

5.10.

Legislația actuală limitează și restrânge utilizarea unui număr tot mai mare de materii active pentru combaterea anumitor dăunători sau boli. Aceste restricții impuse agricultorilor europeni ar putea ajunge să privească 50 % din produsele disponibile în ultimii ani. Mai mult, persoanele cărora le revine sarcina de a aplica aceste tratamente trebuie să îndeplinească cerințe sporite, trebuind să dispună de o formare mai aprofundată și să utilizeze mai multe mijloace de protecție atunci când aplică aceste tratamente.

5.11.

Principiul reciprocității at trebui să garanteze faptul că toate produsele care sosesc pe o anumită piață au fost produse cu respectarea acelorași obligații sau standarde aplicabile produselor europene în materie de securitate sanitară, ecocondiționalitate, utilizare de materii active etc.

14.8.2015   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 268/8

Raportor:

doamna Anna Maria DARMANIN

1.1.

Insulele prezintă caracteristici unice, cu dificultăți inerente specifice, care, însă, pot fi transformate în oportunități dacă se pun în aplicare politici de dezvoltare inteligente și durabile, care să le ofere insulelor avantajele concurențiale generate de o creștere durabilă și locuri de muncă de mai bună calitate.

1.2.

În contextul elaborării și punerii în aplicare a politicilor de dezvoltare durabilă și inteligentă, ar trebui să fie, de asemenea, luate în considerare caracteristicile specifice ale insulelor, în special din punctul de vedere al vulnerabilității în fața consecințelor schimbărilor climatice. Prin urmare, sunt necesare politici și inițiative care să asigure integrarea corespunzătoare a măsurilor de adaptare la schimbările climatice pentru a asigura că insulele elaborează și consolidează măsurile de rezistență la schimbările climatice în toate sectoarele economiilor lor.

1.3.

Punerea în aplicare a unor politici inteligente pentru insule inteligente ar presupune, printre altele, efectuarea unui „test specific pentru insule”, astfel încât fiecare politică UE să fie testată sub aspectul efectelor sale asupra insulelor și al măsurii în care ea ia în considerare dimensiunea insulară. CESE invită Comisia să aplice aceste teste în toate direcțiile generale.

1.4.

CESE face recomandări cu privire la o întreagă serie de aspecte ale politicii de promovare a insulelor inteligente, iar fiecare dintre aceste recomandări este descrisă și explicată pe larg în paragrafele 4-11. Acestea privesc:

1.4.1.

Este evident că punerea în aplicare a acestor recomandări revine în primă instanță și în funcție de competențe și responsabilități – partajate sau nu – nivelului local, regional, național sau european. Prin urmare, este esențială cooperarea dintre aceste niveluri.

2.1.

În cadrul prezentului aviz, CESE pornește de la definiția „insulelor” formulată de Organizația Națiunilor Unite. Cu toate acestea, pe de o parte, el limitează domeniul de aplicare la insulele care fac parte din Spațiul Economic European (SEE) și, pe de altă parte, îl extinde pentru a include insulele mici și mijlocii, care sunt prin natura lor și state, și membre ale SEE. Este vorba, în mod specific, de Malta, Cipru și Islanda.

2.2.

Prin termenul „insule inteligente”, CESE face referire în mod specific la o regiune insulară care creează dezvoltare economică locală durabilă și o înaltă calitate a vieții, excelând în mai multe domenii-cheie ale sustenabilității, cum ar fi economia, mobilitatea, energia, mediul, TIC, gestionarea apei, educația, capitalul uman și care se ridică la nivel de excelență în domeniul guvernanței.

3.1.

Insulele europene sunt uneori în dezavantaj față de continentul european, ca urmare a izolării și caracterului lor periferic. Totuși, geografia prezintă atât avantaje, cât și dezavantaje și, în prezent, insulele oferă, de asemenea, un imens potențial de creștere și dezvoltare propriu nu numai lor, ci și Europei în ansamblul ei. Acesta este motivul pentru care CESE se pronunță în favoarea unor politici inteligente și a unor inițiative de dezvoltare inteligentă care să țină seama și de caracteristicile specifice ale insulelor. Cu toate acestea, responsabilitatea pentru politicile inteligente în insule ar trebui partajată între toate nivelurile menționate anterior și să nu se încadreze exclusiv într-o singură categorie. Având în vedere această responsabilitate partajată, și nu doar din acest motiv, CESE solicită crearea unui grup de experți în domeniul zonelor insulare, care să supervizeze politicile, aplicabilitatea și impactul acestora pe insule. În plus, CESE recomandă crearea unei platforme deschise pentru insule, care să acționeze ca un forum pentru coordonare și acțiune între insule pentru îndeplinirea obiectivelor privind insulele inteligente.

3.2.

Aceste caracteristici generează adesea anumite aspecte sociale, cum ar fi diminuarea populației, ca urmare a faptului că populația se deplasează pe continent pentru ceea ce consideră a fi oportunități mai bune, dificultăți legate de transport și, uneori, marginalizare. Cu toate acestea, unele insule au reușit să transforme aceste dezavantaje în atuuri, dezvoltând nișe prin care se disting.

3.3.

Având în vedere caracteristicile insulelor, CESE solicită ca politicile UE să includă un test specific insulelor, astfel încât fiecare politică UE să fie testată sub aspectul efectelor sale asupra insulelor și analizând măsura în care este luată în considerare dimensiunea insulară. CESE invită Comisia să aplice aceste teste în toate direcțiile generale.

4.1.

Internetul va reprezenta în mod clar un sector în creștere în Europa; obiectivele noastre pentru anul 2020 prevăd, printre altele, ca toți cetățenii europeni să aibă acces la rețele în bandă largă și ca, până în 2015, 50 % dintre ei să-și facă cumpărăturile online.

4.2.

În ceea ce privește obiectivul de a asigura o largă acoperire a rețelei de internet până în 2020, există probleme de infrastructură, iar unele zone, printre care unele insule, au rămas în urmă. O serie de insule, în special cele ultraperiferice, beneficiază în prezent de un nivel redus de pătrundere a internetului și de acces public la această tehnologie.

4.3.

Deși unul dintre obiectivele Strategiei Europa 2020 a fost de a asigura că, până în 2013, întregul teritoriu al Europei dispune de conectare la internet, acest obiectiv nu a fost încă atins pe unele insule, principala problemă fiind infrastructura.

4.4.

Capacitatea digitală reprezintă una dintre modalitățile de care dispun insulele pentru a diminua obstacolul geografic al izolării, nu numai prin posibilitățile pe care comerțul electronic le oferă în materie de antreprenoriat, ocuparea forței de muncă și IMM-uri, dar și prin aceea că permite publicului să beneficieze de avantaje sporite de pe urma pieței unice.

4.5.

În acest scop, CESE solicită luarea unor măsuri specifice, atât la nivel european, cât și la nivel național pentru:

5.1.

Europa a stabilit obiective energetice pentru 2020, 2030 și 2050, pentru a deveni mai durabilă și a reduce nivelul de utilizare a combustibililor fosili pentru satisfacerea nevoilor de energie. Unele insule sunt dependente nu numai de combustibilii fosili pentru a-și satisface nevoile energetice, ci și de modalitățile specifice restrânse de transport a acestor combustibili.

5.2.

Prin urmare, este cu atât mai important ca insulele să devină mai durabile sub aspectul consumului de energie. Insulele beneficiază, prin natura lor, de o poziție ideală pentru a valorifica la maximum energia oceanelor, energia eoliană și energia solară.

5.3.

Experiențele reușite demonstrează că insulele dispun de potențial pentru a deveni autonome în ceea ce privește necesarul lor de energie. De exemplu, Samsø, de pe coasta centrală a Danemarcei, este, din 1997, „insula energiilor din surse regenerabile” din Danemarca. În 10 ani, cele 11 eoliene terestre i-au permis să-și satisfacă în întregime nevoile în materie de energie din surse regenerabile. Din 2014, El Hierro, una dintre Insulele Canare, își asigură, de asemenea, din surse proprii, energia din surse regenerabile grație eolienelor și energiei hidroelectrice.

5.4.

Insulele europene ar putea obține beneficii mari din sursele regenerabile de energie. Acest sector, care permite reducerea amprentei de carbon, reprezintă o sursă de creștere economică și de ocupare a forței de muncă nu doar în cadrul sectorului însuși, ci și dincolo de acesta, ca în cazul insulei Samsø, care a devenit un punct de atracție turistică ca urmare a eforturilor sale de a deveni autonomă energetic în mod durabil.

5.5.

Prin urmare, CESE solicită să se ia măsuri atât la nivel european, cât și la nivel național, în următoarele domenii:

Astfel de măsuri ar trebui să țină seama de condițiile specifice predominante pe insule în diferitele mări/oceane.

6.1.

Transporturile constituie o chestiune deosebit de dificilă pentru persoanele care locuiesc pe insule, deoarece, fiind înconjurate de mare, ele sunt dependente în mare măsură de feriboturi și companiile aeriene. În plus, în ceea ce privește importul și exportul de mărfuri, insulele sunt, de asemenea, extrem de dependente de transportul maritim. Ca urmare, serviciile de transport cu feribotul beneficiază, în general, de ajutoare de stat și subvenții, pentru a diminua povara pe care o reprezintă pentru locuitori cheltuielile de transport cu feribotul. Multe societăți de transport maritim utilizează combustibil de proastă calitate, ceea ce reprezintă o amenințare la adresa angajaților din sectorul transporturilor maritime, a comunităților locale și a turiștilor.

6.2.

Deși mobilitatea urbană este dependentă de utilizarea pe scară largă a autovehiculelor, se introduc din ce în ce mai multe mijloace durabile de transport urban, un exemplu fiind utilizarea de vehicule cu un nivel scăzut de emisii pe Insulele Eoliene. Există un potențial neutilizat pentru introducerea sau utilizarea pe scară mai largă a automobilelor hibride și electrice pe insule.

6.3.

CESE recomandă acțiuni în următoarele domenii:

7.1.

În ultimii ani, o atenție deosebită a fost acordată economiei albastre și potențialului său. Afacerile maritime sunt extrem de importante pentru insule, întrucât sunt înconjurate de mare.

7.2.

Insulele se pot bucura de avantaje specifice în urma punerii în aplicare a politicilor maritime la nivelul UE.

7.3.

CESE își reiterează apelurile din avizele anterioare cu privire la importanța insulelor sub aspectul tradițiilor maritime și al competențelor în domeniul navigației. Comparativ cu alte zone, insulele UE au avantajul de a oferi navigatori cu o experiență acumulată timp de generații și care trebuie păstrată. Cu toate acestea, într-o perioadă în care șomajul atinge cote ridicate pe uscat, este știut că industria navală a UE este în deficit în ceea ce privește competențele navigatorilor care ar putea fi angajați în flota UE.

7.4.

CESE recomandă următoarele acțiuni:

8.1.

Insulele europene prezintă un nivel de dezvoltare variabil: unele sunt încă tributare modelului MIRAB (Migration, Remittance, Aid and Bureaucracy – Bertram and Watters, 1985), altele se înscriu în modelul SITE (Small Island Tourist Economies – McElroy, 2006), iar altele au atins categoria PROFIT (People, Resources, Overseas, Finance, Transportation – Baldacchino, 2006).

8.2.

Există o serie de exemple clare de bune practici în rândul insulelor înscrise în modelul PROFIT:

8.3.

Insulele sunt mai competitive când pot identifica și excelează în piețele de nișă.

8.4.

Prin urmare, CESE recomandă următoarele:

9.1.

Foarte adesea, insulele sunt asociate ideii de turism (a se vedea modelul SITE); chiar dacă este important pentru insule, sectorul turismului nu trebuie însă considerat a fi singura sau principala industrie; este necesar să se acorde atenția cuvenită și industriei în ansamblu.

9.2.

Turismul de nișă oferă un avantaj concurențial clar pentru insule, în comparație cu zonele mai accesibile în Europa continentală. Cu toate acestea, turismul de nișă nu ar trebui să însemne neapărat un turism mai costisitor. În acest sens, accesibilitatea insulelor este esențială pentru asigurarea accesibilității sub aspect financiar, fizic și, de asemenea, din punctul de vedere al transporturilor, respectând în același timp cerințele de protecție a mediului.

9.3.

Prin urmare, CESE recomandă următoarele:

10.1.

Insulele se confruntă cu probleme similare în materie de gestionare a apei, respectiv: deficitul de apă; calitatea scăzută a apei; practicile inadecvate, precum exploatarea excesivă a resurselor; cererea suplimentară de apă datorată turismului.

10.2.

Insulele vulcanice adaugă un aspect special chestiunii generale a gestionării apei, care nu este abordată în politicile din domeniul apei: cel al izvoarelor de apă termală.

10.3.

Prin urmare, CESE recomandă ca politicile legate de gestionarea apei să acorde o atenție specială particularităților insulare în măsura în care nevoile lor se axează mai mult pe:

11.1.

Educația este considerată deseori ca un element esențial pentru îmbunătățirea standardelor de viață. Acest lucru se confirmă în cazul insulelor. Instituțiile de învățământ superior din insule excelează adesea în domenii specifice, care reflectă, de asemenea, abordări de nișă, dar și învățământul superior general ar trebui să fie accesibil populației de pe insule.

11.2.

În acest scop, potențialul tehnologiei digitale ar trebui exploatat și mai mult, pentru ca locuitorii insulelor să beneficieze de același acces la învățare și educație ca și persoanele care trăiesc în Europa continentală. Un exemplu clar privind potențialul tehnologiei digitale îl reprezintă regiunea Cicladelor, unde teleconferința este un mijloc utilizat frecvent în învățământ.

11.3.

Insulele suferă de o scădere a populației datorată delocalizării, prin urmare învățarea pe tot parcursul vieții poate și ar trebui să fie una dintre politicile și practicile menite să păstreze o forță de muncă nu doar cu calificare corespunzătoare, dar și care să-și dorească să rămână pe insulă.

11.4.

Prin urmare, CESE recomandă următoarele:

14.8.2015   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 268/14

Raportor:

domnul Pierre-Jean COULON

1.1.

CESE consideră că, pentru cetățeni și întreprinderi, existența unei cooperări europene consolidate în domeniul rețelelor energetice este vitală.

1.2.

Actorii societății civile și cei din regiuni au un rol-cheie în tranziția energetică, singura garanție a eficienței, a controlului prețurilor și a combaterii schimbărilor climatice.

1.3.

CESE propune înființarea unor forumuri pentru schimburi de opinii între autoritățile locale și reprezentanții societății civile, ca inițiativă comună a Comitetului Economic și Social European și Comitetului Regiunilor, și care să includă consiliile economice și sociale și instituțiile similare din fiecare stat membru.

1.3.1.

CESE salută propunerea Comisiei, formulată în Comunicarea sa privind uniunea energetică, de a înființa un forum al infrastructurilor energetice. Acest forum ar trebui să acorde un amplu spațiu societății civile, în scopul de a:

1.4.

CESE propune crearea unui „carnet european de economii de energie”. Acest carnet, care va putea fi deschis de orice cetățean al UE și va beneficia de o dobândă ușor superioară inflației anuale din Uniune, ar canaliza sume dedicate exclusiv proiectelor energetice europene și ar permite stimularea finanțărilor publice sau private europene (întreprinderi).

2.1.

În anii imediat următori, dezvoltarea rețelelor energetice va fi o miză „vitală” pentru Europa. Extinderea și consolidarea lor reprezintă o condiție sine qua non pentru succesul tranziției energetice, absolut necesară pentru combaterea schimbărilor climatice, pentru competitivitatea și atractivitatea economică a Europei, precum și pentru securitatea aprovizionării consumatorilor.

2.2.

Acest proces presupune mobilizarea a sute de miliarde EUR, bazele acestor investiții regăsindu-se în programul de redresare al Comisiei pentru o creștere economică care să favorizeze afacerile și ocuparea forței de muncă. Investițiile vor fi însoțite de utilizarea pe scară largă a rețelelor inteligente (atât de transport, cât și de distribuție), care devin o piață de mare amploare. Vor trebui puse la dispoziție fonduri suplimentare inovatoare, inclusiv printr-un apel public la o finanțare cetățenească valorificată.

2.3.

O adevărată politică europeană în domeniul infrastructurilor energetice necesită dezvoltarea unei serii de sectoare-cheie pentru inovare, care vor consolida competitivitatea europeană în contextul concurenței mondiale.

2.4.

Prioritatea acordată rețelelor energetice va juca un rol de prim rang la nivelul acestei cooperări și integrări europene în materie de energie, care a devenit în prezent o necesitate stringentă, deja intens dezbătută în avizele anterioare ale CESE, în special în cele referitoare la construirea unei Comunități europene a energiei. Acesta este chiar obiectivul Uniunii energiei propuse de noua Comisie și călăuzite de vicepreședintele Maroš Šefčovič.

2.5.

În consens cu prioritățile CESE, Uniunea energiei își propune, în mod oportun, să promoveze dialogul și cooperarea, doar prin acestea fiind posibile reducerea costurilor, creșterea eficienței și satisfacerea nevoilor cetățenilor și ale întreprinderilor.

3.1.

În 2014, situația din Ucraina a stârnit din nou îngrijorarea Europei în ceea ce privește aprovizionarea sa cu gaze. Într-un moment în care scad zăcămintele din Marea Nordului sau din Țările de Jos, diversificarea importurilor reprezintă astăzi o provocare majoră, la fel ca și capacitatea continentului de a face față eventualelor întreruperi ale aprovizionării. Acest lucru va presupune ca, în următorii ani, să se inițieze sau să se finalizeze o serie de proiecte de conducte de gaz transfrontaliere, de compresoare de inversare a fluxului în caz de necesitate sau chiar de terminale de gaz metan. În același timp, infrastructurile interne ale Europei vor fi necesare pentru a favoriza integrarea pieței interne și pentru a evita diferențele de preț cauzate de blocaje.

3.2.

În plus, tranziția energetică contrariază, în mai multe privințe, întreprinderile din industria gazelor, trimițând semnale diferite care, uneori, pot stârni confuzie. Într-adevăr, infrastructurile de gaze naturale presupun investiții care vor fi amortizate de-a lungul mai multor decenii. În acest context, dorința de a reduce consumul de energie sau de a transfera consumul de la sursele de cărbune la sursele regenerabile de energie încurajează prea puțin astfel de investiții. Cu atât mai mult cu cât nu a fost anticipată emergența gazelor de șist în SUA și, prin urmare, nici importurile de cărbune american, ceea ce a dus la o investiție excesivă în capacitățile de generare de energie electrică în ciclu combinat, care urmau să suplinească centralele de producție intermitentă. Cu toate acestea, tranziția energetică aduce cu sine dezvoltarea biogazului, care va necesita o anumită adaptare a rețelelor pentru a ține seama de colectare și de caracterul dispersat al acestor surse de producție.

3.3.

În ceea ce privește gazele naturale, conceperea unui itinerariu clar și inteligibil al Strategiei energetice europene este, prin urmare, o provocare esențială, având în vedere investițiile considerabile care urmează a fi întreprinse și care sunt evaluate, pentru perioada până în 2020, la 70 de miliarde EUR de Comisia Europeană și la 90 de miliarde EUR de Rețeaua europeană a operatorilor de sisteme de transport de gaz (ENTSO-G).

4.1.

Rețelele de transport și distribuție a energiei electrice reprezintă coloana vertebrală a sistemului european de energie electrică și un atu esențial pentru tranziția energetică. Acestea trebuie să se adapteze la noile mijloace de producție, din surse regenerabile, mai dispersate și intermitente, precum și la noile nevoi de consum, pentru a asigura echilibrul dintre oferta și cererea de energie electrică. Primele linii de tensiune înaltă și foarte înaltă au fost inițial dezvoltate în jurul unor mijloace centralizate de producție, termică, apoi hidraulică și nucleară, în numeroase țări. Nevoile de consum ale zonelor urbane și industriale, care au crescut foarte rapid începând din anii 1950, au călăuzit în continuare itinerariul noilor linii. În prezent, Europa este traversată de importante fluxuri de energie electrică din surse regenerabile, care depășesc frontierele naționale și fac cu atât mai necesară solidaritatea între teritorii.

4.2.

Ținând seama de schimbările climatice și de protecția mediului, de securitatea aprovizionării cu energie și de competitivitate, obiectivele UE pentru 2020 și 2050 aduc cu sine o explozie a investițiilor în mijloacele de producție descentralizată de electricitate din surse regenerabile. În Franța și în Germania, dar și în Spania și Italia, aproximativ 95 % din aceste unități de producție sunt racordate de acum la rețeaua de distribuție a energiei electrice (de tensiune joasă și medie). Or, această energie descentralizată este prin definiție produsă în mod intermitent, atunci când este vânt sau soare. Prin urmare, rolurile și sarcinile furnizorilor de energie electrică trebuie să se schimbe radical. Odinioară, rețeaua de distribuție nu făcea față decât unui număr restrâns de „blocaje electrice” și distribuia consumatorului final, conform unei logici descendente, din amonte în aval, energia care era produsă la nivel central și care trecuse prin rețeaua de transport (tensiune înaltă și foarte înaltă). În viitor, modul de gestionare a rețelei se va schimba. Racordarea unei cote tot mai mare de surse regenerabile de energie descentralizate, încărcarea vehiculelor electrice și rolul crescut al consumatorilor care pot să participe activ pe piața de reechilibrare a consumului vor modifica responsabilitățile și activitățile desfășurate de distribuitorii de electricitate, precum și relațiile dintre rețelele de distribuție și rețelele de transport. Astfel, în viitor, rețelele de distribuție vor fi tot mai interconectate și mai complexe, incluzând surse multiple de producție și conectând modele de consum tot mai variate și mai variabile în timp; fluxurile de electricitate vor putea chiar să se inverseze și să treacă prin rețelele de distribuție către rețelele de transport, în cazul unei producții mult peste necesitățile locale de consum. Ca regulă generală, se poate preconiza că dificultățile cu care se confruntă astăzi rețelele de transport al energiei electrice, în special gestionarea blocajelor, va fi în curând o realitate în activitatea zilnică a operatorilor rețelelor de distribuție a electricității.

4.3.

Această tranziție energetică, inițiată în toate țările europene, duce la o localizare diferită a surselor de producție: noile locuri, mai dispersate decât mijloacele de producție „convenționale”, nu mai corespund cartografiei anterioare. Produsele fotovoltaice și eoliene se obțin, de obicei, în zone îndepărtate de principalele centre de consum. În Germania, de exemplu, transportul energiei eoliene produse în zona Mării Nordului sau a Mării Baltice către centrele de consum din sud este o problemă majoră și, în condițiile actuale de insuficiență a capacității de transport, producția din surse regenerabile trebuie să fie limitată uneori, provocând pierderi economice și fizice. Rețeaua trebuie, prin urmare, să se adapteze rapid pentru a fi în măsură să includă noile surse de producție. De asemenea, în ceea ce privește, de exemplu, viteza și amploarea introducerii energiilor din surse regenerabile, politicile energetice ar trebui să țină seama, în fiecare stat membru, și de efectul lor asupra sistemelor energetice din alte state membre.

4.4.

Dincolo de conectarea acestor surse, dezvoltarea masivă a acestor noi surse variabile de producție (spre deosebire de sursele variabile de producție stabile, până în prezent predominante) îi determină pe actori să reflecteze asupra chestiunii gestionării sistemului de energie electrică și să conceapă noi instrumente de conducere.

4.5.

Atunci când va deveni operațională, stocarea energiei electrice va reprezenta o foarte bună soluție la intermitența surselor regenerabile de energie și la variabilitatea (zilnică sau sezonieră) a consumului. Cu toate acestea, tehnologiile respective sunt în prezent limitate și, în principal condiționate de pomparea hidraulică, tehnologie ce-i drept verificată (și utilizată de aproape 80 de ani), dar limitată de insuficiența siturilor și de impactul asupra mediului. În plus, este vorba de instalații de mari dimensiuni, care necesită transmiterea de energie electrică în ambele direcții: pompare și restituire. Ar fi ideală o stocare dispersată.

4.5.1.

Există și alte soluții, cum ar fi stocarea sub formă de hidrogen, dar niciuna nu poate duce la o dezvoltare industrială pe scară largă timp de cel puțin un deceniu.

4.6.

În actualele condiții de lipsă de capacități suficiente de depozitare descentralizate, eficiente, rentabile și ecologice, chiar și cu integrarea diverselor posibilități oferite de auto-consum, cea mai bună soluție pentru primirea și valorizarea noilor surse regenerabile de energie rămâne în prezent o bună gestionare a fluxurilor. Acest lucru ar deveni posibil printr-o rețea suficient de bine conectată și rezilientă, la scară regională, națională și europeană. Punând în comun capacitățile de producție la diferite niveluri prin intermediul interconectărilor, întrepătrunderea rețelelor energetice permite o economisire semnificativă, garantând, în același timp, aprovizionarea cu energie electrică în întreaga Uniune Europeană.

4.7.

Aceste economii de resurse nu sunt facilitate doar de dimensiunea rețelei, ci și de diferențele sociale, culturale, geografice și meteorologice sau de diferențele dintre modurile de producție. Revenind la exemplul de interconectare a rețelelor europene, trebuie precizat, pe de o parte, că vârfurile de consum nocturn sunt decalate ca urmare a diversității stilurilor de viață din țări vecine: nu se cinează la aceeași oră în Belgia, în Germania, în Franța sau în Spania, și nici în România, Bulgaria, Grecia sau Polonia. Pe de altă parte, sistemele electrice din țările europene sunt mai mult sau mai puțin sensibile la anumite elemente fortuite: perioadele de mare consum în Franța sunt strâns legate de temperaturile scăzute (vârful de consum se va înregistra într-o noapte de iarnă deosebit de rece, în jurul orei 19.00), în vreme ce Germania este foarte dependentă de producția eoliană; la rândul ei, Spania înregistrează vârfuri de consum la miezul zilei vara, în jurul orei 13.00, din cauza utilizării aerului condiționat.

4.8.

Punerea în comun a capacităților de producție prin interconexiuni permite fiecărei țări să partajeze riscurile asociate cu aceste elemente și, prin urmare, să reducă nevoia de capacități de producție.

4.9.

Rețelele de transportare a energiei electrice permit sporirea zăcămintelor de energie din surse regenerabile pe scară largă și o mai bună gestionare a limitărilor impuse de caracterul lor intermitent; rețeaua permite o scădere a necesității de capacități de compensare (așa-numitele „back up”), care sunt adesea centrale termice cu combustibili fosili (cărbune, gaz, păcură), surse importante de gaze cu efect de seră. Rețelele (de transport și distribuție) asigură transportul excedentului momentan de producție locală, cum ar fi o producție fotovoltaică considerabilă în pauza de prânz într-o zonă rezidențială, către zonele de consum. Ele vor permite și acoperirea nevoilor populației respective în cursul nopții și în zilele înnorate sau cu puțin soare.

4.10.

O rețea europeană bine gestionată, pe baza unor infrastructuri adaptate la noua geografie a producției, pare a fi, așadar, un instrument esențial pentru tranziția energetică. Dar acesta este doar un aspect al situației.

4.11.

În țările industrializate, modurile de producție pe deplin controlabile utilizate până la începutul anilor 1990, cum ar fi producția hidraulică sau nucleară, au dus la concluzia că producția trebuie să se adapteze la consum (cerere și ofertă) și nu invers. Operatorul de rețea trebuia să asigure adaptarea producției și a aprovizionării la variațiile de consum, în scopul de a garanta un echilibru continuu între producția de energie electrică și consum.

4.12.

Dar situația s-a schimbat, în mod ireversibil. Dezvoltarea unor noi utilizări ale energiei electrice (generalizarea aerului condiționat, proliferarea echipamentelor electronice, telefonia mobilă și diversele tehnologii etc.) și transferurile de utilizare în curs, mai ales în sectorul transporturilor (vehiculele electrice) implică controlul consumului actual pentru a nu supraîncărca parcul de generare și rețelele de electricitate, în vederea evitării unor investiții exagerate.

4.13.

Trebuie luate în considerare vârfurile de consum datorate unei variabilități climatice mai ridicate: în țările în care încălzirea este pe bază de energie electrică, vârfurile de consum sunt din ce în ce mai mari în perioadele dificile: astfel, în Franța s-au înregistrat peste 102 GW la sfârșitul lunii februarie 2012, adică cu 30 % mai mult decât acum 10 ani. Caniculele mai frecvente, care duc la instalarea unui număr din ce în ce mai mare de aparate de aer condiționat, provoacă deja vârfuri de consum. Acest lucru poate crea probleme în termeni de producție. În Europa de Vest, de exemplu, vârfurile de consum de energie corespund perioadelor de iarnă rece și de căldură estivală, adică unui regim anticiclonic, caracterizat în special de lipsa vântului. Acest lucru este lipsit de importanță dacă electricitatea generată din surse eoliene reprezintă doar câteva procente din producția totală, însă emergența actuală a acestei surse de energie schimbă datele problemei.

4.14.

Reechilibrarea consumului reprezintă o formă specifică și utilă de gestionare a cererii, care permite atenuarea vârfurilor de consum și, mai general, netezirea „curbei de încărcare”. Ea constă în reducerea la un moment dat a consumului fizic al unui sit sau al unui grup de actori. Reechilibrarea consumului va fi dispersată în sectorul locuințelor, iar în cazul siturilor industriale va îmbrăca forme diferite. Trebuie luat în considerare efectul „amânării consumului”.

4.15.

Modularea consumului reprezintă un instrument, la fel ca și dezvoltarea de rețele inteligente (cu investiții mai mici), de mijloace de producție sau de depozitare. Administratorii de rețea trebuie să joace un rol activ în această privință și să contribuie la dezvoltarea unor noi tehnici de gestionare a consumului. Nu este vorba doar de tehnologie, ci și de reale mecanisme de piață care vor permite transformarea treptată a consumatorilor în „consuma(c)tori”. În prezent ele sunt în plină expansiune, iar operatorii rețelelor (de transport și distribuție) sunt actori majori. În Franța, de exemplu, diversele licitații au permis deja o creștere importantă a eliminării consumului de la apariția lor în 2010: s-a trecut de la 100 MW la prima experimentare, la + 700 MW la sfârșitul anului 2013. Este mare nevoie, în același timp de o concertare între operatori, autoritățile locale și regionale, salariații din sector și organizațiile de consumatori.

4.16.

Noile mecanisme de piață care urmează a fi puse în practică în anii următori, cum ar fi mecanismul de capacitate, ar trebui să permită susținerea acestei tendințe pe termen mediu și lung, contribuind astfel la valorificarea flexibilității cererii de energie electrică.

5.1.

Punerea în comun a resurselor și optimizarea mijloacelor de producție, pe de o parte, și sporirea flexibilității consumului pe de alta prezintă toate o legătură cu misiunea fundamentală a rețelei de transport și a celei de distribuție a energiei electrice, și anume, solidaritatea teritorială. Într-adevăr, rețeaua de transport permite punerea de acord a bilanțurilor regionale sau chiar naționale diferite, a potențialelor de producție disparate și a modelelor de consum diferite și neregulate. În plus față de flexibilitatea pe care o permite între producție și consum, rețeaua de transport de energie electrică reprezintă și un instrument pentru optimizarea ecologică a sistemului de energie electrică.

5.2.

Într-adevăr, gestionarea fluxului de energie electrică ține seama de constrângerile tehnice și de ordinea „ierarhică” economică și socială a diferitelor surse de producție de electricitate. Așa-numitele „energii urgente” (cele a căror producție se pierde dacă nu este utilizată imediat: eoliană, solară/fotovoltaică) sunt utilizate cu caracter prioritar, după acestea situându-se energia hidraulică și abia apoi energia nucleară, al cărei cost marginal este redus. Pe al doilea plan se situează mijloacele de producție fosile (cărbune, gaze și păcură) în funcție de costul combustibilului. La rândul său, energia hidroelectrică de reținere joacă mai curând un rol de „reglementare” a altora, ca și alte instalații de producție convenționale flexibile (de exemplu, centralele electrice pe bază de gaz).

5.3.

