15.11.2012   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 351/1

1.1

În opinia CESE, o creștere durabilă, sustenabilă și inteligentă este imposibilă în absența unui proces de recuperare a decalajelor. Așadar, obiectivul triplu al Strategiei Europa 2020, și anume o creștere inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii este, în esență, adecvat; totuși, pentru a fi realizat, sunt necesare un mix bine echilibrat de politici macroeconomice, precum și reforme structurale și instrumente mai numeroase și de o mai bună calitate.

1.2

Realizarea inteligentă a strategiei este cu atât mai importantă în această perioadă caracterizată de numeroase provocări majore. Este recomandabil să se completeze și să se definească cu mai mare precizie strategia existentă, adaptând-o la noua situație politică, economică și socială. Obiectivul ar trebui să fie atingerea unui nou echilibru între responsabilitate și solidaritate.

1.3

În cadrul acestei necesare schimbări de orientare, Uniunea ar trebui să demonstreze existența voinței politice și a unei viziuni concrete în favoarea unei integrări substanțiale mai profunde. În paralel, diversele forme de cooperare pe mai multe niveluri între statele membre și regiuni trebuie să fie, de asemenea, îmbogățite, pentru a se realiza „mai multă Europă” și „o Europă mai bună”.

1.4

În opinia CESE, este necesar să se continue consolidarea guvernanței în serviciul politicii economice și de dezvoltare, să se sporească diversitatea și cantitatea fondurilor publice și să fie sprijinită accelerarea reformelor structurale în statele membre.

1.5

CESE consideră că poate adera la abordarea generală și la orientarea proiectelor de reglementare prevăzute pentru punerea în aplicare a Strategiei Europa 2020, cum ar fi cadrul financiar multianual (CFM) și cadrul strategic comun.

1.6

În plus, CESE subliniază că măsurile care urmăresc să îmbunătățească stabilitatea, creșterea și ocuparea forței de muncă și să reducă sărăcia nu sunt suficiente, fiind deci indispensabilă îmbogățirea instrumentelor existente.

1.7

Este necesar să fie clar definită repartiția responsabilităților între Uniune și Statele membre. Măsurile adoptate pentru a consolida bazele creșterii, cum ar fi uniunea bancară europeană (reglementarea, supravegherea, salvarea unor instituții bancare și garantarea depozitelor în sectorul bancar european) sau emisiunea de obligațiuni legate de proiecte, constituie o etapă importantă și trebuie accelerată punerea lor în aplicare. Rolul Băncii Centrale Europene trebuie consolidat.

1.8

CESE consideră că în materie de politică de dezvoltare nu este suficient să fie definite doar „cadrele”. Realizarea obiectivelor poate fi accelerată sporind investițiile cu țintă precisă și realizând la nivel european programe paneuropene, transsectoriale și multidimensionale. Dat fiind că în multe țări realizarea reformelor structurale este în prezent o chestiune decisivă, politica de dezvoltare trebuie să încurajeze acest proces.

1.9

Pentru a garanta combinarea creșterii „inteligente” cu cea „favorabilă incluziunii”, una dintre posibilități este stabilirea ca obiectiv a creșterii gradului de ocupare a forței de muncă și sprijinirea rețelelor care acoperă o gamă largă de activități. În acest scop, este necesară sporirea concurenței în mai multe sectoare ale pieței unice.

1.10

Cu toate acestea, politica de coeziune nu poate să rămână axată în mod unilateral pe promovarea creșterii economice și pe competitivitate. Toate fondurile și programele trebuie orientate mai puternic către obiectivele sociale ale Strategiei Europa 2020, cum ar fi ocuparea forței de muncă, serviciile sociale, combaterea sărăciei, educația și formarea etc.

1.11

CESE consideră că anumite propuneri referitoare la perioada 2014-2020 cum ar fi, de exemplu, elaborarea strategiilor macroregionale, trebuie să fie sprijinite prin structurile necesare.

1.12

Un bun exemplu de integrare mai strânsă ar putea fi „Mecanismul Conectarea Europei”, extins la alte obiective europene comune și înglobând și resursele sectorului privat.

1.13

Armonizarea Strategiei Europa 2020 și politica de coeziune necesită și o concepție teritorială la scară europeană, însoțită de instrumente corespunzătoare. Trebuie accelerată elaborarea unei strategii europene de dezvoltare teritorială.

1.14

CESE consideră că este indispensabil ca experții și publicul să fie mai strâns asociați la elaborarea deciziilor și propune în consecință definirea unui al doisprezecelea obiectiv tematic în cadrul strategic comun, având ca scop consolidarea „comunicării și dialogului cu societatea civilă”.

2.1

În ultimii ani – pe de o parte, din cauza schimbărilor la scară planetară și, pe de altă parte, din cauza extinderii UE, precum și din cauza crizei și a modului de a reacționa al Europei – Uniunea a devenit un ansamblu mai complex, de fapt cu mai multe viteze, iar divergențele dintre interesele statelor membre s-au accentuat.

2.2

Riscul de conflicte sociopolitice și rolul forțelor politice extremiste au crescut. Este de așteptat ca lupta împotriva crizei economice, financiare, sociale și de solidaritate să rămână principala prioritate a Europei până la mijlocul actualului deceniu. Din nefericire, producția înregistrează o scădere semnificativă în numeroase state membre. Stabilitatea financiară și creșterea economică intră în conflict, iar în absența creșterii economice, eforturile de a realiza stabilitatea se fac în detrimentul solidarității.

2.3

Strategia Europa 2020 nu a fost concepută pe aceste baze. Ea ține seama de criză, dar nu a anticipat că aceasta va fi de o asemenea amploare sau de o asemenea durată.

2.4

UE are nevoie în același timp de o consolidare bugetară și de un program de creștere eficient. Există o anumită speranță că reducerea cererii generată de consolidarea bugetară necondiționată poate fi compensată pe termen lung, dacă se concepe consolidarea în mod inteligent și echilibrat.

2.5

În opinia CESE, cadrul financiar multianual propus de Comisie pentru perioada 2014-2020 este un compromis relativ acceptabil. Dacă se reușește creșterea resurselor proprii ale UE, utilizarea lor mai eficientă și eficace și orientarea lor directă către obiectivele Strategiei Europa 2020 și către reformele structurale, se va putea aduce o contribuție la dezvoltarea economică.

2.6

În schimb, propunerea nu abordează suficient problemele legate de recuperarea decalajelor și nici tensiunile sociale. Țările donatoare și-au epuizat capacitățile acordând ajutoare financiare (incontestabil substanțiale) țărilor confruntate cu probleme de echilibru bugetar.

2.7

Politica de coeziune nu poate să rămână axată în mod unilateral pe promovarea creșterii economice și pe competitivitate. Toate fondurile și programele trebuie orientate mai puternic către obiectivele sociale ale Strategiei Europa 2020, cum ar fi ocuparea forței de muncă, serviciile sociale, combaterea sărăciei, educația și formarea etc.

2.8

În domeniul politicii de coeziune se pregătesc schimbări destul de importante. Accentul se va pune de acum înainte pe consolidarea condițiilor macro- și microeconomice și pe convergența teritorială. Cu toate acestea, se impune o schimbare de paradigmă, dacă se dorește realizarea unei creșteri favorabile incluziunii, în conformitate cu Strategia Europa 2020. Resursele consacrate politicii de coeziune nu sunt „donații” și nici „subvenții”, ci se înscriu în cadrul politicii europene de plasamente și investiții și, în această capacitate, sunt însoțite de cerințe privind eficacitatea punerii în aplicare.

2.9

În interesul unei creșteri economice durabile și favorabile incluziunii, în paralel cu criteriile tradiționale, crește și rolul determinant al anumitor factori „soft” (de exemplu situația sanitară și demografică, nivelul și dinamica educației și a formării etc.), iar cerințele privind un mediu sănătos devin mai presante. Cele mai recente documente menționează doar în trecere posibilitatea de a acorda acestui domeniu ajutoarele europene necesare.

2.10

Comisia Europeană a prezentat o propunere de deschidere a pieței forței de muncă cu obiectivul inversării tendințelor defavorabile. Subvențiile pot redinamiza simultan și cererea, și oferta. În special, este important să se vegheze la transferabilitatea pensiilor și la eliminarea diverselor obstacole juridice, administrative și fiscale.

3.1

Dezvoltarea dinamică pe care o are în vedere Strategia Europa 2020 nu se traduce, cum ar fi de dorit, prin simplificarea sistemului instituțional, acest scop putând fi atins prin îmbunătățirea eficacității acestuia și dezvoltarea proporțională a instrumentelor.

3.2

În situațiile cele mai dificile, este esențial ca resursele intelectuale să fie exploatate la maximum. Este justificat să se consolideze organismele, permanente sau temporare, competente în materie de analiză, de consiliere, de monitorizare și de previziune, care lucrează alături de organele legislative și executive. De exemplu, merită atenție elementele următoare:

3.3

Este esențial să se garanteze transparența funcționării Uniunii și să se consolideze democrația participativă. Ar fi util ca forumurile internet să fie mult mai intens folosite sau, atunci când este preferabil ca schimburile de opinii să aibă loc prin discuții față în față, să se organizeze și/sau să se sprijine conferințe la nivel înalt, de anvergură, și să se organizeze în paralel dezbateri în parlamentele naționale. Se propune consolidarea comunicării UE, prin publicarea anumitor negocieri ale UE; într-un număr limitat de cazuri, ar trebui ca fiecare să poată exercita o monitorizare pe internet sau să acceseze o decizie de vot.

3.4

Obiectivul triplu al Strategiei Europa 2020 este deosebit de ambițios. În schimb, așa cum CESE a subliniat în mai multe avize, există o neconcordanță între calendarul stabilit și resursele disponibile, în special având în vedere experiența „istorică”, mai degrabă negativă în cazul strategiei „de la Lisabona” și mai degrabă pozitivă în cazul măsurilor rapide și eficace de guvernanță economică, menționate anterior.

3.5

Din punctul de vedere al procedurilor și punerii în aplicare, măsurile și proiectele de reglementare preconizate în scopul realizării obiectivelor Strategiei Europa 2020 și al utilizării fondurilor structurale și de coeziune nu reflectă decât sumar învățămintele trase în perioada de programare care se încheie în 2013.

3.6

Principiile și propunerile tematice enunțate în cadrul strategic comun oferă bune șanse de a ajunge la „mai multă Europă” și la „o Europă mai bună”. Cu toate acestea, ele nu sunt suficiente pentru concretizarea acestor șanse. Pentru stabilirea detaliilor, anumite țări ar trebui să-și revizuiască modul în care abordează procesul de reflecție legat de programare.

3.7

Pe parcursul ultimelor decenii, s-a constatat apariția unei abordări europene la scară largă, adaptabilă la nivel regional, în principal în domeniul cercetării-dezvoltării și al marilor investiții în infrastructură (în acest ultim caz, o astfel de abordare fiind inevitabilă, având în vedere natura misiunii). Strategiile UE, inclusiv cele 11 obiective tematice, sunt incomplete în ceea ce privește politicile economice sectoriale și programele multidimensionale de dezvoltare teritorială.

3.8

În viitoarea strategie de dezvoltare teritorială trebuie să se definească obiective și instrumente care să încurajeze cooperarea economică și socială la nivel macroregional, în special în domeniile următoare:

3.9

Ultimul deceniu a fost marcat, pe de o parte, de posibilitățile oferite de sistemele urbane și, pe de altă parte, de tensiunile tot mai palpabile și aproape imposibil de gestionat care s-au acumulat în aceste sisteme.

3.10

Crearea de rețele între aglomerări urbane, poli și centre de concentrare de activități foarte dezvoltate legate de noțiunea de excelență ar putea constitui bune exemple de dezvoltare dinamică și favorabilă incluziunii și în același timp durabilă.

3.11

Prin extinderea componentelor infrastructurilor la orientările tematice impuse de integrarea politică, instituțională, economică și socială, viziunea unei Europe interconectate – care se înscrie în cadrul strategiilor macroregionale – ar putea conduce la o îmbunătățire sensibilă a eficacității la nivel macroeconomic. Această extindere nu ar intra în contradicție cu o repartizare proporțională și echitabilă a resurselor.

3.12

Într-un aviz anterior, CESE a recomandat deja definirea unui nou cadru financiar european pentru conceperea de proiecte integrate de „interes european special”.

3.13

Punerea integrală în aplicare a unei comunități europene a energiei merită avută în vedere, dat fiind că, dacă va avea sprijin politic, UE ar putea vorbi la unison în forumurile mondiale și, în plus, ar putea susține mai eficient aspectele strategice, economice, sociale și de mediu.

3.14

În absența unui progres conceptual la nivel european, definirea proiectelor de reglementare și a cadrelor financiare pentru perioada 2014-2020 va crea o nouă presiune, care va încuraja statele membre să caute soluții individuale, care deseori sunt mai puțin eficiente.

3.15

CESE s-ar putea dovedi la înălțimea misiunii sale dacă ar putea, având în vedere alcătuirea sa, să exprime, în cunoștință de cauză și potrivit unei metodologii detaliate, cunoașterea care reflectă relațiile dintre interesele economice, valorile sociale și criteriile care determină durabilitatea creșterii.

4.1

Strategia Europa 2020, sistemul de reglementare elaborat pentru a sprijini punerea în aplicare a fondurilor de coeziune după 2014 și cadrul strategic comun dovedesc recunoașterea elementelor pe care le implică o dezvoltare integrată.

4.2

Cu toate acestea, CESE consideră că în afara acestei conștientizări, concurența mondială necesită și conceperea și punerea în practică a unor programe mai concrete și mai generale.

4.3

Creșterea inteligentă și favorabilă incluziunii, vizată de Strategia Europa 2020, are ca principal obiectiv, la nivel macro, creșterea capacității de producție și de incluziune a Uniunii, în timp ce, la nivel micro, trebuie asigurată îmbunătățirea constantă și durabilă a calității vieții cetățenilor din Uniune, pe baza unei creșteri calitative și cantitative a gradului de ocupare a forței de muncă.

4.4

Pentru a obține eficiență și eficacitate, planificarea utilizării resurselor europene trebuie să țină seama de faptul că există activități interconectate și interdependente, care pot fi reprezentate ca o rețea integrată specifică și multidimensională.

4.4.1

În cazul obiectivelor transsectoriale, care pot fi considerate relevante la nivel macro și care deci influențează competitivitatea UE, trebuie să se acorde atenție organismelor aflate într-o relație de producție sau de prestare de servicii, care participă la procesul de dezvoltare sau sunt influențate direct de acesta.

4.4.2

În procesul de programare trebuie să se țină seama și de rețelele teritoriale (regionale și locale) ale actorilor (beneficiarilor) implicați în procesul respectiv, precum și de sistemul de relații dintre aceștia.

4.5

Analiza și planificarea acestor două sisteme de interdependență și sprijinirea lor la nivelul Uniunii vor face posibilă obținerea efectului combinat de creștere inteligentă și favorabilă incluziunii.

4.6

De la încheierea precedentului deceniu până în prezent, în mare parte datorită infrastructurilor dezvoltate cu ajutorul resurselor europene, structura teritorială a proceselor de producție în Europa s-a modificat în profunzime, antrenând în regiunile cele mai puțin dezvoltate o dezvoltare a instrumentelor și a culturii de producție, reînnoirea sistemului de educație și a formării profesionale, îmbunătățirea gradului de ocupare a forței de muncă și creșterea veniturilor și a consumului.

4.7

Configurarea structurii spațiale a economiei este determinată de condițiile care pot fi asigurate la nivelul micro; aceste condiții sunt strâns legate de criteriul „durabilității” definit în Strategie.

4.8

Anumiți factori sunt determinanți, în special calificarea și vârsta forței de muncă, formarea profesională, nivelul general de cultură a muncii, creșterea numărului de locuri de muncă și calitatea serviciilor. Starea se sănătate a populației locale, calitatea mediul și, desigur, nivelul de dezvoltare a infrastructurilor comerciale și materiale, precum și a sistemelor logistice sunt factori importanți.

4.9

Competitivitatea Europei depinde în mare parte de o astfel de evoluție coordonată, capabilă să conecteze nivelul micro- și cel macroeconomic.

4.10

Reorientarea resurselor poate fi justificată, cu condiția ca acestea să fie utilizate eficient și rațional, deoarece:

4.11

Se admite în general că, în ceea ce privește ajutorul european acordat sectoarelor economice, acesta (în special atunci când ia forma subvențiilor) se dovedește cel mai necesar în cazul activităților cu caracter inovator desfășurate de întreprinderile mici și în domenii industriale în declin, care suferă mutații structurale. În interesul unei creșteri inteligente și totodată favorabile incluziunii sau al recuperării decalajelor, atunci când este vorba de rețele de producție, noțiunea de „întreprindere” ar putea, în anumite regiuni și localități cu un ritm de dezvoltate mai lent, să necesite extinderea sprijinului acordat IMM-urilor.

4.12

În cazul lanțurilor de inovare, al clusterelor și al sistemelor de producție locale, a căror funcționare este absolut satisfăcătoare, se poate pune întrebarea dacă nu s-ar putea avea în vedere asigurarea unei mai mari flexibilități, pe de o parte, pentru marile întreprinderi bine înrădăcinate într-o anumită regiune și, pe de altă parte, pentru furnizori, oferindu-le o finanțare diversificată și combinată.

4.13

Elaborarea strategiilor multidimensionale poate fi ilustrată de domeniul sănătății. Rețeaua legată de industria sănătății se întinde de la sănătate și educația de mediu, trecând prin formare până la diferite sectoare de producție conexe, cu participarea sectorului de mediu, sectorului sănătății, turismului medical, cercetării biologice, fabricării de echipamente și învățământului superior asociat, parcurilor industriale și de inovare, precum și a IMM-urile care activează în domeniu; în același timp, toate aceste domenii interacționează cu astfel de rețele. În acest context, economia vârstei a treia joacă un rol tot mai important.

4.14

CESE a analizat, în mai multe studii, importanța economiei sociale ca factor determinant al politicii de creștere favorabile incluziunii.

4.15

Interacțiunea economică și financiară dintre activitățile care se pot desfășura în rețele de tipul celor citate ar putea avea efecte semnificative asupra restructurării bugetelor statelor membre, ceea ce ar conduce apoi la modificarea abordării și atitudinii societății.

4.16

Abordarea macroregională a dezvoltării ar consolida restructurarea teritorială europeană policentrică, ceea ce ar permite accelerarea, pe de o parte, a necesarei concentrări a activităților și, pe de altă parte, diviziunea muncii în cadrul rețelei, prin valorificarea diverselor contexte locale, ceea ce ar sluji idealului durabilității.

15.11.2012   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 351/6

1.1

Obiectivul prezentului aviz este acela de a contribui la informare, la dezbaterea și la eventuala aprofundare, la nivelul UE, a măsurilor (cu sau fără caracter legislativ) de protecție a tinerilor și copiilor în fața unui anumit tip de publicitate care fie se folosește în mod abuziv de copii în reclamele sale, fie li se adresează în mod nociv sau îi expune în orice fel unor mesaje dăunătoare pentru buna lor dezvoltare fizică, mentală și morală.

1.2

Este în joc protecția drepturilor fundamentale ale copiilor în UE, așa cum au fost definite în Convenția Națiunilor Unite, la articolul 24 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene și la articolul 3 alineatul (3) din TUE. Aceste drepturi au fost interpretate corespunzător în Comunicarea Comisiei „Către o strategie UE privind drepturile copilului” [COM(2006) 367 final], în „Programul multianual privind protecția copiilor care utilizează internetul și alte tehnologii de comunicare” [COM(2008) 106 final] (1) și în „Agenda UE pentru drepturile copilului” [COM(2011) 60 final].

1.3

Publicitatea care se folosește în mod abuziv de copii, în scopuri fără nicio legătură cu aspectele care îi privesc în mod direct, lezează demnitatea umană, atentează la integritatea fizică și mentală a acestor copii și trebuie interzisă.

1.4

Publicitatea adresată copiilor implică riscuri suplimentare în funcție de grupa de vârstă vizată, cu consecințe dăunătoare asupra sănătății fizice, psihice și morale. Printre consecințele deosebit de grave se numără incitarea la un consum excesiv, care duce la îndatorare, și consumul de produse alimentare sau de alt tip care se dovedesc nocive sau periculoase pentru sănătatea fizică și mentală.

1.5

În general, un anumit tip de publicitate, prin conținuturile sale deosebit de violente, rasiste, xenofobe, erotice sau pornografice, afectează – uneori ireversibil – dezvoltarea fizică, psihică, morală și civică a copiilor, provocând comportamente violente și sexualizarea timpurie la copii.

1.6

CESE consideră că aceste chestiuni trebuie analizate în profunzime și reglementate la nivel comunitar, în conformitate cu principiile subsidiarității și proporționalității, nu numai pentru că este în joc garantarea efectivă a protecției drepturilor fundamentale, ci și pentru că diversitatea reglementărilor naționale pune în pericol buna funcționare a pieței interne. În acest sens, Comitetul recomandă adoptarea la nivelul UE, cu caracter general, a unei vârste minime pentru publicitatea adresată în mod specific copiilor.

1.7

CESE crede că trebuie să se pună un accent special pe dezvoltarea capacităților, informarea și formarea copiilor, încă de la cea mai fragedă vârstă, cu privire la utilizarea corectă a tehnologiilor informației și la interpretarea mesajelor publicitare; aceste materii ar trebui incluse în programele școlare de la toate nivelurile. De asemenea, părinții ar trebui să aibă capacitatea de a-și ajuta copiii în interpretarea mesajelor publicitare.

1.8

CESE este de părere că cetățenii în general și în special familiile și profesorii ar trebui să fie de asemenea informați și formați pentru a-și putea îndeplini mai bine funcția de ocrotire a copiilor.

1.9

CESE face apel la agențiile de publicitate și la sponsori ca, în cadrul inițiativelor de autoreglementare și coreglementare – care au fost deja adoptate și care urmează să fie promovate –, să adopte și să aplice cele mai înalte niveluri de protecție a drepturilor copilului și să se asigure că sunt respectate.

1.10

CESE consideră că cadrul juridic comunitar nu se ridică la înălțimea necesităților actuale de protecție a drepturilor copiilor în ce privește comunicările comerciale (în special cele transmise prin intermediul mijloacelor de comunicare audiovizuale, al internetului și al rețelelor sociale) și solicită Comisiei să analizeze de urgență necesitatea adoptării unor măsuri mai restrictive, cu caracter transversal, care să garanteze efectiv respectarea acestor drepturi.

1.11

CESE face apel la Parlamentul European și la parlamentele naționale să-și continue cu hotărâre tradiția de apărare a drepturilor copiilor în acest domeniu special.

2.1

CESE susține o economie socială de piață, reglementată în mod adecvat, astfel încât să promoveze o concurență sănătoasă și loială și un nivel ridicat de protecție a consumatorilor, în vederea realizării unei piețe interne ca instrument de îmbunătățire a condițiilor de viață și de muncă ale europenilor, cu respectarea valorilor demnității umane, libertății, democrației, egalității, statului de drept și drepturilor omului.

2.2

În acest context, CESE recunoaște că publicitatea, în toate formele sale, joacă un rol foarte important, bine rezumat de International Advertising Association (IAA), în special de „diseminare a inovării, încurajare a creativității și a divertismentului, stimulare a concurenței și extindere a posibilităților de alegere”. De asemenea, CESE recunoaște că publicitatea are o importantă funcție de informare și clarificare pentru consumatori, care constituie motivul existenței sale și temeiul reglementării sale la nivelul UE.

2.3

Ar fi firesc ca o parte a unui aviz de această natură și cu un asemenea obiectiv să fie consacrată tematicii generale a influenței mass-mediei, în special a televiziunii, a internetului și a rețelelor sociale, care constituie cele mai importante vehicule ale mesajelor publicitare pentru tineri și copii, atât în calitate de utilizatori, cât și de simpli spectatori pasivi. De asemenea, ar fi utilă o analiză a diferitelor comportamente ale copiilor față de mijloacele de comunicare socială, în funcție de vârstă și de mediul social din care provin, incluzând aici cunoscutul fenomen al alegerii „eroilor” și a „modelelor sociale de comportament” sau a „stilurilor de viață” ca elemente definitorii ale personalității, exploatate de metodele publicitare (2). Totuși, din cauza spațiului limitat se vor considera cunoscute și acceptate toate aspectele legate de această temă, în special în ce privește rolul jucat de mijloacele de comunicare sus-menționate în informarea, formarea, educația și divertismentul tinerilor și timpul pe care aceștia li-l acordă, unele dintre aceste aspecte făcând obiectul altor avize ale CESE, deja elaborate sau în curs de elaborare (3).

3.1

În ce privește publicitatea care utilizează copiii, trebuie subliniate aspectele legate de demnitatea umană și de drepturile copilului, consacrate în diverse convenții internaționale și la nivelul Uniunii Europene, printre care se pot sublinia dispozițiile Cartei drepturilor fundamentale – articolele 1 și 2 litera (c) și în special articolele 24 și 32.

3.2

CESE consideră necesară o armonizare la nivelul UE, în sensul introducerii unei interdicții generale cu privire la publicitatea care utilizează imaginea copiilor în mod necorespunzător și abuziv, în domenii care nu au o legătură directă cu copiii.

4.1

Până la o anumită vârstă, copiii nu filtrează mesajele publicitare, mai ales atunci când acestea sunt excesive și marcate de repetarea la nesfârșit a aceluiași anunț, motiv pentru care tind să le considere pe toate adevărate, putând fi convinși să devină consumatori dependenți. Acest efect este cu atât mai puternic cu cât este mai defavorizat mediul socioeconomic din care provine copilul. Nici mesajele și avertismentele incluse în reclame nu sunt înțelese de copii și nu pot fi considerate un factor preventiv sau disuasiv.

4.2

Pe de altă parte, percepția publicității diferă în funcție de grupa de vârstă. Până la vârsta de cinci ani, copiii sunt incapabili să perceapă diferențele dintre emisiunile programate și anunțurile publicitare și, chiar și după această vârstă, nu pot recunoaște funcția persuasivă a publicității. Această capacitate nu se dezvoltă decât în jurul vârstei de opt ani, și nici atunci la toți copiii; chiar și așa, aceasta nu înseamnă că pot deja distinge faptul că mesajele sunt tendențioase, accentuând aspectele pozitive ale produsului în cauză și trecându-le cu vederea pe cele negative.

4.3

Atunci când copiii mai mari privesc publicitatea ca pe un factor de divertisment, impactul acesteia este mai puternic, iar capacitatea lor mai bună de procesare a mesajelor publicitare nu îi face în mod necesar imuni la publicitate și la scopurile acesteia, deoarece există și alte tehnici de convingere, mai sofisticate și la fel de eficiente, care le pot influența comportamentul.

4.4

Dezvoltarea competențelor cognitive și interpretative cu ajutorul programelor de educație mediatică are un impact pozitiv în ceea ce privește interacțiunea cu publicitatea. Totuși, un nivel superior de competență mediatică și o mai bună înțelegere a mecanismelor și efectelor publicității, atât la părinți, cât și la copii, nu constituie o soluție generală pentru combaterea efectelor nocive ale publicității destinate copiilor. Este esențială pregătirea copiilor pentru viitorul lor rol de consumatori, mizându-se pe competența mediatică și pe dezvoltarea capacităților de la cea mai fragedă vârstă. Aceasta nu rezolvă însă imediat problema impactului pe care îl are dimensiunea excesivă și repetitivă a reclamelor, și este posibil să nu ajungă la toți copiii, îndeosebi la cei provenind din medii socioeconomice defavorizate, care sunt afectați cel mai mult de efectele nocive ale publicității.

