ISSN 1830-3668 doi:10.3000/18303668.C_2011.044.ron |
||
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
C 44 |
|
Ediţia în limba română |
Comunicări şi informări |
Anul 54 |
Informarea nr. |
Cuprins |
Pagina |
|
I Rezoluții, recomandări și avize |
|
|
AVIZE |
|
|
Comitetul Economic și Social European |
|
|
A 464-a sesiune plenară din 14 și 15 iulie 2010 |
|
2011/C 044/01 |
||
2011/C 044/02 |
||
2011/C 044/03 |
||
2011/C 044/04 |
||
2011/C 044/05 |
Avizul Comitetului Economic și Social European privind dezvoltarea prestațiilor de asigurări sociale |
|
2011/C 044/06 |
||
2011/C 044/07 |
||
2011/C 044/08 |
||
2011/C 044/09 |
||
2011/C 044/10 |
||
2011/C 044/11 |
||
2011/C 044/12 |
||
2011/C 044/13 |
||
2011/C 044/14 |
||
2011/C 044/15 |
||
2011/C 044/16 |
||
2011/C 044/17 |
||
2011/C 044/18 |
||
2011/C 044/19 |
||
2011/C 044/20 |
||
2011/C 044/21 |
||
2011/C 044/22 |
||
|
III Acte pregătitoare |
|
|
Comitetul Economic și Social European |
|
|
A 464-a sesiune plenară din 14 și 15 iulie 2010 |
|
2011/C 044/23 |
||
2011/C 044/24 |
||
2011/C 044/25 |
||
2011/C 044/26 |
||
2011/C 044/27 |
||
2011/C 044/28 |
||
2011/C 044/29 |
||
2011/C 044/30 |
||
2011/C 044/31 |
||
2011/C 044/32 |
||
2011/C 044/33 |
||
2011/C 044/34 |
||
RO |
|
I Rezoluții, recomandări și avize
AVIZE
Comitetul Economic și Social European
A 464-a sesiune plenară din 14 și 15 iulie 2010
11.2.2011 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
C 44/1 |
Avizul Comitetului Economic și Social European privind modalitățile de încurajare a parteneriatelor eficiente în gestionarea programelor din cadrul politicii de coeziune, pe baza bunelor practici din ciclul 2007-2013 (aviz exploratoriu)
2011/C 44/01
Raportor: dl Jan OLSSON
La 23 februarie 2009, dna Wallström, vicepreședinte al Comisiei Europene, a solicitat Comitetului Economic și Social European să elaboreze un aviz exploratoriu cu privire la
Modalitățile de încurajare a parteneriatelor eficiente în gestionarea programelor din cadrul politicii de coeziune, pe baza bunelor practici din ciclul 2007-2013.
Secțiunea pentru uniunea economică și monetară și coeziune economică și socială, însărcinată cu pregătirea lucrărilor Comitetului pe această temă, și-a adoptat avizul la 23 iunie 2010.
În cea de-a 464-a sesiune plenară, care a avut loc la 14 și 15 iulie 2010 (ședința din 14 iulie), Comitetul Economic și Social European a adoptat prezentul aviz cu 141 de voturi pentru, 1 vot împotrivă și 3 abțineri.
1. Concluzii și recomandări
1.1 CESE are convingerea fermă că un parteneriat autentic și profund îmbunătățește în mod considerabil eficiența și succesul global ale politicii de coeziune a UE. Parteneriatul este un instrument de dezvoltare durabilă, economică și socială; acesta face ca fondurile europene să răspundă nevoilor actorilor de pe teren, sporește vizibilitatea UE și consolidează democrația. Un parteneriat de succes trebuie să se întemeieze pe o perspectivă pe termen lung de participare reală, oferindu-le partenerilor privați șanse egale de a juca un rol activ alături de autoritățile publice. ESTE NECESARĂ PARTICIPAREA AMBELOR PĂRȚI.
1.2 Regulamentele în vigoare în prezent încă lasă o marjă prea mare de interpretare la nivel național a conceptului de parteneriat. Este necesară consolidarea acestor norme, în special a articolului 11 din Regulamentul general nr. 1083/2006. CESE propune efectuarea în viitor a unei serii de modificări în ceea ce privește formularea acestui articol, prevăzând astfel cerințe minime pentru parteneriat.
1.3 CESE regretă faptul că rolul Comisiei Europene în administrarea fondurilor structurale s-a axat în ultimul timp mai mult asupra procedurii și, prin urmare, mai puțin asupra rezultatelor. CESE este ferm convins că Comisia trebuie să joace un rol mult mai puternic și mai proactiv în calitate de gardian al principiului parteneriatului. Împreună cu statele membre, regiunile și societatea civilă organizată, Comisia ar trebui să consolideze promovarea acestui principiu pe baza metodei deschise de coordonare.
1.4 Consolidarea continuă a capacităților partenerilor este esențială: ar trebui să se pună la dispoziția partenerilor sociali și a societății civile, în toate programele operaționale, resurse în materie de asistență tehnică.
1.5 CESE subliniază că subvențiile globale sunt un instrument foarte eficient pentru obținerea unei participări reale a partenerilor – în special a micilor întreprinderi și a economiei sociale – și că, prin urmare, acestea ar trebui să fie utilizate la scară mai extinsă de toate statele membre, atât în programele FSE, cât și în cele ale FEDER.
1.6 CESE preconizează, de asemenea, reîntoarcerea la programele de inițiativă comunitară simplificate, orientate către inovarea socială și dezvoltarea locală.
1.7 Pentru politica de coeziune a UE post-2013, structurile și reglementările programelor ar trebui să înlesnească punerea în aplicare a principiului parteneriatului, în conformitate cu Raportul Barca, raport care se concentrează în special asupra legăturii dintre o abordare „bazată pe localizare” și parteneriat, situație relevantă mai ales pentru FEDER, și ar trebui să facă parte din Strategia Europa 2020.
1.8 Pentru a asigura o implicare mai puternică a societății civile în toate etapele politicii de coeziune, ar trebui creat, la nivel european, un cod de bune practici, stabilit de comun acord cu partenerii europeni adecvați.
1.9 În vederea sporirii impactului pozitiv al programelor, simplificarea este absolut necesară, în special în cazul proiectelor care implică actori mai mici. Controlul proiectelor trebuie raționalizat. Plățile către acești actori trebuie și mai mult înlesnite și accelerate prin prefinanțare și prin achitarea la timp a sumelor.
1.10 CESE este pe deplin conștient de faptul că nu există soluții universale. Cu toate acestea, bunele practici pot și trebuie să fie diseminate pe scară largă. Aceste bune practici au fost identificate și sunt descrise în anexa la prezentul aviz. Comisia Europeană ar trebui să sprijine diseminarea lor.
1.11 În majoritatea statelor membre, regiunile joacă un rol esențial în punerea în aplicare a principiului parteneriatului. Prin urmare, CESE propune ca regiunile care doresc să-și împărtășească experiențele și să disemineze bunele practici să înființeze o rețea de „regiuni de excelență în parteneriat”, și consideră că Comitetul Regiunilor este foarte potrivit pentru rolul de îndrumător al acestei rețele.
2. Introducere
2.1 În luna februarie 2009, Comisia Europeană a solicitat CESE să elaboreze un aviz exploratoriu privind modalitățile de „încurajare a parteneriatelor eficiente în gestionarea programelor din cadrul politicii de coeziune, pe baza bunelor practici din ciclul 2007-2013”; de asemenea, avizul urma „să contribuie la elaborarea viitoarei politici de coeziune”. Comitetului i s-a solicitat să examineze, în special, aspectele legate de parteneriat și de participarea societății civile la dezvoltarea politicii de coeziune. Cu toate acestea, avizul nu acoperă „parteneriatul vertical” din cadrul sferei publice, adică dintre Comisia Europeană, statele membre și autoritățile regionale, locale și alte autorități publice.
2.2 Acest aviz a beneficiat de o strânsă colaborare cu serviciile Comisiei. Raportorul a desfășurat o activitate importantă pe teren, asigurând implicarea membrilor CESE, a consiliilor economice și sociale naționale, a partenerilor sociali și a altor organizații ale societății civile în procesul de identificare și înregistrare a bunelor practici. Au avut loc audieri la Katowice, Porto și Schwerin, la acestea adăugându-se vizite pe teren în diverse alte state membre. De asemenea, Parlamentul European și Comitetul Regiunilor au adus o contribuție valoroasă.
3. Principiul parteneriatului și evoluția acestuia
3.1 Principiul parteneriatului este una dintre pietrele unghiulare ale politicii de coeziune comunitare. Acesta își are originile în Tratatul de la Roma din 1957, când a fost creat Fondul Social European (FSE). Anul 1988 a marcat o nouă etapă, odată cu instituirea acestui principiu ca instrument comun pentru fondurile structurale. La început, parteneriatul s-a concentrat doar pe actorii economici și sociali tradiționali. În prezent, el include „orice alt organism adecvat care reprezintă societatea civilă, partenerii de mediu, organizațiile neguvernamentale și organismele însărcinate cu promovarea egalității între bărbați și femei” (1). Această evoluție reflectă obiectivul strategic al bunei guvernanțe, reafirmat recent în Strategia Europa 2020.
3.1.1 Articolul 11 din Regulamentul general este esențial în ceea ce privește definirea domeniului de aplicare a principiului parteneriatului. Statele membre vor implica partenerii relevanți în diferitele etape ale programării. Fiecare stat membru va desemna partenerii cei mai reprezentativi la nivel național, regional și local din domeniile economic, social, de mediu sau din alte sectoare „în conformitate cu normele și practicile naționale”. În fiecare an, Comisia va consulta organizațiile care reprezentă partenerii economici și sociali la nivel european.
3.2 Regulamentul prevede „resurse globale”, gestionarea acestor fonduri putând fi încredințată unor organisme intermediare, inclusiv unor organisme de dezvoltare regională sau unor organizații neguvernamentale (articolul 42).
3.2.1 Măsurile de asistență tehnică pot fi orientate către toți partenerii, beneficiarii fondurilor și publicul larg. Printre astfel de măsuri se numără difuzarea informațiilor, punerea în rețea, sensibilizarea, promovarea cooperării și schimbul de experiență (articolele 45-46).
3.3 Articolul 163 din TFUE și articolul 104 din Regulamentul Consiliului menționat anterior conferă un rol special partenerilor sociali în ceea ce privește Fondul Social European (FSE). În gestionarea FSE, Comisia este asistată de un comitet compus din reprezentanți ai guvernelor, sindicatelor și organizațiilor patronale.
3.4 În ceea ce privește FSE, parteneriatul este abordat pe larg în Regulamentul (CE) nr. 1081/2006.
3.4.1 Sunt scoase în evidență buna guvernare, parteneriatul, consolidarea capacităților și învățămintele dobândite în urma programului EQUAL, toate acestea trebuind promovate prin implicarea partenerilor sociali și a altor părți interesate (preambul și articolul 5).
3.4.2 FSE trebuie să promoveze parteneriatele, pactele și inițiativele prin crearea de rețele între factorii interesați relevanți, cum ar fi partenerii sociali și organizațiile neguvernamentale, la nivel transnațional, național, regional și local [articolul 3 alineatul (1) litera (e)]. Aceste activități trebuie sprijinite prin consolidarea capacităților [articolul 3 alineatul (2) litera (b)].
3.4.3 FSE are sarcina specială de a consolida partenerii sociali și dialogul social în regiunile de convergență. Mai ales ONG-urile trebuie să joace un rol activ în programele ce vizează incluziunea socială, egalitatea de gen și șansele egale (articolul 5).
3.4.4 În contextul parteneriatului, trebuie să se acorde o atenție deosebită activităților inovatoare (articolul 7).
3.5 Spre deosebire de regulamentele privind FSE și FEADR, Regulamentul (CE) nr. 1080/2006 privind Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDER) nu conține prevederi specifice referitoare la parteneriat. CESE consideră că FEDER ar trebui să se concentreze într-o mai mare măsură asupra micilor întreprinderi, inovării și dezvoltării locale, utilizând în acest scop instrumente care promovează parteneriatul (de exemplu, măsuri specifice, subvenții globale).
4. Parteneriatul în practică
4.1 Factorii care determină succesul și eficiența politicii de coeziune mulțumită principiului parteneriatului pot fi rezumați astfel:
— |
contribuția diverselor puncte de vedere și cunoștințe la evidențierea realităților de pe teren; |
— |
un răspuns mai bun la nevoile și perspectivele partenerilor; |
— |
adaptarea și mai bună a intervențiilor la realitățile întreprinderilor, lucrătorilor și cetățenilor în general, printr-o abordare locală; |
— |
importanța crescută, în cadrul programelor, a mediului, egalității de gen și a măsurilor de combatere a excluziunii sociale; |
— |
o mai mare vizibilitate a valorii adăugate a politicilor integrate; |
— |
parteneriatul constituie un instrument esențial de angajament colectiv și contribuie la o eficiență sporită a cheltuielilor și a politicilor publice; |
— |
parteneriatele apropie politica de coeziune a UE de cetățeni. |
4.2 Succesul parteneriatului depinde însă, într-o mare măsură, de existența, în cultura națională și politică, a unei tradiții în ceea ce privește consultarea și participarea. Acolo unde această tradiție există, partenerii sunt mai implicați și sunt capabili să elaboreze - și chiar să pună în aplicare - programe și proiecte.
4.3 Experiența arată că, în general, punerea în aplicare a principiului parteneriatului pare să se fi îmbunătățit de-a lungul anilor, chiar dacă evaluarea acestui aspect diferă în funcție de partener. Persistă încă obstacole majore, care variază de la o țară la alta și, uneori, chiar în interiorul țărilor. Cu toate acestea, în anumite state membre percepția societății civile este că au existat anumite probleme în comparație cu perioada de programare 2000-2006.
4.4 În ultimii ani, Comisia s-a concentrat mai mult ca niciodată asupra formalităților și a cerințelor în materie de audit. Micile întreprinderi și organizații dispun de mai puține posibilități de a realiza proiecte. În mare parte, resursele necesare pentru a sprijini proiectele de mică amploare au dispărut. Programele de inițiative comunitare au fost desființate, iar majoritatea statelor membre nu au reușit să le integreze la nivel național.
4.5 Parteneriatul este încă perceput într-un mod formal: adesea, există o anumită neîncredere între autoritățile publice și parteneri, întrucât nu au același punct de vedere sau nu au o perspectivă clară asupra obiectivului parteneriatului lor. Nu există o concepție bine definită a societății civile organizate și a rolului acesteia; această situație este agravată de lipsa de claritate a prevederilor regulamentului și de perceperea parteneriatului de către autorități ca fiind o sarcină suplimentară. Legitimitatea și reprezentativitatea partenerilor sunt puse la îndoială și există temeri legate de faptul că consultările prea extinse și îndelungate ar putea încetini punerea în aplicare a programelor.
4.6 În consecință, procedurile de consultare sunt adesea inadecvate, fiind prea birocratice, prea tehnice și lăsându-le prea puțin timp partenerilor. Există un decalaj mare la nivel de informare între autoritățile competente și parteneri. Adesea, aceștia din urmă sunt implicați doar parțial în definirea și punerea în aplicare a politicilor. Faptul că nu se ține seama de parteneri înseamnă că aceștia nu sunt ascultați. Există și o rezistență față de noile moduri de gândire și de ideile inovatoare. De fapt, reglementările și punerea lor în aplicare nu sunt potrivite pentru promovarea parteneriatului. Prin urmare, partenerii sunt descurajați să participe și să-și asume angajamente.
4.7 Pentru a-și putea îndeplini rolul de parteneri, numeroși actori socioeconomici și numeroase ONG-uri au nevoie de cunoștințe adecvate, organizare, capacitate profesională și resurse financiare. Pentru organizațiile mici, este deosebit de greu să se implice pe deplin.
4.8 O anchetă BusinessEurope (BE) indică o îmbunătățire semnificativă în perioada de programare 2007-2013 în comparație cu perioada precedentă, datorită unei experiențe sporite a autorităților și a partenerilor sociali, creșterii transparenței în dezbateri și mai bunei organizări a procedurilor de consultare și de punere în aplicare. Participarea este în general percepută ca fiind mai satisfăcătoare la nivel național decât la nivel regional. Sunt necesare, cu siguranță, îmbunătățiri în statele membre care au aderat recent la UE, însă același lucru este valabil și pentru statele care sunt membre UE de multă vreme. BusinessEurope evidențiază discrepanța dintre durata scurtă a procesului de consultare și întârzierile îndelungate în punerea în aplicare a programului și solicită un feedback mai bun în urma procesului de consultare.
4.9 UEAPME favorizează o abordare de jos în sus, întemeiată pe principul „să gândim mai întâi la scară mică”, adaptată la nevoile întreprinderilor și comunităților locale. Parteneriatul ar trebui dezvoltat într-un cadru de guvernanță pe mai multe niveluri și cu actori multipli. UEAPME subliniază principiul subsidiarității orizontale ca factor de succes; acesta se traduce prin implicarea simultană a partenerilor socioeconomici la nivel european, național și local. Regulile administrative și financiare trebuie simplificate și sunt necesare plăți în avans mai mari, precum și subvenții globale, care sunt foarte eficiente. Conform UEAPME, există regiuni în care întreprinderile mici primesc doar între 1 și 2 % din fondurile comunitare disponibile. Pentru a dobândi acces la fonduri, IMM-urile trebuie să lucreze în parteneriat și prin organizații intermediare. În acest caz, asistența tehnică este indispensabilă. UEAPME solicită Comisiei să publice un ghid cu privire la modalitățile de utilizare a fondurilor.
4.10 Confederația Europeană a Sindicatelor (CES/ETUC) consideră că nu s-au înregistrat prea multe îmbunătățiri în ultima perioadă de programare. Prin urmare, solicită definirea clară a parteneriatului în regulament, precum și stabilirea unor cerințe minime. Calitatea parteneriatului depinde în mare măsură de voința autorităților de a pune în aplicare principiul. CES este de acord că parteneriatul național și regional funcționează mai bine decât cel local. Este important să aibă loc schimburi de experiență. Programele de cooperare interregională trebuie consolidate, în special prin implicarea consiliilor sindicale interregionale. CES a publicat un manual, bazat pe experiența practică a membrilor săi, cu privire la modul în care sindicatele pot apela la FSE.
4.11 În februarie 2010, partenerii sociali europeni (CES, BE, Centrul European al Întreprinderilor cu Participare Publică) au publicat un raport comun privind FSE. Principala concluzie a acestui raport este că, pentru a se îmbunătăți eficiența fondului, este esențial să se consolideze capacitățile. Alte obstacole care au fost subliniate constau în rigiditatea administrativă și în lipsa de înțelegere în profunzime a parteneriatului în anumite state membre. Partenerii sociali pledează în favoarea unui parteneriat mai puternic între ei și autoritățile locale/regionale.
4.12 Rețeaua europeană antisărăcie (European Anti-Poverty Network – EAPN) recomandă desfășurarea de consultări vaste și amănunțite, care să implice diferite tipuri de organizații și să utilizeze diverse metode. Cheltuielile de participare ar trebui acoperite, iar ședințele ar trebui să fie suficient de frecvente. Pentru EAPN este important ca, în ceea ce privește FSE, să se țină seama de învățămintele trase de pe urma inițiativei EQUAL, punându-se accentul pe principiile inovării, parteneriatului, egalității de șanse între bărbați și femei și transnaționalității. Ar trebui să se creeze mai multe posibilități pentru proiectele mici, la fel ca în perioada de programare precedentă.
4.13 ECAS propune ca statele membre și regiunile să elaboreze planuri de informare, consultare și participare care să acopere toate etapele programelor și ale proiectelor lor. Aceste planuri ar trebui publicate și evaluate într-un cadru de guvernanță și de parteneriat pe mai multe niveluri, care să aducă laolaltă lideri locali. ECAS propune ca regiunile care vor să joace un rol de frunte în ceea ce privește schimbul de experiență să instituie o comunitate de practici.
4.14 Într-un raport publicat în 2008 de CpKP din Republica Cehă, anumite ONG-uri din Europa Centrală și de Est au analizat, prin intermediul echipei lor din cadrul platformei privind viitorul durabil (VD), parteneriatele din șase state (BG, HU, LT, PO, RO, SK) și au ajuns la concluzia că problema cea mai mare o reprezintă capacitățile limitate ale ONG-urilor. CpKP a constatat, de asemenea, că sprijinul politic pentru parteneriate este foarte scăzut. ONG-urile trebuie să își formeze experții și administratorii prin intermediul asistenței tehnice a programelor: această asistență este utilizată, mai adesea, direct de administrația publică. Selecția în vederea participării la comitetele de monitorizare și la alte organisme ar trebui făcută cu mai mare atenție.
4.15 Un raport al PE (2) bazat pe studii de caz afirmă că este important ca guvernanța să se deplaseze către niveluri teritoriale inferioare, dar și să se creeze platforme intermediare sau organisme de coordonare și rețele informale. De asemenea, raportul recomandă reducerea complexității programelor. Studierea politicilor și consolidarea capacităților ar trebui organizate prin măsuri specifice, cum ar fi dezbateri strategice, măsuri transnaționale, structuri de sprijin, diseminarea bunelor practici.
5. Observații generale
5.1 CESE este convins, și a repetat de altfel acest lucru în unele din avizele sale anterioare, că un parteneriat autentic și profund va duce la o utilizare mai bine orientată și mai eficientă a fondurilor structurale și, astfel, la proiecte mai reușite. Parteneriatul trebuie să se bazeze pe o perspectivă pe termen lung de participare reală, care să le ofere partenerilor privați șanse egale de a participa alături de autoritățile publice. Parteneriatul real creează o situație în care toate părțile interesate au de câștigat.
5.2 În centrul tuturor politicilor comunitare trebuie să se afle cetățenii. De aceea, în contextul fondurilor structurale, parteneriatul ar trebui să reflecte o abordare de jos în sus și să furnizeze tuturor cetățenilor și organizațiilor acestora șansa de a participa la politica de coeziune și la proiectele pe care aceasta le finanțează. Atunci când programarea și punerea în aplicare respectă principiul parteneriatului, se ajunge la o participare activă a societății civile organizate la politica de coeziune, ceea ce duce la consolidarea democrației.
5.3 Crearea unei culturi a parteneriatului autentic presupune un proces de învățare. Este vorba despre a încredința responsabilități partenerilor și despre a le oferi acestora șanse egale de a participa la toate etapele punerii în aplicare a politicii de coeziune. S-a demonstrat că resursele pentru consolidarea capacităților au jucat un rol esențial conferirea unui caracter mai eficient parteneriatului. Prin urmare, astfel de resurse ar trebui utilizate pentru toți partenerii, atât privați cât și publici, și în toate programele operaționale, nu doar în regiunile de convergență. Se simte nevoia acută a unei formări comune a partenerilor din sectorul public și din cel privat.
5.4 Există un dezechilibru între parteneri sub aspectul influenței și puterii, al accesului la informații, al mijloacelor financiare, al capacității profesionale etc. Este absolut necesar ca în perioada post-2013 să se instituie un cadru care să creeze un nou echilibru între autoritățile publice și sectorul privat, printr-un model de guvernanță întemeiat pe principiul parteneriatului, în care atât dimensiunea regională și locală, cât și actorii sociali și economici privați să reprezinte elemente constitutive esențiale.
5.5 Toți partenerii privați și publici trebuie să aibă încredere unul în celălalt și să lase deoparte interesele particulare; acest lucru necesită o schimbare de mentalitate. Este necesară o nouă cultură a dialogului, bazată pe principiul „să gândim mai întâi la scară mică” și care să răspundă necesităților întreprinderilor și organizațiilor. Autoritățile publice trebuie să își manifeste deschiderea față de primirea de contribuții, iar partenerii privați trebuie să își asume angajamente, fapt care poate fi stimulat prin permiterea unei cofinanțări private mai importante în proiecte. Trebuie să se urmărească participarea partenerilor încă dintr-o etapă timpurie, încredințându-le responsabilități astfel încât să joace un rol decisiv și constructiv.
5.6 Partenerii sociali, în calitate de actori socioeconomici esențiali, trebuie să se implice, la fel ca organizațiile economiei sociale și ONG-urile. Trebuie încurajat pluralismul, prin includerea întreprinderilor, organizațiilor și altor actori inovatori și de mici dimensiuni, care pot deveni în viitor protagoniști. Cu toate acestea, și parteneriatul ar trebui să fie flexibil și să se concentreze asupra necesităților specifice ale diverselor programe.
5.7 După cum s-a afirmat mai sus, cultura, tradiția și experiența politică determină modul în care statele membre pun în practică principiul parteneriatului. Dat fiind că acestea variază foarte mult în cadrul unei Uniuni cu 27 de state membre, nu există niciun model omogen care să se potrivească în toate contextele. Prin urmare, practicile trebuie împărtășite în cadrul unui proces de învățare reciprocă; toate părțile interesate împărtășesc o responsabilitate comună în ce privește diseminarea bunelor practici, sporind astfel eficiența fondurilor.
5.8 Responsabilitățile, drepturile și obligațiile în cadrul parteneriatului diferă în funcție de rolul și statutul fiecărui partener. Acest lucru este valabil mai ales atunci când dreptul de participare se confruntă cu puterile de decizie în materie de buget. Se poate însă trece peste această dihotomie dacă toți partenerii adoptă o abordare consensuală în ceea ce privește strategia și finanțarea.
5.9 În regulamentul actual, statele membre sunt cele care gestionează punerea în aplicare a principiului parteneriatului, în conformitate cu normele și practicile naționale. CESE consideră că este urgent să se stabilească cerințe minime europene cu privire la modalitățile de instituire a unui nivel înalt de parteneriat. Prin urmare, CESE consideră că FEDER ar trebuie să se reorienteze într-o mai mare măsură către întreprinderile mici, inovare și dezvoltarea locală, utilizând instrumente care aduc avantaje și beneficii parteneriatului, cum ar fi programele specifice, subvențiile globale etc.
5.10 Programarea în general poate și trebuie să fie reformată pentru a consolida parteneriatul. Acest obiectiv se poate realiza prin programe mai specifice și mai orientate către problemele legate de obiective și de domeniul de aplicare (spre exemplu zona geografică, sectorul, obiectivul etc.).
5.11 Faptul că structura programelor determină în mod direct perspectivele de reușită a parteneriatului a reieșit clar în cadrul inițiativelor comunitare cum ar fi EQUAL și URBAN II, în care a fost nevoie în mod clar de parteneriat. Abolirea acestor inițiative poate fi considerată un regres al principiului parteneriatului în comparație cu perioada de programare 2000-2006. Numeroase state membre nu au reușit să integreze, în perioada de programare actuală, experiența dobândită în cadrul inițiativei EQUAL, în ciuda existenței unei astfel de prevederi în Regulamentul FSE.
5.12 Fiind orientat către zonele rurale, LEADER a fost, încă de la început, un precursor al punerii în aplicare a principiului parteneriatului. Chiar dacă nu mai este vorba despre o inițiativă comunitară, trebuie remarcat faptul că metoda LEADER este pe deplin integrată ca axă obligatorie a programelor de dezvoltare rurală în perioada actuală, grație atât succesului acestei inițiative, cât și dispozițiilor mai stricte ale articolului 6 din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005 privind FEADR. Obiectivul său este acela de a implica și mobiliza actorii locali, prin crearea de alianțe teritoriale pentru o dezvoltare locală endogenă. Instituirea unui parteneriat local cunoscut sub numele de „grup de acțiune locală” (GAL) este o caracteristică originală. La nivel decizional local, partenerii socioeconomici și societatea civilă sunt majoritari. LEADER este sprijinit de rețele rurale naționale, compuse dintr-un amplu parteneriat care leagă proiectele locale de nivelul național și european.
5.13 CESE regretă că, în ultimul timp, rolul Comisiei Europene a devenit mai degrabă procedural și formal, centrându-se așadar mai mult asupra auditului și mai puțin asupra rezultatelor reale. CESE subliniază faptul că Comisia ar trebui să-și asume un rol mai puternic și mai proactiv în ceea ce privește punerea în aplicare a principiului parteneriatului. Printr-o reîntoarcere la filozofia politicii de coeziune din trecut, rolul Comisiei ar trebui să evolueze de la condiția de simplu observator la cea de partener veritabil și implicat.
5.14 CESE a observat că procedurile administrative și financiare complexe legate de programele și proiectele din cadrul fondurilor structurale au efectul de a sufoca și descuraja IMM-urile, microîntreprinderile și organizațiile economiei sociale să beneficieze de fondurile structurale. În opinia CESE, simplificarea acestor proceduri atât la nivel comunitar, cât și la nivel național este, așadar, un corolar logic al necesității de a se ajunge la un parteneriat de succes, la fel ca și accelerarea plăților. Este vorba de o chestiune de maximă urgență.
5.15 Subvențiile globale s-au dovedit a fi extrem de eficiente în ceea ce privește aducerea gestionării fondurilor mai aproape de beneficiari și de nevoile acestora. Aceste subvenții au jucat un rol esențial în finanțarea de proiecte mici. CESE regretă că acest sistem a fost foarte limitat în ciclul actual în comparație cu perioada 2000-2006 și propune ca toate statele membre să utilizeze în mod sporit subvențiile globale din ambele fonduri, cu acordarea de responsabilități reale beneficiarilor, pentru a elibera potențialul enorm al IMM-urilor și al economiei sociale.
5.16 În acest sens, o activitate mai puternică și mai extinsă a BEI ar fi binevenită. CESE pledează, de asemenea, în favoarea consolidării programului JEREMIE, în vederea încurajării sprijinului pentru micile întreprinderi și organizațiile acestora.
5.17 CESE își reiterează cererea de integrare și coordonare a tuturor fondurilor asociate cu politica de coeziune a Uniunii, inclusiv a FEADR și a Fondului european pentru pescuit, în programe operaționale unice. O astfel de integrare va spori eficiența parteneriatului, dat fiind că, în general, partenerii au o viziune globală asupra dezvoltării. CESE consideră că ar fi, de asemenea, oportun să se continue în mod activ procesul de integrare în cadrul politicilor naționale, pentru a se beneficia astfel de o abordare integrată atât la nivel european, cât și național.
5.18 Această solicitare este în deplin acord cu Raportul Barca (3) din aprilie 2009, care evidențiază rolul parteneriatului cu societatea civilă organizată pentru a acorda dimensiunii teritoriale a politicii de coeziune un rol esențial în integrarea europeană. Parteneriatul este esențial pentru utilizarea eficientă și corespunzătoare a fondurilor. Raportul subliniază nevoia mobilizării actorilor locali în teritorii și de a asigura implicarea cetățenilor prin dezbateri publice. Barca recomandă ca viitoarea politică de coeziune post-2013 să fie precedată de o veritabilă dezbatere strategică în 2010-2012, cu participarea societății civile.
6. Inițiative europene de îmbunătățire
6.1 CESE consideră că sunt necesare o serie de inițiative obligatorii și facultative la nivel european și național pentru a îmbunătăți și consolida parteneriatul în fondurile structurale și pentru a extinde ceea ce este perceput ca bune practici în materie de parteneriat la toate statele membre. CESE solicită ca diferitele regulamente ale UE să fie modificate. În afară de aceasta, este necesar un cod al bunelor practici, însoțit de orientări mai puternice din partea Comisiei Europene.
6.2 CESE propune ca articolul 11 care definește măsurile privind parteneriatul în actualul Regulament general nr. 1083/2006 să fie revizuit după cum urmează (un text care încorporează toate modificările propuse este prezentat în anexa 1), în vederea utilizării sale într-un viitor nou regulament.
6.2.1 |
La alineatul (1), formularea „în conformitate cu normele și practicile naționale” ar trebui completată cu „în urma acordului cu partenerii relevanți”. Procesul se poate bucura de o adevărată legitimitate și poate duce la proiecte mai reușite doar prin ajungerea la un acord cu partenerii în ceea ce privește natura acestui parteneriat. CESE aderă la prevederile adoptate deja în cadrul Comitetului FSE pentru a determina care sunt partenerii relevanți; această prevedere ar trebui extinsă la toate fondurile structurale. |
6.2.2 |
CESE consideră indispensabil ca articolul 11 să încorporeze ideea conform căreia punerea în aplicare a principiului parteneriatului trebuie monitorizată în comun de către Comisie, statele membre și societatea civilă organizată. Metoda deschisă de coordonare furnizează un model excelent în acest sens. Comisia, în cooperare cu statele membre, stabilește obiective, identifică indicatori și orientări, evaluează comparativ rezultatele înregistrate și face schimb de bune practici, precum și de evaluări inter pares. |
6.2.3 |
Tratatul de la Lisabona recunoaște metoda deschisă de coordonare, care se regăsește la articolele 149, 153, 156, 168, 173 și 181 din TFUE. Prin urmare, CESE sugerează să se introducă o formulare similară, care ar trebui adăugată la articolul 11: „Comisia, în strânsă legătură cu statele membre, poate lua inițiative menite să stabilească orientări si indicatori, să organizeze schimbul de bune practici si să pregătească elementele necesare pentru supravegherea și evaluarea periodice”. Principalele organizații europene care reprezintă partenerii sociali și societatea civilă ar trebui, de asemenea, să se implice. |
6.2.4 |
Consultarea partenerilor economici și sociali la nivel european ar trebui să aibă loc „cel puțin de două ori pe an” și ar trebui, de asemenea, să includă organizațiile interesate și reprezentative menționate la articolul 11 alineatul (1) litera (c), precum și organizațiile de dezvoltare rurală, pentru a crea o legătură cu FEADR. Astfel de consultări ar trebui deja organizate ca parte a unei autentice dezbateri strategice la nivel european care să preceadă viitoarea politică de coeziune post-2013 (a se vedea Raportul Barca). |
6.2.5 |
În mod similar, CESE recomandă îmbunătățirea proceselor de consultare specifice fiecărui fond, la nivelul UE. Fără a reduce rolul privilegiat al partenerilor sociali, Comitetul FSE ar trebui să coopteze, în urma unor consultări corespunzătoare, un număr limitat de observatori din partea altor organizații ale părților interesate reprezentative. |
6.2.6 |
CESE recomandă cu tărie ca regulamentele privind FEDER și FEADR să fie modificate astfel încât să încorporeze conceptul formulat la articolul 5 din regulamentul FSE, privind „buna guvernare și parteneriatul”. Comitetul sugerează, de asemenea, ca în noul regulament al FEDR să se facă referire la un Comitet al parteneriatului. |
6.2.7 |
CESE subliniază în special faptul că „se va aloca o cantitate corespunzătoare de resurse consolidării capacităților, iar accesul la acestea va fi deschis tuturor partenerilor privați” și, prin urmare, propune, cu titlu orientativ, ca 10 % din bugetul pentru asistență tehnică să fie alocat consolidării capacităților și învățării în cadrul tuturor programelor operaționale. De asemenea, ar trebui sprijinită formarea europeană care aduce beneficii la nivel național, înlesnindu-se astfel schimbul de experiențe și bune practici. |
6.3 Pentru a realiza simplificarea necesară, CESE consideră că auditurile și controalele proiectelor ar trebui raționalizate. Plățile, garanțiile financiare și prefinanțarea ar trebui accelerate și adaptate la necesitățile beneficiarilor, în special atunci când este vorba de actori mici. Posibilitățile actuale de prefinanțare continuă să fie extrem de reduse, în ciuda îmbunătățirilor propuse de Comisie în 2009.
6.4 Pentru a îndeplini cerințele minime care duc la un nivel ridicat de parteneriat, CESE propune elaborarea de către Comisie, în colaborare cu reprezentanții categoriilor de parteneri menționate la articolul 11, a unui cod de bune practici cu privire la aplicarea principiului parteneriatului, bazat pe următoarele orientări:
— |
încă de la început, partenerii publici și privați corespunzători ar trebui să stabilească un plan de informare/consultare/participare pentru programare, punere în aplicare și evaluare cu obiective clare și cu o foaie de parcurs; |
— |
autoritățile competente ar trebui să informeze cu privire la modul în care au ținut seama de principiul parteneriatului în propunerile și rapoartele lor. Punctele de vedere ale partenerilor ar trebui consemnate în mod clar și precis, prin intermediul unor documente; |
— |
parteneriatului ar trebui să i se încredințeze responsabilitatea procedurilor de selecție a propriilor membri în comitetele de gestionare și în alte organisme consultative înființate în cadrul fondurilor structurale. Selecția ar trebui să se bazeze pe criterii de interes, reprezentativitate și deschidere față de actori noi, dedicați și inovatori; |
— |
partenerii ar trebui să aibă acces, în cadrul tuturor programelor operaționale, la asistență tehnică pentru consolidarea capacităților, coordonare și reprezentare; partenerii înșiși ar trebui să formuleze și să gestioneze astfel de proiecte; |
— |
parteneriatul ar trebui să participe de la început la stabilirea de criterii pentru selectarea proiectelor; |
— |
parteneriatul ar trebui să constituie un criteriu pentru proiectele finanțate din fonduri; |
— |
ar trebui dezvoltat parteneriatul transnațional; |
— |
ar trebui stabiliți indicatorii pentru o gestionare eficientă din punctul de vedere al beneficiarilor; |
— |
ar trebui să se pună în practică simplificarea procedurilor și a controalelor; |
— |
ar trebui accelerate plățile către beneficiari; |
— |
strategiile pe termen lung ar trebui dezbătute în cadrul comitetelor de gestionare sau al altor organisme corespunzătoare legate de CRSN. |
6.5 Cu ocazia revizuirilor semnificative ale programelor operaționale în timpul perioadei de programare, principiul parteneriatului ar trebui ferm respectat și evidențiat.
6.6 CESE propune ca regiunile care doresc să își împărtășească experiențele și să disemineze bunele practici să creeze o rețea de „regiuni de excelență în parteneriat”. Există deja germeni ai unei astfel de rețele (4). În vederea promovării acestei inițiative, CESE recomandă o acțiune comună împreună cu Comitetul Regiunilor și Comisia Europeană. Într-adevăr, Comitetul Regiunilor ar fi un bun îndrumător al unei astfel de rețele.
6.7 În sfârșit, CESE propune ca Comisia să dirijeze formarea un grup de lucru alcătuit din toți partenerii relevanți la nivel european, pentru a promova principiul parteneriatului din diferite perspective și propune, de asemenea, ca regulile privind ajutoarele de stat și achizițiile publice să nu aibă efecte negative asupra parteneriatului.
7. Bunele practici
7.1 În cursul elaborării prezentului aviz, bunele practici au fost identificate din perspectiva participării și a rolului și nu a autorităților publice. Cazurile prezentate pe scurt într-o anexă separată constituie doar un exemplu; cu siguranță există și altele.
7.2 Bunele practici au fost analizate din patru perspective: accesul la parteneriat, încredințarea de responsabilități partenerilor, parteneriatele decizionale și parteneriatele specifice.
7.3 Existența bunelor practici într-un domeniu nu presupune în mod necesar că există bune practici în general. Pe de altă parte, același caz poate fi un exemplu de bună practică în două sau mai multe domenii. Există anumite cazuri care ar trebui scoase în evidență în mod deosebit, cum ar fi abordarea sistematică a parteneriatului în întreaga Anglie, Programul pentru pace și reconciliere în Irlanda de Nord, încununat de succes, în cadrul căruia parteneriatele locale și participarea nivelului de bază constituie factori esențiali; gestionarea în parteneriat a tuturor fondurilor (inclusiv FEADR) pentru o dezvoltare integrată în Mecklenburg-Pomerania de Vest (Germania), gestionarea unică de către societatea civilă (Fundația ONCE și altele) a unui program operațional FSE (Spania) și structura de sprijin pentru sectorul terțiar din Țara Galilor (3-SET).
7.4 Toate cele patru perspective asupra bunelor practici pot fi identificate în anumite cazuri interesante, în care fondurile structurale sunt orientate în mod explicit pentru a răspunde necesităților actorilor locali: parteneriatul inovator (sindicate/cooperative/bănci) care gestionează subvenția globală Esprit în Toscana (Italia), utilizarea strategică și sporită a subvențiilor globale în Poitou-Charentes (Franța), pactele teritoriale pentru ocuparea forței de muncă din Austria și gestionarea descentralizată a FSE în Baden-Württemberg (Germania). În acest context, ar trebui, de asemenea, menționate grupurile de acțiune locală din cadrul LEADER.
7.5 Un proces dinamic de îmbunătățire și dezvoltare a principiului parteneriatului constituie tot un exemplu de bună practică. Polonia constituie un astfel de exemplu, în care ar trebui subliniată gestionarea descentralizată a fondurilor de către grupurile de lucru în care partenerii joacă un rol decisiv. Acordul-cadru național (Protocollo d'Intesa) privind normele în materie de parteneriat în Italia, precum și transpunerea acestuia în anumite regiuni, cum ar fi Apulia, sunt exemple pozitive, care ar trebui urmate.
7.6 CESE remarcă faptul că, în general, implicarea consiliilor economice și sociale naționale și/sau regionale este doar parțială, cu excepția CNEL italian, care joacă un rol important în elaborarea și evaluarea politicilor regionale ale regiunii Mezzogiorno (sudul Italiei). Consiliile din Portugalia, Franța (la nivel regional) și Malta, spre exemplu, participă la etapa de programare.
7.7 Problema accesului aduce în discuție chestiuni referitoare la modul în care sunt selectați partenerii și la natura acestora. Definirea partenerilor necesită o procedură de transparență și legitimitate. Selecția nu prezintă în mod normal o problemă pentru partenerii sociali, ci mai degrabă pentru sectorul ONG-urilor, în special în ceea ce privește modul de includere a grupurilor vulnerabile și marginalizate, cum ar fi persoanele cu handicap, foștii deținuți, romii și alte minorități etnice.
7.7.1 A lăsa responsabilitatea selecției în seama societății civile organizate reprezintă un exemplu de bună practică. Sistemul de alegeri din Republica Cehă constituie un exemplu interesant în acest sens.
7.8 Au fost identificate numeroase exemple interesante de consolidare a capacităților și de încredințare de responsabilități parteneriatelor, cum ar fi:
— |
învățarea dialogului social (de exemplu Republica Cehă); |
— |
consolidarea capacității profesionale în organizațiile partenere (Mezzogiorno, Germania, Spania, Poitou-Charentes, Slovenia); |
— |
crearea de centre de cunoștințe specifice sau „observatoare” („Kompetenzstellen” în Germania, 3-SET în Țara Galilor); |
— |
elaborarea de manuale și ghiduri pentru organizațiile parteneriatului la nivel național (de exemplu DGB Brandenburg Germania) și european (CES, EAPN, Bankwatch). |
7.9 În unele cazuri, luarea efectivă de decizii referitoare la care anume proiect va fi finanțat a fost delegată organizațiilor din cadrul parteneriatului. Subvențiile globale constituie doar un exemplu în acest sens (Italia, Regatul Unit, Franța). Modelul suedez (Västra Götaland și alte parteneriate în cadrul fondurilor structurale) și programul operațional al Fundației ONCE, menționată mai sus, constituie exemple în acest sens.
7.10 Anumite programe sunt foarte specifice (din punct de vedere geografic, al grupurilor, sectoarelor, comunităților, sarcinilor specifice etc.) și, prin urmare, sunt de asemenea strâns legate de un grup specific de parteneri care dețin adevărata putere de decizie. Programul pentru pace din Irlanda de Nord și forumurile pentru dezvoltare (Danemarca), dar și inițiativele locale menționate la punctul 7.4 de mai sus se încadrează în această categorie a bunelor practici.
8. Modificările propuse la actualul articol 11 din Regulamentul Consiliului nr. 1083/2006:
Articolul 11
Parteneriat
1. Obiectivele fondurilor sunt urmate în cadrul unei cooperări strânse (denumite în continuare „parteneriat”) între Comisie și fiecare stat membru. Fiecare stat membru organizează, , un parteneriat cu autoritățile și organismele cum sunt:
(a) |
autoritățile regionale, locale, urbane și alte autorități publice competente; |
(b) |
partenerii economici și sociali; |
(c) |
orice alt organism adecvat care reprezintă societatea civilă, partenerii de mediu, organizațiile neguvernamentale și organismele însărcinate cu promovarea egalității între bărbați și femei. |
Statul membru desemnează partenerii cei mai reprezentativi la nivel național, regional, local și în domeniile economic, social, de mediu sau altul (denumiți în continuare „parteneri”), în conformitate cu normele și practicile naționale, ținând seama de necesitatea promovării egalității între bărbați și femei, precum și a dezvoltării durabile prin integrarea cerințelor în materie de protecție și îmbunătățire a mediului.
2. Parteneriatul se încheie cu respectarea deplină a competențelor instituționale, juridice și respectiv financiare ale fiecărei categorii de parteneri menționate la alineatul (1). Parteneriatul include elaborarea, punerea în aplicare, supravegherea și evaluarea programelor operaționale. Statele membre asociază, , pe fiecare din partenerii în cauză și în special regiunile, în diferitele etape ale programării și în conformitate cu termenele stabilite pentru fiecare dintre ele.
3. , Comisia consultă organizațiile care reprezintă partenerii la nivel european privind intervențiile din fonduri.
Bruxelles, 14 iulie 2010
Președintele Comitetului Economic și Social European
Mario SEPI
(1) Cf. art. 11 din Regulamentul (CE) nr. 1083/2006 al Consiliului privind fondurile structurale.
(2) „Guvernanța și parteneriatul la nivel național și regional și ca bază pentru proiecte în domeniul politicii regionale” (raportor: Jean-Marie BEAUPUY), votat de Parlamentul European la 21.10.2008.
(3) „O agendă pentru reforma politicii de coeziune. O abordare pe baze locale pentru a răspunde provocărilor și așteptărilor Uniunii Europene” (An Agenda for a Reformed Cohesion Policy. A Place Based Approach to meeting European Union Challenges and expectations), mai 2009.
(4) Spre exemplu Reves (parteneriat între autoritățile regionale și locale și economia socială), rețeaua Bankwatch, IQ net (autoritățile regionale de gestionare și cercetarea), inițiativa ECAS și Community of Practice, la care participă autoritățile de gestionare a FSE.
11.2.2011 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
C 44/10 |
Avizul Comitetului Economic și Social European privind consecințele îmbătrânirii populației asupra sistemelor de sănătate și de protecție socială (aviz exploratoriu)
2011/C 44/02
Raportor: dna Renate HEINISCH
Prin scrisoarea din data de 18 septembrie 2009, dna Margot WALLSTRÖM, vicepreședinte al Comisiei Europene, a solicitat Comitetului Economic și Social European, în conformitate cu articolul 262 din Tratatul de instituire al Comunității Europene, să elaboreze un aviz exploratoriu cu privire la
Consecințele îmbătrânirii populației asupra sistemelor de sănătate și de protecție socială.
Secțiunea pentru ocuparea forței de muncă, afaceri sociale și cetățenie, însărcinată cu pregătirea lucrărilor Comitetului pe această temă, și-a adoptat avizul la 16 iunie 2010.
În cea de-a 464-a sesiune plenară, care a avut loc la 14 și 15 iulie 2010 (ședința din 15 iulie), Comitetul Economic și Social European a adoptat prezentul aviz cu 89 de voturi pentru, și 5 abțineri.
1. Recomandări
1.1 Pentru a face față consecințelor îmbătrânirii populației asupra sistemelor de sănătate și de protecție socială, CESE consideră că este necesar să se adopte următoarele măsuri:
1.1.1 |
|
1.1.2 |
|
2. Observații generale
2.1 Introducere
2.1.1 Societatea din Uniunea Europeană îmbătrânește, ca urmare a unei speranței de viață mai mari. Conform previziunilor EUROSTAT, procentajul persoanelor cu vârste de 65 de ani sau peste va crește de la 17,1 % în anul 2008 la 30 % în anul 2060. Raportul mediu între persoanele active profesional (15-64 ani) și persoanele cu vârste de 65 de ani și peste va ajunge de la 4:1, valoarea actuală, la 2:1 în anul 2050.
2.1.2 O mare parte a populației active va părăsi piața forței de muncă în intervalul 2026 – 2030. Prin urmare, pe fondul ratei scăzute de natalitate, populația care nu lucrează va crește în raport cu populația activă.
2.1.3 Într-o recentă comunicare, Comisia (1) observă că guvernele au la dispoziție numai un timp scurt pentru aplicarea măsurilor de gestionare a problemelor legate de îmbătrânirea demografică, înainte ca cea mai mare parte a generației „baby-boom” să iasă la pensie. În acest context, Comisia Europeană a solicitat CESE, la 18 septembrie 2009, să elaboreze un aviz exploratoriu pentru a determina cum pot fi sprijinite eforturile statelor membre de gestionare a acestei probleme prin inițiative ale Uniunii Europene în domeniul sănătății. Acest aviz se bazează pe mai multe avize ale CESE (2).
2.1.4 Președințiile cehă (primul semestru 2009), suedeză (al doilea semestru 2009) și spaniolă (primul semestru 2010) ale Consiliului au inclus printre prioritățile agendelor lor îmbătrânirea demnă, activă și în condiții bune de sănătate.
2.1.5 Societatea și responsabilii din domeniul sănătății trebuie să creeze o nouă imagine a bătrâneții, care să corespundă schimbărilor demografice și să respecte demnitatea vârstnicilor.
2.1.6 Nu îmbătrânirea populației în sine generează cheltuieli mai ridicate, ci îmbătrânirea cu o sănătate precară. De aceea, în prezentul aviz sunt recomandate în principal măsuri pentru o îmbătrânire în condiții bune.
2.2 Dezvoltarea și inovarea sistemelor de sănătate și de protecție socială, precum și a serviciilor de sănătate
2.2.1 Evoluția demografică solicită o dezvoltare a sistemelor de sănătate și de protecție socială, a serviciilor de sănătate și a altor servicii adiacente în ceea ce privește organizarea și capacitatea i) de a satisface nevoile persoanelor în vârstă, ii) de a asigura faptul că toate persoanele care necesită îngrijire beneficiază de serviciile necesare pentru a-și menține autonomia și demnitatea și iii) de a permite tuturor segmentelor de populație, indiferent de vârstă, sex, situație financiară și domiciliu, să aibă acces egal la servicii de sănătate de calitate (inclusiv promovarea sănătății, prevenție, tratament, reabilitare și îngrijiri paleative).
2.2.2 În acest sens, trebuie avute în vedere nu numai exigențele pe care vârstnicii le au în ceea ce privește sistemele de sănătate și de protecție socială, ci și propria răspundere a oamenilor pentru bătrânețea lor, asumată preventiv, din timp, și astfel cerințele pe care societatea le are față de persoanele care înaintează în vârstă.
2.2.3 Pentru a sprijini prin intermediul politicii comunitare asistența medicală și îngrijirea pe termen lung pentru toate persoanele în vârstă, Uniunea Europeană trebuie să inventarieze și să compare obiectivele statelor membre în materie de sănătate (3), precum și caracterul obligatoriu al acestora. De asemenea, trebuie realizat un grafic care să indice în ce măsură prevenția și promovarea sănătății fac deja parte integrantă din sistemele de sănătate.
3. Observații specifice
3.1 Domenii care necesită o atenție deosebită
3.1.1
3.1.1.1 Procesul de îmbătrânire începe încă din momentul nașterii omului. Prin urmare, este esențial ca, în măsura posibilului, întreaga viață să se desfășoare în condiții bune. Este important ca viața omului să aibă un bun început și un sfârșit bun. Îmbătrânirea în condiții bune de sănătate începe cu mult înainte de pensionare și depinde, printre altele, de condițiile de trai și de muncă, precum și de resursele disponibile. Dacă se conștientizează acest fapt, cerința privind o îmbătrânire pe proprie răspundere pare foarte logică (4). O îmbătrânire responsabilă necesită o învățare de-a lungul vieții. În acest sens, trebuie elaborate la nivel național, regional și local noi strategii și politici în favoarea învățării de-a lungul vieții în domeniul educației în spiritul sănătății, care să cuprindă toate tipurile de educație (formală, non-formală și informală). Aceasta cuprinde toate etapele educației, de la învățământul preșcolar până la formarea profesională. Adoptarea unui comportament responsabil în vederea menținerii sănătății prin participarea activă la măsuri preventive (alimentație, sport, mod de viață sănătos, evitarea factorilor de risc etc.), precum și promovarea sănătății și educația în spiritul sănătății ajută persoanele în vârstă să rămână cât mai mult timp posibil acasă și în mediul social care le este familiar. De asemenea, trebuie continuată examinarea și evaluarea permanentă a rolului tehnologiilor în acest context.
3.1.1.2 Prevenția în cadrul sistemelor de sănătate trebuie promovată mai accentuat. Aceasta nu numai că le poate permite oamenilor să rămână activi pe o perioadă mai îndelungată pe piața forței de muncă, ci poate de asemenea stimula adaptabilitatea acestora la piața forței de muncă. O calitate înaltă securității lucrătorilor, precum și îmbunătățirea condițiilor de muncă pot contribui în mod substanțial la prelungirea duratei de viață activă în condiții bune de sănătate, ceea ce poate constitui și un răspuns la provocarea demografică.
3.1.1.3 Prin schimbarea activităților odată cu vârsta și adaptarea acestora în funcție de aptitudini și necesități (de exemplu trecerea de la activități de punere în aplicare spre activități pregătitoare sau de consiliere și de asistare, dar și de îndrumare și de planificare etc.), poate fi facilitată o astfel de prelungire a perioadei de activitate profesională. Aceasta presupune și o integrare mai îndelungată a vârstnicilor în contextele sociale și socioeconomice și, implicit, întreținerea stimulilor de performanță benefici. În acest mod, anii de viață suplimentari petrecuți în condiții de sănătate pot fi transformați într-un număr mai mare de ani împliniți și productivi. Aceasta presupune, bineînțeles, adoptarea unor măsuri care vizează calificarea și a unor măsuri complementare pentru inițierea și continuarea proceselor descrise (învățarea de-a lungul vieții, calificarea profesională, inclusiv certificarea competențelor dobândite în decursul vieții profesionale etc.). Întreprinderile trebuie să ia măsuri în favoarea promovării sănătății, a prevenirii bolilor și accidentelor, în sensul dezvoltării unor condiții de muncă sănătoase.
3.1.1.4 După ieșirea la pensie, sunt extrem de importante integrarea socială și în contextul sociocultural. Prevenirea izolării sociale înseamnă prevenirea depresiilor. Vârstnicii pot cu precădere să își valorifice aptitudinile sociale și experiența, de exemplu prin activități de voluntariat. Familiarizarea cu voluntariatul trebuie însă inițiată încă din tinerețe.
3.1.2
3.1.2.1 Se acordă o importanță tot mai mare furnizării de servicii de sănătate orientate către pacienți și garantării faptului că aceștia sunt implicați în dezvoltarea și planificarea acestor servicii.
3.1.2.2 Afecțiunile cronice (diabet, reumatism, boli cardiovasculare), precum și bolile degenerative ale sistemului nervos (demență și Alzheimer), ale aparatului locomotor și ale ochilor, însă și bolile canceroase se înmulțesc odată cu vârsta. Aceasta reprezintă o provocare deosebită pentru profesiile din domeniul medical, în termeni de diagnostic, metodele de tratament și îngrijiri medicale.
3.1.2.3 Trebuie dezvoltate servicii de sănătate pentru o îngrijire integrată și personalizată, care să plaseze pacientul în centrul atenției.
3.1.2.4 Trebuie promovată o formare mai bună și mai specifică în cadrul profesiilor medicale: membrii profesiilor medicale (doctori, farmaciști, personal de îngrijire) și cercetătorii trebuie familiarizați mai intens cu particularitățile medicinei geriatrice și trebuie, de asemenea, consolidate formarea inițială și continuă în acest sens. De asemenea, personalul medical ar trebui să beneficieze de o formare specifică cu privire la importanța măsurilor care urmăresc să promoveze sănătatea și a măsurilor de prevenție la o vârstă înaintată (de exemplu prevenirea căderilor, alimentația sănătoasă etc.).
3.1.2.5 Dezvoltarea și adaptarea unor forme de tratament adecvate vârstei: patologiile multiple (multimorbiditatea), modificarea proceselor de metabolism odată cu vârsta și prezența frecventă a unor tratamente multiple necesită cunoașterea exactă a interferențelor între organele și sistemele din corpul persoanelor vârstnice. Aceasta necesită un management special al medicației, precum și selectarea și adaptarea medicației și dozării în funcție de metabolismul persoanelor vârstnice. O consiliere personalizată în farmaciile publice, însoțită de testări privind interacțiunile, precum și utilizarea de TIC de calitate în farmaciile publice, pentru a pune la dispoziție informații cu privire la medicamente și la interacțiunile acestora pot ajuta la minimizarea efectelor secundare nedorite ale medicamentelor și la optimizarea reușitei tratamentului.
3.1.2.6 Stimularea contactului direct și permanent între persoanele vârstnice și profesioniștii din domeniul serviciilor medicale și de îngrijire: acest aspect este cu atât mai important cu cât persoanele vârstnice necesită mai multă îngrijire, pentru a asigura reușita tratamentului și pentru a împiedica izolarea și depresia.
3.1.3
3.1.3.1 Calitatea serviciilor de îngrijire trebuie asigurată, monitorizată și evaluată prin stabilirea de standarde. Trebuie elaborată o Cartă europeană a drepturilor persoanelor care necesită asistență și îngrijire, care să prevadă, printre altele, protecția împotriva violenței în contextul serviciilor de îngrijire. Noile tehnologii [de exemplu asistența pentru autonomie la domiciliu (AAL)], care permit un mod de viață independent, își pot aduce contribuția în acest sens. Însă potențialele noi tehnologii trebuie evaluate în mod corespunzător și nu trebuie să ducă în niciun caz la noi inegalități în ceea ce privește serviciile medicale și de îngrijire la nivel național.
3.1.3.2 În cazul persoanelor vârstnice „reabilitarea are prioritate în fața îngrijirii”. Îngrijirea instituționalizată nu trebuie să fie un drum cu sens unic: trebuie oferite și căi de reîntoarcere acasă după îngrijire. În prezent, instituțiile de tratament și de îngrijire existente nu îndeplinesc încă într-o măsură suficientă această cerință.
3.1.3.3 Dezvoltarea unor instituții de tratament și îngrijire adaptate vârstnicilor, precum și a unor soluții alternative în ceea ce privește locuințele: este necesară realizarea unei tranziții cursive și reversibile între sănătate, boală, îngrijire, viață socială, care să permită, atunci când este necesar, o bună asistență medicală și o îngrijire de calitate și care să faciliteze însă rămânerea persoanelor vârstnice cât mai mult timp posibil într-un mediu „normal”, deci într-un mediu în care sunt prezente toate categoriile de vârstă. Aceasta necesită o bună coordonare a asistenței medicale și a îngrijirii. În același timp, pe lângă instituțiile de îngrijire pe termen lung, trebuie prevăzute și mai multe centre staționare și ambulatorii pentru îngrijirea persoanelor în vârstă și instituții de medicină paleativă și trebuie întreținută o „cultură a centrelor de îngrijire”.
3.1.3.4 În acest scop, trebuie creată o infrastructură de mare acoperire, descentralizată, apropiată de locuințe, pentru acordarea de îngrijiri la domiciliu („dezinstituționalizare”). Trebuie promovată o infrastructură de îngrijire neinstituțională, care să cuprindă integrarea tuturor serviciilor necesare (îngrijire ambulatorie, îngrijire la domiciliu, mici servicii de ajutorare). Aceasta trebuie să se reflecte printr-o organizare la nivel regional și o finanțare structurală îmbunătățită, pentru a asigura disponibilitatea unor instituții și structuri adecvate nu numai în orașe, ci și pe întreg teritoriul, inclusiv în mediul rural.
3.1.3.5 O societate poate fi evaluată după modul în care tratează persoanele în vârstă. Activitatea de voluntariat a câștigat o importanță deosebită în ceea ce privește interacțiunea cu persoane vârstnice și îngrijirea acestora. Pe viitor, fiecare cetățean trebuie să își asume în funcție de posibilități răspunderea pentru persoanele bolnave, cu handicap și vârstnice – însă trebuie și răsplătit pentru implicarea sa.
3.1.4
Schimbările demografice trebuie incluse în programarea comună a Comisiei Europene în materie de cercetare (Joint Programming). În continuarea proiectelor „WhyWeAge” și „Futurage” desfășurate în cadrul celui de-al 7-lea Program-cadru, în cel de-al 8-lea Program-cadru trebuie abordate prioritar gerontologia (cercetarea bătrâneții și a procesului de îmbătrânire) și cercetarea demografică. Ar fi utilă și includerea temei „Vârstnicii și transferul de cunoștințe” în cadrul acțiunii „Știință și societate” derulate de Direcția Generală Cercetare. În acest sens, este, de asemenea, necesar să se realizeze activități de cercetare în următoarele domenii:
3.1.4.1 Cercetarea în materie de prevenție
— |
Ce modalități de prevenție sunt esențiale pe viitor pentru menținerea sănătății la locul de muncă? |
— |
Care sunt efectele pe termen lung ale anumitor stiluri de viață asupra stării de sănătate, în general, și asupra anumitor boli, în special? |
— |
Care este efectul diverselor stiluri de viață influențate de criterii de gen, cultură și migrație asupra îmbătrânirii în condiții bune de sănătate? |
— |
Cum pot fi evitate căderile și fracturile osoase? |
— |
Care sunt măsurile preventive utile pentru menținerea capacităților fizice, senzoriale, cognitive și sociale? |
— |
Cum pot fi motivați oamenii în vederea adoptării unei atitudini responsabile privind propria sănătate și propriul proces de îmbătrânire? (promovarea unor comportamente sănătoase, stimularea, în rândul persoanelor vârstnice, a utilizării de măsuri și oferte pentru menținerea sănătății). |
— |
Cum pot fi motivați cetățenii în vederea unei modificări a comportamentului în sensul unei mai bune adaptări la mediul social? |
3.1.4.2 Cercetarea în materie de patologii și terapii
— |
cu privire la epidemiologia și etiologia bolilor specifice bătrâneții, în vederea îmbunătățirii posibilităților de prevenție; |
— |
cu privire la procesul biologic de îmbătrânire de la naștere și până la moarte; |
— |
cu privire la patologiile multiple (multimorbiditate), boli cronice, cancer, boli cardiovasculare, reumatism și boli ale aparatului locomotor, patologii care afectează vederea (de exemplu cataracta), afecțiuni neurodegenerative precum Alzheimer etc. În acest sens, ar trebui să se țină seama și de îmbunătățirea posibilităților de diagnosticare, pentru a se putea stabili un diagnostic timpuriu și, astfel, pentru a se permite începerea rapidă a tratamentului; |
— |
cu privire la posibilitățile de tratament pentru persoanele vârstnice în ceea ce privește afecțiunile specifice bătrâneții: procesele biochimice care influențează absorbția, metabolismul, eficacitatea medicamentelor, precum și medicația și dozarea trebuie înțelese mai bine și avute în vedere în cadrul tratamentului. În numeroase cazuri, lipsește baza terapeutică necesară în acest sens, deoarece testele clinice și testarea medicamentelor se efectuează, în majoritatea cazurilor, numai pe adulți mai tineri. |
3.1.4.3 Cercetarea în materie de îngrijiri
— |
Cum pot fi elaborate noi tehnologii care să răspundă necesităților persoanele vârstnice? |
— |
Care sunt mediile și formele optimale de acordare a îngrijirilor? |
— |
Cum se poate obține o îmbunătățire a calificărilor și a condițiilor de muncă ale personalului de îngrijire, inclusiv în ceea ce privește noile tehnologii? |
— |
În ce mod soluțiile tehnologice (de exemplu robotica) ușurează efortul rudelor care se ocupă cu îngrijirea persoanelor în vârstă și îmbunătățesc condițiile de muncă ale personalului de îngrijire profesional, fără a aduce atingere integrității și demnității persoanei de îngrijit? |
— |
Cum pot fi adaptate serviciile de îngrijire la nevoile și cerințele vârstnicilor care necesită îngrijire? |
— |
Ce noi concepte pot contribui la dezvoltarea și sprijinirea îngrijirii la domiciliu? Aici trebuie menționate și sprijinul economic și recunoașterea socială a rudelor care se ocupă cu îngrijirea persoanelor în vârstă (de exemplu, posibilitatea de a se stabili, de comun acord între angajator și angajat, o reducere temporară a timpului de lucru în situația în care angajatul trebuie să acorde îngrijiri, intervale de timp considerate în cadrul asigurării de pensie, alocații de îngrijire etc.). |
— |
Ce noi metode sunt disponibile pentru structurarea îngrijirii, terapiei durerii și asistenței paleative astfel încât să permită sfârșirea vieții cu demnitate? |
3.1.4.4 Cercetarea în domeniul sistemelor de sănătate
— |
Cercetarea în sectorul sănătății publice ar trebui să se concentreze asupra sistemelor de sănătate și de îngrijire pe termen lung, precum și asupra integrării serviciilor și ar trebui să dezvolte o foaie de parcurs pentru cercetarea în domeniul îmbătrânirii. Este necesară o evaluare a nivelului de pregătire prezentat de sistemele de sănătate și de protecție socială ale statelor membre în fața provocărilor reprezentate de schimbările demografice. Care este importanța acordată, de exemplu, prevenției? Ce procentaj din cheltuielile de sănătate este consacrat prevenției? Câte persoane sunt îngrijite la domiciliu sau în cadrul unor instituții? |
— |
Câte resurse se economisesc prin muncă și îngrijire voluntară și câtă muncă neremunerată este depusă la domiciliu, în special de către femei? |
— |
Este necesar să se realizeze o activitate de cercetare în ceea ce privește rezultatele în materie de sănătate și să se evalueze tehnologiile medicale, mai ales cu privire la utilizarea noilor tehnologii și a serviciilor eHealth în cadrul tratamentului și îngrijirii persoanelor vârstnice, înainte de introducerea acestor tehnologii. În ce măsură aceste tehnologii sunt pe măsura așteptărilor? Grupurile cele mai vulnerabile profită de aceste tehnologii? |
— |
În colaborare cu statele membre, ar trebui realizată o activitate de cercetare clinică și socioeconomică privind eficiența și eficacitatea investițiilor în îmbunătățirea serviciilor medicale și de îngrijire pentru persoanele vârstnice. |
— |
Cum pot fi îmbunătățite interfețele dintre îngrijirile de sănătate și asistența socială? |
3.1.5
3.1.5.1 Problemele legate de schimbările demografice sunt însă compensate un mare potențial, în special în ceea ce privește noile produse și servicii destinate unei societăți în curs de îmbătrânire. Factorul economic pe care îl reprezintă vârsta poate deveni un motor economic ce generează creșterea și ocuparea forței de muncă în domeniul serviciilor de sănătate, al noilor tehnologii, al medicamentelor, al produselor medicale și al tehnologiilor medicale, dar și în domeniul turismului și al bunăstării („wellness”). Conform estimărilor Comisiei, efectele schimbărilor demografice asupra cheltuielilor în domeniul sănătății pot fi considerabile: previziunile arată că, până în 2060, cheltuielile publice pentru sănătate în UE vor crește cu 1,5 % din PIB. Noi produse și servicii trebuie elaborate și lansate pe piață. Generarea de valoare a acestora este influențată de volumul pieței, de preț, precum și de nivelul valorii adăugate.
3.1.5.2 În timp ce pentru „piața primară a sănătății” posibilele economii de costuri sunt prioritare și decid astfel asupra includerii asistenței pentru autonomie la domiciliu în catalogul de servicii al caselor de asigurări de sănătate, respectiv de îngrijire, „piața secundară a sănătății” poate acționa mult mai liber și mai flexibil în acest sens. În acest context, este necesară elaborarea unor modele economice durabile și rentabile, finanțate prin vânzare, închiriere sau leasing. În același timp, trebuie asigurată evitarea inegalităților pe „piața secundară a sănătății”.
3.1.5.3 Ar trebui promovate colectarea și schimbul de cunoștințe sociale și economice privind consecințele implementării unor tehnologii de îngrijire, de exemplu pe baza proiectelor-pilot aflate în curs de desfășurare, care au fost inițiate în cadrul Programului pentru competitivitate și inovare. În același timp, ar trebui sprijinit și schimbul de bune practici în domeniul TIC cu privire la soluțiile pentru o calitate mai ridicată a vieții persoanelor vârstnice, de exemplu în cadrul programului ITERREG sau prin utilizarea fondurilor structurale. În cadrul acestei activități de cercetare, ar trebui să se evalueze aceste tehnologii, ținându-se seama de opinia utilizatorilor lor, în special în ceea ce privește caracterul lor ușor de utilizat și avantajele pe care acestea le prezintă.
3.1.5.4 Progresul tehnologic și metodele de depistare și de tratament timpurii elaborate recent sunt, pe de o parte, un factor principal al creșterii cheltuielilor, însă pe de altă parte, un progres tehnologic exploatat în mod rațional poate cu siguranță duce la economii pe termen lung. Ar trebui acordat un rol mai important evaluării tehnologiilor medicale (Health Technology Assessment - HTA), în vederea stabilirii amplorii serviciilor medicale și de îngrijire și a acoperirii costurilor aferente. Introducerea efectivă și gestionarea eficientă a noilor tehnologii sunt, prin urmare, decisive pentru cheltuielile viitoare. Cu toate acestea, noile tehnologii nu pot și nu trebuie să înlocuiască contactul direct între persoanele vârstnice și personalul medical și de îngrijire și trebuie să fie accesibile ca preț.
3.1.6
3.1.6.1 În aproape toate statele membre, serviciile și ajutoarele de îngrijire pentru vârstnici sunt finanțate de sistemele de protecție socială, ceea ce presupune o finanțare durabilă și sigură a sistemelor de asigurare socială individuale.
3.1.6.2 Dependența de îngrijire reprezintă încă un risc de sărăcie, în special pentru pensionarii care dispun de pensii scăzute sau de venituri mici. În Europa, numeroase persoane în vârstă nu își pot permite o îngrijire adecvată. De aceea, în toate țările UE, în funcție de organizarea sistemelor lor de protecție socială (sisteme de asigurări sociale sau sisteme finanțate prin fiscalitate), trebuie asigurată acoperirea cheltuielilor legate de îngrijirile medicale, iar asigurările deja existente trebuie adaptate la provocările schimbărilor demografice din următoarele decenii, pentru a garanta accesul tuturor cetățenilor la îngrijiri medicale, în conformitate cu prevederile comunitare, cu diferitele dispoziții și practici naționale și cu nevoile individuale. Această acoperire a cheltuielilor legate de îngrijirile medicale trebuie să includă nu numai servicii staționare, ci și servicii ambulatorii.
3.1.6.3 Transferul unei părți a îngrijirii pe termen lung în seama asigurării de sănătate private trebuie realizat în cunoștință de cauză, în consultare cu părțile implicate, pentru a se evita ca această tendință să complice accesul la aceste servicii. Statele membre trebuie să se asigure și pe viitor că persoanele vârstnice au acces universal la îngrijire primară și la prevenție. Acest obiectiv ambițios necesită mobilizarea tuturor instrumentelor de finanțare disponibile: a sistemelor de protecție socială prevăzute de legislație și a mecanismelor complementare.
3.1.6.4 Noi structuri de compensare a cheltuielilor trebuie să permită și rudelor îndepărtate obținerea unei alocații de îngrijire pentru asistarea persoanelor dependente. Însă și în aceste cazuri trebuie asigurată calitatea îngrijirii. În plus, prin analogie cu concediul de maternitate, ar trebui introdus un concediu de îngrijire. Pe plan politic, trebuie elaborate, în mod prioritar și în concertare cu partenerii sociali în cadrul dialogului social (de exemplu în cazul concediului pentru creșterea copilului), măsuri care să permită concilierea între viața de familie, viața profesională și îngrijirea acordată altor persoane.
3.1.6.5 Presiunea financiară exercitată asupra sistemelor de asigurări sociale poate fi redusă printr-o serie de măsuri la nivel național, de exemplu prin utilizarea mai amplă a medicamentelor generice, reducerea taxei pe valoarea adăugată aplicată medicamentelor și prin negocierea prețurilor cu industria farmaceutică.
3.2 Rețelele locale – „Cea mai mică unitate este cea mai eficientă și apropiată de cetățean”
3.2.1 În funcție de starea lor de sănătate, vârstnicii pot aduce o contribuție foarte importantă la societate. Având în vedere circumstanțele personale și profesionale, în familiile din ziua de astăzi conviețuiesc tot mai rar mai multe generații. În acest context, instituțiile private sau locale pot acoperi un gol prin rețele locale, deoarece structurile care oferă servicii de interes general trebuie adaptate la nivel regional și local pentru a asigura un nivel adecvat de sprijin și de ajutor.
3.2.2 Exemple de rețele locale sunt platformele pentru instituțiile locale, partenerii sociali, organizațiile neguvernamentale și responsabilii din domeniul sănătății, care servesc la cooperare și la coordonarea serviciilor. Astfel de inițiative oferă bune posibilități de finanțare din fondurile structurale și de coeziune. Europa trebuie să distingă modelele de bune practici, de exemplu prin inițiative care urmăresc promovarea angajamentului civic și a autonomiei în domeniul asistenței și îngrijirii la domiciliu.
3.2.3 Centrele care găzduiesc mai multe generații sunt de asemenea o nouă formă de interacțiune între generații în afara cadrului familiei: activitatea grădinițelor, a cluburilor de tineret și întâlnirile vârstnicilor se desfășoară sub același acoperiș (5).
3.2.4 Alte servicii suplimentare, precum asistența diurnă și nocturnă (în special a persoanelor care suferă de demență), trebuie să vină în completare.
3.3 Politica europeană de sănătate
3.3.1 Sistemele de sănătate ale statelor membre trebuie să corespundă cerințelor impuse de schimbările demografice și trebuie consolidate în acest sens. În același timp, trebuie avut în vedere faptul că organizarea și conducerea sistemelor de sănătate se află, și după Tratatul de la Lisabona, în sarcina și în responsabilitatea statelor membre și că instituțiile UE doar sprijină statele membre la îndeplinirea acestei sarcini. Sistemele de sănătate ale statelor membre sunt extrem de diferite datorită organizării specifice (pe lângă sistemele de stat concepute pe baza modelului Beveridge, modelului Bismarck sau unor modele mixte, apar și sisteme de asigurare privată), dezvoltării specifice, puterii economice diferite, cerințelor și așteptărilor cu care se confruntă. Totuși, după cum solicită și Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, trebuie asigurat dreptul de acces la serviciile de sănătate.
3.3.2 Metoda deschisă de coordonare poate contribui la o structurare și o gestionare mai eficiente ale politicilor de sănătate. Cooperarea ar trebui să se concentreze pe schimbul de experiență și pe prezentarea de exemple practice pe tema celor trei subiecte principale: accesul, calitatea și posibilitatea de finanțare pe termen lung.
3.3.3 Și structurarea politicii sociale este, conform principiului subsidiarității, în continuare de competența principală a statelor membre. UE le poate însă veni în ajutor prin măsuri de sprijin, ca de exemplu completarea sau promovarea colaborării între statele membre. În domeniul social, metoda deschisă de coordonare se dovedește a fi un instrument util pentru îmbunătățirea protecției sociale conform principiilor de acces, adaptare și viabilitate.
3.3.4 „Îmbătrânirea activă, demnă și în condiții bune de sănătate” trebuie să devină un subiect prioritar al strategiei Europa 2020 prin elaborarea unui plan de acțiune. Aceasta necesită o colaborare și mai intensă și constantă între direcțiile generale ale Comisiei. Prin urmare, ar trebui constituit un grup de lucru specific interservicii privind „Sănătatea la vârsta a treia”, care să abordeze tema „Servicii medicale, îngrijire, pensii și durabilitatea financiară”. Consolidarea prevenției, promovării sănătății și educației în spiritul sănătății, precum și ancorarea acestor principii de acțiune în toate domeniile politice ale UE sunt obiective care trebuie îndeplinite și luate ca exemplu de către statele membre.
3.3.5 În cadrul CESE, subiectul „Îmbătrânirea activă, demnă și în condiții bune de sănătate” trebuie abordat în permanență în cadrul dialogului dintre generații, prin intermediul unei „mese rotunde”, al unei „categorii” sau al unui „grup de studiu permanent”, în vederea elaborării unei strategii demografice interdisciplinare.
3.3.6 Politica UE ar trebui să sprijine statele membre la punerea în aplicare de măsuri naționale prin finanțări din fondurile structurale și de coeziune.
3.3.7 De asemenea, CESE pledează și pentru sprijinirea permanentă la nivel european a învățării de-a lungul vieții în domeniul „Sănătatea la vârsta a treia” și pentru elaborarea unor strategii proprii pentru punerea în aplicare a acestui principiu la nivel național, regional și local.
Bruxelles, 15 iulie 2010
Președintele Comitetului Economic și Social European
Mario SEPI
(1) COM(2009) 180 final
(2) A se vedea lista avizelor CESE la adresa: http://www.eesc.europa.eu/sections/soc/index_en.asp
(3) Vezi: Observatorul european al sistemelor și politicilor de sănătate http://www.euro.who.int/en/home/projects/observatory/activities/research-studies-and-projects
(4) „Învață-ne să ne numărăm bine zilele, ca să căpătam o inimă înțeleaptă” (Psalmul 90,12).
(5) http://www.mehrgenerationenhaeuser.de.
11.2.2011 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
C 44/17 |
Avizul Comitetului Economic și Social European privind valoarea adăugată a unui regim european comun de azil, atât pentru solicitanții de azil, cât și pentru statele membre ale Uniunii Europene (aviz exploratoriu)
2011/C 44/03
Raportor: dl Cristian PÎRVULESCU
Prin scrisoarea sa din 16 februarie 2010, dna Joëlle MILQUET, viceprim-ministru și ministru pentru ocuparea forței de muncă și egalitatea de șanse, însărcinată cu politica în materie de migrație și azil, a solicitat Comitetului Economic și Social European, în numele viitoarei Președinții belgiene și în conformitate cu articolul 304 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, elaborarea unui aviz exploratoriu privind
„Valoarea adăugată a unui regim european comun de azil, atât pentru solicitanții de azil, cât și pentru statele membre ale Uniunii Europene”
(aviz exploratoriu).
Secțiunea pentru ocuparea forței de muncă, afaceri sociale și cetățenie, însărcinată cu pregătirea lucrărilor Comitetului pe această temă, și-a adoptat avizul la 16 iunie 2010.
În cea de-a 464-a sesiune plenară, care a avut loc la 14 și 15 iulie 2010 (ședința din 14 iulie 2010), Comitetul Economic și Social European a adoptat prezentul aviz cu 133 voturi pentru, 1 vot împotrivă și 8 abțineri.
1. Concluzii
1.1 |
Comitetul Economic și Social întâmpină cu satisfacție atitudinea proactivă a instituțiilor UE în materie de azil, precum și interesul unor state membre de a avansa în acest domeniu de politici. |
1.2 |
Deși politica de imigrație și azil a Uniunii Europene se află sub presiunea multiplelor surse de nesiguranță și risc existente la nivel global (1), Comitetul consideră că diversele constrângeri bugetare datorate crizei economice nu trebuie să antreneze scăderea nivelului și calității protecției pentru beneficiari. Identitatea politică a Uniunii Europene este strâns legată de protejarea drepturilor omului. Eșecul asigurării acesteia lovește puternic în credibilitatea internă și externă a Uniunii ca entitate politică și democratică. |
1.3 |
Extinderea responsabilităților UE în acest domeniu, precum și modificarea mecanismelor decizionale după aprobarea TFUE oferă oportunități pentru crearea unui spațiu european comun al azilului. Există însă și riscuri. Așteptările create pot fi prea mari pentru capacitatea politică și administrativă existentă. |
1.4 |
Comitetul consideră că o politică europeană de azil comună funcțională este cel mai eficient și durabil mod de a trata nevoia de protecție a persoanelor aflate în situație de risc și impactul acesteia asupra statelor membre. |
1.5 |
Comitetul nu îi consideră pe beneficiarii de protecție internațională o povară economică și administrativă, ci parteneri valoroși ai țărilor și comunităților ce îi găzduiesc. Beneficiarii de protecție pot deveni în țările de origine agenți ai schimbării în sensul întăririi democrației, statului de drept și protecției drepturilor omului. Competențele dobândite îi pot face actori-cheie ai dezvoltării economice și sociale atât în țările gazdă, cât și în cele de origine. |
1.6 |
Eșecul și respectiv succesul Sistemului european comun de azil (SECA) depind de un număr de variabile cheie: protejarea efectivă a drepturilor omului, solidaritatea între statele membre, armonizarea legislației și a politicilor în domeniu, îmbunătățirea substanței conținutului protecției și finanțarea corespunzătoare a instituțiilor europene responsabile pentru politica de azil. Comitetul consideră o prioritate câștigarea încrederii publicului larg, a societății civile și a guvernelor statelor membre într-o politica europeană comună de azil. Acest lucru se poate realiza prin operaționalizarea rapidă a politicii și obținerea unor rezultate concrete în special în cazurile test ale acesteia. |
1.7 |
Existența unor sisteme diferite de acordare a azilului în țările membre are costuri mari. Prin constituirea SECA se clarifică și limitează costurile, mai întâi prin simplificarea legislativă (reducerea ca număr a apelurilor sau cererilor repetate, restrângerea posibilității folosirii abuzive a procedurilor) și apoi prin acțiunea instituțiilor europene competente (ex. Biroul European de Sprijin pentru Azil) care pot suplini autoritățile naționale. Aceasta va facilita schimbul de bune practici, instruirea personalului și, important, reorientarea fluxului de solicitanți de azil. |
2. Introducere
2.1 |
Spațiul de libertate, securitate și justiție (SLSJ) al UE se află într-o fază decisivă. Începând din 1999, Consiliul a adoptat două planuri cincinale: Programul de la Tampere (1999-2004) și Programul de la Haga (2004-2009). După zece ani, obiectivele stabilite la Tampere au fost numai parțial atinse. UE nu este încă un spațiu comun de libertate, securitate și justiție. Politica comună în materie de imigrație, azil și securitate a frontierelor a înregistrat progrese considerabile, dar inegale. |
2.2 |
Programul de la Stockholm va fi pus în aplicare după intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, iar o serie întreagă de politici cuprinse în acest tratat vor fi, prin urmare, adoptate în cadrul Consiliului, prin procedură legislativă ordinară și prin procedura legislativă de codecizie a Parlamentului European. Aceasta va permite UE să stabilească ținte mai ambițioase și să relanseze un proces care în prezent este inhibat de reticența unor state membre. |
2.3 |
Adoptarea Tratatului de la Lisabona, care a inclus Carta drepturilor fundamentale, a crescut în mare măsură responsabilitățile și competențele Uniunii Europene în domeniul azilului. Sporirea competențelor este o oportunitate majoră de a avansa către îndeplinirea obiectivelor în domeniul imigrației și azilului. Aceasta poate fi însă și un risc dacă deciziile luate nu reușesc să obțină susținerea actorilor implicați. Dacă nu sunt rezolvate tensiunile și inadvertențele inerente unui domeniu atât de sensibil, evidente deja în dezvoltarea politicii, se pot compromite atât progresul realizat până în prezent, cât și perspectivele de viitor. |
2.4 |
Programul de la Stockholm este rezultatul unui proces de consultare, prin care au fost integrate și operaționalizate propunerile din Pactul european privind imigrația și azilul (2), din rapoartele grupului consultativ privind viitorul politicii europene în domeniul afacerilor interne și al justiției (3), precum și din contribuțiile primite de Comisia Europeană, în septembrie și noiembrie 2008, în cadrul procesului de consultare publică pe tema „Viitorul în materie de libertate, securitate, justiție – Consultare privind prioritățile pentru următorii cinci ani”. În iunie 2009, Comisia a publicat comunicarea intitulată „Un spațiu de libertate, securitate și justiție în serviciul cetățenilor – O mai mare libertate într-un mediu mai sigur” (4), comunicare care a beneficiat și de avizul emis de către Comitetul Economic și Social European (5). |
2.5 |
Crearea Sistemului european comun de azil (SECA) ca parte a spațiului de libertate, securitate și justiție se bazează pe angajamentul de a aplica efectiv Convenția de la Geneva privind statutul de refugiat (1951) și pe valorile care definesc drepturile omului împărtășite de statele membre. În perioada 1999-2006, s-au făcut progrese importante, care includ aprobarea celor 4 instrumente care constituie acquis-ul curent. Prin Directiva Consiliului 2004/83/CE (Directiva privind calificarea), s-au definit criteriile comune pentru identificarea persoanelor care pot solicita protecție internațională și s-a stabilit un nivel minim de beneficii pentru acestea în toate statele UE. Prin Programele de la Haga și de la Stockholm, Comisia Europeană s-a angajat să evalueze progresele primei faze și să propună Consiliului și Parlamentului European o serie de măsuri până la sfârșitul anului 2010. |
2.6 |
Încă din 2002, Comitetul Economic și Social European s-a implicat în procesul de elaborare și implementare a unui sistem european comun de azil prin intermediul a numeroase avize, printre care: Avizul privind Cartea verde cu privire la viitorul sistem european comun de azil (6), precum și Avizul privind planul strategic în materie de azil (7). |
2.7 |
Prin Planul strategic în materie de azil (8) (Policy Plan on Asylum), aprobat la 17 iunie 2008, Comisia a propus finalizarea celei de-a doua faze a SECA prin îmbunătățirea standardelor de protecție și asigurarea unei aplicări uniforme a acestora în statele membre UE. Prin Pactul european pentru imigrație și azil, adoptat de către Consiliul European la 17 octombrie 2008, s-au reconfirmat sprijinul pentru această politică și obiectivele asumate. În Planul strategic este prevăzută revizuirea Directivei privind calificarea (Qualification Directive), în cadrul unui pachet mai larg, în care sunt incluse revizuirea Regulamentelor Dublin și Eurodac și a Directivei privind condițiile de primire (9), precum și adoptarea, la 19 februarie 2009, a unei propuneri de înființare a Biroului European de Sprijin pentru Azil (EASO) (10). Alte măsuri propuse includ consolidarea dimensiunii externe a azilului, inclusiv printr-un program al UE de reinstalare și crearea de programe regionale de protecție. |
2.8 |
În contextul preluării Președinției Consiliului Uniunii Europene, guvernul belgian a solicitat Comitetului Economic și Social European un aviz exploratoriu care să trateze problematica azilului. În solicitarea oficială, se arată că acordarea de protecție internațională persoanelor aflate în situație de risc este una dintre provocările importante pentru Uniunea Europeană și statele membre. Obiectivul principal asumat, acela de a construi o politică europeană de azil comună a fost urmărit cu constanță în anii recenți. Au fost create norme privind obținerea protecției internaționale, s-au identificat responsabilități și s-au înființat instituții noi. Cu toate acestea, numeroase state membre sunt reticente în a armoniza în mod efectiv legislația și politicile. Fără susținerea statelor membre, construcția legislativă și instituțională europeană riscă să devină ineficientă și costisitoare. Avantajele unei politici europene comune în materie de azil nu sunt încă evidente pentru statele membre, iar responsabilitățile acestora nu sunt în mod clar asumate. |
2.9 |
Comitetul Economic și Social European a avut propuneri constructive în acest domeniu, întâmpinând cu satisfacție progresele realizate în practicile comunitare și ale statelor membre. Prin pozițiile exprimate, s-au asumat în mod deschis principii și valori care privilegiază drepturile fundamentale ale omului și s-au propus măsuri care țintesc către facilitarea împlinirii personale și profesionale a beneficiarilor de protecție internațională. Comitetul a semnalat însă în repetate rânduri limitele și inconsecvențele politicilor europene în proiectare și implementare. Ajustarea politicilor și instrumentelor din domeniu trebuie să fie de natură consensuală, implicând într-un dialog real statele membre, instituțiile comunitare, organizațiile societății civile, mediul de afaceri și comunitățile locale. |
3. Observații generale
Valoarea adăugată a Sistemului european comun de azil pentru solicitanți și pentru statele membre.
3.1 |
Comitetul consideră că o perspectivă prin care se subliniază avantajele SECA este una promițătoare și potențial capabilă să redea încrederea actorilor implicați, mai ales statelor membre, în procesul de construcție al acestuia. |
3.2 |
Comitetul își exprimă acordul în raport cu obiectivele asumate de Uniunea Europeană în privința perfecționării Sistemului european comun de azil (SECA). Comitetul atrage însă atenția asupra disproporției dintre obiectivele asumate la nivel european și practicile naționale în domeniu, care ar putea fi amplificate de criza economică, și efectele sociale și politice ale acesteia. |
3.3 |
Sistemul european comun de azil nu poate fi construit dacă nu este solid ancorat într-un set de valori și principii comune, care să pună demnitatea și securitatea ființei umane în centrul acțiunilor UE și ale statelor membre. |
3.4 |
Datorită presiunilor asimetrice la care sunt supuse statele membre, reflectate în ratele diferite de acceptare, numărul de contestații cu privire la decizii și circulația secundară, principiul implicit al solidarității între statele membre nu este pus în aplicare. |
3.5 |
Bazele SECA sunt subminate de tendința statelor membre de a limita armonizarea legislației și practicilor naționale. Armonizarea nu este o problemă a politicii de azil, ci este principalul instrument prin care se vor materializa avantajele SECA. Armonizarea va scădea presiunea administrativă și financiară asupra unor state membre. De asemenea, va garanta un nivel de protecție mai ridicat pentru solicitanții de azil, cel puțin în faza inițială. Pentru ca armonizarea să dea rezultatele scontate, aceasta nu trebuie să fie realizată către cel mai mic numitor comun în materie de protecție. |
3.6 |
Conținutul protecției internaționale este un domeniu sensibil al politicii de azil. Diferențele dintre țările membre sunt și mai semnificative decât în cazul procedurii de acordare a protecției internaționale propriu-zise. Printr-un conținut mai substanțial al protecției, reflectat în recunoașterea calificărilor, accesul la instruire și la locuri de muncă, beneficiarii de protecție internațională pot contribui la creșterea bunăstării individuale și colective. |
3.7 |
Pentru a susține politica de azil în mod satisfăcător, instituțiile specializate (în special FRONTEX și Biroul European de Sprijin pentru Azil) trebuie să aibă atribuții clare, o susținere financiară pe măsura responsabilităților, precum și un mod de funcționare transparent care să asigure respectarea procedurilor și a drepturilor fundamentale ale solicitanților și beneficiarilor protecției internaționale. Susținerea financiară a unor instituții eficiente poate exemplifica cel mai bine avantajele unei politici comune de azil veritabile. |
4. Observații speciale
4.1 |
Comitetul consideră că dimensiunile politicii de azil sunt interconectate. Eșecul sau succesul acesteia depind de un număr de variabile cheie: protejarea efectivă a drepturilor omului, solidaritatea între statele membre, armonizarea legislației și a politicilor în domeniu, îmbunătățirea substanței conținutului protecției și finanțarea corespunzătoare a instituțiilor europene responsabile pentru politica de azil. Comitetul consideră o prioritate câștigarea încrederii publicului larg, a societății civile și a guvernelor statelor membre într-o politică europeană comună de azil. Acest lucru se poate realiza prin operaționalizarea rapidă a politicii și obținerea unor rezultate concrete în special în cazurile test ale acesteia. |
Respectarea drepturilor omului în toate fazele de acces la protecția internațională.
4.2 |
Comitetul a subliniat constant în pozițiile sale necesitatea unor norme comune și nu minime în materie de protecție internațională (11). Aceste norme urmăresc respectarea într-o măsură mai mare a drepturilor fundamentale ale solicitanților de protecție internațională prin:
|
4.3 |
Este esențial ca, în timpul procedurilor, solicitanții de azil să se poată exprima în limba maternă și să beneficieze, în toate etapele, de asistență juridică gratuită. |
4.4 |
Refuzul acordării de protecție internațională trebuie motivat clar și trebuie să includă informații, inclusiv modalități și termene, cu privire la posibilitățile de a face recurs. În orice caz, până la finalul recursului, măsura de expulzare trebuie suspendată (12). |
4.5 |
Reținerea/detenția nu ar trebui să existe decât în ultimă instanță, după ce au fost epuizate celelalte soluții, și nu ar trebui să intervină fără o decizie a unui tribunal competent, respectând dreptul la apărare, în conformitate cu prevederile Convenției europene pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (13). Deciziile luate trebuie să poată fi contestate printr-o procedură de apel. |
4.6 |
Comitetul scoate în evidență situația specială a femeilor, care, în comparație cu bărbații, întâmpină mult mai multe dificultăți în a solicita azilul și a obține statutul de refugiat. De asemenea, semnalează problematica minorilor în politica de azil și subliniază importanța protecției efective a intereselor și securității acestora. |
4.7 |
Comitetul remarcă cu îngrijorare că fenomenele corelative la imigrație și azil, precum cele de contrabandă cu ființe umane sau abuz, nu sunt suficient tratate în relație cu statele membre, cât și cu țările terțe, în special cele de tranzit. Țările care nu au ratificat Convenția de la Geneva din 1951 nu pot fi partenerele UE în politica de azil. Succesul politicii de azil nu poate fi asigurat în lipsa unui aranjament instituțional solid cu țările de tranzit, care de multe ori permit afectarea drepturilor și securității persoanelor aflate în situație de risc. |
Mai multă solidaritate între statele membre pe baza interesului comun și împărțirii responsabilității.
4.8 |
Datorită expunerii diferențiate la fluxurile de refugiați, unele state membre tind să răspundă cu ajutorul unor reguli restrictive de acordare a protecției internaționale. Prin politica de azil, aceste state trebuie susținute în mod efectiv în gestionarea solicitărilor și, mai ales, în ceea ce privește îmbunătățirea conținutului protecției. Pentru a operaționaliza acest suport, Comitetul este de acord să fie prevăzută o nouă procedură care să suspende transferurile – în virtutea Regulamentului Dublin – către un stat membru responsabil supus unor presiuni suplimentare (14). |
4.9 |
Cooperarea sporită cu statele supuse unor presiuni suplimentare are multiple avantaje. În primul rând, va limita circulația secundară între statele membre. Printr-o distribuție mai echitabilă între statele membre a cererilor de azil se poate gestiona mai bine procesul și asigura o integrare mărită a beneficiarilor de protecție internațională în statele membre. |
Armonizare efectivă și orientată către îmbunătățirea protecției persoanelor aflate în situație de risc.
4.10 |
Procesarea cererilor de azil se află în competența autorităților din țările membre. Pe baza unor legislații naționale insuficient armonizate, sunt menținute tradiții diferite; situația din țara de origine este evaluată în mod diferit; lipsesc practicile comune la nivel european; capacitățile administrative sunt diferențiate; presiunea solicitanților de protecție internațională este inegal distribuită geografic. Prin urmare, nivelurile de protecție acordate de statele membre diferă în mod semnificativ, ceea ce explică menținerea fluxurilor secundare de refugiați în interiorul UE (15). |
4.11 |
Un pas necesar este analizarea pe o bază comună de informații a cererilor de azil. Comitetul a recomandat în mai multe rânduri abandonarea listelor de țări presupuse sigure și înlocuirea acestora cu un sistem care să evalueze în timp real riscurile la nivel individual și comunitar în țările terțe. Acest sistem este prevăzut ca responsabilitate a BESA. Sistemul comun de evaluare trebui să utilizeze un set de definiții comune incluzând aici agenții de protecție și protecția în interiorul teritoriului. |
4.12 |
Comitetul consideră că agenții de protecție nestatali pot oferi servicii utile, uneori chiar indispensabile pe termen scurt, mai ales în rezolvarea unor probleme umanitare. Responsabilitatea asigurării protecției persoanelor într-un teritoriu nu poate fi însă încredințată nici măcar parțial acestora, ci numai unor structuri statale. Protecția în interiorul țării este valabilă numai dacă cea mai mare parte a teritoriului se află sub controlul unei autorități centrale capabile și dornice să asigure ordinea internă, un nivel minim al serviciilor publice și o protecție adecvată a drepturilor și a securității individuale. |
4.13 |
Comitetul a apreciat pozitiv evoluția către uniformizarea sub aspectul conținutului a celor două statute de protecție (refugiat și protecție subsidiară). Această direcție a fost susținută de către Comitet în repetate rânduri, aceasta asigurând în viitor o protecție mai completă a persoanelor care se află în situație de risc și o mai bună integrare în țările membre ale UE. De asemenea, uniformizarea celor două statute de protecție nu trebuie, direct sau indirect, să reducă nivelul de protecție și calitatea conținutului acestuia (16), ci să îl îmbunătățească. |
4.14 |
Responsabilitatea pe care o au guvernele naționale în gestionarea politicii de azil nu trebuie să presupună instituirea unor practici complet diferite. Unele state membre (ex. Țările de Jos, Suedia) au dezvoltat un set de bune practici în domeniu, care pot inspira măsuri similare în alte state. Rolul bunelor practici este subestimat. Acestea pot arăta cum se poate transpune în practică politica de azil și cum se pot limita costurile experimentării la nivel național. |
Mai multă substanță în conținutul protecției internaționale.
4.15 |
Politicile și programele naționale din acest domeniu sunt diferențiate. Afirmația este însă intuitivă, neexistând o analiză detaliată a acestora în statele membre. În lipsa unor măsuri proactive, acordarea protecției internaționale va fi lipsită de substanță și va duce la discriminarea implicită a celor care se bucură de acest statut. Comitetul recomandă implicarea sindicatelor și patronatelor în elaborarea și implementarea politicii de azil la nivel național. |
4.16 |
Comitetul consideră includerea prevederilor privind recunoașterea/echivalarea diplomelor și calificărilor, precum și stimularea accesului beneficiarilor de protecție internațională la programe de formare profesională (17). Sunt pași importanți în direcția integrării acestora în economie și societate și a îmbunătățirii calității vieții. Accesul pe piața muncii trebuie stimulat prin măsuri active de combatere a discriminării și de stimulare a agenților economici. |
Întărirea și finanțarea corespunzătoare a instituțiilor responsabile în politica de azil.
4.17 |
Comitetul consideră că activitățile Biroului European de Sprijin pentru Azil trebuie să devină operaționale cât mai devreme posibil. Bugetul acestuia trebuie să permită derularea activităților sale complexe și intensive din punct de vedere logistic. Spre exemplu, sistemul comun european de evaluare a riscului în țările terțe, o componentă importantă a politicii de azil, trebuie dezvoltat cu prioritate de BESA. Finanțarea corespunzătoare a acestui Birou ar putea face evidente avantajele unor instituții și proceduri comune la nivel european. BESA trebuie să acționeze coordonat cu celelalte structuri UE și în special cu guvernele statelor membre. |
4.18 |
Finanțarea diferitelor componente ale politicii de azil trebui reconsiderată. Finanțarea trebuie mărită și orientată către instrumentele care aduc cele mai bune rezultate și care oferă un sprijin real statelor membre. Solidaritate are o componentă financiară ce nu trebuie ignorată. De exemplu, Fondul european pentru refugiați are un buget de aproximativ 5 milioane EUR, sumă considerabil prea mică pentru a oferi o susținere utilă implementării comunitare și naționale a politicii de azil. |
4.19 |
Comitetul a semnalat cu îngrijorare o serie de practici ale guvernelor statelor membre și Agenției FRONTEX legate de expulzarea unor persoane care ar putea avea nevoie de protecție internațională (18). Aceste operațiuni, care au crescut ca frecvență și dimensiuni, trebuie să se desfășoare în condiții de deplină transparență și cu responsabilitate (19). Comitetul recomandă colaborarea între FRONTEX și Biroul European de Sprijin pentru Azil pentru prevenirea încălcării drepturilor omului. Expulzarea persoanelor în țări/zone unde securitatea lor se află în pericol este o încălcare clară a principiului nereturnării (non-refoulement). |
4.20 |
Comitetul consideră (20) că formarea personalului de specialitate FRONTEX trebuie realizată în vederea îmbunătățirii:
|
4.21 |
Comitetul recomandă ca dezvoltarea instituțională în politica de azil să fie dublată de o implicare mai mare în procesul decizional și în derularea operațională a politicii de azil a organizațiilor societății civile. Această implicare va îmbunătăți credibilitatea politicii comune și va contribui la ameliorarea permanentă a instrumentelor folosite. |
Bruxelles, 14 iulie 2010
Președintele Comitetului Economic și Social European
Mario SEPI
(1) De exemplu riscul asociat cu degradarea mediului și conflictele corespondente.
(2) Pactul european privind imigrația și azilul, Consiliul Uniunii Europene, Bruxelles, 13440/08, 24 septembrie 2008.
(3) Raportul grupului consultativ privind viitorul politicii în domeniul afacerilor interne „Liberty, Security, Privacy: European Home Affairs in an Open World” (Libertate, securitate, protecția vieții private: afacerile interne europene într-o lume deschisă), iunie 2008.
(4) COM(2009) 262.
(5) JO C 128, 18.5.2010, p. 80.
(6) JO C 204, 9.8.2008, p. 77.
(7) JO C 218, 11.9.2009, p. 78.
(8) COM(2008) 360 final.
(9) COM(2008) 815 final; COM(2008) 820 final; COM(2008) 825 final.
(10) COM(2009) 66 final.
(11) JO C 204 din 9.8.2008, p. 77, JO C 218, 11.9.2009, p. 78.
(12) Avizul CESE din 28.4.2010 privind propunerea de directivă a Parlamentului European și a Consiliului privind standardele minime cu privire la procedurile din statele membre de acordare și retragere a protecției internaționale (reformare) COM(2009) 554 final – 2009/0165 (COD), Raportor: dl PEZZINI.
(13) JO C 317, 23.12.2009, p. 110.
(14) JO C 317, 23.12.2009, p. 115.
(16) Avizul CESE din 28.4.2010 privind propunerea de directivă a Parlamentului European și a Consiliului privind standardele minime referitoare la condițiile pe care trebuie să le îndeplinească resortisanții țărilor terțe sau apatrizii pentru a putea beneficia de protecție internațională și referitoare la conținutul protecției acordate (reformare) COM(2009) 551 final/2 – 2009/0164 (COD), Raportor: dl PÎRVULESCU.
(17) IDEM.
(18) Vezi Raportul Human Rights Watch (HRW): Pushed Back, Pushed Around Italy's Forced Return of Boat Migrants and Asylum Seekers, Libya's Mistreatment of Migrants and Asylum Seekers, HRW 2009.
(19) Comitetul salută intențiile Comisiei Europene de a face mai transparentă desfășurarea procedurilor din acest domeniu.
(20) Avizul CESE din 28.4.2010 privind Propunerea de directivă a Parlamentului European și a Consiliului privind standardele minime cu privire la procedurile din statele membre de acordare și retragere a protecției internaționale (reformare) COM(2009) 554 final – 2009/0165 (COD), Raportor: dl PEZZINI.
11.2.2011 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
C 44/23 |
Avizul Comitetului Economic și Social European privind metoda deschisă de coordonare și clauza socială în contextul Strategiei Europa 2020 (aviz exploratoriu)
2011/C 44/04
Raportor general: dl OLSSON
În scrisoarea sa din 28 aprilie 2010, în conformitate cu articolul 304 din Tratatul de funcționare a Uniunii Europene, dna Laurette Onkelinx, viceprim-ministru belgian și ministru pentru afaceri sociale și sănătate publică a solicitat Comitetului Economic și Social European, în numele viitoarei Președinții belgiene, elaborarea unui aviz exploratoriu privind
Metoda deschisă de coordonare și clauza socială în contextul Strategiei Europa 2020 (aviz exploratoriu).
La 25 mai 2010, Biroul Comitetului Economic și Social European a însărcinat Secțiunea pentru ocuparea forței de muncă, afaceri sociale și cetățenie cu pregătirea lucrărilor Comitetului pe această temă.
Având în vedere caracterul urgent al lucrărilor, Comitetul Economic și Social European l-a numit pe dl Jan Olsson raportor general, în cadrul celei de-a 464-a sesiuni plenare din 14 și 15 iulie 2010 (ședința din 15 iulie 2010) și a adoptat prezentul aviz cu 61 de voturi pentru și 2 abțineri.
1. Concluzii și recomandări
1.1 |
CESE salută inițiativa Președinției belgiene de a recurge la clauza socială orizontală și la metoda deschisă de coordonare (MDC) consolidată, întrucât astfel se pune în evidență faptul că coeziunea socială trebuie să țină pasul cu coordonarea consolidată a politicii economice, pentru a realiza toate obiectivele cuprinse în Strategia Europa 2020. |
1.2 |
Participarea reală a societății civile organizate în toate etapele și la toate nivelurile este esențială pentru a asigura aplicarea efectivă a clauzei orizontale și a MDC. CESE propune Comisiei să elaboreze un „raport de guvernanță” anual privind această participare. CESE poate sprijini realizarea acestui obiectiv și sugerează ca proiectele-pilot pentru participarea societății civile organizate să fie finanțate în cadrul programului PROGRESS. De asemenea, Comitetul propune elaborarea unui cod de bune practici privind guvernanța participativă a MDC. |
1.3 |
CESE subliniază că este absolut necesar să existe un proces de coordonare care să încorporeze interacțiunea dintre toate obiectivele și toate politicile. Aceasta ar trebui să fie orientarea globală pentru aplicarea clauzei sociale și a MDC. Comisia, cu sprijinul Comitetului pentru protecție socială și al Comitetului pentru ocuparea forței de muncă, ar trebui să fie vârful de lance al acestei coordonări. Cele două comitete ar trebui manifeste deschidere față de reprezentanții părților interesate din exterior. |
1.4 |
Aplicarea clauzei sociale orizontale trebuie să fie eficientă. Evaluările impactului social ar trebui să se refere la toate cele zece orientări integrate pentru ocuparea forței de muncă și politicile economice, să fie publicate și incluse în procesul MDC. Acestea ar trebui să se concentreze pe efectele asupra ocupării forței de muncă, pe numărul de persoane care trăiesc în sărăcie și pe riscurile sociale. |
1.5 |
CESE sprijină o MDC consolidată, pentru ca ocuparea forței de muncă, protecția socială și incluziunea socială să nu fie marginalizate în contextul actualei crize. MDC ar trebui să aibă o dimensiune locală mai pronunțată, stabilindu-se astfel și o legătură cu acțiunile punctuale desfășurate sub egida Fondului social european. Evaluările inter pares bazate pe învățarea reciprocă ar trebui să conducă la elaborarea unor foi de parcurs naționale pentru coeziune socială. Indicatorii ar trebui să pună accentul și pe criteriile calitative de bunăstare. CESE sprijină Platforma europeană de combatere a sărăciei, însă consideră că MDC și clauza orizontală pot contribui, de asemenea, la dezvoltarea altor inițiative emblematice. |
2. Context
2.1 |
Președinția belgiană a UE a solicitat CESE să elaboreze un aviz exploratoriu pe tema „Cum se poate asigura coeziunea socială europeană prin Strategia Europa 2020 și prin consolidarea metodei deschise de coordonare, ce rol practic poate avea clauza socială orizontală în cadrul dimensiunii sociale a politicilor europene și cum s-ar putea aplica aceasta?” |
2.2 |
Avizul reprezintă o contribuție la conferința Președinției belgiene, care urmează să se desfășoare la 14 și 15 septembrie 2010 pe tema „Coordonarea UE în domeniul social în contextul Strategiei Europa 2020”. |
2.3 |
În Comunicarea sa privind Strategia Europa 2020, Comisia Europeană subliniază necesitatea implicării partenerilor sociali și a reprezentanților societății civile la toate nivelurile. Aceasta recomandă: „[…] Comitetul Economic și Social și Comitetul Regiunilor ar trebui asociate mai îndeaproape la discuții.” |
2.4 |
În vederea realizării Strategiei Europa 2020, Consiliul European din 17 iunie a adoptat cinci obiective principale (rata ocupării forței de muncă, cercetare-dezvoltare, emisiile de gaze cu efect de seră, educația și incluziunea socială) și a concluzionat că acestea sunt interdependente și se sprijină reciproc. S-au pus bazele unei „guvernări economice mult mai puternice”, acordându-se prioritate „consolidării coordonării politicii economice”. Mecanismele eficiente de monitorizare sunt esențiale pentru punerea în aplicare cu succes a obiectivelor. Consiliul a adoptat obiectivul de a elimina riscul de sărăcie pentru cel puțin 20 de milioane de persoane, lăsând statelor membre libertatea de a decide cu privire la stabilirea obiectivelor naționale bazate pe cel puțin unul dintre următorii indicatori: riscul de sărăcie, starea de sărăcie, gospodării fără persoane ocupate. |
2.5 |
Strategia Europa 2020 cuprinde o combinație de măsuri la nivelul UE și la nivel național pentru a realiza „o creștere inteligentă, ecologică și favorabilă incluziunii”. Zece orientări integrate pentru politicile economice și de ocupare a forței de muncă vin în sprijinul celor cinci obiective principale. Se vor lansa șapte inițiative pilot. Statele membre vor stabili obiective naționale și modalități de aplicare, care iau în considerare situația națională, și vor elabora, de asemenea, programe naționale de reformă (PNR). |
2.6 |
„Clauza socială” orizontală (articolul 9 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene) a fost inclusă în Tratatul de la Lisabona și prevede că „în definirea si punerea în aplicare a politicilor si acțiunilor sale, Uniunea ține seama de cerințele privind promovarea unui nivel ridicat al ocupării forței de muncă, garantarea unei protecții sociale corespunzătoare, combaterea excluziunii sociale, precum si de cerințele privind un nivel ridicat de educație, de formare profesională si de protecție a sănătății umane.” |
2.7 |
Această clauză este strâns legată de alte clauze orizontale din tratat (articolele 8, 10, 11 și 12 din TFUE): egalitatea de gen, protecția mediului și a consumatorilor, introduse prin Tratatul de la Amsterdam, precum și combaterea discriminării, care a făcut parte din Tratatul de la Lisabona. |
2.8 |
Metoda deschisă de coordonare (MDC) a fost definită ca un instrument al Strategiei de la Lisabona în 2000. Pe scurt, Consiliul a stabilit obiective, care sunt urmărite în cadrul planurilor de acțiune naționale și al programelor de reformă, în timp ce progresul se măsoară prin analize comparative, indicatori, evaluări inter pares și schimb de bune practici. Modelul MDC are și o bază legală pentru anumite domenii de politică din Tratatul de la Lisabona (TFUE, articolele 149, 153, 156, 168, 173 și 181). |
3. Observații generale
3.1 |
Europa se îndreaptă către o coordonare consolidată a politicilor economice, în vederea redresării din profunda criză economică și socială actuală. CESE subliniază că progresul social trebuie să țină pasul cu reformele economice dacă se dorește realizarea tuturor obiectivelor Strategiei Europa 2020. De aceea, este absolut necesar să se creeze o legătură între dimensiunile economice, sociale și ecologice ale strategiei. Politicile integrate, care se consolidează reciproc, vor face necesare exploatarea, coordonarea și consolidarea tuturor instrumentelor. |
3.2 |
În acest context, CESE salută faptul că Președinția belgiană pune accentul pe guvernanță și coeziunea socială, evidențiind clauza socială orizontală și o MDC mai puternică. Acest accent ar trebui menținut pe termen lung. Comitetul îndeamnă cu insistență Guvernul ungar să acorde prioritate acestei chestiuni în cadrul viitoarei sale președinții. |
3.3 |
De asemenea, Comitetul dorește să sublinieze că ar trebui luate în considerare prevederile Cartei drepturilor fundamentale atunci când se consolidează instrumentele concepute să permită realizarea progresului social. |
3.4 |
CESE a subliniat în mod constant că participarea reală a cetățenilor și a societății civile organizate în toate etapele și la toate nivelurile procesului este o parte indispensabilă a guvernanței. Trebuie găsit un consens privind reformele economice și sociale împreună cu partenerii sociali și alte părți interesate relevante, sporind astfel șansele de a îndeplini obiectivele principale. |
3.5 |
CESE subliniază că este esențial ca partenerii sociali și reprezentanții societății civile să fie implicați îndeaproape în stabilirea obiectivelor naționale și în elaborarea PNR, precum și în consolidarea MDC și aplicarea clauzei sociale orizontale. Opiniile societății civile organizate ar trebui luate în considerare și atunci când Comisia și Consiliul validează obiectivele și evaluează progresul. |
3.6 |
Strategia Europa 2020 trebuie pusă în aplicare la toate nivelurile teritoriale. Atunci când se concep și se pun în aplicare politicile sociale ale UE, abordarea „de jos în sus” ar trebui să interacționeze cu inițiativele UE „de sus în jos”. De aceea, societatea civilă organizată trebuie să creeze parteneriate reale și eficiente cu parlamentele/autoritățile locale și regionale pentru a stabili obiective regionale și a defini măsuri politice adecvate. Acest lucru este strâns legat de aplicarea eficientă a principiului parteneriatului, care ar trebui să ghideze utilizarea și alocarea fondurilor structurale ale UE în viitor, exploatând astfel sinergiile dintre Strategia Europa 2020 și Fondul Social European (FSE) (1). |
3.7 |
De asemenea, CESE este în favoarea implicării active a consiliilor economice și sociale naționale și a organizațiilor similare. |
3.8 |
CESE propune ca, în paralel cu raportul anual privind progresele înregistrate în cadrul PNR în statele membre, Comisia Europeană să elaboreze un „raport de guvernanță” bazat pe guvernanța participativă a MDC și pe clauza socială orizontală, în privința cărora ar trebui consultate Parlamentul European, CESE și CoR. CESE ar putea monitoriza implicarea societății civile organizate recurgând la rețeaua sa de consilii economice și sociale naționale și de organizații similare. CESE și-ar putea chiar publica propriile rapoarte. |
3.9 |
Este imperios necesar un proces de coordonare care să încorporeze interacțiunile reciproce dintre obiectivele principale, orientările integrate și inițiativele emblematice. Comisia are un rol strategic de vârf de lance al acestei „coordonări a coordonării”. Orientările integrate ar trebui „integrate” în adevăratul sens al cuvântului, adică toate politicile ar trebui să fie coerente și concentrate asupra tuturor obiectivelor. O astfel de integrare ar trebui să constituie orientarea globală atunci când se introduc mecanisme de aplicare a clauzei sociale orizontale și se consolidează MDC. Pentru a consolida legătura dintre cele două instrumente, rezultatele aplicării clauzei sociale orizontale ar trebui incluse în procesul MDC. |
3.10 |
De aceea, CESE sprijină ferm propunerile prezentate la 21 mai 2010 în cadrul contribuției Comitetului pentru protecție socială la noua strategie europeană (2). Comitetul pentru protecție socială dorește să se includă clauza socială orizontală în preambulul orientărilor de politica economică. Trebuie menționat că evaluarea tematică și informarea privind progresele înregistrate în ceea ce privește dimensiunea socială sunt componente necesare ale abordării integrate caracteristice Strategiei Europa 2020. |
3.11 |
CESE apreciază lucrările Comitetului pentru protecție socială și ale Comitetului pentru ocuparea forței de muncă și consideră că rolurile acestora ar trebui extinse în momentul în care se consolidează instrumentele concepute pentru realizarea dimensiunii sociale. CESE sugerează ca, în cadrul comitetelor, să nu fie reprezentate doar guvernele, ci și partenerii sociali și alte organizații relevante ale societății civile. CESE propune ca ședințele acestor comitete să aibă loc cu mai mare regularitate și să participe la acestea și reprezentanții părților interesate de la nivel european și național. Reprezentanții guvernelor din Comitetul pentru protecție socială și Comitetul pentru ocuparea forței de muncă au și responsabilitatea de a organiza și de a participa la consultări cu partenerii sociali și alte părți interesate relevante ale societății civile în țara lor. |
3.12 |
CESE sprijină propunerea Comisiei de a dezvolta instrumente de comunicare pentru implicarea cetățenilor, lucrătorilor, întreprinderilor și organizațiilor lor reprezentative. Inițiativa Comisiei de a realiza un bilanț al realității sociale poate servi drept model și ar putea avea loc într-un mod mai regulat, inclusiv la nivel local. Cu toate acestea, partenerii sociali și organizațiile societății civile trebuie să fie proactive în ceea ce privește posibilitățile de utilizare a clauzei sociale orizontale și a MDC. De aceea, CESE sugerează derularea unor proiecte-pilot în acest sens, finanțate în cadrul programului PROGRESS. |
4. Observații specifice privind clauza socială orizontală
4.1 |
Efectele clauzelor orizontale privind mediul, egalitatea de gen și protecția consumatorilor, stabilite în tratat cu peste 10 ani în urmă, au un caracter cu precădere informal. |
4.2 |
CESE subliniază că evaluările impactului social reprezintă o parte esențială a monitorizării Strategiei Europa 2020. Acestea ar trebui să constituie mecanisme eficiente de evaluare a riscurilor sociale și ar trebui publicate și deschise dezbaterii publice. CESE dorește să insiste asupra faptului că ar trebui evaluate în special efectele asupra ocupării forței de muncă și numărul de persoane care trăiesc la limita sărăciei. |
4.3 |
Comisia ar trebui să își asume responsabilitatea, cu sprijinul Comitetului pentru protecție socială și al Comitetului pentru ocuparea forței de muncă. Partenerii sociali europeni și alte părți interesate importante ar trebui implicați în mod activ. Opiniile lor ar trebui publicate împreună cu evaluările (anexate). În acest context, ar trebui reținut faptul că Comisia a stabilit deja mecanisme de evaluare a impactului social prin intermediul mecanismului integrat de evaluare a impactului, însă vizibilitatea și utilizarea acestora rămân reduse. |
4.4 |
În opinia CESE, trebuie să se asigure că politica economică și consolidarea bugetară duc la o rată mai ridicată a ocupării forței de muncă, la reducerea numărului de persoane care trăiesc în sărăcie și la drepturi sociale mai bune. De aceea, evaluările în domeniul social ar trebui să includă, în special, toate cele zece orientări integrate pentru politicile economice și de ocupare a forței de muncă, dar și alte măsuri luate pentru realizarea celor cinci obiective principale. |
4.5 |
Evaluările impactului social ar trebui efectuate și la nivel național și regional. |
4.6 |
Un prim raport ar trebui finalizat până în decembrie 2010 pentru a fi inclus în prima revizuire anuală a Strategiei Europa 2020. |
5. Observații specifice privind MDC
5.1 |
CESE a avut adesea o atitudine critică față de MDC pentru că aceasta nu a avut rezultatele așteptate. La nivel național nu este eficientă și nici vizibilă. Nu permite implicarea suficientă a partenerilor sociali și a altor organizații ale societății civile. |
5.2 |
Pe de altă parte, s-au observat îmbunătățiri, în special în domeniul incluziunii sociale, iar CESE a susținut puternic în câteva avize introducerea MDC în noi domenii de politică (de exemplu, sănătate, politica pentru tineret, provocări de natură demografică și imigrație și azil). |
5.3 |
CESE este profund convins că, în cadrul actualei crize, MDC ar trebui consolidată pentru a garanta că politicile de protecție socială și de incluziune socială nu sunt marginalizate. |
5.4 |
CESE sprijină pe deplin înființarea Platformei europene de combatere a sărăciei, un instrument care va stimula angajamentul întreprinderilor, al lucrătorilor și al publicului larg în favoarea reducerii excluziunii sociale prin măsuri practice. Această platformă și MDC vor fi reciproc benefice. Cu toate acestea, CESE consideră că MDC poate contribui și la dezvoltarea altor inițiative emblematice, în special dacă este susținută prin evaluările impactului social al clauzei orizontale. |
5.5 |
CESE a sugerat ca MDC să fie consolidată prin stabilirea unor obiective obligatorii la nivel național, în vederea realizării Strategiei Europa 2020. Acest punct de vedere este evidențiat în câteva avize ale CESE, cum ar fi recentul aviz pe tema „Orientările privind ocuparea forței de muncă” (3), în care se solicită stabilirea unor obiective mult mai ambițioase și măsurabile privind ocuparea forței de muncă, educația și incluziunea socială, sprijinite de o mai bună coordonare a politicilor. De asemenea, CESE sprijină cu fermitate solicitarea sa prezentată cu ocazia conferinței bienale de la Florența, ca Strategia Europa 2020 să includă indicatori specifici pentru a măsura impactul educației din primii ani de viață asupra reducerii riscului de excluziune socială mai târziu în viață. |
5.6 |
Cu toate acestea, CESE subliniază că, în cazurile în care statele membre au libertatea de a alege indicatorii cei mai adecvați (a se vedea punctul 2.4 de mai sus), MDC ar trebui să monitorizeze toți indicatorii relevanți printr-o analiză comparativă. Nu ar trebui să se permită niciunui stat membru să evite obiectivele centrale ale UE. În opinia CESE, numărul persoanelor expuse riscului de sărăcie, calculat pe baza indicatorului privind venitul relativ (4), este relevant pentru fiecare stat membru. De asemenea, este important ca obiectivele naționale să fie stabilite în urma unui dialog participativ autentic cu părțile interesate. |
5.7 |
CESE crede că ar trebui îmbunătățite stimulentele pentru ca statele membre să-și îndeplinească angajamentele, de exemplu prin instituirea unei legături clare cu alocarea de fonduri în cadrul FSE. Această abordare va fi consolidată dacă programele operaționale ale FSE se concentrează și mai mult asupra incluziunii sociale, susținute printr-un parteneriat eficient cu partenerii sociali și organizațiile societății civile. |
5.8 |
MDC ar trebui să aibă o dimensiune locală mai pronunțată, stabilind planuri de acțiune la nivel local și regional în colaborare cu autoritățile și organizațiile locale, reflectând astfel abordarea participativă de jos în sus și coordonarea partenerilor și politicilor, cu sprijinul fondurilor structurale. Descentralizarea metodei în acest fel va conferi mai multă vizibilitate integrării politicilor, care este atât de necesară. |
5.9 |
CESE este profund convins că este necesară o analiză comparativă a guvernanței participative a MDC, în special a participării societății civile organizate, pe baza unor indicatori, evaluări inter pares, a învățării reciproce și a schimbului de bune practici. CESE propune ca o astfel de analiză comparativă să fie elaborată sub forma unui cod de bune practici de către Comisie și Comitetul pentru protecție socială, în colaborare cu părți interesate importante la nivel european. Acesta s-ar putea baza pe următoarele criterii (5):
|
5.10 |
Trebuie stabilită o legătură clară între propunerile bazate pe „principii comune” și MDC. Principiile comune sunt recomandări adresate statelor membre și au fost utilizate, de exemplu, în politicile UE pentru strategiile tematice privind flexicuritatea, incluziunea activă și îmbătrânirea activă. |
5.11 |
Rezultatul MDC ar trebui, în cele din urmă, să ducă la propuneri vizând utilizarea altor instrumente, cum ar fi „cooperarea consolidată” între statele membre, utilizarea metodei comunitare și altele. |
5.12 |
CESE subliniază că indicatorii ar trebui să depășească performanța economică, prin identificarea unor indicatori privind bunăstarea socială, așa cum a propus Comisia Stiglitz (6). Anterior, CESE a identificat indicatori cantitativi și calitativi din domeniul politicii sociale, de exemplu, privind egalitatea între femei și bărbați, ocuparea forței de muncă în rândul tinerilor, „lucrătorii săraci”, persoanele cu handicap, locuri de muncă de bună calitate, sărăcia în rândul copiilor și al tinerilor, distribuția veniturilor, sistemele de salarii minime/venituri minime și accesul la serviciile de asistență medicală și socială. S-a sugerat, de asemenea, stabilirea unui indicator privind calitatea vieții, utilizabil în practică, care să acopere șase sfere diferite (7). S-au propus și indicatori calitativi care să măsoare accesibilitatea și calitatea în raport cu așteptările populației, implicarea utilizatorilor și ușurința în utilizare. |
5.13 |
În timp ce indicatorii trebuie stabiliți la nivel european, național și regional, CESE subliniază faptul că părțile interesate ar trebui invitate să participe la formularea și evaluarea acestora. |
5.14 |
CESE crede că este important ca statele membre să prezinte rapoarte privind progresul în realizarea fiecărui obiectiv, utilizând indicatori europeni comparabili, dar care pot fi și revizuiți, atât pentru a întocmi un clasament, așa cum se sugerează în Raportul Kok (8), cât și pentru ca actorii de la nivel național și local să-i utilizeze ca instrumente de diagnosticare, în vederea îmbunătățirii și autocorectării. |
5.15 |
Sistemele eficiente de învățare reciprocă, de transferare a bunelor practici și de exploatare a măsurilor nelegislative trebuie să implice factorii de decizie de la toate nivelurile. Având în vedere că partenerii sociali și alte părți interesate relevante ale societății civile posedă cunoștințe unice și o experiență amplă în domeniul politicilor sociale și de ocupare a forței de muncă, aceștia trebuie implicați în identificarea și evaluarea posibilităților de transferare a bunelor practici, în special a măsurilor inovative. |
5.16 |
Evaluările inter pares efectuate de statele membre ar trebui consolidate prin implicarea partenerilor sociali și a altor părți interesate. Analizele bazate pe învățarea reciprocă și pe cele mai bune practici ar trebui să ducă la elaborarea unor recomandări publice adresate statelor membre, propunând o foaie de parcurs pentru coeziunea socială. |
Bruxelles, 15 iulie 2010
Președintele Comitetului Economic și Social European
Mario SEPI
(1) ECO/258, „Parteneriate eficiente în cadrul politicii de coeziune”, raportor: dl Olsson.
(2) Consiliu 9964/10.
(3) A se vedea Avizul CESE din 27.5.2010 pe tema „Orientările privind ocuparea forței de muncă”, raportor general: dl Greif, CESE 763/2010.
(4) Pragul de sărăcie se definește ca un venit de sub 60 % din venitul mediu.
(5) A se vedea, de asemenea, „EU Policy Coordination Beyond 2010: Towards a New Governance Structure” (Coordonarea politicii UE după 2010: către o nouă structură de guvernanță) de Jonathan Zeitlin.
(6) Raportul Comisiei privind măsurarea performanței economice și a progresului social.
(7) A se vedea Avizul CESE din 22.10.2008 pe tema „Dincolo de PIB – indicatori ai dezvoltării durabile”. Raportor: dl Siecker, (JO C 100, 30.4.2009, p. 53-59).
(8) „Înfruntarea provocărilor - Strategia de la Lisabona pentru creștere și ocuparea forței de muncă”, Raportul Grupului la nivel înalt prezidat de Wim Kok, noiembrie 2004.
11.2.2011 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
C 44/28 |
Avizul Comitetului Economic și Social European privind dezvoltarea prestațiilor de asigurări sociale
2011/C 44/05
Raportor general: dl VERBOVEN
Prin scrisoarea din 29 aprilie 2010, dna Laurette ONKELINX, viceprim-ministru și ministrul afacerilor sociale și al sănătății publice, a solicitat Comitetului Economic și Social European, în numele viitoarei Președinții belgiene și în conformitate cu articolul 304 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, să elaboreze un aviz exploratoriu privind
Dezvoltarea prestațiilor de asigurări sociale.
La 25 mai 2010, Biroul Comitetului Economic și Social European a însărcinat Secțiunea pentru ocuparea forței de muncă, afaceri sociale și cetățenie cu pregătirea lucrărilor Comitetului pe această temă.
Având în vedere caracterul urgent al lucrărilor Comitetul Economic și Social European a hotărât, în cadrul celei de-a 464-a sesiuni plenare din 14 și 15 iulie 2010 (ședința din 14 iulie 2010), să-l numească pe dl Xavier VERBOVEN raportor general și a adoptat prezentul aviz cu 66 de voturi pentru, 3 voturi împotrivă și 10 abțineri.
1. Concluzii și recomandări
1.1 CESE își exprimă satisfacția cu privire la faptul că dezvoltarea alocațiilor sociale face obiectul unei conferințe specifice în cadrul Președinției belgiene a Consiliului Uniunii Europene. Comitetul recunoaște că protecția socială este un important instrument de redistribuire, de coeziune socială și de solidaritate, care trebuie să fie în centrul construcției proiectului european. Drepturile sociale fundamentale garantează în special accesul la venituri sociale adecvate în cazul apariției anumitor riscuri sociale sau la un ajutor social și la o locuință pentru toți cei care nu dispun de resurse suficiente. CESE reamintește că la 30 noiembrie 2009 a adoptat o declarație prin care solicită Comisiei să pună în aplicare un program de acțiune socială (1) pentru a garanta că drepturile sociale fundamentale sunt puse pe același plan cu regulile concurenței și libertățile economice.
1.2 CESE dorește să sublinieze rolul de factor productiv al politicii sociale. Comitetul reamintește încă o dată că, dacă sunt concepute într-un mod corespunzător, politicile sociale și cele privind piața forței de muncă contribuie la promovarea atât a justiției sociale, cât și a eficienței și a productivității economice. Esența modelului social european se bazează pe o bună coerență între eficiența economică și progresul social (2). Adeziunea cetățenilor la proiectul european va depinde de eficacitatea politicilor puse în aplicare în aceste domenii diferite. Pe de altă parte, nu trebuie neglijată importanța rolului jucat de protecția socială ca stabilizator economic, atât în perioadele de conjunctură economică bună, cât și în cele proaste (3).
1.3 Criza economică și socială actuală impune mai mult decât oricând o strategie europeană ambițioasă până în 2020. Această nouă strategie – care a fost definită de Comisie (4), a fost recent aprobată de Consiliul European la 17 iunie 2010 și va trebui să fie adoptată oficial în luna septembrie a acestui an de către Parlament – vizează următoarele patru domenii: cunoaștere și inovare, o economie mai durabilă, îmbunătățirea nivelului de ocupare a forței de muncă și incluziunea socială. CESE susține această viziune pluridimensională care vizează susținerea unei creșteri „inteligente, durabile și favorabile incluziunii”, dar regretă că recomandările formulate în avizul său precedent privind Strategia de la Lisabona după 2010 nu au avut efect cu privire la anumite aspecte în care au fost constatate lacune. Ar trebui, în special, elaborate „linii directoare proprii cu obiective măsurabile în ceea ce privește tratamentul egal al femeilor și bărbaților, precum și în cazul combaterii condițiilor de muncă cu garanții sociale insuficiente, în cazul trecerii la o economie cu emisii reduse de CO2, în cazul luptei împotriva sărăciei (inclusiv în cazul persoanelor care au un loc de muncă), precum și al prevenirii marginalizării sociale (de exemplu, sprijin adecvat în caz de lipsă de ocupație, respectiv de incapacitate de muncă, precum și pentru accesul la serviciile publice)” (5).
1.4 CESE constată cu satisfacție că Strategia Europa 2020 conține o orientare dedicată în mod expres incluziunii sociale și luptei împotriva sărăciei, în care se exprimă angajamentul de a reduce cu cel puțin 20 de milioane numărul de persoane expuse riscului sărăciei și excluziunii (6). Având în vedere faptul că 2010 a fost desemnat Anul european de luptă împotriva sărăciei, este obligatoriu să se adopte măsurile necesare pentru ajutarea tuturor persoanelor afectate să scape de sărăcie.
1.5 Consiliul este de părere că cel mai bun mijloc de a ieși din starea de excluziune este de a avea acces la un loc de muncă durabil, de calitate și remunerat în mod corespunzător. Ar trebui adoptate măsuri de îmbunătățire structurală pentru a crea o piață incluzivă a forței de muncă (7). CESE reamintește că un acord-cadru pentru o piață incluzivă a forței de muncă a fost încheiat la 9 decembrie 2009 în cadrul dialogului social. Acest acord-cadru semnalează dorința partenerilor sociali de a promova piețe incluzive ale forței de muncă, de a maximiza potențialul forței de muncă în Europa, de a mări rata ocupării forței de muncă și de a îmbunătăți calitatea locurilor de muncă, inclusiv din punct de vedere al formării și al îmbunătățirii competențelor.
1.6 CESE împărtășește punctul de vedere al Parlamentului European reafirmat în rezoluția sa din 6 mai 2009 privind incluziunea activă a persoanelor excluse de pe piața forței de muncă (8), în special primul considerent: „incluziunea activă nu trebuie să înlocuiască incluziunea socială, dat fiind că grupurile vulnerabile care nu pot participa la piața muncii au dreptul la o viață demnă și la participarea deplină în cadrul societății și, deci, un venit minim, servicii sociale de calitate accesibile și pe care să și le poată permite trebuie să fie disponibile, indiferent de capacitatea unei persoane de a participa la piața muncii”.
1.7 CESE reamintește că în avizul său din 12 iulie 1989 privind sărăcia (9) a recomandat crearea „unui minim social conceput pentru a fi în același timp o plasă de siguranță pentru săraci și o pârghie necesară pentru reintegrarea socială a acestora”. CESE regretă că acestui aviz, precum și recomandării Consiliului din 24 iunie 1992, care se sprijină pe criteriile comune privind resursele și prestațiile suficiente în sistemele de protecție socială (10), nu li s-a dat întotdeauna curs în mod corespunzător. Prin urmare, CESE este de părere că ar trebui avută în vedere instituirea treptată a unui nivel minim garantat de venit și de servicii în cadrul protecției sociale prin intermediul unui nou instrument care, ținând seama de caracteristicile naționale, ar susține mai eficient politicile de combatere a sărăciei ale diferitelor state membre. Obiectivul de reducere a sărăciei, reluat în cadrul Strategiei Europa 2020, este, din acest punct de vedere, o pârghie importantă.
1.8 In ceea ce privește alocațiile sociale acordate persoanelor care nu au venituri, CESE subliniază că nu toate acestea fac la ora actuală obiectul unei atenții speciale în cadrul metodei deschise de coordonare (MDC) referitoare la protecția socială. Prin intermediul unei definiții a obiectivelor și prin indicatori comuni, precum și prin schimbul de bune practici, aceasta vizează reformarea sistemelor de protecție socială în domeniul luptei împotriva sărăciei și excluziunii sociale și în ceea ce privește pensiile, asistența medicală și asistența de lungă durată. De aici rezultă că alocațiile de șomaj, de incapacitate de muncă, de maternitate, precum și cele primite de persoanele cu handicap, de victimele accidentelor de muncă sau de persoanele care suferă de boli profesionale nu sunt luate în considerare în cadrul acestui proces important. CESE preconizează ca acțiunea MDC în domeniul protecției sociale să fie extinsă la toate alocațiile care suplinesc veniturile. Comitetul recomandă în special instituirea unei monitorizări menite să analizeze nivelul adecvat al alocațiilor acordate.
1.9 CESE reamintește că modernizarea sistemelor noastre de protecție socială implică realizarea unui echilibru eficient între, pe de o parte, stimulentele în vederea sporirii ofertei de forță de muncă și, pe de altă parte, măsurile menite să asigure o protecție socială adecvată prin garantarea eficacității cheltuielilor în acest domeniu. În ceea ce privește primul aspect, ar trebui precizat că venitul nu trebuie să fie singurul element de care trebuie să se țină seama. Alți factori precum disponibilitatea, eficacitatea și calitatea serviciilor de îngrijire a copiilor, dispozițiile privind accesibilitatea pentru persoanele cu handicap, infrastructurile pentru plasarea persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, formarea, învățământul și sănătatea publică joacă un rol important (11). Prin urmare, CESE subliniază din nou dorința sa de a se consolida MDC prin punerea în aplicare a unor obiective măsurabile în ceea ce privește protecția socială, în special în ceea ce privește ratele de substituire sau de acoperire, dar și accesul la serviciile publice (12). În același timp, Comitetul constată că generalizarea sistemelor de activare nu face obiectul unei atenții specifice în cadrul MDC privind protecția socială. Comitetul recomandă elaborarea unui raport în cadrul Comitetului pentru protecție socială pentru a se analiza dacă aceste dispozitive de activare sunt rezultatul unui echilibru între valorile de solidaritate, responsabilitate și coeziune.
1.10 CESE dorește să insiste asupra rolului esențial pe care îl pot juca reprezentanții societății civile și partenerii sociali cu privire la toate chestiunile legate de modernizarea sistemelor de protecție socială, precum și în consolidarea MDC ca proces democratic.
2. Introducere și context
2.1 Protecția socială constituie un important instrument de redistribuire și solidaritate, organizarea și finanțarea acestuia fiind o responsabilitate a statelor membre. Beneficiind de o structură specifică în cadrul fiecăruia dintre statele membre, protecția socială se caracterizează printr-o foarte mare diversitate a sistemelor. Ea se află în însuși centrul proiectului european, așa cum o confirmă articolul 9 al Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene (13), precum și articolul 34 al Cartei drepturilor fundamentale (14), care recunoaște și respectă:
— |
pe de o parte, dreptul de acces la prestațiile de securitate socială și la serviciile sociale care asigură protecție în caz de maternitate, boală, accident de muncă, dependență, bătrânețe sau pierdere a locului de muncă; |
— |
pe de altă parte, dreptul la un ajutor social și la un ajutor pentru locuință care să le asigure o existență demnă tuturor celor care nu dispun de resurse suficiente. |
2.2 Pe lângă garantarea unui venit adecvat persoanelor inactive sau atunci când intervin anumite riscuri sociale, protecția socială trebuie să joace și un rol activ în ceea ce privește securitatea tranzițiilor profesionale, în special în vederea asigurării unei bune integrări pe piața muncii.
2.3 În fața consecințelor crizei financiare din 2008, sistemele de protecție socială au contribuit, pe de o parte, la protejarea europenilor de consecințele mai grave ale crizei financiare și, pe de altă parte, au jucat un rol anticiclic de stabilizator economic (15). În absența unor politici ambițioase de convergență, aceste sisteme ar putea fi periclitate în special de către practicile concurențiale elaborate de anumite state membre, pentru care reducerea cheltuielilor sociale constituie un mijloc de atragere a investițiilor străine de capital. Acest proces, care este deja o realitate pe plan fiscal și salarial, tinde astfel să aibă loc și pe plan social (16).
2.4 În faza de început a punerii în aplicare a unei noi Strategii Europa 2020, trebuie reamintit că numai creșterea economică și ocuparea forței de muncă nu sunt suficiente pentru garantarea unei mai bune coeziuni sociale. În ultimii zece ani, inegalitățile s-au accentuat deseori, iar sărăcia și excluziunea socială rămân probleme grave în majoritatea țărilor europene (17). De altfel, CESE insistă asupra necesității de a lupta împotriva acestor fenomene prin politici care să nu fie în mod fundamental reactive și bazate pe indemnizații, ci și preventive și proactive, pentru a acționa în amonte împotriva situațiilor de sărăcie. Sunt avute în vedere în special fenomenul sărăciei în rândul copiilor, care poate fi decisivă pentru întreaga dezvoltare și pentru viața de mai târziu a persoanei afectate.
2.5 Protecția socială, în general, și alocațiile sociale, în particular, sunt confruntate în prezent cu patru provocări majore:
— |
consecințele crizei: pe de o parte, creșterea cheltuielilor de șomaj ca urmare a pierderii a numeroase locuri de muncă și, pe de altă parte, presiunile pe care aceasta le produce asupra finanțelor publice. Pentru a evita situațiile de blocare în șomaj de lungă durată, trebuie să continue îmbunătățirea și modernizarea sistemelor de protecție socială, pentru a oferi un cadru activ și sigur care să garanteze accesul și revenirea la un loc de muncă de calitate, asigurând în același timp caracterul durabil al acestor sisteme; |
— |
fenomenul de îmbătrânire a populației, ale cărui consecințe vor fi importante în sectorul pensiilor și al asistenței medicale. Solidaritatea între generații implică necesitatea de a asigura un nivel satisfăcător al pensiilor și de a realiza investiții în nevoile legate de acest fenomen, în special asistența în caz de dependență; |
— |
creșterea inacceptabilă a sărăciei și inegalităților. Obiectivele de reducere a sărăciei definite în noua Strategie Europa 2020 sunt ambițioase. Ele necesită un efort coordonat al statelor membre în numeroase domenii de acțiune politică împreună cu partenerii sociali și cu societatea civilă; |
— |
sporirea necesară a bunăstării și a coeziunii sociale a cetățenilor europeni. În ultimii ani, aceștia au arătat că au mari așteptări de la noile politici sociale eficace și progresive pe plan social și durabile pe plan economic. |
3. Alocații adecvate de substituire a veniturilor
3.1 Alocațiile sociale menite să ofere o garantare a venitului în timpul unei perioade de șomaj, după ieșirea la pensie, în timpul unei boli sau din cauza unui handicap ocupă un loc preponderent în sistemele de protecție socială. Oricare ar fi modul lor de finanțare, principiile care stau la baza lor (acoperire pe bază de asigurare sau universală) sau modalitățile lor de acordare, alocațiile au rolul de a oferi garantarea unui venit stabil și adecvat atunci când apar aceste riscuri sociale. În acest mod, ele au un rol important de securitate atât din punct de vedere al cetățeanului, cât și al societății în general. Ele trebuie considerate nu ca o povară, ci ca o investiție productivă de pe urma căreia toată lumea profită.
3.2 Profundele transformări suferite de economiile și societățile europene ca urmare a globalizării, a mutațiilor tehnologice, a apariției fenomenului de îmbătrânire a populației și, mai recent, a crizei economică survenite în 2008 au generat schimbări profunde pentru sistemele de protecție socială, în general, și pentru alocațiile de substituire a veniturilor, în particular. Politicile așa-numite de modernizare din ultimii douăzeci de ani vizează în principal redresarea finanțelor publice ale diferitelor state membre și asigurarea creșterii economice, în special printr-o rată ridicată de ocupare a forței de muncă. Prin urmare, alocațiilor sociale li s-a conferit un rol preponderent în ceea ce privește stimularea participării sporite pe piața forței de muncă.
3.3 Comitetul este conștient că nivelul de protecție acordat prin aceste alocații depinde mult de finanțările publice, care sunt supuse la ora actuală unor mari presiuni ca urmare a consecințelor crizei economice și a provocării reprezentate de îmbătrânirea populației. Cu toate acestea, Comitetul dorește să reamintească faptul că el se opune „oricărei inițiative care ar putea compromite solidaritatea pe care se bazează protecția socială și care aduce Europei atâtea beneficii” (18). Acordarea de alocații care mențin parțial nivelul de trai este esențială pentru garantarea unei repartiții mai bune a bunurilor și veniturilor, precum și pentru coeziunea socială. În același spirit, Comitetul dorește să sublinieze importanța mecanismelor care urmăresc adaptarea alocațiilor în funcție de evoluția nivelului de trai. Acesta este și motivul pentru care Comitetul consideră că este necesară instaurarea în cadrul MDC a unei forme de monitorizare care să analizeze nivelul adecvat al alocațiilor acordate.
3.4 CESE solicită punerea în aplicare a unui program de acțiune socială care ar trebui să se bazeze pe colaborarea pozitivă între state membre pentru a lupta împotriva tentațiilor „«aducerii la cel mai mic multiplu comun» în ceea ce privește drepturile sociale, protecția socială și condițiile de muncă” (19).
3.5 Șomaj: consolidarea protecției sociale ca investiție, atât în beneficiul competitivității economice, cât și al integrării sociale
3.5.1 Ajutorul de șomaj constituie un avantaj esențial întrucât urmărește să ofere oricărui lucrător o asigurare împotriva consecințelor unei disponibilizări sau ale unei restructurări. Obiectivul este asigurarea unui nivel al resurselor adecvat și stabil aceasta reprezentând condiția principală de asigurare a mobilității profesionale și, astfel, a reinserției profesionale (20).
3.5.2 Ajutorul de șomaj nu poate să se limiteze la acordarea de alocații, ci trebuie să fie asociat măsurilor adecvate și dinamice de sprijin în vederea obținerii unui loc de muncă de calitate. Aceste politici active trebuie să garanteze un sprijin adaptat nevoilor personale, precum și accesul la programe de formare care să asigure o calificare (21). Pe de altă parte, alți factori precum disponibilitatea, eficacitatea și calitatea serviciilor de îngrijire a copiilor, dar și dispozițiile privind accesibilitatea pentru persoanele cu handicap, infrastructurile de învățământ și de sănătate publică joacă un rol important (22). Autoritățile publice ar trebui să asigure punerea în aplicare a acestor elemente indispensabile tranzițiilor profesionale fără probleme.
3.5.3 Pe de altă parte, CESE consideră că este necesară adoptarea de măsuri de îmbunătățire structurală pentru a se crea o piață a forței de muncă cu adevărat incluzivă (23). În acest scop, trebuie reamintit că un acord-cadru pentru o piață incluzivă a forței de muncă a fost încheiat la 9 decembrie 2009 în cadrul dialogului social. Acest acord-cadru semnalează dorința partenerilor sociali de a promova piețe incluzive ale forței de muncă, de a maximiza potențialul forței de muncă în Europa, de a mări rata ocupării forței de muncă și de a îmbunătăți calitatea locurilor de muncă, inclusiv din punct de vedere al formării și al îmbunătățirii competentelor.
3.5.4 Comitetul consideră că este necesar un anumit grad de convergență pentru a reda valoarea muncii, acționând în așa fel încât munca să constituie cu adevărat o alegere mai interesantă din punct de vedere financiar. Prin punerea în aplicare a unor politici coordonate pe plan social, salarial și fiscal, trebuie ca persoanele cu remunerație redusă sau cu calificare redusă să poată avea acces la un loc de muncă cu remunerație corespunzătoare și să scape de sărăcie și șomaj (24).
3.5.5 Indemnizațiile de șomaj asociate politicilor dinamice privind piața forței de muncă permit stabilizarea economiei și susținerea adaptării active la schimbări ca urmare a îmbunătățirii competențelor și a inițiativelor eficace în materie de căutare a unui loc de muncă și în materie de reconversie (25). Cu toate acestea, ar trebui vegheat ca politicile de activare duse în prezent în cadrul tuturor statelor membre să fie rezultatul unui echilibru între valorile de solidaritate, responsabilitate și coeziune și ca ele să nu prezinte riscuri în ceea ce privește inegalitățile, diferențele între categorii și blocarea în locuri de muncă atipice, cu calificare redusă și/sau cu remunerație redusă. În plus, ar trebui să rămânem circumspecți față de măsurile care vizează înăsprirea criteriilor de eligibilitate, în special în perioade de criză economică în care cererea de forță de muncă este redusă. Riscul este de a înrăutăți și mai mult situația persoanelor excluse, ceea ce reprezintă un obstacol important în ceea ce privește (re)inserția profesională. Aceste politici de excludere pot avea, totodată, un efect nefast de provocare a unor mutații către alte sectoare ale protecției sociale, precum ajutorul social sau incapacitatea de muncă, acest lucru nefiind de dorit.
3.6 Pensiile: pensii adecvate având în vedere provocarea reprezentată de îmbătrânirea populației
3.6.1 În timp ce numărul pensionarilor în Europa crește și numărul relativ de persoane apte de muncă se diminuează, Uniunea Europeană a încurajat statele membre să inițieze reforme ale sistemelor lor de pensii pentru a menține pensii adecvate și durabile. Aceste reforme se bazează pe pilonii următori: stimularea cetățenilor de a munci până la vârste mai înaintate, încurajarea pensiilor complementare, realizarea de legături mai puternice între cotizațiile sociale și alocații, luarea în considerare a longevității crescute în momentul stabilirii alocațiilor, finanțarea adecvată a pensiei minime, acordarea de credite pentru perioadele de îngrijire în cadrul drepturilor de pensii și mecanisme de revizuire automată sau semiautomată.
3.6.2 Printre persoanele în vârstă de 65 de ani și mai mult, procentul celor expuse la riscul de sărăcie rămâne deosebit de ridicat (20 % în medie în cele 27 de țări ale Uniunii față de 17 % pentru ansamblul populației) și acest lucru este în special valabil pentru femei (pentru care riscul de sărăcie este de 22 %). Aceasta duce la o problemă de adecvare între nivelul pensiilor de vârstă în raport cu veniturile obținute de restul populației. Obiectivul pensiei de vârstă este de a oferi pensionarilor un venit sigur care îl înlocuiește pe cel avut în timpul vieții active, ținând seama de nivelul de trai avut anterior. Pentru viitor, ar trebui adoptate măsurile necesare pentru a se reduce decalajele veniturilor legate de pensiile diferite între pensionari, bărbați și femei, dar și pentru a se garanta o acoperire corectă a riscului de bătrânețe pentru lucrătorii (lucrătoarele) care ocupă locuri de muncă atipice sau care au avut cariere atipice. Segregarea care există încă între bărbați și femei pe piața forței de muncă are consecințe importante asupra stabilirii drepturilor de pensie și, în consecință, asupra perspectivelor de pensionare ale femeilor (26). Comitetul dorește, de asemenea, să sublinieze că generalizarea sistemelor de pensii minime are un rol important de jucat în ceea ce privește combaterea sărăciei în rândul persoanelor vârstnice. CESE insistă ca acest punct să fie tratat cu o atenție deosebită de Comitetul pentru protecție socială și MDC.
3.6.3 Sistemele publice de pensii reprezintă principala sursă de pensii de vârstă. În aceste condiții, este obligatoriu să se facă totul pentru asigurarea durabilității și viabilității financiare a acestora. CESE consideră că cea mai bună garanție de finanțare adecvată a acestor sisteme publice se bazează pe un procent ridicat al ocupării forței de muncă, precum și pe măsuri de finanțare complementare puse în aplicare de anumite state membre. Aceste sisteme se bazează pe principiul solidarității și realizează legături inter și intrageneraționale care contribuie la asigurarea coeziunii sociale. În plus, ele permit asigurarea drepturilor de pensie pe durata perioadelor de șomaj și de întrerupere a carierei din motiv de boală sau din motive familiale. Ele și-au demonstrat stabilitatea financiară în timpul crizei financiare din 2008.
3.6.4 Pentru a completa aceste regimuri publice de pensii, au fost create regimuri complementare de pensii. Acestea pot oferi pensionarilor o complementare a resurselor și, în acest sens, trebuie generalizate la întregul ansamblu al salariaților. Cu toate acestea, ele nu ar putea nici să reprezinte o soluție alternativă la problema viabilității sistemelor publice de pensii, nici, mai ales, să pună sub semnul întrebării necesitatea celor dintâi. Crearea și punerea în aplicare a acestor regimuri complementare ar trebui, în interesul cotizanților și al pensionarilor, să corespundă anumitor exigențe, în special să se înscrie într-un cadru european de reglementare elaborat împreună cu partenerii sociali. Ele nu ar trebui să fie doar fonduri de investiții în scopul garantării unei pensii personale, ci ar trebui să vegheze la acoperirea riscului viager și să asigure un venit pentru perioadele de boală și chiar de șomaj economic sau de absență din motive familiale. Accesul la aceste regimuri complementare ar trebui garantat tuturor lucrătorilor din sectorul respectiv sau din întreprinderea respectivă. Ar trebui aplicat principiul tratamentului egal între femei și bărbați. Este necesar ca partenerii sociali să fie asociați la negocierile privind punerea lor în aplicare, precum și la controlul lor de gestiune. În ultimul rând, trebuie acordată atenție promovării investițiilor care au un impact pozitiv asupra ocupării forței de muncă și trebuie descurajate plasamentele pur speculative.
3.7 Incapacitatea de muncă: o importantă plasă de siguranță pentru lucrătorii afectați de o boală sau de un handicap
3.7.1 În afară de șomaj și de pensii, a treia categorie de alocații de substituire a venitului o constituie alocațiile primite în caz de incapacitate de muncă, de handicap, de accident de muncă sau de boală profesională. Aceasta ridică nu numai problema unui venit de substituire adecvat, ci și cea a întoarcerii sau accesului la un loc de muncă. CESE dorește să reamintească poziția sa, exprimată în cadrul precedentului său aviz privind incluziunea socială (27). Venitul reprezintă o condiție necesară pentru un trai independent, însă nu este neapărat o condiție suficientă. În multe cazuri, nu se acordă prioritate suficientă integrării persoanelor în cauză în viața profesională, în ciuda dispozițiilor legale în acest sens. În practică, orientarea și asistența pentru găsirea unui loc de muncă sau reintegrarea în câmpul muncii sunt deseori dificile și inadecvate.
3.7.2 Cetățenilor pentru care munca nu este o opțiune, trebuie să li se asigure un ajutor pentru venit suficient pentru a trăi cu demnitate. În acest scop, alocația acordată trebuie nu doar să țină seama de menținerea unui nivel de trai adecvat, dar și de cheltuielile specifice pe care le au aceste persoane din cauza bolii sau a handicapului. Politicile care vizează garantarea unor servicii de îngrijire medicală accesibile și de calitate joacă în acest caz un rol esențial, precum și cele care încurajează dezvoltarea infrastructurilor și a serviciilor sociale prestate în situații de dependență pentru a garanta o viață demnă (a se vedea serviciile de îngrijire și de asistență la domiciliu, ajutorarea persoanelor terțe etc.).
4. Venitul minim și incluziunea socială
4.1 Deja în avizul său din 12 iulie 1989 privind sărăcia (28) CESE recomanda crearea „unui minim social conceput pentru a fi în același timp o plasă de siguranță pentru săraci și o pârghie necesară pentru reintegrarea socială a acestora”. Acest aviz este citat în recomandarea Consiliului din 24 iunie 1992 privind criteriile comune referitoare la resurse și alocații suficiente în sistemele de protecție sociale (29), care recomandă instituirea treptată a unui nivel minim garantat de venit și de servicii în cadrul sistemelor de protecție socială ale diferitelor state membre și aceasta într-un termen de cinci ani. Aproape 20 de ani mai târziu, în timp ce Uniunea dedică anul 2010 luptei împotriva sărăciei, trebuie constatat că aceste solicitări și recomandări au rămas literă moartă. În 2008, Comisia a precizat în recomandarea sa din 3 octombrie privind incluziunea activă că recomandarea din 1992 (30)„rămâne în continuare un instrument de referință pentru politicile comunitare referitoare la sărăcie și excluziune socială, instrument care nu și-a pierdut din importanță, deși încă mai rămân multe de făcut pentru ca acesta să fie complet implementat”. Mai recent, în cadrul rezoluției din 6 mai 2009 referitoare la incluziunea persoanelor excluse de pe piața muncii (31), Parlamentul „solicită statelor membre să instituie ajutoare sociale adecvate în scopul combaterii sărăciei și a excluziunii sociale” și „subliniază necesitatea unui nivel adecvat al ajutoarelor sociale în temeiul Recomandării 92/441/CEE și al Recomandării 2008/867/CE care trebuie să fie transparent, accesibil tuturor și durabil”.
4.2 Conform recomandării Consiliului din 24 iunie 1992, CESE consideră că acest venit garantat trebuie să fie stabilit ținând seama de nivelul de trai existent în fiecare stat membru. Aceasta implică referirea la indicatori corespunzători ca, de exemplu, venitul mediu sau median din respectivul stat membru, statisticile privind consumul gospodăriilor, salariul minim legal, dacă există, sau nivelul prețurilor. În plus, acest venit minim poate fi adaptat sau completat pentru a răspunde unor nevoi specifice. Este vorba în principal de ajutoare pentru locuințe, de politici care să garanteze accesul la îngrijire medicală de calitate sau de preluarea costurilor în cazul unui grad ridicat de dependență, puse în aplicare deja de unele state membre. Comitetul susține inițiativa Parlamentului (32) care vizează îmbunătățirea recomandării Consiliului din 1992 și precizează că „asistența socială ar trebui să asigure un venit minim suficient pentru o viață demnă, cel puțin la un nivel situat deasupra nivelului de «risc de sărăcie»”. Cu toate acestea, va trebui acordată atenție eventualelor interacțiuni care ar putea avea loc între această garantare a veniturilor, asociată sau nu intervențiilor aferente precum ajutorul pentru locuință, și alte alocații de securitate socială. Trebui evitată situația în care beneficiarii de alocații de securitate socială se regăsesc într-o situație mai puțin favorabilă, ceea ce ar induce efecte nefaste evidente.
4.3 CESE reamintește că, în cadrul politicilor de incluziune socială activă și de acces la servicii sociale de calitate, trebuie avută în vedere instaurarea unui venit minim. Din acest punct de vedere, Comitetul susține poziția Parlamentului European (33) care „sugerează ca statele membre să ia în considerare în mod activ o politică a salariului minim pentru a aborda problematica numărului din ce în ce mai mare al «lucrătorilor săraci» și pentru a face ca munca să fie o alternativă viabilă pentru persoanele îndepărtate de piața muncii”. În plus, Comitetul dorește să precizeze că nu trebuie neglijată situația persoanelor care se află în incapacitate de a participa la piața forței de muncă din motive de vârstă, stare de sănătate sau handicap. Comitetul împărtășește punctul de vedere al Parlamentului European (34) care precizează că „incluziunea activă nu trebuie să înlocuiască incluziunea socială” și „deci, un venit minim, servicii sociale de calitate accesibile și pe care să și le poată permite trebuie să fie disponibile, indiferent de capacitatea unei persoane de a participa la piața muncii”.
4.3.1 CESE consideră că instituirea treptată a unui venit minim garantat este necesară pentru realizarea obiectivului de reducere a sărăciei cuprins în Strategia Europa 2020 și ar trebui avută în vedere prin intermediul unui nou instrument pentru a sprijini mai eficient politicile de luptă împotriva sărăciei duse în cadrul diferitelor state membre.
Bruxelles, 14 iulie 2010
Președintele Comitetului Economic și Social European
Mario SEPI
(1) Avizul CESE, JO C 27, 3.2.2009.
(2) Avizul CESE, JO C 309, 16.12.2006.
(3) Comisia Europeană, Comitetul pentru protecție socială, Raport comun privind protecția și incluziunea socială 2010, manuscris, februarie 2010.
(4) Comunicarea Comisiei COM (2010)2020.
(5) Avizul CESE, JO C 128/3, 18.5.2010, punctul 4.4.
(6) Consiliul European, 17.6.2010, Concluzii, EUCO 13/10.
(7) Idem 5.
(8) Parlamentul European, Rezoluția din 6 mai 2009, 2008/233(INI).
(9) Avizul CESE, JO C 221 din 28.8.1989 și JO C 128/15 din 18.5.2010.
(10) Recomandarea Consiliului din 24.6.1992, 92/441/CEE, JO L 245 din 26.8.1992.
(11) Avizul CESE, JO C 302/86 din 7.12.2004.
(12) Avizul CESE, JO C 128/10 din 18.05.2010 și JO C 302/86 din 7.12.2004.
(13) Articolul 9 din TFUE, JO C 115 din 9.5.2008.
(14) Carta drepturilor fundamentale, JO C 364 din 18.12.2000.
(15) Comisia Europeană, Comitetul pentru protecție socială, Creștere, ocuparea forței de muncă și progresul social în UE – mesaje principale, manuscris, septembrie 2009.
(16) Klaus Busch, „World Economic Crisis and the Welfare State – Possible solutions to reduce the economic and social imbalances in the world economy, Europe and Germany” (Criza economică mondială și statul social – soluții posibile de a reduce dezechilibrele economice și sociale în economia mondială, în Europa și în Germania), analiză a politicii internaționale, Fundația Friedrich Ebert, februarie 2010.
(17) Idem 15.
(18) Idem 5.
(19) Idem 1.
(20) Florence LEFRESNE, „Studiu comparativ al indemnizației de șomaj: securitatea dificilă a carierelor profesionale” (Regard comparatif sur l’indemnisation du chômage: la difficile sécurisation des parcours professionnelles), Cronica internațională IRES - nr. 115, noiembrie 2008, p. 23.
(21) Idem 18.
(22) Idem 11.
(23) Idem 5.
(24) Idem 11.
(25) Idem 2.
(26) Idem 11.
(27) Idem 5.
(28) Avizul CESE, JO C 221 din 28.8.1989 și JO C 128/10 din 18.5.2010.
(29) Idem 10.
(30) Recomandarea Comisiei din 3 octombrie 2008, 2008/867/CE, JO L 307 din 18.11.2008.
(31) Idem 8.
(32) Idem 8.
(33) Idem 8.
(34) Idem 8.
11.2.2011 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
C 44/34 |
Avizul Comitetului Economic și Social European privind sărăcia infantilă și bunăstarea copiilor (aviz exploratoriu)
2011/C 44/06
Raportor general: dna KING
Într-o scrisoare din data de 28 aprilie 2010, în temeiul articolului 304 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, dna Laurette Onkelinx, viceprim-ministru și ministru belgian al afacerilor sociale și al sănătății publice, a solicitat Comitetului Economic și Social European, în numele viitoarei Președinții belgiene, elaborarea unui aviz exploratoriu privind
Sărăcia infantilă și bunăstarea copiilor (aviz exploratoriu).
La 25 mai 2010, Biroul a însărcinat Secțiunea pentru ocuparea forței de muncă, afaceri sociale și cetățenie cu pregătirea lucrărilor Comitetului pe această temă.
Având în vedere caracterul urgent al lucrărilor, Comitetul Economic și Social European a numit-o pe dna Brenda KING raportor general în cadrul celei de-a 464-a sesiuni plenare din 14 și 15 iulie 2010 (ședința din 14 iulie 2010) și a adoptat prezentul aviz cu 113 voturi pentru, 6 voturi împotrivă și 14 abțineri.
1. Concluzii și recomandări
1.1 În UE, 20 de milioane de copii sunt expuși în prezent riscului sărăciei. Procentul copiilor care trăiesc în sărăcie este chiar mai mare decât al adulților aflați în aceeași situație (20 % față de 16 %), previziunile fiind că și mai mulți copii vor ajunge sub pragul sărăciei din cauza crizei economice. Însăși existența sărăciei în rândul copiilor ce trăiesc în UE este dovada că acestora li se refuză drepturile cele mai importante.
1.2 Lipsa de acțiune în combaterea sărăciei în rândul copiilor va avea repercusiuni negative asupra viitoarei bunăstări a Uniunii Europene. Realizarea Strategiei Europa 2020 depinde de prefigurarea unei generații tinere educate, sănătoase și încrezătoare. Atât existența atâtor copii expuși riscului sărăciei, cât și măsura în care sărăcia se moștenește de la o generație la alta reprezintă capete de acuzare la adresa politicilor actuale ale UE de protejare a persoanelor celor mai vulnerabile din societate, aceste politici eșuând.
1.3 Sărăcia în rândul copiilor și bunăstarea acestora reprezintă aspecte multidimensionale. Rezultatele diverselor rapoarte arată că o serie de factori, inclusiv lipsurile materiale, lipsa accesului la servicii medicale de bază, a unei locuințe decente și a educației contribuie la această problemă. În general, se consideră că acești factori sunt legați și interdependenți, soluționarea problemei trebuind să țină seama de această realitate.
1.4 Sărăcia și lipsurile împiedică milioane de copii să pornească bine în viață și să-și dezvolte personalitatea. Foarte adesea, măsurile luate în primii ani ai vieții copilului pot avea un impact pozitiv pentru tot restul existenței sale. Este fundamentală elaborarea unor politici adecvate, care să le asigure tuturor copiilor, îndeosebi celor din grupurile marginalizate ale societății, șansa de a-și împlini potențialul și, ca atare, de a contribui în mod pozitiv la construirea viitorului.
1.5 În acest An european de luptă împotriva sărăciei și excluziunii sociale, CESE salută angajamentul politic de care a dat dovadă Consiliul prin decizia sa de a face din reducerea sărăciei unul din cele cinci obiective prioritare ale UE care trebuie atinse până în 2020. Ținta este „reducerea cu 25 % a numărului europenilor care trăiesc sub pragul național de sărăcie, scoțând din sărăcie peste 20 de milioane de oameni” (1).
1.6 Cu toate acestea, Comitetul deplânge lipsa unui obiectiv specific pentru reducerea sărăciei infantile și promovarea bunăstării copiilor, ținând seama de atenția politică acordată și de larga serie de inițiative pe această temă pe plan comunitar și al statelor membre după 2000.
1.7 Comitetul salută faptul că una din cele șapte inițiative emblematice va fi înființarea unei Platforme europene de combatere a sărăciei, al cărei scop va fi de a „asigura coeziunea socială și teritorială, astfel încât beneficiile creșterii și ale creării de locuri de muncă să fie distribuite echitabil, iar persoanelor care se confruntă cu sărăcia și excluziunea socială să li se ofere posibilitatea de a duce o viață demnă și de a juca un rol activ în societate”.
1.8 CESE recomandă cu hotărâre ca această Platformă să devină cadrul de eradicare a sărăciei infantile și de promovare a bunăstării copiilor, prin elaborarea unor strategii specifice și multidimensionale pentru copii, întemeiate pe drepturile acestora și pe obiectivele care pun accentul pe copii și pe familiile cu copii.
1.9 Rețeaua UE de experți independenți pe teme de incluziune socială a identificat grupuri specifice de copii care prezintă un risc ridicat de sărăcie extremă. Aceste grupuri sunt următoarele:
i. |
copii instituționalizați sau care au fost instituționalizați, copii ai străzii, copii victime ale abuzurilor, maltratărilor sau neglijenței, copii ai căror părinți au probleme de sănătate mentală, copii plasați, copii fără locuință și copii victime ale violenței casnice sau ale traficului de persoane; |
ii. |
copii cu dizabilități, copii aparținând minorităților etnice, copii romi, solicitanți de azil sau imigranți tineri; |
iii. |
copii din regiuni rurale foarte sărace, izolate și lipsite de dotări de bază, precum și copii care trăiesc în marile cartiere de la periferia aglomerațiilor urbane. |
1.10 Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene cuprinde și dispoziții referitoare la drepturile copilului, care acordă UE un puternic mandat pentru garantarea supraviețuirii, protecției și dezvoltării copiilor. Acești copii vulnerabili ar trebui să poată fi descriși prin indicatori și obiective proprii în cadrul Platformei europene de combatere a sărăciei.
1.11 CESE sprijină elaborarea de către Comisie a unei recomandări privind sărăcia infantilă și bunăstarea copiilor, care să stabilească principalele obiective strategice și să creeze un cadru de monitorizare constantă, de schimburi, cercetare și evaluări inter pares, pentru a contribui la îndeplinirea obiectivelor Strategiei Europa 2020 în materie de combatere a sărăciei.
2. Context
2.1 Începând cu anul 2000, tema sărăciei infantile și a excluziunii sociale a devenit o parte din ce în ce mai importantă a metodei deschise de coordonare socială, fiind recunoscută ca un element-cheie în fiecare Raport comun privind protecția socială și incluziunea socială în perioada 2002-2004. Șefii de state și de guverne din UE au solicitat statelor membre „să facă demersurile necesare pentru a reduce rapid și în mod semnificativ sărăcia infantilă, oferind tuturor copiilor oportunități egale, indiferent de mediul social din care provin” (2).
2.2 În cadrul inițiativei lansate în 2005 de Președinția luxemburgheză a UE, intitulată Continuarea procesului de incluziune socială în UE (Taking forward the EU Social Inclusion Process), s-a pledat în mod explicit pentru o abordare sistematică și cuprinzătoare a problematicii copiilor (children mainstreaming) și pentru adoptarea la nivel comunitar a cel puțin unui indicator de descriere a bunăstării copiilor. În 2006, în comunicarea sa privind drepturile copiilor, Comisia Europeană a acordat atenție specială aspectelor de integrare socială a minorilor și importanței acestui proces pentru UE. În ianuarie 2008, a fost adoptat oficial un raport analitic elaborat de un grup operativ al UE privind sărăcia infantilă și bunăstarea copiilor, împreună cu recomandări corespunzătoare. La sfârșitul anului 2009, documentul de lucru al Comisiei privind strategia Europa 2020 a recunoscut faptul că sărăcia infantilă și excluziunea socială a copiilor reprezintă una din problemele sociale pe termen lung ale UE, care a fost agravată de criza economică și financiară. În martie 2010, un consorțiu condus de Institutul de cercetare socială TARKI a redactat pentru Comisia Europeană un raport detaliat privind sărăcia infantilă și bunăstarea copiilor în Uniunea Europeană.
2.3 Tratatul de la Lisabona din 2009 include promovarea drepturilor copiilor printre obiectivele explicite ale UE. În cadrul conferinței de deschidere a Anului european de luptă împotriva sărăciei și excluziunii sociale (2010), președintele Comisiei, dl Barroso, exorta: „să reducem până în 2020 rata sărăciei pentru toată populația, în special pentru copii și bătrâni, pentru că cifrele actuale sunt inadmisibile”. Belgia, care deține Președinția UE în semestrul al doilea din 2010, a introdus combaterea sărăciei infantile și promovarea bunăstării copiilor printre prioritățile sale.
3. Sărăcia infantilă și bunăstarea copiilor în UE
3.1 Sărăcia infantilă
3.1.1 Sărăcia infantilă și bunăstarea copiilor constituie provocări majore pentru întreaga Uniune Europeană. Cu toate acestea, amploarea și gravitatea problemei variază considerabil de la o țară la alta și, în multe state membre, chiar de la o regiune la alta. Astfel, datele statistice din 2007 ale UE privind veniturile și condițiile de viață (UE-SILC) arată următoarele (3):
— |
20 % dintre copiii Uniunii Europene sunt expuși riscului sărăciei (4), față de 16 % pentru totalul populației. Acest risc este mai ridicat în cazul copiilor din toate statele membre, cu excepția următoarelor: Cipru, Danemarca, Estonia, Finlanda, Germania și Slovenia (riscul este egal cu media generală în Letonia). Procentul copiilor care riscă să intre în sărăcie este situat chiar între 30 și 33 % în două țări (România și Bulgaria), este cuprins între 23 și 25 % în cinci țări (Grecia, Italia, Polonia, Spania și Regatul Unit), iar în alte cinci țări (Cipru, Danemarca, Finlanda, Slovenia și Suedia) acesta variază între 10 și 12 %. |
— |
Este esențial ca aceste date să fie completate cu cele referitoare la diferența riscului de sărăcie la nivel național (5), care arată „cât de săraci sunt copiii săraci”, cu alte cuvinte – gravitatea riscului de sărăcie infantilă. Diferența riscului de sărăcie infantilă variază de la 13 % în Finlanda și 15 % în Franța, până la 40 % în România și 44 % în Bulgaria. În majoritatea statelor membre, riscul sărăciei tinde să crească odată cu vârsta. |
— |
Dacă se ia în considerare sărăcia financiară, un alt parametru important este cel al duratei, cu alte cuvinte – cât de lungă este perioada în care copiii trăiesc sub pragul sărăciei. Așa cum subliniază raportul TARKI mai sus menționat, „deși riscul sărăciei infantile într-un anume an oferă o indicație cu privire la pericolul lipsurilor și al excluziunii sociale cu care se confruntă copiii, riscul este cu mult mai mare dacă venitul acestora se situează mai mulți ani sub pragul de sărăcie.” În cazul celor 20 de țări pentru care oferă date ancheta UE-SILC, raportul TARKI arată că procentul copiilor care trăiesc în gospodării expuse riscului de sărăcie în fiecare an din perioada 2005-2007 variază de la 4-6 % (în Austria, Cipru, Finlanda, Slovenia și Suedia) la 13-16 % (în Italia, Lituania, Luxemburg, Polonia și Portugalia). |
3.2 Lipsurile materiale
3.2.1 Definiția pe care UE o dă copiilor expuși riscului de sărăcie se bazează pe numărul copiilor aparținând familiilor cu venituri mici. Deși important, acest parametru este insuficient, dat fiind că nu include toate elementele de care are nevoie un copil pentru a porni în viață cu șanse. Copiii pot locui în locuințe care nu corespund normelor sau pot să nu o aibă locuință, pot să trăiască în cartiere abandonate, să fie obligați să se obișnuiască cu niveluri înalte de infracționalitate, cu o sănătate degradată și cu alimentație săracă, cu riscuri ridicate de accidente și de rănire, cu maltratări și hărțuială, cu acces redus la asistență instituțională sau la servicii socio-familiale, cu un handicap în ceea ce privește educația și cu opțiuni educative de slabă calitate, cu posibilități reduse de acces la locurile de joacă, la echipamentele sportive și recreative și la activitățile culturale sau cu lipsa acestora. Unii dintre copii trebuie să facă față mai multor astfel de handicapuri care, acumulându-se, pot interacționa și se pot potența reciproc, adâncind astfel încercările cauzate de sărăcie și de excluziunea socială și favorizând moștenirea acestora de la o generație la alta.
3.2.2 Pentru toți copiii din UE, rata lipsurilor materiale se situează la un nivel identic cu cea a riscului de sărăcie (20 %). Cu toate acestea, lipsurile materiale variază în măsură mai mare de la un stat membru la altul: de la 4-10 % (în Luxemburg, cele trei țări nordice, Țările de Jos și Spania), la 39-43 % (în Ungaria, Letonia și Polonia), 57 % (România) și 72 % (Bulgaria). Reamintim că riscul de sărăcie nu variază decât între 10 % și 33 %. Această variație puternică în ce privește lipsurile materiale reflectă diferențele între standardele medii de viață din statele membre, dar și din interiorul acestora.
3.2.3 Rata lipsurilor materiale pentru copiii expuși riscului de sărăcie este de 46 %, cu diferențe considerabile: de la 18-28 % (Danemarca, Luxemburg, Țările de Jos, Spania, Suedia) la 72-96 % (Bulgaria, Ungaria, Letonia, România). În ceea ce-i privește pe copiii situați deasupra pragului de sărăcie, rata medie a lipsurilor materiale pentru UE este de 13 %. Din nou, marja de fluctuare între statele membre este foarte mare: 1-6 % (Danemarca, Luxemburg, Țările de Jos, Spania, Suedia) și 35-62 % (Bulgaria, Ungaria, Letonia, România).
3.2.4 CESE recomandă ca, printre indicatori, să fie incluse și rata națională a riscului de sărăcie, pragurile riscului de sărăcie și rata națională a lipsurilor materiale.
3.3 Copiii cei mai expuși riscului de sărăcie
3.3.1
3.3.1.1 Copiii care trăiesc în familii monoparentale și în familii numeroase sunt cei mai expuși riscului în practic toate țările. Datele furnizate pentru 2007 de UE-SILC arată că, la nivelul UE, 34 % dintre copiii trăind în familii monoparentale sunt expuși riscului de sărăcie, procentele variind de la 17-24 % (Danemarca, Finlanda, Suedia) la 40-45 % (Estonia, Irlanda, Lituania, Luxemburg, România, Regatul Unit) și până la 54 % (Malta). În ceea ce îi privește pe copiii din familiile numeroase (cele alcătuite din 2 adulți și 3 sau mai mulți copii), riscul de sărăcie la care sunt expuși aceștia în UE este de 25 %. Procentele variază în acest caz de la 12-15 % (Germania, Finlanda, Suedia, Danemarca, Slovenia) la 41-55 % (Italia, Letonia, Portugalia, România) și până la 71 % (Bulgaria).
3.3.2
3.3.2.1 În Ancheta asupra forței de muncă (EU Labour Force Survey – LFS) din 2007 se arată că 9,4 % dintre copii trăiesc în gospodării în care nu lucrează niciun adult, procentul variind de la 2,2-3,9 % (Cipru, Grecia, Luxemburg și Slovenia) la 12 % în Belgia, 12,8 % în Bulgaria, 13,9 % în Ungaria și 16,7 % în Regatul Unit (6). Acești copii sunt expuși în medie riscului de sărăcie în proporție de 70 %, riscul cel mai scăzut înregistrându-se în Danemarca și Finlanda (47-49 %), iar cel mai înalt – în Bulgaria, Republica Cehă, Estonia, Lituania, Portugalia, România și Slovacia (81-90 %).
3.3.2.2 În ceea ce privește lipsurile materiale, existența familiilor cu copii în care nimeni nu exercită o activitate remunerată are efecte considerabile atât asupra condițiilor curente de viață ale copiilor, cât și asupra viitorului acestora. Lipsa unui loc de muncă nu înseamnă doar probleme financiare potențiale, consecințele faptului că nici un adult din familie nu lucrează putând îngrădi oportunitățile actuale sau viitoare ale copiilor de a participa pe deplin la viața socială.
3.3.3
3.3.3.1 Rețeaua UE de experți independenți pe teme de incluziune socială a identificat grupuri specifice de copii care prezintă un risc ridicat de sărăcie cronică sau extremă. Aceasta reiese în special din planurile naționale de acțiune privind incluziunea ale diverselor state membre și din numeroase proiecte de schimburi transnaționale. Aceste grupuri cuprind: copii cu dizabilități, copii aparținând minorităților etnice (în special, romii), tineri solicitanți de azil și imigranți, copii victime ale abuzurilor, maltratărilor sau neglijenței, copii ai căror părinți au probleme de sănătate mentală, copii instituționalizați, copii ai străzii și copii care sunt victime ale violenței casnice sau ale traficului de persoane, copii din regiuni rurale foarte sărace, izolate și lipsite de dotări de bază, precum și copii care trăiesc în marile cartiere de la periferia aglomerațiilor urbane (7). În analiza din 2007 a UE se menționează că situația copiilor din familiile de migranți și din unele minorități etnice devine în „vechile” state membre din ce în ce mai mult un motiv de îngrijorare.
3.4 Efecte pe termen lung și sărăcie intergenerațională
3.4.1
3.4.1.1 Din Rapoartele comune privind protecția socială și incluziunea socială reiese că creșterea în condiții de sărăcie limitează dezvoltarea personală și produce efecte pe termen lung pentru dezvoltarea și bunăstarea copiilor și pentru viitoarea lor sănătate și bunăstare ca adulți. Această situație sporește riscul de sărăcie, șomaj și excluziune socială la adulți. Acest tip de efect pe termen lung a fost evidențiat în raportul pe anul 2007, conform căruia „copiii care cresc în condiții de sărăcie au, în comparație cu alți copii de aceeași vârstă aflați într-o situație mai bună, mai puține șanse să obțină bune rezultate școlare, să beneficieze de o bună stare de sănătate, să nu vină în contact cu sistemul de justiție penală și – ca tineri adulți – să aibă acces la piața muncii și, în sens mai larg, la viața socială”.
3.4.2
3.4.2.1 O altă temă înrudită și recurentă o constituie măsura în care sărăcia este transmisă de la o generație la alta. În unele țări, transmiterea intergenerațională a sărăciei este foarte clară în ce privește educația, fenomenul manifestându-se independent de nivelul de sărăcie infantilă și de excluziune socială al țării. Fasciculul UE-SILC din 2005 privind transmiterea intergenerațională a dezavantajelor a arătat impactul exercitat de oferta educațională pentru copii asupra probabilității de sărăcie la vârsta adultă. Astfel, o persoană ai cărei părinți au urmat doar cicluri de formare de nivel primar prezintă de 23 de ori mai multe riscuri să nu beneficieze de nicio calificare formală decât cineva ai cărui părinți au studii superioare.
4. Analiză comparativă, monitorizare și evaluare
4.1 O miză majoră, căreia trebuie să i se acorde atenție specială, este nevoia unor operații riguroase de analiză comparativă (benchmarking), monitorizare și evaluare, care să devină elemente centrale și vizibile, atât la nivel național, cât și comunitar.
4.2 În acest scop, se recomandă următoarele:
— |
instituirea unui proces prin care Comisia și statele membre să exploreze modalitățile prin care pot conferi mai multă vizibilitate obiectivelor sociale ale UE, cuantificându-le și făcându-le realizabile la nivel comunitar; |
— |
asigurarea riguroasă și regulată a monitorizării și a raportării progreselor înregistrate în direcția obiectivelor fixate la nivelul UE și la cel național și a ameliorării rezultatelor prevăzute în seria de indicatori conveniți la nivelul UE; |
— |
asigurarea organizării unor evaluări inter pares, pentru discutarea rezultatelor acestor activități de monitorizare, în vederea promovării procesului de însușire a politicilor între statele membre și Comisie; |
— |
adoptarea unei abordări mult mai riguroase în cadrul monitorizării și evaluării, punând accentul pe rezultate, și asigurarea caracterului regulat al analizelor critice independente ale progreselor făcute în atingerea obiectivelor. Elementele-cheie sunt următoarele:
|
5. Înființarea Platformei europene de combatere a sărăciei
5.1 Consolidarea dimensiunii sociale a UE și – mai ales – atingerea obiectivelor strategiei Europa 2020 vor depinde în mod semnificativ de inițiativa centrală a acestei strategii, și anume Platforma europeană de combatere a sărăciei (PECS).
5.2 PECS trebuie să devină simbolul vizibil al noii Europe sociale. Această platformă trebuie să joace un rol central, astfel încât toate celelalte cadre de intervenție politică a UE (de exemplu, politicile în materie de economie, concurență, educație, sănătate, inovare și mediu) să contribuie la atingerea obiectivelor sociale ale UE, inclusiv obiectivul reducerii sărăciei.
5.3 O prioritate majoră va consta în canalizarea aspectelor ce țin de o protecție socială adecvată (combaterea sărăciei infantile, promovarea bunăstării copiilor și protecția drepturilor acestora) și includerea acestor aspecte în toate strategiile tematice și programele, cuprinzând aici și fondurile structurale. PECS ar trebui să joace un rol central în monitorizarea implementării procesului de evaluare a impactului social și în informarea cu privire la acest proces și la contribuția adusă de alte sectoare ale strategiei Europa 2020 la îndeplinirea obiectivului de reducere a sărăciei.
5.4 Îmbunătățirea legăturilor dintre obiectivele de integrare socială și obiectivele fondurilor structurale ale UE
5.4.1 Ar trebui să existe o mai mare concordanță între obiectivele de integrare socială ale UE și ale statelor membre și utilizarea fondurilor structurale ale UE. În acest context, utilizarea acestor fonduri ar trebui să reprezinte un element-cheie al planurilor naționale de acțiune privind incluziunea. Un exemplu în acest sens a fost propunerea prezentată în 2009 de Comisie, de a permite utilizarea Fondului european de dezvoltare regională (FEDER) pentru sprijinirea măsurilor în sectorul construcției de locuințe pentru comunitățile marginalizate din noile state membre. Aceasta ar contribui semnificativ la sporirea resurselor disponibile pentru inițiativele din acest domeniu.
6. Recomandările CESE
6.1 Eforturile UE de combatere a sărăciei infantile și de îmbunătățire a situației copiilor
6.1.1 Date fiind obiectivele generale ale strategiei Europa 2020, ar trebui elaborat un cadru coerent de abordare a sărăciei infantile și a bunăstării copiilor, bazat pe drepturile acestora. Ar trebui stabilit un obiectiv specific al UE, de eradicare a sărăciei infantile și de îmbunătățire a situației copiilor.
6.2 Resurse corespunzătoare
6.2.1 Pentru familiile cu copii ar trebui stabilit un venit familial minim, prin transferuri financiare calculate pe baza situației părinților pe piața muncii. De asemenea, ar putea fi asigurat un sprijin financiar pentru toți copiii, prin credite fiscale și/sau alocații financiare universale.
6.2.2 Date fiind eficiența generală la nivel administrativ a acestora, absența stigmatizării sociale și frecvența ridicată a utilizării lor, ar trebui analizată posibilitatea acordării unor alocații generale pentru copii ca instrument esențial de combatere a sărăciei infantile, așa cum rezultă din analiza Comitetului pentru protecție socială (2008).
6.2.3 Dat fiind că riscul de sărăcie pentru copiii din familiile în care adulții nu lucrează este foarte ridicat, ar trebui definit un obiectiv de reducere a decalajului de sărăcie dintre gospodăriile în care nimeni nu lucrează și cele în care, deși adulții lucrează, se confruntă cu starea de sărăcie, pentru a atenua gravitatea situației de sărăcie în care trăiesc acești copii. Piața muncii ar trebui să sprijine, prin politici active, angajarea părinților și ar trebui asigurate servicii de calitate, ca de exemplu îngrijirea copiilor, pe plan local, într-un mod accesibil și abordabil din punct de vedere financiar.
6.2.4 Ar trebui ca părinții să poată găsi locuri de muncă de calitate pe o piață a muncii incluzivă. Pentru ca aceștia să poată petrece timp cu copiii, este nevoie de politici de promovare a reconcilierii dintre viața profesională și cea familială.
6.2.5 Pentru copiii expuși sărăciei extreme, este necesar să se asigure șanse egale pentru toți, prin intermediul unor politici sociale bine elaborate, și să sporească eforturile care urmăresc atingerea unor rezultate școlare încununate cu succes pentru fiecare copil, pentru ca sărăcia și excluziunea să nu mai fie moștenite de generațiile următoare. Trebuie consolidate politicile de integrare și de combatere a discriminării, mai ales cu privire la imigranți și urmașii acestora, precum și la minoritățile etnice.
6.3 Primii ani ai copilăriei
6.3.1 CESE sprijină recomandările rețelei Eurochild de extindere a gamei de servicii de asistență oferite copiilor, prin adoptarea unei noțiuni cuprinzătoare de servicii, acordate începând cu etapa prenatală și până la vârsta preșcolară, destinate tuturor copiilor și familiilor. Eurochild susține că obiectivele de la Barcelona nu țin seama de bunele practici din domeniul politicii privind copiii de vârstă preșcolară. În legătură cu aceste obiective, CESE consideră că, la nivel comunitar, este nevoie de standarde de calitate pentru serviciile acordate copiilor în primii ani de viață, cuprinzând aici îngrijirea și educația copiilor de această vârstă (așa cum a recomandat Rețeaua de servicii de îngrijire a copiilor a Comisiei Europene), care să influențeze elaborarea politicilor și practicile naționale, inclusiv utilizarea fondurilor structurale.
6.4 Sănătate
6.4.1 CESE recomandă ca grupul de lucru al UE privind indicatorii de sănătate să elaboreze indicatori referitori la copii, în vederea monitorizării și evaluării politicilor de sănătate publică și a impactului acestora.
6.4.2 Ar trebui creați și indicatori referitori la sănătatea mentală și la tulburările mentale ale copiilor.
6.4.3 Comunicarea Comisiei privind inegalitățile în materie de sănătate, prevăzută pentru 2012, ar trebui să abordeze sănătatea copiilor.
6.5 Locuințele
6.5.1 Statele membre ale UE ar trebui să pună în practică angajamentele și acțiunile asumate în cadrul celei de-a cincea Conferințe ministeriale privind mediul și sănătatea din martie 2010 în ceea ce privește Planul de acțiune pentru Europa privind mediul și sănătatea copiilor.
6.5.2 Comisia Europeană ar trebui să stabilească, de comun acord cu statele membre, cadrul și orientările referitoare la cuantificarea, monitorizarea și rapoartele privind lipsa unui domiciliu și excluziunea locativă, acordând o atenție specială situației copiilor.
6.5.3 Comisia Europeană ar trebui să sprijine și să finanțeze în continuare inițiativele destinate ajutorării statelor membre și candidate în închiderea acelor instituții rezidențiale pentru copii care au o calitate îndoielnică și în a găsi soluții alternative adecvate.
6.6 Protecția împotriva violenței, abuzurilor și exploatării
6.6.1 Comisia Europeană ar trebui să analizeze, împreună cu toate părțile interesate, fezabilitatea definirii unei serii de indicatori privind violența împotriva copiilor, relele tratamente și exploatarea cărora aceștia le cad victimă, care să contribuie la rezolvarea unor probleme precum identificarea, protecția, urmărirea penală și prevenirea, în conformitate cu recomandările formulate în studiul referitor la indicatori (elaborat în 2009 la cererea Agenției UE pentru drepturi fundamentale).
6.6.2 Statele membre ar trebui să pună la punct strategii naționale de prevenire a tuturor formelor de violență și de protecție a copiilor, care să prevadă obiective și alocări bugetare clare, precum și mecanisme locale care să-i ajute pe copii și pe alte persoane să denunțe cazurile de violență.
6.7 Măsuri destinate copiilor
6.7.1 Comisia ar trebui să strângă legăturile cu programul O Europă cu și pentru copii al Consiliului Europei, care evidențiază participarea copiilor la viața socială.
6.7.2 Indicatorii adoptați de comun acord și referitori la insuficiența veniturilor și la lipsurile materiale vor trebui extinși, pentru a cuprinde mai mulți indicatori specifici copiilor. Este important ca acești indicatori să oglindească diversele faze ale dezvoltării copilului și cele mai relevante elemente și să acopere toate vârstele relevante ale copilăriei. Studiul TARKI/APPLICA recomandă să se ia în considerare grupele de vârstă 0-5 ani, 6-11 ani și 12-17 ani și unii parametri precum veniturile, lipsurile materiale, educația, locuința, expunerea la riscuri și participarea la viața socială.
Bruxelles, 14 iulie 2010
Președintele Comitetului Economic și Social European
Mario SEPI
(1) În conformitate cu definiția UE, persoanele expuse „riscului sărăciei” sunt acele persoane care trăiesc într-o gospodărie al cărei venit total echivalat reprezintă mai puțin de 60% din venitul național median echivalat (a fost utilizată scara de echivalență modificată a OCDE).
(2) Consiliul European de la Bruxelles, 23-24 martie 2006, Concluziile Președinției, 7775/1/06 rev 1, pct. 72.
(3) Cf. site-ul Eurostat, organismul de statistică al Uniunii Europene: http://epp.eurostat.ec.europa.eu/portal/page/portal/statistics/themes.
(4) Un copil „expus riscului sărăciei” este acel copil care trăiește într-o gospodărie „expusă riscului sărăciei”, cu alte cuvinte o gospodărie al cărei venit total echivalat reprezintă mai puțin de 60% din venitul național median echivalat.
(5) „Diferența mediană relativă a riscului de sărăcie” (în cazul nostru: diferența riscului de sărăcie) măsoară distanța dintre venitul median echivalat al celor care trăiesc sub pragul de sărăcie și valoarea pragului riscului de sărăcie, fiind exprimat ca procent din acest prag.
(6) Cf. site-ul Eurostat: http://epp.eurostat.ec.europa.eu/portal/page/portal/statistics/themes.
(7) Acest model este confirmat de raportul din 2007 al rețelei de experți independenți din UE pe teme de incluziune socială, care au conchis că „două grupuri de copii se disting într-un număr semnificativ de țări ca fiind expuși unui risc foarte ridicat de sărăcie cronică și de excluziune socială: copiii instituționalizați în prezent sau care au fost instituționalizați în trecut și copiii romi. Cu toate acestea, există și cazuri ce prezintă numeroase alte situații: copii obligați să muncească, copii care sunt victime ale violenței, ale abuzului sexual, ale traficului de persoane, copii dependenți de diferite substanțe și implicați în infracțiuni, copii cu dizabilități, minori neînsoțiți, copii care trăiesc în familii fără domiciliu și copii ai străzii”. (Frazer și Marlier, 2007).
11.2.2011 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
C 44/40 |
Avizul Comitetului Economic și Social European privind impactul mutațiilor industriale cauzate de provocările ecologice, energetice și climatice (aviz exploratoriu)
2011/C 44/07
Raportor: dl Valerio SALVATORE
Coraportor: dl Enrique CALVET CHAMBÓN
Printr-o scrisoare din data de 9 februarie 2010, dl Paul MAGNETTE, ministrul belgian pentru probleme climatice și energie, a solicitat Comitetului Economic și Social European, în numele Președinției belgiene, în conformitate cu articolul 340 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, elaborarea unui aviz exploratoriu privind
Impactul mutațiilor industriale cauzate de provocările ecologice, energetice și climatice
Comisia consultativă pentru mutații industriale (CCMI), însărcinată cu pregătirea lucrărilor Comitetului pe această temă, și-a adoptat avizul la 1 iulie 2010.
În cea de a 464-a sesiune plenară, care a avut loc la 14 și 15 iulie 2010 (ședința din 15 iulie), Comitetul Economic și Social European a adoptat prezentul aviz cu 89 de voturi pentru, 2 voturi împotrivă și 5 abțineri.
1. Concluzii și recomandări
1.1 |
Contextul global în care se înscrie solicitarea Președinției belgiene de analizare a mutațiilor industriale în materie de ocupare a forței de muncă, generate de lupta împotriva schimbărilor climatice, se caracterizează printr-un triplu eșec sau, utilizând un termen mai puțin brutal, prin trei scenarii negative în cadrul unei crize economice de proporții colosale.
|
1.2 |
UE trebuie, pe de o parte, să contribuie efectiv la reducerea gazelor cu efect de seră la nivel global și, pe de altă parte, să își dezvolte economia și piața forței de muncă în scopul de a atinge obiectivele de la Lisabona în cursul următorului deceniu, de a dobândi o poziție competitivă la nivel mondial și de a asigura dispariția șomajului de masă din Europa. |
1.3 |
Comitetul și, în cadrul acestuia, CCMI, și-au adus numeroase contribuții în ceea ce privește provocările din domeniul energiei și al climei, al durabilității, al mutațiilor industriale și al ocupării forței de muncă. Este vorba, printre altele, de avizele: CCMI/002, 024, 027, 029, 045, 052 și 053; ECO/267, NAT/392, 440 și 453, TEN/401. Pentru abordarea acestei problematici, prezentul aviz adoptă o logică orizontală, dar este evident, totodată, că sunt indispensabile și studii regionale și sectoriale, care să permită concretizarea ideilor pe care acesta le dezvoltă, în special în materie de ocupare a forței de muncă. |
1.4 |
Strategia 2020 a Uniunii Europene va trebui să aducă soluții la eșecul înregistrat de Strategia de la Lisabona. Aceasta constituie, așadar, o nouă șansă, cu condiția consolidării rolului determinant al IMM-urilor. CESE propune consolidarea cooperării economice la nivel european și promovarea unei noi concepții comune referitoare la noțiunea de competitivitate. |
1.5 |
UE are nevoie de o mai bună guvernanță economică în cadrul instituțiilor sale (și anume de o reflecție privind transferul de suveranitate în domeniul anumitor aspecte ale politicii economice în favoarea instituțiilor europene existente), pentru a favoriza mutațiile industriale care să genereze o economie europeană mai ecologică și locuri de muncă durabile. |
1.6 |
Dezvoltarea demografică, dificultățile în materie de mediu cu care se confruntă Africa, Asia și America Latină, penuria de apă potabilă din numeroase țări și combaterea schimbărilor climatice sunt evoluții care favorizează cererea de produse și tehnologii ecologice la nivel mondial, precum și crearea de locuri de muncă durabile. De asemenea, trebuie avut în vedere că rezervele cunoscute de materii prime necesare producerii de energie nu sunt nelimitate. |
1.7 |
O strategie în materie de locuri de muncă în sensul unei economii durabile se poate baza pe cunoștințe și competențe practice deja bine dezvoltate în statele membre. Aceste atuuri trebuie promovate de UE, care are nevoie de locuri de muncă calificate. Prin urmare, statele membre trebuie să investească mai mult în sistemele lor de educație și de învățare de-a lungul vieții și să promoveze, între altele, științele, tehnologia și activitățile de engineering. CESE consideră că nivelul actual de investiții publice în materie de educație este absolut insuficient, acesta trebuind să se înscrie într-o strategie coerentă de învățare de-a lungul vieții. |
1.8 |
UE și statele membre trebuie să adopte măsurile necesare asigurării unor tranziții industriale care să nu afecteze obiectivele acestora privind menținerea și crearea de locuri de muncă. |
1.9 |
O economie ecologică, cu un înalt nivel de cercetare și de aplicare a noilor cunoștințe și care să urmărească sporirea competitivității ar trebui să aibă un impact asupra pieței forței de muncă, creând mai multe locuri de muncă calificate și stabile și scăzând riscul de precaritate. Din acest motiv, statele membre ar trebui să investească mai mult în propriile sisteme de învățământ și de formare profesională continuă. |
1.10 |
Sectorul public joacă un rol important în sprijinirea cercetării și în ceea ce privește utilizarea efectivă a noilor tehnologii ecologice și îmbunătățirea actualelor tehnologii ecologice eficiente, în special datorită instrumentelor sale fiscale. De aceea, progresul economic, social și ecologic impune sectoare publice sănătoase și cu un nivel de calificare corespunzător. Slăbirea acestora prin privatizarea tuturor activităților economice nu ar servi întotdeauna interesului general. CESE consideră că va trebui revizuit cadrul de reglementare a piețelor liberalizate ale energiei, în scopul garantării menținerii interesului general. |
1.11 |
Noile locuri de muncă vor fi create de sectorul privat, în special de IMM-uri. Rolul sectorului public va consta, de asemenea, în crearea unui cadru stabil și constructiv la nivel european, care să permită întreprinderilor să optimizeze trecerea către o economie mai ecologică, performantă și bogată în locuri de muncă durabile. |
1.12 |
CESE propune crearea unui fond european specific pentru sprijinirea mutațiilor industriale și în special a cercetării, dezvoltării și aplicării tehnologiilor ecologice, atât tehnologii pentru sursele de energie regenerabile, cât și noi tehnologii care să permită reducerea efectivă a emisiilor în industriile mari consumatoare de energie. |
1.13 |
Comitetul reamintește că UE va avea nevoie de o bază industrială solidă, indispensabilă atingerii obiectivelor privind crearea de locuri de muncă durabile. Multe locuri de muncă, chiar și în sectorul serviciilor, depind de succesul industriei europene. Mutațiile industriale variază de la un sector la altul și de la o regiune la alta și trebuie făcute progresiv, evitându-se repercusiunile asupra piețelor forței de muncă și fără a se compromite existența unei rețele industriale indispensabile. Nu este vorba despre stoparea politicilor de mediu, ci de gestionarea acestora în mod durabil sub aspect social. |
1.14 |
CESE recomandă ca reforma politicii agricole comune după 2013 să ia în considerare importanța agriculturii și să contribuie la dezvoltarea sinergiilor necesare cu alte politici comunitare în domeniul cercetării, al noilor tehnologii și al modernizării industriale. |
1.15 |
Statele membre trebuie să se pună de acord asupra unui impozit privind tranzacțiile financiare. Veniturile obținute printr-un astfel de impozit ar trebui utilizate pentru reducerea deficitelor bugetelor publice ale statelor membre, sporind astfel capacitatea acestora de a finanța, de exemplu, sistemele de învățământ. |
1.16 |
Mutațiile industriale către o economie ecologică vor necesita o concepție complet nouă asupra creșterii și competitivității. CESE s-a pronunțat deja în favoarea unei noi abordări în vederea evaluării progresului economic și social. Acesta își reafirmă convingerea că mutațiile industriale și ocuparea forței de muncă vor fi compatibile cu obiectivele în materie de durabilitate doar dacă UE și celelalte state ale lumii se vor pune de acord cu privire la o nouă concepție asupra creșterii economice. Propunerea Comisiei privind strategia 2020 este insuficientă. |
1.17 |
CESE consideră că este de datoria instituțiilor europene să depună eforturi în favoarea unui „level playing field” (condiții egale pentru toți) la nivel mondial, care să permită evitarea delocalizărilor sau a dezmembrării unor întregi sectoare de activitate, fenomene dăunătoare atât din perspectiva ocupării forței de muncă, cât și a mediului. |
1.18 |
În calitatea sa de purtător de cuvânt al societății civile europene și important forum de dialog structurat, CESE militează pentru participarea democratică a cetățenilor europeni la ampla dezbatere necesară privind mutațiile industriale, impactul acestora asupra piețelor forței de muncă, ritmul și repercusiunile sociale la nivel global. |
2. Delimitarea domeniului de aplicare a avizului
2.1 |
Președinția belgiană a solicitat ca acest document să fie de natură politică și să lanseze noi piste de reflecție. În opinia reprezentanților Președinției, abordarea prezentului document nu trebuie să fie sectorială, ci orizontală și generală. Nu este vorba despre un studiu, ci despre o strategie politică. Președinția belgiană prevede examinarea acestui aviz în cadrul unui Consiliu informal al miniștrilor energiei. |
2.2 |
Provocările de natură ecologică și climatică sunt cele aflate la baza declarațiilor Consiliului european privind summitul de la Copenhaga. Provocarea energetică include mai multe dimensiuni. Accesul europenilor la resursele energetice trebuie asigurat în cadrul politicii internaționale a UE și a statelor membre. Acest aspect nu este abordat în prezentul aviz, care vizează provocările energetice în cadrul mutațiilor industriale cauzate de lupta împotriva schimbărilor climatice și, în special, din perspectiva efectelor acestora asupra ocupării forței de muncă din Europa. |
2.3 |
Prezentul aviz utilizează termenul „ecologic” pentru a desemna bunuri sau moduri de producție care se înscriu într-o logică a durabilității și contribuie astfel la realizarea obiectivelor UE privind combaterea încălzirii globale. CESE pledează pentru o economie europeană mai ecologică și, în ceea ce privește piețele forței de muncă, pentru crearea cât mai multor locuri de muncă ecologice, adică locuri de muncă (inclusiv tipuri de formare sau de calificare) necesare pentru a se ajunge la acest rezultat, ce corespund calitativ atât sub aspectul nivelurilor de calificare, cât și sub cel al capacității de a garanta incluziunea socială (cf. Avizului TEN/401 privind promovarea locurilor de muncă ecologice și durabile în cadrul pachetului energie/climă al UE, care citează definiția „locurilor de muncă ecologice” propusă de directorul Departamentului de analiză economică a piețelor forței de muncă a BIM, ca răspuns la o recentă inițiativă a Comisiei Europene). În acest sens, CESE reamintește avizul său din octombrie 2009 privind „flexicuritatea” (1). |
3. Obiectivele, realizările și o nouă șansă
3.1 |
Trebuie reamintit pe scurt contextul global în care se înscrie solicitarea Președinției belgiene. Acest context se caracterizează prin trei obiective, care reprezintă tot atâtea eșecuri, aflate în strânsă legătură. |
Mize. Eșecul Strategiei de la Lisabona
3.2 |
Strategia de la Lisabona, conform definiției oficiale cuprinse în concluziile Consiliului European de la Lisabona din 23 și 24 martie 2000, avea ca obiectiv „crearea, până în 2010, a celei mai competitive și mai dinamice economii din lume, întemeiată pe cunoaștere și caracterizată printr-o creștere economică durabilă, locuri de muncă mai numeroase și mai bune și o coeziune socială sporită”. |
3.3 |
La începutul anului 2010, Comitetul este nevoit să constate că, din nefericire, aceste obiective, bine alese și necesare, nu au fost nici pe departe îndeplinite. În ceea ce privește ocuparea forței de muncă, bilanțul este extrem de decepționant. Strategia de la Lisabona prevedea, printre altele, efectele pozitive pe care le-ar avea o economie mai competitivă asupra ocupării forței de muncă. |
Mize. Eșecul reglementărilor pieței financiare
3.4 |
Progresul economic, faza de creștere dintre anii 2005-2008 se explicau prin diverși factori. Țările europene, orientate către exportul de bunuri industriale, profitau de puternica cerere din partea țărilor asiatice, în special a Chinei. Anumite țări europene cunoșteau o creștere, care s-a dovedit nesănătoasă, în sectorul speculației financiare și în sectorul imobiliar. Dar progresele realizate se bazau, pe de o parte, pe o cerere externă și, pe de altă parte, pe speculații de amploare în sectorul imobiliar. Prin urmare, era vorba de o creștere nedurabilă în cadrul UE. Asigurarea unei creșteri durabile și a unor piețe ale forței de muncă performante necesită atât export, cât și cerere internă. |
3.5 |
Criza financiară mondială a pus capăt oricărei speranțe legate de Strategia de la Lisabona. Aceasta a înregistrat un eșec total. Șomajul este în creștere în Europa, iar capătul crizei nu se întrevede. Societatea cunoașterii nu este încă o realitate, având în vedere dificultățile cu care se confruntă numeroase state membre în ceea ce privește sistemele educative și partea din PIB reprezentată de cercetare aflată, în prea multe țări, mult sub nivelul obiectivelor de la Lisabona. Datoria publică și, în unele cazuri, datoria privată ating, în UE, o asemenea amploare, încât anumite state membre sunt amenințate de faliment. Trebuie ca soluționarea acestor probleme, din perspectiva veniturilor și cheltuielilor, să nu împiedice realizarea unor investiții importante. |
Mize. Eșecul summitului de la Copenhaga
3.6 |
La 15 și 16 iunie 2001, Consiliul European de la Göteborg a conferit o nouă dimensiune Strategiei de la Lisabona. Acesteia i s-a asociat Strategia de dezvoltare durabilă. Ansamblul avea în vedere examinarea consecințelor economice, sociale și de mediu ale politicilor europene, incluzând în special dimensiunea planetară a schimbărilor climatice. |
3.7 |
Între 7 și 18 decembrie 2009, la Copenhaga, ONU a încercat să obțină încheierea unui acord la scară planetară, în vederea consolidării instrumentelor de combatere a încălzirii globale, provocată, conform analizelor majorității oamenilor de știință, de emisiile de gaze cu efect de seră. Cele 192 de țări care ratificaseră Convenția-cadru a Organizației Națiunilor Unite privind schimbările climatice (CCONUSC) din 1997, au încercat inutil să renegocieze un acord internațional privind schimbările climatice care să înlocuiască Protocolul de la Kyoto, în vigoare din 2005. |
3.8 |
Este evident că schimbările climatice și poluarea constituie o gravă problemă, în special în marile orașe. În plus, evoluția demografică de la nivel planetar necesită răspunsuri urgente. Nouă miliarde de persoane nu pot supraviețui decât dacă resursele sunt utilizate într-un mod mai durabil și echitabil. Problemele insuficienței și accesibilității energetice se vor agrava dacă societățile noastre nu găsesc răspunsuri inteligente înainte de a fi prea târziu. În aceste condiții, este necesară utilizarea tehnologiilor și soluțiilor existente, ca de exemplu cele care permit îmbunătățirea eficacității energetice a clădirilor existente. Pe lângă aceasta, sunt necesare atât noi tehnologii, în special în sectoarele mari consumatoare de energie, cât și o nouă conștiință privind bunurile comune precum apa, care trebuie mai bine gestionate și, mai ales, mai bine conservate. Accesul la acestea trebuie considerat un drept fundamental al omului. |
3.9 |
Această dimensiune globală este considerabilă, ea creând oportunități pentru o industrie inovatoare în Europa care să se caracterizeze, încă de pe acum, printr-o înaltă competitivitate pe piața bunurilor și serviciilor ecologice. Susținând, fără naivitate în ceea ce privește rezultatele negocierilor pe care le poartă la scară internațională, această poziție favorabilă, UE poate, pe de o parte, contribui efectiv la reducerea gazelor cu efect de seră la nivel global și, pe de altă parte, la dezvoltarea propriei economii și a pieței forței de muncă, în scopul realizării obiectivelor de la Lisabona. |
Realizări: punctele de referință ale Comitetului
3.10 |
În ultimii ani, Comitetul și, în cadrul acestuia, CCMI, și-au adus numeroase contribuții în ceea ce privește provocările din domeniul energiei și al climei, al durabilității, al mutațiilor industriale și al ocupării forței de muncă. Prezentul aviz ia în considerare aceste importante lucrări. Elementele noi pe care le cuprinde acesta rezultă din conștientizarea eșecului triplu (al Strategiei de la Lisabona, al reglementărilor pieței financiare și al Conferinței de la Copenhaga) descris mai sus. |
3.11 |
CESE a subliniat deja necesitatea „de a combina competitivitatea cu dezvoltarea durabilă și coeziunea socială” (2). |
3.12 |
CESE a considerat că strategia privind ocuparea forței de muncă „nu trebuie abordată fără a se lua în considerare contextul macroeconomic” (3). |
3.13 |
CESE a reamintit că „ipoteza cauzelor antropogene ale schimbărilor climatice de la nivel global, generate de o prezență crescută în atmosferă a gazelor cu efect de seră, a fost validată prin deciziile politice ale statelor UE” (4). |
3.14 |
De asemenea, CCMI a evocat subiectul dezvoltării durabile și al mutațiilor industriale în scopul examinării modului în care dezvoltarea durabilă, în sensul definit de Groharlem Brundtland, poate acționa ca un catalizator pentru mutațiile industriale (5). Definiția dezvoltării durabile prezentată în 1987 de Comisia Mondială pentru Mediu și Dezvoltare în cadrul Raportului Brundtland constituie, de asemenea, baza prezentului aviz. |
3.15 |
Comitetul a adoptat un aviz în care constată că ne aflăm în fața unei „noi revoluții industriale, care pune calitatea vieții și a mediului în centrul dezvoltării” (6). |
3.16 |
CESE a subliniat că o bază industrială solidă este esențială pentru modelul social european. Acesta avertizează că „o eventuală delocalizare a industriilor mari consumatoare de energie ar reduce în mod semnificativ interesul pentru amplasarea siturilor industriale în Europa și ar conduce la o reducere a creșterii economice și a gradului de ocupare a forței de muncă” (7). În acest context, CESE va urmări cu interes concretizarea inițiativelor-pilot „O Europă eficientă din punctul de vedere al utilizării resurselor” și „O politică industrială adaptată erei globalizării”, cuprinse în Strategia UE 2020. |
3.17 |
CESE pleacă de la ipoteza conform căreia Produsul intern brut (PIB) „ca instrument de orientare a politicilor nu reușește să fie pe măsura provocărilor secolului XXI” (8). În prezent, Comitetul a adoptat un aviz prin care recomandă Comisiei să fie mai activă în integrarea noilor măsuri în Strategia 2020 pentru „a dispune, în 2011, de un cadru care să permită elaborarea unor propuneri clare pentru acțiuni comparabile la scară mondială, în vederea Summitului mondial pentru dezvoltare durabilă, organizat de ONU în 2012” (9). |
3.18 |
În ceea ce privește Strategia Europa 2020 (10), Comitetul a solicitat să se acorde prioritate creării de noi locuri de muncă. |
3.19 |
CESE a reproșat Comisiei faptul că nu a analizat mai în profunzime marile teme de viitor, și anume „economia cu emisii scăzute de CO2, protejarea biodiversității, a apelor și a altor resurse naturale, promovarea incluziunii sociale și consolidarea dimensiunii internaționale a dezvoltării durabile” (11). Pentru atingerea acestor rezultate, Strategia de dezvoltare durabilă a UE ar avea nevoie de o „structură de guvernanță cu totul nouă” (12). CESE consideră că ar fi necesar să se evalueze progresele în ceea ce privește bunăstarea oamenilor într-un alt mod decât până în prezent. |
3.20 |
În fine, CESE a reamintit că țările industrializate cele mai dezvoltate din lume ar trebui să își reducă emisiile de gaze cu efect de seră cu cel puțin 80 % până în 2050. |
O nouă oportunitate: Strategia Europa 2020
3.21 |
Strategia UE 2020 va trebui să aducă soluții la eșecul înregistrat de Strategia de la Lisabona. Comisia europeană a publicat, la 3 martie 2010, o comunicare ce schițează această nouă filozofie directoare a evoluției socio-economice a UE [COM(2010) 2020]. Comisia declară că dorește să elaboreze o strategie care să facă din UE o economie inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii, caracterizată prin niveluri ridicate de ocupare a forței de muncă, productivitate și coeziune socială. CESE constată că au fost abandonate superlativele formulate în 2000, în cadrul precedentei strategii. Conform Comisiei, UE ar trebui să promoveze o economie mai ecologică, care să vizeze, între altele, investiții în cercetare și dezvoltare reprezentând 3 % din PIB, un nivel de ocupare a forței de muncă care să se ridice la 75 % din populația cu vârsta cuprinsă între 20 și 64 de ani și, un element important în contextul prezentului aviz, o reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră cu cel puțin 20 % față de anul de referință 1990. Comisia dorește sporirea calității educației pentru realizarea unei creșteri economice inteligente, bazate pe o competitivitate îmbunătățită față de partenerii comerciali ai UE, prin îmbunătățirea productivității. Conform acestui document important al Comisiei, UE ar trebui să își mențină rolul de forță motrice pe piața tehnologiilor ecologice, dar avantajul acestor tehnologii ecologice „ar fi pus în pericol de concurenți puternici, în special de China și de America de Nord”. |
3.22 |
Primele reacții dezvăluie o anumită dezamăgire în raport cu ceea ce așteaptă cetățenii din partea guvernelor lor și, în ceea ce privește competențele și responsabilitățile instituțiilor europene, din partea guvernării europene. Reprezentanți ai grupurilor politice ale Parlamentului European consideră că strategia Comisiei este prea puțin ambițioasă și insuficientă pentru a răspunde provocărilor actuale și viitoare. |
3.23 |
CESE consideră că, în primul rând, trebuie consolidat rolul determinant al IMM-urilor în cadrul Strategiei UE 2020, întrucât acestea creează în Europa cel mai mare număr de locuri de muncă și constituie, incontestabil, forța motrice a mutațiilor industriale. Prin urmare, CESE solicită Comisiei Europene să își intensifice eforturile pentru punerea în aplicare a unui sistem de protejare a proprietății intelectuale, de care să beneficieze în primul rând IMM-urile, care, deseori, nu au posibilitatea să își protejeze invențiile. |
3.24 |
CESE propune să răspundă la două întrebări esențiale, în vederea consolidării cooperării economice la nivel european și a promovării unei noi concepții comune asupra noțiunii de competitivitate. În acest mod, mutațiile industriale în curs, necesare pentru
vor putea, cu condiția îmbunătățirii sistemelor de educație și a investițiilor în cercetare, să creeze mai multe locuri de muncă de calitate în statele membre ale UE. |
4. Cum pot fi promovate, la nivelul Uniunii Europene, mutații industriale pentru îndeplinirea obiectivelor privind schimbările climatice și ocuparea forței de muncă?
4.1 |
UE are nevoie de o mai bună guvernanță economică în cadrul instituțiilor sale (și anume de o reflecție privind transferul de suveranitate în domeniul anumitor aspecte ale politicii economice în favoarea instituțiilor europene existente), atât la nivelul Consiliului European, cât și la nivelul Grupului euro. Consecințele crizei financiare dovedesc necesitatea unei coordonări sporite pentru evitarea denaturărilor în cadrul pieței interne, pentru a favoriza mutațiile industriale care să genereze o economie europeană mai ecologică și care să creeze locuri de muncă durabile. |
4.2 |
Locurile de muncă durabile au viitorul asigurat, întrucât sunt avantajate de evoluțiile de la nivel global, ce vor deveni provocări cărora va trebui să li se facă față la nivelul UE și nu doar la cel al statelor membre. Aceste evoluții sunt:
|
4.3 |
Aceste evoluții incontestabile favorizează cererea de produse și tehnologii ecologice și, în consecință, o industrie modernă care să creeze locuri de muncă durabile. Acestea vor fi echitabile și totodată productive și vor garanta o tranziție echitabilă și o competitivitate puternică care, în plus, nu se va înscrie în logica unei creșteri economice pur cantitative, bazate pe industrii mari consumatoare de energie, ci într-o logică a durabilității. Este evident, încă o dată, că se impune o abordare strategică sectorială; orientarea efectului mutațiilor industriale în sensul unei economii mai umane și mai ecologice o pot realiza în special sectoarele industriale și tehnologice de bază, precum cel al construcțiilor, bio- și nanotehnologia, dar și noile tehnologii ecologice. |
4.4 |
De asemenea, aceste mutații industriale contribuie la stabilitatea societăților și la securitatea internațională, întrucât consecințele negative ale poluării, ale schimbărilor climatice, ale penuriei de apă și ale creșterii populației mondiale reprezintă riscuri majore pentru menținerea păcii în secolul XXI. Amploarea provocărilor de la acest nivel face imposibilă găsirea de soluții la nivel național și necesită o cooperare strânsă la nivel internațional și în cadrul UE. Spațiul integrat al UE va trebui dotat cu mijloacele politice și legale necesare îndeplinirii acestei misiuni. |
4.5 |
O astfel de strategie în domeniul ocupării forței de muncă promite creșteri de productivitate și de rentabilitate pe termen mediu și lung. În prezent, această strategie se poate baza pe cunoștințe și competențe deja bine dezvoltate în statele membre ale UE și pe o evoluție a pieței mondiale în domeniul tehnologiilor ecologice. Aceste atuuri trebuie promovate de UE prin linii directoare, fonduri europene și, cu acordul partenerilor sociali (în special, acordurile în înțelesul articolului 155 din TFUE), printr-o legislație europeană care să pregătească tranziția către o economie durabilă, cu o piață a forței de muncă caracterizată printr-o rată a șomajului scăzută și locuri de muncă de calitate. O economie ecologică, cu un înalt nivel de cercetare și de aplicare a noilor cunoștințe ar trebui să aibă un impact asupra pieței forței de muncă, creând mai multe locuri de muncă calificate și stabile, scăzând riscul de precaritate. |
4.6 |
Aceste consecințe ar contribui și la creșterea numărului de locuri de muncă de calitate, mai curând decât de locuri de muncă atipice, chiar precare, potrivit evoluției acestora în anumite sectoare ale pieței serviciilor. Asemenea locuri de muncă precare nu ar fi favorabile consolidării societății cunoștințelor, care constituie, cu certitudine, o condiție importantă a unei economii competitive și durabile. UE are nevoie, dimpotrivă, de locuri de muncă calificate. Prin urmare, statele membre ar trebui să investească mai mult în sistemele lor de educație și de învățare de-a lungul vieții. CESE consideră că nivelul actual de investiții publice în materie de educație este absolut insuficient, acesta trebuind să se înscrie într-o strategie coerentă de învățare de-a lungul vieții. |
4.7 |
Noțiunea de competitivitate trebuie revizuită la nivel european. Comisia nu avansează suficient în această privință în comunicarea din 3 martie 2010. În prezent, investițiile în noi tehnologii ecologice, cuplate cu o utilizare mai coerentă a celor existente, necesită eforturi, ceea ce nu sporește neapărat competitivitatea pe termen scurt, ci, posibil, pe termen lung. |
4.8 |
UE ar trebui să își revizuiască concepția asupra rolului pe care îl poate juca sectorul public în statele membre în ceea ce privește promovarea de noi tehnologii, de mutații industriale și crearea de locuri de muncă durabile. Sectorul public poate avea capacitatea de a investi pe termen lung în promovarea de noi tehnologii, care nu sunt încă rentabile, dar sunt promițătoare pe termen lung, fără a neglija promovarea actualelor tehnologii eficiente. Sectorul public joacă un rol important în sprijinirea cercetării și în ceea ce privește utilizarea efectivă a noilor tehnologii ecologice și îmbunătățirea actualelor tehnologii ecologice eficiente, în special datorită instrumentelor fiscale. Autoritățile publice ar trebui mai întâi să asigure investițiile care generează o eficacitate maximă, în vederea reducerii consumului de energie și a emisiilor de gaze cu efect de seră. La aceasta poate contribui fondul european propus mai jos. |
4.9 |
De aceea, progresul economic, social și ecologic impune sectoare publice sănătoase și cu un nivel de calificare corespunzător. Slăbirea acestora în beneficiul privatizării tuturor activităților economice nu ar servi întotdeauna interesului general. Sectorul public trebuie, în parteneriat cu sectorul privat, de câte ori este posibil, să facă investițiile necesare în infrastructurile publice, în beneficiul cetățenilor europeni și al industriei europene. În schimb, trebuie evitate subvențiile acordate numai anumitor întreprinderi, pentru a nu periclita funcționarea pieței. Statele membre trebuie să se servească mai curând de instrumente fiscale pentru a facilita mutațiile industriale ecologice. |
4.10 |
În plus, CESE consideră că liberalizarea piețelor energetice nu a contribuit, până în prezent, nici la îmbunătățirea calității serviciilor, nici la reducerea prețurilor. În această privință, se constată un risc major de investiții insuficiente în rețelele energetice. Pentru a se realiza o competiție efectivă în interesul cetățenilor europeni, pentru a se menține siguranța aprovizionării și a se atinge obiectivele din domeniul schimbărilor climatice, va trebui revizuit cadrul de reglementare al piețelor liberalizate. |
4.11 |
CESE propune crearea unui fond european specific pentru sprijinirea mutațiilor industriale și în special a cercetării, dezvoltării și aplicării tehnologiilor ecologice, fie tehnologii pentru sursele de energie regenerabile, fie noi tehnologii care să permită reducerea efectivă a emisiilor. |
4.12 |
Comitetul reamintește că UE va avea nevoie de o bază industrială solidă și subliniază că importanța socioeconomică a sectoarelor industriale mari consumatoare de energie diferă de la o regiune europeană la alta. Mutațiile industriale trebuie făcute progresiv, permițând tranziții care să evite repercusiunile negative asupra piețelor forței de muncă din regiunile implicate. Aprovizionarea cu energie este o chestiune de viitor cu caracter strategic. Trebuie să se investească mai mult în noi tehnologii care să permită creșterea efectivă a productivității în raport cu energia utilizată și, totodată, reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră. În ceea ce privește locurile de muncă din sectoarele mari consumatoare de energie, acestea pot fi asigurate tocmai prin îmbunătățirea bilanțului energetic al acestor industrii. |
4.13 |
CESE recomandă ca reforma Politicii agricole comune după 2013, care a făcut deja obiectul unui aviz din proprie inițiativă ce s-a bucurat de un larg consens, să vegheze la asigurarea unei dezvoltări pe măsura importanței agriculturii pentru zonele rurale ale UE (care reprezintă peste 80 % din teritoriul său) și cu angajamentele internaționale în favoarea țărilor în curs de dezvoltare. Procesul de revizie va trebui să contribuie la optimizarea sinergiilor necesare, dând un impuls celorlalte politici europene din domeniul cercetării, al noilor tehnologii și al modernizării industriale. Aceasta se aplică în special în sectoarele și regiunile grav afectate de mutațiile în curs, adică caracterizate prin prezența unor industrii energivore, care trebuie să investească în noile tehnologii ecologice în vederea reducerii emisiilor și a protejării propriilor locuri de muncă. |
4.14 |
Statele membre trebuie să se pună de acord cu privire la instituirea unui impozit pe tranzacțiile financiare pentru atenuarea efectelor devastatoare ale speculației, în vederea stabilizării sectorului bancar și, în zona euro, a consolidării monedei comune. Veniturile obținute printr-un astfel de impozit ar trebui utilizate pentru reducerea deficitelor bugetelor publice ale statelor membre, sporind astfel capacitatea acestora de a finanța, de exemplu, sistemele de învățământ. La baza unei tranziții ecologice a industriei europene se află finanțe publice sănătoase și piețe ale muncii dotate cu o mână de lucru calificată. |
4.15 |
O astfel de revoluție industrială va avea consecințe de natură socială care se vor înscrie în logica durabilității. Mutațiile industriale către o economie ecologică vor necesita o concepție complet nouă asupra creșterii economice. În prezent, cetățeanul se definește prin capacitatea sa de consumator. Întrebarea este dacă vom fi în măsură să definim o bunăstare caracterizată prin sănătate fizică și mentală, drepturi democratice și participative, integrare socială (care se traduce în special prin integrare pe piața muncii, cu condiția ca locurile de muncă să fie de calitate), aprovizionare cu energie și acces atât la bunurile publice, cât și la serviciile de interes general. Un astfel de demers ar fi legat de o nouă semnificație a noțiunii de creștere economică, de un alt tip de funcționare a economiei. Cantitățile măsurate prin PIB nu sunt suficiente din această perspectivă. CESE s-a pronunțat deja în favoarea unei noi abordări în vederea evaluării progresului economic și social. Acesta își reafirmă convingerea că mutațiile industriale și ocuparea forței de muncă vor fi compatibile cu obiectivele în materie de durabilitate doar dacă UE și celelalte state ale lumii se vor pune de acord cu privire la o nouă concepție asupra creșterii economice. Propunerea Comisiei privind strategia 2020 este insuficientă. |
4.16 |
CESE consideră că este de datoria instituțiilor europene să depună eforturi în favoarea unui „level playing field” (condiții egale pentru toți) la nivel mondial, care să permită evitarea delocalizărilor sau a dezmembrării unor întregi sectoare de activitate, fenomene dăunătoare atât din perspectiva ocupării forței de muncă, cât și a mediului. Europa trebuie, pe de o parte, să fie motorul aplicării de bune practici și, pe de altă parte, să asigure aplicarea acestora la nivel global, în cel mai scurt timp posibil, pentru a se evita consecințele negative (inclusiv pentru mediu) provocate de aplicarea lor limitată la scară europeană. |
4.17 |
În calitatea sa de purtător de cuvânt al societății civile europene și important forum de dialog structurat, CESE militează pentru participarea democratică a cetățenilor europeni la marile dezbateri. UE are nevoie de o strategie mai coerentă și mai constrângătoare decât cea cunoscută în prezent sub denumirea „Strategia UE 2020”, o strategie care să permită o tranziție justă, echitabilă și durabilă către o economie ecologică, bazată pe o nouă concepție privind creșterea economică. Noua creștere economică de care are nevoie atât Europa, cât și lumea întreagă, se va baza pe principiul durabilității și va avea ca obiectiv calitatea vieții, o viață participativă și sănătoasă. |
Bruxelles, 15 iulie 2010
Președintele Comitetului Economic și Social European
Mario SEPI
(1) Modalitățile de utilizare a flexicurității în domeniul restructurărilor, în contextul dezvoltării globale (JO C 318, 23.12.2009, p. 1)
(2) JO C 10, 14.1.2004, p. 105 și JO C 318, 23.12.2006, p. 1.
