5.2.2013   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

CE 33/1

—

având în vedere Directiva 2002/22/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 7 martie 2002 privind serviciul universal și drepturile utilizatorilor cu privire la rețelele și serviciile electronice de comunicații (Directiva privind serviciul universal) (1),

—

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 2006/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 octombrie 2004 privind cooperarea dintre autoritățile naționale însărcinate să asigure aplicarea legislației în materie de protecție a consumatorului (2),

—

având în vedere Directiva 2009/136/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 25 noiembrie 2009 de modificare a Directivei 2002/22/CE privind serviciul universal și drepturile utilizatorilor cu privire la rețelele și serviciile de comunicații electronice, a Directivei 2002/58/CE privind prelucrarea datelor personale și protejarea confidențialității în sectorul comunicațiilor publice și a Regulamentului (CE) nr. 2006/2004 privind cooperarea dintre autoritățile naționale însărcinate să asigure aplicarea legislației în materie de protecție a consumatorului (3),

—

având în vedere Directiva 2002/21/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 7 martie 2002 privind un cadru de reglementare comun pentru rețelele și serviciile de comunicații electronice (Directivă-cadru) (4),

—

având în vedere Directiva 2002/19/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 7 martie 2002 privind accesul la rețelele de comunicații electronice și la infrastructura asociată, precum și interconectarea acestora (Directiva privind accesul) (5),

—

având în vedere Directiva 2002/20/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 7 martie 2002 privind autorizarea rețelelor și serviciilor de comunicații electronice (6),

—

având în vedere Directiva 2009/140/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 25 noiembrie 2009 de modificare a Directivelor 2002/21/CE privind un cadru de reglementare comun pentru rețelele și serviciile de comunicații electronice, 2002/19/CE privind accesul la rețelele de comunicații electronice și la infrastructura asociată, precum și interconectarea acestora și 2002/20/CE privind autorizarea rețelelor și serviciilor de comunicații electronice (7),

—

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1211/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 noiembrie 2009 de instituire a Organismului autorităților europene de reglementare în domeniul comunicațiilor electronice (OAREC) și a Oficiului (8),

—

având în vedere Directiva 2002/58/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 12 iulie 2002 privind prelucrarea datelor personale și protejarea confidențialității în sectorul comunicațiilor publice (9),

—

având în vedere consultarea publică lansată la 2 martie 2010 de Comisie privind principiile viitorului serviciu universal în domeniul rețelelor de comunicații și servicii electronice,

—

având în vedere Comunicarea Comisiei din 20 septembrie 2010 intitulată „Banda largă europeană: o investiție într-un promotor digital al creșterii” (COM(2010)0472),

—

având în vedere propunerea Comisiei de decizie a Parlamentului European și a Consiliului de instituire a primului program pentru politica în domeniul spectrului de frecvențe radio (COM(2010)0471),

—

având în vedere Recomandarea Comisiei din 20 septembrie 2010 privind accesul reglementat la rețelele de acces de nouă generație (NGA),

—

având în vedere documentul de lucru al Comitetului pentru comunicații al Comisiei privind „Accesul la banda largă în UE: situația la 1 iulie 2010”,

—

având în vedere Comunicarea Comisiei din 25 august 2010 intitulată „Raport de activitate privind piața unică europeană a comunicațiilor electronice 2009 (al 15-lea raport) SEC(2010)0630” (COM(2010)0253),

—

având în vedere cea de-a patra ediție a „Tabloului de bord al piețelor de consum - Pentru o mai bună funcționare a piețelor în interesul consumatorilor”, publicată în octombrie 2010,

—

având în vedere Decizia 91/396/CEE a Consiliului din 29 iulie 1991 privind introducerea unui număr unic european pentru apelurile de urgență (10),

—

având în vedere recomandarea Comisiei referitoare la prelucrarea informațiilor privind localizarea apelantului în rețelele de comunicații electronice pentru serviciile de apel de urgență cu localizare,

—

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 717/2007 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 iunie 2007 privind roaming-ul în rețelele publice de telefonie mobilă în interiorul Comunității și de modificare a Directivei 2002/21/CE (11),

—

având în vedere Convenția Organizației Națiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu handicap, ratificată la 23 decembrie 2010,

—

având în vedere Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, în special articolul 2 (Dreptul la viață), articolul 3 (Dreptul la integritate al persoanei), articolul 6 (Dreptul la libertate și la siguranță), articolul 26 (Integrarea persoanelor cu handicap) și articolul 35 (Protecția sănătății),

—

având în vedere sondajul intitulat „Numărul european pentru apeluri de urgență 112” (Flash Eurobarometru 314),

—

având în vedere documentul de lucru al Comitetului pentru comunicații al Comisiei privind „Implementarea numărului european 112 pentru apeluri de urgență – rezultate ale celei de-a patra runde de colectare de date” (10 februarie 2011),

—

având în vedere declarația sa din 25 septembrie 2007 privind numărul european pentru apeluri de urgență 112 (12),

—

având în vedere articolul 48 din Regulamentul de procedură,

—

având în vedere raportul Comisiei pentru piața internă și protecția consumatorilor și avizul Comisiei pentru mediu, sănătate publică și siguranță alimentară (A7-0220/2011),

A.

întrucât Directiva privind serviciul universal (DSU) previne excluziunea socială garantând că cetățenii din zonele rurale și izolate sau familiile cu venituri reduse au acces la servicii de telecomunicații de bază esențiale, la un cost rezonabil;

B.

întrucât trebuie să se acorde o atenție deosebită, astfel încât grupurile vulnerabile să nu fie neglijate și măsuri speciale eficiente să fie întotdeauna puse în aplicare pentru a garanta incluziunea socială și accesul acestora la servicii în condiții de egalitate cu ceilalți cetățeni;

C.

întrucât evoluția tehnologică, în special telefonia mobilă la prețuri accesibile, oferă în prezent majorității cetățenilor acces la serviciile de telecomunicații de bază;

D.

întrucât serviciul universal este definit ca „setul minim de servicii de o calitate specificată la care au acces toți utilizatorii finali, la un preț accesibil luându-se în considerare condițiile specifice naționale, fără a denatura concurența”;

E.

întrucât serviciul universal ar trebui să asigure accesul la serviciile esențiale pentru participarea în societate a tuturor cetățenilor, în cazul în care forțele pieței nu pot asigura prin ele însele acest lucru;

F.

întrucât asigurarea comunicațiilor în bandă largă de bază pentru toți cetățenii UE până în 2013 este unul dintre obiectivele-cheie de performanță ale Agendei digitale; având în vedere, cu toate acestea, că, în zonele în care sunt disponibile conexiuni în bandă largă, doar circa 50 % dintre gospodării le utilizează;

G.

întrucât nu este încă posibil să se evalueze punerea în aplicare a versiunii revizuite a Directivei privind serviciul universal și drepturile utilizatorilor, dat fiind faptul că termenul de transpunere este 25 mai 2011, iar perioada de trei ani necesară înainte de evaluarea aplicării corecte și cuprinzătoare a tuturor dispozițiilor directivei abia a început;

H.

întrucât, deși legislația existentă oferă rezultate pozitive pentru cetățeni, acesta nu este un scop în sine, și este necesar, de asemenea, să se maximizeze beneficiile derivate din noile măsuri, printr-o monitorizare continuă de către statele membre, și să se optimizeze eforturile de a ameliora calitatea, exhaustivitatea și vizibilitatea informațiilor;

I.

întrucât piața unică nu va putea fi niciodată considerată finalizată, ci ar trebui evaluată continuu, conform garanțiilor de protecție socială, evoluției nevoilor sociale și progreselor tehnologice și apariției unor soluții inovatoare; întrucât, de asemenea, măsurile suplimentare de promovare a creșterii și a locurilor de muncă sunt esențiale pentru a garanta că piața unică și piața unică digitală sunt stimulate și realizate fără întârziere în beneficiul cetățenilor europeni, al consumatorilor și al întreprinderilor;

J.

întrucât dorința de progres este forța motrice și vectorul viziunii și al obiectivelor stabilite de legislatorii europeni; întrucât propunerile pentru o legislație nouă sau de modificare trebuie să țină seama de experiențele concrete și de capacitățile de punere în aplicare; întrucât adaptările legislative trebuie să beneficieze de un sprijin politic clar, susținut de o evaluare obiectivă costuri-beneficii și socio-economică - factor decisiv;

K.

întrucât numărul european pentru servicii de urgență 112, creat în 1991 printr-o decizie a Consiliului pentru a permite cetățenilor accesul la toate serviciile de urgență (pompieri, poliție și ambulanță), este singurul număr pentru servicii de urgență care poate fi apelat în toate statele membre ale Uniunii Europene și întrucât marea majoritate a europenilor nu știe încă de existența acestuia, neînregistrându-se progrese din anul 2000;

L.

întrucât „Declarația sa din 11 martie 2008 privind avertizarea rapidă a cetățenilor în caz de urgență majoră” (13) a fost semnată de 432 de deputați în Parlamentul European;

M.

întrucât este nevoie în continuare de eforturi de evaluare și de garantare a calității serviciilor de urgență când se apelează 112, atât în ceea ce privește telecomunicațiile și performanțele serviciilor de urgență, cât și aspectele ce țin de coordonare ce depind de factori multiplii, și întrucât o evaluare cuprinzătoare și detaliată a stării reale de punere în aplicare a serviciului 112 în UE, pe baza experienței cetățenilor, în special evaluarea accesibilității, interoperabilității și a timpului de intervenție, nu a fost efectuată;

N.

întrucât mai multe dezastre recente au arătat faptul că avertizarea și alertarea rapidă a cetățenilor în caz de urgențe și de dezastre majore iminente sau în curs de agravare, sunt necesare pentru a reduce pagubele și pierderile de vieți omenești,

1.

subliniază importanța obligațiilor de serviciu universal (OSU) drept măsură de siguranță pentru incluziunea socială atunci când forțele pieței nu au reușit prin ele însele să furnizeze servicii de bază cetățenilor și întreprinderilor;

2.

sprijină reevaluarea regulată, ca parte a directivei privind serviciile universale și drepturile consumatorilor, a gradului de eficiență al dispozițiilor legislative UE existente în materie de serviciu universal, ținând seama de evoluțiile sociale, economice și tehnologice pentru a identifica și a introduce în norme definiții adecvate care să reflecte nevoile reale în schimbare și care să amelioreze calitatea serviciilor;

3.

solicită Comisiei să pună la dispoziție orientări pentru o cea mai bună punere în aplicare și executare a Directivei revizuite privind serviciul universal, evitând denaturarea cauzată pieței și permițând, în același timp, statelor membre să adopte dispoziții care să se potrivească circumstanțelor naționale;

4.

sprijină obiectivele Agendei digitale referitoare la accesul universal la servicii în bandă largă și este convins că acesta va ajuta cetățenii și întreprinderile să se bucure de toate beneficiile pieței unice digitale, în special prin îmbunătățirea integrării sociale, crearea de noi oportunități pentru întreprinderile inovatoare din punct de vedere social și al mediului care creează de locuri de muncă, contribuie la creșterea economică și la creșterea oportunităților pentru comerțul transfrontalier; în acest scop, sprijină promovarea competențelor digitale;

5.

solicită Comisiei să acorde mai mult sprijin financiar proiectelor locale care fac posibil accesul digital, și totodată tuturor acelor comunități care ajută grupurile dezavantajate să aibă acces la instrumentele tehnologice, sub forma realizării de posibilități de conectare în clădiri publice care asigură accesul gratuit la internet;

6.

subliniază faptul că o combinare a politicilor și a tehnologiilor (cum ar fi rețelele cu fir, cablu, fibră optică, rețelele mobile și prin satelit) poate stimula dezvoltarea de către întreprinderi și organisme publice de noi servicii on-line și de noi aplicații, cum ar fi serviciile guvernamentale, de sănătate și de educație on-line, ceea ce va stimula cererea de conexiuni la internet mai rapide, va face ca investițiile în rețele deschise de bandă largă să fie mai profitabile și, prin urmare, va încuraja parteneriatele de tip public-privat și va ajuta la dezvoltarea pieței unice digitale și conducând la o integrare a cetățenilor marginalizați;

7.

subliniază importanța normelor UE privind achizițiile publice și consideră că este foarte important, în contextul revizuirii largi a acestor norme, ca atât autoritățile locale, cât și cele regionale să beneficieze de aceste măsuri pentru a încuraja participarea acestora la investițiile în tehnologia comunicațiilor și la achiziția înainte de comercializare (ca instrument care să aducă beneficiile cercetării pe piață), și ca achizițiile on-line să fie lansate pe scară largă;

8.

solicită transpunerea efectivă a cadrului de reglementare privind telecomunicațiile, în special dispozițiile sale privind neutralitatea internetului, astfel încât utilizatorii finali să poată accesa serviciile și conținutul acestora și să utilizeze aplicații la alegere pe internet;

9.

subliniază faptul că serviciul universal nu este singurul și nici motorul principal de asigurare a accesului universal la servicii de bandă largă, date fiind costurile mari ale investițiilor și faptul că acesta nu este în mod necesar în măsură să ofere servicii semnificativ mai bune consumatorilor; constată, cu toate acestea, că articolul 15 din Directiva privind serviciul universal prevede revizuiri periodice ale domeniului de aplicare a acesteia și subliniază că acestea ar trebui să țină seama de evaluarea implementării dispozițiilor directivei și de constatările evaluării de impact în curs, îndeosebi în ceea ce privește măsura în care rețelele în bandă largă sunt diseminate și utilizarea lor efectivă în gospodării;

10.

consideră că impunerea unei obligații privind disponibilitatea serviciilor de bandă largă nu va conduce în mod automat la o utilizare mai amplă; prin urmare, invită Comisia și statele membre să consolideze măsurile de stimulare a cererii și de introducere de astfel de servicii, în loc să asigure doar o conexiune; în plus, consideră că obligațiile de serviciu universal ar putea în cele din urmă, poate ca obiectiv pe termen mediu, să devină un stimulent suplimentar pentru dezvoltarea serviciilor în bandă largă, dar că programele naționale concepute în mod corespunzător ar trebui să atingă obiectivele universale privind serviciile în bandă largă;

11.

consideră că o politică eficientă în domeniul spectrului de frecvențe radio, care să permită utilizarea armonizată a „dividendului digital” și un regulament care să stimuleze investițiile sunt, de asemenea, instrumente importante de sporire a comunicațiilor în bandă largă;

12.

solicită Comisiei să finalizeze evaluarea de impact în curs și să pună la dispoziția legislatorilor date fiabile despre utilizarea actuală, cererea preconizată și îmbunătățirea obligațiilor de serviciu universal prin banda largă și, în final, să prezinte o analiză a celui mai eficient mecanism de finanțare pentru statele membre, consumatori și întreprinderi în ceea privește realizarea obligațiilor de serviciu universal, evitându-se totodată costurile ineficiente și excesive;

13.

solicită Comisiei ca, în paralel și în colaborare cu autoritățile naționale de reglementare, să monitorizeze atent piețele pentru a garanta că statele membre care sunt deja capabile sau doresc să furnizeze servicii universale prin intermediul gamei de tehnologii și viteze de bandă largă, să poată realiza acest lucru în cazuri de eșec al pieței, fără a cauza în practică denaturări ale pieței;

14.

salută decizia Comisiei de a realiza un studiu aprofundat privind furnizarea de servicii de internet, în urma publicării celui de-al patrulea Tablou de bord al piețelor de consum;

15.

solicită Comisiei și statelor membre să analizeze, cu contribuția autorităților naționale de reglementare, opțiunile pentru o aplicare uniformă a obligațiilor de serviciu universal și a dispozițiilor privind drepturile utilizatorilor, care să asigure accesibilitate pentru grupuri vulnerabile, îndeosebi pentru persoanele cu handicap, nu doar prin introducerea de terminale și de tarife speciale accesibile, ci și prin disponibilitatea informațiilor adecvate, precum și posibilitatea reală a consumatorului de a alege serviciile disponibile și servicii post-vânzare;

16.

consideră, cu toate acestea, că dispoziția de bază privind finanțarea serviciului universal, prin care se asigură că acesta este gestionat într-un mod nediscriminatoriu și transparent, ar trebui fie menținută în legislația UE și ar trebui să fie extinsă pentru a acoperi obligațiile privind atât serviciile de date, cât și serviciile de voce;

17.

subliniază faptul că numărul pentru apeluri de urgență 112 poate salva vieți și poate crește protecția cetățenilor UE, servind ca sistem principal de sprijin pentru cetățenii și consumatorii din cadrul pieței unice; subliniază importanța garantării bunei funcționări a numărului 112 pe întreg teritoriul Uniunii; consideră că Comisia ar trebui să garanteze că fiecare segment al societății are acces la acest serviciu, inclusiv persoanele cu handicap (deficiențe auditive, deficiențe de vorbire etc.) și alte grupuri vulnerabile;

18.

cu toate acestea, regretă că numărul european de urgență 112 este departe de a-și fi atins potențialul maxim; prin urmare, consideră că încă trebuie luate măsuri de bază în ceea ce privește recunoașterea acestui număr de către cetățeni, împreună cu alte aspecte relevante legate de tehnologie și o mai bună coordonare;

19.

subliniază faptul că, potrivit sondajului Eurobarometru publicat în luna februarie 2011, numai 26 % dintre cetățenii UE pot identifica spontan numărul 112 drept număr la care se apelează pentru servicii de urgență în UE și pune în evidență faptul că 58 % dintre cetățenii UE nu sunt încă de acord cu declarația potrivit căreia populația din țara lor este informată adecvat cu privire la existența numărului 112 pentru apeluri de urgență (14);

20.

îndeamnă Comisia Europeană ca, împreună cu statele membre și cu sprijinul acestora, să își intensifice eforturile comune pentru a sensibiliza și mai mult publicul în ceea ce privește existența și utilizarea numărului 112, mai ales prin dezvoltarea unei strategii de comunicare specifică și cuprinzătoare, care abordează preocupările și întrebările cetățenilor cu privire la modul de funcționare a sistemului;

21.

solicită Comisiei și statelor membre să își intensifice acțiunile de informare prin mass-media, mai ales prin presă și audiovizual, și campanii de informare, astfel încât numărul 112 pentru apeluri de urgență să fie disponibil tuturor cetățenilor și călătorilor din UE și să fie cunoscut de aceștia drept număr pentru apeluri de urgență în întreaga UE, precum și să organizeze și să susțină activități promoționale de sensibilizare a publicului, și evenimente desfășurate în fiecare an la 11 februarie, dată care a fost stabilită drept „Ziua Europeană a Numărului de Urgență 112”; subliniază că ar trebui să se acorde o atenție specială unor informații practice, cum ar fi sublinierea faptului că numărul 112 este numărul european pentru apeluri de urgență, apelabil gratuit, din rețelele fixe și mobile, de oriunde în UE;

22.

constată disparitățile considerabile dintre statele membre în ceea ce privește cunoștințele referitoare la numărul 112 pentru apeluri de urgență, și solicită statelor membre să facă schimb de experiențe și bune practici pentru ca, până în 2020, un procent minim de 80 % dintre cetățenii UE să identifice spontan numărul 112 ca fiind numărul pentru apeluri de urgență prin care se pot apela serviciile de urgență oriunde în Uniunea Europeană;

23.

invită statele membre să utilizeze cele mai bune mijloace de difuzare a informațiilor privind numărul pentru apeluri de urgență 112, prin intermediul cărora un număr foarte mare de gospodării pot fi informate cu ușurință, în special pentru chirurgi, farmacii, spitale și clinici, instituții de învățământ precum școlile și universitățile, aeroporturi, porturi și gări, dat fiind faptul că numărul 112 este foarte util călătorilor, precum și portalurile de informații ale serviciilor naționale de urgență;

24.

solicită Comisiei și statelor membre să promoveze, de asemenea, numărul 112 ca număr pentru apeluri de urgență valabil în întreaga UE online și la radio, două dintre cele mai comune mass-media pentru tineri și pentru cei care călătoresc frecvent; subliniază că numai 16 % dintre cei care cunosc numărul 112 au aflat acest lucru de la radio și numai 11 % prin internet;

25.

solicită tuturor statelor membre să se asigure că numărul 112 este afișat vizibil pe toate vehiculele serviciilor de urgență, inclusiv ale poliției, ale serviciului de ambulanță, de pompieri și ale altor servicii;

26.

constată totuși că în statele membre există încă numerele vechi pentru apelurile de urgență și subliniază că, în cazul în care intenționează să le mențină, este important să nu se compromită gradul de sensibilizare a populației și să nu se creeze confuzii cu privire la ce număr de urgență să se apeleze;

27.

regretă faptul că statele membre nu asigură încă informații privind localizarea pentru serviciile 112 într-un mod oportun, precis și sigur; solicită prin urmare Comisiei, în strânsă colaborare cu statele membre, să îmbunătățească semnificativ și cât de curând posibil acuratețea și fiabilitatea informațiilor privind localizarea apelantului, conform noilor norme ale UE privind telecomunicațiile, și să actualizeze tehnologiile cu scopul final al localizării automate obligatorii a tuturor apelurilor la numărul 112, inclusiv în cazul clienților aflați în roaming, în câteva secunde pentru a oferi aceste informații esențiale dispecerilor și echipelor de prim ajutor, pentru a se dovedi utilitatea indispensabilă pentru cetățeni; invită Comisia să ia în considerare luarea unor măsuri împotriva statelor membre care nu își îndeplinesc obligațiile în acest sens;

28.

solicită statelor membre și Comisiei să lanseze măsuri care să îmbunătățească accesul la fonduri și la sprijin pentru proiecte de cercetare pentru a asigura dezvoltarea celor mai bune tehnologii pentru localizarea apelantului, inclusiv prin VoIP și sprijină, în consecință, dezvoltarea de standarde și reglementări privind serviciile de nouă generație; solicită alocarea fondurilor PSP-TIC care sunt menționate în bugetul UE pentru 2009, 2010 și 2011 cu scopul de a sprijini testarea și punerea în aplicare a serviciilor inovatoare (bazate pe VoIP și pe accesul IP la 112) ce ar putea fi inițiate prin aplicații independente de rețea, anticipând instituirea unui sistem de servicii 112 de nouă generație în cadrul UE invită Comisia să urmărească și punerea în aplicare a aplicațiilor de nouă generație privind serviciul 112, cum ar fi mesajele text, video și rețelele sociale, și modul în care astfel de aplicații, care sunt în prezent la dispoziția cetățenilor, pot fi puse în aplicare în sistemul de comunicare de urgență pentru a îmbunătăți accesul la serviciul 112, precum și pentru a consolida capacitatea de răspuns la situațiile de urgență în care se află cetățenii;

29.

consideră că, prin intermediul reglementării, apelurile on-line ar trebui să poată fi realizate ca serviciu obligatoriu;

30.

subliniază importanța unei mai bune coordonări între organismele care intervin în situații de urgență, atât la nivel național, cât și la nivel transfrontalier/al Uniunii Europene, pentru a realiza cel mai înalt nivel de eficacitate și, în acest scop, invită Comisia să sprijine și să se sincronizeze cu administrațiile statelor membre pentru a găsi modalități de îmbunătățire a interoperabilității sistemelor lor;

31.

solicită Comisiei, în strânsă cooperare cu statele membre, să stabilească cât mai curând cerințe privind fiabilitatea și calitatea pentru întreg lanțul de servicii 112 și să stabilească indicatori de performanță și orientări cu privire la calitatea serviciului 112, pe baza experienței cetățenilor, luând în considerare nevoia de accesibilitate și interoperabilitate, de intervenții multilingve, oportune și de calitate ale serviciilor de urgență;

32.

recomandă, în vederea îmbunătățirii eficienței serviciului de urgență 112 în UE, instituirea unui program de acțiune pentru sprijinirea schimbului de experiență și de bune practici între autoritățile naționale de reglementare, serviciile de urgență și organizațiile societății civile din statele membre, extinzând acest schimb la organizațiile din țările candidate și din țările vecine UE; sugerează, în acest sens, înființarea unei rețele de experți; recomandă în special schimbul de bune practici între statele membre în ceea ce privește gestionarea apelurilor la 112, îndeosebi sub aspectul formării profesionale a operatorilor, folosirea unui singur operator pentru gestionarea unui apel și folosirea serviciilor online și de interpretare care i-ar putea ajuta pe cei care nu vorbesc limba țării în care folosesc serviciile de urgență;

33.

solicită statelor membre să ia măsurile necesare pentru a reduce numărul apelurilor de urgență eșuate, pentru a scurta timpii de conectare a apelului și de răspuns, pentru a reduce numărul de apeluri false/farse; solicită statelor membre să facă schimb de bune practici cu privire la blocarea apelurilor realizate de pe telefoane mobile fără cartelă SIM;

34.

subliniază nevoia de a garanta accesibilitatea numărului 112 pentru persoane cu diferite tipuri de handicap și pentru grupurile vulnerabile și cere în special standardizarea posibilității de acces a acestor grupuri la numărul 112, eventual prin asigurarea unor terminale speciale în favoarea utilizatorilor cu deficiențe de auz, respectiv de vedere, a unor servicii textuale, respectiv de limbaj al semnelor sau a altor echipamente speciale; de asemenea, invită Comisia și statele membre să își intensifice eforturile pentru a spori gradul de informare a acestor persoane cu privire la numărul 112 prin intermediul mijloacelor de comunicare adaptate în mod specific la nevoile acestora;

35.

solicită Comisiei să realizeze un studiu privind performanțele existente până în prezent ale serviciului legat de numărul 112 și privind cooperarea dintre organismele relevante, cu scopul de a îmbunătăți serviciul, precum și măsurile adoptate până în prezent de către statele membre; în plus, solicită Comisiei să ia în considerare posibilitatea extinderii serviciului de urgență 112 de la apelurile vocale la SMS, astfel încât un mesaj cu textul „112” să determine un răspuns de urgență;

36.

solicită Comisiei să evalueze, prin intermediul organismelor independente și până la sfârșitul anului 2012 cel târziu, starea reală a punerii în aplicare a serviciului 112 pe întreg teritoriul UE, pe baza experienței cetățenilor, evaluând în special accesibilitatea, interoperabilitatea și timpul de intervenție; în acest sens, Comisia este de asemenea invitată să ofere, tot până la acea dată, o prezentare generală privind timpii de intervenție obligatorii din punct de vedere juridic și utilizați în practică în UE și să extindă analiza de impact elaborată în cadrul sistemului eCall cu privire la consecințele umane și financiare ale funcționării numărului 112;

37.

invită statele membre și Comisia, dat fiind că tehnologia este deja disponibilă, să promoveze instituirea unui „sistem 112 invers”, cu alte cuvinte un sistem disponibil în întreaga Uniune Europeană, universal, multilingv, accesibil, simplificat, eficient și interconectat de avertizare și de alertare a cetățenilor în situații majore de urgență și de dezastre naturale și/ sau provocate de om, iminente sau în curs de agravare; consideră că un astfel de sistem ar trebui să fie pus în aplicare fără a afecta viața privată a persoanelor și în combinație cu campanii adecvate de informare și de instruire a cetățenilor;

38.

solicită Comisiei să examineze fezabilitatea unui viitor serviciu 116, similar serviciului 112, pentru cetățenii cu dificultăți emoționale, care suferă de depresie sau de alte probleme de sănătate mintală;

39.

încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului și Comisiei, precum și guvernelor și parlamentelor statelor membre.

