19.1.2011

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 18/1

Avizul Comitetului Economic și Social European privind consolidarea modelului agroalimentar european (aviz exploratoriu)

2011/C 18/01

Raportor: dl José María ESPUNY MOYANO

Coraportor: dl Carlos TRÍAS PINTO

Prin scrisoarea din 23 iulie 2009 a Președinției spaniole a UE și în conformitate cu articolul 262 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, Comitetul Economic și Social European a fost consultat cu privire la

Consolidarea modelului agroalimentar european (aviz exploratoriu).

Secțiunea pentru agricultură, dezvoltare rurală și protecția mediului, însărcinată cu pregătirea lucrărilor Comitetului pe această temă, și-a adoptat avizul la 25 martie 2010.

În cea de-a 462-a sesiune plenară, care a avut loc la 28 și 29 aprilie 2010 (ședința din 28 aprilie 2010), Comitetul Economic și Social European a adoptat prezentul aviz cu 124 voturi pentru, 1 vot împotrivă și 3 abțineri.

1. Modelul agroalimentar comunitar, astăzi

1.1 Politica agricolă comună (PAC) se dovedește a fi nu numai prima politică comună în adevăratul sens al cuvântului – culminând cu recenta extindere a competențelor introdusă prin Tratatul de la Lisabona – ci și un real model agroalimentar. Prin urmare, trebuie să prezinte un interes strategic major pentru Europa și să joace un rol activ de influență în contextul internațional.

1.2 Politica agricolă comună și-a păstrat obiectivele inițiale și în cursul reformelor succesive ale tratatelor, adaptându-se totodată, timp de aproape cincizeci de ani, la noile cerințe impuse de evenimentele care s-au succedat: reforma instrumentelor și a sistemelor de gestiune, bugetele, cererile societății și deschiderea către țări terțe. În prezent, dispunem de un model agroalimentar durabil, care se bazează din ce în ce mai mult pe o combinație de considerente economice, sociale și de protecție a mediului.

1.3 Modelul agroalimentar european a parcurs acest proces îndeplinindu-și în mod constant obiectivele esențiale: garantarea furnizării către populație a unor alimente sănătoase și sigure, construirea unui sistem economic agroalimentar unic în lume și încurajarea unei producții variate și de calitate, apreciată de consumatori.

2. Aspecte pozitive și negative

2.1 Evaluarea generală este prin urmare pozitivă, dar este în mod evident necesar să fie luate în considerare anumite actualizări și îmbunătățiri ale modelului, printre care se pot menționa:

—	necesitatea de a acționa cu instrumente comune, capabile să răspundă volatilității prețurilor care poate apărea în următorii ani, evitându-se episoade cum au fost cele din 2007 și 2008;

—

îmbunătățirea mecanismelor cu specific agroalimentar – denumiri de origine, indicații geografice protejate, specialități tradiționale garantate – în vederea simplificării și raționalizării condițiilor acestora, impunerii de cerințe tehnice mai severe și consolidării modelului, precum și a asigurării unei protecții mai echitabile a acestora pe piețele externe;

—	asigurarea unei adevărate politici de promovare a produselor agroalimentare comunitare, care să aducă valoare adăugată europeană bogăției și varietății produselor noastre și, cel mai important, să realizeze promovarea valorilor sale odată cu dezvoltarea comercială a produselor;

—	înaintarea către o viziune strategică asupra lanțului agroalimentar - producție, prelucrare și comercializare – încurajând transparența sistemului și instituind măsuri de evitare a abuzului de poziție dominantă sau a practicilor neloiale, care afectează funcționarea acestuia;

—	îmbunătățirea informațiilor prezentate consumatorilor, printr-un model comun de etichetare, și crearea unui sistem în care să se valorifice la maximum posibilitățile noilor tehnologii ale informației, astfel încât opțiunile consumatorilor să se bazeze pe cât mai multe informații posibil.

3. Confruntarea cu provocările imediate

3.1 Uniunea Europeană intră acum într-o fază nouă, cu instituții reînnoite și un nou tratat. Ne vom confrunta cu o serie de provocări noi și va trebui să efectuăm schimbări profunde, care să permită confirmarea Uniunii în rolul de lider și, în special, să găsească o ieșire din criza economică și financiară actuală.

3.2 În acest context, sistemul agroalimentar comunitar are propriile sale cerințe, care trebuie incluse în procesul de reflecție aflat în curs, inițiat în vederea instituirii, începând din 2013, a noii politici agricole comune. Unele dintre aceste cerințe sunt incluse în prezentul document și au fost menționate explicit în alte avize ale CESE (1).

3.3 În prezentul aviz, CESE dorește să-și exprime detaliat poziția cu privire la valorile durabilității modelului agroalimentar comunitar și să prezinte importanța acestuia. Fiind singurul model valid pe termen lung, trebuie să asigurăm aplicarea sa uniformă pe întreaga piață comunitară și evitarea adoptării sale exclusiv de către operatorii europeni, fiindcă este clar că acesta este singurul mod de a-i garanta continuitatea.

4. Către un model sigur, echilibrat și just

4.1 Modelul agroalimentar european se înscrie în mod clar într-un cadru de durabilitate care ia în considerare cele trei aspecte ale sale: economic, social și de protecție a mediului.

4.2 Astfel, în ultimii ani, în special în ultima reformă a politicii agricole comune, s-a procedat la includerea unor dispoziții legislative de mare amploare în domenii importante, cum sunt:

—	consolidarea securității alimentare și a trasabilității;

—	organizarea producției ecologice și a producției integrate, practicile mai ecologice și protecția mediului în general;

—	punerea în aplicare a diferitelor dispoziții existente în materie de bunăstare a animalelor, pentru toate produsele;

—	întărirea măsurilor sociale și de protecție a lucrătorilor.

4.3 CESE consideră că acest model este fundamental pentru supraviețuirea politicii agricole comune și că este esențial pentru a rămâne competitiv într-o lume tot mai globalizată. Aceste valori, reflectate în legislație și combinate cu eforturile de intensificare a cercetării și de creștere a producției agroalimentare, vor permite UE să facă față provocărilor într-o lume în care, potrivit FAO, nevoile în materie de producție de alimente se vor dubla până în anul 2020.

4.4 Dar realizarea acestui model a necesitat și necesită eforturi importante din partea operatorilor comunitari, atât la nivelul producției agricole, cât și al prelucrării. Prin urmare, nu pare logic ca în aplicarea sa să se constate deficiențe de diverse tipuri, care ar putea să-i submineze însăși existența.

4.5 Prima dintre aceste deficiențe se constată în materie de securitate alimentară și de respectare a standardelor comunitare în ce privește importurile de alimente, furaje, animale și plante. Europa a învățat din propria experiență despre necesitatea menținerii unor niveluri înalte de protecție a sănătății, atât a consumatorilor, cât și a animalelor și a plantelor, iar acest lucru a condus la instituirea de noi standarde, odată cu intrarea în vigoare a Regulamentului (CE) nr. 178/2002, care stabilește principiile legislației comunitare privind produsele alimentare. Cu toate acestea, legiuitorul s-a concentrat pe stabilirea obligațiilor pentru operatorii comunitari, lăsând pe plan secund obligațiile aferente produselor importate.

4.5.1 În prezent, potrivit datelor Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară, peste o treime din problemele care determină avertismentele alimentare înregistrate pe piața internă își au originea în afara Uniunii Europene. CESE dorește să sublinieze că Uniunea Europeană are obligația de a garanta securitatea și sănătatea consumatorilor, precum și respectarea standardelor de către toate produsele introduse pe piață, inclusiv de către cele importate.

4.6 A doua problemă cu care se confruntă producătorii și procesatorii comunitari este că această lipsă de echilibru de pe piața comunitară le subminează în cele din urmă competitivitatea în raport cu produsele importate.

4.6.1 Exigențele propriului nostru model ridică semnificativ costurile de producție, unele dintre aceste exigențe nefiind respectate în cazul produselor importate, care beneficiază, în anumite cazuri, și de tarife vamale reduse (2).

4.6.2 Astfel, potrivit Raportului LEI 2008-071 al Universității Wageningen, aplicarea la protecția găinilor ouătoare a noilor cerințe privind bunăstarea animalelor, instituite de Directiva 99/74/CE, presupune o creștere între 8 și 10 % a costurilor pentru producătorul comunitar mediu, care trebuie să concureze cu produsul importat din Brazilia și din SUA, țări care nu numai că nu îndeplinesc astfel de cerințe, ci și dispun de sisteme de producție ale căror standarde sunt cu mult inferioare celor prevăzute de legislația UE (producție intensivă, mai puține restricții la folosirea medicamentelor, absența restricțiilor de utilizare a OMG în alimentația animalelor etc.).

4.6.3 Costurile de reglementare produc efecte similare. Industria europeană a produselor alimentare destinate animalelor necesită anumite materii prime importate, deoarece producția europeană este insuficientă, dar limitele stricte impuse de legislația comunitară în domeniul OMG fac dificil importul de produse esențiale în alimentația animalelor, precum cerealele, soia sau semințele proteaginoase din țări cum ar fi Brazilia sau Argentina. Aceste limitări afectează direct producția și industria europeană a cărnii, care trebuie să-și asume creșterea costurilor, ceea ce le diminuează competitivitatea atât pe piața europeană, cât și în exporturile către țări terțe. CESE nu se pronunță asupra oportunității utilizării OMG.

4.6.4 Însăși Comisia Europeană recunoaște acest lucru în raportul redactat de DG AGRI cu privire la punerea în aplicare a legislației în domeniul OMG, arătând că politica de „toleranță zero” ar putea conduce la pierderi de până la 200 de miliarde de euro pentru sectorul agroalimentar european. În plus, prezumatul nivel înalt de protecție a consumatorului european nu se realizează în practică, deoarece importăm carne, lapte și alte produse provenite de la animale crescute cu alimente de origine animală care conțin OMG. Prin urmare, trebuie să se creeze condițiile de dezvoltare a unui sector de producție mai atent la așteptările consumatorilor.

4.6.5 Probleme asemănătoare celor enunțate mai sus apar și în alte domenii, în care costurile de reglementare sunt la fel de importante, cum sunt utilizarea pesticidelor (limitele maxime de reziduuri și alte limitări legate de mediu), domeniul fitosanitar sau identificarea animalelor.

4.7 În sfârșit, există considerente cu caracter politic care fac ca situația actuală să nu poată fie susținută pe termen lung. Într-adevăr, nu pare logic ca operatorii europeni să fie discriminați în raport cu terții pe propria lor piață.

5. Necesara căutare de soluții

5.1 Potrivit opiniei CESE, Uniunea Europeană trebuie să găsească formule care să permită îmbunătățirea aplicării modelului comunitar pe piața internă, respectând libera concurență și legislația internațională.

5.2 Soluția presupune acțiuni în diferite domenii și, în unele cazuri, poate implica o aplicare progresivă; dintre diferitele măsuri posibile, CESE dorește să le sublinieze pe următoarele:

—

îmbunătățirea condițiilor de acces: controlul importurilor trebuie să aibă capacitatea de a garanta că animalele și plantele care intră în Uniune – în special cele destinate să facă parte din lanțul alimentar – intră o fac de o manieră sigură și cu respectarea standardelor europene. De asemenea, este important ca acest control să se aplice pe baza unor proceduri armonizate, astfel încât toate produsele, indiferent de punctul de intrare, să ofere aceleași garanții de securitate. Este o chestiune de reciprocitate față de operatorii europeni;

—

îmbunătățirea acceptării internaționale a modelului european: este necesar ca Uniunea Europeană să explice și să promoveze acceptarea internațională a modelului său, bazat pe valorile durabilității care, la nivel global, sunt promovate de însuși sistemul ONU. Organisme precum OMC, FAO, Codex Alimentarius Mundi, OIE, OIM, UNCTAD și altele trebuie să fie implicate în acest efort de popularizare. Analog, ar trebui vizat nivelul maxim posibil de armonizare a legislațiilor la nivel internațional, evitându-se astfel tratamentele diferențiate;

—

consolidarea mecanismului de recunoaștere reciprocă a sistemelor de protecție a sănătății consumatorilor și a bunăstării animalelor, cu țările terțe: Uniunea Europeană trebuie să includă, în acordurile sale comerciale, capitole specifice privitoare la recunoașterea reciprocă a sistemelor din domeniile sanitar, fitosanitar și alimentar, astfel încât să se asigure consensul cu privire la nivelurile adecvate de protecție a sănătății, în cadrul stabilit de OMC;

—

îmbunătățirea asistenței tehnice internaționale, promovând inițiative cum ar fi Better Training for Safer Food (O formare profesională mai bună pentru o hrană mai sigură), care sprijină colaborarea tehnică cu țări în curs de dezvoltare, exportatori sau potențiali exportatori în Europa, prin intermediul formării tehnice, al elaborării de norme și standarde, al schimburilor de funcționari etc.;

—	stimulente comerciale: UE ar putea, de asemenea, să analizeze posibilitatea de îmbunătățire a regimului comercial, financiar sau de cooperare pentru dezvoltare, în cazul acelor țări în curs de dezvoltare care își armonizează sistemele cu modelul comunitar;

—

o mai bună legiferare: dacă Europa nu trebuie să recurgă la măsuri protecționiste, de limitare a accesului la piețele sale, nu poate consimți la aplicarea modelului său în detrimentul propriilor operatori. În plus, simplificarea legislativă poate fi un instrument foarte util pentru reducerea sarcinilor administrative inutile.

5.2.1 Parte din modelul european se bazează pe acele „bunuri publice” pe care cetățenii și consumatorii le apreciază ca fiind necesare: calitatea bazată pe originea și metodele de producție, protecția animalelor, principiul precauției sau protecția mediului sunt cele mai relevante.

5.2.2 Politica europeană ar trebui să dispună de instrumente care să împiedice relocalizarea locurilor de muncă în alte zone, astfel încât să se poată concura în condiții echitabile, ceea ce ar favoriza aplicarea normelor socioprofesionale (3) la munca demnă pe care o susținem pe piața internă. De asemenea, Uniunea Europeană trebuie să depună eforturi pe lângă instanțele internaționale pertinente (in special OMC) pentru a include printre considerentele necomerciale și normele fundamentale socioprofesionale, deoarece comerțul poate fi cu adevărat liber numai atunci când este echitabil.

5.2.3 În consecință, legiuitorul trebuie să acorde prioritate necesarei reechilibrări a situației actuale, adoptând măsurile juridice adecvate.

5.3 CESE solicită Parlamentului European, Consiliului și Comisiei să ia în considerare acest aviz și îndeamnă Președinția spaniolă să propună măsuri în corespunzătoare.

Bruxelles, 28 aprilie 2010.

Președintele Comitetului Economic și Social European

Mario SEPI

(1) JO C 77, 31.3.2009, p. 81.

(2) CESE subliniază că UE este primul importator mondial de produse agroalimentare, poziție pe care a ajuns să o ocupe pe baza regimurilor vamale preferențiale (SGP, SGP+, „Totul în afară de arme”) pentru produsele din țări mai puțin dezvoltate și în curs de dezvoltare.

(3) Convențiile OIM nr. 87, 98, 105, 111, 135, 182; Declarația OIM privind principiile și drepturile fundamentale la locul de muncă; Declarația tripartită a OIM privind întreprinderile multinaționale și politica socială; Declarația OIM privind munca forțată; Declarația OIM privind discriminarea; Agenda OIM privind munca decentă; Declarația OIM privind munca copiilor; Principiile OCDE privind guvernanța întreprinderilor; Orientările OCDE pentru întreprinderile multinaționale; Declarația Mileniului a ONU.

19.1.2011

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 18/5

Avizul Comitetului Economic și Social European pe tema „Modelul agricol comunitar: calitatea producției și comunicarea cu consumatorii ca factori ai competitivității” (aviz exploratoriu)

2011/C 18/02

Raportor: dl Carlos TRÍAS PINTO

La 20 ianuarie 2010, în conformitate cu articolul 304 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, Președinția spaniolă a hotărât să consulte Comitetul Economic și Social European cu privire la

„Modelul agricol comunitar: calitatea producției și comunicarea cu consumatorii ca factori ai competitivității”

(aviz exploratoriu).

Secțiunea pentru agricultură, dezvoltare rurală și protecția mediului, însărcinată cu pregătirea lucrărilor Comitetului pe această temă, și-a adoptat avizul la 25 martie 2010.

În cea de-a 462-a sesiune plenară, care a avut loc la 28 și 29 aprilie 2010 (ședința din 28 aprilie 2010), Comitetul Economic și Social European a adoptat prezentul aviz cu 116 voturi pentru, 1 vot împotrivă și 5 abțineri.

1. Concluzii și recomandări

1.1 CESE recomandă consolidarea politicii privind calitatea și comunicarea cu consumatorii, ca factori-cheie pentru promovarea competitivității industriei agroalimentare europene, precum și pentru îmbunătățirea imaginii agriculturii. Pentru aceasta este indispensabil:

—	să se promoveze luarea în considerare a aspectelor sociale, de mediu, sanitare și de bunăstare animală legate de producția agricolă, prin intermediul noilor instrumente bazate pe tehnologiile informației și comunicațiilor (TIC);

—	să se confere un caracter mai pertinent și mai coerent instrumentelor de acreditare existente, prin linii directoare de clarificare, armonizare și simplificare;

—	să se promoveze canalele de dialog între producători, actori industriali, comercianți și consumatori și să se elaboreze strategii eficiente de comunicare cu cetățenii.

1.2 În mod concret, CESE propune aplicarea mai multor măsuri:

1.2.1 Instrumente

—

Integrarea TIC ca instrumente de comunicare. TIC fac parte din viața noastră de zi cu zi, dar încă nu sunt utilizate în procesul de cumpărare. Integrarea lor în raioanele magazinelor ca mijloc de informare ar permite actualizarea constantă a informației (produsele agricole au un ritm crescut de rotație) și selectarea acesteia de către consumator sau obținerea ei din orice loc.

—

Trasabilitatea ca instrument pentru asigurarea fiabilității afirmațiilor. De-a lungul lanțului de producție intervin numeroși actori, responsabili pentru diverse aspecte sociale și de mediu care fac parte din calitatea integrală. Trasabilitatea va permite cunoașterea nu doar a actorilor participanți, ci și a modului de manipulare a produsului de către aceștia și a indicatorilor aferenți.

1.2.2 Instrumente

—	integrarea criteriilor de calitate integrală în sistemele voluntare existente, cum ar fi eticheta ecologică a UE, în cazul extinderii acesteia la produsele agricole, sau în standardele de calitate existente, cum ar fi denumirile de origine protejate sau indicațiile geografice protejate.

—	crearea unui nou sistem de certificare voluntară pentru aspectele sociale și de mediu, care să permită consumatorului o evaluare rapidă, simplă și fiabilă a produsului din punct de vedere al calității integrale.

1.2.3 Strategii

—	Promovarea calității europene. CESE propune organizarea unor campanii de comunicare în legătură cu produsele agricole europene, care să pună accentul pe înaltul lor nivel de calitate și diversitate.

—

Promovarea și integrarea măsurilor. Administrația are posibilitatea de a utiliza instrumentele de care dispune pentru a promova produsele agricole care respectă normele sociale și de protecție a mediului: achiziții publice, regim de impozitare diferențiat, campanii de informare și stimulente pentru producție.

2. Introducere

2.1 Pe zi ce trece, societatea noastră este tot mai sensibilă la marile provocări sociale și de mediu, întrucât devine conștientă de efectele schimbărilor climatice, de epuizarea progresivă a resurselor naturale și de dezechilibrul crescând în repartizarea bogăției.

2.2 În mod paradoxal, această conștientizare progresivă nu se reflectă decât în mică măsură în opțiunile de cumpărare (cu alte cuvinte, în „consumul conștient și responsabil”), ceea ce, din nefericire, evidențiază decalajul tot mai mare care există între poziția teoretică (1) a consumatorului și comportamentul său de zi cu zi.

2.3 Cu toate acestea, nu putem pierde din vedere faptul că, în vremuri de mare incertitudine economică, devine foarte complicată integrarea în mod constant în ecuația tradițională preț-produs (2) a unei variabile cum ar fi cea a impactului social și de mediu, cu atât mai mult dacă aceasta afectează prețul plătit de consumator. Nu putem totuși să nu constatăm că criza socioeconomică a coincis în timp cu criza de mediu și că nu se poate vorbi de una fără cealaltă. Altfel spus, așa cu afirma Jacques Delors, „criza valorilor se datorează faptului că trăim într-o lume în care totul se poate cumpăra”. Va fi necesară, prin urmare, reevaluarea valorilor noastre.

2.4 Din fericire, Uniunea Europeană dispune de un sistem de producție agroalimentară bazat pe înalte standarde sanitare, de mediu, sociale și de bunăstare animală, pe care le-am putea defini ca fiind un sistem de calitate integrală și care, fără îndoială, ne conferă o valoare adăugată în raport cu restul lumii, dar care generează și riscuri concurențiale.

2.5 Multe dintre aspectele constitutive ale calității integrale fac parte din legislație sau chiar din practicile industriei agroalimentare europene, și, prin urmare, sunt deja respectate la nivel de produs și de producător. Din nefericire, nu este și cazul a numeroase produse importate din țările terțe. Această diferență implică, tot mai mult, o mai mare discrepanță între prețurile produselor agricole din Uniunea Europeană și ale celor provenite din țările terțe, ducând la o scădere a competitivității celor dintâi.

2.6 În definitiv, această aspirație spre calitate – rezultat al unei vechi tradiții și al unui efort susținut orientat către excelență – trebuie, așa cum se întâmplă în prezent, să se transforme dintr-o amenințare concurențială într-o mai mare oportunitate de dezvoltare; pentru aceasta este necesară examinarea unor noi strategii care să evidențieze caracteristicile ce diferențiază modelul nostru de producție în raport cu altele și care să-l orienteze pe consumator în așa fel încât să prefere produsul european, punând un accent deosebit pe politicile de comunicare cu consumatorii, prin implementarea unei mari varietăți de canale și, în special, recurgând la TIC (tehnologiile informației și comunicațiilor), ca instrumente puternice de formare și informare a consumatorului (3).

2.7 În același timp, vor fi necesare ajutoare, atât tehnice cât și financiare, pentru a se avansa în continuare în cadrul modelului agricol multifuncțional, asigurându-se viabilitatea exploatațiilor agricole europene, prin prețuri echitabile pentru producători și menținerea locurilor de muncă stabile și de calitate, ceea ce este fundamental pentru perpetuarea modelului.

2.8 De asemenea, CESE subliniază că sporirea competitivității prin politicile privind calitatea agricolă și comunicarea cu consumatorii trebuie să fie însoțită de măsuri menite să reechilibreze lanțul de valoare agroalimentară, care face în prezent obiectul a numeroase denaturări ale prețurilor din cauza abuzurilor de poziție dominantă din partea anumitor operatori (4).

3. Consumatori, calitate și aspecte sociale și de mediu

3.1 CESE și-a exprimat și în alte ocazii angajamentul față de dezvoltarea durabilă, ca o cale de urmat în vederea dezvoltării ecologice, economice și sociale în Uniunea Europeană. Acest angajament poate consolida modelul agricol european deja existent, modificând ideea actuală privind calitatea, potrivit căreia primează, practic, aspectele clasice de calitate intrinsecă a produsului (gust, aspect, mărime etc.), pentru a include și alte criterii, referitoare la mediul de producție, cum ar fi aspectele sociale, de mediu, sanitare și cele legate de siguranță și bunăstarea animală. Aceasta poate fi numită „calitate integrală”, bazată pe noi indicatori de excelență.

3.1.1 Ca exemple – fără a fi o listă exhaustivă sau restrictivă – se propun spre examinare diverse criterii sau indicatori (5):

Impactul asupra mediului:

—	tipul de irigare;

—	consumul energetic aferent produsului;

—	distanța de la locul de producție;

—	tipul de ambalaj;

—	gestionarea deșeurilor.

Factori sociali:

—	respectarea legislației din țara de origine;

—	raportul dintre prețul de vânzare către public și prețul de cumpărare la producător;

—	tipul de contract de muncă (pe durată determinată/nedeterminată);

—	angajarea de persoane cu handicap;

—	egalitatea între bărbați și femei;

Bunăstarea animală:

—	tipul de creștere și stabulație;

—	tipul de alimentație;

—	sistemul de transport;

—	metoda de sacrificare.

3.2 În acest nou cadru al calității integrale, produsele europene se vor putea diferenția de cele fabricate în restul țărilor producătoare, dat fiind că, în prezent, produsele din UE îndeplinesc deja multe dintre criteriile menționate, datorită existenței reglementărilor europene și ale statelor membre mult mai stricte decât ale celorlalte țări producătoare. Problema rezidă în faptul că majoritatea aspectelor reglementate nu sunt cunoscute de consumator, ceea ce explică faptul că acestea nu sunt luate în calcul în momentul alegerii produsului, cu atât mai mult în cazul în care consumatorul nu este convins de veridicitatea afirmațiilor. De aceea, va fi necesară formarea și informarea consumatorului pentru a promova o creștere a cererii de produse cu cele mai bune caracteristici.

3.3 Nu este menționată siguranța alimentelor, întrucât nu este vorba de un simplu criteriu de excelență ci, dimpotrivă, de un element absolut indispensabil pentru garantarea dreptului la sănătate al cetățenilor europeni. CESE își exprimă din nou consternarea în fața ușurinței cu care se autorizează încă importul alimentelor fără trasabilitate completă (fapt datorat interpretării îndoielnice pe care Comisia și statele membre o dau legislației alimentare) sau al alimentelor tratate cu produse de sinteză interzise în UE. Introducerea lor pe piață înseamnă înșelarea consumatorilor și o concurență neloială față de producătorii europeni.

4. Trasabilitatea ca instrument de informare asupra calității

4.1 În prezent, în lume apar diverse inițiative (6) pentru urmărirea traseului unui produs de-a lungul întregului său ciclu de viață. Există deja unele experiențe cu privire la sisteme, atât cu caracter obligatoriu (de exemplu, carnea de vită în UE), cât și voluntar (diverse lanțuri de distribuție sau inițiative de tipul „amprenta de carbon”).

4.2 CESE preconizează o nouă utilizare – în principiu, cu caracter voluntar – a acestui instrument în domeniul calității, prin includerea diverselor aspecte sau indicatori sociali și de mediu aferenți produsului, pentru a înlesni informarea consumatorului. Prin urmare, propune ca acest instrument puternic și fiabil, însoțit de certificările sau verificările corespunzătoare, să permită consumatorului să ia deciziile de cumpărare în cunoștință de cauză și pe baza unor date reale și corecte.

4.3 Vor trebui create mecanismele necesare pentru a face vizibili indicatorii aferenți; aceste mecanisme pot îmbrăca forme variate, de la informarea clasică prin etichete – fie de tip „scală de evaluare” (cum este eticheta de eficiență energetică), logo (eticheta ecologică, denumirea de origine) sau mențiune (produs reciclabil) –, până la utilizarea TIC.

5. Potențialul tehnologiilor informației și comunicațiilor în informarea consumatorilor privind calitatea produselor agricole

5.1 Până în prezent, principala sursă de informare a consumatorului privind produsul a fost eticheta. Deși rolul fundamental al etichetei pentru transparența informației este recunoscut, indicațiile voluntare sau obligatorii care apar în acest spațiu restrâns sunt tot mai numeroase, ceea ce poate reduce vizibilitatea și gradul de înțelegere a mesajelor, nu doar prin acumularea acestora, ci și prin complexitatea unora dintre ele; un exemplu clar îl reprezintă codul ouălor, care cuprinde informații privind metoda de creștere, țara de origine și numărul de identificare al producătorului.

5.2 În plus, produsele agricole au o caracteristică importantă, și anume ritmul lor crescut de rotație în raioane, cauzat atât de caracterul sezonier al produselor, cât și de variabilitatea furnizorilor de-a lungul anului sau chiar al campaniei agricole.

5.3 Pe de altă parte, numeroși cetățeni sunt deja familiarizați cu tehnologiile informației și comunicațiilor (TIC), iar acestea au evoluat considerabil, atât în materie de capacitate de interpretare și stocare a informației (de exemplu, codurile QR) (7), cât și de cost. Din punctul de vedere al informării consumatorilor, trebuie analizată abilitarea dispozitivelor personale existente (cum ar fi telefoanele mobile), precum și utilizarea ex profeso a dispozitivelor situate chiar în magazin (ecrane tactile LCD), cum ar fi utilizarea internetului înainte și după realizarea achiziției.

5.4 Țări cum ar fi Italia utilizează deja aceste tehnologii pentru îmbunătățirea sistemelor de informare a consumatorului și de acreditare a calității produselor:

—	piețele fundației „Campagna amica” demonstrează că diferențele de preț între producție și consum conțin marje considerabile care pot fi recuperate pentru a garanta familiilor posibilitatea de a achiziționa la prețuri convenabile și pentru a susține veniturile agricultorilor;

—

„Tac salva mozzarella” este primul sistem de analiză care permite să se știe dacă mozzarella a fost cu adevărat fabricată cu lapte proaspăt sau, dimpotrivă, cu cheaguri de lapte vechi, congelate sau refrigerate. Noile tehnologii constituie un instrument concret pentru protejarea crescătorilor de animale și a consumatorilor în fața contrafacerilor alimentare.

5.5 Având în vedere aceste considerente, CESE propune examinarea potențialului TIC pentru îmbunătățirea informării consumatorilor, în special al celor care ar putea fi utile în procesul de cumpărare, întrucât, de cele mai multe ori, consumatorul decide ce cumpără în fața raionului.

6. Etichetarea și noii indicatori de excelență

6.1 Extinderea sferei de aplicare a etichetei ecologice a UE („floarea europeană”) la produsele alimentare

6.1.1 Eticheta europeană este simbolul distinctiv al calității în domeniul protecției mediului. Punctul de plecare pentru stabilirea criteriilor de calitate în domeniul mediului pe care trebuie să le îndeplinească un produs sau un serviciu având eticheta ecologică a UE rezidă în analizarea ciclului de viață, astfel încât să se garanteze că produsul îndeplinește criteriile de mediu de-a lungul întregii sale vieți utile.

6.1.2 După realizarea studiului preconizat de Comisie (8) (înainte de 31 decembrie 2011), CESE se va pronunța în această privință, acordând o atenție deosebită la două aspecte importante:

—	adăugarea unui nou simbol pe etichetele deja încărcate ale produselor alimentare;

—	posibila confuzie conceptuală cu eticheta produselor organice [Regulamentul (CE) nr. 834/2007 al Consiliului din 28 iunie 2007 privind producția și etichetarea produselor ecologice].

6.1.3 Printre avantaje s-ar număra faptul că consumatorul ar putea cunoaște simbolul, dat fiind că el este prezent pe alte produse, precum și existența unor criterii mai ample decât cele ale producției ecologice.

6.1.4 CESE propune Comisiei ca, în cadrul studiului care va fi realizat, să se analizeze posibilitatea includerii unor criterii socio-economice pentru produsele alimentare (cum ar fi bunăstarea animală, egalitatea de șanse etc.), ca experiment-pilot pentru întregul sistem, fără a depăși cadrul stabilit de Regulamentul (CE) nr. 1980/2000, care reglementează eticheta ecologică.

6.2 Includerea criteriilor sociale și de mediu în diversele norme de calitate care există în prezent

6.2.1 Așa cum se știe și cum CESE a afirmat în repetate rânduri, există numeroase regimuri de calitate a produselor agricole în UE, precum și un evantai larg de etichete și certificări private care au, printre altele, următoarele obiective comune:

—	garantarea siguranței și calității produselor pentru consumatorul final;

—	creșterea valorii adăugate a produselor în vederea sporirii competitivității diverșilor operatori de pe piață (producători, prelucrători și distribuitori).

6.2.2 Marea diversitate de sisteme de referință, publice sau private, care există în prezent în câmpul de acțiune al Uniunii Europene, duce la diluarea considerabilă a obiectivelor citate și poate genera rezultate contrare celor urmărite inițial, cu următoarele consecințe:

—	creșterea confuziei în rândul consumatorilor, întrucât aceștia nu cunosc diversele regimuri;

—	generarea unui sentiment de neîncredere în etichete sau certificări în rândul consumatorilor;

—	apariția unor conflicte între producătorii care participă la sistemele de certificare sau etichetare și cei neparticipanți; pot apărea conflicte inclusiv între producătorii implicați în sisteme diferite de certificare sau etichetare;

—	produsele locale certificate (la nivel european) nu sunt protejate față de țările terțe.

6.2.3 În acest sens, ar fi interesant ca UE să promoveze acțiuni de simplificare și reducere a numărului de regimuri de calitate a produselor agricole de pe teritoriul său.

6.2.4 Cu ocazia acestei unificări a regimurilor sau criteriilor, CESE propune Comisiei să promoveze includerea criteriilor sociale și de mediu în regimurile oficiale de certificare existente (sau să le modifice): eticheta privind agricultura ecologică, denumirile de origine protejate (DOP), indicațiile geografice protejate (IGP), specialitățile tradiționale garantate (STG) etc., ca exigențe minime spre îndeplinire.

6.2.5 În unele cazuri, este necesară, de asemenea, includerea acestor indicatori de excelență în normele de comercializare, în special când aceștia sunt integrați parțial (cum ar fi posibilele mențiuni rezervate facultative pentru produsele „montane” sau „cu emisii scăzute de carbon”) (9).

6.2.6 În cazul certificărilor private, ar fi oportun ca UE să stabilească niveluri minime care trebuie respectate de toate normele, incluzând și indicatori sociali și de mediu, și să promoveze armonizarea și unificarea diverselor tipuri de certificări: se poate lua ca exemplu norma COSMOS (http://www.cosmos-standard.org), în care au fost contopite diverse entități de certificare din Europa pentru a se crea un sistem de referință unic pentru certificarea produselor cosmetice naturale și ecologice, pe baza unor reguli simple bazate pe principiile prevenirii și siguranței la toate nivelurile producției, de la obținerea materiei prime până la produsul final. Această certificare este valabilă din aprilie 2010.

6.3 Crearea unui nou sistem de certificare voluntară privitor la aspectele sociale și de mediu

6.3.1 Este vorba de promovarea unui nou sistem de certificare de excelență, care să ia în considerare aspectele sociale și de mediu, asigurând minimizarea efectelor asupra mediului ale produselor agricole de-a lungul întregului lor ciclu de viață și respectarea criteriilor sociale, cum ar fi principiile egalității, al remunerării echitabile sau al echilibrului în cadrul lanțului de valoare.

6.3.2 Acest sistem ar include adăugarea de noi informații pe etichetă, dar ar diferenția acele produse (sau producători) care se disting prin comportamente sociale și de mediu exemplare. În prezent, diverse organisme publice și private analizează posibilitatea creării acestor sisteme.

6.3.3 Noul sistem va trebui să satisfacă exigențele stabilite de seria de standarde ISO 1402X, printre care se numără caracterul exact, verificabil, pertinent și fiabil. În faza de creare va fi necesară analizarea diverselor principii directoare, și anume:

—	dacă trebuie să fie calitativ (logo sau alt sistem de evaluare) sau cantitativ (listă de indicatori cu valorile aferente);

—	dacă poate fi o declarație pe propria răspundere sau trebuie să existe un proces de certificare;

—	dacă indicatorii sunt obligatorii (DA/NU), pe puncte sau micști;

—	cum să se asigure transparența sistemului.

7. Promovarea produselor europene („calitate europeană”)

7.1 Deși Comitetul s-a pronunțat deja asupra neutilizării mărcii bazate pe „criterii UE” (NAT/413) (10), este necesară promovarea valorilor de calitate (extinsă la aspectele de mediu) a produselor agricole europene, în vederea îmbunătățirii poziției acestora față de produsele din țările terțe.

7.2 CESE solicită Comisiei să promoveze mijloace și instrumente de comunicare specifice pentru sectorul agroalimentar, care să pună în valoare calitatea produselor europene, pe baza acordului cu părțile interesate. În acest sens, păstrând proporțiile, în alte sectoare există deja elemente de identificare care îl orientează pe consumator către produsele de calitate, cum ar fi eticheta de eficiență energetică (care identifică și clasifică produsele în funcție de eficiența lor energetică și care a dus către o orientare clară a producătorilor spre produsele mai eficiente) sau inscripția (respectarea normelor de siguranță pentru vânzarea unui produs în Europa, care obligă importurile din țările terțe să îndeplinească normele europene).

7.3 Trebuie, de asemenea, să se facă progrese pe calea informării privind calitatea (care este de cele mai multe ori obligatorie), prin campanii de informare care să utilizeze un leitmotiv sau un slogan însoțite de unele din caracteristicile principale ale calității produsului. Aceste campanii pot fi de tip general (cum ar fi campania pentru produsele biologice/ecologice) sau specifice, pentru un produs sau grup de produse.

8. Către integrarea măsurilor (politica integrată a produselor)

8.1 În Cartea verde din 7 februarie 2001 privind politica integrată a produselor se preconiza deja integrarea măsurilor pentru fabricarea de produse neagresive față de mediu, utilizându-se toate instrumentele administrative, de la achiziționare până la informare, trecând printr-un regim de impozitare diferențiat. În Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social și Comitetul Regiunilor cu privire la Planul de acțiune privind consumul și producția durabile și politica industrială durabilă se abordează aceeași temă, acordându-se însă o atenție deosebită produselor industriale, fără a se face practic vreo referire la produsele agricole.

8.2 Printre alte aspecte, ar trebui acordată mai multă atenție potențialului achizițiilor publice (în prezent, nu se concentrează decât pe conceptele de agricultură ecologică sau integrată și bunăstare animală), precum și stimulentelor pentru o producție responsabilă (subvenționând produse care respectă cerințele sociale și de mediu) și informării consumatorilor. În această privință, trebuie subliniată necesitatea includerii indicatorilor de excelență ca referință a unui produs de calitate. În prezent, majoritatea consumatorilor asociază încă noțiunea de calitate cu aspectul plăcut al unui produs sau cu alte calități intrinsece ale acestuia. De asemenea, pentru unii consumatori, un produs generat de agricultura ecologică este automat un produs excelent din punct de vedere social și de mediu, ceea ce nu este întotdeauna adevărat.

8.3 Doar prin intermediul interacțiunii acestor elemente de interferență între cerere și ofertă va fi posibilă eliminarea dihotomiei dintre poziția etică și comportamentul real, atât în rândul consumatorilor, cât și al producătorilor și al distribuitorilor.

8.4 În sfârșit, CESE propune efectuarea unei analize de impact pentru identificarea posibilelor avantaje și dezavantaje pe care le prezintă introducerea măsurilor propuse pentru modelul agricol comunitar.

Bruxelles, 28 aprilie 2010

Președintele Comitetului Economic și Social European

Mario SEPI

(1) Sondajul Eurobarometru publicat în iulie 2009 arată că patru din cinci europeni declară că țin seama de repercusiunile asupra mediului ale produselor pe care le cumpără și se declară în favoarea punerii în aplicare a unor măsuri care să îmbunătățească performanța de mediu a produselor.

(2) În cadrul procesului de cumpărare, decizia este condiționată atât de caracteristicile intrinsece ale produsului, cum ar fi aspectul, notorietatea, proprietățile nutriționale etc., cât și de factori proprii consumatorului, cum ar fi timpul de care dispune, distanța etc.

(3) Înțeles în sens amplu, adică incluzându-i pe consumatorii potențiali, și anume pe elevii de școală, și extinzând către acest domeniu instrumentele de educare a consumatorului.

(4) Comunicarea COM(2009) 591 „Îmbunătățirea funcționării lanțului de aprovizionare cu alimente în Europa”.

(5) Lista are doar caracter de exemplu, permițând ilustrarea diverselor tipuri de indicatori pentru diverse aspecte ale calității integrale. În funcție de tipul de produs și de gradul de manipulare va fi necesară stabilirea unor indicatori specifici.

(6) www.tracefood.org sau www.foodtraceability.eu.

(7) Codul QR (Quick Reference) este un cod de bare sau tipar grafic care conține date și permite, prin intermediul unui dispozitiv mobil cu cameră de luat vederi sau printr-o webcam, citirea codului și expunerea datelor conținute de acesta.

(8) Potrivit dispozițiilor articolului 6 din proiectul de propunere de revizuire a Regulamentului privind etichetarea ecologică [Rezoluția legislativă a Parlamentului European din 2 aprilie 2009 privind propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului de stabilire a unui sistem comunitar de etichetare ecologică [COM(2008) 0401 – C6-0279/2008 – 2008/0152(COD)].

(9) Comunicarea COM(2009) 234 privind politica în domeniul calității produselor agricole.

(10) JO C 218 din 11.9.2009.

19.1.2011

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 18/11

Avizul Comitetului Economic și Social European privind rolul societății civile în relațiile UE-Muntenegru (aviz exploratoriu)

2011/C 18/03

Raportor: dna Vladimíra DRBALOVÁ

Prin scrisoarea din data de 14 iulie 2009, comisarii europeni Margot WALLSTRÖM și Olli REHN au solicitat Comitetului Economic și Social European să elaboreze un aviz exploratoriu cu privire la

Rolul societății civile în relațiile UE-Muntenegru.

Secțiunea pentru relații externe, însărcinată cu pregătirea lucrărilor Comitetului pe această temă, și-a adoptat avizul la 12 aprilie 2010.

În cea de-a 462-a sesiune plenară, care a avut loc la 28 și 29 aprilie 2010 (ședința din 28 aprilie), Comitetul Economic și Social European a adoptat prezentul aviz cu 101 voturi pentru și 6 abțineri.

1. Recomandări menite să consolideze valoarea prezentului aviz, atât pentru Muntenegru, cât și pentru instituțiile europene

În atenția Parlamentului Republicii Muntenegru:

1.1	Procedura de desemnare a reprezentanților ONG-urilor în Consiliul Național pentru Integrare Europeană (1) ar trebui stabilită prin decret parlamentar, pe baza unor criterii clare de credibilitate și de legitimitate ale ONG-urilor cu experiență în afaceri europene.

1.2	Legea privind voluntarii, în curs de aprobare, trebuie să încorporeze punctele de vedere ale ONG-urilor.

În atenția Guvernului Republicii Muntenegru:

1.3	Intensificarea măsurilor de combatere a corupției, conform recomandării făcute în raportul intermediar al CE. Corupția predomină în continuare în multe domenii și rămâne o problemă deosebit de gravă.

1.4

Intensificarea punerii în aplicare a strategiei naționale adoptate pentru cooperarea dintre guvernul muntenegrean și organizațiile neguvernamentale. Ar trebui stabilite mecanisme clare pentru a garanta reprezentarea autentică a ONG-urilor în cadrul diverselor organisme, conform regulamentului existent și, în special, în cadrul viitorului Consiliu pentru cooperare cu ONG-urile, în care reprezentanții ONG-urilor nu ar trebui aleși de guvern, ci numiți exclusiv pe baza unor criterii de eligibilitate.

1.5

Biroul existent de cooperare cu ONG-urile dispune de resurse umane și tehnice foarte limitate pentru a asista ONG-urile în mod corespunzător și pentru a asigura dezvoltarea ulterioară a ONG-urilor în Muntenegru. Planul de instituire a unui Consiliu guvernamental pentru ONG-uri, cu reprezentanți autentici ai ONG-urilor, ar trebui să capete maximă prioritate.

1.6

Ar trebui specificate în mod clar reglementările fiscale pentru ONG-uri și introduse legi complementare acolo unde este cazul. De asemenea, ONG-urile ar trebui incluse într-un mod mai eficace în dezbaterile publice privind proiectele de lege pentru a contribui la procesul de aliniere a legislației din Muntenegru cu normele și cu cele mai bune practici europene. Aceste recomandări sunt valabile și pentru actualizările planurilor naționale de integrare și de programare IPA.

1.7

Registrul ONG-urilor ar trebui actualizat și publicat pe site-ul web al organismului competent, pentru a furniza date precise privind numărul ONG-urilor, punând astfel capăt manipulărilor din acest domeniu. Toate ONG-urile ar trebui să își publice regulat rapoartele de activitate și financiare, pentru a contribui la procesul global de introducere a transparenței în societate și pentru a-și spori propria credibilitate. Sunt necesare adoptarea unei baze juridice corespunzătoare – și anume o legislație privind activitățile legate de agricultură, pescuit și alte activități independente – și extinderea la toți cetățenii a dreptului de afiliere la un sindicat, fără ca acesta să fie rezervat numai salariaților.

1.8

Proiectul de lege privind reprezentativitatea sindicatelor, în curs de adoptare, ar trebui să creeze un cadru legislativ de stabilire a unor criterii transparente și nediscriminatorii privind reprezentativitatea organizațiilor sindicale și să facă posibilă pluralitatea sindicatelor naționale. Legislația ar trebui să cuprindă, de asemenea, criterii detaliate privind reprezentativitatea asociațiilor angajatorilor, după cum există în cazul sindicatelor.

1.9	Ar trebui conștientizat potențialul Consiliului Social și utilizat ca un instrument eficient de consultare și de informare a partenerilor sociali, în vederea abordării tuturor preocupărilor economice și sociale relevante.

1.10	Ar trebui să se asigure accesul reprezentanților partenerilor sociali la Comisia guvernamentală pentru integrare europeană și implicarea lor treptată în procesul de integrare europeană a țării.

În atenția Comisiei Europene:

1.11	Aplicarea de noi indicatori în procesul de monitorizare – unul pentru dezvoltarea societății civile și al doilea pentru dialogul social – pentru a se asigura o participare mai bună și mai eficientă a societății civile la procesul de preaderare.

1.12	Sprijinirea în continuare a parteneriatelor societății civile și a dezvoltării capacităților, includerea societății civile în programarea IPA și promovarea instituirii unui comitet consultativ mixt UE-Muntenegru, de îndată ce Muntenegru obține statutul de țară candidată.

CESE:

1.13	Va continua cooperarea cu societatea civilă organizată din Muntenegru, acordarea de asistență în cadrul procesului de preaderare și se vor face pași concreți în instituirea unui comitet consultativ mixt UE-Muntenegru.

2. Muntenegru: fapte și cifre esențiale

2.1

Odată cu prăbușirea Federației Iugoslave, după 1989, Muntenegru s-a aflat într-o poziție precară. Între 1991 și 1992, Slovenia, Croația, Bosnia și Herțegovina și Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei s-au retras din Iugoslavia. La 27 aprilie 1992, Serbia și Muntenegru au adoptat împreună Constituția Republicii Federale Iugoslavia, la Belgrad. Deși Muntenegru și-a reafirmat atașamentul politic față de Serbia, conștiința unei identități muntenegrene distincte s-a afirmat din ce în ce mai pregnant. La 4 februarie 2003, a fost adoptată Carta Constituțională a Uniunii Statale Serbia și Muntenegru.

2.2	Ca urmare a succesului referundumului organizat la 21 mai 2006, Republica Muntenegru și-a declarat independența la 3 iunie.

2.3	Muntenegru este cel mai mic stat din Balcanii de Vest, cu o suprafață de 13 812 km2 și o populație de 620 145 de locuitori, ceea ce influențează, de asemenea, poziția sa în contextul geostrategic și politic mai larg al regiunii.

2.4	Componența multietnică a societății a fost întotdeauna considerată unul dintre principalele sale avantaje. Majoritatea este reprezentată de muntenegreni (43,16 %), urmați de sârbi (31,99 %), bosniaci (7,77 %), albanezi (5,03 %), musulmani (2) (3,97 %) și croați (1,10 %).

2.5

În 2008 (3), PIB-ul pe cap de locuitor era de 4 908 EUR (43 % din media UE), iar rata șomajului era de 16,8 %. Salariul mediu net era de 416 EUR (4), dar 12,2 % din cetățeni trăiau cu mai puțin de 116 EUR pe lună și 4,7 % trăiau în condiții de sărăcie extremă. În 2008, inflația prețurilor de consum a fost de 9 %. În 2009, datoria publică era de 1 071,1 milioane EUR, respectiv 34,7 % din PIB (5), datoria internă fiind de 426 de milioane EUR (13,8 %), iar datoria externă de 645,2 milioane EUR (20,9 %). Rata de alfabetizare a adulților era de 97,5 %.

3. Relațiile UE-Muntenegru

3.1

În prezent, principala provocare cu care se confruntă Muntenegru este reprezentată de consolidarea statului și a instituțiilor, de îndeplinirea normelor și a criteriilor stabilite de UE și, în consecință, de stabilirea unui stat de drept funcțional, cu includerea deplină a tuturor grupurilor societale. Aceste provocări fac parte din același proces, influențându-se puternic una pe cealaltă și, prin urmare, trebuie luate în considerare în cadrul acestei interacțiuni.

3.2

Relațiile dintre UE și Muntenegru se bazează pe Acordul de stabilizare și asociere (ASA) dintre Uniunea Europeană și statele membre, pe de o parte, și Muntenegru, pe de altă parte, precum și pe Acordul interimar privind comerțul și aspectele legate de comerț, semnat în octombrie 2007. Muntenegru face progrese în punerea în aplicare a parteneriatului european.

3.3

Din 2007, Muntenegru beneficiază de asistență financiară de preaderare conform Instrumentului de asistență pentru preaderare (IPA), administrat de noua delegație a UE din Podgorica. Pentru componentele IPA I și II, Muntenegru a primit: în 2007 – 31,4 milioane EUR, în 2008 – 32,6 milioane EUR, în 2009 – 33,3 milioane EUR.

3.4

Cooperarea regională și relațiile de bună vecinătate formează o parte esențială a procesului de aderare la Uniunea Europeană. Muntenegru participă la lucrările legate de inițiativele regionale, inclusiv la cele legate de Procesul de Cooperare în Europa de Sud-Est (SEECP), a cărui președinție o va prelua în 2010-2011, și de Consiliul de Cooperare Regională (CCR), care a înlocuit Pactul de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est și vizează un cadru la nivel mai regional. În 2009, Muntenegru a deținut președinția Acordului central european de comerț liber (CEFTA) și participă, de asemenea, la Tratatul de instituire a Comunității Energiei și la Acordul privind spațiul aerian comun european.

3.5

Muntenegru a continuat să promoveze bunele relații bilaterale cu statele vecine și statele membre ale UE. Cooperarea cu statele vecine s-a intensificat în special în următoarele domenii: cooperarea transfrontalieră (patru programe de cooperare transfrontalieră cu: Bosnia și Herțegovina, Albania, Serbia și Croația), știință și tehnologie (Albania), protecția minorităților (Croația) și dubla cetățenie (Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei). Relațiile cu Serbia sunt în continuare afectate de decizia muntenegreană de a recunoaște independența Kosovo (6). Relațiile cu Turcia se mențin bune. S-au semnat acorduri privind comerțul liber și cooperarea bilaterală în materie de apărare. Relațiile bilaterale cu Italia, principalul partener comercial al Muntenegrului din UE, s-au dezvoltat în continuare. Principalul partener comercial al Muntenegrului din regiune rămâne Serbia, cu care se realizează 1/3 din totalul schimburilor comerciale ale țării.

3.6

Muntenegru face progrese constante în ceea ce privește poziția sa pe scena internațională, devenind membru al Națiunilor Unite, OSCE, FMI, Consiliul Europei și al multor altor organizații regionale și internaționale. Aderarea la UE este considerată de guvern ca fiind obiectivul final și se bucură de un sprijin public excepțional (7).

3.7

Raportul intermediar privind Muntenegru pentru 2009 (8) descrie relațiile dintre Muntenegru și Uniunea Europeană, examinează progresele făcute de Muntenegru către îndeplinirea criteriilor politice de la Copenhaga, analizează situația economică din Muntenegru și examinează capacitatea Muntenegrului de a pune în aplicare standardele europene, adică de a-și alinia treptat legislația și politicile la acquis-ul comunitar. De asemenea, raportul acoperă toate măsurile luate de această țară pentru a face față crizei financiare și economice.

3.8	Deși raportul observă progrese semnificative în multe domenii, administrația publică din Muntenegru, justiția și politicile de combatere a corupției vor rămâne o provocare majoră în viitor.

3.9

Guvernul și-a îmbunătățit în continuare activitățile de integrare europeană prin menținerea unui ritm extrem de susținut în adoptarea noii legislații. Cu toate aceste, trebuie făcută o distincție clară între, pe de o parte, elaborarea și adoptarea noii legislații, care se face în principal într-un cadru de timp rezonabil și în majoritatea cazurilor este de calitate superioară, și, pe de altă parte, punerea în aplicare a acesteia, care se confruntă adesea cu o lipsă de resurse sau de voință politică.

3.10

Liberalizarea vizelor a constituit aspectul-cheie al anului 2009: la 15 iulie, CE a propus liberalizarea sistemului dacă Muntenegru îndeplinește condițiile stipulate în Foaia de parcurs. La 30 noiembrie 2009, miniștrii de interne din Uniunea Europeană au convenit în mod oficial suspendarea, de la 19 decembrie 2009, a obligativității vizei la intrarea în spațiul Schengen pentru cetățenii din Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, Serbia și Muntenegru.

3.11

În ceea ce privește criteriile economice, s-a menținut consensul național privind politica economică. Funcționarea mecanismului pieței a fost pusă în dificultate de amploarea ajustărilor produse în conturile externe și sectorul financiar. Finanțele publice s-au aflat sub o presiune crescută în 2009. Politica macroeconomică a fost determinată, în mare măsură, de criza financiară. Accentul s-a pus pe punerea în aplicare a unei politici fiscale mai prudente și pe accelerarea reformelor structurale.

4. Societatea civilă (9) într-un nou context socioeconomic

4.1 Observații preliminare

4.1.1

Societatea civilă muntenegreană în general nu are rădăcini istorice sau tradiții puternice (10). Prima asociație voluntară s-a constituit abia la mijlocul secolului al XIX-lea și s-a concentrat în principal pe activități caritabile. Primele sindicate și asociații muncitorești au fost înființate la începutul secolului XX. Odată cu instaurarea regimului comunist în 1945, s-a interzis funcționarea organizațiilor civice independente și s-a redus puternic activitatea organizațiilor nonprofit.

4.1.2

Organizațiile societății civile și cele neguvernamentale sunt, în contextul muntenegrean, sinonime. ONG-urile fac parte dintr-o societate civilă care, conform metodologiei dezvoltate de CIVICUS (11), conține alte 19 elemente. Chiar dacă încercăm să aplicăm categorii mai largi, tot trebuie să recunoaștem că societatea civilă este reprezentată, de asemenea, prin comunități religioase, sindicate, mass-media, asociații profesionale, fundații, mișcări sociale etc. Totuși, în percepția cetățenilor muntenegreni, ONG-urile se identifică cu societatea civilă; într-o mare măsură, aceasta corespunde contribuției reale a ONG-urilor la stabilirea principiilor unei societăți civice deschise și a unui echilibru sănătos al puterilor, însă indică și nivelurile îngrijorător de scăzute de activism social, potențial și inițiativă în alte categorii ale societății civile.

4.2 Diferitele grupuri de interese din Muntenegru

4.2.1

Cadrul juridic pentru funcționarea ONG-urilor este solid – Înființarea ONG-urilor se întemeiază pe dreptul de asociere garantat de Constituție (12) și prevăzut în detaliu prin legea privind ONG-urile (13), precum și prin multe alte reglementări legislative. Totuși, anumite aspecte ale activității ONG-urilor nu sunt încă clar definite, în special în ceea ce privește sistemul fiscal, și mai pot fi aduse îmbunătățiri. În plus, proiectul de lege privind voluntariatul, adoptat de guvern la 14 ianuarie 2010, nu a luat în considerare poziția reprezentanților ONG-urilor, ceea ce pune sub semnul întrebării spiritul acestei legi în ansamblu.

4.2.2

Înregistrarea ONG-urilor – Procedura este simplă, ceea ce, în anumite momente, a dus la înregistrarea unui număr mare de ONG-uri. Evidența era ținută de Ministerul Justiției până în 2006, când a trecut, ca urmare a schimbării mandatelor ministeriale, în sarcina Ministerului Internelor și Administrației Publice. Cifra de aproximativ 4 500 de ONG-uri înregistrate, adesea citată în public, nu este demnă de încredere, de vreme ce evidența nu este ținută corect: sunt înregistrate noile organizații, însă acelea care au încetat să existe nu sunt scăzute din cifra globală citată. Guvernul a anunțat că va lansa în curând un program informatic care va soluționa aceste aspecte controversate. În plus, anumite organizații profesionale, precum cele ale agricultorilor sau ale pescarilor, sunt de asemenea înregistrate ca ONG-uri, întrucât nu există o altă bază sau formă juridică pentru acest tip de activități.

4.2.3

Finanțarea publică – Eforturile depuse de-a lungul anilor de ONG-uri pentru a obține finanțare publică au avut ca rezultat punerea la dispoziția ONG-urilor, în mod oficial, a unui volum destul de important de fonduri, atât la nivel local [în cadrul bugetelor autorităților locale, aproximativ 883 900 EUR (14)], cât și la nivel național [prin Comisia parlamentară pentru alocarea de fonduri către ONG-uri, cu o sumă estimată de 200 000 EUR (15) și prin Comisia pentru alocarea unei părți din veniturile loteriei, cu un fond de 3 440 000 EUR (16)]. De asemenea, anumite ministere dispun de fonduri speciale pentru organizațiile din domeniile respective (17). Adunate, aceste sume ar putea sprijini în mare măsură dezvoltarea societății civile. Totuși, din cauza faptului că cea mai mare parte a fondurilor se îndreaptă spre un număr limitat de domenii din sfera de activitate a ONG-urilor, în special fondurile cele mai substanțiale, provenind din veniturile loteriei (18), precum și din cauza lipsei globale de transparență în funcționarea comisiei și a abaterilor grave în ceea ce privește alocarea fondurilor (19), în realitate, acestea nu ajung la cele mai multe dintre ONG-urile cu adevărat active și nu sprijină programele orientate către democratizarea societății. Regulamentul privind alocarea acestor resurse a fost elaborat de un grup operativ compus din funcționari guvernamentali și reprezentanți ai ONG-urilor și a fost adoptat de guvern în 2008, constituind un cadru solid, dar punerea sa în aplicare face în continuare obiectul unor manipulări pe scară largă și al unei profunde îngrijorări (20). Într-o încercare de a soluționa aceste probleme, se va forma, în 2010, un nou grup intersectorial, care să lucreze la noi reglementări.

4.2.4

Finanțarea din surse internaționale – Comunitatea ONG-urilor din Muntenegru a funcționat, în principal, cu sprijinul unor donatori internaționali. În ultimul timp, acest tip de finanțare a devenit problematic din cauza faptului că mulți donatori bilaterali s-au retras pentru a răspunde propriilor priorități, iar sprijinul SUA s-a redus considerabil, sectorul ONG-urilor rămânând dependent de fondurile UE, pentru obținerea cărora procedurile sunt destul de complicate. Acest lucru conduce deja la o situație în care numai cele mai mari organizații vor supraviețui și se vor dezvolta, pe când celelalte vor fi împiedicate în acțiunile și dezvoltarea lor.

4.2.5

Consolidarea capacității ONG-urilor – Există o rată ridicată de fluctuație a personalului în cadrul ONG-urilor și o lipsă de fonduri pentru subvenții la nivel instituțional, ceea ce constituie un factor perturbator chiar și pentru ONG-urile dezvoltate. CRNVO (21) deținea numeroase programe de consolidare a capacității, însă retragerea donatorilor care sprijineau aceste activități a afectat grav oferta sa sub aspectul cantității. Se creează noi mijloace de asistență tehnică finanțată de UE pentru organizațiile societății civile din Balcanii de Vest (22). În general, se simte nevoia unor programe de consolidare continuă a capacităților și de perfecționare a cunoștințelor și competențelor specifice în diverse domenii, precum și a unor subvenții la nivel instituțional menite să încurajeze consolidarea capacităților individuale. În plus, ONG-urile ar trebui să acționeze mai mult pe probleme punctuale prin platforme și rețele ad hoc sau pe termen lung, astfel încât activitatea lor să devină mai eficientă și să producă un impact mai clar asupra părților interesate.

4.2.6

Autoreglementarea ONG-urilor – În cadrul coaliției ONG-urilor „Saradnjom do cilja” (Cooperare în vederea îndeplinirii obiectivelor), care este cea mai mare coaliție de acest fel, reunind aproximativ 200 de ONG-uri din Muntenegru (23), s-au pus bazele unui organism de autoreglementare; de asemenea, s-a elaborat un cod de conduită, care a fost acceptat de majoritatea ONG-urilor importante, precum și de multe altele, care, în conformitate cu acesta, și-au făcut publice rapoartele de activitate și cele financiare. Acest lucru este deosebit de important pentru sporirea transparenței ONG-urilor și, în consecință, a încrederii cetățenilor.

4.2.7

Reprezentarea în consiliile care acoperă diversele interese sociale – Odată cu adoptarea unei noi legislații care prevede participarea tuturor părților interesate, ONG-urile au primit poziții garantate juridic în Consiliul RTCG (24), Consiliul pentru controlul civic asupra poliției (25), Consiliul Național pentru Integrare Europeană (26), Comisia națională pentru combaterea corupției și a crimei organizate, Consiliul pentru îngrijirea persoanelor cu handicap, Consiliul pentru îngrijirea copiilor etc., precum și în anumite organisme de la nivel local. În cele mai multe dintre aceste cazuri, s-au înregistrat progrese după mulți ani de eforturi constante ale ONG-urilor, dar Consiliul Național pentru Integrare Europeană rămâne un motiv serios de îngrijorare în ceea ce privește legitimitatea și legalitatea reprezentanților ONG-urilor.

4.2.8

Durabilitatea sectorului ONG-urilor din Muntenegru – Sectorul ONG-urilor din Muntenegru are o tradiție slabă și un viitor nesigur (27), din cauza culturii politice și culturii drepturilor omului, în general insuficient dezvoltate. Acest sector depinde într-o foarte mare măsură de ajutorul extern, precum și de liderii săi, deci este vulnerabil în eventualitatea unor schimbări de lideri sau a unei retrageri a donatorilor. S-au realizat anumite progrese în cadrul celei mai mari organizații în ceea ce privește reorganizarea internă și planificarea strategică, precum și crearea unor servicii care aduc venituri la buget, dar acest lucru tot nu reprezintă o garanție solidă a durabilității globale a sectorului.

4.3 Dialogul social și organizațiile partenerilor sociali

4.3.1

Legislația muncii, adoptată în 2008 (28), reglementează dispozițiile acordurilor colective, procedura de modificare a relațiilor reciproce dintre părțile implicate în negocieri colective și alte aspecte importante pentru angajatori și angajați. Autoritatea competentă a sindicatului implicat, asociația angajatorilor și guvernul trebuie să încheie un acord colectiv general.

4.3.2

De asemenea, legislația muncii include dispoziții aplicabile organizațiilor angajaților și angajatorilor. Angajații și angajatorii au libertatea de a înființa organizații și de a deveni membri fără autorizare prealabilă și în condițiile prevăzute în statutele și regulamentele acestor organizații.

4.3.3

Libertatea de a organiza un sindicat. Angajaților li se garantează libertatea de a organiza un sindicat și de a se angaja în activități sindicale, fără autorizare prealabilă. Organizațiile sindicale sunt înregistrate în registrul organizațiilor sindicale ținut de Ministerul Muncii și Protecției Sociale. În condițiile legii, o organizație sindicală reprezentativă înseamnă organizația sindicală care are cel mai mare număr de membri și este înregistrată ca atare la minister. Aceasta înseamnă, de fapt, că numai o singură organizație sindicală poate fi reprezentativă la nivel național, oricare ar fi numărul de membri al celorlalte sindicate sau reprezentativitatea reală a acestora. Pe ordinea de zi a Consiliului Social, figurează un proiect de lege privind reprezentativitatea sindicală.

4.3.4

Sindicatele sunt reprezentate de Confederația Sindicatelor din Muntenegru (Savez Sindikata Crne Gore, SSCG) și Uniunea Sindicatelor Libere din Muntenegru (Unija slobodnih sindikata Crne Gore, USSCG). SSCG este membru al Confederației Sindicale Internaționale (CSI) (29) și membru observator în curs de afiliere al Confederației Europene a Sindicatelor (CES) (30). USSCG este o organizație recentă, care s-a despărțit de SSCG și a fost recunoscută oficial în noiembrie 2008. Prin urmare, aceasta nu face încă parte din organizațiile sindicale internaționale (CSI) sau europene (CES), cu care menține totuși contactul. SSCG a primit statutul de partener social, deși, în realitate, nicio organizație sindicală nu a fost supusă unei proceduri juridice care să-i permită să fie recunoscută ca reprezentativă în conformitate cu legislația muncii.

4.3.5

Asociația angajatorilor. Conform legii, o asociație a angajatorilor este considerată reprezentativă dacă membrii săi angajează un minim de 25 % din forța de muncă de care dispune economia muntenegreană și contribuie cu cel puțin 25 % la PIB-ul Muntenegrului. Asociația angajatorilor trebuie să se înregistreze la Ministerul Muncii și Protecției Sociale, în scopul actualizării datelor. Ministerul stipulează modul în care trebuie ținută evidența asociațiilor angajatorilor, precum și criterii mai detaliate pentru determinarea gradului de reprezentativitate a asociațiilor angajatorilor.

4.3.6

Angajatorii din Muntenegru sunt reprezentați de Federația Angajatorilor din Muntenegru (Unija Poslodavaca Crne Gore, UPCG) din Podgorica. UPCG este un membru foarte activ al Organizației Internaționale a Angajatorilor (OIA) din Geneva și participă la numeroase proiecte. De asemenea, este observator în cadrul BUSINESSEUROPE (31).

4.3.7

De asemenea, Muntenegru are o Cameră de Comerț, o organizație obligatorie, înființată în 1928, care, la nivel european, este membru observator în cadrul Eurochambers și Eurocommerce. Camera de Comerț nu are statut de partener social. La nivel național, este membru al Consiliului național pentru îndepărtarea barierelor comerciale și creșterea competitivității și al Comisiei Guvernamentale pentru Integrare Europeană.

4.3.8

Consiliul Social este cel mai înalt organism tripartit și a fost înființat în iunie 2008, pe baza legii adoptate în 2007 (Legea privind Consiliul Social). Consiliul cuprinde 11 reprezentanți ai guvernului, 11 reprezentanți ai organizațiilor sindicale recunoscute și 11 reprezentanți ai asociației angajatorilor. Sub egida Consiliului Social funcționează diverse comitete de lucru care se ocupă de diferite aspecte economice și sociale.

4.3.9

Memorandumul privind parteneriatul social în contextul crizei economice globale a fost semnat în aprilie 2009, iar partenerii sociali sunt deschiși și valorifică diversele ocazii oferite pentru consultări oficiale și neoficiale în contextul actual al crizei economice globale.

4.3.10

În pofida unor progrese ale dialogului tripartit, dialogul social bilateral este încă foarte inconsistent, focalizându-se în principal pe negocierea de contracte colective sectoriale. Deși, la nivel național, obiectivul este acela de a încheia un contract colectiv general, semnat de sindicate, angajatori și guvern, se dezbate posibilitatea de a introduce două contracte colective generale, pentru economie și pentru administrația publică. Orice decizie în această privință trebuie să se bazeze pe analize mai aprofundate. Înființarea unui centru bipartit de resurse pentru dialogul social s-ar putea dovedi foarte important pentru dialogul social global și pentru analizele comune ale partenerilor sociali.