(3) JO C 229, 17.3.2006, p. 58.
(4) JO C 185 din 8.8.2006, p. 62.
(5) JO C 318 din 23.12.2006, p. 1.
(6) JO C 120 din 16.5.2008, p. 57.
(7) JO C 77 din 31.3.2009, p. 88.
(8) JO C 100 din 30.4.2009, p. 53.
(9) CESE 647/2010 - NAT/453 (nepublicat încă în JO).
(10) JO C 128, 18.5.2010, p. 3 (ECO/267) și JO C 100, 30.4.2009, p. 65 (CCMI/053).
(11) JO C 128, 18.5.2010, p.18.
(12) Ibidem.
11.2.2011 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
C 44/47 |
Avizul Comitetului Economic și Social European pe tema „Calea spre utilizarea pe scară mai largă a vehiculelor electrice”
(aviz exploratoriu la solicitarea Președinției belgiene)
2011/C 44/08
Raportor: dl OSBORN
La 9 februarie 2010, în conformitate cu articolul 304 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, Președinția belgiană a UE a hotărât să consulte Comitetul Economic și Social European pe tema
„Calea spre utilizarea pe scară mai largă a vehiculelor electrice” (aviz exploratoriu).
Secțiunea pentru transporturi, energie și societatea informațională, însărcinată cu pregătirea lucrărilor Comitetului pe această temă, și-a adoptat avizul la 1 iunie 2010.
În cea de-a 464-a sesiune plenară, care a avut loc la 14 și 15 iulie 2010 (ședința din 14 iulie), Comitetul Economic și Social European a adoptat prezentul aviz cu 155 voturi pentru, 2 voturi împotrivă și 4 abțineri.
1. Concluzii și recomandări
1.1 |
CESE sprijină ferm pașii făcuți în Europa către utilizarea pe scară mai largă a vehiculelor electrice (VE), în special a automobilelor de acest tip. Este o sarcină urgentă, atât pentru a contribui la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră generate de sectorul transporturilor, cât și pentru a reduce dependența Europei de importurile de petrol, din ce în ce mai puțin sigure. |
1.2 |
CESE sprijină toate acțiunile propuse de Comisie în recenta sa comunicare privind vehiculele nepoluante și eficiente din punct de vedere energetic. De asemenea, Comitetul recomandă Uniunii Europene și statelor membre să întreprindă o serie de acțiuni suplimentare. |
1.3 |
În materie de tehnologie, CESE recomandă o serie de priorități în ceea ce privește cercetarea și dezvoltarea, accelerarea principalelor programe de standardizare, extinderea programelor de calificare și de formare din domeniu, precum și gestionarea și facilitarea schimbărilor care afectează modelul de ocupare a forței de muncă în sectorul automobilelor și în sectoarele sale conexe. |
1.4 |
CESE subliniază că prin trecerea la VE nu se poate obține o reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră decât dacă energia electrică necesară vehiculelor provine, la rândul ei, din surse cu emisii scăzute sau cu zero emisii de CO2. Din acest motiv, trecerea la VE trebuie să fie însoțită de o altă evoluție, paralelă – și anume orientarea către o producție de energie electrică cu emisii scăzute de CO2. |
1.5 |
Utilizarea pe scară largă a VE și capacitatea considerabilă de stocare a energiei electrice pe care o oferă ansamblul bateriilor acestora ar putea sprijini semnificativ optimizarea echilibrului dintre cerere și ofertă în cadrul sistemului de furnizare a energiei electrice, cu condiția introducerii unor tehnologii inteligente la nivelul gestionării rețelei și al infrastructurii de reîncărcare a VE. CESE recunoaște că este o sarcină complexă, însă recomandă să se realizeze urgent studii și proiecte pentru a se încerca transformarea acestei posibilități într-o oportunitate reciproc avantajoasă, atât pentru sectorul transporturilor, cât și pentru sectorul furnizării de energie electrică. |
1.6 |
O trecere rapidă la folosirea VE în sectorul automobilelor presupune eforturi concertate considerabile din partea industriei automobilelor, a noilor furnizori de infrastructură de reîncărcare, a sectorului public ca instanță de reglementare, organism de standardizare, sursă de stimulente și de acțiuni educative, precum și din partea cetățenilor, în calitatea lor de consumatori inteligenți, interesați, dar și exigenți în raport cu această nouă tehnologie. CESE îndeamnă Uniunea Europeană și statele sale membre să inițieze un efort colectiv considerabil pentru a promova și a sprijini această tranziție vitală prin toate mijloacele de care dispun și să se asigure că Europa nu este depășită de concurența străină, care se dezvoltă rapid în acest sector esențial. |
2. Observații generale
2.1 |
În ansamblul sectorului transporturilor se constată în continuare creșteri ale emisiilor de CO2, tot mai mari de la an la an, în ciuda îmbunătățirii treptate a standardelor de eficiență pentru toate tipurile de transport. Pentru ca transporturile să poată contribui corespunzător la concretizarea angajamentului Europei privind reducerea emisiilor de CO2 până în 2050, nu ne putem baza doar pe creșterea progresivă a eficienței fiecărui tip de transport. |
2.2 |
În cazul transportului rutier, există limite fizice fundamentale până la care se poate îmbunătăți performanța motorului cu ardere internă în ceea ce privește emisiile de CO2. La un moment dat, creșterea performanței va necesita o schimbare radicală – trecerea la noi surse de energie, cu emisii scăzute sau cu zero emisii de CO2. |
2.3 |
Printre diferitele căi de a atinge acest obiectiv, cea mai promițătoare pare a fi tranziția rapidă în sectorul transportului privat, prin intermediul hibrizilor, la vehiculele complet electrice (VE), cât mai curând posibil. |
2.4 |
Există mai multe motive pentru a accelera la maximum acest proces:
|
2.5 |
În acest context, CESE întâmpină cu satisfacție activitatea intensă pe care o desfășoară, în prezent, Comisia, Consiliul și statele membre pentru sprijinirea și accelerarea tranziției către VE și recomandă acțiuni suplimentare legate de trei aspecte principale:
|
3. Sprijinirea tranziției în materie de tehnologie
3.1 Cercetare și dezvoltare
3.1.1 |
Este nevoie de un efort major pentru a crește procentul alocat cercetării și dezvoltării până la obiectivul de 3 % și de mai multe programe destinate sprijinirii tranziției către o economie cu emisii scăzute de CO2. CESE salută importanța pe care noua strategie Europa 2020 o acordă, în general, eforturilor de extindere a cercetării și dezvoltării și atenția deosebită acordată sprijinirii tranziției către o economie mai ecologică, inclusiv trecerea la automobile electrice și la automobile cu emisii scăzute de CO2. Trebuie acordată o atenție specială:
|
3.1.2 |
Este necesar să se acorde o atenție specială proiectelor demonstrative și altor programe de implantare pe teren. Experiența platformelor tehnologice pentru energie trebuie extinsă și dezvoltată sub forma unor programe proactive de implantare a tehnologiilor pentru introducerea treptată a autoturismelor reîncărcabile hibride, a vehiculelor complet electrice și a infrastructurii necesare în acest scop. Proiectele demonstrative din orașele și regiunile care doresc să facă parte din experiențe-pilot (care au început deja în unele orașe și regiuni din Europa) trebuie încurajate în mod activ, prin stimulente adecvate. Programul CIVITAS trebuie extins. |
3.1.3 |
CESE este preocupat de faptul că actuala tehnologie de fabricație a bateriilor depinde foarte mult de materiale (litiu și pământuri rare) care sunt produse, în prezent, în special sau exclusiv în China. Comitetul solicită cercetări urgente și prospectări geologice pentru a identifica surse alternative de aprovizionare cu astfel de materiale și pentru a încuraja reciclarea acestora ori de câte ori este posibil. |
3.2 Stabilirea standardelor
3.2.1 |
Standardele de reglementare privind cerințele minime de eficiență energetică pentru produse și servicii joacă un rol crucial. UE a stabilit deja standarde pentru emisiile de CO2 provenite de la automobile, însoțite de calendare pentru aducerea unor îmbunătățiri ulterioare, care vor deveni obligatorii pe viitor. Aceste programe trebuie totuși să devină și mai cuprinzătoare și să stabilească obiective mai ambițioase pe termen scurt și lung. |
3.2.2 |
Limitele de emisii în vigoare, prevăzute pentru 2015, permit acordarea unui credit de emisii excepțional pentru autovehiculele cu emisii scăzute de CO2 sau autovehiculele electrice. Această dispoziție reprezintă un stimulent semnificativ pentru producătorii europeni, pentru ca aceștia să dezvolte și să introducă progresiv prima generație de automobile complet electrice. Însă, în același timp, producătorii sunt mai puțin încurajați să aducă îmbunătățiri suplimentare automobilelor care funcționează, încă, pe bază de combustibili fosili. La următoarea revizuire, ar putea fi stabilit un obiectiv specific separat pentru extinderea parcului de automobile care funcționează pe bază de energie electrică; în același timp, producătorii ar trebui obligați să continue creșterea performanțelor în domeniul emisiilor de CO2 ale autovehiculelor pe bază de benzină sau diesel, care vor continua în mod inevitabil să reprezinte o parte importantă a parcului auto în următorii 20 de ani. |
3.2.3 |
Este esențial să se facă presiuni în continuare asupra industriei europene pentru ca aceasta să fie unul dintre liderii mondiali în domeniul VE, astfel încât să-și poată menține poziția puternică și competitivă pe măsură ce piața mondială se îndreaptă în această direcție. Există o concurență puternică între întreprinderile din industria constructoare de automobile, din industria producătoare de baterii și din industria de aprovizionare cu energie pentru a dezvolta cele mai bune tehnologii la prețurile cele mai avantajoase. Această concurență reprezintă ea însăși un stimulent important pentru inovare și nu ar trebui împiedicată să se manifeste. |
3.2.4 |
Pe de altă parte, UE va trebui, în mod cert, să promoveze din timp unele elemente de standardizare, astfel încât să asigure siguranța, fiabilitatea și compatibilitatea, în special în ceea ce privește infrastructura de reîncărcare a VE și sistemele de racordare, precum și în materie de cerințe privind consumul de electricitate și configurația seturilor de baterii. De asemenea, dat fiind comerțul masiv cu mașini (atât noi, cât și la mâna a doua) între Europa și restul lumii, UE ar trebui să participe activ și la eforturile de stabilire a unor standarde la nivel mondial în acest domeniu, pentru a asigura compatibilitatea tehnologiilor VE la scară globală. |
3.3 Educația, formarea profesională și tehnică
3.3.1 |
Trecerea la o industrie a automobilelor dominată de VE va provoca schimbări ale modelelor de ocupare a forței de muncă din acest sector. Dacă se dorește menținerea producției și a locurilor de muncă în cadrul industriei europene a automobilelor, precum și menținerea unor rezultate bune la export, este esențial să se investească din timp în capacitatea de producție de VE din Europa și să se ia măsuri de formare și de recalificare legate de noile competențe de care va fi nevoie în toate sectoarele industriale (design, producție, distribuție, vânzări, întreținere, gestionarea deșeurilor etc.). |
3.3.2 |
CESE sprijină ferm propunerea Comisiei de a relansa Grupul la nivel înalt CARS 21, cu participarea și mai extinsă a părților interesate, pentru a aborda obstacolele care împiedică pătrunderea pe piață a noilor tehnologii. CESE recomandă ca acesta să includă un grup de lucru dedicat în mod specific aspectelor sociale și să se ia măsuri imediate pentru a dezvolta și a reorienta structurile de formare profesională și de învățământ din acest sector pentru a răspunde cerințelor care se prefigurează în materie de competențe, ca urmare a tehnologiei VE. |
4. Transformarea în paralel a aprovizionării cu energie electrică și legătura cu decarbonizarea acesteia
4.1 |
Trecerea la VE va genera o creștere semnificativă a cererii de energie electrică - nu foarte mare la început, dar, în cele din urmă, substanțială. Dacă această cerere suplimentară ar fi satisfăcută prin construirea altor termocentrale de tip vechi, pe bază de cărbune, câștigul în materie de emisii de CO2 ar fi inexistent. Emisiile de CO2 s-ar deplasa, pur și simplu, de la automobile la termocentrale. De aceea, este foarte important ca extinderea utilizării automobilelor electrice să meargă în paralel cu utilizarea pe scară mai largă a energiei electrice cu emisii scăzute sau cu zero emisii de CO2. |
4.2 |
Programele de extindere a energiilor regenerabile trebuie accelerate în paralel cu creșterea cererii de energie electrică pentru automobilele electrice. Această cerință ar trebui să facă parte din următoarea revizuire a obiectivelor pentru extinderea energiilor regenerabile. |
4.3 |
Începe să se contureze o complementaritate mai sofisticată între extinderea capacității totale a bateriilor necesare pentru vehiculele electrice și creșterea procentului energiei electrice care provine din surse regenerabile. |
4.4 |
Una dintre problemele majore în privința extinderii surselor regenerabile este faptul că vântul, energia solară, mareele etc. au un caracter intermitent. Pentru a putea răspunde diferitelor fluctuații ale tipurilor de cerere de energie electrică, vor trebui probabil dezvoltate mijloacele de stocare a energiei. Bateriile vor trebui să se găsească la bordul automobilelor doar în scurta perioadă de timp în care automobilul se află în mișcare. În restul timpului, bateriile vor trebui reîncărcate, dar ar putea fi puse la dispoziție și ca surse de energie de rezervă, pentru a furniza rețelei resurse suplimentare în cazul în care resursele regenerabile nu sunt suficiente. Problemele tehnice și logistice pe care le presupune o astfel de complementaritate sunt extraordinar de mari. Cu toate acestea, pe măsură ce se dezvoltă o rețea inteligentă interconectată, această posibilitate va deveni mai ușor de pus în practică. CESE solicită Comisiei să finalizeze urgent studiile necesare și să se asigure că infrastructura de reîncărcare dezvoltată pentru VE este concepută în mod suficient de inteligent, încă de la început, pentru a permite această complementaritate în raport cu aprovizionarea cu energie din surse regenerabile. |
4.5 |
Dezvoltarea infrastructurii de reîncărcare și/sau înlocuire a bateriilor va necesita investiții majore. Dispozitivele de reîncărcare vor trebui să fie accesibile pe scară largă, de exemplu în parcări, în locuințele consumatorilor, la locul de muncă, în unitățile de desfacere cu amănuntul, în atelierele mecanice auto, în alte locuri destinate întrunirilor publice și pe străzi. Sectorul public va trebui să stabilească un cadru de reglementare prin care să se garanteze posibilitatea unui profit rezonabil pentru cei care își asumă investițiile în infrastructură, și, în același timp, să se prevină practicarea unor prețuri exagerate. CESE recomandă Comisiei să inițieze urgent studii referitoare la cadrele de reglementare corespunzătoare, care să încurajeze investițiile necesare în materie de infrastructură. În acest context, Comitetul remarcă și sprijină concluziile Consiliului Competitivitate din 26 mai, care au solicitat dezvoltarea rapidă a unui standard european pentru vehiculele electrice, pentru a accelera utilizarea acestora pe scară mai largă. |
5. Consumatorii și piața
5.1 |
Cetățenii europeni sunt din ce în ce mai conștienți că epoca în care ne puteam baza pe abundența petrolului ieftin se apropie de sfârșit. Ei își dau seama că petrolul devine din ce în ce mai greu de găsit și de extras, în multe părți ale lumii, și că există o concurență crescândă din partea economiilor emergente pentru resursele încă disponibile. În ciuda unui anumit scepticism, este din ce în ce mai evident, de asemenea, că emisiile de CO2 trebuie reduse pentru a evita deteriorarea climatului și că sectorul transporturilor va trebui să contribuie, la rândul lui, la atingerea acestui obiectiv. Guvernele diferitelor state membre au continuat, în grade diferite, să întărească aceste mesaje prin taxarea produselor petroliere, prin diferențierea impozitării autovehiculelor, astfel încât să favorizeze vehiculele mai mici, cu emisii scăzute de CO2, în raport cu cele cu un consum mare și, în unele cazuri, prin achiziționarea de autovehicule hibride și de prototipuri electrice pentru propriile parcuri auto. |
5.2 |
Ca urmare a acestei conștientizări generalizate, în ultimii ani, piața a evoluat. Consumatorii și-au modificat preferințele în mod semnificativ, în favoarea autovehiculelor mai mici, cu emisii scăzute de CO2, evitând din ce în ce mai mult modelele mai mari, cu emisii ridicate. A existat un anumit interes pentru hibrizii care au apărut până acum pe piață, în special atunci când statele membre au încurajat cererea prin stimulente fiscale. Cu toate acestea, consumatorii tind în general să privească cu circumspecție inovațiile recente din acest sector și este probabil că va fi nevoie să li se ofere garanții și stimulente pentru a trece cu adevărat la următoarea generație de vehicule hibride reîncărcabile și de vehicule complet electrice, pe măsură ce acestea sunt introduse pe piață. |
5.3 |
În mod similar, producătorii și industria petrolieră au dat dovadă de precauție față de potențialul trecerii la VE. Ei trebuie să fie convinși de faptul că evoluția în această direcție este inevitabilă și că Uniunea Europeană este ferm hotărâtă la nivel politic să inițieze și să accelereze această tranziție, pentru a pune, la rândul lor, toate resursele și experiența de care dispun în slujba acestei schimbări și pentru a o prezenta consumatorilor într-o lumină favorabilă. UE și statele sale membre trebuie să prezinte extrem de clar industriilor de pe teritoriul lor faptul că este vorba despre o tranziție necesară și urgentă și să nu accepte ca solicitările formulate de unele dintre întreprinderile mai reticente să încetinească progresul general; singurul rezultat al unei astfel de măsuri ar fi că întreaga industrie ar fi depășită de companiile mai adaptabile din alte părți ale lumii, iar cota de piață și capacitatea de a influența evoluția standardelor la nivel global s-ar pierde în mod ireversibil. |
5.4 |
Pentru a trece cu succes la următoarea etapă și pentru a consolida cererea și încrederea consumatorilor, există câteva cerințe din partea acestora, care pot fi redate prin următoarele aspecte principale - siguranță, fiabilitate, performanță și design, autonomie și flexibilitate, reîncărcare ușoară, preț de achiziție și cost de utilizare. (Există, de asemenea, anumite temeri referitoare la faptul că vehiculele electrice ar putea fi periculos de silențioase pe șosele – în acest caz, ar putea fi necesară impunerea unor niveluri minime de zgomot generat artificial, astfel încât pietonii și ceilalți participanți la trafic să poată fi avertizați sonor de prezența unui vehicul care se apropie). |
5.5 |
Va fi foarte important ca VE să fie cel puțin la fel de sigure ca și autovehiculele convenționale (atât în condiții normale de conducere, cât și în caz de accident), nu numai din punctul de vedere al măsurătorilor statistice obiective, ci și din punct de vedere subiectiv. Sistemele de reîncărcare, în special orice dispozitiv de reîncărcare accesibil public, vor trebui și ele să fie concepute astfel încât să nu poată fi deteriorate sau utilizate în mod fraudulos. Aceste criterii se cer incluse în toate cerințele de reglementare privind siguranța care vor trebui să devină obligatorii pentru autovehiculele electrice. |
5.6 |
VE trebuie să funcționeze în orice moment și în orice condiții atmosferice. Dacă bateriile se descarcă ușor sau dacă anumite condiții atmosferice reduc substanțial performanța sau autonomia, publicul va fi repede dezamăgit. Ar fi de dorit includerea în cadrul de reglementare a unor standarde privind durabilitatea și fiabilitatea. |
5.7 |
Performanțele VE ar trebui să fie cel puțin echivalente cu cele ale unui autoturism familial de gamă medie, dat fiind că acestea sunt autovehiculele pe care majoritatea populației le cunoaște. În mod similar, este important ca designul și configurația VE să nu fie mai puțin atrăgătoare pentru public decât în cazul celor mai bune VCI. Toate aceste elemente reprezintă o provocare importantă pentru industria de profil și nu vor necesita acțiuni de reglementare, cu condiția ca industria să fie ea însăși motivată corespunzător (și, după caz, stimulată) să dorească să accelereze schimbarea. |
5.8 |
Autonomia este indisolubil legată de sistemele de încărcare. În cazul în care încărcarea durează câteva ore într-un garaj sau la un punct de încărcare stradal, consumatorii vor dori, probabil, ca automobilul să ofere o autonomie considerabilă după fiecare reîncărcare. Chiar dacă majoritatea populației parcurge distanțe mici pe parcursul unei zile normale de lucru, este probabil că va vrea să poată parcurge distanțe mai lungi atunci când sunt necesare deplasări importante și să nu fie nevoită să irosească ore în șir pentru reîncărcare în cursul unor astfel de deplasări. Bateriile se vor descărca uneori în situații în care mașina nu se află la un punct de reîncărcare. Trebuie concepute mecanisme de reîncărcare pe marginea drumului în caz de urgență sau de înlocuire a bateriilor. |
5.9 |
Se pare că încărcarea mai rapidă începe să devină posibilă din punct de vedere tehnic. Cu toate acestea, dacă durata încărcării nu poate fi redusă aproximativ până la intervalul de timp necesar umplerii unui rezervor de benzină, oamenii ocupați vor deveni nerăbdători. În opinia noastră, producătorii ar trebui să-și fixeze drept obiectiv creșterea autonomiei până la 300 km, cât mai rapid posibil, dacă doresc să-și asigure o cotă de piață suficientă. Eforturile în materie de cercetare și dezvoltare ar trebui să acorde o atenție primordială acestui obiectiv. |
5.10 |
În situația în care nu se poate atinge o asemenea autonomie în următorii ani, CESE recomandă să se studieze atent completarea mecanismelor de reîncărcare la priză cu posibilitatea înlocuirii rapide a întregului set de baterii, la un atelier mecanic auto (sau pe marginea drumului, în caz de urgență) în două sau trei minute. Informațiile de care dispune CESE arată că unele proiecte-test mai vechi se dezvoltă acum în acest sens. Pentru a facilita dezvoltarea infrastructurii destinate înlocuirii bateriilor în acest fel, CESE recomandă Comisiei să aibă în vedere, cât de curând, posibilitatea stabilirii unor standarde privind configurația și caracteristicile seturilor de baterii și modalitățile de a le demonta și de a le înlocui cu ușurință. De asemenea, înlocuirea bateriilor s-ar putea efectua mai ușor dacă ar exista posibilitatea închirierii setului de baterii de la o întreprindere specializată în operațiuni de înlocuire, în loc să se cumpere imediat un nou set. Un astfel de sistem ar diminua costul inițial al vehiculelor electrice; cu toate acestea, ar putea fi necesară stabilirea unui cadru de reglementare pentru a garanta menținerea unor prețuri echitabile și a unor condiții bune de funcționare de către întreprinderile care asigură aceste servicii. |
5.11 |
În situațiile în care se va utiliza încărcarea la priză, este esențial ca aceasta să se poată face rapid, în cadrul unei rețele cât mai extinse de puncte de reîncărcare. Pe lângă dispozitivele de la locuințele clienților, vor fi necesare puncte de reîncărcare în toate parcările auto (publice și private, de la locul de muncă, de lângă magazine etc.) și în toate parcările stradale. Pentru ca acest program să fie ușor de gestionat, eforturile de introducere rapidă trebuie să se concentreze asupra unor zone geografice specifice. Ar putea fi utilă introducerea de sisteme-pilot în diferite locuri, inclusiv pe insule, în orașele mari și în regiunile lor limitrofe, în așezările urbane mai mici, în zonele rurale etc., astfel încât să se poată stabili care sunt cele mai inspirate forme de operare și de infrastructură de sprijin. Indiferent de locul desfășurării acestor experiențe-pilot privind VE, este esențial să se creeze încă de la început o rețea adecvată de dispozitive de reîncărcare. Consumatorii vor deveni rapid ostili noilor tehnologii dacă nu vor simți că acestea se sprijină solid, încă din prima clipă, pe dispozitive de încărcare și de înlocuire a bateriilor disponibile pe scară largă. |
5.12 |
Autoritățile locale și regionale vor avea de jucat un rol esențial în promovarea adoptării VE pe teritoriul lor. Ele ar putea contribui la identificarea locurilor adecvate pentru amplasarea dispozitivelor de reîncărcare și de înlocuire a bateriilor. Ar putea acorda un statut preferențial VE pentru parcare sau pentru circulația pe benzi speciale. Ar putea juca un rol semnificativ făcând cunoscută tranziția la VE și încurajând-o. Ar putea încuraja adoptarea VE și prin utilizarea lor pentru transportul persoanelor cu mobilitate redusă, pentru curățenia străzilor etc., dat fiind că multe deplasări de acest tip presupun distanțe reduse în cadrul unității administrativ-teritoriale respective. |
5.13 |
Desigur, prețul de achiziție și costul de utilizare vor avea o importanță crucială. Trecerea de la benzina cu plumb la cea fără plumb în multe țări este un exemplu grăitor în acest sens. Inițial, consumatorii s-au opus acestei schimbări. Cu toate acestea, de îndată ce guvernele au recurs la o diferențiere fiscală pentru a favoriza benzina fără plumb, rezistența a dispărut și trecerea a avut loc simplu și rapid. |
5.14 |
În mod similar, pentru încurajarea achiziționării de autovehicule electrice, va fi nevoie cel puțin de eliminarea oricărui avantaj la nivel de cost prezentat de autovehiculele pe benzină, prin regimuri corespunzătoare de impozitare diferențiată și, probabil, în primii ani, de favorizarea VE pentru impulsionarea pieței. În principiu, VE ar trebui să aibă un cost de utilizare mai redus, datorită faptului că motorul electric este mult mai eficient. Desigur, însă, că multe lucruri vor depinde de structura tarifelor la electricitate și de posibilitatea de a integra reîncărcarea bateriilor într-un sistem inteligent pentru echilibrarea sarcinii electrice, la un tarif preferențial. CESE solicită efectuarea din timp a studiilor econometrice cu privire la diversele variante posibile în acest sens. Dat fiind că trecerea la un VE reprezintă un pas major pentru consumator, s-ar putea să fie nevoie de o încurajare puternică, în special în primii ani ai tranziției (de exemplu printr-o diferență puternică de taxare la achiziție în favoarea VE în raport cu VCI). |
5.15 |
Pe lângă stimulentele la nivel de preț, guvernele și autoritățile locale trebuie să examineze alte forme de stimulare care ar putea sprijini această tranziție, inclusiv atribuirea unor rute sau zone specifice și a unor locuri de parcare rezervate în primul rând pentru VE. În mod cert, VE vor polua mai puțin decât motoarele cu combustie internă, iar unele modele ar putea contribui și la descongestionarea traficului (de exemplu, VE mai mici, destinate unor scopuri speciale). |
5.16 |
Pe lângă acțiunile menite să asigure comercializarea VE la prețuri competitive, va fi important să se ia măsuri suplimentare, astfel încât consumatorii să estimeze mai bine amprenta de carbon asociată cu propriile decizii în materie de transport și măsura în care trecerea la VE le va îmbunătăți această amprentă. |
5.17 |
Astfel de informații trebuie să se bazeze pe analiza impactului automobilelor personale și a altor modalități de transport de-a lungul unui ciclu de viață complet. Cu toate acestea, chiar și atunci când este avut în vedere un ciclu de viață complet, trecerea la un automobil electric va fi, probabil, una dintre puținele decizii importante pe care o persoană le poate lua pentru a-și reduce propria amprentă de carbon. Cetățenii au nevoie de informații exacte ca să poată evalua situația în mod corect. |
5.18 |
Probabil că, la început, va fi mai ușor de pătruns pe unele segmente de piață decât pe altele. Având în vedere autonomia limitată și timpii de reîncărcare de la ora actuală, VE vor fi, cel puțin inițial, mai potrivite pentru deplasări de scurtă durată în mediul urban sau la nivel local, și mai puțin adaptate deplasărilor pe distanță mai lungă. În mod similar, dispozitivele de încărcare vor fi mai ușor de montat în case care dispun de garaj sau, cel puțin, de un loc de parcare privat pentru mașinile personale. De aceea, se preconizează ca eforturile de marketing să se concentreze inițial asupra gospodăriilor care au asemenea facilități și care ar putea avea în vedere achiziționarea unui automobil electric ca o a doua mașină (mai mică) pentru utilizare la nivel local, păstrând, în același timp, un VCI sau un hibrid mai mare pentru deplasările mai lungi și cu încărcături mai mari. Chiar și pentru astfel de utilizări, cercetările tind să arate că autonomia limitată și timpul lung de reîncărcare ar putea limita interesul inițial; în aceste condiții, pentru a evita cantonarea VE la câteva piețe de nișă de dimensiuni mici, va fi important să se stabilească încă din start o viziune pe termen lung a unei tranziții mai cuprinzătoare, prin care automobilul electric să devină o opțiune atractivă pentru toți utilizatorii, pentru orice tip de deplasări. |
5.19 |
Programele de achiziții publice pot fi un instrument extrem de eficient pentru îmbunătățirea standardelor în anumite sectoare-cheie ale industriei. Sectorul public este un important cumpărător de automobile și de alte autovehicule, iar exemplul său poate avea o influență adițională asupra deciziilor de cumpărare ale celorlalți. De aceea, este important ca guvernele și alte organisme din sectorul public, inclusiv autoritățile regionale și locale din întreaga Europă, să se angajeze din timp că vor achiziționa automobile și alte vehicule electrice, astfel încât să dea un impuls inițial pieței pentru aceste vehicule și să aducă rapid volumele de producție la nivelul de masă critică din punct de vedere economic. Instituțiile Uniunii Europene ar putea arăta calea de urmat prin propriile decizii privind achizițiile și ar putea demara discuții și inițiative paneuropene pentru promovarea adoptării rapide a automobilelor electrice. Mesajul ar putea fi difuzat și de către liderii politici sau de alte personalități de seamă, dacă aceștia s-ar număra printre cei dintâi utilizatori ai automobilelor electrice. |
5.20 |
Se estimează că aproape 50 % dintre automobilele achiziționate în Europa sunt cumpărate în cadrul sistemelor administrate sau finanțate de companii pentru angajații lor. Ar fi de dorit ca întreprinderile să fie stimulate să acorde întâietate, în cadrul acestor sisteme, automobilelor cu emisii scăzute de CO2 sau celor electrice, printr-o diferențiere fiscală corespunzătoare. |
6. Alte autovehicule și forme de transport
6.1 |
În prezentul aviz, am avut în vedere, în primul rând, autovehiculul privat pentru transport de persoane și pașii pe care Europa trebuie să îi facă, încă din acest moment, pentru accelerarea tranziției spre folosirea automobilelor electrice în viitor. Acesta este rezultatul pozitiv cel mai ușor de obținut în materie de decarbonizare a transporturilor. |
6.2 |
Dar, desigur, domeniul potențial de aplicare a electrificării nu se oprește aici. Responsabilii politici și industria trebuie să fie atenți la posibilitatea de a continua electrificarea în toată gama de transporturi de suprafață și de transporturi maritime, inclusiv a vehiculelor foarte mici pentru o singură persoană, a autovehiculele mai mari destinate serviciilor publice, a transportului feroviar, a tramvaielor și troleibuzelor și a întregului domeniu al transportului de marfă. Mai mult, dat fiind că electrificarea sistemului de transport continuă să se extindă, pot apărea noi modele de mobilitate, facilitate de diferitele caracteristici pe care le prezintă energia electrică, tehnologia bateriilor și sistemele inteligente de rețele și de gestionare a traficului. Și în acest caz, CESE încurajează Comisia și responsabilii politici să monitorizeze cu atenție cele mai bune idei care trebuie încurajate. |
Bruxelles, 14 iulie 2010
Președintele Comitetului Economic și Social European
Mario SEPI
11.2.2011 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
C 44/53 |
Avizul Comitetului Economic și Social European privind sărăcia energetică în contextul liberalizării și al crizei economice (aviz exploratoriu)
2011/C 44/09
Raportor general: dl Sergio SANTILLÁN CABEZA
La 9 februarie 2010, în conformitate cu articolul 304 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în contextul viitoarei sale Președinții a Consiliului Uniunii Europene, Guvernul belgian a hotărât să consulte Comitetul Economic și Social cu privire la
Sărăcia energetică în contextul liberalizării și al crizei economice
(aviz exploratoriu).
La 16 februarie 2010, Biroul Comitetului Economic și Social European a însărcinat Secțiunea pentru transporturi, energie, infrastructură și societatea informațională cu pregătirea lucrărilor pe această temă.
Dată fiind urgența lucrărilor, în cea de-a 464-a sesiune plenară, care a avut loc la 14 și 15 iulie 2010 (ședința din 14 iulie 2010), Comitetul Economic și Social European l-a numit raportor general pe dl Sergio SANTILLÁN CABEZA și a adoptat prezentul aviz cu 124 voturi pentru și 6 abțineri.
1. Concluzii și recomandări
1.1 |
Prețurile energiei electrice, gazului și altor combustibili cum ar fi cărbunele continuă să crească, iar această tendință pare să se mențină în cursul următorilor ani. Prin urmare, dacă nu se acționează în mod rapid și eficient, numărul consumatorilor vulnerabili va crește substanțial. Obiectul prezentului aviz nu constă în a determina cauzele creșterii prețurilor energiei electrice, ci în a sublinia necesitatea de a-i proteja pe consumatorii vulnerabili, pentru a se evita situațiile de sărăcie energetică. |
1.2 |
Lupta împotriva sărăciei energetice reprezintă o nouă prioritate socială care trebuie abordată la toate nivelurile. Este important ca UE să definească orientări comune pentru ca toate statele membre să avanseze în aceeași direcție pentru a eradica sărăcia energetică. În ultimii ani, UE a realizat eforturi considerabile pentru a proteja clienții vulnerabili. Cu toate acestea, numeroase state membre nu și-au îndeplinit încă obligațiile în ceea ce privește punerea în aplicare a măsurilor adoptate. Prin urmare, UE ar trebui să acționeze în conformitate cu principiul subsidiarității definit la articolul 5 din TCE, în cazul în care statele membre nu aplică măsurile adoptate. |
1.3 |
Sărăcia energetică afectează sectorul energiei, dar și alte domenii cum ar fi sănătatea, consumul sau locuințele. |
1.4 |
CESE sugerează ca UE să adopte o definiție comună și cu caracter general a sărăciei energetice, care să poată fi adaptată ulterior de fiecare stat membru. O opțiune ar consta în definirea sărăciei energetice. Sărăcia energetică reprezintă dificultatea sau incapacitatea de a-și menține locuința în condiții adecvate de temperatură, precum și de a dispune de alte servicii energetice esențiale la un preț rezonabil. Este vorba de o definiție cu caracter general, care poate fi completată utilizând și alte criterii, care să permită actualizarea conceptului în funcție de evoluția societății. Acest lucru ar permite cuantificarea și abordarea în mod mai riguros a sărăciei energetice. |
1.5 |
CESE consideră că este necesar ca statisticile existente să fie armonizate pentru a se obține un diagnostic cât mai riguros în ceea ce privește situația sărăciei energetice în Europa. În acest scop, sugerează ca EUROSTAT și institutele de statistică ale statelor membre să adopte metodologii statistice omogene, pentru a se putea cuantifica amploarea problemei sărăciei energetice. |
1.6 |
În opinia CESE, fără a se aduce atingere existenței Forumului cetățenilor pe teme de energie (Londra), ar fi oportună înființarea unui Observator european al sărăciei energetice, care ar putea să se integreze într-o structură deja existentă, cum ar fi Agenția pentru Cooperarea Autorităților de Reglementare din Domeniul Energiei, sau într-o altă structură care să permită integrarea tuturor actorilor economici și sociali confruntați în mod direct sau indirect cu problema sărăciei energetice, cum ar fi, spre exemplu, întreprinderile furnizoare de energie, consumatorii, asociațiile din domeniul sănătății și al mediului, sindicatele, asociațiile din domeniul energetic și al construcțiilor, printre altele. Acest grup s-ar dovedi foarte util pentru identificarea bunelor practici existente în statele membre, pentru explorarea de noi mecanisme care să abordeze sărăcia energetică sau pentru a promova întocmirea un bilanț obiectiv și riguros al efectelor liberalizării piețelor energetice asupra consumatorilor celor mai vulnerabili. |
1.7 |
CESE propune ca la elaborarea oricărei propuneri în materie de politică energetică să se țină seama de sărăcia energetică. |
1.8 |
CESE consideră necesar ca inovațiile tehnologice menite să optimizeze utilizarea energiei să fie accesibile consumatorilor vulnerabili, care au cea mai mare nevoie de acestea. |
1.9 |
Consideră că este necesar să sublinieze importanța punerii în aplicare a măsurilor adoptate deja în legătură cu eficiența energetică a clădirilor, în cazul acesta, a locuințelor particulare. Având în vedere dificultățile cu care se pot confrunta persoanele cu venituri reduse, statele membre trebuie să stabilească măsuri de sprijin în funcție de posibilități. |
1.10 |
Producerea descentralizată de energie poate contribui, în anumite cazuri, la îndeplinirea obiectivelor menționate în prezentul aviz (a se vedea punctul 6.8). |
2. Sărăcia energetică în UE
2.1 |
Utilizarea energiei și accesul la aceasta sunt strâns legate de bunăstarea persoanelor și a popoarelor. Printre nenumăratele sale aplicații, energia este indispensabilă pentru mobilitate, climatizare sau iluminare în sectoare cum ar fi industria, sănătatea, agricultura, dar și în sectorul casnic sau în cel al activităților recreative. |
2.2 |
Prin urmare, conceptul de sărăcie energetică poate fi abordat la nivel atât macro, cât și microeconomic. Accesul la energie electrică suficientă și de calitate pentru industrie, agricultură și restul sectoarelor este esențial pentru prosperitatea și competitivitatea unei țări. Lipsa acesteia poate conduce la o criză economică, la șomaj și la sărăcie în general. Cu toate acestea, prezentul aviz se axează în principal asupra sărăciei energetice care afectează sectorul casnic. |
2.3 |
Sărăcia energetică constă în dificultatea sau incapacitatea de a-și menține locuința la o temperatură adecvată (ca referință, se poate ține seama de definiția Organizației Mondiale a Sănătății, care consideră că temperatura de confort este de 21 °C în sufragerie și de 18 °C în restul camerelor, sau de orice altă definiție considerată adecvată din punct de vedere tehnic), precum și de a dispune de alte servicii energetice esențiale cum ar fi iluminarea, transportul sau energia electrică pentru utilizarea internetului sau a altor dispozitive la un preț rezonabil. Este vorba de o definiție cu caracter general, care poate fi completată utilizând și alte criterii, care să permită actualizarea conceptului, atunci când va fi necesar. |
2.4 |
Sărăcia energetică nu este un fenomen ușor cuantificabil, cu toate că se poate măsura cu ajutorul unor variabile cum ar fi incapacitatea de a-și menține locuința la o temperatură adecvată (21 % în UE-27, Eurostat), procentajul populației care are facturi neplătite la energie electrică (7 % în UE-27 în 2007) sau numărul de locuințe care au scurgeri, fisuri sau alte probleme ce afectează clădirea (18 % în UE-25 în 2007, Studiul UE-SILC 2007). Cu toate că, având în vedere lipsa de statistici și studii relevante, nu se poate dispune de date fiabile cu privire la numărul de persoane afectate, punându-se în comun variabilele cunoscute și ținându-se seama de anumite studii publicate, se estimează că, în Europa, cel puțin 50 de milioane de persoane suferă de sărăcie energetică („Abordarea problemei sărăciei energetice în Europa. Ghid de recomandări pentru responsabilii politici” - Tackling Fuel Poverty in Europe. Recommendations Guide for Policy Makers - www.fuel-poverty.org). Însă, conform anumitor estimări, această cifră ar fi mult mai mare. |
2.5 |
Dificultăților de evaluare a dimensiunii problemei li se adaugă contradicțiile existente între datele statistice la nivel european și datele statistice naționale. De exemplu, conform datelor EU-SILC, 0 % din populația Regatului Unit are facturi neplătite la energie, în timp ce autoritatea națională de reglementare în domeniul energiei (OFGEM) menționează un procentaj de datornici de 5 % (www.fuel-poverty.org). |
2.6 |
Numărul de familii aflate în situație de sărăcie energetică în Europa ar putea crește, dat fiind că:
|
2.7 |
Situația de sărăcie energetică rezultă din combinarea a trei factori: nivelul scăzut al veniturilor, calitatea insuficientă a construcției și prețurile ridicate la energie. |
2.8 |
Printre consecințele pe care le-ar putea avea o situație de sărăcie energetică se numără problemele de sănătate, decuplările de la rețea efectuate de furnizor, utilizarea generalizată a energiei sub standardele de confort, acumularea de datorii și altele. |
2.9 |
Grupurile sociale cele mai vulnerabile sunt cele cu veniturile cele mai scăzute, cum ar fi persoanele cu vârste de peste 65 de ani, familiile monoparentale, persoanele aflate în șomaj sau persoanele care beneficiază de alocații sociale. Mai mult, în majoritatea cazurilor, persoanele cu niveluri scăzute de venit locuiesc în clădiri cu izolare termică inadecvată („Deficiențe calitative ale locuințelor și legătura acestora cu veniturile în UE” - Housing Quality Deficiencies and the Link to Income in the EU - Orsolya Lelkes, European Centre, martie 2010), ceea ce nu face decât să agraveze situația de sărăcie energetică cu care se confruntă. |
2.10 |
Anumite state membre au luat deja unele măsuri (a se vedea raportul publicat de grupul de lucru EPEE „Bune practici înregistrate în Belgia, Spania, Franța, Italia și Regatul Unit în ceea ce privește abordarea problemei sărăciei energetice” - Good practices experienced in Belgium, Spain, France, Italy and United Kingdom to tackle fuel poverty) menite să contribuie la prevenirea situațiilor de sărăcie energetică. Majoritatea acestor bune practici urmăresc să acționeze asupra cauzelor, cum ar fi:
De asemenea, anumite state membre au luat măsuri corective pentru a reduce consecințele sărăciei energetice, cum ar fi interzicerea deconectării de la rețeaua electrică în perioadele critice pentru familiile vulnerabile. |
2.11 |
Îmbunătățirea eficienței energetice a clădirilor reprezintă un aspect esențial pentru abordarea sărăciei energetice. Propunerea de reformare a Directivei privind performanța energetică a clădirilor [COM(2008) 780 final] poate constitui o oportunitate în acest sens. |
3. Criza economică se traduce prin 23 de milioane de persoane aflate în șomaj
3.1 |
Economia europeană se confruntă cu cea mai gravă perioadă de recesiune din 1930 și până acum. În 2009, evoluția PIB-ului UE-27 a fost de -4,2 % față de 2008, an în care acesta înregistrase deja o creștere redusă (+0,8 %). Se înregistrează o creștere puternică a șomajului, care, în ianuarie 2010, afecta 9,5 % din populația activă (cu 1,5 % mai mult decât în ianuarie 2009). Ca urmare, în prima lună a anului 2010, 22 979 000 de bărbați și femei se aflau în șomaj. Procentajele cele mai scăzute ale șomajului au fost înregistrate în Țările de Jos (4,2 %) și în Austria (5,3 %), iar cele mai ridicate în Lituania (22,9 %) și Spania (18,8 %) (Eurostat). |
3.2 |
Planul european de redresare economică de la sfârșitul anului 2008 nu a dat rezultatele așteptate. Situația actuală este îngrijorătoare, ca și faptul că pronosticurile formulate până în prezent (inclusiv cel al Comisiei) prevăd o redresare „fragilă” în perioada următoare. În ciuda creării de stimulente fiscale echivalente cu 5 % din PIB (UE-27), acestea nu sunt suficiente și nu există o „strategie de ieșire” din criză suficient de bine coordonată. |
3.3 |
Criza economică și financiară care a început în 2007 s-a produs într-un context de stagnare sau scădere a veniturilor lucrătorilor europeni. Pe de altă parte, măsurile economice propuse în anumite state membre pentru reducerea nivelului ridicat de îndatorare și a deficitului public au un impact asupra prestațiilor sociale (pensii, alocații de șomaj) și asupra serviciilor publice. |
3.4 |
Toate aceste elemente formează o perspectivă îngrijorătoare pentru familiile cele mai vulnerabile, în contextul costurilor energetice aflate în creștere. |
4. Politica energetică a UE
4.1 |
Dorința de a liberaliza piața energiei a reprezentat una dintre principalele politici ale UE în ultimele două decenii. În urma Consiliului „Energie” din iunie 1987, care a lansat acest proces, primele directive privind liberalizarea piețelor gazului și a energiei electrice au fost adoptate la sfârșitul anilor '90; de atunci, au fost puse în aplicare numeroase inițiative în acest sens. |
4.2 |
În termeni generali, obiectivele declarate ale procesului de liberalizare au constat în obținerea unui sector energetic mai eficient și a unei economii europene mai competitive. Însă măsurile adoptate nu au făcut obiectul unui acord unanim între toate statele membre, unele dintre ele manifestându-și de altfel dezacordul prin nepunerea în aplicare a unor politici corespunzătoare. |
4.3 |
În prezent, există un nivel ridicat de concentrare a ofertei pieței cu ridicata în ceea ce privește atât gazul (în 10 state membre, cei 3 mari furnizori dețin 90 %, sau chiar mai mult, din piață), cât și electricitatea (controlul depășește 80 % în 14 state membre) [COM(2009) 115 final]. |
4.4 |
Liberalizarea este benefică pentru consumatori dacă încurajează în mod real concurența; cu toate acestea, în diverse state membre, monopolurile publice au fost înlocuite de oligopoluri private, ceea ce determină necesitatea intensificării măsurilor care vizează să încurajeze transparența și concurența în domeniul energiei. |
4.5 |
Prin urmare, trebuie să se insiste asupra necesității de a pune în practică măsurile prevăzute de cel de-al treilea pachet privind energia, care urmăresc crearea unei adevărate piețe a energiei electrice, întemeiate pe cooperarea între state, măsuri printre care se numără o mai mare interconectare a rețelelor, o mai bună coordonare a operatorilor și consolidarea competențelor autorităților de reglementare de la nivel național. |
5. Liberalizarea trebuie să aducă beneficii consumatorilor
5.1 |
Liberalizarea favorizează descentralizarea și diversificarea energiei și ar trebui să permită realizarea unor obiective esențiale, cum ar fi scăderea prețurilor și garantarea aprovizionării, îmbunătățirea calității serviciului, extinderea ofertei și adaptarea acesteia la nevoile consumatorilor în general și ale consumatorilor vulnerabili în special. Cu toate acestea, odată cu primele experiențe ale statelor membre, s-au înregistrat probleme legate, printre altele, de lipsa de transparență a tarifelor și de prețurile ridicate. |
5.2 |
În majoritatea statelor membre, în prima jumătate a anului 2009, prețurile au fost mai ridicate decât în 2008, cu toate că tendința prețului petrolului indică o scădere mai importantă a prețului pentru utilizatorii finali. Acest lucru se poate explica, în parte, prin intervalul dintre momentul în care se înregistrează variațiile de preț pe piața petrolului și momentul în care acestea se reflectă în prețul pentru utilizatorii finali. Cu toate acestea, rezultă că scăderea costurilor înregistrate pe piața cu ridicata a energiei nu s-a reflectat pe deplin în prețurile impuse utilizatorilor finali [a se vedea COM(2009) 115 final]. |
5.3 |
Ca urmare, serviciile de aprovizionare cu energie electrică și gaz prezintă rezultate nesatisfăcătoare în ceea ce privește repercusiunile asupra economiilor casnice. 60 % dintre consumatori au declarat că furnizorii lor de energie au crescut prețurile, în timp ce doar 3-4 % au declarat că au constatat o scădere a prețurilor. Serviciile de aprovizionare cu energie electrică și gaz prezintă, de asemenea, rezultate deosebit de slabe în ceea ce privește comparabilitatea ofertelor și ușurința cu care se poate schimba furnizorul. Sectorul energiei este sectorul în care consumatorii își schimbă cel mai rar furnizorul: doar 7 % din consumatori și-au schimbat furnizorul de gaz, și respectiv 8 % în cazul electricității (Comisia Europeană - Al doilea raport anual privind Tabloul de bord al piețelor de consum din UE, 2 februarie 2009). |
6. Acțiunea europeană în materie de sărăcie energetică
6.1 |
Sărăcia energetică reprezintă o nouă prioritate socială care trebuie susținută la toate nivelurile. Cu toate că documentele juridice prezentate de UE (1) reprezintă un pas înainte, reacția statelor membre a fost, până în prezent, inadecvată. Pentru a cita câteva exemple, doar 10 din cele 27 de state membre oferă tarife sociale clienților vulnerabili și doar 8 state membre utilizează în mod curent conceptul de „client vulnerabil” („Revizuirea statutului definițiilor clientului vulnerabil, furnizorului implicit și furnizorului în ultimă instanță” - Status Review of the definitions of vulnerable customer, default supplier and supplier of last resort - ERGEG, 2009), în ciuda caracterului obligatoriu al prevederilor directivelor privind piața comună a gazului și energiei electrice (mai întâi Directiva 2003/54/CE și apoi Directiva 2009/72/CE). |
6.2 |
Nu toate statele membre abordează această problematică, iar cele care o fac acționează în mod independent, fără a căuta sinergii între ele, ceea ce îngreunează identificarea, evaluarea și soluționarea sărăciei energetice la nivel european. Spre exemplu, definiția utilizată în Regatul Unit diferă de cea din restul statelor membre. Conform acesteia, situația de sărăcie energetică se întâlnește atunci când este necesar să se investească peste 10 % din venituri pentru menținerea locuinței la un nivel de temperatură adecvat. Chiar și în cadrul documentelor UE există diferențe în ceea ce privește această definiție. |
6.3 |
Responsabilitatea abordării problemei sărăciei energetice îi revine fiecărui stat membru în parte, iar acesta acționează în conformitate cu domeniul de competență stabilit (național, regional sau local), însă, în absența unei legislații eficiente la nivel național în ceea ce privește gazul și energia electrică, UE trebuie să acționeze în conformitate cu principiul subsidiarității definit la articolul 5 din TCE. În cazul altor combustibili cum ar fi cărbunele, responsabilitatea le revine doar statelor membre. |
6.4 |
Uniunea Europeană legiferează și deține competențe în materie de politică energetică; prin urmare, are un impact fie direct, fie indirect asupra situației de sărăcie energetică cu care se confruntă statele membre. În consecință, este important ca UE să acționeze și să dezvolte politici în domeniul său de competență. |
6.5 |
Comisia Europeană a propus Carta europeană a drepturilor consumatorilor de energie [COM(2007) 386 final și Rezoluția Parlamentului European din 19 iunie 2008 (P6 – TA(2008)0306)], cu privire la care CESE a indicat (2) deja că ar fi necesar să se adopte o formă juridică obligatorie care să garanteze drepturile cetățenilor, așa cum s-a făcut cu alte ocazii (3). Comisia a retras această cartă și a inclus anumite puncte în cel de-al treilea pachet, considerând că, astfel, impactul va fi mai mare (spre exemplu, articolele 7 și 8 din Directiva 2009/72/CE). |
6.6 |
În ceea ce privește obiectul prezentului aviz, trebuie reamintit textul Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, care afirmă că „Pentru a combate marginalizarea socială și sărăcia, Uniunea recunoaște și respectă dreptul la asistență socială și la asistență în ceea ce privește locuința, destinate să asigure o viață demnă tuturor celor care nu dispun de resurse suficiente, în conformitate cu normele stabilite de dreptul Uniunii și de legislațiile și practicile naționale” (art. 34), și prevede obligația de a asigura un nivel ridicat de protecție a consumatorilor (art. 38). |
6.7 |
CESE reiterează necesitatea de a se recunoaște garantarea serviciului universal, îndeplinirea obligațiilor de serviciu public, protecția categoriilor sociale defavorizate din punct de vedere economic și expuse sărăciei energetice, de exemplu prin interzicerea deconectării de la rețeaua electrică în perioadele critice, coeziunea economică, socială și teritorială, precum și prețuri rezonabile, transparente și comparabile între diferiții furnizori (4). |
6.8 |
CESE subliniază că, în anumite cazuri, generarea descentralizată de energie poate oferi numeroase avantaje consumatorilor, inclusiv celor mai vulnerabili dintre ei, dat fiind că aceasta:
|
Bruxelles, 14 iulie 2010
Președintele Comitetului Economic și Social European
Mario SEPI
(1) JO L 211, 14.8.2009, p. 55, art. 7.
(2) JO C 151, 17.6.2008, p. 27.
(4) JO C 151, 17.6.2008, p. 27.
11.2.2011 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
C 44/57 |
Avizul Comitetului Economic și Social European privind construirea unei economii durabile prin transformarea modelului nostru de consum (aviz din proprie inițiativă)
2011/C 44/10
Raportor: dna DARMANIN
La 16 iulie 2009, în conformitate cu articolul 29 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, Comitetul Economic și Social European a hotărât să elaboreze un aviz din proprie inițiativă cu privire la
Construirea unei economii durabile prin transformarea modelului nostru de consum.
Secțiunea pentru piața unică, producție și consum, însărcinată cu pregătirea lucrărilor Comitetului pe această temă, și-a adoptat avizul la 15 iunie 2010.
În cea de-a 464-a sesiune plenară, care a avut loc la 14 și 15 iulie 2010 (ședința din 15 iulie 2010), Comitetul Economic și Social European a adoptat prezentul aviz cu 98 de voturi pentru, 7 voturi împotrivă și 8 abțineri.
0. Preambul
Pe fundalul crizei, care este încă resimțită în Europa, mulți europeni luptă pentru a-și păstra locul de muncă sau pentru a-și asigura un venit; în timp ce IMM-urile fac eforturi tot mai mari pentru a supraviețui, modelele economice durabile pot părea un lux. Cu toate acestea, politicile privind durabilitatea ar trebui să includă, de asemenea, parametri care să abordeze realitățile cu care se confruntă Europa. Prezentul aviz se va concentra doar asupra unui aspect al durabilității, cel care privește consumul. Ca principiu de bază, CESE consideră că una dintre modalitățile de abordare pe termen lung a consumului durabil o reprezintă consolidarea simțului cetățenesc al europenilor, nu numai prin acordarea de drepturi consumatorilor, așa cum sunt acestea stabilite în Tratatul de la Lisabona, ci și prin sporirea valorii statutului de cetățean, astfel încât cetățenii să nu aibă doar drepturi, ci și răspunderea morală de a se comporta în mod durabil.
1. Concluzii și recomandări
1.1 Într-o economie durabilă, atât modelul de producție, cât și modelul de consum ar trebui să sprijine prosperitatea continuă a persoanelor, a comunităților și a habitatului natural. Cei mai mulți agenți din societate ar trebui să se ghideze după un set de valori comune. CESE subliniază, ca și în avizele anterioare, că, pentru a evalua succesul politicii guvernamentale, indicatorii ecologici și sociali trebuie utilizați în paralel cu PIB-ul.
1.2 Sistemul european de producție și consum actual este considerat a fi lipsit de durabilitate din punct de vedere ecologic, mai cu seamă din perspectiva dependenței sale de energie, materii prime, pământ și apă și a impactului său asupra climei globale și a biodiversității. Dacă toată lumea ar trăi în stilul de viață al europenilor, am avea nevoie de 2,5 planete.
1.3 Consiliul UE a convenit că țările industrializate trebuie să-și reducă emisiile de gaze cu efect de seră cu 80-95 % până în anul 2050. Prin urmare, CESE recomandă ca Strategia UE 2020 să ia în considerare măsuri vizând atât o producție, cât și un consum durabil. Având în vedere că cele două aspecte sunt strâns legate între ele, trebuie găsită o soluție pentru amândouă dacă se dorește reducerea la minimum a impactului asupra planetei.
1.4 Atingerea unui procent de 80-95 % de reducere a emisiilor într-o perioadă de 40 de ani, în același timp cu susținerea creșterii economice anuale de 2-3 %, presupune reducerea emisiilor de dioxid de carbon generate de economie cu 6-10 %/an. Un asemenea ritm al mutației tehnologice este fără precedent la nivelul întregii economii. De aceea, este înțelept să începem un dialog serios cu privire la potențialul de schimbare a modelelor de consum și a modelului economic și social global care se bazează pe creșterea producției și a consumului, precum și să căutăm cele mai rapide îmbunătățiri posibile în producție și lanțurile de aprovizionare.
1.5 Este puțin probabil ca eforturile de schimbare impuse doar de sus în jos să aibă succes. Schimbările sociale încep, adesea, cu grupuri mici din societate și se răspândesc printr-o varietate de canale de comunicare. Rolul UE și al autorităților naționale și locale poate fi acela de a identifica, încuraja și sprijini grupurile existente care depun eforturi pentru un mod de viață mai durabil.
1.6 Este nevoie de un dialog care să implice instituțiile UE, autoritățile naționale și locale și toți partenerii sociali. Un pas înainte l-ar putea reprezenta colaborarea Comisiei cu CESE în vederea creării unui forum privind consumul durabil, care să studieze:
— |
valorile care ar putea modela o economie durabilă și contradicțiile dintre creșterea economică și durabilitatea ecologică, dintre incluziunea socială și libertatea personală, dintre calitatea vieții populației actuale și cea a generațiilor următoare etc.; |
— |
dacă trebuie să consumăm mai puțin în anumite domenii; |
— |
ce îi împiedică pe cetățeni să aleagă modele de consum mai durabile și cum pot interveni autoritățile locale, naționale și UE; |
— |
experiențele indivizilor și grupurilor care au adoptat modele de viață cu impact redus asupra mediului și potențialul acestora de aplicare la altă scară; |
— |
măsurile necesare pentru sprijinirea unui consum mai durabil în cazul unor grupuri speciale, de exemplu oameni în vârstă, tineri, șomeri, noi imigranți, familii cu copii mici. |
1.7 Dialogul trebuie să fie însoțit de acțiune, inclusiv de sprijin pentru experimentele făcute de grupurile care lucrează pentru o viață mai durabilă și pentru popularizarea experiențelor acestora, de adaptarea și consolidarea politicilor, acolo unde este cazul, precum și de acțiuni practice în cadrul instituțiilor UE pentru a asigura conducerea și a dovedi potențialul pentru practici mai durabile. Totodată, cele mai bune practici trebuie făcute publice, astfel încât să se demonstreze că există posibilitatea unor schimbări în modelele de consum.
1.8 Consumul durabil nu poate fi privit ca un dosar aparținând exclusiv politicii ecologice. Va fi nevoie de inițiative în multe domenii politice, printre care se numără sănătatea, educația, ocuparea forței de muncă, comerțul, consumatorii, transportul, agricultura și energia.
2. Necesitatea unui model socio-economic diferit
2.1 Caracteristicile unei economii durabile se discută de o jumătate de secol (1). Într-o astfel de economie, atât modelul de producție cât și modelul de consum ar trebui să sprijine prosperitatea continuă a persoanelor, a comunităților și a habitatului natural.
2.2 Pentru ca un model economic să își asigure propria durabilitate, cei mai mulți agenți din societate trebuie să se ghideze după un set de valori comune, așa cum se întâmplă, în prezent, în cazul statelor membre UE. În prezent, guvernele promovează un set de valori economice, prin punerea accentului pe PIB și pe alți indicatori pentru orientarea politicii. Carențele PIB-ului, ca măsură de prosperitate umană, socială și ecologică, au fost recunoscute pe scară largă. Pentru a evalua progresul înspre o economie durabilă, CESE a propus ca (2), pe lângă PIB, să se folosească amprenta ecologică (AE) în combinație cu un indicator de măsurare a calității vieții. AE calculează suprafața productivă necesară pentru susținerea unui mod de viață al unei persoane, grup de indivizi, instituții sau regiuni. Un indicator de măsurare a calității vieții trebuie să ia în considerare bunăstarea fizică și materială, accesul la servicii publice, implicarea socială, integrarea imigranților, timpul liber și calitatea mediului înconjurător.
2.3 Este posibil ca folosirea unui set mai larg de indicatori pentru evaluarea succesului politicii guvernamentale să ducă la reducerea importanței acordate, în elaborarea politicii, promovării creșterii PIB-ului și la favorizarea altor dimensiuni ale bunăstării umane, sociale și ecologice.
3. Provocarea ecologică
3.1 Agenția Europeană de Mediu scoate în evidență, în raportul în curs de elaborare pe 2010 intitulat „Starea mediului și perspective”, două grupuri principale de probleme: climatul și energia și biodiversitatea și ecosistemele (3). Provocarea principală pentru durabilitatea societății europene o reprezintă degradarea ecosistemelor care o susțin și a bazei sale de resurse, printre care cele de energie, solul și apa. În 2003, AE medie în UE a fost estimată la aproape 5 hectare de persoană și se află în creștere, în timp ce suprafața totală disponibilă a fost de doar 1,8 hectare de persoană și se află în scădere (4). Astfel, dacă toată lumea ar trăi în stilul de viață al europenilor, am avea nevoie de peste 2,5 planete.
3.2 Schimbările climatice au o importanță deosebită deoarece, dincolo de impactul lor imediat asupra vieții umane, pot amplifica impactul societății asupra biodiversității, resurselor de apă proaspătă și asupra altor sisteme. Cel mai important factor care contribuie la mărimea amprentei ecologice europene îl reprezintă utilizarea de combustibili fosili și emisia de gaze cu efect de seră. Alte elemente majore includ folosirea pământului pentru agricultură, transport și clădiri. AE nu explică pe deplin toate celelalte influențe importante pe care le are economia europeană, printre care folosirea apei (în cea mai mare parte în agricultură) și a resurselor minerale limitate.
3.3 Consiliul UE a convenit că țările industrializate trebuie să-și reducă emisiile de gaze cu efect de seră cu 80-95 % până în anul 2050 – o reducere anuală de 4-7 %. S-a angajat la reducerea emisiilor UE cu 20 % până în 2020, în comparație cu nivelurile din 1990, sau cu 30 %, dacă alte țări își iau angajamente similare. De fapt, CESE a propus (5) ca obiectivul de 30 % să nu fie condiționat.
3.4 UE caută să obțină reducerea gazelor cu efect de seră în principal prin mijloace tehnologice, susținând în același timp creșterea economică. Deși atingerea acestor obiective până în 2020 este posibilă din punct de vedere tehnic, progresele în aplicarea tehnologiei au fost lente. Uniunea Europeană cu 15 membri s-a angajat, în 1997, la o reducere cu 8 % a emisiilor până în perioada 2008-2012, comparativ cu 1990, dar, în 2006, emisiile erau doar cu 2,2 % mai reduse. În Uniunea Europeană cu 27 de membri, emisiile au scăzut cu 7,7 %, în această perioadă, dar au crescut cu 1,5 % din 2000 (6). Din perioada anilor '90, eficiența energetică a UE a crescut cu doar 0,5 % pe an (7).
3.5 Atingerea unui procent de 80-95 % de reducere a emisiilor într-o perioadă de 40 de ani, în același timp cu susținerea creșterii economice anuale de 2-3 %, presupune reducerea emisiilor de dioxid de carbon generate de economie cu 6-10 %/an. Un asemenea ritm al mutației tehnologice este fără precedent la nivelul întregii economii. De aceea, este înțelept să începem un dialog serios cu privire la potențialul de schimbare a modelelor de consum și a modelului economic și social global care se bazează pe creșterea producției și consumului, precum și să căutăm cele mai rapide îmbunătățiri posibile în producție și lanțurile de aprovizionare.
4. Consumul durabil: crearea posibilității de a opta
4.1 Guvernele europene s-au angajat, în cadrul summitului privind pământul de la Rio din 1992, să elimine modelele de producție și de consum fără caracter durabil. De asemenea, în cadrul Procesului de la Marrakech, s-au angajat să elaboreze planuri de acțiune pentru un consum și o producție durabile până în 2010, acestea urmând a fi analizate de Comisia ONU pentru dezvoltare durabilă în 2011.
4.2 Se desfășoară o serie tot mai amplă de cercetări cu privire la consumul durabil și mijloacele de a se ajunge la acesta (8). Cei mai mulți consumatori se simt blocați în actualul lor stil de viață – de exemplu, chiar dacă doresc să folosească mai puțin automobilul, nu știu cum să facă acest lucru. Consumul este modelat și constrâns de o serie de influențe, printre care nevoile fiziologice, personalitatea, statutul social, factorii culturali și existența și prețurile bunurilor și serviciilor alternative. În societatea de consum, opțiunile privind consumul joacă un rol central în satisfacerea nevoilor sociale și psihologice - de exemplu, pentru apartenența la un grup, respectul de sine și definirea identității personale. Toate acestea fac ca indivizii să aibă dificultăți în a concepe o schimbare și ca guvernele să introducă cu greu politici de modificare a consumului. Acolo unde s-au aplicat astfel de politici, rezultatele au fost, în cea mai mare parte, dezamăgitor de neconcludente sau lente, făcându-le greu de susținut în fața rezistenței manifestate de interesele tradiționale.
4.3 Pe de altă parte, motivațiile, modelele de consum și răspunsurile probabile la politici specifice diferă considerabil de la persoană la persoană. Pentru fiecare individ, acestea pot varia de la o situație la alta. Ca atare, nu se poate vorbi de o soluție politică simplă pentru un consum durabil. Mai degrabă, poate avea influență un evantai de politici în domenii care merg de la agricultură la ocuparea forței de muncă și sănătate. Pot fi necesare strategii speciale pentru sprijinirea unor opțiuni mai durabile ale unor grupuri specifice, de tipul persoanelor în vârstă sau al tinerilor.
4.4 Oamenii au adoptat, en masse, reduceri voluntare, în vremuri de război sau catastrofe naționale, dar criza ecologică nu este, în general, văzută ca o catastrofă de asemenea proporții. Cu toate acestea, în ultimul timp, un număr tot mai mare de oameni au ales stiluri de viață mai simple, pentru a-și reduce propriul impact ecologic. Unele dintre cele mai de succes eforturi de schimbare a consumului s-au bazat pe grupuri comunitare – de exemplu, metoda Ecoteam, folosită în unele țări de Global Action Plan, prin care se monitorizează cantitatea de deșeuri, de energie și de apă folosită de grupuri mici de indivizi dintr-un cartier, de la aceeași companie sau de la aceeași școală, și se identifică acțiunile ce trebuie întreprinse pentru ca aceștia să aibă un stil de viață mai durabil.
4.5 Este puțin probabil ca eforturile de schimbare impuse numai de sus în jos să aibă succes – în special acolo unde politicienii cu stiluri de viață care presupun un consum ridicat încearcă să influențeze marele public. Pentru cei mai mulți, consumul durabil nu reprezintă o prioritate. Cu toate acestea, schimbările sociale încep, adesea, cu grupuri mici din societate și se răspândesc printr-o varietate de canale de comunicare, inclusiv principalele canale mass-media, rețelele de socializare și organizațiile religioase. Rolul responsabililor politici este și acela de a identifica și încuraja grupurile existente care militează pentru un mod de viață mai durabil, și mai puțin acela de a-și impune propria viziune cu privire la ceea ce este necesar.
4.6 Opțiunea pentru un stil de viață durabil nu trebuie percepută și resimțită ca un lux rezervat celor care au mijloacele financiare necesare unui asemenea stil de viață. CESE a subliniat că producția durabilă nu trebuie să aibă un preț mai ridicat (9), ci trebuie să fie accesibilă tuturor. Este foarte important ca un consum cu un impact scăzut asupra mediului să nu fie mai costisitor pentru persoane, deoarece acesta ar asigura libertatea de opțiune doar pentru o parte a societății, marginalizându-i pe cei săraci și pe cei cu salarii mici.
4.7 CESE accentuează faptul că, pentru a crea posibilitatea de a opta pentru un mod de consum cu impact scăzut, trebuie abordate alte domenii importante ale bunăstării, dintre care unele sunt considerate mai importante, acestea fiind oportunitatea de desfășurare a unei activități profesionale, salarii proporționale cu munca depusă, locuri de muncă decente și accesul la credite pentru IMM-uri.
5. Aspecte politice care trebuie abordate
5.1 În mod tradițional, instituțiile UE elaborează o viziune și coordonează un set de schimbări radicale în vederea construirii unei Europe unite. Acestea au lucrat, în cea mai mare parte, pe un model pluralist, care promovează, mai degrabă, acordurile între guverne, decât orientarea schimbărilor în anumite direcții. Au fost cazuri în care UE a preluat inițiativa, ca de exemplu în materie de sănătate și de standarde de mediu. Aceste experiențe pot fi prețioase în construirea unei economii durabile. Inițiativa și inspirația pot fi la fel de importante ca și know-how-ul tehnic și capacitatea administrativă.
5.2 Comitetul a întâmpinat cu satisfacție Planul de acțiune privind consumul și producția durabile al Comisiei (10). Multe alte politici existente ale UE sunt relevante pentru un consum durabil, printre care Schema de comercializare a certificatelor de emisii (ETS), directiva privind disponibilitatea informațiilor asupra consumului de carburant și emisiilor de CO2, destinate consumatorilor la comercializarea autoturismelor noi, directiva privind biocombustibilii, directiva privind performanța energetică a clădirilor, directiva privind eficiența energetică la utilizatorii finali și serviciile energetice, precum și prevederile privind mediul înconjurător din politica agricolă comună. Cu toate acestea, politica UE este orientată înspre instrumentele de piață și standardele tehnologice sau ale produsului. Numai ETS se ocupă de nivelurile absolute ale emisiilor de gaze cu efect de seră. Se observă contradicții cu alte obiective politice, de exemplu cu creșterea mobilității. Există foarte puține încercări de abordare directă a consumului și stilului de viață, iar politicile în domeniu nu corespund, în mod evident, obiectivelor de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră și de independență față de resursele minerale limitate.
5.3 Este nevoie de un dialog care să implice instituțiile UE, autoritățile naționale și locale și toți partenerii sociali. Un pas înainte l-ar reprezenta colaborarea Comisiei cu CESE în vederea creării unui forum privind consumul durabil, care să studieze:
— |
valorile care ar putea modela o economie durabilă și contradicțiile care trebuie abordate, de exemplu cele dintre creșterea economică și durabilitatea ecologică, dintre incluziunea socială și libertatea personală, dintre calitatea vieții populației actuale și cea a generațiilor următoare etc; |
— |
dacă trebuie să consumăm mai puțin în anumite domenii. Majoritatea emisiilor de gaze cu efect de seră pot fi observate în consumul de alimente, energie și în domeniul transportului. Există contradicții între durabilitate și alte scopuri, dar și potențiale sinergii (de exemplu, ciclismul poate fi benefic pentru sănătate și mediul înconjurător); |
— |
ce îi împiedică pe cetățeni să aleagă modele de consum mai durabile și cum pot interveni autoritățile locale, naționale și UE. În acest caz, ar putea fi vorba, de exemplu, de garantarea faptului că politicile existente (de exemplu, directiva privind performanța energetică a clădirilor) sunt aplicate în întregime și de prevederea, în cadrul Planului de acțiune privind consumul și producția durabile, a unor măsuri de consolidare care să ofere consumatorului posibilitatea de a opta pentru alimente produse în mod mai durabil; |
— |
experiențele indivizilor și grupurilor care au adoptat modele de viață cu impact redus asupra mediului și potențialul reproducerii acestor experiențe. Aici ar putea fi incluse organizații de tipul Global Action Plan, ale cărei echipe eco (EcoTeams) obțin o reducere cu 40-50 % a deșeurilor nereciclate, rețele de tipul Transition Towns, care se ocupă de crearea de comunități receptive la schimbările climatice și epuizarea resurselor, precum și comunități religioase, cum ar fi quakerii, care promovează de mult timp valori ale stilului de viață cu impact redus. Indivizii care fac parte din unele dintre aceste grupuri și rețele au adoptat stiluri de viață îndestulătoare folosind cu 60-80 % mai puține resurse materiale și energetice decât media UE; |
— |
măsurile necesare într-o perioadă de tranziție către un consum mai durabil pentru sprijinirea adaptării unor grupuri speciale, de exemplu oameni în vârstă, tineri, șomeri, noi imigranți, familii cu copii mici; |
— |
cum se pot împăca tranziția către un consum cu impact scăzut și o producție durabilă cu competitivitatea pieței interne. |
5.4 Politica în domeniu trebuie să aibă în vedere atât acțiuni imediate, cât și acțiuni pe termen lung pentru schimbarea consumului. Se poate învăța mult din experiențele anterioare, ca de exemplu din combaterea fumatului, unde printr-o combinație a politicii de prețuri, reglementării, etichetării și educației s-a obținut o schimbare semnificativă a atitudinilor și a comportamentului.
5.4.1 Prețurile-stimulent reprezintă o parte importantă a unui pachet politic, însă există o contradicție între obiectivul Comisiei de a reduce prețul energiei (11) și necesitatea de a reduce consumul. Taxarea emisiilor de dioxid de carbon sau comercializarea cotelor de emisii trebuie completate cu alte măsuri. De exemplu, fără o susținere fermă a izolării locuințelor și a surselor alternative de energie, prețurile ridicate ale combustibililor sau ale emisiilor pot spori sărăcia energetică.
5.4.2 În mai multe rânduri, CESE a subliniat importanța programelor educaționale pentru generarea în mod eficient a unui stil de viață durabil. CESE reafirmă că astfel de programe educaționale nu trebuie să se adreseze doar școlilor și tineretului, lucru fără îndoială important, ci fiecărui segment de vârstă. Trebuie să se ofere educație profesională, învățare de-a lungul vieții și alte programe celor mai în vârstă. Este imperios necesar ca practicile unui stil de viață durabil să nu sporească marginalizarea anumitor grupuri, cum sunt șomerii.
5.5 Dialogul trebuie să fie însoțit de acțiune, inclusiv de sprijin pentru experimentele făcute de grupurile care fac eforturi în scopul unui stil de viață durabil și pentru popularizarea experiențelor acestora. Pentru a fi util, acest dialog trebuie privit cu responsabilitate de către instituțiile UE, având drept rezultat adaptarea și consolidarea politicilor, acolo unde este cazul, precum și acțiuni practice în cadrul instituțiilor UE pentru a asigura conducerea și a demonstra potențialul pentru practici mai durabile.
5.6 Consumul durabil nu poate fi privit ca un dosar aparținând exclusiv politicii ecologice. Va fi nevoie de inițiative în multe domenii politice, printre care se numără sănătatea, educația, ocuparea forței de muncă, comerțul, concurența, consumatorii, transportul, agricultura și energia.
5.7 CESE îndeamnă cu fermitate Comisia să aibă în vedere acțiuni în favoarea unui consum durabil, în cadrul programului de lucru al acesteia pe 2010, intitulat „Este momentul să acționăm” (12) și, după aceea, în cadrul Strategiei UE 2020.
Bruxelles, 15 iulie 2010
Președintele Comitetului Economic și Social European
Mario SEPI
(1) Boulding, K. The economics of the coming spaceship earth (Economia viitoarei nave spațiale Pământ), în Environmental Quality in a Growing Society (Calitatea mediului într-o societate în creștere), Baltimore: Johns Hopkins University Press, 1966, p. 253 și urm.
(2) Aviz publicat în JO C 100, 30.4.2009, p. 53.
(3) Agenția Europeană de Mediu, Signals 2010.
(4) Global Footprint Network și WWF, Europa 2007: Produsul Intern Brut și amprenta ecologică.
(5) JO C 77, 31.3.2009, p. 73.
(6) Raportul anual cu privire la emisiile de gaze cu efect de seră în perioada 1990–2006 și Raportul pentru 2008, prezentate Secretariatului UNFCCC, (Copenhaga: AEM, 2008).
(7) Tipping, P. et al., Impact Assessment on the Future Action Plan for Energy Efficiency (Evaluarea de impact a Planului pentru acțiuni viitoare privind eficiența energetică), realizată de ECN (NL) și WS Atkins (UK) pentru DG TREN. Contractor: ECORYS, NL (2006).
(8) Jackson, T. Motivating Sustainable Consumption: A Review of Evidence on Consumer Behaviour and Behavioural Change, a report to the Sustainable Development Research Network (Motivarea unui consum durabil: o trecere în revistă a dovezilor privind comportamentul consumatorilor și schimbările comportamentale, raport prezentat Rețelei de cercetare în domeniul dezvoltării durabile), 2005, disponibil la adresa http://www.sd-research.org.uk/
(9) JO C 224, 30.8.2008, p. 1.
(10) JO C 218, 11.9.2009, p. 46.
(11) Monti, M., A New Strategy for the Single Market (O nouă strategie pentru piața unică), raport prezentat președintelui Comisiei Europene, mai 2010.
(12) COM(2010) 135 final, vol. I.
11.2.2011 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
C 44/62 |
Avizul Comitetului Economic și Social European privind informarea consumatorilor (aviz din proprie inițiativă)
2011/C 44/11
Raportor: dl Jorge PEGADO LIZ
La 16 iulie 2009, în conformitate cu articolul 29 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, Comitetul Economic și Social European a hotărât să elaboreze un aviz din proprie inițiativă pe tema
Informarea consumatorilor.
Secțiunea pentru piața unică, producție și consum, însărcinată cu pregătirea lucrărilor Comitetului pe această temă, și-a adoptat avizul la 15 iunie 2010.
În cea de-a 464-a sesiune plenară, care a avut loc la 14 și 15 iulie 2010 (ședința din 14 iulie), Comitetul Economic și Social European a adoptat prezentul aviz cu 81 de voturi pentru, 1 vot împotrivă și 7 abțineri.
1. Concluzii și recomandări
1.1 Dreptul cetățenilor la informare, sub diferitele sale aspecte – libertatea de informare, dreptul de a informa, dreptul de a fi informat și, în special, dreptul consumatorilor la informare – este recunoscut în prezent în ordinea juridică comunitară, la nivelul legislației primare, ca fiind unul dintre drepturile fundamentale cu caracter obligatoriu general (paragraful al cincilea din Preambul și articolele 11, 27, 38, 42 și 53 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, articolul 2 din TUE și articolul 169 din TFUE).
1.2 Cu toate acestea, rămân multe de făcut în ce privește legislația secundară, în care noua configurație a normelor fundamentale nu a fost încă transpusă și definită în mod corespunzător. Într-adevăr, conținutul drepturilor consumatorilor la informare, accesul la acestea, momentul, contextul și modul de exercitare a acestora nu sunt tratate în mod coerent în dreptul comunitar și fac obiectul unor omisiuni și suprapuneri care se repercutează și se amplifică în sistemele de drept naționale ale statelor membre, în detrimentul consumatorilor și al agenților economici și, în consecință, al realizării pieței interne.
1.3 CESE consideră că dreptul consumatorilor la informare – fie într-o etapă precontractuală, contractuală sau postcontractuală – precum și la asistență și la consiliere ar trebui, fără a aduce atingere principiului subsidiarității, să facă obiectul unor reglementări specifice la nivelul UE.
1.4 Așadar, obiectivul prezentului aviz din proprie inițiativă, limitat în mod necesar la aspectele fundamentale ale dreptului consumatorilor la informare, este de a semnala câteva dintre principiile ce decurg din această nouă abordare și consecințele practice ale acesteia, în special în cadrul realizării unei piețe interne pentru secolul XXI și al Strategiei Europa 2020.
1.5 Este necesar să se recunoască faptul că orientările cele mai recente ale Comisiei privind drepturile consumatorilor în general și, în special, dreptul acestora la informare, care utilizează fără deosebire tehnica armonizării totale, sunt în mod evident contrare acestei concepții prin faptul că, încălcând principiul subsidiarității, restrâng capacitatea statelor membre de a ridica nivelul de protecție a drepturilor consumatorilor, impunând chiar limitarea acestora, cu efect retroactiv, la drepturile dobândite prin directivele comunitare în vigoare și prin constituțiile și legile statelor membre.
1.6 CESE continuă să creadă că, în definiția drepturilor consumatorilor, ce ține de domeniul de competență al UE, trebuie să predomine noțiunea de „parte defavorizată” sau „vulnerabilă”, și nu aceea de consumator informat, atent, avizat, care ia decizii din motive pur economice; în concordanță cu această concepție, CESE susține în continuare că armonizarea minimă, combinată cu un nivel ridicat de protecție, reprezintă abordarea cea mai adecvată cerințelor tratatului și cea mai coerentă cu adevărata natură a relațiilor de consum.
1.7 În acest context iese în evidență conceptul de „informare adecvată”, care acordă mai multă importanță calității, și nu cantității, pentru a răspunde necesităților și așteptărilor reale ale consumatorilor, informare evaluată pe baza finalității, a conținutului, a prezentării și a contextului.
1.8 În ce privește dreptul la informare în general, este esențial să se consacre la nivel comunitar, cu caracter general, natura sa de drept subiectiv, identificându-se obligațiile respective ale autorităților publice sau ale organismelor profesionale responsabile de furnizarea acestor informații.
1.9 Referitor la rolul comunicărilor comerciale (inclusiv publicitatea) în informarea consumatorilor, CESE consideră că trebuie să se generalizeze regula prevăzută în Directiva privind pachetele de servicii pentru călătorii, astfel încât, atunci când mesajul conține informații precise și concrete cu privire la bunul, serviciul sau dreptul care face obiectul relației de consum, acestea să fie considerate parte integrantă a contractului.
1.10 Tot în acest domeniu, trebuie revizuită și reformulată întreaga structură a Directivei privind practicile comerciale neloiale, pentru a se elimina consecințele nefaste ale armonizării totale, care sunt în prezent recunoscute printr-o serie de hotărâri ale Curții de Justiție.
1.11 Domeniile în care mai este încă timp să se intervină, în sensul recomandărilor din prezentul aviz, includ: propunerea Comisiei privind drepturile consumatorilor, în cadrul căreia trebuie să se elaboreze o adevărată „cartă a drepturilor consumatorilor la informare”; aspectele precontractuale, contractuale și postcontractuale; dreptul la asistență și la consiliere; definirea naturii viciilor și determinarea consecințelor informațiilor incomplete sau incorecte.
1.12 În acest scop, CESE recomandă revizuirea generală a listelor detaliate ce conțin obligațiile de informare precontractuală și contractuală impuse profesioniștilor, liste care sunt adeseori incoerente, contradictorii și duplicate în diferitele directive sectoriale.
1.13 De asemenea, CESE recomandă definirea cerințelor generale cu privire la aceste obligații, în conformitate cu următoarele orientări:
a. |
stabilirea unei obligații generale de informare precontractuală, care să includă informații privind bunurile și serviciile în cauză, profesionistul implicat, prețul și condițiile executării contractului, dreptul de retragere și modalitatea de soluționare a litigiilor; |
b. |
conținutul și aria de cuprindere a informării precontractuale trebuie să fie adaptate, în general, bunurilor sau serviciilor în cauză, în special dacă obiectul contractului este complex sau are impact asupra sănătății și siguranței consumatorilor; |
c. |
modul în care sunt furnizate informațiile trebuie să respecte principiul general al bunei-credințe: acestea nu trebuie să fie înșelătoare, nu trebuie să omită aspecte esențiale, trebuie să fie clare și inteligibile, nu numai în ce privește obiectul contractului, ci și modul de comercializare; |
d. |
informațiile precontractuale trebuie să includă contractul încheiat de consumator; |
e. |
trebuie consacrat principiul caracterului gratuit al informării cu privire la aspectele fundamentale ale contractului, completat de principiul alinierii prețului la costuri în celelalte cazuri; |
f. |
în vederea luării unei decizii cu privire la încheierea contractului, consumatorul trebuie să poată avea acces ușor la informațiile precontractuale furnizate și să aibă dreptul de a solicita clarificări cu privire la acestea și la conținutul și consecințele contractului; |
g. |
trebuie prevăzută obligația profesionistului de a acorda asistență și consiliere; aceasta trebuie să fie fermă îndeosebi în cazul produselor sau serviciilor complexe sau care prezintă riscuri pentru sănătatea și siguranța consumatorilor, în termenii menționați la punctul 8; |
h. |
sarcina probei în ce privește furnizarea informațiilor precontractuale și îndeplinirea obligației de asistență îi revin profesionistului; |
i. |
neîndeplinirea obligațiilor de informare precontractuală și de asistență, fiind un aspect important, trebuie să dea dreptul la retragerea din contract și la despăgubire pentru eventualele prejudicii. |
1.14 Așadar, se solicită Comisiei să revizuiască în profunzime propunerea de directivă menționată, în special partea care se referă la drepturile consumatorilor la informare, pentru a lua în considerare principiile și cazurile concrete de aplicare recomandate în prezentul aviz.
1.15 De asemenea, Comitetul invită Parlamentul European și statele membre ca, înainte de adoptarea propunerii de directivă, să abordeze toate aspectele esențiale referitoare la informarea consumatorilor cuprinse în aceasta, în conformitate cu orientările din prezentul aviz.
1.16 Este necesară și crearea unui cadru juridic coerent, la nivelul UE, pentru reglementarea comunicării comerciale online, prin care să se respecte, în orice caz, dreptul la protecția vieții private, ca drept fundamental al persoanelor.
2. Introducere și delimitarea obiectului: dreptul la informare ca drept fundamental al cetățenilor și dreptul consumatorilor la informare
2.1 Aceasta este prima dată când se abordează, la nivelul instituțional al UE, în mod autonom și sistematic, dreptul consumatorilor de a fi informați, în contextul mai amplu al dreptului la informare ca drept al cetățenilor europeni. CESE face aceasta ca o contribuție la o dezbatere mai amplă pe această temă în cadrul societății civile în general, fără a pierde din vedere impactul deosebit al chestiunii asupra unei noi viziuni cu privire la realizarea pieței interne.
2.2 Caracterul vast al temei impune o delimitare riguroasă, consecință necesară a limitelor naturale ale unui aviz de această natură și rezultat al contribuțiilor primite din partea diverselor organisme și al preocupărilor exprimate în cadrul audierii organizate la sediul CESE, la 1 martie 2010, care s-a bucurat de o participare considerabilă (pentru detalii, a se consulta site-ul Observatorului Pieței Unice: http://www.eesc.europa.eu/?i=portal.en.consumer-information).
2.3 Este important să se sublinieze că dreptul cetățenilor la informare, ce figurează în majoritatea declarațiilor universale și a cartelor drepturilor fundamentale ale omului și cetățeanului, nu a devenit, în ansamblul său, parte integrantă a sistemului juridic comunitar decât odată cu încorporarea Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene în Tratatul de la Lisabona, intrat în vigoare de curând. Acest drept cuprinde libertatea de informare, dreptul de a informa/dreptul de a obține informații și obligația de a informa/dreptul de a fi informat (cf., în special, paragraful al cincilea din Preambul și articolele 11, 27, 38, 42 și 53 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, articolul 2 din TUE și articolul 169 din TFUE). De asemenea, există dreptul fundamental la protecția vieții private față de practicile comerciale agresive și nedorite de consumator și față de comunicările comerciale nedorite sau de tip spam.
2.4 Aceste aspecte dobândesc astăzi o importanță deosebită în ce privește, în special, drepturile consumatorilor, mai cu seamă conținutul și modul de exercitare a acestor drepturi, precum și obligațiile ce le revin diferitelor părți implicate, din momentul în care au început să fie considerate drepturi fundamentale și să fie avute în vedere în mod obligatoriu la conceperea și punerea în aplicare a diferitelor politici și acțiuni comunitare.
2.5 Într-adevăr, fără a aduce atingere aplicării principiului subsidiarității și competențelor partajate care reglementează acest domeniu în ordinea juridică a UE, obligația de a le garanta consumatorilor, în calitatea lor de agenți economici, cunoașterea perfectă a elementelor determinante pentru luarea unor decizii raționale pe piață reprezintă în prezent o condiție prealabilă fundamentală pentru buna funcționare a unui model de liberă concurență, specific sistemului de economie de piață pe care se bazează UE.
2.6 Una dintre consecințele acestei obligații generale este datoria de a asigura „transparența” funcționării instituțiilor comunitare, unde „secretul” trebuie să constituie o excepție, justificat în mod necesar de motive importante legate de funcționarea justiției, de interesul general și de ordinea publică sau de protecția vieții private. Deși este adevărat că s-au realizat unele progrese semnificative în cadrul instituțiilor comunitare, existând inițiative relevante la nivelul Comisiei și al Parlamentului European (1), din păcate, această orientare nu a fost urmată și de Consiliu; se speră că se vor înregistra evoluții notabile odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona. În ciuda interesului pe care îl prezintă această temă pentru informarea consumatorilor în general, nu va fi abordată în detaliu în prezentul aviz, făcându-se trimitere la avizul CESE consacrat acestui subiect.
2.7 Nu vor fi abordate, în ciuda importanței lor incontestabile, nici aspectele legate de educarea și formarea generală a consumatorilor, făcându-se trimitere la avizele CESE pe această temă (2), în special la Avizul din proprie inițiativă al CESE privind educarea consumatorilor (3).
2.8 În sfârșit, cu toate că se recunoaște în mod expres necesitatea unei abordări sectoriale a dreptului la informare la nivel comunitar, astfel încât să se evidențieze caracteristicile anumitor domenii, produse sau servicii – cum ar fi alimentele, medicamentele, serviciile financiare sau comerțul electronic – în cazul cărora ar trebui depuse eforturi de armonizare care să asigure cel mai înalt nivel de protecție a consumatorilor, limitările inerente unui aviz de această natură nu permit intrarea în asemenea detalii.
2.9 Așadar, prezentul aviz va avea drept obiect specific liniile directoare care ar trebui adoptate la nivel comunitar pentru a se defini și caracteriza drepturile consumatorilor la informare, în general, și în diversele stadii ale unei relații contractuale, în special.
3. Consumatorul „mediu” în comparație cu consumatorul „vulnerabil”; noțiunea de informare adecvată
3.1 Începând cu primele programe ale Comisiei destinate protecției consumatorilor (materializate, în ultimii 30 de ani, în importante măsuri legislative), acquis-ul comunitar, alături de jurisprudența Curții de Justiție și de doctrina comună a specialiștilor din domeniu, a fixat noțiunea de consumator ca „parte defavorizată” într-o relație juridică de consum care este prin natura sa dezechilibrată, întreaga legislație din acest domeniu întemeindu-se pe necesitatea de a reechilibra această relație prin măsuri speciale de protecție.
3.2 Cu toate acestea, în diverse documente strategice materializate în diferite inițiative legislative recente (4), Comisia a dezvoltat conceptul de „consumator mediu”, care este „normal informat și suficient de atent și de avizat” (5), încercând să întemeieze pe acesta o nouă abordare a politicii de protecție a consumatorilor la nivel european, bazată pe armonizare totală, pe monitorizarea de către țara de origine și pe recunoașterea reciprocă.
3.3 Această orientare, contestată în mod generalizat de organizațiile consumatorilor din toate statele membre și împotriva căreia CESE s-a pronunțat în mai multe avize, s-a concretizat printr-o scădere a nivelului de protecție a consumatorilor și printr-un regres inadmisibil al politicii comunitare din acest domeniu.
3.4 Însă tocmai din perspectiva acestei noi orientări capătă mai multă importanță chestiunea dreptului consumatorilor la informare, dat fiind că acestora li se cere să fie din ce în ce mai bine informați pentru a lua decizii raționale pe o piață globală. Într-adevăr, modelul neoliberal subiacent se bazează pe premise cunoscute, printre care se pot distinge următoarele:
a) |
conștiința critică a necesităților proprii și ordonarea preferințelor; |
b) |
posibilitatea realizării de comparații între diferitele produse și servicii oferite pe piață; |
c) |
cunoașterea calității și a prețului fiecărui produs și serviciu (cunoaștere tehnică și economică) (6). |
3.4.1 Însă, tot în lumina celor de mai sus, dobândesc mai multă importanță chestiunea naturii și calității informațiilor la care trebuie să aibă acces consumatorii, precum și noțiunea de informare „adecvată”.
3.5 Spre deosebire de ceea ce se susține în textele recente ale Comisiei, nu cantitatea informațiilor este cea care contează; informațiile trebuie să răspundă necesităților și așteptărilor reale ale consumatorilor, iar caracterul adecvat al acestora trebuie apreciat în funcție de finalitate, de conținut, de prezentare și de context.
3.6 De asemenea, informarea trebuie supusă permanent testului „adecvării” (suitability) pentru a se evalua calitatea acesteia în funcție de scopul propus și de publicul consumator căruia i se adresează; parametrii fundamentali ai calității sunt fiabilitatea, actualitatea, imparțialitatea, exactitatea, relevanța, caracterul succint, inteligibilitatea, claritatea, lizibilitatea și accesibilitatea.
3.7 Ca parte a inițiativei „O mai bună reglementare”, CESE solicită Comisiei să introducă testarea de către consumatori a informațiilor comunicate, în ceea ce privește conținutul și forma, pentru a demonstra eficacitatea acestora și a le oferi consumatorilor posibilitatea de a determina ce este util pentru ei.
3.8 În ceea ce privește serviciile financiare, informarea consumatorilor este strâns legată de educația și de competențele în domeniul financiar. Informarea ar trebui simplificată, iar jargonul juridic și tehnic ar trebui limitat. Cu toate acestea, anumite produse financiare sunt complexe, iar informarea trebuie să fie exactă, astfel încât să reflecte complexitatea produsului.
3.9 Comunicarea de informații (conținutul sau formatul acesteia) și cadrul de reglementare conex trebuie să rămână stabile în decursul timpului. Modificarea frecventă a parametrilor informării ar putea îngreuna înțelegerea informațiilor de către consumatori.
4. Informare, publicitate și „marketing”; Directiva 2005/29/CE
4.1 Dreptul consumatorilor la informare în general poate consta atât într-un avantaj difuz rezultat din îndeplinirea, de către stat și de către alte organisme publice, a funcțiilor generale de informare, caz în care nu poate fi considerat un adevărat „drept subiectiv”, cât și în contrapartida unei obligații de furnizare de informații ce revine furnizorilor și altor părți implicate în producția și comercializarea bunurilor și serviciilor.
4.2 În acest sens, comunicările comerciale, din care nu rezultă în mod direct relații contractuale sau precontractuale, pot totuși genera drepturi, fie de natură colectivă (care pot fi exercitate de asociațiile consumatorilor sau în cadrul acțiunilor colective), fie chiar drepturi subiective propriu-zise.
4.3 Acest domeniu este în prezent reglementat prin Directiva 2005/29/CE; CESE a avut ocazia de a se pronunța asupra respectivei propuneri de directivă într-un aviz la care face trimitere (7).
4.3.1 După cum avertizase CESE la momentul respectiv, utilizarea tehnicii „armonizării totale” a dus la o evidentă scădere a nivelului general al obligațiilor de informare a consumatorilor.
4.3.2 Însăși definiția practicilor comerciale înșelătoare, fie prin acțiune, fie prin omisiune, precum și conținutul restrâns al listei de practici anexată directivei sunt cea mai bună dovadă a deteriorării considerabile pe care a produs-o această directivă în ce privește rolul jucat de activitatea publicitară și de marketing în informarea și, mai ales, în informarea corectă a consumatorilor.
4.3.3 Situația a fost agravată prin confirmarea explicită a admisibilității „practicii publicitare curente și legitime care constă în formularea unor afirmații exagerate sau care nu trebuie înțelese în sens literal”, chiar și în cazul în care acestea se adresează unor grupuri de consumatori „deosebit de vulnerabili (…) datorită unei infirmități mintale sau fizice, vârstei sau credulității”.
4.3.4 O pierdere și mai semnificativă este cea rezultată din imposibilitatea de a menține, ca urmare a directivei, dispozițiile de drept comunitar sau național cum ar fi cele care prevăd că informațiile concrete și obiective conținute de mesajele publicitare referitoare la un anumit bun, serviciu sau drept sunt considerate ca făcând parte din conținutul contractelor încheiate după emiterea acestor mesaje, clauzele contractuale contrare fiind considerate inaplicabile în acest caz.
5. Informarea în domeniul contractelor; propunerea de directivă privind drepturile consumatorilor
5.1 Un domeniu în care mai sunt extrem de multe de făcut este definirea unei adevărate carte a drepturilor consumatorilor la informare. Ar fi de așteptat ca recenta propunere de directivă privind drepturile consumatorilor să contribuie în mod decisiv la remedierea acestei lacune la nivelul acquis-ului comunitar.
5.2 Capitolul intitulat „Informațiile destinate consumatorilor” al acesteia este însă foarte dezamăgitor: în loc să definească drepturile propriu-zise, cu caracter obligatoriu, așa cum se procedează în orice legislație națională, propunerea de directivă oferă o simplă listă de informații cu caracter facultativ – „în cazul în care acestea nu reies în mod evident din context” (8) –, de altfel evidente și elementare, care pot fi găsite în orice cod de bune practici al oricărui profesionist obișnuit. Pentru informații suplimentare, facem trimitere la avizul CESE privind propunerea în cauză (9).
6. Informarea precontractuală
6.1 Cu toate că, în conformitate cu principiul subsidiarității, majoritatea relațiilor de consum continuă să fie reglementate, în principal, prin legislația națională a statelor membre, o parte din ce în ce mai mare a acestor relații este afectată de cerințele de informare impuse la nivel comunitar, cum se întâmplă în prezent în următoarele domenii: informarea precontractuală, serviciile în general, pachetele de servicii pentru călătorii și în special serviciile financiare, anumite bunuri de consum cu impact asupra sănătății sau siguranței consumatorilor, precum și bunurile, serviciile și drepturile comercializate la distanță, care fac obiectul unor comunicări și practici comerciale sau al unor contracte standard.
6.2 La analiza legislației comunitare, se constată cu ușurință că există elemente comune, dar și diferențe semnificative în ce privește conținutul și abordarea informării precontractuale, printre care:
i. |
includerea, totală sau parțială, a informațiilor precontractuale în sfera mențiunilor obligatorii/expresiilor interzise în publicitatea pentru anumite bunuri, servicii sau drepturi: este cazul creditului de consum, în publicitatea căruia sunt impuse informații standardizate, sau al pachetelor de servicii pentru călătorii, în cazul cărora informațiile sunt tratate ca mențiuni obligatorii privind aspectele esențiale. Aceasta este și situația medicamentelor – unde informarea consumatorului este asociată cu comunicările comerciale, inclusiv publicitatea, și se concentrează pe obligativitatea furnizării de informații scrise pe etichete și în diverse documente – sau a mențiunilor specifice în anunțurile publicitare pentru produse alimentare, în cazul cărora proliferarea actuală a etichetelor și a etichetelor simplificate produce o confuzie inutilă, agravată de regulile de informare privind anumite mențiuni nutriționale și de sănătate referitoare la produsele alimentare, pe o piață aflată în plină evoluție și prezentând riscuri potențiale pentru sănătatea consumatorilor; |
ii. |
standardizarea informațiilor precontractuale care urmează a fi furnizate, prin elaborarea de formulare comune pentru întreaga ofertă de pe piața internă, soluție adoptată, de exemplu, în cazul creditului de consum prin crearea formularului de informații standard la nivel european și care pornește de la premisa uniformității modului de receptare și de percepere a informațiilor precontractuale în spațiul european. |
6.3 În ciuda avantajelor pe care le prezintă informarea precontractuală pentru caracterul comparabil al ofertelor, recunoscute în unele cazuri, este esențial să existe un anumit grad de flexibilitate care să permită adaptarea la particularitățile consumatorilor din fiecare stat membru. Având în vedere că multe piețe rămân, în mare măsură, naționale, volumul informațiilor care trebuie furnizate în scop comparativ poate genera costuri de tranzacționare ridicate, care nu vor fi compensate printr-o creștere a pieței transfrontaliere, ceea ce poate cauza prejudicii IMM-urilor.
7. Informarea contractuală și postcontractuală
7.1 Obligația de informare se extinde și în faza contractuală, îndeosebi în cazul contractelor de consum caracterizate prin continuitate, de durată și/sau complexe (de exemplu, serviciile și produsele financiare, time sharing) sau care pot avea efecte prelungite în timp (medicamentele).
7.2 Există deja exemple de includere a dreptului la informare contractuală în legislația comunitară, cum ar fi Directiva privind pachetele de servicii pentru călătorii sau Directiva privind serviciile de plată.
7.3 Însă dreptul consumatorilor de a lua o decizie liberă și informată, care stă la baza impunerii de obligații de informare înainte de încheierea contractului, se extinde pe întreaga perioadă de executare a contractului și chiar, în anumite cazuri, după terminarea acesteia. De furnizarea acestor informații depinde decizia consumatorului de a menține sau nu contractul și eventuala răspundere pentru modul de executare.
7.4 Principalele obstacole din calea dreptului la informare în aceste faze sunt, în afară de refuzul direct, costurile ridicate pe care le presupune respectarea sa. Trebuie observat că regula caracterului gratuit al informării consumatorului nu este consacrată în majoritatea dispozițiilor comunitare, nici măcar în ce privește informarea precontractuală. Totuși, în textul Directivei 2007/64/CE (SEPA) au fost introduse două dispoziții menite să asigure buna exercitare a dreptului la informare/a obligației de a informa:
i. |
gratuitatea informării: prestatorul de servicii de plată nu percepe utilizatorului serviciilor de plată taxe pentru furnizarea unui anumit număr de informații; |
ii. |
adecvarea taxelor la costuri: atunci când informațiile furnizate nu sunt gratuite, taxele trebuie să fie corespunzătoare și în acord cu costurile reale ale prestatorului de servicii de plată. |
7.5 CESE consideră că trebuie să se recunoască dreptul la informare/obligația de a informa pe parcursul executării contractului și după îndeplinirea acestuia, mai cu seamă în cazul contractelor cu executare continuă, pe termen mediu sau lung sau cu efecte prelungite în timp. De asemenea, trebuie consacrat principiul general al caracterului gratuit al informării cu privire la aspectele fundamentale ale contractului, completat de principiul alinierii prețului la costuri în celelalte cazuri.
8. Obligații de asistență și de consiliere
8.1 Informațiile rezultate din obligațiile legale de informare ale profesioniștilor sunt, de multe ori, standardizate sau preformatate, de multe ori nefiindu-i suficiente consumatorului pentru a lua, în mod liber și informat, o decizie privind încheierea sau menținerea unui anumit contract. Așadar, dreptul la informare/obligația de a informa include dreptul/obligația de a obține/oferi explicații cu privire la conținut.
8.2 Acest drept al consumatorului la asistență, inclus, de exemplu, în Directiva 2008/48/CE (10) privind contractele de credit pentru consumatori, trebuie extins la toate contractele cu consumatorii, în special la cele privind bunuri de folosință îndelungată și servicii cu executare continuă, pe termen mediu sau lung, complexe sau care implică riscuri pentru sănătate și siguranță. La solicitarea consumatorului, furnizarea de informații în temeiul obligației de asistență va trebui să se facă în scris.
8.3 CESE subliniază necesitatea de a se face distincție între dreptul la asistență, care decurge în mod natural din obligația profesionistului de a furniza informații, și dreptul la consiliere; acordarea de consiliere de către un profesionist nu poate fi solicitată decât în cazuri specifice de produse sau servicii complexe, cu valoare ridicată sau care pot pune în pericol sănătatea sau siguranța consumatorilor.
9. Probleme și consecințe ale lipsei de informații
9.1 Una dintre omisiunile evidente din directivele care le impun profesioniștilor obligații de informare este cea a unui set de sancțiuni pentru neîndeplinirea acestor obligații; această sarcină este lăsată de UE la latitudinea statelor membre, care au optat pentru o gamă largă de consecințe civile și penale, care generează denaturări pe piața unică, în detrimentul consumatorilor și al agenților economici.
9.2 Numai în cazuri punctuale unele directive prevăd dreptul consumatorului de a se retrage dintr-un contract încheiat, începând cu momentul în care îi sunt transmise sau aduse la cunoștință (11) informațiile care i-ar fi trebuit furnizate, sau faptul că sarcina probei că informațiile au fost furnizate îi revine profesionistului, după cum prevede, cu privire la informațiile precontractuale, Directiva 2006/123/CE (12) privind serviciile în cadrul pieței interne.
9.3 Aceste două mecanisme – începerea termenului de retragere din contract la data la care informațiile sunt furnizate sau aduse la cunoștința consumatorului și atribuirea sarcinii probei pentru furnizarea informațiilor profesionistului – constituie garanții fundamentale ale exercitării efective a dreptului la informare și sunt deja incluse în diverse sisteme juridice naționale, alături de principiul răspunderii pentru prejudiciile cauzate de lipsa informațiilor. Aceste mecanisme reprezintă consecința logică a recunoașterii și a importanței dreptului consumatorilor la informare și merită să fie consacrate în mod explicit și general la nivel comunitar.
10. Informarea consumatorilor și realizarea pieței interne
10.1 Sunt bine cunoscute modificările recente ale perspectivelor politicii de realizare a pieței interne, aduse de noile orientări prezentate de Comisie în cadrul Strategiei Europa 2020.
10.2 În toate textele relevante, consumatorii sunt considerați destinatarii finali și adevărații beneficiari ai unei piețe interne concepute ca instrument al unei strategii de dezvoltare și de creștere economică indispensabilă pentru ieșirea din criza actuală, cu preocupări sporite pentru aspectele sociale și pentru garantarea drepturilor fundamentale ale cetățenilor. În această privință, îmbunătățirea informării consumatorilor va fi esențială pentru a restabili încrederea acestora în piața unică.
10.3 În acest context devine și mai evidentă necesitatea de a se garanta informarea adecvată a consumatorilor în cadrul unei piețe interne reînnoite și orientate către provocările secolului XXI, pentru a li se câștiga încrederea și a se asigura colaborarea lor constructivă. Aceasta ar duce la eliminarea temerilor, îndoielilor justificate, ezitărilor și reticențelor din prezent în ceea ce privește o participare mai hotărâtă la comerțul transfrontalier.
10.3.1 Reglementările privind comunicarea comercială online la nivel comunitar sunt, la ora actuală, dispersate în diverse texte (Directiva privind comerțul electronic, cea privind vânzarea la distanță, protecția vieții private în cadrul comunicațiilor comerciale, practicile comerciale neloiale etc.), motiv pentru care ar trebui gândită o reformă care să includă într-un singur text legislația existentă și să evite contradicțiile.
10.4 Aceasta una dintre preocupările majore ale prezentului aviz.
Bruxelles, 14 iulie 2010
Președintele Comitetului Economic și Social European
Mario SEPI
(1) Cf. Cartea verde a Comisiei Europene „Inițiativa europeană în materie de transparență” [COM(2006) 194 final] și avizul CESE, JO C 324 din 30.12.2006, p. 74.
(2) Cf. avizul CESE, JO C 133, 6.6.2003, p. 46.
(3) Cf. avizul CESE, JO C 133, 6.6.2003, p. 1.
(4) Cf., mai precis, Directiva 2005/29/CE din 11 mai 2005 (practicile comerciale neloiale), JO L 149 din 11.6.2005, p. 22 și Directiva 98/7/CE (creditul de consum), JO L 101 din 1.4.1998, p.17, precum și recenta propunere de directivă privind drepturile consumatorilor, COM(2008) 614 final. (avizul CESE, JO C 317 din 23.12.2009, p. 54).
(5) Cf. hotărârea CEJ în cauza C-220/98 din 13.1.2000, Estée Lauder Cosmetics contra Lancaster Group și hotărârea CEJ în cauza C-210/96 din 16.6.1998, Gut Springenheide și Tusky. De asemenea, cf. recenta hotărâre a CEJ în cauza C-278/08 din 25.3.2010, Die BergSpechte Outdoor Reisen und Alpinschule Edi Kobimuller GmbH contra Gunter Guni trekking at Reisen GmbH, în care utilizatorii internetului sunt descriși ca „internauți normal informați și suficient de atenți” (considerentele 35 și 39).
(6) Cf. K. SIMITIS, „Verbraucherschultz – Schlagwort oder Rechtsprinzip?”, p. 109.
(7) JO C 108, 30.4.2004, p. 81.
(8) COM(2008) 614 final, capitolul II, articolul 5 alineatul (1) § 1.
(9) Avizul CESE, JO C 317, 23.12.2009, p. 54.
(10) JO L 133, 22.5.2008, p. 66.
(11) Este cazul Directivei 85/577/CEE care, deși stabilește, în cadrul obligațiilor de informare de bază, existența dreptului de retragere, nu prevede nicio sancțiune pentru neîndeplinirea acestor obligații. Conform jurisprudenței CEJ, termenul în care consumatorul se poate retrage ar trebui extins pe durată nedeterminată, iar calcularea acestuia nu ar trebui să înceapă decât atunci când consumatorul a fost informat în mod corespunzător (cf. CEJ, cauza C-227/08, 17.12.2009, Eva Martin Martin, punctele 25-29).
(12) JO L 376, 27.12.2006, p. 36.
11.2.2011 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
C 44/68 |
Avizul Comitetului Economic și Social European privind Tratatul de la Lisabona și funcționarea pieței unice (aviz din proprie inițiativă)
2011/C 44/12
Raportor: dl Jorge PEGADO LIZ
La 18 februarie 2010, în conformitate cu articolul 29 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, Comitetul Economic și Social European a hotărât să elaboreze un aviz din proprie inițiativă privind
Tratatul de la Lisabona și funcționarea pieței unice.
Secțiunea pentru piața unică, producție și consum, însărcinată cu pregătirea lucrărilor Comitetului pe această temă, și-a adoptat avizul la 15 iunie 2010.
În cea de-a 464-a sesiune plenară, care a avut loc la 14 și 15 iulie 2010 (ședința din 14 iulie), Comitetul Economic și Social European a adoptat prezentul aviz cu 129 voturi pentru, 2 voturi împotrivă și 8 abțineri.
1. Concluzii și recomandări
1.1 Intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona fusese prevăzută inițial pentru 1 ianuarie 2009, însă aceasta nu a devenit efectivă decât la 1 decembrie 2009, odată cu încheierea procesului de ratificare de către cele 27 de state membre. Trebuie remarcat că acest tratat rămâne complex și greu de înțeles.
1.2 Studiul comparativ care face parte din Raportul de informare (CESE 241/2008) ne permite să tragem concluzia că piața internă, deși nu suferă modificări structurale odată cu noul Tratat de la Lisabona, pare să capete un caracter mai social. Într-adevăr, spre deosebire de Tratatul constituțional, care a putut provoca temeri legate de „o piață internă în care concurența este liberă și nu este denaturată”, Tratatul de la Lisabona pare să atribuie pieței interne obiective mai sociale, orientate către „o economie socială de piață cu grad ridicat de competitivitate, care tinde spre ocuparea deplină a forței de muncă și spre progres social”.
1.3 Textele cunoscute în prezent cu privire la viitoarele orientări politice ale Comisiei, la Strategia Europa 2020, precum și numeroasele declarații ale comisarilor și liderilor politici de la nivel național par, de asemenea, să indice același drum spre o dimensiune civică tot mai importantă a pieței unice.
1.4 Această dimensiune a fost consolidată, de asemenea, prin referirea în mod explicit la caracterul juridic obligatoriu al Cartei drepturilor fundamentale, care are „aceeași valoare juridică cu cea a tratatelor”, cu anumite restricții însă în unele state membre.
1.5 Pe de altă parte, procesul legislativ privind piața internă va fi marcat de intervenția parlamentelor naționale, care trebuie să vegheze la respectarea principiului subsidiarității, ce reglementează exercitarea competențelor partajate între Uniunea Europeană și statele membre. Ca urmare a două protocoale, unul privind „rolul parlamentelor naționale”, iar celălalt privind „aplicarea principiilor subsidiarității și proporționalității”, parlamentele naționale au posibilitatea chiar de a solicita reexaminarea unei propuneri legislative la prima lectură, ceea ce consolidează participarea democratică în procesul legislativ al Uniunii.
1.6 Dacă intervenția preventivă a parlamentelor naționale ar funcționa corespunzător, iar monitorizarea efectuată asupra aplicării principiului subsidiarității s-ar dovedi suficient de eficace pentru ca „mecanismul de alertă timpurie” pe care Tratatul de la Lisabona îl preia din Constituție să devină pe deplin operațional, statele membre ar reproșa mai puțin legislației comunitare că pune piedici exercitării competențelor naționale și aceasta ar fi mai puțin resimțită de cetățenii europeni ca amprentă a unui oarecare „centralism cu baza la Bruxelles”. În acest sens, ar fi necesar și ca parlamentarii naționali să-și consolideze rețeaua, având în vedere că eficacitatea „mecanismului de alertă timpurie”, deși este un drept individual recunoscut fiecărei camere, depinde de capacitatea de organizare colectivă a parlamentelor naționale.
