11.6.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 177/1

1.1

Consumul colaborativ sau participativ se extinde către tot mai multe comunități și orașe din lumea întreagă, care utilizează rețelele tehnologice pentru a obține mai mult cu mai puține resurse, prin intermediul unor activități cum ar fi închirierea, împrumutul, schimbul reciproc, trocul, donarea sau prin partajarea produselor la niveluri de neimaginat până acum.

1.2

Efectul său economic (1) este însoțit de o transformare conceptuală a muncii; astfel, consumul colaborativ sau participativ va deveni o importantă sursă potențială de locuri de muncă în viitorii ani.

1.3

Prin urmare, consumul colaborativ sau participativ reprezintă completarea inovatoare, benefică din punct de vedere economic, social și ecologic, a economiei producției printr-o economie a utilizării. De asemenea, el reprezintă o soluție pentru criza economică şi financiară, întrucât face posibil schimbul reciproc în caz de necesitate.

1.4

Complexitatea și importanța emergenței consumului colaborativ sau participativ necesită ca instituțiile competente, pe baza unor studii precise, să reglementeze și să structureze practicile care se dezvoltă în acest context, astfel încât să se poată stabili drepturile și responsabilitățile tuturor agenților care operează în cadrul său. Pe de o parte, el poate satisface nevoile sociale în cazul unor abordări necomerciale și, pe de altă parte, poate contribui ca activitate cu scop lucrativ la crearea de locuri de muncă, cu respectarea normelor fiscale, a normelor de securitate, a celor privind răspunderea, protecţia consumatorilor, precum și a celorlalte norme obligatorii.

1.5

Comisia ar trebui să trateze consumul colaborativ sau participativ în cadrul agendei sale de lucru, abordând chestiunea în diferite faze:

2.1

Date fiind epuizarea progresivă a sistemului actual și incapacitatea sa de a satisface cererile individuale și colective ale cetățenilor, devine oportună emergența unor alternative care să se adapteze la necesitățile și la provocările ridicate de un viitor al rețelelor digitale.

2.2

Prezentul aviz din proprie inițiativă este în concordanță cu prevederile Strategiei Europa 2020, care propune un consum de bunuri și servicii care să fie compatibil cu o creștere inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii și care să aibă efecte benefice asupra creării de locuri de muncă, a productivității și a coeziunii economice, sociale și teritoriale. De asemenea, și alte strategii ale UE afectează direct sau indirect sfera consumului colaborativ, cum ar fi Comunicarea cu privire la Planul de acțiune privind consumul și producția durabile și politica industrială durabilă (2), Inițiativa pentru inovare socială în Europa, sau Agenda digitală pentru Europa.

2.3

Consumul colaborativ sau participativ poate implica un comportament de rezistență la actuala situație economică și financiară și poate oferi răspunsuri la crescândele incertitudini provocate de criza economică. El poate reprezenta o oportunitate pentru a reintra pe făgașul unei dezvoltări durabile din punct de vedere economic, uman din punct de vedere social și în armonie cu planeta în ce privește mediul.

2.4

Pe de altă parte, excesele supraconsumului au contribuit la crearea unei breșe de inegalitate între regiunile producătoare și cele consumatoare, în care, din acest motiv, coexistă nefiresc excluziunea socială cu obezitatea sau risipa cu precaritatea. Consumul colaborativ sau participativ poate reprezenta un instrument de piață complementar, prin care să se relanseze și să se regenereze piața internă, aceasta devenind mai sănătoasă, echilibrată și durabilă, cu condiția să existe structuri fixe.

2.5

Față de vădita nesustenabilitate a supraproducției și a supraconsumului, consumul colaborativ sau participativ promovează valori cooperatiste și exercițiul solidarității. Revista Forbes a estimat recent că fluxul de venituri provenite din consumul colaborativ va depăși în acest an 3,5 miliarde de dolari, cu o creștere de peste 25%.

2.6

Acest lucru se datorează abordării ofertei și a consumului nu ca o simplă posesie a unor bunuri, ci ca un acces partajat la utilizarea acestora, pentru satisfacerea unor necesități reale și realizarea personală, dincolo de consumul simbolic și de urmărirea satisfacerii unor dorințe induse și create în mod artificial.

2.7

În vreme ce, în societatea de consum tradițională, produsele sunt destinate proprietății individuale, consumului rapid și eliminării premature, caracteristica consumului colaborativ sau participativ este crearea de produse trainice și care să facă față unei utilizări intensive astfel încât să poată fi utilizate de mai multe persoane sau pe întreaga durată de viață a unui consumator sau utilizator, ceea ce contribuie la un comportament mai ecologic în ciclurile de viață ale bunurilor utilizate. Noile tehnologii (peer to peer și rețelele de socializare online) evidențiază importanța comunităţii virtuale și reale.

2.8

Odată cu criza economică se extinde tendința de a poseda mai puțin, de a controla cheltuielile și de a remarca beneficiul obținut, în ceea ce privește acoperirea sau satisfacerea unei necesități, pornind de la premisa că pentru a ne bucura de bunăstare nu este nevoie să acumulăm.

2.9

Este vorba de conectarea persoanelor care au nevoie de o resursă cu cele care dispun de acele resurse, care sunt utilizate sub capacități și pot fi împrumutate, dăruite, schimbate, închiriate etc. Această legătură se bazează pe un sentiment de comunitate, de partajare și participare în rândul utilizatorilor, pentru care încrederea reprezintă veriga ce le permite să stabilească conexiuni, să dezvolte un consum alternativ și, pe termen lung, să mențină relațiile create; este indispensabil ca toate acestea să se desfășoare într-un cadru de transparenţă, în special în ce privește aspectul financiar, și de responsabilitate a platformelor care promovează consumul colaborativ.

2.10

În acest sens, puterea colaborării și partajarea prin tehnologie ar putea schimba viziunea asupra proprietății și a relațiilor comerciale (3). În prezent, produsul nu doar se vinde, ci se și închiriază, se redistribuie sau se pune în comun, așa cum se întâmplă și cu serviciile.

2.11

Consumatorii doresc să posede mai puțin, dar să beneficieze de mai mult. Beneficiile raționale obținute se concentrează asupra reducerii și aspectelor practice, însă aspectele emoționale duc la împlinire personală și la dobândirea unui sentiment de apartenență (4). Oferind alternative comode și adeseori mai ieftine, inițiativele privind consumul colaborativ optimizează resursele disponibile și evită fabricarea unor noi produse inutile. În definitiv, punerea în comun se dovedește a fi rentabilă și durabilă.

2.12

Este de ajuns să reflectăm asupra digitalizării conținuturilor (fotografii, muzică, videouri, cărți etc.) pentru a constata că, prin digitalizare, multe persoane își dau seama că, adesea, ceea ce doresc nu este discul în sine, ci muzica înregistrată pe el. Din moment ce va putea avea acces la ceea ce necesită, persoana va fi mulțumită, cu atât mai mult cu cât este necesară o mai mică disponibilitate sau utilizare a spațiului personal.

2.13

Propunerea privind consumul colaborativ sau participativ oferă de asemenea o soluție pentru toate categoriile mai vulnerabile și, în special, pentru acele familii care se află într-o situație economică dificilă sau care se poate să fi fost excluse de la căile obișnuite de acces la credit pentru achiziționarea bunurilor necesare, date fiind circumstanțele sociale actuale. El reprezintă, de asemenea, o opțiune pentru cei care, deși au acces la piața bunurilor și a serviciilor în mod standard, iau în mod voluntar hotărârea de a renunța la acesta, din convingeri personale.

2.14

Consumul durabil a fost recunoscut de către Organizația Națiunilor Unite, din 1999, ca un drept fundamental al consumatorilor; în ce privește Uniunea Europeană, în actele sale legislative privind protecția consumatorilor, adoptate înainte de 1999, nu figurează acest drept ca atare. Așa cum a solicitat CESE (5), acest drept ar trebui recunoscut în mod expres printr-o modificare a Tratatelor, care să includă „principiul aplicării de politici durabile de consum”.

Pe de altă parte, CESE a adoptat de asemenea avize privind economia ecologică (6) și un aviz privind obsolescența programată (7). În recenta sa rezoluție privind Agenda consumatorului, Parlamentul European a solicitat în mod expres Comisiei să se ocupe de această chestiune.

3.1

În mod general, consumul colaborativ sau participativ este înțeles ca o modalitate tradițională de a partaja, schimba, împrumuta, închiria și dărui, redefinită prin intermediul tehnologiei moderne și a comunităților.

Din această accepțiune rezultă faptul că consumul colaborativ sau participativ nu este o idee nouă, ci, mai curând, recuperarea unei practici care valorifică tehnologia actuală în slujba unui serviciu mult mai eficient și evolutiv. În același timp, consumul colaborativ sau participativ trebuie să se bazeze întotdeauna pe spiritul de inițiativă și pe participare voluntară.

3.2

Consumul colaborativ sau participativ reprezintă o a treia fază a internetului, în care indivizii se întâlnesc pe internet pentru a partaja în afara acestuia. De asemenea, este descris, pe bună dreptate, ca având funcția de a pune în circulație tot ce există.

3.3

Fără îndoială, la originile consumului colaborativ sau participativ se află trei factori: criza economică (și de valori), expansiunea rețelelor sociale și comportamentele colaborative sau participative pe internet. Cu toate acestea, pentru dezvoltarea sa în contextul economiilor dezvoltate, următoarele elemente sunt esențiale: încrederea în binele comun, capacitatea neutilizată și tehnologia (8).

3.4

Încrederea între necunoscuți este, poate, elementul critic pentru succesul consumului colaborativ sau participativ. Pe de altă parte, tehnologia permite accesul indivizilor la servicii online, care, la rândul lor, permit crearea unor conexiuni offline bazate pe mai multă încredere.

3.5

Partajarea resurselor necesită încredere și o bună reputație, mai ales când se încearcă atragerea de noi utilizatori. Inițiativele de consum colaborativ sau participativ trebuie să asigure un sentiment de siguranță în rândul comunităților respective.

3.6

Astfel, se poate afirma că partajarea online anticipează în mod fiabil partajarea offline. În universul offline, cea mai simplă modalitatea de asigurare a încrederii în partajare este limitarea dimensiunilor comunității sau utilizarea unui tip de comunitate deja existentă, în care să domnească încrederea și afinitățile. Unele proiecte de consum colaborativ sau participativ permit crearea unor grupuri închise, mai ușor de gestionat, în cadrul cărora să se acopere necesitățile utilizatorilor și să se suscite încredere.

3.7

Atunci când se instaurează un sentiment de comunitate în rândul utilizatorilor serviciului, se stimulează de asemenea încrederea în serviciul în sine și între utilizatori. Utilizatorii își vor supraveghea acțiunile și interacțiunile pentru a-și edifica și proteja buna reputație, aceasta fiind elementul ce le va permite să interacționeze cu comunitatea și să utilizeze sistemul, așa cum se întâmplă pe toate piețele.

3.8

În ce privește riscurile, eliminarea lor completă este imposibilă. În orice caz, platformele care facilitează schimburile reciproce trebuie să se asigure că membrii cunosc aceste riscuri și dispun de informații suficiente pentru a le gestiona în mod eficient.

3.9

Pe de altă parte, tehnologia reprezintă un factor indispensabil pentru optimizarea localizării resurselor, pentru a reuni grupuri de indivizi cu interese comune și pentru a construi comunități. Tehnologiile mobile și de timp real sporesc viteza și confortul, în ceea ce privește atât adăugarea de informații privind localizarea, cât și facilitarea unui sistem simplu de plată, atunci când este necesar.

3.10

Cu toate acestea, în ce privește elaborarea fluxului serviciului, eforturile trebuie orientate astfel încât acest flux să fie accesibil și ușor de utilizat, să promoveze o relație de proximitate și încredere între utilizatori și față de furnizorul serviciului, să ofere măsuri de siguranță suficiente și liniștitoare și să colecteze experiențele orientate către utilizator pentru a crea bănci cu bună reputație prin intermediul bazelor de date centralizate corespunzătoare.

3.11

Acest ultim aspect al încrederii capătă o importanță deosebită, el fiind un catalizator al transformărilor pe plan economic și social. În fapt, s-a afirmat chiar că „capitalul de reputație” (9) va putea funcționa ca o a doua monedă, a cărei valoare constă în oferta de încredere. Mai concret, s-ar putea spune că acest capital de reputație se transformă în elementul esențial al economiei secolului XXI, dat fiind că implică propulsarea tradiționalei puteri a recomandărilor transmise „prin viu grai” prin capacitatea de transmitere a unei societăți în rețea.

3.12

Cetățenii își exprimă deja necesitățile și interesele prin comportamentul și consumul lor mai relevant și transparent, integrând printre criteriile lor de achiziție elemente cu pronunțat caracter social și adăugând, prin participarea lor, un conținut emoțional deciziilor lor.

3.13

În sfârșit, consumatorul angajat acordă mărcii sprijinul și influența sa, participând în mod activ la succesul inițiativei partajate, ceea ce consolidează și realimentează procesul.

3.14

Pe scurt, trebuie înlocuită ecuația: credit+publicitate+proprietate individuală=supraconsum, care reflectă spiritul secolului XX, cu aceasta, spre care se tinde în secolul actual: reputație+comunitate+acces partajat=consum partajat sau colaborativ.

3.15

Consumul colaborativ are multe obiective în comun cu politicile Uniunii, în special cu politica privind piaţa internă, cum ar fi sporirea eficienței resurselor, progresul pe calea inovării sociale, pentru crearea de locuri de muncă și prosperitate economică. Multe întreprinderi noi de consum colaborativ își desfășoară activitatea pe teritoriul Uniunii, motiv pentru care continentul poate deveni un „incubator” de noi modele de afaceri, care să creeze o dezvoltare economică mai durabilă.

3.16

Întrucât consumul colaborativ reprezintă o importantă schimbare economică, socială și culturală, Comisia trebuie să elimine obstacolele care ar putea exista la nivel european în calea dezvoltării acestor activități, creând un cadru de reglementare care să inspire certitudine pe termen lung în cadrul sectorului respectiv.

4.1

Există deja un evantai larg de propuneri și experiențe de consum colaborativ sau participativ la nivel internațional, care evidențiază realitatea efectivă a ideii că o altă formă de consum este nu numai posibilă, ci, prin ea, se poate contribui în mare măsură la îmbunătățirea lumii în care trăim și – chiar mai important – la conservarea lumii în care vor trăi generațiile viitoare.

4.2

În contextul crizei economice au apărut platforme ca, de exemplu, de cumpărare-vânzare a rochiilor de mireasă și accesoriilor aferente la mâna a doua, de cazare în case, de închiriere de autoturisme sau de costume pentru ocazii speciale, inclusiv în ce privește îmbrăcăminte de marcă sau accesorii de lux, și, de asemenea, comunități în care utilizatorii publică cereri pentru executarea unei sarcini, cum ar fi montarea unei piese de mobilier sau recuperarea unui pachet, precum și suma de bani pe care o oferă persoanei care ar dori să o realizeze.

4.3

Un exemplu paradigmatic al valorii consumului colaborativ sau participativ este reprezentat de numărul mare al instrumentelor și ustensilelor care nu sunt niciodată folosite în mod frecvent, în ciuda prețului plătit pentru ele, sau, cu alte cuvinte, de subutilizarea bunurilor sau lipsa de optimizare a rentabilității utilizării acestora sau a valorificării integrale a capacităților lor. A se vedea exemplele clasice: de ce să achiziționezi o bormașină ca să o utilizezi doar douăzeci de minute într-o viață întreagă sau să cumperi un autoturism care va sta mult mai mult timp parcat decât în mișcare?

4.4

Cincizeci și cinci la sută dintre europeni doresc un consum durabil, chiar la un preț mai ridicat. Intențiile consumatorilor, în anii următori, în ce privește modurile alternative de consum se ridică la (10):

4.5

Dar, deși consumul colaborativ sau participativ cuprinde o gamă largă și deschisă de inițiative, toate acestea au în comun, așa cum s-a afirmat mai sus, faptul că facilitează conexiunile dintre persoanele care dispun de resurse utilizate sub capacități și cele care necesită aceste resurse. Această caracteristică este ilustrată pe deplin de faptul că se vorbește tot mai des de fabricarea unor produse mai ecologice, însă și mai ecologică este utilizarea mai intensă a tot ce există deja.

4.6

Consumul colaborativ are efecte directe (cum ar fi, un consum redus de resurse și mai puține emisii de CO2, o cerere sporită de produse de bună calitate, în cazul în care produsele vor fi împrumutate, închiriate sau reparate; favorizează proiectarea ecologică, produsul fiind destinat mai multor utilizatori, și totodată, durabilitatea și repetarea personalizării produselor compatibile; îmbunătățește interacţiunea socială, dezvoltarea comunitară și încrederea între cetățeni; înlesnește accesul consumatorilor cu venituri mai mici la produse de înaltă calitate etc.), având, de asemenea, alte posibile efecte indirecte.

4.7

În dreptul Uniunii Europene, conceptul cel mai apropiat de consumul colaborativ sau participativ ar fi prestarea unui serviciu, în temeiul articolului 57 din TFUE, însă chestiunea este polemică. Cu toate acestea, în cadrul consumului colaborativ trebuie făcută distincția între activitățile fără scop lucrativ și cele care urmăresc obținerea unui câștig material. Doar aceste din urmă activități ar trebui să fie analizate de organele legislative ale Uniunii.

4.8

În încercarea de a structura diversitatea crescândă a inițiativelor incluse în conceptul de consum colaborativ sau participativ, sunt identificate patru domenii ale economiei în comun, și anume: de la consumator la consumator (C2C), de la consumator la consumator, dar prin intermediul unei întreprinderi (C2B), de la întreprindere la consumator (B2C) și de la întreprindere la întreprindere (B2B).

4.9

Pe de altă parte, se propune o clasificare în trei categorii de sisteme (11): sisteme bazate pe produs, piețe de redistribuire și stiluri de viață colaborative.

4.10

După cum se poate constata, orice sector al vieții cotidiene poate face obiectul practicării consumului colaborativ sau participativ în ce privește: (12):

4.11

În general, ar fi suficient să se identifice bunurile, cunoștințele și serviciile care sunt utilizate sub capacități și pot fi partajate într-o perspectivă a dezvoltării consumului colaborativ sau participativ cum este cea generată de o situație economică fragilă în mod permanent, de o cerere crescândă de dezvoltare etică și durabilă și de o viață cotidiană în care cetățenii sunt tot mai bine conectați între ei. Toate aceste condiții sunt îndeplinite în prezent.

5.1

Din toate aceste motive se solicită Comisiei Europene să adopte măsurile oportune de protecție a consumatorilor astfel încât, pe baza unor studii relevante, să se poată dezvolta inițiativele propuse în prezentul aviz.

5.2

În continuare se trasează în mod schematic liniile de acțiune care, în opinia Comitetului, trebuie să facă parte dintr-o strategie de dezvoltare controlată a consumului colaborativ sau participativ, ca măsuri care să sprijine, să completeze și să monitorizeze politica de protecție a consumatorilor desfășurată de statele membre:

http://www.collaborativeconsumption.com/directory/

http://www.consumocolaborativo.com/directorio-de-proyectos/

http://consocollaborative.com/1704-100-sites-de-consommation-collaborative.html

http://collaboriamo.org/

http://www.kokonsum.org/plattformen

http://www.gsara.tv/~ouishare/

11.6.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 177/9

1.1

Comitetul Economic şi Social European (CESE) consideră că este necesar să se reamintească importanța combaterii economiei subterane și a muncii fără forme legale, împreună și în sinergie cu atenția acordată acestor probleme de Comisia Europeană și de organismele specializate, cum este Eurofound, precum și de alte organizații internaționale, începând cu Banca Mondială.

1.2

În condițiile gravei crize economice care persistă în Europa, CESE subliniază impactul negativ al acestui tip de fenomene asupra dinamicii dezvoltării întreprinderilor și asupra posibilităților de inovare și de îmbunătățire a capitalului uman. Revenirea în economia legală a întreprinderilor și a lucrătorilor activi în zona subterană ar reprezenta un factor de redresare economică și ar putea constitui temeiul unei dezvoltări mai durabile.

1.3

Deși este vorba despre politici care țin de competența statelor membre (SM), se acceptă în general că eficiența combaterii depinde de un schimb sistematic de informații, date și evaluări la nivelul UE, astfel încât să se asigure participarea și cooperarea autorităților de resort și a partenerilor sociali interesați.

1.4

Prin natura sa, CESE reprezintă așadar locul ideal de promovare și încurajare a schimbului de instrumente, politici și bune practici, pentru a influența atât factorii economici, cât și contextul cultural și social, în cadrul strategiei definite de Uniunea Europeană (UE) pentru combaterea utilizării nelegale a forței de muncă și a evaziunii fiscale, strategie bazată pe integrarea în piața legală a forței de muncă.

1.5

În primul rând, CESE consideră că este esențial să se evalueze din punct de vedere cantitativ și calitativ aceste fenomene foarte eterogene în diversele state membre (SM) și efectele lor negative în plan economic și social, efecte care – la rândul lor – au efecte diferite la nivelul statelor membre, din cauza diversității condițiilor structurale și contextuale. Absența unor date și informații coerente la nivelul diverselor state membre scade din eficiența strategiei de combatere a economiei subterane, care necesită atât măsuri destinate cuantificării amplorii fenomenului, cât și evaluări ale impactului politicilor urmate.

1.6

Ca atare, CESE propune să se rezolve problema metodologică referitoare la estimările privind dimensiunea și evoluția economiei subterane și a muncii nedeclarate (care sunt încă incomplete și nu sunt general acceptate), utilizând metoda bazată pe informațiile privind forța de muncă colectate în mod omogen în toate statele membre. Această metodă a fost concepută în special de Institutul italian de statistică și a fost – ca atare – testată într-o țară foarte expusă acțiunii acestor fenomene și – în plus – caracterizată printr-o mare eterogenitate regională.

1.7

Principalul element de eterogenitate privește amploarea economiei subterane, care reprezintă în unele state membre și regiuni 30% din producția totală, reprezentând astfel nu doar o problemă reziduală, ci mai degrabă o parte integrantă a sistemului lor de producție. Ca atare, CESE reiterează necesitatea recurgerii la un ansamblu diversificat de politici, implementate în funcție de diversele teritorii, sectoare de producție și diversele tipuri de muncă luate în considerare, astfel încât să se abordeze în mod adecvat factorii specifici – nu doar economici, ci și culturali și sociali – care alimentează economia subterană și munca nedeclarată.

1.8

Partenerii sociali pot contribui la intrarea în legalitate a economiei subterane, mai ales acolo unde nu este vorba despre o simplă escamotare menită să reducă costurile de producție, ci atunci când fenomenul apare ca o parte integrantă a țesutului productiv. Într-adevăr, politicile de combatere a acestui fenomen necesită activarea unor rețele între actorii europeni, naționali și locali, conștienți de această problemă și capabili să lanseze acțiuni prin care activitățile subterane să nu mai aducă beneficii. Acest lucru este posibil penalizându-i pe autori prin măsuri eficiente de descurajare și încurajându-i să intre în legalitate prin măsuri de prevenire și îndreptare, probabil mai utile în contextul actualei crize economice.

1.9

CESE pledează pentru înființarea unor observatoare care să monitorizeze economia subterană la nivel regional, cuprinzându-i pe reprezentanții angajatorilor, ai sindicatelor și ai autorităților publice competente, pentru a studia problema și evoluția sa în timp, identificându-i principalele trăsături, evaluând măsurile de intervenție cele mai eficiente și controlând aplicarea concretă a acestora.

1.10

CESE solicită ca lupta împotriva economiei subterane să nu se limiteze la frontierele UE, responsabilitatea socială a întreprinderii trebuind să fie aplicată și în țările terțe în care lucrează întreprinderi subcontractante pentru UE și unde lipsesc standarde minime de muncă decentă. Această practică nu numai că dăunează concurenței dintre întreprinderi, ci induce și riscul muncii copiilor și îi pune în pericol pe lucrătorii respectivi atunci când măsurile de securitate elementare sunt neglijate, așa cum s-a întâmplat recent cu prăbușirea unei fabrici din Bangladesh.

2.1

În cadrul Strategiei Europa 2020 a Uniunii Europene (UE) – care urmărește realizarea unei creșteri inteligente, durabile și incluzive – orientărilor adresate statelor membre (SM) în materie de politici economice li se adaugă cele pentru politicile de ocupare a forței de muncă, între care combaterea economiei subterane și a componentei sale inerente, munca nedeclarată, ilegală sau fără forme legale, aspecte ce țin de competența statelor membre (1). Conceptul generic de economie subterană cuprinde diverse activități, de la cele efectuate în mod ilicit, la cele ilegale. Munca nedeclarată este definită ca fiind „orice activitate remunerată, care este legală în ceea ce priveşte natura ei, dar nu este declarată autorităţilor publice, luând în calcul diferenţele sistemelor de reglementare din statele membre”. „Această definiţie [...] acoperă activităţi diverse, pornind de la servicii de menaj neoficiale până la munca clandestină efectuată de rezidenţi ilegali, dar exclude infracţiunile” (2).

2.1.1

Munca nedeclarată afectează buna funcționare a activităților productive și calitatea forței de muncă, împiedicând politicile economice, sociale și bugetare orientate spre creștere și punând sub semnul întrebării eforturile în vederea atingerii ambițioaselor obiective economice și ocupaționale urmărite de Strategia Europa 2020. Efectele negative sunt agravate de consecințele crizei economice asupra situației sociale și asupra ocupării forței de muncă, îngrădind posibilitățile de a găsi un loc de muncă și punând în pericol perspectivele de a înregistra beneficii și venituri pentru întreprinderi și lucrători.

2.1.2

În cadrul Strategiei europene privind ocuparea forței de muncă (SEO), a crescut într-adevăr atenția acordată în ultimii ani acestor fenomene (3), aspectele fiind abordate direct sau în contextul unor considerații mai generale cu privire la necesitatea reformării pieței muncii sau în legătură cu teme colaterale, precum imigrația ilegală în UE și munca decentă în țări terțe.

2.1.3

În special economia subterană și munca nedeclarată fac parte din Pachetul privind ocuparea forței de muncă prezentat în aprilie 2012, sunt incluse în Analizele anuale ale creșterii din 2012 și 2013 și în Recomandările adresate fiecărui stat membru cu privire la combaterea muncii fără forme legale și a evaziunii fiscale. Printre inițiativele legislative ce trebuie lansate până în 2014, în Programul de lucru al Comisiei (4) figurează și Platforma europeană de combatere a muncii nedeclarate, care are ca obiectiv consolidarea cooperării dintre autoritățile implicate ale statelor membre, diseminarea celor mai bune practici și definirea unor principii comune.

2.2

Participarea organizațiilor patronale și sindicale la procesul decizional reprezintă un element esențial: „Partenerii sociali joacă un rol important la nivel național în ceea ce privește definirea regulilor de funcționare a pieței muncii...” (5). Ca atare, și Comitetul Economic și Social European a dezbătut și încurajat la rândul său evoluția politicilor UE în domeniul combaterii economiei subterane și al muncii nedeclarate, adoptând două avize, în 1999 și 2005 (6).

2.2.1

În primul aviz, CESE aprecia pozitiv strategia de combatere bazată pe integrarea în piața muncii legale și pe o combinație de politici adaptabile la diverse sisteme normative și condiții de producție ale statelor membre. Erau de asemenea evidențiate câteva elemente ambigue sau subestimate în raport cu definiția muncii nedeclarate, cu distincția ce trebuie făcută între cei care sunt constrânși să rămână într-o situație nelegală și cei care optează în mod deliberat pentru această soluție, cu povara sarcinilor administrative și fiscale pentru întreprinderile mici și mijlocii și pentru artizani, cu gestionarea imigrației ilegale, cu reglementarea noilor forme de muncă, cu eterogenitatea ansamblului lucrătorilor nedeclarați și cu eventuala ineficiență a unor măsuri prevăzute de combatere a acestui fenomen.

2.2.2

Al doilea aviz a fost adoptat din proprie inițiativă de CESE în 2005 (7), reiterând aspectele deja menționate în avizul precedent și adăugând alte elemente. Printre acestea, figurează îmbunătățirea stimulentelor pentru regularizarea ocupării forței de muncă, reducerea formalităților administrative la înființarea noilor întreprinderi, atenția specifică acordată lucrătoarelor cu salarii scăzute, promovarea unor campanii de informare și educare destinate întreprinderilor și lucrătorilor, implementarea unui sistem eficient de descurajare a practicilor nelegale bazat pe controale și sancțiuni, atenția acordată standardelor de muncă în țările terțe și legătura cu șomajul.

3.1

Economia subterană își are izvorul nu doar în costurile percepute ca excesive (în special ale muncii) și, ca atare, obiectivul său nu se rezumă la reducerea în mod ilicit a costurilor de producție prin fraudă fiscală și în materie de securitate socială. Este vorba și de dorința de a se sustrage respectării reglementărilor și standardelor muncii (salariu minim, timp de lucru maxim, siguranță, certificări). Din această perspectivă, activitățile infracționale și cele realizate în mod legal, însă prin operatori neautorizați, nu sunt identificate ca făcând parte din economia subterană, aici intrând însă activitățile realizate în mod informal și ocazional, în cadru familial sau între vecini. Acestea sunt însă în general mai ușor de acceptat din punct de vedere social.

3.1.1

Fenomenul este atât de complex, încât forța de muncă implicată acoperă o multitudine de aspecte foarte diverse (8): lucrători independenți care decid să nu-și reglementeze statutul, angajați care nu sunt asigurați din punct de vedere social, fără contract sau plătiți parțial în numerar, lucrători familiali, lucrători care nu-și declară o a doua sau a treia activitate, imigranți fără forme legale, lucrători care nu beneficiază de standarde minime de muncă decentă în țara lor și care lucrează în regim subcontractant pentru UE.

3.2

Necesitatea de a combate în mod serios economia subterană și munca nedeclarată decurge din multiplele efecte ale acestora atât asupra întreprinderilor și lucrătorilor, cât și asupra bugetelor publice:

3.3

Pe de altă parte, procesul de globalizare economică și schimbările socio-demografice creează – cel puțin în mod potențial – mai mult spațiu pentru economia subterană și munca nedeclarată, din care cauză politicile de combatere a acestor fenomene trebuie să poată evolua în consecință, adaptându-se la noile condiții, și să poată face față fenomenelor emergente. Sunt vizate astfel cererea crescândă pentru servicii în familie și de îngrijire, scăderea ponderii formelor clasice de muncă și flexibilitatea tot mai mare a relațiilor contractuale, dezvoltarea lucrului independent și a activităților externalizate și consolidarea grupărilor de societăți multinaționale. Aceste aspecte necesită o atenție crescândă pentru definirea reglementărilor, pentru instrumentele de monitorizare și control și pentru formele de coordonare internațională.

3.4

Din punct de vedere statistic, activitățile subterane fac parte din PIB, iar evaluarea lor necesită metodologii adecvate. În UE este însă dificil să se obțină informații fiabile și comparabile cu privire la amploarea și structura acestor activități, din cel puțin trei motive: i) natura acestor fenomene, care prin definiție nu pot fi observate direct; ii) multitudinea orientărilor existente în statele membre, care determină reglementări naționale diferite; iii) utilizarea unor metode de calcul diferite. Desigur, abordările diferite implică diferențe în cuantificare, ceea ce poate duce la diferențe foarte mari, chiar în interiorul aceleiași țări (cf. tabelul 1). În general, valorile publicate de documentele naționale oficiale sunt subestimate în raport cu cele publicate în lucrările experților și ale organizațiilor internaționale.

3.4.1

Există trei moduri de a măsura amploarea activităților subterane și ele pot fi aplicate și altor obiecte de analiză (valoare adăugată sau ocupare a forței de muncă):

3.5

Un studiu elaborat la nivel european preconizează ca, pentru a obține estimări omogene și comparabile între statele membre, să se recurgă la metodologia indirectă elaborată de Institutul național de statistică din Italia, care se bazează pe datele ușor accesibile și fiabile furnizate de factorul muncă (10). Pe termen mediu, UE ar putea dispune astfel de o bază comună de analiză, comparare și evaluare, independentă de lucrările centrelor de studii sau de organizațiile externe.

3.6

În prezent, informațiile comparabile colectate pentru toate statele membre provin atât din modele econometrice referitoare la economia subterană, cât și din anchete efectuate prin sondaj privind procentajul mâinii de lucru (salariată și independentă) care este activă în manieră informală, rezultatele obținute astfel fiind uneori contradictorii, dat fiind că se referă la parametri diferiți (cf. tabelul 2). În plus, doar câteva state membre dispun de date periodice la nivel național asupra fenomenului.

3.6.1

Metoda econometrică scoate în evidență valori maxime în unele state membre din centrul și estul Europei (mergând până la valori de peste 30% în Bulgaria), ridicate în sud, medii în restul Europei centrale și de est și în țările nordice și minime în statele membre continentale și anglosaxone (11).

3.6.2

Metoda directă oferă însă un tablou mai variat, cu valori maxime în sud (în special Cipru și Grecia), dar și în Irlanda și Polonia, cu valori minime în unele state membre din centrul și estul Europei, din Europa de nord și cea continentală (12).

4.1

Interpretarea impactului crizei și al politicilor de austeritate este ambiguă de la început. În ceea ce privește oferta, recesiunea ar trebui să accentueze scăderea – inclusiv ilicită – a costurilor de producție, pentru a compensa reducerea beneficiilor și veniturilor, în condițiile unei mai mari disponibilități a șomerilor de a accepta locuri de muncă nedeclarate. În ceea ce privește cererea însă, scad oportunitățile de a găsi un loc de muncă pentru persoanele slab calificate, din cauză că se consumă și se investește mai puțin în sectoare precum construcțiile, comerțul, horeca sau serviciile casnice.

4.1.1

De fapt, observațiile empirice nu sunt concludente (13). În conformitate cu modelele econometrice, evoluția recentă urmează o curbă care scade uniform, cu excepția unei ușoare creșteri în 2009, în plină criză economică, urmată de o scădere bruscă între 2010 și 2012 (cf. tabelul 3). Din anchetele directe rezultă însă o imagine mai diversificată, cu unele state membre care prezintă o scădere a muncii nedeclarate pentru lucrătorii salariați și altele care – dimpotrivă – înregistrează o creștere a activității fără forme legale a independenților.

4.2

Nu doar amploarea, ci și structura economiei subterane și a muncii nedeclarate diferă de la un stat membru la altul, din cauza diversității structurilor de producție și a sistemului de stat social (14). Categoriile de lucrători cele mai afectate de aceste fenomene – care se confruntă și în timpuri normale cu condiții economice mai dezavantajoase decât media – sunt afectate și de limitarea acestor posibilități pe timp de criză, văzându-și reduse perspectivele de a obține venituri (15).

4.3

Astfel, dinamicile economiei subterane și ale muncii nedeclarate – mai ales ca urmare a crizei – nu afectează în mod omogen forța de lucru, nici în interiorul aceluiași stat membru, nici între economii diverse. Trebuie ținut cont de aceste efecte eterogene în momentul elaborării politicilor de combatere a economiei subterane și al punerii în aplicare a politicilor sociale anticiclice.

4.4

Date fiind complexitatea și caracterul multidimensional ale economiei subterane și ale muncii nedeclarate, există un consens cu privire la necesitatea combinării instrumentelor de combatere, mergând de la disuasiune, prin intermediul controalelor și sancțiunilor, și până la stimulente pentru respectarea reglementărilor. CESE sprijină importanța crescândă din ultimii ani, a măsurilor preventive și de remediere care urmăresc evitarea apariției factorilor ce alimentează economia subterană sau încurajarea intrării în legalitate, măsuri care probabil contribuie mai mult la ieșirea din criza economică (16) (cf. tabelul 4).

4.5

În general, măsurile variază și au în vedere aspecte diferite:

4.6

Toate aceste măsuri vizează însă un obiectiv comun: costurile pe care întreprinderile trebuie să le suporte în termeni de sancțiuni economice și de reputație socială este necesar să depășească eventualele beneficii derivând din fraudă sau din neregularități, astfel încât riscul să fie mai puțin atrăgător. În ceea ce îi privește pe lucrători, munca cu forme legale trebuie să fie mai rentabilă decât munca nedeclarată din punctul de vedere al veniturilor lunare și al perspectivelor viitoare. Această abordare implică neapărat adoptarea unor măsuri de sprijinire, astfel încât munca nedeclarată să fie convertită în activitate cu forme legale.

—

Document de lucru al OIM, „Labour Inspection and Undeclared Work in the EU” („Inspecția muncii și munca nedeclarată în UE”), 2013

—

Baza de date și Raportul Eurofound 2013 „Tackling undeclared work in 27 European Union Member States and Norway. Approaches and measures since 2008”

—

„Pachetul de regulamente privind ocuparea forței de muncă”: Comunicarea Comisiei „Către o redresare generatoare de locuri de muncă”

—

Comunicările Comisiei din 2012 și 2013 „Contribuție la analiza anuală a creșterii”

—

Recomandările adresate de către Comisie în 2012 și 2013 fiecărui stat membru

—

Programul de învățare reciprocă PROGRESS 2012, evaluare inter pares a Programului „Combatting undeclared work as a growing challenge in the context of high unemployment”

—

Comunicarea Comisiei din 2010 „O agendă pentru noi competențe și locuri de muncă: o contribuție europeană la ocuparea integrală a forței de muncă”, COM(2010) 682 final

—

Decizia Consiliului 2010/707/UE din 21 octombrie 2010 privind orientările pentru politicile de ocupare a forței de muncă ale statelor membre

—

Comunicarea Comisiei din 2007 „Accelerarea luptei împotriva muncii nedeclarate”, COM(2007) 628 final

—

Eurobarometrul special din 2007 privind munca nedeclarată

—

Comunicarea Comisiei privind Rezultatul consultării publice cu privire la Cartea verde a Comisiei „Modernizarea dreptului muncii pentru a răspunde provocărilor secolului 21”, COM(2007) 627

—

Cartea verde a Comisiei „Modernizarea dreptului muncii pentru a răspunde provocărilor secolului 21”, COM(2006) 708

—

Studiul Regioplan din 2010 „Feasibility of establishing a European platform for cooperation between labour inspectorates, and other relevant monitoring and enforcement bodies with the aim of preventing and fighting undeclared work” (Fezabilitatea înființării unei platforme europene de cooperare între direcțiile de inspecția muncii și alte organisme relevante de monitorizare și execuție, în vederea combaterii și prevenirii muncii nedeclarate).

11.6.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 177/15

1.1

CESE solicită instituțiilor UE să recunoască faptul că articolul 9 din Convenția Organizației Națiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu handicap (CNUDPH) constituie un drept al omului în sine și, prin urmare, aplicarea sa deplină trebuie să ducă, prin intermediul unor măsuri legislative și politice, la crearea condițiilor necesare pentru ca persoanele cu handicap să poată avea acces la toate tipurile de medii și aspecte ale vieții. Acest lucru este indispensabil pentru respectarea deplină a drepturilor civile și politice ale acestor persoane, precum și a drepturilor lor sociale, economice și culturale. Accesibilitatea prezintă avantaje pentru întreaga societate.

1.2

CESE solicită tuturor instituțiilor, organelor politice și agențiilor UE, inclusiv Comitetului Economic și Social European ca atare, să pregătească, în consultare cu mișcarea europeană a persoanelor cu handicap, un plan concret de realizare a accesibilității, inter alia, a sediilor, a site-urilor internet și a documentelor lor.

1.3

CESE recunoaște accesibilitatea drept o condiție necesară pentru sustenabilitate și pentru dimensiunea socială a acesteia, în contextul combaterii sărăciei și a marginalizării și al promovării coeziunii sociale.

1.4

CESE recunoaște că s-au făcut progrese în domenii precum transportul și telecomunicaţiile (de exemplu, prin Agenda digitală), dar consideră că sunt necesare mai multe măsuri, inclusiv în cadrul pieței interne.

1.5

CESE recunoaște că lipsa accesibilității constituie prin ea însăși o discriminare și, de aceea, subliniază necesitatea elaborării unei legislații a UE în materie de combatere a discriminării și solicită Consiliului deblocarea propunerii de directivă privind punerea în aplicare a principiului tratamentului egal al persoanelor, indiferent de religie sau convingeri, handicap, vârstă sau orientare sexuală COM(2008) 426 final (articolul 19 din TFUE).

1.6

CESE invită Comisia Europeană să își îndeplinească angajamentul de lungă durată și să prezinte un act european privind accesibilitatea, cu caracter juridic obligatoriu.

1.7

CESE invită Parlamentul European şi Consiliul UE să finalizeze lucrările referitoare la actuala propunere de directivă privind accesibilitatea site-urilor web ale organismelor din sectorul public în conformitate cu Avizul CESE privind accesibilitatea site-urilor web ale organismelor din sectorul public (1) și cu poziția Forumului european al persoanelor cu handicap.

1.8

CESE solicită instituțiilor UE să se pună de acord asupra includerii unor condiţionalităţi ex-ante obligatorii privind accesibilitatea și handicapul în actualul regulament de stabilire a dispozițiilor comune aplicabile fondurilor structurale și în instrumentele pentru ajutor extern, precum și în alte instrumente de finanțare.

1.9

CESE este de părere că UE și statele membre nu ar trebui să invoce criza și măsurile de austeritate adoptate ca urmare a acesteia drept pretext pentru a submina respectarea accesibilității ca drept al omului.

1.10

CESE observă că punerea în aplicare a accesibilității ca drept al omului presupune luarea în considerare a următoarelor principii fundamentale: libertatea de a face alegeri și libertatea de circulație, un trai independent, adaptări rezonabile, participare, proiectare universală și obligația de anticipare.

1.11

CESE solicită UE și statelor membre să instituie mecanisme de monitorizare și control al aplicării, cu implicarea deplină a organizațiilor de reprezentare a persoanelor cu handicap.

1.12

CESE subliniază că următoarele domenii politice ale UE ar trebui să cuprindă o dimensiune legată de accesibilitate: capacitatea juridică, participarea politică, ocuparea forţei de muncă, ajutoarele de stat, transportul, educația, accesul la bunuri și servicii, cercetarea, politica externă și locuințele.

1.13

În opinia CESE, atunci când pun în aplicare dispozițiile CNUDPH, instituțiile UE ar trebui să includă accesibilitatea în cadrul următoarelor instrumente: standardizarea, armonizarea, cerinţele tehnice, stimulentele pentru întreprinderi, politicile sindicale și acordurile colective.

1.14

CESE observă că strategiile de sensibilizare reprezintă un instrument esențial pentru ca accesibilitatea ca drept al omului să fie respectată efectiv în societate, inclusiv de către cetățenii înșiși și de către principalii actori, precum școlile și mass-media, în conformitate cu articolul 8 al CNUDPH.

1.15

CESE consideră că accesibilitatea ar trebui inclusă în programele școlare pentru disciplinele științifice (de exemplu, arhitectura, ingineria, informatica etc.).

1.16

CESE consideră că nu există suficiente instrumente statistice pentru a sprijini punerea în aplicare a accesibilității ca drept al omului, motiv pentru care invită Eurostat să ia măsurile necesare pentru elaborarea unor astfel de instrumente.

1.17

CESE își reafirmă angajamentul, exprimat într-o serie de avize anterioare, de a înființa un comitet director care să monitorizeze punerea în aplicare a CNUDPH.

2.1

Abordarea handicapului din perspectiva drepturilor omului înseamnă că UE, în calitate de parte la Convenţia Naţiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu handicap (CNUDPH), precum și toți cetățenii au responsabilitatea de a edifica o societate în care toți oamenii, inclusiv persoanele cu handicap, să se poată bucura de drepturile civile, politice, economice și culturale pe care le au.

2.2

Definiția noțiunii de persoană cu handicap din CNUDPH susține și consolidează abordarea handicapului din perspectiva drepturilor omului: „Printre persoanele cu handicap se numără cei cu deficiențe fizice, mentale, intelectuale sau senzoriale de durată, care, în condițiile existenței unor diverse obstacole, își văd compromise șansele de a participa pe deplin și în mod eficace la viața societății, în aceleași condiții cu ceilalți”.

2.3

În momentul semnării CNUDPH, UE i-a alăturat și o listă a competențelor pentru care accesibilitatea este o componentă esențială. CNUDPH este singurul tratat în materie de drepturi ale omului pe care l-a semnat UE până în prezent.

2.4

În Raportul mondial privind handicapul (2011), publicat de Organizația Mondială a Sănătății și de Banca Mondială, se subliniază că mediul construit, transporturile, informațiile și comunicațiile sunt adesea inaccesibile persoanelor cu handicap (2).

2.5

Accesul la mediul fizic și la transportul în comun este o condiție sine qua non pentru respectarea dreptului persoanelor cu handicap de a circula în mod liber, garantat prin articolul 13 din Declarația Universală a Drepturilor Omului și prin articolul 12 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice (PIDCP). De asemenea, accesul la informare și la comunicare a fost considerat o condiție sine qua non pentru respectarea dreptului la libertatea opiniilor și a exprimării, garantat prin articolul 19 din Declarația Universală a Drepturilor Omului și prin articolul 19 alineatul (2) din PIDCP (3).

2.6

Punctul de contact pentru CNUDPH (din cadrul Comisiei Europene) are un rol fundamental în punerea în aplicare a CNUDPH, proces care trebuie abordat într-un mod foarte proactiv.

2.7

La 29 octombrie 2012, Consiliul UE a aprobat instituirea unui cadru de protecție, promovare și monitorizare a punerii în aplicare a CNUPDH, la care participă Ombudsmanul European, Comisia pentru Petiții a Parlamentului European, Agenția Uniunii Europene pentru Drepturi Fundamentale, Forumul european al persoanelor cu handicap și Comisia Europeană.

2.8

CESE salută implicarea deplină a Forumului european al persoanelor cu handicap în acest cadru și subliniază necesitatea de a implica îndeaproape societatea civilă în lucrările pe această temă.

2.9

CNUPDH recunoaște accesibilitatea ca drept la articolele 9, 3 și 21.

2.10

Articolele din CNUPDH referitoare la accesibilitate instituie o importantă agendă politică și legislativă, distinctă, dar care nu trebuie privită în mod izolat; din acest motiv, accesibilitatea trebuie considerată o condiție indispensabilă și un catalizator pentru exercitarea tuturor celorlalte drepturi civile, economice, sociale și culturale.

2.11

În decursul ultimilor ani, accesibilitatea s-a bucurat de mai multă atenție din partea organelor legislative ale UE și a fost inclusă, printre altele, în domenii politice precum achizițiile publice, fondurile structurale și alte instrumente de finanțare, drepturile pasagerilor, sectorul standardelor tehnice (TSI-PRM) și ocuparea forței de muncă. Acest aspect este deosebit de important în contextul îmbătrânirii populaţiei europene.

2.12

Strategia europeană pentru persoanele cu handicap, principalul instrument politic specific referitor la handicap, a introdus obiective concrete pe care trebuie să le îndeplinească UE în acest domeniu. Prin această strategie, Comisia Europeană s-a angajat să prezinte măsuri cu caracter juridic obligatoriu în vederea asigurării accesibilității, inclusiv măsuri privind accesibilitatea pe internet și Actul european privind accesibilitatea (4).

2.13

Agenda digitală pentru Europa reprezintă un model de urmat în materie de introducere simultană a unor strategii politice generale și a unor acțiuni specifice de garantare a accesului pentru persoanele cu handicap. Progresele în materie de accesibilitate se vor răsfrânge asupra societății, dar și a economiei în sens larg, creând noi locuri de muncă și valoare adăugată. Implementarea integrală a acestei agende ar trebui să ducă la o Europă digitală fără frontiere pentru persoanele cu handicap.

2.14

Este necesar ca potențialul accesibilității să fie pus în serviciul pieței interne, întrucât prin accesibilitate va crește mobilitatea transnațională din Europa, facilitându-se totodată mobilitatea lucrătorilor și a persoanelor cu handicap. Ar trebui asigurat accesul la programele de învăţare pe tot parcursul vieții. Strategiile europene privind ocuparea forței de muncă ar trebui să includă și necesitatea de a menține la locul de muncă persoanele al căror handicap survine în decursul activității profesionale și de a le asigura reconversia profesională..

2.15

Strategia Europa 2020 ar fi putut adopta o abordare mai cuprinzătoare față de handicap, incluzând accesibilitatea și implicarea persoanelor cu handicap și a organizațiilor lor respective. Din cauză că strategia nu include indicatori cuprinzători privind handicapul, nu s-a acordat suficientă atenție acestui aspect, lipsind informațiile și resursele în acest domeniu. Crearea de locuri de muncă reprezintă principala strategie prin care se poate asigura coeziunea socială.

2.16

CESE subliniază că mai sunt încă multe de făcut și, prin urmare, salută propunerea Comisiei Europene de directivă privind accesibilitatea site-urilor web ale organismelor din sectorul public.

2.17

CESE invită Comisia Europeană să-și respecte angajamentul de a propune, fără întârziere și fără nicio altă amânare, un act european privind accesibilitatea, cu caracter juridic obligatoriu.

2.18

Criza economică are un impact dramatic asupra exercitării drepturilor omului în cazul persoanelor cu handicap, inclusiv în ce privește accesibilitatea. Nivelurile de accesibilitate se deteriorează, ceea ce duce la apariția unor societăți cu grad mai mic de accesibilitate. Trebuie observat că toate familiile sunt afectate de criza economică, dar că acest impact este disproporționat în cazul familiilor cu copii cu handicap (5).

2.19

UE trebuie să adopte un program specific pentru a garanta accesul copiilor cu handicap la toate mediile și aspectele vieții.

2.20

Pentru Europa, creșterea favorabilă incluziunii și accesibilitatea sunt condiții necesare pentru realizarea sustenabilității și, în special, pentru punerea în aplicare a dimensiunii sale sociale, în contextul combaterii sărăciei și a marginalizării și al promovării coeziunii sociale prin includerea persoanelor cu handicap.

3.1

CESE este de părere că „accesibilitatea ca drept al omului” trebuie să fie transformată într-un concept politic și operațional, valabil pentru întreaga societate, și nu doar pentru persoanele cu handicap.

3.2

CESE subliniază că accesibilitatea ca drept al omului și în raport cu o agendă politică ar trebui înțeleasă în două moduri:

3.3

CESE recunoaște orientările CNUDPH privind dezvoltarea conceptului de accesibilitate și consideră că procesul de elaborare a politicilor din acest domeniu ar trebui să includă:

3.4

CESE susține necesitatea de a se asigura o viață independentă (ceea ce se leagă de posibilitatea de a se integra în comunitate și de a participa la viața acesteia), în conformitate cu articolul 19 din CNUDPH, prin trei acțiuni principale:

3.5

CESE observă că persoanele cu handicap trebuie să aibă posibilitatea de a-și exercita libertatea de a face alegeri în mod independent și autonom, în condiții de egalitate cu ceilalți oameni.

3.6

CESE ia notă de Raportul mondial privind integrarea și incluziunea în comunitate (6), elaborat de Inclusion International, în care se arată că persoanelor cu dizabilități intelectuale li se refuză drepturi de bază în materie de accesibilitate, cum ar fi dreptul de a deține cheile locuinței, dreptul de a avea acces la servicii comerciale, dreptul de a decide care este destinația unei plimbări sau dreptul de a merge pe terenul de joacă împreună cu colegii.

3.7

CESE recunoaște că instituționalizarea este o încălcare extremă a drepturilor omului și reprezintă o consecinţă nefericită a dezvoltării serviciilor sociale în Europa, în comparație cu alte zone ale lumii, afectând toate țările Uniunii Europene, indiferent de standardul lor de viață. Strategiile de dezinstituționalizare trebuie să fie urmate de dezvoltarea unor servicii alternative oferite la nivelul comunității, dat fiind că, fără servicii, nu poate avea loc nicio îmbunătățire: persoanele cu handicap devin persoane fără adăpost.

3.8

În opinia CESE, prin „bariere” nu trebuie să se înțeleagă numai cele de natură fizică, ci și cele cauzate de atitudini și de legislație, precum și de politici, comportamente, obiceiuri, lipsa de conștientizare și de discriminarea culturală. CESE subliniază că eliminarea acestor bariere prezintă avantaje pentru întreaga societate.

3.9

CESE observă că trebuie să se acorde o atenție sporită recunoașterii limbajului semnelor și a celorlalte forme de comunicare pentru persoanele hipoacuzice, precum și formatelor care să transcrie limba vorbită pentru persoanele cu deficiențe de auz. De asemenea, ar trebui să existe facilități prin care să se pună la dispoziție documente în alfabetul Braille și informații ușor de citit pentru persoanele cu dizabilități intelectuale și comportamentale.

3.10

CESE dorește să sublinieze că limbajul semnelor, informațiile și comunicarea oferite într-un mod accesibil, serviciile de asistență, orientarea și deplasarea în și prin clădiri sunt elemente esențiale pentru multe persoane cu handicap, în special pentru cele confruntate cu declinul cognitiv.

3.11

CESE reamintește unele domenii fundamentale care trebuie incluse în analiza accesibilității ca drept al omului:

3.12

CESE consideră că proiectarea universală ar trebui să fie principiul călăuzitor pentru asigurarea accesului deplin la societate și că ea trebuie să devină o cerință de politică operațională în timpul procesului de elaborare a politicilor, de exemplu prin includerea sa în articolele unui regulament (7). Proiectarea universală trebuie însoţită de dezvoltarea dispozitivelor și tehnologiilor de asistență complementare.

3.13

Respectarea obligației de anticipare a asigurării accesibilității poate avea avantaje enorme pentru persoanele cu handicap, anticipându-le nevoile chiar înainte ca acestea să apară efectiv. Din perspectiva produselor sau a serviciilor, acest lucru va presupune luarea în considerare a acestor nevoi potențiale încă din faza de proiectare.

3.14

Ar trebui să se facă o distincție între, pe de o parte, obligația de a se asigura accesul la toate obiectele, infrastructurile, bunurile, produsele și serviciile concepute, construite și produse recent și, pe de altă parte, obligația de a elimina barierele și de a asigura accesul la mediul fizic, transporturile, informațiile și comunicațiile și serviciile oferite publicului larg deja existente. Statele semnatare au obligația de a se conforma ambelor cerințe, însă, dat fiind că cea dintâi urmează să fie dusă la îndeplinire în mod treptat, statele părți ar trebui să stabilească calendare clare și precise și să aloce resurse suficiente pentru eliminarea barierelor existente (8).

3.15

CESE observă că asistența personală (inclusiv „asistența vie” menționată de CNUDPH) este o acțiune specifică fundamentală menită să asigure accesul persoanelor cu handicap la o serie de drepturi.

3.16

CESE recunoaşte că nediscriminarea este un instrument fundamental de asigurare a respectării drepturilor omului, care însă nu este suficient dacă nu este însoțit de alte instrumente precum discriminarea pozitivă și standardizarea, precum și de acțiuni de formare cu privire la drepturile persoanelor cu handicap și de promovare a acestora în rândul angajatorilor, inginerilor civili, arhitecților, juriștilor, economiștilor ș.a.m.d. Această formare ar trebui inclusă în programele școlare respective. CESE este de părere că ar trebui să se reia discuțiile pe marginea propunerii abandonate de directivă privind punerea în aplicare a principiului tratamentului egal al persoanelor, indiferent de religie sau convingeri, handicap, vârstă sau orientare sexuală COM(2008) 426 final (pe baza articolului 19 din TFUE).

3.17

Nu se poate vorbi de o aplicare fundamentală a obligațiilor de accesibilitate ca drept al omului în lipsa participării substanțiale și semnificative a organizațiilor persoanelor cu handicap (OPD) la punerea în aplicare a articolului 4 alineatul (3) și a articolului 33 la abordarea problemelor legate de accesibilitate. Participarea poate fi asigurată dacă organizațiile persoanelor cu handicap primesc resursele financiare necesare pentru a-și dezvolta activitatea de sensibilizare. CESE solicită ca programul „Drepturi fundamentale”, care va înlocui programul PROGRESS, să garanteze același nivel de sprijin financiar pentru organizațiile-umbrelă și organizațiile specifice ale persoanelor cu handicap.

3.18

CESE subliniază că persoanele cu handicap din mediul rural și cele din urban își exercită drepturile omului într-o măsură diferită și că acest dezechilibru trebuie soluționat prin politici eficiente la nivel național și regional.

3.19

Întreprinderile și angajatorii din UE ar trebui să includă accesibilitatea în politicile lor în domeniul diversității și să promoveze crearea unor planuri în materie de diversitate.

3.20

CESE recunoaște impactul accesibilității asupra coeziunii sociale; prin urmare, strategiile UE privind dezvoltarea durabilă ar trebui să includă accesibilitatea printre mijloacele de realizare a obiectivelor lor respective.

3.21

CESE observă că femeile cu handicap se confruntă cu îngrădiri ale drepturilor lor în domeniul sănătăţii, al incluziunii sociale, al educației și al ocupării forței de muncă. Aceste restricţii au ca rezultat înrăutățirea condițiilor de trai și a sănătății și creșterea șomajului și a sărăciei. Același lucru este valabil pentru persoanele vulnerabile cu handicap, precum copiii, persoanele în vârstă și persoanele care au nevoie de un nivel ridicat de sprijin, care se confruntă cu îngrădiri grave ale accesului la drepturi.

3.22

CESE subliniază că tinerii de azi reprezintă viitorul și că trebuie create condiții de accesibilitate pentru a le permite celor cu handicap să beneficieze pe deplin de drepturile lor. CESE invită UE să se asigure că în politicile sale privind tineretul figurează în mod explicit sprijinirea tinerilor cu handicap.

4.1

CESE observă că, odată cu încheierea CNUDPH de către UE, orice inițiativă politică/legislativă proporționată din UE ar trebui să fie analizată din perspectiva asigurării traiului independent pentru persoanele cu handicap, a participării depline și a eliminării barierelor și a obstacolelor. Acest concept ar trebui să aibă un impact asupra reglementărilor existente ale UE, unele dintre acestea fiind specificate în declaraţia de competenţe.

4.2

CESE consideră că piața internă ar trebui să fie dezvoltată în așa fel încât să se garanteze că va include handicapul, precum și standardizarea și armonizarea accesibilității, ca modalitate de a se moderniza și de a deveni mai competitivă și mai favorabilă incluziunii, în cadrul economiei globale. Există o economie a handicapului.

4.3

CESE solicită crearea unei agende a UE pe baza a două elemente:

4.4

CESE consideră că accesibilitatea este un drept fundamental, care necesită o agendă politică specifică și solicită insistent Comisiei Europene să prezinte o propunere de agendă politică privind drepturile în materie de accesibilitate.

4.5

CESE solicită analizarea următoarelor domenii din perspectiva accesibilității ca drept al omului:

4.6

CESE solicită să se ia măsuri concrete în următoarele domenii din perspectiva accesibilității ca drept al omului: prevenirea efectelor crizei economice asupra standardelor în materie de accesibilitate și a traiului independent al persoanelor cu handicap; asigurarea accesului la educație (9); un program privind accesul la drepturile sociale și culturale (10) (relațiile sociale, recreere, turism); cooperarea internațională, acordurile financiare și comerciale și poziția UE în domenii precum catastrofele naturale și cooperarea pentru dezvoltare, ODM, solicitanții de azil și ONU și FMI; în materie de cercetare, ar trebui să se recurgă la inițiativa „Orizont 2020”; accesul la locuințe, inclusiv la locuințele din proprietatea statului; ar trebui să se asigure participarea la activitățile sportive, ca instrument de incluziune socială, inclusiv prin accesul la clădiri, infrastructuri, programe etc.

4.7

Incluziunea poate fi realizată, printre altele, prin acțiunea colectivă a tuturor părților interesate într-o serie de domenii ale drepturilor fundamentale:

4.8

CESE solicită introducerea în cadrul dezvoltării tehnologice a unei strategii privind standardizarea și accesibilitatea, precum și consolidarea acestui proces.

4.9

CESE observă că accesibilitatea va permite dezvoltarea activităţii în noi sectoare și va necesita noi competențe, mai ales în sectorul TIC. Persoanele cu handicap ar trebui să aibă posibilitatea de a depăși decalajul digital cu sprijinul unor politici specifice ale UE.

4.10

CESE consideră că este necesară consolidarea capacităților tuturor părților interesate: autoritățile publice, întreprinderile private, societatea civilă și organizațiile persoanelor cu handicap. Ar trebui să se acorde o atenție specială IMM-urilor.

4.11

CESE invită Comisia Europeană să își îndeplinească angajamentul de lungă durată și să prezinte un act european privind accesibilitatea, care să aibă un caracter juridic obligatoriu.

4.12

CESE salută prezentarea propunerii privind accesibilitatea site-urilor web ale organismelor din sectorul public și își reiterează recomandările formulate în avizul său privind accesibilitatea site-urilor web ale organismelor din sectorul public (11):

4.13

CESE salută includerea unor criterii de accesibilitate și a unor condiționalități legate de handicap în regulamentele privind fondurile structurale și în alte domenii precum transporturile și drepturile pasagerilor.

4.14

CESE este de părere că reuniunea președinților UE pe tema handicapului și reuniunea direcțiilor generale ale Comisiei Europene pe tema implementării CNUDPH ar trebui să fie organizate periodic, așa cum s-a anunțat, cu participarea reprezentanților mișcării europene a persoanelor cu handicap și având ca obiectiv monitorizarea și promovarea politică a implementării CNUDPH, inclusiv a dispozițiilor acesteia în materie de accesibilitate.

4.15

CESE constată că, deși fondurile consacrate accesibilității sunt în mod evident insuficiente, includerea ei printre criteriile pentru sistemele de finanțare actuale ar însemna deja o îmbunătățire în acest domeniu: fondurile structurale, pachetul privind investițiile sociale, viitoarele exceptări pe categorii cu privire la ajutoarele de stat în domeniul ocupării forței de muncă, orientările privind TEN-T.

4.16

De asemenea, în opinia CESE, trebuie să se îmbunătățească atât accesul la mass-media, cât și vizibilitatea nevoilor persoanelor cu handicap în acest tip de media.

5.1

CESE solicită o strategie de consolidare a capacității cetățenilor, ca modalitate fundamentală de a asigura aplicarea deplină a accesibilității. Este nevoie de campanii de sensibilizare, iar persoanele cu handicap, precum și toți ceilalți cetățeni, trebuie bine informați cu privire la drepturile lor în materie de accesibilitate.

5.2

CESE deplânge lipsa de indicatori și invită Eurostat să prezinte o strategie de elaborare a unor indicatori specifici pe baza celor de care dispune Oficiul Înaltului Comisar al Naţiunilor Unite pentru Drepturile Omului (OHCHR) și a Proiectului de comentariu general privind articolul 9 al Comitetului ONU pentru drepturile persoanelor cu handicap.

5.3

CESE solicită includerea printre standarde a unor criterii de accesibilitate clar definite și a unor mecanisme de monitorizare clare (mediul construit, infrastructura, tehnologii moderne ale informațiilor și comunicațiilor, printre care se numără sistemele de operare mobile iOS pentru tablete și smartphone-uri și Mandatul 376 al Comisiei Europene privind cerințele de accesibilitate ale produselor și serviciilor TIC). Persoanele cu handicap ar trebui să participe pe deplin la toate etapele elaborării standardelor.

5.4

În opinia CESE, trebuie create sisteme solide de control al aplicării, dat fiind că în Europa, la ora actuală, ele sunt pe cale de a eșua.

5.5

CESE subliniază necesitatea de a se utiliza mecanismele de monitorizare incluse în viitorul regulament de stabilire a unor dispoziții comune privind fondurile structurale pentru a se asigura respectarea condiţionalităţilor ex-ante și participarea deplină a partenerilor sociali și a organizațiilor persoanelor cu handicap la procesul de monitorizare.

5.6

CESE consideră că strategiile europene și naționale din domeniul educației ar trebui să introducă accesibilitatea pentru persoanele cu handicap în programa de învățământ din școli și universități.

5.7

CESE își reafirmă angajamentul, exprimat într-o serie de avize anterioare, de a înființa un comitet director care să monitorizeze punerea în aplicare a CNUDPH de către CESE în cadrul activităților sale ca organ politic.

5.8

Trebuie promovat un sistem european de mecanisme de certificare a accesibilităţii. Organizațiile persoanelor cu handicap ar trebui să fie implicate.

5.9

Dimensiunea accesibilității ar trebui inclusă în evaluările impactului legislativ și politic efectuate de către UE. Trebuie instituite instrumente de promovare a acestei incluziuni într-un mod unitar în toate statele membre.

5.10

CESE solicită monitorizarea Strategiei europene pentru persoanele cu handicap în raport cu punerea sa în aplicare de către instituțiile UE (inclusiv CESE) și subliniază că trebuie să se garanteze accesibilitatea sediilor, a politicilor de recrutare și a informațiilor (fizice și electronice). La revizuirea Strategiei în 2015 ar trebui să se acorde o atenţie specială acestui domeniu de politică.

(a)

beneficiază de accesul la materiale culturale într-un format accesibil;

(b)

beneficiază de accesul la programe de televiziune, filme, spectacole de teatru și alte activități culturale într-un format accesibil;

(c)

beneficiază de acces la spațiile unde se desfășoară activități sau servicii culturale, cum ar fi teatrele, muzeele, cinematografele, bibliotecile și serviciile turistice, precum și, în măsura în care acest lucru este posibil, de acces la monumentele și siturile de importanță culturală națională.

11.6.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 177/24

1.1

Un mare număr de cetățeni din Uniunea Europeană întâmpină mari dificultăţi economice, care variază de la un stat membru la altul, în ce privește accesul la serviciile fundamentale, între altele în materie de locuințe, energie, comunicații electronice, transport, alimentare cu apă, îngrijiri de sănătate și servicii sociale.

1.2

Or, un nivel înalt al accesibilității serviciilor de interes economic general (SIEG) reprezintă una dintre valorile comune – cu alte cuvinte, pe care fiecare stat membru al Uniunii le împărtășește – incluse în Protocolul nr. 26 privind serviciile de interes general (anexat la tratate), de care Uniunea și statele membre trebuie să țină seama pe deplin, fiecare în contextul propriilor sale competențe, la punerea în aplicare a tuturor politicilor lor în materie.

1.3

Cu toate acestea, nu există la nivel comunitar o definiție sau o abordare uniformă a caracterului abordabil sau a accesibilității economice a unui SIEG, așa cum nu există niciun instrument de evaluare a acestuia, în condițiile în care statele membre, dat fiind că sunt dețin competența de a crea servicii de interes economic general, dispun de o largă putere discreționară pentru a le realiza.