4.5

Studiile demonstrează că rolul mediator al familiei este important în atenuarea efectelor publicității. Cu toate acestea, tot mai adesea copiii, chiar și cei de vârstă fragedă, au acces la televizor și internet în camera proprie, ceea ce transformă această îndeletnicire într-o activitate solitară și necontrolată. Alt factor care sporește expunerea copiilor la anunțurile publicitare și la tehnicile de marketing este prezența crescândă a internetului în obiceiurile zilnice ale celor mai tineri. După cum se menționează, pe bună dreptate, în proiectul de raport al PE în curs de elaborare, „internetul este prietenul copiilor, de multe ori mai mult decât familia, școala și amicii” (4). Studii recente, cum ar fi Kids Online, arată că 38 % dintre copiii cu vârsta între 9 și 12 ani au deja un profil online, iar acest procent crește la 78 % în cazul copiilor cu vârsta între 13 și 16 ani. Multe mărci de jocuri și jucării au site-uri internet unde copiii se pot juca și amuza online, constituind în același timp ținta strategiilor de convingere și de fidelizare ale mărcilor respective.

4.6

Referitor în special la incitarea la consum excesiv, care duce la supraîndatorare, unele mesajele comerciale adresate copiilor pot stimula obiceiuri de consum marcate de exces, dând naștere unor dorințe artificiale care nu corespund necesităților reale și creând un concept fals de „fericire”. Statisticile arată că 54 % dintre adolescenți se simt supuși presiunii de a cumpăra anumite produse numai pentru că prietenii lor le au – cu alte cuvinte, consumul devine în cele din urmă un factor de incluziune socială.

4.7

Există o relație cauzală între expunerea la anumite reclame și cererile adresate părinților de a cumpăra anumite produse. Conflictele familiale legate de expunerea la publicitate și cererile de cumpărare apar în toate familiile, dar mai ales în cele de condiție socioeconomică inferioară, ai căror copii petrec mai mult timp în fața televizorului. Din cauza lipsei de mijloace financiare sau a capacității reduse de dialog, familiile cu venituri scăzute sfârșesc prin a fi afectate în mai mare măsură de publicitate.

4.8

Consumismul stimulat de publicitate are de asemenea ca efect adeziunea în număr mare a tinerilor și copiilor la anumite mărci, creând situații problematice pentru cei care nu au acces la acestea. Una dintre aceste situații este „hărțuirea prin marcă”(brand bullying) în mediul școlar, care îi afectează grav pe copiii care nu folosesc anumite mărci și pot genera comportamente deviante sau situații de mare nefericire personală, împingându-i uneori spre excludere, violență și suferință; acestea pot duce la rândul lor la intrarea în mediul infracțional, prin intermediul furtului.

4.9

Referitor la publicitatea care incită la consumul de produse alimentare nesănătoase sau de alt tip care sunt nocive sau periculoase pentru sănătatea fizică și mentală, trebuie subliniată influența copiilor în deciziile de cumpărare a alimentelor, în special în preferința pentru mâncărurile semipreparate sau pentru cele de tip fast food. Incitarea la obiceiuri alimentare nesănătoase reprezintă o constantă în publicitatea adresată copiilor. Obezitatea infantilă constituie deja o problemă enormă. Potrivit organizației Consumers International, la nivel mondial, unul din 10 copii este supraponderal sau obez; în prezent sunt înregistrați 22 de milioane de copii supraponderali sub vârsta de 5 ani, cauza principală a acestui fenomen fiind consumul de produse ultraprelucrate, bogate în zahăr și grăsimi.

4.10

Cifrele ce indică expunerea copiilor la anunțurile publicitare referitoare la alimente sunt ridicate, în special în timpul emisiunilor pentru copii, și sunt în creștere continuă, dată fiind utilizarea din ce în ce mai frecventă de către copii a canalelor de televiziune, a internetului și a rețelelor sociale. Pe de altă parte, caracteristicile reclamelor s-au schimbat, prin introducerea unor tehnici mai sofisticate de marketing al produselor, care le sporesc puterea de convingere (5).

4.11

Publicitatea poate avea consecințe și la nivelul tulburărilor de alimentație, cum ar fi anorexia sau bulimia. Copiii și adolescenții sunt expuși la modelul de corp și la imaginea personală a tinerilor care figurează în reclame. Frecvența unui tip de corp slab la tineri, în special la fete, accentuează un ideal de frumusețe care încurajează comportamente alimentare care le pot pune viața în pericol.

4.12

Asociația psihologilor nord-americani consideră chiar că publicitatea adresată copiilor cu vârsta mai mică de opt ani ar trebui limitată (sau interzisă), având în vedere incapacitatea acestora de a înțelege scopurile persuasive ale reclamelor. Această interdicție vizează limitarea consecințelor negative ale publicității în ceea ce privește promovarea obiceiurilor alimentare nesănătoase, declanșarea conflictelor între părinți și copii ca urmare a cererilor de cumpărare a produselor prezentate în reclame și expunerea la violență (6).

4.13

Comitetul consideră că aceste preocupări, deja incluse în legislația anumitor state membre (7) și a unor țări terțe, ar trebui asumate la nivelul UE, prin stabilirea unei vârste minime pentru publicitatea adresată în mod specific copiilor, după cum s-a propus deja în raportul deputatului european Kyriacos Triantaphylides (8) și s-a reiterat în Rezoluția PE din 22 mai 2012 (9).

5.1

În ce privește publicitatea care poate afecta grav dezvoltarea psihică și morală a copiilor, chiar și în cazurile în care nu li se adresează în mod special, merită subliniate situațiile în care publicitatea incită la violență sau la anumite tipuri de comportamente violente, ca în cazul reclamelor la jucării sau jocuri ce încurajează astfel de comportamente.

5.2

Studii demne de încredere demonstrează efectele nocive ale expunerii la violență prin intermediul anumitor reclame difuzate în mass-media audiovizuală, mai ales prin promovarea unor comportamente agresive, printr-o receptivitate sporită la violență și printr-o creștere a ostilității. Consumul de conținuturi violente poate afecta însăși sănătatea mentală, cauzând stări de anxietate, teamă, tulburări ale somnului și hiperactivitate.

5.3

Celebritățile figurează din ce în ce mai des în reclamele la produse care pot dăuna sănătății, cum ar fi alcoolul sau tutunul. Asocierea dintre aceste produse și un stil de viață considerat atrăgător stimulează dorința de consum și le creează o imagine pozitivă.

5.4

Dezvoltarea psihologică și morală normală a copiilor este afectată și de publicitatea cu conținut erotic sau pornografic, care încurajează comportamentele sexuale perverse, pervertite sau excesive. O parte semnificativă a publicității este de natură sexistă sau sexuală, utilizând femeia ca obiect de dorință și plasând-o adesea într-o poziție de inferioritate sau de servilism, dacă nu chiar de constrângere. Pe de altă parte, încărcătura sexuală excesivă sau conținuturile erotice (dacă nu chiar pornografice) cauzează sexualizarea timpurie a copiilor. În pofida faptului că diverse mărci celebre s-au văzut obligate să-și retragă anunțurile publicitare care contribuiau la hipersexualizarea copiilor, ca urmare a respingerii de către societatea civilă a utilizării abuzive de imagini ale corpului minorilor în reclame, nu există la nivelul UE o definiție juridică clară referitoare la asemenea situații.

5.5

Acest domeniu este reglementat în diverse state membre, însă în moduri foarte diferite, ceea ce împiedică buna funcționare a pieței interne și nu se justifică prin motive culturale fundamentale; de aceea, considerăm că ar merita examinat și la nivelul UE.

6.1

Dat fiind cadrul juridic actual, se impune constatarea că dispozițiile legale naționale și procedurile adoptate de specialiștii din domeniul publicității (înțeleasă în sensul mai larg de comunicare comercială) cu privire la copii nu sunt câtuși de puțin uniforme în diferitele state membre.

6.2

La rândul său, cadrul juridic al UE este nejustificat de complex, prea confuz și, în majoritatea cazurilor, transpus și pus în aplicare în mod diferit de la un stat membru la altul, după cum recunoaște Comisia însăși în Comunicarea sa „Un cadru coerent pentru creșterea încrederii în piața unică digitală a comerțului electronic și a serviciilor online” (10), în Raportul său privind protecția copiilor în lumea digitală (11) și în Strategia europeană pentru un internet mai bun pentru copii (12). Majoritatea statelor membre s-au limitat la o transpunere minimalistă a directivelor europene, pe când altele (13) aplică norme mai stricte, care merg până la interdicția publicității adresate minorilor (14).

6.3

Pe bună dreptate, niciuna dintre dispozițiile acquis-ului comunitar nu consideră că, pentru a proteja minorii și demnitatea umană, ar fi necesar să se efectueze vreun „control prealabil”, având în vedere necesitatea de respectare a principiilor fundamentale legate de libertatea de exprimare, conform doctrinei bine stabilite a Curții Europene a Drepturilor Omului cu referire la convenția europeană pe această temă.

6.4

Cu toate acestea, eroarea fundamentală își are originea în Recomandarea Consiliului din 1998 privind „un nivel comparabil și eficace de protecție a minorilor și a demnității umane”, în care predomină preocuparea față de „dezvoltarea competitivității industriei europene a serviciilor audiovizuale și de informare” și în care se consideră că intervenția în materie de conținuturi audiovizuale sau online care aduc atingere minorilor sau demnității umane nu intră în competențele legislative ale Uniunii Europene (15), apreciindu-se că aceste aspecte țin de „bunul-gust sau de decență” și nu fac obiectul reglementării comunitare (16).

6.5

Ca obligativitate generală, se solicită statelor membre doar să se asigure că emisiunile de televiziune (inclusiv comunicările comerciale) nu cuprind programe care ar putea afecta în mod grav dezvoltarea fizică, mentală și morală a minorilor, în special programe care conțin scene de pornografie sau de violență gratuită, decât dacă acestea sunt precedate de un „semnal sonor” sau însoțite de un „simbol vizual”, însă cu excepția cazurilor în care prin „programarea emisiunilor la anumite ore” sau prin „orice măsuri tehnice” se poate asigura faptul că minorii, „în situații normale, nu pot auzi sau vedea emisiunile respective”.

6.6

Invocând argumentul „posibilităților sporite de care dispun telespectatorii pentru a evita publicitatea” și fără a ține seama de condiția specifică a copilului ca „spectator pasiv”, legislația în vigoare a abandonat restricțiile privind includerea spoturilor publicitare, cu condiția ca acestea să nu aducă atingeri grave integrității programelor.

6.7

Singurele interdicții explicite existente în prezent la nivelul UE se referă exclusiv la produsele din tutun, la medicamentele și la tratamentele medicale disponibile numai pe bază de prescripție medicală, precum și la publicitatea „ascunsă” sau „subliminală”. Totuși, interdicțiile nu acoperă și „plasarea produselor” (deși se consideră că „în principiu, ar trebui interzisă”), dacă „telespectatorul este informat în mod corespunzător asupra existenței acesteia”. De asemenea, există „criterii stricte” pentru publicitatea la băuturile alcoolice.

6.8

Numai în acest ultim caz se precizează că publicitatea nu trebuie să aibă ca public-țintă minorii. În ceea ce privește toate celelalte aspecte legate de prejudiciile fizice, mentale sau morale care pot fi cauzate minorilor, cum ar fi incitarea directă (a minorilor) sau indirectă (a părinților acestora) la achiziționarea bunurilor și serviciilor prezentate în reclame, profitându-se de lipsa de experiență sau de credulitatea lor, sau publicitatea „inclusă în emisiunile pentru copii, referitoare la alimente sau substanțe cu efecte nutriționale sau fiziologice, cum ar fi grăsimile, acizii grași, sarea/sodiul și zaharurile”, normele în vigoare se limitează la o recomandare generală sau pur și simplu la o trimitere la „codurile de conduită”.

6.9

Trebuie subliniat, de asemenea, că Directiva privind practicile comerciale neloiale, deși conține o dispoziție privind practicile comerciale adresate „grupurilor de consumatori identificabili în mod clar ca fiind deosebit de vulnerabili”, în special din cauza „vârstei sau credulității”, nu a ajuns să fie interpretată ca o interzicere a practicilor sus-menționate și nici nu a fost transpusă sau pusă în aplicare în acest sens în statele membre (17).

6.10

Pe lângă aceste dispoziții de drept european, alte instrumente stabilite prin convenție definesc principii fundamentale care, la rândul lor, se află la originea celor mai recente evoluții ale normelor fundamentale de drept ale UE (Tratatul de la Lisabona și Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene).

6.11

În paralel, specialiștii din domeniu au elaborat, atât la nivel internațional, cât și în diferitele state membre, un set de dispoziții de autoreglementare pentru practicile lor comerciale, prin care își demonstrează clar angajamentul față de protecția copiilor, cum este în special cazul EASA (18). Aceasta nu elimină necesitatea, reafirmată în cadrul diverselor organisme internaționale și comunitare, de a se garanta un nivel înalt de respect față de copii și de protecție a acestora, astfel încât să li se asigure buna dezvoltare fizică, mentală și morală, avându-se în vedere interesul acestora, bunăstarea și prezervarea mediului și legăturilor lor familiale.

7.1

Piața publicității și a marketingului din Europa este una extrem de competitivă, supusă capriciilor modei și deosebit de sensibilă la consecințele crizelor economice și financiare. Diferențele majore dintre reglementările naționale în materie de publicitate pot nu numai să influențeze rezultatele, ci și să constituie un obstacol pentru dezvoltarea publicității pe piața internă și o sursă de discriminare și de concurență mai puțin loială. În special în segmentul copiilor și tinerilor, care este un sector în plină expansiune, diferențele importante dintre reglementările naționale și cerințele divergente plasează agențiile de publicitate într-o poziție dezavantajoasă, impunându-le cheltuieli mai mari pentru adaptarea campaniilor la diferitele cerințe și obligații legale, și favorizează practici concurențiale mai puțin corecte prin care se încearcă eludarea acestor dificultăți și câștigarea piețelor. O armonizare legislativă care să impună condiții similare în întreaga Europă, finalizând piața internă în acest domeniu, poate contribui în mod decisiv la o piață mai transparentă, în cadrul căreia toate agențiile de publicitate să-și poată desfășura activitatea pe baza propriilor competențe și capacități orientate către satisfacerea efectivă a consumatorilor, în loc să profite de diferențele dintre legislațiile naționale în detrimentul concurenței sănătoase și loiale.

8.1

Până în prezent, directivele comunitare care au reglementat publicitatea la nivelul Uniunii Europene au utilizat în general ca temei juridic dispozițiile tratatului referitoare la realizarea pieței interne, incluse acum la articolele 26 și 114, deși modificate considerabil. Aceasta este o preocupare majoră, însă nu trebuie să fie și unica. Alte inițiative comunitare, ale căror obiective se refereau mai specific la serviciile de televiziune, au căutat un temei juridic mai degrabă în dispozițiile din acea vreme privind dreptul de stabilire și serviciile, care corespund în prezent, după modificări substanțiale, articolelor 49 și urm. și 56 și urm. În sfârșit, inițiativele privind protecția copilului și pornografia infantilă, mai recente, însă tot anterioare actualului Tratat de la Lisabona, au utilizat ca temei juridic dispozițiile referitoare la cooperarea în materie penală.

8.2

Trebuie reamintit că actualul Tratat de la Lisabona a introdus modificări substanțiale în toate aceste aspecte, oferind o serie de noi posibilități de intervenție comunitară, pe care trebuie să știm să le interpretăm și să le punem în aplicare. Cel mai important element novator a fost încorporarea Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene în legislația primară a UE; urmează apoi modificarea naturii juridice a cooperării în materie penală și civilă și, în sfârșit, modificările introduse în numeroase dispoziții ale tratatului, cum ar fi cele referitoare la realizarea pieței interne, la protecția consumatorilor și la protecția demnității umane. De asemenea, de curând Comisia și-a întemeiat propunerea de regulament privind protecția datelor pe Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene și pe noile dispoziții ale Tratatului de la Lisabona menționate anterior.

8.3

Problema publicității adresate copiilor și tinerilor este, înainte de toate, o chestiune care ține de cetățenie și de protecția drepturilor fundamentale; articolele 1, 3, 24, 33 și 38 din Cartă, deja menționate, oferă un temei juridic de fond mai mult decât suficient pentru a justifica necesitatea unei acțiuni comunitare. Aceste articole sunt completate fără echivoc de articolul 2, articolul 3 alineatul (5) și articolul 6 din TUE și de articolele 4, 9 și 10 din TFUE.

8.4

În acest domeniu, pe lângă guvernele statelor membre, fie la nivelul Consiliului, fie în cadrul cooperării consolidate (articolul 20 din TUE), parlamentele naționale au un rol important de jucat în temeiul articolului 12 din TUE, rol pe care sunt invitate să și-l asume.

8.5

De asemenea, realizarea pieței interne reprezintă unul dintre cele mai importante obiective în acest domeniu, care este reglementat de articolul 3 alineatul (3) din TUE și articolele 26 și 114 și urm. din TFUE. Pe de altă parte, articolele 12 și 169 din TFUE deschid noi posibilități în ce privește protecția consumatorilor. Referitor la aspectele procedurale, articolele 67 și urm., în special articolele 81 și 82 din TFUE, oferă bazele pentru un cadru civil și penal care permite completarea cadrului juridic pentru protecția copiilor și tinerilor în acest domeniu.

8.6

În final, abordarea acestui domeniu la nivel comunitar este în conformitate cu principiile subsidiarității și proporționalității [articolul 5 alineatele (3) și (4) din TUE], întrucât, dată fiind dimensiunea sa transfrontalieră, obiectivul vizat nu poate fi îndeplinit în mod satisfăcător de statele membre în cadrul sistemelor naționale respective. Așadar, obiectivul acestei inițiative poate fi realizat mai bine printr-o acțiune la nivelul Uniunii, în conformitate cu principiul subsidiarității. Pe de altă parte, domeniul de aplicare a inițiativei trebuie să se limiteze la aspectele care ridică probleme concrete, fără a include acele aspecte care pot fi reglementate mai bine prin legislațiile naționale, respectându-se astfel principiul proporționalității.

15.11.2012   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 351/12

—

este important ca eforturile de combatere a discriminării să fie integrate în toate domeniile de activitate și incluse atât în bugetul UE, cât și în bugetele naționale;

—

trebuie stabiliți indicatori pentru a obține mai multe informații despre situația actuală;

—

punerea în aplicare a nediscriminării ar trebui să fie corelată cu Strategia Europa 2020;

—

trebuie identificate mecanisme adecvate și eficace de asigurare a aplicării dispozițiilor în vigoare și de monitorizare, atât la nivel european, cât și la nivel național;

—

sunt necesare locuri de muncă mai numeroase și de o calitate mai bună pentru a asigura și a îmbunătăți independența economică a grupurilor vulnerabile;

—

este important ca răspunderea pentru familie și gospodărie să fie împărțită echitabil între sexe, iar drepturile în materie de securitate socială să fie individualizate;

—

trebuie dezvoltate structuri instituționale, cum ar fi, de exemplu, un comitet european pentru handicap;

—

există riscul ca din cauza crizei economice și sociale, intoleranța, xenofobia, rasismul și homofobia să crească, în întreaga Europă;

—

integrarea este un proces complex, pe termen lung, multidimensional și implicând numeroase părți interesate, mai ales pe plan local.

3.1.1

În 2009, Agenția pentru Drepturi Fundamentale (FRA) a publicat două rapoarte (8) în care se analizează situația persoanelor LGBT, o parte din concluziile Agenției fiind prezentate mai jos. O concluzi inițială este aceea că există o ierarhie a motivelor discriminării, care asigură o protecție mai puternică împotriva discriminării bazate pe sex, rasă și origine etnică în raport cu protecția împotriva altor forme de discriminare. Cu toate acestea, statele membre au din ce în ce mai mult tendința de a conferi același nivel de protecție împotriva tuturor formelor de discriminare.

3.1.2

Potrivit FRA, 18 state membre au depășit cerințele minime referitoare la implementarea Directivei privind egalitatea de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă, în materie de discriminare pe baza orientării sexuale. Astfel, majoritatea statelor membre au adoptat legi care asigură protecția împotriva discriminării pe baza orientării sexuale și în afara domeniului ocupării forței de muncă. Aproximativ 20 de state dispun de o autoritate responsabilă pentru a aborda discriminarea bazată pe orientarea sexuală.

3.1.3

Rapoartele FRA abordează și problematica liberei circulații a persoanelor LGBT, care reprezintă un element important al pieței unice a forței de muncă în UE. În acest context, trebuie remarcat faptul că dreptul familiei ține de competența legislativă a statelor membre, ceea ce înseamnă că normele privind cuplurile de același sex diferă de la un stat la altul. De asemenea, fiecare țară are tradiții diferite în ceea ce privește, de exemplu, atitudinea față de căsătoriile și uniunile consensuale dintre persoanele de același sex, însă una dintre consecințele posibile este că se pot ivi probleme atunci când persoanele își exercită drepturile legate de libera circulație a persoanelor.

3.1.4

Agenția pentru Drepturi Fundamentale constată că cuplurile alcătuite din persoane de același sex se confruntă cu obstacole importante în exercitarea drepturilor lor legate de libera circulație, indiferent dacă sunt căsătorite, dacă se află într-o uniune consensuală înregistrată sau într-o relație stabilă pe termen lung. Agenția atrage atenția că, în multe împrejurări, avem de-a face cu cazuri de discriminare directă și că obligațiile statelor membre care decurg din Directiva privind dreptul la liberă circulație (9) ar trebui clarificate.

3.2.1

În fața Curții de Justiție au fost prezentate două cauze referitoare la discriminarea pe baza orientării sexuale: Römer și Maruko. În Cauza Römer, Curtea a considerat că Directiva privind egalitatea de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă se opune faptului ca un pensionar care a încheiat o uniune consensuală cu o altă persoană să încaseze o pensie complementară pentru limită de vârstă cu un cuantum inferior celei acordate unui pensionar căsătorit și că există o discriminare directă pe baza orientării sexuale întrucât, în dreptul național, partenerul de viață respectiv se găsește într-o situație juridică și de fapt comparabilă cu cea a unei persoane căsătorite în ceea ce privește pensia respectivă.

3.2.2

De asemenea, în Cauza Maruko, Curtea a considerat că directiva exclude legislația în temeiul căreia, după decesul partenerului de viață, partenerul supraviețuitor nu dobândește o pensie de urmaș echivalentă celei acordate unui soț supraviețuitor. Cu toate acestea, Curtea a considerat și că este de competența instanței naționale să stabilească dacă partenerul supraviețuitor se află într-o situație comparabilă cu cea a unui soț. Pe lângă aceasta, Curtea a observat că există discrepanțe semnificative în cadrul UE și că în general lipsește echivalența dintre căsătorie și alte forme de parteneriat recunoscute din punct de vedere juridic.

3.3.1

Dificultatea de a-și manifesta deschis orientarea sexuală la locul de muncă: din studiile existente reiese că persoanele LGBT sunt adesea „invizibile” la locul de muncă, cel mai adesea de teamă de a fi persecutate. În multe situații, aceste persoane evită socializarea cu colegii, pentru a nu fi cumva „date de gol”. Înainte de orice, s-a constatat că persoanele respective se temeau să-și informeze superiorii de la locul de muncă cu privire la orientarea lor sexuală. Afirmarea deschisă a orientării sexuale se situează semnificativ sub medie în anumite sectoare, precum armata și biserica.

3.3.2

Probleme specifice care îngreunează activitatea profesională: persoanele LGBT încadrate în muncă se află într-o situație diferită față de alte grupuri vulnerabile, deoarece recunoașterea deschisă a orientării lor sexuale are consecințe asupra vieții lor profesionale. Se constată foarte frecvent că persoanele LGBT dezvoltă anumite strategii pentru a evita să-și dezvăluie orientarea sexuală, cum ar fi schimbarea subiectului sau retragerea dintr-o discuție care se petrece la locul de muncă. Studiile arată că eforturile acestea constante de a face față dificultăților de la locul de muncă afectează sănătatea și productivitatea. Discriminarea la care sunt expuse persoanele lesbiene, gay, bisexuale și transgen în UE produce o excludere emoțională bazată pe rușine, având consecințe atât asupra persoanei în cauză, cât și asupra ratei de participare pe piața forței de muncă. În opinia CESE, diferitele instituții ale UE trebuie să depună eforturi active pentru a combate excluziunea cauzată în astfel de situații.

3.3.3

Probleme legate de exercitarea drepturilor de pe piața forței de muncă: atunci când anumite persoane sunt victimele unor discriminări pe baza orientării lor sexuale, este important ca ele să aibă acces la mecanisme de depunere de plângeri și la o autoritate națională competentă în domeniul plângerilor cu privire la acest tip de discriminare. În multe state membre, o astfel de autoritate pur și simplu nu există.

3.3.4

Reticența față de depunerea unei plângeri: numărul de cazuri documentate de discriminare pe baza orientării sexuale este deosebit de scăzut. Cauza probabilă este faptul că persoanele LGBT nu doresc să se manifeste deschis ca atare, la care se adaugă și posibilitatea ca ele să nu-și cunoască bine drepturile. De asemenea, există și riscul de a-și pierde locul de muncă în cazul în care depun o plângere. În unele cazuri, este important ca persoanele care depun o plângere să fie protejate de societate împotriva consecințelor negative ale depunerii unei plângeri.

3.3.5

Lipsa de cunoștințe: un sondaj Eurobarometru a indicat că există lacune în ceea ce privește cunoașterea legislației anti-discriminare de către cetățeni. Aproape jumătate (45 %) din cetățenii UE ignoră existența legilor care interzic discriminarea pe baza orientării sexuale la intrarea în funcție a unui nou angajat. Un studiu CES a indicat, de asemenea, că nici în mediul sindical nu se cunosc politicile și activitățile legate de LGBT. Faptul că drepturile în materie de încadrare în muncă nu sunt cunoscute se reflectă și în absența generală a informațiilor și datelor cu privire la situația și experiențele persoanelor cu orientări sexuale diferite. Din studii reiese că nivelul de sensibilizare cu privire la orientarea sexuală și identitatea de gen la locul de muncă este foarte scăzut. Această lipsă generală de conștientizare îngreunează extrem de mult pentru persoanele cu o orientare sexuală diferită orice discuție cu angajatorii și cu sindicatele pe tema identității de gen sau a discriminării pe baza orientării sexuale. De aceea, se impun eforturi de sensibilizare, pentru a îmbunătăți nivelul de cunoaștere a drepturilor cetățenilor Uniunii, în special acolo unde acesta este redus.

3.3.6

Protecția juridică și alte măsuri pentru reducerea discriminării: în unele țări, introducerea protecției juridice și sprijinul sporit în vederea asigurării unor drepturi egale pe plan național a contribuit la sensibilizarea crescută a publicului în general, ceea ce a avut un impact pozitiv și asupra sindicatelor și a angajatorilor. Studiul FRA nu se referă decât într-o măsură foarte limitată la răspunderea angajatorilor, ceea ce subliniază importanța răspunderii manageriale. Gestionarea diversității și o cultură bazată pe deschidere au un impact pozitiv asupra oricărui loc de muncă, în ceea ce privește persoanele LGBT. Gestionarea diversității poate să nu reușească neapărat să prevină discriminarea, însă reprezintă un prim pas important în cadrul unei organizații.

3.3.7

Amploarea discriminării: au fost realizate o serie de studii pentru a estima amploarea discriminării persoanelor LGBT la locul de muncă. Concluzia acestor studii a fost că aproape jumătate din acest grup nu se manifestă deschis în legătură cu orientarea lor sexuală la locul de muncă și că printre cei care o fac, un număr cuprins între o treime și o jumătate se confruntă cu discriminarea directă, cu observații jignitoare sau cu prejudecăți la locul de muncă.

3.3.8

În UE s-au desfășurat o serie de proiecte care au implicat angajatori, sindicate și sectorul activităților de voluntariat; Comisia a sprijinit financiar aceste proiecte, ceea ce le-a consolidat legitimitatea. În Franța, angajatorii și sindicatele au încheiat un acord privind drepturile egale pentru familiile compuse din persoane de același sex. Confederația sindicală Vision din Suedia oferă cursuri de formare pe chestiuni legate de LGBT, în scopul creșterii nivelului de conștientizare cu privire la discriminarea la locul de muncă. Experiența a dovedit că este întru totul posibil să se acționeze împreună pentru a schimba situația pe piața forței de muncă a persoanelor cu o orientare sexuală diferită. Comitetul constată cu regret că activitățile de acest gen sunt rare, solicitând, în consecință, Comisiei Europene să popularizeze bunele practici, iar partenerilor sociali să fie mult mai activi în combaterea discriminării împotriva persoanelor LGBT la locul de muncă.

15.11.2012   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 351/16

1.6.1

La nivelul UE, factorii de decizie politică ar trebui:

1.6.2

Statele membre UE ar trebui:

1.6.3

Autoritățile locale și societatea civilă, inclusiv partenerii sociali ar trebui:

3.1.1

Ancheta privind forța de muncă în UE (7) demonstrează că, în materie de spirit întreprinzător, situația variază pe teritoriul UE. În Marea Britanie, Franța, Belgia, Danemarca și Suedia, proporția de întreprinzători din rândul migranților pe piața forței de muncă este cu 1,5-2,9 % mai mare decât cea a întreprinzătorilor autohtoni. În schimb, în Portugalia, Spania, Italia, Grecia, Irlanda, Germania și Austria proporția întreprinzătorilor din rândul migranților este mai mică față de cea a întreprinzătorilor autohtoni.

3.1.2

Din punct de vedere regional, proporția globală a persoanelor care desfășoară o activitate independentă (autohtoni și migranți) este mai mare în sudul Europei și în Europa centrală și orientală. Totuși, în Europa centrală și orientală, migranții manifestă o aplecare mai pregnantă către activitățile independente decât autohtonii, în timp ce, în sudul Europei, tendința este inversă.

3.1.3

Această reprezentare importantă a migranților în activități independente în Polonia, Republica Slovacă, Republica Cehă și Ungaria se datorează, în parte, supleții relative a regimului de acordare a vizelor pentru întreprinzătorii migranți și situației ocupării forței de muncă în aceste țări. Proporția scăzută de întreprinderi create de migranți în țările din sudul Europei poate fi o consecință a faptului că migranții în aceste țări nu au avut probabil timp să își creeze capitalul uman, fizic și social necesar pentru înființarea unei întreprinderi, deoarece este posibil să nu vorbească fluent limba țării respective sau pot avea dificultăți cu recunoașterea calificărilor lor.

3.1.4

Datele privind numărul de noi întreprinzători în cursul unui anumit an lasă de asemenea să se înțeleagă că migranții dovedesc mai mult spirit întreprinzător decât autohtonii. În cursul perioadei 1998-2008, numărul mediu anual de noi întreprinzători migranți s-a dublat în Germania (ajungând la peste 100 000 pe an) și în Marea Britanie (ajungând la aproape 90 000 pe an). În Spania și Italia, cifrele medii anuale au crescut de 6 ori (până la peste 75 000 pe an) și respectiv de 8 ori (până la 46 000). În Franța a existat o mică creștere (până la 35 000) în aceeași perioadă (8).

3.1.5

În plus, în termeni relativi, migranții dovedesc mai mult spirit întreprinzător decât autohtonii în raport cu populația pe care ei o reprezintă. De exemplu, în Marea Britanie, migranții reprezintă 8 % din populația țării și dețin 12 % din IMM-urile acestei țări.

3.1.6

Aceste date sunt coerente cu un studiu recent din SUA, care arată că ponderea imigranților în rândul proprietarilor de mici întreprinderi este de 18 %, în comparație cu ponderea lor în întreaga populație de 13 % și în rândul forței de muncă de 16 %. (9)

3.2.1

Dacă, de la un an la altul, numărul migranților care lansează activități antreprenoriale este în creștere, crește și numărul celor care abandonează astfel de activități. Acest nivel scăzut de viabilitate poate indica faptul că activitatea independentă este un mecanism de tranziție către un loc de muncă salarizat sau că întreprinderile create de migranți cunosc o rată de eșec mai ridicată. De exemplu, în Franța, numai 40 % dintre întreprinderile deținute de cetățeni de origine străină erau încă active după cinci ani de la crearea lor, în timp ce, în rândul francezilor autohtoni, cota acestora se ridica la 54 % (10). Studiul OCDE (11) arată că, chiar după luarea în considerare a calificărilor, a experienței și a altor factori, întreprinderile create de migranți au șanse de supraviețuire cu 27 % mai scăzute decât întreprinderile aparținând autohtonilor.

3.3.1

Evantaiul activităților efectuate de migranți în calitate de întreprinzători în țările gazdă este la fel de larg ca și în cazul autohtonilor. Această trecere de la întreprinderi care oferă servicii în principal populației aparținând enclavei etnice căreia îi aparțin la întreprinderi diversificate se explică în parte prin nivelul de instruire din ce în ce mai ridicat al multor migranți, dar și prin evoluția structurilor economice ale societăților postindustriale.

3.3.2

În Europa, deși un număr ridicat de întreprinzători născuți în străinătate lucrează în sectoare asociate în mod mai tradițional activităților desfășurate de migranți (și anume comerțul cu ridicata și cu amănuntul), mulți dintre aceștia lucrează în alte sectoare decât cele tradiționale cu caracter etnic: aproape 18 % dintre întreprinzătorii care provin din rândul migranților activează în construcții, circa 8 % în sectorul profesional, științific și tehnic, circa 6 % în sectorul manufacturier, iar alți 6 % în domeniul sănătății și al asistenței sociale.

3.4.1

Profilul general al întreprinzătorilor, fie migranți, fie autohtoni, este similar; tendința este ca aceștia să fie calificați și de sex masculin, peste trei din patru depășind vârsta de 35 de ani. Și unii și alții sunt, în medie, mai în vârstă decât lucrătorii salariați. Acest fapt se poate explica prin necesitatea de a acumula suficient capital social și material, precum și experiență, înainte de a putea demara o afacere.

3.4.2

Întreprinzătorii din rândul migranților au, în medie, un nivel de instruire superior omologilor lor autohtoni. În jur de 30-40 % dintre aceștia au studii superioare.

3.4.3

Aproape două treimi dintre ei locuiesc în țara-gazdă de peste 10 ani, față de salariații migranți, care sunt în această situație în proporție de abia puțin peste 50 %.

3.4.4

Vocația de a deveni întreprinzător diferă, în rândul migranților, și de la o regiune de origine la alta, cei mai numeroși întreprinzători fiind migranții asiatici, iar cei latino-americani sau africani fiind cei mai puțini. Aceste diferențe de spirit întreprinzător între diferitele grupuri de migranți se pot explica în mare măsură prin diferențele în ceea ce privește educația și nivelul de bunăstare. O altă explicație ar fi faptul că, în mod tradițional, economia anumitor țări de origine se distinge printr-o proporție superioară de întreprinzători, iar persoanele care migrează din astfel de țări sunt mai înclinate să lanseze o afacere în țara-gazdă.

3.4.4.1

Trebuie observat că experiența migranților din perspectiva regiunii de origine nu este omogenă. De exemplu, cifrele din Marea Britanie indică faptul că, dacă rata de ocupare a forței de muncă din rândul comunității sale de migranți pakistanezi ar fi echivalentă cu a celor din rândul comunității indiene, proporția lucrătorilor bărbați și femei din acest grup ar crește cu 24 %, respectiv 136 %, ceea ce ar reprezenta aproximativ 96 000 de persoane intrate pe piața forței de muncă.

5.1.1

Ancheta privind forța de muncă în UE (1998-2008) evidențiază contribuția pozitivă a migranților în calitate de întreprinzători la ocuparea forței de muncă, chiar dacă cea mai mare parte a întreprinzătorilor (autohtoni sau migranți) nu angajează personal.

5.1.2

Aceștia creează în medie între 1,4 și 2,1 locuri de muncă suplimentare. Totuși, comparațiile cu întreprinzătorii autohtoni lasă să se înțeleagă că întreprinzătorii migranți creează relativ mai puține locuri de muncă. Republica Cehă, Ungaria, Slovacia și Marea Britanie fac excepție de la această regulă generală; se pare că, în aceste țări, întreprinzătorii din rândul migranților creează mai multe locuri de muncă decât întreprinzătorii autohtoni.

5.1.3

Această contribuție la totalul locurilor de muncă a crescut cu timpul. Între 1998 și 2008, numărul persoanelor angajate de întreprinzătorii migranți a crescut în Spania, Italia, Austria, Germania și Țările de Jos, în timp ce, în Marea Britanie și Franța, contribuția acestora la ocuparea forței de muncă s-a menținut la un nivel ridicat. De exemplu; atât în 2007, cât și în 2008, întreprinzătorii migranți au asigurat anual peste 750 000 de locuri de muncă în Germania, în jur de o jumătate de milion în Marea Britanie și Spania, aproape 400 000 în Franța și în jur de 300 000 în Italia.

5.1.4

Această contribuție la ocuparea forței de muncă echivalează cu 1,5-3 % din totalul populației active salarizate. Țările în care migranții contribuie în cea mai ridicată măsură la rata totală de ocupare a forței de muncă sunt Luxemburg (8,5 %) și Irlanda (4,9 %). Deși datele sunt insuficiente pentru a stabili dacă migranții în calitate de întreprinzători angajează sau nu, de regulă, alți migranți, anumite studii au demonstrat că migranții angajează atât autohtoni, cât și alți migranți.

5.2.1

Contribuția migranților în calitate de întreprinzători nu se limitează la crearea de locuri de muncă, ei contribuind și la creșterea economică generală a țării-gazdă. Este foarte dificil să se reunească dovezi concrete demne de încredere în ceea ce privește contribuția efectivă la economia UE; cu toate acestea, există date din Marea Britanie conform cărora contribuția acestor întreprinderi la economia britanică este estimată la 25 de miliarde de lire sterline pe an – 6 % din totalul valorii adăugate brute a IMM-urilor (430 de miliarde de lire sterline în 2007) (14).

5.2.2

Aceste date se corelează cu un studiu din SUA care arată că întreprinderile mici ai căror proprietari sunt în proporție de 50 % sau mai mult imigranți au, conform estimărilor, o contribuție de 776 de miliarde USD pe an – 13 % din totalul micilor întreprinderi (6 000 de miliarde USD în 2007).

5.2.3

O altă indicație o constituie datele primite din Franța, care arată că, în 2009, migranții stabiliți în Franța au primit, din partea statului francez, 47,9 miliarde EUR (asigurări sociale, locuințe, educație etc.), dar contribuția acestora s-a ridicat la 60,3 miliarde EUR. Cu alte cuvinte, migranții au contribuit la finanțele publice cu o sumă netă de 12,4 miliarde EUR (15).

5.2.4

CESE consideră că contribuția adusă UE de întreprinzătorii migranți ar putea fi mai mare dacă întreprinzătorii migranți care lucrează în economia informală ar putea beneficia de sprijinul necesar pentru a trece în economia formală.

5.3.1

S-a demonstrat, de asemenea, că migranții în calitate de întreprinzători contribuie la crearea de oportunități de schimburi comerciale pentru țara-gazdă făcând să scadă costurile de tranzacție legate de schimburile comerciale cu țara de origine prin intermediul rețelelor de contacte și al cunoștințelor în materie de piață pe care le dețin. De exemplu, în Suedia, 22 % din produsele și serviciile oferite de întreprinderile aflate în posesia cetățenilor străini sunt destinate, cel puțin în parte, piețelor internaționale, față de întreprinderile aparținând autohtonilor, dintre care 15 % sunt orientate spre export (16). S-a demonstrat că o creștere cu 10 % a populației formate din migranți din Suedia s-a asociat, în medie, cu o creștere de 6 % a exporturilor și de 9 % a importurilor (17). Aceste date sugerează faptul că migranții pot juca un rol important de facilitatori ai comerțului exterior, prin reducerea obstacolelor implicite din calea comerțului cu țările lor de origine.

5.3.2

Un alt exemplu este Marea Britanie. Migranții în calitate de întreprinzători permit un acces direct la o diaspora din ce în ce mai numeroasă, al cărei venit disponibil este estimat la peste 30 milioane EUR și deschid totodată noi oportunități de afaceri pe piața globală, de exemplu în India, China și în țări din Africa, Caraibe și America Latină.

15.11.2012   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 351/21

1.1

Încă din 2006 CESE și-a exprimat poziția referitoare la violența domestică împotriva femeilor (1), demonstrând astfel cât de preocupată este societatea civilă de această temă. Recomandările formulate cu acea ocazie sunt încă de actualitate, motiv pentru care nu au fost reluate în prezentul aviz.

1.2

CESE, ca reprezentant al societății civile organizate, fiind conștient de faptul că problematica violenței de gen, inclusiv violența domestică, este o chestiune care suscită atenția tuturor cetățenilor, își reafirmă angajamentul de a lupta împotriva acestui flagel, pe toate căile posibile și are în vedere, printre altele, posibilitatea de a organiza, o dată la doi ani, o dezbatere pe acest subiect.

1.3

CESE prezintă instituțiilor europene și statelor membre ale UE recomandări în următoarele domenii:

2.1

Orice formă de violență exercitată împotriva oricărei persoane reprezintă o atingere adusă demnității acesteia, integrității sale fizice și psihice, drepturilor omului și principiilor unei societăți democratice.

2.2

Având obligația să respecte, să ocrotească și să promoveze drepturile cetățenilor lor, statele trebuie să investească importante resurse publice în servicii și în personal specializat, capabile să ducă la realizarea acestei îndatoriri.

2.3

Violența din spațiul public este condamnată de societate, care sprijină acțiunile statului în vederea reprimării și sancționării celor care recurg la ea.

2.4

Există însă și o altă formă de violență, trecută în mai mare măsură sub tăcere, care se desfășoară în spațiul domestic și care afectează victimele într-un mod poate și mai brutal: violența domestică. Orice membru al unei familii poate deveni victima ocazională sau permanentă a diferite forme de violență, acestea putând provoca chiar moartea.

2.5

Deși toate aceste victime potențiale merită să se bucure de atenția, preocuparea și intervenția autorităților, nu este mai puțin adevărat că grupul afectat în modul cel mai sistematic este cel al femeilor: una dintre principalele cauze ale mortalității feminine este violența din spațiul domestic. Acesta este motivul pentru care prezentul aviz se concentrează asupra violenței domestice îndreptate împotriva femeilor.

2.6

Uniunea Europeană definește violența împotriva femeilor ca „orice act de violență bazat pe criteriul genului, care are sau poate avea ca rezultat vătămări sau suferințe de natură fizică, sexuală sau psihologică, inclusiv amenințările privind astfel de acte, constrângerea sau privarea arbitrară de libertate, atât în spațiul public, cât și în sfera privată” (3).

2.7

În ciuda eforturilor depuse de mai multe decenii de către autoritățile publice și de diferite sectoare ale societății, organizate sau nu, această formă de violență continuă să fie văzută ca o problemă de natură privată, când de fapt este o problemă de interes public.

2.8

Violența domestică este o infracțiune care trebuie pedepsită de lege. CESE recunoaște efortul depus de diferite țări ale Uniunii pentru pedepsirea prin măsuri mai aspre a tuturor celor care comit astfel de acte de violență. Cu toate acestea, trebuie totodată identificate cauzele profunde și definite strategiile necesare pentru combaterea acestui fenomen, inclusiv o mai bună înțelegere a acestuia de către bărbați.

2.9

Pe de altă parte, politicile sociale din numeroase țări ale UE sunt afectate considerabil de criza economică. Se reduc serviciile publice de bază precum sănătatea, educația și serviciile sociale, într-un moment în care familiile, în special femeile, au cel mai mult nevoie de ele. Se suprimă servicii destinate exclusiv femeilor, centre de găzduire a femeilor maltratate, se reduc bugetele departamentelor naționale pentru egalitatea de gen, se elimină proiectele de prevenire, campaniile din mass-media etc.

2.10

Inegalitățile economice și discriminarea femeii în domenii precum ocuparea forței de muncă, salariul, accesul la alte resurse economice, precum și lipsa independenței economice, dar și persistența stereotipurilor sexiste și a unei societăți patriarhale reduc capacitatea de acțiune a femeilor și le fac și mai vulnerabile în fața violenței domestice.

2.11

Actuala criză economică și politicile implementate, teoretic menite să o combată, precum și procesul de liberalizare a economiei și de privatizare a sectorului public nu numai că accentuează diviziunea sexuală a muncii, ci duc, de asemenea, la creșterea inegalităților, exacerbând condițiile care dau naștere violenței.

2.12

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) (4) a recunoscut efectele nocive ale globalizării asupra structurilor sociale. O globalizare nereglementată poate duce la forme și mai grave de violență împotriva femeilor, inclusiv cea sub forma traficului de persoane.

2.13

Femeile din grupurile minoritare, femeile imigrante, cele care trăiesc în sărăcie în comunități rurale sau izolate, femeile care execută o pedeapsă cu închisoarea, femeile internate în aziluri, femeile cu handicap mental sau fizic și femeile în vârstă sunt expuse unui risc sporit de a deveni victime ale violenței.

2.14

Acest aviz din proprie inițiativă urmărește să realizeze un bilanț al violenței domestice împotriva femeilor din Europa, să ofere o viziune de ansamblu asupra măsurilor luate și să suscite în societate o mai mare conștientizare a acestei probleme.

2.15

CESE, care reprezintă vocea societății civile organizate, este dispus să organizeze, împreună cu organizațiile care lucrează cu acest tip de violență, un forum de dezbatere pentru a discuta propunerile de eradicare a acestuia și a face schimb de bune practici care contribuie la adoptarea unor măsuri preventive eficace.

3.1

În 2011, Consiliul Europei a adoptat o Convenție privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice (5). Este vorba de primul instrument internațional obligatoriu din punct de vedere juridic, care creează un cadru juridic global având ca scop prevenirea violenței, protecția victimelor și condamnarea agresorilor. El îndeamnă la o mai mare egalitate între femei și bărbați, dat fiind că violența împotriva femeilor este puternic înrădăcinată în inegalitatea de gen și întreținută prin intermediul unei culturi patriarhale și de indiferență față de această realitate.

3.2

Convenția menționată ia în considerare toate formele de violență (fizică, psihologică, hărțuire sexuală, căsătoria forțată, mutilarea genitală la femei, hărțuirea, sterilizarea forțată sau avortul forțat), indiferent de vârsta, originea etnică sau națională, religia, originea socială, statutul ca migrant sau orientarea sexuală a victimei.

3.3

Până în prezent Convenția a fost ratificată doar de o singură țară (6) și semnată doar de 20 de țări (7), dintre care unele au formulat rezerve (Germania, Serbia și Malta). CESE îndeamnă toate statele membre ale Uniunii să semneze, să ratifice și să implementeze Convenția de la Istambul, cât mai curând posibil.

4.1

45 % dintre femeile din UE declară că au suferit cel puțin o dată de pe urma violenței de gen. Între 40 și 45 % dintre ele declară că au fost victime ale hărțuirii sexuale la locul de muncă. Se estimează că, în Europa, se înregistrează zilnic decesul a 7 femei ca rezultat al violenței de gen (8).

4.2

Mai mult, este vorba de un fenomen cu consecințe economice importante: se estimează că violența împotriva femeilor din cele 47 de țări membre ale Consiliului Europei reprezintă un cost anual de cel puțin 32 miliarde EUR.

4.3

O anchetă Eurobarometru din 2010 a constatat că fenomenul este foarte bine cunoscut de cetățeni (98 % dintre cei intervievați), fiind și foarte răspândit (unul din patru respondenți declară că cunoaște o femeie victimă a violenței domestice și unul din cinci declară că cunoaște o persoană care a săvârșit acte de violență domestică).

4.4

Încă din 1980, cea de-a doua Conferință mondială privind condiția juridică și socială a femeii a determinat că violența împotriva femeilor este infracțiunea cea mai des trecută sub tăcere pe plan mondial. Treisprezece ani mai târziu, Conferința mondială a drepturilor omului, desfășurată la Viena, a recunoscut drepturile femeilor ca drepturi ale omului. Statele membre ale Uniunii Europene s-au angajat să ducă la îndeplinire obiectivele fundamentale ale Platformei de acțiune de la Beijing, din 1995.

4.5

În declarația finală a celui de-al doilea Summit al femeilor aflate la putere (Cadiz, martie 2010) (9), 25 de femei cu funcție de ministru și numeroși lideri politici din întreaga UE au recunoscut că încă nu s-a ajuns la o adevărată egalitate de gen și că violența împotriva femeilor este o problemă care persistă și care reprezintă o gravă încălcare a drepturilor omului. Documentul afirmă că stereotipurile sexiste continuă să producă discriminare și atrag atenția asupra faptului că generațiile mai tinere reproduc comportamentele sexiste.

4.6

Instituțiile europene au elaborat diverse documente de analiză și acțiune, dintre care cităm:

4.7

Pe de altă parte, statele membre au adoptat, deși nu în mod sistematic, acte legislative cu scopul de a introduce violența domestică în rândul infracțiunilor, de a lua măsuri mai drastice împotriva agresorului, de a clasifica violența domestică în rândul infracțiunilor pentru care urmărirea penală se declanșează ex officio.

4.8

Chiar dacă ducem lipsă în continuare de date statistice fiabile și comparabile privind violența domestică la nivel național și european, cifrele cunoscute sunt suficient de alarmante pentru a înlătura orice îndoială cu privire la amploarea problemei (10).

4.9

În ciuda cifrelor și a elaborării unei legislații mai riguroase, în realitate, în rândul populației persistă percepția generalizată că trăim într-o societate egalitară, ceea ce poate distorsiona dezbaterea cu privire la violența domestică, ca și pe cea referitoare la alte forme de violență și de inegalități între femei și bărbați, precum diferențele de remunerare, promovarea în carieră etc.

4.10

O formă de violență uitată, deoarece este invizibilă din exterior, este violența psihologică. A venit vremea să rupem tăcerea care domnește în legătură cu acest subiect și să recunoaștem că această formă de violență constituie o încălcare a drepturilor omului, care trebuie inclusă în legislația privind violența de gen.

4.11

Femeile care supraviețuiesc violenței psihologice, adesea traumatizate sever pentru tot restul vieții, au nevoie de un sprijin global multidisciplinar într-un mediu sigur, care să le permită recuperarea. Obligate să trăiască în izolare socială totală și fără dovezi palpabile ale actelor de violență, ele se tem că nimeni nu le crede. Pentru readaptare este necesar ca prestatorii de servicii de îngrijire să le creadă declarațiile.

4.12

Violența domestică nu are consecințe numai asupra victimei directe, afectând totodată persoanele care o ajută sau care cunosc problema. Este vorba în special de copii, a căror fragilitate emoțională îi face deosebit de vulnerabili, consecințele putând să îi afecteze întreaga viață.

4.13

Deși infracțiunile domestice nu se limitează la agresarea femeilor, trebuie să aflăm de ce celelalte infracțiuni săvârșite în cadrul domestic, precum pedofilia (unde în 90 % din cazuri, infractorul este un membru al familiei) sunt considerate respingătoare, în timp ce în cazul violenței domestice încă se încearcă examinarea motivelor care l-au făcut pe agresor să comită acest act de violență.

5.1

Trebuie să răspundem la o întrebare fundamentală, și anume de ce aceste infracțiuni sunt, în multe situații, scuzate de către societate sau de ce se încearcă justificarea violenței actului prin comportamentul femeii agresate. Motivele de ordin cultural și social, frecvent evocate, nu numai că sunt inexacte, ci duc și la menținerea statu-quo-ului.

5.2

Ideea că rădăcinile violenței domestice provin dintr-o cultură și tradiție veche se bazează pe prejudecata – eronată – de a considera cultura ca pe un ansamblu static de credințe și practici. Or, cultura se formează și se reînnoiește în permanență. Caracterul său eterogen, faptul de a cuprinde valori care intră în concurență unele cu altele, este tocmai ceea ce îi conferă culturii capacitatea intrinsecă de a evolua.

5.3

Cultura este intim legată de exercitarea puterii: normele și valorile sunt înzestrate cu autoritate atunci când cei care le apără dețin puterea sau ocupă poziții influente.

5.4

Femeile sunt, la rândul lor, agenți ai culturii, influențând-o pe cea în care trăiesc. Participarea femeilor la societate și la cultură are o importanță esențială pentru transformarea mentalităților, obiceiurilor și cutumelor care dăunează imaginii și situației lor.

5.5

De aici decurge și importanța unei reflecții privind subreprezentarea femeilor la diferite niveluri de putere. Atât timp cât această chestiune nu este rezolvată într-o măsură suficientă, iar femeile nu se bucură, pe plan economic, social și politic, de reprezentarea pe care o merită în virtutea numărului și competențelor lor, problema violenței îndreptată împotriva femeilor nu va putea fi soluționată decât cu mare greutate sau într-un ritm prea lent. Chiar dacă politicile publice de combatere a violenței de gen joacă un rol important, numai accesul pe baze paritare al femeilor la exercitarea puterii va putea modifica imaginea tradițională a rolului lor în societate.

5.6

Modelele de identificare cu un sex, care, de-a lungul secolelor, au făcut din pasivitate, abandon și supunere virtuți feminine, iar din agresivitate, forță și acțiune calități masculine, au contribuit la o concepție asupra relației afective care, timp de secole, a menținut femeia într-o poziție de inferioritate și de dependență.

5.7

O relație bazată pe modele identitare care presupun supunerea unuia față de celălalt nu mai poate fi tolerată, bărbații și femeile trebuind să își pună întrebarea cum se raportează la aceste modele. Acest proces de reflecție trebuie bazat pe afirmarea unor valori precum libertatea, autonomia și dezvoltarea personală.

5.8

În multe situații de „femicid” (crime îndreptate explicit împotriva femeilor) (11), un procent important al victimelor denunțase deja existența unor acte de violență sau a unor amenințări. De aici reiese importanța eforturilor de prevenire. În mult prea multe cazuri nu s-au luat măsurile de precauție care ar fi putut proteja victima de agresor.

5.9

Activitatea de prevenție poate și trebuie să includă, printre altele:

5.10

Departamentele specializate în protecția victimelor violenței domestice trebuie să dispună de personal specializat și de resurse care să garanteze aplicarea măsurilor adoptate, în caz contrar acestea neavând nicio eficiență.

5.11

Este foarte important să se creeze structuri multidisciplinare de sprijin în cadrul cărora femeile să fie ascultate, înțelese și crezute. Fenomenul violenței domestice reflectă interacțiunea dintre factori de natură psihologică, culturală, religioasă și obiceiuri înrădăcinate timp de secole. El nu are o cauză unică, neputând fi abordat exclusiv prin măsuri polițienești sau penale. Un sprijin multidisciplinar, coordonat, care să evite expunerea femeii la repetarea violenței este un element fundamental al combaterii acesteia. Trebuie să se acorde o atenție deosebită femeilor care suferă de un handicap și femeilor imigrante, care sunt mai vulnerabile. Aceste structuri de sprijin trebuie să includă, de asemenea, în mod sistematic, victimele indirecte ale actelor de violență, în special copiii.

5.12

Trebuie modificată paradigma siguranței, mult prea strâns asociată cu crima organizată, terorism, atacuri la adresa persoanelor și bunurilor, traficul de stupefiante și aproape niciodată cu pericolele la care sunt expuse femeile în propriul cămin sau la locul de muncă. Dacă conceptul de siguranță ar încorpora mai multe criterii umaniste și orientate cu prioritate către aspectele preventive, s-ar cruța multe vieți. Noile tehnologii pot oferi un grad sporit de protecție, de exemplu prin brățările electronice, care împiedică agresorii aflați în libertate să se apropie de victimele lor, atunci când execută un ordin de îndepărtare.

5.13

Statisticile privind violența domestică nu descriu fenomenul în mod riguros și nu reflectă adevărata amploare a problemei. De aceea devine urgent să se armonizeze criteriile de înregistrare a cazurilor de violență domestică, pentru ca datele să poată fi comparabile pe plan european.

5.14

Guvernele trebuie să pună în valoare și să sprijine, inclusiv prin mijloace financiare, activitatea organizațiilor societății civile (organizațiile femeilor, cele care militează pentru drepturile omului, sindicatele etc.), fără să cedeze tentației de a le controla sau de a le reduce gradul de autonomie.

5.15

Un domeniu de mare importanță este și educația. Acest sector poate la fel de bine să perpetueze modele și practici discriminatorii, dar și să joace un rol de transformare a mentalităților și atitudinilor individuale și colective. Școala trebuie să promoveze o educație nonsexistă și o abordare coeducativă bazate pe egalitatea de drepturi și egalitatea de șanse, în vederea dezvoltării complete a persoanei, departe de stereotipurile și rolurile atribuite în funcție de sex și respingând orice tip de discriminare îndreptat împotriva femeilor. Școala poate fi un instrument care să demonteze imaginea stereotipă a rolului femeii și al bărbatului, vehiculată de obicei în mass-media. Școala poate fi un excelent observator al violenței de gen.

5.16

Pentru ca școala să poată juca acest rol pozitiv, este esențial ca formarea inițială și continuă a personalului didactic să cuprindă violența de gen, inclusiv pe cea domestică. Revizuirea periodică a curriculum-urilor și a manualelor ar trebui să fie practicată sistematic, pentru a elimina imediat orice exemplu de limbaj sexist.

5.17

Un alt domeniu de o importanță crucială este sectorul sănătății. Plasarea femeilor și a cetățenilor în centrul strategiilor în materie de sănătate poate consolida convingerea că violența împotriva femeilor care se manifestă în spațiul domestic este o variabilă de risc, și nu o problemă izolată.

5.18

Este necesară revizuirea periodică și sistematică a procedurilor de înregistrare și de raportare, evitându-se formulele care creează o sarcină birocratică pentru profesioniștii din domeniu și care nu sunt nici rapide, nici durabile. Aceste proceduri trebuie să ofere posibilitatea înregistrării problemei de sănătate ca o variabilă de risc (de exemplu, în consultările de planificare familială sau cele de sarcină, printre altele), dar și să facă o diferențiere clară între necesitățile din mediul urban și cele din mediul rural.

5.19

În toate sectoarele care se confruntă cu problematica violenței de gen, trebuie să se garanteze că sensibilizarea și formarea sunt eficiente și adaptate la realitate, că există mijloacele și resursele necesare și că are loc o cartografiere regulată pentru a se garanta că informațiile reflectă fidel realitatea.

5.20

În ceea ce privește sensibilizarea și formarea, este important să se facă diferența între sensibilizare (adresată întregului personal din instituție), formare (oferită tuturor celor care intră în contact cu victimele și pot contribui la detectarea problemei) și formarea specifică (de care trebuie să fi beneficiat toți cei care oferă asistență victimelor). Trebuie să se acorde o atenție deosebită formării profesionale a agenților de poliție și a judecătorilor, având în vedere rolul pe care îl joacă aceștia în primirea plângerilor și în judecarea agresorilor. Acțiunea lor poate contribui la transformarea unei experiențe traumatizante într-o nouă speranță. De asemenea, este necesar să se ia măsuri pentru ca instituțiile penitenciare să dezvolte programe interne referitoare la violența domestică, destinate femeilor care i-au căzut victime și agresorilor de sex masculin, iar personalul închisorilor din toate statele membre ale UE să fie mai bine sensibilizat cu privire la această problemă.

5.21

În cele din urmă, abordarea problematicii violenței domestice împotriva femeilor ca pe o tematică legată de drepturile omului accentuează răspunderea statelor membre în ceea ce privește prevenirea, eradicarea și sancționarea acestui tip de violență și obligația de a raporta cu privire la îndeplinirea acestei obligații.

5.22

Asocierea violenței de gen cu drepturile omului permite accesul la un ansamblu important de mecanisme în vederea responsabilizării statelor la nivel internațional și regional, printre care se numără organele tratatelor privind drepturile omului, tribunalele penale internaționale, precum și sistemul regional european în materie de drepturi ale omului (Curtea Europeană a Drepturilor Omului – mecanismul Consiliului Europei).

5.23

Abordarea violenței împotriva femeilor ca pe o chestiune de drepturi ale omului ne obligă la un răspuns holist și multisectorial, care adaugă dimensiunea drepturilor omului la eforturile depuse în toate sectoarele. Astfel, se creează obligația de a accelera inițiativele în toate domeniile, pentru a preveni și a elimina violența împotriva femeilor, inclusiv cea de nivel penal, în sectorul sănătății, în cadrul politicilor de dezvoltare locală sau regională, în cadrul acordării de ajutor umanitar etc.

15.11.2012   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 351/27

a)

cea care constă în acțiuni condamnate de toată lumea;

b)

cea care cuprinde acțiunile condamnate doar de o parte a populației;

c)

cea care privește practici tolerate în mare măsură de populație.

—

există convingerea că corupția nu este „un rău necesar” și că în lume există țări și sisteme în care aceasta nu există;

—

încep să apară asociații care se ocupă nu numai cu denunțarea corupției, ci și cu explicarea implicațiilor economice și sociale ale acesteia cetățenilor;

—

mai multe țări au inițiat procesul de adoptare de noi legi care iau în considerare lupta împotriva corupției;

—

populația este conștientă de necesitatea dezvoltării unui stat de drept care să dea dovadă de integritate în combaterea corupției și a privilegiilor;

—

unii dintre aleși, inclusiv din partide minoritare, consideră urgentă această chestiune, pe care o introduc pe agenda politică;

—

s-au pronunțat condamnări exemplare în cazul anumitor responsabili vinovați de acte de corupție;

—

în diverse țări sunt create organisme de luptă împotriva corupției.

15.11.2012   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 351/31

1.1

Impactul pe care îl au rețelele sociale la nivelul individului și al societății, precum și evoluția în viitor și consecințele care vor apărea, determină luarea în considerare în mod prioritar de către instituțiile Uniunii Europene a adoptării de măsuri supranaționale cu caracter obligatoriu și neobligatoriu care să conducă la autoreglementare sau, de preferință, la coreglementare, în conformitate cu Agenda digitală, măsuri menite să promoveze utilizarea responsabilă și inteligentă a rețelelor pe o piață digitală unică și dinamică și să prevină tulburările asociate riscurilor inerente. CESE consideră că ideal ar fi să existe „legi-model”, care să asigure reglementarea pe plan mondial, însă, în așteptarea lor, va trebui adoptată o soluție la nivel european.

1.2

În cazul în care s-ar adopta norme care să conducă la autoreglementare sau la coreglementare, ar trebui ca acestea să fie temporare, să aibă loc o evaluare periodică a aplicării lor și, dacă nu sunt aplicate, să fie adoptate norme cu caracter obligatoriu.

1.3

Mai precis, CESE solicită Comisiei ca, în contextul promovării alfabetizării digitale, să deruleze campanii de conștientizare și de educare adresate cu precădere categoriilor celor mai vulnerabile de populație, în scopul prevenirii și atenuării efectelor nedorite ale unei utilizări necorespunzătoare a rețelelor sociale. De asemenea, trebuie desfășurate acțiuni specifice de formare în materie de control parental și de mediere, odată cu consolidarea punctelor de semnalare a conținuturilor on-line ilegale (hotlines), astfel încât acestea să se ocupe și de astfel de comportamente necorespunzătoare.

1.4

Pentru punerea în valoare a acestor inițiative sunt necesare, de asemenea, diseminarea bunelor practici privind îndeplinirea obligațiilor de către furnizori, controlul publicității sau supravegherea accesului prematur al utilizatorilor foarte tineri, toate acestea putând contribui la disiparea unei percepții negative asupra rețelelor sociale, precum și la evidențierea posibilelor oportunități și sinergii pe care le oferă acestea. De asemenea, există și fenomene de dependență de rețelele sociale, cu privire la care ar trebui ca utilizatorii să fie informați, iar părinții tinerilor adolescenți, pentru care riscurile sunt mai ridicate, să fie puși în gardă.

1.5

Ar trebui promovată protecția dreptului la intimitate ca răspuns la intruziunile în viața privată în contextul relațiilor profesionale și al utilizării noilor tehnologii, în special a rețelelor sociale, prin reglementarea acestui domeniu de către partenerii sociali prin intermediul unor acorduri corespunzătoare.

1.6

În sfârșit, CESE reafirmă (1) faptul că așteaptă publicarea unui Cod al drepturilor on-line în UE, care să prezinte sintetic, în mod clar și pe înțelesul tuturor, drepturile utilizatorilor mediului digital existente în UE și care să abordeze promovarea utilizării responsabile a rețelelor, prevenirea tulburărilor asociate și eliminarea practicilor care pot fi considerate neloiale și primejdioase, în special a cazurilor de publicitate hipercontextualizată.

2.1

Prin prezentul aviz din proprie inițiativă se urmărește îndeplinirea unui triplu obiectiv:

2.2

Avântul luat de societatea digitală pe parcursul ultimilor ani, în general, precum și continua expansiune a comunităților virtuale, în particular, au evidențiat necesitatea adoptării unor politici de promovare a unei utilizări responsabile a rețelelor sociale și, totodată, de prevenire și protecție în confruntarea cu riscurile și problemele asociate acestora.

2.3

Evoluția continuă și dimensiunea spațială la care au ajuns rețelele sociale de la crearea lor reclamă revizuirea permanentă a definirii conceptului și, prin urmare, a modului de abordare a lor. Cu toate acestea, se poate cădea de acord asupra unor caracteristici fundamentale ale acestora, pentru a face posibilă stabilirea unor domenii de acțiune relevante.

2.4

În această privință, putem considera că rețelele sociale, ca formă de interacțiune socială voluntară, într-o situație complexă, se alimentează prin schimburi dinamice într-un sistem deschis de feedback pozitiv.

2.5

În consecință, dată fiind diversitatea de tipuri de rețele și utilizările diferite ale acestora, precum și diferitele conținuturi și profiluri ale utilizatorilor, se ajunge la un proces emergent și progresiv, care presupune identificarea cu precizie a normelor generale de funcționare a rețelelor, motiv pentru care ar fi bine-venită realizarea periodică a unor activități practice în acest scop, precum și pentru a se stabili numărul de utilizatori ai unei anumite rețele sau ai mai multora. Ar fi astfel posibilă orientarea normelor neutre din punct de vedere tehnologic, necesare într-un proces de flexibilitate, care să asigure adaptarea la domeniul respectiv.

2.6

În plus, acțiunile propuse în acest aviz contribuie la obiectivul comunitar de creștere inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii, promovat de Strategia Europa 2020 [COM(2010) 2020 final]. Astfel, în fenomenul rețelelor sociale trebuie incorporate societatea cunoașterii și externalizarea în masă (crowdsourcing), promovarea utilizatorilor mai activi și responsabili și piața virtuală eficientă sau dorința stăruitoare de colaborare și integrarea socială.

2.7

Este însă nevoie nu numai de îmbunătățirea infrastructurii pentru asigurarea unui acces rapid, sigur și fără discriminare sau excluziune, prin promovarea cetățeniei digitale responsabile, ci și garantarea pentru toți cetățenii a exercitării efective a drepturilor lor cu aplicație în mediul digital (libertatea de expresie și accesul liber la informații, protecția datelor cu caracter personal și a vieții private, cerințele de transparență, obligativitatea serviciilor universale de telefonie și de acces la un internet funcțional și calitatea minimă a serviciilor) [COM(2010) 245 final/2].

2.8

Respectarea vieții private este un element esențial al utilizării rețelelor sociale. CESE s-a pronunțat deja fără echivoc asupra propunerii privind regulamentul de protecție a datelor cu caracter personal, declarându-se în favoarea dreptului la uitare și a protecției vieții private din oficiu, ceea ce înseamnă că nu se poate da un consimțământ tacit, acesta trebuind să fie acordat întotdeauna în mod expres sau să fie manifest.

2.9

Motoarele de căutare pe internet ar trebui să instituie din oficiu standarde de siguranță și protecție a vieții private, pentru a se evita indexarea profilului personal și pentru a se garanta protecția datelor deosebit de sensibile.

2.10

De asemenea, ar trebui pusă la punct o mai bună gestionare a pieței în acest sector, în ceea ce privește atât integrarea furnizorilor, cât și respectarea măsurilor concrete și obligatorii care țin de practicile acestora și, printre altele, de controlul publicității, de utilizarea informațiilor disponibile sau de crearea de nișe comerciale conexe (de exemplu, prime de asigurare care acoperă riscurile asociate drepturilor utilizatorilor de rețele sociale).

2.11

În contextul unei responsabilități împărtășite, utilizatorii trebuie totuși să respecte indicațiile și orientările promovate de instituțiile competente pentru o utilizare inteligentă și responsabilă a rețelelor sociale (responsabilitatea socială a utilizatorilor), astfel încât resursele disponibile să fie folosite cu maximă eficiență și să fie exploatate avantajele care decurg din diseminarea informației și din transparență, într-un context de învățare prin cooperare și de îmbogățire multiculturală, dincolo de finalitățile proprii fiecărei rețele. Și aceasta, în pofida faptului că uneori legalitatea se întemeiază pe iluzia existenței unui presupus utilizator informat și conștient, deși în realitate, conform statisticilor, nici măcar unul dintr-o mie nu citește condițiile de utilizare.

3.1

Rețelele sociale au cunoscut o dezvoltare rapidă pe parcursul ultimilor doi ani, numărul de utilizatori crescând în mod spectaculos. În anul 2010, se vorbea despre un număr total de aproape 1 000 de milioane, pe plan mondial, cu o majorare de 23 % comparativ cu anul anterior, majoritatea utilizatorilor fiind tineri. Datele referitoare la coeficienții pe țări ai rețelelor sociale pot fi consultate pe planigloburile de rețele sociale elaborate în acest scop.

3.2

Procentul de utilizatori tineri ai rețelelor sociale este mult mai mare decât al altor categorii de vârstă. Potrivit datelor Eurostat, în Europa, în anul 2010, patru cincimi dintre navigatorii pe internet cu vârste cuprinse între 16 și 24 de ani au utilizat internetul în acest scop, față de două cincimi dintre persoanele cu vârste cuprinse între 25 și 54 de ani și mai puțin de o cincime dintre cei în vârstă de 55-74 de ani [a se vedea ancheta Comisiei, intitulată Risk and Safety (Risc și siguranță)]. În această privință, CESE face trimitere la avizul său aflat în curs de elaborare pe tema publicității adresate copiilor.

3.3

Posibilitățile pe care le oferă rețelele sociale utilizatorilor lor sunt multiple. Într-o rețea socială, ei pot comunica cu prietenii și rudele aflate departe, pot lega noi prietenii, pot face schimb de informații multimedia, pot consolida relații de muncă sau prezenta proiecte, se pot prezenta din punct de vedere social și profesional, își pot exprima sau apăra o anumită idee sau cauză etc. Aceste posibilități au fost extinse considerabil în domenii precum transmiterea de imagini, grafica pe calculator sau clipurile video, prin intermediul celor mai recente rețele sociale, cum ar fi Instagram, Pinterest și Tumblr, care au depășit deja numărul de utilizatori ai rețelelor YouTube, LinkedIn și Google+.

3.4

Însă, în primul rând, utilizatorii pun preț pe posibilitatea de a împărtăși conținuturi instantaneu cu numeroase persoane, mai ales cu cele pe care nu le-au cunoscut în contextul rețelelor sociale (familie, prieteni, cunoscuți), deși în subsidiar utilizează rețelele sociale on-line și pentru a cunoaște persoane noi.

3.5

În contextul noului model relațional, sunt puse în valoare aspectele pozitive asociate dezvoltării rețelelor sociale și, mai ales, contribuția lor la (3):

3.6

Utilitatea rețelelor sociale crește tot mai mult prin amplificarea domeniilor de aplicare, ca reacție la diversele motive care îi determină pe utilizatori să participe la ele ca, de exemplu, motive legate de comunicarea în familie și în societate, schimbul de informații de factură comercială sau ludică, divertismentul și petrecerea timpului liber, relațiile personale și afective, accesul la cunoaștere și dezvoltarea proceselor de învățare, mediul de lucru și cel profesional, participarea cetățenească și voluntariatul, discutarea opiniilor și ideilor etc.

3.7

Trebuie să se țină seama de faptul că „spațiile comunităților virtuale de pe internet se prezintă și sunt percepute drept medii echivalente celor din lumea reală, în care regulile jocului nu sunt stabilite de utilizator. Odată ce s-a înregistrat, acesta se supune unor norme contractuale stabilite de furnizorul de servicii, chiar dacă utilizatorului îi sunt prezentate sub formă de aparentă gratuitate. De bună seamă, este vorba despre o tranzacție: se pun la dispoziție date cu caracter personal. Când ne înscriem într-o rețea socială, de regulă, nu verificăm informațiile cu caracter juridic, nu știm ce se poate face cu datele noastre sau cum este configurat mediul, cine poate consulta informațiile care ne privesc și în ce scop” [El Derecho Fundamental a la Protección de Datos: Guía del Ciudadano (Dreptul fundamental la protecția datelor cu caracter personal: Ghidul cetățeanului), Agencia Española de Protección de Datos (Agenția Spaniolă pentru Protecția Datelor), ianuarie 2011 (https://www.agpd.es/portal webAGPD/index-ides-idphp.php)].

3.8

Cu toate acestea, utilizatorii rețelelor sociale au impresia că aceste spații virtuale le aparțin, că ei sunt cei care creează și controlează conținuturile și informația aferentă. Senzația de putere și de libertate indusă utilizatorilor de către aceste rețele poate, nu de puține ori, să împiedice înțelegerea faptului că altcineva stabilește regulile jocului, le controlează și, ca atare, deține de fapt puterea reală asupra suportului și a tuturor conținuturilor, propunând așadar restricțiile pe care le crede de cuviință (printre altele, pe cea referitoare la vârsta utilizatorului, ceea ce nu împiedică de fapt accesul acestuia).

3.9

În paralel este încurajat angajamentul de adoptare a unor coduri de etică menite să mențină valorile unei utilizări corespunzătoare a rețelelor sociale în conformitate cu obiectivele vizate, fie prin intermediul reglementării voluntare, fie prin coreglementare, pentru a se asigura controlul asupra activităților desfășurate.

3.10

Cu toate acestea, utilizatorii rețelelor sociale sunt în continuare expuși diverselor riscuri asociate utilizării acestora. Unele dintre riscurile respective fac parte dintre cele pe care le presupune internetul în general, fiind deopotrivă împărtășite cu alte aplicații; însă, deși sunt prezente în egală măsură în contextul oricărui alt mod de utilizare a internetului, problemele asociate utilizării rețelelor sociale sunt mai acute din cauza unor aspecte specifice, precum acumularea de date provenite de la milioane de cetățeni; participarea cu precădere a tinerilor, care nu au urmat în prealabil niciun curs de formare privind utilizarea rețelelor sociale în mod inteligent și responsabil și nici nu au fost avertizați asupra pericolelor la care se expun (în general, nici părinții, nici cadrele didactice nu le pot transmite norme de utilizare adecvată pe baza propriilor cunoștințe și experiențe); de asemenea, necunoașterea problemelor și provocărilor pe care le-a antrenat o evoluție atât de inovatoare și vertiginoasă precum cea a rețelelor sociale aproape că îi aduce pe internauți în situația unor experimentatori.

3.11

În aceste condiții, anxietatea socială apare ca răspuns la combinația dintre o tehnologie aflată în schimbare rapidă și spațiile noi de socializare pentru minori, cu care părinții lor nu au avut de-a face, cu toate că, deopotrivă, pot exista și manifestări precum senzaționalismul, crearea de mituri și configurarea de răspunsuri publice greșite [Raportul UNICEF Child Safety Online (Siguranța copiilor în mediul on-line)].

3.12

Dintre diversele riscuri asociate pot fi enumerate următoarele: traume psihologice cauzate de insulte transmise prin intermediul acestor servicii; agresarea sexuală a copiilor și a tinerilor (cyberabuse, cyberbullying și grooming – abuz, hărțuire și ademenire pe internet); hărțuirea morală practicată în mod repetat în cadrul unei organizații de către superiorii ierarhici, colegi sau subordonați (mobbing); hărțuire la locul de muncă prin ingerința întreprinderii în viața privată a lucrătorilor săi sau prin utilizarea excesivă a telefoniei inteligente; postarea de fotografii și înregistrări video proprii sau ale altor persoane care înfățișează adolescenți parțial sau complet dezbrăcați (sexting); anunțuri explicite de prostituție și servicii de „însoțire” (escort); procesul de sexualizare a copiilor pe rețelele sociale, încălcarea repetată a vieții private, a onoarei și demnității personale; atentarea la sănătatea fizică și mentală a utilizatorilor; apelurile la violență, rasism și xenofobie; difuzarea ideologiilor totalitare cu caracter fascist sau care fac apologia nazismului; sinucideri în rândul tinerilor provocate, se pare, de difuzarea unor aspecte de natură intimă prin intermediul acestor rețele.

3.13

Specialiștii în domeniul dreptului avertizează că termenii și condițiile generale de utilizare ale multor astfel de rețele prevăd cedarea drepturilor de exploatare a conținuturilor generate de către utilizator în favoarea platformei, fapt ignorat de majoritatea internauților.

3.14

Acestor riscuri asociate utilizării rețelelor sociale de către anumite persoane în scopuri ilegale sau dăunătoare, la care sunt expuși în special minorii, li se adaugă altele, care decurg din modul de utilizare specific fiecărui participant, ceea ce poate afecta cursul normal al vieții acestuia, atât la nivel personal, cât și la nivelul familiei, al relațiilor de muncă sau sociale. La fel, riscul pe care îl presupune plata on-line, care i-ar putea încuraja pe copii să cumpere produse.

3.15

Există totodată riscul ca, prin înșelăciune, autoiluzionare sau fantazare, utilizatorul să își creeze o identitate falsă. Se favorizează astfel confuzia dintre intim, privat și public și sunt stimulate comportamente histrionice și narcisiste, sau chiar de deformare a realității [Enrique Echeburúa și Paz de Corral]. În plus, după cum s-a semnalat, comunicarea virtuală în exces poate duce la deteriorarea calității relațiilor umane, prin înlocuirea unor relații strânse și directe cu altele, mai slabe și, adeseori, nesigure. Drept consecință, utilizatorii pot ajunge să sufere de singurătate și chiar să ducă o viață virtuală în locul celei reale.

3.16

Utilizatorii rețelelor sociale intră astfel într-o stare de relaxare a vigilenței, în care acceptă cu ușurință cereri de prietenie din partea unor străini cu care, mai mult, după numai câteva ore de conversație, împărtășesc rapid informații sensibile, cu caracter intim și privat, precum adresa locuinței, numărul de telefon, numele părinților etc., informații folosite de regulă ca răspuns la întrebările formulate pentru recuperarea parolelor. Mai departe, se poate ajunge și la dezvăluirea altor informații confidențiale despre locul de muncă, proiectele de viitor, software-ul folosit etc.

3.17

În concluzie, după cum s-a semnalat în studiile pe această temă, utilizatorii rețelelor sociale acceptă persoane necunoscute în grupul lor de prieteni fie și numai pe baza unei fotografii bune de profil și sunt dispuși să divulge tot felul de informații cu caracter personal după o scurtă conversație on-line. Ținând cont de faptul că majoritatea unor astfel de rețele pornesc de la premisa că acești „prieteni” au acces fără restricții la informațiile și datele fiecărui membru, se poate spune că, practic, una dintre consecințele acestei acceptări generale și fără discernământ a oricărui cunoscut sau necunoscut drept prieten este că tot ceea ce se pune în comun pe o rețea socială devine de fapt informație accesibilă tuturor.

3.18

De aceea, trebuie să se pună accent pe campaniile de informare în scop preventiv, în cadrul programului Safer Internet, prin care să se dea sfaturi cu privire la citirea condițiilor de utilizare și de confidențialitate a diferitelor servicii înainte de utilizarea acestora, la nevoia de a reflecta în prealabil la decizia de a posta informații, la utilizarea parolelor, la aprecierea genului de informații care urmează a fi dezvăluite și la măsura în care poate fi controlat accesul la acestea, precum și la lista de contacte sau la riscul de contaminare cu viruși informatici. De asemenea, trebuie să se dea sfaturi în special cu privire la asistența disponibilă în cazurile în care, în cadrul rețelelor sociale, utilizatorul poate cădea victimă unor comportamente abuzive. Totodată, trebuie derulate inițiative de formare a cadrelor didactice și de publicare a materialelor didactice necesare pentru o educație civică și digitală de la o vârstă fragedă.

3.19

Pentru aceasta, este foarte important ca, prin programele sale, Comisia să acorde ajutor asociațiilor de utilizatori și ONG-urilor, astfel încât acestea să rămână cu adevărat independente față de autoritățile politice și economice și să poată funcționa în mod democratic.

4.1

Potrivit estimărilor Organizației Mondiale a Sănătății, o persoană din patru suferă de o problemă legată de utilizarea excesivă a noilor tehnologii. Copiii și adolescenții constituie categoria cea mai vulnerabilă de populație care are de suferit de pe urma acestui tip de dependență întrucât, deși sunt cei mai pricepuți utilizatori, sunt în același timp și cei mai imaturi.

4.2

Aceste tipuri de dependență sunt denumite și „netoxice”, „fără substanțe” sau „nechimice”. Cu toate că unii experți consideră că nu poate fi vorba de „dependență” propriu-zisă în cazul a diferite sintagme precum „noi dependențe”, „dependențe sociale”, „dependențe fără substanțe” sau „dependențe nechimice”, ci mai degrabă de probleme legate de abuz sau de utilizare improprie, alți experți sunt de părere că este cazul să se folosească acest termen, ca și în cazul dependenței de muncă, de cumpărături sau de sex, de exemplu.

4.3

Utilizarea excesivă a rețelelor sociale poate duce la izolare, la randament scăzut, la dezinteres față de alte teme, la tulburări de comportament și la mari probleme financiare, precum și la sedentarism și obezitate. Pe scurt, în esență, dependența constă în subordonarea și condiționarea stilului de viață de menținerea obiceiului. Prin urmare, dependența de rețelele sociale nu se caracterizează prin tipul de comportament adoptat, ci prin natura relației pe care subiectul o stabilește cu acestea (Alonso-Fernández, 1996; Echeburúa și Corral, 2009).

4.4

Efectele acestor dependențe se fac simțite în special sub aspectul sănătății mentale, cu episoade de anxietate, depresie, obsesii, tulburări ale somnului și de personalitate, care generează deseori rele tratamente, certuri, accidente de circulație și de muncă sau automutilări.

4.5

La toate acestea se adaugă probleme cu incidență directă asupra sănătății fizice a utilizatorilor, tulburări fiziologice precum dureri cervicale, tendinită, sindromul tunelului carpian și tulburări de vedere. Aspectul exterior este neglijat, se pierd ore de somn și se schimbă obiceiurile alimentare.

4.6

De utilizarea, excesivă sau nu, a internetului sunt legate variabile psihosociale, precum vulnerabilitatea psihologică, factorii de stres și sprijinul din partea familiei și a societății. Există unii factori de risc specifici utilizării excesive a rețelelor sociale de către tineri.

4.7

Există semnale de alarmă (lipsa de somn, neglijarea altor activități importante, nemulțumirea exprimată de cei apropiați cu privire la utilizarea rețelei, preocuparea continuă pentru aceasta, eșecuri repetate în încercarea de a limita durata conectării, pierderea noțiunii timpului) care se declanșează înainte ca înclinația să se transforme în dependență: acordând atenție acestor semnale la timp, precum și elaborând instrumente de evaluare și diagnostic, se facilitează detectarea din vreme a problemei și tratamentul terapeutic ulterior.

4.8

În plus, sunt necesare resurse publice care să fie alocate în acest scop și acțiuni de prevenție (campanii de informare și de popularizare, programe educative, alfabetizare în domeniul digital, mijloace de asistență, trasabilitatea și semnalarea riscurilor etc.), atenția trebuind să se îndrepte în primul rând asupra nevoilor speciale ale grupurilor celor mai vulnerabile.

4.9

În cazul în care utilizatorul se vede obligat să se deconecteze, nu reușește să se conecteze ori când conexiunea este lentă (Estévez, Bayón, De la Cruz și Fernández-Liria, 2009; García del Castillo, Terol, Nieto, Lledó, Sánchez, Martín-Aragón, ș.a., 2008; Yang, Choe, Balty și Lee, 2005), apar simptome de abstinență fizică și psihologică – labilitate psihică, iritabilitate, nerăbdare, neliniște, tristețe, anxietate.

4.10

În unele situații, anumite trăsături de personalitate sau stări emoționale sporesc vulnerabilitatea psihică la dependențe: impulsivitatea, disforia (stare de spirit anormală, care se manifestă în mod subiectiv sub formă de neplăcere și care se caracterizează prin schimbări frecvente de dispoziție), lipsa de toleranță la stimuli dezagreabili, atât fizici (durere, insomnie sau oboseală), cât și psihici (aversiune, preocupare sau responsabilitate) și dorința exagerată de a trece prin emoții puternice (Estévez, Bayón, De la Cruz și Fernández-Liria, 2009; García del Castillo, Terol, Nieto, Lledó, Sánchez, Martín-Aragón, ș.a., 2008; Yang, Choe, Balty și Lee, 2005).

4.11

Sunt și cazuri în care dependența ascunde totuși o problemă de personalitate – timiditate exagerată, o stimă de sine scăzută sau un refuz al propriei imagini corporale de exemplu – ori un mod necorespunzător de a aborda dificultățile cotidiene. La rândul lor, tulburările anterioare (depresia, tulburarea cu deficit de atenție/hiperactivitate – TDAH, fobia socială sau ostilitatea) sporesc riscul refugierii pe internet (Estévez, Bayón, De la Cruz și Fernández-Liria, 2009; García del Castillo, Terol, Nieto, Lledó, Sánchez, Martín-Aragón, ș.a., 2008; Yang, Choe, Balty și Lee, 2005).

4.12

În cadrul strategiilor de prevenție, atât sprijinul din partea părinților cât și cel al educatorilor joacă un rol esențial pentru deprinderea unor obiceiuri sănătoase de utilizare a rețelelor sociale. Este, de asemenea, bine-venită colaborarea grupurilor de amici (prieteni mai avizați și conștienți de riscuri, care îi pot ajuta pe utilizatorii de aceeași vârstă sau de vârstă mai mică să le cunoască și să le evite), văzuți ca protectori on-line.

4.13

În definitiv, este vorba despre exploatarea, printr-o utilizare corespunzătoare, a potențialului imens al rețelelor sociale, care comportă deseori dimensiuni de amplă transcendență socială, precum cele legate de ocuparea locurilor de muncă sau de consum [Salcedo Aznal Alejandro, Sociedad de consumo o redes de consumidores? Esbozo para un análisis social del consumidor actual (Societate de consum sau rețele de consumatori? Schiță pentru o analiză socială a consumatorului actual), 2008], a căror analiză nu face obiectul acestui aviz. Astfel, ar trebui să se treacă la înfăptuirea reformelor necesare pentru ca, la punerea în aplicare a dreptului muncii, să nu aibă loc, prin utilizarea noilor tehnologii (telefoane mobile, e-mailuri, rețele sociale etc.), intruziuni inadmisibile în viața privată a persoanelor, impunându-se încheierea de către partenerii sociali a unor acorduri inspirate din principiile recomandării Consiliului Europei pe această temă.

15.11.2012   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 351/36

1.1

Relansarea chestiunii „costului non-Europei”, la aproape un sfert de secol de la publicarea, în 1988, a raportului Cecchini, pare a fi o modalitate pertinentă și interesantă de a stimula dezbaterea privind continuarea construcției europene. Dar, dacă raportul Cecchini aborda acest subiect exclusiv din perspectiva pieței unice, în prezent este indispensabil să se meargă mai departe și să se discute costurile nerealizării uniunii economice și politice europene. Aceste costuri sunt deja extrem de ridicate și riscă să crească și mai mult dacă nu se iau măsuri.

1.2

Probleme capătă o acuitate considerabilă în condițiile în care – sub presiunea atât a piețelor financiare, cât și a unor noi reglementări instituționale constrângătoare – statele naționale se vor vedea obligate să își sporească eforturile de reducere a datoriilor. Cum trebuie procedat fără sacrificarea creșterii pe care o cer, de altfel, piețele financiare? Modalitatea cea mai adecvată pentru a se evita căderea într-o spirală regresivă fără capăt și căderea în sărăcie și mizerie a unei părți semnificative a populației europene ar fi comasarea unui anumit număr de cheltuieli la nivel european, precum și elaborarea unor politici europene mai ambițioase. Aceste măsuri ar permite Uniunii să se lanseze într-un cerc virtuos de creștere, să-și impună o puternică identitate economică, industrială și tehnologică în contextul globalizării și să apere modelul nostru social, care a făcut în mare măsură din Europa ceea ce este ea astăzi.

1.3

A ridica problema costurilor non-Europei în modul sugerat de prezentul aviz prezintă, fără îndoială, câteva dezavantaje metodologice și tehnice, dar principalul atu constă în lansarea unor argumente greu de contestat în mod rațional pentru ieșirea din criza actuală și încheierea procesului de realizare a unei adevărate uniuni economice și politice europene. În fond, scopul este de a face o demonstrație incontestabilă pentru a convinge opinia publică să găsească soluții la probleme prin deplasarea cursorului subsidiarității către o integrare europeană sporită și de mai bună calitate, în condițiile în care anumite forțe politice încearcă să o transforme în țap ispășitor.

1.4

În acest sens, Strategia UE 2020 conține elemente extrem de interesante. Intenția acesteia de a promova o convergență reală, în special prin politici și obiective comune, precum și printr-o coordonare consolidată între țările membre la toate nivelurile și în toate domeniile în care abordarea europeană este inexistentă sau incipientă, merită salutată. Cu toate acestea, se pune întrebarea dacă această strategie este la înălțimea obiectivului de realizare a unei adevărate uniuni economice și politice, în stare să consolideze poziția Europei în cadrul procesului de globalizare și dacă – în forma actuală – ea va avea un destin mai fericit decât cel al Strategiei de la Lisabona.

1.5

Ni se pare necesar să mergem mai departe, intervenind în dezbaterile semestriale programate atât de liderii celor 17 state din zona euro, cât și de liderii celor 27 de state membre și dând un semnal de trezire la realitate și de conștientizare a liderilor noștri și a opiniei publice cu privire la o revoluție coperniciană care trebuie înfăptuită în relațiile dintre statele membre, Europa și întreaga lume. Costurile „non-Europei” pe care le suportăm astăzi și pe care riscăm să le suportăm în viitor constituie o foarte bună modalitate de a acționa în această direcție. Prin abordarea acestei încercări în termeni de beneficii economice, politice și strategice, trebuie contracarați euroscepticii și convinsă opinia publică că Europa nu constituie problema, ci trebuie să devină soluția.

1.6

Avantajele unei astfel de abordări sunt reducerea costurilor, optimizarea cheltuielilor și maximizarea oportunităților pentru a identifica soluții adecvate la provocările actuale și pentru a găsi o cale de ieșire prin creștere, care să fie în beneficiul tuturor.

1.7

Având în vedere toate aceste elemente, costurile non-Europei trebuie analizate într-o perspectivă mult mai largă decât cea propusă în cadrul studiului comandat de Comisia Europeană pe tema „Costul non-Europei: potențialul neexploatat al pieței unice europene”. Nu avem nevoie de un nou studiu (de altfel, probabil, de o foarte bună calitate) care „să doarmă în bibliotecile noastre” și să fie consultat din când în când de câțiva specialiști pedanți.

1.8

Prin urmare, CESE solicită Comisiei să realizeze, într-o primă etapă, o estimare cât mai precisă a costului total al non-Europei menționat în prezentul aviz și a impactului acestuia asupra ocupării forței de muncă și creșterii. În a doua etapă, propunem să se includă în Strategia UE 2020 obiective exprimate în cifre de reducere a acestor costuri, cu un plan de acțiune clar și o evaluare sistematică a progreselor sale.

2.1

Chestiunea costului „non-Europei” a fost ridicată de CESE sub diferite unghiuri în mai multe avize emise în ultimii ani (1). La sfârșitul anului 2010, Parlamentul European și Comisia Europeană au relansat dezbaterea privind non-Europa. În plus, aceasta din urmă a comandat un studiu serios pentru reactualizarea lucrărilor raportului Cecchini (2)  (3).

2.2

Se pare că alegerea Comisiei și a Parlamentului în ceea ce privește metoda și obiectul a fost motivată în mare parte de elaborarea Actului privind piața unică II (Single Market Act II), deși comunicările lor au insistat și asupra necesității de a se concentra pe acest subiect și de a se baza pe „dovada științifică” (4) pe care o presupune un astfel de demers. Amintim că rezultatul modelizărilor relativ complexe ale Raportului Cecchini a fost, în acel moment, un câștig cuprins între 4,5 % și 7 % din PIB-ul comunitar (pentru cele 12 state membre) și o creștere suplimentară preconizată a locurilor de muncă cu două până la cinci milioane în spațiul comunitar. Totuși, aceste estimări se bazau pe o abordare metodologică și pe ipoteze de plecare care nu sunt la adăpost de eventuale critici și contestări. În plus, în ciuda reușitei pe planul comunicării, din câte știm, aceste previziuni nu au făcut niciodată obiectul unui bilanț bine întemeiat, care să permită aprecierea exactitudinii lor ex post  (5).

2.3

CESE salută revenirea acestui subiect în prim-plan, chiar dacă e surprinzător că acest lucru se întâmplă la aproape un sfert de secol după publicarea Raportului Cecchini. Cu toate acestea, modul de abordare a acestuia, respectiv adoptarea aceleiași metodologii și exprimarea în cifre a noului impact economic potențial al eliminării obstacolelor aflate în calea schimburilor din cadrul pieței unice constituie un demers care pare, în cel mai bun caz, restrictiv și, în cel mai rău caz, pur și simplu inadecvat din cel puțin două motive complementare.

2.4

Primul este riscul blocării într-o dezbatere pur tehnică (ca să nu spunem tehnocratică) privind costurile non-Europei, în timp ce – în ciuda instrumentelor extrem de complexe care ar putea fi utilizate – caracterul tehnic nu este deseori decât o aparență în științele sociale.

2.5

Al doilea – și mai esențial – este faptul că perioada actuală este total diferită. În 1988, dezbaterea se axa în principal pe starea pieței comune, rebotezate „piața unică”. În acest sens, raportul Cecchini a fost foarte util, întrucât a identificat și contabilizat obstacolele și întârzierile în domeniu. Astfel, el a permis justificarea unui program de relansare și alimentarea unei dinamici pozitive, prezente în special în programul Delors și obiectivul acestuia în anul 1992.

2.6

În 2012, esența problemei nu mai este starea pieței unice. Nu numai că realizarea pieței unice a făcut progrese uriașe în ultimul sfert de secol, dar mai ales contextul a evoluat substanțial și pare în prezent marcat de cel puțin cinci noi elemente majore în comparație cu sfârșitul anilor ’80: 1) o globalizare mult mai avansată, odată cu sosirea pe piața internațională a țărilor emergente precum Brazilia, India și mai ales China, în timp ce, în anii ’80, principalii concurenți ai Europei erau țările dezvoltate; 2) o Europă formată din 27 de națiuni, nivelul de dezvoltare, structurile economice și sistemele sociale ale acestora fiind mai eterogene decât în anii ’80; 3) stadiul mult mai avansat al construcției europene și apariția unor instituții-cheie, precum moneda euro și BCE; 4) o criză economică fără precedent după cea din anii ’30, care produce în continuare efecte devastatoare, de acum încolo sub forma „crizei datoriilor suverane”; 5) în fine, necesitatea imperioasă ca statelor europene să-și reducă datoriile în următorii ani.

2.7

Aceste elemente ne determină să propunem o schimbare radicală a modului de desfășurare a dezbaterii privind costurile non-Europei. Handicapul cu care se confruntă Europa în acest stadiu nu constă atât în întârzierile acumulate în construirea pieței unice (ceea ce, de altfel, îi avantajează și pe concurenții noștri, și pe cetățenii europeni), cât, mai ales, în crearea unei puternice identități economice, industriale și tehnologice în contextul globalizării, care a devenit multipolară, ceea ce implică o concurență din ce în ce mai acerbă, în special din partea puterilor așa-numite „emergente”, pe fondul unei crize sistemice fără precedent.

2.8

Așadar, este necesar să se reflecteze asupra totalității „costurilor non-Europei”, care rezultă din nerealizarea până la capăt a construcției europene. Aceste costuri sunt incomparabile cu cele pe care le-ar putea antrena menținerea eventualelor obstacole în calea schimburilor în interiorul UE. CESE este conștient de dificultățile de abordare a subiectului dintr-o perspectivă atât de largă și fundamental politică, dar este singura pe care o considerăm adecvată în situația actuală (6).

3.1

În urmă cu 60 de ani, speranța europenilor de a trăi în pace s-a concretizat prin crearea primei Comunități Europene, CECA. Pașii pe calea integrării au fost lenți, dar constanți, până în 1992. În ultimii 20 de ani, extinderea Uniunii la 27 de state membre a reprezentat singurul progres incontestabil esențial, dar singurul proces cu adevărat încheiat. Evoluția în profunzime a Uniunii, anunțată deja la începutul anilor ’80, a fost uitată. Moneda unică, piața internă, politica de coeziune sau PAC constituie, desigur, progrese importante, dar incomplete și mai ales insuficiente pentru crearea unei adevărate Uniuni.

3.2

Dincolo de termenii dezbaterii, se impune, desigur, o dezbatere privind termenii utilizați. Ce înseamnă costul? Ce înseamnă non-Europa? Și ce înseamnă chiar „non”? Potențial, totul poate fi considerat Europa sau non-Europa. În mod obiectiv, este dificil să se selecteze instrumentele/politicile/bunurile publice implicate, să se identifice impactul acestora, să se determine la ce nivel intervenția lor ar fi cea mai eficace (european/național/local), să se aleagă termenii în care să se exprime costurile/beneficiile sau să se stabilească cea mai relevantă perioadă pentru analizarea acestora (iar lista acestor dificultăți nu este exhaustivă). Având în vedere acești factori, nu este ușor să se convină asupra unei abordări metodologice riguroase și să se depășească generalitățile consensuale. Comunicarea Parlamentului European privind aspectele metodologice aduce clarificări prețioase pe această temă și demonstrează perfect extraordinara sa complexitate.

3.3

Cu toate acestea, oricare ar fi abordarea, definițiile conceptului – chiar cele mai largi – nu permit integrarea în câmpul dezbaterii a unei părți din bunurile publice fundamentale (precum pacea sau libera circulație a cetățenilor) care sunt rezultatul a ceva mai mult de o jumătate de secol de existență a construcției europene.

3.4

Fără a încerca o cuantificare a contribuției acestora la bunăstarea cetățenilor europeni și fără a face istorie alternativă (ce s-ar fi întâmplat dacă construcția europeană nu s-ar fi realizat în forma ei actuală?), merită amintit – într-un moment în care raționamentul privind „costurile non-Europei” este tot mai la modă – că istoria continentului nostru nu a fost dintotdeauna cea pe care o cunoaștem din 1945 încoace. Pacea, prosperitatea, drepturile fundamentale (astfel cum sunt exprimate în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (7), libera circulație a persoanelor și a mărfurilor, posibilitatea utilizării transfrontaliere a aceleiași monede, stabilitatea prețurilor și alte atuuri care fac parte din cotidian sunt în prezent percepute de mulți dintre noi (în special de tânăra generație) ca o normalitate absolută, un fel de stare firească: controalele la frontiera franco-germană ar fi considerate o ciudățenie tracasantă, în timp ce spectrul unui război între statele europene este privit ca o glumă de prost gust. În mod evident, este dificil, chiar imposibil, să se afirme cu certitudine care ar fi în prezent situația dacă am fi rămas în cadre pur naționale, dar credem că nu este lipsită de sens afirmația că procesul construcției europene a facilitat cel puțin apariția acestor bunuri de interes public și le-a oferit tuturor ca fiind incontestabile și naturale.

3.5

Înseamnă acest lucru și că ele vor fi perene? Nu este sigur. Ipoteza unui război fratricid ar fi părut absurdă și improbabilă în Iugoslavia anilor ’80, ceea ce nu a împiedicat izbucnirea unor războaie sângeroase după destrămarea țării. Și alte realizări, a căror realizare a necesitat decenii, pot fi reduse la neant: instaurarea controalelor la frontiere sau punerea sub semnul întrebării a zonei euro sunt perspective la care sporadic se face referire fățiș, fie de către comentatori sau partide politice eurosceptice și/sau populiste, fie – din ce în ce mai des – de către mișcări politice tradiționaliste.

3.6

În fine, fără a imagina scenarii extreme, nu putem face abstracție de chestiunea costurilor „non-Europei” în cazul disoluției totale sau parțiale a anumitor instituții cheie, precum moneda unică. Un studiu recent al băncii UBS (8), în ciuda numeroaselor critici care i se pot aduce în plan metodologic, evaluează costurile ieșirii din zona euro în cazul unei țări „slabe”, numai în cursul primului an, la 40-50 % din PIB. Chiar în cazul ieșirii unei țări „puternice” (precum Germania), aceste costuri s-ar ridica la 20-25 % din PIB numai în cursul primului an, respectiv între 6 000 și 8 000 de euro pe cap de locuitor. Fără a mai pune la socoteală efectele destabilizatoare pe plan politic, posibilele lupte între monede în contextul devalorizărilor competitive în lanț, reapariția politicilor protecționiste la nivel național și impactul potențial catastrofal asupra așteptărilor agenților economici. Aceste fenomene ar putea arunca Europa într-o lungă perioadă de depresie, ce s-ar întinde pe mai mulți ani. Nimeni nu poate prezice consecințele unor astfel de evenimente, dar ne putem aștepta la mișcări importante de reconfigurare geopolitică care ar provoca noi alianțe potențial destabilizatoare pentru Europa ca bloc politic și economic unificat.

4.1

Contrar ideilor demagogice vehiculate de anumite curente politice în numeroase țări din UE, în special după izbucnirea crizei din 2008-2009 și multiplele sale avataruri, actualele dificultăți economice nu sunt legate de „excesul de eurocrați de la Bruxelles”, ci tocmai de caracterul fundamental nefinalizat al construcției europene. În realitate, obiectivul declarat de realizare a unei uniuni monetare nu a fost niciodată realizat. De vină este dezinteresul manifestat de statele și instituțiile europene, care amână la nesfârșit proiectele necesare realizării unei adevărate integrări economice, dar și procesele indispensabile adoptării unor decizii legitime și democratice în statele membre (dintre care unele au fost puternic mediatizate), care au generat – în urma unui șoc asimetric din exterior, de o violență nemaiîntâlnită – o spirală a neîncrederii din partea piețelor. Această situație afectează din ce în ce mai mult țările din Uniune sub aspectul competitivității, al creșterii, al ocupării forței de muncă, al coeziunii sociale și chiar al legitimității democratice la nivel continental.

4.2

Crearea unei uniuni monetare fără o adevărată uniune economică și-a demonstrat toate limitele, generând în final divergență, în loc să genereze convergență. În prezent, din punct de vedere istoric, Europa nu mai are timp să aștepte ca „lucrurile să se rezolve de la sine în mod natural și într-un viitor îndepărtat”. Alegerea este între a înainta rapid pentru a finaliza o reală uniune economică europeană, dotată cu un mecanism eficace, care ar permite amortizarea șocurilor asimetrice, și a asuma costurile potențial explozive ale viitoarei non-uniuni.

4.3

Actualele dificultăți ale monedei euro, o monedă „incompletă” în esență, sunt o reflectare a acestei situații. Nivelurile relative al datoriei publice în zona euro în ansamblu și chiar în majoritatea țărilor europene considerate „amenințate” sunt inferioare celor ale altor țări considerate „avansate”, precum Statele Unite, Marea Britanie sau Japonia. Dar, în timp ce dolarul, lira sterlină sau yenul sunt percepute ca monede ale unor adevărate puteri „împlinite”, euro suferă din cauza imaginii sale de monedă al cărei spațiu de suveranitate nu este definit cu precizie (9), a mandatului restrâns încredințat Băncii Centrale Europene și a absenței unei reale guvernanțe economice la scară europeană. Din toate aceste motive, este crucial să se ajungă la o uniune economică europeană reală, cu reguli în special executorii și responsabilități clare la fiecare nivel, ceea de este, de altfel, de neconceput în lipsa unor reforme politice de fond, care ar conferi legitimitatea necesară unei astfel de uniuni.

4.4

Este greu de măsurat totalitatea costurilor acestei neîncrederi a piețelor, responsabilă în mare parte de actualul context de recesiune. Cu toate acestea, „costul non-Europei” pentru bugetele publice, fie și numai din cauza primelor de risc impuse anumitor state membre în perioada actuală, ar putea fi evaluat la 0,4-1,5 % din PIB în 2012 (respectiv între 9 și 36 miliarde EUR) și până la 1,8 % și 2,4 % din PIB în 2013 și 2014 (între 42 și, respectiv, 56 miliarde EUR) pe ansamblul zonei euro, cu diferențe substanțiale de la o țară la alta, fără îndoială (10).

4.5

O construcție economică încheiată, care să prevadă în special o integrare bugetară și fiscală mai restrânsă, supusă unor condiții și controale stricte, ar fi putut elimina aceste prime de risc prin introducerea unor mecanisme de mutualizare la nivel european (de tipul euro-obligațiuni sau altele) în locul mecanismelor de urgență ad-hoc improvizate și „peticite” iar și iar când situația devine de nesuportat. Statele Europei trebuie să aibă curajul de a nu acționa în mod reactiv, ci prin adoptarea unui plan de acțiune și a unor reforme instituționale coerente, pentru a găsi un răspuns global la criza actuală, care va contura o perspectivă cu adevărat credibilă.

4.6

Recent, s-au realizat anumite progrese în această direcție. Din păcate, acestea nu par să se ridice la nivelul mizelor.

5.1

Ultimele angajamente asumate în cadrul summitului de la Bruxelles din 9 decembrie 2011, care reînvie disciplina Pactului de stabilitate de la Maastricht, implică reducerea drastică a deficitelor publice ale statelor, prin instituirea unor sancțiuni automate de acum înainte pentru abaterile constatate în cazul încălcării „regulii de aur” (regula echilibrului bugetar). Prin urmare, statele vor fi obligate, atât sub presiunea piețelor financiare, cât și a unor noi reguli constrângătoare, să își sporească eforturile de reducere a datoriilor.

5.2

Chestiunea fundamentală adresată liderilor politici din mai multe state europene în legătură cu situația datoriei lor publice este de tipul „cvadraturii cercului”: cum se poate gestiona neîncrederea piețelor, care solicită îndeplinirea a două condiții opuse, pe de o parte reducerea drastică a deficitelor publice și – aproape simultan – relansarea creșterii? Una din căile de rezolvare a acestei ecuații greu de rezolvat ar fi suprimarea suprapunerilor inutile dintre statele membre, prin economii de scară comune, punându-se totodată bazele unei viitoare relansări bugetare la nivel european. Procedând astfel, s-ar putea evita – sau, cel puțin, limita – efectele regresive ale politicilor de austeritate aplicate după principiul „fiecare pentru sine”, fără a se degrada calitatea serviciului public oferit cetățenilor, soluționându-se totodată problema risipei care decurge din aplicarea a 27 de politici diferite – deseori necoordonate – în aceleași domenii. În mod evident, această idee pare imposibil de aplicat cu un buget UE limitat la 1 % din PIB și contravine sugestiei de reducere a cheltuielilor bugetare la nivel general, inclusiv la nivel european.

5.3

Astfel, în 2010, bugetele de apărare cumulate ale statelor europene se ridicau la aproape 200 miliarde EUR, dar – conform opiniei exprimate de numeroși experți – politicile naționale în domeniu rămân fragmentate și, în general, nu foarte eficiente (11). În ciuda numeroaselor inițiative la nivel european și național, creditele alocate echipamentelor și programelor de cercetare și dezvoltare în domeniul apărării (aproape 20 % din bugetul global) sunt practic singurul caz în care putem vorbi de o veritabilă asumare în comun a cheltuielilor și, chiar în acest caz, este vorba de 22 % în 2010, conform Agenției Europene de Apărare (12). Studiile pe acest subiect au estimat un potențial de economii de 32 %, respectiv 13 miliarde EUR, chiar și numai la aceste posturi, în cazul asumării în comun a cheltuielilor (13).

5.4

Același raționament s-ar putea aplica altor prerogative de autoritate ale statelor, precum serviciul diplomatic, serviciile vamale, paza frontierelor, protecția civilă, lupta antifraudă etc. Reducerea costurilor în toate aceste domenii, în ciuda neînțelegerilor posibile privind cuantificarea lor exactă, este numai o chestiune de voință politică.

5.5

Costul fiscal al non-Europei este o consecință care agravează costurile bugetare. Nu s-a stabilit niciun cadru bazat pe interesele europene comune pentru concurența fiscală dintre statele membre. De aici rezultă o impozitare insuficientă a bazelor de calcul mobile delocalizabile și o supraimpozitare a celorlalte, ceea ce duce la pierderi de venituri fiscale (și deci la costuri) pentru Europa și statele membre. În plus, această situație antrenează dezechilibre, situații inechitabile și mai ales costuri sociale apăsătoare, greu de suportat de către cetățeni.

5.6

În ceea ce privește domeniul social, dezbaterea privind „costurile non-Europei” nu este nouă. Construcția europeană nu se poate întemeia numai pe principiul liberului schimb, într-un context în care politicile din domeniul concurenței și bunăstarea consumatorului primează și provoacă o uniformizare socială la nivel inferior. Este necesar să amintim că, în ciuda acuzațiilor frecvente vehiculate cu privire la pretinsele „dictate ale UE”, este vorba – și în acest caz – de o intervenție insuficientă, nu excesivă, din partea UE. Dincolo de situațiile inechitabile și de costurile sociale foarte greu de suportat, în special în situația actuală, concluziile mai multor studii arată că, în acest domeniu, non-Europa determină costuri economice ridicate (14). Astfel, datele empirice indică faptul că o politică socială justă și eficace contribuie la stabilizarea macroeconomică, în special prin reducerea amplorii fenomenelor ciclice și prin promovarea unei mai judicioase alocări a resurselor, dar și, în general, a bunăstării cetățenilor (15). În plus, politicile sociale de calitate tind să reducă fenomenele de „selecție adversă”, să internalizeze anumite externalități și să consolideze calitatea mâinii de lucru și a „capitalului social” în sens larg. Carta Socială Europeană urmărea să introducă câteva reguli de bază în acest domeniu pentru toate statele membre. În prezent, pare necesar să se meargă mai departe și să se aibă în vedere un cadru structurat de convergență a politicilor sociale, pentru a se reduce disparitățile prea importante și pentru a se evita ca agravarea dezechilibrelor sociale, precum și creșterea generalizată a sărăciei, să producă obstacole greu se depășit în calea unei creșteri economice semnificative, echilibrate și durabile.

5.7

Concurența fiscală și socială foarte slab reglementată într-un spațiu economic cu puține obstacole în calea circulației mărfurilor, a serviciilor și capitalurilor provoacă, de altfel, alte tendințe extrem de nocive într-un context economic globalizat. Destrămarea progresivă a țesăturii industriale în mai multe țări europene este o realitate de necontestat, care suscită nu numai o puternică opoziție din partea cetățenilor, dar provoacă și probleme strategice pentru țările noastre, întrucât este vorba de evoluții extrem de importante, cu greu reversibile pe termen scurt/mediu și deci grele de consecințe (16). Incoerențele sporite generate de supremația orientărilor naționale în domeniul politicii industriale generează soluții nebazate pe cooperare, care nu sunt cele mai fericite și, uneori, contraproductive (17) într-un moment în care țările emergente duc politici industriale „lipsite de complexe”, sprijinindu-se pe o monedă slabă și un sprijin public activ (18). În loc să-și pună în comun resursele sau, cel puțin, să coordoneze utilizarea lor pentru a răspunde acestor provocări, mai multe mari țări europene sunt din ce în ce mai obligate, în lipsa unei „Comunități europene a energiei” (19), să încheie acorduri bilaterale cu țări terțe în domenii-cheie precum energia sau cercetarea și dezvoltarea (20). Este evident că o politică europeană ar constitui, fără îndoială, o soluție mult mai eficace.

5.8

Bugetul pentru cercetare și dezvoltare al Uniunii pentru perioada 2014-2020 se ridică la 0,08 % din PIB, respectiv de 20-30 de ori sub nivelul bugetelor naționale. Un studiu recent a demonstrat însă că orice euro suplimentar din surse publice investit în cercetarea și dezvoltarea de talie europeană aduce cu sine 0,93 EUR din sectorul privat (21). Cel de-al șaptelea program-cadru al Comunității Europene pentru activități de cercetare (PC7, 2007-2013), care beneficiază de un buget de 50,5 miliarde EUR, dovedește că nu este vorba de un deziderat nerealist și că o politică comună în acest domeniu este posibilă. Acest program are consecințe importante: se estimează că fiecare euro din programul-cadru duce în final la o creștere a valorii adăugate industriale între 7 și 14 EUR. Pe termen lung, previziunile analizelor macroeconomice desfășurate de DG Cercetare arată că al șaptelea program-cadru va permite, până în 2030, crearea de 900 000 de locuri de muncă, dintre care 300 000 de locuri de muncă în cercetare. Datorită creșterii competitivității, acesta va permite, pentru aceeași perioadă, o majorare a exporturilor UE cu aproape 1,6 % și scăderea importurilor cu aproximativ 0,9 %.

5.9

În plus, politica industrială comună este obligată să țină seama de constrângerile de mediu și să fie strict coordonată cu politica energetică a Uniunii. Problemele de natură energetică pot părea ușor de gestionat la nivel național pe termen scurt sau mediu, dar, pe termen lung, această soluție poate antrena costuri uriașe, inducând o puternică dependență de țările producătoare de hidrocarburi și făcând să urce dramatic factura pentru energie. Soluția ar putea consta în realizarea de investiții în dezvoltarea de infrastructuri energetice și în răspândirea de noi surse de energie prin programe de cercetare și dezvoltare de nivel european (22). Conform unui studiu realizat de Accenture pentru DG Energie, exploatarea resurselor de energie regenerabile, precum energia eoliană în Marea Britanie sau energia solară în Spania, asociată cu interconexiunea rețelelor naționale, ar putea permite reducerea facturii consumatorilor europeni cu aproximativ 110 miliarde EUR până în 2020.

5.10

În situația actuală de criză, crește riscul de șomaj pe termen lung, posibil chiar permanent, fapt ce ar putea împiedica realizarea deplină a potențialului la locul de muncă și ar priva economia europeană de posibilitatea de a valorifica competențele cetățenilor săi. Această situație intră în contradicție cu obiectivul privind o creștere favorabilă incluziunii și necesită eforturi intense de căutare de soluții pe termen lung, care, printre altele, să implice sprijinirea din fonduri publice a locurilor de muncă care se înscriu în acest obiectiv, în scopul menținerii obișnuinței de a munci, precum și sprijinirea activităților de reconversie profesională, pentru a asigura adaptarea la nevoile viitoare ale pieței de muncă.

15.11.2012   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 351/42

1.1

Cetățenii UE care moștenesc bunuri în alte state membre sunt siliți adesea să plătească impozite în două sau mai multe state membre (impunere dublă sau multiplă) și sunt supuși unui tratamentul fiscal discriminatoriu. Aceste situații creează de multe ori sarcini nejustificate pentru cetățeni și stânjenesc îndeplinirea obiectivelor Strategiei Europa 2020. Încercând să rezolve aceste probleme, Comisia a prezentat în 2011 o comunicare, însoțită de o recomandare.

1.2

CESE se declară în favoarea eliminării dublei/multiplei impuneri, care este discriminatorie, și salută abordarea Comisiei, care respectă suveranitatea fiscală a fiecărui stat membru, îndemnând în același timp la crearea unei interfețe mai bune între regimurile fiscale naționale.

1.3

CESE consideră totuși că Comisia se poate dovedi mai eficientă sub aspectul realizării obiectivelor finale ale acestui demers, dacă:

1.4

Observatorul fiscalității transfrontaliere, a cărui înființare sub egida Comisiei a fost propusă în avizele CESE privind impunerea multiplă și discriminatorie (1), ar putea servi drept instrument de aplicare a recomandărilor de mai sus.

2.1

Cetățenii UE care moștenesc bunuri în străinătate sunt siliți adesea să plătească un impozit pe succesiune în mai multe state membre (impunere multiplă). În plus, unele state membre aplică impozite mai mari pentru moștenirile de peste granițe decât în cazul celor din spațiul național (discriminare fiscală). În asemenea situații, cetățenii care primesc o moștenire se pot vedea confruntați cu sarcini nejustificate. În special întreprinderile mici și mijlocii pot avea probleme legate de transfer în cazul decesului proprietarului lor.

2.2

Există soluții juridice de protecție a cetățenilor față de discriminarea fiscală. Cu toate acestea, de multe ori ele nu se dovedesc eficiente din cauza costurilor prohibitive. Dimpotrivă, nu există vreo cale juridică de a proteja cetățenii împotriva multiplei impuneri, din cauza faptului că nu doar un stat membru are dreptul de a percepe impozite (2).

2.3

Această situație persistă în condițiile în care numărul cetățenilor UE care se mută dintr-un stat membru al UE în altul a crescut în perioada 2005-2010 cu 3 milioane, ajungând la 12,3 milioane, în vreme ce numărul proprietăților imobiliare transfrontaliere a sporit cu 50 % între 2002 și 2010 (3). Există și o puternică tendință de creștere a investițiilor transfrontaliere în portofolii. Dacă cetățenii pot fi afectați grav de impozitarea multiplă sau discriminatorie a succesiunilor, veniturile statelor membre UE din impozitele pe succesiuni reprezintă mai puțin de 0,5 % din venitul total din impozite, în vreme ce cazurile transfrontaliere luate separat contribuie cu mult mai puțin.

2.4

Această situație constituie un obstacol serios în calea liberei circulații a persoanelor și a capitalului pe piața unică, stânjenind așadar îndeplinirea obiectivelor Strategiei Europa 2020 și contravenind direct drepturilor pe care le presupune cetățenia UE.

2.5

Încercând să rezolve aceste probleme, în comunicarea Comisiei și în recomandarea care o însoțește se propune ca:

3.1

CESE susține abordarea chestiunilor impunerii multiple și discriminatorii, astfel încât să se respecte drepturile cetățenilor și să se promoveze piața unică. CESE a subliniat acest lucru într-o serie de avize și recomandă în special eliminarea impozitării multiple și discriminatorii a cetățenilor, precum și o mai mare simplificare administrative în situații transfrontaliere (5).

3.2

Prin urmare, CESE salută Comunicarea Comisiei privind soluționarea obstacolelor legate de impozitarea succesiunilor transfrontaliere, deoarece aceasta:

3.3

De asemenea, CESE salută abordarea comunicării în privința suveranității fiscale a statelor membre, cărora le recomandă să creeze o interfață mai bună a regimurilor fiscale naționale, eliminând în același timp impozitarea discriminatorie din dispozițiile lor privind impozitarea.

4.1

CESE consideră totuși că Comisia se poate dovedi mai eficientă sub aspectul realizării obiectivelor finale ale acestui demers, dacă:

4.2

De asemenea, Comisia ar putea preconiza includerea acestor atribuții în mandatul Observatorului UE al fiscalității, a cărui înființare sub egida Comisiei a fost propusă în avizele CESE privind impunerea multiplă și discriminatorie (6). Observatorul ar contribui la eliminarea mai expeditivă și în mod regulat, prin cercetări și anchete, a obstacolelor legate de impozitarea succesiunilor, și ar constitui un forum de consultare, colaborare și concertare a diverselor regimuri fiscale naționale.

15.11.2012   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 351/45

—

accesul la împrumuturi;

—

accesul la capital de risc;

—

accesul la piețele de capital.

—

Programul-cadru pentru competitivitate și inovare (CIP);

—

acordarea de împrumuturi pentru IMM-uri de către BEI;

—

fondurile politicii de coeziune.

—

instrumentul de partajare a riscurilor din cadrul Programului-cadru 7 (PC7).

—

măsuri de reglementare;

—

măsuri financiare de îmbunătățire a disponibilității creditelor și a capitalului de risc pe tot teritoriul UE;

—

măsuri de îmbunătățire a mediului pentru IMM-uri.

4.1.1

CESE sprijină introducerea unui regim armonizat al operațiunilor transfrontaliere în materie de fonduri cu capital de risc. Propunerea este lăudabilă, întrucât probabil va atenua deficiențele pieței prin crearea unui „pașaport european”, care va permite fondurilor de risc ale UE să-și comercializeze produsele și să strângă capital la nivel paneuropean. CESE solicită Comisiei să aibă în vedere comentariile pe care le-a făcut în precedentul lui aviz privind capitalul de risc (4).

4.1.2

CESE sprijină în mod deosebit studiul pe care Comisia îl va face în 2012 privind relația dintre reglementarea prudențială și investițiile de capital de risc efectuate de bănci și societăți de asigurare. Studiul ar trebui să evalueze dacă aceste instrumente nu creează un oligopol al marilor bănci internaționale sau dacă, pe termen mediu sau lung, ele nu ar trebui modificate.

4.1.3

Cum majoritatea IMM-urilor sunt întreprinderi mici (cu mai puțin de 10 angajați), CESE îndeamnă Comisia să acorde o deosebită atenție fondurilor de microinvestiții cu capital de risc. Aceste fonduri investesc în întreprinderi ale căror proiecte nu sunt suficient de atractive pentru a atrage atenția investitorilor tradiționali în capitaluri de risc, însă sunt prea mari sau prea riscante pentru a atrage capital din surse tradiționale. Aceste fonduri consolidează baza de capital a unei întreprinderi și duc la dezvoltarea abilităților de afaceri ale întreprinzătorilor prin utilizarea unor metode de coaching de-a lungul întregii perioade de investiții (5). Statele membre sunt invitate să propună instrumente, ca de exemplu măsuri de impozitare specifice, care ar putea stimula dezvoltarea acestor fonduri, pentru a putea umple golul financiar.

4.2.1

Comitetul salută propunerile Comisiei privind reforme fiscale pentru investițiile transfrontaliere în capitaluri de risc. El invită Comisia și statele membre să propună totodată măsuri clare pentru prevenirea fraudei și evaziunii fiscale.

4.2.2

Pe lângă îndepărtarea obstacolelor de tip fiscal din calea tranzacțiilor transfrontaliere, Comisia ar trebui să asigure totodată încurajarea de către statele membre a reformei fiscale în propriile lor țări pentru programele de finanțare a IMM-urilor.

4.2.3

Ar trebui analizate bunele practici existente în unele state membre și extrapolate la nivelul UE și diseminate în rândul IMM-urilor (6). În unele țări există deja pachete de stimulare fiscală. Un exemplu în acest sens l-ar putea constitui Belgia/Flandra, care a introdus acum câțiva ani un „împrumut din care toată lumea câștigă” (win-win loan): persoane particulare pot oferi împrumuturi IMM-urilor și pot obține în schimb o reducere a impozitului. Un alt bun exemplu îl constituie sistemul olandez cunoscut sub numele de „împrumut de la mătușa Agaath” (7).

4.2.4

Scutirile de impozit, precum legea franceză „ISF PME” (8) pot avea, de asemenea, avantaje reale pentru IMM-urile cu creștere puternică. CESE se pronunță în favoarea unor astfel de sisteme, atâta timp cât scutirile de impozit sunt rezonabile și nu ar afecta contribuțiile din alte sectoare, la fel de importante.

4.3.1

CESE sprijină propunerea de modernizare a ajutoarelor de stat, menită să simplifice actualele norme în materie de ajutoare de stat pentru IMM-uri. CESE ia notă de faptul că Comisia va revizui Regulamentul general de exceptare pe categorii de ajutoare și o serie de orientări privind ajutorul de stat, inclusiv cele cu privire la capitalul de risc, pentru a îndeplini obiectivele Strategiei Europa 2020. CESE îndeamnă la îmbunătățirea, simplificarea și clarificarea acestor norme. Comitetul nostru invită Comisia să se asigure de faptul că ajutoarele de stat sunt îndreptate numai către disfuncționalitățile pieței.

4.4.1

CESE salută faptul că Directiva privind piețele de instrumente financiare (MiFID) propune crearea unor piețe de creștere omogene pentru IMM-uri, care să devină atractive pentru investitori datorită etichetei „piață de creștere pentru IMM-uri”. Cu toate acestea, CESE sugerează (9) stabilirea unor prevederi și măsuri specifice care să permită o aplicare eficientă și cu bune rezultate a acesteia.

4.5.1

Comisia și statele membre sunt îndemnate să reducă regulile contabile și sarcinile de raportare pentru IMM-urile europene cotate la Bursă. Comitetul ia notă de faptul că Comisia a prezentat o propunere de directivă de simplificare și de modificare a directivelor contabile și, totodată, o propunere de revizuire a Directivei privind transparența. CESE reamintește Comisiei să preia cele două avize ale sale emise la începutul lui 2012 (10) și consideră că IMM-urile trebuie să facă disponibile resurse pentru investiții, astfel încât să obțină o creștere și mai mare.

4.6.1

UE trebuie să fie în continuare în fruntea implementării reformelor de reglementare financiară asupra cărora s-a căzut de acord la nivel internațional. Totuși, CESE observă că diversele cerințe de capital menite să pună în aplicare Acordul Basel III în UE care intră în vigoare și sunt în dezbatere în prezent (Directiva privind cerințele de capital CRD IV și Regulamentul privind cerințele de capital) pot crea diverse probleme pentru IMM-uri (11).

4.6.2

CESE sprijină eforturile instituțiilor europene de a spori rezistența sistemului financiar, pentru a evita viitoare crize. Cu toate acestea, nu se pot reglementa în mai mare măsură piețele financiare în detrimentul finanțării întreprinderilor mici și mijlocii. CESE sprijină întru totul „Raportul Karas”, adoptat de Parlamentul European în mai 2012 și care reprezintă un pas înainte în direcția cea bună către aplicarea inteligentă și funcțională în UE a normelor privind cerințele de capital din Acordul Basel III.

4.6.3

CESE ia notă de faptul că Comisia va consulta Autoritatea bancară europeană (ABE) în termen de 24 de luni de la intrarea în vigoare a noii directive (CRD IV) și că ABE va elabora un raport cu privire la împrumuturile către IMM-uri și către persoane fizice. Comitetul îndeamnă Comisia să îl implice deplin în reevaluarea ponderării riscului prin intermediul elaborării unui aviz pe marginea raportului care urmează a fi transmis Consiliului și Parlamentului European.

4.7.1

Comisia preconizează implementarea acestei directive până la 16 martie 2013. CESE insistă ca statele membre să întreprindă acțiuni care să asigure că IMM-urile pot beneficia mai rapid de acest sistem. Este foarte important ca Comisia să monitorizeze transpunerea la timp a acestei directive în toate statele membre. În plus, Comisia trebuie să monitorizeze îndeaproape modul în care statele membre pun în aplicare articolul 4 alineatul (5), care le oferă posibilitatea de a prelungi procedura de verificare până la peste 30 de zile, cu excepția cazului în care acest lucru ar fi extrem de inechitabil față de creditor. Comisia ar trebui să monitorizeze îndeaproape statele membre pentru a le împiedica să folosească acest articol cu scopul de a întârzia în mod artificial plățile, având în vedere mai ales că întârzierile plăților efectuate de autoritățile publice au un impact semnificativ asupra fluxului de lichidități și a gestionării lichidităților IMM-urilor.

4.7.2

Ca să dea un bun exemplu, CESE invită instituțiile europene să își plătească contractanții la timp și să evite impunerea asupra acestora a unor sarcini financiare și administrative care nu sunt necesare.

4.8.1

CESE salută propunerea Comisiei Europene de regulament privind fondurile europene de antreprenoriat social și reamintește Comisiei că îmbunătățirea accesului întreprinderilor sociale la un capital adecvat ar trebui să constituie unul dintre primele puncte pe ordinea de zi. CESE și-a formulat avizul (12) cu privire la această chestiune la începutul lui 2012. Una dintre dificultăți o reprezintă necesitatea de a măsura și de a raporta efectele și impactul social al portofoliului de întreprinderi asupra societății. CESE recomandă efectuarea unui studiu comun la nivelul UE pentru stabilirea de criterii și indicatori cu ajutorul cărora să se abordeze aceste chestiuni. Comitetul reamintește Comisiei că aceste fonduri pot reprezenta numai unul dintre multele instrumente financiare mult-așteptate care încă mai trebuie create.

4.8.2.

De asemenea, CESE îndeamnă statele membre să îmbunătățească recunoașterea diferitelor forme de întreprinderi sociale. Dacă s-ar bucura de o mai mare recunoaștere, ele ar beneficia de o reducere a ponderii riscului în cazul împrumuturilor care li se acordă și nu ar mai fi dezavantajate în această privință, comparativ cu întreprinderile tradiționale.

6.1.1

CESE salută propunerea de a se stimula transmiterea de informații către intermediarii financiari și de a se încuraja băncile și instituțiile financiare să le ofere clienților toate informațiile necesare pentru a-i ajuta să-și găsească finanțare. În plus, CESE consideră că este important să se sporească nivelul de educație financiară al IMM-urilor. Statele membre sunt îndemnate cu tărie să ia parte la acest exercițiu, prin înființarea unor programe de „pregătire pentru investiții” pentru IMM-uri, în strânsă cooperare cu organizațiile acestora.

6.1.2

Una dintre problemele principale cu care se confruntă marea majoritate a IMM-urilor este accesul la consultanță adaptată nevoilor proprii. CESE sprijină principiul și rolul Rețelei întreprinderilor europene, însă consideră că potențialul acesteia ar trebui folosit în totalitate (15). Prin urmare, CESE recomandă întărirea capacității de consiliere financiară a acestei rețele. Totuși, subliniază că și organizațiile IMM-urilor trebuie să se implice direct în această campanie, care ar trebui adaptată la diversitatea IMM-urilor existente.

6.2.1

Comitetul observă că Comisia a lucrat deja pe această temă (anchetele privind accesul IMM-urilor la finanțare și Indexul finanțării IMM-urilor). Salută propunerea Comisiei de a se colabora mai strâns cu federațiile bancare și de a se solicita consultanță din partea altor instituții (BCE, ABE). CESE recomandă implicarea organizațiilor și instituțiilor reprezentative ale IMM-urilor și la nivelul statelor membre. CESE regretă că în planul de acțiune nu se menționează întărirea colaborării cu organizațiile internaționale, cum ar fi OCDE, pentru a produce date și statistici (16) privind accesul la finanțare.

6.3.1

Adeseori modelele de evaluare exclusiv cantitative nu sunt potrivite pentru evaluarea IMM-urilor, pentru că sunt prea rigide. Este mai mult decât bine-venită utilizarea unor indicatori calitativi în combinație cu obișnuita analiză cantitativă. Așadar, băncile ar putea lua în calcul echilibrarea metodelor de notare pe care le folosesc în evaluarea bonității IMM-urilor, lăsând loc pentru așa-numita „relationship banking”. Și această problemă trebuie abordată prin schimbul de bune practici. CESE regretă că unele bănci par mai degrabă să se îndepărteze de această idee decât să o promoveze.

6.4.1

De exemplu, CESE crede că este important să se dezvolte legătura dintre investitorii providențiali și fondurile cu capital de risc care intervin în faze incipiente, pe de o parte, și fondurile de risc care intervin în etape ulterioare, pe de altă parte, pentru a se asigura un lanț solid al finanțării inovatoare. Totodată, sunt încurajate inițiativele de sprijinire a unui dialog mai susținut la nivel regional între investitorii providențiali și întreprinzătorii locali.

6.4.2

Ar trebui căutate și puse în aplicare abordări inovatoare ale finanțării prin capital de risc. Una dintre aceste abordări posibile este finanțarea colectivă solidară (crowd funding), în cadrul căreia cetățenii, și nu băncile sau specialiștii, investesc în IMM-uri prin intermediul unei platforme online în loc să facă uz de bursă.

6.4.3

Ar trebui consolidate formele adaptate de capital hibrid (17) care conțin diverse elemente cum ar fi granturi, capital și capital de datorie (cum sunt împrumuturile condiționate de partajarea profitului) deoarece ele se potrivesc mai bine IMM-urilor atât în etapele inițiale, cât și de-a lungul ciclului de viață al acestora.

7.1.1

Ar trebui avută în vedere elaborarea unui cadru pentru încurajarea acordării de credite de către instituțiile care operează din perspectiva unei filozofii a partajării riscurilor și a profiturilor, având în vedere că această perspectivă ar fi, cu siguranță, profitabilă pentru IMM-uri. Un fenomen precum activitățile bancare participative ar trebui luat în considerare în mod serios de către Comisie. CESE ar dori ca Comisia să pregătească o Carte verde ca bază pentru lansarea unei dezbateri pe tema activităților bancare participative la nivel european. Inițiativele individuale ale unor țări ca Regatul Unit, Franța, Germania, Italia, Luxemburg și Malta sunt de apreciat, dar ar putea stânjeni integrarea în continuare a domeniului serviciilor financiare în UE. În plus, inițiativele separate, necoordonate, pot să nu conducă la cele mai eficiente rezultate pe care acest tip de finanțare le poate asigura, cum ar fi partajarea riscului și a beneficiilor, precum și o abordare socială a finanțelor. Încurajarea microfinanțelor cu politici de investiții specifice referitoare la „finanțele islamice” ar putea determina de asemenea noi activități antreprenoriale și, în același timp, ar contribui la combaterea sărăciei în anumite regiuni. În acest context, ar trebui pregătită o comunicare a Comisiei care să prevadă, să abordeze și să încurajeze metode alternative de finanțare, asigurând condiții echitabile de concurență cu celelalte metode, convenționale, de finanțare.

7.1.2

CESE ia notă de faptul că Comisia a analizat activitatea și rezultatele obținute de către mediatorii de credite, precum și problemele cu care se confruntă IMM-urile în căutarea de finanțare prin împrumuturi (18). CESE îndeamnă toate statele membre să creeze o funcție similară pentru a îmbunătăți transparența în procesul de creditare. Comitetul observă că articolul 145 alineatul (4) din Directiva privind cerințele de capital (CRD III) și articolul 418 alineatul (4) din propunerea de regulament privind cerințele de capital (CRD IV) cuprind dispoziții care le permit IMM-urilor să ceară băncilor să le informeze cu privire la ratingurile și scorurile pe care le au. Este important ca, în practică, aceste dispoziții să fie puse pe deplin în aplicare.

7.1.3

În ceea ce privește concurența în sectorul bancar, CESE solicită Comisiei să analizeze situația și să facă în așa fel încât să existe suficientă concurență în cadrul statelor membre și între acestea în domeniul produselor financiare destinate IMM-urilor. De exemplu, există problema pierderii de finanțare (funding loss) (a se vedea mai jos); în același timp, ratele dobânzii descoperitului pentru micile întreprinderi rămân la un nivel foarte ridicat, deși ratele dobânzii pentru refinanțare furnizate de BCE sunt la un nivel extrem de scăzut. Întreprinderile mari pot utiliza alternative (ca de exemplu împrumuturile rambursabile la maturitate), însă întreprinderile mici nu pot face uz de asemenea produse.

7.1.4

Pierderea de finanțare: în multe state membre, băncile taxează întreprinderile atunci când acestea își plătesc împrumuturile înainte de termen. Atunci când un împrumut este plătit înainte de termenul prevăzut în contract, banca încasează această așa-numită taxă de „pierdere a finanțării” (funding loss) pentru a compensa pentru faptul că banca ar putea să fie nevoită să reinvestească banii la o rată mai scăzută a dobânzii decât cea pe care ar fi încasat-o dacă împrumutul nu ar fi fost plătit înainte de termen.

7.1.5

Problema însă este că aceste taxe pentru pierderea finanțării sunt adesea destul de ridicate. În plus, acestea adesea nu sunt explicate foarte limpede în contract, care face referire și la rate viitoare ale dobânzii, în momentul respectiv necunoscute. Acest lucru face ca, pentru o întreprindere, să fie foarte dificil să estimeze eventuala taxă de pierdere a finanțării în cazul restituirii înainte de termen a împrumutului. În orice caz, majoritatea întreprinderilor nici nu sunt conștiente de obligația de a plăti o astfel de taxă.

7.1.6

De aceea, este esențial ca băncile să ofere informații mai clare cu privire la aceste taxe înainte de semnarea oricărui acord de împrumut. Totodată, taxa pentru pierderea finanțării ar trebui să fie limitată și rezonabilă.

7.2.1

CESE este în favoarea creării unei baze de date online multilingve unice, care să conțină diferitele surse de finanțare, integrând măsurile de la nivel european, național și regional pentru facilitarea accesului IMM-urilor la finanțare. Comitetul invită Comisia să disemineze pe scară largă ghidul practic (19) pe care l-a redactat și care prezintă informații privind modul de accesare a 50 de miliarde EUR din fonduri publice în cele 27 de state membre.

7.2.2

În ce privește programul Orizont 2020, CESE consideră că un buget care să fie consacrat IMM-urilor și care să reprezinte 15 % din valoarea totală a programului, precum și o structură de gestionare unică sunt elemente esențiale pentru a beneficia cât mai mult de potențialul de inovare pe care îl au IMM-urile. Cât privește procedura, aspectele financiare și administrative trebuie îmbunătățite. De exemplu, multe IMM-uri care participă la proiecte de cercetare finanțate de UE încă se confruntă cu uriașe probleme legate de TVA în țările lor atunci când participă la proiecte. Foarte adesea, acesta este unul dintre principalele obstacole în calea participării acestora de la bun început. Ar trebui puse în aplicare în toate statele membre regulamente clare, care să ușureze IMM-urile de aceste poveri. În cazul proiectelor finanțate de UE, TVA-ul ar trebui să se poată recupera în toate situațiile.

15.11.2012   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 351/52

1.1

Comitetul Economic și Social European (CESE) salută inițiativa Comisiei de a promova un climat sigur, transparent și inovator pentru efectuarea plăților în întreaga UE. Instrumentele de plată mai eficiente, mai moderne și mai sigure reprezintă o condiție prealabilă pentru extinderea beneficiilor pieței unice și pentru consolidarea competitivității globale a economiei europene.

1.2

CESE apreciază caracterul amplu al dialogului propus de Comisie, care tratează într-adevăr principalele problematici ale peisajului actual și ale peisajului previzibil al plăților din UE. Pentru a avea o imagine completă, plățile în numerar necesită însă mai multă atenție. Deși înregistrează o scădere treptată pe anumite piețe, numerarul reprezintă principalul mijloc de plată. Din ce în ce mai multe date de la nivel național arată că numerarul este în principiu mai puțin eficient și că s-ar putea face economii importante de resurse dacă consumatorii ar trece la plățile electronice. Anumite state membre au făcut progrese reale către realizarea unei societăți fără numerar. Cu toate acestea, CESE consideră că adevăratul cost al numerarului nu este încă cunoscut de publicul larg. De asemenea, numerarul este considerat a fi un factor favorizant al economiei subterane. De aceea, ar trebui promovate de către toate părțile interesate implicate metodele de plată care contribuie la reducerea economiei subterane și care sunt mai puțin costisitoare și mai sigure. În acest context ar trebui luate în considerare numeroasele beneficii pentru toate părțile interesate, dar și necesitatea unui cost rezonabil pentru IMM-urile care oferă aceste metode de plată clienților lor. Este nevoie de mai multe inițiative în statele membre, care ar trebui să primească sprijinul manifest al Comisiei.

1.3

Plățile prin card reprezintă instrumentul nemonetar de plată cel mai popular din UE și din lume. Literatura economică de specialitate consideră, cu un consens tot mai larg, plățile efectuate cu alte mijloace decât prin numerar ca fiind mai transparente din punct de vedere fiscal și economic, precum și mai ieftine pentru societate în ansamblu, comode, sigure și inovatoare; din aceste motive, CESE sprijină Comisia în intenția sa de a le utiliza pentru a valorifica avantajele unei mai mari integrări a piețelor. Totuși, oportunitățile pe care le oferă piața unică nu sunt pe deplin exploatate, ca urmare a obstacolelor de natură istorică, a lipsei standardizării și a interoperabilității, precum și a asimetriilor și lacunelor în utilizarea informațiilor publice – probleme care pot fi rezolvate prin utilizarea în mai mare măsură a plăților cu cadrul, pe internet și de pe telefonul mobil. În consecință, există un potențial nevalorificat în materie concurență, inovare și eficiență. CESE solicită ca inițiativele privitoare la piață să propună, într-un timp cât mai scurt, soluții a căror respectare să poată fi asigurată, în special unele care să favorizeze în același timp incluziunea financiară și digitală.

1.4

Incertitudinea juridică actuală în ce privește modelele comerciale bazate pe comisioanele interbancare reprezintă un obstacol pentru dezvoltarea plăților cu cardul, a plăților electronice și a celor efectuate de pe telefonul mobil, precum și pentru înlocuirea numerarului. Claritatea este de cea mai mare importanță pentru investițiile și inovațiile în sisteme de plată. CESE solicită Comisiei să stabilizeze mediul de afaceri în beneficiul tuturor operatorilor. În acord cu obiectivele SEPA, nu ar trebui să existe nicio diferență cu privire la comisioane și nici la alte cerințe între tranzacțiile naționale și cele transfrontaliere.

1.5

Accesul entităților nebancare la informații referitoare la disponibilitatea fondurilor în conturi bancare ar trebui analizat cu atenție, ținând seama de aspecte precum securitatea, protecția datelor, drepturile consumatorilor, concurența și compensarea emitenților de conturi. CESE remarcă faptul că entitățile care solicită acces ar trebui să fie reglementate și supravegheate proporțional cu profilul lor de risc. Cadrul juridic european ar trebui să reflecte cu claritate obligațiile și responsabilitățile operatorilor implicați.

1.6

Este posibil ca, pe multe piețe, clienții să nu fie dispuși să accepte supratarifarea, și, în consecință, s-ar putea orienta către plăți în numerar, având impresia că numerarul nu implică nici un cost. Deși, începând de la 13 iunie 2014, consumatorii ar fi protejați împotriva supratarifării abuzive de Directiva privind drepturile consumatorilor, nu este clar cum va fi asigurată această protecție într-un mediu online care este extrem de dinamic.

1.7

Plățile electronice sunt apreciate de consumatori pe piețele interne. Cu toate acestea, soluțiile paneuropene, bazate pe online banking se lasă așteptate, situație care complică dezvoltarea comerțului electronic. CESE face apel la operatorii de astfel de sisteme să lucreze la chestiunile legate de interoperabilitate în mod deschis și transparent și să abordeze în cel mai scurt timp posibil chestiunile legate de comerțul electronic aflate încă în suspensie.

1.8

CESE solicită Comisiei să asigure că, încă dintr-o etapă timpurie a dezvoltării lor, plățile efectuate de pe telefonul mobil vor respecta principiul accesului liber la platforme, al portabilității aplicațiilor, al securității, precum și principiul potrivit căruia trebuie evitată duplicarea costurilor pentru operatorii care doresc să accepte aceste plăți.

1.9

CESE recunoaște progresele realizate de participanții la piață în ceea ce privește combaterea fraudei la terminalele fizice. În prezent, frauda online reprezintă cea mai mare amenințare. Trebuie puse în aplicare măsuri de securitate suplimentare, însă acest lucru nu trebuie realizat în detrimentul confortului clienților. În cazul în care vor fi propuse de autoritățile publice, măsurile de securitate ar trebui să fie, pe cât posibil, neutre din punct de vedere tehnologic.

1.10

CESE salută eforturile continue de consolidare a guvernanței zonei unice de plăți în euro (SEPA) și sprijină intențiile de centralizare a „dreptului de proprietate” asupra SEPA, de exemplu sub egida Consiliului SEPA. Cu toate acestea, CESE încurajează Comisia și Banca Central Europeană să lucreze în cel mai scurt timp asupra detaliilor, întrucât lacunele existente în realitate afectează implementarea acesteia.

2.1

Desăvârșirea SEPA este una dintre prioritățile Comisiei legate de realizarea pieței unice. Realizările în domeniul standardizării și al interoperabilității sprijinite de un cadru legal armonizat sunt disponibile deja pentru operatori sub forma operațiunilor de transfer credit și debitare directă, care vor înlocui sistemele tradiționale din zona euro până la 1 februarie 2014.

2.2

Cu toate acestea, domeniul de aplicare al SEPA este mai larg, cuprinzând și alte componente. Una dintre ele este destinată plăților efectuate cu cardul, cel mai important instrument de plată din Uniunea Europeană și din lume. Plățile electronice, adică plățile realizate pe internet pentru cumpărături, reprezintă o altă astfel de componentă. În prezent, aceste plăți reprezintă o mică fracțiune din plățile fără numerar, însă se așteaptă o creștere de două cifre în acest sector. Consiliul european al plăților (EPC), care este structura de decizie și de coordonare a sectorului bancar european în domeniul plăților, și-a extins activitățile de cooperare către plățile electronice și a dezvoltat cadrul de plăți electronice SEPA. Recent, EPC a primit o solicitare de informații din partea DG Concurență a Comisiei Europene.

2.3

Plățile efectuate de pe telefonul mobil reprezintă componenta cea mai recentă. EPC, în cooperare cu alți operatori, au adoptat măsuri coordonate în domeniul plăților efectuate de pe telefonul mobil, pregătind documente tehnice referitoare la orientările în materie de interoperabilitate, precum și câteva cărți albe. Plățile efectuate de pe telefonul mobil sunt încă într-un stadiu timpuriu de dezvoltare, însă există așteptări foarte mari în legătură cu situația lor viitoare. În timp ce metodele de plată cu cardul, electronice și de pe telefonul mobil sunt diferite din punctul de vedere al maturității pe care au atins-o, al gradului de răspândire și al modelelor comerciale, există un consens între instituțiile europene și operatorii de pe piață cu privire la faptul că sunt necesare progrese suplimentare sub aspectul integrării, al transparenței și al competitivității. Există riscul ca neajunsurile înregistrate în cadrul modelelor comerciale actuale să fie repetate în viitorul mediu al plăților de pe telefonul mobil.

2.4

Fiecare cetățean, întreprindere sau administrație publică participă la activități de plată realizate fie prin metode de plată tradiționale (de exemplu, numerar), fie prin servicii moderne de plată (de exemplu, plățile electronice). Potrivit statisticilor Băncii Centrale Europene (1), în 2010, în Uniunea Europeană au fost realizate 86,4 miliarde de operațiuni de plată efectuate cu alte mijloace decât prin numerar, cu o creștere de 4,4 % față de anul anterior, plățile cu cardul având ponderea ce mai importantă (39 %, adică 33,9 miliarde). Valoarea plăților cu cardul a atins 1,8 bilioane EUR, înregistrând o creștere anuală de 6,7 %, reprezentând triplul creșterii înregistrate de PIB-ul real din zona euro, de 1,8 %. Deși există diferențe semnificative de la o țară la alta sub aspectul utilizării cardurilor, tendința generală este ca plățile cu cardul să fie unul dintre cele mai dinamice instrumente de plată fără numerar.

2.5

Studiul realizat de Sistemul European al Băncilor Centrale (2) a arătat că comisioanele interbancare nu sunt stabilite și aplicate în mod armonizat în întreaga Uniune Europeană. Tipurile, structura și nivelul comisioanelor interbancare diferă din multe puncte de vedere și depind de mai multe opțiuni și dimensiuni. Comisionul interbancar este principala componentă a comisioanelor plătite de comercianți. Comisia, precum și autoritățile naționale în domeniul concurenței, au evaluat aspectele legate de concurență ale comisioanelor interbancare și au luat o serie de decizii, dintre care unele sunt legate de activitatea transfrontalieră, în timp ce altele sunt limitate la nivel național.

2.6

În ceea ce privește transparența costurilor, din păcate, nu s-au realizat anchete oficiale și nici nu s-au publicat statistici naționale complete și nici comparații între țări privind costurile suportate de consumatori, cum ar fi diverse comisioane și tarife legate direct de anumite mijloace de plată, în ciuda faptului că aceste informații sunt puse la dispoziția inspectorilor naționali, care – în majoritatea lor – nu le publică nici măcar parțial.

2.7

În ciuda inițiativelor private în vederea standardizării aflate în curs, fragmentarea persistă în ceea ce privește anumite domenii ale operațiunilor: între furnizorii de servicii de plată cu cardul emitenți și cei acceptatori, între card și terminal, precum și între terminal și furnizorii de servicii de plată cu cardul acceptatori. Cu toate acestea, din cauza intereselor comerciale divergente sau a absenței, la ora actuală, a unui calendar de punere în aplicare clar, ele au produs puține rezultate concrete.

2.8

Investițiile și eforturile considerabile ale tuturor operatorilor în vederea trecerii de la banda magnetică la tehnologia cu cip EMV au avut un impact pozitiv în ceea ce privește reducerea fraudelor cu cardul înregistrate în cadrul operațiunilor fizice de plată. Cu toate acestea, tendințele recente indică faptul că, deși ocupă o pondere foarte mică din totalul operațiunilor cu cardul, tranzacțiile la distanță prezintă deja cel mai ridicat risc de fraudă. Chestiunea a atras atenția autorităților de supraveghere și de monitorizare care, în 2011, sub auspiciile Băncii Centrale Europene, și-au unit forțele în cadrul forumului SecuRe Pay, în vederea creșterii nivelului de securitate și a consolidării încrederii cetățenilor în serviciile și instrumentele de plată electronice. În 2012, forumul va finaliza un set de recomandări neutre din punct de vedere tehnologic privind securitatea plăților pe internet.

2.9

Cartea verde a Comisiei tratează o gamă largă de chestiuni legate de plăți, care, dacă vor fi gestionate cu succes, vor asigura baza unor servicii de plată mai integrate și mai sigure, furnizate fie în magazine fizice tradiționale, fie într-un mediu electronic caracterizat de o dezvoltare rapidă. Cu o concurență accentuată, o ofertă mai diversificată și mai multă transparență pentru consumatori, mai multă inovare și mai multă securitate în materie de plăți și cu o încredere sporită din partea clienților, Europa are ocazia de a se situa în avangarda a ceea ce ar putea însemna „efectuarea unei plăți” în secolul XXI.

2.10

Comisia descrie viziunea unei piețe integrate, identifică elementele care lipsesc în situația actuală în raport cu această viziune, precum și obstacolele care cauzează aceste lipsuri. Comisia definește cinci măsuri cuprinzătoare menite să accelereze integrarea pieței și reflectează la modalitățile de organizare a punerii lor în aplicare. Primul set este cel mai larg sub aspectul întrebărilor pe care le pune și se referă la fragmentarea pieței, acces și la aspectele transfrontaliere. Celelalte măsuri se referă la chestiuni legate de transparența și rentabilitatea prețurilor, standardizare, interoperabilitate și securitate. Orientările în materie de guvernanță ar urma să se aplice sistemelor SEPA existente (SCT, SDD), precum și plăților electronice și plăților efectuate de pe telefonul mobil.

3.1

Se lasă încă așteptată o atitudine la nivelul Uniunii în legătură cu o serie de chestiuni în materie de plăți, care persistă și care sunt importante pentru viitor – în afară de operațiunile SEPA transfer credit și SEPA debitare directă – și care îi vor afecta pe toți operatorii de pe piața unică. CESE salută Cartea verde a Comisiei și așteaptă măsuri suplimentare proporționate în această direcție, menite să remedieze neajunsurile actuale. CESE solicită ca interesele consumatorilor legate de posibilitatea de a efectua plăți rapide, ușoare, eficiente și sigure să se afle în centrul fiecărei operațiuni de plată.

3.2

Cartea verde se concentrează pe plățile electronice, omițând însă rolul încă dominant al numerarului, care reprezintă 80 % din operațiunile de plată din Europa. Transparența crescută a costurilor este relevantă atât pentru plățile electronice, cât și pentru numerar și ar trebui să reprezinte referința principală atunci când se analizează mijloacele de plată fără numerar. Impresia că operațiunile în numerar sunt gratuite este încă foarte răspândită în rândul publicului larg. S-ar putea realiza beneficii semnificative la nivel de eficiență, dacă plătitorii și-ar schimba obiceiurile și ar utiliza mijloace de plată moderne și mai puțin costisitoare. Mai mult, elemente concrete sugerează că există o corelație pozitivă între predominanța plăților în numerar și amploarea economiei subterane, din cauza dificultăților de trasabilitate a acestui tip de plăți. De aceea, CESE încurajează inițiativele suplimentare adoptate de statele membre cu sprijinul manifest al Comisiei, menită să reconsidere locul numerarului în economiile moderne.

3.3

În opinia CESE, măsurile suplimentare menite să sporească transparența, în special cele cu caracter obligatoriu, ar trebui evaluate cu atenție pentru a nu-i suprasolicita pe consumatori cu informații excesive, care, dacă sunt furnizate într-un moment neoportun (de exemplu, în timpul orelor de vârf) și într-un format complicat, ar putea mări confuzia acestora când sunt la cumpărături și i-ar putea perturba pe comercianți în operarea caselor de marcat.

3.4

Sistemele internaționale de carduri și câteva sisteme naționale de carduri își întemeiază modelele comerciale pe comisioanele interbancare, care au fost contestate într-o anumită măsură de autoritățile naționale în domeniul concurenței, precum și de Comisie. Decizia Comisiei din 2007 prin care se interzicea comisionul interbancar transfrontalier aplicat de MasterCard a fost recent confirmată de Tribunal. CESE remarcă faptul că, până în prezent, modelele comerciale bazate pe comisioane interbancare nu au fost în acord cu logica SEPA, și eliminarea diferenței între comisioanele pentru operațiunile transfrontaliere și cele naționale. Mai mult, au lipsit mecanismul de autoreglementare care asigura scăderea nivelurilor comisioanelor interbancare odată cu creșterea volumului operațiunilor, precum și soluțiile alternative în materie de stabilire a prețurilor aplicabile pentru plățile de valoare mică. CESE solicită Comisiei să stabilizeze mediul de afaceri pe termen lung, în beneficiul tuturor operatorilor, ținând seama și de lecțiile învățate de alte regiuni (de exemplu, Australia) care au adoptat reglementări în această privință și asigurând condiții de concurență echitabile pentru diferitele modele comerciale în materie de sisteme de carduri.

3.5

Cuplarea diferitelor mărci de plată (co-badging), fie pe cardurile de plastic, fie pe viitoarele platforme mobile nu ar trebui să prejudicieze dreptul consumatorilor de a alege marca pe care o doresc și nici să restricționeze posibilele stimulente de care s-ar putea bucura comercianții. Cuplarea mărcilor este importantă pentru noile sisteme care pătrund pe piață, facilitând, în consecință, atât alegerea, cât și concurența. În unele cazuri, o anumită marcă impune cerințe obligatorii suplimentare pentru operațiuni, prin intermediul rețelei sale, chiar dacă acestea sunt inițiate de o altă marcă. În opinia CESE, trebuie să se ia măsuri pentru ca nici o marcă să nu aibă posibilitatea de a impune astfel de cerințe de procesare.

3.6

CESE este de părere că separarea funcțiilor de gestionare a sistemului de cele de procesare este un element-cheie pentru crearea unei piețe competitive a plăților cu ajutorul cardului, întrucât conglomeratele verticale pot utiliza subvenționarea încrucișată atunci când concurează cu procesatori individuali. De asemenea, modul de organizare actual al companiilor este mai puțin favorabil inițiativelor avute în vedere, care urmăresc promovarea interoperabilității între procesatori. De aceea, separarea, care ar trebui să se facă în mod ideal la nivelul companiei, ar consolida procesul de integrare și concurența în cadrul pieței unice.

3.7

În temeiul cadrului juridic existent, instituțiile de plată și instituțiile emitente de monedă electronică nu pot avea acces la sistemele de plată stabilite prin Directiva privind caracterul definitiv al decontării. Acestea vizează în principal de plățile de valoare mare și de plățile de retail. În cazul în care Comisia intenționează să aducă vreo schimbare cadrului actual, CESE o îndeamnă să aibă în vedere elementul de risc pe care noii participanți (de exemplu, instituțiile de plată și instituțiile emitente de monedă electronică) l-ar putea prezenta pentru sistemele de plată existente (infrastructuri), ținând seama, de exemplu, de faptul că acestea nu au acces la finanțare din partea băncii centrale.

3.8

Cadrul SEPA pentru carduri (SCF), așa cum a fost conceput inițial de către EPC, nu ar trebui să restricționeze modelele comerciale dezvoltate de alți operatori. În mod ideal, SCF ar trebui revizuit cu atenție în cadrul noii structuri de guvernanță SEPA, ținând seama de contribuția tuturor părților interesate.

3.9

CESE își exprimă preocuparea cu privire la faptul că entități care nu sunt nici reglementate, nici supravegheate solicită acces la informații sensibile legate de cont. Mai mult, obligațiile și responsabilitățile operatorilor implicați nu sunt reflectate corespunzător în cadrul juridic european, putând avea consecințe neașteptate asupra consumatorilor în cazul utilizării necorespunzătoare sau al fraudei. Accesul la informații referitoare la disponibilitatea fondurilor în conturile bancare ar trebui analizat cu atenție, ținând seama de aspecte precum securitatea, protecția datelor, drepturile consumatorilor, concurența și compensarea emitenților de conturi.

3.10

Supratarifarea reprezintă posibilitatea pe care o au comercianții de a adăuga un comision la valoarea operațiunii în cazul utilizării cardului. Această posibilitate a fost recunoscută în întreaga UE odată cu adoptarea Directivei privind serviciile de plată, cu excepția cazului în care un stat membru a interzis în mod expres acest lucru. Experiența anterioară legată de aplicarea supratarifării în anumite cazuri nu este, cel puțin pe termen scurt, concludentă. La începutul anului 2005, de exemplu, danezii au reacționat puternic față de impunerea unor comisioane pe operațiunile naționale realizate cu ajutorul sistemului de carduri de debit, utilizarea acestor carduri scăzând vertiginos, în timp ce retragerile de numerar de la bancomate au crescut. Studiile realizate pe alte piețe confirmă această tendință. Chiar dacă, începând de la 13 iunie 2014, consumatorii ar fi protejați prin Directiva privind drepturile consumatorilor împotriva supratarifării abuzive, nu este clar cum va fi asigurată această protecție, în condițiile unui mediu online extrem de dinamic. CESE este de părere că supratarifarea nu ar trebui încurajată ca practică la nivel paneuropean.

3.11

Ecosistemul cardurilor se caracterizează prin lipsa standardizării și a interoperabilității. De exemplu, furnizorul de terminale trebuie să îndeplinească până la șapte proceduri de certificare pentru a putea funcționa la nivelul UE. De aceea, CESE face apel la sectorul privat să-și unească forțele și că producă rezultate concrete, inclusiv sub aspectul cadrului de implementare și al fixării unor termene ambițioase. Cu toate acestea, dacă soluțiile bazate pe piață se dovedesc lente, Comisia ar trebui să intervină cu propuneri legislative.

3.12

Disponibilitatea serviciilor de plată electronice este restricționată în principal în limita frontierelor naționale. CESE face apel la operatorii de astfel de sisteme să lucreze la chestiunile legate de interoperabilitate în mod deschis și transparent și să abordeze în cel mai scurt timp posibil chestiunile legate de comerțul electronic aflate încă în suspensie. Cu toate acestea, dacă piața nu furnizează rezultatele așteptate, Comisia ar trebui să aibă în vedere măsuri de reglementare pentru extinderea sistemelor de plată electronice la nivel european.

3.13

CESE solicită Comisiei să se asigure că, încă dintr-o etapă timpurie a dezvoltării lor, plățile efectuate de pe telefonul mobil vor respecta principiul accesului liber la platforme, al portabilității aplicațiilor, al securității, precum și principiul potrivit căruia trebuie evitată duplicarea costurilor pentru operatorii care doresc să accepte aceste plăți. De asemenea, autoritățile competente în domeniul protecției datelor ar trebui să-i susțină pe operatori în dezvoltarea unor soluții ușor de utilizat.

3.14

Securitatea este un aspect esențial pentru asigurarea încrederii cetățenilor în instrumentele de plată, acest aspect trebuind luat în considerare, în mod ideal, încă din etapa de concepție. În acest context, este fundamental ca orice furnizor din lanțul valoric al plăților să fie reglementat și supravegheat în mod corespunzător. CESE recunoaște progresele realizate de către participanții pe piață în ceea ce privește combaterea fraudelor la terminalele fizice, însă constată că operatorii sunt expuși riscului de fraudă în cadrul activităților lor comerciale online. Mijloacele de asigurare a securității nu ar trebui să prejudicieze confortul consumatorilor și, în cazul în care vor fi propuse de autoritățile publice, ar trebui să fie pe cât posibil neutre din punct de vedere tehnologic. În acest context, CESE salută recomandările instituțiilor participante la forumul SecuRe Pay referitor la securitatea plăților efectuate pe internet, precum și, în general, eforturile acestora de a crește nivelul de securitate și de a consolida încrederea cetățenilor în serviciile de plată electronice. Punerea corectă în aplicare a acestor recomandări ar trebui monitorizată în continuare de autoritățile relevante.

3.15

Cu toate acestea, combaterea fraudei necesită măsuri suplimentare din partea autorităților relevante ale statelor membre. În această privință, CESE salută înființarea, în cadrul Europol, a unui nou Centru european de combatere a criminalității cibernetice, care va fi operațional până la 1 ianuarie 2013 și va deveni, se speră, centrul de competență pentru activitatea UE de combatere a fraudelor. Această inițiativă a fost susținută de CESE în Avizul din proprie inițiativă privind lupta împotriva fraudelor și a falsificării mijloacelor de plată altele decât numerarul, adoptat la 23 octombrie 2008 (3). CESE remarcă faptul că o serie de alte măsuri definite în acest aviz continuă să fie extrem de importante și consideră că ar trebui avute la rândul lor în vedere.

3.16

Plățile implică participarea multor părți interesate, iar interesele acestora, deși uneori pot fi divergente, ar trebui luate în considerare atunci când se concepe viitorul peisaj al plăților. Noua guvernanță SEPA ar trebui să asigure deschidere, transparență și condiții egale în cadrul acestui proiect ambițios și în continuă transformare. CESE salută eforturile pe care Comisia și Banca Centrală Europeană le depun în prezent pentru centralizarea „dreptului de proprietate” asupra SEPA, de exemplu sub egida Consiliului SEPA. CESE solicită însă accelerarea acestui proces, întrucât lacunele existente în realitate îi afectează implementarea.

15.11.2012   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 351/57

1.1

Comitetul Economic și Social European (CESE) sprijină propunerea Comisiei Europene (CE) de regulament al Consiliului privind statutul unei fundații europene (SFE), care va permite crearea fundației europene (fundatio europaea). CESE a solicitat elaborarea statutului acesteia (1), în vederea facilitării activităților transfrontaliere și a cooperării fundațiilor de interes public din Uniunea Europeană, contribuind astfel la promovarea coeziunii economice și sociale din UE.

1.2

CESE recomandă în prezent ca Parlamentul European și Consiliul să adopte propunerea fără întârziere. Într-adevăr, mai mult ca niciodată, fundațiile se ocupă de chestiuni care depășesc frontierele naționale și care impun o formă eficientă de organizare. Fundațiile de nivel european care desfășoară activități în domeniile științei, cercetării și aspectelor sociale au nevoie de o formă juridică recunoscută în fiecare stat membru.

1.3

Chiar sectorul fundațiilor și organizațiile și rețelele sale reprezentative de la nivel național și european au solicitat în mod repetat un statut al fundației europene, ca fiind cea mai rentabilă soluție pentru înlăturarea obstacolelor transfrontaliere, stimulând astfel activitățile fundațiilor din întreaga Europă.

1.4

Fundația europeană (FE) va fi opțională și nu va înlocui legislațiile naționale și locale. Ea va oferi însă fundațiilor care vor opta pentru statut posibilitatea de a activa în orice stat membru al UE, fără să fie nevoie de crearea unor structuri locale, cu condiția ca fundația respectivă să fie recunoscută în statul membru în care a fost constituită.

1.5

CESE este de acord cu faptul că propunerea respectă pe deplin principiul subsidiarității. Pentru a elimina actualele obstacole și restricții naționale întâmpinate de fundații atunci când operează în mai multe state membre este nevoie de o măsură la nivelul UE. Situația actuală arată că problema nu este abordată în mod adecvat la nivel național, natura sa transfrontalieră necesitând un cadru european care să asigure crearea de fundații menite să acționeze la scară europeană. Atingerea acestui obiectiv nu se poate face doar prin măsuri adoptate individual de statele membre, deoarece aceasta nu ar permite obținerea de rezultate optime în ce privește principiul pieței unice.

1.6

Propunerea este motivată de necesitatea creării unui cadru legislativ inovator, care să vină în completarea legislațiilor naționale existente, care vor rămâne neschimbate în ce privește forma și domeniul de aplicare. Statele membre își vor păstra posibilitatea de a alege să mențină și să conceapă forme juridice naționale pentru fundații.

1.7

CESE este de acord cu alegerea regulamentului ca instrument juridic în cazul prezentei propuneri. Acesta este cea mai adecvată modalitate juridică de a garanta uniformitatea statutului în toate statele membre și de a spori încrederea, deoarece implică aplicarea directă și uniformă a normelor. Acest aspect este întărit și de articolele 47 și 48 din propunere, privind cooperarea între autoritățile de supraveghere și respectiv cu autoritățile fiscale.

1.8

CESE aprobă caracteristicile principale ale propunerii CE privind statutul unei fundații europene, care urmăresc să asigure un echilibru între facilitarea accesului la statut, în materie de formare, și fiabilitatea în materie de transparență și de asumare a răspunderii.

1.9

Propunerea include aspecte fiscale, care nu creează însă un nou regim, ci acordă automat FE același tratament fiscal ca cel aplicat entităților naționale de interes public. Această secțiune a propunerii va trebui reanalizată cu atenție, deoarece nu trebuie să stea în calea adoptării regulamentului propus, atât de necesar.

2.1

La nivelul Uniunii nu există posibilitatea de a armoniza cadrele legislative conform cărora își desfășoară activitatea entitățile naționale de interes public. În UE există peste cincizeci de acte normative care reglementează constituirea și activitatea fundațiilor. Diferențele dintre legislațiile civile și fiscale din statele membre fac ca funcționarea transfrontalieră a acestor entități să fie costisitoare și greoaie. În plus, obstacolele de natură juridică, fiscală și administrativă stânjenesc activitatea transfrontalieră a fundațiilor. Drept urmare, canalizarea transfrontalieră a fondurilor și sprijinul pentru obiectivele de interes public rămân în mare măsură neexploatate.

2.2

Pentru a rezolva aceste probleme, Comisia a prezentat o propunere de regulament care instituie o nouă formă juridică europeană, destinată simplificării procedurilor de constituire și funcționare a fundațiilor pe piața unică. Această formă juridică va permite fundațiilor să canalizeze mai eficient fondurile private către obiective de interes public la nivel transfrontalier în UE. La rândul său, acest fapt ar trebui să permită mai multe finanțări pentru activitățile de interes public și, prin urmare, ar trebui să aibă un impact pozitiv asupra binelui public al cetățenilor europeni și asupra economiei UE în ansamblu.

2.3

Propunerea prezintă principalele caracteristici ale FE, modalitățile de constituire și regulile de organizare ale acesteia. De asemenea, se prevede, în anumite condiții, posibilitatea conversiei FE înapoi în entitate de interes public sau lichidarea ei.

2.4

Regulamentul stabilește competențele minime de supraveghere ale autorităților naționale din fiecare stat membru, pentru ca acestea să poată monitoriza efectiv activitățile fundațiilor europene înregistrate în statul membru respectiv. El prevede și ca FE și donatorii săi să beneficieze automat de aceleași avantaje fiscale de care se bucură entitățile naționale de interes public.

3.1

CESE a recunoscut în avizul său anterior contribuția substanțială a fundațiilor în numeroase domenii, precum drepturile omului, protecția minorităților, ocuparea forței de muncă și progresul social, protecția mediului și patrimoniului european, precum și încurajarea progresului tehnico-științific. De asemenea, ele contribuie semnificativ la îndeplinirea obiectivelor creșterii inteligente, durabile și favorabile incluziunii, stabilite în Strategia Europa 2020.

3.2

În interiorul UE, cetățenii, bunurile, serviciile și capitalul pot în general circula liber dincolo de frontiere, lucru care nu este întotdeauna valabil în cazul acțiunilor și resurselor de interes public. Acesta este motivul creării unei fundații europene, o nouă entitate juridică cu caracter opțional, care se alătură formelor juridice deja existente în statele membre.

3.3

CESE este de părere că, odată cu apariția statutului fundației europene, fundațiile vor beneficia de condiții mai uniforme în cadrul UE, urmând a se utiliza un singur instrument juridic și o structură de guvernanță similară în toate statele membre, lucru care va oferi o securitate juridică sporită și va reduce costurile de conformare.

3.4

Statutul va facilita punerea laolaltă și utilizarea la scară extinsă a competențelor și resurselor fundațiilor. De asemenea, existența unei forme europene ușor de recunoscut pentru fundații va încuraja inițiativele și donațiile transfrontaliere. Economiile statelor membre vor înregistra probabil o creștere a resurselor disponibile pentru domenii importante, precum educația și cercetarea, serviciile sociale și de sănătate, cultura și protecția mediului.

3.5

CESE salută faptul că propunerea Comisiei se concentrează doar asupra fundațiilor de interes public. Comitetul remarcă și că definiția obiectivului de interes public, de la articolul 5, are la bază doar o listă închisă a obiectivelor cel mai des întâlnite în majoritatea statelor membre. Lista oferă o securitate juridică sporită sub aspectul caracteristicilor interesului public, dar se poate dovedi greu de actualizat, deoarece aceasta presupune o decizie unanimă a Consiliului și aprobarea Parlamentului European, cu prilejul primei revizuiri a regulamentului, prevăzută să aibă loc la șapte ani după intrarea lui în vigoare.

3.6

CESE observă că noțiunea de „a servi interesului public în sens general” ar putea fi aprofundată în regulament, specificându-se că FE trebuie să aibă un obiectiv (obiective) identificabil(e) de interes public și să servească interesului public în sens general și/sau unui segment al publicului. De asemenea, CESE recomandă ca următoarele elemente să fie luate în considerare pentru a determina dacă un organism oferă sau intenționează să ofere beneficii publice:

3.7

CESE apreciază și celelalte caracteristici principale ale SFE, formulate în propunerea de regulament și pe care Comitetul le susținuse într-un aviz anterior, și anume:

3.8

CESE remarcă faptul că regulamentul își propune să faciliteze punerea în aplicare a recentelor hotărâri ale Curții de Justiție a Uniunii Europene (2), care dau posibilitatea efectuării de donații transfrontaliere către fundațiile europene și care le consideră pe acestea fundații de interes public supuse legislației fiscale locale. CESE consideră că, în scopuri fiscale, fundației europene ar trebui să i se acorde statutul standard de organizație non-profit, cu respectarea deplină a competențelor și practicilor autorității fiscale a statului membru în care FE este impozabilă, atunci când se determină tratamentul fiscal al acesteia în conformitate cu reglementările fiscale aplicabile la nivel național. Deoarece statele membre nu pot acorda FE un tratament fiscal mai puțin avantajos în comparație cu fundațiile naționale de interes public, acest lucru fiind contrar Tratatului UE și jurisprudenței CJUE, ele au libertatea de a alege regimul fiscal aplicabil. Statele membre ar trebui de asemenea să precizeze care este regimul fiscal aplicabil fundațiilor europene, atunci când organizațiilor non-profit aflate sub jurisdicția lor li se aplică mai multe regimuri.

3.9

În fine, regulamentul propus ar trebui să ia pe deplin în considerare recomandările formulate de sectorul fundațiilor, pentru a garanta că instrumentul la care se va ajunge în final prezintă o dimensiune europeană autentică și nu face trimiteri nejustificate la prevederile naționale, precum și că acesta este nu numai cuprinzător, ci și clar, pentru a optimiza utilizarea sa în viitor.

4.1

După cum s-a subliniat în avizul CESE menționat anterior, principalele avantaje și beneficii ale SFE au patru dimensiuni: eficiență și simplificare, răspundere, beneficii economice și avantaje din punct de vedere politic și al cetățenilor. CESE consideră că regulamentul propus creează un echilibru între aceste elemente, dar și că anumite propuneri ar putea fi îmbunătățite, în sensul afirmațiilor de mai jos.

4.2

CESE dorește să pună accentul pe traducerea termenilor specifici ai propunerii, mai precis pe conceptul de „interes public”, care în anumite limbi ar putea fi tradus ca „utilitate publică” sau „interes general”, trimițând la un gen foarte particular de formă juridică națională, asociată cu un anumit set de drepturi și cerințe. Aceasta ar putea induce în special o oarecare nesiguranță în privința entităților naționale de interes public îndrituite la a fi convertite în FE, în cazul în care statele membre nu precizează clar acest lucru.

4.3

CESE consideră că statele membre trebuie să poată stabili care sunt entitățile și fundațiile de interes public care pot fi convertite în FE sau care pot constitui o FE prin fuzionare. Aceasta ar exclude prin definiție entitățile neconstituite în societăți, precum trusturile, dar ar include fundațiile cu obiective de interes public, care în anumite state membre ale UE găzduiesc fonduri neautonome, precum și fonduri de interes public.

4.4

CESE consideră că, ținând seama de caracteristica lor de interes public și de statutul lor fiscal, FE create cu regim perpetuu ar trebui să își cheltuiască venitul anual într-un termen rezonabil (de exemplu în 4 ani), asigurându-se și posibilitatea ca o parte din resurse (de exemplu o treime) să fie alocate menținerii valorii dotărilor lor și/sau sporirii acesteia. Ultima prevedere nu ar urma să se aplice fundațiilor europene constituite pe perioadă limitată sau care prevăd să își cheltuiască activele.

4.5

CESE dorește să sublinieze că cerințele din propunerea CE referitoare la transparență, mai ales în ceea ce privește auditul extern, sunt mai stricte în cazul fundațiilor europene sub aspectul mărimii activelor necesare, decât cerințele actuale pentru fundațiile naționale din UE. Acest lucru ar putea descuraja ulterior crearea de FE. Cerințele de audit ar trebui să se aplice doar peste anumite praguri (de exemplu 150 000 EUR) și/sau peste un număr minim de circa 50 de angajați. În cazul fundațiilor europene aflate sub pragul propus, de 150 000 EUR, s-ar putea face apel mai degrabă la un analist independent decât la un auditor. Într-adevăr, practica curentă arată că în 8 state membre nu este nevoie de audituri externe, iar acolo unde se impune acest lucru, pragurile pot varia de la peste 15 000 EUR (Estonia) la peste 2,5 milioane EUR (Polonia), în condițiile în care există peste 50 de angajați (3). Această abordare proporțională a auditului nu exonerează FE de la respectarea altor dispoziții incluse în regulament privind transparența și asumarea răspunderii, în special în ce privește raportarea publică periodică (anuală).

4.6

Deși FE va putea desfășura activități economice „asociate”, cum ar fi cele legate de misiunea sa de interes public, activitățile economice neasociate ar putea fi mai greu de definit. Lucrurile ar fi mai clare dacă s-ar permite FE să desfășoare doar în mod indirect activități economice neasociate cu interesul public, prin alte entități juridice.

4.7

CESE consideră că regulamentul trebuie să includă dispoziții privind dreptul angajaților FE de a fi informați și consultați la nivelul transnațional adecvat, în cazul în care FE are un număr mare de angajați în state membre diferite. Astfel:

4.8

CESE consideră că varianta actuală a regulamentului instituie în practică unele prevederi absolut noi pentru voluntari, în ciuda absenței unui statut european/unei definiții juridice a voluntarilor, a drepturilor și a îndatoririlor lor. În lipsa unor astfel de elemente de bază, CESE este de părere că informarea și consultarea voluntarilor fundației europene ar trebui să se facă în conformitate cu legislația națională aplicabilă. În ceea ce privește modalitățile practice de informare și consultare transnațională a voluntarilor, acestea ar trebui stabilite mai ales prin acordul părților implicate în FE. Ideea este de a nu ocoli legislația existentă privind statutul voluntarilor și nici de a face utilizarea FE prea complexă și greoaie, prin adăugarea de cerințe care nu au corespondent în realitate. CESE consideră și că drepturile voluntarilor nu trebuie comparate cu cele ale angajaților în ceea ce privește informarea și consultarea, deoarece acest lucru ar determina apariția unor drepturi care nu au precedent și a unor complicații juridice.

4.9

CESE salută faptul că propunerea de regulament ține seama de recomandările sale inițiale, privind delegarea supravegherii fundațiilor europene unor autorități competente desemnate în statele membre, pe baza normelor SFE adoptate de comun acord privind cerințele de înregistrare, raportare și supraveghere stabilite în regulamentul privind SFE. Acolo unde nu există încă astfel de autorități, CESE este de părere că această funcție ar putea fi îndeplinită de autoritățile care se ocupă de înregistrarea întreprinderilor. CESE consideră că ar trebui ca desemnarea uneia sau mai multor autorități ar trebui lăsată la latitudinea statelor membre, în funcție de nevoile și practicile acestora.

4.10

Dacă legislatorii UE vor dori să mențină aspectele fiscale în varianta finală a regulamentului, CESE recomandă să se acorde atenția cuvenită abordării care va fi recomandată de cei care operează în sectorul fundațiilor. Aceasta ar putea presupune de pildă o combinație între instrumentul de drept civil (regulamentul CE) și cerințele dreptului fiscal pe care statele membre le vor considera esențiale (de exemplu cheltuirea venitului anual într-un termen rezonabil).

15.11.2012   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 351/61

1.1

Propunerea de directivă a Comisiei privind executarea Directivei privind detașarea lucrătorilor este una dintre propunerile menite, pe de o parte, să consolideze normele privind detașarea lucrătorilor și, pe de altă parte, să codifice legislația existentă care reglementează dreptul la acțiune colectivă în situații transfrontaliere. Aceste propuneri reprezintă răspunsul la dezbaterea care a urmat unui număr de patru hotărâri ale Curții de Justiție a UE (Viking-Line, Laval, Rüffert și Luxemburg) privind echilibrul dintre drepturile sociale și libertățile economice.

1.2

CESE a îndemnat, în două avize, la consolidarea normelor privind detașarea lucrătorilor, printre altele clarificând și îmbunătățind dispozițiile Directivei privind detașarea lucrătorilor și intensificând cooperarea dintre autoritățile statelor membre. CESE salută obiectivele propunerii de directivă a Comisiei privind punerea în aplicare, subliniind totodată importanța garantării protecției lucrătorilor detașați, a respectării diverselor modele ale piețelor forței de muncă din statele membre și a descurajării dumpingului social și concurenței neloiale. Prin urmare, CESE consideră că UE ar trebui să pună accentul într-o mai mare măsură pe aspectele sociale.

1.3

CESE salută intenția de executare a directivei existente, care să se axeze pe o mai bună punere în aplicare și pe o cooperare administrativă eficientă între statele membre. Directiva inițială joacă un rol-cheie în promovarea unui climat de concurență loială între toți prestatorii de servicii (inclusiv cei din alte state membre), garantând atât condiții de concurență echitabile, cât și securitate juridică pentru prestatorii de servicii, utilizatorii de servicii și lucrătorii detașați în scopul prestării de servicii.

1.4

În opinia CESE este important ca propunerea să garanteze protecția lucrătorilor detașați și să respecte diversele modele ale pieței forței de muncă din statele membre, dar, în același timp, să extindă domeniul de aplicare pentru a include comerțul transfrontalier, în special prin evitarea costurilor administrative inutile.

1.5

În vederea promovării prestării transnaționale de servicii într-un climat de concurență loială, este important să existe condiții minime egale de încadrare în muncă, în conformitate cu legislațiile naționale și cu acordurile colective.

1.6

Elementele din articolul 3 alineatul (1) al directivei nu ar trebui să fie o listă exhaustivă, ci să fie folosite ca parte a unei evaluări generale în care să se țină seama de toți factorii relevanți.

1.7

Directiva ar trebui să asigure o mai riguroasă respectare a autonomiei partenerilor sociali și a rolului pe care îl joacă aceștia în diversele modele ale piețelor forței de muncă. CESE reamintește statelor membre de responsabilitățile ce le revin în privința asigurării unor controale eficiente și consideră că este foarte important ca lista măsurilor să fie revizuită după trei ani.

1.8

Pentru a proteja drepturile lucrătorilor, statele membre ar trebui să-i poată obliga pe furnizorii de servicii străini să desemneze o persoană de contact cu competențele necesare pentru a negocia în numele întreprinderii, iar articolul 11 alineatul (3) ar trebui să garanteze că sindicatele și alte organizații din țara gazdă pot să apere drepturile lucrătorilor detașați în conformitate cu practicile naționale.

1.9

CESE consideră că propunerea privind răspunderea individuală și în solidar în situațiile de subcontractare este un element esențial al propunerii de directivă. Ea prevede protecția lucrătorilor din sectoarele în care subcontractarea este predominantă, respectând totodată nevoia de certitudine a angajatorilor în ce privește responsabilitățile lor. Totuși, CESE subliniază că propunerea ar trebui să respecte sistemele de răspundere existente în statele membre. CESE recomandă cu fermitate statelor membre care nu dispun de asemenea sisteme să le introducă după consultarea cu partenerii sociali. CESE îndeamnă Comisia ca, împreună cu partenerii sociali, să ofere o definiție mai precisă „diligenței necesare”, astfel cum s-a procedat în unele state membre. CESE înțelege că noțiunea de „diligență necesară” înseamnă, fără a aduce atingere dialogului social la nivel național, că întreprinderile care efectuează verificări și controale corespunzătoare asupra subcontractanților nu ar trebui considerate răspunzătoare.

2.1

Propunerea de directivă a Comisiei privind executarea directivei privind detașarea lucrătorilor este parte a unui pachet de propuneri. Împreună cu directiva privind executarea, Comisia a prezentat o propunere de regulament de codificare a legislației existente privind dreptul la acțiune colectivă în situații transfrontaliere (1). Comisia afirmă că scopul ambelor propuneri este de a crea locuri de muncă mai multe și mai bune și de a crește competitivitatea UE prin actualizarea și îmbunătățirea pieței unice fără a compromite drepturile lucrătorilor.

2.2

Propunerea de directivă a Comisiei privind aplicarea Directivei privind detașarea lucrătorilor cuprinde următoarele:

3.1

Comisia constată că, deși numărul lucrătorilor detașați reprezintă o proporție redusă din totalul forței de muncă din UE, în anumite state membre există un mare număr de lucrători detașați, iar fenomenul devine din ce în ce mai întâlnit. Nu există date fiabile, dar se estimează că sunt detașați anual aproximativ un milion de lucrători. Cifra reprezintă o proporție foarte redusă din totalul forței de muncă – mai puțin de 1 % în statele membre actuale – dar reprezintă aproximativ 20 % din mobilitatea transfrontalieră a forței de muncă. Țările cele mai afectate sunt Germania, Franța, Luxemburg, Belgia și Polonia.

3.2

Propunerea Comisiei urmează unei dezbateri intense, inițiate de patru hotărâri ale Curții Europene de Justiție (Viking-Line, Laval, Rüffert și Luxemburg) privind echilibrul dintre drepturile sociale și libertățile economice. În octombrie 2008, Parlamentul European a adoptat o rezoluție, ca reacție la hotărârile CEJ. Partenerii sociali europeni au efectuat o analiză comună a hotărârilor CEJ, la cererea Comisiei și a Președinției franceze (în a doua jumătate a anului 2008).

3.3

Aceste chestiuni au fost ridicate și în raportul privind relansarea pieței unice prezentat de profesorul Mario Monti în 2012. Raportul recomandă garantarea și clarificarea aplicării dreptului la grevă și introducerea unui mecanism de soluționare informală a conflictelor de muncă legate de aplicarea directivei.

3.4

CESE a abordat tema hotărârilor CEJ privind detașarea lucrătorilor în două avize: „Dimensiunea socială a pieței unice” (2) și „Actul privind piața unică – Douăsprezece pârghii” (3).

În avizele sale, CESE a recomandat următoarele:

4.1

CESE ia notă de propunerea de directivă a Comisiei, care este menită să îmbunătățească modul în care se execută Directiva privind detașarea lucrătorilor prin clarificarea condițiilor pentru aceștia și să îmbunătățească facilitățile de cooperare și schimb de informații între autoritățile naționale relevante, întreprinderi și lucrători. Comitetul consideră că este important ca propunerea să garanteze protecția lucrătorilor detașați, să respecte diversele modele ale piețelor forței de muncă din statele membre, să fie eficientă în urmărirea obiectivului său de a descuraja dumpingul social și concurența neloială, dar și de a extinde domeniul de aplicare pentru a cuprinde și comerțul transfrontalier, în special prin evitarea costurilor administrative inutile. În vederea promovării prestării transnaționale de servicii într-un climat de concurență loială, este important să existe condiții minime egale de încadrare în muncă, în conformitate cu legislațiile naționale și cu acordurile colective.

4.2

CESE consideră că securitatea juridică este de cea mai mare importanță și remarcă incertitudinea juridică care îi afectează pe lucrătorii străini detașați de un agent de muncă temporară. Situația acestora este reglementată de Directiva privind detașarea lucrătorilor și de Directiva privind munca prin agent de muncă temporară. Pentru a rezolva această ambiguitate, CESE propune ca Directiva de executare să prevadă că situația lucrătorilor temporari intră în sfera sa de aplicare, în afara cazului în care nu rezultă termeni și condiții mai favorabile de angajare în temeiul articolului 5 alineatul (3) din Directiva privind munca prin agent de muncă temporară.

4.3

Poziția generală a Comitetului este că serviciile transfrontaliere sunt foarte importante pentru dezvoltarea pieței interne. Pentru a se obține o acceptare politică pentru UE și a spori solidaritatea din cadrul Uniunii, UE ar trebui să accentueze mai mult aspectele sociale ale politicilor sale. Pentru a realiza întregul potențial al pieței interne, UE trebuie să consolideze dimensiunea socială. Propunerea de directivă este un pas în direcția cea bună, dar nu este suficientă pentru a răspunde dorințelor Comisiei și vor fi necesare clarificări suplimentare și o consolidare a propunerii.

4.4

CESE sprijină intenția exprimată la articolul 3 alineatul (1) din directivă, de a aborda chestiunea așa-numitelor întreprinderi de tip „cutie poștală”, adică acele întreprinderi care nu desfășoară activități reale în țările în care sunt înregistrate, ci există cu unicul scop de a evita obligațiile în țara gazdă. Pentru a asigura claritatea, certitudinea juridică și conformitatea cu articolul 3 alineatul (2), constatarea dacă o întreprindere îndeplinește sau nu în mod real activități semnificative în țara de stabilire, ar trebui să fie concluzia unei evaluări generale, în care factorii relevanți să fie luați în considerare, ceea ce înseamnă că lista nu ar trebui să fie înțeleasă ca fiind exhaustivă.

4.5

Articolul 3 alineatul (2) din propunerea de directivă este menit să clarifice situațiile în care un lucrător ar trebui privit ca desfășurându-și temporar activitatea într-un alt stat membru. Distincția dintre activitatea temporară și cea permanentă în țara gazdă este foarte importantă, deoarece prin aceasta se stabilește țara a cărei legislație a muncii se va aplica și dacă situația poate fi considerată detașare. CESE salută clarificările conținute în propunere, în special menționarea necesității de a dispune de o evaluare generală obiectivă.

4.6

CESE salută noile norme privind informațiile, dar consideră că articolul 5 alineatul (4) ar trebui, de asemenea, să exprime respectul absolut pentru autonomia partenerilor sociali și rolul jucat de partenerii sociali în diverse modele ale piețelor forței de muncă. De asemenea, este necesar să se garanteze că povara administrativă rezultată din finanțarea unor sarcini cum ar fi traducerile nu este transferată către partenerii sociali. Ar trebui sprijinite inițiativele întreprinse de partenerii sociali sectoriali în diseminarea informațiilor.

4.7

Este important ca în ceea ce privește controalele (articolul 7), autoritățile țării gazdă să dețină responsabilitatea generală de a monitoriza abuzurile în cazurile în care un lucrător este detașat temporar din altă țară, iar autoritățile din țara de origine să coopereze cu autoritățile din țara gazdă. De asemenea, ar trebui să fie posibil ca aceste controale să fie organizate la inițiativa autorităților din țara gazdă și nu doar la inițiativa autorităților din țara de stabilire a întreprinderii.

4.8

Articolul 9 alineatul (1) litera (d) permite statelor membre să impună furnizorilor de servicii străini obligația de a negocia, după caz, în numele angajatorului, cu partenerii sociali relevanți din statele membre în care are loc detașarea, în conformitate cu legislația și practica internațională. În unele țări se poate dovedi suficient să fie numită o persoană de contact, deoarece autoritățile pot asigura conformitatea cu legile și acordurile în vigoare. În alte țări, cu modele diverse de piețe ale forței de muncă, persoana de contact ar trebui să aibă competența de a reprezenta întreprinderea în raporturile cu autoritățile și sindicatele. Prin urmare, directiva ar trebui să țină seama de diversele modele ale piețelor forței de muncă. Articolul 11 alineatul (5) litera (b) ar trebui să includă o cerință privind furnizarea de informații despre contribuțiile/taxele de asigurări sociale și despre locul în care au fost plătite.

4.9

Articolul 11 alineatul (3) afirmă că statele membre vor garanta că sindicatele și alte organizații care au un interes legitim în asigurarea conformării la dispozițiile directivei se pot angaja în numele lucrătorilor detașați sau al angajatorilor în proceduri judiciare sau administrative. Acest articol ar trebui să garanteze că sindicatele și alte organizații din țara gazdă pot să apere drepturile lucrătorilor în conformitate cu practicile naționale.

4.10

CESE consideră că propunerea privind răspunderea individuală și în solidar în situațiile de subcontractare este un element esențial al propunerii de directivă. Ea prevede protecția lucrătorilor din sectoarele în care subcontractarea este predominantă, respectând totodată nevoia de certitudine a angajatorilor în ce privește responsabilitățile lor. Totuși, CESE subliniază că propunerea ar trebui să respecte sistemele de răspundere existente în statele membre. CESE recomandă cu fermitate statelor membre care nu dispun de asemenea sisteme să le introducă după consultarea cu partenerii sociali. CESE îndeamnă Comisia ca, împreună cu partenerii sociali, să ofere o definiție mai precisă „diligenței necesare”, astfel cum s-a procedat în unele state membre. CESE înțelege că noțiunea de „diligență necesară” înseamnă, fără a aduce atingere dialogului social la nivel național, că întreprinderile care efectuează verificări și controale corespunzătoare asupra subcontractanților nu ar trebui considerate răspunzătoare.

15.11.2012   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 351/65

1.1

CESE salută prezentarea planului de acțiune privind ecoinovarea. Comitetul evidențiază în mod special abordarea încorporată în planul de acțiune, care vizează identificarea și eliminarea obstacolelor existente, precum și consolidarea factorilor motrici ai evoluțiilor pozitive.

1.2

O definiție universal valabilă a conceptului de „ecoinovare” este imposibilă date fiind viziunile foarte diferite existente în cadrul unei societăți (și între diferite culturi) cu privire la ceea ce este „inovator” și progresist. De aceea, Comisia însăși ar trebui să stabilească criterii de atribuire calitative sau – dacă este posibil – chiar cantitative, cât mai clare, pentru diferitele domenii, în care dorește să ia măsuri.

1.3

Întreprinderile care vor beneficia de viitorul plan de acțiune ar trebui să primească sarcina de a descrie pe scurt într-un mic studiu suplimentar unde se confruntă cu cele mai mari obstacole la punerea în aplicare, respectiv introducerea pe piață a tehnologiilor lor.

1.4

Ecoinovarea promovată de UE trebuie să cruțe resursele și să fie echitabilă și durabilă pe parcursul întregului ciclu de viață. Promovarea ecoinovării trebuie corelată cu criteriile pentru strategia de dezvoltare durabilă a UE.

1.5

Ar trebui să se acorde o atenție specială așa-numitelor tehnologii de mediu mici, adaptate. Deja în avizul său pe tema „Realități și șanse pentru tehnologiile de mediu adaptate în țările candidate” (1), Comitetul a subliniat că există multiple alternative la marile soluțiile centrale, respectiv că acestea ar trebui dezvoltate. Adesea, soluțiile adaptate, descentralizate și pe scară mică nu trezesc interesul instituțiilor de cercetare și al investitorilor, deoarece profiturile obținute pe baza acestora sunt inexistente sau foarte mici, tocmai pentru că sunt ieftine, însă eficace. CESE recomandă Comisiei să integreze în planul de acțiune recomandările formulate atunci.

1.6

Directivele și regulamentele existente, dar și criteriile de eligibilitate ale fondurilor structurale și ale politicii agricole trebuie examinate la intervale regulate, pentru a stabili dacă trebuie adaptate la noile inovații din domeniul tehnologiei de mediu.

1.7

De asemenea, Comisia trebuie să elaboreze în sfârșit lista subvențiilor nocive pentru mediu și să le elimine treptat. În prezent nu mai este adecvat ca aceasta să promoveze cu eforturi mari ecoinovarea și totodată să contribuie ea însăși printr-o politică greșită de subvenții la distrugerea mediului.

2.1

Pentru punerea în aplicarea și concretizarea Strategiei Europa 2020, care reprezintă instrumentul de planificare și guvernare actual al Comisiei, au fost lansate șapte inițiative emblematice, și anume:

2.2

Inițiativa „O Uniune a Inovării” trebuie concretizată printre altele prin planul de acțiune privind ecoinovarea, însă și alte inițiative emblematice sunt abordate de planul de acțiune, de exemplu, inițiativa „O Europă eficientă din punctul de vedere al utilizării resurselor”, precum și „O agendă pentru noi competențe și locuri de muncă”.

2.3

În planul de acțiune se subliniază faptul că prin tehnologiile de protecție a mediului se deschid, pe de o parte, piețe în curs de creștere rapidă și, pe de altă parte, se pot crea noi locuri de muncă.

2.4

Planul de acțiune se bazează pe fostul „Plan de acțiune privind tehnologiile de mediu (PATM)” din anul 2004. El pune însă accentul nu doar pe cercetarea clasică și pe dezvoltarea unor tehnici și tehnologii noi „ecologice”. Noul plan de acțiune trebuie mai degrabă înțeles ca un pachet de măsuri bazat pe o abordare cuprinzătoare a ecoinovării, în care se încearcă, de asemenea, să se identifice obstacolele și motoarele inovării care se manifestă la punerea în aplicare a noilor tehnologii, precum și posibilitățile de eliminare, respectiv de promovare a acestora.

2.5

În acest sens, documentul Comisiei redă rezultate interesante ale unui sondaj de opinie, care descriu și într-o anumită măsură cuantifică aceste obstacole, respectiv motoare.

2.6

Se consideră că cele mai mari două obstacole sunt reprezentate de cererea nesigură de pe piață și de profitul nesigur obținut din investiții, în timp ce printre cele mai importante motoare ale ecoinovării se numără prețurile ridicate la energie și materiale, noile reglementări și standardizări, precum și accesul la cunoaștere.