ISSN 1977-1029

Jurnalul Oficial

al Uniunii Europene

C 451

European flag  

Ediţia în limba română

Comunicări şi informări

Anul 57
16 decembrie 2014


Informarea nr.

Cuprins

Pagina

 

I   Rezoluții, recomandări și avize

 

AVIZE

 

Comitetul Economic şi Social European

 

500-a sesiune plenară a CESE din 9 și 10 iulie 2014

2014/C 451/01

Avizul Comitetului Economic şi Social European privind politica europeană în domeniul imigraţiei și relațiile cu țările terțe — (aviz exploratoriu)

1

2014/C 451/02

Avizul Comitetului Economic și Social European pe tema Finalizarea UEM – propunerile Comitetului Economic şi Social European pentru viitoarea legislatură europeană — (aviz din proprie inițiativă)

10

2014/C 451/03

Avizul Comitetului Economic și Social European privind fondurile pentru întreprinderi: examinarea mecanismelor alternative de finanțare — (aviz din proprie inițiativă)

20

2014/C 451/04

Avizul Comitetului Economic și Social European pe tema Societatea digitală: acces, educație, formare, ocuparea forței de muncă, instrumente pentru egalitate — (aviz din proprie inițiativă)

25

2014/C 451/05

Avizul Comitetului Economic și Social privind atacurile cibernetice în UE — (aviz din proprie inițiativă)

31

2014/C 451/06

Avizul Comitetului Economic şi Social European privind îmbunătățirea transparenței și a caracterului incluziv al procesului de aderare la Uniunea Europeană — (aviz din proprie inițiativă)

39

 

III   Acte pregătitoare

 

COMITETUL ECONOMIC ŞI SOCIAL EUROPEAN

 

500-a sesiune plenară a CESE din 9 și 10 iulie 2014

2014/C 451/07

Avizul Comitetului Economic şi Social European privind propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind măsurile structurale de ameliorare a rezilienței instituțiilor de credit din Uniunea Europeană — [COM(2014) 43 final – 2014/0020 (COD)]

45

2014/C 451/08

Avizul Comitetului Economic şi Social European privind Comunicarea Comisiei O foaie de parcurs pentru realizarea pieței unice în domeniul livrării de colete – Consolidarea încrederii în serviciile de livrare și încurajarea vânzărilor online — [COM(2013) 886 final]

51

2014/C 451/09

Avizul Comitetului Economic şi Social European privind propunerea de regulament al Parlamentului European şi al Consiliului privind raportarea și transparența operațiunilor de finanțare prin instrumente financiare — [COM(2014) 40 final – 2014/0017 (COD)]

59

2014/C 451/10

Avizul Comitetului Economic și Social European privind Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor – O strategie europeană pentru stimularea creșterii economice și crearea de locuri de muncă în turismul maritim și costier — [COM(2014) 86 final]

64

2014/C 451/11

Avizul Comitetului Economic și Social European privind Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor – Eliberarea potențialului de multifinanțare în Uniunea Europeană — [COM(2014) 172 final]

69

2014/C 451/12

Avizul Comitetului Economic și Social European privind propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind echipamentele individuale de protecție — [COM(2014) 186 final – 2014/0108 (COD)]

76

2014/C 451/13

Avizul Comitetului Economic şi Social European privind propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind instalațiile pe cablu — [COM(2014) 187 final – 2014/0107 (COD)]

81

2014/C 451/14

Avizul Comitetului Economic și Social European privind propunerea de directivă a Parlamentului European şi a Consiliului de modificare a Directivei 2007/36/CE în ceea ce privește încurajarea implicării pe termen lung a acționarilor și a Directivei 2013/34/UE în ceea ce privește anumite elemente ale declarației privind guvernanța corporativă — [COM(2014) 213 final – 2014/0121 (COD)]

87

2014/C 451/15

Avizul Comitetului Economic și Social European privind Comunicarea Comisiei către Parlamentul European şi către Consiliu privind finanțarea pe termen lung a economiei europene — [COM(2014) 168 final]

91

2014/C 451/16

Avizul Comitetului Economic și Social European privind Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor – O Europă deschisă și sigură: transformarea obiectivelor în realitate — [COM(2014) 154 final]

96

2014/C 451/17

Avizul Comitetului Economic şi Social European privind Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor – Agenda UE în domeniul justiției pentru 2020 – Consolidarea încrederii, mobilității și creșterii în Uniune — [COM(2014) 144 final]

104

2014/C 451/18

Avizul Comitetului Economic și Social European privind propunerea de directivă a Parlamentului European și a Consiliului privind activitățile și supravegherea instituțiilor pentru furnizarea de pensii ocupaționale — [COM(2014) 167 final – 2014/0091 (COD)]

109

2014/C 451/19

Avizul Comitetului Economic și Social European privind cadrul de calitate al UE pentru anticiparea schimbărilor și restructurare — [COM(2013) 882 final]

116

2014/C 451/20

Avizul Comitetului Economic și Social European privind revizuirea orientărilor comunitare privind finanțarea aeroporturilor și ajutorul la înființare pentru companiile aeriene cu plecare de pe aeroporturi regionale — [COM(2014) 963 final]

123

2014/C 451/21

Avizul Comitetului Economic și Social European privind Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor — O nouă strategie a UE pentru păduri și sectorul forestier — [COM(2013) 659 final]

127

2014/C 451/22

Avizul Comitetului Economic şi Social European privind Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor – Programul Aer curat pentru Europa[COM(2013) 918 final], propunerea de directivă a Parlamentului European şi a Consiliului privind reducerea emisiilor naționale de anumiți poluanți atmosferici și de modificare a Directivei 2003/35/CE [COM(2013) 920 final – 2013/0443 (COD)], propunerea de directivă a Parlamentului European şi a Consiliului privind limitarea emisiilor în atmosferă a anumitor poluanți provenind de la instalații medii de ardere [COM(2013) 919 final – 2013/0442 (COD)] și propunerea de decizie a Consiliului privind acceptarea modificării Protocolul din 1999 la Convenția din 1979 privind poluarea atmosferică transfrontalieră pe distanţe lungi pentru a reduce gradul de acidifiere, eutrofizare și nivelul de ozon troposferic [COM(2013) 917 final]

134

2014/C 451/23

Avizul Comitetului Economic și Social European privind propunerea de regulament al Parlamentului European şi al Consiliului de modificare a Regulamentului (UE) nr. 1308/2013 și a Regulamentului (UE) nr. 1306/2013 în ceea ce privește schema de ajutoare pentru aprovizionarea instituțiilor de învățământ cu fructe și legume, cu banane și cu lapte — [COM(2014) 32 final – 2014/0014 COD]

142

2014/C 451/24

Avizul Comitetului Economic și Social European privind Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor: Guvernanța și politica în domeniul internetului – Rolul Europei în modelarea viitorului guvernanței internetului — [COM(2014) 72 final]

145

2014/C 451/25

Avizul Comitetului Economic și Social European privind cadrul de acțiune de la Hyogo post-2015: gestionarea riscurilor în vederea obținerii rezilienței — [COM(2014) 216 final]

152

2014/C 451/26

Avizul Comitetului Economic și Social European privind propunerea de directivă a Parlamentului European și a Consiliului de abrogare a Directivei 93/5/CEE a Consiliului din 25 februarie 1993 privind asistența ce trebuie acordată Comisiei și colaborarea dintre statele membre în domeniul examinării științifice a problemelor legate de produsele alimentare — [COM(2014) 246 final – 2014/0132 COD]

157

RO

 


I Rezoluții, recomandări și avize

AVIZE

Comitetul Economic şi Social European

500-a sesiune plenară a CESE din 9 și 10 iulie 2014

16.12.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 451/1


Avizul Comitetului Economic şi Social European privind politica europeană în domeniul imigraţiei și relațiile cu țările terțe

(aviz exploratoriu)

(2014/C 451/01)

Raportor:

dl Panagiotis GKOFAS

Coraportor:

dl Luis Miguel PARIZA CASTAÑOS

La 6 decembrie 2013, în conformitate cu articolul 304 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, Preşedinţia elenă a Uniunii Europene a hotărât să solicite Comitetului Economic şi Social European să elaboreze un aviz exploratoriu cu privire la

Politica europeană în domeniul imigrației și relațiile cu țările terțe.

Secțiunea pentru relații externe, însărcinată cu pregătirea lucrărilor Comitetului pe această temă, și-a adoptat avizul la 12 iunie 2014.

În cea de-a 500-a sesiune plenară, care a avut loc la 9 și 10 iulie 2014 (şedinţa din 9 iulie), Comitetul Economic şi Social European a adoptat prezentul aviz cu 64 de voturi pentru, 1 vot împotrivă şi 4 abţineri.

1.   Concluzii și recomandări

1.1

Obiectivul prezentului aviz este de a contribui la lucrările Preşedinţiei elene și, totodată, de a asigura continuitatea pe durata Președinției italiene, astfel încât politica UE în domeniul imigraţiei și azilului să își consolideze dimensiunea externă. Imigrația reprezintă o chestiune deosebit de complexă, care reclamă cooperarea mai multor părți interesate și o gestionare comună și larg cuprinzătoare din partea UE, atât la nivel european, cât și la nivel internațional (1).

1.2

UE trebuie să renunțe la a considera politica în domeniul imigraţiei drept o chestiune aproape în exclusivitate internă. O parte dintre erorile pe care le comitem se datorează acestei idei greșite. CESE consideră că Europa trebuie să gestioneze imigraţia în cadrul unei abordări globale, care să includă atât dimensiunea internă cât și cea externă: gestionarea internă a migrației și cooperarea cu ţările terțe reprezintă componente ale aceleiași politici, dacă se dorește ca acțiunile întreprinse să fie eficiente.

1.3

De asemenea, trebuie să abordăm în mod global provocarea pe care o constituie mobilitatea umană într-un context de globalizare economică. Imigraţia și mobilitatea sunt interdependente. Dialogul internațional privind mobilitatea persoanelor și migraţia trebuie legat și de alte aspecte ale politicii europene, cum ar fi comerțul, cooperarea pentru dezvoltare, drepturile omului și securitatea.

1.4

Statele membre ale UE nu pot gestiona fiecare în parte imigraţia şi azilul în mod adecvat, motiv pentru care Tratatul pune bazele unei politici comune care trebuie să se întemeieze pe o legislație armonizată. Principiul solidarității și al distribuirii echitabile a răspunderii între statele membre trebuie consolidat.

1.5

UE trebuie să-şi asume responsabilități legate de controlarea frontierelor externe ale statelor membre, care sunt frontierele întregii Uniuni Europene în spațiul Schengen. Frontex trebuie să devină un serviciu european de protecție a frontierelor. UE trebuie să întărească solidaritatea dintre statele membre și să asigure o mai bună distribuire a răspunderii.

1.6

Din cauza amplasării lor geografice, unele regiuni europene se confruntă cu probleme specifice, deoarece constituie etape intermediare pentru imigraţia neregulamentară şi uneori numărul persoanelor aflate în această situație depăşeşte capacitatea lor de primire. Este necesar ca Uniunea Europeană să instituie proceduri pentru o distribuire mai echitabilă a răspunderii și pentru susținerea financiară, operativă și de primire.

1.7

Într-o lume globalizată, Europa trebuie să colaboreze cu țările terțe și cu instituţiile internaţionale pentru promovarea unui cadru legislativ internațional în materie de migrație și mobilitate.

1.8

În acest sens, CESE consideră că imigrația trebuie abordată în trei contexte corelate: în țările de origine ale imigranților, în țările de tranzit și în țările de destinaţie – din UE, în speță – întrucât doar pe această cale va fi posibilă o abordare eficientă a fluxurilor de migrație.

1.9

Politica în domeniul imigraţiei și azilului trebuie coordonată mai bine cu politica externă a UE. Serviciul European de Acţiune Externă (SEAE) trebuie să își îndeplinească rolul care îi revine și să se ocupe de politicile privind imigrația, azilul și controlul frontierele, pentru a le spori coerența. CESE, care a contribuit la lucrările Președinției elene, salută includerea dimensiunii externe a migrației, azilului și gestionării frontierelor în orientările strategice adoptate de Consiliul European la 26 și 27 iunie 2014. Parlamentul European trebuie să joace un rol mai important în acest context.

1.10

În cadrul abordării globale în materie de migrație și mobilitate (GAMM), UE trebuie să încheie acorduri cu țările terțe, în special cu țările vecine, cu țările de origine ale imigranţilor și cu țările de tranzit.

1.11

În acest scop, Comitetul propune consolidarea dialogului cu aceste țări în vederea încheierii unor noi parteneriate pentru mobilitate și migrație (PMM) cu un conținut mai amplu, după cum se menționează la punctele 1.3 și 5.1.6.

1.12

Parteneriatele pentru mobilitate prezintă anumite limitări care trebuie depășite în următorii ani, întrucât ele nu au un caracter obligatoriu pentru părţile semnatare. Flexibilitatea lor contribuie la încheierea de acorduri politice, fără a impune obligații juridice, însă, în opinia CESE, ele trebuie să se transforme în acorduri internaţionale cu caracter obligatoriu.

1.13

Parteneriatele pentru mobilitate trebuie să includă aspecte legate de migraţia economică și de mobilitate: trebuie să se acorde o mai mare prioritate nu doar securității, repatrierii și supravegherii frontierelor, ci și organizării migrației legale și politicii în domeniul vizelor, recunoașterii diplomelor, drepturilor la asigurări sociale și contribuției la dezvoltare a migrației și mobilităţii.

1.14

Comitetul propune să se înființeze birouri de migrație ale UE în țările de origine, administrate de Comisia Europeană, cu ajutorul funcționarilor SEAE, DG Afaceri Interne și DG Ocuparea forței de muncă. Portalul web al UE privind imigrația reprezintă un instrument util, dar insuficient; el trebuie să poată fi utilizat în mai multe limbi și să aibă un caracter mai interactiv.

1.15

Este necesar să se îmbunătățească cooperarea cu țările de origine și de tranzit, iar migraţia neregulamentară trebuie anticipată și prevenită. De asemenea, trebuie să se lanseze campanii de informare și să se combată în mod eficient rețelele criminale de trafic sau introducerea ilegală de migranți. Cooperarea polițienească și judiciară este fundamentală pentru combaterea rețelelor criminale. Pentru a obține beneficii economice ilicite, traficanții și persoanele care introduc în mod ilegal migranți pun în pericol viața și securitatea oamenilor. Parteneriatele pentru mobilitate (PM) trebuie să dezvolte noi forme de cooperare în cadrul supravegherii frontierelor și al returnării asistate.

1.16

La fel de importante sunt asistenţa financiară și programele de dezvoltare bazate pe principiul condiționalității pozitive („mai mult pentru mai mult”), prin abordarea concomitentă a diverșilor factori care țin de imigrație, printre care și politica de returnare și de readmisie. Tot astfel, trebuie consolidate organizaţiile societăţii civile și implicarea lor în parteneriatele pentru mobilitate.

1.17

Totodată, CESE pledează în favoarea cooperării dintre Frontex și Europol pentru combaterea criminalităţii organizate, în special a traficului de persoane și a introducerii ilegale de migranți, precum și în favoarea cooperării cu organizaţiile pentru apărarea drepturilor omului, precum Organizația Internațională pentru Migrație, Înaltul Comisar al Organizației Națiunilor Unite pentru refugiați și Centrul internațional pentru dezvoltarea politicilor de migrație; la fel, CESE sprijină regulamentele elaborate de Comisie pentru o gestionare mai flexibilă a Fondului pentru azil și migrație și a Fondului pentru securitate internă, începând cu 2014.

1.18

La nivelul UE, ar trebui instituită o politică europeană comună în domeniul imigrației adecvată și coerentă, care să se bizuie pe sprijinul și angajamentul reciproc al tuturor statelor membre. UE trebuie să adopte o politică de returnare eficientă, pe baza tratatelor internaţionale privind repatrierea și readmisia. Frontierele UE, inclusiv frontierele maritime ale statelor mediteraneene membre ale UE, constituie frontiere ale tuturor statelor membre ale UE și, ca atare, tuturor le revine responsabilitatea de a le asigura în mod activ protecția, în conformitate cu prevederile tratatelor.

1.19

În cazul imigranților în situație neregulamentară, drepturile omului trebuie respectate în permanență, în timpul salvării sau primirii lor, până când li se acordă statutul de protecție, atunci când ajung într-o situație nereglementată „fără acte” sau când sunt repatriați în țara de origine. Trebuie înființate în toate statele membre centre suplimentare și îmbunătățite de ședere temporară și de primire, destinate imigranților, cu sprijin din partea întregii Uniuni Europene, ținând cont de condițiile de sănătate și de asistență medicală, precum și de o examinare mai rapidă a cererilor de azil sau de asistență socială. CESE reafirmă că se opune menţinerii în centre de detenţie a solicitanţilor de azil şi a imigranţilor în situație neregulamentară, în special copiii, minorii neînsoțiți, femeile însărcinate și persoanele grav bolnave.

1.20

Comitetul observă cu îngrijorare că în Europa se înregistrează un grad tot mai mare de intoleranţă, rasism şi xenofobie faţă de imigranţi, și, de asemenea, este alarmat de faptul că, în unele state membre, protecţia drepturilor fundamentale este pusă în pericol.

1.21

Toate instituţiile europene au reiterat importanța imigrației pentru UE, din rațiuni economice și, deopotrivă, demografice. La această idee se raliază și Strategia Europa 2020. Prin urmare, după cum a afirmat CESE în repetate rânduri, politică europeană în domeniul imigrației trebuie să fie proactivă și să asigure protecția drepturilor omului, să combată discriminarea socială și la locul de muncă și să dezvolte în continuare agenda pentru integrare.

1.22

Uniunea Europeană trebuie să instituie un sistem comun de azil pe baza unei legislații armonizate. Convenţia de la Dublin trebuie înlocuită cu un sistem mai incluziv în interiorul UE, care să țină seama de dorințele solicitanților de azil și să asigure o distribuire mai echilibrată a răspunderii între statele membre.

1.23

Noul regulament privind Fondul pentru azil, migrație și integrare acordă o atenţie deosebită situaţiilor de urgenţă şi de criză. CESE este de acord cu propunerea Comisiei de a se asigura o capacitate de acțiune flexibilă la nivel european, cu resurse financiare suficiente pentru situațiile de urgență. Sosirea a numeroase persoane provenite din Siria și din alte zone din Africa aflate în război impune mobilizarea UE, întrucât este vorba de situații de urgență umanitară.

2.   Introducere

Lipsa unei politici europene comune în domeniul imigrației, evenimentele tragice constând în pierderea unor vieți omenești pe mare, în zona Libiei, Maltei, Grecei, Italiei și Spaniei, petrecute recent sau aflate în desfășurare, numărul tot mai mare de refugiați sosiți la frontierele Siriei, complexitatea problemei și volumul excesiv al fluxurilor de migrație sunt tot atâția factori care supun unei presiuni considerabile capacitatea de a formula un răspuns, în special în cazul țărilor mediteraneene. Acesta este motivul pentru care imigrația va constitui în continuare o prioritate pentru Italia, statul membru care deține în prezent președinția UE, așa cum a fost și pentru Grecia, care a deținut mandatul anterior.

3.   Europa și gestionarea internaţională a migrațiilor

3.1

În secolul XXI vor spori atât mobilitatea persoanelor, cât și fluxurile de migrație. În prezent, doar 3 % din populația mondială trăiește în afara țării de obârșie, însă mișcările migratoare tind să crească pe viitor (rata de creștere anuală este de 3 %). În plus, trebuie remarcat că fluxurile de migrație se amplifică între țările din Sud, în special către așa-numitele țări emergente. Este în creștere și mobilitatea între statele membre ale UE (2) și în interiorul Spaţiului Economic European.

3.2

Sărăcia, șomajul, tendințele demografice, lipsa oportunităților, conflictele, catastrofele naturale și schimbările climatice sunt unele dintre cauzele care provoacă migrațiile internaționale.

3.3

CESE a propus ca, în domeniul politicii externe, UE să promoveze un cadru legislativ internațional în materie de migrație și mobilitate, care să reducă presiunea asupra statelor membre. Acest cadru juridic internaţional ar trebui să includă principalele convenţii ale OIM şi Convenţia internaţională a ONU privind protecţia drepturilor tuturor lucrătorilor migranţi şi ale membrilor familiilor acestora, care nu a fost încă ratificată de statele membre ale UE (3). CESE îndeamnă Comisia Europeană să elaboreze un raport privind acțiunile pe care le întreprind statele membre în vederea ratificării convenţiei în viitorul foarte apropiat.

3.4

Obiectivul principal al acestui aviz este examinarea și sublinierea problemelor majore pe care le ridică imigrația în general, după cum s-a semnalat, astfel încât să se caute soluții globale, menite să asigure o politică în domeniul imigraţiei eficientă, care să respecte însă și drepturile imigranților.

4.   Dimensiunea internă: politică comună a UE în domeniul imigraţiei, azilului și integrării

4.1   Politica comună în domeniul imigrației

4.1.1

Pe parcursul ultimilor zece ani, UE a adoptat treptat un cadru juridic comun pentru aspecte cum ar fi statutul de rezident pe termen lung și reîntregirea familiei. Au fost armonizate condițiile de intrare pentru studenți și cercetători și a fost creată o carte albastră pentru migranții cu înaltă calificare. De asemenea, a fost adoptată o legislaţie transversală, care include un permis unic pentru lucrătorii migranți, Directiva privind admisia lucrătorilor temporari și Directiva privind admisia persoanelor transferate în cadrul aceleiași companii.

Uniunea trebuie să dea un impuls politicii comune în domeniul imigraţiei profesionale și să dispună de un cadru juridic coerent, cuprinzător, orizontal și menit să respecte drepturile lucrătorilor, egalitatea de tratament, necesitățile întreprinderilor și încadrarea în muncă legală a lucrătorilor migranți. Este nevoie de legislaţie și de cooperare cu țările de origine, care să permită imigrarea forței de muncă prin intermediul unor canale legale şi transparente, atât pentru lucrătorii cu înaltă calificare, cât şi pentru cei mai puţin calificaţi.

Este necesară o politică globală și coerentă în domeniul imigraţiei, azilului și gestionării frontierelor, însoțită de armonizare legislativă, în care să se implice activ statele membre, serviciile Comisiei Europene, SEAE și organismele europene competente.

4.1.2

CESE și Comisia colaborează strâns în domeniul politicilor de integrare. Ținând seama de principiile fundamentale comune, UE elaborează o agendă pentru integrare, care dispune și de un fond financiar. CESE și Comisia vor colabora în continuare în ceea ce privește activitățile Forumului european pentru integrare.

4.2   Un sistem comun de azil

4.2.1

UE se dotează cu un sistem comun de azil și cu o legislație ce vizează armonizarea, dar suntem încă departe de o situație adecvată, întrucât statele membre mențin politici și legislații diferite (4).

4.2.2

Comitetul a criticat faptul că UE demonstrează o slabă solidaritate în materie de azil, întrucât 90 % din solicitări au fost gestionate în doar 10 state membre. În termeni relativi, țările mai mici, cum este cazul Maltei, Ciprului și, deopotrivă, al Greciei, sunt supuse celei mai mari presiuni.

4.2.3

Convenția de la Dublin stabilește care este statul membru responsabil cu examinarea fiecărei solicitări de azil, însă CESE consideră că sistemul acesta nu permite exercitarea solidarității între statele membre ale UE. Ar trebui ca solicitanții de azil să își poată depune cererea în orice stat membru. Pe termen mediu, UE trebuie să dobândească noi competențe, pentru a avea garanția faptului că Uniunea se va ocupa de gestionarea cererilor, și nu autoritățile naționale. Astfel, cererile ar fi analizate mai rapid și s-ar îmbunătăți, în același timp, condițiile de acordare a statutului de refugiat. Pe scurt, Convenţia de la Dublin trebuie înlocuită cu un sistem mai incluziv în interiorul UE, care să țină seama de dorințele solicitanților de azil și care să asigure distribuirea proporţională a răspunderii între diferitele state membre.

4.2.4

Pentru a sprijini statele membre în dezvoltarea noului sistem de azil, a fost înființat Biroul european de sprijin pentru azil (EASO), care acordă, de asemenea, asistență tehnică și operațională. EASO trebuie să primească un mandat pentru a evalua sistemele de azil naționale și conformitatea acestora cu legislația europeană și internațională și cu drepturile fundamentale.

4.2.5

CESE propune multiplicarea programelor de relocare pentru transferul refugiaţilor din afara UE şi stabilirea acestora în interiorul graniţelor Uniunii, în colaborare cu țările terțe și cu ICNUR.

4.2.6

Comitetul propune, de asemenea, creșterea numărului programelor de relocare în interiorul UE, cu asigurarea unor stimulente financiare statelor membre care se angajează în acest sens. Comitetul consideră că, în prezent, solidaritatea între statele membre în ce privește transferul și relocarea beneficiarilor de protecție și a solicitanților de azil este foarte redusă.

4.2.7

Relocarea ar trebui să se facă pe baza unui mecanism permanent, clar definit. În acest context, Comisia ar trebui să depună o propunere legislativă pentru instituirea unui mecanism permanent şi eficient de relocare în interiorul UE, pe baza unei chei de distribuţie a UE pentru relocarea solicitanților de azil, aşa cum este ea descrisă în raportul Parlamentului European pe tema „Consolidarea solidarităţii în domeniul azilului pe teritoriul UE” (2012/2032/INI). Pentru a garanta cea mai bună funcţionare a acestui mecanism, propunerea legislativă ar trebui să aibă în vedere şi experienţa practică dobândită în cadrul proiectului-pilot EUREMA pentru Malta (5).

4.3   Prevenirea imigrației neregulamentare

CESE consideră că este nevoie de o solidaritate sporită în cadrul UE. Din cauza amplasării lor geografice, unele regiuni europene se confruntă cu probleme specifice, deoarece constituie deseori etape intermediare pentru imigraţia neregulamentară şi uneori numărul persoanelor aflate în această situație depăşeşte capacitatea lor de primire. UE trebuie să introducă proceduri prin care să se furnizeze sprijin financiar, operațional și pentru primirea acestor persoane, luându–se în considerare, printre altele, situația economică și socială specifică fiecărui stat membru.

4.3.1

Legătura care se stabilește în anumite discursuri politice între imigrație și criminalitate nu corespunde realității și favorizează atitudini xenofobe. Cea mai mare parte a imigranților în situație neregulamentară în UE au intrat legal, cu o viză de scurtă durată, își prelungesc șederea sau dispun de un permis de imigrare temporar și nu se întorc atunci când acesta expiră.

4.3.2

Multe dintre aceste persoane lucrează în condiții contractuale inechitabile sau care nu intră în domeniul de aplicare a dreptului muncii, sau în cadrul economiei nedeclarate, fiind excluse din punct de vedere social. În astfel de situații, organizațiile societății civile și CESE au întreprins acțiuni de sprijinire a proceselor de legalizare a situației imigranților în situație neregulamentară și, în general, au solicitat UE să adopte propuneri, recomandări și măsuri pentru a preîntâmpina amplificarea acestui fenomen.

4.3.3

Drepturile imigranților în situație neregulamentară trebuie respectate în orice împrejurare, din momentul salvării sau plasării lor în detenție până în momentul în care li se acordă protecție sau sunt repatriați. Migraţia neregulamentară pe mare duce adeseori la pierderea de vieţi omeneşti. În această privinţă, CESE subliniază importanţa respectării în orice situaţie a drepturilor fundamentale ale omului.

4.4   Frontierele externe și vizele

4.4.1

Uniunea Europeană are nevoie de o politică comună în domeniul frontierelor externe credibilă, eficientă, legitimă şi care să facă obiectul unor controale democratice. Statele membre care fac parte din spațiul Schengen nu efectuează controale la frontierele care le separă. Aceasta presupune că ele trebuie să colaboreze și să-și asume responsabilități comune în ce privește gestionarea frontierelor exterioare. Codul frontierelor Schengen reglementează trecerea frontierelor și controalele, ținând seama de cerințele pe care trebuie să le îndeplinească resortisanții țărilor terțe pentru a intra și a rămâne pe teritoriul UE maximum trei luni. UE elaborează lista țărilor ai căror resortisanți au nevoie de vize.

4.4.2

CESE consideră că rolul Frontex trebuie consolidat pentru ca, pe termen mediu, agenția să se transforme într-un serviciu european de pază a frontierelor, compus dintr-un contingent european de agenți de pază a frontierelor. Principala sa misiune va fi punerea în aplicare a normelor comune prevăzute de Codul frontierelor. CESE consideră că trebuie consolidată solidaritatea UE în relația cu statele sale membre, luându-se în considerare localizarea lor geografică.

4.4.3

Combaterea exploatării și traficului de ființe umane trebuie să aibă întotdeauna în vedere garantarea respectării legislației umanitare internaționale în raport cu victimele, precum și a convențiilor europene privind drepturile omului. În conformitate cu articolul 6 alineatul (2) din Codul frontierelor Schengen, agenții de pază a frontierelor nu discriminează persoanele pe motive de sex, rasă sau origine etnică, religie sau convingeri, handicap, vârstă sau orientare sexuală; de asemenea, în conformitate cu articolul 13, resortisanţii ţărilor terţe cărora li s-a refuzat intrarea vor avea dreptul de a face recurs.

4.4.4

Comitetul susține propunerile Comisiei de modificare a legislației în domeniul vizelor. Colaborarea cu țările terțe este fundamentală pentru politica în domeniul vizelor care, în multe cazuri, presupune reciprocitate.

4.5   Returnarea

4.5.1

Parteneriatele pentru mobilitate ar trebui să stabilească proceduri de returnare bazate în principal pe returnarea voluntară, prevăzute totodată cu sisteme de sprijin (6). Totuși, în cazul aplicării procedurii de returnarea forțată, trebuie să se asigure respectarea deplină a drepturilor omului în cazul persoanelor respective, în conformitate cu recomandările Consiliului Europei (7).

4.5.2

Orice acord cu țările terțe trebuie să se bazeze pe principiul condiționalității pozitive, oferind asistență financiară și lansând programe de dezvoltare pentru prevenirea imigrației neregulamentare.

4.5.3

Repatrierea imigranților care intră pe teritoriul UE în mod neregulamentar trebuie efectuată în conformitate cu regulile stabilite. În această privinţă, acordurile în materie de returnare semnate cu ţări terţe sunt esenţiale pentru asigurarea respectării depline a drepturilor migranţilor în cazul cărora se aplică procedura de returnare.

4.5.4

Carta interzice în mod expres expulzările colective și garantează că nimeni nu poate fi strămutat, expulzat sau extrădat către un stat unde există un risc serios de a fi supus pedepsei cu moartea, torturii sau altor pedepse sau tratamente inumane sau degradante – principiul nereturnării. Cu toate acestea, diverse ONG-uri au denunțat practici de expulzare colectivă și de expulzare de imigranți în situație neregulamentară și de solicitanți de azil către țări unde sunt încălcate drepturile omului. CESE reamintește că Convenția europeană a drepturilor omului și Carta conțin dispoziții care sunt aplicabile politicii europene în domeniul imigrației neregulamentare – în special în ceea ce privește protecția în caz de strămutare, expulzare sau extrădare.

4.5.5

Persoanele care suferă de boli grave, precum și femeile însărcinate nu vor putea fi deținute și nici expulzate, conform interpretării date de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) articolului 3 din Convenția europeană a drepturilor omului, dat fiind că în aceste situații se impun îngrijiri medicale. Situaţia minorilor necesită și ea o atenţie specială şi o protecţie specifică, mai ales dacă aceștia nu sunt însoțiți.

4.5.6

CESE reafirmă că se opune menţinerii în condiţii de detenţie a solicitanţilor de azil şi a imigranţilor în situație neregulamentară, reţinerea acestora în centre de detenţie trebuind să constituie, în orice caz, o măsură excepţională (8). CESE solicită o mai mare transparență în ceea ce privește centrele de detenție atât din interiorul, cât și din exteriorul UE și transmiterea de informații către ICNUR, cu privire la situația persoanelor reținute.

5.   Dimensiunea externă a politicii în domeniul imigrației și azilului

5.1   Abordarea globală în materie de migrație și mobilitate

5.1.1

Primul pas a fost efectuat în cadrul Consiliului European, care, la sfârşitul anului 2005, a adoptat Abordarea globală a migrației (AGM). Pentru a dezvolta dimensiunea externă a politicii europene în domeniul migrației, Comisia a lansat diverse inițiative.

5.1.2

Parteneriatele pentru mobilitate reprezintă instrumentul politic cel mai important pentru implementarea AGMM. Faza-pilot a aplicării acesteia s-a încheiat deja, iar, în 2009, Comisia a realizat o evaluare politică a punerii sale în aplicare (9).

5.1.3

Comisia a recomandat abordarea noilor provocări privind politicile în domeniul imigrației și azilului (precum războiul și mișcările de populație în regiunea mediteraneeană) prin instituirea unui dialog privind migrația, mobilitatea și securitatea în UE, în comunicarea sa pe tema „Un dialog cu țările sud-mediteraneene privind migrația, mobilitatea și securitatea”, COM(2011) 292. UE a inițiat de atunci dialoguri cu unele țări.

5.1.4

Au fost încheiate șase parteneriate pentru mobilitate cu următoarele țări: Capul Verde (mai 2008) (10), Republica Moldova (mai 2008) (11), Georgia (noiembrie 2009) (12), Armenia (octombrie 2011) (13), Azerbaidjan (decembrie 2013) (14) și Maroc (iunie 2013) (15). Negocierile privind Parteneriatul pentru mobilitate cu Tunisia s-au încheiat, iar la 3 martie 2014 a fost semnată o declarație. Au început negocierile pentru un parteneriat pentru mobilitate cu Iordania, care ar urma să se termine înainte de încheierea Președinției elene, și se vor iniția noi dialoguri privind migrația, mobilitatea și securitatea cu alte țări sud-mediteraneene, și anume Egipt, Libia, Algeria și Liban. Declarația privind migrația și mobilitatea adoptată în cadrul Summitului UE-Africa (16) are o abordare globală, pe care o adoptă și CESE.

5.1.5

În 2011, Comisia a publicat o evaluare a abordării globale a chestiunii migrației (17), solicitând UE să își consolideze politica externă în materie de migrație și a prezentat o variantă revizuită a Abordării globale în materie de migrație și mobilitate (AGMM), bazată pe patru piloni: 1) organizarea și facilitarea migrației legale și a mobilității; 2) prevenirea și reducerea migrației neregulamentare și a traficului de persoane; 3) promovarea protecției internaționale și consolidarea dimensiunii externe a politicii în domeniul azilului; 4) optimizarea impactului migrației și mobilității asupra dezvoltării.

5.1.6

CESE dorește ca, în următorii ani, să fie depășite limitările pe care le prezintă parteneriatele pentru mobilitate. Din punct de vedere juridic, acestea sunt instrumente neobligatorii (soft law). Ele reprezintă declarații comune între UE, un grup de state membre interesate și o țară terță, însă nu au un caracter obligatoriu pentru părți. Caracterul lor flexibil contribuie la încheierea de acorduri politice, dar nu și la asumarea de responsabilității juridice. Așa cum CESE a semnalat deja (18), parteneriatele pentru mobilitate ar trebui să fie acorduri internaţionale cu caracter obligatoriu pentru părțile semnatare.

5.1.7

Parteneriatele pentru mobilitate ar trebui să își dezvolte în mod mai deschis și mai echilibrat aspectele legate de mobilitate și migrație, iar acest lucru ar trebui să devină prioritar. Până în prezent, priorităţile s-au axat pe securitate, returnare, readmisia imigranților în situație neregulamentară și supravegherea frontierelor. Comunicarea Comisiei privind dialogul afirmă că „mobilitatea sporită” va depinde de condițiile specifice care trebuie îndeplinite de țările terțe. CESE consideră că UE trebuie să ofere țărilor respective posibilități de migrare prin proceduri legale și transparente (19).

5.1.8

CESE propune ca și UE să ofere țărilor partenere o serie de căi de mobilitate a persoanelor, de facilitare a sistemului de obținere vizelor și de acceptare de noi imigranți. Comitetul (20) sprijină ideea includerii și a altor aspecte în noile acorduri, și anume:

îmbunătățirea capacităților de echilibrare a cererii și a ofertei de mână de lucru;

recunoașterea competențelor și a calificărilor academice și a celor profesionale;

elaborarea și punerea în aplicare a unor cadre juridice care să permită îmbunătățirea transferului drepturilor de pensie;

îmbunătățirea accesului la informații privind locurile de muncă vacante din UE;

măsuri pentru intensificarea cooperării în domeniul competențelor și al echilibrării cererii și ofertei de mână de lucru, pe baza activității deja desfășurate de Fundația Europeană de Formare.

5.1.9

Crearea de centre pentru imigrație de către UE în țările de origine va îmbunătăți prezența UE în acele țări și va împiedica dezinformarea propagată prin rețelele de traficanți, încurajând depunerea de cereri legale de imigrare. Trebuie să se acorde o atenție specială consolidării societății civile de la nivel local sau creării acesteia acolo unde ea nu există.

5.1.10

În situațiile de criză umanitară prin care trec teritoriile de tranzit din cauza strămutărilor masive, crearea de centre pentru imigrație și de centre de cazare temporară ar putea fi finanțată de UE, luându-se în considerare principiul condiţionalităţii pozitive. În colaborare cu ICNUR și cu OIM, în aceste centre li se va garanta persoanelor protecția necesară, prin intermediul sistemului internațional de azil.

5.1.11

UE trebuie să încheie acorduri cu țările de tranzit și să acorde o atenție specială cerințelor referitoare la principiile drepturilor omului și la repatriere.

5.1.12

Semnarea de acorduri s-ar putea extinde astfel la cooperarea cu Frontex și Europol. Combaterea rețelelor de trafic este elementul-cheie al prevenirii și reducerii imigrației neregulamentare. Persoanele care cad pradă acestor traficanți ar trebui considerate victime inocente.

5.1.13

În urma catastrofei din Lampedusa, în cadrul Consiliului JAI din 7 și 8 octombrie 2013 s-a înființat Grupul operativ pentru Marea Mediterană. Această inițiativă a culminat cu publicarea Comunicării privind activitatea Grupului operativ pentru Marea Mediterană [COM(2013) 869], care cuprinde un pachet de acţiuni pe termen scurt, mediu și lung, în cinci domenii de acțiune principale: acțiuni în cooperare cu ţările terțe; protecție regională, relocare și consolidarea căilor legale către Europa, combaterea traficului de persoane, a introducerii ilegale de imigranți și a criminalităţii organizate; consolidarea supravegherii frontierelor și asistența oferită statelor membre care fac față unei puternice presiuni a migrației și solidaritatea cu acestea.

5.1.14

CESE consideră esențială completarea acțiunilor pe termen scurt cu acțiuni pe termen lung menite să elimine cauzele profunde ale migrației non-voluntare.

5.1.15

Consiliului European din decembrie 2013 a sprijinit acțiunile propuse și a reiterat necesitatea de a acționa cu hotărâre pentru a evita pierderea de vieți omenești pe mare și pentru a preîntâmpina tragedii în viitor. Cu această ocazie, s-a confirmat caracterul prioritar al cooperării cu țările terțe, în vederea prevenirii acestor evenimente.

Bruxelles, 9 iulie 2014.

Președintele Comitetului Economic și Social European

Henri MALOSSE


(1)  A se vedea REX/375 și REX/351.

(2)  A se vedea Avizul SOC/373.

(3)  JO C 191, 29.6.2012, p. 134-141.

(4)  UE are obligații în ceea ce privește politica în domeniul azilului, în temeiul Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene, al Cartei drepturilor fundamentale și al convenţiilor internaţionale.

(5)  EUREMA este un proiect-pilot al UE pentru relocarea pe teritoriul UE a persoanelor din Malta care beneficiază de protecţie internaţională, aprobat prin Concluziile Consiliului European din 18 și 19 iunie 2009 (doc. 11225/2/09 CONCL 2).

(6)  În colaborare cu Organizaţia Internaţională pentru Migraţie.

(7)  „Douăzeci de orientări privind returnarea forțată”, CM(2005) 40.

(8)  A se vedea Avizul CESE din 16 iulie 2009 privind standardele minime pentru primirea solicitanților de azil în statele membre; raportor: dna An LE NOUAIL MARLIÈRE, adoptat în sesiunea plenară din 15 şi 16 iulie 2009.

(9)  Comisia Europeană (2009), Parteneriatele pentru mobilitate ca instrument în abordarea globală a migrației, document de lucru al Comisiei, SEC (2009) 1240, Bruxelles, 18 septembrie.

(10)  Consiliul Uniunii Europene (2008), Declarația comună privind un parteneriat pentru mobilitate între Uniunea Europeană și Capul Verde, 9460/08 ADD2, Bruxelles, 21 mai.

(11)  Consiliul Uniunii Europene (2008), Declarația comună privind un parteneriat pentru mobilitate între Uniunea Europeană și Moldova, 9460/08 ADD1, 21 mai.

(12)  Consiliul Uniunii Europene (2009), Declarația comună privind un parteneriat pentru mobilitate între Uniunea Europeană și Georgia, 16396/09, Bruxelles, 20 noiembrie.

(13)  Consiliul Uniunii Europene (2011), Declarația comună privind un parteneriat pentru mobilitate între Uniunea Europeană și Armenia, 14963/1/11, marți, 11 octombrie 2011.

(14)  http://europa.eu/rapid/press-release_IP-13-1215_en.htm 5.12.2013.

(15)  Consiliul Uniunii Europene (2013), Declarația comună privind un parteneriat pentru mobilitate între Uniunea Europeană și Maroc, 6139/13, 3 iunie 2013.

(16)  Summitul UE-Africa, 2 și 3 aprilie 2014, Bruxelles.

(17)  Comunicarea Comisiei pe tema „Abordarea globală în materie de migrație și mobilitate” COM(2011) 743 final, 18.11.2011.

(18)  A se vedea REX/351.

(19)  A se vedea REX/351.

(20)  A se vedea SOC/268 și REX/236.


16.12.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 451/10


Avizul Comitetului Economic și Social European pe tema „Finalizarea UEM – propunerile Comitetului Economic şi Social European pentru viitoarea legislatură europeană”

(aviz din proprie inițiativă)

(2014/C 451/02)

Raportori:

dl Joost VAN IERSEL și dl Carmelo CEDRONE

La 19 septembrie 2013, în conformitate cu articolul 29 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, Comitetul Economic și Social European a hotărât să elaboreze un aviz din proprie inițiativă pe tema

„Finalizarea UEM – propunerile Comitetului Economic şi Social European pentru viitoarea legislatură europeană”.

Secțiunea pentru uniunea economică și monetară și coeziune economică și socială, însărcinată cu pregătirea lucrărilor Comitetului pe această temă, și-a adoptat avizul la 19 mai 2014.

În cea de-a 500-a sesiune plenară, care a avut loc la 9 și 10 iulie 2014 (ședința din 9 iulie), Comitetul Economic și Social European a adoptat prezentul aviz cu 195 de voturi pentru, 8 voturi împotrivă și 9 abțineri.

1.   O foaie de parcurs pentru viitoarea legislatură europeană

Având în vedere extraordinarele provocări cu care se confruntă uniunea economică şi monetară europeană, CESE consideră că:

obiectivul UEM, cheia de boltă a oricărei evoluții viitoare a UE, îl reprezintă promovarea calității vieții, prosperității și stabilității, pentru cetățenii europeni. Consolidarea încrederii și crearea unor condiții favorabile dezvoltării unei economii reale sunt premisele creșterii, ocupării forţei de muncă, competitivităţii și investițiilor. Aceste aspecte scot în evidență importanța UEM atât pentru statele membre ale zonei euro, cât și pentru cele din afara ei;

impredictibilitatea evoluțiilor impune zonei euro să creeze de urgență condiții corespunzătoare, deoarece, în contextul globalizat de astăzi, nicio țară europeană nu își poate asigura libertatea de a acționa singură. Acest lucru are consecințe majore pentru guvernanţa UEM și pentru politicile sale;

UEM nu este o entitate autonomă. Ea a fost concepută inițial ca o încununare a unui spațiu intern european deschis și a pieţei unice. Pe lângă disciplina bugetară, UE și statele membre trebuie să pună la punct simultan politici economice şi sociale de însoțire, care să favorizeze creşterea economică şi ocuparea forţei de muncă, factori esențiali ai unei consolidări reușite (1);

pentru a garanta un proces de convergență într-o serie de domenii între statele membre, vor fi necesare reforme profunde ale politicilor economice și structurale, considerate până de curând ca fiind în mare măsură de competență exclusiv națională. Neîncrederea și tensiunile vor trebui să lase loc unui sentiment din ce în ce mai puternic de încredere reciprocă. O uniune mai aprofundată are impact asupra întregii societăți. La toate nivelurile vor trebui întreținute dialoguri de natură socială și civilă.

Având în vedere cele de mai sus, CESE solicită viitoarei legislaturi europene să elaboreze de urgență o foaie de parcurs care să rezolve problemele cele mai acute.

În acest scop, CESE propune:

I.

Finalizarea UEM, plecând de la o structură solidă de guvernanță și gestionare a zonei euro, bazată pe:

i.

un pilon monetar și financiar, inclusiv instituirea unei uniuni bancare veritabile sub egida UE, care să creeze o piață paneuropeană de capital, protejându-i în același timp pe contribuabili de asumarea unor riscuri excesive și de insolvențele necontrolate;

ii.

un pilon economic,care să reflecte interdependența crescândă a statelor membre, atât la nivel macro, cât și micro, în vederea consolidării procesului decizional din domeniul politicii economice, promovând astfel creșterea, ocuparea forţei de muncă, competitivitatea, convergența și solidaritatea europeană;

iii.

un pilon social, pentru a ține seama așa cum se cuvine de efectele sociale ale ajustărilor economice;

iv.

un pilon politic, care să presupună o mai mare responsabilitate și legitimitate democratică, în vederea consolidării credibilității și încrederii.

II.

Inițierea, de urgență, a unui veritabil plan european de creştere şi de ocupare a forţei de muncă, bazat pe un program viguros de investiții care să fie finanțat din fonduri publice și private și care să creeze un declic bugetar. Va trebui asigurată reechilibrarea și utilizarea corespunzătoare a instrumentelor existente, în special a pachetului de șase propuneri legislative, a celui de două propuneri legislative și a semestrului european.

III.

Definirea unui calendar și a modalităților de lansare a Europei politice în ansamblu, inclusiv printr-un proces de reflecție privind structura sa instituţională în contextul unei noi convenţii europene.

IV.

Demararea unei strategii de comunicare și simplificare în privința UEM, printr-un efort comun al Comisiei, Parlamentului European, statelor membre și societăţii civile.

2.   UEM, o cheie de boltă

2.1

CESE subliniază că finalizarea cu succes a UEM va avea un impact care va cântări mult mai mult decât acordurile bugetare, monetare și bancare. O conducere cu direcție clară va întări încrederea cetățenilor și agenţilor economici într-o misiune comună și sentimentul apartenenței lor la Europa.

2.2

Următorii cinci ani sunt esențiali în ceea ce privește consolidarea structurii încă fragile a UEM. Aceasta presupune, în primul rând, un sentiment de asumare a proiectului, deschidere și transparență; este nevoie așadar de politici eficiente, precum și de o comunicare clară și neevazivă (fără dublu limbaj!) din partea guvernelor statelor membre ale zonei euro, a Consiliului și a tuturor celorlalte organisme ale UE.

2.3

Alăturându-se apelului unor politicieni europeni eminenți, CESE vede în uniunea politică o stea călăuzitoare pentru viitor (2). Așadar, în acord cu poziția lor, CESE privește uniunea politică nu doar ca o desăvârșire a UEM în sine, ci și în perspectiva contextului internațional mai amplu al lumii globalizate de astăzi, care pune serios sub semnul întrebării sistemul westphalian și capacitățile de reglementare ale fiecărui stat în parte.

2.4

În lumea globalizată de astăzi, niciun stat european nu este în măsură să supraviețuiască de unul singur. Prin urmare, suveranitatea statală poate fi mai bine garantată într-un cadru politic şi economic comun.

2.5

Raportul președintelui Van Rompuy „Către o veritabilă uniune economică și monetară” și comunicarea pe această temă a Comisiei Europene, din noiembrie și respectiv decembrie 2012, au prezentat un proiect de foaie de parcurs cu măsuri concrete care se înscriau aceeași logică. CESE a salutat această inițiativă (3). Principala problemă constă în faptul că, în ciuda unor progrese substanțiale, separarea dintre gestionarea unei monede comune și guvernanţa economică interguvernamentală creează tensiuni insurmontabile. CESE insistă asupra necesității ca raportul Van Rompuy să constituie, în perioada următoare, baza politică a inițiativelor legislative.

2.6

Criza economică și financiară a afectat în special zona euro, scoțând în evidență limitele actuale ale UEM. Astfel, în loc să constituie un factor edificator al integrării europene, euro a fost perceput de foarte mulți ca un element de separare între țări și în interiorul societății civile, punând în primejdie viitorul însuși al Uniunii. Această percepție greșită nu ține seama de faptul că, în lipsa unei monede comune, criza (ale cărei cauze se situează în principal în afara zonei euro) ar fi fost și mai gravă.

2.7

Pentru moment, dezechilibrele și diferențele economice existente, care au apărut din 1991 între unele grupuri de țări, fără a fi vreodată abordate, frânează evoluția procesului de integrare, începând chiar să se manifeste tendințe îngrijorătoare de separatism și renaționalizare.

2.8

În aceste condiții, viitorul devine o necunoscută. Semnalele privind redresarea îndeamnă însă la optimism și îndepărtează spectrul crizei. Însă, în parte datorită nefinalizării UEM și fragmentării pieței financiare europene, pentru o bună bucată de timp se prevăd doar creșteri reduse sau moderate. Având în vedere instabilitatea economiei și eventualele repercusiuni negative în următorii ani, CESE atrage atenția asupra atitudinilor relaxate cu privire la aceste aspecte.

2.9

În acest context, decizii recente, ca de exemplu cele privind pachetul de două propuneri legislative, pachetul de șase propuneri legislative și uniunea bancară, deși limitate, s-au dovedit urgente și salutare. Însă aceste noi mecanisme de guvernare țin seama într-o mai mare măsură de preocupări bugetare și de stabilitate decât de cele privind cetățenii, motiv pentru care măsurile sociale și de creștere au fost lăsate de-o parte. În plus, procesul decizional îndelungat și complexitatea sistemului generează rezistență, fie ea tacită sau manifestă, în statele membre și în Consiliu, ca urmare a neîncrederii politice și a accentului pus pe suveranitatea naţională. Situația a implicat deja costuri economice și sociale pentru Uniune și i-a afectat poziția internațională, lucru care face din clădirea unui sentiment de încredere un factor esențial pentru depășirea obstacolelor.

2.10

Prin urmare, CESE insistă asupra necesității elaborării unei foi de parcurs credibile pentru următoarea legislatură europeană, care să prevadă, cu termene precise, măsuri viitoare care să pună accentul pe finalizarea UEM, în strânsă relație cu obiectivele Strategiei Europa 2020 și ale iniţiativelor emblematice ale acesteia. Prezentul aviz propune câteva elemente considerate esențiale pentru foaia de parcurs.

2.11

Integrarea diferențiată în UE, aplicată deja cu succes într-o serie de domenii politice, ar trebui să reprezinte în continuare un principiu fundamental. Multe dintre deciziile necesare finalizării UEM pot fi adoptate pe baza legislației actuale și/sau a cooperării consolidate, în vreme ce altele vor presupune încheierea unui nou tratat și/sau modificarea celor existente. Deciziile respective vor permite recuperarea întârzierilor în finalizarea UEM și aplicarea unei serii de măsuri rapide fără neglijarea perspectivelor pe termen lung, ținând seama de faptul că și zona euro are nevoie, la nivel instituțional, de reforme structurale autentice, în paralel cu cele care trebuie desfășurate în fiecare țară.

3.   Primele etape: un plan autentic pentru creștere economică și locuri de muncă, pe baza legislației existente

3.1

O primă etapă, care va trebui parcursă imediat, a foii de drum pentru viitoarea legislatură europeană, ar consta în încheierea și aplicarea unui pact autentic de creștere economică, ocupare a forței de muncă și stabilitate, pentru a stimula redresarea și a crea condițiile care să permită plata datoriei (un New Deal european). Un asemenea plan ar trebui să includă cel puțin elementele următoare:

euro-obligațiuni emise de Banca Europeană de Investiții (BEI) și Fondul european de investiții (FEI), – acțiune deja concretizată parțial odată cu emiterea de obligațiuni pentru finanțarea de proiecte, – fără îndatorarea suplimentară a țărilor, pentru finanțarea IMM–urilor și proiectelor din domeniile infrastructurii, sănătății, educației, regenerării urbane, mediului și rețelelor transeuropene. Astfel de acțiuni precis orientate ale BEI și ale FEI vor constitui un semnal al angajării active a UE în sensul creării unui mediu financiar mai propice investiţiilor private (4);

investiții publice, inclusiv în domeniul social (5), ale statelor membre, care să se adauge investiţiilor publice europene, printr-un sistem de parametri agreați în comun care, în combinație cu reformele structurale adecvate, să încurajeze inclusiv investiţiile private („regula de aur”);

atenuarea sau suspendarea temporară a politicilor de austeritate pe perioada crizei, acestea numărându-se printre cauzele principale ale recesiunii, ale reducerii cererii și ale creșterii șomajului, și întârziind demararea redresării. Altfel spus, trebuie asigurată trecerea de la simpla austeritate la reforme agreate în comun, care să permită creşterea durabilă, crearea de locuri de muncă și sporirea productivităţii (6);

prevederea unor măsuri de însoțire – general acceptate – în materie de creştere, de ocupare a forţei de muncă şi în domeniul social, care să facă parte din implementarea pachetului de două propuneri legislative, a celui de șase propuneri legislative și a pactului bugetar;

o mai bună aplicare a semestrului european: semestrul european, introdus acum patru ani, are un rol esențial pentru convergența și ajustarea economiilor, în contextul evoluției către uniunea economică. Deși este produsul metodei neconstrângătoare de coordonare, el poate produce rezultate. Cu toate acestea, ar trebui să fie pus în aplicare în mod adecvat și ar trebui să fie mai transparent și mai bine popularizat. Trebuie asigurată implicarea și angajarea partenerilor sociali şi a organizaţiilor societăţii civile, atât la nivel european, cât și național;

respectarea strictă a planurilor naționale de reformă (PNR): guvernanței îi revine un rol crucial. Modul de lucru al administraţiilor naţionale este decisiv în această privință, îmbunătățirile necesare trebuind a fi clar evidenţiate, acolo unde este cazul. Punerea în aplicare a programelor naționale de reformă, inclusiv sub aspectul calității administraţiei naționale, va trebui analizată de toate părţile interesate și va trebui supravegheată îndeaproape de către Comisie;

asumarea unei depline responsabilități de către statele membre: procedura actuală presupusă de semestrul european are încă un caracter prea tehnocratic, fapt care îi îngreunează aplicarea. Parlamentele naţionale ar trebui implicate în semestrul european, pentru a-l analiza corespunzător, împreună cu partenerii sociali și alte organizaţii ale societăţii civile (7).

4.   Aprofundarea și finalizarea UEM în cursul următorului mandat legislativ

4.1   Pilonul monetar şi financiar

4.1.1

În ceea ce priveşte politica monetară, mandatul Băncii Centrale Europene (BCE) va trebui completat, în logica consolidării guvernanței macroeconomice din zona euro, pentru ca această instituție să se regăsească pe picior de egalitate cu alte bănci centrale din țări care nu se află în Europa sau care, deși sunt europene, nu fac parte din UE sau din zona euro, lucru care îi va permite, printre altele, să acționeze ca creditor de ultimă instanţă și ca partener egal în forurile internaționale, cu respectarea pe deplin a autonomiei sale. BCE va trebui înzestrată cu toate puterile care permit evitarea crizelor de lichidități, sprijinindu-se astfel investiţiile (IMM-uri).

4.1.2

Însă BCE nu îi poate reveni toată responsabilitatea. O uniune bancară autentică este esențială pentru realizarea unei uniuni bugetare și monetare (8). Datorită persistenței legăturilor dintre guverne și bănci, statele membre rămân reticente față de crearea condițiilor politico–economice necesare, aceasta determinând amânarea deciziilor celor mai pertinente și mai eficiente (9). Aceasta împiedică și o supraveghere eficace a tuturor băncilor de către BCE, care să combată fragmentarea financiară, să întrerupă legăturile inoportune dintre bănci și politica națională și să creeze condiții favorabile pentru fuziunea transfrontalieră a băncilor.

4.1.3

În cursul negocierilor Parlamentului European cu Consiliul pe tema uniunii bancare, s-a reușit formularea unui acord în privința evoluțiilor către un mecanism unic de rezoluție și un fond unic de rezoluție (10). CESE susține pe deplin punctul de vedere al PE. În viitor, deciziile vor trebui să contribuie la crearea unei piețe europene unice de capital, similară celei din Statele Unite.

4.1.4

O uniune bancară finalizată presupune un mecanism unic de rezoluție bine structurat, scheme armonizate de garantare a depozitelor în statele membre și un mecanism european de stabilitate (MES) care să permită o recapitalizare directă a băncilor (11). Sistemul de adoptare a deciziilor în materie ar trebui să fie unul eficient și să garanteze o reacție rapidă. Punerea la punct și aplicarea unor măsuri în acest sens va trebui accelerată.

4.1.5

Uniunea bancară singură nu este suficientă pentru a stimula economia și investiţiile. În vederea creării unui sector financiar european mai rezistent, va trebui ca agenda următorilor ani să se concentreze și asupra punerii pe deplin în aplicare a Acordului Basel III, asupra Consiliului pentru Stabilitate Financiară și asupra găsirii unei soluții pentru băncile considerate „prea mari pentru a se prăbuși”, în conformitate cu acordurile mondiale (G-20).

4.1.6

Pachetul legislativ voluminos al comisarului Barnier privind băncile și pieţele financiare, recent publicat, poate aduce o contribuție importantă la funcționarea adecvată a piețelor financiare din Europa, precum și la crearea unui sector bancar stabil și fiabil. Acest lucru este esențial pentru economia reală. Cele mai recente decizii ale Consiliului în domeniu se îndreaptă doar parțial în direcția dorită.

4.1.7

Acordarea unor credite suficiente reprezintă o prioritate fundamentală pentru redresarea și creşterea economică, dar și pentru dezvoltare. Acest lucru înseamnă că legislația UE va trebui să asigure un echilibru între instituirea unor condiții-cadru stricte pentru bănci și promovarea unui număr suficient de oportunități pentru activităţile lor operaţionale, mai ales în vederea facilitării investițiilor, care sunt indispensabile pentru orice politică de creștere. Este de la sine înțeles că existența unor dispoziții care să favorizeze întreprinderile nou-înfiinţate și IMM–urile este crucială (12).

4.2   Pilonul bugetar și macroeconomic

4.2.1

În ceea ce privește acest aspect, discuțiile amănunțite desfășurate în Consiliul European pe tema contractelor de reformă economică cu caracter obligatoriu sunt revelatoare și decepționante (13). Prin urmare, CESE insistă asupra necesității dezvoltării de către Comisie a propunerii privind contractele respective, ceea ce impune dezbateri suplimentare privind forma, finanțarea și legitimitatea lor democratică (14).

4.2.2

Parteneriatele bazate pe un sistem de înțelegeri contractuale convenite de comun acord și de mecanisme de solidaritate aferente ar putea contribui la facilitarea și sprijinirea unor politici viabile de ajustare. Aceste înțelegeri ar urma să contribuie atât la responsabilizarea statelor membre într-un cadru comun, cât și la reformele din toate domeniile care au legătură cu creșterea durabilă, competitivitatea și ocuparea forţei de muncă, trei factori care vor consolida UE în ansamblu (15). Un astfel de cadru ar putea contribui la configurarea unui răspuns al UE la șocurile asimetrice resimțite de o anumită țară, lucru care ar constitui o formă de solidaritate europeană.

4.2.3

Parteneriatele de acest tip ar urma să promoveze coeziunea și încrederea în rândul cetățenilor, esențiale pentru depășirea preocupărilor legate de suveranitatea naţională. Acest lucru va consolida la rândul său spiritul apartenenței la Europa, care va constitui fundamentul indispensabil al creării unor instrumente europene precum bugetul zonei euro, Fondul de Solidaritate al Uniunii Europene și euro-obligaţiunile.

4.2.4

Convergența sistemelor economice, inclusiv sub aspect fiscal (16), împreună cu un instrument de solidaritate, reprezintă un factor-cheie pentru depășirea treptată a dezechilibrelor macro și microeconomice dintre țări. Chiar dacă ar putea să facă necesară modificarea tratatelor, acest instrument va trebui să devină un mecanism de compensare economică, pentru a reechilibra și integra economiile ţărilor din zona euro. El ar putea deveni, în cele din urmă, un element al bugetului comun al zonei euro. Fondurile structurale și de coeziune ar putea sluji și ele aceluiași scop.

4.2.5

Noua Comisie, în calitatea ei de actor primordial al procesului, va trebui să își asume responsabilitatea formulării de propuneri legislative, conform metodei aplicate de comisarul Barnier pentru reglementarea sistemului financiar, în domeniile în care dezbaterile au fost dominate până în prezent de statele membre, pentru a suscita dezbateri fructuoase în cadrul Consiliului, pe baza unor propuneri concrete.

4.2.6

Până în prezent, Comisia nu a utilizat suficient această metodă. Câteva exemple de cazuri în care s-ar putea face apel la ea sunt coordonarea ex-ante a planurilor de reforme majore de politică economică, contractele de reformă economică însoțite de un mecanism de solidaritate, instituirea unui fond european de rambursare a datoriei și euro-certificatele de trezorerie (eurobills). Comisia ar trebui să precizeze clar membrilor zonei euro dacă aceste propuneri vor implica modificarea tratatelor.

4.2.7

O astfel de abordare va obliga Consiliul să își exprime punctul de vedere asupra propunerilor respective. Aceasta va conferi claritate și transparenţă diverselor poziții politice și va constitui singura modalitate de depășire a blocajului interguvernamental din actuala structură. De asemenea, Comisia va trebui să transmită în mod adecvat aceste mesaje diferitelor părţi interesate, inclusiv marelui public.

4.2.8

Prin urmare, pe termen mediu se simte nevoia (și s-a simțit încă de la momentul Tratatului de la Maastricht) unei guvernanțe economice pentru zona euro, sub aspectul politicilor micro și macroeconomice, care să treacă de la actuala metodă de coordonare, cu rezultate nesatisfăcătoare până acum, la cea a unui proces decizional comun în privința elementelor fundamentale ale respectivelor politici. Zona euro nu mai poate merge înainte cu o monedă unică dar cu politici economice separate, care vor trebui așadar integrate, printre altele pentru a facilita sarcina BCE.

4.2.9

Un mecanism de redistribuire pentru cazurile de șocuri asimetrice: principiul responsabilității (nu doar a statelor, ci și a cetățenilor) nu trebuie despărțit de cel al solidarității. Prin urmare, vor trebui adoptate, pentru o perioadă limitată, măsuri concrete destinate celor mai vulnerabile categorii de populaţie. Este vorba de o responsabilitate care revine fiecărui cetățean și fiecărei țări.

4.2.10

În aceeași logică, va trebui inițiat un parcurs către un buget propriu corespunzător al zonei euro, cu reguli general acceptate; aceasta este singura modalitate care permite evoluția către o politică bugetară comună și absorbirea eventualelor șocuri viitoare. Acest buget ar putea fi finanțat, de pildă, printr-un impozit special, printr-o taxă pe tranzacțiile financiare (cu condiția extinderii ei la toată zona euro), o taxă pe emisiile de dioxid de carbon sau printr-o prelevare temporară din excedentul balanței de plăți care depășește 6 %, ori, în fine, prin emiterea de obligațiuni comune.

4.2.11

Datoria suverană: ar trebui pus la punct un mecanism care, fără a elimina responsabilitatea țărilor în ce privește datoria, înlătură posibilitatea speculațiilor financiare în domeniu. Datoria națională, convertită treptat până la o cotă maximă de 60 % din PIB (așa cum a propus CESE) (17), sau partea care depășește pragul de 60 % (conform propunerii Comisiei referitoare la un fond de rambursare a datoriei) (18) ar putea fi plasată într-un cont al datoriei consolidat și rambursată pro rata de diferitele state membre. O altă variantă ar consta în crearea unui fond temporar de euro-certificate de trezorerie, printr-un tratat interguvernamental care ar permite emiterea de titluri de datorie publică pe termen scurt pentru zona euro, eliminând astfel riscul unei crize de lichidităţi pentru guvernele țărilor din această zonă. În urma concluziilor grupului său de experți, înființat cu scopul precis de a analiza avantajele și riscurile diferitelor opțiuni de emitere a unor titluri comune de datorie publică, Comisia va trebui să treacă la formularea de propuneri concrete în privința instrumentelor care vor trebui utilizate și a calendarului.

4.3   Pilonul microeconomic

4.3.1

O atenție deosebită trebuie acordată și politicilor microeconomice, în special celei industriale și celor sectoriale, cruciale pentru creșterea economiei europene, în cazul căreia nu se mai poate continua cu o abordare fragmentată. Este necesară așadar punerea în comun a acelor politici (și a procedurilor decizionale conexe) care au un impact indirect asupra bugetelor naționale, pentru a se ajunge la o viziune și la acțiuni comune ale Comisiei și statelor membre, mai ales în ceea ce privește:

finalizarea pieței unice;

crearea unor condiţii favorabile pentru menținerea sau atragerea întreprinderilor în Europa, în special prin eliminarea fragmentării pieței;

o politică industrială comună (19) care să consolideze bazele performanțelor economice existente, dar și pe ale celor inovatoare și durabile, pe tot continentul;

o politică energetică comună, a cărei nevoie se resimte acut și absolut indispensabilă pentru asigurarea unor condiții economice echitabile și stabile în UE;

proiecte de infrastructură și politici de transport comune și de mare amploare, care să îmbunătăţească conectivitatea;

convergența impozitării întreprinderilor;

serviciile, inclusiv cele destinate întreprinderilor;

piața forței de muncă și mobilitatea lucrătorilor;

politica de cercetare.

4.4   Pilonul social

4.4.1

CESE insistă asupra adoptării de măsuri concrete privind dimensiunea socială a UEM (20). Rata ocupării forţei de muncă în rândul tinerilor rămâne extrem de scăzută. Împreună cu statele membre, noua Comisie ar trebui să își asume răspunderea îmbunătăţirii condiţiilor de viaţă și de muncă, prin:

sprijinirea creării de locuri de muncă și a întreprinderilor nou înfiinţate;

propunerea unor ajustări ale politicilor în domeniul educației, la toate nivelurile, pretutindeni în Europa, precum și în domeniul asistenţei medicale, dacă este cazul;

crearea condiţiilor care să permită mobilitatea transfrontalieră a lucrătorilor;

propuneri în domeniul fiscal care să faciliteze crearea de locuri de muncă;

propuneri vizând protejarea drepturilor consumatorilor;

garantarea egalității de gen;

efectuarea de investiții sociale (21).

4.4.2

Este nevoie de un dialog social adecvat la toate nivelurile. Acesta presupune depășirea obstacolelor în calea unor consultări eficiente în interiorul statelor membre și între acestea. UE ar trebui să se dovedească de mare folos în aducerea părţilor interesate din diferite țări la masa discuțiilor privind practicile de succes și conceperea de planuri de îmbunătăţire a condițiilor de creare de locuri de muncă.

4.4.3

Dacă se dorește ca Uniunea, și în special zona euro, să fie finalizate, nu pot fi ignorate consecințele sociale ale politicilor economice actuale, lăsându-le în responsabilitatea exclusivă a statelor. Atât măsurile economice, cât și cele sociale vor trebui să țină seama nu numai de parametrii pactului de stabilitate, ci și de o gamă mai largă de parametri macroeconomici, ca de exemplu rata șomajului, rata de creștere, balanța de plăți, rata de ocupare a forței de muncă, rata sărăciei, distribuirea veniturilor și a bogăției etc. E imposibil să se asigure stabilitatea UEM în lipsa unor mecanisme sociale pentru zona euro care să poată contracara consecințele recesiunilor economice și/sau dezechilibrelor grave. Unele dintre aceste măsuri ar putea implica modificarea Tratatului. Printre ele s-ar putea număra, pe termen mediu:

crearea unui sistem comun de asigurări de șomaj, complementar sistemelor naționale, eventual în corelație cu elaborarea de reguli comune pentru piața muncii din zona euro și cu mobilitatea forței de muncă;

acordarea unui venit minim corespunzător anumitor categorii de persoane, aflate sub pragul de sărăcie, și crearea de reguli comune în materie de protecție și asistență socială.

4.4.4

Totodată, în interesul cetățenilor, ar trebui puse în comun și alte politici, care să întărească sentimentul apartenenței și să faciliteze mobilitatea acestora. Printre acestea se numără:

recunoașterea reciprocă a calificărilor și diplomelor;

calitatea și furnizarea bunurilor și serviciilor publice în zona euro, pentru a garanta continuitatea acestora, mai ales în perioade de criză etc.

4.5   Pilonul politic

4.5.1

Un program atât de amplu poate fi îndeplinit doar dacă procesul decizional beneficiază de legitimitatea democratică necesară. Deși apreciază cu adevărat progresele considerabile înregistrate în ultimii ani, CESE consideră că în următorul mandat se vor putea face pași înainte doar dacă se va acorda o atenție specială responsabilităţii, legitimităţii, democrației, transparenței și comunicării.

4.5.2

Dezbaterea politică din Europa pe tema procesului de integrare devine din ce în ce mai acerbă. La nivelul UE, partidele politice trebuie să își definească precis opțiunile, care urmează să fundamenteze pozițiile diverselor grupuri politice din Parlamentul European și să contribuie la creșterea vizibilităţii partidelor politice europene. Alegerile europene transnaționale, la care vor participa formațiuni politice transnaționale, vor consolida și vor facilita semnificativ dezbaterea europeană.

4.5.3

Asumarea în comun a responsabilității și necesitatea dobândirii sprijinului public presupun o mult mai mare implicare a parlamentelor naţionale în dezbaterea europeană. Acestea ar trebui să dezbată așa cum se cuvine propunerile legislative ale UE și planurile naționale de reformă. Trebuie prevăzute consultări interactive pe teme strategice între PE și parlamentele naţionale, ceea ce ar conduce inclusiv la sporirea dinamicilor dintre acestea din urmă.

4.5.4

Atunci când prezintă propuneri și măsuri legislative, Comisia trebuie să aplice metoda comunitară cât mai eficace posibil, inclusiv în cazul competenţelor partajate cu statele membre. La fel ca în trecut, o atitudine proactivă și curajoasă va da roade.

4.5.5

La solicitarea parlamentelor naţionale și/sau a societății civile, Comisia ar trebui să participe la dezbateri naționale pe teme europene.

4.5.6

Consiliul European și diferitele formațiuni ale Consiliului UE, în special Consiliul Ecofin, sunt principalii factori de decizie și au un rol esențial sub aspectul responsabilităţii și legitimităţii. De aceea este nevoie de mai multă transparenţă, element care satisface cerințele democratice.

4.5.7

Membrii Consiliului, care sunt reprezentanți ai intereselor naționale, dar și factori de codecizie în procesul decizional european, au adesea un discurs diferit la Bruxelles față de cel de acasă, lucru care creează de obicei destulă confuzie și împiedică ajungerea la un acord. Dublul limbaj este inacceptabil. Statele membre ar trebui să se pună de acord asupra mesajelor politice și să le susțină la toate nivelurile decizionale.

4.5.8

Statele membre sunt atât subiecte, cât și obiecte ale construcției UEM. Convergența către o metodologie europeană, cu menținerea procedurilor și tradiţiilor administrative naționale, este posibilă, dar va presupune totuși ajustări semnificative într-o serie de țări. Practicile politice și administrative fiabile se vor dovedi cruciale pentru consolidarea încrederii.

4.5.9

CESE subliniază că societatea civilă va trebui și ea să își îndeplinească rolul, adesea subestimat, în construirea viitoarei arhitecturi a UE și a unei zone euro mai integrate. Există multe domenii în care progresul depinde parțial sau complet de actorii neguvernamentali. Societatea civilă va trebui implicată pe deplin în proces. Sunt prea multe țările în care ea este încă ținută deoparte, deși ar trebui, dimpotrivă, înzestrată cu instrumentele de care are nevoie pentru a stabili legături cu factori instituționali de decizie. Societatea civilă trebuie să își asume responsabilitățile și să participe la procesul decizional al UE, pentru a consolida fundamentul democratic al acestuia. Fără angajarea sa activă, UEM nu va putea fi niciodată finalizată cu succes.

4.5.10

Ar fi foarte util, mai ales pentru partenerii sociali, să se analizeze rezultatele unui model consensual în statele membre, care se bucură de susținerea fermă a CESE. De asemenea, se recomandă schimbul de bune practici.

4.5.11

CESE consideră evident faptul că regulile actuale nu sunt adecvate și nu au funcționat conform așteptărilor, și că acțiunea interguvernamentală nu se ridică la înălțimea provocărilor cu care se confruntă UEM. Nu ne putem nici amăgi în privința faptului că, odată cu depășirea crizei, mecanismele de stabilizare instituite în mare grabă, la apogeul turbulențelor, vor fi suficiente pentru a garanta progresul și a împiedica alte crize.

4.5.12

Unica modalitate de a evita apariția unor situații similare constă în schimbarea regulilor de funcționare și a procesului decizional din zona euro, astfel încât acesta să devină mai transparent și mai democratic, prin:

crearea unei autorități care să guverneze euro și să vorbească cu o singură voce, prin instituționalizarea Eurogrupului. Pentru îmbunătățirea guvernanței zonei euro, Eurogrupul ar trebui să fie în măsură să adopte decizii rapide și să intervină în caz de criză. Acest lucru ar spori gradul de democrație și transparență al procesului decizional, mai întâi prin abolirea dreptului de veto;

introducerea unui mecanism de redistribuire și/sau a unui autentic buget al zonei euro, așa cum s-a menționat la punctele 4.2.9 și 4.2.10, în mod treptat, pentru a asigura furnizarea bunurilor publice și o repartizare mai echitabilă a resurselor în vederea sprijinirii proceselor de reformă, pentru reducerea decalajelor dintre țări, cu posibilitatea unei politici fiscale comune etc.;

asigurarea unei reprezentări unice în cadrul organizaţiilor internaţionale;

sprijinirea și aprobarea prin votul membrilor PE din zona euro (un Europarlament din care să poată face parte și parlamentarii din afara zonei, dar fără drept de vot) a acțiunilor acestui organism de guvernare.

5.   Pe termen lung: lansarea proiectului Europei ca întreg politic

5.1

Pe lângă finalizarea UEM, în maniera descrisă mai sus, ar fi util ca în cursul următoarei legislaturi să fie demarat un proces de reflecție serios privind consolidarea UE ca întreg și funcționarea organelor sale instituționale, și să aibă loc o selecție a politicilor care ar trebui să devină comune. În opinia CESE, reflecția ar urma să vizeze aspectele ce vor fi abordate mai jos.

5.2

Ar trebui ca activitatea Comisiei să fie supusă aprobării PE, cu care ar urma să împartă și dreptul de inițiativă. PE ar putea fi ales pe baza unor liste politice europene ale partidelor europene.

5.3

În vederea promovării vizibilității, legitimităţii democratice și separației puterilor, ar trebui abolită duarhia reprezentată de președintele Consiliului European și de cel al Comisiei, care ar urma să fie ales de PE sau direct de cetățeni, cu condiția modificării inclusiv a rolului acestuia. Actualul Consiliu s-ar putea transforma într-un „senat al statelor”, cu noi reguli de funcționare.

5.4

În ceea ce privește politicile pe care UE ar trebui să le gestioneze singură sau în comun – având putere de decizie în privința lor –, printre acestea s-ar putea număra politica externă și rolul internațional al Uniunii, inclusiv reprezentarea unică în cadrul organismelor internaționale, politica de apărare (pe baze voluntare), politica energetică, politica de cercetare, politica referitoare la azil și imigrație, precum și respectarea standardelor și drepturilor, în condițiile existenței unor puteri de intervenție împotriva statelor contraveniente, așa cum se întâmplă deja în cazul chestiunilor economice și regulilor bugetare.

5.5

Noul cadru instituțional, care nu poate fi pus în practică doar prin intermediul cooperării consolidate, precum și rolul Parlamentului, al Consiliului, al Comisiei, al CESE și al CoR ar putea fi definite printr-o nouă convenție, care ar trebui să își finalizeze lucrările înainte de 2019, anul alegerilor europene care vor urma celor din 2014.

6.   Comunicare şi simplificare

6.1

Buna comunicare este indispensabilă în procesul de refacere a încrederii. CESE este convins că modalitatea cea mai eficientă de comunicare este asigurată de existența unor bune practici și politici, care prezintă o perspectivă pe termen lung pentru întreaga societate europeană.

6.2

Se impune promovarea și îmbunătăţirea comunicării cu publicul. Comunicarea stârnește interesul, care facilitează înțelegerea. Această lecție a fost multă vreme ignorată, greșeală de care sunt responsabile Comisia și statele membre. Ar trebui utilizată întreaga gamă a mass–mediei sociale.

6.3

UEM și aspectele conexe au fost prezentate adesea drept domenii pur tehnice. Acest lucru nu se justifică, ele având o natură esențialmente politică și un mare impact asupra vieții cotidiene a fiecărui cetăţean. Cu toate acestea, sunt rareori aduse în discuție și încă mai puțin prezentate din această perspectivă, lucru care explică în mare măsură inclusiv prăpastia dintre UE și cetăţenii obişnuiţi.

6.4

Diversitatea tradițiilor și situațiilor evidențiază dramatic, în fiecare zi, lipsa unui „limbaj comun al UEM”, ceea ce creează uneori o mare confuzie și știrbește susținerea publică. În opinia CESE, Comisia este singura autoritate în măsură să prezinte o soluție, în virtutea dreptului său de inițiativă în procesul legislativ al UE. Acest aspect trebuie considerat din perspectiva unei Comisii și a unui Parlament European cu un rol politic mai marcat decât până acum.

6.5

În calitate de actori care împărtășesc o responsabilitate comună, societatea civilă și partenerii sociali trebuie să își îndeplinească rolul care le revine în ce privește comunicarea, dar căruia nu i s-a acordat până în prezent destulă atenție. Societatea civilă și partenerii sociali ar trebui să transmită autorităților preocupările cetățenilor și întreprinderilor și să coopereze la găsirea răspunsului la acestea. Schimbul de opinii ar trebui să se facă în ambele sensuri.

6.6

Europa nu mai trebuie să dea impresia unui turn de fildeș, impresie împărtășită de o mare parte a opiniei publice. Avantajele integrării europene, evoluțiile concrete și beneficiile directe care decurg de aici, mai ales pentru investiții, crearea de locuri de muncă și consumatori, trebuie prezentate clar cetăţenilor. Așa-numitul „nou discurs narativ privind Europa” trebuie să înceapă cu o strategie de comunicare și de simplificare împărtășită de Comisie și de statele membre, care sunt actori-cheie, la fel ca partidele politice și societatea civilă.

Bruxelles, 9 iulie 2014.

Președintele Comitetului Economic și Social European

Henri MALOSSE


(1)  A se vedea Avizul CESE ECO/336 pe tema „Politicile economice ale statelor membre a căror monedă este euro” (raportor: dl DELAPINA), punctul 1.6 (JO C 133, 9.5.2013).

(2)  A se vedea mai ales discursul Dr. Wolfgang Schäuble din biserica Sf. Paul (Paulskirche), din 3 octombrie 2011, și cel pronunțat cu ocazia decernării premiului Charlemagne, în mai 2012, precum și discursul dlui Giorgio Napolitano, pronunțat la 3 februarie 2014 în Parlamentul European.

(3)  A se vedea Avizul CESE ECO/340 pe tema „O uniune economică și monetară profundă și veritabilă” (raportor: dl CEDRONE) (JO C 271, 19.9.2013).

(4)  A se vedea Avizele CESE ECO/307 pe tema „Relansarea creșterii” (JO C 143, 22.5.2012), ECO/334 pe tema „Euro – încotro?” (JO C 271, 19.9.2013) și ECO/340 pe tema „O uniune economică și monetară profundă și veritabilă” (JO C 271, 19.9.2013); raportor: dl CEDRONE.

(5)  A se vedea Avizul CESE SOC/496 pe tema „Impactul investițiilor sociale”; raportor: dl GREIF (încă nepublicat în JO).

(6)  A se vedea Avizul CESE ECO/336 pe tema „Politicile economice ale statelor membre a căror monedă este euro”; raportor: dl DELAPINA (JO C 133, 9.5.2013).

(7)  A se vedea Avizul CESE EUR/006 pe tema „Analiza anuală a creşterii pentru 2014”; raportor: dna PICHENOT (încă nepublicat în JO).

(8)  A se vedea Avizul CESE ECO/339 on „Pachetul privind uniunea bancară”; raportor: dl TRIAS PINTÓ (JO C 11, 15.1.2013).

(9)  A se vedea Concluziile Consiliul European din 19 și 20 decembrie 2013.

(10)  A se vedea acordul la care au ajuns Consiliul și PE în privința mecanismului unic de rezoluție, la 20 martie 2014.

(11)  A se vedea Avizele CESE ECO/333 pe tema „Redresarea și rezoluția instituțiilor de credit”, raportor: dna ROUSSENOVA (JO C 44, 15.2.2013) și ECO/350 pe tema „Un mecanism de rezoluție unic”, raportor: dl MAREELS (JO C 67, 6.3.2014).

(12)  A se vedea Avizele CESE ECO/347 pe tema „Finanțarea pe termen lung – sectorul serviciilor financiare”, raportor: dl SMYTH (JO C 327, 12.11.2013) și ECO/365 pe tema „Finanțarea pe termen lung – monitorizare”, raportor: dl SMYTH, coraportor: dl FARRUGIA (încă nepublicat în JO).

(13)  A se vedea Concluziile Consiliul European din 19 și 20 decembrie 2013.

(14)  A se vedea Avizul ECO/348 pe tema „ICC/Reforme majore ale politicilor economice”, raportor: dl CROUGHAN (JO C 271, 19.9.2013), și Avizul CESE EUR/006 pe tema „Analiza anuală a creşterii pentru 2014”, raportor: dna PICHENOT (încă nepublicat în JO).

(15)  A se vedea și discursul în aceeași tonalitate al președintelui Eurogrupului, dl DIJSSELBLOEM (pronunțat la 17 februarie 2014, cu ocazia seminarului OCDE din Bruxelles, intitulat „Zona euro la răscruce”).

(16)  A se vedea Avizul CESE ECO/336 pe tema „Politicile economice ale statelor membre a căror monedă este euro”; raportor: dl DELAPINA (JO C 133, 9.5.2013). Și alte aspecte fiscale relevante ar trebui luate treptat în considerare.

(17)  A se vedea Avizul CESE ECO/307 pe tema „Relansarea creșterii”; raportor: dl CEDRONE (JO C 143, 22.5.2012).

(18)  A se vedea COM(2012) 777 final/2.

(19)  A se vedea Avizul CESE CCMI/108 pe tema „Politica industrială (revizuire)”; raportor: dl VAN IERSEL, coraportor: dl GIBELLIERI (JO C 327, 12.11.2013).

(20)  A se vedea Avizul din proprie inițiativă al CESE SOC/494 pe tema „Consolidarea dimensiunii sociale a uniunii economice şi monetare”; raportor general: dl DASSIS (JO C 67, 6.3.2014).

(21)  Aceasta presupune inclusiv eliminarea sărăciei în rândul populației. În acest sens, a se vedea Avizul CESE SOC/496 pe tema „Impactul investițiilor sociale”; raportor: dl GREIF (încă nepublicat în JO).


16.12.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 451/20


Avizul Comitetului Economic și Social European privind fondurile pentru întreprinderi: examinarea mecanismelor alternative de finanțare

(aviz din proprie inițiativă)

(2014/C 451/03)

Raporto

dl Michael SMYTH

La 22 ianuarie 2014, Comitetul Economic și Social European, în conformitate cu articolul 29 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, a hotărât să elaboreze un aviz din proprie inițiativă cu privire la

Fondurile pentru întreprinderi: examinarea mecanismelor alternative de finanțare

(aviz din proprie inițiativă).

Secțiunea pentru uniunea economică și monetară și coeziune economică și socială, însărcinată cu pregătirea lucrărilor Comitetului pe această temă, și-a adoptat avizul la 17 iunie 2014.

În cea de-a 500-a sesiune plenară, care a avut loc la 9 și 10 iulie 2014 (ședința din 9 iulie 2014), Comitetul Economic și Social European a adoptat prezentul aviz cu 141 de voturi pentru și 4 abțineri.

1.   Concluzii și recomandări

1.1

După mai mult de șase ani de instabilitate financiară și economică, canalele de finanțare normale pentru întreprinderi, în special IMM-uri, rămân parțial blocate. Băncile, sursa tradițională pentru cea mai mare parte a finanțării IMM-urilor, sunt mai puțin dispuse să acorde împrumuturi, din cauza unei serii de factori precum reducerea continuă a efectului de levier, cerințele cu privire la proporția mai mare de capital minim de lichidități, provizionul pentru creanțe incerte și aversiunea față de risc. Această fragmentare a piețelor financiare și a canalelor de finanțare a fost una dintre cele mai persistente caracteristici ale crizei financiare din Europa.

1.2

Declinul împrumuturilor de capital circulant acordate IMM-urilor reprezintă o formă cronică de disfuncționalitate a pieței, care necesită un răspuns adecvat din partea factorilor de decizie din UE. Până în prezent, acest răspuns nu a fost proporțional cu problema.

1.3

Inițiativa LTRO a BCE (1) a fost încununată de succes, evitând prăbușirea sistemului bancar, dar cea mai mare parte a fondurilor sale nu au ajuns în economia reală, ci au fost utilizate pentru consolidarea bilanțurilor băncilor și aceasta reprezintă o șansă ratată, deoarece întreprinderile continuă să fie lipsite de capital circulant.

1.4

BEI, care a fost foarte activă în sprijinirea IMM-urilor din întreaga Europă, a fost recapitalizată și și-a intensificat în mod considerabil volumul împrumuturilor acordate IMM–urilor. Sprijinirea IMM-urilor reprezintă cea mai mare prioritate politică a Grupului BEI, reprezentând mai mult de 20 % din volumul de împrumuturi anuale ale BEI și 100 % din activitățile FEI. Deși BEI este un furnizor important de capital de dezvoltare pentru IMM-uri, cota sa din totalul activităților de creditare în zona euro rămâne redusă.

1.5

CESE a sprijinit anul trecut Cartea verde privind finanțarea pe termen lung a economiei (2) și aceasta a fost urmată de un recent pachet de măsuri (3) de promovare a finanțării pe termen lung în general și care au în vedere finanțarea IMM-urilor în special. Pachetul cuprinde măsuri pentru a stimula securitizarea împrumuturilor pentru IMM-uri. De asemenea, Comisia propune noi norme care să încurajeze fondurile de pensii să investească în active financiare și astfel să susțină finanțarea creșterii pe termen mai lung în economia reală (4). Există, de asemenea, propuneri privind crearea unei piețe secundare lichide și transparente pentru întreprinderi și alte tipuri de obligațiuni. CESE salută aceste propuneri și consideră că ele pot, în timp, să contribuie la o piață reformată și mai eficientă de finanțare a IMM-urilor.

1.6

Mai multe alte inițiative sunt în curs de derulare în vederea eliminării obstacolelor din calea unei evaluări mai corecte de către creditori a solvabilității și a riscului. Acestea includ utilizarea sporită a arhivelor digitale cu prezentarea standard a registrelor întreprinderilor, a birourilor de statistică, a evaluărilor creditului de către bănci și alți creditori, cât și crearea, în final, a unui registru central de credite european. Informații mai bune și mai actualizate cu privire la performanța financiară a IMM-urilor ar trebui să permită o mai bună evaluare a riscului de către creditori și stabilirea unui preț mai adecvat al riscului respectiv.

1.7

Mai multe alte propuneri de îmbunătățire a accesului la finanțare pentru IMM-uri sunt, în prezent, fie în curs de realizare, fie avute în vedere. CESE sprijină acest răspuns mai proactiv al factorilor de decizie, dar ei vor avea nevoie de timp pentru a-l pune în aplicare. Provocarea rămâne legată de ceea ce trebuie făcut acum și pe termen scurt pentru a îmbunătăți accesul IMM-urilor la finanțare.

1.8

O „soluție universală” nu poate fi adecvată în toate statele membre. Unele state membre au dezvoltat abordări care sunt adaptate structurilor și reglementărilor financiare naționale. Una dintre cele mai interesante inițiative este Funding for Lending Scheme (sistemul de finanțare pentru împrumuturi) din Regatul Unit (5). Aceasta s-a bucurat de un foarte mare succes în stimularea împrumuturilor ipotecare și a împrumuturilor acordate populației din Regatul Unit în cursul ultimilor doi ani și are în vedere în prezent numai stimularea împrumuturilor acordate IMM-urilor. Programul stimulează băncile participante să crească valoarea împrumuturilor nete acordate IMM-urilor prin reducerea costurilor de finanțare. Susținătorii argumentează că nivelul împrumuturilor pentru IMM-uri ar fi mult mai redus dacă nu ar funcționa acest sistem.

1.9

CESE consideră că Funding for Lending Scheme (FLS) este un exemplu de bună practică și recomandă ca BCE să ia serios în considerare introducerea unei inițiative similare în zona euro. La 5 iunie 2014 BCE a anunțat un set de măsuri privitoare la lichidități și menite să stimuleze creditarea bancară a IMM-urilor (6). CESE constată cu satisfacție că principala propunere a BCE, denumită „operațiuni țintite de refinanțare pe termen mai lung” (TLTRO) este similară cu sistemul de finanțare pentru împrumuturi FLS prezentat în prezentul aviz. Merită de asemenea observat că munca depusă de CESE în acest aviz a precedat linia de gândire a factorilor de decizie.

2.   Criza creditelor pentru întreprinderi în Europa

2.1

Dezbaterea cu privire la creditarea și finanțarea întreprinderilor tinde să se concentreze asupra ofertei și cererii de capital pentru dezvoltare sau pentru investiții, în special pentru IMM-uri. Creditorii subliniază faptul că există o penurie de proiecte noi și, prin urmare, de cerere de finanțare pentru dezvoltare. Reprezentanții IMM-urilor și ai întreprinderilor cu capitalizare medie se plâng adesea atât de oferta de credite pentru dezvoltare, cât și de costul unor astfel de credite, susținând că băncile stabilesc un preț exagerat de mare pentru capitalul de risc. Ambele puncte de vedere pot conține elemente de adevăr. În orice caz, în statele membre UE, disponibilitatea de creditare pentru întreprinderi, atât mari, cât și mici, a fost staționară, în cele mai bune cazuri și, în cele mai rele, a scăzut brusc.

2.2

În sensul prezentului aviz CESE, accentul nu se pune pe capitalul de dezvoltare sau pe finanțarea de noi proiecte, de noi întreprinderi sau de inovații. Mai degrabă avizul abordează problema accesului la capital circulant – facilitățile de tip „descoperit de cont” și facilități de credit permanent, care sunt seva celor mai multe întreprinderi. Tendințele pieței în materie de împrumut de capital circulant sunt dificil de identificat cu exactitate din cauza lipsei de date, însă în linii mari tendința se poate observa din datele BCE privind împrumuturile acordate societăților nefinanciare. Acestea au scăzut în ultimii patru-cinci ani și au prezentat unele semne de refacere numai în ultimele câteva luni.

2.3

Una dintre dimensiunile cele mai de durată ale crizei financiare și economice din ultimii șase ani este scăderea dramatică a finanțărilor pentru întreprinderi. Deoarece băncile europene au depus eforturi pentru a-și reduce expunerea la împrumuturi neperformante și creanțe nerecuperabile, oferta normală de capital circulant pentru întreprinderi, în special întreprinderi mai mici, a scăzut atât în termeni nominali, cât și reali. Declinul împrumuturilor către întreprinderi ar putea fi descris ca o formă cronică de disfuncționalitate a pieței. În plus, fragmentarea piețelor financiare europene a condus la o structură cu două straturi a ratei dobânzilor. De exemplu, întreprinderile mici din Italia și Spania se confruntă cu rate ale dobânzilor mult mai mari decât întreprinderile similare din Germania și Regatul Unit. Până în prezent, răspunsul factorilor de decizie din UE nu a fost proporțional cu problema și există anumite dovezi că efectele reglementării bancare sporite la nivel internațional și al UE au contribuit la exacerbarea problemei creditelor pentru întreprinderi deoarece au sporit adversitatea față de risc a băncilor.

3.   Răspunsul factorilor de decizie

3.1

Factorii de decizie ai UE au depus eforturi pentru a face față consecințelor crizei financiare și impactului acesteia asupra economiei reale. Fragilitatea sistemului bancar al UE devine o constrângere majoră pentru redresarea economică. Pentru a contribui la atenuarea acestei fragilități, în 2012-2013, Banca Centrală Europeană (BCE) a luat o inițiativă fără precedent, și anume de a permite băncilor din UE accesul la peste 1 trilion de EUR, bani relativ necostisitori. Această inițiativă a fost numită operațiune de refinanțare pe termen lung (LTRO). Acesta a fost răspunsul la amenințarea cu înghețul sau colapsul bancar, deoarece băncile au avut dificultăți în a-și echilibra bilanțurile și a se conforma reglementărilor mai stricte legate de proporția de capital minim. LTRO a avut succes în evitarea colapsului, dar cele mai multe din aceste fonduri nu au circulat prin intermediul economiei reale. În schimb, au fost utilizate pentru a consolida bilanțurile băncilor. Pe de o parte, acest rezultat era previzibil și ușor de înțeles. Pentru majoritatea băncilor europene, prioritatea a fost și continuă să fie supraviețuirea. În alt sens, acest rezultat reprezintă o șansă ratată, fiindcă întreprinderile continuă să fie lipsite de capital circulant.

3.2

În martie 2013, Banca Europeană de Investiții (BEI) a fost recapitalizată în mod substanțial. Capitalul subscris și vărsat a fost suplimentat cu o injecție de lichidități în valoare de 10 miliarde EUR din partea acționarilor. Este de așteptat ca BEI să poată să își extindă împrumuturile deja substanțiale acordate IMM-urilor cu până la 40 de miliarde EUR în următorii trei-patru ani. Recapitalizarea a permis BEI să sporească împrumuturile acordate IMM-urilor. Sprijinirea IMM-urilor reprezintă cea mai mare prioritate politică a Grupului BEI, reprezentând mai mult de 20 % din volumul de împrumuturi anuale ale BEI și 100 % din activitățile FEI. Însă împrumuturile BEI către IMM-uri sunt folosite în principal pentru capitalul de dezvoltare, inovare și proiecte noi. Se pare că BEI examinează în prezent posibilitatea de a oferi creditare pentru capital circulant și va fi interesant de observat rezultatul deliberărilor. Deși BEI este un furnizor important de capital de dezvoltare pentru IMM-uri, cota sa în totalul activităților de creditare în zona euro rămâne redusă.

3.3

Pentru a asigura lichidități în sistemul bancar, autoritățile monetare din Regatul Unit și Statele Unite au recurs la unele măsuri nu tocmai ortodoxe, cum ar fi programul de relaxare cantitativă. Această politică implică achiziționarea de cantități foarte mari de obligațiuni suverane și corporative de către băncile centrale și crearea de bani noi în sistemul bancar. Aceasta a ajutat la evitarea înghețării piețelor monetare și a mecanismului de transmisie monetară din SUA și Regatul Unit. Există dovezi că în SUA programul de relaxare cantitativă a contribuit la extinderea finanțării și creditării în economia reală. Autoritățile monetare din SUA au acum în vedere moderarea sa, deoarece redresarea economică devine tot mai solidă. În Regatul Unit, orientările Băncii Angliei sugerează că odată ce redresarea economică va fi bine pusă pe făgaș, politica de relaxare cantitativă va lua sfârșit.

3.4

În martie 2013 (7), Comisia a publicat o Carte verde privind finanțarea pe termen lung a economiei, urmată de un pachet de măsuri de promovare a finanțării pe termen lung în general și care au în vedere finanțarea IMM-urilor în special (8). În centrul acestui pachet se află măsuri de stimulare a utilizării titlurilor garantate cu active (ABS) de credite pentru IMM-uri. Utilizarea pe scară mai largă a ABS ar da băncilor și altor instituții financiare libertatea de a se angaja la volume mai mari de creditare pentru întreprinderi. De asemenea, Comisia propune noi norme care să încurajeze fondurile de pensii să investească în active financiare cum ar fi ABS și astfel să sprijine finanțarea creșterii pe termen mai lung în economia reală (9). Există, de asemenea, propuneri legate de crearea unei piețe secundare lichide și transparente pentru obligațiunile corporative și de îmbunătățire a atractivității obligațiunilor garantate și a plasamentelor private. Există o comunicare privind multifinanțarea (crowd funding) (10), care are scopul de a promova cele mai bune practici, de a monitoriza evoluția piețelor de multifinanțare și de a facilita apariția unei etichete de calitate „multifinanțare”.

3.5

Mai multe alte inițiative sunt relevante în acest context. De obicei, obstacolele din calea unei evaluări mai corecte de către creditori a solvabilității și a riscului se leagă de cost și de lipsa de informații financiare relevante. Institutul de finanțe internaționale propune o serie de măsuri pentru a reduce aceste obstacole. Acestea includ utilizarea sporită a arhivelor digitale cu prezentare standard a registrelor întreprinderilor, a birourilor de statistică, a evaluărilor creditului de către bănci și alți creditori. Aceste registre naționale de date referitoare la riscul de credit ar trebui să fie consolidate cu Depozitul de Date European, pentru a se înființa în cele din urmă un registru central de credite european. Institutul de finanțe internaționale solicită stabilirea de standarde la nivel european privind colectarea de informații și raportare, astfel încât să fie posibilă realizarea unor analize comparative între societăți și între țări. Informații mai bune și mai actualizate cu privire la performanța financiară a IMM-urilor ar trebui să permită o mai bună evaluare a riscului de către creditori și stabilirea unui preț mai adecvat al riscului respectiv.

3.6

Alte propuneri de îmbunătățire a fluxului de finanțare a IMM-urilor cuprind:

măsuri care să permită instituțiilor mutuale, cooperative și colective să acorde împrumuturi IMM-urilor prin sprijinirea lor direct din fonduri publice;

evitarea avantajului fiscal al îndatorării prin scutirea de impozit al noilor capitaluri proprii;

acordarea unui rol oficial agențiilor de dezvoltare regională în cadrul evaluărilor de risc, asigurând, în același timp, o ajustare corespunzătoare pentru erorile sistematice în direcția optimistă;

încurajarea un accent mai mare pe asigurarea de credit dacă aceasta este eficientă din punctul de vedere al costurilor, astfel încât să asigure portofoliile de împrumuturi negarantate pentru IMM-uri, pe care băncile le-ar putea vinde apoi unor investitori nebancari;

acordarea de facilități investitorilor cu capital privat și capital de risc, pentru a extinde investițiile în IMM-uri și a răspunde lacunelor de finanțare;

folosirea stimulentelor fiscale pentru a extinde baza investitorilor în IMM-uri și în fonduri pentru IMM-uri;

informarea IMM-urilor cu privire la posibilitățile alternative de finanțare și beneficiile comparative ale mecanismelor de finanțare alternative;

consolidarea sistemelor de garantare a creditelor și schimbul de cunoștințe și de bune practici pentru a îmbunătăți schemele de garantare naționale existente;

utilizarea sporită a creditelor comerciale, a creditelor „business to business”, a instrumentelor de creditare de tip leasing și factoring.

Se fac progrese în ceea ce privește punerea în aplicare a numeroase propuneri prezentate anterior, dar există încă probleme legate de ceea ce se poate face în prezent și pe termen scurt cu privire la îmbunătățirea accesului IMM-urilor la finanțare.

4.   O cale de finanțare alternativă pentru întreprinderi

4.1

Sarcina de a concepe un program care să încurajeze accesul la finanțare în întreaga Uniune nu este simplă. Unele state membre au elaborat soluții potrivite pentru structurile financiare și reglementările lor naționale. O abordare „universală” nu poate fi adecvată în toate statele membre. Una dintre cele mai interesante inițiative este Funding for Lending Scheme (FLS) din Regatul Unit și aceasta merită o examinare mai atentă.

4.2

Trezoreria Regatului Unit și Banca Angliei au introdus FLS în iulie 2012, în încercarea de a stimula creditarea economiei reale (11). Trezoreria, în calitate de acționar al Băncii Angliei, supraveghează funcționarea FLS. FLS oferă băncilor participante o sursă ieftină de finanțare și aceste costuri de finanțare mai mici ar trebui să permită băncilor să sporească accesibilitatea creditelor prin reducerea ratelor dobânzilor pe care le percep. Sistemul stimulează băncile să mărească volumul împrumuturilor permițându-le să efectueze retrageri de fonduri suplimentare din sistem. Încă de la începutul existenței sale, FLS a contribuit la o scădere substanțială a costurilor de finanțare ale băncilor, iar acest lucru s-a reflectat în îmbunătățirea condițiilor de creditare. Este corect să afirmăm că cel mai mare succes al FLS, până în prezent, a fost stimularea împrumuturilor acordate gospodăriilor și în special creditele ipotecare. A avut mai puțin succes în stimularea creditelor pentru întreprinderi și, prin urmare, în noiembrie 2013, autoritățile au ajustat FLS, astfel încât aceasta să se concentreze numai pe stimularea acordării de împrumuturi IMM-urilor.

4.3

FLS este un sistem menit să ofere băncilor participante motivația comercială de a-și mări capacitatea netă de finanțare (și anume creditele brute minus rambursările). Sistemul oferă finanțare la preț redus tuturor băncilor, chiar și acelora afectate de reducerea efectului de levier. Schema nu prevede o limită superioară cu privire la suma pe care băncile o pot retrage. De exemplu, în cazul în care un participant are o disponibilitate de creditare pentru întreprinderi de 100 de miliarde EUR la începutul programului, el ar putea trage fonduri de cel puțin 5 miliarde EUR. Dacă aceeași bancă își crește capacitatea de creditare a IMM-urilor cu încă 1 miliard de EUR, ea ar trebui să aibă dreptul de a trage o sumă suplimentară de 5 miliarde EUR de la FLS. Acest raport de cinci la unu dintre trageri și noile împrumuturile nete acordate IMM-urilor, împreună cu costurile de finanțare mai mici, oferă stimulente puternice băncilor pentru a extinde creditarea (12).

4.4

Banca Angliei monitorizează FLS în varianta modificată. Majoritatea instituțiilor financiare din Regatul Unit participă la FLS. Sistemul revizuit, conceput cu unicul scop de a stimula activitatea de creditare, este în vigoare din noiembrie 2013 și este probabil prea devreme pentru a trage concluzii pertinente cu privire la eficiența sa. Unele dintre cele mai mari bănci din Regatul Unit și din zona euro a continuat să reducă gradul de îndatorare destul de rapid și probabil explică o mare parte din scăderea creditării întreprinderilor. Susținătorii FLS susțin că situația creditării din Regatul Unit ar fi mult mai grea fără disponibilitatea finanțării prin FLS.

4.5

CESE consideră că, în zona euro, ar trebui să fie pus în aplicare un sistem similar cu FLS. Un regim de tip FLS în zona euro, pe o perioadă limitată, de doi-trei ani ar putea să contribuie la restabilirea finanțării întreprinderilor la niveluri mai apropiate de situația normală, facilitând, totodată, procesul de reducere a efectului de levier în curs de desfășurare.

4.6

La 5 iunie 2014 BCE a anunțat un set de măsuri privitoare la lichidități și menite să stimuleze creditarea bancară a IMM-urilor (13). CESE constată cu satisfacție că principala propunere a BCE, denumită „operațiuni țintite de refinanțare pe termen mai lung” (TLTRO) este similară cu sistemul de finanțare pentru împrumuturi FLS prezentat în prezentul aviz.

4.7

Majoritatea propunerilor de îmbunătățire a accesului la finanțare pentru IMM-uri propuse de Comisie au fost salutate de CESE, dar acestea vizează în mare parte un termen mediu și lung și pot necesita noi acte legislative și/sau instituții. Între timp, criza de finanțare a fondului de rulment pentru întreprinderi este imediată, presantă și probabil din ce în ce mai acută. CESE consideră că factorii de decizie ar trebui să depună mai multe eforturi pentru a oferi soluții pe termen scurt, cum ar fi schemele de stimulare prezentate mai sus (FLS sau LTRO). Orice sporire a riscurilor financiare sau reputaționale trebuie puse în balanță cu cele 26 de milioane de persoane fără loc de muncă (5,6 milioane de tineri cu vârsta sub 25 de ani) din UE.

Bruxelles, 9 iulie 2014.

Președintele Comitetului Economic și Social European

Henri MALOSSE


(1)  Operațiunea de refinanțare pe termen lung, care oferă băncilor din zona euro credite cu dobândă redusă.

(2)  JO C 327, 12.11.2013, p. 11.

(3)  COM(2014) 168 final.

(4)  COM(2014) 167 final.

(5)  http://www.bankofengland.co.uk/markets/Pages/FLS/default.aspx

(6)  http://www.ecb.europa.eu/press/pr/date/2014/html/pr140605_2.en.html

(7)  COM(2013) 0150 final.

(8)  COM(2014) 168 final.

(9)  COM(2014) 167 final.

(10)  COM(2014) 172 final.

(11)  http://www.bankofengland.co.uk/markets/Pages/FLS/default.aspx

(12)  Pentru o descriere cuprinzătoare a modului de funcționare a FLS a se vedea R. Churm și A. Radia „The Funding for Lending Scheme” BoE Quarterly Bulletin, 2012 Q4 http://www.bankofengland.co.uk/publications/Documents/quarterlybulletin/qb120401.pdf

(13)  http://www.ecb.europa.eu/press/pr/date/2014/html/pr140605_2.en.html


16.12.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 451/25


Avizul Comitetului Economic și Social European pe tema „Societatea digitală: acces, educație, formare, ocuparea forței de muncă, instrumente pentru egalitate”

(aviz din proprie inițiativă)

(2014/C 451/04)

Raportor:

dna Isabel Caño Aguilar

La 22 ianuarie 2014, în conformitate cu articolul 29 alineatul (2) din Regulamentul său de procedură, Comitetul Economic și Social European a hotărât să elaboreze un aviz din proprie inițiativă pe tema

Societatea digitală: acces, educație, formare, ocuparea forței de muncă, instrumente pentru egalitate.

Secțiunea pentru transporturi, energie, infrastructură și societatea informațională, însărcinată cu pregătirea lucrărilor Comitetului pe această temă, și-a adoptat avizul la 18 iunie 2014.

În cea de-a 500-a sesiune plenară, care a avut loc la 9 şi 10 iulie 2014 (şedinţa din 10 iulie), Comitetul Economic şi Social European a adoptat prezentul aviz cu 128 de voturi pentru, fără voturi împotrivă.

1.   Concluzii și recomandări

1.1

Uniunea Europeană trebuie să nu mai fie doar utilizator, ci să devină proiectant și producător în mediul digital în vederea promovării talentelor. Pentru aceasta, informarea și educația sunt prioritare.

1.2

CESE consideră că asigurarea accesului la societatea digitală trebuie să constituie un obiectiv prioritar pentru societatea europeană, în ansamblul său. Politicile puse în aplicare în acest domeniu sunt insuficiente pentru abordarea decalajului digital, care se adâncește tot mai mult.

1.3

CESE aminteşte că trebuie luate măsurile corespunzătoare pentru garantarea accesului persoanelor cu handicap la societatea digitală și a condițiilor egale în raport cu noile tehnologii.

1.4

Societatea digitală nu poate fi un alt factor de excluziune. CESE subliniază în mod special necesitatea adoptării unor politici corespunzătoare pentru ca persoanele în vârstă să nu fie supuse excluziunii, ci dimpotrivă, să se integreze pe deplin în utilizarea tehnologiilor care fac parte din viața cotidiană.

1.5

Este necesară o acțiune comună a autorităţilor europene şi naţionale pentru ca să existe echipamente și programe informatice la prețuri mai accesibile, cu respectarea multilingvismului.

1.6

Politica europeană în domeniul educaţiei trebui să îi pregătească pe cetățeni pentru viață. CESE insistă asupra faptului că trebuie consultate organizaţiile profesionale din sectorul educației.

1.7

În limitele posibilităţilor financiare ale statelor membre, sprijinul acordat sistemului public de învăţământ este, în opinia CESE, fundamental pentru îndeplinirea obiectivului egalității.

1.8

CESE scoate în evidență importanța bibliotecilor publice în procesul de formare și educare pentru mediul digital.

1.9

CESE recomandă promovarea unor modele de inovare deschisă și a unor standarde deschise. Trebuie evitate măsurile nejustificate de protecție a proprietăţii intelectuale, care sunt susceptibile de a restrânge procesele de inovare în economia digitală.

1.10

Comitetul sugerează să se dea curs recomandărilor în materie de învățământ formulate de Fundația Europeană pentru Calitate în e-Learning (European Foundation for Quality in e-Learning – EFQUEL).

1.11

CESE reiterează rolul important al formării profesionale și al educației în combaterea crizei economice și în promovarea redresării economice, subliniind rolul Centrului European pentru Dezvoltarea Formării Profesionale (Cedefop) în acest domeniu. Ca atare, CESE pledează pentru:

o atenție sporită acordată formării inițiale și permanente a corpului didactic;

stimularea învățării limbilor străine;

dirijarea resurselor educative deschise către formarea profesională.

1.12

Iniţiativa Orizont 2020 trebuie să contribuie la consolidarea poziţiei Uniunii Europene în domeniul tehnologiei digitale, în care întreprinderile înregistrează mai puține investiţii decât concurentele lor din Asia și SUA.

1.13

CESE consideră drept fundamentală promovarea întreprinderilor mici și mijlocii (IMM) europene din sectorul tehnologii ale informației și comunicațiilor (TIC), întrucât ele pot stimula proiectele inovatoare, care sunt vitale pentru o industrie în permanentă schimbare. În plus, măsurile fiscale și de sporire a posibilităților de finanțare ale IMM-urilor vor reprezenta o contribuție semnificativă în lupta împotriva crizei economice.

1.14

Sprijinul acordat întreprinderilor nou-înființate în domeniul tehnologiei digitale poate contribui la consolidarea industriei europene de hardware și software. CESE apreciază inițiativa de a susține programe cu grad ridicat de risc în contextul Agendei digitale, dar solicită mai mult sprijin din partea sistemului financiar.

1.15

CESE propune o serie de măsuri pentru încurajarea participării femeilor la societatea digitală.

2.   Context

2.1

Diverse decizii politice, programe și inițiative ale UE se referă la încorporarea TIC în sistemul de educație, printre care:

programul e-Learning (2004-2006);

programul de învățare pe tot parcursul vieții (2007-2013), în cadrul căruia promovarea TIC în educație este considerată o prioritate a componentei sale transversale, prin subprogramele Comenius, Erasmus, Grundtvig și Leonardo;

programul Erasmus + (2014-2020), care se încadrează în Strategia Europa 2020, în strategia „Educație și formare 2020” și în strategia „Regândirea educației” (Rethinking Education);

Comunicarea privind noile tehnologii și resurse educaţionale deschise („Deschiderea educaţiei: Metode inovatoare de predare și învățare pentru toți, facilitate de noile tehnologii și de resursele educaționale deschise”, COM(2013) 654 final).

2.2

„O agendă digitală pentru Europa” (2010), strategia centrală a Uniunii pentru îndeplinirea obiectivelor inițiativei „Orizont 2020”, prevede numeroase acțiuni, vizând, printre altele:

interoperabilitatea și standardele;

internetul ultrarapid;

e-learningul;

accesibilitatea pentru persoanele cu handicap;

alfabetizarea, consolidarea capacităților și incluziunea digitală.

2.3

CESE a abordat aceste aspecte în diverse avize (1).

2.4

Acest aviz din proprie inițiativă abordează unele aspecte legate de accesul la societatea digitală, învățământ, egalitate și ocuparea forței de muncă.

3.   Observații generale

3.1   Accesul la societatea digitală

3.1.1

Instrumentele puse la dispoziție de TIC sunt utilizate din ce în ce mai mult în viața de zi cu zi. Accesul la societatea digitală este un drept și o sursă de oportunităţi de care trebuie să se profite la maximum.

3.1.2

CESE a constatat în repetate rânduri importanța pe care o are banda largă pentru societatea și economia europeană (2), motiv pentru care salută generalizarea acesteia, prin intermediul satelitului, în cele 28 de state membre. Persistă însă numeroase cauze ale diviziunii digitale, agravată de creșterea ratei sărăciei care, la rândul său, a sporit din cauza crizei economice și sociale.

3.1.3

Decalajul digital nu se reduce din mai multe motive, printre care: educația (posibilitatea de a fi utilizator al internetului este de trei ori mai mare în cazul persoanelor cu studii superioare decât în cazul a 33 % din populație cu un nivel mai scăzut de educație), vârsta (internetul s-a generalizat în rândul tinerilor și este folosit de aproape toți studenții, însă în rândul persoanelor în vârstă gradul său de utilizare este foarte scăzut), informația, care, în cea mai mare parte, este disponibilă în limba engleză, diferenţele dintre zonele rurale, urbane și insulare etc.

3.1.4

Deseori, autoritățile publice se confruntă cu mari dificultăţi de finanțare a costului tehnologiei informatice în educație, într-un context de reduceri bugetare care par a fi mai drastice în contextul Pactului de stabilitate. Unul dintre eventualele mijloace de finanțare – introducerea unor taxe de utilizare – poate afecta accesibilitatea și egalitatea în educație.

3.1.5

Accesibilitatea este un drept al omului (3). În plus, trebuie amintit că Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, parte componentă a Tratatului de la Lisabona, la articolele 20, 21 și 26, consacră nu numai interdicția oricărei discriminări întemeiate pe criterii de handicap, ci și dreptul persoanelor cu handicap de a beneficia de măsuri specifice; în același timp, Convenția Națiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu handicap obligă statele membre să adopte măsuri corespunzătoare privind garantarea accesului persoanelor cu handicap la tehnologiile informației și comunicațiilor, inclusiv la internet (4), în condiții de egalitate cu ceilalți.

3.1.6

Dat fiind că riscul de a deveni șomer este dublu în cazul persoanelor cu handicap și că noile tehnologii (inclusiv internetul) reprezintă calea de acces la activitățile recreative, educative, culturale și la multe alte servicii publice și private, inclusiv pentru stimularea participării democratice, TIC accesibile sunt neapărat necesare pentru ca persoanele cu handicap să poată concura în condiții echitabile pe o piață digitală tot mai extinsă și să se poată integra în așa-numita „societate digitală”.

3.1.7

Societatea digitală nu poate fi un alt factor de excluziune. Dimpotrivă, în cadrul ei, persoanele vulnerabile trebuie să găsească o cale de ieșire din situația de excluziune.

3.2   Educaţia în societatea digitală

3.2.1

Societatea digitală reclamă o dorință de deschidere a instituțiilor către schimbare. UE trebuie să promoveze sisteme de învăţământ şi formare accesibile tuturor, care să vizeze dezvoltarea cunoștințelor, a aptitudinilor și competenţelor cetățenilor în ceea ce privește o gamă largă de teme, a competențelor sociale, civice și culturale, a capacității de a învăța, precum și a creativității, inovării și deprinderii de a lucra în echipă.

3.2.2

Toți factorii de răspundere din sistemul de educație trebuie să creeze în școală un climat pedagogic care să favorizeze o atitudine pozitivă față de inovare, calitate și cooperare în practica pedagogică; trebuie să încurajeze participarea activă a tuturor studenților la procesul de învățământ, să promoveze diseminarea bunelor practici, participarea civică și experienţele din școală, precum și o cultură a evaluării.

3.2.3

Politica UE în domeniul educaţiei nu a reușit să stimuleze îndeajuns autoritățile din sectorul educației de la nivel național pentru a garanta utilizarea pedagogică a TIC de către cadrele didactice încă din etapa de formare inițială și de către instituţiile de învăţământ, mai ales în învăţământul primar, secundar și în formarea profesională. Mai precis, nu a încurajat statele membre în suficientă măsură pentru a realiza investițiile necesare într-o educaţie modernă, inovatoare și de calitate, bazată pe TIC.

3.2.4

Ministerele educației trebuie să programeze sesiuni de formare destinate cadrelor didactice și să stimuleze regândirea modului de a învăța.

3.2.5

CESE scoate în evidență importanța bibliotecilor publice în procesul de formare și educare pentru mediul digital.

3.2.6

Încă de la cea mai fragedă vârstă, elevii ar putea fi inițiați în modul de funcționare a calculatoarelor și, poate, chiar în programare, în manieră ludică, astfel încât, cât mai repede cu putință, europenii să nu mai fie doar utilizatori ai TIC, ci să devină creatori și producători. În UE există centre de excelență în domeniul cercetării (de exemplu, cercetarea în domeniul nanocomponentelor electronice), dar trebuie să se meargă mai departe pe această cale.

3.2.7

Sistemele europene de învăţământ oferă exemple de educaţie de înaltă calitate încă de la ciclul primar, dar și în învățământul profesional și în universități. Sunt totuși necesare schimbări ale programelor de învățământ care să presupună utilizarea și evaluarea TIC în context educațional.

3.2.8

CESE recomandă promovarea unor modele de inovare deschisă și a unor standarde deschise, precum și evitarea măsurilor nejustificate de protecție a proprietăţii intelectuale, care sunt susceptibile de a restrânge procesele de inovare în economia digitală.

3.2.9

Protocolul SPI (Simple Publishing Interface) – elaborat de Comitetul European de Standardizare (CEN) – are obiectivul de a facilita comunicarea între instrumentele de producţie a conținuturilor și bazele care gestionează în permanență resursele de învățare și metadatele.

3.2.10

Interoperabilitatea poate facilita și utilizarea tehnologiilor de asistenţă care le sunt necesare persoanelor cu handicap pentru a avea acces la TIC.

3.3   Formarea – un instrument util în confruntarea cu criza economică

3.3.1

Învățământul și formarea profesională oferă bogăție pentru o viață și zestrea de competențe necesare într-o societate democratică. Dezvoltarea socioeconomică depinde în mare măsură de formarea profesională, întrucât permite accesul la competențe și deschide calea către piața muncii. În special pentru categoriile defavorizate și marginalizate, poate înlesni o viață mai bună. Totuși, formarea profesională nu este numai o punte între educaţie şi ocuparea forţei de muncă, ci este deosebit de importantă prin sine însăși. Institutul de Statistică al UNESCO a semnalat că există o corelație între dezvoltarea economică și formarea profesională.

3.3.2

Programul Erasmus+ constituie strategia centrală a Uniunii în acest domeniu și, după cum a subliniat CESE, „ar trebui să constituie un instrument-cheie pentru mărirea sprijinului acordat educației și formării cu scopul de a ridica nivelul de calificare al cetățenilor, de a contribui la combaterea nivelurilor ridicate ale șomajului în rândul tinerilor din multe state membre [...]”. Cu toate acestea, statele membre – care dețin competențe în acest domeniu – sunt cele care trebuie să depună eforturi pentru ca formarea profesională să dispună de resursele necesare și să se bucure de prestigiul cuvenit ca parte a sistemului de învăţământ.

3.3.3

CESE aminteşte că activitatea Cedefop în domeniul învățării pe tot parcursul vieții și al formării profesionale abordează teme – precum educaţia pentru adulți, calificările şi competenţele, certificarea și procedurile de garantare a calităţii – fundamentale pentru persoanele care întâmpină dificultăţi în a pătrunde pe piața forței de muncă. Se recomandă dotarea Cedefop cu mai multe resurse.

3.3.4

CESE propune:

punerea în valoare a învățământului profesional;

acordarea unei atenții sporite formării inițiale și permanente a corpului didactic;

stimularea învățării limbilor străine, care este esențială pentru mobilitatea lucrătorilor;

dirijarea resurselor educative deschise către formarea profesională.

3.4   Economia digitală și ocuparea forţei de muncă

3.4.1

În UE se înregistrează o rată ridicată a șomajului și, în același timp, potrivit Comisiei, Uniunea se confruntă pe termen scurt cu lipsa a 9 00  000 de persoane calificate care să ocupe locurile de muncă din sectorul TIC.

3.4.2

Puternica influență a TIC asupra ocupării forței de muncă și a succesului Agendei digitale este legată de existenţa unor întreprinderi de înaltă tehnologie: în 2008, TIC au contribuit în cadrul UE cu o valoare adăugată de 574 de miliarde EUR și au oferit un loc de muncă la 8,3 milioane de persoane. Întreprinderile europene – care se confruntă cu probleme cum ar fi piețele fragmentate sau finanțarea insuficientă – trebuie să își consolideze poziția în raport cu giganții care domină piețele mondiale, majoritatea acestora fiind din America de Nord.

3.4.3

Ca orice evoluție tehnologică, TIC provoacă schimbări radicale în materie de ocupare a forței de muncă. Acest fapt trebuie analizat din perspectiva creării unor filiere de meserii, calificări, competențe, certificări, atât pentru persoanele supuse excluziunii din cauza TIC, cât și pentru cele pe care TIC le ajută în sensul incluziunii.

3.4.4

Marea coaliție pentru crearea de locuri de muncă în economia digitală – creată de Comisie în martie 2013 – abordează principalele teme (formarea și adecvarea cursurilor în raport cu locurile de muncă din domeniul digital; mobilitate; certificare; sensibilizare; învățare și predare inovatoare), dar nu dispune de resurse financiare. În plus, în contextul Agendei digitale există și alte inițiative: strategia e-Skills, pachetul privind ocuparea forței de muncă (Employment Package), inițiativa „Deschiderea educației” (Opening up Education), strategia „Regândirea educației” (Rethinking Education), inițiativa „Oportunități pentru tineret” (Youth Opportunities) și Panorama competențelor în UE (EU Skills Panorama).

3.4.5

În această coaliție trebuie implicate atât sectorul industrial, cât și mediul educațional, astfel încât, prin efectuarea unor stagii de practică în întreprinderi, să se creeze o legătură mai strânsă cu sectorul TIC.

3.4.6

Trebuie remarcat faptul că aceste programe nu țin seama în suficientă măsură de nevoile speciale ale persoanelor supuse excluziunii din cauza handicapului, în special în ceea ce privește dobândirea competenţelor digitale (e-Skills), alfabetizarea digitală și incluziunea pe piața digitală a muncii.

3.4.7

Chiar dacă investesc în C-D, cele mai mari companii de înaltă tehnologie din Europa o fac într-o proporție mai mică decât întreprinderile din Asia și Statele Unite ale Americii. CESE speră ca programul Orizont 2020, dotat cu un buget de 78,6 miliarde EUR, să contribuie la consolidarea poziției europene pe piețele mondiale.

3.4.8

CESE consideră că promovarea IMM-urilor în Europa în sectorul TIC este esențială, întrucât acestea pot iniția proiecte inovatoare, care sunt vitale într-o industrie aflată în permanentă schimbare. Ca o contribuție la ieșirea din criză, trebuie găsite soluții pentru dificultățile de finanțare cu care se confruntă atât micile întreprinderi, cât și proiectele inovatoare (întreprinderile nou-înființate) dedicate inovării tehnologice.

3.5   În era digitală, societatea trebuie să fie incluzivă

3.5.1

În prezent, doar 30 % din cele cca 7 milioane de persoane care lucrează în domeniul TIC sunt femei, acestea fiind subreprezentate la toate nivelurile și, mai presus de orice, în funcțiile de decizie. În ceea ce privește educația terțiară, femeile înregistrează un procent mai ridicat decât bărbații, însă persistă în cazul lor dezavantaje în materie de locuri de muncă, salarii, condiții de muncă și acces la posturi de mare responsabilitate.

3.5.2

O schimbare a politicii este necesară mai ales din cauza unei scăderi a numărului de femei absolvente în domeniul TIC: în prezent, doar 29 dintr-o mie de femei deținătoare ale unei diplome de masterat sau doctorat au obținut-o în domeniul TIC și doar patru dintre ele lucrează direct în acest domeniu.

3.5.3

Cu toate că integrarea femeilor în sectorul TIC ar putea spori PIB-ul zonei euro cu 9 miliarde EUR, din diverse motive (tradiţii și stereotipuri culturale, printre altele) participarea lor la acest sector este insuficientă, aceasta nefiind o problemă doar la nivel european, ci una globală.

3.5.4

De aceea, CESE sugerează:

aprofundarea analizei pentru identificarea factorilor care determină absența femeilor din sectorul TIC și, în general, a motivelor pentru care opțiunile lor vizează în mai mică măsură studiul științelor, matematicii și tehnologiei;

luarea în considerare a adoptării unor planuri și măsuri active, dotate cu resursele financiare necesare, pentru promovarea egalităţii de gen;

luarea în considerare a situației femeilor și fetelor cu handicap care, de regulă, în comparație cu bărbații cu handicap, sunt supuse discriminării în ceea ce privește accesul la educație și la un loc de muncă și, de asemenea, întâmpină dificultăți mai mari la intrarea pe piața muncii, fiindu-le așadar mai greu să ducă o viață independentă.

identificarea unor modele și trasee profesionale care să trezească interesul femeilor și fetelor;

revizuirea codului european de bune practici în domeniul TIC, în favoarea femeilor;

realizarea unor campanii de succes derulate în mediile sociale;

predarea dintr-o etapă timpurie (încă din școala primară) a unor lecții despre modul de funcționare a calculatorului și programare nu ar putea decât să încurajeze implicarea fetelor în domeniul TIC.

4.   Observaţii specifice

4.1

Accesibilitatea trebuie să fie un obiectiv prioritar nu numai pentru autorități, ci și pentru societate, în ansamblul său, cu angajamentul tuturor actorilor economici și sociali în acest sens, însă politicile Uniunii și, în general, ale statelor membre au fost insuficiente până în prezent.

4.2

CESE sugerează ca Uniunea și autoritățile naționale să promoveze acțiuni comune pentru a obține o reducere substanţială a costurilor materialului informatic – incluzând generalizarea utilizării unor programe informatice gratuite și cu sursă deschisă, precum Linux – și pentru a contribui cu conținuturi europene la procesul de informare și cunoaștere.

4.3

O politică adecvată pentru o Uniune a secolului XXI reclamă o mentalitate deschisă schimbării. Obiectivul principal al sistemelor de educaţie și formare europene nu trebuie să fie doar satisfacerea necesităţilor specifice pieței forței de muncă (aspect pe care Comisia Europeană și-a axat cu precădere politica în domeniul educației), ci educația pentru viață. Elaborarea politicilor educative ale UE trebuie să se bazeze pe participarea organizaţiilor europene ale profesorilor și a centrelor de învăţământ, ceea ce nu se întâmplă în prezent.

4.4

Ținând seama de faptul că statele membre se confruntă cu reduceri bugetare și că – în cadrul instituţiilor democratice – adoptă deciziile pe care le consideră cele mai bune pentru cetățenii lor – trebuie reliefată necesitatea imperioasă de a investi în educaţia publică în scopul îndeplinirii obiectivului egalității în materie de acces la învățământ, indiferent de originea socială a studenților și de mijloacele financiare de care dispun.

4.5

Comisia trebuie să pună accent pe imperativul accesului liber la metadatele educative, care trebuie să fie considerate de interes general și să nu facă obiectul unor brevete de proprietate ale întreprinderilor private. Pe lângă programul european în materie de standardizare SPI, trebuie evidențiată importanța e-Contentplus, programul Comisiei privind metadatele.

4.6

Pentru a garanta calitatea și adecvarea educației și formării furnizate, profesorii și centrele de învăţământ trebuie să dețină controlul asupra conținutului educațional. CESE consideră că trebuie să se acorde atenție recomandărilor privind măsurile legislative, armonizarea, drepturile de proprietate intelectuală etc., formulate de Fundația Europeană pentru Calitate în e-Learning (EFQUEL).

4.7

CESE și-a exprimat dezamăgirea față de reducerea drastică a bugetului Agendei digitale pentru perioada 2014-2020, de la suma de 9,2 miliarde EUR, propusă inițial, la 1,14 miliarde EUR, aprobate în final.

4.8

CESE întâmpină cu satisfacție acordarea unui sprijin financiar pentru inițiativele inovatoare cu risc ridicat elaborate de IMM-uri, care a fost stabilit în contextul programului Orizont 2020. De mare importanță sunt măsurile luate în scopul majorării finanțării obținute de IMM-uri și de întreprinderile nou-înființate, nu numai din partea autorităților publice, ci și a piețelor și a sistemului financiar.

4.9

CESE recomandă integrarea dimensiunii accesibilităţii în toate inițiativele din domeniul informatic, asigurându-se accesul persoanelor cu handicap și al tuturor persoanelor vulnerabile la programele de e-learning, la TIC, la materiale și instrumente (on-line și off-line). În plus va trebui să se acorde atenție specială incluziunii persoanelor cu handicap în ocuparea noilor locuri de muncă în domeniul TIC, preconizată de UE.

Bruxelles, 10 iulie 2014.

Președintele Comitetului Economic Și Social European

Henri MALOSSE


(1)  JO C 271, 19.9.2013, p. 127; JO C 318, 29.10.2011, p. 9; JO C 214, 8.7.2014, p. 31.

(2)  JO C 67, 6.3.2014, p. 137.

(3)  JO C 177 11.6.2014, p. 15.

(4)  JO C 271, 19.9.2013, p. 116.


16.12.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 451/31


Avizul Comitetului Economic și Social privind atacurile cibernetice în UE

(aviz din proprie inițiativă)

(2014/C 451/05)

Raportor:

dl Thomas McDONOGH

La 27 februarie 2014, în conformitate cu articolul 29 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, Comitetul Economic și Social European a hotărât să elaboreze un aviz din proprie inițiativă pe tema

Atacurile cibernetice în UE.

Secțiunea pentru transporturi, energie, infrastructură și societatea informațională, însărcinată cu pregătirea lucrărilor Comitetului pe această temă, și-a adoptat avizul la 18 iunie 2014.

În cea de-a 500-a sesiune plenară, care a avut loc la 9 și 10 iulie 2014 (ședința din 10 iulie 2014), Comitetul Economic și Social European a adoptat prezentul aviz cu 135 de voturi pentru și 1 vot împotrivă.

1.   Concluzii și recomandări

1.1

Comitetul ar dori o autoritate creată la nivelul UE în materie de securitate informatică, în mod analog cu autoritatea centrală în sectorul aviației (AESA), pentru a asigura soliditatea capacității manageriale necesare la nivelul UE pentru a face față complexității punerii în aplicare a unei politici de securitate informatică, eficace la nivel european.

1.2

Cetățenii informați și pregătiţi sunt esențiali pentru securitatea cibernetică în Europa. Educaţia cetățenilor în materie de securitate cibernetică și de protecție a datelor ar trebui să devină un element fundamental al programelor şcolare și al programelor de formare la locul de muncă. În plus, UE ar trebui să desfăşoare pe întreg teritoriul său activităţi şi iniţiative de informare a opiniei publice în legătură cu aceste chestiuni.

1.3

Întreprinderile ar trebui obligate prin lege la o abordare proactivă pentru a se proteja împotriva atacurilor cibernetice, inclusiv tehnologii ale informației și comunicațiilor (TIC) sigure și flexibile, care să ofere pregătirea necesară pentru angajaţi în ceea ce priveşte politicile de securitate cibernetică, așa cum se întâmplă deja în domeniul sănătăţii și siguranţei la locul de muncă;

1.4

În fiecare stat membru ar trebui să existe o organizație al cărei rol să fie cel de a informa, pregăti și sprijini sectorul IMM-urilor pe teme legate de cele mai bune practici de securitate cibernetică. Companiile mari pot dobândi cu ușurință cunoștințele necesare, însă IMM-urile au nevoie de sprijin.

1.5

Ar trebui extins mandatul Agenției Europene pentru Securitatea Rețelelor Informatice și a Datelor (ENISA), oferindu-i fondurile necesare în vederea asumării unei responsabilităţi directe mai cuprinzătoare pentru educaţia în domeniul securităţii cibernetice şi pentru programe de sensibilizare destinate cetăţenilor şi întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM-uri).

1.6

Organele de conducere la nivel de întreprinderi şi organizaţii ar trebui sensibilizate cu privire la responsabilitatea ce le revine pentru securitatea cibernetică. Directorii organizaţiilor ar trebui informaţi în mod explicit în legătură cu consecințele pe care le pot avea politicile şi măsurile inadecvate în materie de securitate cibernetică.

1.7

Prin rolul lor esențial în furnizarea de servicii online, toţi furnizorii de servicii de internet (ISP) din UE ar trebui să-şi asume o responsabilitate specială pentru a-şi proteja clienţii de atacuri cibernetice. Această răspundere ar trebui definită şi consacrată în legislaţie la nivelul UE.

1.8

Pentru a se garanta că se pune în practică rapid potenţialul de creştere economică care derivă din extinderea dinamică a cloud computing  (1), se recomandă impunerea, la nivelul UE, a unor cerinţe şi obligaţii speciale referitoare la securitate şi pentru furnizorii de servicii de cloud computing.

1.9

Comitetul consideră că măsurile voluntare sunt insuficiente și că trebuie să se impună statelor membre obligații ferme în materie de reglementare pentru a se asigura armonizarea, guvernanța și punerea în aplicare a securității cibernetice în Europa. De asemenea, este necesară adoptarea unei legislații pentru a impune obligaţia de notificare a incidentelor grave de securitate cibernetică la nivelul tuturor întreprinderilor și organizațiilor, nu doar pentru furnizorii de infrastructuri critice. Aceasta ar putea îmbunătăți răspunsul Europei la ameninţări și ar contribui la creşterea nivelului de cunoștințe și înțelegere cu privire la atacurile cibernetice, permițând dezvoltarea unor sisteme de apărare mai bune.

1.10

Comitetul recomandă cu fermitate ca UE să opteze pentru o abordare conceptuală ca răspuns la amenințările atacurilor cibernetice, luând măsurile necesare pentru ca tehnologiile și serviciile utilizate pentru furnizarea accesului la internet și la servicii online în Europa să fie astfel concepute încât să fie garantat cel mai bun nivel de protecție posibil împotriva atacurilor cibernetice. Criteriile pentru elaborarea acestora ar trebui să se concentreze asupra interfeţei om-mașină.

1.11

CESE dorește să fie definite norme solide de securitate cibernetică, puse în aplicare de organismele europene de standardizare pentru toate tehnologiile și serviciile TIC în rețea. Aceste norme ar trebui să conțină un cod de practici pentru a garantă că toate echipamentele TIC și toate serviciile de internet oferite cetățenilor europeni respectă cele mai înalte standarde.