Teoretic, această funcționare garantează o utilizare optimă și economică a surselor de producție. Însă numeroșii parametri care trebuie luați în calcul pun sistemul la încercare, iar emergența energiilor din surse regenerabile poate contribui la dezechilibrarea acestuia.

5.4.

Dincolo de integrarea tehnică a energiilor din surse regenerabile în sistemul electric, dezvoltarea lor în cadrul mecanismelor de sprijin, mai ales al celor financiare, ridică problema relației lor cu mecanismele tradiționale de piață.

5.5.

Aceasta se datorează mai ales contextului: mijloacele de producție termice, în special ciclurile combinate cu gaz, sunt cu greu rentabile din cauza stagnării consumului (ceea ce poate fi considerat pozitiv din punct de vedere social), dar și a scăderii prețului cărbunelui și al CO2-ului în Europa. În aceste condiții, injectarea de energie produsă din surse regenerabile poate fi o sursă de dezechilibre pentru piețele organizate. Astfel, s-au înregistrat în repetate rânduri prețuri negative pe piețele de angro, situație paradoxală care ar putea să apară în unele țări europene mai multe sute de ore pe an. Oprirea, în ultimii ani, din lipsă de valorificare economică, a peste 70  000 MW de cicluri combinate cu gaz, cu consecințele tehnice, sociale și economice de rigoare, ilustrează lipsa de coordonare între dezvoltarea noului model energetic european și regulile jocului impuse de piața internă a energiei.

5.6.

Închiderea a numeroase centrale termice, mai ales a celor pe gaz, ar putea deveni o problemă pretutindeni în Europa. Pe lângă problemele sociale, marjele de securitate disponibile în prezent, care au permis, de exemplu, depășirea valului de frig continental în 2012, vor scădea în toată perioada 2014-2018, cu un declin puternic în 2015 și 2016. Diferitele scenarii analizate de mai multe companii arată că, în cazul în care o situație de tipul valului de frig din februarie 2012 s-ar repeta în aceleași condiții climatice (vânt, soare, temperatură), criteriul de securitate a aprovizionării stabilit de anumite state membre, și anume o medie de trei ore de întrerupere a aprovizionării cu electricitate, ar putea să nu fie îndeplinit în 2016!

5.7.

În prezent, piața energiei electrice are dificultăți în a trimite semnale eficiente pe termen lung, indispensabile pentru a stimula investițiile necesare și a îndeplini ambițioasele obiective ale UE în materie de energie și climă. În Uniunea Europeană, dar și într-o mare parte a țărilor limitrofe, trebuie conceput de urgență un nou model pentru a garanta securitatea aprovizionării cu energie electrică, model care să promoveze atât apariția unor noi oportunități industriale și tehnologice legate de rețelele inteligente, cât și regândirea economiei sistemului de energie electrică în ansamblu, pentru a-l alinia cu diferitele obiective stabilite pentru 2030 și pe termen mai lung.

14.8.2015   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 268/19

Raportor:

domnul Jonathan PEEL

1.1.

În ultimii ani, UE a negociat cu succes o serie de acorduri de liber schimb (ALS), fiecare conținând un capitol specific dedicat dezvoltării durabile și un mecanism de monitorizare a punerii în aplicare, la care contribuie societatea civilă. În ambele cazuri, Comitetului îi revine un rol esențial. De asemenea, UE a inițiat două runde de negocieri separate pentru încheierea de acorduri de investiții autonome, existând posibilitatea ca numărul acestora să crească în viitor. Comitetul consideră că este esențial ca aceste acorduri să conțină și un capitol privind dezvoltarea durabilă, cu un mecanism adecvat care să permită implicarea societății civile.

1.2.

Preferința pentru acordurile de investiții autonome separate în detrimentul ALS integrale se datorează unei game de motive și circumstanțe diferite, dar, în mod necesar, domeniul lor de aplicare va fi mai limitat. Cerința de a include un capitol separat privind dezvoltarea durabilă în aceste acorduri este obligatorie, dar implicarea formală a societății civile presupune să fie depuse eforturi mai susținute. Un acord de liber schimb, cum ar fi cel încheiat cu Coreea, presupune înființarea unui număr mare de comisii mixte, ceea ce nu este cazul la acordurile de investiții.

1.2.1.

Va fi nevoie, prin urmare, de un plus de ingeniozitate pentru a integra în mod direct contribuția societății civile. Această contribuție ar trebui să aibă loc atât prin utilizarea unui mecanism de dialog existent, cum ar fi cel oferit de masa rotundă UE-China, sau prin încurajarea dialogului intersectorial, prin participarea sporită a partenerilor sociali. În orice caz, Comitetul ar trebui să fie inclus în procesul de elaborare a unor posibile soluții.

1.3.

Accentul pe care UE îl pune pe dezvoltarea durabilă se datorează, desigur, în parte dorinței generale de a-și promova și consolida convingerile împărtășite legate de democrație, statul de drept, drepturile omului, transparență și previzibilitate, nu în ultimul rând în domenii-cheie, cum ar fi drepturile de proprietate intelectuală.

1.3.1.

În centrul acestei abordări se află protecția mediului, combaterea schimbărilor climatice, promovarea muncii decente, sănătatea și securitatea la locul de muncă și gama largă de probleme abordate atât în convențiile fundamentale ale OIM, cât și în principalele convenții de mediu. Comitetul consideră că a sosit momentul de a accelera punerea în aplicare efectivă a unor astfel de acorduri prin eforturi de colaborare care implică consolidarea capacităților atât în domeniul resurselor umane, cât și în transferurile de tehnologie.

1.3.2.

Declarația comună a celei de a 27-a reuniuni ACP-UE din octombrie 2014 (1) stabilește clar principiile și preocupările fundamentale ale Comitetului, partajate în acest caz cu societatea civilă din afara UE. În rezumatul acestei declarații se subliniază importanța atât a dezvoltării durabile, cât și a realizării în acest an a obiectivelor de dezvoltare durabilă (ODD), împreună cu necesitatea de a implica societatea civilă (actori nestatali) de-a lungul acestor negocieri. Ceea ce a fost stabilit aici pentru acordurile de parteneriat economic (APE) este aplicabil în egală măsură și pentru acordurile de investiții.

1.4.

Comitetul subliniază că orice acord de investiții încheiat de UE trebuie să fie în deplină concordanță cu lucrările Grupului de lucru deschis în vederea finalizării setului cuprinzător de 17 ODD, cu lucrările de pregătire a Conferinței părților la Convenția-cadru a Națiunilor Unite asupra schimbărilor climatice de la Paris (CCONUSC – COP 15) și cu actualele negocieri multilaterale vizând reducerea tarifelor aplicabile bunurilor ecologice (verzi).

1.4.1.

Comitetul a afirmat anterior că este necesară o mai bună înțelegere a modului în care interacționează aceste trei dimensiuni ale dezvoltării durabile, „pentru a găsi soluții echitabile, sobre și eficiente” (2). Cu toate acestea, în ceea ce privește actualele negocieri ale UE cu China în materie de investiții, durabilitatea trebuie să joace un rol-cheie, în special deoarece China solicită în primul rând investiții durabile și ecologice, importând în acest sens expertiză și tehnologie din UE.

1.5.

Comitetul constată cu regret că nivelul global al investițiilor a scăzut cu cel puțin 5 % comparativ cu anul 2000.

1.6.

De asemenea, se constată că rolul sectorului privat va fi un factor-cheie în orice acord de investiții, având în vedere mai ales estimarea UNCTAD (3) potrivit căreia vor fi necesare circa 7 mii de miliarde USD pentru investiții pe durata de viață a ODD și în condițiile în care cel puțin o treime din sumă va trebui să provină din partea acestui sector. Protejarea investițiilor este un aspect esențial, dar face obiectul unui alt aviz al Comitetului, elaborat concomitent. Cu toate acestea, Comitetul reafirmă faptul că dreptul UE și al altor state de a reglementa și de a urmări obiective legitime de politică publică (inclusiv în materie de sănătate, siguranță și mediu înconjurător) este de o importanță capitală.

1.6.1.

Comitetul recomandă cu fermitate Comisiei să acorde o atenție deosebită sprijinirii IMM-urilor și mai multor întreprinderi specializate în domeniul investițiilor, ca și în alte domenii. Aceste întreprinderi sunt vectori-cheie ai inovării, fapt deosebit de important pentru menținerea și consolidarea sustenabilității, ele reprezentând 99 % din țesutul economic al UE și creează 70-80 % din locurile de muncă.

1.6.2.

Achizițiile publice vor trebui să fie incluse în orice acord de investiții, alături de parteneriatele public-privat (PPP), cu guvernele lucrând alături de sectorul privat. Politica CESE cu privire la PPP a fost tema Avizului ECO/272, adoptat la 21 octombrie 2010. Deși sprijinea în general PPP, acest aviz semnala de asemenea anumite preocupări, care rămân încă actuale. Tot astfel, Comitetul a afirmat anterior că „parteneriatele între sectorul public și cel privat pot deveni un element esențial pentru punerea în practică a strategiilor […], cu condiția asigurării în prealabil a unui echilibru și a unei bune comunicări între părțile interesate” (4). Orice acord de investiții trebuie, așadar, să permită atât investiții publice, cât și PPP. Aceste două instrumente trebuie să garanteze că sunt îndeplinite obiectivele.

1.6.3.

Comitetul recomandă, de asemenea, ca în capitolul privind dezvoltarea durabilă din orice acord de investiții să fie abordat și rolul responsabilității sociale a întreprinderilor (RSI), incluzând aici o referire la investițiile responsabile social, cum ar fi cea privind Principiile ONU pentru investiții responsabile (UNPRI)  (5). În acest sens, instituțiile financiare publice și private ar trebui să fie îndemnate în aceste acorduri să declare în mod voluntar că vor ține seama de informațiile privind impactul ecologic, social și de guvernanță (așa-numitele „criterii ESG”) în propriile analize și decizii de investiții responsabile. Comitetul ia act de faptul că o nouă comunicare a Comisiei privind responsabilitatea socială a întreprinderilor (RSI) este așteptată la începutul anului 2015, dar esențială rămâne deplina recunoaștere reciprocă a orientărilor internaționale mai largi de către ambele părți implicate în negociere. Acestea includ orientările OCDE pentru întreprinderile multinaționale (6) și Principiile directoare ale ONU privind întreprinderile și drepturile omului (UNGP), care sunt în curs de punere în aplicare. Comitetul subliniază faptul că orice acțiune, fie la nivelul UE, fie la nivel internațional ar trebui să nu contravină sau să pericliteze aceste orientări.

2.1.

Investițiile au devenit o competență a UE începând cu Tratatul de la Lisabona, ca parte componentă a politicii comerciale comune (PCC) a UE, Uniunea având sarcina de a contribui la „eliminarea treptată a restricțiilor în calea [schimburilor comerciale internaționale și a] investițiilor externe directe” (7) (ISD). Tratatul de la Lisabona prevede ca toate aspectele relevante (comerț, investiții, dezvoltare, extindere) să fie integrate mai îndeaproape și armonizate unele cu altele, nu în ultimul rând pentru a asigura o mult mai bună coordonare.

2.2.

Comisia a publicat la momentul respectiv comunicarea „Către o politică europeană globală în domeniul investițiilor internaționale” (8). În comunicare se precizează, pe baza hotărârilor CEJ, că „în general, se consideră” că ISD includ „orice investiție externă utilă pentru stabilirea de legături durabile și directe cu întreprinderea căreia i se pune la dispoziție capital pentru desfășurarea unei activități economice” sau „un flux de capital care pleacă de la un investitor stabilit într-o țară pentru a ajunge la o întreprindere stabilită în altă țară”.

2.2.1.

Comitetul a răspuns printr-un aviz în care afirmă (9): „Apreciem în mod deosebit angajamentul […] cu privire la faptul că politica UE în domeniul comerțului și al investițiilor «trebuie să se adapteze» și să fie compatibilă cu politica economică și cu alte politici ale Uniunii, inclusiv cele privind «protecția mediului, munca decentă, sănătatea și securitatea la locul de muncă» și dezvoltarea”.

2.3.

Tendința de a se ajunge la o integrare mai strânsă a diferitelor aspecte ale politicii externe a UE nu derivă însă din acestea. În comunicarea sa din 2006 intitulată „Europa globală”, publicată atunci când negocierile OMC de la Doha (ADD) practic au stagnat, Comisia a arătat că este esențial să se garanteze că beneficiile liberalizării comerțului „ajung până la cetățeni. Așa cum urmărim dreptatea socială și coeziunea pe plan intern, tot așa ar trebui să încercăm să ne promovăm valorile în întreaga lume, inclusiv standardele sociale și de protecție a mediului și diversitatea culturală” (10). În răspunsul său la această comunicare, Comitetul, la rândul său, a solicitat includerea unui capitol privind dezvoltarea durabilă în toate ALS viitoare, împreună cu un rol de monitorizare activă pentru societatea civilă (11).

2.4.

De atunci, un mare număr de acorduri comerciale ale UE au fost completate cu câte un capitol privind dezvoltarea durabilă. Începând cu Acordul de liber schimb UE-Coreea din 2010 – primul ALS încheiat de UE după o perioadă de mai mulți ani – aceste acorduri prevăd și instituirea unui mecanism comun cu societatea civilă pentru monitorizarea punerii în aplicare a capitolelor de dezvoltare durabilă; aceste mecanisme încep să producă efecte. Forumul societății civile UE-Coreea s-a reunit regulat, iar organismele consultative care acoperă ALS UE-America Centrală, ALS UE-Columbia/Peru și APE UE-Cariforum și-au început lucrările.

2.5.

În acordurile de liber schimb aprofundat și cuprinzător cu Ucraina, Georgia și Moldova, semnate recent, care nu sunt încă operaționale, există mecanisme similare, așa cum se întâmplă și în acordurile UE-Canada (CETA) și UE-Singapore; este de anticipat că ele nu vor lipsi nici din celealte negocieri comerciale ale UE aflate în curs.

2.6.

La rândul lor, investițiile au constituit un element esențial al mandatului de negociere în acele negocieri care au debutat după ce investițiile au intrat în competența UE, inclusiv în CETA și în special în negocierile TTIP cu Statele Unite, unde „I” reprezintă investițiile. Mandatul convenit pentru ALS cu Coreea și pentru celelalte acorduri menționate la punctul 2.4 de mai sus a precedat includerea investițiilor printre competențele UE. Acest domeniu a fost adăugat ulterior mandatului pentru acordurile cu Singapore și a fost apoi încheiat separat.

2.7.

Negocierile pentru un acord de investiții separat și autonom au fost lansate în mod oficial cu ocazia summitului UE-China din noiembrie 2013 și au fost urmate, în martie 2014, de lansarea negocierilor pentru un acord similar cu Myanmar/Birmania. Acestea sunt primele negocieri „autonome” ale UE în materie de investiții, în sensul că nu fac parte dintr-un cadru mai larg de negociere a unui ALS (12). Acest tip de acord poate oferi și o rută alternativă atractivă atunci când negocierile îndelungate pentru ALS ale UE par să-și fi pierdut toată vigoarea, deși înainte de criza ucraineană a fost adusă în discuție și posibilitatea unor negocieri separate în materie de investiții între UE și Rusia.

2.8.

Prezentul aviz examinează deci posibilul rol al unui capitol privind dezvoltarea durabilă în acordurile de investiții autonome și domeniile în care societatea civilă participă activ.

3.1.

Inițial, tema investițiilor (una dintre „chestiunile Singapore” asupra cărora s-a convenit în 1996) trebuia să facă parte din negocierile comerciale multilaterale ale OMC lansate la Doha, însă ideea a fost abandonată ulterior, la Conferința ministerială a OMC de la Cancun, în 2003. Încercările OCDE de a lansa un acord multilateral privind investițiile au eșuat în 1998. Acordul TRIM (măsuri de investiții legate de comerț) din cadrul Rundei Uruguay a OMC datează de 20 de ani și se aplică numai măsurilor care afectează comerțul cu bunuri, dar nu și serviciilor sau altor domenii dezvoltate în timp.

3.2.

