3.4.2012   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

CE 99/1

—

având în vedere Raportul anual 2009 al Băncii Centrale Europene (BCE),

—

având în vedere articolul 284 din Tratatul privind Uniunea Europeană,

—

având în vedere articolul 15 din Protocolul privind Statutul Sistemului European al Băncilor Centrale și al Băncii Centrale Europene, anexat la tratat,

—

având în vedere Rezoluția sa din 2 aprilie 1998 referitoare la responsabilitatea democratică în cea de-a treia etapă a UEM (1),

—

având în vedere comunicarea Comisiei din 7 octombrie 2009 privind declarația anuală 2009 referitoare la zona euro (COM(2009)0527) și documentul de lucru al serviciilor Comisiei care însoțește comunicarea în cauză (SEC(2009)1313/2),

—

având în vedere raportul din 25 februarie 2009 al Grupului la nivel înalt prezidat de Jacques de Larosière,

—

având în vedere propunerea Comisiei din 23 septembrie 2009 de regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind supravegherea macroprudențială comunitară a sistemului financiar și de înființare a unui Comitet european pentru riscuri sistemice (COM(2009)0499),

—

având în vedere propunerea Comisiei din 23 septembrie 2009 de decizie a Consiliului privind acordarea unor competențe specifice Băncii Centrale Europene referitoare la funcționarea Comitetului european pentru riscuri sistemice (COM(2009)0500),

—

având în vedere Rezoluția sa din 25 martie 2010 referitoare la Raportul anual 2008 al BCE (2),

—

având în vedere Rezoluția sa din 18 noiembrie 2008 referitoare la Euro@10: bilanțul celor 10 ani de Uniune Economică și Monetară și provocările viitoare (3),

—

având în vedere articolul 48 din Regulamentul său de procedură,

—

având în vedere raportul Comisiei pentru afaceri economice și monetare (A7-0314/2010),

A.

întrucât, în zona euro, PIB-ul real global a scăzut cu 4,1 % în 2009, după adâncirea crizei financiare în urma colapsului Lehman Brothers; întrucât în spatele unei asemenea cifre totale se ascund discrepanțe majore între statele membre din zona euro;

B.

întrucât inflația medie anuală s-a menținut la 0,3 %, iar estimările inflaționiste pe termen mediu și lung au fost convergente cu obiectivul BCE de a menține ratele inflației sub, însă aproape de 2 %;

C.

întrucât, în zona euro, rata medie a deficitului public a crescut la aproximativ 6,3 %, iar raportul dintre datoria publică și PIB a crescut de la 69,4 % din PIB în 2008 la 78,7 % din PIB în 2009 în zona euro;

D.

întrucât rata de schimb a monedei euro în raport cu dolarul a scăzut de la 1,39 USD pe 2 ianuarie 2009 la 1,26 USD la mijlocul lunii martie 2009, s-a apreciat până la un maxim de 1,51 USD la începutul lunii decembrie 2009 și s-a depreciat în 2010 până la un nivel minim de 1,19 USD pe 2 iunie 2010;

E.

întrucât rata de schimb a renminbi a fost menținută la un nivel inadecvat de către autoritățile chineze în cursul anului 2009, moneda euro având o valoare artificial de ridicată față de moneda chineză;

F.

întrucât BCE a ajustat ratele dobânzii până la 1 % și a continuat măsurile neconvenționale substanțiale și fără precedent de susținere a creditării; întrucât volumul bilanțului BCE a crescut semnificativ pe parcursul anului 2009;

G.

întrucât au existat semne de stabilizare economică în zona euro în a doua jumătate a anului 2009, iar ratele de creștere trimestriale, deși în continuare modeste, au fost pozitive, cu toate că indicatorii agregați arată că această tendință nu s-a manifestat în toate statele sale membre, dintre care unele s-au menținut în recesiune în aceeași perioadă;

H.

întrucât BCE preconiza o rată de creștere între 0,1 % și 1,5 % din PIB-ul real în zona euro pentru 2010 înainte de criza datoriei publice din mai multe țări din zona euro,

1.

salută faptul că Tratatul de la Lisabona a intrat în vigoare la 1 decembrie 2009, acesta conferindu-i BCE statutul de instituție a UE, ceea ce sporește responsabilitatea Parlamentului, în calitate de instituție-cheie prin intermediul căreia BCE își asumă responsabilitatea în fața cetățenilor europeni;

2.

salută reluarea dialogului monetar cu noul Parlament European, după alegerile din iunie 2009;

3.

este în favoarea adoptării monedei euro de către Estonia la 1 ianuarie 2011;

4.

subliniază că, în ceea ce privește evoluția reală a prețurilor, măsurile de politică monetară reprezintă doar unul dintre factori, iar în ultimii ani prețurile au fost influențate în special de tendințele speculative de pe piețele individuale și de penuria crescândă și anticipată de resurse naturale;

5.

subliniază că aceste dezechilibre constituie obstacole semnificative în calea unei politici monetare adecvate în cadrul zonei euro; invită guvernele, prin urmare, să își coordoneze politicile economice;

6.

este profund îngrijorat că există în continuare discrepanțe macroeconomice substanțiale între economiile din zona euro;

7.

consideră că criza financiară din anumite țări din zona euro reprezintă o chestiune importantă pentru zona euro per ansamblu și reflectă o disfuncție a zonei euro; aceasta demonstrează necesitatea unei reforme și o mai bună coordonare a politicilor economice din cadrul zonei euro;

8.

îndeamnă Comisia și Banca Centrală să elaboreze propuneri în conformitate cu propunerea Comitetului de la Basel privind Basel III care să instituie norme obligatorii pentru introducerea unei rezerve anticiclice; invită Consiliul, Comisia și Banca Centrală să depună eforturi în vederea aplicării consecvente și rapide a propunerilor Comitetului de la Basel atunci când acestea vor fi ratificate în cadrul G20;

9.

subliniază că, în trecut, principiile Pactului de stabilitate și creștere nu au fost întotdeauna respectate pe deplin; reamintește că, deși obiectivul de reechilibrare a finanțelor publice și de reducere a datoriilor reprezintă o necesitate în cazul statelor supraîndatorate, acesta nu este suficient pentru a rezolva problema dezechilibrelor economice dintre țările din cadrul zonei euro și din UE în ansamblu; solicită prin urmare aplicarea fără restricții și mai coerentă a Pactului de stabilitate și creștere; consideră că Pactul ar trebui însoțit de elaborarea unui sistem de alertă timpurie pentru identificarea eventualelor probleme, de exemplu sub forma unui „semestru european”, pentru a consolida nu numai supravegherea și a extinde coordonarea politicilor economice dincolo de dimensiunea bugetară, asigurând consolidarea în domeniul fiscalității, în vederea abordării dezechilibrelor macroeconomice și a consolidării procedurilor de executare;

10.

consideră că trebuie întreprinse acțiuni în momentul de față pentru a demara reducerea treptată a deficitelor fiscale și a restabili încrederea în finanțele publice europene;

11.

observă că, pentru a fi robustă, o uniune monetară necesită o coordonare fermă și consolidată a politicilor economice; regretă faptul că, în cadrul Uniunii Economice și Monetare, s-a pus accentul în special pe latura „monetară”;

12.

consideră că statele membre care nu respectă normele zonei euro cu privire la finanțele publice și accesul la date statistice credibile ar trebui să facă obiectul unui spectru larg și gradual de măsuri care să asigure respectarea strictă a normelor;

13.

consideră că lipsa unui mecanism predefinit de gestionare a crizei și comportamentul anumitor guverne au făcut dificilă găsirea unei soluții rapide la criza de datorie publică a unor state din zona euro și va slăbi capacitatea de reacție rapidă a UEM în alte posibile situații similare pe viitor; solicită, așadar, definirea unui cadru permanent pentru gestionarea crizelor;

14.

îndeamnă ca sprijinul financiar acordat țărilor UE aflate într-o situație de supraîndatorare să fie conceput pentru a încuraja rambursarea împrumuturilor, echilibrul bugetar și reforma economică și subliniază pericolul transformării împrumuturilor în contribuții financiare, încurajând împrumutul și acumularea de datorii;

15.

invită, așadar, Comisia să înainteze propuneri de consolidare a Pactului de stabilitate și creștere prin includerea unor obiective specifice pentru reducerea diferențelor de competitivitate dintre economiile europene, pentru a se stimula astfel crearea de locuri de muncă;

16.

împărtășește preocupările privind posibile speculații având drept obiect moneda euro;

17.

consideră că evoluțiile privind creșterea creditării și prețul activelor din UE și statele membre reprezintă indicatori esențiali pentru o monitorizare eficientă a stabilității financiare în cadrul UEM și al UE în ansamblu;

18.

își exprimă îngrijorarea în legătură cu tensiunile permanente de pe piețele obligațiunilor de stat din zona euro care se reflectă în creșterea diferențelor de randament; consideră că retragerile de capital provocate de valurile de panică survenite pe parcursul actualei crize financiare au avut efecte masive de denaturare și au creat externalități negative costisitoare;

19.

solicită o punere în aplicare în timp util a Regulamentului (CE) nr. 1060/2009 privind agențiile de rating de credit și salută Propunerea Comisiei din 2 iunie 2010 privind modificarea Regulamentului (CE) nr. 1060/2009 privind agențiile de rating de credit, însă invită în același timp Comisia să meargă mai departe, prezentând propuneri privind o supraveghere mai riguroasă a activității acestor agenții și crearea unei agenții europene de rating, pentru creșterea răspunderii acestora și pentru evaluarea posibilității de creare a unei Agenții europene de rating de credit; subliniază faptul că ratingul datoriei publice din zona euro s-a dovedit problematic în timpul crizei;

20.

subliniază independența BCE;

21.

recomandă ca BCE să sporească transparența activității sale pentru a-și consolida legitimitatea și predictibilitatea; transparența este, de asemenea, necesară în ceea ce privește modelele interne de evaluare a garanțiilor nelichide și în ceea ce privește evaluările titlurilor de valoare specifice oferite ca garanție;

22.

consideră că, având în vedere noul statut juridic al BCE conform Tratatului de la Lisabona, candidații la funcția de membri ai Comitetului executiv propuși de către Consiliu ar trebui să fie supuși unor audieri speciale efectuate de comisia parlamentară competentă și apoi votului Parlamentului European; constată că, în plus, rolul BCE a fost esențial după declanșarea crizei și consideră că un asemenea rol ar trebui să implice sporirea transparenței și a responsabilității;

23.

salută faptul că Tratatul de la Lisabona a conferit personalitate juridică Eurogrupului și că BCE participă la reuniunile sale;

24.

subliniază hotărârea Parlamentului European de a continua dialogul monetar, ca element important în cadrul controlului democratic al BCE;

25.

salută propunerea de înființare a unui Comitet european pentru riscuri sistemice (CERS), care va acoperi lacunele actuale în materie de supraveghere macroprudențială; invită BCE să formuleze modele și definiții clare pentru a garanta funcționarea eficace și responsabilitatea CERS; adaugă că orice noi sarcini atribuite BCE în ceea ce privește CERS nu vor periclita independența BCE în niciun fel;

26.

constată că conceptul conform căruia CERS doar emite avertizări și face recomandări fără a asigura punerea în aplicare efectivă nu este satisfăcător din punctul de vedere al eficacității punerii în aplicare și al asumării responsabilității; regretă că CERS nu poate declara o situație de urgență în mod independent;

27.

salută propunerea de a organiza audieri ale președintelui CERS de către Parlamentul European, într-un cadru diferit de cel al dialogurilor monetare;

28.

consideră că revigorarea activității economice în a doua jumătate a anului 2009 a fost o consecință a măsurilor extraordinare adoptate de guvernele și băncile centrale din întreaga lume începând cu sfârșitul anului 2008, sub forma garanțiilor pentru pasivele băncilor, a injecțiilor de capital și a schemelor de sprijinire a activelor;

29.

constată că criza financiară din zona euro este o criză de solvabilitate care s-a manifestat inițial ca o criză de lichidități; consideră că o astfel de situație nu poate fi rezolvată pe termen lung doar prin acumularea de noi datorii și prin injectarea de lichidități în economii supraîndatorate în combinație cu planuri accelerate de consolidare fiscală;

30.

consideră, totodată, că criza a evidențiat o tendință a politicilor economice din ultimii ani care a contribuit la nivelul înalt actual al datoriei publice și private, pentru a cărei normalizare va fi necesară o lungă perioadă; consideră că anumite regiuni din Europa se vor confrunta cu dificultăți mai mari decât altele în ceea ce privește consecințele și evoluțiile crizei și pentru a-și asigura o creștere economică durabilă, inovații și noi locuri de muncă; subliniază necesitatea unei reforme generale în Europa;

31.

reamintește că, înainte de declanșarea crizei financiare, raportul dintre datoria publică și PIB în zona euro și în UE în ansamblu, precum și în majoritatea statelor membre a scăzut între 1999 și 2007 și că, dimpotrivă, nivelul de îndatorare al gospodăriilor și al societăților, precum și al sectorului financiar au crescut în mod semnificativ în aceeași perioadă;

32.

reamintește că creșterea enormă a datoriei publice începând cu 2008 în câteva state membre a fost declanșată de faptul că aceste țări s-au confruntat cu excesele cauzate anterior de o creștere nesustenabilă a datoriei private și cu bule financiare enorme; consideră, prin urmare, că actuala criză a pus în lumină faptul că poziția fiscală este nesustenabilă dacă finanțarea sectorului privat este nesustenabilă;

33.

observă că criza, împreună cu acțiunile de salvare și pachetele de stimulente economice ulterioare, a dus la măsuri de austeritate dure, adeseori întârziate, care, în același timp, restrâng substanțial capacitatea guvernelor de a acționa;

34.

avertizează asupra faptului că aceste pachete de austeritate nu ar trebui să ducă la măsuri care ar putea încetini în mod grav redresarea economică, care necesită un nou model de guvernanță economică cu instrumente și un calendar ce va asigura un echilibru între procesul de consolidare fiscală și protejarea nevoilor în ceea ce privește investițiile în locuri de muncă și dezvoltarea durabilă;

35.

subliniază faptul că lipsa creditării în beneficiul economiei reale, în special pentru IMM-uri, a rezultat din scăderea cererii datorate diminuării activității în economia reală și din reticența băncilor de a acorda credite;

36.

subliniază că băncile câtorva state membre s-au bazat excesiv pe lichiditățile furnizate de BCE;

37.

constată că măsurile neconvenționale introduse de BCE din octombrie 2008 pentru sprijinirea creditării au evitat cu succes o recesiune mai profundă și tulburări financiare suplimentare; reiterează că eliminarea acestor măsuri trebuie să fie programată corect și coordonată temeinic cu guvernele naționale în funcție de activitățile acestora, în special având în vedere adoptarea colectivă și simultană de măsuri de austeritate în multe state membre;

38.

își exprimă totuși îngrijorarea în legătură cu posibilul impact asimetric al strategiei BCE de ieșire, date fiind diferențele semnificative dintre statele membre din zona euro în privința ciclului economic;

39.

ar sprijini o decizie a Băncii Centrale Europene prin care ar accepta în general obligațiunile guvernamentale emise de statele din zona euro ca garanție în contextul acordurilor repo, urmând astfel practica consacrată a Băncii Angliei și a Rezervei Federale;

40.

subliniază faptul că o eliminare treptată a deficitelor publice și durabilitatea pe termen lung a finanțelor publice sunt esențiale pentru întreaga zonă euro;

41.

ia act de numărul de propuneri la nivelul UE privind completarea mecanismelor prudențiale, gestionarea crizei și reglementarea sectorului bancar subteran;

42.

împărtășește preocupările privind aspectele prociclice ale normelor actuale de reglementare, prudențiale, contabile și fiscale, care amplifică fluctuațiile inerente funcționării unei economii de piață;

43.

subliniază necesitatea de a crește în mod decisiv rezervele de capital ale băncilor și de a spori calitatea capitalului și salută propunerile Comitetului de la Basel privind o definire mai strictă a capitalului de bază și introducerea unor cote mai ridicate de capital propriu; de asemenea, atrage atenția asupra legăturii dintre economia financiară și cea reală și asupra consecințelor pe care reglementarea uneia le poate avea asupra celeilalte;

44.

consideră că sistemul financiar mondial trebuie să devină mai puțin vulnerabil, iar lecțiile crizei trebuie învățate la nivel global, pentru a reduce riscurile sistemice, pentru a soluționa bulele financiare și pentru a îmbunătăți calitatea gestionării riscurilor și transparența piețelor financiare, reafirmând că rolul lor de bază îl reprezintă finanțarea economiei reale;

45.

constată că, în anul 2009, moneda euro și-a sporit importanța ca monedă internațională, însă a fost supusă unei presiuni considerabile în anul 2010;

46.

subliniază că, pe parcursul unei perioade de volatilitate crescută a cursului de schimb, moneda euro s-a apreciat, îndeosebi față de dolarul SUA și față de renminbi și își exprimă îngrijorarea că acest lucru ar putea avea un efect negativ asupra competitivității zonei euro;

47.

recunoaște că aprecierea monedei euro s-a datorat în parte activității economice reduse din SUA, unde deficitul de cont curent a scăzut brusc sub 3 % din PIB în 2009, iar deficitul bugetului federal a crescut până la aproximativ 10 % din PIB în exercițiul fiscal 2009, în timp ce scăderea sa a fost, printre altele, legată de lipsa de încredere de pe piețele mondiale în anumite state membre ale UE foarte îndatorate; împărtășește preocupările privind expansiunea masei monetare în SUA și, într-o mai mică măsură, în UE;

48.

își exprimă îngrijorarea față de impactul volatilității ratei de schimb și al operațiunilor de tip „carry trade” asupra stabilității financiare și a economiei reale.

49.

subliniază că, indiferent de actuala criză economică și financiară mondială, zona euro trebuie în continuare extinsă, dar atrage atenția asupra respectării criteriilor de la Maastricht, ca precondiție pentru aderare; salută adoptarea rapidă a monedei euro de către toate statele membre care îndeplinesc criteriile respective;

50.

consideră că adoptarea monedei euro de către Estonia reprezintă o dovadă a statutului monedei euro, în ciuda crizei datoriei publice; consideră că acest statut va încuraja statele membre să adere la zona euro;

51.

încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului, Comisiei, Eurogrupului și Băncii Centrale Europene.

3.4.2012   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

CE 99/7

—

având în vedere titlul V din Tratatul privind Uniunea Europeană,

—

având în vedere Strategia europeană de securitate, intitulată „O Europă mai sigură într-o lume mai bună”, adoptată de Consiliul European la 12 decembrie 2003, precum și raportul privind punerea în aplicare a acesteia, intitulat „Asigurarea securității într-o lume în schimbare”, aprobat de Consiliul European la 11-12 decembrie 2008,

—

având în vedere Strategia de securitate internă a Uniunii Europene, aprobată de Consiliul European la 25-26 martie 2010,

—

având în vedere concluziile Consiliului privind PSAC, adoptate la 26 aprilie 2010,

—

având în vedere concluziile PESA și declarația intitulată „PESA zece ani - provocări și oportunități”, adoptată de Consiliu la 17 noiembrie 2009,

—

având în vedere Declarația privind consolidarea politicii europene de securitate și apărare, adoptată de Consiliul European la 12 decembrie 2008, și Declarația privind consolidarea capacităților, adoptată de Consiliu la 11 decembrie 2008,

—

având în vedere concluziile Președinției adoptate de Consiliul European la Santa Maria de Feira la 20 iunie 2000 și la Göteborg la 16 iunie 2001, Programul UE pentru prevenirea conflictelor violente, adoptat, de asemenea, la Göteborg la 16 iunie 2001, Obiectivul global civil pentru 2008, aprobat de Consiliul European la 17 decembrie 2004, precum și Obiectivul global civil pentru 2010, aprobat de Consiliul European la 19 noiembrie 2007,

—

având în vedere concluziile Președinției, adoptate de Consiliul European la Helsinki la 11 decembrie 1999 (Obiectivul global 2003), precum și Obiectivul global 2010, aprobat de Consiliu la 17 mai 2004,

—

având în vedere concluziile Consiliului din 30 noiembrie 2009 privind consolidarea securității chimice, biologice, radiologice și nucleare (CBRN) în Uniunea Europeană și de aprobare a planului de acțiune al UE în domeniul CBRN,

—

având în vedere documentul Consiliului din 3 decembrie 2008 privind punerea în aplicare a Rezoluției 1325 a Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite (CSONU) consolidată prin Rezoluția 1820 a CSONU în contextul PESA și documentul Consiliului din 14 septembrie 2006 referitor la abordarea integratoare a drepturilor omului în cadrul PESA,

—

având în vedere rezoluția sa din 10 februarie 2010 referitoare la recentul cutremur din Haiti, care solicită instituirea unei Forțe de Protecție Civilă a UE (1),

—

având în vedere Rezoluția sa din 10 martie 2010 referitoare la punerea în aplicare a Strategiei europene de securitate și a politicii comune de securitate și apărare (2),

—

având în vedere Decizia Consiliului din 26 iulie 2010 privind organizarea și funcționarea Serviciului european pentru acțiune externă (3),

—

având în vedere articolul 48 din Regulamentul său de procedură,

—

având în vedere raportul Comisiei pentru afaceri externe (A7-0308/2010),

1.

reamintește faptul că UE s-a angajat să definească și să urmărească politici și acțiuni comune pentru menținerea păcii, prevenirea conflictelor, consolidarea reabilitării în urma conflictelor și întărirea securității internaționale, în conformitate cu principiile Cartei ONU, precum și pentru întărirea și sprijinirea democrației, a statului de drept, a drepturilor omului și a principiilor dreptului internațional și pentru acordarea de asistență către populațiile care se confruntă cu catastrofe naturale sau provocate de om;

2.

subliniază faptul că securitatea pe plan intern și cea pe plan extern sunt tot mai interdependente și că, prin dezvoltarea politicilor și capacităților sale de gestionare a crizelor, de prevenire a conflictelor și de consolidare a păcii în conformitate cu obiectivele menționate mai sus, UE contribuie și la garantarea securității propriilor săi cetățeni;

3.

subliniază că UE, în special prin intermediul gestionării crizelor civile, oferă o contribuție deosebită la securitatea globală, care reflectă valorile și principiile sale fundamentale;

4.

subliniază că deseori răspunsurile eficiente la crizele și amenințările la adresa securității din prezent trebuie să se bazeze atât pe capacitățile civile, cât și pe cele militare și necesită o cooperare mai strânsă între acestea; reamintește că dezvoltarea abordării cuprinzătoare a UE și a capacităților sale combinate, civile și militare, de gestionare a crizelor au reprezentat trăsături distincte ale PSAC și reprezintă principala valoare adăugată a acesteia; reamintește în același timp că PSAC nu este singurul instrument disponibil și că misiunile PSAC ar trebui folosite în cadrul unei strategii mai largi a UE;

5.

