17.3.2011

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 84/1

Avizul Comitetului Economic și Social European privind Cartea verde a Comisiei privind opțiunile de politică în perspectiva unui drept european al contractelor pentru consumatori și întreprinderi

COM(2010) 348 final

2011/C 84/01

Raportor: dl Antonello PEZZINI

La 1 iulie 2010, în conformitate cu articolul 304 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, Comisia Europeană a hotărât să consulte Comitetul Economic și Social European cu privire la

Cartea verde a Comisiei privind opțiunile de politică în perspectiva unui drept european al contractelor pentru consumatori și întreprinderi

COM(2010) 348 final.

Secțiunea pentru piața unică, producție și consum, însărcinată cu pregătirea lucrărilor Comitetului pe această temă, și-a adoptat avizul la 17 decembrie 2010.

În cea de-a 468-a sesiune plenară, care a avut loc la 19 și 20 ianuarie 2011 (ședința din 19 ianuarie), Comitetul Economic și Social European a adoptat prezentul aviz cu 148 de voturi pentru, 5 voturi împotrivă și 8 abțineri.

1. Concluzii și recomandări

1.1 Comitetul Ecomomic și Social European (CESE) se declară de acord cu opinia Comisiei, conform căreia trebuie să se treacă la finalizarea pieței interne europene și sub aspectul dreptului european al contractelor, și recunoaște importanța lucrărilor efectuate de rețeaua academică în privința cadrului comun de referință, de care ar trebui să se profite pe plan practic.

1.2 În ceea ce privește diferitele opțiuni propuse de Comisie, CESE ar aprecia o soluție mixtă, care să ia în considerare reducerile costurilor și certitudinea juridică, prin intermediul:

—	unui „set de instrumente” care să constituie un cadru comun de referință de care părțile să se poată folosi la elaborarea contractelor transnaționale, însoțit de

—

un regim opțional de reglementare care să permită părților să plece de pe baze mai avantajoase, grație unui „nou regim opțional avansat”, la care să se poată recurge în cadrul relațiilor contractuale transnaționale, ca alternativă la legislațiile naționale, cu condiția ca atât „setul”, cât și regulamentul să fie disponibile în toate limbile comunitare și să asigure certitudinea juridică pe baza celor mai avansate formule de protecție pentru cetățeni și întreprinderi. Un astfel de regim de reglementare nu va împiedica statele membre să mențină sau să stabilească măsuri mai stricte de protecție a consumatorilor.

1.3 Comitetul consideră că astfel de obiective trebuie realizate treptat, începând cu contractele transnaționale de vânzare de bunuri (Business to Business – B2B), văzute ca acțiuni-pilot, necesare pentru verificarea coexistenței regimurilor și a punerii lor concrete în aplicare.

1.4 CESE consideră că setul de instrumente reprezentat de cadrul comun de referință poate contribui la asigurarea coerenței generale a dreptului european al contractelor, la reducerea obstacolelor din calea comerțului și la încurajarea concurenței pe piața internă.

1.5 Pe de altă parte, în opinia CESE, includerea în corpusul legislativ european și în legislațiile naționale a unui „nou regim opțional avansat”, printr-un regulament UE, ar urma să garanteze acoperire exhaustivă, aplicare clară și certitudine juridică părților contractante care fac apel la acesta în cadrul tranzacțiilor comerciale transnaționale.

1.6 Sferele de aplicare a celor două instrumente noi – „setul comun de instrumente” și „noul regim opțional de reglementare avansat” – ar trebui să acopere contractele comerciale transnaționale de vânzare de bunuri (B2B). Dreptul contractelor de muncă și cel al contractelor în domeniul protecției sociale sunt excluse din domeniul de aplicare a instrumentelor noi.

1.7 Comitetul susține libertatea contractuală și libera negociere a condițiilor contractuale. Pentru contractele dintre întreprinderi și consumatori (Business to Consumer-B2C), precum și pentru IMM-uri, trebuie asigurat cel mai ridicat nivel de protecție reală, pe lângă certitudinea juridică și cea a protecției consumatorilor.

1.8 Comitetul consideră că, înainte de a proceda la o eventuală extindere a celor două instrumente noi la alte tipuri de contracte transnaționale de vânzare de bunuri, Comisia ar trebui să efectueze, după funcționarea efectivă timp de mai mulți ani a celor două instrumente, un studiu de impact al acestora asupra pieței interne și să analizeze valoarea adăugată europeană dobândită, în termeni de costuri și avantaje pentru operatorii economici și consumatori.

1.9 CESE apreciază că este esențială identificarea imediată de către Comisie a obstacolelor reprezentate de costurile de tranzacționare și de incertitudinea juridică, deoarece ele împiedică în special întreprinderile mici și mijlocii, adică 99 % dintre întreprinderile din UE, precum și consumatorii să profite pe deplin de avantajele și oportunitățile pieței unice.

1.10 CESE solicită Comisiei să procedeze la o evaluare de impact a mijloacelor disponibile pe piața unică, precum și la o analiză a valorii adăugate europene a acestui nou sistem legislativ, în termeni de costuri și beneficii pentru operatorii economici și pentru consumatori.

1.11 Comitetul mai solicită Comisiei lansarea încă de pe acum a unor inițiative de formare și de informare în ceea ce privește noile instrumente juridice instituite, atât din punctul de vedere al doctrinei, cât și al practicii judiciare, destinate tuturor practicienilor în domeniul dreptului, mediului universitar și utilizatorilor finali ai noilor instrumente.

1.12 Comitetul solicită să fie implicat în mai mare măsură, în calitate de observator, la lucrările grupurilor de experți înființate de Comisie, așa cum se întâmplă cu Parlamentul European, pentru a putea analiza mai amănunțit evoluția inițiativelor, mai ales în ceea ce privește cadrul comun de referință pentru dreptul european al contractelor și concretizarea rezultatelor consultării publice în curs.

2. Introducere

2.1 Piața internă este construită pe o multitudine de contracte reglementate de legislații naționale diferite în materie. Însă diferențele dintre legislațiile naționale în materie contractuală pot:

—	presupune costuri suplimentare de tranzacționare;

—	genera incertitudine juridică pentru întreprinderi;

—	submina încrederea consumatorilor în piața internă;

—	crea bariere comerciale.

2.1.1 Tratatul de la Lisabona facilitează acțiunea la nivel european în domeniul cooperării judiciare și al protecției consumatorilor în materie civilă, datorită:

—	articolelor 12, 38, 164 și 168 din Tratat, precum și articolului 169 alineatul (4), care garantează prevalența măsurilor naționale, dacă acestea sunt mai avantajoase pentru consumatori;

—	generalizării aplicării metodei comunitare (1);

—	adoptării cu majoritate calificată a propunerilor făcute de Comisie;

—	consolidării rolului Parlamentului European;

—	sporirii implicării democratice a parlamentelor naționale;

—	unui control mai bun al legalității, exercitat de Curtea de Justiție.

2.1.2 Pentru a facilita recunoașterea reciprocă a hotărârilor judecătorești și a deciziilor judiciare și pentru a consolida cooperarea polițienească și judiciară în materie penală, Uniunea poate adopta norme minime comune, în confomitate cu Programul de la Stockholm, intitulat „O Europă deschisă și sigură în serviciul cetățenilor și pentru protecția acestora”.

2.1.3 Întreprinderile și cetățenii se confruntă zilnic cu blocajele care împiedică încă activitățile transnaționale, în ciuda existenței juridice a pieței unice, realizând că interconexiunea rețelelor nu este suficientă și că aplicarea regulilor pieței unice este în continuare neuniformă.

2.1.4 În opinia Comisiei, pentru eliminarea blocajelor existente pe piața unică este nevoie de (2):

—	„continuarea lucrărilor în cadrul agendei pentru o reglementare inteligentă, examinând, printre altele, posibilitatea de a privilegia mai degrabă utilizarea de regulamente decât de directive;

—

facilitarea și reducerea costurilor pe care trebuie să le suporte întreprinderile și consumatorii pentru a încheia contracte cu parteneri din celelalte țări ale UE, în special prin oferirea unor soluții armonizate pentru contractele încheiate cu consumatorii și a unui model UE de clauze contractuale;

—	facilitarea și reducerea costurilor pe care trebuie să le suporte întreprinderile și consumatorii pentru a asigura respectarea contractelor și recunoașterea hotărârilor judecătorești și a documentelor în alte țări ale UE”.

2.1.5 Crearea unui un instrument opțional de drept al contractelor reprezintă de altfel una dintre acțiunile esențiale ale Agendei digitale pentru Europa, prezentată de CE la 19 mai 2010.

2.1.6 Comisia lansase încă din 2001 o dezbatere privind dreptul european al contractelor, la care au participat Parlamentul European, Consiliul și diferitele părți interesate: întreprinderi, practicieni în domeniul dreptului, universitari și asociații ale consumatorilor.

2.1.7 Parlamentul European a adoptat o serie de rezoluții privind posibila armonizare a dreptului privat material. În 1989 și 1994, Parlamentul European a invitat la demararea lucrărilor privind o eventuală elaborare a unui Cod comun european de drept privat.

2.1.8 Parlamentul a subliniat deja faptul că armonizarea anumitor sectoare ale dreptului privat este esențială pentru finalizarea pieței interne și că unificarea ramurilor importante ale dreptului privat sub forma unui Cod civil european ar fi fost modalitatea cea mai eficientă de efectuare a armonizării.

2.1.9 În avizul său din 2002, CESE afirmase că „elaborarea unui drept european contractual uniform și general, de exemplu sub forma unui regulament, soluție pe care Comitetul o consideră preferabilă pentru a se evita divergențele, ar putea presupune studii complementare și termene mai îndelungate, dar ar trebui să se bazeze pe lucrările deja efectuate de diversele comisii și instituții mai sus menționate, precum și pe regulile și practicile internaționale în vigoare” (3).

2.1.10 Într-un aviz ulterior, din 2010, CESE a subliniat că „rețeaua dedicată «Principiilor comune ale dreptului european al contractelor» (Rețeaua CoPECL – Common Principles of European Contract Law) a finalizat recent proiectul cadrului comun de referință, pe care l-a prezentat Comisiei Europene. Cu siguranță, aceste norme oferă legiuitorului european un model pe care l-ar putea utiliza la adoptarea unui instrument opțional, după cum a precizat comisarul Reding.” (4).

2.1.11 De asemenea, CESE a precizat că „proiectul de CCR, care acoperă dreptul general al contractelor, nu este redactat sub forma unui instrument opțional. Cu toate acestea, autorii proiectului de CCR subliniază în introducere că acesta poate fi utilizat ca «bază pentru unul sau mai multe instrumente opționale»”. În opinia Comitetului, „propunerea ar putea fi pusă în aplicare și într-o manieră restrictivă, prin introducerea dispozițiilor generale din cadrul proiectului de CCR într-un instrument opțional care să se aplice numai în unele domenii specifice ale dreptului contractelor. Acest lucru ar contribui la evitarea lacunelor legislative, care ar apărea cu siguranță dacă s-ar adopta doar dispoziții specifice anumitor tipuri de contracte”.

3. Noua Carte verde a CE

3.1 În Cartea verde, Comisia propune diferite abordări, în vederea sporirii coerenței dreptului contractelor. Printre opțiunile strategice se numără:

—	publicarea pe internet a unor norme contractuale tip (neobligatorii) care ar putea fi folosite în interiorul pieței unice europene;

—	un „set de instrumente” (obligatoriu sau neobligatoriu) de care legiuitorii din UE să poată dispune în momentul adoptării unor noi acte normative și care să garanteze o reglementare mai bună și mai coerentă;

—

o recomandare privind dreptul contractelor prin care să se solicite statelor membre să încorporeze dreptul european al contractelor în sistemele juridice naționale respective, oarecum după modelul Statelor Unite, unde cele 50 de state, cu excepția unuia singur, au adoptat în mod voluntar Codul comercial uniform;

—

un drept european opțional al contractelor („un al 28-lea regim”) pe care consumatorii și întreprinderile l-ar putea alege liber în relațiile lor contractuale. Acest drept opțional ar constitui o alternativă la reglementările naționale existente și ar fi disponibil în toate limbile. El ar putea fi aplicabil doar în cazul contractelor transnaționale sau ar putea fi extins și la cele naționale și ar trebui să asigure un nivel ridicat de protecție a consumatorilor, precum și ceritudine juridică, de-a lungul întregului ciclu de viață al contractului;

—	armonizarea legislațiilor naționale în materie de contracte printr-o directivă a UE;

—	armonizarea deplină a legislațiilor naționale în materie de contracte printr-un regulament al UE;

—	crearea unui veritabil Cod civil european, care să înlocuiască toate reglementările naționale în materie de contracte.

3.2 Într-o rezoluție din 25 noiembrie 2009, Parlamentul European a susținut ideea unui drept european al contractelor. Și Mario Monti, fost comisar pentru piața internă și concurență, a identificat în raportul său privind piața unică, din 9 mai 2010, avantajele pe care le-ar aduce consumatorilor și întreprinderilor (5) un „al 28-lea regim” opțional.

3.3 La 7 septembrie 2010, s-a desfășurat prima reuniune a Comisiei pe tema dreptului european al contractelor, la care au participat grupuri de întreprinderi, de consumatori și de specialiști în domeniul dreptului.

3.4 Comisia a constituit și un grup de experți, la care participă și observatori din partea PE, pentru a lucra la așa-numitul „proiect de Cadru comun de referință” (6), un prim proiect de drept european al contractelor elaborat în cursul ultimilor ani, în cadrul celui de al 6-lea Program-cadru CDT al UE.

3.5 Comisia a lansat o consultare publică pe tema documentului strategic, aceasta urmând să se încheie la sfârșitul lunii ianuarie 2011.

4. Observații generale

4.1 Piața unică a Uniunii Europene se bazează pe dreptul în materie de contracte. CESE este profund preocupat de faptul că, în ciuda eforturilor de finalizare a pieței interne, întreprinderile, în special cele mici și mijlocii, întâmpină dificultăți în vânzările la exterior, deoarece, în fiecare dintre cele 27 de state membre, trebuie să se conformeze unor prevederi diferite în materie de contracte. Doar 8 % dintre consumatori fac cumpărături online dintr-un alt stat membru.

4.2 În prezent, coexistența unor reglementări diverse determină costuri de tranzacționare mai ridicate pentru întreprinderi. Mai ales întreprinderile mici nu reușesc să profite de economiile de scară pe piața unică a UE. Prin urmare, consumatorii sunt afectați deoarece scăderea vânzărilor transnaționale determină reducerea ofertei și creșterea prețurilor.

4.3 De asemenea, 61 % dintre vânzările transnaționale nu se finalizează, deoarece comercianții refuză să facă livrări în țara în care se află consumatorul. Aceasta se datorează în principal barierelor normative și incertitudinii în privința regulilor aplicabile.

4.4 Pentru a rezolva unele dintre aceste probleme și a spori potențialul pieței unice europene, trebuie ca întreprinderilor, în special celor mai mici, să le fie asigurată o mai mare certitudine juridică, iar consumatorilor, reguli mai simple și o protecție mai bună.

4.5 CESE consideră că trebuie să existe eforturi mai mari din partea Comisiei, care trebuie să meargă dincolo de măsurile de cooperare judiciară în materie civilă necesare, dar nu suficiente pentru buna funcționare a pieței interne.

4.6 Dezbaterea propusă de Comisie este relevantă, din perspectiva experienței dobândite pe piața unică europeană, caracterizată de o multitudine de contracte reglementate de legislații naționale diferite în materie, care generează costuri suplimentare de tranzacționare, evaluate în medie, conform unor studii recente, la circa 15 000 de euro (7).

4.7 Consumatorii și întreprinderile se confruntă cu dificultăți serioase în încercarea de a obține beneficii de pe urma pieței unice. Costurile de tranzacționare (pe care le presupun adaptarea clauzelor contractuale și a politicilor comerciale, precum și traducerea normelor) și incertitudinea juridică stânjenesc serios expansiunea întreprinderilor mici și mijlocii pe piața unică, precum și consolidarea protecției consumatorilor.

4.8 Coerența dreptului contractelor, care ar putea fi conceput ca drept opțional (cunoscut și ca „al 28-lea regim”), s-ar putea dovedi extrem de utilă. Trimiteri la posibila utilizare a așa-numitului „al 28-lea regim” au început să apară în diferite documente ale Comisiei și ale PE, de cele mai multe ori în legătură cu domenii importante, în care era de așteptat ca armonizarea totală dorită să nu fie ușoară sau nici măcar realizabilă.

4.8.1 Cu excepția demersului inițiat de CESE odată cu avizul din proprie inițiativă privind contractul de asigurare european (8) și continuat de Grupul pentru reformularea dreptului european al asigurărilor prin publicarea recentă a documentului intitulat „Principiile dreptului european al asigurărilor” (Principles of European Insurance Contract Law – PEICL), legiuitorul european a urmat o abordare similară doar în câteva ocazii, în domeniul dreptului societăților comerciale, al dreptului proprietății intelectuale și al dreptului internațional.

4.9 Introducerea unor condiții contractuale standard ar putea prezenta avantaje pentru toate părțile contractante, cu condiția:

—	să se instituie cele mai bune garanții pentru protejarea părților contractante mai vulnerabile și elaborarea condițiilor standard să plece de la nivelul de protecție cel mai ridicat posibil;

—	să se asigure participarea activă a partenerilor sociali și a tuturor reprezentanților societății civile – în special ai organizațiilor de consumatori și ai IMM-urilor – la negocierile pentru elaborarea de condiții contractuale standard;

—	aceste condiții contractuale să fie în conformitate cu directiva privind clauzele abuzive și cu directiva privind respectarea termenelor de plată în tranzacțiile comerciale, iar inițiativa Small Business Act (SBA) să fie pe deplin pusă în aplicare;

—	să se garanteze în orice caz libertatea contractuală, de exemplu prin contacte standard recomandate;

—	accesul la justiție să nu fie restrâns;

—	condițiile contractuale standard să fie monitorizate și reanalizate la intervale regulate.

4.10 În opinia CESE, se impune o abordare treptată, începând de la contractele transnaționale de vânzare de bunuri cu caracter comercial, văzute ca tranzacții-pilot, necesare testării coexistenței regimurilor și a modului în care acestea sunt aplicate efective de către părțile interesate, și care să permită evaluări de impact eficiente.

4.11 Deosebit de importantă este definirea următoarelor elemente de drept material:

—	persoanele juridice;

—	consumatorii și profesioniștii;

—	clauzele abuzive;

—	obligația furnizării în prealabil de informații contractuale privind bunurile și serviciile;

—	obligația furnizării de informații în cazul încheierii unui contract cu o parte aflată într-o situație de dezavantaj;

—	recursul în cazul nerespectării obligațiilor de informare;

—	livrarea – termenul de livrare – legătura cu transferul riscului;

—	termenul și modalitatea de evaluare a conformității, precum și ierarhia mijloacelor de recurs în caz de neconformitate;

—	cazuri eventuale de desfacere a contractului;

—	notificarea vânzătorului cu privire la defectele descoperite sau care ar fi trebuit descoperite de cumpărător;

—	dreptul de denunțare a contractului: domeniul de aplicare; exercitarea dreptului de denunțare a contractului; perioada de reflecție și termenul de denunțare a contractului;

—	noțiunea de răspundere obiectivă;

—	includerea noțiunii de beneficiu nerealizat și de prejudiciu rezultat;

—	răspunderea producătorilor și sarcina probei;

—	comerțul electronic (e-commerce).

4.12 CESE ar putea propune o combinație de măsuri legislative și nelegislative:

—	sporirea coerenței acquis-ului comunitar în domeniul dreptului contractelor;

—	promovarea elaborării de clauze contractuale standard care să se aplice pretutindeni în Uniune;

—	continuarea analizei cu privire la posibilitatea rezolvării problemelor legate de dreptul european al contractelor prin soluții specifice, nesectoriale.

4.13 În opinia CESE, dreptul european opțional al contractelor ar trebui să poată coexista în paralel cu legislațiile naționale în domeniul contractelor, garantând termeni și condiții standard și posibilitatea de a opta pentru al 28-lea regim.

4.14 În orice caz, aplicarea Convenției de la Roma (9) se confruntă cu numeroase provocări, odată cu apariția de noi problematici (cum ar fi cea a contractantului electronic și a modului în care aceasta influențează dreptul contractelor) și de noi chestiuni juridice.

4.15 În ceea ce privește domeniul de aplicare a „setului comun de instrumente” în materie de drept european opțional al contractelor, precum și a „noului regim opțional de reglementare avansat”, CESE consideră că ar trebui să se înceapă cu un proiect-pilot aplicabil în domeniul comercial și limitat la contractele transnaționale de vânzare de bunuri.

4.16 CESE este de părere că trebuie asigurată o coerență sporită între reglementările orizontale și cele verticale, acordându-se o atenție specială cerințelor de transparență, claritate și simplitate, nu numai în folosul practicienilor în domeniul dreptului și al capacității acestora de preluare a noilor linii directoare, ci mai ales în folosul întreprinderilor mici și al consumatorului obișnuit, în cazul cărora complexitatea și opacitatea juridică se traduce în costuri mai mari și în pierdere de timp.

Bruxelles, 19 ianuarie 2011

Președintele Comitetului Economic și Social European

Staffan NILSSON

(1) Metoda comunitară se bazează pe ideea că se apără mai bine interesul general al cetățenilor atunci când instituțiile comunitare își joacă pe deplin rolul în procesul decizional, respectând principiul subsidiarității.

(2) Europa 2020 – O strategie europeană pentru o creștere inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii. COM(2010) 2020 final.

(3) JO C 241, 7.10.2002, p. 1.

(4) JO C 21, 21.01.2011, p. 26.

(5) JO C 21, 21.01.2011, p. 26.

(6) Cadrul comun de referință (CCR) reprezintă un proiect pe termen lung care urmărește să furnizeze organelor legislative ale UE (Comisia, Consiliul și Parlamentul European) un instrument sau un set de instrucțiuni în vederea revizuirii legislației existente și a elaborării celei viitoare în materie de drept al contractelor. Acest instrument ar putea conține principii fundamentale ale dreptului contractelor, definiții ale conceptelor-cheie și prevederi-tip. În cadrul celui de al 6-lea Program-cadru, DG Cercetare a înființat, în sectorul științelor sociale și umaniste, rețeaua de excelență COPECL (Common Principles of European Contract Law – Principiile comune ale dreptului european al contractelor), alcătuită din peste 150 de cercetători, precum și din numeroase instituții și organizații active în toate statele membre ale UE în domeniul dreptului privat european. Rezultatul final al activității rețelei, desfășurată între 2005 și 2009, este chiar textul intitulat „proiect de Cadru comun de referință”.

(7) http://www.europe.org.

(8) JO C 157, 28.6.2005, p. 1.

(9) Convenția privind legea aplicabilă obligațiilor contractuale, Roma, 19 iunie 1980.

17.3.2011

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 84/7

Avizul Comitetului Economic și Social European privind raportul Comisiei – Raport privind politica în domeniul concurenței pe anul 2009

COM(2010) 282 final

2011/C 84/02

Raportor: dl Franco CHIRIACO

La 3 iunie 2010, în conformitate cu articolul 304 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, Comisia Europeană a hotărât să consulte Comitetul Economic și Social European cu privire la

Raportul Comisiei – Raport privind politica în domeniul concurenței pe anul 2009

COM(2010) 282 final.

Secțiunea pentru piața unică, producție și consum, însărcinată cu pregătirea lucrărilor Comitetului pe această temă, și-a adoptat avizul la 17 decembrie 2010.

În cea de-a 468-a sesiune plenară, care a avut loc la 19 și 20 ianuarie 2011 (ședința din 19 ianuarie), Comitetul Economic și Social European a adoptat prezentul aviz cu 154 de voturi pentru, 2 voturi împotrivă și 4 abțineri.

1. Concluzii și recomandări

1.1 În 2009, politica în domeniul concurenței s-a resimțit puternic de pe urma crizei economice internaționale și a gestionării efectelor acesteia.

1.2 CESE recomandă maximum de sinergie, nu doar între Strategia Europa 2020 și strategia pentru dezvoltare durabilă (1), idee avansată anterior (2), ci și între acestea și politica în domeniul concurenței, pentru evitarea suprapunerilor sau, mai rău, a acțiunilor contradictorii.

1.3 În acest moment de cumpănă în ceea ce privește situația economică, Comitetul subliniază o dată mai mult riscul ivirii unor dezechilibre sistemice, în special în materie de servicii financiare, cu urmări negative asupra concurenței și care generează comportamente dăunătoare. Chiar dacă, după cum s-a mai subliniat (3), Comisia nu se poate ocupa de gestionarea tuturor aspectelor legate de criza economică, i se solicită să asiste acțiunile autorităților competente, în special Banca Centrală Europeană și celelalte autorități responsabile, prin intermediul unei politici europene de orientare și supraveghere.

1.4 Aceasta este cu atât mai necesară în faza actuală, de revizuire a Acordului de la Basel (4). Dacă, pe de o parte, o astfel de revizuire sporește cerințele de garanție pe care băncile trebuie să le îndeplinească pentru a limita riscul declanșării unor noi crize financiare din cauza lipsei de lichidități, pe de altă parte, noile prevederi ar putea îngreuna accesul întreprinderilor la credite, riscul putând fi astfel transferat de la piețele financiare la economia reală. În plus, această revizuire ar putea să dezavantajeze băncile europene în comparație cu cele din Statele Unite, provocând scăderea profiturilor și creșterea concurenței în domeniul investițiilor cu risc.

1.5 De asemenea, Comitetul sprijină Comisia în activitatea sa de monitorizare a planurilor naționale de redresare economică, astfel încât să poată furniza un tablou sinoptic al stadiului de implementare a diverselor programe, să inventarieze instrumentele disponibile pentru a grăbi progresul acestor măsuri și să verifice funcționarea corectă a coordonării (5).

1.6 În ceea ce privește riscul unui șoc al obligațiunilor, determinat de nivelul ridicat al datoriei (în special în țări ca Portugalia, Irlanda, Grecia și Spania), se evidențiază posibilitatea unor speculații în detrimentul piețelor de materii prime. În acest context, se solicită Comisiei să acorde atenție problemelor care ar putea apărea în materie de prețuri și salarii, în special în cazul IMM-urilor, și să acționeze în consecință.

1.7 Se propune publicarea periodică a unui raport de monitorizare a ajutoarelor de stat, care să ofere o imagine detaliată a stadiului de realizare a intervențiilor, prin cuantificarea efectelor acestora asupra piețelor, în vederea elaborării unui plan de punere în valoare a sectorului industrial, necesar redresării economice a UE, prin consolidarea întreprinderilor, îndeosebi a IMM-urilor, și prin creșterea nivelului de ocupare a forței de muncă.

1.8 CESE (6) și-a exprimat deja preocuparea cu privire la posibilele consecințe ale interacțiunii dintre sistemul de drepturi de proprietate industrială și politicile din domeniul concurenței. Prin urmare, se preconizează ca, în 2010, politica europeană în domeniul concurenței să țină seama, și în acest sector, de aplicarea unor condiții echitabile și nediscriminatorii și să fie încurajată achiziționarea de drepturi de proprietate industrială, mai ales de către întreprinderile mici și mijlocii (acțiune dificilă, recunoscută ca atare de CESE și de Comisie deopotrivă). În special în ceea ce privește propunerea Comisiei Europene de regulament privind dispozițiile referitoare la regimul lingvistic al brevetului Uniunii Europene, precum și solicitarea adresată de anumite state membre în vederea unei cooperări consolidate, CESE recomandă să se găsească o formulă care să promoveze sporirea competitivității, inovarea și o piață internă mai puternică în condiții egale. În acest scop, brevetul UE nu ar trebui să-i discrimineze pe anumiți agenți economici și anumite state, întrucât acest lucru ar crea dezavantaje concurențiale.

1.9 În opinia CESE, piața sectorului agricol trebuie să fie bine integrată cu toate celelalte politici ale UE, în ansamblu, începând cu politica în domeniul concurenței.

1.10 Cât privește sectorul energetic, se constată puternica nemulțumire a consumatorilor din diverse state membre față de piața energiei electrice și a gazelor naturale. Prețurile ridicate și serviciile de calitate scăzută induc costuri mai mari pentru consumatori și întreprinderi, cu evidente denaturări ale concurenței.

1.11 În conformitate cu principiul neutralității tehnologice, este necesar ca nivelul de cunoștințe și competențe ale gestionarilor și utilizatorilor finali ai serviciilor de comunicare electronică să crească, astfel încât tehnologia să aibă un impact pozitiv asupra dezvoltării economice, inclusiv în perspectiva unei cât mai bune receptări a principiilor Agendei digitale (7).

1.12 CESE este de acord cu definirea dreptului la informare ca îmbinare a libertății de informare cu dreptul de a informa și de a fi informați (8). De aici rezultă că informarea pluralistă nu poate fi în niciun caz omisivă, dirijată sau supravegheată. Comisia ar putea adopta măsuri sancționatorii față de întreprinderile care limitează pluralismul în detrimentul liberei concurențe, dar și o atitudine foarte proactivă în ceea ce privește promovarea liberului acces la informație.

1.13 CESE consideră că, în intervalul scurs de la adoptarea deciziei de a deschide în totalitate piața serviciilor poștale pentru concurență de la 1 ianuarie 2011, criza economică a pus în pericol în mod definitiv echilibrul financiar al operatorilor poștali tradiționali însărcinați cu servicii de interes general. Pentru a garanta îndeplinirea misiunilor încredințate acestor operatori și pentru a se menține nivelul și calitatea locurilor de muncă din sector, CESE solicită instituțiilor europene să instituie un sistem de sprijin care să țină cont de această nouă situație, ale cărei efecte potențiale și amploare nu erau cunoscute în momentul adoptării celei de-a treia directive privind serviciile poștale (Directiva 2008/6/CE) din 20 februarie 2008. La un nivel mai general, în contextul crizei actuale, CESE solicită sprijinirea și dezvoltarea serviciilor de interes general, în vederea întăririi coeziunii economice, sociale, teritoriale și culturale din Uniunea Europeană.

1.14 În domeniul protecției consumatorilor, CESE salută evoluția către relații mai bine structurate între DG Concurență și celelalte DG-uri competente în chestiunile referitoare la consumatori și la organizațiile acestora, însă regretă că a trecut încă un an fără să se fi înregistrat niciun progres în ceea ce privește aplicarea efectivă a executării „private” a normelor antitrust ale UE.

1.14.1 În ciuda sprijinului primit din partea Parlamentului European și a CESE, Comisia nu a reușit să facă să avanseze inițiativa lansată în 2005 (Cartea verde) și 2008 (Cartea albă), cu scopul de a garanta eficiența acțiunilor în despăgubire ale UE în materie de încălcare a normelor antitrust, drepturile consumatorilor lezați ca urmare a încălcării acestor norme fiind astfel în continuare lipsite de protecție.