1.7 Tratatul de la Lisabona are în vedere, de asemenea, o generalizare a „procedurii legislative ordinare” (codecizia prevăzută la articolul 251 CE) în ceea ce privește piața internă, după cum o dovedește în special articolul 48 TFUE, care se referă la măsurile necesare liberei circulații a lucrătorilor în domeniul securității sociale.
1.8 Așadar, Tratatul de la Lisabona dorește să faciliteze dezvoltarea pieței interne, conferind codeciziei, pe care o numește „procedură legislativă ordinară”, un caracter mai general, dar adaugă instituțiilor europene un nou partener cu putere de decizie, parlamentele naționale, de care va trebui de acum înainte să se țină seama în adoptarea tuturor măsurilor legislative aplicabile pieței interne.
2. Introducere
2.1 Raportul de informare cu privire la impactul Tratatului de la Lisabona asupra funcționării pieței interne (1), adoptat la 13 iunie 2008 în cadrul secțiunii, propunea un studiu comparativ sub forma unui tabel care să realizeze o paralelă între dispozițiile privind piața internă din Tratatul de la Lisabona, Tratatul CE, care era încă în vigoare la momentul respectiv, Tratatul constituțional („Constituția” care nu a fost niciodată ratificată) și observațiile OPU în ceea ce privește consecințele juridice ale textului adoptat la Lisabona la 13 decembrie 2007.
2.2 Data intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona fusese stabilită inițial la 1 ianuarie 2009, însă evoluția preconizată a evenimentelor s-a schimbat în mod radical la 12 iunie 2008, când Irlanda a respins Tratatul de la Lisabona prin referendum.
2.3 După ce Irlanda a primit garanții în ceea ce privește suveranitatea națională și a fost asigurată că fiecare stat membru va continua să aibă propriul său comisar european, tratatul a fost adoptat prin referendum, la 3 octombrie 2009.
2.4 Decizia luată de Curtea Constituțională cehă la 3 noiembrie 2009, care a statuat că Tratatul de la Lisabona este conform legii fundamentale a Republicii Cehe, a pus capăt întârzierii în ratificarea tratatului. Semnarea acestuia de către președintele Vaclav Klaus a însemnat încheierea procesului de ratificare, tratatul intrând în sfârșit în vigoare la 1 decembrie 2009.
2.5 Având în vedere timpul scurs de la adoptarea raportului de informare mai sus menționat și până la intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, dar și recomandarea Comisiei din 26 iunie 2009 intitulată „Măsurile care urmăresc îmbunătățirea funcționării pieței unice” și Comunicarea Comisiei „Europa 2020: O strategie europeană pentru o creștere inteligentă, ecologică și favorabilă incluziunii”, adoptată la 3 martie 2010, Comitetul consideră oportună transformarea acestui raport într-un aviz din proprie inițiativă. Transformarea i-ar permite Comitetului nu numai să actualizeze conținutul acestui document, ci și să își facă publică opinia pe această temă, reflectând, în același timp, cu privire la subiecte noi, care nu au fost abordate din cauza distanțării insuficiente față de textul tratatului, a cărui lizibilitate lăsa de dorit și a cărui ultimă versiune consolidată a fost publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene la 30 martie 2010 (2).
3. Observații generale
3.1 Evenimentele politice care au marcat viața Tratatului de la Lisabona, de la semnarea sa de către cele 27 de state membre la 13 decembrie 2007 până la intrarea sa în vigoare la 1 decembrie 2009, nu au modificat în mod esențial dispozițiile privind piața internă, ci au avut mai ales un impact la nivel instituțional.
3.1.1 Într-adevăr, luând notă de preocupările poporului irlandez, prezentate de prim-ministrul irlandez, Consiliul European din 11 și 12 decembrie 2008 a hotărât ca, cu condiția intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona, să se adopte o decizie, în conformitate cu procedurile juridice necesare, astfel încât Comisia să poată fi alcătuită și în continuare din câte un reprezentant din partea fiecărui stat membru.
3.1.2 Consiliul European din 18 și 19 iunie 2009 i-a acordat Irlandei garanții juridice obligatorii, însă fără consecințe asupra relațiilor dintre Uniune și celelalte state membre sau asupra conținutului și punerii în aplicare a Tratatului de la Lisabona, că anumite subiecte (cum ar fi fiscalitatea, dreptul la viață, educația, familia, politica de neutralitate militară) nu vor fi afectate de intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona.
3.1.3 Mai mult, același Consiliu European a adoptat o declarație solemnă cu privire la importanța drepturilor lucrătorilor și a serviciilor publice.
3.2 Întârzierea cu care Republica Cehă a ratificat tratatul nu a avut consecințe imediate asupra Tratatului de la Lisabona. Într-adevăr, așa cum au convenit statele membre cu ocazia Consiliului European din 29 și 30 octombrie 2009, Republica Cehă, asemenea Regatului Unit și Poloniei, va primi o derogare de la aplicarea Cartei drepturilor fundamentale, printr-un protocol la următorul tratat de aderare.
3.3 Raportul de informare cu privire la impactul Tratatului de la Lisabona asupra funcționării pieței interne și anexa sa rămân așadar de actualitate și pot servi drept bază pentru analiza juridică a prezentului aviz, trebuind, prin urmare, considerate parte integrantă a avizului.
3.4 În acest sens, trebuie reamintit că Tratatul de la Lisabona rămâne un text complex, chiar și în versiunea sa consolidată. Acesta este greu de citit și de înțeles chiar și pentru juriști, întrucât rezultă în urma unei serii de modificări aduse Tratatului privind Uniunea Europeană (TUE), care instituie cadrul general al Uniunii Europene și principiile fondatoare ale Uniunii, și Tratatului de instituire a Comunității Europene (TCE), care devine Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) și care prevede modalitățile de punere în practică a principiilor enunțate în TUE.
3.5 În lipsa unui text consolidat oficial care să fie disponibil în momentul ratificării, statele membre au ratificat un text pe cât de neclar pe atât de greu de citit, în care majoritatea noilor „mecanisme” de decizie nu erau foarte bine definite, cu excepția protocoalelor tratatului, și a căror funcționare nu fusese așadar testată încă.
3.6 Spre deosebire de Tratatul constituțional, textul semnat la Lisabona nu a fost trimis spre consultare Parlamentului European, Comitetului Economic și Social European, Comitetului Regiunilor, parlamentelor naționale sau regionale sau organizațiilor reprezentative ale societății civile, nici de la nivel comunitar, nici de la nivel național sau regional. Spre deosebire de modul cum s-a procedat în cazul „Constituției”, Comisia și Consiliul au hotărât să publice documente care au dat publicității și au explicat conținutul și avantajele noului tratat numai după ratificarea acestuia.
3.7 Tratatul de la Lisabona revine la metoda de modificare a tratatelor existente bazată pe conferințele interguvernamentale (CIG) la care participă numai reprezentanți ai statelor, în timp ce elaborarea „Constituției” s-a pregătit în cadrul unei convenții constituite în mare parte din deputați naționali, inclusiv ai viitoarelor state membre, din 2004 și 2007, deputați europeni, reprezentanți ai celor 15 state membre și ai celor 12 state candidate din acel moment, plus Turcia, Comisia Europeană și reprezentanți ai societății civile, printre care Comitetul Economic și Social European, în calitate de observatori.
3.8 Astfel, Tratatul de la Lisabona marchează clar repunerea puterii de decizie în mâinile statelor membre, spre deosebire de Constituție, care părea a avea un caracter mai federalist. Eliminarea simbolurilor introduse de Constituție și care puteau duce cu gândul la crearea unui stat federal (drapelul, imnul, deviza, stabilirea zilei de 9 mai ca Ziua Europei) ilustrează această modificare.
3.9 Tratatul de la Lisabona realizează o fuziune a celor trei piloni, acordând aceeași valoare juridică Tratatului privind Uniunea Europeană (TUE) și Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) (3). De asemenea, Uniunea capătă personalitate juridică, substituindu-se și succedând Comunității Europene, în timp ce, până la intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, doar Comunitatea Europeană era dotată cu personalitate juridică.
3.10 Supremația dreptului Uniunii asupra dreptului statelor membre a fost inclusă în articolul I-6 din Tratatul constituțional ca unul din principiile fundamentale ale Uniunii. Pentru a pune capăt polemicii suscitate de înscrierea în Constituție a principiului supremației, care oricum nu era decât o reflectare a jurisprudenței Curții de Justiție, principiul supremației se regăsește în Declarația nr. 17. Conferința a hotărât să anexeze la Tratatul de la Lisabona un aviz al Serviciului juridic al Consiliului privind supremația, care reamintește sursa jurisprudențială a principiului supremației dreptului Uniunii și valoarea de principiu fundamental a acestuia.
3.11 Tratatul de la Lisabona modifică valoarea juridică a Cartei drepturilor fundamentale proclamată la Nisa la 7 decembrie 2000. Într-adevăr, în cadrul Summitului de la Nisa nu s-a luat nicio hotărâre în privința caracterului juridic obligatoriu al Cartei, astfel încât aceasta a rămas în stadiul de declarație de principiu, fără efecte juridice confirmate.
3.11.1 În schimb, prin înscrierea în Constituție, carta ar fi dobândit forță juridică obligatorie. Constituția nefiind ratificată, caracterul juridic obligatoriu al cartei nu s-a putut concretiza (4). Tratatul de la Lisabona remediază această situație, fără să preia însă toate progresele realizate de Constituție (5).
3.11.2 Într-adevăr, conform articolului 6 din Tratatul privind Uniunea Europeană, astfel cum a fost modificat de Tratatul de la Lisabona, carta are „are aceeași valoare juridică cu cea a tratatelor”; aceasta înseamnă că instituțiile, organele, agențiile Uniunii au datoria să respecte drepturile înscrise în cartă. Aceleași obligații revin și statelor membre (guverne, administrații, instanțe) când pun în aplicare dreptul comunitar.
3.11.3 Cu toate acestea, conform Protocolului [nr. 30] privind aplicarea Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene în Regatul Unit și în Polonia, carta nu extinde capacitatea Curții de Justiție și a niciunei alte instanțe a Poloniei sau a Regatului Unit de a considera că actele cu putere de lege ale Regatului Unit sau Poloniei sunt incompatibile cu carta.
3.11.4 Acest protocol precizează totodată că titlul IV al Cartei, privind drepturile sociale și solidaritatea, nu creează pentru Regatul Unit sau pentru Polonia drepturi care să poată fi invocate în fața unei instanțe decât în măsura în care aceste drepturi sunt prevăzute în legislația națională a acestor țări.
3.11.5 În fine, conform acestui protocol, carta se aplică Regatului Unit și Poloniei numai în măsura în care drepturile și principiile pe care le conține sunt recunoscute de legislațiile sau practicile din aceste state membre.
3.11.6 În practică, sfera de aplicare a acestor protocoale va fi foarte limitată: în conformitate cu principiul aplicării uniforme a dreptului Uniunii, jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene trebuie, ca parte integrantă a ordinii juridice a Uniunii, să fie respectată în toate statele membre. În consecință, dacă titlul IV al cartei ar fi citat sau interpretat printr-o hotărâre a Curții, instanțele din Regatul Unit și Polonia ar trebui să se conformeze acestei hotărâri, fie că au intervenit sau nu în cauză.
3.12 Tratatul preia din „Constituție” dispozițiile referitoare la posibilitatea unui stat membru de a se retrage din Uniune din proprie voință (în conformitate cu articolul 50 din TUE). În lumina orientărilor Consiliului European, Uniunea negociază și încheie cu acest stat un acord de stabilire a modalităților de retragere, ținând seama de cadrul viitoarelor sale relații cu Uniunea.
3.13 Retragerea voluntară nu trebuie confundată cu suspendarea drepturilor de apartenență la Uniune ale unui stat membru care se face vinovat de încălcarea gravă și persistentă a valorilor Uniunii, prevăzută la articolul 7 din TUE (respectarea demnității umane, libertății, democrației, egalității, statului de drept, respectarea drepturilor omului etc.), împotriva voinței acestuia (6).
4. Observații speciale
4.1 Merită să se facă o referire specială la anumite aspecte specifice de natură politico-economică ce au intervenit între timp în cadrul dezvoltării politicii privind piața unică în temeiul noului tratat, cum ar fi noua componență a Parlamentului European și a „Comisiei Barroso II”.
4.2 Trebuie reamintit că, în noiembrie 2007, Comisia a publicat o comunicare importantă intitulată „O piață unică pentru Europa secolului XXI”, în urma unei rezoluții a Parlamentului European din 4 septembrie 2007, care făcea apel la „revizuirea pieței unice: depășirea obstacolelor și combaterea ineficienței prin îmbunătățirea punerii în aplicare și asigurarea respectării legislației”. În această Comunicare, Comisia pleda în favoarea unei „noi viziuni” pentru o piață unică „pentru toți, ce contribuie mai mult la stimularea răspunsului Europei la globalizare și sprijină creșterea economică și noi locuri de muncă, asigurarea de prețuri echitabile, protecția socială și a mediului.” În două dintre avizeele sale (7), CESE și-a reamintit punctul de vedere, conform căruia piața unică a constituit dintotdeauna un instrument aflat în slujba tuturor cetățenilor, inclusiv a profesiunilor liberale, lucrătorilor și consumatorilor.
4.3 Într-o comunicare din 6 noiembrie 2008 (8), Comisia a demonstrat că avantajele pieței unice erau legate de consolidarea cooperării administrative. În raportul său privind situația Sistemului de informare al pieței interne (IMI), Comisia făcea apel la autoritățile din statele membre să lucreze în strânsă colaborare, astfel încât să instaureze o încredere reciprocă în sistemele lor (9).
4.4 În Recomandarea din 29 iunie 2009 privind măsurile destinate îmbunătățirii funcționării pieței unice (10), Comisia identifica anumite deficiențe în ceea ce privește buna funcționare a pieței unice, în special datorită faptului că regulile nu sunt corect aplicate și că respectarea acestora nu este controlată. De asemenea, Comisia propunea să se adopte măsuri concrete și complementare acelora ale statelor membre în cadrul unei abordări la baza căreia să se afle parteneriatul.
4.4.1 Printre măsurile recomandate se numără controlarea respectării regulilor, promovarea unor mecanisme alternative de soluționare a litigiilor, evaluarea periodică a legislației naționale și informarea cetățenilor, precum și a întreprinderilor cu privire la drepturile de care dispun în cadrul pieței interne.
4.5 Criza financiară s-a propagat rapid, în special în Europa, având consecințe economice și sociale atât neașteptate, cât și imprevizibile – așa cum Comitetul a avut ocazia să sublinieze – și atrăgând după sine cea mai mare recesiune din anii '30 și până în prezent, cu peste 23 de milioane de șomeri (11), ceea ce reprezintă cel mai ridicat nivel al șomajului înregistrat de la cel de-al doilea război mondial. În perspectiva reînnoirii mandatului său și după ce a comandat Grupului de Larosière (12) un studiu aprofundat cu privire la cauzele și la măsurile necesare pentru combaterea acestei crize, Comisia a simțit nevoia să definească noi orientări politice pentru viitor, în acest nou cadru economic, social și financiar.
4.6 În acest context, în „Orientările politice pentru viitoarea Comisie”, președintele Barroso a definit liniile directoare pentru o piață unică adaptată la secolul XXI, condamnând încercările de a utiliza criza ca pretext pentru a submina dezvoltarea pieței unice și reafirmând intenția Comisiei de a o apăra, întrucât aceasta constituie „temelia tratatelor” și „cea mai bună garanție a prosperității pe termen lung”, cu condiția să fie adaptată la „nevoile economiei de mâine”. În acest context, este oportun să se sublinieze că obiectivul „de a da un nou impuls pieței interne și de a face din aceasta, încă o dată, motorul economiei europene” nu se va realiza decât dacă o „politică activă de protecție a consumatorilor” le va da „oamenilor încrederea de a lua parte pe deplin la piața unică”.
4.6.1 În același timp, președintele Comisiei i-a încredințat dlui Mario Monti, fost comisar însărcinat cu piața internă, misiunea de a pregăti un raport cu privire la redresarea pieței unice, care a fost prezentat la 9 mai, Ziua Europei, Parlamentului European. Acest raport subliniază dificultățile majore cu care se confruntă piața unică și propune inițiative destinate să consolideze această piață, cu respectarea considerentelor de ordin social și ecologic. Un alt raport intitulat „Proiectul Europa 2030: provocări și oportunități” al Grupului de reflecție privind viitorul UE prezidat de fostul prim-ministru spaniol Felipe González, a fost prezentat în aceeași zi Consiliului European. Acest raport analizează mai ales perspectivele guvernanței economice europene pe termen mediu, fără a uita rolul decisiv al consolidării și al realizării pieței unice pentru „crearea unei situații reciproc avantajoase: o nouă înțelegere pentru piața unică”. Concluziile sale cu privire la guvernanța economică vor avea, cu siguranță, un impact asupra viitorului pieței unice.
4.7 Strategia menită să înlocuiască Strategia de la Lisabona – a cărei punere în aplicare a constituit, în parte, un eșec – trebuie privită din perspectiva acestor noi orientări politice. Cu toate acestea, Strategia Europa 2020 nu pare să acorde o importanță majoră pieței unice, în afara câtorva rânduri în capitolul intitulat „Verigi lipsă și blocaje”, care demonstrează un entuziasm scăzut în ceea ce privește piața unică.
4.7.1 Pentru a soluționa acest blocaj al pieței unice, Comisia anunță că va propune să legifereze acordând prioritate utilizării regulamentelor mai degrabă decât directivelor, adaptând legislația la era digitală și îndreptându-se către un drept european al contractelor, cu valoare facultativă, în special în domeniul contractelor încheiate cu consumatorii. Cu ocazia audierii sale în fața Parlamentului European, dar mai ales în recentele sale declarații făcute la Paris, comisarul Michel Barnier, însărcinat cu piața unică, a insistat asupra necesității reconcilierii cetățenilor cu piața largă, care trebuie să se afle în slujba unui proiect de societate. Așa cum a subliniat comisarul Viviane Reding, piața unică rămâne „bijuteria coroanei” Uniunii Europene (13).
4.8 În același timp, inițiativa cetățenilor introdusă de articolul 11 alineatul (4) din TUE și care a făcut obiectul unei analize aprofundate a Comitetului (14) ar putea avea consecințe importante asupra dezvoltării viitoare a pieței interne.
4.8.1 Într-adevăr, acest instrument de participare cetățenească deschide o nouă cale pentru relansarea unor teme esențiale pentru societatea civilă, care nu au putut fi acoperite până în prezent, fie din lipsă de interes, fie de voință politică din partea instituțiilor comunitare (statutul fundației europene (15), acțiunile colective la nivel european (16), dreptul la grevă european etc.).
5. Observații specifice
5.1 Observațiile raportului de informare cu privire la dispozițiile referitoare la piața internă prevăzute în Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) rămân de actualitate [a se vedea, de exemplu, punctul 6 litera a)].
5.2 Patru din cele treizeci și șapte de protocoale anexate la Tratatul de la Lisabona vor avea un impact mai mult sau mai puțin direct asupra pieței interne.
— |
În primul rând, Protocolul [nr. 2] privind aplicarea principiilor subsidiarității și proporționalității, întrucât acestea sunt menite să se aplice în contextul competențelor partajate între Uniune și statele membre, iar piața internă face parte din domeniile de competență partajată. |
— |
Protocolul [nr. 27] privind piața internă și concurența va avea de asemenea un impact asupra pieței interne. În esență, acesta prevede includerea în piața internă a unui sistem care să garanteze faptul că nu există denaturări ale concurenței. |
— |
Protocolul [nr. 25] privind exercitarea competențelor partajate va avea un impact asupra pieței interne din rațiuni care coincid cu cele referitoare la impactul Protocolului [nr. 2] privind aplicarea principiilor subsidiarității și proporționalității. |
— |
Protocolul [nr. 26] privind serviciile de interes general va juca, de asemenea, un rol pe piața internă. Acesta precizează că serviciile fac parte din valorile comune ale Uniunii și subliniază puterea discreționară semnificativă a autorităților naționale, regionale și locale în ceea ce privește furnizarea, punerea în funcțiune si organizarea serviciilor de interes economic general. De asemenea, protocolul justifică diversitatea lor și posibilele diferențe dintre nevoile și preferințele utilizatorilor prin deosebirile geografice, sociale sau culturale. În final, acesta insistă asupra necesității promovării unui nivel ridicat de calitate, siguranță și accesibilitate al acestor servicii, precum și a drepturilor consumatorilor. Articolul 2 din Protocolul nr. 26 inovează, citând pentru prima oară în dreptul primar „serviciile de natură non-economică de interes general” și garantează competența statelor membre de a furniza, executa și organiza aceste servicii. |
5.3 Două declarații vor afecta probabil piața internă. Declarația nr. 18 cu privire la delimitarea competențelor, care reamintește că în sistemul partajării competențelor între Uniune și statele membre, astfel cum este prevăzut în tratate, orice competență care nu a fost atribuită Uniunii prin tratate aparține statelor membre și că, în sistemul competențelor partajate, statele membre își exercită competența în măsura în care Uniunea nu și-a exercitat competența sau a hotărât să înceteze să și-o mai exercite.
5.3.1 Atribuirea de competențe către Comunitate a fost foarte repede înțeleasă de Curtea de Justiție ca un transfer de competențe de la statele membre către instituțiile europene, după cum dovedește hotărârea în cazul Costa contra ENEL din 1964, care definește Comunitatea Economică Europeană ca fiind „o comunitate cu o durată nelimitată, dotată cu instituții proprii, cu personalitate, cu capacitate juridică, cu capacitate de reprezentare internațională și, în special, cu puteri reale derivate din limitarea competenței sau din transferul atribuțiilor statelor către Comunitate […]” (Aff. 6/64 Rec. 1141).
5.3.2 În cele din urmă, Declarația nr. 42 precizează că, în conformitate cu jurisprudența constantă a Curții de Justiție, principiul atribuirii competențelor nu poate constitui temeiul pentru extinderea competențelor Uniunii dincolo de cadrul general pe care îl constituie totalitatea dispozițiilor tratatelor.
6. Principalele consecințe asupra politicii privind piața internă
6.1 În ceea ce privește modificările aduse dispozițiilor tratatelor care privesc în mod direct politica privind piața internă, trebuie subliniate următoarele aspecte:
a) |
înlocuirea cuvintelor „piața comună” cu „piața internă” ilustrează modificarea de ordin calitativ a pieței comune în piață internă, ceea ce permite clarificarea noțiunilor controversate din doctrină și subliniază ideea că UE nu este numai o piață liberă în sensul pur economic de zonă de liber schimb, ci mai curând o piață internă pentru cetățeni (articolul 26 TFUE) (17); |
b) |
în ceea ce privește consolidarea și definirea mai detaliată a principiului subsidiarității, se constată că preferința pentru directive în defavoarea regulamentelor, preferință care figurează în Protocolul [nr. 30] al Tratatului CE, a fost abolită prin Protocolul [nr. 2] al Tratatului de la Lisabona; |
c) |
pentru a veghea la respectarea principiilor subsidiarității și proporționalității, parlamentelor naționale li se recunoaște un cvasi-drept de veto stabilit la o treime din totalitatea voturilor atribuite parlamentelor naționale. Un parlament național poate, de asemenea, să se opună unei inițiative legislative în materie de dreptul familiei (articolul 81 TFUE); |
d) |
datorită extinderii procedurii de codecizie, redenumită „procedură legislativă ordinară”, Parlamentul European capătă noi competențe. Acesta dobândește atribuții egale cu cele ale Consiliului în materie bugetară și îl va alege pe președintele Comisiei. Tratatul de la Lisabona definește Parlamentul European ca fiind constituit din reprezentanți ai „cetățenilor Uniunii”, în timp ce în Tratatul CE face referire la reprezentanți ai „popoarelor statelor membre”; |
e) |
procedura de codecizie (procedura legislativă ordinară), cu un nou sistem de vot cu majoritate calificată la nivelul Consiliului (18), se va aplica la numeroase domenii noi; |
f) |
statele membre au suprimat obiectivele Uniunii privind „o piață internă în care concurența este liberă și nu este denaturată”. Politica în domeniul concurenței este reformulată în sensul de instrument „necesar funcționării pieței interne”, în timp ce prin formularea „o piață internă în care concurența este liberă și nu este denaturată” ca obiectiv al Uniunii, Tratatul constituțional provoca unele temeri; |
g) |
una dintre consecințe este o reconsiderare a intereselor consumatorilor și ale IMM-urilor – din care decurg „pachetul” privind o nouă viziune și Comunicarea „O piață unică pentru Europa secolului XXI” (19); |
h) |
o nouă concepție asupra serviciilor de interes general (articolul 14 TFUE și Protocolul nr. 26) care clarifică responsabilitățile Uniunii și ampla putere discreționară a autorităților naționale, regionale și locale abordate în Comunicarea „Servicii de interes general, inclusiv servicii sociale de interes general – un nou angajament european” (20), care propune consolidarea cadrului UE aplicabil SIG; |
i) |
o preocupare mai susținută pentru integrarea aspectelor sociale ale procesului de realizare a pieței interne (combaterea excluderii sau a discriminării, promovarea justiției și a protecției sociale și egalitatea între femei și bărbați, solidaritatea dintre generații, protecția drepturilor copilului) asociată Comunicării „Oportunități, acces și solidaritate: către o nouă viziune socială pentru Europa secolului 21” (21); |
j) |
Tratatul de la Lisabona inovează prin aceea că extinde posibilitățile de cooperare consolidată la ansamblul acțiunilor Uniunii, cu excepția domeniilor care sunt de competența exclusivă a Uniunii (articolul 20 TUE), cu condiția să reunească cel puțin nouă state membre (indiferent de numărul total de state membre). Acest lucru decurge dintr-o decizie a Consiliului, care hotărăște cu majoritate calificată, la propunerea Comisiei și după aprobarea Parlamentului European [articolul 329 alineatul (1) TFUE], și ar putea afecta, în special, piața internă, piața energiei, politica în domeniul imigrației și protecția civilă. |
Bruxelles, 14 iulie 2010
Președintele Comitetului Economic și Social European
Mario SEPI
(1) CESE 241/2008 - INT/393 (nepublicat în JO).
(2) JO C 83 din 30.3.2010. De acum înainte, orice referire la Tratatul de la Lisabona se raportează la această versiune consolidată.
(3) Articolul 1 paragraful al treilea din TUE: TUE și TFUE au aceeași valoare juridică, în timp ce jurisprudența Curții recunoscuse, la 13 septembrie 2005, într-o hotărâre privind protecția mediului prin dreptul penal, preeminența Tratatului CE asupra Tratatului UE.
(4) Cu toate acestea, deși carta nu are caracter juridic obligatoriu, Curtea de Justiție a Comunităților Europene face deseori trimitere la aceasta. A se vedea, în special, recenta hotărâre a Curții de Justiție din 14 februarie 2008, în cauza C-244/06 Dynamic Medien Vertriebs GmbH contra Avides Media AG, privind libera circulație a mărfurilor, în care Curtea citează articolul 24 alineatul (1) din cartă, care stabilește dreptul copiilor la protecție și la îngrijirile necesare pentru asigurarea bunăstării lor (punctul 41 din hotărâre). A se vedea, de asemenea, hotărârea Curții din 14 februarie 2008, în cauza C-450/06, Varec SA contra statului belgian, privind libertatea de stabilire, în care Curtea citează articolul 7 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene privind dreptul la respectarea vieții private (punctul 48 din hotărâre).
(5) Versiunea din 23 iulie 2007 a proiectului Tratatului de la Lisabona CIG 3/07 prevedea în Declarația nr. 11 proclamarea solemnă a Cartei drepturilor fundamentale de către cele trei instituții în ziua semnării Tratatului de la Lisabona, dar nu conținea nicio dispoziție privind valoarea juridică obligatorie a cartei. Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene a fost proclamată pentru a doua oară la 12 decembrie 2007 la Strasbourg de către cele trei instituții ale Uniunii Europene. Această a doua proclamare era necesară în urma explicațiilor și notelor de subsol adăugate de la prima proclamare a cartei în decembrie 2000 la Summitul de la Nisa.
(6) Articolul 7 TUE prevede două modalități distincte aplicabile în caz de „risc de încălcare gravă” și „existența unei încălcări grave și persistente”.
(7) JO C 77 din 31.3.2009, p. 15 și JO C 182 din 4.8.2009, p. 1.
(8) COM(2008) 703 final.
(9) A se vedea Avizul CESE, JO C 128 din 18.5.2010, p. 103.
(10) Recomandarea 2009/524/CE; a se vedea importanta rezoluție a PE din 9.3.2010 (Doc. A7-0064/2009).
(11) Conform ultimelor date ale EUROSTAT.
(12) CESE s-a pronunțat cu privire la Raportul Grupului de Larosière – JO C 318 din 23.12.2009, p. 57.
(13) Discurs enunțat cu ocazia Zilei consumatorului, la Madrid, la 15 martie 2010, „O directivă ambițioasă privind drepturile consumatorilor: sporirea protecției consumatorilor și acordarea de sprijin întreprinderilor” („An ambitious Consumer Rights Directive: boosting consumers’ protection and helping businesses”).
(14) Avizul din proprie inițiativă pe tema „Punerea în aplicare a Tratatului de la Lisabona: democrația participativă și inițiativa cetățenească europeană” (CESE 465/2010, SC/032), în care a fost analizată și comentată Cartea verde a Comisiei [COM (2009) 622 final din 11.11.2009], și Avizul din proprie inițiativă privind organizațiile societății civile și Președinția Consiliului UE (CESE 464/2010, SC/031); a se vedea de asemenea importanta rezoluție PE privind punerea în aplicare a inițiativei populare, din 7 mai 2009 (Doc A6-0043/2009).
(15) Aviz din proprie inițiativă al CESE 634/2010, INT/498.
(16) JO C 162 din 25.6.2008, p. 1 și JO C 128 din 18.5.2010, p. 97.
(17) La 5 mai 1982, Curtea afirmase deja într-o hotărâre, cauza Schul C-15/81, că piața comună, simplă zonă de liber schimb, precedă piața internă. Piața internă trimite așadar la un nivel superior de integrare economică.
(18) Protocolul privind dispozițiile tranzitorii [nr. 36].
(19) COM(2007) 724 final; SEC(2007) 1517, 1518, 1519, 1520 și 1521.
(20) COM(2007) 725 final; SEC(2007) 1514, 1515 și 1516.
(21) COM(2007) 726 final.
11.2.2011 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
C 44/75 |
Avizul Comitetului Economic și Social European privind inovarea în turism: definirea unei strategii pentru o dezvoltare durabilă în insule (aviz din proprie inițiativă)
2011/C 44/13
Raportor: dna GAUCI
La 16 iulie 2009, în conformitate cu articolul 29 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, Comitetul Economic și Social European a hotărât să elaboreze un aviz din proprie inițiativă cu privire la
Inovarea în turism: definirea unei strategii pentru o dezvoltare durabilă în insule.
Secțiunea pentru uniunea economică și monetară și coeziune economică și socială, însărcinată cu pregătirea lucrărilor Comitetului pe această temă, și-a adoptat avizul la 23 iunie 2010.
În cea de-a 464-a sesiune plenară, care a avut loc la 14 și 15 iulie 2010 (ședința din 15 iulie), Comitetul Economic și Social European a adoptat prezentul aviz cu 153 de voturi pentru, 1 vot împotrivă și 13 abțineri.
1. Concluzii
1.1 CESE sugerează să fie elaborate programe continue de învățare de-a lungul vieții, special pentru personalul care lucrează în sectorul turismului în insule – ar trebui prevăzută în acest sens o finanțare specifică prin intermediul FSE și al fondurilor de coeziune. Un cadru adecvat al raporturilor de muncă, care să promoveze condiții de lucru de calitate și măsuri de susținere a antreprenorilor (rețele, comercializare, promovare etc.), ar trebui să contribuie la încurajarea turismului în insule.
1.2 În mod similar și având în vedere importanța crescândă a rezervărilor pe internet în domeniul călătoriilor și turismului, întreprinderilor mici și mijlocii din sectorul turismului (insular) ar trebui să li se ofere fie formare cu sprijinul UE, fie un acces mai ușor la furnizorii de servicii adecvați, pentru a-și dezvolta o prezență de succes pe internet, fără de care acestea riscă să își piardă clienții „moderni”.
1.3 CESE propune înființarea, pe o insulă cu poziție geografică strategică, a unei școli interregionale care să se sprijine pe un concept asemănător cu programul Erasmus pentru studenții și lucrătorii din sectorul turismului.
1.4 Cu toate că întreprinderile, în special cele mici, au de câștigat în momentul în care există legislație mai puțină și mai bună, ar trebui luată în considerare opțiunea înființării unei autorități administrative specifice în cadrul serviciilor Comisiei Europene, de exemplu, a unei Direcții Generale pentru turism – turismul reprezentând aproximativ 11-12 % din PIB-ul UE, dar atingând până la 25 % din PIB în insule precum Malta. CESE consideră că o asemenea autoritate în domeniul turismului ar reprezenta un gardian al intereselor turismului (insular) în cadrul instituțiilor și politicilor UE. CESE a propus, în avizele sale anterioare pe tema turismului, înființarea unei Agenții europene pentru turism și reiterează această propunere.
1.5 Insulele au un handicap inerent față de continent: distanța, accesibilitatea redusă, izolarea. CESE consideră că ar trebui căutat un regim fiscal favorabil, luând în considerare eforturile speciale depuse în domeniul investițiilor, al menținerii și creării de locuri de muncă, al adaptării perioadelor de activitate comercială, toate acestea în vederea atenuării efectelor caracterului sezonier al activităților.
1.6 Definiția UE pentru insule este neadecvată într-o serie de cazuri, iar de multe ori stă în calea găsirii unor soluții. Avize CESE anterioare (1) au recomandat deja modificarea acestei definiții. Prin prezentul aviz reiterăm această recomandare.
1.7 Uniunea Europeană este în curs de a dezvolta un nou concept în materie de politică regională, și anume cooperarea macroregională (de exemplu, Strategia pentru regiunea Mării Baltice sau Strategia pentru regiunea Dunării). CESE este convins că acest concept este interesant și că poate fi aplicat, cu siguranță, în cazul unor grupuri de insule. Astfel, o strategie macroregională pentru insulele vest-mediteraneene ar putea atenua o parte din problemele în materie de accesibilitate cu care acestea se confruntă.
1.8 CESE are o părere favorabilă despre programul CALYPSO în domeniul turismului social și îl sprijină pe deplin. CESE consideră că, urmând acțiunile pregătitoare care au început în 2009, ar trebui realizat un program complet. CESE recomandă integrarea programului CALYPSO într-o strategie macroregională viitoare, care să cuprindă regiunea vest-mediteraneeană.
2. Introducere
2.1 Turismul aduce o contribuție importantă și tot mai mare la creșterea economică, putând reprezenta, în cazuri extreme, până la 70 % din PIB-ul unei insule. Acesta reprezintă una din cele mai bune șanse de a genera venituri și de a crea locuri de muncă. Deși cota de piață a Europei în turismul mondial este în ușoară scădere, este prevăzută o creștere a numărului de turiști ce vizitează Europa. Cu toate acestea, creșterea în turism nu vine de la sine, așa cum a demonstrat-o foarte clar criza financiară din perioada 2008-2009.
2.2 Se întrevăd noi forme de turism care să înlocuiască turismul tradițional de masă de „soare și mare”. Acestea includ forme mai inovatoare și specializate de turism, mai „ecologice”, personalizate și axate pe trăirea anumitor experiențe. În plus, creșterea cererii în domeniul turismului, precum și schimbările demografice (cum ar fi creșterea numărului de turiști mai în vârstă) accelerează fenomenul de segmentare a produselor turistice și crearea unor noi tipuri de produse turistice compuse în mare parte din servicii inovatoare.
2.3 Inovarea reprezintă o preocupare majoră în cadrul politicii economice, atât la nivelul UE (Strategiile de la Lisabona și Europa 2020), cât și la nivel regional, cu investiții publice tot mai mari în cercetare, educație, formare și sprijinirea „sectoarelor celor mai inovatoare” (de exemplu, transportul, energia, industriile ecologice). Acest lucru este valabil și pentru servicii, în special pentru cele care necesită un înalt nivel de cunoștințe sau calificare, ceea ce se consideră a fi tipic pentru majoritatea activităților din turism (de exemplu, cazare, alimentație publică, imobiliare).
2.4 Turistul de astăzi caută cea mai bună calitate la cel mai mic preț. Prin urmare, un turism insular de succes necesită nu numai personal bine instruit pentru început, ci și angajament din partea angajatorilor și a angajaților în favoarea învățării de-a lungul vieții, pentru a putea menține un înalt nivel al serviciilor în lumea în rapidă schimbare a turistului perspicace și pretențios. Una din premisele unui turism de calitate este asigurarea unui personal bine instruit și bine calificat.
2.5 Utilizarea tehnologiilor informației și comunicațiilor (TIC) reprezintă un domeniu major de schimbare și inovare în turism. Omniprezența TIC și a internetului în sectorul turismului le permite consumatorilor să interacționeze direct cu prestatorii de servicii. Pentru sector în ansamblu, acest lucru poate avea ca rezultat o reducere a costurilor (de tranzacție), generând ulterior un proces de eliminare a intermediarilor cum sunt agențiile de turism sau chiar turoperatorii. Inovări majore în domeniul turismului de masă, precum emergența companiilor aeriene low-cost, au influențat în mare măsură creșterea și evoluția ulterioară a sectorului turismului.
2.6 Persistă mai multe probleme în ceea ce privește insulele. În general, insulele sunt rămase în urmă față de continent. În plus, multe dintre aceste noi tehnologii și procese nu sunt controlate, produse sau nici măcar întreținute de întreprinderile pe care le vizează direct.
2.7 Autoritățile insulare sunt în curs de a analiza implicațiile acestor noi practici din sector asupra propriilor inițiative și acțiuni politice în domeniul turismului. Preocuparea lor principală este aceea de a se asigura că politicile și acțiunile sprijină și încurajează inovarea care, la rândul ei, contribuie la continuarea dezvoltării propriului sector al turismului.
3. Necesitatea imperativă a inovării
3.1 Având în vedere dinamica în schimbare a societății și dispariția turismului de masă organizat de turoperatorii secolului XX, pentru a avea succes, turismul insular trebuie să inoveze și să se adapteze la o nouă paradigmă. Inovarea se află în mâinile oamenilor care lucrează efectiv în sectorul turismului. În mod paradoxal, inovarea subminează, de asemenea, obiceiurile împământenite, iar oamenii se vor opune schimbării, dacă nu văd în ea un câștig imediat.
3.2 În cursul celei de-a doua jumătăți a secolului XX, pe piața turismului de masă, oferta a fost cea care a dictat cererea. Cu toate acestea, un număr tot mai mare de destinații au devenit disponibile și au saturat piața. În prezent, cererea instabilă a devenit predominantă pe o piață dictată, în mod tipic, de consumatori. Drept urmare, furnizorii au de suferit. Acest lucru reprezintă o nouă provocare care poate fi depășită prin gândire inovatoare și creativă, dezvoltând o panoplie bogată de forme de turism de nișă, precum turismul terapeutic, ecoturismul, turismul rural, turismul în natură etc.
3.3 În plus, în ultimii ani, stilul de viață s-a schimbat simțitor. Sectorul turismului se confruntă cu o populație îmbătrânită, mai sănătoasă și mai înstărită, care face pauze mai dese și mai scurte. Pentru un număr mare de turiști, accentul s-a mutat de pe „prețul cel mai mic posibil” pe „cea mai bună calitate la cel mai mic preț”. Fidelitatea consumatorului este în declin, iar turiștii sunt tot mai mult în căutare de durabilitate și autenticitate, dincolo de turismul de masă. Turismul insular trebuie neapărat să abordeze problema inovării, dacă dorește să supraviețuiască în aceste condiții.
4. Turismul insular și inovarea în materie de produse
4.1 În marile întreprinderi din sectorul turismului, inovarea a devenit o rutină și reprezintă o componentă standard în procesul decizional al acestora. Pentru a se asigura că nu sunt luate prin surprindere de inovări neașteptate, întreprinderile includ în prezent inovarea în planificarea de zi cu zi. Pentru acestea, inovarea reprezintă pur și simplu un factor de producție suplimentar.
4.2 Cu toate acestea, pentru întreprinderile mici din sectorul turismului, axate pe anumite destinații, posibilitatea de a beneficia pe deplin de inovare este restricționată. Principalul obstacol îl reprezintă lipsa personalului și a fondurilor. Mai presus de orice, toate IMM-urile din domeniul turismului sunt preocupate să răspundă necesităților de zi cu zi ale clienților obișnuiți și nu sunt în măsură să pună deoparte fonduri pentru cercetare și dezvoltare.
4.3 Sectorul turismului este în mare parte dominat de IMM-uri, iar acest lucru este valabil, în special, în cazul insulelor. Pentru a supraviețui într-un mediu tot mai competitiv și global, întreprinderile din domeniul turismului, în special cele mici, vor trebui să facă economii considerabile și să realizeze o masă critică pentru a reduce costurile de tranzacție, pentru a-și mări productivitatea și pentru a dobândi putere pe piață. Restructurarea și mecanismele de cooperare vor ajuta întreprinderile să se adapteze la schimbări și să devină mai competitive.
4.4 Oferirea unor noi produse și servicii reprezintă o provocare pentru sectorul turismului. Turismul axat pe experiență, turismul durabil și turismul în natură/cultural/de patrimoniu sunt câteva din strategiile care stau la baza multor produse turistice inovatoare în multe destinații europene actuale. Insulele ar trebui să promoveze mai mult aceste produse care sunt legate de esența identității lor „insulare”.
4.5 Turismul axat pe experiență rezultă în urma interacțiunii dintre turiști și destinații. Experiența de ansamblu a turiștilor este formată din numeroase contacte scurte cu o varietate de oameni care lucrează în sectorul turismului.
4.6 Conștientizarea problemelor de mediu de către consumatori stimulează întreprinderile din domeniul turismului să inoveze și să-și îmbunătățească performanțele ecologice atât în ceea ce privește interacțiunea dintre turiști și mediu, cât și comportamentul propriu. Într-adevăr, principalele produse în care se întâlnește inovarea sunt cele din domeniile de nișă, precum ecoturismul și turismul de aventură.
4.7 Turismul cultural reprezintă, de asemenea, un sector semnificativ, în expansiune, care atrage vizitatori relativ înstăriți și educați. Numeroase insule și-au așezat serviciile culturale pe noi poziții și realizează inovări orientate spre o creștere a valorii prin cultură. Acestea își diversifică turismul și măresc perioadele de ședere, de exemplu, printr-o mai bună promovare și includere în pachete turistice a experiențelor și evenimentelor culturale disponibile.
4.8 Dacă turismul nu este integrat în mod armonios în societatea insulară și oferă beneficii numai câtorva locuitori, deranjându-i pe mulți alții, acesta nu va deveni o parte durabilă și armonioasă a activității sociale. Pentru a se asigura că populația subscrie la sprijinirea unei societăți caracterizate de turism insular, sunt necesare o planificare și o implicare „de jos în sus”. Turismul poate reprezenta o oportunitate pentru solidarizarea populației unei insule, prin implicarea tuturor și prin contribuția la conștientizarea generală a efectelor acestuia pe scară largă asupra îmbunătățirii calității mediului natural și urban, a utilizării și amenajării teritoriului, a serviciilor sociale și a conservării patrimoniului cultural (arhitectură, artizanat, specialități culinare tradiționale etc.).
4.9 Diferite tipuri de turism s-ar putea dovedi incompatibile, în special în cazul unei insule mici. De exemplu, dezvoltarea unei piețe de nișă, precum cursurile studențești de vară pentru învățarea de limbi străine, se poate dovedi incompatibilă cu dezvoltarea unei piețe de vară pentru seniori, întrucât comportamentul gălăgios al tinerilor după cursuri ar putea crea tensiuni între aceștia și persoanele mai în vârstă, care caută liniștea. Încă o dată, este necesar un sprijin „de jos în sus” pentru tipul (tipurile) de turism pentru care optează o insulă, astfel încât alegerea făcută să poată deveni un succes.
4.10 În cele din urmă, turismul nu îi vizează numai pe oamenii care lucrează direct în hoteluri, restaurante sau companii aeriene. Acesta implică multe alte sectoare adiacente sectorului turismului, de la instalator până la agricultorul local.
5. Îmbunătățirea turismului insular prin inovarea metodelor de lucru
5.1 Sectorul turismului a fost întotdeauna foarte proactiv în ceea ce privește adoptarea unor tehnologii noi, precum sistemele de distribuție globală. Recentele evoluții în domeniul telecomunicațiilor, al colaborării în rețea, al bazelor de date, al prelucrării datelor și al marketingului electronic oferă multe oportunități noi întreprinderilor din domeniul turismului. Acestea au un impact semnificativ asupra modelelor tradiționale de afaceri în domeniul turismului. Utilizarea accesului la internetul în bandă largă alături de tehnologiile informației și comunicațiilor (TIC) adaugă valoare serviciilor și produselor din domeniul turismului și sprijină dezvoltarea unor rețele și grupuri în acest sector. Problema este absența tehnologiei în bandă largă și a cunoștințelor și competențelor specializate pentru a putea beneficia pe deplin de TIC. Ar trebui prevăzute sesiuni de formare specifică pentru populația din insule pentru a umple aceste goluri.
5.2 Consumatorii devin din ce în ce mai familiarizați cu utilizarea TIC pentru a-și organiza vacanțele. În prezent, la nivelul UE, 2/3 din viitorii turiști își organizează vacanțele pe internet, iar peste 50 % își achiziționează pachetele turistice online. Aceștia sunt în căutarea unor produse flexibile și ușor accesibile și preferă să comunice direct cu prestatorii de servicii turistice. Pentru a profita de această revoluție TIC, antreprenorii trebuie să reformeze întregul proces de marketing al acestui sector. Tehnologia internetului oferă atât întreprinderilor, cât și consumatorilor un mare potențial de afaceri directe online.
5.3 Multe insule europene cu o tradiție veche în turism suferă din cauza unor deficiențe în materie de creștere economică și producție. Turismul este supus unor presiuni concurențiale enorme. Pe piața mondială liberalizată a turismului, insulele concurează cu noi destinații care beneficiază de resurse intacte sau foarte puțin exploatate și care dispun de condiții economice foarte favorabile, inclusiv salarii mici, diferite forme de ajutor de stat și monede slabe.
5.4 Așa cum se întâmplă în toate sectoarele de servicii, calitatea ofertei de servicii în turismul insular depinde foarte mult de calitatea lucrătorilor și persoanelor din acest domeniu. Condițiile de lucru bune sunt legate de niveluri bune ale serviciilor.
5.5 Turismul insular european, format, în principal, din IMM-uri și caracterizat de o intensitate ridicată a muncii, are o problemă în ceea ce privește productivitatea, din cauza caracterului său fragmentat. Această productivitate diminuată este o piedică în calea competitivității turismului insular, ceea ce se reflectă în prețurile practicate.
5.6 Problema caracterului sezonier are consecințe reale asupra stabilității locurilor de muncă și face mai puțin atractivă angajarea în sectorul turismului. Din acest motiv, trebuie promovate relațiile contractuale speciale, care să le garanteze lucrătorilor sezonieri un loc de muncă stabil, astfel încât aceștia să beneficieze de drepturi sociale și de încadrare în muncă egale cu cele ale lucrătorilor permanenți. CESE a abordat această problemă și în trecut (2).
5.6.1 Promovarea și inovarea turismului insular vor necesita adaptarea și modernizarea relațiilor de muncă, în special în legătură cu chestiuni precum formarea, promovarea profesională și cariera, funcțiile profesionale, ziua de muncă, orarul și condițiile de muncă, în cadrul dialogului social și al negocierii colective între partenerii sociali.
5.7 Accesul pe insule se face, în principal, pe cale aeriană, mai ales în lumea de astăzi a vitezei. Călătoria pe cale maritimă nu este întotdeauna o alternativă viabilă. Aceasta necesită atât o infrastructură solidă pe uscat, cât și o rețea fiabilă de legături maritime. Legăturile maritime depind prin însăși natura lor de vreme.
6. Dezvoltarea unor instrumente politice pentru inovarea marketingului turistic în insule
6.1 O adevărată provocare pentru autoritățile care răspund de turismul insular este stabilirea celei mai eficiente căi de a dezvolta și pune în aplicare instrumente politice în sprijinul inovării în turism, fără a interveni în dinamica pieței. O bună practică ar fi ca guvernele să lase piețele să realizeze cât mai mult posibil și să intervină numai în momentul în care se constată deficiențe ale pieței.
6.2 Insulele trebuie să echilibreze cu atenție potențialele conflicte de interese între întreprinderile care urmăresc creșterea, consumatorii-turiști care caută oportunități de petrecere a timpului liber și ecologiștii care încearcă să protejeze natura. În ceea ce privește planificarea urbană, o întrebare-cheie este următoarea: cine trebuie să ia decizii cu privire la proiectele de construcții? Există potențiale conflicte între consiliile locale, care pot fi influențate de interesele economice locale, și autoritățile regionale sau centrale, care văd imaginea de ansamblu și doresc să tempereze creșterea economică dezlănțuită în zonele sensibile din punct de vedere ecologic.
6.3 Guvernele ar trebui să lase firmele inovatoare să realizeze economii de scară și să urmărească inovarea prin intermediul unor alianțe de cooperare și al altor forme de colaborare în rețea. Mijloacele cele mai promițătoare și de succes de a inova în sectorul turismului sunt cooperarea, alianțele și/sau rețelele în domenii precum tehnologia, marketingul, distribuția și împărțirea resurselor umane. Până în prezent, se pare că, în domeniul turismului, cooperarea este insuficientă, mai ales între IMM-uri. În acest sens, guvernele ar trebui să susțină o politică inovatoare în domeniu, care să promoveze coerența și sinergia.
6.4 Abordarea problemelor turismului este de neconceput fără includerea dimensiunii spațiale. Aceasta se referă în primul rând la comercializarea și marketingul atracțiilor care reprezintă materia primă a turismului. Ele sunt cele care creează destinațiile de pe piață. Vizitatorii aleg destinația care pare să le ofere cea mai mare utilitate și bunurile pentru care sunt dispuși să plătească. Disponibilitatea acestora de a plăti crește odată cu unicitatea destinației. De cele mai multe ori, este vorba de bunuri publice sau resurse comune, precum peisajele protejate sau pământul rezervat uzului agricol, pe care insularii trebuie să le protejeze și să le administreze, astfel încât acestea să nu fie pur și simplu consumate sau distruse.
6.5 Atracțiile locale și serviciile inovatoare conferă fiecărei destinații un aer aparte. Acestea limitează, de asemenea, posibilitățile de inovare în materie de produse, dat fiind faptul că aceste inovări nu pot fi realizate fără a încorpora bunurile destinației respective. De exemplu, o stațiune litorală nu poate fi transformată într-un loc de retragere montan. Cu toate acestea, o țară turistică, cu atracții variate, se poate repoziționa pe piață.
6.6 Pe termen lung, turismul de masă, care are la bază soarele, marea și McDonalds, nu este neapărat cea mai bună formă de turism pe insule. Exemplele din Scoția ne arată că formele la scară redusă și specializate de turism insular pot avea un succes foarte mare. Nu există o „mărime universală” potrivită tuturor, iar acest lucru este important de reținut, în special în elaborarea unei strategii privind turismul insular. Ceea ce este ideal pentru o mică insulă mediteraneeană se poate dovedi neadecvat în cazul unei insule foarte mici din largul coastelor Regatului Unit, Irlandei sau Suediei.
6.7 Soarta fiecărei destinații depinde de multe variabile independente. Printre acestea se numără situarea și potențialul piețelor-sursă, precum și accesibilitatea în funcție de costurile legate de transport și de durata acestuia. Aceste variabile pot fi influențate numai de sectorul public prin intermediul unor mecanisme precum obligațiile de serviciu public sau sistemele de continuitate teritorială. În plus, ele determină, în mare măsură, natura inovării în materie de produse. Prin urmare, provocarea pentru antreprenorul local este aceea de a crea valoare suplimentară pentru consumator prin intermediul unor produse noi.
6.8 Durabilitatea mediului reprezintă o temă de actualitate în UE. Aceasta cuprinde chestiuni precum identificarea unor mecanisme utile care să permită reducerea emisiilor generate de călătorii și, în general, modul în care durabilitatea mediului a devenit un motor de bază al competitivității în domeniul turismului.
6.9 De exemplu, ce îi împiedică pe insulari să își îmbunătățească plajele? Sau să își etaleze patrimoniul cultural? De ce sunt indicate numai câteva stațiuni turistice, când întreaga insulă, de exemplu, poate reprezenta o atracție turistică? De ce există o asemenea concentrare a timpului și „sezoane turistice” atât de scurte, când în alte locuri turismul reprezintă o activitate pe parcursul întregului an? Se face publicitate numai pentru câteva locuri, când s-ar putea face pentru toate satele și orașele. Locuitorii fiecărui sat și oraș trebuie să învețe să fie mândri de satul sau orașul lor natal și numai atunci își vor putea proteja și valorifica produsele și patrimoniul.
6.10 Confruntându-se cu un număr tot mai mare de turiști care vizitează insulele, autoritățile vor trebui să continue investițiile în vederea protejării calității sanitare a destinațiilor insulare, asigurând o apă potabilă (și de scăldat) de bună calitate, o tratare minuțioasă a deșeurilor, o energie durabilă și siguranța aprovizionării cu alimente.
6.11 Conștientizarea competitivității este foarte importantă, iar insularii trebuie să se asigure că una dintre prioritățile lor este competitivitatea. Acest lucru nu poate fi realizat numai de către guverne. Lucrătorii, antreprenorii, managementul și instituțiile administrative trebuie să fie implicați în egală măsură.
6.12 În practică, există trei factori de influență și decisivi:
— |
primul este implicarea guvernelor când este vorba de securitatea sanitară și durabilitatea mediului; |
— |
al doilea este elementul reprezentat de întreprinderile din sectorul privat, care poate cuprinde transportul terestru, cel aerian și infrastructura TIC și |
— |
al treilea reprezintă aspectele umane și culturale care caracterizează resursele fiecărei țări în parte. |
6.12.1 Guvernele influențează în mare parte prima categorie. Este pur și simplu inacceptabil ca o insulă să aibă un nivel scăzut de durabilitate a mediului. Acest lucru dovedește cât de îndreptățit perseverează grupurile de presiune din domeniul mediului și culturii în a pleda pentru o mai mare sensibilizare cu privire la patrimoniul cultural insular și la necesitatea urgentă de a investi mai mult în protejarea acestuia.
6.12.2 Trebuie făcute multe și atunci când este vorba de infrastructura din domeniul turismului. Rezultatele slabe din acest domeniu pot reprezenta un stimulent pentru a acționa și a folosi șansa de a investi mai mult. O perioadă de recesiune este o bună ocazie de a analiza infrastructura și de a aloca mai multe resurse pentru dezvoltarea acesteia. Insulele trebuie să se dezvolte acum și să caute noi nișe de piață prin intermediul unor noi investiții publice și private. Guvernele trebuie să asigure un mai bun acces al sectorului privat la finanțare și adoptarea de către bănci a unei abordări mai adaptate în ceea ce privește întreprinderile mici și mijlocii. Acestea trebuie să se folosească de toate fondurile disponibile din cadrul pachetului UE de stimulare. Și mai important este ca guvernele să nu impună reglementări neadecvate sectorului privat, cu scopul de a extrage de la antreprenori orice capital rămas disponibil pentru investiții.
6.12.3 Există și o latură întunecată a turismului insular: economia subterană, cu veniturile ei suplimentare pentru insulari, dar cu un impact negativ asupra ocupării forței de muncă și a condițiilor de lucru. Locuințele secundare au tendința de a crește prețurile pentru locuitorii insulei, dar reprezintă și o sursă de venit. În plus, există și o saturare a gradului de solicitare a infrastructurii de apă, deșeuri și energie, care trebuie să facă față unei populații de 20 de ori mai numeroase decât populația locală, în timpul lunilor de vârf.
6.13 O consecință a fluctuațiilor sezoniere în materie de cerere de forță de muncă este apariția și menținerea economiei subterane. Tratamentul necorespunzător și chiar abuzul în cazul forței de muncă studențești sau utilizarea muncii ilegale au efecte negative atât asupra lucrătorilor legali, cât și asupra lucrătorilor ilegali, deoarece reduce nivelul salariilor plătite. Numărul celor care muncesc fără forme legale poate reprezenta o proporție semnificativă din lucrătorii din sectorul turismului. În anumite țări, depășește jumătate din forța de muncă.
6.13.1 Forța de muncă ieftină și mobilă din noile state membre, de exemplu, din Polonia, Bulgaria și România, este o caracteristică tot mai evidentă a turismului din vest, inclusiv a turismului insular. Având în vedere reglementările UE privind libera circulație a lucrătorilor, aceasta reprezintă o tendință de neoprit, iar problema pe care și-o pun atât antreprenorii, cât și lucrătorii este cum să-i facă față. Trebuie să se asigure competitivitatea întreprinderilor, garantându-se, în același timp, că egalitatea și condițiile de muncă sunt respectate și că lucrătorii nu sunt exploatați.
6.14 Din acest motiv, turismul insular necesită o abordare cumpătată. Turismul este vital pentru insulari și pentru IMM-urile din insule. Acesta este momentul pentru a acționa. Insularii trebuie se autoevalueze în funcție de concurență. Mai întâi trebuie abordate problemele imediate, pe termen scurt. Pentru ca turismul să rămână durabil și un motor important pentru creșterea economică, este necesar să se ia măsuri eficiente pe termen mediu și lung.
7. Promovarea rețelelor pentru inovarea organizațională a întreprinderilor și destinațiilor turistice
7.1 Mai multe ramuri ale sectorului turismului, de exemplu, companiile aeriene, lanțurile hoteliere, turoperatorii și agențiile de închirieri de mașini, prezintă un grad mare de concentrare și sunt, de multe ori, actori la nivel mondial. Pe de altă parte, IMM-urile încă mai constituie marea masă a sectorului turismului în insule. Pentru a supraviețui în fața unor astfel de concurenți mondiali, firmele din turismul insular ar trebui să se angajeze într-o concurență constructivă, nu una distructivă. În timp ce prima le-ar mări segmentul de piață disponibil, le-ar lărgi piața de desfacere a produselor și, în final, le-ar permite o diferențiere de succes a produselor și o inovare în vederea obținerii unor produse de clasă mondială, cea din urmă ar determina firmele să concureze pentru același segment al pieței, conducând astfel la convergența produselor și la războaie ale prețurilor. Prin urmare, este important ca antreprenorii din domeniul turismului să știe să coopereze între ei, pentru a exista o concurență constructivă.
7.2 Antreprenorii din domeniul turismului insular, în special cei mici, sunt mai sensibili la concurența pe care le-o fac partenerii decât la beneficiile conlucrării. În lumea turismului, poate fi făcută distincția dintre rețele/grupuri geografice și rețele/grupuri pe bază de activități, precum turismul ecologic, turismul viticol etc. Rețelele/grupurile pot juca un rol major în consolidarea capacităților de inovare ale operatorilor, de exemplu, prin costuri mai reduse pentru experimentare, vizibilitate crescută și reacție mai bună la schimbările în materie de cerere. Ca și în alte sectoare, inovarea în sectorul turismului se bazează, în primul rând, pe rețele și cooperare.
7.3 Cooperarea între politicieni, organizații patronale și sindicate, precum și integrarea organismelor, a fundațiilor și a asociațiilor care joacă un rol important în sectorul turismului reprezintă, de asemenea, unul dintre factorii-cheie ai creșterii economice constante în sectorul turismului insular. În timp ce sectorul privat joacă rolul principal în stabilirea rețelelor, autoritățile locale sunt responsabile pentru dezvoltarea infrastructurii care să permită o mai bună cooperare și să sprijine rețelele de piață.
Bruxelles, 15 iulie 2010
Președintele Comitetului Economic și Social European
Mario SEPI
(1) „O mai bună integrare pe piața internă – factor-cheie de coeziune și creștere economică pentru insule”, JO C 27 din 3.2.2009, p. 123.
(2) A se vedea Avizul CESE „Un turism durabil din punct de vedere social pentru toate părțile implicate”, JO C 32 din 5.2.2004, p. 1.
11.2.2011 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
C 44/81 |
Avizul Comitetului Economic și Social European privind taxa pe tranzacțiile financiare (aviz din proprie inițiativă)
2011/C 44/14
Raportor: dl NYBERG
La 18 februarie 2010, în conformitate cu articolul 29 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, Comitetul Economic și Social European a hotărât să elaboreze un aviz din proprie inițiativă cu privire la
Taxa pe tranzacțiile financiare.
Secțiunea pentru uniunea economică și monetară și coeziune economică și socială, însărcinată cu pregătirea lucrărilor Comitetului pe această temă, și-a adoptat avizul la 23 iunie 2010.
În cea de-a 464-a sesiune plenară, care a avut loc la 14 și 15 iulie 2010 (ședința din 15 iulie 2010), Comitetul Economic și Social European a adoptat prezentul aviz cu 121 de voturi pentru, 55 de voturi împotrivă și 7 abțineri.
1. Concluzii și recomandări
1.1 Valoarea totală a tuturor tranzacțiilor financiare a crescut de la aproximativ de 15 ori valoarea PIB-ului mondial în 1990 la aproximativ de 70 de ori în 2007 (1). Valoarea tranzacțiilor cu lichidare imediată (tranzacții spot) nu a suferit aproape nicio schimbare în raport cu PIB-ul, ceea ce înseamnă că această creștere cu de patru ori mai mult a tranzacțiilor financiare se datorează în cea mai mare parte instrumentelor financiare derivate, în principal instrumentelor derivate bazate pe rata dobânzii. În a doua jumătate a anului 2008 s-a înregistrat o scădere a operațiunilor cu instrumente derivate, însă volumul acestora a crescut din nou în prima jumătate a anului 2009. Comportamentul sectorului financiar nu pare să fi suferit schimbări importante.
1.2 În 2007, sectorul financiar – a cărui funcție principală este susținerea economiei reale – a reprezentant 40 % din totalul profiturilor private din SUA, reprezentând numai 7 % din PIB. S-a constatat, de asemenea, o concentrare către câteva piețe – în special, Londra și New York – și către un număr redus de instituții financiare foarte mari. Pentru a salva aceste instituții de la colaps, în acest sector au fost injectate sume enorme de bani, ceea ce a dus la deficite bugetare fără precedent.
1.3 O taxă pe tranzacțiile financiare (TTF) ar putea avea un impact decisiv asupra comportamentului instituțiilor financiare, reducând numărul tranzacțiilor financiare pe termen foarte scurt, care sunt adeseori și cele mai riscante.
1.4 În principiu, CESE și-a exprimat acordul pentru o taxă pe tranzacțiile financiare în avizul său privind raportul de Larosière (2): „În opinia CESE, gândirea pe termen lung, în care primele nu se calculează pe baza speculațiilor, trebuie să înlocuiască gândirea pe termen scurt. În acest sens, CESE sprijină ideea unei impozitări a tranzacțiilor financiare […].” Cu prezentul aviz, CESE dorește să participe la dezbaterile în curs privind această impozitare și să dezvolte în continuare tema obiectivelor și a efectelor unei astfel de impozitări.
1.5 Propunerea inițială de impozitare a tranzacțiilor cu valori mobiliare a fost formulată de J.M. Keynes în 1936. Acesta urmărea reducerea speculațiilor destabilizatoare cu titluri de capital și consolidarea elementelor care stau la baza prețurilor acțiunilor pe termen lung. În anii '70, ideea a fost dezvoltată de James Tobin. Intenția acestuia era de a reduce viteza operațiunilor de pe piața financiară și de a o alinia mai mult pe aceasta din urmă la economia reală prin intermediul unei taxe asupra tranzacțiilor valutare spot internaționale. Obiectivul coincidea cu unul din obiectivele în discuție în prezent, și anume reducerea tranzacțiilor pe termen scurt.
1.6 Tobin a propus transmiterea veniturilor obținute din impozitare la FMI sau la Banca Mondială, însă veniturile nu erau obiectivul său principal: „Cu cât impozitarea își atinge mai mult obiectivele economice care m-au motivat în primul rând … cu atât veniturile colectate vor fi mai mici …”.
1.7 Ideea unei taxe a revenit încă o dată în centrul atenției începând cu criza financiară din 2008, de această dată pentru toate tranzacțiile financiare dintre instituțiile financiare.
1.8 Potrivit CESE, obiectivul principal al taxei pe tranzacțiile financiare ar trebui să fie acela de a schimba comportamentul din sectorul financiar prin reducerea tranzacțiilor financiare speculative pe termen scurt. Astfel, activitățile din sectorul financiar se pot desfășura pe baza mecanismului prețurilor specific pieței. Lordul Turner (British Financial Services Authority) a afirmat chiar că unele dintre aceste tranzacții sunt inutile din punct de vedere social. Efectul urmărit ar putea fi atins întrucât taxa pe tranzacțiile financiare afectează cel mai mult tranzacțiile cele mai frecvente.
1.9 Dacă o taxă pe tranzacțiile financiare reduce în mod considerabil tranzacțiile pe termen scurt cu valori mobiliare și instrumente derivate, și profiturile din sectorul financiar vor scădea, ceea ce ar putea duce atât la reducerea primelor, cât și la scăderea veniturilor provenind din impozitul pe profit. Activitățile bancare tradiționale, bazate pe împrumuturi destinate întreprinderilor și gospodăriilor private, finanțate prin intermediul depozitelor și ale căror profituri sunt generate de diferențele dintre ratele dobânzii, nu vor fi afectate. Acest tip de activitate bancară, în care economiile primesc destinația cea mai potrivită, și anume investițiile, ar putea deveni din nou principalul obiectiv al sectorului financiar. Noile dificultăți financiare întâmpinate în 2010, precum și eforturile de căutare, de către FMI și UE, a unor metode de finanțare în perspectiva unor viitoare crize financiare, nu ar trebui să ne facă să ratăm această ocazie de îmbunătățire a modului de funcționare a sectorului financiar numai din dorința unei abordări pe termen scurt.
1.10 Al doilea obiectiv al taxei pe tranzacțiile financiare este de a colecta bani publici. Această nouă sursă de venituri ar putea fi utilizată pentru susținerea dezvoltării economice în țările în curs de dezvoltare, pentru finanțarea politicilor lor în domeniul schimbărilor climatice sau pentru reducerea presiunii asupra bugetelor publice. Cel de-al treilea element implică, de asemenea, că sectorul financiar va restitui subvențiile publice. Pe termen lung, aceste sume ar trebui să constituie o nouă sursă generală de venituri la bugetul public.
1.11 TTF ar urma să aibă un caracter progresiv întrucât clienții instituțiilor financiare, precum și instituțiile înseși, atunci când se angajează în tranzacții pe cont propriu, reprezintă segmentele cele mai bogate ale societății. Mai mult, se consideră că sectorul financiar nu plătește suficiente impozite.
1.12 Taxa pe tranzacțiile financiare ar trebui să aibă un domeniu de aplicare cât mai larg și ar fi de preferat să se aplice atât piețelor naționale, cât și schimburilor internaționale. CESE recomandă, pentru un sistem global, un nivel al taxei pe tranzacțiile financiare de 0,05 %. În cazul unui sistem european, ar fi recomandabilă o valoare mai mică, pentru a garanta că aceasta nu denaturează funcționarea pieței financiare.
1.13 Introducerea unei taxe reduce întotdeauna valoarea activelor, însă se pune întrebarea dacă efectele se manifestă acolo unde are loc operațiunea comercială în cauză, în cazul în care taxa nu este aplicată la nivel mondial. În cadrul unui studiu s-a constatat că actuala taxă de timbru din Marea Britanie a dus la o reducere a valorii tranzacțiilor cu 20 %, ceea ce nu a antrenat însă exodul activităților comerciale din Londra.
1.14 Introducerea acestei taxe ar nu ar implica practic niciun cost administrativ, tehnic sau economic, deoarece aceste tranzacții sunt deja computerizate. Nu există însă o piață computerizată pentru operațiunile extrabursiere (OTC – over the counter), însă sunt avute în vedere reglementări UE în acest domeniu. Necesitatea de a include toate tranzacțiile și, astfel, și piața extrabursieră într-o piață organizată arată că reglementarea și taxele, cum ar fi cea pe tranzacțiile financiare, sunt complementare și nu alternative.
1.15 Determinând o schimbare a comportamentului sectorului financiar, bazată mai mult pe indicatori pe termen lung, precum și venituri mai mari la bugetul de stat, TTF prezintă un dublu avantaj. Însă este evident, de asemenea, că, cu cât nivelul taxei este mai înalt, cu atât va fi mai important efectul asupra tranzacțiilor pe termen scurt efectuate și, în consecință, cu atât veniturile vor fi mai reduse. De aceea, trebuie identificat acel nivel al taxei care să asigure un echilibru între cele două obiective ale TTF, modificarea de comportament și colectarea de venituri fiscale.
1.16 Dacă s-ar aplica în întreaga Europă, veniturile provenite din taxă s-ar ridica la aproximativ 1,5 % din PIB, cea mai mare parte provenind de pe piața financiară britanică. Dacă s-ar aplica la nivel mondial, veniturile aduse de taxă s-ar ridica la aproximativ 1,2 % din PIB-ul mondial. Rezultatele sunt aproape echivalente pentru Europa și pentru SUA.
1.17 În cadrul reuniunii din 26 și 27 iunie 2010 de la Toronto, G20 nu a propus introducerea unei taxe pe tranzacțiile financiare la nivel global. CESE consideră că ar fi totuși necesară menținerea unui sistem european pe ordinea de zi a reformelor financiare.
2. Context
2.1 S-au înaintat multe ipoteze cu privire la cauzele crizei financiare care a căpătat o amploare dramatică după falimentul corporației Lehman Brothers (3) din 2008. Printre acestea se numără obținerea de capital la prețuri mici prin intermediul ratelor mici ale dobânzii, răspândirea valorilor mobiliare cu nivel ridicat de risc prin intermediul securitizării, eșecul activităților de reglementare și supraveghere, disponibilitatea resurselor economice pentru speculații prin intermediul unei redistribuiri de durată a veniturilor dinspre muncă spre capital, caracterul mondial al pieței financiare etc.
2.2 În raport cu PIB-ul, sectorul financiar a crescut depășind aproape orice imaginație. În 1990, valoarea tranzacțiilor financiare a fost de aproximativ 15 ori PIB-ul mondial. Până la criza din 2008, acestea crescuseră la o valoare echivalentă cu de 70 de ori valoarea PIB-ului mondial (4). Tranzacțiile spot reprezintă aproape același procent din PIB-ul mondial ca în 1990, astfel încât creșterea de patru ori a tranzacțiilor financiare se datorează aproape în totalitate instrumentelor financiare derivate. Acestea reprezintă în principal tranzacții extrabursiere (OTC), acorduri directe dintre client și instituția financiară, iar cele mai multe privesc instrumentele derivate pe rata dobânzii (5). Chiar și tranzacțiile pe termen lung, cum ar fi obligațiunile ipotecare, au fost atrase pe piața pe termen scurt ca urmare a schimbării frecvente a proprietarilor. Motivele care stau la baza unei mari părți a noilor tranzacții pot fi tot așa de bine asigurarea împotriva riscurilor, cât și speculația.
2.2.1 Evoluția pieței instrumentelor derivate reprezintă un aspect nou al sistemului economic, care nu este întotdeauna conectat la economia reală la fel ca piața tradițională de capital. Există multe tipuri de instrumente derivate, precum opțiunile, contractele futures, forward sau swap-urile, care pot fi bazate pe diverse bunuri, pe cursul de schimb, pe rata dobânzii, dar și pur și simplu pe o pasiune pentru jocurile de noroc.
2.2.2 Statistici recente arată că, în cea de-a doua jumătate a anului 2008, s-a înregistrat o scădere a tranzacțiilor cu instrumente derivate. Scăderea însă nu a fost foarte importantă, determinând doar atingerea nivelului de acum trei ani. Mai mult, în a doua jumătate a anului 2009, volumul acestora a început din nou să crească (6). Încă o dată, aceste schimbări s-au aplicat în primul rând instrumentelor derivate pe rata dobânzii. Din cele de mai sus putem trage concluzia că nu s-au schimbat foarte multe în comportamentul sectorului financiar. Pe de altă parte, securitizarea, principalul factor declanșator al crizei financiare, a fost aproape eliminată de pe piață (7).
2.2.3 În 2007, imediat înainte de criză, sectorul financiar reunea 40 % din toate profiturile întreprinderilor din SUA, în timp ce contribuția acestuia la PIB era doar de 7 % (8). Când sectorului financiar îi revin 40 % din profituri, acesta se îndepărtează de la rolul său de intermediar financiar. Din această perspectivă, caracterul de oligopol al sectorului financiar din unele țări nu este eficient în ceea ce privește finanțarea economiei reale.
2.2.4 S-a înregistrat, de asemenea, o concentrare către câteva piețe – mai ales cele din Londra și New York. În același timp, s-a produs o concentrare în câteva instituții financiare mari. Dimensiunea acestora a generat sloganul „prea mare pentru a eșua”, care, în schimb, a determinat multe guverne să salveze anumite bănci pentru a împiedica colapsul sectorului financiar. În acest sector au fost injectate sume enorme de bani, care au dus la deficite bugetare fără precedent.
2.3 Raportul de Larosière a făcut multe propuneri de schimbare a sistemului financiar, pentru a se evita generarea situațiilor de criză pe viitor (9). Acestuia i-au urmat imediat patru propuneri de regulament din partea Comisiei, privind supravegherea macro și microprudențială a sectorului financiar (10), precum și câteva propuneri de modificare a regulilor în sectorul financiar (11). În paralel, și în SUA au loc dezbateri intense.
2.3.1 Propunerile de noi acte legislative au vizat în primul rând supravegherea și reglementarea activității anumitor instituții financiare, înlocuind parțial abordarea bazată pe autoreglementare din sectorul financiar. Doar un număr redus de propuneri au vizat modificarea comportamentului în sectorul financiar. Nu s-au prezentat propuneri de reglementare a instrumentelor din sectorul financiar, în ciuda faptului că unele dintre cauzele reale ale crizei financiare se regăsesc printre acestea.
2.4 De asemenea, nu a existat nicio propunere formală privind o taxă pe tranzacțiile financiare (TTF) din partea UE, în ciuda faptului că dezbaterile s-au intensificat în ultimii câțiva ani. Potrivit CESE, o astfel de taxă ar putea avea un impact decisiv asupra comportamentului instituțiilor financiare și asupra instrumentelor. Acesta s-ar putea obține prin reducerea unora dintre tranzacțiile pe termen scurt, care sunt preponderente pe piață.
2.4.1 La reuniunea de la Pittsburg din septembrie 2009, liderii G20 au solicitat FMI „să pregătească un raport pentru viitoarea reuniune (iunie 2010) cu privire la modalitățile în care sectorul financiar ar putea aduce o contribuție justă și substanțială la suportarea sarcinilor asociate intervențiilor guvernamentale în vederea redresării sistemului bancar, pe care țările le-au adoptat sau le au în vedere”. În raportul preliminar al FMI prezentat în aprilie 2010, s-a pus accentul pe măsurile de adoptat în cazul unor crize financiare viitoare, în principal instituirea unei taxe pentru stabilitate financiară în combinație cu un mecanism de intervenție. CESE nu va face comentarii cu privire la aceste propuneri, limitându-se la scurta discuție pe care FMI o face cu privire la o TTF în condițiile crizei actuale.
2.4.2 CESE și-a dat acordul în principiu pentru o TTF în avizul său privind raportul de Larosière: „În opinia CESE, gândirea pe termen lung, în care primele nu se calculează pe baza speculațiilor, trebuie să înlocuiască gândirea pe termen scurt. În acest sens, CESE sprijină ideea unei impozitări a tranzacțiilor financiare […].” Prin prezentul aviz, CESE dorește să își aducă contribuția la dezbaterile care au loc în prezent și să discute pe larg obiectivele și efectele unei astfel de taxe.
3. Introducere
3.1 Propunerea inițială cu privire la taxa pe tranzacțiile cu valori mobiliare a fost formulată de J.M. Keynes în 1936 pentru a reduce speculațiile destabilizatoare cu titluri de capital și pentru a consolida indicatorii pe termen lung aflați la baza prețurilor acțiunilor.
3.2 În anii '70, în vederea reducerii speculațiilor valutare destabilizatoare, James Tobin a propus o taxă pe tranzacțiile valutare („taxa Tobin”). Odată cu libera circulație a capitalului, atacurile speculative asupra monedelor au devenit mai ușor de realizat. Obiectivul vizat de Tobin era de a reduce viteza operațiunilor de pe piața financiară și alinierea acesteia la economia reală, precum și consolidarea rolului politicii monetare. Taxa trebuia să se aplice tranzacțiilor valutare spot, urmând a fi de 0,5 %. Deși nu viza toate tranzacțiile financiare (tranzacțiile spot reprezintă în prezent mai puțin de 10 % din tranzacțiile mondiale), obiectivul acesteia coincide cu unul dintre obiectivele discutate în prezent, și anume reducerea tranzacțiilor pe termen scurt.
3.2.1 Tobin a propus vărsarea veniturilor provenite din taxă către FMI sau Banca Mondială, însă obiectivul principal vizat de acesta nu erau veniturile: „Cu cât taxa își îndeplinește obiectivele economice, motivația mea principală, … cu atât aduce mai puține venituri…” (12).
3.3 În timpul crizei financiare din 2008, ideea unei taxe a apărut din nou, însă, de această dată, nu doar pentru tranzacțiile valutare, ci pentru toate tranzacțiile financiare. Trebuie precizat că, în ciuda acestui domeniu larg de aplicare, taxa nu acoperă tranzacțiile la care participă gospodăriile și întreprinderile. Ea trebuie să se limiteze la tranzacțiile dintre instituțiile financiare. Printre cei care propun o TTF putem întâlni multe tipuri de organizații ale societății civile, economiști, persoane din sectorul financiar, cum ar fi lordul Turner, președintele Autorității pentru Serviciile Financiare a Marii Britanii, și, de curând, Consiliul European prin propunerile sale din cadrul reuniunii G20 din 17 iunie 2010 (13). Printre cei care sunt împotriva introducerii unei TTF se numără FMI, OCDE și Banca Mondială.
3.4 Care sunt obiectivele principale ale unei astfel de taxe? Căror tranzacții trebuie să li se aplice? Ce nivel ar trebui să aibă? Poate fi aplicată într-o singură țară sau trebuie aplicată în întreaga UE sau la nivel mondial? Ce rezultate putem aștepta? În cele ce urmează vom discuta aceste întrebări și vom da niște cifre, pe baza studiilor realizate de Institutul de Studii Economice din Austria (WIFO) (14) și de Centrul de Cercetări Politice și Economice (CEPR) și Institutul de Economie Politică (PERI, Universitatea Massachusetts, Amherst) (15).
3.5 Conform comentariilor lui Keynes și Tobin, un mecanism de influențare a comportamentului în sectorul financiar constă în efectele TTF asupra tranzacțiilor pe termen scurt. Din cauza frecvenței tranzacțiilor pe termen scurt, o taxă pe tranzacțiile financiare ridică costul tranzacțiilor pe termen scurt în comparație cu tranzacțiile pe termen lung. Astfel, modificând costul relativ, prin utilizarea mecanismului prețurilor specific pieței, guvernele pot orienta sectorul financiar astfel încât acesta să se bazeze mai mult pe indicatorii pe termen lung ai economiei reale.
4. Obiective
4.1 O privire atentă asupra pieței financiare arată că volumul mare de tranzacții este dat de tranzacțiile pe termen scurt, adesea având un caracter speculativ sau de acoperire a riscurilor În comparație cu economia reală, multe dintre aceste tranzacții sunt excesiv de mari. Întrucât fluctuațiile pe termen scurt au tendința de a se acumula generând oscilații pe termen lung în prețul activelor, acestea s-ar putea, de asemenea, îndepărta de dezvoltarea economiei reale (16). Unele dintre aceste tranzacții financiare au fost chiar calificate de către lordul Turner drept inutile din punct de vedere social.
4.1.1 De aceea, potrivit CESE, unul din obiectivele principale ale taxei pe tranzacțiile financiare ar trebui să fie acela de a schimba comportamentul din sectorul financiar prin reducerea tranzacțiilor financiare speculative pe termen scurt. Tranzacțiile pe termen scurt sunt responsabile de cea mai mare parte a creșterii activității din sectorul financiar în primul deceniu al secolului XXI. Sectorul financiar trebuie să își asume din nou responsabilitățile permanente de susținere a economiei reale.
4.1.2 FMI precizează în raportul său efectele la nivel de comportament ale taxei pe tranzacțiile financiare, însă ca pe un aspect negativ. Printre elementele negative menționate se numără și acela că taxa nu reprezintă o modalitate de finanțare în viitor a unui mecanism de intervenție. Acesta nu a fost niciodată un obiectiv al taxei pe tranzacțiile financiare. O altă obiecție este aceea că este mai bine să se impoziteze direct tranzacțiile care se doresc reduse. Aceasta este însă exact ceea ce se întâmplă atunci când taxa afectează cel mai puternic tranzacțiile pe termen scurt.
4.1.3 Reducerea volumului schimburilor pe termen scurt înseamnă și reducerea ponderii pe care acestea o ocupă în activitatea instituțiilor financiare, ceea ce înseamnă creșterea ponderii altor activități precum aceea ce a acționa ca intermediari între cei care realizează economii și cei care contractează credite. Sectorul financiar nu este un scop în sine, ci un instrument pentru realizarea altor obiective pe plan economic. Un sector financiar eficient va aloca economiile în scopul cel mai bun, și anume pentru investiții în economia reală.
4.1.4 Activitatea bancară tradițională se bazează pe împrumuturi către întreprinderi și gospodării, în care diferența dintre rata dobânzii generează profituri. Pentru a-și sprijini clienții, băncile îi ajută să obțină finanțare pe piețele de capital, asigură și acoperă expunerea valutară și în produse de bază legată de relațiile economice internaționale și asigură protecția contractelor futures cu mărfuri agricole. Oferind aceste servicii, băncile își echilibrează propriile riscuri rezultate în urma tranzacțiilor cu alte bănci, în general, în timp real. Serviciile pentru clienți pot implica multiple tranzacții pe termen foarte scurt. În plus, băncile obțin profit, de asemenea, din operațiuni proprii cu valori mobiliare și instrumente derivate. Această activitate nu trebuie eliminată de pe piața financiară, întrucât reprezintă parțial operațiuni interbancare care asigură lichidități. Însă dacă o taxă pe tranzacțiile financiare reduce considerabil comerțul pe termen scurt cu valori mobiliare și cu instrumente derivate, va determina și scăderea profiturilor în sectorul financiar, ceea ce ar putea duce atât la reducerea primelor, cât și la scăderea veniturilor provenind din impozitul pe profit. Activitățile bancare tradiționale vor fi prea puțin afectate, iar viitoarele profituri ale instituțiilor financiare se vor reduce și vor depinde în principal de activitățile bancare tradiționale.
4.1.5 Punctele de vedere exprimate în literatura de specialitate sunt diferite, însă considerăm că un efect ar putea fi reducerea volatilității prețului activelor. Cu un număr mai mic de acțiuni speculative, acestea ar deveni mai stabile. Punctul de vedere alternativ este că tranzacțiile ocazionale pot fi foarte volatile și aleatorii, fără ca volumul acestora să aibă un efect de frânare.
4.1.6 Sintetizând efectele potențiale ale unei taxe pe tranzacțiile financiare asupra comportamentului diferitelor instituții financiare, dorim să subliniem că aceste schimbări ar putea reduce frecvența comercializării. Noile dificultăți financiare întâmpinate în 2010, precum și eforturile de căutare, de către FMI și UE, a unor metode de finanțare în perspectiva viitoarelor crize financiare, nu ar trebui să ne facă să ratăm această ocazie de îmbunătățire a modului de funcționare a sectorului financiar.
4.2 Celălalt obiectiv principal al taxei pe tranzacțiile financiare este de a colecta bani publici. O TTF ar genera venituri considerabile. Dezbaterea despre scopul în care să fie utilizate aceste venituri se poartă în jurul susținerii dezvoltării economice în țările în curs de dezvoltare, finanțării politicilor lor în domeniul schimbărilor climatice sau reducerii presiunii asupra bugetelor publice generată de criza financiară. Potrivit discuțiilor politice recente de la nivelul UE, destinația cea mai probabilă va fi aceea de sursă de venituri publice.
4.2.1 Conform Comisiei, s-a aprobat un sprijin financiar de aproximativ 30 % din PIB-ul UE. Fără a lua în calcul garanțiile, acesta se ridică la 13 %. Pentru Marea Britanie, procentul este dublu. Când se are în vedere costul public al susținerii sectorului financiar în perioada de criză, trebuie remarcat faptul că aproximativ jumătate din acesta a rămas neutilizat și o mare parte va fi în cele din urmă restituit. Procentul de 13 % cuprinde injecțiile de capital (participații bancare), achiziții de active și sprijin direct. O mare parte a acestor garanții pare a nu fi deloc utilizată.
4.2.2 Veniturile colectate prin TTF ar putea fi utilizate într-o primă fază la plata costurilor restante. După cum cea mai mare parte a fondurilor publice a trebuit folosită pentru salvarea băncilor, tot așa, și cea mai mare parte a veniturilor ar trebui să fie obținute prin intermediul unei TTF, introduse ca urmare a concentrării pieței financiare. Însă costurile publice totale au fost mult mai mari, incluzând pierderi de contribuții la asigurările sociale, costuri ale stabilizatorilor automați, niveluri mai mari ale ratei dobânzilor pentru împrumuturile publice etc. Chiar și în opinia FMI, „costurile fiscale, economice și sociale mari ale crizelor financiare indică o contribuție a sectorului financiar la veniturile generale mai mare decât costurile fiscale ale sprijinului direct ” (17).
4.2.3 În schimb, în viitor, TTF ar trebui considerată o nouă sursă generală de venituri publice. Având în vedere că serviciile financiare sunt exceptate de la plata TVA, astfel încât utilizatorii serviciilor bancare plătesc mai puține taxe pentru aceste servicii decât pentru majoritatea celorlalte servicii, precum și profiturile ridicate din sectorul financiar, pare cu atât mai justificată o impozitare mai mare a acestui sector.
4.2.4 Potrivit unui studiu realizat de OCDE, SUA vor fi responsabile de aproape jumătate din deficitul public al țărilor OCDE în 2011. Pentru același an, deficitul bugetar exprimat sub forma unei procent din PIB a fost estimat la aproximativ 6 % în zona euro. Provocările reale nu vin numai din țări aparținând zonei euro, precum Grecia, ci și din Marea Britanie, pentru care deficitul este estimat la aproximativ 12 %.
4.2.5 O alternativă la TTF menționată în raportul preliminar al FMI este o taxă pe activitatea financiară – aplicată asupra profitului și remunerațiilor. Impozitarea activității financiare este o metodă simplă, însă diferența cea mai importantă față de o taxă pe tranzacțiile financiare este aceea că o taxă pe activitatea financiară se aplică tuturor tipurilor de activități, fără a face diferența între tranzacțiile pe termen scurt și cele pe termen lung. Este doar o modalitate de a crește veniturile fiscale plătite de bănci.
4.2.6 Chiar și cu un nivel uniform, taxa ar avea un caracter progresiv, întrucât clienții instituțiilor financiare, precum și instituțiile înseși, atunci când realizează tranzacții pe cont propriu, reprezintă cele mai bogate segmente ale societății. Deși este important să ne concentrăm asupra conceperii unei taxe pe tranzacțiile financiare cât mai eficiente posibil pentru piața financiară, trebuie să se țină seama și de impactul acesteia. În documentul de lucru al serviciilor Comisiei (18), se precizează că „adesea se consideră că sursele inovatoare prezintă avantajul de a fi acceptate mai ușor pe plan politic, mai ales în cazul în care povara fiscală revine unor grupuri sau sectoare care sunt percepute în prezent ca nesuportând un cuantum echitabil din povara fiscală.”
4.2.7 Parlamentul European a solicitat Comisiei să „elaboreze, cu suficient timp înainte de următorul summit G20, o evaluare a impactului unei taxe pe tranzacțiile financiare aplicabile la nivel mondial, cu identificarea avantajelor și dezavantajelor acesteia”. (19) Și CESE consideră, la rândul său, că există multe aspecte tehnice ale TTF care trebuie studiate. Documentul de lucru al serviciilor Comisiei (20) nu răspunde în totalitate solicitării Parlamentului European, motiv pentru care CESE dorește să sublinieze necesitatea unei evaluări de impact complete și a unei propuneri formale privind o taxă pe tranzacțiile financiare.
5. Concepție
5.1 Domeniu de aplicare general
5.1.1 Baza de impozitare nu ar trebui să fie doar tranzacțiile internaționale, ci toate tranzacțiile financiare. În ciuda utilizării cuvântului „toate”, în cele mai multe calcule există o limită, fie cu privire la tipul tranzacțiilor vizate, fie cu privire la valoarea tranzacției ce urmează a fi impozitată. În studiul CEPR-PERI sunt analizate mai multe baze de impozitare. În studiul WIFO se optează pentru o variantă care le include pe toate.
5.1.2 Un criteriu pentru alegerea tranzacțiilor care urmează a fi impozitate ar trebui să fie concentrarea pe tranzacțiile cele mai scurte. Un alt punct de pornire ar trebui să fie alegerea unui domeniu de aplicare cât mai extins. Un al treilea aspect asupra căruia trebuie să se ia o decizie este acela de a o orienta către piețele naționale sau de a include și schimburile internaționale.
5.1.3 Dacă se includ atât tranzacțiile naționale, cât și cele internaționale, taxa se va aplica tuturor tranzacțiilor financiare. Dorința de a nu denatura economia reală ar putea fi un argument pentru excluderea tranzacțiilor spot.
5.1.4 Neincluderea tuturor tranzacțiilor va avea un impact asupra situației competitive a diferitelor tranzacții. Un astfel de impact este de dorit dacă determină o sarcină mai mare asupra tranzacțiilor speculative pe termen scurt decât asupra tranzacțiilor nespeculative pe teren lung. Acest lucru se va întâmpla în realitate, întrucât cu cât tranzacțiile sunt mai frecvente, cu atât vor fi afectate mai puternic de taxă.
5.1.5 Utilizarea valorii nominale a unei tranzacții financiare ca bază pentru o TTF a fost criticată, fiind considerată o bază aproape imaginară. O alternativă la TTF ar putea fi impozitarea sumelor primite efectiv de instituțiile financiare cu ocazia tranzacționării instrumentelor derivate, tariful, prima sau orice altă sumă care constituie un cost pentru clienți. Cu toate acestea, în opinia CESE, dezvoltarea tranzacțiilor financiare utilizând valorile nominale în raport cu PIB, este o măsură utilă mai ales pentru a ilustra schimbările intervenite în timp în volumul tranzacționat pe piața financiară.
5.2 Zona geografică acoperită
5.2.1 TTF ar trebui să fie instituită la nivel național, regional (UE) sau mondial? Fără îndoială, este de preferat o taxă la nivel global. Dacă acest lucru nu este posibil, o acoperire la nivelul întregii UE este, fără îndoială, o posibilitate, în special pentru țările cu un sector financiar important. Ar fi de așteptat ca taxa să aibă efecte importante asupra locului de desfășurare a tranzacțiilor. Experiența arată însă că aceasta nu pare a constitui o problemă. (21).
5.2.2 Introducerea unui impozit reduce întotdeauna valoarea activelor, însă se pune întrebarea dacă efectele se manifestă acolo unde are loc operațiunea comercială. În cadrul unui studiu, s-a calculat că forma de taxă de timbru de 0,5 % întâlnită în Marea Britanie, prelevată asupra titlurilor de capital și unor obligațiuni, a determinat o reducere cu 20 % a valorii tranzacțiilor; în consecință, nu se poate spune că a eliminat activitățile comerciale din Londra (22).
5.3 Nivelul taxei
5.3.1 S-au propus diferite niveluri ale taxei, cuprinse între 0,1 și 0.01 %. Valoarea menționată cel mai frecvent este cea de 0,05 %. În cazul unui sistem global, CESE recomandă această valoare. Ea este atât de mică încât poate fi introdusă fără riscul de a produce efecte atât de mari asupra tranzacțiilor pe termen scurt încât să denatureze funcționarea pieței financiare. În cazul introducerii taxei sub forma unui sistem european, ar trebui avută în vedere o valoare mai mică.
5.3.2 Cu un comportament modificat în sectorul financiar, bazat mai mult pe tranzacțiile pe termen lung și, în același timp, cu venituri crescute la bugetul public, taxa pe tranzacțiile financiare prezintă un dublu avantaj. Cu toate acestea, este evident că, cu cât nivelul taxei este mai mare cu atât efectul asupra tranzacțiilor pe termen scurt este mai mare și, în consecință, cu atât veniturile vor fi mai mici. De aceea, trebuie identificat un nivel al taxei care să ducă la un echilibru între cele două obiective ale TTF: modificarea comportamentului și veniturile provenind din taxă.
5.3.3 În toate exemplele reale de taxe sau alte impozite, acestea au fost aplicate doar anumitor tranzacții financiare, nu tuturor. În situația în care aceasta este aplicată tuturor tranzacțiilor, efectele nu pot fi cunoscute cu precizie dinainte. În consecință, nivelul taxei trebuie reanalizat, de exemplu, după trei ani, pentru a vedea dacă este necesară creșterea sau reducerea acestuia.
5.4 Fezabilitatea
5.4.1 O întrebare de o altă natură este cât de ușor poate fi colectată o astfel de taxă. Majoritatea tranzacțiilor pentru care se propune taxa sunt deja computerizate. Aceasta înseamnă că introducerea taxei nu implică în principiu niciun cost administrativ, tehnic sau economic. Bineînțeles, trebuie conceput un program informatic special, în această direcție fiind realizate deja o serie de teste.
5.4.2 Este necesar să se controleze crearea și existența unor produse financiare inovatoare care nu sunt impozitate sau unor instrumente create chiar cu scopul de a evita impozitarea. Acestea trebuie incluse în baza de impozitare.
5.4.3 Pentru tranzacțiile extrabursiere nu există însă o piață computerizată. Sunt în pregătire norme europene în acest domeniu. Necesitatea de a include piața extrabursieră în cadrul schimburilor organizate arată că reglementarea și taxele cum ar fi cea pe tranzacțiile financiare sunt complementare și nu alternative
6. Efecte
6.1 Reducerea tranzacțiilor financiare pe termen scurt
6.1.1 Nu există estimări exacte cu privire la modul în care TTF va afecta tranzacțiile pe termen scurt. Ceea ce avem sunt ipoteze. Aceasta este o problemă serioasă pentru discuțiile cu privire la TTF. Nu dispunem, deci, de date statistice în ceea ce privește obiectivul principal de reducere a tranzacțiilor pe termen scurt. Singurele estimări statistice de care dispunem privesc valoarea posibilă a veniturilor generate de taxă.
6.1.2 Unul dintre efectele unei TTF este acela că reduce în mod empiric lichiditățile. Însă care este nivelul de lichidități optim? Economiile ar fi avut rezultate mai bune decât în 1990 sau în 2000 cu nivelul extrem de ridicat al lichidităților care a existat în 2007? Lichiditățile sunt echivalente cu valoarea totală a tranzacțiilor financiare? Răspunsul ar trebui să fie negativ, în cazul în care mai multe dintre aceste tranzacții sunt bazate pe aceleași valori mobiliare; deci, valoarea totală a tranzacțiilor nu poate fi o estimare foarte bună a lichidităților „reale”. Revenind la obiectivul principal al sectorului financiar, acela de a fi un mediator financiar, pare relevant ca lichiditățile să fie aliniate la nivelul PIB. Fără a avea un punct de vedere referitor la dimensiunea exactă a reducerii, este clar că direcția schimbării trebuie să fie reducerea lichidităților în raport cu nivelul din 2007.
6.1.3 Întrucât o TTF ar afecta cel mai mult tranzacțiile cele mai frecvente, ar trebui să aibă loc o reducere a numărului tranzacțiilor, precum și o modificare a raportului dintre tranzacțiile pe termen scurt și cele pe termen lung. Unul din argumentele aduse împotriva TTF este acela că ar putea crește opacitatea pieței financiare, deoarece tranzacțiile pe termen scurt ar fi mai puțin frecvente. Având în vedere nivelul actual al tranzacțiilor pe termen scurt, chiar și o reducere importantă nu ar elimina toate tranzacțiile de zi cu zi. Nu se poate spune că acest aspect al sectorului financiar a fost opac, de exemplu, în anul 2000.
6.1.3.1 După cum se menționează în studiul WIFO, utilizarea intensă a instrumentelor derivate a dus la scăderea dramatică atât a prețurilor pe termen scurt, cât și a celor pe termen lung. Utilizarea scăzută a instrumentelor derivate în acest context ar putea reduce volatilitatea prețurilor pe piața financiară, și nu creșterea acesteia, așa cum se susține uneori.
6.1.3.2 Tranzacțiile financiare sunt distribuite aproape egal între bănci și alte instituții financiare. Nu există cifre cu privire la raportul dintre tranzacțiile pe termen scurt și cele pe termen lung.
6.2 Volumul veniturilor publice
6.2.1 Studiul WIFO pornește de la ipoteza că volumul tranzacțiilor impozitate se va reduce cu 65 % în situația în care nivelul taxei va fi de 0,05 %. S-a estimat că un nivel mai mic al taxei va duce la o reducere mai puțin importantă a tranzacțiilor, iar un nivel mai mare, la o reducere mai importantă.
6.2.1.1 Potrivit acestui studiu, o TTF aplicată doar la nivelul Marii Britanii ar duce la venituri de aproape 7 % din PIB-ul acesteia. În statul membru al UE în are loc cea mai mare parte a tranzacțiilor financiare după Marea Britanie, și anume Germania, veniturile ar reprezenta peste 1 % din PIB. Dacă s-ar aplica în întreaga Europă, veniturile provenite din taxă s-ar ridica la aproximativ 1,5 % din PIB, cu cea mai mare parte a acestora provenind de pe piața financiară britanică. Dacă ar fi aplicată la nivel mondial, taxa a aduce venituri care s-ar ridica la aproximativ 1,2 % din PIB-ul mondial.
6.2.2 În studiul CEPR-PERI, alternativele cu privire la volumul tranzacțiilor financiare redus sunt cuprinse între 25 % și 50 %. Pentru a putea face comparația cu cifrele date pentru studiul WIFO, vom prezenta doar cifrele corespunzătoare unei reduceri de 50 % a bazei de impozitare. În acest studiu, cifrele sunt date pe tipuri de active comercializate. Cifrele în dolari SUA din studiu sunt transformate în procente din PIB-ul SUA.
— |
acțiuni și titluri de capital 0,75 % |
— |
obligațiuni 0,18 % |
— |
opțiuni 0,03 % |
— |
tranzacții spot internaționale 0,05 % |
— |
contracte futures 0,05 % |
— |
swap-uri 0,16 % |
— |
TOTAL 1,23 % |
6.2.3 Cele două studii ajung la aproape aceleași rezultate pentru Europa și pentru SUA. Din studiul CEPR-PERI putem vedea, de asemenea, că tranzacțiile spot reprezintă o parte foarte mică din tranzacțiile totale.
Bruxelles, 15 iulie 2010
Președintele Comitetului Economic și Social European
Mario SEPI
(1) Date provenind de la Banca pentru Reglementări Internaționale.
(2) Avizul privind raportul Grupului de Larosière – JO C 318/11, 23.12.2009, p. 57.
(3) Societate în domeniul serviciilor financiare internaționale.
(4) Stephan Schulmeister, A General Financial Transaction Tax (O taxă generală pe tranzacțiile financiare), WIFO Working Papers 344/2009.
(5) Bank for International Settlements (Banca pentru Reglementări Internaționale - BIS), în Davas/ von Weizsäcker, Financial Transaction Tax: Small is Beautiful, 2010.
(6) Ibidem.
(7) H.W. Sinn la o prezentare a raportului economic pentru 2010 a EEAG (European Economic Advisory Group ), 23.2. 2010, Bruxelles.
(8) Helene Schubert, Banca Națională a Austriei.
(9) Avizul privind raportul Grupului de Larosière – - JO C 318/11, 23.12.2009, p. 57.
(10) Avizul privind Supravegherea macroprudențială și microprudențială – JO C 277/25, 17.11.2009, p. 117.
(11) Avizul privind agențiile de rating al creditelor - JO C 277/25, 17.11.2009, p. 117;
Avizul privind prospectul care trebuie publicat în cazul unei oferte publice de valori mobiliare sau pentru admiterea valorilor mobiliare la tranzacționare și privind armonizarea obligațiilor de transparență în ceea ce privește informația referitoare la emitenții ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată, JO C ….
(12) Tobin, James, A Proposal for International Monetary Reform (O propunere de reformă a sistemului monetar internațional), 1978.
(13) Concluziile Consiliului European din 17 iunie 2010: „UE ar trebui să coordoneze eforturile de stabilire a unei abordări globale pentru introducerea sistemelor de taxe și impozite asupra instituțiilor financiare în vederea menținerii unor condiții de concurență echitabile la nivel mondial și își va apăra cu fermitate poziția la reuniunea cu partenerii G20. Introducerea unei taxe pe tranzacțiile financiare la nivel mondial ar trebui examinată și dezvoltată în continuare în acest context.”
(14) Stephan Schulmeister, A General Financial Transaction Tax (O taxă generală pe tranzacțiile financiare), WIFO Working papers 344/2009.
(15) Baker, Pollin, McArthur, Sherman: The Potential Revenue from Financial Transactions Taxes (Veniturile potențiale obținute din taxele pe tranzacțiile financiare), CEPR-PERI, decembrie 2009.
(16) Ibidem nota de subsol 14.
(17) FMI, „O contribuție justă și substanțială din partea sectorului financiar”(A fair and substantial contribution by the financial sector) – Raport intermediar destinat G20.
(18) SEC(2010) 409 Final, Document de lucru al serviciilor Comisiei – Finanțare inovatoare la nivel mondial.
(19) PE432.992v01-00, propunere de rezoluție.
(20) SEC(2010) 409 Final.
(21) Taxe de același tip se pot întâlni în Coreea de Sud, Hong Kong, Australia, Taiwan și India, iar taxe similare, în Belgia, Argentina și Brazilia.
(22) Institutul de Studii Fiscale (Institute for Fiscal Studies) 2002: Taxa de timbru pe tranzacțiile cu acțiuni: este nevoie de o schimbare? (Stamp duty on share transactions: is there a case for change?) - comentariu, p. 89.
ANEXĂ
la Avizul Comitetului Economic și Social European
Următoarele amendamente au fost respinse în sesiunea plenară, însă au obținut cel puțin o pătrime din totalul voturilor exprimate:
Punctul 1.10 – Amendamentul 1, depus de dl SARTORIUS
Se modifică după cum urmează:
„Al doilea obiectiv al taxei pe tranzacțiile financiare este de a colecta bani publici. Această nouă sursă de venituri ar putea fi utilizată, , pentru implică, de asemenea, că sectorul financiar va restitui subvențiile publice. Pe termen lung, aceste sume ar trebui să constituie o nouă sursă generală de venituri la bugetul public.”
Expunere de motive
Există state membre în care nu s-au utilizat fonduri publice pentru salvarea băncilor, motiv pentru care băncile nu au constituit o povară pentru finanțele publice. Cu toate acestea, este recomandabil să se prevină crizele viitoare și este evident că organismele financiare trebuie să contribuie la acest fond, care ar fi utilizat exclusiv pentru a se garanta că falimentul unei instituții insolvabile este gestionat în mod organizat și nu destabilizează întregul sistem financiar.
Punctul 4.2 – Amendamentul 4, depus de dl SARTORIUS
Se elimină primele trei fraze și se înlocuiesc cu noua formulare propusă la punctul 1.10:
„ Potrivit discuțiilor politice recente de la nivelul UE, destinația cea mai probabilă va fi aceea de sursă de venituri publice.”
Expunere de motive
A se vedea expunerea de motive de la amendamentul la punctul 1.10.
Punctul 4.2.3 – Amendamentul 5, depus de dl SARTORIUS
Se adaugă textul:
„În schimb, în viitor, TTF ar trebui considerată o nouă sursă generală de venituri publice. Având în vedere că serviciile financiare sunt exceptate de la plata TVA astfel încât acestea sunt impozitate mai puțin decât majoritatea celorlalte servicii, precum și profiturile ridicate din sectorul financiar, pare cu atât mai justificată o impozitare mai mare a acestui sector. ”
Expunere de motive
În gestionarea finanțelor publice este general acceptat faptul că, dacă unicul obiectiv este strângerea de fonduri, impozitarea tranzacțiilor dintre întreprinderi nu este recomandabilă, dat fiind efectul negativ pe care l-ar putea avea. Este mai bine să se impoziteze rezultatul, căci impozitarea tranzacțiilor are efect de domino, ducând la creșterea prețurilor. Există instrumente mai eficiente pentru strângerea de fonduri.
Cele trei amendamente de mai sus au fost supuse la vot împreună.
Rezultatul votului:
Voturi pentru |
: |
52 |
Voturi împotrivă |
: |
91 |
Abțineri |
: |
9 |
Punctul 1.11 – Amendamentul 2, depus de dl SARTORIUS
Se elimină ultima frază:
„TTF ar urma să aibă un caracter progresiv întrucât clienții instituțiilor financiare, precum și instituțiile înseși, atunci când se angajează în tranzacții pe cont propriu, reprezintă segmentele cele mai bogate ale societății. ”
Expunere de motive
Este o afirmație neîntemeiată. Sectorul financiar contribuie la efortul fiscal la fel ca oricare alt sector. Cu ce sector îl compară raportorul? Ce cifre poate furniza pentru a sprijini această afirmație?
Rezultatul votului:
Voturi pentru |
: |
65 |
Voturi împotrivă |
: |
102 |
Abțineri |
: |
10 |
Punctul 1.16 – Amendamentul 3, depus de dl SARTORIUS
Se introduce un nou punct după punctul 1.16:
„”
Expunere de motive
Această afirmație exprimă o realitate care trebuie menționată în aviz. Taxa va avea un efect negativ asupra finanțării economiei reale într-un moment de mare necesitate.
Rezultatul votului:
Voturi pentru |
: |
62 |
Voturi împotrivă |
: |
116 |
Abțineri |
: |
4 |
Următorul punct din avizul secțiunii a fost respins în favoarea unui amendament adoptat de Adunarea Plenară, însă a obținut cel puțin o pătrime din totalul voturilor exprimate:
Punctul 5.3.1 – Amendamentul 8, depus de dl Nyberg
Se adaugă textul:
„S-au propus diferite niveluri ale taxei, cuprinse între 0,1 și 0.01 %. Valoarea menționată cel mai frecvent este cea de 0,05 %. CESE recomandă această valoare. Ea este atât de mică încât poate fi introdusă fără riscul de a produce efecte atât de mari asupra tranzacțiilor pe termen scurt încât să denatureze funcționarea pieței financiare. ”
Rezultatul votului:
Voturi pentru |
: |
102 |
Voturi împotrivă |
: |
52 |
Abțineri |
: |
15 |
11.2.2011 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
C 44/90 |
Avizul Comitetului Economic și Social European privind dimensiunea socială a pieței interne (aviz din proprie inițiativă)
2011/C 44/15
Raportor: dl JANSON
La 16 iulie 2009, în conformitate cu articolul 29 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, Comitetul Economic și Social European a hotărât să elaboreze un aviz din proprie inițiativă cu privire la
Dimensiunea socială a pieței interne.
Secțiunea pentru ocuparea forței de muncă, afaceri sociale și cetățenie, însărcinată cu pregătirea lucrărilor Comitetului pe această temă, și-a adoptat avizul la 5 mai 2010.
În cea de-a 464-a sesiune plenară, care a avut loc la 14 și 15 iulie 2010 (ședința din 14 iulie), Comitetul Economic și Social European a adoptat prezentul aviz cu 143 de voturi pentru, 15 voturi împotrivă și 19 abțineri.
1. Sinteză
1.1 Dimensiunea socială este o componentă centrală a pieței interne. Aceasta posedă mai multe aspecte. În avizul de față se analizează, printre altele, aspectele economice și juridice. Evoluțiile recente au ridicat semne de întrebare în ceea ce privește capacitatea dimensiunii sociale de a-i proteja pe lucrători. Piața internă nu poate funcționa în mod corespunzător fără o dimensiune socială puternică și fără sprijinul cetățenilor.
1.2 CESE crede cu tărie că UE trebuie să joace un rol important în domeniul social, deoarece problemele sociale nu pot fi rezolvate doar de statele membre. Pentru a asigura acceptarea politică, solidaritatea și coerența, UE ar trebui să pună un mai mare accent pe aspectele sociale în politicile sale.
1.3 O serie de evoluții potrivnice au pus în pericol, pe lângă alți factori, dimensiunea socială. Economia europeană se confruntă cu cea mai serioasă provocare din ultimele decenii. Bulele financiare au fost lăsate să crească, iar mecanismele de control și evaluarea tradițională a riscurilor au fost eludate. Drept urmare, șomajul a crescut, iar piețele forței de muncă și situația socială vor continua să se deterioreze. În consecință, ocuparea forței de muncă trebuie să rămână o temă prioritară pe agenda UE. Europa are nevoie de o creștere durabilă și de o înaltă rată a ocupării forței de muncă, însoțită de o piață a forței de muncă de înaltă calitate, pentru a putea finanța sistemele de protecție socială.
1.4 De-a lungul ultimului deceniu, sistemele de protecție socială au făcut obiectul unor reforme care au vizat promovarea unor măsuri mai eficiente de încurajare a muncii în cadrul mecanismelor de protecție socială, astfel încât munca să devină atrăgătoare din punct de vedere financiar și să se reintegreze persoanele pe piața forței de muncă. Cu toate acestea, unul dintre rezultate a constat într-o creștere a inegalităților, agravându-se problemele sociale. Sistemele de ocupare a forței de muncă și de protecție socială sunt cruciale în atenuarea sărăciei, iar fără beneficii sociale, creșterea inegalității și impactul social al crizei ar fi mult mai rapide și severe. În multe state membre, deteriorarea finanțelor naționale, ducând la o criză reală sau potențială a datoriei publice, exercită o puternică presiune asupra sistemelor de protecție socială. Posibilele soluții la această problemă ar fi intensificarea activității economice durabile, reglementarea piețelor financiare și investițiile în cercetare și educație.
1.5 Piața internă este terenul pe care se exprimă atât dimensiunea socială, cât și alte dimensiuni. Pentru a prospera, este necesară o creștere economică durabilă și trebuie create locuri de muncă care generează venituri din impozite și constituie baza prestațiilor de protecție socială. Nivelurile de șomaj și dezechilibrele fiscale arată că se pot face multe lucruri pentru a remedia situația actuală.
1.6 Aspectele juridice ale dimensiunii sociale au fost aduse în discuție deoarece hotărârile CEJ în patru cauze (Viking, Laval, Rüffert și Luxemburg) au dat naștere unor dezbateri aprinse, în special în mediile politice și universitare, cu privire la eventualele temeri legate de riscurile tot mai mari de dumping social. Parlamentul European și mediul universitar, precum și organizațiile reprezentative ale salariaților (1) și-au exprimat îngrijorarea în legătură cu aceste hotărâri. Alți actori sunt convinși că hotărârile CEJ în aceste cauze vor contribui la mai buna funcționare a pieței interne.