5.2.2013   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

CE 33/9

—

având în vedere Raportul Comisiei din 5 iulie 2010 intitulat „Exercițiu de monitorizare a pieței comerțului și distribuției cu amănuntul - Către o piață internă a comerțului și distribuției mai eficace și mai echitabilă până în 2020” (COM(2010)0355) și documentul însoțitor de lucru al serviciilor Comisiei privind comerțul și distribuția pe piața internă (SEC(2010)0807),

—

având în vedere răspunsurile oferite în cadrul consultării publice organizate de Comisie între 5 iulie și 10 septembrie 2010 în legătură cu Raportul privind exercițiul de monitorizare a pieței comerțului și distribuției cu amănuntul,

—

având în vedere Masa rotundă referitoare la o piață a comerțului cu amănuntul mai eficientă și mai echitabilă pentru întreprinderi și consumatori organizată de Comisia pentru piața internă și protecția consumatorilor la 25 ianuarie 2011,

—

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social European din 20 ianuarie 2011 privind „Exercițiul de monitorizare a pieței comerțului și distribuției cu amănuntul - Către o piață internă a comerțului și distribuției mai eficace și mai echitabilă până în 2020”,

—

având în vedere Comunicarea Comisiei din 13 aprilie 2011 intitulată „Actul privind piața unică – Douăsprezece pârghii pentru stimularea creșterii și întărirea încrederii – «Împreună pentru o nouă creștere» ” (COM(2011)0206),

—

având în vedere Comunicarea Comisiei din 27 octombrie 2010 intitulată „Către un Act privind piața unică - Pentru o economie socială de piață cu grad ridicat de competitivitate: 50 de propuneri pentru optimizarea muncii, a activităților comerciale și a schimburilor reciproce” (COM(2010)0608),

—

având în vedere raportul profesorului Mario Monti din 9 mai 2010 intitulat „O nouă strategie pentru piața unică”,

—

având în vedere Concluziile Consiliului din 10 decembrie 2010 referitoare la Actul privind piața unică,

—

având în vedere Comunicarea Comisiei din 8 octombrie 2010 intitulată „Reglementarea inteligentă în Uniunea Europeană” (COM(2010)0543),

—

având în vedere a patra ediție a Tabloului de bord al piețelor de consum – Pentru o mai bună funcționare a piețelor în interesul consumatorilor (ediția de toamnă – octombrie 2010) și a cincea ediție a Tabloului de bord al condițiilor pentru consumatori – Consumatorii se simt ca acasă în cadrul pieței unice (ediția de primăvară – martie 2011),

—

având în vedere a 21-a ediție a Tabloului de bord al pieței interne publicat la 23 septembrie 2010,

—

având în vedere Comunicarea Comisiei din 3 martie 2010 intitulată „Europa 2020: O strategie europeană pentru o creștere inteligentă, ecologică și favorabilă incluziunii” (COM(2010)2020),

—

având în vedere Comunicarea Comisiei din 28 octombrie 2009 intitulată „Îmbunătățirea funcționării lanțului de aprovizionare cu alimente în Europa” (COM(2009)0591),

—

având în vedere Comunicarea Comisiei din 25 iunie 2008 intitulată „ «Gândiți mai întâi la scară mică»: Prioritate pentru IMM-uri - Un «Small Business Act» pentru Europa” (COM(2008)0394),

—

având în vedere Directiva 2011/7/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 februarie 2011 privind combaterea întârzierii în efectuarea plăților în tranzacțiile comerciale (1),

—

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 764/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 iulie 2008 de stabilire a unor proceduri de aplicare a anumitor norme tehnice naționale pentru produsele comercializate în mod legal în alt stat membru și de abrogare a Deciziei nr. 3052/95/CE (2),

—

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 765/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 iulie 2008 de stabilire a cerințelor de acreditare și de supraveghere a pieței în ceea ce privește comercializarea produselor și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 339/93 (3),

—

având în vedere Decizia nr. 768/2008/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 9 iulie 2008 privind un cadru comun pentru comercializarea produselor și de abrogare a Deciziei 93/465/CEE a Consiliului (4),

—

având în vedere Directiva 2006/123/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 12 decembrie 2006 privind serviciile în cadrul pieței interne (5),

—

având în vedere poziția sa din 23 iunie 2011 referitoare la propunerea de directivă a Parlamentului European și a Consiliului privind drepturile consumatorilor (6),

—

având în vedere Rezoluția sa din 6 aprilie 2011 referitoare la guvernanță și parteneriat în cadrul pieței unice (7),

—

având în vedere Rezoluția sa din 6 aprilie 2011 referitoare la piața unică pentru întreprinderi și creștere economică (8),

—

având în vedere Rezoluția sa din 6 aprilie 2011 referitoare la o piață unică pentru europeni (9),

—

având în vedere Rezoluția sa din 21 octombrie 2010 referitoare la viitorul standardizării europene (10),

—

având în vedere Rezoluția sa din 21 septembrie 2010 referitoare la realizarea pieței interne în ceea ce privește comerțul electronic (11),

—

având în vedere Rezoluția sa din 7 septembrie 2010 referitoare la venituri echitabile pentru agricultori: îmbunătățirea funcționării lanțului de aprovizionare cu alimente în Europa (12),

—

având în vedere Rezoluția sa din 20 mai 2010 referitoare la crearea unei piețe unice pentru consumatori și cetățeni (13),

—

având în vedere Rezoluția sa din 9 martie 2010 referitoare la protecția consumatorilor (14),

—

având în vedere Rezoluția sa din 9 martie 2010 referitoare la Tabloul de bord al pieței interne (15),

—

având în vedere Rezoluția sa din 9 martie 2010 referitoare la SOLVIT (16),

—

având în vedere Declarația sa din 19 februarie 2008 privind investigarea și soluționarea abuzurilor de putere exercitate de supermarketurile care își desfășoară activitatea în Uniunea Europeană (17),

—

având în vedere articolul 48 din Regulamentul său de procedură,

—

având în vedere raportul Comisiei pentru piața internă și protecția consumatorilor (A7-0217/2011),

A.

întrucât curentul protecționismului care se resimte în Europa este alarmant;

B.

întrucât economia reală trebuie să fie plasată din nou în centrul agendei politice pentru a elibera întregul potențial al pieței unice;

C.

întrucât piața comerțului cu amănuntul este o componentă esențială a angajamentului nostru de a relansa piața unică;

D.

întrucât piața comerțului cu amănuntul, în calitate de consumator de energie și producător de deșeuri major, poate contribui în mod fundamental la sporirea durabilității, inclusiv la îndeplinirea obiectivelor UE 20-20-20 privind energia;

E.

întrucât potențialul comercial al comerțului electronic transfrontalier nu se poate concretiza suficient din cauza a diferite obstacole, precum barierele lingvistice, insecuritatea din cadrul sistemului, informațiile inadecvate și insuficiente, precum și lipsa de coordonare și cooperare la nivel administrativ, care sporesc reticența consumatorilor cu privire la cumpărarea online de la comercianți cu amănuntul din alte state membre și a comercianților cu amănuntul cu privire la vânzarea online transfrontalieră,

1.

subliniază faptul că sectorul comerțului cu amănuntul este un factor de stimulare a creșterii, competitivității și creării de locuri de muncă în Europa și joacă un rol-cheie în realizarea obiectivelor strategiei UE 2020;

2.

subliniază faptul că comercianții cu amănuntul oferă moduri diverse și moderne de a achiziționa și de a vinde bunuri și servicii și contribuie la creșterea posibilităților de alegere ale consumatorului și la crearea de oportunități flexibile și decente de muncă, în special pentru tineri;

3.

invită instituțiile UE să acorde cea mai mare importanță politică sectorului comerțului cu amănuntul ca pilon al Actului privind piața unică și vector de recuperare a încrederii cetățenilor europeni în piața unică;

4.

invită Comisia să consolideze coordonarea transversală a politicilor și să adopte o abordare holistică, pe termen lung, pentru sectorul comerțului cu amănuntul;

5.

regretă faptul că există încă obstacole serioase din cauza cărora sectorul comerțului cu amănuntul nu își poate atinge întregul potențial nici online, nici offline; subliniază necesitatea de a le aborda fără întârziere;

6.

subliniază faptul că comercianții cu amănuntul și furnizorii au o responsabilitate comună în realizarea unei piețe mai eficiente, transparente și mai echitabile a comerțului cu amănuntul;

7.

consideră că accentul principal trebuie să fie pus pe aplicarea efectivă a principiilor tratatului, pe normele și instrumentele existente ale pieței interne, precum și pe autoreglementare, înainte de analizarea unei abordări de reglementare, atunci când este cazul;

8.

este preocupat de faptul că normele naționale restrictive, interpretările divergente și aplicarea inadecvată împiedică libera circulație a bunurilor și serviciilor în UE; subliniază faptul că cerințele pentru teste și înregistrări suplimentare, nerecunoașterea certificatelor și a standardelor, constrângerile teritoriale de aprovizionare și măsurile similare creează costuri suplimentare pentru consumatori și pentru comercianții cu amănuntul, în special IMM-uri, limitând astfel beneficiile potențiale ale pieței unice pentru cetățenii europeni și întreprinderi;

9.

recunoaște necesitatea ca Comisia să analizeze în continuare cauzele diferențelor de preț în UE, pe baza unor instrumente statistice adecvate, în scopul de a asigura o mai mare transparență și comparabilitate a prețurilor pentru consumatori, fără a aduce atingere normelor naționale și europene din domeniul fiscal și al pieței forței de muncă, promovând astfel alegeri mai informate și o încredere sporită în comerțul transfrontalier; reamintește nevoia unei colaborări active în acest sens a institutelor naționale de statistică;

10.

îndeamnă statele membre să pună în aplicare corect și integral legislația și normele pieței interne – în special pachetul „bunuri”, Directiva privind serviciile, Directiva privind întârzierea efectuării plăților, Directiva privind comerțul electronic, Small Business Act și Directiva privind practicile comerciale neloiale; solicită, de asemenea, statelor membre să elimine suprapunerile și să reducă sarcinile administrative și barierele de reglementare care ar putea limita creșterea și crearea de locuri de muncă;

11.

solicită Comisiei să monitorizeze mai îndeaproape statele membre pentru a reduce deficitul de transpunere și pentru a asigura recunoașterea reciprocă efectivă a bunurilor și serviciilor; solicită Comisiei să garanteze, de asemenea, simplificarea normelor existente;

12.

constată dificultățile cu care se confruntă comercianții cu amănuntul independenți din Europa și consideră că legislația privind piața comerțului cu amănuntul ar trebui să se bazeze într-o mai mare măsură pe elemente concrete, îndeosebi cu privire la nevoia de examinare și de înțelegere adecvată a impactului legislației asupra micilor întreprinderi;

13.

încurajează federațiile de întreprinderi și asociațiile consumatorilor, susținute de Comisie, să furnizeze mai multe informații, instruire și consultanță juridică pentru părțile interesate cu privire la drepturile lor și la instrumentele de soluționare a problemelor aflate la dispoziția lor, cum ar fi SOLVIT, și încurajează schimbul de bune practici dintre acestea;

14.

subliniază faptul că un sistem de plată fragmentat este un obstacol în calea comerțului; invită Comisia să îmbunătățească SEPA în scopul de a dezvolta un serviciu de plată de bază disponibil pentru toate cardurile, de a spori concurența dintre mijloacele de plată prin înlăturarea barierelor, de a crește transparența în costurile tranzacțiilor și de a înlătura taxele interbancare nejustificate; invită, de asemenea, Comisia să asigure un transfer mai rapid între bănci în cadrul UE; amintește și faptul că SEPA poate fi considerat un instrument util în combaterea economiei informale;

15.

atrage atenția asupra îngrijorării exprimate de unele părți ale societății civile și de IMM-uri cu privire la creșterea numărului centrelor comerciale și scăderea numărului magazinelor locale și al piețelor din zonele izolate și din centrele orașelor;

16.

subliniază faptul că planificarea cu amănuntul ar trebui să furnizeze un cadru structural pentru concurența dintre întreprinderi, să sporească libertatea de alegere a consumatorilor și să permită accesul la bunuri și servicii, în special în regiunile mai puțin accesibile și cu o densitate scăzută a populației sau în cazul în care mobilitatea consumatorilor este redusă; insistă, în plus, asupra rolului social, cultural și ecologic al magazinelor și piețelor locale în revitalizarea zonelor rurale și urbane; îndeamnă, prin urmare, statele membre să încurajeze comunități locale durabile prin stimularea inovării și a dezvoltării IMM-urilor;

17.

subliniază faptul că IMM-urile reprezintă baza economiei europene și joacă un rol unic în crearea de locuri de muncă, îndeosebi în zonele rurale, precum și în sporirea inovării și creșterii în sectorul comerțului cu amănuntul în cadrul comunităților locale din întreaga UE;

18.

consideră că accesibilitatea trebuie să fie abordată cu respectarea deplină a subsidiarității;

19.

recunoaște că statele membre sunt responsabile de amplasarea centrelor comerciale și că durabilitatea, mobilitatea, planificarea regională și consolidarea sunt factori importanți care trebuie luați în considerare atunci când se iau decizii legate de admisibilitatea amplasării noilor centre comerciale;

20.

consideră că stimulentele acordate renovării patrimoniului imobiliar urban și utilizarea fondurilor structurale ar putea duce la reducerea chiriilor (parteneriat public-privat) și ar putea favoriza revigorarea activităților economice, în special a celor locale, care sunt esențiale în dezvoltarea economică și socială;

21.

invită Comisia, în colaborare cu statele membre, să efectueze un studiu privind impactul și eventualele consecințe pe care le are crearea de centre comerciale de tip „mall”, atât asupra pieței muncii, cât și asupra IMM-urilor și a consumatorilor;

22.

ia act de îngrijorarea exprimată de vânzătorii ambulanți care își desfășoară activitatea în zonele publice față de posibilitatea ca Directiva 2006/123/CE să fie aplicată în statele membre, extinzând conceptul de „resursă naturală” la terenurile publice, fapt care ar duce la limitarea în timp a concesiunilor comerciale în zonele publice; acest lucru ar fi foarte dăunător pentru ocuparea forței de muncă, pentru libertatea alegerii consumatorilor și pentru existența piețelor tradiționale din cartiere;

23.

subliniază faptul că comerțul electronic este o completare importantă la comerțul offline și că trebuie luate măsuri adecvate pentru a dezvolta întregul său potențial, inclusiv îmbunătățirea accesului la internet în cele mai izolate regiuni ale UE; invită Comisia să includă în viitoarea comunicare privind comerțul electronic măsuri de sporire a încrederii, în special prin simplificarea înregistrării domeniilor la nivel transfrontalier, îmbunătățirea plății online securizate, facilitarea recuperării datoriilor transfrontaliere și printr-o mai bună informare a consumatorilor cu privire la drepturile acestora, îndeosebi în materie de retragere și de căi de atac;

24.

regretă numărul semnificativ de obstacole existente în calea libertății de stabilire a comercianților cu amănuntul pe teritoriul UE; este preocupat, în special, de anumite legi comerciale și fiscale naționale, care au un efect de facto discriminatoriu împotriva comercianților străini cu amănuntul;

25.

invită Comisia să acționeze mai ferm față de orice stat membru care încalcă principiile pieței interne, să accelereze procedurile privind încălcarea dreptului comunitar printr-o „abordare tip cale rapidă” și să raporteze Parlamentului European anual cu privire la cazurile rezolvate în domeniul comerțului cu amănuntul;

26.

reafirmă faptul că o concurență liberă și echitabilă, libertatea contractuală și o aplicare adecvată a legislației relevante sunt esențiale pentru o piață a comerțului cu amănuntul care funcționează în mod corespunzător;

27.

recunoaște faptul că întreprinderile au puteri de piață diferite, că acestea trebuie să acționeze într-un mod economic sănătos și că UE are nevoie de campioni economici pentru a concura la nivel mondial;

28.

subliniază totuși că există o preocupare pe scară largă cu privire la poziția dominantă pe piață a actorilor mai mari, despre care se crede adesea că impun clauze abuzive furnizorilor și comercianților cu amănuntul mai slabi, de exemplu prin mecanisme nejustificate de distribuție selectivă, segmentare geografică, controlul prețurilor și scoaterea de pe listă fără preaviz, precum și alte practici restrictive, denaturând astfel concurența; subliniază faptul că întregul lanț de aprovizionare cu amănuntul este afectat de astfel de practici; denunță practicile care profită de dezechilibrele de putere dintre actorii economici și afectează libertatea contractuală reală; subliniază faptul că sensibilizarea tuturor actorilor, îndeosebi a IMM-urilor, cu privire la drepturile contractuale ale acestora, ar contribui la prevenirea acestor practici;

29.

recunoaște faptul că sistemul de franciză reprezintă o soluție bună pentru ca comercianții cu amănuntul independenți să reziste în cadrul unui mediu cu o competitivitate sporită; observă cu preocupare că contractele care trebuie încheiate de către comercianții cu amănuntul pentru un acord de franciză devin din ce în ce mai riguroase;

30.

subliniază faptul că etichetele private ar trebui să fie elaborate astfel încât să favorizeze o mai bună alegere a consumatorilor, în special din punctul de vedere al transparenței, al calității informațiilor și al diversității, și să ofere IMM-urilor posibilități clare de inovare și extindere;

31.

consideră că „copierea parazitară”, care poate rezulta, printre altele, din rolul dual al comerciantului cu amănuntul în calitate de client și de concurent al producătorilor de marcă, este o practică inacceptabilă, care ar trebui să fie abordată fără întârziere; salută efectuarea de către Comisie a unui studiu care vizează clarificări suplimentare cu privire la cadrele și practicile juridice referitoare la secretele comerciale și la „copierea parazitară” în cadrul celor 27 de state membre ale UE;

32.

recunoaște necesitatea unei relații mai echilibrate și a transparenței în cadrul lanțului de aprovizionare cu amănuntul; subliniază necesitatea de a trece de la confruntare la un dialog bazat pe fapte, în scopul de a restabili încrederea și de a permite negocieri mai echitabile și condiții echitabile pentru toți, oferind astfel tuturor actorilor economici din cadrul lanțurilor de aprovizionare posibilitatea de a beneficia de valoarea adăugată a produselor acestora și de a se bucura de toate beneficiile oferite de piața unică;

33.

îndeamnă Comisia și statele membre să aplice integral și coerent dreptul concurenței și, după caz, la nivel național, legislația în materie de concurență neloială și legislația antitrust;

34.

subliniază că pentru aplicarea corectă a normelor din domeniul concurenței și pentru evitarea abuzului de poziție dominantă va trebui în primul rând să fie consolidate autoritățile locale de protecție a concurenței și să se stabilească o comunicare continuă și integrală a acestora cu Direcția Generală Concurență din cadrul Comisiei;

35.

sprijină activitatea bună derulată de Platforma experților privind practicile contractuale între societățile comerciale a Forumului la nivel înalt pentru o mai bună funcționare a lanțului de aprovizionare cu alimente, în special pentru a defini, înregistra și evalua ceea ce constituie o practică comercială în mod vădit neloială, pe baza unor date și exemple concrete; solicită sprijinirea fermă a inițiativelor privind dialogul între părți cu privire la această chestiune; este preocupat de faptul că Parlamentul European nu este implicat oficial în activitățile platformei și ale forumului la nivel înalt; consideră că Parlamentul ar trebui să abordeze urgent această chestiune și să participe în mod activ la eforturile depuse de forum;

36.

sprijină necesitatea exprimată de părțile interesate de a adopta o abordare mai largă și orizontală, extinzând domeniul de aplicare dincolo de industria agroalimentară; solicită Comisiei și federațiilor de întreprinderi să exploreze, pe baza lucrărilor în curs din cadrul Platformei experților, posibilitățile de a crea un forum nou, deschis, care să se concentreze pe comerțul cu amănuntul în ansamblu;

37.

sprijină ferm, în același timp, activitatea intensă derulată de federațiile de comercianți cu amănuntul și de furnizori pentru a institui mecanisme de dialog informal și de consultări regulate în ceea ce privește dreptul concurenței; salută inițiativa lor voluntară de a conveni asupra unei declarații privind principiile comune ale bunelor practici comerciale la nivelul lanțului de aprovizionare cu amănuntul;

38.

salută, de asemenea, instrumentul Comisiei de monitorizare a prețurilor la alimentele din cadrul Europei, precum și inițiativele similare adoptate de statele membre pentru a facilita obținerea de venituri echitabile în cadrul lanțului de aprovizionare cu alimente, printr-o analiză a costurilor, a proceselor, a valorii adăugate, a volumelor, a prețurilor și a marjelor în cadrul tuturor sectoarelor lanțului de aprovizionare cu alimente;

39.

constată cu îngrijorare că instrumentele juridice existente nu sunt pe deplin utilizate, în special de către IMM-uri, pentru protejarea drepturilor lor, din cauza dependenței economice și a preocupării de a pierde afaceri; solicită Comisiei, statelor membre și federațiilor de întreprinderi să identifice modalități de a restabili încrederea și de a facilita accesul la sistemele judiciare, inclusiv posibilitatea de a depune reclamații anonime și instituirea unui mediator al UE în acest domeniu; în plus, are convingerea că trebuie să se dezvolte în continuare cadrul conceptual pentru a asigura o concurență loială în relațiile verticale și orizontale dintre societățile comerciale, astfel încât să se creeze condiții echitabile pentru întreprinderi;

40.

solicită Comisiei să publice, până la sfârșitul anului 2011, o comunicare care să cartografieze legislațiile și instrumentele naționale în vigoare care se ocupă cu practicile comerciale și relațiile contractuale și să evalueze temeinic dacă aceste norme sunt aplicate în mod corespunzător și dacă sunt necesare măsuri suplimentare;

41.

consideră că ar trebui să se exploreze mecanisme alternative și informale de soluționare a litigiilor și de despăgubire, a căror eficacitate să fie evaluată, deoarece acestea ar putea reprezenta un mijloc de soluționare a litigiilor pentru comercianții cu amănuntul; solicită Comisiei să propună măsuri privind soluționarea alternativă a litigiilor, până la sfârșitul anului 2011, în vederea consolidării încrederii consumatorilor și întreprinderilor;

42.

solicită Comisiei și operatorilor din lanțul de aprovizionare cu amănuntul să prezinte anual Parlamentului rapoarte privind progresele realizate în cadrul platformelor și mecanismelor informale de dialog existente; sugerează că rezultatele ar trebui să fie dezbătute în cadrul unei Mese rotunde privind piața comerțului cu amănuntul, organizată anual de Comisia pentru piața internă și protecția consumatorilor;

43.

subliniază responsabilitatea sectorului cu amănuntul în ceea ce privește durabilitatea; salută faptul că comercianții cu amănuntul și furnizorii s-au aflat în prim-plan în ceea ce privește responsabilitatea ecologică, în special în ceea ce privește deșeurile, consumul de energie, transporturile și reducerea emisiilor de CO2; sprijină angajamentele asumate deja de aceștia în vederea unui consum durabil, însă consideră că este necesar să se depună în continuare eforturi; consideră că responsabilitatea întreprinderilor ar trebui să se axeze mai mult pe aspectele sociale și de mediu;

44.

subliniază faptul că comercianții cu amănuntul și furnizorii sunt factori care stimulează inovarea, cercetarea și dezvoltarea; atrage atenția că întregul sector trebuie să continue să sporească nivelul investițiilor în tehnologii și practici inovatoare pentru a îmbunătăți competitivitatea în cadrul lanțului de aprovizionare, acoperind logistica și transportul, eficiența energetică, ambalarea, eliminarea deșeurilor și reciclarea produselor, și să facă schimb de bune practici;

45.

invită Comisia să dezvolte un sistem comun de evaluare și etichetare, conform indicațiilor din rezoluția sa referitoare la piața unică pentru întreprinderi și creștere economică, pe baza întregului ciclu de viață al produsului, în special pentru a simplifica, a armoniza și a depăși costurile fragmentării suportate de întreprinderi și consumatori;

46.

invită părțile interesate să adopte inițiative suplimentare pentru a combate deșeurile alimentare;

47.

salută acordul comun între EuroCommerce și UNI-Europa, care ilustrează faptul că dialogul social funcționează în mod corespunzător în sectorul comerțului; recunoaște faptul că mai sunt multe lucruri de făcut pentru a spori gradul de informare a consumatorilor cu privire la responsabilitatea socială a comercianților cu amănuntul, pentru a compatibiliza investițiile în tehnologii noi cu capitalul uman, îndeosebi prin dezvoltarea competențelor, și pentru a combate economia informală;

48.

reamintește importanța unei aplicări adecvate a legislației sociale și în domeniul muncii existente; regretă existența unui nivel ridicat de muncă fără forme legale, care duce la un grad înalt de evaziune fiscală și previne condiții echitabile pentru comercianții de pe piața internă;

49.

subliniază că îmbunătățirea condițiilor de muncă, lupta împotriva economiei informale, precum și menținerea nivelului de ocupare a forței de muncă și a competitivității prin adaptarea necesităților comercianților la competențele angajaților reprezintă principalele provocări ale acestui sector; subliniază, în acest sens, nevoia de a investi în formare și în dezvoltarea competențelor, deoarece acest lucru va ajuta sectorul să se adapteze rapid la noile tehnologii;

50.

solicită Comisiei să pregătească, după consultarea reprezentanților sectorului cu amănuntul, un amplu plan european de acțiune pentru comerțul cu amănuntul, pentru a stabili o strategie, construită pe realizări și care să abordeze problemele nesoluționate, cu recomandări specifice sectorului; salută faptul că Parlamentul a sprijinit această inițiativă în cadrul rezoluției sale referitoare la piața unică pentru întreprinderi și creștere economică;

51.

subliniază că acest plan de acțiune ar trebui să țină seama de inițiativele deja dezvoltate de către Comisie, precum Forumul la nivel înalt pentru o mai bună funcționare a lanțului de aprovizionare cu alimente, inițiativele privind sustenabilitatea și schimbările climatice, precum și propunerile relevante ale Actului privind piața unică;

52.

propune ca măsurile de punere în aplicare a acțiunilor preconizate în cadrul planului de acțiune, inclusiv progresele înregistrate în dialogul dintre părțile interesate, să fie prezentate și dezbătute în cadrul primei Mese rotunde privind piața comerțului cu amănuntul;

53.

consideră că optimizarea pe viitor a proceselor de vânzare și de cumpărare din cadrul lanțului de aprovizionare cu amănuntul, de la cercetarea de piață și comercializarea produselor până la relațiile cu furnizorii, logistică, gestionarea stocurilor, precum și gestionarea bunurilor care prezintă defecte, a plângerilor adresate de consumatori și a asistenței pentru clienți, va spori competitivitatea sectorului comerțului cu amănuntul, va reduce prețurile pentru consumatori și va îmbunătăți calitatea serviciilor;

54.

încurajează comercianții cu amănuntul și furnizorii să se angajeze activ într-un dialog deschis, constructiv și continuu pentru a ajunge la soluții pragmatice; invită statele membre și instituțiile UE să sprijine în mod activ acest proces;

55.

încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului și Comisiei, precum și guvernelor și parlamentelor statelor membre.

5.2.2013   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

CE 33/17

—

având în vedere articolele 2, 3, 4, 6 și 7 din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE), articolele 49, 56, 114, 167 și 258 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene și Convenția europeană a drepturilor omului (ECHR), care tratează respectarea, protecția și promovarea drepturilor fundamentale,

—

având în vedere Legea fundamentală a Ungariei, adoptată la 18 aprilie 2011 de către Adunarea Națională a Republicii Ungaria, care va intra în vigoare la 1 ianuarie 2012 (denumită în continuare „noua Constituție”),

—

având în vedere Avizele nr. CDL(2011)016 și CDL(2011)001 ale Comisiei Europene pentru Democrație prin Drept (Comisia de la Veneția) referitoare la noua Constituție a Ungariei și la cele trei aspecte de ordin juridic apărute în cadrul procesului de redactare a noii Constituții a Ungariei,

—

având în vedere propunerea de rezoluție nr. 12490 depusă la 25 ianuarie 2011 în Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei referitoare la regresul grav în domeniul statului de drept și al drepturilor omului în Ungaria,

—

având în vederea Hotărârea nr. 30141/04 a Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza Schalk și Kopf vs. Austria) și, mai ales, observațiile sale obiter dicta,

—

având în vedere întrebările cu solicitare de răspuns oral din Parlamentul European referitoare la noua Constituție ungară și declarațiile Consiliului și ale Comisiei privind Constituția ungară revizuită, precum și dezbaterile care au urmat la 8 iunie 2011,

—

având în vedere articolul 115 alineatul (5) și articolul 110 alineatul (4) din Regulamentul său de procedură,

A.