1.14.2 Curtea Europeană de Justiție a confirmat de multă vreme că eficiența deplină a normelor antitrust ar putea fi compromisă dacă nu se prevede posibilitatea ca orice persoană să pretindă despăgubiri pentru prejudiciile cauzate de încălcarea acestor norme.

1.15 În mod complementar, CESE sugerează să se observe procesele de concentrare economică, să se analizeze efectele sociale și culturale din sectoarele industriei, comerțului, artizanatului și agriculturii și să se elaboreze recomandări corespunzătoare în favoarea unei politici economice active și durabile și a structurilor economice echilibrate.

1.16 Ca și în avizele anterioare privind politica în domeniul concurenței, CESE atrage din nou atenția Comisiei asupra dumpingului social. Dacă, pe de o parte, este apreciată implicarea Comisiei în materie de mediu, dovedită și de numeroasele dispoziții adoptate în vederea combaterii crizei, pe de altă parte se subliniază necesitatea ca diferențele încă relevante dintre legislațiile naționale în ceea ce privește egalitatea de șanse și protecția muncii să fie luate în considerare cu mai mare atenție și în mod concret. Considerăm că aceste aspecte ar trebui integrate, cu drepturi depline, nu numai în politicile privind ocuparea forței de muncă, ci și în politica în domeniul concurenței, deoarece reprezintă factori în măsură să orienteze în mod semnificativ dinamicile pieței.

1.17 CESE salută modul în care Comisia a depus eforturi și în anul 2009 în vederea clarificării relației dintre sistemele de protecție socială și de sănătate, pe de o parte, și economie, pe de altă parte. Comitetul sprijină eforturile Comisiei de consolidare a unei infrastructuri sociale finanțate în mod solidar, a societății civile și a abordării orientate către binele public în Europa. CESE consideră că sistemele publice de protecție socială – reglementate prin dreptul social național – ar trebui organizate astfel încât să fie nediscriminatorii în ceea ce privește accesul furnizorilor de servicii și al beneficiarilor acestora, iar prestările de servicii transfrontaliere să fie facilitate, atâta timp cât statul sau autoritățile locale nu oferă ele însele aceste servicii. Relațiile dintre furnizorii de servicii sociale din sectorul public – dar independenți din punct de vedere juridic și economic – trebuie să fie reglementate în special de legislația socială de la nivel național.

2. Conținutul Raportului pe anul 2009

2.1 Raportul anual privind politica în domeniul concurenței pe anul 2009 prezintă evoluția și implementarea instrumentelor politicii din domeniul concurenței, acțiunile întreprinse în favoarea consumatorilor, cooperarea la nivel european, internațional și interinstituțional.

2.2 În acest an, capitolul introductiv este dedicat aprofundării temei Politica în domeniul concurenței și criza economică și financiară.

2.3 Politica în domeniul concurenței și criza economică și financiară

2.3.1 Rolul politicii în domeniul concurenței în contextul crizei

2.3.1.1 În confruntarea cu grava criză economică, Comisia a încercat să elaboreze politici în măsură să reducă la minimum efectele crizei asupra economiei reale, să stabilizeze sistemul financiar și să evite repetarea în viitor a unei asemenea crize, obiectivul fiind menținerea pieței interne.

2.3.2 Răspunsul politic al Comisiei

2.3.2.1 Comisia a fost pusă în situația de a gestiona numeroase notificări de măsuri urgente de ajutor din partea statelor membre, la care a răspuns în cel mai scurt timp.

2.3.3 Recapitalizarea băncilor

2.3.3.1 La sfârșitul lui 2008, Comisia a adoptat deja comunicarea privind recapitalizarea (9), care face distincția între băncile solide și băncile aflate în dificultate și oferă orientări pentru evaluarea injecțiilor de capital care constituie ajutor de stat.

2.3.3.2 Au fost aprobate scheme de garantare pentru 12 state membre (10). Șapte state membre au pus în aplicare scheme de recapitalizare pură (11), în timp ce alte șapte state membre au elaborat scheme mixte/generale (12). Spania, Slovenia, Regatul Unit, Ungaria și Germania au pus în aplicare și alte forme de scheme de sprijin. În ceea ce privește ajutoarele pentru entități individuale, în 2009 au fost aprobate măsuri de recapitalizare și alte măsuri de sprijin pentru 29 de entități (13).

2.3.4 Active depreciate

2.3.4.1 În luna februarie, Comisia a adoptat Comunicarea privind activele depreciate (14), în care se stabilesc criteriile de evaluare a măsurilor de salvare a activelor pentru instituțiile financiare, în conformitate cu normele privind ajutoarele de stat.

2.3.5 Restructurare

2.3.5.1 Într-o Comunicare privind restructurarea (15), Comisia abordează problema pe care o reprezintă pericolul moral, stabilind clar cerințele pe care trebuie să le îndeplinească beneficiarii ajutoarelor, evitându-se recompensarea conduitei riscante din trecut.

2.3.6 Pe lângă ajutoarele de stat

2.3.6.1 Au fost repuse în discuție condițiile pentru „incapacitatea de plată” referitoare la amenzile aplicate de Comisie în temeiul normelor antitrust. Comisia a evaluat fiecare cerere în parte.

2.3.7 Efectele crizei asupra economiei reale

2.3.7.1 Cadrul temporar (16), aplicabil până la sfârșitul anului 2010, se concentrează pe două obiective: menținerea continuității accesului întreprinderilor la finanțare și încurajarea acestora să continue să investească într-un viitor durabil.

2.3.8 Rezultate și costuri

2.3.8.1 În 2008, volumul total al ajutoarelor a crescut, din cauza crizei financiare și economice, de la aproximativ 0,5 % din PIB la 2,2 %, adică la 279,6 miliarde EUR. Ajutoarele legate de criză s-au ridicat la aproximativ 1,7 % din total.

2.4 Instrumente

2.4.1 Controlul ajutoarelor de stat

2.4.1.1 Punerea în aplicare a Planului de acțiune privind ajutoarele de stat (17) a continuat în 2009 cu adoptarea documentelor de orientări privind ajutoarele pentru formare (18) și ajutoarele pentru lucrătorii defavorizați și cu handicap (19). De asemenea, s-au adoptat orientări pentru evaluarea aprofundată a ajutoarelor regionale pentru proiectele mari de investiții (20).

2.4.1.2 S-a prelungit până în octombrie 2012 valabilitatea actualelor orientări comunitare privind ajutoarele de stat pentru salvarea și restructurarea întreprinderilor aflate în dificultate (21).

2.4.1.3 La 1 septembrie 2009 a intrat în vigoare Pachetul de simplificare, al cărui obiectiv este îmbunătățirea eficienței, transparenței și previzibilității procedurilor Comisiei în domeniul ajutoarelor de stat (22).

2.4.2 Politica antitrust

2.4.2.1 Comisia a adoptat șase decizii referitoare la carteluri (23), impunând amenzi în valoare de 1,62 miliarde EUR la 43 de întreprinderi.

2.4.2.2 Comisia a adoptat unele decizii finale în sectorul energetic (RWE și GdF) și în sectorul informatic (Intel, Microsoft și Rambus) și a decis să deschidă proceduri în sectorul comunicațiilor electronice (operatori tradiționali polonezi și slovaci pe piața serviciilor în bandă largă) și în sectorul serviciilor financiare (Standard & Poor's și Thomson Reuters).

2.4.3 Controlul concentrărilor economice

2.4.3.1 Numărul concentrărilor notificate a fost sub nivelurile-record înregistrate în anii precedenți: în total, Comisiei i-au fost notificate 259 de tranzacții și au fost adoptate 243 de decizii finale. Nu s-a adoptat nicio decizie de interdicție și nu s-a deschis nicio procedură nouă în temeiul articolului 21 din Regulamentul CE privind concentrările economice

2.5 Evoluții sectoriale

2.5.1 Servicii financiare

2.5.1.1 Comisia monitorizează în continuare comisioanele interbancare multilaterale transfrontaliere (CIM), acordând o atenție specială VISA și MasterCard.

2.5.1.2 Comisia a realizat o evaluare a funcționării regulamentului de exceptare pentru asigurări, care expiră la 31 martie 2010. Proiectul pentru un nou regulament, publicat spre consultare în octombrie, reînnoiește scutirea pentru două categorii de înțelegeri: compilări, tabele și studii realizate în comun și acorduri privind înființarea unor fonduri de coasigurare sau reasigurare.

2.5.2 Energia și mediul

2.5.2.1 Pachetul legislativ energie/climă adoptat în aprilie conține o directivă privind energia regenerabilă care stabilește criteriile de durabilitate pentru biocombustibili și biolichide (24) care sunt, de asemenea, relevante pentru evaluarea ajutorului de stat în acest domeniu. Mai mult, Parlamentul European și Consiliul au adoptat o Directivă de revizuire a schemei UE de comercializare a certificatelor de emisii (ETS) pentru gazele cu efect de seră (25).

2.5.2.2 În ceea ce privește piața energiei, Parlamentul European și Consiliul au adoptat în iulie pachetul Piața internă a energiei (26), iar Comisia a adoptat o propunere de regulament privind măsurile de garantare a securității alimentării cu gaze.

2.5.2.3 Comisia a aplicat pentru prima dată amenzi pentru o încălcare a normelor antitrust în sectorul energetic, impunând amenzi totale de 1 106 milioane EUR societăților E.ON și GDF Suez pentru împărțirea pieței (27).

2.5.3 Comunicații electronice

2.5.3.1 Până în 2009, în scopul asigurării unei acoperiri în bandă largă pentru toți cetățenii europeni, Comisia a evaluat și a aprobat utilizarea ajutoarelor de stat și a altor tipuri de finanțare publică de aproximativ 2 miliarde EUR (28).

2.5.4 Tehnologia informației

2.5.4.1 În cursul anului 2009, Comisia a adoptat două decizii care impun ca obligatorii din punct de vedere juridic angajamentele societăților Microsoft și Rambus, în contextul încălcărilor normelor concurenței, și o a treia decizie, care aplică societății Intel o amendă de 1,06 miliarde EUR, cea mai mare amendă impusă vreodată de către Comisie unei societăți (29).

2.5.5 Media

2.5.5.1 Comisia a continuat să monitorizeze tranziția în domeniul radiodifuziunii și al televiziunii, de la difuzarea analogică terestră la cea digitală în statele membre UE, în special în Italia și Germania.

2.5.6 Industria farmaceutică și sănătatea

2.5.6.1 După efectuarea unei anchete privind sectorul farmaceutic, Comisia a reafirmat nevoia urgentă de creare a unui brevet comunitar și a unui sistem unificat și specializat de soluționare a litigiilor în materie de brevete în Europa.

2.5.6.2 Acțiunile Comisiei în domeniul serviciilor de sănătate s-au îndreptat către ajutorul de stat, deoarece aceasta a primit un număr de plângeri de la clinici private cu privire la suspiciunea de tratament incorect sau compensații excesive, împotriva spitalelor publice din diferite state membre (30).

2.5.7 Transport

2.5.7.1 În sectorul transportului feroviar, Comisia a aprobat achiziția societății feroviare poloneze PCC Logistics de către Deutsche Bahn AG (31) și a retrimis autorităților franceze spre reexaminare operațiunea de concentrare prin care SNCF ar prelua controlul comun al Keolis, o întreprindere activă în transportul public de călători (32).

2.5.7.2 În ceea ce privește transportul maritim, Comisia a adoptat o Comunicare privind ajutorul de stat pentru societățile de administrare a navelor (33). De asemenea, Comisia a adoptat decizii pozitive cu privire la ajutorul de stat pentru navigatori în Italia (34) și Finlanda (35) și a încheiat procedura oficială deschisă în 2007 cu privire la regimul DIS în Danemarca, precum și chestiunile referitoare la schemele de taxe privind tonajul în Irlanda (36), Danemarca (37), Țările de Jos (38), Slovenia (39) și Polonia (40).

2.5.7.3 Comisia monitorizează sectorul transportului aerian, care trece printr-un proces de consolidare prin intermediul unor acorduri privind întreprinderile constituite prin asociere în participație (joint venture) pentru rutele transatlantice (41), concentrări ale transportatorilor din rețea și ale celor low-cost (42) și prin achiziția, de către marii transportatori, a unor operatori regionali mai mici (43).

2.5.8 Servicii poștale

2.5.8.1 Cu privire la aplicarea regulilor privind ajutoarele de stat pentru sectorul poștal, Comisia a adoptat mai multe decizii pentru a se asigura că operatorii poștali însărcinați cu servicii de interes economic general și filialele acestora nu se bucură de avantaje acordate în mod necuvenit.

2.5.9 Industria autovehiculelor

2.5.9.1 Comisia salută impactul pozitiv asupra vânzărilor al primelor de casare introduse pe diverse piețe naționale. Funcționarea corectă a mecanismului de informare, creat prin Directiva 98/34/CE, a garantat transparența, schimbul de informații și eliminarea obstacolelor din calea pieței unice.

2.5.9.2 În plus, au fost autorizate mai multe programe de ajutoare de stat pentru realizarea unor autovehicule care să satisfacă cererea crescută de automobile mai ecologice și să corespundă reglementărilor mai stricte ale cadrului legislativ în materie de mediu.

2.5.9.3 În domeniul antitrust, în decembrie a fost propus pentru consultare publică un proiect de regulament de exceptare pe categorii în sectorul autovehiculelor.

2.5.10 Industria alimentară

2.5.10.1 În octombrie Comisia a publicat rezultatele unei anchete privind sectorul industriei alimentare în comunicarea intitulată „O mai bună funcționare a lanțului de aprovizionare cu alimente” (44).

2.5.10.2 De asemenea, a fost adoptat un raport privind situația pieței produselor lactate (45), acest sector fiind unul dintre cele care s-au confruntat cu dificultăți în 2009, intensificându-se dialogul Comisiei cu autoritățile naționale de resort.

2.6 Activități în domeniul protecției consumatorilor

2.6.1 În cursul anului Comisia și-a continuat activitatea în acest domeniu, atât prin activitatea Unității de legătură cu consumatorii, înființată de DG Concurență în 2008, cât și prin subgrupul pentru concurență înființat în cadrul Grupului consultativ european al consumatorilor (ECCG), în 2003.

2.7 Rețeaua europeană a concurenței și cooperarea cu instanțele judecătorești naționale

2.7.1 În contextul unei întâlniri între DG Concurență și șefii tuturor autorităților naționale pentru concurență a fost aprobat în unanimitate raportul privind convergența clemenței, conform modelului de program de clemență al Rețelei europene în domeniul concurenței (REC) (46).

2.7.2 Comisia a fost informată cu privire la cele 129 de noi investigații de cazuri lansate de autoritățile naționale pentru concurență și la cele 69 de decizii (47), o creștere de 15 % în comparație cu 2008.

2.8 Activitățile internaționale

2.8.1 DG Concurență și-a continuat colaborarea cu celelalte organisme internaționale interesate, în domeniul său de competență (Rețeaua Internațională a Concurenței, Comitetul pentru concurență OCDE, Grupul interguvernamental de experți pentru legislație și politici în domeniul concurenței al UNCTAD).

2.8.2 Comisia a menținut o strânsă cooperare cu Statele Unite, Canada, Japonia, China și India și a semnat memorandumuri de înțelegere cu Coreea de Sud (48) și Brazilia. O atenție specială a fost acordată colaborării cu Croația și Turcia, care trebuie să îndeplinească „criteriile inițiale de referință” înainte de a putea începe negocierile de aderare pentru capitolul concurență, ca și colaborării cu țările din Balcanii Occidentali și cu Islanda, în vederea unei viitoare aderări la Uniunea Europeană.

2.9 Cooperarea interinstituțională

2.9.1 Parlamentul European a adoptat o rezoluție cu privire la Cartea Albă privind acțiuni în despăgubire pentru cazurile de încălcare a normelor CE în domeniul concurenței și la Rapoartele anuale privind concurența pentru 2006 și 2007.

2.9.2 Consiliul a primit de la Comisie diferite contribuții cu privire la politica în domeniul concurenței, referitoare la concluziile adoptate în cadrul altor formațiuni, cum ar fi ECOFIN, Consiliul Competitivitate, Consiliul Transport, Telecomunicații și Energie și Consiliul European.

2.9.3 DG Concurență a colaborat activ cu CESE pe diferite teme, printre care și adaptarea IMM-urilor la schimbările pieței globale, șantierele navale și ajutorul de stat.

Bruxelles, 19 ianuarie 2011

Președintele Comitetului Economic și Social European

Staffan NILSSON

(1) COM(2001) 264 final.

(2) JO C 128, 18.5.2010, p. 18.

(3) JO C 228, 22.9.2009, p. 47.

(4) Comunicat de presă al Comitetului de la Basel pe tema creșterii exigențelor minime de capital disponibil la adresa:

http://www.bis.org/press/p100912.pdf.

(5) JO C 228, 22.9.2009, p. 149.

(6) JO C 306, 16.12.2009, p. 7.

(7) COM(2010) 245 final.

(8) JO C 44, 11.2.2011, p. 62.

(9) JO C 10, 15.1.2009, p. 2.

(10) Cipru, Danemarca, Finlanda, Irlanda, Italia, Letonia, Țările de Jos, Polonia, Portugalia, Slovenia, Spania și Suedia.

(11) Danemarca, Finlanda, Franța, Italia, Polonia, Portugalia și Suedia.

(12) Germania, Regatul Unit, Grecia, Austria, Polonia, Ungaria și Slovacia.

(13) ING, KBC, Parex Banka, Anglo Irish Bank, Bank of Ireland, Allied Irish BankFortis, Dexia, Nord LB, IKB, Kaupthing Bank Finland, Ethias, SdB, Banco Privado Portugues, Hypo Real Estate, WestLB, Fionia, HSH Nordbank, Hypo Tirol, LBBW, Kaupthing Luxemburg, Caisse d'Epargne/Banque Populaire, Mortgage Bank of Latvia, Northern Rock, Commerzbank, Lloyds Banking Group, BAWAG, Hypo Group Alpe Adria și RBS.

(14) JO C 72, 26.3.2009, p. 1.

(15) JO C 195, 19.8.2009, p. 9.

(16) JO C 83, 7.4.2009, p. 1.

(17) COM(2005) 107 final

(18) JO C 188, 11.8.2009, p. 1.

(19) JO C 188, 11.8.2009, p. 6.

(20) JO C 223, 16.9.2009, p. 3.

(21) JO C 156, 9.7.2009, p. 3.

(22) JO C 136, 16.6.2009, p. 3 (3-12 și 13-20).

(23) Cazurile COMP/39406 Conducte marine; COMP/39401 E.on/GDF; COMP/39396 Carbură de calciu; COMP/37956 Fier-beton armat (readoptare); COMP/39129 Transformatoare și COMP/38589 Stabilizatori termici.

(24) JO L 140, 5.6.2009, p. 16.

(25) JO L 140, 5.6.2009, p. 63.

(26) JO L 211, 14.8.2009, p. 1.

(27) Cazul COMP/39401. Cf. comunicatul IP/09/1099 din 8.7.2009.

(28) Din care 1,5 miliarde EUR au fost constituite ca ajutor de stat, în temeiul articolului 107 TFUE.

(29) JO C 220, 12.9.2009, p. 41.

(30) Cazul NN54/2009.

(31) Cazul COMP/M.5480.

(32) Cazul COMP/M.5557, SNCF/CDPQ/Keolis/Effia.

(33) JO C 132, 11.6.2009, p. 6.

(34) Cazul N219/2009 (JO C 196, 20.8.2009).

(35) Cazurile N120/2009 (JO C 232, 26.9.2009), N67/2009 (JO C 232, 26.9.2009) și N300/2009 (JO C 299, 9.12.2009).

(36) Cazul C2/2008 (JO L 228, 1.9.2009).

(37) Cazul C5/2007 (JO L 315, 2.12.2009).

(38) Cazul N457/2008 (JO C 106, 8.5.2009).

(39) Cazul N325/2007 (JO C 53, 6.3.2009).

(40) Cazul C34/2007.

(41) MEMO/09/168, 20.4.2009.

(42) Cazul COMP/M.5364 Iberia/Vueling/Clickair.

(43) Cazul COMP/M.5335, Lufthansa/Brussels Airlines; cazul COMP/M.5403, Lufthansa/BMI; cazul COMP/M.5440, Lufthansa/Austrian Airlines.

(44) http://ec.europa.eu/economy_finance/publications/publication16061_en.pdf.

(45) http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=COM:2009:0385:FIN:RO:PDF

(46) http://ec.europa.eu/competition/ecn/documents.html.

(47) Decizii în temeiul articolului 11 alineatul (4) din Regulamentul nr. 1/2003.

(48) JO L 202, 4.8.2009, p. 36.

17.3.2011

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 84/13

Avizul Comitetului Economic și Social European privind Cartea verde privind guvernanța corporativă în instituțiile financiare și politicile de remunerare

COM(2010) 284 final

2011/C 84/03

Raportor: dl Michael SMYTH

La 2 iunie 2010, în conformitate cu articolul 304 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, Comisia Europeană a hotărât să consulte Comitetul Economic și Social European cu privire la

Cartea verde privind guvernanța corporativă în instituțiile financiare și politicile de remunerare

COM(2010) 284 final.

Secțiunea pentru piața unică, producție și consum, însărcinată cu pregătirea lucrărilor Comitetului pe această temă, și-a adoptat avizul la 6 ianuarie 2011.

În cea de-a 468-a sesiune plenară, care a avut loc la 19 și 20 ianuarie 2011 (ședința din 20 ianuarie), Comitetul Economic și Social European a adoptat prezentul aviz cu 173 de voturi pentru și 4 abțineri.

1. Concluzii și recomandări

1.1 În prezentul aviz, CESE își prezintă răspunsurile la lunga listă de întrebări ridicate în Cartea verde a Comisiei. Aceste întrebări abordează opt aspecte-cheie ale guvernanței instituțiilor financiare, de la performanța consiliilor de administrație și performanța autorităților de supraveghere, trecând prin gestionarea riscurilor, conflictele de interese și rolul acționarilor, până la chestiunea controversată a remunerării directorilor.

1.2 CESE salută intenția care stă la baza Cărții verzi elaborate de Comisie, însă remarcă existența unor deficiențe în materie de definiții în conținutul acesteia, în special în ceea ce privește definiția exactă a guvernanței corporative, care, în opinia Comitetului, ar trebui să fie mai temeinică, precum și în ceea ce privește diferențele de structură a consiliilor de administrație dintre sistemul și cel continental. De asemenea, Comitetul consideră că ar fi util ca noțiunea de „instituție financiară” să fie mai bine precizată, astfel încât recomandările să vizeze în mod explicit instituțiile de credit.

1.3 În observațiile sale privind Cartea verde, CESE constată că, în ceea ce privește guvernanța corporativă, diferențele dintre modelul britanic și cel continental sunt ireconciliabile la nivel structural, întrucât conceptele organizaționale sunt atât de diferite. Ca urmare, CESE recomandă Comisiei să examineze principiile pe care ar trebui să se întemeieze practica guvernanței corporative din UE. De exemplu, modelul britanic se bazează pe principiul independenței dublate de competență, care promovează rolul independent al principalelor comitete de conducere. Ar trebui să devină independența un principiu cheie al guvernanței corporative în întreaga UE? Dacă da, cum ar trebui să se aplice acest principiu în modelul continental?

1.4 De asemenea, Cartea verde dedică un spațiu relativ restrâns nevoilor consumatorilor. Consumatorii de servicii financiare au fost puternic afectați și de rezultatele proastei guvernanțe la nivelul întregului sistem financiar.

1.5 În ceea ce privește politica de remunerare, CESE și-a exprimat deja punctul de vedere general într-o serie de avize recente. Pe scurt, în opinia CESE, politica de remunerare nu ar trebui să vizeze numai persoanele aflate la conducerea instituțiilor financiare, ci remunerarea de la toate nivelurile.

1.6 În aviz se afirmă, în linii generale, că există posibilitatea de înăsprire a anumitor aspecte ale guvernanței instituțiilor financiare, însă că, deși codurile bunei guvernanțe rămân voluntare, este de datoria autorităților de supraveghere să se asigure de respectarea, pe cât posibil, a acestor coduri în întreaga Uniune Europeană.

2. Introducere și contextul avizului

2.1 Obiectivul Cărții verzi constă în abordarea deficiențelor constatate în sistemul de guvernanță corporativă, atât sub aspectul conținutului, cât și sub cel al aplicării acesteia. În contextul crizei economice și financiare, întărirea guvernanței corporative se află în centrul programului de reformă al Comisiei. Propunerile prezentate în Cartea verde ar trebui privite în contextul reformelor mai ample ale arhitecturii europene de supraveghere, al Directivei privind cerințele de capital, al Directivei „Solvabilitate II”, al reformei regimului organismelor de plasament colectiv în valori mobiliare (OPCVM) și al reglementării activității administratorilor fondurilor de investiții alternative (AFIA). De asemenea, acestea ar trebui integrate în contextul mai larg al examinării guvernanței corporative în cadrul societăților cotate inițiate de către Comisie, care privește rolul acționarilor, supravegherea adecvată a echipelor de conducere, componența consiliilor de administrație și responsabilitatea socială a întreprinderilor.

2.2 Comisia definește guvernanța corporativă drept relațiile dintre conducerea unei întreprinderi, consiliul de administrație, acționari și alte părți interesate, cum ar fi angajații și reprezentanții acestora. Guvernanța corporativă privește, de asemenea, stabilirea obiectivelor unei întreprinderi, mijloacele prin care aceste obiective pot fi îndeplinite și monitorizarea rezultatelor efortului corporativ. În sectorul financiar, guvernanța este cu atât mai importantă dacă avem în vedere faptul că falimentul unei instituții financiare (de mari dimensiuni) aduce cu sine un risc sistemic pentru întregul sector financiar, astfel cum s-a demonstrat în cadrul recentei crize financiare, în cursul căreia a trebuit ca sistemul bancar să fie sprijinit de către guverne prin finanțări publice.

2.3 CESE remarcă cu surprindere faptul că în Cartea verde nu se face nicio deosebire între structura consiliilor de administrație din economia de tip britanic și cea din economia de tip european, continental. În primul caz, există un singur consiliu de administrație, care îi include pe administratorii executivi și pe cei neexecutivi (executive and non-executive directors), cu toate că de obicei există un consiliu de administrație executiv condus de un director general. În cadrul modelului continental, există două consilii de administrație: un directorat și un consiliu de supraveghere. Pentru a se evita orice confuzie, în cadrul prezentului aviz, prin „consiliu de administrație” se va înțelege consiliul aparținând modelului britanic, dacă nu se precizează altfel în mod expres.

2.4 Cartea verde nu menționează în mod oficial faptul că fiecare stat membru are propriul sistem de guvernanță corporativă și că nu se face nicio deosebire în cazul guvernanței corporative a instituțiilor financiare. De asemenea, definiția dată de Comisie guvernanței corporative este întrucâtva parțială și ar trebui să fie consolidată. CESE propune o definire mai temeinică și mai cuprinzătoare a guvernanței corporative. Principalul obiectiv al guvernanței corporative constă în asigurarea supraviețuirii și a prosperității întreprinderii. În acest sens, consiliul de administrație trebuie să satisfacă așteptările firești ale acționarilor, asigurând totodată un nivel rezonabil de satisfacție a comunității părților interesate (consumatori, parteneri, contractanți, furnizori și angajați). Atunci când consiliul de administrație nu poate asigura supraviețuirea întreprinderii, trebuie să pună în vânzare bunurile acesteia, la valoare optimă.

2.5 Cartea verde subliniază o serie de deficiențe și de neajunsuri ale guvernanței corporative din instituțiile financiare și caută răspunsuri la o serie de opt întrebări generale referitoare la:

1.	chestiuni privind consiliile de administrație;

2.	deficiențele în materie de gestionare a riscurilor cu conflicte de interese;

3.	rolul auditorilor;

4.	deficiențele de la nivelul autorităților de supraveghere;

5.	problemele legate de rolul acționarilor;

6.	lipsa unei puneri în aplicare eficace a principiilor de guvernanță corporativă;

7.	remunerarea directorilor instituțiilor financiare;

8.	conflictele de interese.

3. Răspunsuri la întrebările din Cartea verde

3.1 CESE consideră că răspunsurile la întrebările specifice care se desprind din Cartea verde sunt următoarele:

3.2 Chestiunile privind consiliile de administrație

3.2.1 Întrebarea specifică nr. 1: trebuie limitat numărul de mandate al administratorilor (de exemplu, la un cumul de maximum trei mandate)?

Stabilirea unui număr exact este arbitrară. Ar fi mai bine să se asigure faptul că, la numire și după numire, administratorul își poate asuma acest angajament și, prin urmare, că poate consacra întreprinderii timpul impus de rolul său. Trebuie indicat timpul necesar, care ar trebui împărțit între ședințele oficiale ale consiliului de administrație și ale comitetului și vizitele mai puțin oficiale și controalele efectuate în departamente, servicii și regiuni. În anumite cazuri, o numire se poate face chiar pe un post cu normă întreagă. Este întotdeauna util să existe cel puțin două numiri, pentru a se putea face comparație între întreprinderi.

3.2.2 Întrebarea specifică nr. 2: trebuie interzisă cumularea funcției de președinte al consiliului de administrație și a celei de director general al instituției financiare?

Această bună practică se aplică deja în anumite jurisdicții. Separația rolurilor ar trebui să fie obligatorie în instituțiile financiare, din cauza tensiunii care apare între rolul operațional al directorilor executivi și rolul de conducere al consiliului de administrație.

3.2.3 Întrebarea specifică nr. 3: politicile de recrutare trebuie să definească sarcinile și profilul administratorilor, inclusiv cele ale președintelui, să garanteze că directorii dețin competențe adecvate și că structura consiliului de administrație este una diversificată corespunzător? Dacă da, în ce mod?

Examinarea competențelor și a experienței necesare în cadrul consiliului de administrație, pentru a recruta apoi în funcție de acestea, reprezintă o practică curentă în anumite jurisdicții. În cadrul unei instituții financiare importante, este de așteptat ca, de pildă, un bun director de bancă retras din activitate să ocupe, eventual, funcția de președinte al consiliului de administrație, ca asociații principali să provină din cabinete de avocatură și birouri de contabilitate și să posede experiență în sectorul financiar, să existe un membru cu experiență de director general într-o societate comercială importantă, al cărui rol să îl contrabalanseze pe cel al directorului general în exercițiu, să fie reprezentată, de asemenea, și perspectiva clienților întreprinderii și să existe o persoană cu experiență în materie de consumatori; acest grup de persoane ar putea constitui nucleul unui grup mai larg. Acesta ar putea dispune de competențe în domeniul creditelor, în domeniul actuarial, economic, industrial și comercial la cel mai înalt nivel. Raportul ar trebui să fie, în mod ideal, de minimum 60 % administratori neexecutivi față de 40 % administratori executivi. De asemenea, administratorii executivi și cei neexecutivi trebuie să dea dovadă de o bună cunoaștere a principalelor zonelor geografice în care funcționează întreprinderea. În anumite jurisdicții, în prezent, autoritatea de supraveghere întreprinde o examinare amănunțită a competențelor, experienței și referințelor unui candidat înainte ca numirea acestuia să fie autorizată. Acest demers trebuie salutat.

3.2.4 Întrebarea specifică nr. 4: sunteți de acord cu ideea conform căreia un număr mai mare de femei și de persoane de diverse origini sociale și culturale în structura consiliilor de administrație ar putea ameliora funcționarea și eficacitatea acestora?

În contextul întrebării nr. 3 de mai sus, echilibrul etnic și de gen este de dorit, cu condiția ca acest lucru să nu însemne diminuarea experienței și a expertizei. Acest lucru poate aduce perspective variate și valoroase. În practică, trebuie să existe o limită a numărului de membri ai consiliilor de administrație.

3.2.5 Întrebarea specifică nr. 5: trebuie instituită o evaluare obligatorie a funcționării consiliului de administrație de către un evaluator extern? Rezultatul acestei evaluări trebuie comunicat autorităților de supraveghere și acționarilor?

Autoritățile de supraveghere ar trebui să încredințeze tuturor președinților consiliilor de administrație sarcina de a-și audita structurile de guvernanță, ținând seama de cei patru factori de mai sus. În același timp, autoritățile ar trebui să întreprindă un audit, pentru a-i certifica pe acei membri ai consiliului de administrație care nu au fost certificați cu ocazia numirii. Responsabilitatea continuă pentru performanța consiliului de administrație trebuie să îi revină președintelui. Ar fi util ca președinții să contracteze o evaluare periodică externă a eficienței consiliului de administrație, pentru uzul propriu. În cadrul modelului continental, este de datoria consiliului de supraveghere să acționeze dacă întreprinderea nu funcționează bine sau dacă raportul auditorului îl avertizează cu privire la anumite chestiuni importante.

3.2.6 Întrebarea specifică nr. 6: trebuie să fie obligatorie crearea în interiorul consiliului de administrație a unui comitet pentru riscuri și să se prevadă reguli în ceea ce privește componența și funcționarea respectivului comitet?

Întrebarea comportă trei aspecte: auditul, conformarea și riscul. Configurația comitetului ar trebui să reflecte evantaiul activităților specifice ale întreprinderii. Dintr-o perspectivă macroeconomică, riscul este inerent planurilor strategice ale consiliului de administrație. Aceasta este structura în care ar trebui definite și disponibilitatea de a accepta riscul și profilul riscului. În cadrul unei bănci, acesta este organismul care trebuie să stabilească politicile pentru riscurile acceptabile în fiecare sector economic: creditele ipotecare naționale, cărțile de credit, bunurile comerciale, creditele industriale, gestionarea fondurilor, schimbul valutar și produsele de bază, precum și structura rezervelor, limitele privind riscul de credit al contrapartidei etc. În cadrul directoratului aparținând modelului continental, care este format din câteva persoane - în general, maximum 5-7 persoane - de obicei, experți în anumite domenii, este imposibil să existe un comitet pentru riscuri.

3.2.7 Întrebarea specifică nr. 7: trebuie să fie obligatorie participarea unuia sau mai multor membri ai comitetului de audit în comitetul pentru riscuri și viceversa?

Spre deosebire de riscurile la nivel macroeconomic, abordate la punctul 3.2.6, riscurile de la nivelul microeconomic ar putea fi într-adevăr de resortul comitetului de audit.

3.2.8 Întrebarea specifică nr. 8: președintele comitetului pentru riscuri trebuie să răspundă în fața adunării generale?

Riscul este un element-cheie al oricărei strategii de afaceri. Disponibilitatea de a accepta riscul și profilul riscului definesc performanța probabilă a unei întreprinderi și gradul de volatilitate a rezultatelor obținute de aceasta. Acestea sunt chestiuni care trebuie lămurite de președintele consiliului de administrație și de directorul general, iar declarațiile lor le vor permite acționarilor să își mărească sau să își diminueze investițiile în întreprindere, potrivit disponibilități de acceptare a riscului.

3.2.9 Întrebarea specifică nr. 9: care ar trebui să fie rolul consiliului de administrație în strategia și profilul riscurilor unei instituții financiare?

Stabilirea strategiei reprezintă principala sarcină a consiliului de administrație. Întrucât finanțele sunt, prin definiție, o activitate care comportă riscuri, strategia trebuie dezvoltată în cadrul unui interval de risc care să stabilească marja rezultatelor posibile. Strategia aleasă va fi aceea care răspunde așteptărilor firești ale acționarilor și aduce satisfacție părților interesate. Deși responsabilitatea directorilor executivi permanenți în gestionarea riscurilor nu trebuie minimalizată, rolul consiliului de administrație este fundamental, și chiar mai mult decât atât. În cadrul modelului continental, consiliul de supraveghere aprobă strategia directoratului.

3.2.10 Întrebarea specifică nr. 10: trebuie instituită și publicată o declarație de control al riscurilor?

Răspunsul este afirmativ, însă numai în contextul comunicării strategiei către acționari și părțile interesate. Ar trebui să se evite dezvăluirea informațiilor comerciale și confidențiale.

3.2.11 Întrebarea specifică nr. 11: trebuie instituită o procedură de aprobare de către consiliul de administrație a noilor produse financiare?

Da, dacă acestea sunt importante. Introducerea unor produse ține, de regulă, de punerea în aplicare a strategiei și reprezintă, prin urmare, o chestiune de interes major pentru consiliul de administrație.

3.2.12 Întrebarea specifică nr. 12: trebuie instituită o obligație de informare de către consiliul de administrație a autorităților de supraveghere cu privire la riscurile de care are cunoștință?

Este de așteptat ca acest lucru să constituie un element obișnuit în dialogul continuu dintre instituție și autoritățile de supraveghere.

3.2.13 Întrebarea specifică nr. 13: trebuie creată o obligație explicită pentru consiliul de administrație de a lua în calcul interesele depunătorilor și ale altor părți interesate în momentul luării deciziei („duty of care”)?

În anumite jurisdicții, există deja obligația de a se ține seama de interesele părților interesate. Acest lucru ar trebui să constituie norma. Dacă părțile interesate sunt nemulțumite, întreprinderea nu va prospera. Nu ar trebui să predomine niciunul dintre grupurile de interese ale părților interesate. În lucrările consiliilor de administrație ar trebui să fie consemnată luarea în considerare a tuturor intereselor la stabilirea strategiei.

3.3 Deficiențele în materie de gestionare a riscurilor cu conflicte de interese

3.3.1 Întrebarea specifică nr. 14: cum poate fi întărit statutul de director responsabil cu gestionarea riscurilor? Directorul responsabil cu gestionarea riscurilor trebuie să aibă un statut cel puțin echivalent cu cel de director financiar?

Această întrebare presupune că se cunosc atribuțiile unui director responsabil cu gestionarea riscurilor. În cazul în care riscul face parte integrantă din strategia întreprinderii, atunci directorul financiar unul și același cu directorul responsabil pentru gestionarea riscurilor. Riscul la nivel microeconomic îl plasează pe directorul responsabil cu gestionarea riscurilor la același nivel cu șeful departamentului de audit intern. Ambii răspund în fața unui comitet al consiliului de administrație și au acces neîngrădit la președintele acestui comitet. Ambii ar trebui să prezinte periodic un raport în fața plenului consiliului de administrație.

3.3.2 Întrebarea specifică nr. 15: cum poate fi ameliorat sistemul de comunicare al funcției de gestionare a riscurilor din cadrul consiliului de administrație? Trebuie instituită o procedură de transmitere către superiorii ierarhici a conflictelor și problemelor în vederea soluționării acestora?

Răspunsul la această întrebare se află în răspunsul la punctul 3.3.1, prezentat anterior. Această procedură ar trebui să facă deja parte din activitatea comitetului și a consiliului de administrație.

3.3.3 Întrebarea specifică nr. 16: directorul responsabil cu gestionarea riscurilor trebuie să poată informa direct consiliul de administrație, inclusiv comitetul pentru riscuri?

Răspunsul la această întrebare se află, de asemenea, în răspunsul prezentat anterior la punctul 3.3.1.

3.3.4 Întrebarea specifică nr. 17: instrumentele informatice trebuie perfecționate pentru a ameliora calitatea și rapiditatea transmiterii informației cu privire la riscurile importante către consiliul de administrație?

Acest lucru depinde de situația existentă în momentul de față în fiecare instituție. Nu toate riscurile pot fi monitorizate cu ajutorul instrumentelor informatice. În multe cazuri, o alertă transmisă prin e-mail poate fi de ajuns. Cu cât organizația este mai mare și mai complexă sub aspectul departamentelor, ariei geografice acoperite și al produselor, cu atât mai logic este să se instaleze un program IT activ de gestionare a riscurilor.

3.3.5 Întrebarea specifică nr. 18: trebuie instituită o obligație care să le revină directorilor executivi de a aproba un raport privind gradul de adecvare a sistemelor de control intern?

Da. Acest lucru este deja obligatoriu în anumite jurisdicții și este gestionat prin intermediul comitetului de audit.

3.4 Rolul auditorilor externi

3.4.1 Întrebarea specifică nr. 19: trebuie aprofundată cooperarea dintre auditorii externi și autoritățile de supraveghere? Dacă da, în ce mod?

Societățile de audit trebuie să lucreze în interesul membrilor întreprinderii. Cu toate acestea, în cazul în care descoperă chestiuni grave, legate de riscuri și de neconformare, care au implicații sistemice, ar trebui să prevină autoritățile de supraveghere. Întreprinderea ar trebui să fie lăsată să corecteze greșelile pe care le poate corecta și care nu prezintă ramificații externe. În cadrul modelului de guvernanță continental, consiliul de supraveghere numește auditorii și se întrunește anual cu aceștia, în absența directoratului și a directorului general.

3.4.2 Întrebarea specifică nr. 20: trebuie întărită obligația lor de a se adresa consiliului de administrație și/sau autorităților de supraveghere pentru a le informa cu privire la eventualele fapte grave detectate în exercițiul funcțiunii?

Acest lucru depinde de situația specifică. În anumite jurisdicții, există deja dispoziții corespunzătoare în acest sens. În cadrul sistemului european continental, acest lucru trebuie stabilit prin contractul dintre consiliul de supraveghere și auditor.

3.4.3 Întrebarea specifică nr. 21: trebuie extins controlul auditorului extern pentru a acoperi informațiile financiare legate de riscuri?

Auditorilor li se solicită să confirme faptul că situația contabilă a unei întreprinderi oferă o viziune reală și corectă ținând seama de principiul continuității activității. În acest context, orice risc material ar trebui indicat deja în contabilitate ca provizion sau menționat printr-o notă anexată la bilanț. Nu pare a fi necesară nicio extindere a controlului auditorului extern.

3.5 Deficiențe la nivelul autorităților de supraveghere

3.5.1 Întrebarea specifică nr. 22: trebuie redefinit și consolidat rolul autorităților de supraveghere în guvernanța internă a instituțiilor financiare?

Da, în jurisdicțiile în care acest lucru nu a fost deja făcut.

3.5.2 Întrebarea specifică nr. 23: trebuie conferite autorităților de supraveghere puterea și obligația de a verifica buna funcționare a consiliului de administrație și funcția de gestionare a riscurilor? Cum poate fi pus în practică acest deziderat?

Răspunsul a fost deja dat la punctul 3.5.1.

3.5.3 Întrebarea specifică nr. 24: criteriile de eligibilitate („fit and proper test”) trebuie extinse pentru a acoperi competențele tehnice și profesionale, precum și calitățile personale pe care ar trebui să le aibă viitorii directori? Cum poate fi pus în practică acest deziderat?

În sistemul continental, acest lucru este, de regulă, garantat. Autoritatea pentru Servicii Financiare din Regatul Unit (UK Financial Services Authority - FSA) a introdus noi proceduri pentru a pune în aplicare această măsură.

3.6 Probleme legate de rolul acționarilor

3.6.1 Întrebarea specifică nr. 25: divulgarea politicilor și a modalităților de vot ale investitorilor instituționali trebuie să devină obligatorie? Cu ce frecvență?

Da, în funcție de ordinea de zi a adunărilor generale.

3.6.2 Întrebarea specifică nr. 26: investitorii instituționali trebuie să fie obligați să subscrie unui cod (național sau internațional) de bune practici, cum ar fi codul redactat de International Corporate Governance Network (ICGN)? Acest cod obligă semnatarii să-și elaboreze și să-și publice politicile de investiții și de vot, să ia măsuri pentru a evita conflictele de interese și pentru a utiliza dreptul de vot în mod responsabil.

Da, într-o primă etapă, în mod benevol.

3.6.3 Întrebarea specifică nr. 27: trebuie facilitată identificarea acționarilor, pentru a încuraja dialogul între societăți și acționarii lor și a reduce riscul de abuz legat de „votul fără acoperire” („empty voting”)? Votul fără acoperire se referă la situația în care există un vot al unui acționar care nu are un interes financiar în societatea pentru care votează, acest fapt având efecte potențial negative asupra integrității guvernanței corporative a întreprinderilor cotate și a piețelor pe care se tranzacționează acțiunile acestora.

Chestiunea acționarilor ar trebui examinată de către Comisie, deoarece situația lor este diferită de cea din trecut. În prezent, pot fi acționari întreprinderi de talie mondială, acționari care operează la nivel mondial, fonduri speculative etc. și, ca atare, aceștia nu fac decât să tranzacționeze acțiuni. Ei nu îndeplinesc funcția asociată în mod tradițional cu termenul „acționar”.

3.6.4 Întrebarea specifică nr. 28: ce alte măsuri ar putea stimula implicarea acționarilor în guvernanța corporativă a instituțiilor financiare?

Înființarea unei organizații delegate, care să reprezinte acționarii în cadrul fiecărei întreprinderi, ar putea constitui o măsură. Ca o alternativă, instituțiile de supraveghere, oamenii politici și mass-media ar putea exercita presiuni asupra investitorilor instituționali, pentru a-i determina să devină mai activi.

3.7 O punere în aplicare mai eficace a principiilor de guvernanță corporativă

3.7.1 Întrebarea specifică nr. 29: ar fi necesară creșterea responsabilităților membrilor consiliului de administrație?

Nu, dacă dorim să avem candidați potriviți. Pentru multe instituții, ar fi utilă o mai bună definire a așteptărilor pe care le au cu privire la membrii consiliului de administrație.

3.7.2 Întrebarea specifică nr. 30: răspunderea civilă și penală a directorilor ar trebui să fie sporită, ținând cont de faptul că normele în materie de drept penal nu sunt armonizate la nivel european?

În anumite jurisdicții, există deja dispoziții corespunzătoare în acest sens. Cel mai mare risc pentru un director este cel legat de reputația sa, de a fi asociat cu o întreprindere care eșuează. Au existat de curând solicitări de excludere automată de la ocuparea unor funcții similare a acelor directori care nu au avertizat cu privire la existența riscurilor excesive. Acest lucru reprezintă probabil un instrument politic mai precis și mai promițător.

3.8 Remunerarea directorilor instituțiilor financiare

3.8.1 Întrebarea specifică nr. 31: care ar putea fi conținutul și forma, obligatorie sau nu, a posibilelor măsuri suplimentare la nivelul UE în materie de remunerare a directorilor societăților cotate?

Dispozițiile Directivei privind cerințele de capital (CRD3) par a fi adecvate. Acestea vor implica autoritățile de supraveghere. Publicarea politicilor de vot din cadrul instituțiilor cu privire la remunerare va reprezenta încă un demers potrivit (a se vedea punctul 3.8.4 de mai jos).

3.8.2 Întrebarea specifică nr. 32: considerați că problemele legate de opțiunile pe acțiuni ale directorilor ar trebui abordate? Dacă da, în ce mod? Trebuie reglementată sau chiar interzisă acordarea acestora la nivel comunitar?

Se pare că Directiva privind cerințele de capital (CRD3) abordează aceste probleme. Aceasta tratează chestiunile referitoare la durată, obstacole și cuantum.

3.8.3 Întrebarea specifică nr. 33: respectând competențele statelor membre, acolo unde este relevant, credeți că tratamentul fiscal favorabil al opțiunilor pe acțiuni și al altor forme similare de remunerare existente în statele membre contribuie la favorizarea asumării de riscuri excesive? Dacă da, această chestiune trebuie discutată la nivel european?

Comisia ar trebui încurajată să examineze această chestiune, dar, în prezent, impozitarea este de resortul statelor membre.

3.8.4 Întrebarea specifică nr. 34: credeți că ar trebui întărit rolul acționarilor și totodată cel al angajaților și al reprezentanților acestora în elaborarea politicilor de remunerare?

În anumite jurisdicții, raportul privind remunerarea este supus aprobării acționarilor. Publicarea rezultatului voturilor acționarilor instituționali va face sistemul mai transparent. Comisia trebuie să abordeze problema efectului de pârghie/clichet al consultanților pe probleme de remunerare. Sistemul organizațiilor de reprezentare a acționarilor existent în Țările de Jos ar putea reprezenta un model a cărui examinare de către Comisie ar putea fi utilă.

3.8.5 Întrebarea specifică nr. 35: ce părere aveți despre indemnizațiile acordate la încheierea contractului (așa-numitele „parașute de aur”)? Trebuie reglementată sau chiar interzisă acordarea acestora la nivel comunitar? Dacă da, în ce mod? Acordarea lor trebuie să recompenseze exclusiv o reală performanță a directorilor?

Indemnizațiile acordate la încheierea contractului nu reprezintă o recompensă pentru calitatea serviciilor prestate. Recompensele acordate pentru calitatea serviciilor sunt dobândite pe durata exercitării funcției respective. Indemnizațiile acordate la încheierea contractului reprezintă obligațiile contractuale născute la eliberarea din funcție a unui director executiv de către o întreprindere. Acestea sunt, de obicei, garantate ca un colac de salvare, pentru a-i acorda unui angajat recent recrutat o marjă de siguranță, în cazul în care numirea lui nu dă rezultatele așteptate. Eliberarea din funcție nu este echivalentă neapărat cu eșecul. O schimbare de strategie poate face ca un angajat perfect să nu mai fie necesar. Prin urmare, aceste indemnizații sunt necesare. În anumite circumstanțe, acestea pot fi prea generoase, în special în ceea ce privește pensiile. S-ar putea stabili prin contract ca acestea să fie reduse progresiv în timp și, de asemenea, să nu fie acordate într-o situație de eșec „evident”. Ar putea fi descurajată, de asemenea, sporirea pachetelor de remunerare a directorilor generali aflați în funcție. Recompensele ar trebui obținute în funcție de performanțe. În sistemul continental, angajații au reprezentanți în cadrul consiliului de supraveghere și pot influența adoptarea unor astfel de practici de remunerare.

3.8.6 Întrebarea specifică nr. 36: credeți că partea variabilă a remunerațiilor din cadrul instituțiilor financiare care au primit fonduri publice ar trebui redusă sau suspendată?

Această întrebare se referă în principal la remunerațiile persoanelor care ocupă funcții înalte în instituțiile financiare și este mai puțin relevantă pentru angajații obișnuiți. Au existat anumite pachete salariale exagerat de mari pentru unele persoane, astfel de situații ieșite din comun trebuind evitate. Acționarii publici ai acestor întreprinderi care au beneficiat de finanțare publică sunt liberi să procedeze așa cum cred de cuviință.

3.9 Conflictele de interese

3.9.1 Întrebarea specifică nr. 37: care ar putea fi conținutul posibilelor măsuri suplimentare la nivelul UE menite să accentueze combaterea și prevenirea conflictelor de interese în sectorul serviciilor financiare?

Conceptul de „ziduri chinezești” se referă la procedurile aplicate în cadrul unei societăți de plasament sau de investiții pentru a împiedica schimbul de informații confidențiale între departamentele societății, în vederea prevenirii utilizării în mod ilegal a informațiilor privilegiate. Această practică a fost folosită în sectorul financiar și în alte sectoare, pentru a se preveni conflictele de interese dăunătoare. Cu toate acestea, în practică, „zidurile chinezești” sunt departe de a fi infailibile, întrucât se bazează pe un cod de onoare. Accesul la informații este restricționat doar datorită discreției și meticulozității părților implicate. S-ar putea ca reglementările care prevăd obligații legale cu privire la siguranța informațiilor să ducă la o îmbunătățire a respectării dispozițiilor prevăzute în acest sens.

3.9.2 Întrebarea specifică nr. 38: sunteți de acord cu ideea conform căreia ar fi necesar, ținându-se cont de diferitele modele juridice și economice existente, să se armonizeze conținutul și detaliile normelor comunitare în materie de conflicte de interese astfel încât diferitele instituții financiare să fie supuse unor reguli similare oricare ar fi directiva pe care trebuie să o aplice: MiFID, Directiva privind cerințele de capital, Directiva OPCVM sau Directiva „Solvabilitate II”?

Da.

Bruxelles, 20 ianuarie 2011

Președintele Comitetului Economic și Social European

Staffan NILSSON

17.3.2011

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 84/19

Avizul Comitetului Economic și Social European privind raportul Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor – Exercițiu de monitorizare a pieței comerțului și distribuției cu amănuntul „Către o piață internă a comerțului și distribuției mai eficace și mai echitabilă până în 2020”

COM(2010) 355 final

2011/C 84/04

Raportor: dl Pedro Augusto ALMEIDA FREIRE

La 5 iulie 2010, în conformitate cu articolul 262 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, Comisia Europeană a hotărât să consulte Comitetul Economic și Social European cu privire la

Raportul Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor: Exercițiu de monitorizare a pieței comerțului și distribuției cu amănuntul „Către o piață internă a comerțului și distribuției mai eficace și mai echitabilă până în 2020”

COM(2010) 355 final.

Secțiunea pentru piața unică, producție și consum, însărcinată cu pregătirea lucrărilor Comitetului pe această temă, și-a adoptat avizul la 6 ianuarie 2011.

În cea de-a 468-a sesiune plenară, care a avut loc la 19 și 20 ianuarie 2011 (ședința din 20 ianuarie), Comitetul Economic și Social European a adoptat prezentul aviz cu 192 voturi pentru, 4 voturi împotrivă și 4 abțineri.

1. Concluzii și recomandări

1.1 CESE recunoaște importanța rolului pe care îl are sectorul comerțului cu amănuntul în cadrul pieței unice și contribuția acestuia la ansamblul economiei europene. Dată fiind natura specifică a comerțului cu amănuntul, CESE salută abordarea globală dezvoltată de Comisia Europeană în cadrul exercițiului de monitorizare a pieței comerțului cu amănuntul și este de acord cu necesitatea de a evita concentrarea asupra unor subsectoare individuale.

1.2 CESE regretă faptul că se acordă prea puțină atenție IMM-urilor, care joacă un rol fundamental în ceea ce privește ocuparea forței de muncă, crearea de valori și viața zonelor rurale și a centrelor urbane. În conformitate cu Small Business Act, ar trebui să se acorde o prioritate mai mare IMM-urilor și măsurilor de încurajare, în vederea dezvoltării acestora și a creării de locuri de muncă.

1.3 La nivel european, se constată un proces de concentrare la marile întreprinderi de comerț cu amănuntul, care reușesc să atragă mai mulți clienți prin puterea ofertei lor (primele 5 întreprinderi de comerț cu amănuntul din sectorul alimentar reprezentau peste 70 % din piața produselor alimentare în 2005). În mod similar, se constată un proces de concentrare la o serie de piețe de produse, în special la acele produse pe care comercianții cu amănuntul nu-și pot permite să nu le ofere în cadrul magazinelor lor.

1.4 Puterea de negociere reprezintă o practică generalizată într-o economie de piață, utilizată de orice întreprindere, inclusiv de agricultori, de întreprinderile care colectează și prelucrează produsele lor, de furnizori și de comercianții cu amănuntul. CESE își exprimă îngrijorarea cu privire la măsurile adoptate în câteva state, care urmăresc să controleze nivelul prețurilor sau marjele de profit, ceea ce contravine principiilor liberei concurențe și ale pieței unice funcționale.

1.4.1 Din motive importante de ordin sociopolitic, de exemplu în domeniul social sau în cel al mediului, aceste măsuri pot fi necesare pentru garantarea coeziunii sociale sau a protecției mediului.

1.5 În cadrul pieței interne au fost raportate diferențe considerabile între prețurile din diverse state membre, pentru produse similare. CESE recomandă ca orice analiză a prețurilor să se concentreze asupra transmiterii prețurilor și marjelor de profit de-a lungul întregului lanț de aprovizionare.

1.6 CESE reamintește că piețele din sectorul comerțului cu amănuntul – și relațiile contractuale respective – sunt, prin natura lor, naționale, cu caracteristici juridice, economice, politice și culturale diferite. Prin recunoașterea rolului deosebit al lanțului de aprovizionare cu produse alimentare, CESE solicită analizarea și abordarea în mod corespunzător a acelor practici din cadrul întregului lanț care sunt evident nedrepte.

1.7 Mai exact, CESE sugerează Comisiei să studieze modul în care sunt tratate „relațiile contractuale incorecte” la nivel național, inclusiv modul de aplicare a legii. În plus, CESE reamintește cât este de important ca, în vremuri de criză, să se asigure aplicarea corespunzătoare a legislației existente, precum și faptul că aceasta este o responsabilitate a statelor membre și subliniază în ce domenii și la ce nivel trebuie luate măsuri, în conformitate cu principiile subsidiarității și proporționalității.

1.8 Ocuparea forței de muncă în sectorul comerțului cu amănuntul este importantă, ea constituind deseori punctul de intrare pe piața forței de muncă pentru mulți tineri lucrători cu calificare redusă sau necalificați. Comerțul cu amănuntul oferă și oportunități pentru întreprinzători.

1.9 CESE invită Comisia să sprijine promovarea spiritului antreprenorial și dezvoltarea competențelor, ca mijloace de a face față crizei și de a facilita intrarea sau reintrarea persoanelor pe piața forței de muncă.

1.10 Comisia identifică, în mod corect, domeniile de acțiune prioritare. CESE solicită în plus adoptarea la timp a propunerilor și îndeamnă Comisia Europeană să accelereze luarea deciziilor într-un domeniu care necesită măsuri urgente, concrete și tangibile. În mod particular, noul forum la nivel înalt pentru o mai bună funcționare a lanțului de aprovizionare cu alimente ar trebui să devină un element de bază pentru politicile noi și cele aflate în curs de elaborare în domeniul agroalimentar, inclusiv pentru crearea unor relații mai echilibrate de-a lungul întregului lanț de aprovizionare.

1.11 CESE invită Comisia să examineze modul de aplicare a directivei privind serviciile și să adopte măsurile corespunzătoare împreună cu statele membre respective. De asemenea, CESE solicită Comisiei să ia măsuri împotriva comisioanelor bancare, care acționează ca un impozit ascuns asupra consumatorilor.

2. Introducere

2.1 Comisia Europeană recunoaște importanța rolului pe care îl are sectorul comerțului cu amănuntul în cadrul pieței unice. Într-adevăr, importanța sa economică pentru Uniunea Europeană (el reprezintă 4,2 % din PIB-ul UE, 17,4 milioane de angajați și 20 % din IMM-urile europene, având de asemenea legături strânse cu numeroase piețe) explică de ce a fost ales pentru un exercițiu de monitorizare a pieței.

2.2 Raportul de monitorizare a pieței comerțului cu amănuntul și documentul de lucru al serviciilor Comisiei care îl însoțește prezintă o analiză a chestiunilor care afectează - din perspectiva pieței unice - performanțele economice, sociale și de mediu ale acestui sector. În acest sens, raportul și documentul de lucru al serviciilor Comisiei examinează performanțele sectorului, tendințele recente și impactul modernizării acestuia asupra concurenților. Raportul identifică problemele care afectează performanțele comercianților cu amănuntul și din perspectiva interlocutorilor de pe piețele din amonte și din aval.

2.3 Analiza sectorului prezentată în raport are la bază examinarea interacțiunilor dintre comercianți și furnizori (piețele din amonte) și respectiv consumatori (piețele din aval). Comisia recunoaște astfel complexitatea interacțiunilor la care iau parte comercianții în efortul lor de a asigura consumatorului posibilitatea de a găsi produsul potrivit la locul potrivit, la momentul potrivit și la cel mai bun preț.

2.4 Raportul anunță că, pe baza consultării, Comisia va defini măsuri de îmbunătățire a funcționării pieței interne în sectorul comerțului cu amănuntul, cu scopul de a ajuta comercianții să valorifice cât mai bine piața unică și să-și îmbunătățească rezultatele economice, sociale și de mediu.

3. Observații generale

3.1 Prin acest raport, Comisia Europeană recunoaște importanța sectorului comerțului cu amănuntul în cadrul pieței unice și contribuția sa la creșterea economică, la ocuparea forței de muncă și la durabilitate. Deoarece percepția asupra sectorului se bazează adesea pe o viziune simplistă, potrivit căreia comercianții cumpără de la fermieri și vând consumatorilor, prin abordarea din raport se subliniază complexitatea lanțului de aprovizionare și a interacțiunilor comercianților cu interlocutorii lor. De asemenea, raportul explică modul în care comercianții se achită de misiunea de a furniza consumatorilor produsul potrivit la locul potrivit, la momentul potrivit și la cel mai bun preț, precum și provocările cu care se confruntă.

3.2 Raportul recunoaște rolul pe care modernizarea sectorului l-a jucat în combaterea inflației în ultimii 50 de ani și în creșterea numărului de opțiuni de care dispun consumatorii. Creșterea concurenței și intensificarea comerțului cu amănuntul a condus la prețuri mai scăzute, la creșterea posibilității de alegere și la marje de profit comparativ reduse (față de alte sectoare, inclusiv fabricația), cu impact asupra concurenților, autorităților locale, agricultorilor, furnizorilor, angajaților etc.

3.3 CESE regretă faptul că raportul se concentrează în mod exagerat asupra comerțului alimentar cu amănuntul, nereușind să surprindă importanța IMM-urilor (peste 95 % din întreprinderile din domeniu, cu 11 milioane de lucrători), nevoile și dificultățile lor specifice, inclusiv serviciile post-vânzare, rolul lor în viața zonelor centrale ale orașelor, a zonelor rurale și a celor suburbane, dependența lor de marii producători și concurența cu furnizorii care își creează rețele proprii de distribuție.