1.7 Prin urmare, CESE solicită următoarele:
|
Pe termen scurt, CESE solicită o mai bună punere în aplicare a Directivei privind detașarea lucrătorilor. CESE propune să se examineze ideea de a crea un „Interpol social european”, care să sprijine activitățile inspectoratelor de muncă din statele membre. |
|
CESE îndeamnă Comisia să evalueze situația din UE din prisma recentelor hotărâri ale CEDO. |
|
De asemenea, CESE sprijină măsurile adoptate de Comisie, care încearcă să consolideze dialogul social, inclusiv:
|
|
Pe termen mediu, CESE sprijină ideea unei inițiative a Comisiei care să clarifice obligațiile juridice ale autorităților naționale, întreprinderilor și lucrătorilor în cadrul punerii în aplicare a Directivei privind detașarea lucrătorilor și să garanteze că aceste norme sunt universal aplicabile. În opinia CESE, propunerea din cadrul Raportului Monti, conform căreia dreptul la grevă este exclus de pe piața internă, este interesantă și poate soluționa unele dintre probleme. Cu toate acestea, nu trebuie să se excludă o revizuire parțială a Directivei privind detașarea lucrătorilor cu scopul de a aplica în mod sistematic principiul locului de muncă. Acest lucru ar facilita asigurarea prin lege a faptului că aceleași condiții de muncă și remunerare se aplică întotdeauna pentru aceeași muncă depusă în același loc. |
|
Pe termen lung, Uniunea Europeană ar trebui să facă eforturi de consolidare a dimensiunii sociale și de exploatare a întregului potențial al pieței interne. Tratatul de la Lisabona și Carta Drepturilor Fundamentale anexată nu au avut încă un impact deplin asupra echilibrului dintre drepturile fundamentale și drepturile economice. Consolidarea dimensiunii sociale presupune consolidarea drepturilor sociale fundamentale, iar orice limitare a drepturilor fundamentale care includ drepturile sociale să fie foarte restrictivă. S-ar putea lua în considerare o modificare a tratatului pentru realizarea acestui obiectiv. |
2. Piața internă și dimensiunea socială
2.1 În anul 1987, CESE a adoptat un aviz (2) privind aspectele sociale ale pieței interne. CESE propunea ca Comunitatea Europeană să garanteze un anumit număr de drepturi sociale de bază legate de piața forței de muncă. Comitetul dorea astfel să se asigure că recent lansata piață internă nu va conduce la denaturări ale pieței și să sublinieze faptul că Comunitatea are și obiective sociale. Dimensiunea socială cuprinde legislația și acordurile încheiate la nivel european pentru garantarea anumitor drepturi fundamentale ale angajaților la locul de muncă. Cu toate acestea, și în acest sens este nevoie de cooperare în vederea îmbunătățirii ocupării forței de muncă în UE.
2.2 În urma acelui aviz, Comisia Europeană a publicat o serie de documente care au reprezentat începutul formării unei interpretări mai largi și mai profunde a ceea ce înseamnă dimensiunea socială a pieței interne (3). Comisia scria: „Dimensiunea socială a pieței interne este o componentă fundamentală a acestui proiect, deoarece nu este numai o chestiune de consolidare a creșterii economice și de îmbunătățire a competitivității externe a întreprinderilor europene, dar și de utilizare mai eficientă a tuturor resurselor disponibile și de obținere a unei distribuiri corecte a avantajelor ce derivă din piața unică” (4).
2.3 În 1989, CESE a contribuit la conturarea conținutului Cartei comunitare a drepturilor sociale fundamentale ale lucrătorilor, care le conferă lucrătorilor drepturi sociale fundamentale ce nu trebuie puse în pericol de presiunile exercitate prin concurență sau de dorința de atingere a unei competitivități mai mari. În opinia CESE, exercitarea acestor drepturi fundamentale presupune să nu existe nicio restricție nejustificabilă în privința lor.
2.4 Prezentul aviz încearcă să surprindă câteva din cele mai recente evoluțiile semnificative, care afectează capacitatea de funcționare a dimensiunii sociale. În ultimii ani, CESE a mai adoptat și alte avize privind dimensiunea socială, pe care prezentul aviz se bazează în parte (5). Ceea ce este evident de la bun început este faptul că piața internă nu poate funcționa corespunzător, în cadrul unei economii sociale de piață, fără o dimensiune socială puternică sau fără acceptarea sa de către cetățenii europeni. Avantajele pe care le prezintă o piață unică care funcționează corespunzător sunt numeroase și importante pentru întreprinderi, lucrători, cetățeni și economie în general. Cu toate acestea, lectura preambulurilor tratatelor arată că piața internă a fost gândită ca un instrument aflat în serviciul bunăstării cetățenilor și nu ca un obiectiv în sine.
2.5 Astfel, există patru motive fundamentale în favoarea dimensiunii sociale:
— |
libera circulație a persoanelor; |
— |
existența anumitor drepturi sociale indivizibile la care ar trebui să adere și pe care ar trebui să le respecte întotdeauna orice societate; este vorba de dreptul la acțiuni colective, la libertatea sindicală și la negocierea colectivă și de celelalte drepturi prevăzute de convențiile de bază ale OIM și de convențiile internaționale și europene privind drepturile sociale și drepturile omului; |
— |
necesitatea de a îmbunătăți funcționarea pieței interne și de a atenua consecințele negative ale acesteia, în vederea asigurării adeziunii politice la proiectele politice și economice și a întăririi coeziunii sociale; |
— |
faptul că politica socială este și ea o componentă majoră a unei competitivități îmbunătățite. |
2.6 „Politica socială” este o competență partajată între nivelul național și cel european. Majoritatea prevederilor din acest domeniu s-au concentrat pe instituirea libertății de circulație a lucrătorilor și pe libertatea de stabilire în interesul pieței interne. Cu toate acestea, dimensiunea socială a dobândit un rol mai important. Tratatele următoare au extins sistemul de vot prin majoritate și la domenii precum legislația privind șansele egale, informarea și consultarea lucrătorilor, precum și politicile de sprijinire a șomerilor. Cu toate acestea, legislația nu a avut (și nu are) un temei legal pentru a acoperi probleme precum remunerarea, drepturile la asociere, la grevă sau la grevă patronală, chiar dacă hotărârile CEJ și legislația UE ating aceste probleme. Tratatul de la Nisa a formalizat statutul Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. Tratatul de la Lisabona a continuat acest proces, conferind Cartei drepturilor fundamentale un statut de obligativitate din punct de vedere juridic.
2.7 Politicile sociale sunt în primul rând responsabilitatea statelor membre. Totuși, provocările sociale generate de evoluțiile globale sau europene afectează populațiile statelor membre, astfel încât este necesară o abordare europeană coordonată. UE a abordat dilema privind competențele duale prin diferite metode și a încercat să mențină normele sociale prin definirea unei serii de standarde minime. O altă metodă este metoda deschisă de coordonare (MDC). MDC ar putea fi utilizată mai bine și mai eficient, folosindu-se abordarea recent introdusă a „principiilor comune” și permițându-se participarea societății civile organizate la formularea și chiar la negocierea obiectivelor Strategiei de la Lisabona la nivel european (6).
2.8 „Acquis-ul social” european este impresionant: în jur de 70 de directive și regulamente au fost adoptate în acest domeniu de la crearea Uniunii Europene. Majoritatea au fost adoptate începând din anul 1985. CESE crede cu tărie că UE are un important rol social. Problemele sociale nu pot fi rezolvate doar de către statele membre. Pentru a asigura adeziunea politică, solidaritatea și coerența, UE ar trebui să pună un mai mare accent pe aspectele sociale ale politicilor sale, respectând, în același timp, principiul subsidiarității.
3. Evoluții actuale
3.1 Evoluția economiei
3.1.1 Economia europeană se confruntă cu cea mai mare provocare din ultimele decenii. Începând cu cea de-a doua jumătate a lui 2008 (7), economia mondială se confruntă cu o accentuată încetinire a ritmului economic, care în anumite țări se dovedește a fi mult mai gravă decât ne-am așteptat. Tocmai când economiile dădeau semne de redresare după criza din sistemul bancar, acestea sunt puse în primejdie în prezent de criza datoriei publice și de măsurile corective severe aplicate.
3.1.2 Șomajul crește, de asemenea, agravând situația. Repercusiunile crizei financiare și cerințele instituțiilor de creditare au condus la reduceri de fonduri în cadrul sistemelor de protecție socială, de pensii și de transferuri sociale. Acest fapt va conduce la exacerbarea sărăciei și va defavoriza grupurile sociale cele mai vulnerabile, intrându-se astfel într-un cerc vicios. Multe întreprinderi europene care au fost afectate de criză au luat totuși măsuri, împreună cu serviciile publice pentru ocuparea forței de muncă, pentru a-și păstra forța de muncă, menținând astfel locurile de muncă ale oamenilor.
3.1.3 Declanșarea bruscă a evenimentelor și răspândirea lor rapidă evidențiază noi fenomene în cadrul economiei globalizate. Cauzele au fost multiple: politicile monetare și de curs de schimb care au condus la lichidități excesive, reglementările insuficiente sau inexistente cu privire la anumite sectoare sau anumiți actori, încercarea de a obține profituri nerealiste, corelată cu înțelegerea sau analiza insuficientă a riscurilor implicate, din partea actorilor pieței și a organelor de supraveghere și reglementare, efectul de levier excesiv, politicile macroeconomice insuficient coordonate și reformele structurale inadecvate (8).
3.1.4 În mod inevitabil apare întrebarea dacă nu cumva actualul cadru economic al UE, inclusiv dialogul macroeconomic insuficient, a agravat de fapt criza. Rezultatele au fost slăbirea factorilor de stabilizare automată, o explozie de credite în locul salariilor reale, indicatori de creștere aflați în scădere și o probabilitate mai mică de a detecta bulele financiare. CESE estimează că transferarea datoriei private (a băncilor) în datoria publică (a statelor și a cetățenilor) reprezintă o povară mult prea grea pe umerii cetățenilor, în special de când deteriorarea sistemului public de finanțe și limitările Pactului de stabilitate și creștere economică nasc întrebări legate de modul în care vor fi finanțate în viitor investițiile vitale din sistemele de ajutor social.
3.1.5 În cea mai recentă etapă a sa, criza a revelat faptul că multe state membre au acumulat deficite bugetare extrem de ridicate. Măsurile corective necesare pentru restabilirea finanțelor publice vor exercita o presiune enormă asupra sistemelor de impozitare, a politicilor și programelor sociale.
3.1.6 Ar trebui reținut faptul că Comisia are în vedere posibilitatea introducerii subvențiilor de stat la nivel național, în ciuda dezavantajelor pe care acestea le prezintă, inclusiv pentru protejarea muncii în cadrul unei perspective europene mai ample. Politica în domeniul concurenței, în special în ceea ce privește IMM-urile și subvențiile de stat acordate băncilor, ia în considerare, pe bună dreptate, obiectivul socioeconomic de menținere a unei concurențe loiale în Europa.
3.1.7 CESE a constatat anterior (9) că responsabilii europeni pentru politicile economice au recunoscut necesitatea unei politici macroeconomice contraciclice, pentru a echilibra axarea politicii economice pe măsurile care țin de ofertă din trecut. De asemenea, CESE a salutat angajamentul pentru furnizarea unei mai bune protecții membrilor mai vulnerabili ai societății și pentru coordonarea mai eficientă a politicilor economice. Cu toate acestea, a subliniat că planul de redresare economică al UE are dimensiuni relativ reduse în comparație cu pachetele adoptate în alte regiuni ale lumii.
3.2 Evoluția pieței interne
3.2.1 CESE și-a exprimat aprecierea pentru crearea și dezvoltarea pieței interne prin intermediul mai multor avize (10). Piața internă compusă din toate statele membre și statele SEE este în avantajul consumatorilor, al întreprinderilor și al lucrătorilor, asigurând un spațiu unic de reglementare pentru circulația mărfurilor, a capitalului, a persoanelor și a serviciilor.
3.2.2 Comisia și-a prezentat viziunea pentru viitor în ceea ce privește piața unică (11). Aceasta evidențiază faptul că piața unică este benefică pentru consumatori și firme, că a susținut crearea de locuri de muncă și a stimulat creșterea economică, competitivitatea și inovarea. Potrivit Comisiei, domeniile-cheie pentru viitor ar fi:
— |
consumatorii și firmele, pentru care piața unică trebuie să producă rezultate mai bune și beneficii care să răspundă așteptărilor acestora; |
— |
adaptarea la globalizare; |
— |
transformarea cunoașterii și inovării în cea de-a „cincea libertate”; |
— |
o dimensiune socială și de mediu în privința căreia Comisia promite să-și îmbunătățească evaluările de impact pentru a putea anticipa în mod eficient schimbările care apar pe piață. |
Cel mai răsunător eșec al pieței interne a constat în incapacitatea de a stimula ocuparea forței de muncă și activitatea economică prin investiții interne. Insuccese s-au înregistrat în special sub aspectul încurajării și dezvoltării în domeniile tehnologic și al cercetării pentru a pune bazele tranziției economiei. Dacă aceste deficiențe nu sunt remediate, Europa se va regăsi în ultimul pluton al economiei mondiale.
3.2.3 CESE solicită stabilirea unui echilibru mai bun între dezvoltarea socială, un mediu economic favorabil și protecția mediului, ceea ce este esențial pentru funcționarea pieței interne și promovarea unei dezvoltări durabile pe termen lung. Cu cât este mai avansată integrarea pe piața internă, cu atât va fi mai vitală îndeplinirea obiectivului tratatului de asigurare a bunăstării cetățenilor și deci cu atât mai bună trebuie să fie protecția socială oferită. Cu 27 de piețe ale forței de muncă având tradiții legislative diferite, UE trebuie să se asigure că reglementările privind mobilitatea internă nu slăbesc sistemele care funcționează deja. Trebuie luate măsuri preventive, care să asigure că, în cadrul pieței interne, concurența dintre statele membre este mai degrabă orientată spre inovare și nu contra-productivă sau chiar distructivă (12).
3.2.4 De asemenea, în urma crizei, Europa se va confrunta cu un val de restructurări de întreprinderi. CESE constată că UE nu are în prezent o viziune strategică comună nici asupra modului în care trebuie combătute consecințele negative ale unor astfel de restructurări și nici în ce privește modul în care ar trebui să se profite de această conjunctură pentru a spori competitivitatea economiei din UE în cadrul economiei globale. CESE solicită Comisiei să adopte o poziție europeană, alături de partenerii sociali, în vederea protejării tuturor angajaților vizați. În acest sens, CESE salută inițiativa partenerilor sociali europeni de a realiza un studiu cu privire la restructurarea în UE și de a elabora o „foaie de parcurs” pentru întreprinderi cu privire la modul în care acestea să se implice efectiv în procesul de restructurare.
3.2.5 CESE (13) a afirmat că, pentru ca Europa să rămână competitivă pe termen lung, piața internă trebuie să asigure o creștere durabilă și pe termen lung, ceea ce presupune să se aibă în vedere și dimensiunea de mediu. Obiectivul final este de a îmbunătăți considerabil funcționarea pieței interne în cadrul unei economii de piață sociale și de a garanta că se respectă drepturile sociale fundamentale. CESE a subliniat, de asemenea, că, acolo unde este necesar și adecvat, ar trebui adoptate măsuri specifice corespunzătoare, cât de curând posibil, pentru a-i proteja pe lucrători, afirmând că nici libertățile economice, nici regulile de concurență nu ar trebui să prevaleze asupra drepturilor sociale fundamentale (14). În același timp, CESE are în vedere că este necesar să se stimuleze crearea de locuri de muncă și să se promoveze spiritul antreprenorial, precum și să se creeze economii sănătoase și durabile în statele membre.
3.2.6 O deficiență care trebuie remediată, dacă se dorește ca piața internă să-și îndeplinească rolul, este cea privind asigurarea securității juridice și a unei importanțe mai mari acordate serviciilor de interes general, care au jucat un rol important ca factori de stabilizare economică pe durata crizei economice actuale, precum și dezvoltarea dimensiunii internaționale. În cadrul forumurilor internaționale, trebuie să promovăm modelul nostru social ca factor de dezvoltare și să ne afirmăm identitatea de organism activ de ajutor reciproc, care are ca obiectiv asigurarea unui cadru mai solid pentru globalizare. Dacă se dorește un proces de globalizare corect, Europa ar trebui să pledeze în favoarea unui comerț și a unei globalizări mai echitabile, în cadrul acordurilor sale comerciale și al altor acorduri internaționale.
3.2.7 CESE are convingerea fermă că mobilitatea în Europa ar trebui să rămână una dintre prioritățile politice ale UE. În acest sens, CESE a făcut apel la acele state membre care continuă să aplice reglementări tranzitorii în ceea ce privește libera circulație a persoanelor, pentru ca acestea să urmeze procedurile prevăzute de tratate și să înlăture aceste reglementări (15).
3.3 Evoluția sistemelor de protecție socială
3.3.1 În ciuda unei relansări economice parțiale, situația ocupării forței de muncă și cea socială vor continua să se degradeze, mai ales în contextul măsurilor actuale stabilite pentru a soluționa criza datoriei publice. Comisia preconizează că în următorii doi ani, conform previziunilor, rata șomajului va crește la cote nemaiîntâlnite în ultimele decenii (16).
3.3.2 În statele membre au fost luate măsuri cu rezultate pozitive în ceea ce privește menținerea unei rate crescute a ocupării forței de muncă și a unei rate scăzute a șomajului. Acestea includ stimularea investițiilor, facilitarea negocierilor colective, precum și măsuri specifice privind piața forței de muncă, finanțate de sistemele publice de șomaj. Unele s-au bazat pe „flexibilitatea internă”, cum ar fi programele de reducere a numărului de ore lucrate în combinație cu formarea profesională. În anumite țări au existat disponibilizări masive, parțial datorită absenței unor asemenea măsuri (17).
3.3.3 Ocuparea forței de muncă trebuie să fie prioritară pe agenda UE. Europa are nevoie de o rată ridicată a ocupării forței de muncă, însoțită de o înaltă calitate a pieței forței de muncă. Munca de înaltă calitate necesită spirit antreprenorial de înaltă calitate, precum și investiții în sectoarele public și privat pentru a fi competitive pe plan internațional. Finanțarea sistemelor de protecție socială se bazează pe capacitatea pieței europene a forței de muncă de a încorpora cât de mulți lucrători posibil. Europa se confruntă încă cu bariere în calea atingerii ocupării totale a forței de muncă. Pentru a păstra pe viitor niveluri ridicate ale ocupării forței de muncă în Europa, accentul s-a mutat pe flexicuritate, capacitatea de inserție profesională, productivitate mărită și educație și formare, care pot contribui la crearea unor piețe ale forței de muncă mai eficiente. Mai mult, ar trebui să se acorde prioritate maximă măsurilor care stimulează crearea de locuri de muncă și înființarea de societăți, precum și măsurilor care încurajează investițiile interne durabile.
3.3.4 De-a lungul ultimului deceniu, sistemele de protecție socială au făcut obiectul unor reforme care au vizat promovarea unor măsuri mai eficiente de încurajare a muncii în cadrul mecanismelor de protecție socială, în conformitate cu filosofia orientată către ofertă, cu reducerea prestațiilor de protecție socială și stabilirea unor criterii mai stricte de eligibilitate. Astfel de măsuri sunt menite să reducă șomajul. Sistemele de protecție socială trebuie să atingă un echilibru între sprijinul acordat pentru reinserția în câmpul muncii și ajutoarele acordate în caz de șomaj.
3.3.5 Eficacitatea unor asemenea politici rămâne discutabilă. În ultimele două decenii s-a înregistrat o creștere a inegalităților. Sistemele de protecție socială sunt cruciale pentru atenuarea sărăciei, iar fără beneficiile sociale, creșterea inegalităților și impactul social al crizei ar fi mult mai rapide și severe. Există pericolul ca actuala criză să oprească tendința de creștere a ratei ocupării forței de muncă și de îmbunătățire a coeziunii sociale transfrontaliere, exacerbând o tendință pe termen lung în Europa de înrăutățire a dezechilibrelor între venituri în interiorul statelor membre (18).
3.3.6 Măsurile anti-criză au dus la rezultate pozitive în numeroase state membre. Pe de altă parte, Comisia (19) raportează că, în multe țări, persoanele fără loc de muncă nu primesc ajutor pentru venit. În anumite cazuri, aceste ajutoare sunt distribuite prost, Comisia sugerând astfel că sistemele de beneficii sociale nu numai că nu reușesc să asigure o „plasă de siguranță” cuprinzătoare, dar nici nu sunt orientate corespunzător către cei care au cea mai mare nevoie. Este în joc calitatea, precum și durabilitatea acestor sisteme (20). Având în vedere efectele crizei economice și evoluția demografică, există riscul ca sistemele de protecție socială să înceteze a mai proteja nivelurile de trai și să se limiteze doar la a stabili standarde minime. Aceasta se întâmplă mai ales atunci când, într-un stat membru, prestațiile de protecție socială depășesc deja capacitatea financiară a statului respectiv. Nivelul de productivitate este în continuă creștere în statele membre, dar și nivelul de sărăcie. Este necesar un proces de reflecție cu privire la aparenta incapacitate de a le asigura cetățenilor atât acoperirea nevoilor de bază, cât și un loc de muncă decent. Singura soluție pe termen lung rezidă în creșterea economică în sectoarele public și privat, pe care o generează crearea de întreprinderi competitive.
3.3.7 Cu toate acestea, capacitatea UE de a asigura protecție împotriva riscurilor și de a combina creșterea economică cu progresul social nu se va transpune în realitate decât prin intensificarea eforturilor de realizare a reformei. Trebuie realizate progrese comune în ceea ce privește creșterea nivelurilor de ocupare a forței de muncă, mărirea productivității, sisteme fiscale corespunzătoare și durabilitatea și posibilitățile sistemelor sociale europene de a asigura o protecție adecvată.
3.4 Evoluții juridice
3.4.1 Hotărârile CEJ în patru cauze [Viking, Laval, Rüffert și Luxemburg (21)] au condus la discuții aprinse în mediile politic și academic și au accentuat temerile – justificate sau nu – legate de riscurile tot mai mari de dumping social. Aceste hotărâri au provocat reacții și din partea instituțiilor europene și a partenerilor sociali.
3.4.2 În octombrie 2008, Parlamentul European a adoptat o rezoluție (22), ca reacție la hotărârile CEJ. Parlamentul a afirmat că libertatea de a furniza servicii nu se situează deasupra drepturilor fundamentale conținute în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene și, în special, mai presus de dreptul sindicatelor de a negocia, încheia și pune în aplicare acorduri colective, precum și de a întreprinde acțiuni colective. În plus, Parlamentul a mai afirmat că actuala legislație comunitară conține lacune și este inconsecventă. Aceasta nu a fost în intenția legislatorului comunitar, care a căutat să asigure un echilibru echitabil între libertatea de a presta servicii și protecția drepturilor lucrătorilor.
3.4.3 Discuțiile din mediul academic (23) au avut o importanță crucială. În iunie 2009, peste 100 de juriști și universitari din domeniul muncii au trimis o scrisoare deschisă către șefii de state și guverne exprimându-și profunda îngrijorare privind deteriorarea drepturilor sociale fundamentale și impactul recentelor hotărâri ale CEJ asupra drepturilor lucrătorilor și organizațiilor lor. De asemenea, și-au exprimat îngrijorarea și cu privire la faptul că aceste hotărâri au creat probleme serioase în legătură cu protejarea efectivă a drepturilor lucrătorilor. Au insistat asupra faptului că drepturile sociale fundamentale nu ar trebui să fie subordonate libertăților pieței interne și legislației în materie de concurență și că ar trebui mai degrabă să fie recunoscute integral ca premise necesare pentru o dezvoltare economică și socială durabilă a Uniunii Europene.
3.4.4 La sfârșitul lui martie 2009, partenerii sociali europeni au lansat o analiză comună a hotărârilor CEJ la solicitarea Comisiei Europene și a Președinției franceze. În vederea desfășurării activității, a fost instituit un grup ad hoc care s-a concentrat pe un număr limitat de probleme-cheie, precum relațiile dintre libertățile economice și drepturile sociale, obstacolele care trebuie înlăturate și condițiile care trebuie create pentru a îmbunătăți libera circulație și prestările de servicii, problema transparenței și a securității juridice, precum și provocarea pe care o reprezintă respectarea diversității sistemelor naționale în materie de relații între partenerii sociali (24).
3.4.5 CESE respectă legitimitatea CEJ în ceea ce privește interpretarea reglementărilor existente, dar consideră că hotărârile suscită anumite motive de îngrijorare și este necesar să se analizeze și să se explice consecințele acestora.
3.4.5.1 Ierarhia între libertățile economice și drepturile sociale fundamentale
În cauzele Laval și Viking, CEJ a recunoscut faptul că dreptul la acțiuni colective reprezintă un drept fundamental și, astfel, face parte din legile UE, subliniind în același timp că nu are prioritate în fața altor legi ale UE cum ar fi cele privind libertatea de a presta servicii sau libertatea de stabilire. În plus, CEJ a atribuit libertății de a presta servicii și libertății de stabilire efectul orizontal direct. CEJ a subliniat că acțiunile sindicale ar trebui nu numai să aibă „un obiectiv legitim compatibil cu tratatul și [să se justifice] prin motive imperative de interes general, însă chiar și în acest caz, tot ar trebui ca aceasta să fie de natură să asigure realizarea obiectivului urmărit și să nu depășească ceea ce este necesar pentru a atinge acest obiectiv” (25). Astfel, recunoașterea faptului că dreptul la acțiuni colective este un drept fundamental mai mult în principiu, decât în realitate. Pe această bază, CEJ a considerat acțiunile colective ca fiind o îngrădire a exercitării acestor libertăți, întrebându-se dacă această îngrădire poate fi justificată. Aceasta însemnă că acțiunile colective sunt măsurate în funcție de îngrădirile pe care acestea le exercită asupra libertăților economice. Cadre universitare au scos în evidență faptul că, în cauze recente, CEDO (26) a examinat problema dintr-un unghi opus, punându-se întrebarea ce fel de limitări sunt acceptabile în ceea ce privește drepturile fundamentale. Hotărârile CEJ dau naștere unor posibile îngrijorări privind discrepanța dintre acestea și jurisprudența CEDO.
3.4.5.2 Limitarea drepturilor fundamentale
Curtea a stabilit pentru prima dată limitele în context transnațional ale acțiunilor colective naționale. CESE consideră deosebit de îngrijorătoare introducerea de către CEJ a unui test de proporționalitate la acest nivel. Acest test nu numai că înlătură calitatea de drept fundamental a dreptului la acțiune colectivă, dar aduce atingere și dreptului la grevă. Având în vedere hotărârile și reacțiile CEDO, CESE subliniază că procesul de stabilire a limitelor libertăților economice și ale drepturilor sociale fundamentale depinde și de viitoarele hotărâri și de întrebările pe care acestea le ridică.
3.4.5.3 Directiva privind detașarea lucrătorilor
Directiva privind detașarea lucrătorilor are ca obiectiv asigurarea armonizării necesare, respectând în același timp diversitatea națională pe parcursul coordonării politicilor naționale în ceea ce privește detașarea temporară a lucrătorilor peste hotare. CEJ a ajuns la concluzia că problemele apărute s-au datorat lipsei de transpunere la nivel național a anumitor prevederi ale Directivei privind detașarea lucrătorilor (Laval), legislației naționale incompatibile [Rüffert (27)] sau unei interpretări prea largi a Directivei privind detașarea lucrătorilor și unor măsuri neclare și nejustificate de control (Luxembourg).
Potrivit CEJ, Directiva privind detașarea lucrătorilor nu impune un tratament egal, dar asigură respectarea cerințelor minime cu privire la lucrătorii detașați. În consecință, aceasta este de facto o directivă de instituire a unor standarde maxime, și nu minime. Cu toate acestea, hotărârile CEJ nu împiedică punerea în aplicare a unor condiții mai avantajoase de încadrare în muncă. Articolul 3 alineatul (7) din Directiva privind detașarea lucrătorilor urmărește să garanteze că punerea în aplicare a standardelor minime în vigoare în statul membru gazdă nu duce la înrăutățirea condițiilor de muncă în comparație cu cele la care lucrătorul detașat are dreptul în țara de origine. S-a afirmat că hotărârile limitează posibilitățile pe plan național de a impune standarde mai înalte – fie prin reglementare normativă, fie prin acorduri colective în favoarea lucrătorilor – care să depășească prevederile obligatorii privind protecția minimă din directivă.
Acest lucru generează la rândul său denaturări ale concurenței atât pe plan intern, cât și la nivelul pieței interne, unde întreprinderile autohtone trebuie să respecte reglementările naționale și acordurile colective, în timp ce concurenții din alte state membre sunt supuși numai reglementărilor minime.
3.4.5.4 Conflictul dintre diferitele sisteme juridice
O altă consecință a acestor hotărâri este conflictul dintre legislația comunitară și standardele internaționale (28). În plus, se poate argumenta că există conflicte juridice cu convențiile OIM nr. 87 și 98, precum și cu articolul 6 alineatul (4) al Cartei Sociale Europene și cu jurisprudența instituțiilor respective, așa cum s-a constatat de către organele de control ale OIM (cazul BAPA UK).
4. Concluzii
4.1 Ultimii ani, precum și criza actuală au dus la noi riscuri de sporire a inegalităților sociale. În plus, UE a sporit riscurile unor denaturări sociale și ale concurenței prin decizii proprii. Evoluțiile economice, sociale și juridice riscă să conducă la o situație în care dimensiunea socială a pieței interne să fie periclitată, iar drepturile fundamentale și drepturile sociale de bază, prevăzute în avizul CESE din 1987, să fie subminate. Dimensiunea socială a pieței interne ar trebui, așadar, să fie tema centrală în următorii ani, dar pentru îmbunătățirea aspectelor economice – ocuparea forței de muncă, drepturi, încasări fiscale –, UE va trebui să corecteze incapacitatea vădită a pieței interne de a promova creșterea prin locuri de muncă de înaltă calitate și întreprinderi de înaltă calitate și alți angajatori.
4.2 Ocuparea forței de muncă reprezintă unul din aspectele cele mai importante ale dimensiunii sociale. Având în vedere presiunea exercitată asupra finanțelor publice, sectorul public nu poate crea un număr infinit de locuri de muncă, astfel încât principala povară a creării de locuri de muncă trebuie să fie purtată de sectorul privat. Statele membre trebuie să asigure condițiile necesare pentru crearea unui cerc virtuos reorientat spre economia reală, în cadrul căruia clienții să genereze locuri de muncă, întreprinderile să generează clienți, iar investitorii și antreprenorii să creeaze întreprinderi. De asemenea, este important ca investițiile sociale să fie considerate avantajoase pentru întreprinderi și pentru un climat de afaceri bun. În acest sens, economia socială aduce un aport neprețuit.
4.3 CESE a contribuit la modelarea discuțiilor privind provocările cu care se confruntă modelele sociale europene și natura unui model social european (29). CESE a afirmat că punctul forte al modelului social european îl reprezintă modul în care competitivitatea, solidaritatea și încrederea reciprocă au interacționat.
4.4 Una din căile de rezolvare a conflictului dintre piața internă și drepturile sociale ar fi o întoarcere la abordarea „mai multă politică națională, mai puțină europeană”. CESE crede că avem nevoie de exact contrariul; avem nevoie de mai multă Europă, dar de una diferită. În orice caz, aceasta necesită un nou sistem de reglementare a politicii economice și sociale în Europa. Numai o Europă pe deplin democratică și socială poate să evite pericolul unui sentiment crescând de alienare al europenilor față de proiectul european. Cu toate acestea, UE trebuie, de asemenea, să respecte diferitele sisteme sociale în vigoare în statele membre. Dacă jurisprudența și legislația UE nu reușesc să țină seama de diversitatea UE, standardele minime ar putea deveni prea joase pentru a evita dumpingul social în multe state.
4.5 Un element foarte important al dimensiunii sociale europene îl reprezintă o politică fiscală armonizată și mai echitabilă la nivelul UE. Pentru a evita o competiție dăunătoare în domeniul fiscal, CESE depune eforturi pentru a asigura o bază de impozitare consolidată comună a profitului societăților. Pe termen lung, această bază de impozitare va fi necesară dacă se dorește buna funcționare a pieței interne (30). CESE a cerut și o coordonare mai bună la nivel european în ceea ce privește politicile fiscale ale statelor membre, mai ales în domenii unde baza de impozitare este mobilă și riscurile de evaziune fiscală și concurență fiscală între statele membre sunt cele mai mari (31). Trebuie combătute atât evaziunea și frauda fiscală, cât și paradisurile fiscale.
4.6 Mai trebuie amintit că prin înlăturarea parțială a posibilității de reglementare a condițiilor de pe piața forței de muncă prin acorduri colective, piețele forței de muncă devin mai puțin flexibile. Acordurile colective și dialogul social sunt instrumente esențiale pentru conceptul de „flexicuritate” (32).
5. Modalități de asigurare a unei funcționări mai eficiente a dimensiunii sociale
5.1 Pe termen scurt, CESE solicită o aplicare mai bună a Directivei privind detașarea lucrătorilor. Controalele eficace ale punerii corecte în aplicare a dispozițiilor privind detașarea lucrătorilor sunt condiția necesară pentru realizarea obiectivului vizat de directivă, adică evitarea dumpingului social. Trebuie asigurată o cooperare transnațională eficientă între autorități, dacă se dorește un control eficient asupra condițiilor de plată și de muncă a lucrătorilor detașați. CESE se pronunță în favoarea creării unui „Interpol social european”, responsabil cu coordonarea activităților inspectoratelor pentru condiții sociale din statele membre.
5.2 În ceea ce privește jurisprudența CEDO în privința drepturilor fundamentale, CEDO susține că „Convenția este un instrument viu pentru a reflecta standardele tot mai înalte necesare în domeniul protecției drepturilor omului, astfel încât este nevoie de o fermitate crescută în a evalua încălcările valorilor fundamentale ale societăților democratice, și că limitările drepturilor trebuie considerate ca fiind restrictive” (33). CESE încurajează Comisia să evalueze situația din UE din prisma recentelor hotărâri ale CEDO.
5.3 Includerea și implicarea lucrătorilor, a reprezentanților lor și a sindicatelor sunt cruciale în gestionarea schimbării la nivel de întreprinderi într-o manieră acceptabilă din punct de vedere social (34). CESE a subliniat în numeroase rânduri importanța dialogului social și a consolidării sistemelor de relații profesionale atât la nivel european, cât și la nivel național, prin respectarea diversității acestor sisteme în Europa (35). CESE sprijină toate măsurile adoptate de Comisie, care încearcă să consolideze dialogul social, inclusiv:
— |
promovarea unui dialog social de mai bună calitate și a unui mecanism european pentru soluționarea litigiilor și conciliere; |
— |
continuarea dezvoltării dialogului macroeconomic în vederea prevenirii unei alte crize financiare. |
5.4 Pe termen mediu, CESE sprijină ideea unei inițiative a Comisiei care să clarifice obligațiile juridice ale autorităților naționale, întreprinderilor și lucrătorilor în cadrul punerii în aplicare a Directivei privind detașarea lucrătorilor, astfel încât să garanteze că aceste norme sunt universal aplicabile. În acest sens, CESE salută angajamentul pe care și l-a asumat dl președinte Barroso în fața Parlamentului European. În opinia CESE, propunerea din cadrul Raportului Monti, conform căreia dreptul la grevă este exclus de pe piața internă, este interesantă și ar putea soluționa unele dintre probleme. Cu toate acestea, nu trebuie să se excludă o revizuire parțială a Directivei privind detașarea lucrătorilor cu scopul de a aplica în mod sistematic principiul locului de muncă, permițând asigurarea prin lege a faptului că aceleași condiții de muncă și remunerare se aplică întotdeauna pentru aceeași muncă depusă în același loc.
5.5 Pe termen lung, Uniunea Europeană ar trebui să depună eforturi pentru a consolida drepturile sociale fundamentale.
CESE a solicitat în numeroase rânduri politici sociale europene mai puternice, în special în lumina prezentei crize. UE trebuie să se dedice unei politici de ocupare totală a forței de muncă, de reducere a inegalităților în materie de venituri, de îmbunătățire a condițiilor sociale, de întărire a statului social, de abolire a condițiilor de muncă fără protecție socială și de extindere a drepturilor lucrătorilor și a democrației industriale. Tratatul de la Lisabona și Carta Drepturilor Fundamentale anexată nu au avut încă un impact deplin asupra echilibrului dintre drepturile fundamentale și drepturile economice. Acest lucru rămâne de văzut.
Cu toate acestea, consolidarea drepturilor fundamentale, care includ drepturile sociale, presupune ca orice limitare să fie foarte restrictivă. Prin urmare, punctul de plecare trebuie să fie: care limitări ale drepturilor fundamentale pot fi tolerate și care sunt în conformitate cu jurisprudența CEDO, mai curând decât: care limitări ale libertăților economice sunt acceptabile. Trebuie adaptată legislația europeană direct aplicabilă (legislația primară) pentru a consolida dimensiunea socială.
Bruxelles, 14 iulie 2010
Președintele Comitetului Economic și Social European
Mario SEPI
(1) Confederația Europeană a Sindicatelor reprezintă 80 de milioane de salariați.
(2) A se vedea avizul CESE privind aspectele sociale ale pieței interne, din 19.11.1987, raportor: dl BERETTA (JO C 356, 31.12.1987, p. 31-33).
(3) De exemplu „Dimensiunea socială a pieței interne”, document de lucru al Comisiei. SEC(88) 1140 final, 14.9.1988 și Comunicarea Comisiei privind Programul de acțiune privind implementarea Cartei comunitare a drepturilor sociale fundamentale ale lucrătorilor; COM(89) 568 final, 29.11.1989.
(4) „Dimensiunea socială a pieței interne”, document de lucru al Comisiei. SEC(88) 1148 final, 14.9.1988.
(5) A se vedea Avizul CESE privind coeziunea socială:
|
concretizarea unui model social european; din 6.7.2006, raportor: dl EHNMARK (JO C 309, 16.12.2006, p. 119-125); |
|
Avizul CESE privind un nou program european de acțiune socială; din 9.7.2008, raportor: dl OLSSON (JO C 27, 3.2.2009, p. 99-107) și Avizul CESE privind Strategia de la Lisabona după 2010; |
|
din 4.11.2009, raportor general: dl GREIF. |
(6) Avizul CESE privind guvernanța eficace a Strategiei de la Lisabona reînnoite; din 4.12.2008, raportor general dna FLORIO (JO C 175, 28.7.2009, p. 13-19).
(7) Previziunile economice ale Comisiei Europene, primăvara 2009
(8) A se vedea Avizul CESE pe tema „Un plan european de redresare economică”; din 15.1.2009, raportor: dl DELAPINA (JO C 182, 4.8.2009, p. 71-74).
(9) Ibidem
(10) A se vedea Avizul CESE privind impactul obstacolelor legislative din statele membre asupra competitivității UE; din 14.5.2009, raportor: dl VAN IERSEL (JO C 277, 17.11.2009, p. 6-14).
(11) Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor „O piață unică pentru Europa secolului XXI”, COM (2007) 724 final.
(12) Raportul de sinteză privind punerea în aplicare și viitorul Strategiei de la Lisabona și viitorul acesteia în perioada de după 2010
(13) A se vedea avizul CESE privind dimensiunea socială și de mediu a pieței interne; din 14.1.2009, raportor dl ADAMCZYK (JO C 182, 4.8.2009, p. 1-7).
(14) A se vedea avizul CESE privind impactul obstacolelor legislative din statele membre asupra competitivității UE, din 14.5.09, raportor: dl VAN IERSEL (JO C 277, 17.11.2009, p. 6-14).
(15) A se vedea avizul CESE privind identificarea ultimelor obstacole din calea mobilității pe piața internă a forței de muncă, din 25.03.2009; raportor dna DRBALOVÁ (JO C 228, 22.9.2009, p. 14-23).
(16) Previziunile economice ale Comisiei Europene, primăvara 2009.
(17) „Plant-level responses to the economic crisis in Europe” Vera Glassner și Béla Galgóczi WP 2009.01 ETUI.
(18) Această tendință de creștere a dezechilibrului este evidentă și în zona OCDE.
(19) „Situația socială în Uniunea Europeană 2008”.
(20) IRES 115.
(21) Viking C-438/05, Laval C-341/05, Rüffert C-346/06, COM v LUX C-319/06.
(22) Rezoluția PE din 22 octombrie 2008 privind provocările cu care se confruntă acordurile colective în UE [2008/2085(INI)].
(23) http://www.etui.org/en/Headline-issues/Viking-Laval-Rueffert-Luxembourg/2-Articles-in-academic-literature-on-the-judgements
(24) Raportul cu privire la activitatea comună a partenerilor sociali europeni privind hotărârile CEJ în cauzele Viking, Laval, Rüffert și Luxembourg
(25) Viking C-438/05 (75).
(26) CEDO, cauza Demir și Baykara vs. Turcia (cererea nr. 34503/97).
(27) În cauza Rüffert, Curtea a decis că avantajul competitiv de a plăti salarii mai mici este o componentă a libertății de a presta servicii și este astfel protejat.
(28) Hotărârea în cauza Rüffert nu a ținut seama de Convenția OIM nr. 94, interpretarea judecătorului creând astfel conflicte între diferitele sisteme juridice.
(29) A se vedea Avizul CESE privind coeziunea socială: concretizarea unui model social european, din 6.7.06, raportor: dl EHNMARK (JO C 309, 16.12.2006, p. 119-125).
(30) A se vedea Avizul CESE privind coordonarea fiscalității directe, din 26.09.07, raportor: dl NYBERG (JO C 10, 15.1.08, p. 113-117).
(31) A se vedea Avizul CESE privind Strategia de la Lisabona după 2010, din 4.11.2009, raportor general: dl GREIF (JO C 128, 18.5.2010, p. 3-9).
(32) A se vedea Avizul Comitetului Economic și Social European privind „Flexicuritatea (dimensiunea flexibilității interne — negocierea colectivă și rolul dialogului social ca instrumente de reglementare și reformare a piețelor forței de muncă)”, din 11.7.2007, raportor: dl JANSON, (JO C 256, 27.10.07, p. 108-113).
(33) CEDO cauza Demir și Baykara vs. Turcia (cererea nr. 34503/97)
(34) A se vedea Avizul CESE privind dialogul social și mutațiile industriale, din 29.9.2005, raportor: dl ZÖHRER (JO C 24, 30.1.2006, p. 90-94).
(35) A se vedea Avizul CESE privind „Flexicuritatea (dimensiunea flexibilității interne — negocierea colectivă și rolul dialogului social ca instrumente de reglementare și reformare a piețelor forței de muncă)”, din 11.7.2007, raportor: dl JANSON, (JO C 256, 27.10.2007, p. 108-113).
11.2.2011 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
C 44/99 |
Avizul Comitetului Economic și Social European pe tema „Către o politică europeană de raționalizare a industriei tipografice a ofsetului rotativ și a heliogravurii în Europa” (aviz din proprie inițiativă)
2011/C 44/16
Raportor: Pierre GENDRE
Coraportor: Nicola KONSTANTINOU
La 16 iulie 2009, în conformitate cu articolul 29 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, Comitetul Economic și Social European a hotărât să elaboreze un aviz din proprie inițiativă pe tema
„Către o politică europeană de raționalizare a industriei tipografice a ofsetului rotativ și a heliogravurii în Europa”.
Comisia consultativă pentru mutații industriale, însărcinată cu pregătirea lucrărilor Comitetului pe această temă, și-a adoptat avizul la 1 iulie 2010.
În cea de-a 464-a sesiune plenară, care a avut loc la 14 și 15 iulie 2010 (ședința din 14 iulie 2010), Comitetul Economic și Social European a adoptat prezentul aviz cu 145 de voturi pentru, 2 voturi împotrivă și 7 abțineri.
1. Concluzii și recomandări
1.1 Industria poligrafică europeană trebuie să facă față unor provocări foarte mari, din cauza dezvoltării internetului ca sursă de informare și publicitate, a scăderii numărului de cititori de ziare și reviste și a unei concurențe globale acerbe asupra anumitor produse din acest sector.
1.2 În ceea ce privește, în particular, sectorul ofsetului rotativ și al heliogravurii, acesta se confruntă cu o situație și mai dificilă, din cauza unei importante supracapacități de producție, evaluate de unii analiști la 25-30 %. Raportul IFO Kojunkturtest privind industria poligrafică din Germania relevă faptul că nivelul investițiilor în cadrul acestei industrii a urmat tendințele pieței și, ca urmare, înregistrează o scădere începând cu 2008. Anii 2006 și 2007 au fost destul de buni pentru industria poligrafică (1), însă, începând cu 2008, ciclurile de investiții au fost menținute la un nivel vizibil mai scăzut, în special pentru raționalizarea și îmbunătățirea fluxului de producție.
1.3 Piața tipăriturilor suferă de supracapacitate, la care se adaugă și alți factori concurențiali importanți, precum atracția exercitată de noile mass-media, importul la prețuri scăzute din țările producătoare, scăderea cererii. Acest context economic nefavorabil a provocat o scădere a prețurilor, cu urmări negative asupra nivelului de trai al salariaților.
1.4 În plus, criza economică actuală a îngreunat accesul la credite. Ca și în multe alte sectoare, aceste tendințe negative au determinat o nevoie sporită de reducere a costurilor de producție. Această situație a avut o influență și asupra recentelor negocieri salariale. În acest context dificil, există temerea că întreprinderile tipografice, mai ales cele care își desfășoară activitatea pe segmente mai vulnerabile ale pieței, trebuie să aibă în vedere restructurări și concedieri masive.
1.5 În 2007, Comisia Europeană a publicat rezultatele unui studiu care analizează factorii de competitivitate din acest sector. Cercetările au dus la formularea unor propuneri de plan de acțiune pentru industria poligrafică. CESE susține, în ansamblu, aceste propuneri, pe care întreprinderile încep să le pună în aplicare și care rămân valabile, apreciind realizările de până acum, dar considerând că dificultățile din acest sector, puternic accentuate de criza și recesiunea care au afectat statele membre ale UE, necesită noi inițiative pentru a face față provocărilor care apar pe termen scurt și mediu.
1.6 CESE a fost informat cu privire la existența unui nou proiect comun al sindicatelor și angajatorilor din sector, a cărui durată va fi de un an și care urmărește stabilirea de către partenerii sociali a unor linii directoare privind restructurarea responsabilă din punct de vedere social a întreprinderilor. Prin acest proiect, lansat în 2009, angajatorii și sindicatele pot trece la o analiză comună a problemelor din sector și pot iniția o reflecție pentru a încerca să găsească soluții împreună. Va trebui ca discuțiile să se axeze pe elaborarea unui plan de acțiune vizând diminuarea supracapacității din acest sector.
1.7 Un astfel de plan ar putea să se înscrie în cadrul unei politici industriale pe termen mai lung, care să includă o reflecție asupra noilor modele de activitate din industria poligrafică. Activitățile vor trebui monitorizate de un grup la nivel înalt format din reprezentanți ai industriei, ai sindicatelor salariaților și din experți, constituit sub egida Comisiei Europene. Acesta ar avea ca sarcină identificarea mutațiilor viitoare și a mijloacelor care ar permite gestionarea acestora printr-un sistem transparent de culegere a informațiilor.
1.8 În prezent, dialogul social oficial dintre angajatori și sindicate nu există decât la nivelul întreprinderilor și pe plan național. CESE solicită Comisiei să instituie un comitet de dialog social sectorial la nivel european.
1.9 Printre punctele de pe agenda dialogului social european structurat, s-ar putea număra:
1) |
o reflecție asupra diverselor măsuri de menținere a locurilor de muncă prin formare și reconversie profesională, în paralel cu reducerea și restructurarea timpului de muncă, recursul la șomaj tehnic și la mobilitate internă și externă în cadrul întreprinderii sau al profesiei; |
2) |
o analiză a eforturilor necesare pentru a se asigura adaptarea capacității de producție la cererea pieței, fără consecințe negative asupra condițiilor de muncă; |
3) |
o recomandare comună a reprezentanților angajatorilor și ai lucrătorilor, referitoare la orientările privind investițiile pe termen lung, cu acceptarea unanimă a faptului că analiza nevoilor de investiții noi și a volumului acestora nu se poate efectua cum se cuvine decât la nivelul fiecărei întreprinderi. Stabilirea elementelor unei strategii adecvate de investiții ar trebui să asigure achiziția unor echipamente de înlocuire sau care să răspundă nevoilor pieței, întreprinderile având astfel posibilitatea de a se dota în așa fel încât să lucreze eficient în domeniile lor de specialitate, actuale sau viitoare; |
4) |
necesitatea stabilirii unui diagnostic cu privire la situația financiară a sectorului, prin colectarea și consolidarea datelor publicate, fără a pune în pericol confidențialitatea deciziilor strategice pe care intenționează să le adopte întreprinderile. Este vorba despre o prioritate absolută, menită să contribuie la o mai bună analiză a marjelor de manevră existente; |
5) |
inventarierea celor mai bune practici în materie de condiții de muncă, de formare și de reconversie profesională, pentru a avea certitudinea respectării normelor acceptate ale modelului social european și a convențiilor și acordurilor colective, acolo unde acestea există. |
1.10 CESE cere Comisiei să înființeze un observator sau un consiliu sectorial al meseriilor și al competențelor la scară europeană, care să evalueze nevoile actuale și viitoare ale sectorului și să contribuie la concordanța dintre oferta de pregătire profesională și cerere. Observatorul ar încuraja formarea profesională permanentă, ca și mobilitatea și reconversia profesională a salariaților.
1.11 În viitorul apropiat, CESE sugerează ca asociațiile europene competente să organizeze, cu sprijinul financiar și logistic al Comisiei Europene și în prezența acesteia, o conferință cu participarea tuturor actorilor implicați, pentru a face un bilanț comun, cu scopul de a stabili perspectivele de acțiune pe termen scurt și pentru a finanța un studiu independent asupra viitorului sectorului pe termen mediu și lung. Partenerilor sociali le-ar putea fi încredințată sarcina de a propune măsuri urgente care trebuie aplicate în vederea orientării pieței către o funcționare durabilă și de a identifica posibile scenarii de evoluție a profesiei.
1.12 S-ar putea efectua o analiză a activității brokerilor, pentru a măsura impactul activității lor asupra stabilirii prețurilor, în timp ce recursul la acordurile de specializare ar putea fi analizat, pentru a contribui la o mai bună utilizare a capacității de producție prin intermediul economiilor de scară și prin îmbunătățirea tehnicilor de producție.
1.13 CESE cere autorităților publice naționale și europene să faciliteze accesul acestui sector la finanțare publică, în special prin Fondul social european, prin FEDER și prin Fondul european de adaptare la globalizare, în cadrul derulării unor acțiuni legate de pregătirea, reconversia profesională și consilierea pentru mobilitate a lucrătorilor poligrafi. El invită întreprinderile să examineze posibilitățile de intervenție a BEI pentru finanțarea achizițiilor de noi tehnologii, direct legate de noile activități necesare.
2. Context
2.1 Evoluția industriei poligrafice europene este strâns legată de cea a furnizorilor de hârtie, de cerneală și de mașini de tipărit și de cea a contractanților săi, care se confruntă cu propriile dificultăți și care se organizează pentru a le depăși, printr-un proces de concentrare, în cazul unora dintre ei.
2.2 Aceste dificultăți sunt generate de schimbările structurale, accentuate de criză, ale modului de comunicare, ca urmare a dezvoltării internetului, care transformă progresiv componentele pieței. Impactul puternic al internetului se face resimțit de-a lungul întregului lanț de valori, prin diminuarea bugetului de publicitate, mijloacele grafice de comunicare în masă fiind astfel private de venituri vitale, în mod oarecum ireversibil, cu consecințe negative asupra pluralismului informației.
2.3 Pentru întreprinderile care acționează în anumite domenii de produse, care nu sunt supuse constrângerilor de timp în ceea ce privește ajungerea lor pe piață (cum ar fi diferitele categorii de cărți, mai precis), noile posibilități de transport și de comunicare activează concurența tipografiilor din India sau China. Se pare, de asemenea, că, în încercarea de a obține cele mai mici prețuri, brokerii au din ce în ce mai mult tendința de a-și încredința comenzile tipografiilor asiatice, favorizând astfel dezvoltarea unei tendințe deflaționiste, în dauna investițiilor. Ca urmare a publicării tot mai frecvente de cataloage nu imprimate, ci online, aceste evoluții au urmări nefaste asupra sectorului european al heliogravurii și al ofsetului rotativ.
2.4 Conform ultimelor date publicate de Eurostat, în industria poligrafică europeană se înregistrează 132 571 de întreprinderi, cu mai mult de 853 672 de angajați (2), 80 % din totalul personalului din acest sector fiind angajat în șapte țări (Regatul Unit, Germania, Franța, Italia, Belgia, Țările de Jos și Spania) din UE 25. Mai mult de 95 % dintre întreprinderile poligrafice europene au mai puțin de 50 de angajați, ceea ce reprezintă cca 60 % din numărul total al angajaților din sector, în timp ce mai puțin de 1 % au mai mult de 250 de angajați, adică 13 % din total. Informații mai detaliate, în cifre, care nu sunt deocamdată disponibile, ar fi totuși necesare pentru a avea o imagine completă și mai exactă a sectorului.
2.5 Prezentul aviz, axat în special pe ofsetul rotativ și pe heliogravură, datorită numărului mare de „tiraje” sau publicații, nu cuprinde întreaga problematică a sectorului ziarelor și al tipăririi ambalajelor, acestea fiind considerate, din cauza produselor lor, ca piețe diferite. Într-adevăr, multe ziare care au propria tipografie nu intervin decât ocazional pe această piață. Sectorul ofsetului rotativ și al heliogravurii cuprinde întreprinderi poligrafice care produc cantități mari de produse. Ofsetul rotativ și heliogravura sunt procedee de imprimare diferite, care utilizează mașini diferite. Ofsetul este utilizat de marile întreprinderi de ofset rotativ și de micile întreprinderi de ofset în coală. Împreună, sectoarele europene de ofset și heliogravură reprezintă 56 % din totalul pieței tipografiei tradiționale din Europa (3). Întreprinderile respective produc cărți, anuare, cataloage și reviste care, prin natura lor, tind a fi imprimate în cantități foarte mari, variind în general între 10 000 și 300 000 de exemplare.
2.6 Revistele reprezintă jumătate din producție, iar cealaltă jumătate constă în primul rând din cataloage, pliante publicitare și cărți. Pentru întreaga producție se folosesc 5 milioane de tone de hârtie. Majoritatea revistelor din Europa sunt imprimate prin procedeul de heliogravură, la fel ca și numeroase tipuri de ambalaje. Capacitatea anuală totală a sectorului european de heliogravură este de peste 5 milioane de tone, din care 80 % în doar 5 țări. Numărul total de rotative din Europa este de 222.
2.7 În Europa, sectorul ofsetului rotativ și al heliogravurii se caracterizează prin existența unor mari întreprinderi, atât în domeniul ofsetului rotativ (cca 30 de întreprinderi din Europa), cât și în cel al heliogravurii (cca 25 de întreprinderi din Europa). Acestea concurează pentru a-și crește cota de piață în condițiile unei cereri globale în scădere. În ultimii ani, heliogravura trebuie să facă față unei concurențe mai puternice din partea ofsetului rotativ. Întreprinderile sunt supuse unei presiuni tot mai mari și partenerii sociali sunt nevoiți să negocieze anumite restructurări, încercând în același timp să mențină, pe cât posibil, locurile de muncă, condițiile de muncă și salariile.
3. Motivație
3.1 Problemele cu care se confruntă industria poligrafică europeană în ansamblu sunt și mai spinoase în sectorul ofsetului rotativ și al heliogravurii, care a fost lovit în plin de provocările structurale și conjuncturale deopotrivă: evoluția globală a sectorului mijloacelor de comunicare în masă, cu o creștere a internetului care a dus la scăderea pieței produselor imprimate din domeniul informării, la supracapacitate și suprainvestire, la concentrare.
3.2 Evoluția globală a sectorului media
3.2.1 Volumul produselor din domeniul tipografiei intensive ar trebui să scadă în continuare în următorii ani din cauza dezvoltării publicațiilor online, a publicității pe internet și a schimbării pe care o induce această evoluție în comportamentul cititorilor.
În ultimii cinci ani s-a conturat o tendință de scădere a producției de anuare și de cataloage. Or, această producție este esențială pentru sectorul ofsetului rotativ și al heliogravurii în Europa. Dacă această tendință se menține, vor avea loc noi restructurări, noi fuziuni și închideri de unități de producție, însoțite de noi reduceri de locuri de muncă.
3.2.2 În ultimii zece ani, sectorul european al revistelor a „cunoscut o tendință de scădere, caracterizată printr-o prăbușire a vânzărilor și o reducere a prețurilor” (4). Pe de altă parte, conform Intergraf, patru dintre cele șase principale țări producătoare de reviste au înregistrat scăderi între 2001 și 2004, cu excepția Spaniei și Italiei, unde s-a produs o ușoară creștere. Cifre mai recente arată că piețele italiene și spaniole se restrâng în prezent. În 2009, investițiile în publicitatea la periodice au scăzut cu 28,7 % în Italia (Nielsen), iar ponderea producției de reviste a scăzut cu 10,5 % (Istat). Este o tendință care persistă și astăzi și care va continua atâta vreme cât vor exista supracapacități în acest sector. Dat fiind că întreprinderile vizează grupuri-țintă mai specializate pentru a-și îmbunătăți vânzările, comenzile presupun tiraje mai reduse, fapt ce are o influență negativă asupra sectorului ofsetului rotativ și al heliogravurii, ale căror economii în ceea ce privește costurile de producție se realizează doar datorită unor tiraje foarte mari.
3.2.3 Grupurile de presă care editează cotidiane și-au redus numărul de titluri din cauza scăderii numărului de cititori. Astfel, în 2008, în Regatul Unit au fost desființate nu mai puțin de 53 de titluri, îndeosebi săptămânale gratuite. Unele dintre aceste grupuri oferă abonamente combinate hârtie/suport digital, în încercarea de a ajunge la un echilibru între aceste două forme de difuzare a informației și a materialului publicitar. Acest demers ar putea contribui la stoparea declinului acestui sector, facilitând eventual reangajarea anumitor salariați, chiar dacă, în această etapă, nu se poate afirma hotărât acest lucru.
3.2.4 Hârtia reprezintă mai mult de jumătate din cheltuielile de tipărire în Europa și, dat fiind că întreprinderile cumpără individual hârtia, ele au dificultăți în a face față achizițiilor grupate, practicate în țări din Asia de Sud-Est. Într-un raport foarte recent, Stationers’ and Newspaper Makers’ Company a estimat că cererea de hârtie de ziar va scădea la jumătate (56 %) până în 2020. Același raport indică faptul că cererea de reviste va scădea cu aproximativ o treime din cauza creșterii editării online și a repercusiunilor asupra publicității, fără a lua în calcul impactul mijloacelor digitale de comunicare în masă asupra sectorului revistelor de afaceri (5).
3.2.5 În trecut, marile edituri dețineau propriile tipografii, care le imprimau publicațiile. În ultimii zece ani, multe dintre ele au vândut aceste active și s-au concentrat asupra activităților principale. În prezent, sunt foarte puțini editori cu tipografii proprii. Mai mult, uneori, cu ajutorul brokerilor, ei își încredințează activitățile de imprimare tipografiei care oferă prețul cel mai scăzut, iar această tendință se traduce printr-o presiune suplimentară asupra întreprinderilor poligrafice, accentuând dificultățile unui sector deja foarte slăbit. Supracapacitățile permit acestor mari și puternice edituri să impună reducerea costurilor, ceea ce restrânge marjele întreprinderilor poligrafice, cu toate repercusiunile negative asupra nivelului de salarizare a angajaților.
3.2.6 Editorii de cataloage și de periodice exercită o presiune similară asupra costurilor de fabricație a produselor lor. Ținând cont de concurența puternică pentru fiecare contract, majoritatea întreprinderilor grafice încearcă să-și scadă cheltuielile recurgând, în principal, la reducerea costurilor salariale, ceea ce duce la deteriorarea condițiilor de muncă.
3.2.7 Criza financiară are consecințe nefaste asupra accesului la credite bancare al întreprinderilor poligrafice, defavorizate din cauza unei proaste imagini a sectorului. În plus, ea determină reducerea bugetelor pentru publicitate, fapt ce are un impact negativ asupra volumului lor de activitate.
3.2.8 În sfârșit, deși este de dorit, pare dificil pentru întreprinderile poligrafice să își diversifice activitățile, mare parte dintre ele neavând în prezent posibilitatea de a face investiții, mai ales în serviciile de prepress, din lipsa mijloacelor financiare și a spațiilor disponibile.
3.2.9 Unitățile de producție mici și mijlocii par însă a se adapta mai ușor la transformările structurale și la dificultățile de circumstanță, datorită unei flexibilități sporite a modului specific de funcționare, care le permite să țină seama cu mai mare ușurință de nevoile unei clientele mai diverse. Pe viitor, aceste întreprinderi ar putea contribui la reinserția profesională a unei părți – greu de cuantificat însă – a foștilor salariați din marile întreprinderi.
3.3 Supracapacitate și suprainvestiții
3.3.1 Creșterea supracapacității (6) pe piața europeană a ofsetului rotativ și a heliogravurii, ca rezultat al scăderii cererii pe piața europeană și al suprainvestirii, are repercusiuni negative asupra marjelor restrânse ale întreprinderilor. Acolo unde această creștere exista deja, apare de acum înainte riscul de a se trece la adoptarea unor măsuri și mai drastice de reducere a costurilor, în încercarea disperată de a menține marjele sau pentru a supraviețui. Numeroase întreprinderi sunt nevoite să accepte prețuri de vânzare inferioare costurilor de producție totale, în încercarea de a limita pierderile.
3.3.2 Conform unui studiu realizat de UNI Europa Graphical, în 2008, producția grafică a sectorului a ajuns din nou la nivelul din 2004 (7). În ciuda acestei conjuncturi defavorabile, întreprinderile europene de heliogravură au achiziționat 28 de mașini noi între 2005 și 2008. Neîndoielnic, aceste investiții au răspuns, în parte, anumitor strategii legate, de exemplu, de necesitatea de a reînnoi materialul și de a răspunde noilor cerințe ale pieții, precum și nevoii de a dispune de capacități suplimentare, pentru a da un răspuns mai eficient în cazul unor eventuale creșteri ale producției. Aceste mașini sunt capabile să producă în mod mai eficient material tipărit, crescând astfel supracapacitatea unui sector care, conform estimărilor, se situa în jurul a 15-20 % (8) înaintea crizei. În prezent, pe fondul crizei, supracapacitatea se situează la cca 25-30 %.
3.3.3 Potrivit sindicatului german Ver.di, extinderea capacităților grafice în Europa a intensificat presiunea concurențială, deja împovărătoare. Analiza sa relevă faptul că aceste investiții nu au făcut decât să sporească presiunile în vederea reducerii costurilor și a eliminării concurenților de pe piață, ceea ce s-a tradus deja prin concedieri masive.
3.3.4 Supracapacitatea și suprainvestirea au antrenat deja o serie de falimente răsunătoare. Una dintre întreprinderile acestea, Quebecor World, s-a numărat printre principalele întreprinderi tipografice din Europa, cu efective de peste 20 000 de persoane la nivel mondial. În 2008, Quebecor Worlds a declarat faliment din cauza concurenței exacerbate și a utilizării crescânde a imprimării digitale. În 2009, și-a achitat datoriile și de atunci este cunoscută sub denumirea de World Color, întreprinderea cedându-și activitățile europene unui fond de investiții numit HHBV. În afară de astfel de falimente, numeroase întreprinderi reacționează în fața dificultăților recurgând la fuziuni, proces care a determinat restructurări masive în întregul sector și, implicit, pierderi de locuri de muncă.
3.3.5 Ca și în multe alte sectoare, criza economică a avut repercusiuni grave asupra negocierilor salariale purtate în 2009. Chiar și atunci când locurile de muncă se mențin, puternicele presiuni exercitate asupra muncitorilor pentru reducerea costului mâinii de lucru au un efect negativ asupra condițiilor de muncă și salariilor. Negocierile colective din 2009 au condus, în medie, la o scădere cu 0,9 % a puterii de cumpărare a tipografilor europeni (9). Extinderea pieței a contribuit la consolidarea spiralei negative care acționează asupra prețurilor și a costului mâinii de lucru și la exacerbarea climatului concurențial.
3.4 Concentrarea
3.4.1 În ultimii ani, numărul fabricilor producătoare de hârtie, de cerneală și de mașini de tipărit a scăzut, ceea ce a determinat o mai mare concentrare, plasându-i pe furnizori într-o poziție de forță, care le-a permis să își impună mai ușor condițiile.
3.4.2 Un studiu recent pe tema sectorului tipografic european arată că „excesul de capacități, suprainvestițiile, cererea slabă, prețurile mai scăzute ale produselor, cifrele de afaceri în scădere și o concurență în creștere pe piață” au condus la fuziuni și achiziții și la noi falimente (10).
3.4.3 Fuziunile și achizițiile au generat întreprinderi mai mari și mai decise să își elimine concurenții. Astfel, în 2005, prin fuzionarea activităților poligrafice ale grupurilor media Bertelsmann, Gruner + Jahr și Springer, sectorul a asistat la crearea lui Prinovis, cea mai mare întreprindere de heliogravură din cadrul industriei poligrafice europene. În plus, grupul Schlott AG a devenit numărul doi în domeniul heliogravurii în Europa, datorită achizițiilor de întreprinderi (REUS, la Pilsen, Republica Cehă), precum și capacităților de fălțuire și de tipărire (Biegelaar, Țările de Jos), în 2006 și 2007. La începutul anului 2008, un grup olandez de investiții a preluat activitățile poligrafice la nivel european ale Quebecor. Grupul britanic Polestar este în căutare de parteneri, pentru a-și spori ponderea pe piață.
4. Perspective
4.1 Toate aceste dificultăți plasează sectorul ofsetului rotativ și al heliogravurii europene într-o situație de precaritate care poate fi dăunătoare pe termen lung, dacă factorii de decizie și celelalte părți interesate nu acționează în mod urgent și concertat. Partenerii sociali au ajuns la concluzia că, dacă vrea să își asigure o dezvoltare durabilă în timp, sectorul are nevoie de reorganizare și de restructurare. Este probabil ca, în următorii zece ani, să aibă loc raționalizări suplimentare și numeroase concedieri. De aceea, partenerii sociali consideră că trebuie să existe inițiative în momentul de față, pentru a asigura controlul și gestionarea crizei cu care se confruntă sectorul, ținându-se cont în cea mai mare măsură de interesele angajatorilor și ale salariaților. De altfel, criza este atât de gravă, încât sindicatele examinează în prezent implicațiile acesteia și încearcă să elaboreze strategii constructive pentru menținerea locurilor de muncă, anticiparea reconversiilor, evitarea deteriorării condițiilor de muncă și menținerea nivelului salariilor.
4.2 În 2007,Comisia Europeană a propus, cu acordul asociațiilor profesionale, un plan de acțiune pentru industria poligrafică, în șase puncte:
1) |
susținerea dinamicii industriei poligrafice europene pe o piață globalizată;
|
2) |
dezvoltarea serviciilor cu mare valoare adăugată pentru clienți; |
3) |
o mai bună pregătire profesională; |
4) |
o referință europeană consolidată – standardizare și armonizare; |
5) |
intensificarea coordonată a eforturilor de cercetare și de inovare; |
6) |
îmbunătățirea imaginii industriei poligrafice. |
CESE susține, în ansamblu, această propunere, care rămâne în mare măsură de actualitate, și se felicită pentru realizările deja obținute. Totuși, dat fiind că dificultățile acestui sector s-au accentuat din cauza crizei și recesiunii pe care aceasta a determinat-o în toate statele membre ale UE, CESE consideră că ar trebui luate unele măsuri urgente pentru a-l ajuta să facă față provocărilor pe termen scurt.
4.3 De altfel, criza financiară a urgentat nevoia unei reacții planificate și coordonate din partea partenerilor sociali. Se impune mai mult decât oricând definirea unei adevărate politici industriale europene, care să se sprijine pe conținutul propunerii formulate de Comisie. Nu este de dorit ca procesul de concentrare să se accentueze mai mult decât este necesar, chiar dacă o consolidare controlată trebuie să poată fi prevăzută, prin facilitarea tranzițiilor, inclusiv prin reducerea timpului de lucru, astfel încât să se salveze un număr cât mai mare de locuri de muncă și să se prevadă modalități eficiente de reconversie și de mobilitate internă și externă. Prin punerea în aplicare a Regulamentului 2658 CE 2000, aflat în curs de revizuire, s-ar putea încheia acorduri de specializare între acele întreprinderi care, împreună, nu dețin mai mult de 20 % din capacitatea totală a pieței, în vederea îmbunătățirii tehnicilor de producție și a trecerii la economii de scară, astfel încât să se poată menține.
4.4 Activitatea brokerului ar putea face obiectul unui studiu, pentru a se stabili care este influența lui asupra formării prețurilor. Principiul concurenței libere și nedenaturate trebuie să se poată exercita cu respectarea unor norme de lucru și de salarizare decente, precum și a contractelor și acordurilor colective, acolo unde acestea există, pe tot cuprinsul UE.
4.5 Supracapacitățile din sector trebuie reduse în mod concertat. Pentru ca restructurările să aibă loc pe baza unor orientări acceptabile din punct de vedere social, dialogul social și negocierea colectivă trebuie să se dezvolte la toate nivelurile, în toate țările. De asemenea, stabilirea unui dialog social oficial și structurat la nivel european este o urgență, în vederea elaborării unor soluții care să fie la înălțimea provocărilor cu care se confruntă această profesie. CESE amintește că dialogul social sectorial se poate traduce prin adoptarea de avize, declarații comune, linii directoare, coduri de conduită, carte și acorduri.
4.6 Ajutorul financiar și logistic al Comisiei Europene este indispensabil pentru menținerea, în viitor, a unui sector al ofsetului rotativ și al heliogravurii sănătos și prosper în Europa. CESE încurajează întreprinderile să solicite ajutoare europene disponibile, mai ales prin Fondul social european, prin FEDER, prin Fondul european de adaptare la globalizare și prin Fondul european pentru cercetare și inovare. Ar fi de dorit să se evalueze și posibilitățile de intervenție a Băncii Europene de Investiții pentru finanțarea adaptării întreprinderilor la activitățile care necesită tehnologii noi. Unicul obiectiv al recursului recomandabil la diferite sisteme de ajutor trebuie să fie facilitarea tranzițiilor, și nu finanțarea indirectă a delocalizărilor.
4.7 În viitorul imediat, CESE propune Comisiei patru inițiative:
4.7.1 |
Crearea unei grup de reflecție la nivel înalt, format din reprezentanți ai industriei, ai salariaților și din cercetători, în vederea unei mai bune identificări a configurației pe care ar putea-o căpăta industria poligrafică pe termen mediu și pentru a face propuneri privind noul tip de întreprindere care ar trebui înființat. |
4.7.2 |
Organizarea unei conferințe cu toate părțile interesate, pentru a se face un inventar comun al situației și pentru a se evidenția perspectivele de acțiune pe termen scurt. Partenerilor sociali li s-ar putea atribui misiunea de a identifica posibilele scenarii de evoluție a profesiei și de a propune măsuri cu aplicare urgentă pentru orientarea pieței către o funcționare durabilă. |
4.7.3 |
Un studiu independent, finanțat de Comisie, în cadrul dialogului social sectorial european, care să anticipeze viitorul acestui sector pe termen mediu și lung, ținând seama de noile tehnologii, de evoluția comportamentului consumatorilor și de strategiile furnizorilor și ale contractanților. |
4.7.4 |
Crearea unui observator sau a unui consiliu sectorial al meseriilor și competențelor pentru repertorierea meseriilor actuale și viitoare. Buna cunoaștere a competențelor necesare este un imperativ absolut pentru definirea unor politici corespunzătoare de formare profesională și de reconversie. |
4.8 Pentru a se asigura o supraveghere eficientă a evoluției profesiei, Comisia ar trebui să se doteze cu un sistem de colectare de informații și de date fiabile, care să poată fi consultat de părțile interesate.
Bruxelles, 14 iulie 2010
Președintele Comitetului Economic și Social European
Mario SEPI
(1) Ifo, Investitionstest, München, Frühjahrsgutachten 2008 (Sondaj cu privire la investiții, München, primăvara 2008).
(2) Competitivitatea industriilor poligrafice europene, Comisia Europeană (2007).
(3) Competitivitatea industriilor poligrafice europene, Comisia Europeană (2007).
(4) Competitivitatea industriilor poligrafice europene, Comisia Europeană (2007).
(5) Viitorul hârtiei și al tipăriturii în Europa (The Future of Paper and Print in Europe), Stationers’ and Newspaper Makers’ Company (2009).
(6) Gennard, J. Impactul crizei financiare asupra industriei poligrafice europene (The Impact of the financial crisis on the European graphical industry) (2009).
(7) Conferința europeană în domeniul rotogravurii și al ofsetului, 16-20 martie 2009, Verona (Italia).
(8) Ibid.
(9) Raport asupra contractelor colective de muncă, UNI Europe, Gennard, J. (2009).
(10) Gennard, J. Analiza anuală a negocierii colective (Annual Collective Bargaining Survey), UNI Europa (2008).
11.2.2011 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
C 44/105 |
Avizul Comitetului Economic și Social European pe tema „Mutații și perspective în subsectorul industriei textile din Europa” (aviz din proprie inițiativă)
2011/C 44/17
Raportor: dl Antonello PEZZINI
Coraportor: dl Peter BOOTH
La 18 februarie 2010, în conformitate cu articolul 29 alineatul (2) din Regulamentul său de procedură, Comitetul Economic și Social European a hotărât să elaboreze un aviz din proprie inițiativă pe tema
Mutații și perspective în subsectorul industriei textile din Europa.
Comisia consultativă pentru mutații industriale (CCMI), însărcinată cu pregătirea lucrărilor Comitetului pe această temă, și-a adoptat avizul la 1 iulie 2010.
În cea de-a 464-a sesiune plenară, care a avut loc la 14 și 15 iulie 2010 (ședința din 14 iulie), Comitetul Economic și Social European a adoptat prezentul aviz cu 138 de voturi pentru, 1 vot împotrivă și 6 abțineri.
1. Concluzii și recomandări (1)
1.1 Comitetul Economic și Social European (CESE) subliniază importanța pe care o capătă în Europa industria serviciilor textile, ale cărei evoluții se dovedesc promițătoare atât pe plan economic și tehnologic, cât și datorită faptului că este strâns legată de realitățile locale în ceea ce privește aspectele operaționale și de ocupare a forței de muncă, putând, ca atare, să aducă o contribuție constantă și majoră la dezvoltarea unei economii europene care să asigure locuri de muncă și coeziunea economică și socială.
1.2 CESE cere ca Fundația europeană pentru îmbunătățirea condițiilor de viață și de muncă să lanseze un proiect-pilot de cartografiere a întreprinderilor – din punctul de vedere al implantării geografice și al dimensiunii acestora –, a condițiilor de viață și de muncă ale salariaților și a amplorii economiei informale din acest sector. În același timp, CESE solicită o dezbatere serioasă privind clasificarea NACE din domeniu, pentru a asigura identificarea adecvată a acestuia din punct de vedere economic, social și al locurilor de muncă.
1.3 În contextul inițiativelor Europa 2020 privind combaterea schimbărilor climatice, CESE recomandă Parlamentului European, Consiliului și Comisiei ca sustenabilitatea și eficiența resurselor din sectorul industrial al serviciilor textile și potențialul acestuia în materie de creare a locurilor de muncă și de investiții să fie luate în considerare în mod corespunzător în momentul elaborării noilor dispoziții privind mediul.
1.4 Comitetul consideră că este indispensabilă lansarea unui dialog social structurat la nivel european și național/regional, propunând finanțarea comunitară a rețelelor de schimburi de bune practici, în vederea:
— |
dezvoltării calificărilor și competențelor profesionale, precum și a cerințelor de formare corespunzătoare, care ar trebui definite prin intermediul unei acțiuni specifice a CEDEFOP (Centrul european pentru dezvoltarea formării profesionale); |
— |
definirii unor condiții echitabile de lucru, de siguranță și de sănătate, cu sprijinul Agenției Europene pentru Sănătate și Securitate în Muncă de la Bilbao; |
— |
asigurării unei reprezentări corespunzătoare a partenerilor sociali din acest sector în cadrul Comitetului european pentru servicii de întreținere. |
1.5 Comitetul subliniază importanța unei corecte puneri în aplicare a dispozițiilor comunitare privind informarea și consultarea lucrătorilor și a unei corecte înființări și gestionări a comitetelor europene de întreprinderi, prin lansarea unui exercițiu prospectiv privind participarea sectorială la nivel european, cu sprijinul Institutului de prospectivă tehnologică din Sevilla (IPTS).
1.6 Comitetul consideră că aplicarea unor standarde sociale și ecologice europene la contractele de achiziții publice „verzi și sociale”, în conformitate cu implementarea deplină și transparentă a dispozițiilor în materie, reprezintă o condiție indispensabilă pentru dezvoltarea sănătoasă a sectorului care să respecte normele de calitate tehnică și socială, mai ales în ceea ce privește sistemele de subcontractare și de responsabilitate, care privesc întregul lanț certificat de aprovizionare.
1.7 Comitetul solicită ca:
— |
în programele anuale de lucru ale celui de-al VII-lea Program-cadru de cercetare și dezvoltare tehnologică (RD&T), |
— |
în programul multianual pentru competitivitate și inovație și |
— |
în fondurile structurale |
să fie acordat un spațiu corespunzător proiectelor de inovare tehnologică și organizatorică din sector, mai ales în ce privește eficiența și economisirea resurselor, logistica integrată și trasabilitatea produselor furnizate, în special prin intermediul aplicațiilor sistemului GALILEO. BEI ar trebui să faciliteze investițiile, mai ales în cazul IMM-urilor.
1.8 Comitetul cere ca, pe baza mandatelor încredințate mai ales de către Comisia Europeană, organismele europene de standardizare să continue eforturile de elaborare a standardelor tehnice din ce în ce mai avansate din punct de vedere ecologic, social și tehnologic, aplicabile întregii filiere din domeniu, în vederea asigurării calității produselor, procedeelor și serviciilor și a îmbunătățirii condițiilor de muncă ale personalului.
1.9 Comitetul consideră că, la nivel regional, ar trebui utilizate fondurile structurale, pentru a consolida în mod inovator rețelele districtelor europene din domeniu și pentru a înființa, pe baza experiențelor pozitive din diverse state membre, organisme bilaterale, mai ales cu finalități de formare și educație, inclusiv din punct de vedere lingvistic.
1.10 Comitetul subliniază că sunt importante difuzarea și schimbul de bune practici, precum și înființarea unor organisme bilaterale, prezente în diferite state membre, care au dat rezultate bune în promovarea resurselor umane din domeniu.
1.11 CESE subliniază importanța unei campanii europene pentru siguranța la locul de muncă, pentru transparență economică, socială și ecologică în industria serviciilor textile și în favoarea unor condiții și perspective de ocupare a forței de muncă în domeniu, cu deplina aplicare a Cartei drepturilor fundamentale, în special a drepturilor sindicale și a contractelor colective.
1.12 Comitetul recomandă Parlamentului European, Consiliului și Comisiei să elaboreze un cadru strategic pentru industria serviciilor textile, fructificând pe deplin compatibilitatea dintre dezvoltarea economică a acestuia, incluzând aici producția și ocuparea forței de muncă, și obiectivele de creștere durabilă prevăzute pentru anul 2020 în Strategia 20/20/20.
2. Introducere
2.1 Sectorul industrial al serviciilor textile cuprinde o gamă largă și diversificată de întreprinderi organizate industrial, care desfășoară următoarele activități:
— |
spălătorii și curățătorii industriale, precum și închirierea de produse textile, atât pentru întreprinderi manufacturiere și de servicii, cât și pentru cetățeni; |
— |
închiriere, recondiționare și întreținere de îmbrăcăminte și combinezoane de lucru, de uniforme și îmbrăcăminte de protecție și securitate; |
— |
spălare, închiriere, recondiționare și finisaj de rufărie pentru hoteluri, restaurante și cafenele; |
— |
spălare, închiriere, sterilizare, recondiționare și finisaj de îmbrăcăminte și rufărie pentru personalul medical, paramedical și pentru pacienții din structurile spitalicești, case de odihnă și colectivități; |
— |
închirierea și sterilizarea instrumentelor chirurgicale și textile și pregătirea/furnizarea seturilor de instrumente medicale sterile; |
— |
furnizarea, închirierea și recondiționarea produselor textile inteligente cu funcții adaptate nevoilor de mare confort ale utilizatorilor; |
— |
finisaj industrial, filtre, dispozitive de aspirare a prafului și servicii textile conexe, destinate instalațiilor de producție și camerelor sterile de procesare; |
— |
servicii textile de tip igienico-sanitar și servicii complementare/alternative la produsele textile; |
— |
finisaj și servicii specifice aflate în legătură cu sistemul modei. |
2.2 Serviciile de spălare industrială sunt esențiale pentru funcționarea unei întregi serii de activități legate de sectorul hotelier și al turismului (restaurante, hoteluri, colectivități, vase de croazieră etc.), dar și pentru furnizarea de produse textile de protecție avansate, într-o largă gamă de sectoare manufacturiere și comerciale, păstrându-se o implantare profundă în teritoriu, cu riscuri reduse de delocalizare în afara UE.
2.3 Serviciile de spălătorie sunt importante și pentru industria textilă, dat fiind că producătorii de articole de îmbrăcăminte trebuie să-și treacă produsele printr-o fază de testare și spălare înainte de introducerea lor pe piață. Ținând seama de sarcina de lucru și de faptul că spălarea trebuie să răspundă perfect unor cerințe de calitate, serviciile de spălătorie pentru industria textilă au nevoie de operatori dotați cu echipamente avansate, de personal format pe plan profesional care să beneficieze de condiții de lucru corespunzătoare.
2.4 Serviciile de spălătorie industrială din sectorul hotelier constau în îngrijirea și spălarea tuturor articolelor de lenjerie, ceea ce implică un ciclu constant de întreținere și curățare. Această alternare foarte rapidă presupune ca întreprinderea care furnizează serviciul de spălătorie să fie în măsură să facă față acestor ritmuri, fără întârzieri sau amânări, bazându-se pe o organizare eficientă a muncii și pe un personal cu calificări corespunzătoare.
2.5 La serviciile de spălătorie se adaugă serviciile de închiriere de produse, din ce în ce mai sofisticate, care trebuie să răspundă cerințelor tehnice și funcționale foarte avansate și standardelor ecologice și tehnice din ce în ce mai exigente, în special pentru echipamentele de protecție și echipamentele militare avansate.
2.6 În ultimii ani, sectorul serviciilor textile – în ansamblul său – a creat importante sisteme de inovare tehnologică „B to B” și „B to C” (2), atât în ce privește calitatea și standardele tehnice și ecologice ale serviciilor tradiționale – inclusiv cele igienico-sanitare – pentru industria hotelieră și spitale, cât și în ce privește furnizarea materiale avansate de protecție „inteligentă” (3).
2.7 Sectorul tradițional se bucură de o amploare considerabilă, cu o cifră de afaceri de aproximativ 9 miliarde EUR (2007), și este concentrat din punct de vedere geografic, fiind dominat doar de câteva multinaționale (4). Pe de altă parte, restul pieței este foarte fragmentat, cuprinzând o miriadă de mici întreprinderi, care operează în general pe plan local. Această piață este în creștere foarte rapidă, atât în ce privește cifra de afaceri (circa 10 miliarde EUR anual), cât și numărul salariaților (peste 200 000).
2.8 Sectorul articolelor de îmbrăcăminte de protecție de înaltă performanță cunoaște o dezvoltare importantă și este legat de noua generație de textile „inteligente”, care se bazează pe: materiale „inteligente”, procese avansate de producție, funcții integrate de înalt confort, prevenirea și gestionarea riscurilor personale. Piața UE de echipamente individuale de protecție (EIP), care se numără printre segmentele de piață cele mai promițătoare din UE (5), este estimată în prezent la 9,5-10 miliarde EUR, cu aproximativ 200 000 de salariați implicați în mod direct sau indirect în sectorul produselor și serviciilor EIP.
2.9 Cererea pe piață a acestor produse și servicii depinde de reglementarea mai strictă în legătură cu normele de securitate a lucrătorilor la locul de muncă, creșterea performanțelor și a cerințelor de securitate pentru tot personalul și îmbunătățirea gestionării riscurilor personale, diseminarea culturii fiabilității și a dorinței de a preveni eventualele reclamații.
2.10 În cadrul sectorului, este acordată o importanță specială impactului ecologic al prelucrării textilelor și serviciilor oferite. Industria serviciilor textile a făcut obiectul unor diverse evaluări de impact asupra mediului, sub forma unei evaluări a ciclului de viață (Life Cycle Assessment – LCA) (6).
3. Scopul prezentului aviz din proprie inițiativă
3.1 Avizul de față urmărește să analizeze condițiile necesare dezvoltării unui sector industrial al serviciilor textile care:
— |
să respecte condițiile de viață și de muncă ale resurselor umane, mai ales în ceea ce privește sănătatea și securitatea; |
— |
să se bazeze pe un dialog sectorial structurat între partenerii sociali de la diferite niveluri; |
— |
să fie însoțit de îmbunătățirea calificărilor și a profesionalismului angajaților și de perspectiva unor locuri de muncă rezultate din efortul accelerat de formare și de educație; |
— |
să sporească protecția mediului și resursele energetice și hidrologice de-a lungul întregului ciclu de viață și de reciclare a produsului, în special în raport cu echipamentele casnice; |
— |
să investească în inovare tehnologică, logistică și organizatorică, într-un mediu deschis, care să prevină abuzurile de poziție dominantă, să asigure un mediu favorabil înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii; |
— |
să promoveze concurența bazată pe calitate și pe elaborarea și implementarea unor standarde tehnice și normative avansate; |
— |
să asigure transparența achizițiilor publice, cu respectarea cerințelor ecologice și a clauzelor sociale, mai ales în ceea ce privește lanțul subcontractanților; |
— |
să îmbunătățească vizibilitatea și transparența sectorului, în vederea revalorificării imaginii acestuia. |
3.2 La 11 mai 2010, CESE a organizat la Bruxelles o audiere publică pe această temă, la care au participat reprezentanți ai sindicatelor și ai întreprinderilor din sector, de la nivel național și european, reprezentanți ai Agenției europene pentru sănătate și securitate la locul de muncă de la Bilbao și ai Comisiei Europene (DG ENTR), organisme bilaterale angajate în diferite experiențe naționale, precum și diferite întreprinderi reprezentative ale unor importante sectoare de producție și servicii.
4. Observații generale
4.1 CESE consideră că o condiție preliminară a elaborării unei strategii și a unui plan de acțiune în acest sector o reprezintă lansarea unei acțiuni-pilot la nivel european, care să cartografieze și să analizeze diversele sectoare foarte diferite ale industriei europene a serviciilor textile și distribuția lor geografică și importanța lor la nivelul UE-27, cu o foarte puternică dimensiune specifică în funcție de sex și cu prezența unui sector informal nereglementat.
4.2 Comitetul consideră că ar trebui căutată o definiție mai bună a sectorului, care să permită identificarea mai clară a codului EUROSTAT în sistemul NACE, astfel încât evoluțiile sale economice, investițiile, inovațiile, ocuparea forței de muncă și calificările profesionale să poată fi urmărite mai bine.
4.3 Sectorul industrial al serviciilor textile este foarte dinamic, cunoscând o puternică evoluție, potențialul său de dezvoltare fiind în mare parte legat de îmbunătățirea contextului sociocultural și de capacitățile tehnice și economice ale întreprinderilor.
4.4 CESE consideră că este foarte important ca organismele europene de standardizare să elaboreze standarde tehnice și normative din ce în ce mai avansate pe plan ecologic, social și tehnologic, care să poată fi aplicate tuturor componentelor sectorului, inclusiv pe baza mandatelor atribuite de Comisia Europeană în acest sens, pentru a asigura calitatea produselor, proceselor, serviciilor și condițiilor aplicabile personalului și pentru a face față concurenței globale.
4.5 Dezvoltarea sectorului trebuie să poată beneficia de un dialog structurat la nivel european, național și regional, pentru a defini condiții de muncă echitabile, care să reprezinte baza comună a acestui sector pe plan european, în conformitate cu directivele comunitare în materie de egalitate de gen, de organizare a timpului de lucru, de informare și consultare a lucrătorilor. CESE consideră că sectorul trebuie să concilieze mai bine și în mod mai echilibrat principiile de satisfacere a consumatorului cu cele de motivare a ocupării unui loc de muncă, așa cum este cazul în unele sectoare avansate de producție.
4.6 CESE consideră că, pentru dezvoltarea acestui domeniu, este esențială aplicarea deplină a Cartei drepturilor fundamentale, în special a celor sindicale și a celor cuprinse în contractele colective, în toate departamentele de producție și de servicii ale acestui sector al UE.
4.7 Schimbul celor mai bune practici între realitățile prezente în statele membre reprezintă, în opinia Comitetului, calea europeană care trebuie parcursă, prin finanțarea proiectelor europene transnaționale în domeniu.
4.8 Protecția mediului trebuie să constituie o prioritate pentru acest sector industrial, prin promovarea diseminării EMAS și a etichetelor ecologice, precum și prin aplicarea standardelor ISO 14000.
4.8.1 Datele oferite pentru 2006 de industria din domeniu reprezintă o bază optimă de reflecție și de analiză pentru studierea evoluției diverselor sectoare (7), dar ar trebui actualizate cel puțin o dată la doi ani, trebuind să facă și obiectul unor studii de impact ecologic ce trebuie prezentate Parlamentului European și Comitetului.
4.8.2 Ar trebui evaluate în întregime eforturile întreprinse de acest sector pentru diseminarea certificării EN 14065 cu ajutorul partenerilor sociali, în vederea combaterii concurenței neloiale, a reglementării pieței și a furnizării de stimulente fiscale și de alt tip, pentru diseminarea celor mai bune practici cu etichete de calitate.
4.8.3 Funcționalitățile și permanența acestor caracteristici în cursul întregului ciclu de viață a produsului textil trebuie luate în considerare în momentul selecției articolelor de îmbrăcăminte care ar trebui tratate cu soluții de tipul „full service”.
4.8.4 CESE consideră că sectorul ar trebui să joace un rol activ în procesul introducerii solvenților și a altor substanțe chimice care fac obiectul Regulamentului REACH al UE, ca și în punerea în aplicare a dispozițiilor comunitare privind apa.
4.9 Comitetul solicită – în programele anuale de lucru ale celui de-al VII-lea Program-cadru de cercetare și dezvoltare tehnologică (RD&T), în Programul multianual privind competitivitatea și inovarea, precum și în acțiunile din cadrul Fondurilor structurale – un spațiu corespunzător proiectelor de inovare tehnologică și organizatorică din domeniu, în ceea ce privește logistica integrată și trasabilitatea produselor furnizate, inclusiv prin intermediul aplicațiilor logistice ale GALILEO. BEI ar trebui să faciliteze investițiile, mai ales în cazul IMM-urilor.
4.10 În legătură cu dispozițiile privind achizițiile publice, trebuie asigurată aplicarea deplină și transparentă a acestora, aceasta constituind o condiție indispensabilă dezvoltării ecologice și din punct de vedere social a sectorului, mai ales în ceea ce privește sistemul subcontractării și al responsabilității care trebuie să caracterizeze întregul lanț de aprovizionare.
4.11 Pentru inovarea tehnologică, logistică și organizatorică trebuie garantat un mediu deschis, prin prevenirea oricărui abuz de poziție dominantă și prin asigurarea unui context favorabil înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii.
4.12 Trebuie asigurate sporirea calificărilor și a profesionalismului personalului și perspective de ocupare a forței de muncă bazate pe un efort accelerat de formare și educație, prin punerea la punct a unui exercițiu de prospectivă participativă, cu sprijinul Institutului de prospectivă tehnologică din Sevilla (IPTS) și prin rezervarea alocării fondurilor structurale pentru crearea unor organe bilaterale de concertare pentru formarea și calificarea personalului și pentru educație, inclusiv lingvistică.
4.13 Securitatea și sănătatea la locul de muncă trebuie să constituie una din prioritățile dezvoltării calitative a sectorului: partenerii sociali sectoriali la nivel european trebuie să dezvolte un dialog structurat și să fie reprezentați corespunzător în cadrul Comitetului european pentru siguranța întreținerii.
4.14 Comitetul invită Comisia Europeană să prezinte mai întâi o comunicare privind o eventuală strategie europeană în domeniul economic și al ocupării forței de muncă, pentru dezvoltarea sectorului industriei textile, în vederea elaborării unui plan european de acțiune în acest sector, înscriindu-se astfel în cadrul inițiativei europene în favoarea piețelor-pilot, în care serviciile textile sunt menționate în termeni de perspective strategice de succes.
Bruxelles, 14 iulie 2010
Președintele Comitetului Economic și Social European
Mario SEPI
(1) Pe site-ul internet al Comitetului Economic și Social European pot fi găsite informații suplimentare privind acest aviz, cum ar fi prezentări din timpul audierilor, anexe tehnice sau rezultatele unor anchete statistice.
http://www.eesc.europa.eu/sections/ccmi/Hearingsandconferences/Textile_2010/index_en.asp.
(2) Cf. servicii complete, în Evoluția sectorului serviciilor destinate întreprinderilor în Europa (aviz exploratoriu), JO C 27, 3.2.2009, p. 26–33.
(3) Cf. EUROPE INNOVA – INNOVATION WATCH – Sectorial Innovation Foresight: textile and clothing (Previziunile de inovare sectorială: textile și îmbrăcăminte) – Raport intermediar iunie 2009, p. 3-4, 9-10.
(4) Elis, Rentokil, Johnson Service, Davis, Alsco, HTS etc.
(5) Cf. Lead Market Initiative for Europe/Mid-term progress report (Documentul de lucru al serviciilor Comisiei Evaluare intermediară a inițiativei privind piețele-pilot), SEC (2009) 1198 final, 9.9.2009.
(6) Cf. anexa 1 (http://www.eesc.europa.eu/?i=portal.fr.textile-services-sub-sector-in-europe.)
(7) Cf. nota nr. 5.
11.2.2011 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
C 44/110 |
Avizul Comitetului Economic și Social European privind privind promovarea locurilor de muncă ecologice și durabile în cadrul pachetului energie/climă al UE (aviz din proprie inițiativă)
2011/C 44/18
Raportor: dl IOZIA
La 16 iulie 2009, în conformitate cu articolul 29 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, Comitetul Economic și Social European a hotărât să elaboreze un aviz din proprie inițiativă privind
Promovarea locurilor de muncă ecologice și durabile în cadrul pachetului energie/climă al UE
(aviz din proprie inițiativă).
Secțiunea pentru transporturi, energie, infrastructură și societatea informațională, însărcinată cu pregătirea lucrărilor Comitetului pe această temă, și-a adoptat avizul la 1 iunie 2010.
În cea de-a 464-a sesiune plenară, care a avut loc la 14 și 15 iulie 2010 (ședința din 14 iulie 2010), Comitetul Economic și Social European a adoptat prezentul aviz cu 146 de voturi pentru, 4 voturi împotrivă și 10 abțineri.
1. Sinteza avizului
1.1 „Vreau să demonstrez că, din punct de vedere economic, avem de câștigat investind în tehnologiile care respectă clima, eficiente din punct de vedere energetic. Posibilitățile sunt nenumărate.”
Connie HEDEGAARD, membru al Comisiei Europene, responsabilă cu combaterea schimbărilor climatice
1.2 În zorii mileniului trei s-au născut noi semne de întrebare în legătură cu viitorul planetei. Riscurile pe care le implică schimbările climatice actuale, creșterea cererii de energie pe plan mondial, epuizarea surselor tradiționale într-un interval de timp relativ scurt, sensibilizarea sporită a cetățenilor, care îi determină pe aceștia să solicite măsuri corespunzătoare de combatere și de atenuare a efectelor negative ale emisiilor de gaze cu efect de seră (GES) determină nevoia revizuirii modelului de dezvoltare, a reducerii consumului, a utilizării în mai mare măsură a surselor alternative și regenerabile, care ajută la reducerea emisiilor. Politicile europene ar trebui să se axeze pe dezvoltarea unei Europe ecologice, sociale și competitive.
1.3 Nevoia de consolidare a securității aprovizionării cu energie și de reducere a dependenței de zone instabile din punct de vedere politic sau concurente, precum și schimbarea treptată a mixului energetic, în favoarea energiilor curate și regenerabile, duc la concluzia că noua economie ecologică va fi un factor de dezvoltare durabilă, de creștere a ocupării forței de muncă, care va contribui la un nou echilibru economic, social și ambiental.
1.4 Prin acest aviz, CESE își propune să analizeze perspectivele „locurilor de muncă ecologice, durabile” și să identifice instrumentele potrivite pentru susținerea și promovarea acestora.
1.5 Pentru a evalua efectele acestor noi politici, trebuie luată în considerare diferența dintre noile locuri de muncă și cele vechi, care sunt desființate: așa-numitele locuri de muncă „negre” (mine de cărbune, construcția și întreținerea centralelor electrice convenționale etc.). Aceste procese de schimbare trebuie însoțite de politici punctuale de salvgardare a veniturilor, de ormare profesională și de recalificare. Noua economie ecologică trebuie văzută de lucrători, de cetățeni, ca o mare oportunitate, trebuie să se bazeze pe principiile muncii decente și să se constituie într-un motor al dezvoltării sociale, ambientale și economice durabile.
1.6 Strategia europeană de tranziție către o politică economică și industrială cu emisii reduse de GES trebuie fundamentată pe dialogul dintre guverne, părți sociale și societatea civilă, pe temele transformărilor economice și industriale, ale investițiilor în tehnologii corespunzătoare noilor locuri de muncă ecologice și în dobândirea de competențe noi, la fel de ecologice.
1.7 Pentru ca succesul acestei noi strategii să fie asigurat, este neapărat necesară implicarea într-un dialog permanent a autorităților naționale și locale, a întreprinderilor și sindicatelor, pentru verificarea impactului asupra ocupării forței de muncă și asupra pieței muncii. Fără implicarea partenerilor sociali și a societății civile organizate nu se vor putea face progrese. CESE întâmpină cu satisfacție înființarea unei direcții generale pentru combaterea schimbărilor climatice (DG CLIM), care ar trebui să coordoneze politicile Uniunii, interne și externe, privind atenuarea și adaptarea.
1.8 CESE consideră că se impune cu necesitate instituirea unui instrument permanent de consultare, pentru anticiparea efectelor tranziției socioeconomice, pentru coordonarea activităților consiliilor sectoriale și pentru consolidarea dialogului dintre partenerii sociali și autoritățile publice. Agenția Europeană de Mediu ar trebui să răspundă de trasabilitatea efectivă a emisiilor, acoperind toate nivelurile producției și transportului, după metoda analizei ciclului de viață (ACV), în conformitate cu normele ISO 14040 și cu cele menționate în Cartea verde COM(2001) 68 final și în COM(2003) 302 final privind politica integrată a produselor, precum și cu sugestiile, fie și indirecte, din regulamentele europene (CE) nr. 761/2001 (EMAS) și (CE) nr. 1980/2000 (Ecolabel – eticheta ecologică).
1.9 Uniunea joacă un rol fundamental în promovarea locurilor de muncă ecologice. În materie de investiții, ar trebui să promoveze o politică de sprijinire a activităților și sectoarelor și, împreună cu statele membre, să-și asume responsabilitatea adoptării unei legislații stabile, care să contribuie la reducerea sarcinilor administrative și să țină seama permanent de necesitățile IMM-urilor. În ceea ce privește piața muncii, ea trebuie să promoveze lansarea unor programe specifice, de susținere a formării profesionale și, mai ales, de recalificare a lucrătorilor care, din cauza mutațiilor industriale, riscă să-și piardă locurile de muncă și veniturile actuale. Prin stimulente fiscale acordate întreprinderilor și utilizatorilor și prin utilizarea fondurilor obținute din comercializarea cotelor de emisie (ETS), statele membre trebuie să susțină eficiența energetică, investițiile în energii regenerabile, în cercetare și dezvoltare. În special în această perioadă de criză, o astfel de politică este urgentă și necesară.
1.10 Achizițiile publice au de jucat un rol important. Peste 15 % din PIB-ul european rezultă din achiziții publice. Clauzele preferențiale pentru bunuri și servicii durabile din punct de vedere ecologic pot induce pe piață o creștere mai rapidă a investițiilor în inovarea tehnologică.
1.11 Uniunea, în ansamblu, alocă încă prea puține fonduri cercetării, atât la nivel comunitar, cât și național: sub 2 % din PIB, comparativ cu 2,6 % în SUA, și 4 % în Japonia. Europa are nevoie de mai multe investiții în C-D și este esențial ca această cercetare să tindă către o societate bazată pe emisii reduse de GES.
1.12 Cel mai important potențial de dezvoltare îl au toate activitățile și locurile de muncă tradiționale care pot deveni mai ecologice. În acest sens, rolul societății civile este fundamental. Educația pentru mediu, orientată către tânăra generație, formarea profesională, comunicarea și informarea pentru întreprinderi, lucrători și cetățeni sunt activități pregătitoare esențiale pe care se întemeiază dezvoltarea unei noi economii ecologice. CESE se implică activ în sprijinirea acestor activități prin proiectul Pinocchio.
1.13 La rândul său, domeniul agricol poate contribui semnificativ atât la schimbarea modelelor de producție, cât și la dezvoltarea agrosilviculturii și la cultivarea biomasei. Protecția teritoriului și a mediului situează agricultura și organizațiile sale în fruntea unei campanii ample de sensibilizare și de informare cu privire la avantajele noii economii ecologice.
1.14 Biomasa reprezintă de departe sursa cea mai importantă de energie regenerabilă. Datele din 2008 subliniază că, la nivel european, sursele de energie biogenă sunt clar preponderente în raport cu toate celelalte surse de energie regenerabilă. În UE 27, două treimi din energia primară regenerabilă – reprezentând 66,1 % dintr-un total de cca 6 200 PJ – au fost produse pe bază de biomasă.
1.15 Într-o perioadă de dificultăți economice și de disponibilitate limitată a capitalurilor, eforturile trebuie concentrate asupra unui număr redus de priorități, esențiale pentru Europa în competiția globală, pentru protecția mediului și pentru a nu se pierde locurile de muncă în anii viitori. Energiile regenerabile, transportul durabil și casele cu emisii foarte scăzute de CO2 sunt aspectele pe care CESE le consideră prioritare.
1.16 Sectorul public trebuie să acorde acestor sectoare maximum de sprijin în perioada de tranziție. Politicile de conjunctură (stop-go), un cadru normativ instabil și incoerent, precum și piedicile administrative constituie principalele obstacole în calea dezvoltării activităților și a locurilor de muncă ecologice, bune și decente.
2. Introducere
2.1 Piața energiei
2.1.1 De bună seamă, criza economică și financiară a încetinit dezvoltarea activităților legate de sectorul noilor energii.
2.1.2 În 2009 s-a produs o cădere puternică a tranzacțiilor pe piața gazelor și petrolului. Într-adevăr, s-a înregistrat o reducere în valoare de 19 %, de peste 90 de miliarde de dolari (World Energy Outlook 2009 IEA – AIE, Perspectivele energetice mondiale 2009). În pofida acestei înghețări a consumului, pentru 2030 se estimează în continuare o creștere a cererii de energie cu cca 40 %, aceasta ajungând la 16,8 miliarde de tone echivalent petrol (tep).
2.1.3 Oricum, sursele de energie fosile vor reprezenta în continuare peste 77 % din creșterea cererii în perioada 2007-2030, cu o cerere de petrol în creștere de la 85 Mb/z (milioane de barili pe zi) în prezent, la 88 Mb/z în 2015, ajungându-se la 105 Mb/z în 2030.
2.1.4 Conform Perspectivelor energetice mondiale (World Energy Outlook – WEO) 2009, schimbările climatice pot fi combătute și ținute sub control, însă numai prin transformarea structurală a sectorului energetic. Raportul propune „Scenariul 450”, care presupune inițierea unor acțiuni hotărâte, cu termene stricte, vizând limitarea concentrației de CO2 echivalent din atmosferă la 450 părți per milion pe termen lung și limitarea creșterii temperaturii globale la 2 °C față de nivelurile preindustriale. În opinia AIE, „pentru a corespunde acestui scenariu, cererea de combustibili fosili trebuie să atingă nivelul maxim în 2020 iar emisiile CO2 generate de consumul de energie trebuie să scadă la 26,4 Gt (gigatone) în 2030, comparativ cu 28,8 Gt în 2007”.
2.2 Eficiența energetică
2.2.1 Programele de eficiență energetică ale Uniunii Europene au drept scop reducerea intensității energetice cu 3,3 % pe an în perioada 2005-2020, ceea ce ar trebui să ducă la o economie de 860 Mtep/an. Un obiectiv ambițios, care, pe cât posibil, ar trebui însoțit de măsuri obligatorii și care reclamă investiții masive, în măsură să ducă, la rândul lor, la economii semnificative, pe care Comisia le estimează la cca 100 de miliarde EUR anual [Comunicarea Comisiei – Planul de acțiune privind eficiența energetică: realizarea potențialului, COM(2006) 545 final].
2.2.2 În diferite avize, CESE s-a declarat întru totul în favoarea inițiativelor europene de răspândire a programelor privind eficiența energetică (1). Din păcate, a constatat că statele membre nu dau dovadă de un entuziasm pe măsură (2). CESE reafirmă faptul că „un aspect deseori neglijat al politicilor ecologiste este rentabilitatea lor. Într-adevăr, economia ecologică este una din modalitățile de ieșire din criza mondială. «Economia ecologică» emergentă generează noi oportunități de ocupare a forței de muncă. Comisarul Dimas a declarat că «investițiile ecologice» vor genera 2 milioane de locuri de muncă în următorul deceniu în UE. Rezultă de aici că economia ecologică nu este un lux” (3).
2.2.3 Comisia trebuie să se pregătească de lansarea unei revizuiri a strategiei privind eficiența energetică. Progresele înregistrate până în prezent nu au adus beneficiile scontate. Desigur că stabilizarea relativă a prețului petrolului, care a trecut de la nivelul-record de 147,27 USD, din 11 iulie 2008, la o medie de 53,56 USD pe baril în 2009 (în 2008 aceasta a fost de 91,48 USD pe baril) (WTRG Economics), nu a fost de natură să încurajeze investițiile.
2.2.4 Revizuirea directivei privind eficiența energetică a locuințelor și birourilor, care va lărgi considerabil cercul celor obligați să treacă la intervenții structurale în locuințele noi și în cele care vor trebui renovate, ca și regulamentele privind emisiile autoturismelor și ale vehiculelor utilitare ușoare reclamă eforturi considerabile din partea industriei, pentru îndeplinirea obiectivelor stabilite în materie de emisii, care vor duce la un câștig semnificativ în ceea ce privește eficiența și, implicit, scăderea consumului.
2.2.5 EurObserv'ER 2009 (The State of Renewable Energies in Europe – Situația energiilor regenerabile în Europa, al 9-lea raport al EurObserv’ER) a analizat, in 14 state membre ale UE (Germania, Franța, Spania, Danemarca, Suedia, Italia, Austria, Polonia, Finlanda, Regatul Unit, Țările de Jos, Slovacia, Slovenia și Luxemburg), efectele directe pe care le au asupra ocupării forței de muncă diversele tehnologii legate de energiile regenerabile. În 2008, tehnologiile din domeniul energiilor regenerabile au contribuit la crearea sau menținerea a 660 000 de locuri de muncă în total. Dintre acestea, peste 42 % (cca 278 000) se datorează surselor de energie biogenă (biomasa, în sens restrâns). Investițiile în biomasă creează locuri de muncă stabile, reduc gradul de dependență energetică a Europei și duc la o scădere considerabilă a nivelului emisiilor de CO2.
3. Criza și locurile de muncă ecologice
3.1 Criza economică s-a abătut asupra finanțelor publice, cu urmări grave. Deficitul agregat al zonei euro a fost de 6,4 % în 2009 iar pentru 2010 este estimat de Comisie la 6,9 %. Trebuie instituite planuri riguroase de reducere a datoriei, astfel încât, într-un interval scurt de timp, deficitul să se reîncadreze în parametrii pactului de stabilitate. CESE trage un semnal de alarmă în privința retoricii și lipsei de acțiune politică atunci când este vorba de stimularea dezvoltării ecologice.
3.2 Resursele disponibile pentru a continua programele de stimulare a energiilor regenerabile și de eficiență energetică sunt din ce în ce mai limitate. Va trebui ca statele membre să direcționeze către programele de eficiență energetică și către investițiile în surse de energie regenerabilă, în mobilitatea durabilă și în transporturi în general peste 50 % din resursele provenind din comercializarea cotelor de emisie (ETS), prevăzute inițial.
3.3 Există însă riscul ca lupta împotriva schimbărilor climatice să fie greșit înțeleasă drept o simplă reducere a consumului. Trebuie luată în considerare rentabilitatea investițiilor în energie (Energy Return On Investment – EROI) iar conceptul de „durabilitate” trebuie alăturat celui de „dezvoltare”, astfel încât să rezulte o economie nouă, care să se abată de la calea „recesiunii durabile” și a „șomajului acceptabil”, care duce inevitabil la degradarea condițiilor de trai ale oamenilor, fără a contribui la îmbunătățirea semnificativă a stării de sănătate a planetei.
3.4 Sectorul întreprinderilor, în special IMM-urile, trebuie să facă față și unei oferte de creditare mai limitate. Resursele disponibile pentru activitățile obișnuite fiind mai reduse, dezvoltarea investițiilor destinate restructurărilor – uneori foarte costisitoare și necesitând un interval de amortizare de câțiva ani – devine aproape imposibilă. Sunt necesare politici punctuale de sprijinire.
3.5 Exprimându-și punctul de vedere asupra unei inițiative recente a Comisiei, OIM a propus (prin vocea dlui Duncan Campbell, directorul Departamentului de analiză economică și a pieței muncii) o definiție:
„Locurile de muncă ecologice pot fi definite ca fiind acelea care reduc amprenta asupra mediului:
— |
prin diminuarea consumului de energie și apă și a producerii de deșeuri; |
— |
prin decarbonizarea și dematerializarea economiei; |
— |
prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră; |
— |
prin adoptarea unor politici de adaptare la schimbările climatice; |
— |
prin protejarea și însănătoșirea ecosistemului”. |
3.6 Potrivit OIM, care, de câțiva ani, a efectuat studii sectoriale în domeniul locurilor de muncă ecologice în cooperare cu organizații internaționale patronale și sindicale, sectoarele care ar trebui să fie în linia întâi în această privință sunt următoarele:
Energia |
Ciclu integrat gazeificare/captarea CO2 |
Cogenerare (căldură și energie) |
|
Energii regenerabile (eoliană, solară, biocombustibili, geotermică, hidraulică la scară mică); pile de combustie |
|
Transporturile |
Vehicule cu motoare mai eficiente |
Vehicule hibride-electrice, electrice și cu pile de combustie |
|
Utilizarea în comun a autoturismelor (car sharing) |
|
Transporturile publice |
|
Transporturi nemotorizate (biciclete, mersul pe jos) și modificarea politicilor de amenajare a teritoriului și a structurilor rezidențiale (reducerea distanțelor și a dependenței de transporturile motorizate). |
|
Întreprinderile |
Controlul poluării (epuratoare și alte tehnici de filtrare) |
Eficiența energetică și a materialelor |
|
Tehnici de producție curată (evitarea substanțelor toxice) |
|
Cicluri de producție concepute după metoda „de la leagăn la leagăn ”(sisteme cu circuit închis, conform definiției lui William McDonough și Michael Braungart) |
|
Imobilele |
Iluminat, aparatură electrocasnică și de birou cu mare eficiență energetică |
Încălzire și răcire cu energie solară, panouri solare |
|
Renovarea clădirilor vechi utilizând tehnologii noi |
|
Clădiri ecologice (ferestre eficiente din punct de vedere energetic, izolare, materiale de construcție, încălzire, ventilare și climatizare) |
|
Case pasive alimentate cu energie solară, clădiri cu nivel zero al emisiilor |
|
Gestionarea materialelor |
Reciclare |
Responsabilitate sporită a producătorului, retragerea produsului și refabricarea acestuia |
|
Dematerializare |
|
Durata de viață a produselor și posibilitatea de a fi reparate |
|
Vânzarea cu amănuntul |
Promovarea produselor foarte eficiente și utilizarea etichetelor ecologice |
Magazine mai apropiate de zonele rezidențiale |
|
Reducerea la minimum a distanțelor de transport (de la locul de producție la magazine) |
|
O nouă economie, bazată pe servicii (vânzare de servicii, nu de produse) |
|
Agricultura |
Conservarea solurilor |
Reducerea consumului de apă |
|
Metode de cultivare biologice |
|
Reducerea distanței dintre producători și piață |
|
Silvicultura |
Împăduriri și proiecte de împădurire |
Agrosilvicultura |
|
Gestiunea durabilă a pădurilor și certificarea |
|
Stoparea despăduririlor |
3.7 În majoritatea sectoarelor, va trebui ca locurile de muncă verzi să se caracterizeze prin niveluri ridicate de competență și pregătire profesională.
