ISSN 1977-1029

doi:10.3000/19771029.C_2013.044.ron

Jurnalul Oficial

al Uniunii Europene

C 44

European flag  

Ediţia în limba română

Comunicări şi informări

Anul 56
15 februarie 2013


Informarea nr.

Cuprins

Pagina

 

I   Rezoluții, recomandări și avize

 

AVIZE

 

Comitetul Economic și Social European

 

A 485-a sesiune plenară din 12 și 13 decembrie 2012

2013/C 044/01

Avizul Comitetului Economic și Social European privind elaborarea unei Strategii macroregionale pentru Mediterana – avantaje pentru statele membre insulare (aviz exploratoriu elaborat la solicitarea Președinției cipriote)

1

2013/C 044/02

Avizul Comitetului Economic și Social European pe tema Conectarea insulelor energetice ale UE: creștere, competitivitate, solidaritate și dezvoltare durabilă în cadrul pieței unice europene a energiei (aviz exploratoriu la solicitarea Președinției cipriote)

9

2013/C 044/03

Avizul Comitetului Economic și Social European privind tendințe și consecințe ale viitoarelor evoluții din industria serviciilor personale – sociale, medicale și educative – în Uniunea Europeană (aviz din proprie inițiativă)

16

2013/C 044/04

Avizul Comitetului Economic și Social European privind principiul parteneriatului în implementarea fondurilor care fac obiectul cadrului strategic comun – elemente pentru un cod european de conduită în materie de parteneriat SWD(2012) 106 final (aviz din proprie inițiativă)

23

2013/C 044/05

Avizul Comitetului Economic și Social European privind punerea în aplicare și monitorizarea Convenției Națiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu handicap de către instituțiile UE și rolul CESE în această privință (aviz din proprie inițiativă)

28

2013/C 044/06

Avizul Comitetului Economic și Social European pe tema Anul european al sănătății mintale – pentru o muncă mai bună și o mai mare calitate a vieții (aviz din proprie inițiativă)

36

2013/C 044/07

Avizul Comitetului Economic și Social European pe tema Agricultura socială: îngrijire ecologică și politici sociale și de sănătate (aviz din proprie inițiativă)

44

2013/C 044/08

Avizul Comitetului Economic și Social European privind calitatea serviciilor feroviare în Uniunea Europeană (aviz din proprie inițiativă)

49

2013/C 044/09

Avizul Comitetului Economic și Social European pe tema Importanța definirii locuințelor sociale ca serviciu de interes economic general (aviz din proprie inițiativă)

53

2013/C 044/10

Avizul Comitetului Economic și Social European pe tema O societate civilă emergentă în China: contribuția societății civile la Anul dialogului intercultural UE-China și impactul său durabil

59

2013/C 044/11

Avizul Comitetului Economic și Social European privind Rio+20: bilanț și perspective (aviz suplimentar)

64

 

III   Acte pregătitoare

 

COMITETUL ECONOMIC ȘI SOCIAL EUROPEAN

 

A 485-a sesiune plenară din 12 și 13 decembrie 2012

2013/C 044/12

Avizul Comitetului Economic și Social European privind propunerea de directivă a Parlamentului European și a Consiliului de instituire a unui cadru pentru redresarea și rezoluția instituțiilor de credit și a întreprinderilor de investiții și de modificare a Directivelor Consiliului 77/91/CEE și 82/891/CEE și a Directivelor 2001/24/CE, 2002/47/CE, 2004/25/CE, 2005/56/CE, 2007/36/CE și 2011/35/UE și a Regulamentului (UE) nr. 1093/2010 COM(2012) 280 final – 2012/0150 (COD)

68

2013/C 044/13

Avizul Comitetului Economic și Social European privind propunerea modificată de regulament al Parlamentului European și al Consiliului de stabilire a unor dispoziții comune privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime, care fac obiectul cadrului strategic comun, precum și de stabilire a unor dispoziții generale privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european și Fondul de coeziune și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1083/2006 al Consiliului COM(2012) 496 final – 2011/0276 (COD)

76

2013/C 044/14

Avizul Comitetului Economic și Social European privind Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social și Comitetul Regiunilor – Raport privind politica concurenței 2011 COM(2012) 253 final

83

2013/C 044/15

Avizul Comitetului Economic și Social European privind Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor – O strategie europeană privind tehnologiile generice esențiale – o punte către creștere economică și locuri de muncă COM(2012) 341 final

88

2013/C 044/16

Avizul Comitetului Economic și Social European privind propunerea de directivă a Parlamentului European și a Consiliului privind intermedierea de asigurări (reformare) COM(2012) 360 final – 2012/0175 (COD)

95

2013/C 044/17

Avizul Comitetului Economic și Social European privind propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind trialurile clinice cu medicamente de uz uman și de abrogare a Directivei 2001/20/CE COM(2012) 369 final – 2012/0192 (COD)

99

2013/C 044/18

Avizul Comitetului Economic și Social European privind propunerea de directivă a Parlamentului European și a Consiliului privind gestionarea colectivă a drepturilor de autor și a drepturilor conexe și acordarea de licențe multiteritoriale pentru drepturile asupra operelor muzicale pentru utilizări online pe piața internă COM(2012) 372 final – 2012/0180 (COD)

104

2013/C 044/19

Avizul Comitetului Economic și Social European privind propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului de modificare a Regulamentului (CE) nr. 443/2009 pentru a defini modalitățile de realizare a obiectivului prevăzut pentru anul 2020 de reducere a emisiilor de CO2 generate de autoturismele noi COM(2012) 393 final – 2012/0190 (COD) și propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului de modificare a Regulamentului (UE) nr. 510/2011 pentru a defini modalitățile de realizare a obiectivului prevăzut pentru anul 2020 de reducere a emisiilor de CO2 produse de vehiculele utilitare ușoare noi COM(2012) 394 final – 2012/0191 (COD)

109

2013/C 044/20

Avizul Comitetului Economic și Social European privind Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor – Strategia UE pentru perioada 2012-2016 în vederea eradicării traficului de persoane COM(2012) 286 final

115

2013/C 044/21

Avizul Comitetului Economic și Social European privind Comunicarea Comisiei către Parlamentul European și Consiliu privind parteneriatul european pentru inovare Productivitatea și durabilitatea agriculturiiCOM(2012) 79 final

119

2013/C 044/22

Avizul Comitetului Economic și Social European privind propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1342/2008 al Consiliului din 18 decembrie 2008 de stabilire a unui plan pe termen lung pentru rezervele de cod și zonele piscicole care exploatează aceste rezerve COM(2012) 498 final

125

2013/C 044/23

Avizul Comitetului Economic și Social European referitor la Pachetul privind inspecția tehnică auto, ce cuprinde următoarele trei documente: propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind inspecția tehnică periodică a autovehiculelor și remorcilor și de abrogare a Directivei 2009/40/CE COM(2012) 380 final – 2012/0184 (COD); propunerea de directivă a Parlamentului European și a Consiliului de modificare a Directivei 1999/37/CE privind documentele de înmatriculare pentru vehicule COM(2012) 381 final – 2012/0185 (COD); propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind controlul tehnic în trafic al vehiculelor comerciale care circulă în Uniune și de abrogare a Directivei 2000/30/CE COM(2012) 382 final – 2012/0186 (COD)

128

2013/C 044/24

Avizul Comitetului Economic și Social European privind Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor – Energia din surse regenerabile: o prezență majoră pe piața energetică europeană COM(2012) 271 final

133

2013/C 044/25

Avizul Comitetului Economic și Social European privind Comunicarea Comisiei către Consiliu și Parlamentul European privind evaluările complexe de risc și securitate (testele de stres) ale centralelor nucleare din Uniunea Europeană și activitățile conexe COM(2012) 571 final

140

2013/C 044/26

Avizul Comitetului Economic și Social European privind Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social și Comitetul Regiunilor privind Parteneriatul european pentru inovare în domeniul apei COM(2012) 216 final

147

2013/C 044/27

Avizul Comitetului Economic și Social European privind Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Banca Centrală Europeană, Comitetul Economic și Social European, Comitetul Regiunilor și Banca Europeană de Investiții: Acțiuni pentru stabilitate, creștere și ocuparea forței de muncă COM(2012) 299 final

153

2013/C 044/28

Avizul Comitetului Economic și Social European privind propunerea de regulament al Parlamentului European si al Consiliului de modificare a Regulamentului (CE) nr. 2187/2005 al Consiliului pentru conservarea, prin măsuri tehnice, a resurselor halieutice din Marea Baltică și strâmtorile Belts și Sound COM(2012) 591 final – 2012/0285 (COD)

157

2013/C 044/29

Avizul Comitetului Economic și Social European privind amendamentul la propunerea Comisiei COM(2011) 626 final/3 de regulament al Parlamentului European și al Consiliului de instituire a unei organizări comune a piețelor produselor agricole (Regulamentul unic OCP) COM(2012) 535 final – 2012/0281 (COD)

158

2013/C 044/30

Avizul Comitetului Economic și Social European privind amendamentul la propunerea Comisiei COM(2011) 625 final/3 de regulament al Parlamentului European și al Consiliului de stabilire a unor norme privind plățile directe acordate fermierilor prin scheme de sprijin în cadrul politicii agricole comune COM(2012) 552 final – 2011/0280 (COD)

159

2013/C 044/31

Avizul Comitetului Economic și Social European privind amendamentul la propunerea Comisiei COM(2011) 627 final/3 de regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) COM(2012) 553 final – 2012/0282 (COD)

160

RO

 


I Rezoluții, recomandări și avize

AVIZE

Comitetul Economic și Social European

A 485-a sesiune plenară din 12 și 13 decembrie 2012

15.2.2013   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 44/1


Avizul Comitetului Economic și Social European privind elaborarea unei Strategii macroregionale pentru Mediterana – avantaje pentru statele membre insulare (aviz exploratoriu elaborat la solicitarea Președinției cipriote)

2013/C 44/01

Raportor: dl Dimitris DIMITRIADIS

La 22 mai 2012, în numele Președinției cipriote a Consiliului Uniunii Europene, dl Andreas MAVROYIANNIS, ministru delegat cipriot însărcinat cu afacerile europene, a consultat Comitetul Economic și Social European cu privire la

Elaborarea unei Strategii macroregionale pentru Mediterana – avantaje pentru statele membre insulare.

Secțiunea pentru uniunea economică și monetară și coeziune economică și socială, însărcinată cu pregătirea lucrărilor Comitetului pe această temă, și-a adoptat avizul la 21 noiembrie 2012.

În cea de-a 485-a sesiune plenară, care a avut loc la 12 și 13 decembrie 2012 (ședința din 12 decembrie), Comitetul Economic și Social European a adoptat prezentul aviz cu 147 de voturi pentru, 1 vot împotrivă și 5 abțineri.

1.   Concluzii

1.1

CESE consideră că, în ciuda situației foarte fragile și – până acum – indecise din regiunea euro-mediteraneeană, sunt îndeplinite condițiile (1) pentru lansarea unui dialog la mai multe niveluri între Comisie, statele membre, țările care participă la cooperarea euro-mediteraneeană, autoritățile locale și regionale și societatea civilă, în vederea creării unei strategii macroregionale în zona mediteraneeană, subdivizată în două părți, care să rezolve problemele regiunii, prin îmbunătățirea competitivității sale la nivel internațional.

1.2

CESE recunoaște faptul că regiunea mediteraneeană reprezintă o zonă foarte întinsă, cu caracteristici variate din punct de vedere economic, social, politic și cultural, alcătuită din țări cu structuri și infrastructuri la fel de diverse (state membre ale UE, state care nu sunt membre ale UE, dar au statutul de țară candidată și state nemembre ale UE care participă la parteneriatul euromediteraneean), și – ca atare – propune elaborarea a două politici subregionale (pentru regiunile estică și vestică ale Mediteranei), care – prin mecanisme de cooperare – se pot integra reciproc și cu strategia macroregională pentru mările Ionică și Adriatică.

1.3

CESE ține seama hotărârile Consiliului și avizul convergent al Parlamentului European, conform cărora o strategie macroregională nu trebuie să necesite nici resurse financiare suplimentare, nici acte legislative, nici un alt organ de gestionare (principiul celor trei nu). Cu toate acestea, Comitetul consideră necesar să se acorde finanțări sub formă de asistență tehnică pentru strângerea de date și promovarea unor proiecte structurale necesare.

1.4

CESE consideră că utilizarea importantelor resurse deja angajate de UE pentru finanțarea măsurilor și programelor din cadrul fondurilor structurale și instrumentele de finanțare ale BEI reprezintă mijloace satisfăcătoare ce trebuie valorificate în mod transparent, dar și cât se poate de flexibil. De asemenea, Comitetul este favorabil creării unei bănci euro-mediteraneene de investiții, prin intermediul BEI, și unei politici deschise unor contribuții din partea diverselor instituții financiare, precum Kreditanstalt für Wiederaufbau (KfW), BERD, Banca Mondială, Banca Africană de Dezvoltare și Banca Islamică de Dezvoltare.

1.5

CESE consideră că trebuie consolidată urgent cooperarea subregională, prin intensificarea relațiilor comerciale, turistice și industriale reciproce între țările din sudul Mării Mediterane.

1.6

În opinia CESE, Consiliul trebuie să ia deciziile politice necesare pentru reglarea urgentă a problemelor rămase în suspensie, astfel încât Uniunea pentru Mediterana (UpM) să devină o instanță de planificare și de implementare a noii politici macroregionale.

1.7

CESE consideră că adoptarea imediată de către Consiliu a strategiei pentru mările Adriatică și Ionică (în concluziile sale din 24 iunie 2011) va deschide calea implementării strategiei macroregionale pentru regiunea mediteraneeană.

1.8

CESE consideră că Cipru și Malta, ca toate insulele din Marea Mediterană, vor juca un rol foarte important în orice nouă strategie elaborată de UE. Într-adevăr, aceste insule se află într-o situație foarte dificilă, din cauza lipsei posibilităților de conectare și a comunicațiilor cu statele membre continentale ale Uniunii.

1.9

CESE subliniază că este foarte important ca întreaga zonă mediteraneeană (în sens larg) să încurajeze producția agricolă.

1.10

CESE afirmă că este indispensabil să se îmbunătățească legăturile maritime și aeriene reciproce dintre țările mediteraneene și, într-un plan mai extins, dintre acestea și restul UE.

1.11

Prin prezentul aviz, CESE dorește să lanseze dezbaterea privind noua strategie macroregională pentru Mediterana și să demareze tratativele în legătură cu marile teme ale acesteia și afirmă că va aborda în continuare această chestiune foarte importantă, prin elaborarea de noi avize care vor detalia și aprofunda toate problematicile descrise în documentul de față.

2.   Introducere

2.1

În cadrul exercitării Președinției Consiliului UE în al doilea semestru din 2012, Cipru și-a fixat ca priorități elaborarea unui aviz intitulat „Strategia macroregională pentru Mediterana”, a cărui abordare specifică să fie circumscrisă temei „Care sunt avantajele pentru țările mici insulare?”.

2.2

Opțiunea de a încredința CESE elaborarea acestui studiu se datorează rolului pe care Comitetul l-a jucat în elaborarea unor avize consultative care expun și reprezintă opiniile organizațiilor societății civile din statele membre, încurajând astfel democrația participativă în cadrul UE.

2.3

Tema propusă se înscrie în continuarea abordărilor macroregionale reușite pentru regiunea Mării Baltice (2), ca și a strategiilor macroregionale de dezvoltare pentru regiunea Dunării, pentru regiunea adriatică și cea ioniană și pentru regiunea Atlanticului, dat fiind că regiunea din jurul Mării Mediterane prezintă trăsături specifice și exigențe pe măsură.

2.4

Această strategie va avea ca obiectiv realizarea unor politici coordonate care le vor fi utile țărilor din regiune pentru a-și intensifica relațiile economice și sociale, colaborarea reciprocă pentru a-și soluționa unele probleme comune, astfel încât regiunea lor să devină competitivă pe plan internațional, să prospere, să fie sigură și durabilă din perspectivă ecologică. În plus, o asemenea strategie macroregională va permite coordonarea ansamblului politicilor, obiectivelor și acțiunilor instituțiilor europene cu cele ale statelor membre, ale regiunilor, ale consiliilor economice și sociale locale și ale tuturor părților implicate în regiunea mediteraneeană, în special în statele insulare mici și izolate din această zonă.

2.5

Se așteaptă de asemenea ca strategia să rezolve problemele actualei crize economice internaționale și să accelereze ritmul de creștere, crearea de locuri de muncă și diminuarea șomajului.

2.6

În acest scop, avizul adoptă pentru strategia macroregională definiția Comisiei (3), care postulează că o strategie este macroregională când se referă la o regiune cuprinzând teritorii din diverse țări sau regiuni cu trăsături comune, de exemplu aceeași zonă maritimă sau de alt tip, sau care se confruntă cu aceleași mize, cum ar fi probleme de dezvoltare, de schimbări climatice, de schimburi economice și culturale limitate etc. Strategiile macroregionale reprezintă abordări care, utilizând instrumente, programe și finanțări deja existente, le pun în aplicare pentru a realiza obiectivele specifice ale macroregiunii și urmăresc să integreze în planificarea lor resursele publice și private, astfel încât politicile – pe scară mai largă – să fie corelate cu resursele financiare disponibile (la nivel european, național sau regional). În plus, acestea permit convergența resurselor din diverse regiuni și state membre, în cadrul punerii în aplicare a unei interguvernanțe coordonate și apariția unei situații reciproc avantajoase pentru toate părțile implicate.

2.7

Având în vedere mediul politic și social schimbător și foarte nesigur din țările de pe țărmul sudic al Mediteranei, care s-a instaurat în urma revoluțiilor survenite aici, UE a introdus o nouă abordare pentru această regiune, intitulată Parteneriat pentru democrație și prosperitate împărtășită. Acest parteneriat va recompensa țările ce avansează pe calea implementării reformelor necesare, pe baza unor obiective precise și cuantificabile (4).

3.   Mizele cu care se confruntă regiunea mediteraneeană

3.1

Dat fiind numărul mare de programe și inițiative deja elaborate atât la nivelul regiunii Mediterane în sens larg (relația euro-mediteraneeană, cunoscută sub numele de Procesul de la Barcelona), cât și pentru regiuni mai specifice ale acestei zone (precum regiunile ionică și adriatică, în cadrul cooperării teritoriale în bazinul mediteraneean, prin macroregiunea adriatico-ionică), se cuvine notat că noua strategie macroregională trebuie să cuprindă toate țările spațiului mediteraneean, adică unele state membre ale UE (Portugalia, Spania, Franța, Italia, Grecia, Cipru, Slovenia, Malta) și țări terțe (Croația, Muntenegru, Albania, Turcia, Liban, Siria, teritoriile palestiniene, Iordania, Israel, Egipt, Libia, Algeria, Tunisia și Maroc).

3.2

Înainte de a stabili cadrul obiectivelor măsurilor și politicilor, trebuie precizat însă care sunt mizele cu care se confruntă regiunile.

3.2.1

În primul rând, regiunea Mediteranei, în special partea sa estică, are o mare importanță istorică și cuprinde state membre ale UE și țări terțe aflate în diverse stadii de dezvoltare. Dat fiind că a fost populată din timpuri străvechi, că a fost exploatată din punct de vedere economic și a cunoscut circulația intensă a bunurilor, persoanelor și navelor marine, regiunea mediteraneeană este caracterizată de intensitatea fluxurilor sale comerciale și umane. Relațiile economice ale țărilor din regiune rămân însă foarte limitate. De exemplu, nu există legături aeriene directe între țările din estul Mediteranei. Nu fără temei, unii consideră că pretinsa cooperare euro-mediteraneeană se limitează din păcate la cooperarea dintre țările din sudul Mediteranei și UE sau la cooperarea la nivel bilateral cu anumite state membre.

3.2.2

Pe de altă parte, dezechilibrele economice care prevalează în regiune și eterogenitatea nivelurilor de dezvoltare și prosperitate, dar și tensiunile care o străbat, mai ales în momentul actual, fac ca circulația persoanelor să capete amploarea unei migrații economice permanente (legale sau ilegale) (5), cu consecințe negative atât asupra țărilor de origine, cât și a celor de destinație, deplasările persoanelor în căutare de azil politic reprezentând un aspect foarte preocupant al acestei problematici.

3.2.3

În al treilea rând, regiunea Mediteranei rămâne un focar de instabilitate politică și de conflicte armate, cu efecte nedorite exprimate în pierderi de vieți umane, pagube materiale și repercusiuni asupra schimburilor economice și comerciale și asupra mediului. În plus, în urma declanșării revoluțiilor arabe, apare nevoia de a elabora urgent o strategie de consolidare a relațiilor economice și sociale dintre țările regiunii printr-o inițiativă a UE care să fie structurată printr-un dialog democratic cu statele, dar și cu societatea civilă (6) și care va demonstra că UE se află efectiv de partea popoarelor din sudul Mediteranei (7).

3.2.4

În al patrulea rând, în regiune se găsesc numeroase materii prime prețioase, în primul rând rezervele de energie din Orientul Mijlociu (în sens larg) și din Africa de Nord. Recenta descoperire de noi zăcăminte de gaze naturale reprezintă un eveniment marcant, care – pentru UE – ar trebui să aibă drept efect aprovizionarea suplimentară cu resurse energetice, pe baze mai stabile. Cu toate acestea, este necesară garantarea condițiilor de securitate și îmbunătățirea căilor de comunicație maritime, aeriene și de alt tip, între regiunea Mediteranei și restul lumii, punând accentul pe transportul maritim de mărfuri, care reprezintă o activitate economică importantă în regiune.

3.2.5

În al cincilea rând, din cauza perioadei lungi în care regiunea a fost sub ocupație, a exploatării agricole, a recentelor perioade repetate de secetă, a pescuitului excesiv, dar și a densității traficului maritim, în regiune s-a ajuns la o poluare cu efecte negative asupra vieții marine și a litoralului, cu efecte dăunătoare asupra activității turistice. Exploatațiile agricole produc din ce în ce mai puține mărfuri, iar produsele agricole sunt de o calitate din ce în ce mai slabă (8), bogățiile marine s-au epuizat treptat și se constată o scădere a nivelului capturilor de pește.

3.2.6

În al șaselea rând, o trăsătură comună tuturor țărilor mediteraneene este importanța căpătată de industria turismului ca generatoare de locuri de muncă și de creștere, acesta fiind unul dintre motivele pentru care promovarea cooperării în sectorul turismului între țările regiunii ar trebui să reprezinte un element-cheie al strategiei de dezvoltare, pentru a rezolva problemele de amploare, în special cea a caracterului sezonier al sectorului.

3.2.7

Un al șaptelea aspect îl reprezintă constatarea că utilizarea mijloacelor tehnologice și de comunicare oferite de internet este limitată, mai ales pe țărmul sudic al Mediteranei, că nu există aici nici eforturi de cercetare, nici de inovare, în condițiile în care este vorba de domenii indispensabile pentru o economie modernă. Țările mediteraneene nu sunt interconectate decât într-o măsură foarte redusă.

3.3

Trebuie semnalat faptul că relațiile economice, politice și sociale dintre țările din Africa de Nord se află la un nivel extrem de scăzut, astfel că, în ciuda declarațiilor, pretinsa cooperare euro-mediteraneeană se reduce, în realitate, la cooperarea dintre UE doar cu anumite țări. Pe de altă parte, politicile și programele pe care UE le-a pus în aplicare în regiune au înregistrat doar un succes modest, din cauza absenței unor parteneri locali eficienți, a corupției (9), dar și a înțelegerii insuficiente a cutumelor, tradițiilor și reprezentărilor sociale locale. Procesul de la Barcelona, în vigoare din 1995, a cunoscut rezultate sub așteptări, iar în ce privește programul MEDA și Uniunea pentru Mediterana (UpM) – nici acestea nu au produs până acum rezultatele scontate pentru promovarea adecvată a cooperării dintre UE și țările din bazinul mediteraneean.

4.   Obiectivele strategiei macroregionale pentru Mediterana

4.1

Ținând seama de mizele expuse mai sus, se propune ca principalele obiective ale strategiei macroregionale în Mediterana să fie definite după cum urmează:

4.1.1

realizarea unei dezvoltări durabile, prin îmbunătățirea competitivității economiilor din țările regiunii, pentru a face față actualei crize economice internaționale, a crea locuri de muncă și a reduce șomajul;

4.1.2

restabilirea relațiilor dintre țările Mediteranei, astfel încât aceste state să devină o punte de comunicare între UE, Orientul Mijlociu și Africa, pentru a consolida condițiile de pace, prosperitate și coeziune regională;

4.1.3

schițarea orientărilor unei politici energetice ambițioase care să deservească atât țările din regiune, cât și UE, dat fiind că aceasta din urmă trebuie să reușească să-și diversifice sursele de aprovizionare cu energie și să-și reducă dependența de Rusia;

4.1.4

consolidarea liberei circulații pentru bunuri, servicii, capitaluri și persoane între statele mediteraneene care nu sunt membre ale UE;

4.1.5

îmbunătățirea conexiunilor, pentru a permite un acces rapid și fără piedici pentru bunuri, persoane și servicii, insistând în special asupra transportului în deplină siguranță al resurselor energetice;

4.1.6

consolidarea rolului micilor state insulare membre ale UE din Mediterana (Cipru și Malta), prin lansarea unor inițiative de îmbunătățire a relațiilor cu partenerii mediteraneeni, mai ales prin extinderea conexiunilor electronice dintre țările regiunii și restul lumii;

4.1.7

promovarea unor programe prin care să se creeze locuri de muncă suplimentare în favoarea grupurilor ce trebuie să se bucure de atenție specială (10) (femei, tineri, persoane cu handicap etc.).

4.2

Strategia macroregională pentru Mediterana, împărțită în strategii subregionale pentru părțile estică și vestică ale Mării Mediterane, trebuie să aibă în vedere transformarea regiunii într-un spațiu cu adevărat înnoitor în materie de comerț, turism, cultură, idei, inovare, cercetare, activități educative, astfel încât să devină o regiune a păcii, pentru a se ajunge astfel la dezvoltare economică și socială durabilă și la prosperitate.

5.   O abordare strategică pentru macroregiunea mediteraneeană

5.1

Analiza de mai sus poate contribui la identificarea principalelor elemente ale unei strategii pentru regiune, în funcție de șase piloni ce sunt compatibili cu Strategia Europa 2020 (11):

5.1.1

Primul pilon privește cooperarea și dezvoltarea economică, cuplate cu obiectivele de durabilitate, cu măsuri semnificative în materie de economie, și cu elemente precum:

definirea – în cadrul politicii agricole comune – a unei strategii pe termen lung pentru o activitate agricolă durabilă, bazată pe formare, tehnologie, inovare și cercetare;

implementarea unor măsuri de dezvoltare a acvaculturii;

sprijinirea IMM-urilor, care reprezintă osatura activității economice locale;

liberalizarea schimburilor dintre țările regiunii;

combaterea corupției, fenomen ce distruge structurile economice și sociale și reduce competitivitatea;

promovarea dezvoltării turistice și culturale, punând accentul pe cooperarea transnațională, pe preocuparea de a atrage investiții străine, pe dezvoltarea turismului de croazieră spre destinații multiple sau pe valorificarea patrimoniului și a coastelor prin acordarea unei etichete de calitate.

5.1.2

Al doilea pilon se referă la protecția mediului și la combaterea schimbărilor climatice, în special:

protejarea bogăției marine și submarine, prin regenerarea stocurilor de pește și atenuarea problemelor induse de schimbările climatice care se profilează;

luarea de măsuri suplimentare pentru protejarea litoralului;

consolidarea cooperării dintre țările regiunii în ceea ce privește protecția și distribuția echitabilă a resurselor hidrice;

aplicarea principiilor dezvoltării durabile în transporturile maritime, prin utilizarea noilor tehnologii pentru circulația navelor, pentru a determina reducerea costurilor de funcționare și a emisiilor de CO2.

5.1.3

Al treilea pilon se referă la transporturi, în vederea asigurării legăturilor și a securității transportului aerian și maritim de bunuri și persoane. În acest sens, obiectivele vizate sunt următoarele:

consolidarea și îmbunătățirea transportului maritim comercial, prin colaborare între țările mediteraneene, garantarea unor condiții de siguranță pe traseele internaționale de navigație maritimă, de coastă și aeriană;

consolidarea rețelei de legături maritime și aeriene între țările respective și dintre părțile estică și vestică ale Mării Mediterane și, în fine, dintre acestea și restul UE;

înființarea unor noi culoare maritime sau ameliorarea celor existente, pentru a garanta statelor membre insulare posibilitatea utilizării unor legături sigure și competitive.

5.1.4

Al patrulea pilon are în vedere cooperarea energetică  (12) pentru hidrocarburi, gaze naturale, energia din surse regenerabile și transportul în deplină siguranță al acestora dinspre țările producătoare către UE și alte destinații. Obiectivul pe termen lung – de a crea o comunitate energetică UE-sudul Mediteranei – este unul foarte ambițios, dar indispensabil. În acest scop, trebuie elaborată o politică energetică pe mai multe niveluri pentru Mediterana, care să asigure:

valorificarea zăcămintelor de gaze naturale descoperite recent, în paralel cu exploatarea energiei din surse regenerabile, cum ar fi energia solară și eoliană;

prospectarea unor noi câmpuri de gaze naturale și exploatarea lor;

dezvoltarea de surse regenerabile de energie, prin inițiative regionale precum – între altele – Planul solar mediteraneean, Dii-Energia regenerabilă, punte între continente sau Medgrid;

integrarea țărilor din sudul Mediteranei în piața internă a energiei.

5.1.5

Al cincilea pilon se referă la inovare și competitivitate. Strategia va trebui să fructifice ocaziile oferite de inițiativele UE deja existente în domeniile cercetării și inovării, în vederea îmbunătățirii competitivității, contribuind astfel la prosperitatea populațiilor țărilor din regiunea mediteraneeană în ansamblul ei, prin acțiuni de:

promovare a unei reforme a educației și de adaptare a sistemelor educative la cerințele actuale ale dezvoltării, prin politici de formare a mâinii de lucru;

instituire a unei cooperări mai strânse între universități, întreprinderi și institutele de cercetare și tehnologice;

promovare a programelor de schimburi de personal științific și de studenți (programele Erasmus, Leonardo Da Vinci etc.);

consolidare a formelor de colaborare stabilite între țările respective pentru îmbunătățirea conexiunilor electronice și a accesului la internet.

5.1.6

Al șaselea pilon se referă la imigrație și mobilitate  (13), domeniul său de aplicare fiind promovarea imigrației legale și bine gestionate, respectarea dreptului internațional în materie de azil, reducerea imigrației clandestine, combaterea rețelelor traficanților de persoane și, în sfârșit, protecția drepturilor omului în cadrul controlului frontierelor:

consolidarea cooperării pentru controlul imigrației și mobilității între țările de origine, cele de tranzit și cele de primire, acestea din urmă fiind de obicei statele membre ale UE;

îmbunătățirea circulației, a libertății de tranzit și definirea unei noi politici globale a UE privind azilul, care să se bazeze:

pe prioritățile sistemului european comun de azil (SECA);

pe îmbunătățirea cooperării polițienești pentru prevenirea și reprimarea criminalității transfrontaliere.

6.   Premise indispensabile pentru realizarea obiectivelor strategiei macroregionale de dezvoltare în Mediterana

6.1

Noua strategie macroregională pentru Mediterana, subdivizată în două componente subregionale, trebuie integrată în cadrul Strategiei Europa 2020, al programelor existente și al măsurilor financiare ale UE (14) și, pe de altă parte, trebuie să utilizeze inițiativele europene precum INTERACT, pentru a oferi asistență tehnică și formare (15). Va trebui totuși creată o nouă infrastructură pentru gestionarea și consolidarea funcționării instituțiilor. Strategia macroregională va trebui să introducă noi abordări, în beneficiul țărilor interesate, prevăzând măsuri pragmatice și politici ce vor trebui puse în aplicare în mod eficient.

6.2

Pentru elaborarea strategiei pentru Mediterana (atât pentru partea sa de est, cât și pentru cea de vest), vor trebui să fie utilizate toate mijloacele aflate la dispoziție, iar strategia va trebui pusă în relație cu elementele abordării mediteraneene care au o legătură cu relațiile externe. Ea se va concentra pe coordonarea mai eficientă a acțiunilor și politicilor Comisiei Europene cu cele ale statelor membre, ale regiunilor, ale autorităților locale și ale altor părți interesate.

6.3

Recunoscând rolul foarte important al Mediteranei, UE a hotărât în 2008, cu ocazia Summitului pentru Mediterana de la Paris, să-și îmbunătățească urgent politica de cooperare, prin crearea unui mecanism permanent, intitulat Uniunea pentru Mediterana  (16). Acest mecanism lansat la Barcelona și în care s-au pus mari speranțe, are menirea de a institui proiecte concrete privind poluarea marină, securitatea maritimă, energia și dezvoltarea relațiilor economice între toate țările participante la parteneriatul euro-mediteraneean. Din păcate, Uniunea pentru Mediterana nu a avut până acum decât rezultate operaționale foarte dezamăgitoare.

6.4

Macroregiunile nu cunosc granițe definite ca atare. În consecință, aspectele ce vor fi alese pentru promovare trebuie să se concentreze pe mizele identificate în comun și pe elementele comune capabile să soluționeze problemele inerente acestora, și trebuie – în plus – să se coreleze cu alte strategii macroregionale, cum sunt ele definite ca atare de către UE, făcând apel la un set limitat de politici și de măsuri alese de țările participante.

7.   Măsuri necesare pentru punerea în aplicare a noii strategii

7.1

În cadrul definit mai sus, abordarea strategiei macroregionale pentru Mediterana ar trebui să cuprindă, printre altele, următoarele obiective specifice:

7.1.1

crearea unui mecanism adecvat de coordonare și guvernanță pentru implementarea strategiei macroregionale, care să poată asigura coordonarea unui mare număr de organisme europene și de actori locali, care să fie asociați. Pentru aceasta, se propun următoarele:

încredințarea coordonării tuturor activităților din cadrul prezentei strategii macroregionale Comisiei (DG Regio, în colaborare cu Serviciul European de Acțiune Externă), astfel încât să devină o politică oficială a UE;

preconizarea a două strategii subregionale pentru Mediterana, dedicate estului și, respectiv, vestului Mediteranei, date fiind trăsăturile lor specifice, economice și culturale. Aceste două strategii subregionale, împreună cu strategia pentru Marea Adriatică și Marea Ionică vor acoperi ansamblul regiunii Mediteranei;

pe de altă parte, se propune să se ia ca model de lucru structurile utilizate în strategia Atlanticului (DG MARE), cu alte cuvinte:

1.

lansarea – la inițiativa DG REGIO – a două forumuri pentru Mediterana (de est și de vest), care vor prilejui o descriere a actualei situații a fiecăreia dintre aceste regiuni și vor propune planuri de acțiune. Aceste forumuri vor fi alcătuite din reprezentanți ai organelor instituționale europene (Comisie, Parlamentul European, CESE și CoR), ai țărilor mediteraneene, ai autorităților locale și regionale și ai societății civile;

2.

forumurile vor fi asistate de două grupuri de coordonare;

3.

Comisia și guvernele vor evalua propunerile finale ale celor două forumuri.

7.1.2

punerea în aplicare a politicii UE de bună vecinătate. Până acum, abordarea strategiei macroregionale se limita la transpunerea politicilor interne ale UE. Cu toate acestea, pentru realizarea unei astfel de strategii în Mediterana, la care să participe mai multe țări din afara UE este nevoie și de concretizarea unor aspecte ale politicii externe, punând desigur accentul pe politica de bună vecinătate a UE;

7.1.3

lansarea unor noi politici:

7.1.3.1

de educare și de formare a mâinii de lucru;

7.1.3.2

de îmbunătățire a comunicațiilor electronice și online și de ameliorare continuă a serviciilor online din cadrul administrației electronice;

7.1.3.3

de elaborare a unei programări comune a cercetării și inovării, urmărind dezvoltarea durabilă și formarea profesională;

7.1.3.4

de garantare a libertății de tranzit maritim și a liberei circulații a bunurilor, persoanelor și energiei, punând în aplicare o politică a serviciilor de transport sigure și accesibile și creând noi culoare maritime și îmbunătățind navigația comercială;

7.1.3.5

de asigurare a unor posibilități de legături eficiente, pe cale maritimă și aeriană, între toate regiunile Mediteranei și între acestea și restul lumii;

7.1.3.6

de îmbunătățire a relațiilor comerciale și politice, prin crearea de zone de liber schimb pe baza acordurilor euro-mediteraneene existente și a eliminării barierelor în calea importurilor, utilizând acțiuni coordonate precum convergența legislativă;

7.1.3.7

de elaborare de dispoziții în domeniul concurenței, al achizițiilor publice, al protejării investițiilor și în ceea ce privește chestiunile sanitare și fitosanitare.

7.1.4

Finanțarea proiectelor de cooperare transfrontalieră și interregională va putea avea loc din resurse financiare existente (17), adică fondurile structurale ale UE, contribuții ale statelor membre, contribuții ale altor țări donatoare (de exemplu, Norvegia și Elveția), Banca Europeană de Investiții (BEI) (18) [prin intermediul Facilității euro-mediteraneene de investiții și parteneriat (FEMIP) (19)], făcând apel la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), prin intermediul unui acord internațional, și din credite alocate Uniunii pentru Mediterana, cu participarea eventuală a autorităților locale, a actorilor privați și a ONG-urilor;

7.1.5

Noua strategie macroregională trebuie pusă în relații operaționale cu alte politici ale UE, precum Strategia Europa 2020, politica de coeziune, noua politică agricolă comună și noua politică comună în domeniul pescuitului, mecanismul Conectarea Europei și rețelele transeuropene de transport, telecomunicații și energie, programul Orizont 2020, strategia digitală, programul pentru competitivitatea întreprinderilor și IMM-uri (Cosme) și, mai ales, politica maritimă integrată și cea privind regimul european comun de azil (RECA) (20).

8.   Rolul insulelor în noua strategie macroregională

8.1

Este de netăgăduit că, până în prezent, nicio strategie globală și permanentă n-a fost stabilită la nivelul UE pentru a ține seama de nevoile specifice ale statelor insulare membre ale UE, Cipru și Malta, care se confruntă cu probleme în sectoarele transportului și energiei. Lipsa de acces a acestora împiedică realizarea pieței unice.

8.2

O nouă strategie macroregională pentru Mediterana va identifica tocmai modurile de conectare pentru Cipru și Malta și va permite crearea condițiilor propice utilizării resurselor europene.

8.3

Cipru (în regiunea estică a Mediteranei) și Malta (în partea vestică a acesteia) pot juca un rol concret în punerea în aplicare și în gestionarea noii strategii macroregionale devenind sedii ale organelor de guvernanță ce vor fi instituite sau transferate în regiune.

9.   Rolul potențial al CESE în noua strategie pentru regiunea Mediteranei

9.1

CESE a hotărât, împreună cu Consiliile economice și sociale ale statelor membre din Mediterana, cu organizațiile similare din țările Africii de Nord (acolo unde acestea există), dar și cu organizațiile reprezentative ale societății civile, să organizeze o adunare euro-mediteraneeană a Consiliilor economice și sociale, care ar urma să fie convocată în curând.

9.2

CESE dispune de experiența și de cunoștințele necesare pentru a deveni membru al Forumurilor pentru Mediterana, încă de la înființarea acestora.

9.3

CESE are intenția de a elabora în continuare avize specifice, pentru a aprofunda și analiza strategia macroregională pentru Mediterana.

Bruxelles, 12 decembrie 2012

Președintele Comitetului Economic și Social European

Staffan NILSSON


(1)  Raportul Parlamentului European referitor la evoluția strategiilor macroregionale ale UE: practica actuală și perspectivele, în special în regiunea mediteraneeană, Comisia REGI, Raportor: dl François Alfonsi (A7- 0219/2012).

Rezoluția din 3 iulie 2012 a Parlamentului European referitoare la evoluția strategiilor macroregionale ale UE: practica actuală și perspectivele, în special în regiunea mediteraneeană, (2011/2179/INI).

(2)  Avizul CESE privind cooperarea macroregională: extinderea Strategiei pentru Marea Baltică la alte macroregiuni din Europa, JO C 318, 23.12.2009, p. 6;

Avizul CESE referitor la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor privind Strategia Uniunii Europene pentru regiunea Mării Baltice, COM(2009) 248 final, JO C 339, 14.12.2010, p. 29.

(3)  Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor privind Strategia Uniunii Europene pentru regiunea Mării Baltice, COM(2009) 248 final, JO C 339, 14.12.2010.

(4)  Comunicare comună către Consiliul European, Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor: „Un parteneriat pentru democrație și prosperitate împărtășită cu țările sud-mediteraneene”, COM(2011) 200 final, 8.3.2011.

(5)  Avizul CESE privind Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor: Comunicare privind migrația, COM(2011) 248 final, JO C 248, 25.8.2011, p.135.

(6)  Avizul CESE privind promovarea societăților civile reprezentative în regiunea Euromed, JO C 376, 22.12.2011, p. 32

Avizul CESE pe tema Regiunea Mării Baltice: rolul societății civile organizate în îmbunătățirea cooperării regionale și în identificarea unei strategii regionale, JO C 277, 17.11.2009, p. 42.

(7)  Avizul CESE privind Comunicarea comună a Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor pe tema „Un răspuns nou în contextul schimbărilor din țările vecine”, COM(2011) 43 final, JO C 43, 15.2.2012, p. 89.

Avizul CESE pe tema „Rolul Uniunii Europene în consolidarea păcii în relațiile externe: cele mai bune practici și perspective”, JO C 68 du 6.3.2012, p. 21.

(8)  Avizul CESE privind agricultura în Euromed (inclusiv importanța muncii femeilor în sectorul agricol și rolul cooperativelor), JO C 347, 18.12.2010, p. 41.

(9)  Avizul CESE privind rolul societății civile în combaterea corupției în țările din sudul Mediteranei – JO C 351, 15.11.2012, p. 27.

(10)  Avizul CESE privind promovarea spiritului antreprenorial al femeilor în regiunea Euromed, JO C 256, 27.10.2007, p. 144.

(11)  http://ec.europa.eu/europe2020/index_fr.htm

(12)  Avizul CESE pe tema „Promovarea energiilor regenerabile și politica europeană de vecinătate: exemplul euromediteraneean”, JO C 376, 22.12.2011, p. 1.

Avizul CESE privind dimensiunea externă a politicii energetice a UE, JO C 182, 4.08.2009, p. 8.

(13)  Cf. avizul CESE privind comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor pe tema Abordarea globală în materie de migrație și mobilitate – COM(2011) 743 final, JO C 191, 29.6.2012, p. 134, ca și avizul CESE referitor la următoarele comunicări: propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului de instituire, ca parte a Fondului pentru securitate internă, a instrumentului de sprijin financiar pentru frontiere externe și vize [COM(2011) 750 final – 2011/0365 (COD)], propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului de instituire a Fondului pentru azil și migrație [COM(2011) 751 final – 2011/0366 (COD)], propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului de stabilire a dispozițiilor generale privind Fondul pentru azil și migrație și instrumentul de sprijin financiar pentru cooperarea polițienească, prevenirea și combaterea criminalității și gestionarea crizelor [COM(2011) 752 final – 2011/0367 (COD)] și propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului de instituire, ca parte a Fondului pentru securitate internă, a instrumentului de sprijin financiar pentru cooperarea polițienească, prevenirea și combaterea criminalității și gestionarea crizelor [COM(2011) 753 final – 2011/0368 (COD)], JO C 299, 4.10.2012, p. 108.

(14)  Regulamentul (CE) nr. 1638/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 24 octombrie 2006 de stabilire a dispozițiilor generale privind instituirea unui instrument european de vecinătate și parteneriat, JO L 310, 9.11.2006.

(15)  

www.interact-eu.net/about_us;

www.interact-eu.net/about_us/downloads/2544/INTERACT-factsheet_Mediterranean-lab_group_06.2010.pdf (care se referă în mod specific la antena pentru Mediterana, care se găsește la Valencia).

(16)  http://www.eeas.europa.eu/euromed/index_en.htm

(17)  Până la sfârșitul anului 2013, creditele disponibile se cifrează la aproximativ 4 miliarde EUR pentru furnizarea de asistență în beneficiul vecinilor din sud, în cadrul mecanismului european de vecinătate și parteneriat.

(18)  http://www.eib.europa.eu/projects/regions/med/index.htm?lang=fr&lang.en

(19)  http://www.eib.europa.eu/infocentre/publications/all/femip-2011-annual-report.htm?lang=fr

(20)  Comunicare comună către Consiliul European, Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor: Plan strategic în materie de azil. O abordare integrată a protecției pe teritoriul UE, COM(2008) 360 final.


15.2.2013   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 44/9


Avizul Comitetului Economic și Social European pe tema „Conectarea «insulelor energetice» ale UE: creștere, competitivitate, solidaritate și dezvoltare durabilă în cadrul pieței unice europene a energiei” (aviz exploratoriu la solicitarea Președinției cipriote)

2013/C 44/02

Raportor: dl Pierre-Jean COULON

La 18 iulie 2012, în conformitate cu articolul 304 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, Președinția cipriotă a hotărât să consulte Comitetul Economic și Social European pe tema

Conectarea «insulelor energetice» ale UE: creștere, competitivitate, solidaritate și dezvoltare durabilă în cadrul pieței unice europene a energiei” (aviz exploratoriu la solicitarea Președinției cipriote).

Secțiunea pentru transporturi, energie, infrastructură și societatea informațională, însărcinată cu pregătirea lucrărilor Comitetului pe această temă, și-a adoptat avizul la 26 noiembrie 2012.

În cea de-a 485-a-a sesiune plenară, care a avut loc la 12 și 13 decembrie (ședința din 13 decembrie), Comitetul Economic și Social European a adoptat prezentul aviz cu 159 de voturi pentru, 5voturi împotrivă și 13 abțineri.

1.   Concluzii și recomandări

1.1

„Insularitatea energetică”, în sensul larg al termenului, constituie un dezavantaj pentru țările și regiunile afectate din Europa, atât pe plan economic, cât și social și ecologic, dependența de combustibilii fosili importați fiind deseori substanțială. Ea generează diferențe considerabile de preț, ceea ce creează inegalități din perspectiva solidarității și a dezvoltării omogene a teritoriilor europene.

1.2

CESE aprobă obiectivul eliminării fenomenului de „insularitate energetică”, stabilit de Consiliul European în februarie 2011. În acest scop, susține în principal inițiativele care permit consolidarea, în jurul axelor prioritare, a interconexiunilor energetice între țările Uniunii. Interconectarea insulelor energetice la rețelele țărilor terțe poate fi prioritară în cazul în care această opțiune se dovedește cea mai adecvată pentru garantarea și diversificarea aprovizionării lor cu energie.

1.3

Nu toate statele membre care se confruntă cu insularitatea energetică se află în aceeași situație sub aspectul producției sau al posibilităților de import de energie. Pe lângă dezvoltarea interconexiunilor, necesară în cazul tuturor insulelor energetice, dar și al celorlalte state membre UE, soluțiile inspirate de sursele de energie locale trebuie adaptate la fiecare caz în parte.

1.4

În ceea ce privește în special țările baltice și țările Europei Centrale și de Est, CESE solicită să se facă eforturi pentru eliminarea diferențelor de interpretare a principiilor privind piețele energetice și aprovizionarea cu energie care există între Rusia și UE și introducerea acestora în acorduri internaționale, printre care s-ar putea număra un nou acord de parteneriat și cooperare, cu un accent special pe energie. A se vedea în acest sens Rezoluția Parlamentului European din 12 septembrie 2012 privind Raportul anual al Consiliului înaintat Parlamentului European privind politica externă și de securitate comună [12562/2011 – 2012/2050(INI)].

1.5

În ceea ce privește Comunitatea Energiei din sud-estul Europei, CESE solicită introducerea unei componente de concertare și de integrare cu exteriorul, precum și a unei noi dimensiuni, de „acțiune a societății civile organizate”.

1.6

Unele state sau regiuni europene insulare se află indiscutabil într-o situație specială. Prin poziția sa geostrategică, Republica Cipru ar putea deveni o adevărată placă turnantă a sectorului energetic, atât pentru energii din surse regenerabile, cât și pentru fluxurile de gaze naturale. În general, pe insule trebuie dezvoltată producția locală de energie. Din acest punct de vedere, insulele ar putea constitui un teren de încercare propice pentru a demonstra și valida noi tehnologii energetice. La repartizarea fondurilor comunitare pentru activități de dezvoltare și activități demonstrative, s-ar putea aplica criterii de evaluare care să țină cont de particularitățile și de nevoile acestor regiuni. Acest efort colectiv ar putea contribui la remedierea handicapului cu care ele se confruntă în domeniul energetic din cauza faptului că nu sunt suficient conectate la restul Europei.

1.7

CESE recomandă să se încurajeze simultan consolidarea interconexiunilor, dezvoltarea energiilor din surse regenerabile locale și aplicarea de măsuri de eficacitate energetică și de optimizare a cererii de energie. Criteriile de evaluare aplicate programelor UE în aceste domenii ar trebui să aibă în vedere obiectivul de reducere a insularității energetice, în special în selectarea proiectelor de infrastructură energetică de interes comun.

1.8

În orice caz, dacă UE – de acord cu statele membre, întreprinderile industriale și societatea civilă din regiunile implicate – nu lansează rapid inițiative care să urmărească eliminarea progresivă a insularității energetice, realizarea deplină a obiectivelor Strategiei Europa 2020 și valorificarea deplină a eforturilor comune deja angajate în favoarea creșterii și competitivității UE vor fi mult îngreunate.

1.9

CESE consideră că, în acest context, sărăcia energetică nu mai poate fi considerată o problemă pur națională sau chiar locală, care ține numai de politica socială. Dat fiind că anumite cauze majore ale acestei stări depășesc cadrul național, CESE dorește ca politica energetică a UE să vizeze marile dezechilibre care contribuie la acest fenomen. Măsurile politice concrete ar trebui prin urmare să fie evaluate în funcție de consecințele lor probabile asupra factorilor care pot accentua sau reduce sărăcia energetică.

1.10

CESE consideră că existența insulelor energetice implică costuri la nivel local. Aceste costuri trebuie evaluate, iar soluțiile de reducere a acestora trebuie să se înscrie într-un demers global: încheierea procesului de elaborare a politicii energetice europene și asigurarea mijloacelor de acțiune în acord atât cu gradul de interdependență între statele membre, cât și cu dificultățile cu care acestea se confruntă. Pentru a avea o imagine completă a acestui fenomen, CESE solicită Comisiei Europene să realizeze un studiu exhaustiv referitor la „costul non-Europei în sectorul energetic”, ca urmare a existenței „insulelor energetice”.

1.11

CESE pledează pentru o evaluare transparentă, globală și precisă a costurilor – inclusiv externe –energiei din combustibili fosili și ale celei din surse regenerabile, inclusiv costurile indirecte legate de consolidarea rețelei, de capacitatea de rezervă și de sprijinirea necesară a tehnologiilor ecologice. Această evaluare este indispensabilă pentru orientarea cât mai judicioasă a investițiilor și a alegerilor politice, în special în perspectiva unei puternice dezvoltări a producție energetice din surse regenerabile în anumite insule energetice, în vederea exportării către statele Uniunii Europene sau către țări terțe.

2.   Introducere: insularități geografice și politice multiple

2.1

Solicitarea Președinției cipriote este un alt exemplu al nevoii de europenizare a politicii energetice și de creare a unei „Comunități Europene a Energiei” așa cum susține CESE (1). Într-adevăr, aceasta presupune o coeziune teritorială sporită și o viziune omogenă asupra dezvoltării teritoriilor europene. Obiectivul de a conecta mai bine „insulele energetice” ale UE face parte astfel din orientările concrete menite să amelioreze cooperarea în domeniul energetic, pe care Avizul privind asocierea societății civile la instituirea unei viitoare comunități europene a energiei (2) le-a solicitat în ianuarie 2012.

2.2

În contextul sesizării Președinției cipriote și a discuțiilor de la nivel european (a se vedea în special punctul 5 al concluziilor Consiliului European din 4 februarie 2011, EUCO 2/1/11 REV 1), termenul de insularitate energetică sau „insulă energetică” se referă în prezentul aviz la un teritoriu insular sau continental în care sursele de energie locale sunt puține sau chiar absente, cu conexiuni insuficiente la rețelele de transport de energie și, prin urmare, deseori dependent de o sursă sau de un furnizor extern de energie. Diversitatea bilanțurilor energetice ale statelor membre evidențiază marile disparități dintre acestea. Conceptul de „insulă energetică” are așadar caracter tehnic și totodată (geo)politic (dependența de un furnizor unic).

2.3

Printre elementele de care trebuie să se țină seama se numără în special lipsa interconexiunilor, dependența de o sursă unică și/sau de un furnizor unic de energie, depărtarea de punctele de producție/axele de transport de energie, costul investițiilor în raport cu dimensiunea pieței, dificultatea de a modifica tendințele cu efecte severe ale politicilor energetice naționale, caracteristicile geografice/climatice specifice.

2.4

Conform Eurostat, Uniunea Europeană numără sute de insule, cu mărimi și statute diferite. În afară de patru state membre – Cipru, Republica Irlanda, Malta și Marea Britanie – peste 286 de insule sunt locuite în Europa de peste 10 milioane de locuitori: Marea Nordului și Marea Baltică, regiunile ultraperiferice (RUP) a trei state membre (Insulele Canare ale Spaniei, Madera și Azore ale Portugaliei, insulele Réunion, Mayotte, Guyana, Martinica, Guadelupe și Saint-Martin ale Franței). În prezentul aviz nu sunt tratate separat diferitele insule care aparțin statelor membre, inclusiv RUP.

2.5

Există un alt tip de „insularitate energetică” legat în special de istoria secolului XX. Peninsula iberică a rămas dintotdeauna o „cvasi-insulă” energetică, regimurile lui Franco și Salazar încurajând autarhia în majoritatea politicilor de rețea: transporturile, în special cel feroviar, și electricitatea, cu foarte puține legături externe, în principal cu restul continentului european, prin Franța. Situația nu a putut fi remediată în ultimii 20 de ani, din cauza opoziției locale la diferite proiecte de consolidare a rețelei care traversează Munții Pirinei. Această problemă este în curs de rezolvare; o nouă legătură electrică, cu curent continuu, va permite în scurt timp mai multe schimburi cu sud-vestul Mediteranei. Dar, dincolo de consolidarea interconexiunii electrice Franța-Spania (care va cunoaște în 2014 o creștere de la 1 400 la 2 800 de MW a capacității de tranzit), în următorii ani va fi fără îndoială necesar să se prevadă și alte axe de schimb de energie între Peninsula Iberică și restul continentului european. Trebuie sprijinit obiectivul de creștere a capacității de schimb la 4 000 MW până în 2020, în primul rând printr-o nouă interconexiune electrică pe coasta atlantică. Acest proiect trebuie să se înscrie în lista proiectelor europene de interes comun, care va fi inclusă în regulamentul referitor la orientările privind rețeaua transeuropeană pentru infrastructură.

2.6

În raport cu UE, și statele baltice (Lituania, Letonia și Estonia) pot fi socotite insule energetice, rețelele lor depinzând în exclusivitate de vechiul partener „exclusiv”, Rusia (și într-o măsură mai mică de Belarus). În aceste cazuri este prioritară integrarea energetică europeană; într-adevăr, este paradoxal ca statele baltice să facă parte integrantă din uniunea politică, fără a benefica până în prezent de avantajele integrării și solidarității intra-europene în materie de energie. Cum poate fi acceptată dependența de o țară terță, și de acum și membră a OMC, care nu respectă standardele europene în materie de acces la rețele, care nu a aderat la Carta energiei și care nu promovează consolidarea interconexiunilor cu țările Europei Centrale și de Est? CESE insistă pentru o reducere a inegalităților dintre piețele de energie rusească și europeană și pentru un nou acord de parteneriat și cooperare, ambițios și global, care să includă un capitol specific consacrat cooperării energetice. A se vedea în acest sens Rezoluția Parlamentului European din 12 septembrie 2012 referitoare la Raportul anual al Consiliului înaintat Parlamentului European privind politica externă și de securitate comună [12562/20111 – 2012/2050 (INI)].

2.7

Sud-estul Europei (regiunea Balcanilor) este o regiune de tranzit și progresele înregistrate de anumite țări în direcția aderării la UE (Croația, dar și Serbia, Muntenegru, Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei etc.) necesită schimbări în relațiile cu statele vecine, membre ale UE (România, Bulgaria, Grecia, Slovenia, Austria și, în curând, Croația). Crearea unei comunități a energiei în această regiune este o dovadă a conștientizării necesităților și ea trebuie încurajată și dezvoltată, în special prin consultarea eficace și transparentă a organizațiilor societății civile din regiune cu privire la strategia energetică.

2.8

În ansamblu, statele membre ale UE se află într-o situație de interdependență extrem de strânsă. Unele dintre ele, în special în Europa Centrală și de Est, mai ales Ungaria, deși nu sunt „insule energetice” în sens strict, sunt foarte dependente de statele vecine. În consecință, CESE consideră că este indispensabil să se conceapă o politică energetică comună, adecvată acestei stări de fapt. În acest context, se impune un proces de reflecție generală la nivelul Uniunii, pentru o solidaritate intracomunitară mai accentuată. Acest aspect este de altfel amintit în articolul 194 din TFUE.

3.   Insularitatea energetică: o barieră în calea performanței economice a Europei și a dezvoltării dimensiunii sociale a acesteia

3.1

Insularitatea energetică acoperă realități foarte diferite, dar ale căror consecințe sunt quasi-identice, indiferent de situație. Efectele insularității de traduc aproape întotdeauna prin:

o nesiguranță accentuată a aprovizionării;

variații de preț deseori în sus și activități industriale și comerciale dependente;

o precaritate energetică mai semnificativă a populațiilor din acele state sau regiuni;

un impact negativ asupra competitivității economice;

o presiune sporită asupra factorului ecologic;

o instabilitate a relațiilor politice și economice dintre Uniunea Europeană și țările terțe.

3.2

Cererea de energie este mare și în creștere atât în insulele energetice, cât și în celelalte regiuni ale UE. În aceste condiții, eventualitatea unei aprovizionări mai puțin sigure și, în orice caz, substanțial mai costisitoare are ca efect o scădere drastică a competitivității economice a insulelor energetice. Anumite sectoare industriale și, prin urmare, locurile de muncă, pot fi amenințate, dat fiind că anumite activități devin insuficient de rentabile.

3.3

De asemenea, prețurile ridicate cântăresc greu în bugetul gospodăriilor. Sărăcia energetică a fost considerată multă vreme o problemă strict națională, chiar locală. Într-adevăr, ajutoarele acordate individual prin intervenții directe țin de acest nivel. Cu toate acestea, unele dintre cauzele majore ale acestei stări depășesc cadrul național, iar politica energetică a UE trebuie să contribuie la rândul ei la reducerea acestui fenomen, acționând asupra marilor dezechilibre.

3.4

În plus, dependența deseori foarte puternică de combustibilii fosili, în special de petrol, menține emisiile de CO2 la un nivel foarte ridicat. Având în vedere normele în materie de mediu (Directiva privind emisiile industriale) și preocuparea generală față de protecția stării de sănătatea a populației, vor trebui realizate investiții considerabile în vederea reducerii acestor emisii. Costurile inerente vor trebui de asemenea incluse în factura energetică a insulelor energetice.

3.5

Consecințele insularității energetice ar trebui evaluate mai atent, atât în termeni de creștere economică, competitivitate și dezvoltare durabilă în cazul regiunilor implicate, cât și în termeni de solidaritate, de coeziune și de „beneficiu nerealizat” în ceea ce privește restul UE, în absența unei piețe a energiei complete și funcționale în întreaga Uniune. CESE consideră că existența insulelor energetice implică costuri la nivel local. Aceste costuri trebuie evaluate, iar soluțiile de reducere a lor trebuie să se înscrie într-un demers global: încheierea procesului de elaborare a politicii energetice europene și asigurarea mijloacelor de acțiune în acord atât cu gradul de interdependență dintre statele membre, cât și cu dificultățile cu care acestea se confruntă.

3.6

Dincolo de a demonstra beneficiile unei integrări europene sporite, obiectivul este de a promova dezvoltarea industrială și, astfel, ocuparea forței de muncă. Competitivitatea industriei europene ține de numeroase aspecte asupra cărora autoritățile publice nu au nicio influență. Miza este prin urmare să se evite ca politica energetică – asupra căreia UE poate acționa – să nu devină un factor de reducere a creșterii și a ocupării forței de muncă. CESE invită încă de pe acum statele membre și Comisia Europeană să nu întârzie și mai mult aplicarea măsurilor deja identificate și care ar putea reduce costurile energiei și spori siguranța aprovizionării, respectiv: o mai bună coordonare a deciziilor naționale în sectorul energetic și o planificare în comun a infrastructurilor și rețelelor, crearea de grupuri europene de cumpărare a combustibililor fosili și, dacă este necesar, utilizarea unor mandate de negociere europene cu partenerii externi.

4.   Ce soluții există? Dezvoltarea energiilor din surse regenerabile și consolidarea infrastructurilor de rețea

4.1

În acest stadiu, două sunt soluțiile care par a fi preferate: pe de o parte, interconexiunea sporită a insulelor energetice cu piața internă a energiei (infrastructuri și organizarea pieței), în vederea creșterii solidarității efective și a alinierii organizării tehnice a rețelei europene la obiectivele politice și legislative ale UE și, pe de altă parte, promovarea surselor de energie alternative, mai concret, producția locală de energie din surse regenerabile. Acest lucru presupune stabilirea potențialului – dacă acesta există – și propunerea unor acțiuni prin care acesta să fie exploatat pe deplin, într-un mod viabil. În fine, încurajarea eficienței energetice și gestionarea cererii prin intermediul rețelelor inteligente poate contribui la optimizarea cererii de energie.

4.2

Comisia Europeană a angajat deja o reformă importantă a politicii europene de sprijinire a infrastructurilor energetice, în special a interconexiunilor (cf. mecanismul Conectarea Europei), asupra căreia CESE s-a pronunțat favorabil (3). În acest context, ar putea fi util să se meargă încă și mai departe în ceea ce privește planificarea în comun a infrastructurilor, după cum susține CESE în avizul său privind comunitatea europeană a energiei (4). În materie de electricitate, Consiliul European fixase în 2002, pentru statele membre, un obiectiv în materie de construcție a interconexiunilor echivalent cu 10 % din capacitatea lor de producție instalată. Suntem încă departe de acest procentaj la anumite frontiere electrice europene, care rămân în continuare congestionate.

4.3

Dezvoltarea masivă a surselor regenerabile de energie în Marea Nordului și a energiei solare și eoliene în sudul Europei va necesita infrastructuri noi, mai „inteligente”, pentru a le integra cât mai bine în marea rețea europeană. Progresele în domeniul „rețelelor inteligente” (smartgrids) ar putea permite scăderea cu 9 % a consumului în perspectiva anului 2020 și o reducere a emisiilor de CO2 cuprinsă între 9 și 15 %. Dezvoltarea de rețele inteligente și de mecanisme de gestionare a cererii este mai ușoară pe piețele mai mici, îmbunătățirea rezultatelor este mai rapidă. Asociată cu măsuri sporite în materie de eficacitate energetică, aceasta poate contribui în mare măsură la optimizarea cererii de energie. Investițiile substanțiale necesare trebuie privite în contextul unui control total al acțiunilor desfășurate în acest domeniu, al reducerii facturii energetice în condiții de creștere a prețurilor și al micșorării investițiilor în capacitățile de generare de energie convenționale (reducerea marjelor de exploatare) sau regenerabile.

4.4

Potrivit estimării ENTSO-E, în următorul deceniu în Europa vor trebui construite un total de 52 300 km de noi linii de înaltă tensiune, ceea ce reprezintă o investiție globală de 104 miliarde de euro, în jurul a aproximativ 100 de proiecte prioritare, din care 80 % își au originea în dezvoltarea energiilor din surse regenerabile. Noțiunea de scară în cazul insulelor energetice dotate cu potențial în acest domeniu îngreunează și mai mult integrarea energiilor din surse regenerabile dacă rețeaua este de dimensiune redusă. Capacitatea de producție a instalațiilor industriale de energie din surse regenerabile (față de producția descentralizată) poate reprezenta o cotă relativ importantă din producție sau consum, ale căror efecte – în special intermitența – sunt mai greu de gestionat.

4.5

Consolidarea interconexiunilor este prin urmare esențială atât pentru a spori siguranța aprovizionării, cât și pentru a permite o mai bună echilibrare a producției și consumului de energie pe o rețea extinsă, în contextul unei puternice dezvoltări a energiilor din surse regenerabile. Același lucru este valabil pentru capacitățile convenționale, care preiau ștafeta în cazul opririi sau încetinirii semnificative a producerii de energie din surse regenerabile.

4.6

Dezvoltarea surselor regenerabile de energie presupune o capacitate de rezervă flexibilă, adaptabilă și care să funcționeze la o sarcină de bază scăzută (low baseload). Gazul natural lichefiat poate constitui o soluție la dependența de un furnizor unic de gaz și la prețurile ridicate practicate de acesta, reprezentând o soluție mai flexibilă și mai puțin costisitoare decât petrolul, care ar putea însoți dezvoltarea energiilor din surse regenerabile. Introducerea acestei soluții presupune însă investiții substanțiale în infrastructurile portuare și de stocare.

4.7

CESE este convins că viitorul sistemului energetic european presupune, printre altele, interconexiuni de mai bună calitate și dezvoltarea energiilor din surse regenerabile, cu atât mai mult în cazul insulelor energetice, în vederea îmbunătățirii siguranței aprovizionării. Utilizarea combustibililor fosili va rămâne predominantă, dar creșterea producției de energie din surse regenerabile va impune consolidarea substanțială a rețelei la nivel național și european (a se vedea Avizul CESE privind Perspectiva energetică 2050 și opțiunea numită „fără regrete”) (5).

4.8

Totuși, această necesitate nu se va concretiza în mod eficace fără o evaluare transparentă, globală și precisă a costurilor. Trebuie cunoscute cât mai precis costurile – inclusiv externe – ale combustibililor fosili, precum și costurile suplimentare generate de sursele regenerabile, astfel încât să poată orienta cât mai bine opțiunile de investiții și opțiunile politice. Această necesitate este cu atât mai mare, cu cât studiile privind costurile indirecte sunt extrem de contradictorii.

4.9

În ceea ce privește energiile din surse regenerabile, este important să se ia în considerare atât costul investițiilor în noi capacități de producție, cât și costurile legate de consolidarea rețelei și a celor legate de eventualele subvenții. Sub acest ultim aspect, ar fi necesar să fie sprijinite într-o măsură mai mare regiunile cu un grad mai mare de dependență și în care, până în prezent, energiile din surse regenerabile au cunoscut o dezvoltare redusă. Acestea fiind spuse, va fi important ca ritmul de creștere a producției de energie din surse regenerabile să fie compatibil cu cel al consolidării rețelei. De asemenea, este important să se determine capacitatea de rezervă necesară pe unitate suplimentară de producție de energie din surse regenerabile. Rezervă poate fi totuși importată, însă aceasta presupune interconexiuni și o cooperare regională și europeană eficace. Modalitățile de sprijinire a energiilor din surse regenerabile vor trebui să țină cont de acest aspect pentru optimizarea ritmului lor de dezvoltare și a costului mecanismelor de sprijinire, care este suportat de contribuabili.

4.10

După ce va fi fost evaluată cu precizie, totalitatea acestor costuri va trebui comparată cu factura energetică legată de utilizarea combustibililor fosili de import cuprinzând totalitatea costurilor, inclusiv cele de natură politică și ecologică. Acest exercițiu este indispensabil pentru evaluarea efectelor pozitive sau negative asupra competitivității regiunii. În această perspectivă se poate înscrie și o puternică dezvoltare a producției de energie din surse regenerabile în anumite insule energetice în vederea exportării către alte state ale Uniunii Europene sau țări terțe.

4.11

CESE dorește ca în această dinamică de consolidare a infrastructurilor să fie incluse cu prioritate statele și regiunile afectate de insularitate energetică, deoarece, atunci când se stabilesc axele prioritare, trebuie luată în considerare dependența lor accentuată. De exemplu, Baltic Energy Market Interconnection Plan (BEMIP) ar putea deschide calea unei mai bune coordonări a politicii și a mixului energetic în regiune. Acest lucru ar permite scoaterea din izolare a rețelelor electrice respective, în special a celor din Lituania, Letonia și Estonia.

4.12

Cooperarea dintre Lituania și Letonia, exemplară în acest sens, a înregistrat recent noi progrese: Lituania va construi la Klaïpeda un terminal de gaze lichefiate care va alimenta depozitul de la Incukalns din Letonia. De altfel, Lituania apreciază că acest rezervor ar putea servi drept „rezervă regională de gaze”. În acest context, CESE își reiterează propunerea de punere în comun a combustibililor fosili și în special de a forma grupări de achiziționare a gazelor naturale (6). Lituania, Letonia și Estonia dezvoltă și pun în aplicare proiecte privind interconexiunile de energie electrică (LitPol Link NordBalt și Estlink 2) cu alte țări ale UE, în special Polonia. În același timp, cele trei țări baltice lucrează în direcția unei integrări depline în sistemul energetic european prin combinarea sistemelor electroenergetice cu rețelele electrice europene continentale pentru a lucra în mod sincron (în prezent, efectuează un studiu de fezabilitate). Totodată, țările baltice pregătesc în comun proiectul centralei nuclearoelectrice Visaginas, care ar putea asigura aprovizionarea cu energie a acestor țări și ar putea fi un element important de integrare în sistemul energetic european.

4.12.1

Noua dimensiune energetică a Ciprului (descoperirea unor importante rezerve de gaze naturale în apele sale teritoriale) poate să facă din acesta un actor regional important. O creștere importantă a mijloacelor sale de producție a energiei din surse regenerabile și o implicare puternică în proiectele menționate mai sus ar putea să îi permită să devină o placă turnantă în acest domeniu, orientată către o mai bună integrare regională, precum și un actor al politicii de vecinătate în materie de energie. Alegerea recentă a operatorilor care să exploateze resursele de gaze cipriote în viitor trebuie să permită atât o mai bună integrare în Uniune, cât și o politică de vecinătate activă.

4.13

În plus, dependența de un singur furnizor va putea fi redusă prin punerea în aplicare a celui de-al treilea pachet energetic. Chestiunea organizării regionale a piețelor este de asemenea esențială. Lituania și Estonia participă deja la Nord Pool Spot, piața de electricitate a statelor baltice și a statelor nordice, la care Letonia preconizează să se alăture anul viitor. În afară de acest exemplu, CESE încurajează statele baltice să caute soluții comune la nevoile lor și să dezvolte dialogul energetic regional.

4.14

Numărul interconexiunilor cu statele terțe vecine ale UE trebuie să crească, aceste țări putând să producă și să exporte energie către UE sau asigura tranzitul către UE din alte puncte de producție. Acest lucru este valabil, în special pentru proiectele energetice din regiunea mediteraneeană (Planul solar mediteraneean, Medgrid, componenta „energie” a Uniuni pentru Mediterana, Desertec, etc.), invitând țările (Ciprus și Malta) sau regiunile (Creta, Sardinia, Corsica, Sicilia, Insulele Baleare etc.) în cauză să se implice în aceste proiecte.

4.15

Comunitatea Energiei [din sud-estul Europei] trebuie să aibă o componentă de concertare și de integrare cu exteriorul, precum și o dimensiune legată de „acțiunea societății civile organizate.”: în acest domeniu trebuie să joace un rol comitetele consultative mixte ale CESE (cu FYROM, Muntenegru și Croația), precum și consiliile economice și sociale naționale și instituțiile similare ale acestor țări.

4.16

De asemenea, proiectele demonstrative și dezvoltarea energiilor din surse durabile ar putea fi promovate mai mult, în special în legătură cu foaia de parcurs Energia 2050 și recenta Comunicare privind integrarea energiei din surse regenerabile în piața internă [COM(2012) 271 final].

4.17

Sunt necesare soluții și propuneri concertate în cadrul UE și la periferia acesteia, în care să fie implicate:

statele membre;

Comisia Europeană, coordonatoare incontestabilă a dezbaterilor și propunerilor de soluționare;

operatorii din sectorul energetic, în special în materie de rețele (electrice, de gaz), fără de care nu pot fi concepute rezultate (expertiză tehnică, forță financiară);

autoritățile teritoriale, care dispun de capacități decizionale alături de state, și, din ce în ce mai mult, gestionarii rețelelor de transport și în special de distribuție; Comitetul regiunilor ar putea fi un intermediar privilegiat;

societatea civilă organizată și organizațiile sale, care sunt reprezentate în CESE: organizații de consumatori, parteneri sociali, organizații de mediu sau de combatere a precarității, reprezentanți ai minorităților etc.

4.18

Numai soluțiile interstatale și interoperatori pot fi viabile. Politicile energetice, fie că sunt în materie de aprovizionare, de construcție a rețelelor, de cercetare și dezvoltare etc., nu pot fi apanajul câtorva state membre care pot avea o politică energetică „autonomă”, deoarece ar exista repercusiuni semnificative pentru celelalte state. Este necesară o coordonare mai strânsă a mixului energetic, de exemplu între statele și regiunile afectate de insularitatea energetică și a căror politică în acest sector se confruntă cu multe constrângeri. Astfel, aceste state și regiuni ar putea chiar deschide calea unei cooperări mai strânse la nivel european, dincolo doar de preocupările în materie de „suveranitate energetică”.

4.19

Aceste soluții – infrastructuri, producție de energie din surse regenerabile, coordonare mai strânsă a politicilor energetice între state și regiuni – trebuie totuși însoțite de o implicare mai puternică a societății civile, având în vedere implicațiile lor pentru mixul energetic, organizarea piețelor, prețuri, competitivitate, considerentele de mediu sau chiar acceptarea la nivel social. În acest context, CESE reamintește propunerea privind un forum al societății civile pe teme de energie, pe care a formulat-o în cadrul lucrărilor privind Comunitatea Europeană a Energiei (7).

Bruxelles, 13 decembrie 2012

Președintele Comitetului Economic și Social European

Staffan NILSSON


(1)  JO C 68, 6.3.2012, p. 15-20.

(2)  Idem.

(3)  JO C 143, 22.5.2012, p. 125-129.

(4)  A se vedea nota de subsol nr. 1.

(5)  JO C 229, 31.7.2012, p. 126-132.

(6)  A se vedea nota de subsol nr. 1.

(7)  A se vedea nota de subsol nr. 1.


ANEXĂ

la avizul Comitetului Economic și Social European

Următorul amendament, care a obținut mai mult de o pătrime din voturile exprimate, a fost respins în cursul dezbaterilor în sesiunea plenară.

Punctul 2.5

Se modifică după cum urmează:

Există un alt tip de „insularitate energetică” legat de dificultățile de dezvoltare a interconexiunilor în special de istoria secolului XX. Peninsula iberică a rămas dintotdeauna o „cvasi-insulă” energetică, pentru că nu s-au putut finaliza interconexiunile regimurile lui Franco și Salazar încurajând autarhia în majoritatea politicilor de rețea: transporturile, în special cel feroviar, și electricitatea, cu foarte puține legături externe, în principal cu restul continentului european, prin Franța. Situația nu a putut fi remediată în ultimii 20 de ani, din cauza opoziției locale la diferite proiecte de consolidare a rețelei care traversează Munții Pirinei. Această problemă este în curs de rezolvare; o nouă legătură electrică, cu curent continuu, va permite în scurt timp mai multe schimburi cu sud-vestul Mediteranei. Dar, dincolo de consolidarea interconexiunii electrice Franța-Spania (care va cunoaște în 2014 o creștere de la 1 400 la 2 800 de MW a capacității de tranzit), în următorii ani va fi fără îndoială necesar să se prevadă și alte axe de schimb de energie între Peninsula Iberică și restul continentului european. Trebuie sprijinit obiectivul de creștere a capacității de schimb la 4 000 MW până în 2020, în primul rând printr-o nouă interconexiune electrică pe coasta atlantică. Acest proiect trebuie să se înscrie în lista proiectelor europene de interes comun, care va fi inclusă în regulamentul referitor la orientările privind rețeaua transeuropeană pentru infrastructură.

Rezultatul votului:

Voturi pentru

:

60

Voturi împotrivă

:

81

Abțineri

:

18


15.2.2013   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 44/16


Avizul Comitetului Economic și Social European privind tendințe și consecințe ale viitoarelor evoluții din industria serviciilor personale – sociale, medicale și educative – în Uniunea Europeană (aviz din proprie inițiativă)

2013/C 44/03

Raportor: dl Antonello PEZZINI

Coraportor: dl Dirk JARRÉ

La 19 ianuarie 2012, în conformitate cu articolul 29 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, Comitetul Economic și Social European a hotărât să elaboreze un aviz din proprie inițiativă cu privire la

Tendințe și consecințe ale viitoarelor evoluții din industria serviciilor personale – sociale, medicale și educative – în Uniunea Europeană.

Comisia consultativă pentru mutații industriale, însărcinată cu pregătirea lucrărilor Comitetului pe această temă, și-a adoptat avizul la 8 noiembrie 2012.

În cea de-a 485-a sesiune plenară, care a avut loc la 12 și 13 decembrie 2012 (ședința din 13 decembrie), Comitetul Economic și Social European a adoptat prezentul aviz cu 159 de voturi pentru, 3 voturi împotrivă și 11 abțineri.

1.   Concluzii și recomandări

1.1

Comitetul Economic și Social European (CESE) consideră că, în Europa, serviciile de asistență socială și medicală și serviciile educative destinate persoanei reprezintă o adevărată piatră unghiulară a modelului social european. Aceste servicii interdependente, care se sprijină reciproc din punctul de vedere al eficienței, formează un „triunghi de aur” esențial pentru buna funcționare a societății și pentru calitatea acesteia.

1.2

CESE consideră că aceste servicii îndeplinesc – pe de o parte – un rol-cheie în integrarea individului în societate și – totodată – în prezervarea coeziunii sociale, asigurând participarea democratică efectivă și justiția socială, iar – pe de altă parte – sunt un element de importanță fundamentală pentru îndeplinirea obiectivelor Strategiei Europa 2020 în ceea ce privește dezvoltarea durabilă, crearea de locuri de muncă în mod inteligent și consolidarea coeziunii economice și sociale a Uniunii Europene.

1.3

În opinia CESE, este nevoie de o mai mare conștientizare a faptului că, în condițiile îmbătrânirii populației și ale creșterii nevoii de asistență, din cauză că rudele sunt din ce în ce mai puțin disponibile pentru a acorda acest tip de ajutor (pentru că – între altele – femeile participă în mai mare măsură la piața muncii), îmbunătățirea planificării și a programării a devenit esențială – pe de o parte – pentru cerințele pretinse de la operatorii din acest sector și pentru formarea lor și – pe de altă parte – pentru prioritățile în termeni de alocări bugetare.

1.4

CESE este conștient de competența statelor membre în acest domeniu și de puterea discreționară a autorităților naționale, regionale și locale în furnizarea acestor servicii. Cu toate acestea, Comitetul atrage atenția asupra importantei responsabilități partajate între statele membre ale Uniunii Europene în acest domeniu. De asemenea, CESE subliniază că Tratatul de la Lisabona a introdus inovații importante în acest sens, prin protocolul privind serviciile de interes general (SIG), anexat la tratat, considerând că este necesar un efort de armonizare între statele membre, pentru depășirea inegalităților actuale și pentru a garanta libertatea fundamentală de stabilire (respectându-se cel puțin normele de legislație socială și convențiile țării-gazdă) și de prestare a serviciilor.

1.5

Dată fiind importanța sectorului din punctul de vedere al contribuției la produsul intern brut al UE, la perspectivele importante pentru ocuparea forței de muncă și pentru crearea de noi locuri de muncă și de noi întreprinderi, precum și la capacitatea sa de a reacționa în mod inovator și calitativ la schimbările structurale, la exigențele societății europene și la obiectivele Tratatului de la Lisabona în acest domeniu, CESE cere Comisiei, Consiliului și Parlamentului European:

lansarea unei veritabile strategii europene pentru servicii sociale și medicale inovatoare și inteligente în Europa, prin valorificarea resurselor umane și formarea lor permanentă, prin stabilirea principiilor de calitate, prin introducerea unor tehnologii corespunzătoare de sprijinire a prestatorilor de servicii și a beneficiarilor acestora, prin dezvoltarea unui spațiu european de servicii integrate și prin politici de sprijin;

promovarea utilizării mai eficiente a resurselor financiare și umane; gestionarea eficientă, guvernată de negocierea colectivă; participarea corespunzătoare a sectorului privat și a voluntariatului; evaluarea corespunzătoare a eficienței și a economicității serviciului;

elaborarea de către Comisie a unui cadru comun de bază pentru serviciile personale, cu un cadru legislativ și cu principii de calitate și cerințe clar definite pentru conținutul formării, astfel încât să fie înlesnită efectiv mobilitatea profesională la nivel european.

1.6

La nivelul UE, CESE consideră că ar fi potrivit să se aloce, în mod coordonat, o cotă din diversele fonduri structurale pentru dezvoltarea infrastructurii sociale și a serviciilor medicale, acolo unde există neajunsuri, și pentru inițiativele locale de creare de locuri de muncă în acest domeniu, asigurând în mod special o linie de finanțare pentru zonele rurale. Același lucru este valabil pentru programele Orizont 2020 și Cultura, precum și pentru acțiunile de formare continuă legate de noile tehnologii aplicate în asistența socială și medicală. De asemenea, trebuie stimulată cercetarea în domeniul optimizării serviciilor, documentarea și schimbul de exemple de practici încununate de succes.

1.7

CESE consideră că este important să se instituie un dialog social constructiv și bine structurat între toate nivelurile (local, național și european), în toate sectoarele serviciilor personale. Acest dialog social ar trebui să joace un rol crucial în mai multe direcții, urmând:

să contribuie la analiza mizelor economice și sociale din acest sector;

să examineze posibilitățile de dezvoltare a sectorului;

să pregătească proiecte de armonizare ascendentă a reglementărilor aplicabile sectorului;

să combată munca la negru;

să îmbunătățească nivelul profesionalismului acestui sector și posibilitățile de carieră pentru lucrători;

să îmbunătățească condițiile de muncă și de salarizare a lucrătorilor din sector;

să sporească atractivitatea sectorului și să îmbunătățească imaginea acestuia;

să controleze aplicarea contractelor colective și a reglementărilor din sector.

Comisia Europeană și statele membre ar trebui să sprijine în mod concret și activ instituirea și dezvoltarea unui astfel de dialog social, precum și organizarea lucrărilor acestuia. Într-o primă etapă, sprijinul ar putea lua forma unor studii referitoare la aceste sectoare și a unor conferințe la nivel european adresate partenerilor sociali din domeniu.

2.   Introducere

2.1

Scopul acestui aviz este de a identifica mutațiile din actualele tendințe și viitoarele evoluții din domeniul serviciilor sociale și medicale destinate persoanei și al serviciilor de educație și formare legate de acestea, precum și perspectivele creării unor locuri de muncă de calitate în acest sector.

2.2

Serviciile sociale și medicale se referă la nevoile fundamentale ale persoanei. Industria din acest sector îmbracă diverse forme, de la instituțiile ce oferă tratamente medicale și psihosociale, la cele care furnizează servicii medicale și sociale, sprijin pentru locuință, pe lângă instituțiile de îngrijire, centrele de igienă mintală și de asistență pentru copii, pentru vârstnici și pentru persoanele cu dizabilități.

2.3

De asemenea, acest sector este caracterizat de fluxuri migratorii semnificative, provenite din afara Uniunii Europene, ca și de tendința accentuată de a recurge la piața muncii la negru, cu toate urmările nefaste pe care le implică atât pentru indivizi, cât și – în general – pentru societate.

2.4

Prin prezentul aviz, CESE dorește să contribuie la stabilirea valorii adăugate pe care serviciile personale o pot aduce Strategiei Europa 2020, în vederea identificării nevoilor – exprimate în resurse umane calificate și în noi profiluri profesionale – cărora trebuie să li se răspundă pentru a dezvolta perspective sociale inovatoare, pentru a crea locuri de muncă noi și mai bune și pentru ca toți cetățenii să se bucure de bunăstare sporită, printr-o mai bună integrare, derivată din consolidarea coeziunii societății.

2.5

În Europa, serviciile de asistență socială și medicală și serviciile educative destinate persoanei reprezintă o adevărată piatră unghiulară a modelului social european. Aceste servicii interdependente, care se sprijină reciproc din punctul de vedere al eficienței, formează un „triunghi de aur” esențial pentru buna funcționare a societății și pentru calitatea acesteia.

2.6

CESE își însușește această concepție circumscrisă triunghiului de aur al serviciilor integrate, în vederea îmbunătățirii calității educației, a eficientizării asistenței medicale și a integrării sociale depline, menit să asigure cele mai înalte niveluri de eficiență a tuturor celor trei tipuri de servicii din următoarele puncte de vedere: disponibilitate, acces universal, focalizare asupra persoanei, universalitate, continuitate, calitate înaltă, cu concentrarea evidentă pe rezultate, respectarea drepturilor fundamentale, participare și parteneriat, guvernanță integrată, investiții în capitalul uman și în infrastructura socială, performanțe ridicate, locuri de muncă pentru persoane calificate și condiții de muncă bune, cu perspective de carieră, solidaritate și coeziune socială.

2.7

Tocmai din perspectiva acestor trăsături, CESE consideră că trebuie acordată o atenție specială triunghiului de aur al acestor servicii personale calificate, pentru îndeplinirea obiectivelor Strategiei Europa 2020 în ceea ce privește dezvoltarea durabilă, dezvoltarea economică și crearea de locuri de muncă, precum și coeziunea economică și socială a Uniunii Europene.

2.8

Avizul se bazează pe numeroase surse de informare, de la studii de interes general la analize de cazuri concrete din domeniul afacerilor. Trebuie notat că tendințele democratice și îmbătrânirea activă, ca și urmările îmbătrânirii populației asupra sistemelor de asistență medicală și socială, sunt subiecte deja abordate de CESE în avizele sale anterioare (1). În ce îl privește, CESE s-a angajat în stabilirea unei foi de parcurs pentru o serie de inițiative privind problemele induse de îmbătrânirea societății europene, în contextul celui de-al VIII-lea Program-cadru de cercetare și dezvoltare, și participarea în societate a persoanelor vârstnice (2).

2.9

În ceea ce privește serviciile personale educative, acestea sunt luate în considerare în prezentul aviz doar în măsura în care sunt relevante pentru serviciile de asistență socială și medicală de calitate și actualizate. Pentru informații suplimentare privind serviciile permanente de educație și de formare, referințele sunt numeroasele avize deja elaborate de CESE pe această temă (3).

3.   Trăsăturile și perspectivele sectorului

3.1

În 2009, peste 21,5 milioane de persoane erau active în UE în sectoarele de asistență socială și medicală și al serviciilor educative conexe, după cum rezultă din statisticile Eurostat pentru UE 27 (4). Aceste date indică însă o concentrare mai mare în țările UE care sunt membre de mai mult timp decât în cele care au aderat mai recent și faptul că aceste locuri de muncă sunt ocupate preponderent de femei, care reprezintă 78 % din angajații acestui sector, și de lucrători foarte tineri (peste 43 % având sub 40 de ani). Între 2000 și 2010, în acest sector au fost create peste 4 milioane de noi locuri de muncă în asistența socială și medicală și la domiciliu. Acest fenomen este în flagrantă opoziție cu scăderea numărului de locuri de muncă în prezent în UE, din cauza crizei economice. Creșterea înregistrată între 2008 și 2010 este de aproximativ 770 de mii de noi locuri de muncă (5).

3.2

În UE, asistența medicală este unul din sectoarele cele mai importante, dat fiind că reprezintă circa 10 % din PIB, aici muncind un lucrător din zece. În acest sector, se înregistrează un procent peste medie în cazul lucrătorilor din servicii care posedă o diplomă de învățământ superior (6). Rata de ocupare a forței de muncă este aici în creștere, în condițiile îmbătrânirii populației (7), ale participării crescânde a femeilor la piața muncii și ale creșterii cererii de asistență medicală. Această realitate necesită din ce în ce mai multe definiții armonizate și standarde în materie de formare la nivel european, astfel încât să fie asigurate mobilitatea geografică și dinamici profesionale cu servicii de calitate, eficiente și durabile pe tot teritoriul.

3.3

Profilurile profesionale recenzate îi cuprind, printre alții, pe asistenții medicali și sanitari, pe infirmieri, pe animatorii pentru tineret, pe asistenții sociali și pe medici: studii recente (8) arată că, în toate ramurile medicinei, în ciuda salariilor mici și a recunoașterii scăzute a muncii depuse, personalul medical este foarte motivat și responsabil. De asemenea, alte studii indică un grav deficit de personal și greutăți din ce în ce mai mari de recrutare a personalului calificat și corespunzător și de păstrare a acestuia.

3.4

Este necesară o strategie europeană în cadrul Strategiei Europa 2020 (9), pentru a asigura îmbunătățirea nivelurilor de inovare tehnică și structurală, pentru reducerea costurilor și promovarea locurilor de muncă de calitate, prin ameliorarea accesului la asistență medicală îndeosebi în zonele defavorizate, ca și în domeniile medicale confruntate cu deficit de personal la nivel național, prin crearea unor rețele de centre medicale europene de înaltă calitate, dotate cu personal calificat foarte motivat și aflate la dispoziția tuturor cetățenilor din UE.

3.5

În ceea ce privește nivelurile salariilor din acest sector, acestea sunt în general mai mici decât media națională pentru locuri de muncă comparabile, iar femeile – care reprezintă marea majoritate a celor ce lucrează în sector, adesea imigrați – sunt în general subremunerate (10), nu se bucură de destulă considerație și au contracte precare, deși sunt calificate, așa cum reiese din recente studii elaborate în cadrul subsectoarelor (11) de asistență medicală, îngrijirea copiilor și a persoanelor vârstnice, precum și alte forme de asistență acordată persoanelor dependente.

3.6

De asemenea, sectorul are alte trăsături specifice, care îl deosebesc de celelalte (12):

media orelor de muncă prestate pe săptămână este mai mică decât în alte sectoare economice, în timp ce – raportat la economie în ansamblul său – contractele de muncă prezintă forme mai răspândite, precum lucrul în schimburi, munca pe timp de noapte, normele parțială și contractele temporare;

creșterea cererii pentru un serviciu integrat, care să combine toate aspectele și calificările asistenței medicale cu trăsăturile asistenței sociale;

măsurile de formare profesională și lingvistică periodică sunt importante pentru a putea face apel la utilizarea intensivă a instrumentelor informatice în acordarea primului ajutor, la telemedicină și la telediagnoză;

necesitatea de a dispune de infrastructuri mai bune și mai coordonate pentru cele trei tipuri de servicii aflate în discuție, asigurarea accesului tuturor prin mijloace adecvate (și structuri de referință în teritoriu?).

3.7

De asemenea, așa cum a fost subliniat în legătură cu serviciile personale, trebuie „să se țină seama de trăsăturile specifice ale micilor operatori, care furnizează servicii de interes economic general, servicii sociale și servicii non-profit, ale căror caracteristici și contribuții specifice la interesul general trebuie să fie luate în considerare în mai mare măsură” (13), în cadrul dialogului social cu partenerii sociali și cu societatea civilă în general.

3.8

Situația este foarte îngrijorătoare în zonele rurale și în alte zone defavorizate, unde lipsa infrastructurii sociale, medicale și educative duce adesea la un exod al mâinii de lucru calificate, cu repercusiuni asupra inițiativelor de creare de întreprinderi, de stabilire a lor în aceste zone și de dezvoltare a acestora. Ca atare, trebuie asigurată o dezvoltare regională echilibrată și trebuie promovată îmbunătățirea coeziunii teritoriale, mai ales în ceea ce privește asistența socială, medicală și educativă pentru copiii din școli și din creșe (14).

3.9

Pentru a promova mai buna integrare a lucrătorilor migranți, trebuie prevăzute măsuri financiare și organizatorice de sprijinire prin cursuri de limbă, de îmbunătățire a imaginii muncii depuse de aceștia, de primire și găzduire a lor, de formare profesională în domeniul practicilor de asistență, ținând seama de reintegrarea lor eventuală în țările de origine, pentru a evita exodul creierelor din sectorul medical (15).

3.10

Prin urmare, costurile investițiilor din acest sector sunt destul de ridicate și adesea iscă dispute în termeni de sustenabilitate, dat fiind că criza financiară a scos în evidență necesitatea îmbunătățirii raportului costuri-eficiență în domeniul serviciilor sociale și medicale, iar statele membre se află sub presiune pentru a găsi justul echilibru între cerința prestării de servicii medicale universale și respectarea obligațiilor bugetare. Cu toate acestea, având în vedere rezultatele obținute, se impune în mod evident concluzia că investițiile realizate în acest sector al serviciilor sunt foarte productive și rentabile: forța de muncă se bucură de o stare de sănătate mai bună, este mai bine integrată, mai calificată, mai motivată și, de asemenea, mai stabilă.

3.11

De asemenea, Tratatul de la Lisabona a introdus importante inovații în materie, prin protocolul privind serviciile de interes general (SIG), anexat tratatului, „în măsura în care acoperă totalitatea SIG și introduce, pentru prima oară într-un tratat, noțiunea de «servicii non-economice de interes general» (SNEIG), diferite de «serviciile de interes economic general» (SIEG)” (16). Nu se poate nega faptul că serviciile personale au trăsături atât economice, cât și non-economice. Componenta de interes general economic se referă la importanța lor pentru buna funcționare a tuturor întreprinderilor, de la cele producătoare la cele de servicii, iar componenta de interes general non-economic se referă la importanța lor pentru integrarea tuturor persoanelor și pentru coeziunea societății.

3.12

CESE consideră că „protocolul nu constituie o simplă declarație interpretativă a tratatelor și valorilor comune ale Uniunii Europene privind SIG, ci un ghid de utilizare destinat Uniunii și statelor membre”. „Acesta plasează […], în centrul dispozițiilor sale, utilizatorul, satisfacerea nevoilor acestuia, preferințele și drepturile sale, reținând o serie de principii comune, de un nivel calitativ superior, privind siguranța și accesibilitatea, tratamentul egal și promovarea accesului universal” (17).

3.13

Ca atare, trebuie asigurată mai ales o puternică dimensiune europeană acestui sector, printr-un cadru UE armonizat și sprijinit de o strategie europeană de măsuri structurale. În același timp, Comitetul a subliniat „rolul esențial si competențele discreționare ample ale autorităților naționale, regionale și locale în ceea ce privește furnizarea, punerea în funcțiune și organizarea serviciilor de interes economic general într-un mod care să răspundă cât mai bine nevoilor utilizatorilor” (18).

4.   Pentru o Strategie europeană privind serviciile de asistență socială și medicală inovatoare și inteligente

4.1

Lansarea unei strategii europene este, în opinia Comitetului, fundamentală pentru a anticipa și gestiona actualele transformări ale societății europene și ale modelului său economic și social, acestea necesitând identificarea priorităților strategice pentru industria europeană a serviciilor sociale, sanitare și educative destinate persoanei, în ceea ce privește:

resursele umane și formarea și informarea personalului;

tehnologiile corespunzătoare;

un spațiu european al serviciilor integrate;

îmbunătățirea condițiilor de mobilitate și schimburi;

acceptarea principiilor europene de calitate;

deplina recunoaștere a diplomelor de studiu;

cercetarea pusă în slujba optimizării rezultatelor serviciilor;

documentarea și schimbul de experiențe încununate de succes;

politicile de sprijin, structurile și infrastructurile.

4.2

Resursele umane reprezintă primul pilon fundamental al industriei serviciilor personale, așa cum arată finanțările prevăzute în Strategia Europa 2020, astfel încât cetățenii UE să se mențină mai mult timp integrați din punct de vedere social și sănătoși, ceea ce va avea efecte pozitive asupra productivității și competitivității. Acest sector este menționat printre primele în inițiativa „Piețele lider, o inițiativă pentru Europa” și este parte integrantă a inițiativei emblematice „O agendă pentru noi competențe și locuri de muncă”.

4.2.1

Dată fiind importanța acestor servicii, acțiunea strategică a UE privind resursele umane trebuie îndreptată spre:

sisteme informatice pentru definirea profilurilor ocupaționale necesare și a locurilor de muncă;

măsuri de creștere a competențelor și de integrare a dobândirii acestora;

recunoaștere internațională a calificărilor/diplomelor, în vederea îmbunătățirii mobilității;

sisteme eficiente de orientare profesională și de comunicare, inclusiv și mai ales în învățarea limbilor;

formare/alfabetizare în domeniul tehnologiilor digitale;

cursuri de formare și de actualizare în domeniul noilor tehnologii și al noilor metode terapeutice;

mecanisme de stabilizare în cadrul sectorului, condiții de muncă și perspective atrăgătoare de carieră, îmbunătățirea echilibrului de gen;

îmbunătățirea imaginii diverselor profesii din acest sector de servicii;

acord de reglementare privind principiile calitative și aplicarea acestora, precum și cerințe clar definite pentru profilurile profesionale;

introducerea unor servicii de asistență, precum înlocuiri temporare, formare și acordare de consultanță, pentru a garanta calitatea economiei sociale și a îngrijirii și pentru a îmbunătăți bunăstarea furnizorilor acestor servicii;

recurgerea la prețioasele resurse oferite de activitatea de voluntariat, care poate contribui în măsură importantă, din punctul de vedere al calității, al contribuției emoționale și al relațiilor interpersonale dezinteresate și indispensabile, la bunăstarea psihofizică a persoanei asistate.

Aceste măsuri de tip european ar trebui însoțite de măsuri de monitorizare constantă, bazate pe o evaluare științifică și riguroasă.

4.3

Introducerea unor tehnologii adecvate în acest sector, pentru a-i sprijini atât pe prestatorii de servicii, cât și pe beneficiarii acestora, reprezintă cel de-al doilea pilon al acestei strategii: inovarea – atât structurală, cât și metodologică și tehnică – aplicată serviciilor sociale și medicale destinate persoanei poate contribui la oferirea unui răspuns pe măsura mizelor dezvoltării durabile, în contextul actualelor mutații demografice și al realizării unei creșteri incluzive.

4.3.1

Tehnologiile informației și comunicațiilor trebuie utilizate pentru a înlesni autonomia și sporirea responsabilizării și pentru a promova o cultură a sănătății personale și coordonarea dintre serviciile medicale și sociale, astfel încât să dea naștere unor servicii tot mai integrate, care pun omul în centrul unui continuum coordonat de servicii de calitate.

4.3.2

e-Sănătatea, alfabetizarea digitală în legătură cu tehnologiile informatice și telemedicina reprezintă un pilon fundamental al procesului de inovare în domeniul asistenței medicale și revalidării, dat fiind că permit pacientului să aibă tot timpul cu sine propriul dosar clinic, oriunde s-ar găsi, și să se bucure ca atare de asistență medicală cât mai personalizată (19).

4.3.3

Pentru a fi eficiente, sistemele de servicii personale au nevoie de o platformă tehnologică avansată, pentru a pune în comun – pe de o parte – practicile cele mai reușite dintre utilizatori și furnizorii de asistență de lungă durată și – pe de altă parte – orientările care trebuie să îndrume procesul decizional și monitorizarea calității la nivel local, pentru a îmbunătăți planificarea asistenței, astfel încât să fie eficientizate sistemele de repartizare a costurilor serviciilor sociale și a celor medicale sau paramedicale pentru prestații (20).

4.3.4

Este indicat să se beneficieze la maximum de tehnologiile informației aplicate serviciilor sociale, medicale și educative destinate persoanei, făcând apel la elementele de cercetare-dezvoltare de la nivel național și al UE, pentru a valorifica noile profiluri profesionale, adaptate diverselor nevoi ale copiilor, ale persoanelor cu dizabilități, ale persoanelor vârstnice sau ale celor bolnave din punct de vedere fizic sau mintal.

4.4

Al treilea pilon: crearea unui spațiu european al serviciilor integrate trebuie abordată cu multă atenție, pentru a depăși inegalitățile existente și a asigura cu adevărat libertatea fundamentală a stabilirii (respectându-se cel puțin normele de legislație socială și convențiile țării-gazdă) și prestării serviciilor (în special în acest sector de importanță esențială pentru asigurarea liberei circulații a serviciilor), prin recunoaștere reciprocă, cooperare administrativă și – acolo unde este nevoie – prin armonizare, astfel încât să fie garantate pe tot teritoriul UE o serie de servicii responsabile, centrate pe indivizi. Pentru a realiza acest obiectiv, statele membre și Uniunea Europeană trebuie să-și exercite responsabilitățile împreună.

4.4.1

Miza transformării economiei europene într-o economie inovatoare și modernă, bazată pe deplina concretizare a celei de-a patra libertăți (libera circulație a serviciilor), ca și dezvoltarea unei a cincea libertăți (adică circulația liberă și deplină a cunoștințelor) ar permite Europei să fructifice întregul său potențial creativ. În acest context, rezultatele aplicării inovării în sectorul serviciilor sociale și medicale ar trebui să fie monitorizate pe baza unui sistem european de evaluare, care ar trebui instituit în acest scop.

4.4.2

Trebuie garantat un spațiu european bazat pe solidaritate, care să asigure accesul la servicii fundamentale de calitate, în cadrul serviciilor sociale, medicale și educative destinate persoanei, la scara întregului teritoriu al UE, inclusiv prin „punerea în aplicare a Cadrului european de calitate pe bază voluntară în diferite state membre și în sectoare diverse” (21), asociindu-i pe utilizatori în definirea și evaluarea calității.

4.4.3

Un sistem de servicii integrate necesită – pe lângă principii armonizate de calitate – recunoașterea reciprocă a calificărilor, monitorizarea calității serviciilor, activarea unui dialog social la diverse niveluri, apropiat de cetățeni și care să-i asocieze pe toți cei interesați, în vederea intensificării cooperării reciproce.

4.5

Politicile de sprijin, structurile și infrastructurile reprezintă cel de-al patrulea pilon pe care trebuie să se sprijine strategia europeană privind industria serviciilor personale.

4.5.1

Un element esențial al acestui pilon este activarea orientată – alături de măsurile prevăzute de Strategia Europa 2020 – a programelor și măsurilor structurale ale UE, cu o mențiune specială pentru Fondul social european, Fondul european de dezvoltare regională și Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală, ca și pentru programele UE Cultura și Orizont 2014-2020.

4.5.2

De asemenea, la nivelul UE trebuie prevăzute măsuri de stabilire a unui cadru european care să faciliteze și să încurajeze performanțele referitoare la calificările profesionale și la calitatea serviciilor, la documentarea și schimbul de experiențe pozitive, ca și la sistemele standardizate de monitorizare a calității și a nivelurilor de satisfacție a clienților (customer satisfaction) și de rentabilitate economică (value for money) a sectorului, în ceea ce privește atât profesionalizarea și condițiile de muncă și de carieră ale prestatorului de servicii, cât și întreprinderile publice, private și din economia socială active în domeniu, precum și, în sfârșit, pentru beneficiarii serviciilor și familiile lor, ca și pentru economia socială.

4.5.2.1

În ceea ce privește activitatea de voluntariat, aceasta reprezintă o componentă semnificativă care trebuie sprijinită și stimulată, îndeosebi din perspectiva unei contribuții de calitate sub aspect uman, social și emoțional: trebuie acordată atenție specială măsurilor europene de sprijinire a schimbului de experiențe privind cele mai bune practici din activitatea de voluntariat desfășurată în domeniul serviciilor personale.

4.5.3

Trebuie să se țină seama de relevanța efortului investițional și, mai ales, de necesitatea de a diversifica acoperirea financiară [impozite, diverse forme de contribuire la securitatea (protecția) socială, la asigurare, solidaritate intergenerațională sau parteneriate public-privat], luând în considerare faptul că costul asistenței și al sprijinului medical pe termen lung nu este suportabil pentru cea mai mare parte a populației.

4.5.4

La nivelul UE, ar fi potrivit să se aloce o cotă din fondurile structurale pentru dezvoltarea infrastructurii sociale și a serviciilor medicale și de asistență, acolo unde există neajunsuri, și pentru inițiativele locale de creare de locuri de muncă în acest domeniu, asigurând în mod special o linie de finanțare pentru zonele rurale și celelalte zone defavorizate, prin intermediul Fondului european agricol pentru dezvoltare rurală și al inițiativei Leader.

4.5.5

Și la nivelul UE trebuie revăzute măsurile de sprijinire a politicilor familiale și a celor care asigură condiții mai flexibile la locul de muncă celor care au grijă de membrii propriei familii.

5.   Observații finale

5.1

CESE este profund convins că „în domenii cum ar fi asistența medicală, îngrijirea copiilor sau a persoanelor în vârstă, asistența pentru persoanele cu handicap sau locuințele sociale, aceste servicii furnizează o plasă de siguranță esențială pentru cetățeni și contribuie la promovarea coeziunii sociale” (22).

5.2

Comitetul subliniază că serviciile medicale, educative și sociale destinate persoanei reprezintă o chestiune de interes general – atât economic, cât și non-economic – și îndeplinesc un rol important pentru calitatea și funcționarea societăților europene, contribuind la protecția socială și la integrarea în societate și, de asemenea, în mod semnificativ, la performanțele și competitivitatea economiei. Totodată, cererea pentru acest tip de servicii sporește, dar capacitatea de a le finanța se restrânge, ca rezultat al crizei economice și, pe termen lung, al tendințelor demografice.

5.3

Comitetul reafirmă cu hotărâre obiectivele cuprinse în Tratatul de la Lisabona în ceea ce privește educația, protecția socială și sănătatea, aceste obiective fiind oglinda conștiinței sociale colective și dorința ca propriii cetățeni să se bucure de un nivel de viață și mai ridicat, compatibil cu potențialul economic al tuturor statelor membre.

5.4

CESE consideră că, în condițiile actuale, dezvoltarea în continuare a acestor sectoare necesită:

lansarea unei veritabile strategii europene pentru servicii sociale și medicale inovatoare și inteligente și pentru serviciile educative aferente, prin valorificarea resurselor umane, prin introducerea unor tehnologii corespunzătoare de sprijinire a prestatorilor de servicii și a beneficiarilor acestora, prin dezvoltarea unui spațiu european de servicii integrate și prin politici de sprijinire a structurii și infrastructurii, acest lucru fiind posibil utilizând dialogul social și dialogul cu societatea civilă la diverse niveluri;

utilizarea mai eficientă a resurselor financiare și umane și a infrastructurii existente în aplicarea principiilor de calitate și în evaluarea serviciilor, cu măsuri de sporire a competențelor și de integrare a dobândirii acestora; îmbunătățirea nivelurilor de competitivitate, guvernate de negocierea colectivă; sporirea participării sectorului privat, a economiei sociale și a voluntariatului; noi forme de parteneriat între sectoare; analiza precisă a cheltuielilor și evaluarea comună a eficienței și a economicității serviciului.

Bruxelles, 13 decembrie 2012

Președintele Comitetului Economic și Social European

Staffan NILSSON


(1)  Avizul CESE privind consecințele îmbătrânirii populației asupra sistemelor de sănătate și de protecție socială, JO C 44, 11.2.2011, p. 10; avizul CESE privind solidaritatea în domeniul sănătății: reducerea inegalităților în materie de sănătate în UE, JO C 18, 19.1.2011, p. 74; avizul CESE privind luarea în considerare a nevoilor persoanelor vârstnice, JO C 77, 31.3.2009, p. 115; avizul CESE privind relele tratamente aplicate persoanelor vârstnice, JO C 44, 16.2.2008, p. 109.

(2)  Avizul CESE pe tema „Îmbătrânirea activă / Orizont 2020”, JO C 229, 31.7.2012, p. 13; avizul CESE privind implicarea și participarea persoanelor în vârstă în societate, încă nepublicat în JO.

(3)  Avizul CESE privind luarea în considerare a nevoilor persoanelor vârstnice, JO C 77, 31.3.2009, p. 115; avizul CESE privind învățarea în rândul adulților, JO C 204, 9.8.2008, p. 89; avizul CESE pe tema „Migrație, mobilitate și educație”, JO C 218, 11.9.2009, p.85; avizul CESE privind asigurarea calității în educație și formare profesională (VET), JO C 100, 30.4.2009, p. 136.

(4)  Eurostat, Labour Force Survey, DS-073433, 3/2010.

(5)  Contribuție comună a Federației Europene a Sindicatelor din Serviciile Publice (European Federation of Public Service Unions – EPSU) și a Confederației Europene a Sindicatelor (CES) la consultarea CE privind „Exploatarea potențialului de a crea locuri de muncă al serviciilor personale și pentru gospodării”, Bruxelles, 18 iulie 2012.

(6)  COM(2011) 709 final.

(7)  Raport privind tendințele demografice, The European Economy Series 2011/4 – The 2012 Ageing Report – Comisia Europeană, DG Afaceri Economice și Financiare.

(8)  Raportul EPSU – Studiu cu privire la remunerarea din sectorul îngrijirilor de sănătate în raport cu nivelurile remunerării în ansamblu și la disparitatea salarială de gen în diferite țări din Uniunea Europeană (Study on pay in the care sector in relation to overall pay levels and the gender pay gap in different countries in the European Union) (raport al Federației Europene a Sindicatelor din Serviciile Publice), J. Pillinger, februarie 2010.

(9)  COM(2010) 2020 final, cu inițiative prioritare, precum Uniunea inovării și Agenda digitală pentru Europa.

(10)  Avizul CESE privind diferența de remunerare între femei și bărbați, JO C 211, 19.8.2008, p. 54, și avizul CESE privind egalitatea dintre bărbați și femei 2006-2010, JO C 318, 23.12.2006, p.173; Carta Confederației Europene a Sindicatelor (CES) privind abordarea integratoare a egalității de șanse pentru femei și bărbați în cadrul sindicatelor, adoptată la Congresul CES din Sevilla, 23 mai 2007 și Manualul Comisiei Europene privind abordarea integratoare a egalității de șanse pentru femei și bărbați în cadrul politicilor de ocupare a forței de muncă, iulie 2007.

(11)  Raportul EPSU – Studiu cu privire la remunerarea din sectorul îngrijirilor de sănătate în raport cu nivelurile remunerării în ansamblu și la disparitatea salarială de gen în diferite țări din Uniunea Europeană (raport al Federației europene a sindicatelor din serviciile publice), J. Pillinger, februarie 2010.

(12)  Banca de date AMECO (Annual macroeconomic database)– Employment in Europe – EU KLEMS Accounts [Capital (K), Labour (L), Energy (E), Material (M) and Service inputs (S)], Quarterly review, CE.

(13)  Raportul Confederației Europene a Sindicatelor, Pregătirea punerii în aplicare a Directivei privind serviciile în cadrul pieței interne (Preparation of Implementation of the Directive on Services in the Internal Market), 2010.

(14)  COM(2011) 66 final.

(15)  Avizul CESE privind politica familială și schimbările demografice, JO C 218, 23.7.2011, p. 7; avizul privind modernizarea învățământului superior, JO C 181, 21.6.2012, p. 143–149.

(16)  Avizul CESE pe tema „Serviciile de interes economic general: cum ar trebui repartizate competențele între UE și statele membre?”, JO C 128, 18.5.2010, p. 65-68.

(17)  Cf. nota nr. 16.

(18)  Cf. nota nr. 16.

(19)  Conferința e-Health, Copenhaga, 2012.

(20)  Cf. Help Wanted? Providing and Paying for Long-Term Care, OCDE, 2011.

(21)  COM(2011) 900 final.

(22)  COM(2011) 900 final.


15.2.2013   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 44/23


Avizul Comitetului Economic și Social European privind principiul parteneriatului în implementarea fondurilor care fac obiectul cadrului strategic comun – elemente pentru un cod european de conduită în materie de parteneriat

SWD(2012) 106 final (aviz din proprie inițiativă)

2013/C 44/04

Raportor: dl Aurel Laurențiu PLOSCEANU

La 24 mai 2012, în conformitate cu articolul 29 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, Comitetul Economic și Social European a hotărât să elaboreze un aviz din proprie inițiativă pe tema

Principiul parteneriatului în implementarea fondurilor care fac obiectul cadrului strategic comun - elemente pentru un cod european de conduită în materie de parteneriat

SWD(2012) 106 final.

Secțiunea pentru uniunea economică și monetară și coeziune economică și socială, însărcinată cu pregătirea lucrărilor Comitetului pe această temă, și-a adoptat avizul la 21 noiembrie 2012.

În cea de-a 485-a sesiune plenară, care a avut loc la 12 și 13 decembrie 2012 (ședința din 12 decembrie), Comitetul Economic și Social European a adoptat prezentul aviz cu 158 de voturi pentru și 1 abținere.

1.   Concluzii și recomandări

1.1

CESE este ferm convins că un parteneriat autentic, care implică toți partenerii și toate părțile interesate ale societății civile organizate (1) în pregătirea, punerea în practică și evaluarea ex-post a programelor și proiectelor din cadrul politicii de coeziune a UE contribuie direct la sporirea calității și la eficiența acestora. Principiul parteneriatului este un exemplu excelent privind modul în care buna guvernanță poate fi aplicată și în alte politici ale UE, contribuind astfel în mod concret la punerea în practică a Strategiei Europa 2020.

1.2

Deoarece a solicitat el însuși elaborarea unui cod de conduită, CESE sprijină hotărât inițiativa Comisiei și susține ferm recomandările propuse de aceasta. CESE apreciază sprijinul acordat de Parlamentul European (PE) și de Comitetul Regiunilor (CoR) codului de conduită. Cu toate acestea, CESE reamintește că parteneriatul trebuie să asigure condiții egale tuturor partenerilor publici și privați.

1.3

În același timp, CESE este profund dezamăgit de eliminarea, pentru moment, de către Consiliu, a proiectului de cod de conduită din propunerea Comisiei. CESE invită la o acțiune comună, a sa și a CoR, în favoarea codului de conduită.

1.4

Comitetul este serios preocupat de îngrijorarea din ce în ce mai prezentă în rândul societății civile organizate cu privire la aplicarea principiului parteneriatului. În unele state membre se remarcă o tendință de diluare a acestui principiu și o scădere a gradului de participare a societății civile organizate. Eliminarea codului de conduită din rândul propunerilor Comisiei constituie și ea un motiv serios de preocupare. În perioada actuală de criză, este nevoie de o implicare și mai puternică a partenerilor sociali și a altor organizații ale societății civile.

1.5

Chiar dacă este vorba doar despre un document de lucru al serviciilor Comisiei, acest text apare la momentul potrivit, având în vedere că programarea fondurilor structurale pentru perioada 2014-2020 a început deja în mai multe state membre și regiuni. Comisia ar trebui să disemineze activ documentul, astfel încât acesta să poată fi utilizat de partenerii relevanți. CESE își îndeamnă membrii să încurajeze activ organizațiile pe care le reprezintă să participe la proiectele și programele politicii de coeziune a UE, pe baza codului de conduită.

1.6

CESE dorește să pună un accent deosebit pe faptul că programele operaționale trebuie orientate către acțiuni și măsuri favorabile parteneriatului. Reperele principale trebuie să fie tratamentul egal și pluralismul în ceea ce privește parteneriatul, parteneriatele cu obiective specifice pentru programe specifice și o mai bună consolidare a capacităților.

1.7

CESE consideră că, pe lângă comitetele de monitorizare, ar trebui să existe și alte instrumente de parteneriat. În acest context, Comitetul reamintește că formularea propusă de Parlamentul European în amendamentele la articolul 5 din regulamentul privind dispozițiile comune (RPDC), și anume „cooperează […] cu următorii parteneri”, trebuie înlocuită cu „implică […] următorii parteneri”.

1.8

CESE propune un sistem de „verificare a parteneriatului”, gestionat de partenerii înșiși. Un astfel de sistem european de monitorizare, ar trebui să se bazeze pe o simplă listă de control și pe evaluări inter pares efectuate Comisie în colaborare cu organizațiile părților interesate europene. CESE este foarte interesat să participe activ la acest proces.

1.9

Aplicarea corespunzătoare a principiului parteneriatului, astfel cum este definit acesta în codul de conduită, ar trebui să fie o condiție preliminară a semnării de către Comisie a contractelor de parteneriat cu diverse state membre. În acest context, o măsură stimulatorie ar putea consta în suplimentarea resurselor destinate programelor operaționale, dacă această condiție este îndeplinită.

2.   Contextul – parteneriatul în evoluție

2.1

De la momentul instituirii sale, în 1988, principiul parteneriatului a cunoscut o aplicare discontinuă și lentă. În proces a fost implicată societatea civilă organizată (mai ales partenerii sociali). Principiul a fost însușit mai ușor în țările în care parteneriatul este o parte intrinsecă a procesului decizional. El a fost consolidat atunci când Comisia a avut o responsabilitate directă sporită în ceea ce privește politica de coeziune și când au fost instituite inițiative comunitare precum EQUAL și LEADER.

2.2

Cu toate acestea, în numeroase cazuri, parteneriatul a existat doar la nivel formal. În perioada de programare 2006-2013, parteneriatul nu a fost promovat activ, chiar dacă, în paralel, participarea părților interesate a devenit una dintre pietrele de temelie ale implementării Strategiei de la Lisabona. Politica de coeziune a UE s-a confruntat cu noi provocări la momentul aderării a 10 țări în 2004, urmate de Bulgaria și România în 2007.

2.3

Comisia a depistat deficiențe, iar eșecurile au fost criticate de partenerii din societatea civilă. Ca reacție la modificarea relațiilor dintre statele membre și Comisie sub aspectul gestionării politicii de coeziune a UE, accentul s-a dirijat către diseminarea bunelor practici.

2.4

În 2009, Comisia a solicitat CESE să elaboreze un aviz exploratoriu privind modalitățile de promovare a parteneriatelor în materie de fonduri structurale, pe baza bunelor practici. În completarea avizului respectiv al Comitetului a fost publicat documentul intitulat It takes two to tango (Se dansează mai bine în doi!), care prezintă o selecție de cazuri de bune practici existente în statele membre. Propunerea CESE, de elaborare a unui cod de bune practici, a fost însușită între timp de către Comisie.

2.5

Situația actuală indică faptul că parteneriatul cu societatea civilă organizată evoluează în majoritatea statelor membre. Polonia poate sluji drept model în anumite privințe legate de evoluția bunelor practici. Punerea în practică a parteneriatului reprezintă cu siguranță o provocare pentru ultimii veniți, adică Bulgaria și România, și, în curând, Croația. Acest lucru este valabil inclusiv pentru unele dintre statele membre care au aderat în 2004, precum și pentru unele țări care dețin de mai multă vreme statutul de membru, precum Portugalia și Grecia.

2.6

În rândul societății civile organizate există în prezent o îngrijorare crescândă cu privire la aplicarea principiului parteneriatului. Rezultatele nu se ridică la înălțimea așteptărilor. În unele state membre se remarcă o tendință de diluare a principiului parteneriatului și o scădere a gradului de participare a societății civile organizate, la care se adaugă eliminarea, de către Consiliu, a codului de conduită. În unele țări, programarea pentru perioada 2014-2020 a început fără ca actorii privați să fie invitați cu adevărat să participe. Această reticență politică trebuie abandonată, dacă se dorește o punere adecvată în aplicare a codului european de conduită în materie de parteneriat.

3.   Propunerea Comisiei

3.1

Conform propunerilor Comisiei pentru fondurile CSC în perioada 2014-2020, statele membre vor avea obligația clară de a organiza un parteneriat. Această acțiune va fi sprijinită de un cod european de conduită în materie de parteneriat (CECP), care va stabili obiective și criterii pentru punerea în aplicare a parteneriatului și va facilita schimbul de informații, experiență, rezultate și bune practici între statele membre. Comisia urmează să adopte CECP ca act delegat în termen de trei luni de la adoptarea regulamentului privind dispozițiile comune (RPDC).

3.2

Documentul de lucru al serviciilor Comisiei reprezintă un prim pas către aplicarea efectivă a principiului parteneriatului. Documentul regrupează, în 6 secțiuni, 18 orientări detaliate. Cele șase secțiuni se intitulează:

„Ce parteneri ar trebui selectați?”;

„Cum să se realizeze implicarea partenerilor în elaborarea documentelor de programare?”;

„Implicarea partenerilor în faza de implementare”;

„Implicarea partenerilor în evaluare”;

„Asistență pentru parteneri”;

„Schimbul de bune practici”.

3.3

Trebuie remarcat că propunerea privind CECP a fost tradusă în toate limbile UE, lucru care va facilita difuzarea și utilizarea sa.

4.   Lucrările anterioare ale CESE pe tema parteneriatului

4.1

La solicitarea expresă a Comisiei Europene, CESE a abordat tema principiului parteneriatului în 2010 (ECO/258 – raportor: dl OLSSON (2)), formulând observații extinse pe marginea propunerilor Comisiei referitoare la parteneriat în avizul său privind RPDC (ECO/314 – raportor: dl VARDAKASTANIS).

4.2

CESE a propus ca la baza unui eventual cod de bune practici să stea câteva orientări, de care Comisia a ținut seama aproape în totalitate la elaborarea documentului de lucru al serviciilor sale:

un plan de informare/consultare/participare care să implice partenerii;

responsabilizarea autorităților;

selectarea partenerilor dintr-un spectru larg de categorii sociale;

asistență tehnică pentru parteneri;

parteneriatul, în calitate de criteriu pentru proiecte;

simplificarea procedurilor și a controalelor;

necesitatea de accelerare a plăților.

4.3

CESE este ferm convins că parteneriatul care include toți partenerii menționați la articolul 5 alineatul (1) din RPDC în pregătirea, punerea în aplicare și evaluarea ex-post a proiectelor desfășurate în contextul politicii de coeziune a UE contribuie direct la succesul acesteia. Comitetul salută evoluțiile de la articolul 5 din propunerea Comisiei Europene, care face din parteneriat o condiție obligatorie, reamintind că trebuie să existe o participare veritabilă în toate etapele de implementare a fondurilor, inclusiv a partenerilor care au drept de vot în comitetele de monitorizare.

4.4

CESE invită la o acțiune comună, a sa și a CoR, în favoarea CECP și solicită CE și PE să combată eliminarea sa de către Consiliu. CESE a exprimat această poziție cu fermitate în cadrul reuniunii ministeriale informale desfășurată pe 6 noiembrie 2012, la Nicosia.

5.   Reacții inițiale din partea altor instituții ale UE

Consiliul

5.1

Consiliul a respins propunerea Comisiei privind un cod de conduită, ceea ce va fragiliza fără îndoială punerea în practică a principiului parteneriatului.

Parlamentul European

5.2

Parlamentul European a propus un amendament consistent la codul de conduită, la articolul 5 din RPDC, introducând nouă specificații. CESE susține această abordare. Amendamentul este reprodus mai jos (3). Cu toate acestea, CESE este preocupat de distincția pe care PE o face între partenerii publici și cei privați, lucru care ar putea induce un tratament inegal al partenerilor.

Comitetul Regiunilor

5.3

CoR sprijină CECP, solicitând organismelor teritoriale vizate să încheie parteneriate. El subliniază printre altele faptul că trebuie să se acorde atenție condițiilor specifice din statele membre, importanței subsidiarității și proporționalității, procedurii de selecție a partenerilor din perspectiva pluralismului, pentru a include și grupurile marginalizate. CoR pune problema drepturilor și îndatoririlor partenerilor, făcând în același timp distincția între parteneri publici și privați.

6.   Reacții din partea societății civile organizate

6.1

Societatea civilă organizată din Europa consideră că lipsa parteneriatului a fost unul dintre principalele motive pentru care fondurile structurale au avut un impact redus în mai multe state membre, în perioada 2007 – 2013.

6.2

Ar trebui să se afirme mai răspicat că, pe lângă autoritățile publice, societatea civilă organizată reprezintă deopotrivă interesul general.

6.3

De multe ori, societatea civilă organizată nu se poate implica într-un parteneriat real, autentic, din cauza barierelor create de regulile privind cofinanțarea, a sarcinilor administrative, a inadecvării obiectivelor programelor operaționale naționale și a faptului că nu participă la monitorizarea fondurilor.

6.4

Societatea civilă organizată recunoaște eforturile depuse CE pentru simplificarea procedurilor, dar consideră că aceste eforturi sunt încă insuficiente pentru asigurarea unei absorbții ușoare și în timp util a fondurilor de către sectorul privat, în sens larg. Complexitatea excesivă și sarcinile administrative persistă, birocrația trebuind redusă. Trebuie avute în vedere următoarele aspecte:

standardizarea documentației (caracter oportun, accesibil și comprehensibil);

evitarea introducerii de modificări în cursul implementării;

rate flexibile de cofinanțare;

reducerea întârzierilor la plată.

6.5

Societatea civilă organizată subliniază importanța consolidării capacităților partenerilor și solicită introducerea unei definiții a acestei consolidări, care ar trebui înțeleasă ca o intensificare a participării partenerilor la pregătirea, implementarea și monitorizarea fondurilor structurale în toate fazele.

6.6

CESE subliniază necesitatea încheierii unui parteneriat extins, care să reprezinte o mare diversitate de interese. Ar trebui să se stabilească modalități clare de atribuire a responsabilităților și rolurilor diferiților parteneri.

7.   Observații generale

7.1

Punerea efectivă în aplicare a principiului parteneriatului este un proces continuu. Propunerea Comisiei reprezintă un prim pas în direcția formalizării și codificării principiului parteneriatului la nivelul UE. CESE este mulțumit să constate că atât PE, cât și CoR, sunt în favoarea unui principiu al parteneriatului efectiv. Acesta reprezintă într-adevăr un exemplu excelent privind modul în care buna guvernanță poate fi aplicată și în alte politici ale UE, contribuind astfel în mod concret la punerea în practică a Strategiei Europa 2020.

7.2

CESE este foarte preocupat de faptul că în Consiliu există intenția de a restrânge principiul parteneriatului, revenind la regulile actuale, mai restrictive, pentru perioada de programare 2006-2013. Comitetul face apel la Comisiei și la PE pentru a inversa această tendință.

8.   Observații specifice

8.1

Având în vedere că programarea fondurilor structurale pentru perioada 2014-2020 a început deja în mai multe state membre, este important ca atât administrațiile publice, cât și societatea civilă organizată să profite de acest document de lucru al serviciilor Comisiei. CESE apreciază faptul că s-a procedat la traducerea codului de conduită în toate limbile oficiale ale UE. Comisia ar trebui să se implice activ în diseminarea în statele membre a propunerilor pe care acesta le conține, în cooperare cu administrația publică, dar și cu societatea civilă organizată.

8.2

CESE consideră că, în propunerile Comisiei, monitorizarea nu a fost suficient abordată. În colaborare cu organizațiile părților interesate europene, ar trebui instituit un sistem european de monitorizare bazat pe o simplă listă de control și pe evaluări inter pares. CESE este foarte interesat să participe activ la acest proces.

8.3

Lista de control ar trebui să aibă la bază specificații minime, referitoare în special la selecție, participarea la diferite etape și consolidarea capacităților partenerilor. De asemenea, ar trebui analizată modalitatea de rezolvare a conflictelor de interes. Specificațiile ar putea fi însoțite de o analiză SWOT (care are în vedere punctele tari, punctele slabe, oportunitățile și amenințările), acest lucru permițând îmbunătățiri ulterioare.

8.4

În cadrul acestui sistem, părțile interesate private/partenerii privați ar trebui să procedeze la o „verificare a parteneriatului”, plecând de la lista de control propusă mai sus. CESE propune o simplă grilă de evaluare, cu trei niveluri: insuficient/suficient/excelent. O astfel de verificare ar consolida participarea partenerilor la evaluare, după cum se sugerează în documentul de lucru al serviciilor Comisiei.

8.5

CESE reamintește că formularea propusă de PE la articolul 5 din RPDC, și anume „cooperează […] cu următorii parteneri”, trebuie înlocuită cu „implică […] următorii parteneri”.

8.6

CESE își reafirmă propunerea anterioară, ca regiunile care doresc să-și împărtășească experiențele și să disemineze bunele practici să înființeze o rețea de „regiuni de excelență în parteneriat”.

8.7

Bunele practici prezentate în broșura CESE cu titlul It takes two to tango s-au bucurat de o largă apreciere, aceste exemple putându-se dovedi foarte utile și pentru alte țări (chiar dacă parteneriatul trebuie adaptat la condițiile naționale). CESE propune actualizarea acestei broșuri, prin publicarea unei ediții revizuite, care să conțină concluziile trase de pe urma practicilor necorespunzătoare.

8.8

CESE subliniază importanța implicării partenerilor încă din prima etapă într-un dialog care să se desfășoare în cadrul unui program de lucru (plan de informare/consultare/participare), precum și într-o foaie de parcurs riguroasă, conform propunerii Comitetului, susținută de Comisie. Procesul trebuie de asemenea definit în contractul de parteneriat. Aplicarea corespunzătoare a principiului parteneriatului, astfel cum este definit acesta în codul de conduită, ar trebui să fie o condiție preliminară a semnării de către Comisie a contractelor de parteneriat cu diverse state membre. CESE propune ca utilizarea resurselor destinate programelor operaționale la consolidarea capacităților partenerilor să reprezinte o măsură stimulatorie în vederea îndeplinirii acestei condiții.

8.9

Selecția partenerilor trebuie să aibă loc în contextul „pluralismului în parteneriat”. Pe lângă partenerii economici și sociali și organismele relevante ale societății civile, trebuie implicați și alți actori, precum sectoarele inovatoare, emergente și marginalizate ale societății, care trebuie să aibă acces la parteneriat și să joace un rol în cadrul acestuia. Pentru aceste sectoare, modelul platformelor de coordonare este foarte util. Microîntreprinderile (cu potențialul lor ridicat în materie de ocupare a forței de muncă) și economia socială (în contextul evoluției inițiativei pentru antreprenoriatul social) trebuie și ele implicate în parteneriat ca parteneri economici.

8.10

Propunerea privind concentrarea tematică a programelor, precum și alte moduri de direcționare a acestora – pe criterii geografice, grupuri, sectoare – vor favoriza un parteneriat precis orientat și mai eficient.

8.11

Lucrările din cadrul comitetelor de monitorizare sunt adesea foarte formale și nu satisfac nevoia de parteneriate veritabile. Aceste lucrări ar trebui sprijinite de organisme consultative, de grupuri de lucru și de alte instrumente de parteneriat, în vederea consolidării procesului de parteneriat.

8.12

Capacitățile partenerilor din toate statele membre trebuie consolidate, pentru ca aceștia să poată contribui substanțial la proces. În acest scop, ar trebui utilizată asistență tehnică, dar și fondurile proprii ale statelor membre.

Bruxelles, 12 decembrie 2012

Președintele Comitetului Economic și Social European

Staffan NILSSON


(1)  Definiția dată de CESE societății civile organizate este următoarea: „Societatea civilă organizată este acea parte a societății civile care se manifestă prin intermediul unor organizații, văzute ca elemente constitutive ale societății. Cu alte cuvinte, societatea civilă organizată cuprinde toate organizațiile neguvernamentale înființate prin inițiative private, ai căror membri sunt implicați activ în modelarea afacerilor publice pe baza propriilor lor preocupări și pornind de la cunoștințele, capacitățile și raza lor specifică de acțiune. Această definiție acoperă o gamă largă de organizații: federații ale angajatorilor, sindicate, asociații înființate în scopul promovării anumitor chestiuni de interes general, precum și organizațiile cunoscute sub numele de «neguvernamentale» (ONG)”.

(2)  Avizul CESE pe tema „Parteneriate eficiente în cadrul politicii de coeziune” – JO C 44, 11.2.2011, p. 1.

(3)  

(3a)

Codul european de conduită ar trebui să prezinte, printre altele, următoarele specificații:

a)

cerințele minime pentru a asigura selectarea transparentă a partenerilor și claritatea cu privire la rolul lor în procesul politic și responsabilitățile acestora;

b)

cerințele minime și indicații cu privire la modul de identificare a partenerilor relevanți, de la autoritățile de la diferite niveluri teritoriale la partenerii sociali și economici, societatea civilă, comunități religioase, organizații științifice și tehnologice și organismele responsabile pentru promovarea egalității de gen, a incluziunii sociale și a nediscriminării sau active în domeniul culturii, al educației și al tineretului.

c)

procedura de cooperare între autoritățile competente naționale, regionale și locale;

d)

orientări privind modul de adaptare al parteneriatelor la programe, inclusiv specificitatea programelor cu finanțare din mai multe fonduri, a planurilor de acțiune comună și a investițiilor teritoriale integrate;

e)

cerințele minime de asigurare a implicării semnificative a partenerilor în pregătirea contractului de parteneriat și a programelor;

f)

cerințele minime în ceea ce privește procedurile stabilite pentru a asigura organizarea efectivă a parteneriatelor;

g)

orientări cu privire la implicarea partenerilor în comitetele de monitorizare și în selectarea, monitorizarea și evaluarea proiectelor;

h)

cerințele minime cu privire la furnizarea de orientări pentru parteneri și facilitarea consolidării capacităților în rândul partenerilor;

i)

conturarea cadrului pentru realizarea schimbului de bune practici între statele membre.


15.2.2013   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 44/28


Avizul Comitetului Economic și Social European privind punerea în aplicare și monitorizarea Convenției Națiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu handicap de către instituțiile UE și rolul CESE în această privință (aviz din proprie inițiativă)

2013/C 44/05

Raportor: dl Ioannis VARDAKASTANIS

La 26 aprilie 2012, în conformitate cu articolul 29 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, Comitetul Economic și Social European a hotărât să elaboreze un aviz din proprie inițiativă pe tema

Punerea în aplicare și monitorizarea Convenției Națiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu handicap de către instituțiile UE și rolul CESE în această privință.

Secțiunea pentru ocuparea forței de muncă, afaceri sociale și cetățenie, însărcinată cu pregătirea lucrărilor Comitetului pe această temă, și-a adoptat avizul la 23 noiembrie 2012.

În cea de-a 485-a sesiune plenară, care a avut loc la 12 și 13 decembrie 2012 (ședința din 12 decembrie), Comitetul Economic și Social European a adoptat prezentul aviz cu 144 voturi pentru, 0 voturi împotrivă și 2 abțineri.

1.   Concluzii și recomandări

1.1

CESE invită Consiliul să reinițieze negocierile cu privire la adoptarea Protocolului opțional al Convenției Națiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu handicap (CNUDPH), pentru a garanta astfel că cetățenii europeni cu handicap se bucură pe deplin de drepturile înscrise în convenție.

1.2

CESE îi invită pe președinții Consiliului European, Comisiei Europene și Parlamentului European să organizeze o a doua ediție a manifestării „Starea Uniunii privind handicapul” în decembrie 2013, cu copreședinția Forumului european al persoanelor cu handicap, în vederea efectuării unei analize privind punerea în aplicare a CNUDPH.

1.3

CESE subliniază că în CNUDPH sunt incluse și obligații care presupun modificări de ordin legislativ și politic la nivelul UE și al statelor membre, iar situația financiară nu poate fi invocată drept pretext pentru a amâna măsurile ce trebuie luate în legătură cu persoanele cu handicap.

1.4

CESE invită Comisia să efectueze o analiză aprofundată și participativă a punerii în aplicare a strategiei pentru persoanele cu handicap ca parte integrantă a viitoarei strategii globale a UE, care să cuprindă revizuirea legislației, a politicilor și programelor existente, precum și elaborarea de noi propuneri.

1.5

Astfel, CESE invită Comisia Europeană, prin Secretariatul său General, la elaborarea unui instrument de evaluare a impactului pentru CNUDPH.

1.6

CESE salută crearea de către Consiliu a unui cadru independent de promovare, protecție și monitorizare a punerii în aplicare a CNUDPH și se pronunță în favoarea alocării unui buget separat care să permită participanților la acest cadru să-și îndeplinească sarcinile în deplină independență față de punctul de contact.

1.7

CESE așteaptă să fie consultat de Comisia Europeană cu privire la o propunere legislativă ambițioasă pentru un Act european privind accesibilitatea, cu o acoperire cât mai amplă, care să cuprindă și cerințele pe care vor trebui să le îndeplinească furnizorii publici și privați de servicii, ca și producătorii, pentru a asigura accesibilitate deplină persoanelor cu handicap, și care să conțină o definiție cuprinzătoare a accesibilității.

1.8

CESE salută includerea în Agenda digitală a legislației privind accesibilitatea paginilor de internet publice și a paginilor de internet care oferă servicii de bază pentru publicul larg și așteaptă cu interes prezentarea unei puternice propuneri legislative în 2012.

1.9

CESE invită Consiliul și Parlamentul European să-și consolideze sau să mențină dispozițiile în favoarea persoanelor cu handicap în reglementările privind fondurile structurale, privind mecanismul Conectarea Europei (1) și privind TEN-T, precum și în Orizont 2020 (2), în programele Drepturi fundamentale și cetățenie și în cele din domeniul cooperării pentru dezvoltare și asistenței umanitare, prin includerea unor măsuri care să asigure participarea persoanelor cu handicap, prin finanțare și consolidarea capacităților.

1.10

CESE solicită Serviciului European de Acțiune Externă, Comisiei Europene și Consiliului să asigure integrarea CNUDPH în relațiile externe și în cooperarea internațională, precum și în acordurile comerciale internaționale, inclusiv prin coordonarea pozițiilor UE și ale statelor membre în privința drepturilor persoanelor cu handicap în cadrul diferitelor organisme ale ONU.

1.11

CESE solicită instituțiilor europene să ia măsurile ce se impun pentru punerea în aplicare la nivel intern a CNUDPH, prin revizuirea practicilor cu privire la angajarea forței de muncă, condițiile de muncă, recrutare, formare profesională, accesibilitatea locului de muncă, mediul de lucru și instrumentele de comunicare, precum și a cerințelor privind agențiile finanțate de UE.

1.12

CESE ia notă de angajamentul dlui Barroso formulat în decembrie 2011 de a discuta punerea în aplicare a CNUDPH cu ocazia unei ședințe în cadrul colegiului comisarilor și al directorilor generali și solicită ca acest subiect să fie trecut anual pe agendă.

1.13

CESE salută organizarea unui forum de lucru care cu participarea punctelor de contact guvernamentale, a mecanismelor de coordonare, a mecanismelor independente din UE și din statele membre, responsabile pentru punerea în aplicare a CNUDPH, dar și a societății civile, și își exprimă interesul de a participa la viitoarele întâlniri.

1.14

În 2013, CESE intenționează să contribuie cu un aviz al său la raportul UE către Comitetul ONU pentru drepturile persoanelor cu handicap.

1.15

CESE consideră că ar trebui să ia măsurile ce se impun pentru punerea în aplicare a CNUDPH la nivel intern, pentru a-și îndeplini obligațiile în acest sens prin încurajarea angajării persoanelor cu handicap la CESE, prin asigurarea unui proces de recrutare nediscriminatoriu, prin îmbunătățirea accesibilității clădirilor, paginilor de internet, instrumentelor TIC și documentelor; punerea la dispoziție a unor amenajări corespunzătoare pentru angajați, membri și experți, organizarea unor cursuri de formare pentru angajați, inclusiv prin publicarea unei broșuri privind CNUDPH și integrarea handicapurilor în activitatea pe care o desfășoară CESE.

1.16

CESE subliniază necesitatea unei monitorizări și puneri în aplicare sistematice a CNUDPH de către instituțiile UE și se angajează, prin urmare, să înființeze un comitet de coordonare pentru punerea în aplicare și monitorizarea CNUDPH, făcând apel către instituțiile UE să elaboreze rapoarte privind activitatea lor și să colecteze răspunsuri din partea persoanelor cu handicap prin intermediul organizațiilor reprezentative și din partea societății civile, pentru a avea o viziune independentă privind progresele înregistrate la punerea în practică a CNUDPH.

1.17

CESE propune organizarea unei întruniri cu participarea consiliilor economice și sociale de la nivel național, a organizațiilor societății civile și a organizațiilor naționale din domeniul drepturilor omului, pentru a dezbate punerea în aplicare a CNUDPH.

1.18

CESE invită partenerii sociali să integreze punerea în aplicare a CNUDPH în negocierile colective, pe baza unor orientărilor convenite în acest sens.

2.   Introducere

2.1

Prin „persoane cu handicap” se înțelege persoane care au deficiențe de ordin fizic, mental, intelectual sau senzorial pe termen lung care, în interacțiune cu diferite obstacole, pot împiedica participarea deplină și eficientă a acestor persoane în societate în condiții egale cu ceilalți..

2.2

Există aproximativ 80 de milioane de persoane cu handicap în Europa; conform Eurostat, acestea sunt expuse unui risc de două până la trei ori mai mare de a fi șomeri în comparație cu persoanele fără handicap. Numai 20 % din persoanele cu un handicap sever au un loc de muncă, în comparație cu 68 % dintre persoanele fără handicap. Persoanele cu handicap au un risc de peste 50 % de a ajunge la o instituție de învățământ superior în comparație cu cele fără handicap. În întreaga Europă, numai 38 % din persoanele cu handicap cu vârsta cuprinsă între 16 și 34 de ani dispun de un venit în urma activității lor profesionale, comparativ cu 64 % în cazul celor fără handicap.

2.3

CESE dorește să reamintească avizele sale privind Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor „Strategia europeană 2010-2020 pentru persoanele cu handicap: un angajament reînnoit pentru o Europă fără bariere”  (3) și, respectiv, privind „Tineri cu handicap: ocuparea forței de muncă, incluziunea și participarea la viața socială (4).

2.4

CESE ia notă de faptul că CNUDPH și Protocolul opțional la aceasta au fost adoptate la 13 decembrie 2006 la sediul Organizației Națiunilor Unite, la New York, au fost deschise spre semnare la 30 martie 2007, intrând în vigoare la 3 mai 2008.

2.5

CESE subliniază faptul că, bucurându-se de un larg sprijin internațional, CNUDPH a fost, până în prezent, semnată de 154 de țări și ratificată de 126 de țări. Protocolul opțional are 90 de semnatari, fiind ratificat până în prezent de 76 de țări. Toate cele 27 de state membre ale UE au semnat CNUDPH, iar 24 dintre ele au și ratificat-o.

2.6

CESE subliniază că CNUDPH reprezintă un instrument dedicat în integralitate drepturilor omului, acoperind drepturi civile, politice, economice, sociale și culturale. Convenția reafirmă că toate persoanele cu handicap trebuie să se bucure pe deplin de drepturile omului și de libertățile fundamentale.

2.7

CESE subliniază că CNUDPH cuprinde toate persoanele cu handicap și recunoaște în mod explicit că discriminarea multiplă pe baza unui handicap sau a altor factori, cum ar fi originea etnică, genul sau statutul economic reprezintă o problemă semnificativă, care nu poate fi combătută decât printr-o abordare multidisciplinară, care să țină seama de diferitele cauze ale acestei forme complexe de discriminare.

2.8

CESE subliniază că CNUDPH include, între altele, dispoziții privind egalitatea și nediscriminarea, accesibilitatea, libertatea de mișcare și naționalitatea, accesul la justiție, dreptul de a nu fi expus oricărei forme de violență, o viață autonomă și viața în comunitate, dreptul la viața de familie, mobilitate personală, educație, ocuparea forței de muncă, sănătate, protecție socială, cooperare internațională, protecție civilă, precum și participarea persoanelor cu handicap, prin intermediul organizațiilor lor reprezentative, la procesele decizionale și integrarea femeilor și copiilor cu handicap.

2.9

CESE subliniază că, prin CNUDPH, ONU trece la o schimbare de paradigmă: persoanele cu handicap nu mai sunt privite drept „obiecte” care au parte de caritate și beneficiază de tratament medical, ci sunt considerate „subiecte” care au drepturi și sunt capabili să și le revendice și să ia decizii cu privire la viața lor pe baza consimțământului liber exprimat și în cunoștință de cauză. Restabilirea dreptului la cuvânt, sporirea opțiunilor și îmbunătățirea oportunităților în viață sunt temele esențiale ale CNUDPH.

2.10

CESE salută faptul că Convenția clarifică și definește modul în care toate categoriile de drepturi ale omului se aplică persoanelor cu handicap, indiferent de gradul de sprijin de care au nevoie și identifică atât domeniile în care este nevoie de modificări pentru a asigura exercitarea, cât și protecția efectivă a drepturilor persoanelor cu handicap.

2.11

CESE recunoaște că CNUDPH este primul tratat internațional privind drepturile omului deschis ratificării de către organizații de integrare regională precum UE și atrage atenția asupra Deciziei Consiliului din 26 noiembrie 2009, în temeiul căreia Comunitatea Europeană a aprobat această convenție (5) și în baza căreia a fost desemnată Comisia Europeană ca punct de contact pentru chestiunile legate de punerea în aplicare a CNUDPH.

2.12

CESE evidențiază că decizia include o listă de domenii care aparțin unei competențe exclusive a Uniunii sau partajate; această listă are un caracter evolutiv și va fi probabil extinsă în viitor. Domeniile de competență exclusivă includ compatibilitatea ajutoarelor de stat cu piața internă și Tariful Vamal Comun. Domeniile de competență partajată includ acțiuni de combatere a discriminării pe motiv de handicap, libera circulație a mărfurilor, persoanelor, serviciilor și capitalurilor, agricultura, transportul feroviar, rutier, naval și aerian, impozitarea, piața internă, egalitatea de remunerare pentru muncă de valoare egală între lucrătorii de sex masculin și cei de sex feminin, politica în materie de rețele transeuropene și domeniul statisticii.

2.13

CESE ia notă de Codul de conduită încheiat între Consiliu, statele membre și Comisie (6), care definește modalitățile de cooperare între părți cu privire la diferitele aspecte ale punerii în aplicare și la reprezentarea în organele create de CNUDPH, dar și la procedurile de pregătire a raportului UE către Comitetul ONU pentru drepturile persoanelor cu handicap și procedura de înființare a unui cadru de monitorizare pentru unul sau mai multe mecanisme independente cu participarea societății civile.

3.   CNUDPH: implicațiile primei aderări a UE la un tratat privind drepturile omului

3.1

CESE salută faptul că Uniunea Europeană a devenit, pentru prima dată în istoria sa, parte la o convenție internațională privind drepturile omului, aprobând, la 23 decembrie 2010, Convenția Națiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu handicap. Comitetul recunoaște rolul de conducere pe care l-au jucat UE și statele membre, ca și mișcarea europeană a persoanelor cu handicap prin intermediul Forumului european al persoanelor cu handicap în elaborarea acestei convenții. El consideră că UE are o responsabilitate specială în vederea intensificării eforturilor de punere în aplicare și monitorizare, servind drept model în acest sens pentru alte regiuni ale lumii.

3.2

CESE solicită Consiliului reînceperea negocierilor privind aprobarea Protocolului opțional la CNUDPH, care ar permite persoanelor sau grupurilor de persoane ca, după epuizarea tuturor căilor de atac legale disponibile la nivelul UE, să depună o plângere la Comitetul ONU pentru drepturile persoanelor cu handicap, așa cum a propus Comisia Europeană în 2008, ceea ce permite evitarea apariției unor lacune sau eliminarea celor existente în protecția persoanelor cu handicap în cazul încălcării drepturilor lor în domenii care țin de competența UE.

3.3

CESE invită Comisia să ia în considerare ratificarea altor tratate privind drepturile omului, de exemplu Convenția cu privire la drepturile copiilor și Convenția privind eliminarea tuturor formelor de discriminare față de femei, inclusiv a protocoalelor opționale ale acestora. El invită UE să participe la discuțiile în curs de desfășurare în cadrul grupului de lucru cu componență nelimitată al ONU care urmărește elaborarea unui nou tratat al ONU în domeniul drepturilor omului, dedicat drepturilor persoanelor în vârstă, și să garanteze coerența acestuia cu CNUDPH.

3.4

CESE recunoaște că, în calitate de parte semnatară a CNUDPH, Uniunea Europeană trebuie să îndeplinească toate obligațiile care îi revin în temeiul acestei Convenții, în măsura competențelor sale, inclusiv obligația de a prezenta un raport periodic Comitetului ONU privind drepturile persoanelor cu handicap.

3.5

CESE subliniază că articolele 10 și 19 din TFUE, precum și articolele 21 și 26 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene definesc un cadru de referință clar pentru protecția drepturilor persoanelor cu handicap (7).

3.6

CESE invită instituțiile europene să adopte legislații, politici și programe de punere în aplicare integrală a CNUDPH în domeniile care sunt de competența exclusivă sau partajată a Uniunii și să revizuiască legislația și politicile existente, pentru a asigura protecția deplină a tuturor persoanelor cu handicap din Uniunea Europeană.

3.7

CESE îi invită pe președinții Consiliului European, Comisiei Europene și Parlamentului European să organizeze, în cooperare cu Forumul european al persoanelor cu handicap, o a doua ediție a manifestării „Starea Uniunii privind handicapul” în decembrie 2013, dedicată punerii în aplicare a CNUDPH (8).

3.8

CESE salută organizarea de către Parlamentul European, împreună cu Forumul european al persoanelor cu handicap, a unui parlament european al persoanelor cu handicap în decembrie 2012, pentru a elabora astfel contribuția sa la raportul UE pentru Comitetul ONU privind drepturile persoanelor cu handicap.

3.9

CESE solicită instituțiilor europene să ia măsurile ce se impun pentru punerea în aplicare a CNUDPH la nivel intern. Acestea includ:

încurajarea ocupării persoanelor cu handicap în instituțiile UE și elaborarea de politici pentru reconcilierea vieții profesionale cu cea privată;

revizuirea regulamentelor, procedurilor și metodelor de lucru interne în vederea asigurării de șanse egale pentru angajații cu handicap;

asigurarea unui proces de recrutare pentru persoane cu handicap care să asigure că acestea pot concura pe bază egală cu candidații fără handicap, prin punerea la dispoziție a unor amenajări adecvate în acest sens;

asigurarea unor amenajări corespunzătoare pentru toți angajații cu handicap, acolo unde acestea sunt necesare pentru munca lor de zi cu zi, amenajări care să cuprindă și asistența personală, interpretarea în limbajul semnelor, transportul adecvat etc.;

asigurarea accesului la formare profesională și continuă;

îmbunătățirea accesibilității clădirilor, paginilor de internet, instrumentelor TIC și documentelor;

asigurarea că toate agențiile UE și toate organismele finanțate de UE, inclusiv școlile europene, respectă CNUDPH;

asigurarea participării organizațiilor persoanelor cu handicap la elaborarea legislației și a politicilor, inclusiv printr-o finanțare corespunzătoare.

4.   Punerea în aplicare a CNUDPH de către UE și statele membre

4.1

În rezoluția sa din 21 septembrie 2011, CESE a salutat Strategia europeană 2010-2020 pentru persoanele cu handicap ca instrument politic esențial pentru punerea în aplicare a CNUDPH în Uniunea Europeană. El a solicitat Comisiei Europene să asigure că legislația secundară existentă și viitoare respectă această convenție și să prevadă participarea și implicarea persoanelor cu handicap (9).

4.2

CESE solicită efectuarea unei analize aprofundate și participative cu privire la punerea în aplicare a strategiei europene în favoarea persoanelor cu handicap, care să includă și definirea de noi obiective.

4.3

CESE invită Consiliul și Parlamentul European să integreze punerea în aplicare a CNUDPH în cadrul financiar multianual al UE, asigurând că nu se va cheltui niciun euro pentru proiecte sau infrastructuri care nu corespund nevoilor de accesibilitate ale persoanelor cu handicap.

4.4

CESE invită Consiliul și Parlamentul European:

să consolideze sau să mențină dispozițiile privind punerea în aplicare a CNUDPH în reglementările referitoare la fondurile structurale, mai ales cele cu privire la condiționalitățile ex-ante (10), principiile de parteneriat și principiile orizontale;

să includă dispoziții privind accesibilitatea în reglementările referitoare la mecanismul Conectarea Europei și TEN-T (11);

să vegheze ca programul Orizont 2020 (12) să garanteze că cercetarea finanțată de UE va ține seama de persoanele cu handicap, prin promovarea participării utilizatorilor și accesibilitatea rezultatelor cercetării, precum și prin generarea de idei noi și inovatoare privind transpunerea convenției în dreptul UE și în politicile europene, inclusiv în domeniul ocupării forței de muncă;

să includă dispoziții referitoare la handicap în programele lor de dezvoltare și asistență umanitară.

4.5

CESE invită Comisia Europeană să creeze un mecanism de recompensă pentru excelență în domeniul respectării CNUDPH în cadrul unor proiecte cu finanțare UE care vizează găsirea unor soluții de accesibilitate și incluziunea persoanelor cu handicap.

4.6

CESE reamintește că Strategia Europa 2020 cuprinde dispoziții referitoare la handicap, în special cu privire la cel de-al treilea pilon (incluziunea socială) și la Agenda digitală, și se pronunță în favoarea integrării CNUDPH în toate inițiativele emblematice.

4.7

CESE își exprimă îngrijorarea în legătură cu impactul negativ pe care măsurile de austeritate, puse în aplicare în multe state membre ale UE, le au și asupra persoanelor cu handicap și familiilor acestora, măsuri care duc în continuare la excluziune socială, discriminare, inegalitate și șomaj, și reamintește că o amânare a punerii în aplicare a CNUDPH prin invocarea crizei nu este permisă.

4.8

CESE solicită Consiliului European să adopte o strategie veritabilă pentru creștere, care să prevadă măsuri în favoarea grupurilor dezavantajate, precum persoanele cu handicap, inclusiv măsuri de stimulare a ocupării forței de muncă, consolidarea serviciilor care favorizează viața autonomă și integrarea în viața comunității, luând în considerare și situația acelor persoane la care handicapul intervine la o vârstă înaintată, precum și dezvoltarea unei infrastructuri accesibile.

4.9

CESE invită statele membre să ia măsurile ce se impun pentru ca persoanele cu handicap să beneficieze de acces la piața forței de muncă, prin stimulente de ordin fiscal acordate întreprinderilor, prin măsuri în favoarea spiritului antreprenorial, mobilității profesionale și egalității de acces la protecție socială și drepturile lucrătorilor.

4.10

CESE așteaptă să fie consultat de Comisia Europeană cu privire la o propunere legislativă ambițioasă pentru un Act european privind accesibilitatea, cu o acoperire cât mai amplă, care să cuprindă și cerințele pe care vor trebui să le îndeplinească furnizorii publici și privați de servicii, ca și producătorii, pentru a asigura accesibilitate deplină persoanelor cu handicap, și care să conțină o definiție clară și cuprinzătoare a accesibilității, acoperind atât mediul virtual cât și cel construit, permițând interoperabilitatea și compatibilitatea cu tehnologiile de asistență, adaptate normelor europene.

4.11

CESE invită Consiliul să-și continue lucrările în vederea elaborării propunerii de directivă de punere în aplicare a principiului egalității de tratament între persoane, indiferent de sex, religie sau credință, handicap, vârstă sau orientare sexuală, și să alinieze această propunere cu CNUDPH prin includerea unei definiții privind handicapul și discriminarea prin asociere, interzicerea discriminării în ceea ce privește accesul la serviciile financiare și de asigurare, prin abordarea chestiunii accesului la educație și prin introducerea unei distincții clare între noțiunea de amenajare rezonabilă care asigură accesul individual și noțiunea de accesibilitate, care implică o obligație de anticipare și de obligație față de un grup de persoane.

4.12

CESE subliniază că necesitățile persoanelor cu handicap ar trebui integrate în toate programele, strategiile și politicile la nivelul UE, adresându-se femeilor, copiilor, grupurilor de persoane discriminate, cum ar fi minoritățile etnice sau religioase, homosexualii și lesbienele și persoanele în vârstă.

4.13

CESE evidențiază necesitatea de asigura un nivel maxim de convergență cu legislația și politica internă a UE, prin integrarea dispozițiilor CNUDPH în relațiile sale externe, în politica de dezvoltare și asistență umanitară, inclusiv prin elaborarea unor orientări ad-hoc corespunzătoare.

4.14

În mod special, referitor la discuțiile la nivelul ONU care au un impact asupra drepturilor persoanelor cu handicap, CESE invită UE să-și coordoneze pozițiile cu cele ale statelor membre, asigurând, între altele, că poziția UE privind cadrul de referință post-ODM (Obiectivele de dezvoltare ale mileniului) integrează drepturile persoanelor cu handicap și că acest grup de persoane este menționat în Revizuirea cvadrienală globală a politicii ONU.

4.15

CESE invită UE să-și respecte angajamentele referitoare la CNUDPH în cadrul altor forumuri multilaterale, cum ar fi negocierile în curs în cadrul Organizației Mondiale a Proprietății Intelectuale pe tema reformei și liberalizării legislației privind drepturile de autor.

4.16

CESE salută lucrările efectuate până în prezent cu privire la dialogul politic în cadrul noii Agende transatlantice între Statele Unite și UE pe tema reformei privind drepturile persoanelor cu handicap. În așteptarea ratificării de către Statele Unite, se exprimă în favoarea consolidării dialogului politic transatlantic pe tema handicapului, pentru a contribui în continuare la progresul la nivel mondial al procesului de reformă.

4.17

CESE solicită Comisiei Europene să garanteze că la nivelul fiecărei direcții generale, serviciile relevante sunt însărcinate cu integrarea punerii în aplicare a CNUDPH în elaborarea de politici și legislație.

4.18

CESE invită Secretariatul General al Comisiei să elaboreze un instrument de evaluare a impactului privind drepturile persoanelor cu handicap pentru toate noile propuneri legislative și să includă un modul dedicat drepturilor ce derivă din CNUDPH în formarea destinată personalului nou sau cu vechime.

4.19

CESE subliniază că, în conformitate cu litera (o) din preambul, precum și cu articolul 4 alineatul (3) din CNUDPH, persoanele cu handicap ar trebui să participe la toate procesele de elaborare de politici și luare de decizii care se referă la persoanele cu handicap și, totodată, invită instituțiile UE și guvernele naționale să pună în aplicare procese corespunzătoare.

5.   Monitorizarea la nivelul UE a CNUDPH

5.1

CESE constată că articolul 33 alineatul (2) din CNUDPH obligă statele semnatare să desemneze sau să creeze un cadru la nivelul fiecărui stat, inclusiv a unui sau unor mecanisme independente pentru „promovarea, protecția și monitorizarea” punerii în aplicare a Convenției.

5.2

CESE solicită Consiliului să numească în mod formal un astfel de cadru printr-o decizie.

5.3

CESE observă că, la desemnarea sau înființarea unui astfel de mecanism, statele semnatare trebuie să respecte principiul de la Paris cu privire la statutul și funcționarea instituțiilor naționale pentru protecția și promovarea drepturilor omului.

5.4

CESE solicită, în special, ca acest mecanism să fie independent de punctul de contact și de mecanismul de coordonare stabilit la nivelul UE, precum și definirea unui mandat pentru fiecare participant în cadrul mecanismului și a unui buget care să le permită realizarea sarcinilor.

5.5

CESE subliniază necesitatea unor reguli clare pentru o consultare structurată a participanților la mecanism în funcție de rolul fiecăruia, în special în ceea ce privește elaborarea legislației în domeniu.

5.6

CESE ia notă de faptul că, în conformitate cu articolul 33 alineatul (3) din CNUDPH, societatea civilă, în special persoanele cu handicap și organizațiile reprezentative ale acestora, trebuie să fie implicate și să participe pe deplin la procesul de monitorizare, inclusiv să facă parte din punctul de contact și mecanismul de coordonare desemnat de către Consiliu în vederea punerii în aplicare a CNUDPH.

5.7

CESE consideră că Forumul european al persoanelor cu handicap, ca organizație-umbrelă care reprezintă cele 80 de milioane de cetățeni cu handicap din Europa, trebuie să fie implicat în procesul de monitorizare la nivel european a CNUDPH și în toate procesele de elaborare de politici și luare de decizii la nivel UE, atunci când este vorba de chestiuni ce privesc viața persoanelor cu handicap.

5.8

CESE este ferm convins că parteneriatul reprezintă instrumentul adecvat pentru o dezvoltare economică și socială durabilă, în baza unei perspective pe termen lung a participării reale a societății civile, prin includerea consolidării continue a capacității la nivelul tuturor partenerilor și prin punerea la dispoziție a mijloacelor adecvate pentru participare (13).

5.9

CESE solicită UE ca viitorul program de finanțare „Drepturi și cetățenie” să fie prevăzut cu mijloacele necesare punerii în aplicare a CNUDPH, care ar trebui să cuprindă și consolidarea capacităților și o finanțare suficientă pentru organizațiile reprezentative ale persoanelor cu handicap.

5.10

CESE recunoaște importanța înființării, la nivelul UE, a unui cadru corespunzător Convenției, astfel încât țările din afara UE, în special cele aparținând unor organizații regionale, să poată lua acest cadru al UE drept exemplu.

5.11

CESE subliniază că UE trebuie să-și prezinte primul său raport periodic privind CNUDPH la începutul lui 2013 și reamintește că este gata să fie consultat de către Comisia Europeană cu privire la elaborarea acestui raport, alături de un număr mare de părți interesate, inclusiv societatea civilă și mișcarea persoanelor cu handicap.

5.12

CESE salută toate măsurile propuse de Comisia Europeană și de Eurostat menite să îmbunătățească calitativ și cantitativ colectarea de date statistice detaliate și indicatorii privind handicapul, pentru a putea astfel elabora politici mai eficiente și a asigura o mai bună monitorizare a punerii în aplicare a acestora. CESE așteaptă cu nerăbdare publicare datelor modulului ad-hoc privind handicapul, inclus în Ancheta asupra forței de muncă 2011 și încurajează Comisia, Eurostat, Agenția pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene și statele membre să includă în mod sistematic întrebări privind handicapul în toate anchetele sale principale și să elaboreze anchete și indicatori specifici care să permită măsurarea interacțiunii dintre persoanele cu handicap și obstacolele cu care se confruntă în viața lor cotidiană și să evalueze impactul instrumentelor politice concepute pentru eliminarea acestor obstacole.

5.13

CESE invită UE și statele membre să efectueze campanii de sensibilizare privind drepturile și obligațiile ce derivă din CNUDPH, adresându-se autorităților publice de la toate nivelurile, întreprinderilor private, mass-media, universităților și centrelor de cercetare, școlilor, serviciilor sociale și de sănătate.

5.14

CESE solicită statelor membre să asigure punerea în aplicare a CNUDPH la diferitele niveluri de luare a deciziilor, prin integrarea dispozițiilor acesteia în legislația, politicile și deciziile administrative și prin elaborarea unor planuri de acțiune în conformitate cu CNUDPH.

5.15

CESE încurajează parteneriatele între sindicate, organizațiile angajatorilor, organizațiile economiei sociale și organizațiile persoanelor cu handicap, pentru a promova accesul la locuri de muncă al persoanelor cu handicap, în conformitate cu CNUDPH.

6.   CESE și punerea în aplicare a CNUDPH la nivel intern

6.1

CESE consideră că ar trebui luate măsurile ce se impun pentru punerea în aplicare a CNUDPH la nivel intern și pentru a se conforma obligațiilor în acest sens. Aceasta privește în special:

încurajarea ocupării persoanelor cu handicap în cadrul CESE, inclusiv prin dezvoltarea unui program de stagii și încurajarea candidaturilor din partea unor persoane cu handicap pentru posturile de experți naționali detașați;

asigurarea unui proces de recrutare nediscriminatoriu pentru candidații cu handicap;

asigurarea accesului persoanelor cu handicap la serviciile de plasament și la formarea profesională și continuă;

îmbunătățirea accesibilității clădirilor, paginilor de internet, instrumentelor TIC și documentelor;

punerea la dispoziție a unor amenajări corespunzătoare, inclusiv asistență personală pentru angajați, membri și experți;

organizarea de formare pentru angajați în vederea sensibilizării cu privire la handicap și CNUDPH, inclusiv prin publicarea unei broșuri și a unui videoclip privind integrarea punerii în aplicare a CNUDPH;

participarea la grupul de lucru interinstituțional privind punerea în aplicare a CNUDPH;

integrarea chestiunilor privind handicapul în activitățile sale.

6.2

CESE subliniază că drepturile persoanelor cu handicap reprezintă un subiect transversal care ar trebui să se regăsească în toate avizele care au un impact asupra vieții persoanelor cu handicap.

6.3

CESE subliniază că drepturile consacrate în CNUDPH trebuie integrate în activitatea tuturor secțiunilor, având un impact asupra tuturor domeniilor de activitate socială, culturală și economică.

6.4

În acest sens, CESE subliniază necesitatea de înființare a unui comitet de coordonare pentru punerea în aplicare și monitorizarea CNUDPH. Acesta invită diferitele instituții UE să elaboreze rapoarte privind activitatea în domeniu și dorește să afle punctul de vedere al societății civile, în special al Forumului european al persoanelor cu handicap, ca organizație reprezentativă a persoanelor cu handicap, să participe la elaborarea și prezentarea raportului UE cu privire la CNUDPH. Prin implicarea acestor secțiuni diferite, comitetul de coordonare ar putea furniza o opinie independentă asupra progreselor punerii în aplicare a CNUDPH.

6.5

CESE reamintește rolul pe care el îl joacă în ceea ce privește legitimitatea democratică a UE, prin sublinierea democrației participative și a rolului organizațiilor societății civile.

6.6

CESE solicită crearea unui organism care să stimuleze și să coordoneze dialogul dintre instituțiile și organismele UE și societatea civilă cu privire la punerea în aplicare a CNUDPH la nivelul UE.

6.7

CESE dorește să contribuie prin elaborarea unui aviz la raportul UE ce urmează să fie prezentat Comitetului ONU pentru drepturile persoanelor cu handicap.

Bruxelles, 12 decembrie 2012

Președintele Comitetului Economic și Social European

Staffan NILSSON


(1)  COM(2011) 665 final.

(2)  http://ec.europa.eu/research/horizon2020/index_en.cfm

(3)  JO C 376, 22.12.2011, p. 81–86.

(4)  JO C 181, 21.6.2012, p. 2-6.

(5)  2010/48/EC.

(6)  16243/10 din 29 noiembrie 2010.

(7)  SEC(2011) 567 final.

(8)  Starea Uniunii privind handicapul este o inițiativă a președintelui Comisiei Europene, dl Barroso, lansată la 6 decembrie 2011, la care au participat dnii Van Rompuy, președintele Consiliului European, dl Buzek, președintele Parlamentului European și președintele Forumului european al persoanelor cu handicap, dl Vardakastanis.

(9)  JO C 376, 22.12.2011, p. 81–86.

(10)  Condiționalitățile ex-ante privind CNUDPH, accesibilitatea și autonomia vieții au fost deja incluse în propunerea Comisiei Europene.

(11)  COM(2011) 665 final.

(12)  http://ec.europa.eu/research/horizon2020/index_en.cfm

(13)  JO C 44, 11.02.2011 p. 1.


15.2.2013   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 44/36


Avizul Comitetului Economic și Social European pe tema „Anul european al sănătății mintale – pentru o muncă mai bună și o mai mare calitate a vieții” (aviz din proprie inițiativă)

2013/C 44/06

Raportor: Bernd SCHLÜTER

La 12 iulie 2012, Comitetul Economic și Social European, în conformitate cu articolul 29 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, a hotărât să elaboreze un aviz din proprie inițiativă cu privire la

Anul european al sănătății mintale - pentru o muncă mai bună și o mai mare calitate a vieții.

Secțiunea pentru ocuparea forței de muncă, afaceri sociale și cetățenie, însărcinată cu pregătirea lucrărilor Comitetului pe această temă, și-a adoptat avizul la 23 noiembrie 2012.

În cea de-a 485-a sesiune plenară, care a avut loc la 12 și 13 decembrie 2012 (ședința din 13 decembrie 2012), Comitetul Economic și Social European a adoptat prezentul aviz cu 74 de voturi pentru, 1 vot împotrivă și 2abțineri.

1.   Sinteză și recomandări

1.1

Sănătatea mintală reprezintă o componentă esențială a calității vieții și a bunăstării tuturor persoanelor din UE. OMS definește sănătatea mintală drept „starea de bine în care persoanele individuale își pot utiliza capacitățile, pot soluționa problemele normale ale vieții, pot munci în mod productiv și eficace și sunt în stare să contribuie cu ceva la societate” (1). Aceasta nu poate fi determinată în mod suficient pe baza unor date economice precum PIB-ul. Criza actuală a împins multe milioane de oameni în angoasă existențială, crize de sens și șomaj și a influențat riscul de sinucidere. De aceea, asigurarea stabilității psihice este de o importanță majoră pentru fericirea multor oameni, în mai mare măsură decât chestiuni financiare abstracte. La nivel individual, sănătatea psihică reprezintă premisa pentru ca individul să își realizeze potențialul său intelectual și emoțional. La nivel social, sănătatea psihică reprezintă o resursă pentru coeziunea socială, pentru o mai mare bunăstare socială, precum și pentru bunăstarea economică.

1.2

Inițiativa urmărește consolidarea sănătății mintale și sensibilizarea opiniei publice în sens cuprinzător. Pe lângă bolile mintale cronice și acute sau handicapuri, sunt incluse și problemele cu efect limitator care nu sunt considerate boli și care au eventual cauze sau efecte corporale. Tematica sănătății mintale se compune din numeroase fațete diferite, care sunt caracterizate de aspecte medicale și social-politice, dar și de situații de viață, cum ar fi mediul muncii, tinerețea, vârsta și sărăcia.

1.3

Afecțiunile pot avea diferite cauze și urmări, cum ar fi traumele, experiențele traumatice din copilărie, consumul de droguri, suprasolicitarea, șomajul, lipsa unui spațiu de locuit, excluziunea; și factorul genetic joacă un anumit rol. La fel de diferite sunt, prin urmare, și soluțiile posibile și domeniile politice relevante. Dat fiind că, deseori, aceste cauze pot fi influențate, ar trebui să li se acorde o atenție corespunzătoare în cadrul unei politici și al unei economii incluzive. Economia socială, societatea civilă și noile abordări ale antreprenoriatului social ar putea prelua un rol esențial în această privință. Profilaxia, depistarea timpurie și tratamentul bolilor psihice trebuie concepute într-un mod multidimensional (cu abordări din domeniul psihoterapeutic, medical și socioeconomic). Afecțiunile și bolile psihice trebuie tematizate mai mult în formarea profesională generală a celor din domeniul sănătății, a educatoarelor, cadrelor didactice și cadrelor de conducere. O promovare a sănătății la nivel de întreprindere, care să beneficieze de finanțare publică și o cultură a întreprinderii modernă îi poate sprijini pe cei cu afecțiuni și ar putea limita apariția unor probleme aflate în legătură cauzală cu locul de muncă.

1.4

Un rol central îl joacă consolidarea rețelelor cetățenești, familiale, de voluntariat și profesionale și participarea celor afectați și a organizațiilor acestora. Prevenirea și sensibilizarea sunt o sarcină a întregii societăți. Prin asistență ambulatorie acordată în apropierea locuinței și locuințe ce beneficiază de asistență medicală se pot evita adesea limitările libertății și terapia staționară. De o importanță deosebită în acest context sunt recomandările europene și exemplele de bune practici, care se referă, între altele, la o reducere adecvată a psihiatriei staționare și a consumului de medicamente, pentru a contribui la realizarea unor structuri de ajutor socio-spațial și a altor forme alternative de sprijin. Mijloacele puse astfel la dispoziție pentru știință și cercetare ar putea fi folosite într-o mai mare măsură pentru protejarea sănătății mintale. Și pentru statele membre care dispun de mai puține fonduri sunt posibile restructurări și o redefinire a priorităților.

1.5

Sensibilizarea publicului larg pentru această tematică, de exemplu în grădinițe și școli, întreprinderi, în cabinete medicale și în instituțiile de îngrijire ar trebui promovată în întreaga UE. Campaniile îndreptate împotriva stigmatizării și un limbaj nediscriminatoriu al mass-mediei pot elimina discriminarea persoanelor suferind de boli mintale. Există și consecințe macroeconomice semnificative ale situației din domeniul sănătății. Acestea sunt mai degrabă secundare în raport cu consecințele personale grave (2). Trebuie pusă mai insistent întrebarea, ce structuri și interese sociale, politice și economice agravează problema și cum se poate promova activ incluziunea prin dezvoltarea eficientă în continuare a structurilor de îngrijire centrate pe persoane și prin sprijinirea familiei ca prim spațiu pedagogic din viața unui om. Progresele clare ale medicinii, ale asistenței profesionale și voluntare, precum și modelele antreprenoriale de prevenire a bolilor trebuie să se bucure de o atenție și un sprijinit sporite.

2.   Context

2.1

Cele mai răspândite afecțiuni din Europa sunt tulburările anxioase, depresiile și dependențele. Conform unor studii din 2010, 38 % din europeni suferă de boli psihice (3). În 2005 erau deja 27 % (4). 58 000 de oameni mor anual prin sinucidere; până în 2020, depresiile vor fi în statele membre a doua cea mai răspândită maladie (5). Astfel, absențelor asiguraților unei importante case de asigurări de sănătate din Germania (6) din cauza afecțiunilor psihice au crescut între 2006 și 2009 cu 38 % în rândul persoanelor active profesional și cu 44 % în rândul șomerilor. Numărul medicamentelor prescrise în această perioadă în vederea tratării sistemului nervos a crescut cu 33 %, printre acestea numărându-se de exemplu antidepresivele (7). Și în Regatul Unit, 44 % dintre angajatori consemnează o creștere a numărului de probleme de sănătate mintală și 40 % se confruntă cu o creștere a zilelor de absențe cauzate de stres (8).

2.2

Până acum, sănătatea și confortul mintal nu s-au aflat în centrul atenției unui an european. Cu toate acestea, prejudecățile legate de problemele de sănătate mintală și de handicapurile psihosociale și stigmatizarea, de exemplu în societate sau la locul de muncă, se mai află și astăzi pe ordinea de zi. În sensul unei creșteri economice incluzive și durabile, Strategia Europa 2020 solicită, de asemenea, o incluziune socială mai puternică a acestui grup și programe de sănătate ale UE structurate corespunzător. Mai mult, Convenția ONU privind drepturile persoanelor cu handicap, care a fost primul instrument internațional de protecția drepturilor omului adoptat vreodată de UE, furnizează un set clar de drepturi pentru persoanele cu handicapuri psihosociale. Drepturile prevăzute de această convenție trebuie respectate și puse în aplicare prin intermediul tuturor politicilor și activităților relevante ale UE. Un an european dedicat sănătății și confortului mintal ar reprezenta prin urmare un mijloc de a acorda atenția cuvenită acestor cerințe.

2.3

Sănătatea mintală este de la mijlocul anilor 1990 obiectul unor proiecte specifice în domeniul politicii europene de sănătate, fiind considerată o valoare fundamentală (9). În 2005, Comisia a lansat o consultare pe baza Cărții verzi privind sănătatea mintală (10).

2.4

CESE își reafirmă poziția exprimată în avizul său (11) privind Cartea verde și subliniază importanța socială și personală a sănătății mintale ca o componentă fundamentală a conceptului de sănătate. Pentru Uniunea Europeană, care se înțelege ca o comunitate de valori, sănătatea mintală este o sursă importantă a coeziunii sociale și a participării tuturora. Este ceea ce cere și Convenția ONU privind drepturile persoanelor cu handicap, care prin conținutul său referitor la drepturile omului urmărește asigurarea participării și a unei viziuni unitare a omului.

2.5

Comisia se ocupă de tematica examinată aici și în contextul economiei, politicii de ocupare a forței de muncă și politicii de sănătate (sănătate publică). În acest sens, garantarea unui nivel ridicat de protecție a sănătății face parte din sarcinile transversale ale UE, conform articolului 168 TFUE. Mai mult, printr-un An european al sănătății mintale, UE și-ar îndeplini misiunea sa prevăzută la articolul 6 TFUE de a desfășura „acțiuni de sprijinire, de coordonare sau completare a acțiunii statelor membre [...pentru...] protecția și îmbunătățirea sănătății umane” cu finalitate europeană.

2.6

Strategia UE pentru sănătate mintală a sprijinit printre altele Pactul european pentru sănătate și bunăstare psihică adoptat în 2008 (12). Concluziile Consiliului din iunie 2011 se bazează, de asemenea, pe acest Pact european (13).

2.7

Conferințele tematice organizate în cadrul Strategiei UE nu au fost suficiente pentru a sensibiliza o mai mare parte a opiniei publice și pentru a-i familiariza pe cetățenii UE cu temele respective. Un an european corespunzător ar duce la îndeplinirea acestor obiective. Dacă acesta s-ar realiza, de tema respectivă s-ar ocupa autoritățile publice de la toate nivelurile, precum și actorii societății civile, care au un rol multiplu, de experți, de diseminatori de informații, precum și de întreprinderi sociale. Un An european al sănătății mintale trebuie organizat în special în spiritul Convenției ONU privind drepturile persoanelor cu handicap. Persoanele care suferă de o afecțiune sau de un handicap psihic trebuie recunoscute ca subiecți ai legii cu drepturi egale și trebuie să se poată bucura în toate domeniile vieții de drepturi și libertate deplină (a se vedea articolul 12 CRPD).

2.8

Deseori, multe persoane cu afecțiuni mintale nu primesc tipurile de tratament, de reabilitare și de ajutor pentru participare socială, care sunt necesare din perspectivă științifică și etică, deși medicina și serviciile sociale au realizat progrese majore în acest domeniu. Adesea, sănătatea mintală nu reprezintă o prioritate a politicii de sănătate. În locul dezvoltării structurilor de asistență, se ajunge adesea, în special în situații bugetare și în perioade dificile din punct de vedere financiar, la reducerea sau scumpirea serviciilor și a posibilităților de tratament. În schimb ar fi nevoie – mai ales în perioade de criză – de investiții în beneficiul incluziunii și educației precum și în economia socială. Mai ales în perioade de criză, statul nu se poate retrage din sectorul serviciilor sociale.

Listele de așteptare și drumurile lungi sunt contraproductive, în special în cazul unor probleme acute. Pentru a putea pune la dispoziție în apropierea locuinței servicii ambulatorii, locuri de întâlnire, centre de consiliere și posibilități de tratament medical ar trebui reduse la minimum tipurile de asistență staționară și limitările la adresa libertății. Autonomia persoanelor afectate trebuie consolidată prin intermediul unor drepturi legale de a beneficia de servicii și prin abordări care nu înlocuiesc propriile decizii individuale, ci îi sprijină pe pacienți în procesul decizional, inclusiv cu privire la nevoia de sprijin și terapie, pentru a nu limita, în definitiv, capacitatea juridică. Încadrarea în categorii de boli, integrarea unilaterală în mecanismele psihiatriei, administrarea de medicamente psihotrope și utilizarea constrângerilor trebuie supuse în mod sistematic unei evaluări critice, cu aplicarea unor criterii care respectă statul de drept și drepturile omului. În toate tipurile de instituții și în toate reședințele pentru pacienți trebuie să fie posibilă participarea la viața societății, o ocupație adecvată și o organizare corespunzătoare a programului zilnic. Influența medicamentelor psihotrope asupra capacității de a lua parte la viața societății și asupra morbidității trebuie evaluată cu mai multă sensibilitate. Accesul la asistență nu trebuie limitat prin fărâmițarea structurilor de asistență și printr-o procedură de solicitare birocratică și care necesită mult timp. Intervențiile în situații de criză și prevenirea sinuciderilor necesită servicii ușor accesibile și competente. Trebuie introduse în întreaga Europă numere de telefon de urgență cunoscute la nivel național și posibilități de intervenție adecvate.

2.9

Totodată trebuie să se țină seama de intensificarea reciprocă a unor situații de viață socioeconomice, a șomajului și a problemelor de sănătate. Mai mult, există persoane care necesită resurse și sprijin pentru o trăi o viață bună suferind de afecțiuni psihice. Acest lucru înseamnă că promovarea oportunităților de participare și consolidarea situației juridice a persoanelor suferind de afecțiuni psihice cronice sau de handicapuri mintale ar trebui luată în considerare la definirea temei unui An european.

2.10

Ajutorul acordat persoanelor cu afecțiuni mintale ar trebui să țină seama de necesitățile și orientările filosofice, religioase și spirituale.

2.11

Factorii sociali au o importanță considerabilă pentru conservarea sănătății mintale. O muncă de calitate, în sensul unei misiuni dătătoare de sens și identitate, joacă un rol central în acest sens. Condițiile cotidiene de muncă și viață nu mai sunt în parte determinate de tradiții culturale fiabile, de decizii locale și democratice, ci de factori de decizie și de structuri economice centralizate. De aceea, politica economică și structurală ar trebui să țină seama și de sănătatea mintală a oamenilor și de obiectivele realizării unor cartiere de locuințe și a unor condiții de viață incluzive și de bună calitate.

2.12

Într-o societate care stă sub semnul opțiunilor multiple, mass-mediei și consumului, omul modern se confruntă cu un evantai de noi posibilități, dar și de noi surse de stres. Ambele pot duce la noi fenomene de stres, precum și la instabilitate mintală. În acest context, sistemele educaționale nu sunt adesea capabile să satisfacă nevoia de o educație etică, cognitivă și socială valoroasă. Aceasta ar putea totuși să promoveze autonomia necesară și echilibrul mintal. Sporește disoluția relațiilor sociale, ceea ce conduce la pierderea resurselor externe precum prieteni, familie, colegi. Schimbarea frecventă a locului de muncă și prin aceasta și a domiciliului, șomajul, precum și implicarea din ce în ce mai redusă în relații personale nu contribuie la dezvoltarea unor rețele sociale în vecinătatea imediată a locuinței. Cu atât mai importantă este participarea persoanelor afectate și a asociațiilor acestora pentru concretizarea structurilor de sprijin și de rețea.

2.13

Acolo unde este tulburat echilibrul dintre răspunderea proprie și siguranța socială, crește riscul unor boli mintale. Acest lucru se referă de exemplu la stimulentele pentru muncă, care din cauza absenței locurilor de muncă sau a lipsei de oportunități condiționată structural cu care se confruntă persoanele care se lansează într-o activitate independentă nu au niciun efect. De asemenea, lipsa de locuință și afecțiunile mintale se condiționează reciproc, motiv pentru care orice ajutor acordat ar trebui să abordeze ambele probleme. Părinții care lucrează în condiții contractuale precare, dar și copiii acestora, sunt expuși unui stres multiplu prin nesiguranță, sărăcie, cerințe educative, criză de timp și stres familial. Sprijinul acordat trebuie, prin urmare, să acopere mai multe fațete, cuprinzând, de exemplu, și oferte de asistență educativă și ajutor pentru vacanțe familiale cu finanțare publică. Datoriile mari ale statelor și dificultățile economice, precum și reducerea securității sociale și șomajul ridicat sporesc riscul depresiilor, al stărilor de angoasă și al tulburărilor obsesionale compulsive. În 11 state membre a crescut rata sinuciderilor în prima jumătate a anului 2011 cu mai mult de 10 %. Investițiile adecvate în securitatea socială și în servicii sociale ar ajuta în mod considerabil la remedierea acestei situații (14).

3.   Sănătatea mintală în medii specifice

3.1   Mediul muncii

3.1.1

Discontinuitățile raporturilor de muncă, restructurările frecvente, faptul de a putea fi contactat oricând și oriunde, ritmul de lucru susținut, suprasolicitarea, cerințele din ce în ce mai mari privind flexibilitatea și mobilitatea își lasă, de obicei, amprenta asupra sănătății psihice (15). „Disability Statistics” din Țările de Jos arată că, în 2010, problemele de sănătate psihică reprezintă motivul principal pentru concediile de boală de lungă durată (aprox. 55 de zile). În Regatul Unit, HSE (16) estimează că circa 9,8 milioane de zile de muncă se pierd datorită stresului cauzat de locul de muncă (2009-2010); în medie, fiecare persoană, care suferă de stres cauzat de locul de muncă, lipsește 22,6 de zile pe motive medicale. În 2010-2011, cifra s-a ridicat la 10,8 milioane de zile de muncă (17). Imposibilitatea de a concilia viața familială, îngrijirea persoanelor apropiate și timpul consacrat compensării prin activități culturale, sportive și intelectuale cu viața profesională generează riscuri suplimentare. Unele state membre au introdus concedii speciale pentru îngrijirea celor apropiați sau dreptul lucrătorilor de a fi eliberați temporar de obligațiile lor profesionale. Deseori, întreprinderile se confruntă cu probleme de origine extraprofesională. Modelele de întreprindere care pot servi drept exemplu în domeniul profilaxiei, incluziunii, al unor soluții adecvate privind munca cu fracțiune de normă, al asistenței la locul de muncă, al formării profesionale pentru cadrele de conducere și lucrători ar trebui promovate cu mai multă hotărâre. Culturile de întreprindere inovatoare pot spori calitatea muncii și a produselor. Un management proactiv al riscului de stres, bazat pe cercetare, pe eliminarea și pe reducerea factorului de stres, ar trebui să facă parte dintr-o strategie consecventă de profilaxie în conformitate cu dispozițiile Tratatului, ale Directivei-cadru 89/391/CEE privind punerea în aplicare de măsuri pentru promovarea îmbunătățirii securității și sănătății lucrătorilor la locul de muncă și ale acordului-cadru privind stresul la locul de muncă, încheiat între partenerii sociali europeni în 2004.

Incertitudinile legate de chestiuni profesionale și existențiale, dar și constrângerile structurale covârșitoare de pe piața forței de muncă reprezintă, la rândul lor, un pericol. Cursa pentru cel mai mare randament al muncii și tendința de a coborî din ce în ce mai mult ștacheta cu privire la condițiile de muncă trebuie limitate în mod clar. Deseori, cei care sunt perdanții de pe piața forței de muncă sunt făcuți responsabili pentru situația lor, chiar dacă răspunderea nu le revine lor. Exigențele angajatorilor privind flexibilitatea necesară și suportabilă a angajatului se află în contradicție cu cerințele angajatului privind flexibilitatea angajatorului în favoarea vieții de familie, îngrijirii și problemelor individuale (solicitudinea angajatorului și punerea în prim plan a individului). Persoanele cu afecțiuni psihice sunt mai expuse riscului de pierdere a locului de muncă sau să devină incapabile de a mai munci în urma patologiei de care suferă. Ideile preconcepute care domnesc la nivelul societății joacă un rol covârșitor în acest sens. Astfel se pierd locuri de muncă, resurse generale și crearea de valoare adăugată.

3.1.1.1

De exemplu, cotele aplicate în prezent în anumite state în favoarea persoanelor cu handicap nu pot fi nici pe departe considerate instrumente suficiente. Este nevoie, în schimb, de o politică hotărâtă de integrare profesională, în beneficiul numărului mare de persoane excluse în prezent și în folosul societății.

3.1.2

Crearea unor organe mixte de consiliere și conciliere, care să beneficieze de finanțare publică, ar putea favoriza o abordare mai deschisă a chestiunii bolilor mintale la angajați. Ar trebui să existe instanțe la nivel de întreprindere sau externe care să reprezinte interesele persoanelor cu afecțiuni mintale sau handicap psihic în viața profesională. O protecție adecvată împotriva concedierilor, o protecție juridică adecvată, ajutorul de șomaj, managementul sănătății, planurile de întoarcere la locul de muncă și o politică activă în favoarea pieței forței de muncă și a familiei ar trebui să limiteze la rândul lor riscurile. Ar trebui ca angajatorii, mai ales IMM-urile, să nu fie afectate în acest demers în competitivitatea lor, evitând birocrația și oferind structuri de sprijin public viabile. Serviciile sociale, asociațiile caritabile și alte structuri ale societății civile pot juca un rol important în acordarea de ajutor politic și practic pentru persoanele afectate, întreprinderi și administrațiile pentru forța de muncă (18).

3.2   Copiii și adolescenții

3.2.1

Bolile psihice ale copiilor și adolescenților sunt greu de evaluat din punct de vedere statistic. Aceasta se explică, între altele, prin dificultățile de a distinge între boală și tulburare de comportament, de a face distincție între persoane care necesită consiliere, educație sau tratament. Altfel spus, este aproape imposibil de a diferenția între aceste necesități, limitele fiind fluctuante. Cu titlu de exemplu, camera psihoterapeuților din Germania pleacă de la o prevalență anuală între 9,7 % (bolnavi psihic) și 21,9 % (cu tulburări comportamentale) (19). Referitor la depresii, se poate constata o creștere a riscului primei apariții a bolii, precum și o scădere a vârstei la primul episod depresiv. Experții identifică un număr crescut de tulburări de anxietate și de comportament în rândul copiilor și adolescenților, precum și o creștere netă a consumului de medicamente psihotrope.

3.2.2

În același timp, grădinițele și școlile se confruntă cu un număr din ce în ce mai mare de copii și adolescenți care abandonează școala (cota la nivel european: 14,4 %), tulburări de comportament sau de concentrare, precum și cu fenomene de violență. Deseori, cauzele acestor cazuri sunt mixte; între altele, ele se explică prin perturbări de ordin psihic, incapacitatea de a opune rezistență ofertelor de consum (20) și dependență de mass-media, calculatoare sau alte forme de dependență, precum și prin alte deficite generale de dezvoltare. Creșterea consumului de antidepresive, metilfenidat și alte medicamente similare la vârsta copilăriei sau adolescenței este alarmantă. Este nevoie urgentă de date statistice la nivel european și de alternative pentru această situație.

3.2.3

Nesiguranța crescândă pe care o simt copiii și adolescenții, dar și părinții lor, este o problemă pe care psihiatria pediatrică și juvenilă nu o poate rezolva, cu atât mai puțin de una singură. Ajutorul pentru copii la vârste fragede și sprijinul acordat familiilor pentru rolul central pe care le joacă acestea sunt la fel de importante ca și punerea la dispoziție a unor competențe de specialitate în creșe și grădinițe, la medicii pediatri și în școli. În acest context nu este constructiv ca fiecare deviație de comportament sau boală să fie încadrată în categoria tulburărilor psihice și problemele complexe de ordin individual și social să fie transformate în mod unilateral în probleme care țin de domeniul medical (21). Individualizarea, accesul inegal la educație, șomajul, sărăcia, excluziunea socială, sentimentul de rușine de sine și suprasolicitarea părinților, precum și sistemele de învățământ bazate pe o concurență sporită de la cea mai fragedă vârstă și limitarea oportunităților pentru cei care nu pot sa țină pasul cu cei din fruntea cursei pot fi factori de care trebui să se țină seama într-o abordare preventivă. Aici trebuie să intervină responsabilitatea colectivă a tuturor forțelor societății: un cadru de viață dinamic, abordări adecvate ale educației tinerilor, școli și grădinițe bine dotate, o ofertă sistematică și non-comercială de activități pentru timpul liber, grupuri, asociații și oferte culturale pentru tineret și o rețea densă de ajutor și îngrijire profesională și interdisciplinară, de exemplu în domeniul educației, al ofertelor de educație nonformală. Consumul de droguri trebuie combătut în mod consecvent prin depistare timpurie, prevenire, informare și terapii, precum și printr-un control al căilor de acces spre droguri. Investițiile din acest domeniu previn daune incomensurabile de ordin individual și social. Încadrarea în formarea profesională, muncă și alte forme de ocupație adecvată pentru adolescenți și tineri adulți trebuie să dispună de garanții juridice. În toate aceste domeniile, serviciile de benevolat, asociațiile caritabile și societatea civilă joacă un rol politic și practic esențial.

3.3   Persoanele în vârstă  (22)

3.3.1

Una din principalele explicații pentru creșterea generală a cazurilor de boli psihice constă în speranța de viață crescută și aflată în continuă creștere, pentru că, odată cu vârsta, crește și comorbiditatea somatică, care implică un risc crescut de depresii. La fel, anumite patologii legate de vârstă, cum ar fi Alzheimer și Parkinson, declanșează comorbidități sub formă de depresii. Un spațiu de viață dinamic și propice participării, servicii sociale accesibile sau ambulatorii, posibilități de implicare benevolă, o participare, după posibilități, la viața profesională și activitatea economică, o orientare corespunzătoare a structurilor de îngrijire sunt factori fundamentali pentru evitarea însingurării și profilaxie. Structurile sociale, serviciile de îngrijire și cabinetele medicale ar trebui să dispună de suficiente competențe geronto-psihiatrice. Modelele existente de bune practici, mai ales cele din domeniul specific al persoanelor ajunse la demență merită să fie propagate într-o mai mare măsură la nivel european.

3.3.2

De regulă, persoanele în vârstă beneficiază de îngrijire medicală din partea unor medici generaliști, care nu efectuează trimiteri spre medicii specialiști în neuropsihiatrie în măsura necesară. Mai ales în cazul patologiilor de demență și depresii, depistarea precoce este importantă, fapt care scoate în evidență necesitatea unei abordări transversale. În majoritatea căminelor normale de bătrâni nu există servicii curente de îngrijire psihiatrică. Acest lucru este valabil și în cazul altor structuri de îngrijire destinate persoanelor în vârstă, cum ar fi centrele de consiliere. Progresele din domeniul medicinii, în special al gerontologiei, și asistența tehnică ar trebui să stea la dispoziția tuturor persoanelor afectate.

3.3.3

Per ansamblu, se recomandă ca aceste specificități ale psihiatriei pediatrice, juvenile și gerontologice să se reflecte mai bine în pregătirea profesională legată de medicina generală, psihiatria generală și în psihoterapie.

4.   Politica anti-stigmatizare

4.1

Aniversarea Anului european al sănătății mintale ar trebui să pună în centrul atenției o abordare centrată pe drepturile omului. Serviciile medicale și psihosociale ar trebui să sprijine persoanele respective în sensul consolidării potențialului fiecăruia de a se ajuta singur și de a trăi autonom. În centrul atenției acestui demers ar trebui să stea demnitatea și personalitatea juridică a omului; acestea ar trebui să fie punctele de referință pentru persoanele care îl acompaniază pe pacient în cadrul crizei. În plus, profesioniștii care furnizează diferitele tipuri de servicii au nevoie de o consolidare a capacităților pentru a-și îmbunătăți cunoașterea problemelor de sănătate mintală și a handicapurilor psihosociale.

4.2

Deseori, persoanele care se confruntă cu crize psihice evită să abordeze boala lor, știind că aceasta este stigmatizată de societate. Și mass-media contribuie semnificativ la acest fenomen. Imaginea vehiculată despre boală suscită deseori temeri și aversiune în rândul populației, ducând la o lipsă de încredere în ofertele de tratament oportune. Este nevoie urgentă de campanii la nivel european împotriva stigmatizării. Acestea trebuie definite pe termen lung, concentrându-se asupra profilaxiei. Aceste campanii ar trebui să includă și colaboratori din partea tuturor domeniilor relevante din punct de vedere juridic (justiție, poliție, autorități publice), pentru a optimiza expertiza și profesionalismul lor în abordarea de care dau dovadă în contactele cu persoanele afectate de boli psihice. Și în domeniul organizării și finanțării ajutoarelor trebuie evitate pe cât posibil stigmatizările. În special consolidarea competenței de a face față vieții ar trebui să reprezinte o ofertă adresată populației în întregime. Promovarea contactelor și al schimbului între persoane afectate și persoane fără experiență psihiatrică ar trebui să constituie un element central al acestei politici.

4.3

Nici în domeniul ocupării forței de muncă nu ar trebui create lumi paralele, în care cei afectați să fie încadrați fără a ține seama de dreptul lor la opțiune. Decizia de a lucra într-o structură specială sau la un loc de muncă normal ar trebui să fie luată în primul rând de persoana afectată. Ajutoarele integrate la nivel de întreprindere pentru a permite participarea la viața profesională sporesc în multe cazuri șansele de recuperare a capacității de muncă („supported employment”) (23). Munca prestată ar trebui, în principiu, remunerată cu un salariu convențional negociat cu partenerii sociali. „Banii de buzunar” care să asigure existența persoanelor cu boli psihice sau cu handicap nu reprezintă o soluție adecvată. Un model care s-a dovedit a fi de succes în ceea ce privește reîncadrarea progresivă îl reprezintă așa-numitul model de la Hamburg (24).

4.4

În mod concret, în UE se constată următoarele violări ale drepturilor omului față de persoane cu tulburări psihice: restricții de libertate disproporționate și tratamente obligatorii fără acordul dat în baza unei informări adecvate din partea pacientului. Deseori lipsesc și posibilitățile de recurs în justiție. Importante sunt programele de dezinstituționalizare, de creare a unor servicii ambulante de proximitate, acordarea nebirocratică a ajutoarelor, încheierea unor convenții privind tratamentul în conformitate cu drepturile omului și o politică de combatere a stigmatizării, care să asocieze în egală măsură și persoane afectate în calitate de experți cu privire la propria lor situație de viață.

4.5

Este nevoie de o verificare a strategiei UE privind sănătatea mintală. CESE consideră drept prioritară necesitatea de a verifica gradul de excluziune al persoanelor cu tulburări psihice de la viața socială în general și viața profesională, în mod special. În acest sens trebuie analizat și modul în care profilaxia și un nivel corespunzător al îngrijirii pot evita incapacitatea de muncă sau reducerea capacității de muncă. În același timp, CESE se întreabă în ce măsură termenii utilizați în medicină, mass-media și în societate pot îngreuna sau contracara incluziunea.

4.6

Șansele de a ajunge la o sensibilizare mai amplă în rândul publicului larg cu privire la sănătatea psihică crește prin inițiativa de față. Ierarhia tematică a agendei politice este astfel influențată, creând un climat favorabil ideilor inovatoare spre beneficiul tuturor.

4.7

Promovarea Anului european al sănătății mintale ar trebui să aibă loc prin participarea CESE și a tuturor actorilor relevanți ai societății civile, inclusiv a grupurilor și asociațiilor cu expertiză în domeniul psihiatriei, dar și cu includerea direcțiilor generale competente ale Comisiei, a deputaților Parlamentului European și a Comitetului Regiunilor. La nivel național ar trebui incluși ministerele de resort și parlamentele naționale. Concretizarea acestor politici ar trebui să aibă loc cu participarea mai amplă a celor afectați.

4.8

Obținerea unor efecte vizibile prin inițiativa de față la nivelul național presupune și utilizarea în paralel a cadrului de acțiune pentru sănătate psihică, pentru a elabora un cadru comun privind măsurile de sănătate psihică la nivelul sistemelor de sănătate și al politicii sociale, dar și la nivelul cadrului concret de viață în școli și la locul de muncă. Se recomandă utilizarea unor peer reviews, cu aplicarea metodei deschise de coordonare. Măsurile ar trebui să se regăsească în dispozițiile legale, reglementările financiare, cum ar fi FSE, și în drepturi de care să beneficieze persoanele afectate și întreprinderile respective. Ar trebui analizat dacă un observator ar putea asigura o abordare continuă a acestei tematici. Raportarea UE privind sănătatea ar trebui să cuprindă mai multe date europene privind afecțiunile mintale, în special statistici privind tipul de sprijin acordat, numărul de cazuri de persoane internate în clinici de psihiatrie și date privind consumul de medicamente psihotrope. Se recomandă cooptarea unor parteneri potențiali din diferitele domenii sociale, transformându-i în parteneri pe termen lung. Inițiativa și Anul european nu ar trebui să aibă doar efecte limitate în timp. Ambele ar trebui să contribuie la o sensibilizare de durată și durabilă pentru acest subiect, cu un efect sesizabil pentru persoanele în cauză.

Bruxelles, 13 decembrie 2012

Președintele Comitetului Economic și Social European

Staffan NILSSON


(1)  http://www.who.int/mediacentre/factsheets/fs220/en/ (accesat la 4.10.2012).

(2)  COM(2005) 484 final.

(3)  „The size and burden of mental disorders and other disorders of the brain in Europe 2010” (Amploarea și povara tulburărilor mintale și ale altor tulburări în Europa în 2010), H.U. Wittchen et al., European Neuropsychopharmacology (2011) 21, p. 655 – 679.

(4)  http://www.psychiatrie-psychotherapie.de/archives/14 (consultat la 15.8.2012).

(5)  A se vedea nota de subsol 1.

(6)  Raport privind sănătatea 2010, Techniker Krankenkasse, Germania.

(7)  A se vedea nota de subsol 6.

(8)  Catherine Kilfedder, British Telecom, audiere CESE, 30.10.2012.

(9)  „Action for Mental Health. Activities co-funded from European Community Public Health Programmes 1997–2004” (Acțiune pentru sănătatea mintală. Activități cofinanțate de programele de sănătate publică ale Comunității Europene 1997-2004).

(10)  A se vedea nota de subsol 1.

(11)  COM(2005) 484 final.

(12)  Pactul european pentru sănătate și bunăstare mintală, Bruxelles, 12-13 iunie 2008.

(13)  309. Reuniunea Consiliului, EPSCO, 6.6.2011.

(14)  Comunicat de presă, Consecințele crizei monedei euro: munți de datorie și boli psihice, serviciul de presă al PE, 25.6.2012.

(15)  Raportul privind sănătatea 2011, Betriebskrankenkassen (BKK), Germania.

(16)  Health and Safety Executive, http://www.hse.gov.uk/

(17)  Agenția Europeană pentru Sănătate și Securitate în Muncă, Bilbao/ Spania.

(18)  JO C 351, 15.11.2012, p. 45–51.

(19)  Date puse la dispoziție de camera psihoterapeuților din Germania, http://www.bptk.de/presse/zahlen-fakten.html (accesat la 15.8.2012).

(20)  JO C 351, 15.11.2012, p. 6-11.

(21)  Grupul de studiu „Psihatrie” al Grupului de lucru al autorităților federale de sănătate (AOLG) – Raport pentru conferința miniștrilor sănătății al landurilor germane 2012, din 15.3.2012, p. 20.

(22)  JO C 51, 17.2.2011, p. 55-58.

(23)  Avizul asociației membrilor forulului german privind psihiatria cu privire la Convenția Națiunilor Unite pentru drepturile persoanelor cu handicap, Freiburg/Berlin/Stuttgart, 15.5.2012.

(24)  Aarticolul 74 din Codul social german, capitolul V, precum și articolul 28 din Codul social german (pentru persoanele cu handicap și persoane expuse riscului de handicap). Angajatul definește, de comun acord cu medicul său, un plan de încadrare care corespunde etapelor de recuperare a sănătății angajatului. Certificatul medicului tcuprinde planul de reintegrare și o prognoză cu privire la momentul probabil al recuperării depline. Acordul angajatorului și al casei de asigurări trebuie dat înainte de începerea măsurii. Angajatul continuă să primească drepturile care îi revin din partea casei de asigurării sau din partea asigurării de pensie.


ANEXĂ

la Avizul Comitetului Economic și Social European

Următorul punct din avizul secțiunii a fost respins în favoarea unui amendament adoptat de Adunarea Plenară, dar a primit cel puțin o pătrime din voturile exprimate:

Punctul 3.1.1

„[…obligațiile lor profesionale]. Măsurile de acest tip ar trebui să țină seama de competitivitatea întreprinderilor și să reducă la minim sarcinile administrative. Și ușurarea sarcinilor financiare acordată întreprinderilor active în domeniul incluziunii, care respectă viața de familie și sunt sensibile din punct de vedere social poate ameliora situația.”

Rezultatul votului:

de voturi pentru modificarea acestui punct

:

35

de voturi împotrivă

:

26

abțineri

:

6


15.2.2013   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 44/44


Avizul Comitetului Economic și Social European pe tema „Agricultura socială: îngrijire ecologică și politici sociale și de sănătate” (aviz din proprie inițiativă)

2013/C 44/07

Raportor: dna Josiane WILLEMS

La 19 ianuarie 2012, în conformitate cu articolul 29 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, Comitetul Economic și Social European a hotărât să elaboreze un aviz cu privire la

„Agricultura socială: îngrijire ecologică și politici sociale și de sănătate”.

Secțiunea pentru agricultură, dezvoltare rurală și protecția mediului, însărcinată cu pregătirea lucrărilor Comitetului pe această temă, și-a adoptat avizul la data de 22 noiembrie 2012.

În cea de a 485-a sesiune plenară, care a avut loc la 12 și 13 decembrie 2012. (ședința din 12 decembrie), Comitetul Economic și Social European a adoptat prezentul aviz cu 124 de voturi pentru și 3 abțineri.

1.   Concluzii și recomandări

1.1

Agricultura socială este o abordare inovatoare care asociază două concepte: agricultura multifuncțională și serviciile sociale/îngrijirile de sănătate la nivel local. Ea contribuie, în cadrul producției de bunuri agricole, la bunăstarea și la integrarea socială a persoanelor cu nevoi speciale. Importanța crescândă a agriculturii sociale a îndemnat CESE să elaboreze un aviz din proprie inițiativă pe această temă.

1.2

Agricultura socială s-a răspândit în întreaga Europă sub forme care prezintă caracteristici comune, dar și numeroase diferențe din punctul de vedere al abordării, al relațiilor cu celelalte sectoare și al finanțării.

1.3

Se dovedește însă necesară o definiție a agriculturii sociale la nivel european pentru a se determina activitățile care fac parte din aceasta și pentru stabilirea unui cadru și a unor criterii generale, inclusiv de calitate, pe care trebuie să le îndeplinească acțiunile pentru a beneficia de sprijin prin intermediul diferitelor politici. Această definiție nu trebuie însă să fie prea restrictivă, pentru a evita ținerea pe loc a unei realități în proces constant de evoluție.

1.4

Nici la nivelul Uniunii, nici la nivel național nu există un cadru de reglementare pentru agricultura socială, ceea ce duce la o lipsă de coordonare între diferitele politici și/sau instituții implicate. CESE apreciază că instituțiile UE și autoritățile și instituțiile regionale și naționale ar trebui să încurajeze și să susțină agricultura socială, instituind un cadru de reglementare adecvat și favorabil și demarând măsurile descrise în continuare.

1.5

Statisticile disponibile în domeniul agriculturii sociale sunt rare și fragmentare, ca atare, în opinia CESE, ar fi utilă lansarea unui program de cercetare statistică pentru a cuantifica și a analiza mai aprofundat existența ei în statele membre și diversele forme pe care le asumă. Această bază de date ar putea fi extinsă pentru promovarea programelor de cercetare în fiecare dintre statele membre.

1.6

Agricultura socială trebuie susținută prin cercetare interdisciplinară în diverse domenii pentru a valida rezultatele empirice, a analiza impactul acesteia și avantajele ei din diverse puncte de vedere (social, economic, de sănătate, personal...) și a garanta difuzarea cunoștințelor dobândite pe teren. În acest sens, ar fi de dorit să se promoveze și să se dezvolte efortul de cooperare început la nivel european prin proiectul SOFAR și prin acțiunile COST în viitorul program-cadru Orizont 2020 pentru perioada 2014-2020.

1.7

CESE consideră că este, de asemenea, esențială înființarea și consolidarea unor rețele de agricultură socială pentru a împărtăși lucrurile învățate, a face schimb de experiență și a favoriza conștientizarea. Totodată, ar fi de dorit o reprezentare comună a intereselor agriculturii sociale la nivel politic și înființarea unei organizații-umbrelă la nivel european. Schimburile dintre actorii implicați și rolul organizațiilor societății civile ar fi intensificate pe această cale.

1.8

Totodată, pentru a asigura un nivel ridicat de calitate și de competențe în activitățile din agricultura socială, este necesar să se acorde o atenție deosebită formării actorilor implicați - atât în ceea ce privește prestatorii acestor servicii, cât și persoanele cu nevoi specifice care beneficiază de aceste servicii.

1.9

Pentru a se dezvolta în întreaga Europă, agricultura socială are nevoie de un mediu propice, de o mai mare implicare a societății civile și de o cooperare fructuoasă între diversele domenii de politică și administrații (sănătate/ afaceri sociale/agricultură/ocuparea forței de muncă) la nivel european, național, regional și local. Aceasta înseamnă că autoritățile publice ar trebui să recunoască agricultura socială și să o susțină în mod bine orientat, permițându-i un acces durabil la mijloace financiare care să vizeze diferite aspecte ale acestui tip de agricultură.

1.10

De asemenea, ar putea fi utilă crearea de către Comisia Europeană a unei structuri permanente care să asocieze toate direcțiile generale implicate. Mecanisme similare ar putea fi puse în aplicare în statele membre. Totodată, Comisia ar trebui să încurajeze realizarea unui studiu comparativ al sistemelor de protecție socială din statele membre și al costurilor acestora, pentru a spori economiile care se pot realiza în cadrul proiectelor de agricultură socială.

1.11

CESE constată cu satisfacție că propunerile Comisiei pentru perioada 2014-2020 deschid noi perspective agriculturii sociale. Cu toate acestea, pare în continuare necesară o mai bună sprijinire a acesteia în cadrul viitoarei perioade de programare. În acest sens, UE și statele membre ar trebui să coordoneze recursul la diverse politici în domeniul agriculturii sociale. În opinia CESE, statele membre și diferitele autorități (naționale și comunitare) însărcinate și răspunzătoare cu gestionarea fondurilor europene ar trebui să-și intensifice colaborarea pentru a elimina obstacolele din calea accesului la fondurile structurale și pentru a facilita acest acces pentru actorii de pe teren.

1.12

Cadrul strategic comun oferă posibilitatea de a combina diferite fonduri în cadrul unei strategii de finanțare multiplă. În acest context, Comisia ar trebui să invite statele membre să menționeze agricultura socială în programarea lor și să elaboreze, în cadrul unei abordări integrate, programe specifice care să-i permită acestui sector să beneficieze în mai mare măsură de diversele fonduri structurale. O altă posibilitate ar putea-o constitui luarea în considerare a unor subprograme tematice consacrate agriculturii sociale sau sprijinirea în continuare a proiectelor LEADER desfășurate în acest domeniu.

