5.6.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 170/1

1.1

CESE consideră că regiunea mediteraneeană necesită o Strategie macroregională (SMRM) pentru a ajuta regiunile din cadrul ei să facă față provocărilor care nu pot fi soluționate în mod satisfăcător de regiuni în mod independent sau de țări, pe căile obișnuite. O astfel de strategie ar ajuta regiunile în cauză să abordeze cauzele incertitudinii care domină regiunea mediteraneeană prin sporirea valorii adăugate a realizărilor inițiativelor deja lansate și a obiectivelor Strategiei Europa 2020. Succesul SMRM va avea, de asemenea, efecte pozitive pentru întreaga UE.

1.2

Regiunile mediteraneene de coastă din UE (RCM din UE) se află în poziția ideală pentru a constitui o platformă de cooperare care ar putea deveni relevantă din punct de vedere strategic pentru consolidarea relațiilor economice, sociale și politice dintre ele și cu statele mediteraneene nemembre ale UE, cu privire la anumite teme (imigrație, transporturi maritime, siguranța maritimă, protecția mediului etc.). RCM au potențialul de a cataliza procesul de creștere și transformare economică în moduri noi și unice.

1.3

Având în vedere dimensiunile ample ale ariei vizate, CESE propune, de asemenea, ca SMRM a UE să fie subdivizată în trei sub-macroregiuni identificate pe criterii geografice (proximitate regională) și operaționalizate prin planuri de acțiune bazate pe o abordare funcțională pentru rezolvarea provocărilor comune.

1.4

CESE este în favoarea unei SMRM a UE bazate pe regula celor „trei da” (mai multă finanțare complementară, mai multă coordonare instituțională și mai multe proiecte noi), care să consolideze sinergiile dintre diferitele politici ale UE şi să coordoneze eforturile unei game mai largi de factori interesaţi din RCM.

1.5

CESE sprijină dezvoltarea unei SMRM a UE, care să încorporeze toate obiectivele Strategiei Europa 2020, în special prioritățile definite drept creștere inteligentă (promovarea unei economii bazate pe cunoaștere, care să sprijine „inovarea” și noile tehnologii), creștere durabilă (promovarea unei economii durabile, mai ecologice și mai competitive) și creștere favorabilă incluziunii (promovarea unei economii cu un accent ferm pe crearea de locuri de muncă și pe reducerea sărăciei, pentru sprijinirea coeziunii sociale și teritoriale).

1.6

CESE identifică cinci motoare ale schimbării care pot contribui la implementarea cu succes a politicilor europene de coeziune în perioada 2014-2020 în zona mediteraneeană:

1.7

CESE atrage atenția asupra importanței semnificative a sprijinirii strategiei Creșterea albastră, care are potențialul de a spori competitivitatea în zona mediteraneeană, facilitând implementarea unor politici mai ecologice și, totodată, tranziția către o economie cu emisii reduse de CO2 în toate sectoarele. Comitetul sprijină totodată principiul unei SMRM a UE care ține seama și de Strategia europeană pentru persoanele cu handicap  (1) și de Strategia pentru egalitatea dintre femei și bărbați  (2). Aceste trei strategii ar trebui să se consolideze reciproc în procesul de implementare.

1.8

CESE consideră că propunerea Comisiei Europene pentru zona mediteraneeană este bine-venită în contextul politicii maritime integrate. Dorește însă să propună o abordare mai ambițioasă, constând într-o strategie macroregională care să incorporeze pilonii teritorial și maritim, ținând seama de experiențele din regiunea baltică și cea dunăreană, precum și de raportul Parlamentului European privind evoluția strategiilor macroregionale ale UE din zona mediteraneeană și de raportul Comisiei Europene privind valoarea adăugată a strategiilor macroregionale.

1.9

CESE observă că structura de guvernanță a SMRM a UE ar trebui să fie bazată pe o abordare pe mai multe niveluri, care să implice instituții de la nivel regional, național și european, și nu ar trebui să fie percepută drept o activitate sau un efort suplimentar al instituțiilor menționate.

1.10

CESE consideră că principiul fundamental al implementării SMRM a UE îl reprezintă abordarea integrată, care ar trebui mai întâi definită prin înființarea de mese rotunde și apoi consolidată prin constituirea unui Forum macroregional euromediteraneean (FMREM), pentru a se promova implicarea deplină a tuturor actorilor instituționali și a societății civile (părțile implicate), precum și pentru a combina politicile existente cu obiective funcționale, pentru a stabili o politică comună, unanim împărtășită. FMREM propus va valorifica experiența dobândită în cadrul elaborării, monitorizării și evaluării abordărilor teritoriale și maritime ale zonei mediteraneene. Forumul va deveni instrumentul macroregional care stabilește linii comune de acțiune și care va juca un rol activ în identificarea proiectelor prioritare pentru coeziunea teritorială în regiunile mediteraneene.

1.11

Având în vedere sprijinul manifestat de CESE și de Comitetul Regiunilor față de o strategie de dezvoltare a coeziunii în zona mediteraneeană, CESE consideră că este de preferat, în mod strategic, ca aceste două instituții să fie gazdele Forumului macroregional mediteraneean și să asigure conducerea acestuia. Acest lucru se va realiza prin instituirea unui grup de conducere alcătuit din Parlamentul European, Comisie, CESE și CoR. Acest grup de conducere va oferi sprijin sistematic în cursul procesului de concepere a strategiei și în viitoarea coordonare.

1.12

CESE susţine punctul de vedere conform căruia strategia nu trebuie privită ca un simplu document. Mai presus de orice, strategia trebuie să fie un proces. Acest lucru înseamnă că ea trebuie pusă în aplicare în timp. CESE speră că învățămintele pozitive trase de pe urma implementării strategiilor macroregionale pentru Marea Baltică și pentru regiunea Dunării vor fi aplicate în regiunea mediteraneeană, contribuind la o punere în aplicare rapidă și eficientă a noii strategii macroregionale, pentru a le aduce beneficii concrete cetățenilor regiunilor respective, într-un termen rezonabil.

2.1

Este importantă stabilirea unei definiții comune a conceptului de macroregiune. În general, o macroregiune este definită ca „o zonă care cuprinde teritorii aparţinând mai multor state sau regiuni căreia i se asociază una sau mai multe trăsături comune sau provocări (...) de natură geografică, culturală, economică sau de alt tip” (3).

2.1.1

Comisia a instituit un cadru pentru o strategie macroregională care cuprinde următoarele trei elemente:

2.2

Momentan, UE a adoptat două SMR, una pentru regiunea Mării Baltice, aprobată în 2009 şi una pentru regiunea Dunării, aprobată în 2011. În curs de aprobare se află o strategie macroregională adriatico-ionică, propusă inițial de Comitetul Regiunilor (CoR) în 2011 (4), în vreme ce o strategie atlantică, care a adoptat abordarea pe baza bazinului maritim, a fost deja aprobată.

2.2.1

Dezbaterea privind SMR ar trebui înțeleasă în contextul diverselor evoluții din cadrul politicilor UE: începând cu tratatul de la Lisabona, coeziunea teritorială a devenit un obiectiv central al politicii UE, iar prin Strategia Europa 2020, guvernanţa teritorială reprezintă factorul-cheie pentru sprijinirea realizării obiectivelor politicii de coeziune a UE pentru viitoarea perioadă de programare (cadrul financiar multianual 2014-2020).

2.2.2

În 2012, Comisia a publicat o comunicare în care evalua nevoile şi potenţialul activităţilor din domeniul maritim în zona adriatică şi ionică, stabilind un cadru pentru definirea, până în 2013, a unei strategii maritime coerente și a planului de acțiune aferent şi adăuga: „Dacă statele membre ale UE decid să solicite Comisiei să pregătească o strategie UE pentru regiunea Mării Adriatice și a Mării Ionice, prezenta strategie maritimă ar putea constitui prima componentă a unei astfel de strategii macroregionale a UE, care ar acoperi și alte domenii” (5).

2.3

Având în vedere că abordarea macroregională este tot mai frecvent întâlnită în politicile UE, CESE consideră că se impune o definire mai clară a însuşi termenului de „macroregiune”. Totodată, în conformitate cu avizele sale anterioare (6), CESE sprijină această strategie politică importantă, precum şi rezoluţia Parlamentului European privind perspectivele macroregionale în bazinul mediteraneean (7).

2.3.1

Se disting două obiective principale ale unei strategii macroregionale: primul vizează probleme care nu pot fi soluţionate în mod satisfăcător de către regiuni sau ţări prin acţiune individuală (de exemplu, provocările în materie de mediu); al doilea vizează o cooperare avantajoasă pentru ţările şi regiunile implicate. Această clasificare reflectă distincţia dintre o problemă transnaţională şi o problemă comună (utilizată în dezbaterea privind transnaţionalitatea şi subsidiaritatea fondurilor UE). Caracteristicile geografice, socioeconomice și administrative ale regiunii mediteraneene plasează în mod clar prima categorie de obiective în planul celor mai relevante pentru SMR.

2.4

Bazinul mediteraneean prezintă caracteristici de mediu, istorice şi culturale similare şi, de aceea, ar trebui considerat o singură macroregiune (8). În opinia CESE, ar trebui pusă în aplicare o singură strategie macroregională în bazinul Mediteranei, cuprinzând cele 149 de regiuni de coastă de la Marea Mediterană (RCM) ale UE (inclusiv 7 din Croația), situate în Spania, Franţa, Croația, Italia, Malta, Slovenia, Grecia şi Cipru definite la nivelul NUTS 3 (9).

2.5

În 2009, populaţia activă care locuia pe teritoriul RCM ale UE se ridica la 32,4 milioane de persoane, din care circa 41% femei. În medie, această populaţie prezintă un risc mai ridicat de şomaj, cu o rată medie a şomajului în RCM ale UE de circa 12,9% în 2009 (8,9% pentru UE). În 2007, produsul intern brut (PIB) al RCM ale UE se ridica la 1 715 miliarde SPC (standardul puterii de cumpărare), respectiv 13,9% din PIB-ul UE. PIB-ul mediu pe cap de locuitor în aceste regiuni însuma 23 000 SPC per capita, mai scăzut decât media UE (24 000 SPC per capita) (10).

2.5.1

Având în vedere dimensiunile acestei zone, CESE consideră că macroregiunea mediteraneeană a UE (MRM UE) ar trebui subdivizată în cel puţin trei sub-macroregiuni. Consultările recente desfăşurate de către Parlamentul European (PE) cu privire la evoluţia macroregiunilor au evidenţiat o preferinţă generală pentru opţiunea constând în trei sub-macroregiuni distincte (i) una în vestul Mediteranei, (ii) o a doua în zona central-mediteraneeană – macroregiunea adriatico-ionică – şi (iii) o a treia în estul Mediteranei, planurile lor de acţiune specifice fiind coordonate.

2.5.2

În ceea ce privește sub-macroregiunea din zona central-mediteraneeană, în conformitate cu opinia Parlamentului European și cu distribuția geografică operată de Eurostat, CESE consideră că este esențial ca Sicilia și Malta să fie incluse în macroregiunea adriatico-ionică. Și mai important, țările și regiunile situate la granițele imaginare ale sub-macroregiunilor ar trebui, de asemenea, să fie în măsură să participe la activitățile mai multor sub-macroregiuni, pentru a se asigura o mai bună coordonare și pentru a se elimina duplicările ineficiente și conflictele.

3.1

Întreaga regiune mediteraneeană a suferit de pe urma unei abordări inconsecvente din partea Uniunii Europene, de-a lungul anilor fiind lansate diverse iniţiative şi instrumente. Aceste inițiative au dus la unele realizări pozitive, însă nu au reușit să abordeze pe deplin obiectivele de dezvoltare socială, politică și economică care fuseseră propuse inițial. Este momentul să fie completate acţiunile întreprinse de UE prin intermediul Uniunii pentru Mediterana şi al politicii sale de vecinătate, ca parte a politicilor sale externe, în vederea lansării unei politici mai integrate pentru propriile sale regiuni mediteraneene.

3.1.1

Un set de strategii clare și comune pentru întreaga regiune, precum și pentru sub-regiuni, însoțit de planuri de acțiune relevante, ar putea contribui la rezolvarea unora din incertitudinile politicii regionale, care au apărut de pe urma anumitor eșecuri politice asociate politicii externe a UE din regiune, cum ar fi Uniunea pentru Mediterana și politica europeană de vecinătate. Astfel de strategii clare pot contribui totodată la încorporarea și salvarea câtorva dintre rezultatele pozitive și dintre proiectele în curs ale politicilor externe existente ale UE.

3.2

CESE este în favoarea unei abordări macroregionale, care să consolideze sinergiile dintre diferitele politici ale UE şi să coordoneze eforturile unei game largi de factori interesaţi cu reşedinţa în RCM ale UE. În general, o SMR ar trebui să aibă ca obiectiv crearea de valoare adăugată pentru acțiunile care au deja loc într-o macroregiune, coordonarea fondurilor europene, naționale și regionale pentru îndeplinirea obiectivelor și țintelor comune, crearea unui sentiment al unei reușite comune în rândul protagoniștilor implicați și aducerea laolaltă a organizațiilor și autorităților de la orice nivel în vederea abordării unor oportunități sau provocări esențiale. Mai concret, în această perioadă aparte de constrângeri bugetare uriaşe, care au o influenţă drastică asupra capacităţii sectorului privat de a reporni motorul economic, este neapărat nevoie să se obţină gradul cel mai ridicat de eficienţă Pareto în utilizarea resurselor disponibile.

3.3

Situaţia economică actuală, cauzată de criza financiară globală din 2008, necesită un efort continuu pentru încurajarea noilor domenii de creştere care ar putea contribui la scoaterea ţărilor din criza economică şi le-ar putea permite să creeze locurile de muncă atât de necesare. Zonele de coastă ale UE din sudul Europei deţin potenţialul de a deveni centre inovatoare de creştere dinamică prin exploatarea caracteristicilor lor unice.

3.3.1

Însă acest lucru va necesita un efort fără precedent de coordonare a tuturor eforturilor depuse de actori-cheie din regiune în scopul obţinerii unei integrări mai strânse între zonele respective, un rol esenţial jucându-l partenerii sociali şi societatea civilă.

3.3.2

În opinia noastră, au fost deja instituite o mulţime de instrumente şi politici care ar putea avea o contribuție semnificativă la implementarea unei SMR. Facem referire la proiecte finanţate din Fondul european de dezvoltare regională (FEDER) şi din Fondul social european (FSE), din aşa-numitele fonduri structurale şi din fondurile distribuite în cadrul obiectivului Convergenţă, al obiectivului Competitivitatea regională și ocuparea forței de muncă, al obiectivului Cooperarea teritorială europeană, prin programele pentru dezvoltarea transporturilor şi coeziunii teritoriale (parte a Strategiei Europa 2020), mai ales cele cu o componentă maritimă specifică, precum Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime, mecanismul Conectarea Europei, precum şi prin intermediul Băncii Europene de Investiţii (BEI) şi din fonduri naţionale.

3.3.2.1

În acest sens, merită observat că toate statele membre UE (şi, mai precis, cele 163 de regiuni din zona mediteraneeană) se află în procesul de redactare a acordurilor lor de parteneriat, care vor stabili modul în care statele membre vor folosi fondurile cadrului strategic comun. Deşi este adevărat că aceste acorduri conţin un element de cooperare teritorială, CESE consideră că se ratează ocazia unei coordonări mai strânse între ţările şi regiunile din zona mediteraneeană.

3.3.2.2

Cu toate acestea, CESE insistă asupra unor aranjamente interimare pentru facilitarea implementării unei SMR, până la momentul evaluării intermediare a acordurilor de parteneriat încheiate cu statele membre UE aceste măsuri trebuind să fie complet puse în aplicare.

3.3.3

Pentru a se asigura focalizarea asupra acestor instrumente şi optimizarea lor, este nevoie de o coordonare pe mai multe niveluri între instituţiile implicate, pentru coordonarea procesului, pentru a asigura utilizarea cât mai eficace a resurselor şi evitarea duplicării. Coordonarea interregională a devenit acum esenţială şi urgentă, mai ales în condițiile în care trebuie să se facă mai mult cu acelaşi nivel de finanţare sau cu unul mai redus. Prin urmare, trebuie create instituţiile adecvate şi eficace care să asigure coordonarea şi eficienţa.

3.3.3.1

Într-o lume globalizată şi competitivă, cele 163 de regiuni trebuie să fie capabile să concureze cu rivali de aproape şi de la distanţă, lucru pentru care sunt esenţiale nevoia de simţ de conducere şi luarea la timp a deciziilor.

3.3.4

Regiunile periferice şi maritime care sunt membre ale Conferinței regiunilor maritime periferice (CRMP) şi CoR au adresat în mod repetat invitaţii Comisiei Europene să introducă un „pact teritorial” pentru ca Strategia 2020 să fie adoptată în mai mare măsură de toate grupurile economice din regiunile Europei (11).

3.4

Este nevoie de o combinaţie de politici pertinente şi decizie descentralizată, care ar contribui la asigurarea coordonării resurselor de aşa manieră încât să fie utilizate acolo unde este probabil să aibă impactul maxim din punctul de vedere al creşterii şi al locurilor de muncă.

3.4.1

Numai o strategie bine concepută, simplă şi bazată pe consensul cel mai amplu posibil poate contribui la orientarea către căile şi opţiunile care se deschid regiunilor, oraşelor şi porturilor din RCM ale UE.

3.4.2

Este totodată important să se conceapă o metodă de măsurare a eficacităţii politicilor în cadrul macroregiunii mediteraneene, pentru a se putea întreprinde la timp acţiuni de corijare. În trecut, absenţa unui punct de referinţă cu ajutorul căruia să se măsoare precis succesul sau eşecul unei politici, lucru care, coroborat cu lipsa de coordonare, duplicarea eforturilor şi irosirea de resurse, precum şi cu neasumarea răspunderii, a împiedicat luarea la timp a unor acţiuni de corijare, ceea ce a evidenţiat şi mai mult eşecul politicilor.

3.4.3

Strategia trebuie însoţită de un plan de acţiune care identifică limpede proiectele care vor fi alese în general pentru impactul lor transregional şi importanţa pe care o au în creşterea economică, precum şi sursele de finanţare care vor fi mobilizate pentru implementarea lor. Acest lucru este esenţial şi ar trebui, de preferinţă, să fie realizat în primii doi ani de după lansarea următorului CFM 2014-2020.

3.4.4

Este extrem de important să se reducă solicitările birocratice de raportare și completare de formulare adresate părților implicate și operatorilor. ONG-urile, IMM-urile și autoritățile regionale, mai ales cele ale regiunilor mai mici, sunt adesea descurajate să participe din cauza capacităților insuficiente și a sarcinii copleșitoare de a ține pasul cu toate procedurile birocratice. Deși se recunoaște necesitatea unui sistem de control și echilibru, este esențial ca beneficiarii proiectelor să își poată dedica timpul și resursele creării unor beneficii efective pentru societate și economie în general.

3.4.5

CESE consideră că situaţia în care planurile de acţiune nu ar putea fi realizate va împiedica regiunile să valorifice o oportunitate de creare de locuri de muncă. Costul unui asemenea eşec din punctul de vedere al oportunităţilor va fi unul deosebit de ridicat, mai ales în aceste vremuri de criză. CESE nutreşte credinţa fermă că, printr-o colaborare inovatoare, se pot realiza câştiguri semnificative în materie de eficienţă a utilizării resurselor pentru obţinerea unei creşteri mai solide. Riscurile unui eşec sunt grave şi pentru liderii politici de la nivel regional şi cetăţenii lor. Pentru majoritatea regiunilor implicate, previziunile de creştere nu sunt prea bune pentru următorii doi ani, acest dezavantaj riscând să se agraveze şi mai mult dacă regiunile pornesc pe drumuri care nu ţin seama de oportunităţile oferite de o SMR şi nu utilizează resursele umane şi naturale ale regiunilor de manieră eficientă şi sustenabilă (12).

3.4.6

Punctul de plecare al acestei strategii ar trebui să constea în stabilirea principalelor obiective şi în identificarea programelor existente de la nivelul UE, de la nivel naţional şi regional, precum şi identificarea autorităţilor regionale şi locale şi a asociaţiilor societăţii civile care pot contribui cu efortul de coordonare necesar. Există mai multe proiecte finanţate de UE în RCM care, în condiţiile unei coordonări adecvate, şi-ar putea spori valoarea adăugată. Aceste tipuri de proiecte deja existente, cel puţin pe hârtie, precum şi cele noi care vor fi lansate, fără îndoială, în viitor, pot deveni utile pentru realizarea câtorva dintre obiectivele SMR a UE.

4.1

Principalul obiectiv îl constituie încurajarea definirii unei MRM pe mai multe niveluri, însoțită de o SMR, în cadrul căreia vor fi puse în aplicare acţiuni prin intermediul unor planuri de acţiune bazate pe „regula celor trei da”: mai multă finanţare complementară, o mai strânsă coordonare instituţională şi mai multe proiecte noi.

4.2

Regiunile mediteraneene necesită un angajament comun de colaborare la strategie la toate nivelurile de acţiune, astfel încât să se poată valorifica obiectivele Strategiei Europa 2020, promovându-se integrarea dintre politicile şi fondurile UE (cooperarea teritorială). SMR ar trebui implementată pentru a putea fi sprijinite regiunile și teritoriile în efortul de a face față provocărilor care nu pot fi rezolvate numai prin mijloace naționale.

4.3

CESE este de părere că dezvoltarea unei SMR pentru Mediterana ar trebui să se bazeze pe trei piloni de creştere:

4.3.1

Creşterea inteligentă va fi sprijinită prin luarea în considerare a conceptului de creştere albastră. La 13 septembrie 2012, Comisia Europeană a publicat o Comunicare privind creşterea albastră, în care evidenţia cinci „lanţuri valorice” care deţin potenţialul de a genera creştere durabilă şi locuri de muncă în economia albastră. Acestea sunt: energia albastră, acvacultura, turismul maritim, de coastă şi de croazieră, resursele minerale marine şi biotehnologia albastră (13).

4.3.1.1

Creşterea albastră reflectă alegerile făcute de regiunile maritime pentru a-şi spori competitivitatea şi creşterea economică făcând uz de poziţia şi specificul lor geografic, şi anume activităţile marine şi maritime – pe scurt, concentrându-se pe ce pot face cel mai bine.

4.3.1.2

Provocarea de „creştere inteligentă” pentru regiunile de coastă ale MRM a UE este una dublă:

4.3.1.3

Utilizarea durabilă a resurselor mediteraneene oferă ocazia de a crea bogăţie şi locuri de muncă. Ar trebui dezvoltată cercetarea în domeniul sistemelor şi tehnologiilor avansate de protecţie a mediului, pentru a sprijini activităţile mediteraneene tradiţionale, aflate în declin, furnizând astfel noi oportunităţi.

4.3.1.4

Aceste provocări necesită implicarea comunităţii ştiinţifice, tehnologice şi economice, alături de partenerii sociali. Ar trebui să nu se piardă din vedere sprijinirea activităţilor în domenii precum infrastructura, industria, formarea, politicile de investiţii în cercetare şi dezvoltare, cooperarea între universităţi şi crearea de clustere.

4.3.1.5

Sectorul nautic este extrem de puternic şi participă la strategiile de dezvoltare. Turismul nautic generează activitate economică şi ocupare a forţei de muncă şi, de asemenea, contribuie la dezvoltarea identităţii euromediteraneene.

4.3.2

Principalele puncte de interes ale creşterii durabile şi ale sectoarelor implicate sunt toate interconectate în multe feluri. Realizarea durabilităţii şi punerea în practică a unor politici mai ecologice, împreună cu tranziţia către o economie cu emisii reduse de dioxid de carbon în toate sectoarele contribuie la realizarea obiectivelor în materie de schimbări climatice şi de adaptare la acestea. Resursele trebuie utilizate în mod eficient, sinergiile trebuie consolidate, trebuie identificate şi descurajate pierderile şi duplicările eforturilor. Infrastructurile-cheie, inclusiv cele de transport pe uscat şi pe mare, cele de transmitere a energiei şi reţelele IT trebuie aduse la zi în mod constant pentru a se asigura faptul că nu apar strangulări problematice.

4.3.2.1

Durabilitatea zonelor de coastă şi a spaţiului marin sunt intercorelate şi ambele sunt susceptibile la presiuni din partea activităţilor umane, care includ poluarea terestră care se scurge în final în Mediterana și emisiile de CO2 ale navelor (14). O gestionare integrată a zonelor de coastă nu ar trebui să se limiteze numai la activitatea economică şi la poluarea din zona de coastă. Trebuie create toate stimulentele posibile pentru a încuraja sectorul maritim și navele care navighează în Marea Mediterană să treacă la cele mai moderne forme de tehnologii ecologice.

4.3.2.2

Uniunea Europeană și opt dintre statele sale membre sunt semnatare ale Convenției de la Barcelona din 1975 pentru protecția Mării Mediterane împotriva poluării și ale protocoalelor acesteia, încheiate sub auspiciile UNEP. Prin intermediul unui act al Consiliului aprobat la sfârșitul lui 2012, UE a devenit semnatară a Protocolului privind protecția Mării Mediterane împotriva poluării care rezultă din explorarea și exploatarea platoului continental, a fundului mării și a subsolului acesteia („Protocolul offshore”) la Convenția privind protejarea mediului marin și a zonei de coastă a Mării Mediterane. Regiunile mediteraneene ale UE au mult de câștigat de pe urma acestei convenții și ar trebui să-i acorde multă atenție, inclusiv în contextul obiectivului lor de a realiza o „creștere albastră”.

4.3.2.3

Potenţialul energiei din surse regenerabile din zona mediteraneeană reprezintă o enormă sursă de energie curată care încă nu este exploatată. În conformitate cu obiectivele Strategiei Europa 2020, ar trebui incluse în SMR a UE măsuri de adaptare la schimbările climatice şi de prevenire a acestora.

4.3.2.4

SMR a UE are nevoie de acţiuni care să vizeze transporturile durabile, pentru reducerea emisiilor de dioxid de carbon. Transportul rutier ar trebui transferat către transport maritim (15). Pe de altă parte, transporturile maritime trebuie să-și continue evoluția către utilizarea unor combustibili mai curați. Trebuie să se includă siguranța maritimă, precum și cooperarea pentru prevenire şi răspuns în situaţii de catastrofe.

4.3.3

SMR a UE ar trebui să cuprindă o dimensiune socială solidă pentru sprijinirea unei creşteri favorabile incluziunii în RCM ale UE. Dezvoltarea economică şi crearea de noi locuri de muncă ar trebui să faciliteze îmbunătăţirea calităţii vieţii locuitorilor acestor regiuni. Autorităţile regionale ar trebui să promoveze dialogul social şi participarea partenerilor sociali şi a societăţii civile. Dintr-o perspectivă integrată a coeziunii teritoriale, este necesar să se ţină seama de situaţia în materie de „incluziune” a oraşelor şi a zonelor metropolitane, a localităţilor rurale, a micilor localităţi de pe litoral şi a insulelor. Accesibilitatea infrastructurii, a tehnologiilor și a serviciilor pentru persoanele cu handicap ar trebui să fie corelată cu dezvoltarea durabilă, ca reprezentând condiții prealabile ale creșterii favorabile incluziunii.

4.3.3.1

Trebuie dezvoltate tehnologiile informatice, mai ales în zonele periferice, printr-o mai bună conectivitate, în scopul sprijinirii coeziunii teritoriale şi sociale în general în regiunile mediteraneene, printr-o abordare transversală a diverselor teme. Ar trebui stimulată dezvoltarea TIC.

4.3.3.2

De asemenea, este important să subliniem necesitatea dezvoltării în continuare a aeroporturilor și a serviciilor aeriene în MRM pentru consolidarea integrării economice regionale. Serviciile aeriene și infrastructura pentru transport aerian dețin încă un mare potențial nevalorificat și necesită mai multe investiții.

4.3.3.3

Instituţiile de învăţământ şi formare au un rol-cheie în susţinerea creşterii favorabile incluziunii în zona mediteraneeană. Trebuie identificate obiective educaţionale comune pentru întreaga MRM a UE.

4.3.3.4

CESE consideră că ar trebui consolidat dialogul dintre partenerii sociali şi civili şi instituţiile de învăţământ şi formare. Formarea în domeniul maritim şi nautic, precum şi sporirea colaborării dintre universităţi şi centrele de formare trebuie să fie tratate în mod prioritar.

4.3.3.5

Şomerii din RCM ale UE trebuie să fie şi ei ascultaţi în cursul procesului de elaborare a unei viitoare strategii care încearcă să le ofere oportunităţi de reinserţie pe piaţa forţei de muncă. De asemenea, este vital să se depună eforturi concrete pentru atragerea liderilor grupurilor sociale „excluse”, precum comunităţile de migranţi, persoanele cu handicap sau organizaţiile femeilor. CESE sprijină pe deplin politicile UE menite să prevină orice discriminare bazată pe origine rasială sau etnică, pe handicap, vârstă, orientare sexuală sau gen.

4.3.3.6

Având în vedere perspectivele de îmbătrânire demografică din Europa, ar trebui inclusă o acţiune specifică în RCM ale UE pentru sprijinirea îmbătrânirii sănătoase şi active. Regiunile mediteraneene ar trebui totodată să lanseze un plan viabil pe termen lung de imigraţie controlată şi de folosire a lucrătorilor sezonieri pentru a umple golul lăsat în urmă de populaţia tot mai în vârstă şi pentru a soluţiona raportul de dependenţă în creştere. CESE se declară în favoarea unor eforturi mai susținute ale UE de a ajuta regiunile mediteraneene să facă față provocării migrației și a integrării migranților în societate.

4.3.3.7

CESE consideră că este esențial ca SMRM a UE să fie elaborată ținându-se seama de prioritățile europene vizând îmbunătățirea incluziunii sociale, sporirea bunăstării și respectul deplin pentru drepturile persoanelor cu handicap, precum și să se promoveze egalitatea de gen în regiunea mediteraneeană. Ca atare, este esențial să se asigure autonomia individuală, demnitatea și libertatea persoanelor cu handicap și să se consolideze rolul femeilor pe piața forței de muncă, în societate și în pozițiile de decizie din zona mediteraneeană.

5.1

Punerea în aplicare a unei SMR mediteraneene oferă multe oportunităţi, în principal prin furnizarea unui cadru de referinţă relevant pentru politica de coeziune şi prin încurajarea cooperării intersectoriale într-un domeniu comun de muncă în servicii. Acest cadru poate ghida investiţiile către o mai mare complementaritate şi poate influenţa priorităţile specifice ale fiecărui plan de dezvoltare regională pentru o macroregiune europeană, asigurând o viziune de ansamblu şi sinergii efective în contextul unei abordări integrate.

5.2

O SMR a UE ar asigura o mai mare implicare şi o mai bună cooperare între diversele mecanisme de intervenţie ale UE, depăşind creditele alocate politicii de coeziune, punând în comun resursele regiunilor şi ale statelor membre prin guvernanţă pe mai multe niveluri. Acest lucru reprezintă pentru fiecare parte interesată de la nivel local o strategie din care nu este decât de câştigat.

5.3

Beneficiile SMR mediteraneene derivă, în mare măsură, din abordarea ei extrem de cuprinzătoare şi integratoare a mai multor niveluri, care are capacitatea de a promova sinergii între politicile şi programele UE, precum şi complementarităţi în materie de finanţare.

5.4

Implementarea SMR mediteraneene va stimula realizarea unor activităţi strategice în zonele de coastă şi insulare, sporind totodată cooperarea dintre administraţiile mediteraneene, regiuni, oraşe, porturi şi, acolo unde se dovedeşte necesar, dintre autorităţile naţionale.

5.5

Vor avea loc activităţi legate de politica maritimă integrată şi de creşterea albastră, subliniindu-se interdependenţele şi sinergiile care există între activităţi aparent fără legătură cu sectorul maritim.

5.6

Acţiunile propuse vor viza cei trei piloni de creştere identificaţi anterior. La alegerea acţiunilor propuse, trebuie ca ele să îndeplinească următoarele criterii:

—

Regiune cu o frontieră maritimă (372 de regiuni îndeplinesc acest criteriu);

—

Regiune în care mai mult de jumătate din populaţie locuieşte la distanţă de sub 50 de km de mare (73 de regiuni îndeplinesc acest criteriu);

—

Hamburg, o regiune a Germaniei, care nu întruneşte criteriile din definiţie, a fost adăugată la lista regiunilor de coastă ale UE, având în vedere influenţa maritimă puternică pe care o suferă. Sursa: EUROSTAT, 2011, op. cit.

5.6.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 170/11

1.1

Având în vedere că voluntariatul este:

1.1.1

un motor important de creștere incluzivă, care contribuie la capitalul social și uman și promovează solidaritatea între generații, oferind în același timp o valoare economică semnificativă,

1.1.2

un factor-cheie în mai multe politici sociale și un indicator al impactului politicilor publice, care ar trebui să fie monitorizat și evaluat în mod eficient, spre a oferi cunoștințe adecvate factorilor de decizie,

1.1.3

un subiect de cercetare care este în prezent insuficient măsurat, din cauza anchetelor lipsite de coerență și a caracterului lor prea restrictiv, care nu ține seama de aspecte precum ajutorul voluntar furnizat direct persoanelor, în afara oricărei structuri organizatorice, și nici de valoarea economică a activității de voluntariat,

1.2

Comitetul solicită Comisiei Europene:

1.2.1

să pună în aplicare condițiile pentru a începe activități metodologice și inițiative de cercetare-pilot care să vizeze definirea principiilor care stau la baza cercetării în materie de voluntariat a institutelor naționale de statistică din statele membre ale UE. În acest sens, ar trebui să se utilizeze manualul Organizației Internaționale a Muncii privind măsurarea activității de voluntariat și experiența țărilor care s-au angajat deja în cercetare folosind soluțiile recomandate în acest manual;

1.2.2

în următorii câțiva ani, să elaboreze o metodologie standardizată pentru cercetarea în domeniul activității de voluntariat și să asigure adoptarea acesteia prin intermediul unui regulament adecvat al Comisiei Europene, pentru ca statele membre să efectueze cercetări în mod regulat;

1.2.3

să ia măsuri pentru a încuraja institutele de statistică ale statelor membre să se implice în cercetarea în domeniul activității de voluntariat înainte de introducerea regulamentului;

1.2.4

să colecteze și să pună la dispoziție informații coerente rezultate din cercetarea în domeniul activității de voluntariat efectuată în diferite țări sau la nivelul UE;

1.2.5

să introducă măsuri juridice obligatorii la nivelul UE și al statelor membre care să dea posibilitatea sectorului non-profit să cofinanțeze subvenții publice din valoarea economică realizată prin munca de voluntariat, estimată pe baza unor date statistice solide obținute cu instrumente statistice elaborate în conformitate cu prezentul aviz.

1.3

În plus, CESE folosește această ocazie pentru a reitera necesitatea unui mediu favorabil și a sprijinului pentru activitățile de voluntariat. Sugestii exacte pentru un mediu favorabil voluntariatului au fost dezvoltate în cadrul Anului european al voluntariatului 2011, iar acest lucru include sprijinul durabil pentru activitățile de voluntariat care contribuie în mod semnificativ la binele comun (1).

2.1

Conform definiției termenului „voluntariat” utilizate pe scară largă (în instituțiile UE), acesta se referă la toate formele de activitate de voluntariat, formală sau informală, desfășurate de o persoană din proprie voință, alegere și motivație, fără preocupare pentru câștig financiar.

2.2

Coerentă cu acest mod de înțelegere a voluntariatului și chiar mai exactă este definiția activității de voluntariat din Manualul Organizației Internaționale a Muncii privind măsurarea activităților de voluntariat, folosită drept cadru conceptual pentru măsurarea activității formale și informale de voluntariat în diferite contexte culturale și juridice. În conformitate cu această definiție, activitatea de voluntariat înseamnă „munca neremunerată neobligatorie, adică timpul pe care oamenii îl alocă fără plată activităților derulate prin intermediul unei organizații sau direct pentru cei din afara propriei gospodării” (2). Această definiție, care descrie cu precizie caracteristicile voluntariatului, ar trebui să fie utilizată în cercetarea comparativă internațională, deoarece răspunde necesității de a ține cont de toate caracteristicile importante ale activității de voluntariat în definițiile utilizate în fiecare țară, asigurând astfel o definiție uniformă domeniului de studiu, indiferent de circumstanțele locale.

2.3

În ultimii ani, mai ales în legătură cu 2011 Anul european al voluntariatului, multe documente ale CE, PE și Consiliului, precum și ale CESE, CoR și organizațiilor societății civile europene au subliniat faptul că voluntariatul este asociat cu valorile-cheie ale UE, cum ar fi participarea civică și solidaritatea cu persoanele aflate în dificultate. A fost subliniat faptul că voluntariatul aduce o contribuție majoră la acea parte a bunăstării sociale care nu este măsurată de PIB și că are o influență majoră asupra calității vieții oamenilor. Din punct de vedere sistemic, munca voluntară ajută la crearea capitalului social, construirea și consolidarea unor legături de încredere și a cooperării, cultivând totodată norme și valori sociale general acceptate. Voluntariatul informal este o formă importantă de investiție în capitalul uman, de exemplu prin îngrijirea informală și educația copiilor și tinerilor, în timp ce voluntariatul formal joacă un rol-cheie, printre altele, la dezvoltarea competențelor transversale și la dobândirea de noi competențe profesionale. Și îngrijirea voluntară, atât cea asigurată persoanelor vârstnice, cât și cea asigurată de către acestea, este de maximă importanță într-o Europă aflată în proces de îmbătrânire. Toate aceste caracteristici, care indică rolul voluntariatului în construirea coeziunii sociale și facilitarea ocupării forței de muncă, înseamnă că acesta este considerat un element important de creștere incluzivă, formând unul dintre cei trei piloni ai Strategiei Europa 2020.

2.4

Un element cheie al dezbaterii l-au reprezentat recomandările care subliniază necesitatea de a colecta date comparabile care să ilustreze importanța socială și economică a voluntariatului. În acest sens, se face referire la metodologia propusă în manualul OIM ca model adecvat pentru efectuarea de cercetări statistice în acest domeniu (3).

2.5

Aceste recomandări au fost clar legate de constatarea că nu sunt disponibile suficiente date în domeniul voluntariatului, evaluare care este încă valabilă.

2.6

În mai multe țări s-au desfășurat cercetări în domeniul voluntariatului care au acoperit numeroase aspecte-cheie (nu numai nivelul de participare la acest tip de activitate și profilul demografic al persoanelor implicate, ci și motivația lor, de exemplu). Un obstacol în calea utilizării acestei cercetări pentru efectuarea de analize la nivelul întregii UE îl reprezintă lipsa de coerență în ceea ce privește domeniul de aplicare al definiției voluntariatului și a mijloacelor de definire a acesteia, precum și alte diferențe metodologice (de exemplu, în perioada acoperită de cercetare, neconcordanțe în categoriile de vârstă folosite pentru populațiile analizate, diferite metode de cercetare, acuratețea rezultatelor), împreună cu diferențele în datele de cercetare. După cum s-a subliniat în raportul realizat la cererea Comisiei Europene de către firma de consultanță GHK, diferențele în rezultatele pot să difere de multe ori și cu 30-40% (4).

2.7

Datele legate de voluntariat care sunt comparabile la nivel internațional și colectate periodic acoperă o arie destul de limitată, privind în special gradul de răspândire a activității voluntare (cu diferitele sale definiții) efectuată prin intermediul unor organizații (voluntariat formal) și profilul demografic al celor care activează. Uneori, cercetarea abordează alte teme, cum ar fi frecvența activității de voluntariat (5). Unele studii de acest tip nu se limitează la tema generală a voluntariatului, definit într-un fel sau altul, ci mai degrabă se concentrează pe mai multe tipuri (până la o duzină) de organizații sau de activități cărora le este dedicat timpul liber (6). Comparativ vorbind, întrebarea adresată cel mai rar se referă la numărul de ore lucrate de voluntari (7).

2.8

În ciuda diferențelor majore dintre rezultatele studiilor internaționale individuale, precum și dintre rezultatele naționale și internaționale, este încă posibil să spunem că activitatea de voluntariat – chiar dacă numai voluntariatul formal este luat în considerare – este foarte răspândită. Estimările privind numărul de voluntari din UE cu vârsta de peste 15 ani variază între 92 și 150 de milioane, ceea ce înseamnă că între 22% și 36% din adulții din toate țările UE sunt implicați în activitate voluntară, neremunerată, în diferite tipuri de organizații (8). Pozițiile adoptate de către principalele instituții ale UE cu privire la voluntariat se bazează pe o estimare relativ scăzută a numărului de voluntari, nu mai mult de 100 de milioane de persoane (9).

2.9

Pe baza datelor disponibile în prezent privind activitatea de voluntariat, nu este posibil să se efectueze analiza solicitată în documentele Comisiei, ale Parlamentului European, ale Consiliului European și ale CESE. În prezent, este imposibil să se monitorizeze în mod fiabil importanța economică a voluntariatului sau contribuția sa la politicile de la nivelul UE. Nu este posibil să se determine timpul total dedicat voluntariatului sau echivalentul monetar și să se evalueze astfel cât de extinsă este această activitate din perspectiva indicatorilor economici universali, cum ar fi ocuparea forței de muncă naționale (numărul de persoane care lucrează în economia națională) sau PIB-ul. Singurele date disponibile, care însă se limitează la voluntariatul formal, desfășurat în cadrul organizațiilor non-profit și evaluat pe baza unor metode care nu sunt foarte coerente, vine de la International Comparative Nonprofit Sector Project, coordonat de Universitatea Johns Hopkins (proiectul internațional comparativ privind sectorul non-profit). Aceste date au stabilit ponderea activității de voluntariat desfășurate în organisme non-profit în raport cu PIB-ul și a potențialului forței de muncă a populației economic active în doar trei state membre ale UE: Republica Cehă (0,2 % din PIB, 0,5 % din populația economic activă), Franța (1,4 %, 3,2 %) și Belgia (0,7 %, nu există date disponibile) (10).

2.10

Pe baza principiilor metodologice prevăzute în manualul OIM, institutele naționale de statistică din trei țări UE (Polonia, Ungaria și Italia) au efectuat deja anchete privitoare la dimensiunile și valoarea activității de voluntariat, iar alte țări se pregătesc în același sens (11). În prezent, sunt disponibile datele din 2011 pentru Polonia. Acesta arată că, în general, activitățile formale și informale de voluntariat au constituit echivalentul muncii unui procentaj de 9,6 % din cei care lucrează în economia națională în sens larg (care cuprinde și activitatea de voluntariat) și 2,8 % dintr-un PIB cu definiție largă. În Polonia, unde legăturile de familie sunt deosebit de puternice în familia extinsă, voluntariatul a cuprins în principal voluntariatul informal – cota sa de persoane care lucrează în economia națională, care cuprinde și voluntariatul, s-a ridicat la 8%, iar contribuția sa la PIB-ul cu definiție largă, la 2,2%. Voluntariatul oficial a reprezentat 1,6% și respectiv 0,6 % din categoriile menționate mai sus (12).

3.1

După cum s-a menționat mai sus, manualul de măsurare a activității de voluntariat publicat sub auspiciile OIM este menționat în aproape toate documentele UE privind voluntariatul ca un model potrivit pentru efectuarea de cercetări statistice în acest domeniu. Soluțiile metodologice cuprinse în acest manual au fost evidențiate și de Conferința internațională a statisticienilor din domeniul muncii ca o bază adecvată pentru cercetarea în domeniul activității de voluntariat. Se propune ca activitatea de voluntariat să fie inclusă în statisticile oficiale privind forța de muncă (13). Soluțiile propuse în manual au atras, de asemenea, sprijin din partea părților interesate în sectorul terțiar, multe ONG-uri promovând acest model de efectuare a cercetării în materie de voluntariat (14).

3.2

Abordarea metodologică propusă în manualul OIM este, de asemenea, un răspuns la lipsa sau incoerențele din datele disponibile privind voluntariatul în sectorul terțiar, o problemă identificată de Proiectul comparativ din sectorul non-profit și mai târziu subliniată ca obstacol major în calea elaborării de statistici precise pentru conturile naționale și contul-satelit al sectorului non-profit (15).

3.3

Abordarea metodologică se bazează pe o definiție operațională a fenomenului denumit în manual „activitate voluntară”. Aceasta nu se bazează pe un termen sau pe termeni specifici, uniform utilizați în cercetare în țările studiate, ci este, mai degrabă, o definiție descriptivă care evidențiază trei caracteristici fundamentale. Activitatea voluntară se definește prin acțiuni care:

Manualul conține mai multe explicații suplimentare, care ajută la rezolvarea oricărei îndoieli posibile cu privire la interpretarea criteriilor (16).

3.4

Domeniul amplu al cercetării definit în manual face posibilă satisfacerea nevoilor de informare ale multor părți interesate. Definiția-cheie din manual a activității de voluntariat implică o gamă largă de cercetări, incluzând atât voluntariatul formal (definit de OIM ca activitate voluntară indirectă), cât și informal (definit de OIM ca activitate voluntară directă). În plus, accentul nu este pus pe un singur sector, ci include atât voluntariatul din sectorul terțiar, cât și în instituțiile din sectorul public și impune separarea datelor pe domenii și sectoare instituționale, de exemplu. Datele colectate sunt clar definite și flexibile pentru utilizatori.

3.5

Modelul de cercetare propus în manualul de OIM se bazează pe o serie de principii generale care să asigure coerența, indiferent de tipul de studiu pe care se bazează cercetarea:

3.6

Metodologia propusă face posibilă concentrarea eforturilor de cercetare în primul rând pe achiziționarea datelor necesare pentru a cuantifica volumul și valoarea activității de voluntariat în unități economice standard, care să permită comparația cu ocuparea forței de muncă naționale sau cu PIB-ul. Datele colectate pot fi utilizate pentru a stabili cantitatea și valoarea diferitelor tipuri de activități de voluntariat defalcate în funcție de sectorul instituțional și economic, forma de activitate, regiune, nivelul de urbanizare etc.

3.7

Pe baza datelor culese cu ajutorul modulului privind activitatea voluntară, este de asemenea posibil să se efectueze numeroase analize de natură socială. Este posibil să se analizeze măsura și gradul de intensitate a activității voluntare, formele pe care le ia (pentru persoane sau organizații – în cazul structurilor formale, este posibil să se specifice domeniul de activitate sau sectorul). Această analiză ar putea lua în considerare diferitele caracteristici ale voluntarilor: caracteristicile demografice (de exemplu, vârsta, sexul, starea civilă), locul (de exemplu regiunea, mărimea localității) și nivelul profesional, educațional și material. Prin adăugarea de întrebări suplimentare la modulul privind activitatea de voluntariat, este de asemenea posibil să se analizeze motivațiile voluntarilor, motivele pentru care respondenții nu se implică în activități de voluntariat etc.

3.8

Având în vedere limitele memoriei umane, manualul adoptă o perioadă de referință de patru săptămâni pentru întrebările despre activitatea de voluntariat. Aceasta este dictată de necesitatea de a determina cât mai exact posibil numărul de ore dedicate voluntariatului. În același timp, perioada de patru săptămâni este semnificativ mai mică decât intervalul tipic de timp de 12 luni pentru cele mai multe cercetări în domeniul voluntariatului. Perioada de referință mai scurtă se traduce în cifre mai mici pentru gradul de răspândire a voluntariatului (numărul de voluntari) și creează riscul de a obține rezultate denaturate de fluctuațiile sezoniere. Prin urmare, se recomandă menținerea perioadei de patru săptămâni din motive de comparabilitate, căutându-se totodată și metode care să contrabalanseze caracterul sezonier și să asigure o mărime adecvată a eșantioanelor, cu un număr suficient de voluntari, pentru estimarea numărului de ore pentru diferitele grupuri.

3.9

Metoda recomandată în ghid pentru cercetarea în domeniul activității de voluntariat este sub forma unui modul „Anchetă asupra forței de muncă” (AFM) sau a altui modul de anchetă utilizat pentru gospodării. Utilizarea AFM ca platformă asigură o serie de beneficii:

3.10

Cercetarea în domeniul voluntariatului prin intermediul unui modul AFM implică și anumite limitări și probleme care sunt rezolvate în conformitate cu condițiile locale sau pe baza unei abordări globale:

3.11

Manualul privind măsurarea activității de voluntariat este cuprinzător, incluzând orientări cu privire la organizarea și efectuarea cercetării, precum și recomandări privind formularea și prezentarea rezultatelor. La evaluarea valorii activității de voluntariat, manualul recomandă metoda costului de înlocuire integral, folosind salariul mediu pe economia națională pentru tipul de activitate (profesie) și sectorul economic și instituțional de care aparține organismul pentru care se efectuează activitatea de voluntariat.

3.12

Independent de abordarea globală a soluțiilor propuse și justificarea lor temeinică, manualul OIM păstrează o flexibilitate semnificativă în privința a numeroase chestiuni care pot fi tratate de țări în mod individual, în lumina condițiilor locale. Printre acestea se numără chestiuni cum ar fi adaptarea formulărilor la condițiile locale și moduri de calcul mai mult sau mai puțin detaliate pentru valoarea activității de voluntariat (alte câteva exemple sunt prezentate la punctul 3.10). Pe de altă parte, pentru a se asigura comparabilitatea internațională a datelor, ar trebui utilizate elementele-cheie ale definițiilor activității de voluntariat.

3.13

Flexibilitatea manualului provine dintr-o dorință de a-l face universal și de a asigura aplicarea sa pe scară largă, indiferent de diferențele culturale și sociale semnificative care există la nivel global. În UE, aceste diferențe sunt relativ mici, ceea ce face posibilă dezvoltarea unei metodologii mai uniforme și deci obținerea unor date mai ușor de comparat.

4.1

Având în vedere nevoia considerabilă de date privind voluntariatul, care rezultă din rolul său cheie în generarea creșterii favorabile incluziunii și în consolidarea coeziunii sociale, a capitalului social și uman, a educației informale, a integrării pe piața forței de muncă și a solidarității între generații, este necesar ca la nivelul UE să se asigure condiții de sprijinire a unei cercetări sistematice și comparabile în domeniul voluntariatului în statele membre. CESE înțelege că toate activitățile desfășurate de instituțiile UE și de statele membre trebuie să beneficieze de stabilitatea financiară corespunzătoare și prin urmare își afirmă hotărârea de a examina toate mijloacele posibile de a sprijini și a finanța cercetările în materie de măsurare a activității de voluntariat, inclusiv propunerea menționată la punctul 1.2.

4.2

Ca urmare a recomandărilor din documentele UE care solicită statelor membre să dezvolte cercetarea în domeniul voluntariatului pe baza manualului ILO, CESE solicită Comisiei Europene ca, în următorii câțiva ani, să elaboreze o metodologie standardizată pentru cercetare în domeniul activității de voluntariat și să asigure adoptarea acesteia prin intermediul unui regulament adecvat, în scopul efectuării periodice de către statele membre a unor cercetări în acest sens.

4.3

Înainte de adoptarea regulamentului, Comisia Europeană ar trebui să ia măsuri pentru a sprijini activitatea metodologică și studiile-pilot, cu scopul de a stabili principii coerente pentru cercetarea în domeniu desfășurată de institutele naționale de statistică, făcând uz de principiile de bază ale manualului OIM și de experiența țărilor care s-au angajat deja în cercetare folosind soluțiile descrise. La stabilirea detaliilor acestui regulament, ar trebui să se ia măsuri de reducere la minimum a costurilor și a birocrației. În acest scop, cea mai bună abordare este de a combina cercetarea în domeniul activității de voluntariat cu unul dintre celelalte domenii în care se efectuează cercetări de către institutele de statistică naționale ale statelor membre.

4.4

Având în vedere nevoia considerabilă de date privind gradul de răspândire a voluntariatului formal și informal și impactul acestuia asupra nivelului general de bunăstare și a anumitor domenii ale vieții publice din fiecare țară și din întreaga UE, ar trebui să fie create condiții care să dea Comisiei Europene posibilitatea de a colecta și de a pune la dispoziție date armonizate în mod corespunzător din studiile efectuate în statele membre și la nivelul UE. O posibilitate de a efectua cercetări cu privire la efectele voluntariatului ar putea fi, de exemplu, Ancheta privind educația pentru adulți, prin care ar putea fi colectate și analizate date legate de impactul activității de voluntariat asupra dobândirii de competențe utile la obținerea unui loc de muncă.

4.5

Valoarea economică a activității de voluntariat trebuie să fie recunoscută și prețuită de autoritățile publice. Comisia Europeană și statele membre ar trebui să introducă norme care să permită valorii economice a activității de voluntariat să constituie un mijloc de cofinanțare a proiectelor cu finanțare publică. Experiența și datele dobândite pe parcursul cercetării privind valoarea economică a activității de voluntariat, desfășurate pe baza unei metodologii unice la nivelul UE, vor fi foarte utile în găsirea unor soluții practice.