4. Actorii principali și bunele practici
4.1 În cadrul audierii organizate (CESE, 23 martie 2010), unii dintre principalii reprezentanți ai asociațiilor au contribuit la dezbatere, îmbogățind-o.
4.2 Președintele Confartigianato (confederația meșteșugarilor italieni) din Bergamo a prezentat săptămâna ecologică a energiei: 16 manifestări axate pe sensibilizare și discuții, 80 de raportori, sute de participanți care au aprofundat temele legislative și tehnice privind economia de energie și durabilitatea mediului. A fost un foarte bun exemplu în ceea ce privește rolul pe care pot și trebuie să îl joace asociațiile din această categorie în răspândirea noii culturi. Au fost prezentate servicii noi destinate energiei, precum: „ghișeul energiei” care oferă consiliere de specialitate întreprinderilor; „însoțitorul de credit” care susține investițiile cu sprijinul consorțiului de garantare al asociației; „formarea” tehnică, în cooperare cu Facultatea de Inginerie a Universității din Bergamo.
4.3 În intervenția sa, reprezentantul Fondului Mondial pentru Natură (World Wide Fund for Nature – WWF) responsabil cu politica europeană în domeniul schimbărilor climatice și energiei a subliniat impactul pozitiv pe care îl va avea economia ecologică asupra ocupării forței de muncă – potrivit estimărilor din studiile efectuate de organizația sa. Evident, organizațiile de mediu sunt foarte favorabile unei politici de susținere a energiei cu emisii scăzute sau, pe cât posibil, fără emisii de CO2.
4.4 Președintele sindicatului minelor și energiei din Polonia a scos în evidență riscurile pe care le implică o politică ce sancționează excesiv locurile de muncă „negre”. Este indispensabilă salvgardarea ocupării forței de muncă prin inițiative menite să înființeze noi locuri de muncă, în măsură să le absoarbă pe cele desființate. Trebuie avut în vedere „soldul” dintre locurile de muncă nou create și cele vechi, care au fost pierdute. Și aspectul salarial reclamă o atenție sporită: unele locuri de muncă ecologice sunt mai slab remunerate și costul kilowattului produs pe bază de cărbune este doar jumătate din cel produs din surse regenerabile. În absența unor politici adecvate de susținere a ocupării forței de muncă, riscul real este ca rata șomajului să se dubleze în scurt timp. De asemenea, trebuie prevăzute și modalități corespunzătoare de sprijinire a mobilității lucrătorilor.
4.5 Președintele Federației Industriei Europene a Construcțiilor a dat glas implicării depline și interesului întreprinderilor europene în susținerea modernizării și eficientizării locuințelor și clădirilor publice sau private destinate activităților profesionale. Sectorul nu solicită ajutoare economice speciale, ci o legislație stabilă, garantată pentru un anumit număr de ani, pentru a-și putea planifica investițiile și programele industriale. Industria construcțiilor solicită un flux financiar adecvat și constant pe care să poată conta, nu subvenții pe termen scurt. O politică fiscală corespunzătoare ar putea ajuta familiile să se orienteze înspre acest tip de investiții. Întreprinderile sunt gata să-și asume un rol în activitatea, neapărat necesară, de formare a propriilor salariați.
4.6 Președintele Consiliului Arhitecților din Europa (CAE) a subliniat necesitatea dezvoltării în continuare a formării pentru o arhitectură durabilă în Europa, susținând o abordare holistică a planificării intervențiilor în teritoriu, ce reclamă regândirea profesiei. Potrivit CAE, trebuie stabilite, împreună cu asociațiile constructorilor, obiective ambițioase pentru a îmbunătăți calitatea și eficiența energetică a clădirilor. Având în vedere unele experiențe negative recente, CAE s-a arătat circumspect cu privire la rezultatul unui parteneriat public-privat (PPP) pentru achiziții publice.
4.7 Reprezentantul Comisiei a evidențiat potențialul remarcabil de creare a unor noi locuri de muncă. Conform estimărilor, peste un milion de locuri de muncă vor fi înființate. Succesul de care s-a bucurat cel de-al doilea Congres de geotermie dezvăluie posibile evoluții. În Suedia, de exemplu, sunt instalate 33 de pompe de căldură la o mie de locuitori, față de 0,1 în Spania. Barierele administrative sunt o adevărată piedică în calea dezvoltării energiilor regenerabile. Eficiența energetică este cheia de boltă a întregului sistem, în special în construcții. Locurile de muncă ecologice care vor fi stimulate prin planuri de acțiune naționale vor fi durabile și competitive.
4.8 Intervenția reprezentantului Universității de Economie și Tehnică din Berlin, foarte documentată și incitantă, a scos în evidență faptul că pe piața energiilor regenerabile există o concurență internațională puternică, printre țările care își dispută întâietatea numărându-se în primul rând SUA și China. China și Taiwanul acoperă aproape 50 % din exporturile de panouri solare.
4.9 Reprezentantul uneia dintre cele mai importante întreprinderi spaniole de turbine eoliene a subliniat importanța strategică a sectorului său, a cărui dezvoltare se datorează unor politici inteligente și curajoase, care au stimulat investițiile și au venit cu propria valoare adăugată în economie. În cazul în care politicile de promovare a energiilor regenerabile se vor perpetua, perspectivele sunt pozitive, în pofida crizei. În luarea sa de cuvânt, el l-a citat pe președintele Obama: „Națiunea aflată în fruntea economiei energiilor curate va fi și cea care va conduce economia mondială” („Discursul privind starea națiunii”, Barack Obama, 27 ianuarie 2010).
4.10 În încheiere, o reprezentantă din conducerea Confederației Europene a Sindicatelor a subliniat angajamentul CES de a susține politicile de promovare și sprijinire a locurilor de muncă ecologice, care trebuie să respecte demnitatea lucrătorilor, drepturile și nivelul lor de salarizare. Un loc de muncă ecologic trebuie să fie, prin definiție, un loc de muncă decent. În opinia CES, este indispensabilă punerea în aplicare a unor politici de tranziție, de susținere a formării și de anticipare a mutațiilor industriale.
5. Care sunt perspectivele?
5.1 În anii din urmă s-au vehiculat cifre foarte diferite în privința posibilelor beneficii ale locurilor de muncă ecologice, eficienței energetice și inițiativelor de combatere a schimbărilor climatice pentru ocuparea forței de muncă. Numărul estimat al noilor locuri de muncă este de câteva sute de mii, dar acestea întârzie să apară. Evaluarea creșterii nete, prin scăderea locurilor de muncă pierdute într-un anumit sector, este o chestiune dificilă.
5.2 În prezent, dacă se iau în considerare activitățile ecologice în sens restrâns, numărul locurilor de muncă ecologice se ridică la 4,6 milioane. S-ar putea ajunge la 8,67 de milioane, echivalentul a 60 % din numărul total al lucrătorilor din UE 27, dacă se iau în considerare activitățile legate de resursele de mediu, precum silvicultura și ecoturismul. Se ajunge la o pondere mai importantă dacă se utilizează definiția mai extinsă, care face să crească numărul total al lucrătorilor la 36,4 milioane, adică 17 % din forța de muncă, luând în considerare și munca indirectă și activitățile auxiliare (GHK et al., 2007). Într-un document recent despre ocuparea forței de muncă în Europa („Ocuparea forței de muncă în Europa în 2009”), Comisia scoate foarte bine în relief aceste diferențe. S-a înregistrat o creștere în special în sectorul energiilor regenerabile, al agriculturii biologice și, în mai mică măsură, în activitățile legate de reabilitarea patrimoniului imobiliar.
5.3 Principalele domenii de activitate. Construcțiile
5.3.1 Cu 16,3 milioane de lucrători, reprezentând 7,6 % din numărul total al locurilor de muncă, industria construcțiilor se situează pe primul loc între activitățile industriale europene: cifra de afaceri a fost de 1 305 miliarde EUR în 2008, echivalentul a 10,4 % din PIB. Activitățile auxiliare generează peste 32 de milioane de locuri de muncă (FIEC, raportul anual 2009).
5.3.2 Industria europeană a construcțiilor se implică activ în proiecte și inițiative care vizează atingerea unor standarde înalte de eficiență și economisire a energiei: de exemplu, în contextul celui de-al șaptelea Program-cadru (PC7), proiectele Sunrise pentru integrarea energiei fotovoltaice în clădiri, Cygnum, pentru fabricarea panourilor din lemn preizolate prin utilizarea de materiale reciclate la costuri scăzute, care vor contribui la un grad sporit de accesibilitate a locuințelor cu consum redus de energie, și Mobi3con, un sistem operațional în 3D de utilizat pe șantiere pentru evitarea tuturor erorilor de concepție sau realizare, care, în opinia Federației Industriei Europene a Construcțiilor (FIEC), ar trebui să contribuie la economisirea a 6,2 miliarde EUR.
5.3.3 În pofida gravelor repercusiuni ale crizei financiare, care, în unele țări precum Spania și Irlanda, a dus de fapt la înghețarea pieței, sectorul consideră că în anii următori vor fi necesare cel puțin 800 000 de noi locuri de muncă pentru tehnicienii specialiști și inginerii care vor trebui incluși în programele de eficiență energetică a clădirilor. Doar în Franța, între 2007 și 2012, numărul de locuri de muncă ocupate de lucrătorii din domeniul eficienței energetice a clădirilor va crește de la 169 000 la 320 000 (Studiu Ademe – Agenția franceză pentru mediu și gestionarea energiei, 2008).
5.3.4 Un alt sector în care se preconizează o creștere a numărului de angajați este cel al ESCO (Energy Service Company) – societăți care efectuează intervenții de îmbunătățire a eficienței energetice, asumându-și riscul inițiativei și scutindu-l pe clientul final de orice sarcină organizatorică sau investiție. În unele țări, răspândirea acestor societăți a întâmpinat piedici din partea marilor producători, care s-au temut de o reducere drastică a consumului (4).
5.3.5 Formarea profesională și formarea continuă sunt indispensabile pentru ca mutațiile industriale să poată fi gestionate corespunzător: FIEC, Federația Industriei Europene a Construcțiilor, și FETBB, Federația Europeană a Muncitorilor din Construcții și din Industria Lemnului, colaborează activ pentru a pune la punct inițiative comune în domeniul calificării profesionale și proiecte de formare transfrontalieră.
5.4 Energiile regenerabile
5.4.1 În 2008, în industria energiei fotovoltaice erau angajate 190 000 de persoane (dintre care 130 000 direct și 60 000 indirect). Mulțumită sprijinului acordat pieței de către UE 27, până în 2030 industria preconizează să ofere 2,2 milioane de locuri de muncă, însă cu un efect net destul de limitat: presupunând că exporturile vor fi de 15 %, până în 2030, în UE 27 soldul net va fi de cca 162 000 de locuri de muncă (20 000 în 2010 și 49 000 în 2020) (EPIA, European Photovoltaic Industry Association – Asociația Europeană a Industriei Fotovoltaice, 2009).
5.4.2 Industria fotovoltaică necesită personal cu înaltă specializare, atât pentru cercetare și dezvoltare, cât și pentru lucrări de întreținere; va trebui ca arhitecții și inginerii să studieze modul de integrare a acestuia în contexte urbane caracterizate de prezența unor centre istorice de mare valoare peisagistică și artistică. În Europa, capacitatea instalată totală a ajuns de la 1 981 MW în 2005, la 9 405 în 2008, aproape dublându-se în intervalul 2007-2008 (EPIA, Global Market Outlook for Photovoltaics until 2013 – Perspective ale industriei fotovoltaice pe piața mondială, studiu realizat în 2009 în colaborare cu cabinetul A.T. Kearney). Până în 2030, vor fi necesare cursuri de specializare pentru pregătirea a cel puțin 50 000 de noi angajați pe an. Masteratele și cursurile postuniversitare de pregătire în domeniu pentru utilizarea energiei fotovoltaice sunt încă insuficiente.
5.4.3 În prezent, energia eoliană, cu o capacitate instalată de 64 935 MW la sfârșitul lui 2008, ocupă deja primul loc ca importanță printre sursele regenerabile de energie electrică. În 2007, nivelul de ocupare directă a ajuns la 108 600 de locuri de muncă și, dacă se adaugă și locurile de muncă indirecte, se ajunge la 154 000 de locuri de muncă. 59 % dintre acestea aparțin industriei turbinelor eoliene și sectorului componentelor. Germania, Spania și Danemarca sunt țările cu cei mai mulți lucrători în acest domeniu (EWEA, European Wind Association – Asociația Europeană a Energiei Eoliene, 2009). Asociația europeană din acest sector estimează că numărul angajaților poate ajunge la cca 330 000 în 2020, de peste două ori mai mare decât numărul total actual.
5.4.4 Conform unui studiu realizat în Spania, țară care a investit foarte mult în energiile alternative, numărul angajaților ar trebui să crească de la 89 001 în 2007, la 228 000-270 000, în funcție de două scenarii distincte (ISTAS, Instituto Sindical de Trabajo, Ambiente y Salud – Institutul sindical pentru muncă, mediu și sănătate, 2009).
5.5 Transporturile
5.5.1 În sectorul construcției de mașini și al transportului rutier sunt angajați cca 2,2 milioane de lucrători; dacă se ține seama de activitățile auxiliare, numărul total crește până la 9,8 milioane (ACEA, Associazione dei costruttori europei di automobili – Asociația constructorilor europeni de automobile). Se adaugă la aceștia și angajații din transportul public și cei din transportul particular, în final ajungându-se la peste 16 milioane de persoane, dacă se iau în calcul și căile ferate, companiile de transport maritim, sectorul aviației și serviciile conexe și transportul rutier de marfă.
5.5.2 În acest sector, criza a fost resimțită acut, reducerea producției fiind de 7,6 % pentru autobuze, de 21,6 % pentru autoturisme, de 48,9 % pentru furgonete, și de 62,6 %, pentru camioane. O adevărată catastrofă pentru producție. Nici în alte sectoare din transporturi situația nu a fost mai bună, comenzile și activitatea înregistrând o scădere generală.
5.5.3 Sectorul transporturilor se va resimți mai mult decât celelalte de pe urma provocărilor generate de pachetul privind schimbările climatice și de regulamentele conexe, referitoare la emisiile de CO2. Includerea emisiilor provenind din transportul aerian în schema UE de comercializare a certificatelor de emisii (Emissions Trading Scheme – ETS) va ridica probleme pentru flotele mai învechite, care vor trebui să plătească amenzi enorme pentru emisiile lor. Mai mult, după cum CESE a afirmat deja (5), „aplicarea ETS este cu mult mai complicată în domeniul transportului maritim decât în domeniul aeronautic, în special în cazul transportului de tip tramp, din cauza particularităților comerțului maritim mondial, care creează dificultăți în ceea ce privește calculul impus de ETS”.
5.5.4 Se preconizează o creștere susținută (și dorită) a activităților din domeniul transportului feroviar, atât în transportul de pasageri, cât și în cel de marfă. Până în 2030, este prevăzută o creștere de 1 200 000 de locuri de muncă în transportul de pasageri și de 270 000 în transportul de marfă, față de o reducere de cca 700 000 de locuri de muncă în transportul rutier (Studiul Syndex Etuc Istas, 2007).
5.5.5 Mobilitatea urbană durabilă, cu o politică clară de promovare a transporturilor nemotorizate, precum bicicleta și mersul pe jos, va îmbunătăți calitatea vieții și va contribui în mare măsură la reducerea emisiilor de GES.
6. Acțiuni pozitive de promovare a locurilor de muncă ecologice
6.1 Se impun intervenții importante ale sectorului public, ale celui privat sau în parteneriat, menite să facă față provocărilor cu care ne confruntăm: îmbinarea dezvoltării economice cu reducerile semnificative de emisii nocive și cu posibilitatea de a avea locuri de muncă mai multe și mai bune.
6.2 În prezent, ca urmare a intervențiilor de sprijinire a unui sistem financiar aflat în criză profundă și, ulterior, ca urmare a crizei economice, care a dus în toate statele membre la diminuarea încasărilor din impozite, situația în care se află finanțele publice nu lasă să se întrevadă marje de manevră semnificative.
6.3 CESE propune constituirea unui Fond suveran european, garantat de BEI, cu resurse specifice care ar trebui furnizate de sistemul băncilor centrale și de BCE, în scopul îndeplinirii obiectivelor eficienței energetice și economisirii de energie. Este necesar un Plan Marshall european care să ofere certitudinea că se va răspunde exigențelor financiare ale combaterii schimbărilor climatice.
6.4 BEI, care deja are meritul de a se fi implicat în finanțarea activităților legate de dezvoltarea energiilor regenerabile, ar putea să se ocupe de gestionarea fondului și de direcționarea resurselor prin sistemul bancar european.
6.5 Problema principală este raționalizarea resurselor. Este indispensabilă direcționarea și coordonarea fondurilor structurale, a Fondului Social European și a celor din cadrul PC7. Prin noua DG Energie, Comisia ar putea asigura această coordonare.
6.6 Sunt necesare resurse financiare private. Inițiativele parteneriatului public-privat ar trebui să primească stimulente de natură operațională sau fiscală, într-un cadru de referință sigur și de durată.
6.7 Organizațiile întreprinderilor și ale lucrătorilor, ca și asociațiile societății civile care activează în acest domeniu au posibilitatea să joace un rol de prim-plan în răspândirea informației privind tehnicile și oportunitățile, în sensibilizare, educație și formare. Societatea civilă ar trebui să se implice permanent în proiecte de acest tip.
6.8 Un rol fundamental în optimizarea resurselor revine aplicării TIC. Dintr-un studiu recent al Comisiei (The implications of ICT for Energy Consumption – Implicațiile TIC asupra consumului de energie, e-Business Watch, Study report no 09/2008, http://www.ebusiness-watch.org/studies/special_topics/2007/documents/Study_09-2008_Energy.pdf), se desprinde necesitatea exploatării întregului potențial al TIC (6), ceea ce ar putea avea o influență benefică asupra înființării de noi locuri de muncă ecologice.
6.9 Cât privește eficiența energetică a clădirilor, într-unul din avizele sale (7), CESE a identificat politicile potrivite care trebuie puse în aplicare, destinate facilitării controalelor ce vizează standardele energetice ale clădirilor și acordării de înlesniri pentru utilizatorii finali în vederea achiziționării și instalării echipamentelor adecvate și pentru efectuarea unor lucrări de renovare în scopul izolării termice.
6.10 În ceea ce privește energiile regenerabile, acțiunile de promovare care trebuie întreprinse constau în acordarea de sprijin C-D și programelor care, oferind întreprinderilor și utilizatorilor finali asistență prin facilități fiscale și stimularea producției și consumului de energii regenerabile, vizează crearea unei piețe stabile, suficiente sieși. Aceste programe ar trebui să fie de lungă durată, conform modelului adoptat de Germania, care a prevăzut o diminuare treptată a intervențiilor publice, oferind operatorilor și publicului posibilitatea de a-și planifica propriile investiții.
6.11 Un capitol special ar trebui dedicat educației și formării (8). Educația este neapărat necesară pentru diseminarea cunoștințelor și pentru sensibilizarea tinerelor generații, iar formarea este esențială pentru progresul noilor tehnologii, menite să contribuie la o eficiență energetică sporită și la combaterea schimbărilor climatice.
Bruxelles, 14 iulie 2010
Președintele Comitetului Economic și Social European
Mario SEPI
(1) JO C 10, 15.1.2008, p. 22-35.
(2) JO C 77, 31.3.2009, p. 54-59, JO C 318, 23.12.2009, p. 39-42.
(3) JO C 277, 17.11.2009, p. 20.
(4) JO C 77, 31.3.2009, p. 54-59, JO C 318, 23.12.2009, p. 39-42.
(5) JO C 277, 17.11.2009, p. 20 .
(6) JO C 175, 28.7.2009, p. 87-91.
(7) JO C 162, 25.6.2008, p. 62-71 .
(8) JO C 277, 17.11.2009, p. 15-19 .
11.2.2011 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
C 44/118 |
Avizul Comitetului Economic și Social European privind sporirea eficienței politicii energetice a Uniunii Europene în favoarea IMM-urilor și în special a microîntreprinderilor (aviz din proprie inițiativă)
2011/C 44/19
Raportor: dl DAVOUST
La 16 iulie 2009, în conformitate cu articolul 29 alineatul (2) din Regulamentul său de procedură, Comitetul Economic și Social European a hotărât să elaboreze un aviz din proprie inițiativă cu privire la
Sporirea eficienței politicii energetice a Uniunii Europene în favoarea IMM-urilor și în special a microîntreprinderilor.
Secțiunea pentru transporturi, energie, infrastructură și societatea informațională, însărcinată cu pregătirea lucrărilor Comitetului pe această temă, și-a adoptat avizul la 1 iunie 2010.
În cea de-a 464-a sesiune plenară, care a avut loc la 14 și 15 iulie 2010 (ședința din 14 iulie), Comitetul Economic și Social European a adoptat prezentul aviz cu 157 de voturi pentru și 5 abțineri.
1. Concluzii și recomandări Următoarele măsuri sunt necesare:
1.1 la nivelul Uniunii Europene:
— |
adoptarea unei abordări de tipul „Think small first”(„Să gândim mai întâi la scară mică”) în domeniul politicii energetice, asigurând participarea organizațiilor întreprinderilor mici și ale microîntreprinderilor la procesul legislativ și analize de impact chiar și în cazul celor mai mici întreprinderi, prin favorizarea demersului sectorial; |
— |
instituirea – împreună cu organizațiile IMM-urilor – a unui forum de dialog permanent în legătură cu impactul pe care politica energetică a UE îl are asupra întreprinderilor, în special asupra celor mai mici; |
— |
stabilirea – împreună cu organizațiile întreprinderilor respective – a măsurilor pe care programele europene trebuie să le ia în considerare pentru a permite acestor întreprinderi să se adapteze mai bine orientărilor Uniunii Europene; |
— |
analizarea impactului pe care îl au programele de eficientizare ecologică asupra diverselor categorii de IMM-uri și difuzarea unui ghid al celor mai bune practici; |
— |
simplificarea modalităților de acces și de utilizare a programelor existente ale Uniunii Europene în domeniul eficienței energetice pentru IMM-uri; |
— |
adoptarea unui plan de sprijinire a inovațiilor ecoenergetice și crearea unui instrument financiar de promovare a inovațiilor, adaptat nevoilor întreprinderilor mici și ale microîntreprinderilor; |
— |
crearea unui cadru de promovare a prezenței și activității societăților de servicii energetice (Energy Service Company – ESCO) la nivel național, în favoarea întreprinderilor mici; |
— |
simplificarea accesului micilor întreprinderi la fondurile structurale, mai ales prin intermediul organizațiilor acestora; |
— |
crearea unui cadru favorabil diseminării microgenerării în statele membre. |
1.2 la nivelul statelor membre:
— |
instituirea unui forum național de dialog cu organizațiile IMM-urilor; |
— |
elaborarea unor programe de formare și de informare, prin campanii sectoriale și ghișee unice, situate cu precădere în cadrul organizațiilor intermediare ale întreprinderilor respective; |
— |
promovarea finanțării investițiilor, reducerea costurilor de asigurare și crearea unor stimulente fiscale; |
— |
crearea unor sinergii financiare UE-state membre-organizații de întreprinderi, pentru promovarea introducerii unor forme diverse de ajutorare a întreprinderilor mici; |
— |
angajarea, în cadrul organizațiilor intermediare, a unor consilieri pe probleme de mediu și de energie, precum și instituirea unor servicii independente de diagnoză și de consiliere în domeniul energiei. |
1.3 la nivelul regiunilor:
— |
includerea printre prioritățile programelor regionale a componentelor de îndrumare, formare și consiliere pe probleme de energie, a promovării inovării și a finanțării investițiilor; |
— |
sprijinirea prin fonduri structurale a microgenerării. |
2. Introducere
2.1 Contextul avizului
2.1.1 Uniunea Europeană a pus în aplicare o politică de promovare a eficienței energetice, care este chiar una dintre componentele strategiei UE 2020 și al cărei principal impact asupra IMM-urilor este modificarea în profunzime a accesului lor la energie și utilizarea rațională a acesteia în întreprinderi. Până în prezent, lucrările Uniunii Europene cu privire la eficiența energetică nu au luat în considerare în mod explicit situația întreprinderilor mici și a microîntreprinderilor iar impactul asupra acestor întreprinderi nu este cunoscut.
2.1.2 În acest context, trebuie reamintit că, în Avizul său privind promovarea politicilor și programelor privind eficiența energetică la nivelul utilizatorilor finali, din 1 octombrie 2009 (1), CESE a recomandat intensificarea eforturilor de atragere sistematică a utilizatorilor finali, în special a micilor întreprinderi, în ce privește, mai ales: 1) consolidarea aspectului sectorial al politicilor Uniunii Europene, 2) simplificarea programelor europene privind energia, 3) analiza impactului politicilor de eficiență energetică asupra utilizatorilor finali, în special asupra IMM-urilor, și cuantificarea rezultatelor acestora, 4) înființarea, la nivel european, a unui grup de experți și a unei rețele de organisme independente în domeniul eficienței energetice, destinate utilizatorilor finali, în special IMM-uri și întreprinderi artizanale.
2.2 Obiectul avizului
2.2.1 CESE consideră esențial ca această temă să facă obiectul unui demers de tip Small Business Act și să se conformeze principiului „Think small first”, ca bază a reflecției și a elaborării politicilor și programelor Uniunii Europene. Avizul se apleacă asupra efectelor pe care politica energetică a Uniunii Europene le are asupra întreprinderilor mici și microîntreprinderilor, care reprezintă 92 % din întreprinderile UE (2).
2.3 Cadrul și limitele avizului
2.3.1 Avizul CESE urmărește să ofere elementele de bază pentru a încuraja autoritățile europene să ia în considerare IMM-urile și, în special, întreprinderile mici și microîntreprinderile în elaborarea viitoarelor politici ale Uniunii Europene. Avizul nu va aborda chestiunea ecologizării locurilor de muncă, însă va ține seama de măsurile de îndrumare a salariaților în contextul adaptării întreprinderilor la prioritățile politicii energetice.
3. Observații generale
3.1 Impactul general al politicii energetice asupra întreprinderilor mici
CESE subliniază că obiectivele politicii energetice a UE pot reprezenta oportunități importante pentru dezvoltarea anumitor tipuri de IMM-uri și, ca atare, pentru crearea unor noi locuri de muncă. În acest sens, din punctul de vedere al politicii energetice, întreprinderile mici și microîntreprinderile cunosc patru situații diferite:
3.1.1 Utilizatori de energie : cele mai multe întreprinderi mici și microîntreprinderi se confruntă cu patru probleme: 1) nu conștientizează încă avantajele unei utilizări mai raționale a energiei, 2) nu sunt conștiente de impactul pe care măsurile de economisire a energiei îl pot avea asupra propriei activități și asupra mâinii lor de lucru, 3) nu știu pentru ce să opteze și nici cu ce resurse umane să concretizeze opțiunea aleasă, 3) nu dispun de resurse financiare pentru propriile investiții în energie ecologică care, în plus, pot fi amortizate doar într-un timp prea îndelungat.
3.1.1.1 Acest deficit de informare este datorat mai ales faptului că, din cauza dimensiunilor mici, nu dispun de personal specializat pe probleme energetice și de mediu.
3.1.1.2 Problema amortizării investițiilor: investițiile destinate reducerii consumului de energie pot reprezenta sume foarte ridicate sau rata amortizării poate fi foarte scăzută pe termen scurt. În cele mai multe din cazuri, costul nu va putea fi transferat asupra activității de producție sau a serviciilor, iar economiile de energie realizate nu vor putea compensa investițiile decât pe termen foarte lung.
Adesea, această amortizare a investițiilor are loc după cel puțin 5 ani, ceea ce reprezintă un obstacol pentru întreprinderile mici.
3.1.2 Întreprinderile care instalează produse și sisteme sau oferă mentenanță pentru îmbunătățirea utilizării energiei joacă un rol de popularizare a tehnicilor ecoenergetice în rândul consumatorilor. Este vorba mai ales de:
3.1.2.1 |
Activitățile din domeniul construcțiilor, cuprinzând implementarea sistemelor ecologice de construcții, utilizarea produselor ecoenergetice sau instalarea sistemelor energetice regenerabile: întreprinderile mici care instalează produse inovatoare se confruntă cu reticențele societăților de asigurare în a acorda garanțiile necesare (cum ar fi garanțiile decenale) sub pretextul că stabilitatea și eficiența produsului în timp nu sunt dovedite. Aceste reticențe împiedică implementarea tehnologiilor ecologice în rândul consumatorilor. CESE propune: 1) elaborarea unor programe de formare a specialiștilor din construcții cu privire la noile tehnici ecologice de construcție, la noile materiale ecologice și la noile abordări de evaluare a performanței energetice a clădirilor, 2) reducerea costurilor de asigurare, prin implementarea la nivelul Uniunii Europene a unui instrument financiar sau de alt tip, care să determine scăderea costului riscului asumat de asigurări. |
3.1.2.2 |
Activitățile serviciilor de instalare și întreținere a aparatelor care reduc consumul de energie al particularilor și întreprinderilor. IMM-urile din acest domeniu se confruntă cu concurența directă a marilor producători de energie, care intervin pe întregul teritoriu național prin intermediul structurilor create și controlate direct de aceștia, astfel încât, dat fiind că sunt în întregime dependente de aceste mari grupuri, sunt mai degrabă interesate de vânzarea unor pachete energetice clasice decât de îmbunătățirea eficienței energetice a propriilor clienți. CESE: 1) consideră că autoritățile europene și naționale trebuie să monitorizeze această piață, pentru a asigura transparența deplină și a evita situațiile de abuz de poziție dominantă și 2) solicită elaborarea unor programe de formare pentru IMM-uri, în vederea consolidării rolului acestora de motivare și consiliere pentru particulari și întreprinderi. |
3.1.3 Dat fiind că micile întreprinderi concep și fabrică produse destinate economisirii energiei , ele sunt inovatoare mai ales în domeniul materialelor și echipamentelor durabile.
3.1.3.1 În realitate, micile întreprinderi inovatoare se confruntă cu numeroase dificultăți în momentul creării, brevetării (brevet european?) și introducerii pe piață a unui produs. Ele trebuie să facă față adesea unor situații de cvasimonopol, impuse de marile grupuri sau de laboratoarele industriale mari, și unor sisteme de certificare din ce în ce mai complexe, care le blochează inovațiile, astfel încât acestea nu mai au, de fapt, acces pe piață.
3.1.3.2 CESE consideră că trebuie luate următoarele măsuri:
— |
elaborarea unui program al Uniunii Europene, după modelul programului american SBIRE, destinat asistenței acordate organizațiilor intermediare reprezentative ale micilor întreprinderi (3) în vederea detectării inovațiilor ecoenergetice, sprijinirii realizării, certificării și brevetării acestora, precum și facilitării introducerii lor pe piață; |
— |
crearea unui instrument financiar suplu și ușor accesibil, pentru sprijinirea – prin împrumuturi fără dobândă sau cu dobândă mică – a inovațiilor în domeniul materialelor și echipamentelor durabile; |
— |
implementarea unor proceduri tehnice simplificate, neutre și accesibile de standardizare și certificare a inovațiilor ecoenergetice ale micilor întreprinderi, având grijă ca standardizarea și certificarea să nu fie folosite ca obstacole în calea introducerii pe piețele eficienței energetice. Acest lucru ar putea fi evitat prin instituirea unei analize de impact pentru orice standard european armonizat de natură tehnică, înainte de adoptarea sa definitivă. |
3.1.4
3.1.4.1 Reprezentând o soluție subestimată, dar care se dezvoltă în numeroase state membre, microgenerarea sau generarea energiei de către întreprinderi este o metodă alternativă. Centrala energetică poate fi alimentată la nivel local, din surse regenerabile. Potrivită mai ales întreprinderilor mici, această tehnică utilizează energia în mod mai rațional, astfel încât: 1) se reduc cheltuielile generale, 2) se asigură alimentarea cu energie chiar în caz de întreruperi, 3) crește nivelul producției de energie în interiorul UE, 4) se combat schimbările climatice, 5) se promovează crearea locurilor de muncă la nivel local.
3.1.4.2 CESE solicită Comisiei să stabilească un cadru legislativ și operațional propice diseminării acestui sistem, încurajând statele membre să elimine diversele tipuri de obstacole din calea dezvoltării acestuia. Comisia ar trebui în special: 1) să analizeze situația existentă și să difuzeze cele mai bune practici și 2) să introducă microgenerarea și dezvoltarea acesteia printre măsurile care pot fi finanțate prin fonduri structurale și prin diversele fonduri de dezvoltare rurală.
4. Observații speciale
4.1 Absența unui forum permanent de dialog între instituțiile europene și organizațiile reprezentative ale diverselor categorii de IMM-uri
4.1.1 CESE salută realizarea, prin grija Comisiei Europene, a unui dialog cu reprezentanții IMM-urilor. Cu toate acestea, nu există în prezent o abordare strategică structurată care să se adreseze întreprinderilor mici și microîntreprinderilor (4). Această lacună are trei efecte negative:
— |
nu se poate ști dacă inițiativele existente și cele viitoare sunt adaptate întreprinderilor mici; |
— |
nivelul de implementare a acestor inițiative nu este cunoscut, putând fi aflat cu greu în condițiile abordării politice globale din prezent, care suferă de necunoașterea situațiilor concrete; |
— |
deși numeroase state membre au lansat acțiuni comune cu organizațiile întreprinderilor, măsurile întreprinse nu sunt cunoscute, ceea ce împiedică valorificarea bunelor practici și a experiențelor reușite sau a învățămintelor trase din eșecuri. |
4.1.2 CESE nu contestă utilitatea organizațiilor care grupează mai multe întreprinderi, dar acestea nu pot înlocui în niciun caz experiența organizațiilor intermediare generale, cum sunt Camerele de meserii, Camerele de comerț și organizațiile sectoriale de ramură, care intervin pe lângă întreprinderi, oferind fiecăreia îndrumare adaptată Comisia va trebui să-și definească prioritățile împreună mai ales cu aceste organizații.
4.1.3 Abordarea „de sus în jos”, prea generală la nivelul Uniunii Europene, va duce la decizii inaplicabile. CESE recomandă o nouă cultură a cooperării, cu o abordare „de jos în sus”, conform SBAE (Small Business Act pentru Europa). Una din măsurile care trebuie luate cât mai urgent este crearea, la nivelul Uniunii Europene și în statele membre, a unui astfel de forum de dialog între instituții și organizațiile întreprinderilor, în special ale întreprinderilor mici și ale microîntreprinderilor.
4.2 Absența informațiilor privind impactul programelor europene asupra întreprinderilor celor mai mici
4.2.1 Mai multe programe ale Uniunii Europene sunt destinate eficienței energetice a IMM-urilor în general. CESE constată că impactul acestor programe asupra întreprinderilor mici și a microîntreprinderilor nu este cunoscut și că niciun studiu european nu precizează în ce măsură acestea au beneficiat de ele. Acest lucru este regretabil: pe de o parte, cele mai bune practici nu sunt cunoscute, nefiind posibilă redactarea unor ghiduri de bune practici, iar pe de altă parte, Comisia nu poate propune din această pricină programe și acțiuni adaptate realităților întreprinderilor mici.
4.2.2 CESE cere Comisiei: 1) să realizeze în cel mai scurt timp o analiză independentă a impactului programelor asupra IMM-urilor și mai ales asupra întreprinderilor mici și microîntreprinderilor, cu o analiză a problemelor întâmpinate și 2) să redacteze un ghid al celor mai bune practici.
4.3 Rolul fundamental al autorităților locale și regionale
4.3.1 Combaterea schimbărilor climatice și gestionarea consumului de energie trebuie să devină una din marile priorități ale viitoarei politici de coeziune teritorială. Autoritățile locale și regionale contribuie în mod fundamental la elaborarea planurilor climatice regionale și locale, sprijinind activ inovația, inclusiv în ce privește economisirea energiei, sub formă de clustere regionale, poluri de inovare și centre de resurse, destinate mai ales celor mai mici întreprinderi.
4.3.2 Cu toate acestea, autoritățile administrative și autoritățile locale și regionale apreciază în mod greșit constrângerile și nevoile diverselor categorii de IMM-uri.
CESE solicită factorilor de decizie de la nivel regional și local să realizeze sau să îmbunătățească consultarea cu partenerii lor economici și sociali din teritoriu, pe probleme de eficiență energetică și să aloce cu prioritate sume din fondurile structurale unor măsuri destinate gestionării energiei, în special în cadrul celor mai mici întreprinderi. Una din prioritățile FEDER ar trebui să fie informarea și formarea micilor întreprinzători și a salariaților acestora, furnizarea sau îmbunătățirea serviciilor de îndrumare și de consiliere de către organizațiile intermediare și sectoriale ale întreprinderilor, asigurarea unor surse de finanțare ușor accesibile și sprijinirea individuală sau colectivă a tuturor formelor de inovare.
4.3.3 Cu toate acestea, CESE este preocupat de impactul foarte slab al fondurilor structurale asupra micilor întreprinderi (abia 1-2 % în unele regiuni), în special din cauza cerințelor administrative și financiare inadecvate. Se pare că modul actual de gestionare a fondurilor structurale nu le va permite să beneficieze cum ar trebui de acestea. CESE cere instituțiilor Uniunii Europene și statelor membre să stabilească simplificările necesare, împreună cu organizațiile IMM-urilor și, mai ales, cu cele ale întreprinderilor mici și ale microîntreprinderilor.
4.4 Dificultăți în mobilizarea fondurilor pentru finanțarea investițiilor
4.4.1 Cele mai multe dintre IMM-uri se confruntă cu serioase probleme de finanțare a propriilor investiții în utilizarea mai rațională a energiei și în producția responsabilă din punct de vedere ecologic. În momentul actual, băncile nu sunt încă favorabile finanțării unor astfel de proiecte, din cauza nivelului scăzut al sumelor (20 000-25 000 EUR) și a absenței personalului specializat în evaluarea acestor proiecte, considerate riscante.
4.4.2 Obstacole în calea subvenționării prin programe ale Uniunii Europene: deși mai multe programe ale Uniunii Europene sunt destinate IMM-urilor, în realitate întreprinderile mici și microîntreprinderile nu pot avea acces direct la acestea, fiind nevoie să participe la acțiuni grupate, prin intermediul structurilor reprezentate de organizațiile intermediare. Chiar și în acest caz însă, cerințele administrative și financiare, precum și faptul că, deseori, serviciile Comisiei responsabile cu aceste programe nu înțeleg realitățile întreprinderilor mici și ale microîntreprinderilor determină prea adesea respingerea propunerilor.
4.4.2.1 În acest sens, CESE menționează că necesara securizare a bugetelor publice europene penalizează activitatea economică și socială a cetățenilor și a întreprinderilor mici, precum și nivelul de ocupare a forței de muncă din regiunile respective. Comitetul solicită ca, în cadrul revizuirii regulamentului financiar, Comisia să lanseze o reflecție generală pe această problemă.
4.4.3 CESE cere simplificarea procedurilor de finanțare a investițiilor și fluidizarea sistemelor la toate nivelurile de asistență acordată investițiilor. Ar trebui lansate mai multe inițiative:
— |
facilitarea accesului la fondurile BEI și FEI pentru băncile mutuale, băncile de proximitate și diversele organisme financiare, în vederea finanțării investițiilor în proiectele de raționalizare energetică; |
— |
sporirea sistemelor de garanții bancare pentru IMM-uri, în vederea favorizării acestor investiții, și instituirea unui sistem de asigurări împotriva riscurilor, pentru a permite companiilor de asigurări să acopere investițiile ecoenergetice; |
— |
stimularea utilizării microcreditării pentru investițiile care presupun alocarea unor sume mici și instruirea angajaților băncilor locale în sensul evaluării obiective a proiectelor introduse de IMM-uri; |
— |
revizuirea regulamentelor financiare ale Uniunii Europene, în vederea scăderii sau adaptării nivelului cerințelor și relansarea primelor pentru explorare și fezabilitate; |
— |
îmbunătățirea implementării contractelor de randament energetic, prin societățile de servicii energetice (Energy Service Company – ESCO), în special pentru microîntreprinderi. |
5. Pentru o politică de promovare a îndrumării și consilierii
5.1 Informare și formare
5.1.1 Furnizarea de informații tuturor întreprinderilor trebuie să fie una din prioritățile programului de acțiune al Uniunii Europene, dar aceste informații trebuie să fie precise, adaptate respectivului domeniu de activitate și trebuie să utilizeze toate canalele, în special cel al organizațiilor de întreprinderi. În mai multe state membre, autoritățile publice și organizațiile intermediare și profesionale sectoriale au organizat deja astfel de campanii. Acest obiectiv poate fi îndeplinit prin:
— |
o campanie de informare la nivel european, desfășurată de organizațiile naționale și regionale, cu realizarea unui ghid al celor mai bune practici; |
— |
sprijinirea campaniilor sectoriale de informare ale organizațiilor profesionale; |
— |
înființarea sau îmbunătățirea ghișeelor unice pentru mediu și energie la nivelul regional cel mai apropiat de întreprindere; |
— |
sprijinirea – la nivel regional – a recrutării consilierilor pe probleme energetice și de mediu din organizațiile intermediare din teritoriu. |
5.1.2 Formarea întreprinzătorilor și ecologizarea locurilor de muncă reprezintă una din prioritățile adaptării la dezvoltarea durabilă. CESE solicită ca o anumită parte a Fondului social european să fie alocată formării șefilor de întreprinderi mici și de microîntreprinderi și a salariaților acestora, în domeniul eficienței energetice.
5.2 Îndrumare și consiliere pentru întreprinderi
5.2.1 Politicile de eficiență energetică pot fi aplicate în mod real în cazul întreprinderilor mici și al microîntreprinderilor, printr-o îndrumare adaptată fiecărei întreprinderi în parte. În mai multe regiuni, autoritățile locale sprijină – direct sau prin intermediul fondurilor structurale – serviciile independente de auditare și de consiliere în domeniul energetic, acordate întreprinderilor.
În opinia CESE, în acest domeniu trebuie acordată prioritate înființării sau sprijinirii serviciilor independente de diagnoză, consiliere energetică și de audit, mai ales în cadrul organizațiilor intermediare de întreprinderi și al organizațiilor profesionale sectoriale.
5.3 Introducerea unei politici fiscale stimulatoare
5.3.1 În vederea încurajării întreprinderilor mici să investească în îmbunătățirea eficienței energetice a activității proprii, CESE solicită statelor membre: 1) să stimuleze investițiile materiale și în consiliere, recurgând la audituri și acțiuni de formare, 2) să extindă până la întreprinderile mici care investesc în economisirea de energie măsurile de stimulare financiară de pe plan național, deja aplicate în cazul particularilor.
Bruxelles, 14 iulie 2010
Președintele Comitetului Economic și Social European
Mario SEPI
(1) JO C 318, 23.12.2009, p. 39.
(2) În 2007, din totalul de mai bine de 20,104 milioane de întreprinderi ale UE 27, 18,16 milioane erau microîntreprinderi (cu mai puțin de 10 angajați), 1,49 milioane erau întreprinderi mici (10-25 de angajați), 303 400 erau întreprinderi mijlocii (26-250 de angajați), iar 159 000 erau mari întreprinderi, cu mai mult de 250 de angajați. Microîntreprinderile reprezintă 30 % din totalul locurilor de muncă, întreprinderile mici – 21 %, cele mijlocii – 17 %, iar cele mari – 33 %. Sursă: EIM Business & Policy Research, EUROSTAT.
(3) În funcție de fiecare stat membru, organizațiile intermediare reprezentative ale întreprinderilor mici sunt, printre altele, Camerele de meserii și artizanat, Camerele de comerț, organizațiile sectoriale de ramură, asociațiile de întreprinderi. Recunoscute de autoritățile publice pentru reprezentativitate, acestea acționează în favoarea tuturor întreprinderilor din regiunea respectivă și desfășoară acțiuni coordonate și colective în interesul acestora.
(4) Consiliul European din 23 și 24 martie 2006 a cerut să se țină seama de diferitele tipuri de IMM-uri și să se acorde prioritate întreprinderilor mici, aplicându-se principiul „think small first” ca leitmotiv pentru orice legislație a Uniunii Europene sau națională.
11.2.2011 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
C 44/123 |
Avizul Comitetului Economic și Social European privind instrumentul de finanțare a cooperării pentru dezvoltare al Uniunii Europene: rolul societății civile organizate și al partenerilor sociali
2011/C 44/20
Raportor: dl Giuseppe IULIANO
La sesiunea plenară din 16 iulie 2009, în conformitate cu articolul 29 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, Comitetul Economic și Social European a hotărât să elaboreze un aviz din proprie inițiativă cu privire la
Instrumentul de finanțare a cooperării pentru dezvoltare al Uniunii Europene: rolul societății civile organizate și al partenerilor sociali.
Secțiunea pentru relații externe, însărcinată cu pregătirea lucrărilor Comitetului pe această temă, și-a adoptat avizul la 17 iunie 2010. Raportor: dl IULIANO.
În cea de-a 464-a sesiune plenară, care a avut loc la 14 și 15 iulie 2010 (ședința din 15 iulie), Comitetul Economic și Social European a adoptat prezentul aviz cu 123 de voturi pentru, 0 voturi împotrivă și 0 abțineri.
1. Recomandări și concluzii
Munca decentă în cadrul politicilor de cooperare ale UE și consolidarea sprijinului pentru partenerii sociali
1.1 |
În ansamblu, CESE apreciază noul instrument de finanțare a cooperării pentru dezvoltare (ICD). Importanța sa pentru susținerea politicii UE privind cooperarea pentru dezvoltare în lume este de netăgăduit. De aceea, CESE recomandă consolidarea instituțională a politicilor de cooperare în contextul noului Tratat de la Lisabona, prin susținerea rolului central și a responsabilității primordiale a Comisiei în programarea politicilor/strategiilor de cooperare pentru dezvoltare, precum și prin reînnoirea sprijinului acordat rolului Parlamentului European, prin consolidarea procedurii de control democratic și bugetar (democratic scrutiny și budgetary control). |
1.2 |
CESE evidențiază necesitatea încurajării mai susținute a realizării obiectivelor pe care le presupune conceptul de muncă decentă (decent work). Prin urmare, CESE solicită instituțiilor UE, în special Comisiei și Consiliului, să sprijine concret aplicarea principiului muncii decente în cadrul politicilor de cooperare pentru dezvoltare și, mai precis, să includă munca decentă în Planul de acțiune pentru îndeplinirea Obiectivelor de dezvoltare ale mileniului. |
1.3 |
În acest context, partenerii sociali (organizațiile sindicale și cele patronale), în calitate de protagoniști ai dialogului social, ca element constitutiv al muncii decente, trebuie considerați așadar actori și interlocutori principali ai Uniunii Europene. Partenerii sociali trebuie integrați pe deplin în dialogul politic și trebuie să poată beneficia de sprijin direct. |
1.4 |
CESE subliniază importanța rolului sectorului privat în cadrul dezvoltării. În acest sens, CESE reamintește importanța conceptului responsabilității sociale a întreprinderilor, care are la bază respectarea standardelor fundamentale de muncă și de protecție a mediului, sporind astfel transparența angajamentelor sub aspect social și de mediu ale întreprinderilor, în vederea unei dezvoltări mai echitabile a țărilor în care acestea funcționează. |
1.5 |
CESE recomandă o programare mai orientată către implicarea partenerilor sociali, mai ales când este vorba despre achiziții publice de servicii în sectoarele care au legătură cu susținerea drepturilor economice și sociale. |
Rolul și reprezentarea societății civile și a partenerilor sociali în cadrul instrumentului de finanțare a cooperării pentru dezvoltare (ICD)
1.6 |
CESE subliniază în general rolul esențial al organizațiilor societății civile în promovarea evoluției democratice a popoarelor și statelor care beneficiază de asistență în mod absolut autonom și independent de orientările politice ale guvernelor. În consecință, CESE solicită o sporire a resurselor destinate susținerii societății civile și partenerilor sociali prin programe tematice ICD, declarându-se și în favoarea creșterii complementarității dintre acestea din urmă și programele bazate pe criterii geografice din cadrul aceluiași instrument, în special în cazul sprijinului bugetar. |
1.7 |
Mecanismele de sprijinire a societății civile din cadrul ICD trebuie consolidate, astfel încât aceasta să-și poată îndeplini misiunea la toate nivelurile: în definirea și monitorizarea priorităților politice, precum și în punerea în practică a unor inițiative de dezvoltare. Prin urmare, CESE propune luarea în considerare și elaborarea unor modalități de consultare și de aplicare a programelor Comisiei, modalități care să fie conforme cu caracteristicile și necesitățile actorilor implicați (actor-based approach). |
1.8 |
În acest sens, CESE admite necesitatea recunoașterii dimensiunii internaționale a societății civile, atât la nivel politic, cât și operațional. Aceasta își găsește cea mai potrivită expresie în organizațiile ai căror membri provin atât din nordul, cât și din sudul globului, cum ar fi partenerii sociali, mișcarea cooperatistă etc. Aceste organizații, ce reprezintă organisme globale, trebuie să poată fi consultate oficial și în mod permanent în cadrul procesului de programare a priorităților politice ale UE. Astfel, CESE și-ar putea asuma rolul de instituție care să faciliteze implicarea organizațiilor societății civile în procesul decizional comunitar, în materie de cooperare pentru dezvoltare. |
1.9 |
CESE reafirmă nevoia creșterii importanței actorilor societății civile în țările terțe, inclusiv prin sprijinirea directă a rețelelor regionale ale societății civile din Sud. În acest scop, CESE propune alocarea de resurse în vederea sprijinirii activităților de coordonare și de dezvoltare a capacităților rețelelor din partea de sud a globului, în cadrul Obiectivului 3 al programului „Actori nestatali” al ICD, după cum se întâmplă deja în cazul rețelelor din Nord, astfel încât să se asigure coerența politicilor și acțiunilor la nivel global. |
Creșterea eficienței ICD
1.10 |
CESE salută observațiile Curții de Conturi a UE și recomandă susținerea programelor de mai lungă durată, așa-numitele „acorduri-cadru” ce vizează în general obiective strategice, care se adresează organizațiilor societății civile. |
1.11 |
CESE avansează și posibilitatea extinderii criteriilor de utilizare a subvențiilor în cascadă (sub-granting), ceea ce s-ar dovedi util și ar veni în completarea programelor bazate pe acorduri-cadru, prin care se urmărește în același timp o gestionare mai eficientă a resurselor disponibile. |
1.12 |
CESE subliniază necesitatea creșterii durabilității proiectelor de dezvoltare, propunând:
|
1.13 |
CESE consideră că trebuie să se pună un mai mare accent pe etapele de selecție, monitorizare și evaluare a acțiunilor de cooperare, în vederea creșterii eficienței acestora. Comitetul subliniază în special:
|
2. Instrumente și programe de ajutor extern ale Uniunii Europene
2.1 |
În cadrul perspectivei financiare UE 2007-2013, s-a inițiat un lung proces de reorganizare a programelor financiare de ajutor extern ale Uniunii. Acest cadru nou cuprinde așadar atât instrumente geografice, adică IPA (instrumentul de preaderare, destinat țărilor candidate și potențial candidate), IEVP (Instrumentul european de vecinătate și parteneriat, pentru țările din Caucaz, Europa Centrală și Mediterana), ICD (instrumentul de finanțare a cooperării pentru dezvoltare), ITI (destinat cooperării cu țările industrializate), cât și instrumente tematice, adică IEDDO (democrație și drepturile omului) (1), IS (instrumentul de stabilitate) și ICSN (instrumentul de cooperare pentru securitate nucleară, destinat sporirii securității reactoarelor nucleare la nivel mondial). Implementarea instrumentelor tematice nu necesită acordul autorităților din țările terțe. |
2.2 |
Conform acestei repartizări a sarcinilor, ICD reprezintă instrumentul specific de finanțare a cooperării pentru dezvoltare (2). Acesta este subîmpărțit, la rândul său, în programe geografice și tematice (3), fondurile acestora fiind acordate în diferite moduri, care merg, spre exemplu, de la sprijin bugetar, subvenții și contracte de achiziții, la sprijin acordat organizațiilor internaționale. |
2.3 |
Este important de remarcat că a crescut în mod considerabil numărul categoriilor de actori ce pot beneficia de fondurile ICD, mai ales în ceea ce privește subvențiile. De la viziunea tradițională, conform căreia ONG-urile axate pe dezvoltare erau principalii actori ai societății civile în cooperarea pentru dezvoltare, s-a trecut la o concepție mai complexă, conform căreia, în cele din urmă, partenerii sociali, mai ales sindicatele, sunt noii actori eligibili pentru utilizarea acestui instrument (4). |
2.4 |
CESE a avut inițiativa prezentării acestui aviz în contextul actualei revizuiri intermediare (mid-term review) a ICD, precum și al actualului proces de dialog structurat (5), în vederea formulării de recomandări care să apere rolul fundamental al organizațiilor societății civile în procesul de cooperare (6), evidențiind mai ales contribuția partenerilor sociali la dezvoltare. |
3. Observații generale
3.1 |
Se cuvin menționate evoluțiile recente ale cadrului general al Uniunii Europene și ale cooperării pentru dezvoltare, cuprinse în Tratatul de la Lisabona, intrat în vigoare la 1 decembrie 2009. Din punct de vedere instituțional, printre elementele noi ale tratatului se numără desemnarea unui Înalt Reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe și politica de securitate, și instituirea Serviciului european pentru acțiune externă (SEAE) (7), care funcționează sub conducerea acestuia. Și delegațiile UE, adevărate reprezentanțe diplomatice, sunt coordonate de Înaltul Reprezentant și fac parte din SEAE. Deși tratatul atribuie responsabilitatea politicilor de cooperare pentru dezvoltare comisarului responsabil cu dezvoltarea, Înaltul Reprezentant este cel căruia îi revine răspunderea asigurării coerenței și coordonării acțiunilor externe ale Uniunii. Conform recentei propuneri a Înaltului Reprezentant (8), elaborarea documentelor de programare în cazul principalelor instrumente de cooperare (atât tematice, cât și geografice) ar trebui să revină SEAE (sub supravegherea comisarului pentru dezvoltare). Această abordare ar putea prezenta riscul compromiterii independenței politicilor de dezvoltare, în sensul că acestea ar putea fi influențate și subordonate obiectivelor politicii externe a UE și a statelor membre. Așadar, CESE reafirmă rolul central și responsabilitatea primordială a Comisiei în programarea politicilor/strategiilor de cooperare pentru dezvoltare și își reînnoiește sprijinul acordat rolului Parlamentului European, prin consolidarea procedurii de control democratic și bugetar (democratic scrutiny și budgetary control). |
3.2 |
În ansamblu, CESE apreciază noul instrument ICD, importanța sa pentru susținerea politicii UE privind cooperarea pentru dezvoltare în lume fiind de netăgăduit. Comitetul salută și unificarea diverselor programe anterioare într-un singur regulament privind ICD, ceea ce permite creșterea transparenței în programarea și gestionarea resurselor. De asemenea, Comitetul observă sporirea constantă a resurselor financiare destinate acestui domeniu, Uniunea Europeană devenind astfel unul dintre principalii finanțatori mondiali ai cooperării pentru dezvoltare. CESE salută și includerea partenerilor sociali printre noii parteneri eligibili pentru ICD. În sfârșit, CESE consideră că temele abordate de acest instrument corespund întru totul priorităților strategice identificate de Secțiunea sa pentru relații externe (9). |
3.3 |
Cu toate acestea, CESE dorește să evidențieze câteva condiții cu caracter general referitoare la îndeplinirea efectivă a obiectivelor ICD și la rolul societății civile organizate și al partenerilor sociali în cooperarea pentru dezvoltare. |
3.4 |
CESE evidențiază necesitatea încurajării mai susținute a realizării obiectivelor pe care le presupune conceptul de muncă decentă (decent work). La nivel internațional, munca decentă a fost inclusă în mod explicit printre Obiectivele de dezvoltare ale mileniului (ODM), stabilite în cadrul Națiunilor Unite în vederea combaterii sărăciei și deci ca instrument de cooperare pentru dezvoltare. La nivel european, munca decentă a fost inclusă în mod oficial în politicile de dezvoltare în 2006 (10), numărându-se printre obiectivele ICD. Totuși, persistă încă anumite probleme la nivelul programării/negocierii cooperării UE cu țările terțe, în vederea concretizării acestui concept. De aceea, este surprinzător că, în comunicarea sa recentă, din 2010, privind „pachetul de primăvară” referitor la dezvoltare (11), nici măcar Comisia Europeană nu face vreo referire la munca decentă. Prin urmare, CESE îndeamnă Comisia, Consiliul și Parlamentul să reintroducă munca decentă atât în politicile, cât și în practica dezvoltării și să îi acorde un loc mai important. |
3.5 |
CESE reamintește că libertatea de asociere și de negociere colectivă, ca și dialogul social, reprezintă elemente fundamentale în vederea aplicării politicilor de sprijinire a muncii decente, prin intermediul partenerilor sociali. La rândul său, Comisia Europeană amintește că „Uniunea Europeană este de părere că respectarea drepturilor sociale și a normelor de muncă este condiția unei dezvoltări sociale și economice echitabile și durabile” și că, prin urmare, „principalii actori sunt partenerii sociali (organizațiile patronale și sindicatele) […]. Sindicatele sunt adeseori cele mai puternice organizații de masă din țările partenere și servesc drept gardieni ai normelor de muncă internaționale” (12). De asemenea, în 2005, Consiliul UE a preluat această idee în declarația privind consensul pentru dezvoltare: „partenerii economici și sociali, inclusiv sindicatele, joacă un rol esențial în promovarea democrației, a justiției sociale și a drepturilor omului” (13). De aceea, CESE subliniază că partenerii sociali trebuie văzuți ca actori și interlocutori principali ai UE în aceste privințe. Partenerii sociali trebuie integrați pe deplin în dialogul politic și trebuie să poată beneficia de sprijin direct. |
3.6 |
Comitetul evidențiază importanța pe care o are sectorul privat, care își bazează dinamicile de dezvoltare pe principiul liberei inițiative, în facilitarea unei integrări corespunzătoare a țărilor terțe în economia globală. CESE subliniază că responsabilitatea socială a întreprinderilor (RSI) poate spori gradul de responsabilizare a sectorului privat, în sensul unei dezvoltări mai echitabile a țărilor în care operează întreprinderile. Având la bază respectarea standardelor fundamentale de muncă și a priorităților la nivel mondial de protecție a mediului și de producție durabilă, RSI consolidează aspectele sociale și de mediu în cadrul acțiunilor ICD. |
3.7 |
CESE recomandă o programare mai bine orientată către implicarea partenerilor sociali, mai ales când este vorba despre achiziții publice de servicii în sectoarele care au legătură directă cu susținerea drepturilor economice și sociale. Într-adevăr, CESE constată că contractele de achiziții publice de servicii implică adesea chestiuni cum ar fi dialogul social, drepturile muncii și cele sociale. Cu toate acestea, criteriile actuale de selecție (cerințele organizatorice și financiare care trebuie îndeplinite de organizația solicitantă) de multe ori nu permit participarea în condiții de egalitate și echilibru a partenerilor sociali, care ar trebui de fapt considerați drept principalii actori din aceste domenii. |
3.8 |
Este în curs de consolidare tendința comunitară de canalizare a unei părți considerabile a resurselor destinate cooperării pentru dezvoltare prin așa-numitul sprijin bugetar (budget support) (14). Deși această practică poate reflecta o abordare pozitivă, care vizează o atitudine mai proactivă a țărilor beneficiare și, în același timp, mai responsabilă în privința proceselor proprii de dezvoltare, ea riscă totuși să limiteze contribuția esențială a societății civile la evoluția democratică reală a popoarelor și guvernelor care beneficiază de sprijin (15). Consolidarea independenței societății civile garantează dezvoltarea durabilă, trebuind așadar să reprezinte un obiectiv prioritar al politicilor de cooperare pentru dezvoltare. Prin urmare, CESE subliniază necesitatea sporirii resurselor destinate sprijinirii societății civile (programe tematice) (16), pentru atingerea unui dublu obiectiv: o monitorizare efectivă a sprijinului bugetar (17) și desfășurarea unor acțiuni complementare care nu ar putea avea loc doar prin cooperarea la nivel guvernamental (18). Acest lucru este valabil și în cazul programelor geografice (19), în care ar trebui să se prevadă sprijin pentru societatea civilă pe baza criteriilor de transparență, de programare corespunzătoare și de definire a unor obiective specifice, cu respectarea și protejarea dreptului de inițiativă. |
3.9 |
În această privință, rolul partenerilor sociali este esențial, dacă avem în vedere programele tematice (pe lângă cel privind actorii nestatali) referitoare la investițiile în resursele umane (care acoperă domenii precum coeziunea socială, dezvoltarea umană și socială, egalitatea de gen și sănătatea), la azil și migrație (ce vizează consolidarea parcursului legal în cazul migrației forței de muncă), la mediul înconjurător și resursele naturale (care promovează acțiuni de control al durabilității ecologice de către societatea civilă din țările în curs de dezvoltare), precum și la siguranța alimentară. Mai ales programul tematic privind ocuparea forței de muncă, coeziunea socială și munca decentă (20) (inclus în programul „Investiția în resursele umane”) ar trebui să reflecte în mai mare măsură rolul partenerilor sociali și al dialogului social. La fel, dezvoltarea agriculturii de bază ar trebui introdusă în mod explicit printre prioritățile programului privind siguranța alimentară (21). |
3.10 |
Având în vedere obiectivele ICD, este evident necesară adoptarea de strategii globale în vederea punerii în practică a cooperării pentru dezvoltare. Afirmația este valabilă și pentru organizațiile societății civile, mai ales pentru cele care au o dimensiune internațională. Dimensiunea internațională a societății civile își găsește cea mai potrivită expresie în organizațiile ai căror membri provin atât din nordul, cât și din sudul globului [de exemplu partenerii sociali, mișcarea cooperatistă etc. (22)]. Aceste organizații reprezintă organisme globale, fiind așadar posibilă consultarea lor oficială în cursul procesului de programare a priorităților politice ale UE, în cooperarea cu guvernele beneficiare. În acest sens, CESE trimite la mecanismele de consultare și decizionale existente în prezent în cadrul OCDE și al Consiliului Europei (23). |
3.11 |
CESE reafirmă nevoia creșterii importanței actorilor societății civile mai ales în țările terțe, prin sprijinirea directă a rețelelor regionale ale societății civile din Sud. În acest scop, CESE propune alocarea de resurse, în cadrul Obiectivului 3 al programului „Actori nestatali” al ICD, în vederea sprijinirii activităților de coordonare și de dezvoltare a capacităților rețelelor din partea de sud a globului (pentru consolidarea capacității de reprezentare a acestora), după cum se întâmplă deja în cazul rețelelor din Nord, în cadrul Obiectivului 3 al programului „Actori nestatali” al ICD. Sprijinirea rețelelor internaționale și regionale ar contribui la consolidarea coerenței la nivel mondial a politicilor și acțiunilor din domeniul cooperării pentru dezvoltare. |
3.12 |
În consecință, pare necesară consolidarea instrumentelor de susținere a societății civile din cadrul ICD, astfel încât aceasta să-și poată îndeplini misiunea la toate nivelurile: în definirea și monitorizarea priorităților politice, precum și în punerea în practică a unor inițiative de dezvoltare. Prin urmare, CESE propune luarea în considerare și elaborarea unor modalități de consultare și de aplicare a programelor Comisiei, modalități care să fie conforme cu caracteristicile și necesitățile actorilor implicați (actor-based approach). Este limpede că, în prezent, există o mare varietate de actori internaționali în domeniul cooperării, fiecare cu propriile sale domenii de acțiune, obiective, strategii, sisteme organizaționale și operaționale. |
4. Observații specifice
4.1 |
În recentul său raport privind implicarea actorilor nestatali (24), Curtea de Conturi a UE subliniază necesitatea finanțării unor programe pe termen mai lung, așa-numitele „acorduri-cadru”, ce vizează în principal obiective strategice, pentru organizațiile societății civile. CESE este de acord cu această orientare și o susține. |
4.2 |
CESE propune și eventualitatea extinderii criteriilor de utilizare a subvențiilor în cascadă (sub-granting), ceea ce s-ar dovedi util și ar veni în completarea programelor bazate pe acorduri-cadru, astfel încât să se ajungă mai ușor la organizațiile de la bază. În plus, aceasta ar constitui și o modalitate mai eficientă de gestionare a resurselor disponibile de către Comisia Europeană, evitându-se fragmentarea inițiativelor. |
4.3 |
CESE subliniază necesitatea creșterii durabilității proiectelor de dezvoltare, propunând:
|
4.4 |
CESE consideră că trebuie să se pună un mai mare accent pe etapele de selecție, monitorizare și evaluare a acțiunilor de cooperare, în vederea creșterii eficienței acestora. Comitetul subliniază în special:
|
Bruxelles, 15 iulie 2010
Președintele Comitetului Economic și Social European
Mario SEPI
(1) A se vedea Avizul CESE intitulat „Instrumentul european pentru democrație și drepturile omului”, REX/263, 2009.
(2) Bugetul ICD în perioada 2007-2013 este de 16 897 miliarde EUR: http://www.developmentportal.eu/wcm/subsite/snv1v2/content/view/53/81/. Printre instrumentele de cooperare trebuie amintit și Fondul European de Dezvoltare (FED) pentru țările ACP, care nu aparține însă bugetului UE. Cel de-al 10-lea FED are un buget de 22 682 de milioane EUR, care acoperă perioada 2008-2013: http://europa.eu/legislation_summaries/development/overseas_countries_territories/r12102_en.htm.
(3) Programe geografice: America Latină, Asia, Asia Centrală, Orientul Mijlociu și Africa de Sud. Programe tematice: siguranța alimentelor, investițiile în resursele umane, azilul și migrația, actorii nestatali și autoritățile locale, mediul înconjurător și resursele naturale. A se vedea: http://ec.europa.eu/europeaid/infopoint/publications/europeaid/153a_en.htm. Tot pentru perioada 2007-2013, resursele destinate programelor geografice și tematice au fost împărțite după cum urmează: 10,57 miliarde EUR pentru cele geografice (60 %) și 5,596 miliarde EUR pentru cele tematice (33 %).
(4) A se vedea Regulamentul (CE) nr. 1905/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 decembrie 2006 privind stabilirea unui instrument financiar de cooperare pentru dezvoltare, JO L 379 din 27.12.2006.
(5) „Dialogul structurat privind includerea societății civile și a autorităților locale în cooperarea pentru dezvoltare” este o inițiativă lansată în 2009 de Comisia Europeană în vederea dezbaterii rolului societății civile și al autorităților locale în cadrul cooperării. Deși nu reprezintă un proces de negociere, dialogul urmărește formularea unor opinii comune asupra chestiunilor menționate, cu participarea statelor membre ale UE, a Parlamentului European, precum și a reprezentanților societății civile. A se vedea: http://ec.europa.eu/europeaid/who/partners/civil-society/structured-dialogue_en.htm.
(6) În acest sens, CESE reamintește că, în urma Forumului de la Accra din 2008, organizațiile societății civile au fost pe deplin recunoscute ca actori ai dezvoltării (independent development actors in their own right), în aceeași măsură ca și guvernele și organizațiile internaționale (articolul 20 din Agenda pentru acțiune de la Accra – Accra Agenda for Action): http://siteresources.worldbank.org/ACCRAEXT/Resources/4700790-1217425866038/AAA-4-SEPTEMBER-FINAL-16h00.pdf.
(7) Personalul SEAE va cuprinde funcționari din departamentele de resort de la Secretariatul general al Consiliului și de la Comisie, precum și din serviciile diplomatice naționale ale statelor membre. SEAE este un serviciu special, separat și independent de Comisie și de Consiliu: http://eeas.europa.eu/background/index_en.htm
(8) Articolul 8: http://eeas.europa.eu/docs/eeas_draft_decision_250310_en.pdf
(9) CESE are un comitet ACP, responsabil cu relațiile cu aceste țări. A se vedea ca bibliografie avizele CESE privind Fondul European de Dezvoltare (FED).
(10) Comunicarea Comisiei către Consiliu, Parlamentul European, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor – Promovarea muncii decente pentru toți, COM(2006) 249 final.
(11) Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor – Un plan de acțiune al UE în douăsprezece puncte în sprijinul Obiectivelor de dezvoltare ale mileniului, COM(2010) 159 final.
(12) Comunicarea Comisiei către Consiliu și Parlamentul European privind rolul Uniunii Europene în promovarea drepturilor omului și în democratizarea țărilor terțe, COM(2001) 252 final.
(13) JO C 46, 24.2.2006, p. 1 par. 18.
(14) Sprijinul bugetar presupune transferul direct de resurse financiare de la UE către statul beneficiar, prin intermediul organismelor financiare existente. Sprijinul bugetar poate avea un caracter general, susținând o strategie națională de dezvoltare, sau sectorial, atunci când vizează teme specifice, cum ar fi sănătatea, educația etc. http://ec.europa.eu/europeaid/how/delivering-aid/budget-support/index_en.htm.
(15) Avizul Comitetului Economic și Social European privind rolul societății civile în cadrul noii strategii pentru Balcanii de Vest, JO C 80, 30.3.2004.
(16) Spre deosebire de programele geografice, cele tematice nu necesită aprobarea statului beneficiar pentru a putea fi implementate.
(17) Trebuie menționat rolul fundamental pe care organizațiile societății civile și-l pot asuma în monitorizarea și controlul resurselor alocate cooperării pentru dezvoltare, în vederea eliminării eventualelor fenomene de corupție.
(18) EuropeAid desfășoară în prezent studii în acest sens: a se vedea Engaging non state actors in new aid modalities la adresa: https://webgate.ec.europa.eu/fpfis/mwikis/aidco/index.php/Structured_dialogue#WG2:_T1:_New_aid_modalities_and_CSOs_and_LAs_challenges_and_opportunities.3F, precum și Complementarity of EC financial instruments in the field of human rights and democracy (notă de informare), aidco.e.4 (2009)338553, 29.10.2009.
(19) Se pare că, până acum, cea mai mare parte a ajutorului financiar a fost acordat în cadrul programelor geografice sub forma „sprijinului bugetar”, în detrimentul susținerii societății civile la nivel local. Trebuie reamintit că programele geografice sunt supuse aprobării statului beneficiar.
(20) Trebuie remarcat că resursele financiare alocate acestei teme reprezintă doar 21 % din ansamblul fondurilor programului „Investiția în resursele umane” 2007-2013. A se vedea Mid-term review of Strategy Paper for Thematic Programme (2007–2013).
(21) Avizul CESE din 2009 intitulat „Comerț și siguranță alimentară” (REX/273). Raportor: dl CAMPLI.
(22) Partenerii sociali (organizațiile sindicale și cele patronale) sunt organizați atât la nivel european, cât și internațional. La nivel european, organizația patronală este Business Europe, iar cea sindicală, Confederația Europeană a Sindicatelor (CES); la nivel internațional, există Organizația Internațională a Patronatelor (OIP) și Confederația Internațională a Sindicatelor (CIS). Și mișcarea cooperatistă este organizată la nivel european și internațional (a se vedea Cooperatives Europe – Cooperativele Europene și International Co-operatives Alliance – Alianța Cooperativă Internațională). La acestea se adaugă ansamblul organizațiilor, cooperativelor și societăților de ajutor reciproc care alcătuiesc „economia socială”, așa cum a fost definită aceasta cu ocazia conferinței OIM de la Johannesburg, din 19-21 octombrie 2009 („Economia socială – răspunsul Africii la criza globală”).
(23) A se vedea rolul TUAC și, respectiv, al Forumului european al tineretului.
(24) „Modul în care Comisia gestionează implicarea actorilor nestatali în cooperarea comunitară în scopul dezvoltării”, Raportul special 4/2009.
(25) Idem, p. 23, par. 41.
(26) Pentru finanțarea acestui tip de studii ar putea fi prevăzut un fond reînnoibil, prin care Comisia să acorde o finanțare prealabilă, ce ar urma să fie dedusă ulterior din costurile totale ale proiectului, în cazul selecționării acestuia.
11.2.2011 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
C 44/129 |
Avizul Comitetului Economic și Social European privind rolul și perspectivele economiei sociale din Africa în cadrul cooperării pentru dezvoltare (aviz din proprie inițiativă)
2011/C 44/21
Raportor: dl JAHIER
La 17 decembrie 2009, în conformitate cu articolul 29 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, Comitetul Economic și Social European a hotărât să elaboreze un aviz din proprie inițiativă cu privire la
Rolul și perspectivele economiei sociale din Africa în cadrul cooperării pentru dezvoltare.
Secțiunea pentru relații externe, însărcinată cu pregătirea lucrărilor Comitetului pe această temă, și-a adoptat avizul la 17 iunie 2010.
În cea de-a 464-a sesiune plenară, care a avut loc la 14 și 15 iulie 2010 (ședința din 15 iulie), Comitetul Economic și Social European a adoptat prezentul aviz cu 116 voturi pentru, 0 voturi împotrivă și 1 abținere.
1. Concluzii și recomandări
1.1 La nivel mondial, economia socială reprezintă o realitate importantă, care se face remarcată prin capacitate de inovare, dinamism, flexibilitate și rezistență, chiar și în condiții de criză majoră, precum și prin posibilitatea de a integra mai ales păturile sociale cele mai sărace și marginalizate. Conform celor mai credibile estimări, ea se aplică unui procent de 10 % din populația activă a globului (1) și înregistrează o evoluție ascendentă în toate părțile lumii. Caracteristicile și dinamismul său specific o deosebesc de alte forme de economie, făcând-o în același timp complementară și sinergică în raport cu alte forme de activitate economică.
1.2 În Africa, economia socială a fost până acum un sector în mare măsură neglijat de ansamblul comunității internaționale, inclusiv de Uniunea Europeană. Caracteristicile sale specifice nu sunt recunoscute, ceea ce face să nu fie luată în considerare în mod activ în politicile și procesele de consultare și de decizie. Cu toate acestea, pe continentul african ea face parte din sistemele tradiționale de solidaritate, de activitate colectivă și comunitară, care iau adesea forma întreprinderilor cooperatiste sau cele mai variate forme de societăți mutuale. De altfel, numeroase dintre structurile sale sunt un element fundamental al acelui ansamblu larg ce poartă numele de economie informală.
1.3 Pe un continent unde între 80 % și 95 % din populație lucrează în sectorul informal, economia socială poate așadar deveni un instrument decisiv în determinarea unei evoluții și transformări progresive a acestor condiții de viață și de lucru, pentru a le adapta la standarde ridicate de demnitate și protecție socială, care să permită părților interesate să se mențină pe piață și să ofere o contribuție esențială la dezvoltarea socială și economică a continentului.
1.4 În contextul actual al consecințelor crizei economice, natura inovatoare a economiei sociale și capacitatea sa de a oferi o contribuție considerabilă la dezvoltarea locală au fost recunoscute oficial de OIM, care a organizat prima conferință pentru economie socială la Johannesburg, între 19 și 21 octombrie 2009. Cu această ocazie a fost adoptat un important plan de acțiune. Banca Mondială și FMI au manifestat un interes reînnoit față de economia socială, ținând cont de capacitatea acesteia de a înfrunta criza, capacitate demonstrată în special de întreprinderile cooperatiste.
1.5 În calitate de prim donator mondial, UE are așadar interesul să se asocieze la această acțiune internațională. Anul 2012, proclamat de ONU drept An internațional al cooperativelor, ar putea constitui o bună ocazie în acest sens.
CESE propune următoarele modalități de promovare a economiei sociale africane în cadrul cooperării pentru dezvoltare:
— |
asigurarea recunoașterii de către UE a rolului și contribuției economiei sociale la dezvoltarea Africii; |
— |
includerea economiei sociale pe lista actorilor nestatali ai Acordului de la Cotonou care trebuie asociați la punerea în aplicare a acestuia; |
— |
dublarea finanțărilor acordate actorilor nestatali în documentele strategice naționale și regionale; |
— |
garantarea includerii actorilor nestatali, inclusiv a economiei sociale africane, în viitoarele relații ale UE cu țările ACP în perioada post-2020; |
— |
integrarea economiei sociale în parteneriatul UE-Africa și, mai ales, în cel de-al 7-lea Parteneriat privind migrația, mobilitatea și ocuparea forței de muncă; |
— |
includerea cooperativelor africane în politicile UE în materie de cooperare pentru dezvoltare agricolă și rurală în Africa; |
— |
sprijinirea economie sociale africane prin programele tematice ale UE „Investiția în resursele umane” și „Actorii nestatali și autoritățile locale care activează în procesul de dezvoltare”; |
— |
încurajarea creării și consolidării unor rețele de actori ai economiei sociale (pe axa Nord-Sud și Sud-Sud); |
— |
promovarea educației, formării, cooperării culturale și egalității de gen în programele și politicile UE; |
— |
recunoașterea contribuției economiei sociale la crearea de locuri de muncă decente în Africa și reflectarea rolului acesteia în politicile de cooperare ale UE; |
— |
includerea economiei sociale în Raportul 2010 privind dezvoltarea, care se va ocupa de protecția socială; |
— |
favorizarea unui mediu propice funcționării economiei sociale, inclusiv printr-un cadru legal adecvat, prin dezvoltarea capacităților, accesul la finanțare și punerea în rețea; |
— |
promovarea cooperării europene interinstituționale sub aspectul încurajării economiei sociale; |
— |
includerea economiei sociale în parteneriatele strategice Comisie (COM)-OIM existente. |
În conformitate cu aceste recomandări, CESE se angajează să-i asocieze în mod activ pe actorii din economia socială africană în activitățile sale, în special în cele ale comitetului de monitorizare ACP-UE.
2. Realități și dimensiuni ale economiei sociale în Africa
2.1 Economia socială este constituită din ansamblul acelor „întreprinderi și organizații, în special cooperative, societăți de ajutor reciproc, asociații, fundații și întreprinderi sociale, caracterizate în special prin producția de bunuri, servicii și cunoaștere, urmărind în același timp scopuri sociale și economice și promovând solidaritatea” (2). Astfel definită, economia socială reprezintă o realitate economică semnificativă nu numai în Europa, ci și pe alte continente, începând cu Africa.
2.2 Fiind vorba de un concept foarte cuprinzător, care pune accentul pe caracteristicile comune ale diferitelor organizații și întreprinderi, este practic imposibil să se redea cu precizie gradul de răspândire și cifrele care descriu economia socială în fiecare țară africană sau la nivelul continentului. Pot fi însă trasate caracteristicile pe care le îmbracă în Africa diversele tipuri de organizații și întreprinderi care alcătuiesc economia socială.
2.3 În mod tradițional, cooperativele reprezintă una dintre componentele esențiale ale economiei sociale, definite de OIM ca „asociații autonome de persoane care se reunesc în mod voluntar, în vederea îndeplinirii unor nevoi și aspirații comune de tip economic, social și cultural, prin intermediul unei întreprinderi aflate în proprietate comună și gestionată în mod democratic”. În Africa, cooperativele au fost „importate” de autoritățile coloniale, devenind, odată cu câștigarea independenței statelor, una dintre principalele forme de organizare economică și socială de pe continent (Develtere, Pollet & Wanyama, 2009). Cu toate acestea, în majoritatea cazurilor, noile guverne independente au dezvoltat legături foarte strânse cu cooperativele, pe care le-au folosit ca instrument de mobilizare și control în diverse contexte sociale și economice. Cooperativele africane au reușit numai după procesul de liberalizare din anii nouăzeci să iasă din relația de excesivă dependență față de stat, care le marcase evoluția de până atunci, redobândindu-și autonomia, posibilitatea de a-și afirma voința și democrația internă, trăsături care definesc modelul cooperatist, și trecând printr-o nouă etapă de renaștere și expansiune.
2.4 Într-adevăr, în ultimii 15 ani, răspândirea și popularitatea modelului cooperatist a sporit considerabil. După cum au arătat Develtere, Pollet & Wanyama (2009) (3), analizând datele din unsprezece țări africane, în mai multe cazuri (Kenya, Ghana și Senegal fiind doar câteva dintre ele) numărul cooperativelor active este în prezent de cel puțin două ori mai mare decât în perioada 1989-1992, ajungând să reprezinte o componentă însemnată a economiei naționale.
2.5 Majoritatea cooperativelor africane se află în proprietatea clientului (client-owned) și operează în sectorul agricol, fiind însă foarte răspândite și în cel al creditării: conform Organizației Mondiale a Cooperativelor de Credit (World Council of Credit Unions - WOCCU), în 2007 existau circa 12 000 de cooperative de credit, cu peste 15 milioane de membri în 23 de țări și cu economii de aproximativ 3,5 miliarde de dolari (Fonteneau & Develtere, 2009), constituind astfel în multe regiuni africane axa centrală a instituțiilor microfinanciare. Cooperativele sunt active și în sectoarele construcțiilor, asigurărilor și distribuției. Se apreciază că în jur de 7 % din locuitorii Africii fac astăzi parte dintr-o cooperativă.
2.6 Societățile de ajutor reciproc au ca scop principal oferirea de servicii sociale membrilor și familiilor acestora, împărțind riscurile și resursele și acționând în domeniul protecției sociale, cu o atenție specială pentru tot ce înseamnă sănătate și servicii de sănătate. Societățile de ajutor reciproc sunt numeroase și puternice. Se estimează că peste 500 dintre acestea operează în Africa Occidentală, oferind astfel o acoperire asiguratorie câtorva sute de mii de oameni. Ministerul Sănătății din Ruanda a inclus, începând din 2003, acest tip de societate în strategia de extindere a accesului la serviciile de sănătate, bazându-se pe faptul că, în conformitate cu datele ministerului, 75 % din populație face parte din cel puțin o astfel de societate. Nu trebuie amintit însă doar sectorul sănătății. Și în acest caz, organizațiile și/sau întreprinderile care pot fi considerate societăți de ajutor reciproc operează și în alte sectoare. Așa se întâmplă în Africa francofonă cu așa-zisele tontines, iar în sectorul creditării cu credit unions din Africa anglofonă și cu societățile de pompe funebre care oferă servicii în diverse țări, printre care Etiopia și Africa de Sud.
2.7 Pentru prima dată în Africa, Consiliul de Miniștri al UEMOA a adoptat, la 26 iunie 2009, un Regulament (nr. 07/2009) privind societățile de ajutor reciproc. Astfel, valorile fundamentale care caracterizează principiile „reciprocității” sunt identificate și recunoscute: transparența, responsabilitatea socială, democrația, egalitatea, echitatea și solidaritatea. Acestea definesc și alte caracteristici specifice unei societăți de ajutor reciproc, în special afilierea pe baze voluntare și nediscriminatorii, obiectivele non-profit, funcționarea democratică și participativă a instituției, angajamentul solidar, autonomia și independența, activitatea voluntară a comitetului de conducere, participarea responsabilă.
2.8 O altă categorie foarte numeroasă în Africa, întâlnită în toate sectoarele urbane și rurale posibile, este cea a asociațiilor, care include organizații voluntare, comunitare (community-based organisations), fără scop lucrativ și neguvernamentale (ONG) etc. Numărul asociațiilor care au legătură cu economia socială a crescut exploziv odată cu procesele de democratizare din anii nouăzeci, mulțumită unui cadru juridic mai bun și a unei flexibilități a structurilor operative care permit adaptarea modelului asociativ la cele mai diverse cerințe sociale. Rolul ONG prezintă o importanță specială în cadrul categoriei despre care vorbim, deoarece aceste organizații reușesc – adesea în colaborare cu organizați similare și instituții din Nord – să mobilizeze resurse considerabile, acționând așadar pe scară mai largă. Tot astfel, partenerii sociali sunt și ei activi în diverse țări în ceea ce privește promovarea de structuri și inițiative ale economiei sociale.
2.9 Datorită caracteristicilor lor atât structurale cât și operative, cooperativele, societățile de ajutor reciproc, asociațiile și alte organizații și întreprinderi asociate economiei sociale au o influență economică și socială importantă în Africa. Mai întâi de toate, ele oferă locuri de muncă și o participare directă și democratică la organizarea și distribuirea resurselor. În plus, prin faptul că sunt foarte răspândite în societate și acționează adesea inclusiv în zonele rurale cele mai sărace, unde intervenția statului este redusă sau lipsește, organizațiile și întreprinderile din domeniul economiei sociale asigură accesul la servicii sociale și/sau economice chiar și celor mai vulnerabile grupuri (săraci, femei, persoane cu dizabilități, lucrători necalificați, migranți etc.). Fie că este vorba despre microfinanțare sau de asistență medicală și socială pentru bolnavii de HIV/SIDA, de participarea la o cooperativă agricolă sau la o societate de pompe funebre, organizațiile și întreprinderile din domeniul economiei sociale oferă măsuri de protecție socială pe bază comunitară și de solidaritate, măsuri care produc în același timp bunuri și servicii de o neîndoielnică valoare economică, ce au efecte directe de reducere a sărăciei.
2.10 Rolul organizațiilor și întreprinderilor din domeniul economiei sociale devine și mai important în contextul efectelor crizei economice și financiare globale, care le-au depășit în Africa pe cele ale crizei alimentare și energetice din 2007-2008 (4). Având în vedere degradarea situației economice și sociale a unei mari părți a populației, guvernele țărilor în curs de dezvoltare ar fi trebuit să consolideze și să extindă sistemele de protecție socială, adesea incomplete. Acesta este un sector în care economia socială se face deja foarte simțită și este extrem de activă, compensând adesea deficiențele și caracterul fragmentar al intervențiilor statului, fără a absolvi însă guvernele și instituțiile de sarcinile și responsabilitățile care le revin.
3. Programul OIM
3.1 Prin caracteristicile sale, economia socială prezintă în mod intrinsec posibilitatea creării de noi locuri de muncă, a respectării mai marcate a drepturilor fundamentale în domeniul muncii, precum și de facilitare a protecției și dialogului social. Astfel, ea corespunde pe deplin obiectivelor strategice stabilite de Organizația Internațională a Muncii (OIM), de realizare și garantare a „muncii decente” (decent work), definită ca atare dacă se desfășoară „în condiții de libertate, echitate, securitate și demnitate umană”. Considerată de multă vreme un obiectiv primordial al OIM, munca decentă este considerată un element esențial al planurilor de reducere a sărăciei și un instrument de promovare a dezvoltării durabile, incluzive și echitabile.
3.2 În Agenda pentru munca decentă în Africa, 2007-2015 (OIM, 2007), OIM trece în revistă oportunitățile și provocările cu care Africa trebuie să se confrunte dacă dorește să facă din munca decentă o realitate la scara întregului continent și să asigure o dezvoltare economică și socială corespunzătoare a acestuia. Principalele provocări identificate sunt: șomajul, numărul insuficient al locurilor de muncă și sărăcia, rolul protecției sociale în cadrul dezvoltării, problemele legate de excluziunea socială și de răspândirea HIV/SIDA. Documentul nu face nicio trimitere explicită la economia socială. Însă conceptele, măsurile, atenția acordată cooperativelor și asociațiilor, precum și locul central ocupat de echitate, de participare și de protecția socială sunt elemente compatibile cu fundamentele economiei sociale.
3.3 De-a lungul anilor, OIM a dobândit competențe relevante sub aspectul economiei sociale, atât prin utilizarea instrumentelor sale tradiționale, cât și prin înființarea unui departament destinat sectorului cooperativelor (EMP/COOP), dar și prin inițierea unor programe de asistență tehnică la nivelul continentului (ca de pildă CoopAfrica) sau în anumite țări (cum ar fi SAY JUMP! în Africa de Sud).
3.4 Nu este așadar întâmplător faptul că OIM a deschis prima dezbaterea internațională pe tema economiei sociale în Africa. Într-o primă etapă au fost comandate o serie de analize și studii, referitoare mai ales la sectorul cooperativelor din Africa, după care a fost organizată, în octombrie 2009, o conferință pe tema „Economia socială: răspunsul Africii la criza globală”. Scopul conferinței, la care au participat reprezentanți de pe întregul continent, a fost adoptarea unui Plan de acțiune pentru promovarea organizațiilor și întreprinderilor economiei sociale în Africa (5).
3.5 Planul de acțiune prevede patru obiective strategice:
— |
la nivel mondial, OIM și părțile interesate din cadrul economiei sociale se angajează să încurajeze și să amelioreze recunoașterea întreprinderilor și organizațiilor din domeniul economiei sociale și să sporească numărul de parteneriate între Nord și Sud, precum și între Africa și alte regiuni; |
— |
la nivel regional, angajamentul se referă la promovarea mai intensă a întreprinderilor și organizațiilor din domeniul economiei sociale, odată cu găsirea resurselor necesare elaborării unui program pentru economie socială în Africa; |
— |
la nivel național, obiectivul constă în crearea, consolidarea și/sau promovarea unui mediu juridic, instituțional și politic necesar dezvoltării și consolidării întreprinderilor și organizațiilor din domeniul economiei sociale; |
— |
în cele din urmă, la nivel mediu și mic, obiectivul îl reprezintă garantarea eficienței întreprinderilor și organizațiilor din domeniul economiei sociale, astfel încât acestea să poată satisface mai bine nevoile populației din punctul de vedere al protecției sociale, al creării de venituri, al promovării ocupării forței de muncă și al respectării drepturilor la locul de muncă, al siguranței alimentare și al protecției mediului, al combaterii HIV/SIDA, al excluziunii sociale ș.a.m.d. |
3.6 Efectele crizei economice și financiare mondiale, care s-au adăugat celor ale crizelor precedente (alimentară și energetică), fac cu atât mai stringentă îndeplinirea obiectivelor Planului de acțiune de la Johannesburg. OIM a estimat că aproximativ 73 % din lucrătorii din Africa subsahariană desfășoară activități precare, procentajul putând să fi ajuns în 2009 la 77 %, ceea ce sporește probabil tensiunile migratorii atât pe continent cât și spre Europa, având în vedere că numeroși lucrători se află în căutarea unui viitor mai bun. Criza s-a făcut deja simțită în urma reducerii investițiilor străine directe, atât în infrastructuri cât și în producția de bunuri, precum și prin scăderea sumelor repatriate de către emigranți. Promovarea și intensificarea diseminării întreprinderilor și organizațiilor din domeniul economiei sociale reprezintă o contribuție la crearea de noi locuri de muncă, constituind astfel o alternativă concretă la presiunile migratorii.
3.7 Contribuția fundamentală a cooperativelor la dezvoltarea socioeconomică a determinat în sfârșit Națiunile Unite să declare 2012 ca An internațional al cooperativelor, ocazie cu care rolul întreprinderilor și organizațiilor din domeniul economiei sociale va fi încurajat și extins.
4. Perspective și recomandări privind implicarea UE și noile politici prioritare
4.1 Economia socială reprezintă o realitate importantă în Uniunea Europeană, iar rolul ei economic și politic este din ce în ce mai bine recunoscut. În 2006, CESE a elaborat un prim raport extins pe această temă (6).
În 2009, Parlamentul European a recunoscut economia socială drept unul dintre pilonii construcției europene, considerând că „economia socială reprezintă 10 % din ansamblul întreprinderilor europene, respectiv 2 milioane de întreprinderi și, respectiv, 6 % din totalul locurilor de muncă, și are un potențial ridicat de a genera și a menține locuri de muncă stabile” (7).
În sfârșit, CESE a recomandat recunoașterea și protejarea diferitelor modele de întreprindere, printre care și economia socială (8).
4.2 Însă economia socială nu se regăsește printre sectoarele de intervenție ale programelor externe de cooperare pentru dezvoltare ale UE. Cu toate acestea, principalele sectoare în care acționează întreprinderile și organizațiile din domeniul economiei sociale în Africa se numără printre prioritățile operaționale ale UE: protecția socială, sănătatea, incluziunea socială, ocuparea forței de muncă, dezvoltarea agricolă și rurală, microfinanțele și cultura. Așadar, instrumentele și domeniile de intervenție ale UE la care se poate face apel există deja, deși acestea nu vizează în mod special întreprinderile și organizațiile din domeniul economiei sociale.
4.3 Cu toate acestea, dacă se dorește includerea acestei noi realități socio-economice de pe continentul african în cadrul cooperării pentru dezvoltare a UE, ar trebui ca Uniunea să recunoască în mod oficial existența economiei sociale din Africa. Includerea în agendă a unei noi priorități de acest tip ar putea prezenta un interes aparte și o valoare adăugată pentru UE, deoarece aceasta ar încuraja cooperarea explicită cu organismele internaționale, cum ar fi OIM și Banca Mondială, dezvoltând astfel sinergii de sistem, din ce în ce mai utile în cooperarea pentru dezvoltare. În plus, această nouă prioritate ar implica principalii actori din economia socială europeană, contribuind așadar la creșterea sprijinului din partea opiniei publice europene pentru sporirea ajutorului extern al UE.
4.4 Modalitatea cea mai eficientă de asigurare a recunoașterii din punct de vedere conceptual a rolului și contribuției economiei sociale la dezvoltarea Africii îl reprezintă promovarea sectorului prin parteneriatele existente între UE și Africa, altfel spus prin Acordul de la Cotonou și Parteneriatul UE- Africa.
4.4.1 În ceea ce privește Acordul de la Cotonou, este regretabil că revizuirea din 2010 s-a încheiat, fără să fie introduse prevederi referitoare la economia socială. Cu toate acestea, delegațiile UE în țările africane ar trebui să acționeze în vederea introducerii în cel mai scurt timp a întreprinderilor și organizațiilor din domeniul economiei sociale pe lista actorilor care urmează a fi trecuți în revistă și invitați la consultări.
4.4.2 În plus, revizuirea din 2015 va trebui să ofere ocazia de a recunoaște explicit economia socială și de a o include în categoria actorilor nestatali care vor trebui informați, consultați și asociați în aplicarea acordului, aceștia urmând de asemenea să beneficieze de resurse financiare și de acțiuni de consolidare a capacităților care să le permită să participe în mod eficient.
4.4.3 CESE consideră că reflecția privind relațiile UE cu țările ACP în perioada post-2020, când Acordul de la Cotonou va expira, ar trebui nu numai să asigure introducerea, în cazul actorilor nestatali, a unor prevederi instituționale similare celor din Acordul de la Cotonou, ci și includerea explicită a economiei sociale în această categorie.
4.5 În ceea ce privește Parteneriatul UE-Africa, pot fi stabilite conexiuni directe între obiectivele și acțiunile celui de-al 7-lea Parteneriat privind migrația, mobilitatea și ocuparea forței de muncă pe de o parte, și economia socială pe de altă parte, în special sub aspectul contribuției la crearea de locuri de muncă, la reglementarea treptată a economiei informale și la promovarea muncii decente. În acest context, cel de-al 3-lea summmit UE-Africa, programat pentru noiembrie 2010 și noile planuri de acțiune care vor fi adoptate cu această ocazie reprezintă o ocazie concretă de a promova economia socială. Noile planuri de acțiune pentru acest parteneriat ar putea de pildă să prevadă:
— |
ca obiectiv: recunoașterea și promovarea economiei sociale ca mijloc de reducere a decalajelor dintre economia formală și cea informală și încurajarea creării de locuri de muncă decente; |
— |
ca acțiune: sporirea capacităților și competențelor actorilor din economia socială africană prin introducerea de cursuri pe această temă în instituțiile de pregătire profesională și în universități, mai ales în materie de gestionare; |
— |
ca acțiune: facilitarea acordării de împrumuturi și microcredite către actorii din economia socială; |
— |
ca acțiune: sprijinirea guvernelor africane în instituirea unui mediu juridic, instituțional și politic propice promovării și funcționării întreprinderilor și organizațiilor din domeniul economiei sociale. |
4.6 La nivel sectorial, organizațiile și întreprinderile din domeniul economiei sociale din Africa sunt foarte active în sectorul agricol și în dezvoltarea rurală. În aceste domenii au fost asumate angajamente concrete, prin Strategia UE-Africa pentru agricultură și prin Comunicarea privind dezvoltarea agriculturii africane (9). Cu toate acestea, în niciunul dintre cazuri nu se face referire la sectorul cooperatist, care se numără printre pilonii economiei sociale a Africii. Cu toate acestea, posibilitățile de acțiune și de colaborare cu cooperativele agricole și rurale africane sunt nenumărate și ar corespunde obiectivului ce constă în „punerea accentului pe o mai bună guvernanță în agricultură și pe sprijinirea consolidării capacităților organizațiilor africane publice și private care acționează în agricultură” (10).
4.6.1 Pe lângă aceasta, merită menționat faptul că instrumentul de cooperare pentru dezvoltare (ICD) cuprinde un program tematic privind siguranța alimentară, acesta fiind un alt sector în care actualele instrumente și programe UE ar putea fi utilizate pentru recunoașterea rolului esențial pe care organizațiile și întreprinderile din domeniul economiei sociale africane îl pot juca în cooperarea europeană pentru dezvoltare.
4.7 Un alt program tematic al ICD care trebuie luat în considerare este cel intitulat „Investiția în resursele umane”. Acest program, care vizează dezvoltarea resurselor umane, ar putea fi utilizat pentru sprijinirea formării și dezvoltării de competențe antreprenoriale în cazul actorilor din economia socială a Africii.
4.7.1 Acest lucru ar corespunde prevederilor Declarației OIM privind dezvoltarea de competențe, în special manageriale. Educația și formarea sunt esențiale pentru consolidarea capacității organizațiilor și întreprinderilor din domeniul economiei sociale, permițându-le să concureze pe piață. Trebuie de asemenea depuse eforturi deosebite în ceea ce privește educația și formarea femeilor, al căror rol în economiile africane, mai ales în sectorul agricol și în zonele rurale, este adesea subevaluat.
4.8 Sub aspectul educației și formării, atât în ce privește dezvoltarea de competențe, cât și îmbunătățirea gestionării, UE ar trebui să faciliteze și să încurajeze relațiile dintre organizațiile și întreprinderile din domeniul economiei sociale din Europa și din Africa. Schimbul de experiență, bune practici și asistență tehnică pe axa Nord-Sud și Sud-Sud ar contribui la consolidarea structurilor din Africa (11). Așadar, CESE încurajează instituirea și consolidarea rețelelor economiei sociale (Nord-Sud și Sud-Sud) ca modalitate esențială de cooperare și transfer de competențe între organizațiile și întreprinderile din domeniul economiei sociale.
4.9 Educația și formarea sunt importante și pentru calitatea muncii, dar și, în general, pentru cooperarea culturală. După cum s-a precizat în mai multe rânduri de către CESE, ambele domenii sunt importante pentru crearea de locuri de muncă. Prin urmare, UE ar trebui să țină seama de aceste sectoare atunci când va include economia socială a Africii în programele și politicile sale.
4.10 De asemenea, în ceea ce privește crearea de locuri de muncă, care constituie, la fel ca protecția socială și egalitatea de gen, o trăsătură fundamentală a economiei sociale, în special sub aspectul ocupării forței de muncă din zonele rurale, se poate stabili o legătură între unele elemente ale Strategiei UE-Africa și Planul de acțiune de la Johannesburg. Acest lucru este valabil în cazul acțiunii prioritare 3 a Parteneriatului UE-Africa privind migrația, mobilitatea și ocuparea forței de muncă, referitoare la ocuparea forței de muncă și atenuarea sărăciei, și care pune accentul pe principiile muncii decente.
4.11 Un alt instrument de asigurare a recunoașterii din punct de vedere conceptual a rolului economiei sociale în dezvoltarea Africii ar putea fi Raportul european 2010 privind dezvoltarea. Raportul din acest an va aborda chestiunea protecției sociale, un domeniu în care organizațiile și întreprinderile din domeniul economiei sociale joacă un rol fundamental, mai ales în Africa, așa cum s-a mai afirmat (12). Pe lângă aceasta, includerea explicită a economiei sociale africane în Raportul european 2010 privind dezvoltarea ar permite elaborarea, în cadrul cooperării pentru dezvoltare a UE, a unei politici specifice de protecție socială, care a lipsit până acum.
4.12 De asemenea, CESE recomandă Comisiei să înceapă cartografierea acțiunilor statelor membre în materie de cooperare cu actorii economiei sociale africane, permițând astfel o mai bună coordonare și diviziune a muncii în acest domeniu între UE și statele membre.
4.13 Pentru ca economia socială africană să contribuie eficient la eradicarea sărăciei este nevoie de un mediu propice, care presupune un cadru legal corespunzător, consolidarea capacităților, acces la finanțare și punerea în rețea a organizațiilor economiei sociale africane și a organizațiilor similare din Europa. În cea ce privește cadrul juridic, autoritățile din Africa ar trebui încurajate de UE și OIM să creeze un registru al organizațiilor din economia socială și să adopte o legislație care să permită acestor actori să acționeze eficient și care să acopere și chestiunea esențială a mijloacelor de producție. UE și statele membre ar putea adopta bunele practici utilizate în țările europene în care economia socială e mai activă.
4.13.1 Sprijinul UE pentru consolidarea capacităților și punerea în rețea a actorilor din economia socială ar trebui gestionate la nivel național, regional și continental, în special prin Acordul de la Cotonou, Strategia UE-Africa și programul tematic „Actorii nestatali și autoritățile locale în procesul de dezvoltare” (instrumentul european pentru cooperarea în dezvoltare) (13). Activitățile vor putea include sprijin pentru coordonare, susținere și dialog, integrarea verticală și orizontală a organizațiilor economiei sociale, formare etc.
4.13.2 În acest sens, organizațiile din economia socială vor trebui incluse în categoria actorilor nestatali eligibili pentru programele tematice mai sus menționate. În plus, finanțarea acestor programe tematice și a unor programe tematice suplimentare din care economia socială să facă parte efectiv (14) ar trebui sporită cu ocazia revizuirii viitoarelor perspective financiare europene (2014-2020), până la dublarea acesteia, așa cum CESE a solicitat deja (15). Independent de finanțarea din partea UE, este necesar să fie încurajate și să continue coordonarea, sinergiile și proiectele concrete de cooperare dintre diversele sectoare ale economiei sociale din Europa și Africa, dar mai ales între organizațiile africane. În același mod, ar trebui sporite fondurile destinate programelor relevante din cadrul celui de-al 11-lea Fond European de Dezvoltare (FED, 2014-2019), astfel încât economia socială să beneficieze de acest sprijin.
4.14 Un alt aspect care definește un mediu propice este reprezentat în primul rând de condițiile reale de acces la finanțare ale actorilor nestatali, conform unor proceduri simplificate. Un aspect special și inovator îl constituie apoi împrumuturile pe termen lung pentru organizațiile mai bine structurate ale economiei sociale. În ceea ce o privește, UE are sarcina de a facilita accesul la astfel de împrumuturi, prin intermediul instrumentelor existente sau al unora noi.
4.15 CESE face în sfârșit apel la o cooperare europeană intra și interinstituțională în vederea promovării economiei sociale africane:
— |
invită Parlamentul European (care a adoptat deja o rezoluție privind impactul economiei sociale asupra integrării europene (16) să adopte și o rezoluție privind contribuția economiei sociale din Africa la eradicarea sărăciei, în cadrul comisiei pentru dezvoltare și/sau al Adunării parlamentare paritare ACP-UE; |
— |
solicită Președinției belgiene a Consiliului UE, din semestrul II 2010, când va avea loc cel de-al treilea summit UE-Africa, să se implice activ în îmbunătățirea gradului de recunoaștere și de susținere a economiei sociale africane; |
— |
recomandă Comisiei Europene să analizeze modalitățile de includere a aspectului economiei sociale în Parteneriatul strategic Comisie (COM)-OIM privind dezvoltarea, inițiativă care urmărește să reducă sărăcia, să contribuie la îndeplinirea obiectivelor de dezvoltare ale mileniului și să pună în practică programul „Locuri de muncă decente pentru toți” (17). |
Bruxelles, 15 iulie 2010
Președintele Comitetului Economic și Social European
Mario SEPI
(1) Documentul pregătitor pentru Conferința OIM de la Johannesburg, 19-21 octombrie 2009, citat în Anexa 3.
(2) A se vedea art. 1, preambul, „Planul de acțiune pentru promovarea întreprinderilor și organizațiilor din domeniul economiei sociale în Africa”, document elaborat cu ocazia conferinței regionale a OIM pe tema „Economia socială – răspunsul Africii la criza globală”, Johannesburg, 19-21 octombrie 2009. A se vedea, de asemenea, diagrama din Anexa 2.
(3) Op. cit., a se vedea Anexa 3.
(4) A se vedea Avizul CESE REX 285 – CESE 1954/2009, „Ajutarea țărilor în curs de dezvoltare pentru a face față crizei”. Raportor: dl JAHIER.
(5) A se vedea anexa 1 și http://www.ilo.org/public/english/region/afpro/addisababa/pdf/se_planofaction_en.pdf
(6) CIRIEC, „Economia socială în Uniunea Europeană”, CESE/COMM/05/2005.
(7) Rezoluția Parlamentului European din 19 februarie 2009 privind economia socială, raportor: dna Patrizia TOIA.
(8) JO C 318 din 23.12.2009 pag. 22.
(9) Comunicarea Comisiei către Consiliu și către Parlamentul European - Dezvoltarea agriculturii africane - Propunere de cooperare la nivel continental și regional pentru dezvoltarea agriculturii în Africa [COM(2007) 440 final].
(10) Parteneriatul strategic UE-Africa – O strategie comună UE-Africa, punctul 73.
(11) Un exemplu pozitiv de rețea Nord-Sud din economia socială este rețeaua ESMED (Réseau Euro-méditerranéen de l'Economie Sociale – Rețeaua euromediteraneeană a economiei sociale), care cuprinde organizații din Spania, Franța, Italia, Maroc, Portugalia și Tunisia. Ea sprijină și încurajează schimburile și proiectele de cooperare din cadrul Parteneriatului euromediteraneean.
(12) A se vedea punctele 2.8 și 2.9 de mai sus.
(13) După cum se precizează la articolul 5.1.2 din acest program, UE va sprijini inițiativele care contribuie la sporirea numărului de schimburi transnaționale, instaurarea unui climat de încredere, punerea în rețea și coordonarea activităților între actorii nestatali și autoritățile locale (Nord-Sud, Sud-Sud).
(14) De exemplu, programele tematice ale instrumentului european de cooperare pentru dezvoltare intitulate „Investiția în resursele umane” și „Siguranța alimentară”.
(15) A se vedea punctul 6.3. al Avizului REX 285 (CESE 1954/2009), „Ajutarea țărilor în curs de dezvoltare pentru a face față crizei”. Raportor: dl JAHIER.
(16) A se vedea nota de subsol 4.
(17) http://ec.europa.eu/europeaid/what/social-protection/documents/memorandum_of_understanding_ec_ilo_en.pdf
11.2.2011 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
C 44/136 |
Avizul Comitetului Economic și Social European privind parcurile tehnologice, industriale și științifice europene în contextul gestionării crizei, al pregătirii perioadei postcriză și al strategiei post-Lisabona (aviz suplimentar)
2011/C 44/22
Raportor: dl János TÓTH
Coraportor: dl András SZŰCS
La 14 iulie 2009, în conformitate cu articolul 29 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, Comitetul Economic și Social European a hotărât să elaboreze un aviz suplimentar cu privire la
Parcurile tehnologice, industriale și științifice europene în contextul gestionării crizei, al pregătirii perioadei post-criză și post-Lisabona.
Comisia consultativă pentru mutații industriale, însărcinată cu pregătirea lucrărilor Comitetului pe această temă, și-a adoptat avizul la 1 iulie 2010.
În cea de-a 464-a sesiune plenară, care a avut loc la 14 și 15 iulie 2010 (ședința din 14 iulie), Comitetul Economic și Social European a adoptat prezentul aviz cu 147 de voturi pentru și 7 abțineri.