Separarea comerțului de investiții devine tot mai complexă, necesitând o abordare integrată. IED joacă un rol-cheie și din ce în ce mai pregnant în strategia globală de afaceri a UE. În cele mai multe cazuri, în funcție de costurile de producție comparative, locul ideal de producție este situat cât mai aproape de piața finală, fapt deosebit de important pe măsură ce se deschid noi piețe, în special în principalele economii emergente și în alte economii în curs de dezvoltare. În alte cazuri este importantă capacitatea de a transfera cu ușurință activitățile de aprovizionare și de producție de la o țară la alta, după cum s-a observat deja odată cu diferențele constatate în privința gradului de acceptabilitate a utilizării biotehnologiei.

3.2.1.

Fluctuațiile monetare și schimbarea prețurilor afectează și lanțurile de aprovizionare, ceea ce a dus la fluctuații și variații pe termen scurt ale producției. Și barierele stricte în calea importurilor – cândva avantajoase pentru investiții – riscă acum să descurajeze investițiile străine directe.

3.2.2.

Lanțurile globale de aprovizionare și de producție se pot întinde și ele de-a lungul multor țări – de exemplu, un telefon mobil destinat pieței europene poate fi fabricat în China, utilizând tehnologii avansate importate din alte părți ale Asiei de Est. Înainte de aderarea Chinei la OMC, aceste componente erau de regulă importate în UE direct din alte țări. Într-adevăr, peste jumătate din exporturile Chinei provin de la întreprinderi aflate în proprietate străină, care au investit în această țară (în industria produselor electronice, procentul se ridică până la 65 %).

3.2.3.

În comunicarea din 2010 se afirmă că „examinarea nivelului actual al cercetării privind investițiile străine directe și ocuparea forței de muncă arată că, până în prezent, nu s-a constatat niciun efect negativ măsurabil asupra nivelului agregat al ocupării forței de muncă legat de investițiile externe” (13); totuși, Comisia a admis că „deși bilanțul global este pozitiv, pot să se producă, desigur, efecte negative la nivel sectorial, geografic și/sau individual”. Repercusiunile se vor produce, mai degrabă, asupra lucrătorilor mai puțin calificați.

3.3.

Practicile comerciale și de investiții se dezvoltă foarte rapid. De exemplu, internetul generează schimbări radicale, cu o creștere exponențială a achiziției internaționale de bunuri online, caz în care cumpărătorul efectuează plata online și apoi urmărește circulația coletului pentru a se asigura că bunurile cumpărate îi sunt livrate. Modificări aduse de utilizarea din ce în ce mai mare a sistemelor eBay/PayPal și echivalente (cum ar fi Alibaba) vor revoluționa comerțul și investițiile. TIC reprezintă deja un factor major în investițiile străine directe.

3.3.1.

Acest context reprezintă un potențial enorm pentru IMM-uri și alte întreprinderi mai specializate, deoarece le va permite lor și întreprinderilor de la nivel local accesul la piețele până în prezent inaccesibile, în special IMM-urilor situate în zone mai îndepărtate. Aceasta ar putea conferi un impuls semnificativ pentru IMM-urile care investesc în străinătate, și pentru crearea de locuri de muncă la nivel local. Întrucât 99 % din structura economică a UE este constituită din IMM-uri și având în vedere că acestea sunt principala forță motrice a inovării, fiind esențiale pentru menținerea și consolidarea sustenabilității, generând 70-80 % din totalul locurilor de muncă, CESE solicită Comisiei să le acorde o atenție deosebită atât în legătură cu sprijinirea investițiilor, cât și în alte domenii.

4.1.

Cele două negocieri ale UE pentru acorduri de investiții autonome cu China și Myanmar/Birmania vor fi foarte diferite, deși Comitetul înțelege că mandatele de bază sunt similare. Toate statele membre ale UE (cu excepția Irlandei) au tratate bilaterale de investiții individuale cu China; niciun stat membru nu are însă un astfel de tratat încheiat cu Myanmar/Birmania. Pentru China, aspectele legate de accesul pe piață formează o parte esențială a negocierilor; cu Myanmar/Birmania, negocierile au în vedere numai protecția investitorilor. După o îndelungată perioadă de izolare, guvernul din Myanmar/Birmania dorește acum să atragă și să încurajeze investițiile străine.

4.2.

China și Myanmar/Birmania sunt cât se poate de depărtate una de cealaltă în termeni de dezvoltare. Una este o superputere majoră, acum integrată în sistemul comercial mondial, cealaltă se dezvoltă lent, ieșind din multe decenii de izolare impusă și autoimpusă. Myanmar/Birmania are nevoie de consolidare a capacităților, China, nu. În 2013, totalul comerțului cu bunuri cu Myanmar/Birmania a fost de 533 de milioane EUR, cel cu China a fost de 428 de miliarde EUR (cu servicii în valoare suplimentară de 49,9 miliarde EUR în 2012) (14).

4.2.1.

Cu toate acestea, în 2012, investițiile UE în China s-au ridicat doar la 15,5 miliarde EUR (5,3 miliarde EUR în 2009), în timp ce investițiile chineze în UE au atins numai 7,6 miliarde EUR (0,3 miliarde EUR în 2009) (15), adică doar 2,6 % din totalul investițiilor străine în UE din acel an. Aceste cifre sunt foarte scăzute, lucru pus în evidență de faptul că, în comparație cu cele aproximativ 30 % investiții străine directe ale SUA, mai puțin de 2 % din acest tip de investiții ale UE se îndreaptă către China (deși pentru China ele reprezintă aproximativ 20 % din totalul investițiilor străine directe). La rândul său, China contribuie cu mai puțin de 0,7 % din totalul ISD în UE (este posibil să existe și investiții indirecte care tranzitează prin Hong Kong sau prin altă parte), în timp ce în SUA cota ISD de origine chineză este de 21 %.

4.2.2.

Fiecare negociere a unui acord de investiții va avea propriile caracteristici. Pentru Myanmar/Birmania urmează să se stabilească principii și standarde pentru a încuraja investițiile străine; pentru China se urmărește încheierea unui acord mult mai ambițios. Însă, în fiecare caz, o mare parte din investițiile viitoare va proveni din sectorul privat sau va fi în legătură cu acesta.

4.3.

Un domeniu-cheie de competență pentru părțile unui acord de investiții îl va reprezenta facilitarea investițiilor, prin asigurarea infrastructurii durabile necesare. Guvernele sunt responsabile pentru asigurarea unei baze de reglementare ferme pentru infrastructură, fie că aceasta se adresează nivelului regional, fie asigurării unor rețele eficiente și eficace pentru energie, apă și transporturi, ca rezultat al unui efort de bază sistematic și eficient în acest context. Rețelele de energie și apă au nevoie de proiectare complexă și ar putea necesita un deceniu sau mai mult pentru a ajunge să funcționeze la capacitate. Mediul de reglementare trebuie de asemenea să fie planificat pe termen lung. UNCTAD (16) estimează că, din cele 7  000 de miliarde USD necesare pentru investiții pe durata de viață a obiectivelor de dezvoltare durabilă, cel puțin o treime din această sumă va proveni din sectorul privat, inclusiv pentru construirea de noi orașe și dotarea cu școli, spitale și drumuri.

4.4.

Facilitarea parteneriatelor între sectorul public și cel privat (PPP) va fi esențială în acest sens. Orice acord de investiții trebuie să se asigure că mediul de reglementare permite investițiile străine în achizițiile publice și în parteneriatele public-privat (PPP) și că sprijină previzibilitatea pe termen lung și sustenabilitatea. În aceeași măsură, și întreprinderile trebuie să facă planuri pe termen lung, dacă doresc ca investițiile lor să aibă succes. Eșecul unuia din parteneri nu avantajează pe nimeni. Actori puternici, guvernamentali și din sectorul privat, trebuie să dezvolte noi sinergii și să învețe noi forme de implicare. Contribuția societății civile ar trebui să aibă și aici un rol-cheie, în special la nivelul partenerilor sociali.

4.5.

Pentru China, un avantaj major al unui astfel de tratat este că el va înlocui și va actualiza într-un singur acord cele 27 de acorduri de investiții încheiate cu statele membre. În loc să se limiteze doar la consolidarea acestora, UE ar trebui să încerce să ajungă la o nouă generație de acord de nivel înalt, cum este cel cu Canada. Pe lângă accesul pe piață, aceste negocieri vor acoperi un număr de aspecte mai largi, inclusiv achizițiile publice, politica în domeniul concurenței, rolul întreprinderilor deținute de stat (IS) și accesul la sectoare până în prezent închise, precum și chestiuni legate de dezvoltarea durabilă.

4.5.1.

Este esențial ca acordul de investiții UE-China să genereze valoare adăugată și să conducă la un dialog politic sporit și la un nivel mai ridicat de integrare și de schimburi tehnologice.

4.5.2.

Comitetul ia act de setul de principii privind investițiile convenit de UE și SUA în 2012 (17). Acestea scot în evidență „importanța crucială a creării și menținerii unui climat investițional și a unor politici deschise și stabile, care să contribuie la dezvoltarea și creșterea economică durabilă, crearea de locuri de muncă, creșterea productivității, inovare tehnologică și competitivitate”.

4.6.

Cu toate acestea, este evidentă necesitatea generală a prezenței unui capitol privind dezvoltarea durabilă în orice acord de investiții cu China, mai ales ținând seama de cererea importantă a Chinei de investiții durabile și ecologice. Majoritatea observatorilor consideră că un motiv important pentru interesul manifestat de China față de un astfel de acord este nevoia sa de investiții și know-how din UE pentru extinderea orașelor existente cu asigurarea sustenabilității maxime posibile și pentru construcția de noi orașe sustenabile în toată țara. China a observat nu numai greșelile din țările dezvoltate, care au dus la abandonarea centrelor orașelor, ci și erorile făcute la expansiunea urbană prin creștere rapidă, neplanificată și necontrolată, în special în țările cu economii emergente. În China, creșterea gradului de urbanizare este exponențială: deja peste 50 % din populație locuiește în orașe, un nivel de neimaginat în urmă cu doar câțiva ani. De exemplu, Shenzhen, un oraș care nu exista cu 40 de ani în urmă, și-a mărit populația de patru ori, ajungând să depășească 10 milioane de locuitori în deceniul 2000-2010. Statul chinez este hotărât să evite cât mai multe dintre erorile constatate în alte părți.

5.1.

Comitetul salută angajamentul Comisiei de a introduce elementul „dezvoltare durabilă” în acordurile de investiții. Orice capitol specific privind dezvoltarea durabilă se va baza pe principiile stabilite în primul capitol de acest tip, capitolul 13 din ALS UE-Republica Coreea din 2010 (18), principiul fiind dezvoltat ulterior, în special în APE și în acordurile cu Singapore și Canada (încă neratificate). Va fi necesară și adaptarea specifică a acordurilor pentru investiții, nu în ultimul rând pentru a include accentul pe investițiile responsabile, o mai mare transparență, eficiența energetică, promovarea serviciilor de mediu și alți factori relevanți.

5.1.1.

Comitetul salută, de asemenea, angajamentele asumate atât de Comisia Europeană, cât și de Consiliu în sensul asigurării unei politici de investiții care să nu intre în contradicție cu niciunul dintre aspectele specifice ale dezvoltării durabile.

5.2.

Anexa 13 la Acordul UE-Coreea clarifică faptul că, pentru a realiza obiectivele capitolului privind dezvoltarea durabilă, părțile vor coopera atât în cadrul unui schimb de opinii cu privire la „efectele pozitive și negative” ale acordului, precum și în cadrul forurilor internaționale responsabile cu aspectele sociale sau de mediu ale comerțului și dezvoltării durabile”, inclusiv OMC, OIM, PNUM și acordurile multilaterale de mediu. Orice actualizare a acestei anexe ar trebui să includă, de asemenea, Banca Mondială, FAO și alte inițiative.

5.2.1.

Articolul 13.4 din acordul menționat prevede în mod clar faptul că toate convențiile sociale esențiale (standarde și acorduri multilaterale în domeniul muncii) sunt acoperite, iar articolul 13.5 stipulează același lucru cu referire la acordurile multilaterale în domeniul mediului. Articolul 13.6 se referă în mod specific la „investițiile străine directe în mărfuri și servicii de mediu, inclusiv tehnologii ecologice, energie regenerabilă durabilă, produse și servicii eficiente din punct de vedere energetic, precum și bunuri cu etichetă ecologică”.

5.2.2.

De asemenea, de importanță majoră sunt articolele 13.7, care împiedică orice slăbire sau reducere a punerii în aplicare a legislației legate de încurajarea investițiilor, și 13.9, care abordează problema transparenței.

5.2.3.

Deși fiecare acord negociat va avea propria sa amprentă, este esențială o abordare coerentă cu un format ușor de recunoscut și acceptabil.

5.2.4.

Existența unui mecanism de dialog pentru aspectele referitoare la dezvoltarea durabilă, similar cu cel prevăzut de capitolul 13/anexa 13 a acordului cu Coreea, va fi la fel de importantă ca și în cazul unui ALS complet. În cazul Myanmar/Birmania, capacitatea de a discuta modul de punere în aplicare a Convențiilor ILO se va dovedi esențială: între 1997 și 2013, statul Myanmar/Birmania a fost suspendat din mecanismul SGP/EBA UE din cauza violării principiilor din convenția OIM privind munca forțată.

5.2.5.

În cazul acordului cu China, capitolul privind dezvoltarea durabilă și forumul de discuții aferent ar trebui să se bazeze pe dialogul UE-China cu privire la ocuparea forței de muncă și la politica socială și pe dialogul UE-China privind politica de mediu, dezvoltarea, început în 2005, cu declarația comună din 2012 privind dialogul în materie de politică de mediu consolidată și creșterea ecologică. Capitolul ar trebui să cuprindă poluarea aerului și a apei, gestionarea deșeurilor și silvicultura.

5.2.6.

Orice capitol privind dezvoltarea durabilă va trebui să analizeze îndeaproape rolul sporit jucat de sectorul privat în sfera investițiilor. Obligațiile impuse investitorilor vor fi esențiale, urmând să fie echilibrate prin modele pe deplin adecvate de protecție a investitorilor. Obligațiile investitorilor în direcția cerințelor impuse de dezvoltarea durabilă, inclusiv investițiile responsabile social, trebuie să fie luate pe deplin în considerare, deoarece aceștia depun eforturi să-și susțină și să-și mențină competitivitatea pe plan global. Pentru unii dintre ei, sprijinirea dezvoltării durabile va fi scopul principal al investițiilor, dar pentru alții aceasta va reprezenta o preocupare tangențială. Părțile la negociere trebuie să faciliteze investițiile, însă nu pot dicta care investiții trebuie făcute. O strategie eficientă de investiții a UE joacă un rol crucial în menținerea competitivității Uniunii într-o perioadă de schimbări economice rapide și de mutații majore ale echilibrelor de putere economică în întreaga lume; un rol major în acest sens revine investițiilor efectuate de întreprinderi specializate și IMM-uri ca principale surse de inovare.

5.2.7.

Articolul 13.6.2 din Acordul cu Coreea prevede promovarea comerțului etic și echitabil cu bunuri, precum și modele „care implică răspunderea și responsabilitatea socială a întreprinderilor”. Anexa 13 prevede, de asemenea, „schimbul de informații și cooperarea” cu privire la aceste aspecte, inclusiv „punerea în aplicare eficientă și monitorizarea orientărilor convenite la nivel internațional”. Comitetul recomandă cu tărie ca această abordare să fie extinsă și la acordurile de investiții. Rolul responsabilității sociale a întreprinderilor (RSI) va fi de o importanță capitală în orice acord de investiții.

5.2.8.

Un astfel de mecanism ar fi foarte valoros în abordarea unor probleme legate de RSI împreună cu partenerii noștri de investiții. Acesta ar trebui să pună accentul pe sensibilitatea culturală, pe promovarea transparenței și a unei abordări etice și pe combaterea corupției. Includerea preferințelor consumatorilor va aduce beneficii economice și va contribui, de exemplu, la promovarea unor sisteme energetice mai eficiente și mai ecologice. Sensibilizarea, schimbul de bune practici și colaborarea constructivă între întreprinderi și părțile interesate sunt esențiale, ca și consolidarea capacităților în cazul IMM-urilor, asupra cărora costurile pun o povară disproporționată. Investițiile chineze în străinătate pot eșua extrem de ușor din cauza lipsei de înțelegere deplină a ceea ce se așteaptă din partea lor. Facilitarea unei legături mai strânse între investitori, nevoile societale și, prin urmare, preferințele consumatorilor ar fi un serviciu prețios adus tuturor părților.