5. Observații specifice

5.1

Cel de-al patrulea raport intermediar al CE privind Muntenegru nu indică nicio restricție privind libertatea de întrunire și de asociere. S-au înregistrat unele progrese în privința rolului organizațiilor societății civile. Mai multe ONG-uri continuă să se manifeste activ pe scena publică și în sfera politică. La nivel național, există o strategie guvernamentală privind cooperarea cu ONG-urile, dar punerea sa în aplicare întârzie și impactul real al ONG-urilor asupra proiectelor politice este foarte limitat, în ciuda expertizei și a resurselor disponibile în sectorul ONG-urilor. ONG-urile sunt întâmpinate cu entuziasm de guvern atunci când sunt acceptabile din punct de vedere politic sau atunci când furnizează diverse servicii, însă problemele în această privință apar în cadrul programelor de supraveghere și de monitorizare, precum și în cazul consultărilor efective și în procesele de elaborare a politicilor și de luare a deciziilor.

5.2

Rolul Biroului pentru cooperarea cu ONG-urile, care funcționează în cadrul Secretariatului General al Guvernului din Muntenegru, ar trebui să fie acela de a sprijini ONG-urile și de a le garanta o dezvoltare sănătoasă la nivel național. În realitate, în ultima vreme, echipamentele și posibilitățile acestui Birou sunt foarte limitate. În ciuda eforturilor personalului, activitatea sa nu este vizibilă pentru reprezentanții ONG-urilor. Înființarea Consiliului guvernamental pentru cooperarea cu ONG-urile se află în faza pregătitoare și Biroul ar trebui să îndeplinească rolul de secretariat al Consiliului, ceea ce ar constitui un pas către îmbunătățirea situației.

5.3

De asemenea, societatea civilă are doi reprezentanți în Consiliul Național pentru Integrare Europeană. Totuși, legalitatea și legitimitatea numirii membrilor actuali a fost pusă în discuție de ONG-uri care se bucură de credibilitate. Ar trebui definite, prin decret parlamentar, criterii clare, astfel încât să se asigure transparența, reprezentativitatea și calitatea delegaților respectivi. Consiliul Național pentru Integrare Europeană ar putea fi un aliat promițător în vederea unei implicări mai profunde și mai eficace a societății civile în procesul de integrare europeană. Trebuie valorificat potențialul acesteia.

5.4	În ciuda declarației guvernului și a ministerelor implicate cu privire la consultările cu societatea civilă, ca parte a procesului de creare a cadrului legislativ, implicarea organizațiilor societății civile rămâne nesatisfăcătoare.

5.5	Trebuie îmbunătățite condițiile (în special condițiile financiare) pentru funcționarea corectă a organizațiilor societății civile, iar capacitatea acestora trebuie consolidată prin diversificarea și durabilitatea resurselor lor financiare.

5.6

De asemenea, implicarea organizațiilor societății civile în pregătirile pentru aderarea la UE este limitată. S-au creat deja structurile și mecanismele corespunzătoare, însă acestea rămân insuficient utilizate. Contribuția activă a societății civile poate ajuta la facilitarea procesului de negociere cu UE și la construirea unei reale punți de legătură între societatea civilă și instituțiile UE.

5.7

Este în curs de desfășurare dialogul tripartit din cadrul Consiliului Social. Cu toate acestea, rolul și potențialul organizațiilor partenerilor sociali sunt încă subestimate. Consiliul Social poate reprezenta un organism important în procesul de aderare la UE, facilitând depășirea consecințelor economice și sociale.

5.8

Dispozițiile actualei legi a muncii privind condițiile pentru recunoașterea reprezentativității organizațiilor sindicale la nivel național sunt discriminatorii în raport cu cele mici și împiedică dezvoltarea corespunzătoare a pluralismului sindical. Deși USSCG participă la grupul de lucru al guvernului care negociază noua propunere legislativă privind reprezentativitatea sindicatelor, acesta nu a reușit să influențeze acest proces. Guvernul a decis în mod unilateral asupra unui minim de 20 %, ceea ce înseamnă că 20 % dintre toți angajații muntenegreni trebuie să fie organizați în sindicate pentru a îndeplini criteriile de reprezentativitate la nivel național. Cu toate acestea, criteriile ar trebui să reflecte și alte componente, de exemplu structura teritorială și sectorială și capacitatea de a apăra eficient drepturile muncitorilor.

5.9

Partenerii sociali nu s-au implicat îndeajuns în ancheta UE. Numai Federația Angajatorilor din Muntenegru și Camera de Comerț au cooperat, ca organisme profesionale guvernamentale, la completarea chestionarului. Conform instrucțiunilor UE, toți partenerii sociali ar fi trebuit să completeze secțiunea relevantă a acestui chestionar.

5.10

Comisia Guvernamentală pentru Integrare Europeană, care funcționează sub egida Ministerului pentru Integrare Europeană, coordonează administrația de stat în timpul procesului de integrare a țării în UE. Numai Camera de Comerț este reprezentată în cadrul acestui organism. Partenerii sociali nu participă.

5.11

Capacitatea partenerilor sociali trebuie dezvoltată în continuare. Sunt bine-venite toate formele de asistență, la toate nivelurile. În această privință, CESE apreciază atât rolul OIA și CSI la nivel internațional, cât și cel al BUSINESSEUROPE și CES la nivel european. Sunt lansate multe programe și proiecte integrate pentru consolidarea capacității organizațiilor partenerilor sociali și îmbunătățirea dialogului social.

5.12

De asemenea, CESE salută asistența financiară și tehnică furnizată de Comisia Europeană în cadrul strategiei de extindere și în limita resurselor disponibile. Participarea sporită a organizațiilor societății civile consolidează calitatea democrației și sprijină reconcilierea. Prin mecanismele de finanțare a societății civile din cadrul IPA, CE a finanțat instituirea unor birouri de asistență tehnică în fiecare stat beneficiar, precum și un număr mai mare de vizite pe termen scurt în instituțiile UE și plata a 800 de persoane care să participe la seminare organizate în Balcanii de Vest și Turcia.

6. Rolul Comitetului Economic și Social European

6.1

Extinderea UE și progresele înregistrate de țările din Balcanii de Vest în procesul de aderare la Uniunea Europeană constituie una dintre prioritățile CESE în materie de relații externe. Secțiunea pentru relații externe a creat instrumente eficace pentru realizarea principalelor sale obiective: sprijinirea societății civile din Balcanii de Vest și îmbunătățirea capacității acesteia de a deveni un partener pentru guvernele țărilor în curs de aderare la UE.

6.2

Grupul de contact „Balcanii de Vest” și-a început activitatea în octombrie 2004. Sfera sa geografică acoperă Albania, Bosnia și Herțegovina, Croația, Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, Muntenegru, Serbia și Kosovo, conform UNSCR 1244/1999. Este organismul permanent și specific al CESE care se ocupă de această regiune.

6.3

S-au organizat două forumuri ale societății civile din Balcanii de Vest, la Bruxelles (2006) și Ljubljana (2008), care au demonstrat voința actorilor societății civile de a se întâlni la nivel transfrontalier pentru a discuta împreună cu privire la un viitor mai bun. Cel de-al treilea Forum al societății civile din Balcanii de Vest se va desfășura la Bruxelles, la 18 și 19 mai 2010.

6.4

Celelalte instrumente fundamentale pentru construirea punții de legătură dintre societatea civilă din Uniunea Europeană și societatea civilă din țările din Balcanii de Vest sunt comitetele consultative mixte (CCM). Avizul exploratoriu al CESE din 2006 privind situația societății civile din Balcanii de Vest (32) a subliniat poziția CESE și expertiza sa substanțială, precum și resursele umane considerabile de care dispune și a accentuat rolul CCM în procesul global de extindere.

6.5

Din acest motiv, CESE recomandă înființarea unui comitet consultativ mixt UE-Muntenegru, de îndată ce Muntenegru va obține statutul de țară candidată la aderarea la UE. Acest comitet poate oferi organizațiilor societății civile din ambele părți ocazia de a continua un dialog mai aplicat și de a monitoriza progresele înregistrate de această țară în procesul de aderare la UE.

Bruxelles, 28 aprilie 2010

Președintele Comitetului Economic și Social European

Mario SEPI

(1) Consiliul Național pentru Integrare Europeană funcționează în cadrul Parlamentului, dar cuprinde, pe lângă deputați, și reprezentanți din domeniul juridic, reprezentanți ai ONG-urilor, ai Universității din Muntenegru, ai Academiei de științe din Muntenegru, ai Consiliului Social și ai Cabinetului prezidențial.

(2) Date oficiale de recensământ. Musulmanii sunt tratați în acest recensământ ca un grup etnic, conform practicilor din fosta Iugoslavie.

(3) Eurostat.

(4) Monstat, http://www.monstat.org/Mjesecna%20saopstenja.htm.

(5) Programul economic și fiscal 2009-12, 21 ianuarie 2010.

(6) Conform UNSCR 1244/1999.

(7) Conform anchetelor desfășurate în ultimii câțiva ani, între 75 % și aproape 80 % dintre cetățenii muntenegreni se pronunță în favoarea aderării la UE.

(8) Raportul intermediar 2009 privind Muntenegru SEC(2009) 1336 care însoțește Comunicarea CE COM(2009) 533 – Strategia de extindere și principalele provocări 2008-2009.

(9) În contextul mai larg al acestui aviz, societatea civilă înseamnă ONG-uri, organizații profesionale, organizații ale partenerilor sociali, consumatori, agricultori, meșteșugari, comunități religioase, fundații, mișcări sociale, media etc.

(10) TRIALOG, Societatea civilă muntenegrină, Maša Lekič.

(11) CIVICUS – Alianța Mondială pentru Participarea Cetățenilor, www.civicus.org

(12) Constituția a fost ratificată în octombrie 2006, dar acest principiu era cuprins și în constituția anterioară.

(13) Adoptată în 1999, modificată în 2002 și 2007.

(14) Date din studiul CRNVO pentru 2008, cu mențiunea că era prevăzută suma de 883 900 EUR și s-a alocat de fapt suma de 860 764,66.

(15) Date din 2009.

(16) Conform regulamentului privind alocarea unei părți din veniturile loteriei, 75 % din această sumă ar trebui alocată ONG-urilor și restul altor organizații și instituții. De asemenea, retribuțiile membrilor comisiei și ansamblul cheltuielilor administrative sunt finanțate din același buget. Acestea sunt cifrele pentru 2009, dar, pentru 2010, ele sunt în scădere.

(17) Ministerul Turismului, Ministerul Culturii, Mass-mediei și Sportului, Ministerul pentru Drepturile Omului și ale Minorităților.

(18) Sunt acoperite următoarele domenii: 1) protecția socială și activitățile umanitare, 2) nevoile persoanelor cu handicap, 3) dezvoltarea sporturilor, 4) cultura și cultura tehnică, 5) educația neinstituțională și 6) combaterea drogurilor și a tuturor formelor de dependență.

(19) Raportul de monitorizare al Centrului pentru educație civică privind alocarea de fonduri de către Comisia pentru alocarea unei părți din veniturile loteriei în 2009.

(20) Raportul de monitorizare al Centrului pentru educație civică privind alocarea de fonduri de către Comisia pentru alocarea unei părți din veniturile loteriei în 2009.

(21) CRNVO – Centrul pentru Dezvoltarea ONG-urilor din Muntenegru.

(22) Programe de finanțare destinat societății civile.

(23) Mai multe informații la www.saradnjomdocilja.me.

(24) Legea privind serviciul public de radiodifuziune RTCG, adoptată în 2002, precum și legea privind serviciul public de radiodifuziune din Muntenegru, adoptată în 2008 (care o înlocuiește pe prima).

(25) Legea privind poliția, adoptată în 2005.

(26) Decizie privind înființarea Consiliului Național pentru Integrare Europeană, adoptată în 2008.

(27) S. Muk, D. Uljarevic și S. Brajovic, Evaluarea societății civile din Muntenegru: Tradiție slabă, viitor nesigur, CIVICUS, Podgorica, 2006.

(28) Legea muncii, Monitorul Oficial din Muntenegru nr. 49/08.

(29) CSI – Confederația Sindicală Internațională.

(30) CES – Confederația Europeană a Sindicatelor.

(31) BUSINESSEUROPE – Confederația întreprinderilor europene.

(32) JO C 195, 18.5.2006, p. 88.

19.1.2011

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 18/18

Avizul Comitetului Economic și Social European privind educația în spiritul incluziunii: un instrument de luptă împotriva sărăciei și excluziunii sociale (aviz exploratoriu)

2011/C 18/04

Raportor: dna María Candelas SÁNCHEZ MIGUEL

Prin scrisoarea sa din data de 23 iulie 2009, în numele viitoarei Președinții spaniole, dl Diego LÓPEZ GARRIDO, secretar de stat pentru afaceri europene în cadrul Ministerului Afacerilor Externe și Cooperării, a solicitat Comitetului Economic și Social European ca, în conformitate cu articolul 262 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, să elaboreze un aviz exploratoriu cu privire la

Educația în spiritul incluziunii: un instrument de luptă împotriva sărăciei și excluziunii sociale.

Secțiunea pentru ocuparea forței de muncă, afaceri sociale și cetățenie, însărcinată cu pregătirea lucrărilor Comitetului pe această temă, și-a adoptat avizul la 23 martie 2010.

În cea de-a 462-a sesiune plenară, care a avut loc la 28 și 29 aprilie 2010 (ședința din 28 aprilie), Comitetul Economic și Social European a adoptat prezentul aviz cu 103 voturi pentru, 13 voturi împotrivă și 10 abțineri.

1. Concluzii și recomandări

1.1

CESE salută decizia de a consacra anul 2010 intensificării eforturilor de eliminare a excluziunii și a sărăciei și subliniază importanța utilizării educației și a formării ca instrumente eficiente pentru realizarea acestor obiective. Educația este recunoscută ca reprezentând un instrument foarte important pentru incluziunea în societate a celor care se confruntă cu sărăcia.

1.2

Având în vedere că evoluția educației ca mijloc de combatere a inegalităților și a sărăciei se numără printre prioritățile „Strategiei UE pentru anul 2020” și că trioul Președințiilor succesive ale UE, alcătuit din Spania, Belgia și Ungaria, a inclus printre obiectivele sale „Educația pentru toți”, se poate propune o serie de acțiuni care urmăresc să transforme educația și formarea în instrumente eficiente de combatere a sărăciei și a excluziunii sociale.

1.3

Educația a fost recunoscută ca drept fundamental încă de la începuturile UE și s-au depus eforturi considerabile și pozitive pentru ca acest drept să se transforme într-un bun public aflat la îndemâna tuturor. CESE a contribuit la aceste eforturi cu un număr mare de avize pe această temă. În aceste avize se recunoaște faptul că principalul obiectiv al educației continuă să fie formarea unor cetățeni liberi, dotați cu spirit critic, autonomi și capabili să contribuie la dezvoltarea societății în care trăiesc, înzestrați cu un înalt nivel de competențe necesare pentru a face față noilor provocări, în special în domeniul profesional, dar și conștienți de faptul că împărtășesc anumite valori și o anumită cultură și că lumea în care trăiesc trebuie păstrată pentru generațiile viitoare.

1.4

CESE recomandă ca, pornind de la conceptul de educație în spiritul incluziunii, UE și statele membre să adopte măsuri de revizuire a politicilor educative, a conținuturilor, a abordărilor și a structurilor educative, precum și a alocării resurselor, dar și de revizuire și/sau actualizare a politicilor în materie de ocupare a forței de muncă și de servicii publice de calitate, acordând atenția necesară elementelor specifice (copii, persoane cu necesități speciale, imigranți etc.) și incluzând, în toate aceste politici, perspectiva de gen. Educația în spiritul incluziunii se poate dezvolta în contexte multiple, formale și informale, în cadrul familiei și în cadrul comunității, astfel încât greutatea educației să nu cadă doar în sarcina școlii. Departe de a fi o chestiune marginală sau axată doar pe persoanele sărace, educația în spiritul incluziunii trebuie să fie deschisă tuturor grupurilor sociale care au nevoie de aceasta. Motivele pentru care optăm pentru educația în spiritul incluziunii sunt:

—	educative, dat fiind că este nevoie de un sistem educativ de calitate, deschis tuturor, încă de la cea mai fragedă vârstă;

—	sociale, dat fiind că educația trebuie să contribuie la schimbarea mentalităților, creând o societate fără excluziuni, prejudecăți sau discriminări;

—	economice, dat fiind că educația în spiritul incluziunii contribuie la sporirea competitivității în contextul noilor provocări economice și al noilor exigențe ale pieței forței de muncă.

1.5

De mulți ani, în cadrul UE se poartă diverse discuții privind recunoașterea rezultatelor educației informale, adică educația care se realizează în afara cadrului educativ tradițional și care vine în completarea educației formale, asigurând dobândirea competențelor practice, a competențelor netehnice (soft skills), a anumitor atitudini și încurajând o cetățenie activă. Cu toate că aceste discuții nu au dus la acorduri la nivelul UE, treptat, se recunoaște că educația informală înlesnește accesul pe piața forței de muncă. CESE consideră că UE ar trebui să analizeze situația acestei chestiuni luând în considerare educația în spiritul incluziunii, și, în acest sens, recomandă:

—

să se colecteze informații cu privire la dispozițiile instituționale și tehnice existente, să se propună definirea unor indicatori care să măsoare beneficiile potențiale legate de recunoașterea educației informale și să se colecteze date cu privire la persoanele care beneficiază de această educație;

—	să se revizuiască modelele de recunoaștere a rezultatelor educației informale, pentru a le identifica pe cele mai egalitare, eficiente și benefice, în special pentru persoanele excluse social, și pentru a garanta calitatea educației oferite;

—	să se încurajeze schimbul de experiențe fructuoase între statele membre;

—	să se implice în acest proces partenerii sociali, organizațiile interesate ale societății civile, precum și reprezentanți ai instituțiilor de învățământ care practică atât educația formală, cât și cea informală.

1.6

CESE a semnalat în avizele sale precedente că învățământul public de calitate pentru toți este un instrument de promovare a egalității și a incluziunii sociale. În acest sens, este esențial ca toți aceia care se confruntă cu situații de excluziune să aibă acces la o educație predominant publică (1), de calitate, care să le deschidă calea către piața forței de muncă și să le permită să ocupe locuri de muncă decente și bine remunerate.

1.7

CESE recomandă, în final, ca, fără a se pierde din vedere coerența cu prioritățile politice deja definite, activitățile care se pot dezvolta să joace rol de catalizator, generând angajamente mai curajoase și mai ambițioase în acest domeniu, și să privească diverse instituții și diverși actori sociali.

1.8	Conferința organizată de CESE la Florența între 20 și 22 mai 2010 pe tema „Educația în spiritul luptei împotriva excluziunii sociale” se înscrie perfect în această perspectivă. Aceasta se va baza, într-adevăr, pe o abordare transversală și va reuni numeroși actori din acest domeniu.

2. Introducere

2.1

Dreptul la educație ca drept fundamental al omului a fost recunoscut și înscris în toate instrumentele cu care s-a dotat Uniunea Europeană de la înființarea sa. Europa a depus eforturi considerabile și pozitive pentru ca acest drept să devină un bun public aflat la îndemâna tuturor (2). Cu toate acestea, continuă să existe categorii ale populației care nu beneficiază de acest drept, ceea ce agravează situația de sărăcie, care nu a fost încă eradicată. Statele membre, Comisia și Parlamentul European au propus și au aprobat măsuri importante de combatere a sărăciei, recurgând la educația publică, de calitate, accesibilă tuturor, ca instrument pentru obținerea incluziunii. În acest sens, UE a decis ca 2010 să fie Anul european de luptă împotriva sărăciei (3).

2.2

De asemenea, incluziunea socială și lupta împotriva sărăciei fac parte integrantă din obiectivele Uniunii Europene în materie de creștere economică și ocupare a forței de muncă. Coordonarea politicilor naționale privind protecția și incluziunea socială se realizează prin intermediul unui proces de schimburi de experiență și de învățare, cunoscut sub numele de „metoda deschisă de coordonare” (MDC), care se aplică domeniilor care intră în competența statelor membre, în vederea obținerii unei convergențe între politicile naționale pentru atingerea unor obiective comune. MDC contribuie la coordonarea politicilor sociale, în special în cadrul Strategiei de la Lisabona reînnoite.

2.3

Pe de altă parte, educația și formarea constituie factori-cheie pentru sporirea dezvoltării economice și a coeziunii sociale a societăților noastre. Eșecul eforturilor menite să reducă nivelurile de sărăcie și consecințele crizei economice actuale în ceea ce privește excluziunea, precum și creșterea șomajului, nu fac decât să întărească necesitatea de a se căuta instrumente care să permită înregistrarea de progrese pe calea realizării obiectivului incluziunii active.

2.4

Printre prioritățile UE pentru Strategia 2020 (4), prima este „creșterea bazată pe cunoaștere ca factor generator de valoare”. Astfel, cunoașterea este recunoscută ca reprezentând motorul unei creșteri durabile și educația, cercetarea, inovarea și creativitatea sunt elementele care schimbă situația. Concluziile Summitului privind munca, organizat la Praga, în mai 2009, urmează aceeași direcție. În acest sens, și în contextul crizei economice actuale, care a avut un impact puternic asupra muncitorilor și întreprinderilor, în special asupra IMM-urilor, precum și având în vedere faptul că șomajul a ajuns la niveluri istorice, atingând valori apropiate de 20,2 %, cu diferențe mari între țările din UE, este necesar să se intensifice toate eforturile, în special în domeniul politicii educative, care contribuie la crearea de locuri de muncă, consolidându-se, în același timp, egalitatea dintre europeni.

2.5

Învățământul public, care constituie unul dintre principalele instrumente de promovare a egalității, se confruntă în prezent cu noi și numeroase provocări, într-o lume tot mai globalizată, dar și tot mai inegală, dezbinată și asimetrică. Integrarea școlară și socială a tuturor elevilor reprezintă o prioritate pentru autoritățile publice și pentru organizațiile internaționale sau regionale. Educația în spiritul incluziunii este o abordare legată de satisfacerea necesităților de învățare ale tuturor copiilor, tinerilor și adulților, în special ale acelora care provin din sectoarele cele mai afectate de discriminare, marginalizare, sărăcie sau excluziune socială.

2.6

Educația și formarea pot constitui instrumente eficiente de combatere a sărăciei și a excluziunii sociale. Tinerii cărora societatea nu le oferă multe oportunități se confruntă cu dificultăți specifice, legate de faptul că provin din medii defavorizate pe plan educativ, socioeconomic sau geografic sau pentru că suferă de un handicap.

2.7

Conform principiilor directoare ale UNESCO privind educația în spiritul incluziunii, aceasta este considerată un proces menit să țină seama de diversitatea necesităților tuturor elevilor și să le răspundă acestora printr-o participare sporită la învățare, la cultura și valorile comunității, astfel încât să se reducă excluziunea socială și sărăcia. Educația în spiritul incluziunii necesită transformarea conținuturilor, a abordărilor, a structurilor și a strategiilor educative, evoluția în consecință a sistemelor de formare a cadrelor didactice, atribuirea de resurse sporite, cu o viziune comună, care să țină seama de toți elevii, și cu convingerea că responsabilitatea sistemului educativ general este de a asigura educația tuturor persoanelor. Educația în spiritul incluziunii are ca obiectiv furnizarea de soluții adecvate la diversele necesități în materie de învățare ale grupurilor sociale și poate fi pusă în aplicare atât prin intermediul educației formale, cât și prin cel al educației informale.

2.8

Departe de a reprezenta o chestiune marginală, referitoare doar la modalitatea de a integra anumiți elevi în învățământul general, sau o chestiune care privește doar persoanele cele mai sărace, abordarea educației în spiritul incluziunii constă în a face să evolueze sistemele educative și celelalte structuri de învățare, pentru a le adapta la diversitatea elevilor, transformându-le într-un instrument puternic de luptă împotriva sărăciei. Aceasta trebuie să le permită atât cadrelor didactice, cât și studenților, să se acomodeze cu diversitatea și să o perceapă ca pe o provocare și o posibilitate de îmbogățire pentru mediul legat de învățare, și nu ca pe o problemă.

2.9

Apariția șomajului masiv dă naștere la situații inedite de sărăcie. În prezent (5), criza economică globală nu este decât o confirmare dureroasă a acestei situații. Sărăcia actuală nu se caracterizează doar prin venituri insuficiente; ea se poate manifesta prin accesul limitat sau inexistent la servicii de sănătate sau la educație, printr-un mediu periculos, prin discriminări sau prejudecăți sau prin excluziunea socială. Dacă nu este de calitate, un loc de muncă nu mai constituie în sine o protecție suficientă împotriva sărăciei, iar sărăcia extremă este mai răspândită în rândul femeilor decât în rândul bărbaților: în Uniunea Europeană, în 17 dintre statele membre, riscul de a se confrunta cu o situație de sărăcie extremă este mult mai ridicat în cazul femeilor. Familiile monoparentale ale căror cap de familie este o femeie sunt supuse unui risc mai mare de a se confrunta cu sărăcia. Într-o lume în care 60 % din populație trăiește cu doar 6 % din veniturile mondiale, în care 50 % din populație trăiește cu doar 2 dolari pe zi, și în care peste un miliard de persoane au venituri de mai puțin de un dolar pe zi, Europa nu se poate transforma într-o fortăreață, ignorând contextul în care trăiește.

2.10

Fenomenul tot mai puternic al sărăciei urbane, exodul populației rurale către zonele industriale și migrația în masă reprezintă o provocare pentru politicile sociale ale regiunii. Conform datelor EUROSTAT 2009, 16 % din populația europeană trăiește sub pragul de sărăcie, iar unul din zece europeni trăiește într-o gospodărie în care niciun membru al familiei nu muncește. În diverse state membre, copiii sunt mai expuși sărăciei decât restul populației: se estimează că 19 % (adică 19 milioane de copii) se confruntă cu acest risc. Este esențial să se contribuie la întreruperea cercului vicios care aduce atâtea persoane în situație de sărăcie, prin crearea unui mediu educativ stabil și sigur, capabil să le garanteze tuturor elevilor exercitarea deplină a drepturilor lor, dezvoltarea capacităților lor și noi posibilități în viitor.

3. Observații generale

3.1

Combaterea sărăciei constituie un element fundamental al politicilor de incluziune și de ocupare a forței de muncă atât ale UE, cât și ale statelor membre. Considerată odinioară ca o politică de asistență, lupta împotriva sărăciei s-a transformat în lupta împotriva excluziunii. Nu mai este vorba doar despre protejarea societății împotriva consecințelor înspăimântătoare ale sărăciei, ci și despre garantarea drepturilor omului în cazul persoanelor afectate de sărăcie. În 2007, atunci când au hotărât ca obiectivul anului 2010 să fie „lupta împotriva sărăciei și a excluziunii sociale”, Parlamentul și Consiliul European au afirmat că „în prezent, în UE există 78 de milioane de persoane expuse riscului sărăciei, iar această cifră este în permanentă creștere. Dat fiind că această situație este în flagrantă contradicție cu principalele valori comune ale Uniunii, se impun măsuri care să implice, în același timp, UE și statele sale membre.”

3.2

Pe de altă parte, în anul 2000, statele membre ale Organizației Națiunilor Unite au adoptat Obiectivele de dezvoltare ale mileniului (ODM), care urmăresc reducerea la jumătate a sărăciei extreme. Aceste obiective, în număr de opt, vor trebui realizate înainte de 2015. Cu toate acestea, în cadrul economic actual, se recunoaște faptul că ar fi foarte greu ca toate obiectivele să fie realizate în termenele prevăzute. Într-adevăr, UE a hotărât să dedice anul 2010 luptei împotriva sărăciei și excluziunii sociale, cu intenția de a-și intensifica eforturile în direcția realizării acestor obiective.

3.3

CESE și-a afirmat în mod repetat punctul de vedere în ceea ce privește societatea cunoașterii, pe care o consideră ca reprezentând unul dintre instrumentele esențiale pentru realizarea integrării depline a tuturor cetățenilor, și nu numai a unei elite, și unul dintre mijloacele prin care se pot înfăptui obiectivele stabilite în timpul Summitului de la Lisabona.

3.4

Recent, CESE a considerat (6) că persoanele cu un nivel redus de educație sunt cele mai expuse riscului de excluziune și că dreptul la educație trebuie să le ofere oportunități de a-și îmbunătăți calitatea vieții și de a avea acces la piața forței de muncă. De asemenea, trebuie să se ia în considerare faptul că schimbările economice, sociale și tehnologice impun adaptarea conținutului formării, mai ales dacă se dorește să se răspundă necesităților pieței forței de muncă. În acest sens, CESE propune să se introducă schimbări atât la nivelul studiilor școlare, cât și la cel al studiilor universitare, astfel încât ele să poată fi completate, în caz de abandon, cu programe de formare profesională care să înlesnească integrarea pe piața forței de muncă (7), pentru a preveni și repara daunele provocate de excluziunea socială.

3.5

În aceeași perspectivă, CESE (8) a adoptat un aviz în care saluta Comunicarea Comisiei intitulată „Noi competențe pentru noi locuri de muncă”. Printre concluziile sale, trebuie subliniată solicitarea de „sporire a competențelor la toate nivelurile”, care „constituie condiția fundamentală a revitalizării economice pe termen scurt, iar pe termen lung, o condiție fundamentală a dezvoltării, a îmbunătățirii productivității, a competitivității, a ocupării forței de muncă, a garantării egalității de șanse, precum și a coeziunii sociale.”

3.6

În orice caz, rămâne o întrebare esențială: aceea de a stabili ce acoperă conceptul de la care pornim, și anume educația în spiritul incluziunii, având în vedere că acesta nu reprezintă numai o strategie, ci și un proces care obligă la revizuirea nu numai a politicilor educative, ci și a politicilor în materie de ocupare a forței de muncă, de furnizare de servicii publice de calitate și de acordare a atenției necesare diversității persoanelor care trebuie educate, printre care se numără atât bărbați, cât și femei, copii, tineri și adulți, imigranți, persoane aflate în șomaj, persoane cu handicap sau care suferă de HIV/SIDA etc.. În fond, educația în spiritul incluziunii are ca obiectiv final eliminarea excluziunii sub toate formele sale, indiferent dacă este vorba despre consecința unor atitudini negative sau despre lipsa de punere în valoare a diversității. Educația în spiritul incluziunii se poate dezvolta în contexte multiple, formale și informale, în cadrul familiei și în cadrul comunității, astfel încât greutatea educației să nu cadă doar în sarcina școlii.

3.7

Educația informală se bazează adeseori pe forme și metode pedagogice participative și care nu impun o ierarhie, și este strâns legată de organizațiile societății civile, care o pun în practică. Prin natura sa și abordarea de jos în sus, educația informală a servit drept instrument eficient de combatere a sărăciei și a excluziunii sociale. Prin urmare, CESE subliniază faptul că educația informală poate avea, de asemenea, un rol considerabil în implementarea strategiei UE 2020.

3.8

Șansele de succes ale învățării de-a lungul vieții cresc odată cu completarea și sprijinirea educației formale de către educația non-formală. Această relație poate juca un rol important, de pildă în sporirea atractivității învățării pentru tineri, în vederea combaterii abandonului școlar prin introducerea de metode noi, prin facilitarea tranzițiilor între educația formală și cea non-formală, precum și prin recunoașterea capacităților dobândite (9).

3.9

OCDE a acordat o atenție specială educației informale, realizând diverse anchete și proiecte (10). Nu există încă acorduri generale cu privire la măsura sau modul în care trebuie recunoscute cunoștințele dobândite prin intermediul „educației neoficiale” și cu atât mai puțin prin intermediul „educației informale”. Printre altele, aceasta implică recunoașterea capacității de a preda a unor alte părți interesate, cum ar fi organizațiile societății civile, în afara sistemului educativ oficial, și stabilirea unor standarde de evaluare a competențelor dobândite pe această cale neoficială. Recunoașterea competențelor și a calificărilor astfel dobândite depinde de strategiile de învățare de-a lungul vieții dezvoltate de diferitele state membre. În unele dintre acestea, se află în faza de studiu proceduri pentru recunoașterea legală a acestor competențe și calificări prin intermediul actualelor cadre naționale de calificare, pentru ca ele să permită accesul la piața forței de muncă. CESE consideră util ca UE să analizeze această temă la nivelul statelor membre și recomandă schimbul de experiențe fructuoase și de exemple pozitive între statele membre.

3.10

Un risc considerabil care trebuie evitat este acela ca strategiile educative în spiritul incluziunii să fie create anume doar pentru săraci, imigranți și cei care au abandonat sistemul școlar dintr-un motiv sau altul. Acest lucru i-ar izola pe participanți, în loc să îi integreze. O posibilă alternativă constă în a lăsa, în cadrul acestor sisteme, ușa deschisă altor grupuri care ar putea avea nevoie de ele (11). Pe de altă parte, educația neoficială nu o înlocuiește pe cea formală, ci, recunoscând valoarea cunoștințelor dobândite pe această cale, o completează, în măsura în care beneficiarilor acestor măsuri li se acordă posibilitatea de a reintegra parcursul educativ formal, dacă doresc și au nevoie de acest lucru.

3.11

CESE consideră esențial ca toate persoanele excluse să aibă acces la o educație preponderent publică (12), de calitate, care să le deschidă calea către piața forței de muncă și să le permită să ocupe locuri de muncă decente și bine remunerate. La fel de important este ca această educație să transmită valorile fundamentale ale cetățeniei, ale egalității efective între bărbați și femei și ale participării democratice active. CESE susține o educație care contribuie la împlinirea personală și socială și care nu e privită ca o simplă transmitere de calificări și competențe (concepție utilitară a educației), o educație care formează ființe umane deschise, dotate cu spirit critic și capabile să participe activ la niște societăți din ce în ce mai echitabile din punct de vedere social și mai mature din punct de vedere politic.

3.12

CESE consideră că promovarea incluziunii în educație înseamnă dezvoltarea capacității de analiză critică și contribuie la îmbunătățirea cadrelor educative și sociale ale persoanelor care studiază, pentru a face față noilor cereri ale pieței forței de muncă și ale societății. În fond, a lega educația de incluziunea socială înseamnă a o corela cu obiectivele de dezvoltare a societății și a teritoriilor în care aceasta se efectuează, astfel încât să servească drept instrument pentru eradicarea progresivă a sărăciei.

3.13

Pe scurt, motivele pentru care trebuie să se opteze pentru educație în spiritul incluziunii sunt următoarele:

—	educative: necesitatea ca sistemul educativ să fie la îndemâna tuturor („obiectivul educației pentru toți în 2015”) presupune ca acest sistem să fie deschis către diversitatea universului pe care trebuie să îl educe;

—	sociale: educația poate și trebuie să contribuie la schimbarea mentalităților, sprijinind construirea unor societăți fără discriminare sau prejudecăți, în care toți cetățenii își pot exercita drepturile fundamentale;

—	economice: educația în spiritul incluziunii va contribui la creșterea competitivității reale a societăților în contextul noilor provocări economice, o competitivitate bazată pe know-how și nu pe concurența neloială. Incluziunea și calitatea se consolidează una pe alta.

4. Obiective specifice

4.1

Anul european de luptă împotriva sărăciei are patru obiective specifice:

— recunoașterea: este vorba despre recunoașterea dreptului persoanelor aflate în situații de sărăcie și excluziune socială de a trăi decent și de a participa activ la societate;

— implicarea: acest An european urmărește, de asemenea, să sporească implicarea opiniei publice în politicile și acțiunile de incluziune socială, subliniind responsabilitatea tuturor în combaterea sărăciei și a marginalizării;

— coeziunea: Anul european urmărește promovarea unei societăți bazate pe principiul coeziunii, sensibilizând publicul cu privire la avantajele pe care le reprezintă, pentru toți, o societate fără sărăcie și în care nimeni nu este condamnat la marginalizare;

— angajamentul: în sfârșit, acest an va avea ca obiectiv reiterarea angajamentului politic ferm al UE în ceea ce privește combaterea sărăciei și a excluziunii sociale și promovarea acestui obiectiv la toate nivelurile de guvernanță.

4.2

Temele prioritare ale Anului european vor fi următoarele:

a)	sărăcia în rândul copiilor și transmiterea sărăciei de la o generație la alta;

b)	o piață a forței de muncă ce favorizează incluziunea;

c)	lipsa de acces la educație și la formare;

d)	dimensiunea de gen a sărăciei;

e)	accesul la serviciile de bază;

f)	eliminarea discriminării și promovarea integrării imigranților și a incluziunii sociale și profesionale a minorităților etnice;

g)	evaluarea necesităților persoanelor cu handicap și ale celorlalte grupuri vulnerabile.

4.3

Prin urmare, în Europa, anul 2010 oferă o ocazie unică de a sensibiliza și mobiliza un public foarte amplu și divers cu privire la tema luptei împotriva sărăciei și la rolul pe care îl poate juca educația, pentru a se înregistra progrese pe calea eradicării sărăciei. Un astfel de obiectiv ambițios nu se poate realiza decât dacă obiectivul transmis este puternic și clar, și nu multiplu și difuz. De aceea, CESE propune ca activitățile să se articuleze în jurul unei axe centrale: „Educația în spiritul incluziunii: un instrument puternic de luptă împotriva sărăciei. Pentru o Europă fără excluziune socială”.

4.4

În primul semestru al anului 2010, Președinția Uniunii Europene i-a revenit guvernului spaniol. În ultimii ani, Spania a demonstrat un interes special pentru tematica luptei împotriva sărăciei, a eliminării excluziunii sociale și a educației în spiritul incluziunii. Președinția sa deschide Anul european consacrat acestui subiect. Deschiderea a avut loc la Madrid, la 21 ianuarie 2010, iar la sfârșitul lunii iunie va avea loc Consiliul European ordinar, cu ocazia căruia Spania va transmite Belgiei Președinția prin rotație. Interesul Spaniei pentru tema „Educația pentru toți” și angajamentul său în acest sens par a constitui o excelentă ocazie de a dezvolta o serie de activități care vizează ca acest an să lase o amprentă vizibilă, sub forma unor decizii politice care să ne apropie de obiectivul urmărit, și anume eradicarea sărăciei și a excluziunii sociale.

Bruxelles, 28 aprilie 2010

Președintele Comitetului Economic și Social European

Mario SEPI

(1) A se vedea „Orientările UNESCO privind politicile de incluziune în domeniul educației”, Paris, 2009.

(2) Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (2000). Trebuie menționată, de asemenea, ratificarea de către țările europene a tuturor tratatelor internaționale privind drepturile omului, în special a Convenției internaționale privind drepturile copilului (1989) și a pactelor internaționale în materie de drepturi economice, sociale și culturale și de drepturi civile și politice (1966).

(3) JO C 224 din 30.8.2008, p. 106.

(4) COM(2009) 647 final din 24.11.2009. Document de lucru al Comisiei - Consultare privind viitoarea strategie „UE 2020”.

(5) Date-cheie privind educația în Europa („Key Data on Education in Europe”), (Raportul 2009 al Comisiei Europene privind educația în Europa), http://eacea.ec.europa.eu/education/eurydice/documents/key_data_series/105EN.pdf

(6) JO C 128, 18.5.2010, p. 10.

(7) JO C 256 din 27.10.2007, p. 93

(8) JO C 128, 18.5.2010, p. 74.

(9) JO C 151 din 17.6.2008, p. 45 și JO C 318 din 23.12.2009, p. 113.

(10) Spre exemplu, „Recognition of non-formal and informal learning in OECD countries: A very good idea in jeopardy?” („Recunoașterea învățării neoficiale și informale în țările OCDE: o idee foarte bună aflată în pericol?”), Lifelong Learning in Europe, Patrick Werquin, Paris, 2008.

(11) [OCDE, Beyond Rethoric: Adult learning policies and practices. („Dincolo de retorică: politici și practici în materie de formare a adulților”), Paris, 2003 și Promoting Adult learning („Promovarea formării adulților”), Paris, 2005].

(12) A se vedea „Orientările UNESCO privind politicile de incluziune în domeniul educației”, Paris, 2009.

ANEXĂ

la Avizul Comitetului Economic și Social European

Următoarele amendamente au fost respinse în cursul dezbaterilor, dar au primit cel puțin un sfert din voturile exprimate:

Punctul 1.5

Rezultatul votului

Pentru	:	44
Împotrivă	:	61
Abțineri	:	14

Punctul 3.7

Rezultatul votului

Pentru	:	37
Împotrivă	:	73
Abțineri	:	10

19.1.2011

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 18/24

Avizul Comitetului Economic și Social European privind accesul la credite pentru consumatori și familii: practici abuzive (aviz din proprie inițiativă)

2011/C 18/05

Raportor: dl Mario CAMPLI

La 16 iulie 2009, în conformitate cu articolul 29 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, Comitetul Economic și Social European a hotărât să elaboreze un aviz din proprie inițiativă cu privire la

Accesul la credite pentru consumatori și familii: practici abuzive.

Secțiunea pentru piața unică, producție și consum, însărcinată cu pregătirea lucrărilor Comitetului pe această temă, și-a adoptat avizul la 30 martie 2010.

În cea de-a 462-a sesiune plenară, care a avut loc la 28 și 29 aprilie 2010 (ședința din 28 aprilie 2010), Comitetul Economic și Social European a adoptat prezentul aviz cu 75 de voturi pentru, 1 vot împotrivă și 1 abținere.

1. Concluzii și recomandări

1.1 CESE consideră că instituirea unui cadru de reglementare unitar, transparent și complet în materie de acces la credite este de o importanță strategică.

1.2 CESE solicită Comisiei Europene să studieze modalitatea optimă de rezolvare a lacunelor cadrului de reglementare actual, acordând o atenție specială ofertei de produse de credit, practicilor înșelătoare de publicitate, transparenței condițiilor, intermediarilor de credit, asimetriei informațiilor și alfabetizării financiare a părților implicate.

1.3 CESE invită statele membre să instituie o autoritate de supraveghere a practicilor comerciale neloiale, cu competențe specifice în domeniul creditului.

1.4 Comitetul recomandă ca Sistemul comunitar de informare rapidă (RAPEX) să fie extins la comercializarea produselor toxice pe piața europeană a produselor financiare și de credit.

1.5 CESE invită Comisia Europeană și statele membre să analizeze mai în profunzime fenomenele practicilor ilegale și/sau infracționale din domeniul creditării, acordând o atenție specială practicilor spoliatoare și cămătărești și inițiativelor specifice spațiului european de justiție.

1.6 Comitetul recomandă elaborarea unui regulament european special, care să cuprindă diferitele tipuri de intermediari de credit și care să stabilească: definiții, cerințe și obligații de comportament, indiferent de produsul comercializat și de natura – principală sau secundară – a activității de creditare desfășurate.

1.7 Comitetul recomandă introducerea unui regulament special de supraveghere a activităților, practicilor și comportamentelor agenților care, asemenea agenților comerciali, combină activitatea de intermediere cu alte activități, de altă natură.

1.8 CESE solicită ca stabilirea cerințelor de înregistrare a diferiților intermediari financiari și de credite într-o rețea europeană de registre naționale să se facă pe baza standardelor operaționale europene de profesionalism, de respectare a normelor prudențiale și de etică, inclusiv a dispozițiilor comunitare privind radierea intermediarilor care au lezat prin comportamentul lor interesele consumatorilor și care au adoptat practici abuzive sau ilegale.

1.9 Comitetul consideră că este important să se studieze posibilitatea extinderii la produsele financiare și de credit, cu modificările și adaptările necesare, a reglementărilor comunitare privind responsabilitatea prevăzute în Directiva 85/374/CEE și în modificările ulterioare.

1.10 Comitetul recomandă introducerea pe piața europeană a unor game corespunzătoare de produse de credit „certificate” sau „standardizate”, pe lângă oferta existentă, astfel încât să fie promovate o transparență sporită și o concurență benefică atât între practici, cât și între produsele de credit oferite consumatorilor.

1.11 CESE consideră esențiale lansarea unei campanii europene de informare și de formare a consumatorilor, a asociațiilor și specialiștilor care le acordă asistență, cu privire la drepturile dobândite de consumatori în domeniul creditării și al serviciilor, precum și consolidarea rețelelor europene din domeniul mecanismelor juridice și nejuridice de soluționare a conflictelor (Alternative Dispute Resolution – ADR) (1).

1.12 CESE consideră importante înființarea și promovarea, de comun acord cu autoritățile publice, a unor rețele ale societății civile pentru studierea, sprijinirea și monitorizarea situațiilor de excluziune socială și de sărăcie asociate creditării și îndatorării excesive.

1.13 CESE recomandă în special introducerea, la nivel european, a unor proceduri comune pentru situațiile de îndatorare excesivă, pe baza acestora urmând a fi inițiate acțiuni publice de asistență și/sau de ajutorare a persoanelor respective.

1.14 CESE recomandă Comisiei realizarea unui studiu special, prin care să analizeze posibilitatea și modalitățile introducerii unor dispoziții europene complete cu privire la creditele cu dobânzi exagerate și să stabilească principii și elemente de bază comune, în vederea determinării unui interval de rate ale dobânzii, la nivel european, în cadrul căruia dobânda poate fi considerată cămătărească.

1.15 CESE recomandă introducerea unor proceduri comune de promovare a sistemelor naționale de combatere a acordării de credite cu dobânzi exagerate, coordonate pe baza unui cadru de reglementare european.

1.16 CESE solicită o reglementare comunitară strictă pentru emiterea de cărți de credit, astfel încât să se evite comportamentele spoliatoare și care incită la îndatorare excesivă, iar posesorul și furnizorul cărții de credit să aibă obligația de a încheia un acord cu privire la limitele creditării.

1.17 Reglementarea comunitară trebuie să asigure o protecție completă și transparentă, pe întreg teritoriul UE, a utilizării datelor furnizate de client, mai ales în cadrul tranzacțiilor online.

1.18 Considerând de o importanță strategică informarea și educarea consumatorilor, inclusiv în forme și practici educative inițiate încă de la nivelul școlii primare, CESE recomandă promovarea și susținerea de către societatea civilă a unor inițiative în domeniul informării transparente și inteligibile.

1.19 În sfârșit, CESE recomandă să fie devansată data verificării eficienței Directivei 2008/48/CE (prima era prevăzută la 12 iunie 2013), iar perioadele de verificare să fie reduse de la 5 la 3 ani.

2. Introducere

2.1 În lupta împotriva crizei financiare mondiale, atenția s-a concentrat în primul rând asupra modului în care piețele financiare își pot redobândi stabilitatea și lichiditatea și, mai apoi, asupra consolidării acestei stabilități și a reînnoirii structurale a cadrului de reglementare, astfel încât să se evite noi falimente pe piață.

2.2 Odată cu continuarea și intensificarea acestei acțiuni, CESE este convins că, în prezent, trebuie depuse toate eforturile pentru recâștigarea încrederii cetățenilor europeni în sistemul financiar, astfel încât aceștia să privească din nou în liniște către diferitele forme de acces la credit.

2.3 Într-adevăr, criza financiară a antrenat, în siaj, o criză economică, iar aceasta conduce în prezent la pierderi considerabile în materie de locuri de muncă, activități economice și venituri personale și familiale.

2.4 În acest context, se constată o creștere a excluziunii sociale și financiare și a sărăciei (2).

2.5 Creditul este un instrument important pentru consumatori și familii, care le permite acestora să facă față unor cheltuieli indispensabile unei existențe normale și ordonate. Din acest punct de vedere, accesul la credit, la costuri rezonabile, este un instrument esențial de incluziune socială.

2.6 Cu toate acestea, creditul nu trebuie considerat un substitut sau un supliment al veniturilor unei persoane sau familii și nici promovat ca atare.

2.7 Cea mai mare provocare cu care se confruntă politica economică, fiscală și socială este asigurarea accesului responsabil la credite, fără a se crea o situație de dependență.

2.8 Pentru îndeplinirea acestui obiectiv, sunt necesare un cadru de reglementare orientat către evitarea activităților iresponsabile de acordare și de contractare de împrumuturi și combaterea dezechilibrului de informare, sub diferite forme, dintre furnizori și consumatori.

3. Obiectul avizului

3.1 Prezentul aviz se apleacă asupra situațiilor abuzive din domeniul ofertei de credite, precum și asupra situațiilor ilegale cu care au de-a face consumatorii și care contribuie la înmulțirea cazurilor de excluziune socială și de sărăcie. Nu se iau în considerare chestiunile specifice care au fost abordate în alte avize ale CESE.

3.2 Prin urmare, avizul își propune examinarea cadrului actual de reglementare, pentru identificarea lacunelor acestuia, care permit crearea unor situații abuzive, și pentru a pune la dispoziția autorităților publice europene și naționale posibile soluții. În plus, prezentul aviz nu dorește să se eschiveze de la o primă examinare a practicile ilegale care, pentru moment, rămân în afara domeniului de acțiune a acestui cadru de reglementare; acestea sunt fenomene puțin cunoscute și greu de rezolvat, în strânsă legătură cu practicile abuzive și care, deseori, decurg din acestea. Avizul își propune, în cele din urmă, să arate ce rol își poate asuma societatea civilă în rezolvarea problemelor identificate.

3.3 Cu ocazia unei audieri publice recente (3), Comisia Europeană afirma: „Criza financiară a demonstrat ce repercusiuni pot avea practicile iresponsabile de acordare și de contractare a împrumuturilor asupra consumatorilor și instituțiilor de credit, asupra sistemului financiar și economiei în general. Suntem hotărâți să învățăm din eventualele erori comise, pentru a avea certitudinea că activitățile de finanțare și de contractare a creditelor se desfășoară în mod responsabil” (McCreevy, comisar european pentru piața internă și servicii). Cu ocazia aceleiași audieri, Comisia preciza că „este de datoria noastră să deschidem bine ochii asupra mecanismelor vicioase care au generat activități iresponsabile de acordare și contractare de împrumuturi, care aduc prejudicii financiare unui număr important de cetățeni” (Meglena Kuneva, comisar european pentru protecția consumatorilor).

3.4 Astfel, scopul final al avizului este și de a contribui la o mai bună funcționare a pieței unice, prin stabilirea soluțiilor care pot fi propuse la nivel comunitar și a celor care ar putea fi oferite la nivelul statelor membre, însă tot în contextul unui cadru comun de reglementare. Într-adevăr, CESE consideră că, la probleme de dimensiuni supranaționale, trebuie date răspunsuri la același nivel, evitându-se astfel fragmentarea pieței unice.

4. Cadrul actual de reglementare: lacune și perspective de acțiune

4.1 În ceea ce privește contractele de credit de consum, legislația principală la nivel european este reprezentată de Directiva 2008/48/CE (CCD). Directiva CCD este o reglementare ce oferă armonizare maximă, ceea ce înseamnă că statele membre nu pot menține sau introduce reglementări naționale contrarii, chiar dacă acestea ar asigura o protecție sporită a consumatorilor lor. Directiva instituie cadrul general al drepturilor consumatorilor în domeniul creditului de consum, dar nu se aplică la creditul ipotecar.

4.2 În completarea acestui cadru, Directiva 2005/29/CE privind practicile comerciale neloiale ale întreprinderilor față de consumatori stabilește un cadru general de identificare și sancționare a practicilor comerciale neloiale. În ceea ce privește „serviciile financiare”, ea reprezintă un cadru minimal de armonizare, care permite statelor membre introducerea unor reguli mai restrictive și mai riguroase de protecție a consumatorilor.

4.3 În ceea ce privește creditul ipotecar, nu există o reglementare europeană; normele naționale diferă, în funcție de diversele culturi și de diferitele piețe interne. Cu toate acestea, există un Cod european al bunelor practici referitor la informațiile precontractuale care trebuie puse la dispoziția consumatorilor și o Fișă europeană standard de informații (FESI). Acest cod este totuși doar un instrument facultativ, cu aplicare foarte limitată.

4.4 CESE recunoaște că normele actuale oferă un evantai de soluții posibile pentru a face față comportamentelor abuzive în domeniul acordării creditelor. Cu toate acestea, persistă lacune importante, care trebuie eliminate la nivel european, iar autoritățile naționale și cele europene mai au încă multe de făcut, atât în ceea ce privește punerea în aplicare, cât și mecanismele de sancționare.

4.5 De asemenea, CESE relevă faptul că criza financiară a atins un nivel atât de ridicat și din cauza presiunilor comerciale la care au fost supuși lucrătorii din serviciile financiare și de credit. Îndeplinirea unor obiective de vânzare din ce în ce mai exigente, fără a ține seama de măsura în care produsele corespund profilului consumatorului, au dus la proliferarea metastazelor produselor toxice atât în portofoliile întreprinderilor, cât și ale consumatorilor și, în unele cazuri, ale organelor administrației locale.

4.6 CESE consideră că la apariția acestui fenomen au contribuit și mecanismele de stimulare și bonusurile acordate celor aflați în vârful ierarhiei care, în unele cazuri, au primit majorări exagerate de salarii. Într-adevăr, într-una din marile instituții financiare, s-a ajuns la un raport de 1/400 între salariul anual al unui funcționar bancar și al unui director. În pofida tuturor angajamentelor asumate și a declarațiilor solemne venite din partea șefilor de stat și de guvern din UE, CESE constată că încă nu s-au luat măsuri eficiente și concrete în această privință.

4.7 În primul rând, în cadrul legislativ actual, în privința contractelor de credit nu există nicio obligație de adaptare a ofertei la nevoile consumatorilor. Directiva 2008/48/CE (articolul 8) stabilește, în mod oportun, obligația de evaluare a solvabilității consumatorilor. Articolul 5 alineatul (6) prevede doar că, pentru a-și da seama dacă oferta de credit corespunde așteptărilor lor, consumatorilor trebuie să li se ofere explicațiile necesare de către creditori, atunci când este cazul prin explicații referitoare la informațiile precontractuale, la caracteristicile principale ale produselor oferite și la anumite efecte pe care acestea le pot avea asupra consumatorilor, oferind statelor membre o anumită marjă de punere în practică, necuprinzând însă reguli de adaptare a produsului la nevoile acestora.

4.8 Această carență a dus la apariția unor situații abuzive, când, uneori, produsele oferite consumatorilor nu au corespuns nevoilor acestora. Așa se întâmplă atunci când se oferă un singur tip de credit sau când se propun, fără discernământ, cărți de credit/debit pentru achiziționarea de produse în anumite magazine mari (agenți comerciali).

4.9 În această privință, CESE precizează că trebuie făcută o distincție clară între oferta de cărți de credit și oferta de produse comerciale sau de practici de stimulare aferente acestora.

4.10 În ceea ce privește informațiile publicitare, se observă că, potrivit reglementării actuale, există obligații referitoare la informațiile esențiale, necesare la încheierea contractelor de credit (Directiva 2008/48/CE art. 4 et seqq.), dar nu există obligații specifice, referitoare la practicile înșelătoare și agresive sau care, oricum, duc la îndatorare (4).

4.11 CESE este conștient de faptul că, într-o economie de piață, găsirea echilibrului cantitativ și calitativ dintre ofertă și cerere ar trebui să rămână pe seama pieței. Când însă se constată că piața nu reușește să găsească soluții potrivite, trebuie să intervină autoritățile publice, cărora le revine răspunderea de a da răspunsuri pe măsura nevoilor sociale.

4.12 Comitetul consideră că un răspuns posibil ar putea fi introducerea unor game adecvate de produse de credit „certificate” sau „standardizate” pe piața europeană. Astfel de produse pot veni în completarea ofertei existente. Astfel, consumatorii ar avea posibilitatea să identifice mai ușor produsul cel mai convenabil și mai adaptat nevoilor lor (5).

4.13 CESE consideră așadar că este necesar să fie aprofundate de către Comisie bazele juridice și procedurale de introducere a unei transparențe sporite pe piața europeană, cu produse de credit „certificate” sau „standardizate”, și de instituire a unui Sistem comunitar de informare rapidă, pentru a monitoriza introducerea de produse toxice pe piața europeană a produselor financiare și de credit.

4.14 Din altă perspectivă, ar fi important să se studieze în profunzime responsabilitatea furnizorilor de credite, pentru a limita numărul de produse care nu corespund nevoilor consumatorilor. În acest scop, considerăm necesară introducerea, la nivel european, a unor proceduri comune de abordare a situațiilor de îndatorare excesivă, pe baza acestora urmând a fi inițiate acțiuni publice de asistență și/sau de ajutorare a persoanelor care au ajuns în această situație și din cauza practicilor abuzive utilizate de cei de la care au obținut împrumutul.

4.15 O altă situație care nu intră în aria de acoperire a legislației europene este cea a creditelor cu dobânzi exagerate. În unele state membre (Spania, Franța, Italia, Portugalia), aceasta este reglementată, nu însă în toate țările.

4.16 În plus, conform unor studii recente (6), reglementarea creditelor cu dobânzi exagerate poate avea efecte pozitive în lupta împotriva excluziunii sociale și a sărăciei, precum și în lupta împotriva practicilor abuzive.

4.17 În opinia CESE, Comisia ar trebui să redacteze un studiu oficial, care să evalueze posibilitatea și modalitatea introducerii unor dispoziții europene complete privind creditele cu dobânzi exagerate. Mai exact, CESE consideră că se cuvine aprofundată ideea stabilirii unor principii și elemente de bază comune, în vederea determinării unui interval de rate ale dobânzii, la nivel european, în cadrul căruia dobânda să fie considerată cămătărească.

4.18 În vederea consolidării și valorificării unor experiențe de mai mulți ani, dobândite în unele state membre, CESE consideră utilă instituirea unui cadru legislativ european pentru promovarea unor sisteme naționale de combatere a creditelor cu dobânzi exagerate și de sprijinire a victimelor acestui fenomen.

4.19 Comitetul relevă faptul că majoritatea situațiilor abuzive din domeniul creditării se ivesc în relațiile dintre intermediarii (de credit) și consumatori.

4.20 În acest scop, Parlamentul European a solicitat (7) un cadru comunitar de clarificare și armonizare a responsabilităților și obligațiilor intermediarilor de credite, pe principiul „aceleași activități, aceleași riscuri, aceleași norme”, pentru a garanta protecția consumatorilor și pentru a evita practicile prea puțin transparente de vânzare și publicitatea incorectă, sub diferite forme, de pe urma cărora au de suferit mai ales categoriile mai vulnerabile și mai puțin informate de consumatori. CESE împărtășește acest punct de vedere și consideră că acesta ar putea contribui la curățarea ofertei de pe piață și la o combatere mai viguroasă a abuzurilor, a intermedierii iresponsabile de credite și a intermedierii infracționale practicate de „rechinii” de pe piața de credite.

4.21 CESE consideră că înființarea registrului intermediarilor de credite – cu criterii obligatorii de înregistrare, controlat de organisme formate din asociații profesionale ale băncilor, intermediari/brokeri financiari și din asociații ale consumatorilor, supervizate de autoritățile de supraveghere, cu precizarea cauzelor care pot duce la măsuri de suspendare, anulare sau radiere, precum și a responsabilității solidare în cazurile în care sunt dovedite daune în instanță – poate institui transparența, fiabilitatea și profesionalismul.

4.22 Fenomene precum creditele prin SMS destinate tinerilor, creditele „ușor” de obținut, prin telefon, creditele acordate pe baza unor venituri viitoare și oferta de cărți de credit/debit lipsită de discernământ reprezintă punctul de plecare al practicilor abuzive. Acestea trebuie combătute prin toate mijloacele. În astfel de situații, Directiva 2005/29/CE privind practicile comerciale neloiale oferă diverse soluții posibile pentru problemele pe care le ridică oferta iresponsabilă de credite, care ar putea fi adaptate și adoptate și în legislația privind contractele de credit pentru consumatori.

4.22.1 CESE solicită ca instituțiile financiare care emit cărți de credit să fie supuse unei reglementări stricte (oferte promoționale, niveluri maxime de îndatorare globală, vârsta posibilului posesor, transparența extraselor de cont), astfel încât să se evite comportamentele spoliatoare și care incită la îndatorare excesivă.

4.22.2 În special limitele creditului unei cărți de credit trebuie stabilite de comun acord cu posesorul. Orice creștere ulterioară a acestor limite ar trebui să intervină doar după ce posesorul și furnizorul cărții de credit ajung la un acord explicit în această privință.

4.23 Pentru a fi eficientă, legislația trebuie însă aplicată mai strict (8). Ținând seama de situația nou-creată, ca urmare a crizei financiare mondiale, CESE subliniază necesitatea ca data verificării eficienței Directivei 2008/48/CE (prima urmând să aibă loc la 12 iunie 2013) să fie devansată iar perioadele de verificare să fie reduse de la 5 la 3 ani. În domeniul practicilor comerciale neloiale privind în special oferta de credite, CESE consideră importantă instituirea, la nivelul statelor membre, a unor autorități de control al pieței, cu competențe și resurse tehnice adecvate și specifice domeniului creditării.

4.23.1 CESE solicită în special un cadru legislativ strict, pentru asigurarea unei protecții complete și transparente a utilizării datelor furnizate de client, mai ales a celor online și a celor expediate prin email.

4.24 Ținând seama de măsurile de precauție menționate în avizele precedente din acest domeniu (9), CESE consideră că, în sfera creditului ipotecar, ar trebui luată în considerare posibilitatea extinderii domeniului de aplicare obligatorie a FESI și a indicațiilor privind rata dobânzii la intermediarii de credite ipotecare, după cum prevede și Directiva privind creditele pentru consumatori, pentru o mai bună integrare a pieței creditului ipotecar european și pentru o protecție globală a consumatorilor și familiilor.

4.25 Cât privește consilierea în materie de credite de consum, CESE încurajează sprijinirea organizațiilor societății civile, în special a consumatorilor, pentru desfășurarea unor activități de consiliere care să permită persoanelor cu acces la credite să-și formeze o părere obiectivă, transparentă și profesională cu privire la măsura în care produsele oferite corespund nevoilor proprii.

4.26 CESE subliniază că activitatea de consiliere în materie de credite ar trebui să fie reglementată, pentru a asigura mai ales un nivel înalt de transparență și de independență din partea furnizorilor, precum și a intermediarilor.

4.27 Pentru a face față tuturor acestor probleme, CESE consideră necesar un cadru de reglementare unitar, armonizat și omogen la nivelul Uniunii Europene, cu principii și norme valabile pentru toate produsele de credit.

5. Practicile abuzive și/sau ilegale din domeniul creditării

5.1 CESE consideră că trebuie abordate simultan problemele acelei realități complexe care se ascunde în spatele societăților-paravan de intermediere și de servicii financiare, responsabile de practici spoliatoare și cămătărești, asociate unor practici infracționale materializate în dobânzile aplicate și în extorcare de fonduri. Astfel, fără pretenții de exhaustivitate, ne referim la:

—	împrumuturi care nu sunt conforme cu reglementările acordate consumatorilor, întreprinderilor și familiilor aflate în dificultate, care au depășit nivelul maxim de îndatorare;

—	acordarea de credite în scopul spolierii clientului, specifică organizațiilor criminale, ca, de pildă, cămătăria.

5.2 Creditele ilegale pot îmbrăca diferite forme:

—	acordarea în avans a unor sume de bani sau a altor valori nedeclarate, în măsură să acapareze veniturile în numerar ale persoanei, și care să se întindă pe o perioadă cât mai îndelungată;

—	finanțări care contravin normelor, profitul prestatorului decurgând din nerespectarea deontologiei profesionale, din aplicarea unor clauze abuzive, din lipsa de transparență a condițiilor sau din presiunea exercitată în sensul supralicitării garanțiilor cerute;

—	împrumuturi având trăsăturile tipice activităților abuzive proprii instituțiilor nebancare;

—	împrumuturi vădit cămătărești, sub diverse forme infracționale și în contexte specifice.

5.3 Comitetul este de părere că înmulțirea posibilă a situațiilor de credit nereglementat se datorează faptului că, în multe cazuri, familiile și consumatorii se află în situație de excludere de pe piața creditului legal și din cauza furnizării iresponsabile de credite, care i-a adus în situație de dependență sau de vulnerabilitate extremă.

5.4 CESE recunoaște că problemele legate de veniturile modeste ale familiilor și de îndemnul la consum, sub diferite forme, – care reprezintă una din cauzele vulnerabilității ce împinge consumatorii și familiile către practici de împrumut ilegale și către piețele financiare paralele – nu pot fi rezolvate doar prin reglementarea domeniului creditării.

5.5 De altfel, practicile abuzive și/sau ilegale din domeniul creditării sunt foarte adesea de natură penală și, prin urmare, ar trebui reglementate prin sancțiuni specifice, adoptate în cadrul spațiului european de justiție și puse în aplicare de autoritățile polițienești. Executarea integrală, în întreaga Uniune, a sentințelor naționale de punere sub sechestru a bunurilor obținute prin cămătărie și extorcare infracțională ar putea contribui considerabil la lupta împotriva acestor fenomene (10).

5.6 Comitetul subliniază faptul că nu există date suficiente în acest domeniu pentru toate teritoriile Uniunii, astfel încât fenomenul să fie cunoscut la nivel european sub toate aspectele, calitative și cantitative, și de aceea sugerează Comisiei să analizeze împreună cu statele membre aceste situații, în amănunt și pe bază de comparații.

6. Rolul societății civile

6.1 Societatea civilă (în special asociațiile de consumatori și organizațiile de caritate) are de jucat un rol important în identificarea, examinarea și monitorizarea problemelor pe care le ridică practicile abuzive și/sau ilegale de acordare de credite consumatorilor și familiilor.

6.2 CESE consideră importantă înființarea și promovarea, de comun acord cu autoritățile publice, a unor rețele ale societății civile pentru studierea, sprijinirea și monitorizarea situațiilor de excluziune socială și de sărăcie asociate creditării și îndatorării excesive. Aceste rețele au un rol esențial în schimbul de informații și de bune practici, inclusiv când fac parte dintr-un sistem armonizat de gestionare a reclamațiilor.

6.3 Comitetul remarcă faptul că există deja bune practici în acest domeniu ca, de pildă, „creditul social subvenționat” sau rețeaua europeană pentru incluziune financiară „EFIN”, și că astfel de bune practici trebuie stimulate și răspândite în întreaga Uniune.

6.4 CESE consideră că informarea și educarea consumatorilor reprezintă, inclusiv prin forme și practici educative pornind de la nivelul școlii primare, un domeniu de acțiune predilect pentru statele membre și societatea civilă (11). Acestea sunt acțiuni importante pentru derularea unui proces de alfabetizare financiară la nivel european, în întreaga Uniune.

6.5 CESE consideră că stimularea și desfășurarea acestor activități sunt importante, dar subliniază că informațiile despre produse cad în sarcina furnizorilor de credite, iar educația este o datorie a autorităților publice. În plus, CESE consideră că inițiativele societății civile în materie de informare transparentă și inteligibilă și de educare își vor dovedi eficiența atunci când vor veni în completarea unui cadru de reglementare unitar și atotcuprinzător.

6.6 În cadrul audierii publice pe care CESE a organizat-o la Bruxelles, la 28 ianuarie 2010, cu reprezentanți calificați ai societății civile de la nivel național și european, s-a subliniat necesitatea ca practicile abuzive și/sau ilegale să fie supuse unui control european atât din punct de vedere al reglementării și al asistenței acordate victimelor, cât și al politicilor vizând educarea, formarea și informarea tuturor părților implicate.

6.7 Pentru stimularea unei economii de piață în domeniul creditelor, CESE consideră că sunt importante crearea și dezvoltarea unor întreprinderi ale economiei sociale ca, de pildă, cooperativele (12). Autorităților publice le revine și responsabilitatea de a sprijini și de a promova înființarea și funcționarea acestor tipuri de întreprinderi (13).

Bruxelles, 28 aprilie 2010.

Președintele Comitetului Economic și Social European

Mario SEPI

(1) Sistemul FIN-NET (Financial Dispute Resolution Network – Rețeaua de soluționare a litigiilor din domeniul financiar).