5.6.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 170/18

1.1

CESE salută dezbaterea privind măsurarea impactului social al întreprinderilor sociale, dar subliniază că este important să se acorde mai mult timp acestei chestiuni complexe. Un prim pas pe care ar trebui să îl facă Comisia constă în lansarea colectării de date pentru o analiză comparativă a măsurării impactului social în statele membre, precum și în examinarea mai aprofundată a acestei teme în contextul dimensiunii sociale a Europei.

1.2

CESE consideră că o abordare incorectă sau pripită poate contraveni obiectivului instituțiilor europene de a sprijini dezvoltarea și creșterea sectorului întreprinderilor sociale. Dat fiind gradul de conștientizare scăzut care există în multe state membre în legătură cu acest sector, CESE îndeamnă Comisia să acorde prioritate unei sensibilizări sporite cu privire la agenda inițiativei pentru antreprenoriatul social și punerii în aplicare a agendei acesteia.

1.3

Măsurarea impactului social urmărește măsurarea rezultatelor și impactului social produse de activitățile specifice ale unei întreprinderi sociale și nu ale întreprinderii înseși, chiar dacă structura în sine a întreprinderilor din economia socială contribuie la crearea de valoare socială. Este vorba de un proces continuu și o parte integrantă a activității întreprinderii, precum și de un important instrument de planificare strategică.

1.4

Dat fiind că este dificil să se pledeze pentru o metodă unică, CESE recomandă Comisiei să adune informații despre principiile utilizate în modul cel mai frecvent, mai degrabă decât să dezvolte o nouă metodă. Aceste principii au în comun faptul că sunt inițiative de jos în sus concepute pentru a reflecta schimbarea socială pe baza nevoilor reale și a activităților reale.

1.5

Orice metodă de măsurare trebuie să fie dezvoltată pornind de la rezultatele principale ale întreprinderii sociale, să sprijine activitățile acesteia, să fie proporțională și să nu descurajeze inovarea socială. Metoda ar trebui să urmărească un echilibru între datele calitative și cele cantitative, bazându-se pe conștientizarea faptului că „istorisirea” este esențială pentru măsurarea succesului. Trebuie, de asemenea, observat că este necesar să se analizeze în continuare dificultățile legate de transpunerea la nivelul macro (nivelul UE) a rezultatelor măsurării impactului social la nivelul micro (nivelul local).

1.6

Întrucât conștientizează nevoia de măsurare a impactului social în mod specific pentru regulamentele privind FEAS (1) și PESI (2), CESE recomandă ca metodele elaborate pentru aceste regulamente să fie testate, atent monitorizate și revizuite dacă este cazul, pentru a se asigura că nu împiedică accesul întreprinderilor sociale la finanțare prin intermediul acestor instrumente. Aceasta ar permite Comisiei să elaboreze orientări și principii comune cu privire la ceea ce trebuie măsurat mai degrabă decât cu privire la modul de măsurare.

1.7

CESE va explora în continuare acest subiect și va monitoriza îndeaproape activitatea Comisiei în punerea în aplicare a metodei pentru a asigura că nu împiedică dezvoltarea întreprinderilor sociale în Europa. În plus, va continua să se implice într-o dezbatere mai amplă privind modul în care poate fi luat în considerare impactul social pe termen mai lung în alte domenii.

2.1

Comunicarea Comisiei „Actul privind piața unică II – Împreună pentru o nouă creștere” (3) subliniază necesitatea dezvoltării unor metode de măsurare a beneficiilor economice și sociale generate de întreprinderile sociale la punerea în aplicare a FEAS și PESI.

2.2

Ca răspuns, un subgrup (4) al Grupului consultativ multipartit pentru antreprenoriatul social (GECES) al Comisiei a fost însărcinat să ofere orientări Comisiei cu privire la modul în care întreprinderile sociale își pot măsura impactul social.

2.3

Prezentul aviz descrie perspectiva întreprinderilor sociale asupra dezvoltării unei metode a UE de măsurare a impactului social, în special în contextul FEAS și PESI. Totuși, întrucât acesta este un subiect important, CESE subliniază că, în mod ideal, ar trebui luată în considerare ulterior măsurarea impactului social în alte domenii, pentru a evita o abordare fragmentată.

2.4

Întreprinderile sociale sunt evidențiate în mai multe inițiative recente ale UE. În plus, CESE a realizat lucrări semnificative pe această temă (5), abordând provocările legate de FEAS și întreprinderile sociale (6). Lansarea inițiativei Comisiei pentru antreprenoriatul social (7), care urmărește promovarea dezvoltării și creșterii antreprenoriatului social și a întreprinderilor sociale în UE, reprezintă un element central în acest context.

2.5

Întreprinderile sociale sunt create cu un obiectiv social și operează în economia socială. Pentru a garanta acest model, CESE subliniază că descrierea întreprinderilor sociale furnizată de inițiativa pentru antreprenoriatul social ar trebui să constituie baza pentru orice reglementări, standarde sau programe derivate, întrucât reflectă întreprinderile sociale într-un context larg care se potrivește cu diferitele modele din statele membre.

2.6

Cu toate acestea, prezentul aviz nu este gândit în niciun caz ca o pledoarie în favoarea măsurării impactului social al tuturor întreprinderilor. Chestiunea nu ar trebui confundată nici cu inițiativele care se referă la responsabilitatea socială a întreprinderilor sau cu obligația – care revine tuturor angajatorilor – de a oferi condiții de muncă decente și de a respecta contractele colective în vigoare. În plus, ar trebui observat că infrastructura și serviciile sociale eficiente țin de competențele statelor membre.

2.7

Chiar dacă prezentul aviz examinează doar impactul social al rezultatelor activităților întreprinderilor sociale și nu întreprinderile sociale însele, structura și modele lor de operare în sine sunt elemente centrale pentru producerea impactului social, prin internalizarea costurilor sociale și generarea unor externalități pozitive.

3.1

Mult timp, gradul de dezvoltare al organizațiilor și statelor a fost măsurat în primul rând pe baza rezultatelor economice, indiferent de faptul dacă în prim plan se afla progresul economic sau social. Pentru crearea unei lumi durabile, este necesar să se acorde prioritate unei perspective mai holistice care să țină seama de efectele sociale, economice și de mediu.

3.2

În ultimii ani, a sporit gradul de conștientizare cu privire la această chestiune. În 2008, CESE a adoptat un aviz din proprie inițiativă pe tema „Dincolo de PIB – indicatori ai dezvoltării durabile” (8), în care a subliniat necesitatea unor noi metode de măsurare a durabilității și prosperității, pentru a se putea face față provocărilor sociale. Comisia a urmat această direcție în 2009 cu raportul său „Dincolo de PIB: măsurarea progreselor într-o lume în schimbare” (9), în care a subliniat necesitatea unor noi instrumente de monitorizare și măsurare, pentru a descrie dezvoltarea socială. În plus, alți actori au întreprins, de asemenea, acțiuni pentru a introduce noi instrumente, ca de exemplu, Better Life Index (Indice de îmbunătățire a vieții) al OCDE (10).

3.3

În Europa de astăzi, aflată în criză și cu modele sociale în schimbare, este cu atât mai important să se pună accentul pe crearea unor valori reale. Foarte recent, acest aspect a fost evidențiat în inițiativele care promovează dimensiunea socială a UEM (11) și care propun indicatori și acțiuni sociale pentru a completa raportarea economică. Această linie de argumentare apare în prezent în numeroase documente ale UE, în care măsurarea și monitorizarea valorii sociale adăugate, a schimbării și impactului constituie premise pentru punerea în aplicare eficientă a directivelor, programelor sau activităților.

3.4

Măsurarea impactului social este o temă importantă și joacă un rol central în reconstruirea dimensiunii sociale în Europa. Prin urmare, CESE ridică semne de întrebare cu privire la abordarea foarte pripită a Comisiei în acest domeniu și solicită să se acorde mai mult timp pentru discutarea în detaliu a acestei ample teme, pentru a se asigura utilizarea celor mai potrivite tipuri de metodologie. În acest context, trebuie menționat că, întrucât obiectivul general este sprijinirea întreprinderilor sociale în îndeplinirea misiunii lor, Comisia trebuie să procedeze într-un mod precaut atunci când dezvoltă instrumente care pot avea un efect contrar.

3.5

Această abordare este susținută de gradul scăzut de conștientizare și de recunoașterea redusă a întreprinderilor sociale și a economiei sociale în multe state membre. Lansarea dezbaterii din perspectiva impactului social mai degrabă decât din cea a promovării unui mediu propice pentru dezvoltarea întreprinderilor sociale poate fi nocivă pentru dezvoltarea acestui sector. Prin urmare, CESE îndeamnă Comisia să acorde prioritate aplicării depline a inițiativei pentru antreprenoriatul social în vederea asigurării unor condiții echitabile și transparente pentru întreprinderile sociale în toate statele membre înaintea lansării unei inițiative de măsurare a impactului social.

4.1

Măsurarea impactului social este benefică pentru toate sectoarele societății. Pentru o întreprindere socială, obținerea unui impact social pozitiv reprezintă obiectivul său central, fiind adesea parte integrantă a activității întreprinderii. În acest context, este necesar să se diferențieze între rezultatele sociale și rezultatele pentru întreprindere, adică trebuie măsurat impactul asupra societății și nu evaluată organizația.

4.2

Există similarități în modul în care părțile interesate descriu impactul social, dar există și diferențe. CESE subliniază importanța unei înțelegeri comune și sugerează ca acesta să fie descris ca rezultatele și impactul social generate de activitățile specifice ale unei întreprinderi sociale.

4.3

Este, de asemenea, important să se sublinieze că măsurarea impactului nu are în vedere doar rezultatele vizate, ci efectele în ansamblul lor (dorite și nedorite) și impactul lor.

4.4

Evaluarea impactului social este o provocare, întrucât legăturile între activitate și rezultate pot fi dificil de demonstrat. Efectele pozitive sunt adesea de natură calitativă și sunt uneori evidente doar după perioade mai lungi de timp. Eforturile de descriere cantitativă a unei activități implică un risc considerabil ca prin informațiile obținute să nu se măsoare ceea ce s-a dorit sau să nu se măsoare corect. Prin urmare, întreprinderile sociale nu trebuie forțate să echivaleze măsurarea cu cuantificarea punând accentul doar pe acele activități care pot fi ușor măsurate, cuantificate sau recunoscute din perspectivă externă.

4.5

Cuantificarea trebuie mai degrabă privită ca un tip de măsurare, pe lângă alte metode calitative, precum cea narativă. Această abordare alternativă sau complementară privind colectarea unor istorii bogate în informații din perspectiva beneficiarilor este esențială pentru evaluarea „valorii adăugate” a activităților întreprinderii sociale. În plus, ar mai trebui precizat că măsurarea valorii create nu trebuie să producă neapărat o cifră finală, ci poate consta dintr-o combinație de cifre și text.

4.6

Pentru a explora mai bine această complexitate, CESE recomandă Comisiei să lanseze o colectare de date cu privire la metodele existente ca punct de plecare pentru o analiză comparabilă între statele membre.

5.1

O premisă pentru o metodă a UE de măsurare a impactului social în actualul context al UE (FEAS și PESI) este participarea părților interesate, care includ în primul rând întreprinderile sociale, utilizatorii, factorii politici, furnizorii de fonduri, precum și furnizorii de servicii sociale, autoritățile publice și partenerii sociali atunci când este cazul. Această abordare bazată pe părțile interesate generează un proces de consolidare a încrederii, în vederea ajungerii la o viziune comună cu privire la impactul dorit.

5.2

O condiție prealabilă a unei astfel de abordări constă în înțelegerea comună a conceptelor de bază pentru măsurarea impactului social. Termeni precum input , output , rezultat și impact sunt adesea definiți diferit în contexte diferite. Este important ca părțile interesate să aibă o înțelegere comună a acestor termeni.

5.3

Dacă se ia în considerare doar outputul (de exemplu, numărul de persoane care participă la o formare), se neglijează măsurarea impactului real al activității. Prin urmare, este important să se recunoască că măsurarea impactului social înseamnă trecerea de la măsurarea outputurilor la măsurarea impactului. În acest mod, poate fi reflectată valoarea adăugată reală, ținând seama totodată de complexitatea și caracterul multidisciplinar al măsurării impactului social.

5.4

Trebuie observat că este necesar să se examineze în continuare în special dificultățile transpunerii la nivel macro (nivelul UE) a rezultatelor măsurării impactului social la nivel micro (nivelul local), precum și modul în care metodele de măsurare respectă drepturile și nevoile indivizilor și ale întreprinderilor.

6.1

Impactul social este măsurat în multe moduri diferite, ceea ce îngreunează recomandarea unei singure metode sau compararea acestor moduri diferite (12). Au fost dezvoltate o serie de metode, multe fiind inițiate prin intermediul diferitelor proiecte EQUAL (13). Acestea au în comun faptul că sunt inițiative de jos în sus concepute pentru a produce o schimbare socială dorită și sunt bazate pe nevoi reale și activități reale.

6.2

Cele mai cunoscute metode sunt Randamentul social al investițiilor (SROI) – o metodă orientată către rezultate pentru exprimarea valorii sociale, de mediu și economice create de o organizație – și Contabilitatea socială – o metodă pentru planificarea, măsurarea și evaluarea obiectivelor sociale ale unei organizații (14). Un exemplu de metodă utilizată la un nivel mai general pentru explicarea valorii adăugate sociale este Global Reporting Index (GRI – Indicele de raportare globală) – un sistem pentru redactarea de rapoarte privind durabilitatea, care creează un cadru pentru raportarea socială, de mediu și economică. Există însă o gamă largă de alte metode (15).

6.3

Ceea ce au în comun aceste metode este faptul că sunt concepute din perspectiva obiectivului urmărit de activitățile întreprinderii sociale mai degrabă decât pe baza unor modele din alte sectoare. Aceste abordări, mai degrabă decât să măsoare doar outputul între două momente temporale, au în vedere adesea un proces mai amplu nelinear precum Teoria schimbării (Theory of Change) (16), care, în termeni simplificați, implică definirea, cuantificarea și reperarea. Prin utilizarea unor astfel de abordări, procesul de măsurare este inclus el însuși în planul de afaceri al întreprinderii, devenind un instrument important pentru îmbunătățiri interne.

6.4

Atunci când se concep metode de măsurare a impactului social, trebuie urmărit ca acestea să fie proporționale și să sprijine întreprinderea socială. Multe întreprinderi sociale sunt mici și noi, dispunând de resurse limitate pentru a aplica metode complicate. Prin urmare, CESE recomandă ca, pentru a garanta că sarcinile birocratice sunt limitate și proporționale, alte părți interesate (UE, managerii de fonduri) să suporte costul măsurării impactului mai degrabă decât întreprinderea socială.

6.5

Dacă se au în vedere indicatori, CESE propune ca aceștia să fie aleși de întreprinderile sociale pe baza unor discuții cu utilizatorii și părțile interesate. Exemple de indicatori ar putea fi „costurile evitate pentru societate” sau „impactul cauzat” de întreprinderea socială, însă indicatorii ar putea lua în considerare și activitatea întreprinderii de promovare, precum și structura și modelele de operare ale acesteia.

6.6

Pe baza metodelor existente, Comisia ar trebui să aibă în vedere dezvoltarea unui cadru al UE în conformitate cu recomandările CESE, care să se potrivească cu regulamentele specifice existente în anumite state membre și modelele lor de organizații de caritate, precum și cu întreprinderile sociale însele.

7.1

Deoarece este extrem de dificil să se pledeze pentru o singură metodă sau indicatori standard pentru măsurarea impactului social, primul pas al Comisiei constă în sensibilizarea cu privire la principiile și metodele existente cele mai utilizate și încurajarea întreprinderilor să le utilizeze. Pornind de la aceste experiențe, Comisia poate elabora orientări pentru măsurarea rezultatelor sociale mai degrabă decât a outputurilor, pentru a institui un cadru de principii cu privire la ceea ce trebuie măsurat, în loc de a încerca să definească cum trebuie măsurat impactul social.

7.2

Din cauza complexității acestui subiect, CESE recomandă ca într-o primă fază să se testeze metodele utilizate pentru FEAS și PESI. Aceasta ar permite Comisiei să monitorizeze atent impactul aplicării acestor metode și să le revizuiască dacă este necesar. Toate datele colectate ar trebui să fie dezagregate în funcție de gen, astfel încât să poată fi recunoscut rolul femeilor în antreprenoriatul social și să se asigure transparența în alocarea fondurilor. Aceasta contribuie la asigurarea faptului că metodele utilizate nu limitează accesul la finanțare pentru obiectivele urmărite.

7.3

Atunci când se structurează aceste proiecte-pilot, Comisia trebuie să țină seama și de alte aspecte precum competența și obiectivul funcției de „audit”/ale părții interesate. Acestea sunt strâns legate de costurile și motivele actorilor respectivi. CESE îndeamnă Comisia să facă eforturi de minimizare a acestor costuri atunci când concepe cerințe de măsurare, precum și să evite crearea unei birocrații inutile sau denaturarea dezvoltării sociale.

7.4

Cu toate acestea, există riscul ca metoda de măsurare dezvoltată în mod specific pentru FEAS și PESI să aibă prioritate la punerea în aplicare a altor instrumente și reglementări privitoare la antreprenoriatul social la nivel național, regional și local. O aplicare deficitară sau incorectă a măsurării impactului social poate afecta inovațiile și experimentele sociale. Pentru a limita riscul, Comisia ar trebui să pună la dispoziție programe de sensibilizare și de formare în statele membre.

7.5

Prezentul aviz reprezintă un prim pas în activitatea CESE referitoare la măsurarea impactului social, fiind un răspuns la lucrările actuale ale Comisiei pe această temă. Cu toate acestea, CESE consideră că este esențial să se continue și să se extindă discuția și, prin urmare, va monitoriza activitatea Comisiei și își va continua lucrările pe această temă în cadrul altor domenii politice.

5.6.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 170/23

1.1

Impactul social și economic negativ al crizei și lipsa reformelor structurale care alimentează sărăcia și excluziunea în Europa, într-un context caracterizat de îmbătrânirea populației, de creșterea fluxurilor migratorii și de accentuarea euroscepticismului, face extrem de urgentă necesitatea unei paradigme politice capabile să consolideze solidaritatea și valorile fundamentale ale acquis-ului social european.

1.2

consideră că, într-o conjunctură atât de critică, introducerea unui venit minim european va contribui la asigurarea coeziunii economice, sociale și teritoriale, la protejarea drepturilor fundamentale ale persoanei, la garantarea unui echilibru între obiectivele de ordin economic şi cele de ordin social şi la redistribuirea echitabilă a resurselor şi a veniturilor;

1.3

subliniază că a avut loc o dezbatere importantă la nivelul organelor CESE și evidențiază nevoia urgentă de a garanta un venit minim corespunzător în Uniunea Europeană, prin intermediul unei directive-cadru având ca obiectiv combaterea eficace a sărăciei prin facilitarea integrării pe piața forței de muncă, după cum au solicitat Comitetul Regiunilor (1) și diverse organizații de luptă împotriva sărăciei (2), și solicită Comisiei să întreprindă o acțiune concertată, ca răspuns la rezoluția Parlamentului European adoptată în 2011 (3);

1.4

solicită Comisiei să analizeze posibilitățile de finanțare a unui venit minim european, concentrându-se în special pe perspectiva creării unui fond european în acest sens;

1.5

solicită luarea mai multor măsuri prin care să se asigure îndeplinirea reală a obiectivelor Strategiei Europa 2020 în materie de ocupare a forței de muncă, de sărăcie și de excluziune socială. Printre aceste măsuri ar trebui să se regăsească: (1) urmărirea în continuare a obiectivelor orizontale în materie de ocupare a forței de muncă; (2) stabilirea unor obiective pentru nivelul de reducere a celor trei indicatori care alcătuiesc indicatorul sintetic al sărăciei și al excluziunii sociale; (3) stabilirea unor obiective secundare, la nivel european și național, pentru grupurile cu un risc de sărăcie superior celui al ansamblului populației – cum este cazul copiilor sau al familiilor monoparentale –, precum și pentru lucrătorii săraci; (4) o examinare a modului în care statele membre calculează nivelurile sărăciei și își stabilesc obiectivele naționale; (5) obținerea unei reconfirmări a angajamentului lor din partea statelor membre, astfel încât combinarea eforturilor depuse de fiecare dintre ele să permită atingerea obiectivului global al Uniunii Europene;

1.6

solicită evaluarea efectivă a impactului social al măsurilor cuprinse în programele naționale de reformă (PNR) și în rapoartele sociale naționale (RSN), precum și al pachetelor de măsuri de redresare financiară, astfel încât acestea să nu agraveze sărăcia sau excluziunea socială și în scopul asigurării unei participări mai ample a societății civile la elaborarea PNR și a RSN;

1.7

reclamă o monitorizare mai bună a agravării sărăciei și a excluziunii sociale și solicită Comisiei ca, în cadrul evaluării pe care o desfășoară cu privire la programele naționale de reformă și la rapoartele sociale naționale, să propună recomandări specifice în materie de incluziune socială ori de câte ori este cazul și pentru fiecare țară în parte. Acestea ar trebui să fie aplicabile și în cazul statelor care fac obiectul unui program special de asistență din partea Comisiei Europene, a Băncii Centrale Europene și a Fondului Monetar Internațional;

1.8

subliniază faptul că a avea un loc de muncă decent reprezintă cea mai bună garanție în lupta împotriva sărăciei și excluziunii sociale și solicită Comisiei ca, în colaborare cu statele membre, în contextul Pactului pentru creştere economică şi locuri de muncă, să ia măsuri de stimulare a creșterii, competitivității și creării de locuri de muncă; întâmpină cu satisfacție intenția comisarului Tajani de instituire a unui pact industrial, menit să consolideze acest sector european și potențialul său de creare de locuri de muncă;

1.9

subliniază în special cât este de important să sporească participarea la învățarea pe tot parcursul vieții a lucrătorilor, a șomerilor și a tuturor grupurilor sociale vulnerabile și să se îmbunătățească nivelul calificărilor profesionale și dobândirea de noi competențe, care pot conduce la o integrare mai rapidă pe piața forței de muncă, la creșterea productivității și la sprijinirea cetățenilor în găsirea unui loc de muncă mai bun.

2.1

Venitul minim garantat (VMG) reprezintă un sprijin pentru venit care nu se bazează pe vărsarea de cotizații și care oferă o plasă de siguranță persoanelor care nu au dreptul la prestații de securitate socială (4). Fiind ultima soluție în fața sărăciei, acesta este indisolubil legat de dreptul la o viață demnă al persoanelor care nu au alte mijloace de a-și asigura venitul și al persoanelor aflate în grija lor (5). Nu trebuie să confundăm noțiunea de „venit minim garantat” cu cea de „salariu minim” stabilit prin convențiile colective sau de către legiuitor.

2.2

Carta comunitară a drepturilor sociale fundamentale ale lucrătorilor (1989) (6) prevede, în cel de-al doilea alineat al articolului 10, dreptul la „prestații și resurse suficiente”, de care trebuie să beneficieze persoanele excluse de pe piața forței de muncă și lipsite de mijloace de subzistență suficiente.

2.3

Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (2000), obligatorie din punct de vedere juridic, întrucât face parte integrantă din noul tratat de modificare a tratatelor constitutive, prevede că „demnitatea umană este inviolabilă. Aceasta trebuie respectată și protejată” (articolul 1) și că „pentru a combate marginalizarea socială şi sărăcia, Uniunea recunoaşte şi respectă dreptul la asistenţă socială şi la asistenţă în ceea ce priveşte locuinţa, destinate să asigure o viaţă demnă tuturor celor care nu dispun de resurse suficiente […]” [articolul 34 alineatul (3)].

2.4

Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene [articolul 153 alineatul (1) litera (h)] permite Uniunii să legifereze pentru susținerea și completarea acțiunii statelor membre în ceea ce privește integrarea persoanelor excluse de pe piața forței de muncă. Printre cerințele de care Uniunea trebuie să țină seama în definirea și punerea în aplicare a politicilor și acțiunilor sale, clauza socială orizontală a acesteia (articolul 9) menționează în special un nivel ridicat al ocupării forței de muncă, o protecție socială corespunzătoare și combaterea excluziunii sociale.

2.5

Recomandarea 92/441/CEE (7) încurajează statele membre să recunoască „dreptul fundamental al individului de a beneficia de resurse și asistență socială suficiente” și fiabile, să-și adapteze sistemul de protecție socială și să stabilească criterii comune de punere în aplicare, fără însă a defini o limită minimă a venitului la nivelul UE.

2.6

Recomandarea adoptată în 2008 de Comisie (8) recunoaște că sprijinul pentru un venit corespunzător constituie unul dintre cele trei componente ale incluziunii active, subliniind faptul că, în același timp, beneficiarii trebuie să fie disponibili pentru inserție pe piața forței de muncă, pentru formare profesională sau orice altă măsură de incluziune socială.

2.7

Combaterea sărăciei și a excluziunii sociale reprezintă un obiectiv prioritar al Strategiei Europa 2020, care a creat o „platformă europeană de combatere a sărăciei și a excluziunii sociale” (9). Ea stabilește pentru prima oară un obiectiv de reducere a sărăciei și a excluziunii sociale, și anume o reducere cu cel puțin 20 de milioane de persoane până în 2020, pe baza aplicării a trei indicatori: riscul de sărăcie (definit ca fiind procentajul populației al cărei venit este situat sub nivelul de 60% din venitul mediu național), starea materială extrem de precară (situație în care o persoană se confruntă cu o lipsă de resurse, determinată pe baza unei liste predefinite de bunuri) și, în sfârșit, intensitatea foarte scăzută a muncii (adică faptul de a trăi într-o familie în care niciunul din membri nu lucrează) (10). CESE a salutat acest angajament și a subliniat că politicile UE nu ar trebui să sporească riscul de sărăcie (11).

2.8

Fiind bazat pe reducerea cu un număr determinat de persoane, importantul obiectiv stabilit de Strategia Europa 2020 pentru reducerea sărăciei și excluziunii sociale diferă de abordarea aleasă în cazul altor obiective ale strategiei (12), care sunt stabilite sub formă procentuală, ceea ce facilitează sarcina statelor membre de a realiza același obiectiv, procentual.