întrucât Uniunea Europeană este fondată pe valorile democrației și statului de drept, menționate la articolul 2 din TUE, pe respectul neechivoc pentru drepturile și libertățile fundamentale, așa cum stipulează Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene și Convenția europeană a drepturilor omului, precum și pe recunoașterea valorii juridice a acestor drepturi, libertăți și principii, confirmată, de asemenea, prin viitoare aderare a UE la ECHR;

B.

întrucât Ungaria a semnat Convenția europeană a drepturilor omului, Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice și alte instrumente juridice internaționale care o obligă să respecte și să pună în aplicare principii referitoare la separarea puterilor, la punerea în aplicare a sistemului de echilibrare a puterilor și la promovarea democrației și a drepturilor omului;

C.

întrucât, deși redactarea și adoptarea unei noi constituții este de competența statelor membre, statele membre și cele candidate, precum și UE au datoria de a se asigura că procesele și conținuturile sunt conforme cu valorile UE, cu Carta drepturilor fundamentale și cu Convenția europeană a drepturilor omului, iar litera și spiritul constituțiilor adoptate nu sunt în contradicție cu aceste valori și instrumente; întrucât acest lucru este evidențiat clar prin faptul că o serie de state care sunt acum membre ale UE au trebuit să-și revizuiască și să-și modifice constituțiile pentru a-și asigura aderarea la UE, sau să își adapteze propriile constituții la cerințele formulate în tratatele UE ulterioare, mai ales la solicitarea Comisiei;

D.

întrucât procesul de elaborare a unei constituții a fost lipsit de transparență, iar redactarea și adoptarea noii Constituții s-au realizat într-un interval extrem de scurt de timp, ceea ce nu a permis desfășurarea unei dezbateri publice cuprinzătoare și profunde asupra proiectului de lege; întrucât un proces constituțional pe deplin reușit și democratic ar trebui să se bazeze pe un consens cât mai larg la nivelul societății ungare;

E.

întrucât Constituția a fost amplu criticată de către ONG-uri și organizații naționale, europene și internaționale, inclusiv de către Comisia de la Veneția și de către reprezentanți ai guvernelor statelor membre și a fost adoptată exclusiv cu voturile deputaților din partidele aflate la guvernare, neîntrunindu-se, așadar, un consens politic și la nivelul societății;

F.

întrucât Parlamentul European împărtășește preocupările exprimate de Comisia de la Veneția, în special în ceea ce privește transparența, caracterul deschis și incluziv al procesului de adoptare a textului, precum și durata acestui proces, dar și în ceea ce privește slăbirea sistemului de echilibrare a puterilor, cu precădere dispozițiile referitoare la Curtea Constituțională, la instanțe și judecători, care ar putea conduce la vulnerabilizarea independenței sistemului juridic ungar;

G.

întrucât noua Constituție nu prevede în mod explicit anumite principii pe care Ungaria, în temeiul obligațiilor sale internaționale, s-a angajat să le respecte și să le promoveze, cum ar fi interzicerea pedepsei cu moartea și a condamnării la închisoare pe viață fără posibilitatea eliberării condiționate, interzicerea discriminării pe motive de orientare sexuală, precum și principiile referitoare la suspendarea sau restricționarea drepturilor fundamentale prin intermediul unor reglementări legale speciale;

H.

întrucât noua Constituție, prin valorile formulate, precum și prin redactarea neclară în cazul definirii noțiunilor de bază cum ar fi „familia” și dreptul la viață începând din momentul concepției, riscă să conducă la discriminări împotriva anumitor grupuri din societate, adică împotriva minorităților etnice, religioase și sexuale, a familiilor monoparentale, a persoanelor care au încheiat parteneriate civile și a femeilor;

I.

întrucât formulările neclare din preambul, în special părțile referitoare la obligațiile statului ungar față de minoritățile maghiare care locuiesc în afara granițelor Ungariei, pot crea un temei juridic pentru acțiuni pe care țările vecine le-ar considera ca fiind un amestec în afacerile interne, ceea ce ar putea să creeze tensiuni în regiune;

J.

întrucât noua Constituție stipulează că preambulul său are forță juridică, ceea ce poate avea implicații juridice și politice și poate conduce la incertitudine juridică;

K.

întrucât includerea Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene în noua Constituție poate da naștere la suprapuneri între competențele instanțelor din Ungaria și cele ale instanțelor internaționale, astfel cum se arată în avizul emis de Comisia de la Veneția;

L.

întrucât noua Constituție prevede utilizarea la scară largă a legilor cardinale, a căror adoptare se face, de asemenea, cu o majoritate de două treimi și care vor legifera o gamă largă de aspecte, cum ar fi sistemul instituțional al Ungariei, exercitarea drepturilor fundamentale, precum și norme importante în materie de organizare a societății; întrucât, în practică, acest lucru presupune că adoptarea legilor respective este integrată în noul proces constituțional al Ungariei;

M.

întrucât, în temeiul noii Constituții, o serie de chestiuni, cum ar fi aspecte specifice legate de legislația familiei și de sistemele fiscale și de pensii, care, în mod normal, sunt de competența guvernului sau țin de competențele decizionale uzuale ale organului legislativ, vor trebui, de asemenea, reglementate prin legi cardinale, ceea ce înseamnă că viitoarele alegeri vor avea o semnificație redusă, creându-se posibilități suplimentare pentru ca un guvern care dispune de o majoritate de două treimi să își impună preferințele politice; întrucât procesul de adoptare a unor reglementări specifice și detaliate prin legi cardinale poate pune astfel în pericol principiul democrației;

N.

întrucât, așa cum a subliniat Comisia de la Veneția, politicile în domeniul cultural, religios, socioeconomic și financiar nu ar trebui stabilite cu rigiditate printr-o lege cardinală;

O.

întrucât un organ neparlamentar, Consiliul pentru buget, care are o legitimitate democratică limitată, va avea drept de veto asupra adoptării bugetului general, caz în care șeful statului poate solicita dizolvarea Adunării Naționale, limitând în foarte mare măsură marja de acțiune a legislaturii alese în mod democratic;

P.

întrucât sistemul eficient de patru comisari parlamentari va fi redus la un sistem bazat pe un ombudsman general și doi adjuncți, care s-ar putea să nu confere același nivel de protecție a drepturilor și care nu va include competențele fostului Comisar pentru datele personale și libertatea informației; întrucât competențele acestuia din urmă vor fi transferate unei autorități al cărei modus operandi nu este specificat;

Q.

întrucât, în paralel cu adoptarea noii Constituții, guvernul Ungariei și partidele aflate la guvernare au desemnat numeroase persoane în poziții cheie, cum ar fi cea de procuror general, de președinte al Biroului național de audit și de președinte al Consiliului pentru buget; întrucât, mai recent, Parlamentul Ungariei a ales judecătorii care vor intra în componența noii Curți Constituționale a Ungariei, astfel cum prevede noua Constituție; întrucât procedura de desemnare și alegerea acestora nu s-au bazat pe un consens politic;

R.

întrucât noua Constituție prevede norme foarte generale care reglementează sistemul judiciar, fără însă a clarifica dacă Curtea Supremă, sub noul său nume, va continua să funcționeze având același președinte;

S.

întrucât Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a decis să elaboreze un raport referitor la noua Constituție a Ungariei, pe baza avizului Comisiei de la Veneția;

T.

întrucât elaborarea și adoptarea unei noi Constituții nu au fost menționate în manifestul electoral al partidelor aflate la guvernare;

U.

întrucât Secretarul General al ONU, Ban Ki-moon, a afirmat că ar „aprecia disponibilitatea guvernului Ungariei de a urma sfaturile și recomandările care îi sunt adresate de actorii de la nivel național și de Consiliul Europei sau de Organizația Națiunilor Unite” și este de părere că Ungaria, în calitate de stat membru al UE, ar trebui să solicite instituțiilor europene să îi ofere consiliere și să examineze noua Constituție,

1.

invită autoritățile ungare să acorde atenție aspectelor și preocupărilor puse în evidență de Comisia de la Veneția și să pună în aplicare recomandările sale, fie prin modificarea noii Constituții, fie prin viitoare legi cardinale și ordinare, în special cu scopul de a:

2.

invită Comisia să realizeze o revizuire și o analiză detaliată a noii Constituții și a legilor cardinale care urmează să fie adoptate în viitor, pentru a verifica dacă acestea respectă acquis-ul comunitar, în special Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, precum și litera și spiritul tratatelor;

3.

încredințează comisiilor sale competente sarcina de a monitoriza procesul de adoptare a noii Constituții, în cooperare cu Comisia de la Veneția și cu Consiliul Europei, precum și de a evalua punerea în aplicare a recomandărilor, precum și modul de punere în aplicare a acestora;

4.

încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului, Comisiei, Consiliului Europei, guvernelor și parlamentelor statelor membre, Agenției pentru Drepturi Fundamentale, OSCE și Secretarului General al ONU.

5.2.2013   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

CE 33/21

—

având în vedere cel de-al cincilea raport al Comisiei din 9 noiembrie 2010 privind coeziunea economică, socială și teritorială: viitorul politicii de coeziune” (COM(2010)0642) (denumit în continuare „concluziile”),

—

având în vedere cel de-al cincilea raport al Comisiei din 9 noiembrie 2010 privind coeziunea economică, socială și teritorială intitulat „Investind în viitorul Europei” (denumit în continuare „raportul privind coeziunea”),

—

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special titlul XVIII, partea III,

—

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1080/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 5 iulie 2006 privind Fondul European de Dezvoltare Regională și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1783/1999 (1),

—

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1081/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 5 iulie 2006 privind Fondul Social European și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1784/1999 (2),

—

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1082/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 5 iulie 2006 privind o grupare europeană de cooperare teritorială (GECT) (3),

—

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1083/2006 al Consiliului din 11 iulie 2006 de stabilire a anumitor dispoziții generale privind Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European și Fondul de coeziune (4),

—

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1084/2006 al Consiliului din 11 iulie 2006 de creare a Fondului de coeziune și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1164/94 (5),

—

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1085/2006 al Consiliului din 17 iulie 2006 de instituire a unui instrument de asistență pentru preaderare (IPA) (6),

—

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1906/2006 al Consiliului din 18 decembrie 2006 de stabilire a normelor de participare a întreprinderilor, a centrelor de cercetare și a universităților la acțiuni din cel de-al șaptelea Program-cadru și de difuzare a rezultatelor activităților de cercetare (7),

—

având în vedere Rezoluția sa din 24 aprilie 2007 privind consecințele extinderilor viitoare asupra eficienței politicii de coeziune (8),

—

având în vedere Rezoluția sa din 24 martie 2009 referitoare la Cartea verde privind coeziunea teritorială și stadiul dezbaterilor referitoare la viitoarea reformă a politicii de coeziune (9),

—

având în vedere Rezoluția sa din 20 mai 2010 referitoare la contribuția politicii de coeziune la atingerea obiectivelor de la Lisabona și a obiectivelor Strategiei UE 2020 (10),

—

având în vedere Rezoluția sa din 22 septembrie 2010 referitoare la strategia europeană pentru dezvoltarea economică și socială a regiunilor muntoase, a insulelor și a zonelor slab populate (11),

—

având în vedere Rezoluția sa din 7 octombrie 2010 referitoare la politica de coeziune și regională a UE după 2013 (12),

—

având în vedere Rezoluția sa din 7 octombrie 2010 referitoare la viitorul Fondului Social European (13),

—

având în vedere rezoluția din 23 iunie 2011 referitoare la situația actuală și sinergiile viitoare pentru o eficacitate sporită a FEDER și a celorlalte fonduri structurale (14),

—

având în vedere Comunicarea Comisiei din 26 mai 2004 intitulată, „Un parteneriat consolidat pentru regiunile ultraperiferice” (COM(2004)0343) și Comunicarea Comisiei din 17 octombrie 2008 intitulată „Regiunile ultraperiferice: un atu pentru Europa” (COM(2008)0642),

—

având în vedere Comunicarea Comisiei din 3 martie 2010 intitulată „EUROPA 2020 - O strategie europeană pentru o creștere inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii” (COM(2010)2020),

—

având în vedere Comunicarea Comisiei din 6 octombrie 2010, intitulată „Contribuția politicii regionale la creșterea inteligentă în Europa 2020” (COM(2010)0553),

—

având în vedere Comunicarea Comisiei din 26 ianuarie 2011 intitulată „Contribuția politicii regionale la creșterea durabilă în Europa 2020” (COM(2011)0017),

—

având în vedere concluziile Consiliului Afaceri Generale din 21 februarie 2011 cu privire la cel de-al cincilea raport privind coeziunea economică, socială și teritorială (06762/2011),

—

având în vedere avizul Comitetului Regiunilor din 1 aprilie 2011 privind „Al cincilea raport privind coeziunea” (15),

—

având în vedere articolul 48 din Regulamentul său de procedură,

—

având în vedere raportul Comisiei pentru dezvoltare regională, precum și avizele Comisiei pentru ocuparea forței de muncă și afaceri sociale, Comisiei pentru control bugetar și Comisiei pentru drepturile femeii și egalitatea de gen (A7-0222/2011),

A.

întrucât politica de coeziune a UE a contribuit și contribuie în mod decisiv în perioada de finanțare trecută și actuală la înregistrarea unei creșteri a productivității în toate regiunile UE; evidențiind că evaluările ex-post prezintă, de asemenea, o diminuare semnificativă a disparităților economice, sociale și regionale; întrucât aceste evoluții au avut în egală măsură efecte pozitive asupra securității sociale și asupra investițiilor în domeniul protecției mediului;

B.

întrucât politica de coeziune a fost creată pentru a însoți piața unică și pentru a promova dezvoltarea unei Europe inovatoare și protectoare, bazată solidaritate în fața provocărilor care țin de globalizare, schimbările demografice și conservarea resurselor și întrucât, pentru a stimula creșterea și coeziunea regională și socială, este necesară valorificarea potențialului intrinsec al tuturor regiunilor;

C.

întrucât politica de coeziune are o veritabilă relevanță pentru cetățeni, aducând Europa în viața oamenilor de zi cu zi și asigurându-i acesteia o imagine concretă și vizibilă în regiuni;

D.

întrucât politica structurală și de coeziune a dat dovadă de flexibilitate în situații de criză și a putut contribui în mod decisiv la diferite programe naționale de redresare economică și de formare și întrucât este important să se mențină această flexibilitate;

E.

întrucât politica structurală europeană are o contribuție majoră la depășirea crizei economice și financiare având în vedere dubla sa orientare către inovare și eliminarea disparităților, încurajând puternic regiunile europene să-și modernizeze infrastructurile, să crească potențialul de inovare regională și să stimuleze dezvoltarea ecologică durabilă;

F.

întrucât orientarea fondurilor structurale către obiectivele Strategiei de la Lisabona s-a dovedit eficientă, așa cum arată ratele de angajament impresionante în cazul obiectivelor „convergență” și „competitivitate regională și ocuparea forței de muncă” și întrucât 20 % din proiectele destinate punerii în aplicare a unei „cooperări teritoriale” sunt conforme cu strategia de la Lisabona;

G.

întrucât cooperarea teritorială își propune să încurajeze cooperarea teritoriilor și a regiunilor pentru a face față provocărilor comune, pentru a reduce obstacolele fizice, administrative și de reglementare, care împiedică această cooperare și pentru a atenua „efectul de frontieră”;

H.

întrucât cauza eșecului parțial al Strategiei de la Lisabona nu rezidă în transpunerea insuficientă a politicii de coeziune, ci mai degrabă în absența unei guvernanțe pe mai multe niveluri și în absența unei aplicări la nivel regional și local a acestei strategii, în efectele crizei financiare și lacunele în legătură cu implementarea pieței interne, în disciplina bugetară deficientă, precum și în condițiile macro-economice insuficiente din unele state membre;

I.

întrucât ratele de eroare și utilizarea abuzivă a fondurilor s-au redus considerabil în ultimele perioade de finanțare; întrucât, din păcate, politica structurală continuă să fie, în acest sens, un domeniu cu un nivel ridicat al neregularităților și întrucât unele state membre nu dețin în continuare mecanisme eficiente împotriva utilizării abuzive a fondurilor și pentru recuperarea fondurilor alocate în mod necuvenit; întrucât neregularitățile nu sunt semnalate din neglijență sau în mod intenționat și întrucât trebuie subliniat faptul că o parte semnificativă a erorilor existente în politica de coeziune pot fi atribuite exigențelor legislative din afara politicii de coeziune în domenii cum ar fi achizițiile publice, mediul și ajutoarele de stat;

J.

întrucât sistemul existent al obiectivelor politicii structurale și de coeziune (convergență, competitivitate regională și ocuparea forței de muncă, cooperarea teritorială europeană) s-a dovedit eficient pe ansamblu, combinat cu abordarea „guvernanței pe mai multe niveluri”, obiectivele orizontale și certitudinea planificării pe baza unei finanțări sigure și a unei perioade de programare stabilite (șapte ani), dar întrucât s-au înregistrat totuși întârzieri considerabile la punerea în aplicare a programului, ca urmare a negocierilor îndelungate privind aspectele financiare și legislative în cadrul procesului decizional al UE și a modificării substanțiale a normelor aplicabile politicii de coeziune;

K.

întrucât o finanțare și o dezvoltare durabilă a regiunilor de convergență are un efect pozitiv asupra cererii pe piață de bunuri și de servicii, efectele pozitive putând fi dovedite și în statele membre mai bogate ale UE;

L.

întrucât o politică europeană de coeziune cuprinzătoare în toate regiunile europene este esențială în continuare având în vedere dezechilibrele între economiile regionale și dezechilibrele sociale și dezavantajele geografice ale anumitor regiuni (și anume regiunile ultraperiferice), precum și problemele structurale specifice și nevoia adaptării la noile provocări; este de asemenea o cerință prevăzută în Tratatul de la Lisabona;

M.

întrucât politica de coeziune nu trebuie să devină o variabilă de ajustare în viitoarele negocieri bugetare, având în vedere importanța sa strategică pentru viitor;

1.

solicită o mai mare accentuare a valorii adăugate europene în cadrul programelor politicii structurale și de coeziune; consideră că această valoare adăugată poate fi obținută atunci când proiectele UE realizează o ameliorare durabilă din punct de vedere economic, social și/sau ecologic și al infrastructurii pentru regiunile dezavantajate și mai slab dezvoltate, iar acest fapt nu ar putea fi realizat fără impulsul european;

2.

recunoaște, de asemenea, că fondurile europene aduc valoare adăugată în cazul în care proiectele finanțate pe plan național, regional și local contribuie la realizarea obiectivelor paneuropene privind integrarea europeană, creșterea economică, cercetarea, protecția mediului, cultura, gestionarea resurselor, schimbările demografice, alimentarea durabilă cu energie, coeziunea socială sau dezvoltarea transfrontalieră, iar acest fapt nu ar putea fi realizat fără impulsul european;

3.

consideră că realizarea obiectivelor europene prin intermediul abordării descentralizate și al principiului guvernanței pe mai multe niveluri, precum și al gestiunii partajate reprezintă un mare avantaj al politicii de coeziune și astfel devine o valoare adăugată în sine; consideră că guvernanța pe mai multe niveluri cu structuri și responsabilități bine definite reprezintă realizarea principiului subsidiarității, precum și recunoașterea importanței autorităților regionale în procesul de punere în aplicare a politicii de coeziune; solicită continuarea consolidării principiului parteneriatului și a sentimentului de apartenență a părților implicate prin introducerea de prevederi detaliate obligatorii în cadrul unui pact teritorial care să fie stabilite de fiecare stat membru pentru a asigura planificarea și punerea în aplicare având ca scop obținerea de rezultate;

4.

consideră că transparența la nivelul politicii de coeziune și a ciclului său de programare, alocarea cheltuielilor și accesul la informare pentru potențialii beneficiari ai fondurilor structurale reprezintă condițiile prealabile esențiale pentru atingerea obiectivelor generale ale politicii de coeziune și că transparența ar trebui, prin urmare, să fie introdusă ca principiu transsectorial orientativ în cadrul proceselor de programare ale politicii de coeziune și de luare a deciziilor în următoarea perioadă de finanțare; subliniază că publicarea listei beneficiarilor ar trebui continuată, mai ales online, dat fiind că aceasta reprezintă un mijloc eficient de îmbunătățire a transparenței;

5.

consideră că dispozițiile privind transparența (obligația de face public numele beneficiarului final) reprezintă un instrument necesar pentru experți, public și factorii de decizie politici pentru a evalua dacă fondurile structurale au fost folosite în conformitate cu obiectivele stabilite și în mod legal; solicită prezentarea într-una dintre cele trei limbi de lucru (engleză, franceză sau germană) – pe lângă limba națională – și recomandă uniformizarea în continuare a specificațiilor;

6.

subliniază faptul că, în ciuda tendinței de reducere a disparităților regionale, există în continuare mari dezechilibre – între/în unele state membre sunt chiar în creștere, printre altele, ca urmare a crizei economice și financiare – și, prin urmare, politica de coeziune trebuie să se concentreze mai departe pe reducerea disparităților și pe realizarea unei dezvoltări armonioase și durabile în toate regiunile Uniunii, indiferent de statul membru în care acestea se află;

7.

recunoaște necesitățile speciale ale regiunilor dezavantajate, mai ales din cauza situației geografice și a mediului natural; solicită din nou statelor membre și Comisiei să se mențină preferințele speciale de finanțare pentru tipurile de regiuni deosebit de defavorizate menționate în Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (regiunile ultraperiferice, regiunile septentrionale foarte slab populate și regiunile insulare, montane sau de frontieră), în măsura în care acest lucru va fi eficient și va aduce valoare adăugată europeană;

8.

recunoaște statutul și necesitățile speciale ale anumitor regiuni create de situația geografică, schimbările demografice sau constrângerile specifice, cum ar fi mediul lor natural, acordând, totodată, atenție potențialului acestora; solicită din nou să se mențină preferințele speciale de finanțare, flexibilitatea și bugetul special de finanțare pentru aceste tipuri de regiuni deosebit de defavorizate, în special cele menționate la articolele 349 și 174 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (cum ar fi regiunile ultraperiferice, inclusiv zonele rurale cele mai îndepărtate, regiunile septentrionale foarte slab populate, care sunt dezavantajate, printre altele, de distanțele mari și de condițiile dificile de viață din regiunea septentrională, precum și regiunile insulare, montane și de frontieră), prin crearea unor condiții favorabile pentru investiții în aceste regiuni, fie prin sprijin direct, fie prin scutiri de impozite; de asemenea, solicită să se studieze menținerea sau crearea anumitor forme preferențiale pentru aceste tipuri de regiuni pentru a garanta că utilizarea instrumentelor politicii de coeziune este adaptată la economiile lor, ținându-se seama de importanța întreprinderilor mici și mijlocii din aceste regiuni și de nevoia de competitivitate și de egalitate de șanse, în vederea integrării acestora în cadrul pieței interne a UE;

9.

subliniază faptul că Uniunea va putea fi competitivă, în fața concurenței la nivel mondial, numai dacă politica de coeziune poate exploata pe deplin potențialul de dezvoltare al tuturor regiunilor, zonelor urbane și orașelor și dacă va face posibilă o reacție suficient de flexibilă la provocările și dificultățile identificate de strategia Europa 2020; subliniază că, în acest context, utilizarea orientată a fondurilor structurale printr-o abordare teritorială mai amplă trebuie aplicată, de asemenea, pentru a compensa punctele slabe din punct de vedere structural din regiunile mai puternice; cu toate acestea, subliniază faptul că politica de coeziune nu este doar un instrument de punere în aplicare a Strategiei Europa 2020 și că atenția acordată neîntrerupt principiilor de bază ale politicii de coeziune va avea valoarea adăugată a susținerii obiectivelor Strategiei Europa 2020 chiar și după ce aceasta va fi încheiată;

10.

subliniază faptul că politica de coeziune trebuie să se dedice în continuare coeziunii teritoriale și subliniază că Tratatul de la Lisabona a adăugat la obiectivele coeziunii economice și sociale „coeziunea teritorială”; afirmă că acest obiectiv este în continuare legat în mod inseparabil de provocările coeziunii economice și sociale și consolidează valoarea adăugată europeană a politicii de coeziune; subliniază faptul că, astfel, „coeziunea teritorială” se reflectă și la nivel subregional, în special în mediul urban (cartierele aflate în dificultate, fenomenul extinderii urbane necontrolate), chiar și în regiunile considerate bogate;

11.

consideră că strategiile macroregionale constituie, cu condiția implicării autorităților regionale în guvernanța acestora, o oportunitate importantă pentru a utiliza mai bine potențialul supranațional, pentru a îmbunătăți cooperarea dintre diferitele niveluri de guvernanță și pentru o abordare comună a provocărilor, cum ar fi protecția mediului sau utilizarea resurselor și capacitatea de dezvoltare, astfel, făcând posibilă o dezvoltare mai eficientă, echilibrată și durabilă; subliniază necesitatea de a conecta într-un mod mai eficient programele de cooperare teritorială la strategiile teritoriale (cum ar fi planurile de dezvoltare regională, strategiile de dezvoltare locală și planurile de dezvoltare locală); consideră că o mai bună coordonare mecanismelor de finanțare existente poate crea modalități de folosire specifică a fondurilor structurale ale UE, fără ca acest lucru să implice o creștere a resurselor alocate acestor domenii de cooperare între regiuni; în plus, este de părere că, pentru aceste strategii, nu ar trebui create instrumente, resurse financiare sau structuri de punere în aplicare noi și că nu trebuie afectat sprijinul financiar acordat regiunilor pentru proiecte mai mici de dezvoltare; consideră că abordarea macroregională ar putea să fie utilizată pentru a consolida legăturile dintre politica de coeziune și politica de vecinătate; în acest sens, încurajează Comisia și statele membre să țină seama mai atent de dimensiunea teritorială a FSE, îndeosebi în ceea ce privește accesul la locuri de muncă;

12.

se îndoiește că programele operaționale individuale pentru entitățile geografice funcționale, cum ar fi grupurile de autorități, inclusiv zone locale sau bazine marine sau fluviale, aduc avantaje suplimentare, în special în cazurile în care nu există autorități politice (inclusiv autorități alese în mod democratic) cu suficientă responsabilitate pentru transpunerea programelor; în schimb, solicită o coordonare strânsă a strategiilor macroregionale, regionale, metropolitane sau geografic-ecologice la nivel interguvernamental și solicită să fie luate în considerare în mod corespunzător aceste entități geografice funcționale în cadrul programelor operaționale naționale pentru a facilita utilizarea finanțării UE pentru proiecte de dezvoltare interregională; consideră că programele operaționale individuale ar trebui să fie o opțiune pentru atingerea rezultatelor în acele regiuni în care metodele subregionale oferă o valoare adăugată față de programele naționale și regionale și în care organisme politice au creat parteneriate în vederea punerii în aplicare a acestor programe; solicită implicarea grupărilor transfrontaliere în elaborarea programelor operaționale pentru programele transfrontaliere în temeiul regulamentului GECT;

13.

subliniază rolul-cheie al orașelor – inclusiv al capitalelor și al regiunilor – la realizarea obiectivelor economice, ecologice și sociale ale strategiei Europa 2020; sprijină procesul dinamic lansat în timpul programării anterioare în beneficiul programelor urbane integrate și subliniază importanța acțiunilor experimentale aflate în curs; solicită susținerea conceptelor și proiectelor care pot fi folosite ca modele, pe baza unor planuri de dezvoltare integrate specifice zonelor și modernizarea reciproc avantajoasă a legăturilor dintre orașe și zonele rurale legate din punct de vedere funcțional de acestea; consideră că o mai mare coeziune între aceste zone are o importanță deosebită pentru a aborda problemele zonelor cu comunități defavorizate; în acest context, subliniază că cele mai mari diferențe socioeconomice există adesea în cadrul orașelor și că orașe cu zone defavorizate și cu „insule” de sărăcie pot fi întâlnite, de asemenea, în regiuni bogate;

14.