1.12

UE ar trebui să acţioneze neîntârziat pentru a garanta că fiecare stat membru dispune de un centru de răspuns la incidente de securitate cibernetică (CERT) deplin funcțional, pentru a se proteja și a proteja Europa de atacuri cibernetice.

1.13

Comitetul solicită ca Centrul european de combatere a criminalității informatice (EC3) din cadrul Europol să primească finanțarea suplimentară de care are nevoie pentru combaterea criminalităţii cibernetice și consolidarea cooperării între forțele de poliție din Europa și din afara Europei, pentru a îmbunătăți capacitatea Europei de a-i aresta și deferi justiției pe infractorii din domeniul cibernetic.

1.14

În rezumat, CESE consideră că politica UE privind securitatea cibernetică ar trebui să se concentreze în special pe următoarele aspecte: consolidarea poziției de lider a UE; politici de securitate cibernetică care să crească gradul de siguranță respectând în același timp viața privată și alte drepturi fundamentale; sensibilizarea cetățenilor și o abordare proactivă în ceea ce privește protecția; o guvernanță cuprinzătoare a statelor membre; măsuri responsabile, bazate pe o bună informare, din partea întreprinderilor; un parteneriat consolidat între guverne, sectorul privat și cetățeni; un nivel adecvat de investiții; standarde tehnice adecvate și investiții suficiente în cercetare, dezvoltare și inovare; un angajament la scară internațională. În acest sens, Comitetul reiterează recomandările cu privire la politica de securitate cibernetică, așa cum au fost ele exprimate în numeroasele sale avize anterioare pe această temă (2) și solicită Comisiei monitorizarea măsurilor solicitate în aceste avize.

2.   Tematica avizului

2.1

Economia internetului generează peste o cincime din creșterea PIB-ului în UE și 200 de milioane de europeni efectuează cumpărături on-line în fiecare an. Depindem de internet și de tehnologia digitală conectată, care vin în sprijinul serviciilor esențiale din domeniul energiei, sănătății, finanțelor și serviciilor publice. Infrastructura și serviciile digitale critice, care joacă un rol esențial în viața noastră economică și socială, sunt însă vulnerabile, expuse riscului din ce în ce mai mare al unor atacuri informatice care ne amenință prosperitatea și calitatea vieții.

2.2

Comitetul consideră că dependența tot mai mare a Uniunii Europene de internet și de tehnologii digitale este insuficient corelată cu politicile și practicile care pot asigura un nivel adecvat de securitate cibernetică în întreaga Europă, atât în prezent, cât și în viitor. Scopul prezentului aviz este de a scoate în evidență lacunele pe care, în opinia Comitetului, le prezintă politica UE în materie de securitate cibernetică, dorind să recomande îmbunătățiri care ar atenua riscurile legate de atacurile cibernetice.

2.3

Motivele pentru care au loc atacuri cibernetice sunt foarte variate; poate fi vorba de motive foarte personale (răzbunarea îndreptată către o persoană sau o întreprindere) sau de spionaj cibernetic la nivel de stat sau război cibernetic între diferite țări. În cursul elaborării acestui aviz s-a decis restrângerea domeniului de aplicare prin limitarea sa strictă la atacurile cibernetice cu motivaţie infracţională, pentru a se concentra astfel asupra recomandărilor pentru preocupările esenţiale ale majorităţii Comitetului. Dezbaterea politică complexă privind atacurile cibernetice ale statelor membre îndreptate împotriva cetățenilor sau împotriva altor state ar servi drept subiect pentru un viitor aviz.

2.4

Prezentul aviz abordează numai chestiunea atacurilor cibernetice de către infractorii informatici a căror motivaţie constă în obţinerea de foloase materiale, care reprezintă marea majoritate a atacurilor. Prin punerea în aplicare a unor politici și practici în materie de securitate cibernetică dedicate combaterii eficiente a atacurilor cibernetice din motive infracţionale se reduc şi riscurile legate de atacuri cibernetice cu motivaţie politică sau cu caracter personal.

2.5

Cu toate că UE a realizat progrese importante în ceea ce privește punerea în aplicare a măsurilor de încredere şi securitate prevăzute de Agenda digitală și a dezvoltat o amplă strategie privind securitatea cibernetică, care abordează cea mai mare parte a obiectivelor menționate mai sus, mai sunt încă multe de făcut.

3.   Atacurile cibernetice și securitatea cibernetică

3.1

Un atac cibernetic înseamnă orice tip de acțiune ofensivă care vizează sistemele de informare pe calculator, infrastructurile, rețelele informatice și/sau terminalele digitale personale prin diferite mijloace ale unor acțiuni răuvoitoare cu intenţia de a fura, a modifica sau a distruge un anumit obiectiv. Obiectivul poate consta în bani, date sau tehnologie cibernetică.

3.2

Infractorii din domeniul cibernetic lansează atacuri informatice pentru a sustrage bani sau date, pentru a comite fraude, spionaj sau extorcarea de fonduri. Atacurile cibernetice pot deteriora rețelele și serviciile de care depind sănătatea, siguranța și bunăstarea noastră economică, afectând inclusiv administraţia, transporturile și rețelele energetice.

3.3

Amenințarea atacurilor informatice corespunde cu nivelul nostru de dependență de internet și de tehnologii digitale. Conform unui recent raport Symantec, numărul total de încălcări ale securității datelor la nivel mondial a crescut cu 62 % în 2013, ridicându-se la peste 552 milioane de înregistrări. Aceste încălcări duc adesea la expunerea numelor reale, a datelor de naștere, a numerelor din documentele oficiale de identificare, a dosarelor medicale sau a unor informații cu caracter financiar. În plus, 38 % dintre utilizatorii de telefoane mobile au fost victime ale criminalității informatice în ultimele 12 luni.

3.4

Atacurile cibernetice pot avea un impact major asupra întreprinderilor individuale şi asupra economiei Europei în ansamblul ei.

Un raport din 2011 cu privire la acest sector sugerează că victimele atacurilor informatice pierd aproximativ 290 de miliarde EUR în fiecare an la nivel mondial, făcând aceste infracțiuni mai profitabile decât comerțul mondial cu marijuana, cocaină și heroină laolaltă.

Cetățenii sunt în permanență amenințați de furtul de identitate ca urmare a atacurilor cibernetice. În mai 2014, o bază de date conținând datele cu caracter personal a 145 de milioane de titulari de cont eBay au fost furate cu ocazia unui singur atac. Potrivit unui sondaj din 2013 al Universităţii din Kent privind securitatea cibernetică, într-un singur an (2012-13), au fost piratate peste 9 milioane de conturi online ale unor cetățeni adulți din Marea Britanie; 8 % din populație a pierdut bani din cauza criminalității cibernetice, iar 2,3 % din populația Regatului Unit a pierdut mai mult de 10  000 de lire sterline din această cauză.

În 2011, un raport al Guvernului Marii Britanii estimează costurile totale ale criminalității informatice în economia Regatului Unit la 27 de miliarde de lire sterline:

fraude online: 1,4 miliarde de lire sterline

furt de identitate: 1,7 miliarde de lire sterline

furt de proprietate intelectuală: 9,2 miliarde de lire sterline

spionaj: 7,6 miliarde de lire sterline

pierderea datelor clienților: 1 miliard de lire sterline

furt online (direct) de la întreprinderi: 1,43 miliarde de lire sterline

extorcare 2,2 miliarde de lire sterline

fraudă fiscală: 2,3 miliarde de lire sterline.

An de an, atacurile cibernetice provoacă daune economice considerabile în Europa. La calcularea costurilor trebuie avute în vedere următoarele:

pierderea proprietății intelectuale și a datelor sensibile;

costurile de oportunitate, inclusiv cele referitoare la întreruperea serviciilor și a muncii;

deteriorarea imaginii mărcii și a reputației întreprinderii;

sancțiuni și plăți compensatorii către clienți (pentru inconveniente sau pierderile conexe), compensații contractuale (pentru întârzieri etc.);

costurile contramăsurilor și asigurărilor;

costurile strategiilor de atenuare și redresare în urma unor atacuri informatice;

pierderi comerciale și de competitivitate;

denaturarea comerţului și

pierderile de locuri de muncă.

Potrivit raportului pe 2014 privind încălcările securității cibernetice publicat de Guvernul Regatului Unit, 81 % din companiile mari și 60 % din IMM-uri au suferit o violare a sistemului de securitate în 2013.

Același raport guvernamental estimează că costul mediu pentru o organizație mare ca urmare a celei mai grave încălcări a securității cibernetice ar putea ajunge la 1 4 00  000 EUR, respectiv la 1 40  000 EUR pentru o IMM.

Chiar dacă atacurile nu reușesc, costurile de atenuare cresc cu rapiditate. În 2014, la nivel mondial, creșterea pieței de securitate a informațiilor va ajunge la 8,6 % și va depăși 73 de miliarde de dolari.

3.5

Tehnicile atacurilor cibernetice evoluează în permanență:

Un atac informatic implică, de obicei, utilizarea unui vector de atac din partea unui infractor, prin care acesta ajunge să aibă acces la date de identitate online, la un calculator sau un server de rețea pentru a obține un rezultat rău-intenţionat. Printre vectorii tipici de atac se numără dispozitivele USB, fișierele atașate în e-mailuri, paginile web, ferestrele pop-up, mesajele instantanee, spaţiile de chat și înșelăciunile de tipul atacurilor phishing.

Cele mai comune forme de atac implică transmiterea de programe malware. Prin malware se înţelege o aplicaţie de software care poate prelua controlul asupra unui dispozitiv digital pentru atingerea obiectivului infracţional, de exemplu pentru a sustrage datele de conectare sau bani sau pentru a transmite aplicaţia către alte dispozitive. Malware include şi virușii informatici [inclusiv viermi informatici (worms) şi programe disimulate (Trojan horses)], ransomware, programe-spion, adware, scareware și alte tipuri de programe răuvoitoare. Astfel, prin ransomware se înțelege un anumit tip de malware care blochează accesul la sistemul de calculator infectat, solicitând o sumă de răscumpărare pentru a-l debloca.

De asemenea, programele de malware pot transforma un calculator într-un așa-numit bot, conectat la o rețea botnet sau o rețea zombie, pe care infractorul le controlează pentru a lansa atacuri împotriva victimelor.

Un atac de tip spam are loc atunci când infractorul trimite mesaje de e-mail nesolicitate, deseori pentru a induce în eroare victima cu scopul de a o face să cheltuie bani pe produse contrafăcute. Rețelele botnet sunt utilizate pentru a transmite majoritatea mesajelor spam.

Atacurile de tip phishing sunt încercări de a fura numele de utilizator, parolele și detaliile privind cardurile de credit, pretinzând a fi o entitate de încredere; astfel infractorul putând dobândi controlul asupra conturilor de e-mail, de rețele sociale și asupra conturilor bancare ale victimei. Atacurile de phishing sunt deosebit de eficiente pentru săvârșirea acestor infracţiuni, deoarece 70 % dintre utilizatorii de internet aleg aceeași parolă pentru aproape toate serviciile de internet pe care le utilizează.

Uneori, infractorii iniţiază atacuri de tip denial-of-service (DoS) pentru a obține bani de la organizații sau întreprinderi. Un atac DoS este o încercare de a face un calculator sau o rețea inaccesibilă pentru utilizatori prin saturarea acestuia cu cereri de comunicare externă, astfel încât el nu mai poate răspunde traficului de date legitim, sau răspunde atât de lent încât devine, în realitate, indisponibil. La fel, botnet-urile sunt utilizate de infractori pentru atacuri de tip DoS.

3.6

Există un acord comun între organizațiile de securitate informatică referitoare la acțiunile prioritare pe care cetățenii și întreprinderile ar trebui să le adopte pentru a se proteja împotriva atacurilor cibernetice. Aceste practici ar trebui comunicate în cadrul fiecărui program de educație și de sensibilizare în materie de securitate cibernetică:

a.

Pentru cetățeni

utilizaţi parole puternice, uşor de memorat;

instalaţi programe antivirus pe dispozitivele noi;

verificați parametrii de confidențialitate pe platformele de comunicare socială;

efectuaţi cumpărături online numai în condiții de siguranță, verificând mereu dacă site-ul internet al vânzătorului este securizat; şi

descărcați actualizările de software atunci când sunteţi invitaţi s-o faceţi.

b.

Pentru întreprinderi

identificarea aplicaţiilor sigure;

utilizarea unor configurații standard sigure ale sistemelor;

instalarea actualizărilor de programe în termen de 48 de ore;

instalarea actualizărilor sistemelor de operare în termen de 48 de ore; şi

reducerea numărului de utilizatori cu drepturi de administrator.

3.7

Adesea întreprinderile mici nu dispun de suficient sprijin informatic pentru a ține pasul cu potențialele amenințări informatice; astfel, ele au nevoie de asistență specială pentru a se proteja împotriva atacurilor cibernetice.

3.8

Divulgarea unor atacuri informatice și vulnerabilitățile sistemului sunt esențiale pentru combaterea atacurilor cibernetice, în special în cazul combaterii atacurilor așa-numite zero-day, adică a unor atacuri de tip necunoscut anterior pentru comunitatea specialiştilor din domeniul securităţii cibernetice. Deseori însă întreprinderile nu fac cunoscute publicului atacurile cibernetice la care au fost expuse din cauza temerilor legate de reputație şi de răspundere. Această lipsă de informare afectează capacitatea Europei de a reacționa rapid și eficient la amenințările informatice și de a îmbunătăți nivelul general al securităţii cibernetice prin învăţare reciprocă.

3.9

Cetățenii și întreprinderile cumpără serviciile și accesul la internet prin intermediul furnizorilor de servicii internet (ISP). Prin rolul lor esențial în furnizarea de servicii online, este de o importanță fundamentală ca furnizorii de servicii internet să ofere cel mai înalt nivel de protecție posibil față de atacurile informatice asupra clienților lor. În plus, pentru a se asigura că propriile servicii și propria infrastructură sunt concepute și întreținute astfel încât să ofere cele mai înalte niveluri de securitate cibernetică, furnizorii de servicii internet ar trebui să asigure o consiliere la cel mai înalt nivel privind securitatea informatică a clienților lor, dispunând de protocoale speciale pentru a ajuta la identificarea și combaterea atacurilor cibernetice asupra clienților pe măsură ce apar acestea. Această răspundere ar trebui definită şi consacrată în legislaţie la nivelul UE.

3.10

Accelerarea adoptării cloud computing-ului de către cetățenii și întreprinderile din Europa este foarte importantă pentru economia UE (3). În condiţiile în care încrederea în cloud computing pentru aplicații profesionale și personale creşte, este important ca Europa să garanteze mai ales securitatea cibernetică a furnizorilor de servicii de cloud. Incertitudinea privind securitatea serviciilor de cloud computing are un impact negativ asupra ritmului de adoptare a acestor tehnologii dinamice. Comitetul dorește ca UE să impună cerințe și obligații speciale de siguranță furnizorilor de servicii de cloud computing.

3.11

Este nevoie de eforturi deosebite pentru a recruta specialiști pentru industria securității informatice din Europa. Estimările privind cererea de specialişti în domeniul securităţii informațiilor pleacă de la o creştere de peste două ori mai mare în comparaţie cu nivelul cererii pe ansamblul industriei informatice. În acest context, Comitetul atrage atenția Comisiei asupra succesului concursurilor din SUA și unele state membre, care contribuie la creșterea nivelului de conștientizare în materie de securitate cibernetică și pregătirea generației viitoare de specialişti în materie de securitate cibernetică.

3.12

Una din cele mai bune strategii de protecție împotriva atacurilor cibernetice constă într-o abordare conceptuală, luând măsurile necesare pentru ca tehnologiile și serviciile utilizate pentru furnizarea accesului la internet și la servicii online în Europa să fie astfel concepute, încât să fie garantat cel mai bun nivel de protecție posibil împotriva atacurilor cibernetice. Criteriile pentru elaborarea acestora ar trebui să se concentreze asupra interfeţei om-mașină. Acest lucru ar implica colaborarea dintre producătorii de tehnologie, furnizorii de servicii de internet, industria de securitate informatică, EC3, ENISA, agențiile naționale de apărare și de securitate din statele membre, precum și pe cetățeni. Organizarea acestei abordări de proiectare a securității cibernetice ar putea avea loc la nivelul UE la Comisie, eventual sub coordonarea ENISA.

4.   Politica UE în materie de securitate cibernetică

4.1

În prezent, UE elaborează o strategie cuprinzătoare (4) a nivelului securității informatice pentru cetățenii Europei:

Pilonul dedicat încrederii și securității din cadrul Agendei digitale include 14 acțiuni care vizează îmbunătățirea securității cibernetice și a protecției datelor.

Directiva privind atacurile cibernetice (5), care trebuie să fie transpusă în legislația națională până la 4 septembrie 2015, stabilește instrucțiuni minime privind definirea faptelor penale în acest domeniu și prevede sancțiuni pentru persoanele care au fost găsite vinovate de comiterea acestora.

Pentru a spori cunoștințele în materie de securitate cibernetică și a facilita colaborarea transfrontalieră dintre statele membre, UE a consolidat mandatul Agenției Europene pentru Securitatea Rețelelor Informatice și a Datelor (ENISA).

Centrul european de combatere a criminalității informatice (EC3) din cadrul Europol a fost creat cu scopul combaterii criminalității informatice.

Această inițiativă politică privind protecția infrastructurilor critice de informații (CIIP) se concentrează asupra protecției Europei împotriva perturbării funcționării sistemelor informatice, inclusiv prin atacuri, prin îmbunătățirea securității cibernetice și a rezilienței pe întreg teritoriul UE.

Strategia pentru un internet mai bun pentru copii vizează crearea unui mediu sigur pentru copii pe internet și combaterea materialelor online ce conţin abuzuri sexuale asupra copiilor și a exploatării sexuale a copiilor.

Propunerea de directivă privind securitatea rețelelor și a informației (NIS) presupune ca statele membre să pună la dispoziţie o serie de capacităţi în domeniul NIS, cum ar fi un centru de răspuns la incidente de securitate cibernetică (CERT) deplin funcțional. Ea menționează, de asemenea, securitatea rețelelor și cerințele de raportare pentru furnizorii de infrastructuri critice.

4.2

CESE a reacționat cu fermitate la propunerea de directivă a Comisiei privind securitatea rețelelor și a informațiilor (NIS) (6), deoarece măsurile propuse au fost considerate ca fiind prea puţin severe și insuficiente pentru a încuraja statele membre să-și protejeze cetățenii și întreprinderile împotriva atacurilor informatice. Odată cu adoptarea propunerii de directivă, Parlamentul a slăbit și mai mult caracterul acesteia prin limitarea strictă a aplicării directivei la furnizorii de „infrastructuri critice”, eliminând astfel aplicarea sa la motoarele de căutare, platformele sociale, procesatori de plăți online și furnizorii de servicii de cloud computing.

4.3

Propunerea de directivă privind NIS nu va fi suficientă pentru a crea cadrul legislativ necesar pentru a spori conștientizarea amenințării și capacitatea de reacție față de atacuri cibernetice în cadrul Uniunii. Comitetul ar dori să fie adoptată o nouă legislație prin care notificarea tuturor incidentelor de securitate cibernetică semnificative să fie obligatorie pentru toți actorii, nu doar pentru furnizorii de infrastructuri critice. Faptul că notificarea nu este obligatorie îi încurajează pe infractorii informatici să profite de pe urma ignoranţei obiectivelor lor vulnerabile.

4.4

UE ar trebui, de asemenea, să ia în considerare extinderea mandatului ENISA pentru a consolida conștientizarea amenințării atacurilor cibernetice și de reacție la nivelul Uniunii. Poate că rolul ENISA ar putea fi extins pentru a-și asuma o mai mare responsabilitate directă pentru programe de educare și de sensibilizare a publicului referitoare la securitatea cibernetică, care să vizeze în special cetățenii și IMM-urile.

4.5

Centrul european de combatere a criminalității informatice (EC3) a fost înființat în cadrul Europol în 2013, pentru a crește capacitatea Europei de a combate infracționalitatea informatică. EC3 acționează ca un centru de colectare a informațiilor de natură criminală în Europa și sprijină statele membre în operațiunile și investigațiile atacurilor informatice. Cu toate acestea, în primul său raport anual, EC3 atrage atenția asupra faptului că resursele actuale alocate limitează deja evoluția anchetelor și că EC3 nu va putea respecta nivelul principalelor anchete în curs.

4.6

UE ar trebui să solicite organizațiilor europene de standardizare – CEN, CENELEC și ETSI – să dezvolte standarde minime de securitate informatică pentru orice software sau hardware TIC sau servicii bazate pe internet care se vând în UE. Aceste standarde ar trebui actualizate în permanență pentru a ține pasul cu noile amenințări.

4.7

Este necesară adoptarea unei legislații pentru a impune obligaţia de notificare a incidentelor grave de securitate cibernetică la nivelul tuturor întreprinderilor și organizațiilor, nu doar pentru furnizorii de infrastructuri critice. Aceasta ar contribui la sporirea reacțiilor de atenuare la amenințările iminente, precum și a nivelului de cunoaștere și de înțelegere a atacurilor informatice comise, ajutând astfel autoritățile, specialiștii din domeniul securității cibernetice, întreprinderile și cetățenii să îmbunătățească securitatea informatică și să combată amenințările. Pentru a încuraja schimbul de informații, legislația ar trebui să prevadă că întreprinderile și organizațiile care oferă informații cu privire la atacuri își păstrează anonimatul. De asemenea, ar trebui să se aibă în vedere garantarea protecției răspunderii, acolo unde este cazul.

4.8

În pofida inițiativelor întreprinse de UE, statele membre au niveluri foarte diferite de capacitate și de pregătire, ceea ce duce la fragmentarea răspunsurilor la atacurile cibernetice în întreaga UE. Ca urmare a faptului că rețelele și sistemele sunt interconectate, statele membre care au avut o abordare foarte slabă a securității cibernetice slăbesc capacitatea generală a UE de a face față atacurilor cibernetice. Sunt necesare acțiuni pentru a aduce toate statele membre la un nivel acceptabil de securitate informatică. Este nevoie de atenţie specială pentru a garanta că fiecare stat membru dispune de un centru de răspuns la incidente de securitate cibernetică (CERT) deplin funcțional.

4.9

Așa cum a recomandat în avizele sale anterioare (7), pentru ca UE să îmbunătățească protecția împotriva atacurilor informatice, Comitetul consideră că măsurile voluntare nu funcționează și că trebuie să existe obligații ferme de reglementare impuse statelor membre pentru a asigura armonizarea, guvernanța și punerea în aplicare a securității cibernetice în Europa.

4.10

În rezumat, pentru a se plasa într-o poziţie care să permită furnizarea unui nivel real şi actual de protecție pentru cetățeni și întreprinderi faţă de atacurile cibernetice, politica de securitate informatică a UE ar trebui să se concentreze asupra următoarelor acțiuni:

preluarea de către UE a rolului de lider puternic, punând în aplicare politicile, legislația și instituțiile care să susțină un nivel ridicat de securitate cibernetică în întreaga Uniune;

politici de securitate informatică care să sporească securitatea individuală și colectivă, păstrând în același timp drepturile cetățenilor la viață privată și alte valori și libertăți fundamentale.

un nivel înalt de sensibilizare în rândul tuturor cetățenilor cu privire la riscurile legate de utilizarea internetului și încurajarea unei abordări proactive a dispozitivelor digitale, protejarea identității și a vieții private, precum și a tranzacțiilor online;

o guvernanță cuprinzătoare din partea tuturor statelor membre, pentru a se asigura că infrastructurile informaţionale critice sunt sigure și flexibile;

măsuri informate și responsabile din partea tuturor întreprinderilor, pentru a garanta că sistemele informatice ale acestor țări sunt sigure și flexibile şi pentru a proteja activitățile lor și interesele clienților lor;

o abordare proactivă din partea furnizorilor de servicii de internet pentru a-i proteja pe clienții lor de atacuri cibernetice;

o abordare bazată pe parteneriat a securității cibernetice la nivelul UE între guverne, sectorul privat și cetățeni, atât la nivel strategic, cât și la nivel operațional;

o abordare bazată pe concept pentru a integra securitatea cibernetică deja din faza de elaborare a tehnologiilor și serviciilor de internet;

niveluri adecvate de investiții în cunoștințe în domeniul securității cibernetice și dezvoltarea competențelor, pentru a dispune de o forță de muncă puternică în domeniul securității cibernetice;

standarde de securitate cibernetică adecvată și investiții suficiente în cercetare, dezvoltare și inovare, pentru a sprijini dezvoltarea unei industrii puternice în domeniul securității informatice, pentru soluții la nivel mondial;

un angajament internațional activ cu țări din afara UE, în vederea dezvoltării unei politici globale coordonate ca răspuns la amenințările crescânde la adresa securității cibernetice.

Bruxelles, 10 iulie 2014.

Președintele Comitetului Economic și Social European

Henri MALOSSE


(1)  JO C 24, 28.1.2012, p. 40; JO C 76, 14.3.2013, p. 59.

(2)  JO C 97, 28.4.2007, p. 21;

JO C 175, 28.7.2009, p. 92;

JO C 255, 22.9.2010, p. 98;

JO C 54, 19.2.2011, p. 58;

JO C 107, 6.4.2011, p. 58;

JO C 229, 31.7.2012, p. 90;

JO C 218, 23.7.2011, p. 13 0;

JO C 24, 28.1.2012, p. 40;

JO C 229, 31.7.2012, p . 1;

JO C 351, 15.11.2012, p . 73;

JO C 76, 14.3.2013, p. 59;

JO C 271, 19.9.2013, p . 127;

JO C 271, 19.9.2013, p. 133.

(3)  JO C 24, 28.1.2012, p. 40; JO C 76, 14.3.2013, p. 59.

(4)  JOIN/2013/01 final.

(5)  JO L 218, 14.8.2013, p. 8–14.

(6)  JO C 271, 19.9.2013, p. 133.

(7)  JO C 255, 22.9.2010, p. 98; JO C 218, 23.7.2011, p. 130; JO C 271, 19.9.2013, p. 133.


16.12.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 451/39


Avizul Comitetului Economic şi Social European privind îmbunătățirea transparenței și a caracterului incluziv al procesului de aderare la Uniunea Europeană

(aviz din proprie inițiativă)

(2014/C 451/06)

Raportor:

dna Marina ŠKRABALO

La sesiunea plenară din 22 ianuarie 2014, în conformitate cu articolul 29 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, Comitetul Economic și Social European a hotărât să elaboreze un aviz din proprie inițiativă cu privire la

Îmbunătățirea transparenței și a caracterului incluziv al procesului de aderare la Uniunea Europeană.

Secțiunea pentru relații externe, însărcinată cu pregătirea lucrărilor Comitetului pe această temă, și-a adoptat avizul la 12 iunie 2014.

În cea de-a 500-a sesiune plenară, care a avut loc la 9 și 10 iulie 2014 (ședința din 10 iulie 2014), Comitetul Economic și Social European a adoptat prezentul aviz cu 132 de voturi pentru și 2 abțineri.

1.   Concluzii și recomandări

1.1

Politica de extindere a UE, deși poate nu cea mai populară politică a Uniunii, se numără cu siguranță printre cele mai reușite proiecte politice ale UE. În ultimii ani s-au înregistrat o serie de îmbunătățiri sub aspectul transparenţei și caracterului incluziv al procesului de aderare, lucru care s-a făcut simțit în cazul Serbiei şi Muntenegrului. Deplasarea strategică a instituțiilor UE către principiile fundamentale, adică statul de drept și guvernanţa economică, oferă șansa consolidării democraţiei participative în cadrul politicii de extindere în ansamblul ei, mai degrabă decât în paralel cu aceasta.

1.2

Cu toate acestea, se profilează o serie de provocări. Se simte nevoia unei mai mari coerențe, pentru a garanta că atât instituţiile UE, cât și guvernele vizate vor adopta o abordare transparentă și favorabilă incluziunii pe parcursul întregului proces de aderare, în cazul tuturor domeniilor politice și în toate țările candidate și potențial candidate. Se impune o integrare politică mai profundă în ceea ce privește (1) negocierile actuale, (2) stimularea dezvoltării societăţii civile și a dialogului social și (3) consolidarea capacităţii instituţionale, toate aceste aspecte trebuind să se regăsească într-o măsură mai mare în finanțarea asistenţei pentru preaderare.

1.3

CESE recomandă Comisiei Europene, Consiliului Uniunii Europene și Parlamentului European:

să își sporească semnificativ asistenţa financiară destinată întăririi capacităţilor instituționale și creșterii gradului de angajare a cetățenilor în procesul de aderare, precum și măririi nivelului de profesionalism și independenţă a mass-mediei;

să încurajeze intensificarea dialogului social, precum și a celui civil în țările candidate sau potențial candidate și să îl asocieze mai strâns cu procesul de aderare;

să depună mai multe eforturi în privința prezentării avantajelor și provocărilor politicii de extindere cetățenilor UE, în cooperare cu organizaţiile societăţii civile;

să facă publice și să difuzeze pe site-urile internet ale delegaţiilor UE toate documentele esențiale legate de negocierile în vederea aderării, ca de exemplu rapoartele de țară, traducerea acquis-ului UE și criteriile de referință pentru deschiderea și închiderea capitolelor de negociere;

să oblige țările implicate în procesul de aderare să adopte și să aplice o legislație ce reglementează accesul publicului la informații și consultările publice și să garanteze că aceste aspecte fac parte integrantă din procesul de monitorizare a progreselor înregistrate;

să aplice Orientările 2014-2020 ale DG Extindere privind sprijinul UE pentru societatea civilă din țările implicate în procesul de aderare  (1) cu aceeași strictețe în toate țările respective și să revizuiască orientările respective astfel încât acestea să abordeze mai detaliat provocările specifice cu care partenerii sociali se confruntă în contextul dialogului social;

să urmărească aplicarea în totalitate a Orientărilor 2014-2020 ale DG Extindere privind sprijinul UE pentru libertatea și integritatea mass-mediei din țările implicate în procesul de aderare  (2).

1.4

CESE recomandă guvernelor din țările implicate în negocieri:

să adopte și să publice o politică scrisă privind accesul la informațiile legate de negocieri și difuzarea acestora, care să asigure:

transparența și disponibilitatea publică a datelor privind structura, procedurile și calendarele de negociere;

aducerea la cunoștința parlamentarilor a pozițiilor naționale de negociere și furnizarea către public măcar a unor sinteze ale acestora;

să invite reprezentanţi ai societății civile, inclusiv partenerii sociali, să ia parte la activitățile tuturor grupurilor de experți și grupurilor de lucru care se ocupă de capitolele de negociere, precum și la reuniunile principalei echipe de negociere atunci când sunt afectați de aspecte legate de aderare;

să își definească prioritățile naționale înainte de începerea procesului de negociere, pentru permite echipei principale de negociere să apere mai bine sectoarele prioritare și să obțină rezultate mai bune în final;

să efectueze regulat evaluări ale impactului reglementărilor, în contextul pregătirii pozițiilor naționale de negociere și al armonizării legislației, în vederea identificării riscurilor legate de ajustare, și să implice actorii nestatali, inclusiv mediul de afaceri, sindicatele și reprezentanții grupurilor sociale interesate în desfășurarea evaluărilor de impact;

să implice mai mult partenerii sociali și asociațiile de întreprinderi în reformele guvernanţei economice și ale pieței muncii, precum și în calcularea costurilor sociale și economice ale armonizării, asigurând astfel luarea în considerare a preocupărilor legate de coeziunea socială și de competitivitate;

să implice consiliile economice şi sociale în programarea asistenţei pentru preaderare care vizează satisfacerea necesităților partenerilor sociali;

să includă partenerii sociali și alte părţi interesate relevante, precum asociațiile patronale, printre beneficiarii asistenței tehnice și ai sistemelor de finanțare aflate la dispoziția societății civile;

să încredințeze parlamentelor naţionale un rol proactiv de deliberare și supraveghere în procesul de aderare, care să fie îndeplinit în mod oportun și strategic;

să se abțină de la a face numiri directe în cadrul comitetelor consultative mixte (CCM), utilizând în schimb proceduri transparente și favorabile incluziunii și implicând consiliile economice şi sociale și organismele consultative naționale ale societății civile în selecţia candidaților.

1.5

Recomandări adresate CESE:

comitetele consultative mixte ar trebui să încerce să se plaseze în negocieri pe „poziții de nișă” neocupate de alte organisme și să se concentreze pe un număr restrâns de domenii, în special pe cele patru teme generale ale actualei strategii de extindere – statul de drept, guvernanţa economică, consolidarea instituțiilor democratice și a drepturilor fundamentale, precum și intensificarea dialogului social și a celui civil;

CCM-urile ar trebui să își exploateze la maximum legăturile cu actorii de la nivel național și de la alte niveluri prin audieri publice, consultări online și cooperarea cu consilierii TACSO (3), precum și prin lansarea de proiecte de monitorizare a principalelor politici;

ar trebui îmbunătățit schimbul de informații între CCM-uri și organele Comisiei, Consiliului şi Parlamentului European responsabile cu extinderea, în vederea facilitării comunicării între instituţiile UE și actorii societăţii civile din țările candidate și potențial candidate;

Comitetul ar trebui să adopte urgent măsuri care să promoveze și să faciliteze un mai bun echilibru de gen în cadrul CCM–urilor.

2.   Principalele aspecte și schimbări în politica de extindere a UE înregistrate în ultimii cinci ani

2.1

Deși unele dintre efectele sale societale și politice pe terme lung pot fi puse în discuție, politica de extindere a UE a fost fără îndoială esențială pentru accelerarea evoluției structurilor naţionale de guvernanţă către economia de piață și democrație, precum și pentru promovarea cooperării regionale în Balcanii de Vest după încetarea războiului din această regiune. În ceea ce priveşte sfera negocierilor de aderare la UE, perioadele de tranziție pentru implementarea legislației UE, precum și costurile financiare aferente, atât din perspectiva UE, cât și din cea a țărilor candidate vizate, sunt chestiuni esențiale. În condițiile în care deschiderea și închiderea fiecărui capitol de negociere se face printr-un vot unanim al Consiliului, ritmul și calendarul negocierilor se pot dovedi foarte imprevizibile, dacă se ține seama de eventualul impact al politicii naționale într-un stat membru sau în mai multe.

2.2

UE s-a arătat dispusă să îmbunătățească și să adapteze procesul de negociere în funcție de evoluția circumstanţelor politice. Este important de reținut că actuala metodologie de negociere a evoluat considerabil de-a lungul anilor, pe baza abordării „învățarea prin practică”.

2.3

După cum s-a menționat în Comunicarea Comisiei „Strategia de extindere și principalele provocări pentru perioada 2013-2014” (4), „un învățământ-cheie desprins din trecut este importanța abordării cu prioritate a elementelor fundamentale”, începând cu statul de drept, care „este acum în centrul procesului de extindere”. Aceasta reprezintă o reorientare semnificativă, de la ajustările politice punctuale la problema globală a guvernanţei democratice, văzută în fine ca o condiție prealabilă a unei alinieri politice efective și durabile la acquis-ul UE. Prin urmare, pe perioada actualelor negocieri de aderare (cu Muntenegru, Serbia și Turcia), Comisia intenționează să mențină deschise până la final capitolele 23 (Sistemul judiciar și drepturile fundamentale) și 24 (Justiție, libertate și securitate), ritmul negocierilor urmând să depindă de progresele înregistrate la aceste două capitole cruciale.

2.4

Pe de o parte, schimbările survenite în metodologia de negociere din cadrul procesului de aderare sunt revelatoare în privința flexibilității UE și a preocupării sale sincere față de eficiența negocierilor. Acordarea unei atenții sporite aderării „pe baza dovezilor” a consolidat poziția actorilor nestatali, ale căror informații din surse independente au o mare valoare pentru evaluările periodice care figurează în rapoartele de țară elaborate de Comisie. Pe de altă parte, dacă nu vor exista proceduri clare privind culegerea datelor și angajamentul actorilor implicați, schimbările operate ar putea fi percepute ca reflectând în principal nevoia selectivă a Comisiei de a dispune de probe și ignorând sarcinile administrative impuse țărilor aflate în negocieri.

2.5

Cadrul de negociere cu Serbia (5) este primul de acest tip care menționează explicit principiile transparenței și deschiderii. El precizează că: „Pentru a consolida încrederea publică în procesul de extindere, deciziile vor fi luate cât de deschis va fi cu putință pentru a garanta o mai mare transparență. Consultările și deliberările interne vor fi protejate în măsura în care acest lucru va fi necesar pentru a garanta procesul decizional, în conformitate cu legislația UE referitoare la accesul public la documente în toate domeniile activităților UE.” Acestea sunt învățăminte prețioase, trase în urma experienței cu Croația, unde s-a înregistrat cea mai slabă participare la vot dintre toate referendumurile privind aderarea la UE (doar 43 %), și reprezintă un progres sub aspectul formalizării unei serii de practici îmbunătățite utilizate în cazul Muntenegrului.

2.6

Concentrarea mai puternică a UE pe guvernanţa economică are în vedere introducerea unor strategii naţionale de reformă economică și unor planuri de acțiune în domeniul gestionării finanțelor publice, în speranța că informarea și supravegherea macroeconomică la momentul oportun vor putea contribui la prevenirea unei situații de prelungire a recesiunii economice și a situației de deficit excesiv, așa cum s-a întâmplat în Croația imediat după aderarea la UE. Așadar, se prevede ca țările candidate și potențial candidate să fie supuse unor verificări comparabile cu cele care au loc cu statele membre ale UE în contextul semestrului european. Este esențial să se asigure pregătirea din timp a sectorului întreprinderilor, pentru a le ajuta pe acestea să devină mai competitive și să facă față provocărilor de pe piața unică a UE, implicarea partenerilor sociali având și ea un rol esențial în evaluarea și acceptarea dimensiunii sociale a reformelor economice.

2.7

Conform Orientărilor 2014-2020 ale DG Extindere privind sprijinul UE pentru libertatea și integritatea mass-mediei din țările implicate în procesul de aderare  (6), existența unei societăţi civile dinamice este esențială pentru promovarea pluralismului și a democraţiei participative. Pin urmare, sprijinul UE față de societatea civilă ar trebui să urmărească: (1) crearea unui mediu propice activităților societății civile și (2) consolidarea capacităţii organizaţiilor societăţii civile de a acționa ca actori independenți, eficienți și responsabili. Orientările se vor dovedi un instrument util pentru integrarea societății civile, cu condiția ca punerea lor în aplicare să se ridice la înălțimea ambițiilor.

2.8

Până acum, politica de extindere nu s-a achitat pe deplin de obligația informării cetățenilor UE cu privire la importanța sa esențială pentru securitatea şi prosperitatea întregului continent, acest lucru putând contribui la calmarea temerilor pe care perspectiva unei noi extinderi le poate genera odată cu alte forme de xenofobie, mai ales într-o perioadă de criză economică. Pe măsură ce amintirea războiului din Balcani se șterge, actuala criză din Ucraina poate acționa ca un memento al faptului că lipsa păcii și a democrației ne poate afecta pe toți.

3.   Accesul publicului la documentele de negociere

3.1

Chiar dacă procesul de aderare nu prevede stabilirea de condiții în materie de transparență și incluziune, așteptările cetățenilor în domeniu sunt din ce în ce mai mari în țările care își negociază aderarea la UE. În cazul Croației au lipsit informațiile privind procedurile tehnice de negociere. Deși a fost adoptat un protocol privind coordonarea politicii interne privind pozițiile de negociere cu UE, documentul nu a fost niciodată publicat în jurnalul oficial. Toate documentele elaborate de guvernul croat în contextul negocierilor cu UE, altele decât proiectele legislative, au fost discutate și adoptate în ședințe de guvern desfășurate cu ușile închise. Aceasta a însemnat că publicul nici măcar nu a putut solicita să consulte documentele neclasificate, deoarece nu a existat nicio informație oficială cu privire la existența lor. A fost nevoie de câțiva ani de presiune din partea societății civile pentru ca guvernul să înceapă să publice informații elementare despre documentele discutate în timpul ședințelor.

3.2

Sub aspectul controlului parlamentar, nicio țară nu a dat dovadă de practici mai bune decât Slovenia, al cărei parlament naţional a avut drept de veto asupra pozițiilor de negociere (7), acestea din urmă fiind prezentate și cetățenilor. Deși guvernul croat a acționat cu succes în calitate de gardian al consensului politic pe parcursul celor șase ani de negocieri dificile cu UE, el nu a reușit să exploateze amplul angajament al parlamentarilor, experților și publicului larg în dezbaterile politice. Accesul la pozițiile de negociere ale guvernului și la rapoarte a fost restrâns la funcţionarii guvernamentali și la un număr limitat de membri ai comitetului național de monitorizare a negocierilor de aderare, ceea ce a însemnat practic excluderea marii majorități a membrilor parlamentului și cu atât mai mult a marelui public. Acest scenariu nu trebuie să se repete în viitoarele runde de negociere.

3.3

Informarea la momentul oportun a actorilor nestatali și a mass-mediei și monitorizarea independentă a procesului de negociere au fost împiedicate și de faptul că documentele elaborate de Comisia Europeană şi de Consiliu, precum pozițiile comune ale UE, nu erau proprietatea Republicii Croația. Drept urmare, guvernul acestei țări a afirmat că nu era îndrituit să le facă publice. În acelaşi timp, nici instituțiile UE nu au publicat documentele din proprie inițiativă (8).

3.4

În cazul Muntenegrului s-a înregistrat o îmbunătățire evidentă sub aspectul publicării documentelor de negociere. Comisia a publicat pe site-ul său toate rapoartele de țară, care pot servi drept instrumente utile de evaluare, de către toate părţile interesate, a gradului de nealiniere a legislaţiei naţionale la acquis. În plus, Consiliul a anticipat în mod proactiv așteptările, publicând pozițiile comune ale UE pentru capitolele 23 și 24, având în vedere importanța reformelor implicate și interesul manifestat de public față de acestea. Rămâne de văzut dacă această bună practică se va concretiza într-o politică ce ar urma să se aplice în cazul Serbiei și Turciei, ori pentru capitolele deja deschise. De asemenea, nu există niciun motiv oficial pentru care Consiliul să nu poată face publice toate criteriile de referință de deschidere a unui capitol, odată ce acestea au fost aprobate în unanimitate. Accesul în timp util la astfel de documente esențiale în negocieri are o importanță crucială pentru furnizarea de informații și contribuții de către societatea civilă, prezentarea corectă în mass-media și monitorizarea independentă a îndeplinirii obligațiilor guvernamentale.

3.5

Profitând de învăţămintele trase la finalul ultimelor valuri de extindere, Comisia a devenit mai conștientă de rolul crucial al mass-mediei independente și profesioniste, fapt evidențiat de organizarea, în 2011 și 2013, a două conferințe sub titlul Speak-up, precum și de adoptarea Orientărilor 2014-2020 privind sprijinul UE pentru libertatea și integritatea mass-mediei din țările implicate în procesul de aderare, care pot servi și drept bază pentru alocarea finanțării. O provocare încă prezentă constă însă în identificarea modului în care mass-media poate menține contactul cu publicul din UE, care trebuie și el informat cu privire la sensul și dinamica politicii de extindere.

4.   Rolul societății civile în procesul de aderare la UE

4.1

Angajarea societății civile în procesul de aderare se face prin (1) implicarea ei directă în negocierile efective (adică în evaluare, pregătirea pozițiilor naționale și supravegherea evoluțiilor), (2) dialogul social și civil în materie de formulare a politicilor și armonizare legislativă cu acquis-ul, (3) participarea la programarea fondurilor de preaderare și (4) monitorizarea independentă a progreselor și efectelor sociale ale proceselor de reformă. Îndeplinirea acestor sarcini presupune un sprijin financiar adecvat, prin intermediul guvernului naţional și al fondurilor de preaderare ale UE.

4.2

Experții societății civile au reprezentat un procent ridicat în cadrul grupurilor de lucru ale Croației și Muntenegrului care au lucrat la pregătirea pozițiilor de negociere (peste o treime din numărul total de membri). În ambele cazuri au fost lansate cereri deschise de candidaturi, iar întreaga componență a grupurilor de lucru a fost făcută publică. Însă, în cazul Croației, amploarea participării a depins în special de stilul de conducere din fiecare grup. În mai multe rânduri, membrii societății civile nu au avut acces la proiectul pozițiilor de negociere care trebuiau prezentate. Prin urmare, contribuția societății civile s-a limitat în principal la faza inițială de examinare, având un impact redus asupra conceperii strategiei de negociere și asupra evaluărilor timpurii privind costurile și beneficiile socioeconomice.

4.3

Instituțiile UE au pus la punct mai multe canale de consultare a societății civile, în scopul culegerii de dovezi privind evoluția reformelor legate de aderare: corespondență online, consultări anuale ale societății civile la Bruxelles, întâlniri în țările vizate, informări și evenimente publice cu ocazia vizitelor efectuate de reprezentanți ai UE. De asemenea, Comisia s-a arătat receptivă față de elaborarea de către organizaţiile societăţii civile a unor rapoarte independente de monitorizare. Însă Comisia a mai recunoscut și că a avut o atitudine mult mai proactivă față de ONG-uri decât față de sindicate și de asociațiile de întreprinderi. Acest lucru este reflectat atât de nivelurile la care au avut loc contactele, dar și de sfera de aplicare și obiectivele mecanismelor de finanțare pentru preaderare destinate consolidării capacităților și monitorizării politicilor.

4.4

O privire retrospectivă asupra procesul de aderare al Croației arată că nu s-a profitat de acest prilej pentru a se consolida dialogul social național, lucru care ar fi putut contribui la crearea unor condiții mai favorabile și mai durabile pentru apartenența acestei țări la UE, așa cum s-a întâmplat în Bulgaria. Consiliile economice şi sociale naționale nu au fost utilizate suficient pentru organizarea de dezbateri pe teme legate de costurile de ajustare socioeconomice sau de măsurile de sprijin, ori pentru programarea asistenței pentru preaderare. Procentul fondurilor de preaderare destinat consolidării structurilor dialogului social și capacităţilor organizaționale ale partenerilor sociali a fost foarte mic. Ar trebui ca structura capilară a asociațiilor de întreprinderi și a sindicatelor să fie utilizată din ce în ce mai frecvent ca platformă de dezbatere privind costurile şi beneficiile aderării, precum și în vederea pregătirii din timp a economiei.

4.5

În ceea ce priveşte elaborarea politicilor, în Croaţia, ca o confirmare a tendințelor negative observate cu ocazia valurilor precedente de extindere, peste 80 % din legislația de transpunere a acquis-ului a urmat un parcurs accelerat, adesea în absența oricărei consultări publice și cu minime evaluări ale impactului reglementărilor, ceea ce a afectat calitatea și transparența elaborării actelor normative (9). Dimpotrivă, s-a putut constata cu satisfacție că programarea Instrumentului de asistență pentru preaderare s-a făcut în mod participativ, mai ales în ce privește componenta societăţii civile, fiind coordonată de Consiliul pentru dezvoltarea societății civile, cu asistență tehnică din partea Biroului guvernamental pentru societatea civilă. Aceasta a dus la crearea unor sisteme de subvenții foarte utile, care au sprijinit monitorizarea independentă a politicii în mai multe domenii principale de reformă. și a permis implicarea considerabilă a partenerilor sociali în procesul de alocare a fondurilor destinate consolidării competențelor de dialog social. Incoerențele dintre cele două procese menționate mai sus ar trebui evitate, iar abordarea participativă în cadrul procedurilor decizionale ar trebui să ocupe o poziție dominantă în cadrul viitoarelor procese de aderare.

5.   Rolul CESE în facilitarea implicării societății civile în procesul de aderare

5.1

În calitatea sa de susținător convins al politicii de extindere, CESE a instituit comitete consultative mixte (CCM) care aduc laolaltă organizaţiile societăţii civile în vederea formulării de recomandări către autoritățile politice naționale și europene și a promovării, în țările candidate și potențial candidate, a dezbaterilor publice pe tema integrării în UE. Aceste structuri au permis desfășurarea de discuții informate pe tema negocierilor, din perspective multiple, și au permis identificarea consecințelor preluării acquis-ului UE pentru diverse componente ale societății, susținând implicarea societății civile în proces. Alături de CCM–uri, Forumul societății civile din Balcanii de Vest servește drept platformă regională de comunicare cu autoritățile politice și oferă ocazia conectării în rețea a organizaţiilor societăţii civile din regiunea respectivă, analizând în același timp problemele majore cu care se confruntă societatea civilă.

5.2

Lista următoare cuprinde câteva dintre provocările cu care se confruntă CCM-urile în activitatea lor:

guvernele tind să exercite o influență excesivă în numirea membrilor CCM;

s-au produs sincope în activitatea și raporturile din cadrul CCM, din cauza înlocuirii frecvente a membrilor CESE care au făcut parte din CCM-uri; însă este posibil și ca rotația prea redusă a membrilor din țările partenere să fi împiedicat contactarea altor organizații;

CCM-urile au o capacitate limitată de a stabili contacte cu o gamă mai extinsă de organizaţii locale ale societăţii civile, mai ales cu acelea care activează în afara capitalei și a centrelor urbane;

CCM-urile au tendința de a-i prefera pe membrii CESE de sex masculin, cota medie a acestora fiind în prezent de 78 %. Aceasta reprezintă un dezechilibru serios în materie de gen, CESE fiind îndemnat stăruitor să conceapă și să aplice măsuri care să remedieze această situație nesatisfăcătoare.

5.3

Creșterea nivelului de conştientizare în privința rolului societății civile și includerea partenerilor sociali în procesul de aderare au constituit pentru CESE atât o misiune, cât și o provocare. Într-o serie de țări, guvernele au păstrat o atitudine negativă față de societatea civilă, motiv pentru care recomandările CCM-urilor au avut un ecou restrâns. Cu toate acestea, CCM-urile au creat oportunități privind schimburile directe dintre societatea civilă și funcționarii și politicienii UE și ai țărilor respective, în ciuda faptului că ele au influențat prea puțină politicile guvernamentale. Având în vedere aceste lucruri, este limpede că CCM-urile vor avea foarte multe de câștigat de pe urma unei susțineri mai ferme din partea Comisiei, Consiliului şi Parlamentului European și a unei cooperări mai strânse cu aceste instituții și vor face astfel încât principalele preocupări cu privire la consecințele naționale ale aderării, formulate în urma dialogului civil și social din țările vizate, să se facă auzite în toate forurile de decizie relevante.

Bruxelles, 10 iulie 2014.

Președintele Comitetului Economic și Social European

Henri MALOSSE


(1)  http://ec.europa.eu/enlargement/pdf/civil_society/doc_guidelines_cs_support.pdf

(2)  http://ec.europa.eu/enlargement/pdf/press_corner/elarg-guidelines-for-media-freedom-and-integrity_210214.pdf

(3)  TACSO este un proiect de asistență tehnică pentru dezvoltarea societății civile din țările implicate în procesul de aderare, finanțat de UE http://www.tacso.org/

(4)  COM(2013) 700 final.

(5)  http://register.consilium.europa.eu/doc/srv?l=RO&t=PDF&gc=true&sc=false&f=AD%201%202014%20INIT

(6)  A se vedea nota de subsol 2.

(7)  http://www.ijf.hr/eng/EU4/marsic.pdf

(8)  În practică, Consiliul a permis, la cerere, accesul la documentele de negociere, după eliminarea din acestea a informațiilor sensibile, referitoare în special la pozițiile și documentele statelor membre, prevalându-se de faptul că acestea presupun consultări interguvernamentale și țin de relaţiile internaţionale, conform articolului 4 din Regulamentul (CE) nr. 1049/2001 din 30 mai 2001. Politica de clasificare a documentelor aplicată de Consiliu limitează și accesul la informațiile privind aderarea din Parlamentul European, unde există săli speciale rezervate depozitării și consultării documentelor clasificate.

(9)  SIGMA (Sprijin pentru îmbunătățirea guvernanței și a gestionării) – Raport de evaluare privind Croația, mai 2011.


III Acte pregătitoare

COMITETUL ECONOMIC ŞI SOCIAL EUROPEAN

500-a sesiune plenară a CESE din 9 și 10 iulie 2014

16.12.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 451/45


Avizul Comitetului Economic şi Social European privind propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind măsurile structurale de ameliorare a rezilienței instituțiilor de credit din Uniunea Europeană

[COM(2014) 43 final – 2014/0020 (COD)]

(2014/C 451/07)

Raportor:

dl Edgardo Maria IOZIA

La 25 februarie 2014 și la 27 martie 2014, în conformitate cu articolul 114 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), Parlamentul European și, respectiv, Consiliul au hotărât să consulte Comitetul Economic și Social European cu privire la

Propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind măsurile structurale de ameliorare a rezilienței instituțiilor de credit din Uniunea Europeană

COM(2014) 43 final – 2014/0020 (COD).

Secțiunea pentru piața unică, producție și consum, însărcinată cu pregătirea lucrărilor Comitetului pe această temă, și-a adoptat avizul la 23 iunie 2014.

În cea de-a 500-a sesiune plenară, care a avut loc la 9 şi 10 iulie 2014 (şedinţa din 9 iulie), Comitetul Economic şi Social European a adoptat prezentul aviz cu 97 de voturi pentru, 1 vot împotrivă şi 3 abţineri.

1.   Concluzii și recomandări

1.1

Comitetul Economic și Social European (CESE) își exprimă sprijinul deplin pentru reforma structurală a sistemului bancar, considerând-o reforma-cheie în raport cu numeroasele măsuri legislative luate ca urmare a crizei financiare. CESE subliniază că, prin această reformă, se lansează în premieră o reglementare aprofundată a nucleului sistemului bancar, finalizând uniunea bancară. În plus, acest lucru poate aduce o contribuție importantă la restabilirea încrederii în rândul întreprinderilor și a publicului, și, urmărind să se asigure o finanțare adecvată pentru economie, la o consolidare a sistemului bancar european și la reducerea riscului de contaminare.

1.2

CESE este convins de necesitatea absolută a acestui regulament, care va redefini gestionarea unei game complexe de servicii bancare și financiare. Este evident pentru Comitet că propunerea de regulament nu va fi suficientă pentru a evita o nouă criză. Acest lucru necesită o schimbare majoră a culturii financiare și transpunerea în practică a principiilor etice în activitatea cotidiană a întregului sector financiar. Toate părțile interesate ar trebui să fie implicate în construirea unui nou sistem financiar și economic, cu scopul de a crea un sector financiar durabil și rezistent, și ar trebui găsit un echilibru optim între interesele tuturor părților implicate. În acest scop, CESE sprijină și încurajează un acord major de relansare a economiei și de recâștigare a încrederii în instituţiile financiare, cerând Comisiei să promoveze un pact social european pentru un sistem financiar durabil. Angajații, managementul, acționarii, investitorii, familiile, IMM-urile, sectoarele industriale și clienții comerciali ar trebui să ajungă la un acord stabil și echitabil pentru a crea un sector al serviciilor financiare orientat către dezvoltarea prosperității, sprijinirea economiei reale, a creșterii economice și a creării de locuri de muncă de calitate, care să respecte mediul și să evite consecințele sociale negative și nedorite.

1.3

CESE subliniază necesitatea de a se garanta uniformitatea criteriilor de evaluare a autorităților naționale și recomandă ca reglementarea să se aplice în mod omogen la nivel european și, în măsura posibilului, să se coreleze cu autorităţile naţionale ale țărilor terțe.

1.4

CESE îşi exprimă îndoielile cu privire la coexistența diverselor reglementări naționale alături de cele europene. Într-adevăr, CESE consideră că o astfel de arhitectură s-ar putea să nu garanteze uniformitatea punerii în aplicare a noilor reguli. Comitetul salută faptul că această derogare a fost gândită doar pentru legislația în vigoare la data adoptării propunerii de regulament, cu condiția să fie garantată corelarea totală cu regulamentul de față.

1.5

CESE consideră că regulamentul propus de Comisie este un răspuns valabil și eficient prin care pot fi separate activitățile bancare comerciale de activitățile de investiții. Într-adevăr, în raport cu metodele prevăzute de diverse țări, soluția aleasă se bazează pe un proces dialectic și de evaluare care face posibilă evitarea contradicției cu modelul de bancă universală, menținându-l, acționând doar asupra riscurilor excesive asociate cu acest model.

1.6

CESE subliniază că impactul propunerii legislative asupra locurilor de muncă nu a fost luat în considerare în mod adecvat. Sute de mii de locuri de muncă ar putea fi pierdute ca urmare a introducerii ansamblului de reglementări privind serviciile financiare; este inacceptabil că nu au fost prevăzute măsuri de reducere a impactului social direct și indirect cauzat. Prezentul regulament ar putea avea un impact direct limitat, dar efectele posibile asupra activelor întreprinderilor s-ar putea repercuta asupra întregului sistem financiar. Pe de altă parte, ar trebui recunoscut că reducerea riscului pe care îl reprezintă băncile la unul relativ neînsemnat ar putea aduce beneficii întregii economii reale, cu avantaje neîndoielnice pentru ocuparea forţei de muncă în general.

1.7

Există temeri serioase că aceste costuri vor fi suportate de lucrători. Deși Comisia a ținut seama de acest aspect în evaluarea sa de impact, nu i-a acordat multă atenție și în reformă. Este adevărat că sectoarele de activitate avute în vedere de reformă sunt cele cu utilizare mai puțin intensivă a forței de muncă, dar efectele indirecte ale reformei vor genera politici de reducere a costurilor, care se pot concretiza prin noi pierderi de locuri de muncă, așa cum au avertizat unele instituții bancare importante.

1.8

Forțele care intră în joc sunt numeroase (grupuri de presiune financiară, mari state membre, consumatori și investitori, gospodării, întreprinderi mari și mici, asociații etc.), iar interesele sunt divergente. Învățămintele trase într-o vreme în care prevalau logicile impuse de sistemul financiar ar trebui să fie clare de acum înainte: cel care trebuie să prevaleze este interesul public. Ca atare, Comitetul recomandă schimbarea paradigmei și plasarea interesului comun în centrul preocupărilor, într-un mod care să echilibreze interesele tuturor părților interesate, pentru că este convins că doar în acest mod reforma va funcționa eficient.

1.9

CESE este convins că un sistem financiar sustenabil presupune răbdare din partea actorilor financiari, care renunță să caute profitul pe termen scurt indiferent de costuri, acordând prioritate eficienței și stabilității pe termen lung. Acest regulament propune o modificare a modelului de afaceri.

1.10

În opinia CESE, Comisia ar trebui să acorde mai multă atenție investitorilor și lucrătorilor, de care reforma nu prea ține seama acum. Pe termen lung, durabilitatea sistemului este garantată de încrederea reînnoită, pe care o va crea un mediu mai sigur atât pentru investitori, cât și pentru lucrători, participanți activi la procesul de gestionare a riscurilor.

1.11

CESE consideră că este util și recomandabil ca reglementarea să fie aplicată în mod flexibil. „Biodiversitatea” (1) activităților bancare reprezintă, de fapt, o garanție pentru stabilitatea și eficiența sistemului. CESE dorește însă să precizeze că acest principiu nu trebuie confundat cu aplicarea arbitrară a regulilor.

1.12

CESE recomandă Comisiei să includă în evaluarea sa de impact o evaluare detaliată a interacțiunii dintre principalele propuneri ale actualului regulament și alte inițiative luate recent, precum Directiva privind cerințele de capital, DRRB și MUR etc., precum și o evaluare a riscurilor legate de migrație către băncile din sistemul paralel.

1.13

CESE recomandă o cooperare strânsă și coordonarea activităților de supraveghere între Autoritatea Bancară Europeană (ABE) și autorităţile naţionale, care cunosc bine piețele și care vor juca un rol esențial în gestionarea noului sistem financiar european reformat.

2.   Propunerea de regulament

2.1

În opinia Comisiei, propunerea reprezintă o parte esențială a răspunsului Uniunii la problematica dilemei bancare TBTF („too big to fail”„prea mare pentru a fi lăsat să eșueze”), urmărind să evite ca în sistemul bancar al Uniunii să existe zone cu riscuri necontrolate și negestionate. Propunerea va frâna extinderea activităților pur speculative.

2.2

Propunerea de regulament are ca obiectiv prevenirea riscurilor sistemice, a tensiunilor financiare sau a falimentului entităților mari, complexe și interconectate din sistemul financiar, în special al instituțiilor de credit, și îndeplinirea următoarelor obiective:

(a)

reducerea asumării unor riscuri excesive în cadrul instituției de credit;

(b)

eliminarea conflictelor importante de interese între diferitele părți ale instituției de credit;

(c)

evitarea alocării neadecvate a resurselor și încurajarea acordării de împrumuturi către economia reală;

(d)

contribuția la asigurarea unor condiții de concurență nedenaturate pentru toate instituțiile de credit din cadrul pieței interne;

(e)

reducerea gradului de interconectare din cadrul sectorului financiar care conduce la riscuri sistemice;

(f)

facilitarea gestionării, monitorizării și supravegherii eficiente a instituției de credit;

(g)

facilitarea rezoluției ordonate și a redresării grupului.

Propunerea de regulament stabilește norme referitoare la:

(h)

interzicerea activităților de tranzacționare pe cont propriu;

(i)

separarea anumitor activități de tranzacționare.

2.3

Alte tipuri de servicii și produse financiare suplimentare (securitizare, obligațiuni corporative, produse derivate etc.) ar trebui să fie autorizate în continuare.

3.   Observații introductive

3.1

În opinia Comisiei, criza financiară a costat guvernele UE în jur de 1  600 de miliarde EUR (13 % din PIB-ul UE) sub formă de ajutoare de stat prin intermediul acțiunilor de salvare a sectorului financiar.

3.2

Concentrarea sectorului bancar este foarte ridicată: 14 grupuri bancare europene figurează pe lista instituțiilor financiare de importanță sistemică la nivel mondial (SIFI), iar 15 grupuri bancare dețin 43 % din totalul activităților de piață, ceea ce corespunde unui procent de 150 % din PIB-ul UE-27, primele 30 de grupuri deținând 65 % din aceste activități!

3.3

Criza financiară – apărută în SUA, dar propagată cu viteza fulgerului în sistemul european – are mai multe cauze, între care cele mai pregnante sunt asumarea unor riscuri excesive, utilizarea exagerată a efectului de pârghie, inadecvarea exigențelor în materie de capital și de lichidități și structura complexă a sistemului bancar în general.

3.3.1

În octombrie 2012, grupul Liikanen a făcut următoarea declarație: „este necesar să se solicite separarea juridică a anumitor activități financiare deosebit de riscante de activitățile băncilor care acceptă depozite în cadrul aceluiași grup bancar. Activitățile ce urmează a fi separate ar include activitățile de tranzacționare în cont propriu de valori mobiliare și instrumente derivate, și anumite alte activități strâns legate de valorile mobiliare și de piețele instrumentelor derivate” (2).

3.4

Prin această propunere, Comisia urmărește să reducă marjele de risc ale sistemului bancar și să pună sub control toate operațiunile cu potențial speculativ. Acest regulament trebuie examinat în corelare cu cel privind raportarea și transparența operațiunilor de finanțare prin instrumente financiare (3), care urmărește să reducă opacitatea așa-numitelor instituții financiare nebancare. Se cuvine reamintit că, la sfârșitul anului 2012, acestea gestionau 53  000 miliarde EUR, ceea ce înseamnă jumătate din totalul activităților sistemului bancar internațional, în principal în Europa (aproximativ 23  000 miliarde EUR) și în Statele Unite (19  300 miliarde EUR). Aceste cifre sunt impresionante dacă sunt comparate cu totalul PIB-ului UE-28, care nu depășea 13  071 miliarde EUR în 2013 (Eurostat).

3.5

În Rezoluția McCarthy a Parlamentului European (4) sunt menționate câteva principii fundamentale, arătându-se printre altele că: „principiul de bază al reformei bancare trebuie să fie acela de a asigura un sistem bancar sigur, stabil și eficient care să fie în slujba nevoilor economiei reale, ale clienților și ale consumatorilor; [...] reforma structurală trebuie să stimuleze creșterea economică prin susținerea furnizării de credite către economie, îndeosebi pentru IMM-uri și noi întreprinderi, să confere mai multă rezistență în fața potențialelor crize financiare, să restabilească încrederea în bănci și să elimine riscurile pentru finanțele publice; [...] un sistem bancar performant trebuie să aducă o schimbare a culturii bancare pentru a reduce complexitatea, a încuraja concurența, a limita intercorelarea între activitățile riscante și cele comerciale, a îmbunătăți guvernanța corporatistă, a crea un sistem de remunerare responsabil, a permite o redresare și o rezoluțiune eficace a băncilor, a întări capitalizarea băncilor și a furniza credite economiei reale”.

Noul sistem de supraveghere a piețelor internaționale a fost consolidat, monitorizarea devenind mai aprofundată și fiind dotată cu puteri mai mari decât în trecut, fiind mai puțin discreţionară și oferind mai multe garanții piețelor și utilizatorilor finali.

4.   Punctele-cheie ale audierii

4.1

CESE consideră că măsurile Comisiei urmează direcția bună, dar dorește să-i prezinte acesteia anumite puncte de vedere apărute din dezbaterea cu părțile interesate și în legătură cu care nu pare să se fi reflectat suficient. De aceea, CESE atrage atenția Comisiei asupra câtorva puncte-cheie din intervențiile diverselor părți interesate. Chiar dacă nu reflectă întru totul punctul de vedere al CESE, ele merită să fie făcute cunoscute întocmai.

4.2

În general, reforma supusă atenției a fost primită favorabil. Interzicerea activităților de tranzacționare pe cont propriu și separarea activităților tradiționale și de tranzacționare sunt percepute de cele mai multe ori ca instrumente prin care pot fi îngrădite speculațiile pe produse financiare și pot fi relansate împrumuturile bancare, acestea din urmă reprezentând principala sursă de finanțare a IMM-urilor, însă fiind puternic restrânse de politicile speculative de tranzacționare din ultimii ani.

4.3

Este important ca, în aplicarea reformei, să se țină seama de diversitatea modelelor economice, pentru ca băncile locale să rămână în continuare în serviciul economiilor locale.

4.4

Modelul economic al băncilor populare și cooperative merită o atenție specială. Se consideră că reforma nu a fost adaptată și nu este adaptabilă la rețeaua specifică a acestora. Preocuparea principală se referă la faptul că reforma ar putea denatura modul de funcționare a acestora și prezența de zi cu zi a lor pe teren, pentru a sprijini economia reală. Ca atare, se recomandă păstrarea specificului acestor bănci și a modului în care acestea lucrează.

4.5

Împreună cu celelalte numeroase măsuri luate de Comisie în ultimii ani, reforma va permite îmbunătățirea transparenței diverselor operații și a sistemului bancar în general, dar va spori și costurile generale la diverse niveluri. În acest sens, dezbaterea a evidențiat în mod clar necesitatea de a dispune de o evaluare de impact globală a reformelor de reglementare financiară, chiar dacă misiunea este una complexă.

4.6

Temerea este că aceste costuri vor fi transferate – așa cum se întâmplă adesea – pe umerii utilizatorilor finali ai serviciilor financiare. Se pune întrebarea dacă efectele benefice pe care noile măsuri ar trebui să le genereze, de exemplu în ceea ce privește securitatea sistemului bancar, nu vor fi mai mici decât cele negative.

4.7

În ceea ce privește problema specifică a protecției denunțătorilor, Comitetul și partenerii sociali care s-au exprimat în legătură cu această problemă salută reglementările propuse de Comisie. Se solicită ca sintagma „protecție adecvată” să fie mai bine definită (art. 30) și să se clarifice extinderea regulilor prevăzute în cazul tuturor lucrătorilor, încurajându-i și stimulându-i să semnalizeze eventuale infracțiuni.

4.8

În ceea ce privește sancțiunile prevăzute (art. 28 și 29), se recomandă ca responsabilitatea eventualelor infracțiuni să fie recunoscută mai întâi la nivel instituțional, de guvernanță, și nu la cel al individului.

4.9

În schimb, în ceea ce privește sistemul de remunerare, se solicită ca regulamentul să reamintească explicit dispozițiile articolului 69 din Directiva privind cerințele de capital (CRD IV).

5.   Observațiile CESE

5.1

CESE salută măsurile prevăzute în propunerea Comisiei și este de acord că un regulament este instrumentul juridic adecvat, deoarece acesta se potrivește cu scopul de a armoniza piața unică, pentru a evita arbitrajul de reglementare și pentru a permite întoarcerea la un sistem bancar eficient și productiv, în beneficiul cetățenilor și comunității, în sprijinul economiei reale, al gospodăriilor și în favoarea unei dezvoltări sociale echilibrate și durabile, cu viziune pe termen lung, reușind să combine inovarea cu securitatea.

5.2

CESE a sprijinit cu convingere reformele succesive, care încep să-și arate rezultatele. Regulamentul de față abordează una din cele mai complexe și sensibile probleme ale întregului sistem: reziliența și structura juridică a instituțiilor financiare, unele dintre ele având un volum de activitate mai mare decât PIB-ul multor state membre. Volumul de activitate global al primelor zece bănci europene depășește PIB-ul UE 28 (5) (peste 15  000 miliarde EUR).

5.3

Propunerea de regulament urmărește să taie ferm nodul gordian reprezentat de mărimea, interconexiunile și complexitatea anumitor instituții așa-zis „sistemice”, adică cele care pot provoca o criză a sistemului. „Too big to fail” – prea mari pentru a fi lăsat să eșueze – a devenit o mantra în spatele căreia au avut loc comportamente ce au încălcat nu doar cele mai elementare principii etice, dar care sunt și frauduloase și ilegale, cum o demonstrează în continuare scandalurile financiare mai mult sau mai puțin recente. Aceste comportamente sunt acoperite de un eufemism, risc etic (moral hazard)!

5.4

Comisarul Barnier a anunțat adoptarea textului prin aceste cuvinte: „Obiectivul nostru este de a evita existența băncilor prea mari pentru a fi lăsate să eșueze, prea costisitoare pentru a fi salvate și prea complexe pentru a fi restructurate”.

5.5

CESE consideră că măsurile propuse sunt adecvate, reducând riscul pentru contribuabili de a trebui să intervină din nou pentru salvarea băncilor falimentare. În urma intervențiilor de salvare repetate, CESE a avertizat cu privire la efectele dezastruoase pe care le-ar avea asupra datoriilor suverane și, în consecință, cu privire la efectele negative ale recesiunii devenite inevitabilă. Din nenorocire, aceste previziuni s-au adeverit cu asupră de măsură, din cauza erorilor incredibile comise în legătură cu efectele multiplicării politicilor de ajustare bugetară solicitate de diversele situații naționale sau din cauza unei politici mioape și eronate a Uniunii, care nu a înțeles că era nevoie de o acțiune flexibilă și de măsuri de compensare pentru combaterea recesiunii.

5.5.1

Abia acum se întrevăd pagubele provocate de această politică și suntem nevoiți să recunoaștem că doar gestionarea înțeleaptă a Băncii Centrale Europene în zona euro a evitat ce e mai rău și a salvat moneda euro și, la urma urmei, Uniunea. Dacă CESE ar fi fost ascultat, poate că am fi putut evita producerea multor pagube!

5.6

Comisia atribuie pe bună dreptate Autorității Bancare Europene (ABE) un rol determinant în cadrul acestui regulament. ABE va fi consultată dacă trebuie adoptate anumite decizii prevăzute de această propunere, va fi însărcinată cu pregătirea proiectelor de standarde tehnice și a normelor de aplicare și va trebui să informeze Comisia prin rapoarte în legătură cu aplicarea regulamentului. În mai multe rânduri, CESE semnalase că, în ciuda profesionismului său indiscutabil, Comisia nu aloca suficiente resurse și responsabilități acestei importante autorități.

5.7

În 1999, Statele Unite au adoptat o lege care abroga Legea Glass-Steagall și mai ales distincția dintre băncile comerciale și băncile de investiții. Din păcate, și Uniunea a urmat opțiunea nefastă a administrației americane. CESE subliniază că dispozițiile actuale restabilesc de facto separarea acestor domenii de activitate și merg chiar mai departe, dat fiind că interzic – în afară de câteva excepții – instituțiilor care primesc depozite să efectueze activități de investiții în cont propriu și să dețină active în vederea tranzacționării.

5.7.1

Este esențial ca UE să colaboreze îndeaproape cu țările terțe, în special cu SUA, pentru a ajunge la o abordare substanțială comună în ceea ce privește regulamentul. CESE solicită Comisiei să consolideze cooperarea internațională.

5.8

Propunerea de regulament lasă o mare marjă de manevră autorităților competente. Este indispensabil ca acestea să acționeze și să-și bazeze evaluările pe criterii clare, armonizate și previzibile, care stabilesc momentul în care o bancă nu mai poate continua să gestioneze riscurile ridicate legate de negociere. Fără un cadru de referință comun, riscul de interpretare subiectivă ar produce efecte contrare celor dorite, în conformitate cu dispozițiile art. 114 din TFUE.

5.9

CESE salută decizia finală a Comisiei de a nu trece la o separare ex-ante a activităților de piață și a celor de negociere în cont propriu și de a prefera o alegere ex-post; din acest motiv, este esențial să existe norme tehnice, a căror elaborare a fost – pe bună dreptate – încredințată ABE. În vederea aplicării normelor în materie de rezoluție și în special a înființării autorității de rezoluție, aprobată în decembrie 2013 de Consiliul Ecofin, CESE recomandă să se prevadă de pe acum modalitățile în care vor fi corelate și identificate responsabilităţile tuturor actorilor naționali și europeni, pentru a evita orice risc de suprapunere a deciziilor sau – și mai rău – de interpretare și evaluare diferită de către autoritățile competente. Autoritatea unică de rezoluție ar trebui să fie asociată încă din momentul înființării sale în implementarea mecanismului și să participe, împreună cu ABE, la definirea standardelor tehnice.

5.10

CESE nu împărtăşeşte niciuna dintre criticile formulate de Comisie cu privire la importanța relativă a activităților care ar putea fi separate. În unele instituții de credit, aceste activități aveau o pondere mai mult decât considerabilă, iar absența unor reguli concrete le-a expus la riscuri foarte ridicate, care ar fi putut provoca o criză sistemică cu mult mai severă decât cea survenită, cu efecte previzibile dezastruoase asupra sistemului de plăți și a economiei în general. Doar injectarea unor noi sume considerabile de bani, în detrimentul contribuabililor, și capacitatea de reacție a BCE au permis evitarea catastrofei.

5.11

CESE îşi exprimă recunoștința și aprecierea pentru integrarea în regulament de către Comisie a dispozițiilor care protejează personalul din sectorul bancar expus repercusiunilor foarte negative în cazul denunțării unor nereguli și care răspund astfel unei îndatoriri civice, suferind însă retorsiuni morale și pierzându-și uneori locul de muncă. Aceste activități de monitorizare internă, cunoscute ca denunțare a abuzurilor (whistleblowing) trebuie încurajate și sprijinite. Respectarea reglementărilor este adesea neglijată, eludată sau chiar încălcată, expunând instituțiile bancare și personalul acestora la riscuri incalculabile. Descoperirea recentă a unor activități care încalcă orice normă și orice lege de către anumite entități cunoscute și foarte respectabile a fost posibilă datorită colaborării active a celor care lucrau acolo!

5.11.1

CESE cere Comisiei să instituie o monitorizare specifică a obligației statelor membre de a adopta legislații de protejare adecvată și să prezinte un raport în materie în termen de doi ani de la punerea în aplicare a regulamentului.

5.12

CESE este foarte sensibil la tema raporturilor cu țările terțe, mai ales în ceea ce privește reciprocitatea și respectarea legislațiilor de către toți actorii care operează pe teritoriul Uniunii, considerând că modul de operare al Comisiei este echilibrat și sprijinind propunerea sa în materie. CESE recomandă să se continue și să se intensifice cooperarea cu Statele Unite, în special în domeniul reglementării sectorului financiar, pentru a dispune de sisteme cât mai omogene cu putință și care să abordeze temele similare în mod uniform.

5.13

De asemenea, CESE salută faptul că regulamentele Comisiei încep să țină seama de unul din punctele asupra cărora a insistat cel mai mult în trecut, în acest caz fiind vorba de sancțiuni administrative, dat fiind că cele penale nu țin de competența sa. Propunerile Comisiei par coerente, adecvate și disuasive.

5.14

În repetate rânduri, CESE și-a exprimat rezervele în ceea ce privește utilizarea actelor delegate. Cu toate că recunoaște importanța adaptării dispozițiilor legislative în decursul timpului, CESE observă că sistemul actelor delegate introduce elemente de incertitudine, ceea ce nu este de dorit în acest domeniu.

Bruxelles, 9 iulie 2014.

Președintele Comitetului Economic și Social European

Henri MALOSSE


(1)  JO C 100, 31.3.2009, p. 84.

(2)  http://ec.europa.eu/internal_market/bank/docs/high-level_expert_group/report_en.pdf

(3)  COM(2014) 40 final.

(4)  http://www.europarl.europa.eu/sides/getDoc.do?pubRef=-//EP//NONSGML+COMPARL+PE-506.244+01+DOC+PDF+V0//RO&language=RO (2013/2021(INI).

(5)  http://www.relbanks.com/top-european-banks/assets


16.12.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 451/51


Avizul Comitetului Economic şi Social European privind Comunicarea Comisiei „O foaie de parcurs pentru realizarea pieței unice în domeniul livrării de colete – Consolidarea încrederii în serviciile de livrare și încurajarea vânzărilor online”

[COM(2013) 886 final]

(2014/C 451/08)

Raportor:

dna Daniela RONDINELLI

La 16 decembrie 2013, în conformitate cu articolul 304 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, Comisia Europeană a hotărât să consulte Comitetul Economic și Social European cu privire la

Comunicarea Comisiei „O foaie de parcurs pentru realizarea pieței unice în domeniul livrării de colete – Consolidarea încrederii în serviciile de livrare și încurajarea vânzărilor online”

COM(2013) 886 final.

Secțiunea pentru piața unică, producție și consum, însărcinată cu pregătirea lucrărilor Comitetului pe această temă, și-a adoptat avizul la 23 iunie 2014.

În cea de-a 500-a sesiune plenară, care a avut loc la 9 și 10 iulie 2014 (ședința din 10 iulie 2014), Comitetul Economic și Social European a adoptat prezentul aviz cu 107 voturi pentru, 2 voturi împotrivă și 6 abțineri.

1.   Concluzii și recomandări

1.1

Comitetul Economic și Social European (CESE) salută publicarea foii de parcurs pentru realizarea pieței unice în domeniul livrării de produse vândute online, ce reprezintă un element cu potențial ridicat în ceea ce privește dezvoltarea economică și ocuparea forţei de muncă. Serviciile de livrare eficiente și fiabile sunt esențiale atât pentru promovarea comerţului electronic, cât și pentru consolidarea încrederii dintre vânzători și cumpărători.

1.2

În opinia CESE, finalizarea pieței interne a livrărilor și eliminarea decalajelor considerabile dintre așteptări, nivelul de protecție și posibilitățile efective presupune răspundere în solidar, trasabilitate și posibilitatea identificării, interoperabilitate și acces la o gamă mai amplă de opțiuni pe tot teritoriul UE, inclusiv în zonele insulare, certitudine în privința drepturilor și îndatoririlor celor implicați – în special IMM-urile și consumatorii –, mai ales în cazul plângerilor și returnărilor, o culegere a datelor simplă și comparabilă și o dimensiune socială solidă și formativă.

1.3

Comitetul reamintește (1) că, pe lângă binevenitele acorduri și coduri voluntare, atingerea obiectivului ar trebui să se bazeze pe un minim cadru normativ european, care să poată remedia eficient și flexibil carențele care persistă pe piață și descurajează consumatorii și IMM-urile să cumpere online, și care să poată rezolva problemele legate de:

răspunderea comună a operatorilor din întreg lanțul vânzărilor online;

trasabilitatea şi posibilitatea de identificare a livrărilor;

respectarea explicită a normelor europene în materie de protecție a datelor cu caracter personal;

obligația de a-i oferi în mod transparent consumatorului posibilitatea de a alege între mai multe opțiuni de livrare;

definiţii conceptuale comune și interoperabilitate deplină;

accesibilitatea și universalitatea serviciului, la prețuri rezonabile;

culegerea de date statistice comparabile și articulate, simplificate în cazul operatorilor de mici dimensiuni;

obligația aplicării uniforme a TVA;

acceptarea reciprocă și transfrontalieră a sistemelor în rețea de centre naționale de soluționare a problemelor și a sistemelor SOL/SAL (2);

obligaţia de a asigura condiţii de muncă echitabile;

transparența privind condițiile și prețurile serviciului;

formarea profesională permanentă a personalului;

sancțiuni în cazurile de nerespectare a obligațiilor, sesizate prin intermediul unui sistem de alertă rapidă de tip RAPEX/IMI (3);

instituirea etichetei europene de fiabilitate, pe baza unor standarde tehnico-normative și sub conducerea CEN (4), care să fixeze indicatori de calitate;

măsuri în favoarea întreprinderilor mici şi mijlocii, legate de simplificare și de accesul pe piaţă, precum și la platforme web, în condiții egale.

1.4

CESE solicită ca foaia de parcurs să stabilească termene clare și un calendar de implementare definit atât în termeni normativi, cât și de autoreglementare, pentru maximizarea gradului de încredere dintre toți operatorii implicați și, în special, cetățenii europeni, cu respectarea și protejarea deplină a drepturilor reciproce.

1.5

Comitetul solicită includerea în foaia de parcurs a două măsuri suplimentare, una privind accesibilitatea serviciului la prețuri rezonabile, iar cealaltă privind dimensiunea socială a pieței.

1.6

CESE recomandă Comisiei, Parlamentului European și Consiliului:

asigurarea, printr-un cadru normativ european, a accesului tuturor operatorilor din sector pe piaţa unică a livrărilor de colete și acordarea unei atenții speciale universalității serviciului la costuri rezonabile, mai ales în regiunile periferice, montane, insulare și defavorizate;

remedierea lipsei informațiilor statistice detaliate și comparabile privind întregul lanț, de la momentul comenzii online până la livrarea transfrontalieră a produselor, prin proceduri simplificate, conform principiului one size fit all (o soluție unică pentru toate situațiile);

crearea unei arhitecturi comune și deschise, pe baza unor definiții agreate în comun și cu concursul tuturor părților implicate, mai ales al IMM-urilor, pentru gestionarea interoperațională a unor platforme web interactive ușor de utilizat, sub supravegherea Comisiei Europene;

furnizarea unor indicații clare privind utilizarea instrumentelor financiare europene în domeniile cercetării și inovării tehnologice, mediului și climei, energiei și transporturilor, noilor profesii și formării, coeziunii, teritoriului și întreprinderilor de mici dimensiuni;

acordarea unui sprijin adecvat IMM-urilor în acțiunea lor de punere în aplicare a foii de parcurs, prevăzând măsuri concrete și fonduri corespunzătoare pentru promovarea participării lor în condiții echitabile la comerțul online;

elaborarea, în spiritul Small Business Act, a unei reglementări care să răspundă preocupărilor IMM-urilor din întreg sectorul transporturilor și logisticii, în elaborarea căreia să fie implicate organizațiile reprezentative ale acestora;

însărcinarea cu maximă urgență a CEN cu elaborarea unor indicatori standard de calitate pentru o etichetă europeană de siguranță și calitate privind livrările, pentru asigurarea calității și fiabilității, durabilității, garanțiilor sociale și de securitate;

garantarea unei dimensiuni sociale solide și coerente, în măsură să asigure un amplu dialog social european sectorial, accesul la oportunități adecvate de formare și recalificare profesională, condiții de activitate și de remunerare demne și echitabile, precum și eliminarea muncii precare și la negru, întâlnită mai ales în cazul activității externalizate pe „ultimul kilometru”.

1.7

Comitetul cere Comisiei Europene să elaboreze, cu ajutorul Eurofound (Fundaţia Europeană pentru Îmbunătăţirea Condiţiilor de Viaţă şi de Muncă), un raport bienal privind condiţiile de angajare şi de muncă din sector și situația consumatorilor și operatorilor din întregul lanț, precum și perspectivele de evoluție sub acest aspect, raport care să fie prezentat CESE, Parlamentului European, Consiliului și partenerilor sociali.

2.   De la Cartea verde la foaia de parcurs

2.1

În Europa, comerțul electronic constituie un potențial motor de creștere economică și de ocupare a forței de muncă, cu o pondere estimată de peste 10 % anual între 2013 și 2016 (5). 45 % din cetățenii UE au făcut achiziţii online în ultimele 12 luni, recunoscând că majoritatea problemelor sunt legate de livrări sau de întârzierile de livrare (6).

2.2

Comisia a identificat (7) câteva „obstacole principale în calea realizării pieței unice digitale, precum și un plan de acțiune pentru a le elimina”, în condițiile în care „10 % dintre consumatori nu cumpără online (8), fiind reticenți din cauza costurilor de livrare, mai ales transfrontaliere, și a calității serviciului”.

2.3

În avizul său privind Cartea verde (9), CESE a solicitat o directivă care să prevadă regimurile de răspundere în solidar a operatorilor, trasabilitatea și posibilitatea de identificare a livrărilor, obligația de a oferi mai multe opțiuni de livrare, o rețea europeană de centre naționale de soluționare a problemelor, obligația de a asigura condiții de muncă echitabile, precum și transparența privind condițiile și prețurile.

2.4

Dezbaterea privind Cartea verde a fost urmată, în decembrie 2013, de Comunicarea privind foaia de parcurs pentru realizarea pieței unice în domeniul livrării coletelor în cazul vânzărilor online (10).

2.5

Conform unor anchete recente efectuate la nivel mondial (11), factorii care creează probleme în dezvoltarea comerțului electronic business to consumer (B2C) sunt:

imposibilitatea cunoașterii imediate a opțiunilor de livrare și incertitudinile privind costul total al achiziției online;

imposibilitatea primirii de informații actualizate privind etapa livrării și trasabilitatea ei;

termenele prea lungi de expediere și/sau lipsa indicațiilor/flexibilității în privința termenelor de livrare;

gestionarea prea complicată și prea costisitoare a returnărilor și a schimburilor de produse;

carențe în asistența acordată clienților în timp real.

2.6

Comisia afirmă că lipsesc încă „date relevante de piață privind fluxurile naționale și transfrontaliere de colete de la toți furnizorii de servicii poștale activi pe piețele livrării de colete B2C și B2B, inclusiv de la intermediari, colectori și operatori alternativi (12)”.

2.7

Diverse studii confirmă faptul că posibilitatea apariției unor comportamente anticoncurențiale pare a fi mai mare în anumite segmente ale serviciilor poștale decât în altele, motiv pentru care pare mai oportună exercitarea unui control reglementar în segmentele respective: de exemplu pe piața B2C mai degrabă decât în cazul serviciilor B2B, în serviciile transfrontaliere mai curând decât în serviciile poştale naționale (13).

2.8

Comitetul apreciază faptul că o parte semnificativă din concluziile formulate în avizul său privind Cartea verde au fost însușite. Într-adevăr, Consiliul (14) și Parlamentul European (15) au invitat și ele Comisia să identifice barierele existente în calea serviciilor transfrontaliere de livrare și să adopte măsuri corespunzătoare de eliminare a acestora. De asemenea, Parlamentul a solicitat (16) servicii de livrare accesibile, la prețuri rezonabile, eficiente și de înaltă calitate, precum și platforme pentru cooperare și schimb de informații între operatorii de livrări, precum și o soluționare rapidă și cu costuri minime a plângerilor și a litigiilor.

3.   Observații generale

3.1

CESE consideră importantă recâștigarea încrederii IMM-urilor și a consumatorilor online prin intermediul unor rețele și sisteme interoperaționale de gestionare rapidă și cu costuri reduse, într-un context adecvat de reglementare și de autoreglementare acceptat de operatorii din întregul lanț, în vederea creării unei piețe interne libere și deschise și evitând orice suprareglementare inutilă. Comitetul solicită prin urmare aplicarea foii de parcurs într-un termen precis, cu respectarea termenului stabilit, de 18 luni.

3.2

Comitetul consideră că UE trebuie să finalizeze piața internă a livrării coletelor, garantând consumatorilor, lucrătorilor și tuturor operatorilor de pe piață, inclusiv IMM-urilor din sectoarele comerțului electronic, transporturilor și logisticii, rapiditate, calitate, fiabilitate și prețuri rezonabile, eliminând deficiențele și inconvenientele întâlnite în prezent pe piața unică.

3.3

Însă CESE ar fi dorit ca în comunicare să se facă trimitere expresă la situația regiunilor dezavantajate geografic, ca de exemplu cele insulare, ultraperiferice și muntoase, deoarece Comitetul înțelege că acestea se confruntă cu probleme specifice, greu de rezolvat, în special datorită condițiilor economice dificile; piața unică a livrărilor de colete va putea fi cu adevărat finalizată doar dacă regiunile respective vor face obiectul unei preocupări și al unor măsuri adecvate.

3.4

În opinia CESE, cadrul acțiunilor propuse se bazează în principal pe procese voluntare de autoreglementare, pe reglementările privind serviciile poștale naționale și pe intervenția Grupului autorităților europene de reglementare din domeniul serviciilor poștale, precum și pe principiul aplicării adecvate a normelor europene în vigoare, fără a se stabili un cadru unitar pentru toți operatorii și fără a se stabili termene specifice în intervalul de 18 luni menționat în comunicare.

3.5

CESE observă că foaia de parcurs nu prevede încă, pe lângă procesele de autoreglementare, necesitatea adoptării unei directive, deja solicitată de Comitet (17), care să răspundă în mod complet, coerent și consolidat cerințelor privind finalizarea pieței interne a livrării transfrontaliere de colete, în cazul tuturor operatorilor din sector.

3.6

Comitetul consideră că UE trebuie să adopte o soluție europeană care să constea în promovarea autoreglementării și a reglementării, pentru a aborda problemele rămase nerezolvate pe piață și a proteja consumatorii și IMM-urile (B2B), cu referire la următoarele aspecte:

răspunderea în solidar a tuturor operatorilor din lanțul de vânzare online față de cumpărător;

obligația referitoare la deplina trasabilitate şi posibilitate de identificare a livrărilor;

respectarea explicită a normelor de securitate și de protecţie a datelor cu caracter personal, conform Directivei 95/46/CE;

obligația de a-i oferi în mod transparent consumatorului posibilitatea de a alege între mai multe opțiuni de livrare;

obligația utilizării unor definiţii conceptuale comune și asigurării deplinei interoperabilități;

obligația de universalitate a serviciului, la prețuri rezonabile, pentru toți operatorii de pe piața liberă, cu respectarea legislației europene în vigoare în domeniu, inclusiv a directivelor privind serviciile poștale și a celorlalte acte normative relevante ale UE;

culegerea de date statistice comparabile și articulate;

obligația aplicării uniforme a TVA;

acceptarea reciprocă la nivel transfrontalier a sistemelor în rețea de centre naționale de soluționare a problemelor și a sistemelor SOL/SAL;

obligaţia de a asigura condiţii de muncă echitabile;

obligația de transparență privind condițiile și prețurile serviciului;

obligația privind formarea profesională permanentă a personalului, pentru asigurarea unui nivel ridicat de profesionalism, în condițiile introducerii de noi tehnologii în sector;

sancțiuni pentru cazurile de nerespectare a obligațiilor, sesizate inclusiv prin intermediul unui sistem de alertă de tip RAPEX/IMI, și sancțiuni bazate pe indicatori de calitate;

măsuri în favoarea IMM-urilor, sub forma reducerii birocrației și a procedurilor administrative, a facilitării accesului pe piaţă și a participării la definirea, în colaborare, de aplicații comune în domeniul noilor tehnologii și platformelor web.

3.7

Chiar dacă propunerile fac referire la compatibilitatea cu cadrul financiar 2014-2020 al UE, CESE consideră că foaia de parcurs are totuși nevoie de orientări explicite privind instrumentele financiare europene relevante în materie de:

cercetare și inovare tehnologică (programele „Orizont 2020”, Galileo și ISA, precum și Agenda digitală) în domeniul interoperabilității, trasabilității și securității;

mediu și climă, energie și transporturi (cel de-al șaptelea program de acțiune pentru mediu, cadrul pentru 2030 în domeniul climei și al energiei și acțiunea EU Transport GHG: Routes to 2050 II), sub aspectul impactului livrării pe „ultimul kilometru”;

IMM-uri, în contextul intervențiilor BEI pentru întreprinderile inovatoare, al programului COSME și al tuturor resurselor europene destinate promovării competitivității, în condiții de egalitate cu ceilalți operatori;

coeziune teritorială (noua perioadă de programare a fondurilor structurale 2014-2030 și intervențiile în favoarea zonelor insulare, rurale și ultraperiferice);

ocupare a forţei de muncă și formare (Agenda pentru noi competențe și noi locuri de muncă, Agenda consumatorului european intitulată „Stimularea încrederii și a creșterii economice”, programul Erasmus Plus 2014-2020 pentru educație și formare).

3.8

CESE recomandă Comisiei să procedeze la împuternicirea CEN în sensul elaborării de standarde tehnico-normative europene, cu implicarea totală a tuturor părților interesate, în special a IMM-urilor și a consumatorilor, și consideră că se impune elaborarea unor indicatori pentru o etichetă europeană de siguranță și calitate privind livrările, pentru asigurarea calității și fiabilității, durabilității, garanțiilor sociale și de siguranță.

4.   Observații specifice

4.1

CESE remarcă faptul că se impun două acțiuni suplimentare în ceea ce privește garantarea accesibilității și dimensiunea socială a pieței.

4.1.1   Acțiunea în domeniul accesibilităţii pieței și a utilizării serviciilor la costuri rezonabile

4.1.1.1

Comitetul solicită ca pentru obținerea etichetei de calitate să se prevadă obligația garantării accesului pe piaţă și a utilizării serviciilor la costuri rezonabile în toate regiunile UE. CESE este dezamăgit să constate că regiunilor periferice și insulare nu li s-a acordat o atenție specială, sperând așadar ca noile reglementări să își propună și reducerea vulnerabilității geografice pe piața comerțului electronic, având în vedere că un număr considerabil de cetățeni europeni trăiesc în zonele menționate.

4.1.1.2

CESE consideră că trebuie asigurat accesul deplin al tuturor operatorilor la structurile și resursele de informare utilizate la furnizarea de servicii de livrare, în vederea protejării intereselor utilizatorilor și/sau a promovării unei concurențe eficiente.

4.1.1.3

CESE solicită Comisiei să reexamineze Notificarea 1998 privind aplicarea regulilor de concurență în acest sector, din perspectiva evoluției reglementărilor și pieței, care influențează serviciile transfrontaliere și costurile standard, în vederea aplicării unor politici mai liberale și mai orientate către costuri (18), cu respectarea dispozițiilor Protocolului 26 anexat Tratatului de la Lisabona, în special în ceea ce privește accesul universal și prețurile accesibile pentru serviciile de interes economic general.

4.1.2   Acțiunea privind dimensiunea socială a pieței

4.1.2.1

CESE solicită garantarea unei dimensiuni sociale solide și coerente, în măsură să asigure, împreună cu eforturile în materie de inovare depuse de întreprinderile din sectoarele vizate, un grad ridicat de calitate și profesionalism al forței de muncă, aceasta și mulțumită accesului la oportunități adecvate de formare și recalificare profesională.

4.1.2.2

CESE reafirmă necesitatea asigurării unor condiții de activitate și de remunerare demne și echitabile, pentru eliminarea muncii precare și la negru, mai ales în cazul activității externalizate pe „ultimul kilometru”, reamintind prevederile Regulamentului (CE) nr. 1071/2009 privind condițiile pentru exercitarea ocupației, ale Deciziei nr. 2009/992/UE și ale Regulamentului UE nr. 1213/2010 care introduc o definiție a „raportului de muncă” ce permite adoptarea de măsuri împotriva falselor activități independente, așa cum se amintește într-un aviz recent al CESE (19).

4.1.2.3

CESE recomandă lansarea de către Comisie a unui dialog social european extins, care să reunească partenerii sociali reprezentativi din sectoarele din întreg lanțul vânzărilor online și al livrării de colete (serviciile comerciale, poștale, de transport și de logistică), dialog care să abordeze condiţiile de angajare și de muncă, perspectivele de dezvoltare, inovare și valorificare a resurselor umane.

4.1.2.4

Comisia ar trebui să elaboreze, cu ajutorul Fundaţiei Europene pentru Îmbunătăţirea Condiţiilor de Viaţă şi de Muncă, un raport bienal privind condiţiile de angajare şi de muncă din sector și perspectivele de dezvoltare, raport care să fie prezentat CESE, Parlamentului European și partenerilor sociali.

4.2   Acțiunea 1: informarea consumatorilor cu privire la caracteristicile și costurile de livrare și returnare

4.2.1

CESE consideră că codurile voluntare de conduită și schimbul de bune practici reprezintă alternative complementare, care pot fi aplicate la nivelul UE doar dacă sunt puse la punct și acceptate de toate părțile prezente pe piața vânzărilor online și în contextul unei legislaţii-cadru europene care să reglementeze ansamblul aspectelor implicate de livrarea transfrontalieră de produse achiziționate online, în vederea protejării consumatorilor, a operatorilor de mici dimensiuni și a IMM-urilor, în condiții de egalitate și fără a le impune acestora cerințe greu de îndeplinit.

4.3   Acțiunea 2: informarea operatorilor de comerț electronic privind serviciile de livrare

4.3.1

Elaborarea de definiţii comune ale conceptelor de bază ale serviciilor de livrare de către operatorii de comerț electronic, fără implicarea reprezentanţilor consumatorilor și ai IMM-urilor, riscă să nu țină seama de aspecte importante ale alegerilor făcute de consumatori și să restrângă evantaiul opțiunilor disponibile.

4.3.2

CESE solicită conceperea în colaborare, de către toate părțile interesate, a unei arhitecturi comune deschise și interactive, după modelul transportului de mărfuri informatizat (e-freight) (20).

4.3.3

CESE solicită Comisiei să asigure controlul bunei gestionări a platformelor web pe baza unor criterii obiective predefinite și favorabile consumatorului, în contextul cadrului normativ solicitat de Comitet.

4.4   Acțiunea 3: transparența piețelor de livrare, servicii integrate și standarde de calitate

4.4.1

Lipsa unui cadru statistic detaliat și care să permită efectuarea de comparații în privința lanţului de operațiuni și a actorilor implicați, de la momentul comenzii online până la cel al livrării transfrontaliere a produselor, trebuie remediată prin achiziţionarea de la toți furnizorii de servicii activi pe piețe, de către autoritățile vamale, poștale, fiscale și financiare, și de către sectorul comercial, a unor date relevante, coerente și comparabile privind fluxurile transfrontaliere de colete, acoperirea serviciului universal, modalitățile de returnare și soluționarea plângerilor.

4.4.2

Colectarea datelor trebuie să se facă în mod identic, fără sarcini suplimentare și duplicări birocratice. Comisia ar trebui să evalueze oportunitatea și costurile unei eventuale asigurări forfetare la preț redus pentru livrările transnaționale, legată de obținerea unei etichete europene de calitate.

4.5   Acțiunea 4: interoperabilitatea operațiunilor de livrare a coletelor

4.5.1

Este necesar ca operatorii de servicii de livrare și operatorii de comerț electronic să elaboreze, în mod voluntar, soluții pentru interconectarea sistemelor de informații și a interfețelor deschise, cu un sistem de livrare și de returnare eficace și cu costuri rezonabile de livrare pe „ultimul kilometru”.

4.5.2

CESE consideră însă că aceste evoluții trebuie să aibă loc pe baza unor criterii de interoperabilitate predefinite într-un cadru normativ comun.

4.6   Acțiunea 5: consolidarea protecției consumatorului

4.6.1

CESE susține inițiativa însărcinării CEN cu elaborarea unor standarde, precum și cea menită să ofere statelor membre orientări privind implementarea deplină și uniformă a Directivei 2011/83/UE și să încurajeze utilizarea mai frecventă a mecanismelor de soluționare alternativă a litigiilor, prevăzute de Directiva SAL 2013/11/UE.

4.6.2

Comitetul consideră că problema plângerilor nu poate fi rezolvată doar pe baza faptului că „operatorii de servicii de livrare, operatorii de comerț electronic și asociațiile de consumatori ar trebui (în comun) să asigure o mai bună cooperare cu privire la tratarea plângerilor și la sistemele de protecție a consumatorilor”. CESE apreciază această cooperare, cu condiția ca ea să se înscrie într-un cadru normativ comun.

Bruxelles, 10 iulie 2014.

Președintele Comitetului Economic și Social European

Henri MALOSSE


(1)  JO C 161, 6.6.2013, p. 60.

(2)  SOL: soluționarea online a litigiilor; SAL: soluționarea alternativă a litigiilor.

(3)  IMI: Sistemul de informare al pieței interne.

(4)  Comitetul European de Standardizare.

(5)  MEMO-13-1151, Comisia Europeană.

(6)  Sondajul Eurobarometru special 398 – Piața internă – octombrie 2013.

(7)  COM(2011) 942 final, 11.1.2012.

(8)  Eurostat, Anchetă privind familiile, 2009.

(9)  JO C 161, 6.6.2013, p.60.

(10)  COM(2013) 886 final.

(11)  Studiul global UPS Pulse of the Online Shopper, 2013.

(12)  COM(2013) 886 final.

(13)  WIK Consult, raport final 8/2013.

(14)  Consiliul Competitivitate – concluzii privind guvernanța pieței unice și a pieței unice digitale, 30.5.12.

(15)  Parlamentul European – rezoluțiile din 4.2.2014 2013/2043 (INI), 11.12.2012 și 4.7.2013.

(16)  Parlamentul European – rezoluția din 4.2.2014.

(17)  A se vedea nota de subsol 1.

(18)  Poziția comună a UE și SUA la Runda Doha a OMC, 2006.

(19)  JO C 161, 6.6.2013, p. 14.

(20)  Proiectul e-freight 2010-2014 al celui de-al șaptelea program-cadru de cercetare, cu 31 de parteneri din 14 țări, urmărește să reunească într-o rețea toți actorii activi în domeniul logisticii, prin platforme web interactive și ușor de utilizat. Printre recomandări se numără și următoarea: „Comisia Europeană ar trebui să elaboreze cât mai repede o directivă sau un act similar, care să garanteze că interfața ghișeelor unice naționale care vor fi puse în funcțiune de acum înainte utilizează ca format de intrare sistemul comun de raportare (SCR), conceput în contextul transportului de mărfuri informatizat”.


ANEXĂ

la AVIZUL Comitetului Economic şi Social European

Următorul amendament a fost respins, dar a obținut cel puțin o pătrime din voturile exprimate [articolul 39 alineatul (2) din Regulamentul de procedură]:

Punctul 1.6

Se modifică după cum urmează:

CESE recomandă Comisiei, Parlamentului European și Consiliului:

asigurarea, printr-un cadrul normativ european, inclusiv directivele privind serviciile poștale, a accesului pe piaţa livrărilor și a acordării acordarea unei atenții speciale universalității serviciului la costuri rezonabile, mai ales în regiunile periferice, montane, insulare și defavorizate; […]

Rezultatul votului:

Pentru

:

35

Împotrivă

:

67

Abțineri

:

10


16.12.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 451/59


Avizul Comitetului Economic şi Social European privind propunerea de regulament al Parlamentului European şi al Consiliului privind raportarea și transparența operațiunilor de finanțare prin instrumente financiare

[COM(2014) 40 final – 2014/0017 (COD)]

(2014/C 451/09)

Raportor:

dl Edgardo Maria IOZIA

La 25 februarie 2014 și la 27 martie 2014, în conformitate cu articolul 114 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), Parlamentul European și, respectiv, Consiliul au hotărât să consulte Comitetul Economic și Social European cu privire la

Propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind raportarea și transparența operațiunilor de finanțare prin instrumente financiare

COM(2014) 40 final – 2014/0017 (COD).

Secțiunea pentru piața unică, producție și consum, însărcinată cu pregătirea lucrărilor Comitetului pe această temă, și-a adoptat avizul la 23 iunie 2014.

În cea de-a 500-a sesiune plenară, care a avut loc la 9 și 10 iulie 2014 (ședința din 9 iulie), Comitetul Economic și Social European a adoptat prezentul aviz cu 183 de voturi pentru și 3 abțineri.

1.   Concluzii și recomandări

1.1

CESE salută propunerea de regulament prezentată de Comisie și menită – împreună cu proiectul de regulament privind reforma sectorului bancar, de care este foarte strâns legată – să pună în aplicare un ansamblu de măsuri pentru sporirea transparenței și rezilienței sistemului financiar european, în contextul operațiunilor de finanțare prin instrumente financiare (securities financing transactions – SFT).

1.2

Este de o importanță esențială pentru piață și economie în general să se dispună de o cât mai bună acoperire cu informații despre toate zonele pieței, să se monitorizeze riscurile legate de operațiunile în curs și să se reducă volumul operațiunilor bancare netransparente și nereglementate.

1.3

În acest sens, CESE constată că sintagma sistemul bancar din umbră este înșelătoare și o sursă de confuzii inutile pentru marele public. Ceea ce se găsește „în umbră” sunt anumite operațiuni bancare efectuate de entități bancare și nebancare, nu de bănci – sau, mai bine zis, de instituții financiare – ca atare, dat fiind că operatorii care funcționează pe această piață specifică nu sunt adesea de origine bancară. Aceste entități cuprind fonduri de hedging (hedge funds), fonduri suverane și societăți financiare specializate în piața fondurilor monetare sau în cea a produselor derivate structurate și complexe. Deși toți acești operatori sunt cunoscuți, este posibil ca autoritățile să nu cunoască anumite operațiuni nereglementate pe care aceștia le efectuează.

1.4

CESE subliniază importanţa acestui regulament care permite să se scoată la lumină cu limpezime mișcările de piață și domeniile în care se manifestă riscuri excesive, ajutând astfel autoritățile de supraveghere a pieței să monitorizeze constant situația și să intervină preventiv pentru a reduce activitățile considerate în ansamblu ca excesiv de riscante. Astfel, regulamentul de față, pe de o parte, furnizează pieței informații care nu erau disponibile până în prezent și, pe de altă parte, oferă autorităților un instrument suplimentar de analiză și informare.

1.5

La fel de importantă este reglementarea activității de reipotecare, adică a utilizării temporare a titlurilor de valoare încredințate. Obligația de a obține consimțământul specific al investitorului care este proprietarul titlurilor de valoare permite evitarea asumării unor riscuri neprevăzute și menționate eventual în contract doar în termeni generali. Riscul de credit al contrapartidei devine un element de evaluare în sine și permite evitarea sau cel puțin limitarea puternică a prezenței unor operatori care nu sunt foarte demni de încredere. Toate aceste măsuri contribuie la reziliența globală a sistemului în general și a entităților cu o mare prezență pe piață.

1.6

Din perspectiva tuturor măsurilor luate de Comisie pentru a întoarce sistemul financiar la matca sa naturală de motor al economiei și al prosperității gospodăriilor și întreprinderilor, CESE consideră că a venit momentul să fie lansat în Europa un mare pact social pentru un sistem financiar durabil , prin intermediul căruia toate părțile interesate să poată participa la redefinirea obiectivelor și instrumentelor. Prăbușirea reputației băncilor, observată în nenumărate sondaje și anchete din ultimii ani, ar trebui să-i determine pe toți actorii să renunțe definitiv la vechile practici și să lanseze o dezbatere cu societatea. Gospodăriile, întreprinderile, cetățenii și lucrătorii, societatea în ansamblul său reclamă un sistem financiar eficient și de încredere, care să contribuie la dezvoltare și la ocuparea forței de muncă, acordând atenția cuvenită impactului social și de mediu al investiţiilor.

1.7

CESE recunoaște eforturile considerabile ale Comisiei pentru respectarea promisiunii de a prezenta cele 48 de măsuri legislative cuprinse în programul de lucru al noii reglementări și, mai ales, munca depusă de DG MARKT, apreciată atât pentru calitate, cât și pentru cantitate, într-un context foarte dificil. Principiile directoare ale muncii depuse au fost echilibrul și eficiența. CESE consideră că activitățile Comisiei au fost încununate de succes, apreciind acest fapt și, în special, recunoașterea de către aceasta a faptului că există „unele lacune grave în materie de reglementare, un cadru de supraveghere ineficace, piețe opace și produse mult prea complexe în sistemul financiar”.

1.8

Adoptarea acestui regulament va duce, în opinia CESE, la atenuarea riscului de arbitraj de reglementare. Comitetul îndeamnă Comisia să-și continue eforturile depuse pentru realizarea obiectivului de reducere la minimum și la sectoarele cu adevărat marginale a operațiunilor nereglementate ale sistemului financiar european.

2.   Propunerea Comisiei

2.1

Propunerea Comisiei urmărește îmbunătăţirea transparenţei operaţiunilor de finanţare prin instrumente financiare (SFT (1)), în principal prin următoarele trei metode:

în legătură cu monitorizarea riscurilor sistemice legate de SFT, propunerea de regulament cere ca toate aceste operaţiuni de finanțare să fie comunicate unei baze centrale de date. Acest lucru va permite autorităţii de supraveghere să identifice mai bine relațiile dintre bănci și operatori bancari paraleli, scoțând la lumină anumite operațiuni de colectare de fonduri ale acestora din urmă;

comunicarea de informații investitorilor ale căror active sunt utilizate în SFT: conform propunerii, aceste operațiuni – efectuate de fonduri de investiții sau de alte structuri similare – vor fi descrise amănunțit în rapoarte. Aceasta va permite sporirea transparenței față de investitori, care vor putea astfel să-și asume decizii de investiții în mai mare cunoștință de cauză;

activitățile de reipotecare: regulamentul prevede sporirea transparenței activităților de reipotecare a instrumentelor financiare [pentru orice utilizare de către beneficiarul garanției, în scopuri proprii, înainte de executarea acesteia (pre-default)], prin stabilirea unui set minimal de condiții pe care părțile interesate vor trebui să le respecte, inclusiv un acord scris și un consimțământ anterior reipotecării. Aceasta va avea ca efect că, înainte ca reipotecarea să aibă loc, clienții sau contrapărțile vor trebui să-și dea acordul. De asemenea, aceștia vor lua decizia pe baza informațiilor clare privind riscurile pe care le implică această operațiune.

3.   Introducere

3.1

Alături de propunerea sa de reformă structurală a sectorului bancar al UE, Comisia a propus și măsuri complementare menite să sporească transparența SFT și să evite situațiile în care băncile eludează anumite reglementări prin transferarea activităților proprii către sectorul bancar paralel. Aceasta este una din principalele preocupări ale Comisiei.

3.2

Operațiunile de finanțare prin instrumente financiare (SFT) cuprind diverse tipuri de tranzacții, cu efecte economice similare. Principalele SFT sunt darea cu împrumut de titluri de valoare și tranzacțiile de răscumpărare (contracte repo).

3.3

Împrumutul de titluri de valoare este o operațiune determinată în principal de cererea pieței pentru anumite titluri de valoare și este utilizată, de exemplu, pentru vânzare sau plăți pe termen scurt. Operațiunile repo și reverse repo sunt, în general, motivate de necesitatea de a da sau lua cu împrumut bani în mod sigur. Această practică rezidă în cumpărarea sau vinderea de instrumente financiare contra numerar, convenind în prealabil să fie răscumpărate sau revândute la un preț stabilit dinainte, la o anumită dată din viitor.

3.4

Administratorii de fonduri utilizează SFT pentru a obține beneficii sau finanțări suplimentare. Operațiunile repo, de exemplu, sunt utilizate adesea pentru a colecta fonduri destinate unor noi investiții. În același timp, aceste operațiuni pot da naștere unor noi riscuri, precum riscuri de contrapartidă sau de lichiditate. În general, doar o parte din câștigurile suplimentare revin fondurilor respective, deși investitorilor le revine în întregime riscul de contrapartidă. Ca atare, utilizarea acestor operațiuni poate determina alterarea considerabilă a profilului de risc și de randament.

3.5

Este evidentă legătura dintre propunerea de reformă structurală a sectorului bancar european și acest pachet de măsuri. Propunerea Comisiei de reformă structurală a sectorului bancar european urmărește interzicerea anumitor activități ale băncilor sau impunerea unor constrângeri asupra acestora. Efectele scontate ale acestei inițiative ar putea fi atenuate însă în cazul în care aceste activități migrează de la grupurile bancare reglementate către sectorul bancar paralel, unde supervizorii au posibilități de control mai mici.

3.6

Consiliul pentru Stabilitate Financiară (Financial Stability Board – FSB) a scos în evidență că un faliment dezordonat al entităților bancare paralele poate duce la un risc sistemic, atât direct, cât și din cauza interconexiunilor cu sistemul bancare clasic.

3.7

FSB a sugerat și că un exces de consolidare a reglementării bancare ar putea avea ca efect migrarea anumitor activități bancare către sistemul bancar paralel (2).

4.   Observații generale

4.1

CESE salută propunerea de regulament privind raportarea și transparența operațiunilor de finanțare prin instrumente financiare, care – alături de regulamentul privind reformele structurale ale sistemului bancar – vizează sporirea rezilienței sistemului bancar, a transparenței operațiunilor și rezolvarea eventualelor crize fără ca aceasta să mai cadă pe umerii cetățenilor.

4.2

Ca atare, avizul de față este strâns legat de cel pe care CESE l-a elaborat în legătură cu regulamentul privind reforma structurală.

4.3

CESE apreciază recunoașterea de către Comisie a faptului că au existat „unele lacune grave în materie de reglementare, un cadru de supraveghere ineficace, piețe opace și produse mult prea complexe în sistemul financiar” înainte de declanșarea crizei. Acestea sunt unele din argumentele pe care CESE le-a prezentat încă de la începutul crizei, cerând să fie luate măsuri urgente de intervenție. Cu toate acestea, Comisia nu a ascultat cu atenția necesară avertismentele și recomandările prezentate, care ar fi putut evita unele probleme survenite între timp.

4.4

CESE este conştient că forțele economice, rețelele agresive de influență și enormele interese economice în joc au încercat să împiedice sau să frâneze măsurile necesare și urgente în perioada următoare izbucnirii crizei. Oricum, cu excepția câtorva opțiuni cu care nu a fost de acord, CESE recunoaște implementarea de către Comisie a unui întreg set de măsuri, anunțate ca atare în urma înaintării rapoartelor elaborate de Comisia de Larosière și de Grupul la nivel înalt Liikanen.

4.5

CESE apreciază eforturile constante depuse de comisarul Barnier și de DG MARKT (responsabilă de propunerile privind reglementarea financiară), care, pe ansamblu, a făcut o muncă excelentă și a prevăzut o serie de măsuri coerente și strâns legate între ele, rezultând astfel un corpus juridic de o calitate remarcabilă și o eficiență fără pereche. Efectul cumulat al acestor inițiative legislative va determina depășirea treptată a cauzelor care au dus la crizele financiare ale ultimilor ani.

4.6

CESE a susţinut dintotdeauna că este necesar ca Europa să dispună de un sistem financiar care să funcționeze bine, orientat spre economia reală, cu o atenție specială acordată IMM–urilor, spre economia socială și spre crearea de locuri de muncă. Sectorul creditelor are un rol capital de jucat în furnizarea de servicii pentru societate, redevenind motorul și conducătorul economiei reale, având conștiința responsabilității sociale care trebuie asumată.

4.7

CESE consideră că nu mai poate fi amânată o schimbare radicală în raportul dintre instituţiile financiare și cetăţeni. Prăbușirea încrederii în bănci și în celelalte entități trebuie oprită, pentru că altfel ar putea provoca pagube ireparabile dezvoltării economice și sociale.

4.8

În conformitate cu nenumăratele sale luări de poziție legate de participarea societății civile, CESE dorește instituirea în Europa a unui pact social pentru un sistem financiar durabil, prin intermediul căruia toate părțile interesate să poată participa la definirea unui sistem financiar eficient, rezilient, transparent și care ține seama de impactul social și de mediu al propriilor sale acțiuni.

4.9

CESE sprijină ferm inițiativele Comisiei menite să contracareze riscul prezentat, pe de o parte, de arbitrajul de reglementare și, pe de altă parte, de transferul de activitate către un domeniu subreglementat, cum este cel al operațiunilor paralele, unde se eludează dispozițiile din ce în ce mai aspre care sunt în curs de elaborare.

4.10

În avizele sale pe aceste teme (3), CESE și-a exprimat limpede punctul de vedere, pledând pentru reducerea pe cât posibil a zonelor nereglementate din cadrul sectorului financiar.

4.11

În momentul elaborării propunerii sale de regulament, Comisia a ținut seama de necesitatea de a reduce cât mai mult costurile suplimentare pentru sistemul financiar, identificând posibilele soluții în infrastructură, precum registrele centrale de date, și în procedurile existente în favoarea transparenței în materie de tranzacții cu instrumente financiare derivate, prevăzute de Regulamentul nr. 648/2012. CESE își însușește această abordare care demonstrează atenția pe care Comisia o acordă operatorilor și utilizatorilor finali, asupra cărora s-ar putea repercuta, după toate probabilitățile, costurile suplimentare generate de prezentul regulament.

4.12

CESE consideră că va crește efectiv stabilitatea financiară care decurge din transparența sporită a activităților prevăzute de regulament (operațiuni de finanțare prin instrumente financiare, celelalte structuri de finanțare echivalente și reipotecarea), sporind reziliența generală a sistemului și a diverșilor actori. Includerea tuturor contrapărților active pe piețele financiare garantează informații complete cu privire la amploarea reală a tranzacțiilor și a profilurilor de risc pe care și le asumă diverșii operatori.

4.13

Din aceste motive, regulamentul este esențial pentru a desăvârși eficiența regulamentului privind reforma structurală a sistemului bancar, care se aplică instituțiilor bancare cu o dimensiune ce poate fi considerată ca reprezentând un risc sistemic. De asemenea, regulamentul restrânge posibilitatea de a opta pentru transferul activității către zonele nereglementate ale sistemului financiar.

5.   Observații specifice

5.1

Propunerea Comisiei urmărește îmbunătăţirea transparenţei operaţiunilor de finanţare prin instrumente financiare (SFT), în principal prin următoarele trei metode:

5.1.1

În legătură cu monitorizarea riscurilor sistemice legate de SFT, propunerea de regulament cere ca toate aceste operaţiuni de finanțare să fie comunicate unei baze centrale de date. Acest lucru va permite autorităţii de supraveghere să identifice mai bine relațiile dintre bănci și entitățile bancare considerate în mod obișnuit ca aparținând sistemului paralel, scoțând la lumină anumite operațiuni de colectare de fonduri ale acestora din urmă.

5.1.1.1

CESE consideră că această manieră de a proceda ajută autorităţile de supraveghere să monitorizeze mai eficient expunerea și riscurile asociate SFT, permițând – dacă este necesar – să se intervină precis și la timp.

5.1.1.2

CESE se întreabă dacă este aplicabilă propunerea de a păstra pentru cel puțin 10 ani datele în registre. De exemplu, Regulamentul privind infrastructura pieței europene (EMIR) prevede obligația de a păstra datele pe o perioadă de 5 ani.

5.1.2

Furnizarea de informații investitorilor ale căror active sunt utilizate în SFT: conform propunerii, prin solicitarea unor rapoarte amănunțite cu privire la aceste operațiuni se poate îmbunătăți transparența în ceea ce-i privește pe investitori cu privire la practicile urmate de fondurile de investiții angajate în SFT și de alte structuri de finanțare similare. Aceasta ar duce la decizii de investiții luate în cunoștință mai bună de cauză.

5.1.3

Activitățile de reipotecare: regulamentul prevede sporirea transparenței activităților de reipotecare a instrumentelor financiare [pentru orice utilizare de către beneficiarul garanției, în scopuri proprii, înainte de executarea acesteia (pre-default)], prin stabilirea unui set minimal de condiții pe care părțile interesate vor trebui să le respecte, inclusiv un acord scris și un consimțământ anterior reipotecării. Aceasta va avea ca efect că, înainte ca reipotecarea să aibă loc, clienții sau contrapărțile vor trebui să-și dea acordul. De asemenea, aceștia vor lua decizia pe baza informațiilor clare privind riscurile pe care le implică această operațiune.

5.1.3.1

După prăbușirea băncii Lehman Brothers, în 2008, transparența și promovarea unei culturi a datelor se numără printre chestiunile la ordinea zilei pe piețele financiare, iar CESE își însușește întru totul această orientare și preocuparea pentru transparență aflată în centrul mecanismului propus, precum și ideea asocierii investitorului la orice operațiune, instituind obligația de a obține în prealabil consimțământul acestuia.

5.2

Piețele financiare s-au globalizat, așa că riscurile sistemice generate de entitățile bancare paralele și activitățile trebuie abordate la nivel internațional în mod coordonat. CESE consideră că este indispensabilă consolidarea cooperării dintre autoritățile țărilor terțe cele mai afectate, pentru a conveni asupra unei strategii comune și a unor măsuri coerente și, pe cât posibil, similare.

5.3

CESE consideră că propunerea este coerentă cu Recomandările Consiliului pentru Stabilitate Financiară. În august 2013, acesta a adoptat 11 recomandări pentru gestionarea riscurilor inerente operațiunilor cu împrumuturi de titluri de valoare și contractelor repo. Regulamentul propus este în conformitate cu patru din aceste recomandări (cele care poartă numerele 1, 2, 5 și 7) și se referă la transparența piețelor de operațiuni de finanțare prin instrumente financiare, la informațiile furnizate investitorilor și la reipotecare.

5.4

CESE consideră că sarcinile administrative impuse de regulament sistemului financiar nu sunt prea mari, dar se adaugă altor sarcini administrative și de gestionare impuse de alte dispoziții. CESE subliniază riscul ca acestea să se repercuteze, cel puțin în parte, asupra gospodăriilor și întreprinderilor. Aceasta înseamnă că, pe de o parte, sistemul financiar va deveni mai împovărător pentru utilizatorii săi sau că, pe de altă parte, beneficiile băncilor vor scădea, ceea ce nu este de dorit, dat fiind că sistemul de creditare european se găsește deja într-o situație dificilă.

5.5

CESE subliniază importanţa includerii organismelor de plasament colectiv în valori mobiliare (OPCVM) și a administratorilor de fonduri de investiții alternative (AFIA) în domeniul de aplicare a obligației de comunicare legate de rapoartele lor, așa cum era prevăzut în Directiva 2009/65/CE privind reformarea reglementărilor în vigoare și în Directiva 2011/61/CE.

5.6

Un alt punct foarte important se referă la regimul de sancțiuni, care trebuie nu doar să fie eficient, proporționat și disuasiv, ci trebuie să și permită aplicarea unui set de măsuri minime. Statele membre au opțiunea de a înăspri sancțiunile administrative și, pentru cazurile foarte grave, de a institui sancțiuni penale. În acest caz, ele trebuie să asigure schimbul de informații între autoritățile naționale, ESMA (Autoritatea Europeană pentru Valori Mobiliare și Piețe) și Comisie.

5.7

Ca și în cazul Regulamentului privind infrastructura pieței europene (EMIR), CESE observă că articolul 24, referitor la publicarea deciziilor de impunere a unor sancțiuni administrative, lasă o marjă de manevră prea mare diverselor autorități competente, care ar putea avea evaluări divergente asupra acelorași cazuri. Această lipsă de omogenitate ar putea spori dacă autoritățile sunt din țări diferite. Cum ar putea fi evaluată concret afectarea stabilității piețelor financiare?

5.8

CESE consideră că, după modelul articolului 13 din Regulamentul privind infrastructura pieței europene, este important să fie menționat în propunere principiul echivalenței, lucru care până acum nu a avut loc, și cere Comisiei să acționeze în acest sens.

5.9

Deși consideră că actele delegate prevăzute de regulament sunt limitate ca aplicare și adecvate, CESE îşi exprimă uimirea că exercitarea acestei delegări nu este circumscrisă temporal. CESE reamintește că, în repetate rânduri, a formulat rezerve în acest sens.

5.10

CESE își însușește în întregime conținutul articolului 15, dar notează că există riscul unui posibil litigiu între contrapartide în legătură cu eficiența și caracterul echivalent al unui alt sistem decât semnătura, sugerând că ar trebui menționate, măcar ca exemple, anumite mecanisme alternative echivalente avute în vedere, de exemplu înregistrarea telefonică sau certificarea digitală.

Bruxelles, 9 iulie 2014.

Președintele Comitetului Economic și Social European

Henri MALOSSE


(1)  Operațiuni de finanțare prin instrumente financiare (SFT).

(2)  JO C 170, 5.6.2014, p. 55.

(3)  JO C 177, 11.6.2014, p. 42, JO C 170, 5.6.2014, p. 55 și avizul privind „Reforma structurii băncilor din UE” (în curs de elaborare).


16.12.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 451/64


Avizul Comitetului Economic și Social European privind Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor – O strategie europeană pentru stimularea creșterii economice și crearea de locuri de muncă în turismul maritim și costier

[COM(2014) 86 final]

(2014/C 451/10)

Raportor:

dl Paulo BARROS VALE

La 7 martie 2014, în conformitate cu articolul 304 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, Comisia a hotărât să consulte Comitetul Economic și Social European cu privire la

Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor – O strategie europeană pentru stimularea creșterii economice și crearea de locuri de muncă în turismul maritim și costier

COM(2014) 86 final.

Secțiunea pentru piața unică, producție și consum, însărcinată cu pregătirea lucrărilor Comitetului pe această temă, și-a adoptat avizul la 23 iunie 2014.

În cea de-a 500-a sesiune plenară din 9 și 10 iulie 2014 (şedinţa din 9 iulie), Comitetul Economic şi Social European a adoptat prezentul aviz cu 189 de voturi pentru şi 6 abţineri.

1.   Concluzii și recomandări

1.1

CESE salută comunicarea care face obiectul prezentului aviz, așa cum a făcut-o și în cazul comunicărilor anterioare, din 2010 și 2012, deoarece, în opinia sa, inițiativele care pot contribui la dezvoltarea turismului costier și maritim sunt importante.

1.2

Fiind conștient de constrângerile impuse de Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, CESE sprijină acțiunile prezentate în comunicarea Comisiei. Cu toate acestea, Comitetul ține să prezinte câteva recomandări și avertismente prin care să se contribuie la creșterea inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii a sectorului turismului costier și maritim, așa cum preconizează Strategia Europa 2020.

1.3

Europa trebuie să-și valorifice resursele naturale și să-și promoveze siturile de excelență, în care natura și amenajarea teritoriului costier și maritim trebuie să fie în deplină armonie. Având în vedere că zonele costiere prezintă o deosebită importanță strategică din punct de vedere ecologic, economic și social, soluționarea problemelor cu care ele se confruntă trebuie să se înscrie în cadrul unei politici integrate de dezvoltare durabilă, în care amenajarea teritoriului, echilibrul între exploatarea energiei din surse regenerabile și celelalte activități costiere și respectarea normelor de urbanism trebuie să se bucure de atenția care li se cuvin. Schimbările climatice deja resimțite, care continuă să afecteze sau chiar să distrugă zonele costiere, ducând la retragerea liniei de coastă, nu trebuie subestimate, mai ales că ele presupun adaptări de mare amploare și de lungă durată.

1.4

Așa cum a susținut și în trecut, CESE reiterează și în acest context necesitatea creării unei agenții europene de turism, la care să participe toate părțile interesate, precum confederațiile din sectorul turismului, regiunile turistice, autoritățile locale active în domeniu și organizațiile sindicale din acest sector. Crearea unei astfel de organizații ar putea fi o forță motrice a promovării Europei în lume.

1.5

Este posibil să fi venit momentul de a concepe o adevărată politică comună în domeniul turismului, care, chiar dacă protejează spațiul de libertate național, să poată aborda sectorul în mod global, creând sinergii și coordonând politicile fiecărui stat membru. An de an apar idei izolate care nu reușesc să treacă de acest stadiu, din cauza lipsei de coordonare și a faptului că nu există o strategie comună în domeniul turismului, aptă să promoveze sub forma unei mărci europene destinațiile turistice, fie ele convenționale sau inedite, patrimoniul istoric și gastronomia și care, totodată, să fie capabilă să gestioneze eventualele probleme de imagine care pot apărea din când în când.

1.6

Dezvoltarea turismului de masă, la care a contribuit în mare măsură și apariția companiilor aeriene low cost, trebuie să fie valorificată prin crearea sau promovarea unor rețele de transport între zonele deservite de aeroporturi și cele mai îndepărtate, iar teritoriul trebuie fie prezentat fără discontinuități, prin includerea în ghidurile turistice a zonelor mai îndepărtate și creșterea atractivității lor pentru turiști, precum și prin posibilitatea de a combina destinațiile urbane și cele costiere în cadrul aceleiași călătorii. Pentru a se încuraja mobilitatea, este esențial să existe puncte în care să se pună la dispoziție simultan toate informațiile referitoare la legăturile de transport disponibile. CESE reamintește că legislația privind acordarea de vize trebuie revizuită urgent pentru a se înlesni mobilitatea turiștilor din afara Europei, în special a celor proveniți din China și din alte țări care constituie piețe emergente.

1.7

Trebuie să se acorde o atenție deosebită zonelor mai îndepărtate, în special celor din nordul Europei, care dispun de condiții ecologice excepționale, prin facilitarea transportului, prin punerea la dispoziție a echipamentelor, a sistemelor de comunicații și a rețelelor WiFi; toate aceste facilități permit atragerea unui număr sporit de turiști și contribuie la instalarea durabilă a populației în aceste regiuni.

1.8

Este urgent necesar să se îmbunătățească gestionarea porturilor turistice, dat fiind că nu există suficiente informații cu privire la porturile de agrement și la posibilitățile de interconectare a porturilor, fapt care complică accesul iahturilor și al navelor de croazieră. Gestionarea deficientă a porturilor constituie o piedică în calea turismului și a circulației persoanelor și bunurilor; prin urmare, Comisia ar putea aborda această problemă din perspectiva politicilor care sprijină realizarea pieței unice și libera circulație, depunând eforturi pentru a remedia lacunele existente.

1.9

Creșterea exponențială a turismului de croazieră a creat situații inedite, al căror impact nu a fost încă studiat în mod temeinic. Chiar dacă creșterea fluxului de turiști către anumite porturi este importantă pentru dezvoltarea zonelor costiere, este esențial să se reducă la minimum impactul negativ pe care traficul din aceste perioade de vârf îl poate avea asupra zonelor vizitate. Trebuie să existe o pregătire corespunzătoare pentru a face față riscurilor de poluare a apei și a aerului de către combustibilii utilizați de marile nave de croazieră și riscurilor ecologice pe care le presupune prezența a mii și mii de persoane în destinațiile turistice. De asemenea, sunt necesare eforturi pentru a coordona informațiile privind escalele acestor nave cu gestionarea turismului local, astfel încât să se poată evita suprapunerea valului de turiști de pe navele de croazieră cu prezența altor persoane, care își pot planifica vizitele în alte momente ale zilei.

1.10

Propunerea de acțiune referitoare la cartografierea necesităților de formare și la instituirea unei secțiuni pentru „locurile de muncă albastre” în cadrul portalului EURES este importantă; cu toate acestea, este esențial ca Comisia să ia măsuri pentru a o face cunoscută pe scară largă și pentru a sensibiliza statele membre, astfel încât rezultatele acesteia să fie incluse în politicile lor interne în materie de formare. Acțiunile de formare care vor beneficia de sprijin și care ar trebui să se adreseze nu numai angajaților întreprinderilor și instituțiilor din domeniul turismului, ci și întreprinzătorilor din acest sector, trebuie să includă, alături de temele care permit îmbunătățirea calității serviciilor turistice, și pe cele care promovează Europa ca destinație turistică. Merită subliniat că sensibilizarea cu privire la importanța turismului, a patrimoniului european și a mediului trebuie să înceapă în perioada învățământului obligatoriu, formându-i pe tineri încă de la o vârstă fragedă.

1.11

Tot în ceea ce privește problematica turismului de croazieră, Europa va trebuie să monitorizeze atent politicile de ocupare a forței de muncă adoptate de întreprinderile care organizează croaziere. Ocuparea forței de muncă în rândul tinerilor poate și trebuie să fie protejată în acest sector aflat în expansiune și cu un potențial ridicat de ocupare a forței de muncă.

1.12

CESE reafirmă importanța anumitor măsuri prin care se poate răspunde provocărilor din sectorul turismului și în special celor din sectorul turismului maritim și costier:

promovarea unei platforme europene care să ofere informații integrate privind legăturile rutiere, de cale ferată, maritime și aeriene – problemele de mobilitate a fluxurilor turistice blochează dezvoltarea regiunilor îndepărtate care prezintă un potențial turistic ridicat, în special a celor din nordul Europei, din cauza lipsei de informații privind posibilitățile de transport, a dificultăților de coordonare între diferitele tipuri de transport sau chiar a lipsei unora dintre acestea;

promovarea turismului în natură și a turismului durabil, a turismului social, a turismului maritim, cultural și sportiv, a călătoriilor de afaceri, a turismului de turismului de relaxare sau balnear și de recuperare, a turismului istoric, cultural, religios sau gastronomic;

încurajarea turismului în rândul persoanelor în vârstă și al persoanelor cu handicap, al celor cu mobilitate redusă și cu necesități speciale;

recunoașterea moștenirii culturale a Europei și a patrimoniului său unic, prin care se deosebește de celelalte regiuni; protecția patrimoniului și promovarea sa ca destinație turistică de excepție;

punerea accentului pe promovarea siguranței pe care Europa o poate oferi vizitatorilor în ce privește deplasarea și sejurul, calitatea apei și siguranța alimentară, serviciile medicale, produsele farmaceutice, condițiile de spitalizare, siguranța personală și respectul acordat cetățenilor și drepturilor lor fundamentale.

1.13

CESE pledează pentru efectuarea unui studiu referitor la preferințele turiștilor care vizitează sau intenționează să viziteze Europa, care să indice aspectele care le-au plăcut sau care i-au nemulțumit, motivele care i-au determinat să revină sau care îi determină să nu se mai întoarcă și motivele care îi determină să prefere destinații din afara Europei. Acest studiu, care ar urma să fie difuzat de diferiții operatori turistici și de diferitele porturi și porturi de agrement, asociații și autorități din domeniul turismului, guverne și autorități europene, ar permite cunoașterea comportamentelor și caracteristicilor turiștilor, scopul fiind de a sprijini luarea de decizii și definirea unor strategii comune de dezvoltare a acestui sector.

1.14

De asemenea, CESE solicită ca în cadrul dezbaterii privind turismul și acțiunile de întreprins, să se asigure interconectarea între turismul maritim și costier și turismul fluvial, valorificându-se condițiile pe care le oferă râurile și estuarele în completarea activităților din zonele costiere. Exploatarea râurilor oferă posibilitatea de a dezvolta noi produse, cum ar fi croazierele pe teme legate de gastronomie, turism rural și ecoturism, în timp ce estuarele, care reprezintă zone de mare interes peisagistic și educațional, permit observarea păsărilor și a biodiversității specifice acestor locuri.

2.   Introducere

2.1

Comunicarea examinată, care se înscrie în continuarea unei comunicări din 2010, (1) în care se anunță elaborarea unei strategii pentru turismul maritim și costier durabil, și a unei comunicări din 2012 intitulate „Creșterea albastră: oportunități pentru o creștere sustenabilă în domeniul marin și maritim” (2), abordează unul dintre cele cinci sectoare ale economiei albastre identificate ca domenii de intervenție prioritare, și anume sectorul turismului maritim și costier.

2.2

Sectorul turismului maritim și costier a fost deja identificat ca fiind un lanț de valori important, capabil să genereze în mod durabil creștere economică și locuri de muncă. Turismul maritim și costier reprezintă cea mai importantă activitate maritimă din Europa, numărând aproape 3,2 milioane de angajați, dintre care aproape jumătate sunt lucrători tineri. Generând un total de 183 de miliarde EUR în valoare adăugată brută, acest sector este constituit în mare parte din microîntreprinderi și întreprinderi mici și mijlocii, în el operând peste o treime din numărul total de întreprinderi europene din domeniul turismului.

2.3

Comunicarea își propune identificarea provocărilor cu care se confruntă acest sector, respectiv: stimularea performanței și a competitivității prin îmbunătățirea cunoștințelor, abordând problematica volatilității cererii și a fragmentării sectorului; promovarea competențelor și a inovării; consolidarea sustenabilității, prin luarea în considerare a presiunilor asupra mediului, prin promovarea unei oferte inovatoare, durabile și de o calitate ridicată și prin transformarea constrângerilor geografice precum insularitatea și caracterul periferic în tot atâtea oportunități.

2.4

Comunicarea abordează, de asemenea, aspectele legate de finanțarea prin fondurile europene și de integrarea politicilor UE care afectează turismul maritim și costier.

3.   Observații generale

3.1

„Creșterea albastră”, care cuprinde sectoarele tradiționale și sectoarele în curs de dezvoltare, precum și pe cele emergente, constituie o provocare complexă și ambițioasă, care necesită o abordare integrată. Exploatarea potențialului zonelor costiere trebuie să țină seama de interesele diferitelor sectoare care contribuie la valorificarea acestuia, fără a trece cu vederea aspectele ecologice și acordând o atenție deosebită amenajării teritoriului și domeniului maritim, deoarece aceștia sunt factorii de care depinde oferta turistică. Un exemplu în acest sens este dimensiunea intersectorială necesară pentru abordarea acestei problematici: atâta timp cât teritoriul și mediul nu sunt protejate, nu este posibilă dezvoltarea turismului costier sau de orice alt tip. Recurgerea la energiile regenerabile este, în mod cert, foarte importantă și necesită o promovare intensivă. Trebuie să se acorde însă o atenție deosebită alegerii locului de instalare a echipamentelor, astfel încât să nu se împiedice dezvoltarea activităților maritimo-turistice. Ar trebui evitată instalarea centralelor nucleare în zone atractive din punct de vedere turistic.

Echilibrul zonelor costiere trebuie considerat dintr-o perspectivă dinamică, dat fiind că fenomenele meteorologice și intervenția omului modifică aceste zone în permanență. Resursele naturale stau la baza economiei; ca atare, ele trebuie privite, alături de inovare, ca adevărați piloni ai creșterii inteligente și favorabile incluziunii.

3.2

Principalele probleme cu care se confruntă turismul au rămas neschimbate de-a lungul anilor; încă nu au fost găsite soluții pentru provocările legate de caracterul sezonier, de munca în condiții precare și slab calificată (în special în rândul tinerilor), de oferta insuficientă în materie de produse noi și inovatoare sau pentru dificultățile legate de accesul la finanțare, în special pentru microîntreprinderi și IMM-uri. De aceea este primordială instituirea unui cadru politic european privind dezvoltarea turismului, a unei adevărate politici europene privind turismul, care să orienteze strategiile comune de dezvoltare, cu respectarea libertății statelor membre de a dezvolta o politică proprie la nivel național.

3.3

Combaterea caracterului sezonier al turismului maritim și costier trebuie să se facă printr-o ofertă de noi produse, care să atragă noi consumatori, mai ales în extrasezon. Dezvoltarea unor noi produse turistice destinate persoanelor în vârstă sau persoanelor defavorizate, exploatarea potențialului turismului nautic, indiferent că este vorba de navigația de agrement (ambarcațiuni cu pânze de croazieră și ambarcațiuni cu motor), de sporturile nautice (mici ambarcațiuni cu pânze, windsurfing, kitesurfing, surfing, bodyboard, ambarcațiuni cu vâsle, canoe, ski nautic, scuter acvatic, pescuit sportiv, vânătoare subacvatică sau scufundări, inclusiv scufundările în jurul unor nave eșuate) sau de excursii cu vaporul și de croazieră, dezvoltarea turismului legat de talasoterapie sau de golf și a turismului în natură – toate acestea reprezintă posibile soluții pentru a crește rata de ocupare în extrasezon, contribuind la stabilirea durabilă a populației în regiunile dependente de turism. La combaterea fenomenului sezonier și la atragerea tinerilor în aceste zone, mai ales în cele îndepărtate, pot contribui și sprijinul pentru dezvoltarea noilor industrii orientate către turism care recurg la produse provenite din zonele costiere, precum și accesul universal la rețele în bandă largă.

3.4

Printre activitățile mai puțin obișnuite legate de activitățile nautice, unele sunt deja dezvoltate pe scară largă de cluburile sportive de la nivel local, iar expertiza lor în acest sens ar putea fi valorificată. Sprijinirea turismului nautic trebuie să fie o realitate, prin demersuri de reglementare, crearea de noi infrastructuri sau modernizarea celor existente și oferirea de noi oportunități care să permită apariția acestor oferte, extrem de atractive pentru noile categorii de turiști.

Turismul maritim și costier este conectat în diverse locuri cu turismul fluvial. Această proximitate nu trebuie trecută cu vederea, fiind de dorit să se definească strategii de dezvoltare comune. În acest context, trebuie încurajate activitățile nautice de agrement, prin dezvoltarea de produse noi, care să combine potențialul activităților maritime cu activitățile din zonele riverane.

3.5

Turismul nu trebuie privit în mod izolat, ci ca un sector influențat de diversele politici adoptate de UE, în special de cele referitoare la transporturi, ocuparea forței de muncă, educație, mediu, inovare, securitate, protecția consumatorilor etc. Răspunsul la problemele identificate trebuie să se facă într-un mod integrat, deoarece dezvoltarea sectorului este direct afectată de măsurile adoptate în cadrul diferitelor politici.

3.6

Deși nu are competența de a interveni direct în sectorul turismului, Comisia poate remedia unele dintre lacunele identificate, prin acțiuni care țin de competența sa, în materie de promovare a pieței unice, în special din perspectiva liberei circulații a persoanelor și a bunurilor și a obiectivelor legate de crearea pieței unice, abordând probleme care depășesc cadrul turismului și au impact și asupra altor domenii în care intervenția nu este numai posibilă, ci și binevenită.

4.   Observații specifice

4.1

Informațiile referitoare la sectorul turismului au un caracter fragmentar, ceea ce îngreunează realizarea de studii și de evaluări, fie pentru că nu există date suficiente, fie pentru că lipsesc indicatorii specifici care să permită compararea lor. CESE salută intenția de a remedia această deficiență, însă atrage atenția asupra faptului că de la publicarea comunicării din 2010, când a fost identificată această problemă, progresele înregistrate în acest sens au fost nesemnificative.

4.2

Eforturile Comisiei în vederea promovării turismului de calitate pe care îl oferă Europa pot contribui la combaterea problemei caracterului sezonier și a problemelor sociale și economice asociate cu acesta. Europa se confruntă cu concurența reprezentată de noile destinații din țările emergente, care practică prețuri scăzute, atrăgătoare, dar care nu oferă aceleași condiții în materie de siguranță sau de bogăție culturală. Promovarea Europei ca destinație turistică trebuie să se bazeze pe calitate ca element de diferențiere și pe toate aspectele în care Europa excelează: bogăția sa culturală unică, siguranța, diversitatea serviciilor, respectarea drepturilor cetățenilor, facilitățile de acces pentru persoanele cu handicap sau cu necesități speciale, disponibilitatea serviciilor de telecomunicații și a rețelelor WiFi. Recunoașterea importanței patrimoniului cultural al Europei și protecția acestuia reprezintă un factor strategic al dezvoltării turismului într-o manieră durabilă și favorabilă incluziunii.

4.3

Turismul pentru persoanele în vârstă trebuie să beneficieze la rândul său de o atenție deosebită. În condițiile în care se constată îmbătrânirea populației din întreaga lume, turismul legat de sănătate, de patrimoniul cultural și natural trebuie să ocupe un loc central în strategiile din acest sector. În fond, turiștii de peste 50 de ani sunt cei care cheltuiesc cel mai mult, iar turiștii de vârsta a treia sunt cei care dispun de cel mai mult timp pentru a călători și care preferă să călătorească în extrasezon.

4.4

Piața navelor de croazieră a înregistrat o creștere considerabilă. Cu toate acestea, impactul lor real prin activitățile costiere ocazionate de escale rămâne limitat, dat fiind că escalele au o durată scurtă și difuzarea informațiilor privind ofertele locale nu se face în mod eficace. Promovarea dialogului între operatorii de nave de croazieră, porturi și părțile interesate din turismul costier, propus în cadrul comunicării, prezintă relevanță și trebuie să se facă în cadrul dezvoltării unor parteneriate transnaționale și interregionale, al unor rețele, clustere și al unor strategii de specializare inteligentă care să combată fragmentarea din acest sector. Eficacitatea coordonării este o realitate pe care turismul nu o poate ignora. Acest sprijin ar putea fi promovat în cadrul activităților care ar urma să fie dezvoltate de agenția europeană de turism propusă în prezentul document, care ar servi drept platformă de dezbateri aprofundate a problemelor din acest sector și ar constitui baza lucrului în rețea și a cooperării.

4.5

Formarea de personal calificat este esențială pentru o creștere durabilă și favorabilă incluziunii. Sectorul turismului se confruntă cu dificultăți specifice în ceea ce privește calificarea lucrătorilor, dat fiind că aici se întâlnesc numeroși tineri care exercită o activitate sezonieră și precară, cu slabe perspective de evoluție în carieră. CESE salută crearea secțiunii referitoare la „locurile de muncă albastre” în cadrul portalului EURES și cartografierea necesităților de formare din sectorul turismului, solicitând ca statele membre să fie invitate să includă rezultatele acestei analize în promovarea ofertelor de formare finanțate prin Fondul social european și a celor care rezultă din inițiative private; totodată, solicită încurajarea creării de rețele între școlile existente și a prezentării de proiecte legate de sectorul turismului în cadrul programului Erasmus+. Formarea trebuie să se adreseze și întreprinzătorilor din acest sector, permițându-le astfel să ia cunoștință de bunele practici de management și să le adopte, să-și actualizeze cunoștințele cu privire la legislația în vigoare și la utilizarea TIC și să devină conștienți de importanța protecției mediului și de problemele specifice din sectorul turismului.

4.6

În ceea ce privește problematica referitoare la faptul că statele membre solicită competențe diferite pentru căpitanii de iahturi, CESE consideră că propunerile Comisiei nu sunt suficient de ambițioase. Este cert că, în materie de turism, competențele Comisiei sunt limitate, însă situația este diferită în cazul aspectelor legate de libera circulație a persoanelor și de creare a pieței unice, în care se încadrează și acest subiect.

4.7

Trebuie stimulată utilizarea schemelor inovatoare de management, prin intermediul portalului inițiativei „ICT and Tourism Business”. Trebuie remarcat că atât acest portal, promovat de Comisie, cât și alte situri legate de turism, precum Observatorul virtual al turismului, Tourism Link Platform sau eCalypso Platform, nu sunt traduse în toate limbile, ceea ce poate îngreuna sau descuraja utilizarea lor de către persoanele din anumite țări.

4.8

Sustenabilitatea turismului maritim și costier trebuie să se bazeze pe respectarea strictă a mediului, iar spațiile terestre și maritime trebuie să fie privite în acest context ca fiind interconectate. Consolidarea sustenabilității prin acțiunile propuse se dovedește a avea o mare importanță pentru dezvoltarea de noi produse care să includă bogăția patrimoniului european și respectarea mediului înconjurător. Este evident, încă o dată, că acțiunile de întreprins în alte domenii, precum cele legate de mediu, mare și transporturi, sunt interconectate cu turismul; de aceea, inițiativele Comisiei pe aceste teme trebuie să acorde o atenție deosebită posibilelor consecințe asupra sectorului turismului.

4.9

CESE salută includerea turismului printre obiectivele specifice ale Programului-cadru COSME 2014-2020, considerând că acest lucru reprezintă o oportunitate importantă pentru dezvoltarea sectorului; în opinia sa, această dezvoltare trebuie să se bazeze pe promovarea proiectelor de cooperare internațională și pe adoptarea unor modele durabile de dezvoltare turistică, promovate în cadrul proiectului „Destinații europene de excelență”. De asemenea, dezvoltarea unui ghid online care să prezinte principalele posibilități de finanțare merită sprijinită de CESE, dat fiind că inițiativele din cadrul turismului pot avea un caracter transversal. Trebuie – însă observat că, și în acest caz, există posibilitatea ca barierele lingvistice să împiedice consultarea și interpretarea ghidului online.

Bruxelles, 9 iulie 2014.

Președintele Comitetului Economic și Social European

Henri MALOSSE


(1)  COM(2010) 352 final –Avizul CESE: JO C 376, 22.12.2011, p. 44.

(2)  COM(2012) 494 final –Avizul CESE: JO C 161, 6.6.2013, p. 87.


16.12.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 451/69


Avizul Comitetului Economic și Social European privind Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor – Eliberarea potențialului de multifinanțare în Uniunea Europeană

[COM(2014) 172 final]

(2014/C 451/11)

Raportor:

dl Juan MENDOZA CASTRO

La 14 martie 2014, în conformitate cu articolul 304 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, Comisia a hotărât să consulte Comitetul Economic și Social European cu privire la

Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor – Eliberarea potențialului de multifinanțare în Uniunea Europeană

COM(2014) 172 final.

Secțiunea pentru piața unică, producție și consum, însărcinată cu pregătirea lucrărilor Comitetului pe această temă, și-a adoptat avizul la 23 iunie 2014.

În cea de-a 500-a sesiune plenară, care a avut loc la 9 şi 10 iulie 2014 (şedinţa din 9 iulie 2014), Comitetul Economic şi Social European a adoptat prezentul aviz cu 195 de voturi pentru, 1 vot împotrivă şi 5 abţineri.

1.   Concluzii și recomandări

1.1

CESE apreciază pozitiv Comunicarea Comisiei și evidențiază potențialul de creștere al multifinanțării (crowdfunding) în UE ca sursă alternativă de finanțare.

1.2

CESE subliniază contribuția benefică a multifinanțării în economie la investiții, inovare și ocuparea forței de muncă, precum și faptul că aceasta sporește totodată posibilitățile de alegere ale consumatorului de credite.

1.3

Caracterul accesibil universal al multifinanțării va face ca persoanele cu handicap să nu fie excluse de la această sursă de finanțare.

1.4

Întreprinderile din UE depind în mai mare măsură de creditul bancar decât cele din SUA și, prin urmare, efectele recesiunii asupra lor sunt mai profunde în cazul unei crize financiare. În plus, condițiile din multe țări din UE sunt adesea foarte restrictive în ceea ce privește creditele pentru IMM-uri.

1.5

CESE subliniază dependența IMM-urilor de creditul bancar, situație care va persista în ciuda existenței unor surse alternative, care nu sunt întotdeauna ușor accesibile.

1.6

Multifinanțarea reprezintă o contribuție la ecosistemul financiar, care nu va putea rezolva singură problemele de finanțare ale întreprinderilor.

1.7

Întreprinderile nou-înființate, tinerii inovatori și întreprinderile din economia socială joacă un rol important în Agenda 2020 și în Agenda digitală.

1.8

Multifinanțarea fără scop lucrativ cunoaște o răspândire amplă în UE. Trebuie studiate efectele stimulentelor fiscale, care diferă de la un stat membru la altul.

1.9

Un cadru legislativ european ar trebui să ia în considerare doar anumite tipuri de multifinanțare lucrativă și nu donațiile și alte forme de sponsorizare fără scop lucrativ.

1.10

Un astfel de cadru ar trebui să fie echilibrat, protejând investitorii și evitând reglementarea excesivă. Cu toate acestea, acțiunea organismelor de reglementare este esențială pentru întărirea încrederii investitorilor.

1.11

Obiectivul reglementării ar trebui să fie: simplitatea procedurilor administrative, termene de soluționare scurte și costuri cât mai mici posibile. Aceasta ar trebui să includă și: neutralitatea, transparența și absența practicilor neloiale, precum și proceduri de reclamație accesibile. Toate acestea ar trebui să fie atât în beneficiul furnizorilor, cât și al consumatorilor.

1.12

Investitorii potențiali ar trebui să obțină informații accesibile, clare, adecvate, veridice și neînșelătoare.

1.13

CESE propune ca UE să completeze acțiunea statelor membre de sprijinire a inițiativelor fără scop lucrativ în măsura în care acestea promovează valori precum ocuparea forței de muncă, solidaritatea, pluralismul, democrația și libertatea.

1.14

Este oportun ca multifinanțarea să se bucure de recunoaștere specifică în legislația statelor membre ca o nouă formă de mecenat, după cum și este.

2.   Introducere

2.1

În ultimii ani, se manifestă o tendință ca anumite mijloace de producție să treacă de la întreprinderi către persoane fizice, acestea din urmă devenind „prosumatori” (1).

2.2

Această tendință s-a accentuat odată cu răspândirea internetului, dând naștere așa-numitei „economii colaborative”, în care o persoană decide să partajeze cu alte persoane un bun aflat în proprietatea sa, uneori contra unor sume de bani. A se vedea în acest sens Avizul CESE „Consumul colaborativ sau participativ: un model de dezvoltare durabilă pentru secolul XXI” (2) și rezoluția Parlamentului European (3).

2.3

În acest context, pe internet înfloresc o serie de întreprinderi nou-înființate, deoarece web-ul permite adesea dezintermedierea, prin care devine cu putință ca indivizii să schimbe bunuri digitale și, de asemenea, fizice. Din păcate, pentru a nu afecta încrederea în acest proces, este necesar să se acorde atenție abuzului pe care l-ar putea comite„aventurierii” asupra acestui sector al internetului.

2.4

Și în domeniul financiar își fac apariția alte modalități precum emiterea de obligațiuni „cu randament înalt” (high yield) pe piața primară europeană sau la nivel local prin intermediul recent createi rețele MARF (piața alternativă cu randament fix).

2.5

„Împrumutul direct” (direct lending) permite întreprinderilor să se finanțeze prin intermediul unor negocieri bilaterale cu agenți specializați de pe piață și fără intermediere bancară; sau, ca alternativă mai radicală, multifinanțarea, care permite micilor investitori să se reunească, în general prin intermediul internetului, pentru a-și pune economiile la dispoziția solicitanților de credit.

3.   Sinteza comunicării

3.1

Cartea verde privind finanțarea pe termen lung a economiei europene (4) a declanșat o amplă dezbatere asupra diverșilor factori care permit economiei europene să canalizeze fonduri spre investițiile pe termen lung necesare pentru asigurarea creșterii economice (5).

3.2

Conform Comisiei, prin multifinanțare (crowdfunding), se înțelege o cerere deschisă publicului larg – de obicei prin intermediul unei pagini web – de strângere de fonduri pentru anumite proiecte sau investiții antreprenoriale. În acest mod, platformele sau campaniile de finanțare pun în contact o multitudine de investitori neprofesionali cu promotorii proiectului. Totuși, trebuie să se evite utilizarea acestor fonduri în scopuri ilegale.

3.3

Modalitățile cele mai obișnuite de multifinanțare sunt:

donațiile,

patronajele (publicitate în schimbul finanțării),

recompensele (se obține un bun sau un serviciu de valoare inferioară contribuției),

prevânzările (strângere de fonduri pentru lansarea unui produs pe piață),

împrumuturi cu sau fără dobândă,

investiții în întreprinderi (cumpărare de obligațiuni sau de acțiuni).

3.4

Avantajele sunt următoarele: este vorba de o formă alternativă de finanțare care se caracterizează prin flexibilitate, participarea societății și o mare varietate de forme. În plus, multifinanțarea ajunge direct la consumator, facilitează studiile de piață și permite accesul la credit al celor care au cele mai mari dificultăți în a-l obține.

3.5

Prezintă însă și riscuri și provocări: posibilități de fraudă sau spălare de bani, inexistența unei piețe secundare etc.

3.6

Reglementările europene în materie sunt, printre altele, cele referitoare la: prospectele ce trebuie publicate în cazul ofertelor publice de valori mobiliare (6), MiFID (7), serviciile europene de plată (8), creditul de consum (9), creditul ipotecar (10).

3.7

Prioritățile stabilite în Cartea verde sunt: înființarea unui grup de experți care să ofere consultanță cu privire la diverse aspecte; sporirea cunoștințelor și a informațiilor; evaluarea reglementărilor în vigoare în statele membre pentru a examina dacă este necesară o acțiune la nivel european.

3.8

Comisia recunoaște că, în UE, acest tip de finanțare este încă marginal în comparație cu împrumuturile bancare, însă este „promițător” în comparație cu alte surse, precum „investitorii providențiali” (business angels) sau capitalul de risc.

3.9

Dezvoltarea multifinanțării trebuie să înfrunte diverse provocări, precum lipsa de transparență a normelor aplicabile, rolul pe care trebuie să îl joace piața internă și integrarea acestui tip de finanțare în ecosistemul financiar.

4.   Observații generale

4.1

CESE ia notă de comunicare și este de acord cu necesitatea îmbunătățirii cunoștințelor cu privire la un canal de finanțare cu potențial de creștere în Europa. De asemenea, este de acord cu faptul că modelele alternative de finanțare pot sprijini întreprinderile nou-înființate să avanseze pe „scara rulantă” a finanțării.

4.2

Datele demonstrează caracterul „marginal” pe care Cartea verde îl atribuie multifinanțării, care, în 2012, a reprezentat 735 milioane EUR (11) față de cele 6  000 de miliarde EUR cât au totalizat împrumuturile bancare către instituții nefinanciare (12).

4.3

Trebuie însă evidențiată creșterea sa. La nivel global, fondurile puse la dispoziție prin intermediul multifinanțării au crescut treptat de la 530 milioane USD în 2009 până la un total estimat de 5,1 miliarde USD în 2013, ceea ce înseamnă o rată de creștere anuală de 76 %. În ce privește răspândirea geografică, cea mai mare piață a reprezentat-o America de Nord (și în majoritate SUA) cu 60 % din total, urmată de Europa, care totalizează aproximativ 36 % (13).

4.4

Multifinanțarea are efecte benefice asupra economiei întrucât reprezintă o sursă alternativă de finanțare față de cele tradiționale și promovează investițiile, inovarea și crearea de locuri de muncă. Trebuie evidențiat, de asemenea, eventualul impact al multifinanțării asupra dezvoltării activităților economiei sociale, întreprinderilor meșteșugărești și microîntreprinderilor (14).

4.5

Este necesar să se promoveze și să se încurajeze accesibilitatea universală, pentru a se garanta participarea la platformele de multifinanțare a persoanelor cu handicap, evitându-se astfel excluderea lor de la această nouă formă de finanțare, care reprezintă o oportunitate suplimentară pentru sectorul terțiar.

4.6

CESE apreciază pozitiv decizia privind includerea reprezentanților IMM-urilor în grupul de experți. În acest grup trebuie să fie reprezentată atât partea de ofertă, precum și cea de cerere.

5.   Structura financiară și creșterea economică

5.1

Structura financiară se află în strânsă relație cu creșterea economică și cu efectele crizei. În SUA întreprinderile obțin finanțare pe piețele de capital într-o proporție mai mare decât întreprinderile din UE, unde depind în principal de creditul bancar. Ponderea relativă a băncilor variază între sub 20 % în SUA și peste 60 % în unele state membre ale UE.

5.2

Băncile sunt mai predispuse să dea împrumuturi în cursul unei recesiuni „normale”, atenuând astfel impactul asupra economiei. Totuși, situația este diferită atunci când la criza economică se adaugă o criză financiară. În acest caz, recesiunile în țările orientate către sisteme bancare sunt de trei ori mai grave decât în cele care au o structură financiară orientată către piață (15).

5.3

În UE, lipsa surselor de finanțare reprezintă a doua cea mai importantă problemă pentru întreprinderi (prima constând în atragerea clienților) (16).

5.4

O injecție de lichidități din partea BCE în sistemul financiar pentru a facilita acordarea de credite întreprinderilor ar reprezenta fără îndoială o măsură foarte benefică pentru economia europeană.

6.   Multifinanțarea cu scop lucrativ (financial return crowdfunding)

6.1   Finanțarea IMM-urilor

6.1.1

CESE a abordat problemele finanțării în diverse avize, evidențiind importanța IMM-urilor pentru economia europeană (17).

6.1.2

Restricționarea creditului (credit crunch) afectează economia și, în special, existența IMM–urilor, pentru care împrumuturile bancare (adesea dificil de obținut) constituie o sursă fundamentală de finanțare. Aceasta este una din cauzele creșterii puternice a șomajului, care afectează în special unele state membre ale UE.

6.1.3

Dat fiind că, în general, este vorba de investiții cu volum redus, multifinanțarea este orientată preponderent către IMM-uri și, dintre acestea, către microîntreprinderi, care constituie majoritatea zdrobitoare a structurii antreprenoriale europene (99,8 % din totalul întreprinderilor nefinanciare din UE-28) și a căror contribuție la ocuparea forței de muncă este decisivă, oferind un loc de muncă la 67,2 % din forța de muncă (18).

6.1.4

CESE constată că există poziții sceptice privind eficacitatea surselor de finanțare alternative. Comunicarea Comisiei privind finanțarea pe termen lung a economiei europene (19) a fost considerată un pas înainte, însă unul insuficient de către asociația europeană a IMM-urilor, în opinia căreia multifinanțarea se va aplica în cazul unui „mic” număr de întreprinderi, în timp ce întreprinderile nou-înființate reprezintă doar 1 % din IMM-uri (20).

6.2   Finanțarea întreprinderilor nou-înființate

6.2.1

CESE evidențiază necesitatea ca Uniunea și statele membre să promoveze și să sprijine multifinanțarea, în special în cazul întreprinderilor nou-înființate (start-ups) inovatoare. Întreprinderile nou-înființate destinate cercetării și dezvoltării de proiecte de înaltă tehnologie – care reprezintă unul din obiectivele Agendei digitale – prezintă un interes special, dată fiind capacitatea lor potențială de a stimula creșterea și ocuparea forței de muncă. Cu toate acestea, nu pot fi excluse sectoarele așa-zis tradiționale sau întreprinderile meșteșugărești, care pot fi și ele foarte inovatoare.

6.2.2

Totodată, CESE recomandă ca UE și statele membre să promoveze și să sprijine multifinanțarea pentru dezvoltarea și încurajarea inovării sociale, a tinerilor inovatori și a economiei sociale. Entitățile din economia socială au un rol esențial în cadrul Strategiei Europa 2020 în vederea îndeplinirii obiectivului incluziunii sociale și al incluziunii grupurilor vulnerabile prin crearea de locuri de muncă, asigurând compatibilitatea dintre valoarea socială și cea economică.

6.2.3

Multifinanțarea, care este inadecvată pentru finanțarea funcționării zilnice a unei întreprinderi, este deosebit de adecvată pentru acest tip de inițiative, promovate în multe cazuri de către tineri întreprinzători, care doresc să dezvolte un proiect antreprenorial concret.

7.   Multifinanțarea în ecosistemul financiar al UE

7.1

CESE atrage atenția că multifinanțarea poate juca un rol important ca sursă de finanțare alături de alte forme netradiționale, precum „investitorii providențiali” (business angels) sau de capital de risc (venture capital), împrumuturile de tip win win  (21) etc. În realitate însă, cea mai mare problemă cu care se confruntă autoritățile economice și monetare o reprezintă, pe lângă restricționarea creditului (credit crunch), faptul că se cer garanții ridicate.

7.2

În UE, promovarea canalelor de finanțare nebancare poate contribui la accentuarea tendinței întreprinderilor – care se manifestă deja de două decenii – de a recurge în mai mare măsură la piețele de capital. Trebuie reflectat la cerințele de solvabilitate necesare pentru a garanta rambursarea capitalurilor investite și trebuie asigurată o mai mare certitudine juridică pentru această sursă de finanțare.

8.   Multifinanțarea fără scop lucrativ (crowdfunding with non-financial return)

8.1

Donațiile, împrumuturile fără dobândă sau cesiunile gratuite de drepturi pot privi proiecte cu caracter comercial, însă, în mod normal, constau în contribuții solidare la inițiative sociale promovate de organizații fără scop lucrativ. Mecenatul poate favoriza crearea sau menținerea unor activități culturale sau sportive.

8.2

Multifinanțarea constituie un model de finanțare obișnuit pentru întreprinderile sociale. Potențialul acestei modalități de finanțare, în special pentru antreprenoriatul incluziv, trebuie evaluat în cadrul mai amplu al inițiativei privind antreprenoriatul social.

8.3

Dat fiind că donațiile și anumite forme de investiții beneficiază de un tratament diferit în materie de impozite în diverse state membre, CESE consideră adecvată propunerea Comisiei de a examina efectele pe care le au stimulentele fiscale.

9.   Observații specifice

9.1   Necesitatea unor norme europene în materie

9.1.1

Multifinanțarea se poate consolida pentru a deveni o alternativă viabilă de finanțare doar dacă se întărește încrederea investitorilor. Autorității de reglementare îi revine un rol esențial în acest sens.

9.1.2

Comisia menționează posibile „acțiuni viitoare” pe care le va lansa după ce va cunoaște criteriul grupului de experți. CESE consideră că, pentru consolidarea multifinanțării transfrontaliere, va fi cu siguranță nevoie de o legislație care să armonizeze criteriile pe care le-au adoptat deja (sau sunt în curs să le adopte) statele membre. Pe aceste „piețe noi” trebuie să se acorde o atenție specială interesului și protecției consumatorilor.

9.1.3

Această armonizare ar putea consta în adoptarea unui regulament privind platformele de multifinanțare cu scop lucrativ, care să includă cel puțin:

modalitățile de funcționare;

serviciile care trebuie prestate;

limite cantitative;

obligații de informare (inclusiv privind posibilele conflicte de interese);

excluderi din domeniul său de aplicare;

interdicții (în special cele derivate din interdicția achiziționării și publicării de proiecte conexe);

cerința unor condiții echitabile de concurență;

cerințe financiare; și

obligativitatea unui registru public (publicitate și transparență).

9.1.4

Activitățile de sponsorizare și alte activități fără scop lucrativ ar trebui excluse din viitoarea legislație europeană, dat fiind că nu presupun riscurile asociate celor cu scop lucrativ. Eventualele nereguli care ar putea fi comise sunt deja prevăzute de dreptul administrativ și penal al statelor membre.

9.1.5

CESE recomandă să se aibă în vedere reglementarea multifinanțării, în principal sub următoarele aspecte:

emiterea și subscrierea de titluri de valoare în societățile pe acțiuni (cumpărarea de obligațiuni sau de acțiuni);

emiterea sau subscrierea de titluri de valoare în societățile cu răspundere limitată;

împrumuturi cu dobândă (pentru persoane fizice sau pentru întreprinderi).

9.1.6

Un eventual act legislativ european ar trebui să fie flexibil și echilibrat, evitând atât reglementarea excesivă (care poate fi un obstacol în calea răspândirii multifinanțării), cât și protecția insuficientă a investitorilor. Aceasta înseamnă că ar trebui să fie obiectiv, transparent, proporțional cu scopurile urmărite și să asigure un nivel înalt de protecție a investitorilor.

9.1.7

În orice caz, investitorii trebuie să fie conștienți de faptul că nu se poate exclude niciodată un anumit grad de risc.

9.1.8

Principiile fundamentale sunt simplificarea procedurilor administrative și reducerea birocrației la minimum. În plus se cer:

condiții echitabile de concurență,

reducerea costurilor administrative,

termene scurte de soluționare.

9.1.9

Normele ar trebui să garanteze faptul că platformele de multifinanțare respectă principiile fundamentale ale:

neutralității,

diligenței,

urmăririi interesului clienților, care trebuie să fie bine informați,

absenței practicilor comerciale neloiale la comercializarea produselor lor,

existenței unor proceduri de reclamație accesibile.

9.1.10

Informarea potențialilor investitori ar trebui să fie:

clară și relevantă,

oportună și completă,

obiectivă și veridică,

neînșelătoare prin acțiune sau omisiune.

9.1.11

Drepturile de proprietate intelectuală ale celor care expun proiecte pe internet vor fi protejate odată cu intrarea în vigoare a Regulamentului privind crearea brevetului unic european.

9.2   Promovarea surselor de finanțare alternative

9.2.1

CESE consideră oportun ca autoritățile publice să realizeze campanii de informare privind multifinanțarea cu scopul de a încuraja orientarea în mai mare măsură a întreprinderilor către piețele de capital. În special, trebuie furnizate informații relevante IMM-urilor în colaborare cu organizațiile acestora.

9.2.2

Formarea destinată atât întreprinzătorilor, cât și investitorilor – și în special întreprinzătorilor în situație dezavantajată – va juca, de asemenea, un rol esențial în integrarea multifinanțării în economia europeană. În acest scop, resursele necesare pentru transmiterea cunoștințelor adecvate trebuie utilizate atât pentru administrarea platformelor, cât și pentru evaluarea efectivă a riscurilor operațiunilor.

9.2.3

Multifinanțarea fără scop lucrativ

CESE subliniază că aceasta:

poate stimula valorile europene comune, precum solidaritatea, pluralismul, democrația și libertatea. În acest scop, este important ca Uniunea să adopte, și în acest context, măsuri de completare a măsurilor adoptate de statele membre, susținând crearea de platforme de interes european pentru proiecte destinate consolidării coeziunii economice, sociale sau teritoriale, în cadrul cărora organizațiile patronale, sindicale și cele care reprezintă societatea civilă organizată să poată dezvolta un rol activ;

Este oportun ca multifinanțarea să se bucure de o recunoaștere specifică în legislația statelor membre ca o nouă formă de mecenat, ceea ce și este, nu doar din punct de vedere formal, ci și al conținutului, dat fiind că se poate vorbi de inovare privind produse și procese. Acest fapt trebuie recunoscut și sprijinit de către state.

Bruxelles, 9 iulie 2014.

Președintele Comitetului Economic și Social European

Henri MALOSSE


(1)  Alvin Toffler, „Al treilea val”, p. 86 și urm.

(2)  JO C 177, 11.6.2014, p.1.

(3)  Rezoluția PE privind „Agenda consumatorului european” – 2012/2133(INI).

(4)  COM(2013) 150 final.

(5)  A se vedea avizul CESE, JO C 327, 12.11.2013, p.11.

(6)  Directiva 2003/71/CE (JO L 345/64) modificată prin Directiva 2010/73/UE (JO L 327/1).

(7)  Directiva 2004/39/CE (JO L 145/1).

(8)  Directiva 2007/64/CE (JO L 319/1).

(9)  Directiva 2008/48/CE (JO L 133/66).

(10)  Propunere de directivă COM(2011) 142 final.

(11)  Massolution (2013), Crowdfunding Industry Report (Raportul privind sectorul multifinanțării) 2012, http://www.crowdsourcing.org/research

(12)  European Banking Federation Facts and Figures (Datele și cifrele Federației Europene a Băncilor) (2012):http://www.ebf-fbe.eu/uploads/FF2012.pdf

(13)  http://www.bruegel.org/nc/blog/detail/article/1330-the-crowdfunding-phenomenon

(14)  A se vedea avizele CESE pe tema „Fondurile pentru întreprinderi/ mecanisme alternative de finanțare” și pe tema „Finanțarea” (nepublicate încă în Jurnalul Oficial).

(15)  Financial structure and growth (Structura financiară și creșterea). BIS Quarterly Review, martie 2014.

(16)  BCE: Survey on the access to finance of SMEs in the euro area (Anchetă privind accesul la finanțare al IMM-urilor în zona euro), 2013.

(17)  JO C 77, 31.3.2009, p. 23; JO C 27, 3.2.2009, p. 7; JO C 351, 15.11.2012; JO C 48, 15.2.2011, p.33

(18)  Eurostat: Structural business statistics overview (Sinteza statisticilor structurale de întreprinderi), decembrie 2013.

(19)  COM(2014) 168 final.

(20)  UEAPME, comunicatul din 27.3.2014.

(21)  http://www.bofidi.be/en/nieuws-3/recent-posts/148-winwinloananinterestingalternativemethodoffinancing


16.12.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 451/76


Avizul Comitetului Economic și Social European privind propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind echipamentele individuale de protecție

[COM(2014) 186 final – 2014/0108 (COD)]

(2014/C 451/12)

Raportor:

dna BUTAUD-STUBBS

La 2 aprilie 2014 și, respectiv, la 24 aprilie 2014, în conformitate cu articolul 114 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, Parlamentul European și Consiliul au hotărât să consulte Comitetul Economic și Social European cu privire la

Propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind echipamentele individuale de protecție

COM(2014) 186 final – 2014/0108 (COD).

Secțiunea pentru piața unică, producție și consum, însărcinată cu pregătirea lucrărilor Comitetului pe această temă, și-a adoptat avizul la 23 iunie 2014.

În cea de-a 500-a sesiune plenară, care a avut loc la 9 şi 10 iulie 2014 (şedinţa din 9 iulie), Comitetul Economic şi Social European a adoptat prezentul aviz cu 191 de voturi pentru şi 2 abţineri.

1.   Concluzii și recomandări

1.1

CESE salută demersul Comisiei Europene de a înlocui directiva din 1989 privind echipamentele individuale de protecție (EIP), prin acestea înțelegându-se „orice dispozitiv sau articol destinat purtării sau utilizării de către un individ ca mijloc de protecție împotriva unuia sau mai multor riscuri pentru sănătate și siguranță” cu un regulament în vederea asigurării unei aplicări obligatorii și uniforme în toate statele membre.

1.2

CESE consideră că majoritatea modificărilor propuse sunt pozitive:

alinierea la un cadru comun pentru legislația aplicabilă produselor,

clarificarea responsabilităţilor tuturor operatorilor privaţi și publici implicați în verificarea conformității EIP cu cerințele cuprinse în propunerea de regulament și în anexele sale,

introducerea a două noi categorii de EIP: EIP la comandă și EIP personalizate,

noua durată de cinci ani a perioadei de valabilitate a certificatelor de conformitate.

1.3

Totuși, CESE are îndoieli în ceea ce privește pertinența unora dintre modificările propuse:

includerea EIP fabricate pentru uz privat împotriva căldurii, a umidității și a apei,

varietatea regimurilor lingvistice impuse pentru comunicarea diferitelor informații.

1.4

De altfel, CESE consideră că utilizarea EIP trebuie integrată în cadrul unei politici globale de prevenire a riscurilor la locul de muncă, care să includă în special:

identificarea precisă a factorilor de risc,

adaptarea posturilor de muncă pentru a reduce expunerea la riscuri,

modificarea organizării muncii,

instruirea salariaților pe tema prevenirii riscurilor, a ergonomiei, a purtării și utilizării de EIP.

1.5

Toate aceste obiective se află, de altfel, în centrul noului cadru strategic european pentru securitate și sănătate la locul de muncă 2014-2020, adoptat la 6 iunie 2014, astfel că ar fi de dorit să se facă trimitere la acesta în propunerea de regulament COM(2014) 186 final. Trebuie amintit că, în 2013, 3 milioane de lucrători au suferit un accident la locul de muncă.

1.6

De asemenea, este regretabilă absența oricărui considerent economic pentru piața europeană a EIP în 2010, estimată în 2010 la aproximativ 10 de miliarde de euro, aflată în creștere și stimulată de inovarea tehnologică (fibre noi, textile inteligente, nanomateriale etc.) și orientată spre satisfacerea nevoilor de protecție, dar și a cerințelor societale legate de confort, adecvare, greutate scăzută și estetică.

1.7

În egală măsură, CESE regretă că nu se ține suficient seama de procedurile de întreținere, de control și de revizie pentru EIP, de categoria EIP utilizate de către mai multe persoane și de categoria EIP de ocazie.

2.   Conținutul propunerii de regulament

2.1   Punctele forte și limitele directivei din 1989

2.1.1

Propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului, având ca temei juridic articolul 114 din tratat, urmărește remedierea lacunelor constatate în ceea ce privește funcționarea echipamentelor individuale de protecție.

2.1.2

Directiva 89/686/CEE privind echipamentele individuale de protecție a fost adoptată la 21 decembrie 1989, devenind pe deplin aplicabilă la 1 iulie 1995.

2.1.3

Directiva EIP definește echipamentele individuale de protecție ca însemnând „orice dispozitiv sau articol destinat purtării sau utilizării de către un individ ca mijloc de protecție împotriva unuia sau mai multor riscuri pentru sănătate și siguranță”.

2.1.4

Această directivă stabilește cerințe esențiale de siguranță pe care trebuie să le îndeplinească EIP pentru a putea fi introduse pe piață și pentru a putea să circule liber în cadrul pieței unice. EIP trebuie să fie proiectate și produse în conformitate cu cerințele acestei directive. De asemenea, producătorii trebuie să aplice marcajul CE și să le ofere utilizatorilor instrucțiuni de depozitare, utilizare, curățare, întreținere, revizie și dezinfectare a EIP.

2.1.5

Din 1995, au apărut o serie de dificultăți legate de punerea în aplicare a directivei:

diferențe de interpretare în transpunerea la nivel național a directivei, care au dus la o fragmentare a pieței unice,

înțelegerea eronată de către fabricanți și de către organismele notificate a anumitor dispoziții,

excluderea încă nejustificată a anumitor categorii de EIP [unul și același echipament de protecție a fost considerat EIP în cazul uzului profesional (de exemplu, mănușile de spălat vase într-un restaurant), dar nu a fost considerat EIP în cazul utilizării private.

2.1.6

În plus, Comisia Europeană are ca obiectiv simplificarea legislației, iar directiva din 1989 ar trebui aliniată la noul cadru juridic care stabilește un cadru comun pentru legislația de armonizare a Uniunii aplicabilă produselor.

2.2   Conținutul propunerii de regulament

2.2.1   Revizuirea domeniului de aplicare

2.2.1.1

Începând din acest moment, EIP proiectate și fabricate pentru uz privat împotriva căldurii, a umezelii și a apei în condiții care nu sunt de natură extremă (mănuși de spălat vase, mănuși de protecție, cizme de cauciuc și căști etc.) sunt incluse în domeniul de aplicare, în timp ce căștile menite să asigure protecția utilizatorilor de vehicule cu două sau cu trei roți sunt excluse din domeniul de aplicare din cauza unui regulament al Comisiei Economice pentru Europa a Organizației Națiunilor Unite aplicabil acestor echipamente.

2.2.2   Alinierea la dispozițiile uzuale ale actelor de armonizare ale Uniunii referitoare la produse

2.2.2.1

Obligațiile tuturor operatorilor economici implicați (fabricanţi, reprezentanți autorizați, importatori și distribuitori) sunt definite în conformitate cu dispozițiile actelor de armonizare ale Uniunii aplicabile produselor. Începând din 2008, noul cadru legislativ este un instrument orizontal al pieței unice, prin care se urmărește îmbunătățirea legislației UE privind siguranța produselor (Regulamentul CE nr. 765/2008 privind acreditarea și supravegherea pieței și Decizia nr. 768/2008 de stabilire a unui cadru comun pentru comercializarea produselor).

2.2.3   O nouă repartizare pe categorii de riscuri a procedurilor de evaluare a conformității

2.2.3.1

EIP sunt împărțite în trei categorii de riscuri, fiecare făcând obiectul unei proceduri de certificare specifice.

Categoriile de riscuri

Procedurile de certificare

Exemple

Categoria I

Riscuri minime legate de leziuni mecanice superficiale, de contactul cu apa sau cu suprafețe fierbinți (sub 50o), de expunerea la soare și de condiții atmosferice care nu sunt de natură extremă

Autocertificarea

Controlul intern al producției (modulul A – anexa IV)

Mănuși de spălat vase, mănuși de protecție, ochelari de soare etc.

Categoria II

EIP destinate protecției împotriva altor riscuri decât cele minime (I) și foarte grave (III)

EIP produse la comandă, cu excepția cazului în care aceste EIP sunt destinate protecției împotriva riscurilor minime

Examinarea UE de tip (modulul B – anexa V)

Conformitatea de tip bazată pe controlul intern al producției (modulul C – anexa VI)

Căști de protecție, îmbrăcăminte reflectorizantă etc.

Categoria III

Riscuri foarte grave, substanțe dăunătoare, produse chimice agresive, radiații ionizante, medii cu temperaturi înalte (peste 100o), medii cu temperaturi scăzute (sub 50o), căderi de la înălțime, șocuri electrice, lucrul sub înaltă tensiune, înecare, tăieturi provocate de fierăstraie cu lanț și de dispozitive de tăiere cu jet de apă, răni provocate prin împușcare sau înjunghiere, zgomot dăunător etc.

Examinarea UE de tip (modulul B – anexa V) + procedura suplimentară cu intervenția unui organism notificat:

fie conformitatea de tip bazată pe verificarea produsului (modulul F – anexa VII),

fie conformitatea de tip bazată pe asigurarea calității procesului de producție (modulul D – anexa VIII)

Numărul organismului certificat

Dispozitivele de protecție respiratorie, EIP împotriva căderilor de la înălțime etc.

2.2.3.2

Se poate observa că la categoria III s-au adăugat riscuri noi, ca, de exemplu, riscurile de tăieturi provocate de cuțite și zgomotul dăunător.

2.2.3.3

Tipul de EIP personalizate definite la articolul 3 nu este foarte clar: în ce categorie de riscuri intră și, prin urmare, obiectul căror proceduri de certificare îl fac acestea?

2.2.4   Limitarea la 5 ani a perioadei de valabilitate a certificatului de conformitate

2.2.4.1

Această schimbare majoră a fost introdusă la cererea anumitor autorități de control din statele membre care au constatat prezența pe piețele lor a unor EIP însoțite de certificate încă valabile, în ciuda modificării radicale a standardelor (în special veste de salvare).

2.2.5   O clarificare a cerințelor esențiale de sănătate și de siguranță

2.2.5.1

Regulamentul elimină o serie de secțiuni care conțin cerințe în raport cu trei tipuri de riscuri care s-au dovedit a fi inaplicabile sau a reprezenta o sursă de confuzie:

protecția împotriva vibrațiilor mecanice (secțiunea 3.1.3),

protecția împotriva efectelor dăunătoare ale zgomotului (secţiunea 3.5),

protecția împotriva radiațiilor neionizante (secțiunea 3.9.1).

2.2.6   Intensificarea controalelor asupra organismelor notificate

2.2.6.1

Statele membre dispun de competențe consolidate de control asupra organismelor notificate, putând să se opună notificării unui organism care nu a fost activ de mai mulți ani, care nu mai pare să dispună de resurse umane și tehnice pentru a elibera certificate sau care în trecut a emis certificate de conformitate pentru EIP neconforme.

2.2.7   O perioadă de tranziție după intrarea în vigoare

2.2.7.1

Este prevăzută o perioadă de doi ani de la intrarea în vigoare a regulamentului, în care fabricanții, organismele notificate și statele membre să se poată adapta la noile cerințe.

3.   Observații generale

3.1

Va fi operațională includerea EIP pentru protecția împotriva riscurilor minore, cum ar fi apa sau umiditatea? Cum vor fi sensibilizați consumatorii? Poate ar trebui specificate condițiile pentru marcajul CE (lizibilitate, format etc.), de exemplu, prin precizări deja existente pentru etichetarea, compoziție și instrucțiunile de întreținere a produselor textile pentru toate EIP pentru uz privat destinate vânzării, închirierii sau împrumutării. Vor duce aceste noi obligații la creșterea prețurilor de vânzare?

3.2

Este regretabil că nu se menționează progresul tehnologic, care reprezintă o trăsătură deosebită a acestui sector în domenii precum fibrele și materialele textile (teflon, latex, neopren, nitril etc.), tehnologiile de acoperire și de filtrare, integrarea senzorilor microelectronici capabili să comunice informații sau să transmită energie („smart textiles”) pentru a crește performanțele de protecție în raport cu riscurile.

3.3

Nu se menționează nici potențialul acestei piețe pentru industriile europene ale EIP (textile, îmbrăcăminte, încălțăminte, fabricanți de accesorii), deși aceasta a fost identificată de către Comisia Europeană în 2007 drept una dintre „piețele-pilot” în industrie.

3.4

De asemenea, se poate observa insuficiența propunerii de regulament în ceea ce privește aspectele umane: purtarea unui EIP va avea rezultate optime după sesiunile de informare și de formare a salariaților, pentru ca aceștia să înțeleagă riscurile, condițiile de utilizare a EIP și instrucțiunile necesare. De asemenea, ar trebui prevăzute perioade de încercare și testare a EIP pentru a se asigura că acestea sunt adaptate la morfologia persoanelor care le poartă și la locurile de muncă (anexa II punctul 1.3 urmând să se completeze în special în lumina experienței de la nivel național).

3.5

Toate aceste aspecte sunt, desigur, reglementate prin propunerea de directivă privind securitatea și sănătatea din 12 iunie 1989 (89/391/CEE), care are ca obiectiv îmbunătățirea sănătății și securității la locul de muncă și descrie obligațiile angajatorilor, precum și drepturile și obligațiile salariaților.

3.6

Politica în materie de EIP este integrată într-o politică globală derulată la nivel de întreprindere sau de sector industrial pentru reducerea expunerii la riscuri. Această politică se bazează pe identificarea precisă a factorilor de risc și pe inventarul măsurilor care trebuie puse în aplicare pentru reducerea sau eliminarea acestora: de exemplu, analizarea soluției unui dispozitiv de captare a aerului adaptate înainte de a recurge la aparate respiratorii. Înainte de a se recurge la soluții de protecție individuală, trebuie întotdeauna să prevaleze soluția colectivă de prevenire a riscurilor.

3.7

Această evaluare a riscurilor se realizează cu parteneri din cadrul întreprinderii: instituții reprezentante ale personalului, delegați ai personalului, comitete pentru igienă și siguranță etc. sau în afara întreprinderii: medicina muncii, birou de consultanță, agenții publice pentru îmbunătățirea condițiilor de lucru etc.

3.8

Trebuie acordată o atenție deosebită procedurilor de întreținere, de control și de revizie a EIP pentru a se asigura protecție maximă împotriva riscurilor pentru care au fost proiectate. Întreținerea cuprinde în special inspecția, îngrijirea, curățarea și depozitarea adecvată.

3.9

Propunerea de regulament abordează doar parțial cazurile de expunere la riscuri multiple.

3.10

Propunerea de regulament nu abordează cazul echipamentelor individuale de protecție utilizate de mai multe persoane (de exemplu, căștile de protecție de pe un șantier de construcții). Ar trebui să se stabilească normele de igienă care trebuie respectate.

3.11

Propunerea de regulament nu abordează nici chestiunea persoanelor a căror capacitate de a purta un EIP este limitată: în realitate, anumiți salariați nu pot purta un EIP din motive medicale. În aceste cazuri rare, dar reale, cum își îndeplinesc angajatorii obligația de a asigura siguranța generală: reangajând salariatul pe alt post, amenajând locul de muncă etc.?

3.12

Situația echipamentelor individuale de protecție de ocazie nu este abordată în propunerea de regulament, deși, potrivit anumitor surse naționale, piața produselor de acest tip, în special pentru riscurile de categoria I, este în plină creștere din cauza crizei economice care a afectat multe dintre sectoarele economice în care sunt angajați cei mai mulți dintre utilizatorii EIP (construcții, lucrări publice, transporturi etc.).

4.   Observații specifice

4.1

Textul propunerii de regulament, considerentul (24): prin stabilirea valabilității certificatului de conformitate al EIP la o durată maximă de 5 ani se poate garanta o examinare pe baza celor mai recente cunoștințe științifice disponibile, aspect aflat în conformitate deplină cu obiectivele de prevenire și de îmbunătățire a securității și sănătății lucrătorilor avute în vedere de Directiva-cadru 89/391 din 12 iunie 1989. În cazul în care nu a avut loc o evoluție semnificativă a normelor, este prevăzută p procedură simplificată.

4.2

Articolul 3: ar putea fi utilă adăugarea mai multor definiții, precum cea a conceptului de „EIP de ocazie”, de „autorități de supraveghere” menționat la articolele 11 și 13, precum și de „autorități de notificare” responsabile la nivel național de notificarea organismelor abilitate să exercite controalele de conformitate a EIP.

4.3

Articolul 8 alineatul (3): durata de păstrare a documentației tehnice, stabilită la 10 ani, poate părea excesivă, mai ales în condițiile în care certificatul de conformitate este valabil doar cinci ani. De ce nu se stabilesc în ambele cazuri perioade de 5 ani?

4.4

Articolul 8 alineatele (3), (7) și (10), articolul 9 alineatul (2) litera (a), articolul 10 alineatele (3), (4) și (7), articolul 11 alineatul (2), articolul 13, articolul 15 alineatele (1), (2) şi (3) și anexa II punctul 2.12: în aceste diferite articole sunt prevăzute regimuri lingvistice distincte pentru diferitele documente privind EIP și conformitatea acestora cu procedurile care li se aplică:

se menționează o „limbă ușor de înțeles de către utilizatorii finali”, expresie preluată din jurisprudența CEJ, dar care poate părea oarecum subiectivă;

de asemenea, se menționează chestiunea lingvistică de la punctul 2.12 al anexei II: „marcajele de identificare… trebuie să fie scrise în limba(limbile) oficială(oficiale) a(ale) statelor membre în care echipamentele urmează să fie utilizate”;

în sfârșit, la articolul 15 alineatele (2) și (3), se întâlnește următoarea sintagmă ce pare mai corectă din punct de vedere juridic: „în limba sau limbile impuse de statul membru în care EIP sunt puse la dispoziție pe piață”.

CESE înțelege motivele care au dus la punerea în aplicare a trei regimuri lingvistice distincte, însă propune ca, în vederea simplificării, să se păstreze doar ultima expresie.

4.5

Articolul 15 alineatul (3): sintagma „se actualizează în permanență” poate face obiectul unor interpretări diferite la nivel național. De ce să nu se stabilească o perioadă clară, ca, de exemplu, intervale anuale?

4.6

Articolul 42: durata propusă de doi ani de la intrarea în vigoare este, într-adevăr, scurtă, având în vedere numeroasele modificări necesare, în special în statele membre cu structuri administrative slabe (renotificarea tuturor organismelor notificate de pe teritoriul celor 28 de state membre, modificarea perioadei de valabilitate a certificatelor de conformitate), însă – date fiind obiectivele de prevenire și de îmbunătățire a condițiilor de lucru, în special în ceea ce privește reducerea numărului accidentelor de muncă – rigoarea este necesară.

Bruxelles, 9 iulie 2014.

Președintele Comitetului Economic și Social European

Henri MALOSSE


16.12.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 451/81


Avizul Comitetului Economic şi Social European privind propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind instalațiile pe cablu

[COM(2014) 187 final – 2014/0107 (COD)]

(2014/C 451/13)

Raportor:

dl Jan SIMONS

La 24 și, respectiv, la 2 aprilie 2014, în conformitate cu articolul 114 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, Consiliul și Parlamentul European au hotărât să consulte Comitetul Economic și Social European cu privire la

Propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind instalațiile pe cablu

COM(2014) 187 final – 2014/0107 (COD).

Secțiunea pentru piața unică, producție și consum, însărcinată cu pregătirea lucrărilor Comitetului pe această temă, și-a adoptat avizul la 23 iunie 2014.

În cea de-a 500-a sesiune plenară, care a avut loc la 9 și 10 iulie 2014 (şedinţa din 9 iulie 2014), Comitetul Economic şi Social European a adoptat prezentul aviz cu 184 de voturi pentru şi 6 abţineri.

1.   Concluzii și recomandări

1.1

Comitetul Economic și Social European (CESE) sprijină decizia de adoptare a unui regulament în temeiul articolului 114 din TFUE, având în vedere interpretările diferite ale anumitor puncte ale directivei existente.

1.2

CESE salută faptul că propunerea de regulament se înscrie în aceeași linie ca Directiva 2000/9/CE, care trebuie aliniată la „pachetul bunuri”, adoptat în 2008, și, în special, la Decizia nr. 768/2008/CE (Decizia NCL), cu privire la care Comitetul a adoptat deja un aviz favorabil.

1.3

CESE recomandă examinarea cât mai îndeaproape a terminologiei – mai ales a celei utilizate în versiunea în limba germană – și a definițiilor și a preluării unor elemente din directiva existentă al căror merit este necontestat, respectiv a unor elemente care decurg din această directivă.

1.4

CESE a constatat prea multe deficiențe pentru a le putea enumera la rubrica „Concluzii”; astfel, CESE face insistent trimitere la punctul 4.2 și următoarele, precum și la secțiunea 5, în care sunt prezentate și soluțiile corespunzătoare.

2.   Introducere

2.1

CESE a adoptat încă din 1994 un aviz (1) privind propunerea Comisiei de adoptare a unei directive privind instalațiile pe cablu care transportă persoane. În avizul respectiv, CESE subscria punctelor de vedere exprimate de Comisie, în special în ceea ce privește obiectivul stabilit de aceasta de a se garanta o acțiune coordonată între statele membre și organizarea unei supravegheri de bază în întreaga Uniune Europeană, în vederea atingerii și menținerii unui nivel ridicat de securitate și, astfel, a reducerii riscului de producere a unor accidente în viitor.

2.2

De asemenea, CESE afirma că rezultatul ar trebui să îl reprezinte o industrie mai competitivă și cu o bază de activitate mai largă, care să fie mai bine plasată pentru a concura pe piețele mondiale. Întrucât majoritatea producătorilor care operează pe piața mondială provin din Europa, orice măsură adoptată pentru îmbunătățirea perspectivelor de vânzare trebuie să pornească de la o abordare rațională și practicabilă.

2.3

Exploatarea instalațiilor pe cablu este, în principal, legată de turism, cu precădere cel montan, care ocupă un loc important în economia regiunilor în discuție și care atârnă tot mai greu în balanța comercială a statelor membre (2).

2.4

Statele membre au răspunderea de a asigura siguranța instalațiilor pe cablu la construirea, punerea în funcțiune și pe durata exploatării. Le revin, de asemenea, alături de autoritățile competente, responsabilități în materie de drepturi asupra solului, amenajarea teritoriului și protecția mediului. Reglementările naționale prezintă diferențe importante din cauza tehnicilor specifice industriei naționale, a tradițiilor și a specificului local. Acestea reclamă dimensiuni și dispozitive speciale, precum și caracteristici speciale. Ca urmare a acestei situații, producătorii sunt nevoiți să își redefinească produsele pentru fiecare contract și pot cu greu să ofere soluții standard.

2.5

Respectarea cerințelor esențiale de siguranță și de sănătate reprezintă o condiție imperativă pentru siguranța instalațiilor pe cablu. Aceste cerințe trebuie să fie aplicate cu discernământ, pentru a ține cont de nivelul tehnologic existent la punerea în circulație, la punerea în funcțiune și în timpul exploatării, precum și de cerințele tehnice și economice.

2.6

În plus, instalațiile pe cablu pot traversa frontiere, iar în aceste cazuri construcția lor poate fi îngreunată de existența unor reglementări naționale contradictorii.

2.7

Totuși, nu s-au luat măsuri legislative efective decât în anul 2000. Directiva 2000/9/CE privind instalațiile pe cablu care transportă persoane (3) a fost adoptată la 20 martie 2000 și a intrat în vigoare la 3 mai 2002. Tipurile principale de instalații pe cablu reglementate de Directiva 2000/9/CE sunt funicularele, telegondolele, telescaunele detașabile, telescaunele fixe, telecabinele, funitelurile, instalațiile combinate (alcătuite din mai multe tipuri de mijloace de transport pe cablu, cum ar fi telegondolele și telescaune) și teleschiurile.

2.8

În prezent – după mai bine de zece ani – dispozițiile legislative privind instalațiile pe cablu trebuie revizuite din diverse motive.

3.   Sinteza propunerii Comisiei

3.1

Propunerea vizează înlocuirea Directivei 2000/9/CE cu un regulament și alinierea acestei directive la „pachetul bunuri”, adoptat în 2008, și, în special, la Decizia nr. 768/2008/CE (Decizia NCL).

3.1.1

Decizia NCL stabilește un cadru comun pentru legislația UE de armonizare aplicabilă produselor. Acest cadru constă din dispozițiile utilizate în mod curent în legislația UE privind produsele (de exemplu, definiții, obligații ale operatorilor economici, organisme notificate, mecanisme de salvgardare etc.). Aceste dispoziții comune au fost consolidate pentru a garanta faptul că directivele pot fi aplicate și că se poate asigura respectarea lor într-un mod mai eficient în practică. Au fost introduse noi elemente, cum ar fi obligațiile importatorilor, care sunt esențiale pentru îmbunătățirea siguranței produselor pe piață.

3.1.2

De asemenea, propunerea urmărește soluționarea unor dificultăți întâmpinate în punerea în aplicare a Directivei 2000/9/CE. Mai exact, autoritățile, organismele notificate și producătorii au avut opinii diferite referitoare la includerea anumitor tipuri de instalații în domeniul de aplicare al Directivei 2000/9/CE și, prin urmare, referitoare la producerea și certificarea acestor instalații în conformitate cu cerințele și procedurile prevăzute de directivă.

3.1.3

Opiniile diferă, de asemenea, cu privire la încadrarea anumitor echipamente în categoriile subsistem, infrastructură sau componentă de siguranță.

3.1.4

De asemenea, directiva nu specifică ce tip de procedură de evaluare a conformității trebuie aplicat subsistemelor.

3.2

Aceste abordări divergente au condus la denaturări ale pieței și la tratarea diferită a operatorilor economici. Producătorii și operatorii instalațiilor vizate au fost nevoiți să modifice echipamentele sau să obțină certificări suplimentare, ceea ce a dus la costuri în plus și la întârzieri în autorizarea și exploatarea acestor instalații.

3.3

Regulamentul propus vizează, prin urmare, creșterea clarității juridice cu privire la domeniul de aplicare al Directivei 2000/9/CE și, astfel, o mai bună punere în aplicare a dispozițiilor legale relevante.

3.4

În plus, Directiva 2000/9/CE conține dispoziții privind evaluarea conformității pentru subsisteme. Totuși, directiva nu prevede o procedură concretă care trebuie urmată de către producător și de către organismul notificat, nici nu le oferă producătorilor gama largă de proceduri de evaluare a conformității care sunt disponibile pentru componentele de siguranță. Prin urmare, regulamentul propus aliniază procedurile de evaluare a conformității disponibile pentru subsisteme la cele deja utilizate pentru componentele de siguranță, pe baza modulelor de evaluare a conformității prevăzute în Decizia 768/2008/CE privind un cadru comun pentru comercializarea produselor (Decizia NCL). În acest context, regulamentul prevede, de asemenea, aplicarea marcajului CE pentru a indica respectarea dispozițiilor sale, în conformitate cu sistemul existent pentru componentele de siguranță.

3.5

Propunerea ține seama de Regulamentul (UE) nr. 1025/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 octombrie 2012 privind standardizarea europeană (4). Propunerea cuprinde:

clarificarea domeniului de aplicare în ceea ce privește instalațiile pe cablu concepute atât pentru transport, cât și pentru agrement;

introducerea unei game de proceduri de evaluare a conformității pentru subsisteme, în funcție de modulele de evaluare a conformității existente pentru componentele de siguranță, aliniate la Decizia NCL;

alinierea la Decizia NCL.

Sunt excluse:

instalațiile pe cablu care sunt utilizate în scopuri de agrement în târguri sau parcuri de distracții;

anumite instalații pe cablu concepute în scopuri agricole sau industriale;

toate instalațiile pe cablu în cazul cărora utilizatorii sau vehiculele se deplasează pe apă.

3.6

Propunerea menține procedurile de evaluare a conformității pentru componentele de siguranță. Totuși, modulele corespunzătoare sunt actualizate în conformitate cu Decizia NCL.

3.7

Se păstrează cerința privind intervenția unui organism notificat în faza de proiectare și de producție a tuturor subsistemelor și componentelor de siguranță.

3.8

Propunerea introduce o gamă de proceduri de evaluare a conformității pentru subsisteme pe baza modulelor de evaluare a conformității din Decizia NCL. În plus, se introduce marcajul CE pentru subsisteme, deoarece nu există niciun motiv ca acestea să fie tratate diferit față de componentele de siguranță.

3.9

Propunerea consolidează criteriile de notificare pentru organismele notificate și introduce cerințe specifice pentru autoritățile de notificare. Este necesară adaptarea la noi tehnologii, astfel încât să fie posibilă notificarea online. Este important să se acorde o perioadă de timp în care să poată fi clarificate orice îndoieli sau preocupări privind competența organismelor de evaluare a conformității, înainte ca acestea să înceapă să funcționeze ca organisme notificate.

4.   Observaţii generale

4.1

Întrucât s-a constatat că nu se garantează întotdeauna o interpretare consecventă a dispozițiilor directivelor, CESE subliniază faptul că regulamentele oferă o garanție a interpretării consecvente în cazul acestui tip de armonizare (5), prin care se urmărește creșterea liberei circulații a mărfurilor pe piața unică. CESE sprijină, prin urmare, și alegerea unui regulament, precum și a articolului 114 din TFUE ca temei juridic.

4.1.1

În măsura în care statelor membre li se încredințează controlul punerii în aplicare a Regulamentului, Comisia Europeană trebuie să aibă grijă ca aceste controale să fie uniforme.

4.2

Astfel, anumite elemente ale actualei directive al căror merit este necontestat, precum și dispozițiile și bunele practici care decurg din textul acesteia ar trebui să fie preluate cât mai fidel cu putință (6), în timp ce alte elemente, noi, din regulament, ar trebui formulate cu exactitate lingvistică.

4.2.1

Nu este clar de ce s-a eliminat sintagma „care transportă persoane” din titlul regulamentului, din vreme ce considerentul 8 din preambul afirmă în mod expres că domeniul de aplicare este același ca cel al directivei.

4.2.2

Unii dintre termenii tehnici diferă considerabil de cei de pe lista standardelor armonizate pentru instalațiile pe cablu, iar terminologia ar trebui armonizată.

4.2.3

În forma sa actuală, regulamentul propus [(articolul 2 alineatul (2) litera (a)] nu permite o delimitare clară între ascensoare (în special ascensoare înclinate) în sensul Directivei 95/16/CE și funiculare. Informațiile în acest sens prezentate în considerentul 11 sunt insuficiente și nu sunt adecvate pentru o clasificare clară în practică. Este important să existe în continuare posibilitatea de a construi ascensoare înclinate în sensul Directivei privind ascensoarele pentru diverse aplicații în aer liber (legături între o parcare situată în vale și un castel sau centrul vechi al orașului la un nivel mai sus, legătura între piste de schi etc.).

4.2.4

În conformitate cu articolul 2 alineatul (2) litera (f), instalațiile în cazul cărora utilizatorii sau vehiculele se deplasează pe apă sunt excluse din domeniul de aplicare al regulamentului. Pentru a se evita neînțelegerile și interpretările diferite, s-a introdus considerentul 12, însă acesta nu îmbunătățește înțelegerea textului. Textul articolului 2 alineatul (2) litera (f) ar trebui reformulat cu mai multă exactitate și subîmpărțit în „bacuri fluviale manevrate prin cabluri” în înțelesul definiţiei din Directiva 2000/9/CE și „lifturi pentru schiurile de apă”.

4.2.5

Instalațiile pe cablu care transportă persoane fac obiectul – spre deosebire de alte directive (de exemplu, Directiva privind echipamentele tehnice) – unor proceduri de omologare definite de statele membre. În consecință, nu este necesar să se indice denumirea comercială și adresa poștală pe componentele de siguranță și pe subsisteme, mai ales având în vedere faptul că declarațiile de conformitate UE (7), care includ aceste informații, trebuie să fie disponibile atât pe lângă instalație, cât și la autoritatea responsabilă. Pentru a se putea contura o imagine asupra consecințelor financiare ale prezentului articol, se poate da exemplul telescaunelor cu dispozitiv de prindere fix, care ar necesita aproximativ 500 de plăci. Astfel, articolul 11 (capitolul II) ar trebui modificat prin eliminarea din prima frază a textului „pe subsistem sau pe componenta de siguranță [...] sau, dacă acest lucru nu este posibil, importatorii indică aceste informații pe ambalaj sau”.

4.2.6

Articolul 2 alineatul (2) litera (d) exclude din domeniul de aplicare al regulamentului instalațiile pe cablu din parcurile de distracții, dacă acestea sunt utilizate exclusiv în scopuri de agrement. Comitetul nu înțelege ce importanță are pentru condițiile de siguranță și cerințele de bază faptul că persoana care se deplasează într-o instalație pe cablu utilizează instalația respectivă pentru agrement sau ca mijloc de transport. Prin urmare, se recomandă să se rețină doar textul „echipamentelor fixe sau mobile utilizate în târguri”.

4.2.7

În considerentele 57 și 58, precum și la articolul 41, se definesc dispoziții tranzitorii. Totuși, lipsește afirmația de ordin general că regulamentul propus nu se referă la instalațiile aflate deja în uz. La articolul 9 ar trebui să se adauge ca nou alineat (3) fraza „Nu este necesar ca toate instalațiile pe cablu existente să se conformeze dispozițiilor aplicabile noilor instalații pe cablu” din Directiva privind instalațiile pe cablu care transportă persoane (considerentul 28). De asemenea, dispozițiile de la articolul 9 referitoare la posibila reasamblare a instalațiilor pe cablu, trebuie integrate în actualul alineat (3). „Reasamblarea instalațiilor pe cablu ar trebui să fie posibilă în următoarele condiții:

Ar trebui să fie posibilă instalarea unor componente sau subansamble de siguranță care au fost declarate conforme cu Directiva 2000/9/CE sau cu regulamentul în vigoare și care au fost luate în funcțiune.

Echipamentele care urmează să fie relocate trebuie să îndeplinească un anumit standard tehnic, astfel încât, după reasamblare (după efectuarea, după caz, a unei actualizări a nivelului de siguranță la standardele tehnice actuale în materie de siguranță), să poată garanta un nivel de siguranță comparabil cu cel al unei instalații noi.”

4.2.8

În temeiul articolului 36 alineatul (2), organismele notificate trebuie să furnizeze celorlalte organisme notificate, la cerere, inclusiv informații relevante privind aspecte legate de rezultatele pozitive ale evaluării conformității. Organismele notificate sunt entități independente, care trebuie să acționeze în mod economic. Pentru a împiedica transferul de cunoştinţe, ar trebui eliminat textul „și, la cerere, de rezultatele pozitive ale evaluării conformității”.

4.3

CESE salută faptul că propunerea de regulament urmează aceeași direcție ca Directiva 2000/9/CE și este conformă cu „pachetul bunuri” adoptat în 2008 și, în special, cu Decizia nr. 768/2008/CE (Decizia NCL), cu privire la care Comitetul a adoptat deja un aviz favorabil (8).

5.   Observații specifice

Observații privind alte considerente și articole din propunerea de regulament.

5.1

În versiunea în limba germană a propunerii de regulament, se folosește deseori termenul „konstruiert” sau „Konstruktion” în locul termenului „geplant” sau ”Planung” (care figurează în Directiva 2000/9/CE). Această terminologie se regăsește de-a lungul întregului text în limba germană, ca, de exemplu, în considerentul 1, articolul 1, articolul 2 alineatul (1), articolul 3 alineatul (1), articolul 3 alineatul (3) și articolul 8 alineatul (1).

5.2

Definiția conceptului de „componentă de siguranță” de la articolul 3 alineatul (4) ar trebui modificată prin eliminarea cuvintelor „sau într-o instalație pe cablu”. Motivul este acela că infrastructura care face obiectul unor proceduri definite de statele membre nu poate cuprinde „componente de siguranță”, în sensul regulamentului, ci, mai degrabă, „componente critice pentru siguranță”.

5.3

Articolul 11 alineatul (9) prevede că, în urma unei cereri motivate din partea statelor membre, producătorii trebuie să furnizeze toate informațiile și documentația referitoare la procedura de evaluare a conformității. Pentru a se asigura că acele componente care sunt construite conform listei de standarde armonizate (și cărora, prin urmare, li se aplică o prezumție de conformitate) nu pot fi afectate de prezentul articol, CESE recomandă clarificarea alineatului 9 prin adăugarea la începutul acestuia a textului următor: „În ceea ce privește componentele care nu sunt puse în circulație în conformitate cu lista de standarde armonizate, ...”.

5.4

În versiunea în limba germană, cuvântul „Drahtseilbahn” din considerentul 8 nu este cunoscut și nu corespunde versiunilor în limbile neerlandeză și engleză.

5.5

Propunerea cuprinde termenul „întreținere”, de exemplu, în considerentul 17. Întreținerea este însă doar un aspect al mentenanței, aceasta incluzând activități de inspecție, întreținere și reparații. Prin urmare, cuvântul „întreținere| ar trebui înlocuit în tot textul cu „mentenanță”. Cuvântul „maintained” din versiunea în limba engleză este corect.

5.6

În versiunea în limba germană a propunerii de regulament, în locul termenului „grundlegende Anforderungen” din Directiva UE privind instalațiile pe cablu care transportă persoane se folosește (de exemplu, la articolul 6) termenul „wesentliche Anforderungen”. În versiunea în limba engleză, se folosește tot termenul „Essential requirements”, la fel ca în Directiva 2000/9/CE. Întreaga propunere de regulament ar trebui corectată, înlocuindu-se „wesentliche Anforderungen” cu „grundlegende Anforderungen”.

5.7

Considerentul 19 nu are legătură cu niciun fragment din partea dispozitivă, astfel că ar trebui eliminat.

5.8

Considerentul 23 este neclar, deoarece se referă la libera circulație a mărfurilor și la analiza de siguranță în același context, și ar trebui, prin urmare, să fie eliminat.

5.9

Articolul 1 definește obiectul acestui regulament. Totuși, conceptele de planificare, montare și dare în exploatare nu au fost preluate din Directiva 2000/9/CE. Ar trebui să se preia aceste noțiuni sau textul directivei.

5.10

Definiția conceptului de „instalație pe cablu” de la articolul 3 alineatul (1) este greu de înțeles. Ar trebui preluată cea din Directiva 2000/9/CE.

5.11

Termenul „Schleppaufzug” de la articolul 3 alineatul (8) din textul în limba germană ar trebui înlocuit cu „Schlepplift”. Aceeași corectură s-a făcut și la revizuirea listei conexe de standarde armonizate.

5.12

Întrucât „punerea în funcțiune” menționată la articolul 3 alineatul (12) nu se referă neapărat la întreaga instalație – ca, de exemplu, în cazul transformărilor, textul trebuie completat cu cuvintele „sau a componentelor acestora”.

5.13

La articolul 8 alineatul (1), cerințele privind analiza de siguranță au fost modificate în așa măsură încât nu se mai precizează responsabilitățile. Întrucât analiza de siguranță este documentul fundamental pentru constructori, articolul ar trebui completat cu cuvintele „comandate de către constructor sau de către reprezentantul autorizat al acestuia”.

5.14

Articolul 8 alineatul (2) prevede că analiza de siguranță este inclusă în raportul de siguranță. Totuși, Directiva 2000/9/CE prevede că, pe baza analizei de siguranță, se realizează un raport de siguranță, ceea ce reprezintă o diferență importantă. Se recomandă preluarea textului articolului 4 alineatul (2) din directivă.

5.15

Articolul 9 alineatul (4) este greu de înțeles și ar trebui înlocuit cu formularea articolului 12 din Directiva 2000/9/CE.

5.16

Articolul 10 alineatul (1) prevede că o instalație pe cablu poate rămâne în funcțiune numai dacă respectă condițiile enumerate în raportul de siguranță. Instrucțiunile de utilizare și mentenanță reprezintă un document important pentru exploatarea instalației în condiții de siguranță. Prin urmare, se recomandă înlocuirea sintagmei „rămâne în funcțiune” cu cuvântul „funcționează” și a sintagmei „prevăzute în raportul de siguranță” cu „din documentele prevăzute la articolul 9 alineatul (2)”.

5.17

În conformitate cu modulele stabilite în anexă, un producător poate realiza procedurile de evaluare a conformității numai împreună cu un organism notificat. În consecință, textul articolului 11 alineatul (2) ar trebui adaptat, înlocuindu-se textul „și efectuează procedura relevantă de evaluare a conformității menționată la articolul 18 sau dispun efectuarea acestei proceduri” cu „dispun efectuarea procedurii relevante de evaluare a conformității menționată la articolul 18”.

5.18

Conceptul de „informații de siguranță” de la articolul 11 alineatul (7) este neclar și ar trebui clarificat.

5.19

La articolul 16 se face trimitere la alineatul (1), însă acesta nu există.

5.20

Dispozițiile Deciziei 768 privind formularea obiecțiilor formale față de normele armonizate (articolul R9 și, respectiv, R19) ar trebui preluate și în articolul 17.

5.21

Articolul 18 alineatul (4) comportă riscul ca acesta să se aplice și instalațiilor de încercare. Pentru a se evita această situație, ar trebui adăugat textul „cu excepția instalațiilor de încercare”.

5.22

Articolul 19 alineatul (2) ar putea fi interpretat în sensul că și declarațiile de conformitate ale componentelor de siguranță sau ale subsistemelor deja introduse pe piață ar trebui actualizate. Prin urmare, în prima frază, textul „se actualizează în permanență” ar trebui înlocuit cu „se actualizează în momentul introducerii pe piață a subsistemului sau a componentei de siguranță”.

5.23

La articolul 21 alineatul (2) se stipulează că și subsistemele ar trebui prevăzute cu un marcaj CE. Întrucât nu există pe piață subsisteme care să nu cuprindă cel puțin o componentă de siguranță, care deja este prevăzută cu marcajul CE, ar trebui să se renunțe la această cerință. Prin urmare, se recomandă eliminarea cuvintelor „subsistemul sau”.

5.24

De asemenea, anexa II trebuie revizuită. Revizuirea ar trebui să fie însă cuprinzătoare, cu includerea obligatorie a tuturor părților implicate.

Bruxelles, 9 iulie 2014.

Președintele Comitetului Economic și Social European

Henri MALOSSE


(1)  JO C 388, 31.12.1994, p. 26.

(2)  Acest punct, precum și următoarele trei sunt considerente preluate din Directiva 2000/9/CE.

(3)  JO L 106, 3.5.2000, p. 21.

(4)  JO L 316, 14.11.2012.

(5)  Articolul 114 din TFUE.

(6)  Este surprinzător faptul că, la o verificare prin sondaj, în diferite locuri din anexe sau din articolele preluate din Decizia CE nr. 768/2008 (Articolul R 2 și urm.] s-au constatat unele imperfecțiuni.

(7)  Comitetul pornește de la premisa că certificatele de conformitate CE nu își vor pierde valabilitatea.

(8)  JO C 120, 16.5.2008, p. 1.


16.12.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 451/87


Avizul Comitetului Economic și Social European privind propunerea de directivă a Parlamentului European şi a Consiliului de modificare a Directivei 2007/36/CE în ceea ce privește încurajarea implicării pe termen lung a acționarilor și a Directivei 2013/34/UE în ceea ce privește anumite elemente ale declarației privind guvernanța corporativă

[COM(2014) 213 final – 2014/0121 (COD)]

(2014/C 451/14)

Raportor:

dl Michael SMYTH

La 16 aprilie și la 6 mai 2014, în conformitate cu articolele 50 și 114 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, Parlamentul European și, respectiv, Consiliul Uniunii Europene au hotărât să consulte Comitetul Economic și Social European cu privire la:

Propunerea de directivă a Parlamentului European și a Consiliului de modificare a Directivei 2007/36/CE în ceea ce privește încurajarea implicării pe termen lung a acționarilor și a Directivei 2013/34/UE în ceea ce privește anumite elemente ale declarației privind guvernanța corporativă

COM(2014) 213 final – 2014/0121 (COD).

Secțiunea pentru piața unică, producție și consum, însărcinată cu pregătirea lucrărilor Comitetului pe această temă, și-a adoptat avizul la 23 iunie 2014.

În cea de-a 500-a sesiune plenară, care a avut loc la 9 și 10 iulie 2014 (ședința din 9 iulie 2014), Comitetul Economic și Social European a adoptat prezentul aviz cu 188 de voturi pentru și 5 abțineri.

1.   Concluzii și recomandări

1.1

Propunerile Comisiei de amendare a Directivei privind drepturile acționarilor ar trebui privite drept o parte a unui parcurs către o guvernanță corporativă și un mediu de investiții mai stabile și mai durabile în Europa. Aceste propuneri se axează pe opinia că, în cazul în care acționarii pot fi încurajați să adopte o perspectivă pe termen mai lung, acest lucru va crea un mediu de operare mai bun pentru societățile cotate la bursă.

1.2

CESE sprijină prevederile Directivei privind drepturile acționarilor, în special cele care urmăresc întărirea legăturii dintre remunerarea administratorilor și performanța pe termen lung a întreprinderilor.

1.3

CESE ia act de faptul că, în evaluarea de impact, Comisia susține că propunerile sale nu vor duce decât la o sporire minimă a sarcinii administrative pentru societățile cotate la bursă. În cadrul evaluării ex-post a directivei, va fi important ca acest echilibru să fie analizat.

1.4

CESE acceptă argumentul că, printr-o mai mare transparență cu privire la impactul politicilor de investiții, investitorii vor lua decizii mai bine informate și se vor implica probabil în mai mare măsură în societățile în care investesc. Aceasta ar trebui să ducă la o mai bună performanță pe termen lung a societăților cotate.

1.5

De la declanșarea crizei financiare, factorii de decizie politici au acceptat provocarea de a schimba mentalitatea sectoarelor corporatist și financiar din Europa, căutând să mute accentul dinspre performanța pe termen scurt spre o perspectivă de investiții mai durabilă, pe termen lung. În măsura în care o asemenea schimbare de mentalitate poate fi realizată prin reglementare, Comisia merge în direcția cea bună.

2.   Contextul propunerii de directivă

2.1

Această propunere de directivă a Comisiei ar trebui privită în contextul altor inițiative menite să îmbunătățească finanțarea pe termen lung a economiei europene. În centrul ei se află convingerea că încurajarea unei perspective pe termen mai lung a acționarilor va asigura un mediu de funcționare mai favorabil pentru întreprinderile cotate la bursă. Aceste propuneri reprezintă în parte rezultatul unui amplu proces de consultare a părților interesate în domeniul guvernanței corporative. În 2010, Comisia a publicat o Carte verde pe tema „guvernanţa corporativă în instituțiile financiare și politicile de remunerare” (1). Aceasta a fost urmată în 2011 de o altă Carte verde, „cadrul de guvernanță corporativă în UE” (2). Aceste consultări au dus apoi la publicarea în 2012 a „Planului de acțiune: Dreptul european al societăților comerciale și guvernanța corporativă – un cadru juridic modern pentru acționari mai angajați și societăți durabile” (3).

2.2

Directiva se bazează pe o evaluare de impact care vizează lacunele din relația dintre principalii protagoniști ai guvernanţei corporative – așa-numita relație comitent-comisionar. Aceasta se referă la relația dintre comisionari (directori) și comitenți (acționari, ca de exemplu investitorii instituționali, administratorii de active și consilierii de vot). Ea identifică cinci astfel de neajunsuri, după cum urmează: (i) implicarea insuficientă a investitorilor instituționali și a administratorilor de active; (ii) corelație insuficientă între remunerația și performanța administratorilor; (iii) lipsa monitorizării de către acționari a tranzacțiilor dintre părți afiliate; (iv) un nivel necorespunzător de transparență al consilierilor de vot; (v) exercitarea dificilă și costisitoare a drepturilor care decurg din valorile mobiliare pentru investitori.

2.3

Pentru fiecare dintre aceste chestiuni, Comisia analizează opțiunile politice relevante și alege cinci seturi de măsuri politice, după cum urmează:

1)

un nivel obligatoriu de transparență din partea investitorilor instituționali și a administratorilor de active în ceea ce privește votul și implicarea acestora și anumite aspecte legate de procedurile de administrare a activelor;

2)

comunicarea informațiilor privind politica de remunerare și remunerațiile individuale, combinate cu votul acționarilor asupra acestora;

3)

mai multă transparență și o opinie independentă privind tranzacțiile mai importante cu părți afiliate și prezentarea tranzacțiilor mai importante pentru a fi aprobate de acționari;

4)

cerințe obligatorii de comunicare a informațiilor privind metodologia și conflictele de interese ale consilierilor de vot;

5)

crearea unui cadru care să permită societăților cotate la bursă să își identifice acționarii și obligația intermediarilor de a transmite rapid informații privind acționarii și de a facilita exercitarea drepturilor de către acționari.

3.   Măsurile propuse în directivă

3.1

În ceea ce privește transparența din partea acționarilor, Comisia le solicită investitorilor instituționali să comunice modul în care investiția lor de capital se corelează cu profilul și durata datoriilor și cum contribuie la performanța pe termen mediu și lung a activelor. În plus, în cazul în care recurge la un administrator de active, investitorul instituțional va trebui să publice elementele principale ale acordului cu administratorul de active, precum corelarea dintre administratorul de active și investitorii instituționali, strategiile de investiții, orizontul temporal al strategiei, evaluarea performanței administratorului de active, nivelul cifrei de afaceri a portofoliului etc. La rândul lor, administratorii de active vor trebui să comunice la fiecare șase luni investitorilor instituționali măsura în care strategia lor de investiții funcționează în conformitate cu abordarea convenită.

3.2

În ceea ce privește relația dintre remunerația directorilor și performanță, Comisia este preocupată de faptul că absența unei monitorizări efective a remunerației directorilor poate scădea performanța pe termen lung a întreprinderilor. Consiliile de administrație și cele de supraveghere elaborează politica de remunerare. Societățile cotate la bursă vor fi obligate să publice informații detaliate privind politica de remunerare și remunerarea individuală a administratorilor. Acționarii vor avea dreptul de a aproba politica de remunerare și modul în care politica de remunerare a fost aplicată în anul anterior. Propunerea de directivă lasă la latitudinea societății și a acționarilor acesteia nivelul și condițiile de remunerare.

3.3

Chestiunea tranzacțiilor dintre părți afiliate se axează pe aprecierea că acționarii nu au în general acces la informații suficiente cu privire la propunerile de tranzacții de acest tip și nu dispun de instrumente corespunzătoare care să le permită să se opună unor tranzacții (abuzive). Societăților cotate li se va impune ca tranzacțiile dintre părți afiliate care reprezintă mai mult de 5 % din activele societății să fie transmise spre aprobare către acționari. De asemenea, ele vor trebui să anunțe tranzacțiile dintre părți afiliate care reprezintă mai mult de 1 % din active, tranzacțiile făcând obiectul un raport de audit întocmit de o parte terță independentă. Vor exista excepții pentru tranzacțiile efectuate între o societate și membrii grupului din care face parte care sunt deținuți în întregime de societate.

3.4

Consilierii de vot le furnizează investitorilor recomandări privind modul în care aceștia ar trebui să voteze în adunările generale ale societăților cotate la bursă. Fenomenul utilizării consilierilor de vot a apărut în principal din pricina chestiunilor complexe pe care le presupune deținerea de participații, mai ales la nivel transfrontalier, de către investitori. Consilierii de vot le oferă investitorilor recomandări privind portofolii deosebit de globalizate și diversificate, având o influență substanțială asupra comportamentului de vot și, în consecință, asupra guvernanței corporative. În studiul său de evaluare a impactului, Comisia a descoperit aspecte care pun la îndoială calitatea și acuratețea recomandărilor furnizate de consilierii de vot, precum și modul acestora de a trata chestiunile privind conflictele de interese. Nu există la nivelul UE o reglementare a acestor consilieri de vot, deși unele state membre dispun de coduri de conduită cu caracter neobligatoriu. Li se va impune consilierilor de vot să adopte măsuri corespunzătoare pentru a garanta că recomandările lor de vot sunt precise și fiabile, pe baza unei analize temeinice a tuturor informațiilor de care dispun, și că nu sunt afectați de un eventual conflict de interese existent sau potențial. Aparent, în momentul de față consilierii de vot au cerut aprobarea ESMA pentru un cod de conduită adoptat pe bază voluntară; acest lucru este salutar.

3.5

Investitorii, mai cu seamă deținătorii de portofolii transfrontaliere, se confruntă cu dificultăți în exercitarea drepturilor aferente acțiunilor lor. Aceste dificultăți derivă în principal din capacitatea societăților de a-și identifica acționarii corect, din transmiterea insuficient de rapidă a informațiilor dinspre societăți spre acționari și din discriminarea prin prețuri a deținerilor transfrontaliere. Statele membre vor fi obligate să se asigure că intermediarii oferă societăților cotate la bursă posibilitatea de identificare a acționarilor. În cazul în care societățile cotate la bursă decid să nu comunice direct cu acționarii lor, ele trebuie să furnizeze și să prezinte intermediarului informații legate de exercitarea drepturilor care decurg din acțiuni într-un format standard