19.9.2013   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 271/1

1.1

Uniunea economică, socială și politică europeană nu este încă realizată. Uniunea monetară a fost lansată, cu o dimensiune economică și socială insuficientă, având însă consecințe economice și sociale considerabile. Au fost inițiate deja acțiuni în vederea realizării uniunii financiare, bugetare și bancare, dar fără a dispune de mijloacele bugetare corespunzătoare pentru o politică de însoțire care să sprijine creșterea economică și coeziunea socială. În același timp, progresul către o uniune socială și politică stagnează în continuare. Totuși, uniunea economică și monetară și uniunea socială sunt interdependente, se susțin și se dezvoltă reciproc. Împreună, acestea ar trebui să faciliteze o Europă mai concretă, ancorată în viața reală, cu care cetățenii să poată crea legături și în care investitorii, producătorii, lucrătorii și consumatorii să poată avea încredere și la care să poată adera, o Europă mai dinamică, care să stimuleze competitivitatea, creșterea economică inteligentă și favorabilă incluziunii, oportunitățile economice, ocuparea forței de muncă și exercitarea efectivă a tuturor drepturilor sociale. Fără un asemenea echilibru, uniunea politică nu va avea niciun viitor.

1.2

În perioada 2008-februarie 2013, rata șomajului în UE-27 a crescut de la 7 % la 10,9 %, înregistrându-se în total 26,4 milioane de șomeri, în timp ce rata șomajului în zona euro a ajuns la un nivel maxim de 12 %, crescând în 19 țări și scăzând în 8; 5,7 milioane de tineri nu au în prezent un loc de muncă în UE-27 (23,5 %), în timp ce, la începutul anului 2013, rata globală a șomajului în SUA era de 7,7 %, iar în Japonia, de 4,2 % (1). Aceste cifre sunt în contradicție totală cu obiectivele Strategiei Europa 2020 și, prin urmare, CESE consideră că abordarea problemei scăderii competitivității reprezintă prioritatea absolută, pentru a se genera o creștere economică sporită și noi locuri de muncă și pentru a se reduce sărăcia. Este esențială instituirea unui mecanism mai eficient de supraveghere a impactului pe care politicile economice și monetare îl au asupra situației sociale și asupra pieței muncii din statele membre, precum și integrarea politicilor sociale și de ocupare a forței de muncă în măsurile care fac obiectul supravegherii politicilor economice naționale, ca parte a semestrului european. CESE consideră că o abordare de acest fel este nu doar urgentă, având în vedere datele dramatice, ci și în deplină conformitate cu prevederile articolului 9 din TFUE, privind obiectivele Uniunii în materie de dezvoltare socială și durabilă. Dimensiunea socială a UEM necesită instrumente clare, indicatori și obiective calitative și cantitative care să fie la fel de eficiente ca și obligațiile economice și financiare ale UEM. Mai presus de orice, liderii UE trebuie să readucă idealul european aproape de cetățeni.

1.3

Ar trebui lansat un nou program european de acțiune socială care să însoțească evoluția către o uniune financiară, bancară și fiscală mai strânsă. Programul ar trebui să stabilească obiective concrete clare, atât din punct de vedere calitativ, cât și din punct de vedere cantitativ, pornind de la obiectivele stabilite deja în cadrul Strategiei Europa 2020 și îmbunătățindu-le, în special în vederea susținerii eforturilor de reindustrializare a Europei, de reducere și eradicare a șomajului în masă, de garantare a drepturilor sociale fundamentale, de promovare a spiritului antreprenorial și a creării de noi locuri de muncă, de combatere a sărăciei, de susținere a incluziunii sociale, de facilitare a investițiilor sociale, de promovare a învățământului superior și formării profesionale și de dezvoltare a guvernanței sociale și a adeziunii participative la proiectul european. Noul program european de acțiune socială ar trebui lansat prin intermediul unor inițiative cu și fără caracter legislativ (criteriul de selecție fiind eficiența), în întreaga UE sau prin intermediul cooperării consolidate. Acesta ar trebui să conțină, în același timp, planul european de relansare economică, pachetul european de investiții sociale, evaluările europene privind impactul social, garanția europeană pentru tineret și pașaportul european unic al competențelor; de asemenea, ar trebui să asigure respectarea clauzei sociale orizontale, a drepturilor sociale fundamentale și a participării civice. Programul ar trebui să exploreze și să promoveze și dreptul cetățenilor europeni la un venit minim garantat.

1.4

CESE dorește să propună două noi inițiative exploratorii: 1) emisiunea unor obligațiuni sociale europene pentru proiectele de investiții sociale viabile din punct de vedere financiar, care să fie gestionate printr-un fond european de acțiune socială, la funcționarea căruia să contribuie autoritățile competente ale UE, fiind însă finanțat, deținut, gestionat și supravegheat în mod transparent de părțile interesate ale societății civile (din sectorul privat, al întreprinderilor și public) și 2) înființarea unei rețele europene de educație pentru lucrătorii aflați în șomaj care să ofere oportunități de formare de calitate, eficiente și pe termen lung, în concordanță cu necesitățile de pe piața forței de muncă, prin emiterea unor bonuri de educație transfrontaliere și crearea unor sisteme de schimb de credite pentru cursuri de tip ERASMUS, în vederea dezvoltării unor noi competențe cognitive și profesionale, a deschiderii unor noi traiectorii profesionale și a reinserției pe piața europeană a forței de muncă. În același timp, o Europă a libertății de circulație necesită un cadru mai sigur și actualizat pentru mobilitate (de exemplu, drepturi efective la informație și asistență pentru cei care lucrează în alte state membre), pentru a se facilita deplasarea populației intracomunitare în căutare de loc de muncă în UE, asigurându-se condiții de concurență echitabile și respectarea drepturilor sociale de bază și a acordurilor colective.

2.1

Este cunoscut faptul că Comitetul Economic și Social European solicită depunerea unor eforturi accelerate și cuprinzătoare pentru realizarea uniunii economice, sociale și politice.

2.2

O uniune economică ar trebui să includă o uniune financiară și bancară, cu un sistem unic de garantare a depozitelor, un fond unic de soluționare a situațiilor de criză și o supraveghere la nivelul întregii UE, precum și o uniune bugetară, bazată pe instrumente comune de datorie într-un cadru de disciplină bugetară, consolidare fiscală și sub egida unui model european de creștere mai dinamic, cu care cetățenii să poată crea legături și în care investitorii, producătorii, lucrătorii și consumatorii să poată avea încredere Ar trebui depășită nesiguranța care persistă încă în ceea ce privește integritatea zonei euro, dat fiind că ea aduce atingere încrederii cetățenilor și întreprinderilor. Summitul din iunie 2012, inclusiv Pactul pentru creștere economică și locuri de muncă, precum și alocarea planificată a 180 de miliarde EUR în acest sens, alături de declarațiile BCE de a depune toate eforturile, pentru ruperea cercului vicios între băncile slabe, datoria suverană și spreadurile nesustenabile, reprezintă motive pentru a avea mai multă încredere în cadrul economic european care se profilează. Europa are nevoie de un nou program de investiții (2), pentru a se mobiliza resursele necesare pentru sprijinirea reindustrializării, pentru restabilirea creșterii și pentru soluționarea problemei șomajului.

2.3

Dar acesta nu este tabloul complet. În același timp, consecințele măsurilor de austeritate au avut efecte devastatoare asupra coeziunii sociale, a protecției sociale, a pieței incluzive a forței de muncă și a nivelurilor sărăciei. În prezent, în UE există 26 de milioane de șomeri și 120 de milioane de persoane afectate de sărăcie sau de excluziune socială. Obiectivele privind redresarea economică, stabilitatea monetară, creșterea durabilă și competitivitatea nu vor fi realizate fără reînnoirea dimensiunii sociale. Consiliul European de primăvară, care s-a desfășurat în perioada 14-15 martie 2013, a recunoscut în cele din urmă această realitate și a solicitat statelor membre să transforme „politicile sociale în forțele motoare ale guvernanței economice”, în special prin mutarea accentului pe susținerea ocupării forței de muncă, a investițiilor sociale, a incluziunii sociale și pe integrarea obiectivelor sociale, în cadrul semestrului european  (3). Comitetul Economic și Social European ia notă de accentuarea politicilor sociale la nivel național, însă consideră că este necesară și o coordonare la nivelul întregii UE, în ceea ce privește acțiunea socială, investițiile sociale și evaluarea comparativă a performanțelor sociale.

2.4

Prin urmare, a sosit vremea să construim pilonul social al UEM în cadrul unei Europe sociale, fără de care adeziunea cetățenilor la proiectul european în ansamblul său va continua să fie periclitată. Într-adevăr, actualele „diferențe” în ceea ce privește inegalitățile sociale europene nu doar subminează soluțiile durabile în vederea creșterii economice și a coeziunii sociale, ci reprezintă și o provocare fundamentală în cadrul viitoarelor alegeri europene din 2014, care îi desparte pe cei care urmăresc dimensiunea europeană a redresării economice și cei care recurg la alternativele naționale. Alegerile europene vor mobiliza poziții și voci; este esențial ca aceste alegeri să reprezinte o trambulină, nu o piedică pentru mai multă Europă, o Europă mai apropiată de cetățenii, familiile și întreprinderile ei, o Europă mai socială.

2.5

Drepturile sociale fundamentale nu pot fi separate de drepturile civile și politice și Tratatul prevede obligația de a le menține și de a le promova. Comisia și BCE, în calitate de membre ale Troicii, trebuie să respecte drepturile sociale fundamentale în cadrul tuturor acțiunilor întreprinse. În cadrul dimensiunii sociale a UEM, Comisia ar trebui să monitorizeze, să evalueze și să asigure în mod eficient deplina respectare a obligațiilor ce decurg din aceste drepturi sociale fundamentale.

3.1

În 2008, Comitetul Economic și Social European a adoptat un aviz exploratoriu la solicitarea Președinției franceze a UE, propunând necesitatea lansării unui nou program european de acțiune socială. Avizul făcea referire la activitatea de pionierat a Comitetului prin sprijinul acordat pentru elaborarea Cartei comunitare a drepturilor sociale fundamentale ale lucrătorilor, a Programului european de acțiune socială din 1989 și a acquis-ului social rezultat cu privire la piața unică, a Tratatului și a activității UE în general. Avizul pleda pentru necesitatea unui nou program european de acțiune socială „pentru ca dezvoltarea socială din UE să poată ține pasul cu evoluția economică și a pieței”. Din păcate, în ciuda susținerii de care s-a bucurat în cadrul reuniunii ministeriale informale privind ocuparea forței de muncă și afacerile sociale, din timpul Președinției franceze a UE, propunerea Comitetului a fost curând eclipsată de criza economică și de cei cinci ani agitați de încercări de a salva UEM și de a realiza o coeziune economică mai strânsă în zona euro. Cu siguranță, este timpul de a revizui ideea unui nou program european de acțiune socială, pentru a o adapta la noile forme de guvernanță economică și pentru a le susține, prin coeziune socială și acțiuni de politică socială echivalente.

3.2

În avizul său din 2008, Comitetul a solicitat instituirea unei „guvernanțe pe mai multe niveluri” în cadrul unui nou program european de acțiune socială care să aibă la bază inițiative cu caracter legislativ, dialogul social, dialogul civil, coreglementarea și autoreglementarea, metoda deschisă de coordonare, integrarea politicii sociale, cooperarea consolidată și dreptul cetățenilor la inițiativă. Avizul n-a stabilit niciun fel de ierarhie în ceea ce privește formele de acțiune, ci numai în funcție de gradul de eficiență, menținând metoda comunitară și respectând noua clauză socială orizontală (articolul 9 din TFUE). De asemenea, a solicitat angajament financiar, de exemplu prin utilizarea mai bine orientată și accesibilă a Fondului social european, crearea unui posibil fond european de inovare socială care să sprijine noile inițiative sociale cu caracter experimental, precum și ideea „unui împrumut la nivel european pentru dezvoltarea infrastructurii sociale”.

3.3

În perioada de intervenție, Comitetul și-a sporit solicitările privind aplicarea metodei comunitare și respectarea caracterului obligatoriu al clauzei sociale orizontale. De asemenea, a propus în mod expres lansarea pactului european privind investițiile sociale, pentru a se asigura că măsurile de austeritate și sancțiunile semiautomate din cadrul guvernanței economice și al punerii în aplicare a semestrului european sunt compensate de evaluări ale impactului social, respectarea drepturilor sociale fundamentale, angajamente reale de a realiza obiectivele privind combaterea sărăciei din cadrul Strategiei Europa 2020 și dezvoltarea în general a „guvernanței sociale” europene.

3.4

Comitetul este încurajat de faptul că Parlamentul European a subliniat recent necesitatea unui „pact social pentru Europa”, a unor „indicatori sociali și privind ocuparea forței de muncă” în cadrul „supravegherii obligatorii a disciplinei bugetare”, a luării în considerare, în cadrul Analizei anuale a creșterii, a „sustenabilității modelului social”, precum și a unui „cadru integrat în materie de politici sociale și de ocupare a forței de muncă”, ca un „al cincilea element” al foii de parcurs pentru finalizarea UEM  (4). De asemenea, salută obiectivul Consiliului de a prezenta, în cadrul reuniunii din iunie 2013, anumite măsuri și o foaie de parcurs cu termene precise pentru realizarea „dimensiunii sociale a UEM” (5). De curând, comisarul Andor a evidențiat la rândul său necesitatea unei „uniuni monetare cu față umană” și că, din punctul său de vedere, „dimensiunea socială a UEM trebuie înțeleasă ca fiind capacitatea regulilor, a mecanismelor de guvernanță, a capacității fiscale și a altor instrumente politice ale UEM de a asigura în același timp eficiența economică și echitatea socială” (6). Comitetul este, de asemenea, încurajat de concluziile președintelui Van Rompuy din cadrul Reuniunii sociale tripartite la nivel înalt din 14 martie, care afirmă că „modelul social european rămâne o realizare importantă și un avantaj competitiv la nivel global” și că „trebuie să găsim mecanisme care să contribuie la reducerea divergențelor sociale în Uniunea noastră” (7). Pachetul de investiții sociale publicat de Comisie, care stabilește orientările pentru ca statele membre să susțină protecția socială și incluziunea socială (8), merge în direcția elaborării unor indicatori privind dimensiunea socială. Cu toate acestea, Comisia consideră că un „tablou de bord” privind dezechilibrele sociale și în materie de ocupare a forței de muncă din UE necesită, de asemenea, un cadru mai angajat de acțiune la nivelul întregii UE. Prin urmare, Comitetul reiterează necesitatea unui program european de acțiune socială cuprinzător și proactiv, cu o guvernanță pe mai multe niveluri care să includă autoritățile europene competente, organismele și părțile interesate vizate atât de inițiativele cu caracter legislativ, cât și de cele fără caracter legislativ, și cu misiunea de a realiza măcar – sau, de preferat, chiar de a îmbunătăți – obiectivele sociale stabilite în Strategia Europa 2020.

4.1

Exercițiul semestrului european trebuie să includă indicatori privind ocuparea forței de muncă și incluziunea socială în același cadru de supraveghere ca și în cazul coordonării politicii economice și a reformelor structurale. Obiectivele cuantificabile de performanță socială și de ocupare a forței de muncă de la nivel european trebuie să fie compatibile cu normele privind stabilitatea și creșterea care guvernează obiectivele privind datoriile și deficitele, și, totodată, să fie integrate în acestea. Prin urmare, ar trebui aplicate mecanisme de ajustare pentru reducerea inegalităților macroeconomice și sociale, având obiectivul de a promova creșterea inteligentă și durabilă, locurile de muncă de calitate, disponibilitatea serviciilor de interes general de înaltă calitate la prețuri accesibile și reducerea inegalităților sociale în întreaga UE. Eficiența economică pe termen scurt nu trebuie realizată în detrimentul investițiilor pe termen lung în capitalul social. Măsurile de consolidare fiscală trebuie evaluate în funcție de efectele lor asupra creșterii, a ocupării forței de muncă și a incluziunii sociale. Mecanisme europene de solidaritate ar trebui să însoțească reformele structurale. Pentru a se asigura că o uniune economică și monetară veritabilă este sprijinită de cetățenii UE, programele naționale de reformă trebuie însoțite de dialoguri sociale și civile adecvate, înscriindu-se într-o dinamică a dimensiunii sociale europene, care să nu declanșeze o uniformizare la nivel inferior, din care să rezulte o concurență „în jos”, deflația salariilor și scăderea globală a cererii. Trebuie să se asigure negocieri colective libere și autonome. Dialogul social european ar trebui să joace un rol esențial în dezvoltarea și aplicarea noii guvernanțe economice. Drepturile sociale fundamentale ale UE trebuie monitorizate și respectate într-o mai mare măsură.

4.2

Fondul social european și Fondul european de ajustare la globalizare trebuie promovate la un nivel care să facă față la ceea ce președintele Van Rompuy a desemnat ca fiind „tragedia umană și situația de urgența socială” (9) când s-a referit la ocuparea forței de muncă și situația socială din Europa. Acest lucru va necesita în mod clar „revizuirea obligatorie și globală a CFM” așa cum se solicită în rezoluția PE din 13 martie (10). În cadrul mecanismelor de flexibilitate menționate în această rezoluție, al negocierilor în curs dintre PE și Consiliu și al revizuirii structurale foarte dezirabile a CFM după alegerea noului Parlament European, se dorește cel puțin revenirea la sumele cuprinse în propunerea inițială a Comisiei, inclusiv prin utilizarea mai adecvată a resurselor proprii UE prevăzute, precum și prin creșterea semnificativă a resurselor pentru fondul de coeziune teritorială, pentru fondul social, a resurselor pentru educație și formare și pentru fondul de ajustare la globalizare.

4.3

În același timp, UE ar trebui să susțină mai mult investițiile sociale responsabile și rolul pozitiv al economiei sociale, în special prin reintroducerea statului european al asociațiilor și al caselor de ajutor reciproc, includerea explicită în planificarea privind fondurile structurale a programelor pentru înființarea și dezvoltarea întreprinderilor sociale, facilitarea etichetării sociale și a unor măsuri compensatorii și facilități în cadrul procedurilor publice de ofertare, pentru întreprinderile cu o valoare socială dovedită. De asemenea, ar trebui creat un fond european de inovare socială pentru a se restabili proiectele-pilot transnaționale valoroase care vizează abordarea problemei discriminării și a inegalităților pe piața forței de muncă, proiecte care au fost subminate în momentul în care Comisia Europeană a abandonat programul Equal.

4.4

De asemenea, este esențial să se adopte toate acțiunile și măsurile privind ocuparea forței de muncă necesare pentru reindustrializarea Europei și să se realizeze obiectivul ca industria să reprezinte 20 % din PIB până în 2020. CESE subliniază importanța competitivității întreprinderilor, care trebuie realizată prin stabilirea unui cadru european coerent.

4.5

UE trebuie să se mobilizeze în ceea ce privește „tineretul în mișcare”, altfel riscă să îndepărteze pentru totdeauna tinerii de proiectul european per ansamblu. Anvergura dramatică a crizei șomajului în rândul tinerilor din Europa necesită un buget UE mai credibil, decât suma inadecvată de 6 miliarde EUR propusă pentru pachetul privind ocuparea forței de muncă în rândul tinerilor și pentru garanția pentru tineret, în vederea asigurării angajării, formării și educării tinerilor șomeri, în special în cazurile cele mai grele. Fără finanțare suficientă, garanția europeană pentru tineret riscă să fie văzută ca o impostură. Ar trebui, de asemenea, instituită o coordonare mai puternică la nivelul UE prin pașaportul european unic al competențelor, extinzând Cadrul european al calificărilor prin includerea tuturor calificărilor și competențelor în materie de educație formală, informală și non-formală. Un cadru european de parteneriat între școli, întreprinderi și partenerii sociali este deosebit de necesar, alături de crearea unor sinergii strategice similare pentru plasarea învățământului superior și a învățării pe tot parcursul vieții în centrul creării de locuri de muncă, pentru rezolvarea neconcordanțelor de competențe și pentru promovarea capacității de inserție profesională, a inovării și spiritului antreprenorial. Semestrul european trebuie să garanteze că investițiile publice în educație și formare nu sunt periclitate de măsuri care urmăresc scăderea datoriilor suverane sau a deficitelor naționale.

4.6

Locuri de muncă reale, condiții decente de muncă și portabilitatea drepturilor sociale trebuie reprezinte nucleul unui program european durabil de redresare. Modelul social european, care este un atu pentru atragerea de investiții străine și pentru dezvoltarea întreprinderilor în Europa, ar trebui apreciat prin încurajarea acordării de ajutoare fiscale activităților generatoare de locuri de muncă, inclusiv microîntreprinderilor și activităților profesionale independente reale. Trebuie menținute standarde sociale garantate în cadrul politicilor UE în materie de ocupare a forței de muncă și piața muncii. Competitivitatea și flexibilitatea trebuie să meargă mână în mână cu munca decentă și cu salarii care nu se situează sub pragurile sărăciei. Partenerii sociali europeni au o responsabilitate specială în a aborda problema lucrătorilor săraci, în cadrul programului lor de lucru.

4.7

UE trebuie să se angajeze mai serios și mai concret în reducerea și eradicarea sărăciei. Într-adevăr, pentru Europa, beneficiile economice și sociale ale reducerii active a sărăciei sunt mai eficiente din punctul de vedere al costurilor decât urmările economice și sociale negative pe termen lung, cauzate de lipsa acțiune sau de măsuri care de fapt înrăutățesc sărăcia. În final, în cadrul semestrului european, angajamentele inițiativelor emblematice ale Strategiei Europa 2020, de a scoate 20 de milioane de persoane din sărăcie, trebuie urmate în mod activ, nu subminate de măsuri de reducere a deficitelor. În primă instanță, acest lucru necesită stabilirea la nivelul UE a unui set mai bun de indicatori pentru a se măsura impactul sărăciei și pentru a se asigura monitorizarea corespunzătoare și posibila corectare a programelor naționale de reformă și a măsurilor de austeritate care, în realitate, s-ar putea să agraveze sărăcia și să submineze redresarea economică. De asemenea, CESE efectuează o analiză a sistemelor de venituri minime garantate în statele membre, pentru a identifica și promova bunele practici în întreaga UE. CESE a sprijinit și solicitarea PE de a studia posibilitatea unei propuneri legislative de introducere a unui venit minim adecvat care să reprezinte cel puțin 60 % din venitul median din fiecare stat membru (11). Ar putea fi înființat un fond european specializat de solidaritate pentru combaterea sărăciei, pentru a se facilita asemenea măsuri de susținere a veniturilor, în calitate de stabilizator social și mecanism de ajustare în cadrul semestrului european. Comitetul dorește, de asemenea, să-și reitereze propunerea ca 20 % din resursele FSE să fie rezervate chestiunilor legate de incluziune socială și sărăcie.

4.8

Un act european privind accesibilitatea este necesar pentru a se asigura că persoanele cu handicap pot face uz de drepturile lor la libertatea de circulație și la acces la bunuri, servicii și mediul construit. În acest scop, cardul european de mobilitate ar fi un mijloc concret și eficient. Comisia ar trebui, de asemenea, să stabilească un instrument de evaluare a impactului Convenției Națiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu handicap, pe care să-l integreze în procesul semestrului european.

4.9

În egală măsură, ar trebui elaborată o metodologie UE și un set de indicatori comparabili și cuantificabili privind protecția sănătății și reducerea inegalităților în materie de sănătate, pentru a se evalua situația din statele membre, ca parte a semestrului european.

4.10

Criterii de performanță societală la nivelul UE și orientări privind bunele practici în ceea ce privește concilierea vieții profesionale cu viața de familie, accesul la servicii de îngrijire a copilului, îmbătrânirea activă, voluntariatul, dreptul la locuință și combaterea lipsei de adăpost ar trebui, de asemenea, integrate în dimensiunea socială a semestrului european.

4.11

Lucrătorii imigranți, femei și bărbați, au o contribuție pozitivă la dezvoltarea economică și la bunăstarea Europei. Va trebui ca procedurile europene de imigrație a forței de muncă să fie legale și transparente. Legislația în domeniul imigrației trebuie să respecte drepturile omului și să garanteze egalitatea de tratament CESE consideră că UE trebuie să consolideze atât politicile de integrare, cât și lupta împotriva rasismului, xenofobiei și discriminării imigranților și minorităților.

4.12

Redresarea durabilă necesită mai multă simetrie economică și monetară și mai multă coeziune socială în întreaga UE. Un program european de acțiune socială care să cuprindă obiectivele specifice enumerate mai sus ar contribui la stabilirea unei baze sociale mai coerente pentru cooperare și pentru reconectarea UE cu cetățenii ei. O reechilibrare socială pe două niveluri atât a UE, cât și a UEM este așadar preferabilă, respectând subsidiaritatea în accepțiunea sa dinamică. Cu toate acestea, dacă nu există suficient consens sau voință politică pentru o dimensiune socială a UE atât de revitalizată, CESE propune opțiunea cooperării consolidate în cadrul UEM, utilizând resurse financiare proprii, un fond social suplimentar, un pact de progres social pentru Europa, pe baza acelorași acorduri contractuale democratice și riguroase ca și în cazul convergenței economice și monetare, precum și standarde sociale, obiective și mecanisme de stabilizare (ar trebui să existe o dezbatere cu partenerii sociali și societatea civilă care să răspundă la întrebarea dacă și în ce fel ar putea fi utilă o asigurare sau un sistem de ajutor de șomaj la nivelul UE, așa cum a propus recent comisarul Andor) care să fie în concordanță cu mecanismele de stabilizare fiscală, bugetară și monetară ale unei uniuni economice și monetare mai strânse – UEM cu dimensiunea socială corespunzătoare.

4.13

„Obligațiile contractuale pentru competitivitate și creștere”, care au fost discutate în cadrul summitului UE din decembrie, trebuie să facă obiectul unui control democratic și nu ar trebui să submineze economia socială de piață din UE, așa cum este ea prevăzută la articolul 3.3 din TUE. De asemenea, este necesară definirea mai clară și stabilirea mecanismelor de solidaritate care vin în sprijinul eforturilor depuse de state, care, treptat, pot lua forma unor transferuri financiare reale, având un buget inițial specific de 50-100 de miliarde EUR, finanțat prin mecanisme similare celor din cadrul Mecanismului european de stabilitate (MES).

4.14

Pentru a se realiza acest echilibru îmbunătățit și o mai bună adecvare la economia socială de piață prevăzută în Tratat, rolul sporit al comisarului responsabil pentru afaceri economice și monetare în cadrul Colegiului trebuie însoțit de sporirea rolului comisarului responsabil pentru ocuparea forței de muncă și afaceri sociale. Rolul sporit al Consiliului ECOFIN ar trebui contrabalansat de o sporire similară a rolului Consiliului Ocuparea Forței de Muncă, Politică Socială, Sănătate și Consumatori (EPSCO).

4.15

De asemenea, în contextul acestei guvernanțe economice și sociale europene, în special al semestrului european și al Strategiei Europa 2020, este urgent necesară consolidarea rolului atât al Parlamentului European, cât și al parlamentelor naționale, precum și extinderea și garantarea, la toate nivelurile negocierilor politice, a implicării partenerilor sociali și a organizațiilor societății civile.

5.1.1

În paralel cu propunerile menționate anterior, poate ar trebui să se reflecteze mai mult asupra altor modalități de implicare a cetățenilor, a societății civile și a actorilor din sectorul de afaceri din Europa în relansarea acțiunii sociale europene, de exemplu prin mobilizarea pentru obligațiunile sociale europene și emiterea lor. Acest lucru ar face posibil ca, într-o perioadă în care mijloace financiare publice sunt limitate, să fie mobilizate resurse suplimentare pentru realizarea unor obiective bine definite, din rezervele semnificative ale economiilor private neutilizate.

5.1.2

Această inițiativă s-ar derula separat de discuțiile actuale privind emisiunea de obligațiuni de stabilitate (pentru a contribui la mutualizarea datoriei) și de obligațiuni de redresare și creștere (ca parte a unui pachet UE de stimulente economice). În schimb, obligațiunile sociale europene nu ar trebui finanțate din trezoreriile publice naționale sau cofinanțate de mecanismele bugetare UE, ci ar fi achiziționate cu titlu de investiție de cetățeni, întreprinderi, sindicate și grupuri ale societății civile, care doresc să-și exercite responsabilitatea socială în mod individual sau la nivel de întreprindere prin participarea la fondul european de acțiune socială, finanțat și gestionat de ei înșiși, cu dobânzi rezonabile sau cu un caracter nonprofit, controlat și reglementat în mod transparent, organizat și garantat până la limita unei sume adecvate de autoritățile UE competente.

5.1.3

Emisiunea de obligațiuni ar trebui facilitată din punct de vedere logistic de autoritățile UE competente, organizată într-o manieră apropiată de populație și gestionată în comun de părțile interesate din sectorul privat, al întreprinderilor și din cel public care doresc să participe la acest sistem și își asumă responsabilitatea pentru fondul european de acțiune socială. Ei ar putea cumpăra, colecta și investi obligațiuni în programele sociale pe care le aleg, de preferință în cadrul programului european de acțiune socială propus, beneficiind de sprijin tehnic din partea organismelor instituționale și consultative adecvate ale UE, pentru a le verifica viabilitatea financiară și posibilul impact social. Printre aceste investiții sociale se pot număra următoarele: locuințe sociale, întreprinderi cooperatiste și întreprinderi sociale, sprijin pentru grupurile de autoajutorare, asociații de ajutor reciproc, servicii comunitare sociale și de sănătate, rețele de educație, formare și reconversie profesională, inovare socială, cercetare și dezvoltare, împrumuturi și parteneriate pentru dezvoltarea infrastructurii, agroturism, schimburi cu scop turistic, activități culturale, acțiuni caritabile etc.

5.1.4

În continuare, ar putea fi examinată posibilitatea elaborării unor planuri mai structurate pentru dezvoltarea acestor obligațiuni sociale europene, cum ar fi dezvoltarea unei game de obligațiuni de acest tip care să fie promovate și gestionate la nivel local și/sau național de actorii menționați. Obligațiunile care respectă criteriile impuse de sistemul general european, în ceea ce privește atât obiectivele, cât și metodele de gestionare, ar obține certificate europene adecvate care să permită participarea la sistemul general și, pe baza acestora, ar fi posibile scutiri fiscale pentru cei care subscriu la ele.

5.1.5

Consiliul de administrație al fondului european de acțiune socială ar trebui să fie compus din părțile interesate implicate în sistem, reprezentate în mod proporțional, în funcție de nivelul de investiții în obligațiunile sociale europene, beneficiind de asistență logistică și consultativă din partea organismelor UE adecvate (inclusiv CESE).

5.2.1

Problema șomajului în masă din Europa nu va rezolvată pe termen scurt sau mediu, chiar dacă previziunile privind creșterea economică devin mai favorabile începând din 2014 și măsurile de relansare vor începe să-și facă efectul. Piața europeană a forței de muncă trebuie să devină mai adaptată, astfel încât să permită forței de muncă să circule liber, să ducă competențe acolo unde sunt necesare și să deprindă competențe, pe care apoi să le ducă la locul de origine și să le dezvolte. Este esențial ca forța de muncă să rămână activă, de preferință ocupând un loc de muncă sau, eventual, un loc de muncă cu normă parțială, iar dacă nu, frecventând instituții de educație, formare și reconversie profesională. Este important să ne asigurăm de eficiența, orientarea spre viitor, caracterul inovator și relevanța educației în raport cu necesitățile pieței muncii. Multe programe de educație și formare au tendința de a fi concepute pe termen scurt, adesea fără posibilitatea de a găsi locuri de muncă sustenabile la sfârșit. Este mai puțin probabil ca lucrătorii mai în vârstă care își pierd locul de muncă să participe la astfel de programe. Ar putea fi analizată o abordare pe termen mai lung, cu perspective europene, inclusiv pe baza anumitor bune practici europene consacrate, cum ar fi programul de educație pentru adulți desfășurat în Suedia, în perioada 1997-2002, sau sistemul dual de formare din Germania și Austria. UE ar putea facilita crearea unei rețele europene de educație pentru lucrătorii aflați în șomaj, pentru a se oferi oportunitatea de schimbare a traiectoriei profesionale printr-un program de educație amplu, de doi ani, și de a participa la experiențe de schimburi profesionale, de formare și educaționale în alte state membre, prin emiterea unor bonuri de educație transfrontaliere, cu posibilitatea de transferare a creditelor și de a obține, la sfârșit, o calificare profesională recunoscută.

5.2.2

Dacă se alocă resursele adecvate și dacă este adoptat la scară largă de statele membre, în contextul unor aranjamente contractuale precise cu lucrătorii care se alătură acestor programe pe bază voluntară, acest sistem ar putea permite menținerea în posturi de înaltă calitate a unui număr semnificativ de șomeri pe termen lung, care cu siguranță nu ar fi găsit oportunități de angajare, iar acest lucru ar avea efecte pozitive atât asupra persoanelor vizate, cât și asupra capitalului social în general, în statele Europei.

19.9.2013   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 271/8

1.1

CESE consideră că instituirea monedei euro și a UEM a reprezentat etapa cea mai importantă a drumului parcurs de Europa, făcând parte dintr-un proiect strategic al Uniunii, care se încadra în viziunea ce a inspirat CECO și Tratatul de la Roma. A fost un mare și curajos efort, un pariu pentru viitor care a insuflat atâtea speranțe, încât toți nutreau convingerea că, prin forța sa, moneda unică va depăși toate adversitățile care îi mai stăteau în cale și care au împiedicat realizarea unei UEM și a unei uniuni politice complete, de care ar fi fost nevoie. Moneda euro rămâne totuși o premisă în acest sens.

1.2

La capătul unei perioade îndelungate, de douăzeci de ani, trebuie însă să recunoaștem că nu a fost așa, poate pentru că, în tot acest timp, moneda euro nu a fost supusă unor încercări serioase nici pe plan intern, nici pe plan extern, sau poate pentru că persistă în Europa o lipsă de încredere între țările creditoare și cele îndatorate, ceea ce înseamnă lipsă de coeziune și de încredere în guvernanți. Astfel, au preferat cu toții să se lase purtați de valurile line și de bunăstarea existentă: totul părea să meargă ca pe roate, însă liniștea era doar aparentă. Într-adevăr, sosirea crizei economice și financiare internaționale care s-a abătut asupra UE a tras semnalul de alarmă și a scos în evidență limitele și contradicțiile prezente în structura UEM, anihilând puterea de atracție a monedei euro. La început s-a crezut că, pentru ca UEM să funcționeze, sunt de ajuns unele „reguli contabile”, precum Pactul de stabilitate, dar problema nu era de natură tehnică, ci economică și politică.

1.3

CESE recunoaște importanța stabilității. Dar stabilitatea se referă nu doar la prețuri și la instituții economico-financiare, ci și la politica și condițiile sociale. Pe bună dreptate, cetățenii au impresia că ei sunt cei care trebuie să plătească cel mai mult pentru această criză și să ramburseze datoria, și nu băncile care au jucat un rol decisiv în criză, iar lucrul acesta este nedrept. CESE este convins că austeritatea nu va mai putea fi susținută politic mult timp de acum înainte, în unele țări limitele fiind deja depășite.

1.4

De aceea, CESE consideră că moneda unică va fi viabilă doar dacă se ajunge la convergența capacităților economice ale țărilor din zona euro și la creșterea competitivității în ansamblu: aceste obiective necesită angajament economic și, deopotrivă, politic. Nu ajunge să se facă din când în când puțină întreținere. Trebuie să se facă saltul calitativ, punând laolaltă nu doar moneda și economia, ci și politica, suveranitatea, persoanele și capacitatea de dialog dintre popoarele europene. Avem nevoie de integrare politică sporită, de mai puțin dirijism și de o economie socială de piață, pentru revigorarea creșterii și a ocupării forței de muncă și pentru ca euro să fie perceput din nou ca un avantaj, și nu exact invers.

1.5

Din textul prezentului aviz reiese clar că propunerile CESE sunt proactive, în vreme ce răspunsurile la criză date de către Comisie și Consiliu au fost de regulă reactive. Să ne amintim, de pildă, că Tratatul privind stabilitatea, coordonarea și guvernanța pune accent pe stabilitate, fără însă a propune instrumente financiare comune pentru redresare și pentru ocuparea forței de muncă, cu toate că acordul privind mecanismul de supraveghere unic (MSU) reprezintă un important pas înainte, fie și în absența unei foi de parcurs privind uniunea politică. Europa însă trebuie să înceapă din nou să producă bogăție, pentru a o putea redistribui în mod echitabil. Este cel mai bun mod de a reduce protestele. Nu se poate impune doar austeritate.

1.6

În schimb, CESE solicită, după cum a încercat să pledeze în repetate rânduri, să se treacă la operațiunea ADEVĂRUL cu privire la euro și la Europa (pentru salvarea acestora), la limitele lor politice și economice, la beneficii și pierderi, la responsabilitățile care ne-au adus în situația actuală; trebuie acționat rapid, nu mai este timp pentru retorică, stratageme și povești. Doar astfel putem evita disoluția Europei, al cărei declin a început deja cu ceva timp în urmă. Pentru aceasta, ar fi mai bine să se evite acuzațiile de populism la adresa celor care protestează pentru sacrificiile ce le sunt impuse. Europa trebuie să învețe să asculte fără trufie. Nu poate să rămână surdă în continuare.

1.7

CESE consideră că modul optim de a finaliza UEM, de a evita recesiunea, de a reduce datoria țărilor și de a stabiliza bugetele ar fi inversarea principiului pe care se întemeiază în prezent cultura economică a UE (stabilitatea pentru creștere), pornind de la creștere, și nu de la austeritate, astfel încât creșterea să devină obiectivul principal, în vederea unui nou pact pentru promovarea (împărtășirea) creșterii, a ocupării forței de muncă și a stabilității, inclusiv prin implicarea partenerilor sociali (creștere pentru stabilitate). Comitetul este convins că:

1.8

Trebuie să se elaboreze politici simetrice care să confere viabilitate monedei euro și să se reducă diferențele dintre economiile țărilor printr-un plan de solidaritate care să transfere resurse pentru investiții către țările cu economii mai slabe și prin proiecte punctuale, cu transferuri fiscale, dacă este necesar, și cu integrarea pieței muncii și a politicii sociale. Cu alte cuvinte, trebuie acționat prin ajustări simetrice: fonduri comune pentru salvarea băncilor în dificultate, asigurare europeană pentru depozite, obligațiuni pentru stabilizarea datoriei (unionbonds) și pentru creștere economică (eurobonds), politici comune pentru reducerea deficitului extern al UE etc. (crearea unui fond comun de compensare sau de ajustare).

1.9

Trebuie creat un guvern economic al UE, renunțând la actuala metodă de coordonare a politicilor care nu a dat rezultate, prin transformarea Eurogrupului într-un organism ce adoptă decizii cu majoritate de voturi, devenind portavocea monedei euro; odată instituite o uniune monetară și o uniune bancară, politicile economice nu mai pot fi în continuare separate, această situație nemaifiind sustenabilă. Însă o guvernanță comună (cum s-a întâmplat cu Tratatul privind stabilitatea, coordonarea și guvernanța în cadrul UEM – fiscal compact), la nivel macro și micro (lansarea unui tratat industrial – industrial compact), poate da un impuls politicii economice și bugetare în favoarea creșterii, a ocupării forței de muncă și a incluziunii sociale.

1.10

Este necesar un buget comun al zonei euro, cu norme comune desigur, prin integrarea politicii comerciale și a balanței de plăți, care prezintă la ora actuală decalaje mari. Trebuie să se obțină consolidarea fiscală intervenind asupra structurii multiplicatorilor, pentru eliberarea de resurse destinate creșterii și ocupării forței de muncă, și să se treacă la reforme care să ducă la creșterea productivității țărilor mai vulnerabile (2).

1.10.1

În orice caz, sunt necesare reducerea și/sau diluarea măsurilor de austeritate actuale pentru țările mai îndatorate și promovarea unei cereri sporite în țările creditoare. Statele membre trebuie să întreprindă acțiuni în funcție de context, în ceea ce privește datoria și reformele structurale, iar UE trebuie să acționeze în sensul creșterii concrete, printr-un plan de solidaritate, pentru o mai bună ocupare a forței de muncă și pentru justiție socială. Nu se poate adăuga austeritate la recesiune, cum face în prezent UE: în plus, asocierea reducerii datoriei cu restrângerea creditelor are efecte nefaste asupra economiei.

1.11

Prin urmare, este necesar un sistem capabil să resoarbă erorile și slăbiciunile unor țări, să însoțească procesul de reformă și să reducă decalajele economice și dezechilibrele dintre țările din zona euro, inclusiv prin măsuri de politică monetară.

1.12

Chiar și BCE a avut de suferit de pe urma limitelor UEM. Conform tratatului, ea a trebuit să pună în aplicare o politică monetară unică, aproape federală, în vreme ce economiile țărilor erau și sunt diferite, dezechilibrele dintre ele fiind considerabile. De aceea, ar fi fost și ar mai fi încă necesare, cum s-a mai spus, intervenții corectoare din partea UE. Astfel, s-ar evita supraexpunerea, iar acțiunea BCE ar fi mai eficientă și mai echitabilă, orientată către menținerea stabilității prețurilor și reducerea denaturărilor și dezechilibrelor existente care, dacă persistă, pot pune în discuție însăși existența monedei unice, după cum a demonstrat faza recentă a crizei datoriilor suverane, care a putut fi evitată numai prin intervenția hotărâtă a guvernatorului BCE. Este vorba așadar despre o necesitate, pentru a promova integrarea economică, aflată în urma celei monetare, cel puțin până la depășirea actualului deficit de mandat al BCE și a deficitului politic al UE.

1.12.1

BCE are un rol supraexpus în prezent. Pentru a și-l îndeplini mai bine și pentru a lupta cu arme egale, ar trebui să aibă aceleași funcții și același mandat ca și FED, inclusiv ca împrumutător de ultimă instanță, pentru reducerea diferențelor dintre ratele dobânzii. Trebuie să fie vorba așadar de un mandat complet, care să permită BCE ca, la nevoie, să își asume și rolul de stimulare a creșterii.

1.12.2

În această perioadă, băncile centrale poartă o amplă dezbatere pe tema strategiilor ce trebuie adoptate pentru relansarea creșterii. Este vorba despre vechea problemă a raportului dintre austeritate și creștere, cu alte cuvinte, dintre inflație și creștere, precum și dintre creștere și ocuparea forței de muncă. Să ne gândim numai la faptul că, pentru a-și îndeplini atribuțiile făcând să scadă rata șomajului la 6 %, FED introduce pe piață 85 de miliarde de dolari în fiecare lună (se pare că și Banca Angliei s-ar pregăti să aplice aceeași politică). În această situație, BCE, căreia îi lipsesc guvernul și bugetul, este dezavantajată în raport cu celelalte bănci centrale. Același lucru se poate spune și despre controlul raportului dintre monede. De asemenea, BCE ar trebui să fie responsabilă de politica cursului de schimb – care, în temeiul tratatului, se numără printre competențele Consiliului –, pentru a încheia acorduri oficiale privind un sistem al cursului de schimb pentru moneda euro în raport cu monedele statelor terțe.

1.12.3

Datoria: un alt element important al UEM. CESE a făcut deja o propunere concretă în acest sens, pentru a prelua de pe piață 60 % din datoria țărilor, evitând astfel efectele speculative ale pieței asupra zonei euro (3). Este clar că, odată finalizată UEM și având un buget comun al zonei euro, se vor putea prevedea și emisiuni de obligațiuni comune, sub diverse forme (evident, în cadrul unui buget comun al zonei euro).

1.13

În ceea ce privește sistemul financiar și bancar în ansamblu, CESE consideră că trebuie completate, în termene stricte și în cel mai scurt timp, toate aspectele la care se referă dispozițiile emise de UE (4). Sunt unele dintre cele mai eficiente și mai importante instrumente care servesc la finalizarea UEM, la stabilitatea sa și a pieței interne.

1.14

În opinia CESE, viitorul UE și al ordinii sale instituționale trebuie să iasă din cadrele modelului ideologic, chiar dacă cel federal pare a fi cel mai potrivit, și să abordeze aspectele funcționale și de fond, pentru ca ideea însăși de Europa să supraviețuiască. O Europă care să reașeze persoanele și solidaritatea în centrul obiectivului său primordial, în jurul căruia să graviteze economia, și nu invers. Este vremea să pornim munca pe șantierul unei uniuni politice, sociale și economice. Încercarea Consiliului, timidă și neadecvată, deși este de apreciat, ni se pare absolut insuficientă. Trebuie ca egoismul și interesele utopice să înceteze, pentru a da cale liberă solidarității; politicile de austeritate trebuie suspendate sau reduse, pentru a atenua suferințele, reașezând munca și creșterea în centrul inițiativelor sale.

1.15

Trebuie așadar să ne îndreptăm către o uniune politică și socială pentru finalizarea UEM, din perspectiva propunerilor de mai sus, și trebuie ca procesul decizional să devină mai democratic (majoritate de voturi) și mai transparent, pentru o integrare pozitivă, mai puțin dezechilibrată, și pentru o gestionare în comun a suveranității, reducând astfel decalajele în procesul de integrare. Astfel, UE ar vorbi cu o singură voce inclusiv în organismele internaționale.

1.16

Un nou tratat: CESE consideră că majoritatea propunerilor de natură economică formulate în aviz pot fi adoptate fără ca tratatul să fie modificat. La nevoie, se poate acționa prin cooperarea consolidată a țărilor care împărtășesc propunerile respective (cum s-a întâmplat cu pactul fiscal), vizând inclusiv urgentarea acțiunilor și evitarea riscului unei eventuale disoluții a UE în confruntarea cu noi atacuri externe și în condițiile menținerii politicilor de austeritate. O altă posibilitate, pentru o integrare mai aprofundată, poate fi aceea de a încredința viitorului Parlament European un mandat constituțional, propunerea lui putând face obiectul unui referendum popular, simultan, în toate țările interesate.

1.17

Ceea ce se întâmplă în Europa are consecințe și pe plan internațional și viceversa. De aceea, ar trebui să dispunem de organisme internaționale mai eficiente și cu capacitate sporită de decizie, pentru asigurarea unei guvernanțe mondiale consolidate. În acest context, ar trebui ca UE să aibă un reprezentant unic, cel puțin pentru zona euro. Mai precis, G20 ar trebui să poată desemna un „comitet economic și social” pentru dezvoltare globală și să acționeze prin intermediul unui stimulent fiscal.

1.18

Însă doar o ordine politică diferită, mai coezivă și mai democratică, poate conferi UE, pe lângă o mai mare capacitate de guvernare internă, și un plus de eficiență în capacitatea de guvernare externă, pentru ca să vorbească cu o singură voce la nivel internațional. Aceasta mai ales cu privire la raportul dintre monede, pentru ca economia UE să nu aibă de suferit, și la raportul dintre economii la nivel mondial, în special cu țările în curs de dezvoltare.

1.19

Pe scurt, acestea sunt cele patru propuneri pentru desăvârșirea construcției monedei euro:

2.1

UE trece în prezent printr-o perioadă deosebit de dificilă și de periculoasă, care riscă să genereze și alte efecte negative, pe lângă cele economice și sociale cu care se confruntă deja. Prezentul aviz din proprie inițiativă abordează o serie de aspecte, printre care și necesitatea respectării angajamentelor în materie de coeziune economică și socială asumate deja în temeiul tratatului, promovarea unei noi politici economice și monetare pentru creștere economică și ocuparea forței de muncă, politici de inovare mai proactive, instituirea unui fond european de capital de risc pentru întreprinderile mici și mijlocii și, în fine, acțiunile care trebuie întreprinse pentru viitorul UE (5).

2.2

În loc să asistăm la convergența marilor interese economice, suntem martori, inclusiv în UE, la ciocnirea acestora. Moneda euro nu poate fi făcută nicidecum răspunzătoare pentru ceea ce se întâmplă (6). Această monedă a fost abandonată vreme îndelungată și este încă în așteptarea unei decizii din partea „părților adverse” (a guvernelor), cu privire la acțiunile care trebuie întreprinse.

2.3

CESE are datoria de a răspunde acestor provocări, cu cuvinte neambigue și clare, cu viziune de perspectivă, fiind conștient de natura mizei și de nivelul confruntării, fără a ascunde realitatea; prin acest aviz, el dorește să vină cu o contribuție activă, fără rezerve, pentru finalizarea UEM și depășirea crizei, în interesul lucrătorilor, al întreprinderilor și al cetățenilor UE, în special al zonei euro, care are cel mai mult de suferit de pe urma crizei actuale.

3.1.1

Adoptarea monedei unice ar fi fost optimă pentru țările care se confruntă cu șocuri simetrice sau care dispun de un mecanism de absorbție a șocurilor asimetrice. Există studii empirice care arată că probabilitatea apariției unor șocuri asimetrice este mai mare în Europa decât în Statele Unite. De bună seamă, politica monetară unică a BCE, al cărei obiectiv principal este stabilitatea prețurilor în uniunea monetară, nu poate reacționa la șocurile asimetrice produse în diversele țări membre ale zonei euro. Ca atare, este necesar un alt mecanism, îndeajuns de eficient pentru a face față acestor șocuri. Pe măsură ce se reduce mobilitatea factorilor de producție, deschiderea economiilor, sincronizarea ciclurilor economice, diversificarea producției, integrarea financiară și volumul schimburilor comerciale reciproce și pe măsură ce crește rigiditatea pieței muncii și decalajul dintre ratele inflației din statele membre ale zonei euro, politica monetară unică a BCE devine tot mai puțin recomandabilă pentru acestea. Cu cât se dovedesc a fi mai puțin eficiente măsurile de adaptare menite să atenueze efectele șocurilor asimetrice (flexibilitatea prețurilor și a salariilor, mobilitatea forței de muncă și a capitalurilor între statele membre și federalismul fiscal), cu atât va fi mai greu pentru o țară să facă față pierderii politicii monetare proprii.

3.1.2

Uniunea economică și monetară (UEM) reprezintă probabil pilonul principal al Tratatului de la Maastricht, dar nu și singurul. Sursa de inspirație, după căderea zidului Berlinului, a fost desigur economică, dar mai ales politică. Multe țări au asistat cu surprindere și indiferență la noul scenariu, chiar și la absorbția aproape instantanee a Germaniei de est și la paritatea celor două mărci (1=1), garantată de Deutsche Bundesbank. S-a optat pentru amânarea unei decizii cu privire la finalizarea UEM, ceea ce a generat așteptări comune care mai apoi s-au dovedit a fi iluzorii cu privire la posibilitatea ca uniunea monetară să o aducă cu sine pe cea politică și ca moneda euro să devină motorul unei Europe federale, dar nu așa s-a întâmplat.

3.1.3

Pe lângă faptul că ar fi oferit acoperire și voce unică monedei euro, uniunea ar fi trebuit să complinească toate celelalte carențe ale acesteia. S-a sperat că, pentru ca totul să funcționeze, sunt suficiente câteva reguli, precum pactul de stabilitate, cu parametri arbitrari și o autoreferențialitate considerată infailibilă, care însă a înșelat așteptările. La rândul său, mandatul BCE este unidirecțional, mai limitat în comparație cu al altor bănci centrale. Aceste contradicții au ieșit în evidență odată cu criza financiară, luată în considerare cu gravă întârziere de UE, și, ulterior, a datoriei suverane, care au lăsat moneda euro fără aureola și puterile miraculoase care îi fuseseră atribuite la naștere, diminuându-i forța de atracție în așa măsură încât în prezent este percepută ca o amenințare sau ca o armă insidioasă menită să justifice politicile de austeritate.

4.1.1

Până în 2008, UEM a funcționat destul de bine din punct de vedere monetar pentru statele membre ale zonei euro: simplificarea comerțului, eliminarea riscului de schimb, eliminarea devalorizărilor competitive, stabilitatea prețurilor (inflație medie anuală de 2,03 %, cu excepția unor salturi exagerate în unele țări aflate în tranziție de la sistemul vechi la cel nou), diminuarea și convergența ratelor dobânzii (până în 2009!), creșterea economică și ocuparea forței de muncă (s-au creat 14,5 milioane de noi locuri de muncă) (7), menținerea tuturor conturilor curente în echilibru, raportul datorie/PIB situat sub cel al Japoniei și SUA, menținerea sub control a ratei de schimb cu dolarul (cam cu 30 % mai ridicată), din cauza economiilor mai slabe.

4.1.2

Acesta este tabloul de ansamblu. Luând în considerare situația fiecărei țări în parte, peisajul devine cu totul altul. Avantajele principale au revenit cu precădere țărilor pe ale căror economii s-au bazat parametrii ce au însoțit nașterea monedei euro, intensificând creșterea și productivitatea acestora, ducând la înflorirea exportului (circa 2 000 de miliarde de dolari din anul 2000 până în prezent numai în cazul Germaniei) și, implicit, a balanței de plăți (8), în vreme ce alte țări au avut avantaje parțiale și/sau chiar dezavantaje, în special din cauza asimetriei sistemului ce ține de moneda unică, astfel încât țările cu deficit sunt obligate să facă corecții, în vreme ce țările cu excedent nu au această obligație. În plus, trebuie să se țină seama și de reacțiile diferite pe care le-au avut țările la condițiile create de moneda euro.

4.2.1

Costurile care trebuie luate în considerare țin de decalajele de competitivitate dintre țări, de pierderea de suveranitate în ceea ce privește politica macroeconomică, de rata de schimb, de devalorizările competitive etc.

4.2.2

Odată cu venirea crizei, în lipsa unei UEM corespunzătoare și complete, au apărut alte costuri, precum transferul pasivelor bancare asupra bugetelor publice, creșterea datoriei și, odată cu aceasta, dificultăți sporite pentru țările deja mai îndatorate. Aceasta a dus la scindarea Uniunii: pe de o parte, țările creditoare, de cealaltă parte, țările debitoare – și nu numai – care încep să semene din ce în ce mai mult cu țările lumii a treia. Într-adevăr, țările creditoare induc mai multă sărăcie în Sud – și nu numai – și mai multă bogăție în Nord. Este suficient să invocăm surplusul acumulat de Germania, nu prin contabilitatea internă a zonei euro (în acest caz balanța UE ar fi în echilibru!), ci prin excedentele sale în raport cu țările terțe, atât de ridicate, încât, pe termen lung, Germania însăși ar putea fi expusă unui risc financiar suficient de mare ca să îi afecteze economia.

4.3.1

Există diverse puncte slabe structurale și vulnerabilități ale sistemului de gestionare a monedei: limitele Pactului de stabilitate și de creștere, pe care unele țări au încercat să îl desființeze când le-a creat probleme (Germania, Franța și Italia); lipsa unei monitorizări a indicatorilor de productivitate; lipsa instrumentelor de gestionare a crizei; costurile rămânerii în zona euro; riscul sistemic; dezechilibrele economice dintre țări; menținerea suveranității fiscale și bugetare a statelor naționale.

4.3.2

Riscul valutar și devalorizările competitive nu au fost totuși eliminate din raporturile dintre statele membre care aparțin și cele care nu aparțin zonei euro, în special în cazul Regatului Unit, și o depreciere semnificativă a cursului de schimb liră sterlină-euro se poate produce în timp relativ scurt, fiind astfel subminate condițiile de concurență echitabile care se presupune că guvernează funcționarea pieței unice.

4.3.3

Din punct de vedere economic, punctul cel mai slab îl reprezintă dezechilibrele economice care existau deja înainte de anul 2000. Această situație a dezavantajat țările mai vulnerabile, provocând adevărate „șocuri asimetrice”, favorizate și de fluxul masiv de capitaluri către Germania. BCE nu poate face față acestor șocuri cu instrumentele de care dispune la ora actuală. Un alt punct slab ține de contextul internațional și doar a fost scos în evidență ulterior de criza financiară (9).

4.3.4

S-a crezut – și aceasta a fost o mare greșeală – că moneda unică poate exista fără nicio limitare a suveranității statelor membre, nu numai în privința bugetului, ci, mai ales, a gestiunii separate a datoriei, cu un sistem bancar și financiar în continuare național, ca, de altfel, și sistemul de supraveghere aferent.

4.3.5

În sfârșit, aspectul cel mai criticabil este de natură politică: crearea unei monede euro în lipsa unei case comune și fără a-i conferi o voce unică, în pofida eforturilor depuse în răstimpuri de BCE pentru a depăși această carență; astfel, BCE a trecut de la autonomia stipulată în tratat la asumarea unui rol complementar politicii, pentru ca moneda unică și UE să nu aibă de suferit (10); tot astfel, creșterea a scos în evidență rolul celei mai puternice țări.

4.3.6

În orice caz, CESE consideră că euro va deveni mai viabil doar dacă performanțele economice ale țărilor din zona euro vor converge, pentru a promova o creștere mai omogenă, și dacă va exista o uniune politică în măsura să facă aceste diferențe acceptabile, deoarece problema nu este de natură contabilă, ci politică, inclusiv chestiunea democrației și, implicit, a unei ponderări mai echitabile a voturilor în diversele organisme decizionale. A insista numai asupra aspectului economic și „contabil” reprezintă o iluzie și o eroare pe care nu ni le mai putem permite.

5.1

Ceea ce se întâmplă în Europa are consecințe și pe plan internațional și viceversa; este vorba despre o puternică întrepătrundere a economiilor, datoriei, finanțelor, comerțului, a raportului dintre monede etc. Ne referim în special la legătura și mai strânsă dintre economiile de pe cele două țărmuri ale Atlanticului; cel puțin așa au stat lucrurile până în 2009. În prezent însă economia SUA își revine, iar cea europeană se află în recesiune, consecință, într-o anumită măsură, a celor două școli economice diferite și a deosebirilor dintre rolul FED și al BCE.

5.2

Pentru economia mondială în ansamblu ar fi totuși nevoie de organisme internaționale mai eficiente și cu o mai mare putere de decizie, astfel încât să se asigure consolidarea guvernanței mondiale (FMI, Banca Mondială, OIM, OMC). Totodată, G20 ar avea nevoie de o mai bună structurare, ca să poată lua decizii obligatorii; de exemplu, ar trebui să desemneze un comitet economic și social pentru dezvoltare globală, să acționeze prin intermediul unui stimulent fiscal, să gestioneze raporturile dintre monede, pentru a reduce discriminările de natură comercială, inclusiv prin sporirea capacității de intervenție a BCE.

5.3

Surplusul de sume economisite la nivel mondial. Într-adevăr, creșterea este esențială și pentru restul economiei mondiale. Avertismentul lansat de FMI, potrivit căruia Europa trebuie să însoțească prevederile privind reducerea datoriei și a deficitului cu măsuri menite să stimuleze creșterea este întemeiat și vine la momentul oportun. Există la nivel mondial un surplus de economii pentru care nu au fost găsite posibilități de investiții. Într-adevăr, s-au căutat în zadar oportunități de investiții pentru fonduri de capital privat (private equity) în valoare de circa 2 000 de miliarde USD (11). Principalul fond suveran de investiții din Norvegia și-a redus cota de investiții europene de la peste jumătate la două cincimi (12). În 2011, principalul fond suveran de investiții din Asia, China Investment Corporation, a înregistrat o pierdere de investiții în instrumente de capital privat, și-a redus de la jumătate la un sfert propriul portofoliu de titluri private și este în căutare de oportunități de investiții pe termen mai lung în sectorul public, mai curând decât în cel privat (13).

6.5.1

Obiectivul BCE este „stabilitatea prețurilor” și, pentru a-l duce la îndeplinire, trebuie să își păstreze independența politică, adică nu poate „solicita și nici accepta instrucțiuni” din partea guvernelor sau a UE. Acesta este un statut corect, chiar dacă, în temeiul tratatului, Consiliului îi revine sarcina de a încheia acorduri privind un sistem al cursului de schimb al monedei euro în raport cu monedele statelor terțe (15). În absența oricărui acord de acest tip sau în perioadele dintre acestea, BCE ar trebui să considere că ei îi revine răspunderea pentru politica cursului de schimb. BCE urmărește și obiective secundare, de a contribui de exemplu la stabilitatea financiară, cu toate că intervențiile sale pe parcursul crizei pot fi circumscrise obiectivului principal, întrucât sunt dictate în special de necesitatea restabilirii unui mecanism eficient de transmisie pentru politica monetară, menținând astfel stabilitatea financiară a tuturor țărilor din zona euro.

6.5.2

În legătură cu evoluția prețurilor, trebuie amintit că, referitor la criteriile de la Maastricht, se pune întrebarea dacă este corect ca criteriul privind inflația să fie bazat pe media inflației din cele trei țări membre care au cele mai bune rezultate economice din UE, mai curând decât pe media zonei euro.

6.5.3

În general, față de alte bănci centrale, mandatul BCE este mai limitat. În primul rând, BCE nu are mandat pentru susținerea creșterii și ocupării forței de muncă, precum FED, chiar dacă politicile monetare sunt similare. Există totuși deosebiri fundamentale între SUA (sistem fiscal centralizat) și UE în punerea în aplicare a politicii bugetare. În plus, în prezent, rolul BCE de împrumutător de ultimă instanță (lender of last resort) se limitează la sistemul bancar și nu include guvernele (guvernul UE), lucru de la sine înțeles în context național, dar care, în contextul unei UEM complete, ar trebui să fie posibil. Mai mult, politica monetară unică a BCE este îngreunată de existența unor divergențe și dezechilibre economice între diversele țări din zonă, în lipsa intervențiilor corectoare din partea UE.

6.5.4

Este de apreciat, în orice caz, că principiul unicității zonei euro a determinat BCE să declare moneda euro drept ireversibilă și, cum am văzut, i-a permis ca, după o confruntare înverșunată, să adopte măsuri de reducere a diferențelor dintre ratele dobânzii datoriei diverselor țări, prin intermediul posibilității de achiziționare a unor obligațiuni de pe piața secundară. O operațiune care reclamă, în contextul relansării creșterii, un plan european de reducere a datoriei, care să însoțească planurile naționale  (16).

6.5.5

Aceasta servește cel puțin la diminuarea denaturării concurenței prin rate de finanțare a datoriei și investițiilor: la ora actuală, încă avem de-a face cu un veritabil decalaj financiar care sporește dezechilibrele existente, inclusiv cele ale balanței de plăți.

6.5.6

CESE consideră totodată că este necesară și repunerea în discuție a chestiunii condiționalității impuse de BCE și de UE. Este inacceptabil să se ofere băncilor lichidități la dobânzi foarte mici fără a pune vreo condiție, de exemplu în ceea ce privește destinația fondurilor. Într-adevăr, măcar o parte ar trebui orientate către investiții; aceasta în timp ce, pentru achiziționarea unor obligațiuni de datorie publică de către BCE (TMD), deși este vorba despre aspecte diferite, țările trebuie să întrunească condiții foarte dure. Acestea se justifică în primul rând prin faptul că trebuie urmată logica unei piețe denaturate și fără scrupule, anonimă și extrem de rapidă, care seamănă de fapt prea puțin cu o piață (17). UE nu se poate preta la jocul acesta: austeritate și severitate maximă față de cetățeni și întreprinderi, în perioadă de criză, neutralitate față de investitori/speculatori, care se ascund în spatele băncilor de afaceri și al fondurilor de investiții internaționale, în pofida atitudinii ferme a guvernatorului care a luat apărarea monedei euro în momentele cele mai critice ale atacului.

6.5.7

Ar fi totuși necesar ca acțiunea BCE să poată susține în mod egal economia diverselor țări, pentru reducerea denaturărilor și dezechilibrelor existente, cu instrumentele actuale, până la încheierea actualului mandat și depășirea deficitului politic al UE. De exemplu, ar putea fi revigorată piața interbancară în unele țări din zona euro prin dobânzi negative pentru depozitele peste noapte (overnight) la BCE.

6.5.8

În plus, CESE nutrește în continuare convingerea că trebuie rezolvată de urgență chestiunea datoriei  (18) conform propunerii sale și că, pentru îndeplinirea acestui obiectiv, este fundamentală acțiunea BCE și a Consiliului.

6.5.9

Comitetul consideră că ar trebui ca deciziile BCE să capete un plus de transparență. De exemplu, s-ar putea publica rezultatele votului din cadrul ședințelor Consiliului guvernatorilor al BCE, astfel încât să sporească responsabilitatea guvernatorilor băncilor naționale din zona euro. Aceasta i-ar determina să ia decizii pe baza condițiilor economice de ansamblu, din zona euro, și nu pe baza evoluției propriilor economii naționale.

6.5.10

O altă problemă care ar trebui amintită se referă la sistemul de votare în cadrul Consiliului guvernatorilor al BCE (19), în special neconcordanța dintre dreptul de vot și contribuția financiară a țărilor membre. S-a pus deja această problemă în cazul sistemului de plată în cadrul Mecanismului european de stabilitate (MES) și acest lucru s-ar putea repeta în viitor, de exemplu în cadrul uniunii bancare.

7.1

În opinia CESE, este necesară o reluare dirijată a investițiilor ecologico-sociale  (20), întrucât nutrește convingerea că stabilitatea în sine nu este în măsură să asigure relansarea, care depinde de încrederea întreprinderilor și, deopotrivă, a consumatorilor. Date fiind așteptările limitate ale sectorului privat și capacitățile neutilizate, întreprinderile nu pot avea încredere în profituri viitoare rezultate din investițiile actuale. Iar dacă cetățenii, la rândul lor, nu au certitudinea că își pot păstra locul de muncă sau pot găsi un altul, preferă să economisească ori să își diminueze datoriile în loc să cheltuiască. O rată mai ridicată a șomajului nu face decât să sporească numărul de persoane care nu pot cheltui.

7.2

De aceea, pentru a promova încrederea în rândul întreprinderilor și al cetățenilor, relansarea trebuie ghidată de investiții, urmând exemplul programului american de reforme New Deal  (21). Pentru aceasta, criteriile fundamentale sunt cele adoptate de BEI încă de la lansarea Programului de acțiune specială de la Amsterdam (1997), având mandatul de promovare a coeziunii și convergenței în sectoarele sănătății, educației, renovării urbane, mediului, precum și în sectorul rețelelor transeuropene.

7.3

Este vorba despre un obiectiv care poate fi dus la îndeplinire prin reintroducerea în circuit a sumelor economisite la nivel global, după cum am menționat la punctul 5.3. De fapt, unele fonduri de investiții sunt în căutarea unor oportunități pe termen lung pentru excedentul de economii realizate în alte părți ale lumii. Acest lucru este reciproc avantajos pentru investitorii din țările terțe și pentru economia europeană. În acest context, ambele „instituții surori” ale Grupului Băncii Europene de Investiții, BEI și FEI (Fondul european pentru investiții), pot juca un rol de prim-plan.

7.4

De aceea, trebuie salutată creșterea capitalului subscris al BEI. Și obligațiunile pentru finanțarea proiectelor pot juca un rol important în relansarea economică. Dar, deși piețele vor recurge probabil la denumirea prescurtată € bond, este bine ca utilizarea surplusurilor de la nivel global drept investiții ale UE să poarte denumirea de „euroobligațiuni” (eurobonds). Este de notorietate rezistența pe care unele guverne o opun la euroobligațiuni, dar ea trebuie pusă pe seama unei presupuneri greșite, întrucât euroobligațiunile, menite să susțină creșterea, sunt confundate cu cele destinate datoriei, cu Union bonds  (22).

7.5

FEI a susținut de la bun început că ar putea emite obligațiuni europene pentru finanțarea investițiilor sociale pe termen lung (23) prin majorarea propriului capital subscris în raport cu nivelul actual – mai degrabă scăzut – de 3 miliarde EUR, fără a fi nevoie să se recurgă la revizuirea tratatelor (24). Niciunul dintre principalele state membre ale zonei euro, ca de altfel, nici celelalte state din această zonă, nu include în propria datorie națională finanțările BEI, lucru care ar trebui să fie valabil și pentru finanțările FEI. Obligațiunile emise de FEI, în mod similar cu cele ale BEI, pot fi garantate prin randamentul finanțării proiectelor.

7.6

Inovarea în materie de produse și crearea de piețe: de asemenea, suntem de părere că Uniunea trebuie să promoveze o politică mai puțin neutră în domeniul inovării. În anii 1970, politicile industriale nu mai erau la modă din cauza faptului că guvernele nu puteau „privilegia anumiți operatori” sau „campioni naționali”. Credem însă că există motive întemeiate pentru a reconsidera această abordare (25).

7.7

Și apoi, înainte de toate, nu se poate spune că politicile cele mai bune sunt cele neintervenționiste. În trecut, ele au dus într-adevăr la investiții greșite în sectorul financiar. În al doilea rând, trebuie lansate inițiative și mai hotărâte pentru combaterea schimbărilor climatice. În al treilea rând, un număr prea mare de proiecte tehnologice prezentate în contextul programelor-cadru au fost respinse nu din motive de merit, ci din lipsă de resurse proprii, problemă care ar putea fi rezolvată făcând apel la un fond european de capitaluri de risc finanțat prin emiterea de obligațiuni. În al patrulea rând, economiile emergente au fost în stare să promoveze o serie de campioni naționali cu rezultate demne de tot respectul (26).

7.8

Finanțarea investițiilor prin transferul excedentelor către euroobligațiuni ar trebui să fie accesibil tuturor statelor membre și să producă avantaje cumulate în plan macroeconomic, social, al ocupării forței de muncă și în plan politic, demonstrând nevoia de a promova „aprofundarea Europei”, abordare care stârnește în prezent tot mai mult scepticism în rândul electoratului și din partea anumitor guverne.

7.9

Creșterea economică poate contribui și la consolidarea stabilității. Pe baza principiului BEI potrivit căruia nu trebuie neapărat ca finanțarea prin obligațiuni să fie asimilată datoriei naționale, finanțarea euroobligațiunilor menite să promoveze creșterea ar contribui la reducerea cu mai mare ușurință a datoriei naționale și la utilizarea veniturilor fiscale naționale pentru reducerea sau păstrarea la un nivel scăzut a deficitelor, protejând totodată rubricile fundamentale de cheltuieli sociale. În acest scop, ar fi necesară stabilirea de parametri și criterii comune de către țări și Eurostat, pentru o evaluare mai echitabilă și mai exactă a datelor.

7.10

De altfel, nu s-a ținut cont de faptul că efectul de evicțiune (crowding out) presupune ocuparea integrală a forței de muncă. Având în vedere faptul că în majoritatea statelor membre se înregistrează niveluri ridicate ale șomajului, finanțarea – separată sau în comun – a obligațiunilor pentru finanțarea proiectelor BEI-FEI ar putea determina o acumulare de investiții (crowding in) din sectorul privat, venituri și locuri de muncă cu un efect de multiplicare a investițiilor de până la trei, și cu multiplicatori fiscali pozitivi, în sensul că generează venituri fiscale directe și indirecte (27).

7.11

În contextul dificultăților cu care se confruntă unele țări, în special Grecia și Cipru, CESE propune reconsiderarea ajustării structurale pe termen scurt impuse de troică, ținând cont de perspectivele pe termen mai lung ale acestor țări, deschise în urma descoperirii enormelor rezerve de petrol și gaze, în mare parte încă neexploatate, din partea de est a Mediteranei (28).

8.1

CESE nutrește așadar convingerea că Uniunii Europene nu îi este de ajuns o simplă operațiune de „întreținere”, pe care să o repete când și când. Nu poate prelungi golul care datează din vremea Tratatului de la Maastricht fără a aborda provocarea privind moneda euro, pe care criza a făcut-o să izbucnească, revelând marile deficite existente în cadrul său, în primul rând cel democratic (29), fără a reconferi așadar procesului european un obiectiv, astfel încât să evite moartea ideii de Europa.

8.2

CESE consideră că moneda unică va fi viabilă dacă se ajunge la o convergență a capacităților (performanțelor) economice ale țărilor din cadrul zonei euro. Aceasta reclamă un angajament economic și politic. Este deci necesară o uniune politică, menită să facă diferențele acceptabile și să permită, la nevoie, transferul unei părți a bogăției dinspre zonele puternice către cele vulnerabile, printr-un proces de decizie transparent și democratic și o nouă formă de solidaritate între țări (30).

8.3

Criza aceasta scoate la suprafață „vechile diferențe” dintre europeni. A renăscut defectul de a privi în urmă, răscolind fantasme sau locuri comune pe care le credeam dispărute, ca și cum austeritatea și datoria ar fi rodul unei vinovății, și nu, mai curând, al greșelilor comise de guverne de ambele părți. De aceea, țările în dificultate nu pot pune pe seama UE (sau a Germaniei) propriile responsabilități, după cum nici țările mai bogate nu pot face abstracție de beneficiile consistente obținute de pe urma monedei euro, în parte pe spezele altora, din cauza dezechilibrelor economice existente. Avem nevoie așadar de o nouă capacitate politică, culturală și de dialog între popoarele europene, cu incontestabile avantaje reciproce, cum sugera odinioară poetul german Hölderlin (31), inspirându-se din cultura greacă.

8.4

Trebuie făcut un salt calitativ. Trebuie să punem laolaltă nu doar economia, ci și politica și SUVERANITATEA fiecărui stat. Nu trebuie să discutăm atât ce model european trebuie pus în practică, cât, mai degrabă, ce fel de instrumente sunt necesare: instrumente eficiente, democratice și transparente pentru luarea unor decizii, pentru înfăptuirea binelui comun, pentru unirea poporului european, și nu pentru dezbinarea lui.

8.5

Din aceleași motive, CESE consideră că este inadecvată întrebarea dacă trebuie modificat sau nu tratatul. În mod evident, aceasta depinde de ce trebuie făcut pentru definitivarea UEM. În orice caz, se poate da curs majorității propunerilor noastre fără modificarea tratatului (creștere, datorie etc.), în vreme ce, pentru celelalte, poate fi suficientă cooperarea consolidată. Oricum, important este obiectivul care trebuie atins pentru binele economiei, al monedei euro și al cetățenilor UE. Tratatul este doar un instrument, iar acest lucru trebuie explicat cetățenilor în cel mai corect mod cu putință, implicându-i în decizii direct și/sau prin intermediul PE și al parlamentelor naționale.

8.6

CESE consideră că zona euro deține resursele necesare pentru a-și proiecta propriul viitor: mai multă integrare politică, mai puțin dirijism, o economie socială de piață, pentru distribuirea creșterii și a locurilor de muncă și pentru realizarea unei Uniuni politice, economice și sociale.

9.1

În lipsa acestui pas suplimentar, criza, așa cum a fost resimțită până în prezent, ar putea duce la dezintegrarea zonei euro și, implicit, a UE. Nu se poate face numai politica austerității și a reducerilor (precum cea a datoriei), chiar dacă ele sunt oportune. Trebuie intervenit și cu alte instrumente (creșterea cererii în țările creditoare), într-un cadru de solidaritate. Cetățenii țărilor respective trebuie să înțeleagă că excedentul lor bugetar provine din datoria altora și că atacurile asupra monedei euro nu țin de nivelul datoriei (32), chiar dacă aceasta trebuie redusă. La rândul lor, cetățenii din Sud trebuie să își îndemne guvernele să reducă datoria și să gestioneze mai prudent bugetele propriilor țări, să elimine risipa și evaziunea fiscală, să reducă impozitele, să genereze creștere economică, locuri de muncă, productivitate și competitivitate în sistemelor lor, nu numai prin câteva reforme, ci prin solidaritate sporită și printr-o politică economică diferită a UE și a BCE (33).

9.2

În caz contrar, nicio țară nu va putea să își reducă datoria și să își consolideze bugetul. De aceea, trebuie slăbită coarda austerității și schimbată politica economică. Altfel, s-ar putea ca riscurile să crească. Iar aici istoria ar putea să ne vină în ajutor (34). Trebuie impusă o nouă perspectivă a integrării, o integrare pozitivă, nu negativă, dăunătoare și forțată.

9.3

Trebuie să considerăm că nimeni, în prezent, în Europa, nu se află în siguranță, în afara oricărui pericol, chiar dacă s-a creat o situație anormală. Într-adevăr, creșterea economică a anumitor țări, stimulată și de moneda euro, și slăbiciunea organismelor UE au determinat Germania, țară mai puternică, să își asume un rol central în Europa, adesea în opoziție cu „periferia”, în special cea din Sud, și nu numai. „Acest fapt sporește îngrijorarea celorlalți” (H. Schmidt), în special pentru modul în care este perceput acest rol. De aceea, ar fi necesare intervenții în măsură să dezmintă această percepție (35).

9.4

În opinia CESE, în Europa egoismele și interesele naționale par a fi preponderente, ca și cum am avea de a face cu un „utopism al intereselor”. Abordarea economistă a luat-o înainte, lăsând pe planul al doilea valorile pe care s-a născut Europa și pe care și-a întemeiat întreaga existență; acum se conturează o Europă egoistă, lipsită de solidaritate. Tensiunile din ultima vreme comportă riscul unei periculoase „disoluții psihologice” a UE, care îi afectează pe cetățeni și pe guvernanți deopotrivă și care trebuie contracarată prin ascultarea fără trufie și cu răspunsuri concrete.

9.5

Ne aflăm la răscruce de drumuri: CESE se întreabă de fapt cum este posibil ca întârzierile și îndoielile Europei, cea dintâi economie a lumii, să riște să lase Grecia să moară, vatra principiilor sale, o entitate minusculă din punct de vedere economic (36), care le impune sacrificii cetățenilor și întreprinderilor, fără a le însoți de un plan de acordare a unor ajutoare pentru creștere (unicul mod prin care poate fi plătită datoria), și cu un plan de alinare a gravelor suferințe sociale prin care trece o parte a populației grecești și europene. Este cazul să ne punem întrebarea: ce fel de Europă mai este și aceasta?

19.9.2013   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 271/18

1.1

CESE consideră că promovarea economiei ecologice integratoare va reprezenta principala provocare cu care se va confrunta Europa în următorii ani, dacă dorește să fie în continuare o putere economică pe plan mondial. La Conferința Rio+20, UE a mizat pe o economie ecologică, ca formă de dezvoltare durabilă. Acesta este momentul în care UE trebuie să acționeze. Pentru aceasta, este necesar un model de dezvoltare economică care să acorde prioritate investițiilor publice și să definească în mod corespunzător stimulentele destinate investițiilor private în infrastructuri și cercetare–dezvoltare–inovare „ecologice”, în dublul scop de a stimula activitatea de producție pentru a ieși rapid din situația actuală de recesiune și de a face față tranziției către această a treia revoluție industrială de pe o poziție de lider din punct de vedere economic și social.

1.2

CESE consideră că profundele și necesarele schimbări în tipul de producție și consum necesită în mod fundamental implicarea societății civile de-a lungul întregului proces de tranziție către o economie ecologică integratoare și, de asemenea, că acest lucru trebuie să aibă loc la toate nivelurile, în mod deosebit la nivel sectorial și teritorial (european, național și regional). Este necesară o gestionare participativă pentru a atenua la maximum rezistența și efectele negative pe care le are orice transformare. Această participare va permite un progres durabil din punct de vedere economic, social și de mediu.

1.3

CESE constată cu îngrijorare că politicile de stimulare fiscală în favoarea ecologiei au suferit reduceri drastice în ultimii ani, din cauza politicilor de „austeritate fiscală”, care au efecte dramatice, și anume, reducerea activității economice și dispariția locurilor de muncă. FMI a recunoscut că efectele reale de contracție economică ale acestor politici asupra activității productive au fost cu mult mai mari decât se estima până în prezent.

1.4

CESE subliniază că, odată cu dezvoltarea economiei ecologice integratoare, posibilitățile de creare de locuri de muncă sporesc. Prin locuri de muncă ecologice se înțeleg nu doar cele legate de unele dintre noile sectoare emergente, ci toate cele generate de „ecologizarea” proceselor de producție în toate sectoarele. O tranziție echitabilă către o economie ecologică necesită politici active de ocupare a forței de muncă, care să asigure crearea de locuri de muncă decente, să includă formarea profesională și formarea pe tot parcursul vieții a lucrătorilor încadrați în câmpul muncii. Încadrarea în muncă a femeilor și a tinerilor în aceste sectoare va reprezenta cheia acestei creșteri.

1.5

CESE consideră că o politică industrială agreată între agenții sociali este indispensabilă pentru a coordona eforturile pentru inovare tehnologică și pentru a promova schimbările în infrastructura de producție a multor sectoare europene afectate de implementarea unei economii cu emisii scăzute de dioxid de carbon și eficiente din punctul de vedere al utilizării resurselor. Pentru aceasta va fi necesar și un efort considerabil în ce privește investițiile din partea întreprinderilor.

1.6

În opinia CESE, UE trebuie să integreze obiectivele strategiei pentru dezvoltare durabilă în toate politicile sale și, mai ales, în Strategia Europa 2020 și în cele șapte inițiative emblematice. Este necesar ca între diversele strategii ale UE să existe coerență, iar comisarii trebuie să se exprime la unison în privința acestei chestiuni. În mod specific, Comisia ar trebui să valorifice oportunitatea revizuirii intermediare a Strategiei Europa 2020 pentru a consolida aspectele legate de durabilitate și a o integra pe deplin în Strategia de dezvoltare durabilă a Uniunii Europene. În acest sens vor fi necesare definirea și utilizarea de indicatori care să facă să se refere la calitatea creșterii și care să permită monitorizarea și evaluarea acesteia.

1.7

CESE subliniază rolul important pe care îl pot și trebuie să-l joace semestrul european și analiza anuală a creșterii pentru a garanta monitorizarea politicilor de creștere durabilă. CESE consideră necesar să se elimine subvențiile nocive pentru mediu și să se elaboreze recomandări specifice adresate statelor membre privind creșterea impozitelor legate de mediu, precum și recomandări pentru gestionarea deșeurilor și a apelor, precum și pentru îmbunătățirea reciclării. În aceste domenii, statele membre ar trebui să facă dovadă de ambiție și să-și propună obiective mai ample.

1.8

CESE își arată îngrijorarea față de faptul că realitatea cadrului financiar multianual al Uniunii pentru perioada 2014-2020 prezintă o gravă contradicție: sectoarele economice care emit mai mult CO2 (locuințele, sectorul energetic, industrial și al transporturilor) nu sunt cele care primesc mai multe fonduri comunitare în vederea facilitării procesului de tranziție către o economie ecologică; din acest motiv, este indispensabilă sporirea semnificativă a fondurilor și garantarea eficienței și eficacității punerii lor în aplicare.

1.9

CESE consideră deosebit de util să se progreseze pe calea impozitării ecologice, inclusiv prin stimulente fiscale pentru întreprinderile care constituie fonduri de reinvestiții pentru combaterea schimbărilor climatice, cu condiția ca gestionarea acestora să se realizeze împreună cu lucrătorii.

1.10

În ce privește politica comercială a UE, Comitetul consideră că, pentru a se evita riscul de delocalizare industrială, ar trebui să se analizeze posibilitatea stabilirii unor taxe echivalente impozitelor pe emisiile de CO2 pentru țările care nu aderă la angajamentele internaționale de reducere a emisiilor.

2.1

În 2011, OCDE și UNEP au elaborat diverse rapoarte complete privind economia ecologică, OIM a lansat Programul „Locuri de muncă ecologice”, iar una dintre temele principale ale Conferinței Rio+20 din 2012 a fost „Economia ecologică în contextul dezvoltării durabile și al eradicării sărăciei”.

2.2

În cadrul UE, în 2006 a fost reînnoită Strategia pentru dezvoltare durabilă, iar în 2009 a fost lansat un pachet de măsuri privind energia și schimbările climatice care viza reducerea cu 20 % a emisiilor de gaze cu efect de seră, creșterea la 20 % a procentului de energii regenerabile și îmbunătățirea cu 20 % a eficienței energetice până în 2020 (1). UE va trebui să progreseze către reduceri mai mari pentru perioada 2025-2030. În 2011, Comisia a adoptat inițiativa emblematică „O Europă eficientă din punctul de vedere al utilizării resurselor” (2), „Foaia de parcurs pentru trecerea la o economie competitivă cu emisii scăzute de dioxid de carbon până în 2050” (3), „Strategia UE în domeniul biodiversității pentru 2020” și „Foaia de parcurs către o Europă eficientă din punctul de vedere al utilizării resurselor” (4).

2.3

CESE a sprijinit întotdeauna conceptul de „ecologizare a economiei”, ca o contribuție la dezvoltarea durabilă și a subliniat că propunerile societății civile privind tranziția către o economie ecologică trebuie să fie plasate pe primul plan al politicii europene și naționale, semnalând în special necesitatea unei colaborări mai strânse între toți actorii sociali. Din acest motiv, numeroase avize ale Comitetului se referă la diversele aspecte ale conceptului menționat și la propunerile succesive ale Comisiei: CESE a subliniat că îmbunătățirea economiei ecologice și a guvernanței nu poate fi realizată fără promovarea producției, a locurilor de muncă și consumului durabile și nici fără strategia pentru egalitate între bărbați și femei sau pachetul de măsuri al UE pentru combaterea schimbărilor climatice.

3.1

Economia ecologică integratoare trebuie să găsească un echilibru între prosperitatea economică, o mai mare coeziune socială și o mai bună conservare și o utilizare rațională a resurselor naturale, care mențin bunăstarea noastră și pe cea a generațiilor următoare. Obiectivul său este dematerializarea producției, adică decuplarea creșterii economice de utilizarea resurselor naturale și de poluare și generarea de deșeuri.

3.2

Potrivit OIM, locurile de muncă ecologice reduc impactul asupra mediului al întreprinderilor și sectoarelor economice până la atingerea unor niveluri durabile, contribuie la reducerea consumului de energie, materii prime și apă, la decarbonizarea economiei și la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră. Conceptul de „loc de muncă ecologic” este destul de dinamic, întrucât linia care separă „locurile de muncă ecologice” de cele „neecologice” depinde de procesele de inovare tehnologică. Prin urmare, nu sunt doar cele legate unele dintre noile sectoare emergente, ci și toate cele derivate din „ecologizarea” proceselor de producție și a produselor în toate sectoarele.

3.3

Dezvoltarea economiei ecologice este condiționată de două elemente principale: unul promovat de politica de combatere a schimbărilor climatice, iar celălalt generat de concurența crescândă a țărilor emergente în ce privește obținerea resurselor, care vor fi tot mai reduse și mai scumpe.

3.4

Economia ecologică nu este o simplă ajustare sectorială între sectoarele emergente și cele mai tradiționale (generată de avântul tehnologic către o economie cu emisii scăzute de dioxid de carbon). Aceasta include o modernizare ecologică a modalității de producție și consum, în vederea integrării obiectivelor de creștere a valorii adăugate a întreprinderilor și a durabilității lor față de mediu, din perspectiva economisirii materialelor, a eficienței energetice a organizării muncii și a însăși relației lucrătorilor cu întreprinderea în ce privește îmbunătățirea productivității tuturor factorilor.

3.5

În ultimii ani, au ieșit la iveală limitele capacității Pământului, atât din punctul de vedere al resurselor naturale disponibile pentru o cerere tot mai mare, cât și al capacității planetei de a absorbi deșeurile și poluarea.

3.6

Nu trebuie ignorate consecințele schimbărilor climatice asupra sănătății, și anume: o mai mare frecvență a fenomenelor meteorologice extreme, creșterea nivelurilor de ozon și de particule în suspensie în atmosferă și a toxicității acestora datorate unor temperaturi crescute, precum și revenirea pe continentul european a unor boli infecțioase deja eradicate.

3.7

Modificările în structura energetică, de producție și de transport din principalele economii dezvoltate și din mare parte din cele emergente se vor concentra, în următorii ani, în tranziția de la o economie cu emisii ridicate de dioxid de carbon la o nouă economie, diferită, cu emisii scăzute de dioxid de carbon, în care, pentru generarea de energie, vor avea o pondere semnificativă sursele de energie regenerabile și ecologice, și anume, cele care nu emit gaze cu efect de seră și nici alte reziduuri periculoase.

3.8

Această profundă transformare a producției, pe care unii o numesc „a treia revoluție industrială”, nu va rămâne fără efecte pe planul competitivității internaționale, mai ales pentru țările care, ca majoritatea celor care formează UE, sunt importatori neți de surse de energie și de materii prime. Pentru aceasta, chiar din 2009, multe guverne ale țărilor membre ale OCDE au lansat planuri ambițioase de stimulare, în care aveau un rol fundamental investițiile în infrastructurile și cercetarea–dezvoltarea–inovarea ecologică, în dublul scop de a stimula activitatea de producție pentru a ieși rapid din situația actuală de recesiune și de a face față actualei restructurări a producției de pe o poziție de lider.

3.9

Cu toate acestea, în multe țări din UE, dotarea financiară a acestor planuri, ca și bugetul comunitar, au suferit reduceri considerabile dictate, printre altele, de politicile de „austeritate bugetară”. Economistul-șef al FMI a recunoscut faptul că efectele de contracție economică ale acestor politici sunt mult mai mari decât se prevedea până acum; potrivit unui studiu realizat în 28 de țări, factorul fiscal de multiplicare de la începutul crizei, în 2008, este între 0,8 și 1, 7 (5).

3.10

Această încetinire a avântului economiei ecologice poate genera probleme enorme pentru multe state membre ale UE, întrucât decalajul tehnologic actual dintre țările dezvoltate și cele emergente este mult mai îngust și mai schimbător. Europa în ansamblul ei nu are un loc garantat în plutonul de frunte al națiunilor dezvoltate cu economii cu emisii scăzute de dioxid de carbon, ceea ce, pe termen lung poate provoca puternice tensiuni în sânul UE, întrucât ar putea pune în pericol capacitatea de a construi în continuare o societate mai avansată din punct de vedere economic, cu o coeziune socială sporită și mai durabilă din punctul de vedere al mediului. Cu toate acestea, trebuie subliniat că UE deține o poziție solidă de lider al tehnologiei și producției în diverse sectoare industriale cu bune perspective pentru viitor.

3.11

Dezvoltarea economiei ecologice, prin investițiile și stimulentele necesare, sporește posibilitățile de creare de locuri de muncă în Europa. Nu putem ignora actualele activități de producție care constituie în prezent baza economică a țărilor membre ale UE. Multe dintre locurile de muncă considerate în prezent ca aparținând unor industrii foarte poluante vor deveni locuri de muncă ecologice, în măsura în care vor trece prin procese care să le permită să-și sporească eficiența energetică și să-și reducă consumul de materii prime și poluarea pe care o provoacă. Câteva exemple: în sectorul transporturilor rutiere, întreprinderile care dezvoltă și construiesc autovehicule electrice și hibride, precum și autovehicule destinate transportului public, sectoarele de construcții civile care se ocupă cu construirea de căi ferate de înaltă viteză, întrucât acest lucru implică o economie de energie pe călător față de avion și de trenul tradițional, întreprinderile de construcții care se ocupă cu reabilitarea energetică a locuințelor cu o eficiență scăzută în materie de consum de energie. Acest demers trebuie să aibă loc într-un cadru de dezvoltare și consolidare a dialogului și a concertării sociale, precum și a negocierii colective, astfel încât rezultatul final să fie pozitiv, în ce privește locurile de muncă (din punct de vedere cantitativ și calitativ) și egalitatea (în ce privește condițiile de lucru și salariile). Cu toate acestea, doar opt țări din UE dispun de o definiție oficială a locului de muncă ecologic, ceea ce generează estimări diferite, din cauza diferențelor dintre definiții și metodologii.

4.1

Această a treia revoluție industrială are o caracteristică cu totul nouă, și anume gradul de dezvoltare atins de forțele de producție, precum și enorma sensibilitate și presiune ale societății civile față de chestiunile durabilității și protecției mediului. În Europa, dezvoltarea puternică a organizațiilor ecologice, a asociațiilor de consumatori, a sindicatelor, a organizațiilor patronale și a altor actori ai societății civile permite ca schimbările care vor surveni să dea naștere unei economii puse în serviciul unei dezvoltări mai ușor de guvernat și mai durabile, socială și de mediu; acest lucru era de neimaginat în procesele anterioare, în cadrul cărora schimbările tehnologice și cele legate de producție erau determinate integral de deciziile la scară micro-antreprenorială.

4.2

În Pactul global privind locurile de muncă, adoptat în iunie 2009, OIM sublinia în mod expres că „dialogul social reprezintă un mecanism de o valoare inestimabilă pentru elaborarea politicilor adaptate la prioritățile naționale. Este o bază solidă pentru constituirea angajamentului patronilor și lucrătorilor față de o acțiune în comun cu guvernele, care este indispensabilă pentru depășirea crizei și pentru o recuperare durabilă.” O politică industrială agreată între agenții sociali este indispensabilă pentru a coordona eforturile pentru inovare tehnologică și pentru a promova schimbările în infrastructura de producție a multor sectoare europene afectate de tranziția către o economie cu emisii scăzute de dioxid de carbon și mai eficientă din punctul de vedere al utilizării resurselor.

4.3

Inovarea tehnologică este inerentă economiei ecologice. De aceea, sectoarele, întreprinderile și tehnologiile care promovează ecologizarea economiei vor beneficia de un mai mare sprijin financiar, public și privat, întrucât acestea vor spori competitivitatea globală a economiei europene. În acest sens, Deutsche Bank a definit, în scopul orientării investițiilor private, următoarele sectoare ca fiind prioritare pentru combaterea schimbărilor climatice:

4.4

Trebuie acordată o atenție specială dificultăților cu care se confruntă IMM-urile europene în ce privește obținerea unei finanțări suficiente a investițiilor necesar a fi realizate în eco-inovare.

4.5

Pentru ca inovarea să reprezinte o valoare competitivă, modelul de organizație patronală trebuie să țină seama de practicile care stimulează implicarea lucrătorilor. Valorificarea participării forței de muncă la organizarea muncii și la planificarea întreprinderii reprezintă un factor care dezvoltă incontestabil inovarea și permite obținerea unei mai mari productivități. Acest lucru reprezintă o provocare pentru modernizarea sistemului de relații profesionale și de negociere colectivă și a relației acestuia cu gestionarea întreprinderii.

4.6

Participarea lucrătorilor la activitățile antreprenoriale este unul dintre principalele elemente care favorizează poziția de lider tehnologic al Europei în multe sectoare și permite menținerea capacității sale de export. Acest element nu poate fi înțeles doar din perspectiva repartizării bogăției generate, întrucât el însuși reprezintă un element hotărâtor în ce privește generarea bogăției, așa cum recunosc chiar întreprinderile (6). În mare măsură, dificultățile din calea inovării au legătură, în mod fundamental, cu structurile organizatorice rigide, care privesc lucrătorul ca pe un simplu instrument.

5.1

La Conferința Rio+20, UE a pledat pentru o economie ecologică integratoare, care să permită avansarea către o dezvoltare durabilă. Obiectivul Comisiei este de a promova creșterea durabilă și integratoare, plasând ecologizarea economiei în centrul activităților sale de monitorizare a Rio+20. Pentru a obține implicarea indispensabilă a societății civile în acest proces, autoritățile trebuie să dezvolte dialogul social.