2.9

Statele membre sunt cele care hotărăsc modul în care își definesc obiectivele naționale, precum și abordările care vizează atingerea lor. Suma obiectivelor naționale rămâne însă cu mult inferioară cifrei de 20 de milioane de persoane vizate de Strategia Europa 2020: se estimează că există un decalaj de 5 până la 8 milioane între marele obiectiv al Strategiei Europa 2020 și suma obiectivelor naționale (13). În plus, multe programe naționale de reformă nu sunt suficient de clare cu privire la modul în care va fi atins obiectivul în materie de sărăcie și nu conțin măsuri de incluziune socială corespunzătoare (14). Țările care beneficiază de asistență specială din partea Comisiei Europene, a Băncii Centrale Europene sau a Fondului Monetar Internațional nu sunt obligate să prezinte programe naționale de reformă specifice (15): acestea nu trebuie să raporteze decât în conformitate cu cerințele fiecărui memorandum de înțelegere; or, acestea nu conțin măsuri în vederea reducerii sărăciei sau a excluziunii sociale.

2.10

În rezoluția sa din 2010, Parlamentul European (16) invită statele membre să introducă sisteme care să asigure un venit minim echivalent cu 60% din venitul median și solicită ca UE să facă recomandări mai energice în acest domeniu, iar în rezoluția din 2011 (17), solicită Comisiei să lanseze o consultare privind posibilitatea adoptării unei inițiative legislative privind un venit minim adecvat.

3.1

CESE recunoaște că sărăcia constituie o încălcare a drepturilor omului, ceea ce face cu atât mai necesare eforturile suplimentare pentru atingerea obiectivelor stabilite la articolul 3 alineatul (3) din Tratatul privind Uniunea Europeană, și consideră că eradicarea sărăciei este o provocare la scara întregii Europe.

3.2

Începând din 2008, în multe țări, criza și lipsa reformelor structurale au determinat o creștere a riscului de sărăcie și de excluziune socială și de pe piața forței de muncă (18): cele mai recente cifre publicate de Eurostat (19) confirmă faptul că 24,2% din populația UE, adică 119,7 milioane de persoane, sunt expuse riscului de sărăcie sau de excluziune socială (20). În 2011, acest nivel a crescut în 19 țări, iar între 2008 și 2011, numărul persoanelor care se confruntau cu sărăcia sau cu excluziunea socială a crescut cu 4 milioane. Cei trei indicatori care compun „riscul de sărăcie și de excluziune socială” s-au înrăutățit de asemenea din 2008 și până în prezent: acum valorile sunt de 17% pentru riscul de sărăcie, 9% pentru precaritatea materială severă și de 10% pentru persoanele care fac parte din familii cu o intensitate foarte scăzută a muncii. În multe țări, săracii devin încă și mai săraci (21).

3.3

Cu o rată de 27,1%, copiii (sub 18 ani) se numără printre grupurile cu un risc mai mare de sărăcie sau de excluziune socială decât populația în ansamblul său (22). În unele țări, rata riscului de sărăcie este relativ ridicată pentru persoanele în vârstă de peste 65 de ani (23).

3.4

Decalajele dintre venituri și inegalitățile sociale sunt în creștere în fiecare stat membru, precum și între state și regiuni, fiind serios agravate ca urmare a crizei (24). De asemenea, grupurile de populație care erau deja defavorizate înainte de criză sunt încă și mai defavorizate în prezent (25).

3.5

Criza aduce la suprafață noi forme ale sărăciei precum lipsa de adăpost, sărăcia energetică, excluziunea financiară (lipsa accesului la serviciile bancare de bază și la credite) și îndatorarea excesivă a familiilor, expunerea la riscuri sociale fiind mai mare în cazul femeilor decât al bărbaților. În același timp, grupurile de populație cele mai vulnerabile, precum persoanele în vârstă (în special persoanele foarte în vârstă și femeile în vârstă), persoanele cu handicap, cele afectate de boli cronice grave, familiile monoparentale, familiile cu venituri reduse, precum și imigranții și anumite minorități naționale (de exemplu, romii) sunt afectate în mod disproporționat de multiple forme de privaţiune.

3.6

În Uniunea Europeană, ocuparea forței de muncă și situația socială sunt la cote critice. Șomajul crește nestânjenit, afectând, în ianuarie 2013, 26,2 milioane de persoane, adică 10,8% din populația activă a Uniunii (și 19 milioane de persoane, adică 11,9% din populație, în zona euro), în timp ce sănătatea economică a gospodăriilor este alarmantă (26). Șomajul în rândul tinerilor a atins niveluri record în întreaga Uniune Europeană: 23,6% dintre tinerii de vârstă activă sunt șomeri și tind să rămână în această situație pe perioade din ce în ce mai îndelungate.

3.7

CESE este extrem de preocupat de numărul din ce în ce mai mare de lucrători săraci, generat, printre altele, de înmulţirea locurilor de muncă precare şi de salariile mici. În 2011, 8,9% din persoanele cu un loc de muncă trăiau sub pragul sărăciei şi reprezentau o treime din numărul total de adulţi de vârstă activă ameninţaţi de sărăcie (27).

4.1

În diferite avize ale sale (28), CESE s-a exprimat cu privire la teme care privesc direct sau indirect venitul minim și sărăcia, făcând recomandări în acest sens. Observațiile și recomandările pe care le-a făcut în 1989 (29) sunt în acest moment extrem de urgente, având în vedere efectul extrem de prejudiciabil al crizei. Comitetul susţine în special Platforma europeană de combatere a sărăciei și a excluziunii sociale, considerând că metoda deschisă de coordonare şi clauza socială orizontală pot contribui la asigurarea venitului minim şi la combaterea sărăciei şi a excluziunii sociale.

4.2

Necesitatea urgentă de a instaura un regim al venitului minim a fost subliniată cu ocazia audierii publice (30) organizate de CESE la momentul redactării avizului său, care a reunit experți și personalități angajate în vederea unei reflecții privind îmbunătățirea modului de evaluare a sărăciei și dificultățile care trebuie depășite pentru adoptarea unui regim european privind venitul minim.

4.3

Sărăcia (31) şi excluziunea socială prezintă un caracter multidimensional care necesită o dimensiune socială consolidată în guvernanţa europeană: politicile macroeconomice sustenabile din punct de vedere social sunt o condiţie prealabilă indispensabilă pentru ieşirea din criză şi pentru coeziunea socială. Persistența sărăciei şi a excluziunii sociale are un impact negativ asupra economiei întrucât micşorează venitul disponibil şi cererea, slăbesc competitivitatea şi pun presiuni asupra bugetelor naţionale.

4.4

În această privinţă, CESE este convins de nevoia de reevaluare a priorităţilor şi a politicilor, în special a politicilor monetare – inclusiv a Pactului de stabilitate şi de creştere –, a politicilor în domeniul concurenţei şi al comerţului exterior, precum şi a politicilor bugetare şi fiscale.

4.5

CESE salută pachetul actualizat de măsuri privind investiţiile sociale, din 20 februarie 2013 (32), care invită statele membre să conceapă sisteme de ajutor pentru venit eficiente şi adecvate, ţinând seama de nevoile sociale constatate pe plan local, regional şi naţional, și să stabilească bugete de referinţă, însoțite de o listă a bunurilor și serviciilor necesare unei familii de mărime și componență date, care să îi permită să trăiască la un anumit nivel de bunăstare și care să fie însoțite de estimarea cheltuielilor lor lunare sau anuale.

4.6

CESE încurajează Comisia să accelereze punerea în practică a promisiunii sale (33) de a susține acțiunea statelor membre prin monitorizarea reformelor în vederea unei incluziuni active, prin dezvoltarea unei metodologii pentru bugetele de referință și prin monitorizarea caracterului adecvat al ajutorului pentru venit, utilizând bugetele de referință menționate mai sus, de îndată ce se va încheia elaborarea acestora în colaborare cu statele membre.

4.7

Comitetul este ferm convins că cea mai bună cale de reducere a sărăciei și de evitare a excluziunii sociale este reluarea creșterii, a stimulării competitivităţii și crearea unor condiții-cadru favorabile pentru întreprinderile europene (de exemplu, prin evitarea sarcinilor administrative excesive și prin garantarea accesului la finanțare), pentru ca acestea să se poată extinde și să creeze locuri de muncă pentru persoane cu competențe corespunzătoare.

4.8

Comitetul subliniază nevoia de a acorda o importanță deosebită învățării pe tot parcursul vieții ca instrument de bază pentru combaterea sărăciei și a excluziunii sociale, stimulând capacitatea de inserție profesională și accesul la cunoaștere și la piața forței de muncă. Este important să sporească participarea la învățarea pe tot parcursul vieții a lucrătorilor, a șomerilor și a tuturor grupurilor sociale vulnerabile și să se îmbunătățească nivelul calificărilor profesionale și dobândirea de noi competențe, care pot conduce la o integrare mai rapidă pe piața forței de muncă, la creșterea productivității și la sprijinirea cetățenilor în găsirea unui loc de muncă mai bun.

4.9

CESE este în favoarea unei abordări integrate a antreprenoriatului social, cu resurse mai mari pentru Fondul european de antreprenoriat social şi un cadru juridic și administrativ îmbunătăţit pentru promovarea întreprinderilor din sectorul economiei sociale, care pot combate sărăcia prin rolul lor de vectori ai creşterii, ai inovării şi ai ocupării forţei de muncă.

4.10

CESE salută recenta Recomandare privind sărăcia în rândul copiilor (34), însă regretă că expunerea continuă a unui număr atât de mare de copii la riscul de sărăcie transmis între generaţii scoate la iveală neajunsurile politicilor actuale.

4.11

CESE constată cu îngrijorare că obiectivul în materie de sărăcie și excluziune socială stabilit în Strategia Europa 2020 (reducerea cu 20 de milioane a numărului de persoane care se confruntă cu sărăcia în UE până în 2020) nu va fi atins.

4.12

Comitetul a făcut deja constatarea că măsura în care societatea civilă participă la elaborarea programelor naționale de reformă diferă mult de la un stat membru la altul, în unele dintre ele luându-se puține măsuri pentru implicarea acesteia (35).

4.13

Absența unor date actualizate cu privire la venituri și condițiile de viață reprezintă un obstacol pentru punerea în aplicare a Strategiei Europa 2020.

5.1

CESE este conștient de complexitatea extraordinară pe care ar implica-o operaţiunea politică de a conferi Uniunii Europene un rol central specific în ceea ce privește protecția venitului minim, date fiind diferențele economice dintre statele membre, diversitatea regimurilor de venit minim (36) și a structurilor de protecție socială, subsidiaritatea, setul de drepturi și obligații inerente protecţiei prin venitul minim, interacţiunea complexă dintre politicile existente și rezultate acestora, pe de o parte, și sensul conceptului de „solidaritate” în cadrul UE, pe de altă parte.

5.2

Cu toate acestea, CESE consideră că este necesar să se introducă sisteme de venit minim şi să se consolideze cele existente, întrucât, la douăzeci și doi de ani de la Recomandarea 92/441/CEE, nu toate statele membre au încă astfel de sisteme, accesul la acestea și funcţionarea lor corespunzătoare nu sunt garantate peste tot, iar obiectivele cumulate ale statelor membre în materie de reducere a sărăciei și a excluziunii sociale sunt cu mult inferioare obiectivului fixat în Strategia Europa 2020 (37).

5.3

În ceea ce privește interacţiunile dintre sărăcie și economie, CESE subliniază potențialul de stabilizare al sistemelor de venit minim, care pot, pe de o parte, să reducă impactul social al crizei, și, pe de altă parte, să aibă un impact anticiclic deoarece asigură resurse suplimentare pentru stimularea cererii pe piața internă.

5.4

CESE este foarte preocupat de faptul că, prin diferenţele substanţiale pe care le prezintă în majoritatea statelor membre, sub aspectul gradului de acoperire, al universalității sau al bunei lor funcţionări, sistemele de venit minim nu reușesc să combată suficient sărăcia, și se teme că neutilizarea lor de către potenţialii beneficiari le pune la încercare şi mai mult eficacitatea (38).

5.5

CESE salută rezultatele pozitive ale metodei deschise de coordonare în domeniul social, dar regretă că instrumentele și structurile existente nu au fost analizate în suficientă măsură și că progresele înregistrate în combaterea sărăciei și a excluziunii sociale au fost limitate.

5.6

Pentru a veni în completarea metodei deschise de coordonare în domeniul politicii sociale, CESE este în favoarea introducerii unei directive europene care să extindă sistemele de venit minim la toate statele membre și să îmbunătățească funcţionarea sistemelor existente, ținând seama de diferitele contexte naționale, trimițând astfel un mesaj puternic cu privire la pilonul social al UE.

5.7

Directiva propusă ar trebui să stabilească standarde și indicatori comuni, să prevadă metode de monitorizare a punerii în aplicare și să permită participarea partenerilor sociali, a beneficiarilor și a altor părți interesate la conceperea și reformarea sistemelor naționale de venit minim.

5.8

CESE este de părere că, fiind o condiţie prealabilă indispensabilă pentru consolidarea solidarității și a coeziunii sociale atât în cadrul, cât și între statele membre, politicile bugetare și cele macroeconomice ar trebui să servească la rândul lor obiectivelor Strategiei Europa 2020 în materie de investiții sociale, atunci când se pun în aplicare politicile actuale și se utilizează instrumentele și structurile existente.

5.9

CESE își exprimă convingerea că eforturile Uniunii Europene de îmbunătățire a sistemului de protecție prin intermediul venitului minim trebuie să implice sprijinirea statelor membre, în special a celor care au o nevoie acută în acest sens, în vederea deschiderii piețelor și a implementării unor politici macroeconomice eficiente, precum și utilizarea fondurilor existente într-un mod mai eficient și mai bine orientat și examinarea fără întârziere a posibilităților de creştere a fondurilor necesare.

5.10

CESE reamintește că, deși este adevărat că sistemele de venit minim sunt direct conectate la sistemele de protecție socială și de asigurări sociale, aceasta nu ar trebui să ducă la dependența sistemelor de venit minim în raport cu cele din urmă, reiterând condițiile pe care le-a stabilit în acest sens încă din 1989 (39). Pentru aceasta, alături de sistemele de venit minim ar trebui să existe politici generale și mecanisme specifice, precum politicile active privind piața forței de muncă, destinate sprijinirii reintegrării șomerilor pe piaţa forţei de muncă, serviciile de plasament, o gestionare a alocațiilor și a programelor care să aibă ca obiectiv piața forței de muncă, precum formarea profesională și crearea de locuri de muncă susținute prin strategii de activare corespunzătoare, astfel încât persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă să aibă mai multe șanse de a se angaja. Sunt esențiale de asemenea instituții eficiente în domeniul pieței forței de muncă, sisteme de sănătate și politici în materie de locuințe, precum și servicii publice abordabile, accesibile și de înaltă calitate.

5.6.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 170/32

1.1.

Sectorul european al ingineriei (1) joacă un rol esențial pentru redresarea economică a Europei și pentru obiectivul ambițios de a crește ponderea producției industriale la peste 20 % din PIB până în 2020. Sunt însă necesare mai multe investiții în producție pentru a genera o astfel de creștere și pentru a inversa tendințele actuale și a reduce numărul de șomeri.

1.2.

Pentru atingerea acestui deziderat, Europa trebuie să dezvolte o viziune clară și obiective precise pentru industrie. Ele trebuie să ducă spre o politică coordonată, care să acorde prioritate competitivității industriei europene și care să includă celelalte domenii politice și să facă Europa mai atractivă pentru crearea de noi întreprinderi.

1.3.

Europa trebuie să dezvolte o abordare mai pozitivă față de modificările industriale, în special în ceea ce privește tranziția încununată de succes din Europa Centrală și de Est.

1.4.

Europa ar trebui să devină mai conștientă de punctele sale forte, punând un accent mai mare pe dezvoltarea și consolidarea lor: lucrători calificați și motivați, un cadru educativ variat, cunoștințe științifice vaste, multe clustere regionale de vârf la nivel mondial, lanțuri de furnizori și de servicii bine integrate, infrastructuri de transport dezvoltate și o piață internă enormă, cu mai mult de 500 de milioane de consumatori, dar și o bună cooperare între partenerii sociali.

1.5.

Pentru a genera noi investiții, Europa trebuie să urmeze o strategie care să păstreze industria în fruntea inovărilor tehnologice și care, în același timp, pentru a atinge volumul necesar al producției și ocupării forței de muncă ca instrument principal de creștere a competitivității, să devină mai atractivă pentru întreprinderile producătoare de bunuri de larg consum, atât cele cu un nivel tehnologic ridicat, cât și cele cu un nivel tehnologic mai scăzut. Comitetul Economic și Social European solicită Comisiei Europene să prezinte o comunicare prin care să traseze un plan cu privire la modul în care Europa poate atrage mai multe investiții în întreprinderi de înaltă tehnologie – inclusiv fabrici moderne înființate ca rezultat al celei de 4-a revoluții industriale – și în competențe cu înaltă calificare, menite să stimuleze inovarea de-a lungul întregului lanț de creare a valorii economice.

1.6.

Finanțarea cercetării europene ar trebui să fie mai bine corelată la nevoile industriei, implicând întreprinderile într-o fază timpurie a procesului de inovare și oferind sprijin ingineriei creative la nivelul IMM-urilor, pentru a permite acestora să transforme ideile noi mai ușor și mai rapid în produse noi. Clusterele care creează legături între întreprinderile producătoare și structurile de cercetare ar trebui promovate și sprijinite.

1.7.

Comisia ar trebui să-și intensifice eforturile pentru a simplifica viața întreprinderilor europene, în special a IMM-urilor. Elaborarea de noi prevederi legislative și administrative ar trebui luată în considerare numai în cazul în care obiectivele nu pot fi obținute altfel. Comisia ar trebui să pună un accent mai mare pe o aplicare coerentă a normelor existente în toate statele membre, contribuind astfel la armonizarea și consolidarea supravegherii pieței. Ea ar trebui, de asemenea, să promoveze aplicarea echilibrată la nivel global a acestei abordări în alte regiuni ale lumii.

1.8.

Dezavantajele, cum ar fi, de exemplu, accesul dificil la finanțare, costurile ridicate pentru energie sau costurile care rezultă din sarcinile administrative și legislația în domeniu ar trebui reduse prin adoptarea unei legislații mai coerente și mai previzibile.

1.9.

O rată ridicată de ocupare a forței de muncă în Europa poate fi menținută doar atunci când lucrătorii sunt mai bine educați și pregătiți decât cei din economiile aflate în concurență. Ar trebui luate măsuri pentru a atrage tinerii – femei și bărbați – către meserii din domeniul tehnologiei, care folosesc utilaje și servicii din ce în ce mai sofisticate. Cooperarea întreprinderilor cu universitățile și școlile, formarea și învățarea de-a lungul vieții trebuie încurajate.

2.1.

Sectorul ingineriei în Europa este un sector foarte cuprinzător și diversificat, care acoperă codurile NACE 25, 26, 27, 28, 29.3, 32.11 și 33, exceptând 33.15 până la 33.17. În mod tradițional, sectorul este reprezentat de: inginerie mecanică și electrică, mașini și utilaje; electronică, produse din metal și prelucrarea metalelor.

2.2.

La nivel european, acest sector numără aproximativ 130 000 de întreprinderi, în care lucrează aproximativ 10,3 milioane de persoane cu un nivel înalt de calificare și cunoștințe, care generează o producție anuală de aproximativ 1 840 de miliarde EUR, ceea ce reprezintă aproximativ o treime din totalul exporturilor din UE.

2.3.

Sectorul produce o varietate de produse finale sau pentru alte sectoare, furnizând componente, piese, scule, mașini-unelte, instalații, sisteme, tehnologii etc., jucând astfel un rol cheie pentru nivelul tehnologic al unui număr mare de alte sectoare și fiind definitoriu pentru dezvoltarea societății în ce privește eficiența energetică, sănătatea, mobilitatea, comunicațiile și securitatea.

2.4.

Datorită volumului său enorm, nivelului ridicat de ocupare a forței de muncă și unei puternice orientări către export, sectorul european al ingineriei joacă un rol esențial în redresarea economică a Europei și pentru obiectivul ambițios menționat în Comunicarea Comisiei „O industrie europeană mai puternică pentru creșterea și redresarea economică”, de a inversa tendințele actuale și de a crește ponderea producției industriale la peste 20 % din PIB până în 2020.

2.5.

Ramurile sectorului european al ingineriei trebuie privite și analizate în contextul dezvoltării economice a UE și fiecare reprezintă o verigă completă și esențială a lanțului respectiv de creare a valorii economice. Privite din acest punct de vedere, ele sunt afectate în esență de aceleași probleme ca și celelalte verigi din acest lanț (industria siderurgică, sectorul energetic etc.).

3.1.1.

Sectorul european al ingineriei exportă o parte considerabilă din producție. Investițiile din ultimii ani nu au reușit să țină pasul cu alte regiuni din lume. Această situație a condus la o delocalizare periculoasă a lanțurilor de creare a valorii economice spre țări din afara Europei, făcând ca sectorul ingineriei să se confrunte cu o concurență mondială aflată în continuă creștere.

3.1.2.

America de Nord a adoptat o strategie care are ca obiectiv reindustrializarea, bazată în special pe costuri energetice scăzute și costuri ale forței de muncă mai scăzute în spațiul NAFTA. China și mai multe țări din Asia de Sud-Est au atras investiții considerabile, în special în sectorul electric și electronic, și, recent, în sectorul mașinilor și utilajelor. Cu planuri de dezvoltare susținute de stat, aceste industrii nu concurează doar cu salarii mai mici, dar vor produce în curând mărfuri cu o valoare adăugată mai ridicată. Japonia își regăsește competitivitatea prin recenta devalorizare a yenului japonez cu aproximativ 30 %. Demne de semnalat sunt și Africa și Orientul Mijlociu, care au reușit în ultimii ani să atragă investiții în capacitatea de producție.

3.1.3.

Obiectivul de 20 % din PIB necesită crearea de cel puțin 400 000 de noi locuri de muncă pe an. Numai în cazul în care Europa reușește să atragă mai multe investiții, se vor crea suficiente locuri de muncă și se va genera bunăstarea care să permită păstrarea standardelor sociale europene și atingerea obiectivelor Strategiei Europa 2020. Aceste investiții vor fi efectuate numai dacă Europa va rămâne competitivă.

3.1.4.

Este evident că un astfel de număr mare (> 10 milioane) de locuri de muncă, de regulă bine plătite, nu poate fi menținut dacă Europa se va concentra numai asupra segmentului pieței reprezentat de ingineria de vârf. În timp ce întreprinderile high-tech joacă un rol decisiv pentru avansul tehnologic, încurajând inovarea de-a lungul lanțului de creare a valorii economice, este esențial ca Europa să rămână un loc de producție pentru toate tipurile de produse de inginerie și de produse de bază, inclusiv cele provenind din sectoare de tehnologie redusă sau medie. Pe lângă crearea de locuri de muncă, acesta este un factor decisiv pentru rețeaua integrată de furnizori, care este unul din cele mai mari avantaje de care se bucură producătorii din Europa, și care permite schimbul rapid de cunoștințe, trecerea rapidă la faza de producție și care beneficiază de clustere regionale.

3.2.1.

Prin produsele, sistemele și tehnologiile cu care produc întreprinderile sale, sectorul ingineriei se află în fruntea transformărilor către o economie ecologică, cu emisii scăzute de dioxid de carbon. Sectorul este supus unui ritm de transformare foarte rapid în direcția celei de-a patra revoluții industriale (2), care va permite trecerea către fabricarea în masă de produse personalizate, permițând industriei să răspundă provocărilor societale cu soluții adaptate.

3.2.2.

Europa dispune de competența necesară în ceea ce privește cunoștințele științifice și de cercetare pentru trecerea la o economie mai ecologică, însă calea către produse inovatoare presupune mai mult decât atât. În multe domenii tehnologice, Europa dispune de un avantaj științific clar, dar industriile care profită de această cercetare își au sediul în străinătate; altfel spus, Europa nu este suficient de atractivă ca loc de producție pentru a pune astfel de inovații pe piață, iar scurgerile de cunoștințe către economiile aflate în concurență devin o amenințare reală.

4.1.1.

Dacă se evaluează șansele UE de a aplica politica industrială de care este mare nevoie, se constată că există probleme inerente grave, care afectează procesul de tranziție necesar. În primul rând, Uniunii îi lipsesc, din nefericire, viziunea și leadership-ul, ceea ce conduce la prea multe inițiative incoerente și la o incoerență acută a cadrului de reglementare. În al doilea rând, conceptul durabilității, care ar putea reprezenta o strategie de integrare foarte bună, ar trebui să acorde aceeași importanță tuturor celor trei piloni (de mediu, social și economic).

4.1.2.

Actuala scădere a încrederii investitorilor (3) în economia UE devine alarmantă și este esențial ca ea să fie recâștigată; o implementare autentică a Strategiei Europa 2020 și un mediu de afaceri stimulator și motivant s-ar putea dovedi calea corectă de stopare a acestei pierderi de încredere.

4.1.3.

Este nevoie de mult mai multe investiții și de creștere pentru a inversa declinul continuu al industriei europene. Obiectivul de 20 % și crearea de noi locuri de muncă nu vor putea fi realizate dacă Europa nu va dezvolta o viziune clară și o agendă aferentă pentru acest sector. Acestea ar trebui să ducă spre o politică coordonată, care să acorde prioritate competitivității industriei europene și care să includă celelalte domenii politice și să facă Europa atractivă pentru crearea de noi întreprinderi.

4.1.4.

Întreprinderile din sectorul ingineriei suferă de o suprareglementare care uneori este inadecvată, cu multe reglementări naționale care se suprapun legislației UE. În special IMM-urile nu sunt în măsură să le facă față. Principala sarcină pentru întreprinderile menționate ar trebui să fie găsirea unor soluții tehnice și nu risipirea unei părți considerabile din resursele disponibile pentru a se ocupa de ultimele reglementări. Metoda directă pentru a scăpa această problemă este de a reduce cantitatea noilor acte legislative.

4.1.5.

Pentru a da un exemplu de noi acte legislative inutile, menționăm că a devenit deja obișnuință ca majoritatea reglementărilor și directivelor existente să fie urmate de modificări. Adesea o mai bună aplicare a normelor existente ar rezolva mai bine problema decât crearea de noi dispoziții. Introducerea de noi reglementări ar trebui, prin urmare, să rămână o soluție de tip ultima ratio.

4.1.6.