5.2.9.

Comisia definește responsabilitatea socială a întreprinderilor drept „responsabilitatea întreprinderilor pentru impactul pe care îl au asupra societății”. RSI este axată pe întreprinderi și constă în inițiative voluntare care exced cerințele legale. RSI se referă la crearea de valoare prin inovare. RSI include considerente economice, sociale și de mediu, consultarea tuturor părților interesate relevante, dar, mai presus de toate, orice abordare trebuie să fie flexibilă și diversificată. Ea nu poate intra într-un cadru prestabilit; fiecare întreprindere are identitate proprie. Prin urmare, practicile RSI variază foarte mult, dar, dacă sunt corect utilizate, sunt un instrument valoros pentru a crea oportunități de afaceri și a îmbunătăți competitivitatea întreprinderii.

5.2.10.

O nouă comunicare a Comisiei pe tema RSI este așteptată în curând; principalele orientări internaționale la care face trimitere cuprind Orientările OCDE privind întreprinderile multinaționale (19) și Principiile orientative ale ONU privind afacerile și drepturile omului (UNGP), aflate în prezent în curs de punere în aplicare. Este important ca orice măsură, fie la nivelul UE, fie la nivel internațional, să nu contravină sau să pericliteze aceste orientări. De asemenea, este important să se reamintească faptul că, întrucât statele au datoria de a proteja și aplica drepturile omului, întreprinderilor le revine răspunderea de a le respecta.

6.1.

Societatea civilă are un rol în aducerea laolaltă a guvernului și sectorului privat, exercitând atât o implicare continuă, cât și un rol de monitorizare. Cu toate acestea, în chestiunea implicării directe a societății civile, inclusiv monitorizarea directă a tuturor acordurilor de investiții, cu participarea directă a actorilor statali și nestatali, va fi nevoie de soluții diverse, specifice fiecărei țări, în funcție de nivelurile existente de dialog intersocial și de înțelegerea dintre diversele grupuri sociale.

6.2.

În Acordul UE-Coreea există mai multe mecanisme de dialog între cele două părți. Forumul societății civile raportează Comitetului pentru comerț și dezvoltare durabilă, la care participă guvernele din ambele părți. Pentru acordurile de investiții este prevăzut numai un astfel de comitet – s-ar putea să nu fie întotdeauna oportun să se ridice probleme de investiții la acest nivel, în special în cazul în care s-ar putea ca una dintre părți să nu dorească să facă din aceasta o problemă politică sau diplomatică. Ar trebui să fie găsit un nou mecanism pentru un forum al societății civile.

6.3.

În țări precum China și Myanmar/Birmania, foarte diferite, există percepții legate de societatea civilă mai puțin deschise, astfel încât principiul implicării organizațiilor societății civile în orice organism de monitorizare necesită, de asemenea, mult mai multă putere de convingere. China a încheiat cu mai multe țări africane parteneriate care se concentrează pe investiții exclusiv ca activitate economică, mai degrabă decât ca ajutor pentru dezvoltare. Aceste mecanisme de consultare existente nu sunt ușor substituibile cu cele din UE, însă orice intensificare a dialogului între organismele corespunzătoare ar reprezenta un adaos foarte oportun la acord. La rândul său, UE a făcut din dialogul social și civil o piatră de temelie a modelului său social, asigurându-i un cadru instituțional.

6.3.1.

Comitetul ar trebui să fie asociat în căutarea unor soluții. Din acest motiv, recomandăm o extindere a principiului unei mese rotunde UE-China, la care Comitetul și Consiliul Economic și Social din China să fie egal reprezentate, sau un alt mecanism de dialog adaptat la împrejurările sociale specifice țării respective, care să ofere cea mai bună cale de urmat.

6.3.2.

Alternativ, poate fi găsită o cale de urmat prin intermediul experienței vaste de care dispune Comisia în materie de programe de consolidare a capacității în domeniul comerțului și aspectelor legate de comerț. De exemplu, programele cu ministerele țărilor terțe, care urmăresc punerea în aplicare a normelor OMC, au avut o componentă care include societatea civilă, cum ar fi federațiile de angajatori și sindicatele, iar acestea au colaborat cu organismele ONU (de exemplu, OIM, UNCTAD, UNIDO) în desfășurarea acestor programe. Și rolul partenerilor sociali va fi important, nu în ultimul rând având în vedere ponderea mare de investiții globale care implică întreprinderi și societăți.

14.8.2015   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 268/27

Raportor:

dl Michael SMYTH

1.1.

CESE salută planul de investiții pentru Europa și apreciază schimbarea de ton intervenită în sensul distanțării de politica de austeritate și consolidare bugetară. În prezent, Comisia recunoaște lipsa investițiilor și a cererii agregate și faptul că sectorul financiar nu este încă în măsură să joace un rol important în stimularea creșterii economice.

1.2.

Planul de investiții este un pas în direcția cea bună, însă se confruntă cu o serie de probleme majore legate de amploarea sa în raport cu imensa nevoie de investiții a Europei, de gradul ridicat de îndatorare preconizat, de fluxurile potențiale de proiecte de investiții adecvate, de strategiile de marketing pentru atragerea capitalului privat din Europa și din afara ei, de implicarea IMM-urilor, cu o atenție specială acordată microîntreprinderilor și întreprinderilor mici, precum și de calendarul de punere în aplicare a planului.

1.3.

Nu se știe dacă poate fi constituită o rezervă de proiecte care să ofere veniturile în măsură să atragă investitori instituționali. CESE regretă că CE nu a pus în aplicare, în propunerea care face obiectul prezentului aviz, principiile propriului Regulament (UE) nr. 1303/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (1) (articolul 5), dezvoltate ulterior în Regulamentul delegat (UE) nr. 240/2014 al Comisiei (2) și recomandă cu fermitate implicarea partenerilor sociali și a societății civile organizate în procesul de identificare de la nivel național. Eșecul implicării părților interesate, astfel încât acestea să-și însușească propunerile, este evident în lista din decembrie de posibile proiecte.

1.4.

Trebuie acordată o atenție cu mult mai mare instituirii unui mediu investițional favorabil și previzibil. Fără încrederea investitorilor, o mai bună reglementare și costuri adecvate pentru afaceri în UE, speranțele de relansare a unei creșteri, fie și moderate, însoțită de crearea de noi locuri de muncă atât de necesare sunt minime.

1.5.

Planul propune ca contribuțiile statelor membre la Fondul european pentru investiții strategice (FEIS) să nu fie incluse în calcularea deficitelor bugetare, iar acest aspect trebuie salutat. Comisia ar trebui să explice de ce nu se procedează la fel și cu cheltuielile angajate în prezent pentru infrastructura publică strategică. Care este diferența dintre un tratament bugetar favorabil aplicat contribuțiilor statelor membre la investiții productive în temeiul FEIS și o adevărată „regulă de aur”?

1.6.

CESE consideră că a venit timpul să recunoaștem că Europa are nevoie de un program de investiții publice și private susținute, pentru relansarea creșterii economice, pentru locuri de muncă și prosperitate. Investițiile publice strategice, precum cele preconizate în planul care stă la baza dezvoltării economice prezente și viitoare, ar trebui stimulate printr-un cadru fiscal european mai favorabil. CESE invită Comisia să deschidă o dezbatere asupra unor reguli de politică bugetară pentru Europa care să fie formulate corespunzător, ca recunoaștere deplină a numeroaselor sale dificultăți în materie de definiții și de stabilire a unor condiționalități corespunzătoare.

1.7.

CESE invită Comisia să țină seama de recomandările OIM, potrivit cărora ar trebui să se acorde o atenție deosebită atragerii de proiecte din regiunile cu cele mai ridicate rate ale șomajului, cu implicarea activă a partenerilor sociali și a părților interesate de la nivel național. CESE recomandă ca, la identificarea și evaluarea proiectelor potențiale, să se țină seama de strategiile macroregionale.

2.1.

Nivelul investițiilor în Europa a scăzut cu 15 % în raport cu nivelul maxim înregistrat înainte de criză. În același timp, în toată Europa se înregistrează rate înalte ale economiilor, bilanțurile întreprinderilor debordează de lichidități, investitorii instituționali se scaldă în bani, în vreme ce bugetele celor mai multe state membre sunt la limită sau insuficiente.

2.2.

Acest nivel scăzut al investițiilor este cu atât mai inacceptabil, cu cât costurile capitalului, atât în termeni nominali, cât și reali, se situează la niveluri foarte scăzute. Este evident că piețele europene, care au sarcina de a adecva cererea de investiții la oferta de resurse pentru acestea, nu funcționează cum trebuie peste tot. În comunitatea investitorilor se resimte lipsa de încredere în mediul economic. Incertitudinea afectează grav încrederea mediului de afaceri. Al treilea pilon al planului are drept scop să abordeze reforma în materie de reglementare și să simplifice cadrul pentru investiții în întreaga Europă. Aceste obiective nu vor fi ușor de realizat.

2.3.

Care este trăsătura definitorie a Planului de investiții pentru Europa? Planul este structurat pe trei piloni:

2.4.

FEIS seamănă cu un vehicul investițional special (SPV) creat în cadrul BEI pentru a desfășura investiții cu riscuri mai ridicate decât restul investițiilor băncii, garantându-se, astfel, ratingul AAA al BEI. Din acest punct de vedere, FEIS reprezintă o inovație. De asemenea, acesta marchează o îndepărtare semnificativă de parcursul „ortodox”, prin faptul că fondurile din bugetul UE vor fi utilizate ca garanție sau ca măsură de protecție pentru a absorbi eventualele pierderi ale investițiilor FEIS.

2.5.

În ceea ce privește efectul de pârghie, finanțările inițiale de 21 de miliarde EUR vor permite BEI să acorde împrumuturi de 63 de miliarde EUR, utilizându-și propriul model normal de afaceri. Comisia pornește de la premisa că FEIS va căuta apoi investitori din sectorul privat și alți investitori pentru proiecte adecvate, deblocând eventual o sumă totală de 315 miliarde EUR ca investiții de capital. Cheia acestui efect de pârghie rezidă în faptul că FEIS oferă BEI protecție împotriva riscurilor, permițând băncii să investească în proiecte mai riscante.

2.6.

Comitetul ia notă de faptul că Comisia pledează în favoarea necesității de a fi înlăturate barierele din calea investițiilor. Resursele financiare planificate se ridică doar la nivelul unui deficit investițional mediu anual în raport cu rata de investiții considerată drept „sănătoasă”, așa că în fiecare an ar fi necesare astfel de investiții suplimentare. Pentru ca inițiativa să își atingă scopul, mediul de afaceri trebuie să fie mult mai favorabil investițiilor. De exemplu:

3.1.

Deși prima reacție la Planul de investiții pentru Europa a fost favorabilă, ulterior acesta a fost ținta multor comentarii critice. Unii comentatori au exprimat opinii clar negative, iar alții au salutat această inițiativă, subliniind în același timp unele neajunsuri. O mare parte din comentariile negative izvorăsc din lipsa de înțelegere a contextului planului în timp real. Ar fi ideal un amplu plan european de investiții prin intermediul unor proiecte strategice, finanțate din fonduri publice și destinate să stimuleze creșterea economică și crearea de locuri de muncă.

3.2.

Una dintre principalele critici aduse planului este faptul că este prea modest în raport cu amploarea fenomenului insuficienței investițiilor în Europa. Se preconizează că planul va genera un efect multiplicator de 1:15. Unii susțin că un efect de pârghie de această amploare nu este, pur și simplu, plauzibil (3). Comisia se așteaptă ca valoarea inițială de 21 de miliarde EUR să producă un efect de pârghie dublu, mai întâi prin finanțarea de obligațiuni din sectorul privat, pentru a multiplica valoarea FEIS, și apoi în momentul în care proiectele vor fi sprijinite de FEIS, mecanism care va atrage investiții private suplimentare. Nu există nicio îndoială că efectul multiplicator preconizat este foarte mare, dar, în opinia Comisiei, acesta se situează în marja efectului de pârghie real obținut de BEI în cursul existenței sale. În pofida naturii mai riscante a proiectelor care urmează să fie finanțate prin FEIS, faptul că fondul va fi adăpostit în cadrul BEI și gestionat de aceasta ar trebui să asigure, probabil, un efect de pârghie destul de puternic.

3.3.

În ceea ce privește marile proiecte de infrastructură, în special cele transfrontaliere, termenul de lansare poate fi de câțiva ani, din cauza obstacolelor politice, de mediu, de reglementare sau, uneori, pur și simplu din pricina opoziției autorităților locale de a accepta proiecte pe propriul teritoriu (eng. NIMBY-ism) (4). Aceste obstacole ridică două probleme suplimentare. În primul rând, va exista în rezervă un număr suficient de mari proiecte de infrastructură care să fie atât strategice, cât și atractive pentru investitori? În al doilea rând, un buget pentru investiții de 315 de miliarde EUR în decurs de trei ani înseamnă aproximativ 100 de miliarde EUR/an, sumă ce depășește cu 40 % nivelurile actuale de investiții ale UE, ceea ce pare irealizabil. Aceste critici sunt valabile până la un punct. Aproximativ 25 % (75 de miliarde EUR) din finanțarea FEIS vor fi dirijate către IMM-uri și întreprinderile cu capitalizare medie, trebuind să devină operaționale destul de curând. Celelalte investiții din fond vor fi alocate tipurilor de proiecte prezentate în raportul Grupului operativ privind investițiile în UE. Examinarea acestei liste cuprinzătoare ar sugera că există un potențial set substanțial de proiecte în domeniile energetic, de transporturi, de inovare și în sectorul digital, care ar putea beneficia de sprijin din partea FEIS.

3.4.

Una din principalele critici aduse planului de investiții este că impactul său se va face simțit pe termen mediu și lung, deși este nevoie de un program de investiții pe termen scurt, similar cu Planul european de redresare economică din timpul recentei recesiuni. Consecințele bugetare ale acestei abordări ar putea fi gestionate în cadrul unui sistem mai flexibil de conturi naționale. Acest aspect este detaliat în secțiunea a patra a prezentului aviz.

3.5.

Și capacitatea BEI de a gestiona un fond atât de ambițios a ridicat semne de întrebare. În ceea ce privește finanțarea IMM-urilor și a întreprinderilor cu capitalizare medie, în special microîntreprinderile și întreprinderile mici, unii consideră că BEI nu dispune de suficiente resurse de personal pentru a ajunge în contact direct cu întreprinderile. Prin urmare, va trebui să se apeleze mai mult la băncile comerciale pentru a selecta microîntreprinderile, IMM-urile și întreprinderile cu capitalizare medie, cărora să li se ofere finanțare relativ ieftină. Riscul în acest caz este ca băncile să își favorizeze propriii clienți dintre întreprinderi, pe care i-ar fi finanțat oricum și că acest fenomen ar putea duce la proliferarea efectului de balast (deadweight). CESE insistă asupra necesității evitării unor astfel de situații. Acest lucru poate fi realizat, printre altele, în consultare cu organizațiile reprezentative ale IMM-urilor.

3.6.

Un posibil remediu la acest risc este ca agențiilor de dezvoltare regională și asociațiilor de întreprinderi să li se acorde un rol mai important în identificarea microîntreprinderilor, IMM-urilor și întreprinderilor cu capitalizare medie care urmează să fie sprijinite prin intermediul fondului. De regulă, aceste agenții și asociații cunosc mai bine întreprinderile mai mici și sunt situate mai aproape de ele, putând contribui eficient la evaluarea riscurilor. Recunoscând totodată că există unele aspecte de risc moral, CESE a pledat și înainte pentru o astfel de abordare, considerând că aceasta ar putea fi o măsură eficientă de punere în aplicare a planului de investiții (5).

3.7.