subliniază faptul că orașele pot avea o contribuție esențială ca centre de creștere sau motoare ale creșterii unei anumite regiuni; în același timp, arată că trebuie create condițiile ca așezările rurale să participe la soluțiile integrate ale unei anumite entități geografice funcționale, prin încurajarea parteneriatelor și a rețelelor; subliniază provocările specifice cu care se confruntă centrele urbane mai mari ca urmare a complexității sarcinilor lor sociale, economice și de mediu; observă, în acest context, potențialul endogen al zonelor rurale și periurbane care oferă o șansă de dezvoltare, nu numai în vecinătatea marilor aglomerații și a marilor orașe; în plus, observă șansa dezvoltării economice a regiunilor deosebit de defavorizate, printr-o exploatare și o susținere adecvată a potențialului endogen al zonelor rurale, inclusiv a valorilor ecologice și culturale; de asemenea, consideră că, în cadrul politicii structurale și de coeziune, parteneriatele de tip rural/urban ar trebui să fie privite mai mult în contextul asigurării în zonele rurale a acelorași condiții de dezvoltare și de calitate a vieții, ținând cont de factorii sociali și economici; având în vedere impactul dinamic al orașelor asupra procesului de dezvoltare economică regională și asupra stimulării economiei zonelor rurale învecinate, solicită statelor membre să asigure resursele necesare pentru punerea în aplicare a proiectelor urbane și periurbane indispensabile;

15.

refuză angajamentele cantitative obligatorii (cote), în special pentru alocările naționale în cadrul programelor FSE/FEDER, dezvoltarea locală și urbană, zonele rurală, precum și pentru alte tipuri de aglomerări sau zone funcționale, întrucât acestea ar putea garanta o masă critică mai mare de intervenții; consideră că cerința specificării orașelor și zonelor eligibile pentru finanțare la nivelul programelor operaționale este o opțiune care ar trebui să fie considerată prioritară în cazurile în care această metodă va asigura valoare adăugată și concentrarea fondurilor de sprijin și consideră că aceasta trebuie să fie negociată pe baza principiului guvernanței pe mai multe niveluri; consideră că ar trebui să li se acorde statelor membre și regiunilor mai multă responsabilitate pentru a organiza proceduri de selecție bazate pe concurență și performanță;

16.

subliniază faptul că în politica structurală și de coeziune nu trebuie să se ajungă la o privilegiere unilaterală a unor tipuri de regiuni; solicită ca parteneriatele de tip rural/urban să fie analizate în contextul social, economic și ecologic mai larg;

17.

subliniază că sprijinul structural și de coeziune ar trebui să ia în considerare provocările educaționale și socio-politice ale strategiei Europa 2020, menținând în același timp obiectivul global al UE privind coeziunea economică, socială și teritorială, astfel cum a fost consacrat în Tratat și respectând principiul subsidiarității; este totuși de părere că „europenizarea” unei arii vaste de domenii politice relevante va eșua din motive financiare; prin urmare, solicită extinderea abordărilor de dezvoltare locală, specifice zonelor care ar putea fi folosite ca modele, menținând, în același timp, competențele naționale și regionale existente;

18.

de asemenea, subliniază că politica de coeziune nu poate să devină un mijloc sau instrument în folosul aspectelor sectoriale, cum ar fi politicile de cercetare și dezvoltare, de inovare industrială, de combatere a schimbărilor climatice, deoarece acest fapt ar diminua concentrarea asupra obiectivului său de bază și ar condiționa utilizarea acesteia în vederea promovării potențialului de dezvoltare al regiunilor, fapt esențial în vederea apropierii regiunilor celor mai defavorizate de regiunile cele mai dezvoltate;

19.

solicită o contribuție mai mare a politicii de coeziune la dezvoltarea rapidă a tehnologiei ecologice și a sectorului energiei din surse regenerabile, având în vedere tranziția necesară către energia din surse regenerabile și dezbaterile privind clima; consideră că aceasta ar trebui să fie una dintre priorități, dacă sunt disponibile fonduri suficiente în cadrul programelor, iar accentul pus pe energia din surse regenerabile oferă o valoare adăugată europeană, pe baza planurilor privind concepte energetice decentralizate cu tehnologii eficiente de stocare a energiei în regiuni; sprijină exploatarea potențialului economiilor regionale în acest domeniu;

20.

consideră că există posibilități prin care fondurile structurale să susțină investiții în infrastructuri energetice specifice, care trebuie însă să se limiteze la regiunile unde din motive politice și geografice capacitatea economiei de piață de a satisface nevoile energetice este limitată în mod considerabil; solicită, în plus, ca sprijinul din fondurile structurale să fie condiționat în fiecare caz de consolidarea pieței interne a energiei și de securitatea aprovizionării cu energie, precum și de respectarea principiului guvernanței pe mai multe niveluri în gestionarea resurselor;

21.

de asemenea, consideră că politicii de coeziune îi revine responsabilitatea remedierii deficiențelor și eliminării blocajelor dintr-o rețea TEN de bază cu coridoare de importanță europeană, în special în regiunile frontaliere grav neglijate în această privință până în prezent;

22.

subliniază că rețeaua transeuropeană de transport are un rol decisiv în coeziunea regiunilor europene și, prin urmare, susține că trebuie accelerată dezvoltarea infrastructurilor TEN, a autostrăzilor maritime și a drumurilor europene desemnate, iar accesul la acestea trebuie îmbunătățit, mai ales în zonele de frontieră și în regiunile ultraperiferice; solicită să se ia toate măsurile necesare pentru asigurarea unei finanțării suficiente și pentru garantarea punerii în aplicare la timp a proiectelor prioritare TEN-T; sugerează că anumite infrastructuri transfrontaliere ar trebui considerate proiecte prioritare eligibile pentru finanțarea Obiectivelor 1, 2 și 3 și solicită acordarea unui drept obligatoriu de a face prima propunere pentru acest tip de măsuri la nivel regional și participarea egală a regiunilor de frontieră și a autorităților locale la procesele de planificare;

23.

încurajează aplicarea resurselor naționale, dată fiind valoarea adăugată a acestor măsuri pentru consolidarea convergenței regionale, a coeziunii teritoriale și a dezvoltării activităților, precum turismul, importante pentru zonele izolate, ca de exemplu regiunile insulare;

24.

sprijină dezvoltarea economică și ocuparea forței de muncă în cadrul IMM-urilor și a microîntreprinderilor; prin urmare, solicită ca principiile de bază ale „Small Business Act” pentru Europa (SBAE), și anume „Gândiți mai întâi la scară mică” și „o singură dată”, să fie considerate drept fundamente ale politicii de coeziune și consideră că aceste principii ar trebui aplicate de statele membre și de regiuni atunci când își definesc programele operaționale;

25.

subliniază că elementele de bază ale strategiei Europa 2020 (inovarea, educația și formarea, energia, mediul, ocuparea forței de muncă, competitivitatea, calificarea și combaterea sărăciei) sunt deja parte integrantă a politicii structurale și de coeziune; este de părere că provocările Europa 2020 se integrează foarte bine în structura cu trei obiective (convergență, creștere și ocuparea forței de muncă, dezvoltare transfrontalieră), care și-au dovedit eficiența;

26.

subliniază faptul că investițiile în inovare și educație pot stimula creșterea; evidențiază totuși faptul că infrastructurile relevante (transport, internet în bandă largă, energie) și instituțiile corespunzătoare (o combinație echilibrată între investițiile publice și consolidarea politicii fiscale în cazul măsurilor macroeconomice, al serviciilor de guvernare electronică și al învățământului transfrontalier) trebuie să vină în sprijinul acestora;

27.

este de părere că și dezvoltarea infrastructurilor de bază ar trebui considerată compatibilă cu strategia Europa 2020, deoarece, numai atunci când au rețelele competitive de transport, energie și comunicare, precum și infrastructuri competitive de gestionare a deșeurilor, regiunile de convergență pot contribui la realizarea obiectivelor Europa 2020 și tocmai din acest motiv regiunile cele mai slabe și mai defavorizate trebuie să beneficieze de o anumită flexibilitate în interpretarea acestor obiective;

28.

subliniază faptul că FSE este cel mai important instrument pentru punerea în aplicare a dimensiunii sociale a Strategiei Europa 2020 și că FSE poate contribui în mod semnificativ la îndeplinirea priorităților centrale ale acestei strategii, și anume ocuparea forței de muncă, tranziția către o economie durabilă, reducerea numărului de abandonuri școlare și lupta împotriva sărăciei, a discriminării și a excluziunii sociale și la găsirea de răspunsuri la diferitele situații sociale în care se găsesc persoanele; în acest sens, subliniază că, alături de PIB, și alți indicatori sociali ar fi utili în analiza SWOT;

29.

consideră că FSE are o importanță esențială pentru politica de coeziune și are potențialul de a spori contribuția acesteia la atingerea obiectivelor Europa 2020, inclusiv în domeniul creșterii economice durabile, prin acordarea de sprijin IMM-urilor pentru a crea locuri de muncă ecologice;

30.

consideră că lupta împotriva discriminării pe piața forței de muncă, pe motive de gen, orientare sexuală, etnie, vârstă, handicap sau loc de reședință, este esențială pentru promovarea unei egalități reale de șanse; constată că o creștere a ratei de ocupare a forței de muncă în rândul femeilor este esențială pentru atingerea obiectivului de ocupare a forței de muncă al Strategiei Europa 2020 și că barierele în calea participării femeilor pe piața forței de muncă trebuie să fie pe deplin înlăturate;

31.

este de părere că PIB-ul trebuie să rămână în continuare criteriul esențial în vederea stabilirii zonelor eligibile pentru finanțare maximă (regiunile cu PIB-ul/cap de locuitor sub 75 % în media UE) și, după caz, al statelor de coeziune (VNB/cap de locuitor sub 90 %din media UE); consideră că autorităților naționale competente trebuie să li se ofere posibilitatea de a folosi, la nivelurile decizionale adecvate, pentru fiecare obiectiv și respectând concentrarea geografică, și alți indicatori, conveniți în contractele de parteneriat pentru dezvoltare și investiții, cu care să evalueze provocările sociale, economice, ambientale, demografice și geografice cu care se confruntă;

32.

solicită ca politica de coeziune să se îndrepte în continuare mai ales către cele mai înapoiate regiuni conform obiectivului prevăzut în Tratatul de la Lisabona; subliniază că, în cadrul obiectivului I (convergență), trebuie atribuită o parte adecvată celor mai nevoiașe regiuni, pe măsura gravității problemelor lor de dezvoltare;

33.

solicită o limitare a perioadelor de eligibilitate pentru regiunile care, nici după mai multe perioade de programare, nu sunt capabile să demonstreze o îmbunătățire a situației economice, sociale și ecologice, în ciuda finanțării maxime;

34.

invită Comisia să prezinte o propunere pentru următoarea perioadă de programare care să asigure acordarea unei asistențe tranzitorii adaptabile, solide și proporționale regiunilor care nu mai sunt eligibile pentru obiectivul convergență pentru a aborda situația lor specifică, precum și regiunilor cu PIB-ul/cap de locuitor între 75 % și 90 % din media UE, sub forma unei categorii intermediare în vederea evitării unui tratament inegal pentru regiuni care se află totuși în situații similare; consideră că acest sistem specific trebuie să înlocuiască actualul regim de eliminare (phasing-out) și de introducere treptată a finanțării (phasing-in), creând astfel un sistem echitabil, care abordează mai bine efectele negative ale crizei economice și financiare asupra regiunilor, consolidând, în același timp, dreptatea și solidaritatea, valori fundamentale ale politicii de coeziune; subliniază faptul că aceste măsuri tranzitorii pentru următoarea perioadă de programare nu ar trebui stabilite în detrimentul regiunilor obiectivului 1 (convergență) și ale obiectivului 2 (competitivitate) sau al obiectivului 3 (cooperare teritorială europeană);

35.

solicită consolidarea obiectivului 2 (competitivitate regională și ocuparea forței de muncă) prin caracterul său orizontal pentru a obține rezultate în privința unui număr limitat de priorități ale UE, cum ar fi sprijinul pentru IMM-uri, inovarea ecologică, economiile locale, educația și formarea profesională, infrastructura, mobilitatea durabilă, energia din surse regenerabile și aprovizionarea cu energie, eficiența utilizării resurselor și incluziunea socială; subliniază că trebuie menținut și dezvoltat în continuare sistemul verificat care garantează că regiunile mai dezvoltate sunt capabile să elimine deficiențele structurale regionale, să reducă disparitățile teritoriale, să contribuie la obiectivele comune europene și să facă față provocărilor viitoare, atunci când se utilizează structuri care pot răspunde cu flexibilitate la schimbări, incluzând, printre altele, grupurile de inovare și concurența pentru finanțare; solicită măsuri suplimentare pentru zonele puternic afectate de schimbările structurale, care pot contribui la îmbunătățirea situației socio-economice și a infrastructurii; semnalează că, în acest context, strategiile trebuie concepute astfel încât să fie suficient de flexibile pentru a putea răspunde problemelor și specificităților fiecărei regiuni;

36.

solicită măsuri pentru a garanta că regiunile mai dezvoltate sunt capabile să își modernizeze capitalul social și economic și să soluționeze problema zonelor specifice de sărăcie și dezvoltarea economică inadecvată;

37.

este în mod clar de părere că obiectivul 3 (cooperare teritorială europeană) trebuie consolidat la toate granițele interioare ale UE și la cele trei niveluri ale acestei cooperări (transfrontalieră, inter-regională, transnațională) și solicită ca partea din fondurile structurale să fie ridicată la 7 %; solicită ca alocarea fondurilor pentru fiecare program de cooperare teritorială să se realizeze pe baza unor criterii armonizate în vederea satisfacerii, în mod strategic și integrat, a nevoilor și specificităților fiecărui teritoriu și fiecărei zone geografice vizate; subliniază importanța regiunilor de frontieră în vederea realizării obiectivelor Europa 2020; consideră că trebuie îmbunătățită coordonarea dintre rețelele transeuropene, mai ales cele de transport și energetice, și infrastructurile transfrontaliere și că trebuie majorate subvențiile pentru aceste rețele conform priorităților europene și solicită o creștere corespunzătoare a finanțării pentru toate zonele de frontieră; solicită simplificarea normelor de aplicare care reglementează programele aferente obiectivului 3, în temeiul principiului proporționalității, precum și elaborarea unui set comun de norme de eligibilitate, toate acestea reprezentând condiții prealabile pentru ca aceste programe să devină mai eficiente și mai vizibile; subliniază nevoia implicării active a factorilor de decizie locali, întrucât doar în acest mod programele pot fi puse în aplicare;

38.

consideră că GECT reprezintă un instrument de guvernanță teritorială unic și de înaltă valoare, care răspunde nevoilor de cooperare structurată și că acesta trebuie să fie promovat ca mijloc de instituire a unor sisteme de guvernanța transfrontalieră, asigurând implicarea nivelului regional și local în diferite politici;

39.

respinge ferm orice propuneri de „naționalizare” sau de „sectorizare” a politicii de coeziune; consideră că noi fonduri tematice (pentru climă, energie și transport) ar submina principiul încercat și verificat al gestionării partajate și programele de dezvoltare integrată și ar pune în pericol disponibilitatea sinergiilor și eficiența intervențiilor și, astfel, contribuția regiunilor la transpunerea obiectivelor Europa 2020;

40.

insistă asupra faptului că Fondul social european trebuie să rămână o componentă a politicii de coeziune; doar astfel pot fi elaborate și puse în aplicare strategiile integrate de soluționare a problemelor economice și sociale;

41.

sprijină obiectivul Comisiei de a asigura un FSE mai solid, eficient și mai vizibil; în acest sens, invită Comisia și statele membre să ajungă la un acord în cadrul negocierilor cu privire la suma cu care trebuie să contribuie FSE la fondurile structurale;

42.

consideră că randamentul FSE ar trebui sporit în primul rând prin stimulente, și nu prin sancțiuni;

43.

subliniază faptul că criza economică a accentuat nevoia adoptării urgente de măsuri în sectoarele care fac obiectul FSE, în special măsuri în vederea susținerii ocupării forței de muncă, a reorientării profesionale, a incluziunii sociale și a reducerii sărăciei;

44.

insistă asupra faptului că FSE furnizează un sprijin crucial pentru politicile în domeniul pieței muncii, cum ar fi politicile preventive și locale, precum și politicile care vizează integrarea tinerilor pe piața muncii și combaterea șomajului; subliniază faptul că statele membre ar trebui să utilizeze FSE pentru investiții în noi competențe, educație (inclusiv educația la o vârstă fragedă), învățare de-a lungul vieții, recalificare și activități de reorientare profesională și remarcă faptul că FSE joacă un rol important în consolidarea tuturor dimensiunilor incluziunii sociale, chiar și pentru cele mai dezavantajate și mai vulnerabile grupuri;

45.

invită Comisia să consolideze acțiunile FSE destinate promovării integrării pe piața muncii; încurajează statele membre să investească în educația copiilor de la o vârstă foarte fragedă și ulterior să stabilească orientări școlare bazate pe perspectivele de încadrare în muncă la nivel local și regional, precum și facilități de formare de-a lungul vieții, care să favorizeze adaptabilitatea competențelor lucrătorilor în raport cu cerințele pieței muncii, prin măsuri de combatere a șomajului în rândul tinerilor și a fenomenului „sărăciei în ciuda încadrării în muncă” și prin programe specifice destinate grupurilor de persoane defavorizate și vulnerabile, cum ar fi romii, migranții, persoanele cu handicap și persoanele care abandonează școala prematur pentru a promova o creștere efectivă și incluzivă și o economie bazată pe cunoaștere în Europa;

46.

solicită o mai bună calibrare a asistenței și acordarea de sprijin tehnic suplimentar acelor entități care sunt afectate de sărăcie extremă și adesea de relații încordate de coexistență a culturilor minorităților și majorității la nivel subregional; consideră că astfel de entități subregionale pot rămâne cu ușurință la nivelul de sărăcie extremă, confruntându-se cu segregarea chiar în cadrul regiunilor care nu prezintă, în mod necesar, întârzieri în comparație cu media statistică; remarcă faptul că ar trebui depuse eforturi concentrate pentru dezvoltarea acestor entități subregionale;

47.

salută faptul că, în unele state membre, pentru perioada de finanțare 2007-2013, s-au instituit pentru prima dată programe operaționale pentru FSE care cuprind toate domeniile-țintă;

48.

subliniază faptul că experiența neprețuită obținută prin inițiativa comunitară EQUAL este relevantă și în prezent, în special în ceea ce privește combinarea măsurilor locale și regionale și schimbul celor mai bune practici la nivelul UE;

49.

evidențiază sinergiile care pot fi obținute prin abordări referitoare la dezvoltarea integrată locală și regională, mai ales legăturile dintre FSE și FEDER și solicită sporirea și facilitarea normelor comune privind eligibilitatea și a utilizării opțiunii finanțării încrucișate între cele două fonduri, în special referitor la planificarea integrată a dezvoltării specifice fiecărei zone; susține introducerea unei opțiuni privind programele operaționale multifond, ceea ce ar facilita în continuare abordările integrate; solicită, în plus, crearea unor sinergii mai eficiente între FED și FEDER;

50.

solicită, pentru creșterea sinergiilor, o mai bună integrare a politicilor sectoriale (transport, energie, cercetare, mediu, educație) în cadrul politicii de coeziune și structurale, pentru a obține o mai mare eficiență și o mai bună coordonare între fondurile structurale, PCI și programele-cadru de cercetare și dezvoltare; sugerează că programele multifond ar putea contribui la o abordare mai integrată și ar spori eficiența legăturilor dintre aceste fonduri; consideră că parteneriatele naționale/regionale de dezvoltare sunt instrumente adecvate pentru a reuni diverse politici; din acest punct de vedere, subliniază nevoia stabilirii de obiective clare și a evaluării atingerii obiectivelor de către statele membre;

51.

propune ca politicile de cercetare și dezvoltare să fie teritorializate; prin urmare, subliniază importanța adaptării politicii de coeziune și a politicilor de cercetare și dezvoltare la nevoile specifice ale teritoriilor, deoarece implicarea mai puternică a autorităților locale și regionale în elaborarea și implementarea fondurilor de dezvoltare regionale și în programele de cercetare și inovare are o importanță crucială, având în vedere că este imposibilă aplicarea aceleiași strategii de dezvoltare în toate regiunile;

52.

solicită un cadru strategic comun pentru FEDR, FSE, fondul de coeziune, programele-cadru, FEADR și FEP pentru perioada de finanțare post 2013; este de părere că modelul abordării legislative armonizate (administrare, eligibilitate, audit, norme de raportare) trebuie consolidat în continuare printr-un regulament-cadru comun; subliniază, din acest punct de vedere, importanța bunei colaborării dintre diferitele fonduri în vederea obținerii de rezultate; solicită Comisiei să efectueze adaptările necesare, astfel încât fondurile relevante să se completeze reciproc, atunci când este posibil;

53.

solicită adoptarea, de către Consiliu și Parlament, a unui nou cadru strategic comun, în conformitate cu procedura legislativă ordinară, în temeiul articolului 177 din TFUE;

54.

consideră necesară includerea Fondului social european în cadrul strategic comun, menținând totuși propriile sale norme și dispoziții de funcționare și asigurându-i resurse adecvate; invită Comisia să consolideze rolul și vizibilitatea FSE și să simplifice controlul bugetar asupra acestuia, prin stabilirea de proceduri simple și eficiente de cooperare între autoritățile de gestionare și departamentele de control bugetar;

55.

în acest sens, sugerează să fie analizată reintegrarea programelor FEADR cu caracter regional (axele 3 și 4); totuși se opune ca aceasta să determine o diminuare a bugetelor FEDER și FEADR; solicită stabilirea unor obiective obligatorii pentru statele membre și regiuni în scopul de a crea structuri administrative armonizate pentru fondurile structurale ale UE și programele dezvoltare rurală cu caracter regional;

56.

solicită revizuirea regulamentului privind cooperarea transfrontalieră la frontierele externe și a actualului IEVP în vederea integrării fondurilor în cauză în obiectivul 3 (cooperarea teritorială europeană);

57.

salută obiectivele contractelor de parteneriat pentru dezvoltare și investiții dintre UE și statele membre, pe care le propune Comisia în locul anterioarelor cadre de referință strategice naționale; solicită stabilirea unor priorități esențiale pentru investiții în vederea punerii în practică a strategiei Europa 2020 și a altor obiective de coeziune care trebuie stabilite în această etapă; consideră că trebuie clarificată cât mai rapid atribuirea competențelor către diferitele niveluri implicate și solicită menținerea competențelor naționale și/sau regionale și locale în conformitate cu principiul subsidiarității; solicită partenerilor un angajament clar privind implicarea adecvată în contractele de parteneriat pentru dezvoltare și investiții;

58.

susține menținerea programelor operaționale ca cel mai important instrument în vederea punerii în aplicare a documentelor strategice în privința priorităților concrete pentru investiții; în acest sens, solicită stabilirea de obiective clare și măsurabile;

59.

solicită implicarea și asocierea obligatorie a administrațiilor locale și regionale, conform cadrului constituțional și instituțional al fiecărui stat membru în parte, în toate fazele punerii în aplicare a politicii de coeziune (planificare strategică, elaborarea și negocierea acordurilor de parteneriat pentru dezvoltare și investiții și programele lor operaționale) într-un mod structurat și sistematic; consideră esențial ca regulamentele privind fondurile structurale să conțină dispoziții corespunzătoare în acest sens;

60.

consideră că orice viitoare strategie de utilizare a FSE va fi mai eficientă dacă va implica nivelurile regionale și locale de guvernanță, capabile să adapteze obiectivele strategice la caracteristicile teritoriale specifice pe baza unui dialog structurat cu toate părțile interesate

61.

susține sistemul priorităților tematice propus de Comisie; cu cât este mai scăzut stadiul de dezvoltare într-un stat membru sau o regiune, cu atât mai variată trebuie să fie lista de priorități, trebuind să se țină seama de necesitățile regionale specifice de dezvoltare, garantând, în același timp, că această abordare tematică pentru programarea fondurilor structurale și de coeziune nu poate fi pusă în aplicare în detrimentul abordării integrate specifice fiecărei zone;

62.

dacă se stabilesc anumite priorității obligatorii pentru toate statele membre, le solicită acestora să includă printre prioritățile lor domeniile inovării, infrastructurii, transportului și gestionării resurselor, dar consideră că ar trebui să existe anumit grad de flexibilitate pentru a lua în considerare dimensiunea programelor, situația din fiecare regiune și rezultatele care trebuie obținute, pentru ca aceste priorități să fie adaptate nevoilor specifice ale fiecărei regiuni; subliniază, în acest context, faptul că inovația trebuie înțeleasă într-un sens mai larg, în conformitate cu inițiativa emblematică „O uniune a inovării”; constată faptul că IMM-urile reprezintă sursa principală de locuri de muncă din UE și sunt un izvor de idei pentru afaceri; subliniază faptul că sprijinul acordat IMM-urilor trebuie continuat și consolidat în lumina rolului esențial pe care acestea îl pot juca în punerea în aplicare a Strategiei Europa 2020; subliniază că trebuie aplicat un concept mai amplu al „inovării” în legătură cu inițiativa „O Uniune a inovării”, iar accesul IMM-urilor la finanțare trebuie facilitat în continuare; subliniază faptul că trebuie să fie posibil ca și alte priorități să fie propuse și puse în aplicare în mod voluntar și în conformitate cu principiul subsidiarității; solicită ca energia, educația, formarea și combaterea sărăciei să facă parte din domeniile prioritare propuse;

63.

solicită evitarea întârzierilor în lansarea programelor și desfășurarea mai rapidă a proceselor de luare a deciziilor și de evaluare, ca principiu; subliniază că acest lucru este foarte important îndeosebi pentru întreprinderile mici și mijlocii; de asemenea, solicită îmbunătățirea dotării tehnice de care dispun autoritățile administrative relevante și o mai bună interconectare a acestor autorități, reducerea obligațiilor de publicare și reducerea considerabilă a termenelor pentru licitații și pentru depunerea candidaturilor; solicită Comisiei să evalueze dacă ar putea fi stabilite zone-pilot în vederea testării la scară mai mică a noilor reglementări, înainte ca acestea să fie aplicabile restului regiunilor, vizând identificarea posibilelor probleme în procesul de punere în aplicare;

64.

solicită corelarea finanțării în cadrul parteneriatelor pentru dezvoltare și investiții cu anumite angajamente specifice predeterminate în dialogul dintre Comisie și statele membre; consideră că aceste condiții predeterminate trebuie să ceară statelor membre să facă reformele necesare pentru a garanta că fondurile sunt utilizate eficient în domeniile legate direct de politica de coeziune și, dacă este necesar, ar trebui să li se impună statelor membre să facă acest lucru, iar fondurile ar trebui condiționate de îndeplinirea acestor condiții; solicită crearea cadrului prin care actorii implicați în gestionarea programelor operaționale să poată influența condiționalitățile; consideră echitabilă includerea în aceste condiții, în special a deplinei puneri în aplicare a legislației UE în vigoare (de exemplu reglarea prețurilor, procedurile privind licitațiile, transportul, mediul, sănătatea), pentru a evita astfel neregularitățile și pentru a garanta eficacitatea; respinge însă impunerea unor condiții care solicită statelor membre reforme sociale și economice fundamentale; toate condițiile ar trebui să respecte pe deplin principiul subsidiarității și al parteneriatului;

65.

consideră că orice nouă condiționalitate nu trebuie să determine sarcini administrative suplimentare pentru actorii implicați; încurajează dezvoltarea unor sisteme standard coerente de condiționalități, atât pentru FEDR, cât și pentru FSE, care să poată fi evaluate în mod obiectiv;

66.

consideră că responsabilitatea pentru stabilirea condiționalităților și supravegherea punerii lor în aplicare revine Comisiei și sugerează planuri de acțiuni corespunzătoare pentru statele membre și regiuni;

67.