Legiuitorul european încearcă adesea să reglementeze un anumit domeniu într-un mod prea detaliat. În timp ce această opțiune este utilă în anumite reglementări tehnice, ea ar putea să fie necorespunzătoare în alte domenii, cum ar fi, de exemplu, faptul că normele referitoare la câmpuri electromagnetice sunt prea dificil de respectat pentru IMM-uri. Strategia Comisiei privind sănătatea și securitatea pentru 2013-2020 trebuie să garanteze un nivel de protecție adecvat la locul de muncă, dar ar trebui, în același timp, să fie coerentă, scurtă și ușor de aplicat.

4.1.7.

Legislația europeană trebuie să devină mai previzibilă. Aceasta implică – în ceea ce privește ciclurile de investiții ale întreprinderilor – ca metodologiile să nu se modifice după adoptarea lor, iar valorile-țintă să fie mai previzibile și mai orientate pe termen lung. Un exemplu în care abordarea Comisiei, cuprinzătoare în faza inițială, se pierde treptat, este Directiva proiectării ecologice. Prioritatea inițială a fost pusă pe energie; metodologia solidă utilizată (MEErP) ar trebui să fie păstrată. O problemă deosebită rezultă din frecvența reformărilor. Pentru unele produse, schimbările la care este supusă legislația au loc la un interval de aproximativ 5 ani, fapt devastator în special pentru sectorul ingineriei, în care orizontul unei investiții se întinde de la 10 până la 30 de ani.

4.1.8.

Din păcate, evaluările de impact efectuate de Comisie nu includ în mod suficient costurile provocate de introducerea unor noi acte legislative pentru întreprinderi, în special pentru IMM-uri. Cele mai mari costuri ale adoptării unor legi suplimentare, care în prezent nu sunt luate în considerare, sunt cele cauzate de pierderea de investiții și de noi întreprinderi în Europa, pentru că se stabilesc în afara UE.

4.1.9.

În mod similar, normele privind licitațiile publice ar trebui să fie ușor de înțeles. Altfel, IMM-urile nu mai sunt capabile să participe la licitații, concurența scade, deciziile în cadrul procesului de achiziții devin mai dificil de verificat și achizițiile publice devin mai vulnerabile la fraudă. Prin urmare, trebuie acordată prioritate simplificării și transparenței.

4.1.10.

Costurile pentru energie sunt mult mai ridicate în Europa decât în economiile aflate în competiție. Cea mai urgentă măsură pentru a face energia mai accesibilă constă în crearea unei piețe veritabile a energiei în Europa. În plus, este important să nu fie introdusă o legislație care are ca rezultat creșterea creșteri de prețuri. Decarbonizarea trebuie să fie accesibilă, neutră din punct de vedere tehnologic și bazată pe legile pieței.

4.2.1.

Protecția împotriva produselor neconforme periculoase și împotriva contrafacerii constituie o condiție prealabilă pentru o concurență loială. În prezent, mai puțin de 1 % din toate mărfurile importate prin intermediul marilor porturi europene sunt verificate la sosire sub aspectul conformității cu normele UE și multe produse periculoase sau contrafăcute, în special electrice, intră pe piața internă.

4.2.2.

Organismele de supraveghere și control din diferitele state membre ale UE diferă mult unele de altele. În anumite state membre, sistemul prevede mecanisme pentru protecția indispensabilă a întreprinderilor, pe când în altele, asemenea structuri nu există, sunt incomplete sau insuficiente. UE ar trebui să urmărească îmbunătățirea și consolidarea coordonării între aceste organisme, pentru a se ajunge la un sistem european corespunzător și uniform.

4.3.1.

Standardizarea în Europa a devenit o parte decisivă a succesului pieței unice. Standardizarea contribuie la realizarea unor produse interșanjabile și deci comercializabile peste tot în lume, precum și de-a lungul unor lanțuri lungi de creare a valorii economice. Cu toate acestea, în ultimii ani, multe IMM-uri își exprimă nemulțumirea în legătură cu numărul mare de mandate de standardizare acordate de către Comisie și cu faptul că standardizarea a depășit cerințele tehnice. IMM-urile ar trebui să fie încurajate și sprijinite să participe la procesul de standardizare.

4.3.2.

Deoarece IMM-urile sunt din ce în ce mai implicate în lanțurile de creare a valorii economice, este necesar să li se ofere posibilitatea de a contribui în mod adecvat la elaborarea acestora. Ar trebui luate măsuri practice în vederea stabilirii egalității între părțile interesate, și anume, de exemplu, un sprijini mai susținut la nivel național pentru participarea IMM-urilor care dispun de mai puține resurse financiare.

4.4.1.

Întreprinderile din domeniul ingineriei reprezintă un vector fundamental aflat în avangarda inovării atunci când este vorba de fabricarea echipamentelor necesare pentru ca revoluția ecologică să aibă loc. Eficacitatea energetică, reducerea emisiilor de CO2 și eficiența climatică influențează în mod pozitiv dezvoltarea durabilă a sectorului. Pe lângă crearea de noi produse, inovațiile întreprinderilor din sectorul ingineriei duc de multe ori la noi metode de producție și la mărfuri și sisteme și mai avansate din punct de vedere ecologic, fiind, în același timp, mai productive și mai accesibile pentru clienți.

4.4.2.

Europa a atins un înalt nivel în ceea ce privește cercetarea și rezultatele acesteia. În 2012 au fost înregistrate peste 250 000 de cereri de brevete în Europa. Cu toate acestea, calea de la cercetare la produsul final inovator presupune mai mult decât simplele cunoștințe și competențe de cercetare. Pe o perioadă îndelungată, Europa a fost posesoarea unui avantaj științific indiscutabil în multe tehnologii, însă, între timp, se întâmplă adesea ca industriile care profită de cercetare să fie delocalizate în afara Europei. Această slabă exploatare industrială a cunoștințelor existente în Europa poate fi depășită doar prin participarea industriei la programele de cercetare într-un stadiu incipient și cu un cadru adecvat care să le permită să valorifice cunoștințele acumulate în timp util. Noile structuri care să unească industria și cercetarea – clusterele, parcurile tehnologice, centrele dedicate schimburilor tehnologice – ar trebui să fie promovate cu fonduri publice.

4.4.3.

Pentru a îmbunătăți asimilarea industrială a noilor cunoștințe științifice, finanțarea cercetării și inovării ar trebui să fie mai bine orientate către nevoile industriei, pusă în practică sub formă de parteneriat public-privat, așa cum este cazul la programul „fabricile viitorului”. Pentru a da un impuls participării întreprinderilor, în special a IMM-urilor, orientările și dispozițiile privind participarea și aprobarea proiectelor ar trebui să devină mai simple. Ar trebui luate măsuri care să promoveze înființarea de fabrici moderne care să stea sub semnul celei de-a 4-a revoluții industriale.

4.5.1.

Numărul de locuri de muncă directe din acest sector reprezintă o expresie a rolului important care revine ingineriei în depășirea nivelului actual ridicat al șomajului în UE, având un potențial însemnat pentru crearea de noi locuri de muncă, cu condiția ca Europa să poată genera investițiile necesare pentru relansarea sa economică. Atunci când aceste locuri de muncă vor fi create, numărul inacceptabil de ridicat de șomeri în rândul tinerilor va putea fi depășit. Actualele eforturi ale UE pentru a crea o „garanție pentru tineret” par a fi o măsură adecvată în actuala perioadă de criză. Cu toate acestea, pe termen lung, crearea durabilă de locuri de muncă poate proveni numai de la întreprinderi solide care investesc în Europa.

4.5.2.

Multe sectoare de producție se confruntă cu o lipsă de tineri profesioniști. Sistemele de educație și de formare profesională trebuie să fie mult mai orientate către necesitățile și nevoile viitoare ale întreprinderilor. Ar trebui luate măsuri atât la nivel administrativ, cât și de către întreprinderi pentru a-i atrage pe tineri în acest sector și a contribui totodată la îmbunătățirea imaginii acestuia. În special lipsa de specialiști în domeniul științific, tehnologic, al ingineriei și matematicii în unele regiuni din Europa ar trebui soluționată, de exemplu, prin sprijinirea mobilității acestor profesioniști în întreaga Europă.

4.5.3.

În continuare, prea puține femei tinere doresc să se realizeze profesional în domeniul ingineriei. În multe țări europene, sectorul ingineriei a inițiat deja campanii dedicate atragerii femeilor tinere către stagii corespunzătoare, iar Fondul Social European a sprijinit proiecte care vizează reducerea barierei emoționale a femeilor tinere față de carierele din domeniul ingineriei. Cu toate acestea mai sunt multe de făcut. La școală, tehnica și ingineria ar trebui predate într-un mod mult mai convingător.

4.5.4.

Unul din motivele decisive pentru care multe întreprinderi europene au trecut cu bine prin criza actuală a fost excelenta forță de muncă. Datorită sistemului de ucenicie, lucrătorii acestora dispun de cunoștințe cuprinzătoare atât la nivel teoretic, cât și cu privire la procesele de producție. Ei sunt capabili să integreze inovarea în mod rapid în diferitele etape ale lanțului creării de valoare economică. Politica europeană de ocupare a forței de muncă ar trebui să încurajeze țările să adopte astfel de sisteme de ucenicie la nivel de întreprindere. Cooperarea întreprinderilor cu școlile și universitățile, schimburile de inițiere la locul de muncă și stagiile ar trebui încurajate.

4.5.5.

Asociațiile profesionale și sindicatele pot lua inițiative sprijinite de guvernele lor, pentru a evalua învățământul industrial și a îmbunătăți parcursurile de învățare capabile să acopere necesarul de calificări, de o importanță din ce în ce mai mare pentru o industrie care furnizează clienților săi echipamente și servicii din ce în ce mai sofisticate, presupunând noi aptitudini.

4.5.6.

Învățarea pe tot parcursul vieții ar trebuie să fie o responsabilitate comună a angajatorilor și angajaților. Lucrătorii care își pierd locurile de muncă trebuie să dispună de un acces suficient la rapid la actualizarea calificării de care dispun. Politicile active în domeniul pieței forței de muncă precum și schimbul de bune practici, cum ar fi cele cofinanțate de FSE și FEDER, ar trebui accelerate.

4.5.7.

Sectoarele industriale sunt supuse un proces permanent de schimbare. Există în mod constant un proces de creare de locuri de muncă și de noi produse, în timp ce altele devin redundante. Restructurarea necesară ar trebui organizată într-un mod anticipativ. Toți partenerii sociali – sindicatele și angajatorii –, precum și guvernele și instituțiile UE trebuie să fie incluse într-un un dialog menit să dezvolte o abordare mai flexibilă și pozitivă față de schimbările din industrie. Trebuie evitate concedierile, pentru a menține forța de muncă competentă și calificată în întreprinderi. Pierderile inevitabile de locuri de muncă ar trebui să fie organizate și atenuate într-o manieră acceptabilă din punct de vedere social. În unele țări din Europa Centrală și de Est putem găsi exemple referitoare la modul în care poate fi modernizată cu succes o economie, făcând-o mai productivă, mai ecologică și creând numeroase noi locuri de muncă bine plătite.

4.5.8.

Autoritățile publice, asociațiile profesionale și sindicatele ar trebui să caute soluții pentru o mai bună adaptare a sectorului la fluctuațiile ciclice ale activității economice. O angajare rapidă și eficientă a personalului calificat este vitală pentru ca întreprinderile europene din industria prelucrătoare să poată reacționa la presiunile crescânde ale concurenței la nivel mondial. Legislația privind ocuparea forței de muncă trebuie să admită modalități de lucru, atât pe plan extern, cât și pe plan intern, care iau în considerare atât eficiența necesară procesului de producție, cât și chestiunile referitoare la sănătate și siguranță și la echilibrul dintre viața profesională și cea privată. Instrumentele flexibilizării necesare nu trebuie să fie utilizate în scopul reducerii standardelor sociale existente în Europa.

4.5.9.

Partenerilor sociali naționali le revine o mare responsabilitate în cadrul negocierilor colective. A concura cu succes pe piață la nivelurile actuale de cost al forței de muncă reprezintă o provocare. Puterea de cumpărare a salariaților trebuie să fie menținută. Îmbunătățirea competitivității întreprinderilor europene nu trebuie să fie realizată prin scăderea salariilor. Pentru a menține și a îmbunătăți locurile de muncă, eforturile trebuie să meargă în direcția competitivității bazate pe alte elemente decât prețul, precum și a controlului costurilor de producție. Câștigurile obținute printr-o productivitate mai mare ar trebui să fie partajate între creșteri salariale, investiții și remunerația acționarilor.

4.6.1.

În ultimii ani, Comisia a recunoscut faptul că sprijinirea IMM-urilor în ceea ce privește exportul este esențială pentru o economie mai puternică. Pentru multe IMM-uri, primul pas îl reprezintă exportul în altă țară din UE. De aceea, concurența de pe piața internă este atât de importantă, deoarece experiența dobândită ar putea motiva întreprinderile să exporte și în țări din afara UE. În condițiile în care aceasta din urmă reprezintă o sarcină dificilă pentru IMM-uri, este important ca acestea să nu fie lăsate singure în demersul lor. În plus, accesul IMM-urilor la instrumentele de finanțare pentru exporturi ar trebui să fie îmbunătățit.

4.7.1.

Chiar dacă bugetele publice rămân limitate, investițiile necesare în infrastructura energetică ar trebui să nu fie amânate, întrucât acest lucru ar prejudicia competitivitatea Europei.

4.7.2.

În prezent, cea mai mare parte a investițiilor în eficiența energetică și a resurselor sunt efectuate numai dacă se atinge pragul de rentabilitate în mai puțin de 3 ani, ceea ce face să se piardă multe beneficii posibile. Multe investiții private nu sunt efectuate chiar dacă acestea ar fi utile deoarece pragul lor de rentabilitate se atinge de regulă în 3 până la 5 ani. Această dilemă ar putea fi depășită dacă câștigurile viitoare din astfel de investiții ar crea un flux de lichidități deja în momentul în care investițiile trebuie să fie realizate. Prin urmare, ar putea fi prevăzute fonduri la BEI sau la băncile de finanțare de la nivel național care oferă credite pentru întreprinderi și gospodării pentru astfel de investiții, în schimbul profiturilor generate prin economia realizată, până ce creditul respectiv va fi fost rambursat. Acest model ar face posibile investiții de acest tip fără niciun fel de subvenții publice.

4.8.1.

Producătorii europeni au profitat de eforturile depuse anterior pentru o mai bună reciclare a deșeurilor, acum când prețurile materiilor prime sunt ridicate. Majoritatea metalelor, care reprezintă baza pentru majoritatea mărfurilor, sunt reciclate în prezent. Totuși, accesul la materiile prime care trebuie importate rămâne esențial pentru competitivitatea sectorului ingineriei. Prin urmare, UE trebuie să insiste ca schimburile comerciale în domeniul materiilor prime să nu fie împiedicate prin restricții incompatibile cu prevederile OMC, în special în ceea ce privește pământurile rare. Trebuie să se țină seama de faptul că standardele etice, sociale și ecologice trebuie respectate.

4.9.1.

Întreprinderile europene ar trebui să exploreze și să utilizeze potențialul oferit de noile state membre. Această abordare ar putea transforma problemele generate de diferențele economice majore dintre regiunile europene într-un avantaj pentru întreaga Europă.

4.9.2.

CESE îndeamnă Comisia Europeană să monitorizeze situația comerțului internațional de materii prime esențiale. CESE recomandă elaborarea mai multor scenarii plauzibile, precum și a unui scenariu pentru cazul cel mai sever, pentru a descrie amenințările și soluțiile posibile. Ar trebui îmbunătățită cooperarea cu alte țări aflate într-o situație similară (SUA, Japonia, Coreea de Sud).

5.6.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 170/38

1.1

Sectorul întreținerii, reparării și transformării navelor (ship maintenance, repair and conversion – SMRC) are o importanță strategică pentru Europa și dezvoltarea sa durabilă, jucând un rol esențial în domenii precum protecția mediului, transporturile, securitatea și eficiența energetică.

1.2

CESE consideră că, având în vedere know-how-ul tehnic avansat, actuala rețea de șantiere navale din sectorul întreținerii, reparării și transformării navelor din UE este bine pregătită și capabilă să răspundă nevoilor din ce în ce mai mari în materie de dezvoltare durabilă, tehnologie, inovare, competențe profesionale și echipamente navale.

1.3

În opinia Comitetului, în ciuda climatului economic dificil, apar oportunități pentru acest sector. Acest fapt se explică prin lărgirea flotei mondiale și volumul în creștere de nave vechi, precum și nevoia din ce în ce mai mare de transformare și modernizare, ca urmare a cerințelor în materie de mediu, energie și climă. Pe termen scurt, aceasta implică nevoia tot mai mare de nave eficiente energetic, funcționarea și dezvoltarea instalațiilor pe bază de energie eoliană offshore și extragerea resurselor naturale din mare.

1.4

Pe termen mediu și lung, deschiderea căilor navigabile în Oceanul Arctic și a mineritului marin oferă oportunități suplimentare pentru acest sector.

1.5

Comitetul subliniază că, în ciuda acestor perspective promițătoare, actuala criză face ca armatorii și șantierele navale din sectorul întreținerii, reparării și transformării navelor să se confrunte în continuare cu blocaje financiare, de exemplu, accesul la credite și, prin urmare cu condiții dificile de lucru pentru întreprinderi. O provocare suplimentară este menținerea masei critice în acest sector.

1.6

Pentru a răspunde acestor provocări, subsectorul întreținerii, reparării și transformării navelor trebuie să conlucreze strâns cu lanțul valoric din domeniul maritim, pentru a-și spori vizibilitatea și a obține sprijin din partea UE, a statelor membre și a regiunilor, în perspectiva concurenței în continuă creștere din partea țărilor terțe.

1.6.1

Comitetul consideră că pentru acest sector se va dovedi utilă și necesară aplicarea unor măsuri precum:

1.7

CESE subliniază că, deși lucrătorii din sectorul UE al întreținerii, reparării și transformării navelor dețin competențe corespunzătoare, acestea trebuie evaluate și actualizate în permanență. Aceste măsuri trebuie sprijinite cu prioritate, de exemplu, în cadrul inițiativei LeaderSHIP 2020. Există un risc real de pierdere a masei critice în acest sector, dată fiind îmbătrânirea forței de muncă calificate.

1.8

În opinia CESE, stimularea interesului față de acest sector al lucrătorilor noi și tineri trebuie să fie o preocupare de prim ordin, acest lucru trebuind coroborat cu măsuri menite să îmbunătățească imaginea acestui sector. Acest lucru trebuie cuplat cu sprijinul financiar acordat școlilor și instituțiilor de învățământ superior care organizează specializări adecvate profilului SMRC.

1.9

Comitetul consideră că Comisia, împreună cu partenerii sociali și cu alte părți interesate (de exemplu în cadrul conceperii „Consiliului sectorial pentru aptitudini”), ar trebui să dezvolte un plan de adaptare continuă a competențelor la noile activități din sectorul întreținerii, reparării și transformării navelor, care privesc, printre altele, instalațiile offshore (platforme, ferme eoliene etc.), porturi, unități tehnice flotante, instalații și nave pentru punctele de aprovizionare cu GNL etc.

1.10

Un set cuprinzător de principii și regulamente (privind protecția mediului, securitatea, porturile, transportul, asamblarea, reciclarea) are un impact hotărâtor asupra modului de funcționare a sectorului și asupra cererii de servicii în acest sector. În lumina celor menționate, CESE consideră că sectorul întreținerii, reparării și transformării navelor și cel al construcției de nave ar trebui să desfășoare, în mod frecvent și sistematic, consultări împreună cu EMSA, în vederea realizării unor nave sigure și ecologice, precum și a monitorizării lor eficace.

1.11

În opinia CESE, acumularea de noi reguli și cerințe privind tehnologiile avansate ar trebui privite nu ca dăunătoare sau problematică pentru acest sector, ci mai curând ca o oportunitate. În această privință, sectorul întreținerii, reparării și transformării navelor și șantierele de construcții navale, precum și sectorul siderurgic ar trebui să conlucreze mai strâns pentru a-și îmbunătăți rezultatele. Comitetul solicită DG MOVE să ia în considerare dezvoltarea strategică a sectorului întreținerii, reparării și transformării navelor (inclusiv în ceea ce privește transportul maritim pe distanțe mici).

CESE consideră că, având în vedere cererea masivă anunțată de previziunile pe termen mediu (3 ani) în materie de reciclare a navelor realizată în Europa, sectorul întreținerii, reparării și transformării navelor deține echipamentele care să permită realizarea unor astfel de proiecte. De asemenea, dispune de capitalul uman care să-i permită îndeplinirea cerințelor privind reciclarea navelor ținând cont de protecția omului și a mediului. În același timp, în sector se atrage atenția că acesta este un mod de desfășurare a activităților nou și diferit, căruia îi sunt asociate aspecte sensibile și care necesită o abordare delicată. În opinia Comitetului, reciclarea navelor va reprezenta o activitate cu un caracter strategic tot mai important pentru industria europeană.

1.12

În opinia Comitetului, obiectivele esențiale pe termen scurt, care necesită sprijin public în vederea finanțării transformărilor din sectorul european al întreținerii, reparării și transformării navelor, privesc instalarea de sisteme de epurare și de tratare a apei de balast (ceea ce poate afecta în jur de 65 000 de nave din întreaga lume, conform Registrului naval Lloyd's) și transformările asociate eficienței energetice (printre altele, instalarea de motoare alimentate cu GNL, instalații de alimentare pe mare cu GNL și sisteme de recuperare a căldurii, precum și modernizarea sistemelor de reducere a vitezei etc.).

1.13

Comitetul crede cu fermitate că sectorul întreținerii, reparării și transformării navelor este de maximă importanță pentru flota europeană, iar acest subiect ar trebui introdus și în alte avize CESE privind sectorul apărării.

1.14

CESE consideră că punerea în practică a reglementărilor OMI, în special a Convenției privind apa de balast, este esențială pentru acest sector. Prin urmare, această convenție ar trebui pusă în aplicare într-un mod adecvat și eficace și pe baza unor obiective clare.

2.1

Industria construcțiilor navale cuprinde toate întreprinderile implicate în construcția, întreținerea, transformarea și repararea tuturor tipurilor de nave și a altor structuri maritime relevante. Abrevierea în limba engleză pentru șantierele de întreținere, reparare și transformare a navelor este SMRC (ship maintenance, repair and conversion). În acest sector de activitate se amestecă mai multe perspective de clasificare. În UE, astfel de șantiere funcționează în 16 țări și oferă un loc de muncă unui număr de 50-55 000 de lucrători (media în perioada 2007-2011).

2.2

Branșa întreținerii, reparării și transformării navelor este un segment specific al sectorului construcției navale. Importanța acestui sector este în creștere, odată cu expansiunea flotei mondiale și dezvoltarea transportului maritim (și a navigației interioare) și cu dezvoltarea tehnologiilor navale și nevoia sporită de transport pe apă în contextul dezvoltării durabile.

2.3

UE deține în prezent o poziție puternică în acest sector. Proporția pe care o deține pe piața mondială reprezintă circa 35%, ceea ce dovedește că acest sector este unul strategic pentru Europa. Această poziție trebuie menținută și chiar îmbunătățită pentru asigurarea unui nivel ridicat de siguranță în transportul maritim și stabilirea de standarde riguroase în materie de mediu și eficiență energetică.

2.4

Acest sector se deosebește de cel al construcției navale sub diferite aspecte. El se împarte în următoarele subsectoare: repararea navelor, întreținerea și modernizarea navelor și transformarea navelor.

2.5

Întreținerea și repararea sunt în general operații de scurtă durată. În cele mai multe cazuri, o navă este plasată într-un loc uscat, unde rămâne în medie 10-12 zile.

2.6

Planificarea lucrărilor de reparație este relativ simplă, iar șantierele navale pot influența alegerea armatorului în ceea ce privește șantierul. Reparațiile neplanificate, impuse de defecțiunile de sistem, mecanică sau structură, trebuie efectuate în cel mai apropiat șantier cu putință. În astfel de cazuri, este dificil de influențat decizia armatorului.

2.7

În conformitate cu un raport OCDE din 2008 (1), alegerea șantierului de reparații navale a devenit de o importanță crucială pentru armatori, care, deseori, trebuie să aleagă între o soluție atractivă din punct de vedere financiar și nevoia de a asigura fiabilitatea intervenției și tehnologia sofisticată adecvată. Factorii determinanți pentru a hotărî unde va fi reparată o navă sunt, de obicei: costul, durata reparației (inclusiv costurile aferente) și, într-o măsură mai mică, tipul de tehnologie utilizat.

2.8

Pentru a realiza economii de scară, activitățile de construcții și reparațiilor navale se grupează în diferite regiuni ale lumii. Țările care sunt lideri în sectorul construcțiilor navale separă de regulă activitățile de construcție de noi nave de cele de întreținere, reparații și transformare în vederea consolidării concentrării forței de muncă și a stimulării productivității.

În câteva țări din UE (de exemplu, Polonia, Germania, Țările de Jos) și în India, există legături funcționale și la nivelul întreprinderilor între șantierele de construcții navale și cele de întreținere, reparații și transformare. Acest model pare să funcționeze în mod eficace în aceste țări, prin utilizarea serviciilor și instalațiilor comune (precum și a altor unități organizaționale (2)) pentru ambele tipuri de șantiere și prin valorificarea posibilităților de diversificare a gamei lor de produse și comenzi, reducând la minimum astfel riscurile generate de încetinirea economică.

2.9

Caracteristicile pieței în acest sector

2.10

În ultimele decenii, termenul „întotdeauna tânăr” (always young) este utilizat în literatura de specialitate pentru a descrie dezvoltarea sectorului întreținerii, reparării și transformării navelor. Puternica dezvoltare a flotei mondiale de la 600 milioane de tone deadweight în 1990 la 1 468 milioane deadweight în 2011 a fost o sursă de creștere în paralel a oportunităților pentru sectorul întreținerii, reparării și transformării navelor. Cifra de afaceri anuală în acest sector a fost estimată la circa 12 miliarde USD la sfârșitul anului 2010. (3)

2.11

Cifra de afaceri în sectorul european al reparațiilor de nave s-a ridicat, în 2010, la 3,16 miliarde EUR (vârful fiind de 4 miliarde EUR în 2008). Anexa 1 prezintă cifra de afaceri în reparațiile navale în diferite țări europene între 2006 și 2010.

2.12

Sectorul european al întreținerii, reparării și transformării navelor era prosper înainte de criză. Începând din 2010, armatorii au redus cheltuielile sau au amânat comenzile în încercarea de a-și reduce costurile. În a doua jumătate a anului 2010, ei au reușit să-și compenseze pierderile, după cum demonstrează faptul că timpul de așteptare pentru lucrările de reparare a crescut din nou (de la o săptămână la trei săptămâni).

2.13

Există șantiere de întreținere, reparare și transformare a navelor în întreaga lume. Deși șantierele navale din Asia efectuează reparații la costuri mai scăzute (dată fiind forța de muncă mai ieftină), mulți armatori aleg șantiere mai scumpe, pentru că sunt capabile să ofere termene mai scurte (evitând totodată costurile de deviere) și competențe în tehnologia mai sofisticată.

2.14

Sub anumite aspecte, procesul de transformare și modernizare este mai asemănător cu cel al construcției de noi nave decât cu activitatea de reparare și întreținere. Transformarea navelor durează de obicei mai mult decât lucrările de reparație obișnuite. Activitățile implicate în transformarea navelor pot fi considerate un proces de producție.

2.15

Conform organizației Sea Europe (4), activitățile de transformare a navelor sunt apropiate de activitățile desfășurate pe șantierele de construcție de noi nave sub aspectul duratei, dar transformarea presupune o abordare complet diferită, care presupune flexibilitate. Acest fapt garantează posibilitatea operării unor modificări în funcție de solicitările clientului și caracteristicile navei supuse procesului de transformare.

2.16

Cu puțin timp înainte de izbucnirea crizei, piața șantierelor care efectuează transformări navale era prosperă. Numărul comenzilor a început să scadă în 2009, cea mai importantă scădere fiind înregistrată la începutul lui 2010. În acea perioadă, majoritatea registrelor de comenzi pentru lucrările de transformare erau goale. Situația s-a îmbunătățit într-o oarecare măsură în al doilea semestru al anului 2010, însă, în prezent, mulți armatori își reduc comenzile pentru transformări din cauza dificultăților financiare.

2.17

În ultima perioadă, un rol tot mai important îi revine renovării, transformării și modernizării navelor auxiliare de tip offshore și echipamentelor plutitoare (printre care și platformele marine de foraj). Având în vedere costurile ridicate de fabricație ale unor noi nave de acest tip (sau ale instalațiilor plutitoare offshore), precum și termenele îndelungate pentru livrarea lor (până la patru ani), armatorii se hotărăsc să transforme instalațiile și echipamentele plutitoare existente de tip offshore. Însă în Europa există o tendință puternică de folosire a șantierelor mai ieftine din alte țări pentru realizarea unor asemenea lucrări de transformare.

3.1

Studiile și analizele privind competitivitatea sectorului întreținerii, reparării și transformării navelor din UE au avut loc în ultimii ani în cadrul programului de cercetare ECO-REFITEC (5), realizat în cadrul celui de-al șaptelea program-cadru pentru cercetare. Rezultatele acestor studii sunt prezentate în Anexa 2.

4.1

La nivel internațional, nu au fost discuții privind acordurile multilaterale în materie de concurență (sub auspiciile OMC), care ar putea avea impact asupra sectorului întreținerii, reparării și transformării navelor, iar șansele încheierii unui acord în acest sens sunt destul de slabe.

4.2

La nivel bilateral, UE a negociat un acord comercial cu consecințe indirecte asupra competitivității cu SUA, Canada, Japonia și Coreea de Sud, dar impactul acestuia asupra sectorului întreținerii, reparării și transformării navelor este mai degrabă unul minim.

La nivel european, legislația UE prevede condiții-cadru pentru ajutoarele de stat în domeniul construcțiilor navale. În acest cadru, Comisia poate autoriza acordarea de credite pentru inovare sau subvenții regionale pentru șantierele navale sau, în cazul creditelor la export, acordarea de ajutor armatorilor. În ceea ce privește sectorul întreținerii, reparării și transformării navelor, acest cadru privește subvențiile acordate pentru repararea și transformarea navelor, în cazul ajutoarelor regionale și în principal subvenții pentru transformarea navelor în cazul creditelor la export.

4.2.1

Cadrul actual a intrat în vigoare începând cu 1 ianuarie 2012 și este valabil timp de doi ani. Comisia susține că, ulterior, se va reuși integrarea cadrului pentru construcțiile navale în viitoarea versiune a cadrului UE pentru ajutoarele de stat pentru cercetare și inovare, precum și în normele privind ajutoarele regionale, moment în care atât cadrul UE, cât și cadrul mai specific privind construcțiile navale vor fi revizuite.

4.3

4.4.1

Convenția privind apa de balast rezolvă problema transferului de specii marine invazive între diferitele zone maritime prin eliberarea apei de balast transportate de nave. Intrarea în vigoare a convenției este prevăzută pentru începutul anului 2014.

4.4.2

Impactul convenției asupra sectorului întreținerii, reparării și transformării navelor va fi semnificativ, dat fiind că multe nave vor trebui modernizate și/sau transformate, ceea ce, conform Registrului naval Lloyd's, va afecta 65 000 de nave din întreaga lume.

4.4.3

Alte efecte posibile ale acestei convenții privind șantierele din sectorul întreținerii, reparării și transformării navelor sunt, în primul rând, riscurile implicate de utilizarea și depozitarea de noi substanțe chimice și cerințele juridice sporite privind utilizarea lor.

4.5.1

Această convenție, care a intrat în vigoare în 2013, are ca obiectiv reducerea poluării aerului de către nave, în principal a poluării cu SOx și NOx.

4.5.2

Pentru evitarea introducerii de restricții inutile în industria maritimă, Anexa VI a convenției prevede că emisiile pot fi diminuate prin utilizarea combustibililor alternativi sau prin adoptarea tehnologiilor de depoluare a gazelor.

4.5.3

Convenția creează oportunități pentru șantierele sectorului întreținerii, reparării și transformării navelor, întrucât la bordul navelor ce compun flotele existente vor trebui instalate tehnologii de limitare a emisiilor. Printre riscurile posibile la care sunt expuse șantierele care adoptă instalații ecologice se numără creșterea dependenței de furnizorii de instalații și necesitatea efectuării anumitor investiții în șantierele navale.

4.6.1

Această convenție își propune să asigure că riscurile în ceea ce privește mediul, sănătatea și siguranța în cursul procesului de reciclare a navelor este menținut la un nivel rezonabil.

4.6.2

Ca urmare a dispozițiilor convenției, armatorii trebuie să fie pe deplin informați cu privire la toate materialele utilizate în cursul operațiilor de întreținere, reparație și transformare și să vegheze ca niciun material nedorit să nu fie utilizat vreodată pe șantiere. Acest lucru poate genera posibilități suplimentare de realizare a unor noi comenzi de servicii specializate pentru șantierele UE, legitimate de nivelul lor ridicat de know-how.

4.7

Reciclarea navelor va reprezenta o activitate cu caracter tot mai strategic, având ca obiectiv asigurarea și furnizarea, de exemplu, a fierului vechi și a altor materii prime pentru industriile producătoare din UE (a oțelului, aluminiului, cuprului), cu scopul reducerii impactului direct și indirect asupra mediului și al evitării condițiilor inacceptabile de muncă și sociale.

5.1

Sectorul întreținerii, reparării și transformării navelor și sectoarele conexe trebuie să ia în considerare oportunitățile și posibilitățile de finanțare de către BEI prin extinderea activităților de creditare ale acestei bănci. Intervenția BEI ar trebui promovată și examinată, în special pentru proiecte legate de „navigația ecologică”, sursele de energie offshore regenerabile și activitățile de transformare. Se propune ca DG ENT să acorde prioritate organizării de ateliere, pentru a concretiza perspectiva sprijinului acordat de BEI.

5.2

Statele membre și regiunile de coastă ar trebui să examineze posibilitatea alocării de fonduri structurale pentru diversificarea tehnologiei în sectorul maritim, în legătură cu noile sectoare de piață. Acest efort este legat în special de strategiile regionale de specializare inteligentă.

5.3

În ceea ce privește eventuala intervenție a UE pentru finanțarea pe termen lung, Comisia Europeană ar trebui să examineze posibilitatea unor măsuri de finanțare a construcțiilor și modernizării navale. Statele membre, operatorii financiari, sectorul tehnologiilor maritime și alte părți interesate ar trebui să examineze disponibilitatea garanțiilor de piață.

5.4

Sectorul construcțiilor navale (inclusiv sectorul întreținerii, reparării și transformării navelor), în cooperare cu Comisia Europeană, statele membre sau regiunile ar trebui să întreprindă activități de cercetare, utilizând în acest scop, printre altele, PPP-uri – parteneriate public-privat – ținând seama de întreaga structură a sectoarelor maritime și de îndeplinirea condițiilor privind ajutoarele de stat.

5.4.1

CESE este de acord cu ideea principală a inițiativei LeaderSHIP 2020, conform căreia, pentru îndeplinirea obiectivelor generale ale unui PPP privind sectorul șantierelor navale, este necesar un angajament puternic în ceea ce privește programele de cercetare. În ceea ce privește obiectivele pe termen scurt, competitivitatea durabilă a sectorului întreținerii, reparării și transformării navelor ar trebui indiscutabil sprijinit cu măsuri adecvate de promovare a inovării în întreprinderi.

5.5

CESE sprijină includerea comitetului de dialog sectorial pentru sectorul construcțiilor navale în activitatea de elaborare și punere în aplicare de politici în cadrul inițiativei LeaderSHIP 2020. În prezent, rolul special al comitetului ar trebui să implice punerea în aplicare a acelei dimensiuni a inițiativei care se referă la o mai bună identificare și posibilitate de comparare a calificărilor și competențelor în scopul asigurării prosperității sectorului pe termen lung.

5.6

CESE așteaptă cu nerăbdare să constate progresele comitetului de dialog în ceea ce privește standardele sociale în sectorul european al construcțiilor navale și în sectorul european al întreținerii, reparării și transformării navelor.

5.6.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 170/45

1.1

CESE apreciază în general modul în care a funcționat până în prezent Fondul de Solidaritate al UE (FSUE) (1), a cărui creare a susținut-o de la bun început (2).

1.2

CESE consideră că Regulamentul 2012/2002 privind funcționarea Fondului de Solidaritate al Uniunii Europene trebuie să facă de urgență obiectul unor modificări, care ar fi trebuit efectuate de mult timp (3) și sprijină eforturile Comisiei în acest sens, chiar dacă noua propunere este extrem de conservatoare, după cum a afirmat și Parlamentul European (4).

1.3

CESE consideră că, respingând propunerea (5) Comisiei în 2005, Consiliul a ratat ocazia de a așeza funcționarea Fondului pe baze noi.

1.4

CESE consideră că trebuie luate toate măsurile indispensabile pentru a reduce ponderea birocrației în mecanismul FSUE și a accelera procedurile aferente (6).

1.5

CESE își exprimă acordul cu privire la modificările pe care noua propunere de regulament (7) își propune să le aducă în ceea ce privește introducerea acordării unor sume în avans, precizarea noțiunilor de „catastrofă majoră” și de „catastrofe regionale ieșite din comun” sau adoptarea de măsuri împotriva statelor membre care nu iau măsurile adecvate pentru prevenirea catastrofelor menționate.

1.6

CESE consideră că, în ciuda momentului extrem de dificil pe care îl traversează pe plan financiar, UE va trebui să afecteze sume mai importante activității FSUE, pentru cazul nefericit în care s-ar produce o catastrofă majoră de mare amploare.

1.7

În opinia CESE, trebuie clarificate pe deplin condițiile în care intervine FSUE, pentru ca acesta să nu suscite așteptări nefondate și să nu fie instrumentalizat pentru a servi unor jocuri politice și nici pentru a provoca dezamăgire în rândul populațiilor greu încercate.

1.8

CESE susține că instrumente de tipul FSUE oferă UE o ocazie unică de a-și dovedi unitatea și solidaritatea, cu condiția să fie utilizate în mod adecvat și să-i facă pe cetățenii europeni să conștientizeze eforturile depuse și ajutoarele pe care le furnizează.

1.9

CESE este de părere că, în acțiunile prevăzute, trebuie incluse și catastrofele care se produc în mod subit ca urmare a „efectului de seră”, a schimbărilor climatice în general, precum și a acțiunilor teroriste.

1.10

CESE se întreabă de ce plafoanele stabilite pentru decretarea unei catastrofe ca fiind „majoră” sunt menținute la niveluri atât de ridicate, ceea ce obligă FSUE să își utilizeze resursele numai în mod excepțional și numai prin aplicarea clauzelor de derogare și consideră că pragurile minime ale sumelor afectate care sunt menționate cu privire la amploarea daunelor constate sunt extrem de ridicate și trebuie coborâte.

1.11

Clauza de subsidiaritate, pe care Consiliul o aplică cu strictețe, reprezintă un element descurajator și complică substanțial eforturile Comisiei. CESE solicită utilizarea acesteia cu mai multă flexibilitate.

1.12

De asemenea, este convins că, în anumite cazuri, ar fi fost posibilă evitarea unor catastrofe de mari proporții prin recurgerea la mecanismele și fondurile europene disponibile, precum și la competențele existente.

1.13

Este de acord cu aplicarea principiului „plătește cel care produce daunele”.

1.14

Constată că, în ultimii ani, Europa a înregistrat o creștere semnificativă a numărului de catastrofe majore.

1.15

Invită statele membre să își îmbunătățească procedurile și mecanismele interne, pentru a facilita munca Comisiei, furnizându-i acesteia în timp util informații care să fie demne de încredere, valide și întemeiate.

1.16

Consideră că termenul de 9-12 luni pe care îl necesită plata ajutoarelor este extrem de lung și nu servește obiectivului privind acordarea imediată a unui ajutor de urgență.

1.17

În opinia CESE, trebuie stabilite reguli privind publicitatea și acțiunile de promovare de care trebuie să beneficieze acțiunile Fondului, pentru popularizarea acestora în rândul cetățenilor.

2.1

FSUE a fost creat în 2002, ca urmare a dezastrelor produse de inundațiile care au afectat Europa centrală și de nord, obiectivul fiind acela de a oferi statelor membre și țărilor candidate la aderare afectate de catastrofe naturale majore un sprijin subsidiar, destinat refacerii vieții economice și sociale în regiunile respective.

2.2

FSUE a fost creat prin aplicarea unor proceduri de urgență, când s-a dovedit că, deși dispune de fonduri foarte importante pentru a reacționa la catastrofe naturale pe întregul glob, UE nu deține instrumentele adecvate pentru a face față unor calamități de acest tip pe propriul teritoriu sau pe teritoriul țărilor candidate.

2.3

De la crearea sa, FSUE a acționat în mod satisfăcător în multe situații; totodată, s-au înregistrat multe deficiențe, de natură structurală sau administrativă, pe care Comisia a încercat să le remedieze prezentând, în 2005, o propunere de regulament, care, deși a primit un aviz favorabil din partea Parlamentului European, a fost respinsă de Consiliu.

2.4

Bugetul anual al Fondului se ridică la 1 miliard EUR, sumă care, până în prezent, s-a dovedit suficientă.

3.1

Principalele dispoziții ale regulamentului de instituire a FSUE, în vigoare în prezent, sunt următoarele:

3.1.1

Fondul a fost instituit pentru a veni în ajutorul statelor membre și al țărilor în curs de aderare care se confruntă cu catastrofe naturale majore și pentru a asigura capacitatea UE de a încheia în mod eficace o acțiune urgentă.

3.1.2

El acoperă statele membre și țările care au demarat negocierile de aderare.

3.1.3

El reprezintă un instrument complementar, furnizând un ajutor subsidiar, care urmărește refinanțarea acțiunilor cu caracter urgent.

3.1.4

Se precizează că principalele aspecte ale catastrofelor majore la care se aplică privesc condițiile de viață, mediul natural și economia.

3.1.5

Prin „catastrofe majore” se înțelege, în sensul prezentului document, catastrofele care produc pagube importante din punctul de vedere al costului economic sau din perspectiva venitului național brut (VNB) (8).

3.1.6

Este prevăzut ca FSUE să acționeze în conformitate cu proceduri extrem de rapide și prin decizii imediate.

3.1.7

În orice caz, cel care deține responsabilitatea aplicării ajutorului este statul beneficiar.

3.2

Regulamentul prevede asigurarea unei transparențe maxime și a unei gestiuni financiare prudente.

3.3

Având în vedere sumele ridicate care au fost fixate pentru definirea „catastrofelor naturale majore”, se prevăd și clauze de derogare, în cazul catastrofelor ieșite din comun și al celor care se produc într-o țară vecină, dar acestea sunt însoțite de criterii extrem de riguroase și condiționate de un plafon de participare de 75 milioane EUR. Aceste excepții au devenit până la urmă regula pentru intervenția FSUE, având în vedere pragurile extrem de ridicate stabilite inițial pentru definirea catastrofelor majore.

3.4

În conformitate cu regulamentul, prioritățile esențiale vizate de FSUE în caz de catastrofă majoră sunt următoarele:

3.4.1

repunerea imediată în funcțiune a infrastructurilor și echipamentelor în domeniile energiei, alimentării cu apă și evacuării apelor uzate, telecomunicațiilor, transporturilor și învățământului;

3.4.2

asigurarea unor adăposturi provizorii și a serviciilor de prim ajutor;

3.4.3

luarea de măsuri pentru protejarea patrimoniului cultural;

3.4.4

curățarea imediată a zonelor sinistrate.

3.5

Într-un termen cât mai scurt, de cel mult zece săptămâni de la declanșarea catastrofei, statul membru afectat trebuie să adreseze o solicitare de intervenție Comisiei Europene, care să precizeze și valoarea ajutorului solicitat.

4.1

Propunerea supusă dezbaterii, care modifică Regulamentul nr. 2012/2002, care reglementează funcționarea FSUE, are în vedere următoarele schimbări:

4.1.1

Înscrierea activității Fondului în noul cadru financiar multianual 2014-2020.

4.1.2

Definirea cu claritate a domeniului de aplicare, limitarea acestuia la catastrofele naturale, inclusiv a celor provocate de om.

4.1.3

Stabilirea unui nou prag, de 1,5% din PIB-ul regional de nivel NUTS2 (populație cuprinsă între 800 000 și 3 milioane de locuitori) pentru „catastrofele regionale majore”.

4.1.4

Introducerea posibilității ca Fondul să verse, la cererea statului membru respectiv, în regim de urgență, un avans care să se poată ridica la 10% din suma prevăzută pentru ajutorul financiar, cu un plafon de 30 milioane EUR.

4.1.5

Luarea în considerare, pentru prima oară, a catastrofelor cu evoluție lentă, precum seceta.

4.1.6

Introducerea unor dispoziții care să încurajeze prevenirea mai eficace a catastrofelor și care să încurajeze utilizarea legislației relevante a UE, acordând Comisiei dreptul de a respinge o solicitare de intervenție a Fondului adresată de către un stat membru, dacă acesta se face vinovat de neglijență gravă sau dacă catastrofa se produce în mod repetat sub aceeași formă.

4.1.7

Introducerea de noi dispoziții privind eligibilitatea TVA și excluderea asistenței tehnice din domeniul de aplicare a Fondului.

4.1.8

Autorizarea, în situații excepționale, a derogărilor de la anumite dispoziții ale Regulamentului financiar.

4.1.9

Stabilirea pragului pentru ca o catastrofă să fie considerată majoră la 3,53 miliarde EUR sau 0,6% din venitul național brut.

5.1

CESE și-a exprimat acordul cu privire la oportunitatea modificării Regulamentului nr. 2012/2002 privind funcționarea FSUE, astfel încât acesta:

5.1.1

să devină un mecanism mai eficace de sprijinire, în caz de catastrofe naturale, a statelor membre UE, a celor în curs de aderare și a țărilor învecinate;

5.1.2

să dobândească competențe pentru a interveni în catastrofe care rezultă din accidente industriale sau tehnologice.

5.2

Consideră că sumele prevăzute sunt mici în cazul catastrofelor de mare amploare, care ar putea afecta o mare parte a UE (accidente nucleare, epidemii etc.) și invită Comisia să acorde cea mai mare atenție acestui aspect.

5.3

Este perfect de acord cu Comisia în ceea ce privește eforturile acesteia de a accelera procedurile pe care se bazează funcționarea FSUE, care trebuie întotdeauna să recurgă la mecanisme fiabile, însoțite de reguli de funcționare clare și simple.

5.4

Invită statele membre să utilizeze cu prudență mecanismele Fondului, pentru a nu suscita reacții negative la adresa UE.

5.5

Este de acord cu procedura de acordare a unui avans, precum și cu aplicarea categoriei „daunelor cu evoluție lentă”, care se produc, de exemplu, în caz de secetă. Totodată, consideră că printre măsurile de reabilitare planificate după o catastrofă naturală trebuie să se numere și reîmpăduririle.

5.6

Consideră că Comisia trebuie să dea dovadă de severitate în relația cu statele membre care, în ciuda existenței unei legislații UE și a unor surse de finanțare europene specifice, dau dovadă de o neglijență care generează mari catastrofe.

5.7

CESE consideră că schimbările climatice vor provoca în viitor și mai multe catastrofe naturale și, prin urmare, invită Comisia să ia în considerare și acest lucru în regulamentul supus spre modificare.

5.8

Consideră că societatea civilă joacă un rol extrem de important în cazul producerii unor catastrofe de mari proporții și solicită Comisiei să includă în regulamentul supus spre modificare posibilitatea de a finanța și organizațiile specializate și autorizate din acest domeniu și care dispun de structurile și cunoștințele adecvate pentru a fi de folos.

5.9

Consideră că, acționând eficace, dispozitive de tipul FSUE oferă UE posibilitatea de a face o demonstrație concretă și dinamică de solidaritate și invită Comisia să adopte toate măsurile necesare pentru ca cetățenii europeni să fie informați cu privire la rolul Uniunii.

5.10

CESE este convins că finanțarea Fondului trebuie integrată în bugetul general al UE, în vederea reducerii întârzierilor provocate de procedurile actuale, lente și extrem de birocratice, care implică intervenția Consiliului, a Parlamentului și a Comisiei; totodată, crede că trebui instituit un mecanism de majorare a bugetului alocat în cazul unei catastrofe de o amploare excepțională, care necesită ajutoare sporite.

5.11

CESE este de acord cu Parlamentul European că pragul de intervenție de 1,5% din PIB-ul regional la nivelul NUTS2 este extrem de ridicat și exclude un mare număr de catastrofe grave din domeniul de intervenție a Fondului, spre marea dezamăgire a cetățenilor. El propune de altfel reducerea acestuia la 1%, în special pentru acoperirea țărilor cu parametri demografici scăzuți.

5.6.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 170/50

1.1

Comitetul Economic și Social European (CESE) își exprimă satisfacția în legătură cu faptul că propunerea de regulament al Parlamentului European şi al Consiliului privind fondurile de piață monetară, așteptată și în repetate rânduri anunțată, a fost în sfârșit prezentată de Comisia Europeană.

1.2

Piața sistemului bancar paralel (shadow banking) este foarte importantă, estimări ale Consiliului pentru Stabilitate Financiară (CSF) indicând cifra de 51 de mii de miliarde EUR la nivel mondial, echivalentul a 25-30% din întregul sistem financiar. În Europa, cele mai multe din fondurile de piață monetară (FPM) cad sub incidența Directivei 2009/65/CE (OPCVM), fiind vorba de aproximativ 80% din volumul total și de 60% din fonduri. Începând din iulie 2013, restul de FPM funcționează pe baza dispozițiilor din Directiva 2011/61/UE privind administratorii fondurilor de investiţii alternative.

1.3

Necesitatea de a reglementa activitățile sistemului bancar paralel a fost determinată de două cauze principale: prima este posibilitatea de a utiliza sistemul bancar paralel ca modalitate de a evita reglementarea, în special cea privind cerințele de capital, sau pentru a exercita activități ce pot fi gestionate în cadrul sistemului reglementat în mod tradițional, sporind astfel probabilitatea unui eveniment sistemic. Cealaltă cauză principală rezidă în faptul că activitățile financiare ale organismelor sistemului bancar paralel utilizează pârghii importante, expunând astfel sectorul financiar, în mod similar băncilor tradiționale, la mișcări de panică și, astfel, la evenimente sistemice.

1.4

CESE împărtăşeşte alegerea Comisiei, de a elabora mai curând un regulament pentru a răspunde necesității de reglementare a sectorului, decât o directivă. Date fiind trăsăturile specifice FPM – care operează la nivel global, dar sunt stabilite în principal în trei țări (Franța, Irlanda și Luxemburg) – este esențial să existe un ansamblu de norme omogene și direct aplicabile. Această alegere răspunde în întregime principiilor subsidiarităţii şi proporţionalităţii.

1.5

La însărcinarea Consiliului pentru Stabilitate Financiară, Organizaţia Internaţională a Reglementatorilor de Valori Mobiliare (IOSCO) a elaborat o primă serie de recomandări în octombrie 2012, pentru a ajuta autoritățile de reglementare să se orienteze atunci când intervin pe piețele FPM. În noiembrie 2012, a venit rândul CSF să propună un document de îndrumare a reglementării, vizând limitarea sensibilității FPM față de retragerile masive ale investitorilor, Parlamentul European adoptând la 20 noiembrie 2012 propriile observații orientative. În fine, Comitetul european pentru risc sistemic (CERS) și-a publicat recomandarea în decembrie 2012 (1).

1.6

În Statele Unite, Comisia pentru valori mobiliare și burse de valori (Securities and Exchange Commission – SEC) a publicat în 2010 standardul 2-a7, care reglementează aceste aspecte, după care, la 19 noiembrie 2012 (2), Consiliul de supraveghere a stabilității financiare (Financial Stability Oversight Council – FSOC, autoritatea din Statele Unite responsabilă pentru reglementare) a lansat revizuirea dispozițiilor aflate în vigoare. Ipotezele propuse pentru revizuire se aseamănă foarte mult cu cele avansate de Comisie: obligația de instituire a unui capital de rezervă, trecerea obligatorie la o VAN fluctuantă pentru FPM și obligații de a investi pe termen foarte scurt și de a informa mai des piața cu privire la componența portofoliului de investiții. Dată fiind integrarea foarte pronunțată a piețelor, CESE recomandă adoptarea unor reglementări omogene și eficiente, împreună cu autoritățile de cealaltă parte a Atlanticului.

1.7

CESE își însușește afirmația cuprinsă în documentul CERS. „Deși FPM nu au determinat criza financiară din 2007-2008, activitatea acestora din perioada turbulențelor financiare a evidențiat potențialul acestora de a propaga sau chiar de a amplifica o criză. Experiența crizei din 2007-2008 a arătat că FPM pot fi vulnerabile la retrageri masive ale investitorilor și pot necesita sprijinul companiilor-sponsor, în special pentru a le menține valoarea activelor nete constantă”.

1.8

Comitetul reiterează faptul că „Cu toate că este indubitabilă nevoia de lichidități a sistemului financiar, care, înainte de criza financiară, depindea în bună măsură de sistemul bancar paralel (SBP), experiența crizei ne învață că, în procesul de reglementare, este prioritar ca sistemul financiar să se bucure de o stabilitate indispensabilă”. Într-adevăr, „nu ar trebui să existe activități «în umbră», de aceea SBP trebuie supus acelorași cerințe de reglementare și prudențiale ca și întregul sistem financiar”. „De asemenea, noua reglementare trebuie să urmărească un înalt nivel de protecție a consumatorilor europeni”.

1.9

În conformitate cu recomandările CSF, Comitetul solicitase de mult timp o adoptare rapidă a regulamentului (3). Este indispensabil ca Parlamentul și Consiliul să cadă cât mai repede de acord în vederea adoptării regulamentului de față, ținând seama de propunerile de modificare prezentate de CESE. Riscul real este ca această reglementare să fie amânată mai multe luni, dată fiind încheierea mandatelor instituționale ale Parlamentului și ale Comisiei.

1.10

CESE consideră că este mai corectă și mai adaptată scopului urmărit recomandarea adoptată de CSF și de CERS (4) cu privire la caracterul riscant al fondurilor cu valoare constantă a activelor nete, care ar trebui transformate în fonduri cu valoare fluctuantă a activelor nete. Mai ales dacă se ține seama de faptul că riscul maxim posibil survenit depășea 6%, fondul de capital de rezervă de 3% apare ca insuficient pentru a face față cerințelor de lichiditate în momentul în care toți operatorii s-ar aștepta la puternice turbulențe pe piață și s-ar precipita să-și retragă investițiile.

2.1

Propunerea de regulament al Comisiei se înscrie în continuarea Cărții verzi de anul trecut privind sectorul bancar paralel sau „din umbră”, așa-numitul shadow banking (a se vedea IP/12/253 și MEMO/12/191). Ea prezintă pe scurt acțiunile întreprinse până în prezent și constituie o foaie de parcurs pentru posibilele acțiuni de reglementare care urmează să se deruleze în acest sector important.

2.2

Evenimentele survenite în timpul crizei financiare au scos la lumină multe aspecte vulnerabile ale FPM, care apar în caz de dificultate a pieței financiare, fiind evident că FPM pot răspândi și amplifica riscurile prin intermediul piețelor.

2.3

Orientările adoptate de CERS pentru a crea un minim numitor comun au fost aplicate după un an de doar 12 state membre, fapt ce a scos în evidență persistența diferențelor dintre reglementările naționale. Acest aspect impune luarea la timp a unor măsuri hotărâte.

2.4

FPM nu vor putea funcționa cu instrumente derivate, în afara circuitelor normale de protecție împotriva riscurilor de schimb și de variație a ratelor dobânzii.

2.5

FPM vor trebui să reducă și riscul de credit al contrapartidei, prin intermediul diversificării investițiilor: nu vor mai fi permise angajamente mai mari de 20% într-un acord de report cu aceeași contraparte.

2.6

Gestionarii vor trebui să se abțină să mai facă apel la evaluări din partea agențiilor specializate externe, ei fiind nevoiți să și supună periodic FPM la teste care să certifice puterea lor de rezistență.

2.7

Prezenta propunere de regulament urmărește o transparență sporită prin:

2.8

Totodată, propunerea de regulament propune o abordare mai fermă a fondurilor de piață monetară, impunând condiții mai stricte în materie de lichiditate. În opinia Comisiei, aceasta ar constitui garanția faptului că, în cazul în care investitorii și-ar retrage capitalul, fondurile ar fi în măsură să le ofere răscumpărări, fără repercusiuni asupra sistemului.

2.9

Mai precis, va trebui ca fondurile să dețină în portofoliu lor cel puțin 10% active cu scadență zilnică și 20% active cu scadență săptămânală, în vreme ce expunerea maximă la risc pe care o pot avea în raport cu un singur emitent este de 5%. În plus, va trebui garantat un capital de rezervă în valoare de cel puțin 3% din valoarea totală a activelor fondurilor cu o valoare a activului net constantă.

3.1

Sectorul bancar paralel joacă un rol important în finanțarea economiei reale. Sistemul bancar paralel a contribuit la financiarizarea economiei și la „bula imobiliară”, care – începând din 2007 – a afectat diverse țări dezvoltate, aducând economia acestora în pragul colapsului; prin urmare, acestui sistem îi revine o responsabilitate fundamentală, deși nu una exclusivă, în ce privește marea recesiune care a afectat SUA și multe țări din UE. Sistemul financiar în ansamblul său trebuie să fie în serviciul economiei reale (5). În special IMM-urile se confruntă cu grave probleme în ceea ce privește dificultățile întâmpinate în a primi credite. Sistemul bancar nu pare să fie în stare să-și îndeplinească principala funcție, de sprijinire a economiei reale.

3.2

FPM aduc laolaltă cererea și oferta de lichidități disponibile pentru o perioadă scurtă de timp.

3.3

După cum a constatat și Consiliul pentru Stabilitate Financiară (Financial Stability Board – FSB), ca de altfel și alte instituții, cum ar fi Organizația Internațională a Reglementatorilor de Valori Mobiliare (International Organisation of Securities Commissions – IOSCO) și Comitetul european pentru risc sistemic (CERS), deși importanța lor sistemică este recunoscută, FPM nu au fost reglementate la un nivel corespunzător. Comitetul este de acord cu această observație.

3.4

La polul celălalt, Federația europeană a băncilor (FEB) se declară preocupată de consecințele propunerilor referitoare la fondurile de piață monetară, pe care le consideră restrictive și greu de pus în aplicare de către acestea, resursele lor putând „să fie utilizate de bănci pentru a susține împrumuturile destinate economiei reale”.

3.5

Între timp, și G20 a demarat lucrări pe această temă. El și-a concentrat atenția asupra activităților (și nu asupra actorilor) din sectorul respectiv. Diversele observații formulate de țările din cadrul G20 trimit la o reglementare a sectorului prin dispoziții fără caracter obligatoriu, care să nu aibă repercusiuni grave asupra fluxurilor financiare mondiale, ținând cont de rolul important pe care îl are sectorul bancar paralel în furnizarea de lichidități către sectorul bancar.

3.6

Din punctul de vedere al instituțiilor și activităților implicate, estimările din 2011 difuzate de Consiliul pentru Stabilitate Financiară relevă faptul că dimensiunile sectorului bancar paralel se ridică la nivel mondial la circa 51 de mii de miliarde EUR, echivalentul a 25-30% din întregul sistem financiar, iar activitățile sale reprezintă 50% din ansamblul activităților bancare (zona euro – cca 17 mii de miliarde, Regatul Unit – cca 7 mii de miliarde, Statele Unite – 17,5 mii de miliarde (6)).

3.7

Dintre diverșii intermediari implicați în acest sistem, FPM sunt de importanță sistemică și constituie o sursă importantă de finanțare pe termen scurt pentru instituțiile financiare, întreprinderi și guverne. Din acest motiv, funcționarea fondurilor de piață monetară se află în centrul acestor activități de reglementare desfășurate la scară internațională.

3.8

FPM dețin în Europa circa 22% din titlurile de creanță pe termen scurt emise de guverne sau de sectorul corporativ și 38% din titlurile de creanță pe termen scurt emise de sectorul bancar, în valoare de aproximativ 1 000 miliarde EUR.

3.9

Ca repartizare geografică de ansamblu, în UE, FPM își au sediul în primul rând în Franța, Irlanda și Luxemburg și, în ceea ce privește fondurile cu o valoare a activului net (VAN) constantă, sunt foarte utilizate mai ales de întreprinderi din Germania și Marea Britanie.

4.1

Sectorul FPM este strâns legat de bănci care, deseori, gestionează aceste fonduri și chiar recurg la ele pentru propria finanțare. Potrivit Comisiei, majoritatea FPM sunt susținute de bănci: 90% dintre cei mai importanți administratori de FPM sunt finanțați de fapt de băncile comerciale. Această estimare scoate în evidență nivelul ridicat de interconectare nu numai a celor două sectoare, ci și a FPM cu finanțele corporative și guvernele.

4.2

Pentru întreprinderi, FPM constituie o alternativă la utilizarea pe termen scurt a resurselor proprii. Prin intermediul acestor instrumente, întreprinderile pot într-adevăr să își folosească propriile rezerve cu un profit sporit, mai curând decât să le depună la o bancă. CESE recunoaște că utilizarea banilor sub această formă poate fi justificată, însă atrage atenția asupra pericolului implicit. Într-adevăr, spre deosebire de bănci, în cazul în care lucrurile ar lua o turnură nedorită, fondurile nu au acces la vreun sprijin din partea băncilor centrale.

4.3

De fapt, în mediul FPM nu există sisteme de garantare a depozitelor. Intermediarii din cadrul sectorului bancar paralel (fonduri de hedging, FPM sau vehicule de investiții structurate) furnizează credite.

4.4

Conform actualului mecanism de funcţionare, un FPM poate împrumuta altor entități toți banii adunați de la persoane sau întreprinderi. CESE atrage atenția asupra faptului că, în cazul în care unul sau doi dintre creditorii unui împrumut nu sunt în măsură să își plătească datoriile și, simultan, unii dintre deponenți/investitori își cer banii înapoi, un astfel de fond poate intra în colaps deoarece nu îi poate restitui. Dacă nu se intervine cu norme prudenţiale, acest mecanism este susceptibil să ducă la apariția unei noi crize.

4.5

În lumina acestor observații și ținând seama de faptul că, după cum am arătat, finanțatorii/sponsorii cei mai importanți ai FPM sunt chiar băncile, CESE susține cu convingere că sectorul FPM ar fi trebuit supus unor norme și controale similare celor prevăzute pentru sistemul bancar.

4.6

CESE susţine că propunerea prin care Comisia vizează evitarea acestui risc, impunând o rezervă de lichidități de 3%, este insuficientă pentru a acoperi riscurile ce derivă din FPM cu o valoare a activului net (VAN) constantă, dat fiind că au existat cazuri când riscurile erau mai mari de 6%.

4.7

Totodată, prevederile Comisiei se dovedesc a fi inadecvate și în raport cu recomandările FSB și CERS. Atât FSB, cât și CERS, dintr-o perspectivă prudențială de protecție a sistemului, au sugerat Comisiei să instituie un mecanism de evaluare a fondurilor bazat pe o valoare a activului net (VAN) fluctuantă, astfel încât valoarea fondului să se adapteze la fluctuațiile prețurilor. Reglementarea a menținut însă mecanismul unei VAN constante așa cum a fost prevăzut inițial, limitându-se la a adăuga o rezervă de lichidități, pentru a face față unor eventuale variații nefavorabile ale valorilor. CESE consideră că recomandările celor două organisme de reglementare a pieţei corespund mai degrabă principiului de asigurare a stabilităţii sistemului financiar, aşa cum rezultă din tabelul de mai jos.

FPM cu valoare constantă a activului net (FPM cu VAN constantă) (articolul 25)

Tabel comparativ (7)

Referitor la produsele oferite, CESE supune dezbaterii faptul că produsele aflate deja în circulație în sistemul bancar tradițional și reglementate pentru acesta sfârșesc în sistemul bancar paralel, pentru a evita controalele mai severe impuse de supravegherea bancară.

4.8

CESE nutrește temeri legate de posibilitatea ca aceste riscuri să fie asumate din nou de sistemul bancar „din umbră”, pentru a se sustrage supravegherii. Ca atare, Comitetul consideră că principiul călăuzitor trebuie să fie „aceleași activități – aceleași norme”.

4.9

CESE reiterează un principiu consacrat, cel potrivit căruia o bună transparență și un nivel de supraveghere adecvat ar garanta funcționarea sistemului financiar în slujba economiei, cu avantajele aferente în termeni de încredere, eficiență și, implicit, eficacitate.

În plus, proiectul de lege exclude ratingurile externe ale FPM. Această prevedere urmărește evitarea riscului ca eventualele retrogradări să stârnească panică pe piețe. Chiar dacă această prevedere contravine principiului transparenței și eficienței și poate aduce prejudicii deplinei simetrii informaționale, CESE consideră că pe piața FPM trebuie să acționeze operatori profesioniști și că agențiile de rating, prin simpla schimbare a unei estimări, pot provoca izbucnirea panicii printre investitori. Luarea unor măsuri prin care evaluarea (ratingul) se face pe plan intern, consolidarea procedurilor și mecanismelor de gestionare a riscurilor, o monitorizare mai riguroasă și mai severă sunt aspecte ce pot contribui în mod eficient la protejarea calității activelor de referință și a garanțiilor financiare ale fondurilor.

5.6.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 170/55

1.1

Comitetul Economic și Social European (CESE) salută această comunicare, pe care o consideră o contribuție coerentă la eforturile actuale de reformare a serviciilor financiare, cu scopul de a readuce armonia și stabilitatea în acest sector esențial și de a reduce la minimum riscul sistemic.

1.2

CESE consideră că noile reglementări privind piața financiară vor aduce o contribuție pozitivă la crearea unei economii solide și este convins că un sector financiar stabil și succesul reformelor reprezintă condiții prealabile pentru o dezvoltare economică durabilă, pentru ocuparea forţei de muncă şi finalizarea pieței interne a UE.

1.3

CESE consideră că foaia de parcurs care trece în revistă măsurile adoptate și stabilește măsurile viitoare reprezintă un pas în direcția bună. Comitetul recunoaște progresele înregistrate, însă dorește să sublinieze totuși necesitatea urgentă de a accelera activitatea într-un număr de domenii și de a duce la bun sfârșit inițiativele legislative în desfășurare.

În urma evaluării celor cinci domenii prioritare (1) pentru acțiuni viitoare, CESE dorește să facă următoarele observații:

1.4

Comitetul consideră că arbitrajul (2)este extrem de important pentru reforma serviciilor financiare, prin urmare salută adoptarea pachetului de măsuri detaliat și, mai exact (3), consolidarea cadrului prudențial bancar pentru a limita riscurile de contagiune și de arbitraj.

1.5

Comitetul salută eforturile întreprinse în direcția creșterii transparenței și mai ales măsurile specifice cu scopul de a crea un cadru de monitorizare a riscurilor pe care le prezintă sistemul bancar paralel în UE, crearea de registre centrale pentru instrumentele financiare derivate pe baza Regulamentului privind infrastructura pieței europene (European Market Infrastructure Regulation – EMIR (4)) , revizuirea Directivei privind piața instrumentelor financiare (MiFID) (5), punerea în aplicare a identificatorului juridic de entități (Legal Entity Identifier – LEI) și creșterea transparenței tranzacțiilor de finanțare a titlurilor de valoare.

1.6

Comitetul recunoaşte că s-au înregistrat progrese în direcția instituirii unui cadru de reglementare mai strict pentru anumite fonduri de investiții, cu accent pe îmbunătățirea lichidităţilor și a stabilității, în special pentru fondurile de piață monetară (FPM) care își au sediul sau sunt vândute în Europa.

1.7

În ceea ce privește domeniul prioritar denumit „reducerea riscurilor asociate operațiunilor de finanțare prin instrumente financiare”, Comitetul consideră că comunicarea se limitează la observații cu caracter general, care pot reflecta o anumită realitate, însă omit o serie de circumstanțe critice, caracteristice pentru situația actuală. Comitetul recomandă accelerarea ritmului și concentrarea activității pe legislația privind valorile mobiliare transferabile, întrucât tranzacțiile de finanțare prin titluri – în special acordurile de răscumpărare și operațiunile de dare cu împrumut de titluri – au avut un rol central în îndatorarea sectorului financiar.

1.8

De asemenea, Comitetul observă o întârziere și recomandă intensificarea și accelerarea acțiunilor care să clarifice problema crucială a supravegherii sectorului bancar paralel, întrucât în comunicare doar se enunță o parte din probleme, iar singura măsură viitoare menționată privește revizuirea Sistemului european al supraveghetorilor financiari (SESF), care va fi efectuată de Comisie în 2013.

1.9

Având în vedere că principalele victime colaterale ale crizei economice și financiare sunt cetățenii în calitate de contribuabili, lucrători, deponenți și consumatori, CESE ar dori să recomande consolidarea inițiativelor de reglementare care privesc protejarea cetățenilor prin transparență, informații corecte, responsabilitate socială din partea sectorului financiar, precum și protejarea consumatorilor și a micilor investitori. De asemenea, reamintește propriile sale comentarii pe tema implicării societăţii civile în reglementarea piețelor financiare (6).

1.10

Comitetul consideră importantă mențiunea pe care o face Comisia în comunicare, și anume că sectorul bancar paralel nu ar trebui perceput doar din perspectiva riscurilor pe care le presupune. El reprezintă și un canal de finanțare alternativ suplimentar care poate fi util pentru economia reală.

2.1

Sistemul bancar paralel este definit ca „un sistem de intermediere a creditelor care implică entități și activități din afara sistemului bancar reglementat” (7) format din două grupuri interconectate. Primul include entități care sunt implicate mai ales în activități cum ar fi strângerea de fonduri cu caracteristici similare depozitelor, efectuarea de operațiuni de transformare a scadenței și/sau a lichidității, transferul riscului de credit, utilizarea efectului de levier, în mod direct sau indirect. Al doilea include activități cum ar fi securitizarea, operațiunile de dare de împrumut și tranzacții de răscumpărare (repo), care se pot dovedi o importantă sursă de finanțare a entităților financiare nebancare.

2.2

Vehiculele cu scop special includ vehiculele sau canalele de securitizare, de exemplu emitenții de efecte de comerț garantate cu active (ABCP), vehiculele de investiții structurate (SIV) și alte vehicule cu scop special, fondurile de piață monetară și alte tipuri de fonduri de investiții sau produse cu caracteristici similare depozitelor, care sunt susceptibile de răscumpărări masive („panică bancară”), fonduri de investiții, inclusiv fonduri de investiții în societăți necotate, care dau credite sau utilizează efectul de levier, și entitățile financiare care oferă credite sau garanții de credit nereglementate sau care efectuează operațiuni de transformare a lichidităților sau a scadențelor ca băncile, sau anumite societăți de asigurare sau de reasigurare care emit sau garantează produse de credit.

2.3

Originea activităților bancare paralele se află în dereglementarea sistemului financiar care a avut loc în anii 1980 în Regatul Unit și care a continuat în SUA și în restul lumii în anii 1990 (8). Primele acorduri Basel au jucat un rol important, întrucât activitățile speculative erau tratate drept activități extrabilanțiere, în timp ce bilanțurile băncilor erau supuse unor reglementări stricte (9).

2.4

Abrogarea sau relaxarea regulilor și a dispozițiilor de funcționare (10)a permis organismelor financiare să-și extindă activitățile în noi domenii, pe baza unor modele complexe, în vreme ce promisiunea unor câștiguri mari a avut efect asupra a milioane de persoane din toată lumea, care dispuneau de puține cunoștințe privind produsele și modul de operare ale sistemului bancar paralel.

2.5

În 2007, grupul G20 a hotărât să adopte un pachet de măsuri de reglementare care să promoveze securitatea și viabilitatea sistemului financiar, în timp ce impactul social și economic puternic al crizei din 2008 a arătat riscurile asociate activităților bancare paralele, precum și deficiențele sistemului, și anume lacunele de reglementare, supravegherea necorespunzătoare, lipsa de transparență a pieței sau produsele financiare excesiv de complexe, evidențiind rolul Consiliului pentru Stabilitate Financiară (Financial Stability Board – FSB).

2.6

Uniunea Europeană joacă un rol major în eforturile internaționale întreprinse în contextul G20 și FSB și subliniază progresele importante obținute în punerea în aplicare a angajamentelor stabilite în foaia de parcurs pentru reforma sectorului financiar și în înființarea de noi structuri de supraveghere. O serie de reforme au fost deja introduse în legislație, de exemplu cu privire la instrumentele financiare derivate necotate la bursă.

2.7

Raportul FSB din octombrie 2011 reprezintă primul demers internațional cuprinzător de a intensifica supravegherea sistemului bancar paralel și se concentrează pe următoarele puncte: a) definirea principiilor de monitorizare și reglementare a acestui sistem, b) lansarea unui proces de identificare și evaluare a riscurilor sistemice și c) delimitarea domeniului de aplicare al măsurilor de reglementare în cadrul a cinci direcții de lucru (11). Între timp, Comisia Europeană a publicat o Carte verde care se concentrează pe eventualele riscuri ale sistemului bancar paralel din UE și pe explorarea posibilităților de contracarare a acestora prin intermediul unor dispoziții de reglementare.

3.1

Comunicarea examinează mai întâi măsurile care au fost luate deja în două domenii. În cazul entităților financiare, măsurile se concentrează pe consolidarea cerințelor impuse băncilor și societăților de asigurări în ceea ce privește relațiile lor cu sistemul bancar paralel și pe elaborarea unui cadru armonizat pentru administratorii fondurilor de investiții alternative. Măsurile întreprinse pentru consolidarea integrității pieței se concentrează pe instrumentele de transfer al riscului, pe consolidarea mecanismelor de securitizare și pe un cadru mai strict pentru agențiile de rating.

3.2

În plus, comunicarea stabilește cinci domenii prioritare în care Comisia intenționează să ia măsuri suplimentare:

3.2.1

Cu privire la transparența sistemului bancar paralel, eforturile întreprinse în direcția strângerii și partajării de date credibile și complete sunt completate cu inițiative de creare a unui cadru de monitorizare a riscurilor pe care le prezintă sistemul bancar paralel și crearea de registre centrale pentru instrumentele financiare derivate pe baza Regulamentului privind infrastructura pieței europene (European Market Infrastructure Regulation – EMIR) (12), revizuirea Directivei privind piața instrumentelor financiare (MiFID) (13), punerea în aplicare a identificatorului juridic de entități (Legal Entity Identifier – LEI) și creșterea transparenței tranzacțiilor de finanțare a titlurilor de valoare.

3.2.2

Pentru anumite fonduri de investiții și, mai ales, pentru fondurile de piață monetară (FPM) care își au sediul în Europa sau care sunt vândute în Europa, s-au propus noi norme, care să le îmbunătățească lichiditatea și stabilitatea în paralel cu reforma regulilor pentru organismele de plasament colectiv în valori mobiliare (OPCVM).

3.2.3

În ceea ce privește reducerea riscurilor asociate cu operațiunile de finanțare prin instrumente financiare, Comisia face trimitere la eforturile susținute întreprinse cu scopul de a îmbunătăţi înţelegerea problemelor și de a trage învățăminte din acestea, precum și la faptul că are în vedere o propunere legislativă privind valorile mobiliare, pentru a remedia aceste aspecte.

3.2.4

Supravegherea prudențială a sectorului bancar urmează a fi consolidată pentru a reduce riscurile de contagiune și arbitraj, prin stabilirea unor norme mai severe care să întărească cerințele de capital ale băncilor pentru participațiile deținute în entități financiare nereglementate și prin introducerea unor norme mai aspre în materie de solvabilitate și a unor norme noi în materie de lichiditate, în special prin punerea în aplicare de la 1 ianuarie 2014 a Regulamentului (CRR) (14) și a Directivei (CRD IV) (15) privind cerințele de capital. De asemenea, se preconizează analizarea posibilității de extindere a sferei de aplicare a normelor prudențiale privind reducerea riscurilor de arbitraj.

3.2.5

În ceea ce privește necesitatea unei mai mari supravegheri, se pune accentul pe natura difuză, complexă și dinamică a sistemului bancar paralel și pe dificultățile inerente supravegherii prudențiale, de exemplu, posibilitățile transfrontaliere de eludare a normelor. La nivel european, au fost întreprinse activități preliminare în cadrul Comitetului european pentru risc sistemic (CERS) și al autorităților de supraveghere europene. Aceste aspecte, precum și necesitatea de a aborda arbitrajul și eventuala necesitate de a clarifica rolul instituțional al fiecărei autorități vor fi abordate în cadrul revizuirii Sistemului european al supraveghetorilor financiari (SESF), care urmează să fie realizată de Comisie în 2013.

4.1

De la declanșarea crizei financiare, CESE a exprimat, într-o serie de avize (16), punctele de vedere ale societății civile cu privire la o gamă largă de teme referitoare la funcționarea sistemului financiar și a formulat recomandări și comentarii judicioase, atât cu caracter general, cât și, mai ales, privind redresarea și rezoluția instituțiilor de credit (17).

4.1.1

CESE a salutat publicarea Cărții verzi (18) privind sistemul bancar paralel, pe care o consideră un pas important în direcția abordării problemelor existente, subliniind, printre altele, faptul că activitățile „paralele” ar trebui să se supună acelorași cerințe prudențiale și de reglementare ca sistemul financiar în ansamblu.

4.2

CESE sprijină o abordare globală a aspectelor prudențiale, cu scopul de a extinde reglementarea și supravegherea asupra tuturor instituțiilor financiare importante pentru sistem, a instrumentelor și piețelor (19). Salută adoptarea recomandărilor formulate de Consiliul pentru Stabilitate Financiară (FSB) la recenta reuniune la vârf a G20 (20), care sunt pe deplin armonizate cu prezenta comunicare.

4.3

CESE solicită Comisiei să precizeze și să stabilească un calendar pentru intensificarea supravegherii sistemului bancar paralel prin punerea în aplicare a unui mecanism de supraveghere coerent, prin accelerarea clarificării rolului instituțional al autorităților de supraveghere, ca parte a revizuirii Sistemului european al supraveghetorilor financiari (SESF).

4.4

Deoarece, de la o țară la alta, anumite activități și entități paralele pot fi supuse sau nu unui regim de reglementare, este deosebit de importantă existența unor condiții competitive egale pentru concurența dintre țări și dintre sectorul bancar și entitățile sistemului bancar paralel, datorită unor mecanisme adaptate pentru evitarea arbitrajului de reglementare, care ar duce la stimulente de reglementare distorsionate.

4.5

CESE observă în special necesitatea ca autoritățile de reglementare care analizează datele să adopte un punct de vedere global comun, cu cadre comune de referință și standarde industriale deschise, astfel încât să facă posibil schimbul rapid de date și să acționeze eficient și la timp, pentru a preîntâmpina riscurile sistemice și a proteja stabilitatea financiară.

4.6

CESE consideră că dimensiunile și rata de creștere a sistemului bancar paralel reprezintă un alt factor important de risc sistemic și observă că, potrivit documentului FSB (2012) (21), acest sistem ajunsese la 67 de trilioane USD în 2011 (în creștere de la 26 de trilioane USD în 2002), echivalentul a 111% din PIB-urile cumulate ale țărilor analizate de FSB.

4.7

În plus, CESE consideră că ar fi utilă abordarea analizei acestei chestiuni mai curând din punctul de vedere al activităților sectorului bancar paralel decât din cel al entităților ce formează acest sistem, întrucât supravegherea și controlul acestor activități reprezintă o miză esențială pentru succesul măsurilor adoptate.

4.8

CESE consideră că problema dimensiunii și a practicilor distorsionate nu privește doar sistemul bancar paralel. Modelul bancar supradimensionat, combinat cu lipsa de transparență, comportă riscul de destabilizare a economiei, care are drept efect transferarea către societate a costurilor salvării instituțiilor care sunt „prea mari și prea interconectate pentru a da faliment”.

4.9

CESE observă că, pentru a consolida competitivitatea și stabilitatea sectorului financiar european odată cu reformarea sistemului bancar paralel, este necesar să se abordeze și problema dimensiunii băncilor, care face ca acestea să nu poată da faliment și, pentru aceasta, trebuie sporită transparența, raționalizată dimensiunea activităților marilor conglomerate și redusă interdependența din cadrul grupurilor de întreprinderi.

4.10

Prin urmare, CESE consideră că, în același timp cu măsurile de supraveghere și reforma structurală, este esențial să se ia măsuri efective pentru combaterea tuturor distorsiunilor sectorului financiar și îndeamnă Comisia să accelereze procedurile de introducere a unui mecanism unic de reformă, luând în considerare recomandările raportului Liikanen și ale recentului raport al Comisiei pentru afaceri economice și monetare din cadrul Parlamentului European privind reforma sectorului bancar al UE (22).

4.11

Întrucât este complicată și dificilă supravegherea eficientă a sistemului bancar paralel, care, prin natura sa, este difuz, complex și posedă mari capacități de adaptare, CESE îndeamnă Comisia să acționeze rapid pentru a clarifica dacă autoritățile de supraveghere competente naționale și europene, inclusiv mecanismul unic de supraveghere (MUS), dispun de suficiente resurse, competențe și instrumente de supraveghere.

4.12

CESE consideră că succesul acestei supravegheri trebuie să meargă mână în mână cu mecanisme de aplicare a sancțiunilor care să fie proporționale, eficiente și cu caracter disuasiv, precum și cu publicarea nivelului sancțiunilor și a informațiilor relevante pentru cei care încalcă normele; totodată, subliniază problema nerespectării normelor europene de către persoane fizice sau juridice din țări terțe.

4.13

CESE subliniază necesitatea de a proteja consumatorii de produse financiare împotriva practicilor neloiale, a produselor sau serviciilor înșelătoare sau fără valoare, precum și a oricăror clauze contractuale inechitabile. De asemenea, ar dori să reitereze apelul său în direcția înființării unei agenții europene pentru protecția consumatorilor de servicii financiare, cu scopul de a-i proteja mai mult pe aceștia, de a garanta transparența, precum și soluționarea mai eficace a reclamațiilor acestora.

4.14

Site-uri internet ușor de utilizat și alte instrumente de informare moderne le pot permite consumatorilor să compare și să aleagă produse și servicii, ceea ce ar contribui la creșterea concurenței și a autoreglementării pe piața financiară.

4.15

CESE îndeamnă cu tărie Comisia să accelereze realizarea studiilor de impact, astfel încât noile norme în materie de lichiditate să poată fi finalizate, precum și să efectueze o analiză costuri-beneficii privind eficiența și proporționalitatea numeroaselor practici legislative adoptate de la începutul crizei financiare, cu scopul de a obține o evaluare generală a impactului legislației asupra pieței produselor financiare din UE.

4.16

De asemenea, CESE subliniază necesitatea ca eforturile în direcția reglementării să fie susținute printr-o mai bună expertiză și cercetări științifice legate de chestiuni referitoare la colectarea și schimbul de date. Există totodată necesitatea mai generală de a monitoriza mai în detaliu evoluția entităților paralele și de a identifica aspectele benefice pentru economia reală, precum și pe cele care ar putea crea noi surse de vulnerabilitate și riscuri sistemice.

5.6.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 170/61

1.1

Comitetul Economic și Social European (CESE) își însușește viziunea conform căreia parteneriatele oferă numeroase avantaje pentru dezvoltarea inovării și posibilitatea fructificării pe o scară mai largă a potenţialului acesteia.

1.2

CESE consideră că este important ca iniţiativele propuse să fie bine definite și să le fie asigurată sinergia, cu sprijinul financiar al programului Orizont 2020, în măsura în care se disting, prin instrumente, forme și substanţă, de alte tipuri de parteneriat.

1.3

CESE solicită asigurări cu privire la perspectivele financiare pe termen lung pentru aceste iniţiative și o stabilitate a cadrului de reglementare, astfel încât să fie reduse elementele de risc ridicat aferente și să se contribuie la realizarea obiectivelor generale ale UE: dezvoltare durabilă, ocuparea forței de muncă și formarea unor noi profile profesionale calificate.

1.4

CESE consideră că aceste instrumente reprezintă elemente importante de asigurare a unor fonduri sporite pentru investițiile în cercetare și inovare, cu condiţia să fie flexibile, simple și nebirocratice, deschise și transparente și să antreneze finanțări suplimentare și o participare sporită a întreprinderilor mici, mai ales în regiunile mai defavorizate.

1.5

În opinia CESE, obiectivele trebuie să fie cuantificabile, orientate spre inovare și spre convertirea acesteia în obiective industriale și în crearea de noi locuri de muncă și să se înscrie într-o viziune comună pe termen mediu și lung, în cadrul unui sistem de guvernanţă echilibrat și transparent, cu indicatori clari de performanţă tehnico-științifică și socioeconomică.

1.6

În ceea ce privește parteneriatele public-privat (PPP) instituţionale, CESE recomandă să se acorde mai multă atenție mecanismelor ce împiedică utilizarea abuzivă a informaţiilor confidenţiale, să se fructifice mai mult efectul de pârghie, să se acorde – în cadrul programelor și proiectelor – un spațiu tot mai important tuturor formelor de întreprinderi mici, inclusiv celor din economia socială, și să se instituie o politică de comunicare puternică, în cadrul căreia forumul părților interesate să joace un rol proactiv în toate întreprinderile comune.

1.7

În ceea ce priveşte parteneriatele public-public (P2P), CESE consideră că ar trebui ca bugetul alocat sectorului european al cercetării și dezvoltării să ducă la o repartizare mai echilibrată a resurselor UE, acordându-se o mai mare atenţie IMM-urilor puternic axate pe tehnologie și inovațiilor clinice, medicale și tehnologice care favorizează bunăstarea tuturor cetățenilor, în special a celor aflați în câmpul muncii, și asistența acordată persoanelor în vârstă.

1.8

Comitetul solicită o politică de comunicare proactivă cu privire la evoluția celor 10 inițiative instituite și recomandă organizarea unor conferinţe anuale cu toate părţile interesate din societatea civilă organizată, în cadrul cărora să fie prezentate rapoarte anuale privind rezultatele obținute și viitoarele strategii. CESE solicită, de asemenea, ghiduri practice multilingve privind participarea inteligentă la diverse forme de parteneriat active la nivelul UE.

1.9

CESE recomandă Comisiei elaborarea acestei politici proactive, – inclusiv prin înfiinţarea unor premii acordate de CESE pentru inovare economică și socială. Pentru aceasta, este nevoie să se aibă în vedere trei filiere principale: mediul științific și întreprinzător interesat, utilizatorii de pe piață ai rezultatelor inovării și ansamblul cetățenilor Uniunii, astfel încât să fie satisfăcute nevoile societății, mai ales în ceea ce privește ocuparea forței de muncă și formarea profesională. Comitetul propune crearea unui Premiu european pentru inovare, care să recompenseze aplicațiile inovatoare, referitoare la sectoarele industrial, economic sau social, și care să ofere o mare vizibilitate valorii adăugate europene.

2.1

Programul Orizont 2020 prevede stabilirea de parteneriate public-privat în sectoare-cheie, în cadrul cărora cercetarea şi inovarea ar putea contribui la:

2.2

Trebuie precizat că există diverse forme de parteneriat pentru cercetare şi inovare:

2.3

Experienţa cu parteneriatele public-privat instituționalizate, așa cum sunt organismele Uniunii, în sensul articolului 185 din regulament (CE, Euratom, nr. 1605/2002) a demonstrat că ar trebui adăugate și alte categorii, pentru a lărgi gama instrumentelor disponibile, mai flexibile și mai accesibile partenerilor privaţi, în raport cu cele aplicabile instituţiilor UE.

2.4

Parteneriatele public-privat din cadrul Programului Orizont 2020 pot fi considerate instrumente financiare inovatoare, definite și puse în aplicare în mod deschis și transparent, pe baza unei evaluări efectuate de experţi independenţi. Pot fi distinse următoarele caracteristici:

2.5

Iniţiativele comune în domeniul tehnologiei (ICT) reprezintă forme verificate de colaborare public-privat în domeniul cercetării și dezvoltării.

2.6

Aceste iniţiative ICT decurg din platformele tehnologice europene (PTE), în legătură cu care CESE a avut ocazia să-și exprime poziția (1) și, în special, din acele PTE pentru care instrumentele obișnuite de sprijinire a activităţilor de cercetare-dezvoltare nu sunt în prezent suficiente pentru realizarea obiectivelor prevăzute de programele strategice.

2.7

CESE este de acord că parteneriatele oferă numeroase avantaje și că potenţialul lor ar putea fi fructificat pe o scară mai largă. Ca atare, CESE salută „inițiativa Comisiei de înființare și susținere, în cadrul inițiativei emblematice «O Uniune a inovării», a Parteneriatelor europene pentru inovare (PEI)”.

2.8

De asemenea, CESE a subliniat „importanța crucială a inovării în Strategia Europa 2020” și a reiterat faptul „că inovațiile nu sunt neapărat rezultatul unei secvențe lineare [...], ci iau naștere în cadrul unui proces complex [...]” (2).

2.9

Chiar dacă există o strânsă interdependenţă între cercetare şi inovare, „inovarea nu trebuie să se subsumeze cercetării și nici cercetarea, inovării. Aceasta ar reprezenta o sărăcire culturală a unor valori europene fundamentale [...]” (3).

2.10

CESE îşi reiterează sprijinul pentru promovarea inovării sociale, mai ales în cadrul programelor UE de finanţare, precum fondurile structurale sau programul pentru schimbare socială și inovare, ca instrument de înlesnire a unui sprijin suplimentar pentru dezvoltarea capacităților de finanțare a întreprinderilor sociale (4).

2.11

Comitetul evidențiază importanța creării de parteneriate pentru a spori atractivitatea Europei ca actor mondial în domeniul cercetării și inovării.

2.12

CESE și-a reiterat sprijinul pentru rolul parteneriatului în asocierea actorilor din sectorul public de la nivel european și național în parteneriate public-public (P2P) și parteneriate public-privat (PPP) (5), pentru a rezolva problemele societale majore și pentru a consolida poziția competitivă a Europei. Din analiza următoarelor aspecte:

pot fi trase concluzii foarte pozitive în această privință (6).

2.13

CESE își însușește metoda prin care cele 10 propuneri ale Pachetului privind investițiile în inovare au fost elaborate de Comisie, pe baza rezultatelor consultărilor publice, a studiilor de impact și a diverselor foi de parcurs.

2.14

În ceea ce îl privește, Comitetul a organizat, la 31 octombrie 2013, o audiere cu privire la pachetul de inițiative propuse, la care a participat un numeros grup alcătuit din reprezentanți ai părților interesate din societatea civilă, ai conducerii diverselor întreprinderi comune existente și ai Comisiei.

3.1

CESE sprijină cu hotărâre pachetul de inițiative al Comisiei și consideră că atât propunerile de PPP în conformitate cu articolul 187 din TFUE, cât și cele referitoare la P2P în conformitate cu articolul 185 din TFUE reprezintă instrumente esențiale pentru a face față provocărilor importante, cu impact asupra competitivității Europei și asupra dezvoltării ei durabile din perspectivă economică şi socială.

3.2

CESE consideră că, în măsura în care se disting, prin instrumente, forme și substanţă, de alte tipuri de parteneriat, chiar dacă urmăresc uneori obiective convergente și/sau care coincid în parte cu celelalte, cele 10 iniţiative propuse trebuie să fie definite cu sprijinul financiar al programului Orizont 2020, evitându-se duplicările, suprapunerile și eventualele conflicte, însă cu evidențierea sinergiilor și complementarităţilor cu alte iniţiative. În niciun caz statele membre nu sunt exonerate de responsabilitățile ce le revin în domeniile corespunzătoare acestor inițiative de parteneriat.

3.3

Comitetul subliniază că este important ca UE să asigure acestor inițiative perspective bugetare în domeniul cercetării și inovării și stabilitatea cadrului de reglementare simplificat, iar întreprinderile să garanteze inițiative de limitare a factorilor de risc ridicat care le caracterizează. De asemenea, consideră că repartizarea contribuțiilor financiare ar trebui să fie mai echilibrată între inițiative, acordând atenție sporită domoticii, care ar trebui să aibă în vedere autonomia activă asistată, și programului destinat IMM-urilor din sectorul tehnologiei de vârf.

3.4

În ceea ce priveşte instrumentele în sine, acestea reprezintă elemente importante de asigurare a unor resurse sporite pentru investiţiile în cercetare și inovare, cu condiția ca acestea să fie flexibile, simple și nebirocratice, deschise și transparente, și a rezolvării problemelor privind echilibrul și/sau conflictul potențial dintre regulile de concurență și promovarea inovării, protecţia proprietăţii intelectuale, difuzarea rezultatelor și accesul deschis la acestea. Obiectivul este îmbunătățirea serviciului final destinat cetățenilor-contribuabili și consumatorilor.

3.5

CESE reaminteşte în special că este „necesar să se garanteze în continuare drepturile de autor și drepturile de proprietate intelectuală ale cercetătorilor și organizațiilor acestora [...]” și că „în special în cazul existenței unei simetrii globale între Europa și statele terțe, ar putea fi oportun să se acorde acces liber la o selecție utilă a datelor aflate la baza publicațiilor cu acces liber [...]” (7).

3.6

În opinia CESE, obiectivele trebuie să fie cuantificabile, aflate în legătură nu doar cu strategia industrială a sectorului, ci mai ales cu soluţiile ce trebuie aduse problemelor societății și ale dezvoltării socioeconomice durabile, mai ales în termeni de ocupare a forței de muncă, înscriindu-le într-o viziune comună pe termen mediu și lung, în cadrul unui sistem de guvernanţă echilibrat și transparent, cu indicatori de performanţă tehnico-științifică și socioeconomică clari și expliciți.

3.7

Apreciind pozitiv experiențele de parteneriat public-privat ca instrument de combinare a diverselor tipuri de finanțare, CESE se pronunță în favoarea unor modele de finanțare a costurilor simplificate radical, astfel încât fiabilitatea modelului să fie îmbunătățită, reducând riscul de neregularități în declarațiile de cheltuieli ale beneficiarilor și complexitatea contabilității proiectului, eliminând etapele de verificare care nu sunt absolut necesare și facilitând și accelerând procesul de aplicare.

3.8

Ca atare, CESE consideră că, pentru a asigura condiții echitabile tuturor întreprinderilor active pe piața internă, finanțarea acordată prin programul Orizont 2020 pentru PPP și P2P trebuie concepută cu respectarea normelor privind ajutoarele de stat, garantând eficiența cheltuielilor publice și evitând orice distorsiuni ale pieței, și a tuturor regulilor etice.

3.9

CESE consideră mai ales că înființarea de parteneriate public-privat ar trebui condiționată de asigurarea perenității unui mediu cu adevărat competitiv și care oferă noilor operatori posibilitatea de a avea acces la acesta în orice moment, precum și a integrării sistematice a grupurilor de utilizatori finali în programe și proiecte.

3.10

În opinia CESE, se cuvine recunoscută importanţa drepturilor de proprietate intelectuală. Trebuie încurajată îndeosebi încheierea de acorduri de exploatare în comun a brevetelor, pentru a permite partajul datelor științifice și a spori eforturile de cooperare și cercetare în domenii tehnologice specifice, evitând hățișul situațiilor de suprapunere a brevetelor (patent thicket) (8).

3.11

CESE recomandă redactarea unui „manual de instrucțiuni” pentru utilizatorii finali, cuprinzând numeroasele instrumente comunitare de inovare și diversele forme de parteneriat, inițiative comune, inițiative emblematice, comunități ale cunoașterii, platforme și alte acțiuni europene similare în materie de cercetare și inovare. De asemenea, introducerea unei dimensiuni transversale ar consolida investițiile (a se vedea nanotehnologiile și asistența acordată persoanelor vârstnice) și ar permite sporirea participării tuturor formelor de întreprindere.

3.12

CESE consideră că este indispensabil ca ansamblul structurat de măsuri, sinergii și politici comunitare implicate, care acoperă de la politica de cercetare şi inovare, până la politica regională și de coeziune, trecând prin politica industrială, să fie mai ușor de utilizat și mai transparent, mai ales pentru IMM-uri și pentru organizațiile mai mici și pentru cele din economia socială.

3.13

În același mod, CESE consideră că este important să se asigure vizibilitatea, publicitatea – inclusiv lingvistică – și transparenţa întregului pachet, a inițiativelor și instrumentelor care sunt deja sau care pot fi puse în relație, fiind nevoie de o politică proactivă de comunicare, de conferinţe anuale cu toate părţile interesate ale societăţii civile organizate, în care să fie prezentate rapoarte periodice cu privire la rezultatele obținute și la strategiile viitoare.

3.14

Ținând seama de importanța resurselor alocate și de diversitatea situațiilor și a nevoilor reale ale statelor membre, Comitetul recomandă elaborarea unei politici de comunicare centrate pe patru tipuri de destinatari:

3.15

CESE consideră că ar putea fi instituit un premiu acordat de Comitet pentru inovare economică și socială, în vederea fructificării rezultatelor obținute în cadrul celor 10 parteneriate propuse în diverse domenii, în cele 28 de state, cu implicarea Forumurilor părților interesate, aspecte prevăzute în statutul întreprinderilor comune. CESE solicită Comisiei ca – la rândul său – să conceapă o vastă acțiune de sensibilizare și formare pentru parteneriatul public-privat.

4.1

CESE salută tendința clară de utilizare sporită a PPP în domeniul sănătății publice și al inițiativelor Clean Sky, în gestionarea spațiilor aeriene, în domeniul electronicii și informaticii, al pilelor de combustie și hidrogen. Cu toate acestea, atrage atenția asupra necesității unor sinergii cu alte parteneriate și inițiative existente sub altă formă și în cadrul altor politici ale UE.

4.2

În ceea ce priveşte inițiativa privind medicamentele inovatoare, CESE recomandă să se acorde mai multă atenție dezvoltării unor medicamente accesibile celor mai sărace pături de populație, pentru administrare îndelungată și pentru bolile rare. De asemenea, CESE recomandă între priorități comercializarea în UE a produselor cercetării europene și stabilirea unor reguli de fixare a prețurilor pe gram de substanță activă, ținându-se seama de neajunsurile bugetelor publice și ale sistemelor sociale din statele membre.

4.3

În ceea ce priveşte inițiativa „Pile de combustie și hidrogen” (Fuel Cells and Hydrogen – FCH 2), CESE subliniază că este important ca între obiective să se afle în special dezvoltarea tehnologiilor fără emisii de CO2 pentru producerea de hidrogen.

4.4

În inițiativa Clean Sky, trebuie acordată mai mare importanță impactului rezultatelor proiectelor demonstrative menționate, inclusiv ale celor aflate în desfășurare, și gestionării riscurilor pentru securitate și pentru mediu ale PPP „Cerul unic”.

4.5

În ceea ce privește inițiativa privind dezvoltarea bioindustriei pe baza materialelor biologice, bioagricole și biomateriale, trebuie acționat cu grijă, astfel încât aceste tehnologii să respecte pe deplin lumea vie, mediul și caracterul durabil al sectorului agroalimentar, conform principiului precauției. CESE speră că rezultatele concrete ale acestei inițiative vor fi pozitive și vizibile.

4.6

Efortului major – inclusiv financiar – dedicat inițiativei ECSEL pentru tehnologiile digitale și nanoelectronice și prevăzut deja și în capitolele tematice ale programului Orizont 2020 trebuie să-i corespundă un beneficiu concret inclusiv pentru cetățeanul contribuabil, în termeni de îmbunătățire și facilitare a accesului și utilizării gratuite a acestor tehnologii (9).

4.7

De asemenea, CESE sprijină ferm cele patru inițiative P2P, dar subliniază importanța a două dintre ele, pentru a căror consolidare pledează, inclusiv în termeni de resurse alocate:

4.8

În special în ceea ce privește programul privind domotica pusă în serviciul asistenței pentru autonomie la domiciliu, CESE recomandă să se țină seama de diversele situații existente la nivelul statelor membre, inclusiv din perspectiva accentuării acestor problematici și a evoluției demografice până în 2024 și mai târziu: nivelul de finanțare de către UE ar trebui sporit semnificativ în raport cu al șaptelea Program-cadru, ținând seama de viitoarele opinii ale diverselor categorii reprezentative ale societăţii civile, exprimate în cadrul unui viitor comitet ad-hoc al părților interesate.

4.9

În vederea unei dezvoltări rapide și a sporirii posibilităților de înființare a unor locuri de muncă și a unor profiluri profesionale mai calificate, CESE recomandă ca aceste parteneriate instituționale să fie create în strânsă legătură și corelare cu alte acțiuni similare din cadrul inițiativelor emblematice de politică industrială și al celor de specializare inteligentă. al politicii de coeziune și al strategiilor regionale de inovare.

4.10

În ceea ce priveşte participarea la Programul de cercetare metrologică, CESE face referire la avizul său pe această temă (10), recomandând sporirea sprijinului, inclusiv financiar, pentru participarea întreprinderilor mici și a grupurilor de utilizatori. De asemenea, în ceea ce privește parteneriatul dintre țările europene și cele în curs de dezvoltare, se face trimitere la avizul privind strategia UE-Africa (11), cu recomandarea specifică de a nu se trece cu vederea semnele revenirii în Europa a bolilor care fac obiectul cercetării și de a se respecta pe deplin protocoalele principiilor etice.

5.6.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 170/68

1.1

De mai bine de două decenii, Comitetul Economic și Social European solicită instrumente de acțiune colectivă la nivelul Uniunii, care să permită acțiuni colective eficiente în cazul încălcării drepturilor colective. Instrumentele de acțiune colectivă ar trebui să acopere toate domeniile în care cetățenii sunt protejați de către legislația UE și totodată să respecte diferitele tradiții juridice ale statelor membre.

1.2

CESE salută faptul că, acum, Comisia Europeană a luat în sfârşit inițiativa, solicitând statelor membre introducerea de sisteme naționale de acțiune colectivă bazate pe o serie de principii europene comune. Această inițiativă era de mult timp necesară. Instrumentele de acțiune colectivă sunt atât în interesul cetățenilor Uniunii, cât și al întreprinderilor care operează în mod echitabil și conform legii. Ele protejează economia de concurența neloială și consolidează încrederea cetățenilor Uniunii în economie.

1.3

CESE regretă faptul că Comisia Europeană nu a prezentat o propunere de directivă. O simplă comunicare și recomandare nu sunt potrivite pentru a garanta punerea în aplicare uniformă necesară în statele membre. De aceea, CESE solicită Comisiei Europene să prezinte o propunere de directivă. Acțiunea colectivă este singura procedură care poate asigura o cale de atac eficientă în Uniunea Europeană.

1.4

CESE recunoaște eforturile Comisiei Europene de a găsi o abordare echilibrată care să garanteze drepturile procedurale fundamentale ale părţilor și să împiedice abuzurile. CESE sprijină, de asemenea, intenția Comisiei Europene de a prevedea atât acțiuni colective în încetare, cât și în despăgubire. Ar trebui examinată extinderea tipurilor de acțiuni.

1.5

CESE salută respingerea de către Comisia Europeană a acțiunilor colective bazate pe modelul american („class action”). O acțiune colectivă conform dreptului european nu trebuie să fie în niciun caz o „class action” de tip american. Măsurile de protecție prevăzute în acest sens de către Comisia Europeană sunt adecvate. Onorariile condiționate de rezultate pentru avocați, care creează stimulente pentru litigii și daune punitive, sunt respinse pe bună dreptate. Regulile privind autorizarea reclamanților și suportarea costurilor trebuie revizuite din punctul de vedere al accesului la justiție.

1.6

CESE este de acord cu punctul de vedere al Comisiei Europene conform căruia ar trebui acordat dreptul persoanelor individuale de a se alătura litigiilor colective prin procedura cu consimțământ explicit. CESE consideră însă că există și cazuri în care o procedură cu consimțământ implicit are avantaje. În special, în cazul unui număr mare de persoane care au suferit un prejudiciu cu valoare mică, poate fi adecvat ca litigiul să includă toți eventualii păgubiți. Nu este clar dacă în aceste cazuri Comisia consideră că o procedură cu consimțământ implicit este permisă din punct de vedere juridic. De aceea, CESE solicită Comisiei Europene să își precizeze propunerea. În plus, CESE solicită să se creeze un registru european central pentru informarea potențialilor reclamanți.

1.7

CESE a subliniat întotdeauna potențialul procedurilor extrajudiciare de soluționare a litigiilor. CESE salută de aceea abordarea aleasă de Comisie care prevede utilizarea în mod suplimentar a acestei proceduri ca instrument complementar și voluntar pentru părți și atribuirea sarcinii judecătorului de a încuraja o soluționare extrajudiciară a litigiului.

1.8

CESE propune să se prevadă reglementări separate privind conflictul între normele juridice pentru acțiunile colective. Trebuie completate dispozițiile privind finanțarea acțiunii colective. Riscul financiar pentru organizațiile de interes public trebuie să fie previzibil, în acest sens existând reglementări în statele membre.

2.1

În comunicare, Comisia Europeană sintetizează rezultatele consultării efectuate în 2011 „O abordare europeană coerentă în materie de acțiuni colective în despăgubire” (1). În plus, își exprimă poziția cu privire la aspectele centrale ale acțiunilor colective. În recomandarea publicată în paralel (2), propune statelor membre introducerea de sisteme naționale de acțiune colectivă bazate pe o serie de principii europene comune. Statele membre trebuie să integreze principiile în sistemele lor naționale în termen de doi ani. După patru ani, Comisia Europeană va verifica dacă trebuie propuse măsuri legislative suplimentare.

2.2