1. Recomandări
1.1 |
CESE recunoaște rolul important pe care îl joacă parcurile tehnologice, industriale și științifice (PTIS) în sprijinirea dezvoltării economice și a modernizării. Structurile create sprijină mutațiile industriale prin specializare inteligentă, concentrarea resurselor și a bazei de cunoștințe. |
1.2 |
UE trebuie să adopte o atitudine mai bine orientată și mai integrată, îndreptată către susținerea și dezvoltarea PTIS ale secolului XXI. În special în contextul de criză și post-criză, trebuie urmată o strategie mai cuprinzătoare pentru a se profita de avantajele pe care le pot aduce parcurile în materie de creștere economică și competitivitate. Aceste acțiuni trebuie puse în aplicare cu autoritate și ambiție, în numele UE. |
1.3 |
Se recomandă identificarea și dezvoltarea sinergiilor prin inițiativele emblematice ale UE din domeniu, în special cu Institutului European de Inovare și Tehnologie și cu comunitățile cunoașterii și inovării. |
1.4 |
Trebuie acordată atenție și încurajată dezvoltarea de noi generații și noi tipuri de parcuri. Trebuie promovat rolul parcurilor în modelarea structurilor inovatoare. |
1.5 |
Dimensiunea regională: implicarea autorităților locale și a aglomerărilor urbane în dezvoltarea PTIS trebuie consolidată prin punerea în aplicare a principiului subsidiarității. Trebuie îmbunătățite activitățile în rețea între actorii din sectorul public, comunitatea de afaceri și instituțiile de învățământ superior. |
1.6 |
Colaborarea cu instituțiile științifice, în special cu universitățile și institutele de cercetare devine din ce în ce mai importantă pentru dezvoltarea parcurilor, însă, în prezent, colaborarea cu parcurile este mai redusă decât ar trebui. Prin funcția lor, parcurile pot servi drept punți de legătură între mediul academic și industrie. Parteneriatul cu parcurile poate face parte dintr-un sistem de criterii pentru recompensarea excelenței universitare. |
1.7 |
Activitățile de observare, evaluare, acreditare în domeniu trebuie inițiate și sprijinite, în același timp cu diseminarea bunelor practici. Evaluarea și studiile empirice comparative servesc drept cadru pentru politicile și instrumentele naționale și europene de formare și dezvoltare a parcurilor. Trebuie sprijinită cartografierea PTIS din întreaga Europă sub forma unei baze de date extinse. Acest lucru poate facilita colaborarea între parcuri, prin crearea unei matrice de interconectare care promovează colaborarea în vederea depășirii obstacolelor regionale din calea dezvoltării. |
1.8 |
Profesionalizarea continuă în proiectarea și funcționarea parcurilor se regăsește în gestiunea organizațională, în aspectele complexe legate de dezvoltarea regională și în integrarea componentei de cercetare, a abordării structurate, bazate pe clustere, și a elementului calitate. Îmbunătățirea continuă a standardelor de funcționare a parcurilor rămâne, totuși, o necesitate. |
1.9 |
Potențialul de dezvoltare generat de posibilitățile de la nivelul Uniunii Europene în materie de coeziune și adaptare trebuie exploatat în profunzime și trebuie avut în vedere pe termen lung. |
2. Introducere
2.1 |
În noiembrie 2005, CESE a adoptat un aviz din proprie inițiativă detaliat pe tema parcurilor tehnologice, industriale, de inovare și științifice (TIIS). S-a acordat o atenție specială parcurilor din noile state membre, dar constatările și recomandările erau valabile pentru UE în general. |
2.2 |
Se remarcă faptul că avizul mai sus menționat a făcut o serie de constatări pertinente și a formulat recomandări adecvate, care au avut un impact semnificativ asupra politicii din ultimii ani. Progresul rezultat s-a aflat în sinergie cu eforturile UE în domeniul politicii regionale, industriale și de inovare. |
2.3 |
Pot fi amintite următoarele constatări și recomandări cu impact semnificativ:
|
2.4 |
Este oportun să evaluăm impactul avizului anterior, atât din punctul de vedere al lecțiilor politice pe care le oferă, cât și în termeni practici. Prezentul aviz de monitorizare examinează, de asemenea, rolul și posibilitățile parcurilor în gestionarea crizei economice. În prezentul aviz, CESE acordă atenție specializării parcurilor, așteptărilor actuale ale industriei și salariaților și ale altor reprezentanți ai societății civile, noilor provocări de la nivel regional, național și comunitar, cu care se confruntă parcurile, precum și sarcinilor complexe ale organismelor de administrare a parcurilor. |
2.5 |
Parcurile tehnologice, industriale, de inovare și științifice (PTIS) sunt privite, din ce în ce mai mult, ca mijloace de creare a unor clustere dinamice care accelerează creșterea economică și sporesc competitivitatea la nivel internațional. Acestea contribuie la mutațiile industriale europene, crescând calitatea activităților de inovare, de grupare a întreprinderilor, de business to business (B2B), sprijinind sectorul IMM-urilor și crearea de locuri de muncă. Definiția clusterelor a fost prezentată în detaliu în Avizul din proprie inițiativă al CESE pe tema „Regiunile industriale europene și noile rețele ale cunoașterii” (1), la punctul 2.3. |
2.6 |
De asemenea, UE trebuie să fie pregătită pentru perioada post-criză, astfel încât capacitățile și resursele inovatoare, științifice și industriale să fie concentrate în PTIS de pe tot cuprinsul UE. Este important de subliniat potențialul rol al parcurilor în pregătirea planificării Strategiei post-Lisabona. Scopul prezentului aviz de monitorizare este elaborarea de recomandări în conformitate cu aceste constatări. |
3. Rolul și poziția în schimbare a parcurilor tehnologice, industriale și științifice
3.1 |
Schimbările economice și sociale profunde din ultimii ani, în special criza economică și consecințele ei, aspectele legate de durabilitate, de securitatea energetică și de schimbările climatice – care capătă o importanță crescândă – au determinat Europa și întreaga lume să reevalueze noțiunile și sarcinile legate de modernizare, creștere și dezvoltare economică. Pentru a da dovadă de eficiență în acest domeniu, parcurile trebuie să dezvolte noi funcții, să ofere noi servicii și să producă noi modele de afaceri care să permită activităților și sectoarelor emergente să prospere. |
3.2 |
Importanța parcurilor științifice și tehnologice și a instituțiilor similare, în calitate de structuri concentrate și integrate de dezvoltare, este din ce în ce mai mare. Inovarea și creativitatea s-au bucurat de o atenție specială în UE și în întreaga lume. Aceste structuri sunt recunoscute drept promotoare ale unei economii inovatoare și competitive, sprijinind atât creația, cât și consolidarea. |
3.3 |
Parcurile din întreaga lume diferă considerabil din punctul de vedere al misiunii și al mărimii lor. O înțelegere deplină a diferitelor variante de parcuri se bazează pe determinarea necesităților, pe stabilirea priorităților și pe elaborarea de planificări strategice. Organizațiile profesionale au propus mai multe definiții ale unui parc. Elementul comun al acestor definiții este faptul că un parc este un tip de parteneriat public-privat care încurajează fluxurile de cunoștințe – adesea între parcuri și universități, precum și între întreprinderile din cadrul parcului – și contribuie la creșterea și dezvoltarea economică regională. |
3.4 |
Termenul de „parc științific și tehnologic” a ajuns să înglobeze orice fel de cluster de înaltă tehnologie, care poate avea diferite denumiri, de exemplu: tehnopolis, parc științific, oraș științific, cyber-parc, parc (industrial) de înaltă tehnologie, centru de inovare, parc de cercetare și dezvoltare, parc universitar de cercetare, parc tehnologic și de cercetare, parc tehnologic și științific, parc tehnologic, incubator tehnologic, tehnoparc, tehnopol și incubator tehnologic de afaceri. Deși similare din multe puncte de vedere, experiența sugerează că există o diferență între un incubator tehnologic de afaceri, un parc științific sau un parc de cercetare, un oraș științific, un tehnopolis și un sistem de inovare regional. |
3.5 |
Se recomandă să se facă distincția între parcurile științifice și parcurile de cercetare. Dacă prima denumire este cea mai răspândită în Europa, cea de-a doua este folosită pe scară largă în SUA și Canada. Parcurile științifice din Europa coexistă cu parcurile tehnologice, iar principalele diferențe între cele două concepte se referă la mărime sau la posibila admitere a activităților de producție. De obicei, un parc științific este mai redus ca mărime, având legături strânse cu universitatea și punând mai puțin accent pe activitățile de producție, în timp ce un parc tehnologic are o mărime medie/mare și permite activități de producție. Din punct de vedere geografic, parcurile științifice corespund „modelului britanic”, iar parcurile tehnologice respectă un „model mediteraneean”, tipic pentru țări ca Franța, Spania, Italia și Portugalia. |
3.6 |
Desigur, factorii organizaționali care au o contribuție esențială la succesul inițiativelor emblematice PTIS au fost:
|
4. Crearea de rețele, clusterele și colaborarea dintre universități și industrie
4.1 |
Ca urmare a conectivității predominante în economia europeană post-industrială, înnoirea economică și socială apare în cadrul unor ecosisteme de inovare creative. Este de dorit ca parcurile să coopereze cu alte entități similare, atât la nivel național, cât și la nivel internațional. |
4.2 |
Clusterele reprezintă cel mai relevant exemplu de „ecosisteme” care sprijină competitivitatea. Parcurile științifice și tehnologice s-au dovedit a fi un factor favorizant pentru constituirea de clustere. |
4.3 |
Dezvoltarea economică recentă pune un accent din ce în ce mai puternic pe producerea, exploatarea, transferul și aplicarea cunoștințelor. Trebuie proiectate și consolidate activități în rețea între actorii din sectorul public, comunitatea de afaceri și instituțiile de învățământ superior. |
4.4 |
Este nevoie de un management serios, multistratificat, care să asigure sinergia între diferitele niveluri de guvernare – UE, național, regional și local – și să încurajeze parteneriatul între mediul de afaceri, universități și ONG-uri, lucru care va permite crearea de legături strânse între instituțiile generatoare de cunoștințe și cele din domeniul inovării. |
4.5 |
Sunt necesare armonizarea stimulentelor și misiunilor universităților, ale altor instituții științifice și de cercetare, precum și ale PTIS și încurajarea noilor modalități de colaborare. Parcurile își pot spori considerabil atractivitatea prin punerea la dispoziție a unei game largi de activități, de exemplu transferul de tehnologie, sprijinul pentru obținerea brevetului, tutorat pentru înființarea de întreprinderi noi și de întreprinderi rezultate prin sciziune, gestionarea de proiecte și sprijinul financiar. Toate serviciile disponibile în cadrul PTIS trebuie să fie de actualitate și de nivel înalt, astfel încât să poată susține într-adevăr formele de cooperare necesare. |
4.6 |
Colaborarea cu universitățile, precum și cu alte instituții științifice și de cercetare devine din ce în ce mai importantă pentru dezvoltarea parcurilor, însă trebuie să recunoaștem că insuficienta cooperare dintre cercurile științifice și comunitatea de afaceri a reprezentat o problemă și că, în prezent, colaborarea cu parcurile nu se desfășoară la nivelul necesar. |
4.7 |
Prin funcția lor, parcurile pot servi drept punți de legătură între mediul academic și industrie. În evaluarea performanței și impactului universităților, este de dorit ca impactul acestora asupra industriei și sectorului economic să se bucure de o atenție sporită. Camerele de comerț și autoritățile regionale pot avea un rol semnificativ, susținut prin măsuri de formare a adulților, în consolidarea spiritului antreprenorial în mediul academic. Prezența parcurilor de afaceri poate face parte dintr-un sistem de criterii pentru recompensarea excelenței universitare. |
4.8 |
Rolul parcurilor în reducerea distanței dintre universitate și industrie poate avea o semnificație aparte în noile state membre. |
5. Guvernanța europeană, măsuri și inițiative de funcționare și control
5.1 |
UE trebuie să adopte o abordare mai bine orientată și mai integrată, îndreptată către susținerea și dezvoltarea PTIS ale secolului XXI. În special în contextul de criză și post-criză, UE trebuie să urmeze o strategie mai cuprinzătoare pentru a profita de avantajele pe care le pot aduce parcurile în materie de creștere și competitivitate economică. |
5.2 |
Urmând obiectivele atinse doar parțial ale Strategiei de la Lisabona și încercând să învețe din experiența acesteia, inițiativele privind perioada post-Lisabona trebuie să aibă un caracter rațional și să se concentreze pe un număr limitat de obiective concrete, măsurabile și diferențiate la nivel național, pe baza potențialului de dezvoltare al diferitelor capacități aflate în parcurile TIIS. Aceste acțiuni trebuie puse în aplicare cu autoritate și ambiție, în numele UE. |
5.3 |
Întreprinderile, locurile de muncă, cunoștințele, capacitatea economică și de inovare din cadrul PTIS reprezintă comoara ascunsă a UE. Se știe că există în număr mare, dar lipsește o perspectivă de ansamblu și nici nu există o strategie comună de abordare și integrare a acestor aspecte pozitive. La nivel european, național sau regional, există doar fragmente de informație și pot fi puse în aplicare doar acțiuni limitate. Trebuie să se pună accentul în special pe importanța activității organizațiilor profesionale și ale societății civile de la nivel regional, respectiv național, desfășurată în incinta parcurilor. Trebuie încurajată, în acest sens, cooperarea dintre aceste organizații, precum și includerea acestei cooperări într-o platformă tehnologică la nivelul Uniunii Europene. |
5.4 |
Cheia succesului este transformarea PTIS în parte integrantă a planificării strategice și orientate pe care se va baza Europa în hotărârea sa de a se dezvolta și a deveni competitivă pe plan internațional, prin investiții considerabile la nivel regional în dezvoltarea economică bazată pe știință. Aceste inițiative trebuie să facă parte în mod formal și din planul european de cercetare și dezvoltare, afirmând importanța PTIS în cadrul politicii europene privind inovarea. |
5.5 |
Este de dorit ca direcțiile generale ale Comisiei să întreprindă acțiuni orizontale comune pentru promovarea sinergiilor între diferitele instrumente, pentru consolidarea guvernanței și a coordonării între diferitele programe. Acest lucru ar trebui să ducă la înființarea de platforme, de organisme și de grupuri la nivel înalt pentru înlăturarea obstacolelor din calea cofinanțării activităților și pentru proiectarea și lansarea de acțiuni cofinanțate. |
5.6 |
Trebuie elaborate criterii pentru evaluarea, estimarea și cartografierea parcurilor. Evaluarea, estimarea și studiile empirice comparative servesc drept cadru pentru politicile și instrumentele naționale și europene de formare și dezvoltare a parcurilor, care pot ridica PTIS la un alt nivel. |
5.7 |
Este nevoie în continuare de responsabilitate publică, adică de elaborarea și aplicarea de metode și instrumente de evaluare a profiturilor nete care rezultă din sprijinirea sectorului public. Nu există, în prezent, un consens clar privind parametrii succesului [de exemplu, criteriile financiare (investiții, cifră de afaceri etc., indicatorii modelelor de inovare (întreprinderi nou constituite, brevete, produse noi)]. Diferențele dintre tipurile de parcuri și dintre contextele naționale/regionale provoacă, de asemenea, dificultăți în evaluarea comparativă. |
5.8 |
Trebuie sprijinită cartografierea PTIS din întreaga Europă sub forma unei baze de date extinse. Acest lucru poate facilita colaborarea între parcuri, prin crearea unei matrice de interconectare care promovează colaborarea pentru depășirea obstacolelor regionale din calea dezvoltării. |
5.9 |
Investițiile mai mari în educație și instruire se regăsesc și în cunoștințe și inovare, în tehnologia informației și comunicațiilor, în durabilitate și într-o economie mai atentă la mediul înconjurător. |
6. Dimensiunea regională
6.1 |
Regiunile joacă un rol important în economia bazată pe cunoaștere, prin punerea accentului pe integrarea cercetării, dezvoltării și inovării în strategiile lor de dezvoltare. În sprijinul restructurării economiei, autoritățile regionale ar trebui să mute și mai mult accentul pe inovare. |
6.2 |
Strategiile regionale de inovare și, pe baza acestora, elaborarea de programe operative specifice trebuie încurajate. Autoritățile naționale ar trebui să se concentreze asupra îmbunătățirii condițiilor locale prin crearea unui climat politico-economic stabil și predictibil. |
6.3 |
Accesul la resursele financiare (capital de risc, capital inițial) pentru parcurile tehnologice și științifice a reprezentat un blocaj și o piedică reală în dezvoltarea sistematică. Alocarea corespunzătoare a fondurilor locale și regionale trebuie să completeze resursele europene, să fie o parte integrantă a acestora. Este necesară sporirea know-how-ului care să sprijine accesul la cofinanțare din fonduri europene. Utilizarea resurselor financiare provenite de la BEI și FEI trebuie să devină mai structurată și o procedură uzuală. |
6.4 |
Pentru PTIS, posibilitatea finanțării pe o perioadă mai lungă este un factor-cheie în obținerea succesului. Într-un context de criză, este foarte important să ne asigurăm că parcurile beneficiază de sprijin financiar și politic din partea guvernelor statelor membre și la nivelul UE. |
6.5 |
Este necesară atragerea și gestionarea talentelor, care reprezintă un capital special din perspectiva unei dezvoltări durabile, organice și pe termen lung în regiune. |
6.6 |
Excelența în administrarea parcurilor este un factor-cheie în asigurarea unei calități exemplare a funcționării parcurilor. Formarea continuă și dezvoltarea profesională a administratorilor este importantă pentru menținerea calității serviciilor. Trebuie puse la dispoziție programe structurate, în vederea construirii capacităților necesare pentru organizațiile care administrează parcuri TIIS. |
7. O inițiativă strategică a UE – Institutul European de Inovare și Tehnologie
7.1 |
Institutul European de Inovare și Tehnologie (EIT) dorește să devină un punct de referință pentru excelența în inovare la nivel european. EIT are drept obiectiv inovarea prin colaborarea dintre actorii „triunghiului cunoașterii” pentru transformarea rezultatelor educației și cercetării în ocazii reale de inovare comercială, favorizarea creșterii economice durabile și a creării de locuri de muncă în întreaga Uniune. CESE are așteptări mari de la această nouă instituție și își exprimă speranța ca PTIS și instituțiile cu calificare adecvată, asociate acestuia, să poată deveni participanți și parteneri valoroși în cadrul proiectelor organizate de EIT. |
7.2 |
Ca instrument operațional, „comunitățile cunoașterii și inovării” (CCI) au fost alese pe criterii strategice să răspundă provocărilor cu care se confruntă, în prezent, UE în domenii precum atenuarea și adaptarea la efectele schimbărilor climatice, energia regenerabilă și viitoarea societate informațională și a comunicațiilor. CCI sunt parteneriate public-privat cu un grad ridicat de integrare, încheiate între universități, organisme de cercetare și întreprinderi, înglobând o dimensiune comercială în toate activitățile de cunoaștere, generând inovare în domenii-cheie de interes economic și social. |
7.3 |
De asemenea, EIT reprezintă o oportunitate de dezvoltare regională și locală. Rolul și impactul acestuia pot fi semnificative prin punerea la dispoziție a expertizei în regiunile în care cunoștințele și experiența lipsesc. Mai mult, prin efectele de tip spin-off și prin atragerea de noi resurse umane și materiale, regiunile și comunitățile locale pot obține beneficii de pe urma activităților EIT și CCI. |
7.4 |
EIT reprezintă un nou concept de clustere de cunoștințe, care se bazează pe rețele virtuale și nu pe comunități conectate geografic. Criza economică actuală evidențiază oportunitatea inițiativei EIT. De aceea, este mai mult decât rezonabil să analizăm posibilul potențial de sprijin oferit de parcurile TIIS din UE. |
8. Parcurile TIIS și criza economică – schimbări necesare și acțiuni de redresare
8.1 |
Criza economică a afectat, în diferite grade și în diferite moduri, funcționarea PTIS și a întreprinderilor cu sediul în aceste parcuri. Întreprinderile pot reacționa la criză prin reducerea activității, reduceri de personal și reducerea cheltuielilor, abandonarea proiectelor și investițiilor. |
8.2 |
Este preferabil ca administrația parcurilor TIIS să reacționeze printr-o politică activă de menținere a întreprinderilor și să conlucreze cu acestea pentru reducerea la minim a impactului crizei, prin:
|
8.3 |
Între timp, poate apărea și o cerere de produse și servicii mai sofisticate din partea întreprinderilor. Noile industrii: biotehnologia, tehnologiile informației și comunicațiilor de vârf reprezintă tot atâtea oportunități și provocări. Este inevitabilă recunoașterea noilor factori de competitivitate – durabilitate, creare de valoare, responsabilitate socială a întreprinderilor – care apar în noul mediu economic și în noua situație socială. |
8.4 |
Spiritul întreprinzător capătă o nouă dimensiune în situația actuală și, în special, în contextul parcurilor. Întreprinderile și asociațiile acestora, prin înțelegerea mai profundă a situației strategice, pot fi deschizătoare de drumuri. Este important să se identifice și să se scoată în evidență, așa cum se cuvine, elementele competitive ale parcurilor. |
8.5 |
Atât investițiile provenind de pe piața internă, cât și investițiile străine directe (ISD) joacă un rol semnificativ în dezvoltarea parcurilor. În acest sens, trebuie remarcate semnele unei reorientări a ISD dinspre producție către cercetare și dezvoltare. CESE sprijină aceste procese și încurajează posibilitatea ca sectoare-cheie bine definite din cadrul politicii industriale a UE să ajungă într-o poziție favorizată în urma includerii în cadrul parcurilor. |
Bruxelles, 14 iulie 2010
Președintele Comitetului Economic și Social European
Mario SEPI
(1) JO C 255, 14.10.2005, p. 1.
III Acte pregătitoare
Comitetul Economic și Social European
A 464-a sesiune plenară din 14 și 15 iulie 2010
11.2.2011 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
C 44/142 |
Avizul Comitetului Economic și Social European privind propunerea de directivă a Parlamentului European și a Consiliului referitoare la procedura de furnizare de informații în domeniul standardelor, reglementărilor tehnice și al normelor privind serviciile societății informaționale
(versiune codificată)
COM(2010) 179 final – 2010/0095 (COD)
2011/C 44/23
La 20 mai 2010 și respectiv la 6 mai 2010, în conformitate cu articolul 114 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), Consiliul și Parlamentul European au hotărât să consulte Comitetul Economic și Social European cu privire la
Propunerea de directivă a Parlamentului European și Consiliului referitoare la procedura de furnizare de informații în domeniul standardelor, reglementărilor tehnice și al normelor privind serviciile societății informaționale
COM(2010) 179 final - 2010/0095 (COD)
Întrucât, în opinia sa, conținutul propunerii este pe deplin satisfăcător și nu face obiectul nici unei observații din partea sa, în cea de-a 464-a sesiune plenară din 14 și 15 iulie 2010 (ședința din 14 iulie), Comitetul a hotărât să emită un aviz favorabil cu privire la textul propus, cu 149 voturi pentru, 2 voturi împotrivă și 3 abțineri.
Bruxelles, 14 iulie 2010
Președintele Comitetului Economic și Social European
Mario SEPI
11.2.2011 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
C 44/143 |
Avizul Comitetului Economic și Social European privind Raportul privind politica în domeniul concurenței pe anul 2008
COM(2009) 374 final
2011/C 44/24
Raportor: dl Arno METZLER
La 23 iulie 2009, în conformitate cu articolul 262 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, Comisia Europeană a hotărât să consulte Comitetul Economic și Social European cu privire la
„Raportul privind politica în domeniul concurenței pe anul 2008”
COM(2009) 374 final
Secțiunea pentru piața unică, producție și consum, însărcinată cu pregătirea lucrărilor Comitetului pe această temă, și-a adoptat avizul la 15 iunie 2010.
În cea de-a 464-a sesiune plenară, care a avut loc la 14 și 15 iulie 2010 (ședința din 14 iulie) Comitetul Economic și Social European a adoptat prezentul aviz cu 111 voturi pentru, 1 vot împotrivă și 8 abțineri.
1. Concluzii și recomandări
1.1 Comitetul Economic și Social European (CESE) salută faptul că, pentru prima dată, Comisia a consacrat un capitol specific în raportul său problematicii consumatorilor în contextul combaterii cartelurilor. De asemenea, dorește să reamintească necesitatea de a pune în aplicare un mecanism de acțiune colectivă. În afară de aceasta, trebuie subliniate impactul și importanța dreptului în materie de concurență și a normelor antitrust asupra altor domenii ale societății civile și economice europene. Pe viitor, vor trebui elaborate rapoarte pe această temă.
1.2 CESE salută și sprijină eforturile Comisiei de a acorda atenție, în cadrul recuperării ajutoarelor de stat și a garanțiilor publice, restabilirii condițiilor de concurență echitabile în ansamblul piețelor europene și de a le pune în aplicare. CESE consideră că acest element este esențial pentru credibilitatea legislației europene în domeniul concurenței.
1.3 CESE încurajează Comisia să depună eforturi mai multe și mai susținute pentru a le face cunoscute cetățenilor europeni aceste aspecte ale activităților sale, printr-o politică mai energică în domeniul comunicării.
1.4 CESE solicită Comisiei să indice dacă și în ce măsură intenționează să modifice reglementările și liniile directoare, având în vedere experiența sa privind acordarea de asistență de urgență economiei reale și sistemului financiar sub formă de ajutoare de stat, necesare în urma crizei. Astfel, Comitetul dorește să afle ce poziție va adopta Comisia cu privire la viitoarele ajutoare de stat acordate industriilor de importanță sistemică (industria automobilelor etc.).
La analiza chestiunilor legate de concurență, trebuie să se țină seama și de circumstanțele și exigențele pe care le implică globalizarea.
1.5 CESE subliniază poziția sa exprimată în Avizul privind raportul pe anul 2007, conform căreia Comisia ar trebui să aibă în vedere importanța dumpingului social, nerespectarea dispozițiilor în materie de protecția muncii etc. și să prezinte un raport privind rezultatele. Ar trebui să se acorde atenție deosebită domeniului transportului.
2. Conținutul Raportului privind politica în domeniul concurenței pe anul 2008
2.1 Raportul Comisiei Europene pe anul 2008 pune accentul în special pe carteluri și protecția consumatorilor. Citând ca exemplu cartelul bananelor sau cel al geamurilor auto (care au făcut obiectul unor proceduri în 2008), Comisia demonstrează impactul negativ pe care cartelurile de producători îl au asupra consumatorilor și asupra prețurilor pe care aceștia din urmă trebuie să le plătească, dar și asupra capacității de inovare a anumitor sectoare.
Comisia demonstrează că instrumentele programului de clemență au efect. Crearea posibilității de a ține seama de disponibilitatea de a coopera pentru a descoperi carteluri ca de un factor atenuant în momentul aplicării amenzilor are un impact pozitiv asupra lucrărilor și succeselor Comisiei. Comisia prezintă modul în care impunerea de amenzi mai mari contribuie la consolidarea efectului preventiv general al legislației antitrust și în domeniul economic.
2.2 În 2008, Comisia a continuat să adopte măsuri severe împotriva cartelurilor, amendând 34 de întreprinderi în șapte cazuri privind carteluri cu un total de 2 271 de miliarde EUR.
În 2008, Comisia a evaluat pagubele cauzate de carteluri. În acest scop, a avut în vedere 18 carteluri care au făcut obiectul deciziilor sale în perioada 2005-2007. Considerând că supraprețul practicat de participanții la carteluri în ceea ce privește producerea de bunuri s-a situat între 5 și 15 %, Comisia a estimat că pagubele provocate de aceste carteluri sunt cuprinse între 4 și 11 miliarde EUR.
Conform estimărilor Autorității britanice responsabile cu chestiuni legate de concurență (Office of Fair Trading, OFT), pentru fiecare cartel descoperit, se formează cinci alte carteluri nedescoperite, respectiv se dizolvă înainte de a fi descoperite. Această ipoteză sugerează că cele 18 decizii privind cartelurile din 2005-2007, inclusiv efectul de descurajare, ar fi putut probabil evita pagube suplimentare provocate consumatorilor de ordinul a 60 de miliarde EUR.
3. Instrumente
3.1 Legislația antitrust, articolele 81 și 82 din Tratatul CE
3.1.1 La 2 aprilie 2008, Comisia a adoptat Cartea albă privind acțiunile în despăgubire pentru cazurile de încălcare a normelor UE antitrust. Având în vedere instrumentul care permite introducerea de acțiuni individuale împotriva celor care încalcă normele antitrust, acest proiect al Comisiei în materie de norme antitrust și de legislație în domeniul concurenței a fost intens discutat. CESE s-a pronunțat în favoarea existenței unui instrument comunitar care să armonizeze anumite aspecte ale acțiunilor individuale și colective în despăgubire în cazul daunelor și prejudiciilor provocate de încălcarea articolelor 101 și 102 din TFUE.
Comisia a introdus, de asemenea, o procedură de soluționare simplificată pentru combaterea cartelurilor. Pachetul privind procedurile de conciliere, alcătuit din regulamente și comunicări ale Comisiei, a intrat în vigoare la 1 iulie 2008. Astfel, în cazul participanților la carteluri înțelegători, care „mărturisesc” după deschiderea procedurii și după examinarea documentelor, amenda ar putea fi redusă cu 10 %. Aceasta constituie o reală simplificare.
3.1.2 În 2008, Comisia a publicat, de asemenea, orientări cu privire la prioritățile sale în ceea ce privește aplicarea articolului 82 din tratat în cazurile de practici de excludere abuzivă ale întreprinderilor dominante. În aceste orientări, Comisia a prezentat cadrul analitic care îi va permite, în momentul luării deciziilor, să înțeleagă și să reprezinte procesul prin care consumatorii suferă un prejudiciu.
3.1.3 Tot în 2008, a fost lansată, respectiv continuată revizuirea regulamentelor de exceptare pe categorii privind acordurile verticale, sectorul autovehiculelor și sectorul asigurărilor.
3.1.4
3.1.4.1 În 2008, Comisia a interzis Confederației Internaționale a Societăților de Autori și Compozitori să mențină restricții prin impunerea de clauze de exclusivitate în acordurile lor reciproce, practică ce are ca rezultat delimitarea în funcție de frontierele naționale.
3.1.4.2 Comisia a realizat, de asemenea, acțiuni în ceea ce privește abuzurile de poziție dominantă, impunând firmei Microsoft o amendă definitivă în valoare de 899 de milioane EUR. Litigiul inițiat între timp a fost încheiat în decembrie 2009.
3.2 Măsuri luate de stat cu privire la întreprinderile publice sau întreprinderile cu drepturi exclusive și speciale
3.2.1 În conformitate cu articolul 86 din Tratatul CE, și sectorul public intră în domeniul de aplicare a politicii europene în domeniul concurenței.
În acest domeniu, Comisia și-a exprimat punctul de vedere în ceea ce privește monopolul poștal și sectorul energetic.
3.3 Controlul concentrărilor economice și supravegherea măsurilor corective
3.3.1
În octombrie 2008, Comisia a publicat o nouă comunicare și un regulament de aplicare cu privire la acest subiect. Ambele urmăresc să îmbunătățească protecția consumatorilor în acest domeniu și să determine scăderea prețurilor, spre exemplu prin impunerea unor exigențe mai stricte în materie de informații și prin sistematizarea informațiilor care trebuie furnizate odată cu produsul.
3.3.2
Comisia a prezentat, de asemenea, mijloacele utilizate și măsurile adoptate pentru a-i proteja pe consumatori. Și în acest caz, numărul proiectelor de fuziune semnalate Comisiei în 2008 a fost foarte ridicat (347 de fuziuni și cazuri de cooperare). Comisia a emis 340 de decizii definitive.
3.4 Controlul ajutoarelor de stat, elaborarea de norme în ceea ce privește politica în domeniul concurenței
3.4.1 Acesta este domeniul în care, în 2008, Comisia a cunoscut cea mai mare presiune și necesitate de a se realiza schimbări. În contextul crizei financiare, Comisia a continuat punerea în aplicare a planului de acțiune privind ajutoarele de stat. Au fost publicate trei comunicări cu privire la rolul politicii privind ajutoarele de stat în contextul gestionării crizelor și al procesului de redresare economică.
3.4.2 În ceea ce privește evoluția generală a normelor privind politica în domeniul concurenței, așa cum anunțase, Comisia a adoptat un plan de punere în aplicare a regulamentului general de exceptare pe categorii.
3.4.3 Comunicările privind ajutoarele de stat acordate sub formă de garanții (JO C 155 din 20.6.2008 și JO C 244 din 25.9.2008) definesc metoda de calcul al elementelor de sprijin ale unei garanții și prevăd reguli simplificate pentru IMM-uri.
3.4.4 Tot în 2008, Comisia și-a continuat eforturile în vederea îmbunătățirii punerii în aplicare și a controlului deciziilor cu privire la ajutoarele de stat. Comisia s-a străduit să indice clar, făcând publică punerea în aplicare a deciziilor de recuperare și executarea lor eficientă și imediată, că este dispusă și este în măsură să limiteze impactul ajutoarelor de stat.
Așa cum s-a anunțat în planul de acțiune corespunzător, Comisia a inițiat proceduri împotriva statelor membre care nu au executat în mod adecvat deciziile cu privire la ajutoarele de stat în cinci cazuri în temeiul articolului 88 alineatul (2) și în opt cazuri în temeiul articolului 228 alineatul (2) din Tratatul CE.
3.4.5 Tabloul de bord privind ajutoarele de stat din 2008 indică faptul că statele membre ale UE au urmărit indicațiile Comisiei în ceea ce privește o mai bună orientare a ajutoarelor. Astfel, în 2007, statele membre au acordat 80 % din ajutoarele de stat în vederea îndeplinirii unui obiectiv orizontal.
3.4.6 În ceea ce privește cadrul comunitar în materie de cercetare, dezvoltare și inovare, DG Concurență a examinat aspectele legate de ajutoarele de stat (88 de cazuri).
În domeniul finanțării de capital de risc în favoarea IMM-urilor, Comisia a autorizat 18 regimuri în conformitate cu liniile directoare privind capitalul de risc.
4. Evoluții la nivel sectorial
4.1 Energia și mediul
Comisia a avut în vedere punerea accentului pe domeniul energiei și pe aspectele de mediu privind schimbările climatice, sprijinind trecerea producției de energie la procese cu emisii reduse de CO2. La 10 octombrie, Consiliul Energie a adoptat o serie de compromisuri.
Investigațiile privind cartelurile în acest domeniu au în vedere excluderea abuzivă, exploatarea abuzivă și coluziunile. În special, transmisia către noi furnizori de energie constituie adesea obiectul procedurilor respective în aproape toate statele din UE.
4.2 Serviciile financiare
4.2.1 Ajutoarele acordate sectorului financiar în 2008 au avut un impact puternic asupra concurenței în sectorul serviciilor financiare.
În acest context se solicită controlul ajutoarelor de stat de către Comisia Europeană, în colaborare cu statele membre.
4.2.2 Comisia a elaborat linii directoare privind măsurile luate de statele membre. Între timp, aceasta a examinat măsurile de recapitalizare a instituțiilor financiare și a stabilit măsuri minime împotriva denaturării disproporționate a concurenței. Pe baza acestor dispoziții s-au aprobat măsuri concrete de reglementare a garanțiilor, a ajutoarelor individuale și a asistenței pentru asigurarea de lichidități în peste 16 țări din Comunitatea Europeană și în numeroase instituții din aceste țări.
4.2.3 Comisia consideră că a acționat cu rapiditate în vederea restaurării încrederii piețelor.
4.2.4 Prin măsurile sale a dovedit că legislația în domeniul concurenței este un instrument eficace de combatere a crizei.
4.3 Instrumentele pentru economia reală
4.3.1 Comisia a autorizat acordarea de ajutoare de stat, garanții pentru împrumuturi, credite subvenționate și ajutoare pentru capitalul de risc pentru întreprinderile din economia „reală”.
Procedura de dovadă a disfuncționalității pieței drept condiție prealabilă pentru autorizarea asigurării creditelor de export a fost simplificată.
4.4 Comunicarea electronică
4.4.1 În acest domeniu, Comisia a acționat în sensul transformării monopolurilor naționale în piețe competitive. Recomandarea Comisiei din 2007 produce rezultate. În 2008, majoritatea autorităților naționale de reglementare au ajuns la concluzia că specificitățile naționale nu constituie obstacole.
4.4.2 În domeniul tehnologiei informației s-au încheiat, respectiv s-au pregătit pentru încheiere proceduri majore. Trecerea de la transmisia analogică la cea digitală, precum și atitudinea critică față de ajutoarele de stat acordate organismelor publice de radiodifuziune fac obiectul raportului Comisiei.
4.5 Transportul
4.5.1 În acest domeniu, raportul Comisiei se referă la procedurile privind transportul feroviar, respectiv multimodal, la intrarea în vigoare a liniilor directoare privind ajutoarele de stat acordate întreprinderilor feroviare, la controlul fuziunilor, precum și la deciziile de promovare a transportului feroviar în cadrul transportului modal. În ceea ce privește transportul maritim, Comisia are în vedere încheierea procesului de reformă a normelor în materie de concurență. Și în acest domeniu, ca și în cel al transportului aerian, serviciile de interes economic general fac obiectul unor activități speciale.
Se așteaptă alte procese de concentrare.
4.5.2 Lipsesc observațiile privind menținerea normelor sociale în ce privește concurența în domeniul transportului.
4.6 Industria farmaceutică
4.6.1 Comisia a examinat acest sector pe baza unor informații și indicații. A avut în vedere, în special, introducerea pe piață a medicamentelor generice, constatând în general un declin al inovației.
Au fost examinate peste 100 de întreprinderi și 219 de eșantioane de substanțe chimice.
Comisia a constatat că stabilirea unui brevet comunitar unic și a unei jurisdicții comune în domeniul brevetării ar putea fi benefică pentru puterea inovatoare a acestui sector. Conform raportului Comisiei, ar trebui simplificate procedurile de autorizare pentru introducerea pe piață, de stabilire a prețurilor și de rambursare, acestea fiind diferite de la un stat membru la altul.
4.7 Produsele alimentare
4.7.1 În sectorul alimentar și în alte sectoare de aprovizionare, Comisia nu a constatat nicio tendință de consolidare. În acest sens, Comisia a elaborat două comunicări privind prețurile produselor alimentare [COM(2008) 321 final și COM(2008) 821 final].
5. Unitatea pentru relațiile cu consumatorii
5.1 În 2008, DG Concurență a înființat Unitatea pentru relațiile cu consumatorii. Aceasta oferă informații care contribuie la o mai bună înțelegere a piețelor. Pe de altă parte, unitatea primește informații și date privind eșecurile pieței. Unitatea pentru relațiile cu consumatorii a efectuat cu succes procedura de consultare a asociațiilor consumatorilor și a participat la discuții cu CESE în contextul elaborării Avizului din proprie inițiativă privind democrația economică în cadrul pieței interne, sperând ca această linie de colaborare să continue și pe viitor, astfel încât politica în domeniul concurenței să aibă ca finalitate bunăstarea consumatorilor și protejarea valorilor societății civile.
6. Rețeaua europeană a concurenței și jurisdicțiile naționale
6.1 În 2008, cooperarea dintre autoritățile naționale în domeniul concurenței și direcția generală relevantă a Comisiei în cadrul Rețelei europene a concurenței a înregistrat rezultate bune, fiind considerată un succes de către Comisie.
6.2 Același lucru se poate spune despre colaborarea cu jurisdicțiile.
7. Activitățile internaționale
7.1 În raportul său, Comisia face referire la cooperarea internațională cu China și Coreea în 2008. De asemenea, Comisia este activă în cadrul OCDE, precum și al Rețelei internaționale a concurenței.
8. Cooperarea interinstituțională
8.1 DG Concurență pune în evidență relația sa excelentă cu Parlamentul European, Consiliul și CESE.
9. Luarea de poziție a CESE
9.1 Protecția consumatorilor
9.1.1 Comitetul salută faptul că DG Concurență pune accentul pe aspectele legate de consumatori, în special publicarea de către Comisie a „Cărții albe privind acțiunile în despăgubire pentru cazurile de încălcare a normelor CE antitrust”, care a meritat să fie sprijinită de CESE, regretând însă faptul că, după mai mult de doi ani, nu a fost încă creat cu adevărat un mecanism judiciar de acțiune colectivă pentru protecția consumatorilor, așa cum prevedea Cartea albă, mecanism pe care CESE l-a apreciat favorabil în diferite avize.
9.1.2 Comitetul consideră că prin punerea accentului pe cooperarea cu protecția consumatorilor, în cazul continuării nelimitate a activităților, nu trebuie să se neglijeze ideea și prioritatea de lucru referitoare la faptul că legislația antitrust trebuie să acopere și alte aspecte decât protecția consumatorilor, ca de exemplu:
— |
asigurarea accesului la drepturile și libertățile fundamentale; |
— |
evitarea punerii în pericol a structurilor democratice și de manifestare a libertății de către puterea economică („prea mare pentru a da faliment” - too big to fail); |
— |
evitarea dominației unui sistem sau a unui sector; |
— |
protejarea structurilor IMM-urilor. |
9.2 Ajutoare de stat
9.2.1 Comitetul sprijină eforturile de supraveghere a statelor membre în procesul de recuperare a împrumuturilor și a garanțiilor, în vederea stabilirii unor condiții de concurență uniforme.
9.2.2 Pe baza unor informații concrete din raportul privind diferite proceduri, CESE estimează că, prin procesul de creare de noi pachete de instrumente, Comisia a înregistrat o serie de succese în sensul soluționării unor proceduri antitrust prin conciliere extrajudiciară. Tocmai de aceea consideră că normele de procedură trebuie adaptate în continuu condițiilor în schimbare.
9.2.3 În domeniul financiar, în următoarele decenii, credibilitatea legislației în materie de concurență se află pe standul de încercare. Lipsește restabilirea condițiilor echitabile. Acțiunea Comisiei în acest context este decisivă pentru încrederea cetățenilor europeni în instituțiile și legislația europene.
9.2.4 Comitetul invită Comisia Europeană ca, în cadrul controlului ajutoarelor de stat și al obligațiilor care se impun în urma acordării acestora, să aibă în vedere că, în domeniul financiar, recapitalizarea băncilor rămâne legată de restabilirea funcționalității fluxurilor financiare și a mecanismelor de acordare a creditelor. Împovărarea bugetelor publice este justificată numai în cazul în care obiectivele beneficiarilor în cadrul economiei reale pot fi sprijinite în mod durabil.
9.3 Comitetul invită Comisia să explice dacă și în ce măsură abordarea sa de la caz la caz și luarea în considerare a oportunităților politice în procesul de autorizare a ajutoarelor de stat pentru sectorul financiar implică renunțarea permanentă la principiile și normele aplicate până în prezent. De asemenea, solicită Comisiei să explice dacă autorizațiile emise în conformitate cu articolul 107 (2A3) sunt disponibile în viitor și pentru alte ramuri industriale relevante pentru sistem, ca de exemplu piața forței de muncă (industria automobilelor).
9.4 Serviciile de interes general
9.4.1 Comitetul sprijină Comisia în eforturile sale de a aplica norme favorabile consumatorilor în domeniul serviciilor de furnizare de electricitate, gaz, telefonie și transport.
9.5 Transport
9.5.1 Comitetul sprijină eforturile depuse de Comunitatea Europeană.
Referitor la raportul din 2007, Comitetul a constatat că respectarea dispozițiilor sociale în acest sector prezintă aspecte legate de concurență.
9.5.2 CESE solicită să se acorde mai multă atenție acestui punct de vedere în interesul lucrătorilor din sectorul transporturilor. În sectorul european al transporturilor se observă încă disparități privind normele sociale, care au efecte de denaturare a concurenței. Comitetul consideră că Comisia Europeană ar trebui să adopte o poziție mai fermă față de statele membre cu privire la această chestiune.
9.6 Comunicarea electronică și media
9.6.1 CESE consideră că sunt afectate atât interesele consumatorilor, cât și interesele în materie de democrație, transparență și libertatea de exprimare a societății civile.
Ar trebui să se acorde mai multă atenție acestor obiective.
9.7 Unitatea pentru relațiile cu consumatorii
9.7.1 Comitetul salută înființarea și funcționarea Unității pentru relațiile cu consumatorii și sprijină eforturile Comisiei de extindere a acesteia.
9.8 Rețeaua europeană și colaborarea între statele membre
9.8.1 CESE constată buna funcționare a Rețelei europene a concurenței, atât între autoritățile naționale în domeniul concurenței, cât și între jurisdicții.
9.8.2 În opinia CESE, însemnătatea internațională a legislației în materie de concurență nu este încă apreciată pe deplin.
9.8.3 În Avizul său pe tema Raportului privind politica în domeniul concurenței pe anul 2007, CESE și-a exprimat deja în mod clar punctul de vedere referitor la relevanța pentru legislația în domeniul concurenței a dumpingului social, a nerespectării dreptului muncii, precum și a nerespectării prevederilor în materie de protecție a mediului. Cu acea ocazie a invitat Comisia să prezinte un raport în acest sens. Acest raport nu a fost prezentat, fapt care ar trebui remediat.
9.8.4 CESE apelează la Comisie să asigure coordonarea dintre politica în domeniul industriei și cea în domeniul concurenței.
9.9 Concurența și globalizarea
9.9.1 CESE pledează pentru includerea aspectelor legate de globalizare, și anume a liniilor directoare ale Acordului General pentru Tarife și Comerț (GATT) și ale Organizației Mondiale a Comerțului (OMC), în cadrul examinării chestiunilor legate de concurență.
9.9.2 Un domeniu care lipsește din Raportul privind politica în domeniul concurenței pe anul 2008, după părerea CESE, este abordarea efectelor de denaturare a concurenței pe care le are proprietatea de stat asupra grupurilor financiare, și în afara UE. De asemenea, efectul achiziționării întreprinderilor europene cu fonduri ale altor state, și din afara UE, precum și aplicarea intereselor strategice de stat prin participarea la capital constituie motive de îngrijorare.
10. Concurența și drepturile de autor
10.1 Trebuie luate în considerare și aspectele legate de concurență ale drepturilor de autor.
10.2 Comerțul echitabil și comerțul liber sunt limitate în cazul în care se încalcă drepturile de autor. În acest context, legislația în domeniul concurenței constituie, de asemenea, o armă eficace, căreia Comisia ar trebui să îi acorde mai multă atenție.
11. Cooperarea cu alte instituții europene
11.1 Comitetul Economic și Social European subliniază că este dispus să participe la o astfel de cooperare.
Bruxelles, 14 iulie 2010
Președintele Comitetului Economic și Social European
Mario SEPI
11.2.2011 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
C 44/148 |
Avizul Comitetului Economic și Social European privind propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind competența, legea aplicabilă, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești și a actelor autentice în materie de succesiuni, precum și crearea unui certificat european de moștenitor
COM(2009) 154 final – 2009/0157 (COD)
2011/C 44/25
Raportor: dl CAPPELLINI
La 20 noiembrie 2009, în conformitate cu articolul 262 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, Consiliul a hotărât să consulte Comitetul Economic și Social cu privire la
Propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind competența, legea aplicabilă, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești și a actelor autentice în materie de succesiuni, precum și crearea unui certificat european de moștenitor
COM(2009) 154 final – 2009/0157 (COD).
Secțiunea pentru piața unică, producție și consum, însărcinată cu pregătirea lucrărilor Comitetului pe această temă, și-a adoptat avizul la 15 iunie 2010.
În cea de-a 464-a sesiune plenară, care a avut loc la 14 și 15 iulie 2010 (ședința din 14 iulie 2010), Comitetul Economic și Social European a adoptat prezentul aviz cu 119 voturi pentru și 1 abținere.
1. Concluzii și recomandări
1.1 CESE apreciază favorabil propunerea actuală a Comisiei, deși recunoaște că aceasta este mult mai puțin ambițioasă decât perspectivele deschise de Cartea verde și încă și mai puțin decât propunerile formulate de CESE în avizul său din 26 octombrie 2005.
1.2 Comitetul consideră propunerea de regulament drept un instrument important pentru societatea civilă, menit să sporească previzibilitatea legislativă și să faciliteze elaborarea unor soluții rapide și rentabile pentru succesiunile internaționale din statele membre UE. CESE atrage atenția Comisiei asupra necesității de a revizui propunerea de regulament în diferitele sale versiuni lingvistice și de a asigura concordanța dintre acestea și de a utiliza terminologia juridică adecvată.
1.3 Comitetul își exprimă preocuparea, îndeosebi cu privire la rolul legislației unor state care nu sunt membre UE și la unele caracteristici ale certificatului de moștenitor. Pentru a clarifica aceste chestiuni s-a recomandat introducerea unui nou articol 26 și prelungirea termenului prevăzut la articolul 43 alineatul (2). O analiză și o prezentare completă a acestui document complex care este proiectul de regulament ar necesita elaborarea unui document de lucru mai lung, ceea ce nu reprezintă o practică obișnuită a CESE.
1.4 Comitetul recomandă cu fermitate efectuarea următoarelor modificări în proiectul de regulament:
i. |
la punctele 1.2 și 3.2 din expunerea de motive a propunerii de regulament să se introducă tezele: „De asemenea, aceste norme diferite îngreunează și întârzie exercitarea dreptului de proprietate al moștenitorului asupra bunurilor defunctului”, respectiv „Prin urmare, o acțiune unilaterală a statelor membre ar fi insuficientă pentru realizarea tuturor obiectivelor propunerii de regulament” (a se vedea punctele 3.4.3 și 3.4.4); |
ii. |
la articolul 1 alineatul (1) să se introducă o clarificare în sensul aplicării regulamentului numai succesiunilor „care prezintă un caracter internațional” (a se vedea punctul 4.1.1.); |
iii. |
la articolul 21 alineatul (1), în versiunea în limba engleză, să se înlocuiască termenul „subsequent” cu termenul „additional” sau „other than” și să se modifice în mod corespunzător toate celelalte versiuni lingvistice ale propunerii (a se vedea punctul 4.3.8); |
iv. |
textul articolului 25 să se înlocuiască cu un nou text: „Aplicarea universală – Prezentul regulament desemnează legea aplicabilă, care poate fi alta decât legea unui stat membru.” (a se vedea punctul 4.3.9); |
v. |
textul articolului 26 (cu titlul modificat corespunzător) să se înlocuiască cu un nou text: „În cazul în care defunctul nu a desemnat o lege în temeiul articolului 17, iar legea aplicabilă este, în conformitate cu prezentul regulament, legea unui stat care nu este membru al UE, iar normele acestuia care reglementează conflictul de legi desemnează ca lege aplicabilă fie legea unui stat membru, fie legea unui alt stat care nu este membru al UE și în care s-ar aplica propria lege, se aplică legea acestuia din urmă. Prezentul articol nu se aplică pactelor asupra succesiunii viitoare al căror factor de legătură prevăzut la articolul 18 alineatul (2) este reprezentat de legea cu care prezintă cele mai strânse legături.” (a se vedea punctul 4.3.10.1); |
vi. |
la articolul 27 să se insereze sintagma „în mod evident” înainte de „incompatibilă” în toate versiunile lingvistice și – cel puțin în versiunile franceză și italiană ale textului – termenul „internațională”, după sintagma „ordinea publică” (a se vedea punctul 4.3.11); |
vii. |
la articolul 27 alineatul (2), în versiunea în limba engleză, să se înlocuiască sintagma „its clauses” cu sintagma „its provisions” și să se modifice în mod corespunzător toate celelalte versiuni lingvistice ale propunerii (a se vedea punctul 4.3.12); |
viii. |
termenul prevăzut la articolul 43 alineatul (2) să se extindă la 9 sau 12 luni (a se vedea punctul 4.6.1.). |
2. Context
2.1 Propunerea tratează un subiect complex, care este important pentru orice persoană, indiferent de cetățenie, care își are reședința obișnuită în Uniunea Europeană (cu anumite extinderi prevăzute la articolul 6). Cartea verde privind succesiunile și testamentele (1) a inițiat un amplu proces de consultare privind succesiunile internaționale legale și testamentare.
2.2 Importanța practică a propunerii de regulament ca instrument uniform de stabilire a unor standarde reiese din diversitatea actuală a normelor de drept ale statelor membre în ceea ce privește:
a) |
determinarea legii aplicabile; |
b) |
competența instanțelor statelor membre în ceea ce privește acțiunile în materie de testamente și succesiuni internaționale; |
c) |
condițiile în care o hotărâre judecătorească pronunțată într-un alt stat membru al UE poate fi recunoscută și executată; |
d) |
condițiile în care actele autentice întocmite într-un alt stat membru al UE pot fi recunoscute și executate. |
2.3 Din motive de claritate, propunerea de regulament urmărește să asigure un regim uniform pentru aceste norme de drept internațional privat și să facă în așa fel încât testamentele și succesiunile internaționale să se bazeze pe legea care le este aplicabilă în temeiul dispozițiilor specifice privind conflictul de legi (cuprinse în propunerea de regulament) ale forului (un stat membru UE). Nu se intenționează însă și ca propunerea de regulament să aibă în sine vreun efect asupra dreptului material intern al statelor membre care reglementează statutul, drepturile și îndatoririle moștenitorilor în ceea ce privește bunurile (sau patrimoniul) defunctului. Mai mult, certificatul european de moștenitor instituit în temeiul capitolului VI nu reprezintă o excepție, ci se referă la dovada statutului juridic, neprevăzând dispoziții uniforme de drept material intern privind condițiile care trebuie îndeplinite pentru dobândirea acestui statut. Într-un context mai general, cu excepția acestei propuneri de regulament, dreptul material intern nu se înscrie în competențele prevăzute la articolul 65 litera (b) din tratat.
3. Observații generale
3.1 În Avizul (2) referitor la Cartea verde privind succesiunile și testamentele, printre altele, CESE:
a) |
a salutat Cartea verde, considerând că aceasta „ridică probleme fundamentale și presante”; |
b) |
a atras atenția Comisiei asupra „chestiunilor legate de impozitare cu care s-ar putea confrunta moștenitorii unui patrimoniu care se situează în două sau mai multe țări”; și |
c) |
și-a exprimat în mod deschis interesul, precizând următoarele: „consideră problema testamentelor și a succesiunilor ca fiind una de interes major pentru cetățenii Europei; nu trebuie înșelate speranțele acestora referitoare la simplificarea formalităților, la o mai mare securitate juridică și fiscală și la o soluționare mai rapidă a procedurilor succesorale internaționale, lucruri așteptate din partea unei inițiative comunitare.” |
3.2 La patru ani de la analiza Cărții verzi, declarația de interes a CESE în materie de testamente și succesiuni, temă calificată ca fiind „de interes major pentru cetățenii Europei”, trebuie să fie actualizată, în lumina structurii și a dispozițiilor concrete prezentate de Comisie în propunerea sa de regulament.
3.3 Potențialul și părțile interesate ale actualei propuneri de regulament
3.3.1 Trebuie remarcat faptul că, în avizul său (3), CESE a invitat Comisia să țină seama de chestiunile legate de impozitare și și-a exprimat interesul pentru o „securitate juridică sporită în materie fiscală (…)”. Cu toate acestea, având în vedere domeniul de aplicare al propunerii de regulament, în limitele competenței restrânse prevăzute la articolul 65 din tratat, propunerea de regulament abordează aspectele de drept internațional privat ale testamentelor și succesiunilor, neurmărind să producă efecte directe asupra legislației statelor membre privind aspectele fiscale ale testamentelor și succesiunilor internaționale.
3.3.2 Dacă testamentele, acolo unde există, sunt redactate înainte de data decesului și pot fi revocate de către testator până la această dată, iar normele care reglementează succesiunea se aplică imediat după deces, atât testamentele, cât și succesiunile devin operaționale, având efecte juridice, și își produc consecințele patrimoniale numai după această dată. De aceea, propunerea de regulament privește pe orice persoană, orice categorie de părți interesate din cadrul societății civile.
3.3.3 Cu toate acestea, în interesul clarității în ceea ce privește domeniul de aplicare, trebuie remarcat faptul că propunerea de regulament:
a) |
se aplică numai acelor testamente și succesiuni care prezintă un caracter internațional – acesta din urmă nefiind definit în propunerea de regulament – și nu și categoriei mult mai vaste a succesiunilor exclusiv interne; și |
b) |
se aplică indivizilor, persoane fizice, însă nu și persoanelor juridice de drept privat sau public. |
3.4 Obiective și principiul subsidiarității
3.4.1 Cu siguranță, uniformitatea și obligativitatea unui regulament al UE pentru statele membre, pentru dreptul lor intern și instanțele acestora explică faptul că propunerea de regulament va spori în mod considerabil previzibilitatea juridică a tuturor domeniilor pe care le reglementează. Acest efect constituie valoarea adăugată directă a propunerii de regulament. Asigurarea calității și clarității dispozițiilor acestuia reprezintă o prioritate.
3.4.2 Obiectivul declarat de „eliminare a tuturor piedicilor în calea liberei circulații a persoanelor” nu ar trebui să ducă la neglijarea faptului că statutul de „moștenitor” al unei persoane fizice sau „drepturile” legale asupra bunurilor defunctului într-un stat membru al UE sunt chestiuni a căror soluționare nu ține de dispozițiile de drept internațional privat (care fac obiectul propunerii de regulament), ci de dispozițiile relevante de drept material intern privind testamentele și succesiunile aplicabile în statele membre UE. Propunerea de regulament nu introduce modificări în această privință, întrucât nu operează o uniformizare a acestor dispoziții de drept material. În urma intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona, expunerea de motive a propunerii de regulament ar trebui reexaminată și, acolo unde este cazul, modificată. CESE își reînnoiește solicitarea privind poziția Regatului Unit, Irlandei și Danemarcei ca statele membre menționate să facă o declarație prin care să își exprime disponibilitatea de a pune în aplicare acest regulament.
3.4.3 Odată aceste aspecte clarificate, punctul 1.2 din expunerea de motive a propunerii de regulament conține o afirmație exactă („Acestea [persoanele] se confruntă în prezent cu importante dificultăți în exercitarea propriilor drepturi în contextul unei succesiuni internaționale.”) și o concluzie mai puțin convingătoare și mai vastă, care a fost extinsă pentru a include și dreptul de proprietate („De asemenea, aceste norme diferite împiedică exercitarea deplină a dreptului de proprietate privată.”). În locul acesteia, ar fi mai potriviți și mai exacți termeni mai slabi, cum ar fi: „De asemenea, aceste norme diferite îngreunează și întârzie exercitarea de către moștenitorul legitim a dreptului de proprietate asupra bunurilor defunctului”.
3.4.4 În enunțul „Prin urmare, o acțiune unilaterală a statelor membre ar putea contraveni realizării acest obiectiv”, termenul „contraveni” este exagerat. Dacă statele membre UE doresc să urmărească cel puțin obiectivul legat de desemnarea uniformă a legii aplicabile, ele o pot face, independent de regulament, prin ratificarea Convenției din 1989 de la Haga privind legea aplicabilă succesiunilor pentru cauză de moarte. CESE consideră că ar fi mai potriviți termeni mai moderați, cum ar fi: „Prin urmare, o acțiune unilaterală a statelor membre ar putea fi insuficientă pentru realizarea tuturor obiectivele propunerii de regulament.”
4. Observații specifice
4.1 Capitolul I – Domeniu de aplicare și structură
4.1.1 Propunerea de regulament vizează reglementarea testamentelor și succesiunilor care au un caracter internațional, dar aceasta nu oferă o definiție a ceea ce înseamnă „caracter internațional”. Din motive de claritate, ar trebui să se includă în propunerea de regulament o mențiune cu privire la aplicarea acestuia numai la „situațiile cu caracter internațional”.
4.1.2 După cum reiese din titlu, propunerea de regulament include atât competența (capitolul II), cât și recunoașterea și executarea hotărârilor (capitolul IV), adică cele două ramuri ale dreptului internațional privat care, cu excepția normelor privind legea aplicabilă, fac obiectul Regulamentului (CE) nr. 44/2001 din 22 decembrie 2000 privind competența, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială (numit în continuare Regulamentul nr. 44/2001), care exclude testamentele și succesiunile din domeniul său de aplicare. Această lacună explică importanța deciziei ca propunerea de regulament să includă și să asigure norme uniforme pentru toate cele trei ramuri ale dreptului privat internațional, adică legea aplicabilă, competența și recunoașterea și executarea hotărârilor în materie de succesiuni internaționale.
4.2 Capitolul II – Competența
4.2.1 Capitolul II (articolele 3-15) privește competența și este aplicabil tuturor instanțelor din statele membre, iar autorităților altele decât cele judecătorești, numai în caz de necesitate.
4.2.2 Competența generală aparține instanțelor statului membru pe teritoriul căruia defunctul își avea reședința obișnuită în momentul decesului. Este limpede că nu există nicio condiție de cetățenie. Ar trebui remarcat că inclusiv regimul general al UE privind competența, lex generalis, care este reprezentat de Regulamentul (CE) nr. 44/2001, conferă o competență generală pe baza domiciliului, făcând abstracție de orice considerație referitoare la cetățenie.
În temeiul propunerii de regulament, competența generală se aplică resortisanților UE (defuncți), dar și resortisanților unor state care nu sunt membre UE, dacă aceștia își aveau reședința obișnuită în momentul decesului într-un stat membru UE.
4.2.3 În cazul în care reședința obișnuită a defunctului în momentul decesului nu se află într-un stat membru UE, instanțele statului membru respectiv dispun totuși de o „competență reziduală” în anumite situații, ceea ce extinde competența instanțelor din statele membre UE cu mult dincolo de situația simplă în care reședința obișnuită a defunctului în momentul decesului se află într-un stat membru. Cetățenia nu este o condiție pentru stabilirea competenței generale, însă devine factor de aplicare a competenței reziduale.
4.2.4 În temeiul propunerii de regulament, instanțele din statul membru în care se situează bunurile nu dețin o competență generală per se. Există o excepție parțială în ceea ce privește transmiterea bunurilor și înscrierea sau transferul acestora în registrele de publicitate.
4.3 Capitolul III – Legea aplicabilă
4.3.1 Capitolul III stabilește norme uniforme (articolele 16-28) privind legea aplicabilă. Ca regulă generală, legea aplicabilă ansamblului succesiunii este legea statului în care defunctul își avea reședința obișnuită în momentul decesului. Nu se aplică nicio altă condiție, cum ar fi cea referitoare la cetățenie, și nu se face distincție între bunurile mobile și cele imobile.
4.3.2 Trebuie remarcat că normele care reglementează conflictul de legi din proiectul de regulament și care trebuie aplicate de instanțele statelor membre determină legea aplicabilă, indiferent dacă statul legii aplicabile este sau nu un stat membru UE (articolul 25).
4.3.3 În mod tradițional, dreptul internațional privat recunoaște „autonomia de voință a părților”, adică posibilitatea părților de a alege orice lege aplicabilă în materie contractuală. În temeiul propunerii de regulament, o persoană poate desemna legea care să reglementeze masa succesorală, însă aceasta poate fi numai legea statului a cărui cetățenie o deține.
4.3.4 Din motive de previzibilitate juridică, desemnarea legii aplicabile succesiunii trebuie să se facă în mod expres în cadrul unei declarații care să ia forma unei dispoziții pentru cauză de moarte.
4.3.5 Un subiect diferit, care nu trebuie confundat cu desemnarea legii care reglementează ansamblul succesiunii, este reprezentat de pactele asupra succesiunii viitoare. Un pact referitor la succesiunea unei persoane este reglementat de legea care, în temeiul propunerii de regulament, ar fi fost aplicabilă succesiunii acestei persoane în cazul în care persoana ar fi decedat în ziua încheierii acestuia. Se face apel la factori de legătură alternativi care țin de principiul „favor validitatis”.
4.3.6 Domeniul de aplicare al legii aplicabile constituie o chestiune de mare importanță, atât dintr-o perspectivă de drept comparat, cât și dintr-una de drept uniform. Propunerea de regulament extinde domeniul de aplicare al legii aplicabile, astfel încât să includă totalitatea succesiunii, de la deschiderea acesteia până la transmiterea definitivă către beneficiari. Intenția manifestă este aceea de a reglementa cât mai multe chestiuni juridice prin intermediul unei legi aplicabile unice, în vederea sporirii previzibilității juridice și a reducerii duratei și a complicațiilor pe care le implică consultarea mai multor legi (care sunt adeseori străine). Propunerea de regulament prezintă o listă lungă și neexhaustivă de chestiuni care ar urma să fie reglementate de legea aplicabilă, incluzând, în consecință, și chestiuni legate de succesiune nemenționate pe această listă, de la deschiderea succesiunii până la transmiterea definitivă a acesteia către beneficiari.
4.3.7 Legea aplicabilă reglementează totalitatea succesiunii, de la deschiderea acesteia până la transmiterea sa definitivă către beneficiari, însă nu aduce atingere aplicării legii statului unde se situează bunurile, în măsura în care această lege prevede, pentru acceptarea succesiunii sau a unui legat sau pentru renunțarea la acestea, formalități ulterioare celor prevăzute de legea aplicabilă succesiunii.
4.3.8 În ceea ce privește această dispoziție, se recomandă să se clarifice dacă la articolul 21 alineatul (1), în partea tezei referitoare la „formalități ulterioare”, termenul „ulterioare” (adică care se produc după) este cel adecvat ori, mai degrabă, înțelesul este acela de „suplimentare” sau „alte formalități”. Se propune ca, în cadrul acestei dispoziții, să fie preferați termenii „formalități suplimentare” sau „alte formalități”.
4.3.9 CESE este de părere că terminologia utilizată în dispoziția privind „aplicarea universală” (articolul 25) ar trebui să reflecte în mod clar numai obiectul capitolului III din viitorul regulament, și anume indicarea legii aplicabile. Astfel, ar fi de preferat o terminologie mai simplă: „Aplicarea universală – Prezentul regulament desemnează legea aplicabilă, care poate fi alta decât legea unui stat membru.”
4.3.10 Făcând abstracție de situația în care legea națională este desemnată ca lege aplicabilă de către defunct (articolul 17), regulamentul aplică în general legea forului, adică legea instanței din statul membru în care defunctul își avea reședința obișnuită în momentul decesului. Cu toate acestea, în temeiul competenței reziduale (articolul 6), se poate aplica legea unui stat care nu este membru UE. În asemenea cazuri, este necesar să se evite ca regulamentul să afecteze unitatea factorilor de legătură care ar putea exista deja în anumite state care nu sunt membre UE (unitate care este avantajoasă pentru orice defunct și pentru moștenitorii săi) și care atribuie competență unui sistem juridic care nu se consideră, din punctul său de vedere, ca fiind aplicabil unei anumite succesiuni. Pentru a satisface această necesitate și pentru o coordonare mai bună și mai echilibrată între statele membre UE și statele care nu sunt membre UE, se recomandă înlocuirea textului actualului articol 26 (și modificarea titlului, preferându-se noțiunea de „renvoi” celei de „referral” în versiunea engleză) cu textul următor:
4.3.10.1 |
„În cazul în care defunctul nu a desemnat o lege în temeiul articolului 17, iar legea aplicabilă este, în conformitate cu prezentul regulament, legea unui stat care nu este membru al UE, iar normele acestuia care reglementează conflictul de legi desemnează ca lege aplicabilă fie legea unui stat membru, fie legea unui alt stat care nu este membru al UE în care s-ar aplica propria lege, se aplică legea acestuia din urmă. Prezentul articol nu se aplică pactelor asupra succesiunii viitoare al căror factor de legătură prevăzut la articolul 18 alineatul (2) este reprezentat de legea cu care prezintă cele mai strânse legături.” |
4.3.10.2 |
Această nouă dispoziție adaptează la regulament (4) și încearcă să îmbunătățească (5) o dispoziție asemănătoare, care a fost introdusă din același motiv în cadrul importantei Convenții de la Haga privind legea aplicabilă succesiunilor pentru cauză de moarte, și anume „deoarece majoritatea delegațiilor (…) au recunoscut-o ca fiind o încercare de a nu știrbi unitatea acolo unde aceasta există deja” (6). Mai mult, flexibilitatea asigurată de această dispoziție (noul articol 26) se înscrie în spiritul legislației și practicilor privind „trimiterea” din unele state nemembre UE, cum ar fi SUA (7). Faptul că regulamentele „Roma I” și „Roma II” au exclus în mod radical orice dispoziție privind „trimiterea” reprezintă pur și simplu o consecință a faptului că obiectul lor (obligațiile contractuale și necontractuale) este foarte diferit de chestiunile legate de succesiuni. O astfel de excludere din cele două regulamente nu reprezintă în sine o justificare valabilă pentru excluderea noului articol 26 propus mai sus, care este un element-cheie, cu efecte benefice în materie de succesiuni, prezentând avantaje atât pentru defunct și moștenitorii acestuia, cât și pentru o coordonare mai echilibrată a factorilor de legătură între statele membre și cele care nu sunt membre ale UE. |
4.3.11 Articolul 27 privind ordinea publică reprezintă o dispoziție tradițională și totodată esențială. În conformitate cu o practică cvasi-generalizată, se recomandă să se insereze în toate versiunile lingvistice ale regulamentului sintagma „în mod evident” înainte de „incompatibilă cu ordinea publică …”, respectiv termenul „internațională” după sintagma „ordinea publică”, cel puțin în limbile franceză și italiană (și în celelalte limbi, după caz). Special concepută pentru succesiuni, excluderea acestui mecanism, „din simplul motiv că dispozițiile sale privind rezerva succesorală sunt diferite de cele în vigoare în statul instanței sesizate”, este inovatoare și utilă.
4.3.12 La articolul 27 alineatul (2) din versiunea în limba engleză, expresia „its clauses regarding” nu este echivalentă cu expresia din limba franceză, „ses modalités concernant”. Se recomandă a se urma sintagma „its provisions” în toate versiunile lingvistice ale regulamentului.
4.4 Capitolul IV – Recunoașterea și executarea
4.4.1 După modelul reprezentat de Regulamentul (CE) nr. 44/2001, capitolul IV din propunerea de regulament cuprinde articolele 29-33 privind recunoașterea.
4.4.2 Principiul potrivit căruia o hotărâre pronunțată într-un stat membru în temeiul propunerii de regulament este recunoscută în celelalte state membre fără ca nicio procedură specială să mai fie necesară va duce la o simplificare a procedurilor succesorale internaționale în Europa.
4.4.3 Hotărârea pronunțată într-un stat membru nu este supusă niciunei analize de fond în statul membru în care se solicită recunoașterea și există doar patru cazuri în care nu este recunoscută.
4.5 Capitolul V – Actele autentice
4.5.1 O altă simplificare substanțială a procedurilor în materie de succesiuni internaționale va rezulta în urma faptului că, în temeiul propunerii de regulament, actele autentice întocmite sau înregistrate în mod oficial într-un stat membru, care intervin frecvent în domeniul succesiunilor, vor fi recunoscute în celelalte state membre.
4.6 Capitolul VI – Certificatul european de moștenitor
4.6.1 Certificatul european de moștenitor instituit de propunerea de regulament constituie dovada calității de moștenitor sau legatar, precum și a puterilor conferite executorilor testamentari sau unor administratori terți. Se recomandă ca termenul prevăzut la articolul 43 alineatul (2) să fie extins la 9 sau 12 luni.
4.6.2 Modelul de formular ar trebui simplificat, renunțându-se la informațiile inutile solicitate la punctul 4.7.
Bruxelles, 14 iulie 2010
Președintele Comitetului Economic și Social European
Mario SEPI
(1) COM(2005) 65 final.
(4) Și astfel extinde demersul de „trimitere” de la statele care nu sunt membre ale UE la statele membre.
(5) Prin excluderea acțiunii acesteia nu numai în caz de professio iuris (articolul 17), ci și în ceea ce privește factorii de legătură de altă natură și supuși unei alte metodologii (clauze de derogare, cum ar fi legea cu care prezintă cele mai strânse legături, prevăzută la articolul 18 alineatul 2).
(6) Raportul Waters, p. 533, documentele celei de-a șaisprezecea sesiuni, desfășurată între 3 și 20 octombrie 1988, t. II, a Conferinței de la Haga de drept internațional privat, 1990. Articolul 4, Convenția privind legea aplicabilă succesiunii și patrimoniului persoanelor defuncte (1 august 1989). A se vedea și P. Lagarde, „La nouvelle Convention de la Haye sur la loi applicable aux successions”, RCDIP 1989, p. 249 (258).
(7) În ceea ce privește articolul 4 din Convenția de la Haga, a se vedea E.F.Scoles, „The Hague Convention on Succession”, AJCL 1994 p.85, (113).
11.2.2011 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
C 44/153 |
Avizul Comitetului Economic și Social European privind Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor – Monitorizarea globală pentru mediu și securitate (GMES): provocări și pașii următori pentru componenta spațială
COM(2009) 589 final
2011/C 44/26
Raportor: dl IOZIA
La 28 octombrie 2009, în conformitate cu articolul 262 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, Comisia Europeană a hotărât să consulte Comitetul Economic și Social European cu privire la
Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor – Monitorizarea globală pentru mediu și securitate (GMES): provocări și pașii următori pentru componenta spațială
COM(2009) 589 final.
Secțiunea pentru piața unică, producție și consum, însărcinată cu pregătirea lucrărilor Comitetului pe această temă, și-a adoptat avizul la 15 iunie 2010.
În cea de-a 464-a sesiune plenară, care a avut loc la 14 și 15 iulie (ședința din 14 iulie), Comitetul Economic și Social European a adoptat prezentul aviz cu 135 de voturi pentru și 1 abținere.
1. Concluzii și recomandări
1.1 |
CESE salută comunicarea Comisiei și își exprimă speranța că aceasta va determina din partea organelor decizionale decizii operative, finanțări și politici care să țină seama de propunerile și indicațiile prezentate. |
1.2 |
CESE și-a declarat din totdeauna sprijinul pentru propunerile Comisiei în materie de politică spațială, una dintre prioritățile tehnologice care trebuie dezvoltate cu mai multă hotărâre. Utilizarea responsabilă și durabilă a spațiului în scopuri civile și pașnice reprezintă un extraordinar instrument de dezvoltare. |
1.3 |
Cercetarea spațială în general, și GMES în special, fac parte pe drept cuvânt din noua economie ecologică. Implementarea aplicațiilor în agricultură, în gestionarea schimbărilor climatice, în elaborarea de prognoze meteo precise și în amenajarea teritoriului stă la baza unui nou model care concepe dezvoltarea durabilă ca axă prioritară a inovării și cercetării tehnologice. |
1.4 |
CESE împărtășește preocuparea Comisiei în privința lipsei de informații referitoare la orizontul de timp al aplicării programului. CESE consideră că programul ar trebui să dureze cel puțin până în 2030, funcțiile principale ale acestuia urmând să continue și în anii următori. |
1.5 |
CESE consideră că resursele financiare sunt insuficiente, deoarece nu țin seama de evoluția prețurilor componentelor tehnologice ale sateliților Sentinel și, pe de altă parte, din cauza bugetului insuficient alocat cercetării și dezvoltării, în special sub aspectul nevoii culegerii de date în domeniul combaterii schimbărilor climatice și în cel al securității. Pentru a face față cerințelor, mai este nevoie de încă cel puțin 700-800 de milioane EUR pentru perioada 2014-2020. Costurile lansărilor, precum și ale echipamentelor electronice au crescut considerabil. |
1.6 |
„Visul spațial”, împărtășit de generații întregi, ar trebui reînsuflețit prin programe ambițioase. Este necesar ca tinerii să fie îndemnați să se intereseze din nou de studiile din domeniul spațiului și trebuie oferite perspective stabile de angajare, prin sublinierea valorii sociale ridicate a unor proiecte ca GMES, care pot contribui la reducerea efectelor negative ale schimbărilor climatice și la sprijinirea activităților umane, ajutând la prevederea unor fenomene naturale extreme cum ar fi inundațiile și perioadele lungi de secetă. Monitorizarea emisiilor nocive în atmosferă va permite, de exemplu, verificarea eficienței măsurilor adoptate pentru reducerea CO2, sau întreprinderea de acțiuni adecvate în cazul încălcării legilor privind traficul de persoane, în coordonare cu activitățile Frontex. |
1.7 |
GMES poate aduce o contribuție decisivă la politica de gestionare a deșeurilor, prin identificarea siturilor ilegale și a deversărilor de substanțe toxice. Este esențial ca programul spațial GMES să se ocupe și de „deșeurile spațiale”, adică de recuperarea stațiilor care nu mai sunt exploatate și a sateliților care nu mai emit. În colaborare cu sistemul german TIRA, programul ESA privind monitorizarea spațiului poate contribui la gestionarea nenumăratelor deșeuri spațiale. Din 1957 au fost lansați peste 5 000 de sateliți, iar în prezent se lansează unul la circa două zile. |
1.8 |
În opinia CESE, efectele pozitive ale unui program cu un orizont de timp corespunzător ar putea determina implicarea directă a întreprinderilor publice și private din domeniu, facilitându-le o planificare a investițiilor în dezvoltarea tehnologiilor de producere a unor sisteme de detectare din ce în ce mai eficiente sub aspectul costurilor și performanței. Capacitatea de a atrage investiții private și de a crea o piață a serviciilor se va dovedi crucială pentru succesul întregii operațiuni. |
1.9 |
Statele membre care sunt încă departe de a se angaja într-o politică spațială ar putea găsi în siguranța continuării programelor comunitare garanția de care au nevoie pentru a-și demara inițiativele. În acest sens, CESE salută decizia din februarie 2010 de instituire a Consiliului partenerilor GMES, în care cele 27 de state membre urmează să participe activ și care va contribui la atingerea unui nou echilibru între cunoaștere și implicarea în politica spațială. Organismul menționat ar trebui să fie deschis participării reprezentanților societății civile. |
1.10 |
Existența unui program pe termen lung ar conferi de asemenea UE o putere mai mare și o pondere politică sporită în raport cu alte zone ale lumii active astăzi în domeniul spațiului și ar putea reprezenta un factor pozitiv în negocierea eventualelor contribuțiilor financiare pe care le-ar presupune accesul la programele și la rezultatele misiunilor care nu se află sub controlul UE. |
1.11 |
GMES este în măsură să furnizeze o contribuție de importanță vitală în diverse sectoare esențiale, cum ar fi oceanografia, controlul calității aerului, crearea de hărți precise referitoare la utilizarea terenurilor, precum și furnizarea rapidă de hărți ale zonelor afectate de dezastre naturale, oferind astfel un sprijin de neînlocuit în domeniul protecției civile. |
1.12 |
În opinia CESE, în situația actuală de criză economică profundă, necesitatea de a dispune de resurse considerabile nu poate constitui o frână în calea investițiilor. Dimpotrivă, prin mobilizarea la maximum a resurselor disponibile și cu sprijinul unei opinii publice informate cu privire la întreaga gamă de posibilități, programul GMES poate grăbi ieșirea din criză, prin furnizarea unui mare potențial științific și de producție, cu toate efectele pozitive implicate, în măsură să redea UE poziția pierdută de lider în domeniu. |
2. Introducere
2.1 |
Decizia UE de a se dota cu un sistem european integrat de observare a Pământului pentru furnizarea de informații și servicii în domeniile mediului și securității, denumită Monitorizarea globală pentru mediu și securitate (Global Monitoring for Environment and Security – GMES) reprezintă o alegere strategică ce permite UE să-și mențină și să-și consolideze poziția de lider în domeniul activităților civile aerospațiale. |
2.2 |
Conform orientărilor generale ale planului de acțiune din 2001 al Comisiei Europene, inițiativa GMES își propune să îmbine cerințele societății în materie de mediu și siguranță cu capacitățile tehnice și operaționale avansate oferite de sistemele de observare terestră și prin satelit. Ea reprezintă o soluție care asigură accesul rapid la informațiile de mediu la nivel mondial, regional și local, fără a pune în primejdie independența următoarelor sectoare: dezvoltarea durabilă, schimbările climatice la scară globală, politica de securitate și apărare comună, spațiul european de cercetare, strategia europeană pentru spațiu. |
2.3 |
Sistemul se bazează pe analiza datelor de observare a Pământului furnizate de sateliți și de rețelele de monitorizare in situ; odată analizate și coordonate, datele vor fi puse la dispoziția utilizatorilor finali: autorități și agenții naționale, regionale și locale, organizații de mediu și de protecție civilă etc. GMES este o inițiativă promovată și pusă în aplicare în comun de Uniunea Europeană (UE) și de Agenția Spațială Europeană (ESA). În cadrul inițiativei, ESA contribuie hotărâtor la dezvoltarea componentei spațiale, iar UE acționează ca promotor și catalizator al cererii. |
2.4 |
Programul GMES este format din trei componente: componenta spațială, componenta in situ și componenta de servicii, cu privire la care Comisia a prezentat o propunere de regulament și asupra căreia CESE s-a exprimat deja (1). |
2.5 |
Dintre cele trei componente, cea spațială este de departe cea mai costisitoare și cea care determină calitatea și cantitatea serviciilor care pot fi oferite. Ea cuprinde 6 serii de misiuni Sentinel de observare a Pământului (dintre care 5 sunt finanțate), care ar trebui să înceapă în 2012. Tot ceea ce privește componenta spațială este controlat, coordonat și implementat de ESA: contractele cu industria în vederea construirii sateliților și infrastructurii necesare, dar și gestionarea proiectelor-pilot lansate în această etapă, și care vor fi evaluate în vederea unor aplicații viitoare. |
3. Comunicarea Comisiei
3.1 |
În comunicarea sa, Comisia prezintă realizările de până acum referitoare la componentele de servii și in situ, care au furnizat deja rezultate bune prin utilizarea infrastructurilor spațiale existente, în special în cadrul misiunilor EUMETSAT, ESA și naționale. |
3.2 |
În anul 2008 au fost puse bazele arhitecturii sistemului, în special sub aspectul nevoilor financiare și al politicilor bugetare conexe. Resursele necesare pentru realizarea proiectului vor trebui alocate în contextul viitorului cadru financiar multianual al Uniunii. Pentru perioada 2014-2020, ESA prevede cheltuieli de circa 4,23 miliarde EUR (2). |
3.3 |
Documentul analizează câteva aspecte cruciale ale politicii spațiale europene, în cadrul căreia GMES constituie, ca și programele europene GNSS (EGNOS și Galileo), o axă principală. |
3.4 |
Comisia menționează prioritățile de finanțare pentru realizarea și evoluția operațiunilor unităților Sentinel 1, 2 și 3, continuitatea transmisiei și accesibilitatea datelor și, în sfârșit, nevoia de a înlătura îndoielile statelor membre cu privire la durata proiectului, planificat deocamdată să dureze până în 2020. |
3.5 |
În opinia Comisiei, o politică de acces deplin și garantat la date impune un regulament privind proprietatea asupra acestora. În comunicare se abordează și chestiunea proprietății și gestionării infrastructurii. |
3.6 |
O parte importantă a documentului se referă la politica de achiziții, care trebuie să asigure atât cel mai bun raport calitate-preț, cât și disponibilitatea continuă a datelor. |
3.7 |
Cooperarea internațională constituie o axă importantă a întregului program GMES. Din acest punct de vedere, GMES reprezintă contribuția UE la programul GEOSS (Global Earth Observation System of Systems – Rețeaua globală a sistemelor de observare a Pământului). În cadrul CEOS (Committee of Earth Observation Satellites – Comitetul sateliților de observare terestră), care are responsabilități specifice de monitorizare a efectelor schimbărilor climatice, Comisia va preconiza schimburi și parteneriate suplimentare. |
3.8 |
În capitolul rezervat concluziilor Comisia rezumă documentul, angajându-se să urmărească îndeaproape realizarea programului și actualizarea sa permanentă, în funcție de solicitările utilizatorilor. |
4. Observațiile Comitetului
4.1 |
Considerând politica spațială drept una dintre prioritățile tehnologice care trebuie dezvoltate cu mai multă hotărâre, Comitetul salută comunicarea Comisiei, manifestându-și speranța că aceasta va determina decizii operaționale, finanțări și politici coerente din partea organelor de decizie, care să acorde atenție concretizării propunerilor și indicațiilor conținute în acestea. |
4.2 |
Comitetul își exprimă aprecierea, împărtășind în același timp preocupările Comisiei referitoare la poziția ambiguă a statelor membre în ceea ce privește orizontul de timp al programului GMES și consideră absolut necesar ca acestea să se pronunțe explicit în favoarea unui program a cărui scadență ar trebui stabilită astăzi cel puțin în 2030, dar care va trebui să prevadă posibilitatea de a continua să-și îndeplinească funcțiile de bază chiar și după această dată. |
4.3 |
Și pentru sectorul întreprinderilor este esențial să-și poată programa investițiile pe o perioadă suficient de lungă și să dezvolte tehnologii pentru a produce sisteme de detectare din ce în ce mai eficiente, atât sub aspectul costurilor, cât și al calității serviciilor. |
4.4 |
Comitetul consideră că totalul de 4 miliarde EUR, la care s-a ajuns pe baza previziunilor analizei Scenariului ESA pe termen lung, este insuficient. Într-adevăr, cele aproximativ 600 de milioane EUR pe an nu țin seama de evoluția prețurilor componentelor tehnologice ale constelației de sateliți Sentinel. În ceea ce privește suma rezervată pentru cercetare și dezvoltare, și aceasta pare a fi insuficientă, mai ales sub aspectul cerinței de colectare de date semnificative în vederea combaterii schimbărilor climatice și pentru asigurarea securității. |
4.5 |
Manifestându-și deplina aprobare față de propunerile Comisiei, Comitetul solicită pași și mai hotărâți sub aspectul resurselor financiare necesare – care ar presupune alocarea unor sume suplimentare de cel puțin 700-800 de milioane EUR –, prelungirea orizontului de timp al proiectului cel puțin până în anul 2030, deschiderea pieței spațiale către IMM-urile din toate statele membre, un regulament clar și transparent în materie de politică de acces la date, o strânsă coordonare a tuturor actorilor implicați în proiect, și în sfârșit o consolidare a dimensiunii internaționale a proiectului. |
4.6 |
Comisia însăși subliniază nevoia unor investiții sporite în securitate. Într-o comunicare recentă (3), aceasta reamintește că, în cadrul celui de-al 7-lea program cadru pentru cercetare și dezvoltare (tema privind spațiul) a fost publicată o cerere de propuneri în vederea dezvoltării de servicii GMES preoperaționale pentru supravegherea maritimă. Dacă se dorește protejarea mediului, apărarea mărilor și zonelor noastre de coastă de traficul ilegal și salvarea celor care își pun viața în mâinile unor organizații criminale fără scrupule, este nevoie de o abordare integrată care să utilizeze toate instrumentele disponibile. |
4.7 |
În acest context, este nevoie de resurse suplimentare în vederea susținerii atât a programelor de formare continuă a operatorilor din sector, cât și a proiectelor care încurajează tinerele generații să studieze spațiul și posibilele aplicații în acest domeniu. În ultimii ani, în parte și din cauza reducerii preocupărilor opiniei publice în aceste domenii, interesul pentru ingineria spațială a slăbit, iar numărul studenților înscriși la această disciplină, ca și al absolvenților, a scăzut considerabil. Numărul tehnicienilor se împuținează de asemenea, fiind necesară o politică de orientare a celor interesați către acest tip de studii. Una dintre cele mai des întâlnite cauze a evitării înscrierii la aceste discipline este perspectiva de angajare, aceasta nefiind nici sigură, nici durabilă. |
4.8 |
Comitetul susține propunerea Comisiei, de asumare în mod direct a proprietății sistemului și, prin urmare, a responsabilității gestionării acestuia. Alegerea unui acces deschis, liber și continuu, cu luarea în considerare a aspectelor de securitate, prin adoptarea unui regulament specific, pare a fi oportună și motivată. Garantarea accesului poate crea condițiile care ar putea trezi interesul investitorilor privați pentru furnizarea de servicii. Apariția unei piețe a sistemului GMES ar putea nu numai să ofere o oportunitate economică și servicii pentru colectivități, ci și să permită împărțirea anumitor cheltuieli de gestionare a serviciilor terestre. |
4.9 |
Alegerea arhitecturii sistemului se va dovedi crucială pentru gestionarea corectă a datelor. Exploatarea comercială va trebui să presupună întotdeauna participarea la cheltuieli, după o perioadă corespunzătoare de adaptare a pieței, așa cum se întâmplă în cazul anumitor servicii pe internet, până acum gratuite, dar care introduc treptat o taxă pentru utilizatori. În principiu, datele destinate administrațiilor publice vor trebui să fie gratuite și accesibile, printr-o gamă de platforme constituite în funcție de cerințele de confidențialitate și siguranță. Aplicații importante ale monitorizării prin satelit au apărut de curând. Sateliții altimetrici ai programului My Ocean au indicat repetarea în 2009 a fenomenului El Niño. Programul MACC (Monitoring Atmosphere Composition and Climate – monitorizarea compoziției atmosferice și a climei), care se numără printre serviciile GMES, a furnizat informații în vederea creării de simulări privind eventuala deplasare a norului vulcanic din Islanda; SAFER (Services and Applications For Emergency Responses – servicii și aplicații pentru reacții de urgență), un alt serviciu din programul GMES, care are ca obiectiv crearea de hărți detaliate într-un interval de 6 ore de la dezastrul natural respectiv (cutremur, inundație, alunecare de teren), hărți care se pot dovedi de mare ajutor pentru intervențiile de protecție civilă; G-Mosaic (Pilot services for security – servicii-pilot de securitate), care va oferi servicii de supraveghere a teritoriului în scopuri de securitate, cum ar fi supravegherea centralelor nucleare, a rutelor imigrației clandestine și a frontierelor, precum și analize ale dezastrelor de război și ale necesităților. |
4.10 |
O atenție specială va trebui acordată politicii de achiziții. În cazul achizițiilor publice, mai ales al celor ale Uniunii, vor trebui întotdeauna aplicate principiile Small Business Act. Este nevoie de o puternică politică de susținere a IMM-urilor, în special a celor din țările care nu dispun încă de un sistem de producție solid, dar care ar trebui de asemenea să beneficieze de investițiile uriașe care urmează a fi făcute în sector. Componenta spațială a GMES are nevoie nu doar de marile întreprinderi specializate în electronica aerospațială, ci și de cele mici, capabile și ele să propună soluții inovatoare. Având în vedere caracterul european al proiectului, Comisia ar trebui să încurajeze constituirea de consorții de întreprinderi transnaționale. |
4.11 |
Comitetul recomandă o coordonare din ce în ce mai strânsă între diverșii actori angajați în realizarea proiectului: Comisia, statele membre, ESA și EUMETSAT, și sprijină propunerea Comisiei de împărțire a responsabilităților între aceste diverse componente, după cum se prevede în comunicare. |
4.12 |
Comitetul consideră că ESA dispune de toate competențele necesare pentru a-și asuma rolul de gestionar final al infrastructurii spațiale, cooperând cu agențiile naționale în ceea ce privește întreținerea, dezvoltarea și înlocuirea constelației de sateliți. CESE recomandă stăruitor să se apeleze la toate inițiativele juridic posibile pentru ca această opțiune naturală să se poată concretiza. |
4.13 |
În opinia Comitetului, continuarea acțiunilor de consolidare a cooperării internaționale se va dovedi esențială. Combaterea schimbărilor climatice se va desfășoară în mod necesar la scară globală, punerea în comun a datelor urmând să fie esențială pentru identificarea în timp real a evoluției efectelor emisiilor de gaze cu efect de seră și a schimbărilor climatice produse de acestea. Comisia a luat în mod judicios în considerare acest aspect, iar Comitetul recomandă și includerea altor parteneri, din zone apropiate, și eventual asocierea lor la strategia europeană de protecție a teritoriului și a mărilor, și de securitate. De exemplu, Uniunea pentru Mediterana ar putea constitui o excelentă platformă de dezvoltare a acestei cooperări în cadrul actualelor programe prioritare în domeniul protecției civile, al refacerii mediului în Mediterana și al combaterii schimbărilor climatice. Tot astfel, un element pozitiv ar putea fi capacitatea de a surprinde caracteristicile altor zone specifice, cum ar fi activitățile în curs de desfășurare în regiunile baltice sau în cea a Dunării. |
4.14 |
CESE sprijină instituirea Consiliului partenerilor GMES, alcătuit din 27 de membri și care prevede și participarea Elveției și Norvegiei în calitate de membri ESA. Acestui organism, prezidat de Comisie, îi revine sarcina de a stabili o cooperare între organismele tuturor statelor membre, de a asista Comisia în supravegherea aplicării coerente a programului și în elaborarea unui cadru strategic, și de a efectua un schimb de experiențe și de bune practici în materie de GMES și de observare a Pământului. Acest organism reprezentativ poate ajuta la remedierea dezechilibrelor dintre vechile și noile state membre sub aspectul cunoștințelor și activităților în domeniul spațiului. Instituirea unui forum al utilizatorilor privați ar fi cu atât mai oportună din perspectiva analizării la timp a perspectivelor sistemului și a colaborării cu Consiliul. |
4.15 |
O atenție specială trebuie acordată cerințelor pe termen scurt ale programării, cu alte cuvinte asigurării funcționalității seriei A de sateliți Sentinel, lansării seriei B și achiziționării de componente esențiale pentru seria C. |
4.16 |
Președinția spaniolă, care s-a implicat sub aspectul regulamentului privind serviciile GMES, precum și cea belgiană, preocupată de politica spațială europeană, sunt amândouă de acord în privința necesității unui nou început, idee care se bucură și de susținerea Parlamentului. Condițiile sunt întrunite pentru stabilirea aspectelor care rămân de clarificat: găsirea și alocarea resurselor necesare proiectului, înlăturarea îndoielilor care persistă în privința orizontului de timp al GMES, astfel încât să permită încă de pe acum dezvoltarea constelațiilor Sentinel în conformitate cu programul stabilit, consolidarea cooperării internaționale, investiții sporite în cercetare și dezvoltare. |
Bruxelles, 14 iulie 2010
Președintele Comitetului Economic și Social European
Mario SEPI
(1) CESE 96/2010 - Propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind Programul european de observare a Pământului (GMES) și exploatarea sa inițială (2011-2013) - COM(2009) 223 final - 2009/0070 (COD).
(2) ESA/C (2009) 36.
(3) Către integrarea supravegherii maritime: Un mediu comun în vederea schimbului de informații pentru domeniul maritim al UE - COM(2009) 538 final.
11.2.2011 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
C 44/157 |
Avizul Comitetului Economic și Social European privind propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului de stabilire a unor standarde de performanță pentru vehiculele utilitare ușoare noi, în cadrul abordării integrate a Comisiei în vederea reducerii emisiilor de CO2 generate de vehiculele ușoare
COM(2009) 593 final – 2009/0173 (COD)
2011/C 44/27
Raportor: dl Virgilio RANOCCHIARI
La 20 noiembrie 2009, în conformitate cu articolul 251 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, Consiliul Uniunii Europene a hotărât să consulte Comitetul Economic și Social European cu privire la
Propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului de stabilire a unor standarde de performanță pentru vehiculele utilitare ușoare noi, în cadrul abordării integrate a Comisiei în vederea reducerii emisiilor de CO2 generate de vehiculele ușoare
COM(2009) 593 final – 2009/0173 (COD).
Secțiunea pentru piața unică, producție și consum, însărcinată cu pregătirea lucrărilor Comitetului pe această temă, și-a adoptat avizul la 15 iunie 2010.
În cea de-a 464-a sesiune plenară, care a avut loc la 14 și 15 iulie 2010 (ședința din 14 iulie), Comitetul Economic și Social European a adoptat prezentul aviz în unanimitate.
1. Concluzii și recomandări
1.1 În contextul strategiei comunitare de reducere a emisiilor de CO2 și după aprobarea în 2009 a regulamentului privind autoturismele, propunerea de regulament privind reducerea emisiilor de CO2 ale vehiculelor utilitare ușoare noi constituie o măsură complementară adecvată. Dacă este susținută de o abordare integrată corespunzătoare, nicio inițiativă de reducere a gazelor cu efect de seră, aspect esențial al luptei împotriva schimbărilor climatice, nu trebuie trecută cu vederea.
1.2 Noua propunere reia modelul utilizat pentru regulamentul anterior referitor la autoturisme, prevăzând și în acest caz mecanisme de sancționare, premii, derogări, inovații ecologice etc.
1.3 CESE își exprimă însă temerea că, în acest fel, nu se acordă atenția cuvenită diferenței considerabile dintre autoturisme și vehiculele utilitare ușoare (VUU): cele dintâi sunt bunuri de consum, iar cele din urmă – mijloace de producție, cu evidente consecințe în ceea ce privește utilizarea și importanța costurilor de funcționare. În plus, propunerea privind VUU este, sub unele aspecte, mai ambițioasă decât regulamentul privind autoturismele în ceea ce privește orizontul de timp, sancțiunile, costurile etc. CESE consideră că, având în vedere termenul de aplicare în cazul vehiculelor utilitare (lead time) (1), mai lung cu cel puțin doi ani decât în cazul automobilelor, propunerea ar trebui revizuită din perspectiva crizei grave prin care trece sectorul, criză care a avut și continuă să aibă repercusiuni comerciale semnificative.
1.4 În plus, CESE nutrește temerea că un impact prea puternic asupra costurilor industriale și, implicit, asupra prețurilor poate afecta și mai mult o piață aflată deja în criză profundă, având drept consecință o scădere a nivelului de ocupare a forței de muncă, urmată de o întârziere a reînnoirii parcului circulant și, totodată, a reducerii emisiilor.
1.5 Prin urmare, CESE recomandă să se țină seama de recomandările formulate de Consiliul Competitivitate din mai 2009: „având în vedere situația economică actuală în acest sector, ar trebui să se evite, pe cât posibil, crearea unor sarcini suplimentare pentru industrie, prin realizarea unor studii de impact aprofundate înainte de adoptarea unei decizii”.
1.6 CESE amintește că propunerea se bazează pe un studiu de impact realizat înainte de criză și invită Parlamentul European și Consiliul să solicite o actualizare a studiului, inclusiv pe baza monitorizării stricte a emisiilor, după intrarea în vigoare a Euro 5.
1.7 Din perspectiva celor de mai sus, CESE confirmă necesitatea reducerii emisiilor de CO2, însă recomandă revizuirea calendarului din regulament, cu o etapă de introducere (phase in) compatibilă cu perioada de aplicare (lead time) a sectorului, care să înceapă în 2015 și să se încheie în 2018, cu un studiu de impact mai precis și actualizat și în funcție de obiectivele pe termen mai lung, după 2020, care, potrivit estimărilor, ar putea să ajungă treptat, odată cu progresul tehnologic, la valori de 150-160 g/km, fiind în continuare necesară o revizuire în timp util.
2. Introducere
2.1 Comunicarea Comisiei Europene COM(2007) 19 final/2, din februarie 2007, intitulată „Rezultatele revizuirii Strategiei Comunității de reducere a emisiilor de CO2 provenite de la autoturisme și vehicule utilitare ușoare”, anunța că Comisia a propus un cadru legislativ în vederea atingerii obiectivului de 120 g CO2/km. Regulamentul privind emisiile de CO2 ale autoturismelor, adoptat în decembrie 2008 în scopul reducerii emisiilor provenind de la aceste vehicule până la o medie de 130 g/km, reprezintă un element-cheie al strategiei comunitare. Legislația pe care se întemeiază această strategie definește unele măsuri complementare pentru o reducere suplimentară a emisiilor de CO2 cu 10 g/km (abordare integrată); printre aceste măsuri se numără și noua propunere de limitare a emisiilor de CO2 ale vehiculelor utilitare ușoare.
2.2 Uniunea Europeană s-a angajat ca, până în 2020, să reducă totalitatea emisiilor de gaze cu efect de seră cu 20 % sau, în cazul în care se va încheia un acord internațional general, cu 30 %. De bună seamă că va trebui ca toate sectoarele să contribuie la această reducere. În opinia Comisiei, emisiile vehiculelor utilitare ușoare reprezintă circa 1,5 % din totalul emisiilor de CO2 la nivelul Uniunii Europene.
2.3 Noua propunere este precedată de două comunicări ale Comisiei din februarie 2007 [prima, COM(2007) 19 final/2, a fost menționată deja mai sus, iar cea de-a doua este COM(2007) 22 final – „Un cadru competitiv de reglementare privind autovehiculele pentru secolul XXI”] și de invitația lansată de Consiliul Mediu în iunie 2007, de a pregăti o propunere de îmbunătățire a eficienței energetice a vehiculelor utilitare ușoare.
3. Propunerea de regulament
3.1 La 28 octombrie 2009, Comisia Europeană a adoptat o propunere de regulament privind reducerea emisiilor de CO2 provenite de la vehiculele utilitare ușoare.
3.2 După cum se menționează în introducere, noul regulament reprezintă o completare la Regulamentul (CE) nr. 443/2009 (emisii de CO2 provenite de la autoturisme), în contextul abordării integrate care urmărește îndeplinirea obiectivului UE de 120 g CO2/km pentru toate vehiculele ușoare noi. Pentru anul calendaristic care începe la 1 ianuarie 2014 și pentru toți anii calendaristici următori, toți constructorii de vehicule utilitare ușoare (VUU) trebuie să ia măsuri, astfel încât nivelul mediu al emisiilor specifice de CO2 al vehiculelor fabricate să nu depășească obiectivul prevăzut de regulament.
Sunt abordate în special:
3.2.1 |
Propunerea restrânge domeniul de aplicare la vehiculele N1. Comisia va lua o decizie în privința extinderii acestuia la vehiculele N2 și M2 (2) numai după revizuirea din 2013, conform procedurii de comitologie. |
3.2.2 |
Obiectivul propunerii este reducerea treptată, până la 1 ianuarie 2016, a nivelului mediu al emisiilor de CO2 generate de noile vehicule la 175 g CO2/km, începând din 2014 (ținta aceasta se aplică la 75 % din vehicule în 2014, la 80 % în 2015 și la 100 % în 2016). |
3.2.3 |
Propunerea păstrează ca parametru de utilitate (baza de calcul pentru măsurarea emisiilor) masa vehiculului în stare de funcționare. Articolul 12 prevede însă evaluarea de către Comisie a utilizării parametrilor alternativi (amprenta la sol, sarcina utilă) (3) în 2014. |
3.2.4 |
Propunerea stabilește că:
|
3.2.5 |
Pentru calcularea emisiilor medii specifice de CO2 sunt prevăzute bonificații pentru constructorii de vehicule deosebit de performante. Fiecare vehicul utilitar ușor nou care generează o cantitate de emisii specifice de CO2 mai mică de 50 g CO2/km se consideră ca fiind echivalent cu 2,5 vehicule utilitare ușoare în 2014, 1,5 vehicule utilitare ușoare în 2015 și cu 1 vehicul utilitar ușor, începând din 2016. |
3.2.6 |
Un constructor care produce mai puțin de 22 000 de vehicule utilitare ușoare noi, înmatriculate în Comunitate într-un an calendaristic, poate să depună o cerere de derogare de la obiectivul privind emisiile specifice (a se vedea punctul 3.2) în cazul în care:
|
3.2.7 |
La solicitarea unui furnizor sau a unui constructor, Comisia analizează, conform unei proceduri care urmează a fi stabilită, reducerile emisiilor de CO2 realizate prin intermediul utilizării de tehnologii inovatoare, fără ca acestea să intre sub incidența ciclului de încercare standard pentru măsurarea emisiilor de CO2. Contribuția totală a acestor tehnologii la reducerea obiectivului privind emisiile specifice al unui constructor poate fi de cel mult 7 g CO2/km. |
3.2.8 |
Constructorii de vehicule utilitare ușoare noi, cu excepția celor cărora li s-a acordat derogarea amintită la punctul 3.2.6 din prezentul aviz, se pot grupa în scopul îndeplinirii obligațiilor care le revin. |
3.2.9 |
Propunerea de regulament prevede că la un vehicul completat se aplică valoarea cea mai mare dintre emisiile specifice înregistrate în cazul tuturor vehiculelor complete de același tip cu vehiculul incomplet pe baza căruia este fabricat vehiculul completat. |
3.2.10 |
Până la 1 ianuarie 2013, Comisia va definitiva revizuirea obiectivelor stabilite pentru emisiile specifice, în vederea definirii modalităților de îndeplinire a unui obiectiv pe termen lung, de 135 g CO2/km până în anul 2020. |
4. Observații generale
4.1 Ca și în avizele sale precedente privind propunerile legislative ale Comisiei referitoare la reducerea emisiilor de CO2, CESE își reafirmă sprijinul pentru toate inițiativele comunitare care urmăresc atingerea unor obiective concrete de reducere a gazelor cu efect de seră, un aspect fundamental al luptei împotriva schimbărilor climatice. Din acest punct de vedere, nu poate fi trecută cu vederea nicio intervenție rezonabilă care vizează și reducerea emisiilor VUU, vehicule care reprezintă peste 10 % din parcul circulant.
4.2 Alegerea regulamentului ca instrument legislativ pare a fi cea mai potrivită, deoarece poate garanta respectarea imediată a dispozițiilor ce vor fi adoptate, evitându-se astfel denaturări ale concurenței cu posibil impact asupra pieței interne.
4.3 CESE consideră însă că prezenta propunere, concepută după modelul regulamentului aprobat pentru autoturisme, minimizează diferențele dintre acestea și VUU, dintre care le enumerăm doar pe cele mai importante:
— |
un ciclu de dezvoltare și de producție mai lung decât în cazul autoturismelor; |
— |
rolul acestor vehicule, care sunt utilizate la activități economice pentru care eficiența și robustețea motorului și consumul de carburant aferent reprezintă deseori cele mai importante costuri de funcționare. Nu întâmplător 97 % din parcul de VUU are motoare diesel; |
— |
profilul cumpărătorilor, dintre care peste 90 % sunt întreprinderi mici și microîntreprinderi meșteșugărești, foarte sensibile la orice schimbare a costurilor. |
4.4 CESE atrage atenția și asupra complexității acestei revizuiri, care trebuie să vizeze o reducere suplimentară a emisiilor de CO2, fără a submina însă competitivitatea sectorului autovehiculelor, care operează pe o piață globală în condițiile unei concurențe acerbe și care în prezent traversează o criză de mare amploare. În 2009, bilanțul comercial al sectorului vehiculelor utilitare ușoare a înregistrat o pierdere de peste 30 % față de 2008, mai exact de -30 % în Europa de Vest (Italia -23,4 %, Germania -24,7 %, Spania -38,8 %, Franța -21,3 %, Regatul Unit -37,1 %) și de -49 % în noile state membre (de exemplu, -28,0 % in Polonia și -67,0 % în Republica Cehă).
4.5 CESE nu poate ignora îngrijorarea celor care își exprimă temerile legate de impactul deosebit de puternic asupra costurilor industriale și deci asupra prețurilor de vânzare ale vehiculelor, existând riscul scăderii producției și, prin urmare, a nivelului de ocupare a forței de muncă, precum și al scăderii achizițiilor, ceea ce ar duce la încetinirea ritmului de reînnoire a parcului cu vehicule mai puțin poluante.
4.6 De bună seamă, CESE nu contestă opțiunea ce constă în stabilirea unor norme privind emisiile de CO2 ale VUU, inclusiv pentru a evita riscul ca piața să tindă spre omologarea unor vehicule de dimensiuni mai mari drept VUU, profitând astfel de reduceri de impozite sau de alte posibile avantaje. În prezent, CESE este preocupat de fezabilitatea propunerii supuse examinării, care, pe de o parte, se bazează pe evaluări efectuate în 2007, adică de dinaintea crizei care a afectat și afectează grav în continuare acest sector, și, pe de altă parte, nu stabilește termene corespunzătoare de punere în aplicare.
4.7 Într-adevăr, față de situația anterioară, în propunerea actuală există o noutate referitoare la obiective: nu mai este vorba despre 175 g CO2/km până în 2012 și de 160 g CO2 în 2015, ci, așa cum s-a menționat mai sus, de 175 g CO2 până la 1 ianuarie 2016, dar cu o reducere progresivă începând cu 2014, și, în sfârșit, de 135 g CO2 până în 2020. Din păcate însă, după cum se va vedea și în cele ce urmează, această revizuire nu este suficientă pentru că nu ține cont de perioada de aplicare (lead time) a sectorului și pentru că niciun sector industrial nu va lansa un program de investiții deosebit de costisitoare dacă nu cunoaște cu exactitate cadrul de reglementare care va fi instituit.
4.8 În acest sens, CESE trimite la concluziile Consiliului Competitivitate privind industria autovehiculelor, adoptate la 29 mai 2009, care îndemnau la evitarea unor noi dispoziții în măsură să antreneze costuri exagerate pentru întreprinderile din toate sectoarele de producție. În ceea ce privește sectorul autovehiculelor în special, Consiliul a recunoscut că „având în vedere situația economică actuală în acest sector, ar trebui să se evite, pe cât posibil, crearea unor sarcini suplimentare pentru industrie. Noile măsuri legislative ar trebui luate cu cea mai mare prudență și ar trebui precedate de evaluări riguroase de impact, care să ia în considerare condițiile actuale”.
4.9 De asemenea, CESE relevă faptul că Comisia nu a ținut seama de existența unor legislații „contradictorii”, ceea ce face și mai dificilă îndeplinirea obiectivului stabilit. Într-adevăr, în studiul de impact realizat înainte de criză nu se ține seama de faptul că reducerea emisiilor de gaze de eșapament necesară pentru motoarele diesel (Euro 5 și 6), sub aspectul oxizilor de azot (NOx) și al particulelor (PM), influențează negativ randamentul carburantului.
4.10 În sfârșit, CESE amintește că, în prezent, nu este în vigoare niciun sistem oficial de control al emisiilor în cazul vehiculelor utilitare ușoare și nu există deci date oficiale în această privință. S-ar putea ivi riscul de a se impune eforturi concrete acestui sector și sectoarelor conexe în lipsa unor informații adecvate.
4.11 Având în vedere cele de mai sus, CESE invită instituțiile europene – cum a mai procedat de altfel și cu ocazia avizului elaborat pe tema reglementării emisiilor de CO2 ale autoturismelor (5) – să revizuiască termenele prevăzute de regulament, astfel încât etapa de introducere (phase in) să fie compatibilă cu perioada de aplicare (lead time) a sectorului, care începe în 2015, este alcătuită din patru etape, ca și în cazul autoturismelor, și se încheie în 2018.
4.12 Începând cu 2020, un obiectiv tot ambițios, dar mai realist s-ar putea situa în jurul a 150-160 g CO2/km, urmând a fi realizat progresiv, inclusiv din perspectiva datelor care vor deveni disponibile între timp. CESE recomandă ca, și în această privință, procesul de reflecție lansat în cadrul PE și al Consiliului să conducă la o revizuire a propunerii inițiale.
5. Observații specifice
5.1 CESE remarcă faptul că propunerea este mai strictă decât Regulamentul (CE) nr. 443/2009 pentru autoturisme, în măsura în care:
5.1.1 |
Orizontul de timp este, de fapt, mai restrâns. Se prevede ca introducerea treptată a obiectivelor să înceapă la circa 4 ani de la adoptarea propunerii de către Comisie. Acest termen corespunde Regulamentului (CE) nr. 443/2009, care a fost adoptat de Comisie la sfârșitul lui 2007 și publicat la mijlocul lui 2009. Cu toate acestea, după cum bine se știe, ciclurile de proiectare și de producție a vehiculelor utilitare sunt mai îndelungate decât cele ale autoturismelor (7-10 ani, în loc de 5-7), necesitând așadar un interval de aplicare mai mare decât cel prevăzut în Regulamentul (CE) nr. 443/2009. În plus, durata introducerii progresive a prevederilor în cazul VUU este mai scurtă decât în cazul autoturismelor, iar procentul de vehicule vizate la început este mai ridicat (75 % pentru VUU, 65 % pentru autoturisme). |
5.1.2 |
Costurile sunt mai mari. Majoritatea vehiculelor utilitare au motoare diesel (circa 97 %), posibilitățile de îmbunătățire sunt mai mici și, prin urmare, costurile de reducere a emisiilor cresc. Rezultă că impactul preconizat asupra prețului de vânzare este mai semnificativ (între 8 % și 10 %, față de 6 % pentru autoturisme), ca și costurile marginale de reducere a emisiilor (circa 160 EUR, față de 25 -150 EUR pentru autoturisme). |
5.2 CESE observă că propunerea stabilește masa vehiculului în stare de funcționare ca parametru de utilitate, dar, la articolul 12, prevede și luarea în considerare de către Comisie în 2014 a utilizării parametrilor alternativi (amprenta la sol, sarcina utilă). CESE dorește ca Parlamentul European și Consiliul să examineze mai îndeaproape, încă de pe acum, oportunitatea luării în considerare a altor parametri, care să țină cont mai mult de scopul în care este utilizat vehiculul utilitar. De exemplu, CESE este de părere că, dacă ar fi menționată în certificatul de înmatriculare, masă maximă a vehiculului (Gross Vehicle Mass) ar fi un parametru mai potrivit, deoarece astfel se poate lua în considerare și capacitatea de încărcare (sarcina utilă).
5.3 Primele prevăzute pentru vehiculele utilitare ușoare sunt mai costisitoare decât cele pentru autoturisme: prima unitară pentru emisiile suplimentare este mult mai ridicată (120 EUR în loc de 95 EUR). CESE susține exigența menținerii competitivității sectorului și trage concluzia că un nivel al primelor aplicate vehiculelor utilitare ușoare similar celui aplicabil autoturismelor ar fi suficient și ar garanta respectarea normelor, după cum se menționează și în studiul de impact. Într-adevăr, nu este clar de ce o cantitate de CO2 emisă de un vehicul utilitar ar trebui penalizată mai drastic decât aceeași cantitate de CO2 emisă de un autoturism.
5.4 Propunerea afirmă că utilizarea tehnologiilor inovatoare poate contribui la reducerea obiectivului specific al constructorului cu maximum 7 g CO2/km. CESE încurajează introducerea acestor tehnologii, care oferă posibilități de angajare și dezvoltare, inclusiv în sectorul componentelor.
5.5 Referitor la creditele suplimentare pentru vehiculele deosebit de eficiente, CESE evidențiază faptul că sunt prevăzute credite mai puțin generoase decât în Regulamentul (CE) nr. 443/2009, în condițiile în care nivelul-limită al emisiilor impus vehiculelor ca să poată primi credite suplimentare (<50g CO2/km) este identic cu cel impus autoturismelor. Emisiile medii (și obiectivele) vehiculelor utilitare ușoare sunt însă mult mai ridicate decât ale autoturismelor, iar Comisia ar trebui să stabilească valori mai realiste, în funcție de masa celor trei clase de VUU (6).
5.5.1 Și în acest caz, CESE ar fi dorit o examinare mai atentă în cadrul studiului de impact. CESE consideră că, din punct de vedere metodologic, este inexact să se atribuie o valoare absolută (50 g CO2/km), în condițiile în care, la vehiculele utilitare, funcțiile îndeplinite de același șasiu pot fi complet diferite, în funcție de echipamentul utilizat și de greutatea transportată, fără a mai pune la socoteală faptul că o valoare atât de scăzută nu poate fi atinsă, practic, cu motoarele actuale cu combustie internă, acest lucru presupunând o „ruptură tehnologică în raport cu prezentul”, care nu s-a produs încă (7).
5.6 Îndeplinirea obiectivului pe termen lung de 135 g CO2/km, prevăzut pentru 2020, depinde de rezultatele unui studiu de impact actualizat care, cu ocazia revizuirii din 2013, să verifice fezabilitatea acestuia. CESE este de acord cu necesitatea stabilirii unor obiective pe termen lung și pentru VUU, însă, până în prezent, valoarea propusă pare imposibil de atins în termenele stabilite deoarece, supraestimându-se progresele tehnologice scontate pentru următorii ani, se trec cu vederea odată mai mult perioada de aplicare (lead time) din sector și influența factorilor externi, care ar trebui să facă parte dintr-o abordare integrată.