3.4 De asemenea, raportul nu reușește să scoată în evidență importanța modelului de întreprindere cooperativă, în mod special în comerțul alimentar cu amănuntul, în cadrul cooperativelor de consum.

3.5 Raportul analizează performanța sectorului comerțului cu amănuntul în raport cu obiectivele politicii publice – accesibilitatea fizică și financiară. Cu toate acestea, în practică, comercianții operează într-un mediu foarte concurențial, în care întreprinderile se străduiesc să atragă clienții și le oferă un raport bun calitate-preț. Deciziile luate de comercianți privind implantarea de magazine și serviciile oferite corespund, prin urmare, mai degrabă dinamicii pieței decât obiectivelor politicii publice. Prin raportarea rezultatelor comercianților la obiectivele politicii publice se omite faptul că comerțul cu amănuntul este o activitate comercială care, pentru a supraviețui în economia de piață, trebuie să rămână profitabilă. La concluzii similare se poate ajunge examinând orice altă activitate comercială.

3.6 Cererea a devenit în timp tot mai sofisticată și nu poate fi considerată omogenă. Această constatare, împreună cu importanța concurenței în comerț, arată complexitatea forțelor pieței și motivul pentru care, în realitate, coexistă diferite formate de comerț cu amănuntul, cu diferite servicii post-vânzare. Acest lucru înseamnă că formatele mai mici pot avea succes dacă furnizează un serviciu specific unor consumatori specifici. Peste 11 milioane de europeni lucrează într-un IMM din acest sector. Prin urmare, este esențial să fie încurajată și pe viitor dezvoltarea IMM-urilor, în special prin îmbunătățirea cadrului de reglementare și reducerea sarcinilor administrative.

4. Observații specifice

4.1 O piață internă a comerțului și distribuției mai eficace și mai echitabilă pentru consumatori

4.1.1 Activitatea principală a comercianților este aceea de a furniza consumatorilor o gamă largă de produse care să se conformeze cerințelor de calitate și securitate, la cel mai bun preț. Modernizarea comerțului cu amănuntul din ultimii 20 de ani se caracterizează printr-un proces rapid de concentrare în mari lanțuri comerciale multinaționale care operează în diverse state membre din UE și în țări terțe, generând saturarea piețelor din UE, integrarea tehnologiilor informației și comunicațiilor și globalizare, inclusiv prin expansiunea pe alte piețe și prin accesul consumatorilor la o mai mare varietate de produse la un preț mai scăzut (accesibilitate).

4.1.2 CESE și Comisia împărtășesc opinia potrivit căreia dezechilibrele privitoare la accesibilitatea magazinelor, precum și necesitatea de a prezerva vitalitatea zonelor rurale sunt chestiuni-cheie, care trebuie abordate. Comercianții au tendința de a se stabili în zonele centrale ale orașelor sau în centrele comerciale din zona suburbană, centrele orașelor trebuind deci să rămână accesibile pentru aprovizionare. Tot mai multe persoane care locuiesc în zone rurale se bazează pe folosirea autovehiculului pentru cumpărăturile zilnice, ceea ce antrenează efecte asupra mediului și limitarea accesului la comerțul cu amănuntul a acelora care nu își pot permite un autovehicul sau sunt în incapacitate de a conduce.

4.1.3 Deciziile comercianților de a-și desfășura activitatea într-un anume loc au la bază mai mulți factori, unul dintre cei mai importanți fiind nevoia de a avea vad comercial maxim. Acest factor poate explica în sine faptul că zonele slab populate ar fi mai puțin vizate de comercianți sub aspectul implantării de magazine, comparativ cu zonele centrale ale orașelor sau centrele comerciale din afara orașelor, construite anume în acest scop. Prin urmare, aspectele legate de accesibilitatea fizică ar trebui abordate pe baza unei înțelegeri în detaliu a mediului în care operează comercianții.

4.1.4 Dificultatea de acces a consumatorilor la o gamă mai largă de magazine depinde de factori economici și non-economici, cum ar fi cadrul de reglementare, inclusiv planificarea urbană și accesul comercianților la piețele imobiliare. Aceste dificultăți pot fi legate de reglementările locale, care impun anumite bariere de intrare pe piață anumitor tipuri de activități și de magazine, de proceduri de autorizare care rămân excesiv de complicate și discreționare, în ciuda directivei privind serviciile. În plus, reglementările prin care vânzarea produselor farmaceutice fără rețetă este rezervată anumitor monopoluri limitează concurența și deci accesul consumatorului, la un preț rezonabil, la astfel de produse.

4.1.5 În ultimii 20 de ani, persoanele cu venituri mai reduse au beneficiat mult de accesul la o gamă mai largă de produse și la prețuri mai mici, ca rezultat al modernizării, creșterii concurenței și globalizării. Apariția de etichete proprii, care sunt, în medie, cu 30 % mai ieftine decât produsele de marcă, a jucat un rol esențial în acest proces.

4.1.6 Prin natura modelului de comerț cu amănuntul, prețurile din acest sector reflectă costuri de operare cu o marjă relativ mică de profit, comparativ cu alte sectoare, care funcționează cu marje de profit mai mari. CESE își exprimă îngrijorarea cu privire la măsurile din câteva state, care urmăresc să controleze nivelul prețurilor sau marjele de profit. Datorită importanței sociopolitice a acestui sector, asemenea reglementări pot fi necesare pentru garantarea coeziunii sociale și prevenirea sărăciei.

4.1.7 În cadrul pieței interne, au fost raportate diferențe considerabile între prețurile din diverse state membre, pentru produse similare. CESE recomandă ca orice analiză a prețurilor să se concentreze asupra transmiterii prețurilor și marjelor de profit de-a lungul întregului lanț de aprovizionare. De asemenea, CESE împărtășește opinia Comisiei potrivit căreia formarea prețurilor este influențată de numeroși factori. În afară de costurile operaționale, printre factori se numără venitul mediu disponibil pe gospodărie, TVA, costurile de transport, cheltuielile legate de chirie și salarii, cadrul de reglementare, nivelul concurenței sau practicile comerciale, cum ar fi constrângerile teritoriale în materie de aprovizionare și practicile abuzive de-a lungul întregului lanț de aprovizionare. CESE sugerează Comisiei să examineze impactul acestor practici și să ia măsuri astfel încât aprovizionarea să se poată face și din alte state membre, astfel încât consumatorul să poată beneficia de prețuri mai mici, posibilități de alegere sporite, calitate mai bună, produse alternative, etc.

4.1.8 CESE constată că anchetele de opinie în rândul consumatorilor au identificat nevoia de a dezvolta surse independente de informații comparative cu privire la ofertele din sectorul comerțului cu amănuntul.

4.1.9 CESE recunoaște capacitatea comerțului electronic de a juca un rol în creșterea concurenței în unele domenii, ceea ce ar putea ajuta la scăderea prețurilor, și își exprimă preocuparea pentru demarajul lent al acestuia, în special în cazul tranzacțiilor transfrontaliere. CESE observă că unul dintre obstacolele în multiplicarea acestor tranzacții, în special pentru IMM-uri, este absența unor norme comune de protecție a consumatorilor în întreaga Europă și îndeamnă instituțiile europene să adopte rapide o directivă privind drepturile digitale ale consumatorilor pe baza „armonizării totale specifice” în forma ei cea mai avansată. O asemenea directivă nu trebuie să împiedice statele membre să mențină sau să introducă măsuri mai riguroase de protecția a consumatorilor, în conformitate cu articolul 169, alineatul (4) din TFUE.

4.2 O piață internă a comerțului și distribuției mai eficace și mai echitabilă pentru comercianți

4.2.1 CESE își exprimă acordul cu afirmația conform căreia „o piață internă a comerțului și distribuției […] trebuie să permită comercianților competitivi, indiferent de dimensiuni, să coexiste pe piață și să își extindă activitatea”.

4.2.2 Amplasamentul este un aspect determinant pentru deschiderea unui magazin nou și sunt cazuri în care comercianții trebuie să aștepte câțiva ani înainte de a putea deschide un nou magazin într-o anumită zonă și a crea locuri de muncă. Dificultățile în materie de intrare pe piață și de acces la piața imobiliară sunt considerate potențiale piedici în calea dezvoltării micului comerț și ar trebui analizate mai detaliat. Această analiză ar putea fi efectuată în baza informațiilor deja disponibile, luând în considerare perspectiva consumatorului (alegerea locului în care se fac cumpărăturile), aspecte ale politicii în domeniul concurenței, subsidiaritatea și proporționalitatea.

4.2.3 Directiva privind serviciile, care trebuia pusă în aplicare în toate statele membre până la 31 decembrie 2009, urmărește să elimine anumite practici discriminatorii legate de acordarea autorizației de desfășurare a activității. Cu toate acestea, în practică se ridică noi bariere și sunt cazuri în care reglementările de planificare urbană au fost utilizate abuziv pentru a controla concurența și a favoriza înființarea unor anumite forme de întreprindere sau de comerț cu amănuntul. CESE invită Comisia să examineze modul de aplicare a directivei privind serviciile și să adopte măsurile corespunzătoare împreună cu statele membre respective.

4.2.4 O altă problemă cu care se confruntă comercianții este absența unei piețe interne a sistemelor de plată, transparentă și concurențială. Practicile actuale, de plată cu cardul, sunt anti-concurențiale și încalcă un principiu fundamental al pieței interne. Comisionul interbancar acționează ca un impozit ascuns asupra comercianților, în special a celor mai mici dintre ei. Prin menținerea acestuia în centrul sistemului, zona unică de plăți în euro (SEPA) va conduce la eliminarea sistemelor naționale de carduri de debit ieftine și eficiente. Rezultatul va fi restrângerea pieței cardurilor de credit la un duopol, conducând la comisioane interbancare mai mari, în detrimentul consumatorilor. CESE invită Comisia să ia măsuri privitoare la comisioanele interbancare, care acționează ca impozite ascunse asupra consumatorilor.

4.3 O piață internă a comerțului și distribuției mai eficace și mai echitabilă pentru furnizori

4.3.1 Ca furnizori de servicii, comercianții le oferă furnizorilor proprii acces la rețeaua lor de distribuție, fie că aceasta înseamnă doar un magazin, fie o rețea europeană. Serviciile cuprind, de exemplu, o poziționare specifică pe rafturi, activități de marketing și logistică etc. Fiecare dintre ele are un preț care deseori ia forma unei taxe.

4.3.2 Comerțul cu amănuntul este numai unul dintre cele câteva canale de distribuție accesibile furnizorilor. Fără comercianți, numai un număr mic de furnizori ar putea să-și construiască rețele de distribuție extinse, iar consumatorii ar avea de suferit de pe urma reducerii ofertei și a creșterii prețurilor. Cu toate acestea, fiecare verigă din lanțul de aprovizionare este importantă, dat fiind că fără materie primă nu ar exista transformarea produselor, iar fără transformare nu ar fi posibilă comercializarea. Prin urmare, CESE solicită ca UE să stabilească mecanismele necesare pentru a instaura un real echilibru în lanțul de comercializare și distribuție a produselor.

4.3.3 La nivel european, se constată un proces de concentrare la marile întreprinderi de comerț cu amănuntul, care reușesc să atragă mai mulți clienți prin puterea ofertei lor (primele 5 întreprinderi de comerț cu amănuntul din sectorul alimentar reprezentau peste 70 % din piața produselor alimentare în 2005). În mod similar, se constată un proces de concentrare la o serie de piețe de produse, în mod special la acele produse pe care comercianții cu amănuntul nu-și pot permite să nu le ofere în cadrul magazinelor lor. Concurența intensă dintre comercianți provoacă tensiuni în lanțul de aprovizionare, de natură a reduce prețurile și marjele de profit. Capacitatea de negociere este o caracteristică generală în economia de piață deschisă, la care recurge orice întreprindere, inclusiv comercianții și furnizorii acestora, însă, atunci când această practică devine abuzivă, ea trebuie neapărat eliminată. Comercianții, inclusiv cei mai mari, sunt lipsiți de putere de negociere în fața fabricanților de produse „neapărat necesare”, fie aceștia furnizori mari sau mici. În același mod, furnizorii mici și mijlocii nu au putere de negociere în relația cu marii comercianți în cazul anumitor categorii de produse. S-a semnalat că operatorii din lanțul de aprovizionare nu îndrăznesc să se plângă din teamă de represalii. CESE îi încurajează pe micii comercianți să formeze împreună alianțe pentru a-și mări puterea de negociere cu furnizorii, a obține condiții mai bune și, astfel, a servi mai bine clienții. Cazurile de abuz de putere dominantă sunt condamnabile și CESE cheamă la o aplicare riguroasă a normelor de concurență în cazul tuturor participanților la lanțul de aprovizionare.

4.3.4 Comitetul Economic și Social European a adoptat două avize privitoare la funcționarea lanțului de aprovizionare cu alimente (1), recomandând introducerea unui cod de conduită la nivelul statelor membre și numirea unui mediator care să poată interveni, după caz. De asemenea, Parlamentul European, Președinția spaniolă a Uniunii Europene și Comisia Europeană (2) au adoptat o serie de recomandări în scopul îmbunătățirii funcționării acestui lanț. De asemenea, CESE salută lansarea Forumului (3) la nivel înalt pentru o mai bună funcționare a lanțului de aprovizionare cu alimente, care stabilește o platformă pentru părțile interesate de practici contractuale între întreprinderi de-a lungul întregului lanț de aprovizionare cu alimente.

4.3.5 CESE reamintește că piețele din sectorul comerțului cu amănuntul – și relațiile contractuale respective – sunt, prin natura lor, naționale, cu caracteristici juridice, economice, politice și culturale diferite. În general, relațiile comerciale sunt organizate la nivel național, în baza unor reglementări, a unei jurisprudențe și/sau printr-un cod de bune practici. Mai multe state membre au încercat să reglementeze anumite practici, dar, în multe cazuri, încercările au condus la ridicarea de noi bariere, prin limitarea capacității întreprinderilor străine de a se stabili într-o anumită țară, încălcându-se astfel principiile pieței interne. CESE solicită analizarea și abordarea în mod corespunzător a acelor practici, în cadrul întregului lanț de aprovizionare cu alimente, care sunt evident nedrepte. Mai exact, CESE sugerează Comisiei să studieze modul în care sunt tratate „relațiile contractuale incorecte” la nivel național, inclusiv modul de aplicare a legii. Un astfel de studiu ar pune în evidență eficacitatea practicilor naționale, ar arăta în ce cazuri se impune luarea de măsuri și care ar fi cel mai indicat nivel, în conformitate cu principiile subsidiarității și proporționalității. În plus, CESE reamintește cât este de important ca, în vremuri de criză, să se asigure aplicarea corespunzătoare a legislației existente, precum și faptul că aceasta este o responsabilitate a statelor membre.

4.3.6 Pentru a asigura consumatorului o gamă de opțiuni, a-și menține specificitatea și a-și consolida imaginea locală, comercianții au creat produse cu etichetă privată, pentru care își asumă răspunderea ce revine producătorului. Succesul acestor produse are la bază o bună primire de către foarte mulți consumatori, fiindcă aproape 80 % din consumatorii europeni (4) consideră mărcile de supermarket ca fiind o alternativă bună la alte mărci.

4.3.7 Gamele de produse cu etichetă proprie sunt create în parteneriat cu furnizorii respectivi, care în marea majoritate a cazurilor sunt IMM-uri. Comisia Europeană recunoaște că aceste parteneriate, bazate pe relații subcontractuale, s-au dovedit adesea ca fiind cele mai stabile și durabile relații. Furnizorii beneficiază de datele despre consumatori, de stimulente pentru a inova în continuare și de acces la o piață mai largă. Cu toate acestea, s-au manifestat îngrijorări cu privire la impactul asupra inovării, concurenței, dezvoltării IMM-urilor și numărului de opțiuni oferite consumatorului. CESE solicită Comisiei să analizeze efectul produselor cu etichetă proprie asupra furnizorilor, concurenței, inovării și preferințelor consumatorilor.

4.4 O piață internă a comerțului și distribuției mai eficace și mai echitabilă pentru salariați

4.4.1 Ocuparea forței de muncă în sectorul comerțului cu amănuntul este importantă, ea constituind deseori punctul de intrare pe piața forței de muncă pentru mulți tineri lucrători cu calificare redusă sau necalificați. Sectorul comerțului cu amănuntul se bazează pe programe de lucru flexibile, astfel încât să se adapteze la cererea consumatorilor de-a lungul zilei, al săptămânii sau al sezonului. Concurența acerbă prin prețuri exercită presiuni asupra programului de lucru al angajaților din perspectiva flexibilității, care intră în contradicție cu organizarea vieții personale a acestora. De aceea, legislația și negocierile colective ar trebui să identifice forme ale flexibilității care să fie compatibile atât cu nevoile de organizare ale întreprinderii, cât și cu exigențele personalului, pentru a face posibilă concilierea vieții profesionale cu viața de familie. Participarea femeilor este mai mare decât în toate celelalte sectoare de activitate, programul de lucru cu fracțiune de normă fiind de asemenea foarte bine reprezentat. Comerțul cu amănuntul oferă și oportunități pentru întreprinzători.

4.4.2 CESE invită Comisia să sprijine promovarea activității independente, spiritul antreprenorial și dezvoltarea competențelor, ca mijloace de a face față crizei și a facilita intrarea sau reintrarea persoanelor pe piața forței de muncă. CESE solicită întreprinderilor din acest sector să aplice reglementările naționale și europene cu privire la egalitatea de șanse și egalitatea de gen, pentru a favoriza atât calitatea cât și procentajul de ocupare a forței de muncă feminine în acest sector.

4.4.3 Criza financiară actuală și diminuarea consumului au generat, în toate țările europene, procese de închidere, reorganizare, fuziuni și achiziții de activități comerciale care au dus la un excedent de personal. Persistă așadar un risc semnificativ al șomajului de lungă durată. CESE invită Comisia să susțină promovarea activității independente și dezvoltarea competențelor profesionale ale personalului, ca mijloace de a face față crizei și de a permite reintrarea persoanelor pe piața forței de muncă.

4.4.4 Există o îndelungată tradiție de negociere colectivă în comerț, atât la nivel european, cât și național. Diferențele dintre țări provin din diferențele dintre culturile și tradițiile relațiilor industriale și orice măsură propusă în acest domeniu ar trebui să respecte principiul subsidiarității. CESE invită statele membre și țările candidate să dezvolte dialogul dintre partenerii sociali și un sistem de relații industriale în acest sector.

4.4.5 Munca nedeclarată și economia informală sunt chestiuni importante și ar trebui abordate în regim de urgență, deoarece generează concurență neloială între întreprinderi din cauza evaziunii fiscale și a neplății contribuțiilor, având totodată efecte negative asupra condițiilor de muncă ale angajaților, în special în ceea ce privește sănătatea și securitatea la locul de muncă. CESE invită Comisia și statele membre să ia măsuri de simplificare și reducere a sarcinilor administrative, în special pentru întreprinderile mici și microîntreprinderi, precum și de creștere a conștientizării avantajelor muncii cu forme legale.

4.4.6 CESE solicită lansarea unei dezbateri deschise cu partenerii sociali despre franciză și invită cu insistență statele membre să combată cu fermitate economia informală, care sporește discriminarea și concurența neloială în detrimentul IMM-urilor.

4.4.7 Modernizarea, dezvoltarea tehnologică și utilizarea sporită a TIC în comerțul cu amănuntul a condus la o neconcordanță tot mai accentuată între competențele de care au nevoie întreprinderile și cele ale angajaților în comerțul cu amănuntul. CESE atrage atenția Comisiei asupra nevoii de a înzestra mai bine lucrătorii cu competențe de-a lungul întregii cariere/vieți profesionale. În acest context, CESE îi invită pe partenerii sociali să își aprofundeze relațiile de cooperare existente în vederea reducerii dezechilibrului între cererea de competențe a întreprinderilor și oferta de competențe a lucrătorilor, prin identificarea unor soluții sectoriale și a unor mijloace de anticipare și de gestionare a impactului noilor tehnologii asupra competențelor și ocupării forței de muncă.

4.4.8 Există o îndelungată tradiție de responsabilitate socială a întreprinderilor din comerțul cu amănuntul. De fapt, întreprinderile din comerț inițiază și aplică de multă vreme o gamă largă de practici responsabile. Aceste practici acoperă nu doar chestiuni sociale și de mediu, ci și din alte domenii, cum ar fi sănătatea, securitatea produselor și problemele legate de lanțul de aprovizionare, sau au în vedere implicarea pe plan local.

4.4.9 CESE împărtășește părerea Comisiei potrivit căreia este absolut necesară abordarea temei concurenței prin prețuri, care exercită o presiune puternică asupra costurilor salariale și a programului de lucru al salariaților. Pentru aceasta, CESE propune Comisiei efectuarea unui studiu de impact specific asupra programului de lucru al unităților comerciale, inclusiv cel de duminică, asupra dezvoltării economico-sociale locale, asupra nivelului serviciilor oferite consumatorilor și asupra calității vieții angajaților.

4.4.10 În acest sector, persistă fenomene importante de concurență neloială și dumping social între întreprinderile din comerț, indiferent de dimensiunile acestora, în măsura în care dreptul muncii și negocierile colective, care diferă de la o țară la alta, generează politici de investiții și modele economice și de dezvoltare diferite. CESE invită partenerii sociali să lanseze, în cadrul dialogului social european, o dezbatere care să ducă la identificarea politicilor adecvate pentru armonizarea condițiilor de muncă și a costului forței de muncă, astfel încât să contribuie la coeziunea economică, socială și teritorială și să înlăture piedicile din calea dezvoltării armonioase și a concurenței loiale în acest sector, în Europa. În acest scop, Comisia ar trebui să sprijine această inițiativă și să întreprindă acțiunile necesare pentru eliminarea comportamentelor care împiedică realizarea și buna funcționare a unei piețe interne echitabile, eficiente și propice dezvoltării.

4.4.11 Participarea financiară a salariaților joacă un rol crescând în sectorul comerțului cu amănuntul, mai ales la întreprinderile mai mari, acordând salariaților o influență mai mare în ceea ce privește calitatea locurilor de muncă, motivația și condițiile de lucru. Comisia ar trebui să reexamineze acest instrument în cadrul monitorizării sectorului.

4.5 O piață internă a comerțului și distribuției mai eficace și mai echitabilă pentru generațiile următoare

4.5.1 CESE recunoaște importanța pe care comerțul cu amănuntul o are în încurajarea unor modele de consum și producție mai durabile în UE. Comitetul reamintește că impactul direct al operațiunilor de comerț cu amănuntul ca atare a fost supraestimat, dar că, indirect, fiind cea mai strânsă legătură dintre consumatori și producători, acest sector poate realiza multe. CESE salută Forumul comerțului cu amănuntul (Retail Forum), al cărui rol este de a împărtăși bunele practici între comercianți și între comerțul cu amănuntul și părțile interesate pe chestiuni specifice. De asemenea, CESE recunoaște munca depusă de Masa rotundă a consumului și producției durabile.

4.5.2 CESE atrage atenția Comisiei asupra nevoii de a asigura, în elaborarea politicilor, conformitatea dintre obiectivele de mediu și alte obiective politice, cum ar fi piața internă. În anii trecuți, au apărut conflicte și a devenit un lucru din ce în ce mai obișnuit ca principiile de bază ale pieței interne să fie încălcate invocându-se protecția mediului. În plus, CESE avertizează asupra unei posibile deplasări a responsabilității de la producător înspre comerciant.

Bruxelles, 20 ianuarie 2011

Președintele Comitetului Economic și Social European

Staffan NILSSON

(1) NAT/460: „Îmbunătățirea funcționării lanțului de aprovizionare cu alimente în Europa”.; raportor: dl Narro, coraportor: dl Kapuvari; CCMI/050 „Evoluția marilor comercianți cu amănuntul și impactul asupra furnizorilor și consumatorilor”.; raportor: dna Sharma.

(2) Comunicarea COM(2009) 591 „Îmbunătățirea funcționării lanțului de aprovizionare cu alimente în Europa”.

(3) Decizia Comisiei din 30 iulie 2010 de instituire a unui forum la nivel înalt pentru îmbunătățirea funcționării lanțului de aprovizionare cu alimente (2010/C 210/03).

(4) Studiul AC Nielsen „Atitudinea consumatorilor față de etichetele private”, din 2005.

17.3.2011

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 84/25

Avizul Comitetului Economic și Social European privind propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind comercializarea și utilizarea precursorilor de explozivi

COM(2010) 473 final – 2010/0246 (COD)

2011/C 84/05

Raportor general: dl SEARS

La 15 octombrie 2010 și, respectiv, la 7 octombrie 2010, în conformitate cu articolul 114 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), Consiliul și Parlamentul European au hotărât să consulte Comitetul Economic și Social European cu privire la

Propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind comercializarea și utilizarea precursorilor de explozivi

COM(2010) 473 final – 2010/0246 (COD).

La 20 octombrie 2010, Biroul a însărcinat Secțiunea pentru piața unică, producție și consum cu pregătirea lucrărilor Comitetului pe această temă.

Având în vedere caracterul urgent al lucrărilor, Comitetul Economic și Social European l-a numit pe dl Sears raportor general în cadrul celei de-a 468-a sesiuni plenare care a avut loc la 19 și 20 ianuarie 2011 (ședința din 19 ianuarie) și a adoptat prezentul aviz cu 149 de voturi pentru și 7 abțineri.

1. Concluzii și recomandări

1.1

Propunerea urmărește reducerea frecvenței și a impactului atacurilor teroriste, pe de o parte prin limitarea accesului cetățenilor la substanțe și amestecuri de substanțe utilizate pe scară largă și în mod legitim care, în concentrații mari, pot fi utilizate și la fabricarea explozivilor și, pe de altă parte, prin raportarea tranzacțiilor suspecte de astfel de substanțe.

1.2

Propunerea are în vedere angrosiștii, comercianții cu amănuntul și statele membre. Fabricanții de produse chimice au introdus deja sisteme de control și coduri de raportare voluntară, de exemplu pentru precursorii de arme și droguri și ar trebui să nu sufere pierderi de ordin material ca urmare a acestor propuneri. Cantitățile implicate sunt modeste față de cantitățile totale vândute. Nu există temeri legate de sănătatea lucrătorilor sau de expunerea la mediu. Succesul va depinde de măsurile adoptate de autoritățile competente cu privire la colectarea și schimbul de informații pertinente.

1.3	CESE sprijină măsurile adoptate în vederea combaterii terorismului și aprobă obiectivul general al propunerii, și anume un regulament elaborat în temeiul articolului 114, care urmărește prevenirea fragmentării pieței interne.

1.4

De asemenea, CESE aprobă lista de 8 substanțe (și de combinații ale acestora) menționate în anexa 1, care trebuie supuse controlului în acest cadru. Prin urmare, este rezonabil să se autorizeze continuarea vânzărilor în concentrații ridicate către cetățeni numai sub licență, în scopul unor utilizări finale legitime ale acestor substanțe.

1.5

De asemenea, CESE este de acord cu faptul că se cuvin instituite, în statele membre, sisteme centralizate, pentru a recepționa și transmite raportările referitoare la tranzacțiile suspecte cu oricare dintre aceste opt substanțe, la care se adaugă cele șapte substanțe suplimentare ce figurează în lista din anexa II, precum și cu privire la oricare altă tranzacție din această categorie, precum și pentru a răspunde acestor semnale.

1.6

Cu toate acestea, CESE regretă anumite lacune ale acestei propuneri, referitoare la: dovezile prezentate privind anumite substanțe; celelalte posibilități de control, de exemplu dimensiunea maximă a ambalajului; modalitățile practice de control în punctele de comercializare, în special excluderea definiției „întreprinderilor” din propunere; anumite incoerențe ale textului, de exemplu în ceea ce privește eventualul domeniu de aplicare a obligației de raportare.

1.7

Totodată, CESE își exprimă surprinderea cu privire la faptul că, deși costurile pentru sectorul comerțului cu amănuntul și pentru autoritățile publice au fost cuantificate pe larg, nu se poate spune același lucru despre beneficiile prevăzute. Cu toate că valoarea unei vieți umane salvate este, fără îndoială, subiectivă, această abordare a fost utilizată în trecut pentru a echilibra costurile propunerilor UE. Motivele pentru care nu s-a procedat astfel nu sunt abordate.

1.8	În ciuda acestor preocupări, CESE susține propunerea cu fermitate. Informarea grupurilor afectate și a societății civile în ansamblu cu privire la aceste măsuri va fi o provocare majoră. CESE își exprimă întreaga disponibilitate de a contribui prin toate mijloacele.

2. Introducere

2.1

Dispozitivele explozive improvizate (IED), care conțin adesea substanțe explozive artizanale, sunt din ce în ce mai utilizate de teroriști și de alte grupuri criminale sau de criminali individuali pentru a ataca obiective militare sau economice din întreaga lume și pentru a răspândi teroarea în rândul populației civile, în numele unor idealuri politice sau religioase.

2.2

Deși, în cea mai mare parte, aceste evenimente s-au petrecut, până în prezent, în afara UE, statele membre și cetățenii acestora nu au fost cruțați, în ciuda eforturilor susținute ale serviciilor de informații naționale. Țările mai bogate au devenit ținta preferată, dar nicio țară nu se poate considera la adăpost. Mesajele ideologice mobilizatoare, precum și instrucțiunile de fabricare a bombelor circulă în întreaga lume prin internet. Precursorii necesari sunt ușor de procurat prin rețeaua de comerț cu amănuntul sau online, deseori la un preț scăzut și în concentrațiile ridicate necesare atât realizării de explozivilor artizanali, cât și altor întrebuințări industriale sau menajere.

2.3

Având în vedere că aceste alte întrebuințări există și că orice măsură de control ar trebui să fie atât eficace, cât și adecvată, este necesar să se determine ce substanțe trebuie reglementate și în ce mod, ce alte măsuri de sprijin sunt necesare și ce articol din tratat trebuie să constituie temeiul juridic.

2.4

Aceste chestiuni au fost abordate într-un aviz anterior (1), privind modificarea Directivei 76/769/CEE a Consiliului referitoare la introducerea pe piață și utilizarea anumitor substanțe și preparate periculoase, printre care și azotatul de amoniu, utilizat în mari cantități în întreaga lume atât ca îngrășământ pe bază de azot, cât și ca ingredient eficace și ieftin pentru explozivii comerciali și improvizați.

2.5

După cum se menționa în respectivul aviz, ar fi putut fi alese alte temeiuri juridice pentru legislația privind terorismul sau precursorii de explozivi, dar, în conformitate cu actualul Tratat UE, ar fi fost necesară unanimitatea statelor membre. Acest lucru a fost considerat greu de îndeplinit în timpul scurt dinaintea abrogării acestei vechi directive și a înlocuirii sale cu Regulamentul (CE) 1907/2006 (REACH), în a cărui anexă XVII a fost în final adăugat și azotatul de amoniu.