(2) A se vedea „A doua evaluare comună a SPC și a Comisiei Europene cu privire la impactul social al crizei economice și al măsurilor politice, efectuată de Comitetul pentru protecție socială și Comisia Europeană” – SPC/2009/11/13 FINAL; sondajul Eurobarometru privind sărăcia și excluziunea socială – Anul european de luptă împotriva sărăciei și excluziunii sociale (2010); Comunicarea Comisiei „Raport comun privind protecția socială și incluziunea socială” la adresa http://ec.europa.eu/social/main.jsp?catId=757&langId=ro

(3) Audierea publică privind „Împrumutul și finanțarea responsabile” (Responsible lending & borrowing), Bruxelles, 3.9.2009.

(4) În schimb, o bună definiție a „acțiunii înșelătoare” (articolul 6) sau „agresive” (articolul 8) este formulată în Directiva 2005/29/CE, cu trimitere la practicile comerciale neloiale dintre întreprinderi și consumatori.

(5) A se vedea, în acest sens: ISO 22222 (Planificare financiară personală – 2005), UNI-ISO (Planificare financiară, economică și a patrimoniului personal – 2008), AENOR – UNE 165001 (Etică. Condiții aplicabile produselor financiare responsabile din punct de vedere social – 2009) și ECO/266 – Produse financiare responsabile din punct de vedere social.

(6) A se vedea „Usura” – Rapporto finale dell’Osservatorio socio-economico sulla criminalità, (Cămătăria – Raport final al Observatorului socioeconomic al criminalității) CNEL (Consiliul Național al Economiei și Muncii) – Roma, 2008.

(7) Rezoluția PE din 5 iunie 2008 – Anchetă sectorială privind serviciile bancare cu amănuntul.

(8) Statele membre trebuie să respecte reglementările comunitare de dinainte de 12 iunie 2010.

(9) JO C 27, 3.2.2009, p. 18 și JO C 65, 17.3.2006, p. 13.

(10) „Confruntate cu fenomene care în prezent au devenit globale, guvernele și instituțiile se pot preface în continuare că nu văd sau pot opta pentru soluții limitate la dimensiuni naționale. Dacă însă s-ar lua notă fie și numai de impulsul dat urmăririi persoanelor care se sustrag justiției, prin instituirea unui «mandat european de arestare», s-ar face progrese, în mod coerent și rapid, pe calea instituirii unui instrumentar de investigație și juridic comun și a unui corpus de dispoziții penale împărtășite de toate statele membre, începând cu compensarea daunelor provocate prin asociere mafiotă” (a se vedea F.Forgione, Mafia export, 2009, Milano).

(11) UNI (Propunere de reglementare privind educația financiară a cetățenilor – Cerințe aplicabile serviciilor), ianuarie 2010.

(12) A se vedea „Resilience of the Cooperative Business Model in Times of Crisis” (Rezistența modelului de întreprindere cooperativă în timp de criză), OIM, 2009.

(13) A se vedea JO C 318, 23.12.2009, p. 22.

19.1.2011

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 18/30

Avizul Comitetului Economic și Social European privind statutul fundației europene (aviz din proprie inițiativă)

2011/C 18/06

Raportor: dna Mall HELLAM

Statutul fundației europene.

Secțiunea pentru piața unică, producție și consum, însărcinată cu pregătirea lucrărilor Comitetului pe această temă, și-a adoptat avizul la 30 martie 2010.

În cea de-a 462-a sesiune plenară, care a avut loc la 28 și 29 aprilie 2010 (ședința din 28 aprilie), Comitetul Economic și Social European a adoptat prezentul aviz cu 134 de voturi pentru, 2 voturi împotrivă și 1 abținere.

1. Recomandări generale și concluzii

1.1 Prezentul aviz din proprie inițiativă prezintă câteva considerații și propuneri privind elaborarea unui statut european adaptat fundațiilor și propune orientări care să ghideze un astfel de statut.

1.2 Trecerea în revistă a nevoilor și a oportunităților confirmă necesitatea unui proiect european pentru un drept al societăților comerciale destinat fundațiilor, pentru a le oferi acestora un instrument adaptat, care să le înlesnească activitățile pe piața internă. Un studiu recent (1), precum și profesioniștii (2) din domeniu, au indicat că numărul fundațiilor și fondatorilor care doresc să desfășoare operațiuni și activități de cooperare transfrontalieră a crescut în mod semnificativ în cursul ultimului deceniu. Aceleași surse au arătat, de asemenea, că fundațiile care desfășoară activități transfrontaliere se confruntă cu o serie de obstacole, inclusiv de natură juridică, ceea ce crește costurile tranzacțiilor, reducând astfel valoarea globală a fondurilor de care dispun pentru acțiunile de interes public.

1.3 Sectorul fundațiilor și organizațiile și rețelele sale reprezentative de la nivelul UE (3) au solicitat în mod repetat un statut al fundației europene, ca fiind cea mai eficientă soluție pentru înlăturarea obstacolelor transfrontaliere; acesta ar stimula activitățile fundațiilor din întreaga Europă.

1.4 În acest context, CESE solicită Comisiei să prezinte o propunere de regulament privind un statut al fundației europene (SFE), în vederea sprijinirii activităților de interes public, care să fie adoptată în timp util de către Consiliu și Parlamentul European.

1.5 În opinia CESE, statutul fundației europene este un instrument esențial prin care cetățenii devin o componentă esențială a pieței interne, iar Europa poate fi mai aproape de aceștia.

1.6 CESE consideră că SFE ar putea constitui un nou mecanism pentru a susține bunăstarea publică și acțiunile cetățenilor în Europa, precum și pentru a oferi un răspuns la principalele preocupări socioeconomice europene și necesităților urgente din domenii cum ar fi cunoașterea și inovarea, cercetarea medicală, sănătatea și serviciile sociale, mediul și dezvoltarea regională, ocuparea forței de muncă și formarea profesională, conservarea patrimoniului natural și cultural, încurajarea creației artistice și a diversității culturale, cooperarea internațională și dezvoltarea.

1.7 Pentru a fi eficace și atrăgător, noul statut ar trebui să formuleze reguli clare și complete în ceea ce privește înființarea, funcționarea și supravegherea și să fie caracterizat printr-o reală dimensiune europeană. Statutul va înlesni activitățile, donațiile și cooperarea cu caracter transfrontalier, punând la dispoziție, în același timp, un instrument eficient de gestionare în scopuri de interes public și o etichetă europeană recunoscută.

2. Observații generale

2.1 Domeniul de aplicare și contextul instituțional

2.1.1

Scopul prezentului aviz din proprie inițiativă este de a examina posibilitatea elaborării unui statut al fundației europene (SFE). Un astfel de statut ar reprezenta un sprijin pentru fundații și pentru finanțatori, care operează din ce în ce mai mult peste hotare, în raport cu obstacolele impuse de dreptul civil și fiscal, și ar conferi încă de la început o dimensiune europeană creării de noi fundații.

2.1.2

În noiembrie 2009, Direcția Generală Piața Internă și Servicii a Comisiei Europene a publicat rezultatele unei consultări publice (4) pe tema statutului fundației europene, consultare care a înregistrat un mare număr de răspunsuri, mai ales din sectorul organizațiilor nonprofit, demonstrând totodată că acest sector sprijină puternic elaborarea unui SFE.

2.1.3

În luna februarie 2009, Comisia Europeană a publicat un studiu de fezabilitate privind statutul fundației europene (5). Studiul prezintă beneficiile potențiale ale unui SFE în materie de reducere sau de eliminare a costurilor financiare și a sarcinilor administrative inutile, sprijinind astfel fundațiile care doresc să-și extindă activitatea în diferite țări din UE.

2.1.4

Există, de asemenea, două recomandări practice în ceea ce privește statutul fundației europene:

—	o propunere de regulament privind un statut european al fundațiilor, din 2005, elaborată de către European Foundation Centre (6) ;

—	un proiect de cercetare din 2006, cu titlul The European Foundation – a New Legal Approach („Fundația europeană - o nouă abordare juridică”), la care au participat experți în legislația în materie de fundații și în dreptul fiscal (7).

2.1.5

La 4 iulie 2006, Parlamentul European a adoptat o rezoluție privind perspectivele în materie de drept al societăților comerciale (8), care solicită Comisiei să continue să pregătească acte legislative europene referitoare la alte forme de organizare juridică, cum ar fi fundația europeană.

2.1.6

Într-un aviz din 2009 privind diversitatea formelor de întreprindere (9), CESE a salutat începutul lucrărilor privind elaborarea unui statut al fundației europene și a solicitat Comisiei să încheie evaluarea de impact la începutul lui 2010 prin prezentarea unei propuneri de regulament care să le permită fundațiilor de nivel european să-și desfășoare activitatea într-un mediu concurențial echitabil pe piața internă.

2.1.7

În 2006, Curtea Europeană de Justiție a statuat (10) că diferențele dintre tratamentul fiscal aplicabil fundațiilor de interes public rezidente și cel aplicabil fundațiilor de interes public nerezidente constituie o încălcare nejustificată a liberei circulații a capitalurilor, însă numai în cazurile în care statul membru recunoaște caracterul de interes public al fundației în temeiul legislației din statul membru respectiv.

2.1.8

Într-o cauză privind donațiile transfrontaliere (11), Curtea a statuat că legislația fiscală discriminatorie la adresa donațiilor în favoarea organizațiilor de interes public stabilite în alte state membre ale UE contravine dispozițiilor Tratatului CE, atâta timp cât organizațiile beneficiare stabilite în alte state membre sunt considerate ca fiind „echivalente” cu organizațiile de interes public rezidente.

2.2 Observații: sectorul fundațiilor în UE

2.2.1

Sectorul european al fundațiilor reprezintă o forță economică importantă (12), dispune de active cu o valoare situată între 350 de miliarde și circa 1 000 de miliarde EUR și realizează cheltuieli anuale cu o valoare cuprinsă între 83 și 150 de miliarde EUR. De asemenea, există o perspectivă de creștere susținută a sectorului fundațiilor într-un număr semnificativ de țări europene.

2.2.2

Fundațiile joacă un rol important pe piața forței de muncă. Cele 110 000 de fundații identificate de ancheta privind fezabilitatea SFE oferă locuri de muncă directe, cu normă întreagă, unui număr de circa 750 000 – 1 milion de persoane în întreaga UE (13). Prin acordarea de subvenții sau de capital, atât organizațiilor, cât și persoanelor fizice, fundațiile sprijină, de asemenea, ocuparea forței de muncă și activitățile de voluntariat.

2.2.3

Marea majoritate a fundațiilor din UE au o abordare bazată pe capacități și sunt puse în slujba interesului public. În general, fundațiile nu au membri sau acționari și sunt constituite în mod separat ca organisme nonprofit. Fundațiile dispun de o sursă de venit clară și fiabilă, acesta fiind consacrat în mod definitiv activităților de interes public. Fundațiile își pot obține venitul dintr-o donație, o sumă de capital furnizată de către o persoană fizică, o familie, o întreprindere sau o altă organizație. Aceasta poate lua forma unor bunuri „mobile” – bani în numerar, acțiuni, obligațiuni, opere de artă, drepturi de autor, licențe de cercetare – sau „imobile”: terenuri și bunuri imobiliare, cum ar fi muzeele și centrele de asistență. Fundațiile își pot dobândi venitul și din alte surse, de exemplu din moșteniri și donații, solicitări de fonduri adresate publicului larg, generarea de venituri prin mijloace proprii, contracte, profiturile activităților de loterie.

2.2.4

Fundațiile din UE activează în cadrul unor teme și proiecte care prezintă beneficii directe pentru populație și joacă un rol esențial pentru dezvoltarea unei Europe a cetățenilor, în domenii care merg de la cunoaștere, cercetare și inovare, servicii sociale și sănătate, cercetare medicală, mediu, dezvoltare regională, ocuparea forței de muncă și formarea profesională, conservarea patrimoniului natural și cultural, la promovarea artei și a culturii, cooperare și dezvoltare internațională.

2.2.5

Un număr din ce în ce mai mare de fundații și de finanțatori desfășoară o activitate transfrontalieră. Cu toate acestea, după cum se afirmă în studiul de fezabilitate, ele se confruntă cu un mare număr de obstacole de natură administrativă sau de drept civil și fiscal, printre care se numără:

—	existența unor legislații diferite la nivel național; noile inițiative de la nivel european sunt amânate sau abandonate din cauza lipsei unor instrumente juridice adecvate;

—	dificultatea în recunoașterea personalității juridice a fundațiilor străine;

—	lipsa de certitudine juridică în ceea ce privește recunoașterea la nivel național a caracterului „de interes public” al activității transfrontaliere a fundațiilor rezidente și a statutului de organizație de interes public;

—	sarcinile administrative și costurile înființării mai multor filiale în alte țări;

—	imposibilitatea de a transfera sediul într-un alt stat membru;

—	obstacole fiscale: organismele nerezidente suferă de pe urma discriminării la nivel fiscal.

2.3 Necesitatea creării unui instrument adecvat pentru fundații

2.3.1

Ar fi complet nerealist să se spere realizarea vreunei armonizări a imensului număr de legi din statele membre (14) referitoare la fundații, în special în lumina diferențelor dintre aceste fundații în materie de scop, cerințe la înființare, conducere și răspundere (15).

2.3.2

Niciunul dintre instrumentele juridice europene existente (16), create pentru a susține dezvoltarea activităților societăților private și a organismelor publice din UE sau cooperarea dintre aceste entități, nu corespunde necesităților și caracteristicilor specifice ale fundațiilor, în calitate de organisme private fără scop lucrativ care urmăresc un obiectiv de interes public și nu au acționari sau membri cu putere de control.

2.3.3

A devenit necesar să se ia în considerare elaborarea unui statut al fundației europene, care să fie accesibil și adaptat necesităților fundațiilor, cu obiectivul de a le facilita activitățile și colaborarea în cadrul pieței unice, care să le permită să reunească resurse din diferite țări și să confere încă de la început o dimensiune europeană creării de fundații europene, pentru a sprijini activitățile de interes public.

3. Pentru un statut al fundației europene: obiective principale și structură

3.1 Obiective și beneficii

3.1.1

Statutul fundației europene (SFE) reprezintă o alegere politică adecvată pentru a promova activitatea fundațiilor de interes public din întreaga UE, dat fiind că acesta ar permite:

—	consolidarea cadrului juridic european pentru fundații;

—	reducerea obstacolelor juridice și administrative;

—	încurajarea inițierii de noi activități;

—	înlesnirea activității transfrontaliere, pentru a se încuraja parteneriatul în cadrul pieței unice;

—	consolidarea transparenței;

—	asigurarea unui instrument eficient de administrare pentru a sprijini obiectivele de interes public;

—	înlesnirea procedurilor de donație în favoarea activităților transfrontaliere desfășurate atât de persoane fizice, cât și de persoane juridice;

—	aducerea unei contribuții la procesul de integrare economică și consolidarea societății civile europene în contextul actual al globalizării, în care provocările și amenințările comune scot în evidență necesitatea unei abordări europene clare și simplificate.

3.1.2

Avantajele unui SFE ar fi multiple, și anume:

—

eficiență și simplificare: statutul ar permite crearea unei fundații europene (FE) înregistrate într-un stat membru care ar fi recunoscută și în celelalte 26. O astfel de fundație ar fi în măsură să acționeze în întreaga UE, în conformitate cu un set de reguli comune și cu un sistem coerent de administrare și de raportare. Aceasta ar putea contribui la depășirea obstacolelor juridice actuale și ar putea înlesni cooperarea și activitățile transfrontaliere;

—

răspundere: SFE ar clarifica conceptul de fundație, oferind o definiție comună a „fundațiilor de interes public”, valabilă în întreaga UE, dat fiind că, în prezent, termenul „fundație” este utilizat într-un sens mult prea larg și se referă la tipuri foarte diverse de întreprinderi. Aceasta ar putea avea efecte pozitive asupra conducerii generale a fundațiilor, stabilind un cadru de referință;

—

beneficii economice: pe lângă reducerea costurilor legate de activitățile transfrontaliere, fundațiile care optează pentru acest statut ar fi recunoscute atât de administrațiile publice, cât și de publicul larg, obținând o „etichetă” europeană care inspiră încredere. SFE ar înlesni punerea în comun a resurselor în vederea realizării unor activități de interes general și ar putea atrage investiții străine. De asemenea, ar putea avea efecte benefice asupra comportamentului donatorilor și asupra finanțărilor acordate de aceștia;

—

avantaje din punct de vedere politic și al cetățenilor: dezvoltarea activităților și cooperării transnaționale ar favoriza integrarea europeană în domeniile care îi privesc direct pe rezidenții UE. SFE ar putea constitui un instrument solid și flexibil de administrare, menit să sprijine interesul public și acțiunea cetățenească la nivelul UE, pentru a răspunde necesităților urgente și pentru a aborda chestiunile de politică globală.

3.2 Caracteristici esențiale

3.2.1

Un SFE eficient ar trebui să respecte o serie de principii și ar trebui să aibă o serie de caracteristici esențiale. Acesta ar constitui un instrument suplimentar și opțional de interes public, care ar avea la bază, în principal, legislația comunitară și care ar completa legislația națională și regională.

3.2.2

Un SFE ar putea fi constituit conform următoarelor principii, care ar trebui, ulterior, detaliate, în cooperare cu părțile interesate. Un SFE ar trebui:

3.2.2.1

să fie un instrument opțional și suplimentar pe care finanțatorii și fundațiile active în mai mult de un stat membru al UE l-ar putea folosi, în loc de a înființa mai multe fundații în conformitate cu legislațiile naționale din diferite state membre ale UE. Acesta nu ar înlocui legislația existentă în statele membre în ceea ce privește fundațiile;

3.2.2.2

să fie simplu și cuprinzător în ceea ce privește majoritatea aspectelor juridice legate fundații și să facă referire la legislația națională în cât mai puține aspecte juridice. Acest lucru le-ar permite fondatorilor să economisească costurile de conformare prin utilizarea unui singur instrument juridic și să instituie o structură de conducere comparabilă în toate statele membre;

3.2.2.3

să fie ușor de utilizat. FE ar putea fi înființată pe o durată nedeterminată sau pentru o durată limitată la inițiativă oricărei persoane fizice rezidente în UE, prin act notarial de către persoane fizice și juridice rezidente în UE, prin transformarea unei fundații de interes public existente și constituite legal într-un stat membru al UE sau prin fuziunea unor fundații de interes public constituite legal într-unul sau în mai multe state membre ale UE. Ar trebui să se publice în Jurnalul Oficial un anunț referitor la crearea FE;

3.2.2.4

să permită doar urmărirea unor obiective de interes public. Descrierea interesului public ar putea include o listă deschisă de obiective de interes public pentru a favoriza flexibilitatea (17). O FE ar fi considerată de interes public dacă:

(1)	servește interesului public în sens larg la nivel european/internațional, fie punând în aplicare propriile sale programe, fie oferind asistență unor persoane, asociații, instituții sau altor entități și

(2)	scopul în care a fost înființată include promovarea interesului public într-unul sau în mai multe domenii definite ca fiind de interes general;

3.2.2.5

să aibă o dimensiune europeană: SFE ar fi destinat unor activități cu caracter european în sens larg, adică unor activități care implică mai mult de un stat membru;

3.2.2.6

să dispună de un capital minim. Acesta ar putea fi un indiciu al seriozității obiectivelor și activităților FE și ar spori protecția creditorilor, însă nu ar trebui să împiedice lansarea unor inițiative mai mici;

3.2.2.7

să nu definească un statut oficial de membru, ci să permită o anumită structură de participare care, însă, să nu se poată substitui drepturilor și obligațiilor structurii de conducere;

3.2.2.8

să permită, în limitele obiectivului de interes public al FE, realizarea de activități economice, direct sau prin intermediul altei entități juridice, cu condiția ca veniturile sau beneficiile să fie utilizate într-un scop de interes general;

3.2.2.9

să stabilească dreptul de a deține active mobile și imobile, să primească și să dețină donații sau subvenții de orice fel, inclusiv acțiuni sau alte titluri negociabile din orice sursă legală;

3.2.2.10

să își stabilească sediul social în interiorul UE. Acesta trebuie să poată fi transferat către un alt stat membru, fără a fi necesară lichidarea sau crearea unei noi entități juridice;

3.2.2.11

să stabilească reguli clare de transparență și în materie de contabilitate. O FE ar trebui să țină un registru al tuturor tranzacțiilor financiare, să utilizeze procedurile financiare oficiale și, de asemenea, să întocmească extrase de cont anuale și rapoarte de activitate pe care să le înainteze autorității competente. Conturile organizațiilor mai mari ar trebui să fie verificate;

3.2.2.12

să prevadă reguli clare în materie de conducere și de răspundere pentru FE, însă fondatorii/consiliul de administrație ar trebui să se bucure de flexibilitate pentru a concepe funcționarea internă în conformitate cu propriul regulament al FE. Ar fi util să se propună modele de regulamente interne ale FE, cu valoare de exemplu. Acestea ar trebui să conțină dispoziții vizând evitarea conflictelor de interes.

4. Legislația aplicabilă

4.1.1

Propunerea de creare a unui SFE ar prezenta diferitele surse de drept aplicabile: regulamentul UE privind SFE, regulamentele interne ale FE și alte legislații europene sau naționale.

4.1.2

Legislația privind FSE ar trebui să fie cuprinzătoare, dar totodată clară și simplă. Motivele sunt evidente: claritatea va ajuta fundațiile europene să se conformeze legislației și pe cei însărcinați cu supravegherea legislației, să o pună în aplicare.

4.1.3

Propunerea privind crearea unui SFE ar trebui să instituie cadrul referitor la înființarea și funcționarea fundațiilor europene, precum și la răspunderea acestora. În domeniile în care s-ar aplica (de exemplu înființarea, înregistrarea, scopul, capitalul, sediul social, personalitatea juridică, capacitatea juridică, răspunderea persoanelor cu funcții de conducere, transparența și cerințele în materie de contabilitate), legislația ar trebui să fie cuprinzătoare și să nu facă referire la legislațiile naționale. Aceasta va garanta unitatea, claritatea și securitatea pe care acest statut ar trebui să le ofere părților terțe, partenerilor și donatorilor.

4.1.4

În ceea ce privește supravegherea fundațiilor europene, aceasta ar putea fi delegată unor autorități competente desemnate în statele membre pe baza normelor SFE adoptate de comun acord privind înregistrarea și procedurile de raportare și de supraveghere stabilite în regulamentul privind SFE.

4.1.5

În ceea ce privește chestiunile care nu sunt acoperite de legislația SFE, acestora ar urma să li se aplice dispozițiile altor legislații comunitare sau naționale.

4.1.6

În ceea ce privește impozitarea, competența de a determina tratamentul fiscal al fundației europene revine autorității fiscale a statului membru în care FE este impozabilă.

4.1.7

Statele membre ale UE au prevăzut un tratament fiscal specific pentru fundațiile de interes public (18). Existența unei diferențe de tratament fiscal între organismele de interes general naționale și străine este considerată ca aflându-se într-un conflict potențial cu Tratatul CE, în special în ceea ce privește donațiile, moștenirile sau impozitarea acestora și sursele străine de venituri ale fundațiilor. Astfel, orice FE ar trebui să se poată bucura de beneficiile fiscale acordate de legislația națională fundațiilor rezidente, inclusiv de scutirile fiscale referitoare la venitul impozabil, impozitul asupra donațiilor și moștenirilor, impozitul asupra valorii/transferului activelor (19).

4.1.8

În ceea ce privește tratamentul fiscal al fondatorilor/donatorilor FE: orice fondator/donator ce donează unei FE din același stat membru sau din străinătate va beneficia de aceleași deduceri fiscale sau credite fiscale ca în situația efectuării donației în beneficiul unui organism de interes public din statul membru al donatorului.

4.1.9

În ceea ce privește impozitele indirecte, în Avizul privind diversitatea formelor de întreprindere (20), CESE a solicitat Comisiei să încurajeze statele membre să studieze posibilitatea de a acorda întreprinderilor măsuri compensatorii pe baza utilității lor publice confirmate sau a contribuției dovedite la dezvoltarea regională.

Bruxelles, 28 aprilie 2010.

Președintele Comitetului Economic și Social European

Mario SEPI

(1) Feasibility Study on a European Foundation Statute („Studiu de fezabilitate privind statutul fundației europene”), 2009.

(2) Tendință evidențiată de European Foundation Centre (EFC) (Centrul European al Fundațiilor), principala organizație a fundațiilor de interes public de la nivelul UE. Două treimi din membrii EFC sunt activi în alte țări decât țara lor de origine.

(3) European Foundation Centre (EFC) (Centrul European al Fundațiilor), Donors and foundations networks in Europe (Rețele de donatori și fundații din Europa), Network of European foundations (Rețeaua fundațiilor europene).

(4) http://ec.europa.eu/internal_market/company/eufoundation/index_en.htm.

(5) http://ec.europa.eu/internal_market/company/eufoundation/index_en.htm.

(6) http://www.efc.be/SiteCollectionDocuments/EuropeanStatuteUpdated.pdf.

(7) http://www.bertelsmann-stiftung.de/bst/en/media/xcms_bst_dms_15347__2.pdf.

(8) P6_TA(2006)0295.

(9) JO C 318, 23.12.2009, p. 22.

(10) Cauza Stauffer, C-386/04.

(11) Cauza Persche, C-318/07.

(12) Studiul de fezabilitate, rezumatul studiului, Ad1.

(13) A se vedea nota de subsol nr. 12.

(14) EFC - Legal and fiscal profiles of foundations in the EU. („Profiluri juridice și fiscale referitoare la fundații în UE”) http://www.efc.be/Legal/Pages/FoundationsLegalandFiscalCountryProfiles.aspx.

(15) EFC - Comparative Highlights of Foundation Laws. („Prezentări comparative ale legislației în materie de fundații”) http://www.efc.be/Legal/Pages/Legalandfiscalcomparativecharts.aspx.

(16) Grupurile europene de interes economic, societatea europeană, cooperativa europeană, grupările europeene de cooperare teritorială.

(17) Propunerea din 2005 a EFC pentru un SFE conține o astfel de listă deschisă.

(18) O prezentare sintetică a normelor privind impozitarea fundațiilor se poate consulta în Comparative Highlights of Foundations Laws, EFC 2009, http://www.efc.be/Legal/Pages/Legalandfiscalcomparativecharts.aspx.

(19) A se vedea The European Foundation a new legal perspective („Fundația europeană: o nouă perspectivă juridică”): http://www.bertelsmann-stiftung.de/bst/en/media/xcms_bst_dms_15347__2.pdf.

(20) A se vedea nota de subsol nr. 9.

19.1.2011

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 18/35

Avizul Comitetului Economic și Social European privind industria navală europeană confruntată cu criza actuală (aviz din proprie inițiativă)

2011/C 18/07

Raportor: dl Marian KRZAKLEWSKI

Coraportor: dl Enrique CALVET CHAMBON

Industria navală europeană confruntată cu criza actuală.

Comisia consultativă pentru mutații industriale, însărcinată cu pregătirea lucrărilor Comitetului pe această temă, și-a adoptat avizul la 9 aprilie 2010.

În cea de-a 462-a sesiune plenară, care a avut loc la 28 și 29 aprilie 2010 (ședința din 29 aprilie), Comitetul Economic și Social European a adoptat prezentul aviz cu 168 de voturi pentru, 14 voturi împotrivă și 12 abțineri.

1. Concluzii și recomandări

1.1 Comitetul Economic și Social European este foarte îngrijorat din cauza crizei profunde care afectează industria navală din UE, caracterizată de lipsa totală de noi comenzi, probleme majore în finanțarea comenzilor existente, supracapacitatea construcției de nave comerciale, pierderi ireversibile de locuri de muncă, la care se adaugă noi previziuni de concedieri și un număr tot mai mare de falimente și de închideri ale șantierelor navale și ale întreprinderilor conexe.

1.2 Comitetul este convins că, din cauza crizei, sunt necesare o strategie europeană comună pentru viitorul industriei navale din UE și luarea de măsuri coordonate de către statele membre în această privință. Primele elemente ale acestei strategii ar trebui definite și puse în aplicare cel târziu la mijlocul lui 2010 și ar trebui să abordeze următoarele nevoi urgente:

—	stimularea cererii (a se vedea punctele 4.1 și 4.1.1);

—	finanțarea (inclusiv prelungirea după 2011 a termenului de aplicare a măsurilor adoptate conform cadrului pentru ajutoarele de stat în domeniul construcțiilor navale);

—	adoptarea de măsuri privind ocuparea forței de muncă (inclusiv acordarea de sprijin în cazul închiderii șantierelor navale);

—	combaterea lipsei de condiții echitabile de concurență.

Aceste măsuri au rolul de a contribui la combaterea tendinței de a adopta măsuri care ar putea afecta competitivitatea.

1.3 În opinia Comitetului, având în vedere că nu există reglementări comerciale obligatorii la nivel mondial privind sectorul naval, Comisia trebuie îndemnată să investească mai multă energie și să adopte mai multe măsuri directe pentru protecția acestui sector strategic. În absența unui acord internațional la nivelul OCDE, UE trebuie totuși să adopte măsuri explicite și hotărâte pentru a proteja sectorul european al construcțiilor navale de concurența neloială.

1.4 Factorii de decizie de la nivel european și național, întreprinderile din acest sector și partenerii sociali trebuie să adopte măsuri urgente pentru a pune în aplicare acest proiect comun (1). Obiectivele politice ale proiectului sunt:

—	menținerea în Europa a unei baze industriale puternice și competitive pentru acest sector de înaltă tehnologie, capabil să asigure în viitor niveluri ridicate de ocupare durabilă a forței de muncă;

—	evitarea concedierilor care rezultă din lipsa de viziune în vremuri de recesiune economică, menținerea locurilor de muncă și, la fel de important, menținerea unei forțe de muncă cu înaltă calificare în acest sector strategic;

—	acordarea unei atenții deosebite avantajelor ecologice și energetice pe care le prezintă transportul maritim, industria navală europeană și, în special, subsectorul echipamentelor navale prezentând un potențial semnificativ de îmbunătățire a situației în aceste două domenii;

—	asigurarea coeziunii în regiunile de coastă amenințate, inclusiv în regiunile în care există șantiere navale;

—	împiedicarea scăderii sub masa critică a capacității de producție a șantierelor navale, în caz contrar UE nemaifiind capabilă să producă nave în viitor;

—	menținerea know-how-ului european în domeniul finanțării construcțiilor navale (2);

—	menținerea competențelor maritime europene (printre altele, în cercetare și în învățământul superior);

—	asigurarea în acest sector a unui potențial important de creștere, inovare și expansiune în ce privește cercetarea-dezvoltarea;

—	clarificarea faptului că lipsa de acțiuni duce la costuri mult mai mari decât luarea de măsuri concrete în vederea sprijinirii sectorului în prezent (a se vedea exemplul SUA) (3).

1.5 Comitetul invită Consiliul, Comisia și Parlamentul să se asigure că Europa va considera drept o prioritate strategică menținerea masei critice necesare în domeniul construcțiilor și reparațiilor navale din Europa. Acest lucru este esențial pentru:

—	monitorizarea progreselor ecologice și energetice în domeniul transporturilor și monitorizarea creșterii eficienței energetice a acestuia;

—	menținerea contribuției tehnologice majore a sectorului în industria europeană, cu impactul acesteia asupra altor sectoare (economii externe). Odată ce un șantier naval este închis, el nu mai poate fi redeschis;

—	exploatarea potențialului viitor de dezvoltare (de exemplu utilizarea energiei eoliene), Europa putând face acest lucru doar prin utilizarea capacităților sale din domeniul construcțiilor navale;

—	menținerea unei capacități suficiente de a face față unor condiții fără precedent (în situații de criză, fiecare navă, inclusiv navele comerciale, reprezintă un element strategic în acest efort);

—

menținerea unei forțe de muncă competente și a unui volum suficient al activităților de cercetare de înalt nivel în industria navală, în caz contrar acestea urmând să treacă complet în mâini non-europene în domenii precum transporturile, dezvoltarea durabilă, conservarea mediului și excelența tehnologică în inovație.

1.6 Comitetul consideră că pierderea masei critice vitale în sectorul construcțiilor navale va duce la închiderea unor instituții destinate formării inginerilor și a personalului tehnic specializat, precum și a unor școli profesionale destinate lucrătorilor specializați. Prin urmare, Uniunea Europeană riscă să piardă masa critică intelectuală în beneficiul rivalilor săi comerciali și politici.

1.7 Comitetul consideră că, la fel ca în alte sectoare (de ex. sectorul autovehiculelor), statele membre ar trebui să-și unească eforturile în vederea unor acțiuni comune la nivel european, pentru a permite sectorului să supraviețuiască crizei, adoptând măsuri temporare, pe termen scurt, care să țină seama de caracteristicile sectorului.

1.7.1 Aceste măsuri trebuie să asigure:

—	obținerea de noi comenzi cât mai curând posibil;

—	menținerea legăturii dintre șantierele navale, întreprinderile care cooperează cu acestea și lucrătorii cu cunoștințe esențiale, atunci când industria trece printr-o perioadă nefastă, astfel încât cunoștințele să nu se piardă în mod irecuperabil în urma unei crize temporare.

1.8 În ceea ce privește politica de ocupare a forței de muncă din acest sector, Comitetul consideră că trebuie utilizate toate mijloacele în vederea împiedicării concedierilor. Trebuie să se păstreze lucrătorii calificați și competenți, numărul acestora fiind insuficient în ultimii ani. Pe durata crizei din sector, autoritățile publice trebuie să instituie cadre europene comune pentru regimurile de lucru cu program redus, în vederea asigurării concurenței loiale în Europa și a protejării lucrătorilor. Această protecție trebuie să fie accesibilă oricărui lucrător expus riscului.

1.8.1 Aceste cadre trebuie să garanteze, atunci când este posibil, menținerea locurilor de muncă și a puterii de cumpărare și să asigure dreptul tuturor lucrătorilor de a avea acces la programe de calificare și recalificare. Sunt necesare programe pentru calificarea și recalificarea lucrătorilor de pe șantierele navale, în vederea îmbunătățirii competențelor individuale ale acestora și a nivelului general de calificare pe șantierele navale.

Recomandări și propuneri specifice ale Comitetului

1.9 Ar trebui intensificate acțiunile comunitare de facilitare a reînnoirii urgente a flotei, astfel încât să se țină seama de problemele de mediu. În acest scop, este important să se utilizeze posibilitățile oferite de liniile directoare comunitare privind ajutoarele de stat pentru protecția mediului, din anul 2008. Organizația Maritimă Internațională ar trebui să se ocupe cu prioritate de rezolvarea problemelor de mediu la nivel internațional. Acest proces este în desfășurare.

1.10 Statele membre și UE trebuie să rezolve problema finanțării pe termen lung a sectorului naval. Prin urmare, ar trebui creat un instrument european de finanțare, împreună cu BEI. Industria navală, responsabilii politici și BEI trebuie să analizeze modul în care fondurile BEI pentru promovarea „tehnologiilor verzi” și a transporturilor ecologice pot fi puse la dispoziția industriei navale.

1.11 Este necesar un control mai strict al practicilor comerciale ale proprietarilor de nave, astfel încât aceștia să nu utilizeze ajutoarele europene și naționale pentru a cumpăra nave de la șantiere navale din afara UE.

1.12 Ar trebui stimulate și sprijinite dezasamblarea ecologică și economică, precum și modernizarea (recondiționarea) navelor vechi, șantierele navale care efectuează această operațiune trebuind să respecte normele calitative europene.

1.13 Comitetul sprijină inițiativa LeaderSHIP 2015, aceasta fiind un cadru adecvat pentru elaborarea în comun, de către toate părțile interesate, a unor politici pentru acest sector. Un astfel de cadru ar trebui extins și la alte sectoare economice.

1.13.1 LeaderSHIP 2015 trebuie să elaboreze un plan de acțiune dinamic și îndrăzneț, care să se concentreze pe consolidarea industriei navale europene, pe menținerea locurilor de muncă de înaltă calificare și pe abordarea provocărilor ecologice cu care se confruntă industria navală. Este esențial ca propunerile formulate în contextul inițiativei LeaderSHIP 2015 să fie puse în aplicare de către toate părțile interesate, în special de instituțiile UE și de statele membre.

1.14 Comitetul recomandă ca, în timpul crizei, partenerii sociali să utilizeze în mod deosebit oportunitățile de dialog social, în vederea elaborării unor strategii comune pentru viitor. Dialogul social este o platformă de idei și soluții comune pentru a răspunde provocărilor actuale și viitoare din sectorul construcțiilor navale. În acest context, trebuie stabilite și puse în aplicare, de asemenea, norme sociale pentru lucrătorii din industria navală europeană.

1.14.1 Comitetul consideră că aplicarea principiului responsabilității sociale a întreprinderilor (RSI) în acest sector ar urma să contribuie la dezvoltarea durabilă a acestuia.

1.14.2 Comitetul recomandă ferm aplicarea unor măsuri specifice, în vederea menținerii legăturii dintre lucrători și întreprindere pe perioadele îndelungate de cerere redusă (birouri de plasare a forței de muncă, cursuri de calificare subvenționate etc.).

1.14.3 Trebuie reanalizată posibilitatea acordării temporare de sprijin „social” (FSE (4), FEDR, Fondul european pentru adaptare la globalizare) pentru sectorul construcțiilor navale.

1.15 Comitetul sprijină crearea rapidă a unui consiliu sectorial de ocupare a forței de muncă și de aptitudini în sectorul construcțiilor navale, în conformitate cu noua strategie a Comisiei care prevede crearea acestor organisme.

1.16 Dată fiind importanța majoră a producției „ecologice” și a navelor eficiente din punct de vedere energetic pentru supraviețuirea industriei, este esențial să se asigure că întreprinderile de construcții navale, instituțiile de învățământ și autoritățile publice oferă programe de calificare și recalificare, în vederea promovării și dezvoltării unui set relevant de aptitudini și de competențe, care să permită o tranziție eficientă către nave cu un nivel redus de emisii și eficiente din punct de vedere energetic. Comitetul sprijină ideea de „calificare ecologică” pentru toți lucrătorii din sector.

1.16.1 Sistemul european de credite pentru învățământul profesional și tehnic (ECVET), Cadrul european de referință pentru asigurarea calității (CERAC) și Cadrul european al calificărilor (CEC) ar trebui utilizate în sectorul construcțiilor navale pentru a facilita mobilitatea și pentru a mări competitivitatea și productivitatea.

1.17 Industria navală trebuie stimulată să își lărgească obiectivele și activitățile (mediul maritim, acvacultură, energii offshore, dimensiunea arctică etc.).

1.18 Măsurile tehnologice trebuie direcționate și către domenii noi (inclusiv către cercetare), iar rolul platformelor tehnologice (de exemplu Waterborne) și al colaborării dintre ele trebuie consolidat.

1.19 Comisia trebuie îndemnată să ofere mai mult sprijin și să adopte mai multe măsuri urgente în vederea introducerii transportului maritim pe distanțe scurte, a autostrăzilor maritime și a unor nave adecvate, pentru a satisface cerințele ecologice și energetice europene.

1.20 Comitetul consideră că, în căutarea de soluții pentru șantierele navale europene, nu poate fi omisă examinarea situației producătorilor de echipamente navale, care sunt direct legați de șantiere. Situația acestui sector este mult mai bună decât cea a șantierelor navale (nu în ultimul rând datorită faptului că întreprinderile se pot reloca mai ușor). Prin urmare, merită examinate motivele pentru care aceste situații sunt diferite și elaborate concluzii care ar putea fi luate în considerare atunci când se caută soluții eficiente pentru șantierele navale europene.

Comitetul intenționează să elaboreze un raport privind acest sector și impactul său asupra celui al construcțiilor navale.

2. Introducere – contextul avizului și obiectivele acestuia

2.1 Industria navală europeană (5) a fost afectată extrem de puternic de criza actuală din cauza:

—	nevoilor sale financiare, mai mari decât în alte sectoare;

—

sensibilității sale enorme față de schimbările din comerțul mondial, aflat în prezent în cădere liberă în ceea ce privește cererea de construcții navale, în mare măsură ca rezultat al creșterii record a numărului de nave comerciale în lume, al căror surplus depășește clar creșterea cererii în sectorul transporturilor maritime;

—	concurenței, care vine în principal din statele care adoptă o abordare intervenționistă față de industria navală și consideră acest sector ca având o importanță strategică;

—	faptului că această criză a apărut într-un moment în care pe plan mondial există o supracapacitate clară a capitalului fizic, excedentar în raport cu cererea;

—	faptului că această criză s-a produs tocmai în momentul când numeroase șantiere navale europene ies dintr-un proces avansat și adesea dureros de restructurare, modernizare și dezvoltare tehnică sporită. Un exemplu în acest sens este situația șantierelor navale poloneze;

—

caracteristicilor specifice ale acestui sector (investiții mari, cicluri de producție lungi, producție de prototipuri și nu de bunuri în serie etc.), care determină anumite constrângeri inevitabile și rigide. În perioadele de criză profundă, acestea duc la măsuri drastice, cum ar fi închiderea șantierelor navale.

2.2 Există un pericol real de a pierde masa critică (6) necesară pentru menținerea nivelului producției șantierelor navale europene, acest factor trebuind luat în considerare la evaluarea daunelor pe care un astfel de eveniment le-ar produce, din punct de vedere economic, social, tehnologic și strategic, pentru viitorul Europei pe care dorim să o construim.

2.3 Factorii mai sus menționați au determinat Comitetul să elaboreze prezentul aviz, care se axează pe consecințele specifice ale crizei asupra industriei navale. Avizul examinează problema din perspectivă economică, socială (sub aspectul ocupării forței de muncă, al locurilor de muncă cu înaltă calificare și al impactului regional), tehnologică și strategică.

2.4 De asemenea, în prezentul aviz, Comitetul efectuează o evaluare și o examinare intermediară a punerii în aplicare a inițiativei LeaderSHIP 2015 și încearcă să răspundă la următoarele întrebări: ce se poate face pentru asigurarea succesului și evitarea eșecului și cum poate fi actualizată această inițiativă ca răspuns la noii factori rezultați din criza economică?

3. Consecințele specifice ale crizei pentru industria navală

3.1 Dată fiind specificitatea absolută a sectorului construcțiilor navale, este important să se accentueze faptul că acumularea problemelor financiare din acest sector, care este atât rezultatul problemelor financiare actuale (7), cât și al unei faze nefavorabile a ciclului economic, precum și al retragerii de către investitori a finanțării comenzilor anterioare [fără a mai pomeni numărul în continuă creștere de cazuri de comerț cu nave de mâna a doua (8)], prezintă un mare risc, în special deoarece această ramură a industriei a avut întotdeauna mai multe probleme de finanțare decât alte sectoare.

3.1.1 De asemenea, sectorul construcțiilor navale din UE și, în special, subsectorul șantierelor navale care construiesc nave de dimensiuni mari și medii suferă de mai multe decenii de absența unor condiții de concurență echitabile și de concurență neloială din alte părți ale lumii. Sectorul nu dispune încă de un sistem de reglementări comerciale obligatorii în întreaga lume. În afară de aceasta, nu putem neglija faptul că această criză a evidențiat supracapacitatea în statele care se străduiesc fără nicio reținere să obțină o finanțare publică permanentă a producției naționale.

3.1.2 Având în vedere suprapunerea fără precedent a multora dintre circumstanțele nefavorabile menționate mai sus, problema cu care se confruntă sectorul în prezent nu poate fi pur și simplu tratată ca o „repetare a istoriei”, ci mai degrabă ca o nouă și dramatică provocare. Este important să se evidențieze că natura acestor dificultăți este mai degrabă financiară, decât industrială/structurală.

3.1.3 Cu toate acestea, criza prezintă ocazia adoptării de măsuri pentru menținerea și protejarea volumului critic necesar pentru menținerea tehnologiilor avansate din acest sector care, deși aflat în risc de prăbușire, este cheia transportului maritim. Din nefericire, șantierele navale europene sunt expuse riscului de a-și pierde masa critică.

3.2 Industria navală indică o tendință caracteristică de a rămâne în urmă atunci când economia începe să își revină. Dată fiind această tendință negativă, dacă sectorul nu este sprijinit, el poate fi afectat fără a-și mai putea reveni, ceea ce s-ar putea întâmpla și în cazul în care măsurile de sprijin temporare, deja în curs, ar fi întrerupte prea devreme.

3.2.1 În industria navală, perioadele de dezvoltare lasă locul celor de declin. Aceasta a fost o tendință obișnuită în industria navală timp de decenii, iar UE ar trebui să anticipeze efectele ciclului economic în politicile sale sectoriale.

3.3 În dezbaterea cauzelor și a consecințelor situației dificile din sector, trebuie să se menționeze circumstanțele specifice ale unor state cum ar fi Polonia și România.

Situația dramatică din Polonia, reflectată în prăbușirea actuală a producției pe cele două șantiere navale mari de la Gdynia și Szczecin, este rezultatul combinării mai multor circumstanțe dezastruoase, care nu au fost anticipate cu ani înainte. Acestea sunt următoarele: abandonarea eforturilor de reformare și de restructurare a sectorului, în principal în urma deciziilor politice din 2002 și 2003, și incapacitatea de a profita de climatul economic favorabil de pe piața europeană și internațională între 2003 și 2008.

3.4 Această industrie prezintă o importanță strategică în sine, dar și în relație cu alte sectoare și cu ocuparea forței de muncă, ceea ce este remarcabil și evident în special în această perioadă de criză. Comisia și, sperăm, actuala Președinție a UE recunosc la rândul lor acest fapt. Prin urmare, trebuie așteptate și solicitate măsuri politice din partea lor. Din nefericire, până în prezent a lipsit un sprijin clar din partea majorității statelor membre care dispun de un sector al construcțiilor navale.

3.5 Impactul social al crizei în industria navală este foarte semnificativ la nivel regional. Șomajul din ce în ce mai mare în regiunile în care există șantiere navale și pierderea unei proporții semnificative din PIB-ul regional pot fi mai drastice decât în industriile naționale, unde măsurile de sprijin sunt aplicate la nivel național.

3.6 Atunci când un șantier naval este închis, el este, în general, închis definitiv. În acest moment, know-how-ul sau tehnologiile avansate se vor pierde pentru totdeauna. În practică, toate produsele construcțiilor navale sunt produse-pilot sau prototip, fiecare dintre ele incluzând o componentă diferită de cercetare și dezvoltare. Dacă Europa le pierde, atunci viitorul transporturilor ecologice și cu emisii reduse de carbon, asigurat prin „nave curate”, se va afla în alte mâini, cu toate incertitudinile ce decurg de aici. În afară de aceasta, pierderea masei critice prezintă riscul de a limita accesul la energie, la materiile prime din oceane și la mineralele extrase în larg.

3.7 Subsectorul reparațiilor nu este în criză, dar este posibil să înceapă să simtă concurența din partea șantierelor de construcții de nave care își schimbă profilul către reparații. Cu toate acestea, recent au fost cazuri în care șantierele de reparații au cumpărat (sau închiriat) elemente ale infrastructurii de producție de la șantierele de construcții de nave și au angajat grupuri de lucrători calificați de la șantierele care au fost închise.

3.8 Construcțiile și reparațiile de nave, precum și materialele și echipamentul de înaltă tehnologie utilizate în acest scop joacă un rol-cheie, nu în ultimul rând pentru apărarea Europei, îmbunătățirea protecției, securității și a mediului, respectiv transferarea tehnologiilor în alte domenii ale industriei, acest lucru reprezentând un argument important în căutarea unei ieșiri din criza actuală din sector.

3.9 În descrierea situației sectorului construcțiilor navale și, în special, a șantierelor navale, nu poate fi omisă examinarea situației sectorului de fabricare a echipamentelor navale, direct legat de primul. În Europa, acest sector angajează aproape de două ori mai mulți lucrători decât sectorul construcțiilor navale (exceptând angajarea în sectorul construcțiilor de iahturi și vase de agrement, care este o dată și jumătate mai mare decât în sectorul tradițional al construcțiilor navale). Cota UE, sub aspectul fabricării de echipamente navale, din producția globală de echipamente de înaltă tehnologie este în mod considerabil mai mare în comparație cu cea a șantierelor navale, ridicându-se la 36 % (în comparație cu cota de 50 % a Asiei, care se referă la produse de o clasă inferioară). Prin urmare, situația furnizorilor de echipamente navale este incomparabil mai bună decât cea a șantierelor navale.

3.10 Prin urmare, merită examinate motivele pentru care aceste situații sunt diferite și formulate concluzii ce ar putea fi luate în considerare atunci când se caută soluții eficiente pentru șantierele navale europene. Soluțiile aplicate în acest sector și legăturile sale naturale cu șantierele navale pot crea o sinergie importantă, demnă de pus în practică în sectorul construcțiilor navale. În același timp, nu trebuie omis faptul că se prognozează o deteriorare considerabilă a situației sectorului european al echipamentelor în eventualitatea unei pierderi a masei critice în sectorul construcțiilor navale.

4. Măsuri și soluții propuse pentru combaterea crizei actuale din sector

4.1 Trebuie sporită urgent cererea pentru produsele și serviciile oferite de întregul sector (inclusiv cel de reparații). Comitetul consideră că, în acest scop, este important să se încurajeze modernizarea (recondiționarea) ecologică a navelor vechi sau nesigure, precum și a celor „poluante”, prin măsuri legislative și stimulente economice.

4.1.1 Pentru a depăși problema situației nefavorabile a pieței în acest sector, UE și statele membre ar putea, printre altele, să sprijine/finanțeze măsuri de modernizare a flotei comerciale a UE, în vederea îmbunătățirii din punct de vedere ecologic și sporirii economiei de energie, în paralel cu subcontractarea echipamentelor industriale/navale.

4.1.2 Șantierele navale europene ar trebui să se concentreze asupra construcției de nave care să prezinte un avantaj competitiv, de exemplu: nave specializate, de înaltă calitate și dotate cu înaltă tehnologie (9).

4.2 Ar trebui să se ia în considerare anumite măsuri specifice în cadrul flexicurității „interne”, protejând astfel pe lucrătorii din sector și expertiza lor în faza de declin a ciclului (10). Aceste măsuri trebuie sprijinite prin negocieri în cadrul dialogului social și prin alocarea de ajutoare de stat în acest scop.

4.2.1 Anumite măsuri de sprijin structural regional ar putea fi revizuite și axate pe acest sector. FEDR (11) ar putea fi o sursă de finanțare pentru anumite instrumente de acest tip.

4.3 Până în prezent, eforturile depuse pentru condiții de concurență echitabile pe piața competitivă a construcțiilor și reparațiilor navale nu au fost nici serioase, nici corecte. Trebuie garantată libera concurență în Europa, însă acest sector, care trebuie să facă față restului lumii, trebuie să beneficieze de același nivel de protecție ca și concurenții din afara UE.

4.3.1 Dacă sectorul construcțiilor navale este considerat important din punct de vedere strategic, atunci, în ceea ce privește concurența din afara UE, trebuie adoptate măsuri similare celor din sectorul autovehiculelor. În același timp, ultimul acord încheiat cu Coreea nici măcar nu prevede îndeplinirea obligațiilor celor mai recente și a celor anterioare; aceasta nu constituie o abordare serioasă.

4.3.2 Coreea trebuie să-și respecte angajamentul de aplicare a „prețurilor normale de pe piață” și să renunțe la sprijinirea șantierelor navale. Comisia ar trebui să recomande acest lucru la reuniunea OCDE care vizează negocierea unui nou acord privind construcțiile navale.

4.4 De asemenea, construcțiile navale legate de apărare au un rol important pentru viitorul sectorului. Trebuie să se ia în considerare măsurile întreprinse de Agenția Europeană de Apărare, care trebuie privite ca măsuri orientate spre viitor. Ar trebui menționate în acest context oportunitățile pe care tehnologiile cu dublă utilizare le vor crea pentru acest subsector.

4.5 Este important să se dezvolte capacitatea și potențialul platformei tehnologice WATERBORNE în ceea ce privește sectorul construcțiilor navale, ca element al celui de-al 7-lea Program-cadru de cercetare-dezvoltare, și legăturile acesteia cu alte platforme tehnologice și, astfel, să se mențină dezvoltarea uneia dintre cele mai importante arme ale șantierelor navale, respectiv activitățile de cercetare, dezvoltare și inovare.

4.6 Menținerea masei critice a industriei la nivel european este esențială dacă vrem să avem nave sigure, „ecologice” și cu consum redus de energie, care vor avea o influență esențială în ceea ce privește viitorul protecției mediului maritim, costul transportului în general, respectiv protecția și întreținerea transportului european sub aspectul aprovizionării cu energie (nave de coastă, platforme, cazarea lucrătorilor pe platformele de foraj, platforme eoliene marine etc.). De asemenea, aceasta are legătură cu conceptul organizării transportului „ecologic” (transport maritim pe distanță scurtă, autostrăzi maritime etc.).

4.6.1 Orientările comunitare privind ajutoarele de stat pentru protecția mediului (2008/C82/01) menționează explicit achiziționarea de nave ecologice. Aceste orientări trebuie aplicate rapid, fără birocrație.

4.7 Având în vedere problemele actuale, sistemul de sprijin general pentru sectoarele în care are loc producție în serie, prevăzut de programele cadru, ar trebui adaptat la nevoile sectorului, asigurând aplicarea acestor programe în construcțiile navale de înaltă tehnologie, în care de obicei se produc prototipuri sau produse de serie mică.

4.8 Cadrul financiar european 2003 privind ajutoarele de stat pentru construcția de nave (12), fost elaborat de Comisia Europeană, este util și ar trebui prelungit după 2011, pentru a se asigura condiții bune pentru inovare. Principiile reînnoite ar trebui să corespundă mai bine nevoilor specifice și actualizate ale sectorului și să asigure o mai mare stabilitate în cadrul acestuia.

5. Inițiativa LeaderSHIP 2015 – ce putem face pentru a garanta că aceasta ajută sectorul în criza actuală și pentru a evita eșecul?

5.1 Atunci când inițiativa LeaderSHIP 2015 (LS) a fost concepută de către industrie și sprijinită de către factorii de decizie ai UE în perioada 2002-2003, perspectivele pentru industria navală europeană păreau mai degrabă sumbre. Noile comenzi se diminuau, iar prețurile de construcție de nave noi erau mici și în continuă scădere, ca urmare a creșterilor semnificative ale capacității de producție în Asia.

5.1.1 Până în prezent, Strategia LS 2015 a fost implementată pe jumătate, dar sectorul se află în aceeași situație sau – având în vedere criza globală – poate chiar mai rea decât la lansarea inițiativei.

5.1.2 În urmă cu șase ani, inițiativa LS 2015 era considerată o perspectivă bazată pe încrederea în capacitățile de producție și în potențialul inovator al sectoarelor maritime europene, respectiv pe hotărârea de a lupta pentru viitorul propriu. Se pare că această abordare este încă de actualitate, dar inițiativa în sine trebuie ajustată și adaptată la „aici și acum”, în special în urma concluziilor la care s-a ajuns în perioada stabilirii și punerii sale în aplicare.

5.2 Evaluarea LS2015 de către partenerii sociali din sectorul construcțiilor navale este următoarea:

principalele realizări:

—	schimbare în modul de gândire din acest sector;

—	schimbare în percepția sectorului de către factorii de decizie și de către societate;

—	abordare consecventă din punct de vedere politic;

—	natura europeană a inițiativei;

—	progrese concrete în domeniile de acțiune individuale (inovație, dialog social, drepturi de proprietate intelectuală, principiile tehnice ale procesului de producție).

principalele deficiențe:

—	mai multe propuneri concrete nu au fost puse în aplicare (LPF (13), finanțare);

—	anumitor probleme nu li s-a acordat o atenție corespunzătoare (structura industriei).

5.2.1 Pe scurt, partenerii sociali consideră că abordarea pe termen lung trebuie ajustată prin luarea de măsuri care să răspundă crizei.

5.3 Într-un document în care își prezenta punctul de vedere cu privire la evoluția punerii în aplicare a programului LS 2015 în urmă cu doi ani, Comisia a formulat următoarea opinie finală: „LeaderSHIP 2015 continuă să asigure un cadru corespunzător pentru politicile sale privind sectorul construcțiilor navale. Programul ar trebui continuat și accelerat acolo unde este posibil, în special cu privire la problema finanțării navelor. Totuși, trebuie remarcat, de asemenea, că în numeroase domenii mingea se află mai ales în terenul industriei (de exemplu sub aspectul structurii industriei) sau în cel al statelor membre.” Comisia declară că își păstrează angajamentul față de LeaderSHIP 2015 și că va depune în continuare eforturi pentru a garanta stabilirea și aplicarea celei mai bune combinații de politici la nivel comunitar.

5.4 În pofida conținutului sau intențiilor evaluării de mai sus, trebuie să fie clar faptul că, în cei doi ani de la elaborarea acestui document, a apărut nevoia urgentă a actualizării și includerii sale în programul instrumentelor reînnoite (mai ales datorită modificărilor din sector cauzate de criză), deși liniile generale ale celor mai importante măsuri din domeniu nu par să-și fi pierdut deloc din relevanță.

5.4.1 Se pare că principala problemă privind succesul inițiativei LS 2015 este aceea că activitățile planificate nu sunt puse în aplicare în mod eficient și că inițiativa stârnește puțin ecou în unele state membre, în special în cele care nu sunt membre de mult timp.

5.5 În ceea ce privește impactul inițiativei LS 2015 asupra ocupării forței de muncă în industria navală, evaluările au fost, în anumite medii, destul de sceptice (14). Reproșurile la adresa inițiativei se referă la neaplicarea ei concretă, subliniind faptul că singurele modificări efectuate în urma punerii în aplicare a LS 2015 au fost, în principal, de natură calitativă și se refereau la noile competențe ale lucrătorilor.

Bruxelles, 29 aprilie 2010

Președintele Comitetului Economic și Social European

Mario SEPI

(1) Reacția avută în vedere față de această criză a fost definită la Bremerhaven, la întâlnirea reprezentanților la nivel înalt în cadrul inițiativei LeaderSHIP.

(2) Până acum Europa a dominat piața creditelor în construcțiile navale. Pentru a menține și dezvolta acest know-how, trebuie creat un sistem european de garantare, care să permită șantierelor navale să-și asigure finanțarea comenzilor actuale și viitoare. Europa trebuie să-și mențină și să-și dezvolte rolul de lider în finanțarea construcțiilor navale.

(3) Impactul comercial al pierderii masei critice în SUA a însemnat o creștere cu 300 % a costurilor de construcție a navelor noi, în urma crizei din sector.

(4) Fondul social european.

(5) Acest termen este definit în glosarul de la sfârșitul avizului.

(6) Un nivel minim al producției totale a șantierelor navale din statele membre ale UE este esențial pentru a se asigura faptul că sectorul construcțiilor navale continuă să funcționeze în UE.

(7) Probleme de finanțare în continuă creștere ca rezultat al profiturilor scăzute (conform CESA – Asociația șantierelor navale europene).

(8) Surplusul de nave depășește în mod semnificativ creșterea cererii de transporturi maritime. Dacă toate navele noi ar fi așezate una după alta, ele s-ar întinde pe o distanță de 60 de mile marine (conform Bloomberg and Clarkson Research Services).

(9) Fără a pretinde că lista este completă, putem menționa navele de pasageri, navele de croazieră, iahturile, ambarcațiunile de agrement, navele auxiliare, navele care transportă automobile sau produse chimice, navele de transport pentru GNL/GEL/GPL și navele de tip offshore, spărgătoarele de gheață de dimensiune medie, hotelurile plutitoare, navele de escortă pentru pescuit, navele-remorcher și de aprovizionare cu echipamente, platformele de foraj, platformele eoliene marine, navele utilizate în scopuri militare, navele echipate cu tehnologie cu dublă utilizare, cargourile moderne și multifuncționale, remorcherele și navele de cercetare.

(10) Perioada în care apar efectele crizei și ale recesiunii în ciclul economic (număr foarte limitat de comenzi).

(11) Fondul european de dezvoltare regională.

(12) JO C 317 2003, p. 11.

(13) LeaderSHIP Platform Financing (finanțarea platformei LeaderSHIP).

(14) Prezentare: „Evaluarea impactului programului LeaderSHIP 2015 asupra ocupării forței de muncă în sectorul construcțiilor navale”, Jerzy Bieliński, Renata Płoska, Universitatea din Gdansk, Polonia.

ANEXA 1

Glosar de termeni:

— Industria navală (inclusiv repararea și reconversia navelor): se referă la construcția de nave de mari dimensiuni (în special maritime), comerciale, dar și militare. Acest termen se referă și la produsele și serviciile oferite pentru construcția, reconversia și întreținerea acestor nave (maritime sau fluviale) (1). În cadrul industriei navale pot fi evidențiate două subsectoare (2):

construcții de nave,

echipamente navale.

— Construcții de nave: includ construcția de nave, repararea (și reconversia) de nave și se referă la construcția de nave de mari dimensiuni, maritime, comerciale. Acestea includ și subsectorul iahturilor mari.

— Echipamente navale: includ toate produsele și serviciile oferite pentru construcția, reconversia și întreținerea de nave (maritime și fluviale) și pentru structurile maritime. Acestea includ servicii tehnice în domeniul producerii, instalării, punerii în funcțiune și întreținerii de nave (inclusiv reparații) (3).

Date și cifre:

Șantiere navale:

În Europa, există aproximativ 150 de șantiere navale mari, dintre care aproximativ 40 sunt prezente pe piața internațională a navelor comerciale maritime mari. Aproximativ 120 000 de oameni sunt angajați direct de către șantierele navale (civile și militare, de construcții și de reparații) din Uniunea Europeană. Cu un segment de piață de aproximativ 15 % în ceea ce privește volumul comercial, Europa concurează în continuare cu țările din Asia de Est pentru prima poziție la nivel mondial în ceea ce privește valoarea navelor comerciale produse (15 miliarde EUR în 2007) (4).

Echipamente navale:

Numărul lucrătorilor angajați direct în sectorul echipamentelor navale este estimat la peste 287 000, iar numărul lucrătorilor angajați indirect se ridică la aproximativ 436 000. Cifra anuală de afaceri a sectorului în 2008 a fost estimată la aproximativ 42 de miliarde EUR (5). Aproape 46 % din echipamentul produs este destinat exportului. Sectorul echipamentelor navale este al treilea ca mărime în cadrul sectorului maritim, după transporturi și pescuit (6).

(1) http://ec.europa.eu/enterprise/sectors/maritime/index_ro.htm

(2) Conform studiului realizat de ECORYS privind competitivitatea industriei europene a construcțiilor navale, Rotterdam, octombrie 2009.

(3) http://www.emec.eu/marine_equipment/index.asp

(4) http://ec.europa.eu/enterprise/sectors/maritime/index_ro.htm

(5) Membri EMEC (Consiliul european pentru echipamente navale): Croația, Danemarca, Finlanda, Franța, Germania, Italia, Polonia, Suedia, Țările de Jos, Norvegia, Turcia și Regatul Unit.

(6) http://www.emec.eu/marine_equipment/index.asp

ANEXA 2

la Avizul Comitetului Economic și Social European

Următorul amendament a obținut cel puțin un sfert din numărul de voturi exprimate, însă a fost respins în cursul dezbaterilor:

Punctul 1.11

Se elimină:

„

”

Rezultatul votului

Voturi pentru	:	65
Voturi împotrivă	:	108
Abțineri	:	18

19.1.2011

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 18/44

Avizul Comitetului Economic și Social European pe tema „Noi tendințe ale activităților independente: cazul particular al muncii autonome dependente din punct de vedere economic” (aviz din proprie inițiativă)

2011/C 18/08

Raportor: dl ZUFIAUR NARVAIZA

La 26 februarie 2009, în conformitate cu articolul 29 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, Comitetul Economic și Social European a hotărât să elaboreze un aviz din proprie inițiativă pe tema

„Noi tendințe ale activităților independente: cazul particular al muncii autonome dependente din punct de vedere economic” (aviz din proprie inițiativă).

Secțiunea pentru ocuparea forței de muncă, afaceri sociale și cetățenie, însărcinată cu pregătirea lucrărilor Comitetului pe această temă, și-a adoptat avizul la 23 februarie 2010.

În cea de-a 462-a sesiune plenară, care a avut loc la 28 și 29 aprilie 2010 (ședința din 29 aprilie 2010), Comitetul Economic și Social European a adoptat prezentul aviz cu 137 de voturi pentru, 52 de voturi împotrivă și 11 abțineri.

1. Sinteză - Concluzii și recomandări

Prezentul aviz abordează definițiile pe care diferite organisme europene le-au elaborat pentru diversele forme de activități independente. În special, analizează într-o manieră aproape monografică tendințele cele mai recente din domeniul activităților „parasubordonate”, numite și „activități autonome dependente din punct de vedere economic”. Reflecțiile privind activitățile autonome dependente din punct de vedere economic răspund dorinței de a înțelege mai bine evoluția muncii autonome care, sub efectul unor profunde schimbări, atât economice, cât și sociale, a evoluat dincolo de formele tradiționale ale muncii independente, recunoscute de mult timp în statele membre ale Uniunii Europene. Recunoașterea juridică a unei noi categorii de lucrători – care se află între cea de salariat, pe de o parte, și cea de lucrător independent, pe de alta – nu există decât în unele țări europene. Obiectivul general al legislațiilor naționale existente este de a contribui la o mai bună protecție a anumitor categorii de lucrători, fără însă a-i asimila în categoria salariaților. În țările care recunosc existența unei categorii intermediare între statutul de salariat și cel de lucrător independent, se constată că persoanelor aflate în dependență economică le sunt recunoscute o serie de drepturi care nu le sunt recunoscute lucrătorilor independenți, chiar dacă aceste drepturi sunt inferioare celor ale salariaților. Sfera protecției acordate „lucrătorului autonom dependent din punct de vedere economic” variază semnificativ de la o țară la alta. Astfel, drepturile acestuia pot fi legate de protecția socială sau pot fi inspirate din garanțiile oferite salariaților prin dreptul muncii. În acest caz, se pot aplica relațiilor individuale dintre lucrător și clientul său (venitul minim, programul de lucru etc.), dar pot conduce și la recunoașterea dreptului lucrătorilor autonomi dependenți din punct de vedere economic de a se organiza și de a acționa colectiv pentru a-și apăra și a-și urmări interesele profesionale.

Problemele legate de recunoașterea juridică a muncii autonome dependente din punct de vedere economic pot explica diversitatea reglementărilor naționale, dincolo de diferențele dintre realitățile economice și sociale ale diferitelor țări. Existența acestor categorii intermediare poate, într-adevăr, provoca reticențe legitime. De asemenea, există temerea că, chiar dacă sunt clarificate categoriile juridice în cauză, o recunoaștere a muncii autonome dependente din punct de vedere economic poate duce, în practică, la încadrarea în categoria muncii autonome dependente din punct de vedere economic a unor persoane care până atunci erau considerați salariați, după modelul, de exemplu, al strategiilor de externalizare a locurilor de muncă, adoptate de întreprinderi. Astfel, este adevărat că reflecțiile privind recunoașterea muncii autonome dependente din punct de vedere economic nu pot fi complet disociate de cele privind „falsa muncă pe cont propriu”. Aceasta din urmă reprezintă o realitate cu exemple concrete în numeroase state membre ale Uniunii. Este în special cazul acelor sectoare, cum ar fi construcțiile, în care această practică ilegală este extrem de răspândită, până la punctul în care a justificat adoptarea recentă a unei poziții comune a partenerilor sociali europeni din sector. Este indiscutabil faptul că există lucrători care în mod formal (în special în ceea ce privește denumirea dată de părți relațiilor dintre ele) sunt independenți, dar își exercită activitatea în condiții proprii salariaților. Aceste situații corespund adesea unor cazuri în care un angajator recurge la statutul de lucrător independent pentru a ieși de sub incidența dreptului muncii și/sau a legislației privind securitatea socială. În realitate, în numeroase cazuri, trecerea la statutul de lucrător independent dar dependent din punct de vedere economic nu este, stricto sensu, o opțiune voluntară, ci se datorează unor motive externe, cum ar fi externalizarea producției sau reconversia întreprinderii, care provoacă încetarea unor contracte de muncă.