reamintește nevoia unei Cărți albe a UE referitoare la politica de securitate și apărare, bazate pe revizuiri sistematice și riguroase în domeniul securității și apărării, realizate de către statele membre, în conformitate cu un program comun și pe baza unor criterii comune, care să definească mai clar raportul dintre obiectivele și interesele Uniunii în domeniul politicii de securitate și apărare și mijloacele și resursele disponibile; subliniază faptul că această Carte albă ar trebui, de asemenea, să definească domeniile și condițiile în care este dorită o cooperare civilo-militară mai intensă, pentru a contribui la atingerea acestor obiective; consideră că această Carte albă a UE ar trebui să identifice în mod explicit oportunitățile pentru reunirea resurselor la nivelul Uniunii, precum și specializarea națională și armonizarea capacităților, pentru a putea realiza economii considerabile;

6.

subliniază că instituirea Serviciului european pentru acțiune externă (SEAE) ar trebui să contribuie în continuare la dezvoltarea unei abordări europene cu adevărat cuprinzătoare a gestionării crizelor civile și militare pe plan european, a prevenirii conflictelor și a consolidării păcii, punând la dispoziția UE suficiente structuri, resurse umane și resurse financiare pentru a-și îndeplini responsabilitățile pe plan mondial în conformitate cu Carta ONU;

7.

sprijină pe deplin transferarea structurilor PSAC, inclusiv Direcția de gestionare a crizelor și de planificare, Capacitatea civilă de planificare și conducere, Statul Major al UE și Centrul de situații, în cadrul SEAE, sub autoritatea și responsabilitatea directe ale Vicepreședintelui Comisiei/Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate; reamintește angajamentul Vicepreședintelui/Înaltului Reprezentant de a asigura o cooperare strânsă și o sinergie între aceste structuri și acele unități relevante ale Comisiei transferate în cadrul SEAE care au competențe în domeniul planificării și programării răspunsului la criză, de prevenire a conflictelor și consolidare a păcii; îndemnă Vicepreședintele/Înaltul Reprezentant să se asigure că aceste unități operează pe picior de egalitate cu structurile PSAC; subliniază că niciun control oficial sau neoficial realizat de către structurile PSAC cu privire la planificarea și programarea măsurilor finanțate din Instrumentul de stabilitate nu este acceptabil și insistă asupra faptului că structurile transferate ale Comisiei nu trebuie să fie dezmembrate;

8.

pentru a stimula dezvoltarea abordării cuprinzătoare a UE, încurajează, de asemenea, strânsa colaborare dintre SEAE și toate celelalte unități relevante din cadrul Comisiei, în special cu cele care se ocupă de problemele legate de dezvoltare, ajutoarele umanitare, protecția civilă și sănătatea publică; atrage atenția asupra necesității legăturilor directe dintre SEAE și agențiile PSAC, și anume Agenția Europeană pentru Apărare, Institutul UE pentru Studii de Securitate, Colegiul European pentru Securitate și Apărare și Centrul pentru Sateliți al UE;

9.

atrage atenția asupra rolului Centrului de monitorizare și informare al Comisiei în facilitarea coordonării ajutoarelor în caz de dezastre în cadrul Mecanismului pentru protecție civilă și subliniază necesitatea strânsei cooperări dintre centru și SEAE, care să fie asigurată de către Vice-președinte/Înaltul Reprezentat în capacitatea sa de vice-președinte al Comisiei; îndeamnă la o coordonare mai bună și o punere în aplicare mai rapidă a mijloacelor militare în contextul ajutorului în caz de dezastre, în special în cazul capacităților de transport aerian, bazată pe experiența acumulată în Haiti; își reiterează apelul făcut pentru îmbunătățirea în continuare a Mecanismului de protecție civilă în vederea stabilirii unei rezerve voluntare de resurse ale statelor membre care să poată fi desfășurate în eventualitatea operațiunilor de reacție la catastrofe; propune ca aceste resurse să fie coordonate și desfășurate în numele unei Forțe a UE de protecție civilă pentru a spori vizibilitatea măsurilor întreprinse de UE; reamintește, în același timp, responsabilitatea pe care o are fiecare stat membru în parte în ceea ce privește măsurile de protecție civilă și de control al dezastrelor;

10.

pledează, de asemenea, în favoarea unei mai bune coordonări între agențiile umanitare ale statelor membre și DG ECHO pentru operațiunile de ajutorare în urma dezastrelor naturale sau provocate de om;

11.

invită Consiliul să adopte fără întârziere deciziile necesare pentru a aplica efectiv clauza de asistență reciprocă prevăzută de articolul 47 alineatul (7) din TUE, precum și clauza de solidaritate prevăzută de articolul 222 din TFUE, care ar trebui să reflecte abordarea cuprinzătoare a UE și să se bazeze pe resurse civilo-militare;

12.

reamintește, succesul înregistrat de Parteneriatul pentru pace dintre Comisie și organizații neguvernamentale, precum și faptul că o mai bună cooperare între organizațiile neguvernamentale, cele ale societății civile și SEAE este de o importanță vitală; solicită Comisiei să continue să dezvolte cadrul cooperării cu ONG-urile și să promoveze utilizarea actorilor nestatali în activitățile Uniunii de prevenire și management al conflictelor inclusiv prin includerea acestora în programele UE de formare;

13.

la nivelul politico-strategic, salută integrarea elementelor civile și militare în cadrul Direcției de gestionare a crizelor și de planificare (CMPD), ca pe un pas în direcția cea bună; subliniază, cu toate acestea, necesitatea identificării unui echilibru adecvat între capacitățile de planificare strategică civile și cele militare prin creșterea ponderii experților civili, nu numai în termeni numerici, ci și din punct de vedere ierarhic, pentru exploatarea deplină a sinergiilor disponibile; subliniază în același timp necesitatea de a se acorda respectul cuvenit diferențelor dintre rolul civil și cel militar și obiectivele distincte ale acestora, precum și de a se asigura alocarea unei combinații adecvate de resurse umane de la caz la caz pentru fiecare operațiune;

14.

în special, solicită Vicepreședintelui/Înaltului Reprezentant să abordeze problema personalului insuficient în ceea ce privește experții în domeniul planificării misiunilor civile și a dezvoltării capacităților civile și să asigure faptul că CMPD cuprinde un număr suficient de experți din toate domeniile prioritare ale capacităților civile, și anume poliție, justiție, administrație civilă, protecție și monitorizare civilă, precum și în domeniul drepturilor omului;

15.

subliniază necesitatea obținerii, în fazele de rutină, a unei cunoașteri comune a situației de către toți actorii UE implicați (SEAE, dar și unitățile relevante din cadrul Comisiei: DG DEV, DG ECHO, DG SANCO, bazându-se pe evaluările capacităților în caz de criză ale fiecăruia, fapt care ar trebui să se reflecte în toate documentele strategice regionale sau de țară ale UE; subliniază faptul că restructurarea delegațiilor UE deține un rol important în acest proces;

16.

solicită îmbunătățirea rolului șefilor delegațiilor UE și a reprezentanților speciali ai UE - prezenți în zonele de criză - în eforturile de coordonare civil-militară și în vederea asigurării unei supravegheri politice mai îndeaproape pe teren;

17.

la nivelul operațional de planificare, solicită o întărire semnificativă a capacităților de planificare civile, care să corespundă ambițiilor misiunilor civile PSAC, prin întărirea Celulei civile de planificare și conducere (CPCC) în ceea ce privește schema de personal, precum și prin intermediul unei repartizări mai bune a sarcinilor între nivelul strategic și cel operațional; subliniază că această repartizare a sarcinilor trebuie să se bazeze pe o strategie de personal echilibrată și cuprinzătoare; consideră că, în lumina responsabilităților ce incumbă Comandantului operațiilor civile, această funcție trebuie plasată la un nivel corespunzător (cu alte cuvinte, mai înalt) în cadrul ierarhiei SEAE;

18.

reiterează solicitarea privind instituirea unui comandament operațional permanent al UE, responsabil cu planificarea operațională și desfășurarea operațiunilor militare ale UE, care să înlocuiască actualul sistem bazat pe utilizarea unuia dintre cele șapte comandamente disponibile pe o bază ad hoc; subliniază că o astfel de acțiune ar garanta coerența lanțului de comandă, ar spori în mare măsură capacitatea UE de a răspunde în mod rapid și cuprinzător la crize (în special prin consolidarea memoriei instituționale a UE) și ar reduce, de asemenea, costurile;

19.

susține plasarea comandamentului operațional în proximitatea CPCC, pentru a maximiza beneficiile unei coordonări civilo-militare, inclusiv punerea în comun a anumitor funcții, și pentru mai buna promovare a celor mai bune practici în rândul planificatorilor UE; mai mult, sugerează posibilitatea integrării comandamentului operațional și a CPCC într-un „Comandament de gestionare a crizelor” comun al UE, ce ar urma să fie responsabil cu planificarea operațională și desfășurarea tuturor misiunilor civile ale UE, a operațiunilor militare și a misiunilor de reformă a sectorului de securitate;

20.

subliniază, cu toate acestea, faptul că trebuie ținut cont de diferențele dintre planificarea civilă și cea militară și că trebuie menținute lanțuri de comandă separate, Comandantul operațiunilor civile și Comandantul operațiunilor militare menținându-și propriile competențe și ocupând același nivel ierarhic în cadrul SEAE;

21.

subliniază numărul mare de angajamente luate de către statele membre în ceea ce privește dezvoltarea capacităților atât militare, cât și civile de gestionare a crizelor, începând cu Consiliile Europene de la Helsinki și Santa Maria de Feira și până la Declarația din decembrie 2008 privind consolidarea capacităților; solicită statelor membre și Vicepreședintelui/Înaltului Reprezentant să asigure punerea adecvată în aplicare a acestor angajamente, astfel încât să fie redusă discrepanța imensă dintre capacitățile operaționale existente și obiectivele politice declarate;

22.

în contextul urmăririi Obiectivelor globale pentru 2010, solicită statelor membre să se concentreze asupra punerii concrete la dispoziție de capacități și asupra zonelor cu potențial de sinergii civilo-militare, în special cele identificate deja, pentru a realiza progrese reale cât mai curând posibil; subliniază necesitatea ca dezvoltarea capacităților să se bazeze pe cerințele specifice pentru misiunile PSAC; salută Procesul de dezvoltare a capacităților globale pentru capacitățile militare în cadrul Agenției Europene de apărare; încurajează continuarea dezbaterilor cu privire la modalitățile de articulare a celor două procese de dezvoltare a capacităților în cadrul obiectivelor strategice globale civile și militare;

23.

salută eforturile depuse de fostele și actualele președinții ale Consiliului de a demara un proces de clarificare a naturii și ariei de acțiune a Cooperării structurate permanente (CSP) în conformitate cu dispozițiile articolului 42 alineatul (6) din TUE; solicită Consiliului să ofere într-un termen scurt o viziune clară a CSP, ținând seama de natura civilo-militară a abordării cuprinzătoare a UE, și să prezinte măsuri concrete de demarare a CSP în contextul actualei crize financiare și a micșorării bugetelor naționale pentru apărare ale statelor membre ale UE;

24.

în lumina angajamentelor politice luate, solicită statelor membre să abordeze de urgență problema insuficienței acute de personal civil în cadrul misiunilor PSAC, în primul rând EULEX Kosovo și EUPOL Afganistan, în special prin elaborarea cât mai rapidă a unor strategii naționale care să permită facilitarea desfășurării personalului civil al misiunilor; solicită autorităților naționale competente, precum ministerele de interne și de justiție, în strânsă cooperare cu ministerele apărării, să dezvolte, ca parte a acestor strategii, o abordare mai structurată a obiectivului de stabilire a unor condiții adecvate pentru participarea personalului civil la misiunile PSAC, în special în ceea ce privește perspectivele de carieră și remunerația;

25.

în acest context, solicită statelor membre să asigure în special faptul că participarea la misiunile PSAC este considerată drept un avantaj important în dezvoltarea carierei în cadrul sistemelor lor de poliție și justiție și că acele servicii care detașează civili în aceste misiuni sunt compensate în mod adecvat pentru pierderea temporară de personal; consideră că Consiliul ar trebui să garanteze faptul că diurnele personalului misiunii PSAC sunt adaptate circumstanțelor misiunii respective;

26.

reafirmă necesitatea respectării Rezoluției 1325 a Consiliului de Securitate al ONU, prin care se solicită aplicarea unei abordări ce reflectă echilibrul de gen în stabilirea personalului și în pregătirea acestuia pentru toate misiunile, precum și concentrarea asupra problematicii de gen în toate acțiunile întreprinse; subliniază că un număr adecvat de femei în misiunile civile sau militare reprezintă o condiție esențială pentru succesul misiunilor respective, fie că sunt operațiuni de menținere a păcii, fie de ajutor în caz de dezastre, precum și în misiunile diplomatice, acest fapt constituind o modalitate de a se asigura că nevoile, drepturile și interesele femeilor sunt tratate adecvat și de a asigura implicarea femeilor în acțiunile și obiectivele misiunii; reamintește că statele membre ale UE trebuie să elaboreze planuri naționale de acțiune pentru a asigura respectarea Rezoluției 1325;

27.

subliniază necesitatea asigurării unei formări profesionale adecvate care să preceadă desfășurarea și care ar putea să includă participarea personalului civil la exerciții militare, inclusiv simulări de situații de urgență, și a personalului militar la instruirea și/sau exercițiile civile; recomandă cu insistență statelor membre să păstreze liste cu civili mobilizabili, care au competențe relevante, în special cu cei instruiți pentru misiuni desfășurate împreună cu forțe militare; salută practica unor state membre de a dispune de o agenție centralizată specială, responsabilă cu recrutarea și formarea întregului personal civil mobilizabil;

28.

sprijină dezvoltarea de către Consiliu a mediului informatic Goalkeeper, în vederea facilitării recrutării și formării de personal pentru misiunile civile;

29.

reamintește Grupul european pentru formare (GEF) finanțat de către Comisie și subliniază că una dintre concluziile la care a ajuns acesta a fost că investițiile în instruire trebuie să fie corelate cu desfășurări de facto; salută accentul pus de către Comisie asupra garantării faptului că următorul proiect de formare a civililor, finanțat prin intermediul Instrumentului de stabilitate, va viza experți deja identificați în vederea viitoarei mobilizări în cadrul misiunilor;

30.

subliniază, în contextul recomandărilor Consiliului pentru anul 2008, rolul consolidat pe care ar trebui să îl aibă Colegiul European de Securitate și Apărare (CESA) în domeniul construcției capacităților și al formării pentru gestionarea eficace a crizelor, în lumina instituirii SEAE; îndeamnă Consiliul să îmbunătățească facilitățile de formare și schema de personal a CESA, inclusiv prin punerea la dispoziția acestuia a unui sediu permanent, pentru a garanta o formare sustenabilă și eficientă la nivel strategic, operațional și tactic pentru personalul civil și militar al statelor membre și al instituțiilor UE; solicită crearea de burse pentru tinerii absolvenți care doresc să se specializeze în domeniile necesare;

31.

solicită o acțiune pregătitoare în vederea dezvoltării și punerii la dispoziție a formării cu privire la mediere și dialog în lumina instituirii SEAE, în conformitate cu Conceptul privind consolidarea capacităților UE de mediere și dialog adoptat de Consiliu în 2009;

32.

încurajează eforturile suplimentare ce vizează disponibilizarea cât mai rapidă a unor fonduri pentru misiunile civile și simplificarea procedurilor de luare a deciziilor și a modalităților de implementare; subliniază necesitatea ca departamentele relevante ale Comisiei să lucreze îndeaproape și de pe poziții de egalitate cu structurile de gestionare a crizelor din cadrul SEAE, pentru a permite o finanțare inițială rapidă a misiunilor civile; solicită, din rațiuni de transparență și responsabilitate, crearea unei linii bugetare pentru fiecare misiune PSAC;

33.

solicită Consiliului să ia rapid deciziile adecvate pentru a crea fondul de lansare, conform dispozițiilor articolului 41 TUE, după consultarea Parlamentului European; solicită Vicepreședintelui/Înalt Reprezentant să informeze regulat Parlamentul, după crearea fondului, cu privire la funcționarea acestuia;

34.

salută dezvoltarea conceptului de Unități Integrate de Poliție (IPU), și anume forțe robuste, care pot fi desfășurate rapid, flexibile și interoperabile, capabile să îndeplinească sarcini executive de aplicare a legii și care, în anumite circumstanțe, pot fi desfășurate și ca parte a unei operațiuni militare și sub comandă militară; ia act de aplicarea cu succes a acestui concept în Bosnia și Herțegovina, ca parte a EUFOR Althea, și în Kosovo, în cadrul EULEX; subliniază necesitatea existenței unor astfel de unități, care reprezintă cea mai adecvată soluție în cazul intervențiilor în situații nestabilizate și în special pe durata tranziției de la comanda militară la cea civilă; recomandă statelor membre să investească în dezvoltarea unor astfel de capacități;

35.

în acest context, sprijină pe deplin utilizarea Forței europene de jandarmerie (EGF), care poate fi plasată sub comandă militară sau civilă și asigură capacități pentru desfășurarea rapidă a misiunilor expediționare de poliție, și care reprezintă un instrument deosebit de adecvat pentru o serie de operațiuni de gestionare eficace a crizelor, inclusiv pentru misiunile de stabilizare post-dezastru; solicită tuturor statelor membre care au forțe de poliție cu statut militar să se alăture acestei inițiative;

36.

salută progresul înregistrat în dezvoltarea bazei de experți pentru echipele de intervenție civilă (CRT) pentru asigurarea capacității de evaluare rapidă, dar subliniază că este necesară extinderea acestor liste; subliniază importanța capacităților de evaluare timpurie și de informare în garantarea faptului că UE reacționează la crize utilizând cele mai adecvate mijloace aflate la dispoziție;

37.

subliniază că UE, pe timp de criză, trebuie să fie capabilă să desfășoare echipe interdisciplinare în primele ore ale crizei, alcătuite în întregime din experți civili, militari și civil-militari de la SEAE și Comisie;

38.

solicită Vice-președintelui/Înaltului Reprezentant să prezinte o viziune comună asupra misiunilor PSAC, așa cum se subliniază în articolul TUE, și a modului în care acestea vor fi conduse în contextul cooperării civil-militare existente; îi încurajează, în acest context, să accelereze stabilirea unei baze de experți în sfera reformei sectorului de securitate, pentru a consolida capacitatea UE în acest domeniu;

39.

îndeamnă statele membre să utilizeze optim instrumentele existente și creeze mecanisme de evaluare a impactului înainte de a formula obiective noi și ambițioase;

40.

este convins de faptul că grupurile tactice de luptă ale UE reprezintă un instrument adecvat pentru operațiunile de gestionare a crizelor; reiterează îndemnul adresat Consiliului de a spori gradul de utilizare și flexibilitate al acestora; solicită, de asemenea, îmbunătățirea modului de utilizare al acestor grupuri pentru operațiunile de acordare de ajutor civilo-militare, cu respectarea deplină a Orientărilor revizuite de la Oslo privind utilizarea activelor militare și de apărare civilă în operațiunile de salvare în caz de dezastre;

41.

solicită statelor membre să ajungă la un acord în ceea ce privește extinderea conceptului de costuri comune, asociat utilizării grupurilor tactice de luptă (costuri ce urmează a fi finanțate prin intermediul mecanismului ATHENA), sau cu privire la finanțarea comună a totalității costurilor operațiunilor de gestionare a crizelor desfășurate de către statele membre; consideră că un astfel de acord este necesar pentru ca utilizarea acestor grupuri să devină acceptabilă din punct de vedere politic și economic, și să asigure faptul că statele membre aflate în așteptare nu suportă o povară disproporționată în contextul unei situații bugetare dificile; reamintește, în această privință, că în noiembrie 2009 Consiliul a solicitat Secretariatului său General să propună soluții pentru finanțarea operațiunilor militare, care să fie discutate la nivel înalt în 2010, însă nu s-a remarcat nici un progres până acum;

42.

îndeamnă statele membre să conceapă grupurile tactice de luptă ca parteneriate pe termen lung și să nu le dizolve după terminarea perioadei de așteptare, astfel încât resursele investite în crearea acestora să nu fie irosite; solicită ca acestea să fie formate astfel încât să poată funcționa alături de efectivele civile; sugerează chiar posibilitatea ca acestea să includă experți sau unități civile în configurația lor, în special IPU;

43.

solicită statelor membre să examineze în continuare posibilitatea dezvoltării de capacități, în special de transport, cu dublă utilizare pentru misiunile civile și operațiunile militare în cadrul PSAC, și să asigure interoperabilitatea în formare și în practică, utilizând mai bine capacitățile existente și stabilind legături între procesele de dezvoltare a capacităților civile și militare, acolo unde este cazul;

44.

subliniază faptul că personalul civil și militar al UE va opera tot mai mult împreună, fiind expus în mare măsură acelorași amenințări, cum ar fi dispozitivele explozive improvizate, și va necesita capacități comparabile în domenii precum transportul strategic și tactic, asistența logistică, sistemele de comunicații, de colectarea informațiilor și de evaluare, asistența medicală, securitatea și protecția forțelor, utilizarea capacităților spațiale și vehiculele nepilotate;

45.

subliniază, prin urmare, necesitatea coordonării și a stimulării investițiilor în tehnologii și capacități cu dublă utilizare, astfel încât să fie eliminate rapid diferențele de capacități, evitând, în același timp, duplicări inutile, creând sinergii și sprijinind standardizarea; reamintește rolul esențial în această privință pe care urmează să îl joace Agenția Europeană pentru Apărare în procesul de identificare a necesităților în materie de capacități și în identificarea modalităților în care acestea ar trebui distribuite, asamblate sau obținute de către membrii Uniunii în vederea obținerii unor mijloace dislocabile pentru conducerea sigură și reușită a desfășurării operațiunilor PSAC;

46.

în acest context, sprijină instituirea de către Comisie, în cadrul programului-cadru pentru cercetare, a Cadrului european de cooperare pentru cercetare în domeniul securității și al apărării, menit să asigure complementaritate și sinergie între investițiile în cercetare și tehnologie în domeniul apărării și investițiile în cercetare pentru îmbunătățirea securității civile, spre exemplu în ceea ce privește înțelegerea situațiilor, vehiculele aeriene fără pilot, supravegherea maritimă, dezamorsarea dispozitivelor explozibile improvizate, depistarea și protecția împotriva explozibililor și substanțelor chimice, biologice, radiologice și nucleare, comunicațiile, compilarea de informații secrete, evaluarea și transferul de date și securitatea cibernetică;

47.

ia act, cu toate acestea, de faptul că această cooperare nu ar trebui să depășească necesarul din punctul de vedere al cooperării civilo-militare în domeniile menținerii păcii, prevenirii conflictelor, consolidării securității internaționale, gestionării crizelor și ajutorului umanitar;

48.

salută dezbaterea deschisă între miniștrii de apărare ai UE în cursul reuniunii informale de la Gent, din 23 - 24 septembrie 2010, având ca obiect cercetarea europeană în domeniul apărării și evaluarea rolului AEA, așa cum se prevede la articolul 42 alineatul (3) TUE;

49.