salută orientarea întărită către obținerea de rezultate a politicii de coeziune prevăzute de Comisie printr-o stabilire ex ante a unor obiective și indicatori adecvați; subliniază că trebuie să fie un număr redus de indicatori clar definiți și măsurabili, care trebuie să aibă legătură directă cu impactul finanțării și că aceștia trebuie conveniți în acord cu regiunile/statele membre; consideră totuși că toate instrumentele și criteriile propuse pentru măsurarea performanței ar trebui să se bazeze în continuare pe o abordare calitativă a programelor;

68.

consideră că indicatorii care determină finanțarea regiunilor din fondurile structurale și Fondul de coeziune trebuie să se bazeze pe cele mai recente date statistice ale Eurostat, pentru a se ține cont pe deplin de impactul economic și social al crizei asupra regiunilor;

69.

solicită să se amelioreze eficacitatea și transparența FSE prin acțiuni orientate într-o mai mare măsură spre rezultate și solicită definirea ex ante a obiectivelor și a indicatorilor referitori la rezultate clare și măsurabile, direct legați de scopul finanțării, care să măsoare, îndeosebi, succesele obținute în combaterea sărăciei și a excluziunii sociale, precum și în integrarea în locuri de muncă de înaltă calitate; consideră că trebuie să fie incluse toate părțile interesate de la toate nivelurile de guvernanță în definirea acestor obiective și indicatori și aceștia din urmă ar trebui definiți din timp și în mod clar înainte de demararea finanțării pentru ca atât statele membre, cât și Comisia să poată evalua rezultatele obținute și să poată folosi experiența în următoarea etapă de planificare; sprijină propunerea Comisiei de a supune alocarea banilor de la FSE unei condiționalități ex-ante, incluzând o condiție prealabilă privind transpunerea legislației UE și realizarea obiectivelor UE, care sunt indispensabile pentru succesul măsurilor FSE, precum și reforme structurale și capacități administrative adecvate; subliniază că orientarea spre rezultate nu trebuie să conducă la dezavantajarea micilor beneficiari sau la expunerea acestora la obstacole sau riscuri noi;

70.

consideră cofinanțarea publică și privată drept unul dintre principiile fundamentale ale politicii de coeziune; solicită o revizuire a cotei maxime de participare a UE, care ar trebui să ia mai bine în considerare nivelul regional de dezvoltare, valoarea adăugată europeană și tipurile de măsuri finanțate și ar trebui ridicată sau redusă corespunzător;

71.

solicită statelor membre și regiunilor să planifice în avans creditele de cofinanțare și să le consolideze cu ajutorul ingineriei financiare;

72.

solicită, în legătură subvențiile directe pentru întreprinderi, să se țină seama de faptul că finanțarea din politica de coeziune, în special în cazul marilor întreprinderi, în loc să influențeze deciziile acestora de a deschide o fabrică într-un anumit loc, este mai degrabă încasată de întreprinderi care deja au luat astfel de decizii (efect benefic nesperat), și solicită de aceea concentrarea subvențiilor acordate întreprinderilor private mari în investiții în cercetare și dezvoltare sau acordarea indirectă a acestora, mai des decât este cazul în prezent, prin finanțarea infrastructurilor; în plus, solicită o reglementare clară în cadrul Regulamentului privind fondurile structurale, excluzând orice finanțare europeană pentru relocalizările în cadrul UE, precum și diminuând substanțial pragul de verificare privind controlul unor astfel de investiții, excluzând întreprinderile mari de la acordarea de subvenții directe și stabilind o durată de funcționare minimă de 10 ani;

73.

recunoaște efectul de pârghie și potențialul de mobilizare al noilor instrumente de finanțare; susține o finanțare mai întărită prin împrumuturi în general și solicită extinderea instrumentelor financiare de tip revolving la acele domenii de finanțare eligibile care se dovedesc adecvate; în acest sens, solicită simplificarea procedurilor și o mai mare siguranță juridică pe întreaga perioadă de finanțare, precum și stabilirea unui registru comunitar cu informații privind proiectele care beneficiază de împrumuturi și proiectele care beneficiază de subvenții; solicită ca instrumentele să fie adaptabile, astfel încât să se garanteze că sunt viabile și fezabile pentru toate regiunile și orașele; este de părere că cel târziu la sfârșitul unei perioade de finanțare răspunderea pentru modul de cheltuire a fondurilor ar trebui să fie transferată la nivel național, respectiv la nivelul proiectului; constată faptul că în cadrul actualei perioade de finanțare, nu toate statele membre au adoptat o abordare descentralizată față de instrumentele financiare, cum ar fi JESSICA; subliniază nevoia de acces direct acordat la nivelul orașelor;

74.

subliniază faptul că subvenționarea trebuie să rămână mereu o opțiune și că trebuie să rămână la latitudinea actorilor de la fața locului să utilizeze mixul de finanțare adecvat conform cerințelor regionale;

75.

este de părere că BEI trebuie să-și asume un rol mai important în cadrul finanțării infrastructurilor TEN; solicită punerea unui accent mai puternic asupra parteneriatelor de tip public-privat care se auto-susțin; în principiu, consideră că, în această privință, Parlamentul European are o responsabilitate importantă de a asigura transparența, precum și cu privire la procesul de luare a deciziilor și de supraveghere;

76.

salută colaborarea eficientă dintre BEI și Comisie pentru punerea în aplicare a trei inițiative comune: JESSICA, JEREMIE și JASMINE, destinate creșterii eficienței și eficacității politicii de coeziune și îmbunătățirii funcționării fondurilor structurale; invită Comisia să continue să adopte în mod activ inițiative comune cu BEI, în special în domeniul politicii de coeziune și să asigure sprijin financiar pentru IMM-uri;

77.

consideră că subvențiile globale la nivel sub-regional sunt un instrument adecvat pentru dezvoltarea de strategii de inovare independente în conformitate cu obiectivele politico-regionale europene;

78.

respinge însă cotele sau obligațiile privind subvențiile globale, deoarece acestea ar putea fi în defavoarea stabilirii priorităților mai ample adaptate nevoilor regiunilor;

79.

este de părere că stabilirea perioadelor de programare de șapte ani pentru politica de coeziune s-a dovedit a fi bună și că ar trebui menținută cel puțin până la sfârșitul următoarei perioade de programare (2020); solicită totuși un sistem pentru o reevaluare strategică mai rapidă a condițiilor de bază, pentru ca UE să poate reacționa mai repede și mai flexibil la evenimentele deosebite (cum ar fi criza financiară, criza energetică sau catastrofele naturale);

80.

evidențiază că bugetul UE, în structura sa bugetară actuală și cu mecanismele sale de alocare, bazat pe regulamentele care reglementează diferitele fonduri, s-a dovedit a fi eficient, în special pentru transpunerea politicii structurale și de coeziune, astfel încât trebuie făcute modificări doar acolo unde procedurile nu au funcționat, respectiv unde există contradicții între mecanisme și regulamentul financiar; în acest sens, sprijină propunerile Comisiei privind armonizarea normelor care reglementează toate fondurile disponibile pentru dezvoltarea regională; totuși solicită cea mai mare precauție, chiar și în cazul realizării unor modificări minime a structurilor consacrate și verificate, cu scopul de a evita deficiențele și incertitudinea juridică pentru organismele naționale și regionale și creșterea poverii administrative pentru beneficiari, în special cei cu structuri reduse și capacitate limitată;

81.

consideră că este posibilă o integrare a obiectivelor Europa 2020 în sistemul obiectivelor și fondurilor existente; respinge subîmpărțirea bugetului UE în rubrici teoretice privind creșterea „inteligentă”, „incluzivă” sau „durabilă”, precum și orice fragmentare a politicii de coeziune în diverse rubrici bugetare; consideră că această politică ar trebui să aibă propria rubrică în cadrul bugetului UE;

82.

consideră că politica de coeziune de după 2013 poate avea o contribuție și mai importantă la o dezvoltare continuă și durabilă a regiunilor UE și poate fi domeniul politic decisiv în vederea transpunerii strategiei Europa 2020 în toate sectoarele și solicită de aceea să i se aloce cel puțin aceleași credite bugetare;

83.

reamintește că, de-a lungul multor ani, Curtea de Conturi Europeană a raportat faptul că plățile din domeniul coeziunii sunt afectate de un indice de eroare care depășește 5 %, dar ia act de faptul că indicele în cauză a scăzut de la 11 % în cazul ultimei proceduri de descărcare de gestiune, conform informațiilor furnizate de Raportul anual al CCE, și că sistemele de supraveghere și de control sunt doar parțial eficiente; solicită, în plus, clarificări privind metoda de calculare a erorilor, întrucât discrepanțele dintre cifrele furnizate de Curtea de Conturi Europeană și cele furnizate de Comisie creează confuzie și neîncredere în cifrele oficiale;

84.

solicită adoptarea unor norme de control mai stricte privind monitorizarea neregularităților în utilizarea fondurilor structurale față de statele membre care prezintă un nivel ridicat al neregularităților în legătură cu folosirea banilor din fondurile structurale și privind o procedură de întrerupere și suspendare sistematică a plăților imediat cum dovezile sugerează o deficiență majoră la nivelul funcționării autorităților acreditate; solicită, în schimb, eliminarea controalelor inutile din statele membre care au un sistem adecvat de gestiune a fondurilor; consideră că principiile „contractului de încredere” și ale „auditului unic” ar trebui puse în aplicare cât de des posibil;

85.

solicită statelor membre/autorităților publice să desemneze autoritățile sau entitățile care își vor asuma răspunderea exclusivă pentru gestionarea adecvată a fondurilor structurale;

86.

consideră că declarațiile de gestiune anuale verificate, efectuate la nivelul șefilor organelor de gestionare a fondurilor (agenție de plată/organ administrativ) sunt un mijloc adecvat de întărire a sistemului de raportare și de control și subliniază necesitatea imperativă a corectitudinii conținutului acestor declarații; solicită, prin urmare, aplicarea unui sistem de sancționare a declarațiilor false; susține în continuare obiectivul declarațiilor de asigurare naționale;

87.

solicită Comisiei să își asume, de la începutul viitoarei perioade de programare, o mai mare responsabilitate cu privire la îmbunătățirea procedurilor naționale de administrare; în acest context, consideră că este o nevoie urgentă de simplificare și clarificare a administrării programelor de finanțare, în special în domeniul execuției financiare și al controlului financiar; prin urmare, consideră că este de responsabilitatea Comisiei să pună în aplicare proceduri de acreditare a organismelor naționale sau federale de administrare și audit; consideră că dreptul la o raportare simplificată și la intervale de timp mai mari ar trebui corelată cu acreditarea performantă și reducerea ratei de eroare;

88.

solicită, de asemenea, consolidarea rolului de supraveghere al Comisiei prin introducerea întreruperii și suspendării sistematice a plăților în momentul în care dovezi bine stabilite sugerează deficiențe semnificative ale funcționării instituțiilor acreditate; invită Comisia, de asemenea, să elaboreze planuri mai solide pentru a crește rata de recuperare a plăților eronate;

89.

solicită simplificarea sistemului de inspecție, reducerea nivelurilor de inspecție și clarificarea responsabilităților Comisiei și ale statelor membre; solicită utilizarea unei proceduri de inspecție cu un singur nivel, astfel încât statele membre să verifice proiectele, iar Comisia să verifice sistemele de inspecție ale statelor membre;

90.

consideră că, pentru îmbunătățirea eficienței programelor operaționale, ar trebui utilizate mai mult procedurile concurențiale de selecție a proiectelor în cadrul regiunilor;

91.

solicită extinderea procedurilor standard cu scopul reducerii birocrației prin baremuri standard de costuri unitare, precum și declararea cheltuielilor generale în regim forfetar, acolo unde acest sistem este adecvat; solicită să se țină seama într-o mai mare măsură de principiul proporționalității, ceea ce înseamnă să se pretindă considerabil mai puține obligații de raportare și verificare pentru transpunerea programelor mai mici;

92.

solicită Comisiei să creeze un „monitor de abateri” public anual care să expună cazurile de îndeplinire insuficientă și/sau cu întârziere a obligațiilor de raportare și de publicare, precum și neregularitățile, abuzurile și cazurile de fraudă în legătură cu utilizarea fondurilor de coeziune; solicită ca aceste informații să fie defalcate pe state membre și pe fonduri;

93.

este preocupat de faptul că birocrația împiedică micile întreprinderi și micile organizații să beneficieze de fonduri structurale; solicită ca normele și documentele tehnice relevante să fie cât mai clare;

94.

solicită stabilirea procedurilor de verificare și închidere a conturilor și în cazul programelor multianuale pentru noua perioadă de programare;

95.

consideră că pentru întregul sistem de execuție și de monitorizare sunt necesare soluții de guvernare electronică mai eficiente (formulare standard); solicită schimburi de experiențe între statele membre coordonate de către Comisie, precum și implementarea coordonată prin intermediul rețelelor de autorități administrative și organe de audit;

96.

susține propunerea Comisiei de a efectua rambursările către autoritățile naționale abia atunci când finanțarea UE a fost plătită beneficiarului; vede în aceasta o accelerare a plăților, precum și stimulentul decisiv pentru audituri naționale stricte; indică totuși faptul că ar putea apărea eventuale probleme de lichidități în cazul statelor membre și al regiunilor și că ar trebui găsite, în acest sens, soluții de garanție;

97.

consideră ilogică solicitarea Comisiei pentru orientarea mai puternică către rezultate a plăților, întrucât rezultatele pot fi obținute numai prin finanțarea proiectelor; își exprimă preocuparea cu privire la faptul că monitorizarea poate fi foarte birocratică, dar consideră fezabile cerințele care condiționează acordarea plăților de compatibilitatea proiectelor cu strategia Europa 2020, de exemplu;

98.

consideră că, deși rambursarea ar trebui să realizată după ce finanțarea UE a plătit costul proiectelor, nu ar trebui aplicate sarcini administrative suplimentare pentru beneficiari sub forma unor dobânzi care nu reflectă factorul de risc redus al acestor credite acordate de bănci sau de alte instituții financiare;

99.

solicită o diversificare a mecanismelor de sancționare, printre altele, sub forma unui sistem de prime pentru statele membre care respectă cerințele de execuție, în special prin intermediul facilităților administrative;

100.

reamintește faptul că, spre deosebire de alte fonduri structurale, specificitatea FSE constă în faptul că este strâns legat de grupurile-țintă pe care le susține și că trebuie să fie modelat într-un mod care permite realizarea unui număr mare de proiecte de mici dimensiuni la nivel local; solicită ca statele membre să fie obligate să direcționeze imediat fondurile către proiecte, astfel încât beneficiarii mai mici să nu aibă de suferit; solicită Comisiei și statelor membre să asigure flexibilitatea în punerea în aplicare a programelor, să ia în considerare principiul proporționalității în ceea ce privește timpul și eforturile și contribuția financiară la stabilirea obligațiilor de control și de audit, să simplifice procedurile și să reducă costurile administrative excesive, precum și să elimine celelalte obstacole din calea beneficierii de proiecte și a eventualilor beneficiarilor, astfel încât FSE să poată contribui într-o mai mare măsură la îndeplinirea obiectivelor Uniunii Europene în ceea ce privește creșterea economică și crearea de locuri de muncă; invită Comisia să extindă opțiunile autorităților de gestionare și ale beneficiarilor în ceea ce privește posibilitățile de finanțare și să propună posibilitatea unor opțiuni de costuri standard, alături de contabilitatea tradițională;

101.

sprijină propunerea Comisiei de a se aplica sistematic regulile N+2 și N+3, în anumite situații, eventual la nivelul alocărilor statelor membre pentru a asigura o flexibilitate sporită, cu excepția primului an finanțare și a programelor transfrontaliere și consideră că orice derogare de la regula dezangajării automate ar trebui să reflecte numai adaptarea la sarcinile administrative impuse prin noile dispoziții privind programarea strategică, orientarea bazată pe rezultate și condiționalitatea ex-ante; sprijină, în cazul programelor transfrontaliere, aplicarea regulii N+3, având în vedere procedurile administrative mai lente, condiționate de provocările lingvistice și culturale; consideră că aceasta reprezintă garanția unei relații echilibrate între investițiile de înaltă calitate și transpunerea rapidă și fără probleme a programelor;

102.

subliniază importanța Instrumentului european de vecinătate și parteneriat (IEVP) pentru politica de coeziune din punctul de vedere al cooperării transfrontaliere cu statele din afara UE; ia act de problemele actuale în punerea în aplicare a programului; își exprimă convingerea că, în cele din urmă, se va dovedi necesară reîncadrarea programelor de cooperare transfrontalieră ale IEPV în politica de coeziune; consideră că infrastructurile de legătură cu țările vecine (transport, energie si mediu) au efecte foarte pozitive pentru regiunile de frontieră europene; solicită concentrarea mai puternică a mijloacelor IEVP asupra necesităților strategice privind aprovizionarea cu energie și infrastructurile de transport; subliniază rolul pe care macroregiunile îl pot juca în acest context; solicită Comisiei să ia în considerare posibilitatea de a crea sinergii mai eficiente între inițiativele care depind de FEDER, Instrumentul de asistență pentru preaderare, Instrumentul de vecinătate și de parteneriat (IEVP) și de Fondul european de dezvoltare (FED); în plus, solicită Comisiei să evalueze dacă structurile deja funcționale în domeniul politicii regionale ar putea fi aplicate și administrării IEVP;

103.

subliniază, în plus, relevanța procesului de extindere a UE pentru coeziune, din care face parte și instrumentul de asistență pentru preaderare (IPA), care ajută țările candidate la aderare, să realizeze pregătirea organizatorică și substanțială pentru punerea în aplicare a politicii de coeziune; atrage atenția asupra problemelor de punere în aplicare din statele membre; reamintește scopurile inițiale al instrumentului IPA, în special cel orientat către finanțarea consolidării capacităților și a instituțiilor și a susținerii pregătirilor țărilor candidate pentru punerea în aplicare a politicii de coeziune comunitare, în vederea pregătirii acestora pentru aplicarea integrală a acquis-ului comunitar în momentul aderării; invită Comisia să identifice problemele la nivelul funcționării actuale a instrumentului IPA;

104.

solicită din nou ca, astfel, Comisia pentru dezvoltare regională să fie implicată și să partajeze responsabilitatea în procesul de dezvoltare în viitor a instrumentelor;

105.

încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului, Comisiei și președinților regiunilor și landurilor UE.

5.2.2013   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

CE 33/38

—

având în vedere angajamentele privind volumul ajutoarelor, ajutoarele pentru Africa Subsahariană și calitatea ajutoarelor, asumate de G8 cu ocazia summitului de la Gleneagles din 2005 și cu ocazia reuniunilor ulterioare ale G8 și G20,

—

având în vedere Declarația Mileniului, adoptată de Organizația Națiunilor Unite la 8 septembrie 2000,

—

având în vedere Consensul European privind dezvoltarea (1) și Codul de conduită al Uniunii Europene privind complementaritatea și diviziunea muncii în politica de dezvoltare (2),

—

având în vedere Declarația de la Paris privind eficacitatea ajutoarelor și Agenda pentru acțiune de la Accra,

—

având în vedere articolul 208 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, care prevede că „Uniunea ține seama de obiectivele cooperării pentru dezvoltare la punerea în aplicare a politicilor care pot afecta țările în curs de dezvoltare”,

—

având în vedere articolul 25 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (CE) nr. 1905/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 decembrie 2006 de stabilire a unui instrument de finanțare a cooperării pentru dezvoltare (3) [„Instrumentul de finanțare a cooperării pentru dezvoltare” (ICD)],

—

având în vedere articolul 61 alineatul (2) din Acordul de la Cotonou,

—

având în vedere Rezoluția sa din 6 aprilie 2006 referitoare la eficacitatea ajutoarelor și corupția în țările în curs de dezvoltare (4),

—

având în vedere Rezoluția sa din 5 mai 2010 conținând observațiile care fac parte integrantă din decizia privind descărcarea de gestiune pentru execuția bugetului celui de al șaptelea, de al optulea, de al nouălea și de al zecelea Fond european de dezvoltare aferent exercițiului financiar 2008 (5),

—

având în vedre Poziția sa din 3 februarie 2011 referitoare la poziția Consiliului în primă lectură în vederea adoptării regulamentului Parlamentului European și al Consiliului de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1905/2006 de stabilire a unui instrument de finanțare a cooperării pentru dezvoltare (6),

—

având în vedere Raportul special nr. 11/2010 al Curții de Conturi Europene intitulat „Gestiunea sprijinului bugetar general, asigurată de către Comisie, în țările ACP și în țările din Asia și din America Latină”,

—

având în vedere Cartea verde a Comisiei către Consiliu, Parlamentul European, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor referitoare la „Viitorul sprijinului bugetar al UE în favoarea țărilor terțe” (COM(2010)0586),

—

având în vedere documentul Comisiei din 2007 intitulat „Guidelines on the Programming, Design & Management of General Budget Support”,

—

având în vedere raportul Comisiei din 2008 intitulat „Sprijinul bugetar: Modul eficace de a finanța dezvoltarea?”,

—

având în vedere raportul Comisiei pentru dezvoltare economică, finanțe și comerț a Adunării Parlamentare Paritare ACP-UE privind sprijinul bugetar ca mijloc de asigurare a asistenței oficiale pentru dezvoltare (AOD) în țările ACP,

—

având în vedere articolul 48 din Regulamentul său de procedură,

—

având în vedere raportul Comisiei pentru dezvoltare și avizul Comisiei pentru afaceri externe, al Comisiei pentru bugete și al Comisiei pentru control bugetar (A7-0206/2011),

A.

întrucât diminuarea și, în cele din urmă, eradicarea sărăciei constituie obiectivul major al politicii de dezvoltare a Uniunii Europene în conformitate cu Tratatul de la Lisabona;

B.

întrucât sprijinul bugetar a devenit una dintre cele mai importante forme de ajutor;

C.

întrucât o serie de donatori consideră sprijinul bugetar (SB) general și sectorial ca un mijloc de a impulsiona asumarea politicilor de dezvoltare și a proceselor durabile de reformă de către țările partenere, de a consolida instituțiile și sistemele naționale de responsabilizare și de a facilita creșterea economică, reducerea sărăciei și îndeplinirea obiectivelor de dezvoltare;

D.

întrucât este necesară o dezvoltare a capacităților operaționale pentru a crea mai întâi condițiile necesare pentru implementarea unor acțiuni întemeiate pe programe, inclusiv sprijin bugetar sau alte modele;

E.

întrucât SB permite remedierea anumitor deficiențe ale abordării tradiționale bazate pe proiect (costuri ridicate ale tranzacțiilor, sisteme paralele fragmentate), consolidând astfel coerența și eficacitatea măsurilor UE prevăzute de Tratatul de la Lisabona;

F.

întrucât sprijinul bugetar ar trebui să contribuie la îmbunătățirea calității și eficacității ajutorului și, în special, a aplicării principiilor asumării și armonizării, deoarece prin intermediul dialogului politic dintre donatori și beneficiari contribuțiile se pot adapta la prioritățile stabilite de țări în strategiile naționale de reducere a sărăciei;

G.

întrucât, în ciuda riscurilor menționate de Curtea de Conturi Europeană în rapoartele sale privind SB, „abordarea dinamică” a condiționalității generale a SB rămâne un instrument foarte important de dialog politic; întrucât SB nu poate totuși să fie considerat în niciun caz ca un „cec în alb”;

H.

întrucât angajamentele asumate de țările beneficiare față de toți partenerii acestora pot din când în când să îngreuneze utilizarea lor, dat fiind faptul că condiționalitățile donatorilor de fonduri se dovedesc uneori a fi contradictorii;

I.

întrucât, până în prezent, încălcarea drepturilor omului („de primă generație”) a fost invocată de Uniunea Europeană în cadrul acordurilor de parteneriat mai frecvent decât încălcarea drepturilor sociale, economice și culturale („de a doua generație”);

J.

întrucât toți donatorii de fonduri ar trebui să se consulte în vederea prevenirii oricărei incoerențe în ceea ce privește condiționalitatea;

K.

întrucât, în conformitate cu articolul 2 alineatul (3) din Tratatul de la Lisabona, unul dintre obiectivele Uniunii este acela de a promova o economie de piață socială și durabilă, abordare care ar trebui să se aplice, de asemenea, politicii de dezvoltare și politicii de vecinătate;

L.