2.6

De atunci, mai multe state membre au adoptat măsuri la nivel național pentru a limita disponibilitatea precursorilor de explozivi care generează temeri serioase. Pentru a preveni fragmentarea pieței interne și pentru a evita lacunele în colectarea de informații și în adoptarea altor măsuri de combatere a terorismului, în prezent este necesară o nouă propunere a Comisiei.

3. Rezumatul propunerii Comisiei

3.1

Comisia propune un regulament care să limiteze accesul cetățenilor la substanțe specifice întrebuințate pe scară largă, dar care pot fi utilizate și ca precursori de explozivi. Pentru a menține libera circulație a bunurilor, 8 substanțe, enumerate în anexa I, pot fi comercializate în continuare sub formă concentrată fie pe baza unei licențe eliberate de o autoritate națională competentă și a unor justificative care să ateste necesitatea legitimă a utilizării acestora, fie fără licență, într-o concentrație care să nu permită utilizarea lor la realizarea de explozivi artizanali. În anexa II, există o listă de alte 7 substanțe, în cazul cărora nu se aplică nicio licență sau concentrație. Cu toate acestea, pentru toate cele 15 substanțe și pentru vânzarea oricăror alte substanțe, amestec (sau articol?), nespecificate în anexe, dar identificate sporadic de Comisie printre cele utilizate la fabricarea explozivilor artizanali trebuie raportată punctului național de contact orice tranzacție considerată „suspectă” pe motive întemeiate.

3.2

Utilizarea acestor substanțe în mediu profesional sau comercializarea lor între întreprinderi nu sunt vizate de regulament. Drepturile individuale la viața privată trebuie respectate pe deplin. Procesul de reglementare ar trebui să fie suficient de flexibil pentru a permite un răspuns prompt pe măsură ce nevoile evoluează. Pentru sprijinirea acestor măsuri, sunt necesare acorduri voluntare, coduri de conduită și sisteme de informare mai bune.

3.3

Costurile se vor împărți aproximativ egal între fabricanți, comercianții cu amănuntul (costuri generate de respectarea legislației, de etichetare, de reformulare și de pierdere a beneficiilor din vânzări), precum și autoritățile naționale competente (care trebuie să creeze sistemele necesare de acordare de licențe, de colectare de informații și de raportare și să asigure personalul necesar funcționării acestora).

3.4	În cazul azotatului de amoniu, inclus în anexa I a propunerii, referirile la această substanță din anexa XVII a Regulamentului (CE) 1907/2006 (REACH), care nu prevede licența sau raportarea tranzacțiilor suspecte, vor fi eliminate. Derogările speciale pentru agricultori se vor aplica în continuare.

3.5

Regulamentul va intra în vigoare după 18 luni de la adoptarea sa și va fi obligatoriu în toate elementele sale în toate statele membre. Va fi necesară o perioadă de tranziție de maximum 36 de luni pentru a permite utilizarea sau eliminarea stocurilor existente de substanțe cu concentrație înaltă menționate în anexa I, deținute de cetățeni. Regulamentul va fi extins la statele membre ale SEE și va fi revizuit după 5 ani.

3.6

Propunerea este însoțită de o expunere de motive, un document de lucru al serviciilor Comisiei și o sinteză a evaluării impactului, precum și de evaluarea impactului, bazată la rândul său pe un studiu pregătitor elaborat de un contractant extern (GHK în colaborare cu Rand Europe și Comstrados), în strânsă colaborare cu Comitetul permanent privind precursorii de explozivi, înființat în conformitate cu Planul de acțiune UE pentru îmbunătățirea siguranței explozivilor, aprobat de Consiliu la 18 aprilie 2008. Evaluarea impactului a fost revizuită de Comitetul de evaluare a impactului din cadrul Comisiei, în martie 2010, și s-au făcut o serie de recomandări.

3.7	De asemenea, o serie de informații de fond sunt oferite de Comunicarea Comisiei privind îmbunătățirea securității explozivilor, din data de 6 noiembrie 2007 și de raportul anual din 2008 și 2009 al Comitetului permanent privind precursorii de explozivi.

4. Observații generale

4.1

CESE sprijină cu fermitate Declarația Consiliului din 2004 privind combaterea terorismului și diferitele acțiuni și documente care i-au urmat și consideră că societății civile îi revine un rol cheie pentru asigurarea siguranței cetățenilor. Așadar, acesta salută propunerea privind precursorii de explozivi.

4.2

CESE este de acord cu necesitatea unui regulament aplicabil în toate statele membre, indiferent de măsura în care acestea sunt expuse în prezent activității teroriste sau de informațiile existente cu privire la astfel de activități. Grupurile teroriste existente pot depăși frontierele naționale pentru a achiziționa sau comercializa precursori sau pentru a confecționa explozivi artizanali. Teroriștii internaționali nu cunosc nicio frontieră. Aceștia au tendința de a utiliza explozivi cu impact cât mai mare și de a desconsidera din ce în ce mai mult viața umană. Deși cele mai multe atacuri sunt dejucate, când se produc, efectele acestora sunt devastatoare.

4.3

CESE este totodată de acord cu faptul că articolul 114 constituie temeiul juridic corespunzător pentru prevenirea fragmentării pieței interne pentru substanțe care sunt și rămân de largă circulație, cu utilizări multiple și esențiale. În unele cazuri, se pot găsi produse înlocuitoare, dar substituirea totală este în general imposibilă, iar retragerea completă de pe piață ar avea consecințe disproporționate asupra fabricanților, comercianților cu amănuntul și consumatorilor implicați. De asemenea, ar trebui evitate conflictele cu alte texte legislative, de exemplu cele referitoare la precursorii de droguri sau la utilizarea îngrășămintelor chimice. Nu ar trebui admise derogările naționale, în special pentru substanțele enumerate în anexa I.

4.4

CESE constată că listele precursorilor controlați tind să reflecte mai degrabă experiența locală legată de atacurile recente, în timp ce obiectivul final ar trebui să fie stabilirea unei liste minime aprobate la nivel global. Cu toate acestea, există argumente convingătoare pentru fiecare din substanțele enumerate și este prevăzută actualizarea rapidă a acestora, deîndată ce se identifică noi mijloace de realizare a explozivilor artizanali. Cele 8 substanțe din anexa I vor fi puse la dispoziția cetățenilor în concentrații mari numai pe baza unei licențe. Această măsură ar trebui să fie suficientă pentru a limita achiziționarea ocazională, individuală, sporadică sau oportunistă. Controlul unei activități mai „profesioniste” și mai hotărâte va depinde în continuare în primul rând de calitatea informațiilor care vor fi transmise poliției sau altor organisme centralizate de securitate și de modul în care acestea vor fi utilizate.

4.5

Prin urmare, CESE salută propunerile care prevăd inițiative educaționale și de formare suplimentare și coduri de conduită voluntare. Acestea trebuie să vizeze în primul rând angrosiștii și comercianții cu amănuntul, care trebuie responsabilizați cu privire la bunurile pe care le comercializează și la datoria de a raporta, într-un mod responsabil și eficient, orice tranzacție considerată „suspectă”. De asemenea, Comitetul recunoaște necesitatea unui bun feedback pentru încurajarea bunelor practici. Aceasta va constitui o provocare interesantă pentru autoritățile de reglementare și agențiile de aplicare a legii implicate. Având în vedere timpul scurt rămas pentru introducerea acestei reglementări și nevoile divergente în materie de finanțe publice, Comisia va juca un rol-cheie în promovarea schimbului de bune practici între statele membre care au introdus deja astfel de măsuri și cele care nu au făcut acest lucru.

4.6

Cu toate acestea, CESE regretă faptul că s-a dovedit imposibil pentru Comisie, în ciuda eforturilor susținute ale consultanților săi, să descrie integral sau să cuantifice consecințele acestei propuneri asupra sectorului comerțului cu amănuntul și, în consecință, asupra consumatorilor. În cursul pregătirii evaluării impactului, a devenit limpede faptul că sunt puține sau nu există deloc organizații reprezentative capabile să trateze gama largă de produse potențial afectate. Volumul răspunsurilor la chestionarele adresate furnizorilor individuali a fost în general scăzut. Nu au fost examinate modalitățile practice prin care personalul care se ocupă de vânzare să poată gestiona bunurile vândute numai pe baza unei licențe sau să identifice printre numeroasele tranzacții pe cele suspecte și să le raporteze. Dificultățile definirii unei „întreprinderi”, chiar dacă temporară și indiferent de scopul acesteia, care este scutită de orice formă de control, în opoziție cu un cetățean care poate sau nu să dorească sau să fie capabil să se identifice sau să dea indicații privind scopul final au fost discutate în evaluarea impactului, dar nu rezolvate integral în propunere.

4.7

O complicație suplimentară o constituie și faptul că evaluarea impactului depinde de un model economic care a fost dezvoltat pe deplin pentru numai 14 din cele 15 substanțe enumerate în prezent (acidul clorhidric fiind omis în ultimul moment, iar nitratul de calciu amoniu, vândut în mod normal sub denumirea de „CAN” fiind adăugat fără comentarii sau explicații). Desigur, substanțele și piețele acestora nu sunt omogene, gama acestora variind de la hexamină, un combustibil solid special pentru fabricarea jucăriilor și a mașinilor de gătit, cu vânzări prin rețeaua de comercializare cu amănuntul în valoare de sub 10 milioane de euro, până la nitratul de amoniu (și CAN) și acetonă, vândute în cantități de milioane de tone pentru îngrășăminte chimice și produse cosmetice și menajere, reprezentând o piață de miliarde de euro.

4.8

Având în vedere aceste limitări, cea mai bună estimare pare a fi că vânzările de produse cu concentrație ridicată, enumerate în anexa I, ar suferi pierderi în valoare de 300 de milioane de euro, adică 10 % din valoarea totală, jumătate continuând probabil să fie comercializate cu licență, iar celelalte urmând să fie înlocuite sau să dispară. Vânzările de peroxid de hidrogen concentrat, un precursor de exploziv artizanal foarte cunoscut și răspândit, însumează în jur de 60 % din aceste totaluri. Piețele mai largi ale produselor enumerate în anexa II, dominate de vânzările de acid sulfuric și acetonă, de asemenea precursori cunoscuți ai explozivilor artizanali, nu ar trebui să fie afectate, în mod normal, de cerințele de raportare, iar dacă ar fi, atunci poate că regulamentul ar putea fi într-adevăr considerat funcțional.

4.9

Beneficiile corespunzătoare pe plan economic și social ale limitării accesului cetățenilor la precursorii de explozivi artizanali, menită să reducă frecvența și intensitatea atacurilor teroriste, au fost abordate în studiul pregătitor, dar nu au fost cuantificate în propunerea Comisiei. Prin urmare, nu este ușor să se evalueze raportul dintre costuri și beneficii. Cu toate acestea, în cele din urmă, CESE consideră că măsurile răspund tuturor orientărilor relevante și, prin urmare, ar trebui să se bucure de tot sprijinul. Succesul pe termen lung va fi totuși strâns legat de măsura în care se vor întreprinde acțiuni susținute de către statele membre, la nivel intra-statal, precum și interstatal.

5. Observații specifice

5.1

Atât CESE, cât și Comisia recunosc faptul că orice propunere pe această temă trebuie să aibă în vedere menținerea echilibrului între restricționarea utilizării ilegale a anumitor substanțe în interesul general și drepturile cetățenilor de a-și urmări propriile interese, respectându-se, într-o măsură rezonabilă, viața privată a acestora. De asemenea, este de înțeles faptul că, prin natura lor, problemele de securitate și măsurile de remediere nu pot fi întotdeauna documentate riguros. Totuși, acest lucru ar trebui asigurat în măsura posibilului.

5.2

Prin urmare, CESE regretă faptul că propunerea finală nu este pe deplin susținută de studiul pregătitor și de evaluarea impactului, în special în ceea ce privește retragerea de pe listă a acidului clorhidric, chiar și din anexa II, și introducerea CAN, fără date justificative privind utilizarea sau impactul asupra pieței. Având în vedere că propunerea sugerează, pe bună dreptate, că alte substanțe pot fi adăugat în viitor, este în mod evident necesar să se asigure proceduri corespunzătoare care să fie respectate de către toți actorii implicați. Chiar în această fază târzie, ar fi util un addendum în acest sens.

5.3

De asemenea, nici motivul împărțirii celor 15 substanțe în două grupuri, dintre care numai 8 sunt selectate pentru a fi supuse unor restricții de comercializare în concentrații mari, nu este dezbătut sub toate aspectele în propunere sau în documentele de lucru, deși astfel de discuții au avut loc cu siguranță în cadrul Comitetului permanent privind precursorii de explozivi și au fost puse la dispoziție la cerere. În mod ideal, și acestea ar trebui incluse în propunere și în orice notă explicativă aferentă.

5.4

Totodată, CESE își exprimă surprinderea cu privire la faptul că, dată fiind lista relativ scurtă de substanțe foarte disparate, nu s-a identificat sau discutat posibilitatea luării unor măsuri în temeiul legislației UE privind clasificarea, ambalarea și etichetarea substanțelor și amestecurilor periculoase, pentru a limita, de exemplu, dimensiunea ambalajelor individuale și, în consecință, a identifica tranzacțiile de cantități neobișnuit de mari, deci „suspecte” în orice etapă a lanțului de aprovizionare. Caracterul rezonabil al acestor elemente depinde de proporția achizițiilor necesare pentru fabricarea unui exploziv de dimensiuni corespunzătoare; informațiile referitoare la aceasta ar fi putut fi incluse în evaluarea originală a impactului și ar fi ajutat la direcționarea sistemelor de colectare a informației.

5.5

Totodată, ar fi util să se facă propuneri specifice pentru a rezolva modalitățile practice de control la punctele de comercializare, unde va fi esențial să se introducă etichete, coduri de bare sau alte sisteme interne de control pentru limitarea tranzacțiilor ilegale sau nedorite. Având în vedere libera circulație a bunurilor în interiorul UE, va fi esențială instituirea unui sistem unificat, care să le permită fabricanților și angrosiștilor să îndeplinească aceste obligații într-un mod eficient din punctul de vedere al costurilor.

5.6	Un detaliu mai puțin important: amestecurile tuturor substanțelor apar în ambele anexe cu același cod NC (3824 90 27); deși confirmat ca fiind corect, acest lucru evidențiază dificultatea identificării tranzacțiilor transfrontaliere cu produsele sau amestecurile luate în discuție.

5.7

S-a reținut faptul că tranzacțiile de la o întreprindere la alta („business to business” – „b2b”) sunt excluse, dar definiția unei „întreprinderi” este neclară. Nu toți grădinarii, constructorii, dentiștii sau coaforii independenți vor putea să furnizeze un număr de TVA, de exemplu, sau să dovedească într-un alt mod existența unei întreprinderi. Chiar dacă furnizează această dovadă și demonstrează funcționarea întreprinderii în condiții legale, se menține posibilitatea ca o anumită tranzacție să fie socotită „suspectă”; prin urmare, sunt necesare dispoziții privind posibilitățile de raportare și în această fază a lanțului de aprovizionare.

5.8

În fine, nu există restricții privind comercializarea substanțelor enumerate în anexa II, ci numai solicitarea de raportare a tranzacțiilor „suspecte”. Dat fiind că orice tranzacție „suspectă” poate și probabil va și fi raportată, indiferent dacă substanța, amestecul sau articolul sunt sau nu cuprinse în listă, este surprinzător faptul că această listă nu este mai lungă, pentru a include mai mulți precursori și materiale auxiliare. Acest lucru ar acorda mai multă libertate la nivel național pentru identificarea produselor locale preferate (de exemplu, utilizarea pulberii negre sau a cilindrilor de propan) și pentru o reacție mai rapidă la formulările și tendințele mai noi.

5.9

Totodată, aceasta ar contribui la clarificarea textului și a ipotezelor de bază privind domeniul de aplicare a obligației de raportare. Expunerea de motive menționează, sub titlul „impactul asupra drepturilor fundamentale”, că măsura „se aplică numai în cazul substanțelor chimice enumerate în anexe și se va baza pe o evaluare a riscului efectuată de operatorii economici”. Articolul 6, considerentul 4 prevede totuși o extindere la orice altă „substanță neclasificată”. Având în vedere că evaluarea tranzacțiilor ca „suspecte” este în sine o judecată de valoare, care reflectă norme și atitudini locale, acest lucru nu poate nici deveni obligatoriu, nici nu poate fi realizat în proporție de 100 %; totodată, nu por fi total excluse nici raportările sau tranzacțiile de substanțe care nu sunt enumerate sau relevante. Dată fiind multitudinea de comercianți cu amănuntul și dificultatea de a spori gradul de conștientizare sau de a face schimb de bune practici, cu atât mai mult de a impune controale, vor trebui abordate și problemele referitoare la calitatea și cantitatea datelor furnizate punctelor de contact de la nivel național, înainte ca acestea să poată fi considerate o sursă utilă de informații.

5.10

În ciuda problemelor menționate mai sus, CESE sprijină cu fermitate propunerea, considerând că aceasta va contribui la asigurarea securității cetățenilor, atât pe teritoriul, cât și în afara UE. Schimbul de bune practici va fi permanent necesar, în special în acțiunile de transmitere de informații și de comunicare vizând principalii comercianți cu amănuntul și alte grupuri ale societății civile afectate. CESE își exprimă întreaga disponibilitate de a contribui prin toate mijloacele.

Bruxelles, 19 ianuarie 2011

Președintele Comitetului Economic și Social European

Staffan NILSSON

(1) JO C 204/13 din 9.8.2008.

17.3.2011

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 84/30

Avizul Comitetului Economic și Social European privind propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului – Regulamentul (UE) nr. …/2010 al Parlamentului European și al Consiliului privind omologarea și supravegherea pieței pentru vehiculele cu două sau trei roți și pentru cvadricicluri

COM(2010) 542 final – 2010/0271 (COD)

2011/C 84/06

Raportor: dl Virgilio RANOCCHIARI

La 5 noiembrie 2010 și, respectiv, la 19 octombrie 2010, în conformitate cu articolul 114 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, Consiliul și Parlamentul European au hotărât să consulte Comitetul Economic și Social European cu privire la

Propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului – Regulamentul (UE) nr. …/2010 al Parlamentului European și al Consiliului privind omologarea și supravegherea pieței pentru vehiculele cu două sau trei roți și pentru cvadricicluri

COM(2010) 542 final – 2010/0271 (COD).

Secțiunea pentru piața unică, producție și consum, însărcinată cu pregătirea lucrărilor Comitetului pe această temă, și-a adoptat avizul la 17 decembrie 2010.

În cea de-a 468-a sesiune plenară, care a avut loc la 19 și 20 ianuarie 2011 (ședința din 19 ianuarie 2011), Comitetul Economic și Social European a adoptat prezentul aviz în unanimitate.

1. Concluzii și recomandări

1.1	Criza economică și financiară care a afectat Europa în 2008 nu a ocolit sectorul motocicletelor. În cursul perioadei cuprinse între ultimul trimestru din 2008 și ultimul trimestru din 2010, piața din UE a scăzut cu 33 %, acest lucru repercutându-se negativ asupra ocupării forței de muncă.

1.2	În ciuda situației actuale, CESE salută regulamentul propus de Comisia Europeană, care abordează, printre altele, două chestiuni delicate, și anume siguranța rutieră și mediul, domenii în care inițiativa legislativă a fost îndelung așteptată.

1.3	Vehiculele din categoria L (1) joacă, de asemenea, un rol în plan social, întrucât asigură accesul la mobilitate, ajută la reducerea traficului intens din orașe și oferă alternative în zonele rurale, acolo unde transportul public este insuficient.

1.4

Prin urmare, CESE recomandă concentrarea atenției asupra limitării creșterii generale a costurilor pentru consumatori care ar rezulta în urma schimbărilor propuse, în special în cazul produselor de mici dimensiuni menite să asigure accesul la mobilitate, pentru a se evita impactul negativ suplimentar asupra pieței. În consecință, CESE propune ca regulamentul să prevadă un termen adecvat pentru punerea în aplicare a măsurilor propuse, precum și o mai mare flexibilitate a soluțiilor tehnice care urmează a fi aplicate vehiculelor de mici dimensiuni, astfel încât acestea să rămână accesibile pentru consumatori.

2. Introducere

2.1

CESE salută propunerea Comisiei Europene, care urmărește să abordeze mai multe chestiuni legate de omologarea de tip și de supravegherea pieței în sectorul motocicletelor. Această propunere îndelung așteptată conferă sectorului motocicletelor vizibilitatea necesară în contextul viitoarelor cerințe privind producția de vehicule cu două sau trei roți și de cvadricicluri (vehicule din categoria L).

2.2

Întrucât standardele de mediu în vigoare pentru vehiculele din categoria L datează din 2006 (2), Comisia Europeană recomandă ca, în cursul deceniului actual, să se continue introducerea progresivă a noilor etape de reducere a emisiilor. Propunerea include, de asemenea, dispoziții în domeniul siguranței vehiculelor, având în vedere faptul că îmbunătățirea siguranței rutiere pentru motocicliști se află printre obiectivele strategice ale Uniunii Europene în perioada 2011-2020 (3).

2.3

După cum s-a menționat deja într-un aviz anterior al CESE (4), sectorul vehiculelor motorizate cu două roți deține o poziție deosebit de importantă în UE din punctul de vedere al economiei și al ocupării forței de muncă. 90 % din producția europeană este realizată de circa o sută de întreprinderi constructoare de dimensiuni medii spre mari și medii spre mici, care își desfășoară activitatea în diferite state membre (în principal în Italia, Regatul Unit, Germania, Franța, Spania și Austria, precum și în Republica Cehă, Țările de Jos, Portugalia, Slovenia și Suedia), precum și în Norvegia și Elveția. Restul de 10 % din producția europeană se împarte între constructori de dimensiuni mici și foarte mici. Cifra medie de afaceri de 8 milioane de euro reflectă existența unui număr considerabil de IMM-uri. În 2007, sectorul construcției acestor vehicule număra 25 000 de angajați, în timp ce numărul angajaților din întregul sector al motocicletelor (inclusiv din domeniile producției de piese, a distribuției și a întreținerii) era estimat la circa 150 000 de angajați.

2.4

Constructorii alcătuiesc un tablou foarte diversificat, de la operatori la nivel mondial, care își desfășoară activitatea pe toate segmentele (motociclete concepute pentru diferite întrebuințări, de capacitate cilindrică diferită; scutere cu capacitate cilindrică diferită; mopede, tricicluri și cvadricicluri) sau pe segmente foarte specializate, la operatori de nivel național sau chiar local, a căror activitate se apropie uneori de cea meșteșugărească, din punctul de vedere al dimensiunilor și al procesului de producție.

2.5

Acest sector a fost grav afectat de criză în ultimul trimestru din 2008, iar prăbușirea cererii a generat o serie de efecte negative care au fost resimțite în întregul sector, cu urmări grave din punct de vedere structural și ocupațional (reducerea cererii cu 31 % a dus la scăderea cu 35 % a cifrei de afaceri și la scăderea comenzilor, cu impact negativ asupra locurilor de muncă). În cursul perioadei cuprinse între ultimul trimestru din 2008 și ultimul trimestru din 2010, piața din UE a scăzut cu 33 %. Această prăbușire a cererii a dus și la o scădere a cifrei de afaceri și a comenzilor și a generat efecte negative asupra ocupării forței de muncă, atât în sectorul construcției de vehicule motorizate (în principal prin diminuarea muncii sezoniere, reducerea timpului de lucru și plata indemnizațiilor de concediere), precum și în cazul furnizorilor din amonte și al vânzărilor și serviciilor de întreținere și depanare din aval (se estimează că ocuparea forței de muncă a scăzut cu 25 % în perioada 2007-2010) (5).

Acesta este contextul în care a fost adoptată propunerea CE, COM(2010) 542, și de care CESE dorește să țină seama la formularea avizului său.

3. Propunerea Comisiei

3.1

La 4 octombrie, Comisia Europeană a adoptat propunerea de regulament privind omologarea și supravegherea pieței pentru vehiculele cu două sau trei roți și pentru cvadricicluri. Propunerea adoptă abordarea „pe niveluri separate”: regulamentul-cadru, cu privire la care CESE formulează în prezent observații, va trece prin procedura de codecizie, fiind urmat de patru regulamente care vor fi adoptate conform procedurii de comitologie (acte delegate), în cursul anului 2012, pe următoarele teme:

1.	cerințele privind performanțele de mediu și de propulsie;

2.	cerințele privind siguranța în funcționare a vehiculului;

3.	cerințele constructive ale vehiculului;

4.	un act de punere în aplicare, care stabilește dispoziții administrative.

CE intenționează să pună în aplicare întregul pachet legislativ de la 1 ianuarie 2013.

3.2

CESE salută această abordare legislativă, care urmărește îmbunătățirea treptată a performanței de mediu și perfecționarea caracteristicilor de siguranță ale vehiculului, în paralel cu simplificarea legislației privind omologarea de tip a vehiculelor din categoria L, pentru care sunt introduse noi subcategorii. O astfel de simplificare va duce la abrogarea a 13 directive și la aplicarea reglementărilor UNECE (6), ori de câte ori acest lucru este posibil. În plus, CESE este de acord cu plasarea din nou a accentului pe supravegherea pieței, în vederea asigurării unor condiții de concurență echitabile, precum și a protejării consumatorilor de produsele neconforme care provin, în majoritate, din Asia de Sud-Est.

4. Observații generale

4.1

CESE apreciază propunerea CE în ansamblu, mai ales caracterul progresiv al acesteia în ceea ce privește termenele de aplicare; cu toate acestea, există încă unele aspecte care trebuie abordate împreună cu Parlamentul European și Consiliul, în vederea elaborării unei legislații echilibrate, care să prevadă măsuri rentabile, ținându-se seama mai ales de particularitățile sectorului și de criza economică și financiară actuală.

4.2

În opinia CESE, primul lucru care necesită atenție este calendarul introducerii noilor caracteristici ale vehiculelor; prin acesta trebuie să li se acorde producătorilor un răgaz suficient de lung pentru a pune în aplicare diferitele dispoziții, odată ce întregul conținut al regulamentului, precum și actele delegate, au fost adoptate. Având în vedere faptul că se preconizează finalizarea actelor delegate cel mai devreme la sfârșitul anului 2012, CESE este de părere că punerea în aplicare a întregului pachet ar trebui să înceapă la 1 ianuarie 2014, pentru a le pune la dispoziție producătorilor și furnizorilor de piese intervalul de timp necesar. Acest interval este indispensabil pentru ca producătorii să înțeleagă suficient noile cerințe și, împreună cu furnizorii de piese, să dezvolte soluțiile adecvate pentru a se conforma dispozițiilor propuse.

4.3

Noile cerințe trebuie apoi aplicate în producție, la un cost rezonabil pentru consumator. Acest lucru este important mai ales în contextul economic actual. Se estimează (7) că creșterea procentuală suplimentară a costurilor pentru consumatori rezultate în urma aplicării diferitelor dispoziții din regulament privind mediul și siguranța va fi cuprinsă între +5 % și +10 % în segmentul superior al pieței (motociclete de peste 750 cm3) și va fi de +30 % pentru segmentul inferior al pieței (motocicletele sub 300 cm3). Această creștere cu 30 % pare disproporționată și riscă să tempereze dorința cumpărătorilor de a achiziționa un vehicul, ceea ce va duce la îmbătrânirea flotei de vehicule, cu efecte defavorabile asupra mediului și siguranței, precum și asupra industriei, ocupării forței de muncă și societății. În ceea ce privește volumul, motocicletele utilizate pentru deplasări pe distanțe scurte și medii reprezintă mai bine de 80 % din motocicletele înmatriculate în UE. Trebuie reținut că vehiculele sub 300 cm3 reprezintă două treimi din vehiculele înmatriculate în UE, majoritatea acestora asigurând accesul la mobilitate din punct de vedere social și profesional navetiștilor urbani.

4.4

În ceea ce privește mediul, CESE salută termenul propus de CE pentru introducerea noilor etape de reducere a emisiilor; cu toate acestea, CESE remarcă faptul că tehnologia hibridă pare a fi fost penalizată într-o anumită măsură, aceasta trebuind să se alinieze valorilor-limită specifice tehnologiei diesel, fără a se ține seama de motorul termic cu care sunt echipate aceste vehicule.

4.5

Din punctul de vedere al siguranței, CESE salută abordarea legislativă adoptată în ceea ce privește sistemele de frânare avansate, însă reafirmă (8) necesitatea de a se realiza o evaluare temeinică a rentabilității diferitelor sisteme, în funcție de diferitele produse și de modelele de utilizare ale acestora. CESE este în favoarea unei abordări neutre din punct de vedere tehnologic a domeniului sistemelor de frânare avansate, pentru a le oferi producătorilor flexibilitatea de care au nevoie și pentru a stimula inovarea, în interesul consumatorilor.

4.6

Deși CESE susține datele propuse de punere în aplicare a diferitelor dispoziții privind noile omologări de tip, se pare că este nevoie de un interval de timp suplimentar pentru vehiculele înmatriculate în conformitate cu omologarea de tip actuală, din cauza complicațiilor și a costurilor suplimentare legate de adaptări.

4.7

CESE susține, de asemenea, importanța sporită acordată măsurilor împotriva modificărilor neautorizate a vehiculelor ale căror performanțe dinamice sunt limitate prin lege, precum și măsurilor de supraveghere a piețelor, pentru a se împiedica pătrunderea pe piața UE a vehiculelor care nu sunt în conformitate cu dispozițiile privind omologarea de tip. Statele membre vor avea, de asemenea, un rol-cheie de jucat în aceste domenii, prin intermediul verificărilor periodice ale flotei și ale punctelor de distribuție.

5. Observații specifice

5.1

În conformitate cu articolul 2, alineatul (2), litera (g), vehiculele „destinate în principal să funcționeze în afara drumurilor și proiectate să funcționeze pe suprafețe nepavate sau asfaltate” au fost excluse din domeniul de aplicare al propunerii CE. Acest lucru ridică o problemă pentru producția de vehicule de încercare și de rezistență, care erau acoperite, până în prezent, de legislația privind omologarea de tip și generează, de asemenea, nesiguranță, datorită interpretării subiective a excluderii celorlalte vehicule cu caracteristici speciale. CESE susține păstrarea vehiculelor de încercare și de rezistență (9) în domeniul de aplicare al legislației privind omologarea de tip, pentru a se evita efectele negative asupra mediului, și solicită dispoziții clare privind introducerea excepțiilor la sistemele de frânare avansate, datorită condițiilor de utilizare specifice ale acestora.