încurajează depunerea de eforturi suplimentare în vederea garantării faptului că toate echipamentele necesare activităților, civile sau militare, aferente unui răspuns rapid la criză sunt disponibile în mod rapid; salută elaborarea în prezent a unui sistem de gestionare a inventarului pentru misiunile civile PSAC; solicită Vicepreședintelui/Înaltului Reprezentant să efectueze o analiză cuprinzătoare a raportului costuri-beneficii, pentru a determina soluții optime pentru fiecare tip de echipament necesar; consideră că, în funcție de tipul de echipament, trebuie identificate combinația adecvată de depozitare la nivelul UE, contracte-cadru și stocuri virtuale de echipamente aflate în posesia statelor membre;

50.

salută, în acest context, înființarea unui depozit temporar de echipamente civile în Bosnia și Herțegovina și solicită efectuarea de progrese rapide în procesul de stabilire a unui depozit permanent, pentru a asigura o mai bună pregătire a UE pentru gestionarea civilă a crizelor;

51.

încurajează efectuarea unor progrese suplimentare în domeniul punerii și utilizării în comun a activelor, ca o modalitate de creștere a capacităților eficientă din punct de vedere al costurilor, fapt ce este cu atât mai relevant într-o perioadă de austeritate bugetară; salută, în special, activitățile ce vizează abordarea deficiențelor în domeniul capacităților de transport aerian strategic, și anume prin instituirea, de către mai multe state membre, a comandamentului european de transport aerian (CETA), precum și inițiativa privind flota europeană de transport aerian; încurajează Vicepreședintele/Înaltul Reprezentant și statele membre să urmeze recomandările Agenției Europene pentru Apărare și să intensifice activitățile de identificare a altor domenii în care să fie aplicate principiile de punere și utilizare în comun, inclusiv în domeniul formării sau al sprijinului acordat misiunii; salută, în acest sens, propunerile de instituire a unui corp multinațional de elicoptere după modelul EATC, care să fie utilizat în operațiuni civile și militare;

52.

reamintește faptul că Consiliul de Securitate al ONU are ca responsabilitate principală menținerea păcii și a securității internaționale; subliniază, prin urmare, necesitatea unei cooperări strânse între UE și ONU în domeniul gestionării civile și militare a crizelor, în special în ceea ce privește operațiunile de acordare de ajutor, în care Biroul Organizației Națiunilor Unite pentru coordonarea afacerilor umanitare (UNOCHA) are primul rol; solicită consolidarea acestei cooperări în particular în acele zone în care o organizație urmează să preia atribuțiile celeilalte, în special în lumina experienței contradictorii din Kosovo;

53.

solicită statelor membre să asigure, într-un mod coordonat, contribuții adecvate la misiunile ONU; solicită Vicepreședintelui/Înaltului Reprezentant și Consiliului să examineze în continuare modalitățile prin care UE, în ansamblul său, poate contribui mai bine la eforturile conduse de ONU, de exemplu prin lansarea unor operațiuni „de legătură”, de răspuns rapid sau de proximitate ale UE, sau prin adăugarea unei componente din partea UE unei misiuni mai mari a ONU;

54.

solicită îmbunătățirea monitorizării asistenței UE oferite prin intermediul organizațiilor Națiunilor Unite, în conformitate cu Raportul special nr. 15/2009 al Curții de Conturi;

55.

subliniază că, întrucât 21 din cei 28 de membri ai NATO sunt state membre ale UE, o cooperare strânsă între UE și NATO în desfășurarea de capacități militare este de o importanță vitală pentru a se evita duplicarea eforturilor atunci când cele două organizații desfășoară operațiuni în aceeași arenă, fără a se aduce însă atingere principiului autonomiei decizionale și acordându-se respectul cuvenit statutului neutru al unora dintre statele membre UE; reiterează nevoia urgentă de rezolvare a problemelor politice de fond care pun obstacole în calea cooperării UE-NATO și solicită punerea în aplicare pe deplin și cu mai multă eficacitate a acordurilor „Berlin plus”, pentru a permite celor două organizații să intervină în mod eficient în crizele actuale și viitoare;

56.

subliniază necesitatea unui grad identic de transparență față de membrii NATO care nu sunt membri UE și de membrii UE care nu sunt membri NATO atunci când se desfășoară activități comune, așa cum se subliniază în al treilea capitol al raportului NATO 2020 („raportul Albright”);

57.

solicită statelor membre care sunt membre NATO să se asigure că noul concept strategic al NATO nu conduce la duplicarea inutilă a eforturilor pe care le depun în domeniul capacităților civile, care ar cauza deteriorarea resurselor deja insuficiente; este convins de faptul că NATO ar trebui să se poată bizui pe capacitățile civile ale altor organizații internaționale precum UE și ONU;

58.

își reiterează sprijinul pentru o cooperare mai strânsă UE-NATO în dezvoltarea capacităților și pentru respectarea, în cât mai mare măsură, a standardelor NATO; încurajează continuarea progresului în eforturile comune de abordare a problemei numărului insuficient de elicoptere de transport; salută inițiativele de coordonare a activităților UE și NATO în domeniul combaterii dezastrelor CBRN și a dispozitivelor explozive improvizate, precum și al furnizării de asistență medicală, ca aspecte relevante, atât pentru misiunile civile, cât și pentru cele militare;

59.

subliniază necesitatea unei cooperări mai strânse UE - OSCE și UE - UA în zonele specifice de operare, îmbunătățind sistemele de avertizare rapidă și asigurând schimbul de bune practici și expertiză în gestionarea crizelor;

60.

încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Vicepreședintelui/Înaltului Reprezentant, Consiliului, Comisiei, parlamentelor statelor membre, Adunării parlamentare a NATO, precum și Secretarilor Generali ai Organizației Națiunilor Unite și NATO.

3.4.2012   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

CE 99/15

—

având în vedere Acordul de parteneriat dintre membrii grupului țărilor din Africa, Caraibe și Pacific (ACP), pe de o parte, și Comunitatea Europeană și statele sale membre, pe de altă parte, semnat la Cotonou la 23 iunie 2000 (Acordul de parteneriat de la Cotonou) (1),

—

având în vedere Regulamentul Adunării Parlamentare Paritare ACP-UE (APP), adoptat la 3 aprilie 2003 (2), astfel cum a fost modificat ultima dată la Port Moresby (Papua Noua Guinee) la 28 noiembrie 2008,

—

având în vedere Consensul european privind dezvoltarea, semnat la 20 decembrie 2005 (3),

—

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1905/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 decembrie 2006 de stabilire a unui instrument de finanțare a cooperării pentru dezvoltare (4),

—

având în vedere Declarația de la Kigali (Rwanda) pentru Acordurile de parteneriat economic (APE) în favoarea dezvoltării adoptată de APP la 22 noiembrie 2007 la Kigali (Rwanda) (5),

—

având în vedere Declarația de la Luanda referitoare la a doua reexaminare a Acordului de parteneriat ACP-UE (Acordul de parteneriat de la Cotonou), adoptată de APP la 3 decembrie 2009 la Luanda (Angola) (6),

—

având în vedere Comunicatul de la Georgetown adoptat la 26 februarie 2009 la Georgetown (Guyana) cu ocazia reuniunii regionale caraibiene a APP (7),

—

având în vedere Comunicatul de la Ouagadougou adoptat la 30 octombrie 2009 la Ouagadougou (Burkina Faso) cu ocazia reuniunii regionale vest-africane a APP (8),

—

având în vedere Acordul european privind ajutorul umanitar semnat la 18 decembrie 2007 (9),

—

având în vedere rezoluțiile adoptate de APP în 2009 privind:

—

provocările integrării democratice a diversității etnice, culturale și religioase în țările ACP și UE (10),

—

Acordurile de parteneriat economic (APE) și impactul lor asupra țărilor ACP (11),

—

consecințele sociale și de mediu ale schimbărilor climatice în țările ACP (12),

—

rolul Acordului de parteneriat de la Cotonou în abordarea crizei alimentare și financiare în țările ACP (13),

—

instituirea și promovarea păcii, a securității, a stabilității și a unei bune guvernanțe în Somalia (14),

—

guvernanța globală și reforma organizațiilor internaționale (15),

—

referitoare la impactul crizei financiare asupra statelor ACP (16),

—

integrarea socială și culturală și participarea tinerilor (17),

—

schimbările climatice (18),

—

situația din Madagascar (19),

—

având în vedere articolul 48 din Regulamentul său de procedură,

—

având în vedere raportul Comisiei pentru dezvoltare (A7-0315/2010),

A.

întrucât membrii APP și-au exprimat preocuparea în legătură cu ultimele evoluții în cadrul negocierilor APE cu ocazia dezbaterilor în sesiunea ordinară din aprilie de la Praga (Republica Cehă) și din decembrie 2009 de la Luanda (Angola);

B.

întrucât a fost adoptat Regulamentul (CE) nr. 1905/2006 menționat anterior, care prevede programe tematice aplicabile și țărilor ACP, precum și un program de măsuri complementare pentru țările ACP semnatare ale protocolului privind zahărul;

C.

întrucât comisarul responsabil pentru dezvoltare și ajutor umanitar și-a luat angajamentul, cu ocazia reuniunii APP din iunie 2007 de la Wiesbaden (Germania), de a supune documentele de strategie națională și regională pentru țările ACP (perioada 2008-2013) controlului democratic al parlamentelor și salutând îndeplinirea acestui angajament;

D.

întrucât revizuirea Acordului de parteneriat de la Cotonou programată în 2010 oferă o șansă importantă de a consolida rolul APP și dimensiunea sa regională, precum și de a dezvolta controlul parlamentar în regiunile ACP;

E.

întrucât cele două reuniuni regionale ale APP care au avut loc în Guyana și Burkina Faso în 2009 constituie o reușită de proporții și au condus la adoptarea comunicatelor mai sus menționate de la Georgetown și de la Ouagadougou;

F.

întrucât situația din Niger, Guineea și Madagascar s-a deteriorat în 2009, având ca urmare eliminarea democrației parlamentare în toate cele trei țări și transformarea statutului reprezentanților acestor țări din membri cu drepturi depline în cel de observatori la cea de-a 18-a sesiune a APP de la Luanda;

G.

întrucât conflictul în desfășurare din Republica Democrată Congo (RDC) a dus la încălcări grave și repetate ale drepturilor omului; întrucât este necesar un ajutor umanitar eficient și a un angajament sporit din partea comunității internaționale;

H.

având în vedere activitatea Parlamentului Panafrican (PPA) și formalizarea relațiilor dintre Parlamentul European și PPA, precum și crearea Delegației interparlamentare pentru relațiile cu PPA a Parlamentului European,

1.

salută faptul că APP a continuat să ofere în 2009 un cadru pentru un dialog deschis, democratic și aprofundat între Uniunea Europeană și țările ACP și solicită un dialog politic consolidat;

2.

salută răspunsul pozitiv al noului Comisar pentru comerț la cererea adresată de mai multe țări și regiuni ACP de a revizui chestiunile litigioase apărute în cadrul negocierilor pentru APE, în conformitate cu declarațiile făcute de Președintele Comisiei; subliniază că este nevoie de o monitorizare parlamentară atentă a negocierii și punerii în aplicare a acordurilor de parteneriat economic;

3.

subliniază, în special, rolul esențial al parlamentelor naționale ale țărilor ACP, precum și al actorilor nestatali și al autorităților locale în monitorizarea și gestionarea documentelor de strategie națională și regională și în punerea în aplicare a FED și solicită Comisiei să garanteze implicarea acestora; subliniază, de asemenea, necesitatea unui control parlamentar care să urmărească îndeaproape procesul de negociere a acordurilor de parteneriat economic;

4.

invită parlamentele țărilor ACP să solicite cu insistență guvernelor lor și Comisiei să le asocieze procesului de elaborare și de punere în aplicare a documentelor de strategie națională și regională referitoare la cooperarea dintre UE și țările respective (perioada 2008-2013) și să asigure participarea deplină a acestora în negocierile privind acordurile de parteneriat economic;

5.

solicită Comisiei să furnizeze parlamentelor țărilor ACP toate informațiile disponibile și să acorde asistență acestora în cadrul procesului de control democratic, în special prin intermediul consolidării capacităților acestora, cu precădere în cadrul negocierilor și punerii în aplicare a APE;

6.

atrage atenția asupra preocupării APP cu privire la repercusiunile crizei financiare actuale și asupra adoptării la Luanda a unei rezoluții privind impactul crizei financiare asupra țărilor ACP și a rezoluțiilor privind impactul și abordarea crizei în țările ACP; încurajează APP să își continue activitatea în acest domeniu și să exploateze surse suplimentare și inovatoare de finanțare a dezvoltării, cum ar fi taxele pe tranzacțiile financiare internaționale; solicită, în plus, APP să abordeze subiectul eradicării paradisurilor fiscale;

7.

salută angajamentul luat de către Comisarul responsabil pentru dezvoltare și ajutor umanitar, în cadrul sesiunii APP de la Kigali, menționate mai sus, de a supune documentele de strategie națională și regională pentru țările ACP (perioada 2008-2013) controlului democratic exercitat de parlamente; de asemenea, salută lucrările deja efectuate de unele parlamente ale țărilor ACP pentru a analiza aceste documente, precum și controlul APP asupra documentelor de strategie regională (DSR), înainte de revizuirea de la jumătatea perioadei și solicită să se ia în considerare în mod adecvat rezultatul acestora;

8.

reamintește, în această privință, necesitatea de a implica parlamentele în procesul democratic și în strategiile naționale pentru dezvoltare; subliniază rolul fundamental al acestora în procesul de punere în aplicare, în respectarea și controlul politicilor de dezvoltare;

9.

își reafirmă poziția privind integrarea Fondului european de dezvoltare (FED) în bugetul Uniunii Europene pentru a consolida coerența, transparența și eficiența politicii de cooperare pentru dezvoltare și pentru a garanta controlul democratic al acesteia; subliniază că integrarea FED în bugetul Uniunii reprezintă, de asemenea, un răspuns pertinent la dificultățile legate de executarea și ratificarea FED-urilor succesive;

10.

invită parlamentele să exercite un control parlamentar strict în ceea ce privește FED; subliniază poziția privilegiată a APP în cadrul acestei dezbateri și invită atât APP, cât și parlamentele ACP să participe activ la aceasta, în special cu ocazia ratificării Acordului revizuit de parteneriat de la Cotonou;

11.

salută caracterul parlamentar - și, deci, politic - din ce în ce mai marcant al APP, precum și implicarea sporită a membrilor săi și calitatea dezbaterilor, fapt ce contribuie în mod decisiv la parteneriatul ACP-UE;

12.

consideră că declarația efectuată la 2 decembrie 2009 la Luanda de către co-președinții APP cu privire la situația din Niger și rezoluția menționată anterior privind situația din Madagascar constituie exemple semnificative ale acestui dialog consolidat;

13.

invită APP să monitorizeze în continuare situația din Sudan, Madagascar, Niger și Guineea Conakry;

14.

invită APP să se preocupe în continuare de situația din Somalia, care pune în pericol viața poporului somalez și reprezintă o amenințare pentru securitatea din regiune și solicită UE să își mențină angajamentele privind promovarea statului de drept, restabilirea stabilității în regiune și lupta împotriva pirateriei;

15.

invită APP să contribuie în continuare la efortul de sensibilizare a comunității internaționale cu privire la conflictele din estul RDC, să promoveze o soluție politică negociată pentru această criză și să susțină orice acțiuni care ar putea fi propuse în cadrul unei soluții negociate;

16.

invită APP să continue și să intensifice dialogul cu Parlamentul Panafrican și cu parlamentele organizațiilor regionale, datorită importanței integrării regionale pentru pacea și dezvoltarea țărilor ACP;

17.

regretă faptul că APP nu a fost consultată în mod adecvat în momentul elaborării Strategiei comune UE-Africa și speră că APP va fi implicată activă în punerea în aplicare a acestei strategii;

18.

salută faptul că în 2009 au avut loc reuniunile regionale prevăzute în Acordul de parteneriat de la Cotonou și în Regulamentul de procedură al APP; consideră că aceste reuniuni permit un schimb veritabil de opinii cu privire la chestiunile de interes regional, inclusiv prevenirea și soluționarea conflictelor, coeziunea regională, drepturile omului, chestiunile de mediu și negocierile APE; felicită organizatorii celor două reuniuni foarte reușite din Guyana și Burkina Faso;

19.

solicită APP să asigure o monitorizare atentă a negocierilor pentru APE în cadrul reuniunilor sale regionale;

20.

regretă faptul că solicitările repetate ale Parlamentului European, în special cele realizate cu ocazia APP din Luanda, de a include o clauză puternică de nediscriminare în cadrul revizuirii Acordului de la Cotonou, au fost ignorate de către Consiliu;

21.

reamintește principiul universalității drepturilor omului și nediscriminării ca bază pentru consolidarea guvernanței democratice legitime și pentru dialogul politic din cadrul APP;

22.

încurajează APP să consolideze rolul Comisiei pentru afaceri politice, astfel încât aceasta să devină un adevărat forum de dezbateri în cadrul parteneriatului ACP-UE privind respectarea drepturilor omului, democratizarea societății și prevenirea și soluționarea conflictelor;

23.

salută, de asemenea, raportul Comisiei pentru afaceri politice referitor la guvernanța globală adoptat la Luanda, care solicita reforme majore ale instituțiilor financiare mondiale;

24.

remarcă intenția Comisiei pentru dezvoltare economică, finanțe și comerț a APP de a continua lucrările pentru APE și pentru a găsi modalități de ieșire din criză;

25.

subliniază activitatea Comisiei pentru afaceri sociale și mediu a APP realizată în cadrul raportului privind munca copiilor, precum și intenția acesteia de a organiza analize și dezbateri cu privire la mediu și la situația socială în țările ACP;

26.

de asemenea, salută rapoartele și rezoluțiile referitoare la schimbările climatice adoptate în 2009, care au permis exprimarea punctului de vedere al APP la reuniunea la nivel înalt de la Copenhaga;

27.

ia act cu satisfacție de participarea din ce în ce mai numeroasă a actorilor nestatali la sesiunile APP, participare care s-a evidențiat cu ocazia dezbaterii care a condus la declarația privind criza mondială de la Port Moresby menționată mai sus, precum și în raportul privind APE elaborat de partenerii economici și prezentat în cadrul sesiunii APP care s-a desfășurat la Ljubljana;

28.

încredințează președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului, Comisiei, Consiliului ACP, Biroului APP, precum și guvernelor și parlamentelor din Republica Cehă și Angola.

3.4.2012   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

CE 99/19

—

având în vedere articolele 67 și 81 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

—

având în vedere Comunicarea Comisiei din 10 iunie 2009, intitulată „Un spațiu de libertate, securitate și justiție în serviciul cetățenilor” (COM(2009)0262), care subliniază prioritățile privind spațiul de libertate, securitate și justiție (SLSJ) pentru perioada 2010-2014, alături de Evaluarea Programului de la Haga și a planului de acțiune (COM(2009)0263) și tabloul de bord privind implementarea, asociat acesteia (SEC(2009)0765), precum și contribuțiile parlamentelor naționale, ale societății civile și ale agențiilor și organelor UE,

—

având în vedere documentul Președinției Consiliului din 2 decembrie 2009, intitulat „Programul de la Stockholm - O Europă deschisă și sigură în serviciul cetățenilor” (17024/09),

—

având în vedere Rezoluția sa din 25 noiembrie 2009 referitoare la Programul de la Stockholm (1),

—

având în vedere Comunicarea Comisiei din 20 aprilie 2010 privind un Plan de acțiune pentru punerea în aplicare a Programului de la Stockholm (COM(2010)0171),

—

având în vedere Rezoluția sa din 17 iunie 2010 referitoare la formarea judiciară – Planul de acțiune de la Stockholm (2),

—

având în vedere articolul 48 din Regulamentul său de Procedură,

—

având în vedere raportul Comisiei pentru afaceri juridice, precum și avizele Comisiei pentru comerț internațional și Comisiei pentru piața internă și protecția consumatorilor (A7-0252/2010),

A.

întrucât SLSJ reprezintă o competență partajată între Uniune și statele membre;

B.

întrucât articolul 67 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene subliniază respectul față de sisteme și tradiții juridice diferite și accesul la justiție, care trebuie înlesnit, în special prin respectarea principiului recunoașterii reciproce; întrucât acest lucru presupune încredere reciprocă și, la rândul ei, încrederea reciprocă presupune o înțelegere profundă a diferitelor tradiții și metode juridice;

C.

întrucât, încă de când Uniunea a dobândit competențe în materie de justiție și afaceri interne și odată cu crearea ulterioară a SLSJ, s-a înregistrat un progres substanțial în domeniul justiției civile, pornind de la diferitele convenții de drept internațional privat încheiate la nivel interguvernamental și dându-le amploare acestora; întrucât, în prezent, Comisia propune un plan foarte ambițios, care răspunde unui număr însemnat dintre solicitările adresate recent de Parlament;

D.

întrucât, ținând cont de acest plan ambițios și de realizările remarcabile ale UE în acest domeniu, a venit momentul să ne detașăm și să reflectăm asupra situației dreptului civil, în special cu scopul de a adopta o abordare mai strategică și mai puțin fragmentată, bazată pe nevoile reale ale cetățenilor și ale întreprinderilor atunci când aceștia își exercită drepturile și libertățile în cadrul pieței unice și, cunoscând dificultățile legiferării într-un domeniu în care competența este partajată, în care armonizarea este doar arareori o opțiune și în care suprapunerea trebuie evitată, din aceasta decurgând necesitatea respectării și conviețuirii unor abordări juridice și tradiții constituționale radical diferite, precum și a conceptualizării abordării acestui domeniu de către Uniune pentru a înțelege mai bine obiectivul nostru și care sunt cele mai bune soluții la problemele de rezolvat, ca parte a unui plan global; întrucât este esențial să se aibă în primul rând în vedere asigurarea funcționalității măsurilor deja puse în practică și consolidarea progreselor deja realizate;

E.

întrucât, dacă privim la ce s-a realizat în SLSJ, în primul rând observăm că s-au armonizat normele de drept internațional privat, domeniu care a evoluat foarte mult; întrucât dreptul internațional privat este modalitatea prin excelență de a ajunge la o recunoaștere reciprocă și la respectul față de celelalte sistemele juridice, iar existența clauzelor de politică publică reprezintă un ultim efort de a proteja normele constituționale naționale;

F.

întrucât următorul pas îl reprezintă armonizarea sau apropierea, la care se pretează anumite domenii în care standardizarea este de dorit, dacă nu chiar esențială - de exemplu, în domeniul protecției consumatorului - însă recurgerea la aceasta este limitată în SLSJ;

G.

întrucât elaborarea dreptului contractual european este una dintre cele mai importante inițiative pentru SLSJ în viitorul apropiat și ar putea conduce la un așa-numit al 28-lea sistem opțional de drept civil, ca alternativă la modalitatea tradițională de armonizare a legislației în anumite domenii;

H.

întrucât, în cele din urmă, există instrumentele și măsuri de sine stătătoare din domeniul dreptului procedural; din multe puncte de vedere măsurile din aceste domenii sunt cheia abordării litigiilor transfrontaliere, din moment ce indiferent de măsura în care este armonizat dreptul material, cetățenii și întreprinderile tind să se lovească de obstacole care derivă din dreptul procedural național;

I.

întrucât coexistența sistemelor juridice diferite în Uniune ar trebui percepută ca un punct forte, din care sisteme juridice din întreaga lume s-au inspirat; cu toate acestea, divergențele dintre sistemele juridice nu ar trebui să constituie un obstacol în calea evoluției dreptului european; întrucât divergențele explicite și conceptuale dintre sistemele juridice nu sunt în sine problematice; întrucât, cu toate acestea, trebuie luate în considerare consecințele juridice negative pentru cetățeni care decurg din aceste divergențe; întrucât conceptul de emulație legislativă, sau de abordare de jos în sus a convergenței, ar trebui transpus în practică prin încurajarea comunicării economice și intelectuale între diferitele sisteme juridice; întrucât capacitatea de a înțelege și de a gestiona diferențele dintre sistemele noastre juridice nu poate rezulta decât dintr-o cultură judiciară europeană, care să fie alimentată prin partajarea cunoștințelor și prin comunicare, prin studiul dreptului comparat și printr-o schimbare radicală a modului de predare a dreptului în universități și a modului în care judecătorii iau parte la formarea și dezvoltarea profesională a acestora, așa cum se explică în rezoluția Parlamentului din 17 iunie 2010, însoțite de eforturi mai intense pentru a depăși obstacolele lingvistice; întrucât este necesar să se reflecteze acum asupra acestui lucru și să se elaboreze un plan, chiar dacă demersul cere timp;

J.

întrucât ar trebui în același timp încurajat un dialog mai amplu și contacte profesionale mai frecvente la nivel european, pentru a permite o serie de schimbări în maniera de predare și în programe, care urmează a fi definite în funcție de necesitățile celor care activează în domeniu, ale clienților lor și ale pieței în ansamblu; întrucât viitoarea Comunicare a Comisiei privind Planul european de acțiune pentru toate profesiile juridice ar trebui să ia în considerare diferitele tradiții și metode de predare, precum și nevoile diferite ale profesioniștilor din diferite zone geografice sau domenii, încurajând totodată schimbul de bune practici;

K.

întrucât este vital să nu îi trecem cu vederea pe practicieni atunci când construim o cultură judiciară europeană; întrucât, deși este de la sine înțeles că statele membre și organizațiile profesionale naționale își mențin responsabilitatea pentru definirea modalității celei mai potrivite de formare și pentru a veni în întâmpinarea necesităților avocaților și ale clienților lor în fiecare stat membru, în conformitate cu principiul subsidiarității și, deși este evident că organizațiile profesionale naționale sunt cele mai în măsură să identifice aceste nevoi, pentru că sunt mai aproape de cei care practică aceste profesii și de piețele în care aceștia acționează, aceste organizații au un rol esențial la nivel european; întrucât este esențial să implicăm și să ne bazăm pe structurile deja existente, în special pe universități și organizații profesionale; întrucât se impune o revizuire de fond și pe domenii a formării în domeniul judiciar, a formării practicienilor și a programelor analitice la nivel de universitate; întrucât este esențială inițierea unei reflecții riguroase asupra modului în care Uniunea ar putea oferi asistență în mod eficace în acest demers și asupra modului în care ar putea încuraja autoritățile naționale competente să preia responsabilitatea acestui proiect;

L.

întrucât aceste chestiuni țin de însăși esența Europei și de provocarea SLSJ și nu ar trebui considerate contradictorii în raport cu dezvoltarea și predarea unei culturi juridice cu adevărat europene;

M.

întrucât, conform preambulului Tratatului de la Lisabona, semnatarii declară că sunt determinați să „pună bazele unei uniuni tot mai strânse între națiunile europene”, ceea ce presupune reducerea distanței reale și a aceleia resimțite între Uniunea Europeană, dreptul său și cetățenii săi;

N.

întrucât dreptul european trebuie să deservească cetățenii, în special în domeniul dreptului familiei și al stării civile;

O.

întrucât Comisia trebuie să se asigure că Planul de acțiune de la Stockholm reflectă efectiv necesitățile cetățenilor și ale societăților, în special ale întreprinderilor mici și mijlocii, legate de o prezență mai pronunțată a caracterului european (în ceea ce privește mobilitatea, dreptul muncii, nevoile antreprenoriale sau egalitatea de șanse), promovând securitatea juridică și accesul la o justiție rapidă și eficientă;

P.

întrucât, în acest context, trebuie acordată o atenție cât mai mare simplificării mecanismelor justiției și sistemului judiciar, precum și asigurării unor proceduri mai clare și mai accesibile, ținând seama de necesitatea de a reduce cheltuielile, mai ales în actualele condiții economice;

Q.

întrucât accentul pe autonomia părților din inițiativele recente ale UE cu privire la chestiuni sensibile din dreptul familiei, cu implicații transnaționale, riscă să deschidă calea unor practici inacceptabile de negociere a jurisdicției, dacă nu se aplică restricții clare,

1.

felicită Comisia pentru propunerea sa de Plan de acțiune;

2.

consideră, cu toate acestea, că este momentul prielnic pentru a reflecta asupra dezvoltării viitoare a SLSJ și invită Comisia să inițieze o dezbatere de amploare, la care să participe toate părțile interesate, în special judecătorii și practicienii din domeniu;

3.

solicită Comisiei să facă de urgență, printr-o evaluare de impact ex post, un bilanț al măsurilor deja adoptate în domeniul dreptului civil și al dreptului familiei, pentru a le evalua eficacitatea și a estima măsura în care acestea au reușit să-și atingă scopurile și să satisfacă nevoile cetățenilor, societăților și profesioniștilor; consideră că, în același timp, ar trebui efectuat un sondaj în special al miniștrilor naționali ai justiției, al profesiilor juridice, comunității de afaceri și al organizațiilor de consumatori, pentru a identifica sectoarele în care sunt necesare sau de dorit noi măsuri de cooperare în materie civilă;

4.

invită Comisia să respecte Rezoluția sa din 17 iunie 2010 referitoare la formarea judiciară, pe parcursul consultărilor cu Parlamentul;

5.

subliniază încă o dată necesitatea apelării la toate mijloacele posibile în vederea construirii unei culturi judiciare europene, în special prin educație și formare juridică;

6.

recomandă ca programele de schimb de tip „Erasmus”, propuse în Planul de acțiune, să reprezinte doar una dintr-o serie de inițiative care să stimuleze comunicarea verticală și orizontală dintre instanțele naționale și cele europene; atrage atenția asupra faptului că Parlamentul intenționează să comande un studiu care va analiza programele de formare și unitățile de învățământ din domeniul judiciar la nivel național, cu scopul de a identifica și bunele practici din acest sector;

7.

observă că instituțiile și rețelele de formare de la nivel național, în calitate de „avangardă” a punerii în aplicare a dreptului european în statele membre, având contact direct cu instanțele naționale și cu sistemele judiciare și înțelegând în profunzime culturile și nevoile naționale din domeniul juridic, ar trebui să fie motoarele dezvoltării unei culturi judiciare europene comune;

8.

consideră că un prim pas poate fi realizat prin crearea unui forum periodic, care să reunească judecători aflați la toate nivelurile ierarhice, specializați pe domenii de drept care se confruntă frecvent cu chestiuni transfrontaliere, precum cauzele de drept maritim, comercial, al familiei și cauze privind vătămarea corporală pentru a discuta pe marginea unui domeniu nou sau despre domenii de controversă sau de dificultate juridică, pentru a încuraja discuțiile, crearea de contacte și de canale de comunicare și de colaborare și pentru a ajunge la încredere și înțelegere reciprocă; consideră că acest proiect poate fi sprijinit prin participarea activă a universităților și prin participarea practicienilor din domeniu;

9.

consideră necesar sprijinul Comisiei pentru dialogul și comunicarea permanentă și eficientă dintre organismele europene ale profesiilor juridice în cadrul Consiliului Barourilor Europene (CCBE); consideră că acesta ar putea servi drept bază pentru o serie de inițiative ulterioare transfrontaliere de formare ale organizațiilor profesionale, în parteneriat cu alți actori europeni, precum Academia de Drept European (ERA);

10.

apreciază contribuția financiară generoasă a Comisiei la proiectele transnaționale de formare juridică în domeniul justiției civile, dar regretă faptul că această finanțare este dificil de accesat și de utilizat eficient, în mare măsură datorită inflexibilității sistemului actual; ia act, în plus, de problemele de recuperare a sumelor alocate în cadrul programelor de formare cofinanțate și de faptul că organizarea acestor programe presupune din partea organizațiilor profesionale implicate imobilizarea unor fonduri importante pentru o perioadă lungă, datorată cerințelor impuse de Comisie; solicită, de aceea, o abordare mai flexibilă și mai inovatoare din partea Comisiei, care să permită organizațiilor care nu dispun de lichidități importante să aibă acces la programele de formare;

11.

observă faptul că tratarea dreptului european ca pe o materie distinctă în cadrul educației și formării juridice și judiciare are un efect de marginalizare; recomandă prin urmare ca, în plus, programele analitice de educație și formare juridică să încorporeze cu regularitate dreptul european în fiecare specializare principală; consideră că dreptul comparat ar trebui să devină un element-cheie al programelor universităților;

12.

ținând cont de faptul că educația și formarea reprezintă în primul rând o competență a statelor membre, invită Comisia să inițieze un dialog cu toți responsabilii în domeniul educației juridice, în scopul atingerii acestor obiective; recomandă, de asemenea, ca, pe termen lung, avocaților să li se ceară să aibă cunoștințe practice de cel puțin o altă limbă a Uniunii; consideră că atingerea acestui obiectiv ar trebui stimulată încă din prezent, prin creșterea finanțărilor și prin încurajarea studenților de a participa la programe de tip Erasmus în timpul studiilor lor juridice;

13.

luând în considerare obiectivul ambițios al Programului de la Stockholm de a oferi, până în 2014, programe europene de formare pentru jumătate din judecătorii, procurorii, personalul judiciar și alți angajați implicați în cooperarea europeană, precum și cererea sa ca, pentru realizarea acestui obiectiv, să fie utilizate în special instituțiile de formare existente, subliniază faptul că Rețeaua Europeană a Președinților Curților Supreme, Rețeaua europeană de Consilii ale Magistraturii, Asociația Consiliilor de Stat și a Jurisdicțiilor Administrative Supreme și Rețeaua Eurojustice a procurorilor generali europeni, executorii judecătorești și practicienii în domeniul dreptului au foarte multe de oferit prin coordonarea și promovarea formării profesionale a autorităților judiciare, prin înțelegerea reciprocă a sistemelor juridice ale altor state membre și prin facilitarea soluționării litigiilor și problemelor transfrontaliere, însă activitățile acestora trebuie înlesnite și finanțate corespunzător; consideră, prin urmare, că trebuie definit un plan finanțat integral care să vizeze formarea judiciară europeană în colaborare cu rețelele judiciare menționate mai sus, evitându-se suprapunerea inutilă a programelor și structurilor, care să conducă la înființarea unei Academii Judiciare Europene compusă din Rețeaua europeană de formare judiciară și din Academia de Drept European;

14.

consideră că, în special în etapa elaborării legislației UE din domeniul dreptului civil și dreptului familiei, ar trebui să se creeze condiții pentru ca judecătorii de la nivel național și de la nivelul Uniunii să-și poată exprima punctul de vedere asupra aspectelor tehnice ale măsurilor propuse, pentru a se asigura că viitoarea legislație poate fi implementată și aplicată de către judecătorii naționali cu cât mai puține dificultăți; consideră că aceasta ar putea contribui la multiplicarea contactelor dintre judecători, deschizând astfel noi canale de comunicare; salută informațiile primite de la autoritățile judiciare naționale pe parcursul procedurilor legislative;

15.

consideră că Comisia ar trebui să acorde prioritate rezolvării dificultăților apărute ca urmare a divergențelor din dreptul procedural național (de exemplu, în cazul termenelor de prescripție și al aplicării legii străine de către instanțe); sugerează, dată fiind importanța capitală a acestui aspect, devansarea din 2013 în 2011 a datei la care urmează să fie prezentat raportul Comisiei privind funcționarea actualului sistem UE de drept procedural civil transfrontalier; solicită Comisiei să ia în considerare rezoluția Parlamentului din 1 februarie 2007 (3) și să prezinte de urgență o propunere de instituire a unui termen limită comun pentru litigiile transfrontaliere care implică vătămări corporale și accidente mortale;

16.

salută Cartea verde din 1 iulie 2010 privind opțiunile de politică în perspectiva unui drept european al contractelor pentru consumatori și întreprinderi și susține inițiativa ambițioasă a Comisiei de a crea un instrument european de drept contractual, care să poată fi aplicat, facultativ, de părțile contractante (COM(2010)0348);

17.

subliniază importanța unor mecanisme judiciare transfrontaliere pentru rezolvarea cazurilor de fraudă și de practici comerciale înșelătoare, care își au originea în anumite state membre, dar vizează cetățeni, ONG-uri și IMM-uri din alte state membre;

18.

atrage atenția asupra rezoluției Parlamentului din 10 martie 2009 privind cooperarea între instanțele statelor membre pentru obținerea de probe în materie civilă sau comercială (4) și solicită Comisiei să ia măsuri pentru a ameliora cooperarea dintre instanțele din statele membre în materie de obținere a probelor și a creșterii eficienței Regulamentului (CE) nr. 1206/2001, în special asigurând o mai bună informare a instanțelor și a profesioniștilor cu privire la acesta și faptul că aceștia utilizează la scară largă tehnologiile informației și videoconferințele; consideră că ar trebui să existe un sistem securizat pentru trimiterea și primirea de emailuri și consideră că problemele de acest tip ar trebui tratate în cadrul strategiei europene e-Justiție;

19.

salută faptul că Planul de acțiune propune o inițiativă legislativă referitoare la un regulament privind îmbunătățirea eficienței executării hotărârilor judecătorești cu privire la transparența patrimoniului debitorilor și la un regulament similar privind sechestrul asupra conturilor bancare; atrage atenția, cu toate acestea, asupra naturii complementare a celor două propuneri, care ar trebui prezentate cât mai curând;

20.

consideră că astfel de inițiative sunt din ce în ce mai importante în contextul recesiunii economice;

21.

invită Comisia să avanseze în ceea ce privește aceste inițiative în cel mai scurt timp, axându-se pe posibilitatea găsirii unei căi de atac independente europene pentru dezvăluirea și/sau înghețarea activelor în cauzele transfrontaliere;

22.

subliniază că acest domeniu are importante consecințe financiare și asupra imaginii; în acest context, încurajează recurgerea preventivă la modalități alternative de soluționare a litigiilor;

23.

consideră că o consolidare a justiției prin metodele menționate în prezentul raport, conduce desigur la dezvoltarea și întărirea raporturilor economice și de muncă, ajutând la crearea unei adevărate piețe unice;

24.

invită Comisia și statele membre să crească nivelul de uniformitate a aplicării legislației UE (în aspectele procedurale), focalizându-se asupra unor reguli și proceduri administrative standardizate, aplicabile în domenii integrate ale UE, cum sunt impozitarea, vama, comerțul și protecția consumatorilor, în limitele Tratatelor UE, pentru a asigura funcționarea pieței unice și a liberei concurențe;

25.

subliniază faptul că Programul de la Stockholm vizează instituirea unui spațiu european de libertate, securitate și justiție care să garanteze drepturile fundamentale ale cetățenilor, inclusiv libertatea de întreprindere, cu scopul de a dezvolta spiritul întreprinzător în diverse sectoare ale economiei;

26.

sprijină cu convingere Comisia în obiectivul său de a adopta propuneri legislative care să reducă costurile activităților comerciale și ale tranzacțiilor, în special în cazul IMM-urilor;

27.

încurajează inițiativele comune ale Comisiei și statelor membre de sprijinire a IMM-urilor din întreaga UE care desfășoară activități transfrontaliere, prin eliminarea birocrației pentru a reduce semnificativ sarcinile administrative, financiare și de reglementare; salută viitoarea revizuire a Directivei privind întârzierea efectuării plăților;

28.

subliniază că funcționarea adecvată a pieței unice sprijină spațiul european de libertate, securitate și justiție și contribuie la consolidarea modelului european al economiei sociale de piață; recunoaște totodată că crearea unui spațiu european de libertate, securitate și justiție va consolida piața unică și, în special, protecția consumatorilor;

29.

subliniază că articolul 12 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene reafirmă, drept dispoziție de aplicare generală, că protecția consumatorilor ar trebui luată în considerare la definirea și punerea în aplicare a celorlalte politici și acțiuni ale Uniunii; subliniază importanța noii propuneri de directivă privind drepturile consumatorilor, precum și viitoarea actualizare a Directivei privind pachetele de călătorii, a Directivei privind practicile comerciale neloiale și a Directivei privind publicitatea înșelătoare și comparativă;

30.

invită Comisia să asigure eliminarea tuturor barierelor din calea dezvoltării comerțului electronic, identificate cel mai recent în „Agenda digitală” din 2010, atât prin mijloace legislative, cât și nelegislative; solicită rezolvarea rapidă a problemelor legate de comerțul transfrontalier în cazul achizițiilor online efectuate de consumatori, în special în ceea ce privește plata și livrările transfrontaliere; subliniază necesitatea de a crește încrederea consumatorilor și a întreprinderilor în comerțul electronic transfrontalier, printre altele prin consolidarea luptei împotriva criminalității informatice și a contrafacerii; solicită elaborarea unei carte europene a drepturilor consumatorilor în domeniul serviciilor online și al comerțului electronic;

31.

reamintește solicitarea adresată Comisiei de a asigura informarea imediată și completă a Parlamentului European cu privire la evoluția negocierilor ACTA, la fiecare etapă a negocierilor, pentru a respecta litera și spiritul Tratatului de la Lisabona, precum și cererea sa de garantare a faptului că ACTA nu va modifica acquis-ul în materie de respectare a DPI și a drepturilor fundamentale; solicită Comisiei să se implice în mod activ în relațiile cu țările terțe care nu sunt parte la negocierile ACTA, în special cu țările emergente;

32.

atrage atenția asupra problemelor legate de insecuritatea juridică a schimburilor comerciale din și spre țările non-UE, precum și asupra problemei referitoare la jurisdicția competentă pentru soluționarea unei anumite dispute; observă faptul că, deși există principii de drept internațional privat, aplicarea acestora ridică un număr de probleme care afectează în principal consumatorii și întreprinderile mici, care deseori nu își cunosc drepturile; subliniază, de asemenea, noile provocări juridice care rezultă în urma globalizării și a dezvoltării tranzacțiilor efectuate pe internet; subliniază nevoia adoptării unei abordări coerente la nivel internațional pentru a evita penalizarea consumatorilor și a întreprinderilor mici pentru această situație;

33.

atrage atenția Comisiei, în contextul dreptului societăților, care este afectat de dreptul internațional privat, asupra rezoluției Parlamentului din 10 martie 2009, ce conține recomandări adresate Comisiei privind transferul transfrontalier al sediului social al unei societăți (2008/2196(INI)), rezoluției din 4 iulie 2006 privind recentele evoluții și perspective în legătură cu dreptul societăților comerciale și rezoluției din 25 octombrie 2007 privind societățile private europene și la a paisprezecea directivă în domeniul dreptului societăților comerciale privind transferul sediului societății, precum și asupra hotărârilor Curții de Justiție în cauzele Daily Mail și General Trust, Centros, Überseering, Inspire Art, SEVIC Systems, și Cartesio;

34.

constată că, conform hotărârii din cauza Cartesio, în lipsa unei definiții uniforme în dreptul Uniunii a companiilor care pot beneficia de dreptul de stabilire pe baza unui singur factor de legătură care să determine legea națională aplicabilă unei societăți, problema dacă articolul 49 TFUE se aplică sau nu unei societăți care invocă libertatea fundamentală consacrată în acest articol este o chestiune preliminară, care, după cum prevede actualmente dreptul Uniunii, poate fi soluționată doar de către legea națională aplicabilă; consideră, de asemenea, că modificările din dreptul societăților preconizate de tratat, realizate prin intermediul legislației și al acordurilor, nu au abordat încă problema diferențelor dintre legislațiile statelor membre și, evident, nici nu au rezolvat-o; remarcă că aceasta evidențiază o lacună a dreptului Uniunii; își reiterează solicitarea de a remedia această deficiență;

35.

solicită Comisiei să facă tot posibilul la Conferința de la Haga pentru a readuce în atenție proiectul de convenție cu privire la hotărârile internaționale; consideră că Comisia ar putea începe cu o serie de consultări la scară largă, informând și consultând Parlamentul, cu privire la pertinența atribuirii unui efect reflexiv dispozițiilor Regulamentului (CE) nr. 44/2001 (5) în vederea impulsionării altor țări, și în special Statele Unite, spre reluarea negocierilor; consideră că ar fi prematur și inadecvat să se ia în considerare posibilitatea acordării unui efect reflexiv dispozițiilor acestui regulament înainte de a face suficient de clar faptul că încercările de reluare a negocierilor la Haga au eșuat și că, din consultările și studiile realizate rezultă că aceasta ar putea aduce beneficii și avantaje cetățenilor, societăților și profesioniștilor din UE;

36.

solicită Comisarului pentru Justiție să se asigure că, în viitor, Parlamentul va fi implicat mai îndeaproape în activitățile Comisiei și Consiliului la Conferința de la Haga, prin intermediul observatorilor din partea Parlamentului și al unor declarații periodice adresate comisiei parlamentare competente; în acest context, reamintește Comisiei angajamentele instituționale luate de Comisarul Frattini în fața Parlamentului în septembrie 2006, în virtutea cărora Comisia ar coopera întru totul cu Parlamentul în lucrările sale de la Conferința de Haga;

37.

încurajează Comisia să-și asume pe deplin rolul în cadrul lucrărilor Conferinței de la Haga; solicită Comisiei să ia măsuri pentru a se asigura că UE va ratifica Convenția de la Haga din 19 octombrie 1996 privind protecția copiilor;

38.

decide să creeze un forum interparlamentar pe tema lucrărilor Conferinței de la Haga; consideră, cu titlul de exemplu, că promovarea, la Conferința de la Haga, a autonomiei părților în relațiile contractuale din întreaga lume, are implicații atât de serioase în ceea ce privește eludarea normelor obligatorii, încât sunt absolut necesare dezbateri și reflecții pe această temă în forurile democratice de pretutindeni;

39.

ia act de instituirea de către Comisie a unui grup de lucru pe tema arbitrajului; previne Comisia asupra pericolului de a adopta o inițiativă legislativă în acest domeniu fără a organiza consultări deschise, cu implicarea totală a Parlamentului; solicită Comisiei să invite un reprezentant al comisiei parlamentare competente la toate grupurile de lucru de acest tip și consideră că, fără a aduce atingere dreptului de inițiativă al Comisiei, Parlamentul European ar trebui să aibă dreptul să numească unul sau mai mulți membri în aceste grupuri de lucru, pentru a se asigura că sunt cu adevărat reprezentative;

40.

subliniază necesitatea de a de a asigura recunoașterea reciprocă a documentelor oficiale eliberate de administrațiile naționale; salută eforturile Comisiei de a da cetățenilor posibilitatea de a-și exercita drepturile la libera circulație și susține ferm planurile de realizare efectivă a recunoașterii reciproce a efectelor documentelor de stare civilă; solicită eforturi mai intense pentru a reduce obstacolele pe care le întâmpină cetățenii în a-și exercita dreptul la libera circulație, în special în ceea ce privește accesul la beneficiile sociale care li se cuvin și dreptul de a vota la alegerile municipale;

41.

încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului, Comisiei, guvernelor și parlamentelor statelor membre.

3.4.2012   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

CE 99/27

—

având în vedere articolele 207 și 218 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE),

—

având în vedere Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene,

—

având în vedere rezoluția sa din 10 martie 2010 referitoare la transparența și situația actuală a negocierilor privind ACTA,

—

având în vedere decizia sa din 20 octombrie 2010 referitoare la revizuirea Acordului-cadru privind relațiile dintre Parlamentul European și Comisia Europeană,

—

având în vedere dezbaterea în ședința plenară din 20 octombrie 2010 privind Acordul comercial împotriva contrafacerii,

—

având în vedere proiectul din 2 octombrie 2010 pentru un Acord comercial împotriva contrafacerii (ACTA),

—

având în vedere Decizia Ombudsmanului European privind plângerea 90/2009/(JD)OV referitoare la accesul la documentele ACTA,

—

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1383/2003 al Consiliului,

—

având în vedere Acordul interinstituțional privind o mai bună legiferare între Parlament, Consiliu și Comisie (2003/C 321/01),

—

având în vedere Acordul Organizației Mondiale a Comerțului (OMC) privind aspectele comerciale ale drepturilor de proprietate intelectuală (TRIPS),

—

având în vedere articolele 115 alineatul (5) și 110 alineatul (2) din Regulamentul său de procedură,

A.

întrucât combaterea contrafacerii reprezintă un element cheie în cadrul strategiei politice a UE pentru a garanta justiția, condiții echitabile pentru producătorii noștri, menținerea locurilor de muncă pentru cetățeni și respectarea statului de drept;

B.

întrucât combaterea contrafacerii, fiind un fenomen mondial, necesită o cooperare internațională mai strânsă între actorii mondiali majori pentru a fi mai eficientă;

C.

întrucât, în ciuda mai multor încercări de a conveni o abordare multilaterală, care rămâne principalul obiectiv al strategiei UE, acest lucru nu a putut fi realizat din cauza rezistenței și opoziției altor actori mondiali și, prin urmare, acordul plurilateral pare să fie cea mai bună soluție pentru abordarea unor preocupări specifice la nivel internațional;

D.

întrucât, așa cum a afirmat Comisa în mod repetat, ACTA prevede numai măsuri de executare și nu include dispoziții de modificare a dreptului material privind drepturile de proprietate intelectuală (DPI) a UE și a altor părți la ACTA, ci, mai degrabă, stabilește, pentru prima dată, un cadru internațional cuprinzător care să sprijine eforturile părților de a combate în mod eficient încălcarea DPI și, prin urmare, nu implică modificări ale acquis-ului comunitar;

E.

întrucât, în multe domenii, precum dispozițiile referitoare la sectorul digital și domeniul de aplicare al măsurilor frontaliere obligatorii, ACTA depășește sfera domeniului de aplicare al acordului TRIPS și, prin urmare asigură o mai bună protecție proprietarilor de drepturi;

F.

întrucât, în urma unor poziții ferme ale Parlamentului, s-a ameliorat substanțial nivelul transparenței negocierilor privind ACTA și, de la runda de negocieri din Noua Zeelandă, Parlamentul a fost informat pe deplin cu privire la evoluția negocierilor; întrucât i s-a adus la cunoștință Parlamentului textul negociat în termen de o săptămână de la ultima rundă de negocieri din Japonia;

G.

întrucât textul negociat reflectă principalele preocupări exprimate de Parlament în ultimele luni, inclusiv cu privire la chestiuni precum respectarea drepturilor fundamentale, viața privată și protecția datelor, respectarea rolului important al accesului liber la internet, importanța protejării rolului prestatorilor de servicii și necesitatea garantării accesului la medicamente, fiind introdusă în preambulul documentului o referire la Declarația de la Doha privind Acordul TRIPS și sănătatea publică, adoptată la 14 noiembrie 2001;

H.

întrucât Comisia a afirmat în mod repetat importanța aplicării protecției indicațiilor geografice; întrucât părțile au căzut de acord asupra faptului că ACTA va conține dispoziții privind respectarea indicațiilor geografice;

I.

întrucât, în calitate de gardian al tratatelor, Comisia este obligată să respecte acquis-ul comunitar atunci când negociază acorduri internaționale care afectează legislația UE și întrucât Comisia s-a angajat să furnizeze Parlamentului European informații imediate și complete în fiecare etapă a negocierilor privind acordurile internaționale;

J.

întrucât este de o importanță crucială să se garanteze că măsurile care vizează respectarea DPI sunt dezvoltate astfel încât să nu se creeze obstacole în calea inovării sau a concurenței, să nu se submineze limitările DPI și protecția datelor cu caracter personal, să nu se restrângă libera circulație a informațiilor și să nu se creeze o povară nejustificată asupra comerțului legitim;

K.

întrucât orice acord convenit de UE asupra ACTA trebuie să respecte pe deplin acquis-ul comunitar și acest aspect se referă, îndeosebi la obligațiile juridice impuse asupra UE cu privire la viața privată și protecția datelor, în special cele stabilite în Directiva 95/46/CE, Directiva 2002/58/CE și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului și a Curții de Justiție;

L.

întrucât, ca urmare a intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona în decembrie 2009, Parlamentul va trebui să aprobe textul acordului ACTA înaintea intrării sale în vigoare în UE,

1.

salută publicarea proiectului din 2 octombrie 2010 pentru un Acord comercial împotriva contrafacerii în urma rundei de negocieri de la Tokyo și se așteaptă din partea Comisiei să ofere Parlamentului și publicului textul finalizat al ACTA în urma reuniunii pentru negocierile tehnice de la Sydney, în perioada 30 noiembrie - 3 decembrie 2010;

2.

reafirmă faptul că lupta împotriva contrafacerii este o prioritate în strategia sa politică internă și internațională și că cooperarea internațională este un aspect esențial pentru atingerea obiectivului său;

3.

este conștient că acordul negociat nu va rezolva problema complexă și multidimensională a contrafacerii; totuși consideră că acesta reprezintă un pas înainte în direcția bună;

4.

salută declarațiile repetate ale Comisiei potrivit cărora aplicarea dispozițiilor ACTA, în special a dispozițiilor privind procedurile de asigurare a respectării drepturilor de autor în mediul digital, vor fi în deplină conformitate cu acquis-ul comunitar, iar acordul nu va introduce dispoziții privind perchezițiile personale sau așa-numita procedură a „celor trei abateri”; subliniază faptul că nicio parte semnatară a ACTA, în special UE, nu poate fi mandatată prin acord să introducă procedura „celor trei abateri” sau alte sisteme similare;

5.

salută faptul că în preambulul proiectului de text din 2 octombrie 2010 se confirmă că ACTA urmărește să ofere mijloace adecvate și eficace care să asigure respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, în completarea Acordului TRIPS și ținând cont de diferențele dintre sistemele și practicile juridice respective ale părților la ACTA; insistă aspra faptului că principiile menționate în Declarația de la Doha privind Acordul TRIPS și sănătatea publică, adoptată la 14 noiembrie 2001 de OMC la cea de a patra Conferință ministerială a OMC, care a avut loc la Doha, în Qatar”, sunt elementele pe care se bazează textul deliberativ din 2 octombrie 2010 și, prin urmare, punerea în aplicare a ACTA ar trebui să respecte aceste principii;

6.

subliniază faptul că ACTA nu va schimba acquis-ul UE în privința asigurării respectării drepturilor de proprietate intelectuală, deoarece legislația UE este deja mult mai avansată decât actualele norme internaționale și faptul că reprezintă o șansă pentru schimbul de cele mai bune practici și orientări din acest domeniu;

7.

consideră că ACTA este un instrument pentru eficientizarea normelor actuale, favorizând astfel exporturile UE și protejând proprietarii de drepturi atunci când își desfășoară activitatea pe piața mondială, în cadrul căreia suportă, în prezent, consecințele nerespectării sistematice și generalizate a drepturilor de autor, a mărcilor, a brevetelor, a modelelor și a indicațiilor geografice;

8.

subliniază importanța protejării indicațiilor geografice pentru companiile europene și pentru ocuparea forței de muncă din UE; recunoaște eforturile depuse de Comisie pentru introducerea protecției indicațiilor geografice în domeniul de aplicare al ACTA;

9.

consideră că este regretabil că acordul nu definește „indicațiile geografice contrafăcute” la articolul 1.X, întrucât această omisiune ar putea crea confuzii sau cel puțin ar putea complica sarcinile autorităților administrative și judiciare cu privire la interpretarea și punerea în aplicare a ACTA;

10.

salută introducerea cuvântului „poate” la articolul 2.14.3 („Fiecare parte poate stabili proceduri și sancțiuni penale […]”;

11.

salută faptul că părțile au convenit, în urma insistențelor UE, ca incriminarea înregistrărilor realizate cu ajutorul unei camere de luat vederi să fie opțională (articolele 2.14.3 și 2.15;

12.

salută faptul că aderarea la ACTA nu este exclusivă și că alte țări în curs de dezvoltare și emergente pot deveni membri ACTA, promovând astfel generalizarea protecției DPI și consolidând combaterea contrafacerii la nivel mondial; consideră că, în viitor, ACTA ar putea atinge un nivel multilateral;

13.

subliniază faptul că orice decizie luată de Comisie ca parte a comisiei pentru ACTA trebuie să respecte domeniul de aplicare al acquis-ului și nu poate modifica în mod unilateral conținutul ACTA; așadar, consideră că orice modificare propusă a ACTA ar trebui să fie adoptată de Parlament și Consiliu în conformitate cu articolele 207 și 218 din TFUE;

14.

invită Comisia să confirme că punerea în aplicare a ACTA nu va avea niciun impact asupra drepturilor fundamentale și a protecției datelor, asupra eforturilor întreprinse în prezent de UE pentru a armoniza măsurile de respectare a DPI și asupra comerțului electronic;

15.

încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului, Comisiei și guvernelor și parlamentelor statelor care participă la negocierile privind ACTA.

3.4.2012   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

CE 99/30

—

având în vedere articolele 310-325 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

—

având în vedere proiectul de buget general al Uniunii Europene pentru exercițiul financiar 2011, prezentat de Comisie la 27 aprilie 2010 (COM(2010)0300) și scrisorile rectificative nr. 1, 2 și 3, prezentate de Comisie la 15 septembrie 2010, 11 octombrie 2010 și, respectiv, 20 octombrie 2010,

—

având în vedere poziția Consiliului privind proiectul de buget al Uniunii Europene pentru exercițiul financiar 2011, adoptată de Consiliu la 12 august 2010 (12699/2010 - C7-0202/2010),

—

având în vedere Rezoluția sa din 20 octombrie 2010 referitoare la poziția Consiliului privind proiectul de buget general al Uniunii Europene pentru exercițiul financiar 2011 - toate secțiunile (1),

—

având în vedere propunerea Comisiei de regulament al Consiliului de stabilire a cadrului financiar multianual pentru perioada 2007-2013 (COM(2010)0072) și documentul Comisiei privind un proiect de acord interinstituțional între Parlamentul European, Consiliu și Comisie privind cooperarea în chestiuni bugetare (COM(2010)0073), ambele prezentate la 3 martie 2010,

—

având în vedere proiectul de buget rectificativ nr. 3 la bugetul general 2010 (COM(2010)0149) din 8 aprilie 2010 și proiectul de buget rectificativ nr. 10 la bugetul general 2010 (COM(2010)0598) din 20 octombrie 2010,

—

având în vedere propunerea de decizie a Parlamentului European și a Consiliului privind mobilizarea instrumentului de flexibilitate (COM(2010)0150), pe care Comisia a prezentat-o la 8 aprilie 2010,

—

având în vedere poziția Consiliului privind proiectul de buget rectificativ nr. 3/2010, pe care Consiliul a adoptat-o la 13 septembrie 2010 (13472/2010 – C7-0263/2010), și Rezoluția Parlamentului din 20 octombrie 2010 referitoare la poziția Consiliului privind proiectul de buget rectificativ nr. 3/2010 al Uniunii Europene pentru exercițiul financiar 2010, secțiunea III – Comisia (2),

—

având în vedere Rezoluția sa din 22 septembrie 2010 referitoare la propunerea de regulament al Consiliului de stabilire a cadrului financiar multianual pentru perioada 2007-2013 (3),

—

având în vedere Rezoluția sa din 29 martie 2007 privind viitorul resurselor proprii ale Uniunii Europene (4),

—

având în vedere articolul 78 din Regulamentul său de procedură,

A.

întrucât poziția Consiliului privind proiectul de buget a limitat creditele de plată la o sumă care reprezintă o creștere de 2,91 % față de bugetul 2010;

B.

întrucât Parlamentul a convenit asupra unei „strategii în șapte puncte” destinate să pună în aplicare Tratatul de la Lisabona, strategie sprijinită de amendamentele bugetare, și și-a arătat disponibilitatea de a confirma nivelul creditelor de plată în contextul unui acord global;

C.

întrucât la 15 noiembrie 2010 comitetul de conciliere, format din reprezentanți ai Parlamentului și ai Consiliului, nu a ajuns la un acord asupra unui text comun pentru bugetul 2011,

1.

își exprimă disponibilitatea de a facilita acordul asupra bugetului pentru 2011 și a elementelor conexe într-o perioadă de timp foarte scurtă, dacă Comisia și Consiliul sunt de acord cu cerințele menționate mai jos:

2.

salută angajamentul Comisiei față de valoarea adăugată europeană, consecințele Tratatului de la Lisabona asupra bugetului UE și un calendar ferm pentru resursele proprii;

3.

încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului și Comisiei.

3.4.2012   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

CE 99/31

—

având în vedere articolele 2, 3, 6 și 21 din Tratatul privind Uniunea Europeană,

—

având în vedere articolele 153, 191, 207 și 218 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

—

având în vedere articolele 12, 21, 28, 29, 31 și 32 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene,

—

având în vedere Declarația universală a drepturilor omului (1948) și alte instrumente ale Organizației Națiunilor Unite din domeniul drepturilor omului, îndeosebi Pactul privind drepturile civile și politice (1966) și Pactul privind drepturile economice, sociale și culturale (1966), Convenția privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială (1965), Convenția privind eliminarea tuturor formelor de discriminare împotriva femeilor (1979) și Convenția cu privire la drepturile copilului (1989), Declarația ONU cu privire la drepturile popoarelor indigene (2007) și documentul final al Summitului Mileniului organizat de ONU în perioada 20-22 septembrie 2010 la New York,

—

având în vedere acordul de la Marakesh de instituire a Organizației Mondiale a Comerțului (OMC), precum și declarația adoptată cu ocazia celei de-a patra conferințe ministeriale organizate în noiembrie 2001 la Doha, în special punctul 31 al acesteia,

—

având în vedere Rezoluția sa din 20 septembrie 1996 referitoare la Comunicarea Comisiei privind luarea în considerare a respectării principiilor democrației și drepturilor omului în acordurile dintre Comunitate și țările terțe (COM(1995)0216) (1), precum și Rezoluția sa din 14 februarie 2006 referitoare la clauza privind drepturile omului și democrația din acordurile Uniunii Europene (2),

—

având în vedere Rezoluția sa din 25 octombrie 2001 referitoare la deschidere și democrație în comerțul internațional (3), prin care se cere respectarea standardelor sociale fundamentale ale Organizației Internaționale a Muncii (OIM) de către OMC, precum și acceptarea de către Uniunea Europeană a deciziilor OIM, inclusiv eventualele apeluri la sancțiuni în cazurile de încălcare gravă a standardelor sociale fundamentale,

—

având în vedere Rezoluția sa din 25 aprilie 2002 referitoare la Comunicarea Comisiei către Consiliu și către Parlamentul European intitulată „Rolul Uniunii Europene în promovarea drepturilor omului și a procesului de democratizare în țările terțe” (COM(2001)0252) (4),

—

având în vedere Comunicarea Comisiei intitulată „Dimensiunea socială a globalizării – contribuția politicii UE la extinderea beneficiilor pentru toți” (COM(2004)0383),

—

având în vedere Rezoluția sa din 15 noiembrie 2005 referitoare la dimensiunea socială a globalizării (5),

—

având în vedere Rezoluția sa din 5 iulie 2005 referitoare la exploatarea copiilor în țările în curs de dezvoltare, în special exploatarea copiilor prin muncă (6),

—

având în vedere concluziile Consiliului din 14 iunie 2010 referitoare la exploatarea prin muncă a copiilor (7),

—

având în vedere Rezoluția sa din 6 iulie 2006 referitoare la comerțul echitabil și dezvoltare (8),

—

având în vedere Rezoluția sa din 22 mai 2007 privind Europa globală: aspecte externe ale competitivității (9) ca răspuns la Comunicarea Comisiei către Consiliu și Parlamentul European intitulată „O Europă competitivă în economia globalizată - o contribuție la strategia europeană pentru creșterea economică și ocuparea forței de muncă” (COM(2006)0567),

—

având în vedere Comunicarea Comisiei intitulată „Promovarea muncii decente pentru toți - contribuția UE la punerea în aplicare a agendei pentru muncă decentă în lume” (COM(2006)0249),

—

având în vedere Declarația ministerială din 2006 a Consiliului Economic și Social al ONU cu privire la ocuparea integrală a forței de muncă și munca decentă, prin care ocuparea integrală și productivă a forței de muncă și munca decentă pentru toți sunt recunoscute ca elemente-cheie ale dezvoltării durabile,

—

având în vedere Rezoluția sa din 23 mai 2007 referitoare la „promovarea muncii decente pentru toți” (10), prin care solicită introducerea unor standarde sociale, în ideea promovării muncii decente, în acordurile comerciale ale Uniunii Europene, îndeosebi în acordurile bilaterale,

—

având în vedere Agenda OIM privind munca decentă și Pactul mondial al OIM pentru ocuparea forței de muncă, adoptate prin consens mondial la 19 iunie 2009 în cadrul Conferinței Internaționale a Muncii, precum și Declarația OIM din 2008 cu privire la justiția socială pentru o globalizare echitabilă,

—

având în vedere Convenția de la Bruxelles din 1968, așa cum a fost consolidată prin Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială (11),

—

având în vedere sistemul de preferințe generalizate (SGP), în vigoare de la 1 ianuarie 2006, care acordă un acces scutit de taxe vamale sau cu taxe vamale reduse pentru un număr crescut de produse și care cuprinde, de asemenea, o nouă măsură de stimulare în favoarea țărilor vulnerabile confruntate cu nevoi comerciale, financiare sau de dezvoltare deosebite,

—

având în vedere ansamblul acordurilor dintre Uniunea Europeană și țările terțe,

—

având în vedere acordul de parteneriat dintre membrii grupului de state din Africa, Caraibe și Pacific (ACP) și Uniunea Europeană, semnat la Cotonou la 23 iunie 2000, și versiunile sale revizuite din 2005 și 2010,

—

având în vedere rezoluțiile sale referitoare la acordurile de parteneriat economic cu regiunile și statele ACP, în special rezoluțiile din 26 septembrie 2002 (12), din 23 mai 2007 (13) și 12 decembrie 2007 (14),

—

având în vedere convențiile internaționale cu privire la mediu, ca de exemplu Protocolul de la Montreal privind substanțele care epuizează stratul de ozon (1987), Convenția de la Basel privind controlul transporturilor transfrontaliere de deșeuri periculoase (1989), Protocolul de la Cartagena privind biosecuritatea (2000) și Protocolul de la Kyoto (1997),

—

având în vedere capitolul 13 din acordul de liber schimb semnat în octombrie 2009 între Uniunea Europeană și Coreea de Sud,

—

având în vedere încheierea negocierilor dintre UE, Columbia și Peru cu privire la un acord comercial multilateral,

—

având în vedere audierea „Aplicarea standardelor sociale și de mediu în cadrul negocierilor comerciale”, organizată la 14 ianuarie 2010 de Parlamentul European,

—

având în vedere articolul 48 din Regulamentul său de procedură,

—

având în vedere raportul Comisiei pentru comerț internațional, avizul Comisiei pentru afaceri internaționale, avizul Comisiei pentru dezvoltare, avizul Comisiei pentru ocuparea forței de muncă și afaceri sociale și avizul Comisiei pentru mediu, sănătate publică și siguranță alimentară (A7-0312/2010),

A.

întrucât legătura dintre comerț, drepturile omului și standardele sociale și de mediu a devenit un element-cheie al relațiilor economice și comerciale, făcând parte integrantă din negocierile aferente acordurilor de liber schimb;

B.

întrucât denaturările concurenței și riscurile de dumping social și de mediu sunt din ce în ce mai frecvente, dezavantajând în special întreprinderile și lucrătorii din Uniunea Europeană, care trebuie să respecte standarde sociale, fiscale și de mediu mai stricte;

C.

întrucât UE, în relații sale cu țările terțe, trebuie să adopte o strategie comercială bazată pe reciprocitate, dar diferențiată în funcție de nivelul de dezvoltare al partenerilor săi în ceea ce privește atât cerințele sale legate de aspectele sociale și de mediu, cât și liberalizarea comerțului, pentru a putea crea condiții echitabile și loiale de concurență internațională;

D.

întrucât instanțele bilaterale au devenit cadrul principal pentru urmărirea acestor obiective politice, în măsura în care perspectivele stabilirii unor reguli multilaterale care să guverneze relațiile dintre comerț, muncă și mediu în cadrul OMC nu sunt prea promițătoare;

E.

întrucât este totuși esențial să se acționeze pentru reechilibrarea raportului dintre dreptul comercial și drepturile fundamentale și să se intensifice dialogul dintre principalele organizații internaționale, în special dintre OIM și OMC, pentru a îmbunătăți coerența politicilor internaționale și guvernanța mondială;

F.

întrucât există numeroase argumente în favoarea includerii dispozițiilor privind drepturile omului și standardele sociale și de mediu în acordurile comerciale internaționale, mergând de la dorința de a institui un comerț just și echitabil și de a asigura o anumită echitate a schimburilor („level playing field”) până la dorința, mai normativă, de a apăra valorile universale susținute de Uniunea Europeană și de a urmări politici europene coerente;

G.

întrucât Declarația Organizației Națiunilor Unite privind dreptul la dezvoltare din 1986 confirmă faptul că „dreptul la dezvoltare este un drept inalienabil al omului, în temeiul căruia toți oamenii și toate popoarele au dreptul să participe și să contribuie la dezvoltarea economică, socială și culturală și să beneficieze de aceasta”; consideră, prin urmare, că UE are obligația de a nu subestima acest drept și de a-l include în acordurile internaționale pe care le încheie, precum și de a-l considera drept principiu călăuzitor pentru politicile europene;

H.

întrucât Tratatul de la Lisabona reafirmă faptul că acțiunile externe ale Uniunii Europene, dintre care comerțul este o parte integrantă, trebuie să fie conduse după aceleași principii care au stat la baza constituirii sale; întrucât modelul social european, care combină o creștere economică sustenabilă și condiții de muncă și de viață mai bune, poate servi drept model și celorlalți parteneri; întrucât, în plus, acordurile comerciale trebuie să fie compatibile cu alte obligații și convenții internaționale pe care statele semnatare s-au angajat să le respecte, în conformitate cu dreptul lor național;

I.

întrucât este important să fie menținut nivelul standardelor sociale și de mediu în vigoare în Uniunea Europeană și să fie asigurată respectarea lor de către întreprinderile străine care desfășoară activități pe piața unică europeană;

J.

întrucât includerea drepturilor omului și a standardelor sociale și de mediu în acordurile comerciale poate să aducă o valoare adăugată unor astfel de acorduri, permițând o mai mare implicare a societății civile, o mai mare susținere pentru stabilitatea politică și socială și stabilind astfel un climat mai favorabil comerțului;

K.

întrucât sectorul comercial și respectarea standardelor referitoare la drepturile omului, ale celor sociale și de mediu reprezintă aspecte esențiale pentru asigurarea păcii și a bunăstării în lume, dar nu pot fi considerate o soluție la toate problemele care pot apărea între statele lumii; întrucât, cu toate acestea, impasurile politice pot fi depășite prin consolidarea relațiilor comerciale, garantând, astfel, definirea intereselor comune, în special în domeniul protecției mediului, ca mijloc de evitare a conflictelor;

L.

întrucât alte țări au dat exemple pozitive privind includerea standardelor sociale în acordurile comerciale;

M.

întrucât sistemul de preferințe generalizate depinde de respectarea de către țările beneficiare a principiilor înscrise în convențiile internaționale privind drepturile omului și a normelor fundamentale din dreptul muncii; întrucât acest sistem include un regim special de preferințe tarifare suplimentare pentru a promova ratificarea și punerea efectivă în aplicare a convențiilor internaționale fundamentale cu privire la drepturile omului și dreptul muncii, protecția mediului și buna guvernanță; întrucât nerespectarea acestor condiții poate să determine suspendarea regimului comercial,

1.

solicită, prin urmare, ca în viitoarea strategie comercială a Uniunii Europene comerțul să nu fie considerat un scop în sine, ci un instrument care să permită promovarea valorilor și a intereselor comerciale europene, precum și realizarea de schimburi echitabile, de natură să generalizeze includerea și punerea efectivă în aplicare a standardelor sociale și de mediu împreună cu toți partenerii comerciali ai UE; consideră că Uniunea Europeană ar trebui să adopte în cadrul negocierilor o abordare pozitivă, dar cu forță juridică; subliniază că includerea dispozițiilor referitoare la dezvoltarea durabilă, în special în acordurile bilaterale, va aduce beneficii tuturor părților;

2.

reamintește că politica comercială este un instrument în serviciul obiectivelor globale ale Uniunii Europene și că, în conformitate cu articolul 207 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, politica comercială a Uniunii Europene se desfășoară „în cadrul principiilor și al obiectivelor acțiunii externe a Uniunii”, iar, în temeiul articolului 3 din Tratatul privind Uniunea Europeană, ea trebuie să contribuie în special la „dezvoltarea durabilă a planetei, solidaritatea și respectul reciproc între popoare, comerțul liber și echitabil, eliminarea sărăciei și protecția drepturilor omului și, în special, a drepturilor copilului, precum și la respectarea strictă și dezvoltarea dreptului internațional, inclusiv respectarea principiilor Cartei Organizației Națiunilor Unite”;

3.

face apel la o cooperare mai largă la nivel multilateral între OMC și principalele instituții ale Națiunilor Unite din domeniul drepturilor omului; consideră că legături mai strânse cu Înaltul Comisariat al Organizației Națiunilor Unite pentru Drepturile Omului, precum și cu procedurile speciale ar fi deosebit de utile pentru a asigura un cadru comercial multilateral care să contribuie la respectarea drepturilor omului; consideră, de asemenea, că experiența Înaltului Comisariat ar putea fi luată în considerare în cadrul grupurilor de lucru ale OMC și al organului de apel atunci când se constată cazuri de încălcare gravă a drepturilor omului;

4.

consideră că examinarea periodică universală din cadrul Consiliului pentru Drepturile Omului ar trebui să fie un instrument util pentru a monitoriza respectarea dispozițiilor privind drepturile omului din acordurile comerciale internaționale;

5.

subliniază faptul că aprofundarea cooperării cu OIM, organul competent pentru definirea și negocierea standardelor internaționale ale muncii și pentru supravegherea aplicării acestora în legislație și în practică, precum și participarea deplină a OIM la lucrările OMC sunt esențiale;

6.

reafirmă că obiectivele legate de menținerea și păstrarea unui sistem comercial multilateral deschis și nediscriminatoriu, pe de o parte, și eforturile de protejare a mediului și de promovare a dezvoltării durabile, pe de altă parte, trebuie să se susțină reciproc; subliniază că, în conformitate cu articolul 20 din GATT, statele membre pot adopta măsuri comerciale vizând protejarea mediului, cu condiția ca aplicarea acestor măsuri să nu constituie o formă de discriminare arbitrară sau nejustificată; încurajează statele membre să facă uz de această dispoziție;

7.

salută existența comitetului OMC privind comerțul și mediul, care ar trebui să fie un for esențial pentru promovarea integrării și pentru întărirea legăturii dintre mediu și comerț; își exprimă speranța că rolul și activitatea comitetului vor lua din ce în ce mai multă amploare pentru a aborda într-o manieră pozitivă principalele probleme comerciale și de mediu cu care se confruntă comunitatea internațională;

8.

subliniază importanța înlesnirii accesului la bunuri și tehnologii ecologice pentru a realiza obiectivele dezvoltării durabile și invită toate părțile participante la negocieri să își intensifice eforturile pentru a încheia rapid negocierile privind reducerea sau eliminarea barierelor tarifare și netarifare pentru bunurile și serviciile de mediu, pentru a promova noi forme ale politicilor de ocupare a forței de muncă, crearea de locuri de muncă care să respecte standardele de muncă decentă ale OIM și posibilități de creștere pentru industriile europene și IMM-uri;

9.

subliniază necesitatea de a face progrese în negocierile privind celelalte puncte ale articolului 31 din Declarația de la Doha cu privire la relația dintre regulile existente ale OMC și obligațiile comerciale specifice menționate în acordurile multilaterale de mediu (AMM), precum și necesitatea de a promova o cooperare mai strânsă între secretariatele AMM și comitetele OMC, factor esențial pentru a asigura dezvoltarea coerentă a regimurilor comerciale și de mediu;

10.

consideră că un acord multilateral privind clima ar fi cel mai bun instrument pentru a asigura internalizarea costurilor externe de mediu negative legate de emisiile de CO2, dar că este probabil ca un astfel de acord să nu poată fi încheiat în viitorul apropiat; consideră, prin urmare, că Uniunea Europeană ar trebui să studieze în continuare posibilitatea de a crea, în beneficiul sectoarelor industriale expuse într-adevăr la fenomenul relocării emisiilor, instrumente de mediu adecvate, complementare sistemului de licitare a cotelor de CO2 din cadrul schemei UE de comercializare a certificatelor de emisii, în special „un mecanism de includere a carbonului” care să respecte regulile OMC, întrucât un astfel de mecanism ar permite combaterea riscurilor de transfer de emisii de CO2 către țările terțe;

11.

propune, după negocierea și semnarea acordului internațional privind clima, să se creeze o adevărată organizație mondială a mediului care să asigure aplicarea angajamentelor asumate și să impună respectarea standardelor de mediu; această viitoare organizație ar fi, de exemplu, sesizată obligatoriu în cazurile de dumping de mediu;

12.

susține cu tărie practica includerii clauzelor obligatorii din punct de vedere juridic referitoare la drepturile omului în acordurile internaționale ale Uniunii Europene, dar reamintește că există în continuare mari probleme legate de monitorizarea și punerea în aplicare a acestor clauze; reamintește că aceste clauze trebuie să fie incluse, de asemenea, în toate acordurile comerciale și sectoriale, cu un mecanism clar și precis de consultare, după modelul articolului 96 din Acordul de la Cotonou; salută în acest context introducerea unei astfel de clauze în noile acordurile de liber schimb;

13.

subliniază că aceeași abordare de includere sistematică ar trebui aplicată și la nivelul capitolelor privind dezvoltarea durabilă din acordurile bilaterale;

14.

ia act de faptul că viitoarele acorduri comerciale ar putea fi încheiate în contextul actualei crize financiare; consideră că aceasta nu trebuie să însemne neglijarea standardelor sociale și de mediu, îndeosebi în ceea ce privește emisiile de gaze cu efect de seră și gestionarea deșeurilor periculoase, în favoarea atingerii altor obiective;

15.

solicită Comisiei Europene, ținând seama de obiectivele menționate mai sus, să includă în mod sistematic în toate acordurile de liber schimb pe care le negociază cu țările terțe o serie de standarde sociale și de mediu, care include:

16.

subliniază că respectarea acestor standarde trebuie înțeleasă ca incluzând în același timp ratificarea lor, transpunerea în dreptul național și punerea lor efectivă în aplicare pe întreg teritoriul național;

17.

solicită ca toate acordurile comerciale viitoare să prevadă interzicerea exploatării prin muncă a copiilor, în special în domeniul extracției și prelucrării pietrelor naturale, și să includă un sistem de certificare european unic care să garanteze, cu dovezi, că obținerea pietrelor naturale importate și a produselor derivate nu a implicat, de-a lungul întregului lanț de valoare, exploatarea prin muncă a copiilor în sensul Convenției 182 a OIM;

18.

subliniază că, în cadrul acordurilor de liber schimb, ar putea fi luate în considerare măsuri de liberalizare condiționată, cum ar fi scurtarea calendarului de eliminare a restricțiilor sau accesul la o piață adițională, în cazul în care standardele sociale și de mediu sunt respectate;

19.

subliniază importanța monitorizării permanente a aplicării acordurilor, însoțită, în toate fazele, de o abordare deschisă și cuprinzătoare:

20.

solicită ca acordurile comerciale ale UE să prevadă efectiv cel mai înalt grad de transparență, standarde stricte privind achizițiile publice și obligația întreprinderilor de a prezenta rapoarte defalcate pe țări, atât pentru țările dezvoltate, cât și pentru țările în curs de dezvoltare, cu scopul de a combate exodul ilicit de capital;

21.

îndeamnă Uniunea să afirme dreptul de acces la resursele naturale în cadrul negocierilor acordurilor comerciale și drepturile populațiilor autohtone și indigene în ceea ce privește accesul la resursele naturale de bază; solicită Comisiei să integreze în negocierile și acordurile comerciale internaționale problematica achiziționării și a proprietății asupra terenurilor în țările terțe, în special în țările mai puțin dezvoltate și în cele în curs de dezvoltare;

22.

recunoaște caracterul obligatoriu al capitolului privind dezvoltarea durabilă din acordurile bilaterale negociate în prezent, dar consideră că acesta poate fi consolidat dacă se prevăd următoarele:

23.

subliniază importanța completării acordurilor prin măsuri de însoțire, inclusiv măsuri de asistență tehnică și programe de cooperare menite să ducă la îmbunătățirea capacității de execuție, în special a convențiilor fundamentale din domeniul drepturilor omului și a standardelor sociale și de mediu;

24.

consideră că cele 27 de convenții, a căror ratificare și punere efectivă în aplicare sunt necesare pentru a se putea beneficia de SPG +, reprezintă un ansamblu unic de convenții referitoare la drepturile omului, la dreptul muncii și la standarde de mediu și de bună guvernanță; subliniază că, până în prezent, SPG+ a avut un impact pozitiv vizibil în ceea ce privește ratificarea acestor convenții, dar unul mai redus în ceea ce privește punerea lor în aplicare și de aceea dorește să acorde o atenție mai mare măsurilor adiacente menite să ducă la îmbunătățirea capacității de execuție; consideră, de asemenea, că pentru a asigura credibilitatea SPG+, Comisia trebuie să analizeze dacă există elemente care indică faptul că anumite țări nu pun în aplicare cele 27 de convenții; în acest caz, Comisia trebuie să elimine preferințele acordate;

25.

consideră că ar putea să existe o legătură mai strânsă între clauzele privind drepturile omului și SPG + în acordurile Uniunii Europene cu țările terțe, în special în ceea ce privește monitorizarea;

26.

invită Comisia ca, în cadrul revizuirii sistemului SPG, să procedeze astfel încât acesta să sprijine în special țările care au cea mai mare nevoie și să simplifice regulile de origine pentru ca țările beneficiare ale inițiativei „Totul în afară de arme” și ale sistemului SPG+ să poată beneficia în cea mai mare măsură de preferințele care le sunt acordate; solicită să fie stabilite în cadrul acestui sistem criterii de referință, mecanisme și criterii transparente pentru acordarea ajutorului, precum și posibilitatea de retragere a preferințelor; solicită, de asemenea, participarea deplină a Parlamentului European pe durata acestui proces, în special în ceea ce privește propunerea Consiliului privind listele de țări beneficiare, demararea de anchete sau suspendarea temporară a SPG+;

27.

invită insistent Comisia să prezinte în cel mai scurt termen o propunere de regulament care să interzică importul în UE de bunuri produse folosind forme moderne de sclavie, muncă forțată, în special munca forțată a categoriilor deosebit de vulnerabile, cu încălcarea normelor fundamentale în materie de drepturi ale omului;

28.

solicită Comisiei ca, pe baza acordului-cadru privind relațiile dintre Parlamentul European și Comisie, să prezinte Parlamentului informații complete cu privire la toate domeniile relevante pe durata negocierilor privind acordurile comerciale internaționale;

29.

solicită Comisiei să garanteze un flux de informații eficace și să acorde în orice circumstanțe reprezentanților Parlamentului statutul de observatori și, implicit, accesul la toate ședințele și documentele pertinente, având în vedere competențele extinse ale Parlamentului ca urmare a intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona;

30.

încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului și Comisiei, precum și guvernelor și parlamentelor statelor membre.

3.4.2012   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

CE 99/39

—

având în vedere raportul anual referitor la activitățile Ombudsmanului European în 2009,

—

având în vedere articolul 24 al treilea paragraf și articolul 228 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE),

—

având în vedere articolele 41 și 43 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene,

—

având în vedere Decizia 94/262/CECO, CE, Euratom a Parlamentului European, din 9 martie 1994, privind statutul și condițiile generale de exercitare a funcțiilor de Ombudsman (1),

—

având în vedere acordul-cadru de cooperare încheiat între Parlamentul European și Ombudsman la 15 martie 2006, care a intrat în vigoare la 1 aprilie 2006,

—

având în vedere Comunicarea Comisiei din 5 octombrie 2005 intitulată „Competența de a adopta și de a transmite comunicări Ombudsmanului European și de a autoriza funcționarii publici să se prezinte în fața Ombudsmanului European” (SEC(2005)1227),

—

având în vedere Decizia 2008/587/CE, Euratom a Parlamentului European din 18 iunie 2008 de modificare a Deciziei 94/262/CECO, CE, Euratom, privind statutul și condițiile generale de exercitare a funcțiilor de Ombudsman (2),

—

având în vedere revizuirea de către Ombudsman a normelor de aplicare, astfel încât acestea să reflecte modificările aduse statutului, modificări intrate în vigoare la 1 ianuarie 2009,

—

având în vedere rezoluțiile sale precedente privind activitățile Ombudsmanului European,

—

având în vedere articolul 205 alineatul (2) a doua și a treia teză din Regulamentul său de procedură,

—

având în vedere raportul Comisiei pentru petiții (A7-0275/2010),

A.

întrucât raportul anual privind activitatea Ombudsmanului European în 2009 a fost prezentat oficial Președintelui Parlamentului European la 19 aprilie 2010 și întrucât Ombudsmanul, dl Nikiforos Diamandouros, și-a prezentat raportul în fața Comisiei pentru petiții la 4 mai 2010 la Bruxelles;

B.

întrucât articolul 24 din TFUE prevede că „orice cetățean al Uniunii se poate adresa Ombudsmanului instituit în conformitate cu dispozițiile articolului 228”;

C.

întrucât articolul 41 din Carta drepturilor fundamentale prevede că „orice persoană are dreptul de a beneficia, în ce privește problemele sale, de un tratament imparțial, echitabil și într-un termen rezonabil din partea instituțiilor, organelor, oficiilor și agențiilor Uniunii”;

D.

întrucât articolul 43 din Cartă prevede că „orice cetățean al Uniunii, precum și orice persoană fizică sau juridică care are reședința sau sediul social într-un stat membru au dreptul de a sesiza Ombudsmanul European cu privire la cazurile de administrare defectuoasă în activitatea instituțiilor sau organelor comunitare, cu excepția Curții de Justiție și a Tribunalului de Primă Instanță în exercitarea funcțiilor lor jurisdicționale”;

E.

întrucât, ca urmare a intrării în vigoare a TFUE, politica externă și de securitate comună și activitatea Consiliului European depind de mandatul Ombudsmanului;

F.

întrucât, în conformitate cu articolul 228 din TFUE, Ombudsmanul este de acum înainte „ales, după fiecare alegere a Parlamentului European, pe durata legislaturii”, și nu va mai fi „desemnat” de către Parlament;

G.

întrucât activitatea Ombudsmanului contribuie la realizarea unei Uniuni „în cadrul căreia deciziile se iau cu respectarea deplină a principiului transparenței și cât mai aproape cu putință de cetățeni”, după cum este prevăzut la articolul 1 al doilea paragraf din Tratatul privind Uniunea Europeană;

H.

întrucât, în 2009, Ombudsmanul a înregistrat 3 098 plângeri, în comparație cu 3 406 în 2008, dintre acestea 727 (23 %) încadrându-se în mandatul său, în comparație cu 802 în 2008;

I.

întrucât în 2009, Ombudsmanul a deschis 335 anchete în temeiul plângerilor și 318 anchete au fost finalizate și încheiate, dintre care 311 au fost deschise ca urmare a depunerii plângerilor și 7 au fost lansate din inițiativa Ombudsmanului;

J.

întrucât în 179 de cauze încheiate în 2009 (56 % din total) instituția în cauză a acceptat o soluție amiabilă sau a rezolvat problema, ceea ce indică faptul că instituțiile și organele comunitare sunt dispuse să considere plângerile adresate Ombudsmanului drept un prilej de a remedia erorile comise și de a coopera cu Ombudsmanul, în beneficiul cetățenilor;

K.

întrucât în 2009 Ombudsmanul a identificat existența unei administrări defectuoase în 12 % din cauze (37 anchete), ceea ce a condus la comentarii critice în 35 de cauze;

L.

întrucât în 2009 au fost emise 15 proiecte de recomandare;

M.

întrucât cel mai frecvent tip de presupusă administrare defectuoasă privea lipsa de transparență, inclusiv refuzul dreptului la informare (36 % dintre anchete), nedreptatea sau abuzul de putere (14 %), întârzierile evitabile (13 %), viciile de procedură (13 %), neglijența (6 %), nerespectarea obligațiilor Comisiei de exercitare a rolului său de gardian al tratatelor (6 %), erorile de drept (6 %) și discriminarea (5 %);

N.

întrucât durata medie de procesare a plângerilor a ajuns de la 13 luni în 2008 la 9 luni în 2009, ceea ce indică eforturile depuse de Ombudsman pentru a reduce durata medie a anchetelor acestuia și spiritul de cooperare al instituțiilor respective;

O.

întrucât niciun caz de administrare defectuoasă nu a condus la întocmirea unui raport special la Parlamentul European în 2009;

P.

întrucât comentariile critice și recomandările Ombudsmanului nu sunt obligatorii din punct de vedere juridic, ci au ca obiect încurajarea autocontrolului instituțiilor și al organelor Uniunii și permit evitarea producerii erorilor și disfuncțiunilor pe viitor;

Q.

întrucât rolul Ombudsmanului a evoluat de la crearea acestei funcții, datorită independenței acestuia și controlului democratic al activităților exercitat de Parlament și de către Comisia pentru petiții;

R.

întrucât este esențial ca instituțiile și organele europene să valorifice la maximum resursele necesare pentru a-și îndeplini obligația de a răspunde cetățenilor prompt și la obiect la solicitările, plângerile și petițiile lor;

S.

întrucât Parlamentul a adoptat, prin rezoluția sa din 6 septembrie 2001, Codul bunei conduite administrative, redactat de Ombudsman (3);

T.

întrucât rețeaua europeană a Ombudsmanilor permite redirecționarea petiționarilor către mediatori sau organe similare ce se presupune că oferă ajutorul pe care îl pot furniza la nivelul lor, pentru a schimba informații și bune practici;

U.

întrucât activitățile Ombudsmanului și ale Comisiei pentru petiții sunt complementare și favorizează o mai mare eficacitate a activităților respective,

1.

aprobă raportul anual privind activitățile Ombudsmanului European în 2009;

2.

subliniază faptul că intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona consolidează legitimitatea democratică a Ombudsmanului ca urmare a alegerii sale de către Parlament și extinde mandatul acestuia în domeniul politicii externe și de securitate comune și în domeniul activităților Consiliului European;

3.

salută faptul că, odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, Carta drepturilor fundamentale, care este de acum înainte obligatorie din punct de vedere juridic, definește dreptul la o bună administrare ca unul dintre drepturile fundamentale de care beneficiază cetățenii Uniunii; îl invită, prin urmare, pe Ombudsman ca, în instrumentarea cotidiană a plângerilor, să vegheze la respectarea Cartei drepturilor fundamentale;

4.

estimează că transparența, accesul la informație și respectarea dreptului la buna administrare sunt condiții prealabile indispensabile pentru menținerea încrederii cetățenilor în capacitatea instituțiilor de a concretiza drepturile acestora;

5.

consideră, prin urmare, că sintagma „administrare defectuoasă” ar trebui interpretată în continuare într-un sens larg, astfel încât să includă nu numai cazurile de încălcare a unor norme juridice sau principii generale de drept administrativ european, cum ar fi obiectivitatea, proporționalitatea și egalitatea, nediscriminarea și respectarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ci și cazurile în care o instituție nu acționează în mod coerent și cu bună credință sau nu ține seama de așteptările legitime ale cetățenilor, inclusiv atunci când instituția s-a angajat ea însăși să respecte anumite norme și standarde, fără a fi obligată la acest lucru de tratate sau de legislația secundară;

6.

felicită Ombudsmanul pentru prezentarea clară și cuprinzătoare a activităților sale; propune, totuși, ca în viitoarele rapoarte rezumatul activităților și analiza tematică să pună mai mult accentul pe problemele structurale și pe tendințele generale;

7.

consideră că Ombudsmanul și-a exercitat competențele într-un mod activ și echilibrat în perioada de raportare, atât în ceea ce privește examinarea și instrumentarea plângerilor, desfășurarea și încheierea anchetelor, cât și menținerea unor relații constructive cu instituțiile și organele Uniunii și încurajarea cetățenilor de a-și exercita drepturile în raport cu acestea;

8.

salută relația excelentă dintre Ombudsman și Comisia pentru petiții în cadrul instituțional, în ceea ce privește respectarea reciprocă a competențelor și prerogativelor lor; încurajează practica deja stabilită de Ombudsman de a asigura prezența unui reprezentant la toate reuniunile Comisiei pentru petiții;

9.

apreciază contribuția esențială a rețelei europene a ombudsmanilor reprezentată în 32 de țări de 94 de birouri, dintre care face parte Comisia pentru petiții, în conformitate cu principiul subsidiarității; salută colaborarea dintre Ombudsmanul European și ombudsmanii și organele similare de la nivelurile naționale, regionale și locale din statele membre;

10.

ia act de faptul că în 2009 Ombudsmanul a primit 3 098 de plângeri și că 318 anchete au fost finalizate și încheiate;

11.

salută numărul mare de proceduri încheiate printr-un acord amiabil sau de către instituția în cauză (56 %), ceea ce arată cooperarea constructivă dintre Ombudsman și instituțiile și organele Uniunii; încurajează Ombudsmanul, instituțiile și organele Uniunii să continue să depună eforturi în acest sens;

12.

salută eforturile depuse de către Ombudsman, ce au avut drept rezultat reducerea duratei medii a anchetelor la 9 luni; solicită ca toate instituțiile și organele Uniunii să fie dotate cu resurse bugetare și umane necesare pentru a asigura o procedură rapidă privind plângerile și petițiile;

13.

ia act de faptul că mai mult de o treime dintre anchetele deschise de către Ombudsman în 2009 se referă la lipsa de transparență; solicită ca prezenta revizuire a Regulamentului (CE) nr. 1049/2001 să nu restrângă dreptul actual de acces la informație și la documente, ci să adopte o abordare mai proactivă;

14.

salută progresele realizate în 2009 privind facilitarea accesului Ombudsmanului la documente confidențiale ale Consiliului;

15.

notează strategia de comunicare și dezvoltare a site-ului internet care, conform Ombudsmanului, a contribuit la reducerea numărului de plângeri inadmisibile și îl încurajează pe Ombudsman să continue să depună eforturi pentru a informa cetățenii europeni cu privire la funcțiile sale și limitele competențelor sale, precum și asupra drepturilor acestora;

16.

se alătură avizului Ombudsmanului, conform căruia, dincolo de respectarea normelor constrângătoare ce au forță obligatorie în administrație, dezvoltarea unei adevărate culturi a serviciului pentru cetățeni este definitorie pentru buna administrare; îl invită, prin urmare, pe Ombudsman să ia mai multe inițiative pentru a promova această cultură a serviciului în rândul instituțiilor și cetățenilor europeni;

17.

regretă numărul mare de plângeri privind întârzierile evitabile în înregistrarea cererilor, instrumentarea dosarelor și luarea de decizii; propune să prevadă, în cadrul revizuirii regulamentului financiar, compensații financiare în cazul întârzierilor evidente și prelungite;

18.

ia act de faptul că Ombudsmanul a finalizat o anchetă din proprie inițiativă privind normele aplicate de către Comisie cererilor cetățenilor de a accede la documente referitoare la proceduri de infracțiune; încurajează consolidarea cooperării cu Comisia pentru petiții și propune Ombudsmanului să o informeze în permanență pe aceasta în legătură cu anchetele din proprie inițiativă pe care le realizează și rezultatele obținute; invită Comisia să adopte o atitudine mai deschisă și proactivă în ceea ce privește informațiile privind procedurile de infracțiune;

19.

estimează că Codul de bună conduită administrativă propus de Ombudsman și aprobat de către Parlament în rezoluția sa din 6 septembrie 2001, servește drept ghid și referință personalului din toate organele și instituțiile comunitare; salută faptul că Codul de bună conduită a fost aprobat de Comitetul Economic și Social European; salută, de asemenea, faptul că un protocol de acord a fost încheiat cu Banca Europeană de Investiții privind instrumentarea plângerilor; invită Ombudsmanul să ia în calcul o revizuire a Codului de bună conduită administrativă bazată pe experiența ultimilor 10 ani, și pe această bază să vegheze la promovarea și schimbul de bune practici;

20.

regretă faptul că plângerile primite de ombudsmanii naționali privind aplicarea defectuoasă a dreptului comunitar de către un stat membru nu fac obiectul unui recensământ al Ombudsmanului European; propune Ombudsmanului European să ia în calcul punerea acestora în comun pentru a permite o mai bună înțelegere a problemei;

21.

invită Ombudsmanul să încurajeze ombudsmanii naționali să procedeze la schimburi regulate cu partenerii lor naționali după modelul de schimburi stabilite între Ombudsmanul European și Parlament;

22.

invită Comisia Europeană să elaboreze o lege administrativă europeană comună tuturor organelor, instituțiilor și agențiilor Uniunii;

23.

atrage atenția Ombudsmanului asupra noii proceduri de selecție a personalului prin EPSO și propune o monitorizare a punerii acestuia în aplicare și o analiză a evoluțiilor constatate;

24.

sprijină ideea portalului intranet comun tuturor membrilor rețelei europene a ombudsmanilor pentru a asigura o difuzare regulată a rezultatelor;

25.

încredințează președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție, precum și raportul Comisiei pentru petiții, Consiliului, Comisiei, Ombudsmanului european, guvernelor și parlamentelor statelor membre, precum și mediatorilor lor sau organelor competente similare.

3.4.2012   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

CE 99/43

—

având în vedere raportul special al Ombudsmanului European către Parlamentul European prezentat la 24 februarie 2010,

—

având în vedere articolul 228 alineatul (1) al doilea paragraf din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (fostul articol 195 TCE),

—

având în vedere articolul 41 alineatul (1) și articolele 42 și 43 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene,

—

având în vedere Decizia 94/262/CECO, CE, Euratom a Parlamentului European din 9 martie 1994 privind statutul și condițiile generale pentru exercitarea funcțiilor Ombudsmanului (1), astfel cum a fost modificată prin Decizia 2008/587/CE a Parlamentului European din 18 iunie 2008 (2),

—

având în vedere Comunicarea Comisiei către Parlamentul European și Ombudsmanul European privind relațiile cu reclamantul în legătură cu cazurile de nerespectare a dreptului comunitar (3),

—

având în vedere articolul 205 alineatul (2) primul paragraf din Regulamentul său de procedură,

—

având în vedere raportul Comisiei pentru petiții (A7-0293/2010),

A.

întrucât articolul 228 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene împuternicește Ombudsmanul European să primească plângeri din partea oricărui cetățean al Uniunii cu privire la situațiile de administrare defectuoasă din cadrul activităților instituțiilor sau a organismelor comunitare;

B.

întrucât plângerile transmise de cetățeni UE constituie o importantă sursă de informare cu privire la posibilele încălcări ale legislației UE;

C.

întrucât, în conformitate cu articolul 41 din Carta Drepturilor Fundamentale, „orice persoană are dreptul de a beneficia, în ce privește problemele sale, de un tratament imparțial, echitabil și într-un termen rezonabil din partea instituțiilor, organelor, oficiilor și agențiilor Uniunii”;

D.

întrucât la 1 martie 2007, o organizație neguvernamentală din domeniul protecției mediului a solicitat Comisiei acces la informațiile și documentele aflate în posesia Directoratului general pentru întreprinderi și industrie și a fostului vice-președinte al Comisiei, responsabil de întreprinderi și industrii, informații referitoare la întâlnirile dintre Comisie și reprezentații producătorilor de mașini, unde s-a discutat poziția Comisiei în problema emisiilor de dioxid de carbon produse de mașini;

E.

întrucât Comisia a acordat acces la 15 din cele 18 scrisori trimise de comisarul atunci în funcție, Günter Verheugen, dar a refuzat accesul la trei scrisori trimise de producătorul de mașini Porsche, motivând prin faptul că publicarea acestora ar submina protecția intereselor comerciale ale companiei;

F.

întrucât articolul 1 litera (a) din Regulamentul (CE) nr. 1049/2001 privind accesul public la documentele Parlamentului European, ale Consiliului și ale Comisiei (4) prevede că acest regulament are scopul de a asigura un acces cât mai larg la documentele Consiliului, Parlamentului European și ale Comisiei și, întrucât, în conformitate cu jurisprudența Curții de justiție a Uniunii Europene, orice excepție de la acest principiu trebuie interpretată strict;

G.

întrucât Comisia a refuzat accesul petiționarului la scrisorile respective expediate de Porsche AG, invocând primul paragraf al articolului 4 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1049/2001, care stipulează că „instituțiile refuză accesul la documentele a căror dezvăluire ar submina protecția intereselor comerciale ale unei persoane fizice sau juridice, inclusiv proprietatea intelectuală …”;

H.

întrucât scrisorile respective au fost expediate de Porsche AG în contextul consultării de către Comisie a principalelor părți interesate în problema revizuirii strategiei comunitare de reducere a emisiilor de dioxid de carbon provenite de la autovehiculele, întrucât era, în consecință, foarte probabil ca cele trei scrisori să conțină informații despre relațiile de afaceri ale Porsche AG și întrucât Comisia le-ar fi putut considera, așadar, ca încadrându-se în domeniul de aplicare al excepției prevăzute la articolul 4 alineatul (2) primul paragraf din Regulamentul (CE) nr. 1049/2001;

I.

întrucât serviciile Ombudsmanului au examinat cele trei scrisori de la Porsche AG, precum și un schimb de e-mailuri între Comisie și Porsche, în care Comisia informa Porsche că nu intenționează să dezvăluie cele trei scrisori și întrucât Ombudsmanul, pe baza acestei examinări, a concluzionat că Comisia a refuzat în mod eronat accesul integral la scrisorile de la Porsche AG în temeiul articolului 4 alineatul (2) primul paragraf, respectiv accesul parțial în temeiul articolului 4 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1049/2001 (5), și întrucât aceasta constituie un caz de administrare defectuoasă;

J.

întrucât, la 27 octombrie 2008, Ombudsmanul a redactat un proiect de recomandare adresată Comisiei în care a prezentat detaliile analizei faptice și juridice, și a afirmat că Comisia trebuie să acorde acces total sau să parțial la cele trei scrisori adresate de Porsche AG fostului vice-președinte, Günter Verheugen;

K.

întrucât Ombudsmanul, în temeiul articolului 195 CE (acum articolul 228 din TFUE), a solicitat Comisiei să întocmească un aviz detaliat în termen de trei luni, mai exact până la 31 ianuarie 2009;

L.

întrucât Comisia nu a furnizat avizul detaliat în termenul de trei luni prevăzut de articolul 228 din TFUE, ci, în schimb a solicitat șase prelungiri ale termenului pentru a-și prezenta avizul detaliat privind proiectul de recomandare al Ombudsmanului și întrucât în luna iulie și din nou în septembrie 2009, Ombudsmanul a informat Secretariatul Comisiei de intenția de a prezenta un raport special adresat Parlamentului, în cazul în care nu primește răspunsul privind proiectul său de recomandare;

M.

întrucât noua Comisie, după ce și-a preluat mandatul, a acordat accesul la scrisori, dar acest fapt s-a produs la mai mult de 15 luni de la emiterea proiectului de recomandare, față de termenul de tei luni stipulat în Statutul Ombudsmanului și în articolul 228 din TFEU;

N.

întrucât Comisia, prin faptul că a întârziat să răspundă proiectului de recomandare timp de 15 luni, a încălcat obligația de a coopera cu Ombudsmanul în mod sincer și cu bună credință în timpul analizei cazului 676/2008/RT și întrucât acest fapt este în detrimentul dialogului instituțional, precum și al imaginii publice a UE;

O.

întrucât Ombudsmanul a constatat existența unor întârzieri din partea Comisiei și într-un alt caz de acces la documente (355/2007(TN)FOR), în care Comisia ar fi trebuit să ofere avizul său detaliat cu privire la proiectul de recomandare al Ombudsmanului din 31 octombrie 2009, dar nu a făcut acest lucru până acum;

P.

întrucât Comisia a respectat termenele limită inițiale de a răspunde la reclamații numai în patru din cele 22 de cazuri de acces la documente, aflate în atenția Ombudsmanului în 2009; întrucât în 14 din cele 22 de cazuri, Comisia a răspuns cu o întârziere mai mare de 30 de zile, iar în șase cazuri a întârziat cel puțin 80 de zile;

Q.

întrucât este responsabilitatea Parlamentului ca unic organ ales al UE să salvgardeze și să protejeze independența Ombudsmanului european în îndeplinirea îndatoririlor sale față de cetățenii europeni și să monitorizeze implementarea recomandărilor sale,

1.

aprobă remarcile critice ale Ombudsmanului european și recomandările sale adresate Comisiei în legătură cu plângerea 676/2008/RT;

2.

recunoaște faptul că întârzierile foarte mari ale Comisiei de a răspunde Ombudsmanului în acest caz constituie o încălcare a datoriei Comisiei de a coopera sincer, astfel cum este prevăzut în Tratat;

3.

este îngrijorat de practica generală a Comisiei de a întârzia și obstrucționa investigațiile Ombudsmanului în cazurile care implică accesul la documente;

4.

reamintește că, în contextul consultărilor stipulate în articolul 4 alineatul (4) din Regulamentul (CE) nr. 1049/2001, Comisia trebuie să fixeze un termen limită pentru a răspunde autorului terță parte a unui document și subliniază că Comisia trebuie să-și exercite competențele astfel încât să îi permită acesteia să-și respecte propriile sale termenele de răspuns (6);

5.

reamintește jurisdicția în cazul principiului cooperării sincere (articolul 4 alineatul (3)) care stabilește că instituțiile Uniunii au datoria de a coopera cu bună credință în cadrul relațiilor dintre ele și constată că această obligație este stipulată clar în noul articol 13 alineatul (2) din TFUE;

6.

consideră că atitudinea necooperantă a Comisiei în acest caz, precum și în altele, prezintă riscul de a eroda încrederea cetățenilor în Comisie și de a submina capacitatea Ombudsmanului European și a Parlamentului European de a supraveghea Comisia într-un mod adecvat și eficient, ceea ce constituie, de fapt, o încălcare a principiului statului de drept care stă la baza Uniunii Europene;

7.

solicită Comisiei să își asume un angajament față de Parlamentul European că își va îndeplini datoria sa de a coopera sincer cu Ombudsmanul european în viitor;

8.

subliniază că, în condițiile în care Comisia nu își va lua un astfel de angajament și/sau va continua cu practicile sale necooperante față de Ombudsman, Parlamentul poate sancționa Comisia, aceste sancțiuni putând include, printre altele, și înscrierea în rezervă a unei părți a bugetului pentru cheltuieli administrative al Comisiei;

9.

încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului, Comisiei și Ombudsmanului european.

3.4.2012   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

CE 99/46

—

având în vedere raportul Comisiei intitulat „Raport de evaluare privind proiectul EU Pilot” (COM(2010)0070),

—

având în vedere cel de-al 25-lea Raport anual al Comisiei privind monitorizarea aplicării dreptului comunitar (2007) (COM(2008)0777),

—

având în vedere documentele de lucru ale serviciilor Comisiei (SEC(2009)1683, SEC(2009)1684, SEC(2009)1685 și SEC(2010)0182),

—

având în vedere Comunicarea Comisiei din 5 septembrie 2007 intitulată „Către o Europă a rezultatelor – aplicarea legislației comunitare” (COM(2007)0502),

—

având în vedere Comunicarea Comisiei din 20 martie 2002 privind relațiile cu reclamantul în legătură cu cazurile de nerespectare a dreptului comunitar (COM(2002)0141),

—

având în vedere rezoluția sa din 21 februarie 2008 privind cel de-al 23-lea raport anual al Comisiei privind controlul aplicării dreptului comunitar (2005) (1),

—

având în vedere Rezoluția sa din 9 iulie 2008 privind rolul judecătorului național în sistemul jurisdicțional al Uniunii Europene (2),

—

având în vedere articolul 119 alineatul (1) din Regulamentul său de procedură,

—

având în vedere raportul Comisiei pentru afaceri juridice și avizul Comisiei pentru piața internă și protecția consumatorilor și cel al Comisiei pentru petiții (A7-0291/2010),

1.

regretă faptul că Comisia nu a oferit un răspuns la chestiunile expuse de Parlament în rezoluțiile sale anterioare, în special rezoluția din 21 februarie 2008, menționată anterior; remarcă lipsa de progrese în ceea ce privește transparența, în special referitor la proiectul „EU Pilot” și problema resurselor umane;

2.

remarcă faptul că prin intermediul EU Pilot, Comisia are drept scop consolidarea „angajamentului, cooperării și parteneriatului între Comisie și statele membre” (3) și, în strânsă cooperare cu administrațiile naționale, are în vedere identificarea de modalități de aplicare a dreptului comunitar; consideră că această inițiativă răspunde unei noi necesități de cooperare între toate instituțiile Uniunii Europene, în scopul promovării unei Uniuni, care, în urma intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona, este eficientă și axată pe nevoile cetățenilor; subliniază obligația Comisiei, stipulată la articolul 17 din TUE, de a „asigura aplicarea tratatelor, precum și a măsurilor adoptate de instituții în temeiul acestora”;

3.

remarcă faptul că, pe de o parte, cetățenii sunt văzuți ca având un rol esențial în asigurarea respectării dreptului comunitar în practică (4), iar pe de altă parte – în cadrul EU Pilot – aceștia sunt excluși tot mai mult de la orice proceduri ulterioare; consideră că aceasta contravine declarațiilor solemne din tratate, în temeiul cărora „deciziile se iau cu respectarea deplină a principiului transparenței și cât mai aproape cu putință de cetățeni” (articolul 1 din TUE), „instituțiile Uniunii … acționează respectând în cel mai înalt grad principiul transparenței” (articolul 15 din TFUE) și „în toate activitățile sale, Uniunea respectă principiul egalității cetățenilor săi, care beneficiază de o atenție egală din partea instituțiilor […] sale” (articolul 9 din TUE);

4.

ia act de faptul că, pentru a asigura funcționarea proiectului EU Pilot, Comisia a creat o „bază electronică de date confidențială” (5), care permite comunicarea dintre serviciile Comisiei și autoritățile din statele membre; invită Comisia să asigure Parlamentului accesul adecvat la această bază de date, pentru a-i permite să își exercite rolul de a monitoriza modul în care Comisia își îndeplinește rolul de gardian al tratatelor;

5.

subliniază că rolul activ al cetățenilor Uniunii Europene este menționat explicit în Tratatul privind Uniunea Europeană, în special în dispozițiile privind inițiativa cetățenească europeană; consideră că posibilitatea cetățenilor de a defini agenda legislativă este, de asemenea, direct legată de rolul curent esențial al acestora de a se asigura că dreptul Uniunii este aplicat în mod corect și respectat, precum și că procedurile aferente sunt transparente și de încredere;

6.

ia act că rezumatul Comisiei referitor la monitorizarea aplicării dreptului comunitar accentuează în mai mare măsură transpunerea decât însăși aplicarea; cere Comisiei să recunoască în mod corespunzător rolul petițiilor în monitorizarea punerii concrete în aplicare a legislației comunitare; petițiile sunt, de cele mai multe ori, primele indicii conform cărora, dincolo de transpunere, statele membre au rămas în urmă cu implementarea măsurilor juridice;

7.

consideră că, în forma actuală, rapoartele anuale ale Comisiei „privind monitorizarea aplicării dreptului comunitar” nu oferă cetățenilor sau celorlalte instituții informații suficiente legate de situația reală a aplicării dreptului comunitar, deoarece Comisia face referire doar la procedurile formale inițiate împotriva statelor membre care nu au transpus dreptul comunitar în sistemele lor juridice naționale; cu toate acestea, consideră că ar fi în interesul cetățenilor și al Parlamentului să fie informați atunci când Comisia inițiază proceduri pentru transpunerea incorectă sau eronată a dreptului comunitar și să li se ofere detalii referitoare la acestea;

8.

dorește să se asigure că acțiunea Comisiei de colectare a datelor detaliate privind toate tipurile de încălcări va continua, precum și că Parlamentul va avea acces liber la aceste date pentru a-i permite să își exercite funcția de monitorizare asupra modului în care Comisia își îndeplinește rolul de gardian al tratatelor; subliniază că sintetizarea și clasarea în funcție de categorii a acestor date ar trebui să fie coerente cu rapoartele anuale anterioare pentru a facilita evaluarea semnificativă de către Parlament a progreselor realizate de Comisie, indiferent dacă încălcarea a fost abordată în cadrul proiectului EU Pilot sau al procedurii inițiale de încălcare;

9.

menționează că orice întârziere în materie de aplicare și transpunere a dreptului Uniunii Europene afectează direct viața cotidiană a cetățenilor și exercitarea drepturilor lor, producând conduc la incertitudine juridică și împiedicând cetățenii și întreprinderile să se bucure pe deplin de avantajele pieței interne; subliniază costurile ridicate derivate din încălcarea și nepunerea în aplicare a dreptului UE și lipsa de încredere în instituțiile europene care rezultă din acestea;

10.

regretă faptul că unele state membre subestimează importanța aplicării corecte și la timp a legislației UE; îndeamnă statele membre să acorde prioritatea adecvată transpunerii și punerii în aplicare a acesteia pentru a evita întârzierile;

11.

solicită Comisiei să propună un „cod procedural” sub forma unui regulament în baza noului temei juridic al articolului 298 din TFUE, care să detalieze diverse aspecte ale procedurii privind încălcarea dreptului comunitar, inclusiv notificările, termenele-limită, dreptul la replică, obligația motivării etc., pentru a consolida drepturile cetățenilor și transparența; reamintește Comisiei că un punct important de referință pentru redactarea unui astfel de „cod procedural” este comunicarea sa din 2002;

12.

reamintește că, recent, Comisia pentru afaceri juridice a instituit un grup de lucru privind dreptul administrativ al Uniunii Europene, cu scopul de a evalua dacă acest drept poate face obiectul codificării, precum și eventuala amploare concretă a unui astfel de proiect; consideră că concluziile acestui grup de lucru ar trebui să fie luate în considerare în cadrul dezbaterilor privind Codul administrativ european;

13.

reamintește faptul că, recent, Comisia pentru afaceri juridice a adoptat în unanimitate o scrisoare de sprijinire a opiniilor exprimate de un petiționar în legătură cu necesitatea unei proceduri administrative standard pentru supravegherea și asigurarea respectării dreptului comunitar, care, fără a aduce atingere dreptului Comisiei de a decide când și împotriva cui să inițieze proceduri, ar restrânge acest drept la cadrul oferit de practica unei bune administrări (6);

14.

reamintește că, în calitate de gardian al tratatelor, Comisia are rolul primordial de asigurare a punerii în aplicare corecte și în timp util a dreptului Uniunii Europene de către statele membre; încurajează Comisia să utilizeze toate competențele care i-au fost conferite de tratate, în special noile dispoziții ale articolului 260 din TFUE privind cazurile de încălcare a obligației de comunicare a măsurilor de transpunere a unei directive de către statele membre;

15.

reamintește Rezoluția Parlamentului European din 9 februarie 2010 referitoare la un acord-cadru revizuit privind relațiile dintre Parlamentul European și Comisie (7) în care se solicită Comisiei să pună „la dispoziția Parlamentului rezumatele referitoare la toate procedurile privind încălcarea dreptului Uniunii, pornind de la scrisoarea de punere în întârziere, inclusiv, la cererea Parlamentului, […] informații referitoare la aspectele vizate de procedura privind încălcarea dreptului Uniunii” (8);

16.

consideră că cetățenii UE trebuie să se aștepte la același nivel de transparență din partea Comisiei, fie că înaintează o plângere oficială sau își exercită dreptul de petiționare în conformitate cu dispozițiile tratatului; solicită, în consecință, ca la dispoziția Comisiei sale pentru petiții să fie puse informații clare cu privire la stadiul procedurilor inițiate pentru încălcarea legislației comunitare care fac, totodată, obiectul unei petiții în curs de soluționare. de asemenea, solicită Comisiei să precizeze Comisiei pentru petiții și publicului larg care sunt demersurile necesare pentru depunerea unei cereri de informații sau a unei plângeri;

17.

aprobă măsurile planificate de Comisie pentru anul 2009 și ulterior pentru a asigura că statele membre respectă, în special, legislația europeană în materie de deșeuri și cere să fie asociat procesului în cazurile în care există petiții în curs de soluționare, precum cea provine din Campania, referitoare la legislația privind deșeurile și cea care provine din Spania, referitoare la legislația în materie de gospodărire a apelor;

18.

solicită Comisiei să pună la dispoziția Parlamentului date relevante care să permită o analiză a valorii adăugate a proiectului EU Pilot la procesul actual de gestionare a dosarelor de încălcare a dreptului comunitar și care ar justifica o extindere a proiectului; consideră că aceste date ar trebui, de exemplu, să permită Parlamentului să verifice dacă cele 10 săptămâni acordate unui stat membru pentru a găsi o soluție la un caz concret nu au întârziat și mai mult inițierea unei proceduri de încălcare, a cărei durată este și așa extrem de lungă și nedeterminată;

19.

ia act, cu deosebit interes, de angajamentul Comisiei de a evalua în mod sistematic răspunsul comunicat de statul membru ca urmare a unei plângeri; solicită Comisiei să elaboreze această evaluare realizată cu cea mai mare atenție, după analizarea promptă a dosarului; solicită clarificarea rolului reclamantului în cadrul procedurii de evaluare;

20.

cere Comisiei să aloce resurse suficiente care să permită o monitorizare deplină a aplicării dreptului comunitar, inițierea din proprie inițiativă a unor cauze și stabilirea de priorități pentru acțiuni mai ferme și sistematice; solicită Comisiei să ofere Parlamentului, după cum s-a cerut în repetate rânduri, date exacte și complete referitoare la resursele alocate în vederea procesării de către diversele Direcții Generale a cazurilor de încălcare a dreptului comunitar și date referitoare la resursele alocate proiectului EU Pilot; reamintește Comisiei faptul că Parlamentul s-a angajat să sprijine Comisia prin creșterea alocărilor bugetare pentru a pune la dispoziție mai multe resurse;

21.

solicită Comisiei să analizeze mecanismele inovatoare, precum procedura de evaluare reciprocă prevăzută în Directiva privind serviciile, pentru a garanta aplicarea mai eficace a legislației UE;

22.

salută ghișeul unic pe cale de înființare pentru cetățenii care caută consiliere, o cale de atac sau formulează plângeri prin intermediul portalului „Europa ta” (9). Includerea larg mediatizatei Inițiative a cetățenilor (articolul 11 alineatul (4) din TUE) pe lista instrumentelor destinate promovării participării cetățenilor a condus la creșterea exponențială a nevoii de explicații și orientare. Parlamentul European ar dori să fie implicat în dezvoltarea acestui site internet, pentru a asigura coerența cu propriile sale planuri în ceea ce privește o mai bună orientare oferită cetățenilor;

23.

reamintește angajamentul Consiliului de a încuraja statele membre să elaboreze și să publice tabele de corelare a directivelor și a măsurilor naționale de transpunere; subliniază faptul că aceste tabele sunt esențiale pentru a permite Comisiei să monitorizeze în mod eficace măsurile de punere în aplicare adoptate de statele membre;

24.

solicită consolidarea rolului Parlamentului în domeniul aplicării, respectării și monitorizării normelor pieței interne; sprijină ideea unui forum anual al pieței interne;

25.

subliniază rolul-cheie al Tabloului de bord al pieței interne și al Tabloului de bord al pieței de consum în contextul utilizării mai eficiente a instrumentelor de supraveghere și de analiză comparativă, care constituie un important mecanism disciplinar indirect; invită Comisia și statele membre să pună la dispoziție resursele financiare și umane adecvate pentru a garanta faptul că Tabloul de bord al pieței de consum poate fi dezvoltat în continuare;

26.

menționează faptul că instanțele naționale dețin un rol fundamental în aplicarea dreptului comunitar și sprijină pe deplin eforturile UE de a îmbunătăți și de a coordona formarea juridică a judecătorilor naționali, a personalului din justiție și a funcționarilor administrațiilor naționale;

27.

consideră că paralel cu inițierea de către Comisie a unei proceduri de încălcare a dreptului comunitar împotriva statului membru, Comisia trebuie să publice o comunicare conform căreia actul care încalcă legislația UE poate fi atacat în fața instanțelor naționale de către cetățenii afectați din statul membru respectiv;

28.

reamintește Rezoluția sa din 17 iunie 2010 privind formarea judiciară în materie civilă și comercială; este de opinie că este extrem de importantă consolidarea formării judiciare, având în vedere și perspectiva Planului de acțiune pentru implementarea Programului de la Stockholm;

29.

încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului, Comisiei, Curții de Justiție, Ombudsmanului European și parlamentelor statelor membre.

3.4.2012   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

CE 99/50

—

având în vedere articolul 14 și articolul 106 alineatul (2) din Tratatul privind Uniunea Europeană,

—

având în vedere Protocolul 29 la Tratatul privind Uniunea Europeană referitor la sistemul de radiodifuziune publică în statele membre,

—

având în vedere articolul 11 alineatul (2) din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene,

—

având în vedere Directiva 2010/13/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 10 martie 2010 privind coordonarea anumitor dispoziții stabilite prin acte cu putere de lege sau acte administrative în cadrul statelor membre cu privire la furnizarea de servicii mass-media audiovizuale (Directiva serviciilor mass-media audiovizuale) (1),

—

având în vedere Rezoluția sa din 19 septembrie 1996 referitoare la rolul serviciilor publice de televiziune într-o societate multimediatică (2),

—

având în vedere Rezoluția sa din 25 septembrie 2008 privind concentrarea și pluralismul mass-mediei în Uniunea Europeană (3),

—

având în vedere Rezoluția sa din 16 decembrie 2008 referitoare la educarea privind mijloacele de informare din mediul digital (4),

—

având în vedere Comunicarea Comisiei din 2 iulie 2009 cu privire la aplicarea normelor privind ajutoarele de stat serviciilor publice de radiodifuziune (5),

—

având în vedere Documentul de lucru al serviciilor Comisiei intitulat „Pluralismul mijloacelor de informare în masă în statele membre ale Uniunii Europene” (SEC(2007)0032),

—

având în vedere Recomandarea nr. R (96) 10 din 11 septembrie 1996 a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei către statele membre privind garantarea independenței serviciilor publice de radiodifuziune,

—

având în vedere Rezoluția Consiliului și a reprezentanților guvernelor statelor membre, reuniți în Consiliul din 25 ianuarie 1999, privind serviciul public de radiodifuziune (6),

—

având în vedere Recomandarea nr. CM/Rec (2007) 2 din 31 ianuarie 2007 a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei către statele membre privind pluralismul și diversitatea conținutului mediatic,

—

având în vedere Recomandarea nr. CM/Rec (2007) 3 din 31 ianuarie 2007 a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei către statele membre privind pluralismul și diversitatea conținutului mediatic,

—

având în vedere Recomandarea nr. 1878 (2009) din 25 iunie 2009 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei privind asigurarea finanțării serviciului public de radiodifuziune,

—

având în vedere Declarația din 27 septembrie 2006 a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei privind garantarea independenței serviciilor publice de radiodifuziune în statele membre,

—

având în vedere articolul 48 din Regulamentul său de procedură,

—

având în vedere raportul Comisiei pentru cultură și educație (A7-0286/2010),

A.

întrucât, într-o societate democratică europeană, participarea cetățenilor la dezbaterea publică și accesul la informație în lumea digitală depind de caracterul dinamic și competitiv al sectorului audiovizualului și de presă scrisă;

B.

întrucât mijloacele de radiodifuziune sunt printre cele mai importante surse de informare disponibile pentru cetățenii statelor membre UE și, astfel, reprezintă un factor important influențând valorile și opiniile persoanelor;

C.

întrucât serviciile de radiodifuziune, atât cele publice, cât și cele private, au un rol crucial în producția audiovizuală, diversitatea culturală și de identitate, pluralism, coeziune socială, promovarea libertăților fundamentale și la funcționarea democrației la nivel european;

D.

întrucât organismele publice de radiodifuziune joacă un rol de pionierat, promovând și utilizând evoluțiile tehnologice, pentru a-și difuza conținuturile publicului prin intermediul unor tehnici mediatice și de distribuție novatoare;

E.

întrucât domeniul audiovizualului în Uniunea Europeană este unic și caracterizat prin sintagma „sistem dual”, bazat pe un adevărat echilibru între radiodifuziunile publice și private;

F.

întrucât un sistem dual eficient, beneficiind de un echilibru autentic între serviciul public de radiodifuziune și radiodifuziunile private, prezintă un interes general;

G.

întrucât coexistența serviciilor de radiodifuziune publică și comerciale a asigurat un spectru de programe diversificat în regim de acces liber, ceea ce constituie un avantaj pentru toți cetățenii Uniunii Europene și contribuie la pluralismul mass-mediei, la diversitatea culturală și lingvistică, la concurența editorială (în ceea ce privește calitatea și diversitatea conținutului) și la libertatea de expresie;

H.

întrucât Uniunea Europeană acordă o importanță deosebită rolului sistemului dual în producția și difuzarea de conținut european;

I.

întrucât schimbările intervenite în domeniul audiovizualului în ultimii ani, ca urmare a dezvoltării tehnologiilor digitale, a platformelor proprietare cu plată, precum și a apariției noilor actori media pe internet, au avut efecte asupra sistemului dual de radiodifuziune tradițional, precum și asupra a concurenței editoriale (în ceea ce privește calitatea și diversitatea conținutului), făcând necesară diversificarea operațiunilor de către serviciile publice și private de difuziune și examinarea unor noi platforme de distribuție;

J.

întrucât răspândirea noilor tehnologii a schimbat modul în care cetățenii europeni au acces la media și la informații;

K.

întrucât frontierele tradiționale din sectorul media nu mai pot fi menținute pe internet, deoarece mass-media tradiționale nu pot supraviețui fără a evolua spre noi platforme (servicii SMS, pagini de internet, aplicații de telefonie „inteligentă”, etc.), în conformitate cu obiectivele Agendei digitale a Uniunii Europene;

L.

întrucât ziarele și revistele rămân, și ar trebui să rămână în continuare, componente esențiale pentru un peisaj mediatic european pluralist și diversificat;

M.

întrucât furnizorii de servicii de telecomunicații și de acces la internet, și de asemenea motoarele de căutare, joacă un rol din ce în ce mai important în noul context mediatic;

N.

întrucât în era digitală - caracterizată de o gamă sporită de alegeri pentru consumatori, dar și de riscul fragmentării audienței, o concentrare sporită a mass-mediei, dezvoltarea companiilor de mass-media integrate verticale, evoluția spre serviciile cu plată și criptare - serviciile publice de radiodifuziune contribuie și ar trebui să contribuie la menținerea unei sfere publice, furnizând calitate, programe valoroase din punct de vedere social și informații obiective;

O.

întrucât, în anumite state membre, serviciul public de radiodifuziune nu este încă suficient de solid integrat la nivel social și nu dispune de resurse adecvate;

P.

întrucât posturile publice de radiodifuziune se confruntă, în unele state membre, cu probleme fundamentale, ce le pun în pericol independența politică, viabilitatea, chiar și baza financiară, amenințând direct însăși existența sistemului dual;

Q.

întrucât televiziunea comercială a fost confruntată recent cu dificultăți economice cauzate de recesiunea sectorului publicității;

R.

întrucât este de competența exclusivă a statelor membre să definească misiunea serviciilor publice și să asigure finanțarea posturilor publice de radiodifuziune, în conformitate cu principiile din Protocolul din Amsterdam;

S.

întrucât serviciile publice de mass-media au nevoie de suficiente fonduri publice, de o participare la noile tehnologii și platforme importante, precum și de un cadru normativ stabil și previzibil, pentru a putea să se achite de misiunea lor, oferind un conținut cultural și informativ de nivel înalt și astfel să sporească în mod explicit nivelul de educație în domeniul mass-media în beneficiul publicului;

T.

întrucât posturile publice de radiodifuziune pot fi îmbunătățite prin intermediul schimburilor de experiențe și de bune practici între statele membre;

U.

întrucât respectarea normelor europene în materie de libertate de exprimare, de pluralism al mass-mediei și în ceea ce privește independența, misiunea și finanțarea serviciilor publice de mass-media ar trebui să constituie o prioritate pentru toate statele membre ale Uniunii Europene;

V.

întrucât Uniunea nu dispune în prezent de instrumentele adecvate pentru a controla și a reacționa la amenințările împotriva serviciilor publice de mass-media și a sistemului dual în statele membre sau în anumite regiuni ale Uniunii,

1.

reiterează angajamentul său față de sistemul dual de radiodifuziune în cadrul căruia mass-media private și publice își asumă rolurile ce le revin, indiferent de presiunile politice și economice și solicită ca accesul la serviciile de radiodifuziune de cel mai înalt să fie asigurat în mod independent de capacitatea financiară a consumatorilor și a utilizatorilor;

2.

subliniază, în mod special, rolul fundamental al unui sistem european dual caracterizat de un echilibru autentic în promovarea democrației, a coeziunii sociale, a integrării și a libertății de expresie, punându-se accentul pe păstrarea și promovarea pluralismului media, a educației mediatice, a diversității culturale și lingvistice și a respectării normelor europene legate de libertatea presei;

3.

constată importanta contribuție adusă de coexistența mass-mediei publice și a celei private la inovarea și diversificarea ofertei de conținut și impactul pozitiv pe care această coexistență l-a avut asupra calității;

4.

reiterează necesitatea menținerii unui serviciu public de radiodifuziune independent, solid și plin de vitalitate, care trebuie totodată adaptat la exigențele epocii digitale, și îndeamnă să se pună în practică măsuri concrete pentru realizarea acestui obiectiv;

5.

subliniază, în acest context, faptul că în era digitală serviciile publice de radiodifuziune au misiunea specifică de a cultiva o sferă publică, făcând universal accesibile conținuturile media de înaltă calitate și de interes general pe toate platformele importante;

6.

invită statele membre să se asigure că există suficiente resurse pentru a permite serviciilor publice de radiodifuziune să beneficieze de noile tehnologii digitale și să garanteze publicului larg posibilitatea de a beneficia de avantajele oferite de serviciile audiovizuale moderne;

7.

solicită, în acest sens, posturilor publice de radiodifuziune să se structureze într-un mod care să le permită să propună conținut atractiv și de calitate online pentru a avea impact asupra tinerilor, al căror consum mediatic este asigurat aproape exclusiv de internet;

8.

invită statele membre să combată decalajul digital - între mediul urban și cel rural, de exemplu - și să se asigure că, odată cu trecerea la sistemul digital, toate persoanele din toate regiunile vor avea acces în mod egal la serviciul public de radiodifuziune;

9.

îndeamnă statele membre să aibă în vedere posibilitatea de a facilita trecerea de la televiziunea analogă la cea digitală pentru consumatori.

10.

îndeamnă statele membre să definească misiunile serviciilor publice de radiodifuziune pentru ca acestea să-și poată păstra caracterul distinct, ilustrat prin angajamentul de a furniza o producție audiovizuală originală precum și programe și o activitate jurnalistică de înaltă calitate, independent de considerente comerciale și de influența politică, ceea ce constituie în mod clar marca lor distinctivă; ia act de faptul că aceste misiuni ar trebui să fie definite cât mai precis cu putință, dar acordând atenția cuvenită autonomiei serviciilor de radiodifuziune în ceea ce privește programele;

11.

reamintește faptul că, în conformitate cu principiul neutralității tehnologice, serviciile publice de radiodifuziune, în cadrul misiunii lor, trebuie să dispună de posibilitatea de a-și oferi serviciile, inclusiv serviciile noi, pe toate tipurile de platforme;

12.

subliniază absența dispozițiilor juridice referitoare la activitățile de serviciu public de radiodifuziune în anumite state membre și faptul că această lipsă ar putea influența capacitatea acestui sector de a se extinde spre platforme noi;

13.

reamintește că platformele terestre de radiodifuziune bazate pe standarde deschise, interoperabile joacă un rol esențial în sistemul dual de radiodifuziune și constituie instrumentul ideal pentru a furniza utilizatorilor servicii mass-media audiovizuale gratuite și ușor de accesat, care sunt mai bine adaptate la fragmentarea piețelor locale și în măsură să ofere un răspuns mai adecvat așteptărilor culturale și sociale locale;

14.

ia act de Comunicarea Comisiei din iulie 2009 privind radiodifuziunea, care recunoaște dreptul posturilor publice de radiodifuziune de a fi prezente pe toate platformele de distribuție relevante și reafirmă că definirea misiunii, a finanțării și a organizării posturilor publice de radiodifuziune este de competența statelor membre, recunoscând totodată responsabilitatea Comisiei în ceea ce privește controlul erorilor evidente, și invită statele membre să mențină un echilibru între serviciile mass-media digitale oferite, să garanteze o concurență loială între serviciile publice de radiodifuziune și mass-media private și să mențină astfel un peisaj mediatic dinamic pe internet;

15.

salută recunoașterea principiului neutralității tehnologice și a necesității de a respecta independența editorială a posturilor publice de radiodifuziune, luând în considerare în măsura cuvenită faptul că acestea au nevoie de o finanțare stabilă și sigură;

16.

atrage totuși atenția asupra costurilor considerabile ale testelor prealabile (existente) și subliniază sprijinul pe care îl acordă unor evaluări proporționale;

17.

reamintește importanța recomandărilor și declarațiilor Consiliului Europei - la care au subscris toate statele membre ale UE - și care stabilesc norme europene în materie de libertate de exprimare, libertate a presei și de pluralism mediatic, precum și în ceea ce privește independența, organizarea, misiunea și finanțarea serviciilor publice de mass-media, în special în contextul societății informaționale, garantând astfel credibilitatea serviciului public de radiodifuziune;

18.

reamintește statelor membre angajamentul lor față de aceste standarde europene și le recomandă să asigure o finanțare adecvată, proporțională și stabilă pentru serviciile publice de mass-media spre a le oferi posibilitatea de a-și îndeplini misiunea, de a le garanta independența economică și politică și de a contribui la o societate incluzivă bazată pe cunoaștere și informare, în care accesul la mass-media de calitate înaltă să fie deschis tuturor;

19.

invită Comisia să încurajeze schimbul de bune practici între statele membre la diferite niveluri (autoritățile naționale din sectorul mass-mediei, părțile interesate, gestionarii serviciilor publice de radiodifuziune, organismele de reglementare independente și reprezentanții telespectatorilor și ai cetățenilor);

20.

invită statele membre să intensifice cooperarea dintre autoritățile naționale de reglementare în domeniul mass-media în cadrul Platformei europene a autorităților de reglementare și să intensifice schimburile de experiențe și bune practici în legătură cu propriile lor sisteme naționale de radiodifuziune;

21.

reamintește statelor membre că membrii consiliilor de administrație ale serviciilor publice de radiodifuziune ar trebui numiți pe baza competenței și familiarității cu sectorul mass-media;

22.

invită Comisia și statele membre să ofere Observatorul European în Domeniul Audiovizualului un mandat, însoțit de resursele necesare, pentru a colecta date și a efectua cercetări cu privire la modul în care statele membre au aplicat aceste standarde, pentru a analiza dacă standardele au avut efectul scontat și îndeamnă ca statele membre să fie trase la răspundere pentru neîndeplinirea angajamentelor;

23.

invită Comisia să acorde o mai mare prioritate sistemului dual ca parte a acquis-ului comunitar în contextul negocierilor de aderare și îndeamnă ca progresele realizate în acest sens de țările candidate să fie monitorizate;

24.

invită, de asemenea, statele membre să trateze cu seriozitate problema finanțării insuficiente a serviciilor publice de radiodifuziune, în special ținând seama de mandatul specific alo mass-mediei publice, care trebuie să fie accesibilă unui număr cât mai mare posibil de telespectatori și ascultători pe toate noile platforme mediatice;

25.

constată că transparența structurii de proprietate a serviciilor private de radiodifuziune trebuie să fie garantată în toate statele membre și invită Comisia să controleze și să susțină realizarea de progrese în acest sens;

26.

invită statele membre să elimine imixtiunea politică în ceea ce privește conținutul serviciilor oferite de radiodifuziunea publică;

27.

salută concluziile studiului independent efectuat la solicitarea Comisiei cu privire la definirea de indicatori în vederea măsurării pluralismului mediatic în UE;

28.

încurajează instituirea unui organism de monitorizare a pluralismului mediatic, care constituie un instrument eficient pentru identificarea amenințărilor care planează asupra pluralismului mediatic;

29.

reamintește existența instrumentelor financiare oferite de BEI și încurajează serviciile publice de radiodifuziune ce întâmpină dificultăți financiare să solicite împrumuturi de la BEI în condiții avantajoase, pentru a-și îmbunătăți infrastructura, în special pentru tranziția la digitalizare și pentru a sprijini inovarea;

30.

încurajează diversele părți implicate să-și intensifice cooperarea pentru a proteja sistemul dual și, în mod special, încurajează serviciile de radiodifuziune publice și private să coopereze între ele și, de asemenea, cu editorii în ceea ce privește accesul comun la conținutul mediatic și elaborarea de proiecte novatoare și să identifice modalități de a conlucra;

31.

invită Comisia să lanseze o inițiativă ca să reunească diferiți actori mass-media pentru a contribui la identificarea unor eventuale domenii de cooperare, a facilita schimburile de bune practici și a aborda problemele pertinente;

32.

subliniază, în acest context, că posturile comunitare de radiodifuziune, în special în comunitățile mai mici, au probleme cu finanțarea pe termen lung (de ex. din publicitate) și că se pot utiliza noile opțiuni devenite disponibile prin trecerea la digitalizare pentru a înființa posturi comunitare de radiodifuziune la nivel regional, cu largă acoperire;

33.

încurajează Comisia să adapteze drepturile de autor la noua eră a digitalizării, permițând posturilor de radiodifuziune să mențină o ofertă bogată de conținut european de calitate, și să studieze modalități specifice de facilitare a reutilizării materialelor din arhive, precum și să instituie sisteme colective extinse de licențe și sisteme de ghișee unice, ușor accesibile pentru achitarea acestora;

34.

așteaptă cu interes raportul privind aplicarea dispozițiilor directivei AVMS în materie de timp de emisie alocat programelor europene, în condițiile în care anumite state membre nu au luat măsuri în acest sens;

35.

îndeamnă Comisia să asigure respectarea cadrului juridic existent de către integratorii de conținut și o invită să studieze modalități prin care motoarele de căutare și furnizorii de servicii online ar putea contribui la finanțarea creării de conținut;