1.4

Prin urmare, CESE propune ca Uniunea Europeană, pe de o parte, să clarifice conceptul de accesibilitate a SIEG pentru toți și să îl adapteze la cerințele Tratatului de la Lisabona (Protocolul nr. 26), precum și la cele ale Convenției Organizației Națiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu handicap și, pe de altă parte, să introducă măsuri legislative în legislația derivată, care să oblige statele membre:

1.5

Includerea principalelor date privind SGI în semestrul european, cu respectarea pe deplin a responsabilității și competențelor statelor membre, reprezintă o condiție pentru consolidarea dimensiunii sociale a UE, precum și a pieței acesteia, îndeosebi în vreme de criză.

2.1

În ceea ce privește serviciile de interes general (SIG), fie ele de natură economică (SIEG) sau neeconomică (SNEIG), trebuie să i se garanteze fiecărui resortisant din țara respectivă accesul la aceste servicii esențiale și la protecția drepturilor fundamentale; ele sunt strâns legate de obiectivul de coeziune economică, socială și teritorială urmărit de Uniunea Europeană.

2.1.1

Statele membre dispun de o amplă putere discreţionară pentru a defini, organiza și finanța SIG pe baza și în legătură cu o acţiune socială și civică, răspunzând nevoilor utilizatorilor. În ceea ce priveşte SIEG, aceste servicii se întemeiază pe o logică comercială și sunt supuse normelor comunitare ale concurenței și ale pieței interne, cu condiția ca acestea să nu împiedice îndeplinirea misiunilor specifice ale acestor servicii. Prin definiție, SNEIG nu se supun logicii unei anumite piețe și sunt de competența exclusivă a statelor membre, în virtutea articolului 2 din Protocolul 26.

2.1.2

„Uniunea recunoaște și respectă accesul la serviciile de interes economic general [...], în conformitate cu tratatele”, se afirmă în Carta Drepturilor Fundamentale, anexată Tratatului de la Lisabona, care menționează explicit că legislațiile și practicile naționale reprezintă baza în această materie. Convenția ONU privind drepturile persoanelor cu handicap, ratificată de Uniunea Europeană în ansamblul său, stabilește norme minimale pentru protecția și salvgardarea unui set complet de drepturi civile, politice, sociale şi economice de care se bucură persoanele cu handicap, printre aceste drepturi aflându-se și accesul la SIEG.

2.1.3

Numeroase state membre alătură acestui drept de acces condiția furnizării unui serviciu „în condiții economice acceptabile pentru toți” și, pentru aceasta, aplică în diverse grade programe de ajutoare sociale individuale și colective.

2.2

Lipsa de acces la SIEG poate fi cauzată de diverși factori, și anume de contextul național foarte variat, cu modele și servicii sociale diferite de la un stat membru la altul. Acești factori por fi și de ordin economic (prețul serviciului nu este accesibil), geografic (serviciul nu este oferit într-o anumită zonă), social (inegalitate de tratament), fizic (având în vedere handicapurile) sau de neadaptare la necesități și/sau la progresul tehnic (neadecvare/nivel insuficient de calitate și/sau de securitate).

2.3

În ce privește SIEG, un nivel înalt de calitate, securitate și accesibilitate, egalitatea de tratament și promovarea accesului universal și a drepturilor utilizatorilor reprezintă șase din 14 valori comune incluse în Protocolul nr. 26 privind SIG (anexat la Tratatele de la Lisabona, TUE și TFUE), de care Uniunea și statele membre, fiecare în limitele propriilor competențe și în cadrul domeniului de aplicare a tratatelor, trebuie să țină seama pe deplin la punerea în aplicare a ansamblului politicilor proprii referitoare la serviciile de interes economic general în înțelesul articolului 14 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.

2.3.1

Aceste 14 valori comune, ordonate în trei grupe, sunt interdependente atât în cadrul grupelor, cât și între grupe, astfel încât nu pot fi așezate în ordine ierarhică.

2.3.2

Astfel, de exemplu, un SIEG pe deplin accesibil nu va putea răspunde exigențelor Protocolului nr. 26 dacă nu este asigurat un nivel înalt de calitate sau securitate sau dacă nu este favorizat accesul universal pentru cetățeanul statului respectiv, dar și dacă – la nivel național – nu se face deosebire între diversele situații geografice, sociale sau culturale sau dacă, de exemplu, autoritățile naționale împiedică concretizarea unui SIEG, nesocotindu-și astfel rolul esențial și larga putere discreționară, în condițiile în care o autoritate regională sau locală are dreptul – conform legislației naționale sau uzanțelor – să-l instituie.

2.4

Dispozițiile acestui protocol se doresc a fi în mod explicit „interpretative” pentru cele paisprezece valori comune ale Uniunii privind SIEG. Formularea mai curând relativă a anumitor valori, mai ales un nivel ridicat al calității, siguranței și accesibilității sau promovarea accesului universal și a drepturilor utilizatorilor, ar putea ridica o serie de întrebări cu privire la valoarea juridică sau caracterul obligatoriu, precum și la efectele acestor dispoziții. Însă răspunsul la acestea rămâne unul simplu şi de la sine înţeles, oricare ar fi interpretarea, inclusiv în cazul Protocolului 26, articolul 1; el corespunde răspunsului din articolul interpretat, în sensul că autoritatea naţională, regională sau locală respectivă dispune, în cadrul competențelor sale de a crea SIEG, de o largă putere discreționară în definirea interdependențelor dintre diversele SIEG.

3.1

Nu există la nivel comunitar o definiție unitară sau o abordare uniformă a caracterului abordabil sau a accesibilității economice a unui SIEG, așa cum nu există niciun instrument de evaluare a acestuia. Accesibilitatea depinde adesea de o percepție subiectivă a utilizatorului asupra avantajelor și dezavantajelor sale pentru bunăstarea cetățenilor.

3.2

În general, accesibilitatea unui serviciu trebuie să permită cetățeanului să „își poată plăti ușor serviciul” (Cartea verde privind dezvoltarea pieței unice a serviciilor poștale) (1).

3.3

Fără îndoială, un serviciu este accesibil dacă este propus gratuit cetățeanului, cum este cazul transportului public urban care, în unele orașe și regiuni, este gratuit.

3.4

Pentru a scoate în evidență complexitatea, dificultățile și diversitatea punerii în aplicare a accesibilității, CESE reia în continuare, cu titlu de exemplu, interpretările aferente aplicate în sectoarele locuințelor, telecomunicaţiilor, al energiei electrice și al gazelor. De asemenea, CESE subliniază că accesul la asistență medicală este pus sub semnul întrebării în numeroase state membre în legătură cu veniturile unor persoane care, pentru că nu dispun de resurse suficiente, nu mai recurg la serviciile medicale. Raportul privind punerea în aplicare a strategiei UE „Solidaritatea în domeniul sănătății: reducerea inegalităților în materie de sănătate în UE”, din 2009, subliniază relația foarte strânsă dintre lipsurile materiale și problemele medicale induse de acestea.

3.5

Cerința prețului accesibil a fost introdusă odată cu legislațiile privind liberalizarea industriilor de rețea, ca element indisociabil al serviciului universal al telecomunicațiilor, al energiei electrice și al serviciilor poștale și ca element strâns legat de obiectivul de coeziune socială și teritorială urmărit de Uniune.

3.6

Abordarea comunitară se bazează pe două interpretări ale prețului accesibil: una cu o dimensiune universală, alta limitată la populațiile cu venit scăzut, dezavantajate sau vulnerabile, cum ar fi persoanele handicapate sau cu necesități sociale specifice. Această a doua interpretare nu are sens decât dacă vizează, în conformitate cu Protocolul nr. 26, la „promovarea accesului universal”.

3.7

Or este clar că, în ciuda faptului că accesibilitatea a devenit o valoare comună a Uniunii Europene, pe care statele membre au obligația de a o respecta, tarife cum ar fi cele pentru energie electrică, servicii de roaming pentru comunicațiile mobile, transporturi sau prețurile și chiriile pentru locuințe rămân disproporționate în raport cu veniturile disponibile ale unei categorii de populație tot mai ample. De asemenea, definițiile accesibilității din diversele reglementări comunitare, pe care CESE le enumeră în continuare ca listă de exemple fără caracter exhaustiv, diferă destul de mult și, mai ales, rămân foarte aproximative.

3.8

3.8.1

Sondajul privind bugetul gospodăriilor (EU-SILC), realizat în toate statele membre, stabilește rata maximă de efort economic pentru o locuință la 40% din venitul disponibil al gospodăriei. Dincolo de acest prag, prețul locuinței nu mai poate fi considerat accesibil.

3.8.2

Statele membre intervin în mod foarte divers și în grade foarte variate în funcționarea piețelor lor imobiliare, pentru a permite tuturor cetățenilor să aibă acces la o locuinţă decentă şi la un preț rezonabil (dacă este cazul, prin intermediul unei alocaţii pentru locuinţă). Marea majoritate a statelor membre au stabilit mecanisme de ajutoare sociale sau fiscale pentru a concentra asupra acestui post principal cheltuielile obligatorii ale gospodăriilor și subvenționează o ofertă paralelă de locuințe, așa-numitele „locuințe sociale”, în completarea ofertei prezente în mod spontan pe piața privată.

3.8.3

Locuințele sociale reprezintă un răspuns al autorităților publice pentru cota nevoilor în materie de locuințe care nu este acoperită de piață, în scopul de a garanta tuturor accesul la o locuință decentă și la un preț accesibil (al chiriei). 25 de milioane de familii europene ocupă o locuință socială.

3.8.4

În ciuda acestor mecanisme, pentru mulți cetățeni ai Uniunii Europene, accesul la o locuință decentă nu mai este accesibil din punct de vedere financiar. În 2011, 15% din populația europeană trăia în locuințe supraaglomerate sau insalubre, iar pentru 17% dintre familii, prețul locuinței era excesiv în raport cu venitul disponibil (2).

3.8.5

Prin Decizia sa din 20 decembrie 2011 privind aplicarea articolului 106 alineatul (2) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene în cazul ajutoarelor de stat sub formă de compensații pentru obligația de serviciu public acordate anumitor întreprinderi cărora le-a fost încredințată prestarea unui serviciu de interes economic general, Comisia limitează accesul la locuinţe sociale subvenționate numai la persoanele defavorizate sau la grupurile sociale mai puțin avantajate, identificate în mod clar, care, din motive de solvabilitate, nu sunt în măsură să obțină o locuință în condițiile pieței, ceea ce ridică întrebări în ce privește valorile consacrate în Protocolul nr. 26.

3.9

3.9.1

În condițiile în care piața internă și libera concurență au contribuit la scăderea tarifelor pe unitate ale telecomunicațiilor, acest lucru se datorează și, măcar în parte, evoluției tehnologice și plafonării prețurilor comunicațiilor mobile în roaming de către organismele comunitare.

3.9.2

Legislația aplicabilă telecomunicațiilor (3) specifică faptul că accesibilitatea depinde de „un preţ accesibil, luându-se în considerare condițiile specifice naționale” al utilizării telefonului și de capacitatea utilizatorilor de a-și controla cheltuielile. În nota metodologică a Comisiei Europene privind evaluarea orizontală a SIEG (4), indicatorul „accesibilitate” prevăzut constă în „prețul serviciilor în raport cu venitul consumatorilor cu venituri reduse/medii (pentru diverse niveluri de venituri)”.

3.10

3.10.1

În sectorul energiei electrice și al gazului, Comisia consideră că subvențiile sau reglementările ce vizează scăderea prețului global la energie tind să descurajeze un comportament de economisire a energiei, nu vizează în mod special persoanele care au mai mare nevoie și pot denatura concurența (5).

3.10.2

Statele membre sunt prin urmare invitate să ia măsuri pentru garantarea unei protecții adecvate a consumatorilor vulnerabili (6). Subvențiile directe către un consumator acordate de o autoritate publică nu sunt admise decât în cazul în care este bine definit conceptul de sărăcie energetică și dacă persoanele vulnerabile sunt identificate în mod clar la nivel național. Pentru consumatorii care întâmpină dificultăți financiare, furnizarea energiei trebuie să continue, chiar și în caz de neplată, pe o anumită perioadă.

3.10.3

Trebuie remarcat faptul că conceptul de sărăcie energetică nu privește decât sectorul energiei electrice și al gazului și nu include alți combustibili utilizați cu precădere în încălzirea locuințelor urbane.

3.10.4

Pentru sporirea accesibilității economice a serviciilor de furnizare a energiei, politica energetică a Uniunii mizează pe reducerea consumului de energie prin sprijinirea măsurilor de eficienţă energetică sau de izolare termică a locuințelor. Or, îmbunătățirea performanțelor energetice necesită investiții substanțiale, a căror rentabilizare economică prin reducerea cheltuielilor legate de energie nu se va realiza decât pe termen lung. În Avizul său din proprie inițiativă „Pentru o acțiune europeană coordonată în vederea prevenirii și combaterii sărăciei energetice” (CESE 2517/2013), CESE a elaborat propuneri concrete în acest sens.

4.1

În 2004, în cadrul evaluării performanței SIEG din industriile de rețea, Comisia a evaluat accesibilitatea tarifelor aplicate de aceste rețele prin intermediul unui indicator bazat pe procentul din venitul anual pe care un utilizator trebuie să îl aloce pe an pentru dobândirea unui anumit pachet de servicii.

4.2

Sondajul Eurobarometru privind satisfacția cetățenilor față de serviciile industriilor de rețea nu oferă decât o evaluare subiectivă a accesibilității acestor servicii și poate, cel mult, să servească drept indiciu al unei tendințe generale.

4.3

Nu există criterii oficiale comunitare pentru determinarea accesibilităţii economice a SIEG. Actele comunitare se ocupă mai curând de principii și norme armonizate de stabilire a prețurilor „orientate în funcție de costuri” sau „într-un raport mai strâns cu costurile” sau de „recuperarea costurilor” (așa cum impune Directiva-cadru privind apa), asigurând totodată furnizarea serviciilor ansamblului populației.

4.4

Însă tarifele orientate în funcție de costuri, chiar fără marjă de beneficii pentru furnizorii de servicii, nu implică o accesibilitate economică și nu garantează accesul tuturor la servicii la prețuri rezonabile.

4.5

Potrivit Cărții verzi privind serviciile de interes general din 2003, statele membre trebuie să stabilească unele dintre criteriile de aplicat pentru determinarea accesibilității unui serviciu. Ele trebuie să se asigure că criteriile stabilite țin seama de respectarea unui ansamblu de drepturi acordate consumatorilor și utilizatorilor, cum ar fi accesul la SIEG al persoanelor cu handicap, punând totodată în practică un mecanism de control al prețurilor și/sau acordând subvenții persoanelor respective. Aceste criterii ar putea să fie legate, de exemplu, de prețul unui pachet de servicii de bază, care vor fi stabilite de statele membre, al căror preț maxim (rata de efort) este stabilit în funcție de ceea ce este acceptabil în raport cu venitul disponibil al cetățenilor celor mai vulnerabili.

5.1

Potrivit Cărții verzi privind SIEG, „atunci când concurența este efectivă, mecanismele pieței pot garanta furnizarea unor servicii accesibile, de o calitate adecvată, ceea ce reduce drastic necesitatea unei intervenții comunitare”.

5.2

Este însă adevărat că, dat fiind noul context în materie de tratate, Comisia Europeană indică în comunicarea sa „Un cadru de calitate pentru serviciile de interes general în Europa” [COM(2001) 900 final] că „acest demers” – adică utilizarea unui „cadru de calitate unic” – urmărește să garanteze că, „în următorii ani, mediul de reglementare la nivelul UE va continua să consolideze dimensiunea socială a pieței unice, să ia în considerare în mai mare măsură natura specifică a acestor servicii și să facă față provocării de a le furniza într-un mod care încorporează valorile recunoscute în protocol, și anume calitate, siguranță și accesibilitate, tratament egal, acces universal și drepturile utilizatorilor”.

5.3

Printre aceste obligații de serviciu public prevăzute de legislaţia europeană se numără și accesul și accesibilitatea pentru consumatori, cu dispoziții specifice pentru consumatorii vulnerabili sau cu handicap.

5.4

În lumina celor de mai sus, Comisia va trebui, pe de o parte, să instaureze o mai bună coordonare între propriile sale servicii și să creeze un autentic instrument statistic prin intermediul încrucișării și agregării datelor (respectându-se strict confidențialitatea datelor). În continuare, Comisia va trebui să clarifice conceptul de accesibilitate a SIEG pentru toți, și să îl adapteze la cerințele Tratatului de la Lisabona (Protocolul nr. 26) și ale Convenției Națiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu handicap și, pe de altă parte, să propună măsuri legislative care să introducă în legislația derivată obligația statelor membre:

5.5

Includerea principalelor date privind SIG în semestrul european, cu respectarea pe deplin a responsabilității și competențelor statelor membre, reprezintă o condiție pentru consolidarea dimensiunii sociale a UE, precum și a pieței acesteia, îndeosebi în vreme de criză.

11.6.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 177/32

1.1

CESE salută atenția deosebită acordată elaborării unei Strategii a Uniunii Europene pentru regiunea Mării Adriatice și a Mării Ionice (EUSAIR), pentru a sprijini coeziunea și competitivitatea, în lumina provocărilor pe care regiunile sau țările individuale nu le pot întâmpina în mod satisfăcător prin mijloacele obișnuite.

1.2

CESE remarcă faptul că documentul de dezbatere nu menționează valoarea strategică a cooperării mediteraneene. Comitetul subliniază că, dacă cooperarea regională adriatico-ionică este fundamentală pentru a ajuta țările din Balcanii de Vest în procesul de preaderare și pentru a consolida legăturile cu macroregiunea Dunării și cea a Mării Baltice, este totodată esențial ca regiunea adriatico-ionică să fie considerată o zonă funcțională a bazinului mediteraneean.

1.3

CESE consideră că EUSAIR trebuie să adopte un program cuprinzător, cu o listă de proiecte și inițiative orientate către acțiune. Strategia ar trebui să utilizeze cele mai bune practici dezvoltate deja în cadrul altor strategii macroregionale (Strategia pentru Marea Baltică, Strategia pentru regiunea Dunării și Strategia pentru regiunea atlantică), al Uniunii pentru Mediterana (1), al Strategiei Europa 2020, al programelor și măsurilor de finanțare existente (2) din cadrul UE și al inițiativelor UE, cum ar fi INTERACT, pentru a oferi asistență tehnică și formare (3). Strategia ar trebui, de asemenea, interconectată din punct de vedere operațional cu alte politici ale UE, cum ar fi cea de coeziune, politica agricolă comună și politica comună în domeniul pescuitului, mecanismul Conectarea Europei, rețelele transeuropene de transport și energetice, programul Orizont 2020, Agenda digitală, programul COSME, politica maritimă integrată și politica privind sistemul european comun de azil (SECA) (4). Rezultatul ar trebui să constea într-o listă concretă de măsuri, programe și inițiative menite să asigure o mai mare coeziune a populației din această regiune.

1.4

CESE remarcă absența totală a oricărei referiri la sectorul privat în documentul de dezbatere și subliniază rolul important al acestui sector ca motor pentru creșterea economică și ocuparea forței de muncă. Comitetul subliniază necesitatea ca atât sectorul privat, cât și părțile interesate ale societății civile să fie implicate mai activ în pregătirea și punerea în aplicare a strategiei EUSAIR. Se recomandă ferm să se utilizeze mai bine potențialul sectorului privat de a atrage investiții (atât la nivel local, cât și internațional) și de a crea oportunități de afaceri.

1.5

CESE consideră că strategia ar trebui să includă o dimensiune socială mai puternică, pentru a sprijini mai bine creșterea favorabilă incluziunii în regiunea adriatico-ionică. Sunt, de asemenea, esențiale implicarea în dialogul social a reprezentanților grupurilor sociale „excluse”, precum comunităţile de migranţi, persoanele cu handicap sau organizaţiile femeilor, și sprijinirea pe deplin a politicilor UE menite să prevină orice discriminare bazată pe origine rasială sau etnică, pe handicap, vârstă, orientare sexuală sau gen.

1.6

CESE regretă că documentul de dezbatere nu abordează în mod corespunzător chestiunile legate de fluxurile de migrație neregulamentară și ilegală. UE trebuie să depună eforturi mai susținute pentru a ajuta regiunea Mării Adriatice și a Mării Ionice să facă față provocării migrației și să îi integreze pe imigranți în societate.

1.7

CESE consideră că activitățile în materie de securitate și de servicii asigurate de forțele de poliție sunt foarte importante pentru progresul și prosperitatea regiunii Mării Adriatice și a Mării Ionice și solicită Consiliului să mărească bugetul și capacitatea de acțiune ale FRONTEX (5).

1.8

Cu toate că, în ultimii ani, în această zonă de cooperare s-au realizat o serie de inițiative și proiecte în materie de parteneriat privind subiecte macroregionale (Euroregiunea adriatică, Forumul camerelor de comerţ din regiunea Mării Adriatice şi a Mării Ionice, Forumul orașelor din regiunea Mării Adriatice şi a Mării Ionice, Rețeaua universităților din regiunea adriatico-ionică – Uniadrion etc.), CESE subliniază că acestei strategii i-a trebuit mult timp pentru a se materializa, în pofida faptului că dezbaterile pe tema Inițiativei adriatico-ionice au început încă din octombrie 1999, la solicitarea guvernului italian, devenind oficiale în mai 2000, în urma Declarației de la Ancona. După tot acest interval de timp, dintr-o dată, calendarul aprobării finale a fost condensat, îngreunând astfel considerabil sarcina membrilor CESE de a defini poziția Comitetului în ce privește această strategie.

2.1

Primul efort de cooperare în regiunea Mării Adriatice și a Mării Ionice l-a reprezentat Pactul de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est, inaugurat în 1999. Era vorba despre un cadru menit să consolideze pacea, democrația, drepturile omului și economia în țările din Europa de Sud-Est în perioada 1999-2008. În contextul acestei inițiative, în timpul summitului UE care a avut loc în Finlanda, la Tampere, în octombrie 1999, guvernul italian a prezentat Inițiativa Adriatico-Ionică, adoptată apoi oficial la Ancona (Italia) în mai 2000, prin semnarea Declarației de la Ancona. Această declarație a reprezentat politica-cheie pentru consolidarea cooperării teritoriale în regiunea Mării Adriatice și a Mării Ionice și pentru promovarea stabilității politice și economice, creând astfel o bază solidă pentru procesul de integrare europeană. Semnată inițial de miniștrii afacerilor externe ai Albaniei, Bosniei și Herțegovinei, Croației, Greciei, Italiei și Sloveniei, această inițiativă a fost extinsă ulterior la Uniunea Statală Serbia și Muntenegru.