5.2	CESE salută, de asemenea, eliminarea limitei opționale de putere de 74 kW, care este aplicată în prezent într-un singur stat membru, ceea ce vine în sprijinul obiectivelor UE privind finalizarea pieței interne.

5.3

CESE pune sub semnul întrebării proporționalitatea dispoziției care impune efectuarea unui diagnostic la bord pentru mopedele din categoriile L1 și L2, având în vedere faptul că implicațiile de natură tehnică ale acestei măsuri au un cost disproporționat în raport cu costul scăzut de achiziție al acestor vehicule (circa 1 000 de euro). CESE dorește să sublinieze rolul mopedelor în plan social, acestea promovând accesul la mobilitate, la educație și la locurile de muncă al tinerilor și al acelor segmente ale populației pentru care aceste vehicule reprezintă singura formă de mobilitate privată pe care și-o pot permite, în orașe și în special în zonele rurale, unde alternativele oferite de transportul public sunt insuficiente.

5.4

CESE remarcă faptul că limita aplicabilă „seriilor mici” a fost redusă de la 200 de vehicule, cât este în prezent, la 100 de vehicule (pentru L4e, L5Be, L6Be, L7Be), la 50 de vehicule (pentru L5Ae) și chiar la 20 de vehicule (pentru L1Ae, L1Be, L2e, L6Ae, L7Ae). CESE este de părere că aceste limite sunt prea reduse și nepractice pentru numărul mare de IMM-uri implicate în acest sector; prin urmare, CESE propune să se mențină limita de 200 de vehicule, aplicabilă în prezent, pentru ca acestor IMM-uri să li se poată acorda anumite derogări (limitate) de la cerințele privind omologările de tip, care sunt inaccesibile din punct de vedere economic pentru întreprinderile de dimensiuni atât de mici.

5.5

CESE este de părere că masa maximă propusă în Anexa I pentru cvadriciclurile din categoriile L6e și L7e este prematură. Deși masa maximă nu a fost modificată, acum este denumită „masa vehiculului în stare de funcționare”. Acest lucru nu numai că reprezintă o cerință mai strictă în sine, însă nu ține seama nici de impactul dificultăților suplimentare generate de dispozițiile nou propuse la Anexa II, în special de „dispozitivele de protecție față și spate”, dar care nu se limitează însă la acestea. Întrucât caracteristicile tehnice impuse de aceste noi cerințe trebuie stabilite prin actele delegate, CESE este de părere că stabilirea limitelor pentru masa maximă ar trebui să se facă cu luarea în considerare a cerințelor tehnice.

Bruxelles, 19 ianuarie 2011

Președintele Comitetului Economic și Social European

Staffan NILSSON

(1) Categoria L este formată din vehicule ușoare cu două roți motorizate din categoria L1e, mopede tricicluri din categoria L2e, motociclete cu două roți din categoria L3e, motociclete cu două roți cu ataș din categoria L4e, tricicluri motorizate din categoria L5e, cvadricicluri ușoare din categoria L6e și cvadricicluri grele din categoria L7e.

(2) Directiva 2002/51/CE a introdus etapa Euro 2 de reducere a emisiilor (din 2003) și etapa Euro 3 (din 2006).

(3) Orientări pentru politica de siguranță rutieră, Comisia Europeană, 2010.

(4) JO C 354, 28.12.2010, p. 30.

(5) Date valabile pentru Italia, ANCMA (Associazione Nazionale Ciclo Motociclo e Accessori).

(6) Comisia Economică pentru Europa a Organizației Națiunilor Unite.

(7) Sursa: ACEM (Association des Constructeurs Européens de Motocycles – Asociația constructorilor europeni de motociclete). A se vedea: http://circa.europa.eu/Public/irc/enterprise/automotive/library?l=/mcwg_motorcycle/meeting_june_2009&vm=detailed&sb=Title

(8) CESE 1187/2010, „Către un spațiu european al siguranței rutiere: orientări strategice pentru siguranța rutieră până în 2020”, septembrie 2010.

(9) Astfel cum au fost definite în Directiva 2002/51/CE, articolul 2 alineatul (4).

17.3.2011

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 84/34

Avizul Comitetului Economic și Social European privind propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind vânzarea în lipsă și anumite aspecte ale swapurilor pe riscul de credit

COM(2010) 482 final – 2010/0251 (COD)

2011/C 84/07

Raportor general: dl Peter MORGAN

La 7 octombrie 2010 și la 13 octombrie 2010, în conformitate cu articolul 114 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, Parlamentul European și, respectiv, Consiliul au hotărât să consulte Comitetul Economic și Social European cu privire la

Propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind vânzarea în lipsă și anumite aspecte ale swapurilor pe riscul de credit

COM(2010) 482 final – 2010/0251 (COD).

La 20 octombrie 2010, Biroul Comitetului a însărcinat Secțiunea pentru piața unică, producție și consum cu pregătirea lucrărilor Comitetului pe această temă.

Având în vedere caracterul urgent al lucrărilor, Comitetul Economic și Social European l-a numit pe dl MORGAN raportor general în cadrul celei de-a 468-a sesiuni plenare, care a avut loc la 19 și 20 ianuarie 2011 (ședința din 20 ianuarie) și a adoptat prezentul aviz cu 200 de voturi pentru, 4 voturi împotrivă și 7 abțineri.

1. Concluzii și recomandări

1.1

Vânzarea în lipsă a activelor în cadrul instituțiilor financiare a fost interzisă de Regatul Unit și de alte țări ca o reacție la colapsul piețelor după prăbușirea Băncii Lehman Brothers. Ca răspuns la criza datoriei suverane grecești, autoritățile germane au interzis vânzarea în lipsă a acțiunilor anumitor instituții financiare germane, a datoriei suverane din zona euro și a pozițiilor de swapuri pe riscul de credit (Credit Default Swaps - CDS) „fără acoperire” din cadrul acestei datorii. În regulament, Comisia propune, ca parte a revizuirii pe care o întreprinde cu privire la reglementarea și supravegherea financiară, un cadru unic coordonat de Autoritatea europeană pentru valori mobiliare și piețe (AEVMP) pentru gestionarea vânzării în lipsă și a CDS-urilor pe teritoriul UE. CESE salută această inițiativă care va elimina regimurile contradictorii și va aduce lumină în acest domeniu al piețelor financiare.

1.2

CESE consideră că, în general, rezultatele vor fi optime dacă se permite piețelor să opereze liber într-un cadru de reglementare prestabilit. CESE subliniază importanța rolului AEVMP. În funcție de anumite condiții pe care AEVMP le consideră defavorabile, aceasta poate:

—	să interzică persoanelor realizarea oricărei tranzacții sau să restricționeze valoarea unei astfel de tranzacții;

—	să interzică persoanelor să realizeze vânzări în lipsă sau să impună condiții asupra acestor vânzări;

—	să interzică tranzacțiile cu swap-uri pe riscul de credit suveran;

—	să restricționeze valoarea CDS-urilor suverane și

—	să ceară notificarea publică a vânzării în lipsă.

1.3

În general, CESE se așteaptă ca, în primă instanță, autoritățile competente din țările membre să fie cele care exercită aceste puteri. Coordonarea răspunsurilor statelor membre prin intermediul AEVMP răspunde unei nevoi existente și va fi extrem de benefică. CESE se așteaptă ca intervenția directă a AEVMP să aibă un caracter excepțional, conform dispozițiilor articolului 24 din regulament.

1.4

CESE salută propunerea de cadru de reglementare, care va împuternici autoritățile competente să solicite mai multă transparență pentru instrumentele acoperite de regulament. La nivelul activității de zi cu zi, aceasta va fi benefică pentru organismele de reglementare, investitori și piețe. Dacă va trebui să se ia în considerare o intervenție viitoare, este de așteptat ca organismele de reglementare să fie mai bine informate decât înainte.

1.5

CESE salută propunerea de stabilire, într-un cadru armonizat, a unor competențe privind instituirea unor restricții temporare asupra vânzărilor în lipsă atunci când este amenințată stabilitatea pieței. CESE remarcă faptul că trebuie încă definite metode obiective de măsurare a instabilității pieței. Pragul actual pentru „scăderi semnificative ale prețului”, de 10 %, ar putea fi prea scăzut pentru unele instrumente.

1.6	Ținând seama de afirmațiile de la punctul 1.5 de mai sus, Comitetul nu consideră că o interdicție totală a CDS-urilor fără acoperire este justificată în orice circumstanțe.

1.7

CESE consideră că sistemul propus de aplanare a riscurilor pentru vânzarea în lipsă fără acoperire ar putea fi mai eficient dacă ar exista cel puțin flexibilitate la nivelul unei singure zile pentru acoperirea pozițiilor fără acoperire. Modelul mai flexibil din SUA ar trebui să furnizeze securitatea necesară fără a dezavantaja operatorii de pe piață.

1.8	CESE sprijină propunerea de creare a unui regim de notificare pe două niveluri pentru acțiuni, care implică mai întâi efectuarea unei notificări nepublice și apoi a uneia publice. Astfel, se vor furniza informații adecvate atât organismelor de reglementare, cât și pieței.

1.9

CESE are anumite rezerve față de dispoziția privind semnalizarea ordinelor de vânzare în lipsă. Complexitatea acesteia este considerabilă, utilitatea sa, îndoielnică și va reprezenta o povară pentru toate locurile de tranzacționare din UE. Celelalte măsuri în materie de transparență par să fie mai mult decât suficiente pentru a permite controlul piețelor de către AEVMP și autoritățile competente.

1.10

Atunci când s-a produs criza datoriei suverane, temerile din zona euro s-au concentrat pe CDS-urile legate de datoria suverană. Dimensiunea economică și socială a crizei constituie o preocupare majoră pentru CESE. Comitetul consideră că tranzacționarea CDS-urilor fără acoperire a amplificat criza și prin urmare salută propunerea de regulament. Este de acord cu punctul de vedere al Comisiei, exprimat la considerentele 16 și 17 ale expunerii de motive din regulament, în care se afirmă: „se consideră uneori că vânzarea în lipsă a acțiunilor și a datoriei suverane fără prevalidare poate avea ca efect creșterea riscurilor potențiale de nedecontare a tranzacției, precum și creșterea volatilității. Măsurile referitoare la datoria suverană și swapurile pe riscul de credit al datoriei suverane, inclusiv transparența sporită și restricțiile asupra vânzărilor în lipsă fără prevalidare, trebuie să impună cerințe proporționale care, în același timp, să permită evitarea efectelor nefavorabile asupra lichidității piețelor obligațiunilor suverane și piețelor repo pentru obligațiuni suverane”.

1.11

În concluzie, Comitetul salută rolul de reglementare al AEVMP așa cum este definit în reglementare. Intervenția excesivă ar putea destabiliza piețele. CESE salută dispozițiile privind transparența piețelor, de la care așteaptă efecte foarte benefice. Salută cea mai mare parte a dispozițiilor de natură tehnică, cu excepția temerilor prezentate mai sus.

1.12	Ținând seama de prejudiciile pe care datoria suverană scăpată de sub control le poate cauza tuturor cetățenilor, CESE așteaptă ca UE să dea un exemplu la nivel global în ceea ce privește gestionarea pe viitor a datoriei suverane.

2. Introducere

Vânzarea în lipsă

2.1

Termenul de „vânzare în lipsă” înseamnă vânzarea unor acțiuni care sunt împrumutate și nu deținute. Instituțiile care împrumută acțiuni impun o taxă care le aduce un venit suplimentar. Împrumutătorul vinde acțiunile în speranța că prețul lor va scădea astfel încât, la momentul necesar, acțiunile să poată fi răscumpărate la un preț mai scăzut și returnate creditorului, aducând un profit împrumutătorului. Vânzarea în lipsă este în mod evident riscantă. Împrumutarea acțiunilor poate fi stabilită înaintea vânzării (vânzare în lipsă cu acoperire) sau după vânzare (vânzare în lipsă „fără prevalidare” sau „fără acoperire”).

2.2

Vânzarea în lipsă poate fi utilizată din varii motive. Deoarece atât acțiunile individuale, precum și bursa în ansamblu pot scădea, dar și crește, un portofoliu de acțiuni menit să crească împreună cu piața (o poziție lungă) este vulnerabil la pierderi atunci când piața scade. Acest tip de portofoliu „de durată lungă” poate fi protejat printr-o componentă „de durată scurtă”. În timp ce anumite instituții pot fi doar cu orientare „lungă”, altele pot avea doar o orientare „scurtă”. Este o chestiune controversată dacă cel mai speculativ este un portofoliu doar lung, care pariază pe creșterea pieței, sau un portofoliu scurt, care pariază pe scăderea prețului.

2.3

Vânzarea în lipsă este utilizată de o mare diversitate de participanți pe piață, începând cu administratorii fondurilor tradiționale, cum ar fi fondurile de pensii și societățile de asigurări, băncile de investiții, fondurile speculative și formatorii de piață. Investitorii individuali pot, de asemenea, utiliza vânzarea în lipsă ca parte a strategiei lor de investiții. Vânzarea în lipsă este privită ca o tehnică de investiții legitimă în condiții normale de piață.

2.4

Așa cum a afirmat pe bună dreptate Comisia, vânzarea în lipsă reprezintă o practică comună și încetățenită pe cele mai multe piețe financiare și nu ar trebui confundată cu abuzul de piață, care face obiectul unei reglementări separate în UE. Mai degrabă, vânzarea în lipsă are efecte pozitive asupra piețelor financiare, printre care, în special, îmbunătățirea procesului de determinare a prețului și reducerea riscului de bule speculative, precum și o mai mare lichidate pe piață.

2.5

În septembrie 2008, la câteva zile după colapsul Băncii Lehman Brothers, Regatul Unit a interzis vânzarea în lipsă a acțiunilor societăților financiare cotate la bursă. Multe alte țări, inclusiv SUA, au impus restricții similare, dar pentru perioade variate de timp. Noul regulament al UE va evita o repetare a acestor măsuri dezordonate.

2.6

Toxicitatea produselor derivate de tip sub-prime, virulența flagelului și amploarea colapsului au făcut necesară luarea unor măsuri de către autoritățile de reglementare, chiar dacă impactul acestora asupra cursului crizei este discutabil. Este dificil de imaginat un eveniment similar în viitor, dar în orice caz acum există cadrul pentru un răspuns ordonat al organismelor de supraveghere și de reglementare.

Swapurile pe riscul de credit

2.7

Swapurile pe riscul de credit (CDS) sunt contracte derivate legate de un titlu de creanță aferent, cum ar fi obligațiunile corporative sau obligațiunile de stat (suverane). Sunt utilizate pentru asigurare împotriva neplății datoriei. Cumpărătorul protecției plătește prime trimestriale – marja – către vânzătorul protecției. Marja unui CDS reprezintă suma care trebuie plătită pentru menținerea acestora și aceasta crește odată cu riscul perceput al neplății datoriei aferente.

2.8

În cazul în care împrumutătorul nu își îndeplinește obligațiile, vânzătorul protecției plătește cumpărătorului valoarea nominală a obligațiunii în schimbul livrării efective a obligațiunii. Neîndeplinirea obligațiilor include evenimente precum incapacitatea de plată, restructurarea și falimentul. Cele mai multe CDS-uri au valori cuprinse între 10 și 20 de milioane USD, cu scadență între 1 și 10 ani. Un CDS este similar asigurării pe credit, deși CDS-urile nu fac obiectul reglementărilor în materie de asigurări.

2.9

Investitorii pot, de asemenea, cumpăra și vinde protecție fără a deține nicio parte a împrumutului care face obiectul asigurării. Aceste „swapuri fără acoperire pe riscul de credit” permit traderilor să speculeze cu privire la emisiunile de datorie și la bonitatea emitentului. De exemplu, dacă un furnizor al General Motors ar fi fost îngrijorat că GM era potențial insolvent, un CDS fără acoperire pe obligațiunile GM ar fi putut oferi protecție. În mod similar, investitorii în datoria suverană pot utiliza CDS-uri pentru a crea poziții lungi și scurte sintetice în obligațiuni selectate, ceea ce în anumite cazuri poate reprezenta o modalitate mai bună de a crea un portofoliu.

2.10

Este important să se evite confuzia între CDS-urile fără acoperire și vânzarea în lipsă fără acoperire a acțiunilor. În cazul din urmă, acțiunile împrumutate sunt vândute. Aceasta poate reprezenta un concept problematic. În cazul CDS-urilor fără acoperire, nu este implicată nicio vânzare. Un cumpărător interesat a cumpărat o opțiune legată de o obligațiune de la un vânzător interesat. Ca în orice tranzacție, se stabilește un preț. Performanța obligațiunii în cauză va decide ce parte profită. CDS-urile fără acoperire constituie cea mai mare parte a universului CDS-urilor.

2.11

În mai 2010, Germania a anunțat o interdicție a CDS-urilor fără acoperire cu referire la țările din zona euro, precum și a vânzărilor în lipsă fără acoperire ale datoriei suverane din zona euro și ale acțiunilor anumitor instituții financiare germane. Autoritatea de reglementare a citat „volatilitatea extraordinară a titlurilor de creanță” pentru a justifica interdicția. Această măsură a luat prin surprindere alte state membre și a perturbat piețele. Ca și în cazul vânzării în lipsă a acțiunilor, noile competențe în materie de reglementare ale UE și noile dispoziții vor preveni o repetare a unei astfel de intervenții unilaterale neașteptate pe viitor.

2.12

Deși concentrarea pe CDS-uri este justificată, există riscul de a trata simptomul problemei, nu cauza acesteia. Cauza o reprezintă dilema politică și economică nerezolvată, în care o uniune monetară este confruntată cu o criză a datoriei. Această dilemă a generat incertitudine economică. Creditorii trebuie să își acopere riscurile. Oportuniștii încearcă să profite de incertitudine. Este dificil să se separe unii de alții. Probabil că bancherii profită de situație, dar și guvernele din zona euro le oferă suficiente oportunități în acest sens.

2.13	Ținând seama de cele afirmate mai sus și de prejudiciile pe care datoria suverană scăpată de sub control le poate cauza tuturor cetățenilor, CESE așteaptă ca UE să dea un exemplu la nivel global în ceea ce privește gestionarea pe viitor a datoriei suverane.

3. Sinteza regulamentului

3.1	Propunerea acoperă acțiunile și instrumentele derivate aferente acestora, obligațiunile suverane și instrumentele derivate aferente acestora și swapurile pe riscul de credit al emitenților suverani.

3.2	Propunerea aplică cerințele de transparență persoanelor fizice și juridice (numite în continuare „persoane”) cu poziții scurte nete importante pe acțiuni din UE sau datorie suverană din UE sau cu poziții importante pe CDS-urile referitoare la datoria suverană din UE.

3.3	Pentru acțiuni, se propune un model de transparență cu două niveluri: de la un anumit prag, mai scăzut, poziția trebuie să facă obiectul unei notificări nepublice către autoritatea de reglementare, iar cu începere de la un alt prag, mai ridicat, trebuie informată și piața.

3.4	Pragul propus pentru nivelul inferior este de 0,2 % din capitalul social emis. Pragul pentru nivelul superior este de 0,5 %.

3.5

Pentru datoria suverană a UE, este necesară notificarea nepublică a unui volum semnificativ de

—	poziții scurte nete în raport cu datoria suverană,

—	poziții neacoperite în raport cu CDS-urile referitoare la datoria suverană.

3.6	Notificarea este necesară și atunci când pozițiile scurte se obțin prin intermediul tranzacțiilor extrabursiere (over the counter) sau al instrumentelor derivate cum ar fi opțiunile, contractele futures etc.

3.7	Există, de asemenea, o cerință privind semnalizarea vânzărilor în lipsă în orice loc de tranzacționare astfel încât locul de tranzacționare să poată publica zilnic informații despre volumele vânzărilor în lipsă desfășurate în locul respectiv.

3.8

În momentul vânzării, persoanele care efectuează o vânzare în lipsă de acțiuni sau datorie suverană trebuie să le fi împrumutat, să fi încheiat un acord pentru împrumutarea acestora sau să fi făcut alte aranjamente care să asigure că titlurile de valoare pot fi împrumutate astfel încât decontarea să se efectueze la termenul prevăzut.

3.9

În cazul în care o persoană care a vândut în lipsă nu este capabilă să pună la dispoziție acțiunile pentru decontare la timp, locul de tranzacționare va achiziționa acțiuni pentru a finaliza vânzarea și va recupera costurile de la vânzătorul în lipsă. Acesta va plăti o taxă zilnică până la decontarea vânzării.

3.10	Perioadele de decontare variază de la o jurisdicție la alta. În general decontarea este o problemă care trebuie abordată.

3.11

În situații excepționale, ar putea fi necesară interzicerea sau restricționarea vânzărilor în lipsă care în alte condiții ar fi legitime și ar prezenta riscuri minime. În astfel de cazuri, autoritățile competente ar trebui să dispună de competențe temporare pentru a solicita mai multă transparență sau a impune restricții pe piață.

3.12	Din cauza ramificațiilor la nivelul UE ale unor astfel de măsuri, AEVMP va dispune de două roluri importante: coordonarea intervenției între statele membre și validarea restricțiilor impuse de fiecare stat membru, în special în ceea ce privește durata oricărei restricții.

3.13	În cazul în care o situație are ramificații transfrontaliere și AEVMP consideră că măsurile luate de autoritatea competentă sunt inadecvate, AEVMP însăși poate interveni, competența sa depășind-o pe cea a autorității competente a statului membru.

3.14

Comisia este împuternicită să definească în detaliu criteriile și factorii care trebuie luați în considerare de către AEVMP și autoritățile competente atunci când stabilesc dacă evenimentele și evoluțiile nefavorabile reprezintă o amenințare serioasă la adresa stabilității financiare sau a încrederii pieței.

3.15	Autoritățile competente sunt împuternicite să impună o interdicție foarte scurtă pe vânzarea în lipsă a instrumentelor sau să restrângă tranzacțiile pentru a împiedica scăderea dezordonată a prețurilor. Acest „mecanism de urgență” ar urma să fie declanșat pe baza unor criterii obiective.

3.16

Propunerea conferă autorităților competente puteri depline, necesare pentru aplicarea normelor. Conform propunerii, statele membre vor fi obligate să prevadă norme referitoare la măsurile administrative, sancțiuni și măsuri pecuniare necesare pentru implementarea și punerea în aplicare a dispozițiilor.

Bruxelles, 20 ianuarie 2011

Președintele Comitetului Economic și Social European

Staffan NILSSON

17.3.2011

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 84/38

Avizul Comitetului Economic și Social European privind Cartea verde „Către sisteme europene de pensii adecvate, viabile și sigure”

COM(2010) 365 final

2011/C 84/08

Raportor: dl Petru Sorin DANDEA

Coraportor: dl Krzysztof PATER

La 9 iulie 2010, în conformitate cu articolul 304 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, Comisia Europeană a hotărât să consulte Comitetul Economic și Social European cu privire la

Cartea verde „Către sisteme europene de pensii adecvate, viabile și sigure”

COM(2010) 365 final.

Secțiunea pentru ocuparea forței de muncă, afaceri sociale și cetățenie, însărcinată cu pregătirea lucrărilor Comitetului pe această temă, și-a adoptat avizul la 16 decembrie 2010.

În cea de-a 468-a sesiune plenară, care a avut loc la 19 și 20 ianuarie 2011 (ședința din 20 ianuarie 2011), Comitetul Economic și Social European a adoptat prezentul aviz cu 185 voturi pentru, 9 voturi împotrivă și 8 abțineri.

1. Principalele recomandări

1.1

După cum se menționează în Cartea verde„Către sisteme europene de pensii adecvate, viabile și sigure”, statele membre au libertatea și deplina responsabilitate de a defini elementele de bază ale sistemelor lor de asigurări sociale și, astfel, configurația și modul de funcționare a sistemelor lor de pensii. Cu toate acestea, CESE consideră că o abordare coordonată la nivelul UE poate contribui la coerență și poate asigura compatibilitatea sistemelor naționale de pensii cu pilonii social și de ocupare a forței de muncă ai Strategiei Europa 2020, având în vedere faptul că ocuparea forței de muncă este esențială pentru viabilitatea sistemelor de pensii. Comentariile CESE ar trebui privite ca un întreg, și nu selectate în mod individual.

1.2

Reforma sistemelor de pensii este o chestiune care se decide la nivel național, ținându-se seama de condițiile specifice și de contextul istoric ale țării respective, astfel încât să se asigure un sistem de pensii adecvat și viabil. Niciun tip specific de reformă a sistemelor de pensii nu ar trebui promovat sau penalizat, direct sau indirect, prin reglementări ale UE. În avizele sale adoptate în 2000 și 2004 (1), CESE a subliniat că acest domeniu trebuie să le revină partenerilor sociali. În ciuda diferențelor mari dintre diversele sisteme naționale de pensii, CESE consideră că există suficiente elemente comune care ar putea fi abordate la nivel european, de la coordonarea politică până la reglementare, fără a depăși competențele UE în materie de scheme de pensii prin capitalizare.

1.3

Propunerile Cărții verzi trebuie să fie repoziționate în contextul global al economiei sociale de piață. Criza reduce creșterea economică, ocuparea forței de muncă și pensiile. Uniunea și-ar îndeplini misiunea de sprijin aplicând în același timp o politică structurată în favoarea relansării, menită să accelereze creșterea orientată spre calitate prin politici active de ocupare a forței de muncă, formare profesională, investiții și inovare, stimulând astfel crearea mai multor locuri de muncă decente și stabilizând schemele de pensii prin repartiție existente în statele membre. Aceste scheme sunt amortizoare puternice în timpul crizelor economice. Înainte de o posibilă trecere de la schemele de pensii complet solidare la fondurile mixte (scheme prin repartiție și fonduri de pensii), utilizându-se, printre altele, argumentul că schemele prin repartiție bazate pe solidaritate fac să crească deficitele publice, statele membre ar trebui să ia în considerare faptul că sistemele de pensii prin capitalizare nu ar putea ajuta populația să depășească efectele crizelor economice, ci dimpotrivă, ar putea fi afectate de fiecare criză financiară și bursieră.

1.4

Europa trece printr-un proces de îmbătrânire ca urmare a scăderii ratei natalității și a creșterii speranței de viață. CESE este de acord cu ideea analizării și urmăririi periodice a prognozelor demografice, pentru a permite adaptarea corespunzătoare și în timp util a sistemelor de pensii la noile condiții. Totuși, aceste prognoze, inclusiv cele privind viitoarele cheltuieli publice cu pensiile, trebuie utilizate și privite cu precauție, întrucât se pot baza pe multe ipoteze, a căror evoluție este greu de anticipat pe termen lung (2). Ipoteza Eurostat conform căreia speranța de viață va crește cu șapte ani în UE în următorii 40 de ani, deși se bazează pe opinii ale celor mai renumiți experți, nu poate fi certă. Progresele în materie de longevitate pot fi influențate de modificarea condițiilor de viață și de muncă. Din perspectiva CESE, propunerile Comisiei din Cartea verde, care sunt întemeiate pe aspectul demografic și pe proiecții pe următorii 50 de ani, scapă din vedere faptul că, prin lipsa de locuri de muncă și de investiții, criza afectează sistemele de pensii mai mult decât demografia.

1.5

CESE se îndoiește că o simplă creștere a vârstei legale de pensionare ar putea rezolva problemele legate de provocările demografice. Mai mult, Comitetul consideră că o astfel de măsură poate conduce la împingerea sub pragul de sărăcie a milioane de persoane în vârstă, în special femei. Este nevoie de creșterea vârstei reale de pensionare până la vârsta legală de pensionare existentă, prin intermediul unor inițiative pentru promovarea prelungirii vieții profesionale, însoțite de politici eficiente de creștere și ocupare a forței de muncă. Numai o politică reală pentru „îmbătrânirea activă”, vizând creșterea participării la cursuri de formare profesională și învățarea de-a lungul vieții, poate duce la creșterea durabilă a ratei de ocupare a forței de muncă în rândul persoanelor în vârstă, care se retrag prematur din viața profesională ca urmare a problemelor de sănătate, a intensității ridicate a activității, a disponibilizării premature și a lipsei posibilităților de formare profesională sau de reinserție profesională. De asemenea, creșterea vârstei legale de pensionare poate spori presiunea asupra altor piloni ai sistemului de asigurări sociale (3), cum ar fi pensiile de invaliditate sau venitul minim – după cum s-a întâmplat în unele state membre –, ceea ce face ca progresul către finanțe publice mai sănătoase să fie iluzoriu; din acest motiv, creșterea vârstei legale de pensionare trebuie să aibă caracter voluntar.

1.6

Un mecanism de creștere automată a vârstei de pensionare, fie în funcție de creșterea speranței de viață, fie în funcție de evoluția demografică, ar fi periculos pentru societate în ansamblul său și, de aceea, CESE nu îl poate sprijini. Marea majoritate a acestor mecanisme cresc automat vârsta de pensionare în raport cu creșterea speranței de viață și cu alți parametri economici sau ai pieței forței de muncă. Astfel de decizii fundamentale, care privesc condițiile de viață, ar trebui luate de parlamente, și nu de calculatoare, după o amplă dezbatere publică, la care să participe partenerii sociali și alte părți interesate importante. Mai mult, orice stat membru care introduce acest mecanism ar trebui să țină seama de faptul că, deși acesta reduce presiunea publică împotriva reformelor, în absența unor oportunități reale de angajare pentru lucrătorii vârstnici, ar putea determina transferul susținerii financiare a acestora către alți piloni ai sistemului de asigurări sociale. Astfel, aplicarea abruptă a acestui mecanism în schemele de pensii, ca soluție pentru adecvarea și viabilitatea sistemelor de pensii, nu ar aduce beneficiile promise.

1.7

Atât schemele de pensii prin repartiție cât și cele prin capitalizare sunt afectate de criza economică din prezent, dar în mod diferit. Este de subliniat faptul că introducerea schemelor de pensii prin capitalizare obligatorii în unele state membre ale UE în anii '90 a fost privită ca o modalitate de evitare a riscurilor legate de pensii, cum ar fi cele referitoare la caracterul viabil sau adecvat al pensiilor, generate de îmbătrânirea demografică. Criza financiară și efectele sale demonstrează că schemele de pensii prin capitalizare obligatorii sunt expuse unor riscuri financiare specifice. Cu toate acestea, schemele de pensii prin repartiție suferă și ele de pe urma crizei economice și a îmbătrânirii populației, din cauza reducerii masei salariale adăugate. În prezent, a devenit evident faptul că toate schemele de pensii, indiferent de modul de finanțare, pot fi afectate atât de criza economică, cât și de fenomenul îmbătrânirii populației, însă de o manieră diferită, motiv pentru care sunt necesare o gestionare adecvată și o monitorizare a acestor scheme, precum și o politică economică pentru a reduce sensibil riscurile care le amenință viabilitatea. În ciuda diversității sistemelor de pensii din statele membre, orice demers menit să asigure adecvarea și viabilitatea acestor sisteme trebuie să se bazeze pe o abordare cuprinzătoare. CESE consideră că schemele de pensii prin repartiție obligatorii trebuie să aibă în continuare un rol fundamental în asigurarea pensiilor viitoare și, de aceea, trebuie să li se acorde o atenție deosebită, pentru a se inversa tendința observată în multe state membre ale UE către scăderea ratelor de înlocuire.