S-au făcut comparații între Planul de investiții pentru Europa și inițiativa Pactul pentru creștere economică, lansată în 2012 (6). Inițiativa pentru creștere economică cuprindea un pachet de 120 de miliarde EUR cu fonduri provenite din bugete realocate, dar foarte puține din aceste resurse au fost disponibilizate. Acest critici sunt îndreptățite, fiind esențial ca planul să fie implementat în mod transparent, iar comunicarea să fie optimă. CESE salută faptul că planul și FEIS vor fi monitorizate îndeaproape de Parlamentul European și de Consiliu. CESE ar trebui, de asemenea, să joace un rol important în cadrul controlului vizând aplicarea planului pe parcursul următorilor trei ani.

3.8.

Este regretabil că Comisia Europeană nu dispune nici de resursele financiare, nici de sprijinul politic necesar mobilizării unor mijloace suplimentare însemnate pentru a pune bazele unui adevărat plan european de investiții. Această constrângere bugetară specifică pare să fie absolut inevitabilă. În situația în care există foarte puține fonduri disponibile în bugetul UE, ceea ce se propune în cadrul Planului de investiții pentru Europa este o a doua opțiune acceptabilă.

3.9.

Comisia consideră că planul reprezintă o completare reală a altor politici structurale, deoarece FEIS intră în acțiune numai atunci când celelalte surse de finanțare nu sunt disponibile. În plus, se afirmă că FEIS se va adăuga la celelalte investiții ale BEI, deoarece este caracterizat printr-o mai mare adecvare la risc. De asemenea, FEIS va fi mai flexibil în ceea ce privește instrumentele financiare pe care le utilizează. Acestea ar putea include capitalul propriu, cvasicapitalul, capitalul de risc, finanțarea prin îndatorare sau garanțiile pentru securitizarea creditelor. FEIS va opera în colaborare, atunci când este posibil, cu băncile naționale de promovare economică. De asemenea, Comisia propune sprijinirea planului prin instituirea unor fonduri europene de investiții pe termen lung (FEITL), împreună cu măsurile care vizează crearea de noi piețe și vehicule de securitizare pentru a lărgi baza de finanțare pentru proiecte și IMM-uri. Aceste evoluții sunt bine-venite, dar s-au lăsat prea mult timp așteptate.

3.10.

Comisia preconizează ca planul de investiții să fie suficient de flexibil în ceea ce privește FEIS, rezerva de proiecte și platforma de consiliere în investiții, pentru a permite alte etape de investiții în cursul următorilor ani. Planul are o structură de guvernanță solidă în cadrul BEI. Fiecare proiect sprijinit de FEIS va trebui să fie aprobat și de Consiliul de administrație al BEI, în conformitate cu prevederile Tratatului. CESE recomandă ca în procesul de identificare a proiectelor de investiții publice de la nivel național să se implice îndeaproape partenerii sociali și părțile interesate – un format posibil ar fi să recurgă la comitetele de monitorizare a acordurilor de parteneriat naționale.

3.11.

EFSI va încerca să promoveze proiecte cu risc ridicat, care sporesc creșterea economică, ocuparea forței de muncă și productivitatea. Este încă neclar dacă platformele de co-investiții (între care FEIS, băncile naționale de promovare economică și instituțiile financiare private) vor fi suficient de atractive pentru participanți. În acest sens, CESE recomandă să fie aplicată o strategie de marketing proactivă pentru atragerea unor investiții private, asigurând un grad mai mare de claritate cu privire la modul de constituire a platformelor de investiții și atribuind Platformei europene de consiliere în materie de investiții rolul de a promova posibilitățile de investiții în interiorul și în afara Europei. Capacitatea planului de asumare a riscurilor (21 de miliarde EUR) este destul de mare. Deși nivelurile de risc vor fi mai ridicate în cadrul planului, este foarte puțin probabil să fie necesar să se recurgă la întreaga garanție și, cu siguranță, nu va fi utilizată într-un singur moment.

3.12.

Comisia estimează că, în cazul în care planul de investiții își îndeplinește pe deplin obiectivul de investiții, în următorii trei ani vor fi create între 1 și 1,3 milioane de locuri de muncă. Acest aspect nu este deloc neglijabil, chiar și în contextul unui șomaj total de 25 de milioane de persoane în întreaga UE. OIM și-a publicat recent propriile estimări în ceea ce privește crearea de locuri de muncă în cadrul planului. Principala concluzie a raportului OIM este că, dacă se acordă atenția cuvenită conceperii programului și repartizării lui, s-ar putea crea un total net de peste 2,1 milioane de locuri de muncă până la jumătatea anului 2018. De exemplu, dacă la alocarea fondurilor în temeiul EFSI s-ar ține seama de nivelurile șomajului, acest lucru ar conduce la cea mai mare și mai echitabilă creștere a ocupării forței de muncă (7). CESE solicită să se țină seama de prioritățile strategiilor macroregionale atunci când se iau decizii în privința posibilelor proiecte. Prin urmare, este clar că criteriile ce trebuie utilizate pentru a selecta proiectele care urmează să fie sprijinite în temeiul planului trebuie făcute publice cât mai curând posibil.

3.13.

Dacă planul de investiții reușește să atragă din partea statelor membre capitaluri suplimentare pentru FEIS, Comisia va lua în calcul în mod favorabil astfel de contribuții la evaluarea criteriilor de îndatorare și de deficit din cadrul Pactului de stabilitate și de creștere. La prima vedere, aceasta reprezintă o schimbare de poziție a Comisiei, care însă nu merge suficient de departe. CESE își declară disponibilitatea de a participa activ la discuțiile viitoare despre modul în care se pot promova mai bine investițiile în întreaga Europă, inclusiv prin acordarea unei mai mari flexibilități în contextul Pactului de stabilitate și de creștere. CESE invită Comisia să analizeze în continuare posibilitățile de a crea un mediu fiscal favorabil pentru investiții în Europa.

4.1.

CESE salută propunerea ca contribuțiile statelor membre la FEIS să nu fie incluse în calcularea deficitelor bugetare. Se pune însă întrebarea de ce nu se procedează la fel și cu cheltuielile angajate în prezent pentru infrastructura publică strategică. Care este diferența dintre un tratament bugetar favorabil aplicat contribuțiilor statelor membre la investiții productive în temeiul FEIS și o adevărată „regulă de aur”?

4.2.

Partizanii unei „reguli de aur” europene susțin că în acest caz este vorba de un exemplu de inconsecvență majoră. În situația actuală a politicii bugetare europene, stimulentele negative au fost cauza deficitului de investiții publice. În general, investițiile publice sporesc stocul de capital public și generează creștere economică pentru generațiile prezente și viitoare. Rezultă de aici că generațiile viitoare ar trebui să contribuie la finanțarea acestor investiții, deoarece – dacă nu se permite finanțarea prin îndatorare a prestațiilor destinate generațiilor viitoare – va rezulta o sarcină fiscală care va împovăra generația actuală și va duce la insuficiența investițiilor (8). Acest lucru se întâmplă acum în Europa.

4.3.

S-ar putea argumenta că flexibilitatea sporită cu privire la investițiile din cadrul FEIS reprezintă de fapt o „mini regulă de aur”. Tema regulilor de politică bugetară pentru Europa formulate corespunzător ar trebui să fie discutată cu recunoașterea deplină a numeroaselor sale dificultăți în materie de definiții. De asemenea, ar trebui purtată o discuție despre stabilirea condiționalităților corespunzătoare. CESE consideră că a venit timpul să recunoaștem că Europa are nevoie de un program de investiții publice și private substanțiale, pentru relansarea creșterii economice, pentru locuri de muncă și prosperitate. Investițiile publice și private strategice, precum cele preconizate în planul care stă la baza dezvoltării economice prezente și viitoare, ar trebui stimulate printr-un cadru fiscal european mai favorabil.

14.8.2015   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 268/33

Raportor:

David CROUGHAN

Coraportor:

Carmelo CEDRONE

1.1.

Normele privind guvernanța economică europeană, elaborate pe timp de criză, au jucat un rol important în consolidarea bugetară și coordonarea politicii economice, iar odată cu introducerea evaluării proiectelor de buget, și în promovarea integrării fiscale. Cu toate acestea, CESE este îngrijorat de faptul că costul a fost ridicat în termeni de creștere economică și ocupare a forței de muncă și că, în ceea ce privește ieșirea din criză, Uniunea Europeană a rămas în urma tuturor celorlalte economii avansate, ca urmare a unor deficiențe la nivel de politici, în mare parte din cauză că guvernanța sa economică a avut un caracter incomplet în contextul unei uniuni economice și monetare.

1.2.

Măsurile instituite în cadrul semestrului european au marcat începutul procesului de consolidare bugetară și de restabilire a credibilității, însă abordarea bazată pe norme, deși adecvată în perioadele normale, a devenit în prezent o componentă a problemei. Statele membre aflate în dificultate au nevoie de resurse sporite pentru a evita prăpastia recesiunii, a garanta creșterea economică și crearea de locuri de muncă, iar prin intermediul creșterii, și consolidarea bugetară.

1.3.

CESE consideră că Banca Centrală Europeană nu poate fi lăsată să combată de una singură actuala recesiune din zona euro. Măsurile de relaxare cantitativă întreprinse la ora actuală de BCE trebuie să fie însoțite de inițiative politice de amploare din partea statelor membre, care să depășească cadrul Planului de investiții pentru Europa anunțat de Comisie.

1.4.

Diferențele în ce privește competitivitatea relativă a statelor membre în cadrul unei uniuni economice și monetare, care ar fi fost altădată echilibrate prin ajustări monetare în sens pozitiv sau negativ, nu pot fi soluționate prin simpla formulare de recomandări și reforme (a căror nerespectare poate antrena sancțiuni) destinate exclusiv statelor considerate a fi necompetitive.

1.5.

Ar trebui instituite de urgență mecanisme și instrumente concrete pentru o coordonare bine concepută a politicilor economice, care să ducă la convergență și solidaritate. În primă instanță, acest proces nu ar trebui să implice modificarea tratatului, însă CESE este de părere că, pe termen lung, va fi necesară o modificare a acestuia.

1.6.

În cadrul procesului de revizuire a CFM din 2016, trebuie să se sprijine reforme structurale urgente în interesul comun al UE, inclusiv reechilibrarea macroeconomică, odată cu o anumită capacitate bugetară, ca de exemplu Instrumentul de convergență și competitivitate propus în „Proiectul pentru o UEM profundă și veritabilă”.

1.7.

CESE este preocupat de faptul că soldul structural – o variabilă neobservabilă, bazată pe calcule teoretice și discutabile ale unor potențiale deviații ale PIB și care tinde să fie supusă unor revizuiri substanțiale – joacă un rol atât de important în componenta preventivă și în cea corectivă a procedurii aplicabile deficitelor excesive.

1.8.

În cadrul procesului semestrului european, reducerile deficitului public anual beneficiază de o pondere mult mai mare ca remediu pentru o rată ridicată a datoriei în comparație cu alte măsuri mai fructuoase care vizează creșterea PIB-ului. Comisia ar trebui să nu monitorizeze numai implementarea recomandărilor specifice fiecărei țări, ci să efectueze și o analiză ex post a recomandărilor sale în vederea creșterii producției și asigurării creșterii economice din statul membru respectiv, precum și a creării de locuri de muncă de calitate.

1.9.

Comitetul salută accentul pus pe utilizarea flexibilității în cadrul normelor Pactului de stabilitate și de creștere, în temeiul căreia Comisia va lua în considerare anumite investiții publice în momentul calculării deficitului bugetar, însă consideră că această măsură este insuficientă și parțială. O abatere rezonabilă de la parametrul privind un deficit de 3 % ar trebui să fie considerată o excepție temporară pentru un anumit număr de ani și să nu dea naștere automat unor sancțiuni.

1.10.

Existența unui deficit democratic, ca urmare a faptului că organisme care nu au fost alese au un cuvânt greu de spus în cadrul guvernanței, creează riscul unei slabe asumări a recomandărilor și al unei ostilități față de proiectul european. Lipsa implementării recomandărilor specifice fiecărei țări ar putea fi contracarată printr-o implicare reală a societății civile și a partenerilor sociali în redactarea acestor recomandări.

1.11.

Parlamentul European ar trebui să aibă un rol important în stabilirea priorităților economice pentru fiecare semestru și în supravegherea parlamentară a recomandărilor specifice fiecărei țări. Statele membre și Comisia Europeană ar trebui să popularizeze mai bine procesul legat de semestrul european, pentru a se asigura o mai bună înțelegere de către cetățeni.

2.1.

Semestrul european introdus în 2011 a fost sprijinit prin Pactul de stabilitate și de creștere consolidat (PSC), care a intrat în vigoare la 13 decembrie 2011, aducând un nou set de norme privind supravegherea economică și bugetară, respectiv cinci regulamente și o directivă – cunoscute împreună sub numele „pachetul legislativ privind guvernanța economică” (sau „pachetul de șase”). La 30 mai 2013 li s-au adăugat alte două regulamente, cunoscute sub denumirea „pachetul legislativ privind supravegherea și monitorizarea bugetare” (sau „pachetul de două”), pentru a crește în continuare integrarea economică și convergența între statele membre din zona euro. Această evaluare vizează eficacitatea acestor șapte regulamente, precum și natura evoluțiilor viitoare. Ea se referă la trei tipuri de guvernanță economică la nivelul UE: supravegherea bugetară (1), dezechilibrele macroeconomice (2) și monitorizarea și supravegherea țărilor din zona euro care întâmpină dificultăți în ceea ce privește stabilitatea lor financiară (3).

3.1.1.

Comitetul salută faptul că Analiza anuală a creșterii pentru 2015, publicată în paralel cu evaluarea guvernanței economice, a pus accentul pe raționalizarea și consolidarea semestrului, la care s-a ajuns prin simplificarea diferitelor etape și a rezultatelor lor, astfel cum se recomandă în Avizul CESE privind Analiza anuală a creșterii pentru 2014 (4).

3.1.2.

CESE este de părere că semestrul joacă un rol vital în procesul de convergență și de ajustare. De asemenea, Comitetul a solicitat demararea unei strategii de comunicare și simplificare printr-un efort comun al Comisiei, Parlamentului European, statelor membre și societății civile (5).

3.1.3.

Comitetul salută progresele în materie de integrare bugetară ca urmare a stabilirii unui calendar comun pentru statele membre în vederea prezentării și publicării planurilor de proiecte de buget, sub monitorizarea unor organisme naționale independente, astfel încât să facă obiectul unor observații ale Comisiei până cel târziu la jumătatea lunii octombrie, înainte de adoptarea finală de către guvernele statelor membre. Procesul ar trebui să devină mai democratic și mai transparent, iar Comisia și statele membre să-l facă cunoscut pe o scară mai largă, pentru a se asigura o mai bună înțelegere de către cetățeni. CESE ar dori ca rolul și calitatea organismelor naționale independente să facă obiectul unei evaluări a Comisiei.

3.1.4.

Comitetul observă că din planurile de proiecte de buget pentru 2015 reiese că reducerea efortului bugetar în 2015 va duce la o poziție în general neutră în zona euro. El observă, de asemenea, că dintre cele șapte țări care prezintă un risc de neconformitate, trei s-ar putea confrunta în luna martie cu eventuale măsuri în temeiul procedurii aplicabile deficitelor excesive. Această procedură ar necesita, de asemenea, o transparență sporită, consultări cu guvernele naționale și societatea civilă, în special cu partenerii sociali, precum și o supraveghere din partea Parlamentului European.

3.1.5.

Deși perioada care face obiectul evaluării a fost scurtă, Comitetul este de părere că normele bugetare ale UE reformate în temeiul regulamentelor relevante privind supravegherea bugetară au jucat într-adevăr un rol important în ceea ce privește consolidarea bugetară, dat fiind că deficitul bugetar mediu din UE-28 a scăzut de la 4,5 % din PIB în 2011 la o valoare estimată de aproximativ 3 % din PIB în 2014.

3.1.6.