întrucât responsabilitatea guvernului partener în materie de gestiune bugetară față de cetățenii săi constituie un factor esențial al dezvoltării capacităților sale grație controlului exercitat de parlamentul său, precum și informării societății civile în domeniul finanțelor publice;

1.

salută inițiativa Comisiei definită prin intermediul Cărții verzi privind SB care vizează, în primul rând, promovarea dezvoltării endogene a țărilor partenere și solicită precizarea criteriilor de eligibilitate a SB în vederea evitării riscului unor eventuale derapaje sau a utilizării incorecte a acestui tip de ajutor, ținând seama de elemente precum indicele de corupție al țărilor ;

2.

salută procesul de consultare de la nivel european; speră că practica de acordare a unui sprijin bugetar va fi analizată obiectiv și va fi îmbunătățită în sensul sporirii eficacității sale;

3.

reamintește că, în conformitate cu Tratatul de la Lisabona, reducerea și eradicarea sărăciei este obiectivul principal al politicii de dezvoltare a UE; accentuează faptul că sărăcia are dimensiuni multiple, de tip uman, economic, socio-cultural, politic, de gen și de mediu, iar toate aceste dimensiuni trebuie luate în considerare în politica de dezvoltare a UE;

4.

consideră că sprijinul acordat de UE ar trebui să determine transformări calitative reale în țările partenere; recunoaște că sprijinul bugetar reprezintă un mijloc eficace pentru realizarea acestui obiectiv, cu condiția ca, pe lângă componenta sa de condiționalitate, să fie folosit în paralel cu un dialog politic și strategic efectiv;

5.

subliniază rolul esențial și obligatoriu al coerenței politicilor pentru punerea în aplicare a unei politici de dezvoltare cu un impact puternic; mai solicită ca politica externă și de securitate a UE să se concentreze pe promovarea democrației și a drepturilor omului, a păcii și securității, toate fiind condiții esențiale pentru dezvoltarea durabilă; solicită să se depună eforturi mai sistematice pentru a acorda importanța corespunzătoare măsurilor legate de adaptarea la schimbările climatice și de reducerea riscurilor de catastrofe;

6.

consideră că impozitarea garantează o sursă independentă de finanțare pentru dezvoltarea durabilă și reprezintă o legătură importantă între guvernele și cetățenii țărilor în curs de dezvoltare; solicită ca una dintre principalele priorități ale sprijinului bugetar să fie crearea unei administrații financiare viabile și a unei infrastructuri fiscale cuprinzătoare; recomandă ca în politica de sprijin bugetar să fie incorporate măsuri de luptă împotriva paradisurilor fiscale, a evaziunii fiscale și a scurgerilor ilicite de capital;

7.

subliniază necesitatea de a recurge, după caz, la formula SB sectorial pentru a viza mai mult sectoarele sociale de bază, printre care se numără sănătatea, educația, sprijinul pentru persoanele cele mai vulnerabile și, mai ales, persoanele cu handicap;

8.

subliniază faptul că sprijinul bugetar nu trebuie utilizat pentru a urmări anumite interese economice și strategice ale UE, ci pentru a realiza obiectivele de dezvoltare ale țărilor în curs de dezvoltare și pentru a le ajuta pe acestea din urmă să realizeze aceste obiective, în special cele legate de eradicarea sărăcia și a foametei;

9.

reamintește rolul inovator al Uniunii Europene în domeniul SB, precum și valoarea adăugată adusă de Comisia Europeană datorită competențelor sale în acest domeniu;

10.

constată că sprijinul bugetar poate îmbunătăți nu doar răspunderea guvernelor, ci și coordonarea între donatori, datorită unui dialog exigent cu privire la aspectele bugetare; subliniază faptul că acesta este un posibil pas înainte pentru o mai bună coordonare cu donatorii emergenți;

11.

subliniază astfel rolul Uniunii Europene de a le acorda celorlalți actori instituționali posibilitatea de a beneficia de experiența sa, în special în cadrul Forumului la nivel înalt de la Busan privind eficiența ajutoarelor;

12.

subliniază că abordarea dinamică adoptată de Comisie, precum și de majoritatea donatorilor de SB, prezintă o serie de riscuri care trebuie să fie luate în considerare în mod corespunzător; solicită Comisiei să efectueze evaluări la nivel național în ceea ce privește potențialele riscuri și beneficii ale sprijinului bugetar pentru țările partenere;

13.

invită UE să gestioneze sprijinul bugetar, stabilindu-și drept obiectiv valorificarea complementarității acestuia cu alte forme de ajutor;

14.

subliniază necesitatea de a consolida atât mecanismele de control ale Comisiei, cât și controlul parlamentar, precum și de a îmbunătăți informarea societății civile în țările beneficiare de sprijin bugetar; subliniază de asemenea că instituirea unor proceduri optime pentru controlul finanțelor publice în țările beneficiare trebuie să constituie o condiție prealabilă oricărei plăți;

15.

reamintește că indicatori clar definiți, justificați în mod corespunzător și monitorizați îndeaproape sunt esențiali pentru a demonstra efectele concrete ale sprijinului bugetar în țările terțe și că autoritățile bugetare competente ar trebui să fie informate în mod regulat cu privire la indicatorii și orientările care stau la baza procesului decizional aferent sprijinului bugetar; subliniază că acești indicatori trebuie să fie mai bine adaptați la nevoile specifice ale țărilor partenere, pentru a evita abordarea uniformizată adoptată de Comisie, care poate avea efecte contraproductive;

16.

solicită ca sprijinul bugetar să fie condiționat de existența în țările beneficiare a unei supravegheri democratice a bugetelor din partea parlamentelor; solicită o largă participare a parlamentelor și consultare a societății civile din țările partenere cu scopul de a asigura un proces decizional democratic în ceea ce privește utilizarea fondurilor de sprijin bugetar;

17.

solicită Comisiei să garanteze, înaintea acordării sprijinului bugetar, că obiectivele intervenției fac parte din programele naționale ale țării beneficiare și că se respectă principiile coordonării, complementarității și coerenței în raport cu alți donatori, precum și caracterul adițional în raport cu resursele alocate de țara beneficiară;

18.

pentru a asigura relevanța operațiunilor de sprijin bugetar ale UE, solicită Comisiei să își raționalizeze procesul de programare și de elaborare a acestora, îmbunătățind pregătirea și documentarea deciziilor de lansare a lor; având în vedere constrângerile aferente resurselor delegațiilor, care adesea limitează capacitățile acestora de a desfășura anumite activități, solicită Comisiei să asigure personal calificat suficient pentru procesul de punere în aplicare, întrucât sprijinul bugetar necesită diferite competențe analitice legate de finanțarea proiectelor și a programelor;

19.

insistă asupra rolului de lider pe care ar trebui să îl joace parlamentele naționale ale țărilor beneficiare, organizațiile societății civile și autoritățile locale, întrucât sunt cel mai bine plasate pentru a identifica sectoarele prioritare, pentru a pregăti documentele strategice naționale și pentru a monitoriza alocarea bugetului; solicită ca parlamentele naționale să adopte documentele strategice naționale și bugetele multianuale, în consultare cu societatea civilă, înainte de dialogul politic cu donatorii cu privire la sprijinul bugetar, cu scopul de a întări controlul parlamentar;

20.

subliniază importanța eficienței ajutorului pentru dezvoltare acordat de UE; solicită dezvoltarea unor sisteme de evaluare independente la nivelul UE și a unui mecanism de gestionare a reclamațiilor deschis pentru toți cei afectați de ajutorul venit din partea Uniunii, precum și a unor mecanisme de asumare a responsabilității la nivel de țară;

21.

solicită Comisiei să realizeze un bilanț global al sprijinului bugetar general și sectorial acordat guvernanței locale și să examineze oportunitățile și riscurile aferente descentralizării unei părți a sprijinului bugetar pentru o asumare reală de către actorii guvernanței locale;

22.

invită UE să respecte și să promoveze o autentică asumare de către țările în curs de dezvoltare a strategiei lor de dezvoltare și să se abțină de la aglomerarea factorilor naționali de decizie prin dialogul politic aferent sprijinului bugetar, care ar putea submina responsabilitatea democratică și ar putea contribui la depolitizarea realităților politice interne;

23.

consideră că sprijinul bugetar trebuie să se axeze în principal pe sectoarele guvernamentale care au cel mai mare impact asupra reducerii sărăciei, în primul rând ministerele sănătății și învățământului;

24.

de asemenea, consideră că perspectiva de gen ar trebui să fie integrată în sprijinul bugetar, în toate fazele procesului bugetar, promovând dialogul cu asociațiile femeilor și stabilind indicatori defalcați pe genuri;

25.

subliniază că, pentru a întări responsabilitatea reciprocă, Comisia Europeană ar trebui să-și consolideze rolul de mediator între guvern, parlament și societatea civilă și, în acest scop, consideră că un procent din SB, rezervat pentru asistența tehnică destinată consolidării ministerelor sectoriale, ar putea fi folosit și pentru consolidarea capacităților parlamentelor și ale societății civile pentru a le permite să-și exercite pe deplin rolul de supraveghere a SB;

26.

subliniază rolul foarte important al donatorilor în ajutorul acordat țărilor partenere în vederea dezvoltării capacităților lor și influența pozitivă a sprijinului acordat proiectelor locale având drept obiective reducerii sărăciei, promovarea creșterii favorabile incluziunii și dezvoltarea durabilă în țările partenere;

27.

își exprimă preocuparea în legătură cu efectele de destabilizare macroeconomică și cu impactul asupra populației celei mai vulnerabile care ar putea fi determinate de o suspendare bruscă a SB; propune instituirea, în cadrul unei acțiuni comune a donatorilor de fonduri și în urma consultării societății civile și a parlamentului țării partenere în cauză, a unui mecanism de diminuare progresivă a plăților reprezentând SB, care ar putea atenua impactul acestei diminuări, ar putea favoriza dialogul politic și ar putea permite găsirea unor soluții concrete la dificultățile întâlnite;

28.

consideră că sprijinul bugetar, precum și asistența programată, ar trebui tratat ca un instrument de tranziție și nu ar trebui să afecteze eforturile de consolidare a capacităților țărilor de a se baza pe propriile resurse, cum ar fi taxele, pentru a deveni independente de donațiile primite din partea țărilor terțe;

29.

solicită donatorilor să intensifice coordonarea și previzibilitatea sprijinului bugetar și subliniază faptul că aceștia trebuie să fie pregătiți să își asume un angajament pe termen lung față de țările partenere;

30.

invită UE să ia măsurile necesare care să determine țările terțe să-și asume angajamentul de a investi în mecanisme care promovează stabilitatea lor financiară;

31.

solicită să se implementeze efectiv cerința de la articolul 25 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (CE) nr. 1905/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 decembrie 2006 de stabilire a unui instrument de finanțare a cooperării pentru dezvoltare (Regulamentul ICD), care prevede următoarele: „Comisia aplică sistematic o abordare axată pe rezultate și bazată pe indicatori de performanță; aceasta definește clar condițiile aplicabile, asigură monitorizarea și susținerea eforturilor desfășurate de țările partenere pentru a consolida controlul parlamentar și capacitățile de verificare a conturilor și pentru a crește transparența și accesul publicului la informație”; îndeamnă Comisia să extindă aceste dispoziții pentru a include și sprijinul bugetar acordat țărilor beneficiare ale Fondului european de dezvoltare (țările ACP), cărora li se aplică deocamdată doar criteriile mai tehnice de la articolul 61 alineatul (2) din Acordul de la Cotonou;

32.

consideră că, de vreme ce sprijinul bugetar a devenit un element de decizie strategică care este important în relația Uniunii cu țările sale partenere, articolul 290 din TFUE (acte delegate) trebuie să se aplice definiției criteriilor de eligibilitate pentru această modalitate de acordare a ajutorului, acordându-se Parlamentului și Consiliului, în calitate de colegislatori, competențe depline de codecizie privind adoptarea sa inclusiv, dacă este necesar, dreptul de revocare a actului delegat;

33.

reamintește faptul că lipsurile importante în ceea ce privește capacitatea și, în special, guvernanța defectuoasă pot priva de SB multe țări în curs de dezvoltare;

34.

consideră că deciziile de finanțare privind sprijinul bugetar trebuie fondate nu numai pe beneficiile anticipate, ci și pe riscurile pe termen scurt și lung la care se expun atât donatorii, cât și țările partenere; constată că, în raportul său special (7), Curtea de Conturi este cu totul de acord cu această evaluare, subliniind faptul că încă nu a fost elaborat și pus în aplicare un cadru solid de gestionare a riscurilor;

35.

este preocupat de faptul că, în Raportul său anual referitor la activitățile finanțate de al optulea, al nouălea și al zecelea Fond european de dezvoltare în cursul exercițiului financiar 2009, Curtea de Conturi a constatat că plățile aferente sprijinului bugetar au fost afectate de o frecvență ridicată a erorilor necuantificabile din cauza lipsei unei argumentări documentate și structurate a îndeplinirii condițiilor stabilite pentru efectuarea plăților; în același timp, observă și salută îmbunătățirea substanțială înregistrată în legătură cu demonstrarea eligibilității constatată de către Curtea de Conturi în cadrul celui de al zecelea FED, datorată cadrelor de evaluare mai clare care sunt utilizate în prezent în mod sistematic;

36.

reamintește că investițiile publice în bunuri publice, cum ar fi educația, securitatea socială, infrastructurile și capacitățile de producție, în special în ceea ce privește micile exploatații agricole și sprijinirea piețelor locale, sunt esențiale pentru reușita strategiilor de dezvoltare;

37.

solicită Comisiei să garanteze că în clauzele specifice pentru tranșele care variază în funcție de performanță se menționează în mod clar indicatorii, obiectivele, metodele de calcul și sursele de verificare și că rapoartele delegațiilor demonstrează în mod structurat și documentat progresele înregistrate în gestionarea finanțelor publice, stabilind în mod clar criteriile în funcție de care vor fi evaluate progresele, progresele realizate efectiv și motivele unei eventuale neimplementări a programului de reformă în conformitate cu planul;

38.

solicită Comisiei să întreprindă toate măsurile necesare în vederea combaterii corupției din țările beneficiare, inclusiv suspendarea plăților dacă este necesar; în acest context, solicită Comisiei să mențină un dialog intens și constant cu guvernele partenere pe tema corupției și să acorde atenția cuvenită nevoilor anumitor țări beneficiare în materie de consolidare a capacităților pentru a întări mecanismele de responsabilizare și de combatere a corupției;

39.

consideră că previzibilitatea fluxurilor de asistență este unul dintre factorii cei mai importanți în asigurarea calității cheltuielilor, întrucât aceasta permite țărilor partenere să își planifice cheltuielile pe termen lung și să finanțeze măsuri de îmbunătățire a politicilor sectoriale; susține că acest aspect ar trebui să fie sprijinit prin politica bugetară a țărilor partenere și prin mobilizarea veniturilor interne, pentru a reduce pe termen lung dependența lor de asistență;

40.

reamintește faptul că lipsa de progrese în ceea ce privește gestiunea finanțelor publice descalifică un număr important de alte țări de la acordarea de SB;

41.

consideră că sprijinul bugetar ar trebui să se acorde treptat în țările în curs de dezvoltare, începând cu un număr mic de țări, care să crească pe măsură ce capacitățile țărilor partenere se îmbunătățesc;

42.

reiterează că sprijinul bugetar ar trebui să ducă la reducerea sărăciei, în special la înregistrarea unor progrese în realizarea Obiectivelor de dezvoltare ale mileniului (ODM) și în concretizarea unor principii precum parteneriatul, eficacitatea ajutorului și coerența politicilor în favoarea dezvoltării; este în favoarea stimulentelor bazate pe rezultate, dar subliniază că variațiile sumelor acordate trebuie să fie previzibile, în măsura posibilului, pentru a nu avea un impact negativ asupra planificării bugetare; reiterează faptul că sprijinul bugetar ar trebui acordat numai acelor țări care respectă și mențin standarde minime de guvernanță și de respectare a drepturilor omului; subliniază că trebuie să existe o compatibilitate între condițiile legate de reformele macroeconomice și dezvoltarea umană și socială;

43.

încurajează țările în curs de dezvoltare și Comisia să promoveze dezvoltarea participativă în conformitate cu dispozițiile pertinente ale Acordului de la Cotonou și ale articolelor 19 și 20 din Regulamentul (CE) nr. 1905/2006, în special în ceea ce privește promovarea și consultarea societății civile și a autorităților locale și regionale;

44.

subliniază faptul că, în cazul acordării de SB țărilor ACP, care sunt furnizoare de banane și beneficiază de măsuri de însoțire în acest sector, este important să se includă în tranșa variabilă bazată pe indicatori ai guvernanței condițiile specifice propuse în noul articol 17a pe care Parlamentul îl propune să fie introdus în Regulamentul (CE) nr. 1905/2006 (DCI), în conformitate cu poziția sa din 3 februarie 2011 menționată mai sus;

45.

invită Comisia să facă publice acordurile cu țările în curs de dezvoltare în ceea ce privește SB, precum și contractele ODM;

46.

subliniază că sprijinul bugetar sectorial poate constitui în anumite circumstanțe o opțiune intermediară utilă pentru a oferi guvernelor și parlamentelor implicate mai mult control asupra fondurilor provenite din ajutoare, alocând totodată aceste fonduri atingerii Obiectivelor de dezvoltare ale mileniului;

47.

consideră că țările bogate în petrol și minereuri au potențialul de a-și finanța propria dezvoltare și lupta împotriva sărăciei prin intermediul unor sisteme fiscale transparente și al redistribuirii echitabile a bogăției;

48.

consideră că contractele ODM reprezintă, în principiu, un exemplu de SB de bună calitate (pe termen lung, previzibil, axat pe sectoarele sociale etc.) referitor la rezultate, prin urmare, solicită Comisiei Europene să publice în 2011 o evaluare a contractelor ODM și să evalueze posibilitatea de a le extinde la un număr mai mare de țări;

49.

solicită Comisiei să publice, de asemenea, condiționalitățile și indicatorii de performanță din cadrul „documentelor de strategie de țară” cu ocazia revizuirii la jumătatea perioadei; consideră că indicatorii de performanță ai sprijinului bugetar ar trebui să fie stabiliți în funcție de îndeplinirea obiectivelor de reducere a sărăciei și de realizare a ODM;

50.

reiterează solicitările adresate anterior Comisiei de a trece de la un control al intrărilor la o verificare a rezultatelor în raport cu o serie de indicatori, prin îmbunătățirea sistemului său de raportare, astfel încât acesta să se axeze pe eficacitatea programelor;

51.

afirmă că eficacitatea măsurilor din cadrul politicii de dezvoltare în țările partenere trebuie să țină seama pe deplin de condițiile locale și să respecte valorile UE, așa cum sunt menționate în tratat, în special principiul statului de drept și al democrației; subliniază că nevoile trebuie să rămână un criteriu determinant pentru alocarea de către UE a ajutorului pentru dezvoltare;

52.

invită Comisia și statele membre să creeze un registru public în care să fie înscrise în mod transparent acordurile și procedurile de sprijin bugetar, precum și indicatorii de dezvoltare, cu scopul de a consolida instituțiile democratice naționale și de a garanta asumarea în comun a răspunderii;

53.

invită statele membre să dea dovadă de mai multă coerență pe plan național și comunitar în ceea ce privește politicile de acordare a ajutorului pentru dezvoltare; solicită statelor membre să recurgă la Serviciul European de Acțiune Externă pentru a consolida coordonarea între acestea și Comisie în ceea ce privește SB în vederea evitării unor suprapuneri și incoerențe;

54.

reamintește Comisiei și statelor membre să își armonizeze cooperarea pentru dezvoltare și să îmbunătățească respectarea obligației conexe privind răspunderea comună;

55.

este ferm convins că o analiză aprofundată a viitorului sprijinului bugetar acordat de UE țărilor terțe trebuie să abordeze aspectul includerii în buget a Fondului european de dezvoltare; este conștient de contextul istoric și instituțional al situației actuale, dar consideră că este momentul ca țările ACP, statele membre și Consiliul să recunoască faptul că această situație periclitează eficiența, transparența și responsabilitatea legate de sprijinul bugetar acordat de UE; subliniază totuși că această includere în buget nu trebuie să implice o reducere a pachetului financiar total destinat politicilor de dezvoltare;

56.

solicită statelor membre, Comisiei și Serviciului European de Acțiune Externă (SEAE), în conformitate cu practica din alte domenii, să îmbunătățească coordonarea sprijinului bugetar acordat țărilor terțe, în vederea evitării și/sau eliminării suprapunerilor, a inconsecvențelor și a incoerențelor; regretă că rezultatele unor analize demonstrează că, la nivel sectorial, caracterul deficitar al politicilor, instituțiilor și sistemelor de prestare a serviciilor a determinat donatorii să își folosească propriile sisteme pentru implementarea proiectelor și să acționeze în mod bilateral mai degrabă decât coordonat, situație care este cu atât mai puțin acceptabilă într-un context de finanțare redusă și care împiedică practic UE să își îndeplinească promisiunile de a conferi asistenței un caracter mai previzibil; susține faptul că focalizarea asupra unor domenii specifice care oferă cea mai mare valoare adăugată ar trebui să stea la baza sprijinului bugetar acordat de UE în toate etapele de pregătire și acordare;

57.

invită Comisia să sensibilizeze opinia publică în legătură cu riscurile inerente practicii de acordare de SB, subliniind totodată impactul pozitiv al SB asupra emancipării partenerilor;

58.

invită UE și statele sale membre să promoveze în continuare și să își mențină sprijinul lor financiar, oferind totodată un sprijin consultativ în materie de gestionare tehnocratică a finanțelor publice;

59.

subliniază că o mai bună coordonare are ca obiective optimizarea alocării resurselor, consolidarea schimbului de bune practici și sporirea eficacității sprijinului bugetar;

60.

consideră că Uniunea ar trebui să recunoască și să exploateze valoarea adăugată generată de imensa sa influență politică și importanța potențială a acțiunilor sale, pentru a exercita o influență politică proporțională cu sprijinul financiar acordat;

61.

încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului și Comisiei.

5.2.2013   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

CE 33/46

—

având în vedere Comunicarea Comisiei intitulată „Prioritățile în domeniul infrastructurii energetice ante și post 2020: Plan de realizare a unei rețele energetice europene integrate” (COM(2010)0677),

—

având în vedere Documentul de lucru al serviciilor Comisiei referitor la o evaluare a impactului privind „Prioritățile în domeniul infrastructurii energetice ante și post 2020: Plan de realizare a unei rețele energetice europene integrate” (SEC(2010)1395),

—

având în vedere Comunicarea Comisiei intitulată „Energie 2020: strategie pentru o energie competitivă, durabilă și sigură” (COM(2010)0639),

—

având în vedere Comunicarea Comisiei intitulată „EUROPA 2020: O strategie europeană pentru o creștere inteligentă, ecologică și favorabilă incluziunii” (COM(2010)2020),

—

având în vedere Comunicarea Comisiei intitulată „Energia din surse regenerabile: progrese către obiectivul 2020” (COM(2011)0031),

—

având în vedere Directiva 2009/28/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 aprilie 2009 privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile, de modificare și ulterior de abrogare a Directivelor 2001/77/CE și 2003/30/CE (1),

—

având în vedere Comunicarea Comisiei intitulată „Analiză a opțiunilor pentru depășirea obiectivului de reducere cu 20 % a emisiilor de gaze cu efect de seră și evaluare a riscului de relocare a emisiilor de carbon” (COM(2010)0265),

—

având în vedere Comunicarea Comisiei intitulată „Foaie de parcurs pentru trecerea la o economie competitivă cu emisii scăzute de dioxid de carbon până în 2050” (COM(2011)0112),

—

având în vedere cel de-al treilea pachet de propuneri legislative referitor la piața internă a energiei, intitulat „Energie pentru Europa: O piață reală și siguranță în aprovizionare” (2),

—

având în vedere Regulamentul (UE) nr. 994/2010 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 octombrie 2010 privind măsurile de garantare a securității aprovizionării cu gaze naturale (3),

—

având în vedere Comunicarea Comisiei intitulată „O Europă eficientă din punctul de vedere al utilizării resurselor – inițiativă emblematică a Strategiei Europa 2020” (COM (2011) 0021),

—

având în vedere Decizia 1364/2006/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 6 septembrie 2006 de stabilire a orientărilor pentru rețelele energetice transeuropene și de abrogare a Deciziei 96/391/CE și a Deciziei 1229/2003/CE (4),

—

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 663/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 13 iulie 2009 de stabilire a unui program de ajutor pentru redresare economică prin acordarea de asistență financiară comunitară pentru proiecte în domeniul energiei (5),

—

având în vedere Raportul Comisiei privind punerea în aplicare a rețelelor transeuropene de energie în perioada 2007-2009 (COM(2010)0203),

—

având în vedere Rezoluția sa din 6 mai 2010 referitoare la mobilizarea tehnologiilor informației ș comunicațiilor în vederea facilitării tranziției spre o economie eficientă din punct de vedere energetic, cu emisii reduse de carbon (6),

—

având în vedere Comunicarea Comisiei către Consiliul European și Parlamentul European intitulată „O politică energetică pentru Europa” (COM(2007)0001),

—

având în vedere Comunicarea Comisiei către Consiliu și Parlamentul European intitulată: „Planul prioritar de interconectare” (COM(2006)0846),

—

având în vedere Directiva 2009/72/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 iulie 2009 privind normele comune pentru piața internă a energiei electrice și de abrogare a Directivei 2003/54/CE (7),

—

având în vedere Directiva 2009/73/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 iulie 2009 privind normele comune pentru piața internă în sectorul gazelor naturale și de abrogare a Directivei 2003/55/CE (8),

—

având în vedere Rezoluția sa din 25 noiembrie 2010 referitoare la „Către o nouă strategie energetică pentru Europa 2011-2020” (9),

—

având în vedere Rezoluția sa din 15 decembrie 2010 referitoare la revizuirea planului de acțiune privind eficiența energetică (10),

—

având în vedere Rezoluția sa din 17 februarie 2011 referitoare la Europa 2020 (11),

—

având în vedere articolul 194 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

—

având în vedere articolul 170 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, care stipulează că Uniunea contribuie la crearea și dezvoltarea de rețele transeuropene în sectoarele infrastructurilor de transporturi, telecomunicații și energie,

—

având în vedere articolul 48 din Regulamentul său de procedură,

—

având în vedere raportul Comisiei pentru industrie, cercetare și energie și avizul Comisiei pentru mediu, sănătate publică și siguranță alimentară, precum și cel al Comisiei pentru dezvoltare regională (A7-0226/2011),

A.

întrucât principalele noastre provocări în domeniul energiei constau în a face față schimbărilor climatice, în a consolida autonomia energetică, reducând, totodată, consumul de energie, importurile de combustibili fosili și dependența de aceștia, în a diversifica furnizorii și sursele de energie, în a realiza o piață internă a energiei competitivă și în a asigura accesul tuturor la o energie durabilă, accesibilă, sigură și eficientă;

B.

întrucât politica energetică comună la nivelul UE s-a format în jurul obiectivului comun de a asigura disponibilitatea fizică neîntreruptă a produselor și a serviciilor energetice pe piață, la prețuri accesibile tuturor consumatorilor (casnici și industriali);

C.

întrucât este necesar să se asigure securitatea aprovizionării și consolidarea solidarității între statele membre în situația în care unul dintre acestea se confruntă cu o criză energetică;

D.

întrucât Tratatul de la Lisabona oferă o bază juridică specifică pentru dezvoltarea unei politici energetice a UE care să promoveze interconectarea eficientă a rețelelor energetice între statele membre dincolo de granițele naționale și regionale și care este necesară pentru îndeplinirea celorlalte obiective ale UE legate de politica energetică și de solidaritate (funcționarea pieței energetice, eficiența energetică și energia din surse regenerabile, securitatea aprovizionării cu energie și diversificarea surselor de energie și a formelor de aprovizionare);

E.

întrucât lipsa unei modernizări, a unei adaptări, a unei actualizări, a unei interconectări și a unei ajustări oportune a infrastructurilor energetice ale Uniunii în sensul unei producții energetice mai durabile și mai eficiente și al unui model de distribuție și de consum ar putea periclita capacitatea acesteia de a realiza obiectivele în materie de energie și de climă pentru 2020 - în special obiectivele privind integrarea surselor regenerabile de energie și creșterea gradului de utilizare a acestora - și ar putea submina obiectivul UE pe termen lung pentru 2050 de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră (GES) cu 80 %-95 %;

F.

întrucât planificarea investițiilor în infrastructură și deciziile care trebuie luate în legătură cu aceasta trebuie să fie susținute de scenarii pe termen lung, care să ia în considerare rezultatele estimate și nevoile suplimentare în materie de dezvoltare tehnică;

G.

întrucât, pentru a continua integrarea surselor regenerabile de energie, va fi nevoie să se realizeze anumite adaptări ale infrastructurii energetice europene, atât la nivel de transport, cât și la nivel de distribuție;

H.

întrucât este nevoie de o piață energetică deschisă, integrată și competitivă a UE în vederea obținerii unor prețuri competitive la energie, a securității aprovizionării și a durabilității, precum și a utilizării eficiente la scară largă a energiei din surse regenerabile și întrucât definitivarea unei astfel de piețe reprezintă în continuare o provocare importantă pentru toate statele membre;

I.

întrucât punerea în aplicare la timp și pe deplin a legislației actuale, inclusiv activitatea de reglementare de care este nevoie pentru cel de-al treilea pachet de măsuri privind piața internă a energiei și pentru informarea adecvată cu privire la investițiile efectuate în infrastructura energetică, are un rol crucial în așteptarea hotărârii Curții de Justiție (12), în scopul de a obține o privire de ansamblu asupra eventualelor decalaje dintre cerere și ofertă, precum și asupra obstacolelor din calea investițiilor;

J.

întrucât capacitatea de interconectare sau existenta interconectării între statele membre este în continuare insuficientă pe o treime din teritoriul Uniunii, având în vedere obiectivul de 10 % legat de interconectare stabilit în 2002 în cadrul reuniunii Consiliului European, și întrucât anumite state membre și regiuni sunt în continuare izolate și depind încă de un singur furnizor, ceea ce împiedică o adevărată integrare a piețelor, a lichidităților și a fluxurilor de energie;

K.

întrucât ar trebui să fie luate în considerare nevoile speciale ale insulelor naturale și ale regiunilor ultraperiferice, cum ar fi Insulele Canare, Madeira, Azore și regiunile ultraperiferice franceze, în ceea ce privește infrastructura energetică;

L.

întrucât în Europa de Sud-Est rețeaua de transport de energie este mai puțin densă decât pe restul continentului;

M.

întrucât aprovizionarea alternativă și rutele de tranzit și noile interconexiuni sunt importante în vederea garantării faptului că solidaritatea între statele membre devine operațională;

N.

întrucât ar trebui să se acorde o atenție specială proiectelor nefinalizate încă și selectate ca proiecte prioritare de către UE în conformitate cu Decizia 1364/2006/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 6 septembrie 2006 de stabilire a orientărilor pentru rețelele energetice transeuropene și de abrogare a Deciziei 96/391/CE și a Deciziei 1229/2003/CE;

O.

întrucât cel de-al treilea pachet de măsuri privind energia a creat un cadru juridic care ar trebui să crească competitivitatea pe piața energiei;

P.

întrucât infrastructurile energetice luate în calcul în prezent trebuie să respecte necesitățile pieței și obiectivele UE pe termen lung privind mediul și energia și aplicarea acestora în cadrul diferitelor politici naționale în materie de energie, acordând prioritate surselor de energie fără costuri sociale și de mediu;

Q.