2.   Observații generale

2.1

Agricultura socială s-a dezvoltat aproape peste tot în zonele rurale europene de la sfârșitul secolului XX ca nouă practică sustenabilă din punct de vedere economic, iar numărul experiențelor în acest domeniu nu încetează să crească. Ansamblul acestor activități este denumit generic „agricultură socială”; alți termeni utilizați pentru desemnarea lor sunt „farming for health”, „care farming”, „green care” sau chiar „green therapies”. Toți acești termeni fac referire la diverse practici sau activități în domeniul îngrijirii, al reintegrării sociale, al formării și al reabilitării persoanelor dezavantajate sau al formării persoanelor cu nevoi specifice. Permițându-le persoanelor confruntate cu dificultăți să regăsească contactul cu o activitate de producție și cu natura, aceste activități contribuie la bunăstarea acestora, la ameliorarea stării sănătății lor și la incluziunea lor socială; ele facilitează învățarea practică, îmbunătățesc părerea despre sine și, în consecință, participarea la viața socială.

Agricultura socială este, în acest sens, o abordare inovatoare care asociază două concepte: agricultura multifuncțională și serviciile sociale/îngrijirile de sănătate la nivel local. Pe de o parte, este strâns legată de natura multifuncțională a agriculturii și se înscrie în întregime în conceptul de dezvoltare rurală, oferindu-le agricultorilor posibilitatea de a-și diversifica sursele de venituri. Pe de altă parte, ea este benefică societății, în măsura în care furnizează servicii sociale și îmbunătățește serviciile existente în beneficiul locuitorilor zonelor rurale, profitând de resursele agricole și rurale, în sensul larg al termenului.

2.2

Cu toate că practicile din domeniul agriculturii sociale în Europa prezintă numeroase similarități, în sensul că sunt strâns legate de activități tradiționale ale economiei rurale și au loc în întreprinderi agricole (ferme biologice, intensitate ridicată din punctul de vedere al mâinii de lucru, grad ridicat de multifuncționalitate, deschidere asupra teritoriului, o mare diversificare și flexibilitate), există și multe diferențe între țări, având în vedere istoria, abordările și orientările acestora. Pe scurt, având în vedere cât de diferite sunt practicile existente, se pot distinge trei abordări principale:

abordarea instituțională, în cadrul căreia predomină instituțiile publice/de sănătate (predominantă în Germania, Franța, Irlanda, Slovenia);

abordarea privată, bazată pe fermele cu scop terapeutic (predominantă în Țările de Jos și în Belgia/Flandra);

abordarea mixtă, bazată pe cooperative sociale și ferme private (predominantă în Italia).

2.3

Și orientările sunt diferite: în Italia și în Franța, agricultura socială se află în principal în relație cu sectorul social și cel al îngrijirii, în Țările de Jos este mai apropiată de sistemul de sănătate, în Flandra este mai degrabă o activitate agricolă, iar în Germania, Marea Britanie, Irlanda și Slovenia orientarea se situează între sectorul social/sanitar și cel al sănătății.

2.4

Modalitățile de finanțare diferă de la țară la țară:

proiecte publice și acțiuni de caritate bazate pe asociații benevole (Italia, Franța) și pe cooperative sociale (Italia);

fonduri publice (din sectorul sănătății/îngrijirii/educației) destinate structurilor publice (Germania, Irlanda, Slovenia), exploatațiilor agricole (Țările de Jos) sau cooperativelor sociale (Italia);

politica de dezvoltare rurală care are ca obiect sprijinirea etapei inițiale și a dezvoltării fermelor sociale în cursul perioadei de programare 2007-2013 (Italia);

acces direct la piețele alimentare pentru produsele etice prin vânzare directă (Franța, Italia).

Cu toate acestea, în realitate, modalitățile de finanțare sunt adesea mult mai variate și mai mixte.

2.5

Agricultura socială are multiple forme de organizare. Ea se poate manifesta sub forma unor întreprinderi agricole private gestionate de un întreprinzător privat pentru care agricultura socială permite o diversificare a surselor de venituri, continuând totodată o producție normală destinată pieței; de asemenea, poate apărea sub formă de cooperative sociale, de asociații, de fundații, adică de organizații fără scop lucrativ. În alte cazuri, agricultura socială, deși organizată în cadrul unor exploatații agricole, ține de organisme publice sau de agenții din sectorul sănătății.

3.   Definiția agriculturii sociale

3.1

Nu este simplu să definim agricultura socială, deoarece ea include un amplu evantai de practici diferite. Pare totuși necesar să dispunem de o definiție la nivel european a acesteia, pentru a stabili care activități fac parte din ea și pentru a determina un cadru și criterii - inclusiv de calitate - pe care trebuie să le îndeplinească activitățile pentru a putea beneficia de sprijin din partea diferitelor politici. Însă această definiție nu trebuie să fie prea restrictivă, pentru a evita ținerea pe loc a unei realități în proces constant de evoluție. Dimpotrivă, ea trebuie să propună un cadru care să păstreze flexibilitatea necesară pentru a îngloba multitudinea de activități și abordarea tot mai des întâlnită a agriculturii sociale.

3.2

Chiar dacă activitățile care fac parte din agricultura socială sunt foarte variate, ele prezintă întotdeauna două elemente comune: a) activitățile se desfășoară într-o exploatație agricolă și b) ele sunt destinate unor persoane cu nevoi specifice, fie temporar, fie permanent, inclusiv în domeniul pedagogic. Prin aceasta, agricultura socială contribuie la bunăstarea și la dezvoltarea persoanelor, dar și la dezvoltarea regiunilor rurale și la un mai bun raport între oraș și sat.

3.3

Astfel, agricultura socială ar putea fi definită mai întâi ca ansamblu de activități care utilizează resurse agricole, atât vegetale, cât și animale, în zone rurale sau periurbane, pentru a genera prestații sociale, cum ar fi reabilitarea, terapia, locurile de muncă sociale, învățarea pe tot parcursul vieții și alte activități care contribuie la integrarea socială (conform definiției acțiunii COST 866 - Green Care - inițiativa Cooperarea europeană în domeniul științei și tehnologiei). În acest sens, obiectivul este, printre altele, de a crea în cadrul unei exploatații agricole condițiile care să permită participarea la activitățile cotidiene ale fermei a unor persoane cu nevoi deosebite, în scopul asigurării dezvoltării și a promovării acestor persoane și al ameliorării bunăstării lor.

3.4

În situația actuală, putem distinge patru domenii principale ale agriculturii sociale:

a)

activitățile de reeducare și terapeutice;

b)

inserția profesională și incluziunea socială;

c)

activitățile pedagogice;

d)

serviciile de asistență personală.

4.   Absența unui cadru juridic atât la nivelul Uniunii, cât și la nivel național

4.1

Prin activitățile sale care țin de domeniul terapiei, al inserției pe piața forței de muncă, al incluziunii sociale sau prin cele pedagogice, agricultura socială oferă, neîndoielnic, servicii publice de mare valoare, care contribuie la dezvoltarea durabilă. Totodată, prin diversificarea activităților pe care o generează și prin dinamica rezultată de aici, ea poate avea un impact substanțial asupra dezvoltării locale.

4.2

Au apărut numeroase experiențe în acest sens, în cadrul unei tendințe ascendente, creând rețele locale care permit o dezvoltare globală a teritoriilor. Din aceste motive, agricultura socială este conformă observațiilor din publicația OCDE „Noua paradigmă rurală” (2006) și este explicit menționată în „Analize ale politicii rurale” în ceea ce privește țările OCDE (de exemplu, Italia). Agricultura socială a fost studiată și în cadrul conferinței privind dezvoltarea rurală organizată de OCDE la Quebec (2009). În acest sens, unele inițiative în domeniul agriculturii sociale sunt finanțate în cadrul politicilor de dezvoltare rurală 2007-2013 (axele III și IV ale programului LEADER) și al măsurilor întreprinse prin Fondul social în favoarea incluziunii sociale.

4.3

Conștientizarea potențialului agriculturii sociale devine tot mai importantă la toate nivelurile, organizațiile agricole, comunitățile locale și instituțiile cu caracter social și de sănătate privind cu alți ochi agricultura socială. Cu toate acestea, numai câteva țări au pus în practică reglementări sectoriale, fie la nivel național, fie la nivel regional (Franța, Italia, Țările de Jos). În schimb, se constată pretutindeni o absență a legăturilor între diversele politici și/sau instituțiile implicate în agricultura socială.

Actorii din cadrul agriculturii sociale, însă, încep să se organizeze pentru a face schimb de experiențe, ca atare trebuie recunoscut faptul că rețelele spontan create ale agricultorilor sociali sunt esențiale.

4.4

În anii din urmă, Comisia Europeană a întreprins un număr de inițiative pentru sprijinirea acestor activități, precum acțiunea COST 866 - Green Care sau proiectul SOFAR (inițiativă finanțată de către Comisia Europeană în cadrul celui de-al șaselea program-cadru pentru cercetare și dezvoltare tehnologică); o inițiativă tematică a 7 state membre a fost lansată în decembrie 2009 în cadrul Rețelei europene pentru dezvoltare rurală pentru a analiza oportunitățile și obstacolele prezente în planurile naționale sau regionale de dezvoltare rurală, cofinanțate de FEADR. În 2008, Germania (Prof. Thomas VAN ELSEN) a propus un document de sinteză privind agricultura socială în cadrul proiectului SOFAR, acesta fiind actualizat în 2009.

5.   Acțiuni de întreprins

5.1   Recunoașterea agriculturii sociale la nivelul Uniunii și stabilirea unui cadru de reglementare

5.1.1

Având în vedere bunurile publice pe care le produce și contribuția ei la dezvoltarea durabilă, agricultura socială ar trebui încurajată și sprijinită de instanțele europene și de guverne. Aceasta presupune instituirea, la diferite niveluri, a unui cadru de reglementare corespunzător și favorabil, recunoașterea valorii adăugate a agriculturii sociale, îmbunătățirea guvernanței acesteia, precum și un mediu favorabil și o cooperare fructuoasă între diversele domenii politice și administrații (domeniul sănătății, cel social, agricultură, ocuparea forței de muncă) la nivel european, național, regional și local. Totodată ar fi de dorit un sprijin orientat din partea autorităților publice și o punere în aplicare integrată a fondurilor structurale în favoarea agriculturii sociale, precum și promovarea și sprijinirea cercetării interdisciplinare sau intensificarea comunicării și a schimbului de experiențe.

5.1.2

În momentul instituirii unui cadru de reglementare, este necesar să se acorde o atenție deosebită problemelor legate de calitatea agriculturii sociale, pentru determinarea unor criterii generale, inclusiv de calitate, pe care trebuie să le îndeplinească acțiunile. În același sens, ar fi de dorit instituirea măsurilor necesare pentru asigurarea unei monitorizări adecvate a agriculturii sociale.

5.1.3

În plus, ar putea fi utilă o structură permanentă creată de Comisia Europeană cu participarea tuturor direcțiilor generale implicate, pentru a încuraja, monitoriza și coordona dezvoltarea agriculturii sociale în Europa. Structuri similare ar putea fi create în statele membre.

5.2   Crearea unei baze de date la nivelul UE

Chiar dacă numărul exploatațiilor active în agricultura socială este în creștere în toate țările, acestea reprezintă în general mai puțin de 1% din numărul total al exploatațiilor agricole. Însă datele statistice disponibile privind agricultura socială sunt parțiale și rare. Ar fi deci oportună lansarea unui program de cercetare statistică la nivel european pentru a cuantifica și analiza mai îndeaproape prezența agriculturii sociale în Europa și orientările pe care le asumă. Comisia ar putea extinde această bază de date pentru a promova programele de cercetare din fiecare stat membru.

5.3   Favorizarea includerii agriculturii sociale în programele de cercetare

5.3.1

Ar trebui promovată și dezvoltată cooperarea la nivel european, demarată prin SOFAR și prin proiectul acțiunii COST 866 - Green Care. Sunt foarte importante producția și schimbul de cunoștințe științifice, profesionale și practice pe teritoriul Europei.

În vederea unor analize mai aprofundate, agricultura socială are nevoie de sprijinul cercetării din domeniile terapiei și medicinei, din domeniul locurilor de muncă sociale din agricultură, precum și din domeniul agriculturii și cel al formării. Această cercetare trebuie să aibă loc în strânsă legătură cu munca pe teren. Rezultatele empirice pozitive obținute în cadrul terapiilor cu ajutorul plantelor și al animalelor trebuie validate prin analize științifice riguroase, pentru a fi recunoscute de lumea medicală. Învățămintele trase din experiențele care privesc eficiența integrării persoanelor în ritmul zilnic și anual al muncii la fermă trebuie documentate și utilizate pentru dezvoltarea ulterioară a agriculturii sociale.

5.3.2

O cercetare interdisciplinară care analizează impactul și avantajele agriculturii sociale din perspective diferite (socială, economică, sanitară, personală), care asigură transferul cunoașterii obținute empiric și integrează actorii de pe teren poate genera idei inovatoare și poate consolida implicarea în agricultura socială. Sprijinul științific pentru proiectele-pilot poate contribui la dezvoltarea unor modele bazate pe întreprinderi individuale sau pe cooperative pentru o întreagă regiune. Ar trebui întreprinse studii și cercetări interdisciplinare pentru a analiza impactul agriculturii sociale, pe de o parte în ceea ce privește economiile posibile pentru sistemele de asigurări de sănătate, pe de altă parte pentru ameliorarea sănătății și bunăstării beneficiarilor prestațiilor agriculturii sociale. Aceste aspecte au făcut deja obiectul unor analize și studii în unele țări, ca de exemplu în Țările de Jos.

5.3.3

Aceste cercetări ar putea avea loc în cadrul viitorului program-cadru Orizont 2020 (2014-2020), având în vedere faptul că acesta ia în considerare aspectele sociale în domeniul cercetării și inovării. Coordonarea și sprijinirea agriculturii sociale prin intermediul Orizont 2020 este extrem de dezirabilă, în condițiile în care acest program ar putea facilita întâlnirile și schimburile dintre cercetătorii din diverse discipline care studiază acest tip de agricultură.

5.4   Favorizarea includerii agriculturii sociale în programele de formare

Pentru a asigura un nivel ridicat de calitate și de competențe în activitățile din agricultura socială, este necesar să se acorde o atenție deosebită formării persoanelor - atât în ceea ce-i privește pe prestatorii acestor servicii, cât și pe beneficiarii lor. Ar fi deci de dorit să se elaboreze si să se ofere, în strânsă relație cu instituțiile de formare și cercetare, programe de formare continuă, pentru a garanta un nivel ridicat de competențe ale șefilor de întreprinderi și ale colaboratorilor lor care răspund de persoanele beneficiare ale agriculturii sociale. În același mod, ar trebui analizate și puse în practică tipurile de cursuri care pot fi oferite persoanelor care beneficiază de agricultura socială.

5.5   Consolidarea rolului societății civile și al creării de rețele

5.5.1

Proiectele inovatoare în domeniul agriculturii sociale se dezvoltă adesea în mod izolat, fără cunoștințe privind proiecte similare și fără schimb de experiență cu acestea. Or este esențială instaurarea și consolidarea unor rețele de agricultură socială pentru a asigura schimbul de experiență între proiecte, a contribui la a le face cunoscute și pentru a valorifica cele mai bune practici. Un prim pas în acest sens a fost realizat în cadrul Rețelei europene pentru dezvoltare rurală. Acest tip de rețea ar trebui consolidat.

5.5.2

În același fel, ar trebui să se promoveze cooperarea și publicațiile comune, precum și o prezență pe internet.

5.5.3

Totodată, ar fi oportune eforturile în direcția unei reprezentări comune a intereselor agriculturii sociale la nivel politic și încurajarea înființării unei organizații-umbrelă la nivel european. O asemenea organizație, care ar include societatea civilă, ar putea facilita schimburile dintre actorii agriculturii sociale și le-ar putea furniza asistență atât la nivel tehnic, cât și administrativ, veghind totodată la promovarea intereselor agriculturii sociale la nivel politic. În acest sens, un rol important le revine organizațiilor agricole.

5.5.4

Toate aceste activități ar putea fi programate și puse în practică în cadrul noii politici de dezvoltare rurală 2014-2020 și s-ar putea baza în special pe Rețeaua europeană de dezvoltare rurală și pe rețelele de dezvoltare rurală ale statelor membre, extinzând astfel inițiativa tematică privind agricultura socială menționată anterior astfel încât să includă și alte state membre.

5.6   Includerea agriculturii sociale în strategia de dezvoltare durabilă și în cadrul strategic comun

5.6.1

În cadrul actualei politici de dezvoltare rurală, agricultura socială a putut beneficia de un anumit sprijin, mai cu seamă în cadrul axei III (diversificare) și IV (LEADER), precum și în cadrul axei „incluziune socială” a FSE. Recunoașterea agriculturii sociale ca element de dezvoltare a economiei rurale ar trebui să-i permită să beneficieze de toate acțiunile promovate și finanțate prin fondurile structurale europene (FEADER, FSE, FEDER) și, astfel, să aibă acces la noi surse de finanțare.

5.6.2

Chiar dacă propunerile Comisiei pentru viitoarea perioadă de programare a fondurilor structurale deschid diverse noi perspective, în măsura în care combaterea sărăciei, incluziunea socială, precum și diversificarea activităților agricole sunt menționate ca scopuri explicite ale acestei politici (care pot fi combătute în mod ideal în cadrul agriculturii sociale), pare necesară o subliniere mai clară a rolului agriculturii sociale, atât în viitoarea programare, cât și în contractele de parteneriat, pentru a o sprijini în mai mare măsură. În acest sens, UE și statele membre ar trebui să coordoneze recursul la diverse politici în domeniul agriculturii sociale. În opinia CESE, statele membre și diferitele autorități (naționale și comunitare) însărcinate și răspunzătoare cu gestionarea fondurilor europene ar trebui să-și intensifice colaborarea pentru a elimina obstacolele din calea accesului la fondurile structurale și pentru a facilita acest acces pentru actorii de pe teren.

5.6.3

Noul cadru de programare oferă agriculturii sociale posibilitatea de a-și asigura o finanțare provenită din mai multe fonduri, de-a lungul mai multor ani. În fapt, cadrul strategic comun permite asocierea diverselor fonduri în contextul unei strategii de finanțare multiplă; statele membre ar trebui îndemnate să menționeze agricultura socială în programarea lor și să elaboreze programe specifice pentru a-i permite acesteia să beneficieze în mai mare măsură de diferitele fonduri structurale. Este de o importanță esențială ca autoritățile naționale și locale să fie convinse să profite cu adevărat de asemenea posibilități de finanțare.

Având în vedere cadrul său multidimensional și multifuncțional, agricultura socială și părțile implicate în activitățile ei ar putea obține mari beneficii de pe urma unei abordări cu adevărat integrate, care să faciliteze și să coordoneze mai bine recursul la diversele fonduri, precum și procedurile și demersurile necesare în acest sens.

5.6.4

În acest scop, ar putea fi foarte utilă instaurarea unei politici de comunicare destinată statelor membre, în cadrul dezvoltării rurale, care să cuprindă și activitățile de monitorizare și de elaborare de rapoarte. O altă posibilitate ar putea fi conceperea unui subprogram tematic în cadrul articolului 8 sau consolidarea proiectelor LEADER care au ca obiect agricultura socială.

5.6.5

În sfârșit, diversele direcții generale ar trebui să-și consolideze colaborarea pentru a facilita accesul agriculturii sociale la toate fondurile structurale, eliminând obstacolele care au stat până în prezent în calea accesului agricultorilor la politicile regionale.

Bruxelles, 12 decembrie 2012

Președintele Comitetului Economic și Social European

Staffan NILSSON


15.2.2013   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 44/49


Avizul Comitetului Economic și Social European privind calitatea serviciilor feroviare în Uniunea Europeană (aviz din proprie inițiativă)

2013/C 44/08

Raportor: dl Georges CINGAL

La 12 iulie 2012, în conformitate cu articolul 29 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, Comitetul Economic și Social European a hotărât să elaboreze un aviz din proprie inițiativă cu privire la

Calitatea serviciilor feroviare în Uniunea Europeană

(aviz din proprie inițiativă).

Secțiunea pentru transporturi, energie, infrastructură și societatea informațională, însărcinată cu pregătirea lucrărilor Comitetului pe această temă, și-a adoptat avizul la 26 noiembrie 2012.

În cea de-a 485-a sesiune plenară, care a avut loc la 12 și 13 decembrie (ședința din 13 decembrie), Comitetul Economic și Social European a adoptat prezentul aviz cu 137 de voturi pentru, 54 de voturi împotrivă și 8 abțineri.

1.   Concluzii și recomandări

1.1

Prezentul aviz are ca obiect activitățile de transport feroviar de călători; el a fost redactat și trebuie înțeles în lumina obiectivelor stabilite la articolul 14 din TFUE și în Protocolul nr. 26 privind serviciile de interes general. Avizul urmează recomandările Cărții albe privind transporturile, care a reafirmat necesitatea de a îndeplini obiectivele privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și de a asigura o mobilitate durabilă care să respecte mediul.

1.2

Dincolo de controlul îndeplinirii obiectivelor privind mobilitatea stabilite pentru operatori, precum și a respectării drepturilor și obligațiilor părților implicate, prezentul aviz dorește să abordeze tema accesului cetățenilor europeni la serviciile de interes general legate de transportul feroviar în Uniune și tema calității acestor servicii.

1.3

Întrucât calitatea serviciilor de transport feroviar este o condiție necesară, dar insuficientă dacă este luată singură, pentru dezvoltarea acestui mod de transport, CESE consideră că rezultatele se pot îmbunătăți, pentru a spori atractivitatea transportului feroviar, pe baza unei observări factuale a diverselor elemente componente.

1.4

CESE solicită ca creditele de investiții și de întreținere destinate infrastructurilor să facă obiectul unei planificări multianuale și al unor dispoziții menite să asigure continuitatea acestor fonduri. Trebuie luate în considerare și mizele legate de amenajarea teritoriului, de menținerea disponibilității infrastructurilor și de fondurile care trebuie și pot fi mobilizate pe termen scurt și mediu.

1.5

CESE invită de asemenea entitățile europene, naționale și regionale să redefinească condițiile de finanțare a diverselor părți ale infrastructurilor în conformitate cu principiul subsidiarității și în vederea îndeplinirii obiectivului de a întăriri solidaritatea dintre teritorii. În acest scop, Comitetul preconizează o reorientare a fondurilor de transport alocate în cadrul politicii regionale, care reprezintă un instrument cu puternic efect de pârghie în materie de amenajare a teritoriului.

1.6

CESE solicită realizarea de către o entitate independentă la nivel european a unui sondaj de satisfacție a utilizatorilor, bazat pe elemente de apreciere factuale (punctualitate, regularitate, tarife, curățenie, accesibilitate etc.). Această evaluare trebuie efectuată pornind de la o metodologie definită de un comitet de coordonare format din toate părțile interesate (utilizatori, autorități de organizare, operatori, salariați etc.) și capabil să efectueze controale.

1.7

CESE este îngrijorat în legătură cu intenția Comisiei Europene de a revizui Regulamentul nr. 1370/2007/CE privind serviciile publice de transport feroviar și rutier de călători, care este rezultatul unui compromis dificil la nivel interinstituțional. CESE precizează că acest regulament acordă statelor membre multe posibilități de organizare, în conformitate cu principiile proporționalității și subsidiarității și că echilibrul instaurat de regulament merită să fie evaluat, în lumina experienței, așa cum se prevede la articolul 8 alienatul (2) al acestuia.

1.8

În ce privește dispozițiile Regulamentului nr. 1371/2007/CE și viitoarele posibilități de evoluție, CESE solicită Comisiei Europene să analizeze următoarele direcții de îmbunătățire:

consolidarea drepturilor în materie de compensări pentru întârzieri prin compararea întârzierii cu durata totală a traseului respectiv;

consolidarea drepturilor în materie de compensări pentru întârzieri prin despăgubiri directe asumate de operatorul în cauză, fără cercetarea prealabilă a responsabilităților aferente;

simplificarea accesului la formulare și la calea de atac pentru obținerea de compensări, în cadrul unei acțiuni individuale sau colective (utilizarea internetului, ghișee etc.);

consolidarea drepturilor în materie de accesibilitate a persoanelor cu handicap prin obligația de a asigura accesibilitatea în termene scurte (în aceeași zi);

consolidarea drepturilor în materie de securitate prin obligația de instalare a unor dispozitive de chemare a personalului de la bord în caz de pericol sau de probleme de sănătate;

consolidarea drepturilor călătorilor prin angajarea unor mediatori care să soluționeze litigiile dintre diversele părți.

1.9

De altfel, CESE solicită Comisiei Europene și statelor membre să analizeze împreună următoarele direcții de îmbunătățire:

consolidarea drepturilor pasagerilor la informare privind garantarea corespondențelor;

consolidarea drepturilor în materie de siguranță prin definirea liniilor și situațiilor de risc, definirea procedurilor corespunzătoare și angajarea personalului necesar.

1.10

În sfârșit, în conformitate cu principiul subsidiarității, CESE solicită statelor membre să analizeze următoarele direcții de îmbunătățire:

consolidarea drepturilor călătorilor prin posibilitatea de a defini în mod concertat între autoritățile competente, reprezentanții comunelor traversate, călători și reprezentanții acestora, salariați și organizațiile lor sindicale o grilă de interpretare și de control al nivelurilor serviciilor feroviare (regularitate, punctualitate, accesibilitate, curățenie etc.);

consolidarea procedurilor de asistență și de evacuare a călătorilor pe calea ferată, în caz de imobilizare prelungită (peste o oră).

2.   Observații generale: experiențele cetățenilor, utilizatori actuali sau potențiali ai căilor ferate

2.1   Considerații generale

2.1.1

Evaluarea gradului de satisfacție a călătorilor este cu atât mai dificil de definit, la fel cum este și ajungerea la o poziție comună a celor implicați, dat fiind că întreprinderile sunt cele care dețin elementele necesare pentru analiză și că ele definesc în mod unilateral normele de calitate a serviciilor și își evaluează propriile activități pe baza acestora (Regulamentul nr. 1371, articolul 28). Pentru a menționa doar câteva exemple, este vorba și de respectarea angajamentelor referitoare la punctualitate, prețuri, regularitatea serviciului, curățenie, amabilitate, informare, formarea tarifelor etc.

2.1.2

O mare parte dintre călătorii care se confruntă cu probleme în legătură cu serviciile feroviare semnalează și regretă multiplicarea factorilor care generează perturbări, imprevizibilitatea traficului, imposibil de verificat în timp real și lipsa informațiilor în caz de perturbare. Percepția călătorilor este cea a unei degradări continue în anumite state membre. Serviciile feroviare care recunosc dreptul la compensare în temeiul Regulamentului nr. 1371/2007/CE nu permit călătorilor un acces ușor la aceste dispoziții.

2.1.3

În ce privește serviciile feroviare supuse obligației de serviciu public, care sunt responsabile de asigurarea zilnică a marii majorități a transporturilor, în repetate rânduri a fost necesară intervenția autorităților care organizează transporturile sau a autorităților competente pentru a se menține nivelul acestor servicii.

2.1.4

Înmulțirea ofertelor de servicii prestate de actori diferiți, fără legătură și coerență a exploatării între ele, într-un mediu organizațional care a suferit considerabile modificări în structurile sale și care este lipsit de stabilitate și de claritate, a generat o funcționare bazată pe capacitatea de reacție a operatorilor locali, care adesea se află departe de circuitele de informații în timp real, ceea ce provoacă o serie de disfuncționalități și, prin urmare, nemulțumirea călătorilor. Date fiind aceste circumstanțe, pare a fi necesară realizarea unui bilanț al situației sectorului la nivelul fiecărui stat membru, pentru identificarea căilor de urmat.

2.2   Lista neexhaustivă a deficiențelor constatate de călători și/sau de asociațiile acestora:

acces dificil la informații, semnalizare deficientă sau inadecvată;

tarife neclare sau opace;

imposibilitatea planificării călătoriilor suficient de devreme înainte de plecarea trenului, față de termenele maxime de rezervare;

probleme legate de suprarezervare (overbooking);

condiții necorespunzătoare de întâmpinare în trenuri, gări și halte, peroane inadecvate (congestionarea instalațiilor de recepție a pasagerilor) sau nerespectarea normelor de igienă, absența produselor sanitare;

acces defectuos la peroane, gări, halte, instalații de servicii, trenuri pentru persoanele cu handicap; termen de rezervare mult prea lung acordat serviciilor specializate (48 de ore) sau criterii de asistență prea stricte (greutate totală);

insecuritate în trenuri, gări și halte;

întârzieri în punerea la dispoziție a materialului, fără a ține seama de schimbările de peroane în cazul corespondențelor;

plecarea a două trenuri într-un interval scurt de timp de la același peron, în vreme ce există numeroase peroane nefolosite;

spațiu insuficient pentru bagaje;

nu se iau în considerare transporturile multimodale (dificultăți de stocare a bicicletelor, proastă organizare și gestionare sau chiar inexistența corespondenței cu alte moduri de transport, absența informațiilor, a integrării tarifare și a serviciilor);

nepunctualitate, neregularitatea rutelor, anularea trenurilor fără informare prealabilă;

asistență deficientă acordată pasagerilor în caz de perturbări, despăgubiri insuficiente sau refuzul despăgubirii;

eliminarea sau reorganizarea serviciilor și a rutelor fără consultarea prealabilă a pasagerilor, a reprezentanților acestora, a autorităților teritoriale afectate (de exemplu, eliminarea trenurilor de noapte, modificarea orarelor, intervale etc.);

creșterea timpului parcurs între două stații;

accesibilitate deficientă a circuitelor de vânzare și distribuție.

2.3   Principalele cauze ale perturbărilor imprevizibile:

intemperii: neprevăzute prin adaptări tehnice sau proceduri care să permită o mai bună calitate a serviciului prestat;

probleme cu materialele: consecințe ale unui control inadecvat al ciclului de viață al materialelor, al durabilității acestora, combaterea perimării acestora, lipsa de planificare și de continuitate a bugetelor alocate întreținerii;

probleme umane: sinucideri, fapte care au legătură cu accesul la instalații fragile, ale căror efecte și cauze CESE nu dorește să le comenteze în prezentul aviz.

2.4   Aprecieri pozitive și elemente de satisfacție care pot contribui la transferul între moduri:

nivel înalt de securitate a persoanelor și a traficului;

profesionalismul personalului;

posibilitatea ca transportul feroviar că contribuie la amenajarea și dezvoltarea teritoriilor.

3.   Observații speciale: evoluția situației în decursul ultimelor decenii

3.1

Comisia a respectat principiul stabilit în tratat privitor la libera circulație a cetățenilor și a susținut principiul mobilității durabile. Se consideră că transportul feroviar este un mod de transport public de masă performant, adaptabil la cerințele formulate de autoritățile competente, neagresiv față de mediu și care se poate servi de infrastructurile existente, bine întreținute sau care pot fi lesne revitalizate.

3.2

UE a definit o rețea europeană de linii internaționale, pentru a cărei completare s-au efectuat și se vor efectua investiții considerabile. Totuși, această inițiativă a UE trebuie să se bazeze pe o convergență a deciziilor privind investițiile cu statele membre, pentru a li se oferi călătorilor europeni posibilitatea de a călători „de la ușă la ușă”, fără prea multe schimbări ale modului de transport.

3.3

Cu toate acestea, examinarea situațiilor de deservire a teritoriilor și a amenajării acestora a putut da naștere uneori unor opțiuni strategice arbitrare, opțiuni care nu au ținut seama de necesitatea de a concepe transporturile reducându-se numărul de schimbări de mod, care au un efect negativ asupra utilizării transporturilor publice.

3.4

Această examinare prealabilă implică decizii cu consecințe importante și se integrează acum, tot mai mult, în reflecțiile autorităților responsabile, care sunt totuși confruntate cu probleme de finanțare neclară și instabilă pe termen mediu și lung.

3.5

Cu toate acestea, transporturile reprezintă o povară considerabilă pentru bugetele statelor și regiunilor. Cetățenii, conștienți de această situație, mai ales în criza actuală, doresc o transparență reală și informații fiabile. Aceștia sunt în continuare preocupați din cauza lipsei unei contraexpertize suplimentare pentru noile proiecte mari. Așa cum a explicat CESE în avizul său TEN/479, dialogul dintre autorități și societatea civilă reprezintă o chestiune extrem de importantă, mai ales în ce privește investițiile în infrastructuri de transport.

4.   Solicitarea se înscrie în programul de acțiuni prioritare al Comitetului

4.1

Prezentul aviz din proprie inițiativă se înscrie pe linia lucrărilor anterioare:

TEN/432-433 Spațiul feroviar unic european

TEN/454 Foaia de parcurs pentru un spațiu european unic al transporturilor

TEN/471 Orientările Uniunii pentru rețeaua transeuropeană de transport

TEN/479 Cartea albă privind transporturile: către adeziunea și angajamentul societății civile

TEN/480 Drepturile pasagerilor pentru toate tipurile de transport.

4.2

Dorința de a instaura o rețea europeană a transporturilor a mobilizat, cum este normal, mare parte a fondurilor europene pentru marile linii. Acest proces a fost însoțit de decizii de favorizare a creării de linii de mare viteză, uneori în detrimentul modernizării altor axe existente, din cauza restricțiilor bugetare. Reflecția autorităților publice trebuie să consolideze oferta feroviară în cadrul ofertei publice de transport sau chiar, în unele cazuri, să facă din aceasta baza unui sistem multimodal coerent. Din acest punct de vedere, ar fi utilă convergența fondurilor europene în favoarea unei politici coerente de mobilitate durabilă (alocarea fondurilor de transport ale DG Regio).

4.3

Comitetul solicită așadar o evaluare obiectivă a situației actuale a transporturilor feroviare (avantaje/dezavantaje). Comisia va trebui să realizeze această evaluare în deplină transparență, asigurând informațiile necesare și invitând cetățenii să-și exprime așteptările în această chestiune care afectează marea lor majoritate (traseul domiciliu-loc de muncă, deplasări profesionale ocazionale, vizite familiale, vacanțe etc.).

5.   CESE dorește să atragă atenția asupra ansamblului problemelor

5.1

În perioada de criză actuală, de reducere a resurselor publice puse la dispoziție, o politică de redresare bazată pe o strategie de dezvoltare durabilă ar avea efecte benefice asupra numărului locurilor de muncă și a calității acestora, asupra îndeplinirii obiectivelor transferului între moduri și asupra accesului cetățenilor europeni la serviciile de interes general de transport. CESE reamintește că tocmai în această strategie globală trebuie să se înscrie marile lucrări publice.

5.2

CESE atrage atenția asupra faptului că, dacă anumite schimbări de orare sau de trenuri înrăutățesc serviciul prestat, cetățenii ar putea fi constrânși să-și schimbe domiciliul sau locul de muncă. Această mobilitate forțată nu este deloc mobilitatea dorită de concetățenii noștri. CESE subliniază că evoluția se traduce adesea printr-un transfer între modurile de transport (autoturism sau avion), ceea ce contravine politicii preconizate.

5.3

CESE invită Comisia să studieze și să pregătească un program european de reabilitare a rețelelor feroviare și/sau să sprijine viitoarele programe ale statelor membre. Un program european menit să satisfacă așteptările clienților companiilor feroviare s-ar integra cu ușurință în strategiile europene (Strategia pentru dezvoltare durabilă Orizont 2020 etc.). Dialogul cu societatea civilă pe tema politicii în domeniul transporturilor ar fi foarte apreciat de cetățeni. Reorientarea fondurilor de transport alocate în cadrul politicii regionale ar reprezenta un instrument cu puternic efect de pârghie în favoarea acestei strategii.

Bruxelles, 13 decembrie 2012

Președintele Comitetului Economic și Social European

Staffan NILSSON


15.2.2013   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 44/53


Avizul Comitetului Economic și Social European pe tema „Importanța definirii locuințelor sociale ca serviciu de interes economic general” (aviz din proprie inițiativă)

2013/C 44/09

Raportor: dl Raymond HENCKS

La 19 ianuarie 2012, în conformitate cu articolul 29 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, Comitetul Economic și Social European a hotărât să elaboreze un aviz din proprie inițiativă cu privire la

Importanța definirii locuințelor sociale ca serviciu de interes economic general.

La 21 februarie 2012, Biroul a însărcinat Secțiunea pentru transporturi, energie, infrastructură și societatea informațională cu pregătirea lucrărilor Comitetului pe această temă. Secțiunea și-a adoptat avizul la 26 noiembrie 2012.

În cea de-a 485-a sesiune plenară, care a avut loc la 12 și 13 decembrie 2012 (ședința din 13 decembrie), Comitetul Economic și Social European a adoptat prezentul aviz cu 67 de voturi pentru, 5 voturi împotrivă și 4 abțineri.

1.   Dreptul la locuință – principii generale

1.1

Dreptul la locuință este o obligație internațională a statelor membre pe care Uniunea Europeană trebuie să o ia în considerare. Acest drept este recunoscut în Declarația Universală a Drepturilor Omului adoptată de Națiunile Unite, care prevede că „orice om are dreptul la un nivel de trai care să-i asigure sănătatea și bunăstarea lui și a familiei sale, cuprinzând hrana, îmbrăcămintea, locuința, îngrijirea medicală, precum și serviciile sociale necesare”. Carta socială revizuită a Consiliului Europei prevede că, în vederea asigurării exercitării efective a dreptului la locuință, părțile se angajează să ia măsuri destinate să favorizeze accesul la locuință la un nivel adecvat, să prevină și să atenueze lipsa locuințelor în vederea eliminării progresive a acestei situații și să facă accesibil costul locuinței pentru persoanele care nu dispun de resurse suficiente. Dreptul la locuință este prevăzut în numeroase constituții ale statelor membre și/sau face obiectul unor legi specifice pentru punerea sa efectivă în aplicare.

1.2

Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene prevede că, pentru a combate marginalizarea socială și sărăcia, Uniunea recunoaște și respectă dreptul la asistență socială și la asistență în ceea ce privește locuința, destinate să asigure o viață demnă tuturor celor care nu dispun de resurse suficiente, în conformitate cu normele stabilite de dreptul Uniunii și de legislațiile și practicile naționale.

1.3

În majoritatea statelor membre, punerea în practică a acestor drepturi se realizează prin intermediul unui serviciu de interes economic general (SIEG), în conformitate cu articolul 36 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene potrivit căruia Uniunea recunoaște și respectă accesul la serviciile de interes economic general, astfel cum se prevede în legislațiile și practicile naționale, în conformitate cu tratatele, în scopul promovării coeziunii sociale și teritoriale a Uniunii.

1.4

În conformitate cu articolul 106 alineatul (2) din TFUE și în cazurile în care accesul universal la locuință este calificat drept SIEG, întreprinderile însărcinate cu furnizarea acestui serviciu cad sub incidența regulilor UE în domeniul concurenței și fac obiectul interdicției și controlului ajutoarelor de stat numai în situațiile în care aplicarea acestor norme nu împiedică îndeplinirea, în drept sau în fapt, a misiunii specifice care le-a fost încredințată de autoritățile naționale, regionale sau locale. Decizia Comisiei din 20 decembrie 2011 (Decizia SIEG) limitează acordarea de locuințe sociale subvenționate persoanelor defavorizate și grupurilor dezavantajate din punct de vedere social care, din motive financiare, nu sunt în măsură să găsească o locuință în condiții de piață.

1.5

Potrivit Protocolului nr. 26 anexat Tratatului de la Lisabona, responsabilitatea principală pentru punerea la dispoziție, furnizarea, finanțarea și organizarea SIEG revine statelor membre și autorităților lor naționale, regionale și locale, care dispun de competențe discreționare ample în domeniu și de libertate de alegere democratică.

1.6

Totodată, protocol impune, între altele, statelor membre să asigure un nivel ridicat al accesibilității și promovarea accesului universal la serviciile lor de interes general.

1.7

Punerea în practică a dreptului la locuință reprezintă o condiție pentru respectarea altor drepturi fundamentale, precum dreptul la demnitate umană, la protecția vieții private și a domiciliului, a familiei, dreptul la apă, la sănătate, la energie etc. O locuință decentă este esențială pentru dezvoltarea și integrarea în societate a unui individ.

1.8

Caracterul efectiv al dreptului la locuință depinde cel mai adesea și în mare parte de disponibilitatea unei oferte corespunzătoare. Dreptul la locuință se traduce de cele mai multe ori printr-un drept de acces la o locuință decentă și accesibilă din punct de vedere financiar.

1.9

Adesea, garantarea accesului la o locuință nu înseamnă că autoritățile publice trebuie să asigure o locuință pentru toate persoanele care au făcut o cerere în acest sens. Statul sau autoritatea publică responsabilă are datoria politică de a îmbunătăți prin politicile și programele sale accesul întregii populații la locuințe.

1.10

În contextul punerii în aplicare a acestui drept fundamental, având ca obiectiv asigurarea accesului fiecărui cetățean la o locuință decentă la un preț abordabil, intervenția statelor membre în funcționarea piețelor locuințelor îmbracă forme diverse și are loc în grade foarte diferite. Implicarea corespunzătoare a viitorilor locatari în construirea locuințelor sociale contribuie atât la facilitarea accesului lor la acest tip de locuință, cât și la perspectivele lor de ocupare a unui loc de muncă.

1.11

Din această perspectivă, locuința este un bun (public sau de interes social) pentru care statele membre definesc, în funcție de alegerile politice și de preferințele proprii autorităților locale, norme minime legate de caracterul locuibil și de confort, norme specifice de urbanism și în materie de construcții sau valorile efortului maxim, și controlează, în unele cazuri, evoluția prețurilor locuințelor, cum este cazul în Germania, sau stabilesc mecanisme de ajutoare sociale cu destinație specifică sau de ajutoare fiscale, pentru a contribui la ceea ce reprezintă principala componentă de cheltuieli obligatorii a unei gospodării.

2.   Locuințele sociale

2.1

Trebuie remarcat faptul că, în ciuda acestor măsuri, pentru mulți cetățeni ai Uniunii, o locuință decentă nu mai este accesibilă din punct de vedere financiar. În 2010, 5,7 % din populația europeană nu avea locuință (Sursa: Europe Information Service S.A.), în ciuda faptului că Carta socială revizuită a Consiliului Europei ar trebui să reducă numărul persoanelor aflate în această situație, în vederea eradicării progresive a fenomenului, 17,86 % locuia în locuințe supraaglomerate sau necorespunzătoare și 10,10 % dintre gospodării înregistrau o creștere a cheltuielilor pentru locuință, care depășeau 40 % din veniturile lor disponibile.

2.2

De asemenea, multe state membre au optat pentru definirea și organizarea unei oferte paralele de locuințe, denumite „locuințe sociale”, în completarea ofertei prezente în mod natural pe piața privată. Aceste locuințe sociale sunt furnizate în condiții specifice, în principal de către operatori fără scop lucrativ înființați în acest scop, dar și de investitori privați, persoane fizice sau juridice, mandatați în acest scop, subvenționați de autoritățile publice naționale, regionale și locale.

2.3

Toate statele membre, cu excepția Greciei, dispun de un stoc de locuințe sociale. Astfel, 25 de milioane de gospodării europene ocupă o locuință socială, pentru care condițiile în materie de planificare a teritoriului, de acces și de preț sunt definite direct de autoritățile publice ale statelor membre.

2.4

Această ofertă paralelă de locuințe contribuie la atenuarea amplorii ciclurilor din domeniul imobiliar și a fenomenelor de bulă imobiliară, având în vedere că este caracterizată de stabilitate și de controlul prețurilor. Astfel, statele membre care dispun de un stoc important de locuințe sociale nu s-au confruntat cu fenomenele de bulă imobiliară și cu consecințele lor la nivel macro.

2.5

Locuințele sociale reprezintă unul dintre răspunsurile autorităților publice la incapacitatea pieței locuințelor de a satisface ansamblul nevoilor de locuințe și de a garanta accesul la o locuință decentă la un preț/o chirie accesibile pentru toți. Prin implicarea corespunzătoare a viitorilor locatari în construirea locuințelor sociale, acest tip de locuință le este mai accesibil, atitudinea lor față de locuința oferită devine mai pozitivă și au posibilitatea de a dobândi sau de a-și îmbunătăți deprinderile și competențele în muncă, având astfel mai multe șanse pe piața muncii.

2.6

Incapacitatea pieței de a satisface pe deplin nevoile în materie de locuință nu afectează numai persoanele care nu au pur și simplu acces la o locuință, ci și persoanele care ocupă o locuință insalubră, neadaptată sau supraocupată și pe cele care își alocă cea mai mare parte a veniturilor pentru plata chiriei sau a ratelor la creditul imobiliar.

2.7

Nevoile în materie de locuință variază considerabil de la un stat membru la altul, precum și în cadrul aceluiași stat membru, între țările din Vest și cele din Est, între zonele rurale și cele urbane și în cadrul aceleași zone urbane sau între partea centrală a orașelor și periferie.

2.8

În statele membre ale Uniunii Europene sunt aplicate trei abordări diferite:

A)

abordarea reziduală

Locuințele sociale subvenționate de o autoritate publică sunt rezervate exclusiv persoanelor defavorizate sau excluse, identificate în mod clar ca atare. Pentru acest tip de locuințe, regulile cu privire la modul de atribuire sunt foarte stricte. Chiria este acoperită aproape integral de un sistem de asistență socială. Această abordare nu intră în concurență cu sectorul imobiliar privat și corespunde pe deplin definiției locuințelor sociale ca serviciu de interes economic general existente la nivel european, astfel cum este formulată aceasta în Decizia Comisiei Europene din 20 decembrie 2011, care limitează excepția cu privire la notificarea compensațiilor pentru costurile de serviciu public la asigurarea de locuințe sociale pentru persoanele defavorizate și grupurile dezavantajate din punct de vedere social care, din motive financiare, nu sunt în măsură să găsească o locuință în condiții de piață.

Din această categorie fac parte Bulgaria, Cipru, Estonia, Irlanda, Letonia, Lituania, Malta, Portugalia, Regatul Unit, România, Slovacia, Spania (parțial pentru sectorul social locativ) și Ungaria.

B)

abordarea generalistă

Beneficiarii vizați de această abordare sunt persoane defavorizate sau excluse (abordarea reziduală) și persoane cu resurse modeste, pentru care accesul la o locuință corespunzătoare este dificil din cauza precarității veniturilor lor. Accesul la locuință este în general condiționat de anumite plafoane ale veniturilor și de compoziția gospodăriei. Chiriile sunt reglementate și rămân abordabile. De regulă, această abordare are o influență limitată asupra nivelului global al ofertei de locuințe și asupra prețurilor și nu nu intră în conflict cu piața imobiliară privată, având în vedere că marjele de profit rămân foarte mici.

Această abordare privește categorii mai largi de populație, însă răspunde și exigențelor UE de concentrare pe o cerere socială. Este practicată în Austria, Belgia, Finlanda, Franța, Germania, Italia, Luxemburg, Polonia, Republica Cehă, Slovenia și Spania (pentru accesul la proprietate).

C)

abordarea universală, aplicată în Danemarca și, în mod diferit, în Țările de Jos

În Țările de Jos, potrivit acestei abordări, trebuie să se ofere locuință tuturor cetățenilor, indiferent care sunt veniturile acestora (inclusiv persoanelor defavorizate sau cu venituri modeste), și reprezintă o ofertă complementară pe piața imobiliară tradițională. Ea influențează puternic condițiile de piață și prețurile prin intermediul unei politici tarifare bazate pe costurile reale ale locuințelor și neraportate la valoarea de piață, oferind în același timp garanția ocupării locuințelor, garanție pe care piața din sectorul privat nu o oferă.

Datorită absenței concentrării pe o cerere socială determinată, această abordare universală cu privire la locuințe este contestată de Comisia Europeană, care consideră că nu respectă definiția dată de UE SIEG în domeniul locuințelor. Abordarea universală nu mai este în vigoare în Suedia, care a renunțat la calificarea explicită a locuințelor ca SIEG.

În Danemarca, abordarea universală este strâns legată de modelul social. Ea nu limitează noțiunea de persoane sau grupuri defavorizate, vulnerabile sau excluse în funcție de un anumit nivel al veniturilor. Accentul se pune pe asigurarea unor locuințe abordabile ca preț și accesibile pentru persoanele care au nevoie de acestea. Abordarea completează piața imobiliară tradițională prin eliminarea obligațiilor sociale juridice, asigurând egalitatea și mixitatea socială în materie de origine etnică, gen, nivelul veniturilor, vârstă, handicap sau nevoi pe plan mental sau fizic. Politica tarifară este reglementată și bazată pe costurile reale, ceea ce exclude posibilitatea supracompensării.

3.   Locuințele sociale și dreptul comunitar

3.1

Având în vedere incapacitatea forțelor pieței de a asigura singure o locuință decentă pentru fiecare cetățean, locuințele sociale se pot înscrie, din perspectiva dreptului comunitar, în noțiunea de serviciu de interes economic general (SIEG), cu condiția să fie calificate ca atare în statul membru respectiv, putând, în acest caz, să beneficieze de subvenții sau de compensații publice.

3.2

Protocolul nr. 26 anexat Tratatului de la Lisabona confirmă rolul esențial și competențele discreționare ample ale autorităților naționale, regionale și locale în ceea ce privește furnizarea, punerea în funcțiune și organizarea serviciilor de interes economic general într-un mod care să răspundă cât mai bine nevoilor utilizatorilor. Locuințele sociale sunt supuse obligațiilor de serviciu public definite de autoritățile publice naționale, regionale sau locale, sub aspectul programării, al prețului, al condițiilor de atribuire și de ocupare. Totodată, protocolul impune statelor membre să asigure, între altele, un nivel ridicat al accesibilității SIEG, egalitatea de tratament și promovarea accesului universal și a drepturilor utilizatorilor.

3.3

Dacă sunt calificate drept SIEG, locuințele sociale cad sub incidența dispozițiilor articolelor 14 și 106 alineatul (2) din TFUE, precum și a Protocolului nr. 26, care, în materie de definire a SEIG de către statele membre, stabilește principiul preferințelor colective de natură socială și culturală și al satisfacerii nevoilor, așa cum se exprimă acestea la nivel local. Aceste dispoziții stabilesc supremația obiectivului de realizare a misiunilor politicii în domeniul locuințelor sociale față de exigența de respectare a regulilor de concurență și a celor în domeniul pieței interne, în limita anumitor condiții, stabilite în Decizia SIEG, după cum se menționează la punctul 3.6.

3.4

Aplicarea acestor dispoziții ale TFUE a determinat Comisia să excepteze de la obligația de notificare prealabilă a ajutoarelor stat acordate entităților responsabile cu furnizarea locuințelor sociale.

3.5

Calificarea locuințelor sociale ca SIEG de către statele membre este supusă numai unei verificări pentru eventuale erori manifeste de apreciere din partea Comisiei Europene, sub controlul Curții de Justiție a Uniunii Europene.

3.6

În acest domeniu, pe baza argumentului că „serviciul public are un caracter social”, Comisia Europeană consideră că locuința socială trebuie definită „în legătură directă cu persoanele defavorizate sau cu grupurile dezavantajate din punct de vedere social”, și nu în funcție de diversitatea nevoilor în materie de locuință, așa cum se exprimă acestea pe piețele locale ale locuinței. Aceasta este o sursă permanentă de conflict între Comisie și unele state membre, entități responsabile cu furnizarea locuințelor sociale și reprezentanți ai locatarilor din locuințele sociale, care nu sunt de acord cu punctul de vedere al Comisiei, în timp ce alți actori îl împărtășesc.

4.   Un cadru juridic destabilizator pentru politicile în domeniul locuințelor sociale ale statelor membre

4.1

Practica decizională a Comisiei Europene în materie de control al erorilor manifeste de calificare a locuințelor sociale ca serviciu de interes economic general a dus la o serie de modificări în alegerile politice ale anumitor state membre pentru organizarea și finanțarea politicilor în domeniul locuințelor sociale și a generat litigii.

4.2

În Țările de Jos, aplicarea acestei practici decizionale a dus la excluderea de la accesul la o locuință socială a aproximativ 400 000 de gospodării, considerate prea înstărite pentru a avea dreptul la o locuință socială potrivit criteriilor Comisiei, însă, în practică, cu o situație insuficient de bună pentru a le permite accesul la o locuință în condițiile de piață.

4.3

În Suedia, refuzul de a aplica această practică decizională a determinat autoritățile publice să excludă locuințele sociale din categoria serviciilor de interes economic general, afectând astfel modul de finanțare a acestora sub forma compensațiilor pentru obligația de serviciu public, singurele compatibile cu principiul interdicției ajutoarelor de stat prevăzut în Tratat.