Cu toate acestea, pentru un succes atât de limitat, costul a fost ridicat, ceea ce pare să trădeze o serie de deficiențe ale politicii UE în ceea ce privește contribuția la creșterea economică și la ocuparea forței de muncă. În schimb, în aceeași perioadă, deficitul SUA a scăzut de la 10,6 % la 4,9 %, creșterea PIB în SUA s-a accelerat, de la 1,6 % la 2,4 % (față de scăderea înregistrată în UE, de la 1,7 % la 1,3 %); rata șomajului din SUA a scăzut de la 8,9 % la 6,2 % (față de creșterea șomajului din Europa de la 9,6 % la 10,2 %), iar un element important de reținut este că rata de ocupare a forței de muncă din SUA a crescut cu 6,3 %, în timp ce aceea din Europa a stagnat la – 0,1 %.

3.1.7.

CESE este mult mai reținut decât Comisia în ceea ce privește afirmația că țintele de deficit structural din cadrul procedurii aplicabile deficitelor excesive au permis o consiliere mai precisă și mai transparentă în materie de politici. Comitetul recunoaște că, dacă se face abstracție de denaturările ciclului economic și de măsurile bugetare cu caracter excepțional, această măsură oferă posibilitatea de a avea o imagine mai transparentă; ea rămâne totuși o variabilă neobservabilă, bazată pe calcule teoretice și discutabile ale unor potențiale deviații ale PIB, care tinde să fie supusă unor revizuiri substanțiale și care, în anumite situații, nu oferă probabil decât niște recomandări irelevante în materie de politici.

3.1.8.

Ponderea datoriei în PIB este un element important al sustenabilității finanțelor publice. Ea are două componente: valoarea datoriei și cea a PIB-ului, fiind imposibil de acționat asupra uneia fără a avea un impact asupra celeilalte. O abordare centrată pe o reducere prea rapidă a deficitului în scopul unei reduceri și mai mari a nivelului datoriei ar putea obstrucționa sau chiar reduce PIB-ul, ceea ce ar avea un efect contraproductiv în ce privește obiectivul reducerii ponderii datoriei în PIB.

3.1.9.

Comitetul salută accentul pus pe utilizarea flexibilității în cadrul normelor Pactului de stabilitate și de creștere, în temeiul căreia Comisia va lua în considerare (în momentul în care va evalua soliditatea poziției bugetare a unui stat membru): (a) investițiile publice din cadrul Planului de investiții pentru Europa; (b) investițiile asociate cu cofinanțarea în cadrul fondurilor structurale; (c) reformele care au un impact pe termen lung asupra sustenabilității finanțelor publice; și (d) condițiile ciclice (6). Cu toate acestea, în opinia CESE, este vorba de o măsură insuficientă și parțială.

3.1.10.

CESE atrage atenția asupra faptului că, în ciuda consolidării relațiilor cu Parlamentul European și cu parlamentele naționale prin misiunile de teren și prin supravegherea proiectelor de buget din zona euro, deficitul democratic este încă foarte prezent în acest proces, întrucât instituții ale UE, lipsite în mare parte de responsabilitate democratică, exercită o influență semnificativă asupra procesului decizional de la nivel național.

3.1.11.

Un deficit în amonte (altfel spus lipsa oricărei participări reale a nivelului național în procesul decizional) care nu este compensat de o bună legitimitate a rezultatelor (cu alte cuvinte de o bună soluționare a problemelor economice) duce la o lipsă de entuziasm față de asumarea programelor economice și la o ostilitate crescândă față de proiectul european, așa cum s-a văzut cu ocazia alegerilor europene (7).

3.1.12.

Comisia ar trebui să nu se limiteze la evaluări ex post ale punerii în aplicare a recomandărilor sale în materie de politici de către statele membre, ci să verifice și dacă aceste recomandări au promovat în mod real revenirea economiei pe o traiectorie sustenabilă de creștere, de dezvoltare și de creare de locuri de muncă de calitate, dincolo de ajustările financiare și bugetare.

3.2.1.

Comitetul recunoaște și susține necesitatea de a dispune de PDM, dat fiind că supravegherea principalelor variabile nebugetare poate identifica eventualele tendințe negative înainte ca acestea să se consolideze. Criza a demonstrat din plin eșecul Pactului de stabilitate și de creștere, ca urmare a faptului că monitorizarea s-a limitat la soldurile bugetare, în timp ce problemele legate de șomaj și de ocuparea forței de muncă au continuat să fie ignorate sau au fost abordate numai într-o măsură marginală.

3.2.2.

Parlamentul European ar trebui să aibă un rol important în stabilirea priorităților economice pentru fiecare semestru și în controlul parlamentar al recomandărilor specifice fiecărei țări (8).

3.2.3.

Comitetul este foarte preocupat în legătură cu abordarea unilaterală a corectării dezechilibrelor macroeconomice. Problema este considerată a fi exclusiv națională, accentul fiind pus aproape în totalitate pe corectarea deficitelor dăunătoare, în timp ce soldul excedentar este văzut ca inofensiv. Pentru o abordare cu adevărat utilă, trebuie realizată o evaluare a dezechilibrelor și a impactului lor asupra economiei europene în ansamblul său.

3.2.4.

Pentru a se garanta că PDM și, prin urmare, și proiectul Europa 2020 nu vor repeta eșecul Agendei de la Lisabona, Comisia trebuie să inițieze o metodă mai performantă de evaluare a calității implementării recomandărilor specifice fiecărei țări și să fie pregătită să monitorizeze procesul și să ofere stimulente pentru statele membre (flexibilitate, regulile de aur etc.), înainte de a recurge la sancțiuni, ca măsuri de ultimă instanță.

3.2.5.

Spre deosebire de supravegherea bugetară, care de obicei produce rezultate pe termen scurt, ușor de măsurat, recomandările politice care formează o parte considerabilă a recomandărilor specifice fiecărei țări vizează politici și rezultate flexibile, precum competitivitatea, diverse aspecte ale mediului de afaceri sau reformele sistemului de protecție socială, în cazul cărora gradul de implementare sau impactul pot fi greu de măsurat.

3.2.6.

În cadrul procesului de revizuire a CFM din 2016, trebuie să se sprijine reforme structurale urgente în interesul comun al UE, inclusiv o reechilibrare macroeconomică, însoțită de o anumită formă de capacitate bugetară. CESE solicită să se ia în considerare ca posibile instrumente: instrumentul de convergență și competitivitate, pentru a permite economiilor aflate în dificultate să întreprindă reformele structurale urgente care prezintă un interes comun pentru UE, prezentate în șase pagini ale documentului „Proiect pentru o uniune economică și monetară profundă și veritabilă”, care au făcut ulterior obiectul unei comunicări (9); o revizuire a Cărții verzi privind obligațiunile de stabilitate, solicitată în Regulamentul (UE) nr. 1173/2011, examinat de prezentul aviz, precum și o formă de sistem minimal de asigurări sociale care să vină în ajutorul economiilor aflate în criză.

3.2.7.

Comisia afirmă că evaluările aprofundate sunt elementele esențiale ale PDM, ale cărui recomandări în materie de politici stau la baza recomandărilor specifice fiecărei țări. CESE este în favoarea acestei practici, care are potențialul de a genera analize mai instructive, întrucât presupune misiuni la fața locului, ceea ce contribuie considerabil la cunoașterea economiei care face obiectul evaluării; de asemenea, o altă valoare adăugată sunt relațiile utile de colaborare stabilite pe această cale între funcționarii responsabili cu finanțele de la nivel național și cei ai Comisiei.

3.2.8.

Dat fiind că beneficiile aduse de reformele din cadrul PDM devin vizibile numai pe termen lung, există temeri că guvernele naționale le-ar putea considera ca fiind neprioritare și că interesul lor pentru implementarea acestor recomandări nu depășește nivelul pur declarativ. O parte esențială a recomandărilor specifice fiecărei țări care urmăresc corectarea dezechilibrelor ar trebui să se axeze pe finalizarea pieței interne.

3.2.9.

Implicarea reală a societății civile și a partenerilor sociali în acest domeniu al semestrului european ar putea fi o cale importantă de asigurare a conformității, precum și de creștere a vizibilității politice și a aproprierii lui la nivel național.

3.2.10.

CESE sugerează ca pe baza experienței țărilor care fac obiectul ajustării, în cazul cărora s-a întreprins o supraveghere continuă și aprofundată, să se tragă învățăminte cu privire la modalitățile optime în care ar putea interacționa Comisia și statele membre.

3.2.11.

Un document de lucru al DG ECFIN sugerează că numai 41 % din recomandările specifice fiecărei țări au fost implementate în cursul perioadei de doi ani 2012-2013, constatându-se o ușoară deteriorare de la un an la altul (10), ceea ce ar putea reprezenta un serios semnal de alarmă. Se impune o evaluare a motivelor care stau la baza actualei discrepanțe dintre recomandări și punerea lor în aplicare.

3.2.12.

CESE avertizează că abordarea de tip tablou de bord, care are o orientare retrospectivă și constituie principalul instrument de justificare pentru realizarea unor bilanțuri aprofundate, nu identifică neapărat acumularea unor dezechilibre la nivel de rezerve, care ar putea accelera apariția unei crize viitoare. Există, deci, pericolul ca responsabilii politici să nu dispună de baze solide pentru a lua măsuri eficace (11), ba chiar ca atenția lor să fie deturnată de la anumite obiective mult mai importante în materie de politici.

3.3.1.

CESE recunoaște necesitatea de a sprijini, printr-o supraveghere specifică, țările care fie 1. se confruntă sau riscă să se confrunte cu dificultăți grave legate de stabilitatea lor financiară sau soliditatea finanțelor lor publice; fie 2. solicită sau primesc asistență financiară din partea instituțiilor UE, a altor state membre sau a FMI.

3.3.2.

CESE este pe deplin favorabil ideii ca, în eventualitatea intrării într-un program de ajustare macroeconomică, toate celelalte obligații, inclusiv semestrul european, să fie suspendate, iar statele membre respective să fie supuse unei supravegheri post-program continue.

3.3.3.

Procesul referitor la perioada în care un stat membru încearcă să solicite asistență financiară nu a putut fi încă testat, deoarece acest regulament a intrat în vigoare abia după intrarea celor patru țări în programul de ajustare.

3.3.4.

CESE solicită Comisiei să efectueze și să publice un studiu cu privire la rezultatele programelor de ajustare din cele patru țări, în special pentru a determina dacă rezultatul aparent mai slab în cazul uneia dintre ele ar fi putut fi atenuat printr-o abordare diferită din partea Comisiei.

4.1.

UE este una dintre cele mai mari și mai prospere entități economice din lume, care a supraviețuit până în prezent în pofida unui sistem de guvernanță economică disfuncțional, rezultat al deciziei de a constitui o uniune economică și monetară cu o monedă unică și o politică monetară unică, păstrând în același timp politici economice și bugetare naționale.

4.2.

CESE consideră că Banca Centrală Europeană nu poate fi lăsată să combată actuala recesiune din zona euro de una singură. Măsurile de relaxare cantitativă întreprinse la ora actuală de BCE trebuie să fie însoțite de inițiative politice de amploare din partea statelor membre. Planul de investiții pentru Europa anunțat de Comisie este un pas necesar, însă insuficient, în direcția cea bună. În absența unei integrări bugetare sporite, abordările de tip național ale coordonării economice în cadrul semestrului european împiedică zona euro să urmărească o orientare bugetară adecvată.

4.3.

Criza a scos la iveală deficiențe profunde, care constituie o amenințare la adresa existenței monedei euro. Ea a impus realizarea unor reforme majore ale guvernanței economice, elaborate în grabă și instituite prin tratate interguvernamentale, în loc să se recurgă la metoda comunitară. Diferențele în ce privește competitivitatea relativă a statelor membre în cadrul unei uniuni economice și monetare, care ar fi fost altădată echilibrate prin ajustări monetare în sens pozitiv sau negativ, nu pot fi soluționate prin simpla formulare de recomandări și reforme (a căror nerespectare poate antrena sancțiuni) destinate exclusiv statelor considerate a fi necompetitive.

4.4.

Măsurile instituite în cadrul semestrului european au lansat procesul de consolidare fiscală și de restabilire a credibilității, însă abordarea bazată pe norme, deși adecvată în perioadele normale, a devenit în prezent o componentă a problemei. CESE consideră că guvernanța economică (în special cea a zonei euro) nu mai poate fi încredințată numai regulamentelor care fac obiectul evaluării actuale. Statele membre aflate în dificultate au nevoie de resurse sporite pentru a evita prăpastia recesiunii, a garanta creșterea economică și crearea de locuri de muncă, iar prin intermediul creșterii, și consolidarea bugetară.

4.5.

CESE împărtășește îngrijorarea generată de raportul anual privind evoluțiile sociale în Europa, publicat recent de către Comisie (12), în care se afirmă că măsurile adoptate în vederea combaterii crizei au „agravat dificultățile financiare și gradul de îndatorare în rândul gospodăriilor, au exacerbat sărăcia și excluziunea socială” și că „deteriorarea situației sociale în cursul unei perioade lungi de timp a avut un impact negativ asupra convingerilor și a încrederii cetățenilor în capacitatea guvernelor și a instituțiilor de a soluționa astfel de probleme”. Datele prezentate în raportul Comisiei privind calitatea muncii (munca cu fracțiune de normă, munca în condiții nesigure și instabile) și șomajul, în special în rândul tinerilor, sunt impresionante.

4.6.

CESE solicită ca indicatorii sociali (13) să ocupe un loc mai important în cadrul tabloului de bord și să fie utilizați pentru a reglementa politicile bugetare, începând cu semestrul european, pentru a se evita subminarea principiilor fundamentale ale UE: o dezvoltare economică armonioasă și echilibrată, o creștere economică durabilă și ecologică, o rată ridicată de convergență economică, un nivel ridicat de ocupare a forței de muncă și de protecție socială, coeziune economică și socială, solidaritate între statele membre – așa cum prevăd Tratatele de la Roma și ulterior Tratatele de la Maastricht, Amsterdam și Lisabona; toate aceste aspecte nu au fost însă suficient luate în considerare de pactul bugetar și de toate textele conexe.

4.7.

Pentru a conferi o nouă semnificație integrării statelor membre, mai ales a celor din zona euro, trebuie să propunem o abordare a guvernanței europene care să permită țărilor cu datoriile cele mai mari și în care PIB-ul a stagnat sau a scăzut să efectueze investițiile necesare pentru a reface competitivitatea sistemelor de producție și a relansa dezvoltarea. O astfel de abordare ar trebui să țină cont în mod corespunzător de principiile coeziunii economice și sociale consacrate în tratatele fondatoare ale UE.

4.8.

O abatere rezonabilă a oricărui stat membru de la parametrul privind un deficit de 3 % ar putea fi considerată o excepție temporară pentru un anumit număr de ani și, prin urmare, nu ar da naștere automat unor sancțiuni. În cadrul acestei noi abordări privind guvernanța, Comisia trebuie să examineze atent necesitățile indicate de țările aflate în dificultate, să evalueze dacă planul de investiții propus de statul membru este adecvat și realizabil în lumina angajamentelor asumate (programele de stabilitate/convergență și programele naționale de reformă) în cadrul semestrului european și să-l aprobe, sub supravegherea Parlamentului European.

4.9.

Parametrii utilizați pentru a elabora bugete și a interpreta datele trebuie să fie uniformi și armonizați și să se aplice tuturor țărilor și administrațiilor acestora, iar procedura trebuie să fie făcută publică, să fie transparentă și ușor de înțeles. Un regulament unic cu norme clare și simple ar putea fi suficient, asigurând implicarea societății civile, a partenerilor sociali și a parlamentelor naționale.

4.10.

Printr-o astfel de abordare, semestrul european ar trebui transformat într-o oportunitate majoră pentru UEM, în vederea restabilirii încrederii reciproce și a lansării unui proces comun, atât în ceea ce privește reformele structurale (care trebuie să fie convenite pentru toate țările din zona euro), cât și pentru buget. Cadrul de reglementare ar trebui să evolueze către un nou buget pentru zona euro, testând o procedură comună de dezvoltare, iar cuvintele sale cheie adresate opiniei publice europene ar trebui să fie o cât mai mare transparență și veridicitate.

14.8.2015   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 268/40

Raportor general:

dl Pavel TRANTINA

1.1.