5.2

Pentru a contribui la punerea în aplicare a inițiativei emblematice a Comisiei și a Foii de parcurs către o Europă eficientă din punctul de vedere al utilizării resurselor, Comisia a înființat în 2012 o Platformă europeană, care va prezenta un raport intermediar în 2013 și un raport final în 2014 privind eficiența utilizării resurselor și care lucrează pe baza unor propuneri concrete pentru o tranziție spre o economie ecologică în următoarele domenii: „Condiții-cadru pentru investițiile în energiile regenerabile” și „Stabilirea obiectivelor și măsurarea progreselor”; în acest sens, trebuie înființat un sistem solid de indicatori dincolo de PIB, care să arate rezultatele acestor politici în sectoarele implicate și în societate în ansamblul său (sporirea competitivității, îmbunătățirea condițiilor de muncă ale lucrătorilor, procentele de reciclare, eficiența energetică și utilizarea resurselor, procentul de energie regenerabilă, reducerea poluării), precum și „Economia circulară/ecologizarea economiei”.

5.3

Este extrem de util să se avanseze pe calea impozitării ecologice și a reducerii substanțialelor subvenții acordate combustibililor fosili în multe țări din UE, întrucât prețurile multor produse și servicii nu indică în mod corect totalitatea costurilor de producție, dată fiind externalizarea costurilor legate de poluare. Politicile de etichetare ecologică voluntară s-au dovedit insuficiente, cu atât mai mult într-un context de criză cum este cel actual, în care crește numărul consumatorilor pentru care este fundamental prețul produsului și nu calitatea sa în raport cu mediul. Pentru ca o politică de impozitare ecologică să atingă un grad înalt de acceptare socială, ea trebuie să țină seama de efectele sale asupra competitivității întreprinderilor și de consecințele sale sociale asupra cetățenilor, așa-numita „sărăcire energetică” și să dezvolte politici complementare (industriale, comerciale și de ajutorare a grupurilor sociale defavorizate) care să atenueze aceste efecte. De asemenea, ar trebui încurajate stimulentele fiscale pentru reinvestirea beneficiilor întreprinderilor în reducerea emisiilor de CO2 (prin fonduri de reinvestiții pentru combaterea schimbărilor climatice) și a altor efecte negative asupra mediului, cu condiția ca gestionarea acestora să se realizeze împreună cu lucrătorii.

5.4

Comisia și-a adoptat propunerea pentru al șaptelea Program-cadru de acțiune pentru mediu, care stabilește contribuția politicii de mediu la tranziția către o economie ecologică. Parlamentul și Consiliul trebuie să aprobe acest program, la care CESE a contribuit prin elaborarea unui aviz pe această temă (7). Cu toate acestea, realitatea cadrului financiar multianual al Uniunii pentru perioada 2014-2020 prezintă o gravă contradicție: sectoarele economice care emit mai mult CO2 (locuințele, sectorul energetic, industrial și al transporturilor) nu sunt cele în care se investesc mai multe fonduri comunitare.

5.5

În ce privește politica comercială a UE, trebuie să se țină seama de faptul că creșterea taxelor pe emisiile de CO2 ar trebui să impună, pentru reducerea riscului de delocalizare, stabilirea unor taxe echivalente pentru țările care nu aderă la angajamentele internaționale de reducere a emisiilor. O taxă pe emisiile de CO2 reprezintă o restricție în calea libertății comerțului, dar ea a fost deja acceptată de comunitatea internațională; printre altele, Protocolul de la Montréal, încheiat pentru protejarea stratului de ozon, include posibilitatea de a stabili restricții comerciale în vederea asigurării respectării sale, dat fiind că liberul schimb nu reprezintă un scop în sine, ci un mijloc de a genera bogăție în mod durabil. Este indiscutabil faptul că evitarea unei catastrofe la scară planetară generată de schimbările climatice este mai importantă decât menținerea deschiderii piețelor mondiale pentru produse obținute generând un volum uriaș de emisii de gaze cu efect de seră.

19.9.2013   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 271/23

1.1

Comunicarea Comisiei reprezintă o contribuție importantă la lansarea unei dezbateri extrem de necesare despre UE și un progres semnificativ în raport cu metodele și conținutul politicilor din trecut cu privire la UEM. În plus, pentru prima dată, comunicarea cuprinde indicații cu privire la rolul internațional și la viitorul politic al Uniunii. Ca atare, CESE salută propunerea, care poate reprezenta o cotitură istorică, însă doar cu condiția ca – după o așteptare de 20 de ani – Consiliul să găsească curajul și voința necesare pentru a adopta și implementa dispozițiile utile realizării obiectivelor menționate și a pune rapid în aplicare propunerea.

1.2

Într-adevăr, prin deciziile adoptate în perioada 2011-2012, Consiliul European a întreprins o importantă și amplă reformă a guvernanței europene în privința supravegherii dezechilibrelor macroeconomice excesive, a consolidării reglementărilor bugetare și a coordonării politicilor economice ale țărilor din zona euro. Instrumentele necesare pentru garantarea stabilității UEM sunt următoarele: măsurile neconvenționale de achiziție „condiționată dar nelimitată” de obligații publice ale statelor aflate în dificultate (decise de BCE recent), instituirea mecanismului de supraveghere unic (destinat monitorizării prudențiale riguroase și neutre și întreruperii legăturii dintre stat și bănci) și reglementările privind lichidarea băncilor.

1.3

CESE își însușește strategia de consolidare a zonei euro, prezentată în comunicarea Comisiei și confirmată între timp de dl Van Rompuy, președintele Consiliului European (a se vedea raportul „Către o veritabilă uniune economică și monetară”). Cu toate acestea, CESE consideră că aceasta nu este suficientă pentru a garanta că statele membre, cetățenii și întreprinderile vor beneficia pe deplin de UEM, fapt dovedit de cele întâmplate în ultimul deceniu. Consiliul are în domeniu responsabilități politice ce derivă din Tratatul de la Maastricht și care îngrădesc considerabil UEM, creată cu acea ocazie. De aceea, Comisia prezintă acum un proiect pentru o UEM profundă și veritabilă.

1.4

Pentru a conferi UEM mai multă stabilitate și a asigura țărilor din zona euro creștere economică și a numărului de locuri de muncă, trebuie luate urgent și simultan – și nu pe termen mediu sau lung – măsuri mai eficiente, precum adoptarea unui plan privind creșterea și mecanisme mai puternice de integrare economică, pe care Consiliul trebuie să le pună în aplicare. Este nevoie prin urmare de o combinație de politici macro- și microeconomice, de un angajament coerent, de un sentiment de solidaritate, de încredere și de apropiere între statele membre, dar și între acestea și UE, fără a uita că obiectivul esențial al dispozițiilor în discuție trebuie să fie binele tuturor oamenilor.

1.5

Deși își exprimă aprecierea pentru comunicare, CESE subliniază că, inclusiv în cazul în care totul va deveni operațional, va fi dificil să se obțină efecte substanțiale, în special în ceea ce privește procesul decizional, pentru că lipsește o propunere concretă de uniune politică, care să ofere protecție monedei euro. Același lucru este valabil pentru datorie, pentru amortizarea șocurilor asimetrice, pentru creștere, competitivitate sau ocuparea forței de muncă (în cazul căreia trebuie prevăzute studii sistematice de impact). În situația actuală, toate acestea constituie tot atâtea îngrădiri.

1.6

CESE reamintește că, după cum se știe, asupra unei mari părți din propunerile actuale ale Comisiei Europene, au fost elaborate avize și au fost înaintate soluții, în special în ce privește limitele UEM și BCE și aspectele referitoare la creștere și la datoria suverană (1). Progresele înregistrate de Comisie și Consiliu până în prezent reprezintă o bază sănătoasă pentru a acționa în continuare în domeniu. Din acest motiv, CESE consideră că trebuie salutată decizia Comisiei Europene de a formula în viitor aprecieri asupra acestor aspecte, sperând că este ocazia potrivită pentru Consiliu de a adopta măsuri concrete în legătură cu datoria și cu creșterea, ceea ce ar însemna un adevărat salt calitativ.

1.7

Într-adevăr, în timp ce ultimele decizii ale UE menționate în comunicare răspund, deși doar parțial, cadrului macroeconomic, propunerile pentru nivelul microeconomic, al sectoarelor productive – singurele în măsură să relanseze creșterea – sunt insuficiente. Documentul Comisiei încearcă să lanseze o dezbatere cu privire la UEM, o temă care depășește chestiunea consolidării bugetare și a politicilor macroeconomice. Ar fi nevoie și de politici microeconomice, ca de exemplu un pact autentic pentru industrie (industrial compact).

1.8

În plus, propunerea Comisiei ar putea primi un mai mare sprijin dacă, în diferitele perioade de timp ale execuției măsurilor necesare pentru o mai bună stabilizare și funcționare a UEM, s-ar face referiri mai explicite la necesitatea aplicării unor politici europene corelate cu acest obiectiv, definind cadrele de intervenție urmărite și elementele noi ce trebuie introduse, astfel încât cheltuielile europene să fie mai raționale și eficiente.

1.9

Comisia poate și trebuie să contribuie la aplicarea reformelor necesare sporirii competitivității sistemelor productive și administrative naționale, adoptând metodologii și criterii inovatoare de intervenție pe piața internă și de gestionare a fondurilor structurale și a principalelor politici comune. De asemenea, Comisia ar trebui să se inspire din inovațiile introduse de BCE și să propună modificări tot atât de semnificative – așa cum a subliniat CESE în mai multe rânduri – pentru punerea în aplicare a politicilor europene aplicabile mai ales zonelor, regiunilor și sectoarelor mai vulnerabile ale UE.

1.10

În ceea ce privește BCE, ar trebui aplicată pe deplin abordarea ce decurge din structura sa, de împrumutător de ultimă instanță, în favoarea creșterii și a ocupării forței de muncă. Decizia țărilor din zona euro de a avansa în această direcție ar contribui la consolidarea încrederii în BCE și în moneda euro, contracarând atacurile speculative, mai ales în cazul țărilor cu dificultăți bugetare majore.

1.11

Stabilitatea monedei euro nu poate fi încredințată doar BCE și politicii monetare comune, lăsând statelor membre autonomie totală în aplicarea propriilor politici fiscale și bugetare. CESE consideră că, în perspectiva unui buget unic al zonei euro, uniunea fiscală nu poate fi, după cum se menționează în comunicare, amânată pe perioadă lungă, ci trebuie să devină,– împreună cu moneda unică și cu supravegherea bancară unică, celălalt pilon pe care trebuie să se bazeze – pe termen scurt și mediu – stabilitatea UEM, asigurând astfel piețele de coerența proiectului european.

1.12

În ceea ce privește propunerile instituționale, Comisia Europeană depune un efort semnificativ. CESE consideră că este utilă introducerea în fine pe agendă a aspectelor instituționale, aflate la baza propunerilor sale inovatoare, inclusiv uniunea politică. Aceasta este o propunere cu totul nouă. Comitetul consideră însă că cele mai multe dintre aceste propuneri sunt formulate din perspectiva cadrului actual, fiind foarte puțin revoluționare și neputând rezolva situația în cazul în care Consiliul nu va merge mai departe, considerându-le doar un apel la acțiune.

1.13

Aceste propuneri ar putea reprezenta o etapă intermediară, dar CESE, care ar trebui să fie parte integrantă a acestui proces, consideră, pe baza a ceea ce a fost deja propus și aprobat, că nu mai este timp de soluții parțiale în unele domenii, impunându-se mai degrabă un salt calitativ, atât în conținutul politicilor, cât și în procesul decizional, pentru ca acestea să fie puse în aplicare cu adevărat, pentru a nu mai repeta iar și iar că este nevoie de politici „efective”, de o UEM „veritabilă” sau de o „adevărată” uniune politică etc. Este nevoie să se acționeze acum cu mai multă hotărâre și rapiditate, pe de o parte pentru a întrerupe recesiunea care a cuprins o mare parte a UE și, pe de altă parte, pentru a soluționa neajunsurile lăsate în suspensie de mai mult timp și pe care criza financiară internațională doar le-a exacerbat.

1.14

Bazându-se pe propunerile Comisiei, CESE cere Consiliului să acționeze cu mai mult curaj și claritate în ceea ce privește respectarea acordurilor încheiate și responsabilitățile de prezentare a unor propuneri ce trebuie aprobate și aplicate, susținând mai ales extinderea votului cu majoritate în toate domeniile, plecând de la politicile economice și de ocupare a forței de muncă și din perspectiva unei modificări a tratatului.

1.15

Sinteza propunerilor CESE

1.15.1

În vederea realizării unei UEM veritabile, CESE consideră că sunt necesare și urgente următoarele (fără a modifica tratatul):

1.15.2

Pe termen mediu și/sau lung, cu eventuala modificare a tratatului, sunt necesare următoarele:

2.1

Comitetul este conștient de faptul că problema supusă dezbaterii este una dintre cele mai complexe în acest moment. Europa este pe cale să intre într-o nouă fază de aprofundare a integrării, iar acest lucru necesită o serie de pași curajoși. CESE apreciază foarte mult lansarea unei dezbateri privind viitorul UEM, ca primă etapă în această direcție, și subliniază că realitatea macroeconomică a uniunii economice și monetare este rezultatul unor decizii microeconomice. Ca atare, politicile macro- și microeconomice ar trebui corelate, astfel încât să contribuie la realizarea acelorași obiective generale.

2.2

Articolul 9 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, completat de articolele 151 și 153, prevede în principal că definirea și punerea în aplicare a politicilor și acțiunilor Uniunii trebuie să țină seama de promovarea unui nivel ridicat al ocupării forței de muncă, de îmbunătățirea condițiilor de viață și de muncă și de combaterea excluziunii. Comitetul constată cu surprindere că niciunul din acești parametri nu este luat în considerare de comunicarea care face obiectul avizului ca reprezentând un obiectiv al unei Uniuni economice și monetare profunde și veritabile. Pe lângă faptul că solicită ca aceste obiective să fie enunțate în mod explicit, Comitetul consideră necesară instituirea unei supravegheri sporite (prin elaborarea unor studii de impact) în legătură cu efectele politicilor economice și monetare asupra circumstanțelor sociale și a pieței muncii, considerând că se impune conceperea unor măsuri de eliminare a consecințelor economice și sociale negative care ar putea fi induse de aceste politici.

2.3

Niciuna din propunerile avansate de Comisie pentru o UEM mai stabilă și mai credibilă nu poate fi realizată (nici pe termen scurt, nici pe termen mediu sau lung) dacă statele membre – și mai ales țările cele mai afectate de criza economică și financiară – nu relansează creșterea și nu găsesc soluții în legătură cu ocuparea forței de muncă, cu șomajul, aflat în creștere puternică mai ales în rândul tinerilor, și nu reduc decalajele ce persistă între statele membre. În egală măsură, însă, nimic nu se va concretiza dacă Consiliul și Eurogrupul nu vor lua în considerare propunerile Comisiei pentru a face să avanseze reformele necesare finalizării UEM, care așteaptă de 20 de ani, și dacă statele membre nu vor depune eforturi majore în acest sens, pentru a gestiona împreună părțile din suveranitatea fiecăruia care trebuie reunite în acest scop.

2.4

Principala preocupare a Comisiei rămâne cea de asigurare a coordonării politicilor economice ale statelor membre, printr-un ansamblu coerent de măsuri și instrumente de îmbunătățire a convergenței politicilor bugetare și a sistemelor de supraveghere. Aceasta ar permite atenuarea dificultăților pe care țările cele mai îndatorate le au în finanțarea datoriei publice și respectarea programelor stricte de recuperare a cheltuielilor și de sustenabilitate a datoriei, măsuri propuse de Comisie și aprobate recent de statele membre (fiscal compact). Dar pentru a recâștiga încrederea cetățenilor și a piețelor, măsurile întreprinse la nivel național trebuie să se înscrie într-o logică europeană comună și să producă efecte concrete și pozitive pentru cetățeni și întreprinderi. Din acest motiv, la nivel național este nevoie de mai multă coerență între politicile macroeconomice și cele microeconomice (tineret, piața muncii, prevederi sociale etc.) care trebuie realizate.

2.5

Multe țări din zona euro au intrat în cel de-al cincilea an de creștere negativă, iar previziunile pentru anii următori indică ameliorări foarte modeste ale principalelor variabile macroeconomice. Pentru a fi credibile și a face obiectul unei dezbateri ample și interesante privind viitorul UEM, care să nu-i intereseze doar pe experți, ci și pe toată societatea civilă europeană, propunerile înaintate de Comisie pentru a consolida UEM trebuie însoțite de alte observații și/sau măsuri.

2.6

Date fiind angajamentele asumate de UE, statele zonei euro trebuie să aplice și în următorii ani politici bugetare stricte care ar putea fi asigurate în primul rând prin reforme care vizează raționalizarea structurii bugetelor naționale, atât pe partea cheltuielilor, cât și pe cea a veniturilor publice, ținând seama cum se cuvine de distribuirea echitabilă și de efectele multiplicatorilor fiscali. Aceasta ar permite înregistrarea unor sporuri de eficiență, cu efecte neutre asupra soldului bugetar și fără a reduce cheltuielile în sectoare esențiale pentru creșterea economică și bunăstarea socială, precum sănătatea, sistemele de asistență socială, învățământul, cercetarea și inovarea, infrastructura (2).

2.7

Acestor măsuri la nivel național trebuie însă să li se adauge dispoziții la nivel european, necesare pentru creșterea economică, pentru ocuparea forței de muncă și pentru reluarea investițiilor. De exemplu, sunt necesare: îmbunătățirea funcționării piețelor naționale ale muncii, pentru integrarea lor în zona euro, inclusiv prin intermediul dialogului macroeconomic (3); mutualizarea parțială a datoriei publice, în vederea stăvilirii aspectelor speculative; emiterea de obligațiuni europene de către BEI și FEI, în vederea finanțării creșterii și a atragerii excedentelor globale de economii (4); posibilitatea de a exclude din datoria publică anumite investiții structurale, necesare pentru generarea unui cerc virtuos de creștere; în sfârșit, mai multă atenție acordată politicii industriale, atât de către guvernele naționale, cât și de către factorii de decizie politică de la nivel european.

2.8

Responsabilitatea pentru aplicarea acestor politici le revine guvernelor statelor membre, dar Comisia trebuie – în cadrul prerogativelor sale instituționale și al resurselor bugetare ale UE pe care le gestionează – să asigure realizarea acestora, contribuind astfel la reducerea dezechilibrelor și decalajelor regionale existente încă.

2.9

De asemenea, CESE consideră că analiza Comisiei privind aspectele istorice ale UEM nu ia în discuție limitările economice și politice efective existente în momentul apariției monedei euro și care reprezintă principala cauză a crizei care a afectat această monedă și UE. Este cu atât mai bizar faptul că, într-o analiză privind UEM, nu există nicio referire și nicio evaluare a criteriilor de la Maastricht și a caracterului unic al politicii monetare, și nici a asimetriilor economice dintre țări. De asemenea, nu este plauzibilă ideea că doar datoriile poartă „vina” crizei din 2008, nu și slăbiciunea politică a UE și a guvernelor naționale, dacă se ia în considerare mai ales faptul că, încă de la începutul UEM, statele membre au refuzat sistematic să lanseze o dezbatere privind coordonarea politicilor fiscale și bugetare.

2.10

O necesitate urgentă ar fi realizarea uniunii economice prin instituirea unei guvernanțe economice a UE (înainte de realizarea uniunii bancare sau odată cu aceasta etc.), iar comunicarea Comisiei pune bazele ei.

3.1

Pe termen scurt sunt luate în considerare și descrise șapte propuneri, dintre care unele sunt deja cunoscute, pentru că se referă la măsuri recent aprobate de UE: semestrul european, pachetul de șase propuneri legislative (six-pack) și pachetul de două propuneri legislative (two-pack) sau supravegherea bancară încredințată BCE. Toți acești pași sunt importanți și vor trebui puși în aplicare pe deplin, în conformitate cu normele europene relevante și cu recomandările specifice pentru fiecare țară, aprobate de Consiliu. Propunerile Comisiei pe care CESE le consideră a fi mai interesante sunt enumerate mai jos.

3.1.1

Prima se referă la introducerea, după mecanismul de supraveghere unic (MSU), și a unui mecanism de rezoluție unic (MRU) pentru rezolvarea problemelor băncilor aflate în dificultate. Aspectul cel mai inovator al acestei măsuri este că acționarii și creditorii suportă costurile de rezoluție. „Eventualele resurse suplimentare necesare pentru finanțarea procesului de restructurare” trebuie să provină chiar din sectorul bancar și să nu mai cadă în sarcina contribuabililor (5).

3.1.2

A doua privește introducerea unui instrument de convergență și competitivitate, pentru sprijinirea realizării reformelor structurale în țările din zona euro. Propunerea este foarte amănunțită (anexa 1 din comunicare) și descrie procedura prevăzută pentru activarea și respectarea acordurilor care vor concretiza acest instrument. Rămân nedefinite gradul de participare și dimensiunea sprijinului financiar de care ar putea beneficia statele membre, amândouă fiind aspecte decisive pentru asigurarea sustenabilității instrumentului, chiar dacă Comisia își rezervă dreptul de a prezenta o propunere mai detaliată privind modalitățile de aplicare (pagina 25 din comunicare). În opinia CESE, acest instrument ar trebui să preceadă sau cel puțin să însoțească reformele structurale, pentru a le atenua impactul negativ. De asemenea, CESE subliniază că instrumentul de convergență și competitivitate poate fi eficient doar dacă este utilizat treptat și în corelație cu acțiunile și măsurile luate la nivel național.

3.1.3

În plus, propunerea privind cadrul financiar multianual pare să fie percepută mai degrabă ca o pedeapsă aplicată celor care nu respectă „pactul dintre statele membre și Comisia Europeană”, decât ca stimul pentru aplicarea politicilor stabilite la nivel european. Condițiile macroeconomice stricte solicitate statelor membre ar trebui însoțite de un plan de creștere și de dezvoltare de noilor oportunități de ocupare a forței de muncă, în special pentru tineri, elaborat cu participarea activă a partenerilor sociali și din societatea civilă.

3.1.4

Un rol mai incisiv al UE și al monedei euro în guvernanța organismelor monetare internaționale și consolidarea capacităților de reprezentare externă a zonei euro sunt două dintre aspectele cele mai importante menționate de Comisie, dar și de numeroase avize ale CESE, care ar putea conferi UE și monedei unice mai multă greutate și forță decizională în contextul guvernanței monetare internaționale. Cu toate acestea, Comisia nu explicitează în această propunere dificultățile interne și externe ale zonei euro, în condițiile unei atitudini clar defavorabile a administrației americane (dar și britanice) în raport cu creșterea ponderii monedei euro (și, în consecință, scăderea celei a dolarului) și ale diferențelor ce persistă încă între țările zonei euro în ceea ce privește apărarea intereselor economice și politice specifice în numeroase țări în curs de dezvoltare care beneficiază de asistență din partea FMI.

3.2

Pe termen mediu , propunerile se referă în principal la înființarea unui Fond european de rambursare a datoriei (FER), subordonat unor elemente de condiționalitate stricte, pentru a limita hazardul moral, și la crearea unui nou instrument al datoriei suverane pentru zona euro (eurobills). Sunt propuneri prezente de mult timp în dezbaterea principalelor instituții ale UE și ale statelor membre. CESE a subliniat de asemenea în avizele sale că trebuie făcut apel la euro-obligațiuni pentru a mutualiza în parte datoria (Union bonds), ca instrument suplimentar, atât pentru a facilita utilizarea lui în zona euro pentru finanțarea datoriei suverane a celor mai îndatorate țări, cât și pentru a reduce costurile serviciului datoriei (6).

3.2.1

De aceea, CESE ar fi preferat prezentarea de către Comisie a unei propuneri proprii și/sau o referire la propunerile înaintate anterior chiar de CESE sau la cele ale miniștrilor economiei din UE etc., chiar dacă recunoaște meritele propunerii Consiliului german al experților economici, reluată în documentul Comisiei.

3.2.2

Cu toate acestea, accentul pus pe FER neglijează faptul că o mare parte a succesului politicii de reducere a datoriei suverane depinde, în această perspectivă, nu doar de progresele înregistrate în reducerea cheltuielilor publice, ci mai ales de creșterea veniturilor. Pentru o perioadă de timp cu mult mai lungă decât pe termen mediu, aceasta este calea de urmat pentru a readuce raportul datorie/PIB sub pragul stabilit la Maastricht. Cea mai bună propunere rămâne, poate, cea a euro-obligațiunilor (Union bonds), așa cum a argumentat Comitetul în mod amănunțit (7). Desigur, problema nu rezidă în instrumentul tehnic ce trebuie utilizat, mai importantă fiind soluția găsită.

3.2.3

De asemenea, propunerea urmează – în ansamblul său – logica pactului de stabilitate în ceea ce privește obligațiile statelor membre, dar nu introduce niciun element nou care să indice o schimbare de curs a acestor politici, care nu pot să continue în aceeași direcție.

3.3

Pe termen lung : partea cea mai puțin elaborată a documentului Comisiei se referă la evoluția UEM către realizarea deplină a uniunii bancare și a celei fiscale și economice. Desigur, este vorba de obiective împărtășite de CESE, cu condiția să fie definite modalitățile necesare pentru realizarea lor. CESE este de acord că este nevoie de integrarea deplină a politicilor economice a statelor membre, mai ales în cadru fiscal și economic, și de un buget unic al UE, dotat de resurse financiare proprii și cu o putere fiscală autonomă.

3.3.1

În ceea ce privește aspectele instituționale, comunicarea se mulțumește să le descrie, indicând pe ce baze va fi posibilă construirea unei uniuni economice și monetare consolidate în planul arhitecturii sale juridice și al gestionării principalelor politici economice. Documentul trece însă sub tăcere condițiile micro- și macroeconomice care trebuie să asigure fezabilitatea propunerilor pe termen lung.

3.3.2

CESE consideră că un obiectiv atât de ambițios va putea fi încununat de succes în condițiile unei cooperări consolidate, care vizează realizarea uniunii politice. Acest proces ar putea fi înlesnit dacă, în contextul macroeconomic internațional, vor fi duse la bun sfârșit reformele introduse doar parțial și referitoare la regulile de funcționare a piețelor financiare și de credit, la mecanismele de supraveghere macro- și microprudențială, la reducerea dezechilibrelor macroeconomice (începând cu la deficitul SUA și cu excedentul Chinei) care au alimentat criza financiară. Fără progrese semnificative în acest sens va fi dificil să se evite noi crize economice și financiare.

4.1.1

În orice caz, CESE apreciază încercarea Comisiei Europene de a aborda deficitul democratic actual al UE, ca și ideea că principala problemă este cea a transferului de suveranitate. Este vorba așadar de lansarea procesului pentru o uniune politică, care să reunească și să gestioneze în comun unele politici „suverane” (care țin încă de competența statelor membre), prin intermediul unui proces decizional mai transparent și mai democratic, astfel încât „guvernul” euro (al doilea pilon al UEM, care lipsește în prezent) să acționeze solidar.

4.1.2

În acest sens, CESE consideră că:

4.1.3

De aceea, problema care se pune nu este neapărat de a rezolva dificultățile legate de implicarea PE, ci mai degrabă de a crea un proces decizional comun între țările zonei euro și, ca atare, de a implica PE în acest context. Ceea ce nu mai poate fi acceptat este de a păstra politici economice și industriale independente pentru fiecare stat, alături de o politică monetară comună care penalizează economiile celor mai vulnerabile state, pentru că lipsesc instrumentele de compensare.

4.2.1

CESE apreciază ca pozitivă asocierea PE la dezbaterea privind propunerile referitoare la creștere, cu implicarea în acest context a parlamentelor naționale. Același lucru ar trebui făcut pentru programele de ajustare, în loc ca lucrurile să se limiteze la o simplă informare. Nu ne aflăm totuși decât în stadiul unor procese formale, departe de demersurile necesare pentru bunul mers al procesului decizional al UE.

4.2.2

Inovatoare par, în schimb, propunerile referitoare la partidele politice, care ar trebui să devină europene și în conținut, nu doar la nivel declarativ, acționând – în consecință – ca o structură europeană unică și nu ca o sumă de diverse specificități naționale, după modelul statelor membre sau al altor asociații (sindicate, angajatori etc.).

4.2.3

Ar fi bine dacă – cel puțin pentru zona euro – nu doar partidele, așa cum propune Comisia Europeană, ci și celelalte mari organizații europene (sindicate, asociații de angajatori etc.) s-ar organiza și ar acționa deja în virtutea unei logici comune – europene și nu naționale – pentru alegerile din 2014. S-ar înregistra un progres considerabil, chiar dacă insuficient, care ar reprezenta un exemplu pozitiv pentru toți.

4.2.4

În perspectiva alegerilor, ar trebui ca Parlamentul European (împreună cu Consiliul) să primească puteri constituante, care să permită, într-un termen prestabilit, trecerea la o uniune politică, cu extinderea deciziilor luate cu majoritate de voturi la toate domeniile și introducerea dreptului de vot al Parlamentului European și cu privire la aspectele de creștere economică și de ocupare a forței de muncă.

4.3.1

CESE este favorabil fuziunii și unificării politicilor economice și a celor privind ocuparea forței de muncă, două fețe ale aceleiași medalii, deși este vorba de o problemă economică și nu juridică. Este însă nevoie de un proces decizional comun pentru toate politicile economice, care să aducă laolaltă Strategia Europa 2020, coordonarea bugetelor naționale, politicile macro- și microeconomice, piața muncii din zona euro etc., pentru a depăși sistemul decizional actual. Nu se poate imagina că UEM poate fi schimbată doar prin numirea de către PE a unei comisii speciale.

4.3.2

În plus, este cam lipsită de viziune ideea că, prin acordarea unor competențe de coordonare a UEM vicepreședintelui pentru politici economice, chiar dacă în colaborare cu PE, s-ar putea îmbunătăți situația actuală. Exemplul politicii externe ar putea fi suficient pentru a argumenta această convingere. Prin urmare, ar fi nevoie să se acorde puteri efective comisarului sau – eventual – unui ministru.

4.3.3

O chestiune atât de importantă nu poate fi rezolvată cu stratageme juridico-parlamentare formale, dacă nu s-a decis mai întâi un transfer de suveranitate, de la nivelul național la cel european, în domeniul politicilor economice, monetare și ocupaționale, așa cum a propus CESE în mai multe rânduri. Ar trebui creată o guvernanță economică a zonei euro, administrată de Eurogrup (având putere de decizie prin vot majoritar) împreună cu Parlamentul European, prin modificarea adecvată a tratatului, cu aceeași rapiditate cu care s-a procedat la adoptarea pactului fiscal, a uniunii bancare etc. Aceasta ar permite realizarea unei piețe unice pentru politicile economice, industriale, pentru creștere și ocuparea forței de muncă, cu o viziune comună și decizii solidare între state, în interesul cetățenilor UE.

4.4.1

CESE apreciază pozitiv ansamblul propunerilor privind reprezentarea pe plan extern a zonei euro. Este vorba de un punct esențial al comunicării, date fiind repercusiunile internaționale ale crizei și ale raporturilor între monede. În prezent, euro este precum oala de lut între oalele de tuci. Strategia concepută de Comisia Europeană pentru a consolida prezența zonei euro în FMI constă, într-o primă etapă, în atribuirea statutului de observator și, doar într-o fază ulterioară, în solicitarea unui statut de membru. Este vorba de termene lungi, care vulnerabilizează zona euro. Aceasta ar trebui să aibă totuși să acționeze solidar și rapid în cadrul diverselor instanțe, așa cum a arătat CESE de ceva vreme. Ca atare, poate că propunerile Comisiei Europene sunt realiste, însă sunt modeste și insuficiente pe termen scurt și mediu. Și în acest caz, totul va depinde de ce fel de decizii va adopta Consiliul.

4.5.1

Abordarea referitoare la BCE pare să prezinte carențe. În plus, CESE nu împărtășește opinia că tratatul ar trebui să asigure „consolidarea responsabilității democratice a BCE”, dat fiind că aceasta este un organism în cadrul căruia deciziile se iau deja cu majoritate de voturi (nu ca în cazul Consiliului). De asemenea, problemele și rolul BCE sunt de altă natură și – în acest sens – supravegherea nu poate fi singurul aspect de luat în considerare, cum pare să sugereze comunicarea Comisiei. Miza include extinderea mandatului său la creștere și ocuparea forței de muncă, pe lângă stabilitate și inflați.

4.5.2

În acest scop, este nevoie ca mecanismele de transferare a politicilor, de la BCE către economia reală, să funcționeze corect. Măsurile neconvenționale luate recent de BCE pentru a spori eficiența acestor mecanisme, constând atât în furnizarea de lichidități sistemului bancar [programul de achiziționare de obligațiuni garantate (Covered Bond Purchase Programme – CBPP) și operațiunile de refinanțare pe termen lung (Long Term Refinancing Operation – LTRO)], cât și în achiziționarea de titluri de stat pe piața secundară [programele privind piețele titlurilor de valoare (securities markets programe – SMP) și tranzacțiile monetare definitive (outright monetary transactions – OMT)], pot fi considerate un prim pas în direcția dorită, dar nu înseamnă neapărat că BCE se poate comporta ca împrumutător de ultimă instanță care are competența de a lua o decizie, în mod autonom și atunci când este nevoie, o condiție care – după cum se știe – necesită modificarea tratatelor.

4.5.3

Trebuie consolidată autonomia decizională și instrumentele de intervenție ale BCE pentru funcția sa de împrumutător de ultimă instanță, nu pentru a spori îndatorarea statelor sau a UE, ci pentru a mări credibilitatea monedei euro și pentru a îngrădi atacurile speculative asupra datoriei suverane a celor mai îndatorate țări. În ceea ce privește mai ales efectele produse de intervențiile BCE asupra sustenabilității datoriei suverane, CESE reamintește că până și numai anunțarea acestei intervenții a contribuit efectiv la reducerea tensiunilor existente atât pe piața titlurilor de datorie publică ale țărilor din zona euro, cât și pe piețele financiare și de credit.

4.6.1

CESE împărtășește opinia că trebuie consolidat rolul Curții de Justiție, dar nu în domeniul propus de comunicare (procedura de constatare a neîndeplinirii obligațiilor). Altfel, s-ar perpetua convingerea că problemele economice, inclusiv datoria, sunt mai degrabă probleme tehnico-juridice și nu politice, care trebuie încredințate procesului decizional democratic și transparent al UE, asupra căruia cetățenii sunt suverani.

19.9.2013   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 271/31

1.1

Comitetul Economic și Social European (numit în continuare CESE) salută propunerile Comisiei de adaptare a cadrului european de reglementare, pentru a reflecta modificările aduse standardelor internaționale de prevenire și combatere a spălării de bani și a finanțării terorismului. Răufăcătorii care abuzează de sistemul financiar și de facilitățile oferite de piața internă pun în pericol înseși temeliile societății noastre. În opinia CESE, Uniunea Europeană și statele membre trebuie să se doteze cu mijloace eficiente de consolidare a integrității și transparenței operațiunilor financiare. Din această perspectivă, propunerile Comisiei sunt desigur un pas în direcția bună.

1.2

CESE salută clarificările aduse procedurilor de precauție pe care entitățile obligate trebuie să le aplice, pe de o parte în raport cu beneficiarii reali ai societăților, permițând astfel o mai mare transparență în ceea ce privește persoanele fizice ce acționează după paravanul unei persoane juridice, cât și, pe de altă parte, în raport cu persoanele expuse politic, care pot prezenta un risc mai ridicat de corupție, datorită funcțiilor deținute. De asemenea, CESE aprobă introducerea furnizorilor de servicii de jocuri de noroc pe lista entităților obligate, dat fiind că acest sector poate fi utilizat în scopul spălării de bani.

1.3

CESE salută dorința Comisiei ca Uniunea Europeană să aibă un rol de frunte în eforturile globale de combatere a spălării banilor și a terorismului. CESE consideră că una dintre căile prin care poate fi asigurată eficiența noului cadru european de reglementare, permițând astfel Uniunii Europene să devină un exemplu în domeniul combaterii spălării de bani, este efortul comun. Comitetul salută clarificările aduse de propunere pentru a oferi IMM-urilor garanții de proporționalitate. CESE consideră necesar ca entitățile mici să beneficieze de asistență tehnică și profesională, prin intermediul unor organisme precum organizațiile, asociațiile și federațiile profesionale, pentru a putea îndeplini obligațiile menționate în propunere.

1.4

CESE felicită Comisia pentru că și-a asumat delicatul exercițiu de căutare a unui echilibru între mizele – la prima vedere greu de conciliat – reprezentate de protecția datelor cu caracter personal și combaterea spălării de bani. Obiectivul colectării și analizei informațiilor, inclusiv a datelor cu caracter personal, de către o gamă largă de entități obligate urmărește doar identificarea activităților infracționale. În consecință, entitățile obligate trebuie să facă astfel încât să protejeze – pe cât posibil – viața privată a propriilor clienți, privilegiind totodată necesitatea de a acorda autorităților naționale ajutorul lor în combaterea criminalității.

1.5

CESE salută propunerea de armonizare la nivel european a sancțiunilor aplicabile în sectorul financiar. Prevenirea criminalității trebuie să fie cât mai eficientă, iar entităților obligate trebuie să li se poată aplica sancțiuni disuasive și proporționale cu sumele ce fac obiectul operației de spălare de bani. Ca atare, CESE cere Comisiei și statelor membre să asigure aplicarea coerentă și corectă a sancțiunilor administrative și penale.

2.1

Spălarea banilor, finanțarea terorismului și proliferarea armelor de distrugere în masă constituie amenințări pentru securitatea mondială și integritatea sistemului financiar. Grupul de acțiune financiară (numit în continuare GAFI) este organismul însărcinat la nivel internațional cu elaborarea de măsuri, cunoscute ca recomandări, de prevenire și combatere a spălării banilor, a finanțării terorismului și – recent – a proliferării armelor de distrugere în masă.

2.2

Timp de aproape trei ani, recomandările GAFI au fost revizuite pentru a consolida măsurile de prevenire și a proteja mai bine sistemul financiar, dotând guvernele cu instrumente mai solide, pentru a sancționa infracțiunile grave. Astfel, GAFI a adoptat noi recomandări în februarie 2012 (1).

2.3

Modificările esențiale introduse de noile recomandări ale GAFI sunt următoarele:

2.4

Începând cu 2014, GAFI va lansa un nou ciclu de evaluare reciprocă a membrilor săi și se va concentra cu precădere pe eficiența punerii în aplicare a noilor sale recomandări.

3.1

Propunerile privind (i) a patra directivă de combatere a SB/FT și (ii) al doilea regulament privind informațiile care însoțesc transferurile de fonduri se înscriu în actualizarea cadrului european de reglementări și reflectă modificările aduse recomandărilor GAFI.

3.2

Principalele modificări aduse cadrului european de reglementare prin aceste propuneri sunt următoarele:

3.3

Modificările propuse se bazează mai ales pe studiul (3) privind aplicarea celei de-a treia directive de combatere a SB/FT, elaborat de un cabinet independent de auditare, și pe luările de poziție colectate de Comisie în urma consultării sale publice.

3.4

Propunerile de directivă și de regulament sunt menite să înlocuiască directiva și regulamentul aflate în prezent în vigoare, care vor fi abrogate.

4.1

CESE este de acord cu necesitatea adaptării cadrului european de reglementare existent în materie de combatere a SB/FT, în condițiile modificărilor intervenite pe plan internațional. CESE este conștient că fenomenul SB/FT afectează toate sectoarele economiei și că o atenție specială trebuie acordată în continuare pentru a asigura eficiența cadrului ce reglementează prevenirea utilizării sistemului financiar în scopuri criminale.

4.2

CESE salută dorința Comisiei ca Uniunea Europeană să aibă un rol de frunte în eforturile globale de combatere a spălării banilor și a terorismului, reamintind poziția sa, afirmată într-un aviz anterior, în care saluta „perfecționarea reglementărilor menite să prevină spălarea de bani și finanțarea terorismului, pentru că aceasta simbolizează o Uniune Europeană care veghează la menținerea unui înalt nivel de integritate și de bună conduită în afacerile publice și private. Pe lângă faptul că reprezintă o acțiune concretă în materie de gestiune financiară, această directivă este și un mijloc de consolidare a Uniunii Europene” (4).

4.3

CESE consideră că scăderea pragului de la care comercianții de bunuri trebuie să se conformeze obligațiilor prevăzute de propunerea de directivă, de la 15 000 EUR la 7 500 EUR, reprezintă un pas suplimentar în direcția bună, pentru a promova celelalte modalități de plată, altele decât în numerar. CESE a subliniat deja într-un aviz anterior (5) că plata în numerar este considerată a fi un factor ce înlesnește economia subterană și că celelalte modalități de plată sunt mai transparente din punct de vedere fiscal și economic, mai puțin împovărătoare pentru ansamblul societății, practice, sigure și inovatoare.

4.4.1

CESE salută faptul că agenții de închirieri și persoanele care prestează servicii de jocuri de noroc sunt supuși obligațiilor de combatere a SB/FT, în condițiile în care aceste entități nu sunt vizate de recomandările GAFI.

4.4.2

Comitetul salută clarificările aduse de propunere pentru a oferi IMM-urilor garanții de proporționalitate. Pentru a garanta că entitățile mici sunt capabile să îndeplinească obligațiile cuprinse în propunerea de directivă, CESE sugerează implicarea formală a unor organisme intermediare, cum ar fi organizațiile, asociațiile sau federațiile profesionale reprezentative ale micilor entități la nivel național, și ca acestea să fie dotate cu competențe de orientare, sprijinire și intermediere. Este esențial ca micile entități să fie sprijinite, pentru a evita ca ele să devina ținta privilegiată a celor care spală bani.

4.5.1

Obligația de identificare a persoanelor trebuie să se facă în prezența lor fizică. În lipsa acestei condiții, entitățile obligate trebuie să pună în aplicare măsurile de precauție consolidată, din cauza riscului legat de tranzacția încheiată la distanță. CESE se întreabă dacă acest nivel de exigență este potrivit cu tendința societății noastre către un mediu în întregime digital.

4.5.2

CESE cere Comisiei să reflecteze la unele măsuri care să permită reconcilierea obligațiilor de identificare a clienților cu utilizarea din ce în ce mai frecventă a plăților și comunicațiilor electronice.

4.6.1

CESE subliniază necesitatea de a reconcilia – pe de o parte – interesele legate de protecția datelor cu caracter personal și – pe de altă parte – protejarea integrității sistemului financiar prin intermediul combaterii SB/FT.

4.6.2

În măsura în care conceptul de combatere a SB/FT se bazează pe colectarea și analiza informațiilor, inclusiv a datelor cu caracter personal, de către o serie largă de entități obligate, CESE consideră că propunerile satisfac în mare măsură cerințele formulate atât la adresa statelor membre, cât și a entităților obligate, pentru a se ajunge la un echilibru mai bun între interese care a priori sunt greu de conciliat.

4.6.3

În ceea ce privește obligația prevăzută la articolul 39 al propunerii de directivă, de a distruge documentele și informațiile după o perioadă de 5 sau 10 ani de la încetarea relațiilor de afaceri, CESE cere statelor membre să se asigure că legislația națională conține prevederi pentru cazurile în care nu ar trebui să se aplice această obligație (urmărire penală, faliment sau succesiuni), pentru a preveni situațiile contrare interesului general.

4.6.4

CESE propune ca directiva să prevadă explicit obligația protejării stricte a caracterului confidențial al identității persoanelor care fac declarații cu privire la efectuarea unor operații suspecte, cu excepția cazului în care aceste persoane și-au dat acordul cu privire la divulgarea propriei identități sau dacă divulgarea este esențială pentru a garanta o procedură judiciară echitabilă în cadrul unei acțiuni penale.

4.7.1

CESE subliniază că autoritățile europene de supraveghere vor fi implicate la nivel european în analiza riscurilor de SB/FT și vor putea să stabilească orientări și standarde de reglementare pentru statele membre și instituțiile financiare. Deși subliniază importanța concertării și a cooperării cu autoritățile europene de supraveghere în domeniul combaterii SB/FT, CESE consideră că acestea au competențe de reprezentare și reglementare limitate în raport cu sectorul financiar. Un mare număr de entități obligate nu aparțin însă sectorului financiar și, prin urmare, nu sunt reprezentate la nivel european. CESE propune ca – din acest motiv – Comisia să participe activ la nivel european la analiza riscurilor și la formularea de orientări în numele entităților nefinanciare obligate să combată SB/FT.

4.7.2

CESE este convins de necesitatea de a dispune la nivel european de recomandări și norme armonizate de interpretare, pentru a asigura o aplicare mai uniformă a regulilor de combatere a SB/FT la nivelul statelor membre.

4.8.1

Propunerile stabilesc o listă de sancțiuni administrative, în continuarea comunicării Comisiei din 8 decembrie 2010, intitulată „Consolidarea regimurilor de sancțiuni în sectorul serviciilor financiare” și care a făcut obiectul unui aviz al CESE (6), listă care se regăsește și în alte propuneri recente ale Comisiei (7).

4.8.2

CESE încurajează armonizarea la nivel european a sancțiunilor aplicabile în sectorul financiar. Se impune constatarea că reprimarea criminalității nu o stăvilește. Ca atare, este esențial ca prevenirea criminalității să fie cât mai eficientă și ca entităților obligate care nu-și respectă obligațiile de combatere a SB/FT să li se poată aplica sancțiuni disuasive și proporționale cu sumele ce fac obiectul operației de spălare de bani.

4.8.3

Cu toate acestea, CESE își exprimă îndoielile cu privire la caracterul pur administrativ al sancțiunilor preconizate și este preocupat de posibila criticare a asprimii sancțiunilor administrative propuse, ținând seama de ierarhia normelor juridice și de proporționalitatea sancțiunilor în materie penală. Deși sancțiunile administrative preconizate au un caracter disuasiv și urmăresc un obiectiv de armonizare la nivel european, nu este mai puțin adevărat că sancțiunile penale prevăzute pentru infracțiunile de spălare de bani diferă de la o țară la alta. CESE cere Comisiei și statelor membre să asigure aplicarea coerentă și corectă a sancțiunilor administrative aplicate entităților obligate pentru neîndeplinirea obligațiilor în materie de combatere a SB/FT și a sancțiunilor penale aplicate în cazul infracțiunii de spălare de bani.

4.8.4

În legătură cu conformitatea regimului de sancțiuni administrative cu articolele 6 alineatul (1) și 7 ale Convenției europene a drepturilor omului, CESE se teme că aceasta ar putea fi pusă în discuție, antrenând riscul ca anumite sancțiuni administrative să fie transformate în sancțiuni penale, ce nu pot fi pronunțate decât de un tribunal independent în urma unui proces echitabil, condiție neîndeplinită de autoritățile administrative competente. CESE invită Comisia să găsească soluțiile juridice potrivite, pentru a se asigura că regimul de sancțiuni propus nu poate fi pus în discuție în nici un caz.

4.8.5

CESE consideră că introducerea în propunere a unor reguli de principiu minime pentru aplicarea de măsuri și sancțiuni administrative reprezintă o abordare care îmbunătățește răspunsul UE în ansamblu.

5.1

CESE propune să se extindă definiția finanțării terorismului, dată în articolul 1 alineatul (4) al propunerii de directivă, pentru a include „orice alt act” diferit de infracțiunile prevăzute, în conformitate cu formularea recomandării 5 a GAFI.

5.2

CESE subliniază că în anexele propunerii de directivă este stabilită o listă cu factori și elemente de risc, pe care entitățile obligate trebuie să le verifice în cadrul obligațiilor pe care le au în combaterea SB/FT. CESE consideră că listele furnizate în anexe nu sunt exhaustive și că entitățile obligate ar trebui să țină seama, în conformitate cu abordarea bazată pe riscuri, și de alți factori strâns legați de situația specifică a statelor membre și a tranzacțiilor încheiate.

5.3

În opinia CESE, cheia rezolvării problemei pirateriei rezidă în identificarea și controlul fluxurilor financiare legate de acest fenomen. La nivelul UE ar trebui elaborată o listă „neagră” a instituțiilor financiare implicate în spălarea de bani proveniți din piraterie. Banca Mondială, Interpol și Europol sunt instituții care pot contribui la localizarea și confiscarea sumelor plătite ca răscumpărare, astfel încât pirateria să nu mai reprezinte o ocupație atractivă (8).

19.9.2013   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 271/36

1.1

În acord cu pozițiile exprimate de Parlamentul European (1) și de Comitetul Regiunilor (2) și în siajul avizelor sale precedente (3), Comitetul Economic și Social European (CESE) salută propunerea Comisiei de instituire a primei taxe regionale din lume pe tranzacțiile financiare (TTF).

1.2

Reamintind că pledase pentru aplicarea TTF la nivel global, CESE consideră că aplicarea acesteia la nivel regional (zona UE 11+), cu participarea a 11 state membre (SM) ale Uniunii Europene (UE) (4), poate reprezenta o ocazie excepțională, care ar putea duce în viitor la extinderea sa la scară mondială.

1.3

CESE reamintește importanța metodei de cooperare consolidată, ca instrument ce permite statelor membre – în anumite sectoare prevăzute de tratate (5) – să parvină la un acord cât mai larg posibil, contracarând blocajul determinat de necesitatea unanimității, care a condus adesea la un impas politic și economic al UE.

1.4

CESE consideră că unul din atuurile TTF propuse constă în faptul că este vorba de o taxă cu largă bază de impozitare și cu două rate scăzute de impozitare, reducând astfel efectele negative de denaturare. CESE consideră că introducerea taxei în zona UE 11+ va favoriza realizarea unei piețe financiare unice și, ca atare, consideră că se impune aplicarea efectivă a taxei începând cu 1 ianuarie 2014 și că formele de introducere treptată a taxei sunt inadecvate.

1.5

CESE consideră că, pentru a maximiza impactul taxei asupra creșterii economice, veniturile colectate din această taxă trebuie alocate finanțării unui program de investiții la nivel național și european, în măsură să asigure relansarea economică și la nivelul ocupării forței de muncă pe termen scurt.

1.6

CESE salută faptul că, pentru a neutraliza sau cel puțin pentru a reduce la minim riscul delocalizării activităților financiare, Comisia a grupat în noua propunere de TTF principiile de reședință și teritorialitate (propuse în versiunea inițială) și cel al locului de emitere (issuance principle), propus de Parlamentul European și sprijinit puternic de CESE în avizul său anterior (6). CESE subliniază că aplicarea cumulativă a acestor principii ar putea însemna că, în anumite cazuri, și instituțiile financiare ale statelor membre neparticipante vor fi supuse taxării. Din acest motiv, CESE consideră că, în conformitate cu propunerea Parlamentului European, ar trebui aprofundată această chestiune și ar trebui demarate negocieri corespunzătoare cu țările terțe, pentru facilitarea colectării TTF.

1.7

În acord cu Parlamentul European, CESE consideră oportun ca principiilor reședinței și emiterii să li se asocieze principiul transferului titlului de proprietate, acest lucru urmând să facă foarte riscantă și costisitoare sustragerea de la plata TTF și să asigure o mai bună aplicare a acesteia.

1.8

CESE este de acord cu modificările introduse de Comisie pentru a îmbunătăți gestionarea taxei, combaterea evaziunii fiscale și a fraudei. CESE este de acord cu introducerea exceptării pieței primare de la tranzacțiile privind titluri de participare ale organismelor de plasament colectiv în valori mobiliare (OPCVM) (Units of undertakings for collective investments in transferable Securities - UCITS) și fonduri de investiții alternative (FIA) (Alternative investment funds – AIF), cu scopul de a sprijini finanțarea întreprinderilor.

1.9

Regretând că evaluarea impactului micro și macroeconomic al aplicării TTF este prevăzută abia după trei ani de la intrarea în vigoare a legislației care face obiectul avizului, CESE solicită să se efectueze – de către Comisie – o activitate de control și verificare permanentă (monitorizare anuală). În acest mod, va fi posibil să se ajungă la o evaluare imediată a efectelor TTF, astfel încât să se poată propune în timp util eventuale măsuri corective privind aplicarea TTF.

1.10

În condițiile în care își exprimase considerațiile critice cu privire la evaluarea insuficientă care însoțea propunerea inițială a TTF, CESE salută măsurile luate de Comisia Europeană pentru a remedia în parte acest neajuns. CESE subliniază că, în evaluarea cantitativă a impactului propunerilor, Comisia trebuie să îmbunătățească actualele modele disponibile, adaptându-le la evaluarea unor ipotetice soluții alternative. Serviciilor Comisiei li se cere în special să elaboreze, acolo unde este posibil, estimări legate de caracteristicile reale ale propunerilor concrete făcute.

1.11

CESE regretă că, dat fiind că TTF nu poate fi aplicată în toate cele 27 de state membre ale UE, bugetului UE îi va lipsi un pilon fundamental al sistemului de resurse proprii. Acest sistem ar fi trebui să permită în cele din urmă asigurarea necesarei autonomii financiare a UE, așa cum stipula la origine art. 201 din Tratatul de la Roma.

1.12

CESE subliniază că, la aplicarea TTF, organismele de gestionare trebuie să reducă la minimum riscurile de evaziune și fraudă și costurile administrative pe care le implică gestionarea, prin intermediul necesarei coordonări între statele membre.

1.13

Reiterând faptul că trebuie procedat la monitorizarea atentă a impactului taxei asupra fondurilor de pensii și asupra viitorilor pensionari beneficiari, CESE nu cere însă excluderea acestora de la aplicarea TTF.

1.14

În contextul rolului său de organ consultativ al Comisiei, Parlamentului European și Consiliului, CESE își reafirmă intenția de a proceda la monitorizarea constantă a procesului prin care propunerea Comisiei va fi convertită în text legislativ.

2.1

Directiva Consiliului propusă de Comisia Europeană (7) reflectă propunerea anterioară, formulată în septembrie 2011 (8). Deși nu a întrunit unanimitatea în cadrul Consiliului, această propunere a mobilizat 11 state membre ale UE, care – la 28 septembrie 2012 – au înaintat Comisiei o cerere oficială de cooperare consolidată pentru aplicarea TTF.

2.2

După ce a evaluat fezabilitatea solicitării și stabilind că o cooperare consolidată în domeniul TTF nu va avea impact negativ asupra pieței interne sau asupra obligațiilor, drepturilor sau competențelor statelor membre care nu participă la acest dispozitiv, Comisia a formulat în octombrie 2012 o decizie de autorizare, înaintată în decembrie 2012 Parlamentului European și aprobată apoi de Consiliul ECOFIN în ianuarie 2013.

2.3

Propunerea Comisiei reia în mare textul inițial, anumite modificări fiind inserate cu scopul de: i) a îmbunătăți claritatea juridică și ii) de a consolida reglementările contra abuzurilor și evaziunii, în conformitate cu solicitarea celor 11 state membre.

2.3.1

Sunt confirmate și consolidate cele trei obiective inițiale: i) consolidarea pieței unice, prin neutralizarea divergențelor dintre sistemele naționale de impozitare; ii) garantarea unei contribuții echitabile din partea sectorului financiar la finanțele publice, în mod similar cu celelalte sectoare; iii) promovarea investițiilor sistemului financiar în economia reală.

2.3.2

Ca și în propunerea inițială, baza de impozitare este largă, iar ratele de impozitare minime sunt scăzute: 0,1 % pentru tranzacțiile financiare legate de acțiuni, obligații, participații la organisme de plasament colectiv, instrumente de piață monetară, contracte repo pe valori imobiliare, acorduri de împrumuturi de titluri și 0,01 % pentru tranzacțiile financiare privind contractele derivate.

2.3.3

Pentru a nu împiedica funcționarea reală a economiei reale, taxa nu se va aplica: i) activităților financiare cotidiene ale cetățenilor și întreprinderilor (împrumuturi, plăți, asigurări, depozite etc.); ii) activităților bancare tradiționale de investiții din cadrul colectelor de capital sau al operațiilor financiare realizate în cadrul structurărilor; iii) activităților de refinanțare, de politică monetară și gestionării datoriei publice; iv) tranzacțiilor de pe piața primară cu acțiuni OPCVM și FIA. Ca atare, vor fi scutite activitățile realizate cu Banca Centrală Europeană, cu băncile centrale, cu Fondul european de stabilitate financiară (European Financial Stability Facility), cu Mecanismul european de stabilitate (European Stability Mechanism) și operațiile cu UE.

2.3.4

Propunerea confirmă principiul reședinței sau teritorialității, în virtutea căruia, dacă o instituție financiară participantă la o operație își are reședința în zona de aplicare a TTF sau acționează în numele unui organism care își are reședința în zona respectivă, tranzacția este supusă taxei indiferent de regiunea geografică în care a intervenit.

2.3.5

Pentru a descuraja tentativele de delocalizare în afara zonei de aplicare a TTF, este introdus principiul locului de emitere, în conformitate cu solicitarea Parlamentului European, sprijinită de CESE. În virtutea acestui principiu, tranzacția este supusă TTF dacă produsul financiar care face obiectul tranzacției este emis de unul dintre cele 11 state membre participante la cooperarea consolidată, chiar dacă părțile la tranzacție își au reședința în afara zonei de aplicare a TTF și indiferent de locul în care se desfășoară tranzacția.

2.3.6

Acțiunea simultană a celor două principii (principiul reședinței și cel al locului de emitere) neutralizează sau cel puțin reduce considerabil tendința de delocalizare în afara zonei TTF pentru a eluda aplicarea acestei taxe. Într-adevăr, pentru a se sustrage taxei, instituția financiară ar trebui să renunțe la clienții săi rezidenți în zona de aplicabilitate a TTF și la efectuarea de operații cu toate produsele financiare emise în acea zonă. Trebuie reamintit că tocmai în această zonă sunt create două treimi din PIB-ul Uniunii Europene și 90 % din PIB-ul zonei euro. Acest aspect face ca nicio strategie de neangajare pe această piață – în care omogenitatea taxării piețelor financiare va rămâne un element important al realizării pieței unice – să nu fie considerată oportună.

2.3.7

Pe baza calculelor efectuate de Comisie, veniturile rezultate din aplicarea taxei ar trebui să atingă 30-35 de miliarde EUR/an. Suma corespunde unei cote de 60 % din veniturile estimate anterior, în ipoteza aplicării taxei tuturor statelor membre ale UE (reamintim că suma se ridica la 57 de miliarde EUR). Veniturile ar fi defalcate astfel: 13 miliarde EUR ar proveni din acțiuni și obligații, iar 21 de miliarde EUR – din produse derivate.

3.1

În cursul ultimilor ani, diverse state membre ale UE au adoptat diverse forme de aplicare a TTF, sporind astfel riscurile unei disparități fiscale nocive pentru piața internă (baze de impozitare scăzute, diverse forme de exonerare). Introducerea unei TTF regionale va favoriza constituirea unei piețe financiare cu adevărat unice, fără denaturări ale concurenței, cauzate de sisteme de impozitare ineficiente.

3.1.1

Din acest motiv, CESE consideră că TTF trebuie să intre în vigoare în conformitate cu calendarul prevăzut de Comisie, și anume la 1 ianuarie 2014, fără a prevedea forme de introducere progresivă care, ținând seama de reglementările existente la nivel național în statele membre ale UE 11+, ar putea genera întârzieri și probleme tehnice.

3.2

Deși de dorit, introducerea TTF în toate cele 27 state membre nu poate fi realizată. Ca atare, aplicarea sa sub forma cooperării consolidate – care nu produce efecte negative pentru statele membre neparticipante – reprezintă calea de urmat pentru a asigura aplicarea sa viitoare la nivel european sau mondial.

3.3

Neaplicarea taxei în statele membre ale UE ar putea duce – în unele cazuri – la un fenomen de dublă taxare în țările neparticipante. Acest aspect privește o mică parte a tranzacțiilor, chestiunea putând fi remediată prin încheierea unor acorduri bilaterale de compensare.

4.1

CESE subliniază că estimarea inițială a efectelor macroeconomice pe termen lung (40 de ani) ale TTF asupra economiei europene a fost modificată considerabil de serviciile Comisiei, trecând de la o estimare negativă de aproximativ – 1,76 %, la o estimare pozitivă, cifrată la circa + 1 %.

4.1.1

Estimarea ce însoțea propunerea inițială a fost modificată prin introducerea în evaluare atât a efectelor provenite din ratele efective propuse, cât și a efectelor de atenuare. Acest demers a permis scăderea efectului negativ de la – 1,76 % la – 0,53 % din PIB (9).

4.1.2

Ca atare, Comisia a modificat apoi această estimare, considerând că nu lua în considerare caracteristicile specifice ale propunerii și că, mai mult, se baza pe ipoteze de lucru nerealiste (de exemplu, că toate noile investiții ale întreprinderilor ar putea fi finanțate prin instrumente cărora li se aplică TTF). Prin această corecție, impactul efectiv pe termen lung asupra PIB-ului s-a redus și mai mult și a fost estimat la – 0,28 %. În cadrul acestei analize, Comisia a efectuat o altă evaluare a impactului, luând în considerare și efectele legate de utilizarea veniturilor provenite din TTF, atât ca alternativă la alte forme de impozitare, cât și ca posibil instrument de investiții publice. Prin această evaluare, presupunând un venit egal cu 0,16 % din PIB, impactul TTF asupra PIB-ului ar deveni pozitiv și s-ar situa între 0,2 % și 0,4 % (10).

4.1.3

Această ultimă ipoteză trebuie însă considerată și ca dezavantaj, pentru că – în cadrul veniturilor globale – nu ține seama de componenta provenită din taxa pe produsele derivate. Dar această componentă este inclusă în propunerea Comisiei și ar determina o creștere a veniturilor totale de la 0,16 % la 0,4 % din PIB, astfel încât efectul pozitiv al TTF asupra PIB-ului s-ar cifra la 1 % (11).

4.2

Pe baza analizelor efectuate de Comisie, introducerea TTF poate avea o eficiență maximă pentru economia UE dacă se utilizează veniturile din această taxă – atât la nivel european, cât și național – pentru finanțarea unui program de investiții publice care să poată asigura consolidarea creșterii economice și a ocupării forței de muncă.

4.3

În cursul ultimilor cinci ani, care au coincis cu criza, CESE a elaborat o serie de avize în care sublinia necesitatea reechilibrării politicilor macroeconomice europene, prin sprijinirea politicilor investiționale în favoarea creșterii și a ocupării forței de muncă (12). Dacă s-ar urma recomandarea CESE, veniturile provenite din aplicarea TTF ar putea asigura o eficiență maximă tocmai dacă ar fi utilizate pentru finanțarea unui program major de investiții la nivel național și european.

4.4

CESE consideră că unul din atuurile TTF constă în faptul că este vorba de o taxă cu bază largă de impozitare și cu două rate scăzute de impozitare. Această trăsătură ar putea determina reducerea la minimum a efectelor negative ale taxelor care, prin restrângerea zonei în care se aplică taxa și prin sporirea ratei de impozitare, ar provoca importante denaturări ale piețelor. Din acest motiv, CESE consideră, pe de o parte, că trebuie limitate la maximum excluderile de la baza de impozitare și excluderile persoanelor impozabile și, pe de altă parte, încurajează cele 11 state membre participante să adopte o abordare care, prin aplicarea ratelor de impozitare propuse, să urmărească realizarea unei piețe unice efective.

4.5

CESE consideră oportună introducerea principiului transferului titlului de proprietate, în virtutea căruia o tranzacție financiară pentru care nu a fost percepută o TTF este considerată nulă de drept și nu are ca rezultat un transfer al titlului de proprietate asupra instrumentului financiar respectiv.

4.6

CESE își însușește ideea excluderii de la baza impozabilă a tranzacțiilor privind participațiile la OPCVM și FIA, ca instrumente legate direct de finanțarea întreprinderilor și în scopul conformării la dispozițiile Directivei 2008/7/CE. Comitetul subliniază că, urmare a acestei excluderi, se prevede reducerea veniturilor cu 4 miliarde EUR.

4.7

Ținând seama de necesitatea ținerii sub control a eventualelor presiuni asupra ratelor dobânzii datoriei publice, CESE își însușește propunerea de a se păstra scutirea fiscală pentru titlurile de stat emise pe piața primară și de a impozita operațiile cu titluri de stat schimbate pe piața secundară. În acest context, este considerată potrivită scutirea pe piața secundară doar pentru instituțiile delegate de autoritățile publice să intervină cu tranzacții legate de gestionarea datoriei publice.

4.8

În ceea ce privește fondurile de pensii, CESE menționase deja necesitatea ca efectele TTF asupra acestor fonduri să fie monitorizate în mod corespunzător. Excluderea participațiilor la OPCVM și FIA din baza de impozitare, ca și neimpozitarea pe piața primară a titlurilor datoriei publice reprezintă un element cât se poate de pozitiv pentru fondurile de pensii, dată fiind structura portofoliului acestora.

4.9

Reiterând faptul că trebuie procedat la monitorizarea atentă a impactului taxei asupra fondurilor de pensii și asupra viitorilor pensionari beneficiari, CESE nu cere însă excluderea acestora din aplicarea TTF.

4.10

Fără a aduce atingere lichidității sistemului, introducerea TTF favorizează investițiile fondurilor de pensii, prin utilizarea unor strategii pe termen lung, reducând astfel elementele destabilizatoare, precum tranzacțiile financiare de mare frecvență (13).

4.11

La aplicarea noii taxe, trebuie acordată o atenție specială procedurilor de gestionare administrativă, pentru a reduce la minimum atât riscurile de evaziune și fraudă fiscală, cât și costurile administrative pentru statele membre și entitățile impozabile. În acest scop, se cuvine ca, la elaborarea actelor de execuție legate de modalitățile de plată și de verificare a taxei, atât statele membre, cât și Comisia să se asigure că costurile administrative sunt minime și că evoluția acestora este atent urmărită. Dat fiind efectele propunerii, CESE invită de asemenea Comisia să propună modalități de cooperare între instituțiile financiare din statele membre neparticipante și cele din statele membre care beneficiază de taxă.

4.12

Dat fiind că exprimase considerații critice cu privire la evaluarea insuficientă care însoțise propunerea inițială privind TTF, CESE salută măsurile luate de Comisia Europeană pentru a remedia în parte acest neajuns prin introducerea a șapte note explicative la analiza de impact – în textul propunerii anterioare (14) –, la care trebuie adăugată evaluarea impactului ce însoțește actuala propunere (15). În ciuda acestui lucru, CESE evidențiază că încă este manifestă o lipsă de documentare analitică, care să prezinte actuala situație a taxării piețelor financiare și veniturile în diverse țări, în special în statele UE 11+. Ar fi nevoie mai ales de o evaluare mai extinsă a posibilelor efecte asupra depunătorilor și asupra viitorilor pensionari, ținând seama de diversele posibilități de repercutare a impozitului.

4.13

CESE subliniază că, în evaluarea cantitativă a impactului propunerilor, Comisia trebuie să îmbunătățească actualele modele disponibile, adaptându-le la evaluarea unor eventuale soluții politice alternative. Ca atare, Comitetul cere serviciilor Comisiei să elaboreze, acolo unde este posibil, estimări legate de caracteristicile reale ale propunerilor concrete făcute.

19.9.2013   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 271/42

1.1

CESE nu este de acord cu argumentele invocate de Comisie pentru a justifica elaborarea prezentei propuneri. În absența unor date științifice pe care să își întemeieze afirmația că diferențele dintre sancțiunile aplicate pentru falsificarea de monedă ar alimenta fenomenul de căutare a instanței celei mai favorabile de către falsificatori (așa-numitul forum shopping), pare lipsită de orice temei revizuirea deciziei-cadru din 2000 pentru introducerea în UE a unui nivel minim al pedepsei, al cărui „efect disuasiv” scontat pare discutabil.

1.2

Pe baza normelor minime, CESE atrage atenția că propunerea de directivă instituie de fapt un arsenal penal complet, pus în slujba combaterii contrafacerii, ceea ce pare a depăși acțiunile permise de articolul 83 alineatul (1) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), cu atât mai mult cu cât propunerea vizează, de asemenea, jurisdicția și, deopotrivă, procedura.

1.3

Comitetul își pune întrebarea dacă este necesară o astfel de abordare penală, susceptibilă, prin definiție, să aducă atingere drepturilor și libertăților fundamentale, și, în același timp, pune la îndoială eficiența ei, în măsura în care, în pofida stabilirii unui prag minim al pedepsei, aceasta va face în continuare obiectul unor interpretări divergente, în funcție de tradițiile juridice ale statelor membre și conform puterii discreționare a instanței.

1.4

În general, CESE reproșează propunerii de directivă faptul că nu ține seama în suficientă măsură, conform prevederilor articolului 82 alineatul (2) din TFUE, de diferențele dintre tradiții și sisteme juridice, în special în ceea ce privește impactul prevederilor asupra drepturilor și libertăților individuale.

1.5

Ca instituție ce reprezintă societatea civilă europeană, CESE atrage atenția asupra faptului că autorii infracțiunilor pot fi, inițial, cetățeni de bună credință care, fără să își dea seama, au primit monedă falsificată, de care au fost nevoiți să se debaraseze. Evidențiind riscul ca aceste persoane – care din victime, devin delincvenți fără voie – să facă obiectul unor măsuri disproporționate, CESE consideră că, dincolo de fapta în sine, conținutul intenției este un element esențial de care trebuie să se țină seama, lucru pe care propunerea de directivă nu îl subliniază în suficientă măsură, în expunerea de motive.

1.6

CESE este îngrijorat de faptul că, în materie de procedură, propunerea de directivă nu prevede, cum se întâmplă în cazul definirii sancțiunilor, gradarea mijloacelor utilizate de serviciile responsabile de cercetare, în funcție de gravitatea infracțiunii. Astfel, el consideră necesar ca propunerea de directivă să precizeze că doar în cazul celor mai grave infracțiuni trebuie să se recurgă la instrumente de anchetă aplicabile în materie de criminalitate organizată.

2.1

Prezenta propunere de directivă este menită să consolideze cadrul actual, ce urmărește combaterea, prin măsuri de drept penal, a falsificării de bani, indiferent dacă este vorba despre euro sau despre alte monede. Venind în completarea, pe teritoriul UE, a dispozițiilor Convenției de la Geneva din 1929 – la care statele membre trebuie să fie părți contractante – prezenta propunere înlocuiește Decizia-cadru 2000/383/JAI a Consiliului, modificată, la rândul ei, prin decizia din 2001 (2001/888/JAI), căreia îi adaugă anumite dispoziții importante.

2.2

Ea își propune în special să lupte împotriva fenomenului de forum shopping, căruia pare a i se conforma, potrivit studiului de impact, strategia rețelelor infracționale, aflate în căutarea instanței celei mai favorabile. Pentru aceasta, în temeiul articolului 83 alineatul (1) TFUE, ea stabilește un prag minim comun al pedepsei, de cel puțin șase luni de privare de libertate pentru producerea și distribuirea de monedă falsă (pentru sume de peste 10 000 EUR). În același timp, pedeapsa maximă de cel puțin opt ani de privare de libertate deja prevăzută pentru producere este extinsă la distribuire (pentru sume de peste 5 000 EUR).

2.3

În cazul în care infracțiunile sunt comise în numele lor, persoanele juridice sunt pasibile de sancțiuni care pot merge de la excluderea de la dreptul de a primi beneficii publice sau ajutoare publice până la dizolvare.

2.4

Și în materie de drept procedural, prezenta propunere înăsprește cadrul actual. Serviciile de cercetare și urmărire vor putea recurge la instrumente de anchetă utilizate pentru combaterea criminalității organizate sau a altor forme grave de criminalitate. În plus, autoritățile judiciare vor avea obligația de a transmite pe parcursul procedurii mostre din bancnotele sau monedele falsificate care au fost confiscate, pentru a fi supuse unei analize tehnice în scopul detectării falsurilor aflate în circulație.

2.5

Propunerea prevede, în sfârșit, că fiecare stat membru a cărui monedă este euro va trebui să exercite o jurisdicție universală pentru infracțiuni legate de euro comise în afara Uniunii Europene, dacă autorul infracțiunii se găsește pe teritoriul său sau dacă s-au descoperit în statul respectiv bancnote sau monede euro falsificate care au legătură cu infracțiunea.

3.1

CESE recunoaște faptul că falsificarea monedei euro cu mijloace tot mai complexe și mai perfecționate este un fenomen îngrijorător, care trebuie combătut cu eficiență, însă nutrește rezerve serioase atât în privința conținutului, cât și a temeiului acestei inițiativei.

3.2

Evidențiind lipsa datelor științifice relevată de studiul de impact, CESE nu se poate lăsa convins de argumentul căutării instanței celei mai favorabile, pe baza căruia și-a elaborat Comisia propunerea de directivă. În opinia sa, nu este sigur că decalajele în materie de combatere a falsificării în cadrul UE explică în vreun fel creșterea incidenței acestui fenomen și nici că legislația națională privind combaterea prin măsuri de drept penal determină în mod preponderent alegerea locului în care acționează falsificatorii. Trebuie să se țină seama și de alți factori, de ordin material sau logistic, pentru a explica amplasarea imprimeriilor de bani falși.

3.3

De asemenea, în lipsa unei analize precise, care să susțină afirmația că decalajele în materie de combatere a falsificării în cadrul UE ar dăuna cooperării pentru stoparea falsificării și în materie judiciară, precum și eficienței luptei împotriva falsificării din țările terțe, CESE își pune întrebarea dacă prezenta propunere de directivă se justifică în vreun fel.

3.4

În plus, CESE ține să sublinieze că dispozițiile întemeiate pe aceste argumente dau naștere unui dispozitiv penal deosebit de aspru. Pe lângă faptul că identifică toate infracțiunile de falsificare și stabilește atât sancțiunile minime, cât și cele maxime aplicabile infracțiunii de distribuire, propunerea de directivă se referă și la aspecte de jurisdicție și procedură.

3.5

CESE ridică semne de întrebare în special cu privire la prezența acestor dispoziții privind jurisdicția și procedura, care depășesc cele anunțate în expunerea de motive și posibilitățile prevăzute de articolul 83 alineatul (1) TFUE, și anume stabilirea de „norme minime cu privire la definirea infracțiunilor și a sancțiunilor”. Aceasta cu atât mai mult cu cât ia notă de natura penală accentuată a acestor dispoziții, care presupun punerea în aplicare a unor măsuri excepționale, întrucât ele conduc la un caz de jurisdicție universală (la care, prin definiție, nu se aplică soluții generale) pentru infracțiunile de falsificare legate de moneda euro, precum și la utilizarea unor instrumente de anchetă aplicabile criminalității organizate.

3.6

În opinia CESE, acest din urmă aspect ridică cele mai multe dificultăți. Într-adevăr, nu se face nicio distincție în funcție de gravitatea infracțiunilor definite în propunerea de directivă, pentru a justifica recursul la instrumente de anchetă aplicabile în contextul criminalității organizate. O astfel de dispoziție pare să implice riscul de a intra în flagrantă contradicție cu principiul proporționalității și de a aduce atingere drepturilor fundamentale (1).

3.7

Din dorința de a evita riscul de derivă, CESE ține, într-adevăr, să amintească legiuitorului european necesitatea de a lua în considerare ansamblul statelor membre, fiecare cu tradiția lui democratică mai mult sau mai puțin recentă și cu sensibilitatea proprie față de respectarea libertăților individuale.

3.8

În termeni mai generali, CESE amintește că construcția unui spațiu penal european reclamă consolidarea simultană a dreptului la apărare, în special în cadrul Eurojust și Europol, pentru a asigura respectarea drepturilor fundamentale prevăzută de tratate [articolul 67 alineatul (1) și articolul 83 alineatul (3) TFUE].

3.9

Ca instituție care reprezintă societatea civilă europeană, CESE atrage atenția asupra faptului că autorii infracțiunilor pot fi, inițial, cetățeni de bună credință care, fără să își dea seama, au primit monedă falsificată, de care sunt nevoiți să se debaraseze. Evidențiind riscul ca aceste persoane – care din victime devin delincvenți fără voie – să facă obiectul unor măsuri disproporționate, CESE consideră că, dincolo de faptă, conținutul intenției este un element esențial de care trebuie să se țină seama, lucru pe care propunerea de directivă nu îl subliniază în suficientă măsură în expunerea de motive.

3.10

CESE recunoaște că gradarea sancțiunilor prevăzute de prezenta propunere în funcție de suma confiscată [în special articolul 5 alineatul (2)] permite luarea în considerare, în parte, a acestei situații. Rămâne însă problematic, în opinia sa, faptul că propunerea de directivă nu exclude riscul de a se aduce gravă atingere libertăților individuale. Într-adevăr, ea nu pare să țină seama de diversitatea tradițiilor și sistemelor juridice din cadrul UE și, în special, de specificul sistemelor de anchetă în care persoana care face obiectul anchetei, chiar și în cazul unui delict minor, poate fi reținută de serviciile de poliție pentru o perioadă de timp care nu poate fi neglijată, înainte de a ajunge în fața judecătorului.

4.1

Referitor la dispoziția prin care se stabilește o pedeapsă minimă privativă de libertate de șase luni [articolul 5 alineatul (4) din propunere], în condițiile în care aceasta reprezintă măsura emblematică a propunerii, menită să răspundă argumentului privind forum shopping, CESE își pune întrebări legate de utilitatea ei, întrucât o directivă – care, prin definiție, se adresează legiuitorului, și nu judecătorului – nu poate impune pronunțarea efectivă a acestei pedepse. În această privință, CESE remarcă cu satisfacție că în expunerea de motive se amintesc principiile necesarei individualizări a pedepsei – principiu consacrat de Curtea de Justiție a Uniunii Europene – și al deplinei libertăți de apreciere de care dispune judecătorul.

4.2

În plus, CESE ține să adauge că prevederea unei sancțiuni minime, chiar dacă aceasta nu este obligatorie, contravine tradiției juridice din anumite state membre, care nu prevăd o pedeapsă minimă, cu excepția cazului în care sunt obligate să se pronunțe.

4.3

Se recomandă modificarea articolului 9 din propunere, după cum urmează: „Pentru cele mai grave infracțiuni de falsificare menționate la articolele 3 și 4, statele membre adoptă măsurile necesare pentru a se asigura că persoanele, unitățile sau serviciile responsabile de cercetarea sau urmărirea penală au acces la instrumente eficiente de anchetă, cum ar fi cele utilizate pentru criminalitatea organizată sau alte infracțiuni grave”.

19.9.2013   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 271/45

1.1

Comitetul salută cu precauție cele două comunicări ale Comisiei pe tema „Către o Uniune economică și monetară profundă și veritabilă”, subintitulate „Introducerea unui instrument de convergență și competitivitate (ICC)” (1) și „Coordonarea ex-ante a proiectelor de reforme majore ale politicilor economice” (2). Ele continuă dezbaterile referitoare la două chestiuni abordate în Proiectul pentru o uniune economică și monetară profundă și veritabilă – Lansarea unei dezbateri la nivel european  (3), în vederea finalizării cadrului de guvernanță pentru coordonarea politicii economice.

1.2

Comitetul este dezamăgit de faptul că ele oferă puține detalii suplimentare cu privire la conceptele care au fost deja definite în proiectul sus-numit, ceea ce face ca evaluarea propunerilor să fie dificilă.

1.3

Comitetul este îngrijorat de faptul că astfel se ajunge la o complexitate și mai mare a agendei deja încărcate a instrumentelor de guvernanță economică, care cuprinde Pactul de stabilitate și de creștere (PSC), pactul bugetar, pachetul de șase și pachetul de două propuneri legislative, Europa 2020, Semestrul european, analiza anuală a creșterii (AAC), rapoartele privind mecanismul de alertă (RMA), programele naționale de reformă (PNR), programele de stabilitate și convergență, recomandările specifice fiecărei țări, procedura aplicabilă deficitelor excesive, procedura privind dezechilibrele macroeconomice (PDM), cu o valoare adăugată relativ scăzută.

1.4

Comitetul recunoaște că cele două propuneri ar putea fi de ajutor statelor membre aflate în dificultate, dar are anumite temeri că impactul acestora asupra relansării creșterii economice și a redresării capacităților în regiunile care au cea mai mare nevoie de sprijin ar putea fi împiedicat sau întârziat, în condițiile în care măsurile luate trebuie să fie și în beneficiul zonei euro în ansamblu.

1.5

Comitetul este sceptic cu privire la disponibilitatea statelor membre de a accepta introducerea unui nou instrument financiar pentru finanțarea ICC, nefiind clar care este valoarea sa adăugată față de fondurile structurale existente.

1.6

Comitetul se întreabă cât de substanțială va fi contribuția pe care coordonarea ex-ante propusă o va avea în cadrul Semestrului european și ce sarcini birocratice suplimentare va atrage ea după sine.

1.7

Comitetul este îngrijorat de faptul că filtrele utilizate pentru coordonarea ex-ante ar putea interfera cu măsurile de reformă luate de un anumit stat membru datorită faptului că ele modifică gradul de competitivitate relativă al unui alt stat membru.

1.8

Comitetul consideră că efectele de contagiune care se propagă prin intermediul piețelor financiare nu își au locul în cadrul coordonării ex-ante; toate eforturile ar trebui să se îndrepte, în schimb, către crearea unei uniuni bancare.

1.9

Comitetul consideră că propunerile care vizează aprofundarea UEM sunt de o importanță fundamentală pentru viitorul Uniunii Europene; prin urmare, Comitetul își dorește o continuare a dezbaterilor și va face noi propuneri în acest sens în funcție de evoluția situației.

2.1

Context: Prin această comunicare, Comisia propune introducerea unor contracte încheiate de comun acord și a unui mecanism de solidaritate, care să stea la dispoziția acelor state membre ale zonei euro aflate în dificultate și care au nevoie de reforme structurale naționale pentru promovarea competitivității și creșterii economice, a căror nepunere în aplicare ar avea efecte negative asupra altor state membre din spațiul euro. Propunerea se referă la un sistem propriu de sprijin financiar, finanțat inițial din cadrul financiar multianual (CFM), iar ulterior prin intermediul unui nou fond sau instrument financiar bazat pe venitul național brut (VNB), menit să creeze capacitate fiscală.

2.2

Comitetul consideră că o evaluare a avantajelor acestei propuneri de ICC este dificilă în lipsa unei cuantificări a volumului propus al fondului și în lipsa unor date privind gradul de acceptare al unui astfel de fond de către statele membre. Propunerea de a finanța ICC într-o primă etapă din CFM sugerează că este vorba de un volum redus și cu un efect limitat.

2.3

Ținând seama de negocierile dificile privind CFM 2014-2020, Comitetul este sceptic că statele membre vor accepta introducerea unui nou instrument financiar pentru consolidarea capacității fiscale, bazat pe VNB, pentru a finanța ICC.

2.4

În opinia Comitetului, un mecanism de convergență reciproc avantajos și accelerat este un lucru util, dar se pune întrebarea dacă introducerea unui nou instrument – ICC – este necesară, cât timp nu este clar care este valoarea adăugată la sprijinul acordat în baza fondurilor structurale existente, cum ar fi Fondul de coeziune sau Fondul social european (FSE).

2.5

Natura contractuală a instrumentului propus nu pare a diferi mult de natura contractuală existentă a plăților efectuate din fondurile structurale. Ar trebui date exemple concrete de proiecte cu efect de contagiune care ar fi eligibile și ar trebui arătat în ce constă diferența față de proiectele finanțate deja din alte fonduri. CESE este îngrijorat de faptul că eșecul unui proiect selectat în cadrul ICC ar putea avea alte consecințe asupra finanțării proiectelor convenite în cadrul programelor naționale de reformă. Este important ca instrumentul propus să conțină o valoare adăugată demonstrabilă și să nu creeze sarcini administrative suplimentare.

2.6

ICC este prevăzut a fi un instrument pentru zona euro, unde o mai mare convergență economică este esențială pentru funcționarea zonei euro. Dat fiind volumul relativ redus al fondului, Comitetul propune ca ICC să fie destinat în mod special statelor membre ale zonei euro aflate în dificultate, fără a exclude posibilitatea de a sprijini proiecte cu efecte transfrontaliere deosebit de pozitive. El ar trebui să se adreseze în mod special acelor state ale căror dezechilibre economice sunt considerate a periclita în mod deosebit funcționarea zonei euro. Nu este clar de ce statele membre care fac obiectul unui program de ajustare ar trebui excluse de la acest tip de sprijin, în condițiile în care se poate argumenta că tocmai aceste țări au cea mai mare nevoie de asistență financiară.

2.7

Dacă Semestrul european va funcționa așa cum se prevede, iar recomandările specifice fiecărei țări vor fi dezbătute în parlamentele naționale, atunci trebuie luate măsurile necesare pentru ca un guvern național care semnează un acord contractual în cadrul ICC propus să dezbată acest acord în prealabil în parlament, în conformitate cu practicile curente din acest stat membru, la fel cum ar fi dezbătut orice alt program din cadrul fondurilor structurale. Comisia va putea fi invitată să participe la dezbateri sau să se adreseze organismelor naționale sau locale. La dezbateri ar trebui să participe și societatea civilă, în special partenerii sociali, așa cum este cazul cu alte proiecte derulate în comun de UE și guvernele naționale. Trebuie prevăzut un interval de timp suficient pentru includerea parlamentelor și societății civile, în special a partenerilor sociali.

3.1

Context: În această comunicare, Comisia precizează că acest concept de coordonare ex-ante a proiectelor de reforme majore ale politicilor economice a fost introdus prin Tratatul privind stabilitatea, coordonarea și guvernanța în cadrul uniunii economice și monetare. Actualul cadru UE de supraveghere economică include un proces de coordonare a politicilor economice, dar nu cuprinde și o dezbatere și coordonare ex-ante structurată a proiectelor de reforme majore ale politicilor economice. Comunicarea contribuie la dezbaterea între părțile interesate, în special între Parlamentul European, statele membre și parlamentele naționale cu privire la punerea în aplicare a coordonării ex-ante.

3.2

Comitetul este de părere că orice îmbunătățire relevantă a coordonării politicilor economice este dezirabilă și chiar necesară pentru zona euro. Prin urmare, Comitetul salută Comunicarea, dar constată că o coordonare a politicilor economice individuale ale statelor membre nu poate fi considerată nici pe departe o veritabilă guvernanță economică. Un obstacol în calea evaluării propunerilor constă în faptul că Comunicarea nu conține suficiente detalii cu privire la conținutul „reformelor majore ale politicilor economice”. Ce înseamnă în acest context „major”, ce este minor? Cele mai importante reforme enumerate cuprind aproape toate aspectele pieței unice, inclusiv sustenabilitatea financiară și bugetară.

3.3

Comitetul se întreabă în ce va consta diferența de substanță dintre această nouă inițiativă de coordonare a reformelor economice majore și componentele Semestrului european, și anume programele naționale de reformă și recomandările specifice fiecărei țări. Această inițiativă ar trebui să conțină o valoare adăugată demonstrabilă pentru agenda deja atât de încărcată a Semestrului european. De asemenea, din punct de vedere al transparenței și simplității, ar fi important să nu se adauge un alt nivel de supraveghere. Comitetul consideră că acest proces trebuie integrat în Semestrul european și în programele naționale de reformă, care ar trebui să devină mai eficace; coordonarea ex-ante ar putea contribui în mod tangibil la realizarea acestui obiectiv.

3.4

Comitetul este de acord că, în baza acestei propuneri, s-ar putea dovedi benefic ca, în urma încheierii unui acord cu un stat membru cu privire la recomandările sale specifice de țară, Comisia și Consiliul să sugereze modificări ale proiectelor naționale de reformă în cazurile în care acestea ar avea un efect negative asupra funcționării UEM sau asupra altor state membre. Cu toate acestea, în ceea ce privește legitimitatea democratică, noua procedură respectă competențele de luare a deciziilor la nivel național, statul membru rămânând cel care ia decizia referitoare la proiectul de reformă. Ar trebui să se prevadă posibilitatea – și timpul necesar în acest sens – de a include parlamentele naționale și societatea civilă, în special partenerii sociali, în procesul de consultare. De asemenea, trebuie garantat că decizia finală cu privire la punerea în aplicare a reformelor revine parlamentelor naționale. Comitetul este îngrijorat de faptul că această subliniere a legitimității democratice este mai mult aparentă decât reală, pentru că procedura de dezechilibru excesiv prevede aplicarea unor sancțiuni în cazul în care Consiliul ajunge la concluzia că un stat membru nu a luat măsurile corective care i-au fost recomandate.

3.5

Obiectivul coordonării ex-ante constă în maximizarea efectelor de contagiune pozitive ale proiectelor de reforme economice majore de la un stat membru la altul, cu reducerea la minim a efectelor de contagiune negative. Metoda propune un sistem de trei filtre, bazat pe principalele canale de propagare a efectelor de contagiune. În opinia Comitetului, ele pot ridica câteva probleme.

3.6

Primul filtru se referă la comerț și competitivitate. Dacă măsurile de reformă în vederea îmbunătățirii propriei poziții competitive a unui stat membru sunt încununate de succes, atunci nu este exclus ca această îmbunătățire să aibă loc în detrimentul altor state membre. Comunicarea ar trebui să prezinte în detaliu care sunt condițiile în care Comisia ar interveni pentru a descuraja un stat membru de la punerea în aplicare a unor astfel de măsuri. De asemenea, trebuie specificat dacă este vorba de o abordare unilaterală. Comisia ar putea face recomandări adresate unui stat membru care în trecut a luat măsuri de îmbunătățire a competitivității, care acum generează excedente considerabile care dăunează zonei euro?

3.7

Comitetul are dubii dacă cel de-al doilea filtru, referitor la efectele care se propagă prin intermediul piețelor financiare, se justifică în acest context. Comitetul consideră că ar fi mult mai eficient ca toate resursele disponibile să fie direcționate către punerea în aplicare conform planului a unei uniuni bancare funcționale.

3.8

Cel de-al treilea filtru, referitor la considerentele de economie politică și la „reacțiile de opoziție față de reforme la nivel național” necesită o explicație. Preconizata învățare reciprocă și schimbul de bune practici – în ciuda valorii lor intrinseci – riscă să fie la fel de ineficiente ca și Strategia de la Lisabona.

3.9

Comitetul consideră că este nevoie de o argumentație mai solidă cu privire la faptul că reformele cuprinse în coordonarea ex-ante ar trebui să includă domenii care nu sunt de competența UE. Argumentul oferit în acest sens, conform căruia dreptul de decizie revine în totalitate statului membru, este neconvingător dacă se ține seama de procedura privind dezechilibrele macroeconomice, menționată mai sus.

3.10

În cadrul coordonării ex-ante ar trebui introdusă o dimensiune socială, orientată în special către impactul reformelor economice majore asupra ratei de șomaj.

19.9.2013   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 271/48

1.1

CESE confirmă și reiterează afirmațiile din avizul său (1) privind Cartea verde privind jocurile de noroc online în piața internă (2) și regretă că doar o parte dintre concluziile acestuia au fost preluate de către Comisie. Relevă în special faptul că lupta împotriva jocurilor ilegale, care constituie cea mai gravă amenințare din punctul de vedere al protecției consumatorilor, nu reprezintă prioritatea comunicării.

1.2

CESE solicită Comisiei să ia în considerare, printre prioritățile la care comunicarea își propune să dea un răspuns, crearea de noi locuri de muncă și protecția locurilor de muncă din acest sector, calitatea lor și eventualele pierderi de locuri de muncă din cadrul jocurilor de noroc care există fizic, în beneficiul jocurilor de noroc online.

1.3

Jocurile de noroc contribuie la creșterea veniturilor fiscale ale statelor membre. Finanțarea unor cauze nobile, prin intermediul loteriilor naționale și al caselor de jocuri, susține acțiunile caritabile, sociale, sportive, promovarea turismului și contribuie la salvgardarea patrimoniului cultural, artistic și arheologic. CESE consideră că fiecare acțiune întreprinsă la nivel european în domeniul jocurilor trebuie să urmărească un model social european care să le permită cetățenilor să se distreze în mod sănătos și echilibrat.

1.4

CESE își exprimă deosebita preocupare față de riscurile grave pe care le comportă jocurile de noroc pentru sănătatea publică. În acest context, își reiterează solicitarea adresată Comisiei de a efectua un studiu și o monitorizare privind dependențele și patologiile legate de jocurile online, pe tot teritoriul UE, și recomandă statelor membre să utilizeze o parte din impozitele colectate pentru finanțarea unor campanii de sensibilizare, a unor măsuri preventive și a unor tratamente terapeutice ale tulburărilor asociate practicării jocurilor de noroc (ludopatii).

1.5

CESE întâmpină cu satisfacție decizia Comisiei de a institui o mai bună cooperare administrativă și un schimb de informații, experiență și bune practici între statele membre și autoritățile de reglementare.

1.6

CESE este de acord cu Comisia în privința obiectivului ca fiecare stat membru să dispună de o autoritate de reglementare proprie, care să aibă competențe precise și să asigure o strânsă cooperare cu autoritățile omoloage din celelalte state.

1.7

CESE consideră că este indispensabil să se caute un echilibru între caracterul foarte tehnologic și deci transfrontalier al sectorului și riscurile aferente, legate de ordinea publică și socială, de legalitate, transparență, precum și de sănătatea cetățenilor, prin inițiative mai obligatorii decât recomandările propuse de Comisie.

1.8

CESE ia notă de faptul că în prezent nu se poate imagina o legislație europeană specifică în sectorul jocurilor de noroc online. Comitetul susține inițiativele propuse de Comisie în vederea unei cooperări mai eficiente a statelor membre, însă speră ca în anumite domenii, în care se suprapun competențele, să se intervină cu instrumente legislative mai eficiente, de preferat directive, astfel încât să se asigure protecția consumatorilor și categoriilor mai vulnerabile și să se poată lupta împotriva operatorilor ilegali și a spălării banilor.

În acest mod, s-ar crea un set minim de standarde de protecție a consumatorilor. Statele membre trebuie să aibă în continuare dreptul de a stabili standarde mai înalte de protecție a consumatorilor pentru piețele lor naționale, în cazul în care doresc să facă acest lucru, sau de a aplica în continuare normele existente, mai favorabile. (3).

Prin urmare, CESE invită Comisia, Parlamentul European și Consiliul să intervină, cu respectarea principiului subsidiarității, în următoarele domenii:

1.9

CESE salută faptul că Comisia a acceptat solicitarea sa de a extinde domeniul de aplicare a Directivei privind combaterea spălării banilor la toate formele de jocuri de noroc (4).

1.10

CESE întâmpină cu satisfacție intenția Comisiei de a examina posibilitățile oferite de regulamentul pentru utilizarea IMI (5) și speră să fie îmbunătățite pe această cale cooperarea administrativă dintre autoritățile de reglementare naționale și schimbul de date dintre organismele naționale și europene competente.

1.11

CESE consideră că evaluarea pe care o va efectua Comisia cu privire la schimbul de date cu caracter personal între statele membre să fie pozitivă, în măsura în care volumul mare de date înregistrate de operator poate fi pus în comun, astfel încât să fie coroborat cu alte date și să înlesnească realizarea controalelor de către autoritățile competente.

1.12

CESE consideră că este esențial ca statele membre, de comun acord cu autoritățile de reglementare, să lanseze campanii de sensibilizare și de informare a consumatorilor, pentru a orienta cererea către jocurile online legale. Va trebui ca această acțiune să fie completată cu măsuri de combatere a operatorilor ilegali, precum publicarea unor liste negre și/sau albe redactate de autoritățile de reglementare naționale, astfel încât consumatorii să poată identifica mai bine site-urile autorizate – prin introducerea logo-ului autorității de reglementare naționale pe pagina de întâmpinare a site-ului de jocuri – și site-urile ilegale.

1.13

Pentru a garanta protecția consumatorilor, CESE solicită ca programele informatice utilizate pentru jocurile de noroc online să aibă o minimă certificare comună UE acordată de organisme externe specializate care să adopte aceiași parametri și standarde. De asemena, invită Comisia ca, împreună cu statele membre, să adopte un standard minim european pentru platformele informatice ale jocurilor de noroc, iar statele membre – să ia măsuri vizând protecția datelor jucătorilor și autorizarea doar a acelor mijloace de plată care oferă cele mai bune garanții sub aspectul siguranței și trasabilității tranzacțiilor legate de jocurile online.

1.14

CESE apreciază drept pozitiv exercițiul lansat de Comisie, de a institui un grup de experți în domeniul jocurilor online în vederea schimbului de experiență și bune practici privind combaterea criminalității informatice, fapt ce constituie, chiar și în stadiu incipient, un instrument avantajos de lansare a unei cooperări eficiente între statele membre. CESE recomandă ca acest grup să își depășească condiția actuală informală, pentru a se transforma într-un organism cu atribuții și sarcini clare.

1.15

CESE este de acord cu Comisia în ceea ce privește necesitatea ca statele membre să promoveze formarea corespunzătoare a magistraților pe teme legate de fraudă și de spălarea banilor prin jocuri de noroc.

1.16

CESE invită Comisia să efectueze o actualizare și o revizuire a normelor privind domeniile de intervenție identificate în comunicare, ținând seama de evoluțiile înregistrate sub următoarele aspecte: punerea lor în aplicare de către statele membre, ce anume și cum au pus în aplicare statele membre și rezultatele obținute la nivel național.

1.17

CESE solicită statelor membre să dea Comisiei mandat de a negocia și de a susține activ proiectul de convenție internațională pentru protecția și promovarea integrității în domeniul sportului, cu privire la care vor fi lansate negocieri în cadrul Consiliului Europei.

2.1

Comunicarea îmbină necesitatea respectării legislației europene privind libera prestare a serviciilor cu protecția anumitor categorii.

2.2

Utilizarea tehnologiei online cu acces direct la rețea a permis o creștere semnificativă a practicării jocurilor de noroc online, care se află în plină expansiune. În UE, în anul 2011, veniturile cumulate obținute din jocuri de noroc online în cele 27 de țări s-au ridicat la 9,3 miliarde EUR, reprezentând 10,9 % din piața europeană a jocurilor de noroc, iar până în 2015 se estimează o creștere de până la 13 miliarde EUR.

2.3

Datorită utilizării internetului, un cetățean european poate de fapt să ajungă să fie expus, în statul său de reședință, la servicii ilegale oferite de unul sau mai mulți operatori titulari ai unei licențe într-un alt stat, membru sau nu. Această situație, cu aspecte extrateritoriale și internaționale, nu poate fi abordată de un singur stat, ci reclamă o intervenție integrată și o colaborare mai strânsă. Pentru protecția cetățenilor și consumatorilor, este esențial să se adopte o definiție comună a jocurilor ilegale. Amintim că oferta de jocuri neautorizată în țara de reședință a jucătorului sau oferta de jocuri în absența licenței naționale necesare este ilegală, fie că provine de la un operator stabilit sau cu licență într-o țară membră a UE, fie că provine dintr-o țară terță (6). Tot astfel, este considerat ilegal și operatorul care nu este deloc controlat și nici reglementat.

2.4

În ce privește distincția dintre „operator neautorizat” și „operator ilegal”, se face trimitere la nota de subsol 15 din comunicare.

2.5

Este de apreciat voința Comisiei de a fi constituit un grup de experți privind jocurile de noroc pentru schimbul de experiență și bune practici între statele membre, pentru studierea problemelor generate de utilizarea ilicită și ilegală a jocurilor de noroc, pentru formarea specifică și actualizată a magistraților, pentru o mai bună informare a consumatorilor și pentru creșterea ofertei legale.

2.6

Aceste intervenții reprezintă o primă etapă, utilă pentru combaterea operatorilor care acționează ilegal, contribuind la fraude, la alte infracțiuni și la spălarea banilor.

3.1

Comunicarea scoate în evidență diversitatea legislațiilor naționale și propune acțiuni de stabilire a unor intervenții prioritare la nivel național și european, acțiuni de colaborare și cooperare a statelor, referindu-se la posibile intervenții și recomandări, precum și la coordonarea și integrarea administrativă dintre state.

3.2

Obiectivul principal constă în respectarea și punerea în aplicare a dispozițiilor legislative europene de către legislațiile naționale, prin acțiuni directe și recomandări adresate statelor membre. Pentru aceasta, Comisia:

3.3

Comisia consideră că statele membre au tot interesul să elaboreze o politică eficientă de combatere a fraudelor și a spălării banilor și de protecție a integrității sportului împotriva fenomenului evenimentelor sportive, meciurilor și întrecerilor aranjate, inclusiv prin schimb de experiență pe teme de criminalitate și rețele informatice.

4.1.1

În primul rând, CESE se declară foarte preocupat de aria tot mai largă de răspândire a jocurilor de noroc online și de creșterea exponențială a ofertei de jocuri, ce atrag categorii tot mai ample de populație, cu consecințe grave asupra venitului familiilor. Prin urmare, trebuie limitate în mod eficient diversele forme de publicitate, în special cea televizată, online sau de pe mijloacele de transport.

4.1.2

Punerea la dispoziție și utilizare unor oferte transnaționale de jocuri de noroc reprezintă o activitate economică ce ține de libera circulație prevăzută în cadrul pieței interne (articolul 56 TFUE). Cu toate acestea, articolul 52 alineatul (1) din TFUE admite limitări ale liberei prestări a serviciilor, garantată de articolul 56, din motive de ordine publică, de siguranță publică sau de sănătate publică.

4.1.3

CESE amintește că statelor membre le revine atribuția principală de a organiza și reglementa jocurile de noroc pe teritoriul lor. Jocurile sunt o activitatea care poate reprezenta un mare pericol pentru consumatori și care, în egală măsură, poate servi unor scopuri infracționale, precum spălarea banilor, dacă nu sunt corect reglementate sau dacă reglementarea nu este pusă în aplicare cu strictețe. În acest context, deși jocurile de noroc se încadrează în libera prestare a serviciilor, în sensul articolului 49 CE (7), din cauza diferențelor dintre legislațiile naționale nu poate fi imaginată o legislație europeană privind jocurile de noroc online. CESE susține inițiativele propuse de Comisie în vederea unei cooperări mai eficiente a statelor membre, însă speră ca în anumite domenii (cf. punctul 1.8) să se intervină cu instrumente mai eficiente, de preferat directive, pentru protecția consumatorilor și a categoriilor mai vulnerabile de populație și pentru combaterea operatorilor ilegali și a spălării banilor.

4.1.4

Potrivit jurisprudenței abundente a Curții de Justiție a Uniunii Europene, restricțiile impuse practicării jocurilor de noroc pot fi justificate prin rațiuni imperative de interes general, precum protecția consumatorilor și prevenirea fraudelor și a incitării cetățenilor la cheltuieli exagerate antrenate de jocuri (8). Statele membre pot restrânge sau limita prestarea transfrontalieră a tuturor sau a anumitor tipuri de servicii de jocuri online, atunci când scopul este protejarea unor obiective de interes public în legătură cu jocurile de noroc (9).

4.1.5

Serviciile de jocuri de noroc nu fac obiectul unor norme uniforme în UE, iar între legislațiile naționale există diferențe semnificative din cauza trăsăturilor culturale, sociale și istorice caracteristice fiecărei țări. Unele state interzic jocurile online, altele permit numai anumite jocuri sau au un regim de monopol, gestionat de un operator public sau de un operator privat pe baza unui drept exclusiv. În lipsa unor date actualizate privind diversele situații de la nivel național (10), CESE solicită Comisiei să realizeze o inventariere (mapping exercise) în rândul statelor membre.

4.1.6

După cum a arătat clar jurisprudența Curții de Justiție, statele membre care optează pentru liberalizarea controlată a sectorului pot institui în mod legitim un sistem de concesionare – cu autorizație administrativă acordată în prealabil – bazat pe criterii obiective, transparente și nediscriminatorii pe motive de naționalitate (11).

4.1.7

În jocurile de noroc online nu se creează o relație directă între consumator și operator, fapt ce sporește riscul unor fraude comise de operatori în dauna consumatorilor (12). Existența unei oferte de jocuri ilegale, implicit necontrolate, reprezintă o amenințare gravă pentru consumatori. În consecință, aplicarea riguroasă de către statele membre a măsurilor de combatere a operatorilor ilegali oferă garanțiile principale și instrumentul cel mai potrivit de protecție a consumatorilor.

4.1.8

Statele membre sunt libere să își stabilească obiectivele politicii lor în domeniul jocurilor de noroc și să definească un nivel de protecție. Restricțiile pe care le impun însă trebuie să întrunească condițiile jurisprudenței CJUE, să fie proporționale, nediscriminatorii și să corespundă unei politici care trebuie aplicată în mod sistematic și coerent.

4.1.9

Dat fiind că statele membre au legislații diferite iar o reglementare a UE privind jocurile de noroc online nu este posibilă în prezent, este necesară apropierea legislațiilor și sprijinirea statelor membre în a impune respectarea normelor existente, pentru garantarea unei securități juridice sporite în contextul protecției consumatorilor, a minorilor și a categoriilor vulnerabile, al publicității și al combaterii spălării banilor. Ar trebui să se solicite statelor membre să se implice în schimbul de bune practici în contextul luptei împotriva operatorilor ilegali.

4.1.10

Potrivit principiului subsidiarității, UE trebuie să intervină atunci când acțiunea sa îmbunătățește situația și garantează o valoare adăugată la sistemele de reglementare ale statelor membre. Ținând seama de specificul sectorului și de schimbările legate de utilizarea internetului, CESE consideră că această acțiune a UE ar trebui să se concretizeze printr-o cooperare de durată a statelor membre și prin promovarea bunelor practici în lupta împotriva operatorilor ilegali, luptă care necesită o acțiune transnațională.

4.2.1

UE trebuie să își consolideze controlul, cooperarea administrativă și aplicarea efectivă a legii privind jocurile de noroc online, iar statele trebuie să colaboreze pentru a ajunge la acest rezultat.

4.2.2

Este importantă punerea la dispoziție a datelor cu caracter personal înregistrate de operatori, ca și schimbul și prelucrarea acestora, pentru înlesnirea controalelor, cu garantarea protejării datelor respective. Trebuie stimulată cooperarea administrativă dintre state prin schimbul de informații generale și prin utilizarea celor mai bune practici, pentru a intensifica schimburile de cunoștințe și experiențe și pentru a insufla un sentiment de încredere și interes reciproc.

4.2.3

Certificarea la nivel național a platformelor informatice pentru jocuri la distanță garantează supravegherea pieței jocurilor de noroc. Este important să existe o mai bună cooperare între statele membre și să se instituie în fiecare stat o autoritate de reglementare a jocurilor de noroc online cu atribuții precise, care să asigure o strânsă coordonare la nivelul UE.

4.2.4

Va trebui evaluată coerența politicilor naționale cu legislația și jurisprudența UE, precum și transparența și caracterul nediscriminatoriu al sistemelor de acordare a licențelor. În cazul nerespectării normelor, va trebui să se intervină cu proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor.

4.2.5

CESE consideră că măsurile preventive și sancționatorii pe care le-au adoptat până în prezent statele membre în lupta împotriva jocurilor de noroc online furnizate de operatori fără licență, adică ilegali, nu sunt suficiente pentru combaterea acestui fenomen. Prin urmare, sugerează să se definească un cadru legislativ național, cu principii care să garanteze legalitatea și transparența site-urilor și care să prevadă: identificarea site-urilor ilegale și trecerea lor pe o „listă neagră”; identificarea site-urilor autorizate conform legislației unui anumit stat membru și trecerea lor pe o „listă albă”; blocarea, închiderea, sechestrarea sau eliminarea site-urilor ilegale (13); blocarea fluxurilor financiare dinspre și către aceste site-uri; interzicerea comunicațiilor comerciale și a publicității la jocurile ilegale.

4.3.1

CESE regretă faptul că solicitarea sa adresată Comisiei și statelor membre de a adopta măsuri drastice de combatere eficace a operatorilor ilegali, care reprezintă cea mai mare amenințare pentru consumatori, a fost lăsată fără răspuns în comunicarea Comisiei. Solicită așadar să se adopte de urgență măsuri drastice de punere în aplicare a bunelor practici în domeniul prevenirii și combaterii jocurilor ilegale.

4.3.2

Comisia prevede adoptarea în 2013 a unei recomandări privind protecția consumatorilor și publicitatea responsabilă referitoare la jocurile de noroc și identifică patru domenii de intervenție: îndepărtarea consumatorilor de ofertele nereglementate și potențial riscante; împiedicarea accesului minorilor la site-urile cu jocuri de noroc; protejarea altor grupuri vulnerabile și prevenirea tulburărilor comportamentale asociate practicării jocurilor de noroc. Cu privire la recomandarea sus-menționată, CESE invită Comisia să includă în aceasta bunele practici în materie de combatere și prevenire a jocurilor ilegale, în urma efectuării, la nivelul fiecărui stat membru, a unei evaluări a formelor de practicare a jocurilor care sunt cele mai dăunătoare pentru consumatori.

4.3.3

CESE apreciază atenția acordată în comunicare protecției consumatorilor și categoriilor de persoane vulnerabile, inclusiv din perspectiva publicității și a ludopatiilor. În acest sens, insistă asupra necesității adoptării unor măsuri care să asigure un nivel înalt de protecție și constată că instrumentele prevăzute sunt prea permisive; ca atare, sugerează adoptarea unor instrumente obligatorii. Într-adevăr, oferta disponibilă de jocuri ilegale care, prin natura sa, este imposibil de controlat și este periculoasă, reprezintă cea mai mare amenințare pentru consumatori și impune identificarea, în fiecare stat membru, a unor măsuri ferme de combatere a operatorilor ilegali, care nu respectă legislația națională, aceasta fiind prima și cea mai bună garanție pentru protecția consumatorilor.

4.3.4

Obiectivul fundamental al acțiunii Comisiei trebuie să fie garantarea exercitării pe deplin a competențelor și responsabilităților proprii de către statele membre și stabilirea, în întreaga UE și pentru toți operatorii autorizați să presteze acest tip de servicii, a unui cadru legislativ care să asigure evitarea jocurilor de noroc problematice și să prevadă introducerea cerinței unei vârste minime pentru accesul la orice joc, interzicerea jocului pe credit pentru formele cele mai periculoase de jocuri și pariuri (cazinou online, pariuri pe diferența de curs, pariuri pe evenimentele sportive și cursele de cai – spread betting, betting exchange) și diversele forme de publicitate care se adresează minorilor și categoriilor vulnerabile de populație.

4.3.5

CESE solicită Comisiei și statelor membre să intervină pe propriul teritoriu cu eficiență și fermitate împotriva ofertei ilegale de jocuri. Solicită ca statele membre să adopte măsuri precum „lista neagră” sau blocarea site-urilor ilegale, definirea unor modalități de plată sigure și trasabile, măsuri de blocare a operațiunilor financiare, precum și interzicerea totală a publicității ilegale. În această privință, trebuie subliniat că eficiența acestor măsuri depinde în mare măsură de acțiunea lor conjugată, în acest mod impactul asupra operatorilor ilegali fiind mai puternic.

4.3.6

Este de dorit să fie înființată în fiecare stat membru câte o autoritate de reglementare care să aibă atribuții specifice de monitorizare și punere în aplicare a normelor europene și naționale privind protecția consumatorilor și combaterea jocurilor ilegale. Existența autorităților de reglementare naționale constituie o premisă a desfășurării unei coordonări și cooperări administrative eficiente. Statele membre trebuie să vegheze ca sistemul lor de reglementare, conceput în funcție de caracteristicile naționale și de propriul cadru legislativ, să poată asigura punerea în aplicare a normelor respective. CESE recomandă ca fiecare stat membru să traseze propriei autorități de reglementare sarcina de a stabili criterii de acordare a licențelor pe piața națională.

4.3.7

Consumatorii din UE trebuie să aibă posibilitatea de a face distincție, în fiecare stat membru, între site-urile ilegale și cele legale, inclusiv pentru a putea depune reclamații. În acest sens, CESE recomandă ca fiecare stat să impună tuturor operatorilor autorizați să furnizeze jocuri online obligația de a expune pe propriul site web, în prim-plan și în permanență, numărul autorizației și o etichetă acordată de autoritatea de reglementare națională, care să specifice că operatorul deține o licență în statul membru respectiv.

4.3.8

CESE solicită adoptarea celei mai ample garanții legislative pentru protecția minorilor, care să prevadă instrumente adecvate de verificare a vârstei și să asigure controlul efectiv efectuat de către operatori. Părinții ar trebui să fie sensibilizați cu privire la riscul utilizării internetului și la modul de filtrare a programelor. Trebuie adoptate garanții corespunzătoare și pentru protecția persoanelor vulnerabile care petrec mult timp în casă: pensionari, femei casnice și șomeri.

4.3.9

Criza actuală împinge către jocul online din ce în ce mai multe persoane, purtate de iluzia rezolvării unor probleme economice prin câștiguri facile, însă jocul acesta comportă riscuri majore pentru echilibrul psihic deoarece dezvoltă dependență și comportamente obsesiv-compulsive. Pentru combaterea acestor tulburări, CESE recomandă ca o parte din veniturile obținute din impozitarea jocurilor să fie destinată campaniilor de sensibilizare și tratamentelor preventive și terapeutice ale ludopatiilor.

4.3.10

Este de apreciat obiectivul Comisiei de a emite o recomandare, cu toate că se dorește o intervenție mai incisivă și cu caracter obligatoriu privind publicitatea responsabilă a jocurilor de noroc, care să vină în completarea directivei privind practicile comerciale neloiale, astfel încât consumatorii să poată fi corect informați. CESE subliniază că, în această privință, acțiunea trebuie să presupună și măsuri împotriva operatorilor ilegali, precum interzicerea publicității în cazul operatorilor care furnizează oferte fără licența autorității naționale de reglementare din țara de reședință a consumatorului.

4.3.11

Este necesar să se găsească justul echilibru dintre necesitatea extinderii controlate a jocurilor autorizate – pentru ca oferta de jocuri cuprinse în circuitul legal să devină atractivă pentru public – și necesitatea reducerii pe cât posibil a dependenței de astfel de jocuri.

4.3.12

Publicitatea ar trebui să fie mai responsabilă și reglementată, în special pentru protecția minorilor, nu numai pentru că prezintă un risc foarte ridicat pentru sănătate, mai ales cea mintală, ci și pentru că deformează realitatea și este înșelătoare, întrucât induce în rândul comunității ideea că jocul online este „normal”, acreditând astfel comportamente sociale nesănătoase.

4.3.13

În pofida proiectului Alice Rap (14), CESE ia notă de faptul că încă nu sunt disponibile date certe referitoare la amploarea și varietatea patologiilor asociate jocurilor de noroc. El evidențiază necesitatea unei monitorizări continue și constante a fenomenului dependenței și a patologiilor conexe, în scopul obținerii de date suficiente, care să permită legiuitorului național și UE să adopte măsuri eficace și punctuale de combatere și prevenire a acestei probleme.

4.4.1

Problemele legate de recunoașterea persoanelor care practică jocul la distanță, în situația atât a unor pierderi, cât și a unor câștiguri semnificative, care ar putea ascunde așadar activități de spălare a banilor, trebuie rezolvate prin identificarea preventivă a subiecților și prin crearea unui cont de joc specific pentru fiecare jucător.

4.4.2

Furtul de identitate este o problemă amplă, legată nu numai de jocurile de noroc online, ci de întregul sistem de prelucrare a datelor și de schimburile de date care au loc pe internet și prin TIC.

4.4.3

Sistemele de generare a numerelor aleatorii (Random Number Generator) trebuie să facă obiectul unei certificări solide, astfel încât să corespundă principiului non-predictibilității și, în același timp, să ofere certitudinea faptului că aspectul verificat este singurul posibil și că orice manipulare este imposibilă. Astfel, este asigurată protecția jucătorului și corectitudinea standardelor pe care le adoptă statele în materie de câștiguri.

4.4.4

Pentru a garanta o securitate sporită a programelor informatice utilizate pentru jocurile de noroc online se propune o minimă certificare comună UE, de către organisme externe de specialitate, care să adopte aceiași parametri și standarde, inclusiv pentru identificarea și combaterea jocurilor ilegale din afara UE.

4.4.5

O formă de protecție a accesului la jocuri poate fi identificarea adreselor IP (Internet Protocol Address). Astfel, dacă o persoană dobândește acces la un sistem de jocuri dintr-un stat prin sisteme IP din alte țări este posibilă blocarea jocului din punct de vedere tehnic.

4.4.6

Dat fiind că jocurile de noroc online reprezintă o realitate sensibilă la probleme ce țin de spălarea banilor și fraude, este de dorit ca fluxuri semnificative de date înregistrate de către operatori să poată fi puse la dispoziția forțelor de ordine publică pentru a putea fi coroborate cu alte date, în vederea înlesnirii controalelor.

4.5.1

Pariurile legate de meciuri, evenimente sportive și întreceri aranjate constituie o fraudă specifică, ce contravine intereselor societăților sportive, pasionaților de sport, consumatorilor și operatorilor de jocuri de noroc legale.

4.5.2

Comisia este de acord cu sugestia CESE, care consideră că este necesar să se definească un cadru de coordonare a eforturilor tuturor părților interesate pentru o abordare globală a problemei și pentru evitarea suprapunerii resurselor și scoate în evidență necesitatea unei cooperări mai strânse între operatorii de pariuri, organismele sportive și autoritățile de resort, inclusiv autoritățile de reglementare a jocurilor de noroc online naționale și internaționale.

4.5.3

CESE reiterează recomandarea privind înființarea unui sistem care să nu se limiteze la simpla înregistrare a declarațiilor prin care se exprimă suspiciuni cu privire la un anumit eveniment sportiv, ci să comporte măsuri preventive, educative și sancțiuni în măsură să combată fenomenul cu eficiență.

4.5.4

CESE întâmpină cu satisfacție inițiativa Comisiei de a adopta până în 2014 o recomandare privind bunele practici în domeniul prevenirii și combaterii pariurilor legate de meciuri aranjate, deși consideră că instrumentul legislativ identificat nu este suficient. Competițiile aranjate încalcă principiul echității unei întreceri sportive și constituie un delict în toate statele membre; cu toate acestea, s-a înregistrat o creștere a activităților ilegale sau asupra cărora planează suspiciuni de ilegalitate. Prin urmare, trebuie intervenit mai drastic în lupta împotriva competițiilor aranjate cu ajutorul unor instrumente, competențe și resurse ale statelor membre în sinergie unele cu altele și cu UE.

4.5.5

CESE solicită statelor membre ca, în cazul în care nu au făcut-o deja, să privească corupția, competițiile aranjate și manipularea rezultatelor în materie de sport ca pe niște delicte care, implicit, pot fi sancționate și solicită Comisiei să stabilească de comun acord cu statele membre o definiție a acestor fapte penale.

19.9.2013   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 271/55

1.1.1

Europa traversează o criză economică și socială majoră, ale cărei efecte se răsfrâng asupra tuturor nivelurilor societății.

1.1.2

Promovarea supraviețuirii întreprinderilor este una din măsurile identificate de Uniunea Europeană pentru ieșirea din criză. Cazurile de insolvență au repercusiuni mult mai grave decât consecințele negative pe care le suportă întreprinderile în cauză, deoarece ele afectează de o manieră globală economia statelor membre și mai ales pe cetățean, în calitatea sa de contribuabil, de salariat și de angajator.

1.1.3

CESE susține obiectivele menționate în comunicarea Comisiei, deși este de părere că de „cea de-a doua șansă” pe care o evocă Comisia ar trebui să beneficieze întreprinzătorii care au învățat din eșecul lor precedent și care au capacitatea de a se relansa pe baza unui proiect antreprenorial regândit.

1.1.4

De asemenea, Comitetul susține propunerea de regulament, însă regretă lipsa de ambiție a acestuia.

1.1.5

Astfel, încă sunt necesare numeroase procese de reflecție, precum și acțiuni concrete pentru protecția drepturilor creditorilor, urmărind în același timp găsirea unui echilibru între interesele întreprinzătorilor și ale salariaților, promovarea restructurării întreprinderilor, stoparea practicilor de alegere a instanței celei mai favorabile, îmbunătățirea coordonării procedurilor de insolvență ale grupurilor de întreprinderi.

1.2.1

CESE consideră că pistele de reflecție vizând o armonizare de substanță a legislației în domeniul insolvenței întreprinderilor sunt interesante, însă deplânge lipsa unui răspuns eficient la criza economică și socială pe care o traversează întreprinderile și cetățenii europeni.

1.2.2

Comitetul preferă conceptul de fresh start, concept central în dreptul american al insolvenței, celui de „a doua șansă” susținut de Comisie. Totodată, invită la un proces de reflecție cu privire la contribuția acestei noțiuni la dreptul european în domeniul insolvenței.

1.2.3

De asemenea, Comitetul consideră că salariatul ar trebui să fie mai bine protejat și ar trebui să i se recunoască statutul de creditor privilegiat.

1.2.4

Chestiunea sprijinului inadecvat al întreprinderilor în dificultate trebuie să facă și ea parte din acest proces de reflecție, CESE subliniind în acest sens că această răspundere poate viza alte persoane decât băncile. În consecință, Comitetul solicită Comisiei să țină seama de acești parametri la justa lor valoare.

1.2.5

Consideră că penalizarea dreptului în domeniul insolvenței nu este de dorit, întrucât ar spori tendința de adoptare a unei abordări judiciare în cazul procedurilor de insolvență și ar prelungi termenele de soluționare.

1.2.6

CESE nu este de părere că recursul sistematic la judecător este cea mai bună soluție. Astfel, încurajează Comisia să reflecteze la ideea de a crea noi instanțe, care să țină, de exemplu, de sectorul economic, cu o componență multidisciplinară (economică, financiară, juridică), care le-ar face mai apte să acționeze rapid pentru a ajuta întreprinderile în cauză să-și depășească dificultățile financiare.

1.2.7

În sfârșit, solicită Comisiei să aibă în vedere propunerile referitoare la armonizarea statutului lichidatorilor, astfel cum rezultă din Rezoluția Parlamentului European din 11 octombrie 2011 (1).

1.3.1

CESE susține propunerea de regulament, în ciuda faptului că se limitează la norme procesuale și că nu urmărește armonizarea legislațiilor naționale aplicabile cazurilor de insolvență a întreprinderilor.

1.3.2

Comitetul salută obligația impusă statelor membre de a îmbunătăți normele de publicitate, prin publicarea hotărârilor relevante ale instanțelor competente în cazurile transfrontaliere de insolvență într-un registru electronic accesibil publicului, precum și interconectarea registrelor naționale de insolvență.

1.3.3

Cu toate acestea, CESE solicită Comisiei să se asigure că obligația de traducere, costurile și termenele traducerilor nu încetinesc procedurile de insolvență, întrucât rapiditatea este o garanție indispensabilă pentru succesul lor.

1.3.4

CESE este în favoarea integrării procedurilor civile în materie de îndatorare excesivă, însă precizează că această integrare nu ar trebui să fie defavorabilă debitorilor persoane fizice. Într-adevăr, un cadru juridic conceput pentru întreprinderi, menit să satisfacă exigențele relațiilor comerciale, oferă prin natura lui mai puțină protecție decât dreptul în domeniul protecției consumatorilor. În consecință, Comitetul invită Comisia să fie deosebit de vigilentă cu privire la acest aspect.

1.3.5

În sfârșit, Comitetul solicită Comisiei să se asigure că, atunci când se recurge la procedura privind actele delegate în vederea modificării anexelor la regulament, se ține seama de articolul 290 din TFUE și de contribuția jurisprudenței în legătură cu noțiunea de „măsuri esențiale”.

2.1.1

Inițiativele cuprinse în acest pachet legislativ se înscriu în răspunsul UE la criza economică și socială pe care o traversează întreprinderile și cetățenii europeni. Obiectivul declarat este de a se promova supraviețuirea întreprinderilor și de a se da o a doua șansă întreprinzătorilor aflați într-o situație de insolvență.

2.1.2

Metoda aleasă de Comisia Europeană constă în modificarea Regulamentului (CE) nr. 1346/2000 (2) al Consiliului din 29 mai 2000, denumit și „Regulamentul privind insolvența”, care stabilește în esență normele de drept internațional privat aplicabile procedurilor de insolvență transfrontaliere, și în inițierea unei consultări pe baza unei comunicări intitulate „O nouă abordare europeană privind eșecul în afaceri și insolvența”.

2.1.3

CESE a hotărât să se pronunțe asupra ambelor texte în cadrul unui singur aviz.

2.2.1

Plecând de la constatarea perimării „Regulamentului privind insolvența” din 29 mai 2010 și de la identificarea celor cinci neajunsuri majore ale acestuia (4), Comisia propune revizuirea textului regulamentului.

2.3.1

Aceasta constată, pe bună dreptate, că propunerea de regulament din 12 decembrie 2012 se limitează la actualizarea „Regulamentului privind insolvența” din 29 mai 2000, mulțumindu-se deci să reglementeze recunoașterea și coordonarea normelor de procedură aplicabile cazurilor de insolvență naționale, fără a armoniza legislațiile naționale aplicabile cazurilor de insolvență.

2.3.2

Comunicarea își propune să remedieze acest neajuns propunând piste de reflecție pentru o armonizare substanțială a dreptului în materie de insolvență a întreprinderilor, subînțelegându-se că sunt vizate numai cazurile de insolvență transfrontaliere.

3.1.1

Aceasta se bazează pe necesitatea de a acorda o a doua șansă întreprinzătorilor și de a proteja locurile de muncă.

3.1.2

CESE consideră că falimentul, ca, de altfel, înființarea de întreprinderi noi, face parte din ciclul vieții economice și din dinamica pieței. Din acest motiv, ar fi deci incorect să fie considerat drept un rău care trebuie evitat cu orice preț.

3.1.3

În această ordine de idei, CESE consideră că de „cea de-a doua șansă” pe care o evocă Comisia ar trebui să beneficieze întreprinzătorii care au învățat din eșecul lor precedent și care au capacitatea de a se relansa pe baza unui proiect antreprenorial regândit.

3.1.4

CESE susține de asemenea că falimentul poate avea cauze interne, cum ar fi proasta administrare, dar și cauze externe, care decurg din reglementările deopotrivă excesive și inadaptate. În acest sens, statul are la rândul lui o răspundere în legătură cu falimentul, în calitatea sa de legiuitor, dar și de autoritate contractantă în cadrul procedurilor de achiziții publice (5).

3.1.5

CESE este mai degrabă în favoarea noțiunii de fresh start, concept central al dreptului american în domeniul insolvenței (6), decât a celei de „o nouă șansă”, susținută de Comisie. Conceptul de fresh start, concept cu precădere cultural și nu juridic, presupune ca, în anumite condiții, debitorul să fie liberat de răspunderea sa personală pentru datorii. Astfel se evită etapa judiciară de declarare a falimentului, ceea ce permite debitorului să înceapă un nou proiect fără a fi înregistrat ca fiind în faliment.

3.1.6

Dimpotrivă, Comunicarea lasă să se înțeleagă că „a doua șansă” constă în posibilitatea de continuare a activității. Or, CESE consideră că ar fi contraproductivă menținerea artificială a unor întreprinderi în cadrul țesutului economic, oferindu-le o „a doua șansă”, în ciuda faptului că experiența a demonstrat că modelul ales nu a fost viabil.

3.1.7

Un astfel de demers ar putea avea consecințe negative asupra încrederii creditorilor și furnizorilor și, în cele din urmă, ar dăuna concurenței sănătoase între actorii economici.

4.1.1

Caracterul eterogen al regimurilor naționale în materie de insolvență este o sursă de dezavantaje concurențiale, mai ales pentru societățile care desfășoară activități transfrontaliere, dezavantaje care ar putea dăuna relansării economice.

4.1.2

Acest caracter eterogen incită la alegerea instanței celei mai favorabile („forum shopping”), antrenând astfel precarizarea pieței interne.

4.1.3

De aceea, CESE este de acord cu Parlamentul European (7), care solicită armonizarea anumitor domenii ale dreptului în materie de insolvență.

4.1.4

El solicită totodată Comisiei Europene să prezinte, în temeiul articolului 50, al articolului 81 alineatul (2) sau al articolului 114 TFUE, una sau mai multe propuneri legislative care să stabilească un veritabil cadru european în materie de insolvență, care să nu se limiteze la simple norme procesuale de drept internațional privat.

4.1.5

Într-adevăr, cazurile de insolvență au repercusiuni mult mai grave decât consecințele negative pe care le suportă întreprinderile în cauză, deoarece ele pot afecta de o manieră globală economia statelor membre și mai ales pe cetățean, în calitatea sa de contribuabil, de salariat și de angajator.

4.2.1

Orientate inițial exclusiv către satisfacerea creanțelor creditorilor, procedurile colective au ajuns treptat să aibă ca scop asigurarea continuității activității, menținerea ocupării forței de muncă și plata datoriilor. Mai recent, tendința legislativă constatată în Europa a fost de a preîntâmpina problemele întreprinderii înainte ca aceasta să intre în incapacitate de plată.

4.2.2

Deschiderea unei proceduri colective împotriva debitorului este un eveniment față de care creditorul manifestă reticență, întrucât acesta nu știe dacă va obține plata sumelor care îi sunt datorate. Primul motiv de frustrare provine din aceea că adesea deschiderea unei proceduri colective blochează posibilitatea urmăririi debitorului pentru orice creanță născută înainte de hotărârea judecătorească de deschidere și suspendă acțiunile în curs introduse împotriva acestuia. Fiecare creditor trebuie deci să-și declare creanța în termenul prevăzut de lege (8).

4.2.3

Cel de-al doilea motiv de frustrare a creditorului apare atunci când activul este insuficient; în practică, în cursul procedurii colective, li se propune adeseori creditorilor să aleagă între plata imediată, cu condiția renunțării la o parte neneglijabilă din creanța lor, și eșalonarea datoriei pe o perioadă dată.

4.2.4

În consecință, pentru creditor, ideal ar fi să se prevină orice situație de insolvență, de exemplu garantându-se anumite operațiuni la momentul încheierii contractului, solicitându-se constituirea de garanții de către un terț (9) sau prezentarea de gajuri, garanții colaterale ori ipoteci asupra activelor întreprinderii (10).

4.3.1

Salariații sunt primele victime în cazul falimentului întreprinderii lor. Salariile lor nu sunt întotdeauna plătite înainte de depunerea bilanțului, situația lor financiară personală fiind dificilă în această perioadă de incertitudine.

4.3.2

Deschiderea procedurii colective determină adesea alegerea unui reprezentant al salariaților, a cărui misiune este de a controla informațiile privind creanțele salariale. Acesta constituie, pe lângă structurile obișnuite de reprezentare a salariaților din cadrul unei întreprinderi, un punct de informare între personal, instanță și părțile care intervin în procedură.

4.3.3

Sumele datorate salariaților înainte de deschiderea procedurii colective trebuie să fie înscrise în pasivul întreprinderii. Această măsură de ordin general este însă foarte diluată din cauza diferențelor între legislația și practicile existente în statele membre. Astfel, lipsa armonizării cu privire la ordinea creditorilor face ca rezultatul procedurilor colective să fie foarte nesigur în ceea ce-i privește pe salariați.

4.3.4

CESE consideră că salariații ar trebui să fie protejați mai bine, acordându-li-se statutul de creditori privilegiați și că, în acest scop, ar fi utilă o armonizare a acestei protecții.

4.4.1

Practicile comerciale ale anumitor instituții financiare pot duce la acordarea unui sprijin întreprinderilor a căror situație este compromisă în mod iremediabil. Se creează astfel impresia că întreprinderile în cauză sunt solvabile, ceea ce dăunează unei concurențe sănătoase pe piață și afectează imaginea sectorului bancar.

4.4.2

CESE subliniază că răspunderea pentru susținerea abuzivă poate viza alte persoane decât băncile, inclusiv statul. De altfel, unii judecători din instanțele naționale consideră că poate fi angajată și răspunderea anumitor furnizori sau clienți ai întreprinderii atunci când, prin atitudinea lor, susțin în mod abuziv activitatea unei întreprinderi despre care știu că este compromisă în mod iremediabil.

4.4.3

Acești parametri ar trebui avuți în vedere la justa lor valoare pentru armonizarea regimurilor de drept în materie de insolvență.

4.5.1

Majoritatea cazurilor de faliment au cauze obiective, care nu implică un comportament fraudulos din partea conducerii întreprinderilor în cauză.

4.5.2

Fenomenul falimentului fraudulos nu poate fi însă ignorat. De altfel, Comisia îl menționează în comunicarea sa (11) și propune să se facă distincția între cazurile de faliment onest și cele de faliment fraudulos. Potrivit Comisiei, nerespectarea voită sau iresponsabilă a obligațiilor legale ale unui debitor poate atrage după sine sancțiuni civile sau, după caz, penale. Ea consideră de asemenea că ar trebui accelerate procedurile de lichidare în cazurile de faliment onest.

4.5.3

CESE este convins că ar fi potrivit să se armonizeze termenul de reabilitare și să se stabilească o durată rezonabil de scurtă a acestuia, în special în interesul salariaților, însă are încă rezerve în ceea ce privește aplicarea distincției dintre procedurile de lichidare în funcție de onestitatea conducerii, întrucât ea ar accentua tendința de adoptare a unei abordări judiciare în cazul procedurilor de insolvență, le-ar conferi acestora caracter penal și ar prelungi termenele de soluționare.

4.5.4

Această penalizare a dreptului în domeniul insolvenței nu este de dorit. În opinia CESE, aprecierea naturii frauduloase a falimentului trebuie să se facă în cadrul unei proceduri diferite de procedura în materie de insolvență.

5.1

CESE salută extinderea domeniului de aplicare al regulamentului prin includerea procedurilor hibride, a procedurilor de pre-insolvență, a procedurilor de descărcare de datorie, precum și a procedurilor pentru persoanele fizice.

5.2

CESE salută de asemenea clarificarea condițiilor care permit răsturnarea prezumției potrivit căreia centrul intereselor principale este locul în care se află sediul social.

5.3

CESE apreciază și îmbunătățirea regimului procesual prin detalierea domeniului de intervenție al instanței competente pentru acțiunile care decurg în mod direct din procedurile de insolvență sau care sunt strâns legate de acestea, precum acțiunile pauliene.

5.4

Pe lângă extinderea cooperării între procedura principală și procedura secundară, faptul că procedurile secundare nu mai sunt în mod obligatoriu proceduri de lichidare și că deschiderea lor poate fi refuzată dacă nu sunt necesare pentru protecția intereselor creditorilor locali reprezintă o altă îmbunătățire pe care o aduce propunerea de regulament.

5.5

Obligația impusă statelor membre de a îmbunătăți normele de publicitate, prin publicarea hotărârilor relevante ale instanțelor competente în cazurile transfrontaliere de insolvență într-un registru electronic accesibil publicului, precum și interconectarea registrelor naționale de insolvență sunt de asemenea idei interesante.

5.6

Cu toate acestea, CESE își exprimă preocuparea cu privire la obligația de traducere, costurile și termenele traducerilor, reamintind că rapiditatea este o garanție indispensabilă pentru succesul procedurii.

5.7

În sfârșit, CESE salută obligația impusă instanțelor și lichidatorilor de a coopera în cadrul procedurilor de insolvență referitoare la membrii aceluiași grup de întreprinderi, deoarece astfel se oferă lichidatorilor mijloace de intervenție mai eficace.

6.1

CESE își exprimă rezerva cu privire la coordonarea cu Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 din 12 decembrie 2012 (12), care ar trebui să înlocuiască Regulamentul (CE) nr. 44/2001 privind competența instanțelor naționale și efectele hotărârilor lor în Uniunea Europeană, denumit „Regulamentul Bruxelles I”. El se întreabă dacă considerentul 6 al propunerii de „regulament privind insolvența” clarifică suficient de bine criteriul repartizării competențelor care rezultă din jurisprudența Gourdain (13). Într-adevăr, această jurisprudență pare a da o interpretare restrictivă, în condițiile în care anumite acțiuni care intră în domeniul de aplicare al Regulamentului Bruxelles I sunt determinante pentru procedura de insolvență. De exemplu, aplicarea sau nu a unei clauze referitoare la rezerva dreptului de proprietate este determinantă pentru definirea întinderii activului debitorului. Miza este considerabilă având în vedere obiectivul urmărit, de salvare a întreprinderilor în dificultate, întrucât reconstituirea activului este cheia reușitei redresării întreprinderilor în dificultate.

6.2

În ceea ce privește cooperarea dintre lichidatori, Comisia ar fi putut propune modificarea articolului 31, încurajând mai mult încheierea de protocoale de cooperare între lichidatori. Într-adevăr, diferențele de statut dintre lichidatorii din diferite state membre constituie un obstacol pentru cooperarea profesională dintre aceștia.

6.3

Schimburile dintre lichidatori și instanțe ar trebui să privească în mod prioritar inventarul, pasivul debitorului, declararea și verificarea creanțelor, precum și procedura colectivă de plată a creditorilor prevăzută în planurile negociate.

6.4

În sfârșit, CESE subliniază intenția Comisiei de a recurge la procedura privind actele delegate, pentru modificarea anexelor regulamentului, în condițiile în care acestea par să se refere la măsuri esențiale, cum ar fi noțiunea de procedură colectivă sau lista persoanelor care îndeplinesc funcția de lichidator.

7.1

Este necesară o armonizare a criteriilor de insolvență. Într-adevăr, în anumite state membre, procedura de insolvență nu este posibilă decât atunci când se dovedește că debitorul este insolvabil, în timp ce în altele, „insolvența probabilă într-un viitor apropiat” reprezintă un criteriu suficient.

7.2

Aceste diferențe stimulează practicile de alegere a instanței celei mai favorabile, trebuind, în consecință, eliminate.

7.3

Imperativul în materie de securitate juridică impune totodată o armonizare a normelor privind depunerea cererilor de admitere a creanțelor.

8.1

CESE susține această propunere a Comisiei, care constă în introducerea unui nou considerent (9) (14).

8.2

Considerentele (9) și (10) ale Regulamentului privind insolvența din 29 mai 2000 permit cu ușurință acest lucru (15).

8.3

Această integrare nu ar trebui însă să fie defavorabilă debitorilor persoane fizice. Un cadru juridic conceput pentru întreprinderi, menit să satisfacă exigențele relațiilor comerciale, oferă prin natura lui mai puțină protecție decât dreptul în domeniul protecției consumatorilor. În consecință, Comitetul invită Comisia să fie deosebit de vigilentă cu privire la acest aspect.

8.4

CESE solicită Comisiei să reflecteze la posibilitatea armonizării legislației în materie de insolvență a persoanelor fizice, ținând seama de interesele consumatorilor.

9.1

Diferențele dintre normele statele membre legate de statutul și competențele lichidatorilor afectează buna funcționare a pieței interne complicând procedurile de insolvență transfrontaliere (16).

9.2

Este în interesul întreprinderilor și al relansării economice ca armonizarea aspectelor generale privind cerințele referitoare la competențele și la funcțiile lichidatorului să fie realizată cât mai curând. De asemenea, CESE este de acord cu următoarele recomandări de piste de reflecție formulate de Parlamentul European (17):

9.3

În consecință, Comisia ar trebui să meargă dincolo de prevederile articolului 31 al propunerii de regulament, care se limitează la a confirma practica existentă și la a reglementa cooperarea dintre lichidatorul din procedura principală și cel din procedura secundară.

10.1

Recurgerea cu prioritate la procedurile negociate ar permite accelerarea și sporirea eficacității planurilor de restructurare ale întreprinderilor.

10.2

Durata medie și rata de succes a acestora constatate în general în Uniunea Europeană militează în favoarea adoptării acestei abordări.

10.3

De altfel, CESE nu este de părere că recursul sistematic la judecător este neapărat cea mai bună soluție.

Astfel, Comitetul susține ideea de a crea noi instanțe, care să țină, de exemplu, de sectorul economic, cu o componență multidisciplinară (economică, financiară, juridică), care le-ar face mai apte să acționeze rapid pentru a ajuta întreprinderile în cauză să-și depășească dificultățile financiare.

10.4

Acest sistem există deja în mai multe țări și ar putea fi extins către alte state membre.

10.5

În sfârșit, ar fi utilă publicarea periodică, de către Comisie, a unor statistici privind cazurile de insolvență care cad sub incidența Regulamentului privind insolvența, astfel încât să se poată evalua eficiența sistemului creat.

—

domeniul de aplicare prea restrâns;

—

persistența practicilor de alegere a instanței celei mai favorabile („forum shopping”) din cauza unei aplicări divergente a noțiunii de „centru al intereselor principale (COMI)” al debitorului;

—

lipsa de coordonare între procedura principală de insolvență și procedura secundară;

—

publicitatea insuficientă a procedurilor de insolvență;

—

lacunele legislative în domeniul insolvenței grupurilor multinaționale;

—

Comisia se bazează pe cele 134 de răspunsuri la consultarea publică lansată la 29 martie 2012, pe concluziile unui studiu de drept comparat realizat de Universitatea din Heidelberg și Universitatea din Viena, precum și pe o analiză a impactului care analizează diferitele scenarii legate de opțiunile de reformă, pentru a propune soluționarea celor cinci lacune menționate mai sus, în cadrul unei propuneri de regulament al Consiliului privind procedurile de insolvență.

19.9.2013   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 271/61

1.1

CESE salută prezenta comunicare și obiectivele acesteia, considerând că ele merită să facă obiectul unei atenții și reflecții deosebite.

1.2

CESE sprijină eforturile Comisiei în direcția unei reglementări mai severe, care să interzică efectiv și să sancționeze în mod exemplar și disuasiv anumite practici agresive de vânzare ale societăților editoare de anuare profesionale.

1.3

Dat fiind că devine urgent să se adopte imediat o poziție pe această temă și având în vedere considerentele privind importanța și gravitatea practicilor menționate din punct de vedere economic la nivel european, CESE este de acord ca Comisia să prezinte imediat o propunere legislativă care să se concentreze exclusiv asupra acestui subiect, bazată pe un studiu de impact.

1.4

În acest scop, CESE consideră că ar trebui să se adopte un regulament-cadru care să fie dezvoltat eventual prin intermediul actelor delegate, garantându-se astfel o aplicare mai uniformă și mai eficientă la nivelul statelor membre.

1.5

Având în vedere natura subiectului, CESE consideră că temeiul juridic adecvat nu trebuie să se limiteze la prevederile tratatului care urmăresc realizarea pieței interne, chiar dacă le include și pe acestea, și că domeniul de aplicare în acest caz nu poate fi limitat numai la tranzacțiile transfrontaliere.

1.6

Pe de altă parte, CESE atrage atenția asupra necesității de a lua în considerare caracterul transeuropean al multora dintre aceste practici, ce impune o acțiune coordonată la nivel internațional.

1.7

Cu toate acestea, CESE consideră că cea mai bună modalitate de a atinge obiectivul unei reglementări coerente și armonizate care să interzică practicile de comercializare înșelătoare ar fi revizuirea combinată a directivelor 2006/114/CE și 2005/29/CE, care să abordeze simultan relațiile B2B și B2C, menținând specificitățile fiecărui tip de relație în cadrul unui model comun, și solicită Comisiei să lanseze cât de curând elaborarea acestuia din urmă.

1.8

CESE încurajează Comisia să elaboreze și să pună în aplicare măsuri complementare vizând îmbunătățirea informării și difuzării, a cooperării între autoritățile administrative, platformele de tip public-privat și organizațiile reprezentative ale părților interesate și a mecanismelor de reacție rapidă, pentru a curma aceste practici și a acorda despăgubiri pentru prejudiciile astfel cauzate, în special prin crearea în cel mai scurt timp posibil a unui sistem judiciar european pentru acțiunile colective, anunțat în urmă cu peste 30 de ani și ulterior amânat sistematic.

1.9

CESE își exprimă disponibilitatea de a participa, prin membrii săi, la viitoarele lucrări pe această temă, la care consideră că poate contribui cu experiența membrilor săi specializați în acest domeniu care reprezintă societatea civilă organizată, proveniți din cele trei grupuri ale Comitetului.

2.1

În domeniul comunicărilor comerciale dintre întreprinderi, există norme fundamentale a căror respectare este absolut necesară pentru a se evita denaturarea concurenței și pentru ca piața să poată funcționa. Iar dacă aceste norme nu sunt respectate din proprie inițiativă, atunci ele trebuie să devină obligatorii și să fie puse în aplicare.

2.2

Prin această comunicare, Comisia a prezentat o serie de măsuri în scopul combaterii anumitor practici de comercializare înșelătoare ale agențiilor de publicitate, mai precis ale celor care provin din rândul societăților editoare de anuare profesionale.

2.3

Obiectivul constă în asigurarea unei mai bune protecții a întreprinderilor, în special a IMM-urilor, față de practica societăților editoare de anuare profesionale de a trimite întreprinderilor cereri nedorite și nesolicitate de a completa sau de a-și actualiza coordonatele într-un anuar profesional, aparent în mod gratuit, dar cu perceperea ulterioară a unor taxe anuale care nu au fost nici negociate, nici acceptate în prealabil.

2.4

Comisia, în urma unei consultări publice, și-a anunțat intenția de a consolida Directiva 2006/114/CE privind publicitatea înșelătoare și comparativă, interzicând în mod explicit practici precum disimularea intenției de ordin comercial a unei comunicări de marketing și, totodată, de a consolida aplicarea normelor în situațiile transfrontaliere.

2.5

Potrivit comunicării, la acestea se adaugă:

2.6

Comisia estimează că prejudiciul financiar cauzat de astfel de acțiuni se situează între 1 000 și 5 000 EUR pe an pentru fiecare societate afectată.

3.1.1

Așa cum a afirmat într-un aviz anterior, CESE recunoaște că comunicările comerciale în general și publicitatea în special, în toate formele lor, joacă un rol important pe plan social și economic, bine rezumat de International Advertising Association (IAA), care subliniază în special rolul de diseminare a inovării, de încurajare a creativității și a divertismentului, de stimulare a concurenței și de extindere a posibilităților de alegere (1).

3.1.1.1

Cu toate acestea, chiar dacă este evident că unele agenții de publicitate săvârșesc abuzuri prin modul în care își prezintă produsele și caută să-și atragă clienții, ar fi important ca Comisia să sublinieze că, deși multe dintre plângerile referitoare la practici înșelătoare se dovedesc a fi asociate cu întreprinderi din acest sector, aceasta nu înseamnă, chiar și în cazul aparte al anuarelor, că această activitate nu este legitimă și esențială pentru viața economică a întreprinderilor care recurg la ea pentru a face publicitate propriei activități.

3.1.2

CESE recunoaște pertinența și caracterul oportun al acestei comunicări a Comisiei, chiar dacă ea se concentrează în special asupra problemelor care decurg din atragerea clienților de către societățile editoare de anuare profesionale.

3.1.3

CESE notează că Comisia are dreptate să sublinieze natura transfrontalieră a acestei probleme și să-și propună să garanteze nu numai o reglementare adecvată, ci și o punere în aplicare eficientă a acesteia și posibilitatea ca practicile să fie monitorizate, controlate și sancționate efectiv.

3.1.4

Regretă că comunicarea nu a fost precedată de un veritabil studiu de impact. Astfel s-ar fi putut justifica în mod mai convingător opțiunile propuse, ale căror costuri și beneficii nu sunt, de altfel, clar identificate și evaluate.

3.1.4.1

De altfel, impresia noastră este că studiul de impact anunțat de Comisie în ședința sa cu părțile interesate din 1 martie 2013 sosește prea târziu și că nu va fi suficient de convingător (chiar dacă încă nu i se cunoaște amploarea și conținutul) pentru a permite alegerea unei opțiuni în cunoștință de cauză.

3.1.5

Adaugă că, nu numai din punctul de vedere strict al interpretărilor juridice, ci și din perspectiva unei eficiențe sporite și a unei protecții reale a întreprinderilor, CESE se îndoiește că subiectul care constituie principala sursă de preocupare pentru Comisie poate fi încadrat în mod corect în domeniul de aplicare al directivei a cărei revizuire este propusă.

3.1.5.1

De fapt, practica analizată constituie o comunicare comercială în sens larg, și ca atare nu este o activitate de publicitate, ci mai degrabă reprezintă o practică agresivă și frauduloasă de vânzare, care se plasează într-un context mai larg de practici de comercializare neloiale sau abuzive, putând reprezenta chiar cazuri penale.

3.1.5.2

Într-adevăr, conceptul de publicitate exclude din domeniul său de aplicare orice tip de comunicare în care nu există sau nu se presupune scopul de a promova anumite bunuri sau servicii și chiar și comunicările din cadrul unei relații comerciale care nu urmăresc furnizarea de noi bunuri sau servicii.

3.1.5.3

La rândul său, în lumina prevederilor Directivei 2005/29/CE, practica înșelătoare este definită ca o practică comercială neloială în cazul în care conține informații false și, în consecință, este mincinoasă sau, în orice alt fel, inclusiv prin prezentarea generală, induce sau poate induce în eroare consumatorul mediu, chiar dacă informația este corectă în fapt, cu privire la unul sau mai multe dintre următoarele elemente și, în oricare dintre situații, determină sau poate determina o decizie comercială pe care consumatorul nu ar fi luat-o în altă situație. Cu alte cuvinte, definiția practicii înșelătoare nu se limitează la promovarea produselor, putând fi extinsă la situații din care nu reiese scopul de a promova un produs sau la comunicări care au loc în cadrul unei relații comerciale.

3.1.6

Pe de altă parte, în Cartea verde privind practicile comerciale neloiale din cadrul lanțului de aprovizionare între întreprinderi cu produse alimentare și nealimentare în Europa (2), Comisia lansează, pe bună dreptate, un avertisment cu privire la riscul de conflict și suprapunere între o serie de acțiuni comunitare, adresate acelorași destinatari și cu regimuri asemănătoare, însă necoordonate, ceea ce generează o confuzie și mai mare în rândul statelor membre (3) în ceea ce privește transpunerea actelor juridice.

3.1.7

CESE regretă că Comisia Europeană nu a pus în discuție până acum diferitele opțiuni posibile și că nici măcar nu le-a inclus în consultarea publică, preferând în schimb alegerea unei opțiuni care s-ar putea dovedi mai puțin avantajoasă pentru întreprinderi, în special pentru IMM-uri. Dat fiind că Comisia pare să fi hotărât deja care va fi opțiunea sa din octombrie, așa cum a și anunțat, prezentarea unui studiu de impact cu 5 opțiuni devine relativ inutilă, în condițiile în care alegerea s-a făcut încă din start.

3.1.8

Ținând seama de faptul că devine urgent să se adopte imediat o poziție cu privire la problema centrală a anuarelor – deja exprimată de altfel în studiile și rezoluțiile anterioare ale Parlamentului European – precum și considerentele privind importanța și gravitatea practicilor menționate din punct de vedere economic la nivel european (4), CESE acceptă ca Comisia să prezinte imediat o propunere legislativă care să se concentreze exclusiv asupra acestei teme, cu scopul specific de a preveni cazurile în care întreprinderile sunt asaltate în permanență cu amenințări de acțiuni în justiție într-o jurisdicție străină, care implică „costuri administrative” tot mai mari, și cu telefoane repetate din partea societăților de recuperare a creanțelor, care iau ele însele aproape forma unor amenințări.

3.1.8.1

De altfel, nu numai IMM-urile, ci și membrii profesiilor liberale, organizațiile neguvernamentale, bibliotecile, instituțiile de învățământ private și chiar și anumite servicii din cadrul administrației publice care au fost victimele unor astfel de practici, ar trebui eventual să fie cuprinși în domeniul de aplicare, extinzându-se conceptul de „comerciant”, astfel încât să îi includă pe toți cei care pot fi victimele acestor practici și care nu sunt protejați prin alte instrumente legislative.

3.1.9

Cu toate acestea, CESE consideră că cea mai coerentă abordare ar fi fost extinderea sensului conceptelor de practici comerciale neloiale la acțiunile înșelătoare și agresive, precum și a listei negre din cadrul Directivei 2005/29/CE, la relațiile dintre întreprinderi.

3.1.10

Extinderea domeniului de aplicare al acestei directive ar avea și un alt efect pozitiv, asigurând o mai bună armonizare. Astfel s-ar evita situațiile în care statele membre sunt obligate să adopte noi reglementări sau acte juridice pentru a transpune directiva, ele putându-se limita doar la extinderea domeniului de aplicare al actelor interne deja existente referitoare la practicile de comercializare neloiale, ceea ce ar garanta aplicarea corectă a legislației UE (5).

3.1.11

Pe de altă parte, simpla modificare a Directivei 2006/114/CE, în forma ambiguă propusă de Comisie, nu va garanta protecția IMM-urilor în situațiile menționate în comunicare. Pe lângă faptul că reprezintă acțiuni agresive și nu înșelătoare, în sensul Directivei 2005/29/CE, aceste practici decurg dintr-o relație comercială stabilită anterior și prin urmare, nu pot intra în categoria publicității.

3.1.12

În acest sens și fără a aduce atingere considerentelor de la punctul 3.1.8, CESE pledează pentru ca, în viitorul apropiat, Comisia să ia în considerare recurgerea la o abordare orizontală, promovând o mai mare coerență a normelor în materie de drept al concurenței sau al proprietății intelectuale și industriale, care să garanteze o protecție uniformă a tuturor practicilor de comercializare, atât pe piața vânzării cu amănuntul, cât și în general, în relațiile contractuale dintre comercianți, în acord cu Rezoluția Parlamentului European privind o piață comercială cu amănuntul mai eficientă și mai echitabilă.

3.1.13

În consecință, subliniază necesitatea unei mai bune coordonări între DG JUST, DG COMP, DG MARKT și DG ENTR în cadrul acțiunilor de întreprins în acest domeniu și al viitoarelor propuneri politice și legislative, ca urmare a priorităților politice stabilite în Small Business Act.

3.1.14

Fără a aduce atingere celor afirmate anterior și în cazul în care Comisia ar alege o altă opțiune, CESE subliniază necesitatea ca noțiunea de practici de comercializare „cele mai dăunătoare” să fie definită în mod concret, iar conținutul acestei noțiuni să fie bine precizat, pentru a se putea înțelege care sunt acele practici de comercializare care, în opinia sa, merită să facă obiectul unei protecții sporite în raport cu celelalte.

3.1.15

În mod similar, CESE ar dori ca Comisia să prezinte deja precizări referitoare la ansamblul situațiilor care se cer incluse pe „lista neagră”, cu existența căreia este întru totul de acord, cu condiția ca descrierea practicilor care trebuie să fie considerate ilegale în mod indiscutabil să fie cât mai precisă și mai exhaustivă cu putință. În acest sens, Comisia dispune de suficient material în răspunsurile primite în cadrul consultării și în intervențiile părților interesate participante la ședința din 1 martie 2013 (6).

3.1.16

De asemenea, CESE ar dori și în acest caz ca Comisia să evalueze oportunitatea elaborării unei „liste gri” a practicilor care ar urma să fie considerate ilegale în anumite condiții concrete – de stabilit, de la caz la caz, prin intervenția unei instanțe judecătorești.

3.1.17

Totodată, CESE este de părere că, dincolo de simpla întocmire de liste, va fi necesară consolidarea și clarificarea noțiunilor de publicitate înșelătoare sau de publicitate comparativă ilegală, astfel încât să se ajungă la o abordare sistematică, într-un cadru juridic amplu, garantându-se includerea noilor practici neloiale în legislația revizuită.

3.1.18

În pofida celor afirmate la punctul 3.1.8, CESE este de părere că cadrul juridic al Directivei 2005/29/CE trebuie extins, la momentul oportun, în special în ceea ce privește pledoaria pentru echivalența sau extinderea protecției existente pentru consumatori la anumite micro-întreprinderi și întreprinderi mici, în condiții care trebuie definite în mod precis și riguros, în cazul în care situația lor este comparabilă cu cea a consumatorilor, așa cum s-a întâmplat deja în ordinea juridică a anumitor state membre și cum revendică, pe bună dreptate, asociațiile și organizațiile reprezentative ale acestor întreprinderi (7).

3.1.19

De fapt, CESE consideră că ne aflăm în fața a două aspecte ale aceleiași realități comune și că ar fi foarte avantajos ca revizuirea Directivei 2005/29/CE să se facă simultan și în paralel cu revizuirea Directivei 2006/114/CE, care face obiectul avizului – dat fiind că aceste două directive sunt interconectate și complementare (8) – și să aibă ca bază recenta evaluare a celei dintâi (9).

3.1.20

Natura acestor practici și modul în care acționează întreprinderile care săvârșesc abuzurile demonstrează necesitatea unui mecanism judiciar de acțiune colectivă capabil să asigure un răspuns eficace și o protecție sporită a comercianților în ceea ce privește rezolvarea litigiilor care ar putea apărea, nu numai pentru a curma aceste practici (10), ci și pentru a garanta o despăgubire corespunzătoare pentru prejudiciile astfel cauzate.

3.2.1

CESE consideră că Comisia ar trebui deja să clarifice care este temeiul juridic pe care dorește să fundamenteze măsurile de luat și să precizeze dacă ele contribuie numai la realizarea pieței interne sau au și alte scopuri.

3.2.2

În mod similar, CESE este de părere că instrumentul juridic cel mai adecvat în acest scop este regulamentul, care garantează o mai mare securitate juridică și o armonizare mai eficientă.

4.1

În ceea ce privește calendarul propus, CESE salută etapele definite de Comisie, respectiv crearea imediată a unei rețele de autorități, pentru a îmbunătăți aplicarea Directivei privind publicitatea înșelătoare și comparativă și pentru a face schimb de informații.

4.2

De asemenea, salută crearea unei proceduri de cooperare în materie de asigurare a respectării legislației, similară celei prevăzute de Regulamentul nr. 2006/2004 al Parlamentului European și al Consiliului privind cooperarea dintre autoritățile naționale însărcinate să asigure aplicarea legislației în materie de protecție a consumatorului, introducându-se astfel, fie obligația de asistență reciprocă între statele membre în acest domeniu, fie măsuri de identificare a autorităților competente cu asigurarea respectării legislației, fără a aduce atingere posibilității de a opta pentru platforme de tip public-privat, după exemplul Țărilor de Jos, sau deschiderii către cooperarea cu organizațiile reprezentative ale părților interesate.

4.3

Astfel, CESE propune ca, după modelul existent în domeniul protecției consumatorului (11) și al soluționării litigiilor, să se creeze o rețea europeană de sprijinire a IMM-urilor în soluționarea litigiilor transfrontaliere, astfel încât întreprinderile care au căzut victime ale practicilor frauduloase să fie călăuzite către mecanismele juridice cele mai adecvate.

4.4

De asemenea, consideră că trebuie organizate acțiuni de formare și informare, precum și schimburi de bune practici, pentru toate întreprinderile, cu scopul de a le avertiza cu privire la pericolele inerente.