Dincolo de riscurile pe care le implică, recunoașterea statutului de lucrător autonom dependent din punct de vedere economic este, în toate statele care l-au adoptat, mijlocul de acordare a unei protecții juridice sporite lucrătorilor care nu sunt salariați în sens juridic, ci autentici independenți, aflați cu toate acestea într-o situație care nu le permite să beneficieze de protecția economică pe care le-ar oferi-o posibilitatea de a lucra pentru mai mulți clienți. În acest sens, recunoașterea muncii autonome dependente din punct de vedere economic, dincolo de protecția în termeni de securitate socială și de statut profesional pe care o poate favoriza, poate, de asemenea, constitui un mijloc de întărire a spiritului întreprinzător. În plus, recunoașterea muncii autonome dependente din punct de vedere economic pentru a echilibra relația contractuală care îi unește pe lucrător și pe contractantul său va duce la reducerea presiunii economice care apasă pe umerii lucrătorului și la promovarea unui serviciu de o mai bună calitate pentru consumatorul final.

Diversitatea legislațiilor în acest domeniu reprezintă o provocare pentru Uniunea Europeană în ansamblul său, în materie de îmbunătățire a prestărilor de servicii transfrontaliere. Armonizarea comunitară a statutului profesional în Uniune - începând chiar de la definiția muncii autonome dependente din punct de vedere economic - este, fără îndoială, dificilă. Nicio reflecție pe această temă nu poate face abstracție de diversitatea reglementărilor și practicilor naționale: conform legislației sociale europene, definiția lucrătorului și cea a întreprinzătorului sunt, într-adevăr, determinate la nivel național.

Cu toate acestea, nu putem ignora necesitatea imperioasă a unei abordări mai cuprinzătoare a muncii independente. În lipsa acesteia, în țările în care lucrătorii autonomi dependenți din punct de vedere economic nu sunt definiți ca salariați, o categorie din ce în ce mai largă de lucrători europeni riscă să rămână fără protecție.

1.1 Dezvoltarea mijloacelor prin care să dispunem de o reală evaluare statistică a muncii autonome dependente din punct de vedere economic în Uniunea Europeană

1.2 Promovarea realizării de studii care să permită evaluarea precisă a experiențelor naționale legate de munca autonomă dependentă din punct de vedere economic

1.3 Includerea explicită, în cadrul liniilor directoare integrate pentru creștere economică și ocuparea forței de muncă, a chestiunii muncii autonome dependente din punct de vedere economic, potrivit unor modalități ce urmează a fi definite

1.4 Încurajarea partenerilor sociali europeni să includă munca autonomă dependentă din punct de vedere economic în programele lor de lucru, atât la nivel interprofesional, cât și sectorial. Analiza comună a partenerilor sociali europeni (1), publicată în octombrie 2007, ilustrează de altfel importanța temei statutului profesional pentru actorii dialogului social european. În acest sens, ar putea fi evaluate posibilitățile de dezvoltare a legăturilor dintre partenerii sociali europeni și organizațiile, în special naționale, care îi reprezintă pe lucrătorii independenți.

1.5 Identificarea, pe baza informațiilor și analizelor obținute în cadrul procesului de aplicare a recomandărilor precedente, a elementelor comune utilizate la definirea lucrătorului salariat în diferitele state membre ale Uniunii Europene. Această abordare ar fi utilă nu numai pentru a contribui la buna aplicare a directivelor europene existente în materie de dreptul muncii, ci și pentru o mai bună înțelegere a multiplicării numărului de locuri de muncă transfrontaliere în Europa. De asemenea, ar permite obținerea informațiilor necesare pentru o mai bună înțelegere a activităților acoperite de munca autonomă dependentă din punct de vedere economic. Într-adevăr, orice încercare de a înțelege mai bine acest tip de muncă implică în prealabil existența unor elemente cât mai clare și mai precise posibil ale definiției salariatului.

2. Introducere

Munca autonomă dependentă din punct de vedere economic reprezintă o problematică actuală în Uniunea Europeană (1). Aceasta face, de asemenea, obiectul unei recunoașteri juridice în anumite țări europene, care se traduce prin stabilirea de definiții și de protecții specifice (2). În sfârșit, este necesară încadrarea problemelor ridicate de munca autonomă dependentă din punct de vedere economic (3).

3. Munca autonomă dependentă din punct de vedere economic: o tematică actuală în Uniunea Europeană

3.1 Noi lucrători independenți pentru noi realități economice și sociale

3.1.1

O serie de factori pot fi la originea apariției „noilor” lucrători independenți, și anume a lucrătorilor care exercită activități neintegrate a priori în schemele tradiționale stabilite pentru profesiile independente, cum ar fi cea de agricultor sau profesiile liberale (2). Pot fi semnalate mai multe circumstanțe:

—	strategiile firmelor, în special anumite forme de externalizare a locurilor de muncă;

—	apariția de noi necesități sociale care trebuie satisfăcute, legate, în special, de schimbările demografice și de îmbătrânirea populației;

—	schimbările care afectează mâna de lucru, cum ar fi creșterea nivelului de pregătire a populației;

—	creșterea participării femeilor pe piața forței de muncă;

—	necesitățile de inserție profesională ale categoriilor vulnerabile excluse de pe piața forței de muncă. Pentru aceste categorii, munca independentă poate reprezenta, în unele cazuri, o alternativă la șomaj;

—	dorința anumitor lucrători de a-și concilia mai bine viața profesională cu cea privată;

—	dezvoltarea sectorului serviciilor și noile posibilități oferite de tehnologiile informației și comunicațiilor.

3.1.2

În ceea ce privește aceste evoluții, literatura academică, bazată pe cercetări empirice, a identificat diversele categorii de lucrători independenți. Cele mai des întâlnite sunt următoarele (3):

—	întreprinzători care, pentru desfășurarea activităților întreprinderii, recurg la angajare și, deci, salariați;

—

practicanții profesiilor liberale „tradiționale” (4) care, în exercițiul meseriei lor, trebuie să îndeplinească exigențe specifice impuse de reglementările naționale (certificate de aptitudini, respectarea codurilor deontologice corespunzătoare profesiei lor). Chiar dacă au posibilitatea de a fi angajatori, aceștia își exercită în general activitățile singuri sau în parteneriat cu colegii lor; este cazul avocaților și medicilor, de exemplu;

—	artizanii, comercianții și agricultorii, care reprezintă nucleul formelor tradiționale de muncă independentă și care pot lucra cu membri ai familiei și/sau un număr restrâns de angajați, permanenți sau nu;

—	„noii lucrători independenți”, care exercită activități calificate, dar ale căror profesii nu sunt reglementate în toate statele, spre deosebire de liber-profesioniștii menționați mai sus;

—	lucrătorii independenți care exercită activități de înaltă calificare sau necalificate, fără a recurge la salariați și care își fac apariția ca rezultat al strategiilor întreprinderilor, în special al expansiunii procesului de externalizare a anumitor etape ale procesului de producție.

3.1.3

În paralel cu aceste definiții, în scopul încadrării statistice a muncii independente, EUROSTAT Labour Force Survey (Sondajul privind populația activă al Eurostat) distinge printre lucrătorii independenți:

—	angajatorii, definiți ca persoane care își conduc propria afacere (întreprindere, profesie liberală, activitate agricolă) pentru a realiza un profit și care angajează cel puțin o persoană;

—

own account workers (lucrători pe cont propriu), definiți ca persoane care își conduc propria afacere (întreprindere, profesie liberală, activitate agricolă) pentru a realiza un profit, dar fără a recurge la angajarea de salariați. În 2008, această categorie de lucrători reprezenta peste 36 de milioane de persoane în UE-27, adică aproximativ 16 % din populația activă;

—	family workers (lucrători în familie), definiți ca persoane care ajută un membru al propriei lor familii în exercitarea unei activități economice (comerciale sau agricole), cu condiția să nu poată fi considerați salariați.

3.1.4

Este foarte dificilă cuantificarea fenomenului muncii autonome dependente din punct de vedere economic. Doar în țările care au recunoscut juridic această categorie de lucrători pot fi identificate mai precis persoanele care, fiind independente, lucrează în condiții de dependență economică. Cu toate acestea, este neîndoios faptul că o parte din lucrătorii clasificați în statistici ca independenți se află, în exercițiul activităților lor, într-o situație de dependență economică față de un client sau de o entitate contractantă.

3.1.5

Astfel, potrivit datelor europene disponibile în legătură cu amploarea fenomenului muncii independente (5), se poate afirma că, în 2007, în fiecare stat membru, lucrătorii independenți care nu aveau niciun angajat reprezentau cel puțin 50 % din totalul lucrătorilor independenți. În unele state membre, acest procent este chiar mai ridicat (70 % sau mai mult); printre acestea se numără Republica Cehă, Lituania, Portugalia, Slovacia și Regatul Unit. Având în vedere schimbările economice și sociale care explică apariția unor noi forme de muncă independentă și experiența unor țări care au reglementat aceste noi forme de muncă independentă, nu putem să nu ne imaginăm că o parte semnificativă din acest important număr de lucrători pe cont propriu lucrează în condiții de dependență economică.

3.1.6

Fenomenele observate în ultimele decenii ne indică faptul că, în Europa, un număr tot mai mare de lucrători independenți recurg la un contract de muncă și că multiplicarea formelor de muncă dependentă se realizează pe căi juridice situate în afara pieței forței de muncă. De aceea, sunt necesare identificarea criteriilor care definesc această dependență economică și crearea de instrumente statistice pentru determinarea numărului de persoane care lucrează în acest regim de prestare de servicii.

3.2 Munca autonomă dependentă din punct de vedere economic, o chestiune ridicată la nivel european

3.2.1

Uniunea Europeană se preocupă de mai mulți ani de protecția lucrătorilor independenți. În acest sens, putem cita Recomandarea 2003/134/CE a Consiliului din 18 februarie 2003 (6) privind îmbunătățirea protecției sănătății și siguranței la locul de muncă pentru lucrătorii care desfășoară o activitate independentă. Aspectele legate de protecția lucrătorilor independenți sunt ilustrate și de dezbaterile în curs, privitoare la propunerea de directivă privind aplicarea principiului egalității de tratament între femeile și bărbații care desfășoară activități independente.

3.2.2

De asemenea, distincția între lucrători salariați și lucrători independenți este o temă centrală a discuțiilor actuale pe marginea modificării Directivei 2002/15/CE privind organizarea timpului de lucru al persoanelor care efectuează activități mobile de transport rutier.

3.2.3

În ceea ce privește chestiunea muncii autonome dependente din punct de vedere economic, aceasta a fost abordată în mod expres la nivel european în repetate rânduri. Astfel, raportul dlui Alain Supiot înaintat Comisiei Europene în 2000 (7) recunoștea existența „lucrătorilor care nu pot fi considerați salariați, dar care se află într-o situație de dependență economică față de o entitate contractantă”, pentru a solicita recunoașterea „drepturilor sociale” ale acestora, justificate de această dependență.

3.2.4

În Cartea sa verde dedicată modernizării dreptului muncii, publicată în 2006 (8), Comisia Europeană afirma că „munca pe cont propriu reprezintă și un mijloc de a face față nevoilor de restructurare, de reducere a costurilor directe sau indirecte legate de mâna de lucru, și de gestionare a resurselor într-un mod mai flexibil, în circumstanțe economice neprevăzute. Ea reprezintă, de asemenea, un model comercial preferat de întreprinderile orientate către furnizarea de servicii care realizează proiecte complete pentru clienții lor. În multe cazuri, munca pe cont propriu este rezultatul unei decizii voluntare de a munci în mod independent, în ciuda nivelului mai scăzut de protecție socială, în schimbul unui control mai direct asupra condițiilor de angajare și de remunerare.” În acest sens, Comisia afirma de asemenea că „noțiunea de «muncă autonomă dependentă din punct de vedere economic» acoperă situații care nu țin nici de noțiunea bine definită de muncă retribuită, nici de cea de activitate independentă. Această categorie de lucrători nu dispune de contract de muncă. Nu se încadrează în dreptul muncii întrucât ocupă o «zonă gri», între dreptul muncii și dreptul comercial. Deși în principiu sunt «independenți», ei depind din punct de vedere economic de un singur întreprinzător sau client/angajator pentru obținerea de venituri. Ar trebui să se distingă în mod clar acest fenomen de utilizarea incorectă și intenționată a calificării de activitate independentă.”

3.2.5

În Avizul CESE privind Cartea verde (9) se abordează de asemenea această chestiune.

4. Munca autonomă dependentă din punct de vedere economic: o realitate juridică în unele țări din Uniunea Europeană

4.1 Existența categoriilor juridice intermediare între salariat și lucrător independent

4.1.1

Încadrarea juridică a noțiunii de muncă autonomă dependentă din punct de vedere economic poate face ca aceasta să fie privită ca o categorie intermediară între cea de salariat și cea de lucrător independent.

4.1.2

Până în prezent, un număr restrâns de state membre recunosc ca atare conceptul de lucrător autonom dependent din punct de vedere economic, deși în forme și în măsuri diferite, și încearcă să-l definească. Această categorie intermediară, între lucrător independent și salariat, ajunge să creeze noi forme de activitate, cu acoperire și conținut diferite de la țară la țară. Este vorba, în special, de Germania, Austria, Spania, Italia, Portugalia și Regatul Unit. În Italia, noțiunea de „parasubordonare” se aplică atât lucrătorilor angajați printr-un „contract de colaborare coordonată și continuă”, cât și celor angajați printr-un „contract de colaborare de proiect”. În Regatul Unit întâlnim categoria de worker diferită de cea de employee. Lucrătorul (worker) se distinge de salariat (employee) în măsura în care își exercită activitățile fără a fi plasat sub autoritatea angajatorului. În Austria există forme contractuale specifice, recunoscute în legislație, în care se pot întâlni indiciile unei luări în considerare generale a muncii autonome dependente din punct de vedere economic. Este vorba în special de freie Dienstverträge (contracte libere de servicii). Lucrătorii angajați prin acest tip de contract se deosebesc de salariați prin faptul că, deși lucrează de cele mai multe ori pentru o singură persoană și după un calendar stabilit, nu se înscriu într-o relație de subordonare. În Germania există noțiunea de arbeitnehmerähnliche Person (persoană asimilată unui lucrător). Această categorie de lucrători, considerată de dreptul muncii ca fiind diferită de cea a salariaților, desemnează persoanele care, în cadrul unui contract comercial sau de prestări de servicii, își desfășoară personal activitățile, fără a recurge la angajarea de salariați, și a căror cifră de afaceri este asigurată într-o măsură de peste 50 % de un singur client. Cel mai recent și mai reușit exemplu de definire a muncii dependente din punct de vedere economic este cel al Spaniei. Statutul lucrătorilor independenți, adoptat în 2007, definește lucrătorul dependent din punct de vedere economic după mai multe criterii. Este vorba de persoanele care exercită o activitate economică sau profesională în scop lucrativ și în mod obișnuit, personal, direct și preponderent în beneficiul unei persoane fizice sau juridice numită „client”, de care depinde din punct de vedere economic pentru a obține cel puțin 75 % din veniturile din activitatea sa profesională. Acest statut este incompatibil cu o întreprindere civilă sau comercială (10).

4.1.3

Analizarea sistemelor naționale care au recunoscut, în legislație, existența unei noi categorii juridice permite formularea unei serii de observații. În primul rând, în toate cazurile este vorba de stabilirea unei noi categorii, distinctă atât de cea a salariatului, cât și de cea a lucrătorului independent și, a fortiori, de cea a adevăratului întreprinzător. Obiectivul urmărit în aceste diverse țări nu este, așadar, de a-i transforma pe lucrătorii independenți, dar dependenți din punct de vedere economic, în salariați, ci de a le conferi un statut specific, care să implice o protecție specială, justificată de existența unei dependențe economice. Din acest motiv, în diversele cazuri evocate, condiția de lucrător autonom dependent din punct de vedere economic exclude existența unei relații de subordonare juridică. Acest din urmă fapt reprezintă un element-cheie în definirea juridică a salariatului în majoritatea statelor membre ale Uniunii Europene. Este salariat persoana care lucrează sub îndrumările și controlul altei persoane, care se află în poziția de angajator, situație ce poate fi recunoscută printr-o serie de indicii: obligația de a presta personal o activitate, faptul de a lucra pentru o singură persoană pentru o anumită perioadă de timp, absența unei responsabilități a salariatului în ceea ce privește riscurile financiare ale întreprinderii, munca efectuată în beneficiul altei persoane etc. Din perspectiva acestui criteriu, dacă orice salariat este dependent din punct de vedere economic, nu orice lucrător autonom dependent din punct de vedere economic este automat salariat.

4.1.4

Rămâne totuși necesară stabilirea criteriilor care permit determinarea dependenței economice. Este o sarcină complexă, însă nu imposibilă, după cum demonstrează existența diverselor reglementări naționale în domeniu. Criteriile care pot fi adoptate se pot referi în primul rând la persoana lucrătorului: lucrătorul autonom dependent din punct de vedere economic poate fi definit ca fiind persoana care efectuează personal, fără a recurge la angajarea de salariați, activitatea care i-a fost solicitată (este cazul Spaniei, de exemplu). Alte criterii, cumulate celor precedente, se referă la starea de dependență economică în sine. Acestea se pot referi la partea din cifra de afaceri care provine de la un singur client (se pune atunci problema determinării pragului exact din cifra de afaceri de la care apare dependența economică) sau pot privi durata relației dintre lucrător și clientul său (cu cât relația este mai lungă, cu atât dependența economică față de client este mai clară). Acesta din urmă este un criteriu utilizat în Italia pentru recunoașterea existenței unei „colaborări coordonate și continue”. În sfârșit, specialiștii care au studiat aceste chestiuni propun uneori un criteriu suplimentar. Astfel, profesorul Perulli (11) consideră că dependența economică a lucrătorului nu poate apărea decât dacă modul în care acesta își organizează producția depinde de activitatea clientului său. Cu alte cuvinte, lucrătorul trebuie să fie în incapacitatea de a pătrunde pe piață din cauza faptului că organizarea producției sale (care cuprinde în special materialele și tehnologiile utilizate) este complet orientată spre satisfacerea necesităților unui singur client.

4.2 Protecția lucrătorilor autonomi dependenți din punct de vedere economic

4.2.1

În țările care recunosc existența unei categorii intermediare între statutul de salariat și cel de lucrător independent, se constată că persoanelor aflate în dependență economică le sunt recunoscute o serie de drepturi care nu le sunt recunoscute lucrătorilor independenți, chiar dacă aceste drepturi sunt inferioare celor ale salariaților. Astfel, drepturile lucrătorului autonom dependent din punct de vedere economic pot fi legate de protecția socială sau pot fi inspirate din garanțiile oferite salariaților prin dreptul muncii. În acest caz, se pot aplica relațiilor individuale dintre lucrător și clientul său (venitul minim, programul de lucru etc.), dar pot conduce și la recunoașterea dreptului lucrătorilor autonomi dependenți din punct de vedere economic de a se organiza și de a acționa colectiv pentru a-și apăra și a-și urmări interesele profesionale. Această situație poate fi privită ca o ilustrare a ideii că dependența față de un terț, fie ea doar economică, nu și juridică, justifică o protecție specială.

4.2.2

În materie de protecție socială, în statele respective poate exista un nivel intermediar de protecție socială, mai înalt decât cel oferit „simplilor lucrători independenți”. În Italia este cazul lucrătorilor angajați printr-un „contract de colaborare de proiect”, care beneficiază de garanții în caz de sarcină, boală, accident profesional sau pensie, garanții tot mai asemănătoare celor oferite salariaților. Este și cazul Regatului Unit, unde workers au dreptul la o indemnizație legală în caz de boală.

4.2.3

În ceea ce privește normele care reglementează exercițiul activității sale profesionale, lucrătorul autonom dependent din punct de vedere economic, deși nu este salariat, beneficiază în general de o parte din protecția oferită salariaților.

4.2.4

Bineînțeles, dincolo de această observație generală, sfera protecției acordate lucrătorului autonom dependent din punct de vedere economic variază semnificativ de la o țară la alta. În Regatul Unit, workers beneficiază de protecție în materie de salariu minim, de număr de ore de muncă și de concediu. În Spania, unde există o perspectivă mult mai ambițioasă, statutul din 2007 recunoștea lucrătorului dependent din punct de vedere economic următoarele:

—	drepturi privitoare la exercitarea activității sale profesionale: dreptul la odihnă, dreptul de a beneficia de zile de concediu;

—	drepturi privitoare la rezilierea contractului între acesta și clientul său: este vorba de obligația exemplară impusă clientului de a nu rezilia contractul decât din motive întemeiate. În absența acestora, rezilierea dă dreptul lucrătorului la o indemnizație.

4.2.5

Dincolo de protecția destinată lucrătorilor autonomi dependenți din punct de vedere economic, un nivel minim de protecție socială, de exemplu în materie de securitate socială, formare profesională sau acces la prevenirea riscurilor profesionale, ar trebui să acopere, așa cum stabilea Recomandarea Consiliului din 18 februarie 2003, toți lucrătorii independenți din UE, în vederea asigurării unei protecții sociale elementare pentru toți lucrătorii în general, indiferent de forma juridică sub care își exercită activitatea.

5. Chestiuni legate de recunoașterea muncii autonome dependente din punct de vedere economic

5.1 Muncă salariată și muncă autonomă dependentă din punct de vedere economic: concurență sau complementaritate?

5.1.1

După cum s-a putut constata, doar un număr mic de state membre ale Uniunii recunosc în legislația lor categoria de lucrător autonom dependent din punct de vedere economic. Dincolo de diversitatea realităților economice și sociale ale diverselor țări, această situație ilustrează reticențele legitime provocate de existența acestor categorii intermediare. De asemenea, există temerea că, chiar dacă sunt clarificate categoriile juridice în cauză, o recunoaștere a muncii autonome dependente din punct de vedere economic poate duce, în practică, la încadrarea în categoria muncii autonome dependente din punct de vedere economic a unor persoane care până atunci erau considerați salariați, așa cum se întâmplă, de exemplu în cazul strategiilor de externalizare a locurilor de muncă adoptate de întreprinderi. Experiența italiană ilustrează, într-o oarecare măsură, acest risc. Într-adevăr, guvernul italian a introdus, în 2003, contractele de colaborare de proiect în vederea transformării falșilor independenți în salariați. Or, între 2003 și 2005 a avut loc o creștere semnificativă a numărului de lucrători „parasubordonați”. Aceste preocupări explică, fără îndoială, de ce în unele state membre ale Uniunii Europene guvernele sau partenerii sociali se opun cu tărie creării de categorii intermediare între cea de salariat și cea de lucrător independent. Confederația sindicală britanică, de exemplu, a adoptat la congresul său din 2009 o moțiune prin care recomanda ca numărul de regimuri juridice ale lucrătorilor din Regatul Unit să fie limitat la două: cel de salariat și cel de lucrător independent.

5.1.2

Este adevărat că reflecțiile privind recunoașterea muncii autonome dependente din punct de vedere economic nu pot fi complet disociate de cele privind „falsa muncă pe cont propriu”. Aceasta din urmă reprezintă o realitate cu exemple concrete în numeroase state membre ale Uniunii. Este în special cazul acelor sectoare, cum ar fi construcțiile, în care această practică ilegală este extrem de răspândită, până la punctul în care a justificat adoptarea recentă a unei poziții comune a partenerilor sociali europeni din sector. Este indiscutabil faptul că există lucrători care în mod formal (în special în ceea ce privește denumirea dată de părți relațiilor dintre ele) sunt independenți, dar își exercită activitatea în condiții proprii salariaților. Aceste situații corespund adesea unor cazuri în care un angajator recurge la statutul de lucrător independent pentru a ieși de sub incidența dreptului muncii și/sau a legislației privind securitatea socială. În ceea ce privește această realitate, Recomandarea nr. 198 a OIM (12) solicită guvernelor să adopte în legislațiile naționale criterii clare, care să permită calificarea relației de muncă salariată, pentru a lupta împotriva falsei munci pe cont propriu. Este, fără îndoială, o chestiune esențială, dar diferită, totuși, de cea a muncii autonome dependente din punct de vedere economic. Într-adevăr, această din urmă categorie este diferită, din punct de vedere juridic, de categoria lucrătorului salariat, inclusiv în țările care recunosc această formă de muncă. Cu alte cuvinte, existența unui regim juridic al muncii autonome dependente din punct de vedere economic nu este posibilă decât dacă definiția sa se distinge clar de cea a muncii salariate. Criteriul subordonării juridice are, cu siguranță, un rol esențial în această privință. Dacă o persoană lucrează în condiții care o transformă în salariat, aceasta nu va putea fi calificată drept lucrător autonom dependent din punct de vedere economic. Bineînțeles, aceasta presupune ca, potrivit recomandărilor OIM, definiția salariatului în legislațiile naționale să fie cât mai clară și precisă posibil. Și anume, munca autonomă dependentă din punct de vedere economic și munca salariată trebuie să poată fi deosebite, ceea ce presupune ca fiecare dintre cele două noțiuni să fie clar definită. Aceasta implică, de asemenea, ca mijloacele de control al respectării legii să fie eficiente. Doar în aceste condiții recunoașterea statutului de lucrător autonom dependent din punct de vedere economic poate permite o mai bună protecție nu a falșilor, ci a autenticilor lucrători independenți, iar acest statut poate deveni complementar celui de salariat.

5.1.3

5.2 Posibilități oferite de recunoașterea muncii autonome dependente din punct de vedere economic

5.2.1

Recunoașterea statutului de lucrător autonom dependent din punct de vedere economic este, în toate statele care l-au adoptat, mijlocul de acordare a unei protecții juridice sporite lucrătorilor care nu sunt salariați, ci autentici independenți, aflați cu toate acestea într-o situație care nu le permite să beneficieze de protecția economică pe care le-ar oferi-o posibilitatea de a lucra pentru mai mulți clienți. În acest sens, recunoașterea muncii autonome dependente din punct de vedere economic, dincolo de protecția în termeni de securitate socială și de statut profesional pe care o poate favoriza, poate, de asemenea, constitui un mijloc de întărire a spiritului întreprinzător și a libertății în afaceri. Astfel, ne putem imagina că lucrătorul autonom dependent din punct de vedere economic ar putea beneficia de asistență specifică în gestionarea aspectelor profesionale (consultanță, ajutor financiar) care să îi permită să-și dezvolte propria întreprindere și să iasă din situația de dependență economică.

5.2.2

În sfârșit, reflecția asupra muncii autonome dependente din punct de vedere economic nu poate ignora interesul consumatorilor. Într-adevăr, prestarea de servicii către consumatori este adesea însoțită de crearea de lanțuri de subcontractare, care implică lucrători independenți și lucrători independenți, dar dependenți din punct de vedere economic. Astfel, atunci când consumatorul contactează o mare întreprindere pentru ca aceasta să-i realizeze o instalație (fie aceasta de gaz, electricitate, telefon sau televiziune digitală) sau să-i verifice ori să-i repare un aparat, de obicei la domiciliul acestuia se va prezenta, în numele întreprinderii respective, un lucrător independent care va trebui să își asume întreaga responsabilitate pentru corecta prestare a serviciului. Poziția dominantă pe piață de care beneficiază, în contextul unui oligopol, marile întreprinderi le permite acestora să impună subcontractantului condiții de preț foarte dure, ceea ce duce la scăderea considerabilă a marjei de profit obișnuite în cazul serviciului respectiv. În aceste condiții, lucrătorul independent are următoarele alternative: să lucreze în condițiile pragului de rentabilitate impus sau să presteze o muncă de calitate. În acest context, recunoașterea muncii autonome dependente din punct de vedere economic pentru a echilibra relația contractuală care îi unește pe lucrător și pe contractantul său va duce la reducerea presiunii economice care apasă pe umerii lucrătorului și la promovarea unui serviciu de o mai bună calitate pentru consumatorul final.

5.3 Munca autonomă dependentă din punct de vedere economic, o chestiune europeană

5.3.1

Diversitatea statutelor profesionale în vigoare în diferitele state membre ale Uniunii Europene afectează în mod inevitabil funcționarea pieței europene, în special în ceea ce privește prestarea de servicii transfrontaliere. Acest lucru este valabil, în special, atunci când prestarea de servicii este realizată într-un stat destinatar de către un lucrător independent din alt stat membru, întrucât acestui lucrător, nefiind salariat, i se vor aplica normele statului său de origine (13). Această situație reprezintă o adevărată provocare la nivel european.

5.3.2

Dintr-o perspectivă mai largă, analiza comună a partenerilor sociali europeni (14), publicată în octombrie 2007, confirmă tendința locurilor de muncă de a se concentra în sectorul serviciilor, concentrare care provoacă schimbări care afectează organizațiile de producție. Această analiză ne poate face să gândim că formele moderne de organizare a muncii și a producției trebuie să ducă la reconsiderarea noțiunii înseși de subordonare pe piața forței de muncă, dincolo de simpla subordonare juridică.

Bruxelles, 29 aprilie 2010

Președintele Comitetului Economic și Social European

Mario SEPI

(1) Key Challenges facing European labour markets: a joint analysis of European social partners (Principalele provocări cu care se confruntă piețele europene ale forței de muncă: o analiză comună a partenerilor sociali europeni).

(2) A se vedea raportul elaborat de EIRO (Observatorul European al Relațiilor Industriale): Self-employed workers: industrial relations and working conditions (Lucrătorii independenți: relațiile industriale și condițiile de muncă).

(3) A se vedea raportul EIRO, citat la nota de subsol 2.

(4) Directiva 2005/36/CE din 7 septembrie 2005 propune, la considerentul 43, o definiție a profesiilor liberale.

(5) Ținând seama de diversele definiții ale noțiunii stabilite de EUROSTAT.

(6) Câteva paragrafe ale Recomandării sunt relevante pentru obiectul prezentului aviz:

—	se recunoaște coexistența lucrătorilor independenți cu lucrătorii salariați la același loc de muncă (considerentele 4 și 5);

—	se afirmă că, în general, lucrătorii care își exercită activitatea profesională în afara unei relații profesionale cu un angajator nu sunt acoperiți și nu fac obiectul unei protecții (considerentul 5);

—	se subliniază că lucrătorii independenți pot fi expuși unor riscuri similare, sub aspectul sănătății, celor la care sunt expuși lucrătorii salariați (considerentul 6);

—	recomandările finale menționează necesitatea de a se lua măsuri menite să sporească gradul de conștientizare a acestei categorii de lucrători prin intermediul organizațiilor reprezentative aferente.

(7) Transformation of labour and future of labour law in Europe (Transformarea muncii și viitorul dreptului muncii în Europa), Comisia Europeană, 1999.

(8) Cartea verde „Modernizarea dreptului muncii pentru a face față provocărilor secolului XXI” [COM(2006) 708 final].

(9) Avizul CESE din 30.5.2007 privind Cartea verde „Modernizarea dreptului muncii pentru a face față provocărilor secolului XXI”. Raportor: dl RETUREAU (JO C 175, 27.7.2007, p. 65), pct. 3.1.4.

(10) A se vedea articolul 11 din legea spaniolă din 11 iulie 2007 privind statutul lucrătorilor independenți.

(11) A. Perulli, „Munca dependentă din punct de vedere economic/parasubordonare: aspectele juridice, sociale și economice”, raport pentru Comisia Europeană, 2003.

(12) Recomandarea OIM privind relațiile de muncă nr. 198, 2006.

(13) A se vedea în special considerentul 87 al Directivei 2006/123/CE privind serviciile în cadrul pieței interne.

(14) Key Challenges facing European labour markets: a joint analysis of European social partners (Principalele provocări cu care se confruntă piețele europene ale forței de muncă: o analiză comună a partenerilor sociali europeni).

ANEXĂ

la Avizul Comitetului Economic și Social European

Următorul text, care aparținea avizului secțiunii, a fost eliminat în urma amendamentelor adoptate de Adunarea plenară, dar a obținut un sfert din totalul voturilor exprimate.

Punctul 1.2

1.2

Promovarea realizării de studii care să permită evaluarea precisă a experiențelor naționale legate de munca dependentă din punct de vedere economic. Asemenea evaluări ar trebui să permită identificarea priorităților privind protecția lucrătorilor din categoria celor dependenți din punct de vedere economic, a riscurilor legate de recunoașterea acestei noi categorii juridice, precum și a modalităților de reprezentare colectivă a lucrătorilor dependenți din punct de vedere economic.

Rezultatul votului: 101 voturi pentru modificarea punctului, 93 împotrivă și 5 abțineri.

Punctul 1.6

1.6

Elaborarea, la nivel european, a unei baze de drepturi comune pentru ansamblul lucrătorilor, fie ei salariați sau independenți. Plecând de la această bază, ar fi posibilă crearea unor protecții diferite în funcție de nivelul de dependență în care se află lucrătorul, mergând de la autentica independență economică la salariat, trecând prin munca independentă din punct de vedere juridic, dar dependentă din punct de vedere economic. Această abordare apare deja în statele membre care au decis să recunoască o categorie intermediară de lucrători. Ar fi utilă o comunicarea a Comisiei Europene care să abordeze această chestiune.

Rezultatul votului: 108 voturi pentru modificarea punctului, 88 împotrivă și 7 abțineri.

Punctul 2 (Introducere)

Într-adevăr, lucrătorul care desfășoară activități independente se deosebește de cel care își exercită activitățile depinzând de altă persoană. Această simplitate aparentă nu poate însă masca faptul că munca independentă acoperă o mare diversitate de situații pe plan social și economic, care, fără îndoială, nu ar putea fi abordate în același fel. Această fragmentare a muncii independente este o chestiune sensibilă în toate statele membre ale Uniunii Europene. Se pare totuși că, pe lângă profesiile considerate în mod tradițional independente, stabilite și recunoscute de multă vreme în Uniunea Europeană, au apărut de curând noi forme de muncă autonomă, ca urmare a evoluției economiilor și piețelor forței de muncă naționale. Prezentul aviz se concentrează pe acestea din urmă. Printre aceste noi forme sau tendințe ale muncii independente se evidențiază în mod deosebit cele ale lucrătorilor care, fără a fi subordonați din punct de vedere juridic, își exercită activitatea în condiții de dependență economică față de clientul și/sau entitatea lor contractantă. Aceste realități trimit la ceea ce în prezent numim prin convenție „muncă autonomă dependentă din punct de vedere economic” și care reprezintă tema centrală a prezentului aviz. În acest scop, ne vom apleca asupra formei pe care o pot îmbrăca în practică noile modalități de muncă independentă, pentru a stabili momentul în care acestea pot periclita independența economică a lucrătorului independent. Nu se dorește, prin urmare, abordarea chestiunii muncii nedeclarate, nici măcar cea a așa-numiților „falși independenți”, deși ambele realități pot avea, uneori, o legătură aparentă sau reală cu lucrătorii independenți dar dependenți din punct de vedere economic.

Rezultatul votului: 105 voturi pentru modificarea punctului, 92 împotrivă și 10 abțineri.

Punctul 5.1.3

5.1.3

De asemenea, după recunoașterea muncii autonome dependente din punct de vedere economic, există temerea că o relație comercială între un client și un lucrător autonom dependent din punct de vedere economic se poate prelungi în timp în așa fel încât, în practică, lucrătorul autonom dependent din punct de vedere economic să sfârșească prin a ocupa un loc de muncă permanent ca angajat al clientului său. Dacă relația comercială este reală la început, prelungirea acesteia pe o perioadă mai mult sau mai puțin lungă trebuie să conducă la crearea condițiilor și mijloacelor care să permită lucrătorului autonom dependent din punct de vedere economic să dobândească statutul de salariat al fostului său client, devenit angajator. Ne putem imagina, de exemplu, că succesiunea contractelor comerciale cu același client pe o anumită perioadă poate conduce la transformarea relației dintre părți într-o relație angajator-salariat. Acest lucru se dovedește a fi cu atât mai necesar dat fiind că, în numeroase cazuri, trecerea la statutul de lucrător independent dar dependent din punct de vedere economic nu este, stricto sensu, o opțiune voluntară, ci se datorează unor motive externe, cum ar fi externalizarea producției sau reconversia întreprinderii, care provoacă încetarea unor contracte de muncă.

Rezultatul votului: 105 voturi pentru modificarea punctului, 92 împotrivă și 5 abțineri.

Punctul 5.2.2

5.2.2

Pe de altă parte, recunoașterea muncii autonome dependente din punct de vedere economic poate reprezenta ocazia de a dezvolta modalități de organizare și de reprezentare colectivă ale noilor lucrători independenți. Interesele profesionale specifice ale acestora din urmă - adesea izolați - nu sunt protejate întotdeauna de organizațiile profesionale existente în statele membre.

Rezultatul votului: 106 voturi pentru modificarea punctului, 91 împotrivă și 5 abțineri.

19.1.2011

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 18/53

Avizul Comitetului Economic și Social European privind Cartea verde „Reforma politicii comune în domeniul pescuitului”

COM(2009) 163 final

2011/C 18/09

Raportor: dna María Candelas SÁNCHEZ MIGUEL

La 22 aprilie 2009, în conformitate cu articolul 262 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, Comisia Europeană a hotărât să consulte Comitetul Economic și Social European cu privire la

Cartea verde „Reforma politicii comune în domeniul pescuitului”

COM(2009) 163 final.

Secțiunea pentru agricultură, dezvoltare rurală și protecția mediului, însărcinată cu pregătirea lucrărilor Comitetului pe această temă, și-a adoptat avizul la 25 martie 2010.

În cea de-a 462-a sesiune plenară, care a avut loc la 28 și 29 aprilie 2010 (ședința din 28 aprilie 2010), Comitetul Economic și Social European a adoptat prezentul aviz cu 141 de voturi pentru, 1 vot împotrivă și 6 abțineri.

1. Concluzii și recomandări

1.1

Concluzia principală care se desprinde din Cartea verde a Comisiei privind reforma politicii comune în domeniul pescuitului (PCP) este că, în forma sa actuală, această politică nu a rezolvat problemele sesizate cu ocazia precedentei reforme, din 2002. Modificările care i-au fost aduse nu au avut efecte vizibile în privința subiectelor problematice, cum ar fi supracapacitatea flotelor de pescuit sau exploatarea excesivă a stocurilor de pește și reducerea volumului capturilor. Se prevede ca noua propunere de reformă să corecteze, după cum subliniază Comisia, caracterul „fragmentar și intermitent” al reformelor anterioare.

1.2

CESE recomandă ca măsurile care vor fi adoptate să vizeze menținerea locurilor de muncă și a coeziunii teritoriale și ca obiectivele strategice să mențină echilibrul dintre pilonii economic, social și de mediu, asigurând și promovând un comportament responsabil și durabil din partea tuturor participanților la lanțul de activități din sectorul pescăresc.

1.3

După cum se semnalează în observațiile specifice, printre temele care trebuie aprofundate mai mult în cadrul viitoarei reforme a PCP se numără:

—	crearea unui regim diferențiat pentru flotele de mici dimensiuni;

—	introducerea unui capitol social, care să armonizeze condițiile de lucru ale pescarilor;

—	îmbunătățirea condițiilor pieței și ale practicilor comerciale;

—	complementaritatea cu politica de protecție a mediului marin, care, de asemenea, să ducă la o cercetare mai extinsă și mai bună aplicabilă politicii în domeniul pescuitului;

—	deplina integrare a PCP în cadrul organismelor internaționale (ONU, FAO).

2. Contextul legislativ

2.1

Conform articolului 3 alineatul (1) litera d) din Tratatul privind funcționarea UE, „Competența Uniunii este exclusivă în […] conservarea resurselor biologice ale mării, în cadrul politicii comune privind pescuitul”. La definirea politicilor care rezultă din consultarea întreprinsă prin intermediul Cărții verzi, este util să se țină seama de opiniile guvernelor și ale părților interesate, pentru a se garanta că toți actorii sunt asociați la punerea în aplicare a reglementărilor stabilite.

2.2

De la intrarea în vigoare a Regulamentului (CE) nr. 2371/2002, Comisia a îmbunătățit treptat anumite aspecte ce țin de conservarea și exploatarea durabilă a resurselor halieutice, prin intermediul adoptării de planuri de gestionare și de recuperare, și al unor reglementări privind controlul și punerea în aplicare a acestuia. Comisia a prezentat, de asemenea, comunicări de importanță majoră, în special comunicarea COM(2007) 73, care se referă la instrumentele de gestionare bazate pe drepturile de pescuit și care caută să analizeze sistemele naționale actuale și să examineze posibilitatea de le îmbunătăți eficiența, grație unor practici mai bune.

3. Analiza problemelor ridicate de Cartea verde și unele răspunsuri la acestea

3.1 Depășirea provocărilor structurale cu care se confruntă PCP

3.1.1 Supracapacitatea flotei: atingerea unui echilibru între rentabilitate și exploatare durabilă

3.1.1.1

CESE este de acord, până la un anumit punct, cu diagnosticul dat de Comisie și recunoaște că supracapacitatea flotelor de pescuit reprezintă în continuare o tendință accentuată în Europa (mai ales dacă se ia în considerare progresul tehnic), care nu a putut fi suficient redusă până în prezent. Cu toate acestea, nu se poate generaliza și este necesar să se nuanțeze bilanțul mult prea negativ întocmit de Comisie, întrucât anumite state membre și-au redus, în diverse măsuri, capacitatea flotelor. În orice caz, ar fi necesară reactualizarea informațiilor disponibile referitoare la starea actuală a flotelor statelor membre.

3.1.1.2

CESE se declară în favoarea limitării capacității pe cale legislativă și insistă în privința necesității de a conferi un caracter coercitiv măsurilor de gestionare și de control, prin intermediul unor planuri de adaptare cofinanțate de statele membre și de UE. Reducerea capacității ar trebui să aibă un caracter prioritar, în vederea atingerii unui echilibru între posibilitățile de pescuit și standardele sociale și de mediu. Pentru a se obține acest echilibru, trebuie considerate prioritare măsurile de ajustare sociale și de mediu, cum ar fi cazul navelor care utilizează echipamente de pescuit neselectiv, prejudiciază mediul, consumă mari cantități de energie sau asigură puține locuri de muncă în raport cu volumul capturilor de pește. De asemenea, trebuie abordată cu precauție ideea constituirii unui fond punctual pentru retragerea navelor. Dezmembrarea navelor are un cost social care ar trebui luat în considerare. Retragerea navelor de pescuit se soldează în fapt adeseori cu pierderi de locuri de muncă, fără ca pescarilor salariați să li se propună o alternativă. CESE nu se opune fondului pentru retragerea punctuală, în forma propusă de Comisie; acesta s-ar putea dovedi adecvat, cu condiția ca de el să profite nu numai proprietarii de nave, ci și pescarii salariați ale căror locuri de muncă ar fi amenințate. Acest fond comunitar ar trebui să prevadă măsuri sociale, cum ar fi ajutoarele acordate pentru formarea și reconversia profesională, în vederea prevenirii pierderii de locuri de muncă. Cu toate acestea, CESE susține ideea că sectorul trebuie să își asigure treptat viabilitatea economică și să iasă din situația de dependență de subvențiile publice, care trebuie prevăzute cu titlu provizoriu, până la remedierea dificultăților structurale ale sectorului.

3.1.1.3

CESE recunoaște că utilizarea unor instrumente ale pieței, cum ar fi transferarea drepturilor de pescuit, poate fi utilă pentru a rezolva problema supracapacității flotelor. Cu toate că recunoaște faptul că acest tip de gestionare a redus uneori capacitatea în anumite țări și pentru anumite tipuri de pescuit, Comitetul consideră că Comisia trebuie să demonstreze caracterul întemeiat al acestei măsuri și să aprofundeze măsurile de protecție și conservare pe care preconizează să le ia pentru a se evita consecințe nedorite asupra ocupării forței de muncă și amenajării teritoriului, existând riscul concentrării drepturilor de pescuit în mâinile unui număr mic de întreprinderi mari, în detrimentul comunităților de pescari de dimensiuni mai mici.

3.1.2 O mai bună identificare a obiectivelor strategice

3.1.2.1

CESE avertizează cu privire la pericolul stabilirii unei ierarhii între obiectivele strategice ale dezvoltării durabile în domeniul pescuitului și pledează, în schimb, în favoarea unei abordări echilibrate, care, pe termen lung, să acorde aceeași importanță pilonilor economic, social și de mediu. CESE dorește să remarce faptul că, asemenea reformei din 2002, Cartea verde nu acordă mare atenție dimensiunii sociale a viitoarei PCP, dimensiune care nu se situează în mod clar printre obiectivele strategice fundamentale.

3.1.2.2

Îmbunătățirea constantă a resurselor naturale și stabilizarea acestora la niveluri de exploatare durabilă trebuie să fie însoțite de evaluări ale impactului socioeconomic care să urmărească promovarea unor măsuri de sprijinire financiară a sectorului, care, la rândul lor trebuie să fie destinate ocupării forței de muncă, stimulării întreprinderilor pentru a investi în inovare și dezvoltare, precum și formării profesionale. De asemenea, este necesar să li se garanteze venituri decente pescarilor în cursul perioadei de refacere a stocurilor.

3.1.3 Reorientarea cadrului decizional

3.1.3.1

CESE aderă pe deplin la ideea revizuirii procesului decizional, din motive ce țin de sporirea înțelegerii acestei politici, de eficacitate și de reducerea costurilor. Ar trebui să se poată face diferența între principiile și obiectivele fundamentale, care ar trebui stabilite de către Consiliu împreună cu Parlamentul European, pe de o parte, și punerea în aplicare a acestora, care este de competența statelor membre, a Comisiei sau a unor eventuale organisme de decizie noi, descentralizate, care să reprezinte toate părțile interesate la nivel local, pe de altă parte. Implicarea autorităților locale și regionale, prin intermediul descentralizării procesului de luare a deciziilor privind chestiunile tehnice (microgestiune), pare a fi un pas în direcția potrivită. Conștient de faptul că stocurile de pește și ecosistemele comune se întind pe zone vaste, CESE salută ideea ca statele membre să asigure gestionarea principiilor de bază și a normelor PCP prin intermediul unei strânse colaborări la nivelul zonelor marine.

3.1.3.2

În cele din urmă, procesul decizional trebuie să profite la maximum de pe urma avizelor elaborate de organismele consultative complementare, și anume Comitetul consultativ pentru pescuit și acvacultură (CCPA) și comitetele consultative regionale (CCR). Ar trebui să se țină seama, de asemenea, de inițiativele și avizele Comitetului pentru dialogul social sectorial în domeniul pescuitului maritim.

3.1.4 Responsabilizarea sectorului

3.1.4.1

CESE salută ideea responsabilizării sporite a actorilor din acest sector, lucru care s-ar putea concretiza în crearea unui sistem de gestionare a resurselor naturale bazat pe posibilitatea de transferare a drepturilor de pescuit, individuale sau colective, în funcție de contextul local, menținând, în orice caz, cele expuse la punctul 3.1.1.3.

3.1.5 Consolidarea unei culturi a respectării reglementărilor

3.1.5.1

CESE este de părere că sistemele de colectare a datelor privind punerea în aplicare a reglementărilor ar trebui dezvoltate și sprijinite financiar în continuare. Sectorul pescuitului ar putea ajunge să joace un rol principal în cadrul acestui mecanism (a se vedea punctul 3.1.4 de mai sus). În afară de aceasta, din motive ce țin de eficiență, punerea în aplicare a mecanismelor de control ar trebui să se facă în comun de către statele membre, Comisie și Agenția Comunitară pentru Controlul Pescuitului, implicând, pe cât posibil, și părțile interesate. De altfel, Comitetul se declară în favoarea instaurării unui regim care să condiționeze accesul la finanțarea comunitară de exercitarea efectivă a responsabilităților în materie de control, așa cum afirma în avizul său (1).

3.2 Îmbunătățirea în continuare a gestionării pescuitului în UE

3.2.1

CESE ia notă de temele de reflecție menționate în Cartea verde în vederea îmbunătățirii în continuare a gestionării pescuitului în UE și dorește să formuleze următoarele observații generale:

3.2.1.1

Pentru a profita la maximum de resursele halieutice, CESE sprijină ideea de a face ca, până în 2015, gestionarea acestora să fie compatibilă cu obiectivul de randament maxim durabil (RMD), dar și de a trece după această dată la o gestionare într-un mod mai conservator, care să diminueze riscurile de epuizare a stocurilor și să garanteze o activitate de pescuit mai profitabilă. Acest lucru este valabil și pentru activitățile de pescuit mixte, împreună cu măsuri mai flexibile care să prevină pagube economice și sociale. De altfel, Comitetul se declară în favoarea eliminării totale și progresive a aruncării capturilor înapoi în mare.

3.2.1.2

CESE ar dori să avertizeze cu privire la orice repunere în discuție pripită a modului de gestionare a resurselor bazat pe sistemul capturii totale admisibile (TAC) și pe cotele de pescuit. În ciuda imperfecțiunilor de care dă dovadă, acest sistem nu poate fi înlocuit cu ușurință. Alternativa, care constă în favorizarea unei gestionări întemeiate pe controlarea efortului de pescuit sau pe introducerea drepturilor de pescuit, nu ar putea fi aplicată fără a se realiza în prealabil o evaluare riguroasă a impactului socioeconomic, prin care să se determine cât de întemeiată este o eventuală modificare a bazelor gestionării resurselor halieutice.

3.2.1.3

În plus, dacă reducerea efortului de pescuit ar trebui să se traducă prin stabilirea unor restricții privind numărul de zile consacrate activității de pescuit, Comitetul ar dori să reamintească faptul că introducerea unui astfel de sistem ar atrage inconveniente inacceptabile, întrucât ar expune lucrătorii la perioade punctuale de muncă excesivă, care favorizează oboseala și, în consecință, riscurile de accidentare.

3.2.1.4

Pe de altă parte, CESE manifestă unele rezerve cu privire la introducerea drepturilor de pescuit, întrucât s-ar putea face uz comercial de acestea, resursele naturale fiind în mod fundamental proprietatea societății, în ansamblul său. S-ar putea prevedea posibilitatea de transferare a drepturilor de pescuit, anual sau de mai multe ori pe an, cu condiția ca principiul de gestionare a cotelor de către autoritățile publice să nu mai fie pus în discuție. În funcție de contextul local, accesul la resurse ar putea fi stabilit pe baza unor criterii sociale și de mediu. În orice caz, transmiterea drepturilor de pescuit transferabile – individuale sau colective – nu ar trebui să aibă caracter permanent, nici să poată face obiectul speculei.

3.2.1.5

Capturile de pește care depășesc cotele ar putea fi astfel scăzute din cotele anului următor, cu condiția ca veniturile provenind din vânzarea acestor produse să fie direcționate către actorii dispuși să renunțe la o parte din cotele proprii, pentru a se ține astfel seama de excesul de capturi.

3.2.1.6

CESE estimează că stabilitatea relativă ar trebui să rămână una dintre pietrele de temelie ale PCP. Cu toate acestea, Comitetul remarcă faptul că se impune o reactualizare a acestui principiu, pentru a se ține seama de evoluțiile care au avut loc de la crearea sa în 1983. În orice caz, orice modificare a acestui sistem ar trebui să fie negociată între statele membre. Comunităților locale și regionale li s-ar putea acorda un acces preferențial, pe baza criteriilor sociale și de mediu.

3.2.1.7

Trebuie încurajată includerea PCP în politica maritimă integrată (PMI). CESE recomandă recunoașterea juridică a dreptului sectoarelor pescuitului și acvaculturii de a fi consultate în ceea ce privește planificarea spațiului maritim, precum și ca viitoarea PCP să prevadă mecanisme de compensare pentru întreprinderile din domeniul pescuitului și salariații acestora, expuși riscului de a pierde ocazii de pescuit. Este vorba, în special, de încurajarea în mod proactiv a formării profesionale, spre exemplu prin crearea unor circuite de formare integrate, și de cunoașterea holistică a mediului marin, pentru a impulsiona înființarea unor locuri de muncă durabile și reconversia profesională în cadrul clusterelor maritime.

3.2.1.8

Trebuie alocate mai multe resurse cercetării, în vederea îmbunătățirii cunoașterii mediului marin; este necesară, de asemenea, o mai bună valorificare a cunoștințelor pescarilor.

3.2.1.9

CESE remarcă faptul că nu au fost îndeplinite obiectivele PCP în ceea ce privește sprijinul financiar. Trebuie să se urmărească îndeplinirea obiectivului de durabilitate economică, cu condiția ca organizarea pieței să fie revizuită în profunzime. În plus, este necesar să se utilizeze ajutoarele publice pentru a sprijini tranziția industriilor de pescuit și de prelucrare din UE către un pescuit durabil, ceea ce implică luarea în considerare a consecințelor socioeconomice ale proceselor de restructurare. În cele din urmă, CESE se declară în favoarea stabilirii unei condiționări explicite între acordarea de finanțare comunitară și îndeplinirea obiectivelor strategice de către statele membre.

4. Observații specifice

4.1 Un regim diferențiat în vederea protejării micilor flote costiere?

4.1.1

Flotele costiere la scară mică asigură numeroase locuri de muncă, atât în mod direct, cât și în mod indirect, și joacă un rol activ în restructurarea și dinamizarea țesutului socioeconomic al zonelor de coastă. În condiții favorabile, acestea ar putea să protejeze comunitățile dependente de pescuit de consecințele economice și sociale ale crizei structurale. Prin urmare, fără a denatura concurența și ținând seama de specificitățile acestui sector, CESE sprijină ideea adoptării unei abordări diferențiate în ceea ce îl privește. Dreptul de acces, rezerva de 12 mile și alte drepturi ale activității de pescuit costier la scară mică ar trebui să fie atribuite și apărate în mod adecvat, de pildă prin intermediul unui procent exclusiv din cota de pescuit națională. Cu toate acestea, Comitetul remarcă faptul că este necesar să se ajungă la un acord cu privire la criteriile (bunăoară dimensiunile, perioada petrecută în larg, distanța față de coastă, legăturile cu comunitățile locale etc.) care ar fi folosite în definirea acestui tip de pescuit foarte diversificat, lucru care ar trebui întreprins la nivelul cel mai adecvat – local, regional sau național. În opinia Comitetului, o definire a acestui concept la nivel național sau local ar fi mai adecvată decât impunerea unei definiții uniforme la nivel comunitar.

4.2 Reînnoirea PCP presupune adoptarea unui întreg capitol referitor la aspectele sociale

4.2.1

CESE estimează că, în general, Cartea verde nu ia suficient în considerare aspectele sociale ale PCP. Comisia se mulțumește să își exprime convingerea profundă potrivit căreia declinul ocupării forței de muncă, în special în sectorul pescuitului, este considerat inevitabil. Este necesar să se reamintească faptul că rata de ocupare a forței de muncă în sectorul pescuitului a scăzut cu 30 % în cursul ultimului deceniu și că, știut fiind faptul că orice pierdere de locuri de muncă în acest sector are în mod obligatoriu un impact negativ asupra ocupării forței de muncă de pe uscat (în sectoarele prelucrării și în activitățile conexe în amonte sau în aval), bilanțul social este îngrijorător.

4.2.2

O PCP reformată ar trebui, în opinia CESE, să dezvolte o strategie coerentă pe termen lung, care să asigure durabilitatea socială a sectorului, pentru ca problemele sociale să fie integrate în mod orizontal în diferitele capitole ale PCP. Comitetul dorește să menționeze câteva teme de reflecție, pentru a încerca să răspundă provocărilor sociale cu care se confruntă acest sector:

—

nu există până în prezent o recunoaștere sistematică a calificărilor profesionale în statele membre ale UE. Prin urmare, Comisia ar putea să ia în considerare crearea unei baze comune pentru calificările profesionale și pentru recunoașterea diplomelor, lucru care ar putea încuraja mobilitatea lucrătorilor și ar putea contribui la consolidarea prevenirii accidentelor;

—

pe de altă parte, pescuitul este una dintre cele mai periculoase activități profesionale la nivel mondial. În vederea dezvoltării unei adevărate culturi a prevenirii accidentelor, Comitetul recomandă colectarea de date statistice armonizate cu privire la accidente și la cauzele acestora, care nu există în prezent la nivel comunitar. Această bază de date ar servi la crearea unui cadru de reglementare adecvat, în special pentru ambarcațiunile cu o lungime mai mică de 15 metri, care nu sunt reglementate în prezent. De altfel, CESE regretă faptul că statele membre sunt atât de puțin motivate în privința ratificării Convenției internaționale privind standardele de pregătire a navigatorilor, de brevetare și de efectuare a serviciului de cart (Convenția STCW) și a protocolului la Convenția internațională privind securitatea navelor de pescuit (Convenția de la Torremolinos);

—

în ceea ce privește condițiile de muncă, CESE dorește să insiste în special asupra necesității de reabilitare a acestui sector, prin garantarea, pe cât posibil, a unor niveluri de remunerare decente. Sistemul de remunerare în funcție de profit (participarea directă a lucrătorilor la rezultatele exploatării) și-a dovedit eficacitatea în statele membre care îl aplică. Mai mult decât atât, acest sistem este bine înrădăcinat în cultura comunităților de pescari. Cu toate acestea, acest sistem nu oferă garanții privind regularitatea veniturilor decente. În plus, în anumite state membre, pescarii sunt considerați lucrători care desfășoară o activitate independentă, dat fiind că o parte a salariului lor este variabilă, ceea ce îi exclude din sistemul asigurărilor sociale. Prin urmare, CESE solicită Comisiei să pună bazele unui cadru comunitar de armonizare privind dreptul pescarilor de a fi remunerați în mod demn și regulat și de a beneficia de o protecție socială reală.

4.3 Necesitatea îmbunătățirii pieței și a practicilor comerciale

4.3.1

În conformitate cu Cartea verde, sectorul pescuitului nu încasează decât un mic procent din prețul plătit de consumatori în comerț. Organizarea actuală a pieței nu este satisfăcătoare, ceea ce determină o profitabilitate foarte scăzută a acestui sector. CESE consideră că este necesară remedierea acestei situații caracterizate, pe de o parte, de fragmentarea sectorului vânzării și de existența unui număr foarte mare de operatori și, pe de altă parte, de existența unui număr foarte mic de centre de achiziție, care impun prețuri fixe producătorilor. Neajunsurilor menționate mai sus li se adaugă un angajament politic insuficient în ceea ce privește transparența și trasabilitatea în cadrul comerțului cu produse halieutice. Prin urmare, CESE subliniază importanța respectării normelor și a verificării identificării corecte a tuturor produselor pescărești și acvicole, atât comunitare, cât și importate, evitându-se astfel confuzia în rândul consumatorilor și garantându-se punerea la dispoziția acestora a informațiilor necesare în vederea cumpărării responsabile. În sfârșit, CESE solicită punerea la dispoziție a mai multor mijloace care să permită controlul produselor congelate importate pe cale terestră, maritimă sau aeriană, precum și respectarea normelor privind etichetarea (în conformitate cu dispozițiile regulamentului).

4.4 Mediul și cercetarea

4.4.1

PCP este tributară altor politici, care influențează în mod semnificativ sectorul pescuitului și care nu obțin nici ele rezultatele scontate. Un astfel de caz îl reprezintă Strategia pentru mediul marin, care face obiectul Directivei 2008/56/CE și al cărei obiectiv principal era instituirea unui cadru de acțiune comunitară în domeniul politicii privind mediul marin, nu numai din motive ce țin de mareele negre catastrofale provocate de navele Erika sau Prestige, ci și din cauza deversărilor de deșeuri urbane, precum și a activităților de construcție din ce în ce mai intense din zonele litorale și a altor amenajări, care le modifică.

4.4.2

Schimbările climatice influențează, de asemenea, mediul marin în ceea ce privește încălzirea, poluarea și modificarea curenților marini, care reprezintă tot atâția factori ce influențează refacerea stocurilor de pește și împiedică perioadele de repaus biologic să aibă efectele scontate.

4.4.3

Întrucât politica de mediu este o politică orizontală a UE, este necesar ca aceasta să fie integrată în cadrul PCP. CESE reamintește necesitatea integrării tuturor politicilor europene. În această privință, este limpede că PCP poate juca un rol în elaborarea unei abordări integrate a protejării mediului marin.

4.4.4

Stabilirea unor indicatori care să permită verificarea efectelor protejării mediului marin (2) pare o măsură adecvată. Monitorizarea acestora ar trebui să se facă la nivel internațional, prin cooperare științifică în cadrul Agenției Europene de Mediu sau al Consiliului Internațional pentru Explorarea Apelor Maritime.

4.4.5

Informarea este un instrument esențial pentru succesul activității de protejare a mediului marin; prin urmare, este important să fie analizate datele colectate la nivel național. CESE înțelege necesitatea intensificării cercetării în acest domeniu și pledează pentru crearea instrumentelor necesare promovării relațiilor dintre oamenii de știință și sectorul pescuitului, administrațiile responsabile și UE. De asemenea, recunoaște importanța Comunicării pe tema „O strategie europeană de cercetare marină și maritimă” (3) și estimează că este necesar un sprijin financiar în vederea realizării acesteia, întrucât fondurile programului-cadru nu sunt suficiente.

4.4.6

CESE consideră că nu numai finanțarea este necesară cercetării marine și maritime, ci și încurajarea tinerilor cercetători să activeze în acest domeniu și să stabilească un mecanism de centralizare a celor mai bune practici, care să servească drept referință autorităților competente, mai ales organizațiilor regionale de gestionare a pescuitului (ORGP), astfel încât să poată fi adoptate cele mai benefice practici din fiecare zonă maritimă. În prezent, anumite state membre depun eforturi considerabile pentru a consolida practicile de pescuit durabil și procesul de refacere a mediului marin.

4.5 Pentru o dimensiune internațională responsabilă a PCP

4.5.1

PCP reformată ar trebui să promoveze practicile de pescuit responsabil și durabil, inclusiv în afara apelor comunitare. Prin participarea activă la deciziile adoptate în cadrul instituțiilor internaționale (ONU, FAO) și al ORGP, UE are un rol important de jucat în această privință, în special prin intermediul eficientizării controlului operațiunilor desfășurate în largul mării și a luptei împotriva pescuitului ilegal, nedeclarat și nereglementat (INN).

4.5.2

În ceea ce privește ORGP, CESE consideră că PCP ar trebui să promoveze gestionarea durabilă a activităților de pescuit în ansamblul lor, centrându-se pe aspectele-cheie, cum ar fi respectarea normelor, gestionarea capacității cu resursele disponibile, întărirea bunei guvernanțe prin conceperea unor planuri de gestionare pe termen lung și a unor strategii de conservare a ecosistemelor.

4.5.3

În ceea ce privește acordurile de parteneriat în domeniul pescuitului (APP), Comitetul dorește ca sprijinul tehnic și ajutoarele financiare acordate să contribuie la consolidarea capacității țărilor partenere de a elabora politici durabile în domeniul pescuitului, întărind în același timp supravegherea și controlul apelor din regiunile în cauză. În această privință, autoritățile din țările terțe partenere trebuie să fie răspunzătoare pentru buna utilizare a fondurilor provenite de la contribuabilii europeni, prin intermediul verificării efective a realizării obiectivelor stabilite în acordurile de parteneriat. Pentru o mai bună gestionare a ajutoarelor acordate, CESE propune să se menționeze în mod obligatoriu scopul precis al acestora, pentru ca, în acest fel, fondurile acordate să fie destinate scopurilor vizate. Acest lucru ar fi util în vederea îmbunătățirii condițiilor sociale și de muncă din țările partenere.

4.5.4

CESE solicită să se facă o distincție între costul de acces pentru flota de distanță lungă a UE, care este asumat de armatori și reprezintă un procent echitabil din valoarea capturilor, și contribuția financiară a APP destinată ajutorului pentru dezvoltare. Acest ajutor va trebui să recunoască importanța sectorului pescuitului în reducerea sărăciei.

4.5.5

CESE solicită crearea unei noi arhitecturi a acordurilor de parteneriat în domeniul pescuitului, în cadrul căreia să se țină seama în mod cuvenit de dimensiunea socială. Obiectivul pe termen lung este nediscriminarea între lucrătorii comunitari și cei care provin din țări terțe în ceea ce privește condițiile de muncă, remunerarea și accesul la formare. În plus, Comitetul dorește ca practicile dialogului social și ale negocierii colective să fie aplicate la recrutarea pescarilor din țări terțe, în vederea garantării unor condiții de trai și de muncă echitabile pentru echipajele de pe navele europene. Această solicitare este cu atât mai importantă pentru Comitet, cu cât intervine într-un context în care lipsesc standardele minime specifice, definite de Organizația Internațională a Muncii (OIM), în ceea ce privește remunerarea pescarilor.

4.5.6

CESE atrage atenția asupra faptului că o clauză socială negociată de către partenerii sociali europeni și inserată în APP reprezintă un progres în ceea ce privește recunoașterea drepturilor lucrătorilor locali și a valorii reale a muncii lor, dar eficiența acesteia este în continuare incertă. De asemenea, este necesar să se evalueze punerea sa în aplicare. În consecință, CESE dorește ca această clauză să fie mai bine definită, iar valoarea sa juridică să fie consolidată.

4.6 Dezvoltarea unei acvaculturi durabile

4.6.1

În opinia CESE, acvacultura ar trebui integrată ca un pilon în sine în cadrul PCP revizuite; acest lucru ar pune capăt stagnării actuale a producției sale la nivel european. Trebuie promovate măsuri de sporire a competitivității, astfel încât să se garanteze că acvacultura redevine viabilă din punct de vedere economic, generează locuri de muncă de calitate și respectă regulile în materie de protecție a mediului marin în ceea ce privește calitatea apelor la nivel local, infiltrarea speciilor exotice, durabilitatea pescuitului pentru producția de făină sau ulei de pește etc. De altfel, este necesar să se acorde o atenție specială calității acestei producții, care ar trebui supusă regulilor de supraveghere a pieței. În orice caz, ar trebui să se țină seama de avizul CESE pe această temă, aflat în curs de elaborare (NAT/445).

4.6.2

CESE consideră că trebuie îmbunătățită imaginea acvaculturii și a pescuitului, precum și a produselor prelucrate. În acest scop, recomandă realizarea de campanii de informare, formare și comunicare adresate, în primul rând, consumatorilor europeni.

Bruxelles, 28 aprilie 2010

Președintele Comitetului Economic și Social European

Mario SEPI

(1) JO C 277 din 17.11.2009, p. 56.

(2) JO C 85 din 8.4.2003, p. 87-97.

(3) COM(2008) 534 final.

19.1.2011

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 18/59

Avizul Comitetului Economic și Social European privind Comunicarea Comisiei către Parlamentul European și Consiliu: „Construirea unui viitor durabil pentru acvacultură – Un nou impuls pentru strategia de dezvoltare durabilă a acvaculturii europene”

COM(2009) 162 final

2011/C 18/10

Raportor: dl José María ESPUNY MOYANO

La 8 aprilie 2009, în conformitate cu articolul 262 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, Comisia Europeană a hotărât să consulte Comitetul Economic și Social European cu privire la

Comunicarea Comisiei către Parlamentul European și Consiliu: „Construirea unui viitor durabil pentru acvacultură – Un nou impuls pentru strategia de dezvoltare durabilă a acvaculturii europene”

COM(2009) 162 final.