2.1.1

În urma Declarației de la Ancona, s-au activat diverse rețele de cooperare instituțională pentru a susține coeziunea și competitivitatea în regiunea Mării Adriatice și a Mării Ionice: Euroregiunea adriatico-ionică, Forumul orașelor din regiunea Mării Adriatice şi a Mării Ionice, Forumul camerelor de comerţ din regiunea Mării Adriatice şi a Mării Ionice, Rețeaua universităților din regiunea adriatico-ionică (Uniadrion) și Inițiativa adriatico-ionică.

2.2

La 19 noiembrie 2012, la reuniunea ministerială dintre Comisie și miniștrii afacerilor externe din regiunea Mării Adriatice și a Mării Ionice, au fost adoptate următoarele decizii:

2.3

Ca urmare a deciziei Consiliului European din 14 decembrie 2012 (8) de a defini o nouă strategie macroregională pentru regiunea Mării Adriatice și a Mării Ionice înainte de sfârșitul anului 2014 și pentru a respecta mandatul primit, serviciile Comisiei au fost însărcinate cu elaborarea unei comunicări și a unui plan de acțiune, care urmează a fi aprobate înainte de încheierea Președinției italiene.

2.4

La 22 octombrie 2013, Consiliul a adoptat, pentru prima oară, criterii strategice pentru caracteristicile fundamentale ale strategiilor macroregionale. Acestea erau următoarele:

2.5

Strategia adriatico-ionică se bucură de un puternic angajament politic și de un înalt grad de conștientizare în țările implicate și reprezintă nu doar o provocare, ci și o mare oportunitate pentru UE însăși. Misiunea strategiei este de „a conecta și a proteja”. Aceasta va sprijini coeziunea dincolo de granițele UE, într-o zonă extrem de importantă pentru stabilitatea continentului.

2.6

Strategia adriatico-ionică este complementară din punct de vedere politic și tehnic cu strategia pentru macroregiunea Dunării (care include mai multe state implicate și în Strategia adriatico-ionică) și cu strategia pentru macroregiunea Mării Baltice.

2.7

Regiunea Mării Adriatice și a Mării Ionice se confruntă cu o serie de provocări majore, cum ar fi problemele ecologice și de mediu, legăturile de transport ineficiente și cooperarea inadecvată pentru promovarea coeziunii, competitivității și inovării. Un factor esențial în întâmpinarea acestor provocări îl constituie îmbunătățirea culturii antreprenoriale moderne și dezvoltarea IMM-urilor în această regiune, prin promovarea cooperării dintre ele și a transferului de bune practici.

2.8

O strategie bazată pe o abordare macroregională poate constitui un vector valoros menit să sprijine integrarea în Europa a țărilor din Balcani și din Europa de Est, politicile de dezvoltare integrată și o mai bună utilizare a fondurilor europene și naționale, și să consolideze schimburile și parteneriatele dintre societățile civile din țările implicate.

2.8.1

Cooperarea macroregională înlesnește progresul în materie de aliniere la standardele UE – „acquis-ul comunitar” –, având astfel un impact pozitiv asupra parcursului țărilor interesate către Europa și asupra stabilității țărilor din zona Mării Adriatice și a Mării Ionice, precum și la nivel regional. Mai mult, o strategie macroregională este esențială pentru promovarea coeziunii și a integrării socioeconomice dintre teritorii.

2.8.2

O abordare macroregională eficientă în ce privește consolidarea sinergiilor dintre diferitele politici ale UE și coordonarea eforturilor unei game largi de factori interesați din regiunea Mării Baltice și a Mării Ionice ar trebui să se bazeze pe regula celor „trei da”: mai multă finanțare complementară, mai multă coordonare instituțională și mai multe proiecte noi. Sectorului privat i se va acorda un rol major în acest sens.

2.8.3

O strategie macroregională bine structurată poate pune la dispoziție un cadru european comun pentru promovarea îmbogățirii culturale și consolidarea capacității societăților civile naționale la nivel regional. Acest lucru este deosebit de important pentru regiuni cum ar fi Europa de Est sau Balcanii, unde consolidarea practicilor democratice se află în strânsă legătură cu dezvoltarea unei sfere publice vitale și dinamice.

2.8.4

O strategie macroregională ar permite planificarea dezvoltării infrastructurilor la scară geografică transnațională, promovând dezvoltarea rețelelor TIC, autostrăzilor, căilor feroviare și porturilor, asigurând astfel coeziunea teritorială și competitivitatea fără obstacole și blocaje.

2.9

În pofida demarării lente a acestui proiect, recent, el a fost declarat urgent, ultimele runde de discuții fiind comprimate în detrimentul rezultatului final.

3.1

În cadrul EUSAIR, Marea Ionică reprezintă un element comun și esențial. Strategia ar trebui să se concentreze asupra domeniilor de interes regional comun cu relevanță mare pentru țările din regiunea Mării Adriatice și a Mării Ionice și ar trebui să clarifice toate aspectele practice (pilonii fundamentali, guvernanța etc.). Domeniile și obiectivele prioritare ale planului de acțiune ar trebui să fie definite de către reprezentanții guvernelor și ai partenerilor sociali sub forma unor aspirații împărtășite și a unor soluții durabile la provocări comune, acordându-se o atenție specifică investițiilor maritime și marine pentru creșterea economică și ocuparea forţei de muncă.

3.2

Obiectivul global al EUSAIR este de a promova prosperitatea economică și socială durabilă în regiunea Mării Adriatice și a Mării Ionice, prin generarea de creștere și crearea de locuri de muncă și prin sporirea atractivității, competitivității și conectivității sale, protejând în același timp mediul din zonele interioare și ecosistemele costiere și marine.

3.3

Acest obiectiv va fi realizat prin intermediul unor activități realizate în conformitate cu patru piloni tematici (9): promovarea unei creșteri inovatoare în sectoarele maritim și marin; interconectarea regiunii; conservarea, protejarea și îmbunătățirea calității mediului și sporirea atractivității regiunii.

3.3.1

Primul pilon: promovarea unei creșteri inovatoare în sectoarele maritim și marin Pescuitul (10) reprezintă o activitate economică foarte importantă pentru zonele costiere din regiunea Mării Adriatice și a Mării Ionice și pentru locuitorii acestora. Principalul obiectiv al acestui pilon constă în dezvoltarea unui sector al pescuitului și acvaculturii puternic și de înaltă calitate, durabil din punct de vedere economic și al mediului și generator de noi locuri de muncă.

3.3.2

Cel de-al doilea pilon: interconectarea regiunii Regiunea se află într-o zonă geostrategică foarte importantă, pe axele de nord, sud, est și vest ale Europei. Marea Adriatică și Marea Ionică constituie o răspântie importantă pentru bunuri, pasageri și energie. Mai multe țări europene depind în mare măsură de această regiune pentru importurile și exporturile lor. Autostrăzile maritime ale Mării Adriatice vor oferi un serviciu de transport durabil, fiabil și competitiv pentru mărfuri și pasageri. Traficul navelor de pasageri și transportul de petrol și gaze cresc în fiecare an. Din păcate însă, pe lângă traficul maritim comercial, Mările Adriatică și Ionică sunt utilizate și de rețele criminale care practică traficul ilegal.

3.3.3

Cel de-al treilea pilon: conservarea, protejarea și îmbunătățirea calității mediului Mediul costier și marin al zonei Mării Adriatice și a Mării Ionice găzduiește o enormă diversitate de habitate și specii. Puternica presiune antropică, combinată cu caracteristicile topografice, face ca aceste habitate să fie deosebit de sensibile la poluare. Cooperarea dintre părțile interesate din zonele costiere se desfășoară în cadrul de reglementare al Directivei-cadru Strategia pentru mediul marin, al Convenției de la Barcelona și protocoalelor acesteia, precum și al Comisiei mixte pentru protecția Mării Adriatice și a zonelor sale costiere. Atât debitul fluvial, cât și transportul maritim au un impact considerabil asupra Mării Adriatice.

3.3.4

Cel de-al patrulea pilon: sporirea atractivității regiunii Sectorul turismului este important din punct de vedere economic, fiind vorba despre una dintre activitățile principale și care înregistrează creșterea cea mai rapidă ale regiunii. În numeroase cazuri, turismul reprezintă coloana vertebrală a economiei regiunilor costiere și, din ce în ce mai mult, și a hinterlandului. Fie și numai turismul de croazieră prezintă un puternic potențial de creștere. În ultimii 10 ani, cererea în materie de croaziere s-a dublat practic în întreaga lume. Această tendință se reflectă în zona Mării Adriatice și a Mării Ionice, care înregistrează deja o creștere rapidă în acest sector. Mai mult, patrimoniul cultural și arheologic al regiunii reprezintă un atu important, care ar trebui exploatat pe deplin. Noua strategie macroregională ar trebui să ajute părțile interesate din sectorul turistic să întâmpine provocările interne și externe, cum ar fi concurența tot mai mare din partea altor destinații și fluctuațiile sezoniere, și să pătrundă pe noi piețe pe care industria turismului le-a neglijat până în prezent, cum ar fi cea a turiștilor cu handicap și a turiștilor vârstnici. O abordare macroregională a turismului costier, maritim și de alte tipuri ar putea duce la consolidarea guvernanței și la implicarea actorilor din sectorul privat și a instituțiilor financiare internaționale.

4.1

CESE ia notă de faptul că gradul de conștientizare al publicului în privința diverselor subiecte variază mult de la o țară la alta în această regiune. Această diversitate extremă de experiențe, fiind vorba despre patru state membre ale UE și patru țări terțe, cu grade foarte diferite de conștientizare și dezvoltare, face necesară o strategie pentru această regiune adaptată la diferențele în materie de potențial teritorial.

4.1.1

Prin urmare, este necesar ca Comisia să contribuie la sporirea nivelului de conștientizare și să asigure implicarea directă a sectorului privat și a organizațiilor societății în ansamblu. În orice caz, aceasta reprezintă o mare provocare.

4.2

În linii mari, CESE împărtăşeşte punctele de vedere exprimate în documentul de dezbatere, care analizează în amănunt elementele de bază necesare pentru a sprijini o creștere inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii în regiunea Mării Adriatice și a Mării Ionice. Cei patru piloni descriu în mod adecvat principalele probleme, provocări și obiective.

4.3

CESE salută eforturile realizate pentru elaborarea unei strategii pentru Marea Adriatică și Marea Ionică. Documentul supus spre dezbatere scoate în evidență punctele slabe, prezintă sinergiile și o viziune comună și formulează o serie de propuneri, care formează o bază solidă pentru dezvoltarea strategiei, inclusiv o serie de măsuri realiste și participarea activă a tuturor părților interesate.

4.3.1

CESE își exprimă convingerea că strategiile macroregionale pot juca un rol crucial pentru țările din regiune. O strategie bine gândită poate furniza un cadru de referință global și poate fi considerată o inițiativă menită să sporească stabilitatea, ceea ce reprezintă întotdeauna o condiţie sine qua non pentru a atrage investițiile din sectorul privat atât din interiorul, cât și din exteriorul regiunii.

4.3.2

CESE sprijină prioritățile care au fost identificate ca reprezentând punctele forte ale regiunii, cum ar fi importanța sa ca centru nodal pentru transportul de bunuri, persoane și energie și avantajele sale competitive pentru „activitățile albastre” și turism. Rezultă că aceste sectoare pot deveni adevărate motoare pentru investiții, creștere economică și ocuparea forței de muncă.

4.3.3

Totodată, CESE este de acord cu concluziile strategiei propuse, care confirmă necesitatea consolidării sinergiilor pentru cooperarea din regiune. Prin urmare, CESE consideră că planul de acțiune ar trebui să pună accentul pe importanța constituirii de platforme care să regrupeze participanții în poluri și rețele pentru realizarea de inițiative comune menite să abordeze punctele slabe comune și ar trebui să elaboreze o viziune comună pentru dezvoltarea unor economii durabile și competitive în regiune.

4.3.4

CESE remarcă faptul că documentul nu abordează în mod corespunzător anumite aspecte importante legate de coeziunea teritorială, socială și economică.

4.3.5

CESE recomandă ca chestiunile relevante cum ar fi cercetarea, inovarea și dezvoltarea IMM-urilor și consolidarea capacităților să nu se numere doar printre aspectele transversale, ci să ocupe un loc mai important, astfel încât să devină adevărate motoare pentru sprijinirea coeziunii și a competitivității regionale.

4.3.6

Documentul de dezbatere nu menționează valoarea strategică a cooperării mediteraneene. Dacă cooperarea regională adriatico-ionică este fundamentală pentru a ajuta țările din Balcanii de Vest în procesul de preaderare și pentru a consolida legăturile cu macroregiunea Dunării și cea a Mării Baltice, este totodată esențial ca spațiul adriatico-ionic să fie considerat o zonă funcțională a bazinului mediteraneean.

4.3.7

Problemele legate de fluxurile de migrație neregulamentară nu sunt abordate în mod adecvat. În special, participarea regiunilor din Italia meridională (Apulia, Basilicata, Calabria și Sicilia) la strategia adriatico-ionică face necesară acordarea unei mai mari atenții chestiunilor umanitare și de siguranță legate de imigrația din țările nord-africane.

4.3.8

CESE consideră că, în forma sa actuală, strategia conține o listă relativ lungă de domenii problematice, slăbiciuni structurale și obiective. Această lungă listă nu este utilă și ar trebui limitată la un număr mai ușor de gestionat de măsuri realiste. Prin urmare, CESE recomandă restrângerea conținutului strategiei la domeniile de acțiune cele mai importante sau prioritizarea activităților pe termen scurt, mediu și lung, începând cu subiectele cele mai importante.

4.3.9

CESE consideră că strategia pentru regiunea Mării Adriatice și a Mării Ionice ar trebui să implice pe deplin toarte părțile interesate, cum ar fi guvernele, autoritățile locale și regionale, universitățile, institutele de cercetare, întreprinderile private și IMM-urile, partenerii sociali, ONG-urile și societatea civilă, ca dovadă a faptului că strategia respectă principiile guvernanței pe mai multe niveluri și al cetățeniei active (11).

4.3.10

CESE ia notă de deciziile luate de Consiliu, conform cărora o strategie macroregională nu ar trebui să necesite resurse financiare suplimentare, reglementări suplimentare sau organisme de gestionare noi (regula celor trei „nu”), însă consideră că sunt necesare finanțări suplimentare pentru asistența tehnică pentru a asigura punerea în aplicare corectă a strategiei pe viitor.

4.3.11

CESE consideră, de asemenea, că sumele considerabile alocate deja de UE programelor regionale prin intermediul fondurilor structurale reprezintă mijloace adecvate, care trebuie utilizate în mod eficient pentru a pune în aplicare strategia, prin acțiuni mai coordonate, care fac obiectul unei abordări strategice unitare.

5.1

Promovarea unei creșteri inovatoare în sectoarele maritim și marin: CESE remarcă faptul că marea este identificată, pe bună dreptate, ca un element fundamental care poate pune la dispoziția țărilor interesate sectoare economice dinamice și poate oferi locuri de muncă remunerate. CESE consideră că este esențial să se definească noi modele de programare capabile să asigure integrarea și complementaritatea lanțurilor valorice ale „economiei albastre” (alimente, turism, industrie, logistică și resurse).

5.1.1

Strategia identifică în mod corect „activitățile albastre”, ca sectoare cărora trebuie să li se acorde o atenție deosebită, având în vedere că acvacultura a atras deja investiții de talie în țările mari din regiune și care ar putea servi drept exemple pentru celelalte țări. Noile investiții în servicii și activități suplimentare ar trebui, prin urmare, să genereze rezultate rapide, acest sector devenind astfel atractiv pentru finanțarea prin intermediul BEI și pentru investițiile private străine și locale.

5.1.2

CESE este de acord cu necesitatea unei „culturi antreprenoriale eficiente din punctul de vedere al utilizării resurselor”, ca mijloc de a îmbunătăți practicile de gestionare în principalele sectoare de activitate. Țările din regiune și, în special, cele care nu fac parte din UE, se confruntă cu limitări și cu o filosofie antreprenorială restrictivă și, prin urmare, ar avea de câștigat de pe urma unei cooperări strânse în ce privește adoptarea unei noi culturi antreprenoriale. CESE consideră că întreprinderile private ar trebui să constituie motoare ale succesului acestui efort.

5.1.3

CESE recomandă ca ideea propusă ca această regiune să devină un centru pentru activități „inovatoare” să reprezinte un obiectiv pe termen foarte lung. În prezent, regiunea dispune de o capacitate limitată. Prin urmare, strategia ar trebui să urmărească crearea de sinergii și îmbunătățirea infrastructurii în sectorul formării și al educației, astfel încât să dezvolte treptat „activitățile albastre” și să reducă dezechilibrele în ce privește cererea și oferta de mână de lucru calificată. UE, sprijinită de comunitatea de afaceri, precum și de partenerii sociali și societatea civilă, poate juca un rol important în transferul și promovarea bunelor practici și a expertizei în regiune.

5.1.4

CESE consideră că pescuitul joacă un rol social și economic important în Marea Adriatică și cea Ionică, dar că infrastructura de bază a unora dintre țări este inadecvată. Prin urmare, planul de acțiune ar trebui să analizeze atent situația și să prezinte soluții realiste. Totodată, Comitetul îndeamnă țările care nu fac parte din UE să respecte în mai mare măsură legislația europeană în domeniul pescuitului.

5.2

Interconectarea regiunii: CESE consideră că, până în prezent, țările din regiune s-au confruntat cu o lipsă acută de conexiuni eficiente și avantajoase din punct de vedere economic, în special în ce privește îndeplinirea cerințelor energetice. Mai mult, transportul și comunicațiile cu hinterlandul și insulele sunt inadecvate. CESE își exprimă acordul în ce privește necesitatea de a îmbunătăți conexiunile maritime și aeriene în cadrul și în afara regiunii și, prin urmare, consideră că este esențial ca Strategia maritimă pentru Marea Adriatică și Marea Ionică (12) adoptată în noiembrie 2012 să devină una dintre principalele componente ale EUSAIR, făcând posibilă dezvoltarea unui sistem eficient de legături de transport, în special pentru zonele fără ieșire la mare și periferice.

5.2.1

CESE sprijină autostrada maritimă propusă pentru Marea Adriatică și Marea Ionică, pentru a gestiona mai bine congestionarea traficului, a diminua decalajul în materie de competitivitate care caracterizează insulele și zonele de hinterland și a îmbunătăți conexiunile cu celelalte coridoare de transport din Mediterana.

5.2.2

CESE consideră că documentul de dezbatere nu acordă importanța necesară chestiunilor energetice, în contextul în care UE este într-o permanentă căutare de surse alternative de energie și de noi conexiuni cu țările care exportă petrol și gaze. Principalele noi infrastructuri care conectează Europa cu producătorii de energie par să fie concepute astfel încât să traverseze regiunea adriatico-ionică. Un astfel de exemplu îl constituie acordul dintre Azerbaidjan, Grecia și Italia în ce privește gazoductul transadriatic (TAP).

5.2.3

CESE consideră că, având în vedere problemele de trafic de droguri și migraţie neregulamentară care caracterizează această zonă, regiunea Mării Adriatice și a Mării Ionice necesită un model îmbunătățit de guvernanță, un sistem al forțelor de poliție eficient și o cooperare mai strânsă între autoritățile regionale și cele europene. Prin urmare, CESE invită Consiliul European să mărească bugetul FRONTEX și capacitatea sa de acțiune.

5.3

Conservarea, protejarea și îmbunătățirea calității mediului: în conformitate cu politicile de mediu riguroase ale UE, strategia EUSAIR a adoptat obiective ambițioase. CESE salută această abordare, având în vedere importanța biodiversității și existența habitatelor deosebit de sensibile la poluare, și sprijină propunerile privind o cooperare mai strânsă între statele costiere, în cadrul de reglementare al Directivei-cadru Strategia pentru mediul marin, al Convenției de la Barcelona, precum și al Comisiei mixte pentru protecția Mării Adriatice și a zonelor sale costiere. CESE consideră că este posibil ca unele dintre țările din regiune să nu fie gata pentru o politică atât de ambițioasă, necesitând, prin urmare, încurajări ulterioare, inclusiv posibile finanțări pentru întreprinderi, pentru ca acestea să își adapteze producția, aducând-o în conformitate cu standardele ecologice.

5.3.1

CESE consideră că principalul domeniu de acțiune din cadrul acestui pilon constă în punerea în aplicare a prevederilor Directivei-cadru privind apa (13) menite să reducă emisiile de nitrați, pentru a îmbunătăți mediul marin.

5.3.2

Comitetul sprijină, totodată, adoptarea de tehnici avansate de gestionare a traficului, astfel încât să se reducă deșeurile marine și descărcarea de balast în mare și să se promoveze proiectele în materie de gestionare a deșeurilor generate de activitățile costiere desfășurate pe uscat.

5.3.3

De asemenea, CESE sprijină punerea în aplicare a abordărilor în materie de amenajare a spaţiului maritim, a zonelor marine protejate, a inițiativei Natura 2000 şi a managementului integrat al zonelor costiere.

5.3.4

CESE observă că este necesar ca regulile să fie respectate nu numai de statele membre ale UE, ci și, mai ales, de statele care nu fac parte din UE, pentru a înlesni intrarea acestora în Uniune.

5.3.5

Totodată, CESE consideră că consolidarea cooperării la toate nivelurile în vederea schimbului de bune practici între autoritățile zonelor maritime protejate reprezintă un mod eficient de a proteja mediul.

5.4.1

CESE sprijină cu fermitate rolul turismului, care se prevede că va continua să crească pe viitor (14), devenind prima activitate economică a regiunilor costiere. Acest sector a atras principalele companii europene, care investesc în turismul de calitate și fac posibilă creșterea substanțială a traficului turistic. Acest context atrage după sine numeroase beneficii economice, generând creștere și creând locuri de muncă bine remunerate, în special pentru tineri. Cu toate acestea, odată cu intensificarea turismului, trebuie prevăzute măsuri de atenuare, pentru a reduce orice efecte negative asupra mediilor costiere și marine, de care acesta depinde într-o atât de mare măsură.

5.4.2

CESE sugerează ca turismul să facă obiectul unor practici de gestionare riguroase, astfel încât acesta să devină mai ecologic și mai favorabil incluziunii. Comitetul remarcă faptul că comunitatea de afaceri, partenerii sociali și societatea civilă pot oferi un sprijin valoros în acest sens.

5.4.3

CESE consideră că sectorul turismului de croazieră ar trebui să ocupe un loc mai important, realizându-se o mai bună gestionare și integrare a acestuia în produsul turistic. Totodată, Comitetul sprijină acordarea unei mai mari atenții turismului maritim prin intermediul unor inițiative politice noi și al obiectivelor Strategiei Europa 2020, în cadrul eforturilor Comisiei de a dezvolta o strategie integrată pentru turismul costier și maritim.

5.4.4

CESE recomandă integrarea amplă a aspectelor culturale și arheologice în activitățile turistice. Turismul ar trebui diversificat prin includerea altor activități, cum ar fi conferințele, turismul ecologic, agroturismul, produsele și itinerariile tematice, studiile academice, întreprinderile și industriile creative. CESE susţine cu convingere că tuturor activităților în materie de turism trebuie să li se aplice principiile „proiectării universale”.

5.4.5

CESE consideră că strategia macroregională ar trebui să ajute părțile interesate din sectorul turistic să întâmpine provocările interne și externe, cum ar fi concurența tot mai mare din partea altor destinații și fluctuațiile sezoniere, și să pătrundă pe noi piețe pe care industria turismului le-a neglijat până în prezent, cum ar fi cea a turiștilor cu handicap și a turiștilor vârstnici, prin adoptarea celor mai bune practici în materie de elaborare de planuri de acțiune pentru dezvoltarea teritorială integrată la nivel regional.

11.6.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 177/40

11.6.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 177/41

11.6.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 177/42

1.1

Indicii financiari (financial benchmarks) joacă un rol fundamental în sectorul financiar, în ceea ce privește atât stabilirea prețurilor, cât și distribuirea corectă a riscului și a capitalului. Prin urmare, pentru o funcționare eficientă a pieţelor financiare, este deosebit de important ca indicii de referinţă să fie credibili și fiabili.

1.2

Diversele manipulări ale indicilor au stârnit îndoială și îngrijorare față de integritatea indicilor de referinţă în lumea întreagă, subminând integritatea sistemului și siguranța comercială. CESE este preocupat de gravitatea consecinţelor generate de aceste comportamente. Într-adevăr, manipularea poate provoca pierderi importante pentru investitori, denaturări în economia reală și, în general, poate submina încrederea în piețe. Ca atare, CESE solicită și recomandă să fie adoptate de urgență noile măsuri propuse.

1.3

În aprilie 2013, Regatul Unit a instituit Financial Conduct Authority (FCA), o agenție care controlează comportamentul instituțiilor financiare. FCA a reglementat activitățile de elaborare a ratei dobânzii interbancare LIBOR, stabilind cerințe noi, de consolidare a guvernanței și a controalelor, și introducând măsuri de sancționare a celor care se fac răspunzători de manipularea acesteia.

1.4

Prin modificarea propunerilor existente de regulament privind abuzul de piață (Market Abuse Regulation – MAR) și de directivă privind sancțiunile penale pentru abuzul de piață (Criminal Sanctions for Market Abuse Directive – CSMAD), Comisia Europeană a confirmat că orice manipulare a indicilor financiari este ilegală, prevăzând sancțiuni administrative sau penale în acest sens. Deși necesar, mecanismul de aplicare de sancţiuni nu este suficient pentru a înlătura pe viitor pericolul unor noi manipulări.

1.5

Ca atare, CESE salută propunerea de regulament a Comisiei, considerând că, odată cu aceasta, Comisia și-a îndeplinit obiectivul de a îmbunătăți legislația care asigură integritatea necesară a pieţei și a valorilor exprimate de indici, garantând că aceștia nu sunt denaturați de niciun conflict de interese, că reflectă realităţile economice și că sunt corect utilizați. Este evident scopul urmărit: ordinea publică economică.

1.6

Măsurile de protecție a lucrătorilor care denunță comportamentele ilegale (whistleblowers) dobândesc o importanță deosebită. CESE recomandă introducerea în această normă/regulament a unei referiri la propunerea de modificare a Directivei 2003/6/CE privind abuzul de piață, care prevede explicit că statele membre au obligația de a asigura elaborarea unor norme privind acest tip special de protecție.

1.7

CESE evidențiază cu satisfacție faptul că propunerea se conformează principiilor identificate vara trecută de Organizația Internațională a Reglementatorilor de Valori Mobiliare (IOSCO), în urma a numeroase consultări, ceea ce duce la o reducere considerabilă a costurilor de punere în aplicare.

1.8

Scandalurile notorii legate de manipularea LIBOR și EURIBOR și cele care le-au urmat, legate de manipularea indicilor ratelor de schimb și ai prețurilor țițeiului, produselor petroliere și biocarburanţilor, relevă nevoia de reglementare a unei game largi de indici, printre care și cei utilizați în cazul instrumentelor derivate energetice și al produselor de bază. CESE este întru totul de acord și susține ferm obiectivul amplu urmărit de propunerea de regulament, în conformitate cu principiul proporţionalităţii.

1.9

Prezentul regulament determină o creştere a transparenţei pieţei şi adoptă măsuri care reduc fragmentarea. Punerea în aplicare uniformă a legislațiilor evită riscul, foarte ridicat pe piețele financiare, de arbitraj de reglementare, utilizatorii finali beneficiind astfel de indici de referință transfrontalieri uniformi.

1.10

CESE, care dintotdeauna a fost interesat de consolidarea protecţiei consumatorilor, consideră că acest regulament completează în mod corespunzător legislația în vigoare pe această temă care, altfel, nu ar prevedea nicio măsură care să garanteze evaluarea convenabilă și adecvată a indicilor de referinţă. Investitorii au dreptul să li se asigure protecția valorilor lor (împrumuturi, instrumente derivate etc.) împotriva pierderilor cauzate de manipularea pieței.

1.11

CESE îşi reafirmă dezamăgirea față de utilizarea în exces a actelor delegate, care nici în această propunere de regulament nu par a fi coerente cu dispozițiile tratatelor. Multe texte, introduse ca acte delegate, ar trebui definite în regulament. În acest sens, CESE a adoptat un aviz propriu (1). Comitetul solicită Comisiei să fie informat despre toate măsurile adoptate prin acte delegate care vor fi luate în acest domeniu.

2.1

Comisia Europeană propune adoptarea unui regulament care să impună norme cu privire la indicii din cadrul instrumentelor și contractelor financiare, în Uniunea Europeană.

2.2

Obiectivul general al propunerii este de a asigura integritatea valorilor indicilor, garantând că aceștia: a) nu sunt denaturați din cauza conflictelor de interese; b) reflectă realitatea economică pe care trebuie să o reprezinte și să o măsoare; c) sunt utilizați în mod corespunzător.

2.3

Caracteristicile principale ale propunerii de regulament pot fi sintetizate prin următoarele idei principale, care vizează:

2.4

Băncile centrale nu intră în domeniul de aplicare a normelor, întrucât dispun deja de sisteme de garantare și reglementare.

2.5

Anexele la propunere cuprind dispoziţii amănunțite cu privire la indicii pentru mărfuri și pentru stabilirea ratei dobânzii.

2.6

Pentru evitarea unei duble reglementări, indicii ale căror date sunt furnizate de locuri de tranzacționare reglementate nu fac obiectul anumitor obligații, atunci când sunt acoperiți de alte prevederi legislative europene și de obligații de supraveghere.

3.1

CESE recunoaşte, susține și apreciază angajamentul Comisiei Europene care, cu un program încărcat și termene-limită strânse, lucrează la îmbunătățirea stabilității și a eficienței pieței serviciilor financiare. CESE subliniază că, de fapt, aceasta este condiţia necesară pentru a garanta că mediul financiar se află în slujba economiei reale.

3.2

CESE consideră că acest regulament corespunde obiectivului de a promova un mediu financiar stabil, supravegheat, mai responsabil și așadar mai aproape de exigenţele consumatorilor și ale economiei, în general.

3.3

CESE îşi exprimă puternica îngrijorare față de posibilitatea ca prezentul regulament să nu fie aprobat rapid, caz în care nu ar răspunde așteptărilor cetăţenilor europeni, care speră într-un răspuns hotărât și riguros la manipulările pieței și ale instrumentelor care indică evoluțiile titlurilor, valorilor, indicilor de referință, provocând daune enorme într-un context de mari dificultăţi în general. Prin urmare, speră ca regulamentul să fie rapid aprobat: nu trebuie așteptat următorul scandal financiar care să amintească faptul că trebuie legiferat, și încă bine. CESE semnalează că complexitatea și amploarea obiectivelor urmărite de propunerea de regulament ar putea întârzia procesul de aprobare.

3.4

Diverșii indici prezenţi pe pieţele financiare (de exemplu, LIBOR, EURIBOR pentru ratele dobânzii interbancare sau indicii bursieri) sunt o componentă importantă a sistemului financiar.

3.5

Corectitudinea indicilor de referinţă este fundamentală pentru stabilirea preţurilor multor instrumente financiare, precum swap-ul pe rata dobânzii (interest rate swap) și contractul forward pe rata dobânzii (forward rate agreement), contractele comerciale și necomerciale, contractele de furnizare, împrumuturile și creditele ipotecare. Dat fiind că de acești indici depinde valoarea instrumentelor financiare și a plăților derivate din contracte financiare, evoluţia lor îi influențează în mod semnificativ atât pe investitori, cât și pe consumatori.

3.6

Potrivit BCE, în martie 2012, o medie de circa 60% din totalul împrumuturilor acordate sectorului nefinanciar din zona euro s-a bazat pe rate variabile ale dobânzii, iar nivelul împrumuturilor cu rată variabilă a dobânzii acordate familiilor s-a ridicat la 40% în aceeași perioadă.

3.7

Scandalurile recente privind manipularea LIBOR și EURIBOR (dar și cele stârnite în jurul manipulării indicilor de referinţă ai ratelor de schimb sau ai prețurilor la energie) au suscitat îndoială și îngrijorare față de integritatea indicilor de referință în lumea întreagă. CESE împărtăşeşte obiectivul Comisiei de a reglementa orice eventuală manipulare a indicilor.

3.8

Dacă indicii, denaturați fiind din cauza manipulărilor sau a lipsei de fiabilitate, nu reflectă ceea ce trebuie să măsoare, au de suferit investitorii și consumatorii, care își pierd încrederea în piețe.

3.9

Deși unii indici de referință sunt naţionali, sectorul de referinţă, în ansamblu, este internaţional. Piața europeană a serviciilor financiare trebuie așadar să beneficieze de un cadru comun de referinţă, care să fie fiabil și utilizat corect în diversele țări ale UE.

3.10

Modificările Directivei privind abuzul de piaţă (2) propuse de Comisie și propunerile de sancţiuni penale permit sancționarea oricărui abuz în mod corespunzător. Comitetul își reafirmă sprijinul față de această soluție, pe care a solicitat-o în repetate rânduri, în special în contextul avizului său privind sancțiunile în sectorul serviciilor financiare (3).

3.11

Cu toate acestea, după cum susține chiar Comisia, doar schimbarea regimului de sancțiuni nu conduce la o îmbunătățire a modului în care indicii de referință sunt elaborați și utilizați. Într-adevăr, sancționarea nu elimină riscurile de manipulare care decurg din guvernanța inadecvată a procesului de elaborare a indicilor de referință, în cadrul căruia există conflicte de interese și se exercită puteri discreționare. CESE susţine ferm această poziţie și necesitatea instituirii unui sistem de norme care să garanteze transparența.

3.12

În plus, pentru a proteja investitorii și consumatorii, este necesar ca indicii de referință să fie solizi, fiabili și adaptați scopului pentru care sunt utilizați.

3.13

CESE, care a urmărit dintotdeauna cel mai înalt grad de protecție a intereselor investitorilor și consumatorilor, este sensibil la această problematică și nu poate decât să fie pe deplin de acord cu această cerință. Investitorii ar putea beneficia de pe urma ei, având certitudinea că indicii de referinţă utilizați în cadrul instrumentului financiar de care dispun sunt solizi și nu fac obiectul vreunei manipulări.

În acest scop, amintește solicitarea sa, formulată în mod repetat, de instituire a unei Agenții europene pentru protecția consumatorilor din sectorul serviciilor financiare, acțiune similară celei realizate de SUA prin intermediul așa-numitei legi Dodd-Frank Act.

3.14

În această privință, CESE consideră că este deosebit de importantă dispoziția din regulament referitoare la sporirea protecției investitorilor prin prevederi specifice privind transparența. Într-adevăr, principiul transparenţei nu implică publicarea informațiilor care fac obiectul unui drept de proprietate și transmiterea lor către concurență. Transparența garantează însă că schimburile au loc într-un climat de claritate și siguranță, în care concurența poate funcționa mai bine.

3.15

CESE consideră că propunerea poate fi îmbunătăţită din perspectiva protecţiei adecvate a investitorilor și consumatorilor, asigurându-se drepturi de depunere a plângerilor și de despăgubire care să fie aplicabile, clare și accesibile, făcând distincție între:

3.16

În ceea ce privește protecția consumatorilor, Directiva privind creditul de consum cuprinde norme referitoare la informațiile corespunzătoare; se preconizează ca și Directiva privind creditele ipotecare, care urmează a fi adoptată în scurt timp, să prevadă același lucru; aceste norme ale UE privind protecţia consumatorilor nu iau în considerare adecvarea indicilor de referință în contractele financiare: propunerea trebuie să fie coerentă cu restul dispozitivului juridic al Uniunii.

3.17

Comitetul subliniază nevoia de a clarifica, la articolul 18, că evaluarea gradului de adecvare a indicelui de referinţă propus la profilul consumatorului este obligatorie (cum prevede de altfel și Directiva MiFID), în caz contrar organismul care face obiectul supravegherii trebuind să propună un alt indice de referință, mai adecvat.

3.18

Urmând recomandările exprese ale IOSCO, CESE sprijină intenția Comisiei de a utiliza un sistem mai „obiectiv” de elaborare a indicilor de referință, mai degrabă pe baza tranzacţiilor efectuate decât pe baza sondajelor oficiale.

3.19

CESE susţine amplul domeniu de aplicare a principiilor formulate în regulament, în concordanță cu principiile propuse de IOSCO și publicate în iulie 2013, care se poate extinde la o gamă largă de indici de referinţă.

3.20

În același timp, CESE sugerează să se prevadă norme de aplicare menite să garanteze principiul proporţionalităţii. Indicii diferă foarte mult, în funcție de difuzare, semnificație și posibilitatea de a fi manipulați. De aceea, CESE consideră că trebuie să se țină cont de trăsăturile specifice ale diverșilor indici și de procesul de elaborare și de administrare a acestora.

3.21

Faptul că adoptarea unor metode proprii de elaborare a indicilor rămâne la latitudinea administratorului ar putea să nu fie de ajuns pentru a garanta aplicarea proporționalității. CESE sugerează mai degrabă perfecționarea acestei abordări adoptate deja de regulament, prin prevederea unor norme speciale pentru indicii critici de referinţă, introducând, pe lângă principiile mai generale, o serie de principii detaliate, în măsură să țină seama de diversele categorii de indici de referință și de potențiale riscuri care le sunt asociate.

3.22

În opinia CESE, această din urmă modalitate ar putea compensa în mod mai eficient potențialele lacune, introducând principii adecvate, fără a submina totuși amploarea domeniului de aplicare a normelor.

3.23

CESE insistă asupra importanței operării unor distincții între indici, inclusiv din perspectiva consecințelor pe care aceștia le-ar putea avea pe piețele emergente, pe care indicii reprezintă valori importante pentru asigurarea transparenței în transmiterea informațiilor. Comitetul recomandă așadar ajustarea legislației în funcție de nivelul relevanţei sistemice a indicilor. astfel încât să nu fie împiedicată dezvoltarea anumitor piețe.

3.24

CESE consideră oportun ca procedurile prevăzute pentru elaborarea indicilor să se subordoneze unor mecanisme de sancționare, atât civile, cât și penale, în caz de manipulare.

3.25

CESE consideră că procedurile de elaborare a indicilor pot fi solide și sigure numai dacă sunt garantate de o bună structură de guvernanţă. În acest sens, Comitetul salută prevederea conform căreia administratorului îi revine responsabilitatea integrităţii indicelui și este de acord cu Comisia în privința necesității ca, sub aspectul rolurilor și procedurilor, structurile de guvernanţă adoptate să fie adaptate la posibilele conflicte de interese.

3.26

Pentru a îmbunătăți această ultimă prevedere, CESE formulează o recomandare, aceea de a introduce obligația de transparenţă inclusiv cu privire la aceste aspecte.

3.27

În concordanță cu unele poziții rezultate din consultările organizate de IOSCO, și CESE recunoaşte importanţa unei ample participări la elaborarea indicilor, tocmai pentru garantarea principiului transparenţei și reprezentativității indicilor de referinţă, invocat în repetate rânduri. Furnizarea voluntară a datelor prevăzută în regulament încurajează această participare, însă Comitetul propune să se prevadă reguli precise de furnizare a datelor, care să poată garanta certitudinea și soliditatea indicilor.

3.28

În legătură cu prevederile articolului 8 alineatul (3), referitor la procedurile interne de semnalare a încălcărilor regulamentului, CESE recomandă să se aibă în vedere un proces flexibil, rapid și accesibil de raportare a încălcărilor respective.

3.29

Măsurile de protecție a lucrătorilor care le semnalează (whistleblowers) dobândesc o importanță deosebită. CESE recomandă introducerea în această normă a unei referiri la propunerea de modificare a Directivei 2003/6/CE privind abuzul de piață, care prevede că angajații unei întreprinderi au obligația de a denunța comportamentele ilegale, cu obligația explicită pentru statele membre de a asigura elaborarea unor norme de protecție a angajaților respectivi.

3.30

CESE consideră că este util să se prevadă norme de stimulare a denunțului întemeiat, inclusiv prin instituirea unor recompense pentru persoanele care ajută justiția.

3.31

CESE este de acord cu consultarea prealabilă cu actorii interesați de eventualele schimbări ale metodologiei care s-ar dovedi necesare. Această abordare, mai ales în cazul indicilor reevaluați periodic, este adecvată pentru a garanta continuitatea utilizării acestora.

3.32

În acest sens, ar fi bine-venită elaborarea unor instrumente menite să garanteze o amplă difuzare și publicitatea metodelor de calcul al indicilor de referinţă (de exemplu, publicarea pe un site web). Orientările Autorității Europene pentru Valori Mobiliare şi Pieţe (ESMA) ar putea să prevadă norme ad-hoc.

3.33

CESE recomandă Comisiei să abordeze cu prudență eventuala fază de trecere la indici noi și diferiți. Această chestiunea este mai degrabă delicată întrucât ar putea suscita incertitudine cu privire la contractele existente, generând controverse și disfuncții ale pieței. În aceste situații, o posibilă soluție ar fi aceea de a prevedea menținerea indicelui la care trebuie să se renunțe și aplicarea celui nou doar la noile contracte.

3.34

CESE subliniază că este important ca, în declaraţia administratorului cu privire la conformitatea codului de conduită cu regulamentul, să se precizeze și dacă această conformitate a fost validată de către o terță parte sau nu. Această informaţie suplimentară ar putea servi de fapt, pe de o parte, la verificarea mai eficientă a caracterului adecvat al codului și, pe de altă parte, la gestionarea eventualelor viitoare responsabilități, în cazul încălcării principiilor regulamentului.

11.6.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 177/48

1.1

CESE sprijină iniţiativa Comisiei, întrucât asigură securitatea izvoarelor de drept ale Uniunii, urmărește un obiectiv de simplificare și eficiență sporită și garantează exercitarea plenară a competențelor de control democratic și informarea clară și transparentă a tuturor părților interesate.

1.2

Comitetul întâmpină cu satisfacție faptul că, în elaborarea prezentelor propuneri, Comisia a ținut cont de diversele elemente exprimate în avizele sale precedente.

1.3

Comitetul constată că propunerea Comisiei acoperă modificări operate în peste 80 de acte juridice, printre care regulamente și directive, și regretă că nu poate efectua o evaluare a fiecărui act, dată fiind diversitatea tematică a acestora:

1.4

Comitetul recomandă să se treacă la evaluări suplimentare aprofundate, cu privire la obiectivele, conţinuturile, scopul și durata delegării, care trebuie să permită exercitarea nestânjenită a controlului democratic la nivel european și a prerogativelor și funcțiilor ce revin parlamentelor naţionale în contextul procedurii legislative europene. Comitetul consideră că trebuie definite fără echivoc, ținând cont de interpretările Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, noţiunile de „măsură neesențială” și de „abilitări privind competențele delegate”.

1.5

Comitetul subliniază importanţa:

1.6

CESE subliniază că procedurile de comitologie trebuie să fie cât mai transparente și mai inteligibile pentru toți cetățenii europeni, în special pentru persoanele direct interesate de actele respective.

1.7

Comitetul reamintește necesitatea aplicării depline a articolului 8A din Tratatul de la Lisabona, care prevede că hotărârile vor fi luate la nivelul cel mai apropiat de cetățeni, asigurându-le astfel acestora și societății civile un acces neîngrădit la informație.

1.8

În sfârșit, Comitetul solicită evaluarea impactului punerii în aplicare a noului cadru de reglementare și prezentarea către Parlament, Consiliu și Comitet a unui raport periodic referitor la eficacitatea, transparența și difuzarea informațiilor.

2.1

Odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona a fost introdusă distincţia dintre competenţele delegate Comisiei de a adopta acte delegate, adică acte fără caracter legislativ, cu domeniu de aplicare general, care completează sau modifică anumite elemente neesenţiale ale actului legislativ, prin procedura prevăzută la articolul 290 TFUE (delegarea de competențe), și competențele conferite Comisiei, prin procedura prevăzută la articolul 291, de a adopta așa-numitele acte de punere în aplicare, cu alte cuvinte – condiții unitare de executare a actelor obligatorii din punct de vedere juridic ale Uniunii.

2.1.1

Punerea în aplicare a competențelor de delegare este prevăzută de instrumente fără forță obligatorie, precum:

2.2

După cum a amintit CESE în avizul său privind procedura de reglementare cu control din 2008 (3), în iulie 2006 (4) Consiliul modificase deja decizia care stabilea modalitățile de exercitare a competențelor de executare acordate Comisiei (5), adăugând o nouă procedură: procedura de reglementare cu control.

2.2.1

Mulțumită acestei proceduri, legiuitorul se poate opune adoptării de măsuri pseudo-legislative, adică de măsuri cu domeniu de aplicare general, care urmăresc modificarea elementelor neesențiale ale unui act de bază adoptat în urma procedurii codeciziei, de fiecare dată când se consideră că proiectul de măsuri depășește competențele de executare prevăzute în actul de bază, că proiectul nu este compatibil cu obiectivul sau conținutul acestui act sau că nu respectă principiile de subsidiaritate sau de proporționalitate.

2.2.2

Este vorba de dispoziții tipice ale sistemului de comitologie, reglementate de Decizia Consiliului nr. 1999/468/CE, modificată prin Decizia 2006/512/CE, care prevăd obligația Comisiei de a înainta proiectele de măsuri de executare unor comitete alcătuite din funcționari ai administrațiilor naționale, în conformitate cu cinci proceduri de comitologie: consultare, gestionare, reglementare, reglementare cu control, salvgardare. În decembrie 2006, Comisia a adoptat deja cele 25 de propuneri corespunzătoare (6), asupra cărora Comitetul s-a putut pronunţa (7).

2.3

Procedura de reglementare cu control a fost utilizată pentru adoptarea măsurilor de executare, care modifică elemente neesențiale din actele legislative de bază. Între 2009 și 2014, articolul 5 a din decizia privind comitologia și procedura de reglementare cu control au rămas în vigoare, cu titlu tranzitoriu, în așteptarea adaptării dispozițiilor existente la regimul actelor delegate, printr-o operaţiune de aliniere a unei serii de regulamente, directive şi decizii.

2.4

Recent, CESE a avut ocazia să se pronunțe (8) asupra a două propuneri de regulamente „omnibus” în 12 sectoare diferite, sprijinind inițiativa „dat fiind că este necesară pentru securitatea izvoarelor de drept ale Uniunii și pentru că urmărește un obiectiv de simplificare și eficiență”, dar recomandând Consiliului şi Parlamentului să „dea dovadă de vigilență maximă și să evalueze amănunțit toate actele legislative care fac parte din această inițiativă de «aliniere»” ce cuprinde 165 de acte legislative care erau acoperite inițial de regimul PRC, iar în prezent fac obiectul noului regim al actelor delegate.

2.5

CESE reamintește că a adoptat recent un raport detaliat privind procedura de delegare și recomandă ca acesta să fie luat în considerare pentru înțelegerea prezentului aviz.

3.1

Prezenta propunere se înscrie în continuarea abordării metodologice adoptate și în cazul celor anterioare, cu un cadru de reglementare.

3.2

Cadrul de reglementare propus acoperă modificări în 76 de acte juridice, printre care regulamente și directive în diverse materii. Tot în vederea alinierii la dispoziţiile TFUE sunt prevăzute și modificări (de eliminare) aduse regulamentelor (CE) nr. 66/2010 și (CE) nr. 1221/2009 privind mediul, Directivei 97/70/CE, pe teme de transport, Regulamentului (CE) nr. 1333/2008 și Directivei 2002/46/CE pe tema sănătății și consumatorilor (9) și Regulamentului (CE) nr. 1257/96 al Consiliului pe tema ajutorului umanitar.

4.1

CESE sprijină iniţiativa Comisiei, întrucât asigură securitatea izvoarelor de drept ale Uniunii, urmărește un obiectiv de simplificare și eficiență sporită și garantează exercitarea plenară a competențelor de control democratic ale Parlamentului European şi ale Consiliului.

4.2

Comitetul – care salută faptul că diverse elemente din avizele sale precedente au fost luate în considerare la elaborarea propunerilor supuse examinării – reamintește unele afirmații ale sale, și anume că „în conformitate cu articolul 290 din TFUE, durata delegării de competențe trebuie stabilită în mod explicit de actul legislativ de bază și că, până în prezent, cu câteva excepții, delegările sunt, în principiu, stabilite pentru o durată determinată, putând fi reînnoite dacă este cazul, pe baza unui raport privind punerea în aplicare a delegării (10)”.

4.3

CESE aminteşte că chiar Parlamentul European, în Rezoluția sa din 5 mai 2010 privind competența de delegare legislativă, a scos în evidență faptul că operațiunea de delegare este una delicată, subliniind că „obiectivele, conținutul, scopul și durata delegării în conformitate cu articolul 290 din TFUE trebuie să fie definite în mod expres și detaliat în fiecare act de bază”: în opinia Comitetului, aceste elemente trebuie să permită și exercitarea nestânjenită a prerogativelor și funcțiilor ce revin parlamentelor naţionale în contextul procedurii legislative europene.

4.4

În plus, în opinia Comitetului, transformarea in delegare trebuie confirmată doar dacă este necesar să se adopte „acte fără caracter legislativ, cu domeniu de aplicare general, care completează sau modifică anumite elemente neesenţiale ale actului legislativ”, în sensul articolului 290, iar în cazul unor acte cu evident caracter executiv, trebuie să se recurgă la dispoziţiile articolului 291 TFUE. Totodată, trebuie excluse de la orice posibilitate de delegare actele care implică „elemente esenţiale ale unui sector”. În plus, noțiunea de „elemente neesenţiale” trebuie definită mai riguros și ar fi necesară o evaluare precisă a funcționării unui astfel de mecanism.

4.5

În acest sens, CESE reiterează recomandările sale adresate Comisiei de a-și adapta inițiativa de aliniere „în bloc”, astfel încât aceasta să țină seama în mai mare măsură de trăsăturile specifice ale anumitor acte legislative de bază (11) și de interpretările pe care Curtea de Justiţie a Uniunii Europene le-a dat noțiunilor de „măsură neesențială” și de „abilitări privind competențele delegate ale Comisiei”.

4.6

Comitetul subliniază importanța:

4.7

Aşa cum a afirmat și cu alte ocazii, Comitetul consideră că „procedurile de comitologie, care implică doar reprezentaţi ai Comisiei şi ai guvernelor statelor membre şi sunt destinate gestionării, consultării sau reglementării, ca rezultat al monitorizării şi aplicării actelor legislative, ar trebui să fie mai transparente şi mai inteligibile pentru toți, în special pentru persoanele la care se referă aceste acte” (12).

4.8

CESE consideră că este important să fie evaluat în mod regulat impactul aplicării noului cadru de reglementare propus, prin prezentarea către Parlament, Consiliu şi Comitet a unui raport periodic asupra eficienţei, transparenţei şi difuzării de informaţii uşor de utilizat şi accesibile pentru toţi, în legătură cu actele europene delegate, astfel încât să se poată realiza o monitorizare a acestui exercițiu care îmbină măsurile de reglementare cu cele de punere în aplicare propriu-zisă.

4.9

Pentru aceasta, Comitetul reamintește – și în acest context – necesitatea aplicării depline a articolului 8A din Tratatul de la Lisabona, care prevede că hotărârile trebuie să fie luate la nivelul cel mai apropiat de cetățeni, asigurându-le astfel acestora și societății civile un acces neîngrădit la informație.

11.6.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 177/52

1.1

CESE este de acord cu faptul că Decizia Consiliului din 2005 (1) privind noile substanțe psihoactive trebuie actualizată. El este de acord cu necesitatea unor acțiuni mai bine coordonate între agențiile UE implicate, a unui calendar mai strâns pentru colectarea datelor și a unei clasificări interne mai nuanțate în substanțe cu nivel de risc scăzut, moderat sau grav. Orice măsură de restricționare a aprovizionării trebuie să ia în considerare aceste clasificări la momentul oportun și păstrând proporțiile.

1.2

De asemenea, CESE observă că datele pe care se sprijină evaluarea impactului deseori nu sunt disponibile, că utilizarea noilor substanțe psihoactive variază în UE și că atitudinea cetățenilor și răspunsurile la nivel politic sunt extrem de diferite. Comisia are dreptate să sublinieze ce se poate realiza în limitele tratatului UE și ale constrângerilor financiare actuale, dar ar trebui să depășească aceste limitări pentru a identifica necesitățile reale.

1.3

CESE consideră de asemenea că trebuie trase învățăminte prin observarea situației din țările aflate în afara UE; aceste învățăminte trebuie incluse în viitoarele evaluări ale impactului. Între timp, este esențială îmbunătățirea colectării de date la nivelul UE privind toți factorii (disponibilitatea substanțelor, circuitele de aprovizionare, oportunitățile economice și nevoile sociale), căile de comunicare (internet și platformele de comunicare socială) și rezultatele (afecțiunile și alte efecte dăunătoare măsurabile).

1.4

Trebuie clarificate anumite aspecte tehnice dacă propunerea de regulament rămâne neschimbată; acestea sunt menționate în secțiunea 5 a prezentului aviz. Succesul va depinde de sprijinul politic, precum și de datele și de finanțarea furnizate de către statele membre. Trebuie să se convină asupra unor obiective practice. Trebuie să se continue activitățile de cercetare, să se identifice cele mai bune (și cele mai puțin recomandabile) practici de control și tratament. Planurile privind programele de cercetare finanțate de UE precum eSBIRTes, Orion și ALICE-RAP și rezultatele acestora ar trebui făcute cunoscute în mod sistematic la nivelul celorlalte părți interesate și mai bine integrate în evaluările de impact și în orice propunere legislativă viitoare. Colectarea datelor, evaluarea riscurilor și transferul de cunoştinţe ar trebui continuate în timp real prin intermediul Forumului UE al societății civile în materie de droguri (sau, poate, printr-o platformă mai largă privind noile substanțe psihoactive), cu implicarea tuturor părţilor interesate, în special a ONG-urilor implicate direct și a grupurilor de sprijin. Acest forum ar putea acoperi toate noile substanțe psihoactive, cele deja cunoscute ca fiind întrebuințate în stare pură, în amestecuri sau ca adulteranți în compoziția altor noi substanțe psihoactive. Măsurile prioritare și căile posibile de acțiune trebuie stabilite mai frecvent de comun acord cu statele membre. Trebuie examinate soluții de înlocuire sau completare a unui răspuns comun la nivelul UE, care se limitează la reducerea căilor de aprovizionare.

2.1

O substanță, fie naturală, fie produsă sintetic în mod deliberat într-un anumit scop, legal sau ilegal, se numește „psihoactivă” dacă, pe lângă alte proprietăți fizice, chimice, toxicologice și de mediu, are capacitatea, atunci când este consumată de om, indiferent de motiv, de a interacționa cu sistemul nervos central, stimulându-l sau inhibându-l, generând halucinații și/sau alterarea funcției motorii, a gândirii, a comportamentului sau a dispoziției.

2.2

Aceste efecte pot fi considerate fie benefice, în cazul în care substanțele sunt concepute, prescrise și utilizate sub control, ca produse medicinale pentru a trata anumite stări, fie dăunătoare și potențial sau efectiv periculoase, uneori într-o măsură gravă, în cazul în care o persoană și le administrează numai cu scopul de a obține efectele menționate mai sus. Aceste riscuri cresc considerabil în cazul în care substanțele creează dependență și dacă utilizarea lor poate fi exploatată economic.

2.3

Substanțe precum morfina, heroina, cocaina, Ecstasy și canabis, precum și numeroșii lor derivați și precursori, împreună cu o serie de amfetamine, barbiturice, benzodiazepine și alte droguri psihedelice sunt, prin urmare, controlate, cu mai mult sau mai puțin succes, în conformitate cu două convenții ONU (2) (1961, 1971), și un protocol (3) (1972), aplicate, într-o măsură diferită, la nivel național și internațional.

2.4

Toate substanțele psihoactive care nu sunt inventariate și controlate în conformitate cu reglementările menționate mai sus sunt descrise, pentru legislația UE (și alte tipuri de legislație) ca fiind „noi” , indiferent de momentul în care au fost identificate sau utilizate pentru alte scopuri, deseori legitime. Acestea sunt numite „noi substanțe psihoactive” numai în măsura în care sunt identificate (sau suspectate) ca fiind comercializate sau distribuite numai pentru proprietățile lor psihoactive, în scopul întrebuințării de către consumatori individuali, fără supraveghere medicală sau de altă natură.

2.5

Alcoolul, tutunul și cafeina, care, în anumite doze, îndeplinesc toate criteriile de mai sus privind noile substanțe psihoactive și daunele cauzate pe termen lung, sunt excluse în mod specific din definițiile ONU și UE. O astfel de excludere este mai greu de operat „pe stradă” sau în studiile universitare, dat fiind că efectele acestor substanțe și utilizarea lor sunt combinate și că efectele în plan social și asupra sănătății ale alcoolului și tutunului le depășesc de departe pe cele produse de majoritatea noilor substanțe psihoactive. Cu toate acestea, cercetătorii și autoritățile de reglementare nu sunt întotdeauna de acord cu aceste aspecte, ceea ce impune, în regim de urgență, un proces stabilit de comun acord de evaluare a daunelor și riscurilor pe bază cantitativă

2.6

Peste 300 de noi substanțe psihoactive au fost identificate ca fiind utilizate în prezent (sau în trecut) ocazional sau pe termen lung în UE. În prezent, statele membre trimit, în medie, o nouă notificare pe săptămână. Dat fiind că nu sunt controlate, utilizarea lor nu este ilegală; prin urmare, ele pot fi descrise ca fiind „legale”, ceea ce dă impresia eronată că ar fi și „sigure”, și „aprobate”. În majoritate cazurilor, există puține date științifice pentru a confirma sau nega aceste afirmații. Noi molecule, variante ale celor interzise în mod specific, pot fi obținute repede prin sinteză în China sau India și importate, în unele cazuri pentru a răspunde unor comenzi formulate de grupuri organizate sau persoane din UE. Moleculele existente, utilizate în scopuri legale, pot fi deturnate în UE în alte scopuri. În majoritatea cazurilor, motivația o reprezintă banii; în alte cazuri, eludarea legii este principala provocare. Punctele focale naționale din cadrul rețelei europene de informații privind drogurile și toxicomania (Reitox) transmit alerte timpurii și fac schimb de informații privind noile substanțe psihoactive proaspăt identificate.

2.7

Noile substanțe psihoactive sunt comercializate sub denumiri nesistematizate, prescurtate și/sau exotice, deseori în amestecuri cu alte produse interzise, noi sau excluse, printre care produse pe bază de plante, substanțe farmaceutice, aditivi alimentari, tutun, cafeină și umplutură inertă. Nu există un control sistematic al conținutului; avertismentele de securitate lipsesc sau sunt introduse numai pentru a obține dreptul de comercializare („nu sunt destinate consumului uman”). Etichetarea poate fi intenționat înșelătoare („săruri de baie” sau „substanțe aromatice” pentru produse de inhalat, de fumat sau injectabile).

2.8

Produsele sunt comercializate de către dealeri specializați sau puncte de vânzare cu amănuntul („headshops”, „smartshops”, tutungerii, alături de articole destinate consumului de tutun) și pe internet (cu posibilitatea plății cu cartea de credit, a evaluării produsului și furnizorului și a livrării rapide la domiciliu). Site-urile internet anonime prezintă probleme specifice. Prețurile pe doză sunt în general mai mici decât cele ale drogurilor ilegale. Platformele de comunicare socială încurajează noile tendințe și contribuie la schimburile de experiență. Utilizarea (drept substanțe euforizante legale sau „legal highs”, droguri consumate în cluburi, la petreceri, droguri folosite în scop recreativ, droguri sintetice) este extrem de diferită la nivelul UE și este în progresie lentă, datele comunicate indicând depășirea consumului mediu în Irlanda, Polonia, Letonia și Marea Britanie. Numărul raportat al persoanelor spitalizate ca urmare directă a consumului rămâne relativ redus (ceea ce, în lipsa unor date demne de încredere, poate sau nu să fie un indicator valabil al daunelor reale).

2.9

Urmând aceeași logică și comparativ cu persoanele care utilizează droguri ilegale în mod regulat și sunt dependente de acestea, consumatorii de noi produse psihoactive (în special în Marea Britanie, unde colectarea de date este de asemenea ridicată) sunt, până în prezent, în general tineri, cu un nivel de viață relativ ridicat, fără apartenență la mediul infracțional și care pot solicita din proprie inițiativă asistență medicală când este cazul. Întrucât aceștia sunt încă integrați în propriile familii și pe piața forței de muncă, rata de recuperare este în general bună. Accidentele sau decesele sunt, de regulă, considerate tragedii personale neașteptate, li se acordă o atenție considerabilă în media și, ca urmare, din aceleași motive, în mediul politic.

2.10

Având în vedere aceste aspecte, nu este surprinzător faptul că atitudinea opiniei publice și a mediului politic din statele membre ale UE și din lume în ceea ce privește controlul noilor produse psihoactive diferă substanțial. Uruguay a legalizat recent canabisul. Noua Zeelandă va autoriza noile substanțe psihoactive „acceptabile”, cu un nivel scăzut de risc și a căror calitate este controlată. Irlanda a redus drastic numărul magazinelor, Țările de Jos și Canada au în vedere aceeași măsură. Prin tradiție, Marea Britanie preferă să interzică aceste produse, individual sau pe grupe, dar, în prezent, caută strategii alternative. Belgia are intenția să interzică grupe de produse. S-au depus eforturi pentru reducerea vânzării online, pe site-uri anonime, a drogurilor ilegale; vânzările legale, în schimb, au toate șansele să prospere.

3.1

O decizie a Consiliului din 2005 (4) stabilește cadrul pentru schimbul de informații, evaluarea riscului și controlul noilor substanțe psihoactive. Această decizie s-a dovedit în practică reactivă, informațiile colectate fiind insuficiente, clasificarea riscurilor, limitată și măsurile restrictive, reduse. În 2011, Consiliul a solicitat Comisiei actualizarea Deciziei.

3.2

Această propunere stabilește măsurile considerate necesare și cuprinde o propunere de directivă care să revizuiască decizia-cadru a Consiliului (5) privind dispozițiile minime în materie de trafic de droguri. Aceasta ar extinde definiția drogurilor, astfel încât noile substanțe psihoactive care presupun riscuri grave de sănătate, sociale și de siguranță și care fac obiectul unor restricţii permanente în UE, în aceleași condiții ca și substanțele deja puse pe listă în temeiul convențiilor și protocoalelor pertinente ale ONU.

3.3

Propunerea privind elaborarea unui regulament specific pe tema noilor substanțe psihoactive este însoțită de o evaluare internă a impactului, care subliniază diferențele în ce privește disponibilitatea datelor, utilizarea efectivă, costurile de sănătate și răspunsurile autorităților publice și ale guvernelor din UE. Când nu există date, se pun la dispoziție estimări. Politicile posibile sunt evaluate în funcție de eficacitatea lor în realizarea obiectivelor stabilite, de impactul lor financiar și social și de caracterul lor proporțional și acceptabil pentru părțile interesate.

3.4

Propunerea se bazează pe articolul 114 din TFUE și urmărește asigurarea bunei funcționări a pieței interne, garantând totodată un nivel ridicat de apărare a sănătății, siguranței și consumatorilor. Ea își propune scurtarea termenelor de reacție la nivel european, asigurarea posibilității de a aduce răspunsuri țintite și adecvate, de a rezolva problemele de dublă utilizare și de lipsă de certitudine pentru operatorii legali, precum și de conectare a pieței noilor produse psihoactive la piața internă în sens larg.

3.5

Propunerea stabilește un calendar pentru colectarea de date în vederea unui raport comun al Comisiei, Observatorului European pentru Droguri şi Toxicomanie (OEDT), Europol și al altor agenții europene profund implicate (active în domeniul sănătății, produselor chimice și siguranței alimentare), pe baza avertismentelor transmise de statele membre cu privire la noile substanțe psihoactive recent identificate.

3.6

Acest raport ar putea duce la o evaluare a riscurilor formale de către OEDT și ar servi Comisiei drept bază de acțiune. Sunt propuse criterii pentru a se face diferența între substanțele care prezintă un risc scăzut, moderat sau grav pentru sănătate, societate și siguranță. Când nivelul de risc este considerat scăzut, nu se întreprinde nicio acțiune ulterioară. În caz de risc moderat sau grav, Comisia poate impune interzicerea temporară sau permanentă a comercializării noilor substanțe psihoactive specifice și, în anumite cazuri, a producției, distribuției, importului și exportului lor.

3.7

Propunerea prevede reevaluarea nivelului de risc din perspectiva noilor informații primite, precum și a rapoartelor și evaluărilor regulate privind implementarea, punerea în aplicare și eficacitatea regulamentului. Activitățile de cercetare și analiză vor continua. Statele membre vor fi obligate să stabilească sancțiunile administrative necesare pentru a aplica restricționarea punerii pe piață și să garanteze că aceste sancțiuni sunt eficace, proporționate și disuasive. Propunerea este prezentată ca neavând implicații asupra bugetului Uniunii.

3.8

Regulamentul va intra în vigoare după 20 de zile de la publicarea în Jurnalul Oficial al UE și va fi obligatoriu pentru toate statele membre. Decizia originală a Consiliului (6) va fi abrogată și înlocuită.

4.1

CESE a salutat Comunicarea din 2011 a Comisiei pe tema „Spre un răspuns european mai ferm la problema drogurilor” și propunerea de regulament din 2012 privind precursorii drogurilor. CESE și-a exprimat speranța că Comisia va formula propuneri privind noile substanțe psihoactive și a sugerat linii directoare pentru o acțiune eficace la nivelul UE și al statelor membre.

4.2

În ceea ce privește precursorii drogurilor, Comitetul pune accentul pe faptul că toate părțile interesate (Comisia și un număr limitat de producători, comercianți și utilizatori finali care nu încalcă legea) au adoptat dispozițiile articolului 12 din Convenția ONU din 1988 (7) privind necesitatea de a conlucra pentru atingerea obiectivelor dorite. În acest caz specific, fiind vorba de deturnarea de mici cantități de anhidridă acetică, necesară pentru producerea heroinei, obiectivele ar putea fi definite cât se poate de precis.

