28.12.2010   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 354/1

1.1

Egalitatea dintre femei și bărbați este un obiectiv în sine, însă reprezintă, în același timp, și una dintre condițiile prealabile realizării obiectivelor UE în materie de creștere, ocupare a forței de muncă și coeziune socială.

1.2

Evaluarea intermediară a foii de parcurs pentru egalitate intervine într-un context de criză economică. Trebuie să se analizeze impactul și consecințele crizei asupra femeilor și bărbaților, ținându-se seama de locul pe care aceștia îl ocupă în societate.

1.3

Principiul egalității trebuie să fie inclus în toate politicile, în special în cele sociale și de ocupare a forței de muncă, și trebuie să se continue eforturile pentru înlăturarea obstacolelor din calea participării depline și egale a femeilor și a bărbaților pe piața forței de muncă.

1.4

Pentru a asigura și a spori gradul de independență economică a femeilor, trebuie îmbunătățite calitatea și cantitatea locurilor de muncă ocupate de acestea, inclusiv sprijinul pentru lucrătoarele independente, trebuie combătut riscul de precaritate cu care acestea se confruntă și favorizată o împărțire echitabilă a responsabilităților familiale și casnice.

1.5

Inegalitatea salarială are o origine structurală: subevaluarea capacităților considerate în mod tradițional ca fiind „feminine”, segregarea profesională și sectorială, locurile de muncă precare, întreruperea vieții profesionale etc. Legislația și convențiile colective reprezintă instrumente eficiente de combatere a inegalităților salariale, fiind necesară implicarea tuturor agenților economici și sociali.

1.6

O prezență sporită a femeilor în cadrul întreprinderilor și al activităților politice favorizează egalitatea, independența lor economică, evitarea stereotipurilor de gen și promovarea implicării femeilor în procesul de luare a deciziilor.

1.7

Femeile sunt deosebit de vulnerabile în fața excluziunii sociale și a sărăciei. Individualizarea drepturilor sociale, garantarea unui venit minim, luarea în calcul a perioadelor de inactivitate sau de reducere a timpului de lucru din motive de responsabilități familiale reprezintă măsuri care îmbunătățesc protecția socială și reduc riscul sărăciei populației.

1.8

Concilierea vieții de familie cu cea profesională este vitală pentru a se realiza egalitatea și a se spori calitatea locurilor de muncă ocupate de femei: aceasta implică servicii sociale publice de calitate, îmbunătățirea condițiilor concediilor de maternitate, de paternitate și de creștere a copiilor deja existente. Trebuie să se avanseze pe calea responsabilității comune a tuturor actorilor sociali în ceea ce privește împărțirea echitabilă a muncii casnice și de îngrijire a altor persoane.

1.9

CESE consideră necesară promovarea reprezentării paritare a femeilor în procesul de luare de decizii. În acest sens, statele membre trebuie să se implice mai mult, să își fixeze obiective clare și să adopte măsuri eficiente (acțiune pozitivă, programe de egalitate etc.).

1.10

În contextul persistenței violenței de gen și a traficului de persoane, CESE consideră că ar trebui aplicată legislația actuală și că este necesară elaborarea de planuri de acțiune naționale coordonate printr-o strategie europeană globală și sporirea programelor specifice.

1.11

Pentru a combate stereotipurile sexiste, CESE consideră că sunt necesare educarea și formarea societății conform unor modele neutre din punctul de vedere al genului, asigurarea de oportunități de formare atât pentru bărbați, cât și pentru femei, încurajarea femeilor să realizeze studii științifice și tehnologice, o mai mare valorare a locurilor de muncă considerate în mod tradițional „feminine” și evitarea sexismului în mijloacele de informare și comunicare.

1.12

Politica externă și politica de dezvoltare a UE trebuie utilizate pentru a se promova drepturile femeilor la nivel internațional, sporindu-se capacitățile și autonomia acestora.

1.13

CESE consideră că este necesar să se includă pe deplin, în mod transversal, o analiză a aspectului de gen în toate domeniile de acțiune ale Comisiei și să se aplice această analiză de gen bugetelor, atât la nivel european, cât și la nivel național. În acest scop, sunt necesare resurse umane instruite în domeniul egalității, precum și indicatori separați pentru fiecare sex, care să permită redarea unei imagini clare a situației femeilor și a bărbaților și evaluarea gradului de punere în aplicare a foii de parcurs pentru egalitatea între femei și bărbați.

1.14

În ceea ce privește noua strategie pentru egalitatea între femei și bărbați care trebuie urmată începând cu anul 2010, obiectivele nu trebuie să constituie simple recomandări adresate de Comisie statelor membre, ci linii directoare cu aplicare obligatorie, însoțite de obiective cuantificabile. În acest scop, este necesară o mai mare implicare politică la toate nivelurile. Instituțiile europene trebuie să se impună prin forța exemplului, trecând la o revizuire proactivă a lucrărilor realizate până în prezent și la o evaluare a impactului privind punerea în aplicare.

2.1

Foaia de parcurs pentru egalitatea între femei și bărbați (2006-2010) traduce angajamentul asumat de Comisia Europeană în vederea realizării de progrese pe calea egalității, în colaborare cu statele membre. La propunerea Comisiei, CESE realizează o evaluare a foii de parcurs pentru egalitatea între femei și bărbați, analizând impactul măsurilor adoptate și gradul de aplicare al acestora și formulând propuneri de acțiune pentru noua strategie de urmat începând cu 2010.

2.2

CESE recunoaște angajamentul amplu al UE în ceea ce privește egalitatea: Tratatul de la Roma din 1957 include principiul egalității salariale, Tratatul de la Amsterdam din 1999 are o abordare duală, care combină caracterul transversal cu măsuri specifice, iar Tratatul de la Lisabona conține un angajament explicit în favoarea eliminării inegalității și a promovării egalității.

2.3

La nivel internațional, Uniunea Europeană a aderat la Platforma de acțiune de la Beijing, la Obiectivele de dezvoltare ale mileniului și la Convenția pentru eliminarea tuturor formelor de discriminare împotriva femeii (CEDF), care situează femeia în centrul preocupărilor în ceea ce privește drepturile omului.

2.4

În pofida acestui amplu cadru normativ, nu s-au realizat obiectivele stabilite și continuă să existe inegalități între femei și bărbați. Nu s-au înregistrat progrese substanțiale privind egalitatea de gen în niciunul dintre cele șase domenii prioritare de acțiune politică din cadrul foii de parcurs pentru egalitatea între femei și bărbați 2006-2010. Prin prisma acestui fapt, trebuie pusă sub semnul întrebării voința politică reală de schimbare. Integrarea principiului egalității de gen, factor esențial al competitivității și al creșterii, trebuie să constituie o prioritate a noii Strategii de acțiune a UE 2020.

2.5

Evaluarea foii de parcurs pentru egalitatea între femei și bărbați 2006-2010 se realizează într-un context de criză economică și trebuie să se analizeze consecințele specifice pe care această criză le are asupra femeilor, având în vedere locul distinct pe care îl ocupă pe piața forței de muncă și în ceea ce privește politicile publice în materie de cheltuieli sociale, în special în ceea ce privește serviciile sociale, domenii care le afectează în cea mai mare măsură pe femei.

2.6

Criza a afectat în primul rând locurile de muncă tradițional „masculine”, cum ar fi construcțiile, transporturile, industria, extinzându-se ulterior la alte sectoare în care femeile sunt mai prezente (serviciile bancare, comerțul etc.). Astfel, în numeroase cazuri, veniturile familiilor s-au limitat doar la salariul femeilor, care, de obicei, este inferior celui al bărbaților, dat fiind că femeile lucrează, în marea lor majoritate, în sectorul serviciilor, dispunând de contracte cu fracțiune de normă, temporare sau care țin de economia subterană. La rândul său, toată această situație are consecințe negative asupra economiei naționale, reducând consumul privat al gospodăriilor și frânând astfel redresarea economică.

2.7

Criza afectează, de asemenea, și politicile sociale: indemnizațiile de șomaj sunt inferioare în cazul femeilor, atât în ceea ce privește suma, cât și durata în timp, având în vedere locul adesea dezavantajos pe care acestea îl ocupă pe piața forței de muncă. Mai mult, serviciile publice de bază cum ar fi igiena, sănătatea sau educația, și serviciile sociale își restrâng oferta, tocmai în momentul în care familiile, și în special femeile, au mai multă nevoie de ele. Dat fiind că aceste sectoare concentrează forță de muncă majoritar feminină, consecințele vor fi din nou negative în ceea ce privește ocuparea forței de muncă în rândul femeilor.

2.8

Măsurile de combatere a crizei nu pot fi neutre din punct de vedere al genului și, atâta timp cât va fi necesar, politicile de redresare economică, precum și actualele programe ale Fondurilor structurale vor trebui să țină seama de poziția diferită pe care o ocupă femeile și bărbații în societate.

2.9

Egalitatea trebuie să constituie o prioritate nu numai pentru abordarea crizei actuale și a redresării viitoare, ci și pentru întâmpinarea provocărilor demografice și a celor economice care afectează modelul social european, având consecințe asupra femeilor și independenței economice a acestora.

1.

Atingerea aceluiași nivel de independență economică pentru femei și bărbați

2.

Concilierea activității profesionale cu viața privată și cea de familie

3.

Reprezentarea paritară a femeilor și a bărbaților în procesul de luare de decizii

4.

Eradicarea tuturor formelor de violență împotriva femeilor

5.

Eliminarea stereotipurilor sexiste

6.

Promovarea egalității de gen în politicile externe și de dezvoltare

3.1.1.1

Numeroase țări nu au atins încă obiectivul Strategiei de la Lisabona care urmărește ca 60 % dintre femei să aibă un loc de muncă. În timp ce în rândul femeilor se înregistrează o rată de ocupare de 58,8 %, în rândul bărbaților această rată este de 70,9 % (1), iar după vârsta de 55 de ani, rata de ocupare a femeilor este de 36,8 %, iar cea a bărbaților de 55 %. Femeile sunt mai afectate de șomaj, însă, pe măsură ce criza avansează, această diferență scade (9,8 % dintre femei se află în șomaj, în comparație cu 9,6 % dintre bărbați).

3.1.1.2

Este necesar nu numai să se sporească numărul de locuri de muncă ocupate de femei, ci și să se amelioreze calitatea acestor locuri de muncă. Femeile sunt suprareprezentate în sectoarele cu remunerații scăzute și în locurile de muncă cu un risc crescut de precaritate. Locurile de muncă cu fracțiune de normă sunt eminamente feminine (31,5 % dintre femei, în comparație cu 8,3 % dintre bărbați), iar 14,3 % dintre femeile angajate ocupă un loc de muncă temporar. Pe de altă parte, atunci când au copii, rata de ocupare a femeilor scade cu peste 10 %, fapt care reflectă împărțirea inegală a responsabilităților familiale și lipsa infrastructurilor de îngrijire.

3.1.1.3

CESE recomandă să se realizeze o analiză care să țină seama atât de rata șomajului, cât și de rata de inactivitate a femeilor din motive de responsabilități familiale (2). Dat fiind că își asumă în principal sarcina de a îngriji familia, în numeroase cazuri, femeile nu îndeplinesc condițiile necesare pentru a fi considerate „în șomaj”. Prin urmare, inactivitatea profesională a acestora este de fapt o formă de șomaj deghizat.

3.1.1.4

Se impune o abordare multidisciplinară, care să permită completarea politicilor de ocupare a forței de muncă cu măsuri sociale și educative; spre exemplu prin acțiuni de formare menite să elimine stereotipurile legate de ocuparea forței de muncă, prin servicii sociale publice de calitate, care să le asigure persoanelor dependente servicii de îngrijire corespunzătoare, și prin campanii de sensibilizare pentru repartizarea muncii casnice între femei și bărbați.

3.1.1.5

Comisia trebuie să integreze și să promoveze egalitatea în toate programele sale (așa cum este cazul în cadrul programului PROGRESS). Fondurile structurale constituie un cadru incomparabil: permit cunoașterea gradului de punere în aplicare a acestor măsuri în diversele state membre, realizarea unei evaluări anuale a impactului acestor măsuri asupra genului, în funcție de țări, inclusiv definirea de măsuri corespunzătoare și de sancțiuni pentru țările care nu garantează locuri de muncă suficiente și de calitate pentru femei.

3.1.2.1

Salariile egale sunt o condiție esențială pentru egalitatea între femei și bărbați. Cu toate acestea, în pofida progreselor legislative, diferența salarială dintre femei și bărbați este de 17,4 %, ajungând până la 30 % în cazul femeilor cu vârste de peste 50 de ani.

3.1.2.2

Diferențele salariale au o origine structurală: femeile își desfășoară activitatea profesională cu precădere în sectoare economice slab valorizate, exercitând profesii slab remunerate, sunt mai prezente în economia subterană și în locurile de muncă precare și își întrerup sau își reduc viața profesională din motive de responsabilități familiale. Aceste elemente au un impact negativ asupra nivelului lor salarial.

3.1.2.3

CESE (3) recomandă ca fiecare stat membru să își revizuiască dispozitivele în ceea ce privește condițiile de angajare și salarizare, pentru a se evita discriminarea directă și indirectă a femeilor.

3.1.2.4

Legislația trebuie să includă mecanisme de control care să detecteze discriminarea pe criterii de gen, promovând sisteme de clasificare profesională transparente, care să aprecieze și să remunereze în același mod calificările, experiența și potențialul întregului personal.

3.1.2.5

Negocierile colective reprezintă un instrument adecvat pentru a include sisteme de evaluare a locurilor de muncă neutre din punctul de vedere al genului, concedii de formare pentru promovarea profesională a femeilor, concedii pentru interese personale și concedii din motive familiale, repartizarea flexibilă a timpului de lucru etc., care să reducă diferențele salariale.

3.1.3.1

Chiar și atunci când beneficiază de înaltă calificare, femeile aflate în posturi de răspundere în cadrul întreprinderilor continuă să fie minoritare. Comisia a încurajat egalitatea în cadrul responsabilității sociale a întreprinderilor, a extins ajutoarele de stat la noile întreprinderi înființate de femei (Regulamentul CE nr. 800/2008) și a acordat sprijinul său Rețelei femeilor întreprinzătoare. La această rețea ar trebui să participe nu numai guverne și instituții oficiale, ci și organizații relevante ale societății civile, care să beneficieze de un schimb de experiențe și bune practici.

3.1.3.2

Se recomandă să se pună în aplicare recomandările Planului de acțiune al UE privind spiritul întreprinzător, pentru a spori numărul întreprinderilor create de femei prin intermediul unor măsuri cum ar fi: un mai bun acces la finanțare și la credite, dezvoltarea de rețele comerciale de organizare și consiliere, o formare profesională și de reorientare profesională adecvată, promovarea bunelor practici etc.

3.1.4.1

Femeile sunt deosebit de expuse la excluziunea socială și la sărăcie. Poziția lor de inferioritate pe piața forței de muncă și dependența lor față de sistemele de protecție socială constituie elemente care contribuie la această situație.

3.1.4.2

Condițiile de acces la protecție socială trebuie să devină egale în cazul femeilor și al bărbaților. Reducerea timpului de lucru din motive de responsabilități familiale, utilizarea de concedii de maternitate și/sau de îngrijire a copiilor, locurile de muncă cu fracțiune de normă sau temporare, segregarea și discriminarea salarială constituie elemente care reduc valoarea și durata viitoarelor prestații sociale de care vor beneficia femeile, în special în ceea ce privește șomajul și pensia. Pentru a remedia, în parte, această situație de inegalitate, este indispensabil ca, printre alte măsuri, să se numere asimilarea timpului consacrat activității neremunerate și a perioadelor de lucru cu fracțiune de normă și de inactivitate profesională din motive de responsabilități familiale cu perioade de cotizare cu normă întreagă.

3.1.4.3

Sistemul public de protecție socială trebuie să asigure un venit minim decent, care să permită reducerea riscului sărăciei, acordând atenție deosebită femeilor în vârstă, văduvelor care primesc o pensie derivată și familiilor monoparentale în fruntea cărora se află o femeie.

3.1.4.4

Trebuie să se acorde o atenție deosebită sistemelor private de pensii din anumite țări, deoarece condițiile pensiilor viitoare se stabilesc în funcție de veniturile individuale și de speranța de viață, ceea ce le dezavantajează în special pe femei.

3.1.4.5

Anul 2010 este Anul european de luptă împotriva sărăciei și excluziunii sociale. Acesta coincide cu încheierea Strategiei de la Lisabona și cu introducerea metodei deschise de coordonare. Noua strategie UE 2020 ar trebui să stabilească obiective concrete și măsuri mai eficiente atât pe termen scurt, cât și pe termen lung, pentru combaterea sărăciei, mai ales în rândul femeilor.

3.1.5.1

CESE consideră că este necesar să se pună în aplicare o nouă strategie în domeniul sănătății, care să integreze nevoile diferite ale bărbaților și ale femeilor în materie de sănătate, și subliniază lipsa de acțiuni concrete prevăzute în acest sens. În acest scop, este necesar să se înregistreze progrese în cercetarea consacrată sănătății femeilor și bolilor care le afectează.

3.1.5.2

Îmbătrânirea populației și participarea femeilor pe piața forței de muncă vor spori pe viitor cererea de servicii de îngrijire de lungă durată. Statele membre trebuie să asigure servicii medicale și sociale publice de calitate, absența acestora având efecte negative în special asupra femeilor, care sunt, în marea lor majoritate, cele care prestează serviciile de îngrijire.

3.1.6.1

CESE reiterează necesitatea ca principiul egalității între femei și bărbați să fie integrat în politicile privind migrația și azilul. Atât femeilor imigrante, cât și femeilor aparținând minorităților etnice trebuie să li se acorde o mai mare atenție, dat fiind că ele sunt mai expuse la inegalități și se află într-o situație mai vulnerabilă, în special într-o perioadă de criză economică (4).

3.1.6.2

Feminizarea migrațiilor este strâns legată de cererea de forță de muncă în sectorul casnic și în cel al îngrijirilor, datorată, în mare măsură, infrastructurilor sociale insuficiente. Un număr mare de femei imigrante lucrează în aceste sectoare cu caracter neoficial și precar. Aceste locuri de muncă trebuie „profesionalizate” și reglementate, iar calificarea profesională trebuie încurajată, pentru a consolida inserția profesională a femeilor imigrante.

3.2.1

Obiectivele stabilite în Strategia de la Lisabona în materie de ocupare a forței de muncă feminine au fost atinse, în pofida faptului că Obiectivele de la Barcelona privind structurile de îngrijire a copiilor (asigurarea unui loc într-o structură de îngrijire a copiilor pentru 33 % din copiii cu vârste de până la 3 ani și pentru 90 % din copiii cu vârste cuprinse între 3 și 6 ani) nu au fost respectate. Este indispensabilă existența unei infrastructuri de servicii de îngrijire, care să ofere locuri suficiente și o ofertă flexibilă, pentru a asigura prestări personalizate și de calitate: o infrastructură de îngrijire în afara orarelor de lucru, în timpul perioadelor de vacanță, cantine și centre specializate în funcție de gradul de dependență. Investițiile în serviciile sociale nu numai că au consecințe pozitive asupra economiei și în special asupra ocupării forței de muncă, ci sunt și de o mare utilitate socială.

3.2.2

Îngrijirea copiilor și a persoanelor dependente necesită orare de lucru flexibile și impune reorganizarea timpului de lucru, pentru a-l adapta la necesitățile familiale și profesionale, conform unui sistem care să fie accesibil atât femeilor, cât și bărbaților.

3.2.3

O mare parte a femeilor utilizează munca cu fracțiune de normă ca măsură de conciliere. Acest lucru este datorat, în parte, faptului că structurile de primire sunt insuficiente. Însă feminizarea muncii cu fracțiune de normă nu se datorează numai motivelor familiale; în numeroase cazuri, aceasta este unica modalitate de care femeile dispun pentru a avea acces la piața forței de muncă (5).

3.2.4

În ceea ce privește concediile, femeile și bărbații trebuie să dispună de drepturi individuale egale, indiferent de tipul de contract pe care îl au (lucrători independenți, temporari, cu contract cu durată nedeterminată etc.). În acest sens, CESE salută acordul încheiat între CES, Businesseurope, Centrul European al Întreprinderilor cu Participare Publică (CEEP) și Uniunea Europeană a Artizanatului și a Întreprinderilor Mici și Mijlocii (UEAPME) în ceea ce privește extinderea concediului pentru creșterea copilului (6), însă consideră necesară continuarea eforturilor pentru a se obține egalitatea totală a drepturilor individuale. CESE salută inițiativa Comisiei de a îmbunătăți protecția acordată lucrătoarelor gravide, care au născut de curând sau care alăptează și este de acord cu aceasta în ceea ce privește faptul că trebuie să se garanteze un concediu de maternitate de minimum 18 săptămâni (7).

3.2.5

Trebuie vizată în mod clar responsabilitatea comună a tuturor actorilor sociali în ceea ce privește activitatea casnică și îngrijirea altor persoane, sarcini care sunt, în cea mai mare parte, asumate de femei, profitându-se astfel la maxim de întregul capital uman. Este necesară desfășurarea unei campanii în favoarea împărțirii activităților casnice și de îngrijire, care se află la originea inegalităților, precum și revalorizarea acestui tip de activități.

3.3.1

Este necesar un angajament mai ferm pentru a se realiza paritatea dintre femei și bărbați în ceea ce privește luarea de decizii (8) în domeniul economic, politic, științific și tehnologic. Situația femeilor a evoluat foarte puțin în ultimii ani. De aceea, este necesar să se definească obiective clare și termene fixe pentru realizarea lor, precum și politici specifice și măsuri eficiente (acțiune pozitivă, programe de promovare a egalității, acțiuni de formare specifice, cote de participare, campanii de sensibilizare etc.).

3.3.2

Paritatea dintre femei și bărbați în politică trebuie să constituie o axă centrală a construcției europene. În urma alegerilor din iunie 2009, femeile ocupă 35 % din posturile din Parlamentul European, iar în cadrul Comisiei, acestea sunt în număr de 10, în comparație cu 17 bărbați. Femeile ocupă 24 % din posturile din cadrul parlamentelor naționale și dețin 25 % din portofoliile ministeriale ale guvernelor naționale (9). În prezent, în cadrul CESE, 23,6 % din membri sunt femei, iar 76,4 % sunt bărbați, în timp ce la nivelul posturilor de conducere (directori, directori adjuncți, secretari generali adjuncți), femeile reprezintă doar 16,7 %, în comparație cu bărbații, care reprezintă 83,3 %. Reprezentarea paritară a femeilor și a bărbaților trebuie să constituie o prioritate pentru atingerea egalității la toate nivelurile.

3.3.3

Progresele înregistrate în domeniul cercetării în sectorul public sunt foarte modeste (femeile reprezintă 39 % din angajații din acest sector), iar evoluția în domeniul economic și financiar este aproape imperceptibilă (niciun post de conducere în cadrul băncilor centrale nu este ocupat de o femeie, acestea reprezentând 17 % din membrii consiliilor de administrație ale acestora și 3 % din membrii consiliilor de administrație ale marilor întreprinderi).

3.4.1

Violența împotriva femeilor și a fetelor continuă să reprezinte o problemă extrem de gravă. Este vorba despre un fenomen mondial și sistemic, care îmbracă forme multiple și prezintă manifestări diverse. CESE împărtășește preocuparea Comisiei în ceea ce privește numărul de femei victime ale violenței, amploarea pe care a căpătat-o fenomenul traficului și al prostituării femeilor, în special a femeilor imigrante, și persistența infracțiunilor comise în numele tradițiilor și al religiei (10).

3.4.2

Trebuie puse în aplicare măsuri sociale, economice și juridice adecvate pentru reducerea și eliminarea situațiilor propice pentru violența împotriva femeilor, cum ar resursele materiale insuficiente, dependența economică, un slab nivel educativ, persistența stereotipurilor sexuale, dificultățile de acces la piața forței de muncă etc.

3.4.3

Trebuie să li se acorde o atenție specială femeilor imigrante care, fiind izolate din punct de vedere social sau aflându-se într-o situație nereglementată, sunt mai vulnerabile. Limba, diferențele socioculturale și lipsa de cunoaștere a structurilor de sprijin existente, le împiedică adesea pe aceste femei să solicite sprijin atunci când sunt victimele violenței domestice. Această situație este și mai gravă în cazul femeilor imigrante fără forme legale; în acest sens, trebuie să se definească măsuri specifice care să elimine obstacolele și să le garanteze drepturile.

3.4.4

Sunt necesare programe specifice (continuându-se, în același timp, programele existente, cum ar fi programele Daphne) și o finanțare mai importantă pentru prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor. Trebuie să se elaboreze planuri de acțiune naționale în cadrul unei strategii coordonate la nivel european, însoțită de măsuri concrete și termene care să garanteze punerea în aplicare efectivă a acestora. Punerea în aplicare a cadrelor juridice actuale privind prevenirea violenței domestice și protecția victimelor și a persoanelor vulnerabile, inclusiv a copiilor, trebuie să fie o prioritate a statelor membre. În plus, sunt necesari indicatori care să ofere o imagine amănunțită a tuturor aspectelor legate de violența de gen, inclusiv hărțuirea sexuală și traficul de persoane. Este indispensabil să se întocmească statistici unificate la nivelul UE, pentru a se realiza o monitorizare și o evaluare în acest domeniu.

3.4.5

Având în vedere numărul îngrijorător al actelor de violență în rândul tinerilor, inclusiv violență de gen, decizia Comisiei de a înscrie combaterea violenței de gen printre proiectele programului „Tineretul în acțiune” este relevantă. De asemenea, este necesar includerea culturii non-violenței și a respectului drepturilor tuturor persoanelor în toate programele de educare și de formare pentru copii și tineri.

3.5.1

Stereotipurile sexiste sunt atitudini culturale și sociale care implică existența unor roluri și funcții specific „masculine” sau „feminine”; acestea au un impact asupra formării și a opțiunilor în ceea ce privește locul de muncă și generează o segregare în cadrul pieței forței de muncă. Aceste stereotipuri frânează egalitatea și participarea deplină a femeilor și a bărbaților la procesul de luare de decizii.

3.5.2

În pofida unui înalt nivel de educație, femeile continuă să se concentreze în sectoare economice (sănătate și acțiuni sociale, educație, comerț, administrație publică, servicii pentru întreprinderi, hoteluri și restaurante etc.) și în profesii considerate în mod tradițional „feminine” (vânzătoare, lucrătoare casnice, personal de îngrijire la domiciliu, personal administrativ etc.), ocupând categorii inferioare de locuri de muncă, care oferă mai puține posibilități de promovare. Segregarea profesională se menține neschimbată în ultimii ani, dat fiind că creșterea locurilor de muncă feminine privește sectoarele în care femeile erau deja majoritare.

3.5.3

Pentru combaterea stereotipurilor sexiste, trebuie luate următoarele măsuri:

3.6.1

Comisia trebuie să continue să promoveze drepturile femeilor în context internațional, prin intermediul politicii sale externe și de dezvoltare. Dimensiunea egalității de gen trebuie inclusă în toate aspectele cooperării și trebuie prevăzute măsuri specifice pentru femei, încurajându-se participarea lor la procesele de luare a deciziilor și spiritul lor de inițiativă și promovându-se, în același timp, capacitățile țărilor în curs de dezvoltare de a-și asuma promovarea egalității.

3.6.2

Este necesar ca principiul egalității între femei și bărbați să fie integrat în politica europeană de securitate și apărare, pentru a se putea acționa în situații de criză. În materie de ajutor umanitar (ECHO), Comisia ar trebui să le acorde o atenție deosebită femeilor cu copii sau cu membri ai familiei aflați în îngrijirea acestora în situația unor catastrofe naturale și femeilor victime ale violenței masculine în perioadele de conflict.

4.1

Analiza de gen trebuie inclusă în mod transversal în fiecare din domeniile de acțiune ale Comisiei, inclusiv bugetele, realizându-se o evaluare a progreselor înregistrate în materie de egalitate în cadrul propriei sale structuri. În acest scop, sunt necesare resurse umane formate în domeniul egalității, precum și indicatori performanți distincți pentru fiecare sex, care permit redarea unei imagini clare a situației femeilor.

4.2

Comisia trebuie să mențină un dialog deschis și permanent cu organizațiile femeilor, partenerii sociali și alte organizații ale societății civile, pentru a înțelege mai bine problemele legate de inegalitate.

4.3

CESE face apel la Comisie să solicite tuturor unităților să utilizeze un limbaj neutru din punctul de vedere al genului în toate documentele, în textele oficiale, în interpretarea din toate limbile, precum și în paginile web.

5.1

Egalitatea între bărbați și femei trebuie abordată dintr-o perspectivă globală. Politicile comunitare nu trebuie doar să aibă ca obiective consolidarea participării femeilor în toate domeniile, abordarea provocărilor demografice sau creșterea bunăstării copiilor; printre altele, măsurile lor trebuie să se orienteze în mod explicit către reducerea inegalităților în ceea ce privește împărțirea responsabilităților familiale, casnice și legate de îngrijiri, în special între femei și bărbați, și în general între toți actorii sociali.

5.2

Comisia trebuie să includă egalitatea de gen cu caracter prioritar în toate domeniile sale de acțiune, în toate comisiile, unitățile, măsurile, politicile și direcțiile sale, și aceasta în mod transversal. Genul nu este o chestiune care privește doar Direcția Generală Ocuparea Forței de Muncă și Afaceri Sociale.

5.3

Sunt necesari specialiști în domeniul chestiunilor legate de gen, care să asigure acțiuni de formare și să furnizeze materiale suficiente pentru a spori gradul de conștientizare, cunoștințele și capacitatea personalului european în ceea ce privește egalitatea. Eurostat trebuie să continue să repartizeze statisticile sale în funcție de sex, îmbunătățind metodologiile față de cele deja existente și incorporând noi indicatori care să furnizeze o imagine mai clară a realității femeilor și oferind astfel o panoramă completă a situației în UE.

5.4

Perspectiva egalității de gen trebuie inclusă în bugetele UE și în toate statele membre. De asemenea, sunt necesare studii pentru a se evalua impactul acțiunii publice asupra femeilor și bărbaților.

5.5

Fondurile structurale oferă un cadru incomparabil pentru ca statele membre să integreze dimensiunea legată de gen în programele lor operaționale și în diferitele etape ale punerii în aplicare a fondurilor, realizând, în același timp, o evaluare de impact asupra genului în fiecare axă prioritară sau domeniu de acțiune al programelor respective. Pentru a se obține rezultate mai bune, este necesară consolidarea coordonării și a colaborării între fondurile structurale și organismele responsabile cu egalitatea din fiecare țară.

5.6

Comisia trebuie să vegheze la punerea în aplicare efectivă a legislației, prezentând exemple de bune practici și sancționând țările care nu respectă principiul egalității între femei și bărbați. Comisia trebuie să supravegheze și să evalueze egalitatea de gen în toate politicile sale și în cadrul tuturor direcțiilor sale generale. În acest scop, este necesară o metodă de evaluare care să permită observarea și aprecierea gradului de realizare a obiectivelor stabilite și progresele sau regresele înregistrate și trebuie să se creeze o unitate de evaluare care să supravegheze și să evalueze în mod sistematic acțiunea diverselor state membre, utilizând indicatorii deja evocați în cadrul foii de parcurs pentru egalitatea între femei și bărbați.

5.7

Dacă viitoarea foaie de parcurs va face obiectul unor modificări, CESE recomandă să se modifice primul domeniu, împărțindu-l în subdiviziuni, având în vedere că acesta cuprinde problematici distincte (ocuparea forței de muncă, sănătatea, imigrația) care necesită mijloace de intervenție diferite. De asemenea, ar fi de dorit includerea unui nou domeniu, intitulat „femeile și mediul”, dat fiind că femeile joacă un rol fundamental în dezvoltarea durabilă, având în vedere atenția specială pe care acestea o acordă calității și durabilității vieții pentru generațiile actuale și viitoare (11).

5.8

CESE subliniază rolul important pe care îl joacă partenerii sociali în ceea ce privește promovarea egalității prin intermediul dialogului social și al negocierii colective. Un bun exemplu îl constituie Cadrul de acțiune pentru egalitatea între femei și bărbați din 2005.

5.9

Institutul European pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați joacă un rol important în ceea ce privește îmbunătățirea guvernanței și revizuirea legislației în vigoare în domeniul sensibilizării și al egalității. Acesta trebuie să vegheze ca toate politicile să includă și să încurajeze egalitatea și să promoveze o participare cetățenească și politică mai responsabilă și incluzivă în ceea ce privește chestiunile legate de gen.

5.10

Problemele economice și financiare cu care se confruntă Europa, precum și schimbările demografice nu trebuie să aibă un impact asupra obiectivului de egalitate, trecându-l pe plan secundar.

28.12.2010   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 354/8

1.1

Comitetul Economic și Social European (CESE) solicită ca, la adoptarea Strategiei UE 2020, a Liniilor directoare pentru ocuparea forței de muncă și a Agendei sociale, să se includă un punct privitor la chestiunea handicapului, pentru a se asigura includerea în mod transversal și mai buna coordonare a acestuia în toate politicile comunitare.

1.2

CESE reamintește că includerea unor criterii care să consolideze politicile în materie de handicap în viitoarea Strategie UE 2020 va avea efecte pozitive asupra rentabilității economice a ansamblului societății și va marca progresul către incluziunea socială și nediscriminare.

1.3

CESE consideră necesară adoptarea unui Pact european pentru persoanele cu handicap, care să pună temeliile unei noi politici europene pentru persoanele cu handicap, în consonanță cu viitoarea Strategie a Comisiei pentru persoanele cu handicap, în cadrul Tratatului de la Lisabona și al Convenției Națiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu handicap (CNUDPH) - și al protocolului acesteia -, care trebuie să fie ratificată cât mai curând posibil de către Uniunea Europeană și statele membre.

1.4

CESE solicită politici care să încurajeze inovarea, să se bazeze pe date statistice și să pună în lumină persoanele cu handicap în toate statisticile europene și naționale pertinente.

1.5

CESE sprijină ideea unei piețe incluzive pentru toți și subliniază că abordarea politicilor de ocupare a forței de muncă destinate persoanelor cu handicap trebuie să acopere toate procesele legate de activitatea profesională de-a lungul vieții (lifestreaming), concentrându-se în special pe educație, încadrarea în muncă, menținerea locului de muncă și reinserția profesională. Politicile destinate tinerilor cu handicap, la fel ca și politicile aplicabile cazurilor de handicap dobândit, trebuie să fie prioritare în cadrul viitoarei Strategii UE 2020 și al noii Strategii a Comisiei pentru persoanele cu handicap.

1.6

CESE solicită Comisiei prezentarea, în termen de un an, a unui raport privind punerea în aplicare a dispozițiilor privitoare la handicap și ocuparea forței de muncă ale Directivei 2000/78/CE.

1.7

CESE reamintește că încadrarea în muncă într-un mediu profesional obișnuit necesită crearea unor servicii sociale adecvate, precum și a unor stimulente și motivări; de asemenea, recunoaște rolul întreprinderilor al căror personal este format în cea mai mare parte din persoane cu handicap și, în general, rolul întreprinderilor din economia socială și al IMM-urilor, care necesită și ele sprijinul serviciilor sociale și stimulentele corespunzătoare, subliniind în același timp importanța partenerilor sociali în acest domeniu.

1.8

CESE solicită politici de sensibilizare care să poată combate prejudecățile care persistă încă în privința lucrătorilor cu handicap și subliniază rolul mijloacelor de comunicare în acceptarea diversității.

1.9

CESE susține că accesibilitatea reprezintă un beneficiu pentru întreaga societate, nu numai pentru persoanele cu handicap, și implică o sporire a numărului de clienți pentru întreprinderi.

1.10

În materie de accesibilitate, CESE recomandă o implementare progresivă, prin intermediul unor obiective comune pe termen scurt, mediu și lung (care să includă o dată clară și definitivă pentru noile produse, servicii și infrastructuri, precum și pentru cele existente).

1.11

Comitetul sprijină instituirea unei Capitale europene a accesibilității universale.

1.12

CESE subliniază că prezentarea unei legislații în domeniul accesibilității electronice (e-accesibilitate) este urgentă, își reiterează angajamentul față de principiul „proiectare pentru toți” și de dezvoltarea de standarde de accesibilitate, solicită prezentarea unui plan de acțiune intensiv în acest domeniu înainte de 2011 și sprijină ideea creării unui „card european al persoanelor cu handicap”, care să faciliteze recunoașterea reciprocă a drepturilor, precum și deplasările transfrontaliere ale persoanelor cu handicap.

1.13

Pentru a pune capăt invizibilității și discriminării multiple de care suferă femeile și fetele cu handicap este necesară includerea aspectului privitor la egalitatea de gen, în mod transversal, în elaborarea, dezvoltarea, monitorizarea și evaluarea politicilor privind persoanele cu handicap.

1.14

CESE recunoaște importanța partenerilor sociali pentru a garanta persoanelor cu handicap egalitatea de tratament la locul de muncă, precum și condiții de muncă echitabile și favorabile.

1.15

Partenerii sociali trebuie să integreze dimensiunea handicapului în toate acțiunile și negocierile intersectoriale, sectoriale și la nivel de întreprindere, în special în ceea ce privește ocuparea forței de muncă, accesibilitatea și protecția socială.

1.16

CESE își reiterează adeziunea deplină la principiul „nimic pentru persoanele cu handicap fără persoanele cu handicap” și indică faptul că acest principiu trebuie aplicat în Strategia UE 2020, precum și în programele cu finanțare publică destinate persoanelor cu handicap.

1.17

UE și statele membre trebuie să asigure promovarea și garantarea finanțării în vederea dezvoltării societății civile, asigurând independența acesteia și capacitatea sa de participare la elaborarea de politici și/sau prestarea de servicii sociale.

2.1

CESE întâmpină cu satisfacție solicitarea Președinției spaniole de elaborare a unui aviz pe tema „Persoanele cu handicap: ocuparea forței de muncă și accesibilitatea pe etape pentru persoanele cu handicap din UE – Strategia de la Lisabona post-2010”.

2.2

CESE a construit, în mod transversal și permanent în avizele sale, un veritabil acquis de la primul său aviz specific din proprie inițiativă pe tema „Integrarea persoanelor cu handicap în societate”, adoptat în iulie 2002 (1), contribuind în acest fel la sprijinirea egalității de tratament și a nediscriminării persoanelor cu handicap și a familiilor acestora (2).

2.3

Persoanele cu handicap reprezintă peste 16 % din populație (cel puțin 80 de milioane) (3), procent aflat în creștere din cauza îmbătrânirii populației.

2.4

CESE recunoaște progresele în materie de legislație (4) și aplicare a politicilor europene (5) care, împreună cu Declarația de la Madrid din 2002 (6), au contribuit la sporirea incluziunii pentru persoanele cu handicap în UE. Cu toate acestea, este loc de mai bine, întrucât progresele au avut până în prezent un caracter sectorial și fragmentat, în absența unei strategii unificate, așa cum a fost confirmat de evaluarea intermediară a Planului de acțiune european 2003-2010 (7); de asemenea, este necesară consolidarea serviciilor Comisiei Europene responsabile cu politicile europene pentru persoanele cu handicap.

2.5

CESE atrage atenția asupra ultimelor rezultate ale Eurobarometrului din 2009 (8), care evidențiază o creștere semnificativă (de 8 % în ultimul an) a discriminării manifestate pe motiv de handicap (53 % în 2009, față de 45 % în 2008), peste 33 % din persoanele cu handicap declarând că au fost victime ale discriminării în 2009.

2.6

CESE recunoaște că progresele înregistrate în materie de handicap se datorează în mare parte muncii de conștientizare și presiunii mișcării europene pentru persoanele cu handicap și a organizațiilor aferente, unite în jurul Forumului european al persoanelor cu handicap (FEPH), precum și sprijinului partenerilor sociali.

2.7

CESE reamintește trioului prezidențial al Consiliului importanța luării în considerare a acestui aviz în cadrul președințiilor lor.

3.6.1.1

CESE solicită ca adoptarea Strategiei UE 2020 și a Agendei sociale să îmbunătățească coordonarea și efectul limitat ale actualei Strategii de la Lisabona și ale Agendei sociale reînnoite (12) și, de aceea, trebuie să includă o secțiune dedicată persoanelor cu handicap și familiilor acestora, care să abordeze, printre altele, încadrarea în muncă, educația, incluziunea, protecția socială și accesibilitatea, garantând prezența problemei handicapului în cele trei priorități principale ale strategiei (13).

3.6.1.2

CESE reamintește că includerea politicilor în materie de handicap în competențele UE în viitoarea Strategie UE 2020 va avea efecte pozitive asupra rentabilității economice a ansamblului societății și va marca progresul către incluziunea socială și nediscriminare, așa cum demonstrează studii recente de analiză costuri-beneficii (14).

3.6.1.3

Pactul european pentru persoanele cu handicap trebuie să se înscrie în linia viitoarei Strategii a Comisiei pentru persoanele cu handicap (15), care va înlocui actualul Plan de acțiune pentru persoanele cu handicap 2003-2010.

3.6.1.4

Strategia europeană pentru ocuparea forței de muncă și metoda deschisă de coordonare (MDC) în domeniul incluziunii sociale, al protecției sociale, al pensiilor, al educației, al tineretului și în alte domenii trebuie să continue să includă și să îmbunătățească – în liniile directoare și obiectivele comune adresate statelor membre – dimensiunea privitoare la handicap, pentru ca aceasta să fie reflectată în planurile naționale, sporind capacitatea analitică a acestora și incluzând rezultatele în rapoartele periodice.

3.6.1.5

Politicile europene vor sprijini eradicarea tuturor fenomenelor extreme de încălcare a drepturilor fundamentale, cum ar fi: internarea în marile instituții închise a persoanelor cu handicap, educația prin segregare, anularea capacității legale sau violența împotriva persoanelor cu handicap, cu circumstanța agravantă atunci când este vorba de femei sau fete cu handicap, precum și de persoanele cu necesități deosebite de sprijin (16).

3.6.1.6

Sunt necesare politici care să promoveze inovarea și care să se bazeze pe date statistice. Pactul va viza sporirea vizibilității persoanelor cu handicap în toate instrumentele statistice pertinente (17); pentru aceasta trebuie să se dispună de surse, indicatori și instrumente statistice armonizate, actualizate și corecte și să se creeze, în cadrul Anchetei europene privind forța de muncă (European Labour Force Survey), printre altele, un modul permanent privind handicapul, precum și un modul privind participarea socială a persoanelor cu handicap și să se includă chestiunile legate de handicap în modulele generale corespunzătoare.

3.6.1.7

CESE solicită includerea unei orientări privind drepturile persoanelor cu handicap, bazate pe CNUDPH, în Liniile directoare ale UE privind drepturile omului și legislația internațională umanitară, care vor fi adoptate de Consiliul UE.

3.6.2.1

CESE afirmă că intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona aduce cu sine noi baze juridice. Reamintește, de asemenea, valoarea articolelor 10, 11 și 19, precum și articolele 21 și 26 din Carta drepturilor fundamentale, care au valoare de tratat.

3.6.2.2

CNUDPH implică noi obligații pentru UE, drept care CESE solicită:

3.6.2.3

CESE salută prezentarea actualei propuneri de directivă privind nediscriminarea dincolo de locul de muncă (21), dar precizează că aceasta nu este adaptată suficient la CNUDPH. Această directivă, aflată în prezent în dezbatere la Consiliu, trebuie să garanteze, în ceea ce privește chestiunea discriminării, un tratament preferențial persoanelor cu handicap în anumite circumstanțe; acoperirea în termeni de protecție socială, sănătate și educație, cu mențiunea că educația prin segregare este discriminatorie; principiul accesibilității pentru persoanele cu handicap trebuie aplicat cu caracter general; de asemenea, amenajările corespunzătoare trebuie aplicate în toate domeniile, pentru ca efectuarea acestora să beneficieze de subvenții publice; accesibilitatea trebuie să se aplice tuturor bunurilor și serviciilor oferite publicului și, în sfârșit, în ceea ce privește punerea în aplicare, ar trebui specificate obligațiile UE în acest domeniu, cu o aplicare imediată în cazul noilor construcții și cu angajamente realiste în ce privește construcțiile existente.

3.6.3.1

CESE reamintește necesitatea de a menține și a întări, în viitoarea politică de coeziune, dispozițiile Regulamentului general al fondurilor structurale în ceea ce privește nediscriminarea și accesibilitatea pentru persoanele cu handicap, drept criterii de selecție și executare a proiectelor cofinanțate de UE (22); politica de coeziune va trebui să asigure acțiuni cu și pentru colectivul persoanelor cu handicap în toate statele membre, cu fonduri suficiente. Aceste principii trebuie extinse la bugetul european și la alte programe europene de cercetare, competitivitate, formare, ocupare a forței de muncă, afaceri sociale, cooperare pentru dezvoltare, printre altele, incluzând noile programe începând din 2014.

3.6.3.2

CESE recunoaște că participarea societății civile la gestionarea directă a FSE (în ceea ce privește formarea și ocuparea forței de muncă) și a FEDER a dat rezultate foarte satisfăcătoare și susține generalizarea acestui model în programele operative ale fondurilor structurale începând din 2013.

3.6.3.3

CESE consideră că menținerea sprijinului financiar în favoarea organizațiilor europene ale persoanelor cu handicap, în special FEPH, precum și a organismelor de integrare socială, prin intermediul Programului Progress, consolidează baza democratică a UE și structurarea societății civile.

4.1

Încadrarea în muncă a persoanelor cu handicap trebuie integrată în Strategia europeană pentru ocuparea forței de muncă. Situația lucrătorilor europeni pe piața forței de muncă este complicată, și este cu atât mai dificilă în cazul lucrătorilor cu handicap; de aceea este necesară consolidarea unei piețe incluzive pentru toți.

4.2

CESE își exprimă îngrijorarea în legătură cu chestiunea șomajului în rândul persoanelor cu handicap întrucât, înainte de criză, 78 % din persoanele cu handicap sever nu aveau acces la piața forței de muncă, rata de inactivitate a acestora fiind dublă față de cea a restului populației, iar rata de ocupare era cu 20 % mai mică decât media persoanelor fără handicap (23).

4.3

Din cauza crizei (care a dus la o rată a șomajului de 10 % în UE (24), situația persoanelor cu handicap pe piața forței de muncă s-a înrăutățit în două privințe: pe de o parte, pentru că accesul acestora pe piața forței de muncă va fi mai dificil (25) și, pe de altă parte, pentru că guvernele vor avea tendința de a-și soluționa deficitul public prin reducerea ajutoarelor și pensiilor de orice fel. CESE atrage atenția asupra faptului că persoanele cu handicap nu trebuie să fie principalele victime ale crizei și se opune reducerii ajutoarelor destinate acestora (26).

4.4

Există pericolul ca această criză să sporească riscul de sărăcie al persoanelor cu handicap și al familiilor acestora. Dar criza poate reprezenta o ocazie pentru dezvoltarea unei activități antreprenoriale mai incluzive, cu stimulente, care să sporească productivitatea întreprinderilor, contribuind la creșterea economiei în ansamblul său.

4.5

Comitetul afirmă că unul din principalele obiective ale Strategiei europene pentru ocuparea forței de muncă trebuie să fie promovarea angajării persoanelor cu handicap și solicită includerea în Liniile directoare pentru ocuparea forței de muncă a unui obiectiv care să reflecte concluzia 34 a Consiliului European din primăvara anului 2006 (27): „unul din obiectivele-cheie este sporirea participării la piața forței de muncă, în special (…) a persoanelor cu handicap (…). Pentru îndeplinirea acestor obiective este necesară o strânsă colaborare cu partenerii sociali.” Trebuie stabilite o serie de măsuri pe care statele să trebuiască să le aplice în planurile naționale.

4.6

Partenerii sociali joacă un rol crucial pentru a permite persoanelor cu handicap să intre pe piața forței de muncă, prin negocierea colectivă, și pentru a garanta inserția lor în întreprinderi. Aceștia contribuie, de asemenea, la dezvoltarea politicilor în domeniul diversității și, în acest fel, la negocierea de planuri de diversitate în acord cu întreprinzătorii, care trebuie să beneficieze de stimulente pentru a avansa pe această cale; în acest scop, aceștia pot utiliza politicile de responsabilitate socială a întreprinderilor. În acest sens, CESE felicită partenerii sociali care, în decembrie 2009, și-au încheiat cu succes negocierile pentru un nou acord autonom privind piețele forței de muncă incluzive.

4.7

CESE solicită prezentarea, în termen de un an, a unui raport privind punerea în aplicare a dispozițiilor privitoare la handicap și ocuparea forței de muncă ale Directivei 2000/78/CE (28).

4.8

CESE reiterează că persoanele cu handicap dispun, ca toate celelalte persoane, de competențe pentru a duce o viață profesională împlinită, iar capacitățile lor trebuie încurajate, și nu subapreciate. Persoanele cu handicap au același drept de a munci ca orice altă persoană.

4.9

CESE atrage atenția asupra faptului că, potrivit anchetei EUROFOUND, adâncirea problemelor de sănătate mintală face din acest handicap principala cauză de abandon prematur al pieței forței de muncă; în unele țări acesta este motivul a aproximativ 40 % (29) din pensionările anticipate. Este necesar să se producă o schimbare de mentalitate în legătură cu acești lucrători, prin sensibilizarea cetățenilor și autorităților.

4.10

CESE reamintește că recunoașterea acestor competențe presupune existența unor mecanisme de certificare a cunoștințelor dobândite, fie prin experiență (informală), fie prin educație formală. De aceea, CESE pledează pentru introducerea unui „pașaport al calificărilor” (30), care să le permită persoanelor cu handicap să beneficieze de mobilitate profesională în interiorul UE.

4.11

Politicile de ocupare a forței de muncă pentru persoanele cu handicap trebuie să acopere toate procesele legate de activitatea profesională de-a lungul vieții (lifestreaming  (31)), luând în considerare problema locuinței, educația elementară, formarea, gradul de îndatorare al familiei, dificultățile financiare, sănătatea, mediile neprielnice și economia locală, precum și angajarea, menținerea locului de muncă și reinserția.

4.12

Libera circulație constituie un principiu comunitar care nu este pe deplin aplicat pentru persoanele cu handicap; această situație are repercusiuni asupra deplasărilor în scopuri profesionale în interiorul UE, afectând și studiile, pensionarea sau orice altă activitate.

4.13

Printre barierele în calea liberei circulații se numără imposibilitatea exportării unor drepturi cum ar fi asistența personală, care ar putea deveni o realitate prin măsuri concrete de coordonare a sistemelor de securitate socială și prin campanii europene de conștientizare și formare.

4.14

CESE reamintește că „incluziunea activă” trebuie să fie conectată cu piața forței de muncă și să garanteze un nivel suficient de venituri și un acces la servicii sociale de calitate, care să se traducă printr-o îmbunătățire a condițiilor de viață, inclusiv pentru cei care nu au un loc de muncă (32).

4.15

CESE reamintește că angajarea în mediul de lucru obișnuit necesită servicii de ocupare a forței de muncă, de reabilitare profesională, servicii sociale și de sănătate, menținerea și gestionarea veniturilor, precum și stimulente (33).

4.16

CESE preconizează o adaptare a prestațiilor sociale și a fiscalității, pentru ca inserția în câmpul muncii să nu implice o scădere a puterii de cumpărare a persoanelor cu handicap și pentru ca aceste elemente să reprezinte o motivare pentru ocuparea unor locuri de muncă de calitate și remunerate corect. Comitetul pledează, de asemenea, pentru adoptarea de măsuri financiare de stimulare a întreprinderilor, pentru a favoriza angajarea, munca asistată pe piața forței de muncă, activitățile independente ale persoanelor cu handicap și spiritul întreprinzător al acestora, recurgând, printre altele, la microfinanțare (34); aceste măsuri ar viza și ONG-urile care oferă servicii de sprijin pentru lucrătorii cu handicap și familiile acestora.

4.17

Trebuie luate măsuri de menținere și reinserție a lucrătorilor cu handicap dobândit, pentru ca această circumstanță să nu determine un abandon prematur al pieței forței de muncă; de asemenea, trebuie adaptate locul și mediul de muncă (amenajări corespunzătoare) pentru persoanele cu handicap și să li se garanteze acestora programe de formare și adaptare profesionale care să le permită dezvoltarea carierei profesionale (35). În țările în care există sisteme de cote, trebuie să se vegheze la îndeplinirea obiectivelor de angajare prin mecanisme și ajutoare adecvate. De asemenea, introducerea unei dimensiuni sociale în procedurile de achiziții publice ar putea spori ocuparea forței de muncă cu handicap.

4.18

CESE crede cu tărie în avantajele pe care le aduce finanțarea ocupării forței de muncă în raport cu acordarea de ajutoare de șomaj, precum și în utilitatea măsurilor care să le motiveze pe persoanele cu handicap să ocupe un loc de muncă ca salariat sau independent, iar pe întreprinzători să le angajeze.

4.19

CESE este favorabil politicilor destinate tinerilor cu handicap, în care se include educația timpurie, menite să asigure tranziția acestora de la formare la primul loc de muncă, și politicilor destinate lucrătorilor care suferă de un handicap dobândit, menite să garanteze menținerea și reinserția în câmpul muncii. Aceste grupuri trebuie să fie prioritare în viitoarea Strategie UE 2020 și să fie luate în considerație la revizuirea Strategiei Comisiei pentru persoanele cu handicap. CESE reamintește avizul său SOC/349 în favoarea elaborării unei strategii nu numai PENTRU tineri, ci și CU CONTRIBUȚIA acestora (36).

4.20

CESE recunoaște rolul întreprinderilor care angajează o majoritate de persoane cu handicap, al celor mai active în acest domeniu și, în general, al întreprinderilor din economia socială, cum ar fi cooperativele, asociațiile mutuale, asociațiile sau fundațiile, care înlesnesc incluziunea socială și participarea la piața forței de muncă a persoanelor cu handicap cu aceleași drepturi profesionale și în regimul special de sprijin stabilit de statele membre.

4.21

CESE subliniază importanța sprijinirii IMM-urilor pentru ca acestea să adopte o perspectivă incluzivă asupra ocupării forței de muncă și să-și joace rolul fundamental pentru asigurarea eficienței măsurilor destinate încadrării în muncă a persoanelor cu handicap.

4.22

Instituțiile și organismele europene, precum și statele membre trebuie să cunoască situația și să dea un exemplu în ceea ce privește incluziunea lucrătorilor cu handicap în rândul personalului lor, prin intermediul unui plan de măsuri concrete care să îmbunătățească indicatorii de inserție profesională, care sunt în general foarte scăzuți.

4.23

CESE semnalează importanța conceptului de „flexicuritate” pentru persoanele cu handicap, și anume îmbunătățirea condițiilor de flexibilitate și adaptabilitate a resurselor umane în întreprinderi, împreună cu sporirea calității condițiilor de lucru și a siguranței la locul de muncă. Strategiile trebuie să asigure posibilitatea concilierii vieții profesionale cu cea personală, formarea de-a lungul vieții și procesele de tranziție între diverse situații posibile și resursele sociale și de ocupare a forței de muncă, pe parcursul întregii vieți a persoanelor cu handicap.

4.24

CESE sprijină avântul noilor sectoare de locuri de muncă ecologice și sociale, precum și promovarea accesibilității și proiectării pentru toți, întrucât acestea reprezintă o șansă de ocupare a unui loc de muncă pentru persoanele cu handicap.

4.25

CESE apără ajutoarele destinate lucrătorilor cu handicap care necesită asistență, precum și serviciile necesare pentru ca membrii familiei unei persoane cu handicap să poată continua să muncească.

4.26

Politicile de sensibilizare contracarează prejudecățile (37) legate de lucrătorii cu handicap; acestea trebuie să se adreseze partenerilor sociali, administratorilor și directorilor de întreprinderi, angajaților, personalului medical și celui din administrația publică (38).

4.27

Instrumentele de stimulare menționate trebuie să fie ușor de utilizat de către întreprinderi și lucrători și trebuie să fie promovate și utilizate în mod corespunzător de organismele publice.

4.28

Trebuie subliniat rolul mijloacelor de comunicare, în calitatea lor de agenți de sensibilizare și răspândire a elementelor-cheie pentru promovarea toleranței, a incluziunii sociale și a acceptării diversității în societatea europeană.

4.29

CESE sprijină lansarea de inițiative inovatoare, cum ar fi cele sus-menționate, „pașaportul competențelor” și lifestreaming și menționează următoarele exemple:

5.1

CESE reamintește Rezoluția Consiliului UE din 17 martie 2008, în care se afirmă că „accesibilitatea reprezintă nici mai mult nici mai puțin decât piatra de temelie a unei societăți incluzive, bazate pe nediscriminare” (42), cu un rol fundamental al partenerilor sociali, accesibilitatea fiind o condiție prealabilă pentru ocuparea forței de muncă.

5.2

CESE își reiterează poziția adoptată în Avizul său exploratoriu (43) privind egalitatea de șanse pentru persoanele cu handicap, care semnala că persoanele cu handicap au aceleași drepturi, dar necesități diferite și moduri diferite de acces la bunuri și servicii.

5.3

CESE recomandă o punere în aplicare progresivă, prin intermediul obiectivelor comune pe termen scurt, mediu și lung (cu un termen clar și definitiv pentru bunurile, serviciile și infrastructurile noi și pentru cele existente), care să implice statele membre utilizând, printre alte metode, potențialul achizițiilor publice.

5.4

CESE recunoaște că accesibilitatea este esențială pentru exercitarea drepturilor politice și civile cu aplicare imediată, iar aceasta trebuie să se concretizeze în planuri specifice de accesibilitate, cu norme și sancțiuni care să implice toate autoritățile publice și care să dea posibilitatea cetățenilor cu handicap să recurgă la mecanisme de apărare a drepturilor. Nu ar trebui să se desfășoare noi alegeri pentru PE fără a se garanta accesibilitatea în colegiile electorale și fără o participare corespunzătoare a persoanelor cu handicap pe listele electorale; de asemenea, trebuie luate măsurile adecvate la nivel național.

5.5

CESE subliniază efortul statelor membre și al Comisiei de asigurare a accesibilității, efort al cărui obiectiv trebuie să fie atingerea accesibilității universale (clădiri publice, edificii de interes public, întreprinderi private, bunuri și servicii, turism, comerț electronic, informații, transporturi, tehnologii și comunicații).

5.6

CESE subliniază că accesibilitatea este în avantajul tuturor (persoane în vârstă, femei însărcinate, persoane cu mobilitate redusă etc.). Întreprinderile accesibile vor avea noi clienți (15 % din consumatori). Produsele noi generează piețe noi și reprezintă o sursă de creștere durabilă a economiei.

5.7

De asemenea, CESE semnalează faptul că angajamentul în favoarea accesibilității reprezintă un angajament față de drepturile fundamentale ale cetățenilor europeni, așa cum afirma în Avizul său privind accesibilitatea electronică (44).

5.8

CESE reamintește instituțiilor europene – în special Comisiei – că numărul de clădiri și sisteme de informații electronice accesibile care le aparțin (de exemplu, pagina web, secțiunea de consultări publice a Comisiei) este restrâns. De aceea, este necesară prevederea unui plan de accesibilitate care să demonstreze angajamentul real față de persoanele cu handicap (45).

5.9

CESE solicită acordarea de ajutoare de stat (46) întreprinderilor și serviciilor private, pentru îndeplinirea obiectivului de amenajări corespunzătoare prevăzut de Directiva 2000/78/CE (47). Principiul accesibilității preventive trebuie să fie pus în practică în serviciile private.

5.10

Trebuie continuată elaborarea de standarde de accesibilitate pentru a sprijini legislația privitoare la achizițiile publice, urmând exemplul de succes al legislației americane. CESE reamintește importanța dialogului între instituții, industrie și societatea civilă în definirea acestor standarde (48).

5.11

Comitetul sprijină instituirea unei Capitale europene a accesibilității universale, pe baza unui sistem de atribuire de embleme de calitate, care să recunoască efortul orașelor și regiunilor europene pentru a face mai accesibile mediile, bunurile și serviciile lor și care să favorizeze dezvoltarea durabilă a colectivităților locale.

5.12

CESE speră ca noile reglementări privind transportul maritim, autobuzele urbane și interurbane și taxiurile să includă în mod satisfăcător diversele necesități ale persoanelor cu handicap, impunând adaptarea oricărui mijloc de transport și a locurilor de acces la aceste mijloace, după modelul actualelor regulamente privind transportul aerian și feroviar.

5.13

CESE a întâmpinat cu satisfacție Comunicarea Comisiei privind accesibilitatea electronică (e-accesibilitatea) (49) și a solicitat Uniunii Europene să integreze acțiunile propuse în cadrul strategic european al societății informaționale. Este urgentă prezentarea legislației în materie de e-accesibilitate, în domenii cum ar fi accesibilitatea paginilor web, comunicarea incluzivă, teleserviciile, telefonia mobilă, tehnologia digitală și bancomatele, printre altele. Aceste obiective figurau deja, în 2003, în Declarația ministerială de la Creta (50) și în Declarația de la Riga. În prezent, este puțin probabil ca aceste obiective să fie îndeplinite la termenele stabilite; Comitetul solicită aplicarea unui plan de acțiune intensiv înainte de 2011, pentru îndeplinirea obiectivelor.

5.14

CESE își reiterează angajamentul față de principiul „proiectare pentru toți” și consideră esențială includerea acestui concept în programele de învățământ, atât în materie de formare profesională, cât și universitară, pentru ca toți profesioniștii să aplice acest principiu.

5.15

CESE sprijină instituirea unui „card european al persoanelor cu handicap”, care să le garanteze persoanelor cu handicap în deplasările lor transfrontaliere recunoașterea reciprocă a drepturilor, inclusiv un acces egal la transporturi, cultură și activități recreative, după modelul cardului european de parcare.

6.1

CESE semnalează că, în Europa, din totalul persoanelor cu handicap, 60 % sunt femei, care nu sunt tratate egal, fiind în continuare discriminate în ceea ce privește recunoașterea drepturilor și accesul la bunuri și servicii (îngrijiri de sănătate, educație și prevenirea violenței de gen, printre altele).

6.2

În ultimul deceniu, nivelul de ocupare a forței de muncă feminine cu handicap a rămas neschimbat, cu un înalt procent de inactivitate și șomaj, salarii mai mici și dificultăți suplimentare în calea reinserției profesionale.

6.3

Trebuie acordat un caracter transversal dimensiunii de gen în conceperea, dezvoltarea, monitorizarea și evaluarea politicilor destinate persoanelor cu handicap. Sunt necesare măsuri și acțiuni specifice, menite să garanteze accesul la un loc de muncă și stimularea angajării de femei.

7.1

CESE lansează un apel partenerilor sociali pentru a asigura egalitatea de condiții la locul de muncă pentru persoanele cu handicap, condiții echitabile și favorabile și, în special, egalitatea de șanse și salariu egal pentru muncă egală, precum și posibilitatea de exercitare a drepturilor profesionale și sindicale; Comitetul încurajează persoanele cu handicap să facă parte din organizațiile profesionale și sindicale și solicită ca activitățile subcontractate să fie realizate în condiții egale de muncă (51) (articolul 27 din CNUDPH).

7.2

În materie de ocupare a forței de muncă, securitate socială, sănătate și siguranță la locul de muncă și în alte contexte, precum și în cadrul relațiilor profesionale în general, dialogul social este esențial pentru protecția drepturilor, egalitatea de șanse și nediscriminarea persoanelor cu handicap. Este fundamental pentru adoptarea de măsuri de acțiune pozitive în materie de ocupare a forței de muncă și accesibilitate, precum și în materie de formare, promovare și asistență pentru lucrătorii cu handicap.

7.3

Partenerii sociali trebuie să integreze dimensiunea handicapului în toate acțiunile și negocierile intersectoriale, sectoriale și la nivel de întreprindere, în special în ceea ce privește ocuparea forței de muncă, accesibilitatea și protecția socială, în colaborare cu societatea civilă organizată și cu persoanele cu handicap.

7.4

Partenerii sociali trebuie să participe la monitorizarea și aplicarea CNUDPH, în ceea ce privește relațiile profesionale și protecția socială.

8.1

CESE își reiterează adeziunea la principiul „nimic pentru persoanele cu handicap fără persoanele cu handicap” (52) și crede în politicile de responsabilizare individuală și de autoreprezentare.

8.2

CESE consideră că dialogul civil cu persoanele cu handicap și cu familiile lor reprezintă cadrul corespunzător pentru îmbunătățirea guvernanței la nivel comunitar, prin crearea de mecanisme și protocoale cu aplicare obligatorie și prin instituirea de organe ad-hoc de participare și consultare în cadrul UE.

8.3

Organizațiile persoanelor cu handicap trebuie să participe la întocmirea rapoartelor periodice de evaluare a politicilor privind ocuparea forței de muncă și accesibilitatea, a aplicării CNUDPH și a programelor și instrumentelor financiare ale Comisiei, pentru garantarea includerii punctului de vedere al societății civile, de exemplu prin rapoarte alternative.

8.4

UE și statele membre trebuie să asigure promovarea și garantarea finanțării în vederea dezvoltării societății civile, asigurând independența acesteia și capacitatea sa de participare la elaborarea de politici și/sau prestarea de servicii sociale.

28.12.2010   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 354/16

28.12.2010   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 354/23

—

punerea în aplicare a unui ambițios plan de cercetare și dezvoltare în domeniul mobilității și transporturilor (motorizare, carburanți, combaterea emisiilor, eficiență energetică);

—

realizarea unui site care să faciliteze schimburile de bune practici în domeniul transporturilor urbane sau al transporturilor pe distanțe lungi;

—

înființarea de parcări de tranzit (Park and Ride, P&R), dezvoltarea sistemului de transport public, în special a liniilor de autobuz care folosesc o bandă proprie, a tramvaiului și metroului;

—

îmbunătățirea TIC pentru a contribui la eficiența, fiabilitatea și securitatea transportului public;

—

crearea unor adevărate servicii de gestionare a mobilității, care să acopere zone geografice suficient de vaste și care să urmărească optimizarea și asigurarea fluidității și buna conectare a diverselor moduri de transport;

—

crearea unor spații de proximitate rezervate furnizorilor și a unor centre de distribuție urbană pentru hipercentre;

—

menținerea infrastructurii feroviare în orașe;

—

promovarea mijloacelor de transport și a tehnologiilor mai eficiente din punct de vedere energetic și cu emisii mai mici de CO2 și alți poluanți, prin aplicarea unor măsuri fiscale;

—

crearea unor parcări amenajate, sigure și confortabile pentru șoferii profesioniști, îmbunătățirea condițiilor de muncă și a formării acestora;

—

realizarea rapidă a unor rețele feroviare cu prioritate pentru transportul de marfă și dezvoltarea unei adevărate culturi a serviciilor pentru clienți în acest domeniu specific;

—

stimularea, la nevoie prin măsuri fiscale, a utilizării autovehiculelor pe bază de energii alternative și de biocarburanți de a treia generație;

—

lansarea unui veritabil plan european de dezvoltare a vehiculelor electrice, care să permită Uniunii Europene să fie în măsură să definească sau să contribuie la definirea standardelor internaționale ale unui sector de viitor;

—

dezvoltarea conceptului de porturi verzi și crearea autostrăzilor mării;

—

îmbunătățirea condițiilor de muncă și de formare a navigatorilor;

—

dezvoltarea autostrăzilor fluviale și fluvial–maritime și intrarea în serviciu a noilor barje, adaptate în special pentru transportul semi-remorcilor și containerelor;

—

luarea în considerare a imperativelor de durabilitate și de protecție a mediului în alegerea infrastructurilor de transport;

—

internalizarea costurilor externe din transporturi pentru toate tipurile de transport, astfel încât niciun mod de transport să nu fie dezavantajat în mod nejustificat și să se ajungă la reflectarea corectă a costului de transport;

—

adoptarea de către autoritățile publice a unor obiective realiste de diminuare a emisiilor de gaze cu efect de seră și a altor poluanți și a obiectivelor de durabilitate legate de transporturile locale;

—

luarea în considerare a acestor obiective în conceperea sistemelor de transport public și în alegerea infrastructurilor;

—

realizarea sistematică a unor studii de impact solide și realiste, înainte de implementarea politicilor și a măsurilor propuse.

—

transportul intern în Europa de Vest – cu 33 %;

—

transportul intern în Europa de Est – cu 77 %;

—

transportul din Europa de Vest către Europa de Est – cu 68 %;

—

transportul din Europa de Est către Europa de Vest – cu 55 %.

3.2.1

Acest mod de transport cunoaște constrângeri specifice. Într-adevăr, circulația urbană reprezintă sursa a 40 % din emisiile de CO2 și a 70 % din ceilalți poluanți produși de transportul rutier. De asemenea, blocajele urbane, în afara efectelor nocive pentru sănătatea publică și pentru mediu, reprezintă un cost estimat la 2 % din PIB-ul Uniunii Europene. Dezvoltarea transporturilor publice este o necesitate, trebuind însă să îndeplinească anumite criterii pentru a răspunde cerințelor unui veritabil serviciu de interes general, reprezentând astfel alternativa la automobilul personal: frecvență, rapiditate, siguranță, confort, accesibilitate, cost abordabil, densitatea rețelei, legături practice etc. Aceasta va permite nu doar înfruntarea unor provocări ecologice, ci și a aspectelor de coeziune socială, precum izolarea suburbiilor.

3.2.2

Utilizarea transporturilor pe bază de energie electrică este o soluție bună, dar și electricitatea trebuie produsă în mod durabil și, pe cât posibil, fără emisii de CO2. Sistemele de car-sharing sau car-pooling trebuie, de asemenea, încurajate.

3.2.3

Trebuie pusă în aplicare o veritabilă politică de mobilitate urbană durabilă. Aceasta presupune limitarea transportului individual, eventual prin instituirea taxelor urbane de trecere, dar mai ales prin îmbunătățirea calității și facilității utilizării transportului public, prin dezvoltarea infrastructurilor și a serviciilor necesare realizării unei intermodalități eficiente. Dată fiind situația finanțelor publice din multe state membre ale Uniunii Europene, această politică ar putea fi facilitată în unele cazuri prin crearea unor parteneriate public-privat pentru realizarea unor noi infrastructuri, precum linii de autobuz care să circule pe benzi proprii, linii de tramvai, de troleibuz sau de metrou, noi linii feroviare regionale sau repunerea în circulație a liniilor abandonate, dezvoltarea TIC din sectorul transporturilor, modernizarea și simplificarea sistemelor de punere în vânzare a biletelor etc.

3.2.4

Aplicarea unor măsuri logice, precum dezvoltarea parcărilor de tranzit (park-and-ride) legate în mod optim de centrele aglomerațiilor urbane, exploatarea liniilor de autobuz care folosesc benzi proprii sau repunerea în exploatare a liniilor feroviare abandonate reprezintă soluții care permit progrese reale la costuri suportabile.

3.2.5

Perfecționarea tehnicilor de informare și comunicare va constitui un instrument eficient de dezvoltare a intermodalității în transporturi, printr-o veritabilă politică teritorială de gestionare a transporturilor. Aceste tehnologii contribuie la o gestionare mai eficientă a traficului și permit realizarea unor sisteme de optimizare energetică a fluxurilor de vehicule în rețeaua rutieră. De asemenea, ele permit informarea în timp real și de-a lungul întregii călătorii a pasagerilor, simplificarea și optimizarea sistemului de punere în vânzare a biletelor, facilitarea modalităților de rezervare. Datorită acestor tehnologii, pasagerul va putea să-și optimizeze traseul, să cunoască orarele, frecvența serviciului și chiar să facă bilanțul energetic al modului de transport ales. În acest fel, TIC vor acționa ca un mijloc de punere în sinergie a modurilor de transport, de utilizare a infrastructurii și de eficiență energetică.

3.2.6

Problemele de gestionare a sistemelor de transport depășesc adesea cadrul unei singure localități, răsfrângându-se asupra unei întregi zone din jurul unui centru urban. La inițiativa autorităților locale interesate, ar putea fi create, în zone geografice vaste și bine definite, niște servicii autentice de gestionare a mobilității, de exemplu sub forma delegării unor competențe ale autorităților responsabile de serviciile publice. Sarcinile acestor servicii de gestionare a mobilității ar putea fi următoarele:

3.2.7

Autoritățile organizatoare ar avea desigur libertatea de alegere a operatorilor locali, în ce privește tarifarea, definirea propriei politici de transport, de deplasare și de amenajare a teritoriului. Ele ar asigura transparența contractelor, ar defini obiectivele obligatorii pentru gestionar și pentru autoritățile locale interesate, ar fixa obiectivele de calitate a serviciului etc.

3.2.8

CESE a subliniat deja rolul determinant al autorităților locale în organizarea transportului public și în amenajarea teritoriului. Principiul subsidiarității joacă desigur un rol în acest domeniu, dar Uniunea Europeană dorește pe bună dreptate să promoveze modelele cele mai durabile de transporturi urbane, alocând deja finanțări prin Fondurile structurale și Fondul de coeziune și în cadrul programului CIVITAS. Ar fi de dorit ca UE să întărească schimburile de bune practici în domeniul transporturilor urbane, dar și să finanțeze un efort de cercetare a interacțiunii dintre transporturi și amenajarea teritoriului urban, în cursul următorului program-cadru.

3.3.1

Acest tip de transport generează un volum important de trafic. De exemplu, la Paris acesta reprezintă 20 % din trafic și 26 % din emisiile de gaze cu efect de seră (GES). Ca atare, trebuie optimizată logistica urbană și favorizat, atunci când este posibil, transferul modal către căile ferate sau transportul fluvial.

3.3.2

Ar trebui urmărite următoarele aspecte:

3.4.1

Dezvoltarea transportului rutier de mărfuri implică înfruntarea mai multor probleme: creșterea emisiilor de CO2, dependența ridicată a sectorului transporturilor de combustibilii fosili, necesitatea îmbunătățirii infrastructurii, în special din punctul de vedere al siguranței, asigurarea condițiilor și a unui mediu de lucru favorabil pentru șoferi.

3.4.2

În ce privește emisiile de CO2, trebuie intensificate cercetarea și dezvoltarea în vederea reducerii acestora, în special prin conceperea unor motoare noi și dezvoltarea energiilor alternative. Promovarea prin măsuri fiscale a produselor și/sau a măsurilor bazate pe mijloace alternative de propulsie și reducerea emisiilor de CO2 este cu atât mai eficientă cu cât este pusă în aplicare o politică de cercetare mai ambițioasă. În acest sens, internalizarea costurilor externe (1) trebuie să se aplice în mod echitabil tuturor mijloacelor de transport.

3.4.3

Elaborarea unor soluții tehnologice și implementarea TIC aplicate la transportul rutier de mărfuri vor fi esențiale pentru înfruntarea provocărilor din acest sector, în vederea reducerii dependenței energetice, a emisiilor vehiculelor și a blocajelor din rețea. Ar trebui creat un cadru clar pentru a introduce noi tehnologii, cu stabilirea unor standarde deschise, asigurând interoperabilitatea și sporind cheltuielile de cercetare-dezvoltare pentru tehnologiile care nu au atins încă maturitatea necesară introducerii lor pe piață. Aceste tehnologii trebuie să fie de asemenea utilizate pentru a reduce frecvența călătoriilor cu vehicule goale, printr-o mai bună aplicare a informaticii în folosul logisticii. Interesul pentru acestea poate contribui la siguranța transporturilor.

3.4.4

Trebuie îmbunătățite de asemenea infrastructurile, îndeosebi în ce privește parcările și popasurile amenajate, care să fie echipate, sigure și supravegheate, la adăpost de furturi și de acte infracționale, pentru a garanta mai ales siguranța șoferilor.

3.4.5

În ce-i privește pe șoferii profesioniști, trebuie păstrată atractivitatea profesiei, prin asigurarea condițiilor de muncă și a unui mediu de muncă favorabile, de exemplu un orar de muncă reglementat, timpi de condus și de odihnă armonizați, astfel încât aceste măsuri să nu rămână promisiuni legislative deșarte, ci să fie puse în practică (2).

3.5.1

Deși transportul feroviar de pasageri tinde să se îmbunătățească, în special pe distanțele mari, pe liniile de mare viteză, transportul feroviar de mărfuri rămâne la un nivel scăzut, cu aproximativ 8 % din totalul mărfurilor transportate. În general, ar trebui avut grijă ca modernizarea și creșterea competitivității căilor ferate să se facă ținându-se foarte bine seama de cerințele de securitate și de continuitatea serviciului în caz de intemperii de sezon.

3.5.2

CESE sprijină propunerea Comisiei de creare a rețelelor cu prioritate pentru transportul de marfă, însă este nevoie de crearea unei mentalități în serviciul clientului, un demers comercial și competitiv. Deschiderea către concurență a serviciilor ar trebui să faciliteze această tranziție.

3.5.3

Ideea de rețele cu prioritate pentru transportul de marfă constă în definirea sloturilor orare și geografice, în cadrul cărora trenurile de marfă ar beneficia de prioritate, fără a afecta traficul de călători.

3.5.4

Trebuie reamintit că există deja câteva exemple în Uniunea Europeană, anumite linii fiind chiar rezervate transportului de marfă, cum este linia Betuwe, între portul Rotterdam și Germania. Mai pot fi menționate proiectele New Opera și Ferrmed.

3.5.5

Dezvoltarea transportului feroviar de marfă este posibilă, dacă sunt îndeplinite anumite condiții, precum:

3.5.6

De asemenea, dezvoltarea transportului feroviar de marfă necesită dezvoltarea platformelor intermodale combinate (rutier-feroviar). În acest sens, trebuie apreciată deblocarea proiectului rutier-feroviar de legătură Lyon-Torino, dar după dezvoltarea aleatorie a transportului combinat rutier-feroviar, trebuie promovate de acum înainte magistralele feroviare de transport combinat (cum este autostrada alpină sau linia feroviară Lorry-Rail dintre Perpignan și Luxemburg) și autostrăzile maritime precum proiectul franco-spaniol Fres Mos între Nantes Saint-Nazaire și Gijon.

3.6.1

Pachetul energie-climă impune constructorilor de automobile restricții importante. Vor trebui create noi automobile care să utilizeze energii alternative și mai ales automobile electrice sau hibride. De asemenea, este important să continue reflecția privind biocarburanții. În prezent, pentru biocarburanții de a treia generație, mai performanți, sunt utilizate algele, ceea ce evită conflictele privind destinația terenurilor arabile utilizate pentru producția agricolă pentru consumul uman.

3.6.2

În afară de aspectele privind tehnologiile disponibile și oferta de vehicule de pe piață, există și alte domenii unde se pot înregistra progrese, mai ales în materie de economisire a energiei și a spațiului, acesta din urmă cunoscând în prezent blocaje datorate automobilelor. Astfel, trebuie amintite cursurile de conducere cu un consum redus de carburant instituite în anumite mari întreprinderi sau administrații, utilizarea alternativă a automobilului de către mai multe persoane (car sharing) sau utilizarea simultană a unei mașini personale de către mai multe persoane (car pooling), punerea la dispoziție spre închiriere în anumite orașe a unor autovehicule electrice de mici dimensiuni.

3.7.1

Ar trebui încurajate aceste mijloace de deplasare în oraș, deși ele cunosc restricții topografice, climatice și legate de vârsta utilizatorilor. Cu toate acestea, este clar că autoritățile locale ar trebui să extindă pistele securizate pentru biciclete, unul din obstacolele în calea intensificării utilizării bicicletei constând în pericolul potențial venind din partea circulației automobilelor.

4.2.1

Navele utilizează subproduse petroliere foarte poluante. În afară de evoluția tehnologică necesară, ar trebui examinat cu specialiștii din acest sector cum pot fi compensate efectele negative asupra mediului. Dacă sistemul de cote pentru emisiile de CO2 nu este adaptat, ar trebui poate luată în considerare introducerea unei taxe ecologice? Această chestiune ar trebui abordată în cadrul instanțelor maritime internaționale.

4.2.2

În orice caz, Comitetul își reiterează sprijinul pentru investiții în cercetarea și dezvoltarea referitoare la nave, carburanți și porturile ecologice, insistând și pentru implementarea autostrăzilor mării prevăzute în programul TEN.

4.3.1

Niciodată nu vor putea fi evitate riscurile maritime și naufragiile, dar trebuie făcut totul pentru asigurarea siguranței pasagerilor și a echipajelor, atât din punctul de vedere al concepției, cât și din cel al întreținerii navelor. Reglementările europene privind siguranța maritimă sunt printre cele mai cuprinzătoare din lume. În schimb, combaterea cazurilor de degazare ilegală trebuie să fie făcută într-un mod foarte ferm și sever.

4.4.1

Menținerea și dezvoltarea transporturilor maritime europene presupune ca tinerii să se orienteze încă spre profesiile maritime și să dorească să le exercite în continuare. Trebuie îmbunătățită calitatea pregătirii navigatorilor, condițiile de muncă și viață la bord și trebuie consolidate echipajele de pe nave.

28.12.2010   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 354/30

1.1

Sectorul vehiculelor motorizate cu două roți deține o poziție deosebit de importantă în UE, atât din punct de vedere economic, cât și ocupațional. Activitățile constructorilor sunt foarte diversificate, de la operatori la nivel mondial, care își desfășoară activitatea pe toate segmentele sau pe segmente foarte specializate, la operatori de nivel național sau chiar local, a căror activitate se apropie uneori de cea meșteșugărească. Este și caracteristica sectoarelor conexe, în care există foarte multe IMM-uri (1).

1.2

Grav afectat de criză în ultimul trimestru al lui 2008, întregul sector a avut de suferit, căderea cererii generând o serie de efecte negative, cu urmări grave din punct de vedere structural și ocupațional (reducerea cererii cu 31 %, ceea ce a dus la scăderea cu 35 % a cifrei de afaceri și a comenzilor, cu impact negativ asupra locurilor de muncă). Datele provizorii referitoare la 2009 confirmă evoluția negativă a pieții, în scădere cu 21 % față de 2008 și cu 25 % față de 2007.

1.3

CESE își exprimă temerea că, dacă nu vor fi puse la punct cât mai repede politici punctuale care să vină în sprijinul acestui sector, în cursul anului 2010 s-ar putea înregistra o nouă pierdere considerabilă de locuri de muncă.

1.4

CESE a organizat o audiere publică în cadrul celui de-al 67-lea Salon internațional al vehiculelor motorizate cu două roți (Milano, 12 noiembrie 2009), pentru a culege opinii suplimentare din partea constructorilor, a furnizorilor de componente, a sindicatelor, utilizatorilor, ONG-urilor și din mediul universitar. Această audiere a confirmat în mare măsură concluziile la care au ajuns membrii grupului de lucru.

1.5

În acest context, CESE:

2.1

Sectorul vehiculelor motorizate cu două roți deține o poziție deosebit de importantă în UE, din punct de vedere economic și ocupațional, prezentând unele asemănări cu sectorul automobilelor (3), dar și, mai ales, o serie de particularități: are dimensiuni mai mici și o structură mai fragmentată, iar producția este mai diversificată.

2.2

Pe parcursul ultimelor decenii, acest sector a evoluat considerabil, mărcile tradiționale europene confruntându-se cu o concurență crescândă din partea celor japoneze. Constructorii japonezi, în prezent printre cei mai importanți din sector, au demarat activități de producție direct în UE. Cu timpul, în Europa, sectorul s-a reorganizat prin restructurări, fuziuni și achiziții, ca și prin constituirea de consorții industriale medii sau mari, alături de care se află producătorii de nișă și un număr semnificativ de IMM-uri.

În prezent, constructorii „tradiționali” europeni, japonezi și americani își păstrează poziția fruntașă pe piața europeană, dar, din anii '90, se confruntă cu o concurență tot mai acerbă din partea economiilor emergente. În ceea ce privește numărul de vehicule fabricate, producția UE este relativ scăzută (1,4 milioane), față de cea a Chinei (peste 20 de milioane), a Indiei (peste 8 milioane) și a Taiwanului (1,5 milioane), dar se caracterizează prin valoare adăugată sporită, inovație, calitate și siguranță.

2.3

Eurostat a atribuit sectorului vehiculelor motorizate cu două roți codul NACE 35.41. Datele cele mai recente, referitoare la 2006, prezintă la nivelul UE 27, în sectorul construcției de vehicule motorizate cu două roți, un tablou alcătuit din 870 de întreprinderi, 80 % dintre acestea fiind situate în șase state membre (Italia, Regatul Unit, Germania, Franța, Spania și Austria). Cifra medie de afaceri de 8 milioane de euro reflectă ponderea considerabilă a IMM-urilor, al căror număr este estimat la 650, adică la circa 75 % din total.

2.4

90 % din producția europeană se datorează unui număr de circa 100 de constructori, de dimensiuni medii-mari și medii-mici, din diverse țări ale UE (cele deja menționate, dar și Republica Cehă, Țările de Jos, Portugalia, Slovenia, Suedia), precum și din Norvegia și Elveția. Restul de 10 % din producția europeană se împarte între constructori de dimensiuni mici și foarte mici.

2.5

Constructorii alcătuiesc un tablou foarte diversificat, de la operatori la nivel mondial, care își desfășoară activitatea pe toate segmentele (motociclete concepute pentru diferite întrebuințări, de capacitate cilindrică diferită; scutere cu capacitate cilindrică diferită; motorete, tricicluri și cvadricicluri) sau pe segmente foarte specializate, la operatori de nivel național sau chiar local, a căror activitate se apropie uneori de cea meșteșugărească, din punctul de vedere al dimensiunilor și al procesului de producție.

2.6

Reglementările tehnice (omologarea europeană) stabilesc diferite categorii de vehicule motorizate cu două roți, cu caracteristici distincte (capacitate cilindrică, scopul utilizării). La rândul său, directiva europeană privind permisele de conducere stabilește diferitele condiții de obținere a unui permis pentru acest tip de vehicule (motoretă AM, motocicletă A1, motocicletă A2, motocicletă A). Această complexitate contribuie la fragmentarea producției și la reducerea economiilor de scară.

2.7

Fragmentarea industriei vehiculelor motorizate cu două roți are, în parte, cauze istorice, cauza principală fiind însăși natura pieței vehiculelor motorizate cu două roți. Dacă segmentele mai strâns legate de mobilitatea utilitară (cea urbană, în special), precum cel al scuterelor, permit sinergii de producție mai mari, mai ales în ceea ce privește motoarele, segmentele legate de motociclete se pretează în mai mică măsură la sinergii precum utilizarea de motoare și componente comune pe modelele unor mărci diferite. În primul rând, există caracteristici dinamice foarte diferite, în funcție de dimensiunile vehiculului, la care se adaugă deosebirile generate de utilizările speciale cărora le sunt destinate vehiculele și, în fine, diferitele așteptări ale utilizatorilor. În multe cazuri, diverse mărci sunt deseori identificate cu anumite configurații ale motorului (de exemplu, motorul boxer de la BMW, distribuția desmodromică de la Ducati, motorul V-twin de la Moto Guzzi, motorul cu trei cilindri de la Triumph) sau ale roților, aceasta reflectând cererea de pe o piață care, în mare măsură, este alcătuită din pasionați, atât la nivel european, cât și pe piețele de export.

2.8

Vehiculele sunt produse în serii mici și în număr limitat, așadar cu profit mai mic raportat la capitalul investit, în comparație cu sectorul automobilelor. Această caracteristică se răsfrânge în parte și asupra sectorului de componente și de distribuție.

2.9

Susținută de o piață UE în expansiune începând cu anul 2002 (+22 % în perioada 2002-2007), cifra de afaceri a sectorului de producție de vehicule motorizate cu două roți se ridica la 7 miliarde de euro în 2006, dintr-un total de 34 de miliarde, reprezentând cifra de afaceri a sectorului vehiculelor motorizate cu două roți din Uniunea Europeană. Este demn de reținut faptul că, în perioada 2004-2006, în UE sectorul acesta a progresat cu 12 %, creștere superioară ca procent celei a sectorului meșteșugăresc în general și celei a sectorului de automobile (ambele, de câte 8 %) și cu impact pozitiv asupra ocupării forței de muncă.

3.1

Sectoarele componentelor și distribuției sunt, de asemenea, foarte fragmentate.

3.2

Componentele provin în parte de la furnizori din sectorul automobilelor, cu activități secundare și în sectorul vehiculelor motorizate cu două roți (sisteme de alimentare), dar, mai ales, dat fiind nivelul înalt de specializare, de la furnizori specifici (roți, țevi de eșapament, ambreiaje etc.). Numărul de furnizori din acest sector este estimat la circa 500. Aceștia sunt, din punct de vedere istoric, europeni (cei mai mulți, din Italia, Spania, Franța, Regatul Unit, Germania și Țările de Jos). În ultimii ani a crescut concurența din partea furnizorilor din Asia. Pentru a le face față, la rândul lor, unii furnizori europeni și-au delocalizat o parte din activități în Asia. Cu toate acestea, sectorul european de componente depinde în exclusivitate de comenzile venite din partea producătorilor europeni.

3.3

Rețeaua de distribuție și de asistență răspunde unei exigențe de proximitate specifică sectorului vehiculelor motorizate cu două roți (în special în cazul motoretelor și al scuterelor): în UE există aprox. 37 000 de puncte de vânzare și asistență postvânzare, deseori gestionate de întreprinderi familiale. Italia, Franța, Regatul Unit, Germania, Spania, Țările de Jos, Grecia și Suedia reprezintă 91 % din cifra de afaceri a sectorului de distribuție și asistență, cifră care a crescut cu 5 % în perioada 2004-2006.

4.1

În perioada 2002-2007, ocuparea forței de muncă în sectorul vehiculelor motorizate cu două roți a sporit constant, ajungând la 150 000 de locuri de muncă în UE, în anul 2007. Este demn de reținut faptul că, în perioada 2004-2006, creșterea nivelului de ocupare a forței de muncă în acest sector a fost de 4 %, comparativ cu o scădere cu 3 % în sectorul meșteșugăresc în general și cu 5 % în sectorul automobilelor. Creșterea face dovada dinamismului și capacității de inovare a sectorului, susținută în această situație dificilă de o cerere sporită de vehicule destinate mobilității urbane sau activităților de divertisment.

4.2

25 000 de locuri de muncă, situate în special în Italia, Spania, Franța, Regatul Unit, Germania, Austria și Țările de Jos, sunt direct legate de producția de vehicule motorizate cu două roți. Caracterul sezonier al pieței de vehicule motorizate cu două roți (activă mai ales primăvara și vara) determină anumite perioade de „vârf de producție”, pe parcursul cărora constructorii recurg și la lucrători sezonieri. În acest sens, pentru a răspunde exigențelor temporare ale pieței, este nevoie de flexibilitate sporită.

4.3

20 000 de locuri de muncă, situate în special în Italia, Spania, Franța, Regatul Unit, Germania, Țările de Jos și Ungaria, se află în sectorul de componente.

4.4

105 000 de locuri de muncă aparțin sectorului vânzărilor și al asistenței postvânzare. Prin natura lor, acestea acoperă tot teritoriul UE, deși 92 % din forța de muncă se află în Italia, Germania, Franța, Regatul Unit, Spania, Țările de Jos, Grecia, Belgia și Suedia.

5.1

Datele prezentate anterior demonstrează faptul că sectorul vehiculelor motorizate cu două roți a fost foarte dinamic în ultimii ani, cu o piață europeană în creștere care cuprindea, în 2007, peste 2,7 milioane de vehicule (parcul de vehicule aflate în circulație în UE este estimat la circa 34 de milioane de vehicule). Criza care a afectat UE pe parcursul ultimilor doi ani a provocat însă în 2008 o reducere a pieței UE cu 7,4 % comparativ cu anul 2007. În ultimul trimestru mai ales, s-a înregistrat o reducere semnificativă, cu 34 %, comparativ cu aceeași perioadă a anului 2007. Această tendință negativă s-a accentuat în primul trimestru al anului 2009, când vânzările de vehicule motorizate cu două roți au înregistrat o reducere cu 37 % comparativ cu aceeași perioadă a anului 2008. Datele referitoare la 2009, încă provizorii, confirmă această tendință negativă a pieței, indicând o scădere cu 21 % față de 2008 și cu 25 % față de 2007.

5.2

Urmările crizei se resimt pretutindeni în acest sector. Pentru constructori, pe lângă faptul că a avut un impact negativ asupra profiturilor, scăderea vânzărilor a presupus și diminuarea producției, în vederea gestionării stocurilor excedentare. La rândul ei, această diminuare a antrenat reducerea numărului de ore de lucru, întreruperi ale producției și recurgerea în mai mică măsură la lucrătorii sezonieri, fiind revizuite în consecință și planurile industriale pe termen scurt și mediu. În unele cazuri, au fost necesare reduceri permanente ale efectivelor, de până la 25 %. Unii dintre constructorii medii-mici au intrat în regim de administrare judiciară și sunt în prezent de vânzare, alții chiar și-au încetat activitatea. Aceste tendințe prevestesc noi restructurări, chiar dacă efectele lor asupra structurii economico-sociale în materie de posibile delocalizări în afara Europei sunt greu de prevăzut.

5.3

Confruntați fiind cu scăderea cererii din partea constructorilor, furnizorii de componente trebuie, la rândul lor, să-și reducă producția, ceea ce va avea un impact negativ asupra nivelului de ocupare a forței de muncă. Unii dintre ei au fost obligați să-și înceteze activitatea și, în stadiul actual, se estimează că aproximativ 10 % dintre furnizorii acestui sector riscă să dea faliment. Această situație duce la apariția unor costuri suplimentare pentru constructori, care trebuie să facă investiții neprevăzute pentru a-i susține pe furnizorii de componente sau pentru a găsi alți furnizori, fiind puși chiar în situația de a pune la punct prese noi pentru piese de aluminiu sau plastic, astfel încât să suplinească aprovizionarea de care nu mai dispun în prezent. Comenzile și cifra de afaceri înregistrează în prezent o scădere de aprox. 40 %. Nu de puține ori, ca să rămână competitivi, mulți constructori apelează la furnizori din Asia de Sud-Est.

5.4

Sectorul distribuției și asistenței postvânzare este grav afectat de criză și de reducerea activității, aceasta și din cauza faptului că întreprinderile sunt de mici dimensiuni (IMM-uri și întreprinderi familiale). În Spania, de exemplu, s-a înregistrat în 2008 o reducere cu 25 % a numărului punctelor de vânzare, peste 6 000 de persoane fiind concediate din această cauză. Dacă această tendință se menține, din 2009 până în 2010, se preconizează închiderea a circa 25 % dintre întreprinderi și concesionari și a 60 % dintre agenții. Efectele crizei asupra rețelei de distribuție vor genera costuri suplimentare și pentru constructori, care trebuie să susțină rețeaua, astfel încât să poată menține punctele de desfacere pentru produsele lor și să poată profita de redresarea economică la momentul potrivit.

5.5

CESE își exprimă temerea că, dacă nu vor fi puse la punct cât mai repede politici punctuale care să vină în sprijinul acestui sector, în cursul anului 2010 s-ar putea înregistra o nouă pierdere considerabilă de locuri de muncă. În plus, pentru a contribui la menținerea ocupării forței de muncă în acest sector, sunt necesare atât stimularea dialogului social prin promovarea formării permanente și a specializării lucrătorilor, inclusiv la nivel universitar, cât și susținerea unei reduceri a locurilor de muncă instabile.

5.6

Până în prezent, măsurile preconizate de susținere a cererii de vehicule motorizate cu două roți au fost sporadice și insuficiente. Spre deosebire de situația din sectorul automobilelor, în Europa doar Italia a introdus rapid o primă de casare, cu efecte pozitive pentru piața italiană și, implicit, pentru cea europeană, pe lângă faptul că a promovat retragerea din circulație a vehiculelor foarte poluante. În Italia s-a trecut de la situația inițială, din primele două luni ale lui 2009, când s-a înregistrat o scădere de circa 35 % pe piața internă, la o situație pozitivă în cazul scuterelor cu capacitate cilindrică mică, care au beneficiat de contribuția de 500 EUR pentru casarea vehiculelor depășite; motocicletele și motoretele se află în continuare într-o situație dificilă, cu o scădere totală de peste 20 %. Deși Spania a aprobat în iulie, după anunțuri repetate timp de câteva luni, o primă de casare a vehiculelor motorizate cu două roți, nu a trecut încă la aplicarea acesteia, încurajând în acest mod consumatorii să rămână în expectativă și reducând și mai mult numărul achizițiilor (din ianuarie până în august 2009, s-a înregistrat o scădere de 52 % la motorete și de 43 % la motociclete, comparativ cu aceeași perioadă a anului 2008). Exemplul dovedește importanța unui cadru legislativ european care să asigure stabilitatea piețelor naționale și să sporească încrederea consumatorilor.

5.7

Măsurile de susținere a cererii sunt, desigur, avantajoase pentru utilizatori, dar nu rezolvă neapărat problema sectorului de componente sau a sectorului vehiculelor motorizate cu două roți din Europa. În Italia, de exemplu, contribuția fixă de 500 EUR a promovat în mod exponențial vânzarea scuterelor mici (125-150 c.c.), importate din Taiwan la prețuri de catalog cuprinse între 1 500 și 2 000 EUR, și în mai mică măsură produsele europene, mai scumpe; în același timp, nu a servit nici la susținerea cererii de vehicule motorizate cu două roți de dimensiuni medii, cu prețuri de catalog cuprinse între 6 000 și 8 000 EUR. Sectorul european de componente nu a avut de profitat, deoarece nu aprovizionează producători asiatici. Pentru a asigura beneficii pentru întregul sector, trebuie luate măsuri de susținere a cererii, astfel încât contribuția să crească odată cu prețul de catalog al vehiculelor pentru care se acordă prime, în special cele care se evidențiază prin soluții avansate în materie de impact redus asupra mediului și prin sisteme avansate de siguranță.

5.8

Trebuie facilitat de urgență accesul la finanțări al întreprinderilor europene din sector, astfel încât acestea să poată susține cheltuielile suplimentare generate de criză și să investească în continuare în cercetare, dezvoltare și inovare (constructori și furnizori de componente deopotrivă), pentru a-și menține competitivitatea mizând pe calitate și inovare și pentru a produce vehicule tot mai ecologice și mai sigure.

6.1

În cazul în care rezultatele negative din primul semestru persistă pe tot parcursul anului 2009, întregul sector se va confrunta în 2010 cu o reducere a capacității de a contracta credite la bănci. Chiar și în cazul unei redresări imediate, capacitatea de investiție și de cercetare-dezvoltare va scădea, cu efecte negative pe termen mediu, care vor accentua vulnerabilitatea întreprinderilor, și cu posibile repercusiuni asupra ocupării forței de muncă.

6.2

Pe parcursul ultimului deceniu, începând cu introducerea standardului Euro 1, în 1999, până la standardele care se aplică în prezent, s-a obținut în acest sector o importantă reducere a emisiilor poluante, de circa 90 % la CO și HC și de peste 50 % la NOx. În ceea ce privește reducerea poluării acustice, s-au obținut rezultate încurajatoare; întregul sector (inclusiv asociațiile de consumatori) depune încă eforturi în scopul obținerii unor îmbunătățiri suplimentare, în primul rând prin utilizarea de țevi de eșapament omologate și printr-un stil de a conduce mai respectuos față de mediu. În ceea ce privește siguranța, sectorul a făcut dovada capacității sale de inovare printr-o serie de sisteme de frânare avansate care, treptat, sunt aplicate la diverse tipuri de vehicule motorizate cu două roți, inclusiv la cele de concepție nouă, precum triciclurile și cvadriciclurile.

6.3

Comisia pregătește în prezent o propunere de regulament privind vehiculele motorizate cu două roți, așteptată în primele luni ale lui 2010. Deși sunt necesare în continuare progrese în ceea ce privește mediul și siguranța, în contextul economic actual este esențial să se evite schimbările majore și să se ia în considerare capacitățile reale ale sectorului și dimensiunile operatorilor săi economici. În ceea ce privește noile standarde Euro, trebuie propuse obiective realizabile, cu aplicare graduală și care să respecte termenele impuse de proiectare, de producție și de piață. Este de dorit ca regulamentul să promoveze o abordare care să permită sectorului să-și fructifice capacitățile proprii de inovare, garantându-i un grad de flexibilitate care să țină seama de conjunctură și de marea diversitate de produse (în materie de caracteristici tehnice și de piață), în special sub aspectul răspândirii sistemelor avansate de frânare. Industria a prezentat deja Comisiei propuneri în acest sens, referitoare la aspectele de mediu și de siguranță rutieră.

6.4

Constructorii „tradiționali” sunt expuși în prezent – și vor fi tot mai mult pe viitor – mai ales în contextul economic actual, la o concurență de tipul preț mic/calitate scăzută (low cost/low quality), provenind din Asia de Sud-Est, în special în cazul vehiculelor motorizate cu două roți cu capacitate cilindrică mică și medie, la care marjele sunt mai mici. Din anchetele efectuate, rezultă că deseori produsele importate nu sunt conforme standardelor europene, prezentând riscuri pentru siguranța consumatorului și pentru mediu. Teste efectuate pe un eșantion de vehicule motorizate pe două roți chinezești importate în UE au dezvăluit neconformități în ceea ce privește distanța de frânare, cu până la 35 % mai mare, și emisiile poluante, cu până la de 20 de ori mai ridicate decât cerințele UE pentru omologarea tipului. Sunt și probleme legate de contrafacerea vehiculelor sau a unor părți ale vehiculelor de producție europeană, de către constructori aparținând economiilor emergente, precum și de falsificare a certificatelor de conformitate de către întreprinderile comerciale care importă vehicule neconforme în UE. Pentru a avea certitudinea unei concurențe loiale pe un segment al pieței europene foarte sensibil la prețuri, este necesară o supraveghere mai atentă în materie de omologare și de comercializare, prin controale riguroase privind „conformitatea producției” vehiculelor puse în vânzare, efectuate de către autoritățile competente sau/și serviciile de control tehnic, pentru a se verifica conformitatea cu tipul omologat și respectarea drepturilor de proprietate intelectuală.

6.5

Constructorii „tradiționali” sunt însă apreciați de consumatori pentru design, calitatea produselor și gradul acestora de inovare și de siguranță. Afirmația este valabilă pentru vehiculele „vârf de gamă”, cu capacitate cilindrică mică și medie și, mai ales, pentru vehiculele cu capacitate cilindrică mare și înaltă valoare adăugată, care se disting prin soluțiile tehnice adoptate și la care marca este importantă. Aceste produse sunt mai afectate de contextul economic actual. Răspândirea, pe scară tot mai largă, a vehiculelor avansate din punct de vedere tehnologic, precum, de exemplu, vehiculele hibride și cele electrice, care încep să apară pe piață, va depinde în mare măsură de susținerea din partea sectorului public și, deci, de capacitatea de a depăși criza actuală.

6.6

Acordurile de liber schimb reclamă o atenție specială, astfel încât liberalizarea taxelor vamale între UE și țările din Asia de Sud-Est să fie profitabilă pentru ambele părți, ca și eliminarea barierelor netarifare (de exemplu, interdicția de circulație în China pentru vehiculele motorizate cu două roți și o capacitate cilindrică de peste 250 c.c.), care le pun mari probleme exportatorilor europeni.

6.7

Pentru a face față provocărilor actuale, așa cum au mai făcut-o în trecut, constructorii trebuie să urmeze calea restructurărilor, fuziunilor și achizițiilor și să stabilească în continuare relații de colaborare, pentru a valorifica la maximum toate sinergiile posibile.

6.8

Supraviețuirea furnizorilor de componente europeni este esențială pentru menținerea caracterului specific al producției europene, recunoscută de utilizatori drept exclusivă. Trebuie așadar evitat riscul repetării situației din sectorul de biciclete, de pildă, care se confruntă cu dispariția furnizorilor de componente importante (ca, de exemplu, producătorii de cadre), ceea ce a făcut ca Europa să depindă de China pentru a putea asambla biciclete.

6.9

Furnizorii europeni de componente nu sunt în măsură să facă față unei concurențe a prețurilor, trebuind neapărat să pună accentul pe inovare, pe dezvoltarea proiectării alături de constructori, în vederea realizării – acolo unde este posibil – a unor economii de scară, și pe un parteneriat real, care să asigure fluxul de comenzi între constructori și furnizori pentru segmentul „vârf de gamă”.

6.10

Pentru a face față cât mai bine acestor provocări și pentru a susține competitivitatea sectorului și ocuparea forței de muncă, se recomandă o abordare similară CARS21, dar adaptată sectorului vehiculelor motorizate cu două roți, în ansamblu.

6.11

Fondurile pentru dezvoltare din cadrul PC7 pot contribui la îndeplinirea acestor obiective, favorizând întreprinderile care produc în Europa și care se servesc de filiera europeană. În acest scop, o platformă de cercetare dedicată sectorului vehiculelor motorizate cu două roți ar putea avea o contribuție esențială – în special pentru IMM-uri – prin participarea la consorții care să stabilească priorități de cercetare, așa cum se întâmplă în sectorul automobilelor.

6.12

Comisia a prezentat recent un plan de acțiune pentru promovarea mobilității urbane, printre obiective numărându-se și acela al fluidizării traficului, vehiculele motorizate cu două roți răspunzând prin natura lor acestui deziderat. Sectorul vehiculelor motorizate cu două roți a devenit vulnerabil din cauza crizei, însă pe termen lung va beneficia de pe urma nevoii crescânde de vehicule alternative, cu emisii scăzute de CO2, pentru o mobilitate mai durabilă, în special în orașe, cu condiția ca dificultățile economice actuale să poată fi depășite pe termen mediu, fără pierderi iremediabile.

28.12.2010   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 354/35

—

care să fie capabilă să producă în toate regiunile europene în condițiile piețelor mondiale (care comportă adeseori distorsiuni);

—

care să răspundă în același timp tuturor exigențelor în materie de producție (calitate, siguranță, protejarea resurselor naturale, respectarea bunăstării animalelor etc.) și să țină sub control costurile europene;

—

și care să asigure, în plus, o piață a forței de muncă modernă, cu salarii atrăgătoare, caracterizată de un nivel ridicat de ocupare a forței de muncă și de siguranță, precum și printr-un înalt nivel de formare și calificare profesională.

—

piețele tot mai volatile, cu prețuri de producător având tendințe descrescătoare;

—

puterea de piață tot mai mare a sectoarelor distribuției și comercializării, în raport cu producătorii;

—

problemele clare în materie de producție și comercializare a produselor locale și regionale de calitate. În acest sens, sunt necesare reglementări specifice pentru agricultură, destinate piețelor locale și regionale.

—

puținele măsuri de stabilizare a pieței care au mai rămas nu trebuie doar garantate și utilizate atunci când piața o cere, ci trebuie dezvoltate și introduse noi idei de stabilizare a pieței, conforme OMC;

—

având în vedere caracterul din ce în ce mai imprevizibil al piețelor agricole internaționale, trebuie luate măsuri strategice de prevenire a crizelor de produse agricole prin păstrarea acestora în stocuri;

—

în plus, trebuie să se examineze cum se poate acționa asupra piețelor în scopul stabilizării acestora, cu ajutorul organizațiilor de producători și al acordurilor sectoriale.

—

pe ambalajele laptelui să fie ilustrate vaci care pasc dacă laptele provine de la animale care nu au acces la pajiști. În schimb, trebuie promovată diferențierea corespunzătoare pe piață (programe privind producția de lapte care provine de la vaci care consumă fân sau pasc, mergându-se până la comercializarea regională de către producători sau mici cooperative);

—

publicitatea să se bazeze pe indicații regionale, deși produsele sunt produse în altă parte.

—

plățile directe din cadrul primului și celui de-al doilea pilon ar trebui să fie destinate doar agricultorilor care-și exercită activitatea, asociațiilor de protecție a peisajelor sau altor instituții care se ocupă de conservarea peisajelor culturale;

—

plățile directe din cadrul primului și celui de-al doilea pilon trebuie să țină seama de locurile de muncă existente și generate de fiecare exploatație;

—

plățile directe din cadrul primului și celui de-al doilea pilon trebuie să remunereze prestațiile sociale ale agriculturii, care sunt necesare pentru menținerea modelului agricol european. Venitul agricultorilor ar trebui să provină în principal din prețurile de pe piața reglementată, în cadrul căreia costurile de producție să fie recunoscute;

—

având în vedere condițiile agroclimatice foarte diferite din UE, plățile directe din cadrul primului și celui de-al doilea pilon ar trebui să includă și componente prin care să se compenseze, la nivel supranațional, costurile generate de condițiile agroclimatice, suportate de agricultori (5).

—

în ce ramuri de producție se deosebesc concret normele europene de cele ale celor mai importanți concurenți și

—

ce dezavantaje legate de prețuri apar astfel în mod demonstrabil pentru exploatații/tipuri de exploatații/forme de producție.

28.12.2010   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 354/43

1.1

Economia mondială a devenit mai integrată ca niciodată. Din cauza crizelor majore care se produc la nivel global într-o lume multipolară, este nevoie de o nouă guvernanță și de o legitimitate sporită a organizațiilor internaționale. Această legitimitate trebuie să fie întemeiată pe valori, standarde și obiective comune, pe coerență și eficiență și pe o atitudine integratoare față de toate țările și cetățenii acestora. CESE susține participarea activă a UE la dezvoltarea unei noi guvernanțe de acest fel a organizațiilor internaționale.

1.2

Se recunoștea chiar înainte de începerea crizei actuale că este necesar să se reformeze organizațiile internaționale, organismele din cadrul ONU și instituțiile Bretton Woods, însă, de la izbucnirea crizei economice și financiare, procesul de reformă a fost accelerat și mai mult. G20 a luat inițiativa de a reacționa la criza financiară, de îndată ce a fost limpede că impactul acesteia este ireversibil. În ciuda rezultatelor bine primite ale procesului G20, legitimitatea deciziilor luate în temeiul acestuia este pusă sub semnul întrebării. CESE solicită UE să creeze legături veritabile între procesul G20 și instituțiile reprezentative ale ONU și să consolideze Consiliul Economic și Social (ECOSOC).

1.3

Țările emergente și țările în curs de dezvoltare au nevoie de roluri mai importante în cadrul guvernanței instituțiilor internaționale. CESE sprijină continuarea restructurării Băncii Mondiale și a FMI, astfel încât aceste țări să fie mai bine reprezentate.

1.4

Guvernanța instituțiilor internaționale ar trebui să se întemeieze pe Carta ONU și pe Declarația Universală a Drepturilor Omului adoptată de ONU. UE a susținut cu fermitate cooperarea multilaterală, iar CESE aprobă pe deplin această politică. Cu toate acestea, CESE remarcă faptul că mediul de promovare a valorilor multilaterale s-a schimbat și, prin urmare, CESE analizează necesitatea de revizuire a comunicărilor Comisiei privind politicile UE în materie de multilateralism  (1).

1.5

Deși organizațiile internaționale au obiective clare, le lipsește eficiența, din cauza monitorizării inadecvate a respectării deciziilor lor și a evaluării inadecvate a impactului acestora. UE a dezvoltat sisteme de monitorizare, ceea ce reprezintă o bună practică, iar acestea ar putea fi adoptate la nivel internațional în vederea monitorizării intervențiilor complexe pe mai multe niveluri. CESE încurajează UE să introducă aceste sisteme de monitorizare în cadrul organizațiilor internaționale.

1.6

CESE sprijină sporirea autorității organizațiilor internaționale în ceea ce privește reglementarea piețelor financiare la nivel internațional, în vederea prevenirii unei noi crize financiare. CESE sprijină o mai bună reglementare la nivel european și internațional în următoarele domenii: creșterea rezervelor, reglementarea fondurilor speculative, sporirea transparenței paradisurilor fiscale, descurajarea remunerării excesive și injuste, reducerea riscului de efect de levier și consolidarea la nivel supranațional a autorităților de supraveghere.

1.7

CESE susține orice inițiativă a UE de încurajare a cooperării și a coerenței între organizațiile internaționale. CESE încurajează UE să ia o inițiativă de continuare a inițiativei dnei Merkel și să faciliteze un dialog oficial între organizațiile internaționale în vederea promovării cooperării bazate pe Agenda privind munca decentă a OIM.

1.8

CESE salută rezoluția Parlamentului European de solicitare a ratificării de către statele membre UE a convențiilor OIM actualizate și sprijină cererea adresată de Parlamentul European Comisiei de a pregăti o recomandare către statele membre privind ratificarea convențiilor OIM actualizate și participarea în mod activ la punerea în aplicare a acestora. CESE dorește să se implice în mod activ în pregătirea acestei recomandări.

1.9

CESE recunoaște „puterea discretă” exercitată de UE în cadrul structurilor de guvernanță ale instituțiilor internaționale, dar Comitetul este totuși de părere că UE ar trebui să elaboreze câte o strategie adaptată fiecăreia dintre organizațiile internaționale, prin care să își sporească influența și să își consolideze poziția. Ar trebui să se țină seama de opinia CESE în cadrul pregătirii acestor strategii.

1.10

CESE speră că noul Tratat de la Lisabona, noul Înalt reprezentant pentru politica externă și cooperarea diplomatică consolidată vor avea ca rezultat o mai mare unitate în exprimare și obținerea de către UE a unei poziții mai bune în cadrul organizațiilor internaționale. CESE încurajează UE să dea dovadă de coerență în politicile sale externe și să își respecte obiectivele.

1.11

Procesul de formare a unei noi structuri de guvernanță nu este foarte transparent. Partenerii sociali și organizațiile reprezentative ale societății civile ar trebui să ia parte la acesta, iar CESE se așteaptă ca UE să faciliteze informarea cu privire la acest proces.

1.12

Organizațiile internaționale dobândesc eficiență dacă se dovedesc dispuse să consulte organizațiile societății civile, precum și organizațiile sindicale și patronale. Acestea din urmă trebuie să facă parte din structurile consultative transparente ale acestor organizații și din sistemul lor de monitorizare. CESE se așteaptă ca UE (CE și statele membre) să promoveze și să faciliteze o mai bună consultare a organizațiilor societății civile și a partenerilor sociali în cadrul viitoarelor structuri de guvernanță a organizațiilor internaționale.

2.1

Discuția privind sistemul de guvernanță a organizațiilor internaționale nu este nouă, dar extinderea rapidă și impactul profund ale crizei financiare internaționale au dezvăluit neajunsurile guvernanței globale în cadrul unei economii globalizate. Aceasta a demonstrat că există o interdependență sporită între toate țările. Criza nu numai că afectează toate economiile, dar s-a transformat într-o criză majoră a locurilor de muncă, afectând milioane de lucrători și întreprinderi deja vulnerabili. Pentru a limita cât mai mult posibil impactul negativ al crizei și pentru a evita o criză viitoare, va fi necesară o mai bună reglementare a sectorului financiar, care a reprezentat punctul de pornire al acestei crize. Însă aceste măsuri nu sunt suficiente. Pentru a crea o economie durabilă și bazată pe valori, trebuie creată mai întâi o nouă guvernanță, mai eficientă, mai responsabilă și mai transparentă, a economiei mondiale.

2.2

Prezentul aviz se va concentra asupra organizațiilor internaționale care reglementează politicile socială, economică și financiară, ținând seama de procesul de reformă a acestor organizații, care este în curs de desfășurare, și de contextul crizei financiare: ONU, OMC, OIM, Banca Mondială, Fondul Monetar Internațional, OCDE, G20 și Consiliul pentru stabilitate financiară.

2.3

Lumea se confruntă cu crize globale majore care pot fi abordate în mod eficient numai la nivel mondial. Acest lucru este valabil nu numai în ceea ce privește provocarea pe care o reprezintă criza financiară și economică actuală, ci și în ceea ce privește criza alimentară, criza apei și a energiei, acutizarea sărăciei, problemele de mediu, inclusiv efectele schimbărilor climatice, securitatea și intensificarea migrației.

2.4

Globalizarea a modificat relațiile economice, iar acest lucru trebuie să se reflecte în structura guvernanței economice globale. Relațiile de putere sunt în schimbare, țările BRIC devenind mai importante din punct de vedere economic, politic și strategic. Ne deplasăm dinspre o lume bipolară (Războiul Rece) via o lume unipolară (supremația SUA) către o lume multipolară. Economiile emergente și țările în curs de dezvoltare trebuie să aibă rolul lor în cadrul instituțiilor care alcătuiesc noul model de guvernanță globală.

2.5

Aceste provocări nu pot fi abordate decât de instituții care au legitimitate. Noua structură de guvernanță va avea această legitimitate numai în cazul în care instituțiile vor fi coerente în politicile lor, eficiente în punerea în aplicare a acestora și vor avea o atitudine integratoare față de toate națiunile și popoarele.

2.6

În cursul anilor trecuți, au fost luate mai multe inițiative privind revizuirea sistemului de guvernanță a organizațiilor internaționale și reforma ONU. S-au făcut progrese la nivel național în ceea ce privește inițiativa ONU „Delivering as one” („Să acționăm unitar”), cu coordonatorul rezident al ONU în rolul principal. În 2009, Comitetul de conducere al organizațiilor din sistemul ONU a anunțat 9 inițiative care urmau să fie luate în comun de organismele din cadrul ONU și instituțiile Bretton Woods. În vederea elaborării unei noi arhitecturi a guvernanței economiei mondiale, se sugerează ca rolul jucat de Consiliul Economic și Social (ECOSOC) și competențele acestuia să fie consolidate. De la izbucnirea crizei economice și financiare, procesul de reformă a luat avânt, G20 aflându-se la conducerea acestuia.

2.7

La 24 și 25 septembrie 2009, la Pittsburgh, în SUA, liderii G20 au luat decizii care vor modifica substanțial guvernanța organizațiilor internaționale. Aceștia au decis ca G20 să devină de acum înainte primul forum de discuții referitoare la cooperarea economică internațională. Ei au hotărât că își vor continua eforturile în vederea reglementării piețelor financiare și a plasării locurilor de muncă de calitate în centrul redresării economice. Au convenit să creeze cadrul necesar pentru o creștere economică susținută, durabilă și echilibrată; prin aceasta s-au angajat să formuleze obiective intermediare comune pentru ca politicile lor macroeconomice, fiscale și comerciale să fie în consens cu creșterea durabilă și echilibrată a economiei globale. Aceștia au autorizat FMI să le acorde asistență în evaluarea politicilor proprii, în vederea facilitării dialogului. Procedând astfel, ei au determinat o sporire a importanței rolului FMI, această evoluție fiind deja impulsionată de o finanțare suplimentară în valoare de 500 de miliarde de dolari. Băncii Mondiale i-a fost reconfirmată competența de a se ocupa de reducerea sărăciei, mulțumită unui împrumut suplimentar (100 de miliarde de dolari), accentuându-se în special siguranța alimentară și energetică a celor defavorizați. Liderii G20 se vor reuni din nou în iunie 2010 în Canada, în noiembrie 2010 în Coreea și în 2011 în Franța.

2.8

Liderii G20 au convenit să modernizeze arhitectura cooperării economice. Drepturile de vot pentru țările emergente în cadrul FMI vor crește cu 5 %, în defavoarea economiilor mai mici, suprareprezentate până în momentul de față. Băncii Mondiale i se solicită, de asemenea, să examineze gradul de reprezentare a țărilor emergente în structura sa decizională.

2.9

Cu toate acestea, în pofida rezultatelor reuniunilor G20, care au fost relativ bine primite, este pusă sub semnul întrebării legitimitatea rolului conducător asumat de acest grup. Cele mai sărace țări la nivel mondial sunt excluse de la dezbateri. Agenda G20 nu se întemeiază pe o politică stabilită de comun acord și nu toate organizațiile internaționale relevante sunt implicate în mod activ. În cadrul ONU există o îngrijorare semnificativă cu privire la faptul că rolul ONU continuă să se deterioreze, mai ales în ceea ce privește problemele economico-sociale. Trebuie să se ajungă la un nou echilibru între noul rol al G20, ONU și agențiile sale și instituțiile Bretton Woods. Este de așteptat să apară noi idei și inițiative, relațiile economice și politice aflându-se în schimbare rapidă și permanentă.

2.10

Țările G20 trebuie să dezvolte legături reale cu procesele reprezentative din cadrul Organizației Națiunilor Unite, astfel încât să se țină seama de interesele tuturor țărilor din lume în cadrul unei arhitecturi globale noi și integratoare, care să includă un nou Consiliu pentru securitate socială și economică al ONU, un Consiliu Economic și Social (ECOSOC) profund reformat, cu competențe decizionale consolidate sau un Consiliu Economic Global (2). UE trebuie să se poziționeze în contextul tuturor acestor schimbări, iar anumiți observatori se tem că schimbarea echilibrului puterilor se va face în defavoarea influenței europene pe scena internațională.

2.11

În cadrul acestui proces nu se acordă suficientă atenție rolului societății civile și partenerilor sociali. CESE recomandă ca G20 să atribuie un rol oficial societății civile și partenerilor sociali și îi încurajează pe miniștrii muncii din țările G20 să implice în activitățile lor instituțiile care reprezintă partenerii sociali la nivel internațional. Cu toate că unele organizații internaționale acordă un statut consultativ partenerilor sociali și organizațiilor societății civile, procesului în ansamblu îi lipsește transparența, iar unele organisme reprezentative, cum ar fi CESE și consiliile economice și sociale, ar trebui să se implice mai activ.

3.1

Orice nouă guvernanță a organizațiilor internaționale ar trebui să se întemeieze pe principiile și valorile ONU. Deși toate organizațiile internaționale pot avea propria structură de guvernanță, întreaga lor funcționare ar trebui să se bazeze pe Carta Națiunilor Unite, pe drepturile fundamentale ale omului, pe demnitatea umană și pe drepturile egale pentru femei și bărbați. Aceasta ar trebui să se bazeze pe justiție și pe respectarea tratatelor și a normelor internaționale. Ar trebui să promoveze progresul social, un nivel de trai mai ridicat în contextul unei libertăți sporite. O nouă structură a guvernanței organizațiilor internaționale trebuie să promoveze dezvoltarea durabilă și incluziunea socială și trebuie să abordeze în mod eficient problemele mondiale majore.

3.2

Valorile cuprinse în Carta ONU și în Declarația Universală a Drepturilor Omului adoptată de ONU sunt și valorile Uniunii Europene. UE este întemeiată pe principiile libertății, demnității, dialogului, stabilității și respectării acordurilor internaționale. UE a susținut în mod constant cauza ONU, a tratatelor acestei organizații și a multilateralismului. CESE sprijină acest obiectiv. Cu toate acestea, CESE remarcă faptul că mediul de promovare a valorilor multilaterale s-a schimbat și, prin urmare, CESE analizează necesitatea de revizuire a comunicărilor CE privind politicile UE în materie de multilateralism. [COM(2001) 231: Construirea unui parteneriat eficient cu Organizația Națiunilor Unite în domeniul dezvoltării și al afacerilor umanitare și COM(2003) 526: Uniunea Europeană și Organizația Națiunilor Unite: alegerea în favoarea multilateralismului].

3.3

O nouă structură de guvernanță a economiei mondiale ar trebui să se întemeieze pe Pactul internațional privind drepturile economice, sociale și culturale și să se concentreze asupra abordării chestiunilor sociale urgente, cum ar fi șomajul, sărăcia, securitatea alimentară și inegalitatea crescândă. Ar trebui să contribuie la dreptatea socială și la construirea unei lumi mai echitabile. O nouă structură de guvernanță ar trebui să aibă un rol mai important în promovarea unei economii ecologice și să protejeze bunurile publice, cum ar fi apa curată și aerul pur, biodiversitatea și reducerea emisiilor de CO2.

4.1

CESE solicită atât Comisiei Europene, cât și celorlalte instituții europene să promoveze în mod activ o nouă guvernanță a organizațiilor internaționale, care să urmărească sporirea coerenței și eficientizarea acestora în ceea ce privește contribuția la dezvoltarea durabilă, precum și realizarea obiectivelor referitoare la munca decentă și durabilitatea întreprinderilor.

4.2

Organizațiile internaționale, mai ales ONU și agențiile sale, au obiective clare, însă lasă deseori de dorit în ceea ce privește eficiența. Cu toate că obiectivele au devenit oficiale prin intermediul unor tratate și norme internaționale, implementarea acestora este adesea inadecvată și se simte lipsa unui sistem eficient de evaluare a impactului. Noua guvernanță a organizațiilor internaționale ar trebui să insiste mai mult asupra punerii în aplicare și urmăririi deciziilor sale.

4.3

Monitorizarea devine un instrument important pentru garantarea coerenței în aplicarea politicilor și pentru orientarea liderilor și a factorilor de decizie politică către domeniile de interes major. Aceasta asigură și unele „avertizări timpurii” care permit să se intervină la timp și în mod adecvat. CESE recomandă utilizarea și dezvoltarea unei asemenea abordări la nivel internațional pe o scară mai largă și în mod mai coordonat, în funcție de necesitățile instituțiilor internaționale, întrucât experiența europeană de monitorizare cu succes a intervențiilor complexe la mai multe niveluri a stimulat capacitatea comună de gestionare a autorităților publice, a specialiștilor și a sectorului privat.

4.4

Organizațiile internaționale pot acționa mai eficient dacă își consolidează reciproc obiectivele. Unele organizații internaționale dispun de mecanisme de depunere a reclamațiilor și de arbitraj (OMC), altele dispun de mecanisme de supraveghere bine dezvoltate, însă fără nicio competență de punere în aplicare (OIM). Politicile organizațiilor internaționale nu ar trebui să intre în contradicție; obiectivele ONU, ale instituțiilor financiare internaționale și ale UE nu pot fi atinse decât dacă acestea conlucrează pentru a-și promova reciproc standardele, cum ar fi egalitatea între femei și bărbați, durabilitatea, munca decentă și liberalizarea comerțului.

4.5

Guvernanța instituțiilor financiare – FMI, Banca Mondială și Consiliul pentru stabilitate financiară – s-a aflat în centrul dezbaterii privind guvernanța internațională a economiei globale. Necesitatea de a reglementa piețele financiare și de a le spori transparența este mai stringentă ca niciodată, întrucât măsurile adecvate nu se mai pot lua numai la nivel național. Pentru ca organizațiile internaționale să poată deveni mai eficiente în prevenirea crizelor viitoare, CESE sprijină sporirea uniformă a autorității acestora de reglementare a piețelor financiare la nivel internațional, fără însă ca acest lucru să genereze restricții excesive, un mediu sufocant și birocrație. CESE sprijină o mai bună reglementare la nivel european și internațional în următoarele domenii: creșterea rezervelor, reglementarea fondurilor speculative, sporirea transparenței paradisurilor fiscale, descurajarea remunerării excesive și injuste, reducerea riscului de efect de levier și consolidarea la nivel supranațional a autorităților de supraveghere, printre altele.

4.6

Pentru a aborda impactul crizei financiare asupra economiei reale, este necesară o sporire a cooperării la nivel internațional. O economie globală sigură necesită o mai bună reglementare și să fie bazată mai mult pe valori. O inițiativă importantă a fost luată de dna Merkel, cancelarul german. În cadrul unei reuniuni a OMC, a Băncii Mondiale, a FMI, a OIM și a OCDE la începutul anului 2009, domnia sa a propus o Cartă pentru guvernanța economică durabilă (3) care ar pune bazele unor politici coerente în vederea îndeplinirii obiectivelor comune, fiecare organizație contribuind la aceasta în funcție de mandatul propriu. Pe baza acestei carte, liderii G20 au formulat la Pittsburgh o serie de „valori fundamentale pentru o activitate economică durabilă”, prin intermediul cărora își definesc responsabilitățile față de diferiții factori implicați – consumatori, lucrători, investitori și întreprinzători – în vederea sporirii bunăstării populației prin intermediul unor strategii economice, sociale și de mediu coerente. OCDE a pregătit documentul „Un standard global pentru secolul XXI” pe baza standardelor sale existente pentru guvernanța întreprinderilor, întreprinderile multinaționale, lupta împotriva corupției și cooperarea fiscală (4). Comisia Stiglitz recomandă luarea unor măsuri ferme de contracarare a scăderii cererii, în vederea creării de locuri de muncă și a îndeplinirii Obiectivelor de dezvoltare ale mileniului. CESE recomandă ca UE și statele membre să sprijine aceste inițiative.

4.7

OIM urmează să joace un rol important în noua structură de guvernanță. Principalele standarde de muncă ale OIM și conceptul de muncă decentă și de întreprinderi durabile oferă orientări pentru abordarea crizei locurilor de muncă. La cea de-a 98-a conferință din iunie 2009, cele trei părți participante la OIM au ajuns la un acord cu privire la Pactul global privind locurile de muncă, care constă într-o serie de măsuri menite să inverseze tendințele descrescătoare în materie de ocupare a forței de muncă și de creștere economică. CESE îndeamnă UE să insiste în vederea stabilirii unui dialog oficial între organizațiile internaționale, bazat pe Agenda privind munca decentă a OIM, cu privire la ocuparea forței de muncă, dezvoltarea întreprinderilor, protecția socială, condițiile de muncă umane, relațiile profesionale sănătoase și drepturile la locul de muncă.

4.8

Pentru a obține o coerență sporită, Comitetul recomandă UE să promoveze, atât pe plan intern, cât și pe plan extern, ratificarea convențiilor OIM actualizate, precum și punerea în aplicare a Agendei privind munca decentă. Comitetul încurajează în special ratificarea și punerea în aplicare a convențiilor care prezintă o relevanță maximă pentru Agenda privind munca decentă, inclusiv a convențiilor privind sănătatea și siguranța la locul de muncă, a convențiilor privind securitatea socială și a Convenției nr. 94 privind clauzele de muncă în contractele publice. Reglementările UE nu scutesc statele membre de îndeplinirea obligațiilor asumate de acestea în temeiul convențiilor OIM pe care le-au ratificat. CESE sprijină solicitarea adresată de către Parlamentul European Comisiei în Rezoluția din 26 noiembrie 2009 de a pregăti o recomandare către statele membre privind ratificarea convențiilor OIM actualizate și participarea în mod activ la punerea în aplicare a acestora. Având în vedere Avizul său privind dimensiunea socială a globalizării (5) și Avizul privind promovarea muncii decente pentru toți (6), CESE dorește să se implice în mod activ în pregătirea acestei recomandări.

4.9

În afară de aceasta, CESE sprijină orice inițiativă a UE de a încuraja cooperarea pe teme specifice între organizațiile internaționale. Exemple grăitoare în acest sens sunt cooperarea dintre OMC și OIM pe tema ocupării forței de muncă, cooperarea dintre Banca Mondială și OIM pe teme de securitate socială, cooperarea dintre Banca Mondială și FMI privind punerea în aplicare a standardelor de muncă fundamentale. Ocuparea forței de muncă în rândul tinerilor, microfinanțarea și securitatea socială sunt problemele de maximă importanță.

5.1

Țările în curs de dezvoltare și țările emergente trebuie să joace un rol mai important în structurile noii guvernanțe globale care vor fi adoptate de către organizațiile internaționale. Cu toate acestea, integrarea acestora trebuie să se întemeieze pe respectarea regulilor ONU și pe respectarea drepturilor omului. Obiectivul de a asigura o muncă decentă și punerea în aplicare a standardelor de muncă fundamentale ale OIM în țările emergente și în țările în curs de dezvoltare ar trebui să constituie un reper pentru politicile organizațiilor internaționale. Banca Mondială și FMI trebuie să se reorganizeze pentru a spori reprezentarea și influența țărilor mai sărace în cadrul instituțiilor și proceselor lor.

5.2

Este necesară acordarea de sprijin țărilor în curs de dezvoltare pentru a le facilita participarea efectivă la procesul decizional al OMC. Ele trebuie să fie în măsură să participe mai prompt la negocierile comerciale și să fie încurajate să își îmbunătățească și să își aprofundeze cunoștințele în materie de comerț, precum și capacitățile tehnice și competențele în domeniul integrării piețelor. În cadrul relațiilor comerciale, țările în curs de dezvoltare trebuie să beneficieze de un spațiu politic legitim.

5.3

În martie 2009, FMI a analizat vulnerabilitatea țărilor cu venituri reduse la efectele negative ale crizei financiare globale și la recesiunea care a urmat acesteia (7). Potrivit estimărilor OIM, peste 200 de milioane de persoane ar putea fi obligate să trăiască în condiții de sărăcie extremă, cea mai mare parte dintre acestea trăind în economii în curs de dezvoltare sau emergente. Numărul lucrătorilor săraci, care câștigă mai puțin de 2 USD pe zi, ar putea să crească până la 1,4 miliarde, anulând progresele obținute în privința reducerii sărăciei în cursul ultimului deceniu. Sărăcia crescândă va afecta cel mai mult femeile, care constituie 60 % dintre săracii existenți la nivel mondial. În aceste împrejurări, trebuie întreprinse eforturi suplimentare în vederea îndeplinirii Obiectivelor de dezvoltare ale mileniului. CESE îndeamnă UE să își respecte în mod riguros angajamentul de îndeplinire a ODM.

6.1

UE are de jucat un rol important pe scena internațională. Uniunea Europeană este cel mai important exportator la nivel mondial, principalul donator către țările în curs de dezvoltare și piața de referință la nivel mondial. În pofida acestui fapt, studiile efectuate demonstrează că UE își pierde treptat influența în cadrul ONU (8). Rezoluțiile UE privind drepturile omului obțin mai puțin sprijin în cadrul Adunării Generale a ONU decât acum un deceniu, din cauza influenței crescânde a țărilor care se opun amestecului în „treburile interne”, cum ar fi China și Rusia (9).

6.2

Miza pe care o reprezintă sistemul guvernanței globale este foarte importantă pentru UE. Modelul economiei de piață sociale al UE este unic și a dovedit că este deosebit de apt pentru a aborda problemele complexe ale crizei financiare actuale. UE și instituțiile sale trebuie să acționeze în vederea protejării intereselor și a promovării valorilor proprii.

6.3

UE este reprezentată în cadrul tuturor organizațiilor internaționale care se ocupă de guvernanța economiei globale, fie prin prezența statelor membre în consiliile de administrație ale acestor organizații, fie prin coordonarea politicilor statelor membre în cadrul acestor organizații, fie prin reprezentarea pe care i-o asigură statul membru care deține președinția sau în mod direct, prin intermediul statutului reprezentativ al CE. UE are doar statut de observator în cadrul majorității organizațiilor internaționale (cu excepția OMC și a FAO) și se bazează pe „puterea discretă” pentru a-și exercita influența. Chiar dacă această „putere discretă” și rețeaua europeană a bunăvoinței pot fi eficiente, UE ar trebui să se străduiască să adopte poziții oficiale, acolo unde este posibil. UE ar trebui să dezvolte o strategie adaptată fiecăreia dintre organizațiile internaționale, pentru a-și spori influența și a-și consolida poziția, în vederea promovării unei guvernanțe mai eficiente și mai juste a acestor organizații.

6.4

În cadrul FMI, UE este reprezentată de mai mulți purtători de cuvânt (președintele EURIMF, BCE, președintele Eurogrupului, ministrul de finanțe al țării care exercită președinția UE), iar divergențele dintre statele membre privind chestiunile financiare și cele legate de dezvoltare împiedică Europa să se exprime în mod unitar. Dacă, în ceea ce privește aspectele comerciale, Comisia Europeană deține autoritatea de se pronunța în numele UE, în privința altor chestiuni financiare sau economice nici chiar cele 16 state membre ale UE care au o monedă comună și și-au delegat o parte a competențelor către BCE nu adoptă întotdeauna o poziție unitară. Având în vedere importanța crescândă a instituțiilor Bretton Woods, mai ales a FMI, CESE îndeamnă UE și instituțiile sale să își îmbunătățească coordonarea în ceea ce privește guvernanța acestor instituții. Statele membre UE dețin împreună 32 % din drepturile de vot din cadrul FMI (în comparație cu SUA, care dețin 17 %). O scădere a influenței statelor membre mai mici ale UE pentru a face loc economiilor emergente poate fi compensată printr-o politică mai bine coordonată a UE.

6.5

CESE solicită UE să încurajeze FMI să promoveze politicile care asigură acces la credite și finanțare, în special pentru IMM-uri și fermieri, întrucât aceste sectoare reprezintă coloana vertebrală, precum și principalii furnizori de locuri de muncă, în cadrul tuturor economiilor naționale. De asemenea, CESE solicită UE să îndemne instituțiile financiare internaționale să pună la dispoziție fonduri pentru țările în curs de dezvoltare în vederea aplicării unor măsuri contraciclice și, în acest context, să se abțină de la a impune măsuri condiționate prociclice.

6.6

Din 2000, UE și-a sporit în mod considerabil contribuția financiară către Banca Mondială (241 milioane EUR în 2008). CESE recunoaște importanța rolului Băncii Mondiale în eradicarea sărăciei și recomandă UE să încurajeze Banca Mondială să adopte politici de dezvoltare economică în cadrul cărora să se regăsească munca decentă, precum și accesul la servicii de asistență medicală, la educație și la alte bunuri publice. CESE îndeamnă UE să sprijine Banca Mondială în vederea finanțării planurilor de redresare ale țărilor afectate de criza financiară și economică actuală, care să fie orientate către sprijinirea dezvoltării durabile a întreprinderilor, crearea de locuri de muncă, investiții publice, politici active privind piața forței de muncă, extinderea securității sociale minime astfel încât să îi includă pe toți, sisteme de siguranță suplimentare pentru cei mai vulnerabili și investiții în „economia verde”.

6.7

În temeiul noului Tratat de la Lisabona, Parlamentul European are putere de codecizie în domeniul politicii comerciale. În opinia CESE, aceasta îi oferă noi oportunități de a-și consolida cooperarea cu Parlamentul și cu Comisia în ceea ce privește chestiunile comerciale. CESE a pregătit mai multe avize relevante privind anumite chestiuni comerciale și necesitatea de a face politicile comerciale să fie coerente cu politicile sociale și de mediu ale UE (10).

6.8

UE își dedică o mare parte din timp coordonării opiniilor și pozițiilor sale în cadrul organizațiilor internaționale și, prin urmare, mai puțin timp și mai puține eforturi sunt disponibile pentru a obține sprijinul altor membri ai organizațiilor internaționale pentru aceste poziții. Convenția ONU privind drepturile persoanelor cu handicap este una dintre excepțiile fericite recente. Organizațiile societății civile pot sprijini o poziție comună. CESE remarcă faptul că votul statelor membre UE dă dovadă de convergență și încurajează UE să fie pregătită să se exprime „cu o voce unică”, pentru a evita pierderea influenței din cauză că statele membre nu ajung la un acord. Se speră că Tratatul de la Lisabona va contribui la ameliorarea acestei situații. Acceptarea noului tratat, noul post de Înalt reprezentant și cooperarea diplomatică consolidată reprezintă o ocazie de a întări poziția UE pe scena internațională.

6.9

O mai bună guvernanță a organizațiilor internaționale, care să fie mai coerentă și astfel mai eficientă, începe cu exemplul propriu. Politicile UE în cadrul ONU și al agențiilor ONU, în cadrul G20 și al instituțiilor Bretton Woods ar trebui să se supună acelorași principii și să promoveze aceleași obiective, în cadrul mandatului și al structurii diferitelor organizații. Pentru a dezvolta politici coerente în cadrul organizațiilor internaționale sunt necesare eforturi mult mai mari. Politica UE privind coerența în materie de dezvoltare reprezintă un exemplu pozitiv în acest sens. CESE menționează, de asemenea, și coerența dintre politica internă și cea externă în cadrul Strategiei de la Lisabona (11).

7.1

Participarea partenerilor sociali și a organizațiilor societății civile reprezintă o condiție prealabilă a protejării și promovării valorilor fundamentale ale organizațiilor internaționale. Guvernanța instituțiilor internaționale reprezintă o miză importantă pentru societatea civilă. Criza recentă a demonstrat faptul că societatea civilă, fie că este vorba de contribuabili, lucrători, consumatori, persoane care fac economii, proprietari de locuințe sau întreprinzători, plătește un preț mare pentru o guvernanță globală insuficientă și ineficientă.

7.2

Noua structură de guvernanță se conturează în cadrul unor reuniuni diplomatice la nivel înalt. Acest proces nu este unul foarte transparent. Organizațiile societății civile și partenerii sociali dispun de un acces redus la informațiile privind acest proces, nemaivorbind de accesul la procesul decizional. Organizațiile societății civile și sindicatele încearcă să mobilizeze opinia publică și să facă lobby pe lângă guvernele lor pentru a-și comunica ideile cu privire la viitoarea structură de guvernanță a economiei globale. Anumite secțiuni ale comunității de afaceri sunt consultate, în timp ce altele sunt excluse. Ar trebui să se țină seama mai mult de vocea organizațiilor societății civile și de cea a partenerilor sociali în cadrul activităților politice ale UE, precum și în cadrul organizațiilor internaționale.

7.3

Există mai multe exemple de bune practici, la nivel național, regional și internațional, în ceea ce privește implicarea societății civile în guvernanța instituțiilor internaționale. La nivel internațional se distinge exemplul OIM. Reprezentanții patronatelor și ai lucrătorilor sunt pe picior de egalitate cu guvernele în cadrul instituțiilor OIM, fie că este vorba de guvernanță, de luarea deciziilor, de stabilirea standardelor sau de monitorizare. Comitetul consultativ pentru afaceri și industrie (BIAC) și Comitetul consultativ pentru uniunile sindicale (TUAC) din cadrul OCDE reprezintă, de asemenea, exemple bune de instituționalizare a consultării partenerilor sociali. Toate celelalte organizații internaționale organizează consultări mai puțin sistematice ale partenerilor sociali și ale altor organizații ale societății civile, un exemplu fiind statutul consultativ pe care îl au ONG-urile în cadrul ONU, ori nu organizează deloc astfel de consultări, cum este cazul G20. Guvernanța eficientă a organizațiilor internaționale va fi întărită prin instituționalizarea într-un mod transparent a implicării organizațiilor societății civile și a partenerilor sociali. Organizațiile internaționale pot, de asemenea, să devină mai eficiente atunci când organizațiile societății civile și partenerii sociali sunt incluși în mecanismele lor de urmărire și monitorizare și în sistemele lor de avertizare timpurie.

7.4

CESE se așteaptă ca UE să includă organizațiile societății civile și partenerii sociali în dezvoltarea politicilor și a pozițiilor sale față de noua guvernanță a organizațiilor internaționale. Comitetul se așteaptă, de asemenea, ca UE să promoveze în cadrul organizațiilor internaționale disponibilitatea de consultare a societății civile și a partenerilor sociali atunci când se discută structurile de guvernanță. O consultare utilă presupune transparența și accesul ușor la documente într-un termen care să permită luarea în considerare și includerea opiniilor părților interesate.

7.5

CESE se așteaptă ca UE (CE și statele membre) să promoveze și să faciliteze o mai bună consultare a organizațiilor societății civile și a partenerilor sociali în cadrul viitoarelor structuri de guvernanță a organizațiilor internaționale.

28.12.2010   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 354/50

—

să continue procesul de extindere;

—

să accelereze procesul de liberalizare a vizelor pentru Albania și Bosnia-Herțegovina, astfel încât cetățenii acestora să poată călători fără viză în țările din Spațiul Schengen. De asemenea, să înceapă negocierile cu Kosovo (1) pe această temă;

—

să mobilizeze toate sursele de finanțare disponibile, în vederea maximizării investițiilor în proiecte de infrastructură, și să utilizeze în acest scop nou înființatul Cadru de investiții pentru Balcanii de Vest;

—

să mențină dimensiunea socială drept prioritate și în cursul implementării Tratatului de instituire a unei Comunități a transporturilor. Forumul social ar trebui susținut, astfel încât să devină un instrument de eficientizare a dialogului social sectorial consolidat de la nivel regional;

—

să sprijine orientarea către moduri mai ecologice de transport, cum ar fi cel pe căile ferate și navigabile interioare din Balcanii de Vest;

—

să țină seama de evaluările impactului socioeconomic al rețelelor de transport la elaborarea unei politici comune de transport;

—

să sprijine modernizarea rețelei de transport regional de bază, în funcție de necesități;

—

în procesul de revizuire a politicii în domeniul TEN-T, să ia în considerare rețeaua de transport regional de bază pentru Europa de Sud-Est ca viitoare parte integrantă a TEN-T, în vederea sprijinirii pe mai departe a integrării regiunii Balcanilor de Vest în UE;

—

să inițieze un studiu privind ocuparea forței de muncă în țările care fac parte din Comunitatea transporturilor cu Balcanii de Vest. De asemenea, să acorde o atenție corespunzătoare dezvoltării programelor de formare atât pentru angajatori, cât și pentru angajați, astfel încât aceștia să poată reacționa mai bine la schimbările de pe piața forței de muncă și

—

să aloce secretariatului Comunității transporturilor suficiente resurse umane în domeniul afacerilor sociale și dialogului social.

—

prin intermediul lucrărilor Comitetelor Consultative Comune, să încurajeze partenerii sociali din țările Balcanilor de Vest să ia parte activă la dialogul social, atât la nivel național, cât și regional;

—

să organizeze o conferință pe tema politicii de transport în Balcanii de Vest, cu participarea reprezentanților organizațiilor societății civile ale țărilor din această regiune, ai Comisiei Europene și ai CESE și

—

să identifice mecanisme de lansare și instituționalizare a viitoarei cooperări cu forumul social regional, care trebuie creat conform Tratatului de instituire a unei Comunități a transporturilor.

—

să intensifice cooperarea regională în materie de politică și infrastructură în domeniul transporturilor;

—

să asigure o planificare eficientă a investițiilor publice de interes regional și să intensifice consolidarea capacităților în acest sector;

—

să pună în practică reformele necesare și să accelereze procesul de adoptare a acquis-ului comunitar;

—

să fructifice posibilitățile de finanțare din fonduri private/de cofinanțare atât a proiectelor prioritare, cât și a celor complementare (parteneriate public-privat), și să creeze un mediu prielnic pentru proiectele de acest tip;

—

să sporească transparența achizițiilor publice;

—

să îmbunătățească gestionarea frontierelor și capacitatea punctelor de trecere a frontierei pentru a accelera transporturile la nivel regional și a le spori calitatea;

—

să dezvolte politici coerente la nivel regional, care să încurajeze transportul intermodal și utilizarea sistemelor inteligente de transport (ITS);

—

să amelioreze continuu relațiile cu țările vecine și să rezolve chestiunile nesoluționate în cadrul raporturilor bilaterale;

—

să joace un rol activ în dezvoltarea Strategiei Dunării, în curs de pregătire, pentru a beneficia de proiectele comune de infrastructură cu statele membre și țările vecine și

—

să implice partenerii sociali, precum și reprezentanții altor organizații relevante ale societății civile în procesul de elaborare a politicii regionale în domeniul transporturilor și să realizeze convergența politicilor și reformelor în domeniul ocupării forței de muncă.

2.2.1

UE este direct interesată de Balcanii de Vest, deoarece regiunea se află în inima Europei. Fiecare țară din Balcanii de Vest este fie candidată, fie potențial candidată la aderarea la UE. Pentru îndeplinirea acestui obiectiv, ele trebuie să îndeplinească criteriile și condițiile pe care le implică statutul de membru. Cooperarea regională este una dintre precondițiile integrării lor reușite a lor în Uniunea Europeană, fiind așadar și un element esențial al procesului de stabilizare și de asociere (PSA). De aceea, UE dorește foarte mult să sprijine dezvoltarea proiectelor regionale, inclusiv a rețelei de transport regional de bază, care joacă un rol crucial.

2.2.2

UE consideră transportul drept un domeniu de politică ce se impune de la sine și foarte adecvat pentru o cooperare regională eficientă. De aceea, Uniunea este de părere că politica de transport în Balcanii de Vest poate fi una ambițioasă și poate stimula alinierea la acquis în regiune. Importanța politicii de transport este cu atât mai mare cu cât Balcanii de vest sunt străbătuți de patru din cele zece coridoare paneuropene. Politica de transport a UE în regiune are trei obiective principale. Primul este îmbunătățirea și modernizarea rețelei de transport pentru Europa de Sud-Est, în vederea dezvoltării economice și sociale. Cel de-al doilea constă în ameliorarea circulației în cadrul rețelei, prin aplicarea unor măsuri orizontale/fără caracter normativ. Cel de-al treilea este de a ajuta regiunea să se alinieze la acquis-ul din domeniul transportului. Urmărind aceste priorități, UE negociază în prezent cu țările din Balcanii de Vest un Tratat de instituire a unei Comunități a transporturilor (a se vedea punctul 4.3 de mai jos).

3.2.1

Lungimea totală a rețelei feroviare de bază este de 4 615 km, ea cuprinzând 3 083 km de coridoare și 1 532 km de linii. Doar 15 % din rețeaua feroviară de bază este considerată a fi în bune condiții, în vreme ce 19 % este în condiții proaste sau foarte proaste (5).

3.2.2

Căile ferate reprezintă veriga cea mai slabă a modurilor de transport. Analiza accesibilității arată că deplasarea pe calea ferată durează de două ori mai mult decât pe șosea, în cazul aceleiași rute între punctul de plecare și cel de sosire. Infrastructura feroviară este subdezvoltată în toate țările din Balcanii de Vest. De aceea, calea ferată are nevoie de investiții masive în toate țările din regiune. O altă provocare a viitorului este și restructurarea companiilor feroviare, deseori apreciate ca având prea mult personal.

3.3.1

Lungimea totală a Dunării (Coridorul VII) (6) în Croația și Serbia este de 588 km, iar lungimea navigabilă a râului Sava de 593 km. Rețeaua de bază cuprinde de asemenea șapte porturi maritime și două fluviale (7). Exceptând aproximativ 30 km, Dunărea se prezintă în bune condiții, în vreme ce starea râului Sava este mult mai proastă (8).

3.3.2

Căile navigabile interioare reprezintă cel mai ecologic și mai ieftin mod de transport, dezavantajul acestuia fiind însă încetineala.

3.3.3

Transportul intermodal este limitat, fiind reprezentat în prezent în principal de transportul pe șosea, către și dinspre porturi, al containerelor de pe vase. În plus, terminalele intermodale existente nu sunt încă utilizate la capacitatea maximă. Totuși, există un potențial de dezvoltare de circa 10 % al transportului intermodal, prevăzându-se o creștere a acestuia de 15 % până în 2015, în cazul rețelei de bază.

3.3.4

Se poate afirma că țările din regiune înregistrează progrese constante sub aspectul reformei din sectorul transporturilor, continuând aplicarea strategiilor naționale de transport și adoptând noi dispoziții și regulamente care sunt în conformitate cu politica și acquis-ul comunitar din domeniul transportului. În general, ele recunosc faptul că reformele trebuie să urmărească interesul regional, aceasta însemnând că ele nu trebuie să creeze disparități care să împiedice dezvoltarea și gestionarea eficientă a rețelei de bază. Ca și în cazul procesului de integrare în UE, unele țări sunt mai avansate decât altele.

4.1

Politica comună de transport pentru Balcanii de Vest a apărut odată cu Pactul de stabilitate pentru Europa de Sud-Vest, din 1999. După cum se precizează mai sus, UE consideră cooperarea regională o premiză a aderării țărilor din Balcanii de Vest la UE și o condiție prealabilă a dezvoltării politicii de transport în regiune. UE a încurajat așadar țările din Balcanii de Vest să dezvolte cooperarea intraregională și să sporească coordonarea în domeniul politicii comune de transport. Pentru a stimula dezvoltarea infrastructurii de transport în Europa de Sud-Est, Comisia Europeană și țările participante din regiune au semnat în 2004 un memorandum de înțelegere pentru dezvoltarea rețelei de transport regional de bază. Prin urmare, diferitele forumuri implicate în activități legate de infrastructura regională de transport au fost înlocuite cu trei organisme principale de coordonare. Deciziile de ordin strategic sunt luate în cadrul reuniunii anuale a miniștrilor; un comitet director se ocupă cu implementarea memorandumului de înțelegere; iar Observatorul transporturilor din Europa de Sud-Est (South East Europe Transport Observatory – SEETO) joacă rolul de secretariat permanent (9). Memorandumul de înțelegere obligă participanții să elaboreze și să implementeze în comun un plan de acțiune multianual evolutiv, pentru o perioadă de 5 ani. Un alt rol important al memorandumului de înțelegere este acela că oferă un cadru procesului coordonat care conduce la elaborarea Tratatului de instituire a Comunității transporturilor cu Balcanii de Vest.

4.2

Tratatul de instituire a Comunității transporturilor cu Balcanii de Vest, în prezent în curs de negociere, va înlocui actualul memorandum de înțelegere. Obiectivul tratatului este de a institui o piață integrată a infrastructurilor, sistemelor de transport terestru, maritim și pe căile navigabile interioare, precum și a serviciilor aflate în strânsă legătură cu piața internă de transport a Uniunii Europene. Instituirea Comunității transporturilor va grăbi integrarea sistemelor de transport, atât în regiune, cât și cu cele ale UE. Pe lângă accelerarea alinierii legislației în domeniu, inclusiv la acquis-ul social relevant, Comunitatea transporturilor va permite utilizatorilor și cetățenilor să profite mai repede de procesul de aderare. Comunitatea transporturilor va oferi de asemenea securitate juridică operatorilor și investitorilor din sectorul transporturilor, stimulând și accelerând astfel investițiile necesare și dezvoltarea economică (10).

4.3

Alte obiective sunt crearea unui cadru stabil de reglementare și de piață, capabil să atragă investiții în toate modurile de transport și în sistemele de gestionare a traficului, sporirea eficienței modurilor de transport și contribuția la o repartizare modală mai durabilă, precum și asocierea dezvoltării transporturilor cu progresul social și respectul pentru mediu. Trebuie subliniat faptul că tratatul nu va intra în vigoare în anumite țări din Balcanii de Vest decât dacă acestea vor implementa tot acquis-ul în domeniu.

5.1.1

Principalul motor al integrării în domeniul transporturilor îl reprezintă armonizarea legislativă și coordonarea între autorități. Numărul actorilor implicați în procesul de elaborare a politicii regionale de transport impune planificarea și coordonarea adecvată a activităților.

5.1.2

La nivel național, implementarea acquis-ului obligă guvernele țărilor din Balcanii de Vest să planifice și să pună în practică reforme importante în domeniul transporturilor, ca și în alte domenii conexe. Procesul ar trebui însoțit de un studiu minuțios de impact.

5.1.3

Planificarea eficientă a cheltuielilor publice și a cooperării cu alte părți interesate, inclusiv partenerii sociali și instituțiile financiare internaționale, ar trebui menționată printre aspectele importante ale dezvoltării corespunzătoare a politicii de transport.

5.1.4

O altă provocare în domeniu o reprezintă nevoia de a armoniza strategiile naționale de transport cu interesele regionale și de a coordona aplicarea proiectului privind rețeaua de bază, în vederea sprijinirii unei gestionări și dezvoltări eficiente a acesteia.

5.1.5

Nu în ultimul rând, elaborarea de către SEETO a planurilor de acțiune multianuale evolutive, ce vizează dezvoltarea rețelei de transport regional de bază, presupun o planificare și o coordonare eficientă a activităților la nivel regional. O coordonare similară va fi necesară și în cadrul forumului social regional, la care vor participa reprezentanții partenerilor sociali și ai altor părți interesate din Balcanii de Vest, inclusiv ai instituțiilor neguvernamentale.

5.2.1

Necesitatea de a alinia legislațiile naționale la acquis-ul comunitar și la standardele UE în domeniul transporturilor constituie o prioritate. Acquis-ul din domeniu este extrem de vast, acoperind accesul la piețe, precum și cerințele sociale, tehnice, fiscale, de siguranță și de mediu. Țările din Balcanii de Vest trebuie așadar să facă față problemei ce constă în transpunerea și aplicarea unui volum important de acquis în domeniul transporturilor, care cuprinde numeroase regulamente, directive și decizii. O altă problemă o reprezintă transpunerea și aplicarea de o manieră selectivă a acquis-ului comunitar.

5.2.2

Din cauza gradului ridicat de fragmentare, aspectele legate de punctele de trecere a frontierei sunt foarte importante pentru regiunea Europei de Sud-Est. În prezent, timpul de așteptare la punctele de trecere a frontierei are repercusiuni considerabile asupra eficienței și competitivității rețelei de bază. Sunt necesare eforturi suplimentare din partea țărilor din Balcanii de Vest care fac parte din rețea, în vederea îmbunătățirii gestionării frontierelor și a procedurilor, precum și a reducerii timpului de așteptare.

5.2.3

Aspectele de mediu ar trebui, de asemenea, subliniate. Aplicarea standardelor de mediu capătă o importanță din ce în ce mai mare la momentul elaborării proiectelor de infrastructură. Deoarece legislația de mediu constituie o parte importantă a acquis-ului, nu se pune problema dacă ea trebuie sau nu aplicată. Totuși, se poate afirma că țările din Balcanii de Vest au întâlnit dificultăți serioase în aplicarea legislației de mediu.

5.3.1

Dezvoltarea și întreținerea rețelelor de transport necesită o finanțare pe care sectorul public nu o poate asigura. Prin urmare, coordonarea donatorilor joacă un rol important în această privință. În afară de UE, instituțiile financiare internaționale precum Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), Banca Mondială (BM), Banca Europeană de Investiții (BEI), Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei (BDCE) și donatorii bilaterali ar trebui să-și coordoneze activitățile și să aloce fondurile necesare. Pentru guvernele țărilor din Balcanii de Vest, o altă posibilitate de a finanța rețelele de transport este aceea de a recurge la parteneriatele public-privat (PPP).

5.3.2

Importanța acestora din urmă a fost evidențiată cu ocazia conferinței ministeriale desfășurate la Sarajevo în septembrie 2009. În declarația lor, miniștrii participanți nu numai că au recunoscut și au salutat rolul important pe care sectorul privat îl joacă în dezvoltarea infrastructurii, dar au recunoscut și nevoia instituirii unui mediu instituțional și legislativ care să permită participarea sectorului privat la proiecte de infrastructură prin intermediul instrumentului reprezentat de parteneriatele public-privat. Pe lângă aceasta, ei și-au luat angajamentul de a pregăti proiecte de infrastructură la nivel regional și au susținut instituirea unei rețele de parteneriate public-privat în Europa de Sud-Est (11). Declarația oferă un cadru adecvat de extindere a proiectelor PPP de dezvoltare a infrastructurii în regiune. Pe de altă parte, punerea ei în aplicare presupune reforme, inclusiv reforma regimului legislativ și de reglementare, precum și sprijinul activ al partenerilor internaționali – Comisia Europeană, instituțiile financiare internaționale, donatorii bilaterali – prin intermediul asistenței tehnice și financiare.

5.3.3

O altă inițiativă importantă, care ar trebui să asigure o mai strânsă cooperare între instituțiile financiare internaționale, donatorii bilaterali și Uniunea Europeană, este reprezentată de cadrul de investiții pentru Balcanii de Vest (CIBV). CIBV a fost lansat în decembrie 2009 și constă dintr-un mecanism comun de ajutor nerambursabil și un altul de împrumut, în vederea finanțării proiectelor prioritare în Balcanii de Vest, printre care proiectele de infrastructură joacă un rol esențial (12).

6.1.1

Transportul a fost unul dintre domeniile care au oferit cele mai multe locuri de muncă în regiune. Angajatorii ar trebui așadar să joace un rol în definirea politicilor și realizarea unor reforme de care să beneficieze atât întreprinderile lor, cât și angajații și cetățenii țărilor respective. Organizațiile sectoriale de transport și angajatorii individuali joacă și ei un rol în negocierea priorităților rețelelor naționale și regionale de transport, și în analizarea impactului lor asupra promovării mobilității, asupra creării și menținerii locurilor de muncă, precum și asupra avantajelor generale pentru economiile naționale.

6.1.2

Vizibilitatea și influența organizațiilor angajatorilor din regiune variază de la o țară la alta. În general, poziția lor nu este prea puternică, în principal din cauza lipsei capacității de mobilizare internă și a dificultăților de a se reprezenta în mod eficient și de a-și apăra interesele în raport cu guvernul și celelalte părți interesate.

6.1.3

Este nevoie ca membrii organizațiilor angajatorilor să dezvolte competențe de analiză și reprezentare, ceea ce ar fi nu numai în avantajul fiecărei țări, ci și al UE.

6.2.1

Transportul a fost unul dintre domeniile care au oferit cele mai multe locuri de muncă în regiune. Condițiile sociale și de pe piața forței de muncă sunt precare în majoritatea țărilor, existând în permanență un nivel înalt al șomajului, o rată ridicată de sărăcie și de migrație în rândul populației active, precum și sisteme de securitate socială care nu mai pot face față situației. În sectorul feroviar, în medie, 50 % din lucrători și-au părăsit slujbele în ultimul deceniu (13). Reforma în sectorul feroviar, care trebuie realizată de fiecare țară, presupune reduceri de personal, privatizarea operatorilor de transport de marfă și închiderea liniilor locale care nu aduc profit (14). Planurile de liberalizare a transportului feroviar vor avea așadar impact asupra angajării forței de muncă și a condițiilor de lucru.

6.2.2

Pierderea locurilor de muncă afectează și sectorul portuar, precum și comunitățile și economiile locale ce depind de activitatea portuară. O situație similară s-a înregistrat în sectorul transportului pe căile navigabile interioare.

6.2.3

Alături de alți parteneri sociali, sindicatele joacă un rol important în evaluarea impactului dezvoltării rețelei de transport regional de bază asupra ocupării forței de muncă. Sub coordonarea Federației Europene a Lucrătorilor din Transporturi, sindicatele din sectorul transporturilor ale regiunii au desfășurat o campanie – atât la nivel național, cât și comunitar – în favoarea efectuării de evaluări a impactului social de-a lungul întregului proces de planificare și implementare a tratatului de instituire a Comunității transporturilor (15). O altă preocupare a sindicatelor este realizarea convergenței între politicile de ocupare a forței de muncă și reforme.

28.12.2010   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 354/56

1.1

Tratatul de la Lisabona, intrat în vigoare la 1 decembrie 2009, a adus schimbări importante în ceea ce privește structura instituțională a Uniunii Europene, printre care înființarea postului de președinte permanent al Consiliului European. În același timp, Tratatul de la Lisabona a creat temeiul juridic pentru „troica prezidențială” (1), în cadrul căreia trei state membre își asumă sarcinile Președinției Consiliului UE timp de 18 luni, pe baza unui program convenit în prealabil.

1.2

Din punctul de vedere al societății civile, articolului 11 din Tratatul de la Lisabona îi revine un rol deosebit de important, deoarece acesta vizează în special consolidarea democrației participative, intensificarea și instituționalizarea dialogului cu cetățenii, realizarea consultărilor ample privind elaborarea politicilor Uniunii Europene și introducerea inițiativei cetățenești. Toate acestea ar trebui să contribuie la consolidarea dialogului civil.

1.3

Prezentul document are ca obiectiv analizarea temelor menționate la punctele anterioare. În acest scop, documentul evidențiază rolul special jucat de CESE, în calitate de reprezentant instituțional la nivel european al societății civile organizate, lansează propuneri pentru consolidarea acestui rol și, în același timp, susține prevederile Tratatului de la Lisabona care vizează funcționarea mai eficientă, mai transparentă a UE și sporirea legitimității acesteia.

2.1

Președinția în exercițiu, mai exact Președinția Consiliului Uniunii Europene, nu reprezintă o noutate: elementul important este că ea este ocupată de statele membre, prin rotație, pe o perioadă de o jumătate de an. Pe durata acestui mandat țara care deține președinția reprezintă „fața și vocea” UE, definește strategiile și îndeplinește funcții și sarcini organizatorice și reprezentative.

2.2

Sarcinile prezidențiale presupun multe responsabilități și eforturi pentru întregul guvern. Țara care deține președinția nu are voie să își apere interesele naționale din această poziție.

2.3

Reglementările privind președinția au fost modificate prin Decizia Consiliului din 15 septembrie 2006 de adoptare a regulamentului de procedură al Consiliului (2006/683/CE), care a pus bazele sistemului de troică. În esență, acesta prevede că, pe durata fiecărei perioade de 18 luni, cele trei președinții în exercițiu elaborează, în strânsă colaborare cu Comisia Europeană și prin consultarea acesteia, proiectul de program al activităților Consiliului pentru perioada relevantă de un an și jumătate.

2.4

Care sunt avantajele acestei noi structuri a președinției? Noul sistem păstrează o marjă de manevră pentru țara care deține președinția, așa cum era în cazul președinției pe o perioadă de șase luni. În același timp, elaborarea în comun a programului „troicii” contribuie la o mai bună conlucrare între statele membre și la asigurarea unei mai bune continuități și coerențe a politicilor Uniunii și, astfel, a vieții comunității.

2.5

Primul grup al președințiilor de tipul „troicii” și-a început activitatea la 1 ianuarie 2007, fiind compus din Germania, Portugalia și Slovenia și a fost urmat, în perioada 1 iulie 2008 – 31 decembrie 2009, de troica Franța – Cehia – Suedia. Conform opiniei generale, din diverse motive, dar mai ales datorită lipsei unui temei juridic corespunzător, în cadrul activităților acestor „troici” au dominat mai degrabă considerentele și aspirațiile naționale decât punctele de vedere comune ale partenerilor din troică.

2.6

În urma intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona, începând cu 1 ianuarie 2010, Spania, Belgia și Ungaria vor alcătui președinția de tip „troică”. La baza acesteia stă programul de lucru adoptat de Consiliul European în cadrul reuniunii din 17 decembrie 2009. Acest program foarte ambițios acoperă o gamă largă de domenii. Un element important care contribuie la eficiența președințiilor îl reprezintă componența „troicii”: un stat membru mare și/sau fondator, cu o experiență considerabilă, alături de o țară care a aderat mai târziu, precum și de un stat membru „nou”.

2.7

Experiența a arătat că, prin intermediul unor priorități bine stabilite, al unei bune strategii de negociere și al disponibilității de a face compromisuri - care nu trebuie subestimată -, statele mici își pot compensa dezavantajele – de cele mai multe ori aparente –, precum și eventuala lipsă de experiență, chiar dacă un stat membru cu putere politică considerabilă beneficiază și de o putere de negociere mai mare.

2.8

În urma intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona, practica „troicii” creează un precedent în ceea ce privește repartizarea sarcinilor între președintele Consiliului European, ales pe doi ani și jumătate (cu posibilitatea de a fi reales o singură dată), și „troica” care funcționează prin rotație; în prezent nu se pot prevedea clar toate aspectele acestei repartizări. Reușita sistemului este condiționată de o cooperare strânsă. În același timp, având în vedere că în numeroase domenii se menține sistemul actual, ne putem aștepta, pe bună dreptate, ca guvernele naționale să continue, în mod natural, să-și facă auzite punctele de vedere și să fie eficiente pe perioada celor șase luni de președinție. Această nouă situație are implicații importante și pentru organizațiile societății civile.

3.1

Pornim de la principiul că răspunderea îndeplinirii sarcinilor de către Președinția Consiliului le revine, în principal, guvernelor naționale. Pentru îndeplinirea acestora, un rol decisiv îl au funcționarii publici (diplomații), experții și politicienii. Nici documentele care reglementează îndeplinirea sarcinilor de către președinții, nici Tratatul de la Lisabona nu face referire la implicarea organizată și instituționalizată a societății civile.

3.2

Cu toate acestea, atât instituțiile UE, cât și guvernele țărilor care dețin Președinția Consiliului recunosc tot mai mult faptul că implicarea societății, adică a organizațiilor societății civile și a cetățenilor, poate contribui în mod considerabil la îndeplinirea cu succes a sarcinilor. Aceasta demonstrează recunoașterea importanței democrației participative și a dialogului civil.

3.3

Nu se poate vorbi, însă, de existența unor politici și practici uniforme la nivelul UE în ce privește modalitatea de implicare a organizațiilor societății civile la realizarea programelor Președinției Consiliului. Situațiile la nivel național pot diferi foarte mult și depind în mare măsură de gradul de organizare și de participare activă a societății civile în statul membru care deține Președinția Consiliului, precum și de relațiile acesteia cu guvernul statului respectiv. În acest context, relația de parteneriat nu poate fi considerată caracteristică.

3.4

Din cele menționate mai sus rezultă că nu se poate generaliza implicarea organizațiilor societății civile în elaborarea priorităților propuse de statul membru care deține Președinția Consiliului. Urmarea firească a acestei situații pentru societatea civilă este un sentiment de apartenență slab sau inexistent.

3.5

Având în vedere că „troica prezidențială” este un concept relativ nou, nu este surprinzător faptul că, în prezent, se poate asista doar ocazional la acțiuni sau inițiative comune, convenite în prealabil, ale organizațiilor societății civile din cele trei state membre. Primele semne promițătoare ale unei astfel de colaborări se vor observa în cadrul „troicii prezidențiale” Spania-Belgia-Ungaria, de exemplu, în pregătirea și organizarea evenimentelor societății civile care au mare vizibilitate (în 2010 la Malaga și în 2011 la Budapesta).

3.6

De câțiva ani, se obișnuiește ca statul membru care deține Președinția Consiliului să găzduiască, cu sprijinul Comisiei Europene, o întâlnire reprezentativă a societății civile europene, așa cum a fost cazul forumului de mare anvergură al societății civile europene, în septembrie 2008, la La Rochelle, în timpul Președinției franceze. Cu ocazia acestor întâlniri se dezbat probleme care privesc în mod direct organizațiile societății civile, acestea fiind incluse, în cazul ideal, în prioritățile elaborate de statul membru respectiv.

3.7

Anii tematici europeni stabiliți de UE (ca, de exemplu, Anul european de luptă împotriva sărăciei și excluziunii sociale 2010) oferă o bună oportunitate pentru implicarea organizațiilor societății civile în programele și activitățile Președinției Consiliului.

—

invitarea reprezentanților de la nivel înalt ai statului membru care deține Președinția Consiliului la sesiunile plenare ale CESE și la alte reuniuni (ședințe ale secțiunilor, ale grupurilor etc.);

—

definirea priorităților și conceperea activităților speciale ale CESE în legătură cu programul președințiilor de șase luni ale Consiliului;

—

avize CESE pe diferite teme la solicitarea și inițiativa statului membru care deține Președinția Consiliului;

—

participarea la diferite programe ale Președinției Consiliului; prezentarea avizelor CESE privind teme care fac obiectul dezbaterilor;

—

vizite în statul membru care deține Președinția Consiliului; participarea la programe specializate și consolidarea legăturilor cu diferite organizații ale societății civile;

—

participarea la evenimente de mare anvergură ale societății civile la nivel european, organizate în statul membru care deține Președinția Consiliului;

—

organizarea, la sediul CESE, a unor conferințe, prezentări, manifestări culturale, expoziții etc., care oferă statului membru care deține Președinția Consiliului și organizațiilor societății civile a acestuia posibilitatea de a se face cunoscute;

—

primirea la sediul CESE a unor grupuri de vizitatori (reprezentanți ai societății civile) din statul membru care deține Președinția Consiliului;

—

acordarea unei atenții sporite statului membru care deține Președinția Consiliului și societății civile a acestuia în cadrul politicii de comunicare a CESE.

5.1

Punctul nostru de plecare este Tratatul de la Lisabona și intrarea în vigoarea a acestuia la 1 decembrie 2009, care stabilește condiții corespunzătoare pentru ca Uniunea Europeană să poată da răspunsuri orientate spre viitor provocărilor multiple cu care se confruntă.

5.2

Obiectivul nostru este dezvoltarea democrației participative, intensificarea dialogului cu cetățenii, consolidarea dialogului civil, contribuind astfel la consolidarea legitimității democratice a instituțiilor europene.

5.3

Articolul 11 din Tratatul de la Lisabona instituie o bază solidă în acest sens; noile posibilități prevăzute la acest articol sunt în deplin acord cu avizele precedente ale CESE, precum Avizul pe tema „Comisia și organizațiile neguvernamentale: către un parteneriat mai puternic” (adoptat la 13 iulie 2000) (2) și Avizul privind reprezentativitatea organizațiilor europene ale societății civile în cadrul dialogului civil (adoptat la 14 februarie 2006) (3). Toate acestea fac nu numai posibil, ci și necesar ca CESE, în calitate de reprezentant instituțional la nivel european al societății civile organizate, să joace un rol proactiv în vederea realizării depline a posibilităților prevăzute de Tratatul de la Lisabona, în special la articolul 11, astfel cum a afirmat Comitetul în Avizul său privind punerea în aplicare a Tratatului de la Lisabona: democrația participativă și inițiativa cetățenească europeană (articolul 11), adoptat, de asemenea, la 17 martie 2010 (4).

5.4

În acest context, Președinția Consiliului dispune de instrumente corespunzătoare pentru:

28.12.2010   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 354/59

—

cetățenii să nu întâmpine piedici inutile în exercitarea drepturilor participative, având în vedere că este vorba numai de o „inițiativă de agendă”;

—

regulile și prevederile clare le vor facilita inițiatorilor organizarea inițiativei în cele 27 de state membre, fără a se lovi de obstacole neașteptate la nivel național;

—

eventuala acordare a unui sprijin financiar inițiatorilor, odată ce s-a atins un anumit prag.

—

dialogul civil orizontal;

—

dialogul civil vertical;

—

practica existentă a consultărilor Comisiei și

—

noua inițiativă cetățenească europeană.

4.1.1

Aceste prevederi conferă „dialogului civil” orizontal un temei juridic, fără a-l defini mai exact. Comitetul și-a exprimat deja, în repetate rânduri, punctul de vedere privind dialogul civil în avizele sale (4)  (5)  (6) și a declarat dialogul civil un element-cheie al participării în cadrul modelului democrației europene. De asemenea, Comitetul a subliniat deja de mai multe ori faptul că este pregătit să activeze ca platformă și factor de multiplicare a acestui tip de dialog și să contribuie la formarea unei opinii publice europene. În acest context, Comitetul a accentuat în repetate rânduri că dorește să contribuie și va contribui în mod activ, în calitate de partener și mediator al dialogului civil, la dezvoltarea acestuia. În acest context, Comitetul este dispus să își extindă rolul de mediator și să ofere și sprijin practic, de exemplu, prin punerea la dispoziție a infrastructurii pe care o deține. Comitetul pune un mare accent pe contribuția sa la dialogul civil, astfel încât acesta să ajungă la notorietatea (europeană) necesară și să devină o dezbatere cu adevărat interactivă.

4.1.2

Comitetul subliniază încă o dată faptul că acest instrument al democrației participative are nevoie de o definiție clară și de stabilirea unor modalități concrete de funcționare. De exemplu, trebuie stabilite criteriile de reprezentativitate pe care trebuie să le îndeplinească asociațiile menționate la acest articol pentru a putea participa la dialog. În ceea ce privește chestiunea reprezentativității actorilor societății civile organizate, Comitetul a arătat deja (7) cât de importantă este diferențierea dintre reprezentativitatea cantitativă (reprezentarea legitimă a majorității celor vizați) și cea calitativă (dovada expertizei relevante). Comitetul este de părere că asociațiile implicate trebuie să fie reprezentate atât cantitativ, cât și calitativ.

4.1.3

În continuare va fi necesar ca legiuitorul să precizeze mai clar care sunt măsurile concrete pe care trebuie să le adopte, pentru a îndeplini statutul de „mijloace corespunzătoare” [a se vedea articolul 11 alineatul (1) din TUE].

4.1.4

În acest context, Comitetul consideră că este important să se facă distincția între dialogul civil european și dialogul social european și atrage atenția asupra unei posibile confuzii în ceea ce privește acești termeni. Dialogul social european reprezintă desigur și un element esențial al participării calificate, însă face obiectul unor reglementări speciale în ceea ce privește conținutul, participarea, procedurile și efectele. Ancorarea legislativă a acestuia în tratat reflectă însemnătatea acestui tip de dialog.

4.2.1

Prin acest alineat se ia în considerare dialogul civil vertical și se obligă instituțiile Uniunii Europene să întrețină constant acest tip de dialog. Comitetul a emis deja avize (8) privind și această formă a dialogului civil și solicită și pe această cale Comisiei să stabilească mai exact atât detaliile legate de conținut, cât și cele legate de procedurile juridice.

4.2.2

Deja cu ceva timp în urmă, Parlamentul European, în anticiparea acestor prevederi din tratat, a înființat așa-numitul forum „Agora” și a creat astfel un instrument pentru dialogul civil vertical.

4.2.3

Deoarece articolul 11 alineatul (2) din TUE obligă toate instituțiile să poarte un dialog cu societatea civilă, Comitetul solicită tuturor celorlalte instituții, în special însă Consiliului, să își clarifice, cât mai curând, propriile intenții în ceea ce privește punerea în aplicare a acestui articol din tratat.

4.2.4

Comitetul pune la dispoziția tuturor instituțiilor Uniunii rețelele și infrastructura de care dispune pentru instituirea, respectiv, sprijinirea în mod constructiv a acestui dialog civil vertical cu societatea civilă organizată.

4.3.1

Această prevedere așază practica consultărilor Comisiei, și până acum larg exercitată, în contextul pilonului participativ consolidat al modelului democrației europene, consolidat în prezent. Comitetul reamintește (9)  (10) faptul că această practică a consultărilor reprezintă în fond un element esențial al conceptului de „guvernare europeană” (11) lansat în 2001 de Comisie și, ca o măsură top-down, facilitează numai o capacitate de acțiune indirectă a societății civile. Acesta subliniază încă o dată faptul că trebuie făcută distincția între „consultare”, ca inițiativă a autorităților și „participare”, ca drept cetățenesc. Aspectul implicării active a societății civile organizate într-un proces de jos în sus („bottom-up”) rămâne neatins de această măsură.

4.3.2

În cadrul mandatului său, Comitetul este dispus să sprijine Comisia Europeană atunci când aceasta dorește să organizeze consultări dincolo de cadrul online utilizat de regulă, de exemplu, prin organizarea unor audieri comune pe teme specifice sau prin organizarea unor consultări deschise în cadrul forumurilor părților interesate sau după metoda „open space”.

4.3.3

Consultarea în sine nu reprezintă totuși un dialog, în adevăratul sens al cuvântului, cu societatea civilă organizată. Prin urmare, Comitetul solicită Comisiei să revizuiască și să structureze practica de până acum a consultărilor. Pe de o parte, timpul acordat consultărilor trebuie să fie corespunzător, astfel încât societatea civilă organizată și cetățenii să aibă într-adevăr timp să-și elaboreze răspunsurile, și să nu aibă loc doar consultări de formă. Pe de altă parte, procesul de evaluare trebuie să fie mai transparent. Comisia ar trebui să fie obligată să răspundă la toate propunerile înaintate și să își expună motivele pentru care propunerea respectivă a fost preluată sau respinsă, pentru a intra astfel într-un dialog veritabil. Comisia ar trebui să discute intens aceste îmbunătățiri, dar și altele, cu societatea civilă organizată.

4.4.1

Comitetul împărtășește părerea că această nouă inițiativă cetățenească are pentru integrarea europeană o importanță ce depășește cu mult dimensiunea juridică și că trebuie apreciată ca fiind primul element al democrației directe de la nivel transnațional, conform formulării prevederii, însă aceasta se referă numai la cetățenii Uniunii. Comitetul și-ar exprima satisfacția dacă, la revizuirea tratatului, ar fi incluși și cetățenii statelor terțe cu reședința permanentă pe teritoriul Uniunii.

4.4.2

Trebuie, însă, subliniat faptul că noua inițiativă cetățenească europeană nu reprezintă o „inițiativă populară” care, așa cum este prevăzută în multe state membre, declanșează un referendum obligatoriu, ci este o „inițiativă de agendă”, care poate solicita Comisiei o acțiune legislativă. Este un instrument al minorității, care oferă doar posibilitatea de a participa la stabilirea agendei politice. Dreptul de inițiativă legislativă rămâne al Comisiei, iar eventualul proces legislativ care urmează decurge în conformitate cu procedurile prevăzute.

4.4.3

Acest instrument necesită desigur anumite reguli și standarde. Dar, având în vedere că instrumentele democrației directe la nivel european trebuie mai întâi create, ar trebui să se asigure un cadru pentru evoluția pozitivă a inițiativei cetățenești europene. Regulamentul privind punerea în aplicare a articolului 11 alineatul (4) din TUE ar trebui să stabilească standarde minime și de calificare cât mai scăzute, iar în domeniile în care lipsesc valorile de referință la nivel comunitar, să se lase loc pentru judecare și interpretare, deoarece inițiativa cetățenească europeană poate avea ca rezultat numai preluarea unei anumite teme în planul de acțiune al Comisiei.

4.4.4

Cu toate acestea, Comitetul nu împărtășește în niciun caz punctul de vedere al Parlamentului European (12) conform căruia „sarcina politică a Parlamentului [este] să monitorizeze procesul unei inițiative cetățenești” și se opune controlului exercitat de către legiuitor asupra unui proces aflat în fază prelegislativă. O asemenea „monitorizare” ar contraveni principiului separării puterilor; de aceea, Comitetul îndeamnă să se instituie un „organism consultativ” independent respectiv un „helpdesk” care să îi poată asista pe inițiatori la pregătirea și lansarea unei inițiative cetățenești europene, astfel încât conflictele evidente în ceea ce privește prevederile de admitere și derulare să poată fi în general evitate, dacă nu chiar excluse.

4.4.5

Pe bună dreptate, în cadrul aceluiași raport, Parlamentul atrage atenția asupra necesității de a se face distincție între petiții, care trebuie adresate Parlamentului, și inițiative cetățenești, care trebuie adresate Comisiei sub formă de solicitare. În acest sens, procedurile și cerințele pentru cele două instrumente participative de jos în sus trebuie conturate în mod distinct.

4.4.6

În calitate de instrument al democrației directe, inițiativa cetățenească europeană reprezintă, de asemenea, un mijloc eficient pentru declanșarea unor procese deliberative transnaționale. Cetățenii, care în momentul de față nu sunt interesați de o „Europă politică”, pot participa în prezent cu inițiative și obiective concrete. Cu cât vor fi invitați și încurajați mai mult să participe la inițiativă, fără obstacole administrative inutile și prohibitive, cu atât mai repede vor înceta să se considere spectatori ai unor decizii greu de înțeles și vor trece de la statutul de obiect la cel de subiect al societății civile europene. Un asemenea proces, pornit pas cu pas, care promovează confruntarea cu problemele relevante la nivel european, are în mod automat drept consecință formarea unei conștiințe europene și a unei opinii publice europene.

4.4.7

Din punctul de vedere al conținutului, trebuie evidențiat faptul că, bineînțeles, că o inițiativă cetățenească europeană nu trebuie să contravină tratatului sau Cartei europene a drepturilor fundamentale. Totuși, ca și în cazul procesului indirect/parlamentar, și în cadrul procesului direct/cetățenesc de formare a opiniei, se poate întâmpla ca grupări extremiste să se folosească de mijloacele existente de formare a opiniei și să facă (ab)uz de acestea în scopuri proprii. Aceasta reprezintă marea provocare fundamentală a fiecărei democrații, dar, în același timp, și cel mai mare avantaj față de sistemele nedemocratice. O democrație reprezentativă modernă, susținută atât de pilonii indirecți, cât și de cei direcți, trebuie să fie capabilă să discute și probleme incomode, chiar extremiste, într-un mod deschis și transparent.

4.5.1

Cu toate că nu a fost direct implicat în consultările care s-au încheiat, Comitetul dorește ca, înaintea dezbaterilor pe tema propunerii de regulament din Parlament și Consiliu, să aducă o contribuție competentă la formarea unei opinii și se pronunță în cele ce urmează asupra problemelor ridicate în Cartea verde.

4.6.1

Comitetul împărtășește opinia Comisiei conform căreia pragul ar trebui să se stabilească pe baza unor criterii obiective. Comitetul nu împărtășește însă opinia Comisiei conform căreia numai o treime din statele membre (deci 9 state) asigură reprezentativitatea pentru un interes al Uniunii, și nu este de acord nici cu anumite organizații pentru care doar 4 state membre întrunesc această condiție semnificativă.

4.6.2

Comitetul este mai degrabă în asentimentul Parlamentului European, care consideră că un sfert din statele membre (deci 7 state în prezent) reprezintă un prag potrivit. Această valoare se bazează pe articolul 76 din TFUE, care conține prevederile legale privind cooperarea administrativă din cadrul cooperării polițienești și judiciare sau în materie penală, la inițiativa unui sfert din statele membre. Comitetul consideră că aceasta reprezintă referința adecvată pentru asigurarea unei dimensiuni europene calificate a inițiativelor cetățenești.

4.7.1

Având în vedere că Tratatul de la Lisabona se referă numai la „un număr semnificativ de state membre”, ar exista și opțiunea de a nu specifica un număr minim de participanți pentru fiecare țară. Luând în considerare însă repetatele referiri din tratat la necesitatea unei majorități duble, Comitetul împărtășește părerea Comisiei, potrivit căreia renunțarea la un număr minim de participanți pentru fiecare stat membru ar fi în contradicție cu spiritul tratatului.

4.7.2

În locul stabilirii unei cifre rigide de 0,2 % pentru fiecare stat membru, Comitetul propune un sistem flexibil, care ar putea crea un echilibru util între state. Astfel, ar putea fi solicitată o valoare minimă absolută de 0,08 % (13) pentru a fi luate în considerare semnăturile dintr-un stat membru. Bineînțeles, o inițiativă cetățenească trebuie să primească în total un milion de semnături. Din combinarea acestor două criterii rezultă un echilibru automat, care respectă și cerințele tratatului în ceea ce privește reprezentativitatea și interesul real, împărtășit la nivelul întregii Europe.

4.7.3

Comitetul consideră că o astfel de reglementare flexibilă care să faciliteze punerea în aplicare este justificată, și pentru că inițiativa cetățenească europeană, în ultimă instanță, nu are ca rezultat un act legislativ obligatoriu, ci reprezintă doar o „solicitare” adresată Comisiei.

4.8.1

Comitetul împărtășește opinia Comisiei conform căreia, în interesul evitării unor sarcini administrative inutile, condiția generală de participare ar trebui să fie dreptul la vot la alegerile pentru Parlamentul European în țara de reședință a participantului. În ciuda simpatiei pentru ideea implicării tinerilor (de exemplu, prin diminuarea vârstei de vot la 16 ani), această excepție de la condițiile privind dreptul la vot pentru Parlamentul European ar îngreuna relativ mult procesul de verificare a semnăturilor, deoarece aproape toate statele ar trebui să țină o evidență dublă a celor cu drept de vot.

4.9.1

Și în acest domeniu, Comitetul consideră că nu sunt adecvate prevederi rigide în ceea ce privește forma; ar trebui să se aplice cerințele formale obligatorii pentru petițiile oficiale și ar trebui stabilite anumite cerințe minime (a se vedea punctul 4.13). Conținutul inițiativei și decizia pe care o vizează aceasta ar trebui să fie prezentate în mod concis și fără echivoc. Trebuie întotdeauna să reiasă clar ce anume susține cel care semnează o inițiativă cetățenească europeană.

4.10.1

Nu există niciun motiv pentru care să nu se stabilească la nivel comunitar reguli respectiv standarde comune de procedură pentru strângerea, verificarea și autentificarea semnăturilor, care să difere de legislațiile naționale aferente, având în vedere că inițiativa cetățenească europeană reprezintă un (nou) instrument transnațional al democrației participative.

4.10.2

Ar trebui admise toate modalitățile de a strânge semnături în măsura în care permit verificarea identității: strângerea de semnături prin intermediul unui portal online ar trebui să fie în aceeași măsură posibilă ca și strângerea directă de semnături. Comitetul consideră că prevederi precum confirmarea autenticității semnăturilor de către autoritățile naționale sau un notar reprezintă o sarcină nejustificată. Cu toate acestea, pe lângă verificarea identității, trebuie să existe certitudinea că susținătorii au semnat personal și nesiliți de nimeni. În acest scop, trebuie stabilite reguli speciale, mai ales în ceea ce privește strângerea de semnături online.

4.10.3

Numele, adresa, data nașterii, precum și adresa de e-mail de verificare sunt date suficiente pentru securitate și autentificare. Obiectivul trebuie să fie acela de a se asigura că nicio inițiativă care are la bază reglementările minime stabilite în regulament cu privire la strângerea semnăturilor să nu întâmpine în nicio țară a Uniunii sarcini suplimentare. În cazul europenilor care trăiesc în străinătate, la distribuirea voturilor, se va lua în considerare reședința participantului.

4.10.4

Verificarea semnăturilor ar trebui efectuată de către statele membre, neapărat prin intermediul verificării prin sondaj, așa cum se obișnuiește în anumite state membre.

4.11.1

Experiențele inițiativelor cetățenești premergătoare Tratatului de la Lisabona au arătat că tocmai lansarea unei inițiative poate dura mult; de aceea, Comitetul consideră că intervalul de timp de un an propus de Comisie este prea scurt și pledează pentru 18 luni. Referitor la mențiunea de mai sus, privind faptul că, dincolo de obiectivul ei concret, inițiativa lansează un proces pentru crearea unei opinii publice europene autentice, Comitetul consideră că ar fi regretabil dacă s-ar pune sub semnul întrebării rezultatul pozitiv al unui astfel de proces, cu toate implicațiile lui juridice și sociale, din cauza unui interval de timp relativ scurt, de un an.

4.12.1

Comitetul împărtășește părerea Comisiei, conform căreia este sarcina inițiatorilor să clarifice ei înșiși, în prealabil, legalitatea și admisibilitatea inițiativei lor. Înregistrarea ar trebui să fie posibilă prin intermediul unei pagini web puse la dispoziție de Comisie, care să conțină și informații referitoare la conținut, astfel încât toți cetățenii să se poată informa cu privire la inițiativele aflate în derulare.

4.12.2

În acest context, Comitetul solicită Comisiei să pună la dispoziție, pe viitorul site internet pentru inițiativa cetățenească europeană, și un instrument online pentru strângerea de semnături. În plus, acest site internet ar putea fi utilizat ca forum pentru discuțiile pe marginea diferitelor inițiative, reprezentând astfel o parte a opiniei publice europene.

4.12.3

Cu toate acestea, Comitetul consideră că, în plus, autorilor inițiativelor cetățenești ar trebui să li se pună la dispoziție și un punct de informare care să ofere sfaturi atât în materie de proceduri, cât și în ceea ce privește conținutul. Prin urmare, Comitetul se oferă să funcționeze ca „helpdesk”.

4.12.4

S-ar putea lua în considerare eventual un sistem de cartonașe galbene/roșii cu ajutorul cărora autorii unei inițiative cetățenești să poată vedea din timp dacă, eventual, inițiativa lor nu este admisă, de exemplu, din cauza unor criterii formale, precum lipsa competenței Comisiei în respectivul domeniu sau o încălcare clară a drepturilor fundamentale.

4.13.1

Comitetul consideră că inițiatorii unei inițiative ar trebui să pună la dispoziție următoarele informații:

4.13.2

Comitetul nu poate accepta în niciun caz anunțul Comisiei că nu este prevăzută nicio formă de susținere și finanțare publică pentru inițiativele cetățenești și, în special, observația că numai în acest mod s-ar putea asigura independența unor astfel de inițiative. Comisia Europeană sprijină financiar structurile și activitățile multor organizații neguvernamentale eficiente și ar reieși astfel insinuarea inacceptabilă că acești actori ai societății civile finanțați de către Comisie ar fi, așadar, dependenți de aceasta. În plus, consecința logică a abordării Comisiei ar fi că numai organizațiile mari, cu susținători puternici din punct de vedere financiar, pot lua în considerare o inițiativă cetățenească europeană.

4.13.3

Prin urmare, Comitetul sugerează ca UE să pună la dispoziție sprijin financiar imediat ce a fost parcursă prima etapă, de exemplu, 50 000 de semnături din trei state membre, pentru a elimina campaniile lipsite de perspectivă și cele care nu sunt lansate în mod serios. Și aici ar putea juca un rol sistemul propus al cartonașelor roșii/galbene.

4.14.1

Comitetul consideră că intervalul de timp de 6 luni propus de Comisie este un termen maxim absolut și susține abordarea pe două niveluri (2 luni pentru verificarea criteriilor formale și 3 luni pentru a lua o decizie pe fond (14) propusă de Parlamentul European în rezoluția sa. Comisia ar trebui să desfășoare acest proces de decizie intern cu cât mai multă transparență cu putință.

4.14.2

În urma depunerii unei inițiative cetățenești de succes, va trebui verificată definitiv admisibilitatea din punct de vedere juridic.

4.14.3

În faza evaluării politice de către Comisie, Comitetul va organiza audieri în cadrul cărora organizatorii să-și prezinte inițiativa în fața Comisiei, cu posibilitatea de a implica și Parlamentul și Președinția Consiliului. CESE ar putea completa acest proces, dacă este cazul, și prin elaborarea unui aviz exploratoriu sau a unui aviz din proprie inițiativă pe tema respectivă.

4.14.4

Acceptarea, preluarea parțială sau respingerea inițiativei de către Comisie trebuie justificată în detaliu și public în fața inițiatorilor. În cazul respingerii, Comisia trebuie să emită o decizie formală, cu posibilitatea ca aceasta să fie atacată la CEJ.

4.15.1

Comitetul este de părere că va rămâne la latitudinea inițiatorilor să lanseze totuși o inițiativă pe o temă similară sau nu. Trebuie reamintit încă o dată faptul că noua inițiativă cetățenească europeană reprezintă o „inițiativă de agendă”. De aceea, Comitetul nu consideră că este cazul să se mai adauge interdicții sau obstacole la acest punct.

4.16.1

Comitetul este de părere că Comisia ar trebui să preia, în numele organizatorilor unei inițiative cetățenești care a găsit deja 50 000 de susținători din trei state membre, traducerea textului în toate limbile oficiale.

—

elaborarea unui aviz privind o inițiativă cetățenească acceptată formal de către Comisie, în perioada de evaluare;

—

eventuala elaborare a unui aviz pentru sprijinirea unei inițiative cetățenești în curs;

—

organizarea unor audieri privind inițiativele încununate de succes (organizatori, Comisie, Parlament, Consiliu);

—

înființarea unui „info-helpdesk” (ca punct de informare pentru cetățeni, pe probleme de procedură etc.);

—

informații suplimentare (editarea unui ghid privind democrația participativă, conferințe pe tema punerii în aplicare etc.).

—

15 reprezentanți ai șefilor de stat și de guvern din statele membre,

—

13 reprezentanți ai șefilor de stat și de guvern din statele candidate la aderare,

—

30 de reprezentanți ai parlamentelor naționale din statele membre,

—

26 de reprezentanți ai parlamentelor naționale din statele candidate la aderare,

—

16 reprezentanți din rândul membrilor Parlamentului European și

—

2 reprezentanți din partea Comisiei Europene.

28.12.2010   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 354/66

28.12.2010   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 354/67

28.12.2010   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 354/68

28.12.2010   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 354/69

28.12.2010   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 354/70

28.12.2010   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 354/71

28.12.2010   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 354/72

28.12.2010   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 354/73

—

domeniul său de aplicare nu se limitează la autoturisme, ci include și alte tipuri de vehicule, cum ar fi autobuzele sau camioanele;

—

fiecare fabricant are obligația de a alege între un sistem de distribuție selectivă și un sistem de distribuție exclusivă, considerându-se, în același timp, că două tipuri distincte de sisteme de distribuție pot face obiectul unei exceptări:

—

nu se pot cumula în același contract clauze de distribuție selectivă și de distribuție exclusivă. În mod concret, așa-numita „clauză privind locul de stabilire” nu este autorizată în cadrul unui sistem de distribuție selectivă, în timp ce aceasta poate fi impusă concesionarilor în cadrul unui sistem de distribuție exclusivă;

—

la articolul 8 alineatul (1), regulamentul face distincție între trei piețe de produse diferite:

—

Dincolo de limitele privind cotele de piață, la articolul 6 alineatul (1) litera c), Regulamentul consideră incompatibile situațiile în care „prețurile sau condițiile de livrare pentru bunurile din contract sau pentru bunurile corespondente diferă substanțial între piețele geografice”. În aceste cazuri, Comisia ar putea merge până la a revoca exceptarea prevăzută în regulament.

—

Comisia a încercat să lupte împotriva obstacolelor în calea comerțului paralel, iar Regulamentul (CE) nr. 1400/2002 consideră că limitele impuse de furnizori asupra vânzărilor realizate de către distribuitorii lor către orice utilizator final din alt stat membru (spre exemplu, luându-se măsuri astfel încât prețul de cumpărare și remunerația concesionarului să depindă de destinația vehiculelor sau de locul de reședință al utilizatorilor finali) constituie o restricție indirectă aplicată vânzărilor. Mai mult, nu mai sunt autorizate obiectivele de vânzare și atribuirea de produse sau sisteme de bonificații pe baza unui teritoriu care ar fi mai redus decât piața comună.

—

„Proiectul de regulament (CE) nr. …/… al Comisiei privind aplicarea articolului 101 alineatul (3) din tratat categoriilor de acorduri verticale și practici concertate în sectorul autovehiculelor” și

—

Proiectul de comunicare a Comisiei „Orientări suplimentare privind restricțiile verticale incluse în acordurile de comercializare și reparare a autovehiculelor.”

a)

în ceea ce privește acordurile privind vânzarea de autovehicule noi, începând cu 31 mai 2013: