20.8.2013   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

CE 239/1

—

având în vedere articolul 21 din Tratatul privind Uniunea Europeană, în special litera (h) a acestuia, care prevede că Uniunea definește și desfășoară politici și acțiuni comune și acționează pentru asigurarea unui înalt nivel de cooperare în toate domeniile relațiilor internaționale, în scopul promovării unui sistem internațional bazat pe o cooperare multilaterală mai puternică și pe o bună guvernanță globală,

—

având în vedere Decizia Consiliului 2010/427/UE din 26 iulie 2010 privind organizarea și funcționarea Serviciului European de Acțiune Externă (1),

—

având în vedere Rezoluția din 10 martie 2010 referitoare la Raportul anual al Consiliului către Parlamentul European privind aspectele principale și opțiunile de bază ale politicii externe și de securitate comune (PESC) în 2008, prezentat Parlamentului European în temeiul Părții a II-a secțiunea G alineatul (43) din Acordul interinstituțional din 17 mai 2006 (2),

—

având în vedere concluziile Consiliului European din 16 septembrie 2010 referitoare la relațiile UE cu partenerii săi strategici,

—

având în vedere Rezoluția sa din 5 aprilie 2011 referitoare la fluxurile migratorii cauzate de instabilitate: domeniul și rolul politicii externe a UE (3),

—

având în vedere Recomandarea sa din 8 iunie 2011 adresată Consiliului privind cea de a 66-a sesiune a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite (4),

—

având în vedere Rezoluția sa din 13 septembrie 2011 referitoare la o strategie eficientă privind materiile prime pentru Europa (5),

—

având în vedere Rezoluția sa din 7 iulie 2011 referitoare la politicile externe ale UE în favoarea democratizării (6),

—

având în vedere Comunicarea Comisiei privind cadrul financiar 2014-2020 intitulată „Un buget pentru Europa 2020” (COM(2011)0500),

—

având în vedere articolul 48 din Regulamentul său de procedură,

—

având în vedere raportul Comisiei pentru afaceri externe și avizul Comisiei pentru dezvoltare (A7-0010/2012),

A.

întrucât relevanța politică și economică crescândă a Braziliei, Rusiei, Indiei, Chinei și Africii de Sud (țările BRICS) se traduce printr-o importanță crescândă a acestor țări în politica externă;

B.

întrucât țările BRICS și alte economii emergente ar putea căpăta o deosebită importanță în domeniul politicii externe pe plan mondial, în cazul în care creșterea lor economică continuă să se consolideze;

C.

întrucât se estimează că, în 2050, șapte țări emergente (Brazilia, Rusia, India, China, Indonezia, Mexic și Turcia) vor avea economii mai puternice decât țările grupului G-7 luate împreună (SUA, Japonia, Canada, Regatul Unit, Germania, Franța și Italia); întrucât, în ceea ce privește produsul intern brut, se prevede că China va deveni cea mai mare economie a lumii înainte de 2020; întrucât India ar putea deveni economia cu cea mai rapidă creștere din lume înainte de 2050; întrucât, în 2050, China, SUA si India ar putea reprezenta, împreună, 50 % din economia lumii; întrucât UE ar putea avea o dimensiune comparabilă, în linii mari, cu oricare dintre aceste țări în cazul în care ar acționa ca o singură entitate politică robustă; întrucât o astfel de dimensiune comparabilă este esențială pentru menținerea influenței politice și pentru a putea continua promovarea valorilor universale în cadrul noului sistem multipolar de guvernanță globală ce se profilează la orizont; întrucât acest lucru ar trebui realizat în cadrul unei abordări a politicii externe care să promoveze parteneriatul, cooperarea și guvernanța comună pe baza valorilor comune;

D.

întrucât, în contextul întăririi în sfera economiei și a politicii externe, a puterilor precum BRICS, a apărut un sistem multipolar, în cadrul căruia conducerea la nivel mondial este din ce în ce mai mult distribuită între mai multe țări și blocuri regionale de țări; întrucât un astfel de sistem multipolar implică o schimbare progresivă în puterea economică pe plan mondial către BRICS și alte economii emergente și, în continuare, ar putea atrage după sine o schimbare în privința conducerii și a unei influențe pozitive în materie de politică externă, de la puterile existente către puterile emergente; întrucât actuala criză economică a accelerat această tranziție către un sistem multipolar; întrucât apariția unor noi actori pe scena mondială s-ar putea dovedi o oportunitate valoroasă pentru un parteneriat constructiv între puterile existente și cele emergente și pentru o acțiune concertată în ceea ce privește problemele și sfidările mondiale;

E.

întrucât sfidările transnaționale, precum schimbările climatice, problemele în materie de reglementare la nivel mondial, accesul la materiile prime și la pământurile rare, terorismul, lupta împotriva mișcărilor radicale fără caracter statal, dezvoltarea sustenabilă, stabilitatea politică și securitatea mondială, vor necesita o abordare întemeiată pe norme, favorabilă incluziunii, bazată pe parteneriat, valori comune, consens, consultare și cooperare strânsă cu noile puteri emergente, iar în cazul în care sunt într-adevăr împărtășite de acestea, se vor găsi soluții eficiente la problemele transnaționale; întrucât UE ar putea și ar trebui să ia inițiativa în acest sens;

F.

întrucât, fără un nou sistem incluziv de guvernanță la nivel mondial întemeiat pe o consultare și cooperare strânsă cu BRICS și cu alte economii emergente, vor exista puține stimulente pentru cooperarea internațională și coordonarea acțiunilor pe teme majore la nivel mondial, existând un risc potențial de (i) fragmentare politică și economică și apariție a unor ordini de zi concurente la nivel mondial și a unor zone regionale separate, (ii) dezagregare a structurilor economice și a fluxurilor de investiții mondiale și (iii) creare a unor blocuri regionale de influență cu o coordonare internațională foarte limitată și fără nicio posibilitate de soluții conjugate pentru sfidările transnaționale;

G.

întrucât dimensiunile demografice mari ale BRICS și ale altor puteri emergente, comparativ cu cele în scădere din Occident, vor da mai multă autoritate țărilor respective în cadrul forurilor internaționale, deoarece BRICS și alte puteri emergente vor putea să pretindă o mai mare reprezentativitate a vastei majorități a populației lumii; întrucât acest lucru implică necesitatea de a reforma sistemul de guvernanță globală și structura de guvernanță a organizațiilor internaționale, astfel încât acestea să poată deveni mai reprezentative pentru noul peisaj economic și politic și să continue să își mențină un rol central la nivel global în edificarea unui consens și în procesele decizionale;

H.

întrucât, ținând seama de actuala criză economică și de constrângerile bugetare ale UE și ale SUA, există o necesitate urgentă de a pune resursele în comun cu alte puteri emergente pentru a asigura o arhitectură coerentă și eficientă de securitate și stabilitate la nivel mondial și o intervenție eficientă în zonele sensibile în temeiul unor obiective comune și strategii și eforturi coordonate;

I.

întrucât o tranziție încununată de succes către o economie cu venituri medii, poate, în anumite condiții, promova o politică externă moderată orientată către stabilitate; întrucât în unele țări BRICS și în alte țări emergente consolidarea puterii economice și politice a acestora nu a deschis mereu calea către o astfel de tranziție;

J.

întrucât, în pofida spectaculoasei creșteri economice înregistrate recent în țările BRIC, tot acestea sunt țările în care există și cea mai ridicată concentrație de sărăcie la nivel mondial; întrucât aceasta arată că, în marea majoritate a cazurilor, fără o creștere favorabilă populației sărace și fără crearea unor „plase de siguranță”, o creștere economică rapidă poate determina agravarea inegalităților;

K.

întrucât țările BRICS și economiile emergente actuale nu constituie sau fac parte dintr-un grup formal de țări, creat pentru a juca un rol specific în afacerile internaționale și, prin urmare, Uniunea Europeană ar trebui să dezvolte o relație cu fiecare dintre aceste țări, luând în considerare singularitatea și obiectivele specifice de politică externă ale acestora; întrucât UE ar trebui să investească în parteneriate strategice cu fiecare țară BRICS și cu alte economii emergente, deoarece acestea joacă, într-o măsură din ce în ce mai mare, un rol în arena politică internațională, îndeosebi în cadrul organizațiilor internaționale, cum ar fi ONU, ca modalitate de a promova obiective comune, precum pacea și securitatea la nivel mondial, statul de drept pe plan intern sau internațional, promovarea drepturilor omului, a democrației, a dezvoltării sustenabile și a reglementării financiare la nivel mondial;

L.

întrucât BRICS și alte economii emergente necesită un cadru stabil de politică externă și un mediu stabil de reglementare și de politici publice care să poată susține interesele și investițiile în economiile și societățile lor; întrucât BRICS și alte economii emergente trebuie să investească și să fie sprijinite în consolidarea stabilității democratice, politice, economice și sociale;

M.

întrucât UE trebuie să joace un rol important în transferul de putere la nivel mondial ca promotor al parteneriatului și al guvernanței incluzive, însă trebuie să acționeze rapid în cazul în care dorește să își mențină influența (în caz contrar, ar putea fi marginalizată din punct de vedere strategic); întrucât acest lucru va implica schimbări strategice atât în interiorul UE, cât și în ceea ce privește politica sa externă, printre altele, introducerea unei mai mari coerențe a politicilor;

N.

întrucât la sfârșitul celei de a treia reuniuni a liderilor din țările BRICS, de la 14 aprilie 2011, aceștia au emis o declarație comună prin care au solicitat o mai strânsă cooperare internațională, consolidarea guvernanței globale și și-au exprimat sprijinul pentru diplomația multilaterală în cadrul Organizației Națiunilor Unite și G-20; întrucât toate cele cinci țări BRICS au fost concomitent membre ale Consiliului de Securitate al ONU în cursul anului 2011; întrucât BRICS au solicitat o schimbare în structurile de conducere ale instituțiilor financiare internaționale și ale ONU pentru a reflecta schimbările din economia mondială și pentru a gestiona mai bine sfidările mondiale actuale;

O.

întrucât există disparități considerabile între sistemele politice și economice, tendințele demografice și sociale, precum și perspectivele de politică externă ale BRICS;

P.

întrucât în concluziile Consiliului European din 16 septembrie 2010 s-a subliniat faptul că, în conformitate cu Tratatul de la Lisabona și cu Strategia europeană de securitate, UE și statele sale membre vor acționa într-un mod mai strategic, astfel încât importanța reală a Europei să se reflecte la nivel internațional, iar parteneriatele strategice ale UE cu actori-cheie la nivel mondial să ofere un instrument util pentru urmărirea obiectivelor și intereselor europene;

Q.

întrucât acordurile comerciale actuale dintre UE și țările BRICS sunt reciproc avantajoase atât din punct de vedere economic, cât și politic;

R.

întrucât UE ar trebui să joace un rol proactiv în edificarea unui sistem incluziv și reprezentativ al Națiunilor Unite bazat pe parteneriat, care să poată contribui în mod eficient la guvernanța globală, la pace și securitate, la democrație, la drepturile omului și la o ordine internațională bazată pe statul de drept; întrucât, în conformitate cu articolul 21 din TUE, UE s-a angajat să promoveze un multilateralism eficient având ca element dominant o Organizație a Națiunilor Unite puternică;

S.

întrucât, de-a lungul anilor, UE a dezvoltat parteneriate bilaterale strategice cu BRICS bazate pe valori și interese comune care vizează îmbunătățirea relațiilor și consolidarea cooperării la toate nivelurile; întrucât deseori aceste parteneriate strategice s-au dovedit a fi necorespunzătoare în ceea ce privește, în special, promovarea democrației, consolidarea statului de drept și definirea unei abordări comune pentru soluționarea conflictelor;

T.

întrucât există o nevoie urgentă de a găsi modalități de consolidare a cooperării în cadrul sistemului Organizației Națiunilor Unite și al grupurilor țărilor conducătoare (G-7, G-20), precum și de îmbunătățire a modului de coordonare a activității acestora;

U.

întrucât Grupul celor 20 (G-20), ale cărui state membre reprezintă 88 % din PIB-ul mondial și 65 % din populația lumii, a devenit un forum important pentru cooperare la nivel mondial, dar trebuie soluționată problema reprezentativității sale și trebuie stabilit rolul său precis în cadrul arhitecturii multilaterale,

1.

subliniază modul în care actuala criză economică a demonstrat interdependența dintre puterile existente, BRICS și alte țări emergente; evidențiază legătura profundă, reciprocă dintre creșterea economică stabilă a economiilor dezvoltate și creșterea economică stabilă a economiilor emergente; subliniază caracterul pozitiv al acestei interdependențe și caracterul reciproc avantajos al legăturilor politice și economice dintre economiile dezvoltate și economiile emergente; consideră că UE și statele sale membre ar trebui să urmărească, într-un spirit de parteneriat și cu obiectivul general de a realiza un nou sistem incluziv de guvernanță, continuarea dialogului politic și înțelegerea pe mai departe cu BRICS și alte țări emergente, inclusiv cu fiecare dintre ele în parte; consideră, de asemenea, că întâlnirile frecvente la nivel înalt dintre UE și fiecare din țările BRICS ar oferi o foarte bună posibilitate de instaurare a unor relații de încredere, de aliniere a pozițiilor și încurajare a țărilor BRICS de a-și asuma o mai mare responsabilitate într-un nou sistem de guvernanță globală, întemeiat pe responsabilități și abordări comune și pe acțiuni mai strâns coordonate; consideră că instrumentul de parteneriat strategic ar putea oferi sinergii prețioase în direcția realizării acestor obiective;

2.

consideră că relațiile dintre puterile existente pe de o parte și BRICS și alte puteri emergente, pe de altă parte, păstrează o dimensiune economică pertinentă, însă sunt, în esență, politice și ar trebui să se desfășoare într-un cadru politic, ținând seama de faptul că toate țările în cauză au un interes comun, acela de a asigura un sistem eficient de guvernanță la nivel mondial și de a aborda împreună, într-un spirit de cooperare și consultare, precum și de convergență a pozițiilor politice, acele riscuri legate de stabilitate și securitate la nivel mondial care ar putea reprezenta un pericol pentru creșterea economică sustenabilă și potențialul său în viitor, la nivel mondial; solicită, prin urmare, o cooperare consolidată între UE și BRICS, inclusiv în privința parteneriatelor cu diferitele țări BRICS, în toate chestiunile de interes internațional;

3.

subliniază faptul că, deși BRICS ar putea avea poziții similare în materie de politică externă, există diferențe majore între acestea, în domeniile politic, economic și social; relevă, în special, faptul că sistemele lor politice variază de la regimuri puternic autoritare la democrații credibile și stabile; solicită, în acest sens, UE să-și intensifice relațiile și să dezvolte sinergii, în special cu acele țări BRICS care împărtășesc cu adevărat și respectă valorile democratice și depun eforturi în vederea realizării unei economii sociale de piață;

4.

consideră că UE nu își va vedea influența diminuată în contextul apariției unor noi puteri pe plan economic și de politică externă, ci că aceasta are un rol important de jucat în promovarea unei înțelegeri comune a opțiunilor de politică și ar trebui să demonstreze leadership în soluționarea sfidărilor la nivel mondial; consideră că UE și partenerii transatlantici ai acesteia ar trebui să se axeze pe realizarea economiilor de scară necesare și să dezvolte eforturi coordonate pentru a le permite să interacționeze în mod constructiv și eficient cu puterile emergente, într-un spirit de parteneriat veritabil și bună cooperare; evidențiază necesitatea dezvoltării unui sistem incluziv de guvernanță la nivel mondial întemeiat pe cooperarea și coordonarea cu BRICS și alte țări emergente, după caz, în avantajul tuturor; subliniază, de asemenea, rolul-cheie al UE și al partenerilor săi transatlantici în promovarea unui sistem de guvernanță incluziv la nivel mondial; subliniază că UE ar trebui să acționeze într-un mod mai strategic pentru a reflecta adevărata importanță a Europei la nivel internațional, în special prin gestionarea implicațiilor de interdependență, încurajând reforme ale guvernanței globale și stimulând acțiuni colective în domenii cum ar fi statul de drept, sustenabilitatea mediului și securitatea regională, prin intermediul interacțiunii constructive cu BRICS și cu alte puteri emergente;

5.

salută conceptul de parteneriat bilateral strategic și îndeamnă Consiliul și SEAE să îl operaționalizeze; consideră că parteneriatele strategice constituie un instrument promițător, cu potențial transformațional, de organizare și promovare a relațiilor UE cu actori-cheie de pe scena mondială, inclusiv BRICS și alte puteri emergente; recomandă ca acest instrument să fie utilizat de către UE pentru a urmări atât agende multilaterale, cât și bilaterale și pentru a dezvolta legături semnificative între cele două; subliniază că este esențială o coerență internă pentru ca UE să acționeze și să fie percepută ca un interlocutor strategic veritabil al BRICS și al altor puteri emergente;

6.

ia act de faptul că, în trecut, BRICS au părut că-și coordonează pozițiile în privința politicii externe în cadrul Consiliului de Securitate al ONU, în anumite situații, în special la începutul crizelor din Libia și Siria, inclusiv prin amânarea votului asupra rolului UE din Adunarea Generală a ONU și prin adoptarea unor poziții concordante cu privire la Coasta de Fildeș și Sudan; subliniază, în acest sens, faptul că BRICS pot părea o sfidare pentru actualul sistem de guvernanță internațională, însă dialogul democratic, angajamentul politic, inclusiv individual și parteneriatul veritabil pot aduce în prim-plan sinergii pozitive și facilita un nou sistem incluziv de guvernanță globală; consideră că UE ar trebui să țină seama în mod corespunzător de noua importanță, pe plan politic și economic, a BRICS și a altor puteri emergente, deoarece acest lucru ar putea contribui la o reformă ordonată a guvernanței globale, pe baza unei platforme convergente și fără efecte destabilizatoare;

7.

ia act de faptul că BRICS au demonstrat că dispun de o capacitate de integrare regională și, prin urmare, de capacitatea de a se angaja în sisteme multipolare de guvernanță; consideră că acest lucru este încă o dovadă a posibilului interes al BRICS de a contribui la guvernanța globală; consideră, prin urmare, că BRICS și alte țări emergente își definesc, în prezent, direcția lor strategică în ceea ce privește politica externă, devenind, astfel, parteneri ai puterilor existente și susținători ai unui sistem de guvernanță globală bazat pe valori universale, parteneriat și incluziune;

8.

consideră că, în lumina intereselor și dimensiunii lor politice și economice, a rolului și aspirațiilor regionale, BRICS ar putea încerca să funcționeze ca un grup în politica externă, însă recunoaște că dimensiunea individuală este, de asemenea, pertinentă; consideră, în acest sens, că pe lângă atenția acordată BRICS ca grup de state cu o posibilă coeziune în ce privește politica externă, UE ar trebui să acorde atenție, de asemenea, fiecărei țări din cadrul BRICS, păstrând o abordare sistemică și coordonată; consideră, în această privință, că o astfel de abordare va permite UE să dezvolte economii de scară prin intermediul unor parteneriate cu fiecare țară BRICS, să-și maximizeze interesele și rolul în diferitele regiuni și să contribuie la consolidarea unei ordini multipolare cu un echilibru politic și economic între economiile existente și cele emergente, pe baza unui sistem incluziv întemeiat pe dialog, cooperare și parteneriate bilaterale sau multilaterale;

9.

consideră, de asemenea, că deosebirile considerabile la nivelul sistemelor politice și economice, al tendințelor demografice și sociale, precum și în ceea ce privește perspectivele de politică externă ale BRICS ar trebui să inspire și să se reflecte într-o politică nuanțată a UE față de aceste țări, având ca scop crearea de sinergii cu fiecare din țările BRICS și alte țări emergente și descurajând crearea sau consolidarea unor grupuri alternative de state, cu o posibilă coeziune în ceea ce privește politica externă; în acest context, îndeamnă UE și statele sale membre să descurajeze consolidarea concurenței strategice între blocurile de puteri existente și, respectiv, cele emergente; susține că, pentru a promova o acțiune internațională colectivă și reforma guvernanței globale, UE trebuie să valorifice o varietate de interacțiuni bilaterale, multilaterale și nestatale și să exploateze coalițiile formate în jurul unor chestiuni specifice, care nu țin cont de împărțirea în puteri existente și puteri emergente la nivel mondial;

10.

consideră că UE trebuie să-și stabilească o poziție care să vizeze o relație mai strânsă cu țările BRICS, chiar ținând seama de posibilitatea ca viziunea UE și cea a țărilor BRICS privind angajamentele cu caracter obligatoriu și sistemele instituționalizate să nu fie neapărat întotdeauna aceeași; consideră, de asemenea, că țările BRICS ar putea sprijini un multilateralism eficient, în schimbul unei reprezentări mai solide la nivelul instituțiilor internaționale pertinente; insistă ca încercările pe care le reprezintă ascensiunea țărilor BRICS să fie văzute ca o oportunitate și nu ca o problemă;

11.

consideră că relațiile cu țările BRICS ar trebui fie dezvoltate pe baza unor dialoguri bilaterale care să se axeze pe și să stimuleze, în continuare, democratizarea și consolidarea statului de drept, buna guvernanță, convergența în materie de reglementare, coordonarea pozițiilor comune în cadrul forurilor internaționale și intensificarea relațiilor cu UE;

12.

subliniază importanța Braziliei ca principală putere în procesul de integrare regională reprezentat de Mercosur; salută reînnoirea Parteneriatului strategic UE-Brazilia – Planul de acțiune comună 2012-2014 și angajamentele reciproce în domeniile promovării democrației și reformării sistemului multilateral de guvernanță; îndeamnă ambele părți să își îndeplinească angajamentele și să contribuie la reforma arhitecturii financiare mondiale; reamintește oferta adresată de președinta Rousseff în ceea ce privește sprijinirea UE în vederea depășirii crizei datoriilor suverane și recunoaște că acestea sunt interconectate; își exprimă sprijinul pentru încheierea, în mod echilibrat și just, a Agendei de dezvoltare de la Doha și a Acordului de asociere UE-Mercosur, care va fi cel mai important acord de asociere semnat vreodată de către UE, care va include 750 de milioane de persoane și schimburi comerciale în valoare de 125 de miliarde de dolari anual; ia act de cererea Braziliei de a beneficia de o liberalizare deplină a vizelor și solicită Comisiei Europene să prezinte o propunere în acest sens;

13.

evidențiază rolul esențial al parteneriatului strategic UE-Rusia în menținerea păcii și securității în Europa, în intensificarea schimburilor comerciale și dezvoltării economice, în menținerea securității energetice, precum și în abordarea încercărilor cu caracter transnațional; consideră că, pe termen lung, ascensiunea puterilor asiatice ar putea facilita o aliniere mai îndeaproape a intereselor și o cooperare strategică mai strânsă între UE și Rusia; consideră că o astfel de cooperare este vitală pentru realizarea de progrese în ce privește chestiuni de importanță mondială precum proliferarea nucleară, terorismul, schimbările climatice sau migrația ilegală;

14.

evidențiază importanța și potențialul parteneriatului strategic UE-India; consideră că, în actuala criză economică mondială, chestiuni precum criza socială, schimbările climatice, fluxurile migratorii și securitatea la nivel mondial ar trebui să fie abordate în cadrul unui parteneriat mai cuprinzător între India și UE; constată, de asemenea, faptul că negocierile în curs de desfășurare privind acordul de liber schimb consolidează relațiile UE-India; consideră, totuși, că această relație nu ar trebui să fie limitată la aspectele legate de comerț; ar saluta reînființarea unui grup omolog Delegației Parlamentului European pentru relațiile cu India, în urma experienței Grupului de prietenie India-Europa, care a existat în Parlamentul Indiei înainte de alegerile parlamentare din 2009 din această țară;

15.

subliniază importanța Chinei ca putere economică majoră și evidențiază rolul esențial al acesteia în redresarea economică la nivel mondial; reamintește, în acest sens, necesitatea ca China să-și îndeplinească obligațiile convenite în cadrul OMC, la zece ani de la aderarea acesteia; invită UE, statele sale membre și China să abordeze, de asemenea, încercările și amenințările comune la adresa păcii și securității internaționale, în special printr-o mai bună cooperare în vederea găsirii unei soluții diplomatice la criza nucleară iraniană; îndeamnă ambele părți să promoveze schimburi comerciale reciproce mai echilibrate, în special prin intensificarea eforturilor lor de a încheia negocierile privind noul acord de parteneriat și de cooperare pentru ca acest cadru să realizeze potențialul parteneriatului strategic UE-China;

16.

subliniază caracterul strategic al relațiilor UE-Africa de Sud; salută rezultatul pozitiv al celui de-al patrulea summit UE-Africa din septembrie 2011, în special convergența opiniilor cu privire la situația din Libia; îndeamnă UE și Africa de Sud să încheie, cât mai curând posibil, negocierile privind un nou acord economic și de parteneriat; susține că Africa de Sud, având în vedere înregistrarea unei tranziții reușite și pașnice spre democrație și rolul său ca putere regională, poate fi atât o forță majoră în promovarea democrației și a bunei guvernanțe, încurajând integrarea economică regională și sprijinind reconcilierea națională în Africa, cât și un partener-cheie al UE în aceste eforturi; subliniază importanța unei strânse cooperări între UE și Africa de Sud cu privire la schimbările climatice, dezvoltarea durabilă și reformele instituțiilor internaționale;

17.

consideră că, având în vedere însemnătatea tot mai mare a BRICS și a altor economii emergente și sistemul multipolar de guvernanță globală ce se profilează la orizont, G-20 ar putea reprezenta un for util și foarte adecvat pentru ajungerea la un consens și pentru un proces decizional incluziv, bazat pe parteneriat și capabil să promoveze convergența, inclusiv în materie de reglementare; consideră că, în ciuda importanței crescânde a G-20, G-7 ar putea juca un rol-cheie în calitate de for de consultări, coordonare și consens pentru puterile existente în scopul purtării unui dialog cu BRICS și alte economii emergente și înainte de reuniunile G-20; consideră că existența grupului G-8 trebuie, de asemenea, valorificată pentru a încerca o apropiere față de Rusia, pentru a face față încercărilor comune în mod coordonat și eficient; sprijină dimensiunea parlamentară a G-20 și consideră că aceasta ar trebui întărită în continuare și implicată în procesele decizionale pentru a asigura un dialog și un control democratic consolidat; sprijină, de asemenea, crearea unui forum consultativ paralel cu G-20 care să reunească organizațiile neguvernamentale și reprezentanți de frunte ai societății civile și ai mediului de afaceri din statele G-20;

18.

consideră că criza actuală a datoriilor suverane va constitui un test important pentru G-20 în calitate de forum eficient pentru un dialog politic strategic, capabil să promoveze un sistem cu adevărat global de guvernanță economică și financiară care să reflecte interdependența dintre economiile dezvoltate și cele emergente, să creeze premisele eliminării dezechilibrelor sistemice, care pot aduce mari daune atât economiilor dezvoltate, cât și, pe termen lung, celor emergente și să promoveze solidaritatea în cadrul forurilor financiare internaționale precum Fondul Monetar Internațional;

19.

solicită UE să intensifice dialogul și cooperarea politică cu țările BRICS pentru stimularea reformei instituțiilor de guvernanță economică și financiară globală, adică a instituțiilor înființate în urma conferinței de la Bretton Woods, vizând asigurarea unei ample reprezentări a tuturor statelor membre și reflectarea modificărilor la nivelul importanței economice;

20.

consideră că puterile existente ar trebui să sprijine organizațiile regionale care includ BRICS și alte țări emergente, cum ar fi ASEAN sau Mercosur, inclusiv procesele lor de consolidare a instituțiilor și a capacităților și să asigure o prezență diplomatică la nivel înalt la reuniunile acestor organizații;

21.

ia act de faptul că, având în vedere importanța tot mai mare, la nivel mondial și regional, a Chinei, Indiei și altor țări emergente din Asia, atât Statele Unite ale Americii, cât și UE și-ar putea deplasa, în mod treptat, atenția, investițiile și resursele politice principale către zona Pacificului și ar putea percepe dimensiunea nord-atlantică și cooperarea reciprocă ca fiind mai puțin importante din punct de vedere strategic; observă, în plus, că Asia ar trebui să joace un rol mai important pe agenda externă a Uniunii Europene și a statelor sale membre; solicită o mai mare coordonare a politicilor SUA și UE față de China, India și alte țări emergente din Asia pentru a evita o decuplare a acestor politici; este ferm convins că, prin coordonarea eforturilor lor, SUA și UE vor realiza sinergiile politice necesare pentru a se angaja într-un dialog eficient, pozitiv și constructiv, cu BRICS și alte țări emergente; consideră că, fără a aduce atingere G-7, summit-urile periodice UE-SUA ar oferi posibilitatea de a identifica obiectivele comune și coordona strategiile în chestiuni de importanță mondială, inclusiv guvernanța economică, cu scopul de a ajunge la o abordare comună față de puterile emergente; reamintește faptul că relațiile transatlantice sunt de o maximă importanță, atât din punct de vedere economic, cât și politic și subliniază relațiile economice reciproce solide dintre SUA și UE; consideră că Consiliul Economic Transatlantic și Dialogul Transatlantic al Legislatorilor ar putea oferi, de asemenea, o posibilitate de dialog și de evaluare și, prin urmare, ar trebui să includă o analiză a angajamentului strategic al UE și SUA față de BRICS și alte țări emergente importante, precum și asupra modului în care să se stimuleze convergența în materie de reglementare cu aceste țări; reamintește necesitatea înființării Consiliului Politic Transatlantic ca organism ad-hoc cu rol de consultare și coordonare sistematică, la nivel înalt, pe probleme de politică externă și de securitate între UE și SUA;

22.

subliniază că, în cazul aspectelor care au o dimensiune mondială sau care sunt legate de guvernanța globală, UE și nu statele sale membre ar trebui să fie interlocutorul puterilor existente, al BRICS și al altor țări emergente; consideră că, în vederea realizării unei politici coerente față de BRICS și alte puteri emergente, este extrem de important ca statele membre să dezvolte relațiile lor bilaterale cu o maximă transparență, ținând seama de impactul potențial al unor astfel de relații asupra politicilor și pozițiilor UE; consideră că UE ar trebui să depună eforturi pentru a atinge un nivel mai înalt de coeziune politică și economică și pentru o mai intensă creștere economică, cu scopul de a-și menține influența politică și un rol-cheie în sistemul multipolar ce se profilează la orizont și de a fi percepută drept un omolog prețios și necesar de către BRICS și noile țări emergente;

23.

subliniază că coordonarea generală a politicii externe a UE față de BRICS și alte puteri emergente ar trebui să fie asigurată de Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate/Vicepreședintele Comisiei, în conformitate cu articolele 18 alineatul (4) și 21 alineatul (3) din TUE; consideră că UE ar trebui să depună eforturi pentru a realiza, sub coordonarea Înaltului Reprezentant, o mai bună legătură între politica externă și de securitate și politicile sectoriale ale UE precum dezvoltarea, securitatea energetică, comerțul, accesul la materiile prime și elementele rare, schimbările climatice și migrația, cu scopul de a utiliza sinergiile și a asigura o abordare de politică externă coerentă și sistemică care să vizeze respectarea, la nivel mondial, a statului de drept, a drepturilor omului și a guvernanței democratice; consideră că noțiunea de „parteneri strategici” ai UE ar trebui în continuare promovată și mai bine adaptată pentru a reflecta aceste obiective fundamentale; evidențiază concluziile COP-17 la Convenția-cadru a Organizației Națiunilor Unite asupra schimbărilor climatice (CCONUSC) și subliniază necesitatea, și în continuare, a depunerii unui efort coerent și coordonat cu BRICS pentru a ajunge la un acord cu caracter progresist;

24.

consideră că o abordare coerentă de politică externă la nivelul UE impune, de asemenea, o mai bună coordonare între Președintele Consiliului European, Înaltul Reprezentant, Consiliu, Parlamentul European și Comisie privind aspectele legate de ordinea de zi a G-7, G-8 și G-20;

25.

ia act de faptul că UE ar trebui să aibă capacitatea de a adapta și reforma structurile sale interne de guvernanță în scopul asigurării unui proces decizional care să reflecte pluralitatea acesteia și să creeze consens; subliniază că este important ca funcționarea SEAE să reflecte o abordare coerentă de politică externă la nivelul UE față de BRICS și alte țări emergente; consideră că SEAE ar trebui să reexamineze și să întărească parteneriatele strategice cu diferitele țări BRICS, în strânsă consultare cu Parlamentul European, valorificând particularitățile caracteristice ale acestora și potențialul pentru sinergii și cooperare cu UE; îndeamnă SEAE să instituie mecanisme de coordonare orizontală și verticală, care vor permite politicii externe a UE să beneficieze de sinergiile instituționale ale UE și de densitatea și profunzimea legăturilor bilaterale ale statelor membre cu partenerii strategici, inclusiv BRICS și alte puteri emergente; consideră că, în ceea ce privește BRICS, în plus față de organizarea sa pe zone geografice și tematice, SEAE ar trebui să înființeze un mecanism ad-hoc de coordonare pentru a asigura că toate politicile individuale față de BRICS sunt compatibile din punct de vedere sistemic și că pozițiile politice adoptate sunt reflectate în dialogul UE cu puteri existente precum SUA, Canada și Japonia; consideră că delegațiile UE din țările BRICS și alte puteri emergente importante ar trebui să colaboreze mai strâns între ele pentru asigurarea monitorizării și analizării continue a relațiilor dintre BRICS și sensibilitățile încrucișate pertinente, permițând, astfel, o abordare mai sistemică; consideră, în acest sens, că delegațiile UE din țările BRICS ar trebui să analizeze pozițiile țărilor BRICS cu privire la guvernanță și la încercările la nivel mondial, precum și cu privire la relațiile cu celelalte țări BRICS; consideră că UE ar trebui să-și dirijeze eforturile reînnoite și resursele astfel încât să conducă procesul de reformă a sistemului global de guvernanță și a organizațiilor internaționale, cu scopul de a asigura un proces mai incluziv de edificare a unui consens și de luare a deciziilor la nivel mondial, în special reforma Consiliului de Securitate al ONU și a multilateralismului financiar la nivel mondial;

26.

consideră că „multilateralismul eficient” și o mai mare coordonare la nivelul forurilor multilaterale, în vederea soluționării problemelor de guvernanță globală, ar trebui să stea în continuare la baza dezvoltării parteneriatului consolidat cu țările BRIC; recomandă, în special, ca UE să își intensifice eforturile în vederea implicării țărilor BRIC în această direcție;

27.

consideră că Parlamentul ar trebui să participe la reuniunile bilaterale la nivel înalt dintre UE și partenerii săi strategici;

28.

consideră că personalul delegațiilor UE din țările BRICS ar trebui să includă funcționari de legătură din cadrul Parlamentului European pentru a stimula o mai bună înțelegere a dimensiunii parlamentare naționale din fiecare dintre aceste țări, a promova o mai strânsă cooperare și un dialog între Parlamentul European și parlamentele naționale pe o bază bilaterală și a promova o responsabilitate cu un caracter mai democratic a proceselor decizionale în foruri internaționale precum G-8 și G-20; consideră că, pe lângă actualele sale delegații pentru relațiile cu Rusia, India, China și Africa de Sud, respectiv, ar trebui să se ia în considerare o delegație pentru relațiile cu Brazilia;

29.

consideră că, în vederea asigurării unui control democratic eficient al elaborării politicilor UE față de BRICS și alte țări emergente și pentru a facilita un dialog interparlamentar consolidat cu aceste țări, personalul în cauză din Parlament ar trebui să dezvolte competențe de specialitate și, astfel, să dispună de instrumente adecvate de analiză și capacitate de monitorizare și să fie capabil să ajute deputații în promovarea unui dialog eficient; consideră, de asemenea, că ar trebui instituit un sistem de schimb de personal între Parlament și SEAE pentru a maximiza sinergiile, dialogul și cooperarea interinstituțională și pentru a promova schimbul de experiență;

30.

subliniază că orice aprofundare a relațiilor și consolidare a cooperării politice cu BRICS la nivel guvernamental ar trebui să fie însoțite de un dialog susținut între organizațiile societății civile; solicită, în acest sens, ca delegațiile SEAE și UE să creeze un cadru care să faciliteze și să intensifice contactele între persoane și schimburile culturale și academice pe baza programelor existente și a celor ad-hoc cu scopul de a îmbunătăți înțelegerea reciprocă și de a dezvolta acțiunile și inițiativele comune;

31.

insistă asupra necesității promovării dialogului politic cu țările BRIC cu privire la respectarea drepturilor omului și a normelor sociale și de mediu; reamintește, în acest sens, că respectarea normelor fundamentale în domeniul muncii și a agendei OIM privind munca decentă sunt esențiale pentru atingerea Obiectivelor de dezvoltare ale mileniului, întrucât acestea au un impact pozitiv asupra economiei unei țări prin faptul că garantează stabilitatea sociopolitică și cresc nivelul de calificare al forței de muncă naționale;

32.

salută Comunicarea Comisiei susmenționată privind „Un buget pentru Europa 2020”, care prezintă o propunere pentru elaborarea de instrumente financiare și programe din cadrul viitorului cadru financiar multianual 2014-2020; subliniază faptul că noul instrument de parteneriat care vizează sprijinirea intereselor politice și economice ale UE în restul lumii și includerea unor activități neadmisibile pentru AOD ar trebui să fie un instrument de politică externă; consideră că un astfel de instrument de parteneriat ar putea sprijini consolidarea legăturilor politice și, prin urmare, legături economice mai puternice cu anumite țări și salută promovarea convergenței în materie de reglementare ca unul dintre obiectivele sale; consideră, de asemenea, că instrumentul de parteneriat ar trebui să includă linii de finanțare pentru diplomația publică pentru a consolida relațiile fiecărei țări cu UE și a favoriza influența, parteneriatul și loialitatea; consideră, totuși, că ar mai trebui prevăzute și resurse suplimentare, care să sprijine democratizarea, consolidarea statului de drept, ameliorarea învățământului și reducerea disparităților sociale; consideră că noul concept al instrumentelor și programelor financiare ar trebui să acorde o importanță deosebită liniilor de finanțare ad-hoc care sprijină puterile emergente și puterile potențial emergente în consolidarea structurilor democratice și dezvoltarea bunei guvernanțe și a statului de drept, a organizațiilor societății civile, a unor sisteme de învățământ performante și a incluziunii progresiste din punct de vedere social; salută propunerea Comisiei de a include principiul condiționalității în toate programele și instrumentele UE și consideră că acest lucru este esențial pentru a căpăta o mai mare influență în promovarea drepturilor omului, a democrației și a bunei guvernanțe ca valori universale;

33.

solicită statelor BRICS să-și asume un rol în politica internațională pentru dezvoltare care să reflecte mai bine ponderea pe care o dețin în cadrul PIB-ului mondial;

34.

îndeamnă UE și statele sale membre să sprijine inițiativele de cooperare Sud-Sud și să participe la proiectele de cooperare triunghiulară la care participă țările BRIC;

35.

consideră că este extrem de important să se încurajeze o cooperare mai strânsă a UE cu BRICS și alte economii emergente în sistemul de guvernanță globală și în cadrul organizațiilor internaționale; consideră că UE și SUA ar trebui să deschidă un dialog strategic cu BRICS cu privire la opțiunile de reformă a organizațiilor internaționale; consideră că ar trebui să fie încurajată o analiză la nivelul UE cu privire la modalitatea de a maximiza rolul, vocea și puterea de vot ale UE în forurile internaționale și să se realizeze o coordonare mai eficientă între statele membre ale UE în cadrul acestor foruri și, prin urmare, o poziție mai coerentă în scopul unui dialog, parteneriat și a unei cooperări pozitive cu BRICS;

36.

încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Președintelui Consiliului European, Președintelui Comisiei Europene, Vicepreședintelui Comisiei/Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate, Consiliului, Președinției poloneze a Consiliului Uniunii Europene, Comisiei și Departamentului de Stat al SUA.

20.8.2013   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

CE 239/11

—

având în vedere propunerea de recomandare adresată Consiliului, prezentată de Graham Watson în numele Grupului ALDE, privind o politică consecventă față de regimurile autoritare cărora UE le aplică măsuri restrictive în privința intereselor personale și comerciale ale liderilor lor pe teritoriul UE (B7-0235/2011),

—

având în vedere Carta Organizației Națiunilor Unite, în special articolele 1 și 25 și, la capitolul VII, articolele 39 și 41,

—

având în vedere convențiile Organizației Națiunilor Unite privind drepturile omului și protocoalele lor facultative,

—

având în vedere Pactul internațional privind drepturile civile și politice și cele două protocoale facultative,

—

având în vedere Convenția Europeană pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale (Convenția Europeană privind Drepturile Omului);

—

având în vedere Rezoluția 1674 a CSONU din 28 aprilie 2006 care reafirmă prevederile rezoluției adoptate de Reuniunea mondială la nivel înalt din 2005 referitoare la responsabilitatea de a proteja populațiile împotriva genocidului, a crimelor de război, a purificării etnice și a crimelor împotriva umanității,

—

având în vedere Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene,

—

având în vedere Strategia Europeană de Securitate (SES) intitulată „O Europă sigură într-o lume mai bună” adoptată de Consiliul European la 12 decembrie 2003,

—

având în vedere Rezoluțiile 1267 (1999) privind situația din Afganistan și 1371 (2001) privind situația din Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei ale Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite (CSONU),

—

având în vedere articolul 21 alineatul (2), articolul 22 și articolul 36 din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE),

—

având în vedere articolul 215 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

—

având în vedere Decizia-cadru 2003/577/JAI a Consiliului din 22 iulie 2003 privind executarea în Uniunea Europeană a ordinelor de înghețare a bunurilor sau a probelor (1),

—

având în vedere documentul Consiliului intitulat „Crearea unei formațiuni Sancțiuni în cadrul Grupului de lucru al consilierilor pentru relații externe (RELEX/Sancțiuni)” din 22 ianuarie 2004 (5603/2004),

—

având în vedere documentul Consiliului intitulat „Principiile de bază referitoare la recurgerea la măsuri restrictive (sancțiuni)“, din 7 iunie 2004 (10198/1/2004),

—

având în vedere hotărârea Curții de Justiție Europene în cauza Yusuf și Al Barakaat International Foundation/Consiliul și Comisia (Rec. 11-3533 (2005)),

—

având în vedere Decizia-cadru a Consiliului 2006/783/JAI din 6 octombrie 2006 privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce pentru hotărârile de confiscare (2),

—

având în vedere documentul Consiliului intitulat „Cele mai bune practici ale Uniunii Europene de aplicare eficientă a măsurilor restrictive“, din 9 iulie 2007 (11679/2007),

—

având în vedere documentul Consiliului intitulat „Punerea în aplicare a Poziției comune 2001/931/PESC” din 21 iulie 2007 (10826/1/2007),

—

având în vedere documentul Consiliului intitulat „Actualizarea celor mai bune practici ale Uniunii Europene de aplicare eficientă a măsurilor restrictive“, din 24 aprilie 2008 (08666/1/2008),

—

având în vedere Poziția comună 2009/67/PESC a Consiliului din 26 ianuarie 2009 de actualizare a Poziției comune 2001/931/PESC privind aplicarea unor măsuri specifice pentru combaterea terorismului și de abrogare a Poziției comune 2008/586/PESC (3),

—

având în vedere documentul Consiliului intitulat „Orientările Uniunii Europene referitoare la aplicarea și evaluarea măsurilor restrictive (sancțiunilor) în cadrul politicii externe și de securitate comune a UE“, revizuite ultima dată la 15 decembrie 2009 (17464/2009),

—

având în vedere Rezoluția sa din 4 septembrie 2008 referitoare la evaluarea sancțiunilor comunitare prevăzute în cadrul acțiunilor și politicilor UE în domeniul drepturilor omului (4),

—

având în vedere Directiva 2005/60/EC privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor și finanțării terorismului (5),

—

având în vedere resursele de care dispun statele membre în materie de politică externă,

—

având în vedere articolul 121 alineatul (3) din Regulamentul său de procedură,

—

având în vedere raportul Comisiei pentru afaceri externe (A7-0007/2012),

A.

întrucât noul articol 21 din TUE, în forma în care este introdus de articolul 1 alineatul (24) din Tratatul de la Lisabona, recunoaște că „democrația, statul de drept, universalitatea și indivizibilitatea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectarea demnității umane, principiile egalității și solidarității, precum și respectarea principiilor Cartei Organizației Națiunilor Unite și a dreptului internațional” călăuzesc acțiunile Uniunii;

B.

întrucât sancțiunile sunt puse în aplicare în scopul îndeplinirii obiectivelor PESC expuse la articolul 21 din TUE, care includ promovarea păcii și securității la nivel internațional, a respectării drepturilor omului, a libertăților fundamentale, a statului de drept și consolidarea democrației și a bunei guvernări;

C.

întrucât, în cadrul PESC, sancțiunile sau măsurile restrictive sunt considerate drept măsuri coercitive care nu recurg la forță, precum embargoul asupra armelor, sancțiunile comerciale, sancțiunile financiare și economice, înghețarea activelor, interdicțiile de zbor, restricțiile privind admisia, sancțiunile diplomatice, boicotarea manifestărilor sportive și culturale și suspendarea cooperării cu țara terță în cauză;

D.

întrucât aplicarea de sancțiuni și măsuri restrictive este eficace numai dacă se înscrie într-o strategie globală coerentă a UE și a statelor membre în domeniul drepturilor omului;

E.

întrucât „sancțiunile specifice” există sub formă de sancțiuni ce vizează persoane particulare, sub formă de măsuri economice selective și de măsuri diplomatice, cum ar fi interdicția de acordare a vizelor, înghețarea activelor, embargourile asupra exportului și importului anumitor materii prime, interdicții de zbor, interdicții privind investițiile sau limitarea contactelor oficiale;

F.

întrucât dezacordurile dintre statele membre conduc, în numeroase cazuri, la aplicarea incoerentă a măsurilor restrictive, ceea ce dăunează credibilității UE și are efecte defavorabile asupra eficienței măsurilor respective;

G.

întrucât, deseori, UE a aplicat în mod incoerent politica sa de sancțiuni, tratând în mod diferențiat țări terțe cu situații similare ale drepturilor omului și ale democrației, atrăgând astfel critici pentru aplicarea de „standarde duble”;

H.

întrucât, odată cu progresele tehnologiei informației, frontierele naționale devin din ce în ce mai irelevante și, prin urmare, într-o lume globalizată, capacitatea de a izola o țară sau elita acesteia se diminuează;

I.

întrucât, în majoritatea cazurilor, țările supuse unor sancțiuni sunt, de asemenea, cele care au menținut cel mai ridicat grad de izolare față de sistemul internațional, societățile acestora fiind primele beneficiare ale unei mai mari expuneri internaționale în interesul schimbării; întrucât, totuși, în anumite cazuri, măsurile restrictive, în special împotriva anumitor persoane fizice, pot avea efecte disuasive și psihologice;

J.

întrucât deciziile UE privind sancțiunile ar trebui luate numai după efectuarea unei evaluări aprofundate cu privire la modalitatea cea mai eficientă de realizare a unor schimbări democratice în țara respectivă; întrucât fiecare decizie ar trebui să fie însoțită de o justificare corespunzătoare;

K.

întrucât Uniunea Europeană exercită asupra unui mare număr de lideri autoritari și persoane asociate cu aceștia o forță de atracție pentru investiții, proprietăți imobiliare, servicii bancare și servicii de sănătate, reprezentând totodată un spațiu în care beneficiază de libera circulație, precum și de libertatea de a-și cheltui averile, care sunt deseori dobândite pe căi dubioase;

L.

întrucât posibilitatea oferită liderilor autoritari de a-și transforma puterea în avere personală, inclusiv, în numeroase cazuri, prin însușirea ilegală a activelor statului sau prin exercitarea unui control personal asupra acestora, constituie un stimulent pentru aceștia și le întărește capacitatea de a uzurpa și de a rămâne la putere; întrucât sunt necesare studii suplimentare pentru a reduce la minimum orice relație între ajutorul extern pentru dezvoltare sau în alte scopuri și îmbogățirea liderilor autoritari și a cercurilor apropiaților acestora;

M.

întrucât, în lipsa unor acțiuni concertate, informațiile precise privind activele deținute de lideri autoritari pe teritoriul UE sunt greu de obținut, iar UE trebuie să persevereze în căutarea informațiilor,

N.

întrucât liderii care sunt supuși unor sancțiuni vor fi afectați dacă fac personal obiectul unor presiuni sub formă de restricții asupra capacității lor de a transfera fonduri, de a efectua investiții și de a accede la activele lor financiare, a posibilităților de deplasare, a accesului la anumite bunuri și servicii sau la reprezentare diplomatică;

O.

întrucât multitudinea de actori internaționali și regionali necesită un dialog și mecanisme de consultare formală și informală între actorii respectivi;

P.

întrucât un aspect esențial al unei politici eficace față de regimurile autoritare trebuie să constea în stabilirea unui echilibru între diplomația coercitivă, inclusiv măsurile restrictive, însoțită de o comunicare clară, și opțiunile constructive care nu presupun recurgerea la forță, optând, în ceea ce privește activarea resurselor de politică externă ale UE și ale statelor membre, pentru un dialog critic și progresiv în locul izolării;

Q.

întrucât procedura de revizuire, în cadrul căreia sancțiunile pot fi extinse, atenuate sau ridicate în semn de răspuns la schimbările produse în acțiunilor liderilor vizați, este de o importanță vitală pentru eficacitatea măsurilor restrictive și trebuie să se desfășoare într-un mod riguros și strategic;

R.

întrucât toate măsurile restrictive trebuie să respecte drepturile omului, dreptul umanitar internațional, dreptul la un proces echitabil, principiul proporționalității și dreptul la o cale de atac eficace și nu trebuie să penalizeze în niciun mod categoriile cele mai vulnerabile ale populației din țările afectate de aceste măsuri,

1.

adresează Consiliului recomandările următoare:

Elaborarea unor definiți mai clare

Elaborarea unei politici de sancțiuni eficiente

Asumarea angajamentului în favoarea unei politici coerente pe teritoriul UE

Raza de acțiune

*

* *

2.

încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta recomandare Consiliului și, spre informare, Comisiei, precum și SEAE.

20.8.2013   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

CE 239/18

—

având în vedere articolul 225 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

—

având în vedere articolele 50 și 54 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

—

având în vedere Comunicarea Comisiei din 21 mai 2003 intitulată „Modernizarea dreptului societăților comerciale și consolidarea guvernării corporative în Uniunea Europeană - Un plan pentru a avansa” (COM(2003)0284),

—

având în vedere Comunicarea Comisiei din 3 martie 2010 intitulată „Europa 2020 - O strategie europeană pentru o creștere inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii” (COM(2010)2020),

—

având în vedere Comunicarea Comisiei din 27 octombrie 2010 intitulată „Către un Act privind piața unică - Pentru o economie socială de piață cu grad ridicat de competitivitate - 50 de propuneri pentru optimizarea muncii, a activităților comerciale și a schimburilor reciproce” (COM(2010)0608),

—

având în vedere Comunicarea Comisiei din 13 aprilie 2011 intitulată „Actul privind piața unică – Douăsprezece pârghii pentru stimularea creșterii și întărirea încrederii – «Împreună pentru o nouă creștere»” (COM(2011)0206),

—

având în vedere Regulamentului (CE) nr. 2157/2001 al Consiliului din 8 octombrie 2001 privind statutul societății europene (SE) (1),

—

având în vedere Directiva 2001/86/CE a Consiliului din 8 octombrie 2001 de completare a statutului societății europene în ceea ce privește implicarea lucrătorilor (2),

—

având în vedere Directiva 2005/56/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 octombrie 2005 privind fuziunile transfrontaliere ale societăților comerciale pe acțiuni (3),

—

având în vedere hotărârile Curții de Justiție în cauzele Daily Mail  (4), Centros  (5), Überseering  (6), Inspire Art  (7), SEVIC Systems  (8), Cadbury Schweppes  (9) și Cartesio  (10),

—

având în vedere rezoluția sa din 4 iulie 2006 privind recentele evoluții și perspectivele privind dreptul societăților comerciale (11),

—

având în vedere rezoluția sa din 25 octombrie 2007 referitoare la societățile private europene și la a paisprezecea directivă în domeniul dreptul societăților comerciale privind transferul sediului societății (12),

—

având în vedere Rezoluția sa din 19 februarie 2009 referitoare la aplicarea Directivei 2002/14/CE de stabilire a unui cadru general de informare și consultare a lucrătorilor din Comunitatea Europeană (13),

—

având în vedere Rezoluția sa din 10 martie 2009 conținând recomandări către Comisie privind transferul transfrontalier al sediului social al unei companii (14),

—

având în vedere Rezoluția sa din 23 noiembrie 2010 referitoare la aspecte de drept civil, drept comercial, dreptul familiei și drept internațional privat ale Planului de acțiune pentru punerea în aplicare a Programului de la Stockholm (15),

—

având în vedere articolele 42 și 48 din Regulamentul său de procedură,

—

având în vedere raportul Comisiei pentru afaceri juridice și avizul Comisiei pentru ocuparea forței de muncă și afaceri sociale (A7-0008/2012),

A.

având în vedere că articolele 49 și 54 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene garantează libertatea de stabilire pentru toate societățile; întrucât transferul transfrontalier al companiilor reprezintă unul dintre elementele esențiale în realizarea pieței interne; întrucât ar trebui observate lipsa de uniformitate a legislației în ceea ce privește transferul și modalitățile de transfer al sediului social, statutar sau real, al unei societăți existente, înființate în temeiul dreptului intern, dintr-un stat membru într-un alt stat membru, în cadrul pieței unice, și riscul legat de locurile de muncă, precum și de dificultățile administrative, de costurile generate, de implicațiile sociale și de lipsa securității juridice;

B.

întrucât majoritatea participanților la consultarea publică încheiată la 15 aprilie 2004 au fost în favoarea adoptării directivei privind dreptul societăților comerciale în ceea ce privește transferul transfrontalier al sediului social;

C.

întrucât, date fiind disparitățile între cerințele impuse de către statele membre pentru transferul societăților, hotărârea Curții de Justiție în cauza Cartesio confirmă necesitatea unui regim armonizat care să reglementeze transferul transfrontalier al sediului social;

D.

întrucât Curtea de Justiție, în hotărârea pronunțată în cauza Cartesio, nu a oferit clarificările necesare cu privire la transferul sediului unei societăți comerciale, contrar așteptărilor exprimate de Comisie în evaluarea impactului publicată în 2007 (16);

E.

întrucât este de resortul legislatorilor, nu al Curții de Justiție, să adopte, în temeiul Tratatului, măsurile relevante pentru a realiza libertatea unei societăți de a-și transfera sediul;

F.

întrucât mobilitatea societăților comerciale se confruntă în continuare cu un nivel ridicat atât al sarcinii administrative, cât și al costurilor aferente contribuțiilor sociale și fiscale, ca urmare a poziției exprimate de Comisie în evaluarea impactului publicată în 2007, potrivit căreia „opțiunea de a nu lua nicio măsură pare mai proporțională, nefiind necesară nicio acțiune suplimentară din partea UE” (17);

G.

întrucât evaluarea de impact a Comisiei din 2007 nu se referă la implicațiile pentru politicile sociale și ocuparea forței de muncă, cu excepția participării lucrătorilor;

H.

întrucât ar trebui prevenită utilizarea inadecvată a „sediilor de căsuță poștală” și a societăților paravan în scopul eludării condițiilor juridice, sociale și fiscale;

I.

întrucât transferul transfrontalier al sediului unei societăți ar trebui să aibă loc în condiții de neutralitate fiscală;

J.

întrucât transferul de sediu ar trebui să mențină continuitatea personalității juridice a societății sau firmei în cauză, pentru bunul mers al acesteia;

K.

întrucât transferul nu ar trebui să afecteze drepturile părților implicate (acționarii minoritari, angajații și creditorii), de care acestea beneficiau înainte de transfer;

L.

întrucât procedura de transfer ar trebui să fie reglementată de reguli stricte în ceea ce privește transparența și informațiile puse la dispoziția părților implicate înainte de efectuarea transferului;

M.

întrucât drepturile de implicare ale angajaților capătă o importanță deosebită atunci când se transferă sediul unei societăți comerciale;

N.

întrucât ar trebui asigurată coerența procedurilor de implicare a angajaților în cadrul diferitelor dispoziții legislative cuprinse în directivele privind dreptul societăților comerciale;

1.

solicită Comisiei să prezinte de urgență, în temeiul articolului 50 alineatul (1) și alineatul (2) litera (g) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, o propunere de directivă privind transferul transfrontalier al sediului social, ținând cont de recomandările detaliate expuse în anexa la prezenta;

2.

confirmă faptul că recomandările respectă drepturile fundamentale și principiul subsidiarității;

3.

consideră că propunerea solicitată nu are implicații financiare;

4.

încredințează Președintelui sarcina de a transmite Comisiei și Consiliului, precum și parlamentelor și guvernelor statelor membre prezenta rezoluție, precum și recomandările detaliate în anexă.

20.8.2013   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

CE 239/23

—

având în vedere articolul 214 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, consacrat ajutorului umanitar,

—

având în vedere Regulamentul financiar (1) și normele sale de aplicare (2),

—

având în vedere Regulamentul (CE) nr.1257/96 al Consiliului din 20 iunie 1996 privind ajutorul umanitar (3),

—

având în vedere Rezoluția sa din 27 septembrie 2011 referitoare la consolidarea răspunsului european în caz de dezastre: rolul protecției civile și al asistenței umanitare (4), Rezoluția sa din 19 ianuarie 2011 referitoare la situația din Haiti la un an după cutremur: ajutorul umanitar și reconstrucția (5), Rezoluția sa din 10 februarie 2010 referitoare la recentul cutremur din Haiti (6), Rezoluția sa din 29 noiembrie 2007 referitoare la Consensul european privind ajutorul umanitar și Rezoluția sa din 18 ianuarie 2011 referitoare la punerea în aplicare a Consensului european privind ajutorul umanitar: bilanț la jumătatea perioadei al planului de acțiune și perspective viitoare (7),

—

având în vedere Rezoluția sa din 5 mai 2010 privind descărcarea de gestiune pentru execuția bugetului general al Uniunii Europene aferent exercițiului financiar 2008 (8) și Rezoluția sa din 10 mai 2011 privind exercițiul financiar 2009 (9),

—

având în vedere rapoartele anuale ale Curții de Conturi Europene (CCE) referitoare la execuția bugetului privind exercițiul financiar 2008 (10) și exercițiul financiar 2009 (11), însoțite de răspunsurile instituțiilor,

—

având în vedere rapoartele speciale ale CCE nr. 3/2006 privind reacția Comisiei Europene la tsunami prin acordarea de ajutor umanitar, nr. 6/2008 privind ajutorul pentru reabilitare acordat de Comisia Europeană în urma tsunamiului și a uraganului Mitch, nr. 15/2009 privind asistența comunitară implementată prin organizații ONU: procesul decizional și de monitorizare și nr. 3/2011 privind eficiența și eficacitatea contribuțiilor UE canalizate prin organizații ONU în țări afectate de conflicte,

—

având în vedere rapoartele anuale și rapoartele anuale de activitate pentru 2009 și 2010 ale Direcției Generale pentru Ajutor Umanitar și Protecție Civilă (DG ECHO), precum și anexele la acestea,

—

având în vedere Raportul anual privind politica în domeniul ajutorului umanitar și punerea acesteia în aplicare în anul 2009 (COM(2010)0138) și documentul de lucru al Comisiei care îl însoțește (SEC(2011)0398),

—

având în vedere Raportul anual privind politicile Uniunii Europene în materie de ajutor umanitar și de protecție civilă și privind punerea lor în aplicare în 2010 (COM(2011)0343) și documentul de lucru al Comisiei care îl însoțește (SEC(2011)0709),

—

având în vedere Acordul-cadru financiar și administrativ (ACFA) încheiat între Comisia Europeană și Organizația Națiunilor Unite,

—

având în vedere Acordul-cadru de parteneriat încheiat între Comisie și organizațiile umanitare (ACP),

—

având în vedere articolul 48 din Regulamentul său de procedură,

—

având în vedere raportul Comisiei pentru control bugetar și avizul Comisiei pentru dezvoltare (A7-0444/2011),

A.

întrucât au crescut dramatic numărul, frecvența, amploarea și gravitatea dezastrelor umanitare, care afectează mai multe zone de pe glob;

B.

întrucât rolul de frunte pe care îl are UE la nivel mondial în calitate de actor în domeniul umanitar și creșterea numărului și a frecvenței intervențiilor din UE și din afara acesteia, îngreunate de limitările bugetare actuale, scot în evidență importanța unei bune gestiuni financiare în conformitate cu principiile economiei, eficienței și eficacității;

C.

întrucât catastrofele de proporții din Haiti și din Pakistan au demonstrat din nou că instrumentele pe care le are la dispoziție UE pentru a reacționa la dezastre trebuie îmbunătățite în ceea ce privește eficacitatea, rapiditatea și coordonarea,

1.

ia act de hotărârea de care dă dovadă DG ECHO și de măsurile adoptate pentru a îmbunătăți eficiența și eficacitatea ajutorului umanitar acordat de UE;

2.

reamintește avizul formulat de Curtea de Conturi Europeană (CCE) în rapoartele sale anuale, potrivit căruia sistemele globale de control ex ante, de monitorizare și de supraveghere, activitatea de audit ex post și funcțiile de audit intern ale DG ECHO sunt în general eficace; subliniază, totuși, că toate acestea pot fi îmbunătățite;

3.

observă că relațiile dintre ECHO și ONG-urile partenere sunt reglementate de ACP, iar metoda utilizată pentru execuția bugetară este gestiunea centralizată directă;

4.

salută îmbunătățirea flexibilității și a eficienței adusă de ACP 2008, în comparație cu ACP 2005, incluzând o abordare axată mai mult pe rezultate, introducerea mecanismelor de control de tip A și P, precum și simplificarea și reducerea ambiguității în urma introducerii orientărilor; solicită Comisiei să perfecționeze în continuare măsurile care îmbunătățesc eficiența cooperării cu partenerii ACP în ACP post-2012; subliniază că îmbunătățirea eficienței cooperării și reducerea sarcinilor administrative excesive ale partenerilor ACP ar trebui să asigure un nivel sporit de responsabilitate și transparență;

5.

solicită Comisiei să îmbunătățească metodele și practicile de evaluare a eligibilității unui potențial partener pentru ACP; reamintește că experiența anterioară semnării ACP 2008 demonstrează că evaluarea inițială, favorabilă partenerilor care făceau obiectul mecanismului de control de tip P, bazat pe fiabilitatea sistemelor de control intern și pe soliditatea financiară ale acestora, a fost prea optimistă; constată că, în urma acordării, pe baza unei evaluări inițiale, a acestui statut partenerilor care fac obiectul mecanismului de control de tip P, sistemele lor interne de control nu mai sunt atât de frecvent supuse auditării, aceștia având permisiunea de a aplica propriile lor proceduri de achiziții, iar acțiunile lor nu sunt supuse unor limite contractuale privind finanțarea; reamintește că, în urma evaluării efectuate în temeiul ACP 2008, mulți dintre aceștia au fost retrogradați la statutul de parteneri de tip A, mai exact parteneri care fac obiectul mecanismului de control de tip A;

6.

solicită Comisiei să se asigure că deficiențele depistate în cursul auditurilor periodice ale sistemelor partenerilor sunt prompt corectate de aceștia și că, în caz contrar, sunt adoptate măsurile necesare; reamintește că auditorii externi trebuie să depună în continuare eforturi în vederea îmbunătățirii calității recomandărilor pe care le adresează partenerilor, ținând seama de structurile lor specifice, astfel încât să se garanteze acceptarea și fezabilitatea acestor recomandări; subliniază că documentația privind evaluarea propunerilor de acțiuni de ajutor umanitar trebuie să fie în continuare aliniată și standardizată în vederea facilitării unei comparații la nivel global;

7.

consideră că, datorită mecanismelor de audit și control existente, se observă un grad al responsabilității mai mare în ceea ce privește evaluarea eficienței și a eficacității partenerilor ACP decât în cazul partenerilor ONU; subliniază, cu toate acestea, că o organizație internațională, precum ONU, nu poate fi comparată cu partenerii ACP;

8.

observă că relațiile dintre ECHO și partenerii săi ONU sunt reglementate de Acordul-cadru financiar și administrativ (ACFA), în timp ce relațiile cu rețeaua Crucii Roșii și cu Organizația Internațională pentru Migrație sunt reglementate de ACP pentru organizațiile internaționale; reamintește că, în ambele cazuri, metoda de execuție bugetară este gestiunea în comun;

9.

atrage atenția asupra faptului că termenii și implementarea controalelor și a monitorizării fondurilor UE care fac obiectul gestiunii în comun prezintă deficiențe grave; îndeamnă Comisia să găsească un acord, îndeosebi cu agențiile ONU, cu privire la măsurile necesare pentru a se asigura fiabilitatea activităților de audit efectuate de organismele ONU și să consolideze asigurările obținute în urma controalelor existente, inclusiv în urma verificărilor;

10.

reamintește că revizuirea în curs a Regulamentului financiar preconizează că fondurile UE care sunt canalizate prin intermediul ONU și al organizațiilor internaționale trebuie gestionate în conformitate cu normele privind gestiunea indirectă;

11.

subliniază că cerințele de control aferente gestiunii indirecte a fondurilor UE trebuie să fie la fel de stricte ca și cele aferente gestiunii în comun; se așteaptă să se instituie același nivel de responsabilitate și pentru gestiunea indirectă a fondurilor UE de către partenerii ECHO, astfel cum se menționează la articolul 57 alineatul (5) din propunerea Comisiei referitoare la Regulamentul financiar; subliniază că accesul la rapoartele de audit ale partenerilor ECHO are o importanță esențială pentru verificarea aplicării bunei gestiuni financiare în cazul măsurilor finanțate de la bugetul UE;

12.

insistă ca rezultatele auditurilor să fie puse prompt la dispoziția autorității care acordă descărcarea de gestiune, fără a se aduce atingere competențelor CCE și ale OLAF;

13.

regretă caracterul general al rapoartelor ONU, care nu conțin informații suficiente cu privire la rezultate; subliniază că, în pofida principiului auditului unic practicat de ONU și a faptului că controalele Comisiei sunt limitate la verificări și monitorizări, rapoartele ONU reprezintă totuși o sursă esențială de informații pentru asigurarea responsabilității și a transparenței;

14.

solicită Comisiei să se asigure că rapoartele ONU conțin suficiente informații referitoare la rezultatele proiectelor, mai exact la produsele și rezultatele obținute în perioada de timp la care se referă raportul; subliniază că printre criteriile de raportare trebuie să se numere, ca parte integrantă a acestora, indicatori măsurabili de produs și de impact; regretă că peste 70 % din răspunsurile prezentate de ECHO la chestionarul CCE pentru raportul special nr. 15/2009 indică faptul că rapoartele ONU parvin cu întârziere și solicită Comisiei să indice cea mai recentă situație în acest sens;

15.

subliniază că între Comisie și semnatarii ACFA există divergențe în ceea ce privește interpretarea clauzei din ACFA privind verificările, în special în ceea ce privește chestiunea efectuării controalelor; salută adoptarea în iulie 2009 a unui mandat standard pentru acțiunile de verificare ca mijloc suplimentar de orientare a aplicării clauzei privind verificările și de clarificare a acesteia; reamintește că, potrivit celor mai recente constatări făcute de Sectorul Audit Extern din cadrul DG ECHO și de CCE în cadrul exercițiului anual DAS, mandatul convenit și clauza privind verificările pot fi clarificate mai exact;

16.

constată că Sectorul Audit Extern a beneficiat foarte puțin de creșterea de personal din 2010 din cadrul DG ECHO (de la 247 la 289 de persoane);

17.

regretă dificultățile cu care s-a confruntat CCE în accesul la informații privind acțiunile desfășurate de partenerii ONU; reamintește că, potrivit clauzei din ACFA privind verificările, UE și, prin urmare, CCE pot efectua controale financiare la fața locului și că ONU trebuie să pună la dispoziție toate informațiile financiare pertinente; subliniază că ONU trebuie să acorde CCE accesul necesar la informații, respectând astfel clauza din ACFA privind verificările;

18.

salută rezultatele pozitive ale discuțiilor cu Programul alimentar mondial (PAM) și Fondul Organizației Națiunilor Unite pentru copii (UNICEF), în urma cărora PAM și UNICEF și-au modificat regulile pentru a asigura accesul DG ECHO la rapoartele lor de audit intern; solicită DG ECHO să desfășoare fără întârziere negocieri similare și cu celelalte agenții ale ONU pentru a asigura un acces ușor și nebirocratic la rapoartele lor de audit intern; solicită Comisiei să informeze comisiile competente ale PE o dată la șase luni cu privire la progresul înregistrat de aceste negocieri; subliniază că toate rapoartele de audit intern ar trebui puse la dispoziția Comisiei și în format electronic, nu doar la sediile agențiilor ONU respective;

19.

reamintește că, în 2010, au început discuții cu PAM pentru a se conveni asupra unei metodologii comune pe baza căreia PAM să efectueze audituri ale proiectelor finanțate de UE; solicită Comisiei să realizeze acest obiectiv și să poarte negocieri similare cu ceilalți parteneri din cadrul ONU;

20.

salută eforturile actuale ale Grupului de lucru pentru auditul ajutorului acordat în situații de catastrofă și asigurarea răspunderii, instituit de Organizația Internațională a Instituțiilor Supreme de Audit (INTOSAI) și condus de un membru al Curții de Conturi Europene; reamintește că cele două obiective principale sunt: (i) instituirea unor orientări și bune practici pentru ca, în cele din urmă, să se ajungă la un model unic și integrat de raportare și (ii) instituirea unor orientări și bune practici pentru auditul ajutorului acordat în situații de catastrofă;

21.

consideră că acesta este un pas important în soluționarea problemelor legate de transparența și responsabilitatea aferente cooperării cu ONU și cu alte organizații internaționale; încurajează grupul de lucru să își îndeplinească mandatul în perioada de timp stabilită;

22.

subliniază că, în urma dezvăluirilor privind abuzurile de la sfârșitul anului 2006 ale guvernului Coreei de Nord asupra fondurilor ONU destinate activităților umanitare și de dezvoltare, au fost lansate critici generale privind lipsa de transparență, de răspundere, de eficiență și de eficacitate în gestiunea fondurilor de către ONU; regretă că reforma din cadrul ONU în ceea ce privește transparența și răspunderea nu a înregistrat încă progrese semnificative; subliniază că statele membre ale UE trebuie să dea dovadă de mai multă voință politică, hotărâre și coerență în ceea ce privește promovarea reformei și să asigure un nivel sporit de responsabilitate; solicită Înaltului Reprezentant al UE pentru afaceri externe și politica de securitate să acorde prioritate acestei probleme și să își asume un rol de facilitare;

23.

recunoaște avantajul căutării unor noi modalități de finanțare de către DG ECHO alături de partenerii săi; solicită, totodată, respectarea diversității actorilor în cadrul finanțării și al punerii în aplicare a programelor umanitare europene - Organizația Națiunilor Unite, Mișcarea Internațională de Cruce Roșie și Semilună Roșie, ONG-uri – dat fiind că, adesea, catastrofele au un caracter transnațional și necesită reacții multilaterale și coordonate; încurajează activitățile de consolidare a capacității actorilor locali și sporirea capacității de evaluare și reacție rapidă pe teren prin intermediul birourilor direcției generale de ajutor umanitar și al experților prezenți pe teren;

24.

subliniază că evaluarea precisă și coerentă a nevoilor reprezintă o cerință esențială pentru eficacitatea punerii în aplicare a ajutorului umanitar; recunoaște că, datorită evaluării globale a nevoilor (EGN) și evaluării crizelor uitate (ECU), asistența umanitară gestionată de ECHO îndeplinește criteriul fundamental potrivit căruia aceasta trebuie să se bazeze strict pe nevoi; subliniază necesitatea continuării de către Comisie a eforturilor sale de inițiere a unor dezbateri privind instituirea unor evaluări ale nevoilor mai bine coordonate și mai coerente; salută dialogul dintre Comisie și ONU în această privință;

25.

subliniază activitatea de înaltă calitate a partenerilor DG ECHO datorată unei metode de selecție eficace – în special acordul-cadru de parteneriat – și elaborării de norme și de practici în domeniul umanitar; subliniază, de asemenea, că controlul efectiv al utilizării fondurilor în auditurile efectuate asupra partenerilor de către companii private este esențial și contribuie la legitimitatea sectorului umanitar; constată însă, din motive de păstrare a diversității partenerilor și de garantare a accesului ONG-urilor mici și mijlocii la fonduri, complexitatea procedurilor administrative de acces și sarcinile administrative copleșitoare, foarte costisitoare pentru ONG-uri, precum și dificultățile întâmpinate în cazurile de audit, dată fiind lipsa de resurse umane, și pledează pentru adaptarea instrumentelor utilizate la nevoile sectorului umanitar și la cele locale, în vederea orientării adecvate a asistenței umanitare și a demarării, la un stadiu timpuriu, a coordonării acțiunii diverselor organizații de ajutor prezente;

26.

salută eforturile întreprinse de DG ECHO pentru promovarea utilizării unor abordări inovatoare, cum ar fi „cash-based approach” (transferuri în numerar), mai ales transferurile necondiționate acordate grupurilor celor mai vulnerabile; constată că aceste abordări, făcând apel la piețele locale, pot fi mai eficiente și nu implică neapărat un risc fiduciar mai ridicat decât asistența în natură; încurajează așadar DG ECHO să continue dezvoltarea acestor abordări și să-și încurajeze partenerii în acest sens;

27.

reamintește concluziile formulate în urma celor trei cicluri de audit efectuate la sediile centrale de către Sectorul Audit Extern din cadrul DG ECHO și axate pe natura și soliditatea relațiilor financiare dintre DG ECHO și partenerii săi, potrivit cărora fondurile puse la dispoziție de către Comisie au fost folosite în general cu un grad rezonabil de rigoare și în conformitate cu normele și reglementările în vigoare;

28.

constată că majoritatea recomandărilor formulate de Sectorul Audit Extern în urma auditurilor la sediile centrale ale partenerilor ACP vizează normele de achiziții publice ale acestora; atrage atenția asupra uneia dintre constatările principale ale auditurilor la sediile centrale, potrivit căreia nu toți partenerii ACP (indiferent dacă mecanismul de control este de tip A sau P) au instituit proceduri pe deplin conforme cu principiile din anexa IV la ACP 2008; observă că există deficiențe în ceea ce privește punerea la dispoziție a dosarelor complete de achiziții și instituirea unor proceduri de achiziții mai bine documentate și solide;

29.

observă că partenerii ACP trebuie să abordeze următoarele aspecte: instituirea unor mecanisme adecvate de control intern, îmbunătățirea sistemelor lor financiare pentru alocarea costurilor și sporirea transparenței acestor sisteme, eliminarea deficiențelor prezente la nivelul sistemelor lor contabile și al angajamentului conducerii în ceea ce privește standardele de calitate, introducerea unui proces de gestionare a riscurilor la nivelul întregii organizații și conștientizarea pericolului fraudei și al corupției;

30.

observă că partenerii ECHO pot atribui subcontracte unor parteneri de implementare care să execute activități în vederea sprijinirii acțiunilor umanitare; regretă lipsa unor proceduri adecvate și a unei supravegheri și gestionări corespunzătoare de către partenerii ACP asupra partenerilor lor de implementare; prin urmare, solicită Comisiei să abordeze această problemă, având în vedere riscul de fraudă ce ar putea apărea din cauza lipsei de acces la documentele de bază și din cauza faptului că ECHO nu dispune de mecanisme prin care să poată identifica partenerii de implementare cu care au fost încheiate subcontracte;

31.

consideră că implicarea efectivă și permanentă a beneficiarilor în planificarea și gestionarea ajutorului este una dintre precondițiile esențiale pentru intervenții umanitare prompte și de înaltă calitate, în special în cazul crizelor de durată; atrage atenția asupra faptului că, în multe cazuri, nu sunt instituite mecanisme oficiale prin care beneficiarul să poată transmite partenerului respectiv reclamații sau observații și nici norme clare privind protecția persoanelor care denunță nereguli; subliniază că aceasta este o măsură importantă pentru îmbunătățirea eficacității și a responsabilității și pentru prevenirea eventualelor abuzuri în utilizarea materialelor destinate ajutoarelor; invită DG ECHO să introducă fără întârziere astfel de mecanisme;

32.

reamintește recomandarea Sectorului Audit Extern potrivit căreia este necesară o monitorizare mai bună în faza de distribuție și în cea ulterioară distribuției de către persoane care nu participă la procesele respective, pentru a se stabili faptul dacă în cadrul evaluării necesităților au fost identificate toate cerințele și dacă cerințele respective au fost îndeplinite; solicită Comisiei să pună în practică învățămintele extrase în urma activităților de monitorizare respective;

33.

reamintește avizul exprimat de CCE în Raportul său special nr. 15/2009 potrivit căruia cerințele strategice și juridice privind selecția partenerilor în mod obiectiv și transparent nu sunt transpuse în măsură suficientă în criterii practice care să sprijine procesul decizional în cazul partenerilor ONU; invită Comisia să efectueze sistematic și să documenteze evaluări oficiale care să compare mecanismele de livrare a ajutorului ale partenerilor ONU și ale altor parteneri;

34.

observă că, în afara contribuțiilor sale la costurile indirecte (până la 7% din bugetul unei activități), mai exact la costurile care nu sunt direct legate de implementarea unui proiect specific, Comisia finanțează o serie de costuri care au legătură directă (costuri directe) cu proiectele, inclusiv costurile de întreținere a birourilor locale, costuri cu personalul și cu transportul, care au legătură directă cu activitățile respective; subliniază că nivelurile diferitelor costuri de întreținere, cum ar fi transportul, depozitarea și procesarea (de exemplu, în cazul asistenței alimentare), variază considerabil; recunoaște că motivele pentru aceste variații pot depinde de condițiile specifice din țara respectivă, însă subliniază că acestea se pot datora și necesității de raționalizare a operațiunilor în vederea atingerii unui raport cost-eficiență mai bun; propune Comisiei să evalueze nivelul costurilor de întreținere în raport cu o valoare de referință sau cu o gamă de valori obișnuite pentru tipul de proiect vizat, pentru a determina dacă nivelul respectiv este rezonabil;

35.

subliniază că, alături de criteriile esențiale, cum ar fi experiența și competențele, rezultatele din trecut, coordonarea, dialogul și promptitudinea, raportul cost-eficiență trebuie de asemenea să constituie un criteriu important la selecția partenerilor; salută faptul că, în prezent, ECHO depune eforturi în vederea elaborării unui sistem de informare bazat pe compararea costurilor (Cost Observed for Results, costul observat pentru rezultate) care va conține costuri unitare comparabile; subliniază importanța utilizării informațiilor puse la dispoziție de acest instrument pentru analiza raportului cost-eficiență în cazul diferitelor propuneri de proiect;

36.

atrage atenția asupra suplimentării frecvente a bugetului DG ECHO, fie prin utilizarea rezervei pentru ajutorul de urgență, fie prin transferuri din cadrul altor linii bugetare, cum ar fi rubrica destinată ajutorului extern din cadrul FED; consideră că suplimentările bugetului sunt o chestiune de ordin structural; subliniază necesitatea de realizare a unui buget realist, prin care să se aloce credite pentru dezastre naturale sau pentru acțiuni umanitare, pe baza experienței confirmate cu cheltuielile din anii anteriori;

37.

subliniază că Uniunea Europeană trebuie să își consolideze capacitatea de reacție în contextul multiplicării catastrofelor naturale de proporții; reamintește, în acest sens, că Parlamentul European pledează de mai mulți ani pentru un buget umanitar mai realist, pentru a evita astfel subfinanțarea cronică a liniilor bugetare respective și pentru a se putea garanta o marjă de manevră financiară pentru tot anul bugetar, precum și pentru a menține un echilibru coerent între finanțarea acțiunilor care vizează prevenirea catastrofelor umanitare și cea a acțiunilor orientate către o reacție rapidă la situațiile de urgență, indiferent dacă acestea sunt provocate de om sau de natură;

38.

salută recenta Comunicare a Comisiei Europene privind cadrul financiar multianual 2014-2020 ce prevede o creștere a bugetului instrumentului pentru ajutor umanitar, respectiv de 6,4 miliarde EUR pentru această perioadă (circa 915 milioane EUR anual, în medie, față de 813 milioane EUR pentru perioada 2007-2013); ia act cu satisfacție de creșterea rezervei pentru ajutor de urgență pentru aceeași perioadă la 2,5 miliarde de EUR, precum și de propunerea de reportare în anul următor a fondurilor neutilizate din rezervă și solicită Comisiei să păstreze aceste fonduri pentru intervențiile umanitare cu caracter urgent;

39.

solicită ca bugetul UE să sprijine acțiuni de anticipare a catastrofelor, de pregătire pentru acestea și de prevenire și reacție la acestea în mod mai rapid și care să permită lansarea mai facilă de acțiuni de dezvoltare pentru ieșirea din situațiile de criză; regretă faptul că progresele concrete în domeniul legăturii dintre ajutorul de urgență, reabilitare și dezvoltare rămân în continuare limitate, în ciuda numărului mai mare de angajamente politice asumate în ultimii ani;

40.

solicită, prin urmare, folosirea de resurse suplimentare mai bine gestionate pentru asigurarea continuității ajutorului în fazele de tranziție între urgență și dezvoltare și solicită folosirea unei abordări orientate spre mai multă flexibilitate și complementaritate a instrumentelor financiare existente, în special în cadrul documentelor de strategie naționale/regionale ale FED și ale ICD; solicită acordarea unui tratament special copiilor, precum și femeilor însărcinate și mamelor cu copii mici, în ceea ce privește furnizarea de alimente, de îmbrăcăminte, evacuarea și transportul, precum și serviciile medicale necesare pentru prevenirea sarcinilor nedorite și a bolilor cu transmitere sexuală, ca domenii prioritare în cadrul mecanismelor financiare existente;

41.

recomandă ca această etapă tranzitorie de reabilitare între ajutorul de urgență și de dezvoltare să fie în principal axată pe consolidarea capacităților instituțiilor locale și pe un nivel ridicat de implicare a ONG-urilor și a asociațiilor locale în etapele de planificare și de punere în aplicare, în vederea facilitării și a construirii bazei unor programe de dezvoltare umană eficiente și de înaltă calitate;

42.

consideră că vizibilitatea acțiunilor finanțate de ECHO este satisfăcătoare; recunoaște importanța măsurilor menite să asigure vizibilitatea în ceea ce privește responsabilitatea și să contribuie la reducerea riscului de finanțare dublă; subliniază că acest lucru nu ar trebui să devină un mijloc de promovare a mărcii organizațiilor umanitare și nu ar trebui să ducă la apariția unei concurențe în ceea ce privește vizibilitatea în detrimentul satisfacerii nevoilor reale ale beneficiarilor;

43.

consideră că rolul tot mai mare acordat consorțiilor ar putea avea un efect pozitiv în ceea ce privește extinderea intervențiilor umanitare și îmbunătățirea coordonării; invită Comisia să asigure orientări mai clare în vederea garantării transparenței și să se asigure că consorțiile nu afectează negativ diversitatea comunității ONG-urilor, în special a organizațiilor mici și mijlocii;

44.

subliniază importanța creării unei legături între ajutorul de urgență, reabilitare și dezvoltare (LARD) pentru a întări legăturile dintre ajutorul de urgență, redresare și dezvoltare și a asigura o tranziție fără probleme de la ajutorul umanitar la asistența pentru dezvoltare; subliniază că mai sunt încă necesare eforturi considerabile pentru îmbunătățirea coordonării, eficienței, eficacității și coerenței LARD;

45.

salută faptul că DG ECHO promovează reducerea riscurilor de catastrofe prin intermediul programului DIPECHO și ca parte integrantă a acțiunilor umanitare;

46.

solicită DG ECHO să se axeze mai mult pe sustenabilitatea acțiunilor umanitare; îndeamnă DG ECHO și alte servicii competente ale Comisiei să se axeze mai mult pe reducerea riscurilor de catastrofe și pe anticiparea catastrofelor, să întărească capacitatea de rezistență a populațiilor supuse riscurilor prin intermediul dezvoltării capacităților, al formării, al sensibilizării publicului și al instituirii de sisteme eficace de avertizare timpurie în țările cu risc de catastrofe și în cele afectate de crize, pentru a le permite să reacționeze în mod adecvat;

47.

consideră că sensibilitatea și cunoștințele culturale reprezintă factori esențiali pentru eficacitatea livrării ajutorului umanitar; subliniază, de exemplu, că produsele livrate în cadrul acțiunilor umanitare trebuie să fie adecvate și acceptabile pentru populația locală;

48.

invită DG ECHO să analizeze cu atenție eventualele efecte negative ale ajutorului umanitar; subliniază că, de exemplu, surplusul de ajutor alimentar poate descuraja producția alimentară locală, poate avea un efect negativ asupra piețelor locale, punând astfel în pericol securitatea alimentară pe termen lung;

49.

îndeamnă Comisia să asigure o mai bună coerență și complementaritate între ajutorul umanitar și asistența pentru dezvoltare atât la nivelul politicilor, cât și în practică;

50.

consideră că și actuala criză alimentară gravă din Cornul Africii reprezintă consecința tragică a lipsei de coerență și complementaritate între ajutorul umanitar și asistența de dezvoltare la nivel internațional; subliniază că, spre deosebire de catastrofele naturale, această criză a evoluat lent, dezvoltându-se treptat într-un dezastru umanitar; reamintește că, din nefericire, secetele și insuficiența de produse alimentare au un caracter cronic în Cornul Africii; regretă că, în pofida acestei realități și a volumului imens de asistență pentru dezvoltare acordat regiunii în ultimele decenii, nu se înregistrează rezultate vizibile în ceea ce privește întărirea autonomiei agricultorilor locali, pentru a se garanta sustenabilitatea;

51.

regretă că 2010 va rămâne în memorie ca anul a două mari catastrofe: cutremurul devastator din Haiti urmat de o epidemie de holeră și inundațiile fără precedent din Pakistan;

52.

observă că, în 2010, ECHO a alocat 122 de milioane EUR pentru Haiti și 150 de milioane EUR pentru Pakistan și că valoarea ajutorului umanitar alocat de ECHO pentru Pakistan a fost cea mai mare intervenție din cursul unui an;

53.

recunoaște că amploarea catastrofelor și dificultățile inerente, inclusiv accesul fizic și problemele de securitate, au complicat extrem de mult condițiile; subliniază că ambele catastrofe au evidențiat probleme similare;

54.

subliniază că coordonarea eficientă la nivel internațional reprezintă o condiție esențială pentru un ajutor umanitar eficient și eficace; recunoaște valoarea adăugată și necesitatea desfășurării operațiunilor din cadrul acțiunilor de ajutor umanitar sub egida Oficiului pentru Coordonarea Afacerilor Umanitare al ONU (OCHA);

55.

constată că Comisia oferă sprijin semnificativ OCHA; regretă faptul că experiența din Haiti și din Pakistan a scos în evidență insuficiența capacității actuale de coordonare a OCHA; subliniază că efortul OCHA de a-și îndeplini funcția de coordonare a fost subminat de capacitatea scăzută, de evaluarea neadecvată a nevoilor și de funcționarea parțială a instrumentelor electronice necesare pentru prelucrarea informațiilor;

56.

observă că Comisia a oferit ONU un sprijin semnificativ în efortul său de a dezvolta și aplica sistemul de grup (cluster system); subliniază că ambele catastrofe au demonstrat că mai sunt încă necesare eforturi considerabile pentru îmbunătățirea eficacității, eficienței și coordonării și pentru consolidarea asumării obiectivelor și a responsabilității;

57.

subliniază că Comisia nu a pus la dispoziția raportorului Parlamentului ultimele rapoarte narative și financiare ale partenerilor ECHO privind implementarea acțiunilor umanitare în urma catastrofelor din Haiti și din Pakistan din 2010, justificând acest lucru prin faptul că rapoartele în cauză conțin informații sensibile referitoare la partenerii ECHO; subliniază că Parlamentul trebuie să aibă acces la aceste rapoarte sau, cel puțin, la datele principale privind eficiența și eficacitatea implementării acțiunilor, pentru a fi în măsură să analizeze dacă aceste acțiuni au făcut obiectul unei bune gestiuni financiare;

58.

subliniază că, având în vedere problemele raportate cu privire la ajutoarele acordate Republicii Haiti, Comisia pentru control bugetar va trimite o delegație în Haiti;

59.

invită Comisia să discute chestiunile referitoare la ONU cu organele competente ale acestei organizații;

60.

încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului și Comisiei.

20.8.2013   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

CE 239/32

—

având în vedere Documentul de lucru al serviciilor Comisiei din 4 februarie 2011 intitulat „Consultarea publică: către o abordare europeană coerentă în materie de acțiuni colective în despăgubire” (SEC(2011)0173),

—

având în vedere proiectul de Document de orientare intitulat „Stabilirea daunelor în acțiunile în despăgubire intentate pentru încărcarea articolului 101 sau 102 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene”, publicat de Comisie în iunie 2011,

—

având în vedere Directiva 2009/22/CE privind acțiunile în încetare în ceea ce privește protecția intereselor consumatorilor (1),

—

având în vedere Documentul de consultare al Comisiei pentru o dezbatere pe marginea Cărții verzi privind recursul colectiv pentru consumatorilor, publicat de Comisie în 2009;

—

având în vedere Rezoluția sa din 26 martie 2009 referitoare la Cartea albă privind acțiunile în despăgubire pentru cazurile de încălcare a normelor CE antitrust (2);

—

având în vedere Cartea verde a Comisiei din 27 noiembrie 2008 privind recursul colectiv pentru consumatori (COM(2008)0794),

—

având în vedere Rezoluția sa din 20 ianuarie 2011 referitoare la Raportul privind politica în domeniul concurenței pe anul 2009 (3),

—

având în vedere Cartea albă a Comisiei din 2 aprilie 2008 privind acțiunile în despăgubire pentru cazurile de încălcare a normelor CE antitrust (COM(2008)0165),

—

având în vedere raportul Monti din 9 mai 2010 intitulat „O nouă strategie pentru piața unică”,

—

având în vedere Comunicarea Comisiei din 13 martie 2007, intitulată „Strategia UE pentru politica de protecție a consumatorilor 2007-2013. Mai multă putere consumatorilor, bunăstare crescută și protecție eficientă a acestora” (COM(2007)0099),

—

având în vedere Rezoluția sa din 25 octombrie 2011 referitoare la soluționarea alternativă a litigiilor în materie civilă, comercială și de familie (4),

—

având în vedere Rezoluția sa din 13 septembrie 2011 referitoare la punerea în aplicare a Directivei privind medierea în statele membre, impactul acesteia asupra medierii și acceptarea sa de către instanțe (5),

—

având în vedere articolul 48 din Regulamentul său de procedură,

—

având în vedere Raportul Comisiei pentru afaceri juridice și avizele Comisiei pentru afaceri economice și monetare, al Comisiei pentru industrie, cercetare și energie și cel al Comisiei pentru piața internă și protecția consumatorilor (A7-0012/2012),

A.

întrucât în spațiul european de justiție, cetățenii și societățile trebuie nu numai să beneficieze de drepturi, ci și să fie în măsură să-și exercite practic aceste drepturi în mod efectiv și eficient;

B.

întrucât legislația UE adoptată recent este concepută astfel încât să permită părților implicate în situații transfrontaliere fie să-și exercite drepturile în mod efectiv (6), fie să recurgă la soluții extrajudiciare, prin procedura de mediere (7);

C.

întrucât beneficiile metodei de soluționare alternativă a litigiilor sunt incontestabile și accesul echitabil la justiție ar trebui să fie în continuare disponibil pentru toți cetățenii UE;

D.

întrucât, potrivit Eurobarometrului Flash „Atitudinile consumatorilor față de comerțul transfrontalier și protecția consumatorilor” din martie 2011, 79 % dintre consumatorii europeni declară că ar fi mai înclinați să își apere drepturile în instanță dacă s-ar putea alătura altor consumatori care reclamă aceeași problemă;

E.

întrucât consumatorii afectați de o încălcare a legii care doresc să urmeze o procedură în instanță pentru a obține despăgubiri în mod individual se confruntă adesea cu bariere semnificative din punctul de vedere al posibilităților efective și al accesibilității fizice și financiare, din cauza costurilor uneori ridicate aferente litigiului, a eventualelor costuri psihologice, a unor proceduri complexe și îndelungate și a lipsei de informații cu privire la căile de atac disponibile;

F.

întrucât, atunci când un grup de cetățeni sunt victime ale aceleiași încălcări a legii, acțiunile individuale pot să nu constituie un mijloc eficient de a opri practicile ilegale în cauză sau de a obține despăgubiri, mai ales dacă pierderea individuală este mică în comparație cu costurile implicat de litigiu;

G.

întrucât, în unele state membre, rezultatele generale ale instrumentelor existente de atac în justiție și de aplicare a legii concepute la nivel comunitar nu sunt considerate satisfăcătoare sau nu sunt suficient cunoscute, fiind, în consecință, prea puțin utilizate;

H.

întrucât integrarea piețelor europene și multiplicarea activităților transfrontaliere care rezultă din aceasta evidențiază necesitatea unei abordări coerente la nivelul UE, care să vizeze numeroasele cazuri în care consumatorii nu obțin nimic, deoarece procedurile pentru acțiunea colectivă în vederea obținerii de despăgubiri care au fost introduse într-o serie de state membre nu oferă soluții transfrontaliere,

I.

întrucât autoritățile naționale și europene joacă un rol esențial în ceea ce privește asigurarea respectării legislației UE, iar asigurarea respectării prin actori privați nu ar trebui decât să vină în completarea forțelor publice, fără însă a le putea înlocui;

J.

întrucât asigurarea respectării legii de către autoritățile publice, prin oprirea încălcărilor și impunerea de amenzi, nu permite în sine despăgubirea consumatorilor pentru prejudiciul suferit;

K.

întrucât gruparea plângerilor într-o singură procedură de acțiune colectivă în despăgubire sau autorizarea ca o astfel de plângere să fie introdusă de către o entitate reprezentativă sau de către un organism reprezentativ care acționează în interes public ar putea simplifica procesul și reduce costurile pentru părțile implicate;

L.

întrucât un sistem de acțiune colectivă poate fi un complement util, dar nu poate înlocui protecția juridică individuală;

M.

întrucât Comisia trebuie să respecte principiile subsidiarității și proporționalității în ceea ce privește orice propunere care nu este de competența exclusivă a Uniunii,

1.

salută consultarea pe orizontală menționată mai sus și subliniază că victimele practicilor ilegale – cetățeni și societăți deopotrivă – trebuie să aibă posibilitatea de a revendica despăgubiri pentru daunele sau pierderile individuale suferite, în special în cazul unor prejudicii difuze și dispersate, atunci când există posibilitatea ca riscurile privind costurile să nu fie proporționale cu daunele suferite;

2.

ia act de eforturile depuse de Curtea Supremă a SUA pentru limitarea proceselor intentate neîntemeiat și a recurgerii abuzive la sistemul american de proceduri colective (8) și subliniază că Europa ar trebui să se abțină de la introducerea unui astfel de sistem de tip american sau a oricărui alt sistem care nu respectă tradiția juridică europeană;

3.

salută eforturile statelor membre de consolidare a drepturilor victimelor comportamentelor ilicite prin introducerea sau planurile de introducere a unei legislații menite să faciliteze despăgubirea, evitând în același timp o cultură orientată asupra intentării neîntemeiate a proceselor;

4.

salută acțiunile Comisiei privind o abordare europeană coerentă a acțiunilor colective în despăgubire și solicită Comisiei să demonstreze în studiul său de impact că, în conformitate cu principiul subsidiarității, sunt necesare acțiuni la nivelul UE pentru a îmbunătăți actualul cadru de reglementare al UE, astfel încât victimele încălcărilor legislației UE să poată fi despăgubite pentru daunele suferite, contribuind, în acest mod, la creșterea încrederii consumatorilor și la buna funcționare a pieței interne;

5.

subliniază beneficiile posibile ale acțiunilor judiciare colective din punctul de vedere al reducerii costurilor și al creșterii certitudinii juridice pentru reclamanți, pârâți și sistemul judiciar în egală măsură, prin evitarea acțiunilor judiciare paralele referitoare la revendicări similare;

6.

consideră că, în ceea ce privește sectorul concurenței, transpunerea în practică la nivelul instituțiilor publice este esențială pentru punerea în aplicare a dispozițiilor tratatelor, pentru atingerea deplină a obiectivelor UE și pentru asigurarea punerii în aplicare a legislației UE în materie de concurență de către Comisie și autoritățile naționale competente în materie;

7.

reamintește că, în prezent, numai statele membre legiferează în ceea ce privește normele naționale referitoare la cuantificarea despăgubirilor ce pot fi acordate; mai observă și că punerea în aplicare a legislației naționale nu trebuie să împiedice aplicarea uniformă a legislației europene;

8.

solicită Comisiei să examineze cu atenție temeiul juridic adecvat pentru toate măsurile luate în materie de despăgubire colectivă;

9.

constată că, potrivit informațiilor disponibile până în momentul de față, în special un studiu realizat pentru DG SANCO în 2008 intitulat „Evaluarea eficacității și eficienței mecanismelor de acțiune colectivă în despăgubire în UE”, mecanismele disponibile de acțiune colectivă în despăgubire din cadrul UE nu au generat consecințe economice disproporționate;

10.

constată că unele mecanisme de asigurare a respectării legii pentru cazuri individuale, precum Directiva 2008/52/CE privind anumite aspecte ale medierii în materie civilă și comercială, precum și Regulamentul (CE) nr. 805/2004 privind crearea unui titlu executoriu european pentru creanțele necontestate există deja la nivelul UE și consideră că îndeosebi Regulamentul (CE) nr. 861/2007 de stabilire a unei proceduri europene cu privire la cererile cu valoare redusă oferă acces la justiție prin simplificarea litigiilor transfrontaliere și reducerea costurilor în cazuri care implică cereri cu o valoare de mai puțin de 2 000 EUR, dar constată că această legislație nu este concepută astfel încât să asigure un acces efectiv la justiție în cazurile în care un număr mare de victime suferă daune similare;

11.

opinează că măsurile reparatorii joacă, de asemenea, un rol important în garantarea drepturilor de care beneficiază cetățenii și societățile în conformitate cu legislația UE și este încredințat că mecanismele introduse prin Regulamentul (CE) nr. 2006/2004 privind cooperarea în materie de protecție a consumatorului (9), precum și prin Directiva 2009/22/CE privind acțiunile în încetare în ceea ce privește protecția intereselor consumatorilor pot fi îmbunătățite semnificativ, astfel încât să faciliteze cooperarea și protecția prin măsuri reparatorii în contextul situațiilor transfrontaliere;

12.

consideră că necesitatea de a îmbunătăți protecția prin măsuri reparatorii este deosebit de mare în sectorul mediului; solicită Comisiei să examineze modalități de a extinde măsurile reparatorii în acest sector;

13.

consideră că măsurile reparatorii ar trebui să se concentreze atât asupra intereselor individuale, cât și asupra intereselor publice și cere ca lărgirea accesului la justiție al organizațiilor să se opereze cu atenție, deoarece accesul la justiție al acestora nu ar trebui să fie mai facil decât cel al persoanelor;

14.

invită, prin urmare, Comisia să consolideze și să sporească în continuare eficiența instrumentelor existente, precum Directiva 98/27/CE privind acțiunile în încetare în ceea ce privește protecția intereselor consumatorilor și Regulamentul (CE) nr. 2006/2004 privind cooperarea dintre autoritățile naționale însărcinate să asigure aplicarea legislației în materie de protecție a consumatorului, pentru a asigura protecția publică adecvată a drepturilor consumatorilor în UE; subliniază, totuși, faptul că nici Directiva 98/27/CE, nici Regulamentul (CE) nr. 2006/2004 nu permit consumatorilor să fie despăgubiți pentru prejudiciul suferit;

15.

susține că accesul la justiție prin intermediul acțiunilor colective în despăgubire ține de sfera dreptului procedural și este preocupat de faptul că inițiativele necoordonate ale UE în materie de acțiuni colective în despăgubire vor conduce la o fragmentare a procedurilor și legislațiilor naționale privind despăgubirile, care va slăbi, în loc să consolideze, accesul la justiție în UE; în cazul în care, în urma unei analize temeinice, se hotărăște că este nevoie și că este de dorit o schemă de acțiuni colective în despăgubire la nivelul Uniunii, cere ca orice propunere în materie de astfel de acțiuni colective să aibă forma unui cadru juridic orizontal, inclusiv a unui set comun de principii, care să asigure un acces uniform la justiție în UE prin intermediul acțiunilor colective în despăgubire și, în mod specific, dar nu exclusiv, să vizeze încălcarea drepturilor consumatorilor;

16.

subliniază nevoia de a lua în considerare în mod corespunzător tradiția juridică și sistemul juridic din fiecare stat membru și de a îmbunătăți coordonarea celor mai bune practici între statele membre și este de opinie că efortul de elaborare a unui mecanism la nivelul UE care să creeze condițiile unei protecții eficiente a consumatorilor și a IMM-urilor nu ar trebui să provoace întârzieri în adoptarea cadrului orizontal;

17.

subliniază că orice cadru orizontal obligatoriu din punct de vedere juridic trebuie să acopere aspectele esențiale pe care le prezintă obținerea colectivă a despăgubirilor; subliniază, de asemenea, în special, că chestiunile de drept privat internațional și de drept procedural trebuie să se aplice acțiunilor colective în general, indiferent de sectorul în cauză, pe când un număr limitat de norme privind protecția consumatorilor sau legea concurenței, având drept obiect aspecte cum ar fi efectele potențial obligatorii ale deciziilor adoptate de către autoritățile naționale competente în materie de concurență, ar putea fi cuprinse, de exemplu, în articole sau capitole separate ale instrumentului orizontal sau în instrumente juridice separate, în paralel sau ulterior adoptării instrumentului orizontal;

18.

este încredințat că daunele individuale sau pierderea suferită joacă un rol esențial atunci când se hotărăște depunerea unei acțiuni, întrucât acestea sunt inevitabil comparate cu posibilele costuri ale procedurilor implicate de o acțiune; reamintește Comisiei, prin urmare, de necesitatea unui cadru orizontal privind acțiunea colectivă în despăgubire, un instrument eficient și necostisitor pentru toate părțile și consideră că normele procedurale naționale ale statelor membre ar putea utiliza Regulamentul (CE) nr. 861/2007 de stabilire a unei proceduri europene cu privire la cererile cu valoare redusă ca referință pentru acțiunile colective în despăgubire, atunci când valoarea cererilor nu depășește sfera de aplicare a regulamentului;

19.

consideră că acțiunea colectivă în temeiul unui cadru juridic orizontal ar oferi cele mai mari avantaje în cazul în care pârâtul și victimele reprezentate nu își au domiciliul în același stat membru (dimensiunea transfrontalieră) și atunci când drepturile presupuse a fi fost încălcate sunt conferite de legislația UE (încălcarea legislației UE); solicită examinarea în continuare a modalităților de optimizare a căilor de atac în cazurile de încălcare a legislației naționale care pot avea implicații majore, transfrontaliere;

20.

reiterează că trebuie instituite garanții în cadrul instrumentului orizontal pentru a evita acțiunile neîntemeiate și utilizarea necorespunzătoare a acțiunilor colective în despăgubire, astfel încât să se asigure proceduri judiciare echitabile, și accentuează că aceste garanții trebuie să acopere, inter alia, următoarele aspecte:

—

pentru ca o acțiune reprezentativă să fie admisibilă, trebuie să existe un grup clar identificat, iar membrii grupului trebuie să fie identificați înainte de intentarea acțiunii;

—

abordarea europeană a acțiunilor colective în despăgubire trebuie să se bazeze pe principiul opt-in, conform căruia victimele sunt identificate în mod clar și iau parte la procedură numai în cazul în care acestea și-au exprimat în mod expres dorința de a participa, pentru a evita eventualele abuzuri; subliniază necesitatea respectării sistemelor naționale existente, conform principiului subsidiarității; solicită Comisiei să ia în considerare instituirea unui sistem care să furnizeze informații pertinente tuturor victimelor potențiale implicate, să crească reprezentativitatea acțiunilor colective, să permită unui număr cât mai mare de victime să obțină despăgubiri și să asigure un acces la justiție simplu, accesibil din punct de vedere financiar și eficient pentru toți cetățenii UE, evitându-se astfel multiplicarea excesivă a acțiunilor în justiție, precum și acțiunile ulterioare inutile în justiție, individuale sau colective, privitoare la aceeași infracțiune; solicită statelor membre să pună în aplicare mecanisme eficiente care să garanteze informarea și sensibilizarea cât mai multor victime cu putință cu privire la drepturile și obligațiile care le revin, în special atunci când respectivele persoane locuiesc în state membre diferite, evitând afectarea nejustificată a reputației părții în cauză, pentru a respecta prezumția de nevinovăție;

—

un sistem de acțiuni colective în care victimele nu sunt identificate înaintea procesului trebuie respins, întrucât ar fi contrar sistemelor juridice ale unui număr mare de state membre și ar încălca drepturile oricărei victime care ar lua parte la procedură fără să știe, fiind însă obligată să respecte hotărârea instanței;

—

statele membre ar trebui să se asigure că un judecător sau un organism similar va avea în continuare puteri discreționare sub forma unei verificări preliminare a admisibilității oricărei acțiuni potențial colective, pentru a confirma faptul că respectivele criterii de calificare au fost întrunite și că acțiunea poate fi continuată;

—

statele membre ar trebui să desemneze organizațiile calificate să intenteze acțiuni de reprezentare și ar fi de dorit niște criterii europene care să definească clar aceste entități calificate; respectivele criterii s-ar putea baza pe articolul 3 din Directiva 2009/22/CE privind acțiunile în încetare în ceea ce privește protecția intereselor consumatorilor, însă este nevoie de o mai mare specificitate, pentru a se asigura atât evitarea litigiilor abuzive, cât și accesul la justiție; aceste criterii ar trebui să acopere, inter alia, resursele financiare și umane ale organizațiilor care se califică;

—

victimele trebuie, în orice caz, să fie libere să recurgă la alternativa despăgubirii individuale în fața unei instanțe competente;

—

cadrul orizontal ar trebui să acopere numai despăgubirea pentru daunele realmente suferite, pe când daunele morale trebuie interzise, în virtutea conceptului conform căruia despăgubirea pentru prejudicii trebuie distribuită victimelor considerate individual în mod proporțional cu prejudiciul suferit de fiecare dintre ele; în general, pactele quota litis sunt necunoscute în Europa și nu ar trebui să facă parte din cadrul orizontal obligatoriu;

—

reclamanții colectivi nu trebuie să beneficieze de o poziție privilegiată în ceea ce privește accesul la dovezile pârâtului în raport cu reclamanții individuali și fiecare reclamant trebuie să facă dovada revendicărilor sale; obligația de a pune documentele la dispoziția reclamanților („discovery”) este în mare măsură necunoscută în Europa și nu ar trebui să facă parte din cadrul obligatoriu;

—

nu există acțiuni fără riscuri financiare și statele membre trebuie să stabilească norme proprii privind alocarea costurilor, în conformitate cu care partea perdantă trebuie să suporte costurile celeilalte părți, pentru a evita proliferarea unor acțiuni nefondate în cadrul mecanismului de acțiune colectivă în despăgubire la nivelul UE;

—

Comisia nu trebuie să stabilească condiții sau orientări referitoare la finanțarea despăgubirilor pretinse, deoarece în sistemele de drept ale statelor membre recurgerea la finanțarea din partea terților, de exemplu oferind o parte din despăgubirile acordate, este necunoscută; aceasta nu împiedică statele membre să stabilească condiții sau orientări referitoare la finanțarea despăgubirilor pretinse;

21.

sugerează, în cazul în care Comisia înaintează o propunere de instrument legislativ orizontal de reglementare a acțiunilor colective în despăgubire, adoptarea unui principiu de acțiuni în continuare, care să prevadă ca o soluționare la nivel privat, prin acțiuni colective în despăgubire, să poată fi pusă în aplicare dacă a existat o decizie anterioară privind încălcarea a Comisiei sau a unei autorități naționale competente; remarcă faptul că stabilirea principiului acțiunii de continuare nu exclude posibilitatea prevederii de acțiuni principale, precum și de continuare;

22.

solicită Comisiei să mediteze asupra unor modalități de sensibilizare a consumatorilor în legătură cu disponibilitatea mecanismelor de acțiune colectivă în despăgubire și de facilitare a cooperării între entitățile abilitate să intenteze acțiuni colective; insistă asupra rolului determinant pe care îl pot juca organizațiile de consumatori și Rețeaua Centrelor Europene ale Consumatorilor (ECC-Net) în transmiterea de informații unui număr cât mai mare de victime ale încălcărilor legislației UE;

23.

subliniază faptul că încălcările dreptului Uniunii identificate de către Comisie în domeniul măsurilor de protejare a consumatorilor UE sugerează consolidarea măsurilor reparatorii (10), recunoscând faptul că măsurile reparatorii nu sunt suficiente atunci când victimele au suferit daune și au dreptul la compensații; solicită Comisiei să identifice legislația UE în raport cu care despăgubirile sunt dificil de obținut;

24.

consideră că acest lucru ar trebui făcut pentru a identifica domeniile în care cadrul orizontal poate oferi despăgubiri colective pentru încălcarea legislației respective, precum și pentru încălcarea legislației antitrust a UE; cere ca legislația UE pertinentă să fie indicată într-o anexă la instrumentul orizontal;

25.

constată că mecanismele SAL depind adesea de dorința comerciantului de a coopera, iar disponibilitatea unui sistem judiciar eficient de acțiuni colective în despăgubire ar acționa ca un stimulent solid pentru ca părțile să convină cu privire la o soluționare în afara instanței, ceea ce ar putea conduce la evitarea unui număr considerabil de litigii; încurajează instituirea unor scheme SAL la nivel european care să permită soluționarea rapidă și fără costuri ridicate a litigiilor ca opțiune mai atractivă decât procedurile judiciare și sugerează ca orice judecător care efectuează verificări preliminare ale admisibilității în cazul unei acțiuni colective să aibă și competența de a solicita părților implicate ca, înainte de a intenta procese colective în justiție, să caute o soluție consensuală colectivă pentru pretențiile formulate; este încredințat că criteriile elaborate de Curte (11) ar trebui să constituie punctul de plecare pentru instituirea unei astfel de competențe; cu toate acestea, subliniază că aceste mecanisme ar trebui să rămână, așa cum indică și numele lor, doar alternative la acțiunea judiciară și nu o condiție preliminară a acesteia;

26.

subliniază faptul că un cadru orizontal ar trebui să stabilească norme pentru a evita căutarea instanței celei mai favorabile (‘forum shopping’) fără să pună în pericol accesul la justiție și că Bruxelles I ar trebui considerat punctul de plecare pentru a determina instanțele competente;

27.

cere să se studieze în continuare în ce fel ar putea fi modificate normele privind conflictul de legi; este încredințat că o soluție ar putea fi aplicarea legii din locul în care domiciliază majoritatea victimelor, reținând că victimele ar trebui să rămână libere ca, în loc să urmeze calea participării la acțiuni colective, să ceară despăgubiri în mod individual, în conformitate cu normele generale de drept internațional privat stabilite în Regulamentele Bruxelles I, Roma I și Roma II;

28.

evidențiază faptul că, în urma hotărârii Curții în Cauza C-360/09, Pfleiderer, Comisia trebuie să garanteze că acțiunile colective în despăgubire nu compromit eficacitatea sistemului de clemență din cadrul legislației în materie de concurență și a procedurii de soluționare a diferendelor;

29.

insistă asupra faptului că Parlamentul European trebuie implicat, în cadrul procedurii legislative ordinare, în orice inițiativă legislativă în materie de acțiuni colective în despăgubire și că orice propunere trebuie să se bazeze pe o evaluare de impact detaliată;

30.

încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului, Comisiei, guvernelor și parlamentelor statelor membre și partenerilor sociali de la nivelul UE.

20.8.2013   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

CE 239/39

—

având în vedere Regulamentului (CE) nr. 1924/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 decembrie 2006 privind mențiunile nutriționale și de sănătate înscrise pe produsele alimentare (1),

—

având în vedere proiectul de regulament al Comisiei de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1924/2006 în ceea ce privește lista de mențiuni nutriționale,

—

având în vedere avizul emis la 13 octombrie 2011 de către comisia prevăzută la articolul 25 din Regulamentul (CE) nr. 1924/2006,

—

având în vedere orientările Comisiei privind punerea în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1924/2006, aprobate de Comitetul permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală la 14 decembrie 2007 (2),

—

având în vedere Regulamentul (UE) nr. 1169/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 octombrie 2011 privind informarea consumatorilor cu privire la produsele alimentare (3),

—

având în vedere articolul 5a alineatul(3) litera (b) din Decizia 1999/468/CE a Consiliului din 28 iunie 1999 de stabilire a normelor privind exercitarea competențelor de executare conferite Comisiei (4),

—

având în vedere articolul 88 alineatul (2) și alineatul (4) litera (b) din Regulamentul său de procedură,

A.

întrucât, în conformitate cu articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 1924/2006, folosirea mențiunilor nutriționale și de sănătate nu trebuie să fie falsă, ambiguă sau înșelătoare;

B.

întrucât, în conformitate cu articolul 5 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1924/2006, utilizarea mențiunilor nutriționale și de sănătate este permisă doar în cazul în care se așteaptă ca efectele benefice, astfel cum au fost prezentate în mențiune, să fie înțelese de consumatorul mediu;

C.

întrucât,, în conformitate cu articolul 9 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1924/2006, mențiunile nutriționale comparative compară compoziția produsului alimentar în cauză cu o gamă de produse alimentare din aceeași categorie, inclusiv produse alimentare aparținând unor alte mărci de fabricație.

D.

întrucât, în conformitate cu articolul 7 din Regulamentul (UE) nr. 1169/2011, informațiile referitoare la produsele alimentare nu trebuie să inducă cumpărătorul în eroare în ceea ce privește natura, proprietățile și caracteristicile produselor alimentare;

E.

întrucât, având în vedere principiile subiacente care reglementează selectarea mențiunilor nutriționale permise pe produsul alimentar, menționate mai sus, noua mențiune nutrițională propusă de Comisie „conține acum X% mai puțin [denumirea nutrientului]” care urmează să fie inclusă în anexa la Regulamentul (CE) nr. 1924/2006 se opune obiectivului și conținutului actului juridic de bază dat fiind că este ambiguă, induce în eroare și generează confuzie pentru consumatorul mediu;

F.

întrucât nou-introdusa mențiune „Acum cu X% mai puțină(e) [denumirea substanței nutritive]” încalcă principiul mențiunilor comparative stabilit prin articolul 9 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1924/2006; întrucât aceasta permite compararea valorilor nutriționale ale unui produs cu versiunile precedente ale aceluiași produs, indiferent de nivelul inițial al substanței nutritive date, care ar putea fi excesiv de ridicat comparativ cu alte produse de pe piață; întrucât în cazul produselor care nu au fost reformulate dar care conțin, totuși, o cantitate mai mică dintr-un anumit nutrient decât produsul reformulat al unei mărci diferite se va interzice purtarea unei mențiuni nutriționale, acest lucru inducând în mod inevitabil consumatorul în eroare;

G.

întrucât noua mențiune „Acum cu X% mai puțină(e) [denumirea substanței nutritive]” poate duce la apariția unei concurențe neloiale pentru mențiuni existente cum ar fi „conținut redus de [denumirea substanței nutritive]” și „dietetic”; întrucât în cazul ultimei mențiuni este necesară o reducere de cel puțin 10% (pentru micronutrienți), 25% (pentru sodiu) sau 30% (pentru zaharuri/lipide) în comparație cu alte produse similare; întrucât un consumator ar putea presupune că expresia cuantificată din mențiunea „Acum cu X% mai puțină(e)” semnifică o reducere mai mare decât cea implicată de mențiunea „conținut redus de [denumirea substanței nutritive]” sau „dietetic”, în ciuda faptului că cerințele sunt mult mai stricte pentru mențiunile din urmă decât în cazul mențiunii „Acum cu X% mai puțină(e) [denumirea substanței nutritive]”, în cazul căreia se specifică o reducere minimă de doar 15%;

H.

întrucât mențiunea „Acum cu X% mai puțină(e) [denumirea substanței nutritive]” ar putea demotiva producătorii să-și reformuleze produsele de o manieră mai substanțială pentru a respecta cerințele pentru mențiunile „conținut redus de [denumirea substanței nutritive]” și „dietetic”, dat fiind că este mai ușor să se reducă o substanță nutritivă cu 15% decât cu 30%;

I.

întrucât Comisia recunoaște în mod clar la considerentul 4 al proiectului de regulament că „în cazul reducerii cantității de zaharuri, consumatorii se așteaptă la o reducere a aportului energetic”; întrucât, în ceea ce privește modificarea sugerată a mențiunii „conținut redus de grăsimi/zaharuri” menționată la punctul 2 al anexei la proiectul de regulament, Comisia permite, de asemenea, ca aceste mențiuni să fie folosite chiar dacă aportul energetic al produsului pe care se află mențiunea continuă să fie „egală cu” aportul energetic al unui produs similar,

1.

se opune adoptării proiectului de regulament al Comisiei de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1924/2006 în ceea ce privește lista de mențiuni nutriționale;

2.

consideră că acest proiect de regulament al Comisiei nu este compatibil cu scopul și conținutul actului de bază;

3.

invită Comisia să prezinte comitetului un proiect modificat al măsurii;

4.

încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului și Comisiei, precum și guvernelor și parlamentelor statelor membre.

20.8.2013   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

CE 239/41

—

având în vedere concluziile Consiliului European din 30 ianuarie 2012,

—

având în vedere concluziile Consiliului European din 9 și 10 decembrie 2011,

—

având în vedere declarația șefilor de stat și de guvern din zona euro din 9 decembrie 2011,

—

având în vedere poziția guvernului Regatului Unit,

—

având în vedere pachetul de șase propuneri legislative și cele două propuneri ale Comisiei privind continuarea consolidării disciplinei fiscale (1),

—

având în vedere declarația făcută de Președintele Comisiei în ședința sa din 18 ianuarie 2012,

—

având în vedere rezultatul negocierilor ce au avut loc în cadrul grupului de lucru ad hoc privind moneda euro și în cadrul Eurogrupului,

—

având în vedere necesitatea de a menține unitatea între zona euro și statele din afara acesteia,

—

având în vedere poziția prezentată în numele Parlamentului de către reprezentanții săi în cadrul grupului de lucru ad hoc,

—

având în vedere Rezoluția sa din 18 ianuarie 2012 referitoare la concluziile reuniunii Consiliului European (8-9 decembrie 2011) cu privire la un proiect de acord internațional privind o uniune a stabilității fiscale (2),

—

având în vedere articolul 110 alineatul (2) din Regulamentul său de procedură,

1.

reafirmă rezoluția sa din 18 ianuarie 2012, luând act de textul final al Tratatului privind stabilitatea, coordonarea și guvernanța în uniunea economică și monetară și reiterându-și punctul de vedere că ar fi fost de dorit un acord de drept UE; regretă că un acord nu a fost posibil între toate statele membre, dată fiind opoziția prim-ministrului Regatului Unit;

2.

constată, însă, că practic toate elementele prevăzute în Tratat pot fi realizate, iar în mare parte au fost deja atinse, în cadrul actualului cadru legislativ al UE și prin intermediul legislației secundare, mai puțin regula de aur, majoritatea calificată inversată și implicarea CEJ;

3.

consideră că varianta finală a textului este mai bună decât cea inițială în anumite aspecte și salută integrarea mai multor modificări propuse de Parlament, îndeosebi:

4.

recunoaște că stabilitatea fiscală este o componentă importantă în rezolvarea actualei crize; insistă, cu toate acestea, asupra faptului că pentru o redresare economică sunt necesare măsuri de consolidare a solidarității și de stimulare a creșterii durabile și a ocupării forței de muncă; salută faptul că Consiliul European recunoaște acum acest lucru, însă insistă asupra necesității unor măsuri concrete și ambițioase;

5.

reiterează cererea sa privind instituirea rapidă a unui fond de rambursare pe baza propunerii Consiliului economic german de experți; solicită integrarea unei astfel de legislații în funcție de necesități pentru a institui un fond de rambursare, de preferință în actualul proces legislativ privind cele două măsuri; regretă neinițierea unui astfel de proces; invită Comisia să înainteze măsuri clare de promovare a creșterii și a ocupării forței de muncă;

6.

pe lângă seria de măsuri menite să asigure stabilitatea fiscală, solicită în prezent și emiterea de obligațiuni de proiect, un calendar pentru obligațiunile de stabilitate și introducerea unei taxe pe tranzacțiile financiare, deja propusă de Comisie;

7.

subliniază, totodată, lipsa unor alte elemente importante din noul acord:

8.

regretă că varianta finală a textului nu reflectă solicitarea Parlamentului privind participarea deplină a Președintelui său la reuniunile la vârf informale ale zonei euro; insistă asupra unei invitații permanente adresate acestuia de către președintele ales al summit-urilor zonei euro, privind deplina sa participare;

9.

insistă ca părțile contractante să-și respecte pe deplin angajamentul de a integra, în cel mult cinci ani, Tratatul internațional privind stabilitatea, coordonarea și guvernanța în tratatele UE și solicită adresarea, cu această ocazie, a deficiențelor Tratatului de la Lisabona;

10.

încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție șefilor de stat și de guvern, Președintelui Consiliului European, Președintelui Eurogrupului, parlamentelor naționale,Comisiei și Băncii Centrale Europene.

20.8.2013   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

CE 239/43

—

având în vedere rezoluțiile sale anterioare referitoare la Iran,

—

având în vedere declarația Înaltului Reprezentant al Uniunii din 22 ianuarie 2011 prezentată în numele statelor care fac parte din grupul E3+3 în urma discuțiilor purtate la Istanbul cu Iranul la 21 și 22 ianuarie 2011,

—

având în vedere scrisoarea Înaltului Reprezentant al UE din 21 octombrie 2011 adresată Secretarului Consiliului Național Suprem de Securitate din Republica Islamică Iran, dl Saeed Jalili;

—

având în vedere raportul directorului general al Agenției Internaționale a Energiei Atomice (AIEA) din 8 noiembrie 2011 privind punerea în aplicare în Republica Islamică Iran a acordului de garanții din cadrul Tratatului de neproliferare nucleară (TNP) și a dispozițiilor aplicabile din cuprinsul rezoluțiilor Consiliului de Securitate,

—

având în vedere rezoluția Consiliului guvernatorilor AIEA din 18 noiembrie 2011,

—

având în vedere declarația Înaltului Reprezentant al UE din 18 noiembrie 2011 cu privire la rezoluția Consiliului guvernatorilor AIEA,

—

având în vedere declarația Înaltului Reprezentant al UE din 29 noiembrie 2011 cu privire la atacul și jefuirea Ambasadei Regatului Unit din Teheran,

—

având în vedere concluziile Consiliului European din 9 decembrie 2011,

—

având în vedere concluziile Consiliului din 14 noiembrie 2011, din 1 decembrie 2011 și din 23 ianuarie 2012 referitoare la Iran,

—

având în vedere angajamentul asumat de Iran în cadrul Tratatului de neproliferare a armelor nucleare (TNP) și obligația statelor semnatare ale acestui tratat de a-și respecta în integralitate obligațiile; având în vedere dreptul tuturor statelor semnatare, fără discriminare, prevăzut la articolele I și II din tratat de a dezvolta cercetarea, producția și utilizarea de energie nucleară în scopuri pașnice,

—

având în vedere recomandarea Comisiei pentru afaceri externe adresată Consiliului privind practicarea unei politici consecvente față de regimurile cărora UE le aplică măsuri restrictive în privința intereselor personale și comerciale ale liderilor lor pe teritoriul UE,

—

având în vedere articolul 110 alineatul (4) din Regulamentul său de procedură,

A.

întrucât Iranul este parte la TNP, angajându-se, prin ratificarea acestuia, să nu se doteze cu arme nucleare și având obligația juridică de a declara toate activitățile sale nucleare, inclusiv materialul nuclear, și de a le plasa sub controlul AIEA;

B.

întrucât Iranul nu și-a respectat încă obligațiile ce îi revin în temeiul tuturor rezoluțiilor relevante ale Consiliului de Securitate al ONU, cea mai recentă fiind Rezoluția 1929 (2010), precum și al tuturor cerințelor Consiliului guvernatorilor AIEA, care prevăd un acces deplin și necondiționat al Agenției la toate siturile, echipamentele, persoanele și documentele care ar permite verificarea adecvată a programului nuclear al Iranului și ar permite AIEA să-și îndeplinească rolul de organism de supraveghere în materie de energie nucleară;

C.

întrucât, în raportul său din noiembrie 2011, AIEA a exprimat preocupări serioase în ceea ce privește aspectele militare pe care le-ar putea conține programul nuclear al Iranului, deoarece ar putea să se mai afle în desfășurare unele activități care sunt pertinente pentru dezvoltarea unui dispozitiv exploziv nuclear;

D.

întrucât, la 27 decembrie 2011, vicepreședintele iranian Reza Rahimi a amenințat că țara sa va folosi forța militară pentru a închide Strâmtoarea Ormuz în cazul în care exporturile de petrol ale Iranului vor fi supuse unor sancțiuni; întrucât au fost desfășurate forțe navale europene și ale SUA suplimentare pentru contracararea acestei amenințări și a fost declarată starea de alertă militară maximă în regiune;

E.

întrucât, încălcându-și obligațiile pe care le are în temeiul TNP, Iranul a construit în secret o instalație de îmbogățire a uraniului la Fordo, în apropierea orașului Qom, și a informat AIEA cu privire la existența acesteia cu mult timp după începerea construcției; și întrucât această abordare bazată pe secretizare subminează și mai mult încrederea în garanțiile oferite de Iran cu privire la caracterul exclusiv civil al programului său nuclear;

F.

întrucât, la 5 ianuarie 2012, ministrul de Externe al Turciei, Ahmet Davutoğlu, a transmis Iranului o invitație din partea Înaltului Reprezentant al UE de a relua dialogul pe tema nucleară cu grupul E3+3; întrucât, în timpul vizitei ministrului de externe turc, ministrul iranian al afacerilor externe, Ali Akbar Salehi, a afirmat că Iranul este pregătit să reia discuțiile;

G.

întrucât miniștrii de externe ai UE au aprobat măsuri restrictive suplimentare împotriva Iranului în sectorul energetic, inclusiv un embargo aplicat treptat asupra importurilor de țiței iranian în UE, în sectorul financiar, inclusiv împotriva Băncii Centrale a Iranului, în sectorul transporturilor, precum și restricții suplimentare la export, în special asupra aurului și asupra bunurilor și tehnologiilor sensibile cu dublă utilizare și, totodată, a aprobat desemnarea unor noi persoane și entități, dintre care o parte sunt controlate de către Garda Revoluționară Islamică (IRGC);

H.

întrucât Consiliul și-a reafirmat angajamentul de a depune eforturi pentru găsirea unei soluții diplomatice la chestiunea nucleară iraniană, în conformitate cu dubla abordare;

I.

întrucât Consiliul a reafirmat că obiectivul UE rămâne acela de a ajunge la o înțelegere cuprinzătoare și pe termen lung, care ar da încredere comunității internaționale în caracterul exclusiv pașnic al programului nuclear iranian și care ar respecta totodată dreptul legitim al Iranului de a utiliza energia nucleară în scopuri pașnice în conformitate cu Tratatul de neproliferare,

1.

reiterează că riscurile de proliferare legate de programul nuclear iranian continuă să fie o sursă de adâncă preocupare pentru UE și este profund îngrijorat de afirmația din raportul AIEA conform căreia există informații credibile care indică faptul că Iranul desfășoară activități legate de dezvoltarea unui dispozitiv exploziv nuclear;

2.

regretă profund accelerarea de către Iran a activităților de îmbogățire a uraniului, încălcând șase rezoluții ale CSONU și unsprezece rezoluții ale Consiliului AIEA, cum s-a întâmplat în cazul recentului început al operațiunilor de îmbogățire a uraniului până la un nivel de 20% în uzina subterană din Fordo, lângă Qom;

3.

își reiterează apelul adresat Iranului de a pune capăt dezvoltării tehnologiei de îmbogățire a uraniului, care depășește cu mult ceea ce este necesar pentru a asigura aprovizionarea cu combustibil în scopuri civile, neținând seama de preocupările de la nivel internațional legate de posibile intenții militare ascunse;

4.

susține măsurile restrictive suplimentare adoptate de Consiliu împotriva Iranului în sectorul energiei și în cel financiar, precum și sancțiunile adiționale împotriva unor persoane și entități, printre care și unele controlate de Garda Revoluționară Islamică (IRGC); admite faptul că sancțiunile și măsurile diplomatice ar putea fi utile pentru a determina guvernul iranian să accepte și să se conformeze rezoluțiilor ONU, evitând alte escaladării; observă că sancțiunile nu reprezintă un scop în sine și că sancțiunile aplicate de UE Iranului nu au atins până în prezent obiectivele declarate;

5.

reiterează poziția de lungă durată a UE potrivit căreia problemele nerezolvate în relațiile cu Iranul în ceea ce privește programul său nuclear trebuie rezolvate pe cale pașnică, fiind imposibilă soluționarea acestui conflict pe cale militară;

6.

remarcă faptul că embargoul asupra exportului de țiței iranian către UE va intra în vigoare treptat, iar contractele deja semnate mai pot fi executate până la 1 iulie 2012; solicită Consiliului să decidă cu privire la măsurile necesare pentru a compensa consecințele embargoului pentru diferite state membre ale UE;

7.

solicită să fie aplicate sancțiuni sau măsuri restrictive care să fie orientate către obiectivul urmărit și proporționale cu acesta și care să influențeze în principal elitele răspunzătoare ale regimurilor represive sau criminale și actorii fără caracter statal responsabili din statele aflate în stare de colaps, reducând la minimum, pe cât posibil, impactul negativ asupra populației civile, în special asupra categoriilor celor mai vulnerabile;

8.

sprijină angajamentul Consiliului în favoarea unei soluții diplomatice la problema nucleară iraniană, conform unei abordări combinate și obiectivului UE de obținere a unei înțelegeri cuprinzătoare și durabile; solicită autorităților iraniene să răspundă favorabil la oferta de negocieri consistente cuprinsă în scrisoarea Înaltului Reprezentant al UE din 21 octombrie 2011, demonstrând fără echivoc că sunt gata să ia măsuri pentru restabilirea încrederii și că doresc, fără a pune condiții, să poarte discuții de substanță pentru a înlătura preocupările actuale în privința problemei nucleare;

9.

își reiterează apelul către conducerea iraniană să respecte obligațiile asumate de Iran în temeiul TNP; solicită parlamentului și guvernului iranian să ratifice și să pună în aplicare Protocolul adițional, precum și să implementeze în totalitate dispozițiile Acordului de garanții generalizate;

10.

salută faptul că Iranul a fost de acord să primească o delegație de rang înalt din partea AIAE, condusă de Vicedirectorul General Herman Nackaerts, în vederea realizării unor inspecții în perioada 29-31 ianuarie 2012;

11.

îndeamnă cu insistență Iranul să coopereze pe deplin cu AIEA în ceea ce privește problemele existente, în special cele care dau naștere la preocupări legate de posibila dimensiune militară a programului nuclear iranian, inclusiv prin acordarea fără întârziere a accesului deplin și necondiționat la toate siturile, echipamentele, persoanele și documentele solicitate de AIEA, și să nu se opună numirii inspectorilor; subliniază că este foarte important ca AIEA să dispună de autoritatea și resursele necesare pentru îndeplinirea misiunii sale în Iran;

12.

sprijină eforturile AIEA de a monitoriza evoluția programului nuclear iranian pentru a putea oferi comunității internaționale o imagine exactă a situației;

13.

recunoaște că dialogul și cooperarea cu Turcia pot fi factori importanți pentru a se ajunge la o înțelegere;

14.

condamnă cu fermitate amenințarea Iranului cu închiderea Strâmtorii Ormuz; solicită autorităților iraniene să nu blocheze Strâmtoarea Ormuz; consideră că un astfel de act ar putea duce la un conflict regional și ar putea declanșa represalii din partea comunității internaționale;

15.

regretă refuzul constant al Chinei și al Rusiei de a sprijini sancțiunile împotriva Iranului în cadrul Consiliului de Securitate al ONU; solicită Rusiei să înceteze să furnizeze asistență pentru dezvoltarea nucleară a Iranului până când Iranul își va îndeplini în totalitate obligațiile conform rezoluțiilor corespunzătoare ale ONU;

16.

condamnă cu fermitate atacul din 29 noiembrie 2011 asupra Ambasadei Regatului Unit de la Teheran; solicită guvernului iranian să-și îndeplinească obligațiile internaționale, inclusiv cele cuprinse în Convenția de la Viena, de a proteja diplomații și ambasadele;

17.

încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Vicepreședintelui Comisiei/Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate, Consiliului, Comisiei, guvernelor și parlamentelor statelor membre ale UE, Guvernului și Parlamentului Turciei, Guvernului și Parlamentului Republicii Populare Chineze, Guvernului și Parlamentului Federației Ruse, Directorului General al AIEA, Secretarului General al ONU, precum și Biroului Ghidului Suprem și Guvernului și Parlamentului Republicii Islamice Iran.

20.8.2013   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

CE 239/46

—

având în vedere Comunicarea Comisiei din 18 ianuarie 2011 intitulată „Dezvoltarea dimensiunii europene a sportului” (COM(2011)0012),

—

având în vedere Cartea albă a Comisiei privind sportul (COM(2007)0391),

—

având în vedere Comunicarea Comisiei privind combaterea corupției în UE (COM(2011)0308),

—

având în vedere cele două convenții ale Consiliului Europei, cea referitoare la violența și ieșirile necontrolate ale spectatorilor cu ocazia manifestărilor sportive, din 19 august 1985, și cea împotriva dopajului, din 19 august 1990,

—

având în vedere Rezoluția sa din 5 iunie 2003 privind femeile și sportul (1),

—

având în vedere Rezoluția sa din 22 aprilie 2004 referitoare la respectarea standardelor de bază privind munca în producția de bunuri sportive pentru Jocurile Olimpice (2),

—

având în vedere Rezoluția sa din 14 aprilie 2005 privind dopajul în sport (3),

—

având în vedere Declarația sa din 14 martie 2006 privind lupta împotriva rasismului în fotbal (4),

—

având în vedere Rezoluția sa din 15 martie 2006 privind prostituția forțată în contextul evenimentelor sportive mondiale (5),

—

având în vedere Rezoluția sa din 29 martie 2007 referitoare la viitorul fotbalului profesionist în Europa (6),

—

având în vedere Rezoluția sa din 13 noiembrie 2007 referitoare la rolul sportului în educație (7),

—

având în vedere Rezoluția sa din 8 mai 2008 intitulată „Carte albă privind sportul” (8),

—

având în vedere Rezoluția sa din 19 februarie 2009 referitoare la economia socială (9),

—

având în vedere Rezoluția sa din 10 martie 2009 referitoare la integritatea jocurilor de noroc on-line (10),

—

având în vedere Rezoluția sa din 5 iulie 2011 referitoare la cel de-al cincilea Raport privind coeziunea al Comisiei și strategia pentru politica de coeziune după 2013 (11),

—

având în vedere Declarația sa din 16 decembrie 2010 referitoare la creșterea sprijinul acordat sporturilor la nivel de masă (12),

—

având în vedere Decizia 2010/37/CE a Consiliului din 27 noiembrie 2009 privind Anul european al Activităților de voluntariat care promovează cetățenia activă (2011),

—

având în vedere Concluziile Consiliului din 18 noiembrie 2010 privind rolul sportului ca sursă și forță motrice a incluziunii sociale active (13),

—

având în vedere concluziile Consiliului din 17 iunie 2010 privind noua strategie pentru locuri de muncă și creștere,

—

având în vedere rezoluția Consiliului din 1 iunie 2011 privind un plan de lucru european pentru sport pentru perioada 2011-2014 (14),

—

având în vedere Declarația de la Punta de l’Este din decembrie 1999 și masa rotundă a UNESCO privind sporturile și jocurile tradiționale (15), referitoare la recunoașterea sporturilor și jocurilor tradiționale ca făcând parte din patrimoniul intangibil și fiind un simbol al diversității culturale,

—

având în vedere jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene și a Tribunalului, precum și deciziile Comisiei în materie sportivă,

—

având în vedere Carta europeană a drepturilor femeilor în sport (Jump in Olympia. Strong(er) Women through Sport („Femei (mai) puternice prin sport”),

—

având în vedere Carta privind combaterea discriminării LGBT în sport,

—

având în vedere articolele 6, 19 și 165 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

—

având în vedere articolul 48 din Regulamentul său de procedură,

—

având în vedere avizul Comitetului Regiunilor (16) din 11-12 octombrie 2011 și avizul Comitetului Economic și Social European din 26-27 octombrie 2011 intitulat „Dezvoltarea dimensiunii europene a sportului” (17),

—

având în vedere raportul Comisiei pentru cultură și educație și avizele Comisiei pentru afaceri economice și monetare, Comisiei pentru mediu, sănătate publică și siguranță alimentară, Comisiei pentru piața internă și protecția consumatorilor, Comisiei pentru afaceri juridice, Comisiei pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne, Comisiei pentru drepturile femeii și egalitatea de gen (A7-0385/2011),

A.

întrucât sportul contribuie la realizarea obiectivelor strategice ale Uniunii, scoate în evidență valori pedagogice și culturale fundamentale și constituie un vector al integrării, în măsura în care se adresează tuturor cetățenilor, indiferent de sex, origine etnică, religie, vârstă, naționalitate, condiție socială sau orientare sexuală;

B.

întrucât caracterul specific al sportului ar trebui să fie luat în considerare cu prioritate în hotărârile CEJ și în deciziile Comisiei pe probleme de sport;

C.

întrucât toate părțile interesate, inclusiv factorii de decizie, trebuie să țină seama de caracterul specific al sportului, de structurile sale bazate pe voluntariat, precum și de funcțiile sale sociale și educaționale;

D.

întrucât caracterul specific al sportului rezidă în ansamblul aspectelor sale esențiale, care îl diferențiază de celelalte sectoare de activitate, inclusiv de activitățile economice; întrucât el ar trebui totuși să intre sub incidența legislației Uniunii Europene, de fiecare dată când este necesar și adecvat;

E.

întrucât acțiunea UE în domeniul sportului ar trebui să ia întotdeauna în considerare caracterul specific al sportului, respectând aspectele sale sociale, educaționale și culturale;

F.

întrucât, în temeiul Tratatului de la Lisabona, sportul este o competență a UE care vizează promovarea corectitudinii și deschiderii în competițiile sportive, cooperarea între organismele cu responsabilități în domeniul sportului, protejarea integrității fizice și morale a sportivilor, sporirea beneficiilor legate de sănătate, a celor sociale, culturale și economice ale sportului și necesită sprijin financiar și politic adecvat;

G.

întrucât sportul are o contribuție uriașă la valorile pozitive, cum ar fi fairplay-ul, respectul și integrarea socială;

H.

întrucât miliarde de oameni din întreaga lume practică sporturi inventate, codificate și răspândite în Europa și, în plus, remarcă faptul că mișcarea olimpică modernă a fost creată în Franța de către baronul Pierre de Coubertin;

I.

întrucât politica UE în domeniul sportului trebuie elaborată astfel încât să promoveze și să sprijine atât scopurile și obiectivele sportului profesionist, cât și pe acelea ale sportului pentru amatori,

J.

întrucât sprijinirea și promovarea sportului pentru persoanele cu dizabilități intelectuale sau fizice ar trebui să fie o prioritate în cadrul UE, având în vedere rolul său important în asigurarea integrării sociale, a sănătății publice și a voluntariatului peste frontiere;

K.

întrucât voluntariatul reprezintă piatra unghiulară pentru majoritatea sporturilor de amatori din Europa;

L.

întrucât 35 de milioane de amatori și cluburi și asociații sportive fără scop lucrativ contribuie la dezvoltarea sportului de masă și la răspândirea idealurilor sportive;

M.

întrucât sportul este hotărâtor pentru starea de sănătate în societatea modernă și, prin rolul său în educația formală și informală, constituie un element esențial al unei educații de înaltă calitate și contribuie la împlinirea personală a cetățenilor în vârstă;

N.

întrucât promovarea activităților fizice și sportive contribuie la realizarea unor economii importante în ceea ce privește cheltuielile publice în materie de sănătate;

O.

întrucât un factor-cheie motivant pentru implicarea cetățenilor în sport și în activități fizice este dorința de a-și îmbunătăți sănătatea și bunăstarea personale;

P.

întrucât practicile legate de dopaj încalcă valorile sportului și îi expun pe sportivi la pericole grave, afectându-le în mod grav și permanent sănătatea;

Q.

întrucât sportul la nivel înalt este exponentul anumitor valori sportive fundamentale, pe care le transmite în general societății, încurajând participarea la activitățile sportive;

R.

având în vedere precaritatea situației a numeroși atleți de nivel înalt la finalul carierei lor sportive;

S.

întrucât este esențial ca sportivii să fie pregătiți în vederea reconversiei profesionale, ajutându-i să beneficieze de învățământul general sau de formare profesională în paralel cu pregătirea lor sportivă;

T.

întrucât drepturile fundamentale ale sportivilor trebuie salvgardate și protejate;

U.

întrucât, în cursul competițiilor sportive, pot surveni acte de violență verbală și fizică și manifestări discriminatorii;

V.

întrucât practicarea sportului de către femei nu este suficient de apreciată, iar femeile nu sunt bine reprezentate în cadrul organelor de decizie ale organizațiilor sportive;

W.

întrucât activitățile sportive necesită baze, echipamente și aparate specifice și adecvate și întrucât școlile trebuie să fie dotate cu structuri adecvate pentru promovarea educației fizice;

X.

întrucât sportul ocupă un loc important în economia europeană, deoarece oferă, direct sau indirect, locuri de muncă pentru aproximativ 15 milioane de persoane, adică pentru 5,4 % din populația activă și reprezintă o valoare adăugată anuală de aproximativ 407 miliarde de euro, respectiv 3,65 % din PIB-ul european; întrucât avântul economic al sportului contribuie la realizarea obiectivelor Strategiei Europa 2020;

Y.

întrucât încălcarea drepturilor de proprietate intelectuală ale organizațiilor sportive și creșterea pirateriei digitale, în special a retransmiterii neautorizate a evenimentelor sportive în direct, subminează economia întregului sector al sportului;

Z.

întrucât sportul nu funcționează ca un sector tipic al economiei, din cauza interdependenței dintre adversari și a echilibrului concurențial necesar pentru menținerea incertitudinii rezultatelor,

AA.

întrucât sportul, datorită caracteristicilor sale specifice și structurilor organizaționale, la temelia cărora se află federații care nu funcționează precum întreprinderile comerciale, nu se comportă ca o activitate economică tipică și întrucât trebuie făcută o diferență între interesul sportiv și cel comercial;

AB.

întrucât dialogul social european poate juca un rol important și ar trebui, prin urmare, promovat;

AC.

întrucât sportul joacă un rol important și aduce bucurie multor cetățeni, indiferent dacă sunt participanți, suporteri sau spectatori;

AD.

întrucât marile evenimente și practica sportivă oferă ocazii extraordinare de a exploata potențialul de dezvoltare a turismului în Europa, care poate fi un mijloc de răspândire a valorilor și a principiilor asociate sportului;

AE.

întrucât modelul sportiv european se bazează pe o federație pentru fiecare disciplină sportivă și, ca rezultat al unei îndelungate tradiții democratice, se caracterizează printr-o organizare autonomă, democratică, teritorială și piramidală a mecanismelor de solidaritate sportivă și financiară, cum ar fi principiul promovării și al retrogradării sau competițiile deschise la care participă atât cluburi, cât și echipe naționale;

AF.

întrucât transparența și responsabilitatea democratică ale cluburilor sportive pot fi îmbunătățite prin implicarea suporterilor în structura de acționariat și de conducere a cluburilor lor;

AG.

întrucât organizațiile sportive tradiționale și locale joacă un rol-cheie în consolidarea culturii, în promovarea integrării sociale și în întărirea comunităților;

AH.

întrucât echipele naționale joacă un rol esențial, întrucât competițiile internaționale rămân elemente de referință și întrucât trebuie combătută naturalizarea de conveniență;

AI.

întrucât însăși natura competițiilor dintre echipele naționale implică faptul că federațiile și cluburile sportive pot îmbunătăți formarea sportivilor naționali;

AJ.

întrucât sportul profesionist și cel de masă sunt vulnerabile și grav efectate de instabilitatea financiară, iar federațiilor în cauză le incumbă responsabilitatea de a încuraja cluburile să adopte o cultură a planificării și a investițiilor judicioase;

AK.

întrucât transferurile internaționale pot fi periculoase pentru sportivii tineri, deoarece pot apărea consecințe precum eșecul sportiv, îndepărtarea de familie și marginalizarea socială atunci când tinerii sportivi pleacă de acasă prea devreme;

AL.

întrucât federațiile sportive nu dispun de mijloacele structurale și juridice pentru a acționa în mod eficace împotriva aranjării meciurilor;

AM.

întrucât serviciile legate de jocurile de noroc sunt excluse, din cauza caracterului lor specific, din domeniul de aplicare al Directivei privind serviciile (2006/123/CE) și al noii Directive privind drepturile consumatorilor (2011/83/UE);

AN.

întrucât finanțarea sportului de masă poate fi asigurată numai dacă titularii licențelor naționale necesare pentru jocurile de noroc, care plătesc impozite și finanțează alte obiective de interes public în statele membre, sunt obligați prin lege la plata unor impozite „de utilitate publică” și sunt protejați efectiv împotriva concurenței ilegale;

AO.

întrucât reglementarea activității impresarilor jucătorilor necesită o acțiune concertată a organismelor de conducere din domeniul sportului și a autorităților publice, astfel încât să poată fi impuse sancțiuni eficiente împotriva impresarilor și/sau intermediarilor care încalcă normele;

AP.

întrucât sportul poate să joace un rol în diferite domenii ale relațiilor externe ale Uniunii, printre altele, prin intermediul diplomației;

1.

îndeamnă Comisia ca, în cadrul următorului CFM, să propună un buget dedicat și ambițios pentru politica în domeniul sportului, date fiind beneficiile sociale, culturale, economice și cele asupra sănătății publice ale sportului;

2.

invită statele membre să se asigure că educația fizică ajunge să fie parte integrantă din programa analitică a tuturor tipurilor de școli și subliniază importanța încurajării practicării activităților sportive la toate nivelurile de învățământ, inclusiv în școli și universități, precum și în cadrul comunităților locale, care ar trebui încurajate să aibă facilități sportive dotate cu echipament corespunzător;

3.

îndeamnă statele membre să stabilească orientări clare pentru a integra sportul și activitatea fizică în toate nivelurile de învățământ din statele membre;

4.

subliniază importanța educației prin sport și potențialul sportului de a ajuta la reabilitarea tinerilor vulnerabili din punct de vedere social și solicită statelor membre, asociațiilor naționale, ligilor și cluburilor să dezvolte și să sprijine inițiative în acest sens;

5.

invită statele membre să încurajeze și să sprijine colaborarea dintre școli și cluburile sportive; în acest scop, Comisia ar trebui să facă uz de funcția sa de coordonare în domeniul sportului pentru a culege exemple de bune practici din statele membre și a le face accesibile tuturor celor interesați, la nivel european, într-o bancă de date centrală;

6.

recomandă Comisiei să încurajeze practicarea sportului în rândul persoanelor în vârstă, întrucât acesta favorizează interacțiunile sociale și un nivel ridicat de sănătate;

7.

subliniază faptul că sportul este, la toate vârstele, un domeniu important, având un mare potențial în ceea ce privește ridicarea nivelului general de sănătate al tuturor europenilor și, în consecință, solicită UE și statelor membre să faciliteze participarea la activitățile sportive și să promoveze un mod de viață sănătos, profitând de toate avantajele pe care le oferă sportul și reducând, în acest fel, cheltuielile aferente îngrijirii sănătății;

8.

invită Comisia și statele membre să acorde un sprijin mai puternic rolului profesioniștilor din domeniul sănătății în promovarea participării la activități sportive și să examineze modul în care furnizorii de asigurări de sănătate ar putea oferi stimulente ca modalitate de încurajare a participării la activitățile sportive.

9.

subliniază importanța asigurării accesului la sport pentru toți cetățenii în circumstanțe numeroase și diferite, cum ar fi la școală, la locul de muncă, drept activitate recreativă sau în cadrul unor cluburi și asociații;

10.

recunoaște activitatea desfășurată de către organizațiile care oferă activități sportive pentru persoanele cu dizabilități intelectuale sau fizice pe întreg teritoriul UE; solicită Comisiei, statelor membre si organizațiilor sportive să promoveze și să dezvolte, cu finanțări corespunzătoare, activitățile și competițiile sportive destinate persoanelor cu dizabilități, în special punându-le la dispoziție și oferindu-le accesul în condiții echitabile la activități și la echipamente sportive gratuite adaptate la nevoile lor;

11.

subliniază marea putere socio-integratoare a sportului din numeroase domenii, printre care se numără angajamentul civic și înțelegerea democrației, promovarea sănătății, dezvoltarea urbană, integrarea socială, piața muncii, ocuparea forței de muncă, formarea profesională și educația;

12.

încurajează statele membre, precum și instituțiile comunitare, să augmenteze ajutoarele destinate organizațiilor care luptă, prin sport, pentru integrarea persoanelor expuse riscului de excludere socială și acelora care promovează sportul în rândul persoanelor cu dizabilități fizice sau mintale;

13.

încurajează statele membre să includă permanent sportul în programe și servicii, pentru o integrare reală a tuturor grupurilor care se confruntă cu pericolul discriminării și solicită organizațiilor sportive să adopte programe adecvate de formare pentru profesioniști și voluntari, cu scopul prevenirii și combaterii oricăror forme de discriminare sau rasism;

14.

scoate în evidență funcția exemplară a sportului pentru societate și îndeamnă organismele de conducere din domeniul sportului să preia rolul de lideri în combaterea discriminării instituționale;

15.

amintește că, în sport, nu trebuie să existe discriminări de gen și insistă asupra extinderii aplicării Cartei Olimpice în cadrul tuturor evenimentelor sportive, în special al celor europene;

16.

solicită Consiliului, Comisiei, statelor membre și organismelor sportive de conducere naționale să se angajeze în direcția soluționării homofobiei și transfobiei și să implementeze adecvat legislația și politicile anti-discriminare, în special în privința lesbienelor, bisexualilor, homosexualilor și transgenilor sportivi;

17.

invită statele membre să pună un accent mai mare pe importanța educației fizice de calitate pentru ambele sexe și sugerează ca acestea să dezvolte strategiile necesare pentru a aborda această problemă;

18.

subliniază faptul că componența adunării generale și echilibrul de gen în rândul sportivilor legitimați trebuie să fie oglindită în aceea a organismelor de decizie ale organizațiilor sportive, asigurându-se accesul egal al bărbaților și al femeilor la funcțiile administrative, inclusiv la cele de la nivelul trans-național;

19.

încurajează Comisia și statele membre să ia în considerare importanța sportului ca mijloc de promovare a păcii, a dezvoltării economice, a dialogului intercultural, a sănătății publice, a integrării și a emancipării femeilor;

20.

solicită Comisiei și statelor membre să îndemne Comitetul Olimpic Internațional să impună respectarea, în cadrul evenimentelor sportive, a propriilor sale reguli din cuprinsul Cartei Olimpice, care interzice orice fel de demonstrație sau propagandă politică, religioasă sau rasistă și, totodată, să garanteze că femeile nu sunt supuse unor presiuni politice, pentru a le determina să încalce această regulă și că regula nu este eludată prin faptul că femeile nu sunt trimise de țara lor să participe la competiții;

21.

solicită organizațiilor sportive să încurajeze, în continuare, participarea femeilor la activitățile sportive și includerea acestora în componența organelor lor de conducere, asigurând accesul în condiții echitabile la activitățile sportive, în special fetelor și femeilor care provin din medii dezavantajate, promovând participarea lor la activitățile sportive și conferind aceeași importanță și vizibilitate atât rezultatelor și sporturilor feminine, cât și celor masculine; încurajează statele membre să conceapă măsuri care să le permită sportivelor să-și reconcilieze viața familială cu cea sportivă, profesională, și să promoveze egalitatea de gen în cadrul politicilor guvernamentale din domeniul sportului; solicită Comisiei să încurajeze schimbul de informații și de bune practici în legătură cu egalitatea șanselor oferite de sport ambelor genuri;

22.

invită Comisia și statele membre să susțină organismele europene în promovarea și punerea în aplicare a recomandărilor Cartei europene a drepturilor femeilor în sport;

23.

invită Comisia și statele membre să integreze dimensiunea de gen în toate activitățile lor legate de sport, cu un accent specific pe: accesul femeilor imigrante și al femeilor care aparțin minorităților etnice la activitățile sportive, pe accesul femeilor la funcții de decizie în domeniul sportului și prezentarea de către mass-media a femeilor din domeniul sportului, precum și pe garantarea faptului că politicile și legislația în domeniul sportului se bazează pe egalitatea de gen;

24.

invită Comisia și statele membre să sprijne și să încurajeze cercetarea europeană privind specificitatea activității sportive feminine, motivele abandonului sportiv de către femei și fete și persistența inegalităților în ceea ce privește accesul femeilor la activitățile sportive;

25.

încurajează crearea unor rețele ale femeilor din domeniul sportului pentru a promova schimbul de practici optime și de informații;

26.

subliniază că interdicția de a participa la activitățile sportive școlare, printre care înotul, impusă de unii părinți fetelor imigrante, nu poate fi tolerată sau scuzată din rațiuni culturale sau religioase;

27.

scoate în evidență faptul că, deși multe fete practică sportul la vârste mici, un număr însemnat dintre ele renunță să o mai facă atunci când devin adolescente; se referă, în acest context, la unele studii care arată că fetele sunt supuse unor presiuni mai mult sau mai puțin explicite din partea colegilor sau a familiilor de a se „feminiza” sau de a-și asuma responsabilități incompatibile cu o activitate sportivă continuă; încurajează statele membre și organele naționale de conducere din domeniul sportului să elaboreze strategii pentru ca programele și antrenorii să sprijine în special fetele interesate de sport să-și formeze o identitate sportivă;

28.

insistă asupra necesității de a lupta împotriva dopajului, respectând totodată libertățile individuale ale sportivilor și acordând o atenție specială celor mai tineri, prin campanii de prevenire și informare; îndeamnă statele membre să trateze traficul cu substanțe dopante din domeniul sportului în același mod ca traficul cu droguri ilegale și să adopte legislații naționale în acest sens, încercând să amelioreze coordonarea europeană în acest domeniu; solicită Agenției Mondiale Antidoping de a crea un sistem de gestionare a reperabilității ușor de utilizat, în concordanță cu legislația UE și subliniază necesitatea unor date statistice privind recurgerea la dopaj și testele ratate, pentru a stabili o abordare specifică în vederea combaterii dopajului;

29.

consideră că aderarea UE la Convenția împotriva dopajului a Consiliului Europei este un pas necesar pentru a coordona o punere în aplicare mai uniformă a codului WADA în statele membre;

30.

susține o mai mare armonizare a legislației, pentru a eficientiza colaborarea europeană a poliției și justiției în combaterea dopajului și a altor forme de manipulare a evenimentelor sportive;

31.

invită statele membre să abordeze problema dependenței de jocurile de noroc și a protecției minorilor împotriva riscurilor pe care le implică jocurile de noroc;

32.

se pronunță în favoarea formulării unor norme clare privind protecția minorilor în domeniul sportului de performanță și a adoptării altor măsuri de protecție vitale, cu consultarea federațiilor;

33.

subliniază importanța critică a dublei pregătiri, sportive și profesionale, în cazul sportivilor tineri; solicită, în consecință, Comisiei și statelor membre ca, împreună cu toți actorii relevanți, să formuleze orientări care să le garanteze tinerilor sportivi posibilitatea de a-și continua studiile școlare și/sau profesionale în condiții de normalitate, în paralel cu pregătirea lor sportivă, ținând seama de cele mai bune practici existente în fiecare stat membru; încurajează, în această privință, statele membre să țină cont de experiența relevantă a foștilor sportivi profesioniști, dacă doresc să devină antrenori, pentru a stabili parcursuri specifice privind cariera pentru sportivii de înalt nivel care se hotărăsc să urmeze studii superioare și să facă uz de experiența lor în beneficiul sportului în general;

34.

îndeamnă statele membre să dezvolte programe educaționale structurate pentru a facilita combinarea învățării și a antrenamentelor pentru sportivii profesioniști;

35.

propune să se instituie un cadru de formare, de calificare și de învățare pentru antrenori, care să fie inclus în Cadrul european al calificărilor și în programele de învățare pe toată durata vieții, pentru a crea o societate bazată pe cunoaștere și pentru a dezvolta un antrenorat de bună calitate, atât la nivelul sportului de amatori, cât și la nivelul sportului profesionist;

36.

subliniază rolul antrenorilor în dezvoltarea și educația tinerilor, nu doar în ceea ce privește abilitățile sportive, ci și în ceea ce privește deprinderile de viață; remarcă faptul că antrenorii pot îndruma tinerii să își creeze un stil de viață sănătos;

37.

solicită statelor membre ca, în strânsă consultare cu federațiile pertinente, să interzică accesul pe stadion al suporterilor care au dat dovadă de comportamente violente și discriminatorii și să elaboreze o abordare coordonată în ceea ce privește instituirea și punerea în executare a sancțiunilor îndreptate împotriva acestora, să coopereze îndeaproape pentru a menține aceste interdicții în cazul meciurilor internaționale care au loc în alte state membre decât acelea în care au fost pronunțate și să instituie, cu respectarea libertăților și drepturilor individuale, o bază de date europeană, în vederea schimbului de informații și a intensificării cooperării cu ajutorul unui sistem de avertizare îmbunătățit pentru meciurile care prezintă un nivel de risc ridicat;

38.

apreciază pozitiv ideea ca statele membre să elaboreze, în consultare cu federațiile sportive europene, standarde minime privind securitatea stadioanelor și să ia toate măsurile corespunzătoare pentru a asigura că sportivii și suporterii beneficiază de un nivel de siguranță cât mai ridicat posibil;

39.

subliniază că, în cazul în care sporturile se desfășoară în natură, trebuie asigurat un echilibru între avantajele sociale și protejarea mediului în care se desfășoară;

40.

subliniază potențialul evenimentelor sportive în ceea ce privește turismul la nivel local și național și invită statele membre să ajute la dezvoltarea acestei ramuri de activitate economică și comercială;

41.

se pronunță pentru respectarea specificității sportului în domeniul chestiunilor ce țin de piața internă și de concurență și își reînnoiește, prin urmare, solicitarea adresată Comisiei Europene de a elabora orientări privind aplicarea legislației UE în domeniul sportului pentru a elimina multiplele incertitudini juridice existente;

42.

ia act de faptul că mecenatul oferă un sprijin financiar vital și numeroase posibilități în sport, cu respectarea principiilor financiare echitabile;

43.

invită Comisia Europeană și statele membre să acorde un statut privilegiat activităților de voluntariat din domeniul sportului; reiterează importanța voluntarilor în domeniul sportului și subliniază necesitatea stabilirii unui cadru de recunoaștere socială și de pregătire corespunzătoare a voluntarilor, se pronunța în favoarea unui schimb de informații și de practici optime între statele membre, cu scopul promovării voluntariatului în sport și al explorării fezabilității unui cadru juridic și fiscal adecvat activităților desfășurate de asociațiile sportive;

44.

solicită Comisiei și statelor membre să creeze un sistem de recunoaștere a certificărilor obținute de voluntari și a certificărilor necesare pentru a exercita profesiile reglementate asociate sportului;

45.

subliniază faptul că recunoașterea reciprocă a cursurilor și a formărilor de specialitate într-un cadru unic european, destinat profesioniștilor care activează în sport în calitate de specialiști (arbitri, antrenori), este deosebit de importantă, dat fiind că, pe termen lung, contribuie la creșterea competitivității, ceea ce, la rândul său, va permite treptat să se evite pierderi importante de venituri;

46.

încurajează statele membre să le asigure sportivilor formarea în învățământul superior și o recunoaștere armonizată a calificărilor lor sportive și profesionale, pentru a le îmbunătăți mobilitatea profesională;

47.

solicită, în plus, statelor membre să îmbunătățească structurile pentru revenirea foștilor sportivi pe piața muncii și pentru integrarea acestora în viața profesională după încheierea activității în sportul profesionist;

48.

cere statelor membre să analizeze modalitățile de ușurare a poverii financiare a sportivilor profesioniști cu remunerațiile cele mai mici, care au cariere de scurtă durată și fluctuante; reiterează faptul că sportivii profesioniști, clasificați îndeobște ca atleți, ale căror câștiguri provin, în cea mai mare parte, din sport, ar trebui să beneficieze de aceleași drepturi de asistență socială ca lucrătorii;

49.

consideră dialogul social în domeniul sportului drept o modalitate adecvată de identificare a echilibrului dintre drepturile fundamentale și drepturile de încadrare în muncă ale sportivilor, combinate cu natura specifică a sportului european;

50.

consideră că, având în vedere dimensiunea economică a industriei dedicate sportului, aflată într-o continuă evoluție, îmbunătățirea imediată a aspectelor legate de sport este necesară în domenii esențiale precum libera circulație a lucrătorilor și serviciilor, libertatea de stabilire, recunoașterea calificărilor profesionale, drepturile de proprietate intelectuală și normele privind ajutoarele de stat, astfel încât acest sector să beneficieze pe deplin de avantajele pieței interne;

51.

subliniază că exploatarea comercială a drepturilor audiovizuale asupra competițiilor sportive pe o bază centralizată, exclusivă și teritorială este de importanță fundamentală pentru garantarea unei distribuții echitabile a veniturilor între sportul de elită și sportul de masă;

52.

este încredințat că evenimentele sportive considerate de importanță majoră pentru societate trebuie să fie accesibile unui număr cât mai mare de persoane; cere statelor membre care nu au făcut-o încă să ia măsuri care să asigure că stațiile de emisie aflate sub jurisdicția lor nu transmit astfel de evenimente în exclusivitate;

53.

recunoaște dreptul jurnaliștilor de a avea acces și de a relata evenimentele sportive organizate care sunt de interes public, în scopul de a proteja dreptul publicului de a obține și de a primi știri și informații independente despre evenimentele sportive;

54.

solicită Comisiei și statelor membre să protejeze drepturile de proprietate intelectuală asupra conținutului sportiv difuzat, cu respectarea dreptului la informație al publicului;

55.

consideră că pariurile sportive constituie o formă de exploatare comercială a competițiilor și solicită Comisiei și statelor membre să protejeze pariurile împotriva oricăror activități neautorizate, împotriva operatorilor fără licență și împotriva suspiciunilor de aranjare a meciurilor, în special recunoscând dreptul de proprietate intelectuală al organizatorilor asupra competițiilor lor, garantând o contribuție semnificativă a operatorilor de pariuri sportive la finanțarea sportului de masă și protejând integritatea competițiilor, punând accentul pe educarea sportivilor; consideră însă că aceste drepturi de proprietate nu ar trebui să aducă atingere dreptului la reportaje scurte, astfel cum este prevăzut în Directiva 2007/65/CE (Directiva privind serviciile media audiovizuale);

56.

reiterează cererea adresată Comisiei de a stabili orientări în domeniul ajutorului de stat, care să precizeze ce tip de ajutor public este legitim pentru a îndeplini misiunile sociale, culturale și educative ale sportului;

57.

solicită statelor membre să combată eficient corupția și să asigure etica sportului; prin urmare, consideră că este esențial ca în fiecare țară să se aplice norme stricte de control financiar al cluburilor;

58.

încurajează asociațiile sportive să coopereze cu autoritățile de punere în executare a legii, printre altele prin schimb de informații, pentru o abordare adecvată și eficientă a luptei împotriva aranjării meciurilor și a altor fraude în sport;

59.

invită Comisia să propună măsuri concrete vizând asigurarea finanțării sportului din veniturile generate de loterii;

60.

subliniază că introducerea de către Comisie a contabilității-satelit în sectorul sportului este extrem de oportună, dat fiind că permite ca activitățile legate de sport să fie evaluate la nivel național conform unor standarde unice, ceea ce face posibilă identificarea neregulilor și conferă valoare adăugată economiei europene și pieței unice;

61.

solicită Comisiei și statelor membre să promoveze în mod concret schimbul de bune practici și o cooperare strânsă din punct de vedere tehnic și din punctul de vedere al cercetării în domeniul sportului;

62.

consideră că rolul autorităților locale și regionale în dezvoltarea dimensiunii europene a sportului este esențial, întrucât este de competența acestor instituții să furnizeze publicului servicii în domeniul sportului și să aloce resurse financiare pentru activitățile sportive și pentru infrastructurile necesare acestora;

63.

insistă asupra faptului că sportul de masă ar trebui să beneficieze de finanțări din Fondul european de dezvoltare regională și din Fondul social european, care ar trebui să permită investirea în infrastructuri sportive și îndeamnă Comisia și statele membre să ofere Uniunii un program de buget specific pentru domeniul sportului, după cum este în prezent posibil în temeiul articolului 165 din TFUE;

64.

atrage atenția că în Europa, organizarea sportului se bazează pe principiile naționalității și teritorialității;

65.

își reafirmă aderența la modelul sportiv european, în care federațiile ocupă un loc central și la baza căruia stau diferiți actori, printre care suporterii, jucătorii, cluburile, ligile, asociațiile și voluntarii, care au un rol fundamental în sprijinirea întregii structuri sportive;

66.

solicită o reducere a barierelor din calea voluntariatului în domeniul sportului pe întreg teritoriul UE;

67.

remarcă rolul important al entităților locale în promovarea socială a sportului pentru toți și invită aceste entități să se implice activ în forurile europene de dezbatere și de dialog, adresate lumii sportului;

68.

reamintește că buna guvernanță în sport constituie o condiție pentru autonomia și autoreglementarea organizațiilor sportive, în conformitate cu principiile transparenței, responsabilității și democrației și subliniază necesitatea unei politici care să nu tolereze corupția în sport; subliniază necesitatea unei reprezentări corespunzătoare a tuturor părților interesate în cadrul procesului decizional;

69.

invită statele membre și organismele de conducere din domeniul sportului să stimuleze în mod activ rolul social și democratic al fanilor sportului care susțin principiul fairplay-ului, prin promovarea implicării acestora în structurile de acționariat și de conducere ale cluburilor lor sportive, precum și a părților interesate importante în organismele de conducere din domeniul sportului;

70.

susține, în continuare, că cluburile sportive ar trebui să pună jucătorii selectați la dispoziția echipelor naționale, recunoscând totodată contribuția lor la succesul principalelor turnee ale echipelor naționale, ceea ce ar putea include unele mecanisme de asigurare și subliniază că o abordare unică, potrivită la orice, nu poate fi adoptată pentru toate sporturile;

71.

subliniază că dezvoltarea durabilă a mișcării sportive din Europa și răspândirea influenței sale pozitive asupra persoanelor și societății necesită pregătirea jucătorilor la nivel local și investiții în educația sportivă; consideră că este, prin urmare, necesar ca sportul de performanță să nu afecteze dezvoltarea tinerilor sportivi, sportul de amatori și rolul esențial al organizațiilor sportive de masă; subliniază necesitatea echivalării și a recunoașterii diplomelor și a calificărilor în domeniul sportului;

72.

își reafirmă aderența la regula sportivilor formați pe plan local și consideră că aceasta ar putea constitui un model pentru alte ligi profesioniste din Europa; sprijină eforturile suplimentare depuse de organismele de conducere din domeniul sportului, care stimulează pregătirea tinerilor jucători de la nivel local în limitele legislației UE, consolidând astfel echilibrul competitiv în cadrul competițiilor și dezvoltarea sănătoasă a modelului sportiv european;

73.

consideră că dezvoltarea noilor talente este una dintre activitățile de bază ale unui club sportiv și că o dependență excesivă de transferul de jucători poate submina valorile sportive;

74.

subliniază importanța indemnizațiilor de antrenament în măsura în care acestea constituie un mecanism eficace de protecție a centrelor de antrenament și asigură o rentabilitate echitabilă a investiției;

75.

consideră că profesia de impresar sportiv ar trebui să fie o activitate profesională reglementată, că impresarii ar trebui să dispună de o calificare oficială corespunzătoare și să aibă domiciliul fiscal pe teritoriul UE, în interesul transparenței; solicită Comisiei să conceapă și să implementeze, în cooperare cu federațiile sportive, sindicatele jucătorilor și asociațiile impresarilor, un sistem european de acordare a licențelor și de înregistrare, însoțit de un cod de conduită și un mecanism de sancționare;

76.

propune ca federațiile sportive să instituie un registru european al impresarilor jucătorilor, fără caracter public, în care aceștia să consemneze numele jucătorilor pe care îi reprezintă, cu scopul protejării sportivilor, în special a celor în vârstă de mai puțin de 18 ani, astfel încât să se limiteze riscul conflictului de interese; opinează că onorariile percepute de impresari pentru transferuri ar trebui plătite în mai multe tranșe, pe toată durata contractului pe care sportivii îl încheie în urma unui transfer, plata integrală fiind condiționată de executarea contractelor;

77.

invită statele membre să completeze dispozițiile existente care reglementează activitatea impresarilor / intermediarilor cu sancțiuni disuasive și să pună în executare aceste sancțiuni în mod riguros;

78.

invită organismele de conducere din domeniul sportului să mărească transparența în ceea ce privește activitățile impresarilor și să coopereze cu autoritățile din statele membre pentru a eradica practicile corupte;

79.

salută studiul solicitat de către Comisie privind impactul economic și juridic al transferului de jucători; în plus, consideră că inițiativele federațiilor sportive de a introduce mai multă transparență în transferurile internaționale ar trebui să fie sprijinite;

80.

este de părere că sistemele puse în aplicare de către organismele de conducere din domeniul sportului pentru a introduce o mai mare transparență în ceea ce privește transferurile internaționale de jucători constituie un pas în direcția cea bună, deoarece acestea servesc principiul unei bune guvernanțe și vizează asigurarea integrității în competițiile sportive;

81.

sprijină deschis sistemele de acordare a licențelor și spiritul de fair play pe plan financiar, deoarece cluburile sunt astfel încurajate să concureze în limitele capacității lor financiare reale;

82.

consideră că aceste măsuri contribuie la îmbunătățirea guvernanței, la refacerea pe termen lung a stabilității financiare și a sustenabilității cluburilor și la corectitudinea financiară în competițiile europene și, prin urmare, solicită Comisiei Europene să recunoască compatibilitatea acestor reguli cu legislația UE;

83.

salută în mod favorabil eforturile depuse de federațiile sportive pentru a interzice dreptul de proprietate al mai multor cluburi sportive care participă la aceeași competiție; consideră că este necesar să fie exclus orice operator de pariuri care deține controlul asupra unui organizator de evenimente sportive sau asupra unei părți interesate, așa cum ar trebui să fie exclus orice organizator de evenimente sportive sau parte interesată care deține controlul asupra unui operator de pariuri ce își desfășoară activitatea pe baza evenimentelor pe care le organizează sau la care participă;

84.

îndeamnă statele membre să ia toate măsurile necesare pentru a preveni și pedepsi activitățile ilicite care afectează integritatea sportului și să incrimineze penal aceste activități, în special atunci când sunt legate de pariuri, înțelegând prin aceasta că ele implică manipularea cu bună știință și în mod fraudulos a rezultatelor unei competiții sportive sau ale unei etape a acesteia cu scopul de a dobândi avantaje care nu se bazează exclusiv pe practicile sportive obișnuite sau pe incertitudinea asociată acestora;

85.

îndeamnă federațiile sportive să conlucreze îndeaproape cu statele membre, cu scopul de a proteja integritatea sportului;

86.

invită Comisia Europeană să abordeze opacitatea transferurilor și aranjarea meciurilor, astfel cum a anunțat în strategia sa europeană anticorupție, prin stabilirea unor norme minime privind definirea infracțiunilor penale în acest domeniu;

87.

își exprimă profunda îngrijorare cu privire la existența unor grave fenomene infracționale în sport, precum spălarea banilor și invită statele membre să intensifice cooperarea pentru combaterea acestor fenomene și pentru asigurarea unei transparențe mai mari în tranzacțiile financiare realizate în contextul transferurilor de sportivi și al activității impresarilor;

88.

afirmă, în continuare, că este esențial să fie dezvoltate instrumente concepute să încurajeze cooperarea dintre autoritățile publice, autoritățile sportive și operatorii din domeniul pariurilor în cazurile de fraudă sportivă și că ar putea fi avută în vedere o colaborare cu Europol și Eurojust;

89.

recunoaște legitimitatea instanțelor sportive pentru soluționarea litigiilor din domeniul sportului, în măsura în care acestea respectă dreptul cetățenilor la un proces echitabil; cheamă Curtea de Arbitraj Sportiv (CAS) să țină seama de prevederile legislației UE atunci când se pune problema soluționării în interiorul UE a litigiilor sportive care apar în UE;

90.

solicită Comisiei să prezinte până în 2012 o propunere pentru a înțelege mai bine și a pune în aplicare în mod concret specificul sportului, ținând pe deplin seama de conținutul articolului 165 din TFUE;

91.

invită Comisia și statele membre să coopereze cu statele care nu au calitatea de membru cu privire la chestiuni precum transferurile internaționale de jucători, exploatarea jucătorilor minori, pirateria și pariurile ilegale; de asemenea, subliniază importanța consolidării cooperării internaționale pentru dezvoltarea sportului în țările în curs de dezvoltare;

92.

rămâne în așteptarea rezultatelor sistemului instituit pentru monitorizarea transparenței și a fairplay-ului financiar și pentru combaterea corupției și a traficului cu ființe umane; subliniază faptul că este necesar ca sistemul să respecte legislația UE și normele privind protecția datelor; solicită organelor de conducere din domeniul sportului să coreleze datele TMS cu alte sisteme anticorupție, pentru o monitorizare mai eficientă în scopul combaterii aranjării meciurilor;

93.

subliniază necesitatea de a aborda problema operatorilor neautorizați de jocuri de noroc din cadrul UE și din afara UE, deoarece aceștia sunt capabili să evite sistemele de monitorizare a fraudei în domeniul sportului;

94.

invită Comisia și statele membre să promoveze în cooperarea cu toate țările terțe respectarea la nivel mondial a normelor și a reglementărilor olimpice;

95.

solicită cluburilor să asigure respectarea legislației în materie de imigrație în cazul transferării unor tineri proveniți din state care nu au calitatea de membru și să se asigure că se respectă toți termenii contractului lor, conform legislației în vigoare; solicită ca aceștia să se poată întoarce, dacă doresc, în condiții satisfăcătoare, în țara de origine, mai ales în cazul în care cariera lor nu a luat o turnură favorabilă; subliniază, în acest sens, că punerea eficientă în aplicare a legislației este esențială;

96.

subliniază necesitatea de a ameliora protecția minorilor în contextul transferurilor internaționale; opinează că transferurile internaționale sunt potențial periculoase pentru sportivii tineri care, îndepărtându-se de familiile și de țara lor la o vârstă fragedă, sunt deosebit de vulnerabili și că organizațiile sportive ar trebui să le acorde acestora o atenție neîntreruptă;

97.

solicită Comisiei și Serviciului European de Acțiune Externă să promoveze, în pofida normelor și a obligațiilor impuse femeilor din motive legate de cultură, tradiții, istorie sau religie, libertatea absolută de a practica orice sport, pentru femei și bărbați deopotrivă;

98.

invită Comisia să extindă programele existente care promovează sportul ca instrument al politicii sale de dezvoltare și să lanseze noi inițiative în acest domeniu;

99.

invită Comisia:

100.

sugerează ca drapelul european să fie arborat cu ocazia marilor manifestări sportive organizate pe teritoriul UE și sugerează ca federațiile sportive europene să ia în considerare ideea ca acesta să figureze pe tricoul atleților din statele membre, alături de drapelele naționale; subliniază că decizia cu privire la opțiunea menționată mai sus ar trebui să rămână întrutotul facultativă și de competența statelor membre și a organizațiilor sportive;

101.

încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului și Comisiei, precum și guvernelor și parlamentelor statelor membre, federațiilor sportive europene, internaționale și naționale.

20.8.2013   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

CE 239/60

—

având în vedere dreptul de a adresa petiții consacrat în articolul 227 din TFUE,

—

având în vedere petițiile primite, reluate în anexa la raportul Comisiei pentru petiții (A7-0335/2011),

—

având în vedere Directiva 2008/98/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 19 noiembrie 2008 privind deșeurile și de abrogare a anumitor directive (1),

—

având în vedere Directiva 2008/99/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 19 noiembrie 2008 privind protecția mediului prin intermediul dreptului penal (2),

—

având în vedere directiva 1999/31/CE a Consiliului din 26 aprilie 1999 privind depozitele de deșeuri (3),

—

având în vedere Directiva 2000/76/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 4 decembrie 2000 privind incinerarea deșeurilor (4);

—

având în vedere Directiva 2001/42/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 27 iunie 2001 privind evaluarea efectelor anumitor planuri și programe asupra mediului (5),

—

având în vedere Directiva 2003/4/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 28 ianuarie 2003 privind accesul publicului la informațiile despre mediu și de abrogare a Directivei 90/313/CEE a Consiliului (6),

—

având în vedere Directiva 2003/35/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 mai 2003 de instituire a participării publicului la elaborarea anumitor planuri și programe privind mediul și de modificare a Directivelor 85/337/CEE și 96/61/CE ale Consiliului în ceea ce privește participarea publicului și accesul la justiție (7) (EIA),

—

având în vedere Convenția privind accesul la informație, participarea publicului la procesul decizional și accesul la justiție în domeniul mediului (Aarhus, Danemarca, 25 iunie 1998),

—

având în vedere studiul de specialitate „Gestionarea deșeurilor în Europa: principalele probleme și cele mai bune practici” din iulie 2011,

—

având în vedere articolul 202 alineatul (2) din Regulamentul său de procedură,

—

având în vedere raportul Comisiei pentru petiții (A7-0335/2011),

A.

întrucât, în perioada 2004-2010, Comisia pentru petiții a primit și a declarat admisibile 114 petiții cu privire la posibile încălcări ale acestui cadru de reglementare, din următoarele state membre: Italia, Grecia, Franța, Spania, Irlanda (peste 10 petiții fiecare), Bulgaria, Regatul Unit, Polonia, România (3-10 petiții fiecare), Austria, Ungaria, Lituania, Malta, Portugalia și Slovacia (câte o petiție),

B.

întrucât Comisia pentru petiții a elaborat cinci rapoarte privind vizitele de informare efectuate în urma petițiilor referitoare la deșeuri în Irlanda (8), Fos-sur-Mer (Franța) (9) depozitul Path Head (Regatul Unit) (10), Campania (Italia) (11) și Huelva (Spania) (12);

C.

întrucât petițiile privind problemele de mediu constituie sistematic principala categorie a petițiilor primite, iar petițiile referitoare la deșeuri reprezintă un subgrup important al acestora; întrucât problemele legate de deșeuri afectează cetățenii într-un mod foarte direct în întreaga UE, în special în ceea ce privește procedura de autorizare pentru noile echipamente de gestionare a deșeurilor sau pentru operarea celor existente, fiind urmate, în ordinea importanței, de preocupări legate de gestionarea în general a deșeurilor;

D.

întrucât o majoritate largă a petițiilor privind deșeurilor se referă la echipamentele de gestionare a deșeurilor, 40 % dintre petiții referindu-se la procedura de autorizare pentru noile instalații planificate, alte 40% la funcționarea instalațiilor existente, dintre care 75 % privesc depozitele și 25 % incineratoarele, în timp ce restul petițiilor ridică probleme generale legate de gestionarea deșeurilor;

E.

întrucât cele mai recente statistici ale Eurostat (2009) arată că cetățenii UE produc în medie 513 kg de deșeuri pe an, multe dintre noile state membre situându-se sub acest nivel, în timp ce țările cele mai industrializate se situează pe primele locuri;

F.

întrucât țările care produc cantitatea ce mai mare de deșeuri prezintă și nivelurile cele mai ridicate de reciclare, compostare și incinerare a deșeurilor în scopul producerii de energie, apropiindu-se de nivelul zero în privința depozitelor sau deja atingându-l, în timp ce, pe de altă parte, statele membre care produc în medie cantitatea cea mai mică de deșeuri au cele mai multe depozite și prezintă ratele cele mai scăzute de reciclare și chiar și de incinerare;

G.

întrucât unele incineratoare nu dispun de o infrastructură adecvată pentru separarea și tratarea deșeurilor; întrucât se pare că nu există limite clare pentru tipul de deșeuri incinerate și întrucât continuă să existe îngrijorări legate de cenușa toxică rezultată în urma incinerării;

H.

întrucât Directiva 2008/98/CE privind deșeurile (Directiva-cadru privind deșeurile (DCD)) stabilește norme de protecție a mediului și a sănătății umane prin prevenirea sau diminuarea efectelor negative ale generării și gestionării deșeurilor, precum și prin reducerea efectelor generale ale utilizării resurselor și prin creșterea eficienței acestei utilizări, oferind beneficii cetățenilor UE în privința sănătății și a stării de bine și aplicând, în același timp, o metodă ecologică de depozitare a deșeurilor;

I.

întrucât Directiva 2008/99/CE privind protecția mediului prin intermediul dreptului penal definește un număr minim de infracțiuni grave împotriva mediului și solicită statelor membre să prevadă sancțiuni penale cu un efect mai puternic de descurajare pentru acest tip de infracțiuni, atunci când sunt comise intenționat sau ca urmare a unei neglijențe grave;

J.

întrucât o strategie de gestionare a deșeurilor care respectă DCD trebuie să garanteze colectarea și direcționarea deșeurilor printr-o rețea de instalații de tratare adecvată, pentru a fi recuperate și în cele din urmă depozitate, care trebuie să includă măsuri de reducere a producerii de deșeuri încă de la sursă;

K.

întrucât în unele regiuni, precum Fos-sur-Mer (Franța – 2008), Path Head (Marea Britanie – 2009), Huelva (Spania – 2009) și Campania (Italia – 2011), progresele înregistrate în reducerea și reciclarea deșeurilor menajere sunt minime și întrucât deșeurile menajere și de alt tip continuă să fie aruncate la depozitul de deșeuri fără sortare, în unele cazuri, se pare, chiar amestecate cu diferite tipuri de deșeuri industriale;

L.

întrucât, deși termenul de transpunere a DCD a fost stabilit pentru decembrie 2010, doar șase state membre l-au respectat, iar Comisia ia măsuri active pentru a se asigura că și restul statelor finalizează transpunerea și încep de urgență implementarea;

M.

întrucât deșeurile menajere ar trebui gestionate în conformitate cu ierarhia stabilită în domeniu, bazată pe prevenirea, reducerea, reutilizarea, reciclarea, recuperarea (de ex. energie) și depozitarea, în conformitate cu articolul 4 din DCD;

N.

întrucât o Europă care utilizează eficient resursele este unul dintre obiectivele majore ale Strategiei Europa 2020, iar DCD introduce un obiectiv de 50 % de reciclare a deșeurilor urbane pentru 2020 în toate statele membre, recunoscând că transformarea UE într-o economie ecologică și circulară, care utilizează deșeurile drept resurse, constituie un element important al obiectivului de utilizare eficientă a resurselor;

O.

întrucât există câteva motive pentru care nu sunt încă în funcțiune planurile de gestionare a deșeurilor conforme cu DCD; printre acestea se numără și implementarea și monitorizarea respectării, un personal instruit corespunzător la nivel local și regional și coordonarea la nivel național; amintim, de asemenea, controalele insuficiente la nivelul UE, eșecul alocării unor resurse adecvate și lipsa unui sistem de amenzi, trecând astfel cu vederea o serie de oportunități de bună gestionare a deșeurilor, care să reducă emisiile de gaze cu efect de seră și alte efecte asupra mediului, precum și de a diminua dependența Europei de importul de materii prime;

P.

întrucât un factor important, adesea neglijat, este potențialul industriei de reciclare de a oferi până la jumătate de milion de locuri de muncă, deoarece anumite tipuri de deșeuri constituie o resursă productivă care poate contribui la consolidarea sustenabilității mediului și la trecerea la o economie ecologică;

Q.

întrucât gestionarea deșeurilor organice în UE este într-un stadiu relativ incipient, fiind necesară dezvoltarea actualelor instrumente legislative și eficientizarea tehnicilor;

R.

întrucât respectarea obiectivelor UE în materie de colectare, reciclare și depozitare a deșeurilor rămâne o prioritate;

S.

întrucât implementarea legislației UE - la nivel național, regional și local - revine în principal statelor membre și întrucât UE este considerată de cetățeni responsabilă de asigurarea punerii în aplicare a politicii în domeniul deșeurilor, deși nu dispune de mijloacele adecvate pentru a implementa această legislație;

T.

întrucât, în conformitate cu Convenția de la Aarhus, cetățenii au dreptul de a fi informați cu privire la situația din teritoriul lor și este de datoria autorităților să ofere aceste informații și să motiveze cetățenii să adopte o atitudine și un comportament responsabile; întrucât în conformitate cu Directiva 2003/35/CE, statele membre se asigură că publicul beneficiază de la început de șanse efective de participare la pregătirea, modificarea sau revizuirea planurilor sau a programelor care urmează să fie elaborate;

U.

întrucât, în petiții, cetățenii își exprimă impresia că autoritățile publice nu dețin controlul asupra situației și nu sunt întotdeauna pregătite să depună eforturile necesare pentru a contribui la găsirea unor soluții, relația de încredere fiind deteriorată și existând o evoluție negativă înspre confruntări deschise, ceea ce paralizează acțiunea;

V.

întrucât un studiu recent (13) efectuat pentru Comisie, care analizează fezabilitatea creării unei Agenții UE pentru gestionarea deșeurilor, evidențiază că multe state membre nu dispun de capacități suficiente pentru a pregăti planuri de gestionare a deșeurilor, și nici pentru a efectua inspecții, controale și alte acțiuni necesare pentru implementarea corespunzătoare a legislației privind deșeurilor;

W.

întrucât acest studiu pune în lumină o frecvență ridicată a neconformităților, a descărcărilor și transporturilor ilegale de deșeuri, un număr mare de plângeri din partea cetățenilor, cazuri de încălcare a dreptului comunitar aflate pe rol la CEJ și, prin urmare, rezultate dezamăgitoare în ceea ce privește protecția sănătății publice și a mediului, care reprezintă un obiectiv general al legislației UE în domeniul mediului;

X.

întrucât depozitarea ilegală a deșeurilor a devenit, de asemenea, parte a activităților de criminalitate organizată, ceea ce pune la îndoială rolul autorităților competente, precum și de coluziune a industriilor, în ceea ce privește deșeurile industriale;

Y.

întrucât procedurile de monitorizare și control instituite pentru a asigura necontaminarea gospodăriilor cu deșeuri toxice sunt uneori ineficiente sau chiar absente, ceea ce conduce la contaminarea depozitelor și a incineratoarelor; întrucât trebuie subliniat că prelucrarea deșeurilor toxice prin incinerare în instalații concepute pentru arderea deșeurilor menajere este categoric interzisă;

Z.

întrucât o analiză aprofundată a petițiilor confirmă că există deja, în mare măsură, o legislație care să garanteze un sistem de gestionare a deșeurilor funcțional și ecologic, principala problemă fiind implementarea și aplicarea acesteia, 95 % dintre petiții referindu-se la eșecuri în această privință la nivelul administrației locale și regionale;

AA.

întrucât unul dintre factorii esențiali care determină această situație este absența informațiilor, a conștientizării, a capacităților administrative și financiare, precum și a altor resurse la nivel local;

AB.

întrucât Comisia și-a intensificat acțiunile de susținere - printre care alocarea a 4,1 miliarde EUR în 2005-2006 - în vederea îmbunătățirii implementării și a asigurării aplicării la nivel național a acquis-ului UE în domeniul deșeurilor; întrucât, cu toate acestea, la sfârșitul anului 2009 cazurile de încălcare a legislației legate de deșeuri reprezentau 20 % din numărul total de încălcări ale legislației în domeniul mediului;

AC.

întrucât costurile gestionării inadecvate a deșeurilor sunt ridicate, iar un sistem teritorial capabil să închidă circuitul complet ajută la crearea unor economii importante;

AD.

întrucât, deși implementarea legislației privind deșeurile în UE este de responsabilitatea autorităților publice, societățile private și multinaționale tratează 60 % din deșeurile menajere și 75 % din deșeurile provenite de la companii, cu o cifră de afaceri de 75 miliarde EUR pe an (14);

AE.

întrucât crearea de noi depozite și incineratoare intră sub incidența anexei I.9 la Directiva privind evaluarea impactului asupra mediului (EIM) (15), necesitând o EIM în conformitate cu articolul 4 alineatul (1) sau cel puțin o examinare, în conformitate cu articolul 4 alineatul (2), dacă depozitul se află sub incidența anexei II11.b;

AF.

întrucât autorizațiile pentru depozite întră sub incidența anexei II la Directiva EIM în cazul în care acestea „pot avea efecte importante asupra mediului”, cu condiția respectării criteriilor de limită stabilite de statele membre;

AG.

întrucât articolul 6 alineatul (4) prevede că „Publicului interesat trebuie să i se ofere de la început ocazii efective de a participa la procedurile de adoptare a deciziilor privind mediul menționate la articolul 2 alineatul (2) și, în acest scop, trebuie să aibă dreptul de a exprima observații și opinii destinate autorității sau autorităților competente atunci când toate opțiunile sunt posibile și înainte de luarea unei decizii asupra cererii de autorizare”;

AH.

întrucât directivele UE și Convenția de la Aarhus se referă explicit la accesul la informații și participarea cetățenilor la procesul decizional din domeniul mediului;

AI.

întrucât multe petiții semnalează că procedura de autorizare a instalațiilor de gestionare a deșeurilor nu a respectat întocmai legislația UE, în special în ceea ce privește EIM și consultarea populației;

AJ.

întrucât, în cazul în care autorizațiile respectă parametrii prevăzuți de directivă și s-a efectuat o EIM, Comisia nu are competența de a interveni în legătură cu deciziile luate de autoritățile naționale; întrucât, cu toate acestea, statele membre nu au efectuat EIM aprofundate înainte de a acorda autorizații pentru crearea sau extinderea unor depozite ori construirea unor incineratoare;

AK.

întrucât procedurile judiciare nu pot fi lansate decât după aprobarea proiectului de către un stat membru; întrucât este dificil pentru cetățeni să înțeleagă că UE nu poate interveni efectiv înainte de finalizarea întregii proceduri și de aprobarea proiectului de către statele membre;

AL.

întrucât deseori semnalările de către cetățeni în timpul procesului de consultare publică și al evaluării impactului asupra mediului privind siturile planificate pentru amplasarea depozitelor de deșeuri au drept obiect presupuse încălcări ale zonelor protejate, așa cum este cazul amplasării unui depozit de deșeuri în Parcul Național Vezuviu, sau temeri privind impactul nefast asupra sănătății și a bunăstării;

AM.

întrucât amplasările planificate pentru noi depozite de deșeuri sunt contestate deoarece petiționarii consideră că acestea vor avea efecte negative asupra zonelor protejate din motive de mediu sau culturale, așa cum ilustrează petițiile referitoare la planul de a amplasa un nou depozit de deșeuri în Parcul Național Vezuviu și întrucât consideră că depozitele de deșeuri în zonele care fac parte din rețeaua Natura 2000 ar trebui considerate incompatibile cu legislația UE în domeniul mediului;

AN.

întrucât Directiva privind depozitele de deșeuri stabilește parametrii pentru acordarea autorizațiilor de funcționare și pentru procedurile uzuale de monitorizare în timpul funcționării și în etapele ulterioare tratării și întrucât depozitele închise înaintea transpunerii directivei nu fac obiectul dispozițiilor acesteia; întrucât criteriile enumerate în directivă se referă la amplasament, controlul apei și gestionarea infiltrațiilor, protejarea solului și apei, controlul gazelor emise, noxe și riscuri, stabilitate și bariere;

AO.

întrucât Comisia pentru petiții a primit mai multe petiții - în special cea care a ocazionat misiunea de informare de la Path Head (Regatul Unit) - care vizau depozite de deșeuri amplasate în apropierea imediată a unor locuințe, unde populația suferă din cauza mirosurilor nocive, a poluării atmosferice crescute și a răspândirii paraziților în apropierea locuințelor lor; întrucât, cu toate acestea, din moment ce nu există în dreptul UE criterii mai precise privind proximitatea depozitelor de locuințe, școli sau spitale, definirea cerințelor precise destinate să asigure protecția sănătății umane și a mediului se supune principiului subsidiarității consacrat în tratate;

AP.

întrucât petițiile referitoare la depozitele de deșeuri relevă frecvent îngrijorări legate de pericolul poluării apelor subterane, în principal pentru că depozitele mai vechi pot să nu dispună de o garnitură care să prevină scurgerile în straturile acvifere sau pentru că garniturile pot fi uzate, putând astfel apărea scurgeri, ori pot fi amplasate pe terenuri instabile din punct de vedere geologic, fiind prea aproape de pânza freatică sau de rezervele de apă potabilă;

AQ.

întrucât Comisia a raportat, din 2001, 177 de proceduri pentru încălcarea Directivei privind depozitele de deșeuri, iar o statistică recentă a identificat cel puțin 619 de depozite ilegale de deșeuri pe teritoriul UE;

AR.

întrucât petițiile și plângerile adresate Comisiei dovedesc prezența a numeroase depozite ilegale de deșeuri, care funcționează fără autorizație, deși numărul lor exact nu este cunoscut, în lipsa unei monitorizări adecvate;

AS.

întrucât nu trebuie scăpat din vedere faptul că depozitele de deșeuri trebuie să fie o soluție de ultimă instanță; întrucât autoritățile publice din unele state membre, întârziate în privința prevenirii, reciclării și reutilizării deșeurilor, pot suferi presiuni pentru a extinde depozitele existente, chiar dacă sunt necorespunzătoare, sau pentru a deschide depozite noi în termen scurt ca metodă de eliminare a gunoaielor;

AT.

întrucât utilizarea incineratoarelor, care se află la baza ierarhiei tratării deșeurilor, este frecventă și acceptată de către cetățeni în unele țări în care se consideră că s-a atins un nivel ridicat de respectare a DCD și care recuperează energie în urma tratării și întrucât țările care nu au recurs până acum la incinerare pot alege să facă acest lucru pentru a rezolva problema acumulărilor create în timp;

AU.

întrucât acest lucru se poate realiza doar cu condiția unui control strict și a respectării legislației UE din domeniu, ținând seama de faptul că astfel de măsuri pot întâmpina o rezistență de înțeles din partea populației direct afectate, locuind în apropierea instalațiilor și preocupându-se de efectele acestora asupra sănătății;

AV.

întrucât ar trebui recunoscut faptul că tehnologiile mai recente au redus semnificativ emisiile provenite de la incineratoare; întrucât, în unele state membre, în special cele cu niveluri ridicate de incinerare a deșeurilor, populația locală pare să arate un grad mai mare de acceptare, probabil ca recunoaștere a faptului că incineratoarele produc căldură sau electricitate, dar și datorită transparenței și accesibilității informațiilor cu privire la funcționarea acestora;

AW.

întrucât autorizațiile de construcție a incineratoarelor întâmpină aceeași opoziție ca și depozitele de deșeuri, din rațiuni similare, cele mai pregnante temeri fiind cele legate de poluarea atmosferică și impactul negativ asupra sănătății publice și/sau asupra zonelor protejate din punct de vedere ecologic;

AX.

întrucât, pentru construcția de incineratoare, autoritățile publice aleg de cele mai multe ori zone care suferă deja din cauza poluării atmosferice ridicate, întrucât efectele cumulate asupra sănătății locuitorilor din zonă nu ar trebui ignorate și întrucât explorarea unor modalități alternative de eliminare a deșeurilor și de producție a energiei prin metanizare este deseori neglijată;