27.8.2010

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 232/1

Avizul Comitetului Regiunilor pe tema „Solidaritate în domeniul sănătăţii: reducerea inegalităţilor în materie de sănătate în UE”

(2010/C 232/01)

I. RECOMANDĂRI POLITICE

COMITETUL REGIUNILOR

Introducere

1. salută hotărârea Comisiei de a sprijini şi de a completa eforturile statelor membre şi ale autorităţilor locale şi regionale de a elimina inegalităţile în materie de sănătate din Uniunea Europeană. Este important să fie recunoscută dimensiunea provocării pe care o reprezintă inegalităţile în materie de sănătate între statele membre şi în interiorul acestora. Punctul de vedere al Comisiei, potrivit căruia inegalităţile în materie de sănătate constituie o provocare pentru angajamentul UE în favoarea solidarităţii, a coeziunii sociale şi economice, a drepturilor omului şi a şanselor egale, este bine exprimat şi argumentat. Cu toate acestea, Comisia ar fi putut să pună un accent mult mai puternic pe obiectivul „coeziunii teritoriale”, nou-introdus în Tratatul de la Lisabona;

2. recunoaşte şi îşi însuşeşte definiţia sănătăţii dată de OMS, conform căreia „sănătatea este o stare generală bună, mentală şi fizică, şi nu doar absenţa infirmităţii sau a bolii”;

3. reaminteşte Comisiei că Tratatul de la Lisabona cere acum instituţiilor, la articolul 3, să promoveze bunăstarea cetăţenilor europeni;

4. atrage atenţia Comisiei asupra raportului elaborat de OMS, şi în special de Sir Michael Marmot, intitulat „Recuperarea decalajului într-o generaţie – instaurarea echităţii în materie de sănătate acţionând asupra determinanţilor sociali ai sănătăţii”. CoR consideră că acest raport ar trebui să reprezinte o resursă principală a modului în care UE abordează inegalităţile în materie de sănătate;

5. acceptă evaluarea Comisiei conform căreia problema inegalităţilor în materie de sănătate este foarte complexă, iar evoluţia acestora depinde de mulţi factori, în special: recunoaşterea faptului că inegalităţile se pot constata la toate nivelurile, de la nivel european până la nivel de comunitate locală; rolul gradientului social şi legătura strânsă între sănătate şi bogăţie; consecinţele pe care le au dezavantajele asupra sănătăţii, pentru grupurile vulnerabile şi excluse social; şi efectele diferite ale deciziilor de politică socială în furnizarea de servicii de asistenţă medicală şi socială;

6. salută faptul că documentul în discuţie respectă în mare parte echilibrul dintre cooperarea europeană şi subsidiaritate, în conformitate cu articolul 168 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (TFUE); subliniază însă în acest context că reducerea inegalităţilor în materie de sănătate în statele membre reprezintă şi conform Tratatului de la Lisabona o sarcină a politicilor naţionale de sănătate;

Contribuţiile politicii europene la reducerea inegalităţilor în materie de sănătate

7. recunoaşte contribuţia pe care politicile UE adiacente o pot aduce în general, în conformitate cu obiectivul stabilit la articolul 168 din TFUE, precum şi la articolul 35 din Carta Drepturilor Fundamentale a UE, potrivit căruia „în definirea şi punerea în aplicare a tuturor politicilor şi acţiunilor Uniunii se asigură un nivel ridicat de protecţie a sănătăţii umane”;

8. reaminteşte că „dreptul de acces la asistenţa medicală preventivă şi de a beneficia de îngrijiri medicale în condiţiile stabilite de legislaţiile şi practicile naţionale” este menţionat la articolul 35 din Carta Drepturilor Fundamentale a UE;

9. salută obiectivele fundamentale ale Strategiei UE pentru sănătate, care sprijină accesul la asistenţă medicală, prevenirea îmbolnăvirilor şi promovarea unui mod de viaţă sănătos;

10. îndeamnă Comisia să dea Comitetului Regiunilor asigurări că, dacă se va aplica, propunerea de directivă privind aplicarea drepturilor pacienţilor în materie de asistenţă medicală transfrontalieră va acorda deplină atenţie impactului asupra inegalităţilor în materie de sănătate;

11. având în vedere accentul pus în articolul 168 din TFUE asupra îmbunătăţirii serviciilor de sănătate în zonele transfrontaliere, Comitetul Regiunilor solicită sprijin pentru regiunile învecinate aflate în state membre diferite, astfel încât acestea să elaboreze, pe baze voluntare, acorduri de reducere a inegalităţilor în materie de sănătate la nivel transfrontalier. Comitetul Regiunilor subliniază în acest sens oportunităţile oferite în cadrul instrumentului Gruparea europeană de cooperare teritorială (GECT), care au fost deja valorificare de diverse grupuri. Dar Comitetul Regiunilor se pronunţă cu claritate în favoarea unei evaluări atente a dispoziţiilor în materie de asistenţă medicală transfrontalieră în sens mai larg, pentru a garanta că deplasările transfrontaliere ale pacienţilor nu avantajează grupurile care beneficiază deja de asistenţă medicală în detrimentul altor grupuri, ceea ce ar exacerba inegalităţile în acest domeniu. Ar trebui să existe un angajament clar faţă de toate regiunile în sensul unor acorduri transfrontaliere care să asigure un acces echitabil şi care să dea rezultate pentru starea de sănătate a grupurilor vulnerabile şi a celor neperformante, acolo unde drepturile acestor grupuri concurează pentru resursele de asistenţă medicală. Accesul la asistenţa medicală transfrontalieră ar trebui să fie posibil numai cu autorizare prealabilă, astfel încât persoanele cu venituri reduse să aibă acces egal la servicii;

12. salută recunoaşterea rolului politicii agricole comune în ceea ce priveşte chestiunile de sănătate şi recunoaşte contribuţia programelor de distribuire de lapte şi fructe în unităţile de învăţământ şcolar şi de distribuire de alimente pentru persoanele cele mai lipsite de mijloace materiale, care vin în sprijinul nutriţiei şi al unui mod de viaţă sănătos. Distribuirea de alimente în instituţiile publice, cum ar fi şcolile sau spitalele, ar trebui să se bazeze în primul rând pe oferirea unor alimente sănătoase, hrănitoare şi care provin din surse locale, ori de câte ori acest lucru este posibil. Comitetul salută recunoaşterea impactului pe care PAC şi alte politici îl pot avea asupra sănătăţii în zone rurale, prin acţiuni asupra determinanţilor sociali ai sănătăţii. CoR recunoaşte că regiunile rurale se confruntă cu provocări specifice în materie de sănătate: în unele state membre, accesul necorespunzător la asistenţă medicală în zonele rurale poate crea inegalităţi în materie de sănătate; iar legătura care există între economia agrară şi migraţie poate conduce la apariţia, în unele comunităţi, a unor nevoi şi inegalităţi deosebite în materie de sănătate. În ambele cazuri, PAC poate juca un rol în îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă şi acesta este motivul pentru care este importantă;

13. consideră că nu este suficientă declaraţia potrivit căreia politica de protecţie a mediului a UE şi politicile comerciale din cadrul politicii agricole comune sprijină o întreagă serie de iniţiative care pot contribui la îmbunătăţirea sănătăţii. Deşi are potenţialul de a aduce o contribuţie, PAC nu este în mod fundamental structurată pentru a da prioritate stării de sănătate sau inegalităţilor din domeniu şi este legitim să se aibă în vedere impactul negativ al unei abordări dezechilibrate a producţiei de lapte şi carne în raport cu producţia de fructe şi legume asupra sănătăţii. În cadrul reformei PAC există posibilitatea de a examina din nou aceste dezechilibre, iar importanţa sprijinului acordat pentru obţinerea unor rezultate bune şi echitabile în domeniul sănătăţii ar trebui afirmată în fiecare stadiu al procesului de reformă;

Inegalităţile în materie de sănătate şi aspectele economice

14. regretă absenţa unei abordări complete de către Comisie a problemei consumului excesiv de alcool şi alte droguri, care afectează sănătatea şi duce la crearea de inegalităţi în materie. În ceea ce priveşte alcoolul, CoR recunoaşte că acest lucru reprezintă o provocare deosebită pentru factorii politici, care trebuie să ţină seama de consecinţele pe care le are această problemă asupra economiei locale şi a regiunii, în ceea ce priveşte atât aspectele publice, cât şi cele private. În acest context, este pertinent să recunoaştem că reglementarea consumului de alcool ridică probleme, dar acesta nu este un motiv pentru a ignora impactul pe care îl are asupra sănătăţii şi nici pentru a acorda mai puţină atenţie abuzului de alcool sau de orice altă substanţă care poate induce alterarea stării psihice;

15. recunoaşte că statele membre din întreaga UE se confruntă cu o severă criză financiară şi economică şi că acest lucru va produce, inevitabil, efecte asupra sănătăţii şi bunăstării cetăţenilor lor. Este adevărat că situaţia economică poate provoca o creştere a inegalităţilor în materie de sănătate, dar acest lucru nu poate scuza neadaptarea politicilor într-un mod care să abordeze mai bine inegalităţile. Eşecul instituţiilor financiare la nivel mondial obligă statele membre, regiunile şi localităţile să-şi revizuiască abordarea în materie de construcţie a unor comunităţi durabile. Politicile care se concentrează prea puternic asupra prosperităţii economice riscă să creeze inegalităţi în materie de sănătate. Dificultăţile economice pot conduce la scăderea prosperităţii, dar acest lucru nu constituie o barieră în calea unei mai mari priorităţi acordate reducerii inegalităţilor economice, sociale şi în materie de sănătate. Comisia are acum prilejul, în contextul PC 7 şi al planificării bugetare, să revizuiască priorităţile şi să pună un accent mai puternic pe măsurile de eliminare a inegalităţii;

16. consideră că în contextul actualelor dificultăţi economice, aspectul economic al serviciilor de asistenţă medicală şi impactul economic al unei populaţii sănătoase sunt din ce în ce mai importante. Serviciile de asistenţă medicală reprezintă angajatori importanţi şi generează prosperitate economică prin sectoarele asociate, cum sunt cercetarea şi inovarea în domeniul sănătăţii, iar în economiile emergente apar oportunităţi deosebite. În acelaşi timp, pierderea de forţă de muncă, în urma decesului prematur sau a handicapului reprezintă o reducere de productivitate şi o creştere a presiunii asupra sistemelor de asistenţă socială;

17. aprobă recunoaşterea faptului că, în contextul îmbătrânirii populaţiei, este importantă îmbunătăţirea sănătăţii pentru toate grupurile de populaţie. Sistemele de protecţie socială resimt deja efectele modificărilor demografice. Creşterea duratei de viaţă trebuie salutată, dar, dacă se doreşte ca sistemele de protecţie socială să rămână la nivelul pe care îl aşteaptă europenii, trebuie să se facă mai mult pentru a gestiona cererea de servicii. Prin urmare, creşterea duratei vieţii în stare bună de sănătate pentru cei care au cele mai reduse perspective este o prioritate. Având în vedere magnitudinea schimbărilor socio-economice pe care le va aduce în UE îmbătrânirea populaţiei, CoR doreşte să sublinieze importanţa cercetării şi dezvoltării orientate către îmbunătăţirea asistenţei medicale pentru persoanele vârstnice;

Contribuţia politicii europene de coeziune la reducerea inegalităţilor în materie de sănătate

18. este de acord cu afirmaţia potrivit căreia politica de coeziune a UE este esenţială pentru îndeplinirea obiectivelor de coeziune economică şi socială UE 2020 şi poate fi un instrument eficient în combaterea inegalităţilor în materie de sănătate. În 2010, elaborarea şi aprobarea strategiei UE 2020 reprezintă o ocazie importantă de a lua în considerare alocarea fondurilor structurale după 2013. Comitetul se aşteaptă ca strategia UE 2020 să se concentreze puternic asupra combaterii excluziunii, care ar fi, la rândul său, un obiectiv legat în mod clar de inegalităţile în materie de sănătate;

19. consideră că fondurile structurale europene ar putea fi folosite pentru dezvoltarea asistenţei medicale la nivel local, ca o componentă a unei strategii regionale de dezvoltare, deoarece nu toţi cetăţenii europeni au acces la oportunităţi egale, inclusiv în materie de sănătate, deşi accesul egal constituie unul din scopurile fundamentale ale politicii de coeziune UE şi ale fondurilor structurale;

20. recunoaşte eforturile întreprinse de Comisie pentru a identifica domeniile în care s-ar putea aduce îmbunătăţiri: cunoaşterea oportunităţilor de utilizare a fondurilor în acest domeniu; coordonarea dintre diferitele departamentele naţionale şi capacitatea tehnică de a dezvolta investiţiile în acest domeniu. Cu toate acestea, nu este neapărat necesar ca acestea să fie domeniile cărora să li se acorde prioritate maximă. În special coordonarea dintre organismele locale şi regionale, acolo unde acestea au responsabilitatea directă a furnizării serviciilor, ar putea avea un impact mai mare. De asemenea, capacitatea tehnică poate exista la nivel naţional, dar nu în cadrul organismelor din domeniul sănătăţii la nivel local sau regional şi, prin urmare, intervenţiile ar trebui direcţionate către nivelul adecvat, astfel încât să se obţină rezultatele dorite;

Colectarea datelor, monitorizarea şi analiza

21. sprijină sugestia că măsurarea progresului în realizarea Agendei UE 2020 ar putea fi în continuare dezvoltată, pentru a reflecta importanţa reducerii inegalităţilor în materie de sănătate. Indicatorul „anilor de viaţă în stare bună de sănătate” reprezintă o măsurătoare a stării de sănătate, dar lui ar trebui să i se adauge indicatori care să reflecte importanţa reducerii decalajului dintre persoanele cele mai sănătoase şi cele mai puţin sănătoase;

22. acceptă evaluarea variaţiilor dintre statele membre în colectarea şi analizarea datelor. Se dovedeşte utilă elaborarea de către EUROSTAT a unor indicatori pentru domeniul sănătăţii. În plus, consideră că un instrument eficient pentru eliminarea inegalităţilor între statele membre poate fi reprezentat de sprijinul reciproc al statelor membre prin transferuri de know-how în vederea îmbunătăţirii asistenţei medicale;

23. îndeamnă Comisia să recunoască dificultatea deosebită pe care o reprezintă monitorizarea stării de sănătate în cazul migranţilor şi al comunităţilor de migranţi. Populaţiile în tranzit sau migratoare nu se bucură, probabil, de o bună sănătate în aceeaşi măsură ca şi celelalte şi pot întâlni obstacole specifice în accesul la asistenţa socială. Comunicarea include migranţii printre grupurile vulnerabile. Pentru a realiza o monitorizare eficientă a datelor, ar trebui acordată atenţie dificultăţilor specifice pe care le ridică monitorizarea stării de sănătate acolo unde grupurile de populaţie sunt migrante sau în tranzit;

24. îndeamnă Comisia să recunoască inegalităţile dintre femei şi bărbaţi din domeniul sănătăţii şi să sprijine colectarea, monitorizarea şi analiza datelor şi statisticilor medicale în mod diferenţiat, în funcţie de gen. Ar trebui să se acorde o atenţie deosebită accesului femeilor şi bărbaţilor la asistenţa medicală preventivă, în vederea abordării în mod eficient a inegalităţilor existente între statele membre şi în interiorul acestora;

Rolul autorităţilor locale şi regionale

25. salută recunoaşterea rolului autorităţilor locale şi regionale, atât în furnizarea de date privitoare la starea de sănătate, cât şi de servicii legate de determinanţii sociali ai acesteia;

26. sugerează să se pună un accent mai puternic pe importanţa acţiunii locale în promovarea unui stil de viaţă sănătos şi să se prevină contextele care conduc la degradarea sănătăţii. Unele regiuni au elaborat deja strategii proprii, prin care sunt urmărite obiectivele menţionate în comunicare şi este descris un cadru pentru o politică globală de promovare a sănătăţii. Comitetul subliniază că programele educative din şcoli sunt esenţiale pentru promovarea unei alimentaţii şi a unui mod de viaţă sănătos. Există numeroase organisme care au capacitatea de a contribui la acţiuni preventive mai puternice, dar în multe cazuri prevenirea eficientă va impune o activitate locală foarte specifică adaptată nevoilor unor anumite comunităţi. Deşi natura problemelor care conduc la vătămarea sănătăţii poate fi comună în rândul statelor membre, adeseori, transmiterea mesajului despre traiul sănătos impune intervenţii la scară mică, bazate pe cunoaşterea locală. Aceste intervenţii pot fi eficiente în localităţi răspândite în mai multe state membre - zone geografice separate se pot confrunta cu provocări asemănătoare, cum ar fi o rată mare a şomajului din cauza închiderii industriei grele. Acţiunile viitoare ar trebui să urmărească punerea în legătură a comunităţilor mici din întreaga UE, care se confruntă cu provocări asemănătoare, dar pe care nu le pot împărtăşi cu vecinii lor regionali mai apropiaţi. Colaborarea la nivel naţional se poate dovedi ineficientă în a extrage învăţămintele despre abordările eficiente în comunităţile deosebit de mici;

27. sprijină energic punctul de vedere al Comisiei potrivit căruia schimbul de informaţii şi coordonarea politicilor dintre diferite niveluri de guvernare şi diferite sectoare pot genera acţiuni mai eficiente şi pot avea un impact mai puternic şi mai consistent. Comitetul ar propune ca acest punct să fie reformulat mai puternic: nu numai că o astfel de coordonare şi un astfel de schimb pot acţiona mai eficient şi mai eficace, dar acest lucru constituie o condiţie prealabilă importantă pentru reducerea inegalităţilor în materie de sănătate. Angajamentul de a reduce inegalităţile în materie de sănătate oferă o ocazie importantă pentru statele membre să reflecteze asupra nivelului de cooperare din interiorul frontierelor şi să înveţe de la state membre care au avut mai mult succes în crearea unor parteneriate între diferitele niveluri de guvernanţă şi diversele sectoare;

Structurile de cooperare la nivelul UE

28. îşi exprimă din nou interesul deja cunoscut pentru ideea de a axa cooperarea regională în materie de sănătate pe tema inegalităţilor. Comitetul Regiunilor este ataşat principiului unei interacţiuni structurate dirijate de membrii Comitetului. De asemenea, Comitetul este interesat de utilizarea unei astfel de interacţiuni structurate în scopul colaborării cu DG SANCO în cadrul lucrărilor acesteia pe tema inegalităţilor în materie de sănătate;

29. consideră că interacţiunea structurată a Comitetului Regiunilor ar trebui completată prin reprezentarea sa în comitetele UE legate de sănătate şi în grupurile de lucru pe această temă. Se cunoaşte că statele membre au libertatea de a numi reprezentanţi în grupurile de lucru, dar ar fi util să fie analizate progresele înregistrate la nivel local şi regional în legătură cu combaterea inegalităţilor în materie de sănătate;

Grupurile vulnerabile

30. salută recunoaşterea nevoilor grupurilor vulnerabile, în special atenţia care trebuie acordată persoanelor care trăiesc în sărăcie, migranţilor dezavantajaţi şi grupurilor etnice minoritare, persoanelor cu handicap, vârstnicilor şi copiilor care trăiesc în sărăcie.

31. solicită să se acorde atenţie nevoilor altor grupuri vulnerabile, în special acolo unde pot să apară în timp inegalităţi în materie de sănătate. Pentru a aborda inegalităţile evitabile, este esenţial să fie înţeleasă natura schimbătoare a societăţii şi inegalităţile ce rezultă din această caracteristică. Acest lucru poate include nevoile adulţilor izolaţi ca rezultat al descompunerii familiei, ale persoanelor private de libertate şi ale persoanelor „internate” sau ale persoanelor care locuiesc în zone rurale cu o bază economică în declin. De asemenea, ar trebui să se acorde atenţie înţelegerii influenţelor sociale şi culturale prevalente în diferite grupuri comunitare, dată fiind semnificaţia pe care acestea o pot avea asupra comportamentului individual;

32. subliniază că acţiunea în sprijinul grupurilor vulnerabile ar trebui să dea recunoaştere ambiguităţii existente în identificarea „migranţilor”. Din perspectiva inegalităţilor în materie de sănătate, orice deplasare de populaţie, indiferent dacă persoanele s-au deplasat din interiorul UE sau din afara sa, poate duce la dezavantaje sociale, acces precar la asistenţa socială şi, prin urmare, inegalităţi în materie de sănătate. Grupurile de populaţie care s-au deplasat în interiorul UE au acces inegal la servicii cum este accesul la o locuinţă şi pot deveni persoane fără adăpost. Această situaţie poate avea efecte acute asupra sănătăţii. Ar trebui întreprinse acţiuni specifice pentru a ţine seama de starea de sănătate a populaţiilor care se deplasează în interiorul UE;

Rolul autorităţilor locale şi regionale în finanţarea şi furnizarea serviciilor

33. consideră că atunci când fondurile de sănătate sunt afectate sănătăţii, autorităţile locale şi regionale ar trebui să aibă posibilitatea unei opţiuni flexibile, să poată pune accentul fie pe dezvoltarea competenţelor, cunoaştere şi capacitatea instituţională a organismelor prestatoare ale serviciilor de sănătate, fie pe dezvoltarea infrastructurii asistenţei medicale. Investiţiile în infrastructura asistenţei medicale pot fi o prioritate în unele state membre şi în unele regiuni sau localităţi, acolo unde infrastructura este subdezvoltată; în alte zone cu inegalităţi semnificative în materie de sănătate, infrastructura este bine dezvoltată. În aceste zone, investiţiile trebuie să fie direcţionate la nivelul cel mai apropiat de contextul local, pentru a dezvolta competenţele, cunoaşterea şi capacitatea atât pentru organismele sanitare, cât şi pentru populaţia locală;

34. menţionează că prin punerea în aplicare la nivel naţional a legislaţiei comunitare privind sănătatea şi securitatea la locul de muncă se contribuie la inegalitatea naţională în materie de sănătate prin protejarea sănătăţii lucrătorilor, dar subliniază că autorităţilor locale şi regionale le revine totuşi propriul rol în modelarea celor mai bune practici în angajare. Acest lucru are relevanţă pentru autorităţi, atât în calitatea lor de angajatori importanţi în regiunile şi localităţile lor, cât şi din perspectiva capacităţii lor de a influenţa practicile de angajare ale altor organizaţii şi părţi interesate în regiunile şi localităţile lor;

35. reaminteşte că a solicitat o mai mare certitudine juridică pentru furnizorii de servicii sociale de interes general în raport cu normele de concurenţă din UE şi aşteaptă includerea de către Comisie a acestei propuneri în programul de lucru pe 2010; ia notă, în acest sens, de angajamentul preşedintelui Comisiei Europene de a elabora un cadru legislativ privind calitatea serviciilor publice;

Recomandări

Comitetul Regiunilor recomandă:

36. o mai mare recunoaştere, în cadrul strategiei UE 2020, a sănătăţii şi bunăstării ca factori-cheie în combaterea excluziunii;

37. posibila utilizare a fondurilor structurale pentru eliminarea inegalităţilor în materie de sănătate;

38. includerea de alţi indicatori în afară de „anii de viaţă în stare bună de sănătate” în monitorizarea Agendei Lisabona, indicatori specifici, care să reflecte decalajele în starea de sănătate dintre diferite grupuri;

39. recunoaşterea faptului că actuala criză financiară va adânci şi mai mult inegalităţile în materie de sănătate pentru acei cetăţeni ai UE care sunt şomeri, fără adăpost sau trăiesc în sărăcie, precum şi o mai mare investiţie în finanţarea de programe precum PC 7 şi PROGRESS, pentru a ajuta autorităţile locale şi regionale să abordeze inegalităţile în materie de sănătate atât pe termen scurt, în perioada ieşirii din programele actuale, cât şi pe termen lung, în vederea eliminării decalajelor tot mai mari din domeniul sănătăţii;

40. recunoaşterea şi diseminarea de către UE a determinanţilor sociali ai sănătăţii stabiliţi de Comisia OMS, precum şi a răspunsurilor guvernelor naţionale date Comisiei OMS;

41. angajamentul în ceea ce priveşte utilizarea metodei deschise de coordonare, ca instrument de împărtăşire a celor mai bune practici şi de stabilire a standardelor de eliminare a inegalităţilor în materie de sănătate fără a submina eforturile deja întreprinse la nivel local şi regional.

Bruxelles, 14 aprilie 2010

Prim-vicepreședintele Comitetului Regiunilor

Ramón Luis VALCARCEL SISO

27.8.2010

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 232/7

Avizul Comitetului Regiunilor privind gestionarea impactului îmbătrânirii populaţiei în UE (Raport privind îmbătrânirea populaţiei, 2009)

(2010/C 000/02)

I. INTRODUCERE

COMITETUL REGIUNILOR

1. salută comunicarea Comisiei intitulată „Gestionarea impactului îmbătrânirii populaţiei în UE”, în care se constată că îmbătrânirea populaţiei va avea importante consecinţe pentru pensii, asistenţa medicală şi îngrijirea pe termen lung. Comunicarea Comisiei subliniază că marja de manevră de care dispun autorităţile pentru a acţiona, înainte ca generaţia baby-boom să iasă la pensie, este mai mică de 10 ani. Urgenţa, provocările şi şansele în această situaţie sunt importante şi este nevoie de intervenţii politice precise. Acţiunile ce vor fi întreprinse pentru a se face faţă îmbătrânirii acestei generaţii trebuie să fie strâns legate de politicile de egalitate de şanse între bărbaţi şi femei, în vederea remedierii situaţiei actuale în care se găsesc femeile în vârstă, şi anume o mai mare sărăcie, condiţii socioeconomice mai precare şi o calitate a vieţii inferioară, determinată de gradul mai mare de morbiditate şi de dependenţă, care se află în strânsă legătură cu factorii de gen;

2. mulţumeşte autorităţilor locale şi regionale, organizaţiilor neguvernamentale şi celorlalţi parteneri ai Comitetului pentru contribuţia activă la elaborarea acestui proiect de aviz, îndeosebi în cursul şedinţei secţiunii ECOS din 4 septembrie 2009, al mesei rotunde din 18 noiembrie 2009 şi al şedinţei Grupului operativ din 14 decembrie 2009;

3. subliniază faptul că îmbătrânirea nu reprezintă un fenomen izolat, ci face parte dintr-o largă tranziţie demografică, care determină pe plan local şi regional o schimbare profundă a volumului şi structurii populaţiei. O multitudine de diverşi factori influenţează evoluţia exactă şi impactul acestei tranziţii demografice (natalitate, mortalitate, disponibilitatea de a se muta şi imigraţia.). Îmbătrânirea este un proces autonom. Conştientizarea şi recunoaşterea acestui proces constituie o premisă pentru gestionarea consecinţelor acestui fenomen;

4. constată că raportul de 4 persoane de vârstă activă pentru o persoană de peste 65 de ani se va modifica către un raport de 2/1. Aceasta este o prognoză pe termen lung. Deşi prognozele pe termen lung rămân necesare, îmbătrânirea nu constituie o problemă pentru ziua de mâine sau poimâine, ci pentru astăzi. Mai mult de 60 de regiuni au o rată de dependenţă economică a persoanelor în vârstă (old-age-dependency) mai mare de 29 %, iar mai mult de 70 de regiuni se confruntă cu declinul populaţiei proprii (în cazul unora din ele, declinul anual depăşind 1 %);

5. remarcă faptul că femeile în vârstă, persoanele cu handicap şi imigranţii se pot confrunta cu unele provocări deosebite din punct de vedere al unei îmbătrâniri în condiţii de sănătate, provocări care trebuie abordate;

6. consideră îmbătrânirea o temă care trebuie abordată în cadrul Strategiei Europa 2020. Comitetul consideră că este necesară valorificarea şanselor pe care le oferă îmbătrânirea, în vederea consolidării coeziunii sociale, economice şi teritoriale. Strategia Europa 2020 pleacă de la premisa că fiecare cetăţean şi fiecare regiune contribuie, în funcţie de propriile calităţi şi trăsături, la forţa Uniunii. Prin faptul că rămân activi şi sănătoşi la bătrâneţe, cetăţenii europeni reprezintă un potenţial în mare măsură neexploatat. Este necesară nu doar o strategie pentru persoanele în vârstă, ci trebuie elaborată şi o politică pentru toţi cetăţenii europeni, care să cuprindă toate etapele vieţii lor;

7. a constatat deja că efectele demografice ale îmbătrânirii se fac simţite, într-o mare măsură, la nivel local şi regional. Autorităţilor locale şi regionale le revin sarcini importante în domeniile sănătăţii, bunăstării, asistenţei remunerate sau neremunerate, al pieţei forţei de muncă şi al asigurării serviciilor şi dotărilor în materie de locuinţe, transport (public) şi învăţământ. Le revine autorităţilor locale şi regionale sarcina gestionării, în mod creator şi inovator, la nivelul regiunilor proprii, a efectelor îmbătrânirii, în cadrul Strategiei Europa 2020. Aceasta este condiţionată de instaurarea unei solidarităţi între vârstnici şi tineri, între zonele aflate în tendinţă ascendentă şi cele în declin demografic, între zonele rurale şi cele urbane, între regiuni şi între statele membre;

II. RECOMANDĂRI POLITICE

COMITETUL REGIUNILOR

8. pledează pentru trei teme prioritare, un fel de new deal pentru abordarea efectelor îmbătrânirii în UE, care ar trebui integrate în proiectele operaţionale de la nivel inter- şi/sau transregional. Aceste teme prioritare sunt conforme cu obiectivele Comisiei. Accentul este pus pe responsabilităţile fundamentale ale autorităţilor locale şi regionale în ce priveşte asistenţa medicală şi de îngrijire, piaţa forţei de muncă şi oferta de servicii;

—	Îmbătrânirea în condiţii de sănătate (healthy ageing): obiectivul urmărit este stimularea sănătăţii şi a caracterului activ al populaţiei europene;

—

Promovarea participării la piaţa forţei de muncă şi sporirea productivităţii muncii: obiectivul urmărit este promovarea unei societăţi europene în care fiecare să aibă capacitatea de a învăţa, de a participa şi de a contribui la dezvoltarea acesteia pe tot parcursul vieţii, inclusiv cu posibilitatea de a desfăşura o activitate remunerată sau nu;

—	Asigurarea accesului la servicii şi dotări: obiectivul urmărit este sporirea ofertei de servicii destinate unei populaţii în curs de îmbătrânire.

9. semnalează existenţa unei relaţii directe între cele trei teme prioritare şi de aceea pledează pentru o abordare orizontală. Persoanele care îmbătrânesc în condiţii de sănătate pot folosi mai uşor serviciile şi dotările şi au mai multe posibilităţi pe piaţa forţei de muncă. Pentru o productivitate mai mare a muncii, este esenţial să existe o populaţie activă sănătoasă şi o ofertă bună de servicii şi dotări. Acestea din urmă pot contribui la îmbunătăţirea condiţiilor de sănătate ale cetăţenilor şi la îmbunătăţirea ratei de ocupare a forţei de muncă şi a productivităţii. De asemenea, Comitetul pledează pentru o abordare din perspectiva genului, care să promoveze îmbătrânirea în condiţii de sănătate şi de egalitate între bărbaţi şi femei;

10. recunoaşte în aceste trei teme prioritare o agendă socială clară. Societatea europeană îşi demonstrează caracterul solidar prin modul în care îi tratează pe vârstnici. Între altele, este vorba de combaterea tuturor formelor de discriminare (în special discriminarea pe motiv de vârstă), eliminarea obstacolelor care împiedică participarea socială a persoanelor în vârstă şi asigurarea unei protecţii sociale specifice. Beneficiarii acestor mecanisme de protecţie socială trebui de asemenea să poată conta pe un tratament care să le respecte demnitatea. Această agendă socială reprezintă o responsabilitate comună a autorităţilor şi a partenerilor (sociali ai) acestora;

11. aderă la iniţiativa declarării Anului european al îmbătrânirii active şi al solidarităţii între generaţii, cu participarea deplină a copiilor, în cursul următorului mandat al Comisiei şi consideră că temele prioritare şi iniţiativele-pilot propuse ar putea reprezenta elemente prioritare ale acestui an;

12. constată că acţiunea actorilor locali care depun eforturi pentru a-i atrage pe cetăţeni (şi, în cadrul acestui aviz, în special pe cei vârstnici) să se angajeze activ în viaţa socială poate constitui o sursă de inspiraţie. Absorbirea efectelor îmbătrânirii face necesară cooperarea cu întreaga societate civilă. Ca atare, este nevoie de participarea activă a cetăţenilor, a organizaţiilor sociale, a instituţiilor educative şi de cercetare şi a organizaţiilor private. Iniţiativa socială a acestor părţi interesate este determinantă şi indispensabilă pentru formarea şi implementarea iniţiativelor-pilot propuse;

ÎMBĂTRÂNIREA ÎN CONDIŢII DE SĂNĂTATE (HEALTHY AGEING);

„Sănătos şi activ cât mai mult timp posibil”

13. prin îmbătrânirea în condiţii de bună sănătate, înţelege totalitatea eforturilor care contribuie la combaterea efectelor procesului de îmbătrânire fizică, psihologică şi socială. Îmbătrânirea în condiţii de bună sănătate necesită o abordare integrală a cursului vieţii (care începe cu copilăria). În acest sens, trebuie acordată atenţie cauzelor problemelor de sănătate care apar în cursul vieţii unui individ şi vor trebui cercetate posibilităţile de realizare a unei prevenţii eficiente şi de identificare a factorilor de mediu care influenţează sănătatea;

14. consideră că îmbătrânirea populaţiei din Europa reprezintă în mod clar o evoluţie pozitivă (şi autonomă) şi un semn de prosperitate. Miza îmbătrânirii în condiţii de sănătate este de a oferi răspunsuri la următoarele întrebări: cum îşi poate păstra populaţia sănătatea şi bunăstarea, cum poate aceasta să participe activ la viaţa socială (cu evidenţierea contribuţiei la viaţa economică şi socială)? Nu vârsta (biologică) se află în centrul problemei, ci situaţia de viaţă.

15. consideră că o îmbătrânire în condiţii de sănătate oferă şansa reducerii creşterii costurilor legate de îmbătrânire. Cu cât oamenii în vârstă sunt mai sănătoşi, cu atât aceştia vor putea participa mai mult la viaţa socială şi economică. Pentru stimularea unei îmbătrâniri în condiţii de sănătate, sunt necesare noi concepte sociopolitice, inovaţii, cercetări (în domeniul terapiilor şi în alte domenii, cum ar fi asistenţa tehnică) şi o largă perspectivă asupra unui oraş sau unei regiuni „adaptate nevoilor persoanelor în vârstă”, cu o ofertă corespunzătoare de produse. De asemenea, este necesar să se încurajeze formarea de profesionişti competenţi, în principal în domeniul social şi în cel sanitar, prin îmbunătăţirea programelor de studiu pe tema îmbătrânirii în cadrul diferitelor specializări universitare sau neuniversitare, pentru a se putea beneficia de profesionişti pregătiţi şi capabili să abordeze îmbătrânirea sub diferitele sale aspecte. Trebuie promovate, în special, profilurile profesionale aflate în relaţie cu îngrijirea, dependenţa şi promovarea sănătăţii. În acest fel, îmbătrânirea în condiţii de sănătate va contribui în mod clar la realizarea Strategiei Europa 2020;

16. pentru a reduce costurile legate de îmbătrânirea populaţiei, autorităţile competente ar trebui să creeze politici care să le permită celor vârstnici să stea acasă cât mai mult posibil şi să îi încurajeze în această direcţie;

OBIECTIVE

17. urmăreşte ca regiunile Europei să caute în mod activ punctele comune ale diferitelor lor politici referitoare la îmbătrânirea în condiţii de sănătate. Regiunile vor putea să caute în comun cele mai bune modalităţi pentru stimularea inovării şi cercetării în domeniul îmbătrânirii în condiţii de sănătate şi pentru monitorizarea progreselor. Strategia de inovare orientată este necesară pentru a asigura succesul acestei abordări. Autorităţile vor trebui, împreună cu partenerii lor (din domeniile cunoaşterii), să ia iniţiative de stimulare a îmbătrâniri în condiţii de sănătate;

18. pledează pentru colaborare atât în interiorul regiunilor, cât şi între acestea, stabilind următoarele obiective prioritare în domeniul îmbătrânirii în condiţii de sănătate (accentul cade aici pe sănătate, celelalte teme prioritare evidenţiind participarea în plan economic şi, respectiv, oferta de servicii şi dotări):

—

O bază sănătoasă de la cea mai fragedă vârstă. Pentru a fi sănătos atunci când eşti bătrân, este nevoie de un bun început. Cu cât mai devreme vor fi abordate aspectele ce prezintă riscuri pentru sănătate, precum supraponderabilitatea, obişnuinţele alimentare sau stilul de viaţă, cu atât mai bune vor fi perspectivele;

—

Asistenţă corespunzătoare şi reintegrare rapidă. În cazul în care apar probleme de sănătate de-a lungul vieţii, este necesar ca acestea să fie tratate rapid şi eficient, aceasta însemnând şi eficientizarea costurilor. Astfel, persoanele vor putea fi reintegrate în mod optim şi vor putea continua să participe la circuitul social. Aceasta contribuie în mod important la sporirea – printre altele – a participării la viaţa activă şi a sprijinului social;

—

Asistenţă (de lungă durată) pentru persoanele de vârsta a treia. Asistenţa acordată persoanelor în vârstă cere o abordare specifică. În primul rând, pentru că bătrânii sunt într-o măsură mai mare sau mai mică vulnerabili, ceea ce poate avea un impact important asupra succesului tratamentului aplicat, în al doilea rând, pentru că problemele de sănătate ale celor vârstnici sunt foarte adesea o combinaţie de mai multe afecţiuni. Pentru a dispune de o ofertă adecvată în ce priveşte asistenţa (de lungă durată) pentru persoanele în vârstă, este necesar ca personalul angajat în acest sector să beneficieze de perfecţionare suficientă în metode terapeutice şi în alte aspecte ale sănătăţii (cum ar fi reeducarea), moderne şi eficiente.

RATA OCUPĂRII FORŢEI DE MUNCĂ ŞI PRODUCTIVITATEA

„Învăţarea şi munca de-a lungul întregii vieţi pentru fiecare”

19. subliniază faptul că persoanele în vârstă trebuie să aibă dreptul la un venit de vârstă înaintată, care să se situeze deasupra pragului sărăciei, pentru a li se garanta o viaţă demnă. Multe persoane în vârstă, în special femeile, trăiesc în sărăcie sau la limita sărăciei;

20. constată că participarea (socială) contribuie în mod semnificativ la sentimentul de bunăstare materială şi spirituală a persoanelor vârstnice. În acest sens, participarea pe piaţa forţei de muncă reprezintă condiţia cea mai importantă. Sporirea ratei participării la piaţa forţei de muncă şi a productivităţii muncii este, în plus, o condiţie importantă pentru menţinerea în stare bună a finanţelor publice şi a sistemelor de asigurări sociale, în condiţiile îmbătrânirii populaţiei. Participarea este un drept, dar, pentru a asigura viitorul imediat, şi o obligaţie pentru fiecare cetăţean. Angajatorilor şi angajaţilor li se cere să dea dovadă de supleţe în acest sens. Aceasta înseamnă în mod clar şi o obligaţie pentru partenerii sociali şi pentru autorităţi, astfel încât participarea la piaţa forţei de muncă să fie posibilă fără restricţii. Astfel, Comitetul Regiunilor sprijină elaborarea unei directive cuprinzătoare privind combaterea discriminării în accesul la diverse bunuri şi servicii (între care combaterea discriminării în funcţie de vârstă ar trebui să reprezinte o componentă importantă). În prezent, există mari diferenţe în ce priveşte participarea la piaţa forţei de muncă între regiuni şi categoriile interesate. Într-o societate modernă care îmbătrâneşte, competenţele celor în vârstă trebuie valorificate la maximum. Prin faptul că li se pun la dispoziţie locuri de muncă de calitate, adaptate situaţiei lor, aceste persoane vor putea să muncească un timp mai îndelungat. Este vorba nu doar de condiţiile de muncă, ci şi de diversitatea sarcinilor de lucru ş.a.m.d. Este inadmisibil ca anumite persoane să întâmpine greutăţi în carieră ori să fie excluse de pe piaţa forţei de muncă din motive de vârstă dar şi, de exemplu, de gen şi apartenenţă (etnică) ori de handicap;

21. subliniază că învăţământul şi formarea joacă un rol important pentru creşterea productivităţii pe piaţa forţei de muncă şi a ratei ocupării forţei de muncă. Este momentul unei schimbări culturale, în sensul învăţării şi muncii bazate pe aptitudini, în vederea realizării obiectivului de inserţie profesională şi, prin urmare, de participare (socială) de-a lungul întregii vieţi. Aceasta înseamnă că trebuie asigurat accesul la servicii şi dotări pentru acţiuni de formare. Cetăţenii, autorităţile, angajatorii, angajaţii şi instituţiile educative trebuie să-şi asume o responsabilitate comună pentru a realiza acest lucru;

22. consideră că, din perspectiva învăţării şi activităţii structurate de dobândire a competenţelor de-a lungul întregii vieţi, este posibil ca pensia să evolueze către o perioadă de muncă adaptată. „Economia argintie” poate oferi multe şanse de consolidare a puterii economice. Este de la sine înţeles că voluntariatul şi asigurarea de asistenţă reprezintă de asemenea modalităţi preţioase de realizare deplină a acestei perioade active. Înainte de toate, este important ca cetăţenii să rămână activi pe parcursul întregii vieţi;

23. consideră că imigrarea (selectivă) a mâinii de lucru poate contribui la combaterea penuriei de forţă de muncă. Astfel, Comisia menţionează că o politică în domeniul imigraţiei legale bine gestionată ar putea contribui semnificativ la rezolvarea penuriei de forţă de muncă. Recunoaşterea diplomelor şi simplificarea procedurilor cer atenţia cuvenită în acest sens (ţinând seama de riscurile ce decurg din eventualele efecte negative ale exodului creierelor în ţara de origine);

OBIECTIVE

24. doreşte îmbunătăţirea disponibilităţii întregii populaţii active. Competenţele şi aptitudinile fiecăruia – deci şi ale celor vârstnici – trebuie exploatate la maxim. Sănătatea şi condiţiile sănătoase de muncă sunt factori cruciali pentru ca oamenii să se declare disponibili pentru o activitate lucrativă. Utilizarea mai bună a competenţelor existente reprezintă înainte de toate o responsabilitate a partenerilor sociali. Trebuie să li se ceară cetăţenilor, atât bărbaţilor, cât şi femeilor, să înveţe pe tot parcursul vieţii, pentru a putea participa pe deplin la viaţa societăţii, şi pentru a-şi putea ocupa locul în cadrul acesteia, într-un context de cerinţe în continuă schimbare. Autorităţile trebuie să joace o funcţie de stimulare şi facilitare. Trebuie exploatate la maxim creativitatea şi spiritul întreprinzător al cetăţenilor; instituţiile de educaţie şi formare trebuie să-şi adapteze programele la nevoile persoanelor în vârstă, pentru a le facilita dobândirea cunoştinţelor şi a competenţelor necesare în acest sens. Este deosebit de importantă încurajarea şi sprijinirea cetăţenilor vârstnici, astfel încât competenţele de care dispun să fie recunoscute şi validate;

25. pledează pentru stimularea productivităţii muncii şi a participării la piaţa forţei de muncă, prin intermediul unei amestec de strategii specifice şi adaptate, în funcţie de regiune şi grup-ţintă. Pentru încadrarea acestui demers sunt esenţiale următoarele:

—	investiţii în învăţământ, în acţiuni de formare şi în dobândirea de competenţe pentru a încuraja mobilitatea ascendentă a tinerilor pe piaţa forţei de muncă;

—

stimularea reglementărilor care vizează o mai bună conciliere a vieţii profesionale cu cea privată; în acest sens, trebuie găsite soluţii, între altele, pentru creşe, acordarea de concedii parentale sau de îngrijire sau trebuie apelat la inovaţii tehnologice, precum lucrul la distanţă (teleworking);

—

promovarea sănătăţii la locul de muncă. Deşi speranţa medie de viaţă în interiorul UE creşte, cetăţenii nu se bucură mai mult de o viaţă sănătoasă. Piaţa forţei de muncă trebuie să fie gestionată astfel încât oamenii să poată participa la ea în ciuda eventualelor limitări şi probleme de sănătate. De aceea, este necesar ca mediul de lucru să fie unul (mai) sănătos şi cu mai multe facilităţi;

—	recunoaşterea şi validarea competenţelor şi a experienţei cetăţenilor în vârstă;

—

căutarea unor soluţii de îmbunătăţire a accesului lucrătorilor din afara UE la piaţa europeană a forţei de muncă pentru meseriile care se confruntă cu o penurie a forţei de muncă (cum este cazul în prezent în unele segmente ale sectorului de asistenţă medicală şi în unele sectoare care necesită anumite cunoştinţe intensive şi cum va fi eventual cazul în curând şi în alte sectoare).

26. subliniază că riscul pierderii totale sau parţiale a dreptului la pensie în cazul în care dispun de venituri suplimentare după atingerea vârstei de pensionare reprezintă adesea un motiv pentru care lucrătorii în vârstă nu rămân în câmpul muncii. Este necesar să se examineze posibilităţile de a adopta, la nivelul adecvat, reglementări mai flexibile în această privinţă;

27. subliniază importanţa sensibilizării societăţilor comerciale, în special a directorilor de resurse umane/agenţiilor de recrutare la angajarea personalului în vârstă, în special a femeilor. Trebuie sprijinite societăţile care fac eforturi deosebite pentru a asigura mobilitatea internă a lucrătorilor, pentru a asigura condiţii de lucru flexibile sau care îşi concentrează strategiile de formare ori dezvoltare a carierei asupra nevoilor specifice ale lucrătorilor vârstnici. În acest sens, Comisia Europeană ar trebui să colecteze şi să difuzeze cele mai bune practici. Este, de asemenea, esenţial ca înşişi angajaţii vârstnici să fie sensibilizaţi şi informaţi în această privinţă.

ACCESUL LA SERVICII ŞI DOTĂRI

„Îmbogăţirea ofertei de servicii”

28. prin „oferta de servicii şi dotări” înţelege infrastructura socială, economică şi teritorială (fizică) în sens larg, care contribuie la calitatea vieţii sociale de la nivel local şi regional. În acest context, trebuie făcută bine distincţia între serviciile şi dotările regionale şi locale (precum transporturile publice, îngrijirea, învăţământul, locurile de petrecere a timpului liber, asistenţa medicală) şi serviciile sociale naţionale (precum sistemele de pensie). Oferta de servicii şi dotări necesită o abordare globală şi coerentă, pentru a putea exploata posibilităţile sociale, economice şi teritoriale;

29. constată că oferta actuală de servicii şi de echipamente nu este adaptată la cererea în continuă schimbare determinată de îmbătrânirea populaţiei. Politica trebuie gestionată în aşa fel, încât oamenii să poată utiliza în mod optim serviciile şi echipamentele care le vor permite să rămână activi şi să participe la viaţa societăţii. În contextul unei cereri în creştere şi al insuficienţei resurselor publice, aceasta înseamnă că oferta de servicii şi dotări trebuie recalibrată. Potenţialul de inovare trebuie exploatat la maxim sau utilizat în mod variat. În plus, îmbătrânirea populaţiei reprezintă o provocare suplimentară în ceea ce priveşte recrutarea unor angajaţi suficient de calificaţi şi bine pregătiţi, o condiţie fundamentală pentru a asigura accesibilitatea serviciilor şi dotărilor; creşterea productivităţii muncii şi a participării la piaţa forţei de muncă va contribui în acest sens (şi alte abordări rămânând însă necesare).

30. subliniază faptul că serviciile şi dotările nu mai pot fi propuse în acelaşi mod ca până acum în regiunile care suferă schimbări demografice. Mai ales din perspectiva aşa-numitei e-incluziuni, este stimulată garantarea unui acces solid şi de un alt tip; prin aceasta se face referire la furnizarea de servicii online în sectoarele sănătăţii, formării, îngrijirii şi asistenţei. Distincţia tradiţională şi adesea legată de vârstă între serviciile fizice şi cele electronice este tot mai dificilă, în viitor fiind nevoie de o abordare inovatoare, specifică regiunilor. O astfel de abordare inovatoare va trebui să determine apariţia unei reţele accesibile de servicii şi dotări atât fizice, cât şi digitale; de exemplu, reţelele telefonice reprezintă un bun început.

31. subliniază de asemenea că un sistem de transport public de calitate şi adaptat contribuie în mod esenţial la păstrarea caracterului accesibil al serviciilor şi echipamentelor, mai ales atunci când echipamentele sunt situate în centru, astfel încât accesul la acestea poate fi facilitat printr-un bun sistem de transport (public). Acest lucru este valabil atât pentru dotările pentru vârstnici (echipamentele de asistenţă), cât şi, de exemplu, pentru şcoli şi instituţii educative pentru tineri şi adulţi. În acest context, este important ca sistemul de transport (public) să fie adaptat la nivel regional;

32. aminteşte iniţiativa Healthy Cities (Oraşe sănătoase) a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, prin care dotările şi serviciile sunt mai bine adaptate pentru persoanele vârstnice, în raport cu infrastructura fizică. Participarea activă (a vârstnicilor) joacă un rol important în pregătirea strategiei privind oraşele sănătoase. Această abordare este apropiată de cea preconizată de Comitet în materie de acces la servicii şi dotări;

OBIECTIVE

33. doreşte ca tot mai mulţi oameni să poată utiliza în mod optim serviciile şi echipamentele care le vor permite să rămână activi şi să participe la viaţa societăţii. Oferta regională şi locală de servicii şi dotări va trebui să fie mărită în următorii ani, dată fiind cererea în schimbare. Cererea nu trebuie să se bazeze doar pe vârstă, ci mai degrabă pe stilul de viaţă. Într-adevăr, oamenii cu un stil de viaţă sănătos vor face apel mai rar la echipamente variate decât cei cu un stil de viaţă nesănătos;

34. pledează pentru dezvoltarea cunoaşterii şi schimbul de expertiză în ce priveşte serviciile şi dotările la nivel infraregional şi intraregional. Priorităţile centrale sunt următoarele:

—	întărirea colaborării. Oferta de servicii şi dotări necesită o bună colaborare. Colaborarea regională şi locală între autorităţi, instituţii educative, organizaţii sociale (mai ales ONG-uri) şi întreprinderi contribuie la consolidarea bazei de susţinere, atât calitativ, cât şi cantitativ;

—

stimularea spiritului întreprinzător creativ, a inovaţiei şi e-incluziunii, considerând fenomenul îmbătrânirii populaţiei europene drept o oportunitate majoră pentru creşterea competitivităţii agenţilor economici. Părţile implicate pe plan regional şi local – atât cele publice, cât şi cele private – vor trebui încurajate să utilizeze noile sisteme şi tehnologii, pentru a îmbunătăţi organizarea şi finanţarea serviciilor şi dotărilor. Este vorba de internetul în bandă largă şi e-incluziune (domotica şi asistenţa medicală la distanţă, vânzarea la distanţă şi învăţământul la distanţă), dar şi de dezvoltarea noilor sisteme de transport regional şi a sistemelor de transport public deja existente;

—	adaptarea ofertei. Oferta de servicii şi dotări, atât în ceea ce priveşte serviciile furnizate online, cât şi serviciile de îngrijire în afara cadrului formal, trebuie să fie adaptată la evoluţia cererii din partea cetăţenilor;

—	promovarea utilizării TIC, pentru o mai bună incluziune socială şi teritorială a persoanelor în vârstă;

CONCLUZII FINALE

35. în gestionarea efectelor îmbătrânirii demografice, pledează pentru o abordare adaptată regiunilor, în funcţie de următoarele teme: 1. îmbătrânirea în condiţii de sănătate (healthy ageing), 2. promovarea participării la piaţa forţei de muncă şi sporirea productivităţii muncii şi 3. asigurarea accesului la servicii şi dotări. Prin aceasta, Comitetul optează pentru o abordare integrală a îmbătrânirii, văzută ca o componentă a unei largi tranziţii demografice. Este vorba de o abordare extinsă la întregul ciclu de viaţă, bazată pe exploatarea la maxim a posibilităţilor şi pe diferenţierea în plan regional. Rezultatul este un new deal pentru gestionarea efectelor îmbătrânirii în UE, care ţine seama de responsabilitatea pe care autorităţile locale şi regionale o au în a oferi soluţii creative şi inovatoare în propria regiune;

36. solicită Comisiei să acorde atenţie specială următoarelor aspecte:

—	încurajarea tuturor factorilor de decizie din Uniune (ONG-uri, instituţii educative, sectorul privat şi autorităţi) pentru a-şi îmbunătăţi gradul de conştientizare şi a favoriza inovarea tehnologică, schimbul de bune practici şi de strategii de intervenţie;

—

monitorizarea şi prognozarea, la nivel regional, a evoluţiilor din cadrul procesului de îmbătrânire, premise ale definirii şi implementării politicilor necesare. Între regiuni, există mari diferenţe, care nu sunt evidenţiate în rapoartele naţionale, dar care sunt esenţiale pentru a anticipa efectele îmbătrânirii;

—

includerea temei îmbătrânirii populaţiei ca parte componentă a tranziţiei demografice în sens larg în cuprinsul diverselor programe europene, sub forma unui instrument destinat susţinerii adoptării unor demersuri regionale şi teritoriale cu caracter integrat şi inovativ; În acest sens, regiunile pledează pentru o cooperare strânsă şi directă cu Comisia.

37. propune lansarea, în cooperare cu Comisia, a unor proiecte-pilot trans- şi/sau interregionale, bazate pe cele trei teme prioritare. Proiectele-pilot vizează înainte de toate schimbul de cunoştinţe şi de bune practici şi nu urmăresc doar sensibilizarea, ci şi aplicarea şi schimbul de abordări concrete. Dat fiind caracterul global al problemei îmbătrânirii, Comitetul consideră că este importantă împărtăşirea cunoştinţelor nu doar în cadrul temelor prioritare, ci şi orizontal, între aceste teme. Dezvoltarea cunoştinţelor este facilitată în interiorul proiectelor-pilot. În vederea implementării programelor, partenerii din cadrul proiectelor pot face apel în mod independent la diferitele resurse puse la dispoziţie de UE. În broşura „Cum să promovăm îmbătrânirea frumoasă în Europa: instrumentele şi mijloacele disponibile la nivel local şi regional” (How to promote ageing well in Europe: instruments and tools available to local and regional actors), Comitetul a prezentat, împreună cu AGE, o listă a surselor de finanţare (CoR, 2009). Acest document este un instrument preţios pentru lansarea proiectelor. Membrii Comitetului vor elabora propuneri în acest sens;

38. propune următorul cadru pentru proiectele-pilot. Iniţiativele urmăresc să genereze cunoştinţe practice şi ştiinţifice (cercetare aplicată şi fundamentală) care să contribuie la gestionarea efectelor îmbătrânirii în UE. Cercetarea fundamentală trebuie să contribuie la reducerea pe termen lung a nevoilor de asistenţă. În acest cadru, studiile de cohortă şi băncile biologice reprezintă importante surse de informaţii. Pentru a şti cum trebuie să-ţi menţii sănătatea la o vârstă înaintată şi, astfel, să amâni apelul la îngrijire, trebuie să ştii ce procese (celulare) stau la baza îmbătrânirii. În vederea stimulării creării unor parteneriate interregionale şi/sau transregionale între instituţiile educative, autorităţile (descentralizate) şi partenerii privaţi, este nevoie de elaborarea unor abordări regionale inovatoare, care să fie testate în practică. De asemenea, partenerii sociali, instituţiile de asistenţă şi de îngrijire şi alte organizaţii neguvernamentale pot juca un rol important în acest sens. Parteneriatele regionale pot fi articulate pe baza unor competenţe specifice în domeniul cunoaşterii sau al legăturilor de colaborare proprii anumitor regiuni sau pe baza unor chestiuni legate de îmbătrânire specifice unei regiuni sau alteia. Una dintre posibilităţi ar putea fi aderarea la Programul INTERREG. În afară de obiectivele temelor prioritare menţionate mai sus, trebuie subliniate următoarele aspecte:

—

îmbătrânirea în condiţii de sănătate (healthy ageing): consolidarea reţelelor de asistenţă (un sistem de asistenţă rezultat din cooperarea diverşilor parteneri activi din domeniu, pe parcursul întregului ciclu de viaţă a cetăţeanului, şi din cererea de asistenţă a acestuia din urmă), prin valorificarea rezultatelor cercetării în domeniul creării de noi produse, tehnologii şi servicii şi prin exploatarea optimă a experienţei practice în cadrul programelor de cercetare.

—

participare la piaţa forţei de muncă şi productivitate: obiectivul urmărit este promovarea unei societăţi europene în care fiecare să aibă capacitatea de a învăţa, de a participa şi de a contribui la dezvoltarea societăţii, inclusiv cu posibilitatea de a desfăşura o activitate remunerată sau nu, pe tot parcursul vieţii.

—	accesul la servicii şi dotări: elaborarea unor abordări adaptate regiunilor, în vederea îmbogăţirii ofertei de asistenţă.

39. solicită Parlamentului European să se alăture pledoariei Comitetului Regiunilor pentru soluţionarea, la nivel regional, a urgentei şi actualei probleme a îmbătrânirii (văzută ca o componentă a tranziţiei demografice mai largi), în cadrul unor proiecte-pilot interregionale şi/sau transregionale, şi să contribuie la lansarea acestor proiecte-pilot.

Bruxelles, 14 aprilie 2010

Prim-vicepreşedintele Comitetului Regiunilor

Ramón Luis VALCÁRCEL SISO

27.8.2010

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 232/14

Aviz prospectiv al Comitetului Regiunilor privind viitorul politicii de coeziune

(2010/C 232/03)

I. RECOMANDĂRI POLITICE

COMITETUL REGIUNILOR

Introducere

1. salută faptul că Comisia Europeană a iniţiat din timp schimbul de opinii cu privire la viitoarea configuraţie a politicii europene de coeziune după 2013, prin intermediul celui de-al patrulea Raport de coeziune din mai 2007, Cartea verde privind coeziunea teritorială din septembrie 2008, „Raportul Barca” din aprilie 2009, precum şi rapoartele sale intermediare privind coeziunea economică şi socială;

2. constată cu bucurie că Comisia Europeană a solicitat Comitetului Regiunilor elaborarea unui aviz prospectiv cu privire la modul în care politica de coeziune va putea rămâne un instrument eficient pentru dezvoltarea armonioasă şi durabilă a Uniunii Europene şi modul în care aceasta va putea răspunde provocărilor viitoare în ceea ce priveşte punerea în aplicare a politicilor UE;

3. subliniază faptul că, conform dispoziţiilor Tratatului de la Lisabona, dezvoltarea şi pe viitor a unei politici de consolidare a coeziunii economice, sociale şi teritoriale trebuie să rămână un obiectiv principal al UE, pentru a promova o dezvoltare armonioasă a Uniunii în ansamblu. În acest sens, un obiectiv special ar fi reducerea decalajelor dintre nivelurile de dezvoltare a diferitelor regiuni și reducerea rămânerii în urmă a regiunilor celor mai defavorizate. Din rândul regiunilor vizate, trebuie acordată o atenţie deosebită zonelor rurale, zonelor afectate de mutaţiile industriale, regiunilor defavorizate puternic şi permanent din punct de vedere natural sau demografic, cum sunt regiunile cele mai nordice cu densitate foarte scăzută a populației, precum și regiunile insulare, transfrontaliere și muntoase. Ar trebui luate în considerare şi problemele zonelor urbane afectate de sărăcie pe termen lung;

4. prin urmare, consideră că dezvoltarea politicii europene de coeziune trebuie să vizeze următoarele obiective: de a contribui şi pe viitor la combaterea în mod durabil a decalajelor de dezvoltare, de a consolida creşterea economică durabilă şi ocuparea forţei de muncă în regiunile Europei, de a sprijini incluziunea socială şi competitivitatea în toate regiunile şi statele membre, de a garanta subsidiaritatea şi viabilitatea financiară şi de a continua îmbunătăţirea eficienţei politicii comunitare;

5. consideră că dezbaterea cu privire la viitorul politicii de coeziune trebuie să aibă loc înaintea celei privind revizuirea sistemului financiar european, în măsura în care obiectivele politice trebuie fixate înainte de stabilirea fondurilor ce trebuie alocate; chestiunile care ţin de cadrul financiar al viitoarei politici de coeziune nu fac obiectul prezentului aviz. Acestea vor trebui clarificate în cadrul revizuirii prevăzute a sistemului financiar şi de negocieri privind viitoarea perspectivă financiară. Cu toate acestea, Comitetul Regiunilor îşi exprimă de pe acum sprijinul pentru alocarea şi pe viitor a unei părţi considerabile din bugetul UE pentru finanţarea activităţilor cu caracter structural din cadrul autorităţilor locale şi regionale;

Provocările viitoare pentru politica de coeziune după 2013

6. împărtăşeşte opinia Comisiei conform căreia se conturează noi provocări în ceea ce priveşte coeziunea economică, socială şi teritorială, care vor trebui abordate ţinând seama de caracteristicile concrete de dezvoltare teritorială, de resursele disponibile şi de strategia de dezvoltare a regiunii respective. Adaptarea la evoluţia problemelor şi oportunităţilor reprezintă un mecanism de bază al politicii regionale şi structurale. Prin urmare, Comitetul Regiunilor este convins că nivelul regional, inclusiv actorii locali pot contribui în mod semnificativ la depăşirea provocărilor precum schimbările climatice, securitatea politicii energetice, evoluţiile demografice sau globalizarea, în corelaţie cu eforturile depuse la nivelurile superioare. Este important să se aplice principiile guvernanţei pe mai multe niveluri şi ca diferitele niveluri ale administraţiei să coopereze;

7. scoate în evidenţă faptul că aceste provocări afectează politica de coeziune, dacă contribuie la amplificarea inegalităţii economice şi sociale între regiunile Europei. Prin urmare, ar trebui să se verifice dacă şi aceste noi provocări trebuie luate în considerare într-o mai mare măsură în procesul de configurare a politicii de coeziune. În acest sens, ar mai trebui să se stabilească dacă nu cumva aceste provocări trebuie înfruntate şi prin intermediul unor ajustări de ordin legislativ sau a unor procese politice generale;

8. subliniază faptul că politica europeană de coeziune poate contribui şi la depăşirea noilor provocări în măsura în care consolidează competitivitatea şi atractivitatea regiunilor. Aceasta contribuie deja la depăşirea consecinţelor multiple ale schimbărilor climatice şi la securitatea energetică, de exemplu, prin promovarea inovaţiilor ecologice, a măsurilor de mărire a eficienţei energetice şi de dezvoltare de energii regenerabile pentru protejarea climei. Această flexibilitate a politicii structurale europene a contribuit deja în trecut la depăşirea noilor provocări şi este în măsură să facă acest lucru şi în continuare;

9. în ceea ce priveşte noile provocări, nu consideră că sunt necesare instrumente noi ale politicii structurale sau formularea unor obiective suplimentare noi. Pe fundalul noilor provocări, este necesară stabilirea unui obiectiv principal, care să vizeze creşterea competitivităţii şi ocupării forţei de muncă în toate regiunile Europei, precum şi accelerarea suplimentară a convergenţei regiunilor mai puţin dezvoltate. În acest scop, fondurile structurale europene trebuie puse la dispoziţia tuturor regiunilor Europei şi după 2013, astfel încât să se poată garanta coeziunea economică şi socială şi limita diferenţele dintre regiuni şi din interiorul acestora;

10. susţine, astfel, obiectivele Agendei teritoriale a UE şi principalele rezultate ale dezbaterii pe tema Cărţii verzi privind coeziunea teritorială, care consideră că strategiile regionale de dezvoltare integrate şi axate pe potenţial reprezintă instrumente promiţătoare pentru consolidarea coeziunii în Europa. Având în vedere provocările care se arată, Europa nu îşi poate permite să renunţe la orientarea comună a diferitelor niveluri şi domenii politice. Noile provocări pot fi depăşite eficient numai printr-o cooperare concertată la nivelul politicii europene, naţionale şi regionale;

11. în consecinţă, se pronunţă pentru o analiză profundă a măsurii în care instrumentele fondurilor structurale ale UE pot fi folosite în special, pe lângă alte instrumente, pentru a profita de şansele care se ivesc odată cu noile provocări, pentru un proces mai rapid de convergenţă în Europa şi pentru o mai mare competitivitate a acesteia în lume şi pentru transformarea economiei într-una cu emisii scăzute de CO2. Această analiză trebuie să fie însoţită de cea a interacţiunilor dintre politica de coeziune şi Strategia de la Lisabona pentru perioada 2007-2013, în special în ce priveşte întrebarea dacă alocarea fondurilor structurale pe baza obiectivelor acestei strategii a avut un impact asupra coeziunii. O astfel de examinare ar permite revizuirea, după caz, a orientărilor strategice pentru politica de coeziune;

12. constată că, în perioada de finanţare în curs, 2007-2013, fondurile structurale ale UE au contribuit deja simţitor la punerea în aplicare a Strategiei de la Lisabona, prin implicarea mai puternică a regiunilor în acest proces şi consideră, prin urmare, că este necesară folosirea potenţialului politicii structurale europene şi pentru punerea în aplicare a Strategiei de la Lisabona reînnoite, precum şi orientarea în continuare a politicii de coeziune în funcţie de obiectivele Strategiei de la Lisabona reînnoite, cu menţinerea obiectivului iniţial al politicii de coeziune, ce constă în atenuarea discrepanţelor dintre teritoriile mai puţin dezvoltate şi restul UE, în materie de dezvoltare. Eficienţa şi impactul politicii de coeziune depind în mod substanţial de condiţiile macroeconomice relevante. Un climat economic favorabil, care susţine competitivitatea şi ocuparea forţei de muncă în regiuni, reprezintă un element fundamental pentru atingerea unei creşteri economice capabile să se autosusţină. În acest context, politica de coeziune trebuie considerată principalul mijloc pentru consolidarea competitivităţii regiunilor mai puţin dezvoltate;

13. de asemenea, subliniază că eficienţa şi impactul politicii de coeziune depind în mod fundamental de condiţiile economice. Promovarea unui climat economic favorabil, propice competitivităţii şi creării de locuri de muncă în cadrul regiunilor, este de importanţă crucială pentru ca acestea să cunoască o creştere economică care să se autoalimenteze. Din această perspectivă, politica de coeziune trebuie văzută ca factorul cel mai important în sprijinul competitivităţii din regiunile mai puţin dezvoltate;

14. sprijină prin urmare poziţia adoptată de Comisia Europeană în Comunicarea sa privind strategia UE 2020, conform căreia coeziunea economică, socială şi teritorială rămâne un obiectiv central al acestei strategii. Politica de coeziune şi fondurile structurale nu sunt doar instrumente importante în sine ale politicii Uniunii, ci şi catalizatori importanţi pentru realizarea unei creşteri durabile, bazate pe inovare şi incluziune, în ţările membre şi în regiuni. Corelarea strânsă a obiectivelor economice, sociale şi ecologice reprezintă premisa pentru succesul acestei strategii. Cu toate acestea, iniţiativele emblematice propuse nu trebuie să ducă la restrângerea politicii de coeziune. Fondurile structurale trebuie să îşi păstreze capacitatea de a oferi soluţii integrate pentru problemele existente la nivel regional şi nu trebuie reduse la îndeplinirea unor obiective sectoriale;

15. subliniază faptul că politica europeană de coeziune contribuie simţitor atât la promovarea coeziunii sociale, cât şi la reducerea disparităţilor sociale în Uniunea Europeană. Prin urmare, Comitetul Regiunilor evidenţiază faptul că, mai ales în contextul efectelor sociale ale crizei financiare şi economice, configurarea politică a coeziunii sociale trebuie îngemănată cu coeziunea economică şi teritorială şi nu trebuie neglijată nici în viitor. Cu toate acestea, trebuie să se ţină seama de faptul că politica de coeziune trebuie să fie o politică pe termen lung, care să poată reacţiona în faţa schimbărilor şi care să nu fie afectată de schimbările pe termen scurt provocate de înrăutăţirea situaţiei economice;

16. având în vedere efectele crizei financiare şi economice asupra pieţelor forţei de muncă, este convins că o strategie europeană de coeziune orientată spre ocuparea forţei de muncă va câştiga teren în viitor. Fondul Social European (FSE), în calitate de principal instrument de finanţare al UE pentru politica pieţei forţei de muncă şi ocuparea forţei de muncă, este indispensabil pentru realizarea acestei strategii. Fondul Social European trebuie să rămână şi pe viitor un instrument de finanţare în cadrul politicii de coeziune, care să servească la realizarea obiectivului coeziunii sociale. Mai mult, este necesară menţinerea unei abordări integrate în aplicarea fondurilor structurale pe teritoriile europene. FSE trebuie să deţină suficiente mijloace financiare, astfel încât obiectivele comunitare în materie de politică a pieţei forţei de muncă, de ocupare a forţei de muncă şi de incluziune socială să poată fi într-adevăr realizate;

17. este de părere că valoarea specifică a politicii europene de coeziune trebuie măsurată în funcţie de rezultate şi face trimitere, în acest context, la avizul Comitetului Regiunilor privind efectul de pârghie al politicii de coeziune. Fondurile structurale europene reprezintă un instrument important pentru a oferi tuturor regiunilor posibilitatea de a-şi folosi potenţialul de dezvoltare intrinsec în favoarea creşterii economice durabile, ocupării forţei de muncă şi bunăstării. Programele orientate spre priorităţile europene comune au la bază strategii de dezvoltare concertate şi sunt puse în practică la nivel descentralizat. Astfel, contribuie simţitor la valorificarea potenţialului de creştere economică al autorităţilor locale şi regionale;

18. constată că, din spectrul larg de reuşite ale politicii europene de coeziune, trebuie impulsionate, în special, cercetarea şi inovarea, precum şi serviciile bazate pe utilizarea intensivă a cunoaşterii. Multe proiecte importante pentru dezvoltarea structurală – în special, în domeniul infrastructurii ştiinţifice şi tehnice şi al dezvoltării unor abordări inovatoare în materie de politică a pieţei forţei de muncă şi de ocupare a forţei de muncă – au putut fi realizate atât în regiunile mai puţin dezvoltate, cât şi în celelalte regiuni ale Europei, numai prin mijloace de finanţare din cadrul fondurilor structurale europene. Astfel, au fost deja puse în aplicare, în întreaga Europă, nenumărate proiecte care ilustrează extraordinar de bine valoarea adăugată europeană a mijloacelor de finanţare din cadrul fondurilor structurale europene. Alături de promovarea excelenţei la nivel european, politica de coeziune cu orientare regională garantează că politica europeană de inovare capătă o suficientă amploare pentru a realiza cu succes strategia UE 2020. Pe această cale a maximizării şi întăririi impactului şi rezultatelor în materie de cercetare şi inovare în regiuni, trebuie subliniată importanţa coordonării programelor şi instrumentelor de finanţare a politicilor destinate inovării şi cercetării cu politica de coeziune;

19. în acelaşi timp, evidenţiază faptul că fondurile structurale europene nu acţionează numai în mod direct, prin mijloacele de finanţare pe care le pun la dispoziţie. Acestea contribuie în mod fundamental la orientarea strategiilor structurale şi regionale ale actorilor de la diferite niveluri spre obiective comune. Prin urmare, Comitetul Regiunilor are convingerea că astfel se măreşte semnificativ eficienţa în ansamblu a mijloacelor de finanţare europene, naţionale, regionale şi locale, investite în coeziunea economică, socială şi teritorială. Sistemul guvernanţei pe mai multe niveluri, cu răspundere descentralizată în ceea ce priveşte derularea programelor în regiunile vizate, garantează faptul că Europa urmăreşte atingerea obiectivelor comune prin intermediul unor măsuri coerente şi lasă loc, în acelaşi timp, pentru definirea priorităţilor locale şi regionale. După părerea Comitetului Regiunilor, în acest fapt rezidă valoarea adăugată a politicii structurale europene, care depăşeşte stadiul de solidaritate financiară;

20. este de părere că evaluarea ex-post în curs a ultimei perioade de finanţare şi evaluarea intermediară care urmează ar trebui folosite pentru evidenţierea efectelor pozitive şi a potenţialului finanţării prin intermediul fondurilor structurale;

Principiile politicii de coeziune după 2013

21. este de acord cu constatările Raportului Barca conform căruia politica structurală trebuie corelată şi cu obiectivele principale ale Uniunii Europene de amplificare a creşterii economice, a bunăstării, a coeziunii şi de menţinere a păcii şi consideră necesar ca această politică să fie aplicată în continuare în toate regiunile Europei, acordând o atenţie specială celor mai defavorizate. Politica structurală reprezintă un pilon de bază al procesului european de integrare şi facilitează identificarea cetăţenilor cu proiectul „Europa”. Prin urmare, viitoarea formulă a politicii europene de coeziune ar putea fi următoarea: coeziunea economică, socială şi teritorială combină programe europene de finanţare, bazate pe un cadru strategic, cu competenţele autorităţilor locale şi regionale de a soluţiona eventualele probleme;

22. consideră că este util să se elaboreze o metodă de evaluare a amprentei de carbon a proiectelor finanţate prin fondurile structurale; recomandă, în special, ca următoarea perioadă de programare să înscrie ca laitmotiv absenţa emisiilor de CO2. Aşa cum a fost deja prevăzut în unele state membre, bilanţul investiţiilor nu ar trebui să antreneze emisii suplimentare de gaze cu efect de seră;

23. în acest context, scoate în evidenţă faptul că abordarea descentralizată a politicii de coeziune şi-a dovedit eficienţa şi ar trebui păstrată. În acelaşi timp, ar trebui să se analizeze procedurile care ar mai putea fi simplificate pentru a diminua birocraţia legată de gestionarea politicii de coeziune;

24. se pronunţă în favoarea unei abordări diferenţiate în ceea ce priveşte utilizarea unor indicatori aleşi cu grijă şi semnificativi pentru evaluarea politicii de coeziune, astfel încât să se ajungă la utilizarea cu ţintă precisă a mijloacelor de finanţare şi să se poată prezenta o imagine completă a impactului politicii structurale;

25. evidenţiază faptul că şi alte domenii politice ale UE influenţează coeziunea economică, socială şi teritorială, deci acestea ar trebui să ţină cont şi de obiectivele politicii de coeziune; aşadar, solicită Comisiei Europene să efectueze studii ex-ante cu privire la impactul teritorial al propunerilor legislative şi nelegislative din domenii care au o evidentă dimensiune teritorială (serviciile publice, transporturile, energia, mediul, concurenţa, agricultura etc.). De asemenea, CoR solicită Comisiei Europene să acorde o atenţie specială acestei situaţii la elaborarea celui de-al cincilea Raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială. În acest sens, Comitetul Regiunilor salută în mod expres eforturile depuse de Comisie pentru o mai bună îngemănare a politicii de coeziune cu alte politici care au un impact teritorial clar la nivel regional, pentru obţinerea unor sinergii mai puternice;

26. consideră că politica de coeziune a UE se află în legătură strânsă din punct de vedere funcţional cu prevederile legislaţiei UE cu privire la ajutoarele acordate de către stat şi cu cele aplicabile serviciilor de interes economic general. Prin urmare, reforma politicii de coeziune a UE ar trebui să decurgă în paralel cu verificarea legislaţiei UE cu privire la ajutoarele acordate de către stat. Ar putea fi necesare soluţii diferenţiate tocmai în cazul amplasamentelor aflate în raporturi de concurenţă la nivel global şi al investiţiilor în industriile viitorului. În ceea ce priveşte serviciile de interes economic general, CoR invită Comisia să utilizeze noul temei juridic oferit de articolul 14 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, mai ales pentru a clarifica compatibilitatea mecanismelor de finanţare a acestor servicii cu instrumentele comunitare relevante;

27. confirmă faptul că principiul parteneriatului şi implicarea implicită a partenerilor economici şi sociali şi a altor actori de la nivel local şi regional în toate fazele finanţării prin fondurile structurale şi-a dovedit eficienţa, pentru a obţine astfel o mai largă acceptare şi o mai mare precizie a intervenţiilor şi propune, în acest context, susţinerea mai puternică a schimbului interregional de bune practici, cu scopul consolidării parteneriatelor. Pe de altă parte, Comitetul Regiunilor consideră că nu sunt necesare prevederi legislative suplimentare pentru dezvoltarea parteneriatelor la nivel european;

28. recunoaşte necesitatea de a reevalua periodic eficienţa şi eficacitatea politicii europene de coeziune, având în vedere mai ales mijloacele de finanţare tot mai restrânse. În acest context, utilizarea într-o măsură tot mai mare a resurselor private oferă şanse suplimentare pentru punerea în aplicare a politicii de coeziune. În orice caz, în domeniul politicii de coeziune, utilizarea resurselor private trebuie să fie întotdeauna un stimulent şi nicidecum un substitut al acesteia;

29. în acest context, confirmă necesitatea de a facilita folosirea fondurilor reînnoibile (revolving) în domeniile corespunzătoare din cadrul politicii de coeziune, pentru a miza mai mult pe instrumentele de împrumut, în vederea punerii în aplicare a politicii de coeziune şi recunoaşte, în acest context, rolul Băncii Europene de Investiţii şi cel al instrumentelor de tipul JEREMIE şi JASPERS în elaborarea şi punerea în aplicare a programelor din cadrul fondurilor structurale, bazate pe împrumuturi;

30. se pronunţă pentru aplicarea mai consecventă a principiilor subsidiarităţii şi proporţionalităţii în cadrul politicii de coeziune. Însă aceste principii nu trebuie reduse la aprecieri care ţin de eficienţă. Sistemul descentralizat de până acum al politicii de coeziune, cu întocmirea programelor operaţionale la nivel naţional şi regional pe baza unui dialog pe poziţii de parteneriat cu Comisia şi aplicarea acestor programe operaţionale pe răspunderea solitară a autorităţilor naţionale, regionale şi locale, şi-a dovedit eficienţa. Acesta trebuie menţinut şi dezvoltat în sensul continuării consolidării răspunderii regiunilor şi localităţilor în cadrul aplicării operaţionale a politicii europene de coeziune;

31. salută în mod expres pasul făcut spre o gestionare mai strategică a politicii structurale a UE odată cu perioada de finanţare 2007-2013. Gestionarea în funcţie de obiective, nu în funcţie de reguli privind eligibilitatea, permite regiunilor să-şi aleagă setul de măsuri şi instrumentele care li se potrivesc şi, dacă este necesar, să le adapteze, fără a neglija însă concordanţa cu obiectivele de la nivelul UE;

32. pe de altă parte, reiterează necesitatea îmbunătăţirii coordonării acţiunilor de dezvoltare rurală, în cadrul celui de-al doilea pilon al PAC, cu politica regională, în vederea creşterii complementarităţii dintre dezvoltarea rurală şi cea urbană. Această coordonare ar putea duce la un cadru strategic la nivel european, sub forma unor orientări politice comunitare, comune fondurilor structurale şi FEADER;

33. are convingerea că un proces consecvent de raportare şi monitorizare în ceea ce priveşte obiectivele strategice europene, pentru evaluarea progreselor şi verificarea fiabilităţii procedurilor de verificare şi audit utilizate în statele membre, în vederea efectuării unor controale mai rare, dar mai eficiente, împreună cu un sistem de evaluare transparent şi stabil, ar fi de folos pentru o astfel de abordare strategică. S-ar evita astfel şi cheltuielile administrative suplimentare;

34. consideră că şi programele de finanţare de tip mono-fond, introduse pentru FEDER şi FSE, şi-au dovedit eficienţa. Odată cu introducerea principiului programelor de finanţare de tip mono-fond, procedurile de aprobare şi modificare s-au simplificat simţitor în comparaţie cu programele polivalente de finanţare utilizate anterior. Prin aplicarea regulii conform căreia, în cadrul programelor, pot fi aplicate, într-o anumită limită, şi măsuri din cadrul unui alt fond s-a asigurat flexibilitatea necesară. Coordonarea fondurilor şi a programelor operaţionale aferente ar trebui consolidată în continuare, cu scopul final de a se realiza o mai bună complementaritate între FSE şi FEDER la nivel local şi regional;

35. accentuează eforturile continue de reducere a birocraţiei şi simplificare consecventă a procesului administrativ în ceea ce priveşte alocarea, utilizarea, calcularea şi controlul mijloacelor financiare provenite din fondurile structurale ale UE. Acestea ar trebui să se aplice şi viitoarelor planificări ale programelor;

36. constată că cerinţele în ceea ce priveşte sistemul de punere în aplicare şi reglementările privind monitorizarea financiară, în perioada actuală de finanţare, au fost înăsprite. Simplificarea anunţată s-a dovedit a fi pe alocuri exact contrariul. Acest lucru a generat eforturi disproporţionate. În plus, monitorizarea arată că eficienţa acţiunilor de dezvoltare are de suferit. Prin urmare, Comitetul Regiunilor pledează pentru un proces de monitorizare simplu şi transparent, dar eficient. Comitetul consideră că nu este necesară efectuarea, în acest scop, în fiecare perioadă de finanţare, a unei evaluări complete a conformităţii proceselor. În schimb, ar trebui să fie suficientă recunoaşterea reglementărilor naţionale în vigoare cu privire la acordarea fondurilor. Şi structurile organismelor de control, standardele de evaluare şi definirea şi stabilirea marjelor de eroare ar trebui revizuite în vederea unei posibile simplificări. Practica recurentă de stabilire a unor reglementări şi standarde cu efect retroactiv conduce la complicaţii, îngreunează simţitor administrarea corectă şi trebuie eliminate pe viitor. O pistă complementară, care merită studiată, este aplicarea principiului general al proporţionalităţii, prin care exigenţele reglementare de control să fie adaptate dimensiunii proiectelor finanţate prin fonduri structurale;

37. evidenţiază faptul că, datorită noilor reglementări din Tratatul de la Lisabona, conform cărora statele membre deţin şi ele o parte din răspunderea pentru executarea bugetului UE, se deschid noi oportunităţi de simplificare a proceselor. CoR propune realizarea unei simplificări suplimentare, prin examinarea de către Comisie a procedurilor de audit ale statelor membre şi a posibilităţilor de încheiere a unor „contracte de încredere” cu regiunile, pentru a se evita suprapunerea procedurilor de audit. În vederea reducerii sarcinilor administrative, ar trebui aplicat principiul proporţionalităţii reglementărilor privind proiectele mici;

Viitoarea arhitectură a politicii de coeziune după 2013

38. salută faptul că, începând cu anul 2000, politica structurală a UE a reformat sistemul de finanţare, renunţând la pluralitatea iniţială de obiective şi la numărul mare de iniţiative comunitare specifice, astfel încât s-a putut obţine un progres evident în ceea ce priveşte claritatea şi simplificarea. Acest progres nu ar trebui pus din nou în pericol;

39. este de părere că limitarea la un număr mic de obiective, implicarea tuturor regiunilor Europei ţinând seama în special de regiunile mai puţin dezvoltate, şi distribuţia competenţelor între niveluri, însărcinând regiunile cu dezvoltarea şi aplicarea programelor, s-au dovedit, în principiu, abordări corecte;

40. consideră însă necesar ca politica de coeziune europeană să îmbunătăţească în continuare coerenţa economică, socială şi teritorială a Uniunii, precum şi competitivitatea acesteia, astfel încât să asigure creşterea economică, crearea locurilor de muncă, incluziunea socială, calitatea şi eficienţa serviciilor publice, arătând şi că, la nivel european, trebuie garantat tratamentul egal al regiunilor în cauză. În viitor, trebuie ajutate în special regiunile rămase în urmă, indiferent cărui stat membru îi aparţin. Politica de coeziune reprezintă elementul-cheie al angajamentului cetăţenilor la nivel local şi regional în favoarea strategiilor politice globale ale UE;

41. este de părere că politica de coeziune europeană a devenit într-o măsură considerabilă şi un instrument de promovare a inovaţiei, competitivităţii şi creşterii şi, pe această cale, de promovare a ocupării durabile a forţei de muncă;

42. este de acord cu aprecierea Comisiei conform căreia sprijinirea proceselor economice de recuperare a decalajului în regiunile mai slab dezvoltate ale noilor state membre trebuie să rămână un obiectiv central special al politicii de coeziune europene. Este de aceea de acord cu o concentrare corespunzătoare a instrumentelor politicii de coeziune asupra acestor state membre şi regiuni. În acest proces, politica de coeziune trebuie să contribuie la exploatarea oportunităţilor oferite de piaţa internă şi de integrarea europeană în ansamblul său. O evoluţie a politicii de coeziune a UE către un instrument de „transfer de fonduri” trebuie în schimb evitată;

43. este de părere că, în vederea consolidării coeziunii în Europa, va fi necesar şi pe viitor să se utilizeze cea mai mare parte a resurselor financiare ale fondurilor structurale europene în regiunile mai slab dezvoltate, pentru a se obţine progrese suplimentare în eliminarea diferenţelor regionale celor mai pronunţate. Pentru definirea acestor regiuni cu grad mai slab de dezvoltare, valoarea-prag utilizată până în prezent – de 75 % din produsul intern brut pe cap de locuitor în raport cu media UE la nivelul NUTS-II – s-a dovedit un criteriu corect de departajare pentru alegerea zonelor eligibile. Pentru evaluarea politicii de coeziune trebuie găsiţi indicatori sub nivelul NUTS-II, pentru a evidenţia mai bine particularităţile regionale şi situaţiile specifice din regiuni;

44. consideră că regiunile care încetează să mai beneficieze de finanţarea maximă au nevoie şi ele să fie sprijinite în continuare prin instrumente de finanţare fiabile şi mai adecvate, cu largă acoperire teritorială, care să fie adaptate situaţiei din aceste regiuni, pentru a se mobiliza pe durată lungă potenţialele existente – ceea ce este şi în interesul UE în ansamblul său. Doar astfel se poate asigura durabilitatea succeselor obţinute până acum prin intermediul fondurilor structurale în aceste zone. De aceea, pentru aceste regiuni (inclusiv pentru cele afectate de aşa-numitul efect statistic), trebuie prevăzute regimuri tranzitorii adecvate şi echitabile în cadrul obiectivului de convergenţă, pentru a se evita eliminarea bruscă a finanţării la depăşirea pragului de 75 % şi pentru a oferi regiunilor afectate siguranţă în ce priveşte consolidarea în continuare a competitivităţii lor. În orice caz, trebuie garantate ajutoarele financiare destinate regiunilor care ies pentru prima oară de sub incidenţa obiectivului de convergenţă, indiferent de viitoarea arhitectură a politicii regionale şi de obiectivele acesteia;

45. salută faptul că Parlamentul European şi Comisia Europeană au recunoscut explicit situaţia specială a regiunilor care după 2013 nu vor mai beneficia de finanţarea maximă în cadrul obiectivului de convergenţă;

46. solicită Comisiei ca împreună cu Parlamentul European „… să realizeze un sistem mai cuprinzător de asistență graduală de tranziție acordată tuturor regiunilor ce vor depăși în curând pragul de 75 % din PIB, pentru a le oferi un statut mai clar și mai multă siguranță în dezvoltarea lor;”;

47. subliniază că în regiunile acoperite de obiectivul „Competitivitate regională şi ocuparea forţei de muncă” trebuie continuată după 2013 finanţarea cu largă acoperire teritorială în cadrul politicii de coeziune europene, deoarece în aceste regiuni există importante „insule” de sărăcie, iar disparităţile sociale şi teritoriale din interiorul acestora s-au accentuat în toată Europa. Aceste regiuni îşi aduc o contribuţie importantă la Strategia de la Lisabona. Ele pot contribui în mod durabil la coeziune şi competitivitate, doar dacă se fac eforturi constante pentru a asigura competitivitatea, inovaţia şi un grad înalt de ocupare a forţei de muncă, respectând totodată cerinţele durabilităţii;

48. salută faptul că – aşa cum a transmis Comisia Europeană în al cincilea Raport intermediar privind coeziunea – cele mai multe state membre s-au pronunţat pentru continuarea obiectivului „Competitivitate regională şi ocuparea forţei de muncă” şi că aceasta este prevăzută, de asemenea, în documentul de reflecţie al fostului comisar Danuta Hübner din aprilie 2009 şi în studiul lui Fabrizio Barca despre o reformă a politicii de coeziune europene;

49. este de acord cu Comisia că şi regiunile mai puternice din punct de vedere structural care se încadrează astăzi în obiectivul al doilea al fondurilor structurale „Competitivitate regională şi ocuparea forţei de muncă” trebuie să îşi sporească investiţiile în creativitate şi inovaţie şi să accelereze transformarea noilor idei în noi produse, servicii sau proceduri;

50. porneşte de la premiza că, în ce priveşte dispoziţiile conţinute în noul tratat cu privire la coeziunea teritorială, aspectul teritorial va dobândi pe viitor mai multă importanţă în politica de coeziune. Invită Comisia Europeană ca, în reflecţiile sale privind viitorul politicii de coeziune, să ia în considerare cele 400 de contribuţii primite în cursul consultării cu privire la Cartea verde privind coeziunea teritorială (a se vedea avizul CoR pe această temă). În plus, regiunile ar trebui să îşi definească singure punctele forte şi să dezvolte strategii adaptate nevoilor lor specifice. Dezvoltarea teritorială va ţine şi pe viitor de competenţa statelor membre ale UE, trebuind să se ia în considerare distribuţia internă a competenţelor acestora. Trebuie să se asigure, prin implicarea nivelurilor local şi regional, o dezvoltare teritorială neutră, bazată pe conectarea teritorială şi orientată către punerea în practică şi o utilizare eficientă a fondurilor.

51. se pronunţă pentru menţinerea dimensiunii urbane în cadrul politicii de coeziune europene. Oraşele, ca şi regiunile metropolitane sunt factori importanţi care stimulează creşterea şi inovarea. În vederea îndeplinirii acestei funcţii, sunt însă necesare şi pe viitor măsuri pentru stabilizarea socială şi economică a oraşelor şi a zonelor urbane cu probleme, mai ales în regiunile cele mai puţin dezvoltate din UE. Oraşele şi zonele metropolitane sunt de asemenea factori de răspândire a procesului de dezvoltare în zonele învecinate. De altfel, ele garantează accesul la cunoştinţe, la servicii şi bunuri la un nivel corespunzător. Elaborarea politicii urbane trebuie să se bazeze pe sprijinirea factorilor endogeni de dezvoltare a zonelor urbane şi pe întărirea relaţiilor şi legăturilor între centrele urbane;

52. propune ca politica de coeziune să recunoască din ce în ce mai mult interdependenţa zonelor urbane şi rurale, în cadrul unor zone economice funcţionale mai vaste. Politica de coeziune este în măsură să pună în aplicare o abordare integrată a dezvoltării, care să poată soluţiona problemele din cadrul diferitelor combinaţii de zone urbane şi rurale şi dintre acestea. În acest sens, este necesară o mai bună armonizare a obiectivelor şi instrumentelor între fondurile structurale europene şi Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR). Dat fiind că regiunile se confruntă cu probleme specifice, se pledează ca fiecare dintre aceste regiuni să-şi poată defini, în anumite limite, propriile obiective şi măsuri, pentru a-şi putea îndruma dezvoltarea cu sprijinul fondurilor UE;

53. este de părere că trebuie să se pună un accent puternic şi pe promovarea zonelor rurale, precum şi pe rolul oraşelor mici şi mijlocii situate în aceste zone. Numai astfel pot fi contracarate deficitele structurale şi tendinţele de migraţie, precum şi îmbătrânirea populaţiei în multe ţinuturi rurale ale Uniunii Europene. În acest sens este necesară o mai bună armonizare a obiectivelor şi instrumentelor între fondurile structurale europene şi Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală;

54. subliniază că, aplicând principiul coeziunii teritoriale, introdus de Tratatul de la Lisabona, este necesar să se acorde o atenţie deosebită şi zonelor afectate de mutaţiile industriale, precum şi regiunilor defavorizate puternic şi permanent din punct de vedere natural sau demografic, de exemplu, regiunile cele mai nordice cu densitate foarte scăzută a populaţiei, precum şi regiunile insulare, transfrontaliere, muntoase şi ultraperiferice;

55. subliniază că până în prezent promovarea cooperării transfrontaliere, transnaţionale şi interregionale în cadrul celui de-al treilea obiectiv al fondurilor structurale „Cooperarea teritorială europeană” s-a dovedit utilă şi ar trebui continuată şi consolidată după 2013. Cooperarea teritorială îşi aduce o contribuţie indispensabilă la consolidarea capacităţii de acţiune a Uniunii Europene şi a coeziunii economice, sociale şi îndeosebi teritoriale a acesteia, utilizând potenţiale care rezultă în mod suplimentar din conectarea autorităţilor locale şi regionale. În acest sens, programele existente până acum precum ESPON, Regiunile pentru schimbare economică sau URBACT ar trebui sintetizate ca aşa-numite „măsuri orizontale de cooperare teritorială” şi aplicate spre beneficiul tuturor celor trei forme de cooperare. În cazul regiunilor frontaliere, toate cele care îndeplinesc criteriul privind contribuţia la coeziunea economică, socială şi teritorială trebuie să fie în continuare eligibile pentru ajutoarele înscrise în obiectivul de cooperare teritorială;

56. salută în acest context activităţile Comisiei Europene cu privire la crearea Grupării europene de cooperare teritorială (GECT) şi invită autorităţile locale şi regionale să utilizeze acest instrument mai intens decât până acum la punerea în aplicare a cooperării teritoriale; solicită Comisiei Europene să remedieze anomaliile existente în regulamentele actuale, cum ar fi componenta transfrontalieră, care subminează crearea unor zone funcţionale de cooperare maritimă între regiuni (din motivul limitei de 150 km stabilite prin regulamente) şi să descrie mai exact în propunerile sale privind viitoarea configurare a cooperării teritoriale şi rolul macroregiunilor şi al strategiilor tematice. În acest sens, trebuie să se garanteze implicarea mai puternică decât până acum a autorităţilor locale şi regionale în elaborarea şi punerea în aplicare a strategiilor;

57. se pronunţă pentru examinarea propunerii lui Fabrizio Barca ca o mică parte a bugetului politicii de coeziune să fie consacrată în următoarea perioadă de finanţare unor măsuri de inovare, care să fie administrate direct de Comisia Europeană, pentru promovarea în acest mod a unor abordări inovatoare în politica regională la nivel comunitar;

Sistemul de punere în aplicare a politicii de coeziune

58. este de părere că răspunderea descentralizată a regiunilor, integrată într-un sistem de concertare şi parteneriat cu nivelurile superioare, în ce priveşte elaborarea unor programe operaţionale pe baza strategiilor de dezvoltare regională şi executarea acestor programe, şi-a demonstrat deja eficacitatea în cursul mai multor perioade de programare. Sistemul administrării împărţite a fondurilor, care implică programarea şi aplicarea la nivel regional, ar trebui menţinut de aceea şi în viitor. În acest context trebuie consolidate principiile subsidiarităţii şi proporţionalităţii. Îndeosebi la nivel local şi regional, potenţialele de dezvoltare existente pot fi exploatate, iar actorii locali şi regionali pot fi activaţi şi conectaţi în cadrul unor reţele;

59. se pronunţă de aceea hotărât pentru menţinerea competenţelor regionale în politica structurală europeană şi împotriva unui transfer, de exemplu, al competenţelor în materie de selecţie a proiectelor la nivel european;

60. este de acord că este necesară continuarea şi intensificarea eforturilor de reducere a birocraţiei şi de simplificare a procedurilor şi propune să se ţină seama, în actuala perioadă de finanţare, la conceperea viitoarelor proceduri administrative, de cunoştinţele grupului de lucru înfiinţat de Comisie privind simplificarea administrativă; propune implicarea timpurie a Comitetului Regiunilor în conceperea viitoarelor proceduri administrative. Procedurile mai simple şi mai transparente reprezintă o condiţie prealabilă importantă pentru utilizarea eficientă a fondurilor;

61. este de părere că, în plus, ar trebui să se analizeze dacă alte părţi ale politicii europene de finanţare, administrate încă la nivel central de Comisia Europeană - de exemplu în domeniul promovării inovaţiei -, nu ar trebui transferate în sistemul descentralizat al fondurilor structurale europene şi în domeniul de competenţă al autorităţilor regionale, întrucât promovarea inovaţiei este deja în momentul de faţă o componentă elementară a programelor fondurilor structurale europene. Întrucât la elaborarea strategiilor regionale de dezvoltare, regiunile recurg la rândul lor la conceptele de dezvoltare locale ale oraşelor şi districtelor şi mobilizează actorii locali şi regionali neguvernamentali în executarea programelor, nivelul subregional este implicat şi el activ în aplicarea politicii structurale europene;

62. subliniază faptul că în ultimii ani autorităţile locale şi regionale au acumulat foarte multă experienţă de regulă pozitivă cu concepte de dezvoltare şi cu înfiinţarea unor structuri de conducere regionale în părţi ale regiunilor, precum şi cu concepte integrate de dezvoltare urbană. Acestea au fost recent subsumate de DG Politica Regională sub denumirea de „metode locale de dezvoltare”. Aceste experienţe au fost luate deja în considerare în cadrul programelor operaţionale din perioadele 2000-2006 şi 2007-2013 la punerea acestora în aplicare;

63. este de părere că, dat fiind sistemul unei politici de finanţare multianuale, orientată către priorităţi europene şi totodată operaţionalizată la nivel regional şi bazată pe o strategie de dezvoltare regională, fondurile structurale ale UE reprezintă o valoare adăugată în raport cu politica regională naţională. Caracterul multianual al planificării programelor constituie un cadrul fiabil pentru toate părţile implicate şi permite în special lansarea şi a unor abordări politice inovatoare. Aceasta garantează orientarea politicii structurale către obiective şi priorităţi strategice şi protejează împotriva pericolului unei politici de finanţare pe termen scurt sau greşit concepute, care ar conserva astfel adesea vechile structuri. Programele de şapte ani, derulate începând cu anul 2000, s-au dovedit viabile. Ciclul de programare nu ar trebui în niciun caz scurtat. Politica regională reprezintă o componentă importantă a politicii comunitare şi, prin urmare, trebuie contracarată orice încercare de renaţionalizare a acesteia;

64. salută în mod expres cultura evaluării care prin fondurile structurale europene şi-a făcut din ce în ce mai mult loc în politica de finanţare a tuturor regiunilor, permiţând o continuă creştere a calităţii strategiilor şi instrumentelor. Implicarea tuturor regiunilor în finanţarea prin fondurile structurale europene asigură un schimb de experienţă între autorităţile regionale şi naţionale în întreaga Europă şi posibilitatea de învăţare reciprocă pe baza exemplelor de cele mai bune practici. Totodată în acest proces, se creează o bază amplă şi solidă pentru dezvoltarea în continuare a politicii structurale europene.

Rolul viitor al autorităţilor locale și regionale și al Comitetului Regiunilor

65. se arată critic faţă de tendinţa ca programele fondurilor structurale să se realizeze din ce în ce mai mult la nivel naţional şi propune în această privinţă să se raporteze periodic în cadrul rapoartelor intermediare privind coeziunea economică, socială şi teritorială cu privire la implicarea autorităţilor locale şi regionale în punerea în aplicare a politicii de coeziune; în acest context evidenţiază activităţile Platformei de monitorizare a Strategiei de la Lisabona a Comitetului Regiunilor;

66. subliniază necesitatea unei consolidări suplimentare a rolului autorităţilor locale şi regionale în dezvoltarea, aplicarea şi evaluarea politicii de coeziune, în conformitate cu principiul subsidiarităţii şi al apropierii faţă de cetăţeni;

67. propune continuarea parteneriatului cu Comitetul Regiunilor, în vederea unei cooperări timpurii şi cuprinzătoare cu autorităţile locale şi regionale la nivel european la elaborarea şi punerea în aplicare în viitor a politicii de coeziune;

Concluzii

68. coeziunea economică, socială şi teritorială, cu obiectivul său de dezvoltare armonioasă a Uniunii Europene prin atenuarea decalajelor semnificative dintre diversele sale regiuni în ceea ce priveşte nivelul de dezvoltare, precum şi a rămânerii în urmă a regiunilor celor mai defavorizate, reprezintă o componentă centrală a modelului de integrare european, care a fost consolidat şi mai mult prin Tratatul de la Lisabona, motiv pentru care este necesar să continue şi după 2013;

69. prin abordarea sa descentralizată şi sistemul unei guvernanţe pe mai multe niveluri, politica de coeziune este unica politică a Uniunii Europene care face legătura între obiectivele strategiei Europa 2020 şi noile provocări, pe de o parte, şi autorităţile locale şi regionale, pe de altă parte. De aceea se impune ca politica de coeziune să fie direcţionată şi în continuare spre obiectivele creşterii economice durabile, incluziunii sociale, ocupării forţei de muncă şi combaterii schimbărilor climatice. Politica de coeziune pune în legătură diferitele niveluri administrative şi consolidează dimensiunea locală şi regională. În acest sens, cele şapte iniţiative emblematice menţionate în cadrul Strategiei Europa 2020 trebuie considerate ca fiind măsuri adiţionale şi complementare;

70. politica de coeziune trebuie să concentreze şi în continuare cea mai mare parte a fondurilor în statele şi regiunile Uniunii Europene cu cele mai mari nevoi şi probleme, pentru a contribui la depăşirea înapoierii economice şi prin aceasta la asigurarea unor şanse echitabile regiunilor, precum şi la solidaritatea europeană. Criteriile utilizate în acest sens pentru delimitarea regiunilor eligibile s-au dovedit corecte;

71. şi regiunile în tranziţie au nevoie de un sprijin special pentru a nu pune în pericol, prin pierderea finanţării, succesele înregistrate cu ajutorul fondurilor structurale; durabilitatea intervenţiilor europene trebuie să ofere acestor regiuni siguranţa dezvoltării şi să reacţioneze la situaţia lor specială;

72. obiectul „Competitivitate regională şi ocuparea forţei de muncă” trebuie să sprijine în continuare toate celelalte regiuni ale Uniunii Europene în consolidarea îndeosebi a inovării, coeziunii sociale şi competitivităţii;

73. datorită ridicatei sale valori adăugate europene, cooperarea teritorială trebuie să rămână şi pe viitor un obiectiv propriu vizând promovarea cooperării transfrontaliere, transnaţionale şi interregionale, în special pentru a contribui activ la coeziunea teritorială a Uniunii Europene;

74. politica de coeziune ar putea să prevadă şi posibilitatea de a elabora noi abordări inovatoare. În acest scop, solicităm să se studieze posibilitatea ca, pe viitor, o mică parte a fondurilor să fie pusă la dispoziţia Comisiei Europene pentru promovarea măsurilor inovatoare;

75. principiile actuale ale politicii de coeziune privind sistemul guvernanţei pe mai multe niveluri, planificarea multianuală a programelor, parteneriatul, concentrarea, coordonarea programelor pe baza indicatorilor şi evaluarea s-au dovedit utile. De aceea, scurtarea perioadei de derulare a programelor de şapte ani este respinsă;

76. sistemul actual al gestionării fondurilor este prea complicat şi expus erorilor. De aceea, un obiectiv comun al tuturor părţilor interesate trebuie şi în continuare să îl reprezinte descreşterea cotei de erori şi simplificarea gestionării fondurilor, precum şi a procedurilor contabile şi de control. De aceea, ar trebui găsite mai multe soluţii decât până acum, care să fie adaptate condiţiilor naţionale specifice, aplicându-se principiul proporţionalităţii;

77. abordarea bazată pe principiul subsidiarităţii a politicii de coeziune trebuie menţinută şi dezvoltată în continuare. Aceasta implică îndeosebi consolidarea în continuare a rolului autorităţilor locale şi regionale în toate etapele planificării, punerii în aplicare şi evaluării politicii de coeziune;

78. trebuie pus un accent mai puternic decât până acum pe rezultatele obţinute la nivel local şi regional în evaluarea politicii de coeziune. De aceea, Comitetul Regiunilor sprijină toate eforturile de punere în aplicare a politicii de coeziune pe baza acestor premise.

Bruxelles, 15 aprilie 2010

Prim-vicepreşedintele Comitetului Regiunilor

Ramón Luis VALCÁRCEL SISO

27.8.2010

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 232/23

Avizul Comitetului Regiunilor privind „Strategia Uniunii Europene pentru regiunea Mării Baltice”

(2010/C 000/04)

I. RECOMANDĂRI POLITICE

1. Strategia Uniunii Europene pentru regiunea Mării Baltice [COM(2009) 248] este un document important din perspectiva dezvoltării Uniunii Europene. Aceasta creează cadrul cooperării regionale în regiunea Mării Baltice şi, în acelaşi timp, deschide drumul pentru apariţia macroregiunilor în Uniunea Europeană. Extinderea UE a favorizat dezvoltarea politică a macroregiunilor. Statele membre apropiate din punct de vedere geografic se confruntă cu priorităţi şi au obiective comune, la care încearcă să răspundă căutând soluţii prin intermediul cooperării regionale.

2. Comunicarea Comisiei Europene constată că, în ciuda faptului că regiunea Mării Baltice este o zonă foarte eterogenă, ţările din această zonă au multe interese comune şi depind unele de altele din multe puncte de vedere. Aceasta constată, de asemenea, că regiunea Mării Baltice ar putea fi un model de cooperare regională în care pot fi testate şi dezvoltate în timp noi idei şi abordări ca exemple de bune practici. Comitetul Regiunilor observă că strategia ar trebui să sprijine obiectivele politicii de coeziune a UE. Există disparităţi importante la nivel regional şi subregional în ceea ce priveşte serviciile publice şi infrastructura.

3. Strategia Uniunii Europene pentru regiunea Mării Baltice este, în primul rând, o chestiune de politică internă a UE, care priveşte atât măsurile care sunt de competenţa UE, cât şi alte chestiuni. Principalul obiectiv al punerii în aplicare a strategiei este promovarea unei mai bune coordonări politice şi a unei legislaţii mai eficiente, prin aplicarea unei abordări integrate.

4. În comunicare, Comisia afirmă: „Mai ales în perioade de criză, coordonarea îmbunătăţită şi utilizarea mai strategică a programelor comunitare sunt ingrediente cheie pentru a asigura contribuţia optimală la strategie a fondurilor şi politicilor din regiune”. S-a subliniat de multe ori că strategia trebuie să aducă o valoare adăugată pentru UE. Cadrul financiar şi legislativ existent oferă, de asemenea, posibilităţi pentru o acţiune eficientă, printr-o cooperare şi o coordonare mai strânse.

5. Strategia europeană pentru Marea Baltică este un document important, nu numai pentru regiunea Mării Baltice, ci şi pentru alte macroregiuni în curs de constituire în Europa. Regiunea Mării Baltice reprezintă o zonă-pilot pentru formarea macroregiunilor în UE. Soluţiile adoptate în regiunea Mării Baltice pentru promovarea şi punerea în aplicare a strategiei vor servi ca modele şi vor genera bune practici pentru alte macroregiuni potenţiale. Actorii regionali şi locali din regiunea Mării Baltice vor instaura bune practici pentru alte regiuni din Europa. De exemplu, Comisia lucrează în prezent la pregătirea unui document strategic pentru regiunea Dunării. De asemenea, au loc discuţii privind necesitatea unor documente strategice similare pentru alte macroregiuni.

6. Apariţia macroregiunilor în UE nu este o chestiune simplă. Din punctul de vedere al regiunilor şi comunităţilor locale, este necesară intensificarea şi extinderea cooperării dintre ele, astfel încât aceasta să cuprindă domeniile politice diverse ale UE, precum şi interacţiunile dintre diferite domenii politice. Macroregiunile nu trebuie să devină un nou nivel instituţional între Uniunea Europeană şi statele membre, ci trebuie să reprezinte un instrument de cooperare între regiuni, state membre şi Uniunea Europeană. Macroregiunile vor putea să aducă o valoare adăugată pentru integrarea europeană doar dacă vor contribui la o intensificare a cooperării dintre nivelurile naţional, regional şi local, care să ducă la o politică UE mai eficientă.

7. Conform comunicării, domeniul de aplicare al macroregiunii depinde de subiectul abordat. Este vorba în principal de o strategie internă a UE care implică opt state membre. Cu toate acestea, comunicarea precizează că este necesară şi o cooperare strânsă între UE şi Rusia, în vederea unei abordări comune a multora dintre provocările din regiune. Comitetul Regiunilor doreşte să sublinieze faptul că Norvegia, care nu este membru UE, este şi ea un partener important în regiunea Mării Baltice. Este, de asemenea, nevoie de o cooperare constructivă cu Belarus.

Dimensiunea externă

8. Deşi strategiile regionale sunt strategii interne ale UE, ele pot fi importante şi pentru statele din afara UE care se învecinează cu macroregiunile. În zona Mării Baltice sunt două state care se învecinează direct cu regiunea Mării Baltice, şi anume Norvegia şi Rusia. Norvegia are deja legături cu regiunea mării Baltice prin Acordul privind SEE. Acordul leagă Norvegia de piaţa internă a UE. Poziţia Norvegiei din acest punct de vedere nu se va schimba. Totuşi, Strategia pentru Marea Baltică include domenii politice care nu fac obiectul Acordului privind SEE. Unul dintre aceste domenii este, de exemplu, politica maritimă a Uniunii Europene, care este de o mare importanţă pentru Norvegia şi în cadrul căreia Norvegia are de jucat un rol esenţial.

9. Poziţia Rusiei şi relaţia acesteia cu UE este un subiect diferit. Această relaţie este guvernată de acorduri şi programe distincte. Baza relaţiei o constituie Acordul de parteneriat şi cooperare dintre Federaţia Rusă şi UE şi statele sale membre (1994). Pe lângă acesta, există un număr mare de acorduri între Rusia şi UE pe teme specifice. Există, de asemenea, un mecanism de consultare politică între părţi. Punerea în aplicare a acordurilor nu a progresat conform aşteptărilor şi nici nu a fost posibil un acord de parteneriat şi cooperare revizuit, în ciuda eforturilor care s-au făcut în acest sens.

10. Relaţia dintre Rusia şi UE în regiunea Mării Baltice se bazează în mare parte pe relaţiile şi programele bilaterale.

11. Comunicarea Comisiei privind Strategia Uniunii Europene pentru regiunea Mării Baltice evidenţiază politica UE referitoare la Dimensiunea Nordică. Aceasta menţionează că „… relaţiile cu ţările terţe ar trebui să aibă loc în special prin intermediul Dimensiunii Nordice, cu posibilitatea de a folosi şi canale alternative, dacă este necesar”.

12. Politica privind Dimensiunea Nordică – strategia politică a UE – completează strategia pentru Marea Baltică. Politica privind Dimensiunea Nordică reprezintă cadrul prin care Islanda este conectată, de asemenea, la cooperarea din regiunea Mării Baltice.

13. În punerea în aplicare a strategiei, ar trebui să se acorde o atenţie sporită chestiunilor legate de dimensiunea sa externă. Domeniul de aplicare al dimensiunii externe a strategiei privind Marea Baltică ar trebui să includă Belarus şi Ucraina, ţări asimilate bazinului Mării Baltice. O implicare mai mare a acestor state în punerea în aplicare a strategiei ar contribui la apropierea acestor ţări de valorile europene.

14. Punerea în aplicare cu succes a strategiei privind Marea Baltică depinde de implicarea ţărilor terţe din regiune. De exemplu, în domeniul protecţiei mediului, al transporturilor, în cel logistic sau al siguranţei naţionale, nevoia de cooperare depăşeşte frontierele externe ale UE. Şi politica energetică în regiunea Mării Baltice este un domeniu al politicii privind Marea Baltică, care are o dimensiune externă.

15. Punerea în aplicare pe teren a Strategiei privind Marea Baltică îmbracă forma proiectelor. Aceasta nu implică neapărat puternice legături politice. Tocmai în acest domeniu, în contextul proiectelor de pe teren, există o oportunitate pentru a demonstra beneficiile reciproce care pot decurge, de exemplu, din relaţia cu Rusia.

16. Regiunile şi comunităţile locale au un rol important de jucat în punerea în aplicare a dimensiunilor internă şi externă a strategiei. Regiunile şi comunităţile locale sunt implicate într-un număr mare de parteneriate care depăşesc frontierele externe ale UE. De exemplu, proiectele de înfrăţire a localităţilor oferă oportunităţi pentru exploatarea diferitelor elemente ale strategiei. Pentru a contribui la progresul strategiei, UE şi alţi actori din regiune ar trebui să caute şi să conceapă modalităţi de consolidare a dimensiunii externe a strategiei, în vederea îmbunătăţirii punerii sale în aplicare.

17. În regiunea Mării Baltice se utilizează programele şi instrumentele de finanţare clasice ale UE. O provocare specială este utilizarea acestor instrumente, astfel încât să servească obiectivelor Strategiei privind Marea Baltică. Acest lucru este cu atât mai important, cu cât Comunicarea Comisiei nu conţine nicio propunere de finanţare suplimentară sau referitoare la alte resurse suplimentare. Este important să se asigure că resursele relevante ale UE pot fi utilizate la maxim atât în prezent, cât şi în viitoarea perioadă de programare, pentru realizarea obiectivelor strategiei.

18. Strategia Uniunii Europene pentru regiunea Mării Baltice este şi trebuie să fie bazată pe aplicarea principiului subsidiarităţii. Cu alte cuvinte, strategia ar trebui să se concentreze în primul rând pe chestiunile care nu pot fi soluţionate doar prin mijloace naţionale sau locale. Comunicarea prezintă priorităţile strategiei sub forma a patru acţiuni-cheie:

—	crearea condiţiilor pentru un mediu durabil;

—	creşterea prosperităţii regiunii;

—	creşterea accesibilităţii şi atractivităţii;

—	asigurarea siguranţei şi securităţii în regiune.

19. Pentru punerea în aplicare a strategiei, comunicarea Comisiei este însoţită de un plan de acţiune, sub forma unui document separat. Planul de acţiune are trei niveluri. În primul rând, defineşte patru piloni care corespund celor patru provocări-cheie identificate mai sus. Pilonii sunt împărţiţi în 15 domenii prioritare, care, la rândul lor, sunt împărţite în 78 de proiecte de referinţă. Domeniile prioritare au fost selecţionate din punctul de vedere al punerii în aplicare a strategiei, fie pe baza faptului că promovează îndeplinirea obiectivelor, fie pe baza faptului că reprezintă un prilej pentru abordarea principalelor provocări cu care se confruntă regiunea Mării Baltice. Subiectele pe care le acoperă sunt generale şi, adesea, destul de cuprinzătoare. Dimpotrivă, proiectele de referinţă sunt concrete şi mai practice.

20. Ca parte a pregătirii strategiei, Comisia a iniţiat consultări extinse cu părţile interesate, care au avut trei componente principale: documente neoficiale din partea guvernelor şi a altor organisme publice din regiune; evenimente care să reunească părţile interesate, pentru a permite reprezentanţilor administraţiilor publice, ONG-urilor şi sectorului privat să îşi împărtăşească cunoştinţele tehnice; consultări publice prin intermediul site-ului Europa, la care a participat un număr mare de actori din regiunea Mării Baltice.

21. La procesul de consultare au participat în total 109 grupuri ale părţilor interesate, provenind din toate cele 8 state membre UE din regiune şi din trei state nemembre (Rusia, Norvegia şi Belarus). Pe lângă acestea, şi-au exprimat punctul de vedere 48 de organizaţii interguvernamentale şi 31 de autorităţi locale şi regionale, precum şi 19 reprezentanţi ai sectorului privat. Procesul de consultare a generat un număr mare de idei şi propuneri din partea părţilor interesate regionale cu privire la elaborarea strategiei.

22. Părţilor care au participat la exerciţiul de consultare şi, mai ales, reprezentanţilor organizaţiilor şi autorităţilor locale şi regionale, ar trebui să li se dea posibilitatea de a participa în mod continuu la dezvoltarea strategiei. Comitetul Regiunilor consideră că ar trebui să se acorde o atenţie deosebită evaluării şi monitorizării comunicării şi planului de acţiune care o însoţeşte. Propunerea de organizare a unui forum anual cuprinsă în comunicare este bună, însă nu merge suficient de departe. Comitetul consideră că evaluarea ar trebui să fie continuă şi deschisă tuturor părţilor interesate.

23. Pe baza procesului de consultare, Comisia conchide că nu este nevoie de instituţii noi pentru punerea în aplicare a strategiei. În regiunea Mării Baltice, există numeroase cadre de cooperare şi nu este nici un motiv pentru crearea unora noi, care nu ar face decât să crească costurile administrative, fără a contribui la acţiuni eficace. În regiunea Mării Baltice există sute de organizaţii şi reţele diverse. Multe dintre ele au fost înfiinţate la începutul anilor '90, după sfârşitul „războiului rece”, în vederea sprijinirii statelor care doreau să devină membre ale UE să se adapteze cooperării europene.

24. În ciuda numărului mare de organizaţii şi reţele din regiune, multe dintre acestea şi-au pierdut raţiunea de a fi şi au încetat a mai fi necesare după extinderea din 2004. Organizaţiile înfiinţate iniţial pentru promovarea calităţii de membru al UE nu au fost întotdeauna capabile să îşi găsească un rol nou şi noi domenii de activitate. Strategia pentru Marea Baltică şi punerea sa în aplicare ar putea oferi noi posibilităţi de acţiune pentru aceste organizaţii. Toate părţile interesate trebuie să analizeze şi să evalueze împreună în ce măsură o reţea este adecvată pentru punerea în aplicare a Strategiei pentru Marea Baltică.

25. Activarea organizaţiilor şi a reţelelor necesită o campanie de informare şi comunicare extinsă cu privire la conţinutul strategiei şi oportunităţile pe care le oferă. Comisia nu atrage atenţia asupra acestui aspect în propunerea sa. Comitetul Regiunilor recomandă să se solicite reprezentanţelor Comisiei Europene din statele membre să organizeze activităţi de informare suficient de extinse şi de cuprinzătoare.

26. Cu toate acestea, Comitetul ar dori să sublinieze că, în urma extinderii, cooperarea dintre autorităţile locale şi regionale s-a intensificat, iar organizaţiile şi reţelele înfiinţate de acestea au devenit mai active. Aceste grupuri au demonstrat un mare interes pe durata exerciţiului de consultare, iar poziţiile exprimate au fost de multe ori foarte bine pregătite.

27. În cadrul Comunicării, Comisia face următoarea declaraţie: „Nu doar o strategie. Sunt necesare acţiuni – concrete, vizibile – pentru a soluţiona provocările cu care se confruntă regiunea. De aceea, în planul său de acţiune, Comisia insistă ca statele membre şi alte părţi interesate să-şi asume responsabilităţi în calitate de parteneri principali pentru domenii prioritare specifice şi proiecte de referinţă ….”

28. Comitetul Regiunilor ar dori să sublinieze faptul că această dorinţă nu s-a îndeplinit în prima etapă de aprobare a strategiei. În planul de acţiune, responsabilitatea punerii în aplicare pentru domeniile prioritare a fost atribuită, în principal, statelor membre. Numai unul din cele 15 domenii prioritare a fost alocat nivelului regional. Acesta priveşte dezvoltarea politicii regionale în domeniul turismului, pentru care responsabilitatea coordonării revine landului Mecklenburg-Pomerania de vest. În cadrul aceluiaşi domeniu prioritar, responsabilitatea pentru promovarea sănătăţii a fost atribuită Parteneriatului în domeniul sănătăţii publice şi al bunăstării sociale din cadrul Dimensiunii Nordice (NDPHS –Northern Dimension Partnership in Public Health and Social Well-Being). Obiectivul este punerea în aplicare a domeniilor prioritare, în strânsă cooperare cu Comisia.

29. La data adoptării comunicării, regiunilor nu le fusese atribuit un rol conducător în niciunul din cele 78 de proiecte de referinţă. Tocmai aceste proiecte de referinţă sunt proiectele în care regiunile ar putea juca un rol major. Comitetul Regiunilor consideră că regiunilor şi autorităţilor locale ar trebui să li se ofere posibilitatea participării active la punerea în aplicare a acestora, la adoptarea deciziilor viitoare privind proiectele de referinţă.

Punerea în aplicare a strategiei

30. Comitetul Regiunilor remarcă faptul că în comunicare se acordă puţină atenţie prezentării procesului de punere în aplicare a strategiei. Strategia pentru Marea Baltică reprezintă o iniţiativă-pilot pentru un nou mod de cooperare macro-regională, ale cărei elemente esenţiale sunt implicarea actorilor de la diferite niveluri de guvernare şi acţiunile coordonate. Comitetul Regiunilor face apel la Comisie să acorde o atenţie deosebită sprijinirii punerii în aplicare şi administrării strategiei, aceste elemente trebuind să fie flexibile, dar ferme.

31. Comunicarea stabileşte o abordare pe trei niveluri a punerii în aplicare care, în linii mari, este în concordanţă cu modelul de guvernanţă pe mai multe niveluri. Abordarea prezentată este în acord cu metoda comunitară folosită în Uniunea Europeană. Propunerea leagă punerea în aplicare de procedura standard a UE. Consiliului i-a fost atribuită responsabilitatea elaborării politicii, pe baza recomandărilor Comisiei. Comisia are, de asemenea, ca sarcină, transmiterea către Consiliu a unor rapoarte intermediare periodice privind progresele înregistrate în aplicarea strategiei. Comitetul Regiunilor consideră că este important să se aplice metoda comunitară, pentru a se garanta concretizarea practică a guvernanţei pe mai multe niveluri. Astfel, se va asigura participarea nivelului local şi regional la punerea în aplicare a strategiei.

32. În conformitate cu abordarea bazată pe guvernanţa pe mai multe niveluri, Comisia deţine un rol-cheie în punerea în aplicare a strategiei. Comisia este responsabilă de „coordonarea, monitorizarea, raportarea, facilitarea punerii în aplicare şi continuarea” strategiei. În parteneriat cu părţile interesate din regiune, aceasta ar trebui să pregătească rapoarte intermediare periodice şi să îşi folosească puterea de iniţiativă pentru a face propuneri de adaptare a strategiei şi a planului de acţiune ori de câte ori este necesar. Coordonarea ar trebui să asigure supravegherea modului în care utilizarea fondurilor contribuie la priorităţile strategiei.

33. Comunicarea nu cuprinde nicio propunere cu privire la organizarea activităţii Comisiei în vederea punerii în aplicare a strategiei. Punctul de pornire este următorul: „Autorităţile de programare pot revizui criteriile de alocare şi încuraja selecţia proiectelor care corespund strategiei. În plus, Comisia va primi în mod favorabil modificările necesare ale programelor, dacă va fi cazul.” Având în vedere multiplele domenii de activitate ale Comisiei, există pericolul ca, în cadrul acesteia, să nu se aloce resurse suficiente pentru punerea în aplicare a strategiei. Ar putea fi utilă crearea în cadrul Comisiei a unor grupuri multisectoriale de funcţionari, după modelul grupurilor operative (task force) în vederea gestionării activităţilor legate de strategie. Comisia are un rol atât de important în punerea în aplicare a strategiei, încât ar trebui alocate resurse corespunzătoare pentru planificare, monitorizare, coordonare şi raportare.

34. Cel de-al treilea nivel de punere în aplicare îi cuprinde pe „parteneri”. Nivelul de punere în aplicare efectivă este esenţial pentru punerea în aplicare a strategiei. Documentul Comisiei furnizează doar o descriere succintă a acestui nivel. Ideea de bază este aceea că punerea în aplicare pe teren, precum şi autorităţile de punere în aplicare vor fi coordonate cu obiectivele strategiei. Şi în acest domeniu, rolul Comisiei este crucial: „Comisia va coopera cu celelalte instituţii, cu statele membre şi regiunile, cu instituţiile internaţionale de finanţare, cu organismele de programare transnaţionale şi cu organizaţiile interguvernamentale, precum HELCOM, pentru a desemna organisme coordonatoare pentru diferitele domenii prioritare şi partenerii principali pentru proiectele de referinţă.”

35. Comunicarea Comisiei defineşte macroregiunea ca fiind „o zonă formată din regiuni administrative diferite, dar având suficiente caracteristici comune pentru a justifica o abordare strategică unică”. Definiţia se referă mai degrabă la regiuni administrative decât la ţări, ceea ce implică faptul că actorii regionali şi locali sunt pe picior de egalitate cu guvernele naţionale, constituind baza regiunii. Comitetul Regiunilor consideră că actorilor locali şi regionali trebuie să li se acorde un rol vizibil în acest proces. Regiunile şi actorii locali reprezintă nivelul cel mai apropiat de cetăţeni. O contribuţie vizibilă din partea acestora ar putea contribui la aducerea strategiei mai aproape de cetăţeni, ceea ce reprezintă o cerinţă esenţială pentru succesul ei. Proximitatea şi legitimitatea asociate acesteia sunt o condiţie sine qua non pentru succesul strategiei. Aceste principii pot fi cel mai bine aplicate în parteneriat cu actorii de la nivelurile regional şi local.

36. Nivelurile local şi regional deţin cunoştinţe solide cu privire la condiţiile existente în regiunile Mării Baltice şi la nevoile acestora. Actorii regionali şi locali au o experienţă îndelungată şi efectivă de lucru, atât unii cu alţii, cât şi cu ONG-urile. Nu trebuie uitat, de asemenea, faptul că actorii locali şi regionali au o experienţă îndelungată de lucru într-un cadru tripartit, cu Comisia Europeană şi guvernele statelor membre, în gestionarea politicilor şi instrumentelor financiare ale UE. Ele sunt structuri competente în ceea ce priveşte politicile UE în general. De asemenea, trebuie remarcat faptul că actorii locali şi regionali au manifestat un interes sporit şi s-au implicat în consultările cu părţile interesate.

37. Comitetul Regiunilor îşi exprimă speranţa că rolul central şi competenţele actorilor de la nivel local şi regional în punerea în aplicare a strategiei vor fi recunoscute de către Comisie. Nivelului local şi regional ar trebui să i se acorde o poziţie-cheie ca participant deplin la sistemul de guvernanţă pe mai multe niveluri, atunci când se identifică şi se selectează structurile de coordonare la nivelul domeniilor prioritare şi partenerii principali pentru proiectele de referinţă.

38. Comitetul Regiunilor constată cu satisfacţie că, la solicitarea Parlamentului European, în bugetul UE a fost alocat un credit destinat promovării strategiei. Comitetul este de părere că acest credit, deşi modest în comparaţie cu nevoile, reprezintă un prim pas încurajator şi îşi exprimă speranţa că va creşte în anii ce urmează. Comitetul consideră că fondurile ar trebui să fie direcţionate în special către creşterea competenţelor şi a posibilităţilor regiunilor şi a numeroaselor grupuri de părţi interesate care sunt active în regiunea Mării Baltice, pentru a participa la îmbunătăţirea punerii în aplicare a strategiei.

39. Comitetul Regiunilor susţine ideea creării unui forum anual, însă nu este de părere că acesta ar fi suficient din punctul de vedere al monitorizării punerii în aplicare a strategiei. Nu este suficient ca forumul „să reunească partenerii interesaţi de diferite aspecte ale strategiei, inclusiv din ţări terţe interesate, pentru a revizui şi a discuta progresele strategiei şi a face recomandări cu privire la punerea în aplicare”. Controlarea punerii în aplicare a strategiei necesită de asemenea o monitorizare mai explicită în ceea ce priveşte punerea în aplicare pe teren. În acest context, ar trebui identificate cele mai bune modalităţi de furnizare a informaţiilor privind rezultatele diferitelor măsuri. De asemenea, trebuie găsită o modalitate de colectare a informaţiilor despre regiunea Mării Baltice, pentru a contribui la atingerea obiectivelor stabilite în strategie.

40. În planul de acţiune se fac trimiteri frecvente la importanţa angajamentului părţilor interesate. Punerea în aplicare cu succes a strategiei necesită un angajament politic puternic din partea actorilor din regiune. Asigurarea şi menţinerea angajamentului politic reprezintă o chestiune fundamentală. Strategia Uniunii Europene pentru regiunea Mării Baltice este publicată într-o perioadă excepţională, în mijlocul unei recesiuni mondiale severe.

41. Regiunea economică a Mării Baltice este lovită puternic de recesiune. Nu cu mult timp în urmă, regiunea economică a Mării Baltice era zona cu cea mai rapidă creştere economică din Europa. Acum, în iunie 2009, în momentul publicării planului de acţiune, aceasta este una dintre regiunile cele mai afectate de criză. Criza poate fi un factor care să contribuie la accelerarea punerii în aplicare a planului de acţiune. Strategia pentru Marea Baltică ar putea oferi noi ingrediente pentru eforturile de depăşire a crizei economice. Pe de altă parte, planul de acţiune care însoţeşte comunicarea Comisiei estimează o posibilă întârziere în calendarul pentru punerea în aplicare a măsurilor cuprinse în strategie, din cauza crizei finanţelor publice.

42. Presupoziţia că părţile interesate sunt angajate faţă de această strategie se bazează pe interesul activ manifestat de acestea în cursul procesului de pregătire a strategiei. Guvernele statelor membre ocupă o poziţie-cheie când este vorba de angajament. Guvernele stabilesc obiective pentru strategie şi iau decizii cu privire la liniile generale şi priorităţile acesteia. Însă acestea joacă un rol esenţial şi în stimularea interesului şi a angajamentului altor actori din regiune. Prin deciziile lor, guvernele trebuie să creeze condiţiile care să conducă la implicarea activă a altor părţi interesate.

43. În regiunea Mării Baltice, au fost înfiinţate instituţii de cooperare interguvernamentală. Cooperarea dintre ţările nordice, care a început în anii '50, este guvernată de propriile instituţii, şi anume Consiliul Nordic şi Consiliul de miniştri nordic. În mod similar, între cele trei state baltice, au fost înfiinţate Consiliul de miniştri baltic şi Consiliul Baltic. În 1992, au fost înfiinţate două organizaţii care acoperă întreaga zonă a Mării Baltice, Consiliul statelor de la Marea Baltică (CSMB) şi o structură corespunzătoare pentru parlamentari, Conferinţa parlamentară a Mării Baltice (CPMB).

44. Intensificarea cooperării interguvernamentale nu necesită înfiinţarea de noi structuri. Ceea ce este necesar, mai degrabă, este ca instituţiile existente să devină mai eficiente şi să fie utilizate ca foruri pentru punerea în aplicare a Strategiei pentru Marea Baltică. De asemenea, Strategia pentru Marea Baltică ar oferi acestor organizaţii un nou domeniu de activitate.

45. Rolul celor trei organizaţii alcătuite din parlamentari ar putea fi acela de a asigura un forum de discuţie a politicii privind Marea Baltică pentru oamenii politici. Aceasta ar contribui la creşterea interesului şi a angajamentului partidelor politice şi al parlamentarilor faţă de politica privind Marea Baltică, ceea ce ar putea fi foarte important pentru punerea în aplicare a Strategiei pentru Marea Baltică.

46. Mai mult, există şi alte organizaţii şi structuri de cooperare în regiunea Mării Baltice care sunt foruri potenţiale pentru punerea în aplicare a Strategiei pentru Marea Baltică şi, mai ales, pentru asigurarea angajamentului părţilor interesate faţă de aceasta. De asemenea, Strategia pentru Marea Baltică ar putea oferi un nou impuls dinamizării multor organizaţii care şi-au pierdut raţiunea de a exista.

Bruxelles, 14 aprilie 2010

Prim-vicepreşedintele Comitetului Regiunilor

Ramón Luis VALCÁRCEL SISO

27.8.2010

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 232/29

Avizul Comitetului Regiunilor privind planul de acţiune privind mobilitatea urbană

(2010/C 232/05)

I. OBSERVAŢII GENERALE

Context

1. în anul 2008, Comitetul Regiunilor (1) a oferit un răspuns la Cartea verde a Comisiei Europene intitulată „Către o nouă cultură a mobilităţii urbane” (2). Acesta a fost urmat de Planul de acţiune privind mobilitatea urbană (3), adoptat în aprilie 2009, ca răspuns la un raport din proprie iniţiativă al Parlamentului European (4), în care Comitetul Regiunilor saluta numeroasele iniţiative în domeniul mobilităţii urbane apărute la nivelul UE;

2. Comitetul Regiunilor a susţinut un model în care planurile de mobilitate urbană să fie puse în aplicare prin intermediul unor acorduri durabile de tip public-public sau public-privat pe termen lung sau al unor acorduri privind mobilitatea şi a solicitat Comisiei să instituie un instrument de finanţare în cadrul politicii de coeziune, direct accesibil regiunilor şi zonelor urbane, care să încurajeze zonele urbane să elaboreze planuri de mobilitate. Elaborarea şi punerea în aplicare a planurilor de mobilitate urbană ar trebui să intre în responsabilitatea oraşelor înseşi;

3. de asemenea, s-a solicitat Comisiei Europene să adauge valoare acestui proces prin finanţarea unor măsuri de stimulare, a unor mecanisme de recompensare şi a schimbului de bune practici, prin intermediul unei distincţii paneuropene similare „steagului albastru” pentru zonele de coastă de calitate, care să fie acordată, pe baza unor indicatori specifici, zonelor urbane cu niveluri scăzute de poluare şi aglomeraţie;

4. consideră că este necesară armonizarea la nivel european, în special în ce priveşte cerinţele tehnice pentru vehicule (de exemplu, echiparea vehiculelor existente cu filtru de particule diesel), echipamentele de infrastructură şi serviciile de transport, precum şi identificarea prin etichete şi plăci a autovehiculelor, pentru ca acestea să aibă acces în „zonele ecologice”, în conformitate cu standardele europene privind gazele de eşapament şi zgomotul;

5. în plus, Comitetul Regiunilor (5) şi-a exprimat opinia potrivit căreia ar trebui să se acorde mai multă atenţie dimensiunii sociale a mobilităţii urbane, deoarece reprezintă instrumentul de promovare atât a coeziunii sociale, cât şi a coeziunii teritoriale, în zonele urbane şi periurbane;

6. de curând, Comisia a adoptat Planul de acţiune privind mobilitatea urbană (6), care propune 20 de măsuri menite să încurajeze şi să ajute autorităţile locale, regionale şi naţionale în îndeplinirea obiectivelor în materie de mobilitate urbană durabilă. Pentru prima dată, este prezentată posibilitatea unui pachet de sprijin cuprinzător în domeniul mobilităţii urbane durabile;

7. acţiunile propuse de Comisie se vor desfăşura pe o perioadă de patru ani după adoptarea planului de acţiune, însă Comisia Europeană va examina, în anul 2012, implementarea planului de acţiune şi va evalua ulterior necesitatea continuării acţiunilor;

Observaţii referitoare la Planul de acţiune al Comisiei Europene privind mobilitatea urbană

8. Comitetul Regiunilor felicită Comisia Europeană pentru publicarea Planului de acţiune privind mobilitatea urbană, care reflectă principalele aspecte de interes pentru o mai bună mobilitate în oraşele noastre;

Argumente economice şi de mediu pentru un plan de acţiune

9. Comisia Europeană semnalează că 72 % (7) din populaţia europeană locuieşte în zonele urbane. Procentul se va ridica la 84 % până în 2050. Zonele urbane se confruntă cu provocarea de a transforma sistemele de transport astfel încât să devină durabile, atât din punctul de vedere al competitivităţii (aglomeraţie, costuri de transport), cât şi din cel al mediului (calitatea aerului, zgomot);

10. Comitetul Regiunilor recunoaşte importanţa crucială a mobilităţii urbane şi a transportului urban pentru viitorul Europei, deoarece acestea influenţează cei trei piloni principali ai dezvoltării durabile:

—

pilonul economic, deoarece blocajele de trafic reprezintă un obstacol în calea competitivităţii economice (întârzieri ale schimburilor comerciale, costuri mai ridicate pentru transportul de marfă etc.). Zonele urbane sunt motoarele economice ale Europei, dat fiind că peste 70 % din bogăţia economică a UE este generată în aceste zone. Totuşi, 7 % din această bogăţie se iroseşte pe costurile externe ale accidentelor, ale blocajelor de trafic şi ale daunelor cauzate sănătăţii şi mediului;

—

pilonul de mediu, deoarece poluarea generată de trafic (autoturisme/camioane) şi blocajele din zonele metropolitane şi urbane, precum şi din transportul interurban constituie unul dintre principalele obstacole în calea îndeplinirii de către UE a obiectivului 20-20-20. Transportul motorizat din oraşe reprezintă 40 % din emisiile de gaze cu efect de seră generate de transportul rutier în ansamblu şi până la 70 % din ceilalţi poluanţi. Este evident că introducerea transferului modal în transportul urban (transportul public constituind principala soluţie) va contribui la dezvoltarea durabilă a Europei;

—

pilonul social, deoarece îmbunătăţirea sistemelor de transport public şi reducerea blocajelor vor avea un impact pozitiv asupra calităţii vieţii cetăţenilor şi asupra sănătăţii publice; de asemenea, acestea vor oferi cartierelor şi comunităţilor defavorizate un acces mai bun la centrele oraşelor, facilitându-le astfel accesul la posibilităţile de angajare, la servicii (sănătate, educaţie) şi la cultură;

Roluri şi responsabilităţi

11. Comitetul Regiunilor salută deplina înţelegere a principiului subsidiarităţii pe care o demonstrează Comisia, dat fiind că, în planul de acţiune, aceasta recunoaşte că responsabilitatea principală pentru politicile de mobilitate urbană revine autorităţilor locale, regionale şi naţionale, chiar dacă deciziile adoptate la nivel local sunt adesea relaţionate cu un cadru stabilit de politica naţională şi europeană;

12. Comisia Europeană consideră că se poate câştiga mult printr-o abordare în parteneriat, care să respecte pe deplin principiul subsidiarităţii şi diferitele competenţe şi responsabilităţi ale tuturor nivelurilor de guvernanţă;

13. cele 20 de măsuri propuse în acest plan de acţiune se referă, în principal, la instrumente menite să ajute oraşele şi regiunile să dezvolte politici de mobilitate durabilă şi reflectă o mare parte din recomandările din trecut ale CoR. Aceste instrumente sunt următoarele:

—	schimbul de informaţii şi de bune practici;

—	publicarea de informaţii şi de documente orientative cu privire la stabilirea planurilor de mobilitate urbană;

—	dialogul cu operatorii de transport public în vederea definirii unor angajamente voluntare în ce priveşte drepturile călătorilor;

—	un ghid online cu privire la vehiculele nepoluante şi discuţii cu statele membre cu privire la modalităţile de introducere a unor tehnici de condus „economic” în cadrul examenelor de conducere auto;

—	un observator al mobilităţii urbane;

—	câteva studii în domeniul mobilităţii urbane, inclusiv cu privire la modul de funcţionare a diferitelor tipuri de „zone ecologice” din UE;

14. Planul de acţiune al Comisiei privind mobilitatea urbană oferă posibilitatea de stabilire a unui cadru european pentru a sprijini autorităţile locale, regionale şi naţionale să adopte măsuri în zonele urbane în care trebuie dezvoltate reţele durabile de transport şi introduse noi soluţii tehnologice, respectând competenţele şi responsabilităţile părţilor implicate, de adoptare a unor măsuri care să le ofere cetăţenilor UE moduri de transport nepoluante în zonele urbane şi de modificare a comportamentului în materie de mobilitate urbană, pentru a se îndeplini atât obiectivele de mediu şi de competitivitate economică, cât şi cele de coeziune socială ale UE;

15. Planul de acţiune al Comisiei Europene stabileşte 6 teme rezultate în urma procesului de consultare privind Cartea verde, fiecare dintre acestea meritând să fie discutată mai amănunţit;

Promovarea unor politici integrate

16. cea mai importantă dintre cele trei acţiuni propuse în cadrul acestei teme este, probabil, acordarea de sprijin autorităţilor locale pentru a elabora planuri de mobilitate urbană durabilă care să acopere transportul de marfă şi de călători în zonele urbane şi periurbane. Această acţiune era o recomandare-cheie a Comitetului Regiunilor (8);

17. cu toate acestea, se aduce o completare interesantă, care merită sprijinul nostru, şi anume propunerea de a se introduce dimensiunea mobilităţii urbane în planurile pentru energia durabilă care vor fi elaborate de oraşele participante la Pactul primarilor (9), pentru a se promova o abordare integrată, care să facă legătura între energie şi schimbările climatice, pe de o parte, şi transportul durabil şi problemele de mobilitate, pe de altă parte;

18. de asemenea, Comisia intenţionează să furnizeze informaţii referitoare la legătura dintre măsurile de mobilitate urbană durabilă şi obiectivele politicii regionale, inclusiv legătura dintre transportul urban şi reţeaua transeuropeană de transport;

Centrarea pe cetăţeni

19. este recunoscut faptul că drepturile călătorilor şi disponibilitatea informaţiilor privind fiabilitatea, siguranţa etc. sunt necesare pentru atragerea publicului către transportul cu autobuzul, tramvaiul, metroul şi către alte moduri de transport public. Comisia intenţionează să identifice cele mai bune practici din întreaga UE şi să instituie un set de angajamente voluntare în vederea consolidării drepturilor călătorilor în cadrul transportului public – o iniţiativă sprijinită anterior de Comitetul Regiunilor (8);

20. Comisia Europeană intenţionează să colaboreze cu operatorii de transport public şi cu alte părţi implicate pentru a facilita furnizarea de informaţii de călătorie, cu scopul final de a le oferi utilizatorilor un portal web european privind transportul public, care să acorde o atenţie specială principalelor noduri din reţeaua TEN-T şi transferului efectuat în acestea către reţelele locale şi regionale – aşa cum a sugerat anterior Comitetul Regiunilor (8);

21. Comisia propune lansarea unui studiu privind normele operaţionale pentru diferitele tipuri de zone ecologice din UE, care ar trebui să conducă la schimbul de bune practici. Această propunere sprijină sugestia Comitetului Regiunilor (8) privind instituirea unui premiu european anual care să recompenseze iniţiativele de transport remarcabile şi care pot fi preluate, ca parte a unei distincţii echivalente „steagului albastru” la nivel european, acordat zonelor cu niveluri scăzute de poluare şi aglomeraţie (un „steag verde”). Comisia Europeană sugerează, în perspectiva Săptămânii europene a mobilităţii, îmbunătăţirea sistemului de premiere existent şi instituirea unui premiu special, care să încurajeze adoptarea de planuri de mobilitate urbană;

22. dat fiind că modul de condus eficient din punct de vedere energetic reprezintă o parte obligatorie a formării şi testării şoferilor profesionişti, Comisia va discuta cu statele membre despre posibilitatea şi modalitatea de introducere a condusului eficient din punct de vedere energetic în examenele de conducere pentru conducătorii auto particulari;

Transporturi urbane mai ecologice

23. Comisia Europeană consideră că acţiunea la nivel european poate contribui la consolidarea pieţelor pentru noile tehnologii pentru vehicule nepoluante şi pentru carburanţii alternativi. Aşadar, propune sprijinirea în continuare a proiectelor de cercetare şi de demonstraţie finanţate prin cel de-al şaptelea Program-cadru, menite să faciliteze introducerea pe piaţă a vehiculelor cu emisii scăzute şi cu emisii zero, precum şi a carburanţilor alternativi, făcând referire în mod specific la Iniţiativa europeană privind automobilele ecologice (10), care se ocupă de automobilele electrice şi infrastructura aferentă din zonele urbane;

24. va fi elaborat un ghid internet privind vehiculele nepoluante şi eficiente din punct de vedere energetic, care să ofere sprijin pentru achiziţionarea în comun de vehicule pentru serviciile publice;

25. odată stabilit cadrul UE privind internalizarea costurilor externe, Comisia va lansa un studiu pe tema aspectelor urbane ale internalizării, care va examina eficacitatea şi eficienţa soluţiilor tarifare care propun ca utilizatorul să plătească costurile externe (costurile legate de mediu, de blocaje şi alte costuri);

Consolidarea finanţării

26. o recomandare specifică a Comitetului Regiunilor (8) a fost ca finanţarea şi cofinanţarea europeană a proiectelor de transport urban să fie condiţionate de existenţa unor planuri integrate de mobilitate urbană, completând stimulentele UE pentru elaborarea acestor planuri. Comitetul Regiunilor a pledat pentru instituirea unor instrumente financiare europene care să permită cofinanţarea planurilor de mobilitate urbană, care ar depinde de existenţa unor acorduri de tip public-public sau public-privat privitoare la mobilitatea urbană, care atrag fonduri din partea sectorului privat şi din programele de finanţare locale, regionale şi naţionale;

27. planul de acţiune al Comisiei sugerează că finanţarea UE, inclusiv instrumentele BEI, poate oferi stimulente semnificative şi poate avea efect de pârghie asupra fondurilor private, ajutând astfel autorităţile locale să creeze sisteme inovatoare de parteneriat public-privat. Comisia ar dori să ajute autorităţile şi celelalte părţi interesate să examineze posibilităţile de finanţare existente şi să dezvolte noi sisteme inovatoare de parteneriat între sectorul public şi cel privat;

28. în plus, Comisia recunoaşte că ar trebui să sprijine mai departe iniţiativa CIVITAS, în continuarea celei de-a treia generaţii de proiecte care a debutat în 2008, aşa cum a propus deja Comitetul Regiunilor (8);

Schimbul de experienţă şi de cunoştinţe

29. Comisia Europeană intenţionează să lanseze un studiu privind modalităţile de îmbunătăţire a colectării datelor în ceea ce priveşte transportul urban şi mobilitatea, precum şi să înfiinţeze o platformă virtuală consacrată schimbului de informaţii, date şi statistici, monitorizării dezvoltării şi facilitării schimbului de bune practici – pe baza iniţiativelor existente (11). Această acţiune fusese deja primită favorabil de Comitetul Regiunilor;

Optimizarea mobilităţii urbane

30. Comisia Europeană este preocupată să faciliteze transferul modal către moduri de transport mai ecologice şi logistica eficientă în domeniul transportului de marfă; pentru a răspunde acestor preocupări, intenţionează să organizeze în 2010 o conferinţă privind transportul urban de marfă. Comitetul Regiunilor salută această iniţiativă;

31. de asemenea, Comisia îşi propune să ofere asistenţă în ceea ce priveşte aplicarea sistemelor inteligente de transport, care – este de dorit – să asigure, prin protocoale de comunicare interoperabile şi transfer de date, îmbunătăţirea mobilităţii urbane în ce priveşte, de exemplu, biletele şi plăţile electronice, gestionarea traficului, informaţiile de călătorie etc.;

II. RECOMANDĂRI POLITICE

COMITETUL REGIUNILOR

32. salută Planul de acţiune al Comisiei Europene privind mobilitatea urbană şi sprijină măsurile propuse, dat fiind că acestea nu subminează principiul subsidiarităţii şi responsabilitatea primară ce le revine autorităţilor locale, regionale şi naţionale, considerând că provocările mobilităţii urbane sunt la fel de importante ca şi infrastructurile de transport regionale şi pe distanţe lungi şi, în orice caz, sunt complementare în unele domenii de acţiune regionale;

Finanţarea transferului modal către transportul public

33. crede că acţiunile bazate exclusiv pe tehnologie (noi tehnologii de motorizare, carburanţi mai buni şi alte îmbunătăţiri), sprijinite prin cel de-al şaptelea Program-cadru, nu vor fi suficiente pentru realizarea unor sisteme de transport public sigure, de înaltă calitate şi la preţuri accesibile, care să determine un transfer modal major şi reducerea blocajelor în zonele urbane; trebuie să se încurajeze transferul modal către toate tipurile de transport public, deplasarea cu bicicleta şi mersul pe jos;

34. în consecinţă, solicită Comisiei să acorde atenţia cuvenită mobilităţii urbane, pe baza unor criterii clare de durabilitate, în zonele urbane şi periurbane ale UE, prin fondurile structurale şi politica de coeziune, Banca Europeană de Investiţii (BEI) şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD);

35. de asemenea, solicită ca, în cadrul următoarei revizuiri a perspectivelor financiare ale UE, să se ia în considerare necesităţile în materie de transport urban, în special având în vedere contribuţia majoră pe care planurile finanţate de mobilitate urbană ar putea-o aduce în cadrul pilonilor economic, social şi de mediu ai dezvoltării durabile în zonele metropolitane;

36. sprijină propunerile Parlamentului European ca, în cadrul perspectivelor financiare pentru anii 2014-2020, să fie examinată posibilitatea creării unui instrument financiar european care să permită cofinanţarea:

—	planurilor privind mobilitatea urbană şi

—	investiţiilor în mobilitatea urbană şi metropolitană care corespund obiectivelor socioeconomice şi de mediu ale UE;

37. consideră că aceste măsuri sunt justificate, dat fiind că asigurarea unor sisteme de transport public sigure, extinse, de înaltă calitate şi la preţuri accesibile în oraşele şi zonele periurbane europene ar permite:

—

consolidarea creşterii economice şi a competitivităţii, prin reducerea blocajelor şi a costurilor de transport, prin eficientizarea gestionării transportului de persoane şi de marfă, prin crearea de locuri de muncă destinate sprijinirii sistemelor de transport public şi prin efectul de pârghie al acestor investiţii (12);

—	îmbunătăţirea calităţii mediului, prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră şi a altor poluanţi, reducerea traficului rutier şi economia de energie (13), îmbunătăţirea calităţii aerului şi reducerea impactului asupra sănătăţii respiratorii şi cardiovasculare;

—	creşterea coeziunii sociale şi teritoriale (14), prin mobilitatea sporită a locuitorilor, în special a comunităţilor marginalizate ce locuiesc în suburbiile sărace, şi, în acelaşi timp, îmbunătăţirea mediului din zonele de locuinţe şi din punctele de atracţie turistică din centrele oraşelor;

Adoptarea unei abordări integrate a politicilor urbane

38. consideră că este nevoie de o mai mare coerenţă între politicile şi iniţiativele europene, în special de o abordare integrată a politicilor urbane şi de amenajare teritorială, astfel încât iniţiativele de combatere a blocajelor şi a poluării în oraşe prin elaborarea de planuri integrate de mobilitate urbană durabilă să nu intre în contradicţie, de exemplu, cu politicile privind planificarea urbană şi asigurarea locuinţelor;

39. îşi reafirmă sprijinul pentru elaborarea unor planuri de mobilitate urbană durabilă, cel puţin pentru oraşele mari, zonele urbane şi periurbane, care să abordeze problema accesibilităţii pentru toţi locuitorii, necesităţile acestor zone în materie de transport de marfă, precum şi blocajele de trafic, impactul asupra mediului şi asupra sănătăţii;

40. pledează pentru introducerea unor măsuri de stimulare la nivelul UE, astfel încât, în zonele urbane şi periurbane adecvate, finanţarea şi cofinanţarea europeană a proiectelor de transport urban şi metropolitan să fie condiţionate de existenţa unor planuri de mobilitate urbană durabilă şi de încheierea unor acorduri de mobilitate care, prin acorduri de parteneriat public-privat, să atragă fonduri din partea sectorului privat şi din programele de finanţare locale, regionale şi naţionale;

41. este conştient de faptul că multe oraşe au elaborat deja planuri de mobilitate, însă consideră că, dacă această abordare ar fi adoptată în toate zonele urbane majore, cu participarea activă a părţilor interesate, oraşele ar avea în continuare libertatea de a adapta planurile de mobilitate la propriile situaţii, în vreme ce Comisia va putea demonstra valoarea adăugată a acţiunii la nivel european;

42. observă că, aşa cum, în situaţii anterioare, Comisia Europeană a solicitat autorităţilor locale să elaboreze şi să implementeze planuri de transport urban durabil (15), Comisia ar trebui să încurajeze statele membre să impună această obligaţie tuturor marilor aglomerări urbane sau periurbane şi să creeze stimulente corespunzătoare pentru a încuraja autorităţile locale şi regionale să elaboreze astfel de planuri;

43. solicită creşterea finanţării acordate iniţiativei CIVITAS, însă numai pentru a-i permite acesteia să meargă mai departe de proiectele de demonstraţie şi de schimburile de bune practici, pentru a contribui la promovarea şi implementarea planurilor de mobilitate urbană;

44. solicită Comisiei să stimuleze în mai mare măsură elaborarea şi implementarea planurilor de mobilitate urbană, prin instituirea unui premiu european anual care să recompenseze iniţiativele de transport remarcabile şi care pot fi preluate, ca parte a „steagului verde” la nivel european, acordat, de exemplu, zonelor urbane care adoptă planuri de mobilitate urbană şi realizează niveluri scăzute de poluare şi aglomeraţie sau care înregistrează rezultate deosebite în ce priveşte modificarea distribuţiei traficului pe mijloacele de transport (modal split);

45. recomandă Comisiei să adopte un set de indicatori pe baza cărora să se acorde distincţia „steagului verde” urban, însă recunoaşte că realizarea unor niveluri scăzute de poluare (atmosferică şi sonoră) şi de aglomeraţie (viteza şi fiabilitatea deplasărilor) va constitui o provocare variabilă pentru diferite oraşe, date fiind diferenţele considerabile dintre caracteristicile oraşelor şi ale transportului urban;

46. recomandă ca, la acordarea distincţiei „steagului verde” oraşelor, să se ia în considerare şi promovarea unui mod de gândire ecologic şi/sau de protecţie a mediului în zonele urbane, cum ar fi promovarea utilizării posibilităţilor alternative de deplasare (prin amenajarea trotuarelor şi a pistelor pentru biciclişti sau prin promovarea altor mijloace de transport alternative etc.);

Încurajarea transferului modal în transport

47. acceptă ideea că cetăţenii UE, mai conştienţi de importanţa aspectelor legate de schimbările climatice, ar putea fi, în prezent, mai receptivi la adoptarea unor măsuri care vor face ca utilizatorul să plătească costurile externe ale sistemelor de transport (costurile legate de mediu, de blocaje şi alte costuri) în zonele în care autorităţile publice nu investesc în transportul public – principiul „poluatorul plăteşte”;

48. solicită Comisiei să iniţieze rapid elaborarea studiului propus cu privire la aspectele urbane ale internalizării costurilor externe ale modurilor de transport, astfel încât să se poată adopta măsuri care să contribuie la reechilibrarea costurilor diferitelor moduri de transport (16), (17) şi la realizarea unor sisteme de transport mai durabile în zonele urbane;

49. consideră că orientările oferite de Comisia Europeană cu privire la diferitele opţiuni pentru reflectarea costurilor externe ale mobilităţii în preţurile de transport vor încuraja publicul să opteze pentru moduri de transport nepoluante, contribuind astfel la transferul modal, şi le vor dovedi cetăţenilor că transportul individual „pare” mai economic doar pentru că, în calcularea costurilor economice ale transportului, nu apar costurile externe;

50. salută sprijinul oferit de Comisie pentru cercetarea în domeniul vehiculelor nepoluante şi eficiente din punct de vedere energetic, precum şi al carburanţilor alternativi, însă observă că, deşi progresele tehnologice vor contribui la realizarea obiectivelor de mediu, pentru soluţionarea problemelor legate de mediu şi de blocajele de trafic din zonele urbane sunt necesare şi măsuri care să vizeze transferul modal;

Consolidarea drepturilor călătorilor

51. salută propunerea Comisiei Europene privind drepturile călătorilor şi disponibilitatea informaţiilor cu privire la siguranţă şi fiabilitate, însă, dat fiind că acestea se limitează la angajamentele voluntare bazate pe cele mai bune practici din întreaga UE, solicită Comisiei să consolideze impactul potenţial al acestor propuneri, prin sprijinirea campaniilor de comunicare şi de sensibilizare în toate statele membre, în cooperare cu autorităţile naţionale, regionale şi locale;

52. solicită ca aceste campanii de sensibilizare să conţină informaţii cu privire la impactul măsurilor de mobilitate urbană şi al alegerilor cetăţenilor europeni în materie de mobilitate asupra mediului şi a competitivităţii economice a Europei şi a regiunilor sale.

Bruxelles, 15 aprilie 2010

Prim-vicepreşedintele Comitetului Regiunilor

Ramón Luis VALCÁRCEL SISO

(1) Aviz privind Cartea verde privind transporturile urbane (raportor: Sir Albert BORE). CdR 236/2007 fin.

(2) COM(2007) 551.

(3) Aviz privind Planul de acţiune privind mobilitatea urbană (raportor: Sir Albert BORE). CdR 417/2008 fin.

(4) Raport privind Planul de acţiune privind mobilitatea urbană (raportor: dl Gilles SAVARY). 2008/2217(INI).

(5) Aviz privind Cartea verde privind coeziunea teritorială (raportor: dl Jean-Yves LE DRIAN). CdR 274/2008 fin.

(6) COM(2009) 490.

(7) Organizaţia Naţiunilor Unite, Perspectivele urbanizării mondiale 2007 (revizuite).

(8) A se vedea nota de subsol 3.

(9) www.eumayors.eu.

(10) http://ec.europa.eu/research/transport/info/green_cars_initiative_en.html.

(11) Spre exemplificare, a se vedea www.eltis.org.

(12) Investiţiile în transportul public au un efect multiplicator de 2 până la 2,5 asupra economiilor locale şi regionale – Al 5-lea Program-cadru al CE (2005): Studiul Transecon.

(13) În oraşele în care transportul public are o pondere ridicată, este posibilă realizarea de economii anuale de energie de aproximativ 400-500 kg de carburant pe locuitor – UITP.

(14) A se vedea nota de subsol 5.

(15) Strategia tematică pentru mediul urban – COM(2005) 718.

(16) Taxele de călătorie pentru serviciile de transport feroviar şi cu autobuzul cresc mai repede decât costurile utilizării automobilului personal – Agenţia Europeană de Mediu, Raport 3/2004.

(17) Un viitor sustenabil pentru transporturi: către un sistem integrat, bazat pe tehnologie şi uşor de utilizat (raportor: dl Väino HALLIKMÄGI). CdR 146/2009 fin.

27.8.2010

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 232/36

Avizul Comitetului Regiunilor pe tema „Strategia de extindere şi principalele provocări pentru perioada 2009-2010 – Ţările candidate”

(2010/C 232/06)

I. RECOMANDĂRI POLITICE

COMITETUL REGIUNILOR

Recomandări generale

1. reiterează faptul că obiectivul UE este de a promova pacea, valorile şi prosperitatea popoarelor sale. Din acest motiv, Uniunea este deschisă pentru orice ţară europeană care îndeplineşte criteriile de la Copenhaga;

2. subliniază faptul că procesul de extindere constituie un factor important de garantare a păcii şi a stabilităţii pe continentul european, oferind cetăţenilor din ţările candidate o ocazie în plus pentru a profita de prosperitatea generată graţie spaţiului economic comun;

3. subliniază că Uniunea Europeană trebuie să-şi confirme angajamentul ferm în direcţia unei perspective de integrare în raport cu toate ţările europene care îndeplinesc criteriile de aderare şi condiţiile de eligibilitate în procesul de stabilizare şi asociere;

4. precizează că reuşita integrării depinde de modul în care ţara candidată respectivă îşi pregăteşte aderarea şi îndeplineşte criteriile de la Copenhaga;

5. subliniază că susţine pe deplin măsurile şi reformele puse în aplicare de ţările candidate, în vederea îndeplinirii criteriilor de aderare;

6. atrage atenţia asupra importanţei esenţiale pe care o prezintă respectarea principiului unor relaţii de bună vecinătate şi al cooperării regionale pentru procesul de integrare; invită ţările candidate să-şi rezolve de o manieră acceptabilă pentru ambele părţi problemele încă nesoluţionate cu ţările vecine, în contextul priorităţilor, principiilor şi valorilor Europei;

7. atrage atenţia asupra importanţei participării, încă dintr-o etapă timpurie, a autorităţilor locale şi regionale şi a asociaţiilor acestora la procesul de integrare, dat fiind faptul că acesta este un demers structural, profund democratic, care nu poate fi dus cu bine la capăt doar la nivel central, fără participarea activă a tuturor nivelurilor de guvernare şi în lipsa respectării depline a principiilor subsidiarităţii şi proximităţii;

CROAŢIA

Progresele înregistrate de Croaţia în procesul de aderare

8. felicită Croaţia pentru progresele continue realizate în vederea îndeplinirii criteriilor de aderare la Uniune şi a obligaţiilor pe care le implică această aderare;

9. îşi exprimă satisfacţia cu privire la acordul bilateral încheiat pentru soluţionarea diferendului frontalier cu Slovenia, care a permis găsirea unei soluţii reciproc acceptabile cu privire la această chestiune;

10. încurajează Croaţia să îşi intensifice eforturile în vederea îndeplinirii tuturor criteriilor şi a obiectivelor de referinţă necesare, în special cooperarea deplină cu TPII pentru cazurile încă nesoluţionate, şi să accelereze reformele în anumite sectoare-cheie, întrucât acestea constituie o condiţie indispensabilă pentru încheierea negocierilor de aderare în 2010;

11. consideră că au fost realizate progrese în ceea ce priveşte lupta împotriva corupţiei; cu toate acestea, constată că aceasta este încă prezentă în numeroase sectoare şi recomandă Croaţiei să depună eforturi suplimentare şi să consolideze capacităţile administrative ale organismelor însărcinate cu combaterea acesteia, alături de dezvoltarea culturii responsabilităţii politice la toate nivelurile;

12. salută garanţiile juridice în sprijinul libertăţii şi pluralismului media şi îşi exprimă satisfacţia că ambele sunt, în general, respectate; cu toate acestea, evidenţiază ameninţările şi presiunea politică la care sunt supuşi jurnaliştii care anchetează diferite cazuri de corupţie şi de criminalitate organizată;

13. îşi exprimă preocuparea cu privire la deficienţele în aplicarea legislaţiei antidiscriminare. Recentele reduceri bugetare nu pot fi invocate ca scuză pentru faptul că această legislaţie nu este pe deplin pusă în aplicare. Comitetul constată că discriminarea minorităţilor este o problemă specifică în măsura în care, în practică, protecţia împotriva discriminării şi anchetele penale împotriva acesteia nu sunt aliniate modelelor UE;

Consolidarea capacităţilor autorităţilor locale şi regionale

14. îşi exprimă satisfacţia în legătură cu faptul că primele alegeri directe pentru funcţiile de primar şi prefect, organizate în mai 2009, s-au derulat în ordine, au fost caracterizate printr-un nivel sporit de participare şi au extins reprezentarea politică a femeilor;

15. salută adoptarea „Strategiei naţionale 2009-2013 pentru formarea responsabililor şi a angajaţilor autorităţilor locale şi regionale” şi recunoaşte importanţa acesteia pentru creşterea capacităţilor aparatului administrativ local de a oferi servicii descentralizate cetăţenilor; cu toate acestea, insistă asupra slăbiciunilor considerabile existente în procedurile administrative şi recunoaşte că baza juridică pentru edificarea unei administraţii publice moderne şi profesionale continuă să fie incompletă;

16. constată că strategia de descentralizare nu a fost adoptată din cauza lipsei de angajament politic şi deplânge absenţa coordonării generale între nivelurile politic şi tehnic, precum şi între administraţia centrală şi autorităţile locale; invită autorităţile naţionale să instaureze proceduri care să le permită să fie reprezentate în mod satisfăcător în procesul legislativ şi recomandă adoptarea unor măsuri pentru îmbunătăţirea situaţiei economice a autorităţilor locale şi regionale;

17. solicită adoptarea unor acţiuni mai concrete de formare profesională şi îmbunătăţirea aptitudinilor profesionale şi a cunoştinţelor autorităţilor publice croate de la nivel naţional, regional şi local; propune, în acest sens, intensificarea cooperării cu statele membre ale UE pentru a se profita cât mai repede de experienţele lor şi pentru a se putea îndeplini rapid condiţiile prevăzute în Tratatul de aderare la UE;

18. recunoaşte progresele realizate pentru simplificarea înscrierii întreprinderilor în registrele prevăzute în acest scop, însă subliniază faptul că mediul de afaceri este influenţat în mod negativ de numărul mare de actori parafiscali de la nivel naţional şi local, de corupţie şi de carenţele din administraţia publică;

19. consideră că autorităţile locale şi regionale şi asociaţiile acestora trebuie să participe la procesul de punere în aplicare a acquis-ului comunitar; de asemenea, subliniază faptul că autorităţile locale şi regionale trebuie să fie bine pregătite pentru a-şi asuma obligaţiile care decurg din viitoarea aderare şi pentru a profita de oportunităţile pe care aceasta le va oferi;

FOSTA REPUBLICĂ IUGOSLAVĂ A MACEDONIEI

Progresele realizate de Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei în procesul de aderare

20. ia notă de recomandarea Comisiei şi de concluziile Consiliului Afaceri Generale din decembrie 2009 şi încurajează guvernul Fostei Republici Iugoslave a Macedoniei să garanteze relaţiile de bună vecinătate şi în special să îşi dubleze eforturile pentru a găsi, pe calea negocierilor, o soluţie reciproc acceptabilă la problema denumirii sale, sub egida ONU;

21. reaminteşte importanţa relaţiilor de bună vecinătate şi solicită Guvernului Fostei Republici Iugoslave a Macedoniei să conlucreze cu toţi partenerii la dezvoltarea în continuare a cooperării regionale;

22. salută decizia UE în virtutea căreia cetăţenii Fostei Republici Iugoslave a Macedoniei pot să călătorească fără viză în spaţiul Schengen începând cu 19 decembrie 2009;

23. solicită autorităţilor din Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei să îşi continue eforturile de reformă, în special în domeniul reformei administraţiei publice şi a justiţiei, al drepturilor femeii şi al relaţiilor interetnice, în conformitate cu Acordul de la Ohrid din 2001, care prevede cu precădere garantarea drepturilor persoanelor de diferite etnii şi implicarea sporită a acestora în viaţa politică şi în administraţie;

24. salută progresele satisfăcătoare pe care această ţară le-a realizat în ceea ce priveşte consolidarea şi aplicarea cadrului de luptă împotriva corupţiei, în ciuda faptului că aceasta rămâne răspândită şi constituie încă o problemă serioasă; solicită depunerea eforturilor necesare, mai ales în legătură cu punerea în aplicare a cadrului juridic;

Consolidarea capacităţilor autorităţilor locale

25. salută constituirea unei noi comisii pentru autonomie locală;

26. apreciază utilizarea cooperării transfrontaliere pentru încurajarea dialogului între autorităţile locale şi regionale din ţările vecine;

27. îşi exprimă satisfacţia cu privire la faptul că observatorii trimişi de OSCE, Biroul pentru Instituţii Democratice şi Drepturile Omului (BIDDH/ODIHR) şi de Consiliul Europei au conchis că alegerile prezidenţiale şi locale din 2009 „au respectat cea mai mare parte a criteriilor OSCE şi a normelor internaţionale privind alegerile democratice”; face apel la guvern să continue în această direcţie pentru a aplica restul de recomandări ale OSCE-BIDDH şi se aşteaptă ca acesta să se angajeze energic în investigarea neregularităţilor constatate;

28. îşi exprimă susţinerea pentru continuarea descentralizării şi pentru un transfer mai mare de competenţe către nivelul local, elemente care constituie principii fundamentale ale Acordului-cadru de la Ohrid, însă atrage atenţia asupra faptului că acestea trebuie să beneficieze de un angajament crescut, în special în legătură cu cadrul financiar prevăzut; de asemenea, susţine eforturile depuse de Uniunea Autorităţilor Locale (ZELS), care îşi asumă o sarcină importantă în promovarea procesului de descentralizare;

29. salută intrarea în vigoare, în iunie 2009, a legii privind cooperarea intercomunală şi aşteaptă cu interes punerea efectivă în aplicare a acesteia şi a altor acte legislative similare aflate în curs de elaborare;

30. evidenţiază îmbunătăţirea colectării taxelor locale şi măsurile adoptate în vederea consolidării capacităţii autorităţilor locale de a gestiona impozitul pe avere, resursele economice, datoriile şi auditul financiar;

31. subliniază faptul că anumite localităţi, în special cele slab populate, dispun încă doar de o capacitate administrativă limitată pentru gestionarea resurselor lor economice, a impozitelor şi a auditului financiar şi deplânge deficienţele care continuă să afecteze autorităţile locale în materie de transparenţă şi responsabilitate;

32. are convingerea că este necesară o mai bună cooperare între nivelul central şi cel local şi că Ministerul Administraţiei Publice trebuie să facă mai multe eforturi pentru a facilita procedura de descentralizare;

33. solicită un efort crescut în lupta pentru combaterea traficului modern de fiinţe umane prin aplicarea în continuare a Planului naţional de acţiune pentru combaterea traficului de fiinţe umane şi a imigraţiei ilegale şi prin asigurarea unei mai bune coordonări la nivel local;

34. îşi constată cu satisfacţie că angajaţii municipali sunt pregătiţi progresiv pentru a pune în practică segmentele de acquis comunitar care ţin de domeniul local şi pentru a gestiona resursele puse la dispoziţie de UE, încurajând continuarea acestor eforturi;

35. remarcă faptul că, în ceea ce priveşte elaborarea şi punerea în aplicare a unei legislaţii în domeniul protecţiei mediului, capacitatea administrativă nu poate fi nici pe departe calificată drept satisfăcătoare, indiferent că este vorba de nivelul naţional sau de cel local, şi subliniază faptul că această situaţie trebuie remediată în mod eficient, având în vedere şi eventualele consecinţe asupra mediului în statele vecine;

TURCIA

Progresele înregistrate de Turcia în procesul de aderare

36. constată cu satisfacţie că este în desfăşurare o amplă dezbatere publică asupra unor chestiuni care, în mod tradiţional, au un caracter sensibil, cum ar fi rolul puterii judecătoreşti, drepturile cetăţenilor de origine kurdă, cele ale comunităţii Alevi, rolul armatei şi relaţiile Turciei cu vecinii, şi felicită guvernul turc pentru atitudinea sa constructivă şi pentru lansarea acestui dialog;

37. observă că în 2009 nu s-au realizat reforme tangibile şi încurajează guvernul să îşi convertească iniţiativele politice în schimbări concrete pe plan legislativ şi, ulterior, pe planul aplicării legislaţiei;

38. îşi exprimă dezamăgirea să constate că, în ciuda adoptării unei legislaţii conforme criteriilor de la Copenhaga, punerea în aplicare a acesteia lasă mult de dorit, în special în ceea ce priveşte drepturile femeii, nediscriminarea, libertatea religioasă, libertatea de expresie, toleranţa zero faţă de tortură şi eliminarea corupţiei;

39. îşi exprimă preocuparea cu privire la situaţia existentă în materie de libertate de expresie şi libertate a presei, cu referire specială la amenda fără precedent aplicată unui grup de presă;

40. îşi exprimă dezamăgirea cu privire la progresele limitate înregistrate în materie de libertate religioasă şi încurajează guvernul să adopte un cadru juridic conform Convenţiei europene pentru apărarea drepturilor omului şi jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului şi să acorde tuturor comunităţilor religioase nemusulmane şi celor Alevi posibilitatea de a-şi desfăşura activitatea fără a se confrunta cu restricţii nejustificate;

41. regretă profund să constate că guvernul turc continuă să exprime rezerve în ceea ce priveşte respectarea drepturilor minorităţilor, astfel cum sunt garantate acestea de dreptul internaţional; în consecinţă, îl invită să îşi alinieze politica la modelele internaţionale din acest domeniu şi face apel la partidele politice să susţină aceste eforturi; pe de altă parte, îndeamnă Turcia să adopte măsuri în conformitate cu recomandările Adunării Parlamentare a Consiliului Europei privind minoritatea greacă din insulele Imbros (Gökçeada) şi Tenedos (Bozcaada), în vederea conservării caracterului intercultural al celor două insule ca model de cooperare între Grecia şi Turcia;

42. îşi exprimă dezaprobarea faţă de încălcările repetate ale angajamentelor care decurg din protocolul adiţional la Acordul de asociere dintre UE şi Turcia şi invită partea turcă să înceapă să pună în aplicare acest text, în integralitate şi fără a face distincţii;

43. invită toate părţile implicate să sprijine energic negocierile în curs referitoare la chestiunea cipriotă, pentru a aduce o contribuţie concretă în vederea soluţionării integrale a acestuia, pe baza sistemului unei confederaţii bi-zonale şi bicomunitare, care să dispună de o singură identitate şi de personalitate juridică internaţională, în conformitate atât cu deciziile Consiliului de Securitate ONU în domeniu, cât şi cu principiile fondatoare ale UE; invită, de asemenea, la facilitarea instaurării unei atmosfere propice negocierilor, prin retragerea trupelor turce din Cipru, stat membru al UE, soluţionarea problemei coloniştilor şi retrocedarea zonei închise a oraşului Famagusta locuitorilor săi de drept;

44. insistă asupra importanţei Turciei ca ţară de tranzit pentru imigraţia ilegală; remarcă perspectiva unei reluări a negocierilor pe care le desfăşoară în vederea încheierii unui acord de readmisie cu UE şi îi recomandă ca, în intervalul de timp care o separă de acest moment, să aplice pe deplin acordurile bilaterale de readmisie deja convenite cu statele membre; invită guvernul turc să îşi intensifice cooperarea cu Uniunea în vederea gestionării imigraţiei, inclusiv în cadrul Frontex, care asigură supravegherea frontierelor externe;

45. În ceea ce priveşte alte chestiuni regionale, CoR salută îmbunătăţirea relaţiilor Turciei cu vecinii săi şi în special acordul comun cu Armenia şi subliniază că este foarte important să se ratifice rapid protocoalele privind stabilirea de relaţii diplomatice şi să se dezvolte în continuare relaţiile bilaterale cu Armenia. CoR se aşteaptă ca Turcia să continue eforturile în direcţia bunelor relaţii de vecinătate şi a soluţionării paşnice a diferendelor;

Consolidarea capacităţilor autorităţilor locale

46. salută faptul că alegerile locale care au avut loc în martie 2009 au fost în general libere şi corecte;

47. îşi exprimă nemulţumirea cu privire la ritmul lent al progreselor în ceea ce priveşte transferul de competenţe către autorităţile locale, în special în ceea ce priveşte înfiinţarea de consilii municipale funcţionale, întrucât aceasta este condiţia fundamentală pentru consolidarea participării populaţiei la luarea deciziilor de către autorităţile locale;

48. solicită o transparenţă şi o responsabilitate crescute, în special în domeniul controalelor interne şi externe ale bugetelor autorităţilor locale şi evidenţiază importanţa pe care o prezintă descentralizarea şi consolidarea capacităţilor autorităţilor locale de a-şi exercita competenţele care le-au fost atribuite;

49. aprobă prioritatea acordată ocupării integrale a forţei de muncă în cadrul negocierilor, precum şi adoptarea unui program naţional pentru preluarea acquis-ului, constatând, în acelaşi timp, că nu se pot evidenţia decât progrese limitate în concretizarea eficientă a politicilor şi reformelor constituţionale;

50. atrage atenţia supra raportului specific nr. 16/2009, pe care Curtea de Conturi Europeană l-a consacrat gestionării asistenţei de preaderare acordată Turciei de Comisia Europeană, şi invită Turcia să pună în aplicare recomandările acestuia, stabilind obiective şi executând programele pe baza criteriilor de aderare;

51. salută înfiinţarea agenţiilor de dezvoltare şi îşi exprimă satisfacţia cu privire la faptul că actorii regionali şi locali interesaţi participă la elaborarea bugetului fiecăreia dintre ele; cu toate acestea, atrage atenţia asupra neclarităţii care caracterizează criteriile de selecţie şi a lipsei de transparenţă a procedurii;

52. constată că alinierea cu acquis-ul din domeniul politicii regionale şi coordonarea instrumentelor structurale stagnează la un nivel nu foarte avansat;

53. îşi exprimă speranţa şi convingerea că deficienţele citate şi observaţiile critice formulate vor fi analizate în mod amănunţit de autorităţile publice şi alte instituţii din Turcia şi că vor fi luate măsuri juridice şi administrative corespunzătoare pentru remedierea acestora.

Bruxelles, 14 aprilie 2010

Prim-vicepreşedintele Comitetului Regiunilor

Ramón Luis VALCÁRCEL SISO

27.8.2010

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 232/41

Avizul Comitetului Regiunilor privind îmbunătăţirea directivelor EIA şi SEA

(2010/C 232/07)

I. RECOMANDĂRI POLITICE

COMITETUL REGIUNILOR

A. Observaţii generale şi rolul autorităţilor locale şi regionale

1. afirmă importanţa directivelor EIA şi SEA ca instrumente fundamentale ale politicii de mediu locale şi regionale, întrucât acestea permit prevenirea consecinţelor probabile asupra mediului ale programelor, planurilor sau proiectelor de investiţii publice sau private;

2. subliniază că punerea în aplicare a acestor directive poate impune costuri suplimentare întreprinderilor şi administraţiilor publice;

3. aminteşte, cu toate acestea, că niciuna dintre cele două directive nu stabileşte norme obligatorii de mediu, lăsând în sarcina autorităţilor naţionale controlul calităţii EIA şi SEA;

4. admite că, deşi directivele EIA şi SEA garantează participarea publică şi transparenţa procesului decizional, există încă deficienţe care trebuie remediate, în special în ceea ce priveşte faza de lansare a consultării publice, forma pe care o îmbracă informaţiile publice şi accesul la acestea;

5. atrage atenţia asupra faptului că anumite puncte din cele două directive se suprapun. Deşi abordează teme diferite, Directiva SEA se aplică „în amonte” de anumite planuri şi programe publice şi private, pe când Directiva EIA evaluează proiectele publice şi private, iar distincţiile dintre definiţiile planului, programului şi proiectului nu sunt întotdeauna clare, persistând îndoiala dacă obiectul evaluării îndeplineşte criteriile care impun aplicarea ambelor directive sau numai a uneia dintre ele. Prin urmare, evaluarea trebuie să se realizeze în două etape;

6. subliniază necesitatea de a se stabili legături formale între cele două directive şi Directiva privind habitatele (cu accent pe aspectul evaluării corespunzătoare) şi Planul de acţiune pentru biodiversitate, precum şi o metodologie bine definită pentru determinarea impactului schimbărilor climatice;

B. Directiva privind evaluarea impactului asupra mediului (EIA)

7. confirmă că toate statele membre au instituit cadre de reglementare complete şi că pun în aplicare directiva EIA, stabilind, în anumite cazuri, dispoziţii mai stricte decât exigenţele minime prevăzute de directivă;

8. constată totuşi că directiva EIA necesită îmbunătăţiri în anumite domenii şi solicită organizarea unei dezbateri la nivel de experţi în cadrul statelor membre, în special în ceea ce priveşte verificarea şi evaluarea preliminară, participarea publică, calitatea informaţiilor, procedurile EIA transfrontaliere şi coordonarea acestei directive cu alte directive şi politici;

9. propune ca mecanismul de verificare şi evaluare preliminară, prevăzut la articolul 4 şi în anexele II şi III, să fie simplificat şi clarificat, prin detalierea criteriilor de selecţie enumerate în anexa III şi prin stabilirea în cadrul directivei a unor praguri, criterii şi mecanisme de declanşare. S-a constatat că, la fixarea pragurilor, statele membre nu se limitează la marja de manevră de care dispun, fie luând în considerare doar anumite criterii de selecţie din anexa III, fie exceptând anumite proiecte în prealabil. La aceasta se adaugă diverse situaţii în care efectele cumulate nu sunt luate în considerare, precum şi adoptarea practicii „felierii” proiectelor, în special în cazul marilor planuri de investiţii. De asemenea, propune detalierea caracteristicilor tehnice ale proiectelor incluse în anexele I şi II, pentru a se clarifica domeniul concret de aplicare;

10. recomandă să se introducă în cadrul directivei obligativitatea delimitării domeniului de evaluat, aceasta determinând conţinutul şi numărul subiectelor care trebuie incluse în informaţiile destinate evaluării impactului asupra mediului, precum şi un proces transparent de acreditare a consultanţilor, dacă aceştia există;

11. recomandă, de asemenea, ca măsură ce poate contribui la calitatea evaluării impactului asupra mediului şi, prin urmare, la eficienţa acesteia, ca directiva să prevadă obligaţia de a evalua soluţiile alternative studiate, de a stabili o durată de valabilitate a evaluării impactului asupra mediului şi de a monitoriza efectele semnificative asupra mediului pe care le-ar putea avea implementarea proiectelor, precum şi eficienţa măsurilor de protecţie şi de corecţie prevăzute;

12. subliniază că publicului trebuie să i se acorde din timp posibilitatea reală de a participa la procesul de decizie. Consultarea publică trebuie lansată cât mai devreme posibil, de exemplu în faza de delimitare a domeniului de evaluat şi de verificare/evaluare preliminară. De asemenea, trebuie prevăzute cerinţe minime privind cele mai bune modalităţi de a pune documentaţia EIA la dispoziţia publicului interesat;

C. Directiva privind evaluarea strategică de mediu (SEA)

13. atrage atenţia asupra faptului că, în ansamblu, aplicarea şi eficacitatea directivei SEA variază de la un stat membru la altul, atât din punctul de vedere al dispoziţiilor instituţionale şi juridice, cât şi al modului în care statele membre îi percep rolul (1);

14. subliniază că, deşi este nevoie de mai multă experienţă în aplicarea directivei SEA, există o serie de elemente ale directivei, care pot fi descrise de fiecare stat membru şi care ar putea fi specificate în cadrul unei revizuiri. Atrage atenţia asupra următoarelor acţiuni necesare:

—	specificarea clară a domeniului de aplicare al directivei [articolul 3 alineatul (2) litera a) coroborat cu alineatul (3)], în ce priveşte impactul pe care un plan sau un program îl poate avea asupra mediului;

—	o mai bună definire a informaţiilor care trebuie incluse în raportul de mediu (articolul 5 şi anexa I). Identificarea corectă a amplorii datelor şi a gradului de precizie al evaluării, precum şi introducerea unui set standard de criterii de mediu ar putea creşte eficacitatea directivei;

—	introducerea obligatorie în raportul de mediu [articolul 5 alineatul (1)] a unei definiţii specifice a alternativelor rezonabile;

—	introducerea obligaţiei de a stabili metode şi indicatori care să permită monitorizarea efectelor semnificative asupra mediului (articolul 10) ale aplicării planurilor şi programelor, precum şi a eficienţei măsurilor de protecţie şi de corecţie prevăzute;

15. reaminteşte că experienţa a demonstrat că introducerea evaluării strategice de mediu în planificarea regională şi locală a utilizării terenurilor duce la o creştere a costurilor aferente cu circa 0,1-1 % şi la o creştere a intervalului de timp necesar aprobării cu circa 20-25 % din durata obişnuită - aspecte ce trebuie luate în considerare în cadrul oricăror modificări aduse evaluării strategice de mediu;

16. consideră vitală necesitatea de a dezvolta capacităţile statelor membre în scopul asigurării eficacităţii punerii în aplicare a directivei SEA. În acest sens, trebuie încurajată puternic consolidarea capacităţilor, în special prin campanii de recrutare şi de formare de experţi în evaluare strategică de mediu, precum şi prin elaborarea de documente de orientare;

17. propune ca toate iniţiativele viitoare să ţină cont de principiul subsidiarităţii, de cel al proporţionalităţii şi de cel privind o mai bună legiferare, să lanseze o dezbatere deschisă participării tuturor părţilor interesate, să favorizeze o mai bună protecţie a naturii, să mărească gradul de armonizare şi să simplifice procedurile existente;

18. observă că se pot economisi bani şi timp şi se poate evita dublarea eforturilor, întrucât pe parcursul elaborării planurilor de amenajare a teritoriului, în cadrul audierilor publice, cetăţenii au deja ocazia de a se informa cu privire la soluţiile prevăzute. Prin urmare, evaluarea strategică de mediu ca măsură de asigurare a participării publice este superfluă. Se poate efectua o evaluare strategică de mediu pentru a se examina alternativele privind definirea scopului, tehnologiile aplicate sau efectul asupra mediului al unui proiect concret, cu potenţiale efecte de poluare.

Bruxelles, 15 aprilie 2010

Prim-vicepreşedintele Comitetului Regiunilor

Ramón Luis VALCÁRCEL SISO

(1) Informaţii suplimentare privind aplicarea şi eficienţa ambelor directive pot fi găsite în următoarele studii ale Comisiei Europene:

http://ec.europa.eu/environment/eia/pdf/eia_study_june_09.pdf

http://ec.europa.eu/environment/eia/pdf/study0309.pdf.

27.8.2010

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 232/44

Avizul Comitetului Regiunilor privind dividendul digital, sursă de beneficii sociale şi creştere economică, şi un parteneriat public-privat pentru internetul viitorului

(2010/C 232/08)

I. RECOMANDĂRI POLITICE

COMITETUL REGIUNILOR

Observaţii comune celor două comunicări

1. salută Comunicarea Comisiei intitulată „Dividendul digital, sursă de beneficii sociale şi creştere economică” şi Comunicarea intitulată „Un parteneriat public-privat pentru internetul viitorului”, având în vedere că utilizarea dividendului digital şi dezvoltarea internetului viitorului pot contribui într-o măsură semnificativă la reducerea decalajului de acces la tehnologia digitală şi la realizarea obiectivelor Strategiei de la Lisabona şi a Strategiei „UE 2020” care îi urmează, precum şi la satisfacerea unor nevoi importante de natură socială, culturală şi economică ale cetăţenilor europeni;

2. reaminteşte că a insistat, în repetate rânduri, asupra faptului că un decalaj de lungă durată în ceea ce priveşte accesul la tehnologia digitală generează excluziune socială şi întârziere economică. Prin urmare, realizarea egalităţii de şanse în materie de acces şi de competenţe în domeniul digital constituie o necesitate socială şi economică;

3. de asemenea, reaminteşte că e-incluziunea joacă un rol esenţial în îndeplinirea obiectivelor iniţiativei „i2010 - O societate informaţională pentru creştere şi ocuparea forţei de muncă” (1) şi, astfel, în îndeplinirea obiectivelor de dezvoltare economică şi socială ale Strategiei de la Lisabona (2);

4. subliniază că necesitatea accesului la internet în bandă largă în condiţii abordabile este esenţială pentru asigurarea coeziunii sociale şi teritoriale şi a creşterii economice, precum şi pentru incluziunea digitală în Uniunea Europeană, în special în contextul profundei crize economice şi sociale actuale;

5. observă că, fiind un serviciu comparabil cu alte servicii publice, precum aprovizionarea cu apă şi electricitate, conexiunea în bandă largă este din ce în ce mai mult percepută ca un serviciu public (3). Prin urmare, aceasta ar trebui să devină accesibilă, la un preţ abordabil, tuturor cetăţenilor Uniunii Europene;

6. subliniază importanţa autorităţilor locale şi regionale, în conformitate cu Strategia i2010 pentru o societate informaţională europeană, întrucât acestea reprezintă motorul creşterii economice la nivel local şi generează, utilizează şi deţin multe produse şi servicii de informaţii digitale; în anumite state membre, acestea reprezintă, totodată, autorităţile competente în domeniu. Autorităţile locale şi regionale trebuie implicate deplin şi efectiv în guvernarea societăţii informaţionale (4);

7. subliniază, în acest context, rolul-cheie şi responsabilitatea autorităţilor locale şi regionale în a asigura, în mod echitabil şi la un preţ abordabil, accesul la banda largă în regiunile în care funcţionarea pieţei nu este în măsură să o facă, în a desfăşura proiecte-pilot menite să acopere decalajele existente în materie de e-accesibilitate şi în a dezvolta noi abordări, care să permită serviciilor publice online să se concentreze asupra cetăţeanului (2);

8. consideră că autorităţile locale şi regionale ar trebui să participe la un vast efort de cooperare pentru îmbunătăţirea interoperabilităţii administraţiilor publice şi a eficienţei prestării de servicii publice (5);

9. recomandă exploatarea la maximum a potenţialului Europei în materie de dezvoltare a serviciilor TIC în sectoarele public şi privat şi, în consecinţă, utilizarea acestora ca mijloc de îmbunătăţire a serviciilor furnizate de autorităţilor locale şi regionale în domenii precum sănătatea, educaţia, ordinea publică, securitatea şi serviciile sociale. Parteneriatele public-privat (PPP), sprijinite de UE, stabilite între autorităţile locale şi regionale şi IMM-urile care dezvoltă TIC în domeniul serviciilor publice TIC pot constitui o bază ideală pentru edificarea unui fundament de competenţe şi cunoştinţe la nivel local, în întreaga UE (6);

Observaţii specifice privind Comunicarea Comisiei „Dividendul digital, sursă de beneficii sociale şi creştere economică”

10. este de acord cu constatarea Comisiei că trecerea de la analogic la digital în domeniul televiziunii terestre în Europa va elibera frecvenţe radio de mare interes, datorită eficienţei sporite a transmisiei digitale. Acest „dividend digital” are un potenţial considerabil de a oferi o mare varietate de servicii, deoarece semnalele radio din respectiva bandă de frecvenţe pot parcurge distanţe lungi, iar echipamentele care utilizează aceste frecvenţe pot fi utilizate cu uşurinţă în interiorul clădirilor. Prin urmare, Comitetul este convins că, pentru Europa, aceasta este o ocazie unică de a răspunde cererii tot mai mari în materie de spectru de frecvenţe radio, în special de a furniza servicii fără fir în bandă largă în zonele rurale - acoperind astfel breşa din domeniul tehnologiei digitale - şi de a promova adoptarea de noi servicii fără fir, cum ar fi noua generaţie de servicii mobile în bandă largă, precum şi de a sprijini dezvoltarea radiodifuziunii terestre;

Dividendul digital – un instrument de dezvoltare economică

11. ia notă de faptul că, după cum se menţionează în studiul efectuat la comanda Comisiei, Exploiting the digital dividend – a European approach („O abordare europeană a dividendului digital”), dividendul digital ar putea genera, într-un interval de 15 ani, o valoarea totală de 150 până la 700 de miliarde de euro pe ansamblul Uniunii Europene; subliniază că, în acest context, în conformitate cu dispoziţiile recent revizuite din cadrul european de reglementare privind reţelele şi serviciile de comunicaţii electronice (7), frecvenţele radio constituie un bun public cu o considerabilă valoare socială, culturală şi economică;

12. constată că accesul la dividendul numeric va facilita furnizarea de servicii în bandă largă pe întreg teritoriul Uniunii Europene, contribuind astfel la realizarea unei pieţe unice a serviciilor de comunicare electronică şi constituind, în consecinţă, un element major al productivităţii şi competitivităţii economiei europene;

Dividendul numeric – un instrument de combatere a decalajelor de acces la tehnologia digitală

13. este convins că persistenţa decalajului de acces la tehnologia digitală pune obstacole în calea dezvoltării şi menţinerii coeziunii sociale şi a prosperităţii şi duce la excluziunea socială şi economică. În acest sens, iniţiativa i2010 trebuie să contribuie la îmbunătăţirea calităţii vieţii cetăţenilor şi, într-un sens mai larg, a societăţii (2);

14. reaminteşte dificultăţile cu care se confruntă pieţele pentru a crea, în anumite zone geografice, reţele în bandă largă şi de mare viteză la un preţ abordabil. Prin urmare, Comitetul invită Comisia să promoveze utilizarea radiofrecvenţelor care nu mai sunt utilizate pentru dezvoltarea unor politici şi orientări care să ia în considerare deficienţele de piaţă şi să faciliteze iniţiativele statului şi ale sectorului public în vederea dezvoltării unor reţele deschise, separate funcţional de serviciile din astfel de zone (3);

Deschiderea spectrului şi avantajele pentru dezvoltarea serviciilor publice

15. reiterează faptul că accesul de înaltă calitate şi la un preţ abordabil la conexiune fără fir poate contribui la îmbunătăţirea accesului la serviciile furnizate de autorităţile locale şi a calităţii acestor servicii, facilitând comercializarea produselor de către microîntreprinderi şi IMM-uri. Regiunile şi comunele izolate, în special cele ultraperiferice, ar trebui să beneficieze într-o măsură considerabilă de un acces mai generalizat şi mai rapid la serviciile de bandă largă (8);

16. consideră că utilizarea dividendului digital ar permite dezvoltarea aşa-numitelor servicii administrative online, care ar putea acoperi în special următoarele domenii: relaţiile dintre utilizatori şi administraţii; contribuţia administraţiilor la animarea dezbaterii publice (difuzarea datelor publice esenţiale, organizarea de dezbateri publice, consultări online şi, într-un sens mai larg, noile mecanisme de consultare a cetăţenilor); relaţiile dintre întreprinderi şi administraţie (declaraţii privind datele sociale, declaraţii de angajare, transferuri de date fiscale şi contabile); aplicarea tehnicilor de comerţ electronic în domeniul achiziţiilor publice (e-procurement); noile modalităţi de lucru şi de organizare în cadrul administraţiilor (transformarea meseriilor, munca în regim cooperatist, munca la distanţă). Utilizarea dividendului digital ar permite astfel compensarea inconvenientelor legate de caracterul izolat al zonelor rurale, printr-o mai bună comunicare între administraţie şi utilizatori, fie aceştia particularisau întreprinderi;

17. subliniază că unul dintre principiile directoare ale obiectivului de modernizare economică a politicii europene de coeziune pentru perioada 2007-2013 se concentrează asupra creşterii atractivităţii statelor membre, a regiunilor şi oraşelor, prin asigurarea, în cadrul acestora, a accesului şi a unor servicii de calitate şi la nivel adaptat. Comitetul consideră că acest demers sprijină dezvoltarea serviciilor publice online, creşterea economiei cunoaşterii, dinamizând capacităţile de cercetare şi inovare (2);

O abordare coordonată la nivel comunitar

18. ia notă de faptul că, după cum se menţionează de asemenea în studiul Exploiting the digital dividend – a European approach („O abordare europeană a dividendului digital”), coordonarea adecvată a spectrului dividendului digital la nivel european până în 2015 ar permite creşterea impactului economic al dividendului de la 20 la 50 de miliarde de euro, într-un interval de 15 ani, în funcţie mai ales de nivelul real al cererii viitoare de servicii avansate cum ar fi radiodifuziunea terestră şi comunicaţiile fără fir în bandă largă;

19. de asemenea, ia notă de faptul că, atât Conferinţa europeană a administraţiilor de poştă şi telecomunicaţii (CEPT) (9), cât şi Grupul pentru politica în domeniul spectrului de frecvenţe radio (Radio Spectrum Policy Group – RSPG) (10) au insistat asupra caracterului neobligatoriu al oricărei abordări armonizate. O serie de aspecte pledează în favoarea acestui caracter neobligatoriu: diferenţele datorate dimensiunii şi topografiei statelor, nivelul de concurenţă cu celelalte platforme de servicii, precum satelitul, reţeaua cu fir sau utilizarea radiofrecvenţelor în ţările limitrofe care nu fac parte din Uniunea Europeană. În plus, Comitetul consideră că, în virtutea principiului subsidiarităţii, decizia de afectare a unei benzi de radiofrecvenţă unui utilizator particular revine statelor membre sau autorităţilor locale sau regionale, când ele dispun de această competenţă. Cu toate acestea, Comitetul recunoaşte că este necesară, la nivel european, o coordonare a condiţiilor tehnice de utilizare, pentru a maximiza economiile de scară în materie de investiţii şi a asigura o utilizare eficientă a spectrului;

20. prin urmare, consideră că o abordare armonizată a dividendului digital se justifică în măsura în care nu are caracter obligatoriu şi ia în considerare caracteristicile statelor membre şi politicile pe care acestea doresc să le aplice. Prin urmare, Comitetul aprobă intenţia Comisiei de a adopta o decizie de armonizare a condiţiilor tehnice de utilizare a benzii de 800 MHz, fără a impune statelor membre obligaţia de a deschide această bandă altor noi aplicaţii în afară de radiodifuziune.

Dividendul numeric şi politicile naţionale în materie de mass-media

21. constată că politica comunitară în materie de dividend numeric va avea un impact asupra politicilor statelor membre în materie de mass-media, în special în ceea ce priveşte dezvoltarea televiziunii digitale terestre. Fiecare stat membru al Uniunii Europene dispune în prezent de un număr identic de frecvenţe pentru televiziunile cu acoperire naţională. Afectarea unei subbenzi de radiofrecvenţă altor servicii decât radiodifuziunea va avea un efect asupra acestui grad de acoperire, diferit de la un stat la altul, punând astfel în pericol principiul accesului echitabil al fiecărui stat la spectrul de frecvenţe radio. Prin urmare, Comitetul consideră că politica comunitară în materie de dividend digital trebuie să ia în considerare această dificultate şi să facă astfel încât toate statele membre să dispună de capacităţi echivalente pentru a-şi pune în aplicare politicile naţionale de dezvoltare a mijloacelor digitale de comunicare în masă;

22. subliniază rolul esenţial al serviciilor media pentru promovarea diversităţii culturale, a pluralismului şi a democraţiei participative, precum şi pentru construirea şi consolidarea identităţii comunităţilor locale, regionale şi naţionale europene. Observă că televiziunea terestră constituie cel mai important mijloc pentru a oferi cetăţenilor aceste servicii. Recunoaşte aşteptările şi nevoile cetăţenilor în ceea ce priveşte diversitatea programelor, calitatea serviciilor, mobilitatea şi furnizarea de servicii cu valoare adăugată şi prin intermediul platformelor terestre;

Dividendul digital şi politicile în materie de urbanism şi de respectare a mediului

23. observă că utilizarea dividendului digital pentru comunicaţiile fără fir va necesita instalarea unui număr mai mare de antene decât pentru radiodifuziune, ceea ce poate avea un impact asupra urbanismului şi mediului. De asemenea, observă că, în general, în aceste domenii, sunt competente autorităţile locale şi regionale. Prin urmare, atrage atenţia supra necesităţii de a găsi un echilibru corespunzător între crearea inevitabilă de noi reţele şi exercitarea acestor competenţe;

Observaţii specifice privind Comunicarea Comisiei pe tema „Un parteneriat public-privat pentru internetul viitorului”

Cercetare şi dezvoltare

24. felicită Comisia pentru angajamentul său de a sprijini în continuare cercetarea şi dezvoltarea tehnologică în domeniul internetului viitorului prin intermediul celui de-al şaptelea Program-cadru (PC7), dincolo de realizările actuale deosebite, şi recomandă utilizarea programului PCI (program-cadru pentru competitivitate şi inovare) ca o platformă excelentă de promovare a dezvoltării viitoarelor aplicaţii ale internetului. Comitetul solicită, în special, cum a făcut-o deja într-o serie de avize anterioare (11), utilizarea coordonată a PC7, a Fondurilor structurale şi a Programului pentru competitivitate şi inovare, deoarece acest lucru este esenţial pentru competitivitatea UE şi sinergia dintre politicile în materie de coeziune, cercetare, învăţământ superior şi inovare la nivel naţional şi regional (6);

25. constată o lipsă generală de coordonare în anumite sectoare precum educaţia, inovarea, cercetarea, investiţiile şi comercializarea soluţiilor TIC inovatoare. În această privinţă, conceptul de „inovare axată pe utilizator” poate constitui un instrument esenţial de îmbunătăţire, utilizat într-un număr din ce în ce mai mare de regiuni şi oraşe europene şi care s-a dovedit un motor central pentru investiţia în cercetare şi dezvoltare (C&D) şi pentru pătrunderea pe piaţă a noilor inovaţii. Prin urmare, recomandă Comisiei Europene să acorde acestui concept un loc mai important în comunicarea sa (6);

26. reaminteşte că a subliniat importanţa stabilirii unei relaţii strânse între C&D şi practicile industriale şi, prin urmare, solicită statelor membre şi Comisiei să nu precupeţească niciun efort în vederea promovării unei transpuneri rapide a cercetării în practicile comerciale şi publice de zi cu zi (6);

27. reaminteşte că autorităţile locale şi regionale pot crea medii de cercetare inovatoare, favorabile activităţilor de cercetare şi pot explora noi căi de cooperare instituţională între sectorul public şi cel privat sau de cooperare regională transfrontalieră. În plus faţă de investiţiile autorităţilor locale şi regionale, acest lucru ar necesita şi resurse financiare din partea statelor membre şi a UE (12);

Interoperabilitate

28. semnalează că dezvoltarea platformelor interactive, cum ar fi Web 2.0, este mai utilă în prezent datorită funcţiilor complexe ale acestora în materie de schimb de informaţii şi interoperabilităţii avansate dintre un număr ridicat de reţele, oferind opţiuni pentru crearea sau furnizarea de conţinut, fie prin intermediul persoanelor, fie prin forme care favorizează cooperarea sau activităţile cooperative; în acest context, dezvoltarea rapidă a tehnologiilor de stocare în masă este vitală pentru bazele de date ale administraţiilor publice, care vor conţine descrierea obiectelor identificate prin adresele lor de internet (13);

29. consideră că succesul eforturilor depuse pentru a facilita crearea de pieţe bazate pe inovaţie, a asigura interoperabilitatea şi a stabili norme comune depinde de un sprijin continuu şi de participarea autorităţilor naţionale, regionale şi locale, evidenţiind faptul că aceste eforturi trebuie completate prin acţiuni la nivel regional şi local;

Securitatea datelor şi respectarea vieţii private

30. subliniază că, în procesul de construire a infrastructurii internetului viitorului şi de dezvoltare a serviciilor oferite de acesta, va fi esenţial să se asigure îndeplinirea tuturor cerinţelor de securitate la fiecare nivel, pentru a garanta niveluri optime de confidenţialitate şi de protecţie a datelor cu caracter personal şi a preveni orice urmărire neautorizată a diferitelor tipuri de informaţii personale şi crearea de profiluri privind, în special, preferinţele în materie de cumpărături, starea medicală, fişele medicale etc. (13);

31. reaminteşte că asigurarea protecţiei vieţii private depinde de anumiţi factori, precum structura organismelor din sectorul public (care se află, în majoritate, la nivel local), convergenţa legislaţiei UE, promovarea unei culturi inovatoare în rândul funcţionarilor, în special aplicarea unui cod deontologic comun şi gestionarea aplicaţiilor bazate pe TIC (13);

32. solicită organizarea de vaste acţiuni de formare pentru întregul personal, în special pentru personalul tehnic specializat (de exemplu, în domeniul reţelelor, al sistemelor, al securităţii, al confidenţialităţii etc.), pentru personalul care lucrează în mod direct cu procedurile de securitate care implică diferite metodologii şi pentru personalul implicat în general sau indirect în procesele de inovare şi de modernizare (de exemplu, alfabetizarea informatică a consumatorilor) (13);

33. reaminteşte că a recomandat deja sprijinirea şi intensificarea acţiunilor de prevenire, tratare şi rezolvare din timp a problemelor de securitate a reţelelor, sarcini care revin Agenţiei Europene pentru Securitatea Reţelelor Informatice şi a Datelor (ENISA) (2);

Necesitatea unei acţiuni comune la nivel european pentru dezvoltarea internetului viitorului

34. salută intenţia Comisiei de a asocia Forumul internetului viitorului la punerea în aplicare a propunerilor formulate în comunicare, având în vedere că este necesară o coordonare a acţiunilor la nivel european, pentru a se evita dispersarea eforturilor şi pentru a se stabili obiective comune de interes public. Dat fiind că autorităţile locale şi regionale reprezintă actori importanţi ai dezvoltării internetului viitorului, Comitetul consideră că autorităţile locale şi regionale ar trebui să aibă posibilitatea de a participa la Forumul internetului viitorului şi solicită Comisiei propuneri în acest sens.

Bruxelles, 15 aprilie 2010

Prim-vicepreşedintele Comitetului Regiunilor

Ramón Luis VALCÁRCEL SISO

(1) COM(2005) 229 final

(2) CdR 5/2008 fin

(3) CdR 304/2008 fin

(4) CdR 247/2009 fin

(5) CdR 10/2009 fin

(6) CdR 156/2009 fin

(7) Directiva 2009/140/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 25 noiembrie 2009, JO L 337, 18.12.2009.

(8) CdR 252/2005 fin

(9) Raportul CEPT 22 – Raportul B al CEPT către Comisia Europeană, în cadrul mandatului privind consideraţiile tehnice referitoare la opţiunile de armonizare a dividendului digital, 1/7/2008.

(10) Avizul Grupului pentru politica privind spectrul de frecvenţe radio (GPSR) intitulat „EU Spectrum Policy Implications of the Digital Dividend” (Implicaţiile politicii comunitare în domeniul spectrului de frecvenţe cauzate de dividendul digital), 14/2/2007 – Avizul Grupului pentru politica în domeniul spectrului de frecvenţe radio privind dividendul digital, 18/9/2009.

(11) CdR 263/2007 fin

(12) CdR 84/2007 fin

(13) CdR 247/2009

27.8.2010

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 232/49

Avizul Comitetului Regiunilor privind dezvoltarea unei strategii comune pentru tehnologiile generice esenţiale în UE

(2010/C 000/09)

I. RECOMANDĂRI POLITICE

COMITETUL REGIUNILOR

1. salută iniţiativa Comisiei Europene (Comisia) de a elabora Comunicarea „Pregătiri pentru viitorul nostru: dezvoltarea unei strategii comune pentru tehnologiile generice esenţiale în UE” (Comunicarea TGE);

2. observă că aceste tehnologii au potenţialul de a deveni bunuri de preţ pentru cetăţeni, întreprinderi şi administraţii, putând contribui la îmbunătăţirea produselor şi a calităţii serviciilor publice;

3. salută referinţele şi rapoartele suplimentare, cum ar fi Comunicarea pe tema „Nanoştiinţe şi nanotehnologii: planul de acţiune pentru Europa 2005-2009” (Raportul nano), pentru sprijinul pe care îl oferă dezvoltării viitoare a tehnologiilor generice esenţiale (TGE); remarcă faptul că, în Comunicarea TGE, nanotehnologia este recunoscută ca fiind una dintre cele cinci tehnologii generice esenţiale care prezintă cel mai mare interes strategic;

4. subliniază rolul esenţial al autorităţilor locale şi regionale (ALR) în promovarea unui dialog în cunoştinţă de cauză cu publicul larg şi în abordarea preocupărilor publice la un nivel apropiat de cetăţeni;

5. sprijină propunerea inclusă în Comunicarea TGE de a se acorda o importanţă sporită programării strategice comune şi proiectelor de demonstraţie şi de a se adopta o abordare mai strategică şi mai bine coordonată, nu numai de către UE şi statele membre, ci şi de către regiuni;

6. salută faptul că, în Comunicarea TGE examinată, se face referire la promovarea grupurilor şi reţelelor de inovare regionale, acestea fiind esenţiale pentru crearea şi menţinerea unei inovări de talie mondială şi contribuind la ancorarea puternică a cunoştinţelor într-o anumită regiune;

7. recunoaşte importanţa TGE pentru competitivitatea internaţională şi dezvoltarea durabilă a UE; subliniază necesitatea intensificării schimbului de experienţe şi de bune practici între statele membre şi între regiunile europene şi insistă asupra importanţei de a se profita de bunele practici din întreaga lume;

8. reafirmă importanţa sinergiilor dintre programul-cadru, fondurile structurale (FS) şi politicile naţionale în ceea ce priveşte obiectivele mai ample ale UE, acelea de competitivitate şi coeziune;

9. recunoaşte importanţa revizuirii cadrului ajutoarelor de stat pentru inovare şi solicită Comisiei să îl informeze cu privire la evoluţiile din acest domeniu;

10. sprijină propunerea Comisiei de creare a unui grup de experţi la nivel înalt, însărcinat cu elaborarea unei strategii comune pe termen mai lung pentru TGE şi solicită să fie informat de Comisie, încă din faza incipientă, cu privire la evoluţiile acestui grup, inclusiv la analizele şi recomandările politice ale acestuia;

11. este de acord cu Raportul nano în ceea ce priveşte necesitatea integrării aspectelor legate de sănătate, siguranţă şi mediu în dezvoltarea nanotehnologiei şi a stabilirii unui dialog eficient cu toate părţile interesate;

12. recunoaşte importanţa revizuirii atente a reglementărilor europene existente, după cum a solicitat Parlamentul European, şi a sincronizării acestora cu reglementările şi standardele regionale, deoarece diversitatea excesivă a reglementărilor ar putea aduce prejudicii competitivităţii internaţionale a regiunilor europene şi a statelor membre;

13. consideră că acţiunile propuse, conform actualei formulări din Comunicarea TGE, nu generează nicio obiecţie privind respectarea principiilor subsidiarităţii şi proporţionalităţii;

Impactul TGE asupra competitivităţii şi inovării

14. subliniază importanţa TGE în sprijinirea aplicaţiilor practice, rolul lor în cadrul noului plan european pentru inovare şi posibilităţile lor de a îmbunătăţi calitatea vieţii şi competitivitatea în regiunile europene;

15. recunoaşte faptul că, în afară de necesitatea de a se acorda o atenţie constantă competitivităţii fiecărui sector în parte, este important să se observe că prosperitatea viitoare a Europei va depinde din ce în ce mai mult de activităţile intersectoriale (1);

16. semnalează că promovarea unei mari varietăţi de aplicaţii ale cunoştinţelor specifice în diverse lanţuri de inovare ar putea duce la crearea de noi locuri de muncă la toate nivelurile şi la menţinerea cunoştinţelor la nivel regional (1);

17. solicită revizuirea Programului-cadru al UE pentru cercetare şi dezvoltare tehnologică (PC) şi adaptarea în mai mare măsură a acestuia la necesităţile IMM-urilor, pentru a se înlesni participarea acestora la proiectele comune europene şi a se spori potenţialul de dezvoltare a TGE la nivel regional;

18. recunoaşte că atractivitatea Europei pentru investiţiile industriale în acest sector se dovedeşte deja mai scăzută;

Aspectele sociale ale TGE

19. recunoaşte importanţa, menţionată în Comunicarea TGE, a cunoaşterii şi a înţelegerii TGE de către publicul larg, precum şi a unei strategii proactive care să reunească părţile interesate, pentru a aborda preocupările cetăţenilor şi a comunica deschis cu privire la beneficiile şi riscurile noilor tehnologii;

20. reaminteşte necesitatea bunei înţelegeri şi comunicări a beneficiilor şi riscurilor noilor tehnologii, după cum a afirmat CoR în avizele sale anterioare (2), şi a efectuării, în caz de nevoie, a unor studii pentru a se înţelege mai bine posibilele riscuri în raport cu beneficiile anticipate;

21. salută, în acest sens, consolidarea rolului Grupului european pentru etică în vederea unei dezbateri în cunoştinţă de cauză cu privire la posibilităţile şi riscurile biotehnologiilor şi nanotehnologiilor;

22. recunoaşte importanţa abordării aşteptărilor şi preocupărilor sociale, după cum se menţionează în Raportul nano şi în documentele însoţitoare ale acestuia;

23. încurajează promovarea cooperării între UE şi nivelurile naţional şi regional cu privire la aspectele etice şi socioeconomice;

24. consideră că UE ar trebui să înfiinţeze un grup operativ european pentru inovare socială, care să nu fie separat de politica industrială a UE, ci, mai degrabă, să constituie un element central al acestei politici (1);

25. invită statele membre să se coordoneze şi să coopereze cu regiunile în momentul luării de decizii privind politica de inovare şi măsurile şi instrumentele de promovare a acesteia, astfel încât rezultatele obţinute să răspundă şi necesităţilor existente la nivel local şi regional (3);

26. salută intenţia Comisiei de a depune eforturi, atât în cadrul politicii comerciale, cât şi al acordurilor bilaterale, pentru a pune capăt practicilor ilicite ale statelor terţe în materie de subvenţii şi concurenţei în ceea ce priveşte subvenţiile. În măsura în care statele terţe nu sunt dispuse să conlucreze în acest sens, UE şi statele membre ar trebui totuşi să îşi apere interesele tehnologice şi economice prin măsuri eficiente, pentru a garanta prezenţa continuă în Europa a tehnologiilor esenţiale şi, astfel, a unei economii bazate pe cunoaştere;

Infrastructura şi coeziunea

27. solicită să se acorde mai multă importanţă sensibilizării la nivel local şi regional şi stimulării actualizării infrastructurii, acestea fiind elemente necesare pentru dezvoltarea şi implementarea TGE;

28. subliniază că infrastructurile europene de cercetare sunt situate, în cea mai mare parte, în Europa de Vest şi că ar trebui promovată o mai bună distribuţie geografică în acest sens;

29. recunoaşte necesitatea elaborării unui cadru la nivel european care să garanteze funcţionarea mai eficientă a infrastructurilor de cercetare şi eliminarea obstacolelor din calea cercetării internaţionale;

30. solicită luarea în considerare a Grupărilor europene pentru cooperare teritorială (GECT) ca un instrument juridic alternativ pentru crearea unor infrastructuri de cercetare de dimensiune europeană;

31. subliniază importanţa ALR în promovarea programelor comune de cercetare: ALR joacă un rol esenţial în elaborarea strategiilor regionale de cercetare şi inovare, adesea gestionând instituţiile de cercetare şi sprijinind mediile inovatoare;

32. propune să se adauge, în cadrul fondurilor structurale, stimulente pentru sprijinirea cercetării şi inovării, inclusiv rate de subvenţionare diferenţiate care să favorizeze investiţiile în proiecte de cercetare şi inovare;

33. încurajează oraşele şi regiunile să susţină transferul de cunoştinţe şi de inovare dinspre baza ştiinţifică spre industrie, să îmbunătăţească oferta de capital de risc, inclusiv pentru cooperarea transfrontalieră, şi să îi sprijine pe cei care aplică invenţiile tehnologice în obţinerea şi utilizarea brevetelor;

34. subliniază rolul special pe care îl joacă politica de coeziune în sprijinirea activităţilor de inovare din regiuni;

35. observă că Fondul european de dezvoltare regională (FEDER) poate oferi sprijin financiar pentru dezvoltarea competenţelor şi pentru modernizarea structurilor şi sistemelor educaţionale, prin finanţarea incubatoarelor de afaceri şi a parcurilor ştiinţifice, facilitând astfel conexiunile dintre IMM-uri şi universităţi;

Îmbunătăţirea participării IMM-urilor la parteneriatele public-privat

36. reafirmă că politica industrială europeană ar trebui să acorde atenţie, în mod mai explicit, interacţiunii dintre întreprinderile mari, mijlocii sau mici (în special IMM-uri) şi centrele de cercetare (1); subliniază importanţa crucială a forţei de muncă calificate pentru această interacţiune şi pentru ancorarea industriei la nivel regional;

37. reaminteşte rolul esenţial al cooperării dintre instituţiile publice şi sectorul privat, în special în ce priveşte implicarea universităţilor, colegiilor şi organismelor de cercetare (4); subliniază importanţa stabilirii unei legături între programele de studiu universitare şi tehnologiile care prezintă interes pentru forţa de muncă dintr-o regiune, în vederea menţinerii cunoştinţelor şi competitivităţii în regiunea respectivă;

38. solicită o schimbare semnificativă în utilizarea fondurilor structurale de către regiuni, în vederea stimulării cererii în materie de cercetare şi inovare, promovând inovarea deschisă şi orientată către utilizator ca potenţial regional (5);

Evoluţii în sectoare specifice

39. recunoaşte că, în mai multe sectoare, au început deja să apară, în mod intermitent, inovaţii în materie de produse şi de comercializare, ca de exemplu în sectoarele alimentar şi farmaceutic (ştiinţele vieţii), tehnologia biomedicală, sectorul automobilelor şi sistemele de înaltă tehnologie (1);

40. atrage atenţia asupra faptului că biotehnologia oferă, pe lângă aplicaţiile din domeniul sănătăţii, al produselor alimentare şi al furajelor, promiţătoare alternative de viitor în industria chimică (2);

41. solicită dezvoltarea coexistenţei diferitelor practici agricole, nu doar sub aspectul bunei practici agricole, ci şi în ceea ce priveşte nevoia de toleranţă şi încredere în procesul de informare, coordonare şi cooperare între producătorii agricoli vecini (2);

42. salută activităţile Comisiei orientate către garantarea utilizării sigure şi eficiente a biotehnologiei moderne în ţările în curs de dezvoltare, precum şi către consolidarea capacităţilor acestor state de a evalua şi a gestiona riscurile, pentru a sprijini conservarea şi utilizarea durabilă a resurselor genetice în aceste ţări (2);

43. pune în evidenţă necesitatea de a se dezvolta metodologii adecvate de evaluare a siguranţei nanotehnologiilor şi de a se pune în aplicare o politică şi un cadru de reglementare adecvate, înainte ca aceste tehnologii să pătrundă pe piaţă în mai mare măsură;

44. subliniază necesitatea de a se acorda prioritate elaborării unei evaluări mai solide a durabilităţii tehnologiilor, cu un accent deosebit pe primele faze de dezvoltare, cu mult timp înainte ca acestea să se apropie de stadiul de comercializare; observă că aceasta ar putea duce, în cele din urmă, la elaborarea unor cadre metodologice independente pentru evaluarea şi gestionarea riscurilor, precum şi pentru studiile de impact social;

45. solicită consolidarea funcţiei prospective a tuturor serviciilor Comisiei, în special în domeniul tehnologic, pentru a se facilita identificarea timpurie a noilor chestiuni survenite. Trebuie să se evalueze relevanţa, coerenţa şi eficienţa legislaţiei şi politicilor, punerea lor în aplicare, precum şi impactul social şi economic al acestora (2).

Bruxelles, 14 aprilie 2010

Prim-vicepreşedintele Comitetului Regiunilor

Ramón Luis VALCÁRCEL SISO

(1) CdR 39/2006 fin.

(2) CdR 174/2007 fin.

(3) CdR 283/2008 fin.

(4) CdR 83/2007 fin.

(5) CdR 263/2007 fin.

		ISSN 1830-3668 doi:10.3000/18303668.C_2010.232.rum
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene		C 232

Ediţia în limba română	Comunicări şi informări	Anul 53 27 august 2010

Informarea nr.	Cuprins	Pagina
	I Rezoluții, recomandări și avize
	AVIZE
	Comitetul Regiunilor
	A 84-a sesiune plenară din 14 și 15 aprilie 2010
2010/C 232/01	Avizul Comitetului Regiunilor pe tema Solidaritate în domeniul sănătății: reducerea inegalităților în materie de sănătate în UE	1

2010/C 232/02	Avizul Comitetului Regiunilor privind gestionarea impactului îmbătrânirii populației în UE (Raport privind îmbătrânirea populației, 2009)	7

2010/C 232/03	Aviz prospectiv al Comitetului Regiunilor privind viitorul politicii de coeziune	14

2010/C 232/04	Avizul Comitetului Regiunilor privind Strategia Uniunii Europene pentru regiunea Mării Baltice	23

2010/C 232/05	Avizul Comitetului Regiunilor privind planul de acțiune privind mobilitatea urbană	29

2010/C 232/06	Avizul Comitetului Regiunilor pe tema Strategia de extindere și principalele provocări pentru perioada 2009-2010 – Țările candidate	36

2010/C 232/07	Avizul Comitetului Regiunilor privind îmbunătățirea directivelor EIA și SEA	41

2010/C 232/08	Avizul Comitetului Regiunilor privind dividendul digital, sursă de beneficii sociale și creștere economică, și un parteneriat public-privat pentru internetul viitorului	44

2010/C 232/09	Avizul Comitetului Regiunilor privind dezvoltarea unei strategii comune pentru tehnologiile generice esențiale în UE	49