Secțiunea pentru agricultură, dezvoltare rurală și protecția mediului, însărcinată cu pregătirea lucrărilor Comitetului pe această temă, și-a adoptat avizul la 25 martie 2010.

În cea de-a 462-a sesiune plenară, care a avut loc la 28 și 29 aprilie 2010 (ședința din 28 aprilie 2010), Comitetul Economic și Social European a adoptat prezentul aviz cu 150 de voturi pentru, 1 vot împotrivă și 3 abțineri.

1. Concluzii și recomandări

1.1 CESE își reiterează îngrijorarea, exprimată deja în Avizul privind strategia din 2003 (1), cu privire la scăderea competitivității acvaculturii în UE, din cauza unui cadru de reglementare inadecvat. Acvacultura este afectată inutil de reglementările din diverse domenii, creându-se astfel dificultăți suplimentare în calea dezvoltării acestui sector.

1.2 De aceea, CESE salută comunicarea Comisiei, considerând adecvată și oportună publicarea ei în acest moment.

1.3 Acvacultura europeană trebuie să revină pe calea creșterii durabile, care să îi permită să răspundă cererii de produse acvatice nutritive, sănătoase și sigure. Dacă se dezvoltă corespunzător, aceasta va stimula dezvoltarea socioeconomică a zonelor în care este practicată, va spori oferta de locuri de muncă stabile și de calitate și va contribui la menținerea populației pe teritoriile respective.

1.4 CESE își reiterează convingerea că piața unică reprezintă unul dintre principalele atuuri ale UE. De aceea, își exprimă îngrijorarea față de lipsa de omogenitate și de coerență legislativă între statele membre, printre altele, în materie de etichetare a produselor acvatice sau de interpretare a legislației europene de mediu, cum ar fi, de exemplu, rețeaua Natura 2000 sau Directiva-cadru privind apa.

1.5 Având în vedere ocuparea crescândă a spațiilor de coastă, trebuie stimulată căutarea de sinergii între activități compatibile, inclusiv protecția mediului. Numărul insuficient de spații destinate acvaculturii reprezintă una dintre principalele cauze ale stagnării actuale a acestui sector în UE. CESE recomandă îmbunătățirea și facilitarea proceselor prin care se acordă autorizații și licențe crescătoriilor de acvacultură, precum și simplificarea și accelerarea procedurilor, în vederea scurtării termenelor de acordare.

1.6 CESE își exprimă îngrijorarea cu privire la faptul că etichetarea actuală a produselor acvatice în punctele de vânzare este insuficientă, împiedicând consumatorii să cumpere în mod responsabil și în cunoștință de cauză. Această situație se traduce, de exemplu, prin dificultățile pe care le întâmpină consumatorii atunci când doresc să distingă produsele acvatice provenite din UE de cele importate sau să diferențieze între produsele acvatice proaspete și cele decongelate.

1.7 CESE este preocupat de posibilitatea ca produsele acvatice importate să nu îndeplinească normele sanitare impuse de UE. Deosebit de îngrijorătoare sunt diferențele în ce privește cerința trasabilității, element-cheie al siguranței alimentare. De asemenea, Comitetul este îngrijorat cu privire la condițiile sociale și de lucru, cum ar fi munca prestată de minori sau munca în condiții de semisclavie.

1.8 Acvacultura produce alimente de calitate în mediul acvatic și este incompatibilă cu un mediu degradat sau poluat. Din acest motiv, trebuie să se asigure buna calitate a apelor din UE.

1.8.1 Protecția mediului este una dintre prioritățile UE. Totuși, acest fapt nu trebuie să împiedice desfășurarea unor activități care se pot dovedi compatibile cu protecția mediului. Comisia Europeană trebuie să depună eforturi pentru a explica principalele norme de protecție a mediului, în special rețeaua Natura 2000, arătând legăturile și compatibilitatea acestora cu acvacultura.

1.8.2 CESE recomandă să se încurajeze etichetarea ecologică a produselor de acvacultură. Obiectivul acesteia trebuie să fie distingerea și promovarea excelenței ecologice a produselor de acvacultură provenite de la crescătoriile gestionate corespunzător și orientate către dezvoltarea durabilă.

1.9 Dat fiind caracterul inovator al acvaculturii europene, CESE subliniază necesitatea de stimulare a cercetării și a dezvoltării tehnologice în acest domeniu. Platforma europeană pentru tehnologie și inovare în domeniul acvaculturii, recent înființată, reprezintă un instrument ideal pentru realizarea acestui obiectiv.

1.10 În ceea ce privește sănătatea animalelor, CESE își exprimă îngrijorarea în legătură cu insuficiența medicamentelor autorizate de uz veterinar aflate la dispoziția acvaculturii.

2. Sinteza comunicării Comisiei

2.1 Obiectivul comunicării este de a determina cauzele stagnării observate la sectorul acvaculturii în UE și de a relansa dezvoltarea acestuia. În acest scop, Comisia a elaborat o propunere bazată pe trei axe: promovarea competitivității, crearea condițiilor pentru o creștere durabilă și îmbunătățirea imaginii și a guvernanței sectorului.

2.2 Comisia propune promovarea competitivității producției acvicole din UE prin dezvoltarea unui sector al acvaculturii competitiv și diversificat, susținut de inovare.

2.2.1 Dezvoltarea durabilă a acvaculturii trebuie sprijinită prin . În acest scop, Comisia va promova inițiativele în materie de cercetare, dezvoltare și inovare, va susține dezvoltarea infrastructurilor de cercetare și le va aloca resurse adecvate.

2.2.2 Comisia propune să se ia măsuri pentru ca acvacultura să concureze în condiții de egalitate cu alte activități pentru și să se creeze sinergii între activități.

2.2.3 Acvacultura europeană trebuie să poată satisface , să se adapteze cerințelor pieței și să interacționeze dintr-o poziție de egalitate cu ceilalți actori ai lanțului de comercializare. În acest scop, Comisia va aborda necesitățile sectorului în ce privește organizațiile de producători, raporturile interprofesionale, informarea consumatorilor și instrumentele de comercializare.

2.2.4 a acvaculturii trebuie să le ofere sectoarelor asociate posibilități de extindere și de export. În acest scop, Comisia va promova dezvoltarea unei acvaculturi durabile în țări terțe.

2.3 Comisia își propune să creeze condițiile pentru o creștere durabilă a acvaculturii, garantând un nivel ridicat de protecție a mediului natural. Produsele alimentare de origine acvatică fabricate sau importate în UE vor trebui să respecte standarde ridicate de protecție a sănătății și siguranței consumatorilor. Comisia va promova un nivel ridicat de protecție a sănătății și a bunăstării animalelor.

2.3.1 Va trebui să se asigure . În acest scop, Comisia va continua să insiste asupra dezvoltării durabile din punct de vedere ecologic a acvaculturii.

2.3.2 În sens invers, trebuie să se ofere acvaculturii un și apă de cea mai bună calitate, pentru a se garanta sănătatea animalelor și siguranța produselor, în special în cazul moluștelor.

2.3.3 În vederea optimizării producției și creșterii, trebuie să se creeze un , care să beneficieze de condiții zootehnice excelente. Comisia va asigura aplicarea integrală a Directivei 2006/88/CE (2) privind sănătatea animalelor de acvacultură.

2.3.4 îi preocupă în egală măsură pe consumatori, pe legiuitori și pe producători. Comisia va solicita consultanță cu privire la bunăstarea peștilor și va promova adoptarea unei abordări în funcție de specie.

2.3.5 Una dintre principalele probleme cu care se confruntă sectorul acvaculturii este autorizate. Pentru a remedia această problemă, Comisia va încuraja punerea în aplicare a recomandărilor formulate de Grupul de lucru privind disponibilitatea medicamentelor de uz veterinar în raportul său din 2007.

2.3.6 Disponibilitatea este în continuare esențială pentru dezvoltarea acvaculturii. Comisia va spori disponibilitatea aditivilor necesari pentru hrana peștilor și va revizui legislația privind subprodusele.

2.3.7 Comisia trebuie să garanteze și să recunoască . Comisia va depune în continuare eforturi pentru a garanta că produsele alimentare de origine acvatică, fie ele din producția proprie sau importate, sunt sigure pentru consumatori. Acțiunile sale în acest sens se vor baza pe cunoștințele științifice și pe principiul precauției. De asemenea, Comisia va lua în considerare beneficiile consumului de pește pentru sănătate.

2.4 Este necesară îmbunătățirea imaginii sectorului și a condițiilor de guvernanță, creându-se condiții echitabile la nivel european.

2.4.1 O mai bună ar trebui să asigure condiții de egalitate pentru operatorii economici în fața deciziilor care afectează dezvoltarea acvaculturii. În acest scop, Comisia va explica mai bine aplicarea politicii sale de mediu, în special în ce privește rețeaua Natura 2000, și va supraveghea corecta aplicare a legislației europene privind sănătatea animalelor și protecția consumatorilor. În ceea ce privește țările terțe, Comisia se va asigura că acestea îndeplinesc condiții echivalente cu cele comunitare.

2.4.2 Pentru favorizarea dezvoltării acvaculturii, este esențială reducerea , în special în cazul IMM-urilor. Astfel, Comisia va lua măsuri pentru a simplifica mediul legislativ și a reduce sarcinile administrative în UE.

2.4.3 Comisia va promova și informarea adecvată a publicului, prin intermediul unor consultări ample și al furnizării de informații transparente. În acest mod, se va contribui la îmbunătățirea reglementărilor și a guvernanței, ameliorându-se totodată imaginea acvaculturii.

2.4.4 Comisia va depune eforturi pentru a asigura o , dat fiind că statisticile oficiale ale UE privind acvacultura acoperă, în prezent, un domeniu destul de restrâns. De asemenea, își va extinde baza de informații privind prețurile, pentru a crea un sistem de monitorizare pe tot parcursul lanțului de comercializare.

3. Observații generale

3.1 În prezent, acvacultura produce 47 % din produsele acvatice consumate de populația mondială. Mai mult, capacitatea sa de creștere suplimentară este considerabilă, motiv pentru care acvacultura poate constitui un element-cheie în cadrul unei politici strategice de aprovizionare cu produse alimentare destinată satisfacerii cererii viitoare.

3.2 În ultimii 10 ani, populația mondială a crescut cu 12 %, în vreme ce consumul de pește a crescut cu 27 %, datorită, printre altele, efectelor benefice pe care le au asupra sănătății acizii omega 3, prezenți din belșug în acesta. UE este principala piață mondială a produselor acvatice, consumând peste 12 milioane de tone pe an și manifestând o clară tendință de creștere. Nivelul de autoaprovizionare abia atinge 35 %. 65 % dintre produsele acvatice consumate provin din import, iar procentul este în creștere.

3.3 Acvacultura europeană intră sub incidența politicii comune în domeniul pescuitului (PCP), al cărei obiectiv este exploatarea durabilă a resurselor acvatice vii, ținând seama în mod echilibrat de aspectele sociale, economice și de mediu. PCP reformată trebuie să ia în considerare, în mod specific, caracteristicile acvaculturii și să dispună de instrumente de sprijin sectoriale și de piață eficiente. Se sugerează ca PCP să fie redenumită „politica comună în domeniul pescuitului și acvaculturii” (PCPA).

3.4 În prezent, acvacultura constituie o activitate economică importantă în anumite zone de coastă și continentale din UE, incluzând atât producția de moluște, cât și de pește, în apă dulce sau marină.

3.5 Acvacultura în UE nu mai este o activitate artizanală, desfășurată la scară redusă, ci a devenit, începând din anii '70 ai secolului trecut, o industrie modernă, dinamică, inovatoare și bazată pe tehnologie, cu întreprinderi adeseori integrate pe verticală.

3.6 Acvacultura în UE constituie o sursă de locuri de muncă în zonele fluviale și de coastă îndepărtate, în general defavorizate și cu puține alternative de ocupare a unui loc de muncă. Atât în întreprinderile familiale, cât și în IMM-uri, locurile de muncă din acvacultură sunt specializate, necesită calificare tehnică și sunt stabile.

3.7 În 2002, Comisia a prezentat, în Comunicarea COM(2002) 511, o strategie de dezvoltare durabilă a acvaculturii europene, ale cărei obiective erau următoarele:

a)	crearea de locuri de muncă sigure, în special în zonele care depind în mod deosebit de pescuit;

b)	garantarea aprovizionării cu produse pescărești sănătoase și sigure, în cantitățile cerute de piață;

c)	promovarea respectării mediului înconjurător de către acest sector.

3.8 Comisia a recunoscut că, din 2002, producția UE în domeniul acvaculturii nu a evoluat conform previziunilor, înregistrând chiar o stagnare, atât în cazul moluștelor, cât și al peștelui (culturile de crustacee sau de alge sunt practic inexistente în Europa), care contrastează puternic cu indicele ridicat de creștere înregistrat de această activitate în restul lumii. Din acest motiv, Comisia a considerat oportun să-și revizuiască strategia și să realizeze un bilanț al situației actuale a acvaculturii europene.

4. Observații specifice

4.1 Acvacultura din UE nu își valorifică întregul potențial de generare de bogăție și de locuri de muncă. Nivelul producției totale stagnează din 2002 și nu reușește să compenseze scăderea volumului de capturi realizate de flota de pescuit, afectând negativ balanța comerțului exterior. Acest fenomen se produce în ciuda faptului că Europa beneficiază de condițiile geografice și de mediu adecvate, de tehnologie de vârf și de întreprinderi dispuse să investească în acest domeniu. De asemenea, sectorul a demonstrat că dispune de cunoștințele și de mijloacele necesare pentru a desfășura o activitate durabilă din punctul de vedere al mediului, oferind totodată produse sănătoase, sigure și de calitate.

4.2 Cadrul juridic complex al UE, procedurile administrative lente, restricțiile în ce privește accesul la spațiile ce aparțin domeniului public și sarcinile administrative excesive descurajează investițiile și subminează competitivitatea producției acvicole europene.

4.3 Multe dintre obstacolele care limitează dezvoltarea acvaculturii europene depind în mod direct de politicile și acțiunile desfășurate la nivel național sau regional. Prin urmare, autoritățile publice naționale și regionale trebuie să conștientizeze acest fapt și să-și stabilească un cadru propriu adecvat. Există state membre în care nu s-au acordat noi licențe pentru acvacultură în ultimii 15 ani. Uneori, interpretarea legislației europene de către administrațiile naționale și regionale creează distorsiuni, ca în cazul rețelei Natura 2000, din care unele administrații exclud, în mod nejustificat, acvacultura. Pe de altă parte, atât statele membre, cât și regiunile care dispun de competențe în domeniu trebuie să își coordoneze legislațiile, pentru a nu crea bariere artificiale în calea pieței libere pe teritoriul UE.

4.4 Organizarea comună a pieței produselor pescărești și de acvacultură, care ar trebui să stabilizeze piețele și să garanteze veniturile producătorilor din sectorul acvaculturii, necesită o reformă urgentă, care să consolideze organizațiile de producători.

4.5 Comunicarea anterioară, COM(2002) 511, insista excesiv asupra aspectelor de mediu ale acvaculturii, lăsând în plan secundar componentele economice și sociale ale durabilității. Comunicarea actuală, COM(2009) 162, propune un echilibru mai bun între cei trei piloni ai durabilității – cel de mediu, cel social și cel economic –, recunoscând că durabilitatea mediului nu este posibilă decât dacă există întreprinderi competitive și rentabile.

4.6 În general, întreprinderile din domeniul acvaculturii din UE sunt eficiente și ar putea fi pe deplin competitive, dacă ar exista condiții echitabile de concurență cu produsele importate. În prezent, nu există această egalitate de șanse, nici pentru producție, nici pentru comercializare. În ceea ce privește producția, producătorii europeni din domeniul acvaculturii trebuie să respecte norme stricte privind ingredientele hranei pentru pești, restricțiile de folosire a medicamentelor de uz veterinar, chestiunile de mediu și altele de natură socială, care nu sunt impuse producătorilor din țările terțe, aceștia din urmă putându-și comercializa produsele pe piața comunitară în mod liber (inclusiv acele produse obținute prin exploatarea copiilor sau cu prețul încălcării dreptului la un loc de muncă decent și la o remunerație echitabilă). Referitor la comercializare, există țări care stimulează în mod necorespunzător producția în domeniul acvaculturii, care este ulterior comercializată în UE.

4.7 Informațiile incomplete pe care le primește consumatorul despre caracteristicile produselor acvatice pe care le cumpără nu îi permit să cântărească în mod adecvat diferențele de calitate și de preț. Această situație este potrivnică producătorilor europeni, ale căror produse au, în general, o mai mare valoare adăugată decât cele importate. Această dezinformare include, de exemplu, inexactități în ce privește țara de origine sau denumirea comună a produsului. Deosebit de grav este, însă, cazul fileului de pește decongelat în momentul vânzării, provenit din țări îndepărtate, în general asiatice. Acest file se vinde alături de fileul cu adevărat proaspăt, fără a se oferi consumatorului informații clare asupra diferențelor dintre cele două tipuri de produse, ceea ce face ca prețul să devină unicul criteriu de achiziționare. În această situație, pot apărea chiar probleme de sănătate publică, în caz de recongelare a produselor.

4.8 Așadar, CESE recomandă să se procedeze atât la simplificarea etichetării, clarificându-se în special informațiile despre țara sau zona de origine, cât și la consolidarea mecanismelor de inspecție și control la frontiere.

4.9 Corecta identificare a produselor acvatice trebuie să fie însoțită de acțiuni de formare și de informare de-a lungul întregului lanț de distribuție și de comercializare, care să ajungă până la consumatori. Trebuie să se insiste îndeosebi asupra prezenței acizilor grași omega 3, în special a tipurilor EPA și DHA.

4.10 CESE recomandă organizarea de campanii de promovare care să contribuie la îmbunătățirea imaginii acvaculturii, a produselor și a proceselor sale. Identificarea mesajelor ce urmează a fi transmise ar trebui încredințată unui grup de studiu specific, însărcinat cu propunerea de inițiative, în colaborare cu sectorul. În acest sens, se recomandă punerea în aplicare a unor campanii transnaționale, coordonate în mod necesar de Comisia Europeană.

4.11 Acvacultura europeană este o activitate inovatoare, care utilizează tehnologia și care are nevoie de cercetare științifică permanentă. Cel de-al 7-lea Program-cadru actual, care reunește toate inițiativele comunitare în materie de cercetare, oferă mai puține posibilități cercetării în domeniul acvaculturii decât programele anterioare. De aceea, va fi dificil să se sporească inovarea și competitivitatea acestui sector european. Sectorul acvaculturii europene a înființat, de curând, Platforma europeană pentru tehnologie și inovare în domeniul acvaculturii, prin care se urmărește definirea priorităților sectorului în materie de cercetare, dezvoltare și inovare, precum și elaborarea unei strategii pentru realizarea acestora.

4.11.1 Trebuie să se persevereze în căutarea de ingrediente alternative, sigure și durabile, care să satisfacă necesitățile nutriționale și biologice ale peștilor și, în același timp, să garanteze că produsul final are în continuare aceleași proprietăți nutritive.

4.11.2 Trebuie continuată optimizarea sistemelor de producție actuale, în special a celor cu clare posibilități de extindere în viitor, cum sunt acvacultura desfășurată în larg și sistemele de recirculare pe uscat.

4.12 Disponibilitatea medicamentelor de uz veterinar reprezintă o piedică majoră în dezvoltarea acvaculturii. În momentul actual, acvacultura europeană nu dispune de instrumente veterinare suficiente, cum ar fi anestezicele, vaccinurile sau antibioticele. Această situație compromite viabilitatea sectorului și afectează atât sănătatea și bunăstarea animalelor, cât și siguranța alimentară și protecția mediului înconjurător.

4.13 Comunicarea Comisiei propune să se sprijine exportul tehnologiilor de producție din domeniul acvaculturii către țările terțe. Deși această inițiativă demonstrează o solidaritate care trebuie, fără îndoială, susținută, înainte de a o promova trebuie să se ia în considerare posibilitatea ca viitoarele produse de acvacultură obținute în urma acestui export de tehnologie să sfârșească prin a fi exportate către UE, intrând în concurență cu producția europeană.

4.14 Comunicarea Comisiei descrie cu acuratețe cauzele stagnării actuale a acvaculturii în UE. Totuși, documentul nu trebuie considerat o lucrare finalizată, ci un punct de plecare pentru conceperea și punerea în aplicare a unor măsuri concrete care să relanseze dezvoltarea durabilă a acvaculturii în UE.

Bruxelles, 28 aprilie 2010.

Președintele Comitetului Economic și Social European

Mario SEPI

(1) JO C 208, 3.9.2003, p. 89-93.

(2) JO L 328, 24.11.2006, p. 14.

19.1.2011

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 18/64

Avizul Comitetului Economic și Social European privind Comunicarea Comisiei către Consiliu și Parlamentul European: Dincolo de PIB – Măsurarea progreselor într-o lume în schimbare

COM(2009) 433 final

2011/C 18/11

Raportor: dl ZBOŘIL

La 20 august 2009, în conformitate cu articolul 262 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, Comisia Europeană a hotărât să consulte Comitetul Economic și Social European cu privire la

Comunicarea Comisiei către Consiliu și Parlamentul European: Dincolo de PIB – Măsurarea progreselor într-o lume în schimbare

COM(2009) 433 final.

Secțiunea pentru agricultură, dezvoltare rurală și protecția mediului, însărcinată cu pregătirea lucrărilor Comitetului pe această temă, și-a adoptat avizul la 25 februarie 2010.

În cea de-a 462-a sesiune plenară, care a avut loc la 28 și 29 aprilie 2010 (ședința din 29 aprilie 2010), Comitetul Economic și Social European a adoptat prezentul aviz cu 168 de voturi pentru, 3 voturi împotrivă și 6 abțineri.

1. Concluzii și recomandări

1.1 CESE salută comunicarea Comisiei pe tema „Dincolo de PIB – Măsurarea progreselor într-o lume în schimbare” și inițiativele pe care aceasta le trece în revistă. Comitetul remarcă faptul că, în prezent, ne aflăm doar la începutul acestui drum, iar alegerea instrumentelor și a măsurilor potrivite și integrarea acestora în gestionarea marilor politici și strategii nu vor fi deloc simple.

1.2 Comisiei îi revine sarcina – foarte dificilă – de a elabora versiunea-pilot a unui indice de mediu complex. Va fi vorba, în mod evident, de un indice agregat, care necesită luarea în considerare a echilibrului dintre efectele diverselor componente ale mediului. De la bun început, elaborarea lui va trebui să facă obiectul unor consultări cu părțile interesate.

1.3 Și mai dificilă va fi elaborarea unui indicator complex al calității vieții și al coeziunii sociale. Va fi neapărată nevoie de proiecte-pilot în acest domeniu, pe care Comisia ar trebui să-l definească drept „punct critic al întregului proiect”. Așadar, Comisia ar trebui să lanseze imediat aceste proiecte-pilot.

1.4 Tendințele de evoluție pe termen lung a parametrilor fundamentali sunt deosebit de importante pentru aspectele strategice și pentru elaborarea politicilor. Ca urmare, această perspectivă ar trebui să determine alegerea parametrilor monitorizați în timp real. Trebuie reacționat la schimbări cu cumpătare și în timp util.

1.5 Sistemul ar trebui să se bazeze în continuare, chiar la scară europeană, pe culegerea și evaluarea datelor la nivel național, acestea fiind organizate într-un cadru european bine definit și unificator, și pe prelucrarea datelor prin indicatori și parametri. Evaluarea lor necesită o abordare globală, holistică, astfel încât să fie reduse atât conflictele dintre interpretările anumitor instrumente, cât și riscurile pe care acestea le presupun.

1.6 Evaluarea dezvoltării durabile constă în special în sesizarea tendințelor în două direcții esențiale: (1) evaluarea capacității de absorbție și (2) evaluarea dezvoltării administrației colectivităților umane. Propunerile pe care le avansează comunicarea Comisiei (tabloul de bord și monitorizarea pragurilor de poluanți) se înscriu în această direcție, cu care CESE este întru totul de acord.

1.7 De asemenea, CESE salută eforturile depuse de Comisie în vederea extinderii conturilor naționale la tematica de mediu și la cea socială. La începutul anului 2010 trebuie prezentat un cadru juridic de contabilitate de mediu. În prezent, indicatorii sociali disponibili în conturile naționale nu sunt utilizați la potențialul lor maxim. Ne putem aștepta la o nevoie din ce în ce mai stringentă de utilizare a acestor indicatori, pe măsură ce va avansa elaborarea unei abordări complexe și integrate, care să măsoare și să evalueze progresul într-o lume în schimbare.

1.8 Acest proces de schimbare, aflat în faza de pregătire, nu va fi nici rapid, nici simplu, motiv pentru care trebuie acordată o atenție specială pregătirii analitice și planificării fiecărui instrument, pe baza unor cercetări dedicate interacțiunii acestora și a unor consultări aprofundate cu actorii interesați, astfel încât să fie facilitată adoptarea acestor schimbări într-un context internațional lărgit.

1.9 În contextul continuării lucrărilor și în scopul structurării etapelor următoare, va fi necesară exploatarea tuturor reflecțiilor și proiectelor disponibile. Criteriul decisiv trebuie să fie obiectivitatea maximă, ca și menținerea independenței statisticilor și a exigențelor lor de calitate. CESE este pregătit să participe la evaluarea schimbărilor necesare și să se ocupe de acceptarea acestora de către societatea civilă.

1.10 Comisia ar trebui să stabilească un calendar și datele de la care urmează să fie implementate diferitele elemente ale acestui sistem. În primul rând, ar trebui să aibă în vedere integrarea anumitor măsuri noi în noua Strategie 2020 și în Strategia de dezvoltare durabilă. Obiectivul este acela de a dispune, în 2011, de un cadru care să permită elaborarea unor propuneri clare pentru acțiuni comparabile la scară mondială, în vederea Summitului mondial pentru dezvoltare durabilă, organizat de ONU în 2012.

2. Introducere

2.1 Produsul intern brut (PIB) este cel mai bine cunoscut instrument de măsură a activității macroeconomice: PIB = consum privat + investiții + consum public + (export – import). Cadrul și regulile de calcul ale PIB se stabilesc de către sistemul european de conturi naționale, care este compatibil, în mare măsură, cu sistemul de conturi naționale al Națiunilor Unite. PIB-ul a devenit o valoare de referință standard pentru factorii de decizie din lumea întreagă, frecvent invocat în dezbaterile publice. PIB-ul cumulează valoarea adăugată a tuturor activităților economice de natură monetară. El se bazează pe o metodă clară, care permite efectuarea unor comparații în timp și între țări și regiuni.

2.2 În prezent, PIB-ul este considerat totodată un indicator indirect al dezvoltării globale a societății și a progresului în general. PIB-ul nu măsoară efectiv gradul de durabilitate a mediului sau incluziunea socială, iar aceste limite trebuie luate în considerare atunci când este utilizat în analize și dezbateri politice. A se vedea imaginea recentă a acestor limite, descrisă în lucrările Comisiei pentru măsurarea performanței economice și a progresului social Stiglitz/Sen/Fitoussi (2008) (http://www.stiglitz-sen-fitoussi.fr/documents/Issues_paper.pdf).

2.3 Sunt 10 ani de când această chestiune face obiectul dezbaterilor la diverse niveluri, iar în octombrie 2008, CESE a adoptat un aviz din proprie inițiativă (1) care prezintă și explică orientările actuale din domeniul cercetării și sprijină efortul de găsire a unor indicatori complementari care să contribuie la o descriere mai completă a dezvoltării societăților umane.

2.4 Comunicarea examinată stabilește diferite acțiuni care pot fi întreprinse pe termen scurt sau mediu. Obiectivul global constă în elaborarea unor indicatori mai cuprinzători, care să ofere o bază de cunoștințe mai credibilă, în scopul îmbunătățirii dezbaterii publice și a luării deciziilor. Comisia își propune să coopereze cu actorii interesați și cu partenerii pentru a pune la punct indicatori care să fie acceptați și utilizați la nivel internațional.

3. Sinteza comunicării Comisiei

3.1 Comisia propune să se întreprindă cinci acțiuni care vor putea fi reanalizate și completate în cadrul reviziei planificate să aibă loc în 2012.

3.2 Completarea PIB-ului cu indicatori sociali și de mediu: indicatorii care rezumă chestiuni importante într-o singură cifră constituie instrumente de comunicare esențiale. PIB-ul, rata șomajului și rata inflației sunt exemple elocvente de astfel de indicatori sintetici. Ei nu au însă scopul de a prezenta situația de fapt în ceea ce privește mediul sau inegalitățile sociale. Pentru a acoperi această lacună, Comisia intenționează să creeze un indice de mediu cuprinzător și să îmbunătățească indicatorii referitori la calitatea vieții.

3.2.1 Un indice de mediu cuprinzător: în prezent nu există un indicator de mediu cuprinzător. Amprenta ecologică și amprenta de carbon sunt indicatori care ar putea fi utilizați în acest scop, însă au o arie de aplicabilitate restrânsă (amprenta de carbon se referă numai la emisiile de gaze cu efect de seră, iar amprenta ecologică exclude anumite efecte, de exemplu pe cele asupra apei. Comisia o testează totuși, alături de alți indicatori, pentru monitorizarea evoluției Strategiei tematice pentru utilizarea durabilă a resurselor naturale și a Planului de acțiune pentru biodiversitate). Serviciile Comisiei intenționează să prezinte versiunea-pilot a unui indice al presiunii asupra mediului în 2010. Indicele va cuprinde axele majore ale politicii de mediu:

—	schimbările climatice și utilizarea energiei;

—	natura și biodiversitatea;

—	poluarea atmosferică și efectele asupra sănătății;

—	utilizarea și poluarea apei;

—	generarea deșeurilor și utilizarea resurselor.

3.2.2 Calitatea vieții și bunăstarea : veniturile, serviciile publice, sănătatea, timpul liber, averea, mobilitatea și un mediu curat sunt tot atâtea mijloace pentru îndeplinirea și menținerea acestor obiective. Comisia a realizat studii cu privire la fezabilitatea indicatorilor de bunăstare și la responsabilizarea consumatorilor și, în parteneriat cu OCDE, la percepția bunăstării.

3.3 Informații în timp cvasi-real pentru luarea de decizii: PIB-ul și datele referitoare la șomaj se publică frecvent în termen de câteva săptămâni de la sfârșitul perioadei la care se referă, ceea ce permite luarea deciziilor în timp cvasi-real. Datele sociale și de mediu sunt adesea prea vechi pentru a furniza informații operaționale, de exemplu cu privire la calitatea aerului și a apei sau la modelele de lucru, aflate în schimbare rapidă.

3.3.1 Comisia va depune eforturi, așadar, să împrospăteze datele sociale și de mediu, pentru o mai bună informare a factorilor de decizie din UE. Sateliții, stațiile de măsurare automată și internetul facilitează tot mai mult monitorizarea mediului în timp real, mulțumită dispozițiilor Directivei INSPIRE (Directiva 2007/2/CE) și prin intermediul sistemului GMES [Global Monitoring for Environment and Security – Sistemul de monitorizare globală pentru mediu și securitate, a se vedea COM (2009) 223 final].

3.3.2 Ori de câte ori va fi posibil, nivelul de actualitate al datelor sociale va fi îmbunătățit , de exemplu prin noul Sistem european de module de anchetă statistică socială.

3.4 Raportări mai exacte cu privire la distribuție și la inegalități: coeziunea socială și economică reprezintă un obiectiv general al Comunității. Datele existente, provenind din conturile naționale, de exemplu cu privire la veniturile gospodăriilor, sau din anchete sociale precum EU-SILC (statistici comunitare referitoare la venit și la condițiile de viață), permit deja o analiză a principalelor chestiuni legate de distribuție.

3.5 Elaborarea unui tablou de bord european al dezvoltării durabile: indicatorii dezvoltării durabile (IDD) ai UE (A se vedea Anuarul statistic al Eurostat „Măsurarea progreselor către o Europă mai sustenabilă – 2007”) au fost elaborați împreună cu statele membre și figurează în raportul intermediar bienal al Comisiei. Acest instrument de monitorizare nu cuprinde însă evoluțiile recente din domenii importante, care nu sunt încă acoperite suficient de statistici oficiale (cum sunt producția și consumul durabile sau chestiunile legate de guvernanță).

3.5.1 De aceea, Comisia, de comun acord cu statele membre, ia în calcul posibilitatea de a elabora un tablou de bord al dezvoltării durabile. Acest tablou, bazat pe setul de indicatori ai dezvoltării durabile a Uniunii Europene, ar putea include și alte informații publice, cantitative și calitative.

3.5.2 Strategia de dezvoltare durabilă are ca obiectiv principal respectarea limitelor resurselor naturale ale planetei. Aceasta include capacitatea limitată a naturii de a furniza resurse regenerabile și de a absorbi substanțele poluante. Este important să se cunoască „zonele periculoase” înainte să fie atinse efectiv punctele critice. Astfel, vor fi necesare identificarea și actualizarea periodică a valorilor-limită ale principalelor substanțe poluante și ale resurselor regenerabile , pentru a-i informa pe vorbitorii care intervin în dezbaterile politice și pentru a sprijini stabilirea obiectivelor și evaluarea politicilor.

3.6 Extinderea conturilor naționale la teme sociale și de mediu: sistemul european de conturi naționale reprezintă principalul instrument care stă la baza statisticilor economice ale UE și a altor numeroși indicatori economici (printre care și PIB-ul). În concluziile din iunie 2006, Consiliul European a invitat Uniunea Europeană și statele membre să extindă conturile naționale la aspectele esențiale ale dezvoltării durabile. Comisia se va asigura că se va ține seama de această sarcină în cadrul revizuirilor viitoare ale sistemului internațional de conturi naționale și ale sistemului european de conturi naționale. Pe termen mai lung, se preconizează că o contabilitate de mediu, socială și economică mai integrată ar trebui să stea la baza unor noi indicatori de vârf.

3.6.1 Contabilitate integrată economie-mediu: Comisia a prezentat prima sa strategie asupra „contabilității ecologice” în 1994, în comunicarea sa, COM(1994) 670. De atunci, Eurostat și statele membre, în cooperare cu ONU și cu OCDE, au elaborat și testat diverse metode contabile, astfel încât câteva state membre furnizează deja regulat primele seturi de conturi de mediu. Ulterior, ar putea fi create conturi fizice de mediu pentru consumul de energie și pentru generarea și tratarea deșeurilor, precum și conturi monetare pentru subvențiile legate de mediu. Pentru a garanta comparabilitatea acestor conturi, Comisia intenționează să propună un cadru juridic pentru contabilitatea de mediu, la începutul anului 2010.

3.6.2 Utilizarea sporită a indicatorilor sociali existenți, proveniți din contabilitatea națională: sistemul european de conturi existent include deja indicatori care scot în evidență chestiuni sociale importante, cum sunt venitul disponibil al gospodăriilor și o cifră ajustată a venitului disponibil al gospodăriilor, care ia în calcul diferențele dintre sistemele de protecție socială din diferite țări.

4. Observații generale

4.1 Problema unei măsurări mai coerente a progresului umanității este privită cu tot mai mare interes de factorii de decizie politici și de marele public. Sunt necesare abordări noi, care să arate cât de mult se pot îmbina evoluția demografică și dezvoltarea economică a umanității cu starea de fapt a planetei și a resurselor, care nu sunt infinite.

4.2 Aceste abordări și metode noi de măsurare a progresului sunt indispensabile în contextul social actual, din ce în ce mai complex, pentru a oferi colectivităților umane, precum UE, posibilitatea unei mai bune formulări a viziunii lor strategice. Importanța lor constă, în parte, în faptul că ajută la întocmirea unui bilanț al resurselor necesare pentru îndeplinirea obiectivelor strategice, printre care, în primul rând, dezvoltarea durabilă, care depind, printre altele, de o protecție eficace a climei și de o exploatare judicioasă a resurselor.

4.3 Alte domenii de aplicare importante sunt cel al prefigurării marilor politici ale Comunității, care trebuie să țină seama de toate efectele și implicațiile lor măsurabile, ca și de interacțiunile care se produc, precum și, evident, cel al evaluării punerii în aplicare a acestor politici.

4.4 De aceea, CESE salută comunicarea Comisiei pe tema „Dincolo de PIB – Măsurarea progreselor într-o lume în schimbare” și inițiativele pe care aceasta le trece în revistă. Cu toate că numeroase proiecte și activități sunt deja în curs de desfășurare, Comitetul atrage atenția asupra faptului că, în prezent, ne aflăm doar la începutul acestui drum și că alegerea instrumentelor și a măsurilor potrivite, ca și integrarea acestora în gestionarea marilor politici și strategii nu vor fi deloc simple.

4.5 Dacă se dorește ca un instrument, oricare ar fi acesta, să fie eficace, el trebuie să fie cât mai simplu și mai manevrabil cu putință, iar părțile interesate trebuie să îl accepte. Instrumentele pe care utilizatorii nu și le-au însușit pe deplin și care nu sunt unanim acceptate nu pot da rezultatele scontate. De bună seamă că, pentru acceptarea fiecărui instrument nou ca etalon al progresului, va fi nevoie de timp. Niciun instrument nu poate fi totuși un scop în sine: prin urmare, este mai bine ca orice instrument care nu și-a dovedit eficiența să fie abandonat.

4.6 Este evident că lucrurile mai simple evoluează către o mai mare complexitate: aceasta nu ar trebui totuși să depășească beneficiile așteptate. Sistemul ar trebui să se bazeze în continuare, chiar la scară europeană, pe culegerea și evaluarea datelor la nivel național, acestea fiind organizate într-un cadru european bine definit și unificator, și pe prelucrarea datelor prin indicatori și parametri.

4.7 Însă acești parametri agregați pentru întreaga Comunitate ar trebui să contribuie, în același timp, la adoptarea unor strategii și politici coordonate și compatibile, atât la nivel național, cât și la nivel european, prin aplicarea întocmai a principiilor subsidiarității și proporționalității. În această situație, va fi deosebit de important ca, la nivel comunitar, să se întreprindă acțiuni în funcție de tendințele observate, instrumentele alese trebuind deci să fie în măsură să detecteze, în timp util și în mod eficace, chiar și cele mai slabe semnale premergătoare ale transformărilor cu potențial de risc.

4.8 În pofida defectelor recunoscute, PIB-ul rămâne un instrument agregat extraordinar, cu un interval scurt de reacție la evoluții. Noul instrument, care face obiectul cercetărilor, ar urma să fie tot un indicator agregat, care să țină seama de aspectele sociale și de mediu, ceea ce va fi foarte dificil. Prin urmare, în opinia CESE, trebuie stabilite criterii care, în etapa de elaborare a politicilor, să permită o selecție a diferiților parametri care să acopere diverse domenii și care să promoveze astfel dezvoltarea durabilă a comunității mondiale.

4.9 CESE este convins de faptul că o abordare individuală nu este posibilă decât la elaborarea fiecărui instrument în parte. Evaluarea și implementarea eficace a acestor instrumente presupun o abordare globală, holistică, pentru a limita pe cât posibil conflictele dintre anumite instrumente și anumiți parametri; nerezolvate, asemenea conflicte pot destabiliza deciziile politice și strategice.

4.10 Tot acest proces de schimbare, aflat în faza de pregătire, nu va fi nici rapid, nici simplu, motiv pentru care trebuie acordată o atenție specială pregătirii analitice și planificării fiecărui instrument, pe baza unor cercetări dedicate interacțiunilor acestora și a unor consultări aprofundate cu actorii interesați.

4.11 În cadrul acestui proces, vor trebui stabilite priorități și fixate datele pentru etapele următoare, la care comunicarea Comisiei nu se referă decât în termeni foarte vagi. Astfel, Comitetul solicită Comisiei să stabilească din timp un proces de integrare a acestora în obiectivele și mecanismele de evaluare a noii strategii pentru Europa în perspectiva anului 2020 și, totodată, în Strategia pentru dezvoltare durabilă. CESE regretă faptul că alți actori interesați, ca de exemplu direcțiile generale economice implicate ale Comisiei, nu iau parte la această primă etapă. O astfel de schimbare radicală necesită eforturi care să depășească lucrările Direcției Generale Mediu, ale Agenției Europene de Mediu și ale Eurostat.

4.12 Pentru continuarea lucrărilor și în scopul structurării etapelor următoare, va fi necesară exploatarea tuturor reflecțiilor și proiectelor disponibile, precum raportul Comisiei pentru măsurarea performanței economice și a progresului social („Raportul Stiglitz” – http://stiglitz-sen-fitoussi.fr/en/index.htm), studiul TEEB – The Economics of Ecosystems and Biodiversity (Economia ecosistemelor și a biodiversității, în limba engleză: http://www.teebweb.org/), lucrările Agenției Europene de Mediu (AEM), cele ale Eurostat și ale tuturor celor care contribuie la acest proiect european complex și global. Criteriul decisiv trebuie să fie păstrarea independenței statisticilor și a exigențelor de calitate ale acestora, precum și acceptarea unanimă a capacității explicative a acestor instrumente.

4.13 Adunarea generală a Organizației Națiunilor Unite a luat recent hotărârea de a organiza în 2012 o nouă conferință mondială pentru evaluarea progreselor înregistrate în materie de dezvoltare durabilă pe parcursul celor douăzeci de ani ce au trecut de la Summitul privind pământul, care a avut loc la Rio de Janeiro în 1992. Este evident că modalitățile prin care se va ajunge la o economie mondială ecologică, cu nivel scăzut de carbon, vor reprezenta una dintre temele principale. Ar fi așadar de dorit ca Europa să instituie, până în 2011, un cadru clar de evaluare a propriilor progrese, pentru a fi astfel în măsură să prezinte propuneri foarte precise comunității internaționale, în 2012.

5. Observații specifice

5.1 Aceste observații specifice se referă la cele cinci domenii de acțiune fundamentale, precum și la componentele respective, prezentate în ordinea din Capitolul al 3-lea.

5.2 Comisiei îi revine sarcina – foarte dificilă – de a elabora versiunea-pilot a unui indice de mediu complex. Ea și-a luat angajamentul de a prezenta acest indice încă din anul 2010 și va fi vorba, evident, de un indice agregat, pentru a cărui evaluare va trebui să se țină seama de echilibrul dintre efectele diverselor componente ale mediului. Amprenta ecologică și amprenta de carbon, în forma actuală de prezentare, acoperă componente specifice de mediu și de exploatare a resurselor. Au apărut și alte concepte, precum „amprenta asupra apei” și „amprenta asupra pădurii”, dar niciunul dintre acestea nu reprezintă întru totul viitorul indice. Încă de la început, elaborarea acestuia va trebui să facă obiectul consultărilor cu părțile interesate și vor trebui evaluați cu cea mai mare atenție coeficienții de ponderare ai fiecăruia dintre factorii acestui indice complex.

5.3 Elaborarea indicatorilor de calitate a vieții și de bunăstare (2) va fi la fel de dificilă, cu toate că există studii în acest domeniu, inclusiv studii de fezabilitate, care sunt disponibile; acești indicatori se bazează, în mare măsură, pe percepții subiective, și nu pe măsurări exacte. Trebuie remarcat însă faptul că nici PIB nu este de o precizie absolută.

5.4 „Gestionarea operațională” a calității mediului și acțiunile corective din domeniul social reclamă informații care să ducă la adoptarea de decizii în timp cvasi-real. Chestiunile strategice și elaborarea politicilor se bazează mai degrabă pe tendințele de evoluție a parametrilor esențiali. Această distincție va determina așadar alegerea parametrilor monitorizați în timp real, pentru a nu exista riscul ca informațiile de amănunt să sufoce, în mod inutil, procesul decizional. Din acest punct de vedere, trebuie să se acorde o mai mare importanță unei reacții cumpătate la schimbări și în timp util. Monitorizarea în cadrul sistemului GMES se va referi în primul rând la „gestionarea operațională”; în cazul în care s-ar evidenția tendințe pe termen mai lung, ea ar putea servi, de bună seamă, la conceperea politicilor.

5.5 Elaborarea politicilor comunitare, care necesită eforturi comune, reclamă un nivel corect de informare cu privire la deosebirile și discrepanțele de la nivel național și regional. Obiectivul este cel al eliminării celor mai mari discrepanțe, prin politici concepute corespunzător, pentru care precizia datelor este esențială. Succesul acestor politici depinde de acceptarea lor pe scară largă și de gradul de adeziune pe care îl inspiră, ceea ce, practic, nu este posibil atunci când se resimte lipsa unui tratament echitabil. De respectarea acestui demers va depinde modul în care cetățenii vor percepe Comunitatea.

5.6 Evaluarea dezvoltării durabile este o chestiune foarte complicată. Dezvoltarea durabilă este o strategie generală, pe termen lung, care, prin definiție, nu are și nici nu poate avea obiective concrete, cu termene concrete. Obiectivele trebuie formulate, prin definiție, într-o manieră suficient de generală. În cazul evaluării dezvoltării durabile, este vorba de fapt de a surprinde, în primul rând, tendințele din două direcții esențiale: (1) evaluarea capacității de absorbție a ecosistemelor și exploatarea resurselor regenerabile și neregenerabile și (2) evaluarea dezvoltării administrării colectivităților umane, în general. De evoluția acestor doi factori esențiali va depinde dezvoltarea durabilă sau nu a comunității internaționale și, odată cu aceasta, cea a Comunității Europene. Propunerile pe care le avansează comunicarea Comisiei (tabloul de bord și monitorizarea pragurilor de poluanți) se înscriu în această direcție, cu care CESE este întru totul de acord.

5.7 De asemenea, CESE apreciază la justa valoare eforturile depuse de Comisie în vederea extinderii conturilor naționale la tematica de mediu și la cea socială. Informații suficiente, credibile și bine structurate, provenite de la aceste conturi, pot facilita în mare măsură internalizarea rațională a costurilor externe, care este de dorit în domeniile care vor dispune de suficiente date credibile în acest scop și în care echilibrul piețelor nu va fi compromis. Aceste conturi dețin încă de pe acum date prețioase, a căror comparabilitate cu fiecare dintre statele membre se poate dovedi problematică. Acesta este motivul pentru care actorii implicați depun eforturi atât de mari pentru conceperea unui sistem optim de date și a modului de culegere a acestora, dată fiind necesitatea de a crea conturi fizice de mediu. În acest scop, Comisia și-a asumat dificila sarcină de a propune un cadru juridic de contabilitate de mediu, la începutul anului 2010. În prezent, indicatorii sociali disponibili în conturile naționale nu sunt utilizați la potențialul lor maxim. Ne putem aștepta la o nevoie din ce în ce mai stringentă de utilizare a acestor indicatori, pe măsură ce va avansa elaborarea unei abordări complexe și integrate, care să măsoare și să evalueze progresul într-o lume în schimbare.

Bruxelles, 29 aprilie 2010

Președintele Comitetului Economic și Social European

Mario SEPI

(1) JO C 100, 30.4.2009, p. 53.

(2) JO C 100, 30.4.2009, p. 53.

19.1.2011

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 18/69

Avizul Comitetului Economic și Social European privind Comunicarea Comisiei către Parlamentul European și către Consiliu: Parteneriat Uniunea Europeană-Africa. Crearea unei conexiuni între Africa și Europa: către consolidarea cooperării în domeniul transporturilor

COM(2009) 301 final

2011/C 18/12

Raportor: dl Jan SIMONS

La 24 iunie 2009, în conformitate cu articolul 262 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, Comisia Europeană a hotărât să consulte Comitetul Economic și Social European cu privire la

Comunicarea Comisiei către Parlamentul European și către Consiliu: Parteneriat Uniunea Europeană – Africa. Crearea unei conexiuni între Africa și Europa: către consolidarea cooperării în domeniul transporturilor

COM(2009) 301 final.

Secțiunea pentru transporturi, energie, infrastructură și societatea informațională, însărcinată cu pregătirea lucrărilor Comitetului pe această temă, și-a adoptat avizul la 24 martie 2010.

În cea de-a 462-a sesiune plenară, care a avut loc la 28 și 29 aprilie 2010, (ședința din 29 aprilie), Comitetul Economic și Social European a adoptat prezentul aviz cu unanimitate de voturi.

1. Concluzii și recomandări

1.1

Comunicarea Comisiei este conformă cu politica actuală, dorind însă să depășească acest stadiu și urmărind de asemenea lansarea unui proces de reflecție în legătură cu îmbunătățirea legăturilor intercontinentale care pot fi realizate folosind experiența acumulată în UE, adaptate însă la condițiile din Africa.

1.2	Comitetul este în favoarea întăririi cooperării dintre UE și Africa, cu condiția ca aceasta să se bazeze pe un parteneriat în cadrul căruia părțile să aibă drepturi și obligații egale, și nu pe o relație donator-beneficiar, ca în trecut.

1.3

Comitetul subliniază faptul că existența infrastructurii și a sistemelor de transport reprezintă condiția realizării unei integrări socioeconomice regionale prin care va crește numărul locurilor de muncă și se va lărgi accesul la asistență medicală și formare, contribuind astfel în mare măsură la combaterea sărăciei.

1.4	Comitetul regretă că în comunicare nu se acordă suficientă atenție integrării diferitelor domenii de acțiune ale Comisiei, mai ales cele care cad sub incidența Direcției Generale Dezvoltare și a Direcției Generale Comerț, acestea făcând să transpară coerența politicii UE față de Africa.

1.5	Comitetul salută faptul că, în cadrul Conferinței privind rețelele transeuropene de transport TEN-T days 2009, desfășurată în zilele de 21 și 22 octombrie 2009 la Napoli, s-a hotărât că UE va elabora un plan de acțiune împreună cu partenerii săi africani.

1.6

Acest plan de acțiune va fi elaborat înainte de desfășurarea următorului Forum informal privind transporturile din cadrul parteneriatului UE-Africa și va fi publicat după desfășurarea acestuia, adică în toamna anului 2010. Comitetul este de acord cu metoda de monitorizare a evoluției implementării planului, de exemplu prin înființarea unui comitet comun.

1.7	CESE recomandă ca programul de acțiune să menționeze în mod explicit că se va acorda prioritate combaterii corupției și pirateriei în Africa.

1.8	În ceea ce privește în special planificarea, finanțarea rețelei infrastructurii de transport și planul global de acțiune, ar trebui, în opinia Comitetului, să se analizeze măsura în care pot juca un rol partenerii socio-economici interesați în aplicarea Acordului de la Cotonou.

1.9	Comitetul ar aprecia dacă propunerile cuprinse în planul de acțiune ar fi evaluate de Consiliul economic, social și cultural al Uniunii Africane și dacă ar fi adoptat un aviz în acest sens.

1.10	Comitetul atrage atenția asupra necesității ca atribuirea fondurilor UE să fie condiționată de posibilitatea ca angajații locali înregistrați oficial din Uniunea Africană să beneficieze de pe urma acestei implementări.

1.11	În cadrul planurilor și programelor din domeniul TEN-T, Comitetul consideră că este important ca principiul interoperabilității să stea la baza exploatării avantajelor naturale ale fiecărui mod de transport, luând în considerare totodată abordarea comodală pentru care a optat UE.

1.12	În plus, Comitetul consideră că, în cadrul punerii în aplicare a cooperării, trebuie acordată atenție educației, condițiilor de muncă, aspectelor sociale, de siguranță, ecologice și celor privind dezvoltarea durabilă.

1.13	Realizarea și extinderea infrastructurii rutiere ar trebui să împiedice într-un mod dinamic procesul de urbanizare, prin utilizarea unui sistem de transport public care să funcționeze bine.

1.14	O altă condiție importantă este ca trasabilitatea și controlul utilizării fondurilor să fie bine stabilite și puse în aplicare în mod intensiv.

1.15

Comitetul consideră că UE trebuie să fie conștientă de continuarea de către China a liniei sale politice și a diverselor obiective urmărite în Africa deja de decenii și este de părere că trebuie urmărită o colaborare tripartită între UE, China și Africa. În cadrul acestei colaborări, ar trebui impusă condiția ca forța de muncă africană să beneficieze de orice formă de activitate lucrativă sau de cheltuială.

2. Sinteza Comunicării Comisiei

2.1	La 24 iunie 2009, Comisia Europeană a publicat comunicarea COM(2009) 301 final, care stabilește parteneriatul dintre Uniunea Europeană și Africa, în sectorul transporturilor.

2.2	În această comunicare, se subliniază că transporturile și infrastructura de transport sunt esențiale pentru integrarea socioeconomică și reprezintă o condiție pentru circulația persoanelor și mărfurilor.

2.3	În acest sens, trebuie ținut seama de gradul de urbanizare din ce în ce mai intensiv al Africii, unde 40 % din populație locuiește în prezent în zone urbanizate. Dacă nu se iau măsuri, acest procentaj urmează să se dubleze până în 2030.

2.4

Cadrul de referință al cooperării dintre UE și Africa în domeniul transporturilor îl reprezintă parteneriatul pentru infrastructuri, încheiat în 2006. Scopul acestuia era mai ales să se îmbunătățească legăturile dintre rețelele de infrastructuri africane și, în acest fel, să se contribuie la integrarea regională și, prin aceasta, la dezvoltarea populației africane.

2.5	Finanțarea proiectelor de infrastructură în transporturi se desfășoară în primul rând prin Fondul european de dezvoltare, a cărui contribuție reprezintă 30 % din totalul creditelor.

2.6

Comisia menționează în comunicarea sa că între UE și Africa nu există doar o cooperare în legătură cu infrastructura fizică, ci și referitoare la aspectele legislative și administrative. În acest mod, îmbunătățirea infrastructurii va permite nu doar favorizarea creșterii economice și a comerțului, ci și crearea de locuri de muncă și combaterea sărăciei.

2.7	Acesta este unul din motivele pentru care Consiliul a adoptat, la 18 mai 2009, o serie de concluzii care pledează pentru sprijinirea construcției infrastructurii regionale și pentru realizarea unei infrastructuri care lipsește în Africa Subsahariană.

2.8	Comunicarea de față se înscrie în schema de punere în aplicare a parteneriatului strategic privind infrastructura, încheiat în 2007 între Uniunea Europeană și Uniunea Africană.

2.9

Rezultatul concret al acestei comunicări ar trebui să fie lansarea unor consultări între reprezentanții UE și ai Uniunii Africane, în vederea elaborării unui plan cuprinzând acțiuni prioritare și posibilitățile de finanțare respective. Acest acord ar trebui să fie inclus într-o declarație comună a celor două părți.

3. Observații generale

3.1 Aspecte generale

3.1.1 Comitetul se pronunță pentru intensificarea cooperării dintre UE și Africa, o cooperare care trebuie să se bazeze pe egalitatea în drepturi și obligații, chiar dacă realitatea indică diferențe de care trebuie ținut seama. Această dorință și modul în care trebuie să devină realitate transpar în Declarația de la Lisabona (8 și 9 decembrie 2007).

3.1.2 În opinia Comitetului, este vorba de o integrare socioeconomică regională, ce cuprinde echipamentele de circulație și de transport. Acesta consideră că integrarea regională ar trebui să constituie tema centrală a revizuirii Acordului de la Cotonou în 2010.

3.1.3 Nu mai trebuie demonstrat că este vorba de o sarcină grea. În cadrul implementării viitoarelor planuri de colaborare, Comitetul recomandă să se aibă în vedere o contribuție egală iar responsabilitatea să fie împărțită.

3.1.4 Comitetul dorește să sublinieze faptul că cooperarea trebuie să acopere o gamă largă de domenii, inclusiv formarea, condițiile de muncă, aspectele sociale, drepturile cetățenilor, siguranța, protecția mediului, dezvoltarea durabilă, interoperabilitatea și transportul public urban, aspectele administrative și vamale, fără a uita combaterea corupției și experiența acumulată de Europa în materie de interoperabilitate și bune practici.

3.1.5 Comitetul regretă că în comunicarea Comisiei nu se face nicio referire la importanța aspectelor sociale și educative în sectorul transporturilor, amintind totuși că aceste aspecte au fost menționate în parteneriatul pentru infrastructură încheiat în 2006.

3.1.6 În cadrul cooperării, Comitetul consideră că va trebui avut în vedere în mod explicit faptul că aspectele și măsurile menționate nu vor avea șanse de reușită decât dacă se pot sprijini pe o bază solidă, adică de o mână de lucru locală bine calificată.

3.1.7 Cooperarea ar trebui să privească toate modurile de transport, precum și legăturile care există între ele, adaptate la împrejurările specifice din Africa.

3.1.8 Comitetul consideră că este important să fie satisfăcute mai multe condiții majore: trebuie asigurate transparența, suficientă securitate și execuția programelor de cooperare (care ar trebui condiționată de implementarea măsurilor aferente).

3.1.9 În avizul său privind Strategia UE-Africa (1), adoptat la 18 septembrie 2008, Comitetul nota că „dacă integrarea economică regională și subregională a făcut progrese vizibile, potențialul comercial trebuie încă să fie exploatat. Sunt necesare, în special, coordonarea măsurilor de armonizare a procedurilor vamale, dezvoltarea infrastructurilor, garantarea liberei circulații a cetățenilor”.

3.1.10 De asemenea, cu ocazia conferinței Zilele TEN-T 2009, desfășurată în zilele de 21 și 22 octombrie 2009 la Napoli, în cadrul Forumului euro-african privind transporturile, s-a abordat problema modului în care dezvoltarea în Africa și rețelele transafricane ar putea exploata expertiza acumulată în UE în cadrul rețelelor TEN.

3.1.11 Unul dintre rezultate a fost că, împreună cu partenerii săi africani, Comisia Europeană va elabora un plan de acțiune care să multiplice în mod constant rețelele de transport între cele două continente. Acest plan va fi publicat în al doilea semestru din 2010.

3.1.12 În opinia Comitetului, se cuvine ca, alături de parteneriatele economice bilaterale deja existente, să se încheie și parteneriate economice regionale, care să contribuie la aprofundarea integrării regionale.

3.1.13 Aplicarea măsurilor prevăzute în planul de acțiune, în cadrul cărora trebuie să se țină seama de implicarea partenerilor sociali, va trebui să se desfășoare, în opinia Comitetului, în strânsă colaborare cu Uniunea Africană.

3.1.13.1 Dat fiind că, în Africa, structura care permite interesarea partenerilor sociali în cadrul unor proiecte nu este atât de dezvoltată iar în practică se dovedește chiar că partenerii sociali nu sunt la curent cu aceste proiecte, ar trebui ca informarea și participarea lor la activitățile de concertare să fie îmbunătățite, în colaborare cu Uniunea Africană.

3.1.14 Dacă programul va fi acceptat, Comitetul consideră că va trebui elaborată o strategie comună, care va trebui să acorde un loc important atât criteriului durabilității, cât și dezvoltării și bunăstării populației africane.

3.1.15 Chiar și în acest caz însă, Comitetul consideră că vor apărea probleme la implementarea programului de acțiune. Va trebui să se țină seama mai ales de diferența dintre culturile europeană și africană.

3.1.16 Comitetul consideră că Uniunea Africană ar trebui să contacteze Comitetul economic, social și cultural, pentru îndrumarea proiectelor incluse în planul de acțiune.

3.1.17 Între timp, Uniunea Europeană a alocat o sumă de 4,6 miliarde EUR din Fondul european de dezvoltare pentru construcția și îmbunătățirea infrastructurii și transportului din Africa pentru perioada 2007-2013.

3.1.18 S-a convenit ca, la următorul summit UE-Africa, care va avea loc la sfârșitul lui 2010 în Addis Abeba, să fie evaluate toate parteneriatele. De asemenea, în toamna lui 2010, forumul informal pentru transporturi va stabili planul de acțiune pentru implementarea proiectelor, în cadrul căruia Comitetul va pleda ca partenerii sociali și ceilalți reprezentanți ai organizațiilor neguvernamentale să fie asociați la aceste proiecte, în conformitate cu declarația adoptată pe această temă cu ocazia summitului de la Lisabona.

3.1.19 Ameliorarea rețelelor contribuie la o mai rapidă mobilitate a populației, limitează costurile de transport și favorizează caracterul durabil și fiabilitatea transportului. De acest lucru ar trebui să beneficieze categoriile mai sărace ale populației, sub forma unor prețuri accesibile. Pentru aceasta este nevoie de o abordare coordonată a planificării și construcției infrastructurii.

3.1.20 Acest lucru este cu atât mai important, cu cât costurile de transport în Africa sunt printre cele mai ridicate pe plan mondial (15 % din veniturile provenind din export, față de 4 % în țările industrializate). Cererea este așa de mare pentru că este vorba de o condiție pentru realizarea integrării piețelor regionale și naționale.

3.1.21 În plus, întărirea cooperării, mai ales prin utilizarea celor mai bune practici, ar trebui să determine înflorirea comerțului, îmbunătățirea siguranței și securității și realizarea unui sistem modern de transport.

3.1.22 În opinia Comitetului, leitmotivul ar trebui să fie deviza „Împreună, pentru un viitor mai bun”.

3.1.23 Această abordare este reflectată și de rezultatele summitului de la Lisabona, desfășurat în zilele de 8 și 9 decembrie 2007, care a pus fundamentele unui parteneriat strategic pe baze egale între Africa și Uniunea Europeană, lansat cu ocazia Declarației de la Lisabona, din 9 decembrie 2007.

3.1.24 Acest parteneriat se bazează pe următoarele principii: pace și securitate, guvernanță și drepturile omului, migrație, energie și schimbări climatice, comerț, infrastructură și dezvoltare.

3.1.25 Comunicarea se limitează la parteneriatul UE-Africa, deși Comitetul arată că, deja de decenii, China este foarte prezentă în Africa, mai ales în ce privește dezvoltarea infrastructurii. În acest context, strategia Chinei constă, pentru fiecare țară în parte, în a acorda adesea împrumuturi în condiții favorabile, în schimbul unor contracte pe termen lung pentru proiecte de infrastructură și de transport, precum și pentru exploatarea resurselor naturale.

3.1.26 Una dintre posibilitățile de rezolvare a acestei probleme ar consta în realizarea unei colaborări tripartite între UE, China și Africa, cu condiția ca forța de muncă africană să beneficieze de orice formă de angajare sau de cheltuială. În ce privește relația UE – China – Africa, CESE a adoptat, la 1 octombrie 2009, un aviz foarte interesant (2).

3.2 Actorii neguvernamentali

3.2.1

În ce privește planificarea și finanțarea rețelelor infrastructurale de transport, Comitetul consideră că va trebui analizat dacă actorii neguvernamentali vor putea să joace un rol alături de autoritățile publice. Pe de o parte, este necesară participarea statului și a cetățenilor, implicarea întreprinderilor și a marilor fonduri europene fiind, pe de altă parte, indispensabilă.

3.2.2

În ultimii ani, asociațiile de agricultori, sindicatele, organizațiile consumatorilor etc. au îndeplinit o funcție din ce în ce mai importantă, mai ales datorită succesului acordurilor de la Lomé și Cotonou. Comitetul dorește să insiste că este necesar să se continue pe această cale.

3.3 Corupție și piraterie

3.3.1

În comunicare, problema corupției și pirateriei nu este abordată din păcate decât marginal, în timp ce aceasta poate fi întâlnită în Africa la toate nivelurile, împiedicând dezvoltarea economică și constituind totodată un obstacol pentru continuarea integrării regionale.

3.3.2

Orice propunere și măsură referitoare la cooperarea cu Uniunea Africană trebuie, în opinia Comitetului, să cuprindă elemente de combatere a corupției și pirateriei.

3.3.3

De altfel, combaterea corupției și a pirateriei este un obiectiv al Uniunii Africane, fiind menționată și în Acordul de la Cotonou.

3.3.4

În ceea ce privește UE, aceasta ar trebui să aplice regula conform căreia fondurile europene vor putea fi acordate doar dacă trasabilitatea acestora este garantată, dacă poate fi controlat modul în care sunt cheltuite și dacă acest lucru se întâmplă în mod efectiv.

3.3.5

În sectoarele transportului și infrastructurii, corupția se manifestă mai ales în transporturile terestre, în special în transportul rutier, în timp ce pirateria privește navigația maritimă.

3.3.6

Comitetul consideră că navele care navighează în largul coastei Somaliei sau în Golful Aden ar trebui să respecte „Cele mai bune practici de management pentru descurajarea pirateriei” (ONU) și să își înregistreze ruta pe site-ul internet al EU-NAVFOR și MSC (HOA). Aceste bune practici includ și măsuri de autoapărare a navelor.

4. Observații specifice

4.1

Se impune constatarea că toate cele 53 de state africane au probleme cu transporturile și cu infrastructura. În 2006, a fost adoptat Programul pentru dezvoltarea infrastructurilor în Africa (Programme for Infrastructure Development in Africa – PIDA), care vizează o mai bună coordonare a planificării și realizării infrastructurii.

4.2	Programul PIDA cuprinde o serie de măsuri de formare, de exemplu în domeniul controlului traficului aerian, formarea consultanților în domeniul securității sau în domeniul mediului și al siguranței rutiere.

4.3	Pasul următor ar trebui să fie coordonarea proceselor de planificare, al UE și al Africii, indispensabilă pentru crearea unei rețele de transport euroafricane. Ar trebui stabilite mai ales nodurile de comunicație, în special porturile și aeroporturile.

4.4

Existența unor mijloace financiare reduse impune ca puținele resurse să fie alocate celor mai utile proiecte concrete: din perspectiva transportului, aceasta înseamnă o abordare comodală, utilizând avantajele specifice ale fiecărui mod de transport luat în considerare și trăsăturile specifice fiecărei țări.

4.5	În acest context, Comitetul dorește și ca în planul de acțiune să se menționeze în mod explicit necesitatea combaterii corupției.

4.6	În transportul feroviar va trebui redactată o listă a legăturilor feroviare prioritare. Într-adevăr, rețeaua feroviară are o importanță esențială pentru conectarea țărilor fără ieșire la mare. În prezent, 15 țări africane nu dispun de rețea feroviară.

4.7	Africa reprezintă în prezent doar 4 % din traficul aerian mondial. Securitatea și calitatea avioanelor și serviciilor rămân din păcate cu mult în urma nevoilor de mobilitate. Siguranța, securitatea și reducerea emisiilor de substanțe poluante sunt prioritare.

4.8

Transportul maritim reprezintă 92 % din comerțul internațional al Africii. Întărirea cooperării dintre Uniunea Europeană și Uniunea Africană ar trebui să determine realizarea unor centre logistice și o mai bună funcționare a porturilor în următoarele domenii:

—	simplificarea procedurilor vamale și de înregistrare;

—	porturile ar trebui dragate, pentru a permite accesul navelor care, în prezent, sunt nevoite să ancoreze în largul coastelor, cu toate formele de nesiguranță pe care aceasta le implică;

—	securizarea porturilor, prin implementarea codului ISPS.

4.9

O mare parte a schimburilor comerciale continentale se face prin transportul rutier, deși infrastructura, care diferă semnificativ de la țară la țară, este total insuficientă. Africa dispune de mai puțin de șapte km de drumuri la o suprafață de 100 de km2, pentru a nu mai vorbi de timpii lungi de așteptare pentru formalitățile vamale de intrare și ieșire sau de corupția atotputernică.

4.10	La începutul anului 2009, Comisia Europeană a pus la dispoziția Fondului european de dezvoltare (FED) suma de 3 miliarde de euro pentru dezvoltarea axelor transafricane de transport care vor fi conectate cu rețelele transeuropene de transport.

4.11

Comitetul dorește să scoată în evidență faptul că alocarea sumelor din fondurile europene pentru infrastructură trebuie condiționată de cerința ca doar lucrătorii salariați locali și înregistrați în mod oficial ai Uniunii Africane să fie angajați, astfel încât populația locală să aibă beneficii de pe urma formării și bunăstării ce rezultă de pe urma proiectelor.