4.3

Nu este deocamdată cazul noilor substanțe psihoactive, dat fiind că situația diferă substanțial de la o țară la alta în cadrul UE și în lume în ceea ce privește utilizarea efectivă a acestor substanțe și răspunsurile autorităților publice și ale opiniei publice. Deseori, datele esențiale nu sunt nici recoltate, nici compilate; atenția mass-media se îndreaptă către tragediile individuale; reacțiile la nivel politic nu se bazează întotdeauna pe opiniile oamenilor de știință și ale specialiștilor, uneori mergând chiar împotriva acestora; alți factori care complică situația, printre care consumul mult mai răspândit și mai dăunător de alcool și de tutun, sunt considerați prea sensibili pentru a fi integrați într-o abordare reglementară uniformă; în mod evident, există o prăpastie între generații în ceea ce privește comercializarea prin internet, influența platformelor de comunicare socială asupra percepției individuale, asumarea de riscuri și utilizarea în scopuri recreative a substanțelor psihoactive, atât a celor vechi, cât și a celor noi.

4.4

În acest context, foarte dificil pentru cei care încearcă să găsească răspunsuri la problema noilor substanțe psihoactive, două comentarii formulate de CESE în avizele sale anteriore se dovedesc extrem de pertinente: „reacția statului nu poate cauza daune mai mari decât amenințarea față de care dorește să protejeze” (8) și, ca în multe alte domenii de acțiune legislativă, „politicile trebuie să se bazeze pe date și probe, și nu invers  (9)”. Aceste lucruri sunt mai simplu de spus decât de realizat.

4.5

Problema în ce privește actualele propuneri nu este faptul că ele ar putea fi dăunătoare, ci că ar putea să se dovedească insuficient de eficace și că existența lor ar putea întârzia adoptarea unor abordări mai globale, transsocietale și multidisciplinare, întemeiate pe date factuale, necesare pentru a se ajunge la un acord atât în ceea ce privește situația actuală, cât și obiectivele pe termen lung pentru anumite categorii de populație. Dacă acest acord nu poate fi încheiat în avans și dacă nu se obține niciun sprijin politic și financiar, această situație trebuie recunoscută în orice propunere de regulament la nivelul UE.

4.6

CESE observă că propunerea are alte obiective, printre care abordarea chestiunii dublei utilizări, deturnarea substanțelor legale în cadrul UE și lipsa de siguranță în ceea ce privește „operatorii legali”. Totuși, aceste obiective nu sunt cuantificate în evaluarea impactului și sunt insuficient tratate în cadrul propunerii. Alte căi de acoperire a lacunelor lăsate de alte texte legislative nu au fost deloc luate în considerare. Prin urmare, este greu de știut în ce măsură temeiul juridic ales (articolul 114 din TFUE) este adecvat sau nu. Pentru clarificarea acestei situații și a altor puncte, pot fi utilizate datele statistice existente privind cele 300 de substanțe inventariate până în prezent.

4.7

CESE are convingerea fermă, pe care a afirmat-o în numeroase rânduri, că reglementarea ofertei este numai o parte a soluției, care, în sine, are puține șanse să aducă rezultate pozitive sau cuantificabile. Trebui acordată mai multă atenție analizării cererii și găsirii celor mai bune modalități de a i se da curs astfel încât riscurile să fie cât mai mici cu putință. Ca întotdeauna, riscurile nu pot fi excluse în totalitate, dar pot fi reduse semnificativ. Existența unor date mai precise, mai bine difuzate, ar fi de mare ajutor.

4.8

De asemenea, CESE observă că, atunci când se aplică sancțiuni penale, ele trebuie să se limiteze la cei care caută un profit comercial din vânzarea de substanțe deja cunoscute ca interzise sau care pot dăuna grav sănătății umane. Acest fapt se verifică și în cazul noilor substanțe psihoactive care, până în prezent, par a fi mai puțin riscante decât substanțele psihoactive „vechi” sau interzise, iar dependența utilizatorilor de aceste substanțe și expunerea lor inevitabilă la substanțele psihoactive „vechi” ar fi cel mai dezastruos rezultat pe plan personal și societal. Aceste lucruri trebuie enunțate cu claritate în propunere dacă se dorește ca măsurile propuse să fie credibile în rândul populației afectate, în special al tinerilor europeni direct vizați.

5.1

Propunerea furnizează definiții ale unora dintre termenii-cheie utilizați, dar nu ale tuturor, fără să explice cum se aplică aceștia unei piețe cu o structură neobișnuită, în creștere rapidă, parțial legală, parțial ilegală, parțial transparentă, parțial reglementată, care propune substanțe produse în cea mai mare parte în țări din afara UE. Termenul „operator economic” nu este definit, putând fi vorba de unul legal (un vânzător de noi substanțe psihoactive pe cale directă, prin intermediul unui „headshop” sau prin internet) sau ilegal (un dealer de droguri interzise). Ce înseamnă „punerea pe piață” în contextul vânzării pe internet de produse care provin, prin internet, din întreaga lume? De ce noțiunea de „amestec” trebuie limitată la combinarea a două sau mai multe noi substanțe psihoactive și nu, de exemplu, la amestecuri care să conțină, pe lângă o nouă substanță psihoactivă, cantități variabile de tutun, cafeină, ierburi și umplutură? Nu ar fi mai bine ca „utilizatorul” vizat să fie definit mai curând ca „orice persoană care consumă noi substanțe psihoactive fără a se afla sub control medical”, decât ca un grup mai larg de „consumatori” („persoane care acționează în scopuri care nu intră în domeniul activității lor profesionale sau comerciale”) care, în general, nu sunt afectați de această activitate? Dacă se dorește ca propunerea să fie mai curând proactivă decât reactivă, nu s-ar cuveni oare ca ea să se concentreze și pe noile substanțe psihoactive „a căror apariție este logic probabilă din perspectiva unor evaluări și estimări științifice”? Mai mult decât atât, de ce sarcina probei a trecut de la furnizori, care ar trebui obligați să demonstreze că produsele lor sunt au un nivel de risc scăzut, la OEDT și Comisie cărora le revine, în aceste condiții, responsabilitatea de a acorda autorizațiile?

5.2

De asemenea, ar putea fi clarificată, în cadrul prezentei propuneri, definiția noilor produse psihoactive, poate prin înlocuirea termenului „noi”, care se raportează numai la convențiile ONU existente, cu „notificate în temeiul prezentei propuneri”. Dat fiind că proprietățile psihoactive ale substanțelor vizate nu sunt (nu pot fi și nici nu ar trebui să fie) sistematic testate în temeiul regulamentului REACH sau al altor acte legislative privind substanțele, informațiile privind numărul de molecule care ar putea prezenta (sau sunt considerate ca prezentând) astfel de efecte într-o măsură mai mare sau mai mică sunt insuficiente. Dat fiind că termenul „substanță psihoactivă” nu se aplică decât când există efecte asupra ființei umane, testele pe animale sunt, în mod evident, limitate.

5.3

CESE observă cu oarecare îngrijorare că propunerea se concentrează mai curând pe substanțele separate decât pe amestecuri, care sunt comercializate pe scară largă. S-au stabilit termene până la care agențiile trebuie să răspundă, dar nu s-a stabilit nici un termen la care Comisia să înceapă elaborarea unui raport comun sau a unei evaluări a riscurilor. Procesul este lansat dacă mai multe state membre identifică aceeași nouă substanță psihoactivă; de ce nu și în cazul în care este vorba de un singur stat, dacă fenomenul este de amploare? Ce anume înseamnă „mai multe state membre”? Nu este clar în ce mod Comisia va decide, în lipsa (probabilă) de informații din partea agențiilor și, mai ales, în lipsa unei contribuții politice din partea statelor membre. Nu este prevăzută nicio acțiune în ceea ce privește alte acte legislative ale UE sau ale statelor membre, cum ar fi legislația în materie de etichetare, legislația privind vânzarea de bunuri, protecția consumatorilor în general sau alte texte legislative privind produsele chimice, medicamentele sau sănătatea și siguranța alimentară. Dacă li se permite să funcționeze în continuare, magazinele de tip „headshop” trebuie să se alinieze la legislația existență în materie de protecție a consumatorilor.

5.4

CESE îşi exprimă îngrijorarea cu privire la faptul că, pentru aceste lucrări, nu a fost prevăzută nicio finanțare suplimentară. Dacă bugetele existente sunt suficiente, de ce procedurile propuse nu sunt urmate în prezent? Se pot obține rezultate semnificative fără această finanțare? Se pune întrebarea dacă este indispensabil un regulament (care se adresează direct statelor membre) pentru definirea căilor de interacțiune a diverselor agenții ale UE sau dacă aceste procese interne ar putea fi modificate într-un mod mai eficient printr-un acord comun, în lumina experienței dobândite.

5.5

CESE constată că evaluarea impactului, pe care se bazează propunerea, nu dispune de date comparabile din toate statele membre în ceea ce privește utilizarea, impactul și costurile de sănătate ale noilor produse psihoactive. Dacă s-ar demonstra că acestea sunt generalizate și semnificative, acțiunea întreprinsă de agențiile UE ar oferi o soluție rentabilă. CESE este preocupat de faptul că propunerea nu stabilește norme minime în materie de raportare, ceea ce ar putea necesita o mai bună recunoaștere și sprijinire a punctelor focale naționale (care funcționează adesea pe bază voluntară), care furnizează date esențiale prin rețeaua „Reitox”.

5.6

CESE este de acord cu ideea că noile substanțe psihoactive trebuie clasificate la nivel intern, pe baza unor criterii prestabilite, în funcție de nivelul de risc: scăzut, moderat, grav. Această măsură nu trebuie însă înțeleasă ca acordarea dreptului de comercializare în condiții legale și de siguranță, fapt ce trebuie clar stipulat în cazul oricărei liste de substanțe care este făcută publică. Având în vedere lipsa de date disponibile și dificultățile evaluării cantitative a riscului, ar trebui avută în vedere o reclasificare bazată pe dovezi suplimentare. .

5.7

De asemenea, CESE este de acord cu actualele orientări ale Observatorului European pentru Droguri şi Toxicomanie (OEDT), care observă cu privire la evaluarea riscurilor în materie de noi substanțe psihoactive că alte substanțe „vechi” sau interzise, dar utilizate pe scară largă și mai bine cunoscute ar trebui introduse ca markeri pe picior de egalitate (de exemplu, heroina, cocaina, canabisul, alcoolul și tutunul). Dacă acest lucru nu este posibil, în ciuda dovezilor evidente, atunci nu se va putea nici în cazul noilor substanțe psihoactive, în cazul cărora dovezile sunt puține, incomplete și deseori contradictorii. Noile produse psihoactive proaspăt introduse pe piață, chiar dacă au un impact redus sub aspect social, infracțional sau ecologic, pot fi extrem de periculoase pentru sănătatea umană când sunt utilizate în acest mod.

5.8

CESE consideră că această abordare mai globală a fenomenului toxicomaniei și dependenței de droguri ar crea de asemenea condițiile unor acțiuni preventive și tratamente medicale mai bine finanțate la nivel național. Este esențial să fie înțelese practicile și atitudinile diferitelor grupuri de vârstă (10-18, 18-25 și 25+). Rolul platformelor de comunicare socială, precum și al serviciilor de comercializare și consiliere online în formarea tendințelor sau difuzarea avertismentelor este deja considerabil și va exercita o influență din ce în ce mai mare asupra deciziilor personale în acest domeniu. Trebuie încurajate și finanțate integral proiectele de monitorizare a acestui fenomen. Protecția adecvată a sănătății ar trebui să prevaleze asupra chestiunilor privind justiția și piața internă.

5.9

CESE recunoaşte că reglementarea poate deveni necesară în timp util; totuși, caracterul indispensabil și forma acestei legislații sunt departe de a fi clare. Statele membre identifică probleme diferite, preferă soluții diferite și trebuie să li ofere posibilitatea de a-și programa diferit acțiunile pe care le întreprind. În lume, de la o țară la alta, există diferențe semnificative în materie de restricții și autorizare. Ar fi util să se urmărească evoluția în două țări vecine și similare sub aspect economic și cultural, din emisfera sudică: Australia și Noua Zeelandă. Este, de asemenea, indispensabil să se coopereze strâns cu Statele Unite și cu alte țări care vând produse pe internet. În cadrul negocierilor comerciale cu China și India, ar trebui prevăzute măsuri care să vizeze limitarea producției și vânzarea de substanțe psihoactive, fie că sunt vechi, interzise sau noi.

5.10

Înainte de orice, este vorba de o problemă cu adevărat globală, iar orice viitoare evaluare de impact sau propunere legislativă ar trebui să ia în considerare aceste dimensiuni și să examineze o gamă mai largă de opțiuni, chiar dacă, la o primă abordare, acestea par dificil de pus în aplicare la scară europeană. OEDT va juca un rol esențial în această privinţă. Dacă se solicită finanțare suplimentară, aceasta trebuie acordată. Trebuie coordonate mai strâns programele de cercetare din domeniu, iar rezultatele acestora trebuie difuzate pe o scară mai largă. Când este necesară legislație, indiferent de nivel, este de dorit ca aceasta să beneficieze de o bază mai solidă de dovezi pentru soluționarea problemelor ridicate mai sus.

11.6.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 177/58

1.1

Comitetul salută și sprijină propunerile de acțiune ale Comisiei formulate în comunicare și în cele două propuneri legislative, exprimând următoarele recomandări.

1.2

Comitetul consideră că motivul pentru care cota de piață a navigației interioare nu a crescut rezidă în insuficiența sprijinului politic și financiar pentru acest sector în ultimii ani.

1.3

Ca atare, Comitetul solicită Comisiei să pună la dispoziție suficiente resurse – așteptându-se la cel puțin 20% – din cadrul mecanismului Conectarea Europei (MCE) și din cadrul anumitor direcții ale Orizont 2020, în special cea pentru inovație pentru căile de navigație și pentru sectorul navigației interioare, pentru realizarea obiectivelor stabilite în programul său, cerându-i totodată să sprijine și să stimuleze statele membre în eforturile de întreținere și extindere a infrastructurii. De asemenea, ar trebui elaborate noi mecanisme de finanțare.

1.4

Atrăgând atenția asupra importanței pe care o are infrastructura pentru realizarea obiectivelor Comisiei, Comitetul face apel la statele membre să-și asume răspunderea care le revine. În acest sens, Comitetul face referire printre altele la Strategia privind zona Dunării, menită să contribuie la dezvoltarea statelor din această regiune (2010), și la declarația adoptată în iunie 2012 în continuarea acestei strategii.

1.5

Comitetul sprijină Strategia pentru zona Dunării, însă observă că până în prezent strategia, ca și declarația semnată în 2012, au fost insuficient puse în aplicare. Ca atare, solicită Comisiei să înființeze un grup de lucru care să supravegheze realizarea acordurilor din cadrul acestei strategii și declarații.

1.6

Comitetul susține ferm documentul serviciilor Comisiei privind NAIADES, vizând implementarea măsurilor de ecologizare la nivel de sector. Și în cazul acestuia dorește, de asemenea, să se prevadă disponibilizarea unor mijloace financiare suficiente, pentru a redresa, printre altele, neajunsurile din cadrul programului NAIADES I.

1.7

Atrăgând atenția asupra avizului său anterior privind securitatea socială a sectorului, Comitetul face apel la toate părțile implicate să dezvolte în continuare inițiative în acest domeniu. Un rol central în acest sens îl joacă armonizarea propusă a profilurilor profesionale și corelarea la nivel european a calificărilor profesionale, în baza dialogului social, subiecte care vor fi analizate în detaliu de Comisie, în strânsă colaborare cu comisiile fluviale, în special cu Comisia Centrală pentru Navigația pe Rin.

1.8

Comitetul consideră că propunerile privind cooperarea instituțională între Uniunea Europeană și comisiile de navigație reprezintă un pas important. El face apel la instituțiile implicate să coordoneze îndeaproape diversele regimuri juridice, realizând astfel armonizarea avută în vedere.

2.1

Cu ajutorul navigației interioare se transportă anual circa 500 de milioane de tone de marfă, echivalentul a 25 de milioane de camioane, ceea ce reprezintă o prestație de transport de 140 de miliarde de tone/km. Însă navigația interioară joacă un rol semnificativ și în transportul de persoane, atât în ceea ce privește turismul (vase de croazieră și călătorii de o zi) cât și, în tot mai mare măsură, în transportul orășenesc și regional (spre exemplu serviciile furnizate de feriboturi).

2.2

Piețele tradiționale de transport, precum cea a transportului de marfă pe distanțe lungi, sunt completate tot mai frecvent cu noi servicii inovatoare în care navigația interioară joacă un rol tot mai important și pe distanțe scurte.

2.3

Datorită economiei de scară generate și eficienței energetice, navigația interioară se remarcă prin cele mai scăzute costuri externe provocate de emisiile de CO2, poluare sonoră, accidente și blocaje în trafic. În virtutea celor mai ridicate standarde mondiale în materie de siguranță, acest mod de transport reprezintă principalul transportator de mărfuri periculoase din Europa.

2.4

Aproximativ 44 000 de persoane lucrează în sectorul navigației interioare, iar circa 12 000 de locuri de muncă sunt indirect legate de acesta. Navigația interioară suferă de pe urma lipsei personalului calificat, reprezentând, astfel, un debușeu pe piața forței de muncă pentru persoanele în căutarea unui loc de muncă. Cu ajutorul noilor programe de educație și a perspectivelor de carieră, navigația interioară este în măsură să le ofere tinerilor locuri de muncă tentante.

2.5

Navigația interioară operează pe o piață pe deplin liberalizată, însă din 2008 este afectată de consecințele crizei economice. Din cauza recesiunii economice, volumele de transport s-au redus în ultimii ani, ceea ce a dus la capacitate excedentară în navigația interioară și, în consecință, la scăderea prețurilor. În diverse studii se consideră că această situație se va îmbunătăți abia peste câțiva ani.

2.6

Pe rețeaua extinsă a căilor de navigație europene, cuprinzând circa 37 000 km de fluvii și canale, există încă suficientă capacitate pentru absorbirea unor fluxuri de transport suplimentare. Acest lucru presupune însă o bună întreținere a sistemului de căi de navigație. Chiar și în cursul programului de acțiune NAIADES I (2006-2014), căile de navigație au fost întreținute insuficient și nu s-au realizat legăturile lipsă, în mare pare din pricina reducerii bugetelor naționale. În plus, realizarea proiectelor de infrastructură pe căile de navigație este obstrucționată de proceduri lungi și lente și de sarcini administrative care ar trebui evitate.

3.1

La 10 septembrie 2013, Comisia a publicat comunicarea „Spre transporturi de calitate pe căile navigabile interioare – NAIADES II. Comisia constată că predecesoarea acestei inițiative, NAIADES I, a creat un oarecare impuls, dar perspectivele economice și ecologice pentru navigația interioară se deteriorează și nu s-au făcut aproape deloc progrese în ceea ce privește îmbunătățirea infrastructurii. De asemenea, sectorul este afectat de criza economică și suferă, în consecință, din pricina supracapacității.

3.2

Oportunitățile și provocările aferente acestui mod de transport au contribuit la decizia Comisiei de a-și continua programul de acțiune anterior în domeniul navigației interioare. Prin intermediul NAIADES II, Comisia intenționează favorizarea pe termen lung a unor modificări structurale în cadrul sectorului transportului pe căi navigabile interioare, fără a interveni însă pe piața liberă.

3.3

În cadrul NAIADES se propun acțiuni concrete în următoarele domenii:

3.4

Acest program de acțiune este însoțit de două propuneri legislative, una privind cerințele tehnice pentru navele utilizate pe căile de navigație interioare și una care vizează modificarea regulamentului privind capacitatea flotei de navigație interioară. Ambele instrumente juridice sunt în vigoare de mult timp în navigația interioară. Noile propuneri ale Comisiei vizează o modernizare a acestor instrumente. Totodată, din comunicare face parte și un amplu document de lucru al serviciilor Comisiei privind ecologizarea flotei.

3.4.1

Noua propunere a Comisiei de directivă tehnică care să înlocuiască Directiva 2006/87/CE are în vedere o mai bună corelare a diverselor instanțe de reglementare și prevede un mecanism pentru favorizarea acestui lucru. Aceasta reprezintă o primă concretizare a cooperării instituționale, vizată la nivel de reglementare.

3.4.2

Propunerea Comisiei de modificare a Regulamentului 718/1999 privind politica capacității flotei prevede extinderea posibilităților de folosire a resurselor din fondul de rezervă de către organizațiile reprezentative din sectorul navigației interioare, în special în scopuri ecologice. Această propunere se încadrează în logica întregului pachet de măsuri propuse.

3.5

Pentru punerea în aplicare a acțiunilor vizate în comunicare, propunerea specifică câțiva factori de răspundere. Realizarea unei infrastructuri de calitate cade în răspunderea UE și a statelor membre. Acest lucru este valabil și pentru îmbunătățirea cadrului juridic, menit să creeze condiții de concurență echitabile pe piața internă. Răspunderea pentru transparența pe piață și pentru inovare îi revine sectorului.

3.6

De asemenea, în comunicare se are în vedere îmbunătățirea gestionării. Din perspectivă istorică, navigației pe căi interioare i se aplică diverse regimuri juridice. Libertatea de circulație pe marile fluvii europene este consacrată prin tratatele internaționale și reglementarea derivată din ele. UE deține, de asemenea, competențe în domeniul navigației interioare. Pentru a preîntâmpina suprapunerea parțială a acestor competențe și activități, Comisia propune o nouă abordare. Aceasta are în vedere o colaborare strânsă cu Comisia Centrală pentru Navigația pe Rin, pentru care s-a semnat un acord.

3.7

NAIADES II nu dispune de un buget propriu pentru finanțarea măsurilor propuse. Comunicarea face referire în acest sens la mecanismul Conectarea Europei (MCE) pentru măsurile privind infrastructura și la Orizont 2020 pentru finanțarea cercetării, dezvoltării și a inovării. Complementar, ambele instrumente ar trebui să ofere sprijin financiar pentru susținerea politicii de gestiune și ecologizarea flotei.

3.8

Comisia dorește să-și intensifice ambițiile în direcția navigației interioare și a promovării acesteia, concentrându-se asupra domeniilor cu cea mai mare valoare adăugată. Se așteaptă în acest sens la o contribuție din partea statelor membre și a sectorului însuși.

4.1

Comitetul este întru totul în favoarea unei mai bune utilizări a capacităților navigației pe căile interioare, mai ales având în vedere avantajele uriașe ale acestui mod de transport din punctul de vedere al prestației, durabilității și costurilor externe. Importanța și potențialul navigației interioare oferă perspective interesante, atât pentru transportul de marfă, cât și pentru cel de persoane. Pe lângă transportul de croazieră, rolul transportului pe apă este tot mai frecvent recunoscut în regiunile cu densitate mare a populației în care se întrețin servicii de feribot.