1.10.2010

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 267/1

A 85-A SESIUNE PLENARĂ DIN 9 ŞI 10 IUNIE 2010

Rezoluţia Comitetului Regiunilor „Către un set de instrumente mai bun pentru punerea în aplicare a strategiei UE 2020: Orientările generale pentru politicile economice şi de ocupare a forţei de muncă ale statelor membre şi ale Uniunii”

(2010/C 267/01)

COMITETUL REGIUNILOR

1. sprijină propunerea de reducere a numărului total de orientări generale privind economia şi ocuparea forţei de muncă şi de integrare a acestora într-un document coerent şi armonizat cu strategia Europa 2020;

2. recunoaşte că, deşi aceste orientări sunt destinate statelor membre, strategia Europa 2020 trebuie pusă în practică în parteneriat cu autorităţile locale şi regionale, de care, având în vedere competenţele şi capacităţile lor în domeniile acoperite de aceste orientări şi ţinând seama de principiul subsidiarităţii, este nevoie la elaborarea şi aplicarea programelor naţionale de reformă, precum şi în procesul de comunicare generală privind strategia;

3. solicită Comisiei Europene şi Consiliului European să respecte şi să sprijine abordarea de jos în sus în cadrul acelor domenii ale politicilor care prezintă importanţă pentru autorităţile locale şi regionale şi în ceea ce priveşte guvernanţa şi asumarea strategiei Europa 2020, printr-o concepţie flexibilă şi pe mai multe niveluri a iniţiativelor emblematice ale strategiei şi ale programelor naţionale de reformă. Astfel, salută menţionarea de curând de către Parlamentul European a importanţei implicării autorităţilor locale şi regionale în strategie;

4. subliniază faptul că strategia Europa 2020 trebuie pusă în aplicare ţinând seama de obiectivul coeziunii teritoriale, recunoscut de Tratatul de la Lisabona;

5. solicită o clarificare a implicaţiilor bugetare ale măsurilor propuse în strategia Europa 2020, astfel încât să se garanteze faptul că priorităţile stabilite în strategia Europa 2020 se vor reflecta pe deplin în viitorul cadru financiar. Această clarificare ar trebui să cuprindă şi o evaluare de impact a noilor instrumente de finanţare ale UE, precum şi a unui nou sistem de resurse pentru Uniune;

ORIENTĂRILE GENERALE PENTRU POLITICILE ECONOMICE ALE STATELOR MEMBRE ŞI ALE UNIUNII

COMITETUL REGIUNILOR

6. este de acord cu o coordonare economică şi fiscală corespunzătoare, atât la nivelul UE, cât şi între statele membre, în vederea atenuării problemelor cu care se confruntă deja finanţele publice, în contextul actualei crize financiare, economice şi sociale;

7. salută iniţiativa UE de a monitoriza mai îndeaproape disciplina bugetară a statelor membre şi de a revizui în mod substanţial reglementarea pieţelor financiare;

8. susţine solicitarea adresată de Parlamentul European Comisiei şi Consiliului prin rezoluţia sa din 10 martie 2010, de evaluare a potenţialului pe care îl prezintă diferitele opţiuni de impozitare a operaţiunilor financiare sub aspectul contribuţiei la bugetul UE;

9. susţine recomandările dlui Mario Monti, cuprinse în raportul său din 9 mai 2010 intitulat „O nouă strategie pentru piaţa unică” şi adresat preşedintelui Barroso, recomandări care vin în sprijinul unei coordonări sporite la nivel european în domeniul fiscal, în vederea eliminării obstacolelor fiscale de pe piaţa unică şi a contracarării efectelor negative pe care concurenţa fiscală din UE le are asupra ocupării forţei de muncă;

10. subliniază că stabilitatea monetară pe termen lung nu poate fi obţinută decât prin consolidarea considerabilă a Pactului de stabilitate, care trebuie să devină mai strict. Acest obiectiv poate fi sprijinit prin consolidarea perspectivelor de creştere pe termen lung ale tuturor teritoriilor şi ţărilor UE, printr-o combinare a politicilor structurale pentru creştere economică durabilă (strategia Europa 2020) cu politica de coeziune, fiecăreia trebuind să i se aloce resurse adecvate;

11. pledează pentru punerea unui accent mai puternic pe calitatea şi sustenabilitatea finanţelor publice, care ar trebui să se concentreze pe investiţii publice în sectoarele inovatoare sub aspect social şi de mediu;

12. se opune ferm propunerii Comisiei Europene, formulată în Comunicarea sa din 12 mai 2010 privind guvernanţa economică consolidată, de suspendare a fondului de coeziune în cazul statelor membre aflate în procedură de deficit excesiv (Excessive Deficit Procedure – EDP). Propunerea ar fi discriminatorie în trei moduri: i) face din politica de coeziune singura politică UE în cazul căreia s-ar aplica sancţiuni; ii) suspendarea ar viza în mod inechitabil anumite oraşe şi regiuni şi iii) ar fi nedreaptă, având în vedere alocarea diferenţiată a resurselor fondului de coeziune între statele membre;

13. reafirmă hotărât nevoia de consolidare a rolului politicii de coeziune ca unică politică UE care oferă o abordare integrată şi bazată pe localizare a dezvoltării, permiţând împletirea priorităţilor europene cu specificul local şi regional, şi care se ocupă de reducerea disparităţilor dintre regiuni şi în interiorul acestora;

14. consideră că estimarea creşterii economice nu trebuie să aibă în vedere doar cifrele PIB-ului, ci şi distribuirea creşterii şi obiectivele cuantificabile legate de epuizarea resurselor naturale;

15. salută elaborarea unor strategii regionale de cercetare şi inovare care să promoveze cooperarea dintre autorităţile publice, universităţi şi sectorul privat, aceasta având ca rezultat crearea de locuri de muncă şi creşterea economică durabilă a oraşelor şi regiunilor;

16. reaminteşte faptul că autorităţilor locale şi regionale le revine responsabilitatea combaterii schimbărilor climatice şi a protecţiei mediului. Acestea pot obţine beneficii considerabile de pe urma tranziţiei necesare la o economie cu emisii scăzute de dioxid de carbon, în condiţiile implementării unui cadru european adecvat, care să permită anticiparea schimbărilor tehnologice, precum şi adaptarea profilurilor educaţionale şi de pregătire profesională şi încurajarea achiziţiilor publice ecologice. Sprijină, în acest sens, iniţiativa Pactului primarilor şi extinderea ei la nivel regional;

17. consideră că sprijinirea spiritului antreprenorial este crucială pentru transformarea ideilor creative în produse, servicii şi procese inovatoare, generatoare de creştere economică, locuri de muncă de calitate, coeziune teritorială, economică şi socială; pe lângă aceasta, încurajează autorităţile locale şi regionale să îmbunătăţească condiţiile de funcţionare a IMM-urilor, în conformitate cu iniţiativa Small Business Act, în special prin exploatarea la maximum a potenţialului serviciilor de e-guvernare; de asemenea, recunoaşte în acest context rolul important pe care femeile antreprenor îl pot avea în susţinerea economiei printr-o creştere inteligentă. Solicită crearea unui cadru european pentru dezvoltarea pe plan economic a femeilor, ca mijloc de depăşire a diferenţelor existente în statele membre, de combatere a sărăciei în rândul copiilor, de promovare a echilibrului dintre viaţa profesională şi cea privată, de sporire a potenţialului de creştere economică şi de dezvoltare la nivel regional a unei baze de IMM-uri din ce în ce mai extinse;

ORIENTĂRILE PENTRU POLITICILE DE OCUPARE A FORŢEI DE MUNCĂ ALE STATELOR MEMBRE

18. reafirmă că postura de angajatori importanţi în statele membre a partenerilor sociali, inclusiv a autorităţilor locale şi regionale, precum şi rolul pe care aceştia îl îndeplinesc adesea în furnizarea de servicii de educaţie şi de formare şi în aplicarea de măsuri de sprijinire a pieţei forţei de muncă, îi face de neînlocuit în procesul de aplicare a politicilor de flexicuritate. Prin urmare, localităţile şi regiunile ar trebui implicate încă din faza iniţială a elaborării politicilor, pentru a contribui la dinamizarea pieţelor forţei de muncă şi a-i ajuta pe cetăţeni să-şi găsească un loc de muncă;

19. remarcă faptul că planificarea şi finanţarea integrată pe termen lung a sistemelor de educaţie publică, a infrastructurilor de transport, a centrelor de îngrijire a copilului şi a instituţiilor de învăţământ sunt cruciale pentru dezvoltarea unor pieţe regionale durabile ale forţei de muncă;

20. reaminteşte că autorităţile locale şi regionale sunt actori principali ai procesului de implementare ce urmăreşte atingerea obiectivelor strategice privitoare la calitatea şi relevanţa educaţiei, precum şi la participarea la aceasta, dar şi la prevenirea abandonului şcolar timpuriu;

21. reaminteşte că, într-o perioadă de recrudescenţă a şomajului, tinerii au dificultăţi în a intra pe piaţa muncii, având nevoie să înţeleagă mai bine diferitele opţiuni pe care le au la dispoziţie în vederea asigurării unei tranziţii line de la universul educaţional la piaţa forţei de muncă sau la statutul de întreprinzător care creează locuri de muncă. Aşadar, speră că Pactul european pentru tineret va fi inclus în orientări şi că spiritul antreprenorial va fi promovat într-un mod mai activ în şcoli;

22. solicită adoptarea unor măsuri orientate către lucrătorii în vârstă, care devin şomeri ca urmare a crizei economice, pentru sporirea competenţelor acestora prin dobândirea de calificări noi şi mai bune, în vederea valorificării viitoarelor oportunităţi de angajare;

23. subliniază că, pentru a îndeplini obiectivul reducerii cu 25 % a numărului de europeni care trăiesc sub nivelul de sărăcie din ţările respective, autorităţilor locale şi regionale trebuie să li se aloce fonduri corespunzătoare, având în vedere că ele au răspunderea juridică de a elabora, finanţa şi aplica politici active de incluziune şi de a promova agenda privind munca decentă. Anul 2010 de combatere a sărăciei şi excluziunii sociale este ocazia potrivită de a evidenţia aceste realităţi, care riscă să se agraveze şi mai mult ca urmare a crizei economice şi financiare actuale;

24. subliniază că accesul la serviciile de interes general, în special la serviciile sociale, integrarea pe piaţa forţei de muncă şi adaptarea la schimbările structurale şi la politicile sociale, economice şi culturale de incluziune sunt transpuse în fapt în primul rând de autorităţile locale şi regionale; prin urmare, orientările pentru politicile de ocupare a forţei de muncă trebuie să furnizeze un cadru adecvat şi instrumente de finanţare care să vină în sprijinul îndeplinirii acestor sarcini de către autorităţile locale şi regionale.

Bruxelles, 10 iunie 2010

Preşedinta Comitetului Regiunilor

Mercedes BRESSO

1.10.2010

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 267/4

Rezoluţia Comitetului Regiunilor privind o implicare mai puternică a autorităţilor locale şi regionale în strategia Europa 2

(2010/C 267/02)

COMITETUL REGIUNILOR

1. salută propunerea Comisiei cu privire la o strategie mai eficientă pentru creştere economică şi ocuparea forţei de muncă, menită să realizeze noile obiective de creştere inteligentă, durabilă şi incluzivă prin intermediul unei puternice implicări şi al parteneriatului la diferite niveluri de guvernare.

2. subliniază că politica de coeziune, prin abordarea sa descentralizată şi sistemul unei guvernanţe pe mai multe niveluri, este unica politică a Uniunii Europene care conectează obiectivele strategiei Europa 2020 şi noile provocări cu autorităţile locale şi regionale, dar în acelaşi timp are nevoie de finanţare suficientă. De aceea se impune ca politica de coeziune să fie îndreptată şi în continuare spre obiectivele creşterii economice durabile, incluziunii sociale, ocupării forţei de muncă, combaterii schimbărilor climatice, calităţii şi eficienţei furnizării serviciilor publice;

3. propune ca politica de coeziune să orienteze şi în continuare cea mai mare parte a resurselor disponibile către statele şi regiunile Uniunii Europene cu cele mai mari nevoi şi probleme, pentru a contribui la reducerea decalajelor în dezvoltare şi, prin aceasta, la asigurarea unor şanse echitabile regiunilor, precum şi la solidaritatea europeană.

4. regretă că strategia Europa 2020 propusă, la fel ca şi Strategia de la Lisabona, nu ia în calcul pe deplin rolul şi contribuţia oraşelor şi regiunilor ca autorităţi subnaţionale ale celor 27 de state membre, care, în virtutea competenţelor lor legislative pe plan naţional, pot genera plusvaloare în scopul atingerii obiectivelor propuse, în domenii ca: dezvoltarea socială şi economică, educaţia, schimbările climatice, cercetarea şi inovarea, incluziunea socială şi lupta împotriva sărăciei;

5. solicită Comisiei Europene şi Consiliului European să respecte principiul subsidiarităţii în domeniile politice relevante pentru autorităţile locale şi regionale, care deţin adesea competenţe semnificative în materie de politici şi reprezintă actori principali în realizarea atât a actualei Strategii de la Lisabona, cât şi a viitoarei strategii Europa 2020;

6. salută, în acest sens, observaţia formulată recent de Parlamentul European cu privire la importanţa implicării autorităţilor locale şi regionale în strategie şi solicită să se dea curs propunerii Parlamentului European către Comisia Europeană şi Consiliul European de „a fi luat în considerare avizul Comitetului Regiunilor cu privire la strategia UE 2020”;

PROPUNERE DE INSTITUIRE A UNUI PACT TERITORIAL AL AUTORITĂŢILOR LOCALE ŞI REGIONALE CU PRIVIRE LA STRATEGIA EUROPA 2020

COMITETUL REGIUNILOR

7. propune susţinerea fermă a propunerii lansate în Parlamentul European, de instituire a unui „Pact teritorial al autorităţilor regionale şi locale cu privire la strategia Europa 2020”, care să aibă ca obiectiv asigurarea asumării la diferite niveluri a viitoarei strategii, printr-un parteneriat eficace între autorităţile publice europene, naţionale, regionale şi locale, mai ales în ceea ce priveşte conceperea şi punerea în aplicare a obiectivelor principale şi a iniţiativelor emblematice ale strategiei. Pactul teritorial ar trebui facilitat de Comitetul Regiunilor, care a conceput deja o Platformă de monitorizare Europa 2020, în colaborare cu aproximativ 120 de autorităţi locale şi regionale implicate;

8. recomandă ca activităţile principale să se concentreze în două direcţii:

Studierea şi punerea în aplicare a politicilor:

—	evaluarea constantă a capacităţii şi nevoilor autorităţilor locale şi regionale pentru a reuşi îndeplinirea obiectivelor principale ale Europa 2020;

—	încurajarea implicării depline a autorităţilor regionale şi locale, pentru a atinge obiectivele Europa 2020, în conformitate cu competenţele fiecărui stat membru.

Guvernanţă şi comunicare:

—	să contribuie la parteneriatul interinstituţional Europa 2020 printr-un dialog tripartit coordonat între Comitetul Regiunilor – ca adunare UE a reprezentanţilor locali şi regionali şi, de o parte, instituţiile europene, iar de cealaltă parte, statele membre;

—	să ajute la comunicarea obiectivelor strategiei Europa 2020 către regiuni şi oraşe şi să faciliteze un schimb de bune practici între creatorii de politici la nivel local şi regional.

9. îndeamnă cu tărie statele membre să sprijine regiunile şi oraşele din cadrul acestora în efortul de instituire a unor pacte teritoriale naţionale, pentru a stabili, în colaborare cu guvernele centrale, obiective şi angajamente naţionale în raport cu obiectivele Europa 2020, respectând pe deplin cadrul legislativ naţional;

consideră că valoarea adăugată a autorităţilor regionale şi locale pentru cele şapte iniţiative emblematice din cadrul strategiei Europa 2020 ar putea consta în:

10.1 Iniţiativa emblematică: „O Europă eficientă din punctul de vedere al utilizării resurselor”: sporirea eficienţei Pactului primarilor, pentru a asigura implicarea deplină a ALR în conceperea, elaborarea, adoptarea şi implementarea strategiilor şi planurilor de acţiune naţionale cu privire la schimbările climatice; dezvoltarea unei infrastructuri ecologice pentru administraţiile publice la nivel regional şi local; stimularea achiziţiilor publice verzi; încurajarea producţiei şi consumului ecologice în rândul întreprinderilor locale; îmbunătăţirea guvernanţei şi a sensibilizării cu privire la schimbările climatice;

10.2 Iniţiativa emblematică: „O politică industrială adaptată la era globalizării” îmbunătăţirea cadrului legislativ privind parteneriatele public-privat, simplificarea legislaţiei achiziţiilor publice, astfel încât să se includă e-achiziţiile; reconcilierea vieţii profesionale cu cea de familie printr-o calitate mai bună a serviciilor publice; reducerea birocraţiei; sprijinirea întreprinderilor mici şi mijlocii; informarea, un mai bun acces la credite şi finanţare, formarea şi consilierea IMM-urilor; dezvoltarea în continuare a iniţiativei CoR „Regiune europeană întreprinzătoare”, pentru a stimula autorităţile locale şi regionale să caute noi moduri de a genera creştere economică pe termen lung prin spirit antreprenorial;

10.3 Iniţiativa emblematică: „O agendă pentru noi competenţe şi noi locuri de muncă” având în vedere postura de angajatori importanţi a autorităţilor locale şi regionale în statele membre UE, precum şi rolul pe care acestea îl îndeplinesc adesea în furnizarea de servicii de educaţie şi de formare şi în aplicarea de măsuri de sprijinire a pieţei forţei de muncă, ALR sunt de neînlocuit în procesul de aplicare a politicilor de flexicuritate; pregătirea cetăţenilor în vederea integrării pe piaţa muncii; îmbunătăţirea calităţii educaţiei şi formării, inclusiv a învăţării pe tot parcursul vieţii, precum şi armonizarea ofertei de competenţe cu piaţa de muncă; elaborarea „programului Erasmus pentru funcţionari publici la nivel local şi regional şi pentru reprezentanţi aleşi”, care să contribuie la o mai bună cunoaştere a gestionării afacerilor publice;

10.4 Iniţiativa emblematică: „O platformă europeană de combatere a sărăciei”: elaborarea unei agende pentru incluziune socială teritorializată, astfel încât serviciile sociale locale să devină mai eficiente şi mai accesibile tuturor şi să se reuşească integrarea persoanelor excluse de pe piaţa muncii; obţinerea unei mai bune complementarităţi între fondurile UE care vizează incluziunea socială şi lupta împotriva sărăciei, utilizându-se totodată competenţe juridice şi programe concepute pe măsura nevoilor locale, Iniţiativa emblematică va da naştere unei noi dimensiuni în combaterea sărăciei, prin recunoaşterea nevoilor explicite ale femeilor la locul de muncă şi în calitate de întreprinzători, cu ajutorul unui nou Cadru european pentru dezvoltarea economică şi spiritul întreprinzător al femeilor. Iniţiativa emblematică va recunoaşte, de asemenea, necesitatea concentrării asupra tinerilor şi copiilor; înfiinţarea de observatoare regionale pentru a monitoriza indicatorii şi politicile care privesc incluziunea socială;

10.5 Iniţiativa emblematică: „O Uniune a inovării”: reformarea sistemelor de cercetare-dezvoltare şi de inovare; asigurarea contribuţiei regiunilor la îndeplinirea obiectivelor de 3 %, proiecte regionale transfrontaliere şi utilizarea GECT; sporirea colaborării dintre universităţi, centrele regionale de cercetări şi sectorul privat, consolidarea utilizării programelor UE şi a fondurilor structurale; contribuirea la programul de lucru al Spaţiului de cercetare european; participarea la „parteneriate europene în domeniul inovării”;

10.6 Iniţiativa emblematică: „Tineretul în mişcare”: modernizarea curriculum-ului învăţământului superior, mai ales în materie de guvernanţă şi finanţare; schimbul de bune practici, contribuirea la dimensiunea regională a Planurilor naţionale de acţiune; dezvoltarea în continuare a iniţiativei „Capitala europeană a tineretului”; acţiunea integrată în domeniul orientării, consilierii şi formării; promovarea mobilităţii în procesul de învăţământ, prin intermediul proiectelor finanţate prin fondurile structurale europene;

10.7 Iniţiativa emblematică: „O agendă digitală pentru Europa”: interoperabilitatea administraţiilor centrale, regionale şi locale din Europa; utilizarea sporită a e-guvernării, pentru îmbunătăţirea ofertei de servicii publice cum ar fi educaţia, serviciile medicale, incluziunea socială, amenajarea teritoriului etc.; sporirea alfabetizării în materie de TIC; elaborarea de noi modalităţi, bazate pe TIC, de diseminare şi aplicare în cadrul proceselor din realitate a rezultatelor cercetării şi dezvoltării; intensificarea sensibilizării cu privire la stimularea aducerii la zi a infrastructurii;

11. Îl însărcinează pe preşedintele său să transmită această propunere de instituire a unui „Pact teritorial al autorităţilor locale şi regionale cu privire la strategia Europa 2020” instituţiilor europene şi statelor membre, pentru a asigura rolul cuvenit autorităţilor locale şi regionale în viitoarea strategie Europa 2020.

Bruxelles, 10 iunie 2010

Preşedinta Comitetului Regiunilor

Mercedes BRESSO

1.10.2010

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 267/6

A 85-A SESIUNE PLENARĂ DIN 9 ŞI 10 IUNIE 2010

Avizul Comitetului Regiunilor „Viitorul PAC după 2013”

(2010/C 267/03)

RECOMANDĂRI POLITICE

COMITETUL REGIUNILOR

Context şi problematică

În contextul unui amplu proces de reflecţie privind locul şi rolul agriculturii europene în viitor,

1. consideră că ţine de rolul şi priorităţile sale să elaboreze un aviz din proprie iniţiativă privind marile principii şi principalele orientări ale politicii agricole comune după 2013;

2. consideră că este necesară definirea principiilor şi orientărilor necesare, chiar înainte de lansarea dezbaterii privind bugetul acestei politici;

3. constată că lumea se confruntă în prezent cu provocări de o diversitate şi de o amploare considerabile: creşterea populaţiei, diminuarea resurselor de apă, epuizarea progresivă a resurselor energetice fosile şi miniere, sărăcirea solului, ameninţările ce stau în faţa biodiversităţii şi schimbările climatice;

4. în prezent agricultura şi sectorul creşterii animalelor (volatilitatea pieţelor, scăderea venitului agricol, mondializarea schimburilor, presiunea demografică şi concurenţa pieţelor emergente, înmulţirea crizelor sanitare, viabilitatea şi modernizarea celor mai mici exploataţii agricole şi ferme de creştere a animalelor, sărăcirea solului, renunţarea la sursele de energie fosile şi înlocuirea acestora, precum şi alte aspecte privind mediul, cele de natură economică şi socială legate de menţinerea activităţii agricole mai ales în zonele montane şi în alte zone defavorizate etc.) sunt diferite de cele din trecut;

5. consideră că o reformă a politicii agricole comune este indispensabilă pentru a permite Uniunii Europene să se adapteze, contribuind totodată la reducerea amplorii şi a efectelor negative ale evoluţiilor în curs sau viitoare asupra populaţiilor europene şi a teritoriilor rurale şi a zonelor periurbane. Este necesară realizarea unei creşteri inteligente şi durabile, cu garantarea unei producţii de alimente sigure şi cu menţinerea biodiversităţii şi a unui peisaj natural şi cultural adecvat. Această reformă trebuie să se bazeze pe următoarele zece principii şi orientări majore;

A. O politică agricolă care trebuie să rămână o politică comună

6. constată că principala menire a agriculturii este de a asigura producţia de bunuri alimentare destinate populaţiei statelor membre, respectând concurenţa loială şi protecţia mediului, precum şi celelalte condiţii obligatorii în materie de siguranţă alimentară, calitate şi preţuri rezonabile;

7. semnalează că, în plus, agricultura comunitară aduce societăţii europene o serie de bunuri publice nerecompensate de piaţă (amenajarea teritoriului, a peisajelor, protecţia mediului şi a resurselor naturale, coeziune teritorială etc.), care reprezintă o valoare adăugată în sine pentru ansamblul Uniunii;

8. consideră că agricultura şi sectorul agroalimentar reprezintă sectoare strategice pentru Europa şi că este mai necesară ca oricând o politică agricolă şi alimentară comună, coordonată în cadrul Uniunii Europene;

9. consideră că trebuie eliminată orice tentativă de retrimitere la nivelul naţional, chiar parţială, a politicii agricole comune;

B. O politică agricolă comună care trebuie să asigure independenţa şi siguranţa alimentară a europenilor

10. consideră că independenţa şi siguranţa Uniunii în ceea ce priveşte alimentele trebuie să constituie în continuare două obiective fundamentale ale politicii agricole comune;

11. subliniază importanţa asigurării unei diversităţi suficiente, a calităţii şi siguranţei producţiilor la scara Uniunii Europene, veghind la menţinerea unei repartizări optime în cadrul statelor membre şi al diferitelor regiuni, în acord cu caracteristicile acestora;

12. în plus, consideră că obiectivul independenţei alimentare implică examinarea cazurilor actuale de producţii agricole grav deficitare, în special în materie de proteine vegetale;

13. consideră că este dificil ca producţiile agriculturilor europene să poată concura cu producţiile oricărei alte agriculturi din lume, dacă se ia ca referinţă exclusivă preţul final, având în vedere diferenţele în ceea ce priveşte costurile de producţie, legislaţiile şi nivelul de dezvoltare;

14. prin urmare, consideră că este indispensabilă menţinerea preferinţei comunitare;

15. de asemenea, susţine cu fermitate Declaraţia Parlamentului European (0088/2007), care solicita analiza impactului fenomenului de concentrare a puterii supermagazinelor şi eventuale propuneri de măsuri corespunzătoare, care s-ar impune ca urmare a acesteia;

16. solicită ca standardele esenţiale fitosanitare, veterinare şi de mediu aplicate produselor alimentare destinate consumului în UE să fie uniforme, indiferent dacă acestea sunt produse în UE sau provin din ţări terţe;

C. O politică agricolă comună care trebuie să asigure o stabilitate a veniturilor

17. constată că trebuie asigurată perenitatea aprovizionării cu produse alimentare în Europa;

18. consideră că este indispensabil ca cei care le produc să obţină un venit corespunzător din producţia lor;

19. consideră că menţinerea locurilor de muncă în agricultură şi în industria agroalimentară trebuie să constituie o prioritate;

20. prin urmare, consideră necesară dezvoltarea unor instrumente eficiente, care să permită stabilizarea preţurilor, precum şi limitarea producţiilor, garantând în acelaşi timp stabilitatea veniturilor agricultorilor, instrumente a căror utilizare necesită totuşi multă prudenţă;

21. consideră că aceste instrumente sunt menite să limiteze diferenţele prea mari dintre cerere şi ofertă, care constituie factori de prăbuşire a preţurilor;

22. consideră că instrumentele de stabilizare a preţurilor (retragere de produse, stocare, garanţii pentru evenimentele neprevăzute de natură climatică sau sanitară etc.) sunt destinate limitării efectelor legate de volatilitatea pieţelor;

23. consideră că este necesar să se renunţe la rambursările la export, precum şi la toate formele de subvenţii pentru export care afectează comerţul, pe baza unui acord general în cadrul negocierilor OMC;

24. consideră că este fundamentală o stabilitate a preţurilor agricole la scara temporală a agriculturii pentru susţinerea dorinţei de a produce şi menţinerea durabilă a factorilor de producţie;

25. prin urmare, invită Comisia Europeană să formuleze, în cel mai scurt timp, propuneri operaţionale cu privire la instrumentele de limitare a producţiilor şi de stabilizare a preţurilor;

26. consideră că regulile concurenţei trebuie să permită ca, în sectorul agrar, agricultorii, organizaţiile de producători şi asociaţiile interprofesionale să gestioneze obţinerea unor preţuri corecte pentru remunerarea activităţii lor;

D. O politică agricolă comună care să aducă avantaje tuturor producţiilor, să favorizeze schimbul de practici agricole, să acorde prioritate ocupării forţei de muncă şi ocupării durabile a teritoriului

27. constată că, în ciuda progreselor înregistrate ca urmare a ultimelor reforme, politica agricolă comună se caracterizează în continuare printr-o inegalitate pronunţată în ceea ce priveşte sprijinul acordat producţiilor, precum şi între diversele exploataţii şi teritorii;

28. consideră că o politică agricolă reformată trebuie să abandoneze aplicarea oricărei forme de tratament nejustificat în mod obiectiv în ceea ce priveşte modalităţile de sprijinire a diferitelor producţii, precum şi tipul şi mărimea întreprinderii;

29. în plus, constată că politica agricolă comună a sprijinit moduri de producţie care nu protejează suficient mediul şi resursele naturale, în ciuda diminuării energiei fosile şi a resurselor miniere, a acumulării produselor fitosanitare, a poluării resurselor de apă, a riscului de scădere a fertilităţii solului, precum şi a creşterii riscurilor sanitare;

30. consideră că, în viitor, sistemele de producţie agricolă trebuie să economisească mai mult apa şi energia fosilă, să consume mai puţine îngrăşăminte şi produse fitosanitare, să se diversifice şi să ştie să valorifice mai bine complementaritatea dintre culturile agricole şi creşterea animalelor;

31. consideră că politica agricolă comună, după 2013, trebuie să acorde prioritate sprijinirii celor care îşi câştigă traiul zilnic în principal din agricultură;

32. consideră că politica agricolă comună de după 2013 trebuie să sprijine această mutaţie şi să însoţească agricultorii în evoluţia lor;

33. de asemenea, constată că politica agricolă comună beneficiază, de mai mulţi ani, de un sprijin mai important în materie de investiţii decât în ocuparea forţei de muncă;

34. consideră că şi în viitor agricultura poate constitui o sursă importantă de locuri de muncă;

35. în fine, constată că reforma PAC a avut efecte teritoriale care ameninţă menţinerea activităţilor economice legate de agricultură în zonele cele mai vulnerabile;

36. consideră că politica agricolă comună de după 2013 trebuie să reechilibreze aceste forme de sprijin în beneficiul ocupării forţei de muncă şi al menţinerii activităţilor din domeniul agricol în zonele vulnerabile;

37. are în vedere, pentru punerea în aplicare a acestor orientări majore, abandonarea progresivă, după 2013, a referinţelor istorice pe întreg teritoriul european, în favoarea unei plăţi unice la hectar care să reflecte contextul regional în materie de costuri de producţie şi de acces, tipologia exploataţiilor agricole, precum şi producţia de bunuri publice;

38. propune ca în special plăţile unice la hectar şi alte ajutoare să fie, pe de o parte, condiţionate de desfăşurarea unei activităţi agricole efective şi, pe de altă parte, să fie mai mult şi mai bine condiţionate de punerea în aplicare a unor sisteme de producţie care să protejeze mediul şi resursele naturale;

39. propune ca sprijinul public european să ţină seama de ocuparea forţei de muncă în fiecare exploataţie agricolă şi invită Comisia Europeană să reflecteze asupra relevanţei unui plafon al ajutorului acordat pe exploataţie;

E. O politică agricolă comună care trebuie să acorde prioritate sistemelor de producţie care protejează cel mai bine mediul şi resursele naturale

40. consideră că protejarea mediului şi a resurselor naturale constituie în mod evident o orientare majoră a reformării politicii agricole comune pentru perioada de după 2013;

41. de asemenea, consideră că agricultorii trebuie încurajaţi şi ajutaţi să obţină sistemele de producţie cele mai performante în acest domeniu;

42. propune ca, pe lângă exigenţele minime pentru obţinerea primului nivel de asistenţă (plata unică pe hectar), să se încurajeze şi să se valorifice practicile şi sistemele de producţie care protejează cel mai bine mediul şi resursele naturale (agricultura biologică, limitarea utilizării substanţelor chimice, reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, protejarea resurselor de apă, menţinerea biodiversităţii şi a peisajelor etc.) prin măsuri de stimulare specifice (de exemplu, prin contracte teritoriale de exploatare);

43. de asemenea, propune ca, în zonele cele mai sensibile din punctul de vedere al mediului, nivelul ajutoarelor din cadrul politicii agricole comune să fie puternic condiţionat şi adaptat la exigenţele cele mai severe în materie de eco-condiţionalitate, evitând însă impunerea unei sarcini administrative exagerate;

44. în fine, în ceea ce priveşte obiectivele şi impactul la nivel teritorial, îşi reiterează solicitarea de a fi asociat la determinarea, la nivel comunitar, a modalităţilor de coexistenţă a culturilor convenţionale cu cele modificate genetic;

F. O politică agricolă comună care trebuie să ia în considerare handicapurile naturale şi geografice (munţi, insule, zone cu densitate scăzută, regiuni ultraperiferice)

45. constată că regiunile montane, insulare sau cu densitate scăzută a populaţiei, dar şi alte zone recunoscute ca defavorizate, se caracterizează prin condiţii de producţie specifice, determinate de o serie de constrângeri cu caracter permanent (pantă, altitudine, climă, izolare, soluri sărace) şi de anumite caracteristici socioeconomice;

46. constată că aceste condiţii îngreunează, pe de o parte, activitatea agricolă (rentabilitate economică scăzută) dar, pe altă parte, sunt indispensabile echilibrului ecologic (combaterea riscurilor naturale, protecţia biodiversităţii, asigurarea unor peisaje deschise şi diversificate), precum şi dezvoltării rurale a acestor zone;

47. în plus, constată că, dacă producţiile agricole din aceste teritorii cu handicap natural favorizează mai curând calitatea, randamentele scăzute şi costurile suplimentare permanente necesită un tratament special;

48. propune ca acesta să se concretizeze printr-o plată specifică suplimentară pentru sprijinirea menţinerii producţiilor agricole şi a furnizării de bunuri publice, printr-o abordare bazată pe proximitate, pe înaltă calitate ecologică şi pe coeziune teritorială, socială şi culturală;

49. constată că, deşi instrumentele şi politicile publice sunt numeroase, multitudinea actorilor face imposibilă o acţiune cu adevărat coerentă, absolut necesară menţinerii agricultorilor în teritoriile rurale montane, insulare sau nordice;

50. consideră că o strategie mai integrată, la o scară adecvată (de exemplu, masivele montane şi insulele), pentru regiunile cu handicap natural permanent, se dovedeşte necesară pentru valorificarea la maximum a potenţialului acestor teritorii şi pentru creşterea valorii adăugate a intervenţiei europene. În acest sens, solicită punerea deplină în aplicare, în cadrul perioadei de programare 2014-2020, a articolului 174 din TFUE;

G. O politică agricolă comună care trebuie să se concentreze pe agricultură şi pe alimentaţie

51. consideră că politica agricolă comună trebuie, înainte de toate, să se concentreze pe agricultură şi alimentaţie şi trebuie să consolideze agricultura în toate regiunile Uniunii Europene;

52. constată că, în cadrul celui de-al doilea pilon, se poate isca confuzie, chiar concurenţă, între măsurile de dezvoltare agricolă şi măsurile de dezvoltare rurală neagricolă; prin urmare, consideră că este necesară o mai bună delimitare între cele două categorii de măsuri; în general, invită Comisia Europeană să definească mai bine politica de dezvoltare rurală; de asemenea, invită Comisia să definească mai bine legătura dintre politica de dezvoltare rurală şi politica regională şi de coeziune, pentru a asigura coerenţa intervenţiilor de aceeaşi natură din cadrul aceluiaşi teritoriu;

53. subliniază, în general, importanţa acordării de sprijin teritoriilor rurale în scopul realizării obiectivului de coeziune teritorială;

H. O politică agricolă comună care trebuie să determine evoluţia anumitor modalităţi de punere în aplicare

54. consideră că sprijinirea eficace a sistemelor de producţie care protejează cel mai bine mediul şi resursele naturale şi luarea în considerare a handicapurilor naturale şi geografice, precum şi atenţia suplimentară acordată calităţii vieţii în teritoriile rurale şi iniţiativelor locale necesită o adaptare a dispozitivelor şi instrumentelor la nivel regional;

55. consideră că este indispensabil să fie luate în considerare atât caracteristicile teritoriale, cât şi priorităţile politice regionale. Într-adevăr, acestea pot varia semnificativ de la o regiune la alta;

56. consideră că este necesară o evoluţie a modalităţilor de punere în aplicare şi de gestionare a politicii agricole comune. Acestea nu se pot baza numai pe implicarea nivelurilor european şi naţional, cum este în continuare cazul în majoritatea statelor membre;

57. consideră că implicarea nivelului regional devine fundamentală, chiar dacă rămâne absolut necesară stabilirea unui cadru european şi naţional;

58. în plus, invită Comisia Europeană să reflecteze asupra oportunităţii şi adecvării actualei disocieri dintre primul şi cel de-al doilea pilon al politicii agricole comune;

59. consideră că trebuie să se menţină şi să se întărească măsurile specifice din sectorul agricol în favoarea regiunilor ultraperiferice, încadrate în programele POSEI, cu scopul de a ţine seama de particularităţile agriculturii acestor regiuni, care se confruntă cu dificultăţi deosebite provocate de costurile suplimentare de producţie şi comercializare şi de posibilităţile foarte reduse de diversificare a producţiilor lor agricole;

60. pe lângă intervenţiile regionale, recomandă să se întreprindă acţiuni la scară multiregională şi supraregională, complementare celor realizate de regiuni;

61. reafirmă principiul subsidiarităţii în accepţia sa concretă, de mod de administrare la nivelul cel mai apropiat de cetăţeni;

62. consideră că politica agricolă comună de după 2013 trebuie să fie un instrument care să poată fi utilizat uşor de către agricultori, rămânând în acelaşi timp transparent şi uşor de înţeles pentru cetăţenii europeni;

I. O politică agricolă comună care trebuie să determine evoluţia modalităţilor de guvernare

63. consideră că regiunile şi comunităţile rurale nu se mai pot mulţumi numai cu statutul de cofinanţator, fără a participa la alegerea unui anumit număr de orientări şi de modalităţi de punere în aplicare şi de gestionare;

64. consideră că o reformare reuşită a politicii agricole comune impune prin urmare implicarea generalizată a nivelului regional, chiar local în anumite cazuri;

65. consideră că nivelul regional, chiar local în anumite cazuri, este în prezent singurul care permite:

—	instituirea unei guvernanţe mai eficace şi mai reactive;

—	o orientare a ajutoarelor în funcţie de caracteristicile agricole, de mediu şi teritoriale ale regiunilor;

—	o reorientare eficace a politicii agricole comune în avantajul sistemelor de producţie care protejează mediul şi resursele naturale;

—	sprijinirea producţiilor agricole (grădinărit, pomicultură şi viticultură) şi a sistemelor de producţie (agricultura biologică) care, până în prezent, au beneficiat prea puţin de politica agricolă comună;

—	o adaptare la contextul regional, chiar local în anumite cazuri, a politicilor de sprijinire a lansării în activitatea agricolă;

—	consolidarea legăturii dintre filierele agricole şi întreprinderile agroalimentare;

—	susţinerea procesului de înfiinţare a unor circuite scurte de comercializare a produselor agricole;

—	o mai bună coerenţă între politica agricolă comună şi politica regională de coeziune;

—	o amenajare mai echilibrată şi durabilă a teritoriului european;

66. consideră că instituirea unui cadru de guvernanţă pe mai multe niveluri (european, naţional, regional) este o condiţie indispensabilă a succesului reformării politicii agricole comune după 2013;

J. O politică agricolă comună care trebuie dotată cu un buget pe măsura amplorii problemelor şi provocărilor

67. consideră că reformarea politicii agricole comune după 2013 este indispensabilă pentru a permite Uniunii Europene să facă faţă numeroaselor provocări şi probleme ale acestui domeniu de activitate, cu consecinţe umane, sociale, economice, de mediu şi teritoriale extrem de importante, precum şi pentru a contribui în mod mai eficient la priorităţile stabilite de documentul strategic „Europa 2020” (creştere inteligentă, creştere durabilă, creştere incluzivă), în cadrul căruia sectorul agroalimentar european ar trebui să se bucure de o prezenţă mai marcantă, dat fiind rolul său strategic pentru UE, în cadrul priorităţilor menţionate;

68. consideră că această reformare, care trebui să se traducă în special prin acordarea unui sprijin public prioritar sistemelor de producţie care protejează mediul şi resursele naturale, va necesita eforturi considerabile de adaptare şi chiar de reprofilare a agricultorilor şi filierelor de producţie din toate regiunile europene. În acest sens, este extrem de important ca mediul universitar să se simtă direct implicat în dezvoltarea agriculturii iar sprijinul ştiinţific să fie integrat în mai mare măsură în elaborarea şi punerea în aplicare a PAC şi a diferitelor acţiuni, măsuri, controale etc., pe care aceasta le presupune. Instituţiile din domeniul cunoaşterii permit transpunerea în proiecte funcţionale şi reale a numeroase aspiraţii de reînnoire a sectorului agricol. Este necesar să se stabilească o legătură strânsă a acestora cu programele de inovare şi cu fondurile;

69. consideră că Uniunea Europeană trebuie să se doteze cu mijloacele necesare reuşitei acestei reformări;

70. consideră că politica agricolă comună trebuie dotată, pentru perioada 2014-2020, cu un buget consolidat şi întărit pe măsura mizelor şi provocărilor acestui obiectiv;

Concluzii

71. doreşte să reamintească Comisiei Europene, Parlamentului European şi Consiliului Uniunii că atât valoarea adăugată a viitoarei politici agricole comune, cât şi contribuţia acesteia la realizarea obiectivelor prioritare ale Strategiei UE 2020 vor fi evaluate pe baza capacităţii acestei politici:

—	de a garanta independenţa şi siguranţa alimentară la nivel european, printr-o producţie agricolă sănătoasă, diversificată şi de calitate;

—	de a asigura venituri stabile şi suficiente agricultorilor şi diferitelor sectoare de producţie, pentru a sprijini menţinerea şi crearea de locuri de muncă durabile;

—	de a contribui la combaterea schimbărilor climatice şi la menţinerea biodiversităţii prin generalizarea eco-condiţionalităţii şi prin sprijinirea modurilor de producţie care protejează cel mai bine mediul şi resursele naturale;

—	de a favoriza coeziunea teritorială în cadrul Uniunii Europene, asigurând menţinerea activităţilor agricole şi a unor comunităţi rurale viguroase în toate regiunile europene;

72. consideră că numai o politică agricolă comună, reformată pe baza unor orientări clare şi a unei perspective pe termen lung şi dotată cu mijloacele financiare necesare, poate oferi Uniunii Europene o şansă de a răspunde provocărilor majore care o aşteaptă.

Bruxelles, 9 iunie 2010

Preşedinta Comitetului Regiunilor

Mercedes BRESSO

1.10.2010

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 267/12

Avizul Comitetului Regiunilor privind Strategia de extindere şi principalele provocări 2009-2010: ţări potenţial candidate

(2010/C 267/04)

I. RECOMANDĂRI POLITICE

COMITETUL REGIUNILOR

Progresele generale şi calendarul

1. salută Comunicarea Comisiei „Strategia de extindere şi principalele provocări 2009-2010”, cuprinzând rapoarte care se referă la ţările potenţial candidate, şi Comunicarea privind cererea Islandei de aderare la Uniunea Europeană;

2. salută progresele înregistrate de ţările potenţial candidate, care au permis Albaniei şi Serbiei să îşi depună în 2009 cererile de aderare, progresele rezultate în urma punerii în aplicare continue a acordurilor intermediare privind comerţul şi aspectele legate de comerţ, precum şi a acordurilor de stabilizare şi asociere în toate ţările potenţial candidate; salută de asemenea continuarea reformelor în Kosovo;

3. constată că UE a depus eforturi considerabile pentru atragerea către UE a ţărilor potenţial candidate. Cele mai recente eforturi au avut ca obiectiv, printre altele, atenuarea urmărilor crizei financiare şi formularea de propuneri de facilitare a obţinerii vizelor. În ambele cazuri este vorba de iniţiative care prezintă clar cetăţenilor ţărilor respective valoarea adăugată a UE;

4. salută eliminarea regimului de vize pentru cetăţenii din Muntenegru şi Serbia, ceea ce permite circulaţia liberă a acestora în majoritatea statelor membre ale UE şi îşi exprimă speranţa că Albania şi Bosnia şi Herţegovina vor îndeplini în curând criteriile necesare eliminării vizelor;

5. ia notă de concluziile Consiliului din 26 octombrie 2009 privind strategia Uniunii Europene pentru regiunea Mării Baltice, şi de Declaraţia Consiliului adriatico–ionic în favoarea strategiei europene pentru regiunea adriatico-ionică, adoptată la Ancona, la 5 mai 2010 (1), de miniştrii afacerilor externe din cele opt ţări participante la Iniţiativa adriatico-ionică (Albania, Bosnia şi Herţegovina, Croaţia, Grecia, Italia, Muntenegru, Serbia şi Slovenia), şi evidenţiază cu satisfacţie faptul că strategia europeană pentru macroregiuni reprezintă un instrument important de accelerare a procesului de integrare, în special prin punerea în valoare a autorităţilor locale şi regionale;

6. subliniază faptul că o susţinere largă din partea populaţiei pentru o viitoare aderare reprezintă un factor important pentru succesul procesului de integrare. Autorităţile locale şi regionale pot contribui la acest lucru în aceeaşi măsură în care pot sprijini dezvoltarea „capacităţii de absorbţie” a acquis-ului şi a finanţării UE. În acest sens, următoarele elemente sunt deosebit de importante:

—	comunităţilor locale şi regiunilor să li se acorde posibilitatea de a contribui în mod activ la procesul naţional de integrare, în conformitate cu principiile fundamentale ale Cartei europene a autonomiei locale adoptate de Consiliul Europei;

—	IPA (instrumentul de asistenţă pentru preaderare) să fie organizat în aşa fel încât autorităţile locale şi regionale să poată utiliza în mai mare măsură programul de investiţii şi de consolidare a capacităţilor decât până acum;

—	autorităţile locale şi regionale să continue să participe la procesul de integrare, având în vedere că criteriile de la Copenhaga cer un sistem de finanţare şi instituţii stabile. Astfel se vor crea premisele unui sistem de pregătire şi decizional transparent;

—

Regulamentul nr. 1085/2006 al Consiliului privind IPA prevede, la articolul 2 alineatul (1), acordarea de sprijin pentru: „(a) consolidarea instituţiilor democratice” şi „(c) reforma administraţiei publice, inclusiv introducerea unui sistem care să permită descentralizarea gestionării asistenţei, încredinţând-o ţării beneficiare”. Având în vedere aceste domenii de aplicare şi practicile curente din ţările potenţial candidate, regulamentul ar trebui să includă, în faza de programare a IPA, un mecanism obligatoriu de consultare a reprezentanţilor administraţiei locale şi regionale;

—	durata programării IPA la nivel naţional este mult prea lungă pentru a fi acceptabilă. Comitetul recomandă Comisiei să revizuiască urgent condiţiile de programare, în vederea fluidizării procedurilor;

Măsurile de informare

7. constată că nivelurile local şi regional sunt deosebit de adecvate pentru a-i informa pe cetăţeni şi pentru a dialoga cu aceştia cu privire la procesul de integrare şi, în special, cu privire la provocările care rezultă din alinierea la acquis-ul comunitar;

8. evidenţiază importanţa promovării de către UE a participării şi a accesului adecvat la informaţie la toate nivelurile societăţii. În special pentru democraţiile tinere, accesul la informaţie are o importanţă esenţială, deoarece, adesea, aceste ţări sunt expuse la curente populiste care nu pot fi întotdeauna compensate prin dezbateri pluraliste;

9. subliniază însemnătatea măsurilor de informare din partea UE, precum şi a analizelor concrete şi precise ale situaţiilor din ţările potenţial candidate. În caz contrar se poate ajunge la interpretări abuzive, ceea ce ar putea cauza greutăţi autorităţilor responsabile în gestionarea tuturor dimensiunilor procesului de integrare. În schimb, dezbaterile deschise şi cetăţenii bine informaţi pot contribui la descurajarea unor soluţii de sistem cu potenţial conflictual, care au agravat, de-a lungul timpului, tensiunile etnice;

Consolidarea capacităţilor

10. este de părere că programul IPA ar trebui utilizat mai bine pentru a oferi comunităţilor locale, regiunilor şi societăţii civile posibilitatea de a contribui prin competenţele proprii la consolidarea procesului de integrare. În plus, IPA poate contribui la consolidarea capacităţilor instituţionale la toate nivelurile;

11. împărtăşeşte opinia Comisiei conform căreia cooperarea internă în cadrul unei regiuni are o importanţă crucială în cadrul procesului de integrare. NALAS (2), care a fost creată la nivel regional de către autorităţile locale, reprezintă un exemplu bun în ceea ce priveşte schimburile dintre diferitele ţări;

12. constată că prin acordarea unei atenţii sporite nivelurilor local şi regional, comunicarea Comisiei ar dobândi o importanţă considerabilă, având în vedere că, în urma aderării, o parte semnificativă a legislaţiei comunitare va trebui pusă în aplicare la aceste niveluri;

13. regretă faptul că Comisia nu efectuează în mod regulat evaluări ale capacităţilor de la nivel subnaţional în ţările candidate;

Nivelurile local şi regional şi societatea civilă

14. consideră că societatea civilă este foarte importantă pentru instituirea unor democraţii stabile. Din acest motiv şi societatea civilă trebuie să fie reprezentată în cadrul procesului de integrare;

15. recomandă intensificarea eforturilor legislative, în vederea sprijinirii grupurilor sociale vulnerabile. În multe ţări candidate, problemele legate de sănătatea publică şi politica socială, precum şi problemele legate de vulnerabilitatea femeilor şi egalitatea dintre sexe sunt trecute în plan secundar;

16. constată că capacitatea ţărilor potenţial candidate de a respecta interesele minorităţilor este deosebit de importantă pentru procesul de integrare. Deseori, soluţiile consensuale practice sunt găsite tocmai la nivel local sau regional;

17. împărtăşeşte părerea Comisiei conform căreia capacităţile instituţionale din ţările potenţial candidate trebuie consolidate. În momentul în care şcoala regională de administraţie publică îşi va începe activitatea, va fi deosebit de important ca reprezentanţii autorităţilor locale şi regionale să poată participa la programele educaţionale;

Observaţii specifice fiecărei ţări

Albania

18. salută faptul că opoziţia participă din nou la lucrările parlamentare, chiar dacă o face numai cu anumite restricţii. În Albania lipseşte în continuare coordonarea între diferitele niveluri ale societăţii, necesară pentru procesul de integrare;

19. constată că, în ceea ce priveşte armonizarea reglementărilor legislative, s-au înregistrat progrese în multe domenii ale acquis-ului comunitar, în special de când Albania a formulat o cerere oficială de aderare la UE. În momentul în care vor începe negocierile oficiale, acestea se vor desfăşura în conformitate cu procedurile prevăzute în Tratatul de la Lisabona, în acest sens fiind necesară o analiză din partea autorităţilor locale şi regionale, precum şi implicarea acestora în proces;

20. subliniază importanţa implicării comunităţilor locale în procesul care pentru Albania abia începe (adică viitorul proces de negociere);

21. evidenţiază importanţa utilizării instrumentelor Comisiei pentru consolidarea capacităţilor (Twinning, TAIEX şi SIGMA) în cadrul actualei reforme administrative de la toate nivelurile din Albania. Acestea au o importanţă deosebită atât pentru crearea unor instituţii eficiente şi transparente, cât şi pentru promovarea măsurilor de combatere a problemei serioase a corupţiei;

22. consideră că este important ca Albania să accelereze lucrările pentru instituirea unei pieţe imobiliare funcţionale. Un asemenea proces le oferă, de asemenea, administraţiilor locale posibilitatea de a-şi îmbunătăţi baza de impozitare pe termen lung;

23. reaminteşte faptul că, în Albania, procesul de descentralizare se află încă la început. Măsurile legislative adoptate, care trebuie puse în practică la nivel local, nu sunt întotdeauna aplicate. Punerea în aplicare a reglementărilor este importantă, nu în ultimul rând pentru protejarea intereselor minorităţilor;

24. în plus, constată că, în cadrul comunicării sale, în partea referitoare la drepturile economice şi sociale, Comisia s-a limitat numai la evaluarea activităţii de legiferare. În schimb, ar trebui analizat şi evidenţiat în ce măsură neaplicarea reglementărilor legislative afectează grupurile defavorizate;

25. împărtăşeşte părerea Comisiei conform căreia s-au înregistrat progrese în domeniul impozitării, constatând însă în acelaşi timp că lipsa unui echilibru în atribuirea responsabilităţilor şi resurselor implică anumite riscuri în cadrul procesului de descentralizare;

Bosnia şi Herţegovina

26. constată că Constituţia Bosniei, care are la bază Acordul de la Dayton, a contribuit la formarea unei structuri administrative complexe. Felul în care a fost conceput Acordul de la Dayton este unul din motivele pentru care Bosnia şi Herţegovina nu dispune de puterea de decizie necesară pentru adaptarea la legislaţia europeană. Bosnia scindată are nevoie de o conducere care să fie în măsură să treacă peste conflicte şi să deschidă calea pentru soluţii comune. O conducere care, în procesul decizional, se lasă condusă de principiul apartenenţei etnice nu este în interesul cetăţenilor bosniaci;

27. îşi exprimă regretul pentru eşecul tratativelor de la Butmir privind reformele instituţionale şi face apel la liderii tuturor grupurilor etnice din Bosnia şi Herţegovina să găsească o soluţie acceptabilă, astfel încât ţara să îşi dobândească suveranitatea deplină, precum şi capacitatea de a continua reformele şi procesul de integrare europeană;

28. în plus, constată că, odată ce consecinţele acestei conduceri scindate a Bosniei vor deveni vizibile pentru populaţie, se va exercita presiune asupra sistemului decizional, ceea ce va duce în final la reforme. Pentru ca acest impuls să apară, UE trebuie să formuleze cu claritate care sunt alternativele politice reale ale Bosniei, adică o concentrare constantă pe problemele care adâncesc conflictele sau o politică care să ofere o deschidere pentru cele patru libertăţi ale pieţei interne;

29. a ajuns la concluzia că problema vizelor indică faptul că dezbaterea va trebui să aibă loc într-o nouă formă şi cu noi conţinuturi. Chestiunea legată de vize evidenţiază faptul că, în momentul în care se consideră că opinia publică solicită un anumit lucru, factorii de decizie de la nivel naţional sunt şi ei capabili să acţioneze. În acest sens, o anumită responsabilitate revine UE şi, în special, Comitetului Regiunilor. Cerinţele şi avantajele integrării vor trebui transmise cetăţenilor bosniaci prin intermediul nivelului local. În acest sens, trebuie consolidate angajamentul şi coeziunea şi trebuie să existe o concentrare mai puternică pe valorile şi ideile aflate în conformitate cu respectarea persoanei şi a drepturilor sale;

30. împărtăşeşte părerea Comisiei conform căreia actuala formă de organizare a societăţii este ineficientă şi afectează climatul economic;

31. este de părere că există căi de a sprijini forţele reformatoare din Bosnia care doresc să contribuie atât la consolidarea statului, cât şi la descentralizare, în vederea creşterii puterii la nivel local. Cetăţenii care doresc să călătorească şi care au înţeles de ce nu se fac investiţii sau de ce fondurile structurale rămân doar un vis îndepărtat pot constitui acel grup care să conducă dezbaterea şi spre alte domenii decât politica vizelor. Comitetul Regiunilor ar trebui să ia parte la măsurile de informare şi să promoveze întâlnirile cu aleşii de la nivel local din Bosnia, care pot contribui la aceste schimbări;

32. constată că, din cauza structurii complexe a societăţii, comunităţile locale şi organizaţiile acestora dispun doar de informaţii limitate despre UE şi instrumentele IPA;

33. trage concluzia că nivelul naţional trebuie consolidat în multe arii de competenţă, în special datorită faptului că responsabilitatea pentru o legiferare unitară în domeniul administraţiei locale revine acestui nivel;

34. se pronunţă pentru punerea la dispoziţie a IPA şi pentru măsuri la nivel local;

Serbia

35. salută aprobarea de către Parlamentul sârb a noului statut al Provinciei Autonome Voivodina, intrat în vigoare la 1 ianuarie 2010, care consolidează competenţele regionale ale acesteia şi constată că Serbia a făcut progrese importante în procesul de integrare. În ce priveşte procesul de descentralizare, în ţară se constată încă destule discrepanţe, iar domeniile de competenţă ale diferitelor ministere se suprapun în mod inutil. În cadrul reformelor în curs se are în vedere crearea unui nivel regional cu competenţe în domeniul dezvoltării şi creşterii, însă există anumite neclarităţi privind punerea în practică. După părerea Comitetului, consolidarea capacităţilor, realizată de către Conferinţa Permanentă a Oraşelor şi Municipalităţilor din Serbia (3) cu ajutor internaţional, contribuie substanţial la modernizarea administraţiilor locale;

36. subliniază că procesul de integrare trebuie să fie însoţit de reforme interne la toate nivelurile societăţii;

37. salută faptul că Consiliul naţional pentru descentralizare al Republicii Serbia (National Council for Decentralisation of the Republic of Serbia), înfiinţat în martie 2009 şi asistat de un grup de experţi, a fost însărcinat cu elaborarea unei strategii cuprinzătoare de descentralizare, după standarde europene, aceasta putând contribui la consolidarea viitoarelor reforme;

38. salută progresele realizate în domeniul consolidării instituţionale a administraţiilor locale. Mijloacele de finanţare solide şi deci previzibile au o importanţă majoră, ele presupunând nu doar măsuri de promovare a consolidării capacităţilor, ci şi eforturi pentru a asigura îndeplinirea în întregime de către autorităţile locale a criteriilor de la Copenhaga cu privire la instituţii publice stabile. O chestiune importantă în viitorul apropiat este şi retrocedarea bunurilor administraţiilor locale, precum şi crearea posibilităţii ca acestea să achiziţioneze proprietăţi;

39. constată că unele administraţii locale întâmpină dificultăţi în a asigura servicii de bază, chiar dacă Serbia dispune de un sistem de echilibrare fiscală. Printre reformele necesare se numără măsurile de sporire a autonomiei financiare a administraţiilor locale. Acest lucru s-ar putea realiza cu ajutorul unui principiu de finanţare, conform căruia cheltuielile în noile domenii de competenţă sunt acoperite din resurse financiare publice.

40. salută iniţiativa Serbiei de promovare a acţiunilor ecologice realizate de autorităţile locale cu ajutorul unui fond bazat pe o taxă de mediu. Acesta este un exemplu de acţiuni care pot contribui la alinierea autorităţilor la prevederile UE. O parte a acestor venituri din taxe sunt alocate direct administraţiilor locale în vederea îndeplinirii unui scop anumit, ele putând fi utilizate, de exemplu, pentru dezvoltarea competenţelor necesare pentru elaborarea unor studii privind performanţele ecologice;

41. constată că IPA este considerat în primul rând un instrument pentru reforma administraţiei centrale din Serbia şi promovarea măsurilor de infrastructură cuprinzătoare. În acest context, regretă faptul că doar o parte foarte limitată este destinată măsurilor imperios necesare, de exemplu pentru dezvoltarea în continuare a capacităţilor la nivel local;

42. salută rezoluţia Parlamentului Serbiei, de la 31 martie 2010, cu privire la evenimentele de la Srebrenica, din iulie 1995, prin care este condamnat masacrul care a avut loc în această localitate. Adoptarea acestei rezoluţii reprezintă un pas important spre revizuirea propriului trecut. Guvernul sârb transmite astfel un semnal pozitiv în direcţia reconcilierii, a dezvoltării interne a Serbiei, dar şi a unei mai mari apropieri de Uniunea Europeană;

Kosovo (4)

43. salută procesul de stabilizare din Kosovo. Măsurile întreprinse de organizaţiile internaţionale şi de numeroase state membre ale UE au netezit calea către un stat de drept stabil şi o securitate sporită a cetăţenilor. În acelaşi timp, anumite aspecte ale acestei evoluţii spre o mai mare stabilitate ne reamintesc de situaţia din Bosnia şi Herţegovina şi de riscul unor diviziuni etnice care ar putea împiedica o viitoare integrare. Acest lucru poate îngreuna procesul de integrare a acestei ţări, în care nivelul de educaţie al societăţii este scăzut, iar instituţiile publice sunt slab dezvoltate;

44. subliniază că menţinerea principiilor statului de drept în Kosovo are o însemnătate primordială şi recunoaşte că prezenţa internaţională în Kosovo joacă un rol decisiv în asigurarea unei convieţuiri paşnice a grupurilor etnice;

45. salută iniţiativele de reformă a administraţiilor locale şi activităţile actuale în domeniul descentralizării din Kosovo;

46. constată că evoluţia actuală din Kosovo către instituirea unor autorităţi locale pe criterii etnice face ca dialogul la nivel local să fie şi mai necesar. Având în vedere această tendinţă, structurilor de cooperare la nivel local le revine un rol important în promovarea colaborării la acest nivel. În cadrul acestor eforturi, proiectele comune IPA ar putea contribui la depăşirea obstacolelor existente. În ce priveşte dezvoltarea în viitor a Kosovo şi având în vedere nu numai resursele financiare publice limitate, ci şi rolul important al instituţiilor în promovarea solidarităţii sociale şi a caracterului universal al serviciilor publice de bază, trebuie evitată duplicarea instituţiilor (şcoli, spitale etc.) pe criterii etnice. Astfel de fenomene ar putea fi interpretate ca semne ale eşecului politic şi ale gestionării deficitare a resurselor financiare publice şi, mai ales, nu ar face decât să adâncească dezbinarea etnică;

47. recomandă să se acorde o atenţie deosebită capacităţii sistemului de educaţie din Kosovo, astfel încât ţara să poată profita de compoziţia sa demografică. Riscul ca o mare parte a tineretului numeros din prezent să părăsească ţara după terminarea şcolii este mare;

48. subliniază că este importantă consolidarea capacităţilor din instituţii pentru a utiliza în mod eficient resursele publice limitate ale ţării. Astfel vor deveni disponibile şi resurse financiare pentru îmbunătăţiri în alte domenii, de exemplu în cel al sănătăţii;

49. împărtăşeşte punctul de vedere al Comisiei conform căruia sunt necesare măsuri de formare profesională pentru a asigura punerea în aplicare mai eficientă a prevederilor adoptate recent în domeniul achiziţiilor publice;

50. recomandă ca programele IPA să fie utilizate ca instrumente pentru consolidarea capacităţilor la scară largă în Kosovo. Astfel ar putea fi explicate mai bine în întreaga ţară cerinţele integrării şi avantajele aderării la UE;

Muntenegru

51. salută hotărârea dovedită de Muntenegru în procesul de integrare. Acest lucru se reflectă îndeosebi în cadrul dialogului instituţionalizat dintre reprezentanţii guvernului şi ai autorităţilor locale, care se reunesc de câteva ori pe an;

52. împărtăşeşte punctul de vedere al Comisiei conform căruia toate nivelurile administraţiei publice din Kosovo au nevoie urgentă de personal calificat. Ca urmare a acestei situaţii, guvernul îşi concentrează în mod precis resursele asupra activităţilor de coordonare, în care nivelul local este puternic reprezentat. Aceasta are efecte nu numai asupra ritmului procesului de reformă, ci şi asupra capacităţii ţării de coordonare a activităţilor investitorilor străini. Acest lucru a fost posibil prin concentrarea asupra nivelului local, în cadrul programului IPA;

53. constată că, în ciuda prelungirii procesului de reformă, reformele în curs ale administraţiilor locale au fost precedate de o dezbatere la scară largă cu privire la rolul primarilor şi la asocierea voluntară a autorităţilor locale, în vederea unei mai bune pregătiri a administraţiilor locale pentru sprijinul acordat prin intermediul fondurilor structurale;

54. salută prevederile legislative mai stricte ce urmăresc stăvilirea corupţiei din cadrul alegerilor locale şi a corupţiei în general, printr-un control extern mai sever;

55. constată că autorităţile locale nu au un cuvânt prea greu de spus în privinţa mărimii impozitelor, ceea ce are efecte asupra autonomiei locale;

56. de asemenea, constată că intervalul de trei ani dintre planificarea primelor proiecte finanţate prin IPA şi demararea acestora, este inacceptabil de lung. Chiar dacă perioada de pregătire a ajutoarelor IPA va fi scurtată anul viitor, trebuie simplificate dispoziţiile, în vederea diminuării acestui interval;

Islanda

57. este de acord cu recomandarea Comisiei Europene privind deschiderea negocierilor cu Islanda în vederea aderării la UE şi includerea acestei ţări printre beneficiarii sprijinului financiar de preaderare acordat în cadrul instrumentului de asistenţă pentru preaderare (IPA).

Bruxelles, 9 iunie 2010

Preşedinta Comitetului Regiunilor

Mercedes BRESSO

(1) www.aii-ps.org

(2) Network of Associations of Local Authorities of South East Europe (Reţeaua de asociaţii ale autorităţilor locale din Sud-Estul Europei).

(3) Conferinţa permanentă a oraşelor şi comunităţilor locale.

(4) În sensul Rezoluţiei 1244/99 a Consiliul de Securitate al ONU.

1.10.2010

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 267/17

Avizul Comitetului Regiunilor privind „Pachetul de primăvară: Planul de acţiune al UE pentru îndeplinirea obiectivelor de dezvoltare ale mileniului”

(2010/C 267/05)

I. RECOMANDĂRI POLITICE

COMITETUL REGIUNILOR

A. Observații generale

1. împărtăşeşte dorinţa politică a Comisiei ca Uniunea Europeană să-şi păstreze statutul de lider în lupta împotriva sărăciei în lume, iniţiată în anul 2000 prin adoptarea Obiectivelor de dezvoltare ale mileniului (ODM (1)) în cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite;

2. salută elaborarea „planului de acţiune al UE în douăsprezece puncte” care se bazează pe numeroase documente care alcătuiesc „Pachetul de primăvară”, descris în detaliu în anexă. Obiectivul UE constă în elaborarea unei poziţii comune în vederea Summitului de la New York, care se va desfăşura în cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite, între 20 şi 22 septembrie a.c. În ciuda gravei crize economice, sociale şi financiare, miza finală constă în intensificarea luptei pe care o purtăm împotriva sărăciei ce afectează sute de milioane de femei, bărbaţi şi copii şi în definirea modalităţilor concrete de respectare a angajamentelor asumate în cadrul ODM, al căror termen-limită va fi anul 2015;

3. apreciază că aceste documente, bogate în analize şi propuneri, permit evaluarea situaţiei la nivel mondial, deoarece conţin informaţii clare şi detaliate privind situaţia progreselor – inegale – înregistrate în realizarea fiecărui ODM sau eforturile financiare depuse de statele membre prin intermediul asistenţei oficiale pentru dezvoltare (AOD); fără a disimula întârzierile şi neajunsurile, ele reprezintă dovada complexităţii iniţiativelor luate de UE, atât pe plan intern, cât şi în cadrul diferitelor forumuri internaţionale, pentru a aşeza diferitele părţi interesate pe picior de luptă; ele trasează, de asemenea, noi piste în vederea accelerării progreselor care trebuie realizate;

4. regretă cu atât mai mult faptul că autorităţile regionale şi locale (ARL), atât din UE, cât şi din ţările beneficiare, nu sunt menţionate în mod explicit (2) în prima comunicare a Comisiei, printre partenerii implicaţi în realizarea ODM. Această omisiune se opune Consensului european privind dezvoltarea din 2005, care grupează axele fundamentale ale politicii europene în acest domeniu, Comunicării Comisiei din 2008, care recunoştea în mod explicit rolul jucat de ARL în dezvoltare, Concluziilor Consiliului privind această comunicare, adoptate la 10 noiembrie 2008, precum şi dialogului purtat de Comisie şi Comitetul Regiunilor, reprezentantul instituţional al ARL, de la adoptarea în unanimitate de CoR a Avizului 312/2008 final, la 22 aprilie 2009;

5. consideră că este indispensabilă acoperirea acestei lacune în viitoarea poziţie comună a UE, de după examinarea de către Consiliu şi de către Parlament, precum şi recunoaşterea rolului important al autorităţilor locale şi regionale europene şi al omoloagelor lor în combaterea sărăciei;

B. Observaţii privind diferite domenii

6. nu doreşte să revină cu detalii asupra contribuţiei ARL europene şi a administraţiilor locale ale ţărilor destinatare ale asistenţei la realizarea ODM, cu respectarea guvernanţei democratice (3), deoarece a avut deja prilejul de a o sublinia şi de a prezenta propuneri în cadrul avizelor adoptate referitoare la cooperarea pentru dezvoltarea colectivităţilor locale, începând cu 2005 (4), şi consideră lămurit acest subiect;

7. aminteşte că Planul de acţiune de la Accra din 2008 recunoaşte rolul guvernelor locale şi regionale în noua arhitectură a asistenţei;

8. cu toate acestea, consideră că este bine-venită sublinierea unor puncte care privesc ARL în mod direct, într-un moment în care UE doreşte să confere importanţă poziţiilor sale pe scena internaţională;

Realizarea ODM şi comunicările tematice

9. aminteşte că 7 din cele 8 ODM (1) se referă la aspecte foarte concrete ale sărăciei. După două treimi din parcurs, bilanţul întocmit în 2010 prezintă aspecte contradictorii. Acestea sunt mai degrabă pozitive în ceea ce priveşte uşoara reducere a sărăciei extreme, mortalitatea copiilor sub 5 ani, epidemiile şi accesul la apă potabilă. Rămân negative, chiar foarte negative, aspectele legate de foame şi malnutriţie, de inegalităţile în materie de educaţie, de mortalitatea maternă, de SIDA şi de serviciile de canalizare. Acest bilanţ global, care este şi rezultatul unor crize (alimentară, apoi economică şi financiară) trebuie analizat luând în considerare disparităţile existente în cadrul aceleiaşi ţări şi, mai ales, între diferite regiuni ale lumii: dacă, de pildă, creşterea economică din China determină progrese ale anumitor indicatori, Africa Subsahariană prezintă cele mai mari întârzieri în materie de acces al copiilor la învăţământul primar, de combatere a SIDA şi de acces la servicii de canalizare. De asemenea, Comitetul reaminteşte că realizarea acestor 7 ODM este condiţionată de obiectivul 8: „participarea la un parteneriat global pentru dezvoltare”, care, în ciuda contextului crizei, stă la baza angajamentului solidar asumat de toate părţile interesate, pentru a putea câştiga lupta cu sărăcia din lume;

10. împărtăşeşte ideea Comisiei referitoare la interdependenţa ODM. În vederea completării şi a ilustrării exemplelor oferite în documentele din „Pachetul de primăvară”, putem menţiona, de asemenea, accesul la apă, domeniu de care UE se ocupă prin intermediul programului „Facilitatea pentru apă”, dar care este prezent în mare măsură şi în cadrul acţiunilor de cooperare conduse de ARL europene. Faptul că apa este potabilă influenţează sănătatea tuturor, însă disponibilitatea acesteia permite îmbunătăţirea agriculturii şi, deci, în principiu, o alimentaţie de mai bună calitate, precum şi schimbarea vieţii femeilor, ale căror sarcini sunt uşurate, şi mai ales a vieţii fetiţelor, care pot avea astfel acces la educaţie;

11. subliniază că progresele în ceea ce priveşte ODM sunt condiţionate de crearea unor sisteme naţionale care, la conceperea şi repartizarea mijloacelor, să nu omită serviciile aşa-numite „de bază”, adică acele servicii în măsură să satisfacă eficient nevoile fundamentale ale populaţiei;

12. în această privinţă, nu poate decât să sublinieze rolul fundamental pe care îl au autorităţile regionale şi locale în crearea unor astfel de servicii şi în organizarea lor, cu respectarea unei guvernanţe democratice şi eficiente, care să se orienteze după principiul bunăstării celor administraţi;

13. totodată, considerăm că abordarea la nivel local este indispensabilă pentru examinarea uneia dintre marile provocări cu care ne vom confrunta în realizarea ODM-urilor, aceea a transformării demografice: dacă nu se vor lua în considerare nevoile de dezvoltare la nivel local, în special printr-o susţinere a micilor exploataţii rurale, emigrarea din mediul rural va determina extinderea sărăciei în oraşele de tip megalopolis, care vor deveni imposibil de administrat, sau va îngroşa rândurile circuitelor de migraţie către alte ţări;

14. în consecinţă, Comitetul cere Comisiei să integreze această abordare locală a dezvoltării în elaborarea – împreună cu ţările partenere – a documentelor de strategie regională (care se referă la mai multe ţări) şi a celor de strategie de ţară; în acest sens, el reaminteşte necesitatea asocierii ARL la elaborarea şi punerea în aplicare a programelor de dezvoltare. Într-adevăr, confruntarea cu provocările globalizării presupune luarea în considerare a autorităţilor care sunt responsabile, pe teren, de guvernanţa democratică şi de dezvoltarea locală;

15. în plus, prin acţiuni adecvate, ARL contribuie la sensibilizarea marelui public în legătură cu realităţile sărăciei pe plan mondial, în contextul crizei, şi cu nevoia urgentă de a reacţiona în favoarea dezvoltării. Prin solidaritatea şi generozitatea de care dau dovadă, aceste acţiuni pot reprezenta pentru persoanele provenind din imigraţie ocazia de a-şi redescoperi rădăcinile culturale şi de a participa în ţara lor de origine la consolidarea instituţiilor şi a libertăţilor cetăţeneşti în sprijinul dezvoltării;

Finanțarea pentru dezvoltare

În ceea ce priveşte asistenţa oficială pentru dezvoltare (AOD),

16. estimează că UE (Comisia şi statele membre) este primul donator în domeniul AOD, la nivel mondial (5): chiar dacă suma „pe 2010” a contribuţiei sale la AOD (estimată la circa 0,45 % din PNB) rămâne inferioară obiectivelor intermediare pe care şi le-a stabilit, UE se află cu mult deasupra mediei contribuţiilor ţărilor bogate (0,31 % din PNB în 2010);

17. doreşte să evidenţieze faptul că anumite state membre contabilizează în cadrul AOD naţionale sumele pe care colectivităţile regionale şi locale le consacră acţiunilor de cooperare descentralizată, în timp ce altele nu fac acest lucru, din diferite motive;

18. prin urmare, consideră că este necesar să se identifice în mod clar contribuţia colectivităţilor regionale şi locale la eforturile depuse pentru AOD, la nivel naţional şi la nivel mondial;

19. considerăm totodată şi că această clarificare a cifrelor este de natură să sporească implicarea din punct de vedere financiar a ARL în lupta împotriva sărăciei în lume. Într-adevăr, chiar dacă aportul ARL depăşeşte cu mult limitele contribuţiei lor financiare, multe dintre acestea şi-au stabilit deja obiectivul de a dedica un procent de 0,7 % din resursele proprii acţiunilor de cooperare cu ţările în curs de dezvoltare pe care le iniţiază. Uneori, ele au creat şi mecanisme financiare care permit satisfacerea anumitor nevoi specifice (cum ar fi accesul la apă, în cazul Franţei);

20. de asemenea, s-ar putea propune ca fiecare dintre cele 100 000 de ARL, ţinând seama de legislaţiile naţionale în vigoare în fiecare stat membru, să ia hotărârea de a aloca anual asistenţei pentru dezvoltare, de bunăvoie, cel puţin câte 1 euro de locuitor. ARL care nu conduc în mod direct acţiuni de cooperare descentralizată ar putea contribui la un fond destinat asistenţei pentru dezvoltare a colectivităţilor locale, practică încetăţenită în prezent în Spania. Şi acţiunile care contribuie în mod indirect la dezvoltare (de exemplu, cele care se referă la sensibilizarea publicului în legătură cu sărăcia pe plan mondial) ar putea fi valorificate prin această contribuţie;

În ceea ce priveşte impozitarea în ţările în curs de dezvoltare,

21. împărtăşeşte preocuparea autorităţilor europene privind conlucrarea cu ţările în curs de dezvoltare pentru a întemeia încasările fiscale ale acestora pe baze şi pe practici care sunt în conformitate cu guvernanţa democratică, luptând împotriva paradisurilor fiscale şi a corupţiei, şi sprijină demersurile pe care acestea doresc să le întreprindă în acest sens;

22. doreşte să sublinieze patru lucruri în această privinţă:

—	autorităţile regionale şi locale din ţările care beneficiază de asistenţă au nevoie de resurse pentru a face faţă responsabilităţilor care le revin, fără a depinde numai şi numai de resursele incerte pe care le poate aduce AOD, în special prin intermediul sprijinului bugetar;

—	conducerea autorităţilor locale şi regionale are nevoie şi de asistenţă tehnică, pe care UE se declară dispusă să o propună conducerii de la nivel naţional;

—	fără a mai aştepta, ARL europene s-au ocupat deja de această problemă esenţială, incluzând asistenţa pentru organizare şi pentru gestionarea taxelor locale în componenta instituţională a cooperării lor descentralizate;

—	cu toate acestea, este necesar ca sprijinul bugetar european, atunci când există, să poată fi orientat mai direct către sprijinirea autorităţilor locale şi regionale;

23. subliniază rolul jucat de ARL, alături de societatea civilă, în educarea în favoarea dezvoltării şi sensibilizarea opiniei publice cu privire la problema sărăciei în lume: în absenţa unor iniţiative la nivelul populaţiei şi a încrederii în cheltuirea fondurilor, ar fi şi mai greu de explicat cetăţenilor europeni, într-un moment de criză, necesitatea solidarităţii din punct de vedere financiar cu alte continente ale planetei;

Mecanismele instituţionale

În ceea ce priveşte coerenţa politicilor europene,

24. salută iniţiativele luate de UE pentru a concretiza principiul Consensului european privind dezvoltarea, potrivit căruia politicile europene care nu privesc dezvoltarea nu trebuie să se opună eforturilor care trebuie depuse în vederea îndeplinirii ODM şi aminteşte că, dintre cele douăsprezece politici interesate, Consiliul din noiembrie 2009 a hotărât că eforturile se vor concentra în primul rând asupra a cinci domenii prioritare: comerţul şi finanţele, schimbările climatice, siguranţa alimentară mondială, migraţia şi securitatea;

25. observă că, în consecinţă, pentru a nu reţine decât anumite puncte, reforma politicii agricole comune după 2013 ar trebui să ţină seama de siguranţa alimentară la nivel mondial şi că migraţia profesioniştilor înalt calificaţi provenind din ţările în curs de dezvoltare va fi încurajată sub formă circulară, pentru a nu priva aceste ţări de unele competenţe esenţiale pentru dezvoltarea lor şi îndeplinirea ODM, în special în domeniul sănătăţii. De asemenea, modul de a gestiona dezvoltarea locală a unui teritoriu trebuie să ţină seama de dimensiunea de mediu;

În ceea ce priveşte eficienţa asistenţei

26. În Avizul său 312/2008, adoptat în aprilie 2009, CoR a salutat deschis „progresul decisiv” reprezentat de Declaraţia de la Paris în ceea ce priveşte armonizarea asistenţei, adoptată în 2005 şi doreşte ca interconectarea diferitelor niveluri de cooperare să se realizeze în comun şi în mod transparent. Deoarece armonizarea acestor acţiuni presupune cunoaşterea lor, CoR a întreprins, în strânsă colaborare cu Comisia Europeană, elaborarea unui „Atlas internet al cooperării descentralizate”, pentru a se şti mai bine despre autorităţile locale europene – lucru care nu se întâmpla înainte – „cine ce face, unde şi cum”.

27. doreşte să sublinieze că raporturile stabilite între autorităţile locale şi regionale din Europa şi omoloagele acestora din ţările partenere permit realizarea unor progrese concrete în ceea ce priveşte punerea în aplicare a principiului aproprierii democratice şi al alinierii la priorităţile şi caracteristicile ţărilor partenere, care se află în centrul Declaraţiei de la Paris şi al Planului de acţiune de la Accra şi care nu trebuie să rămână o chestiune la nivel de state;

28. observă că acţiunile întreprinse la nivelul colectivităţilor nu lipsesc din raportul privind realizarea ODM până în 2015 (6), întocmit în februarie 2010 în vederea reuniunii din septembrie a.c., de către secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite. Documentul subliniază interesul pe care îl prezintă aceste obiective, care se sprijină pe sinergia intervenţiilor şi pe participarea grupurilor de populaţie interesate.

29. pledează încă de pe acum pentru ca, în poziţia comună a UE care va fi adoptată de Consiliul European din iunie, conducătorii politici să nu piardă din vedere faptul că realizarea ODM are drept scop îmbunătăţirea vieţii de zi cu zi a sute de milioane de persoane şi că eficienţa marilor mecanisme ale asistenţei internaţionale se măsoară la nivel local;

30. solicită, prin urmare, să se ţină seama în mod explicit de nivelul subnaţional în cadrul analizelor şi propunerilor care vor fi reţinute de UE în iunie şi de comunitatea internaţională, în septembrie. Cele 100 000 de colectivităţi locale din Europa pot alimenta micii afluenţi ai marilor fluvii care asigură resurse vitale. Această alianţă între state şi colectivităţile locale reprezintă ocazia de a consolida instituţiile democratice şi de a favoriza repartizarea echitabilă a bogăţiilor, în vederea neutralizării butoiului cu pulbere reprezentat de sărăcia extremă şi pentru a îndeplini Obiectivele de dezvoltare ale mileniului, conform angajamentelor politice şi umanitare asumate în 2010.

Bruxelles, 9 iunie 2010

Preşedinta Comitetului Regiunilor

Mercedes BRESSO

(1) Obiectivul 1: reducerea la jumătate a sărăciei şi a foametei în lume; obiectivul 2: accesul universal la ciclul primar de învăţământ; obiectivul 3: promovarea egalităţii între sexe; obiectivul 4: reducerea mortalităţii la copii; obiectivul 5: îmbunătăţirea sănătății materne; obiectivul 6: combaterea HIV/SIDA şi a altor boli; obiectivul 7: asigurarea durabilităţii mediului; obiectivul 8: participarea la un parteneriat global pentru dezvoltare.

(2) Cu excepţia documentului privind taxele, printre ai cărui destinatari, în mod paradoxal, nu se numără şi CoR.

(3) Documentul organizaţiei „Oraşele şi Administraţiile Locale Unite” (The United Cities and Local Governments – UCLG) „UCLG Position Paper on Aid Effectiveness and Local Gouvernement”, din decembrie 2009, prezintă, de asemenea, numeroase exemple.

(4) Avizul CoR 224/2005 fin, Avizul CoR 383/2006 fin, Avizul CoR 144/2008 fin, Avizul CoR 312/2008, adoptat în aprilie 2009.

(5) În anexa documentului SEC (2010)420 final este prezentată contribuţia la AOD a fiecăruia dintre cele 27 de state membre UE şi perspectivele pentru 2015.

(6) Documentul ONU A/64/665.

1.10.2010

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 267/22

Avizul Comitetului Regiunilor privindinterconectarea registrelor comerţului

(2010/C 267/06)

I. RECOMANDĂRI POLITICE

COMITETUL REGIUNILOR

Context

1. salută iniţiativa Comisiei Europene privind Cartea verde „Interconectarea registrelor comerţului”;

2. îşi exprimă satisfacţia faţă de invitaţia Comisiei Europene adresată tuturor părţilor interesate de Cartea verde „Interconectarea registrelor comerţului” să îşi exprime punctul de vedere cu privire la această temă;

3. reaminteşte rolul decisiv al Comitetului Regiunilor care, în calitate de reprezentant al intereselor autorităţilor locale şi regionale, a prezentat, în cadrul avizelor sale anterioare, opţiuni şi propuneri alternative în vederea promovării unei bune funcţionări a pieţei interne, a sporirii transparenţei, precum şi a facilitării schimbului de informaţii şi reducerii sarcinii administrative atât la nivel local, cât şi la nivel regional;

4. împărtăşeşte punctul de vedere al Comisiei Europene conform căruia registrele comerţului (1) joacă un rol decisiv în acest sens. În acestea se înregistrează, se examinează şi se stochează informaţii referitoare la societăţile comerciale, precum informaţii privind forma juridică a societăţii, sediul său, capitalul şi reprezentanţii legali, şi aceste informaţii se pun la dispoziţia publicului;

5. este de acord cu Comisia Europeană că Directiva privind fuziunile transfrontaliere (2), precum şi Statutul societăţii europene (3) (SE) şi cel al societăţii cooperative europene (4) (SCE) prevăd explicit cooperarea registrelor comerţului la nivel transfrontalier;

6. este de părere că registrele comerţului pot oferi servicii suplimentare, diferite de la o ţară la alta, chiar dacă standardele minime privind serviciile de bază sunt reglementate prin prevederi legislative europene. În acelaşi timp, societăţile comerciale operează tot mai mult în afara graniţelor naţionale şi au astfel posibilitatea de a se înregistra şi de a-şi desfăşura activitatea comercială parţial sau în totalitate într-un alt stat membru. Toate acestea au dus la creşterea cererii de acces transfrontalier, public, la informaţii privind societăţile comerciale;

7. evidenţiază faptul că, deşi informaţiile privind o anumită societate comercială sunt accesibile în ţara în care aceasta este înregistrată, accesul la aceste informaţii dintr-un alt stat membru poate fi adesea împiedicat de obstacole de ordin tehnic, juridic, lingvistic etc.;

8. consideră totuşi că doar cooperarea benevolă existentă între registrele comerţului nu este suficientă şi, prin urmare, este necesară asigurarea unei cooperări transfrontaliere între registrele comerţului, mai eficiente decât până în prezent. În cadrul acestei cooperări, este deosebit de important să se garanteze accesul transnaţional la informaţiile stocate de registrele comerţului, precum şi transparenţa, securitatea juridică şi fiabilitatea acestor informaţii;

9. accentuează faptul că actuala criză financiară evidenţiază din nou importanţa transparenţei pieţelor financiare. În contextul măsurilor de asanare financiară, îmbunătăţirea accesului la informaţii oficiale, actualizate şi fiabile referitoare la societăţile comerciale poate fi privită ca un mijloc pentru restabilirea încrederii în pieţele din întreaga Europă;

Mesaje esenţiale

10. recunoaşte importanţa decisivă a registrelor comerţului pentru a se asigura funcţionarea transfrontalieră eficientă a pieţei interne prin furnizarea unor informaţii fiabile şi actuale în scop comercial sau pentru a se facilita accesul la justiţie al tuturor părţilor implicate, din toate statele membre;

11. recunoaşte importanţa fundamentală pentru creşterea economică a unei mobilităţi mai mari a societăţilor comerciale şi, prin urmare, recomandă aplicarea unui sistem integrat în totalitate, care să asigure un acces nediferenţiat la informaţii în întreaga Uniune Europeană;

12. constată că accesul la informaţii cu privire la fuziunile transfrontaliere, transferurile de sedii ale firmelor sau înfiinţarea sucursalelor în alte state membre reprezintă o necesitate zilnică pentru buna funcţionare a pieţei interne;

13. apreciază eforturile depuse de statele membre participante în mod voluntar la proiectul de creare a unei platforme eficiente pentru schimbul de informaţii, dar, cu toate acestea, solicită Comisiei Europene să elaboreze o propunere de cadru legislativ pentru o cooperare la nivel european între registrele comerţului, pentru a înlocui sistemul actual pe bază de voluntariat cu un registru integrat în totalitate pe baza TIC;

14. reaminteşte rolul însemnat al IMM-urilor în cadrul economiei europene şi solicită statelor membre să adopte Statutul societăţii private europene care, împreună cu un sistem eficient de interconectare a registrelor comerţului, ar promova expansiunea întreprinderilor mici şi mijlocii pe piaţa internă;

15. solicită instituirea, la nivel european, a unui registru digital al comerţului cu soluţii IT ambiţioase, având la bază asocieri bilaterale;

16. pledează pentru revizuirea directivelor relevante în materie de societăţi comerciale în vederea adaptării prevederilor acestora la posibilităţile tehnice actuale, în special la utilizarea sistemelor IT;

17. împărtăşeşte punctul de vedere conform căruia ar fi util, în orice caz, ca, la interconectarea registrelor comerţului, să se facă uz, într-o mare măsură, de eforturile depuse până în prezent, în special în legătură cu Registrul European al Comerţului (EBR) şi cu proiectul BRITE. În ceea ce priveşte partea care reglementează din punct de vedere procedural cooperarea dintre registrele comerţului din cadrul reţelei (fuziuni, transferuri de sedii ale firmelor, stabiliri ale sucursalelor etc.), trebuie exprimat acordul cu Comisia Europeană, în sensul că sistemul poate fi creat cel mai uşor pe baza actualului proiect BRITE.

Propuneri

18. reaminteşte faptul că jurisprudenţa Curţii Europene de Justiţie din ultimii zece ani [în special prin cauzele Centros (C-212/97), Überseering (C-208/00), Inspire Art (C-167/01)] a permis societăţilor comerciale să opereze şi să îşi transfere sediul la nivel transfrontalier;

19. subliniază că, adesea, în practică, acest drept nu poate fi utilizat. Însă motivul acestei stări de fapt trebuie căutat nu atât în lipsa interconectării registrelor comerţului, cât, mai degrabă, în faptul că dispoziţiile de drept al societăţilor comerciale şi ale legislaţiei privind registrele comerţului din statele membre nu promovează transferul sediului în străinătate şi alte activităţi transfrontaliere şi în faptul că nici legislaţia europeană nu solicită explicit dispoziţii în acest sens;

20. consideră că această problemă nu se rezolvă numai prin interconectarea registrelor comerţului. Pentru rezolvarea acesteia, ar fi în principiu necesară stabilirea unor dispoziţii legale de fond şi de procedură privind transferul sediului societăţilor comerciale, prin care trebuie reglementată, printre altele, cooperarea registrelor comerţului;

21. are convingerea că unul dintre cele mai mari obstacole din calea realizării unei concurenţe reale între state şi regiuni rezidă în faptul că transferul sediului în UE este în principiu aproape imposibil. Concurenţa ar avea drept consecinţă faptul că societăţile comerciale ar fi atrase în cel mai bun mediu, însă transferul sediului este astăzi extrem de complicat;

22. recunoaşte că interconectarea registrelor comerţului ar ajuta societăţile comerciale să obţină informaţii despre partenerii lor în cadrul activităţii lor comerciale, iar acest lucru merită, în orice caz, salutat. Un sistem al registrelor comerţului interconectate ar genera astfel o bază de date comună cu intrări standardizate, cu ajutorul căreia ar putea fi realizat acest obiectiv, dacă se garantează acurateţea informaţiilor furnizate de registre. În plus, ar trebui depuse eforturi în vederea uniformizării conţinuturilor registrelor;

23. este de părere că „Acordul privind guvernanţa” propus în cadrul cărţii verzi nu pare a fi un instrument adecvat pentru stabilirea unei reţele. Pentru ca datele standardizate din fiecare registru naţional al comerţului să poată fi accesate în formă standardizată, viitorul sistem trebuie să fie reglementat, de exemplu, prin revizuirea directivei privind publicitatea în materie de drept al societăţilor comerciale sau pe altă cale;

24. adaugă că eforturile ar trebui orientate mai degrabă spre punerea la dispoziţie online, pentru toată lumea şi, pe cât posibil, gratuit sau în schimbul unei taxe mici, atât a informaţiilor transfrontaliere prin intermediul sistemului care urmează a fi creat, cât şi a informaţiilor privind registrele comerţului interne ale diferitelor state membre. Prin taxele încasate de către stat în contextul colectării informaţiilor relevante, costurile legate de acestea sunt oricum acoperite deja, iar autorităţile publice nu ar trebui să facă comerţ cu date publice. Altfel, sub acoperirea viitoarei directive s-ar crea concurenţă acelor societăţi existente care oferă servicii de consultanţă;

25. împărtăşeşte punctul de vedere conform căruia interconectarea datelor colectate în urma punerii în aplicare a Directivei privind transparenţa cu reţeaua de registre ale comerţului care urmează a fi instituită pare a fi utilă. Prin urmare, ar trebui să se reflecteze asupra opţiunii de a crea cadrul de reglementare aferent mai degrabă prin intermediul unei directive sau, eventual, chiar al unui regulament;

26. atrage atenţia asupra faptului că, de fapt, lipsa unui registru interconectat al comerţului nu a reprezentat, până în prezent, un obstacol important pentru procedurile transfrontaliere de drept comercial. În prezent, o serie de soluţii electronice inteligente (ca, de exemplu, cele puse în aplicare între Estonia, Portugalia şi Finlanda) permit deja o cooperare foarte cuprinzătoare, astfel încât se pot accesa, pe cale electronică, chiar şi registrele comerţului din străinătate, fără a fi necesară deplasarea în altă ţară;

27. subliniază faptul că obstacolele care apar în calea procedurilor transfrontaliere de drept comercial se datorează mai degrabă lipsei unei identificări electronice valabile în întreaga Europă, de exemplu a unei cărţi de identitate electronice europene, care ar permite legalizarea utilizării semnăturii digitale şi recunoaşterea reciprocă a acesteia. Acesta ar trebui să reprezinte unul din elementele cele mai importante pentru interconectarea registrelor comerţului şi ar trebui, de asemenea, abordat de urgenţă;

28. în final, atrage atenţia asupra faptului că toate iniţiativele trebuie să respecte principiile unei mai bune legiferări, al subsidiarităţii şi al proporţionalităţii.

Bruxelles, 9 iunie 2010

Preşedinta Comitetului Regiunilor

Mercedes BRESSO

(1) Conceptul de „registre ale comerţului” utilizat în această carte verde include toate registrele centrale, registrele comerciale sau registrele societăţilor comerciale, în conformitate cu articolul 3 din prima Directivă în materie de drept al societăţilor comerciale (68/151/CEE).

(2) Directiva 2005/56/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 26 octombrie 2005 privind fuziunile transfrontaliere ale societăţilor comerciale pe acţiuni (JO L 310, 25.11.2005, p. 1).

(3) Regulamentul (CE) nr. 2157/2001 al Consiliului din 8 octombrie 2001 privind statutul societăţii europene (SE) (JO L 294, 10.11.2001, p. 1).

(4) Regulamentul (CE) nr. 1435/2003 al Consiliului din 22 iulie 2003 privind statutul societăţii cooperative europene (SCE) (JO L 207, 18.8.2003, p. 1).

1.10.2010

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 267/25

Avizul Comitetului Regiunilor privind rolul regenerării urbane în contextul viitoarei dezvoltări urbane în Europa

(2010/C 267/07)

I. RECOMANDĂRI POLITICE

Contribuția orașelor la procesul de dezvoltare și trecerea de la renovare la regenerare urbană

COMITETUL REGIUNILOR

1. consideră că orașele și regiunile urbane (rezultat al conurbanizării orașelor și localităților învecinate) constituie creuzete de imaginație și creativitate, cuprinzând atât potențialul necesar abordării problemelor economice și financiare cu care se confruntă Uniunea Europeană, cât și mijloacele de combatere a excluziunii sociale, criminalității și sărăciei. Cu toate acestea, consideră că acest lucru trebuie recunoscut în cadrul programelor structurale, pentru a permite desfășurarea proceselor de schimbare și regenerare;

2. recunoaște că orașele și centrele urbane (1) au o contribuție din ce în ce mai importantă la dezvoltarea durabilă a tuturor nivelurilor de guvernare și a relațiilor dintre acestea. Orașele sunt centre culturale, economice, de învățământ, de cercetare-dezvoltare, financiare și de servicii cu grad ridicat de cunoștințe, puncte nodale ale transportului de persoane și de marfă regional și internațional și aduc o contribuție considerabilă la integrarea grupurilor de populație de origini diferite;

3. atrage atenția asupra faptului că anumiți factori de mediu, economici și sociali au împiedicat dezvoltarea câtorva zone urbane, remarcând totodată numeroase exemple de regenerare urbană reușită în Europa, finanțată cu ajutorul UE;

4. subliniază că, în multe cazuri, concentrarea populației în orașe, care se datorează unor activități ilegale de construcție și migrației interne, s-a efectuat cu o viteză care a depășit capacitățile și planurile autorităților locale. S-au intensificat problemele sociale, au fost marginalizate grupuri de populație, fără a se lua în considerare potențialul profesional și social al acestora, care este totuși esențial. În orașele din țările dezvoltate, cartierele defavorizate fac parte integrantă din peisajul urban, constituind un factor de excluziune socială și de creștere a insecurității;

5. constată că schimbările structurale din sectorul economic, delocalizarea unităților de producție și introducerea noilor tehnologii, în special în domeniul transporturilor de mărfuri, de exemplu odată cu fragmentarea încărcăturilor, au deteriorat rapid infrastructurile și solurile (porturi, gări feroviare) și au efecte ample asupra modului în care cartiere și orașe întregi funcționează din punct de vedere social și economic, punându-le în situația de a se confrunta cu provocări cu totul noi;

6. subliniază că politicile de renovare urbană ar trebui să constituie baza unui model adecvat, al cărui domeniu de aplicare să înglobeze forme de intervenție care merg de la regenerarea spațiilor urbane până la reabilitarea patrimoniului imobiliar existent. Noul model de oraș durabil ar trebui să se bazeze pe o abordare integrată și inovatoare a renovării urbane, care, în spiritul Cartei de la Leipzig, să ia în considerare aspectele de mediu, sociale și economice. Acesta nu va încuraja nici expansiunea nelimitată, nici construirea în detrimentul spațiilor verzi, ci, dimpotrivă, va pune accentul pe o creștere controlată a orașelor, pe prevenirea extinderii urbane, revitalizarea patrimoniului urban de locuințe și a rețelei sociale, îmbunătățirea eficacității ecologice a orașelor, revalorificarea terenurilor industriale și promovarea formelor de transport durabil, amenajarea teritoriului la diferite niveluri (regional, județean sau local) și utilizările mixte, văzute ca referințe fundamentale;

7. reamintește că la sfârșitul secolului XX s-a manifestat nevoia urgentă a unor intervenții cu caracter mai orientat și multisectorial, în scopul revalorizării orașelor. Complexitatea problemelor a inspirat adoptarea unei abordări multitematice, care, la rândul său, a determinat necesitatea elaborării de programe de regenerare urbană. Pentru a-și defini obiectivele și a-și alege metodele și instrumentele de punere în aplicare, acestea au adoptat, într-o largă măsură, o abordare integrată, luând în considerare realitățile geografice mai largi și economiile de scară. Comitetul consideră că zonele urbane aflate în dificultate nu pot și nu trebuie abandonate, pentru că oferă un capital de talente neexploatate și constituie o dovadă a risipei de resurse, întrucât, în loc să fie utilizat în mod productiv și să contribuie la creșterea economică globală, capitalul uman și fizic nu este deloc exploatat;

Rolul autorităților locale și regionale în regenerare urbană și pertinența acestei teme pentru CoR

COMITETUL REGIUNILOR

8. observă că autoritățile regionale și locale ar trebui să joace un rol decisiv și primordial în conceperea, execuția, monitorizarea, promovarea și evaluarea strategiilor integrate de regenerare urbană și, în general, în îmbunătățirea mediului urban. Diversitatea orașelor și municipiilor europene necesită soluții locale și, mai ales, acțiuni la nivel local. Numeroasele programe și inițiative ale UE au creat un capital de cunoștințe privind dezvoltarea urbană la nivel european și în fiecare oraș în parte. Comitetul consideră că autoritățile locale ar trebui încurajate să utilizeze toate cunoștințele acumulate la nivel european, în special „acquis-ul urban”;

9. consideră că posibilitățile de intervenție în materie de regenerare urbană sunt numeroase și că strategiile din acest domeniu trebuie să ia în considerare multitudinea de factori care generează provocările cu care se confruntă anumite zone urbane. Recesiunea economică intervenită în ultimii ani poate afecta mai mult anumite zone urbane care, dată fiind structura lor socioeconomică, au nevoie de mai mult timp de adaptare decât alte sectoare ale orașelor. Programele de regenerare urbană ar trebui să caute mijloace inovatoare pentru a transforma efectele inerente ale aglomerației din centrul orașelor în avantaje pentru locuitori;

10. consideră că orașele, în strânsă sinergie cu zonele periurbane, oferă avantaje esențiale cetățenilor și întreprinderilor, nu numai ca motoare economice și centre comerciale și de schimb, dar și în calitate de vectori de promovare a libertăților individuale și de centre de creativitate, cercetare și excelență. În schimb, orașele se confruntă cu probleme provocate, în special, de modificarea modului de viață și de schimbările demografice, precum și, chiar mai des, de modelele necorespunzătoare de dezvoltare urbană. Regenerarea urbană și dezvoltarea urbană durabilă se află, în prezent, în centrul preocupărilor numeroaselor autorități locale și regionale ale UE, care doresc să combine o creștere durabilă cu infrastructuri moderne (acordând prioritate celor de natură tehnologică), un nivel înalt de atractivitate pentru întreprinderi și un mediu curat și sănătos;

11. consideră că există deja numeroase bune practici, dar care sunt insuficient difuzate sau aplicate. Prin urmare, CoR își reiterează apelul privind constituirea unei rețele virtuale menite să asigure difuzarea celor mai bune practici în orașele și regiunile europene. Comitetul s-a implicat activ în inițiative precum Pactul primarilor și premiul „Capitala verde europeană”, și a participat la activitățile de monitorizare a Cartei de la Leipzig privind orașele europene durabile, în cadrul Grupului pentru dezvoltare urbană (GDU) al statelor membre. În plus, el a adoptat recent avize pe această temă, abordând, de exemplu, modul în care orașele și regiunile contribuie la realizarea obiectivelor europene în materie de schimbări climatice și energie, acțiunile necesare pentru promovarea eficienței energetice sau planul european de acțiune pentru mobilitate urbană;

Acțiunea UE pentru dezvoltarea orașelor europene

COMITETUL REGIUNILOR

12. consideră că, deși în tratatele UE nu este prevăzută în mod explicit o politică urbană, s-au constatat progrese considerabile, din 1990 până în prezent, privind chestiunea dezvoltării urbane, atât în ceea ce privește programele, cât și cunoștințele practice privind acțiunile în orașe. În cursul acestei perioade, orașele au funcționat ca laboratoare experimentale sub cerul liber și au obținut rezultate lăudabile, deși au beneficiat de resurse limitate;

13. dorește să evidențieze faptul că UE poate juca un rol esențial în susținerea strategiilor de regenerare urbană. Comisia ar trebui încurajată ca, bazându-se pe „acquis-ul urban”, să ofere la nivel local, într-un mod coerent și structurat, totalitatea cunoștințelor și măsurilor existente în materie de dezvoltare urbană. Acest demers ar trebui să includă toate politicile europene care au un impact direct asupra dezvoltării urbane, acordându-se o atenție specială acțiunilor întreprinse în domeniul coeziunii, al ocupării forței de muncă, în plan social, în domeniul protecției mediului, al conexiunii în bandă largă și în cel al transporturilor;

14. salută ghidul, actualizat recent, privind dimensiunea urbană în cadrul politicilor comunitare pentru perioada 2007-2013, publicat de grupul interservicii privind dezvoltarea urbană al Comisiei Europene. În plus, Comitetul invită Comisia să examineze ideea actualizării și oficializării unei „agende urbane europene”, care să fie însoțită de un nou cadru sau plan de acțiune de promovare a dezvoltării urbane, în cadrul căruia regenerarea urbană integrată să constituie una din principalele priorități, cu respectarea diverselor contexte în care acestea trebuie aplicate;

15. sprijină toate inițiativele existente care contribuie la dezvoltarea urbană durabilă și, în mod special, la regenerarea urbană integrată, în contextul politicii de coeziune, și anume: dimensiunea urbană a fondurilor structurale, auditul urban, programul URBACT și inițiativa JESSICA. Cu toate acestea, Comitetul invită Comisia să analizeze îndeaproape rezultatele integrării inițiativei comunitare URBAN în programele operaționale din cadrul FEDER și să efectueze, la jumătatea perioadei, o evaluare specifică a acestor rezultate. Ca urmare a acestei examinări, s-ar putea dovedi necesare, în cursul următoarei perioade de programare, atât consolidarea caracterului specific al inițiativelor de regenerare urbană în cadrul fondurilor structurale, cât și îmbunătățirea coordonării acestora cu celelalte politici, în cadrul unei „agende urbane europene”;

16. salută noua abordare pe care o reprezintă inițiativa JESSICA în materie de finanțare a inițiativelor de regenerare urbană, în special prin faptul că aceasta introduce o legătură clară între finanțare și necesitatea elaborării unor planuri de dezvoltare urbană integrate. Cu toate acestea, Comitetul consideră că s-ar putea pune în evidență faptul că subvențiile acordate constituie și un instrument util și necesar pentru a soluționa deficiențele pieței în contextul dezvoltării urbane. De asemenea, acesta își exprimă îngrijorarea cu privire la vizibilitatea inițiativei JESSICA, la nivelul de sensibilizare a autorităților locale și regionale și la problemele statelor membre privind punerea în aplicare;

17. consideră că merită sprijinite modificările aduse regulamentului privind fondurile structurale, care privesc eligibilitatea investițiilor consacrate eficienței energetice și surselor regenerabile de energie pentru locuințe. Cu toate acestea, ar trebui popularizate mai bine informațiile cu privire la sprijinul acordat în domeniul locuințelor, în forma în care acesta este prezentat în ultima modificare a regulamentului FEDER în ceea ce privește eligibilitatea intervențiilor în domeniul locuințelor în favoarea comunităților marginalizate, și va trebui solicitat cu fermitate ca acesta să fie înscris în cadrul unui program integrat de dezvoltare urbană. Prin urmare, Comitetul dorește să propună ca fondurile structurale să sprijine și ajutoarele privind locuințele în zonele puternic defavorizate. Asigurarea unor locuințe de calitate este o condiție sine qua non a succesului programelor de regenerare urbană. Ar trebui să se acorde sprijin financiar numai în cadrul programelor integrate și cu condiția respectării unor reguli stricte, pentru a se garanta faptul că acesta este utilizat în beneficiul populației locale și nu contribuie la procesul de gentrificare;

Regenerarea urbană durabilă

COMITETUL REGIUNILOR

18. constată că orașele Uniunii Europene sunt invitate să contribuie la eforturile Uniunii de depășire a crizei economice și financiare și la o integrare europeană sporită. Cele trei dimensiuni pe care Președinția spaniolă le-a ridicat la rangul de principii pentru dezvoltarea problematicii privind rolul regenerării urbane în dezvoltarea orașelor constituie pilonii dezvoltării durabile. În cadrul punerii în aplicare a programelor de regenerare urbană, este necesară completarea acestora cu priorități tematice pertinente, care să integreze această chestiune în mediul socioeconomic actual. Mai precis, Comitetul consideră că este necesar să se acorde prioritate unor chestiuni precum guvernanța urbană, rolul autorităților locale și regionale, finanțarea regenerării urbane, contribuția tehnologiilor informației la procesul de regenerare urbană, importanța modului de organizare și de funcționare a autonomiei locale la elaborarea și punerea în aplicare a programelor de regenerare urbană, locul inovării în cadrul regenerării urbane și, în fine, contribuția acesteia la dezvoltarea relațiilor externe și la internaționalizarea orașelor. De asemenea, constată că autoritățile regionale și locale joacă un rol fundamental în ceea ce privește contribuția la regenerarea urbană, de la amenajarea teritoriului și până la planificarea urbană și la punerea în aplicare a acesteia, insistând, în acest context, asupra importanței regenerării în ceea ce privește noile dezvoltări urbane, și asupra îmbunătățirii nucleului urban existent în raport cu extinderea urbană;

Dimensiunea economică a regenerării urbane – contribuția la creșterea inteligentă

COMITETUL REGIUNILOR

19. dorește să sublinieze că, în special în contextul internaționalizării economiei, schimbările economice care au avut loc în ultimii ani pot afecta într-o mai mare măsură sectoarele mai vechi sau mai centrale în orașele care, dată fiind structura lor socioeconomică, au nevoie de mai mult timp de adaptare decât alte zone ale lor. În acest sens, intervențiile politicii de coeziune au la bază ideea că o creștere dezechilibrată din punct de vedere geografic nu numai că dăunează coeziunii sociale, ci impune și o limită creșterii economice potențiale. Această constatare este cu atât mai adevărată la nivel local, după cum sublinia recent raportul Barca, spre exemplu;

20. subliniază necesitatea stimulării activităților economice inovatoare, creându-se condiții și măsuri de motivare adecvate, infrastructuri de vârf, precum și capital uman bine pregătit, care să se înscrie într-un demers de învățare de-a lungul vieții;

21. consideră că protecția patrimoniului lor cultural, atât a celui material, cât și a celui imaterial, prin revitalizarea centrelor cu respectarea în cel mai înalt grad a patrimoniului istoric și arhitectural, creează o valoare adăugată în ceea ce privește imaginea, prestigiul și atractivitatea orașelor și încurajează diversitatea culturală, care, în termeni economici, joacă un rol important în dezvoltarea economiei cunoașterii și a industriilor creative, favorizând totodată dezvoltarea locală, mulțumită promovării, la nivel local, a locurilor de muncă specializate, care implică adesea un nivel înalt de calificare;

22. remarcă faptul că, în ceea ce privește atât procedurile, cât și rezultatele, proiectele de regenerare urbană ar trebui să genereze, să încorporeze și să disemineze cunoaștere și inovare;

23. subliniază că strategiile de regenerare urbană trebuie să țină seama de multitudinea de factori care se află la originea declinului economic cu care se confruntă anumite zone urbane, cei mai manifești fiind uzura clădirilor, infrastructurile depășite și problemele legate de accesibilitate. Numeroase întreprinderi părăsesc orașele, urmărind să obțină costuri de funcționare mai scăzute și mai mult spațiu, iar mulți dintre salariații lor le urmează, sperând astfel să beneficieze de o mai bună calitate a vieții (servicii sociale, mijloace de transport) sau să ducă o existență mai puțin costisitoare (chirii mai ieftine și prețuri imobiliare mai avantajoase). Pentru a răspunde așteptărilor întreprinderilor care doresc să își stabilească sediul în zone regenerate, programele de regenerare urbană ar trebui să caute moduri inovatoare de utilizare a spațiului disponibil și să îmbunătățească nivelul serviciilor oferite de oraș, transformând astfel în avantaje efectele inerente ale aglomerației din zonele urbane centrale;

24. reamintește că problemele de mobilitate cu care se confruntă orașele, care sunt în principal probleme de congestionare, afectează numeroase zone urbane în Europa și că acestea nu pot fi rezolvate doar prin îmbunătățirea infrastructurilor sau prin injectarea unor sume mai mari în întreprinderile de transport public. Mobilitatea urbană sporește posibilitățile oferite locuitorilor și întreprinderilor și, astfel, constituie atât un factor de competitivitate economică, cât și un vector de coeziune socială. Comitetul subliniază că toți cetățenii ar trebui să aibă acces la un transport public eficient și accesibil, având în vedere că acesta joacă un rol esențial pentru a scoate din izolare zonele defavorizate. Comitetul subliniază că, având în vedere prejudiciile aduse mediului în orașe, măsurile destinate promovării unui transport urban care respectă mediul înconjurător (proiectele de cercetare și cele demonstrative cu privire la vehiculele cu emisii reduse sau cu emisii zero, activitățile destinate promovării altor moduri și modalități de transport, cum ar fi utilizarea în comun a automobilelor sau promovarea circulației bicicletelor în oraș) trebuie să capete mai multă importanță. De asemenea, Comitetul își reiterează sprijinul pentru elaborarea planurilor de mobilitate urbană durabilă, cel puțin pentru marile orașe, și propune introducerea unor măsuri de stimulare la nivelul UE, cum ar fi condiționarea finanțărilor proiectelor de transport urban de existența planurilor de mobilitate urbană durabilă și încheierii de acorduri de parteneriat pentru mobilitate între sectorul public și sectorul privat;

25. subliniază necesitatea lansării unei acțiuni de întărire a spiritului întreprinzător, prin motivarea unor grupuri de populație bine definite, crearea de organisme care să susțină spiritul antreprenorial și organizarea de manifestări ad-hoc. În acest context, recunoaște rolul important pe care îl poate avea sprijinirea femeilor întreprinzător în susținerea economiei printr-o creștere inteligentă;

Dimensiunea ecologică a regenerării urbane – contribuția la creșterea durabilă

COMITETUL REGIUNILOR

26. consideră că dimensiunea ecologică a regenerării urbane va trebui să ridice la rangul de priorități esențiale următoarele trei teme majore: schimbările climatice, combaterea poluării resurselor naturale care decurge din activitățile realizate de om, precum și, în general, utilizarea rentabilă a acestor resurse și, în sfârșit, protejarea habitatelor;

27. este convins că, deși Europa este deja puternic urbanizată, este evident că tendința de extindere a teritoriului urbanizat va continua în anumite zone, în special în aglomerațiile mari și mijlocii cele mai dinamice. Pe măsură ce orașele se extind, acestea ar putea distruge unele resurse și deteriora calitatea solului și a apei. În consecință, Comitetul subliniază că programele de regenerare urbană integrate sunt capabile să oprească, sau chiar să inverseze această tendință, stopând o creștere urbană nelimitată și regenerând mediul urban;

28. remarcă faptul că, pe de altă parte, se așteaptă ca, în cursul acestui secol, să aibă loc o accelerare a schimbărilor climatice și o creștere a nivelului mării, ca urmare a efectului emisiilor de gaze cu efect de seră produse de om. Această perspectivă constituie o provocare din ce în ce mai mare mai ales pentru zonele urbane costiere, care vor trebui să suporte cheltuieli importante, întrucât sunt necesare, printre altele, mijloace financiare substanțiale pentru punerea în aplicare a măsurilor de protecție a zonelor de coastă și de protecție în fața inundațiilor. Perspectiva întărește, de asemenea, importanța activității pe care o desfășoară Grupul pentru dezvoltare urbană al statelor membre în ceea ce privește elaborarea unui cadru de referință pentru orașe europene durabile. Pe lângă preocupările legate de mediu, care privesc, în mod tradițional, zonele urbane, acest grup dorește să integreze, de asemenea, dimensiunea schimbărilor climatice și problemele legate de atenuarea acestora și de adaptarea la efectele sale;

29. consideră că lupta împotriva poluării resurselor naturale care decurge din activitățile realizate de om trebuie să aibă un caracter prioritar, constituind o preocupare esențială în cadrul regenerării urbane, și acordă o importanță specială acțiunilor care consolidează prevenirea poluării. Comitetul subliniază cu aceeași insistență importanța măsurării și limitării consumului de materiale care afectează mediul natural, efectuând această evaluare pe perioada întregului ciclu de viață (producție, utilizare, eliminare);

30. subliniază că reabilitarea clădirilor existente în scopul creșterii eficienței energetice este una dintre cele mai eficiente modalități, la nivel de costuri, de a duce la îndeplinire angajamentele asumate la Kyoto referitoare la schimbările climatice, estimându-se că astfel, emisiile de CO2 și costurile energetice ale clădirilor ar putea fi reduse cu 42 %;

31. subliniază că orașele sunt responsabile pentru 70 % din emisiile de gaze cu efect de seră și că, în această privință, Carta de la Leipzig le solicită să își reducă amprenta de carbon, să își conserve resursele și biodiversitatea, să economisească energia și să promoveze accesul la serviciile publice esențiale. Din acest motiv, Comitetul remarcă faptul că este necesar să se ia măsuri imediate pentru limitarea consumului de energie în orașe, în primul rând grație unei bune gestionări energetice și, în al doilea rând, prin intermediul producerii de energie din surse regenerabile. Vor trebui întreprinse acțiuni similare în domeniul construcțiilor, îmbunătățindu-se performanța energetică a clădirilor;

32. salută Pactul primarilor, care aduce laolaltă aproape 3 000 de orașe europene ce își iau angajamentul de a depăși obiectivul 20-20-20, care reprezintă nivelul minim legal pe care UE trebuie să îl atingă până în 2010. Atât această inițiativă, cât și premiul „Capitala verde europeană” au fost lansate de Comisia Europeană și s-au bucurat de aprobarea și sprijinul Comitetului Regiunilor, care dorește, de asemenea, să extindă Pactul primarilor la nivel regional;

33. recunoaște importanța rolului spațiilor verzi și al suprafețelor de apă în programele de regenerare urbană. Acestea aduc o contribuție primordială la îmbunătățirea climatului orașelor, dat fiind că îl împrospătează, generând aer curat, filtrează poluarea și reduc zgomotul. De asemenea, zonele verzi recreative fac viața în orașe mai agreabilă, favorizând astfel coeziunea socială. Extinderea zonelor verzi în orașe reprezintă un obiectiv care ar trebui urmărit de toată lumea;

34. atrage atenția asupra împuținării resurselor hidrice disponibile la nivel mondial și solicită mobilizarea programelor de regenerare urbană pentru a proteja rezervele de apă, în special în ceea ce privește cantitatea de apă potabilă, precum și gestionarea adecvată a acestora și punerea în aplicare a unor procedee substitutive în exploatarea lor. Trebuie limitată, de asemenea, amprenta hidrică a orașelor;

35. în opinia sa, calitatea estetică a construcțiilor constituie un factor decisiv dacă se dorește ca orașele să facă față cu succes concurenței internaționale, să fie atrăgătoare și să asigure calitatea vieții populației lor și propune lansarea de acțiuni legate de creația arhitecturală și artistică;

36. recunoaște valoarea biotopurilor și consideră că protecția și gestionarea celor aflate în jurul orașelor sau în apropierea lor reprezintă o prioritate majoră, având vedere că este vorba despre un parametru esențial al regenerării urbane, ce trebuie combinat cu acțiuni de sensibilizare și informare a cetățenilor în privința mediului;

37. subliniază faptul că, între orașe și regiunile înconjurătoare, în special centura dinamică periurbană, există legături puternice și că orașele trebuie să gestioneze această relație;

Aspectele sociale ale regenerării urbane – contribuția la o creștere incluzivă

COMITETUL REGIUNILOR

38. consideră că mutațiile sociodemografice au determinat populația din numeroase orașe să își părăsească locuințele din zonele urbane mai vechi pentru a se instala în ansambluri rezidențiale noi, mai periferice, zone urbanizate situate la graniță sau, pur și simplu, orașe noi situate în apropierea marilor aglomerări. Printre motivele care stau la baza acestei migrații se numără posibilitatea unei locuințe mai ieftine și mai atrăgătoare, o mai bună calitate a vieții sau o gamă mai largă de servicii. Persoanele cu venituri peste medie care au părăsit orașele în ultimele decenii nu revin decât într-un ritm lent, grație succesului anumitor programe de regenerare urbană. Prin urmare, Comitetul subliniază că, în zonele afectate de declinul urban, ar trebui să se ia măsuri astfel încât orașele să redevină locuri atrăgătoare, capabile să satisfacă aspirațiile tuturor, indiferent de nivelul veniturilor;

39. subliniază că locuințele au fost, în general, și continuă să fie și în zilele noastre una dintre preocupările fundamentale ale regenerării urbane, aceasta incluzând printre obiectivele sale principale garantarea îmbunătățirii condițiilor de viață ale categoriilor defavorizate ale populației;

40. consideră că, în majoritatea zonelor urbane, agravarea inegalităților sociale reprezintă o provocare majoră. Decalajele dintre cartiere duc la apariția unui fenomen de ghetoizare sociodemografică, a cărui cauză o constituie, uneori, politicile inadecvate în domeniul locuinței, în temeiul cărora furnizarea de servicii se limitează la zonele prospere, fără a acoperi cartierele defavorizate. În acest sens, noul obiectiv de coeziune teritorială inclus în Tratatul de la Lisabona ar trebui să incite toate nivelurile de guvernanță să țină seama de aceste dezechilibre în toate politicile sectoriale urbane care intră în strategiile integrate de regenerare urbană. Prin urmare, Comitetul subliniază că un oraș durabil trebuie să aibă la bază solidaritatea urbană, care combate activ excluziunea și discriminarea, consolidând coeziunea socială între cartiere, categorii socioprofesionale, genuri și populații de origini diverse. Solidaritatea urbană trebuie să reflecte ambiția noastră de a construi o societate europeană mai incluzivă și omogenă;

41. consideră că vor trebui depuse eforturi deosebite pentru buna integrare a migranților în viața orașului, acesta constituind modul indicat de a rezolva problemele din domeniu;

Parteneriatul în scopul regenerării urbane

COMITETUL REGIUNILOR

42. subliniază că în programele de regenerare urbană trebuie implicați întotdeauna cetățenii, sectorul privat și cel al asociațiilor, iar comunitățile locale trebuie să se afle în centrul acestor parteneriate. Cu toate că regenerarea urbană este întotdeauna un proces evolutiv și continuu, este imposibil ca acesteia să i se aplice soluții universal valabile; participarea amplă a părților interesate va permite să se tragă învățăminte din succesele altor experiențe și să se evite repetarea greșelilor acestora. Autoritățile locale și regionale joacă un rol esențial în acest sens, reunind diverși actori economici și sociali și dezvoltând acțiuni specifice. Documentele privind amenajarea teritoriului și planificarea urbană pot reprezenta modalități de întrunire și de concertare a politicilor pentru toate administrațiile;

Priorități tematice

COMITETUL REGIUNILOR

43. consideră că, în cadrul următoarei perioade de programare, tranziția de la operațiunile de renovare urbană, care se concentrează asupra mediului natural și a celui creat de om, la programe de regenerare urbană, va trebui însoțită de extinderea domeniului de intervenție, pentru a include o serie de priorități tematice, scopul urmărit fiind acela ca orașele europene de mâine să corespundă așteptărilor cetățenilor lor, punând la dispoziție infrastructuri și medii care să pună în valoare cunoștințele și competențele profesionale ale lucrătorilor, să constituie cadre de viață, muncă și recreere viabile și atractive, să le ofere tuturor cât mai multe posibilități, fără a exclude pe nimeni, și să utilizeze resursele naturale într-un mod cât mai economicos, astfel încât să se înscrie într-o economie competitivă, cu emisii scăzute de dioxid de carbon;

Guvernanța strategiilor de regenerare urbană

COMITETUL REGIUNILOR

44. pune accentul asupra necesității de a considera regenerarea urbană ca un proces continuu și integrat, întemeiat pe o viziune pe termen lung a dezvoltării orașului. Buna guvernanță a programelor de regenerare urbană trebuie să înceapă încă de la etapa de analiză. Trebuie colectate încă de la început, din surse fiabile, date solide privind economia, caracteristicile sociale și mediul zonelor respective, utilizându-se indicatori bine concepuți și comparabili. În acest domeniu, activitatea realizată de Comisia Europeană în domeniul auditului urban și activitățile realizate în prezent cu privire la cadrul de referință pentru orașe europene durabile sunt extrem de importante;

45. scoate în evidență faptul că sunt necesare noi moduri de organizare a politicii urbane, în care acțiunile de regenerare urbană să fie concepute la nivel local și regional, cu sprijinul nivelului național și european, și consideră că autoritățile locale trebuie să joace un rol de lider în dezvoltarea politicilor de coeziune, de integrare și cooperare, asigurând astfel, pe teritoriul lor, conservarea resurselor naturale și o dezvoltare ecologică eficientă și promovând și încurajând, în același timp, dialogul între multiplele forme de diversitate culturală. Pentru a maximiza eficiența acțiunii publice, numeroase autorități locale și regionale au dezvoltat deja noi forme de guvernanță a orașului, care aduc programele de regenerare urbană mai aproape de realitățile din teren. Politicile urbane integrate implică alți parteneri decât autoritățile publice și asociază adesea populația din zonele respective, prin diverse mecanisme de participare; în anumite țări, acest demers a luat forma unor contracte sau pacte. Comitetul își exprimă convingerea că participarea sporită a publicului larg și rolul acordat comunităților urbane constituie eforturi de a obține capitalul social care să asigure succesul politicilor de dezvoltare urbană;

46. afirmă că, în opinia sa, programele de regenerare urbană vor trebui să garanteze utilizarea la maximum a tuturor mijloacelor de comunicare adecvate (atât presă, cât și mass-media electronică), pentru a contribui la acțiuni de informare, de comunicare și de popularizare a programelor și a metodelor de participare (referendumuri locale, adunări, democrație online etc.). Programele de regenerare urbană vor trebui să devină o componentă a procesului de învățare în ceea ce privește dezvoltarea orașelor în UE și să contribuie la sensibilizarea cetățenilor cu privire la problemele cu care aceste orașe se confruntă și la perspectivele care se ivesc;

47. recunoaște că, în conformitate cu principiul subsidiarității, chestiunile legate de regenerarea și dezvoltarea urbană se rezolvă în mod eficace la nivel local. Comitetul consideră totuși că sprijinul UE poate oferi un avantaj evident în domeniul dezvoltării urbane dacă se dovedește că intervenția este necesară pentru accelerarea rezolvării unor probleme ce afectează coeziunea economică, socială și teritorială. Ca urmare, acesta consideră că politicile de regenerare și de dezvoltare urbană ar trebui aplicate pe baza „acquis-ului urban european”, care se prezintă sub forma unei panoplii de instrumente juridice, de inițiative politice și de mecanisme de schimb de experiență și de bune practici între orașe. Comitetul reamintește că politicile dezvoltate în acest domeniu ar trebui să respecte principiul proporționalității și să ia în considerare un cadru teritorial mai amplu;

48. subliniază că o finanțare din partea UE poate fi utilă, mai ales pentru a încuraja autoritățile locale să coopereze în cadrul unei zone urbane funcționale. Aceasta înseamnă că în întreaga regiune se poate asuma o responsabilitate financiară comună pentru grupurile de populație și zonele urbane amenințate de excluziune. Ar trebui să se pună la dispoziția zonelor urbane funcționale instrumente de finanțare UE, cu condiția ca autorităților locale să li se solicite să coopereze în mod eficient la alocarea resurselor proprii.

Finanțarea regenerării urbane

COMITETUL REGIUNILOR

49. subliniază că programarea dezvoltării este mai degrabă chemată să îndeplinească anumite cerințe, decât să configureze viitorul. Resursele financiare destinate programelor de regenerare urbană vor trebui să constituie un parametru specific în studiul acestei teme, contribuind la viabilitatea și eficiența programelor. Printre domeniile cărora va trebui să li se acorde o atenție specială se numără împletirea resurselor naționale și locale, modul de finanțare a programelor, fie sistematică, fie de la caz la caz, combinarea fondurilor publice cu capitalul privat, fiscalitatea locală, creditele, evaluarea beneficiilor operațiilor de renovare, precum și repartiția cheltuielilor aferente între diferiții utilizatori și beneficiari, proveniența fondurilor, valoarea strategică a subvențiilor publice și impactul acestora. O activitate mai specifică va trebui întreprinsă în ceea ce privește mecanismele de finanțare și realizare a programelor de regenerare urbană. Cu toate că se așteaptă ca dispozitive cum ar fi Fondurile de dezvoltare urbană (FDU) sau cele trei „J” (Jessica, Jérémie, Jaspers) să își aducă contribuția în acest sens, examinarea și rezultatele intervențiilor lor fac încă obiectul dezbaterii;

50. consideră că contribuția activității de voluntariat la programele de regenerare urbană nu este încă apreciată la adevărata sa valoare și semnalează, în încheiere, că, în ceea ce privește intervențiile viitoare, dezvoltarea și consolidarea noțiunii de spirit întreprinzător și introducerea acesteia la nivelul autonomiei locale, precum și al programelor de regenerare urbană, va constitui un domeniu de cercetare în sine;

Contribuția tehnologiilor informației și comunicațiilor la regenerarea urbană

COMITETUL REGIUNILOR

51. consideră că este îndeobște admis că revoluția comunicațiilor și a informaticii are consecințe importante asupra organizării, funcționării și morfologiei orașelor europene. Trebuie să se insiste în special ca programele de regenerare urbană să includă intervenții menite să dezvolte, în materie de tehnologie a informației și comunicațiilor, infrastructuri tehnice de vârf și să elaboreze aplicații și conținuturi care îmbunătățesc viața cetățenilor și funcționarea serviciilor publice, ridică nivelul serviciilor oferite de sectorul privat și stimulează utilizarea acestor instrumente;

52. consideră că este inevitabil ca, pe măsură ce aceste oportunități sunt exploatate, să apară și amenințări. Protecția și securitatea aplicațiilor și a schimburilor, protecția datelor personale și respectul vieții private și al identității cetățenilor reprezintă o chestiune esențială, care va mai trebui aprofundată. În același timp, utilizarea tehnologiilor informației în domeniul securității urbane suscită discuții majore cu privire la funcționarea democratică a societății. Foaia de parcurs privind regenerarea urbană va trebui să reia dezbaterea pe această temă și să ofere soluții la problemele aferente;

53. constată că, prin exploatarea infrastructurilor de telecomunicații prin cablu și fără fir, aplicațiile cele mai avansate în domeniul tehnologiilor informației reușesc să creeze medii virtuale (ambient urban, oraș digital, oraș omniprezent), oferind spații unde cetățenii pot interacționa și schimba idei. Orașul digital constituie o lume paralelă căreia agenda regenerării urbane va trebui să îi acorde atenția cuvenită;

Inovarea și învățarea în cadrul regenerării urbane

COMITETUL REGIUNILOR

54. consideră că promovarea inovării va duce la îmbunătățirea performanțelor orașelor și va contribui la durabilitatea lor economică. Prin urmare, programele de regenerare urbană trebuie să ofere un mediu și infrastructuri propice inovării și măsuri de stimulare a acesteia;

55. consideră, de asemenea, că înființarea de structuri de formare, în cadrul structurilor active în viața economică a orașelor, trebuie să reprezinte o prioritate strategică a regenerării urbane;

56. este convins, de asemenea, că regenerarea urbană trebuie să consolideze legăturile dintre educație, întreprinderi, cercetare și inovare, și să promoveze noi întreprinderi inovatoare;

Importanța organizării și a funcționării autorităților locale pentru conceperea și executarea programelor de regenerare urbană

COMITETUL REGIUNILOR

57. consideră că evaluarea necesității realizării unui program de regenerare urbană, conceperea, monitorizarea executării acestuia și revizuirea lui, dacă este cazul, precum și evaluarea sa finală presupun existența unei structuri administrative dotate cu un nivel minim de competențe specifice în materie de administrare și gestionare, care trebuie garantate în cadrul tuturor administrațiilor locale și regionale. Aceste elemente constituie o condiție sine qua non, care necesită includerea în programele de regenerare urbană a unor acțiuni de consolidare a capacităților autorităților locale. Cu titlu indicativ, se pot menționa măsuri cum ar fi dezvoltarea gestionării sistemelor de informații (GSI) sau a sistemelor de informații geografice (SIG), care înlesnesc activitățile și îmbunătățesc procesul de luare a deciziilor, sau introducerea procedurilor de certificare (ISO, EMAS etc.), care evaluează nivelul de calitate a serviciilor puse la dispoziția cetățenilor. Acțiunile menite să garanteze – în momentul definirii modului de funcționare al autorităților locale – adoptarea unei abordări în centrul căreia se află cetățenii vor trebui să ocupe un loc central în planificarea regenerării urbane. Perfecționarea organizării autorităților locale și regionale constituie atât o provocare, cât și o condiție indispensabilă pentru realizarea programelor de regenerare urbană, și, prin urmare, reprezintă un element de care trebuie să se țină seama în acest domeniu;

Contribuția regenerării urbane la dezvoltarea relațiilor externe

COMITETUL REGIUNILOR

58. constată că acțiunile menite să promoveze și să valorizeze orașele (marketingul urban), precum și să afirme identitatea acestora (crearea unei mărci a orașelor) fac parte integrantă din activitatea autorităților locale și regionale. Într-o lume din ce în ce mai internaționalizată, orașele se află într-o concurență tot mai mare pentru a atrage capital, investiții și forță de muncă bine pregătită. Acestea își extind planurile de dezvoltare, pentru a putea revendica resurse și mijloace care vor asigura prosperitatea cetățenilor lor. Concurența dintre orașe pentru organizarea de evenimente sportive, comerciale și culturale importante (mari evenimente) reprezintă doar unul – cel mai vizibil - dintre aspectele sub care se manifestă rivalitatea dintre ele;

59. pe de altă parte, subliniază faptul că, pe lângă concurență, orașele dezvoltă, de asemenea, și o cooperare reciprocă. În UE, stabilirea de rețele între orașe, fie pe baze tematice, fie geografice, a căpătat o amploare importantă grație inițiativelor specifice comunitare (URBACT, INTERACT, înfrățirea dintre orașe etc.). Schimburile de bune practici s-au dovedit un instrument deosebit de util. Acțiunile care contribuie la internaționalizarea orașelor europene vor trebui, de asemenea, să constituie un domeniu de acțiune în cadrul programelor de regenerare urbană;

II. CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI

COMITETUL REGIUNILOR

60. consideră că, în cadrul procesului de luare a deciziilor strategice pentru următoarea perioadă de programare (2014-2020), UE va trebui să recunoască importanța strategică a regenerării urbane și să vegheze la consolidarea dimensiunii urbane în toate politicile sale, pentru ca orașele să redevină laboratoare de cercetare, adoptând însă, de data aceasta, o ordine de zi mult mai amplă, care să ajute Europa să iasă din criza economică și financiară;

61. propune adoptarea unei inițiative intitulate „Regenerarea urbană pentru orașe europene inteligente, durabile și incluzive”. Orașele europene pot deveni domeniul privilegiat de aplicare al celor șapte inițiative-pilot menționate în Comunicarea Comisiei intitulată „Europa 2020: O strategie europeană pentru o creștere inteligentă, ecologică și favorabilă incluziunii” (2);

62. consideră că a sosit momentul să se ia o decizie în acest sens. În cadrul dezbaterii privind bugetul pentru următoarea perioadă de programare, precum și în cursul revizuirii bugetului pentru perioada actuală, va trebui să se pună ferm problema finanțării regenerării urbane.

Bruxelles, 9 iunie 2010

Președinta Comitetului Regiunilor

Mercedes BRESSO

(1) De-a lungul întregului aviz trebuie să se țină seama de regiunile urbane (rezultat al conurbanizării orașelor și localităților învecinate).

(2) COM(2010) 2020 final.

1.10.2010

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 267/33

Avizul Comitetului Regiunilor privind UE şi politica internaţională post-2010 în materie de biodiversitate

(2010/C 267/08)

I. RECOMANDĂRI POLITICE

COMITETUL REGIUNILOR

A. Observaţii generale

1. consideră că protecţia biodiversităţii este esenţială pentru sănătatea umană şi starea de bine a omului, influenţându-le atât în mod direct, cât şi indirect, prin intermediul serviciilor pe care ni le oferă ecosistemul. Fiecare persoană are dreptul de a beneficia de un mediu sănătos şi durabil, ceea ce presupune conservarea şi utilizarea durabilă a biodiversităţii, cu respectarea rolului central jucat de aceasta în eforturile mondiale de combatere a foametei şi de garantare a siguranţei alimentare. Comitetul îşi exprimă preocuparea cu privire la consecinţele grave pe care reducerea din ce în ce mai marcată a biodiversităţii în cadrul ecosistemelor le poate avea pentru generaţiile prezente şi viitoare, atât din punct de vedere moral, cât şi din punctul de vedere al valorii intrinsece a biodiversităţii, al asigurării stabilităţii economice şi sociale, al atenuării schimbărilor climatice şi al îndeplinirii Obiectivelor de dezvoltare ale mileniului;

2. pe lângă faptul că subliniază valoarea intrinsecă a naturii ca patrimoniu al umanităţii, sprijină intensificarea lucrărilor de evaluare a biodiversităţii şi a serviciilor ecosistemice din punct de vedere economic, precum şi integrarea acestor lucrări în procesul de elaborare a politicilor. Comitetul apreciază faptul că, mulţumită studiului internaţional pe tema „Economia ecosistemelor şi a biodiversităţii” (The Economics of Ecosystems and Biodiversity – TEEB), valoarea economică a biodiversităţii şi costurile financiare de nesuportat ale inacţiunii sunt înţelese din ce în ce mai bine. CoR salută faptul că în studiul TEEB sunt abordate în mod expres dimensiunile locală şi regională („D 2 Report for Administrators” – „Raportul D 2 pentru administratori”);

3. subliniază că obiectivele europene şi internaţionale pentru 2010 au avut un rol fundamental în determinarea de acţiuni utile în favoarea biodiversităţii la nivel local şi regional în întreaga lume. Există numeroase exemple de bune practici pe cuprinsul Uniunii Europene. Cu toate acestea, Comitetul este îngrijorat de faptul că nici obiectivele europene şi nici cele globale pentru 2010 în domeniul biodiversităţii nu au fost îndeplinite, din cauza discrepanţelor evidente dintre promisiunile formulate şi acţiunile întreprinse efectiv;

4. consideră că, pentru a îndeplini obiectivele de protecţie a biodiversităţii, este esenţial ca autorităţile publice, inclusiv cele de la nivel local şi regional, să găsească punctul de echilibru între politicile de dezvoltare şi obiectivele biodiversităţii şi să încurajeze utilizarea de stimulente în vederea conservării biodiversităţii;

Implicarea autorităţilor locale şi regionale în mai buna guvernanţă şi mai buna comunicare

5. evidenţiază rolul autorităţilor locale şi regionale în oprirea reducerii biodiversităţii şi aplicarea de strategii de conservare a acesteia în zonele aflate în administrarea lor. Acest lucru trebuie privit în contextul rezultatelor unui recent studiu Eurobarometru, publicat în luna martie 2010, pe tema atitudinii europenilor faţă de biodiversitate, conform căruia numai 38 % dintre europeni cunosc semnificaţia termenului şi numai 17 % se simt afectaţi în mod direct de reducerea biodiversităţii. În acest sens, CoR îşi reafirmă dorinţa de a promova proiectele de conservare a biodiversităţii şi de a contribui la suscitarea interesului cetăţenilor la nivel local şi regional şi la crearea de sinergii între părţile interesate şi autorităţile publice, putând organiza evenimente, în acest scop, în cursul Zilelor porţilor deschise 2010;

6. accentuează faptul că, dacă se urmăreşte conservarea biodiversităţii în întreaga lume, autorităţile locale şi regionale trebuie înzestrate cu resurse umane, financiare şi tehnice adecvate, pe măsura responsabilităţilor şi a sarcinii lor de a contribui la oprirea reducerii biodiversităţii. Autorităţile locale şi regionale se află în poziţia ideală pentru a sprijini comunităţile locale în conservarea mediului local şi pentru a ajuta organismele de voluntari angajate în sensibilizarea şi implicarea publicului în conservarea mediului natural. Alte responsabilităţi importante sunt educaţia, sănătatea şi bunăstarea, amenajarea teritoriului şi proprietatea funciară. CoR încurajează autorităţile locale şi regionale să ofere un bun exemplu;

7. este de părere că 2010, proclamat de ONU Anul internaţional al biodiversităţii, va consolida angajamentul politic la nivel european şi internaţional de rezolvare a crizei globale a biodiversităţii, încurajând în acelaşi timp participarea activă a autorităţilor locale şi regionale;

8. salută proiectele lansate de numeroase autorităţi locale şi regionale pentru a contribui la protecţia biodiversităţii – de exemplu, proiectele ce vizează crearea de zone naturale protejate, refacerea habitatelor deteriorate, conservarea zonelor umede şi a altor ecosisteme, crearea de centuri verzi şi planificarea urbană pe baza criteriilor de conservare a biodiversităţii – şi pentru a-i sensibiliza pe cetăţenii lor faţă de biodiversitate – cum ar fi concursurile pentru cele mai frumoase grădini şi spaţii verzi în zonele urbane. Grădinile rezidenţiale oferă un spaţiu de refugiu vital păsărilor şi animalelor şi sunt esenţiale pentru împrospătarea şi filtrarea aerului, precum şi pentru înmagazinarea dioxidului de carbon;

B. Către o strategie UE 2020 pentru biodiversitate

9. salută perspectiva până în 2050, precum şi noile şi ambiţioasele obiective pentru 2020, de „stopare a pierderii biodiversităţii şi a degradării serviciilor ecosistemice în UE până în 2020 şi refacerea acestora pe cât posibil, precum şi creşterea contribuţiei UE la combaterea pierderii biodiversităţii la nivel mondial”, astfel cum s-a stabilit la Consiliul Mediu din 15 martie 2010 şi s-a confirmat la Consiliul European din 25 şi 26 martie 2010. Aceasta dovedeşte angajamentul reînnoit al UE de a obţine rezultate concrete;

10. îşi exprimă, cu toate acestea, îngrijorarea că, în cadrul obiectivului de dezvoltare durabilă al strategiei UE 2020, biodiversitatea deţine în continuare un loc secundar în raport cu modalităţile de creştere economică şi cu realizarea unei economii cu emisii reduse de dioxid de carbon, în loc să fie considerată un obiectiv în sine;

11. salută încorporarea serviciilor ecosistemice în obiectivul pentru 2020, aşa cum a recomandat anterior CoR, pentru ca, prin refacerea acestora, să se obţină o inversare a tendinţei actuale; cu toate acestea, solicită Comisiei Europene şi statelor membre să specifice cum trebuie interpretat la nivel local şi regional faptul că obiectivul se limitează la „refacerea, pe cât posibil, a ecosistemelor”;

12. se declară de acord cu Consiliul în privinţa faptului că se impun acţiuni urgente şi eficiente, în vederea evitării unor serioase consecinţe ecologice, economice şi sociale;

13. recunoaşte că aceasta va dovedi seriozitatea angajamentului UE de a acţiona şi de „a da un bun exemplu” cu ocazia celei de-a 10-a reuniuni a Conferinţei părţilor (COP 10) din cadrul Convenţiei privind diversitatea biologică (CDB), ce va avea loc în octombrie 2010 la Nagoya;

14. sprijină solicitarea Consiliului, adresată Comisiei Europene, de prezentare a unei strategii UE 2020 privind biodiversitatea, care să ţină seama de rezultatele COP 10 în cadrul Convenţiei privind diversitatea biologică;

15. insistă asupra ideii că această strategie UE 2020 privind biodiversitatea va putea să ducă la îndeplinirea în practică a obiectivelor europene post-2010 şi a celor globale în materie de biodiversitate doar dacă va sprijini cu hotărâre autorităţile locale şi regionale, precum şi alţi proprietari şi utilizatori de terenuri. Va trebui ca strategia să se ocupe de problema fondurilor structurale ce rămân necheltuite în domenii legate de mediu şi de biodiversitate, precum şi să promoveze schimbul de bune practici, pentru a da libertate de acţiune pe teren autorităţilor locale şi regionale. Încurajarea bunelor practici în rândul autorităţilor şi crearea unui forum de identificare a problemelor comune şi de împărtăşire a soluţiilor în domeniul biodiversităţii va contribui la consolidarea capacităţilor de care dispun autorităţile locale şi regionale;

16. constată cu satisfacţie că pledoaria sa în favoarea creării unei „infrastructuri ecologice” (1) a fost reţinută de Consiliu (2) şi deschide calea către pregătirea de către Comisia Europeană a unei strategii a Uniunii pentru infrastructură ecologică după 2010. O asemenea strategie ar trebui, conform principiului subsidiarităţii, să includă o dimensiune teritorială şi să permită integrarea într-un cadru coerent a iniţiativelor deja existente, în special la nivel local şi regional;

Rolul autorităţilor locale şi regionale în promovarea unei strategii UE 2020 privind biodiversitatea

17. subliniază faptul că noua strategie UE 2020 privind biodiversitatea va beneficia de succes doar cu condiţia participării tuturor părţilor vizate şi a actorilor de la nivel local la elaborarea şi punerea în aplicare a politicii corespunzătoare, conform unui model real de guvernanţă pe mai multe niveluri. Este importantă reunirea tuturor părţilor interesate de protecţia biodiversităţii şi a ecosistemelor, inclusiv a experţilor ştiinţifici, a responsabililor cu planurile de acţiune, a ONG-urilor şi a autorităţilor din domeniul educaţiei;

18. insistă asupra necesităţii de a se pune în aplicare în totalitate, inclusiv la nivel local şi regional, directivele privind păsările şi habitatele, de a se accelera punerea în practică şi dezvoltarea deplină a reţelei Natura 2000 şi de a i se acorda acesteia o finanţare adecvată, ţinându-se cont de faptul că biodiversitatea nu este distribuită în mod uniform pe teritoriul UE, şi că este nevoie de măsuri eficiente de gestionare şi refacere;

19. în acest sens, salută invitaţia Consiliului Mediu din 15 martie la asumarea unor abordări participative, care „vor determina iniţiative de jos în sus, necesare şi complementare, din partea celor ce participă direct la gestionarea utilizării solului şi mării, în special a comunităţilor locale”;

20. evidenţiază rolul crucial al autorităţilor locale şi regionale în creşterea gradului de sensibilizare a cetăţenilor cu privire la importanţa biodiversităţii şi solicită un sprijin sporit din partea statelor membre în aplicarea legislaţiei europene şi naţionale;

21. îndeamnă autorităţile locale şi regionale să elaboreze programe în materie de biodiversitate şi să includă obiectivele legate de biodiversitate în planificarea utilizării teritoriului şi în acordarea autorizaţiilor în acest domeniu, pentru a se încuraja extinderea zonelor verzi, a se evita degradarea solului şi a ecosistemelor şi fragmentarea teritoriilor şi a habitatelor, a se reduce la minimum impactul negativ al schimbărilor climatice, precum şi pentru a se căuta posibilităţi de combinare a refacerii sau creării de habitate naturale cu iniţiativele de amenajare sau utilizare a teritoriului; pe de altă parte, Comitetul subliniază că, în regiunile cu densitate scăzută a populaţiei şi în cele cu acces uşor la zonele verzi, unde suprafeţe naturale vaste sunt deja protejate, calitatea protecţiei mediului trebuie definită mai precis şi îmbunătăţită, fiind necesară şi o mai bună corelare a acesteia cu celelalte componente ale amenajării teritoriului;

22. consideră că recunoaşterea de către Consiliu a necesităţii intensificării schimburilor de bune practici pentru asigurarea optimizării resurselor în lupta împotriva pierderii biodiversităţii necesită ca Uniunea Europeană şi statele membre să acorde un sprijin sporit acestor schimburi între autorităţile locale şi regionale;

23. sprijină iniţiativele şi reţelele care contribuie la îndeplinirea angajamentelor asumate de autorităţile locale şi regionale în mod voluntar şi care asigură difuzarea celor mai bune practici la nivel european, cum ar fi proiectul LIFE + şi cel al „capitalelor europene ale biodiversităţii”;

Includerea protecţiei biodiversităţii în sectoare-cheie

24. remarcă faptul că protecţia biodiversităţii şi a serviciilor ecosistemice reprezintă un aspect transversal, care impune o abordare sistemică, prin care toţi actorii de la diferite niveluri trebuie să conlucreze;

25. reafirmă recomandările specifice sectorului, care figurează în avizul său intitulat „Un nou impuls pentru a combate reducerea biodiversităţii” (1) şi subliniază că o protecţie eficientă şi hotărâtă a biodiversităţii este posibilă doar cu condiţia includerii ei într-o strategie şi în politici mai ample, care să vizeze acele sectoare-cheie responsabile pentru distrugerea, fragmentarea şi degradarea habitatelor prin schimbarea destinaţiei solului, poluare etc. Printre aceste sectoare se numără agricultura/silvicultura, energia, transportul, schimbările climatice, dezvoltarea regională/amenajarea teritoriului; totodată, în cadrul tuturor tranzacţiilor comerciale internaţionale în care este implicată UE, trebuie să se aibă în vedere şi să se încerce atenuarea reducerii biodiversităţii;

26. reaminteşte invitaţia către statele membre de a-şi revizui sistemele fiscale într-un sens mai favorabil biodiversităţii, de exemplu printr-o reducere a TVA-ului aplicabil produselor provenite din agricultura biologică sau produselor realizate în cadrul reţelei Natura 2000, precum şi prin eliminarea taxelor, impozitelor şi subvenţiilor care determină comportamente dăunătoare biodiversităţii;

27. subliniază faptul că protejarea şi refacerea biodiversităţii oferă posibilităţi puţin costisitoare de atenuare a schimbărilor climatice sau de adaptare la acestea, de exemplu prin crearea de coridoare verzi menite să contribuie la dezvoltarea şi la refacerea zonelor umede, prin renaturalizarea cursurilor de apă, prin promovarea „acoperişurilor verzi” sau prin interconectarea biotopurilor importante;

Stabilirea unor sub-obiective şi a unor indicatori viabili şi adoptarea unor măsuri de îndeplinire a acestora care să fie eficiente din punct de vedere financiar

28. încurajează Comisia Europeană să se concentreze pe o serie limitată de sub-obiective, care să transpună strategia într-un limbaj simplu şi clar şi să permită autorităţilor locale şi regionale să îşi evalueze propria contribuţie şi să aplice măsuri corective în timp util. Aceste obiective trebuie să se transforme din obiective situaţionale, greu de evaluat, în obiective caracterizate de criteriul urgenţei. Numărul acestor sub-obiective ar trebui limitat la 5-6, printre ele trebuind să se numere agricultura, pescuitul, mediile marine, utilizarea solului, precum şi distrugerea şi fragmentarea habitatelor;

29. recomandă definirea cu atenţie, în vederea respectării subsidiarităţii, a unui sub-obiectiv legat de utilizarea solului şi amenajarea teritoriului, care să abordeze problemele acute ale distrugerii şi fragmentării habitatelor. Autorităţile locale şi regionale joacă un rol esenţial în punerea în aplicare a conceptului reţelelor ecologice, fiind cele mai în măsură să ţină seama de necesităţile diverse ale zonelor de mică întindere şi dens populate, precum şi ale zonelor extinse, dar slab populate. Autorităţile locale şi regionale ar aduce o contribuţie fundamentală la atingerea acestui obiectiv;

30. subliniază importanţa unei baze clare de referinţă, care să fie stabilită până în luna iunie a acestui an de Agenţia Europeană de Mediu, în vederea asigurării unei monitorizări şi unei informări continue cu privire la sub-obiectivele şi indicatorii de stopare a reducerii biodiversităţii şi la refacerea ecosistemelor. Desfăşurarea unor demersuri pozitive impune existenţa unor bune baze de date de referinţă şi a unei monitorizări continue, toate acestea presupunând o sporire semnificativă a finanţărilor. Aceasta ar putea fi obţinută prin impunerea de obligaţii antreprenorilor imobiliari, dar, în absenţa unui acord între UE şi statele membre privind sporirea considerabilă a finanţărilor în scopul menţionat, mijloacele financiare aflate la îndemâna autorităţilor locale şi regionale vor fi insuficiente;

31. invită UE şi statele membre să includă noţiunea de ecosistem în baza de referinţă şi în indicatorii lor. Un exemplu în acest sens îl constituie prima serie de hărţi biofizice a serviciilor ecosistemice, aparţinând Agenţiei Europene de Mediu;

Alocarea de resurse financiare în vederea îndeplinirii noului obiectiv

32. remarcă faptul că alocările bugetare actuale destinate protecţiei biodiversităţii nu sunt suficiente pentru atingerea obiectivelor, inclusiv a obiectivelor Natura 2000, şi solicită sporirea substanţială a mijloacelor financiare în bugetele de după 2013; la definirea noilor directive şi programe de finanţare trebuie să se aibă în vedere ca măsurile care ar putea dăuna diversităţii biologice să fie excluse de la acordarea de fonduri;

33. îndeamnă Comisia Europeană să folosească la maximum avantajele finanţărilor europene, în special prin rezolvarea problemei actuale a utilizării insuficiente a fondurilor structurale în sectoarele biodiversităţii şi mediului, precum şi prin găsirea unor modalităţi de îmbunătăţire a eficienţei finanţării biodiversităţii şi a reţelei Natura 2000 prin modelul integrat;

34. îşi reînnoieşte invitaţia (3) de aplicare a unui sistem de eco-condiţionalitate în reglementarea accesului la fondurile publice, în special în ceea ce priveşte politica agricolă comună şi politica comună în domeniul pescuitului; invită statele membre să promoveze o contribuţie echitabilă a diverselor sectoare economice la costurile refacerii serviciilor ecosistemice;

35. în lumina recentelor concluzii ale Agenţiei Europene de Mediu (4), recomandă reformarea politicii agricole comune, în aşa fel încât să permită o mai bună sprijinire a agriculturii cu înaltă valoare naturală (IVN);

36. invită Comisia Europeană să instituie mecanisme de finanţare adecvate, care să permită autorităţilor locale şi regionale să-şi consolideze capacitatea instituţională de stopare a reducerii biodiversităţii şi de protejare a acesteia în regiunile lor, şi să încurajeze schimbul de bune practici între regiuni;

Speciile invazive

37. subliniază faptul că speciile invazive non-indigene sunt recunoscute drept o ameninţare de nivel global la adresa biodiversităţii; pe această temă au fost adoptate decizii la ultimele cinci conferinţe ale părţilor la Convenţia privind diversitatea biologică (CDB);

38. remarcă faptul că, în 2003, în cadrul Convenţiei de la Berna, a fost adoptată Strategia europeană privind speciile alogene invazive. Obiectivul nr. 5 al „Planului de acţiune al UE pentru 2010 şi după 2010” (5) invită statele membre să elaboreze strategii naţionale în privinţa speciilor alogene invazive. În acest sens, CoR îşi reînnoieşte apelul (1) către Comisia Europeană de a elabora o strategie a UE privind speciile invazive;

39. subliniază că efectele schimbărilor climatice sunt un factor ce antrenează extinderea habitatului anumitor specii şi că acest fenomen va continua în deceniile următoare, determinând probabil transformarea şi a altor specii în unele invazive;

40. îşi manifestă regretul faţă de înţelegerea limitată de către publicul larg a ameninţărilor reprezentate de speciile invazive non-indigene. Sporirea conştientizării şi nivelului de înţelegere a problemelor sunt esenţiale pentru creşterea implicării cetăţenilor, care şi-ar putea schimba comportamentul astfel încât să contribuie la reducerea probabilităţii instalării unor specii invazive şi a riscului de a le facilita înmulţirea, ajutând în acelaşi timp la reperarea şi monitorizarea lor. Autorităţile locale şi regionale sunt cele mai în măsură să interacţioneze cu publicul larg la nivel local, îmbunătăţind astfel percepţia şi participarea din partea acestuia;

41. evidenţiază faptul că autorităţile locale şi regionale au de jucat un rol şi sub aspectul educaţiei, precum şi în calitate de proprietari funciari. Pe lângă aceasta, personalul lor specializat poate ajuta organizaţiile guvernamentale naţionale să se ocupe de problema speciilor invazive în parteneriat cu cele mai importante grupuri de interese din afara sferei guvernamentale, utilizând cu maximum de eficienţă capacităţile şi resursele disponibile, în vederea îmbunătăţirii capacităţilor de reperare şi monitorizare;

C. Contribuţia CoR la Convenţia ONU privind diversitatea biologică (CDB) şi la cea de-a 10-a Conferinţă a părţilor (COP 10)

42. recunoaşte faptul că aspectele legate de biodiversitate nu se opresc la graniţele naţionale şi îndeamnă aşadar la întreprinderea de acţiuni coerente nu numai la nivel european, ci şi în context internaţional;

43. subliniază importanţa conservării şi refacerii biodiversităţii la scară globală, inclusiv a serviciilor ecosistemice, pentru a contribui la eradicarea sărăciei, la siguranţa alimentară şi la dezvoltarea locală la scară mondială. Consideră că punerea în aplicare a Convenţiei privind diversitatea biologică (CDB) reprezintă în acest sens o contribuţie esenţială la îndeplinirea Obiectivelor Mileniului, în special a obiectivului 7 (referitor la durabilitatea mediului);

44. invită UE şi Comisia Europeană să ia în considerare posibilitatea participării CoR la COP 10 în calitate de observator în cadrul delegaţiei UE, astfel încât să se asigure exprimarea corespunzătoare a punctului de vedere al autorităţilor locale şi regionale nu numai în cadrul delegaţiilor naţionale, ci şi în cel al delegaţiei UE (6);

45. se oferă să contribuie la procesul Convenţiei privind diversitatea biologică (CDB) şi la COP 10 din cadrul acesteia, prin promovarea cooperării descentralizate pentru dezvoltare între autorităţile europene de la nivel local şi regional şi cele din ţările în curs de dezvoltare, în domeniul gestionării durabile a biodiversităţii şi ecosistemelor;

46. îndeamnă COP 10 să adopte Planul strategic revizuit şi actualizat pentru Convenţia 2011-2020, astfel încât să se asigure continuitatea programării strategice a CDB după 2010;

47. salută menţionarea în proiectul Planului strategic a faptului că menţinerea şi refacerea ecosistemelor reprezintă, în general, modalităţi profitabile de combatere a schimbărilor climatice şi, prin urmare, acest din urmă demers creează o serie de oportunităţi de conservare a biodiversităţii şi de utilizare durabilă;

48. se declară de acord cu faptul că se impune o mai mare convergenţă a eforturilor naţionale şi internaţionale de combatere a schimbărilor climatice şi a reducerii biodiversităţii, într-o manieră de sprijinire reciprocă, optimizând astfel posibilităţile apărute în cadrul proceselor globale aflate în desfăşurare în contextul Convenţiilor de la Rio;

49. recunoaşte faptul că acţiunile întreprinse până acum în vederea punerii în aplicare a CDB nu au fost suficiente pentru atingerea obiectivelor internaţionale stabilite pentru 2010;

50. îşi manifestă susţinerea faţă de scopurile strategice şi faţă de obiectivele primordiale şi secundare din 2020, care sunt atât realizabile, cât şi mai bine cuantificabile, furnizând un cadru mai eficient prin intermediul obiectivelor naţionale şi mai ales subnaţionale; propune reducerea numărului de obiective, astfel încât strategia să devină mai comprehensibilă şi mai orientată;

51. se declară în favoarea unui nou obiectiv primordial, care să prevadă că, până în 2020, toate părţile la Convenţia privind diversitatea biologică trebuie să implice autorităţile locale şi regionale în punerea în aplicare a CDB; aceasta trebuie să se refere în special la revizuirea şi punerea în aplicare de strategii şi planuri de acţiune naţionale privind biodiversitatea şi la sprijinirea dezvoltării capacităţilor la nivelul autorităţilor locale şi regionale;

52. solicită COP 10 să adopte o decizie destinată autorităţilor de la nivel subnaţional şi ia notă de proiectul de decizie a CDB pentru COP 10 privind oraşele, autorităţile locale şi biodiversitatea, precum şi planul său de acţiune privind oraşele, autorităţile locale şi biodiversitatea 2011-2020 (7) în această direcţie. Un astfel de plan de acţiune coerent este necesar pentru consolidarea şi extinderea contribuţiei importante a autorităţilor subnaţionale la implementarea Planului strategic 2011-2020 al CDB. În acest sens, CoR salută „Parteneriatul mondial privind oraşele şi biodiversitatea” şi programul Consiliului internaţional pentru iniţiative ecologice locale (CIIEL), „Acţiuni locale în favoarea biodiversităţii” (Local Action for Biodiversity);

53. ia notă de existenţa Indicelui de la Singapore privind biodiversitatea oraşelor (Index on Cities' Biodiversity), care urmează a fi prezentat la COP 10. Acest indice ar trebui dezvoltat în continuare, astfel încât să poată fi aplicat, în mod voluntar, şi altor organe administrative decât cele urbane.

Bruxelles, 10 iunie 2010

Preşedinta Comitetului Regiunilor

Mercedes BRESSO

(1) CdR 22/2009 fin.

(2) Concluziile Consiliului Mediu din 15 martie 2010.

(3) CdR 22/2009 fin și CdR 218/2009 fin.

(4) Raport tehnic AEM nr. 12/2009 „Distribuirea şi alocarea bugetului PAC din perspectiva biodiversităţii”.

(5) Documentul SEC(2006) 621, anexat Comunicării Comisiei Europene „Limitarea diminuării biodiversităţii până în 2010 şi după 2010”, COM(2006) 216 final.

(6) La 4 februarie 2010, secretarul executiv al CDB a transmis o notificare tuturor părţilor la Convenţie, invitându-le să includă primari şi reprezentanţi ai autorităţilor locale în delegaţiile respective la COP 10.

(7) Documentul din 27 ianuarie 2010, http://www.cbd.int/authorities/doc/CBD%20Plan%20of%20Action_2010_01_draft.doc.

1.10.2010

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 267/39

Avizul Comitetului Regiunilor pe tema „Spre o politică maritimă integrată pentru o mai bună guvernanţă în Marea Mediterană”

(2010/C 267/09)

COMITETUL REGIUNILOR

Introducere

1. împărtăşeşte punctul de vedere conform căruia regiunea mediteraneeană prezintă oportunităţi şi provocări unice, în special în ceea ce priveşte problemele de guvernanţă;

2. constată cu tristeţe că zona mediteraneeană este o zonă în care continuă să coexiste condiţii socio-economice foarte diferite;

3. constată, în plus, că Marea Mediterană este un mediu închis şi fragil, care este expus unei activităţi maritime intense şi adesea periculoase;

4. subliniază importanţa promovării unei abordări durabile în beneficiul resurselor marine disponibile, în interesul generaţiilor actuale şi viitoare;

5. constată cu regret că intervenţia umană prelungită şi exploatarea excesivă a resurselor naturale în Marea Mediterană reprezintă o povară grea pentru mediul marin;

6. susţine punctul de vedere conform căruia intensificarea activităţii maritime economice este compatibilă cu protecţia mediului, cu condiţia existenţei unui mecanism de guvernanţă corespunzător, care să urmărească atingerea unui echilibru adecvat între aspectele economice, pe de o parte, şi dimensiunea socială şi ecologică, pe de altă parte;

7. constată că obiectivul general al Comisiei este obţinerea de avantaje economice mai mari din activităţile maritime, asociate cu un impact mai scăzut asupra ecosistemului din Marea Mediterană;

8. susţine punctul de vedere conform căruia, deşi o politică maritimă integrată se adresează în primul rând statelor membre, pentru succesul acesteia – în special într-o zonă precum zona mediteraneeană, în care doar o treime dintre state sunt state membre ale UE – este esenţial să se obţină un nivel mai ridicat de înţelegere reciprocă şi cooperare cu ţările partenere mediteraneene care nu sunt membre ale UE;

9. salută adoptarea la Ancona, la 5 mai 2010, de către cei opt miniştri ai afacerilor externe din ţările participante la Iniţiativa adriatico-ionică (Albania, Bosnia şi Herţegovina, Croaţia, Grecia, Italia, Muntenegru, Serbia şi Slovenia), a Declaraţiei Consiliului adriatico-ionic în favoarea strategiei europene pentru regiunea adriatico-ionică, printre obiectivele căreia se numără colaborarea mai strânsă în cadrul politicilor de dezvoltare, în special prin încurajarea adoptării unor strategii comune de dezvoltare care să implice actorii locali şi, în special, autorităţile locale şi regionale, între statele membre ale UE şi celelalte ţări participante la iniţiativă;

10. subliniază faptul că mediul marin şi guvernanţa acestuia au un impact important asupra dimensiunii locale şi regionale şi viceversa;

Principalele provocări

11. recunoaşte complexitatea acestor aspecte şi a presiunilor exercitate asupra responsabililor politici atunci când aceştia abordează o legătură atât de importantă în structura economică europeană şi mondială precum Mediterana;

12. constată că nivelurile actuale ale activităţilor economice, în special în domenii precum traficul maritim şi transportul de bunuri, pescuitul şi turismul, au efecte semnificative asupra ecosistemului mediteraneean, lăsând în urma lor un nivel ridicat de degradare ecologică;

13. este, la rândul lui, preocupat de necesitatea de a aborda urgent şi în mod adecvat cumulul de factori reprezentat de poluarea terestră şi cea provenind de la nave, deşeuri, deteriorarea biodiversităţii, pescuitul excesiv şi degradarea zonelor costiere în Mediterana;

14. este conştient de faptul că patrimoniul cultural şi natural unic al zonei mediteraneene este din ce în ce mai ameninţat;

15. este, de asemenea, conştient că regiunea mediteraneeană este o zonă care prezintă un risc ridicat în ceea ce priveşte efectele potenţiale ale schimbărilor climatice;

16. salută recunoaşterea faptului că imigrarea clandestină pe mare reprezintă una dintre principalele preocupări în regiune şi susţine solicitarea de a se coopera cu partenerii mediteraneeni în scopul combaterii acestui fenomen şi al prevenirii pierderilor de vieţi omeneşti;

Spre o mai bună guvernanţă maritimă

17. împărtăşeşte motivele de îngrijorare cauzate de faptul că, în cea mai mare parte a statelor mediteraneene, fiecare politică sectorială este aplicată de către administraţia proprie, fiind, prin urmare, dificilă obţinerea unei vederi de ansamblu asupra impactului cumulat al activităţilor maritime;

18. este, de asemenea, îngrijorat că, din cauza faptului că o mare parte a spaţiului marin este calificat drept mare liberă, este dificil pentru statele de coastă să planifice, să organizeze şi să reglementeze activităţile care le afectează în mod direct apele teritoriale şi zonele de coastă;

19. constată că evoluţia politicilor şi a activităţilor în mod izolat unele faţă de altele şi fără o coordonare reală între toate sectoarele de activitate care au un impact asupra mării sau între toţi actorii locali, naţionali, regionali şi internaţionali îngreunează îndeplinirea aspiraţiilor către o mai bună guvernanţă în Mediterana;

20. este totodată de acord cu faptul că participarea părţilor interesate, transparenţa procesului de decizie şi implementarea normelor convenite sunt esenţiale pentru o bună guvernanţă;

21. admite necesitatea de a se genera o cultură a mediului în Marea Mediterană, ca element fundamental de sensibilizare şi de participare la procesele de durabilitate marină la toate nivelurile;

22. reiterează punctul de vedere conform căruia autorităţile locale şi regionale se află în situaţia de a identifica cel mai bine ceea ce este necesar pentru punerea în aplicare a politicilor pe plan local şi la nivelul regional al bazinului maritim şi pot astfel juca un rol semnificativ în crearea unei politici maritime integrate pentru zona mediteraneeană;

23. din această perspectivă, constată că autorităţile locale şi regionale sunt deja implicate în mod activ în elaborarea şi punerea în aplicare cu succes a iniţiativelor regionale în vederea îndeplinirii acestui obiectiv (1);

Rolul statelor de coastă mediteraneene

24. susţine apelul către statele membre mediteraneene de a-şi continua eforturile de definire a propriilor politici maritime integrate;

25. salută instituirea sistemului de schimb de informaţii şi de bune practici;

26. salută propunerea Comisiei ca reprezentanţii statelor membre din grupul de contact la nivel înalt să abordeze periodic aspectele privind Marea Mediterană, pentru a discuta despre progresele realizate în materie de elaborare a politicii maritime integrate;

27. susţine eforturile Comisiei de a încuraja statele membre să facă schimb de bune practici în materie de guvernanţă maritimă integrată, în special prin programele legate de Obiectivul de cooperare teritorială europeană pentru Mediterana;

28. este de acord că, datorită faptului că Marea Mediterană este semi-închisă, aceasta fiind o caracteristică particulară, şi al impactului transfrontalier al activităţilor maritime, este indispensabilă o cooperare sporită cu partenerii mediteraneeni care nu sunt membri ai UE;

29. salută propunerea Comisiei de a încuraja schimbul de bune practici între statele mediteraneene care sunt membre ale UE şi statele mediteraneene terţe care sunt interesate de abordarea integrată a chestiunilor maritime, prin crearea unui grup de lucru dedicat politicii maritime integrate;

30. susţine procesul de schimb de informaţii şi elaborarea de programe de sprijin care să fie extinse la statele mediteraneene terţe, astfel încât acestea să poată fi încurajate să renunţe la abordarea separată şi sectorială şi să adopte o abordare globală şi integrată a chestiunilor maritime;

31. subliniază faptul că acordarea asistenţei tehnice şi elaborarea programelor comune de cooperare specifice privind iniţiativele politice existente (precum Instrumentul privind politica europeană de vecinătate şi de parteneriat) reprezintă un pas în direcţia cea bună;

32. îşi exprimă opinia că implicarea organismelor universitare, profesionale şi neguvernamentale va duce la consolidarea acestui proces;

33. solicită Comisiei să recunoască faptul că autorităţile locale şi regionale sunt în măsură să aducă o contribuţie semnificativă în acest sens şi că, prin urmare, acestora ar trebui să li se ofere orice posibilitate, precum şi toate mijloacele necesare, pentru a se implica în mod activ în toate programele şi iniţiativele adoptate;

Guvernanţa spaţiului marin

34. constată cu îngrijorare că o mare parte a apelor din Marea Mediterană se află în afara zonelor care intră sub jurisdicţia statelor de coastă sau asupra cărora sunt exercitate drepturile suverane ale acestora, astfel puterile prescriptive şi executorii ale statelor de coastă în aceste zone rămânând, în cel mai bun caz, limitate;

35. este conştient de faptul că există chestiuni complexe şi sensibile din punct de vedere politic privind delimitarea frontierelor între statele din bazinul Mediteranei care sunt fie adiacente, fie situate pe ţărmuri opuse, acestea putând împiedica crearea unei politici maritime integrate reale în zona mediteraneeană;

36. consideră că Convenţia ONU din 1982 privind dreptul mării (UNCLOS) poate servi ca bază pentru abordarea acestor chestiuni de delimitare a frontierelor şi îşi exprimă convingerea că UE ar trebui să încurajeze ratificarea Convenţiei de către statele mediteraneene care nu sunt membre ale UE şi care nu au făcut încă acest lucru;

37. sprijină eforturile Comisiei de a identifica principalele obstacole care blochează ratificarea, punerea în aplicare şi respectarea deciziilor adoptate cu privire la acordurile existente, precum şi posibilităţile de îmbunătăţire a cooperării multilaterale şi a asistenţei;

38. împărtăşeşte punctul de vedere conform căruia activitatea organizaţiilor care se ocupă cu afaceri maritime în zona mediteraneeană trebuie să fie mai transparentă şi că prevederile adoptate sau promovate de aceste organisme trebuie să fie monitorizate şi puse în aplicare în mod sistematic;

39. susţine apelul Comisiei privind o mai bună clarificare a rolurilor şi responsabilităţilor statelor de coastă, în special referitor la gestionarea zonelor maritime, în perspectiva unei dezvoltări durabile;

40. susţine propunerea de lansare a unui studiu specific care să identifice costurile şi beneficiile stabilirii zonelor maritime;

41. invită Comisia să adopte o poziţie mai fermă în ceea ce priveşte recunoaşterea faptului că îmbunătăţirea guvernanţei în spaţiul maritim la nivelurile subregionale trebuie încurajată şi consolidată în continuare;

O participare mai intensă a părţilor interesate

42. împărtăşeşte punctul de vedere conform căruia participarea părţilor interesate trebuie să rămână o prioritate-cheie în cadrul implementării politicii maritime integrate în Mediterana;

43. ia notă de angajamentul Comisiei de a încuraja platformele care regrupează părţile interesate să abordeze periodic probleme legate direct de Marea Mediterană;

44. sprijină recomandarea Comisiei de a explora diferite opţiuni care să permită o mai bună asociere a părţilor interesate din toate statele de coastă din zona mediteraneeană;

Instrumente transversale pentru o guvernanţă maritimă integrată

45. este de acord că o mai bună guvernanţă maritimă trebuie să fie asociată cu instrumente eficiente destinate generării creşterii economice şi asigurării protecţiei mediului şi a unui viitor mai bun pentru populaţiile din zonele de coastă;

Planificarea spaţiului maritim şi strategiile marine

46. salută previziunea optimistă a Comisiei conform căreia volumul activităţilor maritime în Mediterana va creşte, în ciuda crizei economice globale actuale;

47. este îngrijorat totodată că o astfel de activitate maritimă intensificată ar putea duce la o înrăutăţire a situaţiei sociale şi ecologice deja fragile din zona mediteraneeană, dacă nu este reglementată în mod adecvat şi dacă reglementările nu sunt puse în aplicare;

48. împărtăşeşte punctul de vedere conform căruia, cu condiţia respectării sistemelor naţionale de planificare, probabil deja existente, planificarea spaţiului maritim în zona mediteraneeană poate fi un instrument de guvernanţă eficace pentru punerea în aplicare a unei gestionări bazate pe ecosistem şi pentru abordarea efectelor interdependente ale activităţilor maritime şi a conflictelor dintre utilizarea spaţiului şi nevoia de conservare a habitatelor marine;

49. susţine aplicarea principiilor comune identificate în Foaia de parcurs privind amenajarea spaţiului maritim la contextul specific al Mediteranei;

50. consideră că îndeplinirea obiectivelor stabilite pentru realizarea unei bune stări ecologice a apelor marine până în 2020, graţie elaborării unor strategii marine integratoare care aplică o abordate bazată pe ecosistem activităţilor umane cu efecte asupra mării, ar trebui să rămână o prioritate. În această perspectivă, este important să se acorde atenţie nu numai unor probleme precum poluarea mării cauzată de porturi şi de staţiunile maritime, ci şi calităţii apei râurilor care se varsă în Marea Mediterană, precum şi necesităţii garantării unui sistem de înaltă calitate de purificare a apelor reziduale pentru oraşele şi localităţile situate atât de-a lungul acestor râuri, cât şi în zonele costiere;

51. este de părere că autorităţile locale şi regionale îşi pot aduce o contribuţie semnificativă în acest sens şi, prin urmare, salută propunerea Comisiei de a lansa un proiect pentru a testa aplicarea amenajării spaţiului maritim la nivel subregional, în vederea încurajării practicilor transfrontaliere concrete;

52. salută elaborarea strategiei comune de implementare, menită să ajute statele membre să-şi respecte obligaţiile care le revin în temeiul Directivei-cadru privind strategia pentru mediul marin, deşi are îndoieli că obiectivul evaluării globale a apelor marine şi a utilizării acestora poate fi realizat în mod realist până la sfârşitul acestui an;

Gestionarea integrată în zonele de coastă şi insule

53. susţine atenţia acordată chestiunii schimbărilor climatice ca preocupare prioritară;

54. salută concentrarea atenţiei pe dezvoltarea porturilor, turismul litoral şi protecţia patrimoniului maritim şi a mediului marin, inclusiv a siturilor NATURA 2000;

55. este de acord cu faptul că acvacultura trebuie considerată un element de care trebuie să se ţină seama în gestionarea integrată a zonelor costiere şi care face parte din cultura şi sistemul de producţie costier al Mării Mediterane;

56. este de acord că există un potenţial ridicat de dezvoltare pe mai departe a întregului bazin mediteraneean, care posedă, prin natura sa, o mare bogăţie culturală;

57. ia notă cu satisfacţie de atenţia acordată cazului particular al statelor şi regiunilor insulare şi, în special, dificultăţilor legate de conectivitatea fizică;

58. susţine solicitarea privind abordarea integrată a gestionării zonelor de coastă mediteraneene;

59. este de acord că instrumentele transversale de guvernanţă pot ajuta regiunile de coastă din Mediterana să gestioneze în mod mai integrat chestiunile de durabilitate socială, economică şi de mediu;

60. îşi reiterează sprijinul pentru iniţiativa Comisiei de adoptare a unor instrumente juridice la scara întregului bazin, pentru promovarea obiectivului gestionării integrate a zonelor costiere din Marea Mediterană (2);

61. este de acord că schimbul de bune practici este un instrument important pentru a asigura îmbunătăţirea documentată a practicilor şi, în consecinţă, sprijină iniţiativa Comisiei de a pune la dispoziţie un inventar accesibil prin internet al instrumentelor de gestionare integrată a zonelor costiere, al celor mai bune practici şi al studiilor de caz;

62. sprijină intenţia de a se adopta iniţiative pentru elaborarea unei baze de cunoştinţe referitoare la gestionarea integrată a zonelor costiere din Mediterana, urmând să se acorde o atenţie deosebită cooperării internaţionale;

63. consideră că este de dorit să se adopte măsuri de intensificare a interfeţei terestre-marine, în special prin conectarea planificării terestre şi maritime;

64. în acelaşi timp, invită Comisia Europeană să adopte o abordare mai fermă şi să propună instrumente noi şi mai eficiente pentru punerea în aplicare a obiectivelor stabilite, ţinând seama de valoarea adăugată care ar putea rezulta din implicarea autorităţilor locale şi regionale în acest proces;

65. ar sprijini crearea unor grupuri de acţiune maritimă care să integreze diverse aspecte sectoriale care, în prezent, sunt gestionate în mod independent, în încercarea de a îmbunătăţi complementaritatea şi sinergia dintre fondurile structurale (FEDER, FSE) şi cele nestructurale (FEP), care pot fi utilizate în domeniul maritim;

Facilitarea acţiunilor bazate pe cunoaştere

66. este de acord că dezvoltarea economiilor maritime durabile şi a gestionării costiere eficace necesită politici bazate pe cele mai bune cunoştinţe ştiinţifice disponibile;

67. invită Comisia Europeană să promoveze iniţiative de gestionare durabilă a zonelor portuare;

68. împărtăşeşte preocuparea de a se întreprinde mai multe în vederea colectării şi diseminării datelor de bază pentru evaluarea atât a stării ecologice a Mării Mediterane, cât şi a randamentelor posibile ale resurselor naturale;

69. sprijină intenţia Comisiei de a promova prioritar avizele ştiinţifice şi colectarea de date în ceea ce priveşte politica comună în domeniul pescuitului şi adoptarea şi punerea în aplicare a legislaţiei din domeniul mediului în Mediterana;

70. este de acord că sunt necesare infrastructuri consolidate de cercetare marină, eforturi de cercetare şi dezvoltare tehnologică integrate prin intermediul centrelor de activităţi (clustere) maritime şi al platformelor tehnologice şi sinergii între statele membre şi regiuni pentru găsirea de soluţii coerente, care să permită realizarea pe deplin a potenţialului economic al Mării Mediterane, în temeiul unei abordări bazate pe ecosistem şi, în consecinţă, consideră că dezvoltarea observaţiilor multidisciplinare privind ecosistemele marine, inclusiv fundurile marine, este un pas în direcţia cea bună;

71. recunoaşte eforturile importante depuse în ceea ce priveşte crearea Reţelei europene de observare şi date privind mediul marin (EMODNET), menite să îmbunătăţească infrastructura cunoaşterii şi să depăşească obstacolele din calea descoperirii, accesării şi utilizării datelor;

72. salută intenţia Comisiei de a institui o reţea europeană de cercetare marină integrată, destinată intensificării coordonării cercetării în domeniul marin între statele membre, inclusiv în Mediterana;

73. este de acord că ar fi util să se adopte o iniţiativă majoră în domeniul unei cercetări multitematice destinate integrării cunoştinţelor legate de Marea Mediterană în toate disciplinele pertinente;

74. salută elaborarea Atlasului european al mărilor, menit să sporească gradul de conştientizare şi să creeze o identitate maritimă comună în bazinele maritime, inclusiv în Mediterana;

75. constată că, având în vedere realităţile geopolitice deosebite existente în zona mediteraneeană, succesul final al oricărei iniţiative sau măsuri depinde în mare măsură de participarea deplină a tuturor statelor mediteraneene şi de existenţa unor programe comune corespunzătoare şi a unor iniţiative privind dezvoltarea capacităţii;

76. în acest context, sprijină iniţiativa Comisiei de a defini un cadru strategic pe termen lung pentru cooperarea ştiinţifică la nivel de bazin în Mediterana, facilitând astfel dezvoltarea cooperării privind cercetarea marină în cadrul unei programări structurate, cu scopul de a răspunde provocărilor comune;

Supravegherea integrată pentru ameliorarea siguranţei şi securităţii spaţiului maritim

77. este de acord că supravegherea activităţilor şi operaţiunilor maritime, în special pentru a asigura siguranţa şi securitatea vieţilor omeneşti, precum şi protecţia ecosistemului marin, este o condiţie necesară pentru gestionarea cu succes a activităţilor pe mare;

78. consideră necesară integrarea, în supravegherea maritimă, a activităţilor de pescuit şi a transbordărilor care se realizează atât în zonele costiere ale statelor membre, cât şi în apele internaţionale ale Mediteranei;

79. susţine punctul de vedere conform căruia implementarea strictă a legislaţiei UE cu privire la siguranţa maritimă este esenţială;

80. consideră că trebuie făcut mai mult pentru a asigura dezvoltarea capacităţilor administraţiilor maritime şi autorităţilor portuare din ţările partenere mediteraneene care nu sunt membre ale UE, astfel încât acestea să poată aborda provocarea de a asigura un spaţiu maritim sigur în Mediterana;

81. împărtăşeşte punctul de vedere conform căruia a sosit timpul să se îmbunătăţească rezultatele proiectului SAFEMED şi să se reducă lacunele de reglementare şi structurale dintre statele membre ale UE şi ţările partenere mediteraneene şi susţine propunerea Comisiei ca Agenţia Europeană pentru Siguranţă Maritimă să iniţieze programe de cooperare tehnică cu partenerii noştri mediteraneeni;

82. în ceea ce priveşte supravegherea circulaţiei navelor, încurajează Comisia să extindă domeniul de aplicare al serverului regional mediteraneean al sistemului de identificare automată, încurajând integrarea statelor terţe în acesta;

83. apreciază contribuţia Frontex la o mai bună patrulare în zona mediteraneeană, în special în ceea ce priveşte presiunea copleşitoare a fluxurilor de migraţie ilegală exercitată asupra statelor membre ale UE;

84. recunoaşte că printr-un proces eficient de dialog şi de acordare de asistenţă financiară pentru ţările partenere mediteraneene, acestea pot fi, de asemenea, încurajate să se implice direct în activităţile Frontex în Mediterana;

85. cu toate acestea, este îngrijorat de faptul că Frontex este în continuare dotat mult prea necorespunzător pentru a-şi îndeplini eficient sarcinile care i-au fost atribuite şi sprijină eforturile Comisiei de a se asigura că această agenţie dispune de instrumentele şi resursele necesare pentru a-şi îndeplini mandatul;

86. în acelaşi timp, îşi exprimă îngrijorarea că noile linii directoare recent aprobate pentru patrulele de frontieră ale UE au creat o situaţie în care statele care nu sunt capabile să preia povara suplimentară a migraţiei ilegale s-ar putea simţi descurajate să participe activ ca ţări gazdă la misiunile Frontex, diminuând astfel serios succesul potenţial al acestor misiuni;

87. susţine adoptarea unor măsuri mai directe, atât pe teritoriul UE, cât şi în afara acestuia, pentru a-i aduce în faţa justiţiei pe cei care facilitează migraţia ilegală prin infracţiunile lor;

88. în acelaşi timp, solicită Comisiei să nu precupeţească niciun efort pentru a se asigura că în toate cazurile, atât pe teritoriul UE, cât şi în afara lui, se respectă în totalitate drepturile omului şi libertăţile fundamentale ale respectivilor migranţi;

89. susţine orice iniţiativă menită să sprijine activitatea pozitivă desfăşurată în domeniul aplicării legislaţiei privind traficul maritim de droguri;

90. regretă să constate că în comunicare nu se face nicio referire la pericolul din ce în ce mai mare reprezentat de terorism, inclusiv pirateria maritimă, care îşi arată, din nefericire, chipul hidos în zone nu prea îndepărtate de această regiune;

91. susţine orice efort în vederea integrării supravegherii maritime în Mediterana prin promovarea schimbului de informaţii şi îmbunătăţirea cooperării dintre autorităţile naţionale însărcinate cu monitorizarea şi supravegherea mărilor;

92. în orice caz, este de părere că includerea ţărilor partenere mediteraneene în structura integrată de supraveghere maritimă nu este doar o chestiune care mai trebuie examinată, ci ar trebui să fie mai degrabă o preocupare prioritară pentru Comisie;

93. subliniază, în acelaşi timp, faptul că succesul supravegherii activităţilor şi operaţiilor maritime şi reducerea temerilor privind securitatea nu pot fi realizate fără implicarea activă a autorităţilor locale şi regionale;

Concluzii

94. este de acord că provocările care afectează Marea Mediterană necesită răspunsuri comune şi integrate, bazate pe o guvernanţă maritimă îmbunătăţită, şi sprijină iniţiativa Comisiei de a-şi asuma un rol de coordonare şi facilitare a acţiunilor naţionale în sfera politicii maritime mediteraneene;

95. constată în acest sens că, în general, comunicarea respectă principiile subsidiarităţii şi proporţionalităţii, deşi este dezamăgit să constate că aceasta nu pare să acorde recunoaşterea cuvenită dimensiunii locale şi regionale, în special în contextul programelor şi iniţiativelor propuse şi, astfel, solicită Comisiei să adopte măsuri pentru a se asigura că autorităţile locale şi regionale au posibilitatea de a participa direct la aceste programe şi iniţiative şi de a răspunde în comun la provocările cruciale cu care se confruntă regiunea Mediteranei. Comisia trebuie să ţină seama de faptul că structura autorităţilor locale este diferită în diversele state membre şi că diferenţele în ceea ce priveşte competenţele de care dispun nu le permit să-şi asume în aceeaşi măsură angajamentele dorite;

96. împărtăşeşte punctul de vedere conform căruia o abordare integrată a afacerilor maritime nu ar trebui să afecteze instrumentele şi obiectivele stabilite în vederea progresului în unele sectoare maritime specifice;

97. este de acord că succesul unei politici maritime integrate în Mediterana are potenţialul de a facilita optimizarea eficienţei şi randamentului în diversele sfere de activitate din regiune;

98. în acelaşi timp, nu poate să nu constate cu regret că în comunicare nu se oferă detalii despre finanţarea acţiunilor avute în vedere;

99. în consecinţă, deşi susţine obiectivele şi acţiunile stabilite în comunicare, solicită Comisiei să ia notă de avizul său şi să adopte măsurile necesare pentru a îmbunătăţi în continuare comunicarea;

Recomandări

Comitetul Regiunilor recomandă, în special:

100. să fie promovat un dialog mai profund şi mai constructiv între toţi actorii relevanţi din regiune, inclusiv la nivel local şi regional, astfel încât să se cimenteze încrederea şi înţelegerea reciprocă;

101. să se instituie mecanisme eficiente, prin care toate statele mediteraneene să fie încurajate şi să aibă posibilitatea să contribuie, în egală măsură, la guvernanţa eficientă a acestei zone unice, acordând o atenţie deosebită protecţiei mediului marin şi biodiversităţii;

102. Comisiei să ia în considerare propunerea şi adoptarea de măsuri pentru a coordona acţiunile directe specifice între statele membre ale Uniunii Europene şi partenerii mediteraneeni care nu sunt membri ai UE, în vederea combaterii în regiune a activităţilor transnaţionale de crimă organizată, aflate în creştere, nu în ultimul rând cu privire la fenomenul traficului de persoane, de droguri şi de arme;

103. să se acorde o atenţie şi o recunoaştere sporită rolului potenţial al dimensiunii locale şi regionale, atât în UE, cât şi în statele mediteraneene care nu sunt membre ale UE şi, în acest sens, să se ofere mai multă atenţie, coordonare şi sprijin activităţii Adunării autorităţilor locale şi regionale din zona euromediteraneeană (ARLEM);

104. Comitetul Regiunilor şi nivelurile locale şi regionale de guvernare pe care acesta le reprezintă trebuie să aibă posibilitatea deplină de a participa activ la lucrările grupului de contact la nivel înalt al statelor membre, propus pentru a discuta elaborarea politicii maritime integrate;

105. în acelaşi timp, să se ofere Comitetului Regiunilor şi nivelurilor locale şi regionale de guvernare pe care acesta le reprezintă posibilitatea deplină de a participa activ la lucrările grupului de lucru privind politica maritimă integrată din Mediterana;

106. să se realizeze un studiu aprofundat al produselor şi materialelor transportate în prezent pe Marea Mediterană, în vederea identificării nivelurilor reale de risc asociate acestora;

107. mai multe iniţiative comune public-private, susţinute activ prin instrumentele financiare europene, în vederea depoluării şi a stopării pierderii biodiversităţii în Mediterana, precum şi încurajarea cercetării în vederea conceperii unor modalităţi mai eficiente şi mai puţin periculoase de a furniza materii prime industriei;

108. solicită Comisiei să sprijine examinarea în detaliu a fenomenelor legate de schimbările climatice şi de poluarea zonelor de coastă, care au consecinţe economice grave asupra pescuitului costier; în acelaşi timp, insistă asupra necesităţii contribuţiei Comisiei la eforturile statelor membre de adoptare a unor măsuri imediate de uşurare a situaţiei profesioniştilor şi lucrătorilor din sectorul pescuitului;

109. să se conceapă şi să se susţină, pe termen scurt şi mediu, instrumente şi mecanisme politice adecvate, menite să realizeze în mod real o integrare sporită a politicii maritime şi să conducă la o creştere a nivelului de armonizare şi simplificare a politicilor maritime;

110. să se adopte măsuri care să încurajeze toate statele mediteraneene să ratifice şi să pună pe deplin în aplicare convenţiile şi protocoalele privind protecţia mediului marin, biodiversitatea, activităţile de transport maritim şi de pescuit în Mediterana, inclusiv printr-o gestionare în comun şi partajată a resurselor halieutice şi printr-o armonizare a cerinţelor diferitelor sisteme de pescuit din toate ţările mediteraneene;

111. să se acorde, în special, atenţia corespunzătoare solicitărilor sale repetate privind crearea unui singur mecanism financiar simplificat menit să reunească toate chestiunile maritime în cadrul Fondului costier şi insular european;

112. Comisiei să-şi reitereze propunerea de a lansa un proiect pentru a testa punerea în aplicare a planificării spaţiului maritim la nivel subregional, în vederea susţinerii practicilor transfrontaliere concrete prin prezentarea unor propuneri detaliate într-un timp suficient de scurt. În acest context, Comitetul Regiunilor reaminteşte solicitarea sa privind guvernanţa inovatoare pe mai multe niveluri, în care ar trebui luate în considerare aspectele sociale şi ecologice şi convenţiile regionale în vigoare.

Bruxelles, 10 iunie 2010

Preşedinta Comitetului Regiunilor

Mercedes BRESSO

(1) COM(2009) 540 final.

(2) În conformitate cu principiile Protocolului privind managementul integrat al zonelor costiere ale Mării Mediterane, semnat la 21 ianuarie 2008.

1.10.2010

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 267/46

Avizul Comitetului Regiunilor privind cooperarea locală şi regională în vederea protejării drepturilor copilului în Uniunea Europeană

(2010/C 267/10)

I RECOMANDĂRI POLITICE

COMITETUL REGIUNILOR

1. observă că o cincime din populaţia Uniunii Europene o reprezintă copiii şi de aceea, crearea unor condiţii favorabile pentru creşterea şi dezvoltarea lor, inclusiv protejarea şi promovarea drepturilor lor, ar trebui să reprezinte una dintre principalele priorităţi pentru UE, instituţiile sale şi statele membre;

2. observă că în Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, la articolul 24, sunt recunoscute explicit drepturile copilului; mai mult, drepturile fundamentale ale copilului reprezintă o problematică orizontală, transversală şi multidimensională care trebuie, prin urmare, integrată ca prioritate transversală în toate politicile europene şi naţionale relevante; consideră că Convenţia ONU cu privire la drepturile copilului ar putea fi utilizată ca un cadru care să nu fie activat doar în cazul încălcării drepturilor, ci să fie aplicat, de asemenea, pe scară largă în favoarea dezvoltării şi creării de oportunităţi pentru toţi copiii şi tinerii.

3. observă că, în Uniunea Europeană, cadrul instituţional şi juridic pentru respectarea drepturilor copilului, inclusiv ratificarea Convenţiei ONU privind drepturile copilului şi a Convenţiei europene privind drepturile omului, precum şi a altor acorduri-cheie internaţionale în acest domeniu de către toate statele membre, este suficient de dezvoltat. Totuşi, acest lucru nu împiedică apariţia unor noi provocări şi ameninţări în acest domeniu, fiind astfel necesare noi măsuri politice, acţiuni bine coordonate, precum şi monitorizarea constantă a acestora;

4. observă că obiectivul de a respecta în mod eficient drepturile copilului nu se poate realiza fără un parteneriat cuprinzător care să includă toţi actorii implicaţi, în special instituţiile europene, statele membre, ONG-urile şi alţi actori activi în acest domeniu, inclusiv copiii înşişi, şi în primul rând autorităţile locale şi regionale. Acestea sunt primele care trebuie să asigure drepturile copilului zi de zi şi care deţin competenţe-cheie în acest domeniu;

5. observă că punerea în aplicare a drepturilor copilului intră în aria de acţiune a unor domenii de politică în care atât UE, cât şi statele membre deţin competenţe (de exemplu, politica socială, educaţia şi tineretul, sănătatea, spaţiul de libertate, securitate şi justiţie etc.); prin urmare, subliniază importanţa respectării principiilor subsidiarităţii şi proporţionalităţii în toate acţiunile întreprinse la nivelul UE şi a punerii în aplicare a acestora în spiritul guvernanţei pe mai multe niveluri; acţiunea la nivelul UE ar trebui să încurajeze dezbaterile, schimbul de bune practici, precum şi cercetarea comparativă, monitorizarea şi evaluarea;

6. sprijină intenţia Comisiei Europene de a se concentra prioritar asupra luptei împotriva violenţei, asupra protecţiei grupurilor vulnerabile de copii, cum ar fi minorii neînsoţiţi şi victimele traficului de persoane, precum şi asupra celor care sunt expuşi riscului de sărăcie şi excluziune socială. Cu toate acestea, CoR atrage atenţia asupra faptului că în toate aceste domenii nu se vor putea realiza obiectivele stabilite dacă nu există un parteneriat cu toţi actorii relevanţi, în special cu autorităţile locale şi regionale;

7. constată că este, de asemenea, nevoie să se întreprindă într-un stadiu timpuriu acţiuni de promovare a sănătăţii care să vizeze prevenirea unora dintre problemele care pot surveni atunci când copiii şi tinerii trăiesc în medii de risc;

8. salută intenţia Comisiei de a pregăti o comunicare privind drepturile copilului, precum şi metodologia aleasă pentru realizarea acestui obiectiv – organizarea unei consultări publice pe această temă. De asemenea, CoR îşi exprimă interesul de a coopera cu Comisia în cadrul Grupului de coordonare a Forumului UE privind drepturile copilului şi în cadrul forumului în sine;

9. salută prevederile Programului de la Stockholm (Programul multianual pentru un spaţiu de libertate, securitate şi justiţie şi protecţia cetăţeanului) adoptate de Consiliul European în 2010, care au inclus protejarea şi promovarea drepturilor fundamentale ale copilului ca o chestiune prioritară;

10. regretă că autorităţile locale şi regionale şi rolul acestora nu au fost menţionate în mod explicit în Programul de la Stockholm, şi în acelaşi timp, subliniază importanţa luării în considerare a nevoilor şi cunoştinţelor autorităţilor locale şi regionale în procesul de elaborare a Planului de acţiune privind implementarea Programului de la Stockholm;

11. sprijină în mod activ Dialogul anual privind protejarea şi promovarea drepturilor fundamentale la mai multe niveluri organizat în colaborare de Comisia Europeană, Agenţia pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene (FRA) şi Comitetul Regiunilor, ca instrument pentru a remedia lacunele existente în punerea în aplicare a Strategiei europene privind drepturile copilului şi pentru a asigura implicarea mai eficientă a autorităţilor locale şi regionale în cooperarea europeană în domeniul drepturilor copilului;

12. salută indicatorii privind drepturile copilului elaboraţi de Agenţia pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene ca reprezentând un important pas înainte pe calea punerii în aplicare a unor politici mai bine informate şi bazate pe date concrete. Totuşi, atrage atenţia asupra deficienţelor persistente ale acestor indicatori; întrucât aceştia au tangenţă redusă cu domeniile de competenţă ale autorităţilor locale şi regionale, indicatorii pot fi folosiţi în mod restrâns de către aceste autorităţi;

13. regretă că, în ciuda faptului că toate statele membre ale UE sunt semnatare ale Convenţiei privind interzicerea celor mai grave forme ale muncii copiilor a Organizaţiei Internaţionale a Muncii (OIM), nu este clar câţi copii sunt victime ale traficului de persoane şi ale exploatării prin muncă. De aceea, în contextul Anului european de combatere a sărăciei şi excluziunii sociale 2010, CoR accentuează necesitatea de a se asigura o mai bună coordonare între organele relevante şi agenţiile specializate la toate nivelurile, astfel încât acestea să poată aborda mai eficient problema exploatării copiilor;

14. observă că este necesar să se sublinieze în continuare rolul-cheie al autorităţilor locale şi regionale în domeniul protejării drepturilor copilului, în special în ceea ce priveşte accesul la educaţie, asistenţă medicală, protecţie socială şi accesul tinerilor la piaţa forţei de muncă;

15. observă că autorităţile locale şi regionale trebuie considerate parteneri importanţi în procedurile de consultare ale UE, în special ţinând seama de faptul că acestea sunt bine plasate pentru a informa opinia publică şi pentru a încuraja dialogul cu comunităţile locale, în vederea consolidării nivelului de protejare a drepturilor copilului şi a organizării unor campanii de informare privind drepturile copilului, lansate la nivel local şi regional cu sprijin financiar din partea UE, cu scopul de a sensibiliza copiii cu privire la drepturile lor;

16. menţionează rolul valoros pe care îl au ONG-urile europene şi naţionale active în domeniul drepturilor copilului;

17. salută iniţiativele de „etichetare” a politicilor, cum ar fi conceptul UNICEF „Oraşe pentru copii” (Child Friendly City), care asigură transpunerea Convenţiei ONU privind drepturile copilului în acţiuni la nivel local şi care include atât măsuri de garantare a drepturilor copilului, cât şi de integrare a acestora în procesele relevante de luare a deciziilor;

18. recomandă ca autorităţile locale şi regionale să exploateze la maximum structurile existente care facilitează cooperarea şi schimbul de bune practici, cum ar fi societatea civilă organizată, mediul universitar şi factorii de decizie activi în domeniul drepturilor copilului. Din acest punct de vedere, ar trebui sprijinite, la nivel european, măsuri inovatoare de promovare a cooperării şi a unui parteneriat mai eficient între autorităţile locale şi regionale din diferitele state membre ale UE şi, în acest cadru, ar trebui încurajate schimburile de bune practici;

19. invită Comisia ca în documentele Uniunii Europene să facă referire la exemple de bune practici din statele membre în domeniul protejării drepturilor copilului. În consecinţă, prevederile Cartei europene a oraşelor pentru copii şi ale Orientărilor politice privind strategiile naţionale integrate pentru protecţia copiilor împotriva violenţei ale Consiliului Europei ar trebui să se reflecte în Strategia UE privind drepturile copilului, evidenţiindu-se totodată necesitatea de a pune un accent mai mare pe modalitatea cea mai adecvată de transpunere a angajamentelor politice în practică;

20. atrage atenţia asupra rolului important al Consiliului Europei în domeniul drepturilor copilului şi îndeamnă instituţiile UE să consolideze cooperarea cu acesta;

Cadrul juridic şi administrativ

21. ţinând seama de caracterul complex şi multidimensional al conceptului de drepturi ale copilului, CoR subliniază necesitatea de a-l privi, în primul rând, ca pe un instrument care permite asigurarea unui mediu sigur, global şi benefic pentru dezvoltarea copiilor, ajutându-i să devină membri cu drepturi depline, conştienţi şi responsabili din punct de vedere social ai comunităţilor locale respective, ai statelor membre, precum şi ai societăţii europene multiculturale în ansamblul său;

22. invită statele membre să acorde mai multă atenţie asigurării drepturilor copilului, inclusiv respectării condiţiilor de bază necesare dezvoltării lor. În acest sens, autorităţile locale şi regionale au ocazia unică de a-şi elabora propriile politici şi de a servi ca exemple pentru propriile lor ţări şi pentru UE;

23. constată că unele dintre grupurile de copii cele mai vulnerabile sunt excluse de la măsurile de asigurare a drepturilor copilului. Acest aspect este deosebit de important în cazul „copiilor invizibili”, al copiilor din familii fără statut legal de rezident şi al copiilor străzii;

24. observă că este foarte important să se garanteze că autorităţile poliţieneşti ale statelor membre colaborează în mod eficient şi exploatează pe deplin potenţialul unor măsuri sociale mai flexibile, cum ar fi numărul de telefon 116 000 pentru copii dispăruţi. CoR solicită statelor membre să pună la dispoziţia publicului numere gratuite de tipul 116 şi să le facă cunoscute acestuia;

25. solicită părţilor implicate să colecteze informaţii mai complete şi să îmbunătăţească tehnicile de colectare a datelor şi de analiză a indicatorilor privind drepturile copilului. Autorităţile locale şi regionale ar trebui consultate în toate etapele acestui proces, atât în calitate de furnizori de date cantitative şi calitative, cât şi de utilizatori finali ai acestui instrument;

26. având în vedere lipsa informaţiilor cuprinzătoare privind protejarea drepturilor copilului în statele membre, solicită Comisiei să elaboreze, să publice şi să actualizeze cu regularitate un „tablou de bord al drepturilor copilului” ca instrument care acoperă indicatorii îmbunătăţiţi privind drepturile copilului şi furnizează informaţii fiabile, comparabile şi actualizate privind drepturile copilului în statele membre. Tabloul de bord ar putea fi bazat pe metodologia tabloului de bord existent deja pentru piaţa internă, care indică transpunerea directivelor privind piaţa internă. Acest instrument nu ar constitui doar un punct de referinţă pentru cercetare, ci – prin punerea în evidenţă a bunelor practici - ar putea reprezenta un impuls important pentru schimbarea politicii statelor membre, suplinind lipsa legislaţiei UE obligatorii, acţionând prin intermediul metodei deschise de coordonare, astfel cum se preconizează în Cartea albă privind guvernanţa europeană;

27. invită Comisia să promoveze conceptul de drepturi ale copilului, precum şi cooperarea în acest domeniu între autorităţile locale din UE şi din afara UE în cadrul politicilor externe ale UE. În acest scop, ar trebui încurajată cooperarea cu Consiliul Europei şi cu alte cadre de cooperare externă ale UE, inclusiv - fără a se limita la acestea - politica europeană de vecinătate, Uniunea pentru Mediterana, dialogul dintre UE şi Africa şi cooperarea cu ţările din Africa, zona Caraibilor şi Pacific, contribuind astfel la îmbunătăţirea calităţii vieţii în ţările partenere ale UE, punând accentul în primul rând asupra ţărilor aflate la frontierele externe ale UE;

Garantarea drepturilor fundamentale şi întâmpinarea principalelor provocări

28. constată rolul pozitiv pe care îl au mediatorii naţionali pentru copii şi alte organe similare în domeniul protejării drepturilor copilului, precum şi posibilele beneficii pe care le pot obţine autorităţile locale şi regionale şi alte părţi interesate printr-o comunicare în ambele direcţii şi o cooperare strânsă cu aceşti funcţionari. Totodată, Comitetul solicită statelor membre să consolideze instituţia mediatorilor pentru copii luând în considerare recomandările Parlamentului European şi ale organizaţiilor internaţionale;

29. observă că sărăcia poate reprezenta un obstacol determinant în ce priveşte accesul tuturor la oportunităţi egale, care trebuie înlăturat dacă se doreşte protejarea eficientă a drepturilor copilului. Sărăcia în rândul copiilor îi poate priva de drepturi pe copii şi pe familiile lor şi limita oportunităţile în viitor. De aceea, acţiunile trebuie să se concentreze în primul rând asupra copiilor care aparţin grupurilor sociale celor mai vulnerabile şi trebuie să asigure dreptul tuturor la o instrucţie de calitate, astfel încât fiecare copil să aibă şansa unei bune dezvoltări;

30. observă că autorităţile locale şi regionale ar putea contribui la abordarea acestei probleme în mod eficient prin promovarea unor sisteme de protecţie socială adaptate copiilor şi multidimensionale, întrucât copiii pot fi protejaţi mai bine dacă şi ei, şi părinţii lor au acces la condiţii de viaţă decente şi la asistenţă medicală. Abordarea cea mai eficientă din punct de vedere al costurilor implică prevenirea şi protecţia socială. Îndeosebi măsuri precum scutirea de taxe a orfanilor şi a copiilor vulnerabili au înlesnit accesul sporit la educaţie şi la servicii de asistenţă medicală. Aşadar, CoR recomandă ca instituţiile europene, organizaţiile internaţionale, asociaţiile specializate şi autorităţile publice naţionale să fie puternic încurajate în vederea sprijinirii capacităţii autorităţilor locale şi regionale de a pune în practică aceste măsuri cruciale;

31. solicită Comisiei să pregătească şi să adopte recomandări privind abordarea sărăciei în rândul copiilor. Acestea ar putea fi elaborate pe baza unor vaste consultări publice, pentru a asigura o acoperire cât mai largă, implicarea maximă a părţilor interesate şi pentru a reflecta varietatea posibilelor abordări;

32. în contextul creşterii mobilităţii forţei de muncă a UE şi a migraţiei acesteia în interiorul UE, CoR constată necesitatea de a garanta drepturile copiilor imigranţi, în special în ceea ce priveşte competenţele autorităţilor locale şi regionale. Acestea includ - fără a fi limitate la acestea - asistenţă în procesul de reunificare a familiilor de imigranţi, consiliere familială, servicii sociale, de educaţie şi de asistenţă medicală pentru copiii imigranţi, asistenţă în procesul de adaptare la viaţa în ţara de destinaţie şi integrarea în comunităţile locale şi cele şcolare;

33. ia notă de potenţialele beneficii care rezultă în urma integrării cu succes a copiilor imigranţi din interiorul UE în straturile sociale relevante din ţările de destinaţie. Succesul acţiunilor în acest domeniu poate avea ca rezultat cunoştinţe mai bune ale copiilor nativi şi imigranţi despre alte state membre ale UE, mărirea capitalului social şi creşterea toleranţei atât în ţările de origine a imigranţilor, cât şi în cele de destinaţie. Prin urmare, CoR solicită autorităţilor locale şi regionale şi statelor membre să acorde mai multă atenţie acestui aspect şi să transforme provocările determinate de migraţia în interiorul UE în oportunităţi;

34. constată ameninţările reprezentate de fenomenele de trafic de persoane, din păcate existente încă, în special în cazurile în care sunt implicaţi copiii. Solicită Comisiei şi statelor membre să depună toate eforturile posibile – inclusiv punerea în aplicare a legislaţiei UE relevante - pentru a combate acest tip de crimă şi a asigura protecţie maximă victimelor acesteia în strânsă colaborare cu autorităţile locale şi regionale, întrucât acestea sunt principalele responsabile pentru a acorda o asistenţă importantă în domenii precum educaţia, asistenţa socială şi terapiile psihologice şi pentru o conlucrare strânsă cu forţele de ordine şi instituţiile juridice;

35. constată necesitatea de a furniza protecţie adecvată minorilor neînsoţiţi;

36. constată necesitatea de a îmbunătăţi sistemul de justiţie pentru minori, de a adopta măsuri corespunzătoare vârstei în vederea prevenirii delicvenţei juvenile, a intervenţiei şi a reintegrării, precum şi de a separa delincvenţii minori de prizonierii adulţi atât din punct de vedere fizic, cât şi din punct de vedere organizatoric;

Măsuri de informare şi educare

37. subliniază că este important să se asigure formarea tuturor, atât a adulţilor, cât şi a copiilor, în materie de drepturi ale copilului, pentru a contribui la o mai bună înţelegere a naturii înseşi a drepturilor copilului, sporind gradul de sensibilizare şi conştientizare în rândul tinerilor;

38. având în vedere caracterul indivizibil al drepturilor şi responsabilităţilor sociale, CoR recomandă să se acorde o atenţie sporită contextului mai larg în care se înscriu drepturile copilului, şi anume conceptului de drepturi ale omului şi celui de responsabilităţi sociale. În plus, recomandă promovarea conceptului de responsabilitate a copilului faţă de familie, comunitate, ţară, părinţi, vârstnici, copiii mai mici, persoanele defavorizate, mediu şi alte structuri esenţiale ale societăţii actuale;

39. atrage atenţia că, în cadrul politicii privind drepturile copilului, acesta ar trebui tratat ca un partener capabil să furnizeze un răspuns valabil. Acest răspuns va fi utilizat pentru actualizarea politicii naţionale şi europene. Autorităţile locale şi regionale pot juca un rol esenţial în acest sens, atât de intermediere, cât şi de asistenţă, utilizând bunele practici deja existente, precum consiliile locale ale copiilor, pentru ca aceştia să aibă la dispoziţie o instituţie adecvată pentru a-şi face cunoscute revendicările;

40. salută iniţiativa Comisiei de a dezvolta şase platforme de comunicare, care să le ofere copiilor şi tinerilor posibilitatea de a-şi exprima opiniile, şi subliniază necesitatea dezvoltării acestei iniţiative şi a implicării autorităţilor locale şi regionale ca actori ce dispun de cea mai bună experienţă pe plan local şi de capacitatea de menţinere a acestei comunicări structurate;

41. afirmă necesitatea de a garanta dreptul copilului de a avea acces la o educaţie de calitate, de a trăi într-un mediu sigur şi confortabil şi de a beneficia de protecţie împotriva oricărei forme de violenţă fizică sau psihică şi subliniază rolul esenţial al autorităţilor locale şi regionale în asigurarea acestor drepturi;

42. totodată, menţionează necesitatea asigurării dreptului la o educaţie de calitate şi în cazul copiilor cu handicap fizic şi mental şi reaminteşte importanţa iniţiativelor destinate promovării autonomiei acestora şi asigurării deplinei lor integrări sociale, în conformitate cu prevederile art. 26 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene. În domeniul educaţiei, se afirmă două concepţii opuse: una care propune dezvoltarea de programe speciale de învăţare şi formare şi o alta care propune integrarea, cât mai mult posibil, a copiilor cu handicap în învăţământul general. CoR solicită autorităţilor locale şi regionale, autorităţilor naţionale, instituţiilor de formare pedagogică, ONG-urilor şi părţilor interesate relevante să se angajeze într-o largă dezbatere europeană privind soluţiile posibile şi cele mai bune practici în acest domeniu şi să difuzeze rezultatele acestei dezbateri în rândul tuturor celor dornici să-şi îmbunătăţească experienţa în acest domeniu. În acest sens, sunt reamintite şi trebuie încurajate experimentele de integrare a copiilor cu handicap, care oferă tuturor reale oportunităţi şi nu induc niciun tip de marginalizare sau discriminare;

43. afirmă importanţa unui învăţământ şi a unei educaţii continue de calitate pentru specialiştii din domeniul social şi din alte domenii care se ocupă de copii;

44. îşi exprimă îngrijorarea, în legătură cu încălcările drepturilor copilului, manifestate sub diferite forme: de la hărţuirea care tinde să dea naştere unui efect de luare la întrecere, prin imitarea comportamentelor negative, la alte forme de violenţă psihică şi fizică exercitată de copii asupra altor copii şi la alte tipuri de abuzuri, în special în cadru şcolar;

45. consideră că dezvoltarea deplină a copiilor care participă prea mult la reţelele sociale virtuale şi care se refugiază în jocuri video şi în lumi virtuale este în pericol. Din cauza activităţilor virtuale, posibilitatea acestor copii de a-şi dezvolta competenţele sociale şi de căpăta cunoştinţele necesare devine, adesea, limitată. Prin urmare, toate instituţiile interesate ar trebui să aibă în vedere în mod adecvat crearea unei concepţii a copiilor despre tehnologia informaţiei şi despre lumea virtuală, conform căreia acestea sunt înţelese în primul rând ca instrumente de realizare a obiectivelor în lumea reală;

46. atrage atenţia asupra avantajelor pe care „viaţa străzii” le poate prezenta din punct de vedere al dezvoltării generale a copiilor, cum ar fi faptul că învaţă să folosească spaţiul public şi pot creşte, se pot socializa şi interacţiona unii cu ceilalţi şi cu comunităţile celorlalţi; subliniază şi pericolele acestei vieţi a străzii, care poate degenera în formarea de bande de tineri, în unele regiuni şi oraşe din Europa;

47. în contextul faptelor menţionate mai sus, CoR solicită autorităţilor locale şi regionale din statele membre să se implice mai activ în schimbul de bune practici privind organizarea de activităţi pentru copii în afara programelor şcolare, ca mijloc de dezvoltare a capacităţilor lor sociale şi profesionale. Vor fi promovate mai bine exemplele de bune practici la nivel naţional şi european, pentru a servi drept sursă de inspiraţie instrumentelor naţionale şi europene în acest domeniu;

48. solicită Comisiei să implice cât mai multe părţi interesate în procesul de dezvoltare a unui „tablou de bord al drepturilor copilului”, inclusiv agenţiile europene relevante, organizaţiile neguvernamentale, autorităţile locale şi regionale şi Comitetul Regiunilor;

49. consideră că, având în vedere dezvoltarea rapidă a tehnologiilor informaţiei (TI) şi a posibilităţilor tehnologice de utilizare a acestora în scopul comiterii de abuzuri împotriva copiilor, promovarea unui internet mai sigur ar trebui să constituie o sarcină centrală a UE;

50. în opinia sa, conceptul de internet mai sigur ar trebui să includă combaterea abuzurilor împotriva copiilor şi a pornografiei infantile pe internet, precum şi a altor forme foarte răspândite de violenţă manifestate în spaţiul virtual, precum hărţuirea online;

51. consideră că educaţia copiilor şi a adulţilor care interacţionează cu copii şi îi influenţează poate contribui semnificativ la prevenirea şi soluţionarea abuzurilor online îndreptate împotriva copiilor. Trebui acordată o atenţie specială pregătirii copiilor şi adulţilor, în special a celor care lucrează cu copii, precum profesioniştii din domeniul sănătăţii, al educaţiei şi al activităţilor sociale, cu privire la utilizarea internetului în condiţii de siguranţă, la recunoaşterea criminalităţii online şi a altor acţiuni primejdioase de pe internet şi la modalităţile de informare a autorităţilor relevante cu privire la aceste acţiuni;

52. atrage atenţia asupra necesităţii de a-i proteja pe copii de un mediu social negativ, în special de un mediu în care consumul de substanţe psihotrope (alcool, tutun, droguri şi alte substanţe cu efecte negative asupra sănătăţii psihice şi fizice) este încurajat. În acest sens, autorităţilor locale şi regionale le revine un rol extrem de important: în sistemul de protecţie socială, acestea sunt prima verigă care acţionează pentru asigurarea dezvoltării armonioase şi sigure a copilului. Autorităţile teritoriale au sarcina de a observa, de a identifica şi de a evalua pericolele care apar şi de a utiliza toate mijloacele disponibile pentru eliminarea acestora. Instituţiile naţionale şi europene, printre care mediatorii pentru copii, organizaţiile neguvernamentale şi alţi parteneri sociali şi economici, sunt la rândul lor invitate să sprijine în diverse moduri autorităţile teritoriale în acest domeniu şi să promoveze o atitudine de respingere de către societate a consumului de substanţe psihotrope.

Măsuri financiare şi de sprijin

53. subliniază că autorităţile locale şi regionale trebuie privite ca parteneri esenţiali în dezvoltarea şi punerea în aplicare a Strategiei europene privind drepturile copilului, precum şi în cadrul altor iniţiative din acest domeniu;

54. consideră că toate programele şi instrumentele dezvoltate în cadrul strategiei trebuie puse la dispoziţia administraţiilor locale şi regionale;

55. salută efectele pozitive ale instrumentelor europene de finanţare şi de sprijin, cum ar fi programul Daphne privind protecţia drepturilor copilului, însă regretă penuria de resurse şi informaţiile insuficiente cu privire la posibilităţile de finanţare şi sprijin. Rezultatele acestui program trebuie conectate în mod strategic cu punerea în aplicare a Strategiei europene privind drepturile copilului şi utilizate în scopul elaborării viitoarelor politici;

56. atrage atenţia asupra faptului că autorităţile locale şi regionale europene au acumulat deja o experienţă semnificativă în utilizarea asistenţei europene pentru protejarea drepturilor copilului, în parteneriat cu alţi actori. Rezultatele activităţilor de acest tip trebuie conectate în mod strategic cu punerea în aplicare a Strategiei europene privind drepturile copilului, publicată, dezbătută şi utilizată în mod regulat ca o contribuţie importantă la actualizarea politicii relevante;

57. solicită Comisiei să îmbunătăţească comunicarea şi informarea privind sistemele de finanţare şi sprijin existente, puse la dispoziţia autorităţilor locale şi regionale, şi să aibă în vedere posibilităţile de a acorda sprijin iniţiativelor ce privesc drepturile copilului, atât celor axate în mod explicit pe această chestiune, cum ar fi programul Daphne III, precum şi celor în cadrul cărora această temă se numără printre alte priorităţi, cum ar fi programele de cooperare transfrontalieră, programele de dezvoltare urbană (de exemplu, URBACT II) etc. Toate resursele financiare, disponibile sub diverse linii bugetare ale bugetului UE şi în diverse domenii, ar trebui clarificate şi comunicate într-un mod mai eficient, evitându-se suprapunerile şi sporind astfel eficacitatea acţiunilor întreprinse.

Bruxelles, 10 iunie 2010

Preşedintele Comitetului Regiunilor

Mercedes BRESSO

1.10.2010

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 267/52

A 85-A SESIUNE PLENARĂ DIN 9 ŞI 10 IUNIE 2010

Avizul Comitetului Regiunilor privind marca patrimoniului european

(2010/C 267/11)

I. RECOMANDĂRI POLITICE

COMITETUL REGIUNILOR

Principii şi observaţii generale

1. salută cu căldură propunerea de decizie a Parlamentului European şi a Consiliului privind crearea, de către Uniunea Europeană, a unei mărci a patrimoniului european diferite de cea a patrimoniului mondial UNESCO sau de cea a itinerariilor culturale europene ale Consiliului Europei;

2. consideră că propunerea prezentată de Comisia Europeană este compatibilă cu principiul subsidiarităţii. Insistă, totuşi, asupra importanţei respectării competenţelor autorităţilor locale şi regionale în contextul selecţiei candidaturilor la nivel naţional şi al selecţiei finale la nivel european. Reuşita acestei iniţiative depinde de o voinţă europeană la care trebuie să participe şi autorităţile locale şi regionale, atât în ce priveşte alegerea siturilor, cât şi punerea în aplicare, monitorizarea şi evaluarea acţiunilor;

3. subliniază că obiectivul acestei mărci este punerea în evidenţă a moştenirii culturale comune a statelor membre, respectându-se totodată diversitatea naţională şi regională, recunoaşterea diversităţii culturale a teritoriilor, pentru a apropia Europa de cetăţenii săi, precum şi valorificarea know-how-ului şi a siturilor locale şi regionale, pentru a întări sentimentul de apartenenţă la Uniunea Europeană;

4. insistă asupra importanţei acestei iniţiative, atât pentru consolidarea identităţii locale şi regionale, cât şi pentru favorizarea integrării europene;

5. regretă că această iniţiativă nu este deschisă decât statelor membre ale Uniunii, în timp ce iniţiativa guvernamentală aflată la originea mărcii includea şi Elveţia, iar la programul „Capitalele europene ale culturii” puteau participa şi ţările candidate; de altfel, construcţia integrării europene depăşeşte graniţele Uniunii Europene, implicând ţări terţe de pe continent;

6. aminteşte că această marcă trebuie să stabilească o legătură între siturile respective şi istoria construcţiei europene, respectând, în acelaşi timp, valorile definite în Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene;

7. îşi exprimă satisfacţia în legătură cu faptul că această marcă poate spori atractivitatea oraşelor şi regiunilor europene, favorizând astfel creşterea economică şi crearea de locuri de muncă la nivel local şi regional;

8. insistă asupra necesităţii de a transmite bunele practici prin crearea unei reţele a siturilor care deţin această marcă şi solicită Uniunii Europene să pună la dispoziţie resursele umane şi financiare necesare pentru suscitarea interesului la nivel local şi regional;

9. semnalează că această marcă este deosebit de adecvată pentru siturile transfrontaliere cu însemnătate simbolică pentru memoria europeană. Gestionarea acestui tip de situri ar putea fi inclusă în programele de lucru ale organismelor existente, cum ar fi grupările europene de cooperare teritorială (GECT);

Relevanţa la nivel local şi regional

10. constată că, în majoritatea statelor membre, autorităţile locale şi regionale sunt responsabile pentru siturile care ar putea obţine această marcă;

11. regretă că, în contextul guvernanţei pe mai multe niveluri, autorităţile locale şi regionale nu sunt mai implicate în procesul de selecţie;

12. consideră că autorităţile locale şi regionale ar trebui să participe la desemnarea siturilor transnaţionale;

13. observă că autorităţile locale şi regionale vor fi, adesea, principalii gestionari şi finanţatori ai siturilor vizate de această marcă, trebuind să suporte, aşadar, costurile suplimentare legate de obţinerea mărcii şi de funcţionarea siturilor;

14. aminteşte că identitatea europeană, întemeiată pe valorile universale ale drepturilor inviolabile ale omului, libertăţii, democraţiei, egalităţii şi statului de drept, trebuie construită pe baza diversităţii părţilor constitutive ale Uniunii Europene, iar marca europeană ar trebui să facă această diversitate mai vizibilă şi mai palpabilă pentru toţi cetăţenii;

Îmbunătăţirea textului

15. consideră că, după o primă evaluare a acestei iniţiative, trebuie avută în vedere extinderea ei către ţările europene terţe, în special în cadrul politicii de extindere şi de vecinătate, pentru a se crea baza de valori necesare construcţiei europene, dincolo de interesele economice sau geostrategice;

16. având în vedere implicarea considerabilă a autorităţilor locale şi regionale în gestionarea şi în valorificarea patrimoniului, solicită participarea Comitetului Regiunilor la procesul de selecţie finală la nivelul Uniunii, prin numirea unui membru în juriul european, după modelul selecţiei capitalelor europene ale culturii;

17. recomandă clasificarea siturilor monumentale, arheologice, transnaţionale şi imateriale, în vederea stabilirii tipologiei siturilor eligibile pentru acordarea mărcii;

18. doreşte să fie informat, încă de pe acum, de Comisia Europeană cu privire la progresele realizate în punerea în aplicare a procesului de acordare a mărcii şi de monitorizare a siturilor, inclusiv cu privire la liniile directoare pentru procedurile de selecţie; de asemenea, doreşte să fie informat în legătură cu evaluarea externă şi independentă a acţiunii privind Marca patrimoniului european, care va fi asigurată de Comisia Europeană;

19. propune, în vederea menţinerii marjei de apreciere a juriului european şi pentru a încuraja concurenţa între statele membre, prezentarea unui număr maxim de trei situri pe stat membru;

20. salută faptul că juriul european va fi alcătuit din experţi independenţi numiţi şi schimbaţi periodic de instituţiile europene, experţi care participă la întocmirea caietului de sarcini şi la selecţia finală a siturilor şi a laureaţilor;

21. subliniază importanţa promovării ideii generale de dezvoltare durabilă, prin conservarea şi gestionarea bunurilor culturale şi prin includerea în viaţa societăţii a siturilor, la care toţi cetăţenii trebuie să aibă acces.

II. RECOMANDĂRI DE AMENDAMENTE

Amendamentul 1

Articolul 4

Textul propus de Comisie	Amendamentul CoR
Acţiunea este deschisă participării statelor membre ale Uniunii Europene. Această participare este pe bază de voluntariat.	Acţiunea este deschisă participării statelor membre ale Uniunii Europene. Această participare este pe bază de voluntariat. .

Expunere de motive

Extinderea participării către ţările europene terţe – atât către ţările candidate şi potenţial candidate, cât şi către ţările învecinate cu UE – ar consolida obiectivele globale ale acţiunii culturale, în general, şi îndeosebi ale conservării patrimoniului la nivel european.

Amendamentul 2

Articolul 5

Textul propus de Comisie	Amendamentul CoR
Comisia şi statele membre asigură complementaritatea Mărcii patrimoniului european cu alte iniţiative din domeniul patrimoniului cultural, cum ar fi Lista patrimoniului mondial UNESCO şi „Itinerariile culturale europene” ale Consiliului Europei.	Comisia şi statele membre asigură complementaritatea Mărcii patrimoniului european cu alte iniţiative din domeniul patrimoniului cultural, cum ar fi Lista patrimoniului mondial UNESCO şi „Itinerariile culturale europene” ale Consiliului Europei. .

Expunere de motive

Comisia şi statele membre ar trebui să descurajeze suprapunerile care diminuează valoarea adăugată a iniţiativei.

Amendamentul 3

Articolul 7 alineatul (1), prima teză

Textul propus de Comisie	Amendamentul CoR
Siturile candidate trebuie să aibă o valoare europeană simbolică şi trebuie să fi jucat un rol esenţial în istoria şi construirea Uniunii Europene.	Siturile candidate trebuie să aibă o valoare europeană simbolică şi trebuie să fi jucat un rol esenţial în istoria .

Expunere de motive

Acest amendament este în acelaşi spirit cu amendamentul precedent, având ca scop concentrarea textului mai puţin pe Uniunea Europeană şi mai mult pe valorile construcţiei europene.

Amendamentul 4

Articolul 8 alineatul (2)

Textul propus de Comisie	Amendamentul CoR
Juriul de experţi este compus din 12 membri. Patru membri sunt numiţi de Parlamentul European, patru de către Consiliu şi patru de către Comisie. Juriul îşi desemnează preşedintele.	Juriul de experţi este compus din membri. Patru membri sunt numiţi de Parlamentul European, patru de către Consiliu, patru de către Comisie . Juriul îşi desemnează preşedintele.

Expunere de motive

Ca şi în cazul juriului acţiunii „Capitalele europene ale culturii”, componenţa juriului ar trebui să reflecte faptul că tratatele recunosc dimensiunea locală şi regională a politicii culturale, în general, şi a conservării patrimoniului, în special. Un avantaj suplimentar al includerii CoR în juriu este că acesta din urmă ar avea un număr impar de membri.

Amendamentul 5

Articolul 8 alineatul (4)

Textul propus de Comisie	Amendamentul CoR
Membrii juriului european sunt numiţi pentru trei ani. Prin derogare, în primul an în care prezenta decizie este în vigoare, patru experţi vor fi numiţi de Comisie pentru un an, patru de către Parlamentul European pentru doi ani şi patru de către Consiliu pentru trei ani.	Membrii juriului european sunt numiţi pentru trei ani. Prin derogare, în primul an în care prezenta decizie este în vigoare, patru experţi vor fi numiţi de Comisie pentru un an, patru de către Parlamentul European pentru doi ani şi patru de către Consiliu pentru trei ani.

Expunere de motive

Consecinţă a amendamentului 4.

Amendamentul 6

Articolul 10 alineatul (2)

Textul propus de Comisie	Amendamentul CoR
Fiecare stat membru are posibilitatea de a preselecta maximum două situri pe an, în conformitate cu calendarul din anexă. În anii rezervaţi pentru procedura de monitorizare nu vor avea loc proceduri de selecţie.	Fiecare stat membru are posibilitatea de a preselecta maximum situri pe an, în conformitate cu calendarul din anexă. În anii rezervaţi pentru procedura de monitorizare nu vor avea loc proceduri de selecţie.

Expunere de motive

Creşterea numărului de situri pe care le poate preselecta un stat membru este perfect compatibilă cu „concurenţa” pe care Comisia Europeană doreşte să o creeze între situri la nivelul Uniunii, concurenţă care este contrazisă de mecanismul de selecţie prevăzut în prezent.

Amendamentul 7

Articolul 11 alineatul (2)

Textul propus de Comisie	Amendamentul CoR
Juriul european evaluează cererile siturilor preselectate şi selectează maximum un sit pe stat membru. După caz, pot fi solicitate informaţii suplimentare şi pot fi organizate vizite la faţa locului.	Juriul european evaluează cererile siturilor preselectate şi selectează maximum sit pe stat membru. După caz, pot fi solicitate informaţii suplimentare şi pot fi organizate vizite la faţa locului.

Expunere de motive

Consecinţă a amendamentului 6.

Amendamentul 8

Articolul 13 alineatul (1)

Textul propus de Comisie	Amendamentul CoR
Comisia desemnează în mod oficial siturile cărora le este acordată Marca patrimoniului european în anul următor procedurii de selecţie, ţinând cont de recomandarea juriului european. Comisia informează Parlamentul European şi Consiliul în legătură cu aceasta.	Comisia desemnează în mod oficial siturile cărora le este acordată Marca patrimoniului european în anul următor procedurii de selecţie, ţinând cont de recomandarea juriului european. Comisia informează Parlamentul European, Consiliul în legătură cu aceasta.

Expunere de motive

Obligaţia de a informa CoR are o valoare adăugată clară pentru promovarea mărcii şi pentru autorităţile locale şi regionale ale Uniunii.

Amendamentul 9

Articolul 17 alineatul (2)

Textul propus de Comisie	Amendamentul CoR
Comisia prezintă un raport privind aceste evaluări Parlamentului European şi Consiliului în termen de şase luni de la finalizarea evaluărilor.	Comisia prezintă un raport privind aceste evaluări Parlamentului European, Consiliului în termen de şase luni de la finalizarea evaluărilor.

Expunere de motive

Aceleaşi motive ca la amendamentul precedent.

Bruxelles, 9 iunie 2010

Preşedinta Comitetului Regiunilor

Mercedes BRESSO

1.10.2010

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 267/57

Avizul Comitetului Regiunilor privind iniţiativa cetăţenilor

(2010/C 267/12)

I. RECOMANDĂRI POLITICE

COMITETUL REGIUNILOR

1. reaminteşte că articolul 11 alineatul (4) din Tratatul privind Uniunea Europeană, astfel cum a fost modificat prin Tratatul de la Lisabona, prevede: „La iniţiativa a cel puţin un milion de cetăţeni ai Uniunii, resortisanţi ai unui număr semnificativ de state membre, Comisia Europeană poate fi invitată să prezinte, în limitele atribuţiilor sale, o propunere corespunzătoare în materii în care aceşti cetăţeni consideră că este necesar un act juridic al Uniunii, în vederea aplicării tratatelor”;

2. reaminteşte şi că, la articolul 24 primul paragraf din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, astfel cum a fost modificat prin Tratatul de la Lisabona, se menţionează şi că Parlamentului European şi Consiliului, care hotărăsc prin regulamente în conformitate cu procedura legislativă ordinară, le revine sarcina de a adopta dispoziţiile referitoare la procedurile şi condiţiile necesare pentru prezentarea unei iniţiative cetăţeneşti;

3. recunoaşte că, prin Cartea sa verde privind iniţiativa cetăţenilor europeni, din 11 noiembrie 2009 (1), Comisia a lansat un amplu proces de consultare publică, ce urmăreşte înregistrarea opiniilor tuturor părţilor interesate în privinţa principalelor aspecte care vor fi abordate în regulamentul privind iniţiativa cetăţenilor, şi subliniază contribuţia importantă a autorităţilor locale şi regionale la această dezbatere;

4. salută prezentarea de către Comisie a propunerii de regulament al Parlamentului European şi al Consiliului privind iniţiativa cetăţenilor (2);

5. subliniază că adoptarea acestui regulament, care face posibilă punerea în practică a dreptului cetăţenilor de a participa direct la viaţa democratică a Uniunii, reprezintă o piatră de hotar pe drumul consolidării principiilor democratice în Uniune;

6. îşi exprimă speranţa că regulamentul privind iniţiativa cetăţenilor va fi adoptat grabnic de către Parlament şi Consiliu, astfel încât mecanismul să devină funcţional la începutul anului 2011, aşa cum se prevede în Cartea verde din 2009;

7. reaminteşte faptul că subliniase deja importanţa faptului ca Tratatul de la Lisabona să prevadă dreptul de iniţiativă legislativă, în vederea consolidării drepturilor cetăţeneşti (3);

8. reafirmă că întărirea rolului său instituţional implică punerea în aplicare cu prioritate a acelor prevederi ale Tratatului de la Lisabona care prezintă relevanţă pentru autorităţile locale şi regionale, cum ar fi dispoziţia privind iniţiativa cetăţenilor (4);

9. evidenţiază interesul pe care instituirea iniţiativei populare îl trezeşte în rândul autorităţilor locale şi regionale, care ar putea hotărî să lanseze şi/sau să promoveze ele însele anumite iniţiative, aceasta şi în virtutea apropierii lor de cetăţenii Uniunii;

10. este de acord cu Comisia în ce priveşte nevoia de a le oferi cetăţenilor un instrument uşor de utilizat şi proceduri simple şi imediat aplicabile, precum şi de a le furniza instrucţiuni de aplicare limpezi şi fără echivoc, asigurând în acelaşi timp prevenirea eventualelor abuzuri în folosirea acestui sistem;

11. consideră că în domeniul comunicării instituţionale trebuie promovate iniţiative cu impact larg, pentru a sprijini atingerea celui mai înalt grad de conştientizare de către cetăţenii Uniunii a instituirii noului lor drept, şi, în general, pentru a-i implica direct în dezbaterea politică referitoare la chestiunile de interes general european care fac obiectul iniţiativelor în curs;

12. în acest sens, subliniază rolul central care poate reveni Comitetului Regiunilor, aceasta şi datorită instrumentelor create în domeniul comunicării descentralizate, precum şi autorităţilor locale şi regionale, capabile să comunice cu cetăţenii în mod direct, la nivelul cel mai apropiat de aceştia;

13. se oferă să contribuie la crearea unui punct de informare interinstituţional, din care trebuie să facă parte integrantă;

14. subliniază că, în calitatea sa de partener al celorlalte instituţii europene, precum şi al autorităţilor locale şi regionale, ar trebui să fie pe deplin informat şi, acolo unde este cazul, să fie consultat simultan cu Parlamentul European cu privire la deciziile luate de Comisia Europeană privind admisibilitatea sau monitorizarea iniţiativelor cetăţeneşti, precum şi cu privire la orice modificări propuse în privinţa condiţiilor şi reglementărilor la care se supune acest instrument;

15. îşi reafirmă disponibilitatea de a explora posibilitatea sprijinirii iniţiativelor cetăţeneşti de mare importanţă pentru CoR şi pentru autorităţile locale şi regionale reprezentate de acesta, de exemplu prin:

—	organizarea de audieri pentru iniţiative cetăţeneşti în curs de desfăşurare sau care s-au bucurat de succes, cu participarea instituţiilor europene, a autorităţilor locale şi regionale şi a asociaţiilor acestora, precum şi a unor reprezentanţi ai societăţii civile;

—

elaborarea de avize cu privire la iniţiative cetăţeneşti de succes care prezintă, din punctul de vedere al priorităţilor politice ale CoR, o importanţă deosebită pentru acesta şi pentru autorităţile locale şi regionale, sau cu privire la deciziile Comisiei Europene referitoare la rezultatele unor asemenea iniţiative cetăţeneşti;

16. reaminteşte, referitor la regulament şi la aplicarea acestuia, că trebuie respectate mai ales principiile egalităţii, transparenţei, bunei administrări şi accesului la justiţie;

17. se declară, în general, de acord cu propunerea Comisiei, considerând totuşi că sunt posibile îmbunătăţiri la anumite puncte;

18. fără a aduce atingere iniţiativei cetăţenilor, CoR subliniază importanţa promovării la nivel local şi regional a tuturor iniţiativelor care favorizează transparenţa, colaborarea şi participarea cetăţenilor la politicile publice, în acord cu principiul democraţiei participative;

Numărul minim de state membre

19. reaminteşte că, în conformitate cu tratatele, iniţiativa trebuie să provină de la un „număr semnificativ de state membre” [articolul 11 alineatul (4) din TUE] şi că această prevedere are la bază nevoia de a garanta faptul că iniţiativa dă glas unui interes european comun;

20. consideră că prevederea unui prag minim echivalent cu o treime din statele membre este prea exigentă, având în vedere necesitatea de a-i încuraja pe cetăţeni să-şi exercite dreptul de participare directă la viaţa democratică a Uniunii;

21. consideră mai oportună stabilirea unui prag minim echivalent cu un sfert din statele membre, aceasta fiind în conformitate cu alte prevederi ale tratatului, cum ar fi articolul 76 din TFUE;

Vârsta minimă a semnatarilor

22. este de acord cu prevederea unei vârste minime pentru a putea semna o iniţiativă, care să fie vârsta minimă la care cetăţenii au dreptul de a vota în alegerile pentru Parlamentul European;

Înregistrarea iniţiativelor propuse şi colectarea declaraţiilor de susţinere

23. se declară de acord cu un sistem de înregistrare a propunerilor de iniţiativă într-un registru electronic special;

24. este de asemenea de acord cu Parlamentul European în privinţa faptului că nicio decizie privind admisibilitatea unei iniţiative a cetăţenilor nu trebuie să includă consideraţii privind oportunitatea politică (5);

25. consideră aşadar că Comisia trebuie să refuze înregistrarea propunerilor doar dacă acestea sunt „vădit abuzive”sau „vădit contrare valorilor Uniunii”, utilizarea în propunerea de regulament a termenului „neadecvate” putând părea nepotrivită;

26. salută propunerea creării unui ansamblu comun de prevederi procedurale pentru colectarea şi verificarea declaraţiilor de susţinere;

27. salută prevederea unui sistem de colectare online a declaraţiilor de susţinere a unei iniţiative;

Principiul transparenţei şi cooperarea administrativă

28. este de acord cu Comisia în privinţa necesităţii asigurării transparenţei surselor de finanţare şi a sprijinului acordat organizatorilor unei iniţiative;

29. subliniază faptul că orice cetăţean sau organizaţie trebuie să aibă posibilitatea de a propune o iniţiativă, nu numai organizaţiile mari;

30. ar dori aşadar să se prevadă mecanisme de asistenţă practică şi tehnică pentru cei interesaţi să lanseze o iniţiativă;

31. în special, consideră că ar fi oportun să se creeze un punct de informare privind iniţiativa cetăţenilor, din care Comitetul să facă parte integrantă;

32. de asemenea, invită instituţiile să ia în considerare posibilitatea acordării de sprijin în vederea traducerii în toate limbile oficiale ale Uniunii Europene a elementelor principale ale unei iniţiative declarate admisibilă, pentru a o face cunoscută tuturor cetăţenilor Uniunii;

Admisibilitatea propunerilor

33. propune ca verificarea de către Comisie a admisibilităţii unei iniţiative a cetăţenilor să fie efectuată încă din faza de înregistrare a acesteia, pentru a putea împiedica astfel investirea de către organizatori a unor eforturi considerabile într-o iniţiativă care apoi să se dovedească neadmisibilă;

34. subliniază importanţa cerinţei referitoare la formularea în termeni generali şi în mod clar şi transparent a condiţiilor de admisibilitate, care trebuie făcute cunoscute în mod corespunzător, pentru a limita numărul eventualelor propuneri neadmisibile;

35. este de acord cu condiţiile de admisibilitate ale propunerii, care trebuie a) să se refere la o chestiune pentru care poate fi adoptat un act legislativ al Uniunii în vederea aplicării tratatelor şi b) să se încadreze în sfera de competenţă a Comisiei pentru prezentarea unei propuneri;

36. subliniază însă că adoptarea de către Uniune a unui act legislativ în domeniile care nu sunt de competenţa exclusivă a acesteia trebuie să respecte şi principiul subsidiarităţii, după cum se prevede la articolul 5 alineatul (3) din TUE;

37. subliniază, de asemenea, faptul că orice act legislativ al Uniunii trebuie să respecte drepturile şi libertăţile fundamentale înscrise în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, în Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi în principiile generale ale Uniunii;

38. consideră aşadar că s-ar impune formularea a două condiţii suplimentare de admisibilitate a unei propuneri, care ar trebui c) să respecte drepturile şi libertăţile fundamentale înscrise în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene şi d) să se conformeze principiului subsidiarităţii;

39. reaminteşte experienţa dobândită de Comitet în evaluarea subsidiarităţii şi se oferă să colaboreze cu Comisia, pentru a analiza în ce măsură eventualele propuneri respectă acest principiu;

40. subliniază necesitatea notificării organizatorului iniţiativei în privinţa deciziei de admisibilitate şi a publicării acesteia în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene;

41. evidenţiază faptul că decizia privind admisibilitatea unei propuneri de iniţiativă poate face obiectul unei verificări juridice din partea Curţii de Justiţie, în conformitate cu articolele 263 şi 265 din TFUE, şi îşi exprimă dorinţa ca acest drept de control juridic să fie menţionat în regulament;

42. împărtăşeşte preocuparea Comisiei de a reduce la minimum sarcinile administrative şi financiare impuse de verificarea şi certificarea declaraţiilor de susţinere a iniţiativelor declarate admisibile, remarcând în acest sens faptul că, în multe state membre, această procedură va presupune implicarea autorităţilor locale şi regionale;

Examinarea unei iniţiative de către Comisie

43. este de acord cu propunerea conform căreia Comisia trebuie să examineze o iniţiativă prezentată oficial, în conformitate cu regulamentul, şi să adopte, în termen de 4 luni, o comunicare conţinând concluziile referitoare la iniţiativa respectivă, acţiunile pe care intenţionează să le întreprindă şi motivele care stau la baza acestor acţiuni;

44. în acest sens, remarcă faptul că, în caz de nepronunţare din partea Comisiei până la termenul stabilit, este posibilă iniţierea unei acţiuni la Curtea de Justiţie, în temeiul articolului 265 din TFUE, şi îşi exprimă speranţa că un astfel de drept de control juridic va fi introdus în regulament;

45. subliniază necesitatea luării în considerare de către Comisie, cu toată seriozitatea, a oricărei iniţiative semnate de cel puţin un milion de cetăţeni;

46. consideră că comunicarea referitoare la iniţiativa cetăţenilor, adoptată de către Comisie, trebuie nu numai prezentată organizatorilor, Parlamentului European şi Consiliului, ci şi publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene şi transmisă Comitetului Regiunilor, Comitetului Economic şi Social European şi parlamentelor naţionale.

II. RECOMANDĂRI DE AMENDAMENTE

Amendamentul 1

Articolul 4 alineatul (3)

Textul propus de Comisie

Amendamentul CoR

Înregistrarea unei iniţiative propuse de cetăţeni

Înainte de a începe colectarea declaraţiilor de susţinere de la semnatarii unei iniţiative propuse de cetăţeni, organizatorul trebuie să înregistreze propunerea în registrul Comisiei, furnizând informaţiile stabilite în anexa II, în special în ceea ce priveşte obiectul şi obiectivele propunerii, precum şi sursele de finanţare şi de sprijin pentru respectiva iniţiativă propusă de cetăţeni.

Informaţiile sunt furnizate într-una din limbile oficiale ale Uniunii, într-un registru online pus la dispoziţie de Comisie în acest scop (denumit în continuare „registrul”).

2.	Cu excepţia cazurilor prevăzute la alineatele (3) şi (4), Comisia înregistrează fără întârziere iniţiativa propusă cu un număr de înregistrare unic şi trimite o confirmare organizatorului.

3.	Iniţiativele propuse de cetăţeni, care pot fi considerate, în mod întemeiat, ca fiind neadecvate din cauza caracterului lor abuziv sau lipsit de seriozitate nu se înregistrează.

4.	Comisia respinge înregistrarea iniţiativelor propuse de cetăţeni care sunt vădit contrare valorilor Uniunii.

5.	O iniţiativă propusă de cetăţeni care a fost înregistrată va fi publicată în registru.

Înregistrarea unei iniţiative propuse de cetăţeni

Informaţiile sunt furnizate într-una din limbile oficiale ale Uniunii, într-un registru online pus la dispoziţie de Comisie în acest scop (denumit în continuare „registrul”).

3.	Iniţiativele propuse de cetăţeni, care abuziv sau lipsit de seriozitate nu .

5.	O iniţiativă propusă de cetăţeni care a fost va fi publicată în registru.

Expunere de motive

Verificarea admisibilităţii poate fi efectuată şi în faza de înregistrare a iniţiativei, conform articolului 4. Nu pare a fi acceptabil ca o iniţiativă să fie înregistrată şi apoi, abia după depunerea celor 300 000 de semnături care trebuie să provină din cel puţin trei state membre, să fie declarată neadmisibilă, deoarece se constată, de exemplu, că UE nici măcar nu deţine competenţă legislativă în domeniul politic respectiv. Prin urmare, în prezentul amendament, au fost contopite articolele 4 şi 8 din regulamentul propus.

Amendamentul 2

Articolul 7 alineatul (1)

Textul propus de Comisie

Amendamentul CoR

Numărul minim de semnatari pentru fiecare stat membru

1.	Semnatarii unei iniţiative a cetăţenilor trebuie să provină din cel puţin o treime din statele membre.

Numărul minim de semnatari pentru fiecare stat membru

1.	Semnatarii unei iniţiative a cetăţenilor trebuie să provină din cel puţin din statele membre.

Expunere de motive

Iniţiativa cetăţenilor trebuie să fie un instrument accesibil cetăţenilor, ceea ce înseamnă că pragul minim nu trebuie să fie prea ridicat. Condiţia referitoare la un sfert din statele membre (adică şapte, în actuala UE cu 27 de membri) este în conformitate cu propunerea Parlamentului European.

Amendamentul 3

Articolul 7 alineatul (2)

Textul propus de Comisie	Amendamentul CoR
Într-o treime din statele membre, semnatarii trebuie să reprezinte cel puţin numărul minim de cetăţeni prevăzut în anexa I.	Într- din statele membre, semnatarii trebuie să reprezinte cel puţin numărul minim de cetăţeni prevăzut în anexa I.

Expunere de motive

Iniţiativa cetăţenilor trebuie să fie un instrument accesibil cetăţenilor, ceea ce înseamnă că pragul nu trebuie să fie prea ridicat. Condiţia ca semnăturile să provină dintr-un sfert din statele membre (adică şapte, în actuala UE cu 27 de membri) este în conformitate cu propunerea Parlamentului European. Din motive de coerenţă, această condiţie trebuie să figureze şi la articolul 7 alineatul (2).

Amendamentul 4

Articolul 8

Textul propus de Comisie

Amendamentul CoR

Decizia privind admisibilitatea unei iniţiative propuse de cetăţeni

După colectarea a 300 000 de declaraţii de susţinere în conformitate cu articolul 5 de la semnatari provenind din cel puţin trei state membre, organizatorul va prezenta Comisiei o cerere în vederea unei decizii privind admisibilitatea iniţiativei propuse de cetăţeni. În acest scop, organizatorul utilizează formularul prezentat în anexa V.

În termen de două luni de la primirea cererii la care se face referire la alineatul (1), Comisia ia o decizie privind admisibilitatea. Iniţiativa propusă de cetăţeni se consideră admisibilă dacă îndeplineşte următoarele condiţii:

a)	se referă la o chestiune pentru care poate fi adoptat un act legislativ al Uniunii în scopul punerii în aplicare a tratatelor şi

b)	se încadrează în sfera de competenţă a Comisiei pentru prezentarea unei propuneri.

3.	Decizia la care se face referire la alineatul (2) se notifică organizatorului iniţiativei propuse de cetăţeni şi se publică.

Expunere de motive

Ca urmare a amendamentului 1 la articolul 4.

Amendamentul 5

Articolul 9

Textul propus de Comisie

Amendamentul CoR

Dispoziţii privind verificarea şi certificarea declaraţiilor de susţinere de către statele membre

După colectarea de la semnatari a declaraţiilor de susţinere necesare, în conformitate cu articolele 5 şi 7, şi cu condiţia unei decizii pozitive a Comisiei cu privire la admisibilitatea iniţiativei propuse de cetăţeni în conformitate cu articolul 8, organizatorul prezintă declaraţiile de susţinere, pe suport de hârtie sau în format electronic, autorităţilor competente relevante menţionate la articolul 14 spre verificare şi certificare. În acest scop, organizatorul utilizează formularul prezentat în anexa VI.

Organizatorul prezintă declaraţiile de susţinere statului membru care a eliberat documentul de identificare menţionat în declaraţiile respective.

În termen de cel mult trei luni, autorităţile competente verifică, pe baza unor controale corespunzătoare, declaraţiile de susţinere care i-au fost prezentate şi eliberează organizatorului un certificat conform cu modelul prezentat în anexa VII, care certifică numărul de declaraţii de susţinere valide pentru statul membru respectiv.

3.	Certificatul menţionat la alineatul (2) se eliberează gratuit.

Dispoziţii privind verificarea şi certificarea declaraţiilor de susţinere de către statele membre

Organizatorul prezintă declaraţiile de susţinere statului membru care a eliberat documentul de identificare menţionat în declaraţiile respective.

3.	Certificatul menţionat la alineatul (2) se eliberează gratuit.

Expunere de motive

Articolul 4 îl obligă pe organizator să menţioneze în prealabil sursele de finanţare care vor acoperi cheltuielile determinate de iniţiativă. Este posibil ca în această etapă a procedurii să nu se cunoască toate contribuţiile economice care vor fi obţinute, ceea ce face necesară solicitarea, la sfârşitul procesului, a unui raport care să justifice cheltuielile realizate efectiv şi provenienţa resurselor utilizate, respectându-se astfel principiul informării şi transparenţei. Pentru a facilita îndeplinirea acestei cerinţe, s-ar impune elaborarea unui formular simplu, care să fie anexat la regulament.

Bruxelles, 10 iunie 2010

Preşedinta Comitetului Regiunilor

Mercedes BRESSO

(1) COM(2009) 622 final.

(2) COM(2010) 119 final.

(3) Avizul din proprie iniţiativă al Comitetului Regiunilor, intitulat „Drepturile cetăţenilor: promovarea drepturilor fundamentale şi a drepturilor care derivă din cetăţenia Uniunii Europene”, 9.10.2008, punctul 58.

(4) R/CdR 79/2010, anexa I.

(5) Rezoluţia Parlamentului European din 7 mai 2009 prin care se solicită Comisiei să prezinte o propunere de regulament al Parlamentului European şi al Consiliului privind punerea în aplicare a iniţiativei cetăţeneşti (A6-0043/2009), considerentul Y.

		ISSN 1830-3668 doi:10.3000/18303668.C_2010.267.rum
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene		C 267

Ediţia în limba română	Comunicări şi informări	Anul 53 1 octombrie 2010

Informarea nr.	Cuprins	Pagina
	I Rezoluții, recomandări și avize
	REZOLUțII
	Comitetul Regiunilor
	A 85-a sesiune plenară din 9 și 10 iunie 2010
2010/C 267/01	Rezoluția Comitetului Regiunilor Către un set de instrumente mai bun pentru punerea în aplicare a strategiei UE 2020: Orientările generale pentru politicile economice și de ocupare a forței de muncă ale statelor membre și ale Uniunii	1

2010/C 267/02	Rezoluția Comitetului Regiunilor privind o implicare mai puternică a autorităților locale și regionale în strategia Europa 2	4

	AVIZE
	Comitetul Regiunilor
	A 85-a sesiune plenară din 9 și 10 iunie 2010
2010/C 267/03	Avizul Comitetului Regiunilor Viitorul PAC după 2013	6

2010/C 267/04	Avizul Comitetului Regiunilor privind Strategia de extindere și principalele provocări 2009-2010: țări potențial candidate	12

2010/C 267/05	Avizul Comitetului Regiunilor privind Pachetul de primăvară: Planul de acțiune al UE pentru îndeplinirea obiectivelor de dezvoltare ale mileniului	17

2010/C 267/06	Avizul Comitetului Regiunilor privindinterconectarea registrelor comerțului	22

2010/C 267/07	Avizul Comitetului Regiunilor privind rolul regenerării urbane în contextul viitoarei dezvoltări urbane în Europa	25

2010/C 267/08	Avizul Comitetului Regiunilor privind UE și politica internațională post-2010 în materie de biodiversitate	33

2010/C 267/09	Avizul Comitetului Regiunilor pe tema Spre o politică maritimă integrată pentru o mai bună guvernanță în Marea Mediterană	39

2010/C 267/10	Avizul Comitetului Regiunilor privind cooperarea locală și regională în vederea protejării drepturilor copilului în Uniunea Europeană	46

	III Acte pregătitoare
	Comitetul Regiunilor
	A 85-a sesiune plenară din 9 și 10 iunie 2010
2010/C 267/11	Avizul Comitetului Regiunilor privind marca patrimoniului european	52

2010/C 267/12	Avizul Comitetului Regiunilor privind inițiativa cetățenilor	57