4.12

Practica ne arată că transportul rutier internațional nu este posibil peste tot în Africa, iar atunci când este posibil, întâlnește piedici precum răscumpărarea sau corupția, pe traseu sau la trecerile de frontieră. În ciuda acestor fapte, în multe cazuri nu există alternativă la transportul rutier.

4.13	Comitetul consideră că o abordare realistă din partea Uniunii Africane este de a lua exemplul Uniunii Europene în ce privește rețelele TEN-T, abordare în cadrul căreia este important ca interoperabilitatea să devină un obiectiv atunci când se elaborează planuri și programe.

4.14

Nu doar aspectele financiare sunt importante. Atunci când au fost realizate marile proiecte transeuropene de infrastructură, Uniunea Europeană a stabilit coordonatorii care trebuiau să ajute statele membre nu doar în a găsi finanțări, ci și soluții la problemele ridicate de proiectele de mare amploare. Comitetul consideră că desemnarea coordonatorilor de proiecte pentru verigile lipsă ale celor opt proiecte transafricane deja selecționate reprezintă o bună alegere.

4.15

CESE subliniază că, înainte de lansarea investițiilor în proiectele de infrastructură din Africa, este necesară obținerea garanțiilor legate de problemele de siguranță și securitate. În ce privește combaterea pirateriei pe mare, pot fi utilizate programe de îndrumare elaborate de Organizația Maritimă Internațională (OMI).

4.16

Ar trebui să se acorde de asemenea o atenție specială măsurilor de îmbunătățire a siguranței rutiere. Conform comunicării Comisiei (punctul 3.2.4, prima frază a celui de-al doilea alineat), aproximativ un milion de persoane mor în fiecare an în accidente de circulație, 65 % dintre acestea fiind pietoni.

Bruxelles, 29 aprilie 2010

Președintele Comitetului Economic și Social European

Mario SEPI

(1) JO C 77 din 31.03.09, p. 148-156.

(2) JO C 318, 23.12.2009, p. 106-112.

19.1.2011

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 18/74

Avizul Comitetului Economic și Social European privind Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor „Solidaritate în domeniul sănătății: reducerea inegalităților în materie de sănătate în UE”

COM(2009) 567 final

2011/C 18/13

Raportor: dna CSER

Coraportor: dna HEINISCH

La 20 octombrie 2009, în conformitate cu articolul 262 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, Comisia Europeană a hotărât să consulte Comitetul Economic și Social European cu privire la

Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor „Solidaritate în domeniul sănătății: reducerea inegalităților în materie de sănătate în UE”

COM(2009) 567 final.

Secțiunea pentru ocuparea forței de muncă, afaceri sociale și cetățenie, însărcinată cu pregătirea lucrărilor Comitetului pe această temă, și-a adoptat avizul la 23 martie 2010.

În cea de-a 462-a sesiune plenară, care a avut loc la 28 și 29 aprilie 2010 (ședința din 29 aprilie 2010), Comitetul Economic și Social European a adoptat prezentul aviz cu 51 de voturi pentru, 1 vot împotrivă și 0 abțineri.

1. Recomandări

1.1 Principiul HIAP [Sănătatea în toate politicile (Health In All Policies)] ar trebui să devină realitate în toate politicile UE. Prin urmare, Comisia ar trebui să-și evalueze și să-și verifice măsurile, pentru a constata dacă toate domeniile politice contribuie la un nivel înalt de protecție a sănătății și la reducerea inegalităților în materie de sănătate. Comisia ar trebui să creeze mecanisme de revizuire a măsurilor sale politice cu efect negativ asupra inegalităților în materie de sănătate.

1.2 CESE consideră că este important ca statele membre și Comisia să convină asupra unui set de indicatori comparabili și de obiective cuantificabile pe o perioadă de timp relevantă, ceea ce ar permite autorităților naționale să evalueze progresele înregistrate în reducerea inegalităților în materie de sănătate și ar aduce o contribuție în domeniile în care inițiativele europene ar putea completa eforturile depuse la nivel național.

1.3 CESE invită toate statele membre să participe la planurile Comisiei de a îmbunătăți baza de date și de cunoștințe, precum și mecanismele de măsurare, monitorizare și raportare a inegalităților în materie de sănătate.

1.4 CESE îndeamnă Comisia să colaboreze cu statele membre în scopul elaborării de noi indicatori cu ajutorul cărora să monitorizeze inegalitățile în materie de sănătate și a unei metodologii de auditare a situației din statele membre, astfel încât să se poată stabili ordinea domeniilor prioritare din perspectiva îmbunătățirilor și a bunelor practici.

1.5 CESE invită statele membre și Comisia să creeze un model general de dezvoltare economică și socială, care să conducă la o mai mare creștere economică, la îmbunătățirea justiției sociale și a stării de sănătate, precum și la o mai puternică solidaritate și coeziune. Acest model ar trebui abordat în mod prioritar în Strategia Europa 2020 și ar trebui să se acorde atenție rolului-cheie ce revine fondurilor structurale ale UE în implementarea acestei priorități.

1.6 Comitetul invită Comisia și statele membre să aloce resursele necesare combaterii tuturor inegalităților sociale care, mai ales sub aspect educațional, urbanistic și al puterii de cumpărare, constituie sursa inegalităților în materie de sănătate.

1.7 Trebuie să fie intensificate eforturile de combatere a inegalităților în materie de sănătate existente în zonele rurale, în special având în vedere provocările reprezentate de schimbările demografice.

1.8 Comisia ar trebui să evalueze impactul platformelor și forumurilor europene existente (în domeniul nutriției, consumului de alcool etc.) asupra grupurilor vulnerabile.

1.9 Comitetul invită Comisia și statele membre să reconsidere seria de recomandări ale CESE existente în avizele anterioare privitoare la chestiuni sociale și de sănătate și care, dacă ar fi aplicate, ar contribui la combaterea inegalităților în materie de sănătate (1).

2. Context – inegalități în materie de sănătate în UE

2.1 În prezent, cetățenii UE trăiesc, în medie, mai mult și în condiții de sănătate mai bune, dar există discrepanțe mari și care se amplifică în ceea ce privește starea de sănătate a cetățenilor din întreaga UE, lucru ce reprezintă o preocupare și o provocare semnificativă. Situația este agravată și de creșterea ratei șomajului din cauza situației financiare și economice. Comunicarea Comisiei urmează să lanseze o dezbatere care să definească măsurile însoțitoare care pot fi puse în practică pentru a ajuta statele membre și alți actori de la nivel național sau regional să găsească soluții pentru această situație critică.

2.1.1 Un exemplu de discrepanță în ceea ce privește starea de sănătate a populației din UE este rata mortalității infantile, care înregistrează, în statele membre, un ecart de la 1 la 5. Speranța de viață la bărbați și femei înregistrează diferențe de până la 14, respectiv 8 ani și mari inegalități în materie de sănătate se înregistrează de asemenea între regiuni, și între zonele rurale și cele urbane.

2.1.2 Speranța de viață calculată de la naștere prezintă o variație de zece ani la bărbați și de șase ani la femei, în funcție de nivelul de educație și de grupul socioeconomic. Lucrătorii care realizează o muncă fizică și rutinară au, de obicei, o stare de sănătate mai deficitară decât alte grupuri. De asemenea, există un aspect de gen semnificativ, întrucât femeile trăiesc mai mult decât bărbații, dar sunt bolnave mai mult timp.

2.1.3 Cauzele inegalităților în materie de sănătate au la bază inegalitățile sociale care sunt legate de condițiile de trai, de modelele comportamentale, de nivelul de educație, de ocuparea forței de muncă și venituri, de serviciile de asistență medicală, de prevenirea bolilor și de promovarea sănătății, precum și de politicile publice care influențează cantitatea, calitatea și distribuția acestor factori. Inegalitățile în ceea ce privește accesul la educație, ocuparea forței de muncă și asistența medicală, precum și cele legate de gen și rasă reprezintă factori critici. Combinația dintre sărăcie și alți factori de vulnerabilitate (vârstă fragedă sau înaintată, handicap sau mediu minoritar) contribuie la creșterea riscului de îmbolnăvire.

2.1.4 Factorii socio-economici influențează condițiile de trai și de sănătate; de exemplu, nu toată populația UE are acces la surse adecvate de apă și facilități de canalizare.

2.1.5 Printre barierele aflate în calea accesului la asistența medicală se numără lipsa asigurărilor (în special a asigurării obligatorii de sănătate), costurile mari ale tratamentelor, lipsa informațiilor cu privire la serviciile disponibile, precum și barierele lingvistice și culturale; în plus, grupurile sociale mai sărace fac mai rar uz de asistența medicală.

2.1.6 Inegalitățile în materie de sănătate nu sunt inevitabile și sunt influențate puternic de indivizi, guverne, părți interesate și comunități, putând fi soluționate prin politici și acțiuni corespunzătoare. Însă comportamentele individuale în materie de sănătate nu reprezintă principalul factor al inegalităților menționate, ci sunt, mai degrabă, legate de situația socioeconomică, sanitară și politică din fiecare țară, ale cărei efecte cumulate afectează populația pe parcursul întregii vieți.

3. Conținutul propunerii Comisiei

3.1 Obiectivul comunicării Comisiei este acela de a lansa dezbaterea necesară în vederea definirii, la nivelul UE, a măsurilor adiacente posibile pentru sprijinirea acțiunilor întreprinse de statele membre și de alți actori în vederea soluționării problemei inegalităților în materie de sănătate.

3.2 În pofida existenței unor inițiative la nivelul UE (2), care contribuie la atenuarea inegalităților în materie de sănătate, Comisia consideră că ar putea sprijini suplimentar statele membre în eliminarea factorilor care creează inegalități în domeniul sănătății.

3.3 Comunicarea Comisiei identifică cinci aspecte-cheie care trebuie abordate:

—	distribuția echitabilă a asistenței medicale ca parte a dezvoltării economice și sociale generale;

—	îmbunătățirea bazei de date și cunoștințe și a mecanismelor de măsurare, monitorizare, evaluare și raportare;

—	obținerea angajamentului din partea întregii societăți;

—	satisfacerea necesităților grupurilor vulnerabile;

—	sporirea contribuției politicilor comunitare.

Fiecare domeniu-cheie este însoțit de o listă cu acțiuni la nivelul UE care urmează a fi puse în aplicare de Comisie și statele membre.

4. Observații generale – luarea unor măsuri în privința inegalităților în materie de sănătate

4.1 CESE salută comunicarea, deoarece aceasta abordează amploarea inegalităților în materie de sănătate între diferitele regiuni ale UE și între cei favorizați și cei defavorizați din punct de vedere social ca fiind o provocare, confirmând că o astfel de inegalitate subminează angajamentul UE în favoarea solidarității, a coeziunii sociale și economice, a drepturilor omului și a șanselor egale.

4.2 Comunicarea Comisiei este urmarea unor ample consultări care nu s-au încheiat încă, iar rezultatul final este incomplet. Din păcate, unele chestiuni importante au fost menționate numai în trecere sau deloc. Câteva din acestea intră în competența statelor membre, dar Comisia ar putea adopta un rol complementar în abordarea lor și în găsirea de soluții.

4.3 Comunicarea enumeră principalele domenii ale politicilor UE (politica de protecție socială, de mediu, de educație etc.) care interferează cu inegalitățile în materie de sănătate și care se consolidează reciproc. Prin urmare, CESE ar dori să sublinieze cât este de important ca statele membre și Comisia să evalueze impactul diferitelor politici la TOATE nivelurile: local, regional și european, asupra stării de sănătate a populației. CESE reamintește că reducerea inegalităților în materie de sănătate rezultă din opțiuni politice și nu este un fenomen natural.

4.4 CESE consideră că Comisia ar trebui să valorifice la maximum instrumentele disponibile (MDC, evaluări de impact, programe de cercetare, indicatori, cooperare cu organizații internaționale) și să reflecteze, împreună cu statele membre, la noi metode pentru a se asigura că politicile și acțiunile UE au drept țintă factorii care creează și contribuie la inegalitățile în materie de sănătate în întreaga UE. În orice caz, măsurile Comisiei de sprijinire a statelor membre trebuie să fie conforme cu principiul subsidiarității și cu tratatele.

4.5 CESE sprijină rolul Comisiei în coordonarea politicilor și măsurilor adoptate la nivelul UE, asigurând astfel coerența politică, prin promovarea schimburilor de informații și cunoștințe între statele membre, prin identificarea și răspândirea bunelor practici și prin facilitarea elaborării unor politici individualizate pentru problemele specifice legate de grupurile sociale speciale. CESE așteaptă o mai bună cooperare cu părțile interesate, inclusiv cu CESE, atât la nivel comunitar, cât și la nivel internațional.

4.6 Cu toate acestea, CESE subliniază rolul statelor membre în a asigura, la nivel local, o asistență medicală globală, de înaltă calitate, accesibilă tuturor și personală, aceasta reprezentând factorul-cheie de reducere a inegalităților în materie de sănătate. Acest lucru este valabil, în special, în cazul copiilor, al pacienților care suferă de boli cronice, al celor cu boli multiple și al vârstnicilor, care au nevoie de un mediu familiar și de contactul cu familia, prietenii și cunoștințele pe perioada convalescenței. Populația, în special grupurile vulnerabile, nu ar trebui să fie nevoite să se mute în zonele cu o concentrare de facilități în materie de asistență medicală pentru a evita inegalitățile în ceea ce privește accesul la asistență.

4.7 CESE subliniază faptul că statelor membre le revine responsabilitatea furnizării asistenței medicale. În discutarea temei inegalităților în materie de sănătate, este de maximă importanță să se țină seama de rolul guvernelor naționale în asigurarea unor sisteme de protecție socială și a unui personal suficient și bine pregătit care să presteze serviciile – pe baze locale – într-un mod care să nu îi dezavantajeze pe cei care locuiesc în comunități izolate sau aparțin unor grupuri vulnerabile.

4.8 Fiind determinată de cele mai multe ori de factori exteriori sistemului de asistență medicală, sănătatea precară poate fi remediată de sistemele de asistență medicală și socială. Totuși, în anumite cazuri, noile evoluții ale sistemelor de asistență medicală pot exacerba inegalitățile în materie de sănătate (3). Noile tehnologii nu ar trebui să conducă la crearea unor noi inegalități în materie de sănătate.

4.9 În special, este important ca tânăra generație să conștientizeze faptul că un stil de viață sănătos reduce riscul de îmbolnăvire. Această conștientizare în rândul tinerilor, care, în timp, vor deveni părinți, poate avea un impact major asupra copiilor lor și asupra generațiilor următoare.

5. Observații specifice privind aspectele-cheie care trebuie abordate

5.1 Distribuția echitabilă a asistenței medicale ca parte a dezvoltării economice și sociale generale

5.1.1 Inegalitățile în materie de sănătate au un impact și în relație cu Procesul Lisabona, deoarece pierderile înregistrate în producție și costurile tratamentelor și ale beneficiilor sociale ar putea submina economia și coeziunea socială.

5.1.2 CESE susține punctul de vedere al Comisiei conform căreia este necesar să se creeze un model de dezvoltare economică și socială generală, care să ducă la o mai puternică creștere economică și o mai bună justiție socială, precum și la mai multă solidaritate, coeziune și sănătate. Acesta ar trebui să reprezinte o prioritate a Strategiei Europa 2020, care ar trebui să cuprindă un indicator de măsurare a inegalităților în materie de sănătate, pentru a monitoriza progresul social realizat în cadrul strategiei. Ar trebui să se acorde atenție rolului esențial jucat de fondurile structurale ale UE în punerea în aplicare a acestei priorități.

5.1.3 CESE reamintește statelor membre importanța protecției sociale în domeniul sănătății, a accesului la serviciile medicale și a finanțării sănătății pentru a se obține egalitatea în materie de sănătate. Acest lucru pare a fi deosebit de important, având în vedere tendințele demografice din UE.

5.1.4 Ar trebui menționat faptul că protecția socială în domeniul sănătății – mecanismele de finanțare în domeniul sănătății, precum asigurările de sănătate naționale și sociale sau sistemele bazate pe taxe – trebuie puse în aplicare și extinse în virtutea finanțării și acoperirii solidare a riscurilor, care reprezintă cheia realizării egalității accesului la serviciile medicale. Accesul eficient la serviciile medicale ar trebui definit în funcție de accesibilitate, disponibilitate, calitate, protecție financiară și informații privind gama de servicii esențiale (4).

5.1.5 Inegalitățile în materie de sănătate ar trebui abordate printr-o strategie pragmatică, cu obiectivul de a realiza acoperire universală și acces eficient, după cum s-a menționat și mai sus, prin coordonarea tuturor sistemelor și schemelor de finanțare în domeniul sănătății (asigurări sociale și private, scheme de asistență socială, sisteme de sănătate publică etc.), pentru a elimina atât deficiențele în materie de acces, spre exemplu, al celor săraci și al minorităților precum imigranții – oricare ar fi situația administrativă a acestora – și grupurile etnice sau religioase, cât și inechitățile legate de vârstă sau gen.

5.1.6 Reformele legate de aceste probleme ar trebui să ducă la o abordare bazată pe drepturi și fundamentată pe dialogul social, pentru a asigura un consens larg și, astfel, durabilitatea soluțiilor de finanțare și de asigurare a unor condiții decente de muncă atât pentru asigurați, cât și pentru forța de muncă din domeniul asistenței medicale. În acest context, CESE consideră că o continuare a privatizării ar putea avea efecte negative, introducând un sistem bazat mai mult pe competiție decât pe solidaritate.

5.2 Îmbunătățirea bazei de date și cunoștințe și a mecanismelor de măsurare, monitorizare, evaluare și raportare

5.2.1 CESE este de acord cu Comisia în privința faptului că măsurarea inegalităților în materie de sănătate este fundamentală pentru o acțiune eficientă, monitorizare și progres.

5.2.2 Prin urmare, CESE solicită TUTUROR statelor membre să contribuie la planurile Comisiei de îmbunătățire a bazei de date și cunoștințe și a mecanismelor de măsurare, monitorizare și raportare a inegalităților în materie de sănătate (inclusiv a impactului economic și social). În acest sens, este foarte important ca statele membre să se angajeze să trimită date recente și comparabile.

5.2.3 Având în vedere importanța semnificativă a datelor și a omisiunilor de date, CESE îndeamnă Comisia să colaboreze cu statele membre în vederea elaborării unor noi indicatori de monitorizare a inegalităților în materie de sănătate și a unei metodologii de auditare a situației din statele membre, pentru a așeza în ordinea priorităților domeniile care necesită îmbunătățiri și bune practici.

5.2.4 CESE sprijină includerea măsurării și a monitorizării accesului efectiv la serviciile medicale și a acoperirii universale a protecției sociale în domeniul sănătății ca un indicator al progresului înregistrat. De asemenea, este importantă separarea datelor în funcție de gen și vârstă, statut economic și zonă geografică. CESE încurajează Comisia și statele membre să beneficieze de pe urma experienței în acest domeniu a OMS, OIM, a Fundației de la Dublin și a Agenției UE pentru Drepturi Fundamentale.

5.2.5 În ceea ce privește cercetarea și baza de cunoștințe, CESE susține accentuarea mai puternică a problemelor legate de sănătate și a celor socioeconomice în cadrul Programului-cadru pentru cercetare al UE. Programul de sănătate al UE ar trebui să includă lupta împotriva inegalităților în materie de sănătate pe lista priorităților din următoarea perioadă de finanțare.

5.2.6 Comisia ar trebui să instituie și instrumente și un cadru care să permită statelor membre să facă schimb de rezultate în domeniul cercetării și să creeze oportunități de punere în comun a resurselor destinate cercetării de către statele membre.

5.2.7 CESE recunoaște că eliminarea inegalităților în materie de sănătate este un proces pe termen lung. Acțiunile în materie de comunicare urmăresc crearea unui cadru pentru o strategie susținută în acest domeniu, iar CESE așteaptă cu interes primul raport de evaluare, care ar trebui să apară în 2012.

5.3 Obținerea angajamentului din partea întregii societăți

5.3.1 CESE salută intenția Comisiei de a coopera cu statele membre și de a consulta grupurile de interese relevante de la nivel național și european cu privire la:

—	includerea inegalităților în materie de sănătate printre domeniile prioritare din cadrul acordurilor de cooperare în domeniul sănătății;

—	dezvoltarea de acțiuni și instrumente pentru formarea profesională pentru a elimina inegalitățile în materie de sănătate, utilizând programul în domeniul sănătății, FSE și alte mecanisme;

—	încurajarea reflecției asupra focalizării dezvoltării în cadrul Comitetului pentru protecție socială prin intermediul unor documente de dezbatere.

5.3.2 CESE ar dori să sublinieze faptul că obținerea unui angajament puternic din partea întregii societăți nu depinde numai de guverne, ci și de implicarea societății civile și a partenerilor sociali. Procesul de consultare, cel decizional și cel de punere în aplicare ar trebui să implice grupurile de interese de la nivel local, național și european. CESE consideră că există posibilitatea de a mări eficiența acestor procese, precum și de a accelera dezvoltarea parteneriatelor și diseminarea bunelor practici. În statele membre, trebuie instituite programe clare de monitorizare și evaluare pentru măsurarea progreselor înregistrate.

5.3.3 Crearea unor parteneriate mai eficiente cu părțile interesate va contribui la promovarea acțiunilor privind diverși factori sociali determinanți și, astfel, va ajuta la soluționarea inegalităților în materie de sănătate. De exemplu, pot juca un rol important în îmbunătățirea accesului la serviciile medicale și a adecvării acestora, în promovarea asistenței medicale și de prevenire în rândul migranților, al minorităților etnice și al altor grupuri vulnerabile, în promovarea schimbului de informații și de cunoștințe, identificând și diseminând bunele practici și facilitând elaborarea unor politici ajustate pentru problemele specifice predominante în statele membre și/sau grupurile sociale speciale. Părțile interesate pot contribui, de asemenea, la măsurarea, în cadrul comunității, a inegalităților în materie de sănătate la locul de muncă și în timpul liber, precum și la dobândirea cunoștințelor de bază și la formarea atât a personalului medical calificat, cât și a altor sectoare.

5.3.4 CESE ar dori să constate o consultare mai eficientă a grupurilor vulnerabile. CESE consideră că ar fi bine-venită ocazia de a analiza, împreună cu Comisia, mai în detaliu acest punct.

5.4 Satisfacerea necesităților grupurilor vulnerabile

5.4.1 Trebuie reamintit faptul că grupurile vulnerabile vor fi primele victime ale actualei crize în ceea ce privește atât starea de sănătate, cât și accesul la asistență medicală.

5.4.2 Prin urmare, CESE salută:

—	măsurile de colaborare dintre Comisie și statele membre, în vederea îmbunătățirii accesului grupurilor vulnerabile la serviciile de asistență medicală și de prevenire;

—	măsurile de reducere a inegalităților în materie de sănătate în cadrul inițiativelor viitoare privind îmbătrânirea în condiții bune de sănătate;

—	activitățile privind inegalitățile în materie de sănătate ca parte integrantă a Anului european de luptă împotriva sărăciei și excluziunii sociale (2010);

—	folosirea politicii de coeziune și a fondurilor structurale în sprijinul stării de sănătate a grupurilor vulnerabile, având în vedere schimbările demografice;

—	concentrarea pe un număr limitat de măsuri, dar care trebuie elaborate cu un grad mai ridicat de profunzime.

5.4.3 CESE recomandă ca tema inegalităților în materie de sănătate și a grupurilor vulnerabile, inclusiv a persoanelor cu handicap, să fie abordată din perspectiva generală a egalității și discriminării. Unul dintre exemple este aspectul legat de gen al îmbătrânirii. Femeile trăiesc de obicei mai mult, dar în condiții mai proaste de sănătate, și din cauza unei vieți profesionale mai scurte în general, au beneficii mai scăzute la pensionare, ceea ce are un impact direct asupra accesului acestora la asistență medicală și medicamente. De asemenea, situația femeilor migrante necesită o atenție specială în ceea ce privește educația în domeniul sănătății și accesul la asistență medicală.

5.4.4 Asistența medicală preventivă și programele de depistare precoce, precum și promovarea sănătății și educația în acest domeniu (referitor la un stil de viață sănătos, tratamente disponibile, drepturile pacienților etc.) sunt foarte importante, în special în cadrul comunităților defavorizate. CESE recomandă ca Comisia și statele membre să inițieze campanii și servicii orientate către grupurile vulnerabile relevante. Campaniile de sănătate adresate populației în ansamblu au, de obicei, rate scăzute de receptare în cadrul grupurilor defavorizate. Campanii cu țintă clară ar trebui să permită comunităților dezavantajate să-și definească nevoile și să disemineze informațiile.

5.4.5 În acest context, Comisia ar trebui să evalueze impactul platformelor și forumurilor europene existente (în domeniul nutriției, consumului de alcool etc.) asupra grupurilor vulnerabile. CESE propune organizarea unei platforme a organizațiilor de pacienți, cu ajutorul căreia să se împărtășească experiențele și să se disemineze informațiile.

5.4.6 În opinia CESE, calitatea și accesibilitatea educației la vârste fragede reprezintă unul din mijloacele de prevenire a inegalităților în materie de sănătate în cadrul generațiilor viitoare. Existența unor diverse forme de îngrijire a copiilor este o componentă vitală a dezvoltării economice și sociale; aceasta joacă un rol esențial, în special în zonele defavorizate și pentru grupuri sau gospodării defavorizate care, din alt punct de vedere, trăiesc în condiții bune. Furnizarea de servicii de îngrijire a copiilor poate contribui la abordarea problemelor sociale, economice și sanitare cu care se confruntă aceste familii defavorizate și poate înlesni integrarea socială a grupurilor care se confruntă cu excluziunea (5). Analog, având în vedere că inegalitățile în materie de sănătate își au, în mare parte, rădăcinile în inegalitățile din domeniul școlar, CESE consideră esențială garantarea unui acces egal la școlarizarea și educația de calitate, astfel încât fiecare persoană să poată acumula cunoștințele care să-i permită să-și țină viața sub control.

5.5 Sporirea contribuției politicilor comunitare

5.5.1 CESE invită statele membre să transforme eliminarea inegalităților în materie de sănătate într-o prioritate și să vegheze la buna coordonare, monitorizare și evaluare a politicilor care au impact asupra chestiunilor sociale, economice și de sănătate, pentru a promova bunele practici și a disemina informațiile pe întregul teritoriu al UE.

5.5.2 Ar trebui analizat impactul diferitelor politici ale UE asupra stării de sănătate.

5.5.3 Contribuția UE la reducerea inegalităților în materie de sănătate poate fi îmbunătățită, de exemplu, printr-o mai bună înțelegere a impactului acestora asupra sănătății și prin intermediul unei mai bune integrări a politicilor privitoare la educație, condiții de muncă, dezvoltare teritorială, mediu, transporturi etc.. Totuși, Comisia trebui să se asigure în primul rând că măsurile propuse nu duc la noi inegalități, în special dacă afectează grupurile vulnerabile (6).

5.5.4 În Tratatul de la Lisabona, obiectivul asigurării unei protecții superioare în domeniul sănătății este la fel de important ca și piața unică, conferind Uniunii Europene rolul complementar de a veghea asupra bunăstării cetățenilor UE. CESE speră ca Tratatul de la Lisabona să revitalizeze sloganul „Sănătatea în toate politicile” (HIAP) care, până în prezent, a rămas o formulare lipsită de conținut la nivelul UE, folosită pentru a ascunde dezechilibrul în relație cu dominanța ubicuă a pieței unice.

5.5.5 În acest context, CESE solicită Comisiei:

—

efectuarea unei evaluări a măsurilor întreprinse în toate domeniile politice (înainte, în timpul și după aplicarea acestora), pentru a verifica dacă toate domeniile politice contribuie la asigurarea unei protecții superioare în domeniul sănătății și la diminuarea inegalităților în materie de sănătate (7);

—	elaborarea unor mecanisme de evaluare a impactului politicilor existente asupra sănătății (ex ante și ex post) diferitelor grupuri de populație, pentru a obține informațiile necesare pentru viitoarele evoluții politice;

—	elaborarea unor mecanisme de revizuire a măsurilor politice ale Comisiei cu efect negativ asupra inegalităților în materie de sănătate;

—	întreprinderea unor acțiuni de sensibilizare a statelor membre, a asociațiilor și a profesioniștilor cu privire la impactul real al inegalităților în materie de sănătate, la factorii care determină aceste inegalități și la metodele de depășire a acestora.

5.5.6 CESE ar dori, de asemenea, ca statele membre să abordeze inegalitățile în materie de sănătate în cadrul programelor lor de lucru și să elaboreze strategii transsectoriale adecvate.

5.5.7 CESE susține propunerea Comisiei de a sprijini statele membre interesate în coordonarea în mod mai eficient a măsurilor politice și în analizarea relației dintre aceste politici și rezultatele în materie de sănătate pentru diferitele grupuri din statele membre. Abordarea inegalităților în materie de sănătate ar trebui să se bazeze și pe mai buna utilizare a politicii de coeziune a UE, mai buna informare și mai buna coordonare a fondurilor de coeziune, pe o capacitate sporită de a dezvolta investițiile în sectoarele asistenței medicale și sociale din statele membre, pe opțiunile existente în cadrul politicii de dezvoltare rurală în UE și al PAC.

5.5.8 Cu toate acestea, prin acest sprijin, Comisia nu trebuie să aducă atingere drepturilor statelor membre de a-și organiza și finanța sistemele de asistență medicală, în special dreptului de a stabili și pune în aplicare un nivel adecvat de protecție în domeniul sănătății (articolul 168 din Tratat).

5.5.9 Trebuie intensificate eforturile de combatere a inegalităților în materie de sănătate în zonele rurale, în special din prisma provocărilor generate de schimbările demografice. În acest sens, trebuie recunoscut și susținut în mod special rolul micilor furnizori de servicii de asistență medicală (îndeosebi cadrele medicale independente) în a asigura pacienților tratamente cuprinzătoare, individuale și pe plan local.

5.5.10 CESE salută:

—

dialogul politic propus cu statele membre și cu părțile interesate privind egalitatea și alte valori-cheie fundamentale în domeniul sănătății, astfel cum sunt stabilite în Strategia UE pentru sănătate a UE și în Strategia UE pentru sănătate și securitate la locul de muncă, precum și propunerea de a înființa un forum pe teme de sănătate și restructurare, în scopul examinării unor măsuri de reducere a inegalităților în materie de sănătate;

—	inițiativa Comisiei de la nivel internațional de sprijinire a altor state în materie de sănătate și alte domenii înrudite prin schimbul de experiențe în eliminarea inegalităților în materie de sănătate.

Bruxelles, 29 aprilie 2010

Președintele Comitetului Economic și Social European

Mario SEPI

(1) A se vedea avizele din:

Avizul privind îngrijirea și educația pentru preșcolari (aviz din proprie inițiativă). Raportor: dna HERCZOG

JO C 255/76, 22.9.2010

JO C 255/72, 22.9.2010

JO C 128/89, 18.5.2010

JO C 228/113, 22.9.2009

JO C 318/10, 23.12.2009

JO C 306/64, 16.12.2009

JO C 317/105, 23.12.2009

JO C 218/91, 11.9.2009

JO C 175/116, 28.7.2009

JO C 77/115, 31.3.2009

JO C 77/96, 31.3.2009

OJ C 224/88, 30.8.2008

JO C 256/123, 27.10.2007

(2) Există recomandarea Consiliului privind screenigul cancerului, inițiativele privind sănătatea mintală, fumatul și HIV/SIDA, precum și o compilație europeană cuprinzând bune practici, o colecție de date și o rețea a statelor membre și a părților interesate. Sprijinul vine și din cadrul de cercetare și programele de acțiune, PROGRESS, studii și inovații în materie de politici. În plus, domeniul sănătății beneficiază și de legislația UE privind ocuparea forței de muncă și sănătatea și siguranța la locul de muncă, politica agricolă comună, politica de mediu și politicile de piață. Fondul de coeziune și Fondul pentru dezvoltarea rurală contribuie la reducerea discrepanțelor regionale.

(3) De exemplu, în Franța, accesul limitat la tratamentul antiretroviral a amplificat inegalitățile în materie de sănătate în rândul pacienților seropozitivi.

(4) Convenții, obiective convenite la nivel național și internațional, beneficii maternale, inclusiv concediul medical și de maternitate, cele mai importante convenții și reglementări OIM în materie de protecție socială în domeniul sănătății, inclusiv Convenția OIM 130 privind asistența medicală și Convenția OIM 102 care se axează, mai precis, pe securitatea socială, în special pe protecția socială în domeniul sănătății. Acestea au fost semnate de numeroase state, cel mai recent de România și Bulgaria. Pentru ratificarea la nivelul întregii UE, mai lipsesc semnăturile a doar două state baltice și a Finlandei (din cauza unor formulări care nu respectă dimensiunea legată de gen).

(5) Avizul privind îngrijirea și educația pentru preșcolari (aviz din proprie inițiativă). Raportor: dna HERCZOG.

(6) Grupurile deosebit de vulnerabile sunt formate din persoane imobilizate din cauza unei boli, persoane care nu caută în mod activ cel mai bun tratament, persoane care nu cunosc limba țării alese pentru tratament, persoane care nu dispun de resurse financiare pentru a plăti un tratament la un specialist sau peste hotare sau persoane care ezită să caute un tratament peste hotare sau într-un centru de tratament îndepărtat. În special, schimbările demografice vor duce la noi provocări în materie de sănătate.

(7) Este adevărat că multe documente legislative necesită deja evaluări ale impactului, însă, în majoritatea cazurilor, nu se face o evaluare pentru a se verifica dacă acestea își îndeplinesc în mod real și eficient obiectivele. Acest lucru este cu atât mai necesar în condițiile actualei crize economice și financiare, care începe să semene tot mai mult cu o criză a ocupării forței de muncă și a finanțării sistemelor de asistență medicală, având repercusiuni asupra sănătății publice.

19.1.2011

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 18/80

Avizul Comitetului Economic și Social European privind propunerea de directivă a Parlamentului European și a Consiliului privind standardele minime referitoare la condițiile pe care trebuie să le îndeplinească resortisanții țărilor terțe sau apatrizii pentru a putea beneficia de protecție internațională și referitoare la conținutul protecției acordate

(reformare)

COM(2009) 551 final/2 – 2009/0164 (COD)

2011/C 18/14

Raportor: dl PÎRVULESCU

La 26 noiembrie 2009, în conformitate cu articolul 262 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, Consiliul a hotărât să consulte Comitetul Economic și Social European cu privire la

Propunerea de directivă a Parlamentului European și a Consiliului privind standardele minime referitoare la condițiile pe care trebuie să le îndeplinească resortisanții țărilor terțe sau apatrizii pentru a putea beneficia de protecție internațională și referitoare la conținutul protecției acordate (reformare)

COM(2009) 551 final/2 – 2009/0164 (COD).

Secțiunea pentru ocuparea forței de muncă, afaceri sociale și cetățenie, însărcinată cu pregătirea lucrărilor Comitetului pe această temă, și-a adoptat avizul la 23 martie 2010.

În cea de-a 462-a sesiune plenară, care a avut loc la 28 și 29 aprilie 2010 (ședința din 28 aprilie 2010), Comitetul Economic și Social European a adoptat prezentul aviz cu 136 voturi pentru și 2 abțineri.

1. Concluzii

1.1

CESE își exprimă acordul în raport cu obiectivele asumate de Comisie în privința perfecționării Sistemului european comun de azil (SECA). CESE atrage însă atenția asupra disproporției dintre obiectivele asumate la nivel european și practicile naționale în domeniu, care ar putea fi amplificate de criza economică, și efectele sociale și politice ale acesteia.

1.2	Comitetul consideră că revizuirea directivei poate contribui la crearea unei baze legislative și instituționale mult mai adaptate, care să permită asigurarea unui nivel înalt și coerent de sprijin pentru persoanele care solicită protecție internațională.

1.3

Comitetul avertizează totodată că și în cazul acestei politici europene există riscul ca valorile asumate să își piardă conținutul prin abuzul de retorică și de declarații de bune intenții. De aceea, cea de-a doua fază a aplicării acestei politici, când sistemul decizional va urma procedura codeciziei, trebuie să asigure condițiile legislative care să permită accesul real al solicitanților de azil la piața forței de muncă și la programele de formare.

1.4

Comitetul atrage atenția asupra importanței recunoașterii rolului pe care îl joacă societatea civilă în general, și mai ales ONG-urile specializate în domeniul azilului și în chestiunile privitoare la refugiați în acest domeniu și solicită să li se acorde acestora acces nelimitat la toate procedurile și locurile relevante pentru activitatea lor. Cu toate acestea, atrage totodată atenția asupra faptului că acestea nu pot suplini rolul și responsabilitățile guvernelor în acest domeniu.

1.5

Comitetul remarcă cu îngrijorare că practicile naționale și comunitare legate de expulzarea unor persoane care s-ar putea afla în situația de a avea nevoie de protecție internațională sunt lipsite de transparența care ar putea să le legitimeze în fața propriilor cetățeni și a comunității internaționale.

1.6	Comitetul consideră că diversele constrângeri bugetare datorate crizei economice nu trebuie să se reflecte în scăderea nivelului și calității protecției pentru beneficiari.

1.7	Comitetul sprijină obiectivul de ameliorare a conținutului protecției internaționale prin recunoașterea calificărilor și îmbunătățirea accesului la formare profesională și la locuri de muncă, la facilități de integrare și locuință.

2. Introducere

2.1

Crearea Sistemului european comun de azil (SECA) ca parte a spațiului de libertate, securitate și justiție se bazează pe angajamentul de a aplica efectiv Convenția de la Geneva privind statutul de refugiat (1951) și pe valorile care definesc drepturile omului împărtășite de statele membre. În Concluziile Consiliului European de la Tampere și, ulterior, în Programul de la Haga, crearea SECA este considerat cel mai important instrument pentru stabilirea unei proceduri comune de acordare a azilului și crearea unui regim de protecție uniform în toate țările membre UE.

2.2

În perioada 1999-2006, s-au făcut progrese importante care includ aprobarea celor 4 instrumente care constituie acquis-ul curent. Prin Directiva Consiliului 2004/83/CE (Directiva privind calificarea) s-au definit criteriile comune pentru identificarea persoanelor care pot solicita protecție internațională și s-a stabilit un nivel minim de beneficii pentru acestea în toate statele UE. Prin Programele de la Haga și de la Stockholm, Comisia Europeană s-a angajat să evalueze progresele primei faze și să propună Consiliului și Parlamentului European o serie de măsuri până la sfârșitul anului 2010.

2.3

Încă din 2002, Comitetul Economic și Social European s-a implicat în procesul de elaborare și implementare a unui sistem european comun de azil prin intermediul a numeroase avize, printre care: avizul asupra directivei care face obiectul prezentei reformări (1), Avizul privind Cartea verde cu privire la viitorul sistem european comun de azil (2), precum și Avizul privind planul strategic în materie de azil (3).

2.4

Prin Planul strategic în materie de azil (4) (Policy Plan on Asylum) aprobat la 17 iunie 2008, Comisia a propus finalizarea celei de-a doua faze a SECA prin îmbunătățirea standardelor de protecție și asigurarea unei aplicări uniforme a acestora în statele membre UE. Prin Pactul european pentru imigrație și azil, adoptat de către Consiliul European la 17 octombrie 2008, s-a reconfirmat sprijinul pentru această politică și obiectivele asumate.

2.5

În Planul strategic este prevăzută revizuirea Directivei privind calificarea (Qualification Directive), în cadrul unui pachetmai larg în care sunt incluse revizuirea regulamentelor Dublin și Eurodac și a Directivei privind condițiile de primire (5), precum și adoptarea, la 19 februarie 2009, a unei propuneride înființare a Biroului European de Sprijin pentru Azil (EASO) (6). Alte măsuri propuse includ consolidarea dimensiunii externe a azilului, inclusiv printr-un program al UE de reinstalare și crearea de programe regionale de protecție.

2.6

O revizuire a directivei poate contribui la crearea bazei legislative și instituționale care să permită asigurarea unui nivel înalt și coerent de sprijin pentru persoanele care solicită protecție internațională. În cea de-a doua fază, sistemul decizional va urma procedura codeciziei, conform articolului 294 TFUE, care presupune votul cu majoritate calificată în Consiliul și implicarea Parlamentului European în calitate de colegislator.

2.7

Revizuirea directivei este necesară având în vedere ambiguitățile din formulările inițiale, ambiguități considerate de statele membre ca fiind o sursă majoră a disfuncționalităților existente; printre acestea se pot menționa ratele diferite de acceptare a solicitărilor și numărul mare de contestații cu privire la deciziile adoptate.

2.8	Prin revizuirea directivei, conținutul acesteia se va alinia la hotărârile Curții Europene a Drepturilor Omului și ale Curții Europene de Justiție, acestea oferind o bază adecvată pentru clarificarea formulărilor din acquis și a ansamblului procedurilor de acordare a protecției internaționale.

2.9

Revizuirea este necesară, de asemenea, având în vedere că directiva tratează o componentă importantă a mecanismului de acordare a protecției internaționale. Standardele descrise de aceasta vin în completarea altor părți ale acquis-ului, în special a Directivei privind procedura de azil. Revizuirea directivei, împreună cu alte măsuri de sprijin instituțional și financiar, poate reprezenta un progres semnificativ către construcția unui sistem european comun de azil funcțional și eficient.

2.10

Comitetul, în calitatea sa de reprezentant al societății civile europene organizate, a întâmpinat cu satisfacție eforturile de consultare a societății civile și a experților în procesul de formulare a politicii pentru azil, remarcând consultarea în vederea redactării Cărții verzi prezentate de către Comisia Europeană în iunie 2007 (7), precum și în privința pregătirii studiilor privind implementarea directivei (de exemplu, The Odysseus report) și a raportului extern privind succesul politicii de azil (8).

2.11	Comitetul recunoaște importanța comunităților teritoriale pentru succesul politicii de azil, în special în dimensiunea de integrare a beneficiarilor de protecție internațională. În acest sens, Comitetul dorește ca, în consultările privind politica de azil, să fie inclus și Comitetul Regiunilor.

2.12

Comitetul se arată extrem de îngrijorat în ceea ce privește practicile guvernelor statelor membre și a Agenției FRONTEX legate de expulzarea unor persoane care ar putea avea nevoie de protecție internațională (9). Aceste operațiuni, care au crescut ca frecvență și dimensiuni, trebuie să se desfășoare în condiții de deplină transparență și cu responsabilitate (10). Comitetul recomandă colaborarea între FRONTEX și Biroul European de Sprijin pentru Azil pentru prevenirea încălcării drepturilor omului. Expulzarea persoanelor în țări/zone unde securitatea lor se află în pericol este o încălcare clară a principiului nereturnării (non-refoulement). Comitetul solicită redactarea urgentă a unui raport privind activitatea FRONTEX și a modului în care aceasta, împreună cu autoritățile naționale, gestionează expulzările. Comitetul avertizează că întărirea FRONTEX fără existența unor proceduri care să asigure respectarea drepturilor omului este un pericol pentru întregul Sistem european comun de azil și pentru credibilitatea Uniunii Europene și a statelor membre.

2.13

Comitetul consideră că succesul funcționării SECA este posibil numai prin punerea în practică a principiului solidarității între statele membre. Unele dintre acestea, mai ales din cauza poziționării geografice, suportă o presiune semnificativ mai mare decât altele. SECA va funcționa numai dacă aceste state membre vor fi susținute de către alte state membre și de agențiile specializate ale UE.

3. Observații generale

3.1

CESE apreciază pozitiv propunerea de revizuire a directivei, conținutul acesteia reflectând recomandările pe care Comitetul le-a făcut anterior, mai ales în ceea ce privește tratamentul solicitanților precum și clarificarea statutului persoanelor care pot beneficia de protecție internațională. Cu toate acestea rămân mulți pași de făcut pentru crearea unui sistem european comun de azil funcțional. Acest sistem nu poate fi construit dacă nu este solid ancorat într-un set de valori și principii comune, care să pună demnitatea și securitatea ființei umane în centrul acțiunilor UE și ale statelor membre. De asemenea, construcția acestui sistem este subminată de lipsa instrumentelor și a resurselor care să asigure o procedură transparentă și eficientă de acordare a protecției internaționale, dublată de politici și programe de integrare a beneficiarilor în societatea și economia statelor membre.

3.2

Există în continuare o diferență semnificativă între nivelul legislației europene, pe de o parte, și legislația și practicile naționale, pe de altă parte (11). Armonizarea nu trebuie să fie realizată către cel mai mic numitor comun în materie de protecție. Datorită diferențielor extreme dintre practicile naționale, reflectate în ratele diferite de acceptare, numărul de contestații cu privire la decizii și circulația secundară, principiul implicit al solidarității între statele membre nu este pus in aplicare.

3.3

CESE a promovat, în repetate rânduri, o serie de principii care trebuie continue să ghideze acțiunea statelor membre și a instituțiilor comunitare (12): principiul non-refoulement , conform căruia nici un refugiat nu poate fi expulzat într-o țară în care viața sau libertatea îi sunt puse în pericol; principiul confidențialității informațiilor conținute în fiecare solicitare de azil; garanția de non-detenție a solicitanților de azil pentru singurul motiv că solicită acest statut.

3.4

În avizul său asupra Cărții verzi privind viitorul sistem european comun de azil (13), Comitetul a susținut aceste principii realizând recomandări punctuale pentru îmbunătățirea tratamentului persoanelor care solicită protecție internațională. Astfel, instituțiile comunitare și naționale trebuie să coopereze pentru a se asigura că persoanele care au nevoie de protecție internațională pot intra oricând pe teritoriul UE și că examinarea cererii este serioasă și individuală. De asemenea, Comitetul a recomandat eliminarea listei de țări considerate sigure și înființarea unui Birou European de Sprijin pentru Azil.

3.5

Pe lângă clarificarea bazei de valori și principii ale acțiunii în domeniul azilului, Comitetul recomandă angajarea în direcția atingerii unor obiective specifice, care să se traducă în practică printr-o îmbunătățire substanțială a tratamentului persoanelor care solicită și beneficiază de protecție internațională. Comitetul recomandă identificarea unui set de indicatori-cheie pe baza cărora să se poată monitoriza și evalua progresul către atingerea acestor obiective.

3.6

CESE apreciază pozitiv crearea unui sistem european de analiză și evaluare a riscurilor de securitate individuale și de grup în țările terțe prin intermediul BESA. La ora actuală există multe sisteme de evaluare a riscurilor sau a violenței politice, create atât de către autorități naționale, cât și de către ONG-uri, universități și centre de cercetare (14).

3.7

În strângerea informațiilor se recomandă implicarea, atunci când este necesar, a Serviciului european pentru acțiune externă (EEAS), a reprezentanțelor diplomatice ale țărilor membre dar și a organizațiilor internaționale și non-profit cu acces și activități în țările terțe. Acest sistem de analiză și evaluare va servi drept reper autorităților naționale pentru rezolvarea mai rapidă și mai eficientă a cererilor de protecție internațională. Sistemul va crea o bază comună de evaluare și va permite identificarea în timp real a riscurilor.

4. Observații specifice

4.1

În prezentarea elementelor juridice ale propunerii de directivă, Comisia recomandă o serie de definiții prin care să se asigure standarde de protecție mai ridicate, precum și armonizarea în continuare a celor existente. În acest sens Comitetul propune clarificarea și dezvoltarea unei serii de aspecte, prin care urmărește să contribuie la stabilirea unor practici convergente cu setul de principii și valori asumate de UE.

4.2

Agenții de protecție. Comitetul consideră nepotrivită extinderea definiției agenților de protecție și regretă includerea inițială în lista acestora a oricărei entități non-statale de tipul ONG-urilor și al organizațiilor internaționale. Deși acestea (organizații internaționale, ONG-uri) pot avea voința și chiar capacitatea de a proteja cetățenii unei țări, nu au și responsabilitatea ultimă să o facă. Organizațiile internaționale sunt răspunzătoare în fața statelor membre, iar ONG-urile, în fața membrilor și a finanțatorilor lor. Singura protecție valabilă și funcțională pe termen mediu și lung poate fi numai cea a statului, care este răspunzător în fata propriilor cetățeni, în mod natural cei mai interesați în viabilitatea și stabilitatea acestuia. Chiar dacă agenții de protecție pot oferi servicii utile, uneori chiar indispensabile pe termen scurt, mai ales în rezolvarea unor probleme umanitare, responsabilitatea asigurării protecției persoanelor într-un teritoriu nu poate fi încredințată nici măcar parțial acestora. Existența acestor agenți nu poate fi folosită pentru a justifica refuzul protecției internaționale.

4.3

Protecția în interiorul țării. Existența unei protecții în interiorul țării nu este de natură să asigure securitatea potențialilor solicitanți de protecție internațională. Există cazuri în care numai o mică parte a teritoriului este sigură, iar probabilitatea ca toți cei aflați într-o situație de risc să se deplaseze către această zonă este redusă. De asemenea, există situații în care controlul unor zone este disputat și nu este clar cine are responsabilitatea pentru asigurarea ordinii și securității. Astfel, este nevoie de o clarificare importantă. Protecția în interiorul țării este valabilă numai dacă cea mai mare parte a teritoriului se află sub controlul unei autorități centrale capabile și doritoare să asigure ordinea internă, un nivel minim al serviciilor publice și o protecție adecvată a drepturilor și a securității individuale.

4.4

Legătura de cauzalitate. Prevederea legăturii de cauzalitate este utilă mai ales în situațiile în care persecuțiile sunt derulate de către agenți neguvernamentali. În cazurile în care se identifică existența persecuției și lipsa protecției guvernamentale, cererile pentru protecție internațională sunt justificate. Interpretarea acestei legături trebuie să fie extensivă și atent observată în toate situațiile în care guvernul refuză, implicit sau explicit, să-și protejeze cetățenii.

4.5

Apartenența la un grup social. Comitetul consideră binevenită includerea criteriului de gen în definirea grupurilor sociale aflate potențial într-o situație de risc. Este, de asemenea, necesar ca în interpretarea Convenției de la Geneva să se utilizeze o perspectivă transversală, care să poată sesiza mai bine situațiile în care femeile sunt supuse, cu predilecție, unui risc. De asemenea, Comitetul atrage atenția asupra orientării sexuale drept cauză a persecuțiilor. În anumite societăți, securitatea și bunăstarea individuală sunt legate de gen. Comitetul încurajează implicarea în consultările privind politica de azil a organizațiilor și instituțiilor care dețin expertiză în acest domeniu, pentru a oferi o imagine mai completă a riscurilor asociate cu genul. Comitetul recomandă, de asemenea, ca în activitatea BESA, problematica genului să fie recunoscută prin înființarea unor structuri specializate.

4.6

Încetarea statutului de refugiat. Comitetul apreciază pozitiv schimbarea propusă și o consideră în armonie cu ansamblul principiilor și valorilor ce susțin politica de azil. Statutul de persoană aflată sub protecție internațională poate înceta numai atunci când reîntoarcerea către locul de origine nu prezintă nici un risc pentru cei care s-au bucurat de acest drept.

4.7

Diferența de conținut între cele două statute de protecție. Comitetul apreciază pozitiv evoluția către unificarea celor două statute de protecție. Aceasta direcție a fost susținută de către Comitet în repetate rânduri, putând asigura în viitor o protecție mai completă a persoanelor care se află în situație de risc și o mai bună integrare a acestora în țările membre ale UE. De asemenea, unificarea celor două statute de protecție nu trebuie, direct sau indirect, să reducă nivelul de protecție și calitatea conținutului acestuia.

4.8

Conținutul protecției. Conținutul protecției este un domeniu sensibil al politicii de azil. Diferențele dintre țările membre sunt și mai semnificative decât în cazul procedurii de acordare a protecției internaționale propriu-zise. Este imperios necesar ca, în dezvoltarea politicii de azil Comisia să mobilizeze resurse pentru a analiza în mod special politicile și programele naționale din acest domeniu. În lipsa unor măsuri proactive, acordarea protecției internaționale va fi lipsită de substanță și va duce la discriminarea implicită a celor care se bucură de acest statut. Comitetul recomandă implicarea sindicatelor și patronatelor în elaborarea și implementarea politicii de azil la nivel național.

4.9

Comitetul apreciază pozitiv includerea prevederilor privind recunoașterea/echivalarea diplomelor și calificărilor, precum și stimularea accesului beneficiarilor de protecție internațională la programe de formare profesională. Sunt pași importanți în direcția integrării acestora în economie și societate și a îmbunătățirii calității vieții. Accesul pe piața muncii trebuie stimulat prin măsuri active de combatere a discriminării și de stimulare a agenților economici.

4.10	Membrii familiei. Comitetul apreciază pozitiv clarificarea definiției membrilor familiei și consideră că aceasta va permite o evaluare mai exactă și mai uniformă a solicitărilor de protecție internațională în toate țările membre ale UE.

4.11	Comitetul apreciază pozitiv utilizarea criteriului privind interesul minorului în evaluarea pentru acordarea protecției internaționale.

Bruxelles, 28 aprilie 2010

Președintele Comitetului Economic și Social European

Mario SEPI

(1) JO C 221, 17.9.2002, p. 43.

(2) JO C 204, 9.8.2008, p. 77.

(3) JO C 218, 11.9.2009, p. 78.

(4) COM(2008) 360 final.

(5) COM(2008) 815 final; COM(2008) 820 final; COM(2008) 825 final.

(6) COM(2009) 66 final.

(7) COM(2007) 301 final.

(8) GHK, Impact assessment studies on The future development of measures on the qualification and status of third country nationals or stateless persons as persons in need of international protection and on the content of the protection granted, based on Council Directive 2004/83/EC and The future development of measures on procedures in MS for granting and withdrawing refugee status, based on Council Directive 2005/85/EC, Multiple framework service contract JLS/2006/A1/004 (GHK, Studii de evaluare a impactului privind dezvoltarea viitoare a măsurilor privind condițiile pe care trebuie să le îndeplinească resortisanții țărilor terțe sau apatrizii care au nevoie de protecție internațională și referitoare la conținutul protecției acordate, pe baza Directivei 2004/83/CE a Consiliului și privind dezvoltarea viitoare a măsurilor privind procedurile din statele membre de acordare și retragere a statutului de refugiat, pe baza Directivei 2005/85/CE a Consiliului, Contract-cadru multiplu de servicii, JLS/2006/A1/004).

(9) Vezi Raportul Human Rights Watch (HRW): Pushed Back, Pushed Around Italy's Forced Return of Boat Migrants and Asylum Seekers, Libya's Mistreatment of Migrants and Asylum Seekers, HRW 2009.

(10) Comitetul salută intențiile Comisiei Europene de a face mai transparentă desfășurarea procedurilor din acest domeniu.

(11) COM(2009) 551 final – SEC(2009) 1374, p. 14-16.

(12) JO C 193, 10.7.2001, p. 77–83.

(13) JO C 204, 9.8.2008, p. 77–84.

(14) Se pot enumera mai multe astfel de sisteme de evaluare: Indicele eșecului statal (Failed States Index)- Fund for Peace: http://www.fundforpeace.org/web/index.php?option=com_content&task=view&id=229&Itemid=366; Riscuri pentru minoritati- Minorities at Risk: http://www.cidcm.umd.edu/mar/about.asp; Conflict și pace – Conflict and Peace: http://www.cidcm.umd.edu/pc/; Global Report, The Center for Systemic Peace (CSP): http://www.systemicpeace.org/; Human Security Report: http://www.humansecurityreport.info/index.php?option=content&task=view&id=28&Itemid=63.

19.1.2011

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 18/85

Avizul Comitetului Economic și Social European privind propunerea de directivă a Parlamentului European și a Consiliului privind standardele minime cu privire la procedurile din statele membre de acordare și retragere a protecției internaționale

(reformare)

COM(2009) 554 final – 2009/0165 (COD)

2011/C 18/15

Raportor: dl Antonello PEZZINI

La 26 noiembrie 2009, în conformitate cu articolul 262 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, Consiliul a hotărât să consulte Comitetul Economic și Social European cu privire la

Propunerea de directivă a Parlamentului European și a Consiliului privind standardele minime cu privire la procedurile din statele membre de acordare și retragere a protecției internaționale (reformare)

COM(2009) 554 final - 2009/0165.

Secțiunea pentru ocuparea forței de muncă, afaceri sociale și cetățenie, însărcinată cu pregătirea lucrărilor Comitetului pe această temă, și-a adoptat avizul la 23 martie 2010.

În cea de-a 462-a sesiune plenară, care a avut loc la 28 și 29 aprilie 2010 (ședința din 28 aprilie 2010), Comitetul Economic și Social European a adoptat prezentul aviz cu 153 de voturi pentru și 2 abțineri.

1. Concluzii și recomandări

1.1 CESE aprobă și apreciază lucrările Comisiei, de adaptare a Directivei privind procedurile de azil la propunerile din Cartea verde (1) și din Planul de acțiune (2).

1.2 Adoptarea Tratatului de la Lisabona, care a înglobat, printre altele, Carta drepturilor fundamentale, a sporit considerabil responsabilitățile și competențele Uniunii în domeniul azilului și imigrației.

1.3 CESE nutrește convingerea că eforturile depuse de Comisie pentru armonizarea directivelor precedente, pe tema complexă a azilului, sunt demne de laudă.

1.4 CESE este de părere că, în cadrul Europei sociale, va trebui construită o Europă a azilului, grație unor procese culturale, juridice, administrative și de cooperare la care să participe statele membre și țările terțe.

1.5 Într-un cadru din ce în ce mai complex și aflat în evoluție rapidă, aceasta și din cauza procesului de globalizare și a crizelor economice și de mediu, se impune și câștigă teren rolul esențial al organizațiilor neguvernamentale. CESE solicită societății și factorilor publici de decizie să atribuie acestui rol o funcție mai importantă și mai bine definită.

1.6 ONG-urilor le revine în mod tradițional sarcina de a oferi ajutor și sprijin grupurilor dezavantajate. CESE este de părere că rolul acestora devine indispensabil sub aspectul susținerii și medierii culturale, în toate etapele de derulare a procedurilor prevăzute de legislația comunitară și națională.

1.7 În opinia Comitetului, în eforturile de armonizare a procedurilor și practicilor sale, Comisia ar trebui să dea mereu dovadă de tact și să acționeze cu delicatețe, deoarece se ocupă de ființe umane care se găsesc, mai mult decât altele și din motive evidente, într-o stare de inferioritate și de suferință.

1.8 UE ar trebui să facă tot posibilul pentru a evita repatrierea refugiaților în țările în care fie că le este amenințată integritatea fizică și morală, fie că nu sunt respectate drepturile fundamentale.

1.9 Este esențial ca, în timpul procedurilor, solicitanții de azil să se poată exprima în limba maternă și să beneficieze, în toate etapele, de asistență juridică gratuită.

1.10 Refuzul acordării de protecție internațională trebuie motivat clar și trebuie să includă informații, inclusiv modalități și termene, cu privire la posibilitățile de a face recurs.

1.11 În orice caz, până la finalul recursului, măsura de expulzare trebuie suspendată.

1.12 În opinia CESE, statele membre ar trebui să depună toate eforturile, inclusiv prin utilizarea schimburilor de experiență, pentru a le permite solicitanților de azil să desfășoare activități profesionale, de formare și culturale, într-un mediu social adecvat.

1.13 CESE consideră că trebuie respectat cu strictețe principiul nereturnării și că trebuie luată în calcul, de comun acord, mărirea numărului categoriilor de persoane care au nevoie de protecție internațională: femei persecutate, persoane vulnerabile, refugiați de mediu.

1.14 CESE este de părere că statelor membre trebuie să li inculce ideea de partajare a responsabilităților, pentru evitarea fenomenului migrației economice ilegale și pentru îmbunătățirea intervențiilor în favoarea celor care au într-adevăr nevoie de ele, pe baza principiului împărțirii sarcinilor și responsabilităților.

1.15 În opinia CESE, este evident că statele membre ar trebui să pună la dispoziția Comisiei mai multe mijloace economice, astfel încât să poată fi îmbunătățită politica de inserție socială a solicitanților de azil.

1.16 Voinței de armonizare de care a dat dovadă Comisia prin propunerile recente de reformare a directivelor trebuie să-i corespundă un angajament similar din partea statelor membre, care vor trebui să aducă modificările cuvenite propriilor legislații naționale.

1.17 CESE nutrește convingerea că, în primul rând, de voința politică și de sensibilitatea statelor membre depinde crearea unei Europe a azilului în cadrul Europei sociale, cu sprijinul unei proceduri unice, bine structurate, propuse de Comisie.

1.18 CESE scoate în evidență situația specială a femeilor, care, în comparație cu bărbații, întâmpină mult mai multe dificultăți în a solicita azilul și a obține statutul de refugiat. Așadar, invită Comisia să depună toate eforturile cu putință, implicând și statele membre, pentru a crea condiții mai bune de realizare a egalității de gen, pentru care Europa nutrește de mult timp o preocupare aparte.

1.19 În opinia Comitetului, dacă sunt îndrumate corespunzător, procesele educative pot consolida o conștiință socială colectivă de acceptare a celor care manifestă o mai mare nevoie de ajutor și de asistență și care văd în tradițiile istorice și religioase ale țărilor europene un punct sigur de referință.

2. Introducere

2.1 Contextul istoric

2.1.1 Originile dreptului de azil datează din Grecia antică, care recunoștea imunitatea împotriva oricăror represalii, acordată în mod reciproc de două orașe cetățenilor respectivi, sau acordată de oraș persoanelor de rang înalt, cum ar fi ambasadorii etc. (3).

2.1.2 Și în Roma antică, odată cu impunerea dreptului tuturor popoarelor (jus gentium), dreptul de azil era legat de statutul de cetățean (4).

2.1.3 În evoluția sa, dreptul de azil este asociat cu diversele forme și manifestări de persecuție, așadar cu măsurile represive adoptate de autorități împotriva unor credințe religioase ori filozofice, sau a unor ideologii politice considerate periculoase pentru orânduirea statală.

2.2 Interzicerea discriminării și protecția drepturilor omului

2.2.1 Evoluția cadrului juridic a dus la extinderea dreptului de azil. În special, constituțiile statelor democratice moderne prevăd de obicei că guvernul trebuie să refuze extrădarea străinilor atunci când aceasta este solicitată în temeiul unor delicte de natură politică.

2.2.2 Prin urmare, cartele fundamentale în vigoare în prezent în țările europene stipulează că au drept de azil străinii cărora li se refuză în țara de origine exercitarea efectivă a libertăților democratice.

2.2.3 Aceste prevederi fac trimitere expresă la recunoașterea drepturilor inviolabile ale omului și la principiul nediscriminării. De altfel, interzicerea discriminării este consacrată în mod expres la articolul 14 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (5).

2.2.4 Nu pot exista derogări de la această interdicție, în sensul articolului 15 din Convenție, atunci când aceste derogări intră în contradicție cu alte obligații decurgând din dreptul internațional.

2.2.5 De aici, eliminarea clauzelor naționale care prevăd posibilitatea neacordării de azil (posibilitatea de opt-out), aceasta și pentru punerea pe deplin în practică și aplicarea efectivă a Convenției de la Geneva privind statutul refugiaților, din 28 iulie 1951, astfel cum a fost completată de Protocolul de la New York, din 31 ianuarie 1967.

2.2.6 Tratatul de la Lisabona a extins competențele UE în domeniul azilului și imigrației. Acesta a înglobat Carta drepturilor fundamentale, care:

—	garantează dreptul de azil;

—	prevede stabilirea unor reguli comune;

—	introduce un sistem integrat de gestionare a frontierelor externe;

—	recunoaște importanța cooperării cu țările terțe;

—	extinde competențele Curții de Justiție a Uniunii Europene în domeniul azilului și imigrației.

3. Rezumatul propunerii de reformare a directivei

3.1 Propunerea supusă examinării vizează finalizarea celei de-a doua etape a sistemului european comun de azil, care ar urma să fie introdus în 2012, împreună cu o procedură unică de azil.

3.2 În același timp, obiectivul este acela de a completa lacunele și carențele standardelor minime actuale, care s-au dovedit, din multe puncte de vedere, puțin accesibile, ineficiente, neechitabile și necontextualizate (6).

3.3 Modificările propuse vizează mai ales îmbunătățirea armonizării procedurilor. Ele propun și garanții procedurale suplimentare pentru solicitanții de azil, cu accent special pe faza inițială a solicitării de protecție și pe procesul decizional aferent, în conformitate cu evoluția jurisprudenței în domeniu a Curții de Justiție a Uniunii Europene și a Curții Europene a Drepturilor Omului.

4. Observații generale

4.1 Construirea unei Europe a azilului în cadrul Europei sociale

4.1.1 Realizarea unei Europe a azilului în interiorul Europei sociale se bazează pe procese educative solide, adresate tinerilor încă dinainte de vârsta adolescenței, astfel încât să se păstreze vii în continuare, în conștiința colectivă a societății și a clasei politice din statele membre.

4.1.2 Urmărind respectarea drepturilor fundamentale și a principiilor înscrise în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, UE a adoptat Directiva 2003/9/CE a Consiliului din 27 ianuarie 2003, de stabilire a standardelor minime pentru primirea solicitanților de azil în statele membre.

4.1.3 Cu toate acestea, în ultimii ani, procesul rapid de globalizare a determinat, în mod paradoxal, profunde reconfigurări identitare, care au făcut imposibilă reinstituirea unui sistem juridic bazat pe universalism, precum cel instaurat de dreptul roman.

4.1.4 Astfel, interacțiunea dintre diferite popoare și climatul actual de preocupare pe care îl suscită contactul dintre culturi determină noi temeri și incertitudini, față de care aproape toate țările europene reacționează prin adoptarea unor poziții restrictive în materie de cetățenie și deci de azil.

4.1.5 Dar această atitudine este în contradicție cu procesul atât de așteptat al integrării popoarelor și cu obiectivul construcției unei Europe care să fie și una socială.

4.1.6 Ar trebui așadar respectat cu strictețe principiul nereturnării (non-refoulement) și s-ar putea chiar propune mărirea numărului categoriilor de persoane cărora să li recunoască nevoia de protecție internațională. De altfel, numeroase directive comunitare recunosc deja criteriul persecuției de un anumit tip, căreia îi cad victime anumite femei și alte persoane vulnerabile.

4.1.7 Așadar, în contextul actual, dacă, bineînțeles, se impune refuzarea statutului de refugiat persoanelor considerate doar migranți economici, în cazul cărora există reguli specifice, situația refugiaților de mediu ridică însă astăzi mai multe probleme.

4.1.8 Într-adevăr, acestea sunt persoane constrânse să se confrunte cu pericolele și incertitudinile unei deplasări forțate, impusă de degradarea mediului, cu impact profund asupra exercitării drepturilor omului, cum ar fi dreptul la viață, la hrană, la sănătate și la dezvoltare (7).

4.1.9 Aceste aspecte ar putea fi eventual luate în considerare cu ocazia reformării Directivei 2004/83/CE a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind procedurile de azil; aceste noi probleme ar merita de altfel să beneficieze de o mai mare atenție și în propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind crearea unui Birou European de Sprijin pentru Azil [COM(2009) 66 final].

4.2 Proceduri speciale

4.2.1 Pe de o parte, procedura de recunoaștere a statutului de refugiat trebuie să țină seama în mod obligatoriu de o serie de măsuri legislative în materie de securitate, care vizează combaterea imigrației ilegale și, totodată, rezolvarea problemelor de ordine și siguranță publică pe care le creează fenomenul migrației.