CESE salută eforturile depuse de Comisia Europeană pentru majorarea sumei destinate prefinanțării inițiale pentru Inițiativa privind ocuparea forței de muncă în rândul tinerilor (YEI), considerând că acest demers reprezintă un pas înainte. Majorarea fondurilor ar trebui să ajute acele state membre care se confruntă cu cele mai mari rate ale șomajului și, deseori, cu constrângeri bugetare mai stricte, să înceapă să pună eficient în aplicare YEI.

1.2.

În pofida rezervelor pe care le-a exprimat în continuu cu privire la sumele și modul de asigurare a finanțării Inițiativei privind ocuparea forței de muncă în rândul tinerilor și a sistemului Garanția pentru tineret (1), CESE este de acord cu Comisia în ceea ce privește necesitatea de a ajusta regulamentul Parlamentului și al Consiliului privind Fondul social european în conformitate cu propunerea prezentată.

1.3.

CESE nutrește convingerea că această inițiativă va încuraja statele membre să acorde prioritate, în bugetele lor naționale, combaterii șomajului în rândul tinerilor. Procedurile birocratice nu ar trebui nici să împiedice distribuirea eficientă a celor 6 miliarde EUR alocate Inițiativei privind ocuparea forței de muncă în rândul tinerilor, nici să încetinească alte inițiative care au ca obiectiv combaterea eficientă a problemei actuale a șomajului în rândul tinerilor.

1.4.

CESE consideră că YEI oferă șansa de a revizui viitorul muncii în statele membre – serviciile publice de ocupare a forței de muncă trebuie să devină mult mai proactive, trebuie create sinergii mai puternice între învățământ și formare, pe de o parte, și actorii de pe piața forței de muncă, pe de altă parte, iar tinerii trebuie să fie informați cu promptitudine și într-o suficientă măsură despre drepturile și oportunitățile pe care le au la dispoziție.

1.5.

CESE încurajează călduros implicarea, pe bază de parteneriate a societății civile organizate în elaborarea și monitorizarea programelor naționale legate de YEI. CESE reamintește angajamentul său pe termen lung în ceea ce privește problema șomajului în rândul tinerilor. CESE nutrește convingerea că implicarea partenerilor sociali în strategia de creștere, în reformele pieței forței de muncă, în programele de învățământ și în reformele administrațiilor publice și implicarea organizațiilor de tineret în punerea în aplicare a Garanției pentru tineret vor atrage asentimentul unor mari segmente ale populației, asigurând, astfel, stabilitatea socială (2).

1.6.

CESE invită Comisia Europeană să supravegheze îndeaproape dificultățile legate de punerea în aplicare a YEI și, în special, a Garanției pentru tineret. Procesul de monitorizare nu ar trebui să se bazeze numai pe analize cantitative, ci și pe mai mulți indicatori calitativi.

1.7.

Sunt necesare investiții sporite în educație și formare, pentru a sprijini punerea în aplicare a politicilor de învățare pe tot parcursul vieții și a permite, în cele din urmă, integrarea într-o abordare holistică a educației. Stagiile și uceniciile trebuie să fie unele de calitate. Stagiile ar trebui să aibă la bază obiective de învățare și, de preferință, să facă parte din programele școlare, și nu să înlocuiască crearea de noi locuri de muncă.

1.8.

CESE este convins de faptul că Comisia Europeană, statele membre și Parlamentul European, în cooperare cu partenerii sociali și cu alte organizații ale societății civile, trebuie să joace un rol-cheie în asigurarea unui buget UE solid pentru a stimula crearea de locuri de muncă pentru tineri.

2.1.

Inițiativa privind ocuparea forței de muncă în rândul tinerilor a fost propusă în 2013 de Consiliul European, cu un buget de 6 miliarde EUR pentru perioada 2014-2020. Inițiativa ar trebui să sprijine, prin integrarea pe piața forței de muncă, în special tinerii care nu sunt încadrați profesional și nu urmează niciun program educațional sau de formare în acele regiuni ale Uniunii în care, în 2012, rata șomajului în rândul tinerilor era de peste 25 %.

2.2.

Prin urmare, fondurile alocate Inițiativei privind ocuparea forței de muncă în rândul tinerilor ar trebui utilizate pentru consolidarea și accelerarea măsurilor descrise în pachetul privind ocuparea forței de muncă în rândul tinerilor din 2012. Concret, țările UE au la dispoziție aceste fonduri pentru a finanța măsurile de punere în aplicare, în regiunile eligibile, a recomandării privind Garanția pentru tineret, convenită în 2013 de către Consiliul Ocuparea Forței de Muncă, Politică Socială, Sănătate și Consumatori.

2.3.

În decembrie 2014, rata șomajului în rândul tinerilor se situa la 21,4 % în UE-28 și la 23,0 % în zona euro (3), în timp ce în anumite țări șomajul în rândul tinerilor rămâne la niveluri inacceptabile: peste 40 % și chiar peste 50 %. Chiar dacă aceste rate înregistrează încet o scădere, ele sunt încă mult mai mari decât nivelurile de dinainte de criză, iar tinerii încă nu au ieșit din criză. Peste jumătate din tinerii europeni au sentimentul că în țara lor tinerii sunt marginalizați și excluși din viața economică și socială ca urmare a crizei (4).

2.4.

La un an de la adoptarea Regulamentului FSE privind Inițiativa privind ocuparea forței de muncă în rândul tinerilor, rezultatele nu sunt pe măsura potențialului său. Nici concentrarea angajamentelor YEI la începutul perioadei de programare și nici celelalte măsuri specifice pentru YEI nu au avut rezultatul scontat, și anume mobilizarea rapidă a resurselor din YEI. Principalii factori care au fost identificați în dorința de a explica acest deficit se referă în special la faptul că în prezent accentul se pune pe procesul de negociere a programelor operaționale relevante, precum și pe elaborarea unor proceduri pentru punerea în aplicare în statele membre, că guvernele au la dispoziție numai o capacitate limitată de a lansa cereri de propuneri de proiecte și de a prelucra cererile cu rapiditate și că lipsesc resurse suficiente de prefinanțare pentru a se demara măsurile necesare.

2.5.

Propunerea de față ar trebui să ofere răspunsuri la această problemă și la alte provocări. Potrivit acestei propuneri, prefinanțarea inițială pusă la dispoziție din alocația specifică pentru YEI aferentă anului 2015 va fi majorată la circa 1 miliard EUR. Ea nu modifică profilul financiar global al alocațiilor naționale deja convenite, ci propune doar să devanseze plata alocațiilor care au fost deja rezervate pentru YEI în bugetul UE. Prin urmare, propunerea de față le oferă statelor membre mai multă flexibilitate în a accesa această finanțare și în a o exploata cât mai intens.

3.1.1.

Măsurile finanțate din fondurile alocate Inițiativei privind ocuparea forței de muncă în rândul tinerilor ar trebui să se fondeze pe o abordare bazată pe drepturi în ceea ce privește tinerii și ocuparea forței de muncă; mai ales în vremuri de criză profundă, nu trebuie compromisă calitatea locurilor de muncă pentru tineri. Proiectele din cadrul YEI ar trebui să contribuie la promovarea unor locuri de muncă de calitate. Există tot mai multe dovezi care indică faptul căîn unele state membre munca temporară sau cu fracțiune de normă este pe cale să devină mai degrabă o obligație, și nu o opțiune pentru tineri.

3.1.2.

Sisteme de ucenicie și de stagiu urmează să fie extinse și mai mult în cadrul Inițiativei privind ocuparea forței de muncă în rândul tinerilor. Aceste stagii ar trebui să fie de bună calitate și să reprezinte o experiență de muncă valoroasă și utilă pentru tineri, pe baza locului de muncă oferit. Stagiile ar trebui să aibă la bază obiective de învățare și, de preferință, să facă parte din programele școlare, facilitând tranziția de la educație la activitatea profesională, și nu să înlocuiască crearea de noi locuri de muncă. Întreprinderile ar trebui să fie încurajate să angajeze stagiari la încheierea stagiilor.

3.2.1.

CESE dorește să pună un accent deosebit pe faptul că programele operaționale (inclusiv cele finanțate din FSE și, prin urmare, cele prin care este finanțată YEI) trebuie orientate către acțiuni și măsuri „favorabile parteneriatelor”, Reperele principale trebuie să fie tratamentul egal și pluralismul în ceea ce privește parteneriatul, parteneriatele cu obiective specifice pentru programe specifice și o mai bună consolidare a capacităților (5). În opinia CESE, comitetele de monitorizare, ca instrument de parteneriat care implică și societatea civilă organizată, ar trebui utilizate ca for de dezbatere și monitorizare a modului în care este pusă în aplicare YEI în statele membre.

3.2.2.

Reducerea șomajului în rândul tinerilor nu poate porni decât de la o reală abordare transsectorială și de la elaborarea unor parteneriate eficiente, care să implice tinerii, organizațiile societății civile, serviciile publice de ocupare a forței de muncă, furnizorii de servicii de educație și formare, precum și autoritățile locale și regionale.

3.2.3.

Pentru a soluționa problema caracterului eterogen al șomajului în rândul tinerilor, pentru a contribui la conceperea de servicii personalizate și pentru a asigura o mai bună informare a tinerilor, în special a celor mai vulnerabili dintre ei, care nu se află în proximitatea pieței forței de muncă, tinerii și organizațiile de tineret ar trebui să fie implicate în conceperea, monitorizarea și, după caz, în punerea în aplicare a măsurilor finanțate în cadrul Inițiativei privind ocuparea forței de muncă în rândul tinerilor la nivel național, regional și local.

3.2.4.

Organizațiile și reprezentanții tinerilor ar putea, de asemenea, să faciliteze comunicarea: ei ar putea juca un rol pentru a stabili cine vor fi cei care vor beneficia de măsurile luate sub egida YEI pentru a combate șomajul în rândul tinerilor și a-i informa în legătură cu posibilitățile pe care le deschid mecanismele puse în aplicare.

3.3.1.

Politicile din domeniul pieței forței de muncă, care încurajează intervențiile timpurii pentru a-i ajuta pe tineri să intre pe piața forței de muncă sunt benefice pentru întreaga lor carieră. În același timp este însă și foarte dificil ca tinerii să rămână pe piața forței de muncă după o primă experiență; prin urmare, ei ar trebui să beneficieze de servicii de orientare profesională pe termen lung.

3.3.2.

Pentru a fi eficiente, măsurile din cadrul Inițiativei privind ocuparea forței de muncă în rândul tinerilor, în special programele din cadrul Garanției pentru tineret, vor trebui corelate cu creșterea capacității administrative a serviciilor publice de ocupare a forței de muncă. Reetichetarea actualelor sisteme care s-au dovedit un eșec, este insuficientă. O garanție pentru tineret echitabilă și favorabilă incluziunii ar trebui să asigure o tranziție rapidă de la școală către locul de muncă, oferind servicii adaptate de orientare profesională, care să conducă la oferte de bună calitate pentru toți tinerii.

3.4.1.

Măsurile din cadrul Inițiativei privind ocuparea forței de muncă în rândul tinerilor ar trebui să constea nu numai în măsuri imediate de reducere a șomajului în rândul tinerilor, ci și în măsuri de reducere a șomajului în rândul tinerilor pe termen mediu și lung, ceea ce necesită investiții punctuale pe termen lung.

3.4.2.

Reducerea serviciilor pentru tineret și a serviciilor sociale contravine spiritului Inițiativei privind ocuparea forței de muncă în rândul tinerilor și subminează potențialul măsurile de a combate șomajul în rândul tinerilor.

3.4.3.

Pentru a răspunde diferitelor necesități ale tuturor tinerilor, mai ales ale celor mai vulnerabili, proiectele finanțate în cadrul YEI ar trebui să facă parte dintr-un pachet consecvent de măsuri care să cuprindă mai multe mecanisme de sprijin. Tinerilor ar trebui să li se asigure accesul la sistemele de asigurări sociale, iar formele de angajare nestandardizate ar trebui reglementate, în scopul contracarării unor efecte negative ale precarității pe care o presupun astfel de locuri de muncă. În plus, este necesar să se acorde o atenție specială combaterii discriminării pe criterii de vârstă, de gen, de proveniență (migranți) etc. pe piața forței de muncă.

3.4.4.

Inițiativa „Locuri de muncă pentru tineri” nu ar trebui să împiedice statele membre să utilizeze Fondul Social European pentru a finanța proiecte mai largi legate de tineri, în special privind sărăcia și incluziunea socială. CESE solicită Comisiei Europene să monitorizeze utilizarea FSE pentru proiectele vizând tinerii.

3.5.1.

Având în vedere schimbările rapide care se întrevăd pe piața muncii, sunt necesare, astăzi mai mult decât oricând, investiții puternice în educație și formare. În acest context, politicile legate de competențe ar trebui considerate nu numai un mijloc de a satisface cererile de pe piața forței de muncă, ci ar trebui și să recunoască competențele dobândite prin educația non-formală, să susțină implementarea politicilor de învățare pe tot parcursul vieții și, în cele din urmă, să se integreze într-o abordare holistică a educației.

3.5.2.

Tranziția între educație și muncă poate fi facilitată și printr-un sistem dual inteligent, care să combine educația și activitatea profesională și care să le ofere tinerilor posibilitatea de a dobândi prima experiență profesională în paralel cu o educație de calitate.

3.5.3.

Dezvoltarea competențelor antreprenoriale și transversale îi poate ajuta pe tineri să fie cetățeni activi și inventivi. De asemenea, antreprenoriatul trebuie considerat o cale viabilă spre încadrarea în muncă a tinerilor. Trebuie implementate măsuri care să abordeze obstacolele cu care se confruntă tinerii la crearea propriilor întreprinderi, cum ar fi lipsa de acces la credite, lipsa unui nivel minim de protecție socială pentru tinerii antreprenori, precum și lipsa sprijinului din partea structurilor educaționale și guvernamentale.

3.5.4.

Antreprenoriatul social trebuie, de asemenea, promovat pentru capacitatea sa de a crea locuri de muncă și de a contribui la dezvoltarea comunitară, de a sprijini sustenabilitatea mediului și de a genera capital social.

3.6.1.

CESE invită Comisia Europeană să monitorizeze îndeaproape dificultățile legate de punerea în aplicare a YEI și, în special, a Garanției pentru tineret, identificate în recomandările specifice fiecărei țări din 2014 în ceea ce privește calitatea ofertelor, absența unei informări active a tinerilor care nu sunt încadrați profesional și nu urmează niciun program educațional sau de formare, capacitatea administrativă a serviciilor publice de ocupare și lipsa unei implicări efective alături de toți partenerii din domeniu.

3.6.2.

Procesul de monitorizare nu ar trebui să se bazeze exclusiv pe analiza cantitativă, ci în aceeași măsură și pe indicatori calitativi. Acest lucru ar facilita nu doar identificarea măsurilor ineficiente în ceea ce privește inserția tinerilor pe piața forței de muncă, ci și identificarea motivelor din spatele eșecului acestor măsuri.

3.6.3.

CESE salută introducerea cadrului EMCO de indicatori pentru monitorizarea Garanției pentru tineret. Acești indicatori sunt foarte ambițioși și vor presupune o activitate administrativă intensă din partea autorităților naționale. Statele membre vor trebui să își asume responsabilitatea de a asigura colectarea eficientă a datelor.

3.7.1.

Inițiativa privind ocuparea forței de muncă în rândul tinerilor le oferă statelor membre posibilitatea de a extinde măsurile politice astfel încât să se aplice tinerilor cu vârsta de până la 30 de ani. Statele membre ar trebui să aibă în vedere această posibilitate în activitatea de monitorizare și evaluare a YEI la nivel național.

3.8.1.

Este nevoie de politici macroeconomice favorabile ocupării forței de muncă pentru a stimula creșterea și investițiile. Investițiile publice în infrastructuri și în protecția socială pot duce la creșterea șanselor de angajare, în timp ce investițiile în sectoare inovatoare specifice, cum ar fi economia ecologică și în industria TIC, pot asigura sustenabilitatea acestei creșteri și crearea de locuri de muncă de bună calitate pentru tineri. Politicile fiscale adaptate, în special cele care sprijină astfel de intervenții la nivelul cererii, trebuie să facă parte integrantă din această abordare mai largă a modului de contracarare a impactului crizei asupra tinerilor.

14.8.2015   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 268/45