4.4

În Franța, Union nationale de la propriété immobilière (Uniunea națională a sectorului imobiliar) a depus o plângere la Comisia Europeană împotriva statului francez, invocând în special că nivelurile plafoanelor de venituri impuse pentru accesul la o locuință socială ar fi prea ridicate și nu ar permite respectarea practicii decizionale a Comisiei.

4.5

Propunerile de directivă privind achizițiile publice și concesiunile determină includerea în domeniile lor de aplicare și aplicarea dispozițiilor în materie de achiziții publice a cooperării între entitățile responsabile cu furnizarea locuințelor sociale care se înscriu în noțiunea de întreprinderi sociale și de organisme de drept public. Extinzând la toate autoritățile contractante jurisprudența privind cooperarea dintre autoritățile publice, Comisia Europeană determină subminarea practicilor de cooperare și de punere în comun a mijloacelor necesare modernizării locuințelor sociale, bunei administrări și consolidării dimensiunii locale a acestora.

4.6

Aceste exemple concrete ilustrează efectele directe pe care dreptul Uniunii Europene le are asupra condițiilor în care sunt definite, organizate și finanțate politicile în domeniul locuințelor sociale de către statele membre și impun definirea unui cadru juridic favorabil dezvoltării locuințelor sociale în Uniunea Europeană.

4.7

Ca urmare a multiplelor sale dimensiuni și a faptului că este larg răspândită în Uniunea Europeană, politica în domeniul locuințelor sociale are un rol-cheie în punerea în aplicare a Strategiei Europa 2020. Aceasta contribuie activ la obiectivul de transformare a economiei Uniunii într-o economie inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii, prin aceea că ajută la asigurarea unui nivel ridicat de ocupare a forței de muncă, de productivitate, de incluziune și de coeziune socială și că are un rol activ în combaterea sărăciei și a schimbărilor climatice, luptând totodată împotriva sărăciei energetice.

4.8

Deși statele membre trebuie să-și adopte propriile obiective naționale în fiecare dintre aceste domenii, inclusiv în materie de dezvoltare a unei oferte de locuințe sociale, la nivel european trebuie să se adopte măsuri concrete care să sprijine Strategia Europa 2020, inclusiv în domeniul locuințelor sociale.

5.   Politici în domeniul locuințelor sociale care se înscriu pe deplin în obiectivele Strategiei Europa 2020 și în obiectivul de a asigura o mai bună guvernanță economică

5.1

Politica în domeniul locuințelor sociale contribuie activ la realizarea mai multor obiective ale Strategiei Europa 2020, prin faptul că sprijină strategia de creștere și de asigurare a atractivității regiunilor, investițiile generate și crearea de locuri de muncă care nu pot fi delocalizate, combaterea sărăciei și a excluziunii sociale și angajarea în lupta împotriva schimbărilor climatice și a sărăciei energetice.

5.2

Astfel, Uniunea Europeană este al doilea producător mondial de locuințe sociale, după China, făcând din politica în domeniul locuințelor sociale o politică care sprijină creșterea economică și urbană și care atenuează fenomenele de bulă imobiliară în sectorul privat al construcțiilor imobiliare.

5.3

Potrivit propunerilor Comisiei Europene, politica în domeniul locuințelor sociale este pe deplin eligibilă pentru finanțare din fondurile structurale pentru perioada 2014-2020, în special în domeniul renovării termice și al promovării energiilor regenerabile, în domeniul acțiunilor integrate de dezvoltare urbană durabilă și de combatere a excluziunii prin accesul comunităților marginalizate la locuință și la servicii sociale la prețuri accesibile și de calitate.

5.4

Politica în domeniul locuințelor sociale oferă un răspuns concret și eficace la dorința Comisiei și a Consiliului de a consolida guvernanța economică a zonei euro, în special a supravegherii bulelor imobiliare și a efectelor dezastruoase ale acestora asupra echilibrelor macroeconomice și sociale. Dezvoltarea unei oferte paralele de locuințe sociale contribuie la scăderea amplitudinii fenomenelor de bulă imobiliară și a ciclurilor piețelor locuințelor.

5.5

În cazul în care, din motive bugetare sau ca urmare a unei interpretări prea restrictive a definiției persoanelor defavorizate sau grupurilor dezavantajate din punct de vedere social, un stat membru nu mai este capabil că adapteze oferta de locuințe sociale nevoilor reale ale cetățenilor săi, în conformitate cu angajamentele sale internaționale privind dreptul la locuință, accesul universal la o locuință decentă și accesibilă nu va putea fi asigurat decât cu prețul unei ingerințe majore a autorităților publice pe piața privată.

6.   Confruntarea cu noile provocări energetice și sociale

6.1

Politica în domeniul locuințelor sociale trebuie să facă față noii situații climatice și necesității de a îmbunătăți performanța energetică a stocului de locuințe existent și a noii oferte de locuințe. Politicile de investiții energetice puse în aplicare de entitățile responsabile cu furnizarea locuințelor sociale trebuie să se bucure de sprijin public, întrucât ele contribuie în același timp la combaterea schimbărilor climatice, a sărăciei energetice a gospodăriilor cu venituri modeste, la promovarea ocupării forței de muncă locale și la dezvoltarea economică a regiunilor. Politica de coeziune poate contribui activ la această dinamică, constituind un efect de pârghie pentru mobilizarea altor surse de finanțare complementare.

6.2

Îmbătrânirea populației reprezintă, la rândul ei, o provocare importantă având în vedere necesitatea de adaptare a stocului de locuințe sociale la nevoile persoanelor în vârstă și dependente și la dezvoltarea noilor servicii integrate, care permit menținerea la domiciliu a persoanelor dependente și accesibilitatea acestor locuințe.

6.3

Sărăcirea din ce în ce mai accentuată a gospodăriilor care beneficiază și/sau solicită locuințe sociale face cu atât mai importantă nevoia de mixitate socială și de calitate a ofertei de locuințe sociale la nivelul regiunilor, precum și de concepere a unor abordări integrate de dezvoltare urbană durabilă, care să acopere dimensiunile sociale, economice, urbane și de mediu, promovate în propunerea de regulament privind FEDER a Comisiei Europene.

7.   Rolul Uniunii Europene

7.1

Uniunea Europeană trebuie să garanteze în primul rând un cadru juridic favorabil dezvoltării locuințelor sociale în statele membre, atât referitor la finanțarea acestei oferte, cât și la modalitățile de definire și de funcționare a politicii în domeniu. Acest cadru juridic favorabil se referă la controlul erorilor manifeste de calificare ca serviciu de interes economic general, la compatibilitatea ajutoarelor de stat acordate entităților responsabile cu furnizarea locuințelor sociale, la aplicarea dispozițiilor privind achizițiile publice și la cooperarea între entitățile responsabile cu furnizarea locuințelor sociale, precum și la aplicarea unei TVA mai mici, având în vedere calitatea acestora de bunuri de primă necesitate.

7.2

Comisia Europeană ar trebui să-și reconsidere practica decizională referitoare la controlul erorilor manifeste de calificare a locuințelor sociale ca serviciu de interes economic general, întrucât este posibil ca aceasta să nu fie întotdeauna adaptată trăsăturilor specifice ale sectorului. Comisia trebuie să lase statelor membre responsabilitatea de a defini condițiile de acces la locuințele sociale, precum și condițiile financiare, în funcție de nevoile și preferințele locale, precum și de nevoile reale ale persoanelor defavorizate și ale grupurilor dezavantajate din punct de vedere social, în conformitate cu dispozițiile Protocolului nr. 26 privind serviciile de interes general.

7.3

CESE salută decizia Comisiei Europene de a reînnoi excepția de notificare a ajutoarelor de stat sub formă de compensații pentru obligația de serviciu public acordate entităților responsabile cu furnizarea locuințelor sociale, precum și faptul că a ținut seama de anumite particularități, în special în ceea ce privește durata mandatului și investițiile pe termen lung.

7.4

CESE salută, de asemenea, intenția Comisiei Europene, exprimată în cadrul unei comunicări privind antreprenoriatul social, de a promova un ecosistem favorabil dezvoltării întreprinderilor sociale în Uniunea Europeană, inclusiv în materie de acces la locuințe, și de a încuraja constituirea fondurilor de investiții solidare. Comitetul subliniază necesitatea de a menține rolul partenerilor sociali în statele membre în care, în mod tradițional, aceștia sunt implicați în gestionarea sectorului locuințelor sociale.

7.5

Comisia, Parlamentul și Consiliul ar trebui să introducă în propunerile de directive privind achizițiile publice și concesiunile formele de cooperare între entitățile responsabile cu furnizarea locuințelor sociale, în calitate de organisme de drept public și de întreprinderi sociale și să le includă în sfera cooperării public-public, ținând seama de finalitatea de interes public a acestor entități și de participațiile publice sau private ale acestora.

7.6

Comisia Europeană ar trebui să-și revizuiască propunerile referitoare la viitorul sistemului comun privind TVA-ul, menținând posibilitatea ca statele membre să aplice un nivel redus al taxei pentru construcția și renovarea locuințelor sociale, indiferent dacă lucrările sunt realizate de operatori din sectorul public, social sau privat, având în vedere calitatea acestora de bun de primă necesitate cu caracter local, care nu afectează schimburile comerciale dintre statele membre și buna funcționare a pieței interne.

7.7

De asemenea, Uniunea Europeană trebuie să sprijine statele membre în vederea dezvoltării ofertei de locuințe sociale și a modernizării acesteia, astfel încât să răspundă noilor provocări demografice, sociale și climatice și, astfel, să contribuie activ la realizarea obiectivelor Strategiei Europa 2020.

7.8

CESE salută în acest context propunerea Comisiei referitoare la regulamentele FEDER și FSE, care introduce eligibilitatea pentru finanțarea prin fondurile structurale 2014-2020 a investițiilor prioritare în domeniul renovării termice a locuințelor sociale, al acțiunilor integrate de dezvoltare urbană durabilă, al accesului la o locuință socială de calitate la un preț accesibil pentru comunitățile marginalizate și al promovării întreprinderilor sociale. CESE reamintește că obiectivul constă în a propune locuințe sociale de calitate tuturor celor care au nevoie.

7.9

CESE consideră că aceste măsuri sunt necesare și că trebuie să însoțească dispozițiile propunerii de directivă privind eficiența energetică a Comisiei Europene, care impune entităților responsabile cu furnizarea locuințelor sociale să reabiliteze termic 4 % din stocul de locuințe sociale în fiecare an. O astfel de obligație trebuie sprijinită prin măsuri specifice de finanțare a investițiilor pe care le presupune, în principal prin intermediul FEDER, dar și prin crearea unui fond de investiții la nivel european.

7.10

Parlamentul și Consiliul ar trebui să adopte propunerile Comisiei privind regulamentele FEDER și FSE, care contribuie la punerea în aplicare a Strategiei Europa 2020 și care recunosc, pentru prima oară în regulamentele referitoare la fondurile structurale, rolul prioritar al politicii în domeniul locuințelor în cadrul politicilor de investiții ale statelor membre în contextul politicii de coeziune 2014-2020.

7.11

Reglementarea piețelor locuinței în statele membre reprezintă o provocare importantă pentru stabilitatea zonei euro, ținând seama de impactul macroeconomic și social al fenomenelor de bulă imobiliară. Politica în domeniul locuințelor sociale contribuie la stabilizarea piețelor locuințelor și la reglementarea ciclurilor imobiliare.

7.12

CESE salută propunerea Comisiei de a institui o supraveghere macroeconomică consolidată a zonei euro și de a include în aceasta o componentă referitoare la efectele macroeconomice ale bulelor imobiliare. CESE consideră că acest mecanism de supraveghere consolidat trebuie însoțit de măsuri de promovare, în statele membre, a unor instrumente inteligente de reglementare a piețelor locuințelor și de dezvoltare a unei oferte de locuințe sociale și private care să stabilizeze și să modereze ciclurile imobiliare, compatibilă cu o urbanizare durabilă.

7.13

CESE consideră că este indispensabil să se inițieze un proces de reflecție cu privire la rezervele europene de stabilizare a finanțării locuințelor sociale, ca parte a modelului social european. Ar trebui avută în vedere ideea unui cont de economii popular european limitat, dedicat locuințelor sociale. Acest cont s-ar putea deschide online la BEI, care ar urma să asigure gestionarea fondurilor. O astfel de procedură ar avea funcția dublă de a stabiliza investițiile în locuințele sociale și de a genera un puternic sentiment de apartenență civică în rândul depunătorilor.

Bruxelles, 13 decembrie 2012

Președintele Comitetului Economic și Social European

Staffan NILSSON


15.2.2013   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 44/59


Avizul Comitetului Economic și Social European pe tema „O societate civilă emergentă în China: contribuția societății civile la Anul dialogului intercultural UE-China și impactul său durabil”

2013/C 44/10

Raportor: dna Anne-Marie SIGMUND

Biroul Comitetului Economic și Social European a hotărât la 16 septembrie 2010 elaborarea unui aviz pe tema:

O societate civilă emergentă în China: contribuția societății civile la Anul dialogului intercultural UE-China și impactul său durabil

Secțiunea pentru relații externe, însărcinată cu pregătirea lucrărilor Comitetului pe această temă, și-a adoptat avizul la 20 noiembrie 2012. Raportor: dna Anne-Marie SIGMUND.

În cea de-a 485-a sesiune plenară, care a avut loc la 12 și 13 decembrie 2012 (ședința din 13 decembrie 2012), Comitetul Economic și Social European a adoptat prezentul aviz cu 68 de voturi pentru, 1 vot împotrivă și 5 abțineri

1.   Recomandări

1.1

Comitetul solicită Comisiei să îl informeze cu privire la activitățile în curs ale diferitelor grupuri de lucru care au fost înființate în cadrul celui de-al treilea pilon, al „dialogului interuman”. Ca platformă instituțională a dialogului civil la nivelul UE, Comitetul a acumulat deja un know how și o experiență considerabile, pe care le poate utiliza pentru dezvoltarea unui astfel de dialog cu China. Comitetul a afirmat deja în 1999: „cultura structurează domeniul de acțiune al societății civile” (1) și consideră prin urmare cultura, în accepțiunea conceptuală vastă pe care o dă termenului, drept o temă orizontală. Această abordare este cea mai potrivită pentru a însoți și a sprijini, în limitele competențelor sale, politica de „soft power” a partenerilor de dialog UE și China.

1.2

Ar trebui în primul rând aprofundate inițiativele „interumane” la un nivel cât mai de jos prin schimburi extinse de studenți, eventual prin programe proprii de „stagii” și prin parteneriate între orașe și comune.

1.3

Ar trebui acordată atenție extinderii turismului cultural. Experiența a arătat că turismul cultural nu este important doar pentru stimularea economiei, ci contribuie în plus, în mod durabil, și la o mai bună înțelegere reciprocă.

1.4

Trebuie să se ceară respectarea normelor internaționale în domeniile drepturilor omului și libertăților fundamentale și democratice, care reprezintă premise importante ale expresiei culturale, ale schimburilor culturale și ale diversității culturale.

1.5

Domeniul educației și formării (și al învățării în rândul adulților) ar trebui inclus în activitățile comune, deoarece în acest sector al dialogului intercultural se deschid posibilități diverse care merg de la învățarea limbii până la însușirea unui bun comportament de consumator, informarea în chestiuni de mediu etc.

1.6

În scopul unei sensibilizări durabile a publicului, Comitetul propune organizarea anuală a unei „Zile a întâlnirii între UE și China”, care să includă manifestări culturale de ambele părți.

1.7

Ar trebui promovat în cât mai multe domenii schimbul de bune practici (ar putea participa actori importanți din domeniul socioeconomic, precum partenerii sociali și organismele din domeniul drepturilor omului, atât din mediile oficiale, cât și din opoziție, dar și diferite instituții de învățământ și formare, experți din domenii speciale, cum ar fi chestiunile legate de protecția consumatorilor, protecția mediului, sistemul penitenciar etc.).

1.8

În orice caz, inițiativele în curs ar trebuie interconectate mai bine, iar schimbul de informații între toți actorii ar trebui îmbunătățit, deoarece în prezent o serie de inițiative se derulează mai mult sau mai puțin izolat, sinergii valoroase pierzându-se (a se vedea de exemplu dialogul cultural EUNIC-China).

1.9

Cooperarea între mijloacele de comunicare în masă (televiziune, presa scrisă), precum și formarea și perfecționarea profesională în comun a jurnaliștilor ar trebui consolidate, ambele fiind utile pentru a pătrunde în straturi mai largi ale populației (2).

1.10

În conformitate cu articolul 167 alineatul (3) TFUE, Comitetul va verifica ce alte inițiative suplimentare durabile poate lansa în cadrul cooperării sale deja existente cu China și este, de asemenea, gata să pună la dispoziția altor actori o platformă pentru schimbul de informații și de opinii.

2.   Context

2.1

De la Agenda Europeană pentru Cultură 2007, s-a impus treptat un nou cadru strategic pentru acțiunea externă a Uniunii, în care culturii îi revine o poziție specială.

Această politică de „soft-power” își găsește continuarea și aplicarea consecventă în actualul „An al dialogului intercultural UE-China” și în structurile planificate pe termen lung în cadrul „politicii interculturale” a Uniunii.

De altfel, această abordare europeană a fost apărată aproape concomitent de președintele Hu Jintao la cel de-al 17 lea Congres al Partidului Comunist Chinez. Hu Jintao a solicitat cu acea ocazie ca China să investească mai mult în resursele sale de „soft power”.

2.2

Declarația comună UE-China pe tema culturii din 22 octombrie 2007 a avut drept rezultat intensificarea cooperării și dialogului în domeniul culturii și lansarea unor schimburi politice mai intense privind învățământul general și formarea profesională, inclusiv multilingvismul.

2.3

În mai 2011, reprezentanți la nivel înalt din partea UE și China au convenit să extindă această cooperare prin crearea unui „al treilea pilon” în cadrul parteneriatului strategic dintre UE și China, și anume prin „dialogul interuman” europeano-chinez la nivel înalt. Oficial, instituirea acestui cel de-al „treilea pilon” a fost decisă la Summitul UE-China din 14 și 15 februarie 2012.

2.4

În acest context trebuie privit și „Anul dialogului intercultural UE-China 2012”, care a fost decis la Summitul UE-China 2010 de înalți reprezentanți ai UE și China și a fost inaugurat oficial la 1 februarie 2012 la Bruxelles.

2.5

Viziunea aflată la baza acestui an nu include doar intensificarea relațiilor culturale, ci și promovarea dialogului politic și cu societatea civilă în interesul stabilirii unor relații pozitive și pe termen lung între UE și China (3). Prin unirea eforturilor și identificarea sinergiilor se așteaptă ca Anul dialogului intercultural să promoveze dialogul cu societatea civilă din UE și China și să aibă un impact durabil.

3.   Introducere

3.1

Prezentul aviz se bazează pe Avizul CESE 413/2006 (raportor: dl SHARMA) și pe rezultatele studiului comandat ulterior de CESE (4), care conține o analiză actuală cuprinzătoare a societății civile chineze.

3.2

Avizul contextualizează cunoștințele prezentate în studiu, punându-le în legătură cu evoluția istorică și cu Anul dialogului intercultural UE-China 2012, precum și cu domeniul de sarcini și posibilitățile care decurg din acesta.

3.3

Deosebit de importantă în opinia Comitetului este așteptarea Comisiei Europene, formulată în cadrul conceptului de An al dialogului intercultural, ca „Anul dialogului intercultural să contribuie la dialogul dintre societățile civile din UE și China”. Ca platformă instituționalizată a dialogului civil la nivelul UE, Comitetul este gata să își asume un rol similar în cadrul relațiilor UE-China.

3.4

Deja în 1999, Comitetul s-a declarat în favoarea unui concept extins de cultură, care să includă, pe lângă artă, și patrimoniul cultural și domenii precum educația, formarea și știința. Mai mult, a constatat că dezvoltarea politică a societății civile este, de asemenea, un proces cultural (5), care marchează viața de zi cu zi a cetățenilor.

3.5

CESE consideră că mobilitatea persoanelor este o componentă esențială a schimbului cultural dintre popoare; prin urmare solicită eliminarea tuturor obstacolelor aflate în calea unei astfel de libertăți de circulație.

3.6

Comitetul a elaborat un aviz cu privire la „Anul european al dialogului intercultural 2008” (6), în care și-a exprimat printre altele în mod explicit sprijinul față de poziția Comisiei conform căreia influența patrimoniului cultural asupra modului nostru de viață este foarte importantă. Această influență este importantă și trebuie luată în considerare chiar și la nivelul UE, însă în cadrul dialogului intercultural UE-China are o semnificație absolut specială.

3.7

În domeniul istoriei și filozofiei europene a dreptului, Montesquieu (7) a evidențiat deja în 1748, pe lângă separația puterilor (care stă la baza oricărui sistem democratic), și relația dintre ordinea juridică, pe de o parte, și condițiile naturale (geografie, climă) ale unei țări și stadiul de dezvoltare economică, socială și culturală al unui popor, pe de altă parte.

3.8

În spiritul înțelegerii promovate de Comitet a culturii ca recunoaștere a unor valori comune, este indispensabil ca în cadrul acestui An al dialogului intercultural UE-China, care este un eveniment foarte important, să se poarte și să se aprofundeze un dialog despre acele valori care determină acțiunea politică a Uniunii Europene (8). În acest sens, pe lângă o necesitate politică imperioasă, există și un temei juridic obligatoriu în articolul 21 TUE (9).

3.9

În plus, titlul XIII (Cultura) din TFUE conține la articolul 167 alineatul (3) următoarea prevedere: „Uniunea și statele membre favorizează cooperarea cu țările terțe și cu organizațiile internaționale care au competențe în domeniul culturii și, în special, cu Consiliul Europei”. Deoarece conform unei opinii juridice unanime, prin „Uniune” nu se înțeleg doar instituțiile europene, ci – în domeniile lor respective de competență – și organele consultative, Comitetul poate revendica în acest context un mandat bazat pe dreptul primar pentru lansarea unor inițiative corespunzătoare în cadrul activităților sale.

3.10

Un document de referință esențial pentru „Anul dialogului intercultural UE-China 2012” este și Rezoluția Parlamentului European din 12 mai 2011 (10), în care Parlamentul European face trimitere la rolul major al societății civile în această cooperare și „evidențiază că libertățile democratice și fundamentale, precum libertatea de exprimare, libertatea presei, libertatea de a trăi la adăpost de nevoi, teamă, intoleranță și ură, libertatea de acces la informații tipărite și digitale, precum și privilegiul de a se conecta și a comunica online și offline constituie importante cerințe care condiționează în prealabil exprimarea culturală, schimburile culturale și diversitatea culturală”.

3.11

Plecând de la aceste premise, Comitetul este convins că dialogul intercultural dintre UE și China reprezintă un instrument valoros, care, ca bază pentru cooperarea în domeniul economic, social, juridic sau politic, poate contribui la întărirea înțelegerii și astfel a încrederii reciproce. Pe această bază de cooperare, se consolidează, de asemenea, durabilitatea tuturor eforturilor comune. În acest scop va fi însă necesar ca atât partea europeană, cât și partea chineză să creeze structurile coordonate necesare și să conceapă și să pună în practică proiecte concrete.

4.   Observații generale

4.1   Cetățenii și statul în China

4.1.1

În tradiția chineză, în special în spiritul confucianismului, individului i se atribuie o altă poziție decât în tradiția europeană. Subordonarea individului unor entități colective mai mari (în primul rând familia de bază și clanul, astăzi partidul, statul) a marcat societatea chineză vreme de mai bine de două milenii. Ideea „statului” a fost în mod necesar diferită în Europa – având în vedere procesul întins pe mai multe secole de formare a unor state concurente – față de China unde conceptul de „tian xia” („totul sub cer”) se contopea cu granițele externe ale statului, înainte ca puterile coloniale să pună conducerea de stat chineză (pe atunci manciuriană) în fața paradigmei granițelor naționale. Dezvoltarea istorică a structurii politice a Chinei ține seama de condițiile dezvoltării internaționale globale din secolele XX și XXI, dar transformarea internă se află abia într-un stadiu incipient. Puterea Partidului Comunist Chinez asupra individului este predominantă, deoarece partidul consideră că individul nu este încă suficient de „luminat” pentru a i se încredința răspunderea proprie față de sine, ceea ce împiedică progresele democratice. Prin ascensiunea extrem de rapidă a Chinei în comunitatea internațională (din izolarea autoimpusă a anilor 1960) prin stabilirea unor relații de cea mai diversă natură (la nivel internațional și bilateral), devin posibile din ce în ce mai multe contacte „interumane”, care pun sub semnul întrebării această viziune.

4.2   Drepturile individuale în China

4.2.1

În UE, evoluția către statul social modern a dat naștere „cetățeniei sociale”, care pune accentul pe drepturile individuale, dar garantează și drepturile colective. Trebuie astfel să se țină seama de faptul că între cele două spații culturale ample „China” și „Europa” (cu toată diversitatea lor internă) există diferențe mari, provenite din evoluția lor istorică specifică, în special în ceea ce privește relația dintre individ și societate. Desigur, aceasta nu înseamnă că violările drepturilor omului trebuie tolerate. Acestea sunt inacceptabile în orice caz. Ar trebui totuși consolidată baza pentru dialogul activ, care face posibil un mod de a proceda pragmatic, - bazat și pe exemple de bune practici.

4.2.2

Atât în Uniune, cât și în China acționează influența menționată mai sus a propriului patrimoniu cultural asupra concepției și modului actual de viață, ca și în cazul relației reciproce schițate de Montesquieu între structurile geografice, economice, sociale și politice, apărute în cursul istoriei, și actuala atitudine față de drept și practica juridică actuală.

4.2.3

Ca membru activ al ONU și al organizațiilor sale (inclusiv OIM etc.) și în special ca membru permanent al Consiliului de Securitate, Republica Populară Chineză are răspunderea de a pune în aplicare spiritul și valorile Națiunilor Unite. Acesta include și recunoașterea tuturor deciziilor ONU cu privire la chestiuni legate de drepturile omului (Carta ONU).

În realitatea cotidiană, în special în domeniul drepturilor sociale și personale, dar și al drepturilor consumatorilor și ale lucrătorilor, China este însă departe de o astfel de aplicare. În mod regulat, se constată încălcări ale acordurilor și normelor internaționale (11), același lucru fiind valabil pentru domeniul mediului.

4.2.4

Carta drepturilor omului a ONU (12) prevede că individul se bucură de protecție în orice circumstanțe. Discrepanța față de modelul de societate chinez tradițional este evidentă, deoarece în concepția chineză a unei societăți armonioase, unitatea și stabilitatea cerute de guvern constituie baza și premisa pentru aplicarea drepturilor omului. Cu toate acestea, încălcările acestor drepturi nu pot fi justificate prin invocarea diferențelor culturale și merită în orice caz condamnate.

Se constată că marile transformări produse în cursul modernizării Chinei includ și relația dintre societate și individ, însă acest proces se află într-un stadiu incipient care nu permite în prezent previziuni privind evoluția sa.

4.2.5

În conformitate cu articolul 21 TUE, instituțiile și organismele publice ale Uniunii, inclusiv Comitetul, au datoria să contribuie la asigurarea unei mai bune aplicări la nivel mondial a valorilor și principiilor obligatorii ale Uniunii, deci și a indivizibilității drepturilor omului și libertăților fundamentale. Dacă este cazul, organele Uniunii pot lua public poziție sau reacționa cu mijloace politice dacă consideră că aceste valori și principii nu sunt respectate. Acest lucru este valabil și pentru relațiile dintre Uniune și China.

Comitetul consideră că una dintre marile provocări ale Anului dialogului intercultural constă în inițierea unui „dialog al valorilor”, pentru a identifica, tocmai în domeniul drepturilor omului, exemple de bune practici, care să facă cu putință progrese inițiale.

În acest context, ar trebui să se țină seama în cursul activităților viitoare de experiențele acumulate de Comitet în cadrul Mesei rotunde UE-China și al Asociației Internaționale a CES și a Instituțiilor Similare (AICESIS).

4.2.6

Scopul oricărui dialog este de a elimina prejudecățile, de a dobândi cunoștințe, de a înțelege viziuni și practici diverse și de a formula soluții concrete.

Pe baza înțelegerii de ambele părți a faptului că principiul demnității umane, pe care se bazează drepturile omului, definește în definitiv orice ordine politică, pot fi găsite fără îndoială în cadrul dialogului intercultural UE-China mecanisme pentru a discuta constructiv chestiunea drepturilor omului (fără ca Uniunea să renunțe la dreptul său de a protesta împotriva unor încălcări inacceptabile din punctul său de vedere).

4.3   Situația și importanța actuală a societății civile în China

4.3.1

Foarte probabil, o provocare esențială pentru China în viitor rezidă în faptul că la sărăcia existentă s-a adăugat o acumulare accelerată de bogăție privată, apărând și adâncindu-se decalajul de venituri și avere. Această problemă este intensificată de evoluția demografică și are un impact durabil asupra activităților societății civile.

4.3.2

Date fiind modul lor de apariție și structurile politice existente în cadrul cărora își desfășoară activitatea, organizațiile societății civile din China nu pot acționa precum organizațiile similare din UE. Chiar dacă unele dintre ele posedă de facto un anumit grad de autonomie, sunt supuse totuși unui control birocratic extins. În cel mai bun caz, dispun de o „autonomie dependentă” (13), ceea ce înseamnă, spus clar, că drepturile organizațiilor sau ale actorilor societății civile nu sunt nici pe departe comparabile cu cele din Uniunea Europeană și, în general, cu cele din țările democratice (acest lucru este în special valabil pentru libertatea de opinie și libertatea de adunare).

4.3.3

La unele universități chineze există deja centre pentru cercetarea chestiunilor legate de drepturile omului, de exemplu la CUPL (Chinese University of Political Science and Law), unde să găsește „Facultatea de drept UE-China” înființată și operată în comun de UE și RPC. Și la Facultatea de drept din cadrul Universității Renmin, „drepturile omului” fac parte din cursurile de bază ale studenților la drept. În plus, se depun în prezent eforturi pentru a promova cooperarea cu Curtea Europeană a Drepturilor Omului din Strasbourg, prin publicații, conferințe ale unor vorbitori invitați, stagii etc.

5.   Concluzii

5.1

Comitetul consideră că extinderea structurilor de dialog actuale între societățile civile din China și UE, precum și crearea unora noi prin Anul dialogului intercultural reprezintă o cale promițătoare pentru înțelegerea diferențelor existente și instituirea unor măsuri de consolidare a încrederii.

5.2

Ținând seama de faptul că între cele două spații culturale ample „China” și „Europa” (cu toată diversitatea lor internă) există diferențe mari, provenite din evoluția lor istorică specifică - în special în ceea ce privește relația dintre individ și societate - și din sistemele politice respective, dialogul intercultural ar trebui să aibă loc prin intermediul unei game largi și creative de platforme, forumuri, activități, la care, pe lângă organele oficiale, ar trebui să participe specialiști și reprezentanți ai societății civile, și ar trebui să aibă la bază drepturile omului recunoscute la nivel internațional.

5.3

Ar fi o șansă ratată dacă Anul dialogului intercultural UE-China nu va fi urmat de inițiative concrete și durabile în cadrul unor structuri adecvate. În calitatea sa de platformă instituționalizată a societății civile organizate la nivelul UE, Comitetul este pregătit să contribuie în mod decisiv la organizarea acestor structuri și la obținerea unor efecte de sinergie.

Bruxelles, 13 decembrie 2012

Președintele Comitetului Economic și Social European

Staffan NILSSON


(1)  A se vedea nota de subsol 3.

(2)  Ca exemplu de cooperare de succes merită menționată cooperarea între CRI (Radio China Internațional) și ORF (Radiodifuziunea Austriacă)/Alpha Bayern care se concretizează în coproducții periodice.

(3)  „Principalele obiective ale Anului sunt:

promovarea și consolidarea dialogului intercultural și a înțelegerii reciproce între UE și China prin contacte interumane directe,

instituirea unui dialog politic durabil privind chestiuni de interes comun,

aducerea unei contribuții la consolidarea parteneriatului strategic UE-China.”

(4)  Baocheng Liu, Universitatea pentru Comerț Internațional și Economie, Beijing: Raport privind societatea civilă, mai 2011.

(5)  „Rolul și contribuția societății civile organizate la integrarea europeană”, CES JO C 329, 17.11.1999, p. 30.

(6)  Anul european al dialogului intercultural (2008), CESE JO C 185, 8.8.2006, p. 42.

(7)  Charles-Louis de Secondat, Baron de Montesquieu: „Despre spiritul legilor”.

(8)  Art. 2 TUE: „Uniunea se întemeiază pe valorile respectării demnității umane, a libertății, democrației, egalității, statului de drept, precum și pe respectarea drepturilor omului, inclusiv a drepturilor persoanelor care aparțin minorităților. Aceste valori sunt comune statelor membre într-o societate caracterizată prin pluralism, nediscriminare, toleranță, justiție, solidaritate și egalitate între femei și bărbați.”

(9)  Articolul 21 alineatul (1): „Acțiunea Uniunii pe scena internațională are la bază principiile care au inspirat crearea, dezvoltarea și extinderea sa și pe care intenționează să le promoveze în lumea întreagă: democrația, statul de drept, universalitatea și indivizibilitatea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectarea demnității umane, principiile egalității și solidarității, precum și respectarea principiilor Cartei Organizației Națiunilor Unite și a dreptului internațional.”

(10)  A7-0112/2011: „Dimensiunile culturale ale acțiunilor externe ale UE”.

(11)  Avizul CESE JO C 110, 9.5.2006, p. 68, punctul 2.2.6 și urm.

(12)  „Declarația Universală a Drepturilor Omului”; Rezoluția 217(III) din 10 decembrie 1948.

(13)  A se vedea dr.Yiyi LU: „The Rise of Dependent Autonomy” (Emergența autonomiei dependente).


15.2.2013   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 44/64


Avizul Comitetului Economic și Social European privind Rio+20: bilanț și perspective (aviz suplimentar)

2013/C 44/11

Raportor: dl Hans-Joachim WILMS

La 14 noiembrie 2012, în conformitate cu articolul 29 (A) din normele de aplicare a Regulamentului de procedură, Comitetul Economic și Social European a hotărât să elaboreze un aviz suplimentar pe tema

Rio+20: bilanț și perspective

(aviz suplimentar).

Secțiunea pentru agricultură, dezvoltare rurală și protecția mediului, însărcinată cu pregătirea lucrărilor Comitetului pe această temă, și-a adoptat avizul la 22 noiembrie 2012.

În cea de-a 485-a sesiune plenară, care a avut loc la 12 și 13 decembrie 2012 (ședința din 13 decembrie), Comitetul Economic și Social European a adoptat prezentul aviz cu 152 de voturi pentru și o abținere.

1.   Concluzii și recomandări

1.1   Concluzii

1.1.1

Documentul final al Conferinței ONU privind dezvoltarea durabilă, desfășurată anul acesta la Rio de Janeiro (Conferința Rio+20), intitulat „Viitorul pe care îl dorim”, nu a răspuns așteptărilor CESE. Documentul nu acordă atenție suficientă îndeosebi urgenței situației de criză care afectează planeta noastră. Totuși, el conține mai multe elemente care pot fi un punct de plecare și aici, în UE. Trebuie subliniat în special acordul global cu privire la „economia ecologică” considerat un instrument important al dezvoltării durabile, incluzând dimensiunea socială, precum și acordul asupra unui proces prin care să se stabilească obiective de dezvoltare durabilă în strânsă legătură cu Obiectivele de dezvoltare ale mileniului.

1.1.2

CESE constată cu satisfacție mobilizarea puternică a societății civile în faza pregătitoare a Conferinței Rio+20 și în timpul desfășurării acesteia, ceea ce a generat numeroase idei inovatore și noi alianțe.

1.1.3

CESE și-a îndeplinit cu succes rolul de intermediar între societatea civilă și instituțiile UE în cadrul pregătirilor și desfășurării Conferinței Rio+20. Eforturile CESE de promovare a dialogului cu societatea civilă în interiorul și în exteriorul Uniunii Europene au fost apreciate de instituțiile UE.

1.2   Recomandări

1.2.1

CESE este de părere că procesul de urmărire a Conferinței Rio+20 și punerea în aplicare a hotărârilor luate la această conferință trebuie să aibă loc cu implicarea și participarea societății civile. Prin urmare, salută toate eforturile celorlalte instituții în acest sens. CESE va promova în continuare dialogul cu societatea civilă cu privire la chestiuni de dezvoltare durabilă, așa cum a făcut și în faza pregătitoare a Conferinței Rio+20, implicând organizații și rețele europene ale societății civile, consiliile economice și sociale și consiliile de dezvoltare durabilă de la nivel național.

1.2.2

CESE se va implica activ în elaborarea obiectivelor globale de dezvoltare durabilă, așa cum a făcut și în faza pregătitoare a Conferinței Rio+20, promovând dialogul cu societatea civilă în cadrul UE, dar și cu partenerii reprezentând societatea civilă din afara UE. Va depune eforturi în special pentru apropierea actorilor din procesul de elaborare a obiectivelor de dezvoltare durabilă și a celor din procesul de elaborare a obiectivelor de dezvoltare ale mileniului. Având în vedere experiența și componența sa, CESE va putea să contribuie în special la dezvoltarea concretă a economiei ecologice, inclusiv a dimensiunii sociale, precum și la afirmarea drepturilor de participare a societății civile la nivel mondial.

1.2.3

CESE salută concluziile Consiliului privind Rio+20 din 25 octombrie 2012, care anunță măsuri ambițioase de urmărire a Rio+20 în cadrul Strategiei Europa 2020 și al Strategiei de dezvoltare durabilă a UE; de asemenea, CESE salută revizuirea Strategiei de dezvoltare durabilă a UE. CESE consideră că este necesară o dezbatere largă în cadrul societății civile cu privire la dezvoltarea durabilă în UE și va promova aceasta în activitățile sale viitoare.

2.   Contribuția CESE la Conferința Rio+20

2.1

În Avizul său din 22 septembrie 2011 privind Comunicarea Comisiei: Rio+20: către economia ecologică și o mai bună guvernanță (CESE 1386/2011) (1), CESE și-a exprimat punctele de vedere față de temele Conferinței ONU pentru dezvoltare durabilă (Conferința Rio+20), desfășurată în iunie 2012, pentru ca acestea să fie luate în considerare în procesul de decizie interinstituțional și a stabilit un plan de acțiune pentru perioada până la Conferința Rio+20. Scopul acestui plan de acțiune a fost, îndeosebi, promovarea dialogului între actorii societății civile din Europa și din afara Europei cu privire la teme legate de Rio+20. Prezentul aviz face bilanțul Conferinței Rio+20 și prezintă perspectivele măsurilor de urmărire, în lumina solicitărilor formulate de Comitet.

2.2

În ceea ce privește Conferința Rio+20, CESE a urmărit o dublă abordare.

2.2.1

La nivel european, CESE a căutat dialogul cu organizațiile și rețelele societății civile europene, în baza avizului adoptat în septembrie 2011, și a organizat o amplă conferință a societății civile în februarie 2012. În urma acestei conferințe au fost acceptate o serie de cerințe de bază adresate negociatorilor de la Rio, adoptate ulterior de CESE în Avizul privind poziția CESE în contextul pregătirii Conferinței Organizației Națiunilor Unite privind dezvoltarea durabilă (Rio+20) (CESE 486/2012) (2) în timp util, înainte de definirea mandatului de negociere de către Consiliul UE în martie 2012. Astfel, CESE și-a îndeplinit rolul de intermediar între societatea civilă europeană și instituțiile UE.

2.2.2

În paralel, CESE a purtat discuții bilaterale cu partenerii săi instituționali din Brazilia, China și Rusia pe teme legate de Rio+20. Cu ocazia unei reuniuni multilaterale în mai 2012, s-a ajuns la un acord privind principalele mesaje comune, care a servit la Rio de Janeiro drept bază pentru dialogul purtat cu reprezentanți ai societății civile și din alte țări.

2.3

CESE a participat activ la Conferința Rio+20, organizând trei evenimente foarte apreciate de public: două dialoguri cu reprezentanți ai societății civile din Brazilia, respectiv din statele BRICS, organizate împreună cu Consiliul pentru dezvoltare economică și socială din Brazilia pe tema dezvoltării durabile, precum și un eveniment privind modele de participare a societății civile, organizat în cadrul pavilionului UE, în prezența președintelui Comisiei Europene. Membrii delegației CESE la Conferința Rio+20 au făcut parte din delegația UE; acest lucru explică și dorința clară pentru cooperare interinstituțională consolidată și în ce privește măsurile de urmărire a Conferinței Rio+20.

3.   Evaluarea CESE a Conferinței Rio+20

3.1

CESE constată cu satisfacție că documentul final al Conferinței ONU privind dezvoltarea durabilă, desfășurată anul acesta la Rio de Janeiro (Conferința Rio+), intitulat „Viitorul pe care îl dorim”, reflectă angajamentul la scară mondială față de dezvoltarea durabilă din perspectiva dimensiunii sale ecologice, sociale și economice. Însă CESE regretă că rezultatul negocierilor are, în ansamblu, un caracter mai puțin obligatoriu decât și-ar fi dorit societatea civilă și CESE în avizul său. Nu se acordă atenție suficientă îndeosebi urgenței situației de criză care afectează planeta noastră. CESE regretă că textul final nu face referire la limitele de exploatare a planetei noastre.

3.2

Însă, în același timp, Conferința Rio+ a avut ca efect o mobilizare pe scară largă a societății civile, mult mai extinsă decât negocierile în plan politic. Această mobilizare trebuie acum valorificată, în sensul continuării și derulării proceselor demarate în cadrul conferinței. Rio nu a fost doar o reuniune a conducătorilor politici, ci și locul de întâlnire pentru cei doritori și creativi, care pledează în mod susținut pentru o schimbare de paradigmă în acțiunile noastre în plan economic sau demarează și prezintă nenumărate inițiative concrete de restructurare.

3.3

Totuși, documentul final conține mai multe elemente care pot servi drept punct de plecare și pentru UE. Trebuie subliniat în special acordul global cu privire la „economia ecologică” considerat un instrument important al dezvoltării durabile, incluzând dimensiunea socială, precum și acordul asupra unui proces prin care să se elaboreze obiective de dezvoltare durabilă, în strânsă legătură cu Obiectivele de dezvoltare ale mileniului.

3.4

În lumina priorităților CESE din faza de pregătire a Conferinței Rio+20, se pot face următoarele afirmații privind documentul final:

3.4.1

O prioritate majoră a CESE pentru Conferința Rio+20 a fost eradicarea sărăciei. Comitetul a pledat pentru accesul la hrană suficientă, la apă potabilă și la energie durabilă. Acest domeniu ocupă o parte importantă din documentul final, chiar dacă mulți consideră că nu au fost lămurite suficient aspectele legate de posibilitățile de finanțare. Au fost confirmate Obiectivele de dezvoltare ale mileniului și obligațiile în acest sens. Comitetul critică însă că nu s-a pus suficient accentul pe drepturile femeilor.

3.4.2

O altă prioritate a CESE pentru Conferința Rio+20 a fost dimensiunea socială a transformării. CESE a pledat pentru o tranziție echitabilă către o economie durabilă și, prin urmare, salută prima menționare a sa într-un document al ONU. În ce privește documentul final, CESE subliniază următoarele aspecte pozitive: recunoașterea partenerilor sociali, în special a lucrătorilor ca agenți activi ai schimbării; menționarea explicită a muncii decente și a egalității de gen; recunoașterea educației și formării; menționarea rolului pozitiv al standardelor sociale minime.

3.4.3

În faza de pregătire a Conferinței Rio+20 și în cadrul conferinței însăși, CESE a făcut trimitere în repetate rânduri la necesitatea de a implica societatea civilă. Documentul Rio+20 menționează câteva evoluții pozitive în acest sens. Totuși, CESE și-ar fi dorit concretizarea declarațiilor generale, de exemplu implicarea forumurilor multilaterale, cum ar fi consiliile economice și sociale, în elaborarea politicilor naționale pentru o economie durabilă. În ceea ce privește solicitarea venită și din partea CESE cu privire la aspectele de guvernanță, și anume de a crea o funcție de mediator pentru generațiile viitoare care să ia în considerare perspectivele pe termen lung necesare pentru politici durabile, conferința a solicitat o nouă analiză din partea secretarului general al ONU.

3.4.4

În lumina priorităților sale majore, CESE salută acordul privind cadrul pentru modele de consum și producție în următorii 10 ani, menționarea principiului conservării resurselor, anunțul că PIB trebuie completat cu alți indicatori și recunoașterea rolului întreprinderilor.

4.   Monitorizarea Rio+20 la nivelul Națiunilor Unite și al Uniunii Europene

4.1

CESE este convins că succesul Conferinței Rio+20 va fi vizibil abia odată cu punerea în aplicare a deciziilor luate și a proceselor demarate la Rio. El este de părere că acest lucru trebuie să aibă loc prin implicarea și participarea efectivă a societății civile.

4.2

La începutul Adunării generale a ONU din acest an de la New York a fost lansat procesul de instituire a unui forum politic la nivel înalt pentru integrarea celor trei dimensiuni ale dezvoltării durabile și pentru definirea obiectivelor globale de dezvoltare durabilă. În opinia CESE, trebuie menționat că, în ciuda formulărilor pozitive din documentul final al Rio+20, cea referitoare la implicarea societății civile în aceste procese nu este satisfăcătoare.

4.3

În ceea ce privește formularea obiectivelor de dezvoltare durabilă, atenția se îndreaptă în primul rând către aspectele legate de procedură, nu doar cu privire la posibilitățile de participare a societății civile, ci și raportul între procesul demarat deja privind agenda de dezvoltare după 2015 și noul proces al obiectivelor de dezvoltare durabilă. Documentul final al Conferinței Rio+20 menționează necesitatea de a interconecta cele două procese, actorii implicați fiind încă într-un proces de construire a propriei lor identități.

4.4

În iulie 2012, CESE organizase deja o manifestare mai amplă a societății civile prin care să aducă la Bruxelles rezultatele de la Rio. În acest context, a fost clar că stabilirea obiectivelor de dezvoltare durabilă reprezintă o temă prioritară pentru măsurile de urmărire a Conferinței Rio+20, ceea ce necesită să fie supusă dezbaterii publice. La fel de clară a fost solicitarea participanților de a îmbina de la început procesul de definire a obiectivelor de dezvoltare durabilă și revizuirea Obiectivelor de dezvoltare ale mileniului, în ideea elaborării unei agende transversale de dezvoltare post-2015. În cadrul acestei manifestări, precum și cu ocazia altor manifestări legate de Rio, s-a subliniat în mod repetat că aici în UE trebuie pus în practică ceea ce s-a solicitat la Rio. Prin urmare, CESE este convins de necesitatea de a examina măsura în care strategiile UE fundamentale corespund solicitărilor UE formulate în cadrul Rio+20, fie că este vorba de dimensiunea de dezvoltare durabilă a Strategiei Europa 2020 sau de Strategia de dezvoltare durabilă a UE.

4.5

În cadrul dezbaterilor interinstituționale organizate de CESE în urma Rio+20, s-a afirmat clar dorința de cooperare și de implicare a societății civile.

4.6

CESE salută consultarea publică organizată de Comisie în faza de pregătire a unei comunicări în primăvara anului 2013 cu privire la măsurile de urmărire a Rio+20. Comitetul va însoți această consultare cu manifestări organizate în comun. Tot în primăvara anului 2013 se așteaptă o comunicare a Comisiei privind agenda de dezvoltare post-2015. CESE pregătește un aviz pe această temă. Conform afirmațiilor comisarului de resort, aspectele de la Rio legate de mediu trebuie transpuse în al 7-lea program de acțiune pentru mediu care va fi publicat până la sfârșitul acestui an.

4.7

CESE salută concluziile Consiliului Uniunii Europene privind Rio+20 adoptate la 25 octombrie 2012, în special sublinierea necesității participării societății civile. CESE salută, de asemenea, măsurile ambițioase de urmărire a Rio+20, care vor fi luate în cadrul Strategiei Europa 2020 și al Strategiei de dezvoltare durabilă a UE. În ceea ce privește aceasta din urmă, CESE constată cu mulțumire că va fi revizuită în lumina rezultatelor de la Rio+20. Acest lucru a fost solicitat de CESE în avizul său din 21 septembrie 2011.

5.   Rolul CESE în procesul post-Rio

5.1

Participarea activă a CESE în procesul de urmărire a Conferinței Rio+20 este solicitată atât de actorii societății civile, cât și de celelalte instituții ale UE.

5.2

CESE poate contribui în acest sens, fiind în continuare un loc al dialogului cu societatea civilă privind chestiuni de dezvoltare durabilă și un intermediar între societatea civilă și instituțiile UE, și cu participarea organizațiilor și rețelelor europene ale societății civile, precum și a consiliilor economice și sociale naționale și a consiliilor de dezvoltare durabilă de la nivel național.

5.3

Din experiența sa, CESE poate contribui în special la aspectele legate de structura de participare a societății civile, de exemplu în ce privește drepturile concrete la informare, consultare și la răspuns.

5.4

CESE este singura instituție a UE care a creat un organ specific pentru dezvoltare durabilă, pentru a ține seama de caracterul transversal al acestei teme. În prezent, după Rio, acest lucru este mai actual decât oricând. Cu privire la economia ecologică, CESE, grație componenței sale, poate face propuneri concrete privind condițiile-cadru care trebuie create. CESE poate contribui în special la concretizarea dimensiunii sociale a dezvoltării durabile, făcând propuneri operaționale pentru o tranziție justă la dezvoltarea durabilă. Unul din domeniile procesului de urmărire a Rio+20, în care este necesară contribuția CESE, este elaborarea obiectivelor globale de dezvoltare durabilă. Așa cum a făcut și în faza pregătitoare a Conferinței Rio+20, CESE poate juca și în cazul acesta un rol important în promovarea dialogului cu societatea civilă în cadrul UE, dar și cu partenerii reprezentând societatea civilă din afara UE.

5.5

CESE consideră că este necesară o dezbatere largă cu societatea civilă pe tema dezvoltării durabile în UE și va promova acest lucru în activitățile sale viitoare, în special cu privire la aspectele din Strategia Europa 2020 relevante pentru Rio și revizuirea Strategiei de dezvoltare durabilă a UE.

Bruxelles, 13 decembrie 2012

Președintele Comitetului Economic și Social European

Staffan NILSSON


(1)  JO C 376, 22.12.2011, p. 102-109.

(2)  JO C 143, 22.5.2012, p. 39-42.


III Acte pregătitoare

COMITETUL ECONOMIC ȘI SOCIAL EUROPEAN

A 485-a sesiune plenară din 12 și 13 decembrie 2012

15.2.2013   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 44/68


Avizul Comitetului Economic și Social European privind propunerea de directivă a Parlamentului European și a Consiliului de instituire a unui cadru pentru redresarea și rezoluția instituțiilor de credit și a întreprinderilor de investiții și de modificare a Directivelor Consiliului 77/91/CEE și 82/891/CEE și a Directivelor 2001/24/CE, 2002/47/CE, 2004/25/CE, 2005/56/CE, 2007/36/CE și 2011/35/UE și a Regulamentului (UE) nr. 1093/2010

COM(2012) 280 final – 2012/0150 (COD)

2013/C 44/12

Raportor: dna Lena ROUSSENOVA

La 5 iulie 2012 și 10 iulie 2012, în conformitate cu articolul 114 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, Consiliul și, respectiv, Parlamentul European au hotărât să consulte Comitetul Economic și Social European cu privire la

Propunerea de directivă a Parlamentului European și a Consiliului de instituire a unui cadru pentru redresarea și rezoluția instituțiilor de credit și a întreprinderilor de investiții și de modificare a Directivelor Consiliului 77/91/CEE, 82/891/CE, 2001/24/CE, 2002/47/CE, 2004/25/CE, 2005/56/CE, 2007/36/CE și 2011/35/CE și a Regulamentului (UE) nr. 1093/2010

COM(2012) 280 final – 2012/0150 (COD).

Secțiunea pentru uniunea economică și monetară și coeziune economică și socială, însărcinată cu pregătirea lucrărilor Comitetului pe această temă, și-a adoptat avizul la 21 noiembrie 2012.

În cea de a 485-a sesiune plenară, care a avut loc la 12 și 13 decembrie 2012 (ședința din 12 decembrie 2012), Comitetul Economic și Social European a adoptat prezentul aviz cu 153 de voturi pentru, 1 vot împotrivă și 3 abțineri.

1.   Concluzii și recomandări

1.1

CESE salută propunerea legislativă de elaborare a unui cadru care să permită abordarea preventivă a crizelor bancare, garantarea stabilității financiare și diminuarea sarcinii asupra finanțelor publice, prin introducerea unor noi instrumente de prevenire, de intervenție timpurie și de rezoluție. Garantarea unei rezoluții eficiente a instituțiilor financiare aflate în criză pe întreg cuprinsul UE este un element esențial al realizării pieței interne. CESE sprijină introducerea instrumentelor propuse, dar ar dori mai multă claritate cu privire la instrumentele noi, care nu au fost încă testate în cadrul crizelor sistemice. CESE speră ca conținutul acestei directive să fie coordonat cu cel al legislației privind uniunea bancară.

1.2

CESE este de acord cu propunerea ca autoritățile de rezoluție, după ce s-au consultat cu autoritățile de resort, să elaboreze și să actualizeze planurile de rezoluție. Comitetul este convins că participarea băncilor ar îmbunătăți atât planificarea individuală și în grup a rezoluției, cât și procesul de actualizare. Dacă este cazul, se recomandă recurgerea la cunoștințele profesionale ale altor părți interesate care ar putea fi afectate de planurile de acțiune, cum ar fi organizațiile de consumatori, reprezentanții sindicali etc., în legătură cu subiectele relevante.

1.2.1

Băncile centrale, inclusiv BCE, sunt cele mai în măsură să efectueze evaluări în ceea ce privește aspectele de interes public; CESE recomandă participarea acestora la evaluarea planurilor de redresare și rezoluție, cu respectarea deplină a independenței lor.

1.3

Cerințele referitoare la confidențialitate în legătură cu instituțiile de credit și cu planurile lor de redresare și rezoluție ar trebui consolidate. Ar trebui ca directiva să conțină prevederi speciale care să garanteze că toate autoritățile, instituțiile și părțile interesate implicate în elaborarea, actualizarea și evaluarea planurilor de redresare și rezoluție ale băncilor vor respecta cu strictețe confidențialitatea informațiilor relevante.

1.4

CESE salută dispozițiile propuse care permit introducerea unor reguli și condiții armonizate pentru acordarea de sprijin financiar intragrup, reamintind în același timp că protecția intereselor și drepturilor entității beneficiare și ale entității transferante ar trebui să fie bine echilibrată atunci când există dezacorduri între acestea cu privire la sprijinul respectiv. Comitetul sprijină întru totul prevederile articolului 19 alineatul (1) și propune extinderea cerințelor prevăzute de articolul 19 alineatul (1) litera (f) în sensul includerii unor cerințe mai stricte privind fondurile proprii și lichiditatea impuse de autoritatea de reglementare din țara în care își are sediul entitatea transferantă.

1.5

Autorităților competente le revine obligația de a aprecia care este principalul factor declanșator pentru numirea unui administrator special. CESE înțelege necesitatea ca autoritățile competente să beneficieze de o anumită marjă privind aprecierea, dar, ținând seama de competențele și de rolul deosebit conferit administratorilor speciali, Comitetul pledează pentru introducerea unor reguli și factori declanșatori cu caracter mai explicit și mai precis.

1.6

Numirea unui administrator special reprezintă o măsură de intervenție timpurie deosebit de intruzivă, care trebuie aplicată numai după ce au fost epuizate toate măsurile mai puțin intruzive. Pot exista însă situații în care poziția financiară a unei instituții se deteriorează în mod semnificativ într-un interval de timp prea scurt, făcând necesară numirea unui administrator special fără a aștepta punerea în practică a măsurilor de intervenție mai puțin intruzive propuse la articolul 23 alineatul (1). În aceste condiții ar trebui să fie posibilă numirea unui administrator special chiar dacă una din condițiile pentru declanșarea procedurii, descrisă la articolul 24 [„(...)când alte măsuri luate în conformitate cu articolul 23 nu sunt suficiente pentru a pune capăt acestei deteriorări(…)”] nu a fost îndeplinită.

1.7

Competențele și responsabilitățile autorităților de rezoluție trebuie să facă obiectul unor nuanțări și clarificări suplimentare. În timp ce autoritățile competente, respectiv autoritățile de supraveghere, poartă răspunderea pentru intervenția timpurie, autoritățile de rezoluție sunt răspunzătoare pentru alegerea și aplicarea instrumentului de rezoluție. În anumite cazuri, anumite responsabilități sunt însă exercitate atât de autoritățile de supraveghere, cât și de autoritățile de rezoluție. În funcție de deciziile luate la nivelul statelor membre, răspunderea unei autorități de rezoluție poate fi preluată de autoritățile de supraveghere, însă aceste două funcții trebuie separate pentru a reduce riscurile de toleranță. CESE pledează în favoarea unei distincții clare între misiunea autorității de supraveghere și a celei de rezoluție, precum și cu privire la momentul intervenției fiecăreia.

1.8

Directiva propune ca organismul de conducere al unei instituții să informeze autoritățile competente în cazul în care consideră că instituțiile au intrat sau sunt susceptibile de a intra în criză. CESE consideră că în cazul în care inițiativa rămâne în întregime la discreția organismului de conducere al băncii, decizia autorității de rezoluție ar putea fi luată prea târziu. Directiva ar trebui să nu permită nicio îndoială cu privire la faptul că autoritatea de supraveghere dispune de dreptul și de posibilitatea de a informa autoritatea de rezoluție fără a aștepta notificarea din partea organismului de conducere al băncii, ori de câte ori consideră că au fost îndeplinite condițiile de declanșare pentru procedura de rezoluție, dar notificarea întârzie. De asemenea, directiva ar trebui să solicite statelor membre să prevadă sancțiuni severe pentru managerii băncilor care nu respectă regulile de bună practică profesională.

1.9

Gama largă de competențe conferite autorităților de rezoluție, asociate cu dreptul limitat la recurs acordat terților, dă naștere unor preocupări cu privire la soliditatea juridică a cadrului propus. În multe state membre, în special în cele cu jurisdicție de drept cutumiar, este foarte probabil ca instanțele să-și protejeze dreptul de care dispun în legătură cu soluționarea plângerilor privind controlul jurisdicțional al oricărei decizii luate de o autoritate administrativă, dacă o persoană sau un grup de persoane poate aduce dovada că au avut de suferit ca urmare a acestei decizii. Dacă cineva consideră că autoritatea de rezoluție sau administratorii au comis erori profesionale grave, numai judecătorii beneficiază de o anumită imunitate pentru deciziile judecătorești, însă nicio lege și niciun regulament nu pot extinde acest privilegiu asupra unei autorități administrative, cum ar fi autoritatea de rezoluție, care ar putea fi apoi trasă la răspundere în instanță pentru daunele cauzate.

1.10

Instrumentul recapitalizării interne („bail-in”) necesită explicații și clarificări suplimentare. Pentru a reduce la minimum incertitudinile în rândul investitorilor, ar trebui introduse reguli clare cu privire la pasivele eligibile și la pragul de declanșare pentru recapitalizarea internă.

1.11

CESE salută introducerea unor reguli armonizate de finanțare, bazate pe contribuții ex ante pentru fondurile de garantare a depozitelor sau fondurile de rezoluție. Criteriile pentru contribuția la finanțarea rezoluției par a fi corecte și realiste în situația actuală; cu toate acestea, condițiile economice și financiare pot suferi modificări neașteptate, după cum s-a putut vedea în ultimii ani. CESE propune introducerea unei reguli în virtutea căreia criteriile pentru contribuția ex-ante pot fi revizuite în mod periodic.

1.12

Recunoscând avantajele potențiale ce decurg din posibilele sinergii obținute prin crearea unei singure instituții responsabilă pentru fondurile de garantare a depozitelor și fondurile de rezoluție, Comitetul salută abordarea Comisiei care permite fiecărui stat membru să decidă dacă preferă să dispună de unul sau două mecanisme de finanțare (fonduri). În ambele cazuri, directiva ar trebui să prevadă dispoziții realiste pentru a garanta că fondurile de garantare a depozitelor îndeplinesc rolul lor principal, și anume cel de a-i proteja în orice situație pe depunătorii la băncile de retail, ținând cont de ceea ce va stabili uniunea bancară.

1.13

CESE salută introducerea unei rezoluții eficiente a instituțiilor financiare aflate în criză pe întreg cuprinsul UE ca element esențial al realizării pieței interne. Un sistem european privind mecanismele de finanțare ar garanta că toate instituțiile ar fi supuse unor reguli la fel de eficace pentru finanțarea procedurilor de rezoluție, contribuind în același timp la stabilitatea pieței unice și garantând condiții de concurență egale. Comitetul ar saluta introducerea cât mai rapidă a unei foi de drum realiste pentru punerea în practică a viitorului sistem de mecanisme de finanțare.

1.14

CESE speră în orice caz că obiectivul directivei va fi acela de a se ajunge la o mai mare integrare și convergență a legislației, pornind de la țările din zona euro.

2.   Introducere

2.1

Comisia propune o directivă (1) vizând crearea unui cadru de politică eficace pentru a gestiona în mod ordonat intrarea în criză a băncilor și pentru a evita contaminarea altor instituții, conferind autorităților pertinente instrumente și competențe comune și eficace pentru a aborda crizele bancare în mod preventiv, protejând stabilitatea financiară și reducând la minimum expunerea la pierderi a contribuabililor. Prezenta propunere specifică, între altele, punctele de vedere ale Comisiei cu privire la cadrul de gestionare a crizelor în sectorul financiar, exprimat anterior în conținutul unei alte Comunicări (2). Noul cadru legislativ este conceput ca un mecanism alternativ la procedurile de insolvență în vigoare la nivel național, în special cu privire la operațiunile de salvare; el este conform cu atributele-cheie ale regimurilor eficace de rezoluție a instituțiilor financiare, elaborate de Consiliul pentru stabilitate financiară (FSB) (3) și principiile convenite cu ocazia reuniunilor G-20.

2.2

Operațiunile de salvare reprezintă o sarcină enormă pentru finanțele publice, provoacă denaturări ale concurenței, cresc hazardul moral și sunt în prezent considerate a fi o opțiune nesatisfăcătoare în situațiile în care închiderea unei bănci ar putea avea un efect de contaminare. Cadrul propus:

va reduce expunerea contribuabililor la costurile de salvare a băncilor;

va conferi autorităților publice competențele necesare pentru luarea unor măsuri preventive, intervenția timpurie și rezoluția băncilor aflate în criză;

va introduce instrumente de rezoluție, inclusiv un instrument de recapitalizare internă, care va conferi autorităților de rezoluție competența de a lichida creanțele creditorilor chirografari ai unei instituții aflate în criză și de a converti titlurile de creanță în capitaluri proprii.

2.3

La 12 septembrie 2012, Comisia a propus crearea unui mecanism de supraveghere unic (single supervisory mechanism, SSM) pentru băncile din zona euro. Responsabilitatea finală pentru sarcinile specifice de supraveghere cu privire la stabilitatea financiară pentru toate băncile din zona euro revine Băncii Centrale Europene (BCE). Autoritățile naționale de supraveghere continuă să joace un rol important la supravegherea cotidiană, pregătirea și punerea în aplicare a deciziilor BCE. Dacă o bancă încalcă sau riscă să încalce cerințele legale în materie de capital, BCE va putea recurge la măsuri de intervenție timpurie. După obținerea unui acord cu privire la sistemele de garantare a depozitelor (Deposit Guarantee Schemes, DGS) și la directiva privind redresarea și rezoluția instituțiilor de credit, Comisia prevede elaborarea unui mecanism de rezoluție unic, care să asigure coordonarea aplicării instrumentelor de rezoluție în cazul băncilor din uniunea bancară.

3.   Observații generale

3.1

Evenimentele din ultimii ani au demonstrat că crizele bancare ar trebui abordate într-un mod preventiv, pentru a evita, în măsura posibilului, intrarea în criză a băncilor. Concluzia tristă care poate fi trasă în urma primei crize din 2007 este cea că o criză de proporții a unei bănci individuale atrage după sine aproape în mod obligatoriu o criză sistemică, cu consecințele sociale și economice știute. Derogările de la principiile consacrate și general acceptate ale legislației privind falimentele se justifică, în acest caz, prin interesul public.

3.2

În prezent nu există nicio armonizare a procedurilor de rezoluție a instituțiilor de credit la nivelul UE. CESE salută propunerea legislativă de elaborare a unui cadru care să permită abordarea preventivă a crizelor bancare, garantarea stabilității financiare și diminuarea sarcinii asupra finanțelor publice, prin introducerea unor noi instrumente și proceduri. Comitetul este conștient de faptul că aceste noi instrumente și proceduri de prevenire, de intervenție și de rezoluție nu sunt suficiente pentru a rezolva crizele sistemice. Aplicate într-un mod adecvat și coerent, ele pot însă contribui la prevenirea acestora. În pofida faptului că sprijină introducerea acestor instrumente de redresare și de rezoluție, CESE atrage atenția asupra faptului că unele dintre acestea (recapitalizarea internă) nu au fost testate în cadrul unor crize sistemice, lipsind, prin urmare, experiența necesară pentru aplicarea lor, ceea ce înseamnă că aceste instrumente trebuie utilizate cu deosebită atenție.

3.3

CESE salută eforturile de a elabora un cadru pentru a gestiona în mod ordonat intrarea în criză a băncilor și recunoaște că „(…)Din cauza acestui risc sistemic și a funcției economice importante a instituțiilor, este posibil ca procedura obișnuită de insolvență să nu fie adecvată în anumite cazuri(…)”. (4) El recunoaște, de asemenea, că, ori de câte ori interesul public cere rezoluția ordonată a unei bănci intrate în criză, este necesar ca o autoritate de rezoluție specializată, alta decât autoritatea judecătorească, să fie însărcinată cu conducerea acestei bănci. De fapt, o autoritate de rezoluție este o autoritate administrativă prevăzută cu competențe care, în mod tradițional, revin în mod incontestabil puterii judecătorești, ceea ce înseamnă că transferul de competențe presupune anumite modificări de ordin juridic. Acest transfer de competențe poate avea anumite consecințe:

competențele autorităților de rezoluție ar trebui stabilite, sub formă de legislație-cadru, la nivelul Uniunii Europene;

competențele autorităților de rezoluție ar trebui definite, pe baza celor stabilite la nivelul Uniunii, de parlamentele naționale, care să permită și să reglementeze în același timp transferul de prerogative de la puterea judecătorească către autoritățile bancare;

drepturile terților sunt definite prin legislația privind falimentul, care ar trebui modificată pentru a face posibil un regim bancar special; o altă soluție ar fi ca parlamentele naționale să adopte o legislație separată în acest sens;

în orice caz, Comisia recunoaște că o lege astfel modificată ar trebui să fie conformă cu Carta drepturilor fundamentale și în mod special cu dreptul de proprietate și dreptul la o cale de atac eficientă și la un proces echitabil.

3.4

CESE este de acord cu concluziile Comisiei, conform cărora costurile pe care le implică adoptarea cadrului derivă dintr-o posibilă creștere a costurilor de finanțare pentru instituții, cauzate de retragerea certitudinii implicite a sprijinului acordat de stat, precum și din costurile aferente fondurilor de rezoluție. Comitetul împărtășește preocuparea Comisiei cu privire la faptul că instituțiile ar putea transmite aceste costuri crescute către clienți sau acționari prin reducerea ratelor dobânzilor la depozite, creșterea ratelor dobânzilor la credite (5) și a comisioanelor la serviciile bancare sau prin reducerea rentabilității capitalurilor proprii. Evaluarea de impact efectuată de Comisie a arătat că în pofida „unor creșteri” ale costurilor operaționale, costurile totale de operare și de definire a unor planuri de redresare și rezoluție rămân „neglijabile” sau „imateriale” (6).

3.5

Preocupările exprimate de bănci, estimând că aceste costuri nu vor fi deloc neglijabile, au fost contrazise atât de către Comisie, cât și de către partenerii sociali. Comitetul împărtășește punctul de vedere al Comisiei cu privire la beneficiile potențiale pe termen lung pe care le oferă acest cadru. Impactul pe termen scurt și mediu pe care îl au costurile asupra tuturor părților interesate ar trebui evaluat cu atenție și luat în considerare de către fiecare stat membru la elaborarea regulilor naționale, care ar trebui să țină seama de necesitățile și condițiile lor specifice.

3.6

CESE salută propunerea Comisiei de creare a unei uniuni bancare prevăzută cu un mecanism de supraveghere unic și consideră că actualul cadru de redresare și rezoluție ar trebui modificat pentru a se conforma acestui nou mecanism. În același timp, Comitetul este conștient de faptul că este puțin probabil că încercarea de a combina supravegherea la nivel european cu rezoluția la nivel local va fi încununată de succes, mai cu seamă în cazul intrării în criză a unor instituții financiare de importanță sistemică care operează în mai multe state membre. În mod ideal, competența europeană în materie de reglementare și supraveghere bancară ar trebui să fie completată de o competență europeană cu privire la rezoluția băncilor și garantarea depozitelor (7). Comisia intenționează să propună introducerea unui mecanism de rezoluție unic (8), dar în momentul de față este dificil de prezis dacă acesta va deveni realitate.

4.   Observații specifice

4.1   Planuri de redresare și de soluționare

4.1.1

O atenție specială ar trebui acordată necesității de a dispune de resursele umane corespunzătoare. Elaborarea planurilor de redresare și rezoluție reprezintă o sarcină extrem de specializată; rareori pot fi găsite persoane cu cunoștințele și experiența necesară în rândul angajaților băncilor și autorităților publice. O problemă majoră de care se vor lovi autoritățile de supraveghere și de rezoluție va consta în recrutarea resurselor umane necesare, cu aptitudini profesionale specifice și sofisticate. Această problemă nu va putea fi evitată, în condițiile în care fiabilitatea planurilor și încrederea în măsurile de intervenție corespunzătoare depind de calitatea profesională la nivel înalt al întregii structuri.

4.1.2

CESE este de acord cu propunerea ca autoritățile de rezoluție, după ce s-au consultat cu autoritățile de resort, să elaboreze și să actualizeze planurile de rezoluție cel puțin pe bază anuală. Aceste planuri ar trebui să prezinte opțiunile existente pentru utilizarea instrumentelor de rezoluție. Comitetul este convins că participarea băncilor ar îmbunătăți atât planificarea individuală și în grup a rezoluției, cât și procesul de actualizare, așa cum se propune în Comunicarea Comisiei (2010)579 final (9) și în documentul de evaluare a impactului care însoțește propunerea de directivă (10), deși directiva propriu-zisă nu o menționează în mod explicit. Dacă este cazul, se recomandă recurgerea la cunoștințele profesionale ale altor părți interesate care ar putea fi afectate de planurile de acțiune, cum ar fi organizațiile de consumatori, reprezentanții sindicali etc., în legătură cu subiectele relevante.

4.1.3

Participarea autorităților de supraveghere și de rezoluție, împreună cu instituțiile de credit ar fi insuficientă atunci când planurile trebuie evaluate în contextul interesului public. Băncile centrale sunt cele mai în măsură să efectueze astfel de evaluări. Evaluarea chestiunii punerii simultane în aplicare a planurilor individuale de redresare și rezoluție a mai multor instituții în cazul unor situații sistemice, precum și măsura în care soluțiile individuale ar afecta sistemul financiar în ansamblul său într-un context național sau transfrontalier presupune o abordare macroprudențială. Cu expertiza și experiența de care dispun, băncile centrale sunt cele mai în măsură să pună în aplicare această abordare; CESE recomandă participarea lor la evaluarea planurilor de redresare și rezoluție în contextul interesului public, cu respectarea deplină a independenței lor. Poate că, în viitor, BCE, în calitate dublă de bancă centrală și de autoritate de supraveghere unică, ar trebui să efectueze evaluări similare ale planurilor băncilor.

4.1.4

Cerințele referitoare la confidențialitate în ceea ce privește instituțiile de credit și planurile lor de redresare și rezoluție ar trebui consolidate. Ar trebui ca directiva să conțină prevederi speciale care să garanteze confidențialitatea tuturor informațiilor relevante la nivelul tuturor autorităților, instituțiilor și părților interesate în elaborarea, actualizarea și evaluarea planurilor de redresare și rezoluție ale băncilor.

4.2   Sprijin financiar intragrup

4.2.1

CESE salută dispozițiile propuse care permit introducerea unor reguli și condiții armonizate pentru acordarea de sprijin financiar intragrup, avertizând în același timp că protecția intereselor și drepturilor entității beneficiare și ale entității transferante ar trebui să fie bine echilibrată atunci când există dezacorduri între acestea cu privire la sprijinul respectiv. CESE sprijină întru totul prevederile articolului 19 alineatul (1) și propune extinderea cerințelor prevăzute de articolul 19 alineatul (1) litera (f) în sensul includerii unor cerințe mai stricte privind fondurile proprii și lichiditatea impuse de autoritatea de reglementare din țara în care își are sediul entitatea transferantă.

4.3   Administrator special

4.3.1

În conformitate cu prevederile articolului 24 alineatul (1), autorităților competente le revine obligația de a aprecia care este principalul factor declanșator pentru numirea unui administrator special (11). CESE recunoaște necesitatea unor factori declanșatori mai supli și a unui plus de flexibilitate, care ar oferi autorităților competente o anumită marjă privind aprecierea, dar, ținând seama de competențele și de rolul deosebit conferit administratorilor speciali, Comitetul pledează pentru introducerea unor reguli și factori declanșatori cu caracter mai explicit și mai precis. Experiența a arătat că semnele de alertă timpurie sunt deseori de natură calitativă, iar percepția lor depinde de experiența și aptitudinile celor care efectuează supravegherea, respectiv mai mult de inteligența lor practică decât de modele informatice sau rațiuni teoretice. În asemenea cazuri, absența unor reguli clare care să îi exonereze de la orice răspundere pentru aprecierile lor va face ca autoritățile de supraveghere să ezite să ia inițiativa, pierzând o posibilitate prețioasă de intervenție timpurie. Regulile și condițiile clare privind declanșarea sunt primordiale și pentru că, în cazurile de dovedite sau presupuse de gestionare defectuoasă, terții ar putea intenta un recurs nu numai împotriva administratorului special pentru răspundere personală, dar și împotriva autorității de supraveghere pentru lipsa de discernământ cu privire la necesitatea declanșării unei proceduri de intervenție timpurie sau împotriva persoanei investite cu funcția de administrator special.

4.3.2

Directiva introduce o anumită ordine cu privire la aplicarea diferitelor măsuri de intervenție timpurie. Numirea unui administrator special reprezintă o măsură de intervenție timpurie deosebit de intruzivă, care trebuie aplicată numai după ce au fost epuizate toate măsurile mai puțin intruzive. Pot exista însă situații în care poziția financiară a unei instituții se deteriorează în mod semnificativ într-un interval de timp prea scurt, făcând necesară numirea unui administrator special fără a aștepta punerea în practică a măsurilor de intervenție mai puțin intruzive propuse la articolul 23 alineatul (1). În aceste cazuri ar trebui să fie posibilă numirea unui administrator special chiar dacă una din condițiile pentru declanșarea procedurii, descrisă la articolul 24 [„(...)când alte măsuri luate în conformitate cu articolul 23 nu sunt suficiente pentru a pune capăt acestei deteriorări(…)”] nu a fost îndeplinită.

4.3.3

Comitetul invită Comisia să ia în considerare un scenariu în care numirea unui administrator special ar putea declanșa o panică bancară și să propună măsuri adecvate de prevenire în acest sens. În anumite cazuri și situații, numirea unui administrator special ar putea fi interpretată ca un semnal dat pieței că banca se confruntă cu dificultăți financiare grave, ceea ce ar putea cauza o panică bancară. Situația poate deveni și mai complicată dacă numirea mai multor administratori speciali pentru mai multe bănci are loc în mod simultan la nivel național sau transfrontalier, făcând ca întreg sectorul financiar să se confrunte cu situații de panică și o criză a încrederii. Comitetul este convins că directiva ar trebui să prevadă o serie de dispoziții pentru a preveni astfel de situații în faza de intervenție timpurie. Viitoarea autoritate de supraveghere unică ar trebui să se afle într-o poziție de forță și să fie dotată corespunzător pentru a face față în mod eficient și în timp util unor situații similare.

4.4   Rezoluția

4.4.1

Competențele și responsabilitățile autorităților de rezoluție trebuie să facă obiectul unor clarificări suplimentare. În timp ce autoritățile competente, respectiv autoritățile de supraveghere, poartă răspunderea pentru intervenția timpurie, autoritățile de rezoluție sunt răspunzătoare pentru alegerea și aplicarea instrumentului de rezoluție. În anumite cazuri, anumite responsabilități sunt exercitate însă atât de autoritățile de supraveghere, cât și de autoritățile de rezoluție. Astfel, de exemplu, articolul 27 alineatul (1) litera (a) prevede că „autoritatea competentă sau autoritatea de rezoluție stabilește că instituția a intrat sau este susceptibilă de a intra în criză”. În funcție de deciziile luate la nivelul statelor membre, răspunderea unei autorități de rezoluție poate fi preluată de autoritățile de supraveghere, însă aceste două funcții trebuie separate pentru a reduce riscurile de toleranță (12). Comitetul pledează în favoarea unei distincții clare între misiunea și responsabilitățile autorității de supraveghere și a celei de rezoluție, precum și cu privire la momentul intervenției fiecăreia. Comitetul consideră că procedurile de evaluare și de notificare privind condițiile de rezoluție ar trebui să se bazeze pe distincția clară între responsabilitățile diferitelor autorități implicate și ar trebui simplificate pentru a accelera procesul decizional și execuția măsurilor de rezoluție.

4.4.2

Cerința ca organismul de conducere al unei instituții să informeze autoritățile competente în cazul în care consideră că instituțiile au intrat sau sunt susceptibile de a intra în criză ar fi adecvată, dacă nu ar exista dubii cu privire la momentul în care organismul de conducere notifică autoritatea competentă. Experiența a demonstrat că această notificare poate întârzia din diferite motive, unul dintre acestea fiind dubiile cu privire la respectarea normelor privind cerințele de capital. CESE consideră că în cazul în care inițiativa rămâne în întregime la discreția organismului de conducere al băncii, decizia autorității de rezoluție ar putea fi luată prea târziu. Articolul 74 nu ar trebui să permită nicio îndoială cu privire la faptul că autoritatea de supraveghere dispune de dreptul și de posibilitatea de a informa autoritatea de rezoluție fără a aștepta notificarea din partea organismului de conducere al băncii, ori de câte ori consideră că au fost îndeplinite condițiile de declanșare pentru procedura de rezoluție, dar notificarea întârzie. Articolul 101 alineatul (1) litera d) și alineatul (2) ar trebui să solicite statelor membre să prevadă sancțiuni severe pentru managerii băncilor care nu respectă prevederile articolului 74 alineatul (1), și nu cele ale articolului 73 alineatul (1) așa cum se menționează în directivă.

4.4.3

Articolul 27 alineatul 1 litera (c) se referă la situații în care „măsura de rezoluție este necesară în interesul public”. Băncile centrale, cu expertiza și experiența de care dispun în evaluarea stabilității financiare, a continuității serviciilor esențiale, în materie de protecție a finanțelor publice și de protecție a depunătorilor, sunt cele mai în măsură să decidă dacă este vorba de un interes public. Includerea lor în categoria autorităților care trebuie să se pronunțe cu privire la îndeplinirea condițiilor de declanșare a procedurii de rezoluție este justificată, dar acest lucru ar trebui permis într-un stadiu mai timpuriu, în special atunci când evaluările au loc pentru mai multe instituții într-un context național sau transfrontalier. În viitoarea uniune bancară s-ar putea ca BCE, în strânsă colaborare cu Comitetul european pentru risc sistemic, să fie mai bine plasată și mai bine dotată pentru a efectua astfel de evaluări în ceea ce privește interesul public, atât în calitatea ei de bancă centrală, cât și ca autoritate de supraveghere unică. Eventuala creare a unui mecanism de rezoluție unic ar fi deosebit de utilă în acest context.

4.4.4

Interesul public cu privire la falimentul bancar justifică o repartiție a pierderilor care diferă de regimul normal de insolvență; astfel, propunerea creează o ierarhie specifică a creanțelor, în cadrul cărora acționarii se află pe primul loc, urmați de creditorii chirografari, într-o ierarhie definită la articolul 43. CESE nu are obiecții cu privire la ierarhia creanțelor, dar dorește să atragă atenția asupra faptului că „creditorii” sunt, din punct de vedere tehnic și juridic, în egală măsură și depunători/clienți. Cu excepția „creditorului afectat”, articolul 2 nu oferă definiții pentru „creditori” și „depunători” și diferitele tipuri ale acestora. CESE recomandă formularea unor definiții precise ai acestor termeni, ținând seama de faptul că ierarhizarea depunătorilor în calitate de creditori nu este armonizată între statele membre.

4.4.5

Depozitele administrațiilor publice sunt tratate în moduri diferite în diferitele state membre. Ele pot fi incluse în sau excluse din pasivele eligibile pentru recapitalizarea internă, în funcție de încadrarea lor ca depozite garantate, până la o anumită sumă, și în funcție de securitizarea lor. În plus, depozitele administrațiilor publice considerate a fi pasive eligibile și care pot face obiectul unei recapitalizări interne, reprezintă, de fapt, banii contribuabilului. Se poate însă vorbi de o operație de recapitalizare internă dacă sunt folosiți în acest sens banii contribuabililor?

4.4.6

Propunerea conferă autorităților de rezoluție o gamă amplă de competențe cu privire la ierarhizarea pasivelor care fac obiectul unei recapitalizări interne. Autoritățile de rezoluție dispun chiar de dreptul de a opera deprecieri ale creanțelor comerciale dacă acestea nu sunt considerate a fi „esențiale pentru desfășurarea zilnică a activităților”. Articolul 38 alineatul (2) litera (e) subpunctul (ii) prevede, de exemplu, că un furnizor de servicii hoteliere sau de catering se poate confrunta cu deprecierea creanțelor sale dacă autoritatea de rezoluție decide că serviciile sale nu sunt „esențiale”. Egalitatea dintre creditori reprezintă unul din pilonii tuturor procedurilor de insolvență. Ea trebuie respectată și în acest caz.

4.4.7

CESE înțelege necesitatea de a garanta că instituțiile dispun de un nivel suficient de pasive eligibile în bilanțurile lor care pot fi utilizate pentru recapitalizarea internă. Emiterea unor instrumente de datorie care pot fi utilizate pentru recapitalizarea internă poate fi complicată în măsura în care diferența dintre instrumentele de datorie subordonate și datorii negarantate de rang prioritar s-ar nivela. Pe piețele mai puțin dezvoltate, astfel de emiteri ar putea fi și mai dificile, costisitoare sau chiar imposibil de realizat în perioade de criză, mai ales în cazul unor crize sistemice. Comitetul recomandă ca propunerea de a garanta aplicarea armonizată a cerințelor minime privind pasivele eligibile la nivelul UE prin acte delegate ale Comisiei să fie analizată cu atenție și calibrată în mod corespunzător, ținând seama de gradul de dezvoltare al piețelor financiare din fiecare stat membru.

4.4.8

Instrumentul recapitalizării interne („bail-in”) necesită explicații și clarificări suplimentare. Pentru a reduce la minim incertitudinile în rândul investitorilor, ar trebui introduse reguli clare cu privire la pasivele eligibile și la pragul de declanșare pentru recapitalizarea internă.

4.5   Aspecte juridice: drepturile terților

4.5.1

Drepturile terților par să fie subordonate drepturilor recunoscute de legislația în materie de insolvență în majoritatea statelor membre. Interesul general prevalează asupra protecției drepturilor private și alocarea pierderilor urmează o logică diferită. Articolul 78 permite contestarea în justiție a deciziei de rezoluție, dar restrânge obiectul unei astfel de acțiuni la legalitatea deciziei de rezoluție, la legalitatea modalităților în care această decizie a fost pusă în aplicare și la caracterul adecvat al tuturor compensațiilor acordate. Deciziile autorității de rezoluție nu pot fi suspendate și nu pot face obiectul unei suspendări automate. Chiar și în cazul anulării unei decizii a autorității de rezoluție, drepturile terților sunt limitate la compensarea pierderilor suferite [articolul 78 alineatul (2) litera (d)].

4.5.2

În caz de urgență, cum ar fi pericolul unui faliment bancar, utilizarea procedurilor normale de insolvență nu este adecvată; gama amplă de competențe conferite autorităților de rezoluție, în combinație cu drepturile de recurs limitate de care dispun terții dă naștere unor preocupări cu privire la soliditatea juridică a cadrului propus. În multe state membre, în special în cele cu jurisdicție de drept cutumiar, este foarte probabil ca instanțele să-și protejeze dreptul de care dispun în legătură cu soluționarea plângerilor privind controlul jurisdicțional al oricărei decizii luate de o autoritate administrativă, dacă o persoană sau un grup de persoane poate aduce dovada că au avut de suferit ca urmare a acestei decizii.

4.5.3

Preocuparea exprimată în paragraful anterior a fost contestată în diferite cercuri, atât din motive juridice, cât și din motive sociale. De aceea, CESE dorește să lase chestiunea la latitudinea entităților legislative. Cu toate acestea, CESE dorește să atragă atenția asupra unui aspect cu o anumită importanță: dacă cineva consideră că autoritatea de rezoluție sau administratorii au comis erori profesionale grave, numai judecătorii beneficiază de o anumită imunitate pentru deciziile judecătorești, însă nicio lege și niciun regulament nu pot extinde acest privilegiu asupra unei autorități administrative, cum ar fi autoritatea de rezoluție, care ar putea fi apoi trasă la răspundere în instanță pentru daunele cauzate. În acest caz, sumele plătite cu titlu reparatoriu ar fi bani publici.

4.6   Finanțarea rezoluției

4.6.1

Comisia a tratat deja subiectul finanțării rezoluției în două comunicări: Comunicarea privind fondurile de soluționare a crizelor bancare și Comunicarea pe tema „Un cadru al Uniunii Europene pentru gestionarea crizelor din sectorul financiar” (13). Prezenta propunere de directivă detaliază propunerile publicate anterior în aceste două comunicări. CESE și-a exprimat deja punctele de vedere în legătură cu aceste comunicări, publicând două avize (14). În ambele cazuri, Comitetul și-a exprimat sprijinul pentru propunerea Comisiei de introducere a unui cadru armonizat de fonduri naționale de rezoluție ex ante, recomandând ca această rețea să fie concepută cu mare atenție, ținându-se seama de condițiile specifice din fiecare stat membru.

4.6.2

Directiva propune ca acele costuri ale rezoluției care nu sunt acoperite de acționari și creditori să fie puse la dispoziție prin finanțare suplimentară din partea sectorului financiar; sistemele de garantare a depozitelor pot fi utilizate în acest sens ori de câte ori este necesar. CESE salută introducerea unor reguli armonizate bazate pe contribuții ex ante pentru sistemele de garantare a depozitelor și fondurile de rezoluție. Criteriile pentru contribuția ex ante la finanțarea rezoluției par a fi adecvate și realiste în situația actuală; cu toate acestea, condițiile economice și financiare pot suferi modificări neașteptate, după cum s-a putut vedea în ultimii ani. Ținând seama de faptul că un fond de rezoluție ar avea nevoie de zece ani pentru acoperirea integrală a costurilor, CESE propune introducerea unei reguli, în virtutea căreia criteriile de contribuție ex ante să poată fi revizuite periodic.

4.6.3

CESE este conștient că este nevoie de solidaritate și acceptă propunerea privind împrumuturile între mecanismele de finanțare (articolul 97) și mutualizarea mecanismelor de finanțare naționale în cazul rezoluției grupurilor (articolul 98). Va fi însă dificil să se ajungă la o punere în aplicare a propunerii de mutualizare a mecanismelor de finanțare înainte ca aceste mecanisme să-și fi atins capacitatea prevăzută și în lipsa unui anumit grad de armonizare. Majoritatea statelor membre sunt de acord ca fondurile de rezoluție și fondurile de garantare a depozitelor să se bazeze pe contribuții ex ante, dar există și state membre care preferă modalitatea contribuției ex post. Cerințele formulate la articolele 97 alineatul (2) și 98 vor pune probleme acelor state în care băncile centrale nu sunt autorizate să acorde împrumuturi în conformitate cu articolele 96 și 98. Comitetul încurajează Comisia să prevadă măsuri specifice și să formuleze recomandări pentru depășirea acestor provocări și accelerarea procesului de armonizare.

4.6.4

Cu toată recunoașterea avantajelor potențiale ce decurg din posibilele sinergii obținute printr-o instanță unică responsabilă pentru fondurile de garantare a depozitelor și fondurile de rezoluție, un astfel de model este în prezent considerat a fi problematic de către unele din statele membre, în condițiile în care fondurile de garantare a depozitelor nu dispun de o finanțare suficientă. Comitetul salută abordarea Comisiei care permite fiecărui stat membru să decidă dacă preferă să dispună de unul sau două mecanisme de finanțare (fonduri). În același timp, CESE recomandă ca directiva să prevadă dispoziții pentru a garanta că fiecare fond de garantare a depozitelor îndeplinește funcția sa principală, și anume cea de a-i proteja în orice situație pe depunătorii la băncile de retail.

4.6.5   CESE salută efortul Comisiei de a elabora un sistem european de mecanisme de finanțare care să garanteze că toate instituțiile UE sunt supuse acelorași reguli cu aceeași eficacitate cu privire la fondurile de rezoluție. Este în interesul fiecărui stat membru, precum și în interesul pieței financiare unice, să se garanteze că rezoluțiile beneficiază de o finanțare eficientă și în condiții egale în toate statele membre, contribuind astfel la stabilitate și condiții de concurență egale. Comitetul se pronunță în favoarea elaborării cât mai rapide a unei foi de drum realiste pentru punerea în practică a viitorului sistem de mecanisme de finanțare.

Bruxelles, 12 decembrie 2012

Președintele Comitetului Economic și Social European

Staffan NILSSON


(1)  COM(2012) 280 final.

(2)  COM(2010) 579 final.

(3)  A se vedea CSF, „Atributele-cheie ale regimurilor eficace de rezoluție a instituțiilor financiare”, octombrie 2011.

(4)  COM(2012) 280 final, expunerea de motive, p. 4.

(5)  Comisia a estimate că o creștere a costurilor de finanțare ar putea afecta investițiile și reduce creșterea PIB cu 0,1-0,4 % pe an. A se vedea în acest sens evaluarea de impact a Comisiei, SWD (2012) 166, p. 69 și SWD (2012) 167.

(6)  Ibid, p. 68.

(7)  A se vedea ESRB, Rapoartele comitetului consultativ științific (Reports of the Advisory Scientific Committee): Forbearance, resolution and deposit insurance, nr. 1/iulie 2012, p. 23.

(8)  A se vedea COM(2012) 510 final.

(9)  A se vedea COM(2010) 579 final, Un UE cadru de gestionare a crizelor din sectorul financiar la nivelul Uniunii, p. 6.

(10)  A se vedea studiul de evaluare a impactului al Comisiei, SWD (2012) 166, p. 26, p. 64, precum și SWD (2012) 167.

(11)  Autoritățile competente au obligația de a aprecia când și dacă „situația financiară a unei instituții se deteriorează în mod semnificativ” sau apar „încălcări grave ale legislației”, „grave nereguli administrative și când alte măsuri luate în conformitate cu articolul 23 nu sunt suficiente pentru a pune capăt acestei deteriorări…”

(12)  COM(2010) 579 final stipulează că fiecare stat membru trebuie să numească o autoritate de rezoluție dotată cu competențe în materie de rezoluție.. Acest lucru va permite statelor membre să mențină mecanismele naționale existente conform cărora Ministerul de finanțe, Banca Centrală sau sistemul de garantare a depozitelor pot fi, după caz, responsabile cu soluționarea. Comisia observă că în multe state membre autoritățile de soluționare sunt separate în mod corespunzător de autoritățile de supraveghere și consideră că această separare este importantă pentru a reduce riscurile de toleranță. Autoritățile de rezoluție ar trebui să aibă un caracter mai degrabă administrativ și nu judiciar.

(13)  A se vedea COM(2010) 254 final și COM(2010) 579 final.

(14)  A se vedea Avizul Comitetului Economic și Social European privind Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Banca Centrală Europeană – Fonduri de soluționare a situației băncilor neviabile, JO C 107, 6.4.2011, p. 16, și Avizul Comitetului Economic și Social European privind Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European, Comitetul Regiunilor și Banca Centrală Europeană – Un cadru al Uniunii Europene pentru gestionarea crizelor din sectorul financiar, JO C 248, 25.8.2011, p. 101.


15.2.2013   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 44/76


Avizul Comitetului Economic și Social European privind propunerea modificată de regulament al Parlamentului European și al Consiliului de stabilire a unor dispoziții comune privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime, care fac obiectul cadrului strategic comun, precum și de stabilire a unor dispoziții generale privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european și Fondul de coeziune și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1083/2006 al Consiliului

COM(2012) 496 final – 2011/0276 (COD)

2013/C 44/13

Raportor: dl Stefano MALLIA

Coraportor: dl Gerfried GRUBER

La 27 septembrie și la 22 octombrie 2012, în conformitate cu articolele 177 și 304 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, Consiliul și respectiv Parlamentul European au hotărât să consulte Comitetul Economic și Social European cu privire la

Propunerea modificată de regulament al Parlamentului European și al Consiliului de stabilire a unor dispoziții comune privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime, care fac obiectul cadrului strategic comun, precum și de stabilire a unor dispoziții generale privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european și Fondul de coeziune și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1083/2006 al Consiliului

COM(2012) 496 final – 2011/0276 (COD).

Secțiunea pentru uniunea economică și monetară și coeziune economică și socială, însărcinată cu pregătirea lucrărilor Comitetului pe această temă, și-a adoptat avizul la 21 noiembrie 2012.

În cea de-a 485-a sesiune plenară, care a avut loc la 12 și 13 decembrie 2012 (ședința din 12 decembrie), Comitetul Economic și Social European a adoptat prezentul aviz cu 154 de voturi pentru, 3 voturi împotrivă și 3 abțineri.

1.   Concluzii și recomandări

1.1

Politica de coeziune este o politică fundamentală a UE, care are ca obiectiv principal realizarea convergenței economice, sociale și teritoriale în întreaga UE și între toate statele membre ale acesteia. CESE recunoaște că obiectivele și țintele politice ale fondurilor cadrului strategic comun (CSC) ar trebui aliniate cu Strategia Europa 2020. Totuși, această aliniere nu trebuie să se realizeze cu prețul slăbirii obiectivului principal al politicii de coeziune a UE, care este convergența.

1.2

Deoarece politica de coeziune reprezintă principala sursă de creștere și un instrument esențial de îndeplinire a obiectivelor Strategiei Europa 2020, mai ales în cazul țărilor celor mai afectate de criza actuală, finanțarea trebuie menținută măcar la nivelul existent, în condițiile unei repartizări corecte între statele membre, astfel încât fondurile destinate celor mai puțin dezvoltate dintre acestea să nu fie reduse.

1.3

CESE sprijină crearea unui cadru strategic comun, care să vizeze creșterea coordonării și complementarității dintre principalele instrumente de finanțare ale UE. De asemenea, un CSC eficient va elimina separarea inutilă și ineficientă care există în prezent între principalele fonduri.

1.4

CESE este îngrijorat că întârzierile înregistrate în obținerea unui acord politic cu privire la pachetul legislativ privind coeziunea, inclusiv CSC, vor avea un impact negativ asupra pregătirii contractelor de parteneriat și, prin urmare, vor submina demararea eficientă a perioadei de programare 2014-2020.

1.5

Acțiunile indicative cu înaltă valoare adăugată europeană identificate în cadrul fiecărui obiectiv tematic trebuie să acorde prioritate investițiilor care vor consolida convergența socioeconomică și teritorială în întreaga UE. De asemenea, este important ca lista acțiunilor indicative să nu aibă un caracter exclusiv, astfel încât să permită includerea unor răspunsuri adaptate particularităților fiecărei țări.

1.6

CSC pune un accent puternic pe realizarea proiectelor multifond. Aceasta este o îmbunătățire importantă în raport cu perioada de programare 2007-2013. Totuși, nu se face nicio referire la realizarea proiectelor multitematice, care au un potențial considerabil de a crea valoare adăugată. Această posibilitate ar trebui prevăzută în mod explicit în CSC.

1.7

Gradul mai înalt de coordonare impus de CSC trebuie să ducă însă la reducerea sarcinilor administrative pentru autoritățile de management și de punere în aplicare, precum și pentru beneficiari. Coordonarea trebuie consolidată atât în interiorul statelor membre, cât și al Comisiei, pentru a valorifica sinergiile dintre politici și instrumente și a reduce suprapunerile, complexitatea și birocrația. Înaintea implementării propriu-zise, Comisia trebuie să efectueze o analiză amănunțită a noilor proceduri administrative.

1.8

Societatea civilă organizată (1) trebuie implicată în mod constructiv în elaborarea contractelor de parteneriat. Deși se recunoaște că fiecare stat membru și regiune dispune de propriile mecanisme și structuri de colaborare cu societatea civilă, Comisia Europeană trebuie să monitorizeze aceste procese. Dacă se constată că societatea civilă nu a fost implicată în mod constructiv, Comisia nu ar trebui să accepte încheierea contractului de parteneriat până când nu a avut loc o participare adecvată.

1.9

Oricum, conceptul de parteneriat nu trebuie să se rezume la etapa de programare, principiul trebuind să se aplice în toate fazele (implementare, monitorizare și evaluare).

1.10

Centrarea contractelor de parteneriat pe Strategia Europa 2020 nu ar trebui să se rezume la recomandările specifice fiecărei țări (RST). De fapt, contractele de parteneriat ar trebui să se sprijine pe elemente diferite, precum programele naționale de reformă (PNR), care sunt elaborate pe baza situației specifice din fiecare stat membru, spre deosebire de RST, care nu sunt neapărat adaptate la particularitățile fiecărei țări. De asemenea, contractele de parteneriat ar trebui să se concentreze pe strategiile naționale de reducere a sărăciei și de asigurare a egalității de gen, pe strategiile naționale ce vizează persoanele cu handicap și pe dezvoltarea durabilă.

1.11

Este nevoie de mai multă flexibilitate pentru a permite statelor membre și regiunilor să urmărească în modul cel mai eficient și eficace țintele comune stabilite, respectând totodată particularitățile teritoriale, economice și sociale. De asemenea, CSC trebuie să recunoască în mod explicit specificitățile teritoriale care au impact asupra punerii în aplicare a fondurilor CSC.

2.   Introducere

2.1

Fondul european de dezvoltare regională (FEDER), Fondul social european (FSE), Fondul de coeziune (FC), Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime (FEPAM) sunt cele cinci fonduri ale UE gestionate de statele membre și de Comisie. Comisia propune ca obiectivele fiecărui fond să fie urmărite mai eficient, printr-o mai bună coordonare a fondurilor, pentru a se evita suprapunerile și a se maximiza sinergiile.

2.2

Pentru a facilita dezvoltarea contractelor de parteneriat și a programelor operaționale, Comisia propune crearea unui cadru strategic comun (CSC) care să sporească coerența dintre cele cinci fonduri în ce privește angajamentele politice asumate în cadrul Strategiei Europa 2020 și investițiile pe teren. CSC se întemeiază pe cele 11 obiective tematice identificate în Regulamentul privind dispozițiile comune (RPDC).

2.3

CSC urmărește să îmbunătățească coordonarea și să asigure o utilizare mai precis orientată a fondurilor europene. De asemenea, va elimina separarea inutilă și ineficientă care există în prezent între fonduri. Aceasta este o evoluție pozitivă, care ar trebui să ducă la creșterea eficienței politicii de coeziune și, implicit, la un impact mai puternic al acesteia. CESE sprijină cu tărie o asemenea evoluție.

3.   Lansarea și adoptarea CSC

3.1

Este nevoie de orientări clare cu privire la modalitatea în care fondurile CSC pot viza mai eficient creșterea inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii în cadrul contractelor de parteneriat.

3.2

Ca răspuns la preocupările exprimate de Parlament și de Consiliu, Comisia propune împărțirea elementelor CSC în: i) o nouă anexă la RPDC și ii) un act delegat care va conține în principal „acțiuni indicative cu înaltă valoare adăugată europeană”.

3.3

CESE sprijină abordarea Comisiei, în măsura în care aceasta permite:

adoptarea mai rapidă a CSC;

o mai bună clarificare cu privire la ce se poate sau nu finanța;

statelor membre să poată întreprinde acțiuni care abordează probleme teritoriale specifice.

3.4

Cu toate acestea, Comisia propune de asemenea ca toate elementele CSC, cuprinse atât în anexă, cât și în actul delegat, să poată fi modificate la rândul lor printr-un act delegat. CESE consideră că această propunere este inacceptabilă, întrucât zădărnicește scopul includerii elementelor principale ale CSC într-o anexă la RPDC.

3.5

Regulamentul ar trebui să stabilească cu claritate rolul Comisiei în ce privește determinarea caracterului tehnic sau de fond al unei modificări, pentru a se evita apariția unor probleme de interpretare.

3.6

CESE își exprimă îngrijorarea în legătură cu întârzierile înregistrate în ajungerea la un acord politic asupra pachetului de măsuri legislative privind coeziunea, inclusiv CSC. Prelungirea întârzierii va avea impact asupra pregătirii contractelor de parteneriat și, în consecință, va afecta demararea eficientă a perioadei de programare 2014-2020.

3.7

Trebuie să se clarifice natura și forma contractului de parteneriat propus. Deși RPDC oferă informații cu privire la elementele care ar trebui incluse în contractul de parteneriat, forma precisă a acestui document rămâne încă necunoscută.

4.   Stabilirea unei legături între politica de coeziune și Strategia Europa 2020

4.1

Strategia Europa 2020 a fost adoptată cu scopul de a stimula creșterea inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii. Este limpede că fondurile CSC pot avea o contribuție pozitivă la îndeplinirea obiectivelor principale ale Strategiei Europa 2020 și, prin urmare, este logic ca obiectivele și țintele politice ale fondurilor CSC să fie aliniate la Strategia Europa 2020.

4.2

Strategia Europa 2020 este unul dintre elementele esențiale pentru atingerea unui bun echilibru între o disciplină bugetară sănătoasă și creștere economică și dezvoltare în Uniunea Europeană. Realizarea obiectivelor Strategiei Europa 2020 va reprezenta cea mai mare provocare pentru statele membre mai puțin dezvoltate ale Uniunii Europene. Țările care aplică scrupulos disciplina bugetară sunt primele care vor avea nevoie de sprijinul și de solidaritatea UE, care se manifestă prin intermediul politicii ei de coeziune. Finanțarea acesteia trebuie menținută cel puțin la nivelul actual și nicio formă de limitare nu va fi considerată acceptabilă.

4.3

CESE sprijină această abordare și își reiterează opinia că toate politicile UE trebuie să se concentreze pe realizarea creșterii atât de necesare. Exprimând această poziție, CESE este de asemenea ferm convins că obiectivele-cheie ale integrării economice, sociale și teritoriale trebuie să rămână cele mai înalte priorități ale politicii de coeziune a UE. Valoarea adăugată a politicii de coeziune nu trebuie să fie nicio clipă pusă în pericol.

4.4

CESE crede cu tărie că acțiunile indicative cu înaltă valoare adăugată europeană din cadrul fiecărui obiectiv tematic trebuie să acorde prioritate inițiativelor care vor consolida dezvoltarea socioeconomică și teritorială în întreaga UE.

5.   Abordarea tematică

5.1

Propunerile Comisiei privind concentrarea tematică ca mijloc de a reduce fragmentarea eforturilor sunt bine-venite. Este nevoie de o strânsă coordonare a eforturilor între diversele fonduri ale CSC, precum și între toate celelalte programe și inițiative ale UE.

5.2

Ar trebui ca CSC să precizeze clar și să întărească faptul că, în cadrul fiecărui domeniu tematic, statele membre au libertatea de a decide care fond ar urma să joace rolul principal în atingerea țintelor și obiectivelor-cheie.

5.3

Obiectivele principale stabilite în CSC sunt valide, însă flexibilitatea trebuie să joace un rol important. Contractele de parteneriat trebuie să țină seama de interesele locale și regionale. Trebuie să existe posibilitatea de a aloca fonduri priorităților regionale specifice. CESE susține cu tărie ideea că principiile subsidiarității și proporționalității trebuie să joace în continuare un rol central în punerea în aplicare a politicii de coeziune a UE.

5.4

Fiecare obiectiv tematic indică acțiunile care ar trebui întreprinse în cadrul fiecărui fond, însă trebuie clarificat aspectul complementarității, întrucât nu reiese precis care instrumente propuse în cadrul diverselor fonduri și care acțiuni se completează reciproc în fapt. CESE consideră că acțiunile propuse în cadrul fiecărui obiectiv tematic trebuie să acorde prioritate investițiilor care accelerează coeziunea economică și socială. Este important să poată fi adăugate și alte acțiuni indicative, pentru a permite răspunsuri adaptate particularităților fiecărei țări.

5.5

CESE consideră că, deși toate cele 11 teme prevăzute în RPDC sunt valide, ar trebui să se stabilească un set de teme centrale, acestea trebuind să fie abordate de fiecare stat membru. În afara temelor centrale, fiecare stat membru ar trebui să aibă libertatea să-și orienteze contractele de parteneriat către alte teme (din lista prestabilită) care sunt adecvate situației sale specifice.

5.6

Alte teme specifice care ar trebui adăugate celor 11 teme actuale sunt următoarele:

1.

îmbunătățirea accesibilității, pentru persoanele cu handicap sau cu mobilitate redusă;

2.

consolidarea capacităților părților implicate în politica de coeziune (2);

3.

rezolvarea problemei demografice.

Aceste noi domenii tematice ar trebui incluse în RPDC.

5.7

Acțiunile legate de modurile durabile de transport și de sistemele de gestionare a transporturilor sunt excluse în prezent din obiectivul tematic 4 (sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de dioxid de carbon). Având în vedere rolul transportului în generarea de emisii, această omisiune ar trebui rectificată.

5.8

Obiectivele tematice sunt stabilite la articolul 9 din RPDC, în vreme ce prioritățile de investiții ale fiecărui fond care face obiectul CSC sunt fixate în proiectele de regulament respective. Obiectivele tematice și prioritățile de investiții specifice fiecărui fond nu se potrivesc în totalitate, apărând astfel un oarecare grad de incertitudine, dacă nu de confuzie, cu privire la obiectivele care trebuie urmărite. Această chestiune trebuie rezolvată urgent, mai ales în lumina procesului de încheiere a contractelor de parteneriat, care a început deja în unele state membre.

5.9

În vreme ce CSC pune un accent puternic pe realizarea proiectelor multifond, nu face nicio referire la realizarea proiectelor multitematice, care au un potențial considerabil de a crea valoare adăugată. Această posibilitate ar trebui prevăzută în mod explicit în CSC.

6.   Fondul european de dezvoltare regională și Fondul de coeziune

6.1

CESE și-a prezentat deja în detaliu punctele de vedere cu privire la cele două fonduri, în avizele sale „Fondul european de dezvoltare regională” (3) și „Fondul de coeziune” (4).

6.2

FEDER este destinat să contribuie la toate cele 11 obiective tematice.

6.3

Impactul precis al acestei „concentrări” este neclar. Se va acorda prioritate unui domeniu vizat în raport cu celelalte sau se va lăsa fiecărui stat membru libertatea de a decide? CESE pledează ferm în favoarea celei de-a doua soluții, întrucât permite adoptarea unor abordări specifice fiecărei țări sau regiuni.

6.4

CESE crede cu tărie că, înainte de orice, FEDER trebuie să continue să acorde sprijin esențial IMM-urilor. Acest sprijin ar trebui să se traducă prin acordarea de instrumente de finanțare, prin înființarea unor rețele de IMM-uri, precum și prin crearea infrastructurilor esențiale (5).

6.5

CESE este totuși îngrijorat cu privire la propunerea de a exclude complet întreprinderile mari de la eligibilitatea pentru Fondul european de dezvoltare regională (FEDER). Întreprinderile mari reprezintă surse importante de cercetare și dezvoltare și, prin urmare, practicarea acestor activități de cercetare-dezvoltare ar trebui să fie eligibilă; în caz contrar, riscăm să agravăm situația deja critică în care se găsește Europa, care a rămas în urmă în raport cu țări concurente, cum ar fi SUA și Japonia.

6.6

Dat fiind că nivelul resurselor financiare nu poate fi sporit semnificativ în niciun fel, CESE consideră că trebuie valorificat potențialul prezent în definirea mai clară a obiectivelor și corelarea cu mai multă precizie a priorităților investiționale cu obiectivele (6).

6.7

Fondul de coeziune este destinat să contribuie la 4 domenii tematice legate de mediu, dezvoltarea durabilă și transporturi (TEN-T).

6.8

Pentru a evita greșelile din trecut, și anume dispersarea Fondului de coeziune în prea multe proiecte, CESE dorește să lanseze încă o dată un apel la o mai mare concentrare asupra proiectelor mai ample, care, după toate probabilitățile, vor avea un impact mai puternic în ce privește reducerea disparităților dintre statele membre și realizarea coeziunii sociale, teritoriale și economice.

6.9

La conceperea acestor proiecte ample, statele membre trebuie să asigure coerența și complementaritatea cu alte fonduri și inițiative ale UE (cum ar fi mecanismul Conectarea Europei, programul LIFE și diversele strategii macroregionale), pentru a garanta deplina valorificare a potențialului diferitelor fonduri și inițiative. Acest aspect este deosebit de important, de exemplu, în dezvoltarea infrastructurilor energetice și de transport. Este esențial ca între diferitele instrumente să existe mai degrabă compatibilitate, decât concurență.

7.   Fondul social european

7.1

Fondul social european este destinat să contribuie la patru obiective tematice: ocuparea și mobilitatea forței de muncă; educația, competențele și învățarea pe tot parcursul vieții; promovarea incluziunii sociale și combaterea sărăciei; consolidarea capacităților administrative. Totuși, se așteaptă ca FSE să contribuie și la celelalte obiective tematice.

7.2

Aceste dispoziții concordă cu punctul de vedere al CESE exprimat în Avizul privind Fondul social european (7), unde se afirma că FSE trebuie să fie instrumentul de predilecție pentru punerea în aplicare a obiectivelor Strategiei Europa 2020, în special a celor referitoare la ocuparea forței de muncă, educație, incluziune socială și combaterea sărăciei. Acest punct de vedere este deosebit de relevant în situația actuală, caracterizată prin creșterea șomajului și o pierdere de locuri de muncă fără precedent.

7.3

Comitetul sprijină ferm propunerea Comisiei Europene, ca cel puțin 20 % din creditele FSE la nivel național să fie alocate incluziunii sociale și combaterii sărăciei.

8.   Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală

8.1

În contextul reformei PAC în perspectiva anului 2020, al propunerii de cadru financiar multianual (CFM) 2014-2020 și al situației economice actuale, Comisia Europeană a prezentat o nouă propunere de regulament privind FEADR (8). Noul FEADR susține prioritățile Strategiei Europa 2020, se bazează pe propunerea de regulament privind dispozițiile comune (RPDC) și este în conformitate cu cadrul de guvernanță economică al UE.

8.2

În avizul său privind pachetul de reformă a PAC (9), CESE a salutat propunerea privind o mai bună aliniere a PAC cu Strategia Europa 2020 și cu strategia de durabilitate în domeniul dezvoltării rurale.

8.3

Cu toate acestea, este important ca statele membre să fie în măsură să-și stabilească prioritățile în mod flexibil, pentru a atinge echilibrul între asumarea obiectivelor specifice ale PAC, așa cum sunt stabilite în tratate, și consolidarea Strategiei Europa 2020. Trebuie să se garanteze în orice moment coerența dintre cei doi piloni.

8.4

În prezent, nu este clar în ce măsură prioritățile FEADR se vor integra în cele ale CSC. Prin urmare, măsurile adoptate în cadrul FEADR ar trebui să acorde stimulente agricultorilor, proprietarilor de păduri și altora pentru a contribui la crearea și menținerea locurilor de muncă și la creșterea economică, realizând totodată o dezvoltare durabilă și desfășurând acțiuni de combatere a schimbărilor climatice.

8.5

Ar trebui stabilită o legătură puternică între aceste măsuri și parteneriatul european pentru inovare „Productivitatea și durabilitatea agriculturii”, pentru a consolida creșterea ecologică în toate zonele rurale ale UE.

8.6

FEADR prevede o cotă minimă de 25 % pentru măsurile legate de mediu și de schimbările climatice, fapt pe care CESE îl apreciază. Totuși, alocarea unui procent de 20 % pentru măsurile legate de climă pare a fi excesivă în acest sens, motiv pentru care acest aspect trebuie examinat mai în profunzime în CSC.

9.   Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime

9.1

La 2 decembrie 2011, Comisia Europeană a adoptat o propunere de regulament prin care se stabilește – în conformitate cu CFM și Strategia UE 2020 – un nou fond, care constituie cadrul financiar pentru politica comună în domeniul pescuitului (PCP) și politica maritimă integrată a UE pentru perioada 2014-2020 (10).

9.2

Comitetul sprijină în principiu acțiunile-cheie propuse. Este esențial să se adopte o abordare integrată cu toate celelalte domenii de politică.

9.3

Ca și în cazul FEADR, CSC ar trebui să contribuie la corelarea obiectivelor în mod flexibil, menținând totodată coerența între obiectivele specifice ale PCP și cele ale Strategiei Europa 2020.

9.4

CSC ar putea aduce mai multă transparență în eventualele conflicte dintre politicile UE, ca de exemplu între Directiva-cadru privind apa și dispozițiile în materie de igienă a animalelor.

10.   Principiile orizontale și obiectivele politice

10.1

CSC stabilește principii orizontale – promovarea egalității dintre bărbați și femei și nediscriminarea, asigurarea accesibilității pentru persoanele cu handicap, precum și dezvoltarea durabilă – care să fie aplicate în cadrul tuturor fondurilor și, prin urmare, în toate programele operaționale. CESE sprijină aceste principii și încurajează analizarea eficientă a tuturor propunerilor de proiecte și monitorizarea eficientă a tuturor programelor, pentru a se garanta integrarea corespunzătoare a acestor principii.

10.2

CESE consideră că ar trebui aplicat încă un principiu orizontal, și anume cel al „comunicării privind Europa”. Având în vedere subminarea cu care se confruntă proiectul european și pierderea încrederii generale în acesta, fiecare proiect desfășurat în cadrul politicii de coeziune ar trebui să ilustreze cu claritate, prin valoarea sa adăugată, modalitățile prin care UE poate face diferența în viețile cetățenilor săi.

11.   Nevoia de flexibilitate, simplificare și dinamism

11.1

Simplificarea procedurilor trebuie să ocupe un loc central atât pe agenda Comisiei, cât și pe cea a autorităților de management din statele membre. Deși recunoaște că fiecare euro cheltuit trebuie contabilizat corespunzător, CESE consideră inacceptabil faptul că procesul de gestionare a fondurilor UE și de solicitare de sprijin din acestea continuă să rămână atât de greoi încât beneficiarii care au cel mai mult nevoie de fonduri (de exemplu, IMM-urile și ONG-urile) sfârșesc prin a renunța (11). De asemenea, trebuie întreprinse toate eforturile necesare pentru a garanta că sunt selectate în vederea finanțării doar proiectele care prezintă o reală valoare adăugată.

11.2

Pentru a genera valoare adăugată, CSC trebuie să ducă la o reducere reală a sarcinilor și costurilor administrative, atât pentru beneficiari, cât și pentru autoritățile însărcinate cu punerea în aplicare. Gradul ridicat de coordonare impus de CSC ar putea duce însă la creșterea sarcinilor administrative pentru autoritățile de management și de punere în aplicare, care, la rândul lor, s-ar putea traduce în sarcini și complexități suplimentare pentru beneficiari. Înaintea implementării propriu-zise, Comisia trebuie să efectueze o analiză formală amănunțită a procedurilor administrative actuale și a celor noi.

11.3

Trebuie consolidată cooperarea atât în interiorul statelor membre, cât și al Comisiei, pentru a valorifica sinergiile dintre politici și instrumente și a reduce suprapunerile, complexitatea și birocrația. Acest lucru necesită o coordonare mai strânsă între și în cadrul serviciilor Comisiei răspunzătoare pentru fondurile CSC, în toate etapele negocierilor și implementării, pentru a se asigura o abordare mai coerentă și mai armonizată. Acest deziderat trebuie realizat în așa fel încât sarcina administrativă să nu sporească.

11.4

Propunerea privind utilizarea guvernanței electronice în vederea creșterii eficienței este bine-venită. Totuși, acest sistem nu ar trebui restrâns numai la fondurile CSC, ci ar trebui să includă toate sursele de finanțare ale UE și să fie accesibil tuturor.

11.5

În prezent se prevede ca Parlamentul European și Consiliul să poată solicita Comisiei să prezinte o propunere de revizuire a CSC în cazul în care se efectuează modificări substanțiale ale Strategiei Europa 2020. În opinia CESE, această dispoziție este prea restrictivă. CESE consideră că ar trebui să existe posibilitatea de a adapta CSC la circumstanțele în schimbare, în special dacă se produc modificări semnificative în mediul socioeconomic care să justifice un răspuns la nivelul UE.

11.6

Statele membre ar trebui să dispună de o flexibilitate asemănătoare pentru a-și adapta programele naționale la o gamă de circumstanțe mai largă decât obiectivele tematice ale politicii.

11.7

CESE solicită Comisiei să introducă o revizuire periodică obligatorie a CSC, care să permită efectuarea modificărilor pertinente.

12.   Abordarea contractelor de parteneriat

12.1

Principiul parteneriatului, care figurează la articolul 5 din RPDC, este un principiu fundamental, care va contribui la îmbunătățirea eficienței politicii de coeziune a UE, motiv pentru care trebuie să beneficieze de susținere fermă, atât din partea Consiliului, cât și a Parlamentului.

12.2

Consultarea cu părțile interesate relevante la elaborarea contractelor de parteneriat va fi esențială pentru a garanta transpunerea obiectivelor tematice în acțiuni și ținte concrete în favoarea creșterii inteligente, durabile și favorabile incluziunii.

12.3

Contractele de parteneriat ar trebui să transpună elementele prevăzute în CSC în contextul național și să prevadă angajamente ferme privind realizarea priorităților stabilite în regulamentele privind fondurile CSC. Pentru a se putea aplica în practică principiul parteneriatului, trebuie adoptată o abordare ascendentă în procesul decizional, luându-se în considerare în mod adecvat punctele de vedere ale societății civile înainte de semnarea contractelor de parteneriat între Comisia Europeană și statele membre.

12.4

Comisia a prezentat o propunere de cod de conduită pentru elaborarea contractelor de parteneriat. Acesta este un document valabil, care oferă statelor membre orientări utile pentru colaborarea cu societatea civilă. CESE nu înțelege motivul pentru care Consiliul a respins codul de conduită și îi solicită acestuia reintroducerea lui.

12.5

Deși statelor membre le revine sarcina de a-și adapta procesele în vederea implicării societății civile, este de datoria Comisiei să se asigure că toții actorii relevanți sunt implicați în mod activ și constructiv. Totuși, CESE consideră că în prezent Comisia nu dispune de instrumentele și mecanismele de monitorizare necesare pentru a realiza acest lucru. În cazul în care un stat membru nu reușește să implice societatea civilă într-un mod constructiv, consecința ar trebui să fie neîncheierea contractului de parteneriat. În plus, conceptul de parteneriat ar trebui să meargă dincolo de etapa de programare, urmând să se aplice și fazelor de implementare, monitorizare și evaluare.

12.6

CESE subliniază necesitatea de a se furniza societății civile toate informațiile privind „noua abordare” adoptată de Comisie în ce privește fondurile CSC și contractele de parteneriat. Trebuie să se ofere explicații cu privire la acest proces și la modul în care societatea civilă va fi implicată în toate etapele elaborării și punerii în aplicare a contractelor de parteneriat, printr-o comunicare clară și eficientă, astfel încât să se garanteze participarea efectivă a societății civile la procesul de parteneriat.

12.7

Centrarea contractelor de parteneriat pe Strategia Europa 2020 nu ar trebui să se rezume la recomandările specifice fiecărei țări (RST). De fapt, contractele de parteneriat trebuie să se sprijine pe elemente diferite, precum programele naționale de reformă (PNR), care sunt elaborate pe baza situației specifice din fiecare stat membru, spre deosebire de RST, care nu sunt neapărat adaptate la particularitățile fiecărei țări. De asemenea, contractele de parteneriat ar trebui să se concentreze pe strategiile naționale de reducere a sărăciei și de asigurare a egalității de gen, pe strategiile naționale ce vizează persoanele cu handicap, precum și pe dezvoltarea durabilă.

13.   Dimensiunea teritorială a CSC

13.1

CSC trebuie să recunoască în mod explicit specificitățile teritoriale – legate în principal de dimensiunea și profilul structurilor economice, sociale și teritoriale – care au impact asupra punerii în aplicare a fondurilor CSC. Acesta este un aspect important al CSC, deoarece pornind de aici statele membre vor fi în măsură să garanteze că parteneriatul va fi conceput astfel încât să răspundă cerințelor specifice legate de propriile necesități de dezvoltare și, prin urmare, de propriile teritorii.

13.2

Pentru a garanta angajamentele asumate în cadrul Strategiei Europa 2020, este nevoie de mai multă flexibilitate, pentru a permite statelor membre și regiunilor să urmărească în modul cel mai eficient și eficace țintele comune stabilite, respectând totodată diversitatea și particularitățile teritoriale, economice și sociale.

13.3

Așadar, CSC ar trebui să ofere mai multe orientări cu privire la modul în care trebuie abordate provocările teritoriale și nevoile specifice în cadrul contractului de parteneriat. Aceasta se aplică în special teritoriilor menționate la articolul 174 TFUE.

13.4

CESE recomandă ca în formula de alocare utilizată pentru fondurile CSC să se țină seama în mai mare măsură de disparitățile teritoriale.

Bruxelles, 12 decembrie 2012

Președintele Comitetului Economic și Social European

Staffan NILSSON


(1)  Societatea civilă organizată este acea parte a societății civile care se manifestă prin intermediul unor organizații, văzute ca elemente constitutive ale societății. Cu alte cuvinte, societatea civilă organizată cuprinde toate organizațiile neguvernamentale înființate prin inițiative private, ai căror membri sunt implicați activ în modelarea afacerilor publice pe baza propriilor lor preocupări și pornind de la cunoștințele, capacitățile și raza lor specifică de acțiune. Această definiție acoperă o gamă largă de organizații: federații ale angajatorilor, sindicate, asociații înființate în scopul promovării anumitor chestiuni de interes general, precum și organizațiile cunoscute sub numele de „neguvernamentale” (ONG).

(2)  Propunerile 1 și 2 sunt formulate în Avizul CESE privind dispozițiile comune privind fondurile structurale, JO C 191, 29.6.2012, p. 30.

(3)  JO C 191, 29.6.2012, p. 44.

(4)  JO C 191, 29.6.2012, p. 38.

(5)  De exemplu, crearea de parcuri industriale.

(6)  A se vedea avizul CESE „Fondul european de dezvoltare regională”, JO C 191, 29.6.2012, p. 44.

(7)  JO C 143, 22.5.2012, p. 82.

(8)  COM(2011) 627 final, 19.10.2011.

(9)  JO C 191, 29.6.2012, p. 116.

(10)  COM(2011) 804 final - 2011/0380 (COD).

(11)  Conform Uniunii Europene a Artizanatului și a Întreprinderilor Mici și Mijlocii (UEAPME), doar între 2 % și 3 % din totalul IMM-urilor beneficiază de finanțare europeană, aceasta reprezentând numai 1-2 % din totalul fondurilor disponibile pentru IMM-uri.


15.2.2013   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 44/83


Avizul Comitetului Economic și Social European privind Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social și Comitetul Regiunilor – Raport privind politica concurenței 2011

COM(2012) 253 final

2013/C 44/14

Raportor: dl Thomas PALMGREN

La 30 mai 2012, în conformitate cu articolul 304 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, Comisia Europeană a hotărât să consulte Comitetul Economic și Social European cu privire la

Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social și Comitetul Regiunilor - Raport privind politica concurenței 2011

COM(2012) 253 final.

Secțiunea pentru piața unică, producție și consum, însărcinată cu pregătirea lucrărilor Comitetului pe această temă, și-a adoptat avizul la 4 decembrie 2012.

În cea de-a 485-a sesiune plenară, care a avut loc la 12 și 13 decembrie 2012 (ședința din 12 decembrie), Comitetul Economic și Social European a adoptat prezentul aviz în unanimitate.

1.   Concluzii și recomandări

1.1

În fiecare an, Comitetul Economic și Social European evaluează raportul Comisiei privind politica în domeniul concurenței și folosește acest prilej pentru a prezenta o serie de observații și sugestii. CESE salută noua structură funcțională a raportului Comisiei, care urmărește recomandările Comitetului formulate în avizele anterioare.

1.2

Este însă regretabil că acest raport nu vizează și o serie de domenii asupra cărora CESE a atras atenția în trecut, ci se limitează la domeniile tradiționale de care se ocupă DG Concurență, dovedind astfel o viziune îngustă și limitată asupra principalelor componente ale politicii concurenței. Problemele care ar merita să fie luate în considerare depășesc cu mult pilonii abordați în mod obișnuit de acest raport anual, respectiv problematica fuziunilor și a concentrărilor, a pozițiilor de monopol, a ajutoarelor de stat și a mecanismelor de promovare a concurenței din perspectiva consumatorilor.

1.3

O prioritate importantă este combaterea concurenței neloiale importate de la partenerii comerciali străini, care profită de nerespectarea principiilor sociale și de mediu fundamentale și de drepturile de a câștiga cotă de piață în spațiul UE.

1.4

Renaționalizarea politicii în domeniu din cauza crizei și a potențialelor conflicte de interese dintre statele membre, împreună cu măsurile protecționiste ale guvernelor, reprezintă o potențială amenințare, întrucât pot avea consecințe grave asupra pieței unice și a politicii în domeniul concurenței. În special în situația economică actuală trebuie să se asigure funcționarea pieței și faptul că mediul de afaceri creează condițiile necesare pentru reluarea creșterii economice. Politica în domeniul concurenței trebuie să fie coordonată și integrată cu celelalte politici, așa cum este cazul politicii din domeniul comerțului exterior și al politicii pieței interne, constituind un ansamblu coerent care să apere în mod eficient interesele consumatorilor și producătorilor europeni și să urmărească obținerea de rezultate în materie de creștere economică și de ocupare a forței de muncă. Politica în domeniul concurenței, politica comercială, politica industrială și cea privind piața unică trebuie să asigure echilibrul între interesele consumatorilor și întreprinderilor, garantând în permanență condiții echitabile ale pieței pentru toate părțile implicate.

1.5

Politica în domeniul concurenței ar trebui să reflecte politica industrială integrată a UE, întrucât creșterea durabilă și bunăstarea cetățenilor UE pot fi asigurate doar dacă Europa dispune de o bază industrială puternică, diversificată, competitivă și generatoare de locuri de muncă.

1.6

Raportul de anul acesta este cel de-al 41-lea de acest gen și prezintă etapele-cheie ale evoluției politicii în domeniul concurenței și importanța lor pentru obiectivele UE.

1.7

CESE împărtășește ideea Comisiei potrivit căreia ocrotirea și respectarea regulilor de concurență contribuie la îndeplinirea unor obiective mai generale pe termen lung, precum creșterea bunăstării consumatorilor și sprijinirea creșterii, ocupării forței de muncă și competitivității în UE, în conformitate cu Strategia Europa 2020 pentru o creștere inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii.

1.8

Foarte importantă este cooperarea dintre Comisie și autoritățile naționale din domeniul concurenței, atât în ce privește monitorizarea ajutoarelor de stat și analizarea impactului restricțiilor impuse în domeniul concurenței, cât și credibilitatea întregului sistem al politicii în domeniul concurenței. Cooperarea dintre autorități trebuie să fie flexibilă și să se bazeze pe comunicare activă.

1.9

CESE îndeamnă Comisia să coopereze în mod activ cu autoritățile din domeniul concurenței din țările terțe pentru a apăra piețele deschise și echitabile. CESE susține procesul de reflecție în curs privind modernizarea regimului ajutoarelor de stat, întrucât UE ar trebui să facă eforturi pentru a asigura condiții de concurență cât mai uniforme la nivel global, astfel încât întreprinderile din UE să nu fie dezavantajate din punct de vedere concurențial în raport cu rivalele lor din țări terțe, care nu sunt obligate să respecte specificații stricte și reglementări și limite riguroase (de exemplu, piața alimentelor, industria energointensivă), dar, în același timp, au acces liber la piața UE și cea mondială.

1.10

Comitetul a atras atenția în mod repetat asupra necesității de a îmbunătăți sistemele de protecție a drepturilor consumatorilor. De aceea, regretă faptul că în 2011 nu s-a adoptat propunerea legislativă privind acțiunile în despăgubire pentru cazurile de încălcare a normelor antitrust.

1.11

Este important ca atât măsurile antitrust ale Comisiei, cât și măsurile de reglementare să fie complementare, acestea urmărind să garanteze siguranța, stabilitatea și eficiența piețelor financiare, în special pentru Zona unică de plăți în euro (SEPA), în sectorul de date privind serviciile financiare și în cel al agențiilor de rating de credit.

2.   Conținutul raportului pe 2011

2.1

Anul 2011 a fost un an agitat. Criza financiară s-a transformat într-o criză a datoriilor suverane în unele părți ale zonei euro, amenințând sectorul bancar și sustenabilitatea fiscală a multor guverne europene. De asemenea, criza a afectat considerabil fluxurile de creditare a economiei reale.

2.2

Raportul Comisiei are trei secțiuni: politica în domeniul concurenței în contextul economic actual, politica în domeniul concurenței în contextul general și dialogul în domeniul concurenței cu alte instituții. El se concentrează în special asupra serviciilor financiare, a sectorului alimentar și a sectorului companiilor aeriene. Această nouă structură urmărește o mai bună ilustrare a modului în care Comisia pune în aplicare politica în domeniul concurenței și a modului în care această politică contribuie la economia europeană și la sporirea bunăstării cetățenilor UE.

2.3

Noua structură a raportului Comisiei, care urmărește recomandările Comitetului formulate în avizele precedente, este funcțională. Raportul se concentrează pe aspecte-cheie și tendințe de dezvoltare și oferă o imagine de ansamblu excelentă a principalelor elemente ale politicii în domeniul concurenței, oferind numeroase exemple. Ar putea fi adăugate date cantitative, astfel încât să poată fi evaluată mai bine importanța relativă a diferitelor acțiuni și aspecte. Este util faptul că se pot obține o serie de informații suplimentare de pe paginile de internet ale DG Concurență a Comisiei.

2.4

Comunicarea prezintă modul în care, în 2011, Comisia a recurs la politica în domeniul concurenței ca instrument pentru soluționarea crizei financiare și a datoriei și modul în care, în general, politica în domeniul concurenței și măsurile de punere în aplicare luate pe parcursul anului au contribuit la obiectivele politice mai largi ale Strategiei Europa 2020.

3.   Politica în domeniul concurenței în contextul economic actual

3.1   Observații generale

3.1.1

În prezent pot apărea apeluri pentru a se lua măsuri protecționiste. Acest lucru este de înțeles având în vedere numeroasele nedreptăți observate de public, în special faptul că Europa nu abordează nici acum această problemă, așa cum o fac unii dintre partenerii noștri internaționali. Cu toate că istoria a confirmat faptul că implementarea și promovarea politicii în domeniul concurenței nu pot fi limitate în perioade de criză economică, o abordare naivă și unilaterală din partea Europei, cu respectarea unor principii pe care alții nu le urmează în acest domeniu-cheie, ar duce la slăbirea cadrului concurențial și ar înrăutăți și mai mult tendința de creștere economică pe termen mediu și lung.

3.1.2

Politica în domeniul concurenței poate avea un rol important în cadrul unei strategii de succes de ieșire din criză și de creare, ulterior perioadei de criză, a unui mediu care să prevină o eventuală denaturare a concurenței.

3.1.3

Prin reducerea creditării persoanelor fizice și a întreprinderilor, criza financiară a avut un efect dramatic asupra economiei reale și urmări grave asupra investițiilor și ocupării forței de muncă. Mai multe state membre au fost nevoite să aplice măsuri de austeritate și reduceri ale cheltuielilor publice, în detrimentul continuării investițiilor în măsuri de relansare a economiei. În cele din urmă, criza a avut și încă are un impact asupra tuturor cetățenilor, consumatorilor și angajaților, precum și asupra întreprinderilor și condițiilor în care acestea funcționează. O politică în domeniul concurenței adecvată, eficientă și echilibrată are un impact semnificativ asupra bunăstării tuturor grupurilor.

3.2   Observații specifice

3.2.1

De la începutul crizei și până la 31 decembrie 2011, s-au folosit 1,6 bilioane EUR ca ajutoare de stat pentru salvarea și restructurarea băncilor europene. Comisia a adoptat 39 de decizii privind restructurarea și monitorizează punerea în aplicare eficientă a planurilor de restructurare. În ciuda eforturilor masive de sprijin, criza s-a agravat treptat.

3.2.2

Din punctul de vedere al tuturor actorilor economici și sociali, este important să se asigure funcționarea piețelor, în contextul în care statele și sistemele bancare (și anume băncile) beneficiază de sprijin masiv. De asemenea, este în interesul cetățenilor ca asistența acordată băncilor să fie monitorizată în mod adecvat.

3.2.3

Performanța zonei unice de plăți în euro (SEPA) este strâns legată de nivelul de dezvoltare a sistemului bancar din diferite țări, iar diferențele sunt semnificative. În multe state, provocarea constă în dezvoltarea sistemelor de plată astfel încât să se poată valorifica beneficiile SEPA. Acest lucru presupune ca sectorul bancar să fie orientat către client și să fie dispus să sprijine întreprinderile mici, în special în faza de lansare. În multe țări, ca de exemplu în Finlanda, introducerea SEPA a avut loc fără probleme. O problemă intens discutată a fost sporirea costurilor tranzacțiilor bancare din cauza retragerii cardurilor care funcționau ca simple carduri de debit.

3.2.4

Standardizarea plăților electronice este un subiect pus în prim plan de Comisie. Serviciile de plăți electronice conduc la economii de scară semnificative, prin urmare concentrarea pieței este intrinsecă naturii sectorului. Evident, un sistem de transfer de plăți eficient reprezintă un beneficiu pentru întreaga economie; de aceea, este important ca serviciile de plăți electronice, ca sector economic, să fie tratate cu atenție de către Comisie. Principiul de bază ar trebui să fie garantarea unor condiții echitabile în domeniul concurenței. Trebuie menționat faptul că piața transferurilor de plăți și a cardurilor de credit și de debit este dominată de doar câțiva operatori.

3.2.5

Piețele financiare asigură servicii mai eficiente dacă sunt transparente, deschise, competitive și reglementate de o manieră prin care să-și poată îndeplini funcția de a finanța economia reală. Comisia urmărește tocmai acest lucru prin anchete antitrust pe piața instrumentelor financiare derivate extrabursiere, în sectorul serviciilor de plată și la difuzarea datelor privind tranzacțiile și a informațiilor financiare către piață. Raportul ar putea include date privind măsura în care este prezentă chestiunea instrumentelor financiare derivate extrabursiere. În ceea ce privește piața derivatelor, există motive pentru o reglementare mai strictă și supraveghere a acesteia.

3.2.6

Mai mult, înăsprirea reglementărilor bancare în prezent și în viitorul apropiat nu trebuie să reducă împrumuturile bancare, ceea ce ar duce la restricționarea investițiilor întreprinderilor și ar îngreuna accesul la capital operațional.

3.2.7

CESE solicită Comisiei să continue să supravegheze situația concurenței pe piața agențiilor de rating, având în vedere procedurile lor de lucru și eventualele conflicte de interese cu clienții lor, care pot da naștere unor denaturări ale concurenței.

4.   Politica în domeniul concurenței în contextul general

4.1   Observații generale

4.1.1

O mare parte a măsurilor luate de Comisie în domeniul concurenței au în vedere efectele crizei asupra piețelor financiare. Implementarea și promovarea politicii în domeniul concurenței servesc, de asemenea, altor obiective mai generale, precum creșterea bunăstării consumatorilor, sprijinirea creșterii, a creării de locuri de muncă și a competitivității în UE, în conformitate cu Strategia Europa 2020 pentru o creștere inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii.

4.1.2

Prin punerea în aplicare a politicii în materie de fuziune, Comisia intenționează, la nivel conceptual, să consolideze bunăstarea consumatorilor și interesele egalității de șanse între operatorii economici, stabilind un echilibru între beneficiile economice ale fuziunii și alți parametri, cum ar fi prețul, oferta, calitatea sau inovarea. Această abordare s-a dovedit a fi eficientă într-o anumită măsură în sectorul telecomunicațiilor și ar trebui extinsă la cât mai multe sectoare. Trebuie însă să fim realiști și să admitem că în ultimele decenii au apărut conglomerate tot mai mari, care au redus spațiul disponibil pentru IMM-uri în numeroase sectoare, limitând totodată considerabil posibilitatea apariției unor noi operatori cu potențial, ceea ce restrânge în mod automat dinamismul, inovarea și îndeosebi creativitatea de care beneficiază societatea în ansamblul ei, la diferite niveluri.

4.1.3

Comitetul subliniază faptul că politica în domeniul concurenței este strâns legată de alte domenii politice, în special de măsuri pentru o mai bună reglementare, politica industrială și politica privind IMM-urile. Legislația care are în vedere nevoile întreprinderilor mici și condițiile în care funcționează acestea, este garanția pentru buna funcționare a piețelor.

4.1.4

Publicarea de către Comisie, anul acesta, a „orientărilor operaționale pentru evaluarea impactului asupra concurenței la nivel de sector în cadrul sistemului de evaluare a impactului al Comisiei” a fost un pas pozitiv. Acest instrument este binevenit, nu în ultimul rând din perspectiva politicii în domeniul concurenței.

4.1.5

CESE îndeamnă Comisia să coopereze în mod activ cu autoritățile din domeniul concurenței din țări terțe. Aceasta este o condiție prealabilă fundamentală pentru punerea în aplicare eficientă a politicii în domeniul concurenței și asigură condiții de concurență cât mai uniforme la nivel global.

4.1.6

CESE solicită Comisiei să îmbunătățească în continuare legislația privind compensația obligațiilor de serviciu public care acoperă serviciile ce satisfac necesități sociale, așa cum se întâmplă în prezent cu asistența sanitară și îngrijirea de lungă durată, îngrijirea copiilor, accesul la/reintegrarea pe piața forței de muncă, locuințele sociale, îngrijirea și incluziunea socială pentru grupurile vulnerabile.

4.1.7

CESE solicită ca politica concurenței să includă coordonarea cu celelalte DG-uri a căror activitate are un impact imens asupra situației concurenței în întreaga UE. Acest lucru va contribui la modernizarea realistă a OMC. Sunt necesare mecanisme de contrabalansare a diferitelor situații și de asigurare a respectării normelor sociale, de mediu și de siguranță a produselor etc. prin măsuri de combatere efectivă (și nu doar teoretică) a abuzului de poziție dominantă al lanțurilor mari de distribuție, care, treptat, își distrug concurenții mai mici și furnizorii de mici dimensiuni; măsuri de supraveghere a negocierilor, care deseori nu fac altceva decât să impună anumite condiții; măsuri de descurajare (și sancționare) a abuzurilor de poziție dominantă, indiferent de sector, măsuri de stabilire a unor mecanisme de uniformizare a condițiilor de concurență pentru operatorii stabiliți în centre aglomerate de consumatori față de cei stabiliți la periferie, ale căror costuri suplimentare nu pot fi ignorate.

4.2   Observații specifice

4.2.1

CESE speră să fie pus în aplicare brevetul unic european și își exprimă convingerea că inițiativele Comisiei vor reduce considerabil costurile de tranzacție, în special pentru brevete (1). Brevetul european ar înlocui sistemul actual în care brevetele trebuie înregistrate separat în fiecare stat UE. Conform estimărilor Comisiei, costurile legate de un brevet pot ajunge la 32 000 EUR, în timp ce în SUA acestea se ridică la doar 1 850 EUR.

4.2.2

CESE consideră că procesul de standardizare european ar trebui accelerat, simplificat, modernizat și ar trebui să fie mai incluziv (2). Va fi necesar să se evalueze în mod mai regulat dacă sistemul european de standardizare se poate adapta mediului în schimbare rapidă și poate contribui la obiectivele strategice interne și externe ale Europei, în special în domeniul politicii industriale, inovării și dezvoltării tehnologice.

4.2.3

Costul alimentelor este resimțit cel mai acut de consumatori zi de zi și de aceea concurența reală în sectorul alimentar este foarte importantă. Cu toate acestea, trebuie amintit că mulți factori, dintre care majoritatea nu țin de politica în domeniul concurenței, pot afecta prețul alimentelor; principalul factor este creșterea prețului materiilor prime.

4.2.4

Trebuie observat și dezechilibrul în puterea de negociere în cadrul lanțului alimentar, producătorii primari și micii operatori fiind în situația cea mai dificilă. Prin urmare, CESE așteaptă cu interes rezultatele forumului la nivel înalt privind o mai bună funcționare a lanțului alimentar, instituit în 2010.

4.2.4.1

De asemenea, ținând seama de piața unică, ar fi util să se adopte o abordare mai armonizată la nivelul UE în procesul de punere în aplicare a legislației în domeniul concurenței și la definirea piețelor relevante.

4.2.5

Producătorii europeni sunt obligați să respecte specificații stricte, în timp ce alți concurenți de pe alte continente, care au acces liber pe piața UE, trebuie să se supună unui cadru legislativ mult mai puțin riguros. În această situație se denaturează concurența, deoarece costul de producție este mai mic în țările terțe. Acest lucru se aplică și în cazul industriilor energointensive din Europa, care trebuie să respecte reglementări stricte în materie de protecție a mediului și să îndeplinească obiective privind eficiența energetică, ceea ce presupune investiții masive, în timp ce concurenții lor care sunt activi pe aceeași piață globală nu trebuie să suporte aceleași costuri împovărătoare. Prin urmare, trebuie modernizat regimul ajutoarelor de stat în vederea stabilirii unor condiții de concurență echitabile la nivel mondial, prin coordonarea acestei reforme cu acțiunile întreprinse de Comisie în ceea ce privește instrumentele în domeniul politicii comerciale (3).

4.2.6

Piețele competitive sunt cel mai în măsură să asigure succesul întreprinderilor pe termen lung. O politică puternică în domeniul concurenței este elementul-cheie al unei politici coerente și integrate pentru promovarea competitivității industriei din Europa. Una din provocările concurenței la nivel global este competiția cu țări în care cadrul legislativ este mult mai puțin riguros și costurile, condițiile de muncă și legile privind asigurările sociale sunt diferite. În avizul CESE 1176/2011 (4), Comitetul observă că anumite forme de ajutor de stat în sectorul de construcții navale sunt justificate și că tehnologiile verzi, de exemplu, ar trebui incluse în textul cadrului. CESE consideră că actuala inițiativă privind ajutorul de stat este un pas important spre un nou dinamism în politica industrială, în spiritul Strategiei Europa 2020. În ceea ce privește reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, unul din cele cinci obiective principale ale strategiei, CESE susține orientările adoptate de Comisia Europeană privind ajutoarele de stat acordate industriilor energofage, ca de exemplu producătorii de oțel, aluminiu, produse chimice sau hârtie (5). Menite să evite „emisiile de dioxid de carbon”, aceste ajutoare de stat urmăresc să compenseze, începând cu 2013, creșterea prețului electricității în urma punerii în aplicare a schemei UE de comercializare a certificatelor de emisii (EU ETS) și să favorizeze investițiile în centrale electrice cu randament ridicat.

4.2.7

Sectorul de editare a cărților se află într-un proces de modernizare, în special datorită digitalizării. Acest sector este esențial nu numai pentru dezvoltarea culturii europene, ci și pentru inovare. În prezent, acest sector se află în tranziție către mijloacele de comunicare în masă digitale, un proces ce are consecințe semnificative. Având în vedere creșterea ofertei de cărți electronice, răspunsul Comisiei la încercările de restricționare a concurenței și a dezvoltării este oportun.

4.2.8

Crește cererea pentru obținerea necesarului de energie din surse de energie regenerabilă. CESE sprijină propunerile Comisiei menite să modernizeze și să dezvolte infrastructura energetică europeană ca o condiție prealabilă pentru aprovizionarea sigură, stabilă și durabilă cu energie în UE.

4.2.9

În viitor, energia va fi transportată pe distanțe mai mari, mai frecvent și în cantități mai mari decât în prezent. Doar printr-o infrastructură energetică transeuropeană, toate statele membre ale UE își pot exploata avantajele de localizare în materie de surse naționale de energie. Acest lucru se aplică în cazul surselor regenerabile de energie, cum ar fi energia hidroelectrică, eoliană și solară. O astfel de infrastructură ar optimiza utilizarea surselor fosile de energie, cum ar fi petrolul, gazul și cărbunele (6).

4.2.10

CESE pledează pentru un cadru legal al UE standardizat pentru întregul sector aviatic prin care să se împiedice practicile de subvenționare necondiționate și să se asigure condiții de concurență echitabile pentru toți participanții pe piață, inclusiv la nivel local (7). CESE recomandă să se poată aloca ajutoare de stat pentru investițiile în infrastructura aeroporturilor și ajutoare la înființare pentru companiile aeriene doar în cazuri precis definite, iar acestea să fie limitate în timp și ca amploare. De asemenea, solicită o politică pe termen lung cu privire la dezvoltarea aeroporturilor regionale și crede că orientările privind aviația pot fi puse în aplicare cu succes doar dacă se ia o decizie clară cu privire la prioritățile politice pentru dezvoltarea aeroporturilor regionale. Întreținerea aeroporturilor regionale este o chestiune majoră de politică a întreprinderilor. Comitetul subliniază avizul privind așa-numitul „Pachet de măsuri pentru îmbunătățirea aeroporturilor”, care privea alocarea sloturilor orare și serviciile de handling la sol ale aeroporturilor din Uniune.

4.2.11

Comitetul a atras atenția în mod repetat asupra necesității de a îmbunătăți în mod credibil sistemele de protecție a drepturilor consumatorilor în acest context. Astfel, Comitetul regretă faptul că nu s-a adoptat, în 2011, propunerea legislativă privind acțiunile în despăgubire pentru cazurile de încălcare a normelor antitrust, neexistând nici măcar perspectiva ca această adoptare să aibă loc înainte de sfârșitul lui 2012.

4.2.12

CESE salută consolidarea cadrului instituțional de punere în aplicare a dreptului în materia concurenței, prin care un organ administrativ cum ar fi Comisia ia decizii care fac obiectul unui control jurisdicțional complet, garantând protecția adecvată a drepturilor fundamentale ale persoanelor vizate de deciziile respective.

5.   Dialogul în domeniul concurenței cu alte instituții

5.1

Chiar dacă Comisia are competențe depline pentru punerea în aplicare a legislației UE în domeniul concurenței, sub rezerva controlului instanțelor europene, comisarul pentru concurență și serviciile sale participă la dialogul structurat permanent privind aspecte legate de concurență cu Parlamentul European. Comisia informează Comitetul Economic și Social European cu privire la inițiativele politice majore și participă la întâlnirile grupurilor de studiu și ale secțiunilor. CESE salută menționarea explicită în raport a cooperării cu Comitetul.

Bruxelles, 12 decembrie 2012

Președintele Comitetului Economic și Social European

Staffan NILSSON


(1)  JO C 68, 6.3.2012, p. 28.

(2)  JO C 68, 6.3.2012, p. 35.

(3)  Modernizarea ajutoarelor de stat în UE, JO C 11, 15.1.2013, p. 49.

(4)  JO C 318, 29.10.2011, p. 62.

(5)  Comunicarea Comisiei „Orientări privind anumite măsuri de ajutor de stat acordate în contextul schemei de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră după 2012” (2012/C 158/04), JO C 158, 5.6.2012.

(6)  JO C 143, 22.5.2012, p. 125.

(7)  JO C 299, 4.10.2012, p. 49.


15.2.2013   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 44/88


Avizul Comitetului Economic și Social European privind Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor – O strategie europeană privind tehnologiile generice esențiale – o punte către creștere economică și locuri de muncă

COM(2012) 341 final

2013/C 44/15

Raportor: dl Peter MORGAN

La 26 iunie 2012, în conformitate cu articolul 304 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, Comisia a hotărât să consulte Comitetul Economic și Social European cu privire la

Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu,Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor „O strategie europeană privind tehnologiile generice esențiale – o punte către creștere economică și locuri de muncă”

COM(2012) 341 final.

Secțiunea pentru piața unică, producție și consum, însărcinată cu pregătirea lucrărilor Comitetului pe această temă, și-a adoptat avizul la 4 decembrie 2012.

În cea de-a 485-a sesiune plenară, care a avut loc la 12 și 13 decembrie 2012 (ședința din 12 decembrie), Comitetul Economic și Social European a adoptat prezentul aviz cu 102 voturi pentru, 2 voturi împotrivă și 7 abțineri.

1.   Concluzii și recomandări

1.1

Aceasta este cea de-a doua Comunicare a Comisiei pe tema TGE. CESE a elaborat un aviz (1) privind comunicarea anterioară (2) în septembrie 2010. În acesta, CESE saluta accentul pus de UE asupra TGE, însă exprima rezerve grave cu privire la eficacitatea propunerilor, din cauza insuficiențelor constatate în industria de înaltă tehnologie din UE.

1.2

Punctul 1.10 din avizul menționat conținea următoarele recomandări ale CESE:

confruntarea cu eșecul pieței interne de a încuraja întreprinderile și elaborarea unei strategii sectoriale care să abordeze deficitul considerabil al Europei în materie de întreprinderi de înaltă tehnologie;

readucerea producției în Europa și extinderea noilor întreprinderi din Europa;

facilitarea pentru companii a finanțării tehnologiilor inovatoare;

crearea unor stimulente financiare în vederea transformării UE într-un spațiu favorabil inovării și întreprinderilor din domeniul TGE;

inițierea unor reforme radicale în domeniul școlar și universitar pentru a asigura competențele necesare;

încurajarea grupării în jurul universităților și centrelor de cercetare a clusterelor formate din întreprinderi inovatoare, de înaltă tehnologie;

recunoașterea faptului că lumea s-a schimbat și adoptarea unor politici comerciale agresive la nivel internațional;

adoptarea unor măsuri pentru ca această inițiativă să fie atotcuprinzătoare, incluzând toate inițiativele aferente din toate DG-urile.

CESE reiterează aceste recomandări.

1.3

În cea mai recentă comunicare pe această temă, Comisia propune ca eforturile UE în domeniul C&D să fie transpuse într-o strategie bazată pe trei piloni, sprijinul acordându-se nu numai C&D, ci și liniilor-pilot destinate dezvoltării de prototipuri și sistemelor avansate de fabricare destinate convertirii tehnologiilor în produse. În acest context, CESE are două recomandări. Mai întâi, că accentul pus pe cei doi noi piloni ai strategiei nu ar trebui să distragă atenția de la cercetarea și dezvoltarea europeană sau să reducă dimensiunile acesteia, având în vedere că cercetarea, mai ales cercetarea fundamentală, reprezintă sămânța necesară din care se nasc viitoarele TGE. În al doilea rând, că acest sistem care pare a se baza pe împingerea noilor tehnologii către piață, ar trebui completat de o tracțiune a pieței, având ca motor fabricanții de marcă. În consecință, CESE ar dori ca accentul să se pună în mai mare măsură pe consolidarea capacităților sectorului industrial al UE.

1.4

În general, CESE susține planul de acțiune, prezentat mai jos în capitolul 3. Cu toate acestea, având în vedere disparitățile dintre statele membre, CESE ar dori să fie martorul conceperii unor programe de acțiune în funcție de competențele și capacitățile fiecărei regiuni.

1.5

Unele componente ale Planului de acțiune ar putea necesita un impuls mai mare, în special modernizarea normelor în materie de ajutoare de stat, capitalul de risc, negocierile cu privire la DPI în context global, negocierile comerciale în industriile de înaltă tehnologie și îmbunătățirile ale educației și formării la toate nivelurile, cu un accent special pe ingineri și cercetători.

1.6

Deși se abordează în Planul de acțiune chestiunea guvernanței proiectului TGE, modalitățile nu sunt clare, așa încât programului i-ar putea lipsi impulsul inițial.

2.   Introducere

2.1

Comisia a însărcinat un Grup la nivel înalt (GNI) să analizeze răspunsurile la prima sa comunicare pe tema TGE și să elaboreze un raport (3), care a fost publicat în iunie 2011. În consecință, această a doua comunicare prezintă „o strategie europeană pentru TGE”.

2.2

În raportul său, GNI a identificat principalele dificultăți cu care se confruntă Europa în transformarea ideilor sale în produse prezentabile pe piață - în traversarea deci a „văii morții”, concept recunoscut la nivel internațional. Pentru a traversa această vale, el recomandă o strategie care cuprinde trei piloni:

Pilonul cercetării tehnologice, bazat pe instalații tehnologice sprijinite de organizarea tehnologiei de cercetare;

Pilonul dezvoltării de produse, bazat pe linii-pilot și pe proiecte de demonstrare susținute de consorțiile industriale;

Pilonul fabricației competitive, bazat pe instalații de fabricație competitive la nivel global susținute de societăți-ancoră.

2.3

Propunerea constă în dezvoltarea unei industrii pentru fabricația avansată care să genereze venituri din export și să susțină producătorii de echipamente din aval, capabili să producă cele mai avansate tehnologii de fabricație din Europa (echipamente, software, servicii etc.), precum și în dezvoltarea și îmbunătățirea sistemelor de fabricație (tehnologie și procese) pentru a construi fabrici eficiente, moderne și de înaltă tehnologie în Europa.

2.4

Cele 11 recomandări sunt următoarele:

Transformarea TGE în prioritate tehnologică pentru Europa;

UE ar trebui să aplice definiția C&D conform scării TRL (Technology Readiness Levels);

Exploatarea pe deplin a domeniului de aplicare a definițiilor C&D relevante;

Reechilibrarea programelor de finanțare a C&D ale UE;

O abordare strategică a programelor TGE;

Instituirea unui set de norme adecvate pentru implementarea programelor TGE;

Mecanisme de finanțare combinată;

Prevederile în materie de ajutoare de stat pentru TGE;

O politică competitivă la nivel global în materie de proprietate intelectuală în Europa;

Acumularea, consolidarea și reținerea competențelor în materie de TGE;

Un observator european și un organ consultativ în materie de TGE.

3.   Sinteza comunicării

3.1

„Pe baza cercetărilor actuale, a analizelor economice ale tendințelor pieței, precum și a contribuției acestora la rezolvarea provocărilor societale, micro/nanoelectronica, nanotehnologia, fotonica, materialele avansate, biotehnologia industrială și tehnologiile de fabricare avansate au fost identificate ca fiind TGE ale UE.”

3.2

În analiza pe care o face situației, comunicarea prezintă și următoarele puncte:

Uniunea Europeană este un lider mondial în dezvoltarea de TGE.

UE nu își valorifică baza de cunoștințe.

Slăbiciunea majoră a UE rezidă în transpunerea bazei sale de cunoștințe în produse și servicii.

Lipsa de producție bazată pe TGE are efect nefavorabil pentru UE din două motive: pe termen scurt, se vor pierde oportunități de creștere economică și creare de locuri de muncă, în timp ce baza de cunoștințe pe termen lung se reduce.

3.3

Comunicarea sugerează următoarele motive pentru aceste carențe:

absența unei definiții și a unei interpretări comune a TGE;

politici insuficiente care să vizeze valorificarea impactului sinergic al TGE și accelerarea „timpului de introducere pe piață”;

absența proiectelor privind demonstrații de produse și „demonstrare a unui concept”;

o utilizare și o coordonare ineficientă a resurselor publice;

accesul insuficient la surse adecvate de capital de risc;

fragmentarea pieței interne a UE și diferențele de reglementare între diversele regiuni și state membre;

penuria de forță de muncă calificată și de întreprinzători.

3.4

Strategia descrisă în această comunicare are ca obiectiv:

să direcționeze politicile UE în următorul cadru financiar multianual către cercetare și inovare, politică de coeziune și să acorde prioritate activităților de creditare de către BEI în favoarea introducerii în practică a TGE;

să asigure coordonarea activităților UE și naționale astfel încât să se obțină sinergii și complementarități între activitățile respective și comasarea resurselor, atunci când este necesar;

să înființeze un grup extern dedicat problemelor TGE care va oferi consultanță Comisiei cu privire la politicile în materie de TGE;

<

să mobilizeze instrumentele comerciale existente, pentru a asigura o concurență corectă și condiții de concurență echitabile la nivel internațional.