4.2.1.1 Pe de altă parte, în conformitate cu angajamentele ce figurează în Pactul european privind imigrația și azilul, din 2008, imigrația legală trebuie organizată în funcție de prioritățile, nevoile și capacitățile de primire ale fiecărui stat membru, iar integrarea trebuie promovată.

4.2.1.2 În perspectiva construirii unei Europe a azilului, s-ar cuveni, printre altele, să se instituie un parteneriat în virtutea principiului distribuirii eforturilor (burden sharing), adică în conformitate cu principiul solidarității în primirea și distribuirea solicitanților de azil pe tot teritoriul Uniunii Europene.

4.2.1.3 Procedurile prevăzute de propunerea de reformare a examinării solicitărilor de protecție internațională și cele de revocare sau încetare a statutului acordat, ca și cele prevăzute de propunerea de reformare a Directivei privind procedurile de azil, sub aspectul recursului împotriva deciziilor, respectă obligațiile internaționale și pe cele care decurg din legislația comunitară.

4.2.1.4 CESE consideră că încurajarea și susținerea organizațiilor neguvernamentale prezintă o importanță esențială, mai ales în momentele în care sunt puse în practică procedurile de pregătire și de examinare a solicitărilor de primire, de retragere sau de încetare a statutului, precum și procedurile de atac împotriva deciziilor negative. Astfel, CESE propune formularea unei dispoziții exprese în acest sens, care să figureze în propunere atât drept considerent, cât și ca articol.

4.2.1.5 În terminologia UE, protecția internațională include atât recunoașterea statutului de refugiat, în sensul Convenției de la Geneva, cât și protecția subsidiară, oferită celor care, deși nu întrunesc condițiile pentru a fi recunoscuți ca refugiați, nu pot fi repatriați deoarece se expun unor riscuri grave.

4.2.1.6 Actele normative naționale care au transpus directiva privind procedurile de azil, menționată mai sus, identifică, în general, trei niveluri de competență a autorităților administrative: acestea sunt responsabile cu primirea solicitărilor, cu examinarea acestora și cu adoptarea deciziilor aferente.

4.2.1.7 Accesul la procedură implică în orice caz faptul că solicitantul are dreptul de a rămâne pe teritoriul țării respective și de a beneficia de un tratament care să respecte demnitatea umană, pe toată durata necesară examinării cererii, cu excepția cazurilor de expulzare (mandat de arestare european etc.). În virtutea respectării demnității umane, rămânerea în centre de primire, până la găsirea unei destinații mai bune, trebuie considerată o situație de excepție, nu o regulă.

4.2.1.8 În plus, sunt prevăzute o serie de garanții care îl protejează pe solicitantul de azil: informații suficiente privind procedura de urmat și rezultatul solicitării, posibilitatea de a comunica cu Înaltul Comisariat al Organizației Națiunilor Unite pentru Refugiați (ICONUR), serviciile unui interpret, posibilitatea de a-și prezenta argumentele în fața autorității competente, al cărei personal beneficiază de formare inițială și continuă.

4.2.1.9 CESE consideră că trebuie depuse eforturi deosebite pentru formarea personalului calificat FRONTEX, în vederea îmbunătățirii:

—	coordonării cooperării operaționale între statele membre;

—	elaborarea de norme comune în domeniul formării;

—	furnizarea către statele membre a sprijinului necesar în vederea organizării operațiunilor de primire și repatriere, cu ajutorul mediatorilor culturali;

—	pregătirii funcționarilor în domeniul dreptului umanitar la azil elaborat de UE, inclusiv în vederea înființării viitoarei agenții pentru azil.

4.2.1.10 În opinia CESE, centrele de primire vor trebui utilizate doar în cazuri excepționale și temporar, cu respectarea deplină a Cartei drepturilor fundamentale. Solicitanții de protecție internațională vor trebui să poată duce o viață corespunzătoare sub toate aspectele: uman, al serviciilor medicale, al relațiilor sociale și al posibilităților de pe piața muncii.

4.2.1.11 Directiva 2003/9/CE de stabilire a standardelor minime pentru primirea solicitanților de azil în statele membre este foarte flexibilă sub aspectul accesului la un loc de muncă. CESE este de părere că orice restricție sub aspectul ocupării unui loc de muncă afectează demnitatea umană și încurajează munca la negru, ceea ce duce la nedreptate socială.

4.2.1.12 În sfârșit, este prevăzut dreptul la recurs împotriva hotărârii, cu asistență juridică gratuită, atât la nivel administrativ, cât și judiciar. CESE consideră că trebuie sporită asistența administrativă și juridică gratuită, care ar trebui să devină obligatorie, ca și asistența lingvistică, în toate etapele procedurale.

5. Observații specifice

5.1 Modificările propuse respectă obiectivul armonizării și actualizării procedurilor de recunoaștere a statutului de refugiat.

5.2 În ceea ce privește fondul, s-ar putea dovedi utilă o reflecție critică privind motivele care au determinat eliminarea din textul propunerii a oricărei trimiteri explicite la instituția azilului.

5.3 Așadar, necesitatea trimiterii în noul text la instituția azilului ar putea fi identificată cu recunoașterea dreptului de acces pe teritoriul unei țări, eventual în scopul demarării procedurii de obținere a statutului de refugiat, în așteptarea verificării condițiilor de recunoaștere a respectivului statut și, între timp, cu interzicerea expulzării.

5.4 Pe lângă aceasta, referința la dreptul de azil ar legitima statele membre să aplice noua directivă chiar și în cazurile care nu intră în domeniul de aplicare al acesteia (a se vedea articolele 3, 4, 11 și 12 ale propunerii), în situația în care există serioase motive umanitare ce împiedică întoarcerea în țara de origine, dar care nu se încadrează în categoria persecuțiilor (8).

5.5 CESE susține modificările propuse deoarece sunt conforme cu obiectivele menționate mai sus.

5.5.1 Pot fi formulate totuși următoarele observații:

5.5.1.1

considerentul (38): ar trebui ca punerea în aplicare a directivei să fie evaluată în mod regulat, însă trebuie menționat un interval mai precis;

5.5.1.2

considerentul (41): modificările de fond în raport cu directiva anterioară, care trebuie obligatoriu transpuse în practică, ar trebui mai bine precizate;

5.5.1.3

articolul 2 litera (f): „autoritatea decizională” ar trebui identificată mai precis, având în vedere că, în majoritatea legislațiilor naționale, nu se întâlnește conceptul de organism „cvasi-judiciar”;

5.5.1.4

articolul 3 alineatul (3): cu titlu de exemplu, ar trebui precizate situațiile eventuale de aplicare a directivei în cazurile care ies din sfera sa (a se vedea cele afirmate cu privire la noua realitate a „refugiaților de mediu”);

5.5.1.5

articolul 6: prevederea care permite statelor membre să solicite ca cererile de protecție internațională să fie depuse într-un loc desemnat pare a fi în neconcordanță cu dispozițiile de la articolul 7 și, oricum, restrictivă sub aspectul obiectivului urmărit și deja prevăzut, al accesului mai larg la procedură;

5.5.1.6

articolul 10 alineatul (2): în toate cazurile în care există o decizie negativă, persoanei vizate și reprezentanților săi legali trebuie să li se comunice, în limba maternă, nu numai motivația respingerii cererii, ci și condițiile (rezonabile și acceptabile), modalitățile și procedurile de atacare a deciziei și de formulare a unui recurs;

5.5.1.7

articolul 12 alineatul (2) litera (d): posibilitatea acordată autorităților competente de a efectua o percheziție a solicitantului și a obiectelor pe care le are asupra sa ar putea intra în contradicție cu garanțiile constituționale prevăzute de diferitele legislații ale statelor membre;

5.5.1.8

articolul 34 litera (c): motivele serioase pe care solicitantul trebuie să le prezinte pentru ca țara terță să nu fie considerată țară de origine sigură, ar trebui mai bine definite, chiar dacă CESE este de părere că, uneori, este greu de formulat o definiție unanim acceptată a țării terțe sigure;

5.5.1.9

În această privință, hotărârea Curții de Justiție a Comunităților Europene C-133/06 din 6 mai 2008, care a anulat articolul 29 alineatele (1) și (2) și articolul 36 alineatul (3) din Directiva 2005/85/CE privind procedurile de azil, poate constitui un subiect de reflecție.

Bruxelles, 28 aprilie 2010

Președintele Comitetului Economic și Social European

Mario SEPI

(1) COM(2007) 301 final.

(2) COM(2008) 360 final.

(3) De asemenea, imunitatea îi proteja pe fugari, aceștia neputând fi capturați în anumite temple, considerate inviolabile (de aici provine chiar termenul de „azil”).

(4) Dreptul de cetățenie a fost generalizat de edictul lui Caracalla, din anul 212 d.C., care a eliminat orice diferență de tratament între cetățenii romani și ceilalți cetățeni ai imperiului.

(5) Convenția, semnată la Roma, la 4 noiembrie 1950, și protocoalele adiționale au fost ratificate și aplicate nu numai de țările membre UE, ci și de numeroase alte țări terțe din Europa, ceea ce conferă prevederilor respective un caracter obligatoriu cu atât mai marcat, din punct de vedere al dreptului internațional și al legislațiilor naționale.

(6) Se pare că lipsa de echitate în cadrul procedurilor adoptate de statele membre poate fi pusă în special pe seama marjei prea mari de apreciere, permisă de directiva din 2005 privind procedurile de azil.

(7) Criteriul securității ca bun fundamental al ființei umane ar trebui așadar extins. Refugiații de mediu sunt într-adevăr victime ale distrugerilor de mediu și ale dezechilibrelor sociale care rezultă din acestea, cum se întâmplă, de exemplu, în cazul deșertificării progresive a unor întregi arii subsahariene, din cauza noilor forme de speculare agresivă.

(8) În general, în cazul refugiaților care își părăsesc țara nu pe motiv de discriminare individuală, ci din cauza unor evenimente grave (război civil, violență generalizată, agresiune externă, catastrofe naturale, dezastre ecologice etc.) nu se prevede posibilitatea recunoașterii statutului de refugiat. Cu toate acestea, legislația în materie de imigrare permite abordarea urgențelor umanitare cauzate de evenimente excepționale, prevăzând măsuri de protecție temporară, în vederea adăpostirii atunci când se cuvine și în mod corespunzător a persoanelor refugiate.

19.1.2011

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 18/90

Avizul Comitetului Economic și Social European privind propunerea de directivă a Parlamentului European și a Consiliului privind administratorii fondurilor de investiții alternative și de modificare a Directivelor 2004/39/CE și 2009/…/CE

COM(2009) 207 final – 2009/0064 (COD)

2011/C 18/16

Raportor general: dl Angelo GRASSO

La 3 iunie 2009, în conformitate cu articolul 47 alineatul (2) din Tratatul de instituire a Comunității Europene, Consiliul a hotărât să consulte Comitetul Economic și Social European cu privire la

Propunerea de directivă a Parlamentului European și a Consiliului privind administratorii fondurilor de investiții alternative și de modificare a Directivelor 2004/39/CE și 2009/…/CE

COM(2009) 207 final – 2009/0064 (COD).

Secțiunea pentru piața unică, producție și consum, însărcinată cu pregătirea lucrărilor Comitetului pe această temă, și-a adoptat avizul la 1 februarie 2010. La 16 februarie 2010, Biroul a solicitat Secțiunii pentru piața unică, producție și consum să examineze din nou avizul.

În conformitate cu articolul 20 și articolul 57 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, Comitetul Economic și Social European l-a numit pe dl GRASSO raportor general, la 29 aprilie 2010, în cadrul celei de-a 462-a sesiuni plenare din 29 aprilie 2010 și a adoptat prezentul aviz cu 136 de voturi pentru, 2 voturi împotrivă și 3 abțineri.

1. Concluzii și recomandări

1.1 Comitetul Economic și Social European (CESE) salută propunerea de directivă. Deși unele tipuri de fonduri alternative au contribuit cu siguranță la creșterea nivelului de leverage și a nivelului de risc al sistemului financiar, nu din acest sector au provenit principalele riscuri la care au fost expuse stabilitatea și viabilitatea sistemului financiar pe parcursul crizei generate de turbulențele de pe piața creditelor subprime. Acest punct de vedere a fost susținut recent de Autoritatea de supraveghere a serviciilor financiare din Regatul Unit (Financial Services Authority – FSA) în raportul său din februarie 2010 intitulat „Evaluarea potențialelor surse de risc sistemic al fondurilor speculative (hedge funds)”, în care FSA afirmă că „principalele fonduri speculative nu generează efecte destabilizatoare datorate riscului de credit al contrapartidei”. CESE ia notă de dezbaterea pe care a suscitat-o propunerea și, mai ales, de propunerile Consiliului Uniunii Europene și de cele ale Parlamentului European (raportor: GAUZÈS). La rândul său, CESE formulează o serie de observații și indicații menite să corecteze unele opțiuni și orientări din propunere, care, fără a aduce îmbunătățiri semnificative în ceea ce privește protecția investitorilor și integritatea pieței, ar putea afecta nu numai sectorul fondurilor alternative, ci și sistemul economic în ansamblu. Observațiile CESE au la bază un aviz (1) publicat în 2009 cu privire la fondurile de capital privat și la fondurile speculative, în care se afirma că, în contextul economiei de piață europene, impactul acestora sub aspect social și al ocupării forței de muncă este mai important decât cel economic și financiar.

1.2 Criza din Grecia a atras atenția asupra datoriei publice. CESE ia notă de diversele opinii formulate în privința rolului eventual pe care fondurile speculative l-au avut în exacerbarea crizei. Comitetul consideră, de asemenea, că acest aspect trebuie luat urgent în considerare și analizat mai în profunzime.

1.3 Directiva instituie un cadru de reglementare armonizat pentru sectorul fondurilor alternative, având în vedere nevoia sectorului financiar european de monitorizare corespunzătoare a riscurilor macroprudențiale. Directiva conține și dispoziții detaliate, pe care CESE le consideră greu de adaptat în mod eficient la marea diversitate de produse ale acestui sector. CESE recomandă așadar adoptarea unei logici caracterizate mai mult de o abordare funcțională, pentru a se ține seama de marea varietate de produse care intră în definiția fondurilor alternative.

1.4 CESE consideră că este absolut necesar să se poarte neîntârziat discuții cu autoritățile din principalele țări terțe, pentru a se încuraja adoptarea unor standarde comune de supraveghere bancară a fondurilor de investiții alternative, la nivel internațional, pe baza recomandărilor Comitetului de la Basel pentru sectorul bancar. În caz contrar, legislația ar putea fi eludată cu ușurință prin transferarea anumitor activități în afara perimetrului legislativ european, ceea ce ar aduce prejudicii competitivității unor sectoare importante ale industriei financiare europene, cu repercusiuni negative asupra ocupării forței de muncă, precum și asupra generării de bunăstare și bogăție. Instituirea viitoarei Autorități europene pentru valori mobiliare și piețe – AEVMP (European Securities and Markets Authority – ESMA) va putea facilita aplicarea legislației, în special în context transnațional.

1.5 Directiva introduce, printre altele, posibilitatea stabilirii unor limite ale finanțării prin îndatorare. CESE nu are nimic împotriva acestei poziții, dar solicită să se precizeze clar care sunt criteriile pe baza cărora vor putea fi stabilite astfel de limite pentru diversele tipuri de produse și ce măsuri se vor lua pentru limitarea efectului lor prociclic.

1.6 CESE consideră că, pentru ca transparența pieței și protecția investitorilor să fie garantate, obligația de înregistrare și de transmitere a unui set de informații de bază ar trebui extinsă la toate societățile. Tipul de informație trebuie să difere în funcție de produs și de prag. Oricum, CESE consideră că în această privință se impune efectuarea unei analize empirice mai amănunțite decât cea întreprinsă până în prezent de Comisie.

1.7 În ceea ce privește obligațiile de raportare impuse societăților de investiții cu capital privat, CESE apreciază intenția de a spori transparența acestora, în special în scopul protejării unor părți interesate, precum acționarii minoritari și angajații. De asemenea, este de părere că aceste dispoziții nu trebuie să penalizeze în exces fondurile de capital privat, în beneficiul altor instrumente de investiții, aflate în posesia unor investitori privați sau instituționali. În sfârșit, propunerea de directivă prevede exceptarea fondurilor care investesc numai în IMM-uri de la aceste obligații. CESE subliniază totuși că protecția investitorilor și a integrității pieței sunt principii care nu pot fi negociate și care trebuie să se aplice tuturor societăților de gestionare a fondurilor de investiții alternative.

2. Introducere

2.1 Denumirea „fonduri de investiții alternative” se referă la toate fondurile care nu intră în domeniul de aplicare a Directivei OPCVM: este vorba, de exemplu, despre fondurile speculative (hedge funds), fondurile de capital privat (private equity), capitalul de risc (venture capital), fondurile de investiții imobiliare, fondurile de investiții în infrastructură și fondurile de investiții în materii prime. Ea are în vedere, printre altele, sectorul care, în termenii Raportului de Larosière, este definit ca „sistem bancar paralel”.

2.2 În 2009, CESE a elaborat un aviz cu privire la fondurile speculative (hedge funds) și la fondurile de capital privat (private equity). Acest aviz nu a făcut referire la Directiva privind administratorii fondurilor de investiții alternative, concentrându-se numai asupra impactului acestor fonduri asupra ocupării forței de muncă și chestiunilor sociale. Subliniem faptul că propunerea de directivă privind administratorii fondurilor de investiții alternative a dat naștere la o dezbatere amplă, în principal în ceea ce privește ocuparea forței de muncă și chestiunile sociale. CESE consideră că recomandările și concluziile acestui aviz constituie o referință importantă pentru dezbaterea cu privire la directiva prezentată spre examinare.

2.3 După cum subliniază și Raportul de Larosière, criza financiară a fost favorizată de un exces de lichidități și de dezechilibrele semnificative de pe piețele financiare și ale materiilor prime, precum și de alți factori de natură macroeconomică. Abundența de lichidități a dus la omiterea riscului intrinsec lichidității, căruia, în procesul de control și gestionare a riscurilor, atât de către operatori, cât și la nivelul normelor prudențiale, i s-a acordat mai puțină atenție decât riscurilor de credit și de piață.

2.4 În prezent nu ne putem permite să rămânem impasibili și să nu învățăm din greșeala care a costat scump economia mondială și care putea fi de-a dreptul fatală. Lichiditatea reclamă piețe și sisteme financiare cât mai transparente cu putință.

2.5 Directiva trebuie să ofere ocazia înregistrării unor evoluții reale către transparență în sectorul fondurilor alternative, care, cu siguranță, nu a făcut dovada unei astfel de calități.

2.6 Aceasta se impune, în opinia CESE, nu din cauza vinovățiilor, carențelor sau riscurilor care pot fi puse pe seama sectorului, ci, pur și simplu, din nevoia stringentă de a aborda temele transparenței și lichidității ca pe o prioritate a programului de lucru.

2.7 Propunerile privind exercitarea unei supravegheri financiare europene atât la nivel micro, cât și macroprudențial, care în prezent fac obiectul dezbaterilor în cadrul UE, sunt absolut esențiale pentru a garanta supraviețuirea pieței unice (2).

2.8 În SUA, președintele Obama a declanșat un proces de transformare radicală și de inovare a sistemului de reglementare și supraveghere. Este încă prea devreme pentru a aprecia rezultatele la care ar putea conduce inițiativele din SUA.

2.9 În demersul său, UE trebuie să ia măsuri astfel încât la nivel internațional să se acționeze fără întârziere pentru promovarea transparenței și integrității pieței. CESE subliniază totuși că nu se poate garanta doar prin reglementare rezolvarea problemelor care țin și de comportamentul prea puțin avizat al investitorilor profesioniști.

2.10 CESE susține cele șase principii la nivel înalt privind reglementarea fondurilor speculative, propuse de Organizația Internațională a Comisiilor de Valori Mobiliare (OICV) în iunie 2009. La 25 februarie 2010, OICV a publicat o serie de exigențe în materie de date privitoare la riscul sistemic pentru fondurile speculative. Acestea privesc 11 categorii diferite de date. CESE recomandă Comisiei să se bazeze pe aceste principii și să le includă în directiva propusă, de reglementare a activității administratorilor fondurilor de investiții alternative.

2.11 OICV a efectuat o analiză a riscurilor pe care fondurile de capital privat le reprezintă pentru sistemul financiar, însă, până în prezent, nu a fost prezentată nicio propunere de regulament. CESE recomandă Comisiei să adapteze principiile OICV în materie de fonduri speculative la caracteristicile fondurilor de capital privat.

3. Propunerea de directivă

3.1 Propunerea de directivă urmărește reglementarea administratorilor de fonduri, nu a produselor. Se renunță la o intervenție directă asupra produselor, deoarece fondurile de investiții alternative pot fi definite doar prin excludere, ele nefiind acoperite de armonizarea efectuată de directiva OPCVM. Comisia consideră așadar că orice intervenție menită să reglementeze direct produsele ar cădea rapid în desuetudine și ar fi depășită.

3.2 Cu toate acestea, multe aspecte ale reglementărilor care îi privesc pe administratorii de fonduri au implicit un impact important și asupra funcționării și caracteristicilor fondurilor înseși.

3.3 Propunerea de directivă are două obiective principale:

—	să permită exercitarea unei supravegheri microprudențiale și macroprudențiale mai eficiente, aceasta necesitând o înțelegere profundă a dinamicilor sectorului, care să depășească granițele naționale;

—	să încurajeze integrarea pieței și dezvoltarea pieței unice, astfel încât administratorii să beneficieze de un fel de pașaport european pentru produsele lor, cu urmări pozitive evidente în privința economiilor de scară și a opțiunilor pentru investitori.

3.4 Aceste obiective principale vor putea fi îndeplinite printr-un ansamblu structurat de intervenții de detaliu, care configurează diversele elemente ale propunerii.

3.4.1 Toți administratorii de fonduri alternative ale căror active depășesc anumite praguri de minimis trebuie să facă obiectul autorizării. Sunt scutiți de la aceste dispoziții ale directivei administratorii cu o valoare totală a activelor mai mică de 100 de milioane EUR. Limita urcă la 500 de milioane EUR în cazul în care administratorii nu utilizează leverage, iar investitorii nu au drept de rambursare în primii cinci ani de la data constituirii fondurilor.

3.4.1.1 Autorizația trebuie solicitată autorităților competente ale statului membru de origine. Acordarea autorizației este condiționată de îndeplinirea unor criterii organizatorice și de transparență foarte precise.

3.4.1.2 Administratorii trebuie să aibă domiciliul în UE. Ei își pot delega funcțiile de administrare unor entități din afara comunității, dar funcția de depozitar poate fi asumată doar de instituțiile de credit stabilite în UE. Subdelegarea este interzisă explicit, cu excepția funcției de depozitar, dar, oricum, în condiții stricte.

3.4.1.3 Directiva atribuie Comisiei sarcina de a stabili anumite limite ale leverage-ului, pentru a garanta stabilitatea și integritatea sistemului financiar.

3.4.2 Respectarea obligațiilor impuse de directivă ar permite administratorilor să-și comercializeze liber produsele în toate statele membre, pe lângă investitorii profesioniști (așa cum sunt definiți de Directiva MiFID). Administratorii pot distribui și fonduri domiciliate în țări terțe, dar acestora le sunt impuse o serie de condiții, pentru a se evita apariția pe piețe a unor riscuri suplimentare sau denaturarea regimurilor fiscale.

4. Observațiile CESE

4.1 CESE și-a exprimat deja opinia cu privire la recomandările Grupului de Larosière printr-un aviz (3) și este întru totul de acord cu necesitatea introducerii unei supravegheri supranaționale, care însă reclamă instituirea unui cadru de reglementare suficient de omogen. Având în vedere că înființarea noilor autorități europene de supraveghere nu elimină competențele organismelor naționale, este important ca autoritățile europene de supraveghere să elaboreze „un manual comun de interpretare” a normelor în materie de supraveghere prudențială. O mai bună cunoaștere și transparență în sectorul fondurilor alternative pot juca un rol important pentru îmbunătățirea integrității pieței și a protecției investitorilor și pentru instituirea unei supravegheri macroprudențiale eficiente. Directiva poate constitui o ocazie pentru îndeplinirea acestui obiectiv important, sub rezerva evitării restricțiilor inutile. De aceea, Comitetul recomandă o grijă și o atenție deosebite atunci când dispozițiile legislative merg dincolo de cadrul de informare minimă necesar pentru supravegherea microprudențială.

4.2 CESE consideră că trebuie stabilit de urgență un cadru de reglementare care să ofere condițiile necesare unor criterii de calitate sporită ale guvernanței administratorilor de fonduri alternative. Această condiție este mai importantă decât multe alte dispoziții de amănunt, care sfârșesc prin a majora costurile suportate de societate, fără a îndeplini neapărat obiectivul de sporire a garanțiilor pentru piață, fapt subliniat ferm și de recomandarea nr. 1 din Raportul Grupului de Larosière.

4.3 CESE menționează și alte două observații din raportul amintit, care, făcând trimitere la revizuirea cadrului Basel 2, subliniază faptul că din criza financiară s-au desprins două învățăminte importante:

—	criza a demonstrat că sistemul economic financiar ar trebui să fie mai bine înzestrat cu capital propriu;

—	criza a scos în evidență puternicul impact prociclic al cadrului de reglementare în vigoare, care a amplificat tendințele de creștere/scădere ale pieței, în loc să le atenueze.

4.3.1 Propunerea de a impune limite ale îndatorării și ale efectului de pârghie (leverage cap) merge în direcția dorită, de mărire a capitalului propriu. Într-adevăr, împărtășim preocuparea privind riscurile pe care un nivel de leverage excesiv le introduce în sistemul financiar: tema îndatorării excesive trebuie totuși abordată ținând seama și de alte caracteristici ale fondurilor, ca, de exemplu, dimensiunea. CESE ar dori să fie analizată posibilitatea stabilirii unui nivel precis al pârghiei financiare maxime.

4.3.2 Pentru a ține sub control riscul sistemic, nu ar trebui uitat că băncile cele mai mari sunt adesea dealeri primari, care acordă așadar împrumuturi fondurilor speculative. Menținerea unui control asupra lor este prin urmare tot atât de importantă ca și asupra celor care contractează împrumuturi de fonduri. Prin revizuirea directivelor privind cerințele de capital ale băncilor, autoritățile responsabile ar trebui să garanteze faptul că astfel de împrumuturi sunt acoperite de active patrimoniale corespunzătoare.

4.3.3 În sfârșit, trebuie avut în vedere faptul că efectul de pârghie tinde să fie prociclic. Într-adevăr, este probabil ca efectul de pârghie să fie depășit atunci când scade valoarea investițiilor, administratorul putând fi constrâns, în consecință, să lichideze activele proprii pentru a se încadra în limitele stabilite, valoarea de piață a acestora scăzând astfel și mai mult. În Avizul privind raportul Grupului de Larosière CESE s-a aplecat deja asupra caracterului prociclic al cadrului de reglementare: deși recunoaște faptul că poate fi greu de stabilit când trebuie ușurate ori înăsprite obligațiile, consideră că adoptarea unei anumite flexibilități cu privire la unele obligații poate limita caracterul prociclic al legislației.

4.4 CESE își exprimă nedumerirea cu privire la chestiunea pragurilor de minimis, dincolo de care societățile nu ar intra sub incidența directivei. În principiu, CESE consideră că ar trebui să se impună tuturor societăților obligația de înregistrare și de transmitere a unui set de informații de bază, necesar asigurării unor condiții minime indispensabile pentru o reală transparență a pieței și pentru protecția investitorilor.

4.4.1 Pentru a garanta transparența și pentru a proteja investitorii, ar trebui solicitate informații mai amănunțite, eventual diferențiate în funcție de produse și de pragurile de minimis. Cu privire la acest subiect, CESE consideră totuși că este necesară o analiză empirică mai aprofundată decât cea întreprinsă până în prezent de Comisie, pentru a găsi un criteriu adecvat de stabilire a acestor praguri de minimis.

4.4.2 CESE consideră că exigențele în materie de date referitoare la riscul sistemic pentru fondurile speculative, recent publicate de OICV și care pot fi adaptate la celelalte fonduri de investiții alternative, reprezintă un pas înainte. Sunt repertoriate 11 categorii de date, de la informații cu privire la administratori și la consilieri – care ar trebui solicitate pentru toate tipurile de fonduri – la informații privind împumuturile, riscurile și expunerea la contrapartide, care ar fi necesare mai ales în cazul marilor fonduri care utilizează leverage. Aceste linii directoare, care decurg din inițiativele G20 și ale Consiliului pentru Stabilitate Financiară (CSF), se bucură de un sprijin internațional și vor intra în vigoare în luna septembrie 2010.

4.5 Argumentele de mai sus decurg din constatarea că sectorul fondurilor alternative este prea diferențiat pentru a impune un cadru normativ perfect omogen pentru diversele produse care intră în alcătuirea sa. Mai precis, societățile de administrare sunt specializate în anumite domenii (de exemplu, fonduri de investiții imobiliare, fonduri speculative – hedge funds –, fonduri de capital privat). Propunerea de directivă acordă o atenție specială doar fondurilor care recurg la leverage și fondurilor de capital privat. Așa cum s-a subliniat în Avizul din proprie inițiativă al CESE privind impactul fondurilor de investiții asupra mutațiilor industriale (raportor: dl Morgan), fondurile alternative sunt atât de diverse încât este necesară o abordare mai diferențiată.

4.6 CESE speră că inițiativa comisarului Barnier de elaborare a unui pașaport european unic care să se aplice și administratorilor și fondurilor care nu au domiciliul în UE va deschide calea adoptării unor soluții internaționale comune.

4.6.1 CESE este de acord cu posibilitatea oferită, de a pune pe același plan și fondurile cu domiciliul în afara UE. Comitetul solicită Comisiei să se asigure că standardele de calitate și transparență ale administratorilor și fondurilor externe sunt într-adevăr pe măsura celor din UE.

4.6.2 Dat fiind faptul că propunerea de directivă trebuie să constituie o ocazie de a ridica și nivelul garanțiilor oferite de fondurile din țările terțe, nu însă pentru a le penaliza și a le exclude, de fapt, de pe piața unică, CESE solicită clarificări suplimentare urgente cu privire la condițiile pe care trebuie să le îndeplinească aceste fonduri pentru a putea fi disponibile fără restricții pe piața unică.

4.7 CESE consideră că, dacă adoptarea directivei nu va fi însoțită de intervenții similare la nivelul principalelor țări terțe, legislația ar putea fi eludată cu ușurință, prin transferarea anumitor activități în afara perimetrului legislativ european, ceea ce ar aduce prejudicii competitivității unor sectoare importante ale industriei financiare europene, cu repercusiuni negative asupra ocupării forței de muncă, precum și asupra generării de bunăstare și bogăție.

4.8 CESE își pune întrebări cu privire la rațiunea obligației ca depozitarul să fie o instituție de credit. Existența unui depozitar independent este un aspect important al garantării faptului că vor fi evitate comportamentele frauduloase sau dăunătoare pentru investitori. Subscriem, de bună seama, la introducerea unor reguli mai severe în această privință. CESE solicită însă clarificări cu privire la restrângerea preconizată a rolului de depozitar doar la instituțiile de credit, mai ales având în vedere faptul că Directiva MiFID permite altor intermediari să dețină în custodie activele clienților.

4.9 Printre fondurile alternative se numără și așa-numitele fonduri de capital privat, care investesc în cote de capital la societățile necotate la bursă.

4.9.1 Capitalul privat este o sursă importantă de capital de risc pentru întreprinderile nou-înființate și pentru cele inovatoare, precum și pentru întreprinderile aflate în expansiune sau în restructurare. CESE a dezbătut deja (4) tema impactului pe care îl pot avea fondurile de capital privat asupra sistemului economic și mutațiilor industriale.

4.9.2 Diferite capitole din propunerea de directivă (Capitolul V, Secțiunea 2) sunt consacrate chiar fondurilor care permit obținerea controlului asupra societăților necotate (mai precis, fondurilor care permit dobândirea a cel puțin 30 % din drepturile de vot).

4.9.3 Informațiile care trebuie oferite sunt destul de detaliate și, în multe privințe, similare cu cele solicitate în cazul ofertei publice de cumpărare (OPA) a societăților cotate. De asemenea, trebuie elaborat un cod de guvernanță corporatistă, după modelul celui solicitat în cazul societăților cotate. Toate aceste informații trebuie puse la dispoziția societăților, a acționarilor respectivi, a reprezentanților angajaților și a angajaților înșiși.

4.9.4 CESE este de acord cu amploarea și seriozitatea obligațiilor preconizate în ce privește guvernanța, informarea și comunicarea, mai ales dacă acestea vizează protecția intereselor unora dintre actorii implicați, cum ar fi de pildă acționarii minoritari și angajații. De asemenea, este de părere că aceste dispoziții nu trebuie să penalizeze fondurile de capital privat în beneficiul altor instrumente de investiții, aflate în posesia unor investitori privați sau instituționali.

4.9.5 CESE solicită ca aceste reguli să fie aplicate începând cu 25 % din drepturile de vot și recomandă ca acest cod de guvernanță corporatistă să protejeze în mod expres acordurile colective de muncă în vigoare. Trebuie să se indice posibilele consecințe pentru angajați, și aceasta în mod veridic și fără întârziere. În cazul nerespectării exigențelor în materie de informare și de consultare, orice decizie luată de administratorii fondurilor de investiții alternative și/sau de societatea-țintă nu va produce efecte juridice.

4.9.6 CESE propune ca directiva să stabilească coeficienți minimi de solvabilitate și lichiditate pentru societățile-țintă. Plata dividendelor ar trebui să se facă doar o dată pe an și nu ar trebui să depășească beneficiile. Dacă o societate-țintă nu îndeplinește coeficienții minimi, aceasta nu ar trebui să plătească niciun dividend.

4.10 Obținerea pachetului de control în IMM-uri este scutită de aceste obligații de informare. CESE critică acest aspect al directivei, dat fiind că protecția investitorilor și a integrității pieței nu sunt negociabile și trebuie să se aplice tuturor societăților de gestionare a fondurilor de investiții alternative.

Bruxelles, 29 aprilie 2010

Președintele Comitetului Economic și Social European

Mario SEPI

(1) JO C 128, 18.5.2010, p. 56.

(2) Avizul privind supravegherea macro și microprudențială.

(3) JO C 318/2009, p. 57.

(4) JO C 128, 18.5.2010, p. 56.

19.1.2011

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 18/95

Avizul Comitetului Economic și Social European privind al 25-lea Raport anual al Comisiei privind monitorizarea aplicării dreptului comunitar (2007)

COM(2008) 777 final

2011/C 18/17

Raportor: dl Christoph LECHNER

La 18 noiembrie 2008, în conformitate cu articolul 262 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, Comisia Europeană a hotărât să consulte Comitetul Economic și Social European cu privire la

Al 25-lea Raport anual al Comisiei privind monitorizarea aplicării dreptului comunitar (2007)

COM(2008) 777 final.

Secțiunea pentru piața internă, producție și consum, însărcinată cu pregătirea lucrărilor pe această temă, și-a adoptat avizul la 2 martie 2010.

În cea de-a 462-a sesiune plenară, care a avut loc la 28 și 29 aprilie 2010 (ședința din 29 aprilie 2010), Comitetul Economic și Social European a adoptat prezentul aviz cu 120 de voturi pentru, 4 voturi împotrivă și 0 abțineri.

1. Concluzii și recomandări

1.1 Unele state membre au în continuare dificultăți în elaborarea normelor privind transpunerea dispozițiilor directivelor. Directivele oferă diferite posibilități în ceea ce privește transpunerea, de la dispoziții facultative, care lasă statelor membre o marjă de manevră relativ mare în alegerea măsurilor naționale de transpunere, până la dispoziții explicite, respectiv obligatorii. Trebuie găsit un echilibru corect între o transpunere oarbă sau, dimpotrivă, exagerat de amplă.

1.2 Comitetul susține prioritățile Comisiei:

—	soluționarea problemei pe care o reprezintă întârzierile semnificative în transpunerea directivelor;

—	intensificarea măsurilor preventive, inclusiv necesitatea permanentă de a dezvolta analiza problemelor de punere în aplicare și de conformitate pe parcursul pregătirii evaluării impactului;

—	îmbunătățirea modalităților de informare și soluționarea informală a problemelor în interesul cetățenilor și al întreprinderilor, precum și

—	acordarea de prioritate celor mai importante cazuri și cooperarea strânsă cu statele membre în vederea accelerării procesului de corectare a încălcărilor.

1.3 Comitetul salută asigurările Comisiei, conform cărora se va acorda în continuare prioritate problemelor cu consecințe majore asupra drepturilor fundamentale și asupra liberei circulații a persoanelor și conform cărora, de asemenea, se va acorda prioritate neregulilor care îi afectează semnificativ sau în mod repetat pe cetățeni sau care afectează grav calitatea vieții acestora.

1.4 Comitetul propune o abordare mai proactivă, care să cuprindă printre altele:

—	elaborarea la nivel comunitar a unor prevederi legislative mai ușor de pus în aplicare;

—	realizarea de la început a unui tabel de corelare precis și actualizat permanent;

—	acceptarea transpunerii printr-o referire specifică la dispozițiile explicite sau obligatorii ale directivei.

1.5 Comitetul se referă însă și la acele domenii în care planificarea, elaborarea și punerea în aplicare a prevederilor legislative ar trebui să se desfășoare proactiv; în acest context, CESE admite că dispozițiile și reglementările nu sunt întotdeauna singura și nici cea mai bună cale de realizare a obiectivelor dorite.

1.6 În opinia Comitetului, Comisia ar trebui să îmbunătățească gestionarea procedurilor privind încălcarea dreptului comunitar, în special modalitatea de punere în aplicare a procesului accelerat de monitorizare a transpunerii tardive.

1.7 Comitetul consideră că și alte mecanisme de soluționare a problemelor, precum SOLVIT, sistemul de informare al pieței interne (IMI), sistemul de informații recomandat de Comisie în cazul detașării lucrătorilor și proiectul „EU PILOT” reprezintă o posibilitate bună de a reduce volumul de muncă al Comisiei în cazul procedurilor de încălcare a dreptului comunitar.

1.8 Comitetul consideră că este necesar să se îmbunătățească modul în care se pun la dispoziția societății civile și a opiniei publice informații despre diferitele proceduri prin care se pot face plângeri, disponibile prin portalul Europa, cu respectarea excepțiilor bazate pe protecția interesului public, astfel cum este definit în jurisprudență.

1.8.1 În afară de aceasta, Comitetul propune înmulțirea în continuare a informațiilor prezente pe portalul Europa și publicarea pe acest site a deciziilor adoptate de Comisie și referitoare la încălcarea dreptului comunitar, de la înregistrarea unei plângeri până la finalizarea procedurii de încălcare a dreptului comunitar.

1.9 De asemenea, ar trebui analizate mecanismele de recurs colectiv la nivel comunitar, pentru a completa inițiativele în curs de elaborare în domeniul drepturilor consumatorilor și cel al concurenței, în vederea consolidării mecanismelor de autoreglementare din statele membre.

1.10 Comitetul propune ca, în viitor, Comisia să solicite cu regularitate Comitetului să elaboreze un aviz privind raportul anual, pentru a ține seama de punctul de vedere al societății civile organizate, sprijinind astfel aplicarea legislației în UE.

2. Raportul Comisiei (1)

2.1 În calitate de „gardian al tratatelor”, Comisia are autoritatea și responsabilitatea de a garanta respectarea dreptului Uniunii Europene, aceasta verificând respectarea de către statele membre a normelor stipulate în tratat, precum și a legislației secundare. Dispozițiile tratatului, cele 10 000 de regulamente și peste 1 700 de directive în vigoare pentru 27 de state membre constituie un corpus legislativ substanțial. Problemele și provocările pe care le prezintă aplicarea legislației sunt, în mod inevitabil, numeroase și variate. Anumite domenii se confruntă cu probleme deosebite referitoare la transpunerea legislației comunitare.

2.2 În septembrie 2007, Comisia a adoptat o comunicare intitulată „Către o Europă a rezultatelor – aplicarea legislației comunitare” (2) în care afirmă că „în cadrul raportului său anual, va pune un accent deosebit pe aspectele strategice, pe evaluarea stadiului actual al legislației din diferite sectoare, pe prioritățile și programarea viitoarelor activități, precum și pe examinarea domeniilor legislative care fac, în mod frecvent, obiectul încălcărilor”, pentru a „sprijini dialogul interinstituțional strategic în privința stabilirii măsurii în care legislația comunitară și-a atins obiectivele, a evidențierii problemelor întâmpinate, precum și a identificării unor soluții posibile”.

2.3 Prezentul raport evidențiază problemele pe care le prezintă aplicarea legislației și precizează trei domenii prioritare de acțiune: 1) prevenirea, 2) informarea și soluționarea problemelor cetățenilor și 3) stabilirea priorităților în tratarea plângerilor și a cazurilor de încălcare a dreptului comunitar. Acesta subliniază, de asemenea, importanța unui parteneriat solid între Comisie și statele membre, lucrându-se în cadrul grupurilor de experți pentru gestionarea aplicării instrumentelor legale și cooperându-se activ în vederea soluționării problemelor.

2.4 Analiză sectorială: se înregistrează în continuare un număr semnificativ de plângeri și încălcări ale dreptului comunitar în următoarele domenii: mediu, piața internă, impozitare și uniunea vamală, energie, transport și ocuparea forței de muncă, afaceri sociale și egalitatea de șanse, sănătate și protecția consumatorilor, precum și justiție, libertate și securitate. În alte sectoare, cum ar fi agricultura, educația și cultura, nu există aproape deloc întârzieri privind transpunerea directivelor (3).

2.4.1 În 2007, transpunerea tardivă a directivelor a dus la introducerea unor proceduri privind încălcarea dreptului comunitar în următoarele sectoare:

—	206 în sectorul pieței interne și al serviciilor;

—	227 de acțiuni referitoare la acquis-ul legislativ privind libera circulație a mărfurilor;

—	mai mult de 330 în domeniul sănătății și protecției consumatorilor;

—	125 de acțiuni referitoare la acquis-ul privind dreptul mediului.

2.5 Următoarele date specifice arată diversitatea problemelor referitoare la punerea în aplicare și consecințele pentru cetățeni.

Achiziții publice:

—

344 de dosare privind încălcarea normelor legislative privind achizițiile publice au fost prelucrate în 2007. Dintre acestea, 142 de cazuri (41 %) au putut fi închise, doar 12 (aproximativ 3,5 %) fiind înaintate Curții. Aproximativ 200 din aceste 344 de dosare au reprezentat cazuri de încălcare a dreptului comunitar, 25 % dintre aceste cazuri fiind cazuri prioritare;

—

în ce privește transpunerea Directivei privind achizițiile publice (4), în cursul anului 2007, a fost posibilă închiderea acțiunilor privind încălcarea dreptului comunitar deschise împotriva a șapte din cele zece state membre care nu au anunțat înainte de termen adoptarea măsurilor privind transpunerea în legislația națională. La sfârșitul anului 2007, doar trei state membre, Belgia, Luxemburg și Portugalia, nu anunțaseră încă adoptarea măsurilor de transpunere în legislația națională. De atunci, Luxemburg a rămas singurul stat membru împotriva căruia există o acțiune privind încălcarea dreptului comunitar al achizițiilor publice (5).

Chestiuni legate de consumatori:

—

termenul de transpunere a Directivei privind practicile comerciale incorecte ale întreprinderilor față de consumatori în cadrul pieței interne (6) a expirat la 12 iunie 2007. Până la această dată, 22 de state membre nu au anunțat Comisia cu privire la adoptarea măsurilor de transpunere. În consecință, după acea dată, Comisia a trimis acestora scrisori de înștiințare formale. Șase state membre au anunțat adoptarea măsurilor de transpunere înainte de sfârșitul anului 2007;

—

în cursul anului 2007, Comisia a verificat, de asemenea, transpunerea în cele zece state care au aderat la UE în mai 2004 a Directivei 93/13/CE privind contractele incorecte cu consumatorii. Au fost identificate diverse probleme de transpunere în nouă din aceste state membre și au fost trimise scrisori prealabile privind încălcarea dreptului comunitar;

—

referitor la Directiva (7) privind comercializarea în afara sediului a serviciilor financiare pentru consumatori, au fost identificate o serie de probleme potențiale de transpunere. Cu toate acestea, în anul 2007 nu s-au înregistrat plângeri adresate de cetățeni privind punerea în aplicare a acestei directivei.

2.6 Documentele de lucru ale serviciilor Comisiei, anexate raportului, conțin detalii suplimentare privind situația din diversele domenii ale dreptului comunitar, precum și liste și statistici privind cazurile de încălcare a dispozițiilor tratatului (8).

3. Observații generale

3.1 În raport și în documentele de lucru din anexă, uneori greu de înțeles, se spune că unele state membre au în continuare dificultăți în elaborarea normelor de transpunere a dispozițiilor directivelor. În teorie, transpunerea poate apărea simplă; în practică însă, unele concepte ale legislației comunitare nu au corespondent în terminologia juridică națională (9) sau nu includ referințe la legislația statelor membre pentru stabilirea sensului și semnificației conceptelor din legislația comunitară (10).

3.2 În ceea ce privește transpunerea, directiva oferă diferite posibilități, de la dispoziții facultative, care lasă statelor membre o marjă de manevră relativ mare în alegerea măsurilor naționale de transpunere, până la dispoziții explicite, respectiv obligatorii, de exemplu definiții, liste sau tabele de substanțe, obiecte sau produse care obligă statele membre să adopte „măsuri simple de transpunere”, pentru a se conforma dispozițiilor directivei.

3.3 Noile dispoziții trebuie să garanteze securitatea juridică, adică să evite existența în continuare a unor enunțuri repetitive sau contradictorii în prevederile juridice naționale. Prin urmare, trebuie găsit un echilibru corect între o transpunere oarbă sau, dimpotrivă, exagerat de amplă.

3.4 Transpunerea nu înseamnă integrarea noțiunilor juridice comunitare în dreptul național; este vorba și de un proces concret. În acest context, încă din momentul publicării unei directive în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, statele membre ar trebui să accelereze procesul de transpunere. Autoritățile naționale însărcinate cu transpunerea, care ar putea sau ar trebui să dispună în acest scop de o bancă de date actualizată, au obligația de a colabora cu autoritățile altor state membre printr-o rețea prin care să poată face schimb de experiențe și să poată prezenta dificultățile întâmpinate în transpunerea anumitor dispoziții.

3.5 Comisia menționează că sunt necesare următoarele:

—	soluționarea problemei întârzierilor semnificative în transpunerea directivelor;

—	intensificarea măsurilor preventive, inclusiv necesitatea analizării problemelor de punere în aplicare și de conformitate în pregătirea evaluărilor impactului;

—	îmbunătățirea modalităților de informare și soluționare informală a problemelor în interesul cetățenilor și al întreprinderilor, precum și

—	acordarea de prioritate celor mai importante cazuri și cooperarea strânsă cu statele membre în vederea accelerării procesului de corectare a încălcărilor.

3.5.1 Comitetul dorește să salute propunerea de a se acorda prioritate procedurilor privind încălcarea dreptului comunitar, menționată la ultimul punct. De asemenea, Comitetul menționează că aceasta implică decizii de ordin politic și nu doar decizii pur tehnice fără verificare externă, control sau transparență. În acest context, Comisia ar trebui să consulte într-o formă corespunzătoare societatea civilă cu privire la acordarea de prioritate procedurilor privind încălcarea dreptului comunitar. Cu toate acestea, Comitetul își exprimă satisfacția că unele dintre recomandările sale anterioare privind, în special, consultarea organizațiilor societății civile, a partenerilor sociali, a experților și specialiștilor au fost luate în considerare în timpul pregătirii procesului de transpunere (11).

3.5.2 În afară de aceasta, Comitetul salută asigurarea Comisiei, conform căreia se va acorda în continuare prioritate problemelor care au efecte majore asupra drepturilor fundamentale și asupra liberei circulații a persoanelor. În plus, Comitetul salută asigurarea Comisiei conform căreia se va acorda prioritate neregulilor care îi afectează semnificativ sau în mod repetat pe cetățeni sau care afectează grav calitatea vieții acestora.

3.6 Comitetul dorește să profite de această ocazie pentru a propune o abordare mai proactivă: pentru a se facilita transpunerea corectă a dreptului comunitar, Comitetul propune respectarea a diferite reguli, printre care:

—

elaborarea la nivel comunitar a unor prevederi legislative mai ușor de pus în aplicare, acestea aducând o coerență conceptuală și o stabilitate relativă, caracteristici esențiale pentru securitatea juridică; în 2007, în 265 de cazuri, instanțele naționale ale statelor membre au efectuat trimiteri preliminare către Curtea Europeană de Justiție, în conformitate cu articolul 234 din Tratatul CE (12);

—	realizarea unui tabel de corelare precis și actualizat permanent (care există deja în numeroase state membre și care ar trebui extins la toate), încă de la începutul discuțiilor privind o propunere de directivă;

—	acceptarea transpunerii printr-o referire specifică la dispozițiile explicite sau obligatorii ale directivei, precum tabelele conținute în anexa directivei.

3.7 Comitetul se referă însă și la acele domenii în care planificarea, elaborarea și punerea în aplicare a prevederilor legislative ar trebui să aibă loc printr-o abordare proactivă (13); în acest context, CESE admite că dispozițiile și reglementările nu sunt întotdeauna singura și nici cea mai bună cale de realizare a obiectivelor dorite. În anumite cazuri, autoritățile de reglementare pot sprijini cel mai bine obiectivele importante, tocmai abținându-se să intervină prin reglementări și, dacă este cazul, încurajând autoreglementarea și coreglementarea. În acest caz, principiile centrale ale subsidiarității, ale proporționalității, ale precauției și ale durabilității capătă o nouă semnificație și o nouă dimensiune.

4. Observații specifice

4.1 În 2007, 1 196 de încălcări ale dreptului comunitar au avut ca obiect necomunicarea sau comunicarea întârziată a măsurilor de transpunere a directivelor comunitare de către statele membre. Perioada maximă de referință a Comisiei (14) este, în general, de 12 luni, termen care nu poate fi depășit pentru a sesiza Curtea de Justiție în legătură cu o speță sau pentru a închide o cauză, chiar dacă acesta necesită o examinare amănunțită. În opinia Comitetului, trebuie solicitată o acțiune mai rapidă pentru situațiile de acest tip, care nu necesită nici analize, nici evaluări deosebite. Comisia ar trebui să îmbunătățească procedurile privind încălcarea dreptului comunitar, în special modalitatea de punere în aplicare de către Comisie a acestui proces accelerat de monitorizare a transpunerii tardive.

4.1.1 Trebuie însă menționat că în cazul a 99,4 % din toate directivele adoptate (până în septembrie 2009), s-au comunicat deja măsurile naționale de punere în aplicare (15).

4.2 Comitetul sprijină ideea de a se crea rețele și de a se face schimb de informații între autoritățile naționale însărcinate cu transpunerea, atât timp cât acest sistem nu implică sarcini administrative suplimentare sau o opacitate mai mare decât până acum.

4.3 Comitetul consideră că și alte mecanisme de soluționare a problemelor precum SOLVIT, sistemul de informare al pieței interne [IMI (16)], sistemul de schimb de informații recomandat de Comisie în cazul detașării lucrătorilor (17) și EU PILOT pot reduce volumul de muncă al Comisiei în cazul procedurilor de încălcare a dreptului comunitar, cu condiția ca, în continuare, Comisia să efectueze evaluări sistematice ale conformității textelor transpuse, bazate pe o analiză a riscurilor.

4.4 Comitetul este de acord că este necesară „o cooperare proactivă permanentă între Comisie și statele membre”, așa cum se subliniază în raportul Comisiei. Această cooperare ar fi și mai eficientă dacă ar avea loc într-un stadiu incipient și sub forma unor cursuri de formare pentru autoritățile naționale, privind transpunerea legislației comunitare. Comisia ar putea contribui la identificarea programelor de formare necesare.

4.5 Comitetul consideră că este necesar să se îmbunătățească modul în care se pun la dispoziția societății civile și a opiniei publice informații despre diferitele proceduri prin care se pot face plângeri, disponibile prin portalul Europa. Pentru „cetățeanul de rând”, este o întreagă aventură în prezent să înțeleagă în ce condiții poate înainta o plângere Comisiei sau dacă ar fi de preferat să utilizeze alte mijloace de recurs la nivel național sau să se adreseze mediatorului național (18).

4.6 Comitetul salută noua metodă de lucru a Comisiei (EU PILOT), conform căreia solicitările de informații și plângerile primite de Comisie vor fi înaintate direct statului membru vizat, atunci când o anumită chestiune necesită o clarificare rapidă a situației reale sau a situației juridice în statul respectiv.

4.7 Ar trebui analizate mecanismele de recurs colectiv la nivel comunitar, pentru a completa inițiativele în curs de elaborare din domeniul drepturilor consumatorilor și al legislației privind concurența (19), în vederea consolidării mecanismelor de autoreglementare din statele membre.

4.8 Comisia a creat un site web „Aplicarea dreptului comunitar” (20), unde sunt prezentate deja informații importante privind transpunerea dreptului comunitar, respectând excepțiile bazate pe protecția interesului public, astfel cum este definit în jurisprudență.

4.8.1 Protecția interesului public justifică refuzul de a permite accesul la scrisorile de înștiințare oficială și la avizele motivate adoptate în legătură cu procedurile privind încălcarea dreptului comunitar și referitoare la inspecțiile, investigațiile și procedurile judiciare (21). Cu toate acestea, este important să se sublinieze că, sub pretextul protecției interesului public, Comisia nu se poate limita la a solicita posibila inițiere a unei proceduri privind încălcarea dreptului comunitar ca justificare pentru refuzarea accesului la totalitatea documentelor identificate într-o solicitare a unui cetățean (22).

4.9 În completare și dat fiind că o politică eficientă se bazează pe un sistem eficient de informare și de comunicare, Comitetul propune ca informațiile disponibile să figureze pe site-uri web relevante, pe care să se publice deciziile Comisiei legate de încălcările dreptului comunitar, de la înregistrarea plângerii până la încheierea procedurii privind încălcarea dreptului comunitar, asigurând întotdeauna protecția interesului public, așa cum este definită de jurisprudență.

4.10 Pentru prima dată, ca urmare a inițiativei Comitetului, Comisia l-a consultat cu privire la „Raportul anual privind monitorizarea aplicării dreptului comunitar”. Comitetul propune ca, în viitor, Comisia să solicite cu regularitate Comitetului să elaboreze un aviz privind această chestiune, pentru a ține seama de punctul de vedere al societății civile organizate, sprijinind astfel aplicarea legislației în UE.

Bruxelles, 29 aprilie 2010

Președintele Comitetului Economic și Social European

Mario SEPI

(1) COM(2008) 777 final, SEC(2008) 2855, punctele 1 și 2.

(2) COM(2007) 502 final din 5.9.2007, avizul CESE corespunzător fiind publicat în JO C 204 din 9.8.2008, p. 9.

(3) http://ec.europa.eu/community_law/docs/docs_directives/mne_sector_na_20091124_en.pdf

(4) JO L 134, 30.4.2004, p. 1, JO L 134, 30.4.2004, p. 114.

(5) COM(2008) 777 fin, SEC(2008) 2854, din 18.11.2009, p. 206.

(6) JO L 149, 11.6.2005, p. 22.

(7) JO L 271, 9.10.2002, p. 16.

(8) COM(2008) 777 fin, SEC(2008) 2854 și SEC(2008) 2855.

(9) Hotărârea Curții Europene de Justiție din 26 iunie 2003, Comisia contra Franței, C-233/00, Rec. p. I-66.

(10) Hotărârea Curții Europene de Justiție din 19 septembrie 2000, Linster și alții, C-287/98, Rec. p. I-69.

(11) JO C 24 din 31.1.2006, p. 39, JO C 24 din 31.1.2006, p. 52.

(12) COM(2008) 777 fin, SEC(2008) 2855, Anexa VI, p. 1.

(13) JO C 175, 28.7.2009, p. 26.

(14) Între timp, în cadrul revizuirii „Liniilor directoare ale Comisiei privind evaluarea impactului” adoptate în 2009, Comisia a îmbunătățit evaluarea impactului cerințelor de punere în aplicare

(http://ec.europa.eu/governance/better_regulation/impact_ en.htm#_guidelines și alte documente). Comisia intenționează să adopte o declarație politică privind aplicarea articolului 260 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene privind impunerea de sancțiuni financiare de către CEJ.

(15) A se vedea: http://ec.europa.eu/community_law/directives/directives_communication_ro.htm

(16) Avizul CESE 1694/2009 din 5.11.2009„A beneficia de avantajele pieței unice prin sporirea cooperării administrative”.

(17) JO C 85, 4.4.2008, p. 1

(18) A se vedea: http://ec.europa.eu/community_law/your_rights/your_rights_ro.htm

(19) JO C 128, 18.5.2010, p. 97.

(20) A se vedea: http://ec.europa.eu/community_law/index_ro.htm

(21) Hotărârea Tribunalului de Primă Instanță, 5 martie 1997, WWF (World Wide Fund for Nature) Regatul Unit vs Comisia Comunităților Europene; cauza T-105/95, punctul 63 și următoarele.

(22) Hotărârea Tribunalului de Primă Instanță, 11 decembrie 2001, cauza T-191/99, David Petrie et.al. vs Comisia.

19.1.2011

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 18/100

Avizul Comitetului Economic și Social European privind Comunicarea Comisiei către Consiliu, Parlamentul European, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor privind aplicarea acquis-ului în domeniul protecției consumatorilor

COM(2009) 330 final

2011/C 18/18

Raportor: dl Jorge PEGADO LIZ

La 2 iulie 2009, în conformitate cu articolul 262 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, Comisia Europeană a hotărât să consulte Comitetul Economic și Social European cu privire la

Comunicarea Comisiei către Consiliu, Parlamentul European, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor privind aplicarea acquis-ului în domeniul protecției consumatorilor

COM(2009) 330 final.

Secțiunea pentru piața unică, producție și consum, însărcinată cu pregătirea lucrărilor Comitetului pe această temă, și-a adoptat avizul la 2 martie 2010.

În cea de-a 462-a sesiune plenară, care a avut loc la 28 și 29 aprilie 2010 (ședința din 29 aprilie 2010), Comitetul Economic și Social European a adoptat prezentul aviz cu 119 voturi pentru, 10 voturi împotrivă și 3 abțineri.

1. Concluzii și recomandări

1.1	Comitetul salută inițiativa Comisiei de a face cunoscute, pentru prima dată, preocupările sale referitoare la aplicarea acquis-ului comunitar în domeniul protecției consumatorilor.

1.2	Cu toate acestea, CESE observă că, din punct de vedere strict juridic, aplicarea dreptului comunitar din domeniul protecției consumatorilor nu diferă în mod substanțial de aplicarea dreptului comunitar în general și face referiri în acest sens la diferite avize.

1.3

CESE recunoaște însă că, din punct de vedere social, situația dezavantajoasă în care se găsesc de obicei consumatorii în relația de consum și care îi plasează, așa cum se știe, într-o poziție vulnerabilă într-un astfel de raport juridic, dezechilibrat prin natura lui, justifică acordarea unei atenții deosebite modalităților de control al aplicării acestui acquis în diferitele sisteme juridice naționale.

1.4	Comitetul constată, de asemenea, că, din punct de vedere economic, diferențele palpabile de aplicare a acestuia în diferitele state membre pot perturba piața internă și pot compromite funcționarea corectă a unei concurențe sănătoase și loiale.

1.5

În ciuda anumitor progrese enunțate și descrise la punctele 2.1, 3.14, 4.2, 4.3, 4.4, 4.5, 4.6, CESE nu poate decât să regrete că această ocazie nu a fost valorificată de Comisie pentru a prezenta un text informativ și structurat privind situația concretă a aplicării acquis-ului comunitar în domeniul protecției consumatorilor, pentru a defini în mod riguros și precis natura și parametrii fundamentali ai chestiunii aplicării legislației și pentru a obține progrese cu ajutorul unor propuneri de acțiuni bine definite și fezabile, în vederea îmbunătățirii situației în viitorul apropiat.

1.6

Comitetul este dezamăgit să constate că, în concluziile sale, Comisia nici măcar nu a menționat existența unor deficiențe grave în aplicarea acquis-ului comunitar în domeniul protecției consumatorilor, pe care nici nu le-a estimat nici cantitativ, nici calitativ, cauzele lor nefiind nici enumerate, nici analizate.

1.7

CESE constată cu regret că discursul Comisiei se limitează, dimpotrivă, la reafirmarea unor lucruri cunoscute – irosind astfel o ocazie politică–, nu face decât să emită o serie de opinii nefundamentate, lipsite de orice valoare practică și, în mod inexplicabil, nu anunță nicio inițiativă nouă și nici măcar nu pune problema resurselor financiare necesare.

1.8

Chiar și în evoluțiile încurajatoare referitoare la orientările deja definite în documentele strategice anterioare lipsește o legătură care să le confere coerență. Ar fi trebuit, în special, să se ia în considerare rezultatele pozitive ale punerii în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 2006/2004 (1), și ale Raportului privind aplicarea acestuia, document bine redactat, care trebuie neapărat citit în paralel cu comunicarea, pentru a o putea înțelege.

1.9

CESE regretă că această ocazie nu a fost valorificată de Comisie pentru a da curs solicitării deseori repetate de a transforma recomandările privind principiile aplicabile organismelor responsabile cu soluționarea extrajudiciară a litigiilor în materie de consum în directive sau regulamente cu caracter obligatoriu general.

1.10

CESE recomandă cu insistență Comisiei să abordeze din nou, în viitorul apropiat, aplicarea acquis-ului comunitar din domeniul protecției consumatorilor, însă în cadrul mai general al unui instrument precum o „carte albă”, mai bine documentat și bazat pe consultarea tuturor părților interesate, și să definească în mod amănunțit pe această bază o strategie politică autentică în acest domeniu, la nivel comunitar.

2. Introducere

2.1

Atrăgând atenția asupra aplicării acquis-ului comunitar din domeniul protecției consumatorilor, Comisia pare să plaseze pentru prima oară în centrul preocupărilor sale problema eficacității legislației, inițiativă lăudabilă. Comisia demonstrează astfel că, dincolo de law in the book („litera legii”), se interesează și de law in action („punerea în practică a legii”), cu alte cuvinte de modul în care normele juridice sunt acceptate, interpretate și aplicate de cei vizați, mai precis de administrația publică – în special de puterea judecătorească – precum și de întreprinderi și cetățeni, în general.

2.2

Această preocupare a ocupat de multă vreme un loc de frunte în numeroase avize ale CESE, care a atras atenția în mod repetat asupra importanței sale și a formulat recomandări și posibile direcții de acțiune (2), printre care le menționează pe cele din următoarele documente: avizele CESE din proprie inițiativă „Politica pentru protecția consumatorilor după extinderea UE” (3), „O mai bună punere în aplicare a legislației comunitare” (4) și „Abordarea proactivă a dreptului: un pas înainte spre o mai bună legiferare la nivelul UE” (5).

2.3

În acest context este fundamental să se facă o distincție între respectarea voluntară a legii de către cei vizați – și care pot avea motivații sau stimulente dintre cele mai diverse, din punct de vedere sociologic – și impunerea sau punerea în aplicare a legii pe baza constrângerii – în general de către tribunale, în calitate de organe ale puterii judecătorești, dar și de către alte instanțe administrative care au puterea de a impune respectarea normelor de drept sau de a sancționa încălcarea acestora.

2.4

Din punct de vedere social, dar și economic și juridic, diferitele situații evocate anterior trebuie să fie apreciate diferit ca perspectivă etică și prezintă componente comportamentale distincte, care nu pot fi trecute cu vederea în cadrul evaluării generale a respectării și a aplicării oricărei ramuri a dreptului - în acest caz, a dreptului comunitar privind protecția consumatorilor.

2.5

CESE este de acord cu Comisia referitor la faptul că unul dintre obiectivele politicii privind protecția consumatorilor – dar nu și singurul – este „de a crea un mediu în care consumatorii să poată cumpăra bunuri și servicii fără a se preocupa de frontiere”; totuși, CESE nu consideră că politica privind protecția consumatorilor trebuie să fie subordonată realizării pieței interne, și nici nu privește consumatorii ca pe simple instrumente în serviciul „funcționării pieței unice”. Din acest motiv și spre deosebire de Comisie, CESE consideră că Directiva privind practicile comerciale neloiale trebuie mai degrabă văzută ca un „bun exemplu” de „legiferare deficientă” (6), întrucât a dus la o aplicare haotică în majoritatea statelor membre, Comitetul regretând totodată că s-a urmat din nou un astfel de „exemplu” în cazul recentelor directive privind creditul de consum și time-share și că acesta persistă în propunerea de directivă privind „drepturile consumatorilor”.

2.6

Din această perspectivă, centrată pe definirea drepturilor consumatorilor în contextul mai cuprinzător al drepturilor cetățenești, CESE consideră, ca și Comisia, că „aplicarea eficientă a acquis-ului comunitar reprezintă o prioritate pentru politica privind protecția consumatorilor”, în măsura în care numai normele aplicate în mod real demonstrează punerea în practică a valorilor pe care acestea se întemeiază și prin care se justifică.

3. Observații generale

3.1

Comunicarea, spre deosebire de ceea ce pare să indice titlul la prima vedere, se concentrează asupra aspectului final al aplicării dreptului comunitar, mai precis a modului în care autoritățile publice respectă și determină respectarea normelor naționale rezultate din transpunerea sau din integrarea dreptului comunitar, precum și asupra rolului pe care Comisia îl poate juca în acest sens.

3.2

Mai mult, comunicarea trebuie să fie citită în strânsă legătură cu raportul publicat la aceeași dată cu privire la „aplicarea Regulamentului (CE) nr. 2006/2004 al Parlamentului și al Consiliului din 27 octombrie 2004 privind cooperarea dintre autoritățile naționale însărcinate să asigure aplicarea legislației în materie de protecție a consumatorului” (7), raport bine conceput, care, deși nu a fost trimis Comitetului în vederea emiterii unui aviz, trebuie considerat adevăratul punct de plecare al comunicării. Este important de subliniat impactul pozitiv al aplicării acestui regulament în statele membre.

3.3

Chiar și din perspectiva domeniului restrâns al acestei comunicări, CESE consideră că, pentru a o încadra în mod adecvat, Comisia ar fi trebuit să furnizeze informații concrete cu privire la transpunerea și la aplicarea acquis-ului în statele membre, după modelul celor conținute de rapoartele anuale privind monitorizarea aplicării dreptului comunitar (8) și de anumite comunicări separate referitoare la alte directive (9), în care pot fi găsite referiri la modul în care acestea au fost transpuse și aplicate.

3.4

Pe de altă parte, în locul unei simple enumerări a mecanismelor existente, Comisia ar fi trebuit să întreprindă o analiză critică meticuloasă a funcționării lor și a rezultatelor obținute, în lumina informațiilor disponibile reunite, în special, în cadrul tabloului de bord al piețelor de consum (10), conținute de raportul final al DG Sănătate și Consumatori Ex-post evaluation of the impact of the Consumer Policy Strategy 2002-2006 on national consumer policy (Evaluarea ex-post a impactului Strategiei privind protecția consumatorilor 2002-2006 asupra politicilor naționale din domeniul protecției consumatorilor) din 22.12.2006 (11), conform orientărilor consemnate în propria sa Comunicare privind o mai bună monitorizare și aplicare a dreptului comunitar (12). În plus, textul Comisiei nici măcar nu permite să se înțeleagă dacă există, în opinia acesteia, o deficiență de aplicare a acquis-ului comunitar care să impună luarea unor noi măsuri și, în caz afirmativ, care ar fi acelea.

3.5

Spre deosebire de Comisie, CESE este de părere că aplicarea deficientă a acquis-ului în statele membre este foarte răspândită, fenomen menționat în numeroase rânduri și cauzat mai ales de următorii factori:

a)	modul în care sunt elaborate numeroase directive comunitare (13), fără a urma modelele pentru „o mai bună legiferare” (14), în special în ceea ce privește studiile de evaluare ex-ante;

b)	modul arbitrar în care anumite norme, concepute deficient și prost redactate încă din start, sunt transpuse în dreptul național;

c)	integrarea incorectă sau incompletă a normelor comunitare în ansamblul legislațiilor naționale, cadru în care sunt adesea considerate indezirabile și contrarii obiceiurilor și intereselor naționale;

lipsa de voință politică a autorităților naționale de a respecta și de a asigura respectarea normelor privite drept „străine” în raport cu corpul legislației și cu tradiția statului respectiv, precum și tendința tenace de a adăuga normelor comunitare noi dispozitive reglementare inutile sau de a alege anumite părți din cadrul normelor comunitare și de a abandona altele (fenomene cunoscute sub numele de gold-plating și cherry-picking);

e)	lipsa de pregătire elementară și lipsa unei formări specifice a autorităților naționale pentru a înțelege și a pune în aplicare acquis-ul comunitar, în special în ceea ce privește protecția consumatorilor;

funcționarea deficientă a anumitor tribunale și lipsa de pregătire a anumitor judecători și a altor actori din sistemul judiciar (avocați, funcționari judiciari etc.), care duc în multe situații la aplicarea eronată sau la neaplicarea normelor transpuse, iar în multe cazuri la aplicarea normelor „paralele” din cadrul legislațiilor naționale (15);

g)	lipsa unor măsuri pe scară largă de cooperare la nivel administrativ care să implice organizațiile societății civile, în special asociațiile de protecție a consumatorilor.

3.6	În acest domeniu, CESE a atras atenția în mod repetat asupra faptului că accentul trebuie pus pe respectarea voluntară a normelor de drept și pe conformarea spontană sau indusă la acestea, atunci când se vorbește de punerea (sau nu) în aplicare a acquis-ului.

3.7

Aceasta înseamnă că eforturile și inițiativele Comisiei, în limitele competențelor de care dispune, ar trebui să se axeze pe o mai bună informare și formare a consumatorilor și a specialiștilor și pe motivarea și încurajarea acestora pentru a respecta dreptul comunitar transpus în legislația națională.

3.8

De asemenea, Comisia ar trebui să acționeze cu prioritate în domeniul informării și formării autorităților publice naționale, în special a celor direct răspunzătoare de aplicarea dreptului comunitar în statele membre. În acest domeniu, trebuie privilegiată informarea și formarea judecătorilor și a altor magistrați în general, cărora le revine, în cele din urmă, răspunderea de a interpreta și de a aplica dreptul în situații concrete care constituie un motiv de litigiu.

3.9

Spre deosebire de Comisie, CESE nu consideră totuși că simpla informare este o cale eficientă de a conferi mai multă putere consumatorilor (empowerment). Dimpotrivă, CESE a atras atenția asupra necesității de a-i înzestra pe consumatori cu mijloace și instrumente eficiente pentru a garanta aplicarea efectivă a dreptului și exercitarea eficientă a drepturilor lor.

3.10

Din această perspectivă, devine deosebit de semnificativ rolul autoreglementării și, în special al coreglementării, cu condiția de a garanta și de a menține parametrii de credibilitate ai acelor mecanisme asumate în mod voluntar sau negociate între părțile interesate, pentru a câștiga, pe bună dreptate, încrederea tuturor.

3.11

De asemenea, sistemele de mediere, de conciliere și de arbitraj, complementare sistemului judiciar, trebuie să beneficieze de o atenție deosebită din partea Comisiei și de consolidarea credibilității și eficacității lor; în acest sens, este surprinzător că, nici de această dată, Comisia nu a dat curs solicitării insistente a CESE de a transforma recomandările privind principiile aplicabile organismelor responsabile cu soluționarea extrajudiciară a litigiilor în materie de consum (16) în directive sau în regulamente cu caracter obligatoriu și general - situație cu atât mai gravă cu cât lipsa unei armonizări face ca diferitele tradiții juridice ale statelor membre să ducă la situații extrem de diferite referitoare la prevederea unor mijloace alternative de soluționare a conflictelor.

3.12

Cu toate acestea, dreptul procedural civil este domeniul în care, în ciuda progreselor reprezentate de inițiativele DG Justiție (17), în special în ceea ce privește procedurile care iau în considerare specificitatea drepturilor și intereselor colective ale consumatorilor, se înregistrează cea mai importantă lacună a textului Comisiei - lacună care, chiar și după mai mult de douăzeci de ani de „studii” și „consultări”, nu a fost corectată de Cartea verde și de Cartea albă din domeniul neîndeplinirii obligațiilor care decurg din măsurile „antitrust” (18). Mai mult, nici măcar odată cu publicarea Cărții verzi privind recursul colectiv pentru consumatori (19) nu s-a constatat o reală voința politică de a progresa, așa cum se arată elocvent și în recentul aviz al CESE (20).

3.13

Din aceste motive, ar fi fost esențial ca, în calitatea sa de gardian al ordinii juridice comunitare, Comisia să acorde o atenție deosebită viziunii sale privind exercitarea puterilor discreționare - dar nu arbitrare - de care dispune (21) în materie de infracțiuni și care i-au fost conferite prin articolul 211 din tratat, în special „măsurile de organizare internă necesare în vederea exercitării efective și imparțiale a misiunii sale în conformitate cu tratatul” (22), mai precis criteriile de prioritate, mecanismele de evaluare și de examinare a plângerilor, instrumentele proprii pentru detectarea informală a infracțiunilor, modalitățile de îmbunătățire a acțiunii tribunalelor naționale și celelalte mecanisme complementare (SOLVIT, FIN-NET, ECC-NET, mijloace alternative și extrajudiciare).

3.14

În acest sens, și deși nu este vorba de un indicator direct al aplicării dreptului, plângerile prezentate de consumatori reprezintă un indice important al percepției pe care o au destinatarii normelor, așa cum se arată pe bună dreptate în cel de-al doilea tablou de bord al piețelor de consum (23); de aceea, CESE salută inițiativa Comisiei, care, dând curs poziției și recomandărilor anterioare ale Comitetului, a lansat o metodă armonizată privind abordarea reclamațiilor și plângerilor din partea consumatorilor (24).

4. Observații specifice

4.1

CESE constată că, în cadrul prezentei comunicări, Comisia stabilește priorități deja formulate anterior, neaducând nici un element nou în raport cu ceea ce fusese deja definit în programele de acțiune prioritară 2005-2010 (25) și nefăcând altceva decât să confirme conținutul Strategiei UE pentru politica de protecție a consumatorilor 2007-2013 (26), fără să prezinte nicio măsură inovatoare. În consecință, CESE nu poate decât să confirme, la rândul său, observațiile din avizele sale anterioare (27).

4.2

CESE salută faptul că, în sfârșit, Comisia pare a fi dispusă să recurgă la prevederile articolului 153 din tratat pentru noi inițiative, în vederea consolidării măsurilor de cooperare dintre statele membre. Cu toate acestea, Comisia nu precizează care sunt noile inițiative prevăzute alături de cele deja lansate, în legătură cu care CESE a formulat deja observații la momentul respectiv, în special referitoare la Directiva privind siguranța generală a produselor și noul cadru legislativ (28) și privind sistemul RAPEX, îndeosebi în ceea ce privește jucăriile (29); merită menționată publicarea săptămânală a listei produselor periculoase de uz curent raportate în cadrul RAPEX.

4.3

În ceea ce privește rețeaua CPC, CESE este întru totul de acord cu raportul bine redactat al Comisiei, deja menționat, în ceea ce privește dificultățile constatate și concluziile, precum și cu rezultatele celui de-al doilea tablou de bord al piețelor de consum, în special cu cele referitoare la controlul respectării legislației (30).

4.4

Un alt aspect de consolidat este acela de a face cunoscute acțiunile întreprinse de Comisie și de statele membre pentru a monitoriza respectarea legislației transpuse de către entitățile publice sau private vizate de aceasta, conferind astfel o mai mare vizibilitate politicii de protecție a consumatorilor și acționând ca un mijloc de descurajare a practicilor dăunătoare și de întărire a încrederii consumatorilor.

4.5

Trebuie salutată inițiativa privind noile forme de comunicare a informațiilor referitoare la piață, astfel încât consumatorii să fie mai bine informați pentru a putea decide în mod responsabil; ar fi interesant să se precizeze de către Comisie modul în care va fi pusă în aplicare această inițiativă; de asemenea, se așteaptă cu interes baza de date anunțată referitoare la practicile comerciale neloiale, sperându-se, însă, că nu va avea aceeași soartă ca baza de date privind clauzele contractuale abuzive.

4.6

În ceea ce privește propunerea de definiție a interpretărilor „standard” ale legislației comunitare care urmează să fie utilizate de către „autoritățile naționale responsabile cu asigurarea respectării normelor”, CESE salută explicația oferită de reprezentanții Comisiei în cadrul ședințelor grupului de studiu, și anume că o astfel de inițiativă se adresează numai autorităților administrative, nu și celor judiciare, și nu aduce atingere competenței exclusive a Curții de Justiție în cadrul procedurii întrebărilor preliminare în ceea ce privește stabilirea interpretării dreptului comunitar.

4.7

În domeniul cooperării internaționale cu state terțe, comunicarea nu prezintă date concrete în privința a ceea ce va fi făcut și nici nu specifică strategia propusă pentru viitor, în special extinderea acesteia la alte organisme și organizații internaționale de integrare economică regională. De aceea, CESE își exprimă preocuparea în legătură cu eficiența monitorizării aplicării acquis-ului referitor la produsele provenite din state terțe, cu lipsa de vizibilitate a acesteia și cu transparența rezultatelor sale.

4.8

În final, CESE este îngrijorat de nivelul insuficient al resurselor financiare de care dispune Comisia pentru a duce la capăt aceste acțiuni, dat fiind bugetul redus pentru politica de protecție a consumatorilor, situația putându-se agrava în cadrul noii structuri funcționale a Comisiei, ca urmare a repartizării temelor acoperite de această politică între două direcții generale.

Bruxelles, 29 aprilie 2010

Președintele Comitetului Economic și Social European

Mario SEPI

(1) JO L 364, 9.12.2004, p. 1.

(2) Merită o atenție deosebită avizul în curs de elaborare privind „Al 25-lea raport anual al Comisiei privind monitorizarea aplicării dreptului comunitar” (2007) [COM(2008) 777 final], (INT/492).

(3) JO C 221, 8.9.2005, p. 153.

(4) JO C 24, 31.1.2006, p. 52.

(5) JO C 175, 28.7.2009, p. 26.

(6) Așa cum prevăzuse CESE în avizul său (JO C 108, 30.4.2004, p. 81).

(7) COM(2009) 336 final.

(8) A se vedea Al 25-lea raport anual al Comisiei privind monitorizarea aplicării dreptului comunitar (COM(2008) 777 final și SEC (2008) 2854 și 2855 și Avizul CESE INT/492, în curs de elaborare.

(9) De exemplu, COM(2006) 514 final privind vânzările la distanță (Avizul CESE din JO C 175, 27.7.2007, p. 28); COM(2007) 210 final privind anumite aspecte ale vânzării de bunuri de consum și garanții conexe (Avizul CESE din JO C 162, 25.6.2008, p. 31; COM(2007) 303 final privind protecția consumatorilor în ceea ce privește anumite aspecte legate de produsele de vacanță cu drept de utilizare pe durată limitată și pe termen lung, precum și de revânzare și schimb (Avizul CESE din JO C 44, 16.2.2008, p. 27); COM(2008) 9 final privind siguranța jucăriilor (Avizul CESE din JO C 77, 31.3.2009, p. 8).

(10) COM(2009) 25 final.

(11) Elaborat de Van Dijk Management Consultants.

(12) COM(2002) 725 final.

(13) Într-unul din avizele sale din proprie inițiativă (JO C 24, 31.1.2006, p. 52) CESE „consideră că mai buna legiferare și aplicarea și respectarea legislației sunt strâns legate: o lege bună este o lege care poate fi aplicată și care este respectată”.

(14) Este cel puțin surprinzător faptul că Acordul interinstituțional privind o mai bună legiferare, încheiat între Parlamentul European, Consiliu și Comisie (JO C 321, 31.12.2003) nu este nici măcar menționat în comunicarea Comisiei.

(15) Un exemplu binecunoscut este acela al generalizării neaplicării Directivei 85/374/CEE, (JO L 210, 7.8.1985), modificată de Directiva 1999/34/CE (JO L 141, 4.6.1999), privind răspunderea producătorului, neglijată de normele legislative naționale corespunzătoare, așa cum a rezultat în mod clar la Conferința organizată la Louvain-la-Neuve la 23 și 24.3.1995 de Centre de Droit de la Consommation - „La Directive 85/374/CEE relative à la responsabililité du fait des produits: dix ans après”.

(16) Recomandările din 30.3.1998 și 4.4.2001 în JO L 115, 17.4.1998 și, respectiv, JO L 109, 19.4.2001.

(17) Printre acestea se cuvin menționate procedura europeană cu privire la cererile cu valoare redusă [Regulamentul (CE) 861/2007, în JO L 199, 31.7.2007, p.1] sau propunerile referitoare la creșterea eficacității executării hotărârilor judiciare în UE: poprirea asigurătorie a conturilor bancare [COM(2006) 618 final] și transparența activelor debitorilor [COM(2008)128 final], al căror obiectiv fundamental a fost însă acela de a înlesni recuperările de plăți de către întreprinderi, și nu de a obține beneficii pentru consumatori (a se vedea avizele CESE în JO C 10, 15.1.2008, p. 2 și JO C 175, 28.7.2009, p. 73).

(18) COM(2005) 672 final și COM (2008) 165 final; a se vedea avizele respective în JO C 324, 30.12.2006, p. 1 și JO C 228, 22.9.2009, p.40.

(19) COM(2008) 794 final.

(20) Avizul CESE 586/2009 (INT/473) din 5.11.2009; a se vedea, în legătură cu această temă, și Avizul CESE din proprie inițiativă (JO C 162, 25.6.2008, p. 1) privind definirea rolului și a regimului acțiunilor colective în domeniul dreptului comunitar al protecției consumatorilor.

(21) A se vedea pentru toate aceste aspecte Hotărârea CJCE din 1 martie 1994, Comisia c. Germaniei, C-317/92 și Hotărârea din 10 mai 1995, Comisia c. Germaniei, C-422/92.

(22) COM(2002) 725 final.

(23) COM(2009) 25 final și în special SEC (2009) 76, partea 1.

(24) COM(2009) 346 final (CESE 97/2010).

(25) Mai precis, necesitatea de a efectua o analiză mai aprofundată a fiecărei piețe, elaborând metodologii comune pentru gestionarea datelor care să permită compararea acestora, precum și indicatori referitori la punerea în aplicare a legislației.

(26) COM(2007) 99 final.

(27) JO C 95, 23.4.2003 și JO C 162, 25.6.2008, p. 20.

(28) Regulamentul (CE) 765/2008 și Decizia CE 762/2008, Avizul CESE din JO C 120, 16.5.2008, p.1

(29) COM(2008) 9 final, Avizul CESE din JO C 77, 31.3.2009, p. 8.

(30) SEC(2009) 76 final, partea a 3-a.

19.1.2011

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 18/105

Avizul Comitetului Economic și Social European privind Comunicarea Comisiei către Consiliu, Parlamentul European și Comitetul Economic și Social European: „O mai bună protejare a drepturilor de proprietate intelectuală pe piața internă”

COM(2009) 467 final

2011/C 18/19

Raportor: dl Daniel RETUREAU

La 11 septembrie 2009, în conformitate cu articolul 262 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, Comisia Europeană a hotărât să consulte Comitetul Economic și Social European cu privire la

Comunicarea Comisiei către Consiliu, Parlamentul European și Comitetul Economic și Social European: „O mai bună protejare a drepturilor de proprietate intelectuală pe piața internă”

COM(2009) 467 final.

Secțiunea pentru piața unică, producție și consum, însărcinată cu pregătirea lucrărilor Comitetului pe această temă, și-a adoptat avizul la 2 martie 2010.

În cea de-a 462-a sesiune plenară, care a avut loc la 28 și 29 aprilie 2010 (ședința din 29 aprilie), Comitetul Economic și Social European a adoptat prezentul aviz cu 132 de voturi pentru, 5 voturi împotrivă și 4 abțineri.

1. Recomandări și concluzii

1.1 Comitetul își exprimă regretul cu privire la faptul că noile evenimente reprezentate de ratificarea de către Uniune și statele membre a „tratatelor Internet” ale Organizației Mondiale a Proprietății Intelectuale (OMPI), adică Tratatul OMPI privind drepturile de autor (WTC) și Tratatul OMPI privind interpretările, execuțiile și fonogramele (WPPT) nu au putut fi luate în considerare în propunerile Comisiei.

1.2 De asemenea, CESE solicită să fie informat în legătură cu negocierile în curs de desfășurare privind ACTA (Anti-counterfeiting trade agreement – Acordul comercial de combatere a contrafacerii) și cu deosebirile față de tratatele OMPI recent ratificate - îndeosebi în ceea ce privește partea ACTA referitoare la internet – și față de Directiva 2004/48/CE privind drepturile de proprietate intelectuală, denumită Directiva privind contrafacerea (1).

1.3 Cu toate acestea, Comitetul ia notă de intenția Comisiei de a organiza în viitorul apropiat o reuniune a părților participante și speră ca aceasta să se desfășoare cât mai curând posibil și înainte de luarea oricărei decizii finale; de asemenea, Parlamentul European ar trebui să fie implicat în cel mai scurt timp.

1.4 Comitetul respinge adoptarea unui regim special aplicabil exercitării drepturilor de autor prin intermediul internetului, astfel cum a fost introdus în legislația mai multor state membre, regim care ar putea reprezenta o atingere la adresa vieții private. În schimb, Comitetul recomandă luarea unor măsuri active de educare și de formare destinate consumatorilor, în special celor tineri.

1.5 Comitetul sprijină principala propunere a Comisiei, constând în înființarea unui Observator comunitar pentru combaterea contrafacerii și pirateriei, care să colecteze și să difuzeze informații utile privind practicile de contrafacere existente și să sprijine concret IMM-urile și industriile mici și mijlocii, adesea victime ale contrafacerii, pentru ca acestea să fie mai bine informate în legătură cu drepturile lor.

1.6 În opinia Comitetului, rețeaua pentru schimbul rapid de informații, solicitată de Consiliul Competitivitate și susținută de Sistemul de schimb de informații privind piața internă (IMI) este foarte utilă, mai ales dacă statele membre reușesc să depășească problemele cu care se confruntă în ceea ce privește cooperarea administrativă; acest lucru va depinde și de eficiența contactelor naționale. De asemenea, Comisia ar trebui să publice la intervale regulate rapoarte privind informațiile colectate de observator și activitatea acestuia.

1.7 Este necesară combaterea criminalității organizate din domeniul contrafacerii, care ar trebui să se concretizeze prin îmbunătățirea cooperării dintre autoritățile vamale și celelalte autorități de aplicare a legii, cu implicarea EUROPOL la nivelul UE. În opinia Comitetului, o legislație penală armonizată la nivel european este indispensabilă, cu condiția respectării principiului proporționalității pedepselor cu infracțiunile, inclusiv în ceea ce privește copiile făcute în mod ilicit prin intermediul internetului. Acestea din urmă nu ar trebui să ducă la elaborarea unei legislații excesive sau disproporționate împotriva copierii ilegale sau a contrafacerii la scară comercială.

1.8 Prin urmare, Comitetul poate susține propunerile Comisiei, sub rezerva criticii pe care a formulat-o la adresa lipsei de transparență în privința ACTA și luând în considerare incertitudinile generate de declarațiile unilaterale a numeroase state membre, făcute cu ocazia ratificării tratatelor OMPI, în decembrie 2009. Comitetul susține o poziție europeană care să nu depășească cadrul acquis-ului actual.

1.9 Comitetul recomandă crearea unui sistem armonizat de înregistrare a drepturilor de autor și a drepturilor conexe, destinat, în principiu, operelor „orfane”, care să fie actualizat în mod periodic pentru a-i putea identifica cu ușurință pe titularii de drepturi. Acest sistem ar putea să precizeze natura și titlul lucrării, precum și diferiții titulari de drepturi. Comitetul solicită Comisiei să studieze fezabilitatea acestei ipoteze.

1.10 În cele din urmă, Comitetul insistă asupra creării și punerii în aplicare efective, în toate statele membre, a brevetului Uniunii Europene, care va reprezenta un mijloc mult mai eficient și mai puțin costisitor de protecție a drepturilor necorporale în domeniul inovării aparținând IMM-urilor/industriilor mici și mijlocii.

2. Propunerile Comisiei

2.1 Comisia insistă asupra necesității de consolidare a drepturilor de proprietate intelectuală (DPI) în societatea bazată pe cunoaștere; protecția drepturilor de proprietate intelectuală în cadrul Uniunii și la nivel internațional (TRIPs (2), convenții sectoriale) trebuie consolidată, din motive ce țin de importanța crescândă pe care le-o acordă întreprinderile, fie că este vorba de mari întreprinderi sau de IMM-uri/industrii mici și mijlocii; astfel, întreprinderile nou înființate pot să își protejeze bunurile necorporale și, pe această bază, să obțină capitaluri sau să facă împrumuturi pentru a-și lansa activitățile.

2.2 UE trebuie să le sprijine prin intermediul unei culturi în materie de proprietate intelectuală (PI), care să protejeze talentele europene și să creeze oportunități pentru întreprinderi, precum și pentru cercetarea universitară și pentru întreprinderile care se dezvoltă în apropierea campusurilor universitare (spin-offs) (3).

2.3 Valoarea însăși a acestor DPI le transformă într-o țintă a falsificatorilor și a piraților, care apelează la diverse mijloace, dintre care face parte și internetul, instrument utilizat pentru a crea o piață globală a produselor ilicite, care înăbușă inovația și amenință locurile de muncă, cu efecte economice grave pentru întreprinderi, în special într-o perioadă de recesiune economică.

2.4 Piața bunurilor ilicite a depășit-o pe cea a bunurilor copiate sau contrafăcute în mod „tradițional” (din domeniul modei, al programelor de calculator, al muzicii și cinematografiei sau al produselor de lux), pentru a se extinde la noi bunuri de larg consum: produsele alimentare, produsele de igienă, piesele de schimb pentru automobile, jucăriile, echipamentele electrice și electronice.

2.5 Domeniul sănătății a fost și el afectat de medicamentele contrafăcute, care pot pune viața oamenilor în pericol.

2.6 Efectele contrafacerii și ale comerțului cu copii ilegale sunt din ce în ce mai îngrijorătoare, cu atât mai mult cu cât crima organizată este puternic implicată în activitățile de contrafacere.

2.7 A fost instituit un cadru de reglementare comunitar în domeniu, reprezentat bunăoară de Directiva 2004/48/CE (4) privind respectarea drepturilor de proprietate intelectuală; a fost realizată armonizarea normelor de drept civil; i-a fost prezentată Consiliului o propunere referitoare la măsurile de drept penal; regulamentul vamal al UE permite confiscarea copiilor ilegale și aplicarea de sancțiuni pentru comercializarea acestora; de altfel, Comisia consultă statele membre în vederea îmbunătățirii regulamentului.

2.8 Ca urmare a Rezoluției Consiliului Competitivitate din 25 septembrie 2008, Comisia intenționează să adopte unele măsuri suplimentare nelegislative, în cadrul unui plan european general privind combaterea contrafacerii și a pirateriei.

2.9 În urma constatărilor grupului consultativ de experți, care a menționat, în concluziile sale, în special situația IMM-urilor, Comisia intenționează să își sporească sprijinul în ceea ce privește urmărirea celor vinovați și preconizează o serie de proiecte pentru a ajuta IMM-urile să integreze DPI în strategiile lor de inovare și de gestionare a cunoștințelor.

2.10 La nivel mondial, Comisia a elaborat o strategie pe termen lung pentru a proteja DPI în țări terțe (cum ar fi acordurile de combatere a contrafacerii dinte UE și China sau inițiativele în materie de control vamal). A început să funcționeze un serviciu de asistență China IPR SME Helpdesk.

2.11 Parteneriatele public-privat ar trebui să fie consolidate în vederea unei strategii europene mai participative. În urma conferinței la nivel înalt din mai 2008, Comisia și-a publicat strategia în materie de drepturi de proprietate industrială pentru Europa, iar Consiliul Competitivitate a adoptat rezoluția menționată mai sus privind combaterea contrafacerii și a pirateriei și a invitat Comisia să își întărească controalele la frontiere, în cooperare cu statele membre.

2.12 Însă strângerea de informații referitoare la natura și la amploarea contrafacerii și a comerțului cu copii ilegale și evaluarea impactului real al acestora asupra economiei noastre sunt deosebit de dificile. Este greu să se pună laolaltă și să se facă o sinteză a informațiilor deținute de diverse organisme naționale, cu excepția celor colectate de către Comisie privind confiscările la vamă, care nu oferă, de altfel, decât o imagine foarte limitată a realității. Este necesar să se extindă baza de date-sursă pentru a se putea evalua pe deplin implicațiile la nivel global, dar și la nivel local, ale activităților ilegale legate de contrafacere și pentru a înțelege de ce anumite produse, sectoare și zone geografice prezintă o vulnerabilitate deosebită. Aceasta ar permite elaborarea unor programe de acțiune mai precise.

2.13 Consiliul Competitivitate a pledat în favoarea creării Observatorului comunitar pentru combaterea contrafacerii și pirateriei, care ar permite o cunoaștere mai exactă a acestor fenomene. Comisia înființează în prezent un observator care să colecteze toate informațiile posibile legate de încălcarea DPI, dar consideră că rolul acestuia ar trebui să fie mult mai complex și să devină platforma unde reprezentanții autorităților naționale competente și părțile interesate să facă schimb de idei și de cunoștințe de specialitate în ceea ce privește bunele practici, în vederea elaborării de strategii comune de combatere a contrafacerii și a pirateriei și a formulării de recomandări adresate factorilor de decizie politică.

2.14 Pentru a deveni o resursă esențială, Observatorul ar trebui să constituie spațiul unei strânse colaborări între Comisie, statele membre și sectorul privat și să alimenteze parteneriatul cu organizațiile consumatorilor, în vederea elaborării unor recomandări practice și a sensibilizării consumatorilor. Un raport anual pus la dispoziția publicului i-ar oferi acestuia posibilitatea de a înțelege problemele și modalitățile de soluționare a acestora.

2.15 Comisia prezintă apoi în detaliu rolul Observatorului în realizarea obiectivelor descrise mai sus.

2.16 Observatorul ar deveni o platformă în serviciul tuturor părților interesate, cu un reprezentant pentru fiecare țară și o largă reprezentare a organismelor europene și naționale. Ar fi invitate să participe sectoarele cele mai vizate și cu cea mai mare experiență în acest domeniu, consumatorii, precum și reprezentanți ai IMM-urilor.

2.17 Protecția coerentă a DPI impune o cooperare administrativă reală, consolidată și sporită în domeniile contrafacerii și pirateriei, un adevărat parteneriat în vederea înființării unei piețe interne fără frontiere. În acest scop, este necesar să se creeze o rețea eficientă de puncte de contact în toată Uniunea Europeană.

2.18 Și pe plan intern este necesară o mai bună coordonare în vederea combaterii contrafacerii. În acest scop, ar trebui numiți coordonatori cu sarcini precise la nivel național.

2.19 Este, de asemenea, util să se promoveze transparența structurilor naționale la nivel transfrontalier, pentru a facilita acțiunile întreprinderilor prejudiciate. Oficiile naționale pentru proprietate industrială și drepturi de autor au, la rândul lor, un rol de jucat în ceea ce privește informarea. Acestea trebuie, de asemenea, să își asume noi responsabilități, cum ar fi sensibilizarea sau acordarea de ajutor specific IMM-urilor, împreună cu Oficiul European pentru Brevete și cu oficiile naționale și Oficiul pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (OAPI), în ceea ce privește mărcile.

2.20 Consiliul Competitivitate a solicitat, de asemenea, Comisiei să instituie o rețea transfrontalieră pentru schimbul rapid de informații-cheie, pornind de la punctele naționale de contact și folosindu-se de instrumentele moderne de schimb de informații. Toate agențiile competente, toate oficiile naționale pentru proprietate industrială trebuie să aibă acces la o rețea electronică eficientă și rapidă pentru schimbul de informații referitoare la cazurile de încălcare a DPI.

2.21 În prezent, Comisia analizează crearea unei interfețe adecvate și exploatarea rețelei existente a Sistemului de schimb de informații privind piața internă (IMI), pentru ca informațiile esențiale să poată circula cu ușurință.

2.22 Prin menționarea tuturor efectelor grave ale încălcării DPI, Comisia dorește să îi încurajeze pe titularii acestor drepturi și toate părțile interesate din cadrul circuitului comercial să își unească forțele pentru a lupta împotriva pirateriei și a contrafacerii, în interesul tuturor. Una din modalitățile de realizare a acestui obiectiv care ar trebui examinată ar fi încheierea unor acorduri voluntare pentru a acționa împotriva contrafacerii și pirateriei pe teren și găsirea unor soluții tehnologice pentru a identifica bunurile contrafăcute; asemenea acorduri s-ar putea extinde dincolo de frontierele europene. Mijloacele aplicate vor trebui, firește, să rămână strict într-un cadru legal.

2.23 Comerțul cu mărfuri contrafăcute desfășurat prin intermediul internetului ridică probleme specifice. Comisia a lansat deja un dialog structurat cu părțile interesate, întrucât internetul le oferă o flexibilitate deosebită celor care se ocupă cu contrafacerea și pirateria, permițându-le să acționeze la scară mondială și să ocolească legislațiile naționale. Întâlnirile care au loc în prezent și care vor continua urmăresc elaborarea unor proceduri concrete pentru a constrânge site-urile internet care comercializează mărfuri contrafăcute să le retragă de la comercializare, în cadrul unor acorduri voluntare; în lipsa unui acord între proprietarii mărcilor și întreprinderile din domeniul internetului, Comisia va trebui să aibă în vedere soluții legislative, în special în contextul Directivei privind respectarea drepturilor de proprietate intelectuală.

3. Observațiile Comitetului

3.1 Propunerea Comisiei se concentrează asupra protecției DPI și a IMM-urilor europene. Comitetul consideră că acestea au nevoie de un sprijin deosebit pentru a fi în măsură să își apere drepturile în conformitate cu legislația aplicabilă și cu Directiva 2004/48/CE. Cu toate acestea, instrumentului armonizat de combatere a contrafacerii îi lipsește în continuare latura penală și ar fi necesar ca statele membre să aibă în vedere o soluție echilibrată și proporționată. Comitetul speră că va fi găsită o soluție în sprijinul demersurilor titularilor de drepturi necorporale, întemeiată pe TFUE (5).

3.2 Observatorul ar trebui să contribuie la combaterea oricăror forme de încălcare a DPI, indiferent de dimensiunile întreprinderii în cauză, punând însă accentul pe nevoile specifice ale IMM-urilor/industriilor mici și mijlocii.

3.3 Unele propuneri cum ar fi acordurile voluntare sunt deja în curs de realizare, altele rămân încă în stadiu de proiect, iar comunicarea nu subliniază obstacolele care trebuie depășite în anumite domenii, cum ar fi acela al cooperării administrative, care pare a nu funcționa în mod corespunzător într-un număr destul de mare de cazuri.

3.4 Recent, a apărut un element nou în ceea ce privește copierea ilegală și contrafacerea prin intermediul internetului; în luna decembrie a anului trecut, Uniunea Europeană și statele membre au ratificat „tratatele Internet” ale OMPI, ceea ce unifică, în principiu, legislația europeană aplicabilă; cu toate acestea, diverse declarații ale statelor, prezentate cu ocazia ratificării, riscă să pună din nou sub semnul întrebării abordarea unitară la nivel european. Aceste tratate solicită combaterea activității de copiere și de contrafacere în scop comercial, asemeni Directivei nr. 2004/48/CE privind drepturile de autor și drepturile conexe în cadrul societății informaționale.

3.5 În paralel, însă, se desfășoară „negocieri secrete” între Statele Unite, UE și câteva țări „alese”, în vederea încheierii unui tratat internațional privind combaterea contrafacerii, ACTA, care ar trebui, în opinia părții americane, să preia o mare parte din conținutul Digital Millennium Copyright Act (DMCA). Potrivit negociatorului american, acest secret este menit să împiedice un protest din partea societății civile din Statele Unite și din Europa. Consumatorii europeni, ale căror organizații au fost înlăturate de la negocieri, și întreprinderile europene acuză aceste proceduri nedemocratice și lipsite de transparență (6), care ar putea, sub pretextul combaterii contrafacerii prin intermediul internetului (unul din capitolele proiectului de tratat), să instaureze un veritabil control polițienesc, inclusiv prin intermediul unor poliții private, asupra totalității schimburilor și comunicărilor care au loc pe internet. De altfel, potrivit anumitor surse, deosebirea dintre comerțul cu mărfuri contrafăcute și copiile pentru uz personal ar dispărea. În situația în care lobby-urile producătorilor nord-americani se bucură de un acces constant la negocieri, trebuie instaurată urgent transparența acestora, permițându-i-se societății civile să își exprime punctul de vedere în această materie.

3.6 CESE dorește, la rândul său, să fie informat și să își exprime opinia cu privire la discuțiile și propunerile concrete. Ar fi regretabil ca dispozițiile contestate ale DMCA din Statele Unite să fie transpuse într-un tratat internațional care să concureze tratatele OMPI și să sporească confuzia în ceea ce privește drepturile de autor și drepturile conexe pe plan european și internațional. În orice caz, poziția europeană nu ar trebui să depășească cadrul acquis-ului actual.

3.7 De fapt, potrivit Comitetului, regimul drepturilor de autor pe internet nu ar trebui să le dea titularilor acestor drepturi posibilitatea de a controla utilizarea tehnologiei, tendință existentă în prezent în legislațiile naționale citate anterior, nici să le permită să intervină în comunicările de natură privată. Durata excesivă a protecției (între 50 și 75 de ani după moartea autorului sau 75 de ani, în cazul persoanelor juridice) și drepturile exorbitante acordate societăților multinaționale din domeniul divertismentului, având în vedere controlul acestora asupra media, ar constitui o frână evidentă în calea inovării și a evoluției tehnologice și nu ar crea un mediu propice pentru o concurență loială; scopul protecției este acela de a asigura o remunerație echitabilă pentru autori și interpreți, și nu un venit garantat însoțit de dreptul la imixtiune pentru distribuitori (mari societăți sau „majors”).

3.8 Comitetul pledează în favoarea unificării drepturilor de autor pe o bază tradițională, fără o reglementare excesivă în cazul internetului.

3.9 Comitetul propune înregistrarea obligatorie a drepturilor de autor și a drepturilor conexe într-un registru armonizat, bunăoară în cadrul unui regim european al drepturilor de autor, contra unei taxe modeste care să urmărească strict acoperirea costurilor înregistrării; această înregistrare ar trebui reînnoită, de pildă, la intervale de 10 sau 20 de ani, pentru ca titularii drepturilor și adresele lor să fie cunoscuți; un astfel de instrument, la care accesul ar urma să fie liber și care ar fi actualizat în permanență, ar favoriza, pentru orice întreprindere interesată și care dorește să folosească o lucrare în scopuri comerciale, obținerea mai ușoară a licențelor și a autorizațiilor necesare, reutilizarea operelor „orfane”, traducerea acestora în alte limbi sau transcrierea pe alte suporturi,

3.10 Acest lucru ar favoriza și protecția lucrărilor (filme, benzi magnetice etc.), mai ales în cazul în care suporturile sunt fragile. Adeseori asemenea lucrări sunt pierdute, nefiind niciodată reeditate ori reutilizate, iar dacă sunt scrise pe anumite suporturi, cum ar fi acelea ale filmelor vechi, riscă pur și simplu să dispară pentru totdeauna.

3.11 Drepturile de autor se deosebesc deja prin faptul că, spre deosebire de brevete sau de alte drepturi de proprietate industrială, nu necesită nici înregistrare, nici plata unei redevențe; acestea se mai disting și prin durata lor, excesivă în multe privințe, având în vedere necesitățile de inovare și de schimburi de cunoștințe ale societății informaționale și ale economiei bazate pe cunoaștere. Comitetul pledează în favoarea înregistrării drepturilor de autor și a drepturilor conexe, cu specificarea naturii și a titlului lucrării, a drepturilor de autor și a celorlalte drepturi asupra lucrării, a numelui și a adresei titularilor de drepturi; în limita posibilităților, aceste informații ar urma să fie reînnoite la intervale de 10 sau 20 de ani, contra unei taxe minime limitate la costul efectiv al înregistrării. În acest fel, licențele și autorizațiile necesare ar fi mai ușor de obținut de cei care doresc să folosească o lucrare în scop comercial. Astfel, dreptul de autor este adesea confundat cu dreptul de proprietate, însă trebuie considerat ca un monopol temporar asupra exploatării și ca un drept exclusiv de eliberare a licențelor de exploatare a lucrărilor protejate pe durata protecției.

Bruxelles, 29 aprilie 2010

Președintele Comitetului Economic și Social European

Mario SEPI

(1) Directiva Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004, JO L 157, 30.4.2004, p. 45–86.

(2) Acorduri internaționale privind aspectele drepturilor de proprietate intelectuală legate de comerț, inclusiv aspectele care țin de comerțul cu mărfuri contrafăcute (acorduri TRIPs).

(3) A se vedea INT/325, publicat în JO C 256 din 27.10.2007, p. 17, INT/448, publicat în JO C 218 din 11.09.2009, p. 8, INT/461, publicat în JO C 306/2009, p. 13 și INT/486 (încă nepublicat).

(4) JO L 195 157, 30.4.2004, p. 45-86 (avizul CESE publicat în JO C 32, 5.2.2004, p. 15).

(5) Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.

(6) Declaration on ACTA, European consumers, Transatlantic dialogue (Declarația privind ACTA, consumatorii europeni, dialogul transatlantic) [a se vedea site-ul internet al Biroului European al Uniunilor Consumatorilor (BEUC)].

19.1.2011

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 18/109

Avizul Comitetului Economic și Social European privind propunerea de decizie a Parlamentului European și a Consiliului privind participarea Comunității în cadrul Programului comun de cercetare și dezvoltare la Marea Baltică (BONUS-169) derulat de mai multe state membre

COM(2009) 610 final – 2009/0169 (COD)

2011/C 18/20

Raportor general: dl RETUREAU

La 12 noiembrie 2009, în conformitate cu articolele 169 și 172 alineatul (2) din Tratatul de instituire a Comunității Europene, Consiliul a hotărât să consulte Comitetul Economic și Social European cu privire la

Propunerea de decizie a Parlamentului European și a Consiliului privind participarea Comunității în cadrul Programului comun de cercetare și dezvoltare la Marea Baltică (BONUS-169) derulat de mai multe state membre

COM(2009) 610 final – 2009/0169 (COD).

La 15 decembrie 2009, Biroul Comitetului a însărcinat Secțiunea pentru piața unică, producție și consum cu pregătirea lucrărilor Comitetului pe această temă.

Având în vedere caracterul urgent al lucrărilor, Comitetul Economic și Social European a hotărât, în conformitate cu dispozițiile articolului 57 din Regulamentul de procedură, să-l numească pe dl RETUREAU raportor general, în cadrul celei de-a 462-a sesiuni plenare din 28 și 29 aprilie 2010 (ședința din 29 aprilie) și a adoptat prezentul aviz cu 140 voturi pentru, 4 voturi împotrivă și 3 abțineri.

1. Concluzii și recomandări

1.1 Marea Baltică se confruntă cu mari probleme: este vorba de o zonă afectată de fenomenele legate de schimbările climatice și de poluarea provocată de activitățile umane, dar și de una strategică din punctul de vedere al activităților economice și sociale, prin natura și numărul locurilor de muncă ce depind de ea. Conservarea acesteia este fundamentală pentru generațiile actuale și viitoare, iar guvernarea sa trebuie să se realizeze în mod concertat cu toate statele și populațiile din jur.

1.2 Dar nu se precizează dacă partenerii sociali naționali și europeni din aceste sectoare vor fi bine integrați în procedurile de consultare a părților interesate efectuată de consorțiul Bonus. Comitetul insistă în favoarea precizării clare a acestui lucru.

1.3 Este necesară implicarea actorilor societății civile în sistemul de guvernare a acestor platforme de consultare și a Forumului pentru cercetare sectorială integrată, în special a partenerilor sociali europeni și naționali interesați; de asemenea, este necesar ca proiectele C&DT din cadrul programului BONUS-169, care implică cercetători din domeniul științelor sociale, să întreprindă cercetări-acțiuni care să includă abordarea părților implicate în procesul de gestionare a locurilor de muncă și a competențelor în sectoarele prevăzute de program.

1.4 EIDD-urile (studiile de impact în domeniul dezvoltării durabile) ar putea reprezenta un instrument util și eficient, care să ajute la luarea deciziilor privind selecționarea și punerea în aplicare a proiectelor C&DT din cadrul programului BONUS-169, pentru ca acestea să poată țină seama de cele trei dimensiuni ale dezvoltării durabile prin implicarea unui număr semnificativ de actori ai societății civile, pe măsura importanței provocărilor legate de aceste trei dimensiuni.

1.5 Or, nu putem să nu constatăm că analiza de impact realizată în cadrul programului Bonus-169 prezintă deficiențe chiar în ceea ce privește luarea în considerare a dimensiunii sociale și de ocupare a forței de muncă, cu atât mai mult cu cât actorii societății civile (și în special organizațiile sindicale și partenerii sociali europeni) nu au participat la procesul de elaborare a programului.

1.6 Participarea actorilor societății civile poate fi structurată în jurul a cel puțin două tipuri de acțiuni:

îmbunătățirea difuzării informațiilor, a culegerii acestora și gestionării contribuțiilor actorilor societății civile din țările implicate în programul Bonus-169, precum și mecanismele de schimb de informații. Pentru aceasta, sunt necesare asigurarea transparenței în materie de recunoaștere și utilizare a contribuțiilor ansamblului actorilor implicați ai societății civile, inclusiv partenerii sociali europeni, și asigurarea unui schimb de informații corespunzătoare;

integrarea conținutului chestiunilor ridicate de ansamblul actorilor implicați ai societății civile, inclusiv partenerii sociali europeni, în dezbateri și analize. Provocarea ar consista în propunerea unui proces care să aibă un impact concret asupra elaborării și punerii în aplicare a programului Bonus-169, luând în considerare cele trei dimensiuni ale dezvoltării durabile (de mediu, socială și economică).

1.7 Comitetul își reiterează sprijinul față de program, de modalitățile de finanțare a acestuia, menite să aducă mijloace noi și dedicate programului Bonus-169 și nu doar să îi aloce acestuia mijloacele existente, cu excepția cazului în care este vorba de instrumente de cercetare deosebit de adecvate scopurilor scontate, care ar fi alocate în întregime pe o perioadă determinată și cu un buget limitat.

1.8 Cercetarea în Marea Baltică se justifică prin faptul că aceasta este înconjurată de un număr important de state membre afectate de intensa poluare acumulată de-a lungul erei industriale și care continuă și astăzi, făcând din aceasta una din cele mai poluate mari spații acvatice din lume, ceea ce ar putea pune în pericol numeroase activități industriale și artizanale, dat fiind că zonele cele mai dense în termeni de populație și activități se află pe coastă. Comitetul consideră că toate țările afectate, inclusiv, după caz, Federația Rusă, ar trebui să se implice în cercetare și să-și aducă contribuția, după posibilități, având în vedere situația efectivă în raport cu țările slab populate și cu țările terțe.

2. Propunerile Comisiei

2.1 Al șaptelea Program-cadru al Comunității Europene din 20 decembrie 2006 pentru activitățile de cercetare, dezvoltare tehnologică și demonstrație stabilește orientările regionale 2007-2013 în jurul a patru mari tipuri de activități: „Cooperare”, „Idei”, „Resurse umane” și „Capacități”.

2.2 Decizia Parlamentului European și a Consiliului din 29 octombrie 2009 privind participarea Comunității la un program comun de cercetare și dezvoltare în Marea Baltică (BONUS-169), derulat de mai multe state membre, aplică acest cadru problematicii Mării Baltice și fixează obiectivele și detaliile finanțării punerii în aplicare a proiectului.

2.3 Pentru a-și atinge obiectivele, BONUS-169 este implementat în două etape distincte:

a)	o etapă strategică inițială, cu durata de doi ani, timp în care vor fi instituite platforme adecvate de consultare pentru implicarea activă a părților interesate, se va pregăti o agendă de cercetare strategică și vor fi extinse și dezvoltate în detaliu modalități precise de implementare;

b)	o etapă de implementare, cu durata de cel puțin 5 ani, pe parcursul căreia vor fi lansate cel puțin trei cereri comune de propuneri în vederea finanțării proiectelor BONUS-169 selectate strategic, care vizează în mod specific obiectivele inițiativei;

2.4 Temele se vor baza pe agenda de cercetare strategică a BONUS-169, vor respecta pe cât posibil foaia de parcurs stabilită și vor include activități de cercetare, dezvoltare tehnologică, precum și de formare și/sau diseminare.

2.5 Una din primele faze ale proiectului BONUS-169 a constat într-o amplă consultare a publicului. A fost creată o pagină web în acest scop, au fost realizate analize de impact și au fost consultate ONG-urile. Aceste consultări erau necesare și trebuie continuate în faza de punere în aplicare a proiectelor. Actorii societății civile menționați mai sus trebuie să participe la controlul gestionării fondurilor și la evoluția proiectelor, pentru ca acestea să fie puse în practică în mod adecvat, cu scopul de „a investi mai mult și mai bine în cunoștințe în beneficiul creșterii economice și al ocupării forței de muncă” (1), așa cum prevede Strategia de la Lisabona revizuită. Articolul 5 al Deciziei Parlamentului European și a Consiliului din 29 octombrie 2009 precizează că GEIE BONUS, însărcinat cu gestionarea BONUS-169, răspunde în fața Comisiei în numele Comunității. Potrivit articolului 13, Comisia comunică Parlamentului și Consiliului concluziile evaluării activităților întreprinse în cadrul BONUS-169. Așadar, CESE nu poate exercita decât un control a posteriori și nu dispune de posibilitatea de a-și exprima opinia asupra desfășurării proiectelor BONUS-169.

2.6 Punctul 1 din Anexa 1 a deciziei stabilește obiectivele BONUS-169. Chiar dacă litera d) prevede „instituirea de platforme adecvate de consultare a părților interesate în care sunt reprezentate toate sectoarele relevante”, niciunul dintre obiective nu face referire la obiectivele socioeconomice ale proiectului, nici la importanța acestuia pentru evoluția ocupării forței de muncă în jurul Mării Baltice.

2.7 Anexa 2 este esențială, întrucât aceasta stabilește organele de gestionare a proiectului BONUS-169. Punctul 4 prevede crearea unui comitet consultativ compus din oameni de știință de prestigiu internațional, reprezentanți ai părților interesate și ai societății civile care au interese în aceste sectoare. În acest cadru, reprezentanții lucrătorilor și angajatorilor, ai ONG-urilor și asociațiilor vor avea un drept de supraveghere și control și vor putea formula propuneri în legătură cu proiectul BONUS-169.

2.8 Programul se înscrie într-o perspectivă pe termen lung, a cărui durată poate fi aceeași cu punerea în practică a acțiunilor comune.

2.9 Al doisprezecelea considerent al deciziei indică faptul că inițiativa BONUS-169 se intersectează cu o serie de programe de cercetare comunitare relaționate care privesc mai multe activități umane cu impact cumulat asupra ecosistemului, precum pescuitul, acvacultura, agricultura, infrastructura, transporturile, formarea și mobilitatea cercetătorilor, precum și cu aspecte socioeconomice.

2.10 Structurarea în două faze a programului trebuie să permită „asigurarea utilizării eficiente și asimilării rezultatelor în perspectiva măsurilor de politică și de administrare a resurselor în cadrul mai multor sectoare economice”.

2.11 De asemenea, ne putem întreba dacă analiza de impact face referire la implicațiile economice și sociale în cadrul analizării posibilelor consecințe economice, de mediu și sociale (punctul 5, extrem de limitat totuși în ceea ce privește aspectele sociale și de mediu). Anumite opțiuni ar permite „sprijinirea altor sectoare economice, cum ar fi infrastructurile maritime, minele, parcurile de instalații eoliene, transporturile, pescuitul, întreprinderile petroliere, de gaze sau de telecomunicații, în adoptarea celor mai adecvate comportamente pentru protecția mediului și a ecosistemului lor”. Această parte a analizei este total insuficientă (necesită dezvoltare), dar indică în mod clar orientarea generală pe care se va baza faza strategică a programului.

2.12 Cele trei proiecte care vor fi selecționate și puse în practică de către GEIE BONUS vor trebui să ia neapărat în considerare provocările sociale și umane legate de schimbările climatice în zonele de coastă ale Mării Baltice. Într-adevăr, acestea ar putea provoca deplasări ale populației, care vor avea consecințe sociale și repercusiuni asupra ocupării forței de muncă ce ar trebui anticipate, așa cum amintește Avizul din proprie inițiativă al CESE privind dezvoltarea durabilă a zonelor de coastă, din 13 octombrie 2009. Dreptul muncii din anumite sectoare de activitate, cum ar fi pescuitul și transporturile maritime ar putea evolua. Comisia Europeană trebuie să țină seama de acești factori și să prevadă, în evaluarea și orientarea proiectelor, un capitol separat privind formarea și reconversia, cu ajutorul actorilor societății civile și al CESE.

2.13 UE va lucra direct cu GEIE BONUS (rețea de organisme baltice pentru finanțarea științei cu sediul la Helsinki, Finlanda), care reprezintă structura de executare specializată a programului BONUS-169 și care se va ocupa de repartizarea, gestionarea, monitorizarea și raportarea utilizării contribuției comunitare și a contribuțiilor financiare ale statelor membre.

2.14 BONUS-169 se administrează de către BONUS GEIE prin intermediul secretariatul acestuia. BONUS EEIG înființează următoarele structuri în vederea administrării BONUS-169: Comitetul director, Secretariatul, Comitetul consultativ, Forumul cercetării sectoriale și Forumul coordonatorilor de proiect.

2.14.1 Comitetul consultativ va sprijini Comitetul director și Secretariatul. Acesta va fi compus din oameni de știință de prestigiu internațional, reprezentanți ai părților interesate relevante, incluzând, de exemplu, turismul, energiile regenerabile, pescuitul și acvacultura, transportul maritim, furnizorii de biotehnologie și tehnologie și incluzând atât organizații industriale, cât și organizații ale societății civile care au interese în aceste sectoare, alte programe de cercetare a Mării Baltice integrate și alte mări regionale europene.

2.14.2 Consiliul consultativ va oferi consiliere independentă, orientări și recomandări în ceea ce privește chestiunile legate de știință și politică ale BONUS-169. Aceasta include consiliere cu privire la obiectivele, prioritățile și direcția BONUS-169, modalitățile de consolidare a performanțelor BONUS-169 și calitatea rezultatelor cercetării sale, consolidarea capacităților, lucrul în rețea și relevanța activității pentru atingerea obiectivelor BONUS-169. Acesta va oferi, de asemenea, sprijin privind utilizarea și diseminarea rezultatelor BONUS-169.

2.14.3 În plus, Comitetul consultativ BONUS, cuprinzând o serie de părți interesate precum HELCOM, ICES, DG MARE, WWF și Asociația Agricultorilor Finlandezi, a avut de asemenea un rol primordial în elaborarea planului științific și a strategiei de implementare a BONUS-169.

2.15 Prezentarea revizuită a agendei de cercetare a BONUS-169 înaintată Direcției Generale Cercetare în iunie 2009 se bazează în mare măsură pe activitatea și consultările efectuate pentru inițiativa inițială BONUS-169.

2.16 Este prevăzut ca, pe parcursul etapei strategice a programului, să se deruleze un program extensiv și cu caracter strategic de consultări cu părțile interesate, adresându-se părților interesate din alte sectoare relevante precum agricultura, pescuitul, acvacultura, transporturile și gestionarea apelor.

2.17 Platformele de consultare a părților interesate

2.17.1 Pe baza unei analize complete a părților interesate relevante în ceea ce privește BONUS-169 în context local, național, regional și european, vor fi instituite platforme și mecanisme de consultare a părților interesate, având ca scop consolidarea și instituționalizarea implicării părților interesate din toate sectoarele relevante pentru identificarea deficiențelor critice, stabilirea temelor de cercetare prioritare și consolidarea adoptării rezultatelor cercetării. Aceasta va include participarea oamenilor de știință, inclusiv din alte domenii ale științelor naturale non-marine pertinente și din domeniul disciplinelor științelor sociale și economice pentru a asigura multidisciplinaritatea necesară pentru dezvoltarea agendei de cercetare strategică, a viziunii strategice a acesteia și a priorităților de cercetare.

2.17.2 Va fi creat un forum al sectorului de cercetare (un organism format din reprezentanți ai ministerelor și ai altor actori din domeniul cercetării și guvernanței sistemului Mării Baltice) ca un organism permanent în sprijinul programului, responsabil pentru discutarea planificării programului, a rezultatelor și a necesităților în materie de cercetare, emergente din perspectiva procesului de luare a deciziilor. Acest forum va facilita și va determina progresul integrării pan-baltice a cercetării, inclusiv utilizarea în comun și planificarea capacităților de infrastructură, va sprijini procesul de identificare a necesităților de cercetare, va determina progresul în utilizarea rezultatelor cercetării și va facilita integrarea fondurilor pentru cercetare.

2.18 Provocările cu care se confruntă studiile de impact privind dezvoltarea durabilă.

2.18.1

Studiile de impact privind dezvoltarea durabilă (EIDD sau SIA, în engleză) reprezintă un instrument politic esențial pentru evaluarea consecințelor politicilor și măsurilor din cadrul celor trei piloni ai dezvoltării durabile (economic, social și de mediu).

2.18.2

Comisia Europeană a realizat și utilizat aceste EIDD, în special în cadrul negocierilor de acorduri comerciale (dar și, în mod mai informal, în cadrul negocierilor pentru adoptarea Regulamentului REACH și a directivelor din Pachetul „Energie-Climă”); acestea reprezintă un punct de referință esențial pentru consultarea și luarea în considerare a pozițiilor și exigențelor actorilor societății civile.

2.18.3

A fost creată o serie de indicatori în sprijinul EIDD:

—	indicatori ai Băncii Mondiale și ai Comisiei pentru dezvoltare durabilă a ONU (CDD) pentru pilonul economic;

—	indicatori ai CDD (Comisia pentru dezvoltare durabilă a ONU) și ai OIM pentru pilonul social, care include munca decentă;

—	indicatori ai PNUE, ai Agenției europene pentru protecția mediului și ai CDD pentru pilonul de mediu.

2.18.4

O comunicare a Comisiei Europene (2) privind EIDD a introdus un cadru complet pentru studiile de impact în toate domeniile de acțiune ale Comisiei Europene, în special negocierile și acordurile comerciale. În martie 2006, un ghid metodologic elaborat de DG Comerț exterior a formalizat studiile de impact dedicate negocierilor și punerii în aplicare a acordurilor comerciale dintre Uniunea Europeană și țările terțe.

2.18.5

Aceste EIDD pot fi utilizate în cadrul unei abordări consultative a actorilor semnificativi și reprezentativi ai societății civile.

3. Observații generale

3.1 În 2009, CESE și-a exprimat opinia în favoarea simplificării modului de guvernanță prevăzut. De asemenea, a propus, în Avizul său exploratoriu privind cooperarea macroregională: extinderea Strategiei pentru Marea Baltică la alte macroregiuni din Europa (3), înființarea unui Forum al societății civile din regiunea Mării Baltice pentru facilitarea dezbaterii publice și sensibilizarea opiniei publice în ceea ce privește punerea în aplicare a strategiei.

3.2 Într-un proces de guvernanță globală macroregională, este esențială comunicarea privind proiectele și realizarea de studii de impact al proiectelor asupra populației și asupra ocupării forței de muncă. Este necesară asocierea, prin crearea de rețele transfrontaliere, a organizațiilor omoloage din diferitele state membre, cum ar fi sindicatele, asociațiile de consumatori și organizațiile locale și voluntare, pentru constituirea unei societăți civile competente în ceea ce privește problematica socioeconomică a zonei Mării Baltice. Beneficiarii rezultatelor proiectelor de cercetare trebuie să fie populația și lucrătorii. Este important să se anticipeze necesitățile de formare viitoare, în special în perspectiva schimbărilor cu care se va confrunta regiunea în viitorul apropiat, ca o consecință a situației actuale a resurselor și a schimbărilor climatice.

3.3 Punctul 2.2.2 al Comunicării, consacrat părților interesate nu precizează natura acestor părți interesate, cu excepția accentului pus pe participarea cercetătorilor. Acest punct ar trebui să menționeze importanța societății civile în punerea în practică a acestor platforme de consultare, inclusiv rolul util al partenerilor sociali ai CESE și cel al comitetelor europene de dialog social sectorial afectate de programul BONUS-169.

3.4 Rolul util al partenerilor sociali europeni ar trebui să fie recunoscut în sistemul de guvernanță al programului BONUS-169.

3.5 Pentru a optimiza rolul partenerilor sociali și civili, ar fi utilă includerea în lucrările platformelor de consultare a unor programe de formare a reprezentanților acestora, finanțate printr-o linie bugetară.

4. Observații complementare

4.1 Este vorba de un program pentru stimularea cercetării în domeniul depoluării Mării Baltice și pentru îmbunătățirea coordonării internaționale a cercetătorilor.

4.2 Prin urmare, este clar că acest program de cercetare are implicații directe cu privire la:

—	țesutul economic și industrial al bazinului Mării Baltice;

—	schimbările sectoriale (intra și intersectoriale);

—	tipurile de locuri de muncă, competențele necesare și, probabil, necesitatea pe termen mediu ca unii lucrători să își schimbe locul de muncă sau să își asume modificări importante.

4.3 CESE formulează următoarele propuneri, care urmăresc două obiective:

—

ca programul BONUS-169 să țină seama de repercusiunile sociale și profesionale, necesitățile de noi competențe și perimarea altor competențe utilizate în prezent; ca, în măsura posibilului, aceste repercusiuni să fie anticipate (prin previziune și acțiuni pentru reorientarea anumitor grupuri către noi profesii);

—	ca măsurile de stimulare a efectelor pozitive și de atenuare a efectelor negative să fie elaborate în cooperare cu reprezentanții societății civile.

4.4 Pentru îndeplinirea acestor două obiective, se formulează o dublă propunere:

a.	integrarea deplină a reprezentanților economici și sociali;

b.	realizarea unui studiu de impact, nu după modelul studiilor de impact interne utilizate de Comisie, ci după modelul EIDD (inclusiv aducând unele îmbunătățiri).

4.4.1 integrarea deplină a reprezentanților economici și sociali (a)

—	integrarea partenerilor sociali europeni și naționali din „țările participante”, așa cum se semnala mai sus, într-un forum al cercetării sectoriale;

—

de asemenea, precizarea „mecanismelor de consultare” ale platformei de consultare a părților interesate: dacă este vorba de o simplă rețea online sau de o informare periodică, aceasta nu va duce la niciun rezultat.

—	multitudinea de voci generează o cacofonie; așadar este necesară organizarea acestei voci „societale”;

—	se poate propune constituirea unui grup de lucru restrâns în cadrul partenerilor sociali și economici, care să lucreze în mod concertat și comun și să aducă o voce comună complementară celei a cercetătorilor;

—

se poate merge încă și mai departe, propunând ca acest grup de lucru să reprezinte o referință pentru elaborarea studiului de impact (participarea la comitetul directiv al studiului) și să prezinte un aviz consultativ Comisiei Europene. Studiul de impact trebuie să fie dat publicității, împreună cu rapoartele publice în „țările participante”.

4.4.2 Realizarea unui studiu de impact, nu după modelul studiilor de impact interne utilizate de Comisie, ci după modelul EIDD (b).

—	propunerea ca studiul de impact să fie efectiv un studiu de impact privind dezvoltarea durabilă și să includă elemente sociale, economice și de mediu;

—

în special, să nu se piardă din vedere integrarea elementelor referitoare la ajustările economice și industriale, precum și la evoluțiile în materie de ocupare a forței de muncă; de exemplu, studiul ar putea include elemente cum ar fi:

—	cartografiere a profesiilor exercitate în jurul Mării Baltice;

—	identificarea profesiilor aflate în pericol (care ar putea dispărea) și a celor cu un puternic potențial de dezvoltare, în funcție de diversele agende de cercetare;

—	de asemenea, identificarea capacităților în materie de evoluție a competențelor: niveluri de cunoaștere, posibilități de adaptare a noilor cunoștințe/know-how-uri, existența unor filiere locale de ucenicie/formare;

—	integrarea locurilor de muncă care țin de industria reorientată și prospectivă.

—	Aceste elemente constituie pregătirea unei GPEC (4) teritoriale și nu pot rămâne în „vase necomunicante” între cercetători.

Bruxelles, 29 aprilie 2010

Președintele Comitetului Economic și Social European

Mario SEPI

(1) COM(2009) 610 final, pt. 1.4

(2) COM(2002) 276 final.

(3) JO C 318, 23.12.2009, p. 6.

(4) Gestionarea previzională a locurilor de muncă și a competențelor permite o mai bună anticipare a adaptării competențelor la locurile de muncă, un mai bun control al consecințelor schimbărilor tehnologice și economice, o mai bună sinteză între factorii de competitivitate, organizarea calificativă și dezvoltarea competențelor lucrătorilor, o mai bună gestionare a carierelor, o reducere a riscurilor și costurilor provocate de dezechilibre și o mai bună selecționare și programare a măsurilor de adaptare necesare (www.wikipedia.org).

		ISSN 1830-3668 doi:10.3000/18303668.C_2011.018.ron
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene		C 18

Ediţia în limba română	Comunicări şi informări	Anul 54 19 ianuarie 2011

Informarea nr.	Cuprins	Pagina
	I Rezoluții, recomandări și avize
	AVIZE
	Comitetul Economic și Social European
	A 462-a sesiune plenară din 28 și 29 aprilie 2010
2011/C 018/01	Avizul Comitetului Economic și Social European privind consolidarea modelului agroalimentar european (aviz exploratoriu)	1

2011/C 018/02	Avizul Comitetului Economic și Social European pe tema Modelul agricol comunitar: calitatea producției și comunicarea cu consumatorii ca factori ai competitivității (aviz exploratoriu)	5

2011/C 018/03	Avizul Comitetului Economic și Social European privind rolul societății civile în relațiile UE-Muntenegru (aviz exploratoriu)	11

2011/C 018/04	Avizul Comitetului Economic și Social European privind educația în spiritul incluziunii: un instrument de luptă împotriva sărăciei și excluziunii sociale (aviz exploratoriu)	18

2011/C 018/05	Avizul Comitetului Economic și Social European privind accesul la credite pentru consumatori și familii: practici abuzive (aviz din proprie inițiativă)	24

2011/C 018/06	Avizul Comitetului Economic și Social European privind statutul fundației europene (aviz din proprie inițiativă)	30

2011/C 018/07	Avizul Comitetului Economic și Social European privind industria navală europeană confruntată cu criza actuală (aviz din proprie inițiativă)	35

2011/C 018/08	Avizul Comitetului Economic și Social European pe tema Noi tendințe ale activităților independente: cazul particular al muncii autonome dependente din punct de vedere economic (aviz din proprie inițiativă)	44

	III Acte pregătitoare
	Comitetul Economic și Social European
	A 462-a sesiune plenară din 28 și 29 aprilie 2010
2011/C 018/09	Avizul Comitetului Economic și Social European privind Cartea verde Reforma politicii comune în domeniul pescuituluiCOM(2009) 163 final	53

2011/C 018/10	Avizul Comitetului Economic și Social European privind Comunicarea Comisiei către Parlamentul European și Consiliu: Construirea unui viitor durabil pentru acvacultură – Un nou impuls pentru strategia de dezvoltare durabilă a acvaculturii europeneCOM(2009) 162 final	59

2011/C 018/11	Avizul Comitetului Economic și Social European privind Comunicarea Comisiei către Consiliu și Parlamentul European: Dincolo de PIB – Măsurarea progreselor într-o lume în schimbare COM(2009) 433 final	64

2011/C 018/12	Avizul Comitetului Economic și Social European privind Comunicarea Comisiei către Parlamentul European și către Consiliu: Parteneriat Uniunea Europeană-Africa. Crearea unei conexiuni între Africa și Europa: către consolidarea cooperării în domeniul transporturilor COM(2009) 301 final	69

2011/C 018/13	Avizul Comitetului Economic și Social European privind Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor Solidaritate în domeniul sănătății: reducerea inegalităților în materie de sănătate în UECOM(2009) 567 final	74

2011/C 018/14	Avizul Comitetului Economic și Social European privind propunerea de directivă a Parlamentului European și a Consiliului privind standardele minime referitoare la condițiile pe care trebuie să le îndeplinească resortisanții țărilor terțe sau apatrizii pentru a putea beneficia de protecție internațională și referitoare la conținutul protecției acordate COM(2009) 551 final/2 – 2009/0164 (COD)	80

2011/C 018/15	Avizul Comitetului Economic și Social European privind propunerea de directivă a Parlamentului European și a Consiliului privind standardele minime cu privire la procedurile din statele membre de acordare și retragere a protecției internaționale COM(2009) 554 final – 2009/0165 (COD)	85

2011/C 018/16	Avizul Comitetului Economic și Social European privind propunerea de directivă a Parlamentului European și a Consiliului privind administratorii fondurilor de investiții alternative și de modificare a Directivelor 2004/39/CE și 2009/…/CE COM(2009) 207 final – 2009/0064 (COD)	90

2011/C 018/17	Avizul Comitetului Economic și Social European privind al 25-lea Raport anual al Comisiei privind monitorizarea aplicării dreptului comunitar (2007) COM(2008) 777 final	95

2011/C 018/18	Avizul Comitetului Economic și Social European privind Comunicarea Comisiei către Consiliu, Parlamentul European, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor privind aplicarea acquis-ului în domeniul protecției consumatorilor COM(2009) 330 final	100

2011/C 018/19	Avizul Comitetului Economic și Social European privind Comunicarea Comisiei către Consiliu, Parlamentul European și Comitetul Economic și Social European: O mai bună protejare a drepturilor de proprietate intelectuală pe piața internăCOM(2009) 467 final	105

2011/C 018/20	Avizul Comitetului Economic și Social European privind propunerea de decizie a Parlamentului European și a Consiliului privind participarea Comunității în cadrul Programului comun de cercetare și dezvoltare la Marea Baltică (BONUS-169) derulat de mai multe state membre COM(2009) 610 final – 2009/0169 (COD)	109

2011/C 018/21	Avizul Comitetului Economic și Social European privind propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind contribuțiile financiare ale Uniunii Europene la Fondul internațional pentru Irlanda (2007-2010) COM(2010) 12 – 2010/0004 (COD)	114