1.8

Într-o perioadă în care ne confruntăm cu îmbătrânirea demografică, asigurarea viabilității finanțelor publice va depinde de eforturile UE în următoarele domenii-cheie: promovarea ocupării forței de muncă, atât sub aspect cantitativ, cât și calitativ, creșterea productivității și performanței economice, îmbunătățirea flexicurității pe piața forței de muncă, învățarea de-a lungul vieții, imigrația și integrarea imigranților. Din perspectiva CESE, Comisia ar trebui să recomande elaborarea unui concept de ocupare a forței de muncă pentru toți, cu locuri de muncă de calitate, adresat tuturor vârstelor, care să vizeze în special includerea tinerilor pe piața forței de muncă, promovarea îmbătrânirii active, precum și participarea la formare și perfecționare de-a lungul vieții. Cetățenii doresc ca toată lumea să poată lucra în condiții mai bune și începând de acum, ceea ce înseamnă că trebuie create condițiile corespunzătoare pentru crearea de noi locuri de muncă.

1.9

CESE subliniază faptul că un sistem de pensii ar trebui să fie credibil și adecvat, ceea ce impune căutarea și utilizarea de noi resurse financiare pentru a garanta echilibrul între generații. Numai în aceste condiții, generațiile viitoare vor contribui la un sistem de pensii, ceea ce reprezintă o condiție esențială pentru viabilitatea schemelor de pensii. Este obligatoriu ca sistemele de pensii să fie transparente, trebuind să fie disponibile informații și statistici ușor de înțeles cu privire la funcționarea lor, precum și la integralitatea drepturilor participanților. Educația financiară ar trebui să facă parte din programa școlară.

1.10

CESE solicită statelor membre și Comisiei să facă din egalitatea dintre femei și bărbați o realitate. Trebuie revizuite diferențele dintre femei și bărbați în ceea ce privește vârsta de pensionare. Raportul dintre prestațiile sociale și factorii demografici, împreună cu o vârstă mai mică de pensionare pentru femei, crește riscul de sărăcie în rândul acestora la o vârstă înaintată. Aceasta se adaugă riscului mai mare de a avea o pensie mai redusă, ca urmare a salariilor mai mici (diferențele de salarizare dintre femei și bărbați) și a întreruperilor de durată mai lungă ale carierei, determinate de concediile parentale, precum și a riscului mai mare de șomaj de lungă durată. De asemenea, carierele femeilor sunt mai instabile. În acest sens, este important să se evite perioadele lungi de deconectare de la piața forței de muncă. De exemplu, îmbunătățirea structurilor de îngrijire a copiilor și a vârstnicilor poate contribui considerabil la reinserția și la menținerea multor femei pe piața forței de muncă. CESE solicită statelor membre să pună în aplicare politici reale pentru abordarea acestor chestiuni.

1.11

CESE reiterează faptul că pensiile nu sunt, așa cum se menționează în Cartea verde, o „recompensă”, ci mai degrabă o formă de salariu sau de economii amânate, indiferent de tipul schemei în cauză. Pensionarii reprezintă o categorie socioeconomică foarte importantă și nu ar trebui văzuți ca o povară, ci ca un actor economic esențial, dat fiind că reprezintă aproximativ 25 % din populație și că alimentează cererea economică globală.

1.12

Trebuie să se aibă în vedere că, inclusiv în statele membre în care există scheme prin repartiție, schemele de pensii prin aport voluntar nu pot fi consolidate doar de salariații cu capacitate de economisire. În cazul în care sistemele de pensii obligatorii prin capitalizare ar deveni o practică standard, iar schemele prin repartiție s-ar transforma parțial în scheme prin capitalizare, trebuie să se asigure că în final sunt evitate inegalitățile și periclitarea veniturilor viitorilor pensionari.

1.13

Adecvarea și viabilitatea pensiilor ar trebui considerate o prioritate, atât din punct de vedere macroeconomic, cât și din perspectivă socială. Dată fiind importanța acestei chestiuni pentru economie, autoritățile responsabile ar trebui să aibă în vedere căutarea unor posibilități de finanțare sau a unor modalități de suplimentare a finanțării, alternative contribuțiilor din veniturile obținute prin muncă, pentru a contribui la finanțarea sistemelor de pensii.

1.14	Comisia trebuie să încurajeze statele membre să își reformeze sistemele naționale de pensii pentru mai multă adecvare, viabilitate și siguranță, cu participarea activă și implicarea partenerilor sociali.

2. Răspunsurile la întrebările ridicate de Comisia Europeană

2.1	Cum poate UE să sprijine eforturile statelor membre în vederea asigurării unor sisteme de pensii mai adecvate? Ar trebui UE să încerce să definească mai bine ceea ce implică un venit din pensii adecvat?

2.1.1

Înainte de orice, Comisia ar trebui să definească principii directoare în materie de adecvare la nivelul UE. Pensionarea trebuie să creeze siguranță materială și demnitate. La nivelul UE există în prezent o multitudine de instrumente care vin în sprijinul statelor membre. Printre acestea se află metoda deschisă de coordonare, Pactul de stabilitate și de creștere și Strategia de la Stockholm (4). De asemenea, în virtutea TFUE, la nivelul UE pot fi aprobate reglementări în domeniul securității sociale și al schemelor de pensii. Recunoscând dificultatea reglementării la nivel european, CESE consideră că Comisia ar putea să evalueze și să revizuiască, după caz, cadrul de reglementare existent, în special în ceea ce privește schemele de pensii prin capitalizare, cel puțin în următoarele domenii:

—	prudențialitatea investițiilor, pentru schemele de pensii prin capitalizare;

—	aspecte de gen ale schemelor de pensii prin capitalizare;

—	solvabilitatea tuturor schemelor de pensii prin capitalizare;

—	costurile de administrare ale schemelor de pensii prin capitalizare;

—	sisteme de garantare pentru schemele de pensii administrate privat.

2.1.2

Evaluarea ar trebui să se concentreze în special pe dezvoltarea sistemelor de pensii prin capitalizare obligatorii gestionate de instituții private, a căror alegere se face individual, pe care unele state membre au început să le introducă la sfârșitul anilor '90. Cadrul de reglementare existent al UE se bazează pe experiențele țărilor ale căror sisteme de pensii nu au preluat acest gen de soluție. De aceea, Comisia ar trebui să se concentreze în mod special pe schemele de pensii obligatorii prin capitalizare, ținând seama de:

—	tratarea activelor acestor sisteme din perspectiva finanțelor publice;

—	modul de abordare a riscului valutar;

—	asigurarea unei supravegheri adecvate, care să garanteze un nivel corespunzător de siguranță a acestor sisteme, ce beneficiază într-o oarecare măsură de garanții publice.

CESE recomandă precauție în realizarea reformelor, întrucât transferul unei părți a contribuțiilor încasate în prezent de sistemele prin repartiție în sistemele prin capitalizare nu ar trebui să slăbească și mai mult sistemele prin repartiție, pentru a garanta beneficii reale viitorilor pensionari. Absența unei reglementări eficace duce la creșterea riscului financiar, cu precădere în perioade de criză economică. Investițiile în fondurile de pensii ar trebui să țină seama de alocarea activelor în funcție de ciclul de viață.

2.1.3

CESE consideră că în cadrul MDC, Comitetul de Protecție Socială (CPS) și Subgrupul Indicatori al acestuia, cu ajutorul Comitetului pentru politică economică (CPE) și al Grupului de lucru privind îmbătrânirea populației al acestuia, pot dezvolta și îmbunătăți instrumentele de evaluare în domeniul impactului pe care îmbătrânirea populației îl poate avea asupra viabilității finanțelor publice, dar și în ceea ce privește un venit din pensie decent. Calculul riscului de sărăcie pe baza metodei generale utilizate de Eurostat pentru gospodăriile de pensionari nu clarifică suficient de bine expunerea pensionarilor la riscul de sărăcie, date fiind diferențele sub aspectul veniturilor și al structurii cheltuielilor pe care le prezintă aceste gospodării. Ar trebui dezvoltată o metodă mai bună pentru estimarea gradului de expunere a pensionarilor la sărăcie. Aceasta ar putea monitoriza caracterul adecvat al venitului din pensie. Ar trebui să se efectueze mai multe măsurători statistice care să estimeze caracterul adecvat al pensiilor în funcție de capacitatea acestora de a preveni sărăcia la o vârstă înaintată și de a asigura un nivel de trai decent pentru pensionari, permițându-le să participe la viața publică, socială și culturală (5). În orice caz, caracterul adecvat al pensiilor trebuie definit la nivel național.

2.2	Cadrul pentru pensii care există în prezent la nivelul UE este suficient pentru a garanta viabilitatea finanțelor publice?

2.2.1

Cadrul european în domeniul pensiilor se concentrează pe monitorizarea nivelului viitor al cheltuielilor, pe baza unor reguli convenite. Această metodă îi determină pe guvernanți să se concentreze asupra datei-limită a respectivelor proiecții. CESE subliniază că monitorizarea nivelului general al pasivelor sistemelor de pensii este fundamentală. În consecință, cadrul actual poate fi completat prin monitorizarea pasivelor și raportarea nivelului implicit al acestora, pe baza unei metodologii acceptate.

2.2.2

Ar putea fi avută în vedere o revizuire a normelor Pactului de stabilitate și de creștere, pentru a asigura reflectarea corespunzătoare a rezultatelor reformelor (inclusiv tranzițiile de la schemele prin repartiție la sistemele de pensii prin capitalizare parțială) care determină schimbări în finanțarea sistemelor de pensii, crescând datoriile explicite și reducându-le pe cele implicite. Dacă s-ar realiza acest lucru, reformele, care vizează soluționarea provocărilor legate de viabilitatea pe termen lung, nu ar fi penalizate pe termen scurt din cauza datoriei publice explicite mai ridicate.

2.2.3

Cu toate acestea, promovarea în prezent a unor reforme bazate pe prognozele pentru 2060 poate duce la pierderea din vedere a obiectivului de adecvare și de viabilitate a schemelor de pensii. CESE recomandă ca sistemele de pensii obligatorii prin repartiție să fie completate, după caz, cu fonduri-tampon, în vederea evitării riscurilor unor ajustări rapide, care ar afecta grupurile cele mai vulnerabile.

2.2.4

CESE consideră că întrebarea Comisiei este derutantă pentru publicul larg. Este esențial să se garanteze finanțe publice viabile. Acest lucru trebuie realizat la nivel național și implică mult mai mult decât o analiză aplicată exclusiv sistemelor de pensii.

2.3

Cum se poate ajunge în mod optim la o creștere a vârstei efective de pensionare și cum ar putea contribui la aceasta creșterea vârstei care dă dreptul la prestații de pensii? Ar trebui introduse în sistemele de pensii mecanisme de ajustare automată la evoluția demografică pentru a echilibra durata vieții profesionale și durata pensionării? Ce rol ar putea avea UE în această privință?

2.3.1

Până în 2020, în majoritatea statelor membre, vârsta legală de pensionare va fi de 65 de ani. Conform datelor Eurostat, vârsta medie efectivă de pensionare în UE în anul 2008 a fost de 61,4 ani (6). Cu toate acestea, nivelul de ocupare al persoanelor din grupa de vârstă 55-64 de ani rămâne scăzut, la aproximativ 40 %. Sunt necesare inițiative care să conducă la crearea de locuri de muncă pentru salariați în vârstă, schimbarea atitudinii angajatorilor în raport cu acest grup de vârstă și schimbarea atitudinii salariaților în vârstă înșiși, precum și inițiative menite să creeze condițiile necesare pentru o îmbătrânire activă, întrucât introducerea unor mecanisme automate de ajustare a vârstei de pensionare, menite să crească vârsta legală de pensionare, ar orienta milioane de lucrători către alți piloni ai sistemului de protecție socială – cum ar fi ajutorul de șomaj, pensia de invaliditate sau venitul minim garantat – riscul de sărăcie pentru această categorie crescând foarte mult. CESE consideră că politicile de susținere a ocupării forței de muncă ar trebui să reprezinte o prioritate în UE. Principalul răspuns la provocarea demografică trebuie să fie orientat către politica de creștere și sporirea ratei de ocupare a forței de muncă.

2.3.2

Este vitală promovarea unor inițiative la nivel european în cadrul actualei Strategii Europa 2020, pentru a da lucrătorilor șansa de a lucra. Statele membre ar trebui să sporească capacitatea de inserție profesională și să stabilească condiții care să permită întreprinderilor să creeze locuri de muncă și salariaților să-și continue activitatea, dacă doresc acest lucru. Promovarea unei vieți profesionale mai îndelungate necesită eforturi comune din partea statului, a angajatorilor și a persoanelor private. Angajatorii au nevoie de un sprijin puternic pentru a le oferi mai multe locuri de muncă lucrătorilor în vârstă, care se retrag prematur din viața profesională ca urmare a problemelor de sănătate și a condițiilor de muncă, a intensității ridicate a activității, a disponibilizării premature, precum și a lipsei posibilităților de formare profesională și de reinserție profesională. Persoanele vârstnice ar trebui, de asemenea, încurajate și stimulate să-și amelioreze capacitatea de inserție profesională și să rămână active pe piața forței de muncă. Dat fiind faptul că dreptul la pensie este un drept fundamental, creșterea automată a vârstei legale de pensionare nu este acceptabilă. CESE remarcă faptul că problema vârstei legale de pensionare este o chestiune separată, diferită de cea a perioadei de timp în care s-a cotizat sau s-a contribuit la un fond de pensii.

2.3.3

Este discutabil dacă simpla creștere a vârstei legale de pensionare poate crește vârsta efectivă de pensionare. Aceasta s-ar întâmpla, fără îndoială, dacă nu s-ar aplica politici active pentru piața forței de muncă, relații corespunzătoare între partenerii sociali, strategii privind îmbătrânirea activă și măsuri de consolidare a solidarității în sistemul de pensii. Numai printr-o politică conștientă privind „îmbătrânirea activă”, care să promoveze învățarea continuă și învățarea de-a lungul vieții se poate obține o creștere a ratei de ocupare a persoanelor în vârstă.

2.3.4

CESE este convins că mecanismele de ajustare automată nu pot înlocui o decizie politică obișnuită. Deciziile fundamentale cu privire la condițiile de viață ale cetățenilor trebuie luate de parlamente, după o amplă dezbatere publică. Dacă ar fi aplicate, ajustările automate ar risca să includă un echilibru necorespunzător între extinderea perioadei de muncă și a vârstei de pensionare. În trecut, schimbările în ceea ce privește speranța de viață erau însoțite de perioade de educație și de pensie mai îndelungate și de reduceri ale duratei vieții profesionale. Creșterea vârstei de pensionare nu trebuie să fie o măsură independentă, ci trebuie însoțită de măsuri de creștere a șanselor de reinserție profesională a persoanelor aflate la o vârstă apropiată de cea a pensionării.

2.4	Cum ar putea fi folosită punerea în aplicare a Strategiei Europa 2020 pentru a promova prelungirea vieții active și avantajele acesteia pentru întreprinderi, precum și pentru a combate discriminarea pe criterii de vârstă pe piața forței de muncă?

2.4.1

Prelungirea vieții profesionale active este transversală tuturor obiectivelor Strategiei Europa 2020. Partenerii sociali trebuie implicați în inițiativele destinate creșterii ratei de ocupare la 75 % din populația activă. CESE consideră că a crește rata de ocupare în cadrul grupei de vârstă 55-64 de ani constituie o provocare care necesită o abordare specială. CESE recomandă statelor membre să fixeze un obiectiv negociat cu partenerii sociali privind această grupă de vârstă în programele naționale de reformă.

2.4.2

În trecut, CESE a făcut recomandări detaliate pentru UE și statele membre (7) referitoare la politicile de promovare a prelungirii vieții profesionale. Alături de formarea profesională continuă, măsuri active pe piața forței de muncă, stimularea financiară pentru continuarea activității, inclusiv în cazul lucrătorilor independenți, schimbarea atitudinii întreprinderilor în raport cu lucrătorii în vârstă, trebuie promovate și următoarele măsuri, pentru a le oferi acestor lucrători noi posibilități de alegere:

—	modificarea legislației care, în unele state membre, interzice cumulul pensiei cu salariul, pentru pensionari sau pentru persoanele beneficiind de pensie de invaliditate care doresc să lucreze;

—	introducerea unui sistem de bonificații care să-i stimuleze pe lucrători să-și continue activitatea după atingerea vârstei legale de pensionare – prestațiile acumulate în perioada activă de după împlinirea vârstei de pensionare să fie mai atractive decât cele din perioada anterioară;

—	încurajarea statelor membre să lucreze împreună cu partenerii sociali cu privire la chestiunea locurilor de muncă în condiții dure;

—	oferirea de consiliere și sprijin cuprinzător persoanelor în căutarea unui loc de muncă și măsuri de reabilitare pentru reintegrarea pe termen lung pe piața forței de muncă;

—	aplicarea unor stimulente acceptabile din punct de vedere social vizând pensionarea târzie și, dacă se dorește, dezvoltarea unor modele atractive pentru o tranziție flexibilă de la viața profesională la pensie;

—	adoptarea unor măsuri de reducere a presiunii fizice și mentale cauzate de activitatea profesională, care să le permită lucrătorilor să rămână mai mult timp în câmpul muncii;

—	încurajarea lucrătorilor în vârstă să își actualizeze competențele;

—	sensibilizarea în rândul lucrătorilor în vârstă și al întreprinderilor, în special al IMM-urilor, cu privire la modalități inovatoare de gestionare a personalului și de organizare a activității în favoarea lucrătorilor în vârstă (8).

2.4.3

Politicile în favoarea prelungirii vieții profesionale ar trebui să abordeze și chestiunea tinerilor care intră pe piața forței de muncă mult mai târziu decât generațiile anterioare. Extinderea duratei vieții profesionale este de asemenea un răspuns la problema șomajului, în special a celui de lungă durată, și a întreruperilor în carieră determinate de creșterea copiilor, de îngrijirea unui membru dependent al familiei sau de o incapacitate temporară.

2.5	Cum ar trebui modificată directiva privind instituțiile pentru furnizarea de pensii ocupaționale pentru a îmbunătăți condițiile pentru activitatea transfrontalieră?

2.5.1

În raportul (9) prezentat de Comisie privind punerea în aplicare a Directivei privind activitățile și supravegherea instituțiilor pentru furnizarea de pensii ocupaționale (directiva IORP), aceasta arată că nu există motive pentru modificarea în această perioadă a reglementării. Dacă după evaluarea funcționării directivei este necesară revizuirea sa, CESE consideră că ar trebui clarificată ambiguitatea care există în ceea ce privește sintagma „piețe de capital de risc”, deoarece poate genera riscuri pentru fondurile de pensii și membrii acestora. Este necesară o clarificare a aspectelor de prudențialitate, iar dreptul fondurilor de a investi active în instrumente financiare riscante ar trebui limitat.

2.5.2

CESE remarcă posibilitatea apariției unor scheme complementare de pensii private individuale pe baze voluntare, care să funcționeze în paralel cu actualele scheme de pensii. În acest context, ar trebui studiată posibilitatea utilizării unor garanții europene, pentru ca lucrătorii transfrontalieri să poată beneficia de ele. Ar putea fi analizată cererea și posibilitatea de a se crea conturi individuale de pensii la nivel paneuropean asemenea „conturilor individuale de pensii”(Individual Retirement Accounts) din SUA sau un sistem similar (IKE) din Polonia pentru lucrătorii mobili, precum și principiile de funcționare, supraveghere și monitorizare a unui astfel de sistem. În acest domeniu, Comisia ar putea să aibă în vedere utilizarea celui de-al 28-lea regim, astfel cum se propune în raportul Monti și cum recomandă CESE (10).

2.6

Care ar trebui să fie domeniul de aplicare al schemelor vizate de măsurile luate de UE pentru a înlătura obstacolele din calea mobilității?

Ar trebui UE să reexamineze problema transferurilor sau standardele minime privind acumularea și păstrarea tuturor tipurilor de drepturi la pensie, precum și un serviciu de monitorizare a evoluției acestor drepturi, ar constitui o soluție mai bună?

2.6.1

Regulamentele UE privind coordonarea sistemelor de securitate socială s-au dovedit a fi instrumente extrem de utile în protejarea lucrătorilor mobili. Ele au promovat principiul acumulării de drepturi de pensie pentru perioadele de asigurare realizate pe teritoriul altui stat membru. Ar putea fi examinată aplicarea aceluiași principiu, adaptat tuturor schemelor de pensii suplimentare prin capitalizare, fie ele ocupaționale sau individuale. CESE consideră că ar trebui examinată posibilitatea unei acumulări transfrontaliere a drepturilor de pensie generate de schemele de pensii prin capitalizare.

2.6.2

CESE solicită Comisiei să evalueze posibilitatea definirii unui cadru de bază la nivel european privind acumularea și menținerea transfrontalieră a tuturor drepturilor de pensie. Cu toate acestea, consideră că această idee este dificil de conciliat cu libertatea de alegere a statelor membre. Ar fi util un serviciu de monitorizare a acestor drepturi, care să fie coordonat la nivelul UE. De asemenea, la nivel național, mobilitatea pe piața europeană a forței de muncă impune mobilitatea drepturilor de pensie între angajatori. Toate reglementările UE ar trebui să reflecte diversitatea crescută a sistemelor de pensii. Ar trebui încurajată mobilitatea transfrontalieră a lucrătorilor, prin înlăturarea obstacolelor – în special administrative și fiscale – din calea mobilității tuturor drepturilor de pensie acumulate în scheme de pensii cu regim voluntar.

2.7

Legislația europeană actuală trebuie să facă obiectul unei revizuiri care să garanteze o reglementare și o supervizare coerente a schemelor de pensii prin capitalizare (și anume, finanțate de un fond de active) și a produselor acestora? Dacă da, care sunt elementele care trebuie revizuite?

Cum ar putea reglementarea europeană sau un cod de bune practici să ajute statele membre să ajungă la un echilibru mai bun între riscuri, securitate și accesibilitate financiară pentru titularii și furnizorii de pensii?

2.7.1

Comisia recunoaște caracterul fragmentat și inadecvat al reglementărilor la nivelul UE în domeniul schemelor de pensii prin capitalizare. CESE recomandă Comisiei să evalueze și, dacă este cazul, să examineze posibilitatea reglementării la nivel european a acestor scheme de pensii, în ambele faze, de acumulare, respectiv de lichidare, analizând următoarele:

—	prudențialitatea investițiilor;

—	aspectele de gen;

—	solvabilitatea;

—	costurile;

—	nediscriminarea în accesul la schemă (acoperirea);

—	garanțiile pentru drepturile de pensie dobândite;

—	cerințele minime cu privire la informațiile furnizate persoanelor acoperite de schemă;

—	sistemele de garantare sau de randament financiar minim;

—	supravegherea.

2.7.2

În cazul multor scheme de pensii prin capitalizare, de tip contribuții definite, riscurile sunt suportate preponderent de participanți. De asemenea, costurile de administrare ale acestor scheme sunt ridicate. CESE consideră necesară evaluarea și, după caz, reglementarea la nivelul UE a anumitor aspecte legate de schemele de pensii prin capitalizare. Aceste scheme de pensii, conform Raportului CPE privind îmbătrânirea 2010, vor juca un rol important în unele state membre în ceea ce privește asigurarea unui venit decent viitorilor pensionari. De aceea, principiile europene comune pot ajuta statele membre în efortul lor de a se asigura că aceste scheme de pensii, gestionate de instituții financiare, sunt eficiente și funcționează în interesul pensionarilor. Profiturile gestionarilor de fonduri de pensii ar trebui să depindă de performanța lor și ar trebui să fie raportate la profiturile membrilor fondului de pensii. Un cod al bunelor practici este util, dar insuficient. Sistemele de lichidare din schemele obligatorii prin capitalizare reprezintă de asemenea o provocare care ar trebui discutată și analizată mai mult în cadrul MDC.

2.8	Care ar trebui să fie caracteristicile unui regim de solvabilitate pentru fondurile de pensii?

2.8.1

Directiva „Solvabilitate II” acoperă în principal domeniul asigurărilor generale și de viață și, în consecință, nu s-ar putea aplica produselor de pensii. Cu toate acestea, CESE consideră că aceasta poate constitui un bun exemplu pentru construirea unui sistem similar pentru pensiile prin capitalizare, avându-se în vedere specificitatea produselor de pensii și elementele care le deosebesc de produsele de asigurare.

2.8.2

Un sistem general de solvabilitate a sistemelor de pensii la nivel național, coordonat la nivelul UE, ar fi cea mai bună soluție pentru asigurarea solvabilității tuturor schemelor de pensii prin capitalizare, indiferent de structura acestora. Un asemenea tip de regim de solvabilitate ar trebui să acopere, cel puțin, următoarele:

—	monitorizarea datoriilor implicite;

—	monitorizarea solvabilității și a nivelului rezervelor, pentru schemele de pensii prin capitalizare obligatorii;

—	monitorizarea nivelului de finanțare și a potențialelor riscuri pentru schemele de pensii ocupaționale;

—	crearea, la nivelul statelor membre, a unei instituții care să asigure solvabilitatea schemelor de pensii ocupaționale (11).

2.9	Ar trebui consolidată protecția prevăzută de legislația UE în cazul insolvabilității angajatorilor care finanțează pensiile? Dacă da, în ce fel?

2.9.1

Schemele de pensii ocupaționale și cele prin capitalizare obligatorii, acolo unde acestea există, joacă sau vor juca un rol important în asigurarea unui nivel de pensie decent. CESE consideră că UE ar trebui să solicite statelor membre să reglementeze înființarea unor mecanisme de garantare (sub formă de fonduri speciale), care să protejeze viitoarele venituri din pensii.

2.10

Este necesară modernizarea cerințelor minime actuale privind comunicarea de informații referitoare la produsele de pensii (de exemplu, în ceea ce privește comparabilitatea, standardizarea și claritatea)?

Ar trebui UE să dezvolte o abordare comună pentru opțiunile standard cu privire la participare și la alegerea legată de investiții?

2.10.1

Produsele de pensii prin capitalizare sunt complexe, iar alegerea și responsabilitatea revin din ce în ce mai mult individului. În acest context, CESE consideră că UE ar trebui să se asigure că, la nivel național, cadrul de reglementare este îmbunătățit, pentru ca acesta să acopere toate schemele de pensii. Este absolut necesară o abordare comună, bazată pe linii directoare, la nivelul UE în ceea ce privește alegerea legată de investiții, dar și obligațiile minime de informare (în special cu privire la riscurile pentru participanți) pentru furnizorii de pensii.

2.10.2

Comisia recunoaște că deciziile în cunoștință de cauză ale indivizilor constituie unul din factorii care asigură pensii adecvate valoric. CESE recomandă Comisiei promovarea unei inițiative UE care să dezvolte nivelul de educație financiară al cetățenilor în raport cu oferta de pensii. Dată fiind complexitatea chestiunii, această responsabilitate uriașă pentru alegeri strategice nu poate reveni exclusiv indivizilor și, deși rămâne în principal o responsabilitate a guvernului, partenerii sociali trebuie implicați cât mai mult posibil.

2.11

Ar trebui consolidat cadrul de coordonare strategică la nivelul UE? Dacă da, ce elemente ar trebui consolidate pentru a îmbunătăți conceperea și punerea în aplicare a politicii în materie de pensii printr-o abordare integrată? Crearea unei platforme de monitorizare a tuturor aspectelor legate de politica de pensii într-un mod integrat ar constitui un pas înainte în acest sens?

2.11.1

Cadrul de coordonare strategică la nivelul UE este în prezent destul de fragmentat. CESE salută ideea exprimată de Comisie privind crearea unei platforme comune de monitorizare a tuturor aspectelor legate de pensii, care să reunească autorități publice, parteneri sociali, societatea civilă și sectorul pensiilor. Platforma ar trebui să facă posibilă compararea situației din statele membre și a nivelului de trai al pensionarilor cu ajutorul unor indicatori multipli.

2.11.2

Funcționarea unei platforme comune de monitorizare a tuturor aspectelor legate de politica în materie de pensii, inclusiv caracterul adecvat al pensiilor, gradul de acoperire, riscul de sărăcie, stabilitatea financiară, investițiile, riscurile și solvabilitatea, necesită date actualizate și credibile. În acest context, este necesară dezvoltarea unei metodologii a UE pentru statisticile de pensii, cu implicarea partenerilor sociali și a altor părți interesate importante. Instrumente similare ar trebui dezvoltate și pentru monitorizarea datoriilor implicite ale diverselor scheme de pensii care funcționează la nivel național.

Bruxelles, 20 ianuarie 2011

Președintele Comitetului Economic și Social European

Staffan NILSSON

(1) Avizele CESE publicate în JO C 14, 16.1.2001, p. 50 și în JO C 157, 28.6.2005, p. 120.

(2) Previziunile elaborate în 2000 pentru 2010 de OCDE, Eurostat sau chiar de Națiunile Unite nu s-au confirmat în realitate.

(3) Acest fenomen s-a înregistrat în ultimii zece ani în unele state membre. Eurostat: Population and social conditions; Statistics in focus 40/2009.

(4) Concluziile Consiliului – martie 2001.

(5) Sistemele de pensii private, Comisia Europeană, 2009, p. 5.

(6) Eurostat, MISSOC, Raportul privind îmbătrânirea (Ageing Report), Raportul comun intermediar privind pensiile pe 2010 al CPE și CPS (Interim Joint Report on pensions).

(7) Avizul CESE – JO C 157 din 28.6.2005, p. 120.

(8) Avizele CESE – JO C 256 din 27.10.2007, p. 93, și JO C 228 din 22.9.2009, p. 24.

(9) COM(2009) 203 final.

(10) JO C 21, 21.01.2011, p. 26.

(11) De tipul PBGC (Pension Benefit Guaranty Corporation), care funcționează în SUA.

17.3.2011

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 84/45

Avizul Comitetului Economic și Social European privind propunerea de directivă a Parlamentului European și a Consiliului de modificare a Directivei 2001/112/CE a Consiliului privind sucurile de fructe și anumite produse similare destinate consumului uman

COM(2010) 490 final

2011/C 84/09

Raportor unic: dl Pedro NARRO

La 23 septembrie 2010 și, respectiv, la 7 octombrie 2010, în conformitate cu articolul 43 alineatul (2) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, Parlamentul European și Consiliul au hotărât să consulte Comitetul Economic și Social European cu privire la

Propunerea de directivă a Parlamentului European și a Consiliului de modificare a Directivei 2001/112/CE a Consiliului privind sucurile de fructe și anumite produse similare destinate consumului uman

COM(2010) 490 final.

Secțiunea pentru agricultură, dezvoltare rurală și protecția mediului, însărcinată cu pregătirea lucrărilor Comitetului pe această temă, și-a adoptat avizul la 15 decembrie 2010.

În cea de-a 468-a sesiune plenară, care a avut loc la 19 și 20 ianuarie 2011 (ședința din 20 ianuarie 2011), Comitetul Economic și Social European a adoptat prezentul aviz cu 159 de voturi pentru, 3 voturi împotrivă și 6 abțineri.

1. Concluzii

1.1

CESE sprijină inițiativa Comisiei Europene de a modifica, pentru a doua oară, Directiva 2001/112, pentru a o adapta la standardul general al Codex Alimentarius privind sucurile și nectarurile de fructe. Acest proces de punere în conformitate nu ar trebui, însă, să se limiteze în mod discreționar la unele elemente foarte specifice ale directivei, ci ar trebui să se aplice în general tuturor punctelor din legislația europeană mai sus menționată.

1.2

Interzicerea adăugării de zahăr la sucurile de fructe reprezintă o măsură adecvată în scopul prevenirii obezității. Cu toate acestea, CESE nu sprijină propunerea conform căreia ar trebui să devină obligatorie menționarea, pe ambalajul nectarurilor, a cuvântului „îndulcit”, întrucât această măsură ar putea să-i inducă în eroare pe consumatori, ar implica o discriminare flagrantă față de alte produse și nu figurează în Codex Alimentarius.

1.3

CESE regretă faptul că propunerea de directivă omite, la punctul consacrat ingredientelor autorizate, posibilitatea de a adăuga la sucul de portocale un procentaj de suc de mandarină de până la 10 %. Standardul Codex Alimentarius, la care dorește să se alinieze directiva, autorizează această tehnică, utilizată în mod curent în întreaga lume; prin urmare, ea ar trebui inclusă în textul directivei.

1.4	Textul celui de-al doilea paragraf de la anexa II ar trebui să menționeze, în mod clar, faptul că este posibil ca fructele destinate elaborării de sucuri și piureuri de fructe să fi fost tratate după recoltare.

1.5	CESE salută faptul că roșiile sunt incluse pe lista de fructe destinate producerii de sucuri de fructe.

1.6

CESE salută, de asemenea, menținerea dublei clasificări/denumiri care face distincția între sucurile de fructe (obținute direct din fructe, prin presare sau extragere) și sucurile de fructe obținute din concentrat (obținute prin reconstituirea sucului de fructe concentrat cu apă). Această diferențiere garantează informarea corectă a consumatorului. Este important să se mențină această dublă diferențiere, și, în orice caz, să nu se introducă nuanțe care ar putea lăsa o marjă de interpretare a acestei duble definiții.

1.7	CESE salută faptul că propunerea Comisiei Europene prevede posibilitatea de restituire a aromelor pentru sucurile de fructe obținute din concentrat.

2. Context și sinteza propunerii Comisiei

2.1

Comisia Europeană propune o a doua modificare a Directivei 2001/112/CE a Consiliului privind sucurile de fructe și anumite produse similare destinate consumului uman. Directiva menționată, care face obiectul modificării, stabilește prevederile tehnice cu privire la compoziția, denumirile, specificațiile de producție și etichetarea acestor produse.

2.2

Prima modificare a Directivei 2001/112 a fost realizată prin Directiva 2009/106/CE. Această modificare tehnică s-a realizat în scopul de a aduce legislația europeană în conformitate cu standardul general Codex Alimentarius pentru sucuri și nectaruri de fructe (STAN 247-2005, care stabilește factori de calitate și cerințe în materie de etichetare pentru sucurile de fructe și alte produse similare) și cu Codul de bune practici al Asociației Europene a Producătorilor de Sucuri de Fructe (AIJN). În esență, modificările introduse au privit stabilirea de valori Brix minime pentru 18 sucuri de fructe reconstituite și piureuri de fructe reconstituite, precum și specificarea denumirilor sub care trebuie comercializate sucurile de fructe obținute din concentrate. Termenul-limită pentru transpunerea acesteia era 1 ianuarie 2011.

2.3

Propunerea de directivă a Parlamentului și a Consiliului care face obiectul prezentului aviz, COM(2010) 490, constituie o a doua modificare cu un marcat caracter tehnic și, la fel ca prima adaptare, se bazează pe includerea unei serii de dispoziții ale standardului Codex Alimentarius în conformitate cu prevederile Codului de bune practici al AIJN. Principalele contribuții ale acestei propuneri de directivă sunt:

—

retragerea zahărului de pe lista ingredientelor autorizate pentru sucurile de fructe. Nectarurile și anumite produse specifice care figurează în anexa III pot fi îndulcite prin adaos de zaharuri sau de miere. Denumirile de comercializare trebuie să includă cuvintele „îndulcit” sau „cu adaos de zahăr”, urmate de precizarea cantității maxime de zahăr adăugat;

—	simplificarea dispozițiilor privind restituirea gustului și a aromei;

—	includerea roșiilor pe lista fructelor utilizate pentru producerea sucurilor de fructe.

2.4	Propunerea de directivă va urma procedura legislativă ordinară prevăzută de Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene. După adoptarea directivei, statele membre vor dispune de 18 luni pentru a o transpune în legislațiile lor naționale.

3. Observații

3.1

Propunerea de directivă care face obiectul prezentului aviz are la bază, în principal, necesitatea de a aduce legislația europeană în conformitate cu cea internațională, în special cu standardul Codex Alimentarius pentru sucuri de fructe și piureuri de fructe. Prin urmare, în modificările propuse, Comisia nu ar trebui să se depărteze de anumite dispoziții ale Codex Alimentarius, acceptate la nivel internațional. Pe de altă parte, ar fi oportună introducerea de noi prevederi în conformitate cu dispozitivul Codex Alimentarius.

3.2

Una dintre principalele modificări pe care le atrage după sine propunerea de directivă constă în interzicerea adăugării de zahăr la sucurile de fructe și în obligația, în cazul nectarurilor, de a indica adăugarea de zahăr în denumirile sub care acestea sunt comercializate. Interdicția susținută de Comisie este bine întemeiată dacă se ține seama de contextul strategiei europene pentru prevenirea obezității. Cu toate acestea, în ceea ce privește nectarurile, propunerea se îndepărtează de dispozițiile Codex Alimentarius, nu dispune de precedente în ceea ce privește alte produse (băuturi răcoritoare), nu este în coerență cu reglementarea orizontală privind etichetarea și nu pare necesară, având în vedere că adaosul de zahăr figurează în însăși definiția nectarurilor.

3.3

Propunerea Comisiei omite posibilitatea de a adăuga suc de mandarine la sucul de portocale fără a fi necesar ca pe eticheta produsului să se menționeze „amestec de sucuri de fructe”. Cu toate acestea, standardul Codex Alimentarius (STAN 45-1981) autorizează această practică până la procentul de 10 %, ea fiind, de fapt, utilizată frecvent la nivel internațional de către principalele țări producătoare cum ar fi Brazilia sau Statele Unite. În contextul globalizării piețelor, exigențele Directivei 2001/112/CE pun producătorii europeni de citrice și cooperativele acestora într-o situație de dezavantaj concurențial față de țările terțe. CESE consideră necesar ca denumirea europeană „suc de portocale” să fie în conformitate cu standardul internațional al Codex Alimentarius, și, în consecință, sprijină adaosul de suc de mandarină, ca ingredient autorizat, la sucul de portocală, până la o limită de 10 %. Adăugarea sucului de mandarină la sucul de portocală se justifică prin apropierea acestor două specii de citrice din punct de vedere botanic, precum și prin caracteristicile lor organoleptice similare. De altfel, din punct de vedere analitic, această adăugare nu este detectabilă din punct de vedere calitativ.

3.4	Definiția noțiunii de fruct de la punctul 1 al anexei II (Definițiile materiilor prime) trebuie să includă, în mod clar, tratamentul aplicat după recoltă fructelor destinate transformării.

3.5

CESE sprijină includerea roșiilor pe lista fructelor destinate producerii de sucuri de fructe și salută menținerea dublei denumiri de comercializare pentru sucurile de fructe și sucurile de fructe obținute din concentrat, care garantează informarea corectă a consumatorilor, precum și posibilitatea de a restitui aromele pentru sucurile de fructe obținute din concentrat.

Bruxelles, 20 ianuarie 2011

Președintele Comitetului Economic și Social European

Staffan NILSSON

17.3.2011

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 84/49

Avizul Comitetului Economic și Social European privind propunerea modificată de regulament al Parlamentului European și al Consiliului de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1290/2005 și (CE) nr. 1234/2007 ale Consiliului în ceea ce privește distribuirea de produse alimentare către persoanele cele mai defavorizate din Uniune

COM(2010) 486 final – 2008/0183 (COD)

2011/C 84/11

Raportor: dl Eugen LUCAN

La 23 septembrie 2010, respectiv la 8 octombrie 2010, în conformitate cu articolele 43 alineatul (2) și 304 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), Parlamentul European și Consiliul au hotărât să consulte Comitetul Economic și Social European cu privire la

Propunerea modificată de regulament al Parlamentului European și al Consiliului de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1290/2005 și (CE) nr. 1234/2007 în ceea ce privește distribuirea de produse alimentare către persoanele cele mai defavorizate din Uniune

COM(2010) 486 final – 2008/0183 (COD).

Secțiunea pentru agricultură, dezvoltare rurală și protecția mediului, însărcinată cu pregătirea lucrărilor Comitetului pe această temă, și-a adoptat avizul la 15 decembrie 2010.

În cea de-a 468-a sesiune plenară, care a avut loc la 19 și 20 ianuarie 2011 (ședința din 20 ianuarie 2011), Comitetul Economic și Social European a adoptat prezentul aviz cu 150 de voturi pentru, 4 voturi împotrivă și 14 abțineri.

1. Concluzii și recomandări

1.1 CESE consideră că programul european de distribuire a produselor alimentare către persoanele cele mai defavorizate din Uniune (PEAD) este o dovadă a promovării dezvoltării economice a pieței produselor alimentare și a valorilor europene (în special a principiului solidarității), în rândul categoriilor sociale celor mai defavorizate din UE. Garantarea aprovizionării cu produse alimentare pentru toți cetățenii UE, în special pentru categoriile defavorizate, trebuie să rămână unul dintre obiectivele fundamentale ale politicii agricole a Uniunii Europene. CESE consideră că doar o dezvoltare economică puternică și durabilă a politicii agricole poate susține și categoriile sociale cele mai dezavantajate ale Uniunii Europene.

1.2 CESE consideră că revizuirea cadrului juridic european este oportună și necesară, având în vedere modificările Tratatului, precum și schimbările intervenite pe piața unică în ceea ce privește prețurile, stocurile, politicile de piață, dar și nevoile specifice ale fiecărui stat membru.

1.3 Ținând cont de faptul că, în Uniunea Europeană, peste 80 de milioane de cetățeni (1) (peste 16 % din cetățenii UE) se confruntă cu sărăcia, având în vedere prioritățile anului 2010 – Anul european de luptă împotriva sărăciei și excluziunii sociale – și faptul că, datorită crizei economice, tot mai mulți cetățeni riscă să devină tot mai săraci, CESE susține continuarea derulării PEAD, precum și finanțarea permanentă a acestuia din bugetul PAC (Politica agricolă comună).

1.4 CESE consideră că programul de distribuire a produselor alimentare către persoanele defavorizate trebuie să fie în continuare un element al Politicii agricole comune, deoarece acest instrument ameliorează situația persoanelor vulnerabile la fluctuațiile pieței produselor alimentare. Totodată, programul vine în sprijinul echilibrării/stabilizării pieței interne dat fiind faptul că produsele distribuite provin atât din stocurile din intervenție cât și din achizițiile de pe piață, alimente produse de agricultorii europeni. CESE subliniază necesitatea menținerii acestei măsuri de piață indirecte, care face parte din politica agricolă comună, atât de necesară persoanelor defavorizate în principal și, mai ales, agricultorilor în situația actuală de criză.

1.5 Având în vedere amploarea fenomenului sărăciei alimentare, care afectează peste 43 de milioane de cetățeni europeni, precum și impactul pozitiv în timp al PEAD asupra celor mai defavorizate categorii sociale, CESE consideră că PEAD are nevoie, în continuare, de un buget consistent.

1.6 Evaluarea programelor naționale și europene de ajutor alimentar ar trebui să pornească de la estimarea nevoile tuturor persoanelor defavorizate, incluzând categoriile cele mai sărace de persoane (copii ai străzii, persoane fără adăpost, solicitanții de azil și lucrătorii sau migranții ilegali etc.), care nu beneficiază de suport în baza criteriului venitului minim garantat sau care nu sunt cuprinse de obicei în statisticile oficiale. Prevenirea și combaterea excluziunii sociale se poate face în primul rând prin includerea tuturor categoriilor de persoane defavorizate reprezentând o prioritate a Anului european 2010. CESE face apel la autoritățile responsabile din statele membre să țină cont la stabilirea categoriilor de persoane defavorizate de bazele de date cu persoane care nu se află în statisticile oficiale, date disponibile în multe cazuri în statisticile organizațiilor neguvernamentale sau de caritate.

1.7 CESE recomandă Comisiei să încurajeze statele membre să promoveze parteneriatele publice cu societatea civilă, astfel încât să permită participarea cât mai multor ONG-uri sau voluntari în procesul de distribuire a alimentelor. CESE consideră că ajutoarele alimentare ale PEAD pot fi complementare serviciilor sociale furnizate în procesul de integrare socială a persoanelor defavorizate.

1.8 CESE consideră ca ONG-urile și organizațiile caritabile care furnizează simultan atât ajutoare alimentare, cât și servicii de îngrijire și asistență socială (în special cele care au adăposturi pentru persoane defavorizate, cantine sociale sau centre de zi) trebuie să fie sprijinite pentru a-și acoperi costurile administrative.

1.9 CESE salută inițiativa Comisiei de a încorpora în propunerea modificată amendamentul Parlamentului European, prin care se cere rambursarea costurilor administrative și de depozitare suportate de organizațiile caritabile.

1.10 În actuala criză economică, mai ales în cazul statelor membre cu un venit pe cap de locuitor redus unde există foarte multe persoane defavorizate, cofinanțarea națională ar putea birocratiza programul european și l-ar face inoperabil. CESE consideră că s-ar aduce prejudicii celor mai defavorizate categorii din UE și s-ar încălca principiile incluziunii sociale promovate de Anul european de luptă împotriva sărăciei.

1.11 CESE consideră că programul alimentar de sprijinire a persoanelor defavorizate ar trebui să fie un program al Uniunii, finanțat 100 % din bugetul PAC. Statele membre, împreună cu organizațiile naționale caritabile, suportă în prezent anumite costuri privind implementarea programului (costurile aferente transportării produselor către spațiile de depozitare, costuri administrative, costuri pentru transport, costuri pentru depozitare, TVA, costuri pentru servicii sociale complementare ajutoarelor alimentare).

2. 2010 – Anul european de luptă împotriva sărăciei și excluziunii sociale are ca prioritate sprijinirea persoanelor dezavantajate, inclusiv a celor amenințate de sărăcia alimentară.

2.1 În UE, peste 80 de milioane de cetățeni se confruntă cu sărăcia (2). 16 % din populația Europei este vulnerabilă, din care peste 43 de milioane de cetățeni sunt amenințați de sărăcia alimentară. În 2006, în UE, procentajul privind riscul sărăciei alimentare varia între 2 % (Danemarca) și 37 % (Slovacia), astfel că în peste 7 state membre gradul de sărăcie depășește 20 %. Doar în Polonia și Germania, 11, respectiv 9 milioane de oameni sunt amenințați de sărăcie. Aceste date dovedesc în mod cert că este nevoie de asistență alimentară.

2.2 Grupurile de persoane cele mai expuse subnutriției sau malnutriției din cauza lipsei unei alimentații adecvate sunt copiii proveniți din familii sărace, persoanele în vârstă, persoanele fără adăpost, solicitanții de azil și lucrătorii migranți ilegali, persoanele sau copiii cu handicap. În unele state membre, o parte dintre beneficiarii ajutoarelor alimentare sunt și beneficiari ai ajutoarelor sociale bazate pe criteriul venitului minim garantat.

2.2.1 CESE atrage atenția că o mare parte dintre persoanele dezavantajate, în special persoane fără adăpost, solicitanții de azil și lucrătorii sau migranții ilegali, nu beneficiază de nicio formă de protecție socială și nu sunt incluși în statisticile naționale. O parte dintre aceștia nu au documente de identitate iar evaluarea nevoilor sociale și alimentare e dificil de realizat și o evaluare corectă ar putea fi făcută împreună cu organizațiile neguvernamentale sau caritabile.

2.2.2 CESE recomandă ca o atenție deosebită să fie acordată copiilor care provin din familii sărace, pentru că obiceiurile lor alimentare stau la baza unor viitoare probleme de sănătate, precum și a dezvoltării reduse a creierului și a capacității scăzute de a învăța. Și din această perspectivă, diversificarea produselor și includerea de legume și fructe în listele de ajutoare alimentare este susținută de CESE.

2.3 În 2010 – Anul european de luptă împotriva sărăciei și excluziunii sociale – lupta împotriva sărăciei este o responsabilitate colectivă. Există câteva priorități ale strategiei pentru promovarea incluziunii sociale și a luptei împotriva sărăciei:

—	incluziune activă prin asigurarea unor venituri minime, reîntoarcerea pe piața muncii; oferirea de servicii sociale pentru reintegrare;

—	lupta împotriva sărăciei copiilor;

—	prevenirea excluderii de la accesul la locuințe și a persoanelor fără adăpost (3).

Din această perspectivă, ajutoarele alimentare trebuie oferite astfel încât să fie completate și de servicii de îngrijire, educație și asistență socială pentru a fi convergente procesului de integrare profesională și socială a diferitelor categorii de persoane defavorizate.

3. Propunerea Comisiei

3.1 Actualul program de distribuire de produse alimentare se bazează pe distribuirea de produse din stocurile de intervenție ale Uniunii, suplimentate temporar prin achiziții de pe piață. Cu toate acestea, reformele succesive ale PAC și evoluțiile favorabile ale prețurilor au dus la reducerea treptată a stocurilor de intervenție, precum și a gamei de produse disponibile. Drept urmare, achizițiile de pe piață trebuie transformate la rândul lor într-o sursă permanentă de aprovizionare în cadrul programului, în scopul completării stocurilor de intervenție în cazul în care nu sunt disponibile stocuri de intervenție corespunzătoare.

3.1.1 Propunerea de modificare a regulamentului de bază cuprinde prevederi de aliniere la TFUE și modificări de fond pentru măsurile agricole care au fost propuse în vederea uniformizării aplicării programului de distribuire a produselor alimentare în toate statele membre.

3.1.2 Comisia propune modificarea cadrului legislativ având la bază următoarele elemente: două surse de aprovizionare (produsele alimentare ar proveni fie din stocuri de intervenție, fie de pe piață), o mai mare varietate de produse alimentare distribuite și priorități mai clare, perspectiva pe termen lung (3 ani), consolidarea monitorizării si raportării, introducerea cofinanțării (procentele de cofinanțare din partea Uniunii ar fi de 75 % și 85 % în statele membre care beneficiază de fondul de coeziune pentru planul 2010-2012. Ulterior, conform programului pentru 2013-2015, procentele cofinanțării din partea Uniunii ar fi de 50 %, respectiv 75 %).

4. Observații generale și specifice

4.1 Programul de ajutor alimentar pentru persoanele defavorizate se derulează în 20 de state membre. În majoritatea statelor membre, distribuirea de alimente către beneficiari se face în parteneriat și cu ajutorul organizațiilor neguvernamentale.

4.2 În 2006, peste 13 milioane de cetățeni din 15 state membre au beneficiat de PEAD. În 2008, 19 state membre au participat la un proiect de voluntariat cu un buget de 305 milioane de euro. Bugetul alocat PEAD-ului a crescut în anul 2009 la 500 milioane de euro pentru 20 de state membre participante la program.

4.3 Criza economică, diminuarea locurilor de munca, creșterea prețurilor la unele produse alimentare de bază au condus la creșterea grupurilor de persoane vulnerabile. Se estimează că numărul persoanelor defavorizate este în continuă creștere.

4.4 Finanțare 100 % sau cofinanțare?

4.4.1 Comisia consideră că introducerea cofinanțării ar susține caracterul coeziv al programului, ar asigura planificarea adecvată și ar consolida sinergiile. Comisia dorește crearea unui echilibru bugetar și o sporire a nivelului de responsabilitate a statelor membre. Comisia apreciază că, prin introducerea principiului de cofinanțare, bugetul programului va fi unul mai consistent.

4.4.2 Comisia ia în calcul varianta donațiilor private ale organizațiilor caritabile care ar putea fi considerate ca partea de cofinanțare a statelor membre. CESE consideră că munca voluntară a organizațiilor de caritate poate fi cuantificată și totodată o consideră eligibilă pentru principiul cofinanțării.

4.4.3 Parlamentul European propune o finanțare 100 % de la bugetul UE a programelor de distribuire de produse alimentare, deoarece unele state membre nu vor putea participa la program în cazul în care se aplică rate ale cofinanțării. CESE consideră că statele membre care nu asigură nivelul cofinanțării, din lipsă de fonduri, nu vor putea pune în aplicare realizarea obiectivelor programului, respectiv stabilizarea pieței și componenta socială.

4.4.4 CESE consideră că, prin cofinanțare, beneficiarii cei mai săraci care provin din state membre unde venitul pe cap de locuitor este mic ar putea fi excluși de la acest program de ajutor alimentar.

4.4.5 CESE atrage atenția că unul dintre obiectivele Anului european 2010 este chiar „combaterea excluziunii”. Cofinanțarea poate determina excluziunea socială a unor grupuri dezavantajate tocmai în Anul european, în care unul din obiective este incluziunea socială.

4.4.6 CESE atrage atenția asupra faptului că, în cazul cofinanțării, s-ar agrava fenomenele sociale și sărăcia alimentară. În cazul cofinanțării și în condițiile în care există mobilitate în interiorul Uniunii, o parte dintre persoanele cele mai dezavantajate ar migra în interiorul Uniunii în statele membre mai prospere. Practic, s-ar transfera rezolvarea problemelor alimentare a unor cetățeni europeni de la nivelul unor regiuni mai sărace la nivelul unor regiuni cu un venit mai mare pe cap de locuitor.

4.4.7 În actuala criză economică, CESE consideră că programul alimentar de sprijinire a persoanelor defavorizate ar trebui să fie un program al Uniunii, finanțat 100 % din bugetul PAC.

4.5 CESE susține propunerea Comisiei de achiziționare a produselor alimentare doar de pe piața europeană, pentru că prin aceasta sunt susținuți în mod indirect agricultorii europeni.

4.6 Diversificarea sortimentelor oferite prin programul de ajutor

4.6.1 Deși este greu de realizat un echilibru nutrițional, în condițiile în care multe ajutoare alimentare provin din stocurile de intervenție, CESE susține furnizarea de alimente cât mai diverse și sănătoase, care să țină seama de recomandările nutriționale și de liniile directoare privind dieta pentru populația UE.

4.6.2 CESE susține complementaritatea măsurilor de ajutor alimentar cu măsuri de asistență socială și recomandă distribuirea repetată (și nu singulară) de ajutoare alimentare, mai ales acolo unde organizațiile neguvernamentale sau autoritățile publice oferă servicii complementare (găzduire, îngrijire, educație, pregătire profesională, incluziune socială etc.).

5. Implicarea și rolul societății civile, ale organizațiilor caritabile și ale voluntarilor

5.1 În 30 iunie 2010, Comisia Europeană (CE) a organizat o reuniune a factorilor implicați în implementarea PEAD. Au participat reprezentanții a 18 organizații neguvernamentale (ONG) din 15 state membre, reprezentanții unei organizații europene (Alianței Europene pentru Sănătate Publică) și ai agențiilor de plăți și intervenție.

5.2 Există organizații neguvernamentale (4) în Europa unde ajutorul alimentar este integrat ca o componentă a serviciilor sociale generale oferite persoanelor defavorizate în vederea obținerii unui grad cât mai mare de incluziune socială.

5.3 Organizațiile caritabile pot evalua cel mai bine impactul programului, datorită faptului că se află într-o relație directă cu grupurile de persoane defavorizate. Organizațiile caritabile precizează că există beneficiari ai programului care recomandă extinderea ariei de produse pentru obținerea unei diete nutriționale echilibrate, crearea premiselor legislative pentru distribuția produselor locale tradiționale, creșterea perioadei de implementare a programului.

5.4 Implicarea atât a organizațiilor neguvernamentale, cât și a numărului mare de voluntari dovedește interesul și atitudinea suportivă a societății civile europene față de cele mai dezavantajate persoane ale societății. CESE consideră că principiul subsidiarității este respectat atât timp cât statele membre au libertatea de a stabili procedurile și criteriile pentru a desemna organizațiile care iau parte la punerea în aplicare a programului. În aceeași linie, selecția beneficiarilor ajutorului alimentar intră în responsabilitatea statelor membre. Acest program facilitează dezvoltarea unor relații de cooperare între organizațiile de caritate și autoritățile publice.

5.5 Există țări în UE unde ONG-urile și organizațiile caritabile s-ar implica mai mult dacă ar exista resurse financiare suficiente pentru acoperirea costurilor administrative. CESE aprobă inițiativa Comisiei de a încorpora în propunerea modificată amendamentul Parlamentului European, prin care se cere rambursarea costurilor administrative, de depozitare și de transport (între spațiile de depozitare și punctele de distribuție) pe care le au organizațiile caritabile [vezi art. 27 (7) din Regulamentul modificat].

Bruxelles, 20 ianuarie 2011

Președintele Comitetului Economic și Social European

Staffan NILSSON

(1) http://www.2010againstpoverty.eu/about/?langid=en

(2) A se vedea nota de subsol 1.

(3) A se vedea nota de subsol 1.

(4) De exemplu, în Polonia, există 44 de reprezentanțe regionale, 100 de centre Caritas, 4 500 de angajați și 70 000 de voluntari implicați în implementarea PEAD. Organizația caritabilă Caritas Polonia a început implementarea PEAD în 2004 și dispune de 44 de depozite și 20 de depozite frigorifice. Caritas Polonia precizează că provocările viitoare vor fi administrarea programului, transportul produselor și achiziția de mijloace fixe.

		ISSN 1830-3668 doi:10.3000/18303668.C_2011.084.ron
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene		C 84

Ediţia în limba română	Comunicări şi informări	Anul 54 17 martie 2011

Informarea nr.	Cuprins	Pagina
	III Acte pregătitoare
	COMITETUL ECONOMIC ȘI SOCIAL EUROPEAN
	A 468-a sesiune plenară din 19 și 20 ianuarie 2011
2011/C 084/01	Avizul Comitetului Economic și Social European privind Cartea verde a Comisiei privind opțiunile de politică în perspectiva unui drept european al contractelor pentru consumatori și întreprinderi COM(2010) 348 final	1

2011/C 084/02	Avizul Comitetului Economic și Social European privind raportul Comisiei – Raport privind politica în domeniul concurenței pe anul 2009 COM(2010) 282 final	7

2011/C 084/03	Avizul Comitetului Economic și Social European privind Cartea verde privind guvernanța corporativă în instituțiile financiare și politicile de remunerare COM(2010) 284 final	13

2011/C 084/04	Avizul Comitetului Economic și Social European privind raportul Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor – Exercițiu de monitorizare a pieței comerțului și distribuției cu amănuntul Către o piață internă a comerțului și distribuției mai eficace și mai echitabilă până în 2020COM(2010) 355 final	19

2011/C 084/05	Avizul Comitetului Economic și Social European privind propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind comercializarea și utilizarea precursorilor de explozivi COM(2010) 473 final – 2010/0246 (COD)	25

2011/C 084/06	Avizul Comitetului Economic și Social European privind propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului – Regulamentul (UE) nr. …/2010 al Parlamentului European și al Consiliului privind omologarea și supravegherea pieței pentru vehiculele cu două sau trei roți și pentru cvadricicluri COM(2010) 542 final – 2010/0271 (COD)	30

2011/C 084/07	Avizul Comitetului Economic și Social European privind propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind vânzarea în lipsă și anumite aspecte ale swapurilor pe riscul de credit COM(2010) 482 final – 2010/0251 (COD)	34

2011/C 084/08	Avizul Comitetului Economic și Social European privind Cartea verde Către sisteme europene de pensii adecvate, viabile și sigureCOM(2010) 365 final	38

2011/C 084/09	Avizul Comitetului Economic și Social European privind propunerea de directivă a Parlamentului European și a Consiliului de modificare a Directivei 2001/112/CE a Consiliului privind sucurile de fructe și anumite produse similare destinate consumului uman COM(2010) 490 final	45

2011/C 084/10	Avizul Comitetului Economic și Social European privind propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1288/2009 al Consiliului de stabilire a unor măsuri tehnice tranzitorii pentru perioada 1 ianuarie 2010-30 iunie 2011COM(2010) 488 final – 2010/0255 (COD)	47

2011/C 084/11	Avizul Comitetului Economic și Social European privind propunerea modificată de regulament al Parlamentului European și al Consiliului de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1290/2005 și (CE) nr. 1234/2007 ale Consiliului în ceea ce privește distribuirea de produse alimentare către persoanele cele mai defavorizate din Uniune COM(2010) 486 final – 2008/0183 (COD)	49

2011/C 084/12	Avizul Comitetului Economic și Social European privind propunerea modificată de directivă a Consiliului privind structura și ratele accizelor aplicate tutunului prelucrat COM(2010) 641 final – 2007/0206 (CNS)	53

2011/C 084/13	Avizul Comitetului Economic și Social European privind propunerea de directivă a Parlamentului European și a Consiliului privind dispozitivele de protecție în caz de răsturnare, montate în partea din față a tractoarelor agricole și forestiere pe roți, cu ecartament îngust COM(2010) 610 final – 2010/0302 (COD)	54

2011/C 084/14	Avizul Comitetului Economic și Social European privind propunerea de Regulament al Parlamentului European și al Consiliului de stabilire a unui sistem de identificare și de înregistrare a animalelor din speciile ovină și caprină COM(2010) 635 final – 2010/0309 (COD)	55