5.7 CESE consideră că afirmațiile anterioare se justifică, prezentul studiu de impact fiind insuficient din următoarele motive:
5.7.1 |
Nu clarifică modul de stabilire a obiectivului de 135 g CO2/km și nu oferă o evaluare a costurilor pentru acest nivel al obiectivului. Impactul asupra prețurilor de vânzare este calculat doar pentru 160, 150, 140 și 125 g CO2/km. Cel din urmă nu intră în discuție deoarece este prea costisitor (ar face să urce prețul de vânzare cu 4 000 EUR, adică cu 20 %). Pentru a se atinge nivelul de 135 g CO2, ne putem aștepta așadar la o majorare a costurilor cu 15 %-20 % din prețul de vânzare. |
5.7.2 |
Nu ține seama de faptul că majorarea prețului de vânzare ar putea încetini ciclul de reînnoire a parcului de vehicule, antrenând așadar o creștere a emisiilor totale (emisiile medii ale vehiculelor noi ar fi mai scăzute, dar cele totale ale vehiculelor existente ar fi mai ridicate). |
5.8 CESE este de acord cu prevederea unor derogări pentru micii constructori și pentru constructorii de nișă, având în vedere că situațiile speciale reclamă mecanisme flexibile.
5.9 Referitor la vehiculele incomplete, își exprimă temerea că, dată fiind absența datelor corespunzătoare, regimul specific propus nu este în măsură să gestioneze situația acestora. Prin urmare, CESE a apreciat inițiativa Președinției spaniole, care, alături de Comisie și de statele membre, a hotărât să reconsidere aceste aspecte. Revizuirea aflată în curs de desfășurare va duce la formularea unor amendamente la textul final, pentru a-l adapta la realitățile din sector. Este totuși important să fie instituit, cât mai repede cu putință, un sistem oficial de monitorizare a datelor privind emisiile de CO2 ale vehiculelor incomplete.
5.10 CESE sprijină opțiunea de a limita domeniul de aplicare la vehiculele N1, vehiculele N2 și M2 urmând a fi incluse numai după efectuarea unui studiu de impact specific, atunci când vor fi disponibile datele privind emisiile (8). Comitetul insistă totuși asupra necesității unei examinări mai aprofundate a caracteristicilor acestor vehicule. Mai precis, dat fiind caracterul lor specific, de vehicule de nișă, vehiculele M2 ar trebui excluse încă de pe acum.
Bruxelles, 14 iulie 2010
Președintele Comitetului Economic și Social European
Mario SEPI
(1) Timp necesar pentru ca industria să pună în aplicare orice nouă cerință care presupune intervenții structurale asupra vehiculului.
(2) N1 = vehicule de transport marfă cu masa maximă <3,5t; N2 = vehicule de transport marfă cu masa maximă <12t; M2 = vehicule de transport persoane (cu mai mult de 8 locuri) cu masa maximă <5t.
(3) Sarcina utilă a vehiculului (payload) se definește ca diferența dintre masa încărcată maxim admisibilă din punct de vedere tehnic în temeiul anexei III la Directiva 2007/46/CE și masa vehiculului. Amprenta la sol (footprint ) a vehiculului se calculează prin înmulțirea ampatamentului acestuia cu ecartamentul său.
(4) Vehiculele incomplete sunt alcătuite doar din cabină și șasiu când sunt vândute de constructor (vehicul de bază), fiind apoi completate de alți constructori, astfel încât să corespundă scopurilor dorite (care pot fi extrem de variate). Vehiculele incomplete reprezintă cca 15% din totalul pieței. Aceste vehicule pot fi omologate în mai multe etape, potrivit Directivei 2007/46/CE, care face distincția între „vehicul de bază” (aflat în etapa inițială a unui proces de omologare de tip în mai multe etape), „vehicul completat” (omologat la sfârșitul procesului de omologare de tip în mai multe etape) și „vehicul complet” (omologat printr-un proces simplu de omologare de tip).
(5) Regulamentul (CE) nr. 443/2009 din 23 aprilie 2009 de stabilire a standardelor de performanță privind emisiile pentru autoturismele noi, ca parte a abordării integrate a Comunității de a reduce emisiile de CO2 generate de vehiculele ușoare (JO L 140, 5.6.2009, p.1) – Avizul CESE: JO C 77, 31.3.2009, p.1.
(6) Clasa I: masa max. 1 305 kg și capacitatea de încărcare 2,5 m3, Clasa II: masa max. 1 760 kg și capacitatea de încărcare 6 m3, Clasa III: masa max. >1 760 kg și capacitatea de încărcare 17 m3.
(7) A se vedea avizul CESE, nota de subsol nr. 5.
(8) Măsurarea emisiilor de CO2 ale vehiculelor din categoriile N2 și M2 a fost introdusă de regulamentul Euro 5 și 6, care se aplică la vehiculele nou înmatriculate începând din ianuarie 2011 și septembrie 2015. Pentru vehiculele omologate prin regulamentul privind vehiculele utilitare grele, s-ar putea ca emisiile de CO2 să nu fie disponibile până la intrarea în vigoare obligatorie a emisiilor Euro VI (31.12.2013).
11.2.2011 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
C 44/162 |
Avizul Comitetului Economic și Social European privind propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului de modificare a Regulamentului (CE) nr. 2007/2004 al Consiliului de instituire a Agenției Europene pentru Gestionarea Cooperării Operative la Frontierele Externe ale statelor membre ale Uniunii Europene (FRONTEX)
COM(2010) 61 final – 2010/0039 (COD)
2011/C 44/28
Raportor: dl PEZZINI
La 18 martie 2010, în conformitate cu articolul 304 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), Consiliul a hotărât să consulte Comitetul Economic și Social European cu privire la
Propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului de modificare a Regulamentului (CE) nr. 2007/2004 al Consiliului de instituire a Agenției Europene pentru Gestionarea Cooperării Operative la Frontierele Externe ale statelor membre ale Uniunii Europene (FRONTEX)
COM(2010) 61 final — 2010/0039 (COD).
Secțiunea pentru ocuparea forței de muncă, afaceri sociale și cetățenie, însărcinată cu pregătirea lucrărilor Comitetului pe această temă, și-a adoptat avizul la 16 iunie 2010.
În cea de-a 464-a sesiune plenară, care a avut loc la 14 și 15 iulie 2010 (ședința din 15 iulie 2010), Comitetul Economic și Social European a adoptat prezentul aviz cu 78 de voturi pentru, 1 vot împotrivă și 1 abținere.
1. Concluzii și recomandări
1.1 Comitetul Economic și Social European salută eforturile depuse de Comisie în vederea adaptării și actualizării Regulamentului (CE) nr. 2007/2004, împărtășind conținutul lucrărilor.
1.2 În conformitate cu Convenția Schengen privind libera circulație în Uniunea Europeană, statele membre care au abolit controalele la frontierele lor interioare sunt libere să-și încredințeze controlul frontierelor lor externe oricăror autorități doresc.
1.2.1 Cu toate acestea, dată fiind extinderea UE, extinderea progresivă a spațiului Schengen la aproape toate statele membre și caracterul eterogen al sistemelor juridice naționale, responsabilitatea controlului frontierelor externe ale Uniunii a fost încredințată de către fiecare stat membru unei autorități diferite.
1.3 Ca atare, la încheierea reuniunii Consiliului European de la Laeken, din decembrie 2001, statele membre s-au angajat să pună în aplicare un mecanism comun și operativ de concertare și cooperare, în vederea coordonării acțiunii serviciilor naționale cu competențe în domeniul controlului frontierelor externe.
1.3.1 Acest angajament a devenit cu atât mai urgent cu cât comunicațiile transnaționale s-au intensificat, aceasta facilitând multiplicarea identităților și apariția unor noi state-națiune.
1.4 Astfel, din perspectiva unei abordări globale a securității frontierelor și a combaterii imigrației clandestine, Comisia Europeană a propus crearea unor echipe comune de asistență Frontex, pentru care statele membre ale UE să se ofere voluntar.
1.4.1 De aceea, în conformitate cu Codul Frontierelor Schengen și cu competențele specifice autorităților naționale și în perspectiva elaborării unei politici comune în materie de infrastructuri fixe și mobile, aceste echipe ar trebui însărcinate cu supravegherea și, apoi, cu controlul integrat al punctelor de trecere a frontierei.
1.4.2 Această misiune presupune și controlul documentelor de identitate, interogarea străinilor cu privire la motivele sejurului lor, întotdeauna în conformitate cu dispozițiile statelor membre, și abordarea navelor care se găsesc în apele teritoriale ale unui stat membru (1).
1.4.3 CESE consideră că echipele ar trebui să capete mijloacele financiare și echipamentele necesare (nave, avioane și elicoptere). Mijloacele utilizate pentru operațiunile FRONTEX trebuie identificate în mod clar și notificate în fiecare din statele membre ale UE.
1.5 Trebuie reflectat însă la riscul de militarizare a activităților de supraveghere și control al frontierelor externe. De aceea ar trebui coordonate în mod adecvat posibilele interferențe cu funcțiile poliției judiciare, de apărare și cele ale vamei, atribuite de fiecare dintre statele membre forțelor proprii de poliție, vamei și propriilor forțe armate terestre, maritime și aeriene, având grijă ca posibilitățile de control ale acestora să nu slăbească, ci să fie consolidate (valoare adăugată europeană).
1.5.1 De asemenea, rămân în suspensie chestiunile de drept internațional în legătură cu intervențiile în largul mării, mai ales în contextul dispozițiilor Convenției Națiunilor Unite privind dreptul mării (Montego Bay, 1982) (2).
1.6 Adoptarea Tratatului de la Lisabona, care cuprinde, între altele, Carta drepturilor fundamentale, a atribuit Uniunii mult mai multe responsabilități și competențe în domeniul imigrației și azilului. CESE consideră că prerogativele referitoare la capturarea și reținerea persoanelor trebuie să cadă în continuare sub incidența dreptului comun al protecției clasice a drepturilor omului și nu sub incidența așa-numitelor reguli „exorbitante”. Ca agenție, Frontex nu ar trebui controlată de un serviciu exterior, nici doar prin reglementări bugetare, ci trebuie să respecte doar exigențele ce decurg din respectarea persoanelor, exigențe valabile în domeniu în toată Uniunea Europeană, în special prin aplicarea regulilor în materie de penologie ale Consiliului Europei (3).
1.7 Conștient de tradiția socială și juridică a Europei în ceea ce privește respectarea drepturilor omului și a dreptului de azil, Comitetul recomandă ca persoanele care vor face parte din aceste echipe să beneficieze de o formație inițială clară și solidă și de acțiuni de perfecționare permanente pe teme psihologice și comportamentale, asigurându-le o monitorizare regulată și permițându-le îmbunătățirea contactelor cu persoanele aflate în situații vulnerabile, care aspiră la ameliorarea bunăstării lor sociale, așa cum, timp de secole, a fost cazul multora din cetățenii țărilor europene.
1.7.1 În opinia CESE, aceste echipe ar trebui să aibă un caracter operativ și nu de poliție de frontieră, activitatea sa urmând să permită punerea în aplicare a Codului Schengen.
1.7.2 Comitetul consideră că sarcinile Frontex ar trebui să fie demascarea și impunerea de sancțiuni împotriva rețelelor organizate de criminalitate internațională care se ocupă cu traficul de persoane, transformându-i pe oamenii ce aspiră în mod legitim la bunăstare și la împlinire socială în victime ale unei exploatări umilitoare și degradante.
1.7.3 În plus, prin intermediul sistemului GMES, echipele Frontex ar trebui să contribuie activ la salvarea imigranților aflați în dificultate în bazinul Mării Mediterane, în conformitate cu orientările statelor membre.
1.7.4 În lumina celor spuse mai sus, Comitetul propune stabilirea unor relații constante și a unei strânse colaborări cu ONG-urile.
1.7.5 Având în vedere rolul și funcțiile ONG-urilor, CESE consideră că implicarea lor devine indispensabilă, ținând seama de asistența acordată și de rolul de mediator cultural al acestora, în toate fazele procedurale prevăzute de normele europene și naționale privind persoanele aflate în situații precare.
2. Introducere
2.1 Granițele juxtapun și despart statele sau regiunile geografice, urmând trasee care limitează relațiile reciproce între popoare.
2.1.1 Granițele naturale (munți, fluvii, luciu de apă) se află la originea unor rivalități constante între populațiile care trăiesc de o parte și de alta a lor.
2.1.2 Și granițele politice și convenționale reprezintă rezultatul luptelor și compromisurilor care au marcat lungi perioade de frământări istorice.
2.1.3 În era globalizării, puternica intensificare a comunicării internaționale tinde să favorizeze multiplicarea identităților și creșterea numărului națiunilor suverane, având drept consecință apariția a noi state-națiune și regiuni-națiune.
2.1.4 Drept rezultat, crește atât numărul granițelor, cât și caracterul „sacru” al diverselor state, ale căror frontiere fragile sunt o sursă de conflicte potențiale și reale.
2.2 Statele europene reprezintă o excepție importantă în context mondial, dat fiind că, prin acordul Schengen, au abolit controalele la frontierele interne, reducând astfel importanța suveranității naționale.
2.2.1 Cu toate acestea, puternica presiune exercitată de imigrație asupra frontierelor terestre și maritime ale UE a impus consolidarea și dezvoltarea unor noi sisteme comune de supraveghere a frontierelor externe (Eurosur).
2.3 EUROSUR
2.3.1 În prezent, UE analizează crearea unui sistem european de supraveghere a frontierelor.
2.3.2 Implementarea proiectului ar trebui să contribuie la reducerea numărului imigranților ilegali, la diminuarea ratei mortalității în timpul transferurilor, la prevenirea criminalității transfrontaliere și la creșterea securității interne.
2.3.3 În perspectivă, se preconizează crearea unui sistem european de gestionare integrată a frontierelor, bazat pe o rețea comună de sisteme de informații și de supraveghere.
2.3.4 Se află în pregătire înființarea unei rețele de comunicare informatizată și securizată, care va face posibile schimbul de date și coordonarea activității între diversele centre ale statelor membre și Frontex (4).
2.4 Cum s-a ajuns la instituirea FRONTEX
2.4.1 Regulamentul CE 2007/2004 a pus bazele Agenției Europene pentru Gestionarea Cooperării Operative la Frontierele Externe ale statelor membre.
2.4.2 Ulterior, Regulamentul CE nr. 863/2007 a instituit un mecanism pentru crearea unor echipe de intervenție rapidă la frontieră (RABIT), a modificat Regulamentul (CE) nr. 2007/2004 privind mecanismul menționat anterior și a definit sarcinile și competențele agenților detașați.
2.4.3 Un stat membru are deci posibilitatea de a cere să fie trimise pe teritoriul său, de către Agenție, echipe de intervenție rapidă la frontiere, compuse de experți ai altor state membre, special instruiți (5).
2.5 Directiva 2008/115/CE stabilește standarde și proceduri comune aplicabile în statele membre pentru returnarea resortisanților țărilor terțe aflați în situație de ședere ilegală, „în conformitate cu drepturile fundamentale […], inclusiv obligațiile în materie de protecție a refugiaților și de drepturi ale omului.”
2.5.1 Începând cu data de 5 aprilie 2010, ca urmare a adoptării manualului privind prelucrarea cererilor de viză (6), care va fi pus la dispoziția întregului personal consular al statelor membre, Codul comunitar al vizelor a devenit aplicabil în spațiul Schengen (22 de state membre și 3 state asociate).
2.5.2 Programul de la Haga (7) prevede dezvoltarea Agenției Frontex în conformitate cu un program precis.
2.5.3 Programul multianual de la Stockholm pentru un spațiu de libertate, securitate și justiție, adoptat de Consiliul European din 10 și 11 decembrie 2009, a decis consolidarea Agenției Frontex, inclusiv prin revizuirea cadrului juridic al acesteia, și a prevăzut în special gestionarea integrată a frontierelor Uniunii.
3. Rezumatul propunerii Comisiei
3.1 Comisia Europeană propune revizuirea cadrului juridic al Agenției Frontex, cu următoarele puncte importante:
— |
statele membre rămân responsabile pentru controlul frontierelor lor externe, pe baza principiului subsidiarității (art. 74 din Tratat), utilizând propriile forțe de poliție și servicii de informații; |
— |
statele membre pot solicita asistență Agenției, sub formă de coordonare, atunci când sunt implicate alte state membre și este necesară o asistență tehnică și operativă sporită la frontiere; |
— |
actualul aflux masiv de cetățeni din țări terțe care încearcă să intre ilegal pe teritoriul statelor membre impune consolidarea rolului Agenției Frontex, în contextul politicii de imigrare a UE; |
— |
analiza de impact care însoțește propunerea (8) prevede excepții la cadrul juridic Frontex și înscrie modificarea regulamentului între orientările noilor evoluții ale acquis-ului Schengen, în vederea combaterii imigrației ilegale organizate; |
— |
propunerea de modificare preconizează îmbunătățirea coordonării cooperării operative dintre statele membre, cu criterii și proceduri mai bine armonizate, pentru a uniformiza și îmbunătăți gestionarea supravegherii; |
— |
trebuie îmbunătățite echipamentele tehnice și resursele umane. În acest scop, se poate avea în vedere înființarea unei echipe de polițiști de frontieră detașați, constituită din experți naționali cu înaltă calificare și special instruiți. |
4. Observații generale
4.1 Orice operație a Frontex trebuie să garanteze respectarea strictă a principiului nereturnării, prevăzut de Convenția de la Geneva, de Convenția ONU privind interzicerea tratamentelor inumane sau degradante și de Convenția europeană a drepturilor omului.
4.2 Misiunile Frontex ar trebui executate în spiritul salvgardării absolute a vieții umane și a protecției femeii, minorilor și a persoanelor celor mai vulnerabile, evitând „externalizarea” controalelor la frontierele țărilor (9) care nu recunosc dreptul de azil și nici Convenția de la Geneva (10).
4.3 Obiectivele Frontex ar trebui să fie mai ales următoarele:
— |
urmărirea și slăbirea rețelelor criminale internaționale responsabile de organizarea traficului de persoane; |
— |
punerea efectivă în aplicare a dreptului de azil pentru persoanele aflate în rolul de victime ale unei situații inechitabile; |
— |
acordarea de asistență imigranților aflați în dificultate, chiar dacă aceștia se află în ape internaționale. |
4.4 CESE se declară de acord cu propunerea de regulament, conform căreia statele membre pot continua, cu respectarea deplină a competențelor Agenției, cooperarea stabilită la nivel operativ cu alte state membre și/sau țări terțe la frontierele externe, dacă această cooperare vine în completarea acțiunii Agenției și dacă este efectuată sub supravegherea acesteia, cu respectarea drepturilor omului, în conformitate cu tradiția social–creștină și juridică a Uniunii.
4.5 În vederea îmbunătățirii cooperării, CESE consideră că trebuie acordate Agenției Frontex mijloacele corespunzătoare (nave, avioane și elicoptere). Mijloacele utilizate pentru operațiunile Frontex trebuie identificate în mod clar și notificate în fiecare din statele membre ale UE. Date fiind consecințele bugetare pe care aceasta le implică, Frontex trebuie să exploateze toate posibilitățile oferite de coordonarea activităților cu cele ale serviciilor naționale care dispun de aceste mijloace.
4.6 CESE poate fi de acord cu posibilitatea oferită Frontex de finanțare și realizare a unor proiecte de asistență tehnică în țări terțe și de trimitere a unor ofițeri de legătură, cu condiția ca la aceste proiecte să fie asociate ONG-uri care dețin o lungă și prețioasă experiență în domeniul asistenței, formării pentru dezvoltare și apărării demnității umane.
4.7 Frontex ar trebui să beneficieze, cât mai repede posibil, de noul sistem SIS II (11) (Sistemul Schengen de a doua generație).
4.8 De mare ajutor pentru Frontex, de care ar beneficia imigranții aflați în situații de dificultate în bazinul Mării Mediterane, ar putea fi utilizarea datelor GMES provenite de la stația de la Neustrelitz (12).
4.9 Totodată, în spiritul avizelor CESE, rolul de coordonare al Agenției Frontex în ceea ce privește activitățile legate de operațiile comune de returnare trebuie să se exercite în strânsă cooperare cu ONG-urile umanitare recunoscute pentru sensibilitatea cu care abordează problemele și pentru experiența profundă în relațiile cu persoane aflate în situații de dificultate și vulnerabilitate.
4.10 În opinia CESE, Agenției Frontex trebuie să i se atribuie doar un mandat limitat în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal legate de combaterea rețelelor criminale care organizează imigrația clandestină, și întotdeauna în strânsă colaborare cu organele naționale de urmărire penală.
5. Observații specifice
5.1 CESE consideră că modificările propuse sunt adecvate în raport cu obiectivul de consolidare a rolului și funcțiilor Frontex, în vederea întăririi controlului la frontierele externe ale UE și, totodată, a asigurării libertății și securității interne a statelor membre.
5.2 Cu toate acestea, pot fi formulate următoarele observații:
5.2.1 Considerentul (10) – înlocuirea termenului „garantându-se” cu termenul „dispunându-se”, mai constrângător din punct de vedere juridic.
5.2.2 Considerentul (13) – s-ar cuveni înlocuit termenul „listele” cu sintagma „registrele specializate”, care exprimă mai bine obligația unei gestionări riguroase a resurselor.
5.2.3 Considerentul (14) – expresia „un număr adecvat de polițiști de frontieră” ar trebui completată cu determinanții „instruiți și specializați”.
5.2.4 Considerentul (15) – expresia „cu titlu semi-permanent” este aproximativă și, ca atare, ar trebui înlocuită cu una mai precisă.
5.2.5 Considerentul (23) – se cuvin definite mai riguros limitele între care Agenția să poată „iniția și finanța proiecte de asistență tehnică”.
5.3 Art. 1a litera (a) 2 – sintagma „lângă care” ar trebui mai bine definită, în principal pentru a evita problemele de interferență inoportună cu suveranitatea națională.
5.3.1 Art. 2 alineatul (1) litera (c) – misiunea atribuită Agenției de a efectua „analize ale riscurilor” ar trebui să fie extinsă și la costurile necesare pentru a face față presiunii la frontierele externe ale statelor membre cele mai expuse. Într-adevăr, ar fi echitabil ca toate statele membre ale Uniunii să suporte această povară, și nu doar cele care au o frontieră externă.
5.3.1.1 În plus, această dispoziție ar trebui coordonată cu dispozițiile art. 4.
5.3.2 Art. 2 alineatul (1) iii) litera (h) – ar trebui precizat că Agenției i-ar putea fi atribuit doar un mandat limitat în ce privește prelucrarea datelor personale legate de combaterea rețelelor criminale care organizează imigrația clandestină. Această dispoziție ar trebui de altfel coordonată cu dispozițiile articolelor 11, 11a și 11b.
5.3.3 Art. 14 alineatul (1) – ar trebui clarificate modalitățile conform cărora Agenția „facilitează” cooperarea operativă între statele membre și țările terțe.
5.3.4 Art. 14 alineatul (2) – posibilitatea prevăzută ca Agenția să trimită în țări terțe ofițeri de legătură ar trebui mai bine clarificată, în sensul că ar trebui adăugată precizarea că acești ofițeri, detașați ca observatori și/sau consultanți, sunt desfășurați „doar în țări terțe în care practicile referitoare la gestionarea frontierelor respectă standardele minime de protecție a drepturilor omului” numai cu condiția ca țările terțe respective să fi transpus convențiile internaționale obligatorii privind drepturile omului, dreptul de azil și protecția internațională.
Bruxelles, 15 iulie 2010
Președintele Comitetului Economic și Social European
Mario SEPI
(1) În conformitate cu art. 77 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), agenții Frontex pot îndeplini anumite sarcini din ordinul polițiilor de frontieră ale statelor membre și, ca atare, cu respectarea suveranității acestora.
(2) În afară de polemica apărută în relație cu alte state membre cu privire la aplicarea corectă a dispozițiilor privind primirea și interdicția de returnare, magistratura italiană reproșează în prezent funcționarilor și militarilor faptul de a fi comis un act de violență în momentul returnării către Libia, în august 2009, a 75 de imigranți clandestini interceptați în apele internaționale. Opinia procurorilor Parchetului din Siracusa nu este împărtășită însă de guvernul italian. Înaltul comisar al ONU pentru refugiați susține că returnarea a „împiedicat posibilitatea exercitării dreptului de azil în Italia”.
(3) Dat fiind că toate statele membre au ratificat Protocolul 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, articolul 17 al acestuia și Tratatul de la Lisabona (care deschide calea aderării UE la CEDO), este cu atât mai necesar ca Frontex să se înscrie pe această cale.
(4) Rețeaua informatică trebuie coordonată cu dispozițiile deciziei Comisiei din 20 ianuarie 2006 de stabilire a normelor de aplicare a Deciziei 2005/267/CE de creare a unei rețele de informare și coordonare securizate, conectate la internet, pentru serviciile de gestionare a migrării a statelor membre (ICOnet), mai ales prin schimbul rapid de informații în cadrul combaterii imigrației ilegale.
(5) Sarcinile menționate mai sus sunt strâns legate de cele încredințate Oficiului european de poliție (EUROPOL), înființat în 1992 în vederea prelucrării informațiilor privind activitățile criminale. Tot în acest cadru se înscrie și Sistemul de informații Schengen (SIS), care permite schimbul de date privind identitatea anumitor categorii de persoane și de bunuri între autoritățile competente din statele Schengen.
(6) Adoptat de Comisia Europeană la 19 martie 2010.
(8) SEC(2010) 149.
(9) Cum este, de exemplu, Libia.
(10) Directiva 2008/115/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 16.12.2008 (care va intra în vigoare în decembrie 2010) stabilește standardele și procedurile comune aplicabile în statele membre pentru returnarea resortisanților țărilor terțe aflați în situație de ședere ilegală „în conformitate cu drepturile fundamentale […], inclusiv obligațiile în materie de protecție a refugiaților și de drepturi ale omului.”
(11) SIS, Sistemul de Informații Schengen, care ar trebui să devină operațional înainte de 31.12.2011 (cf. raportul Coelho al Parlamentului European).
(12) Stația de la Neustrelitz (Germania) va asigura pentru Europa și bazinul Mării Mediterane planificarea și procesarea de date de foarte înaltă rezoluție, furnizate de sateliții optici Geo, Eye-1 și Ikonos.
11.2.2011 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
C 44/167 |
Avizul Comitetului Economic și Social European privind propunerea de regulament al Consiliului de punere în aplicare a unei cooperări consolidate în domeniul legislației aplicabile divorțului și separării de drept
COM(2010) 105 final/2 – 2010/0067 (CNS)
2011/C 44/29
Raportor unic: dl RETUREAU
La 29 aprilie 2010, în conformitate cu articolul 304 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), Consiliul a hotărât să consulte Comitetul Economic și Social European cu privire la
Propunerea de regulament al Consiliului de punere în aplicare a unei cooperări consolidate în domeniul legislației aplicabile divorțului și separării de drept
COM(2010) 105 final/2 – 2010/0067(CNS).
Secțiunea pentru ocuparea forței de muncă, afaceri sociale și cetățenie, însărcinată cu pregătirea lucrărilor Comitetului pe această temă, și-a adoptat avizul la 16 iunie 2010.
În cea de-a 464-a sesiune plenară, care a avut loc la 14 și 15 iulie (ședința din 14 iulie 2010), Comitetul Economic și Social European a adoptat prezentul aviz cu 134 de voturi pentru, 1 vot împotrivă și 6 abțineri.
1. Recomandări
1.1 Temeiul juridic este articolul 81 alineatul (3) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, care atribuie Consiliului competența de a adopta măsuri privind dreptul familiei care au implicații transfrontaliere; propunerea de regulament respectă elementul de extraneitate prevăzut în tratate.
1.2 Comitetul ia notă cu interes de posibilitatea pe care o oferă această propunere de regulament de a pune în practică procedura de cooperare consolidată (1) prevăzută la articolul 326 și următoarele din titlul III din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, într-un domeniu în care aceasta nu este nici evidentă, nici ușoară, și anume în domeniul dreptului; își exprimă speranța că recurgerea la cooperarea consolidată va permite pe viitor depășirea blocajelor sau a dificultăților și în alte domenii, astfel încât să se facă progrese în privința unor subiecte sau chestiuni care nu întrunesc, la un moment dat, unanimitatea, dar pentru care un număr determinat de țări doresc să își aprofundeze cooperarea.
1.3 Comitetul, asemenea Comisiei, constată că principiile subsidiarității și proporționalității sunt respectate în regulamentul propus, care va deveni aplicabil după adoptarea sa de către statele membre solicitante. Această inițiativă este în conformitate cu Carta Drepturilor Fundamentale și cu angajamentele internaționale asumate de statele membre în materie de drepturi ale omului.
1.4 Soluțiile propuse sunt de așa natură încât să se evite căutarea instanței competente de către unul dintre soți și să se poată răspunde așteptărilor legitime ale acestora în ceea ce privește instanța competentă, care este, în principiu, instanța de la locul de reședință obișnuit din momentul introducerii cererii de separare de drept sau de divorț. Procedurile de anulare a căsătoriei nu sunt abordate în proiectul de regulament, iar toate celelalte chestiuni sunt reglementate de legislația comunitară actuală în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești față de copiii comuni.
1.5 Comitetul remarcă, de asemenea, că regulamentul propus nu aduce atingere dreptului material al statelor membre.
1.6 Comitetul aprobă, în cele din urmă, un proiect care va facilita soluționarea procedurilor de divorț sau de separare de drept ale rezidentelor și rezidenților țărilor participante la această cooperare, contribuind astfel la libera circulație a persoanelor și a hotărârilor care au dobândit autoritate de lucru judecat.
2. Conținutul propunerii Comisiei
2.1 Chestiunea legii aplicabile divorțului și separării de drept nu face încă parte din legislația comunitară în materie matrimonială. Primul instrument comunitar adoptat în domeniul dreptului familiei, Regulamentul (CE) nr. 1347/2000 al Consiliului, a stabilit norme referitoare la competența, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești față de copiii comuni pronunțate în cadrul unei proceduri matrimoniale, însă nu cuprinde dispoziții privind legea aplicabilă.
2.2 Intrarea în vigoare a Regulamentului (CE) nr. 2201/2003 al Consiliului, care a abrogat și a înlocuit Regulamentul (CE) nr. 1347/2000 al Consiliului începând cu 1 martie 2005, nu a schimbat nimic în această privință.
2.3 Cu toate acestea, Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 al Consiliului le permite soților să aleagă dintre mai multe norme de competență diferite. Atunci când la o instanță dintr-un stat membru este introdusă o acțiune în materie matrimonială, legea aplicabilă este determinată în conformitate cu normele naționale ale statului respectiv privind conflictul de legi, care sunt întemeiate pe criterii diferite. În majoritatea statelor membre, legea aplicabilă se determină pe baza unei ierarhizări a factorilor de legătură, care urmăresc garantarea faptului că procedura este reglementată de acea ordine juridică cu care are legăturile cele mai strânse. Celelalte state membre aplică în mod sistematic procedurilor matrimoniale legislația lor națională („lex fori”).
2.4 Faptul că nu toate statele membre au putut ajunge la un acord în privința legii aplicabile și a soluției de adoptat în privința normelor privind conflictul de legi în materie de divorț și de separare de drept în cursul ultimilor ani și că nu pare să existe nicio perspectivă de soluționare a acestei probleme în viitorul apropiat a determinat mai multe state membre să inițieze o cooperare consolidată pe această temă, în așteptarea unui acord definitiv în acest domeniu, care necesită un vot în unanimitate în cadrul Consiliului. Astfel, zece state membre au adresat o solicitare Comisiei, semnalând faptul că intenționează să stabilească o cooperare consolidată în ceea ce privește legea aplicabilă în materie matrimonială și solicitând Comisiei să prezinte o propunere în acest sens Consiliului. La 3 martie 2010, Grecia și-a retras solicitarea (2). Însă, există și alte state membre care intenționează să adere la această cooperare consolidată. În prezent, 14 state membre și-au manifestat interesul pentru această cooperare.
2.5 Constatând că acest proiect de cooperare consolidată nu afectează legislația comunitară actuală, Comisia a pregătit o propunere de regulament, observând că proiectul celor zece state membre inițiale reprezintă un progres în raport cu inițiativa Comisiei din 17 iulie 2006 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 2201/2003 în ceea ce privește competența și care stabilește norme privind legea aplicabilă în materie matrimonială [COM(2006) 399 final], inițiativă care nu a fost încă adoptată în cadrul Consiliului. Studiul de impact realizat în perioada respectivă este încă valabil, nefiind necesară realizarea unuia nou.
2.6 În conformitate cu articolul 329 alineatul (1) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, miniștrii justiției din statele membre au aprobat cu majoritate calificată, la 4 iunie 2010, propunerea Comisiei de stabilire a unei cooperări consolidate între anumite state membre referitor la divorț și separarea de drept. Câteva zile mai târziu (la 16 iunie 2010), Parlamentul European și-a dat avizul conform. În prezent, trebuie doar să așteptăm adoptarea în mod oficial a deciziei de autorizare a unei cooperări consolidate de către Consiliul UE.
2.7 În ceea ce privește Regulamentul de punere în aplicare a unei cooperări consolidate, miniștrii au aprobat o abordare generală a elementelor de bază și au solicitat ca chestiunile pendinte să facă obiectul unei alte examinări. Consiliul UE, hotărând în temeiul articolului 81 alineatul (3) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, trebuie să aprobe cu unanimitate de voturi regulamentul în cauză (3).
3. Observațiile Comitetului
3.1 Comitetul s-a pronunțat deja, în repetate rânduri, cu privire la necesitatea ca, într-un stat membru, să li se recunoască cetățenilor europeni hotărârile definitive și care au autoritate de lucru judecat care au fost pronunțate într-un alt stat membru, fără a fi nevoie să se recurgă la procedura de exequatur.
3.2 În materie civilă, mai precis în dreptul matrimonial, Comitetul a adoptat un aviz referitor la Cartea verde privind legislația aplicabilă în materie de divorț (4), care a inspirat, de fapt, acest proiect de regulament, în continuare blocat la Consiliu, în care se pronunță în favoarea dispozițiilor propuse în ceea ce privește recunoașterea reciprocă a hotărârilor, conflictul de legi și de competență privind dreptul aplicabil.
3.3 În acel moment, Comitetul a avertizat Comisia cu privire la posibilele contradicții între aplicabilitatea unui drept străin, în special a dreptului anumitor state terțe, și anumite dispoziții ale acestuia contrare ordinii publice comunitare sau celei a forului (inegalitățile între femei și bărbați, încredințarea sistematică a copiilor unuia dintre soți în funcție de apartenența la un sex etc.). Prin urmare, trebuie salutat faptul că a fost prevăzută o clauză de exceptare justificată de rațiuni de ordine publică, în vederea excluderii dispozițiilor unui drept străin aplicabil care ar fi, de pildă, contrar Cartei Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, care face parte, în prezent, din legislația primară (având aceeași valoare ca și tratatele). Statele membre vor invoca ordinea publică internațională a forului lor intern pentru a solicita o eventuală exceptare în raport cu dreptul unei țări terțe care ar putea să o încalce.
3.4 Comitetul aprobă din nou soluțiile adoptate pentru determinarea instanței competente, care este, în principiu, cea de la ultima reședință comună obișnuită a soților (5). În cazul în care există diferite criterii de determinare a instanței competente, această regulă este în măsură să prevină situația în care unul sau altul dintre soți se angajează într-o cursă pentru sesizarea instanței înaintea celuilalt. Însă legea aplicabilă ar putea fi legea cea mai apropiată de dreptul matrimonial, în funcție de anumite criterii cumulative, și anume legea la care ar avea dreptul să se aștepte cel mai vulnerabil dintre soți, și nu în mod obligatoriu legea forului, cum este cazul în anumite state membre în prezent. Astfel, dreptul aplicabil va putea fi ales, de asemenea, de comun acord între soți, în măsura în care există factori obiectivi de legătură.
3.5 În acest fel, ar exista o mai mare certitudine și siguranță într-un domeniu în care există adeseori divergențe, fie că este vorba de divorț, fie de separare de drept (care precedă de multe ori procedura de divorț). Celelalte norme aplicabile în materie matrimonială sunt cele din Regulamentul (CE) nr. 2201/2003, care este în vigoare în toate statele membre.
3.6 Prin urmare, Comitetul aprobă și susține proiectul de regulament examinat și dorește ca procedura de cooperare consolidată, care este utilizată pentru prima dată și la care se poate apela din 1999, de la intrarea în vigoare a Tratatului de la Amsterdam, să fie, în sfârșit, considerată o procedură normală, care permite progresul Europei în anumite domenii în care este necesară unanimitatea, însă pentru care întrunirea unanimității într-un interval scurt nu este posibilă. Astfel se vor evita potențiale blocaje și întârzieri în adoptarea legislației sau a unor măsuri comune și li se va permite țărilor care doresc acest lucru să își aprofundeze cooperarea, în pofida faptului că nu există unanimitate sau că nu este întrunit cvorumul.
Bruxelles, 14 iulie 2010
Președintele Comitetului Economic și Social European
Mario SEPI
(2) Lista țărilor care participă la cooperarea consolidată: Austria, Belgia, Bulgaria, Franța, Germania, Italia, Letonia, Luxemburg, Malta, Portugalia, România, Spania, Slovenia și Ungaria.
(3) Articolul 81 alineatul (3) prevede ca actele legislative propuse în domeniul dreptului familiei care au o incidență transfrontalieră să fie stabilite de Consiliu, care hotărăște în conformitate cu o procedură legislativă specială; acesta hotărăște în unanimitate, după consultarea Parlamentului European. Actele legislative de punere în aplicare a unei cooperări consolidate în acest domeniu trebuie adoptate în conformitate cu reglementările stabilite prin această dispoziție.
(4) JO C 24, 31.1.2006, p. 20.
(5) Cu condiția ca reședința să fie folosită cel puțin o anumită durată (în general, o lună sau un an) în momentul inițierii procedurii
11.2.2011 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
C 44/170 |
Avizul Comitetului Economic și Social European privind propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind libera circulație a lucrătorilor în cadrul Uniunii
COM(2010) 204 final – 2010/0110 (COD)
2011/C 44/30
La 31 mai 2010 și la 8 iunie 2010, în conformitate cu articolele 46 și 304 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, Consiliul, respectiv Parlamentul European, au hotărât să consulte Comitetul Economic și Social European cu privire la
Propunerea de regulament al Parlamentului european și al Consiliului privind libera circulație a lucrătorilor în cadrul Uniunii
COM(2010) 204 final – 2010/0110 (COD).
Întrucât, în opinia sa, conținutul propunerii este pe deplin satisfăcător și nu face obiectul nici unei observații din partea sa, în cea de-a 464-a sesiune plenară din 14 și 15 iulie 2010 (ședința din 14 iulie 2010), Comitetul a hotărât să emită un aviz favorabil cu privire la textul propus, cu 163 de voturi pentru, 1 vot împotrivă și 4 abțineri.
Bruxelles, 14 iulie 2010
Președintele Comitetului Economic și Social European
Mario SEPI
11.2.2011 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
C 44/171 |
Avizul Comitetului Economic și Social European privind propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului de modificare a Regulamentului (CE) nr. 861/2006 al Consiliului din 22 mai 2006 de stabilire a măsurilor financiare comunitare privind punerea în aplicare a politicii comune în domeniul pescuitului și în domeniul dreptului mării
COM(2010) 145 final – 2010/0080 COD
2011/C 44/31
Raportor general: dna María Candelas SÁNCHEZ MIGUEL
La 31 mai 2010, și, respectiv, la 12 mai 2010, în conformitate cu articolul 43 alineatul (2) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, Consiliul și Parlamentul European au hotărât să consulte Comitetul Economic și Social European cu privire la
Propunerea de Regulament al Parlamentului European și al Consiliului de modificare a Regulamentului (CE) nr. 861/2006 al Consiliului din 22 mai 2006 de stabilire a măsurilor financiare comunitare privind punerea în aplicare a politicii comune în domeniul pescuitului și în domeniul dreptului mării
COM(2010) 145 final – 2010/0080 COD.
La 25 mai 2010, Biroul Comitetului Economic și Social European a însărcinat Secțiunea pentru agricultură, dezvoltare rurală și protecția mediului cu pregătirea lucrărilor Comitetului pe această temă.
Având în vedere caracterul urgent al lucrărilor, Comitetul Economic și Social European a numit-o pe dna María Candelas SÁNCHEZ MIGUEL raportor general în cadrul celei de-a 464-a sesiuni plenare din 14 și 15 iulie 2010 (ședința din 15 iulie) și a adoptat prezentul aviz cu 135 voturi pentru și 4 abțineri.
1. Concluzii
1.1 CESE consideră pozitive măsurile propuse pentru modificarea actualului Regulament nr. 861/2006, întrucât scopul acestora este de a spori transparența finanțării colectării de date și a realizării de studii științifice și de a întări obiectivitatea măsurilor adoptate în cadrul politicii comune în domeniul pescuitului (PCP). Discuțiile pe marginea reformei PCP au scos în evidență necesitatea unei baze solide de date pentru a garanta că punerea în aplicare a politicii comune în domeniul pescuitului corespunde unor necesități reale, astfel încât aceasta să fie durabilă din punct de vedere economic, social și ecologic.
1.2 Noile dispoziții sunt menite să clarifice sistemul de finanțare a colectării de date și a elaborării de studii științifice de interes pentru PCP. De asemenea, se extinde conceptul de culegere de date, prin reglementarea gestionării și utilizării acestora, în termeni de securitate juridică a informațiilor obținute. Controlul datelor efectuat de statele membre va permite utilizarea coerentă a acestora.
1.3 În ceea ce privește finanțarea costurilor de funcționare a consiliilor consultative regionale (CCR), aceasta nu se va limita, cum era cazul până acum, la înființarea acestora.
1.4 În plus, se propune să se finanțeze cheltuielile de participare a reprezentanților Comitetului consultativ pentru pescuit și acvacultură (CCPA) la reuniunile Consiliului internațional pentru exploatarea mărilor (CIEM) și ale Comitetului științific, tehnic și economic pentru pescuit (CSTEP).
1.5 În ceea ce privește procedurile administrative de solicitare și control al finanțării, este necesar ca planurile multianuale ale statelor membre să fie întocmite în mod detaliat și aprobate de Comisie, în așa fel încât să se supună în continuare disciplinei bugetare a UE.
2. Introducere
2.1 Propunerea de modificare a Regulamentului (CE) nr. 861/2006 vizează clarificarea extinderii măsurilor financiare și, în special, îmbunătățirea conținutului anumitor articole referitoare la costurile activităților de control și de punere în aplicare a acestora.
2.2 Modificările prevăzute sunt de trei feluri:
— |
cele care reflectă evoluția cadrului legislativ; |
— |
cele care privesc sfera de aplicare, menite să răspundă exigențelor actuale; |
— |
cele care precizează măsurile din acest regulament pe care trebuie să le ia statele membre în legătură cu colectarea de date și cu realizarea de studii cu privire la PCP. |
2.3 Pe de altă parte și în cadrul relațiilor internaționale din domeniul politicii comune în domeniul pescuitului, se precizează tipologia cooperării (bilaterală, regională sau multilaterală).
2.4 De asemenea, este prezentată o nouă modalitate administrativă de solicitare și gestionare a finanțării, clarificându-se maniera în care organismele prevăzute în acest scop trebuie să o aplice și să o controleze.
3. Observațiile CESE
3.1 CESE consideră pozitive modificările propuse pentru actualul Regulament nr. 861/2006, întrucât includ dispoziții pentru aplicarea ulterioară a acestuia. Trebuie menționate în special cererea de date și de studii științifice privind situația mărilor și oceanelor noastre, precum și a zonelor de pescuit, pentru ca orice măsură care se va lua cu privire la politica în domeniul pescuitului să fie bine întemeiată și să garanteze utilizarea durabilă a resurselor existente.
3.2 Se dorește îmbunătățirea nu doar a transparenței, ci și a utilizării finanțării, sporind cazurile în care poate fi acordată. Finanțarea colectării de date și a controlării utilizării acestora de către statele membre va permite cercetării să devină un element important în cadrul PCP și va duce la o dezvoltare durabilă a sectorului pescuitului.
3.3 Conținutul propunerii ar putea fi examinat în funcție de următoarele aspecte:
3.3.1 |
Cadru european pentru colectarea, gestionarea și utilizarea datelor din sectorul pescuitului și sprijinirea consultanței științifice privind politica comună în domeniul pescuitului. Particularitatea propunerii rezidă în faptul că finanțarea nu privește doar statele membre și organismele publice competente, ci și sectorul privat. În mare măsură, este vorba de recunoașterea unui fapt, și anume intervenția sectorului științific privat, care este o realitate în prezent; din acest motiv, considerăm că includerea sa în legislație conferă o mai mare transparență. |
3.3.2 |
Cooperarea internațională cu țările terțe (acorduri regionale, bilaterale sau multilaterale) în ceea ce privește colectarea de date și elaborarea de studii. Aceasta înseamnă menținerea unui control științific nu doar în cazul resurselor noastre halieutice, ci și al altor regiuni în care își desfășoară activitatea vasele noastre, astfel încât să se îmbunătățească evaluarea științifică și tehnică a zonelor în care acestea pescuiesc și controlul activităților lor. |
3.3.3 |
Finanțarea costurilor de participare a reprezentanților CCPA la reuniunile CCR, CIEM și CSTEP, pentru a favoriza un proces decizional cât mai amplu cu putință. Această finanțare este determinată de interesul special pentru UE. Comitetul consideră că trebuie să li se acorde un rol mai activ organizațiilor menționate, nu doar în ceea ce privește participarea lor în colectarea de date, ci și în procesul decizional în legătură cu chestiunile privind pescuitul care sunt de competența lor și care ar duce la o îmbunătățire a PCP. |
3.3.4 |
Proceduri în domeniul colectării, gestionării și utilizării datelor. Modificarea secțiunii 2 a regulamentului vizează armonizarea procedurii actuale de solicitare a finanțării cu procedura utilizată în programele multianuale prezentate de statele membre, cu aprobarea Comisiei. În acest fel, controlul final al utilizării finanțării va fi supus reglementărilor europene privind controlul cheltuielilor. |
3.4 În sfârșit, CESE consideră că, deși reforma PCP este încă în desfășurare, această propunere de modificare este oportună, întrucât permite anticiparea efectelor pozitive pe care le-ar putea avea utilizarea de date științifice și obiective în programarea viitoarelor măsuri care trebuie luate după adoptarea noii politici, fără a mai trebui să așteptăm până în 2013. În orice caz, intensificarea și dezvoltarea acelorași practici în țările terțe vor avea efecte considerabile asupra stării mărilor și oceanelor.
Bruxelles, 15 iulie 2010
Președintele Comitetului Economic și Social European
Mario SEPI
11.2.2011 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
C 44/173 |
Avizul Comitetului Economic și Social European privind Comunicarea Comisiei către Consiliu, Parlamentul European, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor „Către integrarea supravegherii maritime: un mediu comun în vederea schimbului de informații pentru domeniul maritim al UE”
COM(2009) 538 final
2011/C 44/32
Raportor: dl LIOLIOS
La 15 octombrie 2009, în conformitate cu articolul 262 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, Comisia Europeană a hotărât să consulte Comitetul Economic și Social European cu privire la
Comunicarea Comisiei către Consiliu, Parlamentul European, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor „Către integrarea supravegherii maritime: un mediu comun în vederea schimbului de informații pentru domeniul maritim al UE”
COM(2009) 538 final.
Secțiunea pentru transporturi, energie, infrastructură și societatea informațională, însărcinată cu pregătirea lucrărilor Comitetului pe această temă, și-a adoptat avizul la 1 iunie 2010.
În cea de-a 464-a sesiune plenară, care a avut loc la 14 și 15 iulie 2010 (ședința din 14 iulie 2010), Comitetul Economic și Social European a adoptat prezentul aviz cu 164 voturi pentru, 1 vot împotrivă și 6 abțineri.
1. Concluzii și recomandări
1.1 CESE salută comunicarea și sprijină întreaga gamă de măsuri posibile pentru o supraveghere maritimă integrată (SMI) în vederea înțelegerii efective a tuturor activităților desfășurate pe mare, care ar putea influența securitatea, siguranța, economia sau mediul din Uniunea Europeană (UE) și din statele sale membre.
1.2 CESE este de acord, în principiu, cu recomandările cuprinse în comunicare și consideră că includerea unor reglementări privind diseminarea și gestionarea datelor, precum și introducerea unor mecanisme de control asupra/din partea tuturor organizațiilor participante vor ameliora nivelul de conștientizare a situației din domeniul maritim.
1.3 CESE constată că această comunicare reprezintă o contribuție pozitivă în contextul problemelor crescute privind securitatea, cu care se confruntă UE și care includ imigrația clandestină, traficul, vânzarea drogurilor, precum și protecția eficientă și efectivă a mediului și a vieții și bunăstării cetățenilor UE.
1.4 CESE recunoaște că durabilitatea politicii maritime integrate a UE depinde de durabilitatea acțiunilor sale politice, iar supravegherea maritimă integrată nu face excepție. În acest sens, sistemul propus de supraveghere maritimă integrată ar trebui elaborat în așa fel încât să furnizeze, într-un mod durabil, date corecte, actuale, de calitate și la costuri reduse, în momentul și în locul în care sunt necesare și exact pentru motivul pentru care sunt solicitate. Prin urmare, trebuie luată în considerare și posibilitatea de a extinde sistemul SMI.
1.5 CESE sprijină un mecanism de supraveghere comun pentru întreaga UE, bazat pe un cadru juridic armonizat, care va asigura schimbul de informații cu caracter sensibil și mai puțin sensibil între autoritățile, agențiile și utilizatorii din statele membre UE.
1.6 CESE recunoaște importanța dimensiunii internaționale a domeniului maritim și susține necesitatea elaborării unor standarde tehnice și juridice și a explorării oportunităților de cooperare cu țări terțe.
1.7 CESE consideră că interconectarea sistemelor de supraveghere maritimă presupune o analiză în detaliu a diferitelor aspecte juridice legate de schimbul de informații colectate în scopuri diferite, din diferite surse. Statele membre au obligații diferite privind confidențialitatea datelor, iar protecția datelor cu caracter personal reprezintă o chestiune esențială. Încă nu au fost definite natura datelor implicate, obiectivele (și metodele) schimbului și posibilii beneficiari ai acestor date, garanțiile necesare cu privire la confidențialitatea și securitatea datelor și la protecția datelor cu caracter personal, după caz.
1.8 CESE sugerează ca datele să fie diseminate pe baza principiului nevoii de a cunoaște, pentru a garanta protecția datelor și pentru a preveni proliferarea lor nejustificată. De asemenea, este esențială definirea în mod clar a nivelurilor de confidențialitate, precum și a nivelului autorizat de utilizare a datelor, prin elaborarea unui mecanism concret și transparent de acordare a dreptului de acces.
1.9 CESE înțelege faptul că validarea datelor colectate reprezintă o sarcină crucială și dificilă și propune elaborarea unui cadru care să colecteze datele și să le verifice acuratețea, garantând securitatea informațiilor pe durata procesului de diseminare.
1.10 CESE susține urmarea unei foi de parcurs pentru punerea în aplicare a supravegherii maritime integrate, folosind experiența acumulată în cadrul proiectelor-pilot, a grupurilor de experți și a evaluărilor impactului privind aspectele de ordin juridic și tehnic ale integrării informației.
1.11 CESE recomandă instituirea unor mecanisme de coordonare unice la nivel național și a unei singure platforme de informații pentru fiecare grup național de utilizatori (comunitate), în vederea facilitării dezvoltării și operabilității supravegherii maritime integrate.
1.12 Având în vedere numeroasele sisteme existente, CESE propune să se evite suprapunerile, astfel încât supravegherea maritimă integrată să nu schimbe modul în care informațiile sunt colectate, ci modul în care acestea sunt diseminate.
1.13 CESE invită UE să adopte o abordare mai centralizată a gestionării rețelei, în care coordonarea să fie realizată prin intermediul structurii formale a rețelei și al comunicării la nivel central.
1.14 Pentru a garanta procesul de interconectare a comunităților de utilizatori, CESE sugerează ca UE să instituie o platformă clară și robustă privind mecanismul de acordare a accesului, având la bază o percepție comună la nivelul UE cu privire la diferitele puncte de vedere politice și la eficiența operațională. Beneficiarii dreptului la acces acordat trebuie stabiliți în conformitate cu regulamentul UE privind transparența.
1.15 Arhitectura adoptată a sistemului ar trebui să fie prevăzută cu circuite de feedback pentru a permite ajustarea și actualizarea acestuia, luând în considerare, printre altele, cadrul juridic în continuă evoluție.
1.16 CESE recomandă ca managementul avansat al riscurilor în domeniul securității să rămână o prioritate absolută a domeniului maritim european. În acest sens, este de preferat o arhitectură pe paliere, care să asigure validitatea și securitatea datelor.
2. Introducere
2.1 La 15 octombrie 2009, Comisia a publicat Comunicarea „Către integrarea supravegherii maritime: un mediu comun în vederea schimbului de informații pentru domeniul maritim al UE” [COM(2009)538 final] și a sesizat Comitetul Economic și Social European, în conformitate cu articolul 262 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, solicitându-i să emită un aviz pe această temă.
2.2 În Comunicarea „O politică maritimă integrată pentru Uniunea Europeană”, Comisia Europeană urmărește ca, înainte de 2013, să ia „măsuri pentru o mai bună interoperabilitate a sistemului de supraveghere, care să reunească sistemele existente de monitorizare și reperare utilizate pentru siguranța și securitatea maritimă, pentru protecția mediului marin, controlul activităților de pescuit, controlul frontierelor externe și alte activități de aplicare a legii”.
2.3 UE a lansat deja o serie de inițiative de supraveghere care cuprind mai multe activități sectoriale: monitorizarea traficului navelor, inclusiv colectarea și schimbul de date între statele membre cu privire la deplasarea și încărcătura navelor prin intermediul SafeSeaNet (Directiva 2002/59/CE) (1), un sistem de schimb de date cu caracter maritim între autoritățile maritime ale statelor membre, cu scopul de a preveni accidentele, poluarea marină, precum și de a mări eficiența de reacție în cazul incidentelor sau accidentelor pe mare.
2.4 În acest sens, serverul european de date (European Index ServerEIS) este deja operațional, iar sistemul STIRES (SafeSeaNet Traffic Information Relay and Exchange System) este în curs de dezvoltare. În plus, datele privind traficul maritim pe distanță scurtă sunt în curs de colectare, iar datele privind traficul pe distanță lungă vor fi în viitor disponibile, la cerere, la Centrul european pentru date de identificare și de monitorizare a navelor pe distanță lungă (EU LRIT DC – EU Long Range Identification and Tracking Data Centre), în colaborare cu statele membre [a se vedea rezoluțiile Comitetului privind securitatea maritimă din cadrul Organizației Maritime Internaționale (OMI), MSC 202 (81) și MSC 211 (81), care modifică Convenția internațională privind siguranța vieții pe mare, 1974 (SOLAS)]. În plus, dezvoltarea Sistemul european de supraveghere a frontierelor (EUROSUR) are în vedere o soluție de supraveghere integrată în cadrul UE.
2.5 Dincolo de cele menționate mai sus, această comunicare ia în considerare toate acțiunile suplimentare relevante întreprinse de UE, inclusiv instituirea Agenției Europene pentru Siguranță Maritimă (EMSA), a Agenției Europene pentru Gestionarea Cooperării Operative la Frontierele Externe ale Statelor Membre ale Uniunii Europene (FRONTEX), a Agenției Europene de Apărare (EDA) și Cartea albastră privind transporturile. În paralel, sunt lansate două proiecte-pilot pentru testarea, într-un teatru de operațiuni, a modului în care supravegherea maritimă integrată poate funcționa în practică (unul în bazinul Mării Mediterane, iar celălalt în bazinele mărilor din Nordul Europei).
2.6 Obiectivul politicii propuse privind SMI nu este acela de a crea un sistem de supraveghere suplimentar, ci de a institui interfețele și astfel de a integra sistemele existente în diferite sectoare și state, în vederea îmbunătățirii eficienței autorităților naționale care răspund de punerea în aplicare a acțiunilor de supraveghere și a sporirii rentabilității acțiunilor desfășurate pe mare. În cadrul acțiunilor de dezvoltare a unei rețele intersectoriale securizate, care să poată face față necesității tot mai mari de a furniza o imagine comună și recunoscută asupra situației, trebuie să se elaboreze cu atenție prevederile privind dreptul la acces și securitatea utilizatorilor.
2.7 CESE recunoaște faptul că realizarea unui sistem SMI implică numeroase activități complexe și multilaterale, care de multe ori se pot suprapune, dar sunt în interesul UE în ansamblu.
2.8 CESE salută comunicarea ca fiind piatra de temelie a integrării, în vederea schimbului de informații, a actualelor sisteme autonome într-un mediu comun, care va putea sprijini viitoarea politică europeană în domeniul transportului maritim și va putea salvgarda mediul și serviciile europene de transport maritim atât în cadrul comerțului mondial, cât și în cadrul celui european, îmbunătățind în același timp viața cotidiană a cetățenilor UE, în special a celor care locuiesc în regiunile maritime de frontieră externă.
2.9 CESE evidențiază faptul că această comunicare intervine într-un moment critic, în care transportul maritim se confruntă cu provocări importante: a) criza economică și financiară mondială, care agravează criza structurală și ciclică din sectorul transportului maritim; b) imigrația clandestină, în special la frontierele sudice și estice ale UE; c) activitățile ilegale, inclusiv traficul de persoane, arme și droguri; d) materialele sensibile pentru instalațiile militare și nucleare. Toate aceste aspecte trebuie monitorizate și abordate.
2.10 De asemenea, CESE subliniază faptul că problemele de securitate și piraterie care afectează serviciile maritime ale UE în ape extracomunitare (de exemplu, în Africa de Est, Indonezia etc.) trebuie abordate și controlate.
3. Comunicarea privind integrarea supravegherii maritime prin crearea unui mediu comun în vederea schimbului de informații pentru domeniul maritim al UE
3.1 Așa cum se afirmă și într-un aviz precedent al acestuia (2), CESE este de acord cu propunerile referitoare la rețeaua europeană de supraveghere în domeniul maritim și cu sporirea cooperării între serviciile pazei de coastă ale statelor membre. Aceste măsuri vor promova siguranța și securitatea maritimă, controlul asupra activităților de pescuit, controlul asupra frontierelor externe și protecția mediului marin. […] CESE reamintește că este de dorit o abordare coordonată privind acordurile bilaterale cu țările terțe în materie de inspecție a navelor, luându-se în considerare exigențele sporite în materie de securitate. De asemenea, îndeamnă la acțiuni comunitare în ceea ce privește proliferarea cazurilor de furt și piraterie, în special în Asia de Sud-Est și în Africa.
3.2 CESE întâmpină cu satisfacție comunicarea și susține toate măsurile posibile prin care UE ar putea contribui la prestarea serviciilor în domeniul maritim în condiții de siguranță și securitate sporite. CESE este de acord, în principiu, cu această comunicare și salută toate precizările suplimentare care vor contribui la realizarea rapidă a sistemului SMI.
3.3 Comunicarea privind strategia UE pentru o mai bună integrare a sistemelor de supraveghere stabilește patru linii directoare pentru crearea unui mediu comun în vederea schimbului de informații după cum urmează: (1) o abordare care să interconecteze toate comunitățile de utilizatori; (2) construirea unui cadru tehnic pentru interoperabilitate și pentru integrarea viitoare; (3) schimbul de informații între autoritățile civile și militare și (4) dispoziții juridice specifice pentru realizarea acestui mediu comun în vederea schimbului de informații. Având în vedere faptul că comunicarea se axează pe principii, avizul se va limita la propunerea unui set de principii. Rămâne desigur necesitatea unor precizări suplimentare în vederea transformării acestor principii în acțiuni legislative.
3.4 CESE recunoaște faptul că, datorită caracterului global al transportului maritim european, conștientizarea situației este deosebit de importantă din următoarele motive: (a) deplasarea navelor reprezintă un sistem dinamic din punct de vedere spațial și temporal; (b) aspectele legate de siguranță, securitate și mediu depășesc frontierele și (c) deciziile luate de o parte implicată ar putea afecta alte sisteme.
3.5 Trebuie să se rețină faptul că există două probleme care trebuie rezolvate: cadrul politicii publice și fezabilitatea sistemului. Punerea în aplicare a unui sistem SMI ar putea fi împiedicată de probleme legate de confidențialitate sau alte probleme de la nivel național; prin urmare, SMI trebuie perfecționată, astfel încât să devină o aplicație care să funcționeze în mod eficient.
3.6 CESE consideră că există trei mari probleme legate de realizarea sistemului SMI: problema juridică, cea tehnică/tehnologică și cea de gestionare. Principalele chestiuni de ordin juridic par a fi legate de confidențialitate în cazul amalgamului de date cu caracter personal, comercial și militar. În plus, politicile de securitate a datelor ar putea interzice sau restricționa schimbul (sau folosirea în continuare a) anumitor date.
3.7 În ceea ce privește confidențialitatea, prevederile instrumentelor-cheie de monitorizare și supraveghere califică o parte semnificativă a datelor privind raportarea și supravegherea din domeniul maritim drept confidențiale (din punct de vedere comercial). În consecință, prelucrarea acestor date va fi afectată de obligația păstrării confidențialității și a secretului profesional de către persoanele autorizate să le acceseze.
3.8 Sistemele actuale au un caracter monosectorial, dar, cu toate acestea, sunt obstrucționate de probleme legate de confidențialitate. Extinderea schimbului de date dincolo de sectorul respectiv ar putea aduce noi provocări și probleme legate de confidențialitate, având în vedere ansamblul actorilor suplimentari care vor fi implicați.
4. Observații specifice
4.1 CESE este de acord cu principiile stabilite în cadrul comunicării privind supravegherea maritimă integrată și le susține.
4.2 CESE recunoaște necesitatea unei evaluări suplimentare din punct de vedere politic, juridic, comercial și tehnologic, care va conduce la stabilirea unui plan de acțiune specific pentru punerea în aplicare a sistemului SMI, accentuând provocările de natură juridică și tehnologică. Această evaluare va genera o foaie de parcurs specifică privind punerea în aplicare, cu un calendar exact, și s-ar putea baza pe experiența relevantă dobândită în cadrul unor proiecte precum SafeSeaNet, Freightwise, e-Freight și AIS, precum și în cadrul tuturor inițiativelor relevante.
4.3 CESE reiterează importanța analizei rezultatelor proiectelor-pilot care sunt în prezent în desfășurare, înainte de adoptarea anumitor decizii. Proiectele-pilot trebuie orientate în egală măsură spre întreprinderi și spre administrațiile care activează în respectivele domenii maritime ale UE. În plus, aceste proiecte-pilot ar trebui, de asemenea, să elaboreze rapoarte privind durabilitatea pe termen lung a SMI. În acest sens, lansarea unor proiecte-pilot suplimentare va contribui la o mai bună înțelegere a aspectelor legate de realizarea sistemului SMI. În plus, ar trebui stabilite termene specifice, care să fie monitorizate, astfel încât aceste proiecte-pilot să fie finalizate la timp.
4.4 CESE ar dori să evidențieze faptul că strategia privind SMI s-ar putea inspira, atunci când este vorba de punerea în aplicare a schimbului de date, din alte practici din sectorul transporturilor, inclusiv din „documentul de transport unic”, care este considerat mecanismul echivalent de schimb de informații pe plan comercial (În prezent, este necesar un document de transport pentru a urmări transporturile de marfă (a se vedea: Regulamentul 11/60/CEE și Directiva 92/106/CEE). În conformitate cu planul de acțiune privind logistica transporturilor de marfă, va fi instituit un document european de transport unic care va putea fi folosit pentru toate variantele de transport, consolidând cadrul stabilit de scrisorile de transport și manifestele multimodale). În plus, schimbul de informații ar trebui să aibă la bază limba cea mai răspândită în sectorul maritim.
4.5 Durabilitatea SMI trebuie garantată prin asigurarea expansiunii inerente a sistemului, astfel încât acesta să permită integrarea, în viitor, a altor sisteme de supraveghere autonome.
4.6 În ceea ce privește schimbul de informații, CESE susține principiul „cât mai multe informații cu putință pe baza nevoii de a cunoaște, în conformitate cu condițiile de utilizare”, în locul celui conform căruia sunt necesare „cât mai multe informații cu putință”. Informațiile trebuie transmise tuturor comunităților de utilizatori, pe baza unor reguli clare, care să asigure protecția datelor cu caracter personal, ca și a altor date cu caracter sensibil. În afară de aceasta, este imperativă controlarea transmiterii de informații dincolo de organizația „autorizată”, adică respectarea cadrelor juridice din UE.
4.7 În ceea ce privește aspectele tehnice, CESE recomandă înființarea unor platforme „open source” pentru a sprijini elaborarea, dezvoltarea, utilizarea și menținerea soluțiilor relevante. Nucleul sistemului ar trebui să furnizeze următoarele: a) ontologia domeniului maritim pentru schimbul automatizat de date; b) instrumente pentru elaborarea, simularea, analiza performanței și optimizarea soluțiilor de supraveghere; c) un registru al serviciilor; d) instrumente pentru facilitarea rezolvării conflictelor de interoperabilitate; e) mecanisme pentru căutarea și integrarea automatizată a serviciilor adecvate; f) securitatea interoperabilități; și g) mecanisme de audit și control.
4.8 CESE este de acord cu arhitectura propusă a unui sistem pe niveluri. Această abordare va permite recurgerea la arhitectura ultramodernă a norilor („cloud architecture”) care este în prezent utilizată de toți dezvoltatorii din domeniul IT. Cu toate acestea, ar trebui avut în vedere faptul că o asemenea arhitectură este mai fragilă din punctul de vedere al securității și, prin urmare, ar trebui adoptate mecanisme de securizare. Totuși, un proces decizional ierarhic și un cadru reglementat de acces la date în interiorul organizației respective ar putea ameliora confidențialitatea datelor.
4.9 CESE recunoaște disponibilitatea instrumentelor tehnologice de colectare, omogenizare și transmitere a datelor semnificative către toate părțile interesate și îndeamnă UE să stabilească platformele comune care să fie utilizate în mod eficient de către toate părțile interesate din toate statele membre. În plus, în ceea ce privește prevenirea duplicării colectării și stocării de date, ar trebui elaborate anumite mecanisme în vederea evitării problemelor.
4.10 În ceea ce privește primul principiu enunțat în cadrul comunicării, CESE propune o încercare activă de a stabili standarde și reglementări comune în ceea ce privește datele atât la nivel sectorial, cât și la nivel funcțional, pentru a ameliora calitatea datelor.
4.11 Având în vedere faptul că domeniul maritim este vast, securitatea datelor ar putea fi slăbită din cauza unui mediu flexibil de schimb de informații și a potențialelor pericole pe care acesta le implică.
4.12 CESE consideră că interoperabilitatea tehnică este importantă și că ar trebui să ducă la facilitarea schimbului de date între toate părțile interesate din industrie și de la nivelul autorităților publice (inclusiv comunicările între administrații -A2A, de la administrație la întreprinderi - A2B și între întreprinderi - B2B).
4.13 În ceea ce privește cel de-al treilea principiu enunțat în cadrul comunicării, CESE recunoaște că este necesară continuarea evaluării privind integrarea interconectării civile și militare, pentru integrarea datelor într-un mod mai corespunzător și pentru facilitarea unei mai bune utilizări a informațiilor. CESE este de acord că autoritățile civile și militare ar trebui să schimbe informații privind supravegherea. CESE reiterează necesitatea stabilirii unor mandate corespunzătoare. Ar trebui stabilite standarde și proceduri operaționale comune pentru accesarea și utilizarea informațiilor relevante, pentru a permite un schimb de informații legal, pe ambele direcții, atunci când utilizarea datelor se află sub incidența reglementărilor comunitare.
4.14 În ceea ce privește cel de-al patrulea principiu enunțat în cadrul comunicării, CESE ar dori să accentueze necesitatea unei evaluări suplimentare privind protecția datelor cu caracter personal din cadrul acestui document și îndeamnă UE să reconsidere și să inițieze toate acțiunile necesare pentru asigurarea securității datelor cu caracter sensibil. Cu toate că reprezintă o povară pentru procesul de construire a sistemului, acesta este considerat un principiu esențial.
4.15 CESE este de acord cu abordarea sectorială pentru schimbul de informații propusă în cadrul directivei. În orice caz, ar trebui stabilite niște linii directoare specifice în ceea ce privește acordarea dreptului de acces pentru autoritățile competente și personalul autorizat.
4.16 Comitetul invită Comisia să verifice în continuare existența unor acorduri maritime bilaterale privind împărțirea încărcăturilor între statele membre ale UE și țările terțe și, dacă e cazul, să impună aplicarea acquis-ului comunitar (Regulamentele 4055/86 și 4058/86).
4.17 În ceea ce privește chestiunea datelor de origine spațială, este menționată în mod special monitorizarea globală pentru mediu și securitate (GMES). În plus, CESE ar dori ca, în cadrul comunicării, să se menționeze în mod expres utilizarea sistemului de navigație Galileo.
4.18 CESE este conștient de faptul că prelucrarea datelor cu caracter personal în scopuri militare, legate de siguranța statului sau de aplicare a dreptului penal rămâne, în prezent, în afara cadrului juridic general privind protecția datelor. CESE subscrie concluziilor studiului (Comisia Europeană, „Legal Aspects Of Maritime Monitoring & Surveillance Data” – raport final, contract-cadru de servicii nr. FISH/2006/09 – LOT2) comandat de Comisie, cu privire la aspectele juridice ale supravegherii maritime, care afirmă în mod clar că protecția datelor reprezintă o obligație extrem de importantă a UE și trebuie abordată atât la nivel comunitar, cât și la nivelul statelor membre. Se anticipează că vor fi necesare garanții suplimentare în cazul în care s-ar lua în calcul schimbul de date cu caracter personal între autorități care intră în domeniul de aplicare al cadrului juridic în vigoare pentru protecția datelor (de exemplu, autorități din domeniul pescuitului) și autorități care (în prezent) nu intră în domeniul de aplicare respectiv (de exemplu, autorități militare, din domeniul siguranței statului sau executive).
4.19 CESE consideră că este foarte importantă elaborarea unui cadru juridic care să abordeze anumite aspecte precum calitatea datelor, utilizarea ulterioară a datelor, securitatea datelor, mecanismele de acordare a dreptului de acces, garanțiile necesare privind respectarea confidențialității și securității anumitor date, protecția datelor cu caracter personal și procedurile relevante în acest sens.
4.20 CESE consideră că schimbul de date ar trebui să se efectueze într-un cadru bazat pe principiul „ce, de ce, pentru cât timp și cu cine”. În special în ceea ce privește ultimul criteriu, este esențială definirea autorităților competente desemnate să controleze, să transmită și să recepteze date atât în cadrul UE, cât și – cu mai stricte măsuri de precauție – în exteriorul acesteia.
4.21 CESE solicită Comisiei Europene să publice un raport anual privind punerea în aplicare și rezultatele activităților sale de supraveghere maritimă.
Bruxelles, 14 iulie 2010
Președintele Comitetului Economic și Social European
Mario SEPI
(1) JO L 208, 5.8.2002, p. 10-27.
(2) A se vedea Avizul CESE „O politică maritimă integrată pentru Uniunea Europeană”, JO C 211, 19.8.2008, p. 31-36.
11.2.2011 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
C 44/178 |
Avizul Comitetului Economic și Social European privind Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor pe tema „Dividendul digital, sursă de beneficii sociale și creștere economică”
COM(2009) 586 final
2011/C 44/33
Raportor: dna DARMANIN
La 28 octombrie 2009, în conformitate cu articolul 262 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, Comisia Europeană a hotărât să consulte Comitetul Economic și Social European cu privire la
Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor „Dividendul digital, sursă de beneficii sociale și creștere economică”
COM(2009) 586 final.
Secțiunea pentru transporturi, energie, infrastructură și societatea informațională, însărcinată cu pregătirea lucrărilor Comitetului pe această temă, și-a adoptat avizul la 1 iunie 2010.
În cea de-a 464-a sesiune plenară, care a avut loc la 14 și 15 iulie 2010 (ședința din 15 iulie 2010), Comitetul Economic și Social European a adoptat prezentul aviz cu 141 de voturi pentru, 1 vot împotrivă și 1 abținere.
1. Concluzii și recomandări
1.1 CESE salută Comunicarea Comisiei pe tema „Dividendul digital, sursă de beneficii sociale și creștere economică”. Aceasta reprezintă un pas înainte foarte important pentru realizarea unuia dintre obiectivele Strategiei Europa 2020 pentru o creștere inteligentă, ecologică și favorabilă incluziunii, prin care dividendul digital va deveni parte integrantă a Agendei digitale europene.
1.2 CESE susține Comisia în eforturile sale de a asigura respectarea de către statele membre a termenului-limită 2012 prevăzut pentru eliberarea spectrului de frecvențe radio. CESE înțelege că anumite țări ar putea avea dificultăți și motive realiste pentru a nu respecta acest termen-limită. În orice caz, nerespectarea termenului-limită ar trebui să aibă motive întemeiate, iar aceste state ar trebui să elibereze spectrul de frecvențe în cel mai scurt timp posibil după ianuarie 2012.
1.3 CESE recunoaște că dividendul digital, care are resurse foarte limitate, și anume spectrul de frecvențe radio, ar putea prezenta avantaje economice și sociale considerabile pentru Europa, cu condiția ca utilizarea sa să fie definită în mod corespunzător și garantată. Aceste avantaje ar consolida și mai mult piața unică europeană și ar putea spori coeziunea economică, socială și teritorială, asigurând astfel realizarea unora dintre obiectivele sociale promovate în cadrul UE.
1.4 CESE consideră, de asemenea, că acest proiect emblematic pentru Agenda digitală este totodată și un bun instrument de promovare a avantajelor UE. Într-o perioadă în care scepticismul față de UE este pe o pantă ascendentă, iar cetățenii nu înțeleg pe deplin potențialul unei Europe unificate, acest lucru poate reprezenta un avantaj net și palpabil, atât pentru persoane, cât și pentru întreprinderi. Acest proiect va îmbunătăți, de asemenea, nivelul de protecție a consumatorului, iar procesul nu ar trebui să atragă costuri inutile pentru utilizatorii finali.
1.5 CESE îndeamnă Comisia să inițieze o strategie integrată de comunicare care să prezinte motivele trecerii de la sistemul analogic la cel digital și avantajele obținute astfel.
2. Introducere/informații generale
2.1 Trecerea de la analogic la digital în domeniul televiziunii terestre în Europa va elibera frecvențe radio de mare interes, datorită eficienței sporite a transmisiei digitale. Acest „dividend digital” are un potențial considerabil de a oferi o mare varietate de servicii.
2.2 Aceasta este o ocazie unică de a răspunde cererii tot mai mari în materie de spectru de frecvențe radio, în special de a furniza servicii de bandă largă pe suport radio în zonele rurale, diminuând astfel decalajul digital și promovând adoptarea de noi servicii pe suport radio. Astfel, dividendul digital poate să contribuie în mod semnificativ la atingerea obiectivelor de competitivitate și creștere economică ale Strategiei de la Lisabona și să satisfacă anumite nevoi importante de natură socială, culturală și economică ale cetățenilor europeni.
2.3 Spectrul de frecvențe al dividendului digital va deveni disponibil pe întreg teritoriul Europei într-un interval de timp relativ scurt, deoarece toate statele membre trebuie să finalizeze operațiunea de abandonare a televiziunii analogice până în 2012, cel târziu.
2.4 Comisia a recunoscut importanța infrastructurilor de bandă largă de mare viteză pentru un mare număr de procese care sunt esențiale pentru tranziția către o economie digitală cu grad ridicat de cunoștințe și cu emisii reduse de carbon. Planul european de redresare economică aprobat de Consiliu a stabilit deja pentru conexiunile de bandă largă un obiectiv de acoperire de 100 %, care trebuie atins între 2010 și 2013.
2.5 Vor fi create noi oportunități pentru inovare. Domeniul care prezintă oportunitățile cele mai clare pentru inovare este cel al radiodifuziunii, deoarece dividendul digital oferă mari porțiuni de spectru operatorilor de radiodifuziune, permițându-le să-și dezvolte serviciile. Vor apărea, de asemenea, numeroase oportunități în sectoarele axate pe servicii, cu beneficii sociale considerabile, în domenii cum ar fi sistemul sanitar, învățământul, administrația publică și accesibilitatea și în sectoarele unde întreprinderile mici și mijlocii pot să profite de acces sporit la economie.
3. Avantajele economice și sociale ale dividendului digital
3.1 Impactul economic potențial va depinde de nivelul real al cererii viitoare de servicii noi, care este dificil de cuantificat în acest stadiu. Cu toate acestea, un studiu recent al Comisiei estimează că, în urma coordonării de către UE a spectrului de frecvențe al dividendului digital în ansamblul său, se vor obține, dacă acest lucru se realizează până în 2015, câștiguri potențiale în valoare de 20-50 de miliarde EUR (într-o perioadă de 15 ani), față de cazul în care țările UE acționează individual. Această estimare ține cont de posibilele aplicații noi, cum ar fi radiodifuziunea terestră avansată și conexiunile de bandă largă pe suport radio.
3.2 Sectorul tehnologiilor va beneficia de pe urma condițiilor armonizate din cadrul UE, întrucât majoritatea echipamentului folosit va fi standardizat și raționalizat. În plus, potențialul sectorului în materie de inovare va spori considerabil și va fi mai bine orientat, ceea ce va fi deosebit de favorabil acestui sector, mai ales pentru actorii de pe piață care au făcut investiții considerabile în inovare.
3.3 Principalul impact social rezultat în urma eliberării spectrului de frecvențe ar fi accesul sporit la banda largă pentru toți. Chiar și în prezent, zonele rurale sunt uneori private de un acces corespunzător la internet. Prin intermediul dividendului digital, internetul ar putea fi accesibil pentru toți și serviciile de internet vor fi mai răspândite, consolidând astfel și mai mult piața internă. Întrucât internetul în bandă largă va fi disponibil, de asemenea, în majoritatea zonelor rurale, CESE este de părere că întreprinderile vor putea opta să nu se situeze în zonele urbane, ceea ce va atrage, prin urmare, relocalizarea industriei, care a fost concentrată până în prezent în zonele urbane, din motive logistice și de comunicare. O astfel de relocalizare ar putea avea drept consecințe un grad sporit de ocupare a forței de muncă în zonele rurale, precum și o influență pozitivă asupra mediului, întrucât suprapopularea din zonele urbane nu încurajează practicile durabile. Cu toate acestea, Comitetul își reiterează poziția, asumată în cadrul mai multor avize, cu privire la necesitatea unui serviciu universal de bandă largă de care să beneficieze toți cetățenii, cu adoptarea unor măsuri care să permită accesul neîngrădit la acesta al persoanelor cu handicap.
3.4 Consumatorii vor avea mai multe posibilități de a alege, întrucât, pe măsură ce va fi folosită o porțiune tot mai mică din spectrul de frecvențe, gama de canale de televiziune va fi tot mai largă, alături de servicii de cea mai bună calitate. În plus, posibilitatea de a viziona conținut televizat prin intermediul dispozitivelor multimedia mobile conferă o nouă dimensiune accesului la televiziune. Mai mult, dividendul digital va determina îmbunătățiri considerabile ale calității vieții utilizatorilor. CESE subliniază că statele membre ar trebui să garanteze o protecție adecvată a consumatorilor pe durata procedurii de abandonare a sistemului analogic (ASO) și să se asigure că acestora nu li se vor impune cheltuieli inutile.
3.5 Un câștig suplimentar obținut de pe urma dividendului digital constă în posibilitatea de a demonstra potențialul și avantajele Uniunii, ale cărei țări aplică standarde unice. Într-o perioadă în care scepticismul față de UE este pe o pantă ascendentă, dividendul digital reprezintă un alt avantaj palpabil de care ar trebui să profite întreaga UE.
4. Considerații necesare
4.1 Cu siguranță că abandonarea televiziunii analogice și adoptarea ulterioară a televiziunii digitale vor îmbunătăți considerabil utilizarea spectrului de frecvențe. De fapt, în sistemul televiziunii digitale, fiecare canal de frecvență radio (cu o lățime de bandă de 8 MHz) poate difuza în medie cinci sau șase emisiuni televizate. Acest lucru înseamnă că, după trecerea completă la televiziunea digitală, spectrul de frecvențe utilizat pentru emisia televizată ar trebui să scadă la o cincime sau o șesime din necesarul de până atunci. În țările în care sunt introduse rețelele monofrecvență (SFN), spectrul s-ar putea lărgi de zece ori, după o alocare optimă a diferitelor rețele de televiziune.
4.2 Este neîndoielnic că spectrul de frecvențe eliberat în acest mod reprezintă o resursă prețioasă, în special în țările în care televiziunea prin cablu nu este prea dezvoltată, iar spectrul de frecvențe radio este, într-adevăr, o resursă limitată. Acest spectru recent eliberat poate fi utilizat în mod optim pentru serviciile de bandă largă pe suport radio, care sunt importante îndeosebi pentru zonele rurale, unde lipsa serviciilor de internet de mare viteză este cu siguranță una dintre cauzele inerției în plan economic și ale excluziunii sociale. Comitetul este de părere că aceste servicii vor contribui la creșterea coeziunii economice, sociale și teritoriale în aceste zone.
4.3 Este posibil ca motivul trecerii de la analogic la digital să nu fi fost evidențiat în mod clar în trecut. Publicul ar putea avea impresia că această trecere se face numai în scopuri ce țin de profitul comercial al operatorilor de televiziune, deoarece schimbarea echipamentelor electrocasnice ar putea implica anumite costuri. Prin urmare, este esențial să se pregătească și să se pună în aplicare o strategie de comunicare corespunzătoare, astfel încât să se facă cunoscut adevăratul motiv al acestei schimbări.
4.4 Este foarte important ca toate statele membre să folosească în comun aceeași bandă, pentru a permite prestarea unui serviciu universal în întreaga UE, de care să beneficieze toți cetățenii europeni. Banda de 800 MHz, situată în sub-banda UHF de 790-862 MHz, reprezintă alegerea cea mai bună.
4.5 Conferința europeană a administrațiilor de poștă și telecomunicații (CEPT) va fi responsabilă cu redactarea specificațiilor tehnice pentru armonizarea benzii de 800 MHz, în strânsă cooperare cu diferitele autorități naționale de reglementare, care sunt familiarizate cu situația actuală în materie de spectru de frecvențe din țările lor.
4.6 Pentru a deschide banda de 800 MHz către comunicațiile de bandă largă pe suport radio, este esențial ca statele membre să finalizeze procedura de abandonare a sistemului analogic (ASO) până la o anumită dată. Se pare că termenul-limită actual, adică 1 ianuarie 2012, nu va putea fi respectat de toate statele membre; cu toate acestea, este esențial ca statele care nu finalizează la timp procedura de abandonare a sistemului analogic să facă acest lucru într-o perioadă relativ scurtă în 2012.
4.7 Din cauza situației lor financiare critice, mulți operatori de televiziune care sunt în prezent obligați să treacă la emițătoarele TV digitale în acele state membre care sunt în curs de a implementa procedura ASO nu își pot permite să cumpere echipamente performante (fabricate de obicei în UE). În această situație dificilă, ei se văd obligați să achiziționeze echipamente de transmisie mai ieftine, însă cu performanțe reduse și mai puțin fiabile, fabricate de obicei în Extremul Orient. În consecință, aceste echipamente ar putea să nu mai funcționeze după numai doi sau trei ani, obligându-i astfel pe operatorii de radiodifuziune să cumpere alte echipamente de transmisie (cu speranța că vor fi mai fiabile și mai performante).
4.8 În cadrul scenariului economic actual, operatorii de televiziune, în special micii operatori, ar putea întâmpina dificultăți în finanțarea schimbării echipamentelor, din motive ce țin de trecerea la sistemul digital. Prin urmare, CESE este de părere că ar trebui creat un tip de structuri de prefinanțare, pentru a asista astfel de IMM-uri pe durata procesului de adaptare la noile tehnologii. Este posibil ca o asemenea asistență să nu fie sub formă de subvenții: ar putea fi legată de disponibilitatea fondurilor înainte de investiție, care vor fi apoi rambursate într-o perioadă de timp fezabilă, cum este cazul împrumuturilor. În plus, sistemele de garantare ar trebui să se orienteze și ele către acordarea de asistență IMM-urilor din acest domeniu.
4.9 Rezultatul de ansamblu ar putea consta într-o slabă calitate a serviciilor de televiziune pentru utilizatorii finali și în pierderi economice pentru operatorii de radiodifuziune, care, din cauza unor dificultăți financiare temporare, sunt obligați să investească dublu. O prelungire a termenului prevăzut pentru procesul de abandonare a sistemului analogic (ASO) ori ajutorul financiar acordat operatorilor de radiodifuziune ar evita aceste probleme și ar permite implementarea unei rețele armonizate în toate statele membre.
4.10 Statelor membre li se va recomanda să elibereze sub-banda de 790-862 MHz pentru dividendul digital, însă nu vor fi obligate să facă acest lucru. Dacă situația în materie de spectru a unui stat este de așa natură încât în restul spectrului UHF nu pot fi intercalate toate serviciile de transmisie televizată, statului respectiv i se va permite să își mențină serviciile de transmisie televizată în banda de 800 MHz. Statele pot alege, de asemenea, ca o soluție de compromis, funcționarea concomitentă a serviciilor de transmisie televizată și a serviciilor de bandă largă pe suport radio.
4.11 Întrucât, pe termen lung, este probabil ca toate statele membre să folosească banda de 800 MHz pentru servicii de bandă largă pe suport radio, este esențială elaborarea unor specificații tehnice adecvate, pentru a evita „efectele de frontieră” nefaste, care ar dăuna cu siguranță serviciilor de bandă largă pe suport radio, din cauza nivelurilor de putere scăzute utilizate pentru rețelele de telefonie mobilă.
4.12 Aceeași problemă se repetă în cazul țărilor care nu sunt membre UE, la frontierele UE. În aceste țări, serviciile de transmisie de mare putere existente în banda de 800 MHz vor interfera cel mai probabil cu serviciile de bandă largă pe suport radio adoptate de statele vecine care sunt membre UE. Atunci când apare o problemă de interferență cu un stat vecin care nu este membru UE, singura soluție este negocierea unui acord cu statul respectiv privind alocarea frecvențelor pentru emițătoarele sale TV amplasate în apropierea frontierei cu UE, deși acest lucru ar putea fi dificil de realizat.
4.13 Soluția optimă pentru statele membre care sunt în curs de a adopta banda de 800 MHz în scopuri legate de dividendul digital este să atingă un echilibru corespunzător între avantajele economice și cele sociale determinate de utilizarea spectrului de către operatorii de telecomunicații (care vor fi avantajați de noua lățime de bandă disponibilă) și de operatorii de radiodifuziune (care vor fi avantajați de utilizarea mai judicioasă a lățimii de bandă disponibile și de serviciile suplimentare, cu valoare adăugată mare, cum ar fi aplicațiile interactive, inclusiv e-sănătatea, e-învățarea, e-guvernarea, e-accesibilitatea etc.).
4.14 Statele membre ar trebui să depună eforturi în vederea asigurării accesibilității serviciilor de utilitate publică prin intermediul rețelei de televiziune digitală și, în același timp, să permită existența unor servicii ușor accesibile în cadrul noilor servicii mobile de bandă largă, create mulțumită benzii dividendului digital. În cazul în care procedează astfel, politicile lor vor fi neutre, garantând interesele economice, atât ale operatorilor de radiodifuziune, cât și ale operatorilor de telecomunicații.
4.15 Un aspect foarte interesant al implementării noului dividend digital constă în faptul că serviciile de televiziune vor fi tot mai accesibile prin intermediul rețelelor de telefonie mobilă de nouă generație (3G și mai recente). Aceasta înseamnă că, sub anumite aspecte, operatorii de telefonie mobilă vor oferi aceleași servicii ca operatorii de televiziune clasici, inaugurând astfel un nou spațiu pentru concurență. Cu toate acestea, se recomandă să se evite implementarea unor rețele hibride, gestionate în comun de operatorii de radiodifuziune și de operatorii de telecomunicații. Acest lucru le va permite celor două entități economice să rămână complet independente și să evite modelele de afaceri care ar putea să nu fie ușor accesibile pentru consumatori.
4.16 Aplicațiile interactive care pot fi oferite de către operatorii de televiziune în cadrul noilor lor programe digitale pot fi dezvoltate pe baza oricărui standard pentru serviciile de televiziune interactive. Cu toate acestea, este recomandabil să se folosească tehnologii cum ar fi standardul MHP (Multimedia Home Platform, un standard deschis pentru software intermediar conceput în cadrul proiectului DVB pentru televiziunea digitală interactivă), deoarece este o tehnologie europeană și este totodată complet deschis. Acest standard nu reclamă plata unor drepturi de autor și oferă avantaje economice operatorilor și mai ales utilizatorilor finali. Există și alte tehnologii disponibile, însă este recomandabil să se aleagă un standard deschis, oricare ar fi acesta, din motive ce țin de accesul utilizatorului final la această nouă tehnologie.
4.17 O modalitate mai eficientă de abandonare a sistemului analogic în UE o reprezintă cooperarea coordonată între statele membre, în vederea realizării unui schimb de experiență continuu, în special în ceea ce privește planificarea rețelei de televiziune digitală și eficiența optimă a spectrului. Comitetul este de părere că posturile publice naționale ar trebui să joace un rol esențial în acest schimb din cadrul UE. De fapt, „statutul public” al acestora implică prestarea unui serviciu public. Posturile publice naționale de televiziune ar trebui să fie dispuse să ofere servicii de consultanță posturilor publice de televiziune din alte state (UE și non-UE). Un avantaj caracteristic acestei abordări ar fi formarea rapidă și eficientă a operatorilor de televiziune din noile state membre, care se află de obicei într-un stadiu mai puțin avansat al dezvoltării rețelelor de televiziune digitală.
4.18 Un factor care trebuie luat în considerare în cadrul procesului de deschidere a benzii de 800 MHz către noile servicii de bandă largă pe suport radio este faptul că s-ar putea ca operatorii de televiziune care emit în prezent în banda VHF să trebuiască să treacă la banda UHF (la o dată care urmează a fi stabilită), în cazul în care canalele VHF care le corespund ar fi folosite de radiodifuziunea audio digitală (DAB). Trecerea la transmisiunea radio digitală nu va contribui în sine la dividendul digital, deoarece nu este încă limpede dacă transmisiunea analogică clasică va fi abandonată. În plus, chiar dacă se abandonează sistemul analogic, porțiunea de bandă eliberată este prea mică pentru a contribui în mod considerabil la dividendul digital. Cu toate acestea, noile servicii DAB vor utiliza cu siguranță aceeași bandă VHF utilizată în prezent de operatorii de televiziune, astfel că această chestiune va contribui și mai mult la micșorarea spectrului în canalele 21-60 ale benzii UHF.
4.19 Ar trebui remarcat, de asemenea, în cursul procesului de deschidere a benzii de 800 MHz pentru noile servicii, că operatorii de televiziune care folosesc în prezent canalele 61-69 (în banda de 800 MHz) vor trebui să se mute pe un alt canal din banda UHF, în timp ce operatorii de televiziune care folosesc în prezent canalele 21-60 nu vor fi obligați să facă nicio modificare. Acesta este un dezavantaj clar pentru operatorii de radiodifuziune care folosesc banda de 800 MHz și va trebui ca aceștia să investească timp și bani. În același timp, aceștia vor fi obligați să își oprească transmisia pe durata schimbării canalului, suportând, prin urmare, pierderea temporară a veniturilor din publicitate. Pentru acești operatori de radiodifuziune dezavantajați ar trebui acordat un ajutor financiar, potrivit principiului echității, în conformitate cu dispozițiile din tratat privind acordarea de ajutoare de stat.
4.20 Pentru a obține o eficiență maximă a spectrului, se recomandă cu fermitate ca noile tehnologii adoptate (cum ar fi codarea în sistemul MPEG-4 și DVB-T2) să facă posibilă transmisia mai multor canale de televiziune într-o bandă redusă. În același timp, adoptarea acestor noi tehnologii nu ar trebui să aibă un impact puternic asupra costurilor utilizatorilor finali, altfel posibilitatea de acces universal la aceste servicii noi ar fi serios afectată.
4.21 O altă tehnologie utilă în vederea exploatării resurselor (limitate) de spectru este reprezentată de implementarea rețelelor monofrecvență (SFN). Cu ajutorul acestei tehnologii poate fi implementată o rețea regională care folosește o singură frecvență, în timp ce în cazul rețelelor standard multifrecvență sunt necesare cel puțin trei sau patru frecvențe pentru rețelele de televiziune de dimensiuni medii. Pentru a folosi o singură frecvență, toate transmițătoarele din rețea trebuie sincronizate utilizând o referință temporală comună. Singura metodă utilizată în prezent este sistemul de poziționare globală prin satelit (GPS), care este o aplicație militară gestionată în întregime de SUA. Aceasta înseamnă că toate rețelele de televiziune monofrecvență (SFN) depind în întregime de acest sistem, care ar putea fi modificat ori întrerupt în orice moment de autoritățile din SUA, generând astfel o problemă foarte mare pentru acești operatori de televiziune.
4.22 Cu toate acestea, sistemul GPS nu este singurul sistem care permite sincronizarea rețelelor. Și alte sisteme alternative potențiale ar putea fi o sursă de sincronizare comună. UE ar putea contribui la finalizarea rapidă a proiectului GALILEO, care ar putea deveni alternativa europeană la sistemul GPS și ar permite independența completă a statelor membre UE față de sistemul militar al SUA.
4.23 Unul dintre sistemele propuse în vederea exploatării optime a benzii dividendului digital este utilizarea unui echipament inteligent de bandă largă pe suport radio, capabil să caute în mod automat benzi libere de frecvențe radio (chiar printre serviciile existente de transmisie televizată) și să folosească în mod dinamic benzile disponibile printr-o scanare continuă a frecvențelor pe durata funcționării lor normale. Aceste sisteme (denumite „sisteme radio cognitive”) ar reprezenta cu siguranță o soluție tehnică ideală pentru maximizarea dividendului digital, însă există riscul creșterii costurilor pentru utilizatorul final până la un nivel care ar împiedica accesul general la dividendul digital.
4.24 Pentru a deschide complet banda de 800 MHz pentru noile servicii de bandă largă pe suport radio, toate sistemele de transmisie de mică putere utilizate pentru evenimente sportive sau divertisment (sistemele cu „microfoane fără fir”) ar trebui să fie deplasate pe frecvențe din afara acestei benzi, pentru a evita interferențele dăunătoare cu noile servicii ale dividendului digital. În general, aceste sisteme exploatează pe plan secundar porțiunile de spectru care rămân neutilizate între două zone de acoperire alocate radiodifuziunii. Unele dintre aceste sisteme sunt destinate utilizării profesionale (de exemplu acelea operaționale pe durata Jocurilor Olimpice sau în timpul concertelor oficiale de muzică) și ocupă frecvențe ale spectrului UHF care fac obiectul unei licențe. Multe alte sisteme funcționează cu o autorizație generală, care nu necesită nicio licență individuală. Astfel, o reglementare atentă a acestor servicii ar trebui planificată în mod coordonat, la nivelul UE, pentru a se evita blocarea benzii dividendului digital de către utilizatori care interferează în mod rezidual cu spectrul, chiar și după abandonarea cu succes a televiziunii analogice.
4.25 O altă situație foarte delicată care trebuie abordată constă în prezența serviciilor UHF militare în anumite state membre și/sau în anumite state vecine care nu sunt membre UE. Aceste servicii vor reprezenta o altă sursă de interferență pentru noile servicii de comunicații ale dividendului digital. Ar trebui purtate negocieri prudente cu autoritățile militare din statele în cauză, în vederea deplasării acestor servicii către alte porțiuni ale spectrului de frecvențe radio.
Bruxelles, 15 iulie 2010
Președintele Comitetului Economic și Social European
Mario SEPI
11.2.2011 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
C 44/182 |
Avizul Comitetului Economic și Social European privind propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind inițiativa cetățenilor
COM(2010) 119 final – 2010/0074 (COD)
2011/C 44/34
Raportor general: dna Anne-Marie SIGMUND
La 27 aprilie 2010 și, respectiv, la 19 mai 2010, în conformitate cu articolul 304 alineatul (1) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, Consiliul și Parlamentul European au hotărât să consulte Comitetul Economic și Social European cu privire la
Propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind inițiativa cetățenilor
COM(2010) 119 final – 2010/0074 (COD).
Având în vedere caracterul urgent al lucrărilor, Comitetul Economic și Social European a numit-o pe dna Anne-Marie SIGMUND raportor general în cadrul celei de-a 464 -a sesiuni plenare din 14 și 15 iulie 2010 (ședința din 14 iulie 2010) și a adoptat prezentul aviz cu 155 de voturi pentru și 4 voturi împotrivă.
1. Concluzii și recomandări
1.1 Comitetul Economic și Social European salută principiile de bază ale propunerii Comisiei, în special abordarea sa în trei etape: înregistrarea oficială a inițiativei, verificarea admisibilității acesteia și evaluarea politică.
1.2 CESE consideră că trebuie să își asume un rol dublu: în primul rând, el trebuie să fie un catalizator al inițiativelor cetățenilor aflate într-o stare incipientă, permițându-le acestora să se organizeze în rețele, eventual să se întâlnească etc., iar în al doilea rând, trebuie să ofere sprijin instituțional, susținând Comisia în evaluarea unei inițiative de succes prin elaborarea unui aviz, prin organizarea de audieri etc. De asemenea, CESE va participa și la campaniile de informare.
1.3 Comitetul propune, printre altele, următoarele îmbunătățiri:
— |
referirea mai clară la valorile Uniunii ca motiv de refuz al înregistrării unei propuneri; |
— |
renunțarea la diversele numere de identificare în momentul semnării unei inițiative; |
— |
raportarea la locul de reședință ca principiu de clasificare a susținătorilor; |
— |
extinderea duratei la 18 luni; |
— |
dezvoltarea de programe informatice cu sursă deschisă pentru colectarea online a declarațiilor de susținere; |
— |
reducerea numărului minim de state membre la ¼; |
— |
reducerea cvorumului pentru verificarea admisibilității unei inițiative la 50 000 de semnatari; |
— |
revizuirea regulamentului după o perioadă de 3 ani; |
— |
stabilirea unei cooperări interinstituționale. |
2. Introducere
2.1 Comitetul salută principiile de bază ale propunerii de regulament a Comisiei privind inițiativa europeană a cetățenilor. Prezentul aviz completează avizul adoptat la 17 martie 2010 pe tema „Punerea în aplicare a Tratatului de la Lisabona: democrația participativă și inițiativa cetățenească europeană (articolul 11)” (1) și abordează numai acele aspecte care, în opinia Comitetului, pot fi încă îmbunătățite.
2.2 CESE atrage atenția în special asupra motivelor Convenției Europene, care dorea să creeze în mod explicit, în cadrul „vieții democratice a Uniunii”, un instrument de definire a agendei politice destinat cetățenilor, echivalent cu cel de care dispun Parlamentul și Consiliul.
3. Sugestii de modificări privind propunerea de regulament
3.1 Înregistrarea unei inițiative propuse de cetățeni (articolul 4)
3.1.1
Comitetul salută în mod expres abordarea în trei etape propusă de Comisie, care constă în
— |
înregistrarea oficială a unei inițiative; |
— |
verificarea legală a admisibilității unei inițiative, după atingerea cvorumului, precum și |
— |
evaluarea politică a unei inițiative de succes. |
Verificarea admisibilității direct în momentul înregistrării, propusă de diverse părți, nu pare să fie oportună, dat fiind că, astfel, s-ar întârzia sau chiar împiedica lansarea anumitor propuneri. Astfel, Comisiei nu i se poate reproșa organizarea unei evaluări preliminare sau cenzura.
În acest context, Comitetul subliniază că inițiativa cetățenilor nu reprezintă doar un element inovator, transeuropean și de democrație directă, ci și un mijloc esențial de comunicare care contribuie la animarea dezbaterii politice europene. Doar astfel este posibil să se integreze în discursul european diverse propuneri și idei care, altfel, nu ar ajunge niciodată la stadiul de strângere a semnăturilor, ceea ce reprezintă deja o valoare în sine.
3.1.2
Comitetul sprijină propunerea Comisiei referitoare la informațiile necesare pentru înregistrarea unei inițiative propuse de cetățeni (anexa II), și acest lucru în interesul unei cât mai mari transparențe și, astfel, al acceptării inițiativei propuse. Menționarea temeiului juridic concret ar trebui să fie lăsată la latitudinea organizatorilor, și nu ar trebui să aibă caracter obligatoriu.
3.1.3
Comitetul consideră că criteriile indicate în proiect ca motive de refuz al înregistrării unei propuneri (caracterul „neadecvat”, „abuziv” sau „lipsit de seriozitate” al propunerii de inițiativă) nu sunt contestabile în justiție, dat fiind că aceste noțiuni lasă o prea mare marjă de interpretare.
Prin urmare, Comitetul propune ca la înregistrarea oficială pe cale administrativă să fie necesar să se analizeze numai următoarele elemente:
— |
dacă propunerea de inițiativă ține seama de „unitatea de conținut”, și nu încearcă să includă mai multe solicitări într-o singură propunere prezentată; |
— |
dacă propunerea de inițiativă nu conține vreo formulare defăimătoare la adresa unor persoane individuale sau grupuri; |
— |
dacă propunerea de inițiativă nu încalcă Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene și nu este contrară valorilor Uniunii (articolul 2 din TUE). |
3.1.4
În general, trebuie garantat dreptul cetățenilor la bună administrare (articolul 41 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene). În cazul respingerii înregistrării unei inițiative, organizatorii ar putea face apel, în acest context, la Ombudsmanul European sau, în ultimă instanță, ar putea, bineînțeles, recurge la căile de atac relevante.
CESE consideră că, în scopul transparenței, acest lucru ar trebui indicat în mod clar cel puțin în expunerea de motive a regulamentului.
3.1.5
CESE consideră inutilă legătura cu principiul subsidiarității invocată de diverse părți. În orice caz, Comisia va efectua acest control dacă se hotărăște să se prezinte o propunere legislativă ca urmare a unei inițiative a cetățenilor.
3.2 Procedurile și condițiile pentru colectarea declarațiilor de susținere (articolul 5)
3.2.1
În opinia Comitetului, numărul de date personale care se solicită în formularul propus (anexa III) este disproporționat, ceea ce îngreunează, fără îndoială, disponibilitatea persoanelor de a semna. Prin urmare, CESE se declară împotriva obligației de a indica un număr personal de identificare. Este puțin probabil ca trecătorii de pe stradă care se lasă convinși să susțină o inițiativă să fie dispuși să prezinte actul de identitate sau să știe numărul lor personal de identificare pe de rost. Comitetul face referire și la avizul negativ al Autorității Europene pentru Protecția Datelor (2) cu privire la acest subiect.
Având în vedere că nu toate statele membre impun sau cunosc acest număr de identificare și că documentele cerute diferă de la un stat membru la altul (3), această obligație ar duce la o multitudine de diferențe în ceea ce privește datele necesare și, prin urmare, nu ar mai fi valabile aceleași condiții pentru strângerea semnăturilor. S-ar încălca principiul tratamentului egal al cetățenilor europeni, în timp ce obiectivul trebuie să fie acela de a stabili o procedură uniformă.
Prin urmare, Comitetul este de părere că datele cerute pentru stabilirea identității, adică numele, adresa, data de naștere și naționalitatea, ar trebui să fie suficiente. La acestea ar trebui să se adauge o declarație pe propria răspundere care să ateste că inițiativa a fost semnată o singură dată.
3.2.2
În general, cetățenii UE ar trebui considerați ca aparținând statelor în care trăiesc în temeiul principiului locului de reședință, indiferent de naționalitatea lor.
Cetățenii UE care au rezidența într-un stat terț vor fi luați în calcul în funcție de naționalitatea declarată.
3.2.3
După părerea Comitetului, perioada de 12 luni prevăzută de Comisie este prea scurtă pentru a realiza cu succes o inițiativă paneuropeană. De aceea, își reafirmă solicitarea de a prevedea 18 luni.
3.3 Sistemele de colectare online (articolul 6)
CESE salută în mod deosebit posibilitatea de colectare online și împărtășește poziția Comisiei conform căreia asigurarea acesteia presupune pregătiri minuțioase. Având în vedere că până în prezent, la nivel mondial, nu există sisteme asemănătoare de colectare a semnăturilor în cadrul proceselor de lansare a inițiativelor (spre deosebire de cazul petițiilor trimise în masă cu caracter mult mai puțin obligatoriu din punct de vedere juridic), Comitetul consideră că trebuie examinate următoarele aspecte:
— |
Comisia trebuie să promoveze dezvoltarea programelor informatice cu sursă deschisă pentru inițiativele online și să le pună la dispoziția publicului larg; |
— |
inițiatorii ar trebui să obțină certificarea acestor programe informatice în statul membru în care se stochează datele obținute cu ajutorul sistemului de colectare online; |
— |
caracteristicile de identitate electronice suplimentare ar trebui să poată fi analizate cu precizie, de exemplu printr-un e-mail de verificare; |
— |
semnatarul ar confirma că a semnat o singură dată făcând clic într-o căsuță prevăzută în acest scop. |
3.4 Numărul minim de semnatari pentru fiecare stat membru (articolul 7)
3.4.1
CESE își reiterează propunerea ca numărul minim de state membre să fie redus la un sfert. Astfel se va aplica același principiu ca și în cazul constituirii partidelor politice europene, în sensul echivalenței între parlament și cetățeni (4). Nu este posibil ca pragurile stabilite pentru o inițiativă europeană a cetățenilor să fie mai înalte decât cele pentru înregistrarea unui partid.
3.4.2
Comitetul salută în mod deosebit sistemul de număr minim de semnatari propus (anexa I) bazat pe principiul calculului proporțional degresiv.
Conform principiului locului de reședință (a se vedea 3.2.2), ar trebui ca și persoanele cu dublă cetățenie sau cetățenii UE care trăiesc în alte state membre să fie luați în calcul în țara în care și-au declarat rezidența. În practică, eventualele cazuri de dublă semnătură vor fi reduse ca număr și astfel, instrumentul în totalitatea sa nu va fi pus la îndoială.
3.5 Decizia privind admisibilitatea unei inițiative propuse de cetățeni (articolul 8)
3.5.1
Comitetul sprijină abordarea în trei etape adoptată de Comisie. Totuși, numărul indicat de Comisie de 300 000 de semnături pentru verificarea admisibilității este mult prea mare. Acesta presupune un efort considerabil din partea organizatorilor. La fel de mare ar fi și frustrarea semnatarilor, dacă sunt informați că inițiativa nu este admisibilă.
Procesul de stabilire a admisibilității ar trebui să aibă loc după ce se strâng 50 000 de semnături din trei state membre (și fără verificare) și să se încheie cel târziu după două luni. În această perioadă de timp organizațiile pot continua să colecteze semnături.
3.6 Dispoziții privind verificarea și certificarea declarațiilor de susținere de către statele membre (articolul 9)
Comitetul sprijină admisibilitatea controalelor pe baza unor eșantioane aleatorii.
3.7 Prezentarea unei inițiative a cetățenilor în atenția Comisiei (articolul 10)
În interesul unei transparențe cât mai mari, fiecare semnatar ar trebui să se poată informa cu privire la cei care organizează inițiativa și asigură finanțarea sa. Prin urmare, Comitetul reamintește solicitarea sa ca organizatorul, la predarea semnăturilor, să furnizeze și informații privind formele de finanțare și de sprijine a inițiativei cetățenilor.
3.8 Procedura de examinare a unei inițiative a cetățenilor de către Comisie (articolul 11)
3.8.1
Comitetul solicită ca inițiativele cetățenilor să beneficieze de același tratament din partea Comisiei ca și inițiativele propuse de Parlament sau de Consiliu, conform articolului 225, respectiv conform articolului 241 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene. Inițiativele cetățenilor ar trebui să aibă aceeași pondere.
3.8.2
Întrucât inițiativa UE a cetățenilor reprezintă și un mijloc de comunicare care promovează dialogul dintre cetățeni și Comisia Europeană, după prezentarea unei inițiative reușite a cetățenilor trebuie organizată o audiere publică. CESE este pregătit să contribuie în acest sens, respectiv să organizeze o astfel de audiere; în acest mod, Comitetul își îndeplinește rolul de punte între UE și cetățeni.
3.8.3
Comunicarea Comisiei privind acțiunile sale ulterioare ar trebui adresată și Comitetului Economic și Social European, precum și Comitetului Regiunilor.
3.9 Clauza de revizuire (articolul 21)
Având în vedere lipsa de experiență privind acest instrument nou transnațional, Comitetul recomandă revizuirea acestui regulament deja după trei ani. În acest sens, Comisia ar trebui să consulte și Comitetul.
3.10 Intrarea în vigoare a regulamentului (articolul 22)
Comitetul este de acord cu termenele de intrare în vigoare a regulamentului propuse de Comisie, chiar dacă, de exemplu, nu s-au stabilit încă toate detaliile colectării online a semnăturilor. Totuși, așteptările cetățenilor față de acest nou instrument sunt atât de ridicate, încât acesta ar trebui să intre în vigoare cât mai repede posibil.
3.11 Alte chestiuni nesoluționate
3.11.1
Comitetul reiterează cererea sa ca o inițiativă a cetățenilor care a trecut de pragul de admisibilitate de 50 000 de semnături să beneficieze de finanțare din partea Comisiei.
3.11.2
Comitetul consideră că în momentul înregistrării unei inițiative, rezumatul solicitării (conform anexei II, doar 800 de caractere) ar trebui tradus deja de serviciile Comisiei în toate limbile oficiale.
După predarea primelor 50 000 de semnături și admiterea oficială, Comisia ar trebui să se angajeze să traducă întregul text înregistrat al inițiativei în limbile oficiale ale Uniunii.
4. Propuneri specifice ale CESE
Comitetul face trimitere la propunerile sale din avizul din 17 martie 2010 sus menționat, pe care le formulează precis la următoarele puncte.
4.1 |
Comunicarea și informarea Comitetul subliniază necesitatea unei campanii de informare detaliate, imediat după intrarea în vigoare a regulamentului. În acest context, instituțiile UE ar trebui să colaboreze și să se coordoneze. Comitetul a început deja elaborarea unei broșuri de informare, prin care cetățenii și organizațiile societății civile sunt familiarizați cu inițiativa cetățenilor și prin care li se explică noile posibilități pe care le oferă aceasta, făcându-se referire, în același timp, la consultare și la dialogul civil. De asemenea, Comitetul planifică o conferință a părților implicate, de îndată ce regulamentul este adoptat. Alte inițiative ar putea fi adresate școlilor, tocmai pentru a sensibiliza tânăra generație. |
4.2 |
Cooperarea interinstituțională Este important ca funcționarii instituțiilor și ai organelor consultative ale UE responsabili de inițiativa cetățenilor să colaboreze și să se coordoneze îndeaproape pentru a răspunde eficient nevoii de informare a cetățenilor. Acest efect de sinergie, care trebuie obținut cu respectarea distribuției diferitelor competențe, este într-adevăr necesar dacă se dorește ca inițiativa cetățenilor să devină un instrument eficient în serviciul unui model european de democrație modernă. |
4.3 |
Implicarea Comitetului Comitetul își asumă un rol dublu:
|
Bruxelles, 14 iulie 2010
Președintele Comitetului Economic și Social European
Mario SEPI
(1) Nepublicat încă în Jurnalul Oficial.
(2) Avizul din 21 aprilie 2010 privind propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind inițiativa cetățenilor (Sursă: http://www.edps.europa.eu/EDPSWEB/)
(3) Abordarea generală în ceea ce privește Regulamentul Parlamentului European și al Consiliului privind inițiativa cetățenilor (10626/2/10 REV 2)
(4) Regulamentul (CE) nr. 2004/2003 al Parlamentului European și al Consiliului din 4 noiembrie 2003 privind statutul și finanțarea partidelor politice la nivel european. JO L 297, 15.11.2003.