întrucât, în ceea ce privește gazele naturale și energia electrică, este necesară o consolidare a investițiilor în capacitatea de transport, având, totodată, în vedere obiectivele „20-20-20” ale UE în materie de energie și noul mediu energetic cu emisii extrem de reduse de carbon după 2020;

R.

întrucât construirea infrastructurii energetice are un rol strategic în vederea atingerii obiectivelor Planului strategic european privind tehnologiile energetice;

S.

întrucât eficiența energetică reprezintă un instrument puternic și eficient din punctul de vedere al costurilor pentru un viitor energetic durabil; întrucât, prin reducerea cererii în materie de energie, se poate, de asemenea, reduce și dependența față de importuri și gradul de relocare a centralelor ca urmare a costurilor din ce în ce mai ridicate, precum și nevoia de investiții publice și private în infrastructura energetică dacă se realizează investiții inteligente în infrastructurile existente și în cele noi;

T.

întrucât rețelele inteligente reprezintă o ocazie importantă de a stabili o relație eficientă între producția, transportul și distribuția de energie și utilizatori, facilitând un consum rațional de energie și sporind astfel eficiența energetică;

U.

întrucât, prin consolidarea capacității de interconectare între sistemele de gaze naturale situate de-a lungul axei sud-vest din coridorul nord-sud, atât capacitatea de import de GNL, cât și capacitatea de stocare subterană ale Peninsulei Iberice vor contribui la securitatea aprovizionării în UE, constituind, în același timp, un pas important spre o piață energetică internă cu adevărat integrată;

V.

întrucât procedurile lungi de autorizare și lipsa de coordonare între organismele administrative pot determina întârzieri majore și costuri adiționale, în special în cazul proiectelor transfrontaliere;

W.

întrucât procedurile îndelungate de acordare a licențelor și lipsa unor metodologii de alocare a costurilor și a unor instrumente de partajare a beneficiilor și a costurilor proiectelor transfrontaliere legate de infrastructura energetică reprezintă un impediment important în calea dezvoltării acestora;

X.

întrucât trebuie garantată o dezbatere publică de înaltă calitate, iar legislația europeană în materie de protecție a mediului trebuie luată în considerare în mod corespunzător;

Y.

întrucât autoritățile de reglementare joacă un rol important în crearea unei piețe energetice interne orientate către consumatori, integrate și competitive;

Z.

întrucât, în conformitate cu Comunicarea Comisiei intitulată „Prioritățile în domeniul infrastructurii energetice ante și post 2020: Plan de realizare a unei rețele energetice europene integrate”, în următorul deceniu va fi nevoie de 200 de miliarde de euro pentru a finanța nevoile existente în infrastructura energetică și întrucât jumătate din această sumă ar trebui să fie pusă la dispoziție de statele membre;

AA.

întrucât finanțarea infrastructurii energetice se bazează în continuare pe instrumentele de piață și pe principiul „utilizatorul plătește” și întrucât, pentru a finanța anumite proiecte de interes european, nu neapărat viabile din punct de vedere comercial, va fi nevoie, într-un mod transparent și de la caz la caz, de fonduri publice cu o valoare limitată, apărându-se, totodată, condițiile echitabile de concurență în cadrul pieței interne europene a energiei, garantându-se securitatea aprovizionării, prevenindu-se denaturarea concurenței și promovându-se integrarea eficientă a energiei din surse regenerabile;

AB.

întrucât este necesar să se facă investiții la scară largă cât mai curând posibil;

AC.

întrucât autoritățile regionale au un rol esențial, deoarece acestea sunt foarte importante în ceea ce privește aspectele legate de energie, având în vedere responsabilitățile lor în cadrul a numeroase activități legate de planificarea la nivel general și regional, de acordarea de licențe, de acordarea de autorizații în cazul marilor proiecte de infrastructură, de investiții, de achizițiile publice, de producție și faptul că se află aproape de consumatori,

1.

subliniază faptul că autoritățile publice au responsabilitatea globală de a acționa în interesul public, având atribuții legate de societate și de mediu, dar că principala responsabilitate legată de dezvoltarea infrastructurii energetice ar trebui să revină în continuare unei piețe reglementate în mod adecvat;

2.

subliniază importanța crucială a punerii în aplicare oportune, corecte și depline a legislației actuale, care include și activitatea de reglementare de care este nevoie pentru cel de-al treilea pachet de măsuri privind internă a energiei, în scopul de a crea, până în 2014 cel târziu, o piață internă europeană integrată și competitivă;

3.

subliniază necesitatea de a pune în aplicare politicile și reglementările actuale, astfel încât infrastructura energetică existentă să fie utilizată mai bine în beneficiul consumatorilor europeni; invită Comisia și Agenția pentru Cooperarea Autorităților de Reglementare din Domeniul Energiei (ACER) să monitorizeze cu mai multă strictețe punerea în aplicare la nivel național a unor norme precum cele referitoare la principiul „îl utilizezi sau îl pierzi”;

4.

consideră că este nevoie de o abordare la nivelul UE, dezvoltată în colaborare cu toate părțile interesate, pentru a folosi pe deplin beneficiile unei infrastructuri noi și subliniază nevoia de a dezvolta o metodă armonizată complementară, în conformitate cu normele care reglementează piața internă, de selectare a proiectelor de infrastructură; consideră că această metodă ar trebui să țină seama de perspectivele europene și regionale pentru a elimina inegalitățile și a optimiza efectele socioeconomice și pe cele asupra mediului;

5.

subliniază faptul că planificarea proiectelor de infrastructură energetică ar trebui să respecte pe deplin principiul precauției; consideră că planurile de acțiune ar trebui să facă obiectul unor evaluări detaliate a impactului asupra mediului de la caz la caz, care să țină seama de condițiile de mediu locale și regionale;

6.

subliniază nevoia de a asigura un nivel de securitate adecvat pentru aprovizionarea cu energie în UE și de a dezvolta relații beneficie cu țările care aprovizionează cu energie și de tranzit din afara UE prin intermediul cooperării legate de sistemele regionale și mondiale de transport al energiei;

7.

subliniază că scenariul de referință folosit pentru evaluarea infrastructurii energetice pentru 2020 trebuie să fie transparent și în concordanță cu obiectivele generale ale politicii energetice menționate la articolul 194 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene și în foaia de parcurs a UE pentru 2050 și cu alte politici ale UE (de exemplu cu privire la transporturi, la construcții și la sistemul de comercializare a cotelor de emisie (ETS)), inclusiv cu politicile de eficiență energetică necesare pentru a realiza obiectivul privind reducerea consumului de energie cu 20 % (în special planul privind eficiența energetică), precum și cu impactul potențial al progreselor tehnologice, în special în ceea ce privește energia din surse regenerabile și rolul din ce în ce mai important al autovehiculelor electrice, cu utilizarea rețelelor inteligente și cu punerea în aplicare a inițiativelor „orașe și regiuni inteligente”;

8.

susține lansarea promptă a parteneriatului pentru inovare denumit „orașe inteligente” și invită partenerii implicați în procesele de planificare legate de dezvoltarea urbană sustenabilă să promoveze și să folosească mai bine beneficiile pe care programele JESSICA și ELENA le pot aduce pentru investițiile într-o energie durabilă la nivel local, pentru a susține orașele și regiunile în ceea ce privește demararea unor proiecte de investiții viabile în domeniul eficienței energetice, al utilizării surselor de energie nepoluante și regenerabile, precum și al transportului urban durabil; subliniază, de asemenea, potențialul pe care îl reprezintă finanțarea transfrontalieră, în colaborare cu țările vecine, în cadrul Instrumentului european de vecinătate și parteneriat (IEVP);

9.

evidențiază nevoia de a identifica, în funcție de importanță și în interesul eficienței din punctul de vedere al costurilor, cazurile în care infrastructura ar putea fi restrânsă prin politici de eficiență energetică, cazurile în care infrastructura existentă de la nivel național și transfrontalier poate fi actualizată sau modernizată și cazurile în care este nevoie de o nouă infrastructură care poate fi construită alături de infrastructura energetică sau de transport existentă;

10.

consideră că reducerea consumului de energie și a emisiilor poluante și creșterea eficienței energetice se pot realiza prin implementarea unor programe pentru creșterea eficienței energetice în sectorul clădirilor și în sectorul transporturilor;

11.

subliniază importanța identificării potențialelor decalaje viitoare legate de cererea și oferta de energie, precum și a potențialelor deficiențe viitoare ale infrastructurii de producție și de transport;

12.

subliniază importanța armonizării organizării piețelor din UE și a dezvoltării unor sisteme de infrastructuri europene comune pentru a asigura gestionarea interconexiunilor interne europene și a interconexiunilor cu țări terțe;

13.

consideră că dezvoltarea unei infrastructuri de energie electrică între UE și țările terțe și, în anumite cazuri, a infrastructurii existente în domeniul energiei electrice, poate duce la apariția unui risc de relocare a emisiilor de carbon sau la creșterea acestui risc în situațiile în care acesta există deja; invită Comisia să analizeze această posibilitate și să prezinte, dacă este necesar, măsuri prin care UE ar putea să abordeze această problemă în mod eficient, cum ar fi solicitarea de a se respecta Directiva 2009/28/CE privind energia din surse regenerabile;

14.

invită operatorii de rețele, autoritățile de reglementare, inclusiv Agenția pentru Cooperarea Autorităților de Reglementare din Domeniul Energiei, și Comisia să creeze, în colaborare cu operatorii de rețele și autoritățile din țările terțe, condițiile necesare pentru a asigura compatibilitatea și stabilitatea dintre infrastructura de energie electrică a UE și cea din țările terțe, cu scopul de a crește securitatea energetică a statelor membre;

15.

subliniază că accentul ar trebui pus nu numai pe proiectele transfrontaliere, ci și pe sistemele interne de transport, care sunt vitale pentru integrarea piețelor energiei, pentru integrarea producției de energie din surse regenerabile și a securității sistemelor, pentru eliminarea insulelor energetice și pentru atenuarea blocajelor interne care afectează sistemul energetic european în ansamblu; subliniază importanța garantării faptului că se ține seama în mod corespunzător de regiunile ultraperiferice și de nevoile specifice ale acestora;

16.

subliniază necesitatea realizării unei noi infrastructuri care va elimina insulele energetice și dependența de un singur furnizor și va spori securitatea aprovizionării;

17.

subliniază că nicio regiune, inclusiv regiunile insulare, din cadrul statelor membre ale UE nu ar trebui să rămână izolată de rețelele europene de gaze și de energie electrică după 2015 și nici securitatea energetică a acesteia nu ar trebui să fie periclitată de lipsa conexiunilor adecvate;

18.

salută eforturile Comisiei de a promova cooperarea regională și solicită elaborarea unor orientări suplimentare privind astfel de inițiative regionale;

19.

semnalează ocaziile pe care mecanismele actuale de cooperare regională din UE le oferă în ceea ce privește dezvoltarea și consolidarea proiectelor de infrastructură energetică transfrontaliere, în special în materie de energie din surse regenerabile, și recomandă să se folosească în acest scop instrumentele de cooperare regională (Euregio, Grupările europene pentru cooperare teritorială - GECT);

20.

consideră că inițiativele regionale ar trebui să fie extinse și dezvoltate și mai mult, deoarece acestea sunt cel mai strâns legate de modul în care funcționează sistemul energetic într-o regiune (de exemplu structura surselor de generare din regiune, energia eoliană, constrângerile impuse de rețele și disponibilitatea surselor de energie);

21.

subliniază că o cooperare între municipalități și regiuni la nivel național și european contribuie la eliminarea insulelor energetice, la definitivarea pieței interne a energiei și la realizarea proiectelor de infrastructură energetică; este de părere că obiectivul de cooperare teritorială europeană al politicii de coeziune și strategiile macroregionale pot spori șansele de cooperare în cazul proiectelor transfrontaliere în vederea realizării unor interconexiuni eficiente și inteligente între sursele de energie neconvenționale de la nivel local și regional și rețelele energetice extinse; subliniază că o coordonare adecvată a proiectelor de infrastructură poate garanta cel mai bun raport cost-beneficii și poate maximiza eficiența fondurilor UE; consideră, în acest context, că ar trebui îmbunătățită cooperarea regională, în special în vederea asigurării unei legături adecvate între prioritățile stabilite și regiunile europene;

22.

solicită Comisiei și statelor membre să introducă măsuri care să garanteze că operatorii de sisteme de transport (OST) sunt stimulați în mod adecvat pentru a verifica ce interconexiuni sunt posibile din punct de vedere regional sau european și că planurile lor de investiții se bazează pe efectele socioeconomice ale interconexiunilor energetice, și nu doar pe economia proiectului, evitând astfel realizarea unor investiții insuficiente în capacitățile de transport;

23.

solicită Comisiei să prezinte, până la sfârșitul lui 2011, propuneri de soluții pentru conflictele descrise de coordonatorul european Georg Wilhelm Adamowitsch în cel de-al treilea raport anual al său din 15 noiembrie 2010 dintre necesitatea de a construi urgent o infrastructură nouă și normele rigide privind protecția mediului;

24.

solicită să se ia măsuri pentru a se asigura respectarea acordurilor internaționale, cum ar fi Convenția de la Espoo, înaintea realizării sau dezvoltării unor proiecte transfrontaliere și atrage atenția, în contextul extinderii rețelelor energetice, asupra necesității de a susține o cooperare mai strânsă, în special între Rusia și Belarus și statele baltice și, în acest sens, asupra necesității de a se dezvolta dialogul dintre UE și Rusia în materie de energie, mai ales în vederea realizării obiectivului legat de securitatea energetică a statelor membre ale UE și a regiunilor din UE;

25.

salută decizia Comisiei de a introduce „simulări de situații de criză” pentru centralele nucleare din Europa; consideră că inițiativele legislative viitoare de instituire a unui cadru comun privind securitatea nucleară sunt esențiale pentru îmbunătățirea continuă a standardelor de siguranță în Europa;

26.

subliniază că de infrastructura energetică sunt legate riscuri importante, inclusiv riscuri operaționale (de exemplu congestia și discontinuitatea aprovizionării), riscurile naturale (de exemplu cutremurele și inundațiile), riscurile legate de mediu (de exemplu poluarea, distrugerea habitatelor și pierderea biodiversității) și riscurile antropogene/politice (de exemplu riscurile legate de siguranță și terorismul); solicită, prin urmare, ca deciziile privind dezvoltarea rețelelor inteligente să fie puse în aplicare, așa cum prevede Directiva 2008/114/CE privind infrastructurile critice; sugerează ca statele membre să realizeze o cartografiere a riscurilor ca instrument de luare a deciziilor și al monitorizării rezultatelor creării rețelelor inteligente pentru a îmbunătăți capacitatea de interconectare a rețelelor;

27.

îndeamnă Comisia să evalueze posibilitatea de a include în prioritățile legate de infrastructura energetică proiecte care ar crește siguranța și securitatea infrastructurilor energetice importante existente în Europa (conducte de gaz și de petrol, rețele de energie electrică, centrale nucleare, terminale GNL etc.) în cazul unor accidente și al unor catastrofe naturale sau produse de om;

28.

consideră că Planul de dezvoltare a rețelei pe zece ani identifică proiecte pertinente privind infrastructura de energie electrică și de gaz și că acesta ar trebui să contribuie la stabilirea priorităților legate de selectarea proiectelor de interes european ce trebuie dezvoltate în vederea realizării obiectivelor UE în materie de energie și de mediu, fără a afecta funcționarea pieței interne; consideră, în această privință, că același nivel ca în cazul obiectivelor 20-20-20 ar trebui să fie luat în considerare și în ceea ce privește capacitatea de interconectare și că Planul de dezvoltare a rețelei pe zece ani ar trebui considerat instrument de monitorizare a conformității cu obiectivul de 10 % legat de interconectare;

29.

invită Comisia, în vederea asigurării unei mai bune gestionări a viitoarei planificări a infrastructurii de energie electrică și de gaz din UE, să prezinte o propunere concretă de îmbunătățire a transparenței și a participării populației la stabilirea priorităților UE în cadrul unui proces mai larg de participare a părților interesate (inclusiv, de exemplu, a sectorului energetic, a unor experți independenți, a organizațiilor consumatorilor și a ONG-urilor); consideră că publicarea unor date tehnice legate de planificare este un element-cheie în ceea ce privește asigurarea acestei participări;

30.

consideră că societățile străine, sau filialele acestora, care nu au o structură de management transparentă și asupra cărora guvernele străine exercită o influență nejustificată, trebuie să acorde atenție dreptului de proprietate asupra infrastructurii energetice a UE; invită Comisia să prezinte propuneri de punere în aplicare a unor măsuri adecvate de protecție juridică și instituțională în acest sens, în special în ceea ce privește accesul la fondurile publice ale UE;

31.

consideră că Planul de dezvoltare a rețelei pe zece ani contribuie la programul permanent de dezvoltare a infrastructurii europene de transport al gazelor naturale și de transmitere a energiei electrice în cadrul unei perspective europene de planificare pe termen lung, Agenția pentru Cooperarea Autorităților de Reglementare din Domeniul Energiei (ACER) și Comisia asigurând monitorizarea, respectându-se în mod corespunzător prevederile relevante din cel de-al treilea pachet de măsuri privind piața internă;

32.

subliniază că această abordare ascendentă trebuie să fie completată de o abordare descendentă bine structurată și cu o perspectivă europeană;

33.

subliniază că, pentru realizarea obiectivelor globale în materie de energie, este foarte important să se susțină construirea unei infrastructuri de transport și de distribuție în vederea integrării eficiente și inteligente a energiei din surse regenerabile și a unor modalități noi de utilizare a energiei (precum autovehiculele hibrid electrice sau care se conectează la rețeaua electrică); salută faptul că se acordă prioritate viitoarei super-rețele europene și proiectelor-pilot susținute de Forumul de la Florența; solicită Comisiei să se consulte cu toate părțile interesate implicate pentru a accelera stabilirea autostrăzilor energiei electrice ca o infrastructură de rețele integrată cu noduri de distribuție în vederea optimizării gradului de conectare, a rezistenței sistemului și a flexibilității operaționale și în vederea reducerii costurilor, fără a exclude niciun teritoriu geografic european mai larg, și invită Comisia să prezinte Parlamentului, până la jumătatea anului 2014, un rezumat în care să fie abordate, cât se poate de mult, nevoile specifice care apar cu privire la transportul energiei din surse regenerabile;

34.

subliniază că obstacolele geografice inerente zonei unde se află insulele și regiunile muntoase fac integrarea acestora în rețeaua energetică a UE foarte dificilă; invită, prin urmare, Comisia să țină seama de situațiile diverse din regiuni și să se concentreze în mod expres asupra regiunilor cu particularități geografice și demografice specifice, cum ar fi insulele, regiunile muntoase și regiunile cu o densitate scăzută a populației, pentru a realiza o diversificare și mai mare a surselor de energie și promovarea surselor regenerabile de energie, astfel încât dependența de energie importată să scadă; îndeamnă Comisia să includă în rândul priorităților sale privind infrastructura energetică pentru 2020 situația deosebită a sistemelor energetice insulare;

35.

subliniază necesitatea obținerii unei coerențe în ceea ce privește politica transversală cu privire la infrastructurile energetice și la relația acestora cu cadrul de planificare spațială în domeniul maritim și că aceasta ar putea servi, de asemenea, la includerea într-o strategie generală a proiectelor importante privind parcurile eoliene offshore;

36.

reamintește, cu toate acestea, Comisiei că fiecare stat membru ar trebui, de asemenea, susținut pentru a deveni producător și consumator de energie sustenabilă, din motive atât legate de siguranță, cât și economice;

37.

afirmă că dezvoltarea producției regionale de energie reprezintă un mijloc important de a garanta faptul că necesitățile în materie de energie sunt satisfăcute la nivel local în diferite părți ale Europei, în special în regiunea Mării Baltice, o regiune care este în continuare izolată și care depinde încă de o singură sursă de aprovizionare; remarcă faptul că regiunile dețin o gamă largă de resurse ce pot fi exploatate, inclusiv potențialul resurselor naturale, și că viitorul obiectiv ar trebui să constea în exploatarea deplină a acestora în vederea diversificării producției de energie;

38.

recunoaște importanța infrastructurilor de gaz eficiente în ceea ce privește consolidarea diversificării și a securității aprovizionării, susținerea unei mai bune funcționări a pieței interne a energiei și, prin urmare, reducerea dependenței energetice, ținând cont, în același timp, de necesitatea de a reduce în mod semnificativ emisiile din sectorul energetic până în 2050; subliniază că este necesar ca infrastructura de gaze să devină și mai flexibilă, respectându-se cerințele privind flexibilitatea, în special pentru a se asigura fluxuri inverse și interconexiuni, și subliniază că ar trebui dezvoltată infrastructura, ținându-se pe deplin seama de aportul terminalelor GNL și GNC, al navelor de transport și al spațiilor de depozitare, precum și al dezvoltării biomasei gazificate și a biogazului;

39.

salută declarația Comisiei conform căreia gazele naturale vor juca un rol important în calitate de combustibil de rezervă; subliniază, cu toate acestea, că este necesar ca și alte surse de energie și alte instalații de stocare a energiei să preia acest rol pentru a asigura securitatea aprovizionării; subliniază faptul că un mix energetic extins va constitui în continuare baza unei aprovizionări cu energie sigure și eficiente din punctul de vedere al costurilor;

40.

observă că, spre deosebire de toate celelalte investiții în infrastructură pe care UE are în plan să le stimuleze, capacitățile de stocare a gazelor și interconexiunile de gaze prevăzute în regulamentul din 2009 privind securitatea aprovizionării cu gaze naturale reprezintă o infrastructură obligatorie; solicită Comisiei să analizeze dacă este necesară finanțarea din partea UE a îmbunătățirilor aduse infrastructurii prevăzute de regulamentul din 2009;

41.

îndeamnă Comisia să analizeze resursele de gaze neconvenționale, ținând seama de aspectele legale, de evaluarea ciclului de viață, de rezervele existente, de impactul asupra mediului și de viabilitatea economică; solicită Comisiei să realizeze, pe baza principiului tratamentului egal al surselor primare de energie, o evaluare detaliată a potențialelor avantaje și riscuri pe care le prezintă utilizarea surselor de gaz neconvenționale în UE;

42.

consideră că, deși decarbonizarea economiei va duce la diminuarea treptată a utilizării energiei din surse fosile, petrolul va continua să reprezinte o parte importantă a aprovizionării cu energie a UE timp de mulți ani și că, prin urmare, trebuie menținută o infrastructură europeană competitivă de transport și de rafinare ale petrolului în perioada de tranziție, pentru a asigura aprovizionarea consumatorilor UE cu produse sigure și accesibile;

43.

subliniază importanța planificării integrate referitoare la infrastructura energetică pentru sursele de energie agricole și rurale la scară redusă, cu scopul de a încuraja producția descentralizată de energie, participarea pe piață și dezvoltarea rurală; subliniază importanța accesului prioritar la rețeaua de surse regenerabile, astfel cum se evidențiază în Directiva 2009/28/CE;

44.

subliniază nevoia de pregătire și de adaptare a rețelelor pentru producerea unor forme de energie precum energia electrică și biogazul din surse agricole și din surse forestiere, ca urmare a unei politici agricole comune reformate;

45.

consideră că ar trebui să se acorde atenție noilor soluții tehnologice privind utilizarea energiei reziduale din industrie, și anume gazul ars, căldura reziduală etc.;

46.

subliniază importanța infrastructurii la nivelul distribuției și rolul important pe care „prosumatorii” și operatorii de sisteme de distribuție (OSD) îl au pe durata integrării în sistem a producției descentralizate de energie și a măsurilor de eficientizare a cererii; subliniază că, dacă se va acorda o prioritate mai mare gestionării cererii și producției de energie orientate către cerere, se va aduce o contribuție semnificativă la consolidarea integrării surselor de energie descentralizată și la accelerarea realizării obiectivelor globale ale politicii energetice; consideră că acest lucru este valabil și în cazul proiectelor naționale de infrastructură cu impact pozitiv dincolo de granițele naționale în ceea ce privește aprovizionarea sau interconectarea pieții interne a energiei;

47.

îndeamnă Comisia să prezinte până în 2012 inițiative concrete de promovare a dezvoltării capacităților de stocare a energiei (inclusiv a instalațiilor de gaz și de hidrogen cu uz multiplu, a bateriilor inteligente cu flux invers destinate autovehiculelor electrice, a centralelor hidroelectrice cu acumulare prin pompare, a stocării descentralizate a biogazului, a instalațiilor solare de temperatură ridicată, a instalațiilor de stocare a aerului comprimat și a altor tehnologii inovatoare); sugerează Comisiei să analizeze și alte inițiative privind stocarea energiei pentru a maximiza integrarea energiei din surse regenerabile;

48.

consideră că modernizarea și creșterea eficienței rețelelor urbane de termoficare și de răcire trebuie să reprezinte o prioritate pentru UE și că aceasta ar trebui să fie reflectată și susținută atât în ceea ce privește revizuirea actualului cadru financiar, cât și viitoarea perspectivă financiară;

49.

salută proiectele legate de captarea, transportul și stocarea CO2 realizate până în prezent; invită Comisia să elaboreze de urgență un raport intermediar, inclusiv din punct de vedere tehnic și economic, de evaluare a rezultatelor înregistrate prin folosirea tehnologiilor experimentale de captare și de stocare ale dioxidului de carbon subvenționate de UE pentru centralele pe bază de cărbune;

50.

îndeamnă Comisia să evalueze în mod critic și să revizuiască, în colaborare cu toate părțile interesate relevante, inclusiv cu operatorii de rețele și de pe piață relevanți, în cazul în care este necesar, sumele necesare pentru necesitățile în materie de investiții menționate în comunicarea privind prioritățile legate de infrastructura energetică, în special în ceea ce privește diminuarea cererii prin măsuri vizând eficiența energetică, și îi solicită să prezinte Consiliului și Parlamentului European un raport cu privire la investițiile care probabil că vor fi necesare;

51.

constată că, pe lângă costurile de capital și cele operaționale, apar costuri de mediu considerabile în urma construirii, exploatării și dezafectării proiectelor de infrastructură energetică; subliniază importanța evidenței contabile a acestor costuri de mediu în analiza cost-beneficii, utilizând abordarea costurilor pe ciclu de viață;

52.

consideră că operatorii de sisteme de transport ar trebui să fie obligați să pună în totalitate la dispoziția pieței toate liniile de transport, împiedicându-se astfel posibilitatea ca o anumită capacitate de transport să fie rezervată pentru echilibrarea la nivel transfrontalier etc., și că această cerință trebuie inclusă în legislația cu caracter obligatoriu pe baza orientărilor actuale în materie de bune practici ale Grupului european de reglementare în domeniul energiei electrice și al gazelor;

53.

susține cooperarea consolidată între statele membre în vederea înființării unor autorități de reglementare regionale pentru mai multe state membre; salută inițiativele similare în vederea creării unor operatori de sisteme de transport unici la nivel regional;

54.

invită Comisia și Agenția pentru Cooperarea Autorităților de Reglementare din Domeniul Energiei să își exercite atribuțiile de creare a unei piețe europene comune intraday până în 2014, întrucât aceasta ar permite schimbul liber de energie prin toate interconexiunile de transport între țări și/sau diferite zone tarifare;

55.

consideră că infrastructura energetică ar trebui să fie mai orientată către utilizatorul final, punându-se un accent mai puternic pe interacțiunea dintre capacitățile sistemului de distribuție și consum, și subliniază necesitatea existenței unor fluxuri bidimensionale de energie și de informații; evidențiază avantajele oferite de un sistem de gaz și de energie electrică nou, care să includă tehnologii, dotări și servicii eficiente precum rețele inteligente, contoare inteligente și servicii interoperabile de gestionare a sarcinii și a cererii de energie, care să funcționeze pe baza unor TIC, ceea ce implică dezvoltarea unor formule inovatoare și dinamice de stabilire a prețurilor și a unor sisteme de reacție la cerere în interesul consumatorilor;

56.

subliniază necesitatea de a promova dezvoltarea unor tehnologii ușor de utilizat și a gestionării cererii pentru a asigura utilizarea tehnologiilor privind rețelele inteligente și a sistemelor de reacție la cerere și pentru ca toate părțile interesate să beneficieze pe deplin de rețelele inteligente;

57.

subliniază că introducerea rețelelor inteligente ar trebuie să reprezinte una dintre prioritățile legate de infrastructura energetică în vederea realizării obiectivelor UE în materie de energie și de climă, deoarece aceasta va contribui la integrarea producției de energie regenerabilă distribuită și a autovehiculelor electrice, la scăderea dependenței energetice, la creșterea eficienței energetice și la dezvoltarea flexibilității și a capacității sistemului electric; consideră că rețelele inteligente oferă o ocazie unică de a încuraja inovarea, crearea de locuri de muncă, precum și competitivitatea industriei europene, în special în ceea ce privește IMM-urile;

58.

solicită Comisiei să faciliteze introducerea urgentă a proiectelor demonstrative care vizează rețelele inteligente mari ca cea mai bună măsură de evaluare a costurilor și a beneficiilor pentru societatea europeană; observă că, în vederea partajării riscului asociat investițiilor necesare în cazul acestor proiecte, este necesar să se acorde fonduri publice în cadrul unui parteneriat public-privat, prevăzut în mod concret de Inițiativa europeană pentru rețele electrice;

59.

observă că rețelele inteligente sunt un rezultat al convergenței dintre energia electrică și tehnologiile informației și comunicațiilor și că, prin urmare, trebuie acordată o atenție deosebită cooperării dintre cele două sectoare, de exemplu în ceea ce privește utilizarea eficientă a spectrului de frecvențe radio în întreaga Europă și înțelegerea funcțiilor energiei inteligente în cadrul planificării viitorului „internet al obiectelor”; solicită Comisiei să stabilească un plan de cooperare între diferitele unități implicate (DG Cercetare, DG Energie, DG INFSO etc.), astfel încât să asigure modalitatea cea mai coerentă și cea mai eficientă în mod general de a contribui la utilizarea și la funcționarea rețelelor inteligente, ca o bază fundamentală pentru activitățile legate de politica energetică;

60.

invită Comisia să analizeze dacă, în conformitate cu normele din cel de-al treilea pachet de măsuri privind piața internă a energiei, sunt necesare și alte inițiative legislative privind introducerea rețelelor inteligente; consideră că evaluarea trebuie să țină seama de următoarele obiective: i) asigurarea unui acces deschis adecvat și schimbul de informații operaționale între actori și interfețele lor fizice; ii) crearea unei piețe funcționale a serviciilor energetice și iii) acordarea, pentru operatorii de rețele, a unor stimulente corespunzătoare pentru a investi în tehnologii inteligente privind rețelele inteligente;

61.

solicită să se acorde mai multă atenție interacțiunii dintre capacitatea sistemului de distribuție și consum, ceea ce implică existența unei strategii europene comune privind rețelele inteligente, și observă că, astfel cum s-a subliniat în concluziile Consiliului European din 4 februarie 2011, cel târziu până la sfârșitul lui 2012 ar trebui adoptate standarde tehnice privind rețelele inteligente;

62.

subliniază că, în vederea facilitării noilor surse de producție la scară mică, rețelele ar trebui adaptate pentru operatorii noi, precum consumatorii casnici și IMM-urile;

63.

consideră că cel de-al 7-lea și cel de-al 8-lea program-cadru de cercetare și dezvoltare ar trebui să se aplice, în mod prioritar, tehnologiei legate de rețele inteligente cu privire la infrastructura privată de încărcare pentru autovehiculele electrice, cu scopul de a asigura o dezvoltare rapidă a unei rețele energetice bidimensionale și descentralizate în acest sector;

64.

observă nevoia de creare a unui cadru de reglementare stabil în vederea promovării investițiilor de mari dimensiuni necesare în Europa pentru introducerea rețelelor inteligente;

65.

subliniază că standardizarea și interoperabilitatea rețelelor inteligente reprezintă o prioritate; îndeamnă statele membre ca, în colaborare cu organismele de standardizare europene și internaționale și cu industria, să intensifice activitățile referitoare la standardele tehnice și de siguranță pentru autovehiculele electrice, la infrastructura de încărcare și la rețelele și contoarele inteligente în vederea finalizării acestora până la sfârșitul anului 2012; subliniază că tehnologiile ar trebui să se bazeze pe standarde internaționale deschise pentru a asigura rentabilitatea acestora, fapt care va crește interoperabilitatea sistemului și va oferi consumatorilor o gamă de soluții;

66.

recunoaște că se realizează progrese în ceea ce privește activitatea de standardizare în materie de contorizare inteligentă, având în vedere faptul că Comisia a emis mandatul de standardizare M/441 pentru organizațiile europene de standardizare (CEN, CENELEC și ETSI), și subliniază că standardele tehnice pentru contoarele inteligente ar trebui să țină cont de funcțiile suplimentare identificate în raportul final al Grupului de coordonare pentru contoare inteligente CEN/CENELEC/ETSI, și anume:

67.

salută activitatea desfășurată de Inițiativa europeană pentru rețele electrice (EEGI) și de Grupul operativ al Comisiei pentru rețelele inteligente; invită Comisia să acorde o atenție deosebită concluziilor acestora referitoare la legislația specifică privind rețelele inteligente, prevăzută pentru prima jumătate a anului 2011;

68.

subliniază că obiectivul introducerii contoarelor inteligente este de a permite consumatorilor să monitorizeze și să gestioneze în mod eficient consumul lor de energie;

69.

subliniază faptul că statele membre sunt deja obligate, sub rezerva unei evaluări pozitive, să introducă contoare inteligente pentru cel puțin 80 % dintre consumatorii lor finali până în 2020 și atrage atenția asupra obiectivului intermediar privind dotarea a 50 % dintre gospodării cu contoare inteligente până în 2015, convenit în noua Agendă digitală pentru Europa:

70.

subliniază că statele membre ar trebui să susțină un număr suficient de proiecte-pilot pentru consumatorii rezidenți în vederea favorizării acceptării de către populație a acestui instrument și a încurajării procesului de inovare, astfel cum este prevăzut în cel de-al treilea pachet de măsuri privind piața energiei; invită Comisia să prezinte, pe baza evaluărilor necesare conform celui de-al treilea pachet de măsuri privind piața energiei, măsuri suplimentare menite a asigura utilizarea contoarelor inteligente de către toți consumatorii nerezidenți până în 2014, excluzând temporar microîntreprinderile; solicită să fie stabilite norme clare referitoare la securitate, la confidențialitate și la protecția datelor, în conformitate cu legislația actuală a UE;

71.

subliniază faptul că instalarea dispozitivelor de gestionare a energiei, în special instalarea de contoare inteligente pentru consumatorii casnici, trebuie, în primul rând, să reprezinte un beneficiu concret pentru consumatorul final; subliniază necesitatea de a ține la curent consumatorii cu privire la consumul lor de energie, în vederea implicării active a acestora în eforturile de economisire a energiei și solicită să se pună accentul pe crearea unor campanii de sensibilizare, realizarea formării, asigurarea rentabilității și promovarea dezvoltării de tehnologii ușor de utilizat;

72.

subliniază, în acest context, importanța primordială a susținerii cercetării și a inovării, care trebuie să fie sprijinite printr-o politică activă de finanțare, inclusiv prin utilizarea de instrumente inovatoare care urmează să fie dezvoltate, cum ar Fondul european pentru finanțarea inovării sau Fondul european pentru brevete;

73.

invită Comisia și statele membre să desfășoare activități pentru selectarea unei benzi de frecvențe radio licențiate și normalizate pentru rețele și contoare inteligente;

74.

îndeamnă Comisia ca, în strânsă cooperare cu Autoritatea europeană pentru protecția datelor, să evalueze necesitatea măsurilor suplimentare de protecție a datelor, rolurile și responsabilitățile diferiților actori în ceea ce privește, printre altele, accesul, deținerea și manipularea datelor, drepturile de citire și modificare, și dacă este necesar, să elaboreze propuneri de reglementare adecvate și/sau orientări;

75.

salută identificarea de către Comisie a coridoarelor prioritare și este de acord cu nevoia de a optimiza fondurile limitate; reiterează faptul că, în timp ce responsabilitatea pentru planificarea și dezvoltarea proiectelor de infrastructură aparține în principal pieței, UE are rolul de a promova anumite proiecte, acordându-le statutul de „proiect de interes european” și asigurând finanțare publică pentru unele dintre acestea;

76.

solicită o metodologie clară și transparentă care să ducă la alegerea proiectelor prioritare care să răspundă nevoilor europene urgente; subliniază că selecția proiectelor de interes european (PIE) ar trebui să fie efectuată pe baza unor criterii obiective și transparente și cu implicarea tuturor părților interesate;

77.

subliniază faptul că toate PIE ar trebui să contribuie la atingerea obiectivelor politicii UE în domeniul energiei, la desăvârșirea pieței interne, la promovarea eficienței energetice și a surselor regenerabile de energie, precum și la consolidarea siguranței aprovizionării cu energie și ar trebui să poată contribui în mod substanțial la:

78.

consideră că, pentru a justifica acordarea priorității anumitor proiecte, ar trebui avute în vedere următoarele criterii:

79.

Consideră că pentru a permite continuarea stabilirii proiectelor prioritare, ar trebui avute în vedere următoarele criterii:

80.

subliniază importanța cooperării regionale în planificarea, punerea în aplicare și monitorizarea priorităților stabilite, precum și în elaborarea planurilor de investiții și a proiectelor specifice; consideră că strategiile existente pentru macroregiuni (cum ar fi regiunea baltică și regiunea dunăreană), ar putea fi utilizate ca modele de platformă de cooperare pentru încheierea de acorduri privind proiectele energetice și punerea lor în aplicare;

81.

consideră că este necesar să se continue integrarea pieței interne a energiei, prin promovarea, în special, a unor proiecte care să garanteze că țările vecine au o structură echilibrată a mixurilor energetice naționale;

82.

subliniază faptul că trebuie eliminate obstacolele din calea concurenței și a dezvoltării determinate de piață a tuturor infrastructurilor energetice, inclusiv a sistemelor publice de termoficare și răcire;

83.

reamintește că obstacolele geografice specifice situației teritoriilor insulare fac foarte dificilă integrarea acestora în sistemul energetic al Uniunii și că ar trebui să li se acorde un sprijin special pentru a reduce dependența lor energetică, fie prin dezvoltarea potențialului acestora în materie de energie din surse regenerabile, fie prin promovarea eficienței energetice și a economisirii de energie;

84.

subliniază că transparența trebuie să fie consolidată prin informarea clară a publicului în legătură cu scopul și datele de planificare tehnică ale fiecărui proiect; solicită ca dovezile respectării criteriilor să fie verificate în cadrul consultărilor publice;

85.

consideră că nu numai proiectele mari de infrastructură ar trebui să fie sprijinite, ci și proiectele mai mici care ar putea avea o valoare adăugată ridicată și ar fi mai rapid finalizate;

86.

invită Comisia să garanteze că proiectele cărora li s-a acordat statutul de PEI continuă, și după aprobare, să îndeplinească criteriile de mai sus; consideră că, în cazul oricăror modificări majore aduse unui proiect, statutul PEI al acestuia ar trebui să fie revizuit;

87.

este de acord cu nevoia de a asigura punerea în aplicare la timp a PIE și salută propunerea Comisiei de a integra, consolida coordonarea și îmbunătăți procedurile de acordare rapidă a autorizațiilor, cu condiția respectării principiului subsidiarității și a competențelor naționale în domeniul acordării autorizațiilor, astfel încât termenele existente în aceste domenii să nu descurajeze încercările de inovare ale investitorilor din mediul privat;

88.

salută crearea unei autorități naționale de contact (ghișeu unic) pentru fiecare proiect de interes european în calitate de interfață administrativă unică între dezvoltatori și diferitele autorități implicate în procedura de autorizare; este de părere că, în ceea ce privește proiectele transfrontaliere, ameliorarea coordonării între ghișeele unice naționale și consolidarea rolului Comisiei ar trebui garantate într-o astfel de coordonare; subliniază faptul că, înainte de a crea noi ghișee unice, Comisia și autoritățile naționale trebuie să utilizeze pe deplin instituțiile existente;

89.

subliniază că orice autoritate națională de contact trebuie să fie independentă și liberă de influențele politice sau economice; consideră că PEI trebuie să fie examinate în ordinea depunerii și în termenul prevăzut în viitoarea propunere a Comisiei;

90.

subliniază importanța finalizării la timp a proiectelor și a dialogului de înaltă calitate cu părțile interesate; încurajează Comisia să creeze un sistem de avertizări de la moderate la grave în cazul în care un stat membru nu examinează o cerere de autorizare într-un termen rezonabil și să monitorizeze îndeaproape dacă procedurile administrative naționale asigură executarea rapidă și corectă a PIE; în cazul în care sunt întâmpinate dificultăți, salută introducerea unor termene limită în care autoritățile competente trebuie să ia o hotărâre finală; în absența unei astfel de decizii, îndeamnă Comisia să investigheze dacă întârzierea în cauză ar putea fi considerată un caz de împiedicare de către un stat membru a punerii în aplicare corecte și rapide a pieței interne energetice a UE;

91.

invită Comisia să stabilească dacă, ținând cont de gama variată de specificități ale proiectelor și de caracteristicile lor teritoriale, pot fi inițiate proceduri comune sau coordonate care stabilesc măsuri-cheie concrete ad hoc (schimburi periodice de informații, comunicări la timp ale deciziilor, mecanisme de soluționare comună a problemelor etc.) și să evalueze pertinența folosirii procedurilor de arbitraj ca un instrument de luare a deciziei finale;

92.

subliniază nevoia unei abordări mai participative și admite faptul că asigurarea unui grad mai mare de acceptare a proiectelor de infrastructură energetică de către populația locală este proporțională cu informarea adecvată în legătură cu scopul proiectelor și cu implicarea locală în dezvoltarea acestor proiecte din etapele inițiale; solicită participarea la toate nivelurile a societății civile, a ONG-urilor, a industriei, a partenerilor sociali și a organizațiilor de consumatori la procesul de consultare pentru proiectele de interes european; invită Comisia să instituie un sistem de consultare și de evaluare în vederea identificării și difuzării celor mai bune practici și cunoștințe privind acceptarea din partea opiniei publice a infrastructurii;

93.

având în vedere importanța strategiilor regiunilor în materie de energie durabilă pentru potențialul lor de dezvoltare, subliniază necesitatea de a institui o platformă pentru schimbul de bune practici dobândite la nivelul regiunilor, ținând seama de exemplele de reușită ale municipalităților și ale regiunilor care s-au specializat în domeniul energiei din surse regenerabile, al economiei de energie și al eficienței energetice; solicită, în acest sens, un sistem de consultare și de evaluare pentru a identifica, partaja și a copia, dacă este posibil, cele mai bune practici și cunoștințe privind acceptarea de către public a infrastructurii;

94.

subliniază că cea mai mare provocare constă asigurarea acceptării proiectelor de infrastructură energetică de către populația locală; este convins că acceptarea de către cetățeni și factorii de decizie și încrederea acestora pot fi câștigate doar prin organizarea de dezbateri deschise și transparente premergătoare luării de decizii privind proiectele de infrastructură energetică;

95.

solicită Comisiei să evalueze dacă sunt preferabile modernizarea și îmbunătățirea coridoarelor energetice existente în locul creării de noi coridoare, având în vedere rentabilitatea și acceptarea de către public;

96.

solicită o mai bună informare în ceea ce privește importanța rețelelor energetice în cadrul Uniunii Europene; invită Comisia să ia în considerare organizarea unei campanii specifice de informare și de comunicare cu privire la rețelele energetice din UE adresată publicului național și local;

97.

constată că investițiile în rețele sunt ciclice și ar trebui abordate într-o perspectivă istorică; subliniază faptul că o mare parte din infrastructurile construite în ultimele decenii pentru a interconecta uzinele de energie centralizată sunt vechi; subliniază faptul că societatea se așteaptă la optimizarea costurilor pentru menținerea în funcțiune a infrastructurilor existente și pentru crearea de noi infrastructuri prin intermediul parteneriatelor de tip public-privat și prin dezvoltarea de instrumente financiare inovatoare; subliniază necesitatea de a stabili cu exactitate cerințele privind infrastructura și de a evita crearea unui blocaj de surplus de capacitate, luând în considerare pe deplin potențialul eficienței energetice rentabile;

98.

subliniază că funcționarea eficientă a pieței ar trebui să acopere o mare parte din costurile pentru investițiile necesare în infrastructură, în temeiul principiilor alocării corespunzătoare a costurilor, transparenței, nediscriminării și rentabilității, precum și în conformitate cu principiul „utilizatorul plătește”; solicită Comisiei să evalueze dacă reglementările actuale în domeniul stimulentelor sunt suficiente pentru a transmite pieței semnalele necesare și care sunt măsurile suplimentare necesare, inclusiv măsurile pentru ameliorarea normelor de alocare a costurilor;

99.

consideră că, dacă nu există o alternativă în materie de reglementare și piața nu poate acoperi investițiile necesare, fondurile EU pot fi necesare pentru a finanța un număr limitat de PIE, care nu sunt viabile din punct de vedere comercial ca urmare a caracteristicilor lor specifice, dar a căror dezvoltare este necesară pentru îndeplinirea obiectivelor politicii energetice a UE; consideră că finanțarea publică poate fi folosită ca pârghie pentru obținerea de finanțare privată prin crearea unei combinații inovatoare de instrumente financiare, cu condiția să nu denatureze concurența;

100.

observă că Fondul european de dezvoltare regională are o contribuție masivă la finanțarea proiectelor de infrastructură energetică și a altor proiecte de infrastructură și subliniază rolul semnificativ al politicii de coeziune la nivel local și regional în privința eficienței energetice și a atingerii obiectivelor Uniunii privind energia din surse regenerabile;

101.

subliniază faptul că fondurile structurale și de coeziune ar trebui să fie în continuare un element de bază pentru proiectele noastre de infrastructură; consideră că este eronată orice încercare de a crea noi fonduri sectoriale din fondurile politicii de coeziune;

102.

invită Comisia să se asigure că finanțarea investițiilor în infrastructură are loc pe baza situației de pe piață pentru a împiedica denaturarea concurenței și crearea unor false stimulente pentru investiții și că se evită fluctuațiile nejustificate între statele membre, cu condiția însă să fie apărat și interesul public, în special la nivel local și regional și în zonele cu particularități geografice specifice, precum insulele, regiunile muntoase și regiunile cu o densitate foarte scăzută a populației, printr-o finanțare publică limitată, ceea ce trebuie să ducă la o combinație inovatoare de instrumente financiare care să stimuleze investițiile private;

103.

consideră că Uniunea Europeană ar trebui să finanțeze proiectele neatractive din punct de vedere comercial, care nu pot atrage investitori privați, dar sunt esențiale pentru conectarea regiunilor izolate ale UE la rețelele europene de gaz și energie electrică, ca parte integrantă a creării unei piețe energetice unificate a Uniunii Europene;

104.

solicită Comisiei să permită finanțarea publică numai pentru statele membre care au transpus în întregime actuala legislație a UE și o aplică în mod corect, inclusiv regulamentele prevăzute în cadrul celui de-al treilea pachet privind piața internă;

105.

invită Comisia să revizuiască normele privind ajutoarele de stat în ceea ce privește infrastructura energetică și, dacă este necesar, să prezinte propuneri de modificare a acestor norme pentru a permite statelor să încurajeze modernizarea infrastructurii; invită Comisia, în același timp, să emită un nou document de orientare privind finanțarea publică a proiectelor și legislația actuală privind ajutorul de stat, care să stabilească criterii clare pentru finanțarea publică a infrastructurii energetice; subliniază că acest document trebuie să fie elaborat în comun de DG Energie, DG Concurență și DG Dezvoltare regională, în scopul de a elimina orice incoerențe din normele Comisiei;

106.

solicită să se țină seama de principiul geografic la alocarea subvențiilor în domeniul energiei atât pentru infrastructură, cât și pentru C&D, pe baza obiectivelor strategice; în plus, insistă că regiunile dezvoltate ar trebui să primească în continuare subvenții, numai dacă activitățile subvenționate sunt realizate în parteneriat cu regiuni mai puțin dezvoltate;

107.

subliniază faptul că un cadru de reglementare stabil, previzibil și adecvat, care include rate adecvate de rentabilitate și stimulente pentru noi infrastructuri, este esențial pentru a promova investițiile atât în privința transportului, cât și a distribuției de energie; subliniază faptul că autoritățile de reglementare ar trebui să favorizeze punerea în aplicare a noilor tehnologii prin stimulente de piață și proiecte-pilot;

108.

consideră că fondurile private pot facilita construirea la timp a infrastructurii energetice necesare, dat fiind că magnitudinea provocării pe care o constituie infrastructura este atât de mare încât mijloacele private trebuie să fie deblocate în mod corespunzător; consideră că, întrucât investitorii privați își asumă provocarea legată de infrastructură, Comisia ar trebui să stabilească orientări clare pentru implicarea actorilor de pe piață și a investitorilor privați în așa-numitele „linii comerciale”; consideră că preocupările legate de eventualul impact asupra funcționării pieței pot fi depășite dacă liniile comerciale sunt obligate să aloce pieței întreaga lor capacitate;

109.

subliniază faptul că trebuie să se folosească pe deplin instrumentele de piață, inclusiv (îmbunătățirea normelor de alocare a costurilor, obligațiunile pentru proiecte specifice, fondurile de tip revolving, fondurile de investiții în domeniul energiei din surse regenerabile, garanțiile de împrumuturi, mecanismele non-comerciale de partajare a riscului, stimulentele pentru finanțarea parteneriatelor de tip public-privat, parteneriatele cu BEI - prin ameliorarea capacității de intervenție și a resurselor disponibile ale BEI- și folosirea venitului din licitațiile în cadrul ETS pentru proiectele în domeniul surselor regenerabile de energie și al eficienței energetice, precum și, după caz, alte instrumente financiare inovatoare; invită Comisia să aibă în vedere capacitatea financiară și condițiile de piață din statele membre mai puțin dezvoltate;

110.

subliniază importanța unei colaborări mai strânse și mai eficiente cu sectorul privat și cu instituțiile financiare, în special cu Banca Europeană de Investiții și cu Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, pentru promovarea finanțării necesare, în special pentru proiectele transfrontaliere prioritare; invită Comisia să încerce și alte instrumente financiare inovatoare și să susțină promovarea creării de parteneriate de tip public-privat, pentru care autoritățile locale, regionale și naționale furnizează stimulente, precum și cadrul legislativ și sprijinul politic necesar; subliniază, în acest context, necesitatea dezvoltării asistenței tehnice și a ingineriei financiare la nivelul autorităților locale și regionale pentru a sprijini actorii locali în crearea unor proiecte de eficiență energetică, de exemplu prin folosirea mecanismului de asistență tehnică ELENA, gestionat de BEI, și a experienței dobândite de societățile de servicii energetice, dacă acestea se referă la infrastructura de eficiență energetică;

111.

sprijină ideea de a emite obligațiuni europene comune pentru proiecte pentru finanțarea necesităților semnificative de infrastructură și a proiectelor structurale ale Europei în cadrul agendei UE 2020, inclusiv noua Strategie privind dezvoltarea infrastructurii energetice; consideră că obligațiunile pentru proiecte specifice ale UE ar asigura investițiile necesare și ar crea suficientă încredere pentru a permite proiectelor majore de investiții să atragă sprijinul de care au nevoie și ar deveni astfel un mecanism important pentru obținerea unui efect de pârghie maxim generat de fondurile publice; subliniază faptul că, în măsura în care Europa tinde către o dezvoltare durabilă, aceste proiecte trebuie să contribuie, de asemenea, la transformarea ecologică a economiilor noastre;

112.

consideră, în special că obligațiunile pentru proiecte specifice ale UE pot deveni un instrument financiar esențial pentru investițiile necesare în infrastructura energetică din Europa, ajutând întreprinderile private implicate în proiecte să atragă fonduri pe piața de capital din partea investitorilor; invită Comisia să prezinte rapid o propunere legislativă privind obligațiunile pentru proiecte specifice ale UE;

113.

subliniază importanța dezvoltării de către autoritățile de reglementare a unei metodologii comune pentru alocarea costurilor în proiectele de infrastructură transfrontaliere, deoarece aceste stimulente pentru infrastructura rețelelor sunt caracterizate de multe disfuncționalități ale pieței, provocate, în principal, de monopolul natural și de lipsa concurenței;

114.

remarcă importanța unor tarife transparente, proporționale și nediscriminatorii în vederea asigurării unei alocări adecvate a costurilor pentru investițiile în infrastructura transfrontalieră și internă de transport de energie, impactul transfrontalier contribuind în mod semnificativ la realizarea obiectivelor UE din domeniu, la stabilirea unor prețuri echitabile pentru consumatori și la ameliorarea competitivității; îndeamnă statele membre să se abțină de la aplicarea unor tarife reglementate excesiv de scăzute; salută propunerea REMIT a Comisiei;

115.

reamintește că al treilea pachet prevede obligația autorităților de reglementare, ca la stabilirea tarifelor, să evalueze investițiile nu numai pe baza beneficiilor în respectivul stat membru, ci și pe baza beneficiilor la nivelul întregii UE; îndeamnă ACER să garanteze că membrii săi respectă această obligație; solicită Comisiei să analizeze în continuare, în cazul în care costurile și beneficiile nu pot fi alocate în mod echitabil prin stabilirea de tarife, dacă mecanismele de compensare, bazate pe transparență deplină, s-ar putea dovedi utile pentru aprobarea proiectelor transfrontaliere sau a proiectelor interne relevante, necesare pentru atingerea obiectivelor UE în domeniul energiei;

116.

subliniază importanța creșterii capacității rețelelor energetice de a se interconecta la nivel transfrontalier și evidențiază importanța asigurării finanțării necesare pentru a realiza obiectivele stabilite, inclusiv coeziunea teritorială;

117.

solicită introducerea unor instrumente financiare îmbunătățite ale UE cu scopul de a sprijini eforturile autorităților regionale și locale în materie de investiții în producția durabilă de energie;

118.

salută inițiativa Comisiei de a prezenta în 2011 o propunere care să abordeze alocarea de costuri în cadrul unor proiecte complexe din punct de vedere tehnologic sau transfrontaliere, deoarece acest lucru este considerat unul dintre principalele obstacole în calea dezvoltării infrastructurii transfrontaliere, și crearea un nou instrument financiar menit să sprijine proiectele prioritare pentru perioada 2014-2020;

119.

consideră că este important ca pe viitor să se acorde mai multă atenție garanțiilor financiare pentru investiții și ca dezvoltarea cadrului de finanțare propus să fie realizată în conformitate cu planificarea pentru perioada bugetară 2014-2020;

120.

consideră că toate conductele externe și alte rețele de energie care intră pe teritoriul Uniunii Europene ar trebui să fie reglementate prin acorduri interguvernamentale transparente în conformitate cu normele pieței interne, inclusiv normele privind accesul terților, clauzele privind destinația, supravegherea alocării și gestionarea blocajelor, durata contractelor și clauzele de achiziție garantată (take-or-pay); invită Comisia să garanteze că actualele și viitoarele acorduri comerciale și referitoare la conducte respectă acquis-ul european privind energia și să ia măsuri dacă este necesar;

121.

invită Comisia să restricționeze în continuare acordarea de derogări privind accesul terților la infrastructura energetică, iar cele acordate să fie revizuite pentru a se stabili dacă mai sunt necesare; subliniază faptul că finanțarea publică sau sprijinul pentru proiecte prin intermediul unor instrumente de tipul obligațiunilor pentru proiecte specifice sprijinite de BEI, etc., ar trebui să reducă sau să elimine nevoia derogărilor privind accesul terților;

122.

încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului, Comisiei și statelor membre.

5.2.2013   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene