ISSN 1830-3668

Jurnalul Oficial

al Uniunii Europene

C 27

European flag  

Ediţia în limba română

Comunicări şi informări

Anul 52
3 februarie 2009


Informarea nr.

Cuprins

Pagina

 

III   Acte pregătitoare

 

COMITETUL ECONOMIC ȘI SOCIAL EUROPEAN

 

A 446-a sesiune plenară din 9 și 10 iulie 2008

2009/C 027/01

Avizul Comitetului Economic și Social European privind propunerea de Regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind omologarea tip a motoarelor de vehicule pe bază de hidrogen și de modificare a Directivei 2007/46/CE COM(2007) 593 final — 2007/0214 (COD)

1

2009/C 027/02

Avizul Comitetului Economic și Social European privind diferitele măsuri politice, altele decât finanțarea adecvată, care ar putea contribui la creșterea și dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii

7

2009/C 027/03

Avizul Comitetului Economic și Social European privind Comunicarea Comisiei: Agenda pentru un turism european durabil și competitiv COM(2007) 621 final

12

2009/C 027/04

Aviz al Comitetului Economic și Social European privind Cartea albă privind integrarea piețelor creditului ipotecar din Uniunea Europeană COM(2007) 807 final

18

2009/C 027/05

Avizul Comitetului Economic și Social European privind evoluția sectorului construcțiilor în Europa

22

2009/C 027/06

Avizul Comitetului Economic și Social European privind evoluția sectorului serviciilor destinate întreprinderilor în Europa

26

2009/C 027/07

Avizul Comitetului Economic și Social European privind propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind produsele cosmetice (reformare) COM(2008) 49 final — 2008/0035 (COD)

34

2009/C 027/08

Avizul Comitetului Economic și Social European privind propunerea de directivă a Parlamentului European și a Consiliului de modificare a Directivei 2001/82/CE și a Directivei 2001/83/CE în ceea ce privește modificări ale condițiilor autorizațiilor de introducere pe piață pentru medicamente COM(2008) 123 final — 2008/0045 (COD)

39

2009/C 027/09

Avizul Comitetului Economic și Social European privind propunerea de directivă a Parlamentului European și a Consiliului referitoare la recipientele simple sub presiune (versiune codificată) COM(2008) 202 final — 2008/0076 (COD)

41

2009/C 027/10

Avizul Comitetului Economic și Social European privind Comunicarea Comisiei către Consiliu și către Parlamentul European Către o rețea feroviară cu prioritate pentru transportul de marfăCOM(2007) 608 final

41

2009/C 027/11

Avizul Comitetului Economic și Social European privind Comunicarea Comisiei — Comunicarea privind o politică portuară europeană COM(2007) 616 final

45

2009/C 027/12

Avizul Comitetului Economic și Social European privind transportul rutier — timpul de lucru al conducătorilor auto liber profesioniști

49

2009/C 027/13

Avizul Comitetului Economic și Social European privind Comunicarea Comisiei către Consiliu, către Parlamentul European, către Comitetul Economic și Social European și către Comitetul Regiunilor — Un plan strategic european pentru tehnologiile energetice (PLANUL SET) Către un viitor cu emisii reduse de carbonCOM(2007) 723 final

53

2009/C 027/14

Avizul Comitetului Economic și Social European privind relația dintre schimbările climatice și agricultură în Europa

59

2009/C 027/15

Avizul Comitetul Economic și Social European privind propunerea de directivă a Parlamentului European și a Consiliului de modificare a Directivei 2003/87/CE în vederea îmbunătățirii și extinderii sistemului comunitar de comercializare a cotelor de emisie de gaze cu efect de seră COM(2008) 16 final — 2008/0013 (COD)

66

2009/C 027/16

Avizul Comitetului Economic și Social European privind propunerea de decizie a Parlamentului European și a Consiliului privind efortul statelor membre de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră astfel încât să respecte angajamentele Comunității de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră până în 2020 COM(2008) 17 final — 2008/0014 (COD)

71

2009/C 027/17

Avizul Comitetului Economic și Social European privind propunerea de directivă a Parlamentului European și a Consiliului privind stocarea geologică a dioxidului de carbon și de modificare a Directivelor 85/337/CEE și 96/61/CE ale Consiliului, a Directivelor 2000/60/CE, 2001/80/CE, 2004/35/CE, 2006/12/CE și a Regulamentului (CE) nr. 1013/2006 COM(2008) 18 final — 2008/0015 (COD)

75

2009/C 027/18

Avizul Comitetului Economic și Social European privind Propunerea de directivă a Parlamentului European și a Consiliului de modificare a Directivei 2006/66/CE a Parlamentului European și a Consiliului privind bateriile și acumulatorii și deșeurile de baterii și acumulatori, în ceea ce privește articolul 6 alineatul (2) privind introducerea pe piață a bateriilor și acumulatorilor COM(2008) 211 — 2008/0081 (COD)

81

2009/C 027/19

Avizul Comitetului Economic și Social European privind industria minieră neenergetică din Europa

82

2009/C 027/20

Avizul Comitetului Economic și Social European privind integrarea minorităților — romii

88

2009/C 027/21

Avizul Comitetului Economic și Social European pe tema Elemente pentru structura, organizarea și funcționarea unei platforme care să asigure o participare mai largă a societății civile la promovarea politicilor de integrare a resortisanților din țări terțe în UE

95

2009/C 027/22

Avizul Comitetului Economic și Social European privind un nou program european de acțiune socială

99

2009/C 027/23

Avizul Comitetului Economic și Social European privind propunerea de directivă a Consiliului privind condițiile de intrare și de ședere a resortisanților din țările terțe pentru ocuparea unor locuri de muncă înalt calificate COM(2007) 637 final — 2007/0228 (CNS)

108

2009/C 027/24

Avizul Comitetului Economic și Social European privind propunerea de directivă a Consiliului privind o procedură unică de solicitare a unui permis unic pentru resortisanții din țările terțe în vederea șederii și ocupării unui loc de muncă pe teritoriul statelor membre și un set comun de drepturi pentru lucrătorii din țările terțe cu ședere legală pe teritoriul unui stat membru COM(2007) 638 final — 2007/0229 (CNS)

114

2009/C 027/25

Avizul Comitetului Economic și Social European privind propunerea de decizie a Parlamentului European și a Consiliului privind Anul european al creativității și inovării (2009) COM(2008) 159 final — 2008/0064 (COD)

119

2009/C 027/26

Avizul Comitetului Economic și Social European privind o mai bună integrare pe piața internă — factor-cheie de coeziune și creștere economică pentru insule

123

2009/C 027/27

Avizul Comitetului Economic și Social European privind cauzele diferenței dintre inflația percepută și inflația reală

129

2009/C 027/28

Avizul Comitetului Economic și Social European privind rolul societății civile în programele UE de asistență pentru preaderare în Republica Albania

140

2009/C 027/29

Avizul Comitetului Economic și Social European privind crearea de rețele ale organizațiilor societății civile în regiunea Mării Negre

144

2009/C 027/30

Avizul Comitetului Economic și Social European privind concilierea dimensiunii naționale cu cea europeană în cadrul comunicării privind Europa

152

RO

 


III Acte pregătitoare

COMITETUL ECONOMIC ȘI SOCIAL EUROPEAN

A 446-a sesiune plenară din 9 și 10 iulie 2008

3.2.2009   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 27/1


Avizul Comitetului Economic și Social European privind propunerea de Regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind omologarea tip a motoarelor de vehicule pe bază de hidrogen și de modificare a Directivei 2007/46/CE

COM(2007) 593 final — 2007/0214 (COD)

(2009/C 27/01)

La 14 noiembrie 2007, în conformitate cu articolul 95 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, Consiliul a hotărât să consulte Comitetul Economic și Social European cu privire la

Propunerea de Regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind omologarea tip a motoarelor de vehicule pe bază de hidrogen și de modificare a Directivei 2007/46/CE.

Secțiunea pentru piața unică, producție și consum, însărcinată cu pregătirea lucrărilor Comitetului pe această temă, și-a adoptat avizul la 11 iunie 2008. Raportor: dl Iozia.

În cea de a 446-a sesiune plenară, care a avut loc la 9 iulie 2008, Comitetul Economic și Social European a adoptat prezentul aviz cu 117 voturi pentru, 0 voturi împotrivă și 5 abțineri.

1.   Concluzii și recomandări

1.1

CESE aprobă conținutul propunerii de regulament COM(2007) 593 final și este în favoarea elaborării unor norme armonizate la nivel comunitar privind omologarea vehiculelor pe bază de hidrogen, declarându-se de acord cu varianta unei proceduri europene unice care să fie valabilă în toate statele membre, deoarece aceasta pare mai simplă și mult mai puțin costisitoare decât 27 de omologări diferite (care ar duce mai ales la apariția unor situații evidente de denaturare a concurenței și la o fragmentare a pieței interne).

1.2

Importanța unei astfel de inițiative este evidentă. În ciuda unei prognoze de creștere importantă a vânzărilor de vehicule pe bază de hidrogen, acestea nu sunt omologate nici la nivel național, nici la cel comunitar. Reglementările provizorii adoptate în statele membre diferă considerabil.

1.3

CESE consideră necesară adoptarea rapidă a regulamentului, care pare în măsură să ofere un cadru sigur de referință întreprinderilor din sector și să încurajeze prin urmare efectuarea importantelor investiții necesare creării de tehnologii legate de utilizarea hidrogenului. În avize recente pe această temă, CESE s-a exprimat în favoarea alegerii strategice a utilizării acestuia, afirmând că „în ciuda limitelor încă existente, hidrogenul reprezintă provocarea viitorului”.

1.4

Elaborarea acestei reglementări comunitare în materie de armonizare reprezintă, pe de altă parte, un element important de garantare a siguranței pentru utilizatori. O mai mare încredere din partea acestora constituie un aspect esențial, în condițiile existenței unei tendințe clare de răspândire a vehiculelor pe bază de hidrogen, al căror număr, conform previziunilor Comisiei, ar trebui să ajungă la un milion până în 2020.

1.5

Un exemplu relevant care confirmă viabilitatea obiectivului și posibilitatea concretă de îndeplinire a acestuia îl constituie creșterea constantă și continuă a numărului de taxiuri cu alimentare hibridă la New York, unde o politică urbană adecvată permite concilierea protecției mediului și a respectului față de acesta cu regulile pieței. Este dovada clară a faptului că încercările de a crea obstacole artificiale în calea dezvoltării acestei tehnologii au de fapt drept scop apărarea unor interese bine consolidate.

1.6

Îndeplinirea acestui obiectiv apare ca necesară deoarece doar prin intermediul unei acțiuni hotărâte de înlocuire a carburanților fosili pare posibilă obținerea unui rezultat compatibil cu politicile comunitare de dezvoltare durabilă și de luptă împotriva schimbărilor climatice. Un astfel de obiectiv poate fi îndeplinit prin intermediul utilizării crescânde a hidrogenului, a biocombustibililor de a doua generație și a altor combustibili regenerabili.

1.7

Pentru a se acorda un sprijin substanțial unei astfel de strategii pe termen lung, sunt necesare angajamente clare în domeniul cercetării tehnologice. În consecință, CESE solicită implementarea unor programe specifice de cercetare, începând cu adoptarea rapidă a Regulamentului COM(2007) 571 final, care prevede instituirea unei „inițiative tehnologice comune (ITC)” […] întreprinderea comună „Pile de combustie și hidrogen” (1). CESE susține și dorește lansarea de programe de cercetare care să exploreze noi căi de producere și de utilizare a hidrogenului și se alătură cererilor din partea întreprinderilor și centrelor de cercetare din domeniul utilizării hidrogenului, ce îndeamnă Parlamentul și Consiliul să grăbească procesul de adoptare a propunerilor necesare.

1.8

CESE invită Comisia să analizeze încă de pe acum problema extinderii rețelei de distribuție, având în vedere faptul că existența unor tehnologii de stocaj sigure și eficiente, ca și a unor sisteme corespunzătoare de distribuție, reprezintă elemente indispensabile pentru înmulțirea autovehiculelor pe bază de amestecuri gazoase.

1.9

Într-o primă fază, intervențiile ar trebui să încurajeze distribuția gazului petrolier lichefiat (GPL) și a metanului (care în prezent sunt rareori întâlnite sau chiar lipsesc din multe țări ale Uniunii) pe întreg teritoriul comunitar, acesta constituind obiectivul cel mai urgent și mai realist în materie de decarbonatare, măcar parțială, a carburanților. Această primă etapă a căutărilor de noi tehnologii, din ce în ce mai sigure și eficiente, în domeniul stocării și distribuției, va permite în viitorul apropiat trecerea la o etapă intermediară de distribuire a amestecurilor de gaz și de hidrogen, pentru a se ajunge în final la distribuirea hidrogenului.

1.10

CESE consideră fundamentală abordarea în mod concret a problemei recâștigării încrederii viitorilor utilizatori, în vederea eliminării suspiciunilor care planează încă asupra folosirii hidrogenului. Se impune deci inițierea unor programe extinse de informare, care să transmită un mesaj clar și motivat, și care să confirme că, în prezent, această tehnologie a atins deja nivelurile de siguranță ale vehiculelor convenționale.

1.11

CESE se declară de acord cu alegerea regulamentului ca instrument juridic, deoarece acesta le garantează producătorilor din sector condiții egale, prin aplicarea simultană în toate statele membre a normelor propuse.

1.12

În plus, aprobă propunerea de elaborare și de punere în aplicare a normelor fundamentale în cadrul procedurii de comitologie, și este de acord cu stabilirea unei perioade de tranziție pentru aplicarea tuturor normelor, deoarece aceasta va presupune o anume dificultate pentru întreprinderile din sector.

1.13

CESE susține și consideră importantă prezența Europei în cadrul GCG (Global Coordination Group — Grupul de Coordonare Globală), în scopul căutării unor norme de omologare la scară mondială, GTR (Global Technological Regulation — Reglementări Tehnice Globale), dar subliniază și că încercarea de a se ajunge la un astfel de acord nu trebuie să reprezinte o piedică în calea procedurii legislative comunitare. Existența unui instrument legislativ propriu și a unei experiențe în aplicarea normelor comunitare va consolida poziția Europei în cadrul tuturor organismelor de nivel mondial, aceasta și pentru a nu se ajunge la reglementări globale în privința vehiculelor pe bază de hidrogen care să țină cont de singura experiență din domeniu disponibilă în prezent (cea a Japoniei).

1.14

Existența unei experiențe bazate pe o reglementare legislativă la nivel comunitar și rezultatele semnificative care pot fi obținute ca urmare a unei implicări depline și continue în domeniul cercetării tehnologice vor putea constitui elemente esențiale în susținerea competitivității întreprinderilor ce operează deja în sectorul auto, având în vedere că segmente substanțiale ale viitoarei piețe vor reveni noilor tehnologii și noilor carburanți.

1.15

În opinia CESE, pentru aceasta sunt necesare alegeri curajoase și în timp util, împreună cu o viziune strategică prospectivă care să schițeze un scenariu viitor în care hidrogenul va juca, la momentul potrivit, un rol important și decisiv.

1.16

CESE invită Comisia să reconsidere propunerea de „etichetare” a vehiculelor pe bază de hidrogen, care ar putea fi interpretată ca un fel de incriminare, de considerare a acestor vehicule ca fiind „periculoase”, în vreme ce testele de siguranță au produs rezultate analoage celor din cazul vehiculelor alimentate cu altfel de carburanți. Ca o alternativă la etichetare, CESE consideră că ar fi mai oportună indicarea tipului de carburant în cazul tuturor vehiculelor, astfel încât acestea să fie mai ușor de identificat.

1.17

În vederea facilitării răspândirii vehiculelor pe bază de hidrogen chiar și în absența unei rețele de distribuție a acestuia, CESE recomandă Comisiei și omologarea micilor unități de reformare care permit generarea de hidrogen din gaz metan (de exemplu, stațiile de alimentare la domiciliu — Home Energy Station — sau alte sisteme asemănătoare). Acesta ar putea reprezenta un prim pas concret pentru satisfacerea în primă instanță a noii cereri de hidrogen, obiectivul de îndeplinit fiind în continuare acela de a produce hidrogen din surse regenerabile, de la biogaz la fotoliză sau electroliză, prin utilizarea energiei electrice obținute din surse regenerabile.

2.   Introducere

2.1

Regulamentul supus examinării [COM(2007) 593 final] pleacă de la constatarea că în Uniunea Europeană nu există standarde privind omologarea vehiculelor pe bază de hidrogen, cu toate că se preconizează creșterea vânzărilor de vehicule dotate cu o astfel de tehnologie.

2.2

Nici în diferitele state membre nu există în prezent prevederi care să reglementeze domeniul acoperit de propunere.

Într-adevăr, legislațiile în vigoare, care au în vedere omologarea vehiculelor, în ansamblu, nu prevăd norme generale referitoare la vehiculele pe bază de hidrogen, și din cauza caracteristicilor diferite de cele ale vehiculelor care folosesc pentru propulsie carburanți tradiționali.

2.3

Unele state membre au adoptat reglementări provizorii, dar acestea diferă foarte mult de la țară la țară. Eternizarea acestei situații va conduce la proceduri diferite de omologare în satele membre, ceea ce va avea drept consecință inevitabilă fragmentarea pieței, denaturarea regulilor concurenței și diminuarea șanselor ca această tehnologie să contribuie rapid și în mod decisiv la îmbunătățirea mediului.

2.4

Prin urmare, propunerea de regulament are în vedere asigurarea unei funcționări corecte a pieței interne și evitarea situației în care în statele membre se află în circulație vehicule omologate conform unor norme diferite, ceea ce ar determina apariția de dezechilibre între producători și ar favoriza crearea de obstacole artificiale pentru comerțul din Uniune.

2.5

O asemenea perspectivă ar reprezenta o piedică în calea evoluției tehnologiilor legate de utilizarea hidrogenului în UE, în timp ce se impune, dimpotrivă, promovarea de inițiative și accelerarea evoluției acestor tehnologii, care constituie una dintre cele mai serioase alternative la combustibilii fosili, ce acoperă astăzi 98 % din transportul public și privat și reprezintă 50 % din sursele primare de energie (cifra urmând să ajungă la 73 %, dacă nu se adoptă decizii hotărâte de diversificare).

2.6

Regulamentul propus constituie, alături de programele importante de cercetare din sector care fac parte din PC 7, un important pas înainte către aducerea utilizării hidrogenului la nivelul de siguranță atins de tehnologiile convenționale. Pe de altă parte, regulamentul poate contribui la obținerea unei aprobări generale din partea utilizatorilor potențiali.

2.7

Adoptarea unor standarde armonizate la nivel comunitar în materie de omologare a vehiculelor pe bază de hidrogen reprezintă, fără îndoială, o etapă decisivă în obținerea acordului necesar al utilizatorilor. Creșterea nivelului încrederii acestora în folosirea hidrogenului constituie un factor esențial pentru comercializarea cât mai curând a unor vehicule pe bază de carburanți alternativi, cu emisii foarte reduse de gaze cu efect de seră, condiție indispensabilă pentru o protecție reală și concretă a mediului.

3.   Sinteza propunerii Comisiei

3.1

Propunerea de regulament privind vehiculele pe bază de hidrogen supusă examinării are obiectivul de a stabili norme valabile în toată Uniunea Europeană pentru omologarea autovehiculelor pe bază de hidrogen.

3.2

Propunerea prevede modificarea Directivei-cadru 2007/46/CE în vederea introducerii vehiculelor pe bază de hidrogen din categoriile M1, M2, M3 și N1, N2, N3 (2) în procedura de omologare comunitară și includerea de cerințe specifice privind vehiculele pe bază de hidrogen în toate directivele și regulamentele privind omologarea.

3.3

Temeiul juridic al propunerii este articolul 95 din tratat.

Principiul subsidiarității este pe deplin respectat, dat fiind faptul că obiectivele politice stabilite la nivel comunitar nu pot fi realizate la nivelul statelor membre, evitându-se prin această procedură și apariția obstacolelor pe piața unică.

Propunerea respectă și principiul proporționalității, dat fiind faptul că obiectivul este doar garantarea bunei funcționări a pieței interne, și, în același timp, a unui nivel ridicat de siguranță publică și de protecție a mediului.

3.4

Comisia optează pentru regulament, deoarece prevederile propunerii trebuie să fie aplicate în același timp, fără a se mai aștepta preluarea acestora în legislațiile statelor membre, ceea ce ar conduce la adoptarea unor norme de omologare la momente diferite și cu diferențe importante între actele normative de transpunere.

3.5

Propunerea a trecut prin filtrul unei ample consultări, la care au participat toate părțile interesate. Începând cu Grupul de lucru „Hidrogen”, demersul a implicat autoritățile naționale, producătorii de vehicule, furnizorii de piese și asociațiile industriale.

3.6

Cele patru variante luate în discuție au fost:

„status quo”, menținerea situației existente;

demers legislativ la nivelul statelor membre;

demers legislativ la nivelul Uniunii Europene;

abordare nelegislativă, altfel spus, autoreglementare.

3.7

Ulterior a fost numit un consultant care a prezentat răspunsuri la problemele privind siguranța, tehnologia și costurile fiecărei opțiuni. Rezultatele au fost supuse evaluării celor mai importante întreprinderi care utilizează tehnologia hidrogenului din sectorul auto.

3.8

În urma acestui amplu proces de consultare a reieșit clar că drumul care trebuie urmat este cel al unui demers legislativ la nivel comunitar, care să ducă la omologarea tuturor vehiculelor pe bază de hidrogen.

3.9

În sprijinul acestei variante, Comisia a prezentat un studiu (3) care demonstrează faptul că introducerea unei proceduri de omologare europeană, fie aceasta cât de riguroasă, constituie soluția cea mai simplă și mai puțin costisitoare, în comparație cu costurile teoretice presupuse de 27 de omologări diferite la nivelul statelor membre.

3.10

Evaluările consultantului au fost așadar prezentate Comisiei, care a elaborat propunerea în discuție pe baza consultărilor prealabile, demarând astfel procesul instituțional.

3.11

În opinia Comisiei, normele prevăzute în acest regulament sunt în măsură să le ofere utilizatorilor de mijloace de transport pe bază de hidrogen garanțiile necesare de siguranță și să contribuie decisiv la protecția mediului.

3.12

Obiectivul final este ca, în termen de 36 de luni de la intrarea în vigoare a prezentului regulament, instalațiile pe hidrogen, toate componentele care intră în contact cu hidrogenul și materialele utilizate să fie pe deplin conforme cu normele prevăzute de regulament.

4.   Audierea

4.1

În cursul audierii, la care au participat reprezentanți ai Comisiei, ai mediilor universitare, ai fabricanților de automobile angajați în perfecționarea vehiculelor pe bază de hidrogen, ai asociațiilor europene, ai consumatorilor și ai producătorilor de pile de combustie, au fost formulate teme de reflecție și au fost furnizate informații privind ultimele progrese tehnologice.

4.2

A fost subliniată importanța răspândirii de informații în rândul marelui public și a lansării de inițiative precum cea care se desfășoară de câțiva ani la Roma (H2 Roma), de încurajare a întâlnirilor dintre producători și cetățeni, cu evidențierea progreselor tehnice și cu popularizarea unei tehnologii pe care mulți o consideră încă periculoasă. Participanții au acordat o mare importanță rolului de mediator cultural pe care ar putea să-l îndeplinească CESE.

4.3

Întreprinderile și consumatorii au subliniat că este nevoie să se poată conta pe siguranța vehiculelor, precum și a infrastructurilor de stocare și distribuție, dar și pe disponibilitatea hidrogenului. Cercetarea trebuie să continue și să beneficieze de sprijin sporit. Au fost apreciate inițiativele europene recente de promovare a pilelor de combustie, prin decizia de finanțare a unei Inițiative Tehnologice Comune.

4.4

Testele de autonomie au demonstrat că, în prezent, un vehicul pe bază de hidrogen poate să parcurgă până la 600 de km. Noi probe sunt în pregătire.

4.5

Audierea a evidențiat faptul că vehiculul cu hidrogen este deja o realitate tehnologică, dar că lipsesc condițiile economice și sociale care ar permite să se treacă la comercializarea acestuia. Un prim obstacol va fi depășit odată cu adoptarea regulamentului privind omologarea.

5.   Observații generale

5.1

CESE este de acord cu conținutul regulamentului și salută adoptarea de standarde armonizate pentru omologarea vehiculelor pe bază de hidrogen, întrucât această procedură reprezintă un pas înainte comparativ cu situația actuală, în care lipsa legislației de referință dă naștere unor condiții evidente de denaturare a concurenței și duce la fragmentarea pieței interne. O aprobare rapidă a regulamentului se impune și din motive clare de siguranță și de protecție a mediului.

5.2

În opinia CESE, lipsa unui cadru sigur de referință tinde în mod inevitabil să descurajeze efectuarea de investiții necesare și semnificative, indispensabile dezvoltării tehnologiilor ce vor permite utilizarea hidrogenului drept vector energetic pentru autovehiculele viitorului.

5.3

Regulamentul în discuție pare a fi în concordanță cu politicile UE de dezvoltare durabilă și cu lupta împotriva schimbărilor climatice, care stau la baza inițiativelor comunitare și care reprezintă o contribuție indispensabilă la atingerea obiectivelor generale ale Strategiei de la Lisabona.

5.4

CESE este ferm convins că, fără o evoluție rapidă și o răspândire pe scară largă a vehiculelor pe bază de hidrogen și în lipsa unei înlocuiri treptate a carburanților fosili, beneficiile ecologice vor rămâne destul de reduse și, prin urmare, neglijabile sub raport cantitativ. CESE evidențiază astfel necesitatea promovării durabilității mediului și a luptei împotriva schimbărilor climatice, obiective care pot fi atinse prin utilizarea hidrogenului, a biocombustibililor de a doua generație și a altor combustibili regenerabili.

5.5

În opinia CESE, parcursul pe care îl presupune inversarea tendinței actuale, de satisfacere a cererii de energie în principal cu ajutorul surselor de combustibili fosili, care reprezintă astăzi 85-90 % din oferta mondială de energie, trece prin utilizarea hidrogenului și prin angajarea în cercetări în domeniul pilelor de combustie și de hidrogen. O evaluare prospectivă va trebui să țină seama de faptul că, în ceea ce privește combustibilii fosili, orice scenariu viitor presupune penurie și prețuri în creștere constantă.

5.6

Într-un aviz adoptat de CESE (4) este sprijinită cu hotărâre inițiativa Comisiei COM(2007) 571 final, care a decis să finanțeze cu aproape 470 de milioane EUR o inițiativă tehnologică comună (ITC) prin „înființarea întreprinderii comune «Pile de combustie și hidrogen»” care va permite Comisiei, statelor membre și întreprinderilor din domeniu să își pună resursele în comun, în cadrul unei inițiative de cercetare la scară extinsă, în vederea lansării de programe în sectoare strategice, pentru diversificarea și disponibilitatea energiei în viitor.

5.7

Într-un aviz ulterior privind mixul energetic în transporturi (5), CESE „este de părere că este absolut necesară finanțarea urgentă și hotărâtă a cercetării în domeniul producerii și utilizării hidrogenului” și „se alătură solicitărilor, formulate de întreprinderile și de centrele de cercetare care se ocupă de extinderea folosirii hidrogenului, cu privire la accelerarea procesului de aprobare a propunerii de către Consiliu și Parlament”.

5.8

Pilele de combustie sunt convertori de energie care permit reducerea substanțială a emisiilor de gaze cu efect de seră și a altor poluanți. În ceea ce privește procesarea biomasei, CESE ia în considerare cu atenție, în același aviz, citat la punctul precedent, progresele recente în domeniul noilor catalizatori destinați pilelor de combustie, ce reprezintă o tehnologie foarte promițătoare în ceea ce privește furnizarea de energie curată pentru autovehicule.

5.9

Evidențiind faptul că utilizarea hidrogenului pe parcursul înlocuirii treptate a combustibililor fosili reprezintă o etapă obligatorie și de dorit, CESE reamintește că obiectivul punerii în circulație a automobilelor pe bază de hidrogen presupune în mod necesar investiții considerabile în toate sectoarele de cercetare aflate în legătură cu acest proces. Din acest motiv, CESE așteaptă și susține programe de cercetare orientate către consolidarea acestei strategii.

5.10

Comitetul consideră că, deși problema costurilor asociate procesului este una importantă, ea nu poate constitui o frână în calea dezvoltării acestei tehnologii, și urmărește cu atenție orice program de identificare a unor noi căi ecologice de producere a hidrogenului, având în vedere că metoda actuală, în care mai mult de 90 % din hidrogen este produs din metan, se bazează pe o sursă de energie considerabilă, dar limitată.

5.11

CESE subliniază faptul că, în evaluarea costurilor fiecărui progres tehnologic, problema considerabilelor resurse necesare nu trebuie avută în vedere doar în raport cu sectorul auto privat, chiar dacă acesta este unul important sub aspect cantitativ, ci și dintr-o perspectivă strategică și pe termen lung. O astfel de evaluare trebuie să țină cont de beneficiile viitoare, care pot rezulta dintr-o utilizare pe scară largă a hidrogenului, în vederea atingerii unor obiective mai ambițioase, de la utilizarea în transportul public și privat la utilizarea în transportul de mărfuri și la propulsia trenurilor și a vapoarelor, mergând până la posibila utilizare în centralele electrice, chiar dacă într-o perspectivă mai îndepărtată.

5.12

CESE nutrește convingerea profundă că, în cazul în care aceste importante programe de cercetare vor evolua după cum se preconizează și se vor bucura de sprijinul politic și economic necesar din partea tuturor factorilor implicați, posibilitatea de a vedea circulând automobile propulsate parțial sau integral cu hidrogen s-ar putea concretiza relativ curând.

5.13

Un exemplu concret care ilustrează această evoluție pozitivă îl constituie creșterea constantă și continuă a numărului de taxiuri cu alimentare hibridă la New York, unde o politică urbană adecvată permite concilierea respectului față de mediu cu regulile pieței. Este dovada clară a faptului că încercările de a pune piedici artificiale în calea dezvoltării acestei tehnologii au de fapt drept scop apărarea unor interese bine consolidate.

5.14

În toate avizele sale pe această temă, CESE a susținut varianta utilizării hidrogenului, ce constituie o provocare pentru viitor, în ciuda limitelor recunoscute în prezent. Comitetul acordă atenție recentelor proiecte de inițiative care, prin utilizarea unor tehnologii de producție și distribuție diferite, pregătesc calea către viitoarea utilizare a hidrogenului la tracțiunea vehiculelor.

5.15

În perspectiva acestei evoluții, CESE solicită încă o dată Comisiei să analizeze problema extinderii în teritoriu a rețelei de distribuție a combustibililor alternativi, începând prin a spori distribuția de GNC (gaz natural comprimat), care este foarte puțin întâlnit în câteva state membre și lipsește cu desăvârșire în altele, cu câteva excepții pozitive, precum în cazul Poloniei.

5.16

Sectorul stocării și distribuției reprezintă un exemplu concret de concentrare a cercetării în domeniu. Nevoia de a dispune de tehnologii inovatoare în sectorul distribuției gazului constituie un factor fundamental și decisiv în răspândirea noilor autovehicule, atât într-o etapă intermediară, bazată pe posibile amestecuri gazoase, cât și în atingerea obiectivului final, de generalizare a propulsiei cu hidrogen.

5.17

În acest domeniu trebuie prevăzute din timp sisteme de distribuție din ce în ce mai eficiente și sigure, plecând de la experiența acumulată în cele două centre care activează în prezent în Europa, cel din Mantova (Italia) și cel din München (Germania), și orientând cercetarea către sisteme din ce în ce mai avansate din punct de vedere tehnologic, centrate pe respectarea unor standarde ridicate în ce privește siguranța și protecția mediului.

5.18

Din aceste motive, CESE consideră că atingerea unor standarde ridicate de siguranță și de eficiență în domeniul stocării și distribuției de combustibili gazoși reprezintă un factor decisiv în etapa actuală, ce reclamă un program amplu de răspândire pe tot teritoriul comunitar a stațiilor de GPL și de metan, acesta reprezentând obiectivul cel mai urgent și realist în ceea ce privește o decarbonatare, măcar parțială, a combustibililor, văzută ca etapă intermediară în trecerea la stadiul final al distribuției hidrogenului. Tehnologiile necesare stocării și distribuției gazului și hidrogenului sunt foarte asemănătoare, așa încât evoluția celor dintâi nu va putea decât să favorizeze evoluția tehnologiilor hidrogenului.

5.19

CESE este conștient de faptul că utilizarea hidrogenului prezintă încă probleme evidente legate de costuri și de aspectele de siguranță. Aceste probleme, legate de temerile din trecut, trebuie depășite în prezent pe baza testelor aprofundate efectuate în diferite țări, astfel încât utilizarea hidrogenului să ajungă la nivelul de securitate atins de tehnologiile convenționale. Atingerea acestui obiectiv, în paralel cu inițierea de programe de informare importante și specifice, poate permite recuperarea încrederii viitorilor utilizatori, condiție obligatorie pentru relansarea definitivă a acestei tehnologii.

5.20

Prin urmare, CESE consideră indispensabilă asocierea acestei strategii bazate pe hidrogen cu un program amplu de informare care să răspundă și să depășească actualele temeri ale viitorilor consumatori, care consideră hidrogenul un produs cu un grad de risc extrem de ridicat.

5.21

Un program de informare cu o arie largă de acoperire va trebui să transmită un mesaj clar: în utilizarea hidrogenului au fost atinse încă din prezent nivelurile ridicate de securitate ale vehiculelor convenționale, chiar și în eventualitatea unor accidente. Aceasta reprezintă un aspect esențial, ce conferă credibilitate prognozei Comisiei, conform căreia, până în anul 2020, se vor afla în circulație pe teritoriul comunitar cel puțin un milion de vehicule pe bază de hidrogen (studiul de impact, p. 34).

5.22

Regulamentul supus examinării, ce își propune adoptarea unor standarde armonizate la nivel comunitar în ceea ce privește omologarea vehiculelor pe bază de hidrogen, reprezintă un prim pas către restabilirea și menținerea încrederii generale. El ar trebui să se bucure de sprijin pe baza faptului esențial că utilizarea acestui combustibil contribuie în mod fundamental la protecția mediului, deoarece este binecunoscut faptul că acesta nu emite gaze cu efect de seră sau poluanți pe bază de carbon.

5.23

CESE se declară de acord cu propunerea regulamentului ca instrument juridic, deoarece acesta garantează condiții egale producătorilor din sector, prin aplicarea simultană în toate statele membre a normelor propuse.

5.24

În plus, aprobă propunerea de elaborare și punere în aplicare a normelor fundamentale în cadrul procedurii de comitologie, și împărtășește ideea unei perioade de tranziție, deoarece aceasta le este necesară producătorilor, având în vedere complexitatea tehnologiei, ce reclamă o lungă perioadă de timp pentru a fi aplicată.

5.25

CESE susține și consideră importantă prezența Europei, alături de Japonia și Statele Unite, în cadrul GCG, organism care își propune instituirea unei proceduri unice la nivel mondial, de omologare a vehiculelor pe bază de hidrogen.

5.26

Cu toate acestea, obținerea unui acord de această anvergură nu trebuie să reprezinte un obstacol în calea unei proceduri legislative comunitare, având în vedere faptul că timpul necesar ajungerii la un acord la scară mondială este mai lung decât cel presupus de adoptarea prezentului regulament. Mai mult, prezența în cadrul GCG a unei Europe care dispune de un instrument legislativ specific și de o experiență proprie în aplicare nu numai că va consolida poziția acesteia, dar va împiedica și adoptarea unei reglementări care ar ține cont de o singură experiență disponibilă în prezent, cea a Japoniei.

5.27

O prezență europeană marcantă în cadrul organismelor mondiale de decizie constituie și un factor decisiv de menținere a competitivității marilor întreprinderi din sectorul auto de la nivel european, care nu își permit să piardă contactul cu tendințele de evoluție ale unei piețe în care o poziție puternică, sincronizată și bazată pe tehnologiile de vârf este elementul fundamental ce va permite în viitor câștigarea unor segmente considerabile de piață.

5.28

Deși constituie doar un aspect al întregului proces, chestiunea omologării reprezintă un progres semnificativ către accesul la combustibili alternativi, care ar permite Europei să se sustragă dependenței de combustibilii fosili, cu mari avantaje pentru mediu, și ne va pregăti pentru momentul (care va sosi cu certitudine, fără a se putea preciza însă când) în care aceste resurse vor începe să se epuizeze.

5.29

Toate acestea impun alegeri curajoase și o viziune strategică prospectivă, care să depășească orizontul prezent și să schițeze un scenariu viitor în care utilizarea hidrogenului va juca un rol decisiv.

Bruxelles, 9 iulie 2008

Președintele

Comitetul Economic și Social European

Dimitris DIMITRIADIS


(1)  JO C 204, 9.8.2008, p. 19.

(2)  

Categoria M1 vehicule proiectate și construite pentru transportul pasagerilor, care au cel mult opt locuri pe scaune, în afara scaunului conducătorului auto.

Categoria M2 vehicule proiectate și construite pentru transportul pasagerilor, cu mai mult de opt locuri pe scaune în afara scaunului conducătorului auto și cu o masă maximă mai mică sau egală cu 5 tone.

Categoria M3 vehicule proiectate și construite pentru transportul pasagerilor, cu mai mult de opt locuri pe scaune în afara scaunului conducătorului auto și cu o masă maximă mai mare de 5 tone.

Categoria N1 vehicule proiectate și construite pentru transportul mărfurilor, având o masă maximă mai mică sau egală cu 3,5 tone.

Categoria N2 vehicule proiectate și construite pentru transportul mărfurilor, având o masă maximă mai mare de 3,5 tone, dar mai mică sau egală cu 12 tone.

Categoria N3 vehicule proiectate și construite pentru transportul mărfurilor, având o masă maximă mai mare de 12 tone.

(3)  TRL Ltd, consultantul tehnic și științific al Comisiei.

(4)  JO C 204, 9.8.2008, p. 19.

(5)  CESE 1104/2007 (TEN/297), punctul 1.4, încă nepublicat în Jurnalul Oficial.


3.2.2009   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 27/7


Avizul Comitetului Economic și Social European privind diferitele măsuri politice, altele decât finanțarea adecvată, care ar putea contribui la creșterea și dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii

(2009/C 27/02)

La 20 septembrie 2007, în numele viitoarei Președinții slovene a Consiliului, dl Andrej VIZJAK, ministrul economiei, a invitat Comitetul Economic și Social European să elaboreze un aviz exploratoriu cu privire la

Diferitele măsuri politice, altele decât finanțarea adecvată, care ar putea contribui la creșterea și dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii.

Secțiunea pentru piața unică, producție și consum, însărcinată cu pregătirea lucrărilor Comitetului pe această temă, și-a adoptat avizul la 11 iunie 2008. Raportor: dl CAPPELLINI.

În cea de a 446-a sesiune plenară, care a avut loc la 9 și 10 iulie 2008 (ședința din 9 iulie), Comitetul Economic și Social European a adoptat prezentul aviz cu 122 voturi pentru, 0 voturi împotrivă și 5 abțineri.

1.   Concluzii și recomandări

1.1

CESE consideră că legea privind întreprinderile mici (Small Business Act) pentru Europa, pe care el însuși a solicitat-o în mai multe rânduri, trebuie să permită relansarea Cartei europene pentru întreprinderile mici și constituie o ocazie excepțională de a dezvolta potențialul acestor întreprinderi, dar și un test în ceea ce privește dorința reală a instituțiilor și a statelor membre de a iniția o adevărată politică proactivă și perenă de susținere a IMM-urilor și a microîntreprinderilor.

1.2

Această politică nu trebuie să se limiteze la perioadele de dificultăți economice, în care sfera politică redescoperă capacitatea IMM-urilor și a microîntreprinderilor de a rezolva deficitul de locuri de muncă și de a scădea cifrele din statisticile privind șomajul, ci trebuie să devină o politică matură și de susținere a competitivității acestor întreprinderi pe termen lung.

1.3

CESE recomandă 10 măsuri fundamentale pentru susținerea și relansarea dezvoltării IMM-urilor prin crearea unui mediu care să le fie într-adevăr favorabil, precum și pentru stabilirea unui Small Business Act pentru Europa, care să fie eficient și să reprezinte mai mult decât încă o simplă declarație politică:

dobândirea unei bune cunoașteri a rețelei europene a diferitelor categorii de IMM-uri, a evoluțiilor și nevoilor acestora la nivel orizontal și sectorial, având în vedere piața internă din perspectiva sa internă, externă și transfrontalieră, în special sub forma publicării de rapoarte anuale;

integrarea dimensiunii IMM-urilor în toate politicile comunitare și în procesul legislativ;

continuarea, la toate nivelurile, a strategiei de simplificare administrativă și instaurarea unei noi metode de consultare a diferitelor categorii de IMM-uri și a organismelor intermediare reprezentative ale acestora;

garantarea faptului că legislațiile de la toate nivelurile țin seama de situațiile și nevoile diferitelor categorii de IMM-uri și pun în aplicare principiul „a gândi mai întâi la scară mică”;

garantarea faptului că legislațiile țin seama de următoarele patru principii fundamentale: 1) analize de impact eficiente, 2) proporționalitate, 3) „only once”, 4) salvgardare, în special prin extinderea competențelor SME Envoy (reprezentantul IMM-urilor) și prin crearea unui ombudsman al IMM-urilor pentru piața internă;

susținerea activităților de asistență și de consiliere ale organizațiilor intermediare de IMM-uri reprezentative;

relansarea programelor de cooperare între întreprinderi, de schimburi între organizațiile acestora, precum și de constituire a unei rețele a serviciilor de asistență pe care acestea le oferă;

inițierea unei politici extinse și permanente de inovare în favoarea microîntreprinderilor;

simplificarea și promovarea accesului IMM-urilor la programele UE;

inițierea unei politici în favoarea transferului-preluării de proprietate asupra întreprinderilor.

1.4

CESE solicită ca SBAE să se impună la toate nivelurile, sub forma unui instrument obligatoriu din punct de vedere juridic.

1.5

CESE solicită, de asemenea, ca SBAE să permită promovarea dialogului social între partenerii sociali din cadrul IMM-urilor, în vederea instaurării unui mediu de lucru cât mai bun, care să încurajeze creativitatea și inovarea, inclusiv în ceea ce privește condițiile de lucru, urmărindu-se, în special, îmbunătățirea securității și a analizei riscurilor la locul de muncă.

2.   (Context) Prezentarea avizului exploratoriu

2.1

Importanța întreprinderilor mici și mijlocii (IMM-uri) pentru economia Uniunii Europene este recunoscută la toate nivelurile. Acestea reprezintă un element cheie pentru creșterea economică și ocuparea forței de muncă la nivelul UE, precum și pentru a răspunde la noile provocări ale globalizării. Evaluarea rezultatelor politicii aplicate în perioada 2005-2007 în favoarea IMM-urilor a evidențiat faptul că s-au înregistrat progrese importante, atât la nivel comunitar, cât și la nivel național, grație aplicării principiului „a gândi mai întâi la scară mică”.

2.2

Comisia Europeană a subliniat că este necesar ca potențialul IMM-urilor de creștere economică și de creare de locuri de muncă să fie eliberat în întregime și că trebuie să se profite pe deplin de capacitățile inovatoare ale acestora. Această orientare s-a reflectat în raportul privind Strategia de la Lisabona reînnoită pentru creștere economică și ocuparea forței de muncă adoptată la 11 decembrie 2007. În acest context, a fost lansat principiul unui Small Business Act pentru Europa (SBAE), al cărui obiectiv principal va fi acela de a defini principii și măsuri concrete pentru îmbunătățirea mediului IMM-urilor europene, luând în considerare pe deplin diversitatea acestora. Această inițiativă a fost salutată cu ocazia Consiliului European din decembrie 2007 și, în consecință, Comisia are ca obiectiv prezentarea unei propuneri în iunie 2008.

2.3

În acest sens, trebuie reamintit faptul că CESE a emis de curând sau elaborează în prezent mai multe avize care privesc politica în domeniul IMM-urilor, printre care se numără următoarele:

„Evoluția sectorului serviciilor destinate întreprinderilor în Europa” (INT/412 — Raportor: dl CALLEJA) (în curs de elaborare);

„Programul de cercetare și dezvoltare pentru IMM-uri” (INT/379 — Raportor: dl CAPPELLINI);

„Evaluarea intermediară a politicii în domeniul IMM-urilor” (INT/392 — Raportor: dl BURNS) (în curs de elaborare);

„Achizițiile publice internaționale” (INT/394 — Raportor: dl MALOSSE);

„Microcreditele” (INT/423 — Raportor: dl PEZZINI) (în curs de elaborare).

2.4

Președinția slovenă a Consiliului solicită CESE să prezinte propuneri cu caracter politic menite să încurajeze dezvoltarea IMM-urilor. Prin urmare, nu este vorba despre stabilirea de către CESE a unei noi liste de măsuri tehnice destinate dezvoltării individuale a IMM-urilor, ci despre propunerea unui cadru politic mai structurat și despre inovarea în favoarea IMM-urilor.

2.5

Președinția slovenă pune accentul, în special, pe două dintre aceste priorități:

a)

ținându-se seama de dimensiunea, activitatea, sectorul și modul de producție diferite ale acestora, trebuie să se ia măsuri astfel încât toate IMM-urile să facă față cu succes marilor provocări cu care se vor confrunta în contextul schimbărilor industriale, climatice, demografice, al provocărilor sociale, precum și al restructurării piețelor și al efectelor globalizării, al schimbărilor în distribuția, standardizarea și certificarea produselor și serviciilor;

b)

IMM-urile trebuie să fie implicate îndeaproape în opțiunile politice, în prioritățile operaționale și în hotărârile legislative la toate nivelurile care vor reglementa cadrul lor de activitate.

2.6

Mai mult, Președinția slovenă solicită avizul CESE în contextul pregătirii unui Small Business Act pentru Europa.

3.   Observații generale

3.1

În avizele sale precedente, CESE a menționat progresele importante înregistrate în favoarea IMM-urilor, în special în materie de acces la finanțare și de simplificare administrativă. Comitetul dorește să sublinieze cu satisfacție evoluția importantă a poziției adoptate de instituțiile europene în favoarea micilor întreprinderi și speră că aceasta nu este datorată doar contextului economic și social actual dificil. Totuși, în pofida acestor progrese incontestabile, politicile întreprinse în ultimii ani lasă încă de dorit.

3.2

În opinia CESE, Carta europeană pentru întreprinderile mici nu și-a atins obiectivele strategice din cauza lipsei de valoare juridică, aceasta rămânând cel mai adesea la nivelul unei simple declarații politice. Este necesară consolidarea aplicării acesteia în statele membre și la nivel regional, precum și relansarea evaluărilor și recomandărilor anuale destinate statelor membre.

3.3

De asemenea, s-a menționat adesea posibilitatea de a îmbunătăți substanțial colaborarea cu diferitele categorii de IMM-uri; CESE consideră necesară propagarea, la nivel european, național și regional, a unei noi culturi a dialogului, care să permită consolidarea și instituționalizarea cooperării dintre instituții și organizațiile intermediare care reprezintă diferitele medii ale IMM-urilor.

4.   Observații specifice

4.1   Crearea unui nou mediu favorabil dezvoltării tuturor IMM-urilor

În fața acestei situații și în contextul marilor provocări cu care se vor confrunta IMM-urile, dar și pentru a concretiza Strategia de la Lisabona reînnoită adoptată cu ocazia summitului de primăvară 2008 și pentru a susține inițiativele Comisiei menite să îmbunătățească competitivitatea IMM-urilor, CESE sprijină pe deplin inițiativa Președinției de a întreprinde o politică inovatoare în favoarea IMM-urilor, a cărei piatră de temelie ar constitui-o SBAE.

4.2   Un proiect european în favoarea IMM-urilor și a microîntreprinderilor

CESE recomandă instituțiilor comunitare să nu se mai concentreze doar asupra întreprinderilor care înregistrează o creștere puternică, asupra poziționării la nivel internațional și asupra diferitelor principii de excelență care privează de beneficiile acțiunilor comunitare milioane de întreprinderi mici creatoare de valoare, inovații, locuri de muncă și stabilitate a teritoriilor. CESE invită instituțiile și autoritățile publice de la toate nivelurile să inoveze în politica destinată IMM-urilor, punând în aplicare un adevărat proiect european care să aducă laolaltă potențialul economic al întreprinderilor mici și mijlocii și al microîntreprinderilor, pentru a obține suplimentul de creștere economică și ocupare a forței de muncă de care UE are nevoie. Acest proiect european trebuie să permită, de asemenea, încurajarea și dezvoltarea dialogului cu partenerii economici și sociali și organizațiile reprezentative ale diferitelor categorii de IMM-uri privind noile mari provocări comunitare (schimbările climatice, evoluțiile demografice majore și imigrația, mediul, energia etc.) cu care se vor confrunta IMM-urile. Bazându-se pe întreprinderile care înregistrează o creștere intensă și, în primul rând, pe economia locală și pe activitățile așa-zise „tradiționale”, acest proiect european trebuie să îi permită Uniunii să lanseze o politică de promovare a întreprinderilor de dimensiuni umane și trebuie să se sprijine, de asemenea, pe economia locală, pentru a asigura creșterea statelor membre, axându-se asupra a cinci măsuri prioritare.

4.2.1

Cunoașterea și comunicarea realităților diferitelor categorii de IMM-uri. Orice politică comunitară trebuie să se bazeze pe date clare, care să permită cunoașterea situațiilor. Noțiunea de IMM acoperă realități și categorii sau forme de întreprinderi foarte diferite (întreprinderi individuale sau societăți, fără nici un salariat sau cu până la 250 de salariați, întreprinderi dedicate artizanatului, comerțului, economiei sociale sau activităților liberale) care acționează în sectoarele lor de activitate în situații și cu nevoi foarte diferite. Datele privind aceste diferite categorii de IMM-uri sunt adesea incomplete sau inexistente. Analizele realizate de fostul Observatorul European al IMM-urilor au pus la dispoziție date esențiale. CESE salută relansarea acestui observator de către DG Întreprinderi și Industrie și solicită următoarele:

lansarea unui vast program de studii economice, inclusiv sectoriale, privind situația și nevoile diferitelor categorii de IMM-uri, inclusiv la nivel național și regional, precum și de analize statistice, în colaborare cu organizațiile reprezentative interesate;

promovarea și dezvoltarea activităților de cercetare și a studiilor realizate de organizațiile de întreprinderi la nivel european, național și teritorial, în cooperare cu centrele de cercetare, universitățile și statele membre.

4.2.2

Integrarea dimensiunii IMM-urilor în toate politicile comunitare: CESE a constatat că, dincolo de declarațiile politice în favoarea întreprinderilor mici, din lipsă de cunoaștere a realității sau din motive de simplitate, legiuitorii de la toate nivelurile continuă să demonstreze o tendință puternică de a sistematiza modelul marii întreprinderi și de a aplica principiul „bonzaï”, considerând că tot ceea ce este bun pentru întreprinderea mare este bun și pentru cea mică. Această abordare teoretică a unui singur model economic este în contradicție cu realitatea pluralismului formelor de societăți și de culturi ale întreprinderilor, și se traduce prin faptul că peste 90 % din întreprinderile europene se simt neînțelese și ignorate de politicile comunitare. CESE atrage atenția în special instituțiilor comunitare și a statelor membre asupra faptului că micile întreprinderi și microîntreprinderile reprezintă o forță esențială a economiei și a ocupării forței de muncă în UE, dar că ele riscă să devină punctul său slab, și aceasta nu din vina lor, ci din cauza faptului că autoritățile publice de la toate nivelurile nu le acordă suficientă atenție. Comitetul solicită ca SBAE să reprezinte, în sfârșit, ocazia de a se trece la acțiuni concrete și dorește ca nevoile și particularitățile diferitelor categorii de IMM-uri să fie luate în considerare în mod obligatoriu în toate politicile, programele și negocierile, inclusiv în cadrul dialogului social și al relațiilor internaționale, atât la nivel comunitar, cât și la nivel național și regional.

4.2.3

Continuarea politicii de simplificare administrativă: CESE încurajează insistent Comisia să își mărească eforturile de simplificare a legislației comunitare; Comitetul solicită însă, în special, instituțiilor comunitare, precum și statelor membre, să lanseze o politică mai eficientă de simplificare, orientată în următoarele cinci direcții:

punerea în aplicare a unei adevărate politici de „a gândi mai întâi la scară mică”;

simplificarea, dar nu înlăturarea responsabilității: CESE se îndoiește de caracterul adecvat și de eficiența scutirilor sistematice acordate micilor întreprinderi și preferă proporționalitatea în punerea în aplicare, precum și concertarea directă cu organizațiile respective de IMM-uri;

implicarea sistematică a organizațiilor reprezentative ale diferitelor categorii de IMM-uri în procesul legislativ comunitar, național și regional, în dialogul social la diferitele niveluri, precum și instaurarea unei colaborări intense cu CESE și Comitetul Regiunilor;

sistematizarea principiului „only once” la toate nivelurile și la toate gradele;

redactarea de ghiduri practice și de documente explicative ale legislațiilor adoptate, pentru ca acestea să fie ușor de înțeles și ușor de transpus.

4.2.4

Susținerea activităților de asistență și de consiliere ale organizațiilor intermediare: organizațiile intermediare care reprezintă diferitele categorii de IMM-uri constituie un mecanism esențial pentru succesul politicilor comunitare, având în vedere serviciile de asistență tehnică pe care acestea le oferă tuturor IMM-urilor care necesită competențe particulare, și pe care noua rețea EEN (Enterprise Europe Network) nu este în măsură să le ofere. Acestea joacă un rol de neînlocuit în transmiterea informației și în activitățile de susținere a întreprinderilor, permițând, în special, adaptarea legislațiilor la situația proprie a fiecărei întreprinderi, de la caz la caz, și traducerea legislației la nivel microeconomic și la nivel local, inclusiv la nivelul cel mai apropiat de microîntreprinderi. Pe de o parte, CESE consideră esențial ca autoritățile publice de la toate nivelurile să pună în aplicare o politică proactivă de susținere a activității acestora și ca programele comunitare care privesc IMM-urile să prevadă în mod specific măsuri de sprijinire a acestor organizații. Pe de altă parte, CESE solicită Comisiei, statelor membre și regiunilor să pună în aplicare concluziile pe această temă rezultate în cadrul celei de-a 4-a conferințe europene a artizanatului și a întreprinderilor mici de la Stuttgart.

4.2.5

Relansarea programelor de cooperare între întreprinderi și de schimburi între organizațiile acestora CESE solicită Comisiei să relanseze programele de cooperare interregională între întreprinderi, care s-au dovedit a fi eficiente în trecut; mai mult, este necesar să fie sprijinite acțiunile întreprinse de organizațiile intermediare sau să se permită crearea unor organisme menite să încurajeze această cooperare.

4.3   Adoptarea unui Small Business Act european cu adevărat eficient

4.3.1

În acest context, CESE salută propunerile Consiliului și ale Comisiei în favoarea creării unui Small Business Act european, cu atât mai mult cu cât solicitase, el însuși, în mai multe rânduri, crearea acestui SBAE (1). Comitetul consideră că, pentru a fi eficient, SBAE trebuie să îndeplinească mai multe condiții:

4.3.1.1

Trebuie să aibă ca finalitate crearea celui mai bun mediu posibil pentru IMM-urile și microîntreprinderile la toate nivelurile și să ofere un răspuns concret provocărilor cu care IMM-urile se confruntă de-a lungul ciclului lor de viață, și, în special, transmiterea și preluarea lor; în acest context, SBAE nu trebuie să ducă la o degradare a condițiilor de lucru ale angajaților IMM-urilor; dimpotrivă, inițiativele lansate ar trebui să permită o mai bună luare în considerare a situației acestora.

4.3.1.2

Trebuie să aducă o valoare adăugată reală și să nu se limiteze la o simplă compilare a programelor existente sau la o simplă coordonare a diferitelor măsuri în curs.

4.3.1.3

Nu trebuie să reprezinte încă o simplă declarație de intenții, așa cum a fost, din păcate, cazul Cartei europene pentru întreprinderile mici și nu trebuie să se limiteze la un simplu angajament politic al instituțiilor comunitare și al statelor membre; IMM-urile și microîntreprinderile europene merită mai mult decât atât, iar CESE consideră că a da valoare juridică SBAE înseamnă a consacra și a demonstra voința UE de a lua măsuri în favoarea IMM-urilor și a microîntreprinderilor.

4.3.1.4

Trebuie să fie obligatoriu în integralitatea sa și să se impună la toate nivelurile de decizie: european, național și regionale, adresându-se autorităților publice de la toate nivelurile, lăsând în același timp statelor membre responsabilitatea punerii sale în aplicare (2);

4.3.1.5

Trebuie să se aplice tuturor politicilor comunitare, integrând IMM-urile în ansamblul acestor politici și dezvoltând o abordare globală, prin care toate aspectele legate de aceste politici și consecințele noilor norme pentru diferitele categorii de IMM-uri sunt luate în considerare în mod corect.

4.3.2

CESE solicită ca SBAE să includă cinci măsuri politice majore care să garanteze că legislațiile nu îngrădesc dezvoltarea și competitivitatea diferitelor categorii de IMM-uri:

4.3.2.1

Garantarea faptului că textele legislative la toate nivelurile sunt elaborate ținându-se seama de situațiile specifice și nevoile speciale ale diferitelor categorii de IMM-uri. În acest scop, trebuie stabilită o regulă de bază care să se impună la toate nivelurile de decizie, și anume aceea că propunerile legislative trebuie elaborate în funcție de nevoile și așteptările IMM-urilor, și în special ale celor mai mici dintre acestea, și aplicându-se principiul „a gândi mai întâi la scară mică”, acordându-se o atenție deosebită lucrătorilor independenți, care reprezintă mai mult de jumătate din întreprinderile europene. Aceasta implică, în special, consultarea sistematică a organizațiilor reprezentative ale IMM-urilor, precum și participarea, la nivelul corespunzător, a experților din partea acestor organizații la toate comitetele consultative de nivel regional, național sau european care abordează problematici ce ar putea avea un impact asupra IMM-urilor, în conformitate cu solicitarea formulată de Consiliul Competitivitate din 13 martie 2006.

În acest sens, CESE solicită numirea, în cadrul fiecărei direcții generale a Comisiei, a unui responsabil cu IMM-urile, care să vegheze ca măsurile legislative, precum și programele gestionate de DG respectivă să integreze în mod corespunzător prioritățile și așteptările IMM-urilor și ale microîntreprinderilor.

4.3.2.2

Garantarea faptului că legislațiile respectă anumite principii fundamentale. În opinia CESE, eficiența legislațiilor la toate nivelurile, precum și cea a programelor sau a măsurilor colective sau individuale în favoarea IMM-urilor depinde de patru principii. Comitetul dorește ca aceste principii să fie înscrise în cadrul SBAE și să fie puse în aplicare în mod sistematic la toate nivelurile, european, național și regional:

analiza de impact sistematică pentru IMM-uri : niciun text legislativ nu ar trebui să poată fi adoptat fără a fi făcut în prealabil obiectul unei analize sistematice a impactului său asupra diferitelor categorii de întreprinderi din sectorul respectiv de activitate, evaluându-se efectele economice și sociale directe și indirecte cum ar fi sarcina administrativă și costurile de informare și de investiții care se vor impune, precum și beneficiile pe care acesta le-ar aduce;

principiul proporționalității : legislația nu trebuie să impună măsuri inutile IMM-urilor și trebuie să se limiteze la strictul necesar; condițiile de aplicare a legislației trebuie să fie adaptate la realitățile și situațiile diferite ale întreprinderilor interesate, precum și la capacitatea acestora de punere în aplicare;

principiul „ only once : IMM-urile au rolul de a produce, și nu de a fi servicii administrative; ele nu pot fi supuse de mai multe ori la declarații și proceduri administrative pentru același subiect și este de datoria autorităților administrative corespunzătoare să comunice aceste informații între ele; principiul „only once” s-ar putea concretiza prin ghișeele unice care aplică principiul „un antreprenor — un singur interlocutor”, cu ajutorul organizațiilor intermediare care joacă deja acest rol la nivel național;

principiul de salvgardare : un act legislativ nu poate fi adoptat dacă acesta este contrar dezvoltării IMM-urilor și dacă riscă să le frâneze competitivitatea. Orice nouă propunere legislativă care nu a făcut obiectul unei analize de impact complete sau în cazul căreia s-a constatat că măsurile propuse intră în contradicție cu dezvoltarea socio-economică a IMM-urilor ar trebui să poată fi blocată.

Mai mult, CESE subliniază necesitatea punerii în aplicare și a garantării unei transparențe totale în procedurile administrative, astfel încât IMM-urile să poată avea acces la toate datele administrative care le privesc și să le poată modifica potrivit nevoilor proprii.

4.3.2.3

Punerea în aplicare a unei politici extinse și coerente de inovare. CESE solicită Comisiei, statelor membre și autorităților politice la nivel regional să nu se limiteze la susținerea inovării în tehnologiile de vârf, ci să adopte o politică proactivă, incluzând în programele lor măsuri speciale destinate să susțină inovarea de joasă și medie tehnologie și inovarea care nu este de natură tehnologică, care este frecventă în cadrul IMM-urilor, în special în cadrul celor mai mici întreprinderi.

Noua rețea de consiliere EBN nu va reuși să intervină, singură, în mod eficient pe lângă toate întreprinderile care au potențial de inovare. Prin urmare, CESE solicită ca SBAE să fixeze ca priorități:

încurajarea dialogului dintre partenerii sociali din cadrul IMM-urilor în scopul instaurării unui climat de lucru propice creativității și inovării;

susținerea înființării unor posturi de consilieri în cadrul organizațiilor intermediare de IMM-uri, întreprinderi mici și microîntreprinderi, la nivelul cel mai apropiat de întreprindere, precum și a formării personalizate a antreprenorilor și a salariaților pentru a inova mai bine, utilizând noile posibilități oferite de piețele aflate în proces de transformare;

crearea unor instrumente financiare adaptate situației microîntreprinderilor, garantându-se că aceste instrumente susțin și măsuri destinate angajaților;

încurajarea statelor membre și a regiunilor să lanseze, împreună cu organizațiile de IMM-uri, o campanie de depistare a inovațiilor tehnologice și non-tehnologice din cadrul IMM-urilor, și mai ales din cadrul microîntreprinderilor.

4.3.2.4

Extinderea accesului la programele comunitare. În opinia CESE, complexitatea administrativă și diferitele exigențe fac ca participarea întreprinderilor mici la programele comunitare să fie din ce în ce mai complexă, ba chiar imposibilă, ceea ce conduce la situația paradoxală în care organizațiile intermediare sunt din ce în ce mai puțin interesate de aceste programe. Spre exemplu, obligațiile juridice actuale nu permit întreprinderea unor acțiuni inovatoare și susținerea de proiecte-pilot experimentale, privând astfel UE de un număr mare de propuneri inovatoare. CESE consideră că ar trebui revizuite principiile și dispozitivele: având în vedere importanța acestei activități, nu este de competența prezentului aviz să precizeze modificările necesare, dar CESE solicită Comisiei ca, în cadrul SBAE, să inițieze o reală colaborare cu organizațiile reprezentative ale IMM-urilor pentru a preciza noi condiții de elaborare și de participare la programe la diferite niveluri teritoriale.

În acest cadru, este necesar ca Fondurile Structurale să poată promova accesul IMM-urilor la achizițiile publice, în special în regiunile cele mai defavorizate (3).

4.3.2.5

Facilitarea și încurajarea transmiterii și a preluării întreprinderilor. CESE subliniază, în special, obiectivul pe care îl reprezintă transferul și preluarea proprietății asupra întreprinderilor, îndeosebi a micilor întreprinderi de producție și de servicii din mediul urban și rural: dispariția anunțată, dar nu ineluctabilă, a acestora va avea efecte negative importante asupra menținerii activității și a locurilor de muncă în aceste zone. Pe de o parte, trebuie favorizată înființarea unor sisteme care să apropie cumpărătorii de vânzători, precum și a unor stimulente financiare sau fiscale, iar pe de altă parte, antreprenorii trebuie încurajați să realizeze o mai bună capitalizare pentru a-și menține valoarea activelor.

Situația particulară cu care se confruntă antreprenorii din anumite zone, cum ar fi mediul rural, necesită dezvoltarea unor formule inovatoare, de tipul parteneriatelor public-privat.

4.4   SBAE ar trebui să reprezinte în esență un instrument obligatoriu din punct de vedere juridic

4.4.1

Pentru ca SBAE să fie cu adevărat eficient, CESE solicită ca aceste măsuri să fie adoptate de către Consiliu și Parlament sub forma unui act obligatoriu din punct de vedere juridic care să fie impus la nivelurile de decizie european, național și regional.

4.4.2

În acest context, CESE solicită o evaluarea anuală a punerii în aplicare a SBAE, precum și a tuturor politicilor pentru IMM-urilor la nivel comunitar și național. Comitetul solicită, de asemenea, să se prezinte anual un raport asupra progreselor realizate; acest raport anual trebuie să facă obiectul unui capitol specific separat în cadrul punerii în aplicare a Strategiei de la Lisabona.

4.4.3

În urma acestor rapoarte, Comisia trebuie să aibă posibilitatea de a emite recomandări privind punerea în aplicare, adresate atât statelor membre, cât și regiunilor, iar Comitetul speră să poată emite avize cu privire la aceste recomandări.

4.4.4

CESE solicită ca aceste evaluări anuale să ducă, dacă este cazul, la o adaptare sau o revizuire a SBAE și a politicilor în favoarea IMM-urilor.

4.4.5

CESE recomandă cu insistență Comisiei și Consiliului să colaboreze foarte strâns organizațiile reprezentative ale diferitelor categorii de IMM-uri în elaborarea SBAE și în punerea sa în aplicare.

Bruxelles, 9 iulie 2008

Președintele

Comitetului Economic și Social European

Dimitris DIMITRIADIS


(1)  Conform Avizului CESE privind „Potențialul întreprinderilor, în special al IMM-urilor (Strategia Lisabona)” (JO C 256 din 27.10.2007, p. 8).

(2)  A se vedea Avizul CESE 979/2008 privind achizițiile publice internaționale (JO C 224, 30.8.2008, p. 32), în care CESE se declară împotriva „stabilirii în cadrul UE a unui sistem de cote pentru IMM-uri după modelul Small Business Act din SUA”.

(3)  A se vedea avizul în curs de elaborare CESE 571/2008 fin. (INT/394).


3.2.2009   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 27/12


Avizul Comitetului Economic și Social European privind Comunicarea Comisiei: Agenda pentru un turism european durabil și competitiv

COM(2007) 621 final

(2009/C 27/03)

La 19 octombrie 2007, în conformitate cu articolul 262 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, Comisia a hotărât să consulte Comitetul Economic și Social European cu privire la

Comunicarea Comisiei: Agenda pentru un turism european durabil și competitiv.

Secțiunea pentru piața unică, producție și consum, însărcinată cu pregătirea lucrărilor Comitetului pe această temă, și-a adoptat avizul la 13 iunie 2008. Raportor: dl Mendoza Castro.

În cea de-a 446-a sesiune plenară care a avut loc la 9 și 10 iulie 2008 (ședința din 10 iulie 2008), Comitetul Economic și Social European a adoptat prezentul aviz cu 108 voturi pentru și 5 abțineri.

1.   Concluzii și recomandări

1.1

Comitetul Economic și Social European salută și apreciază Comunicarea Comisiei „Agenda pentru un turism european durabil și competitiv” și susține angajamentul Comisiei de a consolida strategia și politica în domeniul turismului pentru următorii ani într-un mod clar, prin intermediul Agendei care permite punerea acestora în practică în mod cotidian. Această nouă politică a fost deja prezentată anterior în Comunicarea Comisiei „O nouă politică europeană în domeniul turismului: consolidarea parteneriatului pentru turism în Europa”.

1.2

Comitetul recunoaște efortul Comisiei de a sintetiza numeroasele documente, opinii și dezbateri pe această temă. Comunicarea îndeplinește cu succes sarcina de a transmite într-o formă clară publicului larg rezultatele lucrărilor Grupului pentru un turism durabil, ale experților care au elaborat raportul și concluziile consultării publice lansate ulterior.

1.3

Comitetul consideră adecvate atât fundamentarea acestei noi politici pe Strategia de la Lisabona reînnoită, cât și obiectivele generale propuse de sporire a competitivității și a durabilității, precum și cele mai specifice de prosperitate economică, echitate și coeziune socială și protecția mediului și a culturii.

1.4

Comitetul este de acord cu provocările identificate în comunicarea Comisiei și cu măsurile propuse pentru abordarea acestora. Metodologia propusă constă în implicarea tuturor părților interesate, prin diverse forme de colaborare și „colaborare competitivă”. Această implicare reprezintă piatra de temelie a noii politici în domeniul turismului și a Agendei de aplicare a acesteia. Importanța provocărilor menționate în comunicarea Comisiei este evidentă, iar studiul continuu al repercusiunilor gazelor cu efect de seră asupra durabilității trebuie să constituie în viitor un element-cheie al Agendei.

1.5

Comitetul consideră adecvată sarcina asumată de Comisie de a pune în aplicare această nouă politică prin dialog, cooperare, lansarea de acțiuni de sprijin și coordonarea între părțile interesate. „Agenda pentru un turism european durabil și competitiv” reprezintă o dezvoltare a metodologiei concrete și a instrumentelor de acțiune propuse pentru fiecare dintre părțile implicate în turismul european. Cu toate acestea, Comitetul consideră că, prin Direcția Generală Întreprinderi, Comisia poate și trebuie să joace un rol mai activ și trebuie să conducă punerea în aplicare a numeroase inițiative la nivel european, ca, de exemplu, turismul social, turismul pentru toți sau formarea în domeniul turismului. În mod special, atât Comisia, cât și celelalte instituții ar trebui să depună mai multe eforturi pentru a implica întreprinderile mici și mijlocii, precum și microîntreprinderile în atingerea obiectivului de durabilitate a turismului și în aplicarea și îndeplinirea Agendei. Comitetul salută inițiativa Comisiei privind „destinațiile europene de excelență”, care constituie un exemplu de bune practici și o dovadă pentru ceea ce poate fi realizat.

1.6

Încă o dată, CESE recomandă și propune sprijinirea Forumului european pentru turism și continuarea discuțiilor și studiilor privind înființarea unui Consiliu consultativ european pentru turism și a unei Agenții europene pentru turism. Ambele instituții ar putea eventual servi drept forumuri pentru autoritățile din domeniul turismului și diversele părți implicate în sectorul turistic, pentru ca acestea să colaboreze pentru a îmbunătăți și difuza informațiile privind turismul durabil și competitiv, pentru a monitoriza aplicarea politicii și a Agendei pentru turismul european și, în special, pentru a încerca să determine tendințele din sectorul turismului și să elaboreze măsurile necesare. Obiectivele celor două instituții ar putea viza, în mod special, perspectiva schimbărilor climatice, repercusiunile acestora asupra turismului și acțiunile care trebuie întreprinse în acest domeniu.

1.7

Comitetul salută intenția manifestată de Comisie de a îmbunătăți utilizarea instrumentelor financiare disponibile. Concret, Comitetul consideră că domeniul turismului social oferă un teren propice unui schimb de experiență cu caracter transnațional, sub formă de proiecte pilot. Câteva exemple posibile în acest domeniu sunt turismul social și turismul pentru toți, dezvoltarea resurselor umane, dezvoltarea produselor și pătrunderea pe piață. Comitetul consideră că există deja un spațiu de manevră suficient de mare pentru a reuni experiențele transfrontaliere sub formă de proiecte experimentale în aceste domenii.

1.8

CESE întâmpină cu satisfacție încheierea lucrărilor întreprinse în cadrul Agendei 21 pentru turism, ale căror rezultate, prezentate în Comunicarea Comisiei „Agenda pentru un turism european durabil și competitiv”, completează și consolidează politica generală de durabilitate în domeniul turismului european. De fapt, documentul tehnic elaborat de comisia înființată în acest scop constituie baza și completarea comunicării Comisiei Europene, fapt pentru care cele două documente trebuie analizate împreună.

1.9

În ceea ce privește domeniul statistic, Comitetul salută cererea de propuneri lansată de Comisie și solicitată de CESE privind crearea unei rețele de observatoare ale turismului, care nu numai să permită colectarea datelor din sector, ci și să aducă o viziune strategică și prospectivă, având capacitatea de a anticipa și a elabora acțiuni viitoare.

1.10

CESE își exprimă disponibilitatea de a continua lucrările în domeniul turismului conform principiilor exprimate în comunicarea Comisiei privind Agenda și invită celelalte instituții europene, statele membre, autoritățile locale și regionale, părțile interesate din acest sector (întreprinderile și sindicatele) și toți cetățenii să colaboreze pentru înțelegerea și susținerea turismului ca un drept general și ca activitate economică strategică pentru viitorul Europei. De asemenea, pentru a spori durabilitatea și competitivitatea turismului, este necesar ca toate părțile interesate și toți consumatorii să acționeze responsabil.

1.11

Deși comunicarea Comisiei ia în considerare criteriile și elementele de natură socială care configurează activitatea turistică, CESE regretă că nu se face referire la conceptul și realitatea cetățeniei europene; turismul este în fapt (și ar putea fi într-o mai mare măsură) un element care unește culturile și realitățile sociale în jurul acestei cetățenii europene, pe care trebuie să o promoveze și să o dezvolte fiecare dintre noi. Varietatea și diversitatea culturilor, limbilor, patrimoniului natural și cultural din diferitele state ale Europei reprezintă o mare bogăție, care poate și trebuie să fie utilizată și valorificată ca formă de cunoaștere reciprocă și de recunoaștere a drepturilor noastre în calitate de cetățeni europeni. Alt aspect căruia ar trebui să i se acorde o atenție deosebită în dezbaterile și documentele pe tema turismului la nivel european este cultura, având în vedere sinergiile posibile între turism și cultură, așa cum s-a semnalat deja într-un alt aviz al Comitetului.

1.12

În procesul de îmbunătățire a competitivității și a durabilității turismului, trebuie să se ia în considerare caracteristicile specifice ale destinațiilor. Comitetul recomandă să se țină seama de particularitățile acelor state membre care depind în mare măsură de turism. În momentul elaborării politicilor și propunerilor în domeniul turismului, trebuie să se acorde atenția cuvenită necesităților diferitelor teritorii. Se recomandă ca studiile de impact realizate de Comisie să ia în considerare efectul potențial disproporționat asupra diferitelor regiuni și sectoare, ca, de exemplu, în cazul destinațiilor care depind în mare măsură de transportul aerian și nu dispun de niciun alt mijloc de transport sau care depind aproape în totalitate de acesta, cum este cazul insulelor.

1.13

CESE consideră că ansamblul principiilor și valorilor invocate în comunicarea Comisiei (durabilitate, bunăstare socială, competitivitate, cooperare, parteneriat, rentabilitate, securitate, calitatea locurilor de muncă etc.) constituie de fapt un model de turism european, nu pentru că formează un ansamblu de reguli, ci pentru că aceste principii și valori sunt aplicate pe scară largă în întreaga Uniune Europeană.

1.14

CESE încurajează Comisia să ia măsuri pentru recunoașterea la nivel european a cunoștințelor și competențelor în domeniul turismului, ca formă de sporire a cantității și a calității locurilor de muncă din acest sector. Trebuie promovat Europass, care este o modalitate de prezentare simplă și ușor de înțeles în întreaga Europă (Uniunea Europeană, AELS/SEE și țările candidate) a calificărilor și competențelor personale ale lucrătorilor care doresc să caute un loc de muncă și să se deplaseze în scop profesional pe întreg teritoriul Europei.

2.   Comunicarea Comisiei

Pentru a face mai bine cunoscut și înțeles ceea ce dorește să transmită Comisia tuturor părților interesate și instituțiilor europene, este necesară o scurtă prezentare a textului comunicării, rezumând principalele sale contribuții.

2.1   Prezentarea comunicării

2.1.1

Provocarea pe care o constituie atingerea unui echilibru între durabilitate și competitivitate. În prima parte, de introducere, comunicarea Comisiei recunoaște rolul fundamental și strategic al turismului în economia europeană, bazându-se nu numai pe datele cantitative, ci și pe capacitatea acestuia de a crea locuri de muncă și de a îndeplini astfel obiectivul Strategiei de la Lisabona reînnoite. Merită citată aici rata de creștere prevăzută, de peste 3 %, care constituie, fără îndoială, o contribuție substanțială la obiectivele referitoare la ocuparea forței de muncă, însă care, în anumite cazuri și pe termen lung, poate reprezenta o amenințare de depășire a limitelor impuse de durabilitate.

2.1.2

Competitivitate și durabilitate: două condiții compatibile. Competitivitatea, afirmă în mod clar comunicarea Comisiei, depinde de durabilitate, de calitatea experienței turiștilor și face referire în mod special la cerințele impuse sectorului turismului de schimbările climatice. Responsabilitatea socială a întreprinderilor poate aduce o contribuție decisivă în acest domeniu, prin adoptarea de măsuri de adaptare la schimbările climatice și de combatere a acestora, promovând în același timp inovația și valoarea ofertelor turistice pentru o lume care se confruntă cu importante provocări la nivel global.

2.2

Conținutul Agendei. În comunicarea sa, Comisia propune atingerea unui nou echilibru între bunăstarea turiștilor, mediu și competitivitatea întreprinderilor și a destinațiilor. Acest echilibru trebuie creat prin participarea tuturor părților interesate.

2.2.1

Obiective și provocări. Comunicarea Comisiei propune trei obiective fundamentale care să servească drept ghid de acțiune pentru toate părțile interesate: prosperitatea economică, echitatea și coeziunea socială, protecția mediului.

Comunicarea Comisiei enumeră, de asemenea, provocările majore care trebuie abordate în vederea atingerii acestor obiective:

gestionarea durabilă a resurselor naturale și culturale;

reducerea la minimum a poluării și a utilizării resurselor;

gestionarea schimbării în interesul bunăstării cetățenilor;

reducerea caracterului sezonier al cererii;

combaterea impactului pe care îl are transportul asupra mediului;

crearea unui turism accesibil tuturor;

îmbunătățirea calității locurilor de muncă din sectorul turismului;

garantarea siguranței turiștilor și a comunităților locale din zonele turistice.

Această listă de provocări este deschisă și dinamică; diversele părți interesate din sector trebuie, în mod constant, să o actualizeze, să-i stabilească prioritățile și să o gestioneze în spirit de colaborare.

2.2.2

Un cadru de acțiune. Comunicarea Comisiei sugerează că o acțiune coerentă în vederea realizării obiectivelor și a abordării provocărilor implică asigurarea colaborării și gestionarea responsabilă a destinațiilor, întreprinderilor și turiștilor; de asemenea, stabilește condițiile necesare pentru atingerea acestei coerențe.

2.2.3

Principii. Comunicarea Comisiei propune nouă principii care trebuie respectate pentru a putea atinge obiectivul unui turism durabil și competitiv. Subliniem trei dintre acestea:

respectarea limitelor care pot fi stabilite pentru capacitatea de primire, facilități sau volumul fluxurilor de turiști;

găsirea unui ritm de dezvoltare adecvat resurselor naturale, culturale și sociale disponibile la un moment dat;

planificarea pe termen lung, care reprezintă o condiție indispensabilă pentru atingerea echilibrului între durabilitate și competitivitate.

2.3

Progrese comune. În această parte, Comisia subliniază necesitatea ca toate părțile interesate din sector să-și unească eforturile și să acționeze în mod voluntar și continuu. Modelul propus se bazează pe respectarea principiului subsidiarității, punând accentul pe acțiunea la nivelul destinațiilor, însă într-un cadru de sprijin național și comunitar. Prin urmare, comunicarea ia în considerare atât rolul diferitelor părți interesate din sector, cât și rolul Comisiei Europene, în lumina Tratatului.

2.3.1

Rolul părților interesate. Urmând concluziile Grupului pentru un turism durabil, comunicarea atribuie responsabilități vaste și roluri specifice pentru fiecare dintre cele trei domenii de acțiune: destinațiile, întreprinderile și turiștii. Se face în mod special referire la necesitatea de a transmite și de a difuza în rândul microîntreprinderilor mesajul referitor la atingerea echilibrului între durabilitate și competitivitate.

2.3.2

Rolul Comisiei Europene. Comisia își recunoaște responsabilitatea de a acționa în conformitate cu Tratatul și se angajează să lanseze și să susțină diverse inițiative la nivel comunitar, în cadrul stabilit de Agendă și dincolo de acesta. Dintre aceste inițiative, patru grupuri de acțiuni merită o atenție deosebită:

mobilizarea părților interesate pentru a obține și împărtăși cunoștințe, în cadrul echilibrului dintre durabilitate și competitivitate. Forumul european pentru turism reprezintă un bun exemplu pentru schimbul de idei și experiențe;

încurajarea și sprijinirea destinațiilor europene de excelență ca exemple de bune practici și promovarea acestora ca rețele de destinații durabile și competitive;

mobilizarea diferitelor instrumente financiare comunitare. Comisia se angajează să difuzeze informații pentru mai buna utilizare a acestora în domeniul turismului;

integrarea durabilității și competitivității în cadrul politicilor Comisiei și aplicarea acestora în diversele teritorii cu sensibilități și nevoi foarte diferite: zone litorale, montane, rurale și urbane.

2.4   Concluzia comunicării

Comunicarea Comisiei se încheie prin lansarea unui apel la o deplină colaborare între toți actorii din domeniul public și privat pentru adoptarea și punerea în practică a Agendei. Este reiterată recomandarea de instituire a unei colaborări la toate nivelurile, condiție necesară pentru sporirea competitivității, care să asigure un turism european atrăgător și durabil pe termen lung. Comisia își propune ca termen anul 2011, pentru evaluarea planului de acțiune stabilit de Agendă. Obiectivul avut în vedere de Comisie prin prezentarea comunicării este, așadar, foarte clar.

3.   Observații generale

3.1

Turismul și importanța strategică a acestuia în cadrul economiei europene au fost recunoscute de toate instituțiile europene în declarații atât formale cât și informale care consolidează rolul acestuia, transmițând mesajul în rândul tuturor părților interesate și dând un impuls puternic acestui sector. Importanța turismului nu ține doar de considerații economice, ci și de relevanța sa socială în cadrul construirii Europei cetățenilor. Chiar și recunoscând acest impuls, mai rămân multe de făcut pentru ca turismul să ajungă să dețină un rol-cheie în politica europeană, atât în prezent cât și în viitor.

3.2

Este foarte important să se menționeze faptul că noul Tratat de la Lisabona recunoaște importanța turismului pentru Europa și oferă Uniunii Europene posibilități suplimentare de a contribui la dezvoltarea acestuia. Acest tratat conferă Uniunii Europene autoritatea și îndatorirea de a sprijini, coordona și completa acțiunea statelor membre, și stabilește ca obiective încurajarea unui mediu favorabil dezvoltării întreprinderilor și stimularea schimburilor de bune practici.

3.3

Turismul a fost abordat în cadrul diverselor instituții europene după cum urmează:

în cadrul Parlamentului European, care a aprobat o serie de rezoluții sub diverse forme privind turismul și impactul său asupra ocupării forței de muncă și economiei, cum ar fi rezoluțiile „Turism și dezvoltare” și „Noi perspective și provocări pentru turismul durabil”;

în cadrul Consiliului Uniunii Europene, care s-a ocupat de turism cu diverse ocazii, prin intermediul concluziilor și planurilor de acțiune, în special cu scopul de a sublinia necesitatea unui turism durabil, competitiv și care să genereze locuri de muncă. Trebuie menționate în mod special concluziile Consiliului adoptate la 7 iulie 2006, asupra Comunicării Comisiei privind noua politică în domeniul turismului a UE; Consiliul salută această politică și invită Comisia să joace un rol activ în coordonarea diverselor politici;

în cadrul Comisiei Europene, prin intermediul diverselor comunicări — în special cea din martie 2006 care stabilea noua politică în domeniul turismului a UE — al creării, consolidării și menținerii forumurilor europene pentru turism, al organizării de conferințe pe diverse teme: turismul social, Agenda 21 pentru turism și multe alte activități, precum proiectul experimental privind „Destinațiile europene de excelență”, prin care se recunosc și se promovează bunele practici aplicate în statele membre UE și în țările candidate;

în cadrul Comitetului Regiunilor, care, printre alte lucrări, a elaborat avize privind comunicările Comisiei, precum „Un cadru de cooperare pentru viitorul turismului european” și „Orientări de bază pentru durabilitatea turismului european”;

în cadrul Comitetului Economic și Social European, care a avut și continuă să aibă un interes special pentru turism, precum o arată cele peste 11 avize elaborate din 1999 până în prezent, participarea activă la diversele forumuri europene pentru turism organizate de Comisie, participarea la numeroase evenimente pe teme legate de turism, precum și promovarea acestora. Este demnă de remarcat colaborarea reciprocă între CESE și alte instituții în legătură cu toate inițiativele lansate de oricare dintre acestea în domeniul turismului.

3.4

Prezentul aviz al CESE se dorește a fi un element de evaluare a comunicării Comisiei, în ceea ce privește contribuțiile acesteia atât la elaborarea politicii, cât și la modalitatea de gestionare a acesteia; de asemenea, dorește să aducă propuneri care să îmbogățească textul sau măcar dezbaterea pe marginea acestuia.

3.5

La fel ca și Avizul CESE INT/317 privind Comunicarea Comisiei privind noua politică în domeniul turismului, prezentul aviz CESE dorește, încă o dată, să afirme următoarele:

turismul este un drept al tuturor cetățenilor, după cum se specifică în Codul etic mondial al turismului, și care aduce cu sine obligația de a respecta bunele practici;

este un drept care, în plus, generează bogăție și rentabilitate directă și indirectă, în special pentru întreprinderile foarte mici, mici și mijlocii, creând o industrie strategică și care s-a dovedit a fi stabilă pentru Europa;

calitatea serviciilor prestate de agenții din sector și responsabilitatea utilizatorilor față de comunitățile locale sunt valori care trebuie păstrate ca baze pentru continuitatea acestuia;

turismul are sau ar trebui să aibă un impact pozitiv la nivel local și regional asupra condițiilor economice, sociale, culturale și de mediu, precum și asupra mediului urban și, în acest sens, reprezintă un instrument de cunoaștere a altor culturi și feluri de a fi și de a acționa, precum și un instrument de cooperare interregională;

turismul este un sector dinamic și care generează numeroase locuri de muncă în prezent și în viitor, având potențialul de a crea locuri de muncă de calitate, stabile și care se bucură de drepturi sociale;

turismul suferă de probleme legate de aglomerare și de caracterul sezonier, care duc la pierderea competitivității;

credem în importanța practică a „Agendei pentru un turism european durabil și competitiv”, care conferă claritate și are obiective ambițioase;

modelul turistic european reprezintă o necesitate internă și poate fi o referință mondială dacă se bazează nu atât pe legislație suplimentară, cât pe valori cum ar fi calitatea, durabilitatea, accesibilitatea etc., asumate în mod liber de destinațiile turistice și de toți actorii implicați;

modelul turistic european se bazează și este îmbogățit prin varietatea de destinații, de modalități de a înțelege turismul și prin diversitatea formelor sale de exprimare;

acest model turistic european pe care îl sprijinim este un instrument util pentru menținerea păcii și înțelegerii între popoare.

4.   Observații specifice

4.1

Comunicarea Comisiei exprimă în mod clar propunerea privind echilibrul care trebuie atins între durabilitate și competitivitate și modalitatea de a-l obține în practică. Integrarea tuturor acestor aspecte într-o comunicare relativ scurtă a presupus, fără îndoială, un mare efort de sinteză și analiza unui mare număr de documente, opinii și dezbateri. Trebuie subliniat faptul că s-a îndeplinit obiectivul de informare a societății asupra viziunii de bază a Comisiei în ceea ce privește viitorul sectorului și acțiunile de întreprins în cadrul acestei complexe industrii.

4.2

Argumentele prezentate în comunicare în favoarea Agendei par a fi adecvate, în măsura în care acestea evaluează, pe de o parte, impactul economic al turismului și capacitatea acestuia de a crea locuri de muncă pentru tineri și, pe de altă parte, echilibrul necesar între durabilitate și competitivitate care, pe termen lung, se sprijină reciproc. Studiile de impact precum cel privind amprenta de carbon asupra mediului a diverselor activități și teritorii sau cel privind capacitatea de suport sau de primire sunt elemente esențiale pentru atingerea și menținerea echilibrului între aceste variabile. Acceptarea generală a faptului că există limite în extinderea și ritmul activității turistice stă la baza echilibrului dintre durabilitate și competitivitate.

4.3

Comunicarea Comisiei ar fi trebuit poate să analizeze mai amănunțit noul Tratat de la Lisabona, pentru a observa cum se integrează Agenda în contextul acestuia și care este relevanța sa în punerea în practică a noii politici europene în domeniul turismului. Să nu uităm că statele și regiunile au afirmat în repetate rânduri că doresc să-și mențină competențele în materie de turism, dar fără a aduce atingere atribuției Uniunii de a-și exercita funcții de stimulare și coordonare a unor anumite aspecte comune care pot spori competitivitatea sectorului turistic european. De exemplu, crearea și menținerea unui portal european de promovare a Europei ca destinație turistică reprezintă deja un instrument valoros și util, care poate propune ansamblul țărilor Europei ca destinație turistică variată și privilegiată.

4.4

Provocările și obiectivele menționate în comunicarea Comisiei sunt, cu siguranță, cele mai importante cu care se va confrunta turismul în următoarele decenii. Fără îndoială, provocările principale referitoare la durabilitate și la sporirea competitivității sunt suficient de ample pentru a cuprinde și alte provocări, cum ar fi îmbunătățirea calității, reducerea caracterului sezonier sau o mai mare calificare a lucrătorilor din turism; aceste aspecte au fost și ele menționate în Agendă.

4.5

Comunicarea Comisiei lansează numeroase apeluri la colaborare întrucât, în concordanță cu noua politică în domeniul turismului, se propune întărirea acesteia ca orientare călăuzitoare și identificatoare. Este demn de menționat rolul sindicatelor și al organizațiilor de angajatori, care trebuie incluse în procesul de colaborare și invitate să participe la toate dezbaterile și forumurile, precum și la punerea în aplicare a măsurilor generale de dezvoltare a sectorului turismului. În mod similar, ar fi utilă promovarea rețelelor stabile de orașe și destinații turistice, cu țelul comun de a spori competitivitatea și durabilitatea. Comitetul salută promovarea „destinațiilor europene de excelență” și insistă ca acest concept să includă o gestionare corectă a relațiilor profesionale și sociale, precum și participarea sindicatelor și organizațiilor de angajatori la destinația aleasă, ca modalitate de a spori durabilitatea și competitivitatea destinațiilor turistice.

De asemenea, merită subliniat rolul jucat de organizațiile consumatorilor, în cadrul competențelor care le revin.

4.6

Comisia își asumă sarcina de a pune în aplicare această nouă politică prin cooperare, lansarea de acțiuni specifice de sprijin și coordonarea între părțile interesate. Agenda impune în mod clar asumarea unei mai mari responsabilități de către toate părțile implicate din sector. În opinia CESE, DG Întreprinderi are un rol foarte important în cadrul acestei sarcini de coordonare a tuturor politicilor europene care vizează turismul în mod direct sau indirect și care afectează diferitele tipuri de destinații cu caracteristici specifice.

4.7

De asemenea, în opinia Comitetului, Comisia ar trebui să aibă un rol mai activ în punerea în aplicare a inițiativelor la nivel european, una dintre acestea fiind cea privitoare la turismul social transnațional la nivel european. În mod concret, trebuie menționat că CESE a propus în repetate rânduri — și propune din nou cu această ocazie — sprijinirea și promovarea Forumului european pentru turism și continuarea discuțiilor și studiilor privind crearea unui Consiliu consultativ european pentru turism și a unei Agenții europene pentru turism, organisme care să furnizeze informații și să monitorizeze politicile și acțiunile în domeniul turismului european. De asemenea, CESE propune Comisiei să promoveze cercetarea în vederea introducerii platformelor tehnologice în sectorul turismului, care să îmbunătățească modul de comercializare a produselor turistice, având în vedere în special posibilitățile de promovare a turismului intern în Europa și sursele potențiale de turiști (precum China, India, Rusia etc.).

4.8

În opinia Comitetului, comunicarea Comisiei nu insistă suficient asupra rolului tehnologiilor informației și comunicării (TIC) în noul context al turismului, atât din punct de vedere al utilizatorilor, cât și al întreprinderilor și actorilor implicați. Munca de cercetare și dezvoltare în sectorul turistic în vederea îmbunătățirii utilizării acestor tehnologii trebuie să reprezinte o prioritate pentru următorii ani. Fără îndoială, acest efort va avea ca rezultat o mai bună gestionare a destinațiilor, a întreprinderilor și a turiștilor pentru atingerea echilibrului urmărit.

4.9

Voința manifestată de a adopta măsuri concrete și, în special, de a utiliza mai bine instrumentele financiare europene disponibile este importantă, însă este necesar să se propună un program orientat în mod specific spre îndeplinirea principalelor obiective ale turismului european, identificate perfect în cadrul comunicării. Trebuie să se garanteze că toate fondurile destinate în mod direct sau indirect turismului îndeplinesc criteriile de eficacitate și eficiență.

4.10

Nu se poate înțelege comunicarea Comisiei fără a lua în considerare contribuțiile importante ale raportului Grupului pentru un turism durabil; acest document a adus idei valoroase pentru elaborarea Agendei, în special în ceea ce privește atribuirea unui rol fiecărei părți interesate din sector. Efortul depus de experți de renume timp de mai multe luni a fost, fără îndoială, încununat de succes și oferă perspective complementare și concrete în numeroase aspecte legate de durabilitate și competitivitate.

4.11

Comunicarea Comisiei nu indică în mod clar rolul acordat statisticilor din domeniul turismului. Este necesară o colaborare clară în domeniul statisticilor privind turismul, în vederea monitorizării punerii în practică a Agendei și, în special, pentru a se acorda o mai mare atenție variabilelor referitoare la durabilitate, competitivitate și ocuparea forței de muncă.

4.12

Comunicarea Comisiei afirmă în mod clar necesitatea de a integra politicile pentru durabilitate și competitivitate în domeniul turismului în orientările celorlalte politici ale Comisiei și ale Uniunii Europene în general, pentru a se asigura îndeplinirea obiectivelor stabilite în Agendă.

4.13

Precum se menționa în Avizul CESE privind Declarația de la Katowice, în Avizul pe tema „Turismul și cultura: două forțe în serviciul creșterii economice”, în Avizul privind noua politică în domeniul turismului și în alte documente ale CESE, va fi necesară, de asemenea, lansarea unor campanii de comunicare pentru informarea și motivarea întregii populații europene și, în special, a tinerilor.

4.14

Comitetul consideră esențial ca formarea, atât cea teoretică, cât și cea la locul de muncă, să răspundă necesităților întreprinderilor și să sporească capacitatea de inserție profesională a persoanelor. Certificarea și recunoașterea cunoștințelor și competențelor la nivel european trebuie să constituie un instrument pentru a facilita crearea unui număr sporit de locuri de muncă și a unor condiții de lucru mai bune în sectorul turismului.

4.15

Pentru a îmbunătăți competitivitatea și durabilitatea turismului, trebuie să se ia în considerare caracteristicile specifice ale destinațiilor. Comitetul recomandă ca, la elaborarea politicilor și propunerilor în acest domeniu, să se țină seama de particularitățile acelor state membre care depind în mare măsură de turism și să se acorde atenția cuvenită necesităților diferitelor teritorii. În același timp, trebuie observat că turismul către destinații îndepărtate poate avea un impact deosebit de puternic asupra schimbărilor climatice, prin efectele și emisiile produse de călătoriile pe distanțe lungi. În viitor, ar trebui să se pună mai mult accentul pe avantajele pe care le presupune alegerea unor destinații mai apropiate de punctul de plecare, care pot fi atinse cu emisii de carbon mai reduse.

Bruxelles, 10 iulie 2008

Președintele

Comitetului Economic și Social European

Dimitris DIMITRIADIS


ANEXĂ

la avizul Comitetului Economic și Social European

Următorul text al punctului 4.15 din Avizul secțiunii a obținut mai mult de o pătrime din voturile exprimate, însă a fost modificat prin amendamentul adoptat de Adunarea plenară:

4.15

Pentru a îmbunătăți competitivitatea și durabilitatea turismului, trebuie să se ia în considerare caracteristicile specifice ale destinațiilor. Comitetul recomandă ca, la elaborarea politicilor și propunerilor în acest domeniu, să se țină seama de particularitățile acelor state membre care depind în mare măsură de turism și să se acorde atenția cuvenită necesităților diferitelor teritorii.

Rezultatul votului

Voturi pentru adăugarea unei noi fraze: 48 Voturi împotrivă: 43 Abțineri: 16


3.2.2009   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 27/18


Aviz al Comitetului Economic și Social European privind Cartea albă privind integrarea piețelor creditului ipotecar din Uniunea Europeană

COM(2007) 807 final

(2009/C 27/04)

La 18 decembrie 2007, în conformitate cu articolul 262 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, Comisia Europeană a hotărât să consulte Comitetul Economic și Social European cu privire la

Cartea albă privind integrarea piețelor creditului ipotecar din Uniunea Europeană.

Secțiunea pentru piața unică, producție și consum, însărcinată cu pregătirea lucrărilor Comitetului pe această temă, și-a adoptat avizul la 11 iunie 2008. Raportor: dl Grasso.

În cea de-a 446-a sesiune plenară, care a avut loc la 9 și 10 iulie 2008 (ședința din 9 iulie 2008), Comitetul Economic și Social European a adoptat prezentul aviz cu 123 voturi pentru, 1 vot împotrivă și 5 abțineri.

1.   Concluzii și recomandări

1.1

Comisia solicită din nou Comitetului elaborarea unui aviz privind integrarea pieței creditelor ipotecare destinate achiziționării de imobile de locuit sau nerezidențiale. Este vorba despre „Cartea albă privind integrarea piețelor creditului ipotecar din Uniunea Europeană”.

1.2

În mod obișnuit, Cartea albă este rodul unei evaluări politice aproape finalizate și structurate în jurul ideii „ce este de făcut”. Nu este cazul și de data aceasta. Într-adevăr, Comisia va trebui să aibă în vedere multe probleme, încă incerte, precum: fondurile comune de investiții, furnizorii de servicii financiare, produsele combinate (tying) etc. În total, sunt luate în calcul 14 aspecte.

1.3

Prin urmare, Cartea albă nu reprezintă un proces încheiat, ci, dimpotrivă, rămâne în discuție datorită realei sale complexități. Și atunci, la ce folosește solicitarea unui alt aviz, în situația în care Cartea albă nu aduce nimic nou față de Cartea verde, care a făcut deja obiectul unui aviz al CESE?

1.4

Problema aceasta este, de mulți ani, repusă mereu în discuție, fără a fi fost găsită o soluție de către Comisie și fără ca aceasta să fi luat vreodată o hotărâre în adevăratul sens al cuvântului, hotărâre care să presupună înlăturarea obstacolelor culturale, juridice, administrative etc., ce reprezintă, în opinia CESE, adevăratele piedici în calea obiectivelor Comisiei.

1.5

Avizul privind Cartea verde emis de CESE (1) și adoptat în sesiunea plenară din decembrie 2005 cu o singură abținere este valabil și astăzi în totalitate.

1.6

Cartea albă prezintă și astăzi o situație extrem de fragmentată în acest sector, ca urmare a specificului de ordin cultural, legislativ, juridic și etico-social pe care îl reprezintă cumpărarea unui imobil, mai ales a celor de locuit, în diferitele state ale Uniunii.

1.7

Deși este sceptic în privința posibilităților concrete de integrare și omogenizare a pieței creditelor ipotecare într-o Uniune Europeană cu specificități și caracteristici structural diferite (avizul Burani, 15 decembrie 2005) (2), CESE consideră utilă, în principiu, încercarea Comisiei de a stabili anumite „reguli”, fie că este vorba doar de simple recomandări privind conduita (așa-numitele „bune practici”), fie că sunt dispoziții obligatorii.

1.8

Inițiativa aceasta ar putea fi considerată exagerată dacă se intenționează repunerea în discuție a posibilităților, de asemenea pozitive, pe care le presupun deja în prezent mecanismele de reglementare a pieței creditelor ipotecare.

1.9

CESE propune ca, între timp, Comisia să aprofundeze examinarea tematicilor (de exemplu, registrele de credit, executările imobiliare, difuzarea informațiilor financiare etc.) care nu pun probleme deosebite, ori de câte ori acest efort este considerat necesar.

1.10

Comitetul consideră că tendința Comisiei este de a-și concentra excesiv acțiunile asupra eventualelor beneficii pe termen scurt care ar putea fi obținute în eventualitatea introducerii de noi reguli bazate pe scheme oarecum parțiale de interpretare a pieței creditului ipotecar. O abordare orientată către obținerea de rezultate pe termen scurt vizează reducerea costului finanțărilor ipotecare, fără a ține seama de folosul real pe care l-ar putea avea cetățenii comunitari de pe urma ofertei actuale de produse de finanțare și a inovațiilor din acest domeniu.

1.11

CESE consideră (fapt subliniat și în avizul Burani) că schema propusă de Comisie nu se adaptează suficient la evoluțiile continue ale pieței și este îngrijorat de consecințele pe care, pe termen lung, le va avea asupra contractanților celor mai vulnerabili: consumatorii, care au cea mai mare nevoie de protecție.

1.12

CESE apreciază faptul că actualele reguli ale creditului ipotecar sunt în concordanță cu necesitatea de a-l proteja pe consumator. Sunt intenții de apreciat, care se cuvin încurajate în cazul în care au ca obiectiv o mai bună difuzare a informațiilor financiare pe tema creditelor ipotecare. Comisia merită deci apreciată pentru voința de a trece la consolidarea regulilor de asigurare a transparenței, în scopul unei mai bune protecții a consumatorului.

1.13

În același timp, a impune cu orice preț regulamente cu caracter general pentru evaluarea riscului care ține de solicitantul creditului ipotecar pare totuși o întreprindere nu numai dificilă, ci și hazardată.

1.14

În opinia CESE, pe de o parte, este necesară protecția consumatorului, în etapa de negociere a împrumutului ipotecar, pe de altă parte, debitorul trebuie să fie conștient de responsabilitățile pe care le are față de instituția care i-a acordat creditul.

2.   Sinteza documentului Comisiei

2.1

La 18 decembrie 2007 a fost publicat documentul intitulat „studiu de impact” [SEC(2007) 1683], care însoțește Cartea albă privind integrarea piețelor creditului ipotecar din Uniunea Europeană. Acest document are trei anexe, care se referă la: i) caracteristicile pieței creditului ipotecar; ii) proceduri sau procese; iii) studii de impact asupra unor aspecte specifice.

2.2

Chiar dacă o sinteză optimă a documentației poate fi găsită în acest document [SEC(2007) 1684], merită subliniate, în virtutea conciziei, anumite puncte esențiale din documentul cu privire la care s-a solicitat un nou aviz CESE.

se descrie o situație extrem de fragmentată, consecință a specificului cultural, legislativ și — mai ales — de ordin etico-social pe care îl reprezintă cumpărarea unei locuințe, în diferitele state ale Uniunii;

se subliniază toate aspectele sensibile ale acestei problematici, inclusiv din perspectivă economică și financiară, dată fiind importanța pieței imobiliare în cadrul economiilor țărilor Uniunii, ca și contribuția investițiilor ipotecare la rentabilitatea sectorului bancar;

se subliniază faptul că, în situația actuală de fragmentare, s-ar putea recurge chiar la „prezentarea unui nou act normativ”, pentru o mai bună integrare a pieței.

2.3

Așadar, documentul Comisiei reia aspecte care deja au făcut obiectul unei analize în precedenta Carte verde privind creditul ipotecar. Nici nu putea fi altfel, dat fiind faptul că noul document se ocupă de integrarea piețelor creditului ipotecar ș de analizele de impact aferente, deja menționate.

2.4

Cu toate acestea, CESE și-a exprimat deja opinia cu privire la Cartea verde, la 15 decembrie 2005 (raportor: dl Burani). Conținutul acestui document exprimă, în toate privințele, poziția CESE referitoare la acest subiect. Prezentul aviz își propune să se concentreze asupra a două puncte adăugate de Comisie:

exprimarea opiniei proprii cu privire la intențiile de intervenție pe care le are Comisia însăși, în lumina studiilor de impact cuprinse în Cartea albă (3);

formularea unor propuneri, conform solicitării Comisiei, care conchide că „va fi posibilă punerea la punct a unui amplu program de monitorizare și evaluare, după ce vor fi fost formulate propuneri detaliate” (4).

3.   Observațiile CESE cu privire la Cartea albă

3.1

Cartea albă ridică o gamă largă de probleme care trebuie rezolvate și în legătură cu care CESE este solicitat să-și exprime opinia. Este vorba de următoarele 11 teme:

1)

alegerea produsului necesar;

2)

rambursarea anticipată;

3)

mixul de produse;

4)

registrele de credit;

5)

evaluările imobiliare;

6)

procedurile de executare imobiliară;

7)

registrele naționale;

8)

normele legislative aplicabile;

9)

regulile privind variațiile dobânzilor și așa-numitele dobânzi cămătărești;

10)

finanțarea creditului ipotecar;

11)

instituțiile nebancare și de servicii.

3.2   Observații cu privire la diferitele aspecte ale studiului de impact

3.2.1

Informațiile precontractuale Pentru eliminarea dezechilibrelor de informare în faza precontractuală, CESE consideră că sunt importante circulația și difuzarea informației și cunoștințele specifice, din domeniul creditului ipotecar. Aceasta nu trebuie să ducă la majorarea costurilor pentru cetățean.

3.2.1.1

Creșterea cantității de informație și difuzarea culturii financiare sunt condiții necesare pentru evaluarea eficace a raportului cost-beneficiu care decurge dintr-o situație de risc. Într-adevăr, cel mai bun instrument pentru evitarea eventualelor riscuri exagerate este ca părțile contractuale să conștientizeze expunerea la aceste riscuri.

3.2.1.2

CESE consideră că este important să sublinieze faptul că regulile și normele trebuie să se refere la modalitățile de circulație a informațiilor și la stabilirea unor eventuale sancțiuni, pentru cazul în care sunt încălcate. Totuși, Comitetul este de părere că impunerea unei obligații, pur și simplu, doar în sarcina uneia dintre părțile contractante, nu ar avea alt efect decât încercarea acesteia de a transfera obligația respectivă în sarcina celeilalte părți.

3.2.2

Codurile de conduită . CESE consideră că trebuie adoptate stimulente pentru adeziunea la codul voluntar de conduită.

3.2.2.1

Această măsură ar permite debitorului să devină mai conștient de riscul pe care și-l asumă și de posibilitatea de a obține condiții de finanțare mai avantajoase.

3.2.2.2

Instrumentul la care se face aluzie ar putea fi solicitarea adresată persoanei finanțate de a răspunde la o listă de întrebări-standard, pentru evaluarea propriei capacități de susținere a angajamentului financiar pe termen mediu-lung.

3.2.3

Rata costului . CESE consideră că ar trebui ca instituțiile de creditare să indice costul total al operațiunii, prin prezentarea defalcată, pe părți componente, a acestuia, inclusiv a variabilei fiscale.

3.2.4

Consilierea . În ceea ce privește consilierea, CESE este de părere că serviciile de consiliere care sunt strâns legate de operațiunile de finanțare ipotecară trebuie să fie îmbunătățite prin mecanisme autonome de stabilire a prețurilor, care să intre totuși în calculul costului operațiunii.

3.2.5   Rambursarea anticipată

3.2.5.1

Aplicabilitatea. Când se pune problema rambursării anticipate, ar trebui să se facă distincție între: (i) rambursarea anticipată cu stingerea totală sau parțială a datoriei ipotecare; (ii) stingerea datoriei când există posibilitatea negocierii, cu alte instituții financiare, a unor condiții de cost mai avantajoase.

În prima situație, CESE subliniază că este important ca rambursarea anticipată, chiar parțială, să fie totdeauna acceptată;

În cea de-a doua, ar trebui să fie transferat contractul de finanțare către o altă instituție financiară.

3.2.5.2

Costul. Cât privește costurile rambursării anticipate, se consideră că acestea trebuie să fie calculate pe baza unor formule matematice și, obligatoriu, precizate în raporturile contractuale. Costurile ar trebui plătite de client doar în cazul rambursării liber consimțite a finanțării. În cazul unei cesiuni de contract, cheltuielile ar trebui să fie transferate celeilalte instituții financiare.

3.2.6

Vânzările legate (product tying). Pentru a fi valabilă, vânzarea combinată de produse ar trebui să se facă, în primul rând, pe baza capacității de a dovedi utilitatea efectivă a combinației. CESE consideră că această problemă poate fi rezolvată dacă i se impune creditorului obligația prezentării unui calcul al raportului costuri/beneficii și i se lasă la dispoziție persoanei finanțate suficient timp să hotărască dacă propunerea este sau nu acceptabilă, eventual chiar și după semnarea contractului de finanțare.

3.2.7

Registrele de credit . În această privință, CESE este de acord cu necesitatea existenței unui registru paneuropean, care să poată fi consultat cu respectarea unor norme specifice de protecție a vieții private. În opinia CESE, înființarea unui registru de credit paneuropean poate fi, într-adevăr, un element util de stimulare a concurenței dintre diferitele instituții de credit ipotecar. În orice caz, trebuie facilitat accesul transfrontalier la registrele fiecărui stat membru, simplificându-se procedurile de informare.

3.2.8

Evaluarea imobiliară . Se pleacă de la premisa că evaluarea imobiliară este mai complexă decât evaluarea financiară generală. Într-adevăr, de trăsăturile specifice ale bunului (de caracterul imobil, în special) depinde utilitatea acestuia, iar evaluarea lui este influențată și de factori externi, legați de teritoriu, precum:

morfologia,

serviciile de transport,

densitatea demografică etc.

În consecință, posibilitatea găsirii unei formule specifice de evaluare imobiliară, care să cumuleze toate elementele determinante ale valorii, este pură utopie.

3.2.8.1

Criterii de evaluare imobiliară. CESE subliniază, așadar, gradul înalt de complexitate al evaluării imobiliare, din motivele care au fost deja enunțate și nu consideră util să se recurgă la o formulă universal valabilă. Propune, în schimb, să se dezvolte așa-numitele „bune practici” la nivel local și să se impună condiția obligatorie ca evaluarea să fie efectuată de specialiști acreditați de asociații de profil, care să-și asume și răspunderea în ceea ce privește caracterul imparțial (fairness) al propunerii lor.

3.2.8.2

Evaluarea riscurilor imobiliare. În plus, CESE este de părere că, pe lângă evaluarea imobiliară, este necesară și certificarea stabilității valorii estimate, pentru o evaluare mai obiectivă a garanției pe care o oferă imobilul. În această privință, se sugerează să se recurgă la instrumente deja utilizate de către operatorii pieței financiare și prevăzute, în mare parte, de alte reglementări comunitare, ca, de exemplu, valoarea de risc (value-at-risk) (5).

3.2.9

Executările imobiliare . Când se descompune împrumutul ipotecar într-un credit axat pe bunul imobiliar și un altul axat pe persoana finanțată, ar trebui să se facă și distincția între beneficiarul economic al imobilului și titularul garanției formale.

3.2.10

Normele aplicabile . CESE este de părere că posibilitatea efectuării de arbitraje profitabile între diversele posibilități oferite de legislația civilă și de cea fiscală din țările Uniunii trebuie să reprezinte un impuls spre integrarea pieței, care nu poate fi realizată decât pe această cale.

3.2.10.1

În consecință, suntem, în principiu, adepții menținerii diferitelor norme în vigoare în țările membre, oferind contractantului posibilitatea de a o alege pe aceea care contribuie la diminuarea costului total al operațiunii de finanțare, așa cum prevede Convenția de la Roma (6).

3.2.11

Dobânzile cămătărești . Referindu-se la acest subiect, CESE confirmă opinia exprimată anterior, mai ales în ceea ce privește dificultatea majoră pe care o presupune corecta definire a unui nivel al dobânzii cămătărești, prin intermediul schemelor normative adoptate pentru creditul de consum. Se subliniază totuși că arma defensivă cea mai eficientă în lupta împotriva cametei rămâne informarea. În consecință, CESE propune să fie puse în funcțiune instrumente de comunicare pe scară largă privind plaja de valori a primelor de risc, practicate pentru diferitele categorii de risc ale debitorilor.

3.2.12

Refinanțarea creditului ipotecar . CESE consideră că poziția Cărții albe, care constă în a diferenția regulile de refinanțare în funcție de natura subiectivă a intermediarilor (deosebindu-i pe cei bancari de cei nebancari), poate fi mult prea ușor eludată.

3.2.12.1

Instituțiile nebancare și de servicii. Finanțarea ipotecară va trebui să fie totdeauna acordată de o instituție financiară acreditată și supusă controlului. Promovarea și asistența acordată structurilor de intermediere (de exemplu, de consiliere) este permisă, cu condiția să fie vorba de instituții de specialitate, chiar dacă nu sunt neapărat instituții de credit.

4.   Propuneri ale CESE care urmează să fie dezvoltate

4.1

Criza recentă a creditelor subprime din Statele Unite ale Americii a pus în evidență faptul că volatilitatea prețurilor imobilelor, combinată cu practici superficiale de evaluare a riscului-client, în caz de neplată a ratelor supradimensionate în raport chiar cu valoarea imobilelor ce servesc drept garanție, poate genera crize financiare acute, riscând să destabilizeze întregul sistem. De aceea, este necesar ca orice inițiativă luată în cadru comunitar să țină seama de această experiență, ca și de problemele ridicate la punctul precedent.

4.2

Introducerea, conform sugestiei din Cartea albă, a unui al douăzeci și optulea regim de reglementare a creditului ipotecar, pe lângă cele existente în țările Uniunii, ar putea contribui la o mai bună integrare a pieței comunitare a creditelor ipotecare, sporind astfel posibilitățile de alegere ale contractanților, fără a se pune bazele unei instabilități a sistemului financiar, așa cum s-a întâmplat în cazul crizei creditelor subprime.

4.3

Se întâmplă ca alegerea, în cazul cumpărării unui imobil, mai ales dacă acesta este destinat locuirii, să fie influențată parțial de factori emoționali (subiectivi), care nu au nimic în comun cu o evaluare corectă și rațională a bunului (obiectivă). Așadar, orice intervenție a Comisiei care își propune să reglementeze creditul ipotecar în mod eficace nu ar putea să facă abstracție de cadrul (obiectiv sau subiectiv) de referință.

4.4

Ar fi interesant să se pună la punct o propunere pe care CESE ar putea să o aprofundeze, constând în adoptarea unei scheme de interpretare a creditului ipotecar, care să subîmpartă orice operațiune de finanțare într-un portofoliu cu două componente pasive:

prima este o finanțare a bunului (asset backed) , a cărui valoare este dată de prețul pieței și de posibila volatilitate a valorii imobilului;

cea de-a doua este o finanțare prospectivă (axată pe persoană), a cărei valoare este dată de capacitatea și de perspectivele economico-financiare ale contractantului.

4.5

Adoptarea unei scheme cu două componente (twin-mortgage) ar putea prezenta unele avantaje, care ar urma să fie verificate prin analiza aprofundată ulterioară, avantaje printre care se numără următoarele:

simplificarea evaluării riscurilor legate de partea rațională a operațiunii (finanțare asset backed), în raport cu riscurile care țin de solvabilitatea financiară a împrumutatului (finanțare axată pe persoană);

posibilitatea practicării unor prețuri transparente, raportate la diferite situații de risc prin care se caracterizează cele două componente ale operațiunii de finanțare (finanțare obiectivă, axată pe bun, și subiectivă, axată pe persoană);

reducerea efectelor negative asupra sistemului financiar în caz de neplată de către un număr exagerat de debitori, spre deosebire de consecințele pe care piața financiară a trebuit să le suporte recent (așa-numita criză a creditelor subprime).

4.6

CESE speră într-o concluzie mai rapidă, în această privință, a Comisiei, care să se arate mai hotărâtă și să creeze condițiile necesare, astfel încât separarea aspectelor instituționale să stea la baza lansării unui posibil al douăzeci și optulea regim.

Bruxelles, 9 iulie 2008.

Președintele

Comitetului Economic și Social European

Dimitris DIMITRIADIS


(1)  JO C 65 din 17.3.2006, p. 113. Raportor: dl Burani.

(2)  JO C 65 din 17.3.2006, p. 113. Raportor: dl Burani.

(3)  A se vedea Anexa 2 la Cartea albă, clauza de excludere a răspunderii și p. 5, versiunea engleză.

(4)  A se vedea Anexa 2 la Cartea albă, punctul 8.

(5)  A se vedea directiva privind serviciile de investiții, cunoscută ca Directiva MIFID, „Markets in Financial Instruments Directive” (Directiva privind piețele instrumentelor financiare), nr. 2004/39/CE, adoptată la 21 aprilie 2004, publicată în JO și intrată în vigoare la 30 aprilie 2004.

(6)  A se vedea COM(2005) 650 final din 15 decembrie 2005.


3.2.2009   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 27/22


Avizul Comitetului Economic și Social European privind evoluția sectorului construcțiilor în Europa

(2009/C 27/05)

La 6 decembrie 2007, dna Margot WALLSTRÖM, vicepreședinte al Comisiei Europene și comisar însărcinat cu relațiile instituționale și strategia de comunicare, și dl Günter VERHEUGEN, vicepreședinte al Comisiei Europene și comisar însărcinat cu întreprinderile și industria, au invitat Comitetul Economic și Social European să elaboreze un aviz exploratoriu cu privire la

Evoluția sectorului construcțiilor în Europa.

Secțiunea pentru piața unică, producție și consum, însărcinată cu pregătirea lucrărilor Comitetului pe această temă, și-a adoptat avizul la 13 iunie 2008. Raportor: dl HUVELIN.

În cea de-a 446-a sesiune plenară, care a avut loc la 9 și 10 iulie 2008 (ședința din 10 iulie), Comitetul Economic și Social European a adoptat prezentul aviz cu 57 de voturi pentru, 0 voturi împotrivă și 2 abțineri.

1.   Concluzie

1.1

Deși ar putea exista opinii diferite, viitorul industriei de construcții va depinde mai puțin de fondurile publice alocate (cu toate că o mai bună continuitate în programare ar rămâne, cu siguranță, un avantaj) decât de capacitatea autorităților de resort de a dezvolta cadrul de reglementare impus tuturor, pentru a permite cea mai mare transparență în materie de concurență și cea mai bună utilizare a potențialului și a competențelor întreprinderilor de toate dimensiunile.

1.2

În spiritul celor afirmate mai sus, prezentul aviz recomandă în special:

instituirea, prin regulament, cât mai repede cu putință, a unor proceduri unitare de cereri de oferte publice, oferindu-le astfel clienților, mai ales celor din sectorul public, o paletă cât mai largă și mai clară cu putință, din care, ca responsabili, își pot alege instrumentul contractual care să răspundă exigențelor proprii;

deschiderea, în favoarea profesioniștilor din construcții, a unor spații de reglementare care să le permită să răspundă cu o contribuție majoră la provocările dezvoltării durabile: întreprinderile, mici și mari, sunt gata să răspundă acestor provocări și să le facă față cu succes, ținând seama de costul global, recurgând la parteneriate public-privat de toate dimensiunile și prin intermediul finanțărilor bazate pe rezultatele scontate;

acțiuni menite să îmbunătățească imaginea sectorului construcțiilor, pentru a atrage tinerele generații școlare către aceste meserii și a rezolva problemele legate de lipsa de orientare profesională;

eforturi susținute dedicate formării pentru profesii care reprezintă un important procent din locurile de muncă care nu pot fi de-localizate din Europa;

promovarea unei activități de construcție durabile în UE;

menținerea unui mediu economic sănătos și a unor condiții de muncă ce respectă nevoile oamenilor, în țările în care aceștia lucrează;

promovarea competitivității europene.

1.3

Sosirea probabilă, într-un viitor apropiat, a unor concurenți din afara Europei, nu va putea fi pregătită decât în asemenea condiții.

2.   Introducere (context)

2.1

Într-o scrisoare datată 6 decembrie 2007, comisarii europeni dna Margot Wallström și dl Günter Verheugen au solicitat CESE, în vederea îndeplinirii obiectivelor Agendei de la Lisabona, să elaboreze un aviz exploratoriu, pentru a verifica dacă legislația privitoare la sectorul construcțiilor și la cel al serviciilor furnizate întreprinderilor „formează un tot coerent, dacă este în concordanță cu mutațiile în curs și cu cele care vor urma și, în sfârșit, în ce măsură ar fi necesar să se lanseze un proces de simplificare, raționalizare și modernizare legislativă în aceste domenii. Trebuie precizat că acest proces nu ar trebui să se limiteze la reglementările care privesc în mod special sectoarele respective, ci ar trebui să se aplice oricărei alte legislații care are o influență asupra dezvoltării acestor sectoare (spre exemplu, sănătate și securitate la locul de muncă, protecția mediului etc.) și să includă interesele legitime care se articulează în jurul acestora”.

2.2

Prin urmare, este necesar să fie examinate, cu rigoare și metodă, toate aspectele menționate în scrisoarea prin care s-a solicitat CESE să elaboreze un aviz, deoarece domeniul de investigare este foarte vast și a făcut deja obiectul mai multor studii de amploare pe care Comisia le-a încredințat unor consultanți externi.

2.3

Cu toate acestea, prezentul aviz va avea în vedere doar aspectele urmărite de către destinatar, și anume modificările sau simplificările dispozițiilor legale sau de reglementare aplicabile sectorului construcțiilor și susceptibile, într-o viziune strategică și obiectivă a sectorului, să aducă îmbunătățiri menite să creeze cele mai bune condiții de funcționare și de dezvoltare.

2.4

În acest scop, prezentul aviz include câteva referiri utile la sectorul construcțiilor, astfel încât să definească în mod corespunzător meseriile acestui sector, ținând cont de contextul și constrângerile care le sunt proprii.

3.   Locul sectorului construcțiilor în economia europeană

3.1

Cu 2,7 milioane de întreprinderi, sectorul construcțiilor se prezintă, în UE-27, cu următoarele date:

 

2006

Procentul valorii adăugate brute a sectorului construcțiilor raportat la PIB

10,5 %

Procentul remunerațiilor salariaților din domeniul construcțiilor raportat la valoarea adăugată brută a acestui sector

54,5 %

Procentul formării brute de capital fix din domeniul construcțiilor raportat la formarea brută de capital fix totală

50,5 %

Procentul de ocupare a forței de muncă în domeniul construcțiilor raportat la totalul ocupării forței de muncă în ansamblul sectoarelor (1)

7,2 %

3.2   Câteva puncte de reper

3.2.1

Construcțiile reprezintă o activitate care nu poate fi de-localizată și care este, prin urmare, esențială pentru viitorul creșterii europene și pentru rețeaua industrială europeană.

3.2.2

Date fiind structura însăși a producției și nevoia de a dispune de puncte geografice fixe, distribuite pe toate teritoriile naționale și profund înrădăcinate în viața locală, construcțiile joacă un rol social și civic care nu trebuie neglijat, ci, dimpotrivă, încurajat.

3.2.3

În sfârșit, construcțiile joacă un rol important în toate acțiunile legate de dezvoltarea durabilă:

ca actor nelipsit al investițiilor care trebuie făcute în acest context (locuințe, clădiri în general, transporturi, producție de energie etc.);

prin adaptarea modurilor de execuție, inclusiv a materialelor utilizate, la nevoile și exigențele dezvoltării durabile.

3.2.4

Descrierea de ansamblu a mediului acestui sector de activitate nu ar putea fi exhaustivă dacă nu s-ar menționa faptul că, în pofida eforturilor considerabile pe care le face acest sector de mai bine de 30 de ani, meseriile din domeniul construcțiilor au încă o imagine cu conotație parțial negativă. Această constatare nu este lipsită de interes pentru analiza care face obiectul prezentului aviz, căci stă la baza:

unei orientări generale a dispozițiilor care reglementează, în unele țări, atribuirea contractelor de achiziții publice și felul în care este privită munca ilegală;

dificultății evidente întâmpinate în ceea ce privește recrutarea tinerilor (atractivitate directă) și formarea acestora (neîncrederea sistemului de învățământ general față de sectorul construcțiilor).

3.2.5

Natura însăși a acestor meserii, în ceea ce privește atât nevoile clienților, cât și diversitatea competențelor tehnice, face ca piața din acest domeniu să fie extrem de fragmentată în prezent, dar și în anii viitori, ceea ce duce la coexistența dintre meșteșugari și întreprinderile mici, mijlocii și mari.

În acest context, noțiunea de „întreprindere mare”, care nu intervine decât în operațiuni de anvergură, nu mai trebuie înțeleasă ad litteram, căci este știut faptul că, pe piața globală europeană, volumul operațiunilor cu o valoare unitară de peste 20 de milioane de EUR nu reprezintă decât între 2 și 5 % din piața globală a construcțiilor.

3.2.6

Din această cauză, marile grupuri europene, care sunt deseori o prezență activă pe plan mondial, sunt, în majoritate, „federații” de structuri mici și mijlocii implantate la nivel local și care acționează în același context concurențial ca și rețeaua locală a IMM-urilor independente.

3.2.7

Marii actori europeni din acest sector s-au dezvoltat, în general, după un alt model decât cel „american”, încorporând mijloacele de perpetuare și dezvoltare a propriilor competențe, bizuindu-se pe inteligență și pe participarea la proiectare.

3.2.8

Mulțumită acestei abordări, întreprinderile europene și-au ocupat pe piețele mondiale locul dobândit prin forțe proprii. Acest model, axat pe integrarea activităților de proiectare și realizare, nu este neapărat apanajul grupurilor mari, ci poate și trebuie să fie aplicat la întreprinderi de orice dimensiune.

4.   Câteva principii fundamentale

4.1

Dincolo de obiectivul simplificării legislației, acest aviz exploratoriu, solicitat de Comisia Europeană, trebuie să propună inițierea unui demers care să permită:

o adevărată transparență și egalitate de șanse în ceea ce privește procedurile de cereri de oferte publice;

trecerea de la cultura neîncrederii, moștenire a unui trecut îndepărtat, la cultura încrederii și parteneriatului;

integrarea celei mai avantajoase oferte din punct de vedere economic (cel mai bun ofertant) și a costului global în durata de viață a lucrărilor;

garantarea proprietății intelectuale;

desemnarea unor condiții de muncă minimale în cadrul atribuirii contractelor, precum și controlul și sancționarea nerespectării acestora;

diminuarea poverii administrative prin limitarea, în măsura posibilului, a reglementării și a procedurilor, cu păstrarea aspectelor legate de securitate și a drepturilor și obligațiilor fundamentale ale contractanților.

4.2

Aceste diferite elemente de care trebuie să țină cont textele de reglementare ar trebui să permită, dincolo de fluctuațiile în volum ale piețelor, care nu fac obiectul prezentului aviz, o dezvoltare normală a actorilor din sectorul construcțiilor, fiind astfel asigurată respectarea unei politici sociale coerente (locuri de muncă-securitate-remunerații) și posibilitatea de îmbunătățire a atractivității pentru toate părțile implicate (tineri, părinți, cadre didactice etc.).

5.   Principalele propuneri

5.1

Este de dorit ca autorităților de resort să-și dirijeze eforturile îndeosebi în direcția următoarelor elemente-cheie:

unificarea și simplificarea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziții publice, în vederea garantării transparenței și, simultan, a optimizării mijloacelor și competențelor;

încurajarea inovării prin rezolvarea problemei proprietății intelectuale asupra ideilor și a variantelor;

formarea salariaților atât în faza inițială, cât și pe parcursul întregii cariere;

participarea la schimbarea imaginii pe care o are în rândul tinerilor acest sector profesional, care oferă locuri de muncă;

normele sociale, cu impact asupra condițiilor de la locul de muncă și, totodată, asupra bunelor practici în domeniul sănătății și securității;

dezvoltarea durabilă în sensul mai larg al termenului, domeniu în care întreprinderile de construcții au de jucat un rol esențial și în care trebuie să-și asume noi responsabilități.

5.2   Unificarea și simplificarea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziții publice

5.2.1

S-ar putea acționa în următoarele direcții:

transformarea legislației privind achizițiile publice în regulament, care să înlocuiască directivele actuale, pentru o reală unificare a procedurilor la nivel european și pentru garantarea unor condiții unitare de concurență;

promovarea sistematică a opțiunii pentru „cea mai bună ofertă”, în detrimentul celei mai puțin avantajoase;

stabilirea unui cadru mai riguros al dialogului concurențial, pentru autoritățile contractante, astfel încât acesta să devină, într-adevăr, o procedură de optimizare, și nu de furt al ideilor și al proprietății intelectuale;

încurajarea abordării „de la proiectare, la realizare”, care permite, încă din faza de proiectare, îmbinarea competențelor întreprinderii cu talentul proiectanților;

utilizarea, în mai mare măsură, a contractelor globale (construcție-întreținere sau parteneriat public-privat), pentru a se răspunde la provocarea privind dezvoltarea durabilă, pentru a pregăti și organiza o ripostă adecvată la tentativele de dumping ale unor țări pe piața europeană;

realizarea unei armonizări veritabile a normelor și tehnicilor, în vederea eliminării barierelor tehnice naționale și a unificării pieței europene;

luarea în considerare a nevoilor întreprinderilor mici și mijlocii, pentru a le permite acestora să reziste, să-și mențină locurile de muncă, evitând astfel o scindare prea accentuată a acestui sector.

Cu privire la această listă, trebuie precizat faptul că se solicită anumite modificări ale reglementării nu pentru a se impune soluții gata pregătite, ci pentru a se pune la dispoziția contractanților o „trusă cu unelte” completă, de care se pot folosi pentru a răspunde exigențelor proprii.

5.2.2

Aceste modificări sau adaptări, în ansamblu, ar trebui să favorizeze transparența și egalitatea de șanse între structuri private, publice și para-publice și să stabilească în mod clar că orice prestație economică necesită o participare la licitație și un contract formal.

5.3   Inovare și proprietate intelectuală

5.3.1

Specificul sectorului construcțiilor constă în faptul că lucrările realizate sunt totdeauna „prototipuri”. Acesta este motivul pentru care trebuie pusă în aplicare o legislație europeană care să asigure protecția proprietății intelectuale, ținând cont de datele specifice ale ideilor în cauză: în esență, acestea se ivesc în contextul unei anumite cereri de ofertă și nu au neapărat un caracter sistematic repetitiv. Ar trebui pusă în aplicare, la nivel european, o legislație specială, care să asigure protecția ideilor tehnice în procesul de participare la licitație și care să stabilească drepturi în beneficiul participanților la cererile de ofertă.

5.4   Formare

5.4.1

În majoritatea țărilor membre, angajații din construcții au făcut o constatare aproape general valabilă, potrivit căreia sistemele educative naționale nu corespund decât în mică măsură nevoilor profesiei, și aceasta la toate nivelurile de formare. Din această cauză, se recomandă îmbunătățirea relațiilor dintre profesii și sistemele educative naționale, dar și un impuls la nivel european, pentru:

promovarea unei legislații în materie de formare în favoarea sectorului construcțiilor din Europa (recunoașterea și echivalarea diplomelor la toate nivelurile);

participarea la o valorizare sporită a resurselor umane existente, prin formare continuă. Cunoscut ca fiind un sector care se confruntă cu anumite probleme, sectorul construcțiilor suferă de o imagine defavorabilă în rândul tinerilor și de o criză de ocupare a anumitor posturi. Este o mare nevoie de lucrători competenți, întrucât meseriile acestui sector sunt din ce în ce mai specializate, cerând cunoștințe de bază solide. Odată dobândite, aceste cunoștințe ar trebui valorizate de către întreprinderi, care ar trebui să ofere angajaților posibilități de formare continuă, creându-le astfel condiții de înaintare în carieră;

generalizarea unui sistem „Erasmus” al cursurilor de formare din sectorul construcțiilor din Europa, la diferite niveluri de formare, valorificând experiențele deja dobândite, la scară foarte mică însă (cu ajutorul FSE, în trei meserii: zugravi, tăietori în piatră, restauratori);

promovarea unor universități europene pentru profesiile din sectorul construcțiilor și a recunoașterii unui titlu european de muncitor calificat;

înființarea, în Europa, a unor școli de conducere a proiectelor, pentru o mai bună cunoaștere a contractelor și a modurilor de intervenție ale întreprinderilor, de către clienții publici și privați ai acestora;

dezvoltarea unor instituții de formare europene la nivel trans-sectorial;

promovarea calificărilor europene (de exemplu, învățarea limbilor străine).

5.5   Norme sociale, de sănătate și de securitate

5.5.1

Normele actuale au avut un impact absolut pozitiv și foarte semnificativ asupra metodelor de lucru din construcții. Ar fi totuși necesare:

promovarea schimbului de bune practici în privința sănătății și securității;

combaterea muncii ilegale prin punerea în aplicare a unor instrumente europene (consultarea și interconectarea de baze de date, legitimații și sisteme de identificare a muncitorilor), a sancțiunilor și a unei impozitări adaptate (reducerea TVA, de exemplu);

facilitarea punerii în aplicare a regulamentului REACH;

încurajarea fluxurilor de muncitori fără dumping social (acceptarea formalităților deja aplicabile în statele membre în ceea ce privește detașările) și garantarea posibilității de întoarcere a muncitorilor europeni în țările din care provin;

posibilitatea aplicării sancțiunilor financiare în străinătate;

baza oricărei forme de mobilitate a lucrătorilor trebuie să o constituie acceptarea condițiilor statului în care aceștia lucrează.

5.6   Dezvoltarea durabilă

5.6.1

Confruntați fiind cu încălzirea globală și cu provocările de la nivel global, angajații din sectorul construcțiilor au de jucat un rol important, a cărui responsabilitate sunt gata să și-o asume, în măsura în care normele și stimulentele le vor permite acest lucru, pentru a contribui cu propria valoare adăugată pe piața europeană și pentru a-și oferi competențele în domeniu în alte colțuri ale lumii, unde, după cum se știe, pentru a se obține rezultate vizibile, sunt necesare eforturi uriașe.

5.6.2

În acest scop, se recomandă:

introducerea, în normele licitației publice europene, a unei abordări în termeni de cost global (calculat în funcție de durata de viață a unei investiții) și definirea, posibil prin intermediul criteriului „dezvoltare durabilă”, a noțiunii de „cel mai bun ofertant”. Acest fapt le-ar putea permite contractanților să țină cont pe deplin de dimensiunea „dezvoltare durabilă” în alegerile pe care le fac;

încurajarea procedurilor de parteneriat public-privat care, îmbinând, prin însăși natura lor, proiectarea cu realizarea și întreținerea, ar putea reprezenta cea mai bună modalitate de optimizare a noțiunii de „cost global”;

redistribuirea ajutorului financiar, prin dirijarea acestuia, la nivelul tuturor țărilor membre, înspre imensul șantier al renovării energetice;

încurajarea proiectelor de anvergură, destinate reabilitării, în ansamblu, a unor monumente și clădiri publice;

promovarea dezvoltării și punerea în valoare a cartierelor ecologice (crearea unei etichete comunitare, introducerea de stimulente financiare etc.).

5.6.3

Atât în sectorul construcțiilor, cât și în cel al transporturilor, dacă li se oferă posibilitatea de a interveni la nivelul întregului proces „proiectare-realizare-întreținere”, întreprinderile de construcții sunt în măsură să contribuie decisiv la asigurarea finanțării operațiunilor necesare, în special prin capacitatea lor de a gestiona costurile globale și finanțarea investițiilor, prin intermediul economiilor viitoare de energie.

5.7   IMM-urile din sectorul construcțiilor

5.7.1

În sectorul construcțiilor, problema întreprinderilor mici și mijlocii nu se pune în termeni de acces la un anume tip de piață, cum se poate întâmpla în alte activități (cf. punctul 3.2.5 de mai sus).

5.7.2

Din această cauză, reprezentanții acestor profesii consideră, pe bună dreptate, că raționamentul bazat pe „cote”, propus de unii și respins de autoritățile europene, nu este întemeiat; în plus, cifrele furnizate de ambele părți sunt, de fapt, depășite cu mult, în toate țările europene.

5.7.3

Așadar, problema IMM-urilor, pe lângă aspectele luate în considerare în „Small Business Act”, urmează să fie rezolvată prin:

soluții inteligente de transfer de întreprinderi;

acordarea de sprijin, servicii reciproce ori mijloace financiare care să garanteze egalitatea șanselor fără a denatura concurența, mai ales în privința accesului IMM-urilor la operațiunile complexe (parteneriat public-privat și dezvoltare durabilă);

facilitarea accesului IMM-urilor la standardizare și la norme.

Bruxelles, 10 iulie 2008

Președintele

Comitetului Economic și Social European

Dimitris DIMITRIADIS


(1)  Locurile de muncă din construcţii reprezintă 30,4 % din numărul total al locurilor de muncă din industrie. Surse: Eurostat şi FIEC.


3.2.2009   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 27/26


Avizul Comitetului Economic și Social European privind evoluția sectorului serviciilor destinate întreprinderilor în Europa

(2009/C 27/06)

La 6 decembrie 2007, dna Margot Wallström, vicepreședinte al Comisiei Europene și comisar pentru relații instituționale și strategia de comunicare, și dl Günter Verheugen, vicepreședinte al Comisiei Europene și comisar pentru întreprinderi și industrie, au solicitat Comitetului Economic și Social European să elaboreze un aviz exploratoriu cu privire la

Evoluția sectorului serviciilor destinate întreprinderilor în Europa.

Secțiunea pentru piața unică, producție și consum, însărcinată cu pregătirea lucrărilor Comitetului pe această temă, și-a adoptat avizul la 11 iunie 2008. Raportor: dl CALLEJA.

În cea de-a 446-a sesiune plenară, care a avut loc la 9 și 10 iulie 2008 (ședința din 9 iulie), Comitetul Economic și Social European a adoptat prezentul aviz cu 135 voturi pentru, 2 voturi împotrivă și 12 abțineri.

1.   Introducere

1.1

Dna Margot Wallström, vicepreședinte al Comisiei Europene pentru relații instituționale și strategia de comunicare, și dl Günter Verheugen, vicepreședinte pentru întreprinderi și industrie, au solicitat CESE să elaboreze un aviz exploratoriu privind serviciile destinate întreprinderilor, bazat pe monitorizarea și continuarea analizei dintr-un aviz anterior (1), care aborda serviciile destinate întreprinderilor și industriei.

1.1.1

Acest studiu ar trebui să aibă în vedere importanța pe care Comisia Europeană o acordă Agendei de la Lisabona în ceea ce privește menținerea și creșterea competitivității industriei europene prin gestionarea procesului de schimbare conform strategiei europene de dezvoltare durabilă și, la nivel social, prin încurajarea apariției unor parteneri sociali reprezentativi, care să poată negocia la nivelul corespunzător.

1.1.2

Realizarea unor astfel de obiective trebuie să aibă loc în paralel cu simplificarea cadrului de reglementare al industriei, prioritate care constituie una dintre axele politicii industriale a Comisiei.

1.1.3

În plus, această politică industrială se caracterizează printr-o abordare integrată, care ține seama de nevoile diferitelor sectoare.

2.   Rezumatul concluziilor și recomandărilor

2.1   Recunoașterea importanței sectorului serviciilor în dezvoltarea economică și socială

CESE consideră că sunt urgent necesare o schimbare reală și o viziune extinsă în privința serviciilor, care nu ar mai trebui considerate o simplă anexă a industriei prelucrătoare. Societatea suferă mari transformări, iar serviciile se află în centrul acestora. Prin urmare, Comisia Europeană trebuie să recunoască aceste evoluții și să le acorde mai multă importanță.

2.2   Prioritatea acțiunilor

Dată fiind gama largă de acțiuni posibile în domeniul politicilor legate de serviciile destinate întreprinderilor, stabilirea ordinii de prioritate a acestor acțiuni este de cea mai mare importanță. Trebuie realizate progrese urgente cu privire la cele 10 obiective-cheie stabilite în programul comunitar de la Lisabona 2008-2010. Acestea afectează evoluția viitoare a serviciilor, direct sau indirect. Potrivit opiniei CESE, ordinea priorităților ar trebui să fie următoarea:

acțiunile privind politicile în domeniul serviciilor destinate întreprinderilor și instituirea unui grup la nivel înalt. Se recomandă înființarea unui Grup la nivel înalt pentru servicii destinate întreprinderilor, care să întreprindă o analiză de profunzime a acestui sector, trecând în revistă politicile existente, pentru a le identifica și a le evalua pe cele mai eficiente și mai reușite dintre cele destinate unor astfel de servicii, și care să conceapă acțiuni politice concrete de abordare a deficiențelor și necesităților majore. Ar trebui acordată o atenție specială diversității subsectoarelor serviciilor destinate întreprinderilor, pentru a le identifica pe cele care necesită o atenție maximă, precum și nivelul (regional, național, UE) la care se justifică intervenția politică;

politicile din domeniul pieței forței de muncă în sectorul serviciilor destinate întreprinderilor. Din perspectivă socială, este necesară o examinare în profunzime, la nivel sectorial, a provocărilor legate de noile tipuri de locuri de muncă generate de interacțiunile dintre industria prelucrătoare și serviciile destinate întreprinderilor. Această analiză trebuie să cuprindă educația, formarea și învățarea pe tot parcursul vieții, precum și condițiile de angajare a lucrătorilor, inclusiv a celor implicați în procese de externalizare a activităților. Pentru realizarea acestui obiectiv, ar trebui încurajat dialogul social la nivel sectorial. În acest context, ar trebui elaborată o agendă, în cadrul căreia să se discute schimbările specifice ale condițiilor de muncă și ale posibilităților în materie de locuri de muncă rezultate din modificările structurale care afectează sectorul serviciilor destinate întreprinderilor;

serviciile destinate întreprinderilor în cadrul politicilor din domeniul inovării. Ar trebui promovate puternic programe de cercetare-dezvoltare și inovare, precum și acțiuni de inovare în domeniul serviciilor. Domenii precum inovarea organizațională, serviciile destinate întreprinderilor bazate pe utilizarea intensivă a cunoașterii (Knowledge Intensive Business Services, KIBS) și managementul inovării merită mai multă atenție;

elaborarea unor standarde pentru serviciile destinate întreprinderilor. Întreprinderile trebuie încurajate să contribuie la instituirea de standarde prin autoreglementare, după consultări detaliate cu utilizatorii acestui tip de servicii. Sprijinul CEN și al asociaților săi (platformă deschisă) este important pentru difuzarea rezultatelor inovării, în special prin realizarea rapidă și informală a consensului;

promovarea științei serviciilor, ca o nouă disciplină în programele de învățământ și formare;

piața internă și reglementările care afectează serviciile destinate întreprinderilor. CESE a identificat o listă de domenii care trebuie abordate pentru a realiza simplificarea, clarificarea și reducerea sarcinilor administrative, bineînțeles fără a reduce obligațiile curente în ceea ce privește igiena și siguranța la locul de muncă și reprezentarea lucrătorilor. Printre altele, se atrage atenția asupra faptului că nu s-a realizat un studiu referitor la impactul Directivei privind serviciile asupra serviciilor destinate întreprinderilor și că studiul merită efortul, în special după ce directiva a fost transpusă în legislațiile naționale. Studiul ar trebui să cuprindă și identificarea acțiunilor posibile pe viitor, în vederea deschiderii în continuare a comerțului și a concurenței pe piața internă a Uniunii Europene extinse;

îmbunătățirea în continuare a statisticilor privind serviciile destinate întreprinderilor. Statelor membre li se recomandă o mai strânsă colaborare, pentru a îmbunătăți calitatea statisticilor în domeniu și, în special, pentru a dispune de mai multe informații privind funcționarea și efectele serviciilor în economia acestor state — un instrument necesar guvernelor dacă doresc să ajute sectorul să-și dezvolte potențialul. Modificările recente aduse capitolului 74 din NACE nu sunt încă suficiente pentru a furniza detaliile necesare obținerii unor date semnificative privind serviciile destinate întreprinderilor.

3.   Observații generale

3.1

Contextul. Avizul din proprie inițiativă al CESE adoptat în septembrie 2006 — CCMI/035 — propunea să se acorde mai multă atenție serviciilor destinate întreprinderilor, dată fiind contribuția acestora la funcționarea industriilor prelucrătoare europene. Avizul explica interacțiunile dintre servicii și producție și efectele asupra rezultatelor economice și sociale din perspectiva ocupării forței de muncă, a productivității și a competitivității. Acesta a fost punctul de plecare pentru prezenta analiză și monitorizare a serviciilor destinate întreprinderilor. Este recomandabil ca prezentul aviz să înceapă prin a defini acest tip de servicii ca pe un set de activități care — prin utilizarea lor drept intrări intermediare în procese — afectează calitatea și eficiența activităților de producție, completând sau substituind funcțiile unor servicii din cadrul întreprinderilor respective (in-house) (Rubalcaba și Kox, 2007). Această definiție este echivalentă într-o anumită măsură cu NACE rev. 1 (codurile 72-74) și cu noua versiune a NACE (codurile 69-74, 77-78, 80-82 și cu agregarea diferitelor categorii de servicii. Există două mari categorii de servicii destinate întreprinderilor:

serviciile destinate întreprinderilor bazate pe utilizarea intensivă a cunoașterii (cum ar fi serviciile informatice, consultanța de management, contabilitatea, consultanța fiscală și juridică, serviciile de marketing și de sondare a opiniei publice, serviciile tehnice și de inginerie, serviciile de personal și formarea și recrutarea personalului);

serviciile operaționale destinate întreprinderilor (cum ar fi serviciile de pază și securitate, serviciile de curățenie, administrație și evidențe contabile, recrutarea forței de muncă temporare, centre de apel telefonic, traducere și interpretare).

Scopul avizului este de a ajuta sectorul să primească mai multă recunoaștere și să se dezvolte liber, precum și de a ajuta economiile europene în eforturile lor de a deveni mai competitive pe piața globală.

3.2

Importanța serviciilor și a serviciilor destinate întreprinderilor. Serviciile au o importanță tot mai mare în mentalitatea cetățenilor, specialiștilor, întreprinderilor, regiunilor și țărilor. Serviciile domină în mare măsură noile cereri și noile oferte din sistemele economice și sociale. Deși serviciile sunt prezente în cele mai multe aspecte ale vieții economice și sociale, o mare parte din această activitate nu este cuprinsă în statistici. Defalcarea tradițională în sectoare productive, chiar dacă este incompletă și ascunde interdependențele puternice dintre sectoarele economice, ne permite să estimăm importanța activităților economice. Serviciile ca sector economic au o importanță în creștere în Europa, ponderea în totalul forței de muncă ocupate (70 %) fiind mai mică decât în Statele Unite (80 %) și mai mare decât în Japonia (67 %). În toate aceste trei zone, subsectorul specific al serviciilor destinate întreprinderilor a crescut într-un ritm foarte dinamic, conducând la creșteri similare ale ponderii în totalul forței de muncă ocupate. Întreprinderile care au ca obiect principal de activitate furnizarea de servicii întreprinderilor reprezintă 10-12 % din totalul forței de muncă ocupate și din valoarea adăugată. Dacă la aceasta s-ar adăuga serviciile destinate întreprinderilor care constituie o activitate secundară a prestatorilor respectivi, procentul forței de muncă ocupate ar fi mult mai mare. În Europa, în 2004, țările cu cea mai puternică economie a serviciilor destinate întreprinderilor au fost cele din zona Benelux, Regatul Unit, Franța și Germania. În perioada 1995-2004, unele țări — Ungaria, Polonia, Austria, Letonia și Malta, printre altele — și-au sporit mult sectorul serviciilor destinate întreprinderilor. Aceasta sugerează un anumit proces de convergență între unele țări din UE. Cifrele pentru aceste țări reprezintă numai forța de muncă ocupată în întreprinderile în care serviciile destinate întreprinderilor reprezintă activitatea principală. Cele mai multe dintre acestea sunt IMM-uri.

3.3

Evaluarea progreselor înregistrate. CESE a reevaluat acum situația în lumina progreselor înregistrate de la avizul precedent, din septembrie 2006 (CCMI/035), și a luat notă cu satisfacție de creșterea ponderii care se acordă acestor servicii în deciziile Comisiei:

Comunicarea „Evaluarea intermediară a politicii industriale. O contribuție la strategia UE pentru creștere și locuri de muncă” (2), publicată după elaborarea de către CESE a avizului menționat, promovează acțiuni de examinare și analizare a competitivității sectoarelor de servicii și a impactului lor asupra competitivității industriale. Ar trebui realizate și alte monitorizări sectoriale, dacă este necesar. Rezultatele vor permite identificarea tuturor obstacolelor din calea creșterii competitivității și eliminarea posibilelor disfuncții ale pieței care ar putea justifica măsuri de soluționare a problemelor specifice din industrie și/sau din sectorul serviciilor. Această analiză aprofundată a Comisiei Europene are loc în acest an și ar trebui să dea rezultate până la sfârșitul anului.

Publicarea, în iulie 2007, a unui document de lucru al serviciilor Comisiei intitulat „Către o strategie europeană de sprijinire a inovării în servicii: provocări și probleme-cheie pentru viitoarele acțiuni” (3), lansarea platformei europene pentru serviciile destinate întreprinderilor în februarie 2008 și următoarea comunicare privind inovarea serviciilor (așteptată spre sfârșitul anului 2008) pot constitui un important pas spre o integrare reală a serviciilor în politicile de inovare ale UE.

Adoptarea Directivei privind serviciile în cadrul pieței interne (4), care va trebui pusă în aplicare până la 28 decembrie 2009, va constitui un important punct de cotitură în realizarea unei adevărate piețe interne pentru servicii, cu condiția ca dispozițiile să fie transpuse în legislația națională a statelor membre și să se asigure aplicabilitatea dreptului muncii și a convențiilor colective din țara în care se prestează serviciul. Atât întreprinderile, cât și consumatorii vor putea beneficia pe deplin de posibilitățile pe care le deschide această directivă. De asemenea, directiva ar trebui să încurajeze funcționarea pieței serviciilor destinate întreprinderilor, prin înlesnirea comerțului și a investițiilor între țările UE, și să deschidă noi posibilități întreprinderilor din industria prelucrătoare de a alege servicii mai numeroase, mai bune sau mai ieftine. Apariția unor noi avantaje competitive în utilizarea serviciilor destinate întreprinderilor ar trebui să conducă la o mai bună ocupare a forței de muncă, la o productivitate sporită și la performanțe economice mai bune.

3.4

Acțiuni de sprijinire a serviciilor destinate întreprinderilor. Pe lângă acțiunile principale ale UE aflate în curs în scopul promovării serviciilor destinate întreprinderilor în cadrul politicilor industriale și în domeniul inovării și pe lângă posibilele efecte secundare ale Directivei privind piața internă, există și alte acțiuni ale Comisiei care sprijină indirect rolul acestor servicii în industriile prelucrătoare:

Eurostat a pus în aplicare o revizuire a clasificării NACE pentru a asimila mai multe date referitoare la servicii;

a fost lansată Rețeaua europeană de sprijinire a întreprinderilor, pentru a promova spiritul antreprenorial și dezvoltarea întreprinderilor din UE prin integrarea rețelei centrelor de informare europeană (Euro Info Centre) și a rețelei de centre-releu pentru inovare (Innovation Relay Centre), punând astfel la dispoziția antreprenorilor peste 500 de puncte de contact (5). Acest lucru ar trebui să vină în ajutorul IMM-urilor și deci a marii majorități a furnizorilor de servicii destinate întreprinderilor;

începând din 2005, Comisia Europeană a inițiat propuneri de simplificare și de reducere a sarcinilor administrative. Cea mai recentă propunere, emisă în 2008, se referă la reducerea rapidă a acestor sarcini (6). Aceasta este o știre bună pentru IMM-uri, care suferă din cauza dimensiunii lor mici în raport cu sarcinile administrative considerabile;

în dialogul cu partenerii sociali, a fost discutat documentul Comisiei „Către principii comune ale flexicurității: locuri de muncă mai multe și mai bune prin flexibilitate și securitate” (7) și s-au realizat progrese. Aceasta ar trebui să faciliteze punerea în aplicare la nivel european a conceptului, cu adaptări în funcție de situațiile specifice din fiecare stat membru. Atunci când sectorul serviciilor destinate întreprinderilor este dinamic, flexicuritatea negociată de partenerii sociali se poate dovedi utilă, dacă se realizează promovarea simultană a numărului și calității locurilor de muncă. Este oportună implicarea partenerilor sociali, pentru ca UE să poată face față presiunilor pe care le generează globalizarea;

lansarea unui document al Comisiei „Către o contribuție sporită a standardizării la inovare în Europa” (8) care, printre alte inițiative, promovează accelerarea cooperării dintre industrie și a alte părți interesate în dezvoltarea, punerea în aplicare și utilizarea standardelor care sprijină inovarea legată de o politică industrială durabilă.

3.5

Nevoile principale ale sectorului serviciilor destinate întreprinderilor. În ciuda progresului actual al acțiunilor legate de servicii, trebuie să fie luate în considerare deficiențele și nevoile majore existente. Cadrul actual al politicilor europene favorizează masiv sectorul industriilor prelucrătoare, deși serviciile constituie de departe cel mai vast segment al economiei și contribuie la creștere în toate domeniile vieții economice și sociale.

3.5.1

Cele mai multe dintre inițiativele orizontale și sectoriale din politica industrială a UE, atât la nivel european, cât și la nivel național, se concentrează asupra sectorului industriilor prelucrătoare, indiferent de rolul de sprijin intrinsec pe care îl joacă serviciile destinate întreprinderilor. Prin urmare, există o nevoie urgentă de instituire a unei politici UE echilibrate, care să nu subestimeze importanța acestor servicii pentru competitivitatea generală a sectorului în sine și pentru economie în ansamblul ei. Politicile orizontale care se adresează unui sector economic trebuie să fie cu adevărat orizontale și să corespundă necesităților întreprinderilor și lucrătorilor din noua economie a serviciilor, în care sectoarele industrial și al serviciilor sunt strâns legate, creând astfel noi posibilități pentru economia europeană pe piața globală, ca rezultat direct al sinergiilor dintre ele. Multe dintre inițiativele politice europene care constituie elemente ale politicii industriale trebuie adaptate și aplicate serviciilor; printre acestea sunt: o piață internă a serviciilor pe deplin eficientă, comerțul internațional, normele privind ajutoarele de stat, piața forței de muncă, măsurile sociale, formarea și politica regională, cercetarea și dezvoltarea, inovarea, standardizarea și spiritul antreprenorial, statistici și informații mai bune etc., luând în considerare, după caz, nevoile specifice ale serviciilor. Aceasta nu înseamnă că toate politicile trebuie să fie verticale, adică axate specific pe servicii. Mai degrabă înseamnă că ar trebui analizate implicațiile tuturor acestor politici în domeniul serviciilor, luându-se măsuri specifice, după caz.

3.5.2

În următoarele domenii, se pot identifica câteva nevoi majore:

serviciile destinate întreprinderilor în cadrul politicilor industriale. După includerea recentă a serviciilor destinate întreprinderilor și în urma actualului exercițiu de examinare, ar trebui acordată mai multă atenție condițiilor specifice în care utilizarea serviciilor favorizează performanțele industriale, de exemplu rolului serviciilor în competitivitatea și productivitatea industrială din perspectivă economică. Pentru a face față concurenței globale, Europa trebuie să investească în inovare, cunoaștere, proiectare, logistică, marketing și alte servicii destinate întreprinderilor sau, cu alte cuvinte, în întregul lanț al creării de valoare economică;

serviciile destinate întreprinderilor în cadrul politicilor din domeniul formării și ocupării forței de muncă. Cele mai multe locuri de muncă se găsesc în sectorul serviciilor, iar această situație se va menține. (Factorii politici nu trebuie să uite că 20 % din intrările intermediare în procesele industriei prelucrătoare provin din servicii). Prin urmare, impactul potențial al externalizării/delocalizării globale în sectorul serviciilor (până la 30 %, conform studiului OCDE din 2006) obligă statele membre să consolideze aptitudinile și calificările care să permită industriei proprii să facă față concurenței globale;

serviciile destinate întreprinderilor în cadrul politicilor din domeniul inovării și productivității. Promovarea inovării în servicii este esențială pentru întărirea competitivității industriale prin factori calitativi. Inovarea în servicii are un impact major și pozitiv asupra calității, ocupării forței de muncă și interacțiunilor cu clienții. În același timp, serviciile destinate întreprinderilor pot crea locuri de muncă de calitate, în condiții de muncă mai bune și într-un mediu de muncă cu utilizare intensivă a cunoașterii; în aceste cazuri, lucrătorii contribuie la introducerea inovării în servicii și la reușita acesteia. Inovarea poate permite întreprinderilor să concureze dintr-o poziție mai bună, iar lucrătorilor să-și creeze noi șanse la angajare. Beneficiile inovării în servicii ar trebui să urmărească să compenseze stagnarea ratelor de creștere a productivității din serviciile destinate întreprinderilor. Ratele reduse de creștere a productivității predomină încă în cele mai multe țări, chiar dacă problemele legate de măsurătorile statistice conduc la subestimarea contribuției pe care serviciile destinate întreprinderilor o aduc la creșterea totală a productivității;

serviciile destinate întreprinderilor și piața internă. Obiectivul constă în crearea unei piețe europene a serviciilor, care să permită UE să joace un rol decisiv în procesul de globalizare, prin luarea în considerare a tuturor condițiilor care influențează piețele și competitivitatea. Este nevoie de o monitorizare specială a transpunerii Directivei privind serviciile în statele membre și a impactului acesteia asupra serviciilor destinate întreprinderilor;

serviciile destinate întreprinderilor și regiunile. Multe regiuni înregistrează o prezență slabă a serviciilor destinate întreprinderilor, deoarece acestea tind să se concentreze în zonele metropolitane mari și în cele cu venituri ridicate. La nivel regional, este important să se promoveze și să se stimuleze atât cererea, cât și oferta și să se valorifice la maximum rețelele existente capabile să sporească sinergiile între diferiți actori locali;

serviciile destinate întreprinderilor și alte politici conexe. Există două tipuri de politici legate de serviciile destinate întreprinderilor: politici care au ca scop principal reglementarea (piață internă, concurență, o mai bună reglementare, achiziții publice) și politici care nu au ca obiectiv principal reglementarea (inovare, aptitudini, calitatea și ocuparea forței de muncă, standarde, întreprinderi și IMM-uri, politici regionale, cunoaștere și statistică). Ar trebui acordată o atenție specială rolului standardelor, statisticii și noii discipline a științei serviciilor.

3.6

Interacțiuni între activitățile din cadrul serviciilor destinate întreprinderilor și politicile focalizate. Experiența a arătat cum acțiunile empirice cuprinzătoare pot interacționa și cataliza dezvoltarea puternică a serviciilor destinate întreprinderilor în vederea confruntării cu provocările viitoare. Ar trebui luate în considerare sinergiile și interacțiunile dintre diferite tipuri de politici.

3.7

Argumentația economică este necesară la conceperea unor politici europene specifice pentru promovarea activității serviciilor destinate întreprinderilor. Kox și Rubalcaba au demonstrat recent acest lucru [Serviciile destinate întreprinderilor în cadrul creșterii economice europene (Business Services in European Economic Growth), Palgrave-MacMillan, 2007]. În sprijinul argumentelor lor, au subliniat în principal disfuncțiile pieței și disfuncțiile sistemice, cum sunt asimetriile informaționale și externalitățile.

3.8

Agenda de la Lisabona 2008-2010. Politicile legate de serviciile destinate întreprinderilor ar putea fi utile în contextul propunerii privind programul comunitar Lisabona 2008-2010 [COM(2007) 804]. Cele mai multe dintre cele zece obiective-cheie care trebuie realizate până în 2010 afectează serviciile, în mod direct sau indirect.

3.8.1

Comisia va propune până la jumătatea anului 2008 o Agendă socială reînnoită și va contribui la abordarea problemei calificărilor insuficiente. Pot fi identificate deficite și nevoi importante în cele mai multe dintre serviciile destinate întreprinderilor bazate pe utilizarea intensivă a forței de muncă. În Avizul său privind „Ocuparea forței de muncă pentru categoriile prioritare (Strategia Lisabona)” (9), CESE a observat că obiectivele ambițioase de ocupare a forței de muncă ale Strategiei de la Lisabona au fost doar parțial îndeplinite și a menționat că o mare parte dintre noile locuri de muncă create în ultimii ani, în special în cazul femeilor, este reprezentată de munca cu fracțiune de normă. Salariații mai în vârstă continuă să se confrunte cu o lipsă acută de locuri de muncă adecvate și, în special în rândul tinerilor, se constată o creștere puternică a formelor atipice (nestandardizate) de ocupare a forței de muncă, dintre care unele nu oferă suficiente garanții juridice și sociale. Avizul CESE a subliniat că, în contextul flexicurității, ar trebui să existe un nivel înalt de securitate socială, cu politici active pentru piața forței de muncă, cu promovarea educației, formării continue și formării profesionale.

3.8.2

La începutul anului în curs, Comisia a înaintat propuneri privind o politică comună în materie de imigrare. Aceasta poate afecta imigrarea lucrătorilor cu înaltă calificare în domenii precum serviciile destinate întreprinderilor bazate pe utilizarea intensivă a cunoașterii, precum și imigrarea lucrătorilor mai puțin calificați, în activități precum serviciile de curățenie sau securitate.

3.8.3

Comunitatea va adopta un act legislativ privind întreprinderile mici, pentru a valorifica potențialul de creștere al IMM-urile pe toată durata ciclului de viață al acestora. Serviciile destinate întreprinderilor reprezintă sectorul cu cel mai ridicat număr de înființări și închideri, astfel încât se consideră adecvat să se acorde o atenție specială IMM-urilor noi. În Avizul „Potențialul întreprinderilor, în special al IMM-urilor” (10), CESE a susținut orientări integrate mai bine raționalizate și focalizate privind IMM-urile, în vederea creșterii economice și a ocupării forței de muncă pentru anii 2008-2010. IMM-urile vor beneficia și de reducerea prevăzută cu 25 % a sarcinilor administrative comunitare până în 2012.

3.8.4

Comunitatea va consolida piața unică și va crește concurența în domeniul serviciilor. Același aviz CESE (INT/324, menționat anterior) deplânge piața unică incompletă, în special lenta punere în aplicare a directivelor de către statele membre, sarcinile administrative și lipsa mobilității forței de muncă. Pentru IMM-uri, acestea sunt bariere uriașe, greu de depășit.

3.8.5

Comunitatea va transforma în realitate cea de-a cincea libertate (libera circulație a cunoștințelor) și va crea un adevărat spațiu european de cercetare. Serviciile bazate pe utilizarea intensivă a cunoașterii au propriul rol în această direcție prioritară a Strategiei de la Lisabona.

3.8.6

Comunitatea va îmbunătăți condițiile-cadru pentru inovare. CESE a elaborat și un aviz privind „Investițiile în cunoaștere și inovație” (11). Principala idee a acestuia este că Europa trebuie să-și mențină avansul în domeniul cercetării, dezvoltării tehnologice și inovării și că sunt necesare finanțarea suplimentară de la bugetul UE, îmbunătățirea infrastructurii educaționale și creșterea generală a standardelor, după caz. Mai sunt necesare: inducerea unui climat social deschis progresului și inovației; crearea condițiilor necesare și luarea unor decizii care să ofere suficientă încredere și optimism investitorilor, pentru ca aceștia să aloce capital noilor întreprinderi din Europa; creșterea gradului de conștientizare a semnificației esențiale a cercetării fundamentale și insuflarea unui spirit antreprenorial celor care sunt dispuși să inoveze și să-și asume riscuri; asumarea unui anumit nivel de eșec și pierderi, inevitabil asociat riscului. De asemenea, CESE a analizat mediul juridic și social necesar spiritului antreprenorial inovator și unei piețe favorabile inovării.

3.8.7

Comunitatea va promova o politică industrială axată pe modele mai durabile de producție și consum. Rolul pe care îl au în politica industrială serviciile de mediu destinate întreprinderilor poate fi inclus în această prioritate.

3.8.8

Pe cale bilaterală, Comunitatea va negocia cu principalii săi parteneri comerciali deschiderea de noi perspective pentru comerțul și investițiile internaționale și va crea un spațiu comun al reglementărilor și standardelor legislative.

4.   Stabilirea ordinii de prioritate a acțiunilor în favoarea serviciilor destinate întreprinderilor

Este necesară stabilirea unei ordini a priorităților, deoarece sfera serviciilor destinate întreprinderilor implică un domeniu larg al politicilor. În opinia CESE, prioritățile ar fi următoarele:

4.1

Prioritatea 1: Comisia Europeană ar trebui să înființeze un Grup la nivel înalt pentru serviciile destinate întreprinderilor, în contextul politicii privind întreprinderile și industria, în vederea asigurării faptului că măsurile politice iau în considerare serviciile în interacțiunea acestora cu industria și activitatea economică în ansamblul ei. Principalele obiective ale unui astfel de Grup la nivel înalt ar putea fi următoarele:

aprofundarea analizei privind nevoile serviciilor destinate întreprinderilor, inclusiv nevoile diverselor și variatelor subsectoare ale serviciilor destinate întreprinderilor;

examinarea politicilor existente care afectează serviciile destinate întreprinderilor și conceperea unor acțiuni politice concrete la nivelul corespunzător (regional, național sau UE);

recomandarea atingerii unor obiective strategice în negocierile din cadrul OMC privind Acordul general privind comerțul cu servicii (GATS), punându-se accentul pe măsurile necesare pentru a da posibilitatea IMM-urilor din domeniul serviciilor să exporte;

identificarea și gruparea părților interesate în unele domenii ale politicilor, în care reprezentarea este foarte limitată și fragmentată;

înființarea unui Observator european pentru serviciile destinate întreprinderilor, care să monitorizeze rezultatele măsurilor puse în aplicare prin acțiunile UE și să facă publice cele mai bune practici. Printre membrii observatorului, ar trebui să se numere reprezentanți ai CESE, ai sindicatelor, ai asociațiilor profesionale, precum și experți în servicii destinate întreprinderilor.

4.2

Prioritatea 2: ar trebui încurajat un dialog social dedicat anume sectorului serviciilor destinate întreprinderilor, pentru a discuta și formula recomandări despre:

noi posibilități de angajare;

învățarea pe tot parcursul vieții;

provocările externalizării și delocalizării;

identificarea deficitelor de calificări;

munca cu fracțiune de normă și munca la distanță;

argumente pentru flexicuritate în serviciile destinate întreprinderilor (acest subiect a fost deja tratat în termeni generali de către CESE într-un aviz recent — SOC/283);

lipsa de personal în serviciile bazate pe utilizarea intensivă a cunoașterii (KIBS) și rolul imigrației;

mobilitate.

În practică, viabilitatea și eficiența unui astfel de dialog social sectorial (respectiv recunoașterea acordurilor, sprijinul organizațional etc.) vor depinde de identificarea și recunoașterea unor organizații ale angajatorilor și ale lucrătorilor reprezentative la nivel european.

4.3

Prioritatea 3: cercetarea-dezvoltarea și inovarea în servicii:

analiza modalităților de inovare în serviciile destinate întreprinderilor și impactul acestora asupra productivității și creșterii sociale și economice;

rolul serviciilor destinate întreprinderilor bazate pe utilizarea intensivă a cunoașterii în dezvoltarea inovării în domeniul serviciilor;

relația dintre progresele TIC și inovarea în domeniul serviciilor;

analizarea programelor de cercetare-dezvoltare și inovare pentru evaluarea poziției serviciilor destinate întreprinderilor;

aplicarea tehnicilor de producție suplă în domeniul serviciilor;

rolul inovării în domeniul serviciilor și al altor acțiuni din sfera politicilor pentru serviciile bazate pe utilizarea intensivă a cunoașterii la nivel regional; utilizarea politicilor de inovare pentru promovarea cererii și ofertei de servicii destinate întreprinderilor.

4.4

Prioritatea 4: elaborarea unor standarde. Standardele au evoluat lent în domeniul serviciilor. În general, acestea sunt determinate de cerere. Există probleme structurale din partea prestatorilor de astfel de servicii. În marea lor majoritate, aceștia sunt întreprinderi mici, care nu fac parte din organizații reprezentative în țara lor, situație care se reflectă și la nivel european, unde categoria nu este bine reprezentată în nici o organizație europeană. Astfel, singura modalitate de îmbunătățire a situației este ca utilizatorii să se mobilizeze pentru exprimarea cerințelor lor. Piața pentru servicii destinate întreprinderilor poate câștiga enorm în urma unor standarde clare în acest domeniu. Elaborarea standardelor poate fi utilă pentru:

completarea sau chiar înlocuirea reglementării;

îmbunătățirea calității și stimularea concurenței;

contribuirea la reducerea asimetriei informațiilor, în beneficiul atât al prestatorului, cât și al utilizatorului, pe o piață lipsită de transparență;

asigurarea comparabilității atunci când unui utilizator i se fac mai multe oferte și trebuie să decidă între ele;

diseminarea pe scară mai largă a rezultatelor programelor de cercetare-dezvoltare și inovare, încurajând astfel inovarea pentru îmbunătățirea calității serviciilor;

reducerea numărului de dispute, prin clarificarea drepturilor și obligațiilor prestatorilor și utilizatorilor de servicii;

evitarea conflictelor, prin respectarea de către furnizorii de servicii și utilizatori a dreptului muncii și a convențiilor colective aplicabile și prin negocierea colectivă, acolo unde este cazul, la nivelul adecvat;

facilitarea anumitor economii de scară ale întreprinderilor mici prin oferirea de servicii similare în diferite state membre ale UE, deschizând calea către reducerea obstacolelor din calea integrării pieței;

dezvoltarea unui sector de export consistent și asistarea licitațiilor de servicii publice și a subcontractării de servicii.

4.5

Prioritatea 5: îmbunătățirea în continuare a statisticilor privind serviciile destinate întreprinderilor. Acțiunile din cadrul politicilor depind de analizarea tendințelor curente, care pot fi înțelese numai în baza unor statistici clare și coerente. Lipsa aparentă de creșteri satisfăcătoare ale productivității în comparație cu SUA s-ar putea datora în parte unor statistici prea puțin fiabile, bazate pe o metodologie utilizată la măsurarea performanțelor industriei prelucrătoare. Rafinarea statisticilor privind serviciile destinate întreprinderilor necesită nu doar o decizie a Eurostat, ci și colaborarea guvernelor naționale pentru schimbarea metodelor acestora de colectare a datelor statistice. Ar trebui acordată o atenție specială măsurării rolului serviciilor destinate întreprinderilor în cadrul altor sectoare industriale și de servicii.

4.6

Prioritatea 6: știința serviciilor

Știința serviciilor (sau știința serviciilor, managementului și ingineriei, SSMI) este o disciplină nou-apărută, care acoperă abordări diverse și fragmentate privitoare la servicii: economia serviciilor, managementul serviciilor, marketingul serviciilor și ingineria serviciilor, printre altele. Cercetătorii și întreprinderile din domeniul serviciilor recunosc necesitatea promovării și integrării mai bune a acestor domenii. Ingineria serviciilor oferă un bun exemplu de știință a serviciilor. Aceasta a fost o disciplină tehnică specifică, referitoare la dezvoltarea sistematică și proiectarea produselor din categoria serviciilor, utilizând modele, metode și instrumente adecvate. Deși ingineria serviciilor se referă și la aspectele administrative ale operațiunilor din sectorul serviciilor, obiectivul esențial îl reprezintă crearea de servicii noi. În același timp, ingineria serviciilor se referă și la proiectarea sistemelor de dezvoltare, cu alte cuvinte la acele chestiuni legate de servicii care țin de managementul general al cercetării-dezvoltării și inovării. Abordările integrate care urmăresc proiectarea comună a bunurilor fizice, produselor software și serviciilor vor deveni un element consacrat.

Cercetarea fundamentală privind noi modele de afaceri, metode și instrumente va da un impuls valoros științei serviciilor. În sfârșit, creșterea armonizării standardelor din domeniul serviciilor va încuraja specializarea și dezvoltarea eficientă a unor noi servicii (12).

Ingineria serviciilor este unul dintre puținele domenii din sectorul serviciilor care au fost modelate în mod semnificativ de cercetarea europeană. Integrarea mai strânsă în rețelele internaționale și dezvoltarea sistematică a unei comunități independente a ingineriei serviciilor sunt esențiale pentru susținerea în viitor a unui rol de frunte în acest domeniu (13).

4.7

Prioritatea 7: piața internă și reglementarea serviciilor destinate întreprinderilor

Reducerea și simplificarea sarcinilor de reglementare. Există mai mulți factori restrictivi care defavorizează firmele din domeniul serviciilor destinate întreprinderilor și le neutralizează eforturilor de sporire a productivității și de extindere în alte state membre. Aici sunt incluse probleme de mobilitate a forței de muncă și de recunoaștere a calificărilor din învățământ. Volumul și complexitatea reglementărilor au crescut în ultimii ani și astfel au crescut sarcinile micilor prestatori de servicii. Cele mai relevante aspecte care necesită atenție sunt următoarele:

înființarea și transferarea întreprinderilor: timpul și banii necesari pentru înființarea unei întreprinderi noi sau pentru transferarea proprietății asupra unei întreprinderi existente se ridică la un nivel prohibitiv pentru IMM-uri;

barierele în calea exporturilor de servicii: resursele necesare pentru urmărirea reglementărilor relevante și costurile consultanței sunt costisitoare pentru IMM-urile care doresc să exporte servicii. Este necesară monitorizarea negocierilor comerciale internaționale în vederea eliminării obstacolelor inutile existente pe piețele externe pentru furnizorii europeni de servicii destinate întreprinderilor. Baza de date privind accesul la piețe elaborată de Comisia Europeană ar trebui să contribuie la identificarea unor astfel de obstacole;

restricțiile privitoare la colaborarea pluridisciplinară: intrarea în vigoare a Directivei privind serviciile ar putea duce la eliminarea unor bariere din calea intrării pe piață a prestatorilor profesionali de servicii;

transpunerea deficitară a legislației europene, precum și legi diferite în statele membre; chiar dacă reglementările nu contravin direct pieței interne, existența unor diferențe mari între țările UE împiedică integrarea pieței;

achizițiile publice și reglementările privind concurența dintre întreprinderile publice și de stat pentru contracte de achiziții publice;

barierele care împiedică schimburile de servicii între statele membre: atitudinile defensive adoptate de asociațiile profesionale în statutele lor împotriva permisului de liberă practică acordat practicienilor din alte state membre;

detașarea lucrătorilor cu înaltă calificare: dificultăți întâmpinate în detașarea lucrătorilor în alte state membre, chiar în cazul posturilor de înaltă calificare; Avizul CESE privind detașarea lucrătorilor ar putea orienta posibilele acțiuni în acest domeniu (14);

recunoașterea calificărilor: perioada de transpunere a Directivei 2005/36/CE din 7 septembrie 2005 privind recunoașterea calificărilor profesionale s-a încheiat la 20 octombrie 2007. Aceasta a presupus înlocuirea a 15 directive anterioare din domeniul recunoașterii calificărilor profesionale. S-a realizat astfel o modernizare reală și cuprinzătoare a sistemului comunitar, care promovează piața europeană pentru servicii destinate întreprinderilor, printr-o recunoaștere mai flexibilă și automată a calificărilor. În același timp, o inițiativă a Comisiei Europene, denumită IMI, este considerată o abordare practică, pe care autoritățile și angajatorii din statele membre o pot adopta pentru a verifica într-o singură bază de date centrală care este autoritatea competentă desemnată (la nivel regional sau național în fiecare stat membru) să emită certificate de competență și calificare și să verifice autenticitatea acestor certificate;

transpunerea Directivei privind serviciile: o analiză sectorială ar ajuta serviciile destinate întreprinderilor în sensul valorificării maxime a noului mediu de reglementare, în special pentru identificarea obstacolelor rămase în cursul și după transpunerea Directivei privind serviciile. Acest lucru va fi analizat începând din 2010, astfel încât să poată fi evaluate progresele înregistrate în transpunere, iar modul în care aceasta este realizată să fie monitorizat îndeaproape. Ar trebui acordată o atenție specială impactului asupra economiei serviciilor destinate întreprinderilor. Sistemele de informații privind piața internă pot furniza informații utile pentru monitorizarea și simplificarea viitoare a diferențelor de la nivel național.

Bruxelles, 9 iulie 2008

Președintele

Comitetului Economic și Social European

Dimitris DIMITRIADIS


(1)  JO C 318, 23.12.2006, p. 4 (CCMI/035).

(2)  COM(2007) 374 final, 4.7.2007.

(3)  SEC(2007) 1059, 27.7.2007.

(4)  Directiva 2006/123/CE a Parlamentului European și a Consiliului, 12.12.2006.

(5)  Comunicat de presă IP/08/192, 7.2.2008.

(6)  Memo/08/125, 10.3.2008.

(7)  COM(2007) 359 final.

(8)  COM(2008) 133 final, 11.3.2008.

(9)  JO C 256, 27.10.2007, p. 93 (SOC/251).

(10)  JO C 256, 27.10.2007, p. 8 (INT/324).

(11)  JO C 256, 27.10.2007, p. 17 (INT/325).

(12)  Service engineering — methodical development of new service products (Ingineria serviciilor — crearea metodică de produse noi în sectorul serviciilor), de Hans-Jorg Bullinger, Klaus-Peter Fahnrich, Thomas Meiren.

(13)  Thomas Meiren, Fraunhofer Institute for Industrial Engineering, Stuttgart, Germania.

(14)  A se vedea CESE 995/2008, 29.5.2008 (SOC/282). JO C 224, 30.8.2008, p. 95.


ANEXĂ

la avizul Comitetului Economic și Social European

Următorul paragraf al avizului secțiunii a fost modificat în favoarea unui amendament adoptat de către adunare, dar a obținut cel puțin un sfert din voturile exprimate:

Punctul 2.2, a doua liniuță:

„—

Politicile din domeniul pieței forței de muncă în sectorul serviciilor destinate întreprinderilor. Din perspectivă socială, este necesară o examinare în profunzime la nivel sectorial a provocărilor lansate de noile tipuri de locuri de muncă și generate de interacțiunile dintre industria prelucrătoare și serviciile destinate întreprinderilor. Această analiză trebuie să cuprindă educația, formarea și învățarea pe tot parcursul vieții, precum și condițiile de angajare a lucrătorilor, inclusiv a celor implicați în procese de externalizare a activităților. Pentru realizarea acestui obiectiv, agenda de dialog social ar trebui extinsă, pentru a evalua schimbările specifice ale condițiilor de muncă și posibilităților în materie de locuri de muncă rezultate din modificările structurale care afectează serviciile destinate întreprinderilor;

Rezultat

87 voturi pentru amendament, 35 împotrivă și 13 abțineri.


3.2.2009   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 27/34


Avizul Comitetului Economic și Social European privind propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind produsele cosmetice (reformare)

COM(2008) 49 final — 2008/0035 (COD)

(2009/C 27/07)

La 13 mai 2008, în conformitate cu articolul 95 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, Consiliul a hotărât să consulte Comitetul Economic și Social European cu privire la

Propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind produsele cosmetice (reformare).

Secțiunea pentru piața unică, producție și consum, însărcinată cu pregătirea lucrărilor Comitetului pe această temă, și-a adoptat avizul la 11 iunie 2008. Raportor: dl Krawczyk.

În cea de-a 446-a sesiune plenară, care a avut loc la 9 și 10 iulie 2008 (ședința din 9 iulie), Comitetul Economic și Social European a adoptat prezentul aviz cu 126 voturi pentru, 0 voturi împotrivă și 4 abțineri.

1.   Concluzii și recomandări

1.1

Comitetul este de acord cu scopurile și obiectivele proiectului de regulament, precum și cu reformarea Directivei 76/768/CEE sub formă de regulament.

1.2

Comitetul atrage atenția asupra faptului că pot apărea costuri considerabile, în special pentru IMM-uri, pentru a îndeplini noile cerințe privind bunele practici de fabricație, evaluarea siguranței și pregătirea dosarului de informare cu privire la produs, fără a mai menționa toate testele relevante.

1.3

Comitetul consideră recomandabil să se minimizeze acest impact financiar negativ asupra IMM-urilor, de exemplu prin specificarea faptului că dosarul de informare cu privire la produs și evaluarea siguranței trebuie efectuate în conformitate cu noile cerințe pentru produsele introduse pe piață pentru prima dată.

1.3.1

Comitetul este de acord cu perioada de 36 de luni de la publicare prevăzută pentru intrarea în vigoare a regulamentului. Cu toate acestea, în ceea ce privește actualizarea dosarelor de informare cu privire la produse și a evaluării siguranței produselor cosmetice deja introduse pe piață, Comitetul recomandă o perioadă suplimentară de tranziție de 24 de luni după intrarea în vigoare.

1.4

Comitetul salută introducerea unui regim diferențiat bazat pe evaluarea riscurilor pe care le prezintă substanțele clasificate drept cancerigene, mutagene sau toxice pentru reproducere („CMR”). Interzicerea utilizării acestor substanțe ar trebui menținută.

2.   Cuvânt înainte

2.1

Scopul principal al directivei (Directiva 76/768/CEE) este să protejeze sănătatea consumatorului, armonizând în același timp dispozițiile legale privind produsele cosmetice pe piața comună. O evaluare a situației actuale a pieței arată că modificările aduse Directivei 76/768/CEE și lipsa de coerență în transpunerea acestora de către statele membre au condus la numeroase incertitudini și discrepanțe juridice. Acest lucru a dus la creșterea sarcinilor administrative și la costuri inutile atât pentru autoritățile competente, cât și pentru industrie, fără a contribui însă la siguranța produselor cosmetice.

2.2

Simplificarea Directivei 76/768/CEE a Consiliului din 27 iulie 1976 privind apropierea legislațiilor statelor membre cu privire la produsele cosmetice („Directiva privind produsele cosmetice”) a fost anunțată în Comunicarea Comisiei intitulată „Punerea în aplicare a programului comunitar de la Lisabona: o strategie de simplificare a mediului de reglementare”, în Strategia politică anuală a Comisiei pentru 2007, precum și în programul legislativ și de lucru al Comisiei pentru 2007. Comisia a propus simplificarea prin reformare a Directivei privind produsele cosmetice — o tehnică legislativă care permite codificarea unui text legislativ și a modificărilor aduse acestuia și introducerea de îmbunătățiri substanțiale.

2.3

Pe baza feedbackului obținut în urma consultării publice lansate în 2006 și a mai multor studii efectuate de Comisie, aceasta din urmă a realizat o amplă evaluare a impactului înainte de a elabora propunerea de regulament (reformare) (1).

2.4

Sectorul european al cosmeticelor este compus în principal din IMM-uri. 97 % din întreprinderile cosmetice din UE sunt IMM-uri, iar 80 % dintre acestea au mai puțin de 19 salariați. Aproximativ două treimi din personalul direct angajat în sectorul european al cosmeticelor lucrează în IMM-uri.

2.5

În ceea ce privește ocuparea forței de muncă, industria europeană a cosmeticelor numără aproximativ 150 000 de salariați. Începând din 1999, acest sector a creat în mod constant noi locuri de muncă, înregistrând o creștere anuală de 1,2 %.

2.6

În afară de locurile de muncă create în mod direct, sectorul cosmeticelor are un puternic impact indirect asupra locurilor de muncă din domenii precum vânzarea cu amănuntul, distribuția și transportul. Se poate estima că industria cosmeticelor creează în mod indirect aproximativ 350 000 de locuri de muncă.

2.7

Acesta este motivul pentru care ar trebui să se ia în considerare interesele și punctele de vedere ale IMM-urilor din acest sector în momentul analizării impactului prezentei propuneri.

2.8

Începând din anul 1999, exporturile intracomunitare de produse cosmetice au crescut anual cu aproximativ 5 % ca volum și cu 6,5 % ca valoare.

2.9

Industria cosmeticelor este o activitate comercială internațională în care Europa are un rol foarte important. Dimensiunea internațională a acestui sector este deosebit de relevantă pentru UE în calitatea sa de exportator net. În anul 2005, exporturile extracomunitare de produse cosmetice au totalizat 16 miliarde EUR, iar importurile 4,4 miliarde EUR.

2.10

Situația diferă de la un stat membru la altul. Polonia este un exemplu în această privință: o mare parte din sectorul cosmeticelor este încă independentă, cu mai mult de 400 de întreprinderi în activitate, în special IMM-uri. Piața cosmeticelor din această țară (care a înregistrat o creștere de 8,2 % în 2006 și de 7,2 % în 2007, având încă un potențial de creștere considerabil) este un bun exemplu de creștere constantă, care nu se mai înregistrează în cele mai mari 5 economii dezvoltate ale Europei (Regatul Unit, Germania, Franța, Italia și Spania).

3.   Introducere

Directiva privind produsele cosmetice este un text legislativ foarte detaliat și normativ. Din anul 1976, textul a fost modificat de 56 de ori, lucru care a dus la incertitudini și incoerențe juridice, precum și la o lipsă totală a unui set de definiții.

3.1

Reformarea propusă a Directivei 76/768/CEE a Consiliului are următoarele obiective principale:

eliminarea incertitudinilor și incoerențelor juridice rezultate în urma numeroaselor modificări;

evitarea divergențelor la nivelul transpunerii în legislația națională, care nu contribuie la siguranța produsului ci, dimpotrivă, sporesc povara normativă și cheltuielile administrative;

simplificarea și unificarea anumitor proceduri administrative, precum notificarea, „cosmetovigilența” și cooperarea administrativă în cadrul supravegherii pieței;

garantarea siguranței produselor cosmetice introduse pe piața UE, în special în lumina inovațiilor din acest sector;

menținerea dispozițiilor referitoare la testarea pe animale care au fost adăugate Directivei privind produsele cosmetice prin „cea de-a șaptea modificare” din 2003;

introducerea unor cerințe minime clare pentru evaluarea siguranței produselor cosmetice;

introducerea posibilității, în cazuri excepționale, ca substanțele CMR de categoriile 1 și 2 să fie clasificate pe baza riscului efectiv pe care îl prezintă.

Punctele principale ale propunerii de regulament sunt următoarele:

3.2

Propunerea Comisiei menține domeniul de aplicare al Directivei 76/768/CEE, iar definiția „produsului cosmetic” rămâne neschimbată. În cursul consultării publice realizate de Comisia Europeană, majoritatea părților interesate s-au exprimat în favoarea reformării Directivei 76/768/CEE sub formă de regulament.

3.3

S-a propus un set de noi definiții pentru termeni precum: producător, importator, punere la dispoziție pe piață, introducere pe piață, standarde armonizate, urme, conservanți, coloranți, filtre UV, efecte nedorite, efecte nedorite grave, retragere și recuperare. Cu toate acestea, nu a fost propusă o nouă definiție a noțiunii înseși de „produs cosmetic”.

3.4

Se introduce conceptul de persoană răspunzătoare stabilită în Comunitate Și se stabilește răspunderea în cazul produselor furnizate consumatorului din afara UE, de exemplu prin intermediul internetului.

3.5

S-au introdus, de asemenea, principii ale „noii abordări”: referința la standardele armonizate în actele juridice referitoare la bunele practici de fabricație, eșantionare și analizare, precum și la declarațiile referitoare la produsele cosmetice.

3.6

Se stabilesc cerințele minime pentru evaluarea siguranței și pentru dosarul de informare cu privire la produs (dosarul produsului). Anexa I la proiectul de regulament propune un model de raport privind siguranța produsului cosmetic. Evaluarea siguranței produsului cosmetic se bazează pe profilul toxicologic al ingredientelor acestuia.

3.7

În locul regimului recent instituit, bazat pe conceptul de pericol, se propune un regim diferențiat, bazat pe evaluarea riscurilor (nu a pericolelor) pe care le prezintă substanțele clasificate drept cancerigene, mutagene sau toxice pentru reproducere („CMR”). În general se menține interdicția privind utilizarea substanțelor CMR de categoriile 1 și 2. Cu toate acestea, noua abordare permite utilizarea acestor substanțe, în condiții foarte stricte, dacă au fost evaluate și declarate sigure pentru a fi utilizate în compoziția produselor cosmetice.

3.8

Se mențin atât strategia generală, care vizează interzicerea testării pe animale a produselor finite, cât și calendarele cu termene-limită pentru interzicerea introducerii pe piață a produselor cosmetice care conțin ingrediente sau combinații de ingrediente testate pe animale.

3.9

Se stabilește o abordare uniformă pentru gestionarea efectelor nedorite și a efectelor nedorite grave. Datele privind efectele nedorite și efectele nedorite grave vor figura în raportul privind siguranța produsului cosmetic și vor fi comunicate publicului. În plus, efectele nedorite grave vor trebui aduse la cunoștința autorităților competente.

3.10

S-a propus o modalitate de notificare simplă, centralizată și electronică, de tip „ghișeu unic”. Până în prezent, înainte de introducerea unui produs cosmetic pe piață, notificarea trebuia făcută separat în fiecare stat membru. Natura informațiilor solicitate diferă de la un stat membru la altul. În plus, în mai multe state membre se solicită notificarea separată a centrelor toxicologice.

3.11

Se consolidează colaborarea administrativă dintre autoritățile competente, precum și aplicarea bunelor practici administrative.

4.   Observații generale

4.1

Comitetul este de acord cu scopurile și obiectivele proiectului de regulament — simplificarea și unificarea anumitor proceduri administrative, asigurând totodată un nivel ridicat de siguranță a consumatorului. Regulamentul propus este, fără îndoială, transparent. Dispozițiile legale elaborate clarifică ambiguitățile juridice anterioare, care duseseră la interpretări și moduri de aplicare divergente.

4.2

Reformarea Directivei 76/768/CEE sub formă de regulament va asigura aplicarea uniformă a dispozițiilor legale, îmbunătățind libera circulație a produselor pe piața comună și simplificând procedurile administrative pe piețele UE.

4.3

În timp ce simplificarea procedurilor administrative ar putea reduce anumite costuri (respectiv notificarea produselor și notificarea către centrele toxicologice), pot apărea costuri considerabile pentru IMM-uri pentru a îndeplini noile cerințe privind conținutul dosarului de informare cu privire la produs și conformitatea cu standardul armonizat EN ISO 22716 (BPF). Ar trebui subliniat că dispozițiile legale în vigoare nu solicită prezentarea unor date toxicologice atât de detaliate ca și regulamentul propus.

4.4

Este de așteptat ca valoarea costurilor suplimentare necesare pentru îndeplinirea cerințelor stabilite în regulament să depindă substanțial de dimensiunea întreprinderii. Costurile legate de pregătirea dosarelor de informare cu privire la produs și de evaluarea siguranței vor fi suportate în primul rând de IMM-uri, care în trecut trebuiau să prezinte doar informații de bază, în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare.

În cazul corporațiilor internaționale de mari dimensiuni, nu sunt de așteptat majorări considerabile ale costurilor, datorită experienței îndelungate, expertizei, resurselor umane, cunoștințelor tehnice și accesului la know-how-ul terților. În cazul întreprinderilor mari, producătoare de bunuri pe mai multe piețe ale UE, sistemul centralizat de notificare european va simplifica, cu siguranță, procedurile administrative anterioare, reducând astfel parțial costurile de notificare. În afară de aceasta, întreprinderile internaționale au pus deja în aplicare sisteme de notificare pentru formulele-cadru proprii.

4.5

În cazul IMM-urilor, sunt de așteptat majorări considerabile ale costurilor legate de bunele practici de fabricație, evaluarea siguranței și pregătirea dosarului de informare cu privire la produs, fără a mai menționa toate testele relevante.

Numai în ceea ce privește cercetarea, dosarul și evaluarea siguranței, costurile IMM-urilor pot crește cu până la 100 % pentru fiecare nouă formulă introdusă pe piață. Acest lucru va crește considerabil costurile de producție ale IMM-urilor și va afecta prețurile de vânzare cu amănuntul ale produselor, repercutându-se astfel asupra intereselor consumatorilor.

Trebuie avut în vedere faptul că, în cazul IMM-urilor, seriile de produse sunt fabricate în volume mult mai reduse decât cele ale marilor concerne internaționale, care comercializează cantități importante de produse. Astfel, costurile de cercetare, de realizare a dosarului și de evaluare a siguranței pe produs sunt mult mai ridicate în cazul IMM-urilor.

Conform evaluării de impact realizate de Comisie, aceste măsuri ar putea fi inadecvate în cazul statelor membre în care există un număr mare de IMM-uri, cum ar fi Spania, Italia, Polonia și Bulgaria.

4.6

Este recomandabil să se minimizeze impactul financiar negativ asupra IMM-urilor, de exemplu prin specificarea faptului că dosarul de informare cu privire la produs și evaluarea siguranței trebuie efectuate în conformitate cu noile cerințe pentru produsele care sunt introduse pe piață pentru prima dată. Pentru produsele deja introduse pe piață, se pare că este necesară prelungirea perioadei de tranziție pentru actualizarea dosarelor de informare cu privire la produs și a evaluării siguranței.

4.6.1

Comitetul este de acord cu perioada de 36 de luni de la publicare prevăzută pentru intrarea în vigoare a regulamentului. Cu toate acestea, în ceea ce privește actualizarea dosarelor de informare cu privire la produse și a evaluării siguranței produselor cosmetice deja introduse pe piață, Comitetul recomandă o perioadă suplimentară de tranziție de 24 de luni după intrarea în vigoare.

4.7

Comitetul salută introducerea unui set de definiții. Acest lucru va facilita interpretarea dispozițiilor regulamentului și va ajuta la îndepărtarea incertitudinilor și inconsecvențelor juridice. Cu toate acestea, nu a fost propusă o nouă definiție a noțiunii de „produs cosmetic”. Industria cosmeticelor este foarte inovatoare, introducând în fiecare an pe piață noi principii active și categorii de produse. Acest lucru poate cauza probleme în legătură cu clasificarea produselor (cosmetice, produse farmaceutice etc.) și cu „produsele de graniță”. Prin urmare, este necesar să se organizeze campanii de informare și de educare, precum și să se consolideze supravegherea pieței în acest domeniu.

4.8

Comitetul salută introducerea conceptului de „persoană răspunzătoare”. Stabilirea persoanei răspunzătoare, care ar putea fi un întreprinzător, altul decât fabricantul, este utilă și în concordanță cu practicile de piață existente, cum ar fi externalizarea și etichetarea privată. Dispozițiile privind persoana răspunzătoare definesc răspunderea acesteia în cazul comercializării pe piață a unor produse care provin din afara UE, de exemplu prin internet.

4.9

De asemenea, Comitetul consideră că și alte concepte trebuie să facă obiectul unei definiții, astfel încât să se garanteze certitudinea juridică, cu atât mai mult cu cât instrumentul juridic are formă de regulament. Este vorba în special de noțiunile de „parfum” și „ingredient activ”.

4.10

Comitetul salută introducerea notificărilor electronice privind produsele cosmetice și formulele-cadru către centrele toxicologice. Acest lucru va unifica, cu siguranță, procedurile administrative pe piața UE.

4.11

Comitetul este de acord cu introducerea unor principii ale noii abordări în legislația privind produsele cosmetice. Aplicarea unor standarde armonizate, care pot fi aplicate în mod voluntar de către producători și autoritățile competente, permite unificarea metodologiilor aplicate. Standardele armonizate sunt exemple bune de instrumente de autoreglementare care sunt atât utile, cât și utilizate fără ezitare în industria cosmeticelor. Cu toate acestea, Comitetul are rezerve în legătură cu aplicarea fără spirit critic a principiilor noii abordări. Sănătatea consumatorilor și aspectele legate de siguranță trebuie reglementate prin regulamente corespunzătoare.

4.12

Comitetul salută referirea la standardele armonizate pentru declarațiile referitoare la produs. Cu toate acestea, standardele armonizate ar trebui să vizeze metodele de evaluare a eficacității care sunt aplicate pentru a demonstra veridicitatea declarațiilor, și nu declarațiile în sine. Efectele declarate pot fi măsurate prin metode fiabile și reproductibile. În afară de aceasta, standardele armonizate ar trebui să ia în considerare progresul științific și tehnologic și amploarea domeniului.

4.13

Comitetul salută introducerea regimului diferențiat bazat pe evaluarea riscurilor pe care le prezintă substanțele clasificate drept cancerigene, mutagene sau toxice pentru reproducere („CMR”) menționate în Directiva 67/548/CEE [articolul 12 alineatul (2)]. Interzicerea utilizării acestor substanțe ar trebui menținută. Cu toate acestea, sistemul actual este bazat pe nivelul de pericol (respectiv pe proprietățile intrinseci ale substanței) și nu ia în considerare doza și calea de expunere. Acest lucru ar putea duce la interzicerea automată a etanolului (adică a alcoolului) odată cu reclasificarea acestuia în categoria CMR 1 sau 2, în ciuda faptului că acesta nu prezintă risc la utilizarea în produse cosmetice. Proiectul de regulament prevede că substanțele CMR de categoriile 1 și 2 pot intra în componența produselor cosmetice numai dacă îndeplinesc simultan trei condiții [articolul 12 alineatul (2)]. Cu toate acestea, una din aceste condiții presupune că substanța trebuie să fie în mod legal utilizată în domeniul alimentar și al nutriției. Ar putea exista, totuși, cazuri în care substanțe CMR de categoria 1 sau 2 să fie considerate sigure pentru a fi utilizate în produsele cosmetice, dar să nu fie permise pentru produsele alimentare (de ex. formaldehida, acidul boric etc.). Dispozițiile elaborate exclud orice utilizare a unor asemenea substanțe în industria cosmeticelor.

4.14

Comitetul recunoaște necesitatea unei perioade de tranziție pentru adaptarea dosarului de informare cu privire la produs și a evaluării siguranței pentru produsele deja introduse pe piață (articolul 34). Proiectul nu specifică dacă perioada de tranziție este valabilă numai pentru produsele care se introduc pe piață sau și pentru produsele care sunt deja prezente pe piață. Stabilirea aceleiași perioade de tranziție (36 de luni) pentru toate produsele, inclusiv pentru cele deja prezente pe piață, ar putea duce la o situație în care produsele care au fost deja introduse pe piață legal ar trebui să fie retrase, din cauză că nu au fost actualizate etichetele sau dosarele de informare cu privire la produs. Comitetul este de acord cu perioada de 36 de luni de la publicare prevăzută pentru intrarea în vigoare a regulamentului. Cu toate acestea, în ceea ce privește actualizarea dosarelor de informare cu privire la produse și a evaluării siguranței produselor cosmetice deja introduse pe piață, Comitetul recomandă o perioadă suplimentară de tranziție de 24 de luni după intrarea în vigoare.

În documentul SEC(2008)117 (raportul de evaluare a impactului), Comisia Europeană afirmă că „Toate statisticile disponibile arată că numărul reacțiilor adverse la produsele cosmetice este foarte redus. (…) În afară de aceasta, de la intrarea în vigoare a Directivei privind produsele cosmetice, în industria cosmetică nu au existat situații de criză majoră privind siguranța produselor, cum s-a întâmplat, de exemplu, în sectorul agroalimentar”.

5.   Observații specifice

5.1

Comitetul recunoaște că anumite dispoziții incluse în propunerea Comisiei vor fi greu de îndeplinit. Cele mai sensibile se referă la volumul datelor solicitate pentru dosarul de informare cu privire la produs și evaluarea siguranței (articolul 7 și anexa I).

5.2

Conform articolului 7, evaluarea siguranței produsului cosmetic trebuie efectuată de către o terță parte independentă, cu alte cuvinte din afara întreprinderii în cauză.

5.3

Termenul „studiile de siguranță nonclinice”, din articolul 7 alineatul (3), este neclar. Informațiile disponibile arată că acest termen este interpretat diferit de diferitele state membre ale UE. Conform interpretării autorităților competente poloneze, testele clinice sunt cele privind produsele medicamentoase. Prin urmare, studiile de cercetare efectuate pe voluntari, utilizate în evaluarea produselor cosmetice (teste dermatologice, teste de compatibilitate, teste instrumentale) nu pot fi considerate teste clinice. Cu toate acestea, ele nu pot fi considerate nici studii nonclinice în sensul articolului 7 alineatul (3) al propunerii de regulament. În conformitate cu Directiva 2004/10/CE, dispozițiile privind bunele practici de laborator nu se aplică testelor care implică participarea oamenilor.

5.4

În afară de aceasta, cerința ca toate testele toxicologice și analizele necesare la realizarea evaluării siguranței să fie efectuate în conformitate cu principiile bunelor practici de laborator împiedică utilizarea majorității datelor cuprinse în bazele de date toxicologice și în publicațiile științifice, care reprezintă o sursă valoroasă de informații. În același timp, este foarte greu să se găsească, chiar și în publicațiile științifice recente, date privind respectarea (sau nerespectarea) bunelor practici de laborator de către laboratoarele care efectuează testele respective.

5.5

Cerințele din anexa I articolul 2 și articolul 4 privind evaluarea purității și stabilității materialelor de ambalare, evaluarea interacțiunilor dintre substanțele componente și evaluarea influenței stabilității produsului asupra siguranței acestuia, precum și menționarea perioadei de valabilitate după deschidere ar putea fi greu de îndeplinit, deoarece nu există nicio metodologie comună disponibilă și recunoscută, de exemplu sub forma unor standarde internaționale sau europene ori a unor publicații științifice. În consecință, aceste date sunt dificil de obținut.

5.5.1

Comitetul salută dispozițiile anexei I (Raport privind siguranța produsului cosmetic) privind cerințele minime pentru datele care trebuie furnizate și pentru testele care trebuie efectuate în vederea pregătirii dosarului produsului. Acestea vor îmbunătăți calitatea dosarului, vor facilita supravegherea pieței și, prin urmare, vor contribui la siguranța consumatorilor.

5.6

Valoarea dozei fără efecte adverse observabile NOAEL (No Observed Adverse Effect Level), necesară pentru calcularea marjei de siguranță MoS (Margin of Safety), nu este disponibilă pentru multe substanțe. Obligația de a stabili valoarea NOAEL va duce la realizarea unor teste pe animale, ceea ce încalcă politica UE de promovare a metodelor alternative. Aceasta contravine și dispozițiilor articolului 14 (Testarea pe animale).

5.6.1

Prin urmare, ar fi oportun ca noile dispoziții să precizeze în mod clar care sunt testele la care producătorul trebuie să supună substanțele utilizate în produsele cosmetice în vederea identificării potențialelor riscuri pentru consumatori.

5.7

Comitetul nu acceptă ca lista ingredientelor să poată fi indicată numai pe ambalaj [articolul 15 alineatul (g)]; mai degrabă, dacă este posibil, aceasta ar trebui să figureze chiar pe produs (recipient).

5.8

Comitetul consideră că produsele cosmetice trebuie să poarte avertismente speciale în ceea ce privește utilizarea lor de către copii, menționându-se în mod clar și vizibil vârsta minimă, precum și, după caz, faptul că nu trebuie să fie lăsate la îndemâna copiilor.

5.9

De asemenea, Comitetul consideră că regulamentul trebuie să prevadă în mod clar că, în cazul vânzării de produse cosmetice la distanță, ofertele de vânzare trebuie să specifice în mod clar același tip de informații care trebuie să figureze pe etichete și pe ambalaj în cazul produselor vândute în magazine.

5.10

Comitetul este de acord cu promovarea mai intensă a colaborării administrative între autoritățile competente, ca și a aplicării bunelor practici administrative.

5.11

Comitetul se pronunță în favoarea rectificării anexelor anterioare care conțineau liste de substanțe interzise și permise cu restricții pentru a fi utilizate în compoziția produselor cosmetice, prin adăugarea numerelor CAS și EINECS și a denumirilor INCI, ca și prin crearea unui inventar electronic de ingrediente cosmetice.

5.12

CESE consideră oportună renunțarea la fosta anexă I la Directiva 76/768/CEE. Împărțirea pe categorii din fosta listă era mai degrabă arbitrară, existând numeroase repetări ale grupurilor de categorii, de exemplu: „pudre de machiaj” și „produse pentru machiere și demachiere”. În afară de aceasta, fosta listă este deja perimată, deoarece există noi categorii de produse pe piață, cum ar fi plasturii anticelulitici și șervețelele demachiante impregnate cu substanțe active.

Bruxelles, 9 iulie 2008

Președintele

Comitetului Economic și Social European

Dimitris DIMITRIADIS


(1)  COM (2008) 49 final — 2008/0025 (COD).


3.2.2009   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 27/39


Avizul Comitetului Economic și Social European privind propunerea de directivă a Parlamentului European și a Consiliului de modificare a Directivei 2001/82/CE și a Directivei 2001/83/CE în ceea ce privește modificări ale condițiilor autorizațiilor de introducere pe piață pentru medicamente

COM(2008) 123 final — 2008/0045 (COD)

(2009/C 27/08)

La 3 aprilie 2008, în conformitate cu articolul 95 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, Consiliul a hotărât să consulte Comitetul Economic și Social European cu privire la

Propunerea de directivă a Parlamentului European și a Consiliului de modificare a Directivei 2001/82/CE și a Directivei 2001/83/CE în ceea ce privește modificări ale condițiilor autorizațiilor de introducere pe piață pentru medicamente.

Secțiunea pentru piața unică, producție și consum, însărcinată cu pregătirea lucrărilor Comitetului pe această temă, și-a adoptat avizul la 11 iunie 2008. Raportor: dl CEDRONE.

În cea de-a 446-a sesiune plenară, care a avut loc la 9 și 10 iulie 2008 (ședința din 9 iulie), Comitetul Economic și Social European a adoptat prezentul aviz cu 127 voturi pentru, 0 voturi împotrivă și 7 abțineri.

1.   Concluzii și recomandări

1.1

CESE aprobă propunerea de directivă COM(2008) 123 final, de modificare a Directivei 2001/82/CE și a Directivei 2001/83/CE, fiind de acord cu faptul că aceste modificări asigură armonizarea normelor referitoare la toate medicamentele, indiferent de procedura de acordare a autorizației de introducere pe piață.

1.2

Aplicarea acelorași criterii tuturor medicamentelor permite nu doar respectarea acelorași norme de calitate, siguranță și eficacitate, ci și menținerea unui nivel înalt de protecție a sănătății publice, o funcționare mai eficientă a pieței interne și eliminarea unor sarcini administrative și financiare inutile pentru întreprinderi.

1.3

CESE a susținut întotdeauna și susține în continuare eforturile Comisiei de sporire a siguranței medicamentelor, aceasta constituind un factor și un element de importanță fundamentală pentru protecția sănătății umane și animale.

1.4

În consecință, CESE se declară de acord cu abilitarea Comisiei de a extinde sfera de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1084/2003 la modificările care intervin după acordarea autorizațiilor de introducere pe piață, indiferent de procedura utilizată, evitându-se astfel posibilele obstacole în calea liberei circulații a medicamentelor. Comitetul evidențiază în același timp importanța măsurilor care vor trebui adoptate de către Comisie.

1.5

Și cu această ocazie, CESE reafirmă cu tărie convingerea sa că se impune o realizare cât mai rapidă a pieței unice, chiar și în sectoarele în care piața unică nu a existat sau a existat doar în parte.

2.   Context

2.1

În noiembrie 2001, Comisia Europeană a prezentat o amplă reformă de reglementare în sectorul medicamentelor, prin intermediul a două instrumente specifice, și anume Directiva 2001/82/CE de instituire a unui cod comunitar cu privire la produsele medicamentoase veterinare și Directiva 2001/83/CE de instituire a unui cod comunitar cu privire la medicamentele de uz uman (1).

2.2

Adoptarea acestei legislații a reprezentat continuarea unei reforme profunde, inițiată în 1993 prin înființarea Agenției Europene a Medicamentului (EMEA), conform prevederilor Regulamentului (CE) nr. 2309/93, și prin punerea în aplicare a unor noi proceduri de autorizare pentru introducerea pe piață a produselor farmaceutice (2).

2.3

În conformitate cu principiul liberei circulații a mărfurilor, acest regulament prevedea, începând cu 1 ianuarie 1995, două proceduri de autorizare pentru introducerea pe piață a tuturor medicamentelor:

a)

o procedură „centralizată”, de acordare de către EMEA a unei autorizații valabile pe tot teritoriul Uniunii Europene, procedură obligatorie în cazul medicamentelor biotehnologice și opțională pentru medicamentele produse după o nouă formulă;

b)

menținerea unei proceduri naționale, așa-zis „descentralizată”, care permitea autorizarea de către un organism național. Această procedură permite, de altfel, utilizarea unor reguli de „recunoaștere reciprocă”, în vederea comercializării pe piețele unor state membre a medicamentelor autorizate într-un alt stat membru.

2.4

Aceste proceduri de autorizare în vederea introducerii pe piață aveau ca obiectiv asigurarea unei evaluări corecte a raportului dintre riscuri și beneficii, definirea unor norme sporite de calitate, siguranță și eficacitate, cu scopul precis de a proteja sănătatea cetățenilor europeni și a animalelor.

2.5

Directivele 2001/82/CE și 2001/83/CE consolidează aceste garanții esențiale, prin prevederi specifice referitoare la farmacovigilență, în vederea obținerii unui nivel ridicat de protecție a sănătății publice, prin creșterea frecvenței controalelor și o definire mai accentuată și mai punctuală a normelor de notificare a efectelor secundare nedorite.

2.6

În cursul verificărilor periodice ale funcționării sistemului de autorizare a produselor farmaceutice, Comisia a identificat probleme legate de modificările ce pot surveni după acordarea autorizațiilor la nivel național, ce reprezintă peste 80 % din totalul autorizărilor de medicamente.

2.7

Aceste modificări ulterioare autorizării pe plan național sunt avute în vedere de Regulamentele (CE) 1084/2003 și 1085/2003, care tratează însă doar aspecte precum procesul de producție, ambalarea medicamentelor și drepturile de proprietate intelectuală, fără să se ocupe de probleme fundamentale, cum ar fi, de exemplu, includerea unor noi indicații terapeutice sau schimbarea modurilor de administrare.

2.8

În consecință, procedurile post-autorizare variază în unele cazuri de la un stat membru la altul, ceea ce face ca aceluiași produs să i se aplice reguli și clasificări diferite. Acest fapt poate avea ca rezultat un nivel neomogen de protecție a sănătății, ca urmare a unei clasificări terapeutice diferite sau a unei utilizări diferite a aceluiași produs, pe lângă faptul că poate constitui un obstacol uneori artificial față de libera circulație a medicamentelor prevăzută în UE.

3.   Conținutul propunerii Comisiei

3.1

Pentru a evita apariția unor regimuri diferite pentru același medicament, Comisia a decis să propună modificarea Directivelor 2001/82/CE și 2001/83/CE, solicitând ca sfera de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1084/2003, care se referă în prezent doar la medicamentele supuse procedurii centralizate, să fie extinsă la toate medicamentele, indiferent de procedura de autorizare a acestora.

3.2

Prezenta propunere face parte din inițiativele de simplificare care figurează în anexa 2 la Programul legislativ și de lucru al Comisiei pentru 2008 și prevede doar o modificare legislativă ce constă în adaptarea anumitor articole ale Directivelor 2001/82/CE și 2001/83/CE, referitoare la aplicarea Regulamentului (CE) nr. 1084/2003, care devine astfel valabil pentru toate medicamentele.

3.3

Menținerea situației actuale ar reprezenta o sarcină administrativă și financiară inutilă pentru întreprinderile care au intenția să își comercializeze produsele în mai multe state membre. Aceste întreprinderi se confruntă în statele membre cu reguli diverse și cu practici administrative diferite, ceea ce, într-adevăr, poate constitui în practică un obstacol artificial în calea liberei circulații.

3.4

Propunerea are un caracter exclusiv juridic și prevede modificarea temeiului juridic al Regulamentului (CE) nr. 1084/2003, astfel încât Comisia să fie abilitată să modifice sfera de aplicare a acestuia, asigurând o armonizare efectivă a normelor de autorizare.

3.5

Comisia subliniază că o astfel de intervenție legislativă de modificare a fost supusă unei ample consultări din partea tuturor părților interesate și că varianta unei modificări juridice, aleasă dintre mai multe opțiuni, s-a dovedit a fi cea mai potrivită pentru armonizarea normelor privind etapa ulterioară autorizării introducerii pe piață, cu respectarea unui nivel ridicat de sănătate publică și de coerență juridică.

3.6

Modificările propuse pentru o serie de articole se întemeiază pe articolul 95 din Tratatul CE, care prevede utilizarea procedurii de codecizie și care respectă principiile subsidiarității și proporționalității.

4.   Observații generale

4.1

CESE aprobă propunerea de modificare a Directivei 2001/82/CE și a Directivei 2001/83/CE, fiind de acord cu faptul că aceste modificări asigură armonizarea normelor de autorizare privind toate medicamentele, asigurând menținerea unui nivel înalt de protecție a sănătății publice, o funcționare mai eficientă a pieței interne și eliminarea unor sarcini administrative și financiare inutile pentru întreprinderi.

4.2

După cum a făcut-o deja în avizele sale precedente pe această temă, CESE susține și încurajează eforturile Comisiei, orientate către sporirea siguranței medicamentelor, care constituie un factor de importanță fundamentală pentru protecția sănătății umane și animale.

4.3

În consecință, CESE se declară de acord cu armonizarea, printr-o simplă modificare legislativă, a regulilor privind toate medicamentele, indiferent de procedura de autorizare utilizată, aceasta permițând în același timp eliminarea posibilelor obstacole ulterioare în calea liberei circulații a medicamentelor.

4.4

CESE emite un aviz favorabil modificării temeiului juridic, dar așteaptă propunerea legislativă aflată în curs de elaborare, pe care o consideră mai importantă pentru viitorul sectorului farmaceutic.

Bruxelles 9 iulie 2008

Președintele

Comitetului Economic și Social European

Dimitris DIMITRIADIS


(1)  JO L 311, 28.11.2001.

(2)  JO L 214, 24.8.1993.


3.2.2009   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 27/41


Avizul Comitetului Economic și Social European privind propunerea de directivă a Parlamentului European și a Consiliului referitoare la recipientele simple sub presiune (versiune codificată)

COM(2008) 202 final — 2008/0076 (COD)

(2009/C 27/09)

La 26 mai 2008, în conformitate cu articolul 95 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, Consiliul Uniunii Europene a hotărât să consulte Comitetul Economic și Social European cu privire la

Propunerea de directivă a Parlamentului European și a Consiliului referitoare la recipientele simple sub presiune (versiune codificată).

Întrucât, în opinia sa, conținutul propunerii este pe deplin satisfăcător și nu necesită nicio observație din partea sa, în cea de-a 446-a sesiune plenară din 9 și 10 iulie 2008 (ședința din 9 iulie), Comitetul a hotărât să emită un aviz favorabil cu privire la textul propus, cu 142 voturi pentru, 0 voturi împotrivă și 6 abțineri.

 

Bruxelles, 9 iulie 2008

Președintele

Comitetului Economic și Social European

Dimitris DIMITRIADIS


3.2.2009   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 27/41


Avizul Comitetului Economic și Social European privind Comunicarea Comisiei către Consiliu și către Parlamentul European „Către o rețea feroviară cu prioritate pentru transportul de marfă”

COM(2007) 608 final

(2009/C 27/10)

La 18 octombrie 2007, în conformitate cu articolul 262 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, Comisia Europeană a hotărât să consulte Comitetul Economic și Social European cu privire la

Comunicarea Comisiei către Consiliu și către Parlamentul European „Către o rețea feroviară cu prioritate pentru transportul de marfă”.

Secțiunea pentru transporturi, energie, infrastructură și societatea informațională, însărcinată cu pregătirea lucrărilor Comitetului pe această temă, și-a adoptat avizul la 5 iunie 2008. Raportor: dl BUFFETAUT.

În cea de a 446-a sesiune plenară, care a avut loc la 9 și 10 iulie 2008 (ședința din 10 iulie), Comitetul Economic și Social European a adoptat prezentul aviz cu 111 voturi pentru, 0 voturi împotrivă și 1 abținere.

1.   Concluzii

1.1

CESE este de acord cu diagnosticul Comisiei asupra situației transportului feroviar de marfă din Uniunea Europeană și consideră că propunerile Comisiei merg în direcția bună, chiar dacă rămân timide în comparație cu provocarea căreia trebuie să i se facă față.

1.2

Acesta consideră că îmbunătățirea situației necesită:

o ofertă de servicii logistice, nu numai o simplă prestare a unui serviciu de transport;

reducerea costurilor pentru a putea practica prețuri mai competitive;

o fiabilitate crescută a serviciului furnizat;

timpi rezonabili de călătorie „de la un capăt la altul”;

introducerea flexibilității ofertei și a capacității de reacție în caz de perturbări ale traficului.

1.3   Un veritabil serviciu logistic

Ideea de bază este de face să fie simplu pentru client ceea ce este, în mod normal, complex în serviciul feroviar. Acest lucru presupune o supraveghere reală a reacțiilor clientelei, o informație clară și sigură, dezvoltarea ofertei de vagoane private, prestații „de la un capăt la altul” care să includă încărcarea și descărcarea.

1.4   Reducerea costurilor

1.4.1

Pentru a atinge aceste obiective, trebuie urmat demersul de interoperabilitate și de armonizare tehnică în Europa. De-a lungul timpului, fiecare rețea și-a creat propriile reguli și propriile sisteme de reglementare și de siguranță. Este nevoie ca, treptat, toate sistemele să conveargă, iar punerea în aplicare, cât mai rapidă, a ERTMS (European Rail Traffic Management System) trebuie să fie o prioritate.

1.4.2

Odată cu realizarea, în măsura posibilului, a investițiilor necesare, ar fi trebui să se modifice treptat caracteristicile infrastructurii feroviare în ceea ce privește gabaritul, lungimea trenurilor, rampele și pantele, precum și sarcina pe osie, pentru a le adapta nevoilor transportului de marfă, cum este cazul, de exemplu, în SUA.

1.4.3

O dezvoltare reală a concurenței și a deschiderii pieței ar determina un plus de eficacitate și de productivitate. Această necesitate ridică și problema formării personalului rulant. Într-adevăr, noii operatori care intră pe piață se pot confrunta cu o lipsă de forță de muncă calificată. În consecință, trebuie să se aibă în vedere organizarea de cursuri de formare, pentru a putea răspunde acestei nevoi și pentru a permite crearea de noi locuri de muncă înalt calificate.

1.4.4

Ar trebui să fie revizuită repartizarea costurilor între diferiți operatori, realizată de administratorii de infrastructură, și, de asemenea, costurile externe în cazul modurilor de transport concurente ar trebui să fie mai bine imputate, pentru a se crea condițiile unei concurențe libere și nedenaturate.

1.4.5

Ar trebui studiate și susținute inițiative precum linia Betuwe, proiectul „New Opera” sau FERRMED pentru a servi drept exemplu, într-un demers de acumulare de experiențe și bune practici.

1.5   O fiabilitate crescută a serviciului furnizat

1.5.1

Ar trebui stabilite norme contractuale obligatorii privind despăgubirea clientelei în cazurile în care serviciile prestate nu sunt de calitate, ceea ce ar constitui un stimulent pentru îmbunătățirea calității serviciului acordat.

1.5.2

Ar trebui făcute eforturi în ceea ce privește calitatea și fiabilitatea diferitelor elemente care permit furnizarea serviciului. Aceasta privește atât materialul rulant cât și semnalizarea, căile ferate sau sistemele de informare.

1.5.3

Fiabilitatea crescută a serviciului depinde, de asemenea, de alocarea unor rute bune pentru transportul de marfă, de exemplu prin stabilirea de norme de prioritate a transportului de marfă în caz de conflicte de trafic pe aceste rute, în interesul, tuturor utilizatorilor. Ar fi posibil în special să se intervină asupra perioadelor și orarelor de circulație.

1.6   Timpi rezonabili de călătorie „de la un capăt la altul”

1.6.1

Unul dintre reproșurile făcute în general transportului feroviar de marfă se referă la lungimea traseelor și la viteza redusă. Pentru rezolvarea acestor probleme, ar trebui ca rutele pentru transportul de marfă să fie stabilite cu un număr limitat de opriri (sau chiar fără nicio oprire) și să fie concepute astfel încât să existe o probabilitate redusă de conflicte de trafic cu alte trenuri. Din punctul de vedere al administrării operaționale, în caz de conflict de trafic, ar trebui, de asemenea, să li se dea acestora prioritate cât mai des cu putință. Ar trebui să se dezvolte și trenurile de marfă de noapte, de mare viteză.

1.6.2

Este, de asemenea, necesară aprobarea de investiții pentru a adapta infrastructura la viteze mai mari, ținând seama și de faptul că, pe o cale ferată dată, creșterea vitezei echivalează cu o reducere a sarcinii pe osie autorizate. În timp ce viteza redusă actuală a transportului feroviar de marfă trebuie să fie corectată, trebuie subliniat faptul că viteza constantă a convoaielor reprezintă elementul cel mai important. Este de preferat o viteză moderată constantă fenomenului de oprire-pornire, care duce la o acumulare de întârzieri.

1.7   Introducerea flexibilității

1.7.1

Principiile și modalitățile tradiționale de gestionare a traficului care dau prioritate sistematic trenurilor de călători, pe rute teoretic stabilite dinainte, au ca efect involuntar, însă real, faptul că „un tren de marfă cu o întârziere mică la plecare (de exemplu, de 10 minute) ajunge aproape întotdeauna cu o întârziere mare la sosire (de câteva ore sau chiar de o zi întreagă)”.

1.7.2

Datorită evoluției tehnologiilor pe termen mediu sau lung, va fi posibilă fluidizarea traficului trenurilor de marfă în timp real, fără o rută teoretică stabilită în prealabil ca unic punct de reper. Prin intermediul conceptului de „sector de bloc mobil” integrat în ultima etapă a ERTMS, vor fi posibile trecerea mai multor trenuri pe aceeași infrastructură și o reacție mai eficace în caz de perturbări ale traficului. Pentru aceasta, este necesar ca toate statele membre să investească în sistemul ERTMS pentru a ajunge cât mai curând posibil la interoperabilitate și continuitate în exploatarea diferitelor rețele naționale.

1.7.3

Realizarea de investiții în capacitate rămâne necesară pentru eliminarea blocajelor în trafic și pentru platformele de încărcare-descărcare care permit interoperabilitatea sistemelor de transport.

1.7.4

Problema gărilor de triaj și a încărcării și descărcării este importantă, însă este, de asemenea, indisociabil legată de problema rețelelor secundare care deservesc regiunile. În realitate, pentru a fi cu adevărat competitiv, transportul de marfă pe calea ferată trebuie să permită transportul mărfii cât mai aproape de clienți.

1.8   O rețea destinată transportului de marfă

1.8.1

Chiar dacă, în prezent, perspectiva creării unei rețele transeuropene destinată mărfurilor este prea puțin realistă, nu este mai puțin adevărat că o rețea distinctă ar fi cea mai bună modalitate de promovare a transportului feroviar de marfă, care ar deveni astfel mai fiabil și mai punctual, mai ieftin și mai rapid. Opțiunea pentru coridoare orientate către transportul de marfă are meritul de a fi realistă pe termen scurt, însă, în lipsa marilor rețele transcontinentale pentru mărfuri, poate fi avută în vedere includerea în coridoarele orientate către transportul de marfă a unui număr din ce în ce mai mare de secțiuni de linii speciale pentru mărfuri, care să lege centrele economice foarte active, după cum o demonstrează succesul liniei Betuwe dintre portul Rotterdam și Germania. Este necesar ca toate statele membre să se implice în mod real în punerea în aplicare a politicilor și a reglementărilor care să permită creșterea competitivității căilor ferate.

2.   Situația actuală

2.1   O constatare îngrijorătoare

2.1.1

Dacă transportul de marfă a crescut cu 2,8 % pe an între 1995 și 2005, cota de piață deținută de transportul feroviar de marfă a continuat să scadă, stabilizându-se în jurul valorii de 10 % începând cu 2005, ceea ce reprezintă cel mai scăzut nivel din 1945 și până în prezent.

2.1.2

Conform Comisiei, cauzele acestei contraperformanțe sunt lipsa fiabilității, insuficiența capacităților, gestionarea defectuoasă a informațiilor, viteza redusă și lipsa flexibilității. Cu toate acestea, în ciuda acestor handicapuri, ar putea apărea noi oportunități în contextul economic actual, caracterizat de intensificarea schimburilor comerciale, de congestionarea căilor rutiere, de prețul ridicat al carburanților și de preocupările sporite pentru protecția mediului.

2.1.3

În trecut, Comisia a încercat să dezvolte transportul feroviar prin definirea a trei axe politice:

deschiderea pieței transportului feroviar de marfă, însoțită de restructurări ale operatorilor tradiționali;

dezvoltarea interoperabilității tehnice și a normelor de securitate comune;

poziționarea rețelei feroviare în cadrul general al rețelei transeuropene de transport.

2.1.4

Nu se poate nega faptul că rezultatele obținute sunt insuficiente, în special în ceea ce privește traficul transnațional.

2.2   O politică comună în dezvoltare în domeniul transporturilor

2.2.1

Cartea albă privind politica europeană în domeniul transporturilor pentru 2010 își propunea să genereze un transfer de la transportul rutier către cel feroviar și prevedea deja crearea unor „coridoare multimodale cu prioritate pentru transportul de marfă”. După cum se știe, pentru mai mult realism, procesul de revizuire a cărții albe care a avut loc în 2006 a temperat într-o oarecare măsură ambiția trecerii de la transportul rutier către cel feroviar și a dezvoltat ideea comodalității, fără a pierde însă din vedere necesitatea de a încuraja crearea unei rețele feroviare cu prioritate pentru marfă.

2.2.2

Aceasta este ideea care se conturează în comunicarea Comisiei atunci când se stabilește triplul obiectiv de creștere a vitezei, a fiabilității și a capacității pentru traficul în rețea, bazat pe rețelele transeuropene existente.

3.   Propunerile Comisiei

3.1

Comisia reamintește inițiativele care au fost luate pentru încurajarea, îmbunătățirea sau promovarea transportului feroviar de marfă: dezvoltarea interoperabilității și a informării (Europtirails), construirea de infrastructuri („Betuwe line”), crearea de structuri de coridoare. Totuși, acestea s-au dovedit a fi insuficiente.

3.2

Sunt prezentate, pentru păstrarea aparențelor, trei opțiuni: menținerea status quo-ului, inițierea de măsuri noi destinate creării unei rețele orientate spre transportul de marfă, un program specific care să conducă la o rețea feroviară dedicată transportului de marfă.

3.3

Fidelă principiilor filosofiei antice, Comisia consideră că „in medio stat virtus” și elimină prima și a treia opțiune, prima, pe motiv că este prea puțin ambițioasă, iar cealaltă, prea puțin realistă.

3.4   Măsurile propuse

3.4.1

Comisia dorește să creeze coridoare transnaționale pentru realizarea unei rețele orientate către transportul de marfă. Aceasta ar presupune identificarea de coridoare dotate cu o infrastructură adecvată, punând în același timp în practică un sistem eficace de administrare și exploatare. Totuși, acest lucru nu poate fi realizat fără aderarea la proiect a statelor membre, ca administratoare ale infrastructurilor.

3.4.2

Pentru a atinge acest rezultat, Comisia preconizează o serie de măsuri legislative care s-ar înscrie în reformarea primului pachet feroviar, prevăzut pentru anul 2008, măsuri de stimulare și finanțări, acestea din urmă urmând a fi acordate din fondurile existente.

3.4.3

Aceasta propune, de asemenea, să dea o definiție juridică largă pentru coridoarele orientate spre transportul de marfă și să încurajeze statele membre și administratorii infrastructurilor în crearea de coridoare transnaționale orientate spre transportul de marfă și în căutarea de surse de finanțare pentru aceste structuri, însă numai în limitele programelor de finanțare existente.

3.4.4

Una din criticile aduse transportului feroviar este calitatea slabă a serviciilor și lipsa informației pentru clienți. Din acest motiv, Comisia dorește punerea în practică a unei adevărate politici de calitate și de transparență și propune adoptarea unei măsuri legislative privind publicarea indicatorilor de calitate. Aceasta va publica, de asemenea, un raport privind măsurile luate de operatori pentru îmbunătățirea serviciilor feroviare.

3.4.5

Anumite tronsoane ale rețelei sunt saturate, în special în zonele centrale ale Uniunii Europene. În plus, situația riscă să se înrăutățească în anii care urmează. În consecință, este nevoie de investiții pentru ameliorarea capacității infrastructurii, în special în ceea ce privește lungimea trenurilor, gabaritul, sarcina pe osie și viteza maximă. Toate aceste elemente demonstrează necesitatea unor investiții coordonate și bine orientate. Comisia preconizează să solicite structurilor de administrare a coridoarelor să elaboreze planuri de investiții, ceea ce ridică problema finanțărilor, care ar trebui să se înscrie în limitele programelor existente.

3.4.6

Problema fluidității traficului și a eficacității transportului feroviar de marfă este legată de cea a alocării de rute feroviare pentru transportul de marfă. În prezent, fiecare administrator de infrastructură decide alocarea rutelor, dar în conformitate cu norme proprii fiecărui stat membru. Armonizarea normelor de alocare a rutelor ar fi deci utilă pentru obținerea unor rute fiabile și performante.

3.4.7

Pentru realizarea acestui lucru, Comisia dorește să propună dispoziții legislative privind alocarea internațională a rutelor și prioritatea pentru transportul de marfă, în special în caz de perturbare a traficului.

3.4.8

Însă circulația mărfii necesită terminale și gări de triaj, or, sub presiunea exercitată în ultimii ani asupra terenurilor, tendința a fost mai curând de reducere a numărului de astfel de gări și de terminale în zonele urbane.

3.4.9

Din propunerile Comisiei rezultă cu claritate faptul că pentru succesul măsurilor propuse este nevoie de inițiative și de o mobilizare a statelor membre și a părților implicate în sectorul feroviar.

3.5   Observații generale

3.5.1

Observațiile Comisiei privind situația transportului feroviar de marfă nu necesită comentarii speciale, ele nefăcând decât să confirme ceea ce era deja cunoscut în privința problemele din sector. Pentru a îmbunătăți situația, este nevoie de un efort de mobilizare a diverșilor factori responsabili din sectorul public și din cel privat, nu doar în ceea ce privește voința politică și dinamismul comercial, ci și finanțarea.

3.5.2

Acesta este, fără îndoială, punctul slab al planului. Comisia propune un număr de măsuri legislative, însă nu anunță nici o alocare nouă de resurse. Demersul legislativ este fără îndoială util, însă cu siguranță insuficient. Fondurile necesare punerii în practică a planului vor trebui să fie găsite în cadrul programelor existente. Aceasta presupune alegeri sensibile și va fi dificil de gestionat, întrucât măsurile luate într-un domeniu vor afecta inevitabil un altul.

3.5.3

În sfârșit, succesul planului presupune angajamentul puternic al statelor membre și al întreprinderilor de administrare, însă primele nu au adesea fonduri suficiente și pot avea și alte priorități feroviare, iar cele din urmă, care au beneficiat totuși de separarea de exploatare a rețelelor cu costuri mari de întreținere, nu se găsesc întotdeauna în cea mai bună situație financiară.

3.6   Observații specifice

3.6.1

Crearea coridoarelor transnaționale orientate către transportul de marfă este în mod cert o condiție pentru dezvoltarea transportului de marfă, însă este un fapt cunoscut că acesta a fost până în prezent sacrificat în favoarea transportului de călători. În consecință, se impune un fel de revoluție culturală, care necesită, fără îndoială, asumarea de către statele membre a unor constrângeri și a unor investiții proprii, neuitând faptul că în opinia publică prioritatea pentru trenurile de călători reprezintă un beneficiu obținut care nu poate fi pus în discuție ca atare. Problema este, deci, mai curând, aceea a administrării optime a rețelelor și a definiri rețelelor orientate către transportul de marfă, fără a diminua astfel calitatea și punctualitatea transportului de călători. La crearea coridoarelor transnaționale trebuie să se ia în considerare ecartamentul și materialul rulant existent al societăților de cale ferată ale vechilor și noilor state membre UE, fluxul de marfă din țările candidate și din țările terțe, ca și enclava rusă Kaliningrad.

3.6.2

Problema informării și cea a transparenței sunt fără îndoială importante, însă este evident faptul că prețul, fiabilitatea, rapiditatea, accesul facil la terminale și încărcarea și descărcarea sunt criteriile principale pe care clientul le are în vedere. Elementul-cheie este deci calitatea serviciului, iar acesta depinde, pe de o parte, de mecanismele de organizare a traficului feroviar, iar, pe de altă parte, de realizarea de investiții importante.

3.6.3

În ceea ce privește competitivitatea transportului feroviar de marfă, pare să fie general acceptat faptul că acest tip de transport este rezervat unui anumit gen de mărfuri, în special mărfurilor grele și în tonaje considerabile. Este necesar să se aibă în vedere o mai mare diversificare a clientelei, posibilă în special prin utilizarea containerelor, ceea ce ar permite lărgirea pieței și o competitivitate crescută, în contextul creșterii prețurilor la carburanți și a atenției crescute pentru dezvoltare durabilă.

3.6.4

Comunicarea Comisiei lasă impresia unei lipse de temeinicie în abordarea finanțării, în măsura în care nu prevede nici o finanțare specifică, iar soluția pe care o propune presupune alegeri sensibile în limitele finanțărilor existente.

Bruxelles, 10 iulie 2008

Președintele

Comitetului Economic și Social European

Dimitris DIMITRIADIS


3.2.2009   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 27/45


Avizul Comitetului Economic și Social European privind Comunicarea Comisiei — Comunicarea privind o politică portuară europeană

COM(2007) 616 final

(2009/C 27/11)

La 18 octombrie 2007, în conformitate cu articolul 262 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, Comisia Europeană a hotărât să consulte Comitetul Economic și Social European cu privire la

Comunicarea Comisiei — Comunicare privind o politică portuară europeană.

Secțiunea pentru transporturi, energie, infrastructură și societatea informațională, însărcinată cu pregătirea lucrărilor Comitetului pe această temă, și-a adoptat avizul la 8 mai 2008. Raportor: dl SIMONS.

În cea de-a 446-a sesiune plenară, care a avut loc la 9 și 10 iulie 2008 (ședința din 9 iulie), Comitetul Economic și Social European a adoptat prezentul aviz cu 122 de voturi pentru, 0 voturi împotrivă și 5 abțineri.

1.   Concluzii

1.1

CESE salută noua comunicare a Comisiei privind o politică portuară europeană care propune în principal măsuri juridice fără caracter obligatoriu („soft law”). Mai mult, CESE salută faptul că se pune accentul în principal pe crearea unui climat investițional stabil, dezvoltarea durabilă a porturilor, un climat social bun în porturi și aplicarea coerentă a prevederilor tratatului.

1.2

Peisajul portuar european devine din ce în ce mai diversificat în ceea ce privește numărul de porturi și gama de funcții și servicii portuare oferite. CESE recomandă ca politica portuară a UE să susțină acest proces bazat pe evoluțiile pieței prin crearea condițiilor pentru utilizarea întregului potențial al porturilor într-un mod durabil.

1.3

CESE salută inițiativa Comisiei de a dezvolta o rețea orientată către transportul feroviar de mărfuri și încurajează statele membre să acorde prioritate punerii în aplicare a proiectelor de infrastructură feroviară transfrontaliere de dimensiuni mari care fac legătura cu porturile, fără a prejudicia transportul feroviar de pasageri.

1.4

CESE salută inițiativa Comisiei de a elabora orientări pentru rezolvarea ambiguităților legate de aplicarea legislației comunitare de mediu în ceea ce privește dezvoltarea porturilor și recomandă ca acestea să fie publicate până la sfârșitul anului 2008.

1.5

Comisia Europeană ar trebui să accelereze măsurile pentru asigurarea simplificării procedurilor administrative în porturi. În consecință, CESE salută intenția Comisiei de a prezenta un „spațiu european de transport maritim fără bariere” în 2008. Comisia și, în special, statele membre ar trebui să facă progrese în ceea ce privește modernizarea procedurilor vamale și să acorde acesteia o mai mare prioritate din punct de vedere politic.

1.6

CESE este de acord cu Comisia că asigurarea unor condiții egale pentru toate porturile poate fi consolidată prin elaborarea de linii directoare privind ajutoarele de stat și prin transparența conturilor financiare. În egală măsură, orientările privind utilizarea concesiunilor, a serviciilor tehnico-nautice și a birourilor de plasare a forței de muncă, incluse în comunicare, sunt considerate în general utile și clare. În sfârșit, Comisia ar trebui să ia măsuri suplimentare pentru asigurarea unei concurențe loiale între porturile din UE și porturile învecinate din afara UE.

1.7

CESE salută obiectivul Comisiei de a promova și consolida cooperarea dintre orașe și porturile acestora. În special, Comitetul invită Comisia să realizeze un studiu corespunzător asupra impactului socioeconomic al porturilor.

1.8

CESE salută decizia Comisiei de a încuraja partenerii sociali europeni să creeze un comitet pentru dialog social sectorial la nivel european pentru porturi.

2.   Introducere

2.1

De-a lungul ultimilor zece ani, CESE a participat activ la dezbaterea privind o politică portuară comună a UE. Dat fiind rolul-cheie pe care porturile maritime îl au în dezvoltarea socioeconomică, bunăstarea și coeziunea Uniunii Europene, o astfel de politică comună prezintă o valoare adăugată importantă.

2.2

CESE a adoptat avize privind Cartea verde privind porturile maritime și infrastructura maritimă [COM (1997) 678] (1), precum și privind cele două propuneri legislative ale Comisiei Europene de a deschide piețele serviciilor portuare în porturile maritime europene (2). CESE a adoptat la 26 aprilie 2007 și un aviz din proprie inițiativă privind o politică portuară a UE (3). Dat fiind climatul polemic care a caracterizat dezbaterile referitoare la directiva privind serviciile portuare, acest aviz s-a concentrat pe acele aspecte ale unei politici europene privind porturile maritime asupra cărora părțile interesate din sectorul portuar au ajuns la un acord.

3.   Comunicarea Comisiei Europene privind o politică portuară europeană

3.1

Comisia Europeană a publicat la 18 octombrie 2007 Comunicarea privind o politică portuară europeană. Această comunicare este rezultatul unui proces de consultări cu părțile interesate, care a durat un an și care a constat în două conferințe și șase ateliere tematice. Comunicarea se înscrie în strategia generală a Comisiei privind politica maritimă și face parte din noua sa agenda privind transportul de mărfuri.

3.2

Obiectivul noii politici portuare europene este promovarea unui sistem portuar al UE performant, capabil să facă față noilor provocări generate de nevoile de transport ale UE. Conform Comisiei, aceste provocări includ cererea pentru transport internațional, schimbările tehnologice, emisiile și schimbările climatice, dialogul dintre porturi, orașe și părțile interesate și, în final, reconcilierea cu transparența, concurența și cu normele comunitare în general.

3.3

Propunerile politice cuprinse în comunicare constau în general dintr-o combinație între interpretarea dispozițiilor tratatului și un plan de acțiune cuprinzând măsuri suplimentare, care în majoritatea lor sunt dispoziții fără caracter juridic obligatoriu („soft law”).

3.4

Acestea sunt:

rezultatele activităților portuare și legăturile cu hinterlandul;

extinderea capacității și protecția mediului;

modernizarea;

condiții egale pentru toți, care să promoveze transparența pentru investitori, operatori și utilizatori;

un dialog structurat între porturi și cetățeni;

munca în porturi.

4.   Observații generale

4.1

CESE salută comunicarea Comisiei întrucât aceasta recunoaște importanța strategică a porturilor maritime pentru comerțul extern și intern al Europei, precum și contribuția acestora la dezvoltarea economică și la ocuparea forței de muncă.

4.2

CESE salută în mod special abordarea Comisiei de a nu propune măsuri intervenționiste, ci de a se concentra — în limitele prevederilor tratatului UE — pe crearea unui climat investițional stabil, pe dezvoltarea durabilă a porturilor și pe crearea unui climat social bun în porturi.

4.3

CESE ia notă cu satisfacție de propunerea Comisiei de a utiliza „soft law” ca o alternativă la măsuri legislative, pe de o parte, și,, o abordare de la caz la caz, pe de altă parte.

4.4

Cu toate acestea, CESE are câteva comentarii și recomandări specifice referitoare la diferite capitole ale comunicării Comisiei.

5.   Observații specifice

5.1   Contextul economic și provocările sistemului portuar european

5.1.1

CESE ia notă de concluzia Comisiei conform căreia mișcările containerelor de marfă sunt în prezent concentrate în câteva porturi nord-vest europene. Cu toate acestea, ar trebui recunoscut faptul că un număr crescând de porturi tind să participe la piața europeană de transport containerizat în loc ca traficul să fie concentrat prin numai câteva porturi. Porturile pentru transport containerizat care s-au dezvoltat cel mai mult în 2006 au fost porturile mici și medii situate în diferite zone portuare din Europa. Astfel, zone portuare situate la o distanță considerabilă concurează din ce în ce mai mult între ele (4). Politica portuară a UE poate susține acest proces prin crearea condițiilor pentru ca porturile europene să fie capabile să își folosească la maxim potențialul.

5.1.2

CESE subliniază în plus față de lista provocărilor identificate de Comisie pe cele legate de globalizarea și de consolidarea care caracterizează sectorul portuar și al transportului naval european. Acest fenomen este vizibil în special pe piața transportului containerizat, însă este întâlnit și pe alte piețe cum ar fi cea a transportului de tip Ro-Ro, a transportului de mărfuri generale și de produse în vrac. Porturile maritime europene lucrează cu grupuri internaționale de armatori și au apărut mari grupuri de operatori de terminale care în prezent oferă servicii în mai multe porturi europene. Pentru autoritatea portuară, provocarea este să asigure angajamentul operatorilor mondiali, cu respectarea, în același timp, a obiectivelor de dezvoltare ale portului, în conformitate cu politicile europene relevante.

5.2   Rezultatele activităților portuare și legăturile cu hinterlandul

5.2.1

CESE împărtășește opinia Comisiei conform căreia prima alternativă pentru gestionarea cererii crescute de capacități portuare și capacități conexe ar trebui să fie optimizarea utilizării facilităților portuare și a căilor de acces existente. CESE este, de asemenea, de acord cu faptul că trebuie să fie făcută o analiză cost-beneficiu și socială completă înainte de planificarea oricărei dezvoltări de infrastructură. Aceasta ar trebui să țină seama de considerentele economice, sociale și de mediu întrucât acestea alcătuiesc pilonii Agendei de la Lisabona a UE.

5.2.2

Așa cum s-a explicat mai sus, mecanismele pieței conduc deja către un peisaj portuar european mai diversificat. Ar trebui utilizată o abordare de jos în sus în care propunerile de proiecte să fie desemnate de către administrația portului împreună cu autoritățile regionale sau naționale, atunci când este cazul. Acest lucru nu afectează bineînțeles faptul că UE trebuie să continue să formuleze obiective și să ofere orientări.

5.2.3

Comisia poate totuși utiliza revizuirea intermediară a rețelei de transport trans-europene care va avea loc în 2010, pentru rezolvarea blocajelor care afectează legăturile dintre hinterland și porturi. Acest lucru trebuie însă să fie realizat pe baza unor criterii cost-beneficiu obiective.

5.2.4

CESE reiterează solicitarea sa către Comisie ca aceasta să-și intensifice eforturile de rezolvare a blocajelor din hinterland prin instrumentele generale ale politicii sale în domeniul transporturilor, în special în ceea ce privește căile navigabile interne și transportul feroviar de mărfuri. Căile ferate, în special, rămân o sursă de blocaje serioase pentru performanța optimă a porturilor și integrarea acestora în lanțurile logistice. În acest sens, CESE salută inițiativa Comisiei de a dezvolta o rețea orientată către transportul feroviar de mărfuri și încurajează statele membre să acorde prioritate punerii în aplicare a proiectelor de infrastructură feroviară transfrontaliere de dimensiuni mari care fac legătura cu porturile, fără a prejudicia transportul feroviar de pasageri.

5.3   Extinderea capacității și protecția mediului

5.3.1

CESE salută călduros inițiativa Comisiei de a elabora orientări privind aplicarea legislației comunitare de mediu în cazul amenajărilor portuare. Aceasta ar reprezenta un important pas înainte în clarificarea ambiguităților create de legislația UE, cum ar fi directivele „Păsări” și „Habitate” și Directiva-cadru privind apa. Dată fiind urgența problemei, CESE recomandă ca aceste linii directoare să fie publicate înainte de sfârșitul anului 2008.

5.3.2

CESE invită, de asemenea, Comisia să aibă în vedere o serie de măsuri suplimentare pentru consolidarea statutului juridic al proiectelor de amenajări portuare și pentru simplificarea legislației existente, astfel cum se precizează mai în detaliu în avizul din proprie inițiativă al CESE (5).

5.3.3

Precizând ferm că sedimentele contaminate trebuie să facă obiectul unui tratament corespunzător, CESE recomandă și ca propunerile legislative aflate în proces de adoptare, care vor afecta gestionarea corpurilor de apă și a sedimentelor, cum ar fi Directiva-cadru privind deșeurile și „directiva fiică” a Directivei-cadru privind apa (6), să recunoască faptul că sedimentele necontaminate nu trebuie considerate a fi deșeuri și că nu trebuie să fie supuse tratamentului pentru sedimentele contaminate deoarece operațiile de dragare a sedimentelor necontaminate nu introduc poluanți noi și nici nu adaugă poluanți în corpul de apă.

5.3.4

În sfârșit, CESE este de acord cu propunerile Comisiei privind asigurarea de instalații de colectare a deșeurilor de pe nave în porturi și reducerea emisiilor atmosferice. CESE recomandă ca stimulentele economice, cum ar fi taxele portuare, ar trebuie să fie lăsate, de preferință, la latitudinea fiecărei administrații portuare individuale, deoarece astfel de măsuri ar afecta structura financiară a porturilor, care diferă mult în Europa.

5.4   Modernizarea

5.4.1

CESE salută intenția de a prezenta o propunere legislativă privind crearea unui „spațiu european de transport maritim fără bariere” în 2008 și face trimitere la observațiile specifice pe care le-a exprimat deja în câteva avize anterioare (7).

5.4.2

CESE reiterează recomandarea conform căreia UE trebuie să facă progrese în ceea ce privește modernizarea serviciilor vamale și să se asigure că politicile privind serviciile vamale, siguranța maritimă, securitatea, sănătatea publică și calitatea mediului sunt coordonate și armonizate corespunzător și că nu transferă în mod nepermis către porturi responsabilitățile guvernelor.

5.4.3

CESE susține realizarea ghișeelor unice și introducerea pe scară largă a inițiativelor privind transportul maritim electronic (e-maritime), a procedurilor vamale electronice (e-customs) și a transportului electronic de mărfuri (e-freight). În același timp, Comitetul consideră că soluțiile TIC trebuie să fie eficiente din punctul de vedere al costurilor și pentru porturile de dimensiuni mai mici și mijlocii.

5.4.4

În sfârșit, în ceea ce privește creșterea eficienței, CESE susține propunerea Comisiei de a dezvolta un set de indicatori europeni generali până la sfârșitul anului 2009, cu condiția ca aceștia să respecte datele sensibile din punct de vedere comercial. Acești indicatori, bazați pe cei care există în sectoarele transportului aerian, de coastă și feroviar combinat, trebuie dezvoltați în conformitate cu elementele relevante pentru porturi, cum ar fi performanța instalațiilor portuare, colaborarea între porturi și comasarea activităților din hinterland.

5.5   Condiții egale pentru toți — transparență pentru investitori, operatori și utilizatori

5.5.1

CESE împărtășește opinia Comisiei privind rolul autorităților portuare și diversitatea sistemelor de management portuar din Europa. Comitetul subscrie în special ideii că printr-un nivel suficient de autonomie și, în special, printr-o autonomie financiară deplină, sarcinile importante ale autorităților portuare pot fi mai bine realizate.

5.5.2

CESE salută, de asemenea, anunțul Comisiei privind adoptarea în 2008 de orientări privind ajutoarele de stat. În acest sens, CESE face trimitere la principiile de bază privind utilizarea în porturi a finanțărilor din surse publice, pe care le-a elaborat în cadrul avizului său din proprie inițiativă din 26 aprilie 2007.

5.5.3

CESE constată cu satisfacție că recomandarea sa de a extinde prevederile din Directiva 2006/111/CE privind transparența la toate porturile comerciale, indiferent de cifra de afaceri, a fost adoptată de Comisie.

5.5.4

În avizul său din proprie inițiativă, CESE a recomandat elaborarea unor orientări privind utilizarea procedurilor de selecție, cum ar fi licitațiile sau alte instrumente acceptabile, și condițiile de concesionare și de atribuire a contractelor de închiriere a terenurilor. Ar trebui elaborate orientări și cu privire la statutul juridic al serviciilor portuare care constituie servicii publice, cum este, de exemplu, cazul securității generale a porturilor.

5.5.5

Comisia a dat curs acestei solicitări prin includerea unor elemente orientative privind utilizarea concesiunilor și a serviciilor tehnico-nautice, în comunicarea sa privind politica portuară. CESE consideră că interpretarea dată de Comisie prevederilor tratatului și jurisprudenței este, în general, utilă și clară. Cu toate acestea, CESE subliniază faptul că serviciile tehnico-nautice au în comun faptul că sunt legate de siguranța navigației, ceea ce ar trebui să justifice încadrarea lor în categoria serviciilor de interes economic general.

5.5.6

O politică inteligentă în domeniul concesiunilor trebuie să asigure atât concurența în interiorul portului cât și o performanță și un angajament optime pentru operatorii de terminale. CESE recomandă realizarea unei revizuiri reglementate de către Comisie a orientărilor furnizate cu privire la concesiuni, pentru a se asigura că ele corespund încă obiectivelor de mai sus și conțin suficiente elemente comune pentru a garanta condiții egale pentru toate autoritățile portuare. Ultimul aspect este relevant în special dacă se ține seama de procesul de consolidare existent pe piața de manipulare marfă, menționat mai sus.

5.5.7

CESE salută propunerea Comisiei de a contribui la diseminarea celor mai bune practici privind transparența în cazul taxelor portuare. CESE este ferm convins că taxele portuare ar trebui să fie stabilite la nivelul portului pentru a putea răspunde cel mai bine cerințelor utilizatorilor portului și interesului general al acestuia.

5.5.8

În sfârșit, CESE își exprimă satisfacția de a observa că Comisia a urmat recomandarea sa de a aborda cazurile de concurență neloială din partea porturilor vecine din afara UE. Prin intermediul politicilor sale privind extinderea sau relațiile externe, Comisia ar trebui să accelereze acțiunile pentru rezolvarea denaturărilor concurenței cauzate de contextul politic cum ar fi embargoul Turciei împotriva navelor aflate sub pavilion cipriot sau provenind din porturile cipriote, problemele turco-grecești din Marea Egee, precum și problemele de trecere a frontierei dintre țările baltice și Rusia.

5.6   Stabilirea unui dialog structurat între porturi și orașe

5.6.1

CESE salută obiectivul Comisiei de a promova și consolida cooperarea dintre orașe și porturile acestora. Integrarea porturilor în orașe și în viața acestora, împreună cu o puternică conștientizare, interes și chiar mândrie a locuitorilor față de activitățile portuare sunt vitale pentru dezvoltarea durabilă a porturilor. În acest sens, CESE susține în mod special sinergiile cu turismul, activitățile recreative, patrimoniul și cultura în general.

5.6.2

CESE atrage atenția și asupra lipsei de informații demne de încredere privind ocuparea directă sau indirectă a forței de muncă și valoarea adăugată generată de porturile europene. De exemplu, Comitetul are impresia că informațiile privind ocuparea forței de muncă utilizate în comunicare subestimează într-o mare măsură situația reală. De aceea, CESE invită Comisia să elaboreze un studiu corespunzător în acest domeniu.

5.6.3

În sfârșit, CESE sprijină intenția Comisiei de a evalua impactul măsurilor de securitate asupra accesului la porturi și de a oferi îndrumare privind modul în care aceste două imperative pot fi reconciliate.

5.7   Munca în porturi

5.7.1

CESE a subliniat nevoia promovării unor condiții și a unui mediu de muncă bune și sigure precum și a unor relații de muncă constructive în porturi. CESE constată cu satisfacție că în comunicarea sa privind politica portuară, Comisia acordă o atenție deosebită acestui subiect.

5.7.2

CESE reiterează opinia conform căreia eficiența activităților în porturi depinde de componenta fiabilitate și securitate care este, în ciuda progresului tehnologic, determinată în mare măsură de factorul uman. Astfel se explică nevoia de forță de muncă calificată și bine pregătită profesional pentru toate serviciile și activitățile, atât pe uscat, cât și pe nave. CESE a făcut recomandarea ca partenerii sociali să joace un rol important în crearea și menținerea acestor condiții și ca, la nivel european, Comisia să sprijine contribuția acestora prin facilitarea dialogului social.

5.7.3

În consecință, CESE își manifestă satisfacția față de decizia Comisiei de a încuraja partenerii sociali europeni în crearea unui comitet pentru dialog social sectorial la nivel european pentru porturi, în sensul Deciziei Comisiei 98/500/CE.

5.7.4

CESE susține intenția Comisiei de a stabili un sistem de pregătire a lucrătorilor portuari ce poate fi reciproc recunoscut, însă propune ca, înainte de aceasta, să se compare diferitele sisteme de calificări profesionale existente în domeniu. Acest lucru ar putea fi realizat cu ușurință în contextul dialogului social la nivel european.

5.7.5

În sfârșit, CESE împărtășește opinia Comisiei conform căreia aplicarea normelor — fie comunitare, fie stabilite de Organizația Internațională a Muncii — privind securitatea și sănătatea lucrătorilor portuari, trebuie să fie atent monitorizată, iar statisticile privind accidentele trebuie îmbunătățite. Cu toate acestea, CESE îndeamnă și să se adopte inițiative la toate nivelurile în cadrul forumurilor adecvate pentru a se asigura o îmbunătățire suplimentară a siguranței și sănătății.

Bruxelles, 9 iulie 2008

Președintele

Comitetului Economic și Social European

Dimitris DIMITRIADIS


(1)  JO C 407, 28.12.1998.

(2)  Avizele CESE privind propunerea de directivă a Parlamentului European și a Consiliului privind accesul pe piața serviciilor portuare COM(2001) 35 final, JO C 48 din 21.2.2002, p. 122 și COM(2004) 654 final, JO C 294 din 25.11.2005, p. 25.

(3)  JO C 168, 20.7.2007, p. 57.

(4)  Văzută pe o perioadă lungă de timp, cota medie de piață pentru transportul containerizat aferentă zonei Hamburg — Le Havre a scăzut de la 61 % în 1975 la 48 % în 2003, în timp ce cota de piață a porturilor din zona Mării Mediteraneene s-a dublat de la 18 % în 1975 la 36 % în 2003. Mai mult, nivelul concentrației porturilor pentru traficul containerizat în Europa (calculat prin coeficientul Gini) a scăzut constant din 1990, indicând astfel o creștere a punctelor de acces la piața europeană. Porturile pentru transportul containerizat care au înregistrat cea mai mare creștere în 2006 (în termeni relativi) au fost în cea mai mare parte porturi de dimensiuni medii și mici localizate în diferite regiuni europene (Amsterdam, Sines, Rauma, Constanța, Kotka, Talin, Bremerhaven, Zeebrugge și Gdynia). Sursa: Institutul de Transport și Management Maritim (Institute of Transport and Maritime Management Antwerp (ITMMA))-Universitatea Antwerpen. Aceasta contrastează puternic, de exemplu, cu situația Statelor Unite, unde nivelul concentrației portuare a crescut dramatic în aceeași perioadă. Sursa: Notteboom, T. (2007), Raport de piață privind industria portuară maritimă europeană (Market report on the European seaport industry), care utilizează date furnizate de Eurostat și porturi individuale).

(5)  A se vedea secțiunea 4 a avizului din JO C 168, 20.7.2007, p. 57, Aviz privind o politică portuară comună la nivelul UE.

(6)  Propunerea de directivă a Parlamentului European și a Consiliului privind deșeurile (2005/0281(COD)) și propunerea de directivă a Parlamentului European și a Consiliului privind standardele de calitate a mediului în politica din domeniul apei și de modificare a Directivei 2000/60/CE (COM(2006) 397).

(7)  JO C 168, 20.7.2007, p. 50, Aviz privind Comunicarea Comisiei „Către o viitoare politică maritimă a Uniunii: o viziune europeană asupra mărilor și oceanelor” COM(2006) 275 final.

JO C 168, 20.7.2007, p. 57, Aviz privind o politică portuară comună la nivelul UE (aviz din proprie inițiativă).

JO C 151, 17.6.2008, p. 20, Aviz privind autostrăzile maritime și integrarea lor în lanțul logistic (aviz exploratoriu).

JO C 168, 20.7.2007, p. 68, Aviz privind Comunicarea Comisiei „Evaluarea intermediară a programului de promovare a transportului maritim pe distanțe scurte [COM(2003) 155 final]” COM(2006) 380 final.


3.2.2009   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 27/49


Avizul Comitetului Economic și Social European privind transportul rutier — timpul de lucru al conducătorilor auto liber profesioniști

(2009/C 27/12)

La 20 noiembrie 2007, în conformitate cu articolul 29 A din Normele de aplicare a Regulamentului de procedură, Comitetul Economic și Social European a hotărât să elaboreze un aviz suplimentar cu privire la

Transportul rutier — timpul de lucru al conducătorilor auto liber profesioniști.

Secțiunea pentru transporturi, energie, infrastructură și societatea informațională, însărcinată cu pregătirea lucrărilor Comitetului pe această temă, și-a adoptat avizul la 5 iunie 2008. Raportor: dl CHAGAS (1), înlocuit de dl CURTIS.

În cea de-a 446-a sesiune plenară, care a avut loc la 9 și 10 iulie (ședința din 9 iulie 2008), Comitetul Economic și Social European a adoptat prezentul aviz cu 121 voturi pentru, 14 voturi împotrivă și 6 abțineri.

1.   Concluzii și recomandări

1.1

CESE consideră că, începând din 23 martie 2009, toți conducătorii auto liber profesioniști trebuie incluși în domeniul de aplicare al Directivei 2002/15/CE, astfel cum se prevede la articolul 2 din această directivă.

1.2

Această măsură presupune transpunerea corectă a directivei de către statele membre, în special a definiției conducătorului auto independent.

1.3

CESE consideră că această includere este necesară pentru a promova siguranța rutieră, pentru a contribui la crearea unui cadru de concurență echitabilă și pentru a îmbunătăți condițiile de lucru ale lucrătorilor mobili și liber profesioniști, în special nivelul acestora de sănătate psihică și mentală. Se înțelege că sarcinile administrative generale, în sensul definiției din directivă — articolul 3 litera (a) punctul (2) — nu sunt incluse în definiția timpului de lucru.

1.4

Pentru CESE, o piață internă europeană a transportului rutier presupune existența unei concurențe echitabile, care se instaurează prin aplicarea reală și eficientă a legislațiilor sociale legate de acest sector. Prin introducerea unei distincții între lucrătorii mobili și cei liber profesioniști în aplicarea legislației referitoare la timpul de lucru, se creează condițiile unei concurențe neloiale. De aceea, CESE nu poate accepta ca în domeniul de aplicare al directivei să fie incluși numai conducătorii auto „falși liber profesioniști”.

1.5

Pentru a face față posibilelor dificultăți cu privire la punerea în aplicare a acestei includeri, CESE recomandă sistemul de coresponsabilitate a diferiților actori care intervin în lanțul de transport, după cum prevede regulamentul privind durata timpului de conducere și durata perioadei de odihnă.

1.6

CESE atrage atenția asupra faptului că promovarea cooperării la nivel european între diferitele administrații naționale este o condiție fundamentală a aplicării eficiente a directivei.

1.7

Comitetul consideră că includerea conducătorilor auto liber profesioniști în domeniul de aplicare al directivei trebuie făcută evitându-se supraîncărcarea acestora cu sarcini administrative inutile.

2.   Introducere

2.1

CESE a lucrat deja în repetate rânduri în domeniul politicii europene în materie de siguranță rutieră, dobândind astfel o solidă competență în materie. În cel mai recent aviz din proprie inițiativă, Avizul privind politica europeană în materia siguranței rutiere și conducătorii auto profesioniști — parcări sigure și păzite (TEN/290) (2), Comitetul a abordat, în cadrul politicii privind infrastructurile rutiere, problema importantă a locurilor de odihnă destinate conducătorilor profesioniști. Timpul de lucru al conducătorilor auto liber profesioniști este o altă temă majoră, care vine în completarea avizului privind parcările sigure și păzite. Diferitele aspecte economice și sociale, precum și cele legate de siguranță, nu au fost încă abordate corespunzător la nivel european. Elaborarea acestui supliment de aviz este motivată, de asemenea, de raportul Comisiei către Consiliu și către Parlamentul European privind consecințele excluderii conducătorilor liber profesioniști din domeniul de aplicare a Directivei 2002/15/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 11 martie 2002 privind organizarea timpului de lucru al persoanelor care efectuează activități mobile de transport rutier, COM(2007) 266 final.

2.2

Obiectivele Directivei 2002/15/CE sunt, pe de o parte, stabilirea de norme minime privind organizarea timpului de lucru, pentru o mai bună protejare a siguranței și sănătății persoanelor care efectuează activități mobile de transport rutier, precum și a siguranței rutiere, și, pe de altă parte, apropierea condițiilor de concurență. Directiva a intrat în vigoare la 23 martie 2002, iar statele membre au dispus de trei ani, până la 23 martie 2005, pentru a pune în aplicare dispozițiile cu privire la lucrătorii mobili. În conformitate cu articolul 2 alineatul (1) din directivă, aceasta se aplică conducătorilor liber profesioniști începând cu 23 martie 2009. Între timp, Comisia va trebui să transmită Parlamentului European și Consiliului un raport și o propunere legislativă bazată pe acest raport.

2.3

În cadrul acordului final de conciliere încheiat între Parlamentul European și Consiliu cu privire la această directivă, s-a hotărât ca, cu cel puțin doi ani înaintea acestei date, adică la 23 martie 2007, Comisia să prezinte Parlamentului European și Consiliului un raport care să analizeze consecințele excluderii conducătorilor liber profesioniști din domeniul de aplicare a directivei, din perspectiva siguranței rutiere, a condițiilor concurenței, a structurii profesiei, cât și a diverselor aspecte sociale. Raportul ar trebui să ia în considerare condițiile predominante din fiecare stat membru în ceea ce privește structura sectorului transporturilor și mediul de lucru al profesiei de transportator rutier.

2.4

Pe baza acestui raport, Comisia ar trebui să prezinte o propunere care să aibă ca obiectiv: (a) stabilirea modalităților menite să includă în câmpul de aplicare a directivei lucrătorii liber profesioniști care efectuează activități de transport numai pe plan intern și care se supun unor constrângeri specifice sau (b) neincluderea conducătorilor auto liber profesioniști în domeniul de aplicare a directivei.

2.5

De asemenea, articolul 7 alineatul (2) din directivă prevede ca, până la 23 martie 2007, Comisia să evalueze, în cadrul unui raport bianual privind punerea în aplicare a directivei, consecințele dispozițiilor directivei cu privire la munca de noapte.

3.   Raportul Comisiei

3.1

Comisia consideră că raportul oferă o imagine generală asupra situației actuale în ceea ce privește punerea în aplicare a directivei de către statele membre, analizează consecințele posibile ale excluderii conducătorilor liber profesioniști din domeniul de aplicare al directivei și evaluează consecințele dispozițiilor directivei cu privire la munca de noapte.

3.2

Prima concluzie este că, în majoritatea statelor membre, nu s-a reușit transpunerea directivei în perioada de trei ani prevăzută. În consecință, Comisia consideră că nu este în măsură să-și publice primul raport bienal, care ar fi trebuit prezentat în martie 2007.

3.3

În ceea ce privește consecințele excluderii conducătorilor liber profesioniști, Comisia reamintește motivele care au condus la propunerea sa de includere a acestora: regulamentul referitor la durata timpului de conducere și perioadele de odihnă, care nu face această distincție între conducătorii auto; evitarea riscului de fragmentare, prin încurajarea acestora să devină „(falși) liber profesioniști”; necesitatea ca obiectivele privind concurența neloială și îmbunătățirea siguranței rutiere și a condițiilor de lucru să se aplice la întregul sector.

3.4

Bazându-se pe concluziile unui raport elaborat de consultanți externi, Comisia recunoaște că oboseala și consecințele acesteia asupra siguranței rutiere pot afecta orice conducător auto, fie el independent sau lucrător mobil. În plus, mai confirmă raportul, timpul de lucru al conducătorilor auto liber profesioniști este mai mare decât al celor mobili din sectorul rutier, iar timpul de lucru al ambelor categorii este superior celui al lucrătorilor din alte sectoare.

3.5

Recunoscând că, fără îndoială, reducerea duratei de lucru ar putea să contribuie la reducerea stării de oboseală, raportul extern ajunge totodată la concluzia că o astfel de măsură ar putea să genereze mai mult stres, dat fiind efortul conducătorului auto liber profesionist de a efectua un volum mai mare de muncă într-un timp mai scurt pentru a-și păstra rentabilitatea, ceea ce poate duce la o stare de oboseală sporită și la accidente. Comisia pare să fie de acord cu această opinie.

3.6

În ceea ce privește condițiile de concurență, Comisia acceptă concluziile raportului, conform cărora excluderea lucrătorilor liber profesioniști din domeniul de aplicare a directivei ar stimula tendința actuală de fragmentare, ceea ce nu ar trebui să afecteze în mod semnificativ concurența din acest sector. Dimpotrivă, includerea liber profesioniștilor s-ar traduce pentru aceștia într-o creștere a costurilor și o reducere a timpului de lucru, astfel încât avantajul de care aceștia se bucură în contextul concurențial din sectorul transportului de mărfuri s-ar reduce substanțial. Prin urmare, Comisia pare să considere că numai „falșii liber profesioniști” ar trebui incluși în domeniul de aplicare a directivei.

3.7

De asemenea, Comisia este de părere că „în timp ce continuarea excluderii ar putea fi preferată din considerente economice, posibilele impacturi sociale ale excluderii sau ale includerii sunt mai puțin evidente. Este posibil ca excluderea să nu servească la atenuarea problemelor legate de sănătate și siguranță; pe de altă parte, includerea ar putea genera stres și munci administrative suplimentare pentru liber profesionist, reducând, în același timp, veniturile acestuia”.

3.8

În concluzie, Comisia sugerează că includerea riscă atât să provoace conducătorului auto liber profesionist stres emoțional și dificultăți financiare mai mari, cât și să fie dificil de pus în aplicare și, prin urmare, ineficace.

3.9

În ceea ce privește evaluarea consecințelor dispozițiilor directivei asupra muncii de noapte, concluzia Comisiei este că aspectul monitorizării aplicării normelor merită o examinare mai aprofundată.

4.   Observații generale

4.1

Comitetul ia notă de prezentarea raportului Comisiei privind consecințele excluderii conducătorilor auto liber profesioniști din domeniul de aplicare al directivei privind organizarea timpului de lucru al persoanelor care efectuează activități mobile de transport rutier.

4.2

Excluderea lucrătorilor liber profesioniști din domeniul de aplicare al directivei a favorizat, după cum susțin mai mulți parteneri sociali, o denaturare a concurenței din sectorul rutier, ceea ce, foarte de curând, a determinat Comitetul să adopte, în avizul său privind examinarea intermediară a Cărții albe privind transporturile (TEN 257, raportor: dl Barbadillo Lopez) (3), următoarea solicitare:

„În ceea ce privește normele sociale ale transportului rutier, trebuie respectată egalitatea de tratament între lucrători, fie ei salariați sau independenți, motiv pentru care Directiva 15/2002 din 11 martie 2002 privind organizarea timpului de lucru al persoanelor care efectuează activități mobile de transport rutier trebuie să se aplice imediat lucrătorilor care desfășoară activități independente, fără să se aștepte perioada de tranziție prevăzută, dat fiind că scopul urmărit de această directivă este asigurarea siguranței rutiere, evitarea denaturărilor concurenței și promovarea celor mai bune condiții de lucru” (punctul 4.3.1.2).

4.3

În acest context, CESE pune sub semnul întrebării concluziile privind aspectele referitoare la siguranța rutieră, condițiile de concurență și aspectele sociale prezentate în rezultatele studiului.

4.4

În opinia CESE, pentru a promova siguranța rutieră, pentru a contribui la crearea unui cadru de concurență echitabilă și pentru a îmbunătăți condițiile de lucru ale lucrătorilor mobili și liber profesioniști, în special nivelul de sănătate psihică și mentală al acestora, este necesară includerea conducătorilor auto liber profesioniști în domeniul de aplicare a Directivei 2002/15/CE.

4.5

O durată de lucru excesivă este un factor important al stării de oboseală care determină deseori ațipirea la volan, ceea ce pune în pericol siguranța rutieră. Condițiile concurenței loiale sunt create atunci când marile întreprinderi organizatoare de distribuție și de transportul de mărfuri plătesc subcontractanților prețuri care reflectă aplicarea corespunzătoare a legislației sociale din acest sector, atât pentru lucrătorii mobili, cât și pentru cei liber profesioniști.

4.6

Nu este atât de sigur că excluderea lucrătorilor liber profesioniști din Directiva 2002/15/CE nu sporește stresul, întrucât aceștia vor fi constrânși de contractanți să scadă prețurile. Astfel, vor fi nevoiți să lucreze mai mult timp pentru a-și menține veniturile, cu prețul siguranței rutiere, al sănătății și al echilibrului, deja precar, dintre viața profesională și cea familială.

4.7

Cu toate acestea, pentru CESE, includerea conducătorilor liber profesioniști în domeniul de aplicare al Directivei 2005/15/CE presupune o transpunere corectă a acestei directive, în special o definiție corespunzătoare a conducătorului liber profesionist.

4.8

În calitate de gardian al tratatului, Comisia trebuie să vegheze la transpunerea corectă de către statele membre a definiției „conducătorului auto liber profesionist” prevăzută la articolul 3 litera (e) (4) din directivă. O transpunere corectă este prima condiție care trebuie îndeplinită de către un stat membru care dorește să combată fenomenul „falșilor liberi profesioniști”.

4.9

În plus, această includere trebuie însoțită de o modificare a directivei, privind responsabilitatea comună a diferiților participanți la lanțul de transport. În regulamentul privind timpul de conducere și timpul de odihnă (5), articolul 10 alineatul (4), se prevede că „Întreprinderile, exportatorii, expeditorii, operatorii din turism, furnizorii principali de transport, subcontractanții și agenții care utilizează conducători auto se asigură ca orarele de transport convenite prin contract să fie conforme cu prezentul regulament”. Această responsabilitate comună trebuie extinsă la aplicarea legislației privind timpul de lucru, ceea ce ar permite punerea într-o situație de egalitate a lucrătorilor mobili și a conducătorilor auto liberi profesioniști; într-adevăr, când lucrează în regim de subcontractare, aceștia sunt constrânși să scadă prețurile și să mărească excesiv timpul de lucru. Se poate evita astfel o situație de concurență neloială, defavorabilă lucrătorilor mobili.

4.10

CESE consideră concluziile studiului cu privire la stresul suplimentar pe care l-ar avea ca efect includerea conducătorilor liber profesioniști în directivă ca fiind nejustificate. Definiția timpului de lucru utilizată de consultanți este lipsită de claritate. În situația în care conducătorii liberi profesioniști trebuie să efectueze sarcinile legate de administrarea și gestionarea activităților de transport în cadrul aceluiași timp de lucru de care dispun lucrătorii mobili, care nu au astfel de sarcini, este evident că cei dintâi sunt supuși unui factor de stres suplimentar. Dacă însă aceștia desfășoară același tip de activitate ca și lucrătorii mobili în aceeași perioadă de timp, nu există niciun motiv ca aceștia să se considere suspuși unui stres mai mare decât lucrătorii mobili. Se înțelege că sarcinile administrative generale, în sensul definiției din directivă — articolul 3 litera (a) punctul (2) — nu sunt incluse în definiția timpului de lucru.

4.11

În plus, dacă reducerea timpului de lucru contribuie la reducerea stării de oboseală, dar produce stres, lucrătorilor liber profesioniști nu li se oferă nicio soluție cu adevărat utilă. În opinia CESE, siguranța rutieră primează, iar oboseala provocată de o durată excesivă de lucru, din care face parte și timpul de conducere, poate reprezenta un factor de (ne)siguranță rutieră, indiferent dacă este vorba de un conducător auto mobil sau liber profesionist.

4.12

De altfel, studiul nu menționează (iar Comisia adoptă acest raționament) faptul că stresul conducătorilor auto poate persista și poate crește chiar și în cazul excluderii acestora din domeniul de aplicare al directivei, întrucât contractanții nu vor ezita să profite de această posibilitate pentru a-i constrânge să scadă prețurile.

4.13

Comisia pune în evidență faptul că Consiliul nu a acceptat nicio cerință privind un minim control sistematic asupra normelor privind timpul de lucru. Ca și Comisia, CESE regretă situația, dar consideră că acest fapt nu trebuie utilizat ca motiv pentru a nu adapta legislația la nevoile conducătorilor auto liberi profesioniști. Dificultatea monitorizării timpului de lucru al conducătorilor auto liber profesioniști nu înseamnă că aceasta nu trebuie efectuată. Din acest motiv, coresponsabilitatea a actorilor care intervin în lanțul de transport în aplicarea legislației poate constitui un element interesant. În situația în care contractele încheiate între diverșii actori ai lanțului de transport se dovedesc a fi încheiate astfel încât durata medie de 48 de ore devine imposibil de aplicat, va exista un element care să protejeze conducătorul auto liber profesionist de un timp de lucru sau de conducere excesiv.

4.14

Pentru CESE, o piață internă europeană a transportului rutier presupune funcționarea unei concurențe echitabile, care se instaurează în special prin aplicarea reală și eficientă a legislațiilor sociale din acest sector. Prin introducerea unei distincții în aplicarea legislației referitoare la timpul de lucru între lucrătorii mobili și cei liber profesioniști, se creează condițiile unei concurențe neloiale. De aceea, CESE nu poate accepta posibilitatea ca în domeniul de aplicare al directivei să fie incluși numai conducătorii auto „falși liber profesioniști”.

4.15

De altfel, CESE dorește să menționeze că mai multe state, cu structuri de piață diferite în materie de operatori de transport rutier, precum Estonia (puțini liber profesioniști) și Slovacia (70 % liber profesioniști) au ales să includă conducătorii auto liber profesioniști în Directiva 2002/15/CE. Așa stând lucrurile, CESE nu înțelege de ce dorește Comisia să mențină cu orice preț, din rațiuni economice, lucrătorii independenți în afara domeniului de aplicare al Directivei 2002/15/CE.

4.16

Pe bună dreptate, Comisia înglobează în conceptul „aspecte sociale” nu numai sănătatea, siguranța și condițiile de lucru ale lucrătorilor mobili și liber profesioniști, dar și remunerarea acestora și echilibrul dintre viața profesională și cea familială.

4.17

În opinia Comisiei, opțiunea pentru categoria liber profesioniștilor oferă l„posibilitatea unui control mai mare asupra serviciului lor precum și venituri mai mari, totul necesitând o investiție mai mare de timp și energie pentru a face munca rentabilă”.

4.18

CESE reamintește că definiția dată timpului de lucru al lucrătorilor liber profesioniști nu este clară și/sau presupune că sarcinile administrative generale nu fac parte din timpul de lucru. În ultimul caz, CESE nu este de acord ca veniturile mai ridicate ale lucrătorilor liber profesioniști să poată fi atribuite excluderii acestora din directiva privind timpul de lucru.

4.19

CESE atrage atenția asupra faptului că promovarea cooperării la nivel european între diferitele administrații naționale este o condiție fundamentală a aplicării eficiente a directivei.

4.20

Comitetul consideră că includerea conducătorilor auto liber profesioniști în domeniul de aplicare a directivei trebuie făcută evitându-se supraîncărcarea acestora cu sarcini administrative inutile.

4.21

După acest studiu, Comisia dorește să realizeze încă o analiză de impact mai aprofundată, înainte de elaborarea propunerii legislative; această analiză ar trebui să țină cont de noi elemente, precum noul regulament privind timpul de conducere și perioadele de odihnă. În plus, Comisia își propune să mențină în această analiză de impact excluderea adevăraților independenți de la aplicarea normelor sectoriale în materie de timp de lucru. CESE are îndoieli în ceea ce privește valoarea adăugată a unei alte analize de impact.

Bruxelles, 9 iulie 2008.

Președintele

Comitetului Economic și Social European

Dimitris DIMITRIADIS


(1)  Membru demisionar.

(2)  JO C 175, 27.7.2007, pp. 88-90.

(3)  JO C 161, 13.7.2007, p. 89.

(4)  Articolul 3 litera (e): „conducător liber profesionist”, orice persoană a cărei activitate profesională constă în efectuarea de transporturi rutiere de pasageri sau mărfuri, fiind remunerat în conformitate cu legislația comunitară în vigoare și care posedă o licență comunitară sau un alt tip de abilitare profesională pentru a efectua transporturile menționate, care este abilitată să lucreze pe cont propriu și nu este legată de un angajator printr-un contract de muncă sau prin orice altă relație de subordonare profesională, care dispune de libertatea necesară pentru a-și organiza activitatea proprie, ale cărei venituri depind în mod direct de beneficiile realizate și care este liberă să stabilească, individual sau în cooperare cu alți conducători profesioniști, relații comerciale cu mai mulți clienți.

În sensul prezentei directive, conducătorii care nu satisfac aceste criterii se supun acelorași obligații și beneficiază de aceleași drepturi care sunt prevăzute prin prezenta directivă pentru lucrătorii mobili.

(5)  Regulamentul (CE) nr. 561/2006 privind armonizarea anumitor dispoziții ale legislației sociale în domeniul transporturilor rutiere, de modificare a regulamentelor (CEE) nr. 3821/85 și (CE) nr. 2135/98 ale Consiliului și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 3820/85 al Consiliului.


3.2.2009   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 27/53


Avizul Comitetului Economic și Social European privind Comunicarea Comisiei către Consiliu, către Parlamentul European, către Comitetul Economic și Social European și către Comitetul Regiunilor — Un plan strategic european pentru tehnologiile energetice (PLANUL SET) „Către un viitor cu emisii reduse de carbon”

COM(2007) 723 final

(2009/C 27/13)

La 22 noiembrie 2007, în conformitate cu articolul 262 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, Comisia Europeană a hotărât să consulte Comitetul Economic și Social European cu privire la

Comunicarea Comisiei către Consiliu, către Parlamentul European, către Comitetul Economic și Social European și către Comitetul Regiunilor — Un plan strategic european pentru tehnologiile energetice (Planul SET) „Către un viitor cu emisii reduse de carbon”.

Secțiunea pentru transporturi, energie, infrastructură și societatea informațională, însărcinată cu pregătirea lucrărilor Comitetului pe această temă, și-a adoptat avizul la 5 iunie 2008. Raportor: dl ZBOŘIL.

În cea de-a 446-a sesiune plenară, care a avut loc la 9 și 10 iulie 2008 (ședința din 9 iulie), Comitetul Economic și Social European a adoptat prezentul aviz cu 127 de voturi pentru, 0 voturi împotrivă și 5 abțineri.

1.   Concluzii și recomandări

1.1

Comitetul Economic și Social European (CESE) salută comunicarea Comisiei și documentele de lucru complementare și subscrie la analiza și descrierea situației actuale a tehnologiilor energetice. Este foarte greu să se dezbată tema atenuării schimbărilor climatice în absența unei strategii bine studiate privind dezvoltarea tehnologiilor energetice. În consecință, CESE este în favoarea adoptării Planului SET.

1.2

Comunicarea subliniază clar elementul-cheie al politicii energetice, și anume siguranța aprovizionării, și aceasta atât în sens fizic, cât și din punctul de vedere al durabilității sociale și de mediu. Siguranța aprovizionării cu energie nu implică numai accesul fizic la energie, ci și posibilitatea de a o achiziționa la prețuri acceptabile pentru societate.

1.3

În comunicare, Comisia așază în mod corect dezvoltarea tehnologiilor energetice pe primul loc printre eforturile de limitare a amplorii schimbărilor climatice, aceasta fiind în acord cu concluziile celei de-a 13-a Conferințe a Părților (COP 13), care s-a desfășurat în Bali în decembrie 2007 (1).

1.4

Comunicarea Comisiei subliniază pe bună dreptate importanța factorului temporal, care joacă un rol determinant în punerea în aplicare a strategiei propuse (planul SET), dacă UE dorește să reducă, până în 2020, emisiile de gaze cu efect de seră în conformitate cu angajamentul asumat în martie 2007.

1.5

Pentru a accelera dezvoltarea și utilizarea în practică a noilor tehnologii energetice, UE trebuie să dispună de mai multe mecanisme direcționate și eficiente, cu ajutorul cărora va fi exploatat potențialul finanțării publice, al industriei și al cercetării, și care vor face posibilă creșterea efectului sinergic. Trebuie instituită la nivel internațional și o cooperare lărgită menită să împiedice fracționarea activităților de cercetare.

1.6

CESE salută abordarea Comisiei, care preconizează, în comunicarea sa, mobilizarea de resurse nu numai financiare, ci în primul rând umane, și anume la patru niveluri: în sfera privată, la nivel național, european și mondial. CESE susține că una dintre condițiile esențiale în vederea mobilizării resurselor umane este asigurarea unui sprijin general și adecvat în favoarea învățământului științific și tehnic.

1.7

În afară de stabilirea priorităților la nivelul Uniunii Europene, planul strategic ar trebui să definească și obiective specifice la nivelul statelor membre, având în vedere capacitățile și experiența de care acestea dispun, să prevadă alocarea unor resurse financiare suficiente în cadrul bugetelor (naționale și europene), să exploateze la maximum capacitățile de cercetare și dezvoltare, să implice sectorul privat, suficient stimulat de tendințele pieței de energie, și să prevadă alte instrumente legislative și fiscale.

1.8

CESE observă că ar fi dezavantajos ca în materie de limitare a schimbărilor climatice, instrumentul care este fără nicio îndoială cel mai important, și anume strategia de dezvoltare și de punere în aplicare a tehnologiilor energetice, să fie expediat pe planul al doilea de alte teme care trebuie, în mod obiectiv vorbind, să ofere acestui proces de dezvoltare cadrul necesar de sprijin și stimulare (este vorba în special de sistemul de comercializare a cotelor de emisie, de sprijinul pentru utilizarea surselor de energie regenerabile, de al treilea pachet „Energia” etc.) Numai evoluțiile tehnologice concrete, care permit perfecționarea tehnologiilor mai eficiente, fie pentru producția, fie pentru consumul oricărei forme de energie, se vor putea traduce printr-o diminuare efectivă a emisiilor de gaze cu efect de seră.

1.9

Situația actuală se dovedește foarte nesatisfăcătoare, iar analiza acesteia, deosebit de pertinentă și obiectivă, pune în mod justificat accentul pe problemele de organizare și gestionare care trebuie plasate, după exemplul celor științifice și tehnologice, în centrul preocupărilor societății.

1.10

La nivel comunitar, se recomandă cu insistență orientarea spre tehnologiile care exploatează sursele de energie regenerabile, spre modurile ecologice de generare a căldurii și către infrastructurile cele mai recente utilizate pentru transportul și stocarea energiei, ca și sprijinirea în mod corespunzător a acestora. Din punct de vedere economic, anumite energii regenerabile au totuși costuri foarte ridicate și le vor menține pe termen lung. Din nefericire, sunt neglijate tehnologiile care economisesc energie în faza de consum final, tehnologiile curate, care se bazează pe combustibili fosili sau care utilizează energie atomică (prin fisiune sau fuziune), precum și stocarea deșeurilor nucleare. Nu trebuie uitat că numeroase țări depind de combustibili fosili și de energie nucleară și că situația nu se va schimba în viitorul apropiat.

1.11

CESE consideră că este imperativ necesar ca în acest proces să fie implicat din plin sectorul privat. UE și guvernele naționale trebuie să instituie condiții favorabile nu numai prin definirea principiilor, priorităților și obiectivelor politicilor energetice, ci și prin crearea instrumentelor necesare punerii lor în aplicare.

1.12

Aspectul principal îl reprezintă crearea de reguli de piață în sectorul energetic, luând în considerare costurile externe, inclusiv costurile sociale, care formează prețul ansamblului surselor de energie. UE și statele membre vor trebui probabil să creeze condițiile legislative și fiscale care vor permite combinarea mai avantajoasă a instrumentelor financiare publice și private destinate cercetării și dezvoltării în domeniul energiei.

1.13

Condițiile naturale concrete și accesul fizic la sursele de energie ar trebui să constituie criteriul de bază atunci când se evaluează măsura în care sunt exploatabile sursele de energie regenerabile în fiecare stat membru și cea în care acesta poate să se implice în programele de dezvoltare a tehnologiilor energetice.

1.14

Avântul luat de tehnologiile energetice moderne destinate publicului larg trebuie să favorizeze dezvoltarea durabilă. Coordonarea strategică preconizată a cercetării și dezvoltării în domeniul energiei, care include prioritățile (atât la nivelul conținutului cât și al termenelor) care trebuie stabilite la nivel comunitar și național și care dispune de mecanisme operaționale indispensabile, cum ar fi sistemele de gestionare, control și flux al informațiilor, ar putea contribui în mod semnificativ la îndeplinirea obiectivelor stabilite în acest domeniu.

1.15

În ceea ce privește consolidarea, dincolo de granițele Uniunii Europene, a cooperării în materie de cercetare și dezvoltare în domeniul noilor tehnologii energetice, ar trebui, înainte de încheierea unor noi convenții, să se acorde întâietate utilizării optime a instituțiilor, tratatelor și acordurilor existente, și în special a celor care și-au dovedit eficiența în trecut.

1.16

Planul SET reprezintă o orientare strategică fundamentală a economiei europene în materie de dezvoltare și de aplicare a tehnologiilor menite să limiteze schimbările climatice prin intermediul scăderii volumului emisiilor de gaze cu efect de seră până în anul 2020, și apoi până în 2050.

2.   Introducere

2.1

La 22 noiembrie 2007, Comisia a publicat o propunere privind crearea unui plan strategic european pentru tehnologiile energetice (planul SET) „Către un viitor cu emisii reduse de carbon” (COM(2007) 723), în paralel cu următoarele documente de lucru: „Versiunea integrală a studiului de impact” SEC (2007) 1508, „Rezumatul studiului de impact” SEC(2007) 1509, „Cartografia tehnologiilor” SEC(2007) 1510 și „Cartografia capacităților” SEC(2007) 1511. Această serie de documente sintetizează soluțiile și mijloacele disponibile care trebuie mobilizate în vederea atingerii obiectivelor planului SET. Documentele menționate lansează un apel urgent la o cooperare mai strânsă și mai bine coordonată în domeniul cercetării și dezvoltării, la toate nivelurile (2).

2.2

Este vorba de o orientare strategică într-un domeniu esențial, chiar central, menită să limiteze schimbările climatice prin intermediul reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră. În mod concret, UE va trebui să își reducă emisiile de gaze cu efect de seră cu 20 % până în anul 2020, chiar cu 30 % în cazul în care comunitatea internațională se alătură UE în această inițiativă la scară planetară. Aceste obiective de bază în domeniul luptei împotriva schimbărilor climatice, precum și principalele aspecte politice ale inițiativei „O politică energetică pentru Europa”, au fost definite în cadrul Consiliului European din 9 martie 2007.

2.3

Vor fi necesare progrese considerabile în domeniul tehnologiilor energetice pentru stabilizarea concentrațiilor atmosferice ale dioxidului de carbon la un nivel acceptabil. Nu este cazul să fie pusă la îndoială necesitatea inovației tehnologice, aceasta fiind indiscutabilă. Problema este în ce măsură politica ar trebui să se axeze pe stimularea acestei inovații (3). Ar fi extrem de periculos să ne mulțumim cu „tehnologiile de care dispunem deja”, corecta elaborare și aplicare a Planului SET reprezentând un pas fundamental pe calea atingerii obiectivelor de reducere a emisiilor.

3.   Documentele Comisiei

3.1

Europa trebuie să acționeze de îndată, reunindu-și forțele în vederea asigurării aprovizionării sigure cu energie durabilă și la prețuri competitive. Utilizarea tehnologiilor este o condiție esențială în vederea îndeplinirii obiectivelor politicii energetice pentru Europa, adoptată de Consiliul European din 9 martie 2007. Pentru îndeplinirea obiectivelor stabilite în acest domeniu, este necesară reducerea costurilor energiilor nepoluante și situarea întreprinderilor comunitare pe o poziție fruntașă în sectorul tehnologiilor cu nivel redus de carbon, care înregistrează o creștere rapidă. Pe termen lung, trebuie dezvoltate noi generații de tehnologii, prin progrese în domeniul cercetării, pentru a atinge obiectivul și mai ambițios de reducere cu 60-80 % a emisiilor de gaze cu efect de seră până în anul 2050.

3.2

Tendințele actuale și estimările pe baza acestora nu preconizează îndeplinirea obiectivelor politicii energetice. Facilitatea accesului la resurse ne-a creat o dependență de combustibilii fosili, reducând interesul pentru inovare și investiții în noile tehnologii energetice. Bugetele publice și private de cercetare în domeniul energetic din UE au scăzut substanțial față de punctul maxim atins în anii '80. Aceasta a cauzat o permanentizare a investițiilor insuficiente în capacitățile și infrastructurile de cercetare din domeniul energiei. Dacă guvernele din UE ar investi astăzi la fel ca în 1980, totalul cheltuielilor publice ale UE pentru dezvoltarea tehnologiilor energetice ar fi de patru ori mai mare decât nivelul actual al investițiilor, care este de aproximativ 2,5 miliarde EUR pe an.

3.3

Pătrunderea pe piață a noilor tehnologii în domeniul energetic este împiedicată și de caracterul comercial al energiei. Barierele legale și administrative completează acest cadru nefavorabil inovării. În aceste condiții, intervenția publică pentru sprijinirea inovării în domeniul energetic este atât necesară, cât și justificată.

3.4

Principalii actori la nivel mondial, Statele Unite și Japonia, dar și economiile emergente precum China, India și Brazilia, se confruntă cu aceleași provocări și își intensifică eforturile pentru a dezvolta și comercializa noi tehnologii energetice. Dimensiunile piețelor și capacitățile de investiție și de cercetare ale acestor state le depășesc cu mult pe cele ale majorității statelor membre. Fragmentarea eforturilor, strategiile de cercetare multiple și necorelate și capacitățile aflate sub nivelul critic rămân o caracteristică dominantă a cercetării în Uniunea Europeană. Dacă rămânem în urmă în cursa mondială din ce în ce mai înverșunată pentru câștigarea piețelor tehnologiilor cu nivel redus de carbon, riscăm să devenim dependenți de tehnologiile importate pentru a ne atinge obiectivele, privând întreprinderile din UE de posibilități comerciale imense.

3.5

Trecerea la o economie cu nivel redus de carbon va dura zeci de ani și va afecta fiecare sector economic, dar nu ne putem permite să acționăm cu întârziere. Deciziile luate în următorii 10-15 ani vor avea consecințe profunde în privința siguranței energetice, a schimbărilor climatice, a creșterii și locurilor de muncă în Europa.

3.6

În primul rând este necesară o schimbare radicală în ceea ce privește eficiența transformării, furnizării și utilizării finale a energiei. În domeniul transporturilor, al construcțiilor și al industriei, soluțiile tehnologice actuale trebuie transformate în oportunități de afaceri. Trebuie să exploatăm în întregime capacitatea tehnologiilor informației și comunicării, ca și inovarea organizațională, și să folosim instrumentele politicii publice și de piață (4) pentru administrarea cererii și încurajarea noilor piețe.

3.7

În documentele publicate, Comisia indică faptul că tehnologiile care vor contribui la atingerea obiectivelor pentru anul 2020 sunt în prezent disponibile sau se află în stadii finale de dezvoltare. Cu toate acestea, chiar și o viziune optimistă nu ar putea să nege faptul că este esențială mobilizarea la timp a tehnologiilor disponibile și că, în general, tehnologiile cu nivel redus de carbon rămân costisitoare și întâmpină obstacole în calea penetrării pe piață. Este necesară o dublă abordare: consolidarea cercetării pentru reducerea costurilor și îmbunătățirea performanței, dar și măsuri pro-active de sprijinire pentru crearea oportunităților de afaceri, stimularea dezvoltării pieței și abordarea barierelor non-tehnologice care descurajează inovarea și introducerea pe piață a tehnologiilor eficiente și cu nivel redus de carbon.

Pentru a îndeplini obiectivele fixate pentru anul 2050, care constau, în practică, în utilizarea tehnologiilor fără carbon, trebuie să dezvoltăm o nouă generație de tehnologii, prin progrese majore în domeniul cercetării. Chiar dacă unele dintre aceste tehnologii vor avea un impact redus până în anul 2020, este vitală consolidarea în prezent a eforturilor, pentru a asigura apariția acestora cât mai devreme posibil.

3.8

Măsurile existente adoptate în ultimii ani au oferit o bază pentru noi acțiuni în cadrul UE: crearea de platforme tehnologice europene, utilizarea instrumentului spațiului european de cercetare (ERA-Net), pentru a pune bazele unei programări comune a cercetării între statele membre, și cooperarea centrelor de cercetare în domenii specifice, prin intermediul rețelelor de excelență. Planul SET va concentra, va consolida și va da coerență efortului general în Europa, cu obiectivul de a accelera procesul de inovare în domeniul tehnologiilor europene avansate cu nivel redus de carbon. Planul SET propune atingerea următoarelor obiective: (i) o nouă planificare strategică comună, (ii) o implementare mai eficientă, (iii) o creștere a resurselor și (iv) o abordare nouă și consolidată a cooperării internaționale.

3.9

O nouă modalitate de lucru la nivel comunitar necesită un mijloc complet, dinamic și flexibil pentru orientarea acestui proces, definirea priorităților și propunerea de noi măsuri — o abordare colectivă a planificării strategice. Actorii trebuie să înceapă să comunice și să ia decizii în mod mai structurat și orientat către un obiectiv precis, prin conceperea și punerea în practică de acțiuni împreună cu CE, într-un cadru de cooperare. Pentru a gestiona punerea în aplicare a planului SET, consolidând coerența între eforturile naționale, cele europene și cele internaționale, Comisia va institui, în cursul anului 2008, un grup director pentru tehnologiile energetice strategice. Comisia va organiza un summit european privind tehnologiile energetice în prima jumătate a anului 2009.

3.10

Planificarea strategică eficientă în cadrul grupului director necesită informații și date regulate și fiabile. Comisia va institui un sistem de management al informației și al cunoștințelor cu acces liber. Acesta va include o „cartografiere a tehnologiilor” și o „cartografiere a capacităților”, care vor fi întreprinse de Centrul comun de cercetare al Comisiei (5).

3.11

Pentru a accelera procesele de dezvoltare și de introducere pe piață, avem nevoie de mecanisme mai concentrate și mai puternice, care să poată amplifica potențialul intervenției publice, al industriei și al cercetătorilor europeni. Aceste mecanisme se vor concretiza în: (i) inițiative industriale europene, (ii) o alianță europeană de cercetare în domeniul energetic, (iii) rețele și sisteme energetice transeuropene ale viitorului.

3.12

Încurajarea direcționării și a coordonării diferitelor moduri și surse de finanțare va contribui la optimizarea investițiilor, la consolidarea capacității de cercetare și la asigurarea continuității în finanțarea tehnologiilor pe parcursul diferitelor etape de elaborare a acestora. Trebuie menționate două provocări: mobilizarea resurselor financiare suplimentare pentru cercetare și infrastructurile conexe, proiecte demonstrative la scară industrială și proiecte în primă aplicație comercială, și promovarea învățământului și a formării de specialitate, pentru a genera resurse umane în cantitate și de calitate suficiente pentru a exploata la maximum deschiderile tehnologice create de politica energetică europeană.

3.13

Comisia își propune ca, la sfârșitul anului 2008, să prezinte o comunicare privind finanțarea tehnologiilor cu conținut redus de carbon. Măsurile luate de statele membre în vederea sporirii bazei de resurse umane necesită o mai bună coordonare, pentru a maximiza sinergiile și a intensifica mobilitatea în acest sector.

3.14

Măsurile propuse de planul SET ar trebui să favorizeze o strategie consolidată de cooperare la nivel internațional. De asemenea, trebuie să se garanteze faptul că Uniunea Europeană se exprimă pe o singură voce în cadrul forumurilor internaționale, pentru a se obține un efect de parteneriat mai coerent și mai puternic.

3.15

În prezent, procesul de inovare a tehnologiilor energetice se bazează pe programe și stimulente naționale, folosind resurse naționale pentru îndeplinirea obiectivelor naționale. Acest model ține de o epocă trecută a energiei ieftine și a lipsei restricțiilor privind emisiile de carbonul. Pentru ca schimbările dramatice necesare în secolul XXI în sectorul energiei să se poată produce, trebuie urmărită o nouă strategie.

4.   Observații generale

4.1

CESE salută comunicarea Comisiei și documentele de lucru complementare și subscrie la analiza și descrierea situației actuale a tehnologiilor energetice. Reacția la riscurile pe care le reprezintă schimbările climatice pentru planetă și satisfacerea în același timp a consumului mare de energie a țărilor industrializate, ca și a cererii tot mai semnificative a țărilor în curs de dezvoltare, reprezintă o provocare internațională esențială. În absența unei strategii atent elaborate care să urmărească dezvoltarea tehnologiilor energetice mai economice și mai eficiente, reflecția asupra posibilităților de a limita amploarea schimbărilor climatice pare puternic compromisă.

4.2

Comunicarea subliniază clar elementul-cheie al politicii energetice, și anume siguranța aprovizionării, și aceasta atât în sens fizic, cât și din punctul de vedere al durabilității sociale și de mediu. Siguranța aprovizionării cu energie nu implică numai accesul fizic la energie, ci și posibilitatea de a o achiziționa la prețuri acceptabile pentru societate.

4.3

În comunicare, Comisia așază în mod corect dezvoltarea tehnologiilor energetice pe primul loc printre eforturile de limitare a amplorii schimbărilor climatice, aceasta fiind în acord cu concluziile celei de-a 13-a Conferințe a Părților (COP 13) care s-a desfășurat în Bali în decembrie 2007 (6). Cooperarea internațională actuală și viitoare în acest domeniu ar trebui să devină și ea o prioritate a UE, deoarece prezintă oportunități pentru economia europeană în materie de difuzare a tehnologiilor necesare.

4.4

Comunicarea Comisiei subliniază pe bună dreptate importanța factorului temporal, care joacă un rol determinant în punerea în aplicare a strategiei propuse (Planul SET), dacă UE dorește să reducă, până în 2020, emisiile de gaze cu efect de seră în conformitate cu angajamentul asumat în martie 2007. Fără o accelerare a procesului de organizare și a analizei finale a orientărilor strategice de bază privitoare la evoluțiile tehnologice (după exemplul orientărilor strategice de bază ale cercetării și dezvoltării din Statele Unite și Japonia), va fi aproape imposibil să fie mobilizate în mod eficient forțele și mijloacele necesare pentru a încheia prima etapă în orizontul anului 2020 și pare cu atât mai puțin posibil ca această mobilizare să se poată face pentru a doua etapă, până în 2050.

4.5

Pentru a accelera dezvoltarea și utilizarea în practică a noilor tehnologii energetice, UE trebuie să dispună de mai multe mecanisme direcționate și eficiente, cu ajutorul cărora va fi exploatat potențialul finanțării publice, al industriei și al cercetării, și care vor face posibilă creșterea efectului sinergic dintre acestea. În domeniul energetic, Europa dispune de institute naționale de cercetare foarte performante și de echipe excelente de cercetători în universități și în centrele specializate. Din nefericire, lucrările nu sunt coordonate și instrumentele care au fost până în prezent aplicate în acest scop s-au dovedit insuficiente. Elementul-cheie de care depinde succesul planului propus este exploatarea optimă a acestui potențial. Trebuie instituită o cooperare lărgită și la nivel internațional.

4.6

CESE salută abordarea Comisiei, care preconizează, în comunicarea sa, mobilizarea de resurse nu numai financiare, ci în primul rând umane, și anume la patru niveluri: în sfera privată, la nivel național, european și mondial. Până în prezent, mobilizarea resurselor financiare s-a confruntat cu probleme legate de prioritatea și durata procedurilor. Planul SET propus ar trebui să favorizeze o schimbare de atitudine și să accelereze procesele decizionale. Mobilizarea resurselor umane, care se înscrie încă într-o perspectivă pe termen lung, este menționată și în Strategia de la Lisabona; cu toate acestea, eforturile depuse în vederea găsirii resurselor necesare pentru punerea în aplicare a strategiilor propuse se dovedesc a fi încă insuficiente și prea lente. Prima condiție indispensabilă în vederea mobilizării resurselor umane este asigurarea unui sprijin general și adecvat în favoarea învățământului științific și tehnic.

4.7

Comitetul constată că este indispensabilă ajungerea la un acord asupra concepțiilor, priorităților și obiectivelor politicii energetice, dar și asupra unui plan strategic referitor la tehnologiile energetice.

4.8

CESE observă că ar fi dezavantajos ca în materie de limitare a schimbărilor climatice, instrumentul care este fără nicio îndoială cel mai important, și anume strategia de dezvoltare și de punere în aplicare a tehnologiilor energetice, să fie expediat pe planul al doilea de alte teme care trebuie, în mod obiectiv vorbind, să ofere acestui proces de dezvoltare un cadru de sprijin important (este vorba în special de sistemul de comercializare a cotelor de emisie, de sprijinul pentru utilizarea surselor de energie regenerabile, de al treilea pachet „Energia” etc.) Numai evoluțiile tehnologice concrete, care permit punerea la punct a unor tehnologii mai eficiente, fie pentru producția, fie pentru consumul de energie, se vor putea traduce printr-o diminuare efectivă a emisiilor de gaze cu efect de seră. Finanțarea dezvoltării tehnologice ar putea fi asigurată, printre altele, prin scoaterea la licitație a cotelor de emisie de gaze cu efect de seră, cu condiția ca propunerea care vizează introducerea acestei proceduri să fie adoptată. Această sursă de finanțare nu trebuie în niciun caz să rămână singura, mai ales dacă nu devine funcțională decât după 2013.

5.   Observații specifice

5.1

Situația actuală se dovedește foarte nesatisfăcătoare, iar analiza acesteia, deosebit de pertinentă și obiectivă, pune în mod justificat accentul pe problemele de organizare și gestionare care trebuie plasate, după exemplul celor științifice și tehnologice, în centrul preocupărilor societății.

5.2

Documentele UE pornesc de la premisa că există un foarte mare număr de tehnologii energetice care pot influența în mod semnificativ progresul în domeniu și pot contribui la realizarea obiectivelor stabilite. Dată fiind multitudinea acestor tehnologii, numai includerea lor într-un adevărat portofoliu poate conduce la obținerea de rezultate. În lipsa unei analize amănunțite, este imposibilă excluderea din oficiu a unei orientări, fie ea cât de puțin promițătoare. Cu toate acestea, este utilă eliminarea opțiunilor celor mai puțin favorabile într-o fază cât mai timpurie a procesului, pentru a nu exploata în mod inutil resursele. Pe baza unui cadru strategic adoptat, fiecare stat membru, chiar fiecare regiune, ar trebui să aibă posibilitatea să-și definească propriile priorități, în funcție de domeniile sale de competență, de capacitățile de punere în practică și de experiența de care dispune.

5.3

La nivel comunitar, documentele care tratează această chestiune recomandă orientarea spre tehnologiile care exploatează sursele de energie regenerabile, spre modurile ecologice de generare a căldurii (inclusiv în cazul căldurii destinate producției de electricitate) și către infrastructurile cele mai recente utilizate pentru transportul și depozitarea energiei. CESE susține aceste priorități. Nu trebuie neglijate tehnologiile curate, pe bază de combustibili fosili, care continuă să reprezinte, chiar și pe termen lung, principala sursă de energie primară, fără a pierde din vedere tehnologiile care utilizează energie atomică datorită principiilor fisiunii sau fuziunii, precum și stocarea deșeurilor nucleare. Acestea trebuie să facă în continuare parte din activitățile de cercetare și de dezvoltare ale UE.

5.4

CESE este de acord că, pentru moment, piața de energie nu furnizează informații clare factorilor de decizie din domeniul energetic, guvernelor și investitorilor privați, despre urgența cu care trebuie aplicate noile tehnologii energetice, deoarece prețurile diferitelor surse de energie și diferiților carburanți nu iau în considerare într-o măsură suficientă ansamblul externalităților, inclusiv costurile sociale. Din același motiv încă nu există un acord la nivel comunitar asupra priorităților în materie de cercetare și dezvoltare energetică, și nici de mobilizare a resurselor financiare și a altor instrumente necesare sprijinirii acestor priorități.

5.5

CESE consideră că, în afară de stabilirea priorităților la nivelul Uniunii Europene, acest plan strategic ar trebui să definească rapid și în mod coordonat obiective specifice la nivelul statelor membre, să prevadă alocarea unor resurse financiare suficiente în cadrul bugetelor (naționale și europene), să exploateze la maximum capacitățile de cercetare și dezvoltare, să implice sectorul privat, suficient stimulat de tendințele pieței de energie, și să prevadă alte instrumente legislative și fiscale. Este imperativ necesar ca în acest proces să fie implicat din plin sectorul privat. UE și guvernele naționale trebuie să instituie condiții favorabile, nu numai prin definirea principiilor, priorităților și obiectivelor politicilor energetice, ci și prin crearea instrumentelor necesare punerii lor în aplicare.

5.6

Elementul-cheie îl constituie instaurarea normelor de piață în sectorul energetic, ținând seama de externalități, inclusiv de costurile sociale din prețul energiei, ceea ce va permite pieței să trimită la timp semnale investitorilor și operatorilor privați cu privire la necesitatea de a proceda la modificări tehnologice astfel încât să poată modifica mixul surselor energetice și să-l exploateze cât mai eficient. UE și statele membre vor trebui probabil să creeze condiții legislative și fiscale care să permită asocierea mai avantajoasă a instrumentelor financiare publice și private consacrate cercetării și dezvoltării energetice, fără a omite mecanismele de voluntariat, care vor conduce la o mai bună utilizare a resurselor.

5.7

Statele care beneficiază de condiții naturale favorabile au mari perspective de a progresa rapid în utilizarea mai intensă a surselor de energie regenerabile. Dar există state care sunt lipsite de aceste condiții naturale sau care nu le pot exploata la un preț acceptabil din punct de vedere economic. Condițiile naturale concrete și accesul fizic la sursele de energie ar trebui să constituie criteriul de bază atunci când se evaluează măsura în care sunt exploatabile sursele de energie regenerabile în fiecare stat membru și cea în care acesta poate să se implice în programele de dezvoltare a tehnologiilor energetice.

5.8

CESE consideră că prioritățile menționate în comunicarea Comisiei cu privire la planul SET sunt oarecum limitate, în primul rând în ceea ce privește sursele de energie regenerabile. Acestea au o importanță care nu poate fi trecută cu vederea, nu numai în creșterea siguranței aprovizionării energetice, ci și în reducerea dependenței statelor membre de importurile de energie și, în sfârșit, în dezvoltarea durabilă. Din punct de vedere economic, anumite energii regenerabile au totuși costuri foarte ridicate și le vor menține pe termen lung. De asemenea, integrarea piețelor energetice nu ridică numai probleme de ordin politic și organizațional, fiind necesară și implementarea de programe de cercetare și de dezvoltare destinate, de exemplu, rețelelor inteligente.

5.9

Comitetul recomandă să se țină seama de faptul că numeroase țări depind de combustibili fosili și de energie nucleară, și că situația nu se va schimba în viitorul apropiat. Aceasta privește și țările terțe cu care UE trebuie să-și coordoneze eforturile prin care urmărește accelerarea cercetării și a dezvoltării în materie de energie. Prin urmare, Comitetul consideră că prioritățile europene nu trebuie să se axeze în prea mare măsură pe tehnologiile legate de utilizarea energiilor regenerabile și că trebuie să se acorde o importanță egală tehnologiilor care permit economisirea energiei în faza de consum final și tehnologiilor nepoluante bazate pe carburanți fosili (inclusiv tehnologiile de captură și stocare a carbonului). Cercetarea și dezvoltarea în domeniul tehnologiilor nucleare dispun de un calendar și o coordonare specifice. Este totuși util să se insiste asupra importanței cercetării și dezvoltării în materie de energie atomică (în prezent sub formă de fisiune, poate cândva sub formă de fuziune nucleară) de exploatare a instalațiilor nucleare, întrucât acestea din urmă joacă un rol esențial în garantarea securității aprovizionării cu energie a UE și în reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră din UE.

5.10

Se înțelege de la sine că eforturile de economisire a energiei, atât în faza de transformare, cât și în faza de consum final, pot avea o mare contribuție la dezvoltarea durabilă, la fel ca și progresul tehnologiilor energetice moderne. La nivelul UE, utilizarea resurselor financiare și umane disponibile în acest vast domeniu poate fi îmbunătățită prin coordonarea strategică a cercetării și dezvoltării energetice, elaborată și aplicată în mod corespunzător. Această coordonare va defini prioritățile (atât la nivelul conținutului, cât și al termenelor) care trebuie urmărite la nivel comunitar și național, precum și mecanismele operaționale necesare, cum sunt sistemele de gestiune, de control și de flux informațional. În această privință, o armonizare a procedeelor și a instalațiilor va juca și ea un rol esențial.

5.11

În ceea ce privește consolidarea, dincolo de granițele Uniunii Europene, a cooperării în materie de cercetare și dezvoltare în domeniul noilor tehnologii energetice, ar trebui, înainte de încheierea unor noi convenții, să se acorde întâietate utilizării optime a instituțiilor, tratatelor și acordurilor existente, și în special a celor care și-au dovedit eficiența în trecut.

Bruxelles, 9 iulie 2008.

Președintele

Comitetului Economic și Social European

Dimitris DIMITRIADIS


(1)  A se vedea decizia celei de-a 13-a Conferințe a Părților cu privire la Convenția-cadru a Națiunilor Unite privind schimbările climatice — planul de acțiune din Bali.

(2)  CESE a emis diverse avize fundamentale privitoare la această chestiune, după modelul avizului JO C 241, 7.10.2002, p. 13„Cercetare și energie” sau al altora care sunt încă de actualitate.

(3)  Pielke, R. Jr et al, „Dangerous assumptions” (Ipoteze periculoase), Nature, vol. 452/3 p. 531, 532, 3 aprilie 2008.

(4)  Cartea verde privind instrumentele de piață utilizate în politica de mediu și alte politici conexe, COM(2007) 140 final, 28.3.2007.

(5)  A se vedea documentele de lucru ale Comisiei SEC(2007)1510 „Technology Map” și SEC(2007)1511 „Capacities Map”.

(6)  A se vedea decizia celei de-a 13-a Conferințe a Părților cu privire la Convenția-cadru a Națiunilor Unite privind schimbările climatice — planul de acțiune din Bali.


3.2.2009   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 27/59


Avizul Comitetului Economic și Social European privind relația dintre schimbările climatice și agricultură în Europa

(2009/C 27/14)

Prin scrisoarea din 25 octombrie 2007, în conformitate cu articolul 262 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, Președinția franceză a Consiliului a solicitat Comitetului Economic și Social European să elaboreze un aviz exploratoriu cu privire la

Relația dintre schimbările climatice și agricultură în Europa.

Secțiunea pentru agricultură, dezvoltare rurală și protecția mediului, însărcinată cu pregătirea lucrărilor Comitetului pe această temă, și-a adoptat avizul la 4 iunie 2008. Raportor: dl RIBBE, coraportor: dl WILMS.

În cea de a 446-a sesiune plenară, care a avut loc la 9 și 10 iulie 2008 (ședința din 9 iulie), Comitetul Economic și Social European a adoptat prezentul aviz cu 94 de voturi pentru, 30 de voturi împotrivă și 13 abțineri.

1.   Concluzii și recomandări

1.1

Prin scrisoarea din 25 octombrie 2007, în conformitate cu articolul 262 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, Președinția franceză a Consiliului a invitat Comitetul Economic și Social European să elaboreze un aviz exploratoriu cu privire la „Relația dintre schimbările climatice și agricultură la nivel european”. Cu această ocazie, Președinția franceză a solicitat în mod explicit să se abordeze și problematica biocarburanților.

1.2

Comitetul manifestă cea mai mare îngrijorare față de efectele negative pe care le vor produce schimbările climatice asupra agriculturii europene și, prin urmare, asupra capacității economice a multor zone rurale. Cele mai grave efecte ar putea să se manifeste în sudul Europei, în special din cauza perioadelor mai lungi de secetă la care trebuie să ne așteptăm și care vor putea conduce la o penurie de apă. S-ar putea asista chiar și la prăbușirea totală a activităților agricole din această zonă. Însă și agricultorii din celelalte regiuni ale Europei vor avea de înfruntat mari probleme ca urmare a schimbărilor climatice, care se vor manifesta, de exemplu, prin decalaje mari în calendarul pluviometric. La acestea s-ar putea adăuga eventual probleme legate de apariția sau recrudescența bolilor plantelor sau a infestărilor parazitare.

1.3

Prin urmare, Comitetul invită autoritățile politice să acționeze rapid și să introducă în ansamblul domeniilor politice o secțiune pentru politica privind clima.

1.4

Agricultura nu este doar o victimă a schimbărilor climatice, ci contribuie ea însăși la emisia de gaze cu efect de seră. În acest caz, majoritatea emisiilor nu privesc dioxidul de carbon (CO2), ci metanul și protoxidul de azot rezultate în urma modificărilor în exploatarea solurilor și chiar în urma producției agricole însăși. Comitetul solicită Comisiei să analizeze cu mai multă atenție caracteristicile diferitelor forme de practicare a agriculturii, pentru a defini apoi opțiunile politice, de exemplu în domeniul politicii de sprijinire a producătorilor agricoli. În acest context, Comitetul salută anunțul făcut de Comisie privind integrarea tot mai puternică a protecției climei în politica agricolă comună în viitor.

1.5

Agricultura poate contribui într-o măsură considerabilă la protecția climei, asigurând nu doar conservarea rezervoarelor de carbon încă prezente în soluri, ci și mărirea acestora, printr-o acțiune îndreptată spre favorizarea constituirii de humus, precum și reducând cantitatea de energie de care are nevoie și furnizând în scopuri energetice biomasă produsă prin metode care nu afectează natura și mediul.

1.6

Deosebit de tributară importurilor de materii prime agricole, după cum anunță Comisia, strategia viitoare a UE privind biocarburanții, strategie care se conturează în prezent, nu constituie în opinia CESE mijlocul potrivit pentru a îndeplini, într-un mod eficient din punct de vedere economic, obiectivele fixate în materie de protecție a climei, creare de noi locuri de muncă în agricultură, ca și generare de venituri suplimentare din sectorul agrar. În locul acestei strategii privind biocarburanții ar trebui mai degrabă să fie elaborată o nouă strategie privind biomasa, bine gândită, care să nu depindă de importuri, ci să încerce să transforme subprodusele sau reziduurile agricole în energie utilizabilă, într-o măsură mult mai mare decât până acum, și să acorde agricultorilor un rol activ în circuite energetice care ar trebui organizate pe noi baze, într-un mod descentralizat.

2.   Elemente principale și contextul avizului

2.1

Dintre toate sectoarele economice, agricultura depinde probabil în cea mai mare măsură de situația naturală și, astfel, de condițiile climatice, pe care le valorifică, le modifică sau le modelează.

2.2

Principiul pe care se bazează agricultura constă, prin intermediul fotosintezei vegetale, în exploatarea sistematică a energiei solare pentru a produce astfel energie utilizabilă de către om sub formă de alimente destinate consumului sau de hrană pentru animale. Energia bazată pe fotosinteză este de asemenea utilizată de mult timp ca sursă de căldură (de exemplu, biomasă sub formă de lemn).

2.3

Pentru agricultură, care se caracterizează prin structuri foarte variate și printr-o mare diversitate, condițiile climatice specifice constituie un factor decisiv — în cazul Europei, acestea au fost până în prezent foarte propice practicării sale. De asemenea, aceasta înseamnă că modificarea acestor condiții va avea repercusiuni asupra agriculturii și asupra structurărilor regionale care îi sunt inerente din punct de vedere ecologic, economic și social.

3.   Observații generale

Agricultura, victimă a schimbărilor climatice

3.1

Schimbările climatice și mai ales creșterea temperaturilor la care trebuie să ne așteptăm, precum și, mai mult, variațiile în volumul precipitațiilor, vor avea efecte negative de o amploare devastatoare asupra agriculturii din unele regiuni europene. În special în sudul Europei este posibil ca secetele persistente, care vor putea merge până la ariditatea completă și eventualele deșertificări care vor rezulta, să împiedice producția agricolă. Mai mult, incendiile de mare amploare pot afecta masiv suprafețele cultivate (1). Economia acestor regiuni poate înregistra pierderi masive. Conform tuturor studiilor științifice, schimbările climatice vor avea impact asupra dăunătorilor și a bolilor, care vor reduce în mod semnificativ randamentul culturilor celor mai importante pentru alimentație. Modificarea ciclului de viață al agenților patogeni va determina:

modificări în distribuția geografică a acestora;

modificări în ceea ce privește incidența și gravitatea bolilor;

schimbări în strategia de control al bolilor.

3.2

În acest context, Comitetul menționează diversele publicații și inițiative ale Comisiei pe această temă, cum ar fi comunicarea intitulată „Rezolvarea problemei deficitului de apă și a secetei în Uniunea Europeană” (2) și conceptele și planurile elaborate în aceasta sau chiar Cartea verde „Adaptarea la schimbările climatice”, și ține să semnaleze, de asemenea, că necesitatea elaborării unor strategii de exploatare a solului a fost subliniată de către Comisie. În afară de acesta, în mai multe țări, activități în acest sens sunt în curs de desfășurare.

3.3

Majoritatea europenilor, dar și factorii politici de decizie nu sunt probabil capabili să înțeleagă, de exemplu, implicațiile pe care le-ar avea o conjunctură în care, din lipsa unui volum suficient de apă și din cauza unor perioade de temperaturi extreme, sudul Europei ar trebui să renunțe la exploatarea agricolă a unor întinderi vaste din teritoriul său. Acest lucru ar avea consecințe negative pentru ocuparea forței de muncă în regiunile afectate, din cauza modificărilor în utilizarea solului.

3.4

Referitor la acest punct, CESE îndeamnă toate instanțele decizionale să întreprindă totul pentru a menține la nivelul cel mai redus posibil repercusiunile schimbărilor climatice asupra agriculturii prin intermediul unui program vast și profund de protecție a climei. De asemenea, este indispensabilă efectuarea acțiunilor destinate adaptării activității agrare la schimbările climatice. Sectorul agrar va trebui să se adapteze în mod eficient și rapid la transformările și la modificările pe care le va suferi clima, întrucât de succesul sau de eșecul acestor acțiuni va depinde continuitatea activității agrare.

3.4.1

Conform ultimului raport al OCDE și FAO, cercetarea și inovarea trebuie să constituie elemente-cheie în combaterea schimbărilor climatice. Printre acțiunile de adaptare care trebuie întreprinse ar trebui luată în considerare dezvoltarea de noi specii și varietăți vegetale mai bine adaptate la schimbările climatice. În acest sens, sunt deosebit de importante progresele înregistrate în ameliorarea materialului vegetal și animal.

Contribuția agriculturii la schimbările climatice

3.5

CESE consideră că este necesar să nu se dezbată doar efectele negative ale schimbărilor climatice asupra agriculturii, ci să se examineze și contribuția agriculturii la schimbările climatice și să se adopte măsuri pentru reducerea efectelor negative ale agriculturii asupra climei. De asemenea este important să se ia în considerare diferitele moduri în care agricultura poate contribui la combaterea schimbărilor climatice.

3.6

De aceea, Comitetul își exprimă satisfacția că, în comunicarea sa intitulată „Pregătire în vederea verificării eficienței reformei PAC” (3), Comisia Europeană a menționat schimbările climatice printre cele patru noi „provocări” pentru PAC.

3.7

Pe baza definiției oferite de IPCC, emisiile provenite direct din agricultură reprezintă 10-12 % din totalul emisiilor. Se estimează că întreaga contribuție a agriculturii la emisiile de gaze cu efect de seră se situează între 8,5 și 16,5 miliarde de tone de CO2e (4), adică între 17 % și 32 % (5) din totalul acestor emisii.

3.8

În cazul Europei, emisiile estimate de gaze cu efect de seră care sunt imputabile agriculturii se situează la un procentaj clar mai mic decât la nivel mondial. Pe baza metodelor de calcul utilizate de Grupul interguvernamental privind schimbările climatice (IPCC), Comisia estimează că acest procent se ridică la 9 %. Din anul 1990, agricultura a reușit să reducă aceste emisii cu 20 % în UE-27 și cu 11 % în UE-15 (6). Totuși, metoda de calcul a IPCC nu include nici emisiile care rezultă din modificările exploatării solului, nici consumul de energie necesar pentru producerea de îngrășăminte și produse fitosanitare și nici carburantul necesar funcționării tractoarelor. Astfel, Comisia Europeană estimează că partea agriculturii în emisiile de gaze cu efect de seră din Germania este de 6 %, în timp ce guvernul federal avansează cifra de 11 % până la 15 %, pentru că include în calculul său totalitatea emisiilor cauzate de agricultură.

Importanța diferită a gazelor cu efect de seră cauzate de agricultură

3.9

Agricultura nu joacă decât un rol limitat ca emițător net de CO2. Acest lucru se datorează faptului că plantele absorb mai întâi CO2 și îl transformă în masă organică. Odată ce biomasa a fost utilizată, carbonul care fusese absorbit va fi din nou eliberat sub formă de dioxid. Acesta circulă deci într-un ciclu care este, într-o mare măsură, închis.

3.10

Conform celui de-al patrulea Raport de evaluare al IPCC (7), eforturile politicii climatice în domeniul agricol trebuie să aibă ca obiect prioritar emisiile de metan și de protoxid de azot. În Europa, agricultura este responsabilă pentru aproximativ 40 % din emisiile totale de CH4 și N2O, care au un impact foarte puternic asupra climei: potențialul de efect de seră al protoxidului de azot este de aproximativ 296 de ori mai mare, iar al metanului de aproximativ 23 de ori mai mare decât al dioxidului de carbon.

3.11

În principal, în agricultură se pot distinge patru mari aspecte deosebit de relevante din punct de vedere climatic:

a)

transformarea pădurilor, a turbăriilor, a suprafețelor umede și a pășunilor în teren arabil,

b)

gazele cu efect de seră cauzate de terenurile cultivate și de animalele din crescătorii, ca și

c)

energia consumată pentru practicarea agriculturii și în exploatările agricole, precum și în sectoarele situate în amonte și în aval, de exemplu sub formă de carburanți și de combustibili, de îngrășăminte minerale, de pesticide sau de alte produse (8), și

d)

producerea de biomasă în scopuri energetice.

3.12

Privită din punct de vedere global, transformarea în pământuri agricole a terenurilor care până atunci aveau altă utilizare are o importanță considerabilă. Emisiile astfel provocate le devansează cu mult pe cele care sunt cauzate de producția agricolă și pe cale cauzate de energia pe care aceasta o consumă. Orice transformare a unui teren în suprafață arabilă are drept efect degajarea de gaze cu efect de seră, căci, cu excepția deșerturilor și a mediilor semideșertice, precum și a suprafețelor cultivate, acest tip de sol reține, în medie, cantitatea cea mai mică de carbon (9).

3.13

Dezbaterile privind defrișarea pădurilor amazoniene sau indoneziene prezintă deci o importanță capitală. CESE menționează că despăduririle masive care au loc în aceste zone sunt întrucâtva legate de Europa și de agricultura acesteia (10).

Modificarea utilizării solurilor și „rezervoarele” de carbon

3.14

Una dintre problemele principale constă în impermeabilizarea de suprafețe importante, care continuă în fiecare zi în Europa, distrugând astfel suprafețe care ar putea fi utilizate pentru producția agricolă sau ca „rezervoare” de carbon. Comitetul deplânge faptul că nu a fost încă adoptată directiva privind protecția solurilor, care ar putea aduce o contribuție considerabilă cu privire la acest punct.

3.15

Există șase mari „rezervoare” de carbon (11) pe care politica climatică trebuie să le ia în calcul. Cele care privesc agricultura sunt, în primul rând, biomasa de suprafață și solurile. Fiind bazată pe principiul recoltei anuale a biomasei produse, agricultura nu creează astfel noi „rezervoare” importante de suprafață de stocare a carbonului sub formă de biomasă.

3.16

Transformarea pădurilor, turbăriilor și a pășunilor în terenuri arabile are ca efect eliberarea carbonului care era reținut în sol. De aceea, agricultura europeană trebuie să vegheze la conservarea în forma lor actuală a tuturor terenurilor care prezintă încă un stoc mare de carbon. Mai mult, trebuie create, cu ajutorul instrumentelor de finanțare adecvate, stimulente pentru utilizarea metodelor de cultivare corespunzătoare.

3.17

Conform cunoștințelor actuale și din motive de protecție a climei, turbăriile și pădurile ar trebui plasate imediat sub un regim care să interzică transformarea acestora.

3.18

În cursul ultimelor decenii, în Europa s-a realizat o masivă transformare a pajiștilor în terenuri arabile, iar acest lucru, în ciuda a diverse recomandări (12), este încă departe de a se opri aici și, mai mult, în anumite regiuni, cunoaște un reviriment pe fondul recurgerii masive la energia de origine agricolă.

3.19

Motivul pentru care pășunile sunt din ce în ce mai mult transformate în terenuri arabile este faptul că acestea din urmă oferă agricultorilor un profit care este în mod clar mai ridicat. Exploatarea pajiștilor cere mai multă muncă, iar pentru vitele la care se cer randamente înalte nu mai este suficientă o iarbă banală pentru a oferi performanțele „dorite”. Aceste vite au nevoie de „furaje de înaltă valoare”, a căror producere nu este posibilă decât cu prețul unui aport de energie mai ridicat.

3.20

Comitetul va examina cu atenție tratamentul care va fi rezervat politicii de mediu și celei agricole, de exemplu în cadrul propunerilor legislative privind „starea de sănătate” a politicii agricole comune. În afară de aceasta, Comitetul solicită să aibă loc o dezbatere politică intensă privind modurile în care formele de exploatare a solului compatibile cu protecția naturii și a climei să redevină atrăgătoare pentru agricultori.

Gazele cu efect de seră rezultate din producția agricolă

3.20.1

Utilizarea îngrășămintelor azotate, atât a celor sintetice, cât și celor organice, constituie sursa principală a emisiilor de protoxid de azot. Atunci când este împrăștiat în doze puternice, azotul riscă întotdeauna să nu poată fi absorbit în totalitate și suficient de repede de plante și să se împrăștie astfel în mediu sub formă de protoxid de azot. Dacă politica de mediu aferentă își concentrase până în prezent atenția asupra poluării apelor de suprafață și subterane, în prezent problematica climei aduce un argument suplimentar la dezbaterea privind o abordare mai critică a ciclului îngrășămintelor.

3.20.2

Într-un studiu privind emisiile de protoxid de azot în lanțul de producție de la rapiță la biomotorină (13), climatologul Paul Crutzen ajunge la concluzia că numai prin emisiile puternice ale acestui gaz care rezultă din îngrășământul natural, metilesterul de rapiță poate avea efecte climatice chiar mai nocive decât motorina extrasă din petrol.

3.20.3

O altă sursă de emisie de protoxid de azot, chiar dacă din punct de vedere cantitativ mai puțin semnificativă, constă în descompunerea materiei organice în sol, mai ales pe câmpuri.

3.20.4

În Europa, rumegătoarele, bovinele mai ales, constituie principala sursă a emisiilor de metan cauzate de agricultură. CESE este conștient de faptul că poluarea cu metan cauzată de rumegătoare ia o amploare sporită la scară planetară (14) și că problema se va agrava odată cu extinderea șeptelurilor din lumea întreagă. În ultimii ani, deși numărul de bovine s-a redus (15), Europa este importator net în acest domeniu.

3.21

Consumul de carne are consecințe asupra climei. Producția unei calorii de origine animală necesită aproximativ zece calorii de origine vegetală. Dacă se consumă mai multă carne, va trebui să se extindă culturile de alimente pentru animale, cu aportul de energie pe care acestea îl necesită și presiunea asupra randamentului care se va accentua pe suprafețele exploatate. Europa, care are un consum de carne relativ ridicat, importă o bună parte din hrana destinată animalelor sale, cultivarea acesteia (a se vedea, de exemplu, culturile de soia în bazinul amazonian) punând adesea probleme grave. De aceea, Comitetul preconizează elaborarea și punerea în aplicare a unei strategii europene în materie de proteine.

3.22

Nu doar volumul producției de carne este important, ci și modul de creștere a animalelor. Astfel, carnea și laptele pot fi produse într-un sistem de pășunat extensiv, în care vitele, în perioada de vegetație, pasc pe fânețe, al căror rol în protecția climei a fost subestimat până în prezent. Carnea și laptele pot proveni și din exploatări a căror funcționare necesită un aport mare de energie, care au renunțat la pășuni și unde alimentația animalelor se bazează în principal pe porumb însilozat sau pe alte plante furajere cu înalt conținut energetic.

Consumul energetic al agriculturii

3.23

Avantajul agriculturii, acela de a transforma direct energia solară în energie vegetală utilizabilă, se reduce proporțional cu energia de origine fosilă care este consumată în procesul său de producție și cu renunțarea la utilizarea umană directă a producțiilor vegetale în beneficiul „înnobilării” lor în produse animale.

3.24

De exemplu, fermele exploatate conform principiilor ecologice renunță la utilizarea îngrășămintelor minerale și a produselor fitosanitare de fabricație industrială care sunt solubile în apă, utilizarea acestora deteriorând starea energetică și climatică a agriculturii convenționale.

3.24.1

Unele studii comparative referitoare la situația agriculturii în ceea ce privește consumul de materii prime și de energie, dar și stocarea de carbon, demonstrează că agricultura ecologică necesită în medie un aport energetic și azotat mai mic decât agricultura convențională. Chiar dacă se ține cont de randamentele mai ridicate atinse de agricultura convențională, agricultura ecologică se distinge printr-un potențial mai redus de emisii de gaze cu efect de seră (16). Acesta este motivul pentru care guvernul federal german, de exemplu, consideră că promovarea acesteia reprezintă un sprijin acordat protecției climei (17).

3.24.2

Alte studii ajung la alte rezultate.

3.25

De aceea, chiar dacă datele disponibile sunt în parte insuficiente și contradictorii, CESE invită Comisia să analizeze cu atenție diferențele, din punctul de vedere al climei, dintre diversele forme de exploatare agricolă și neagricolă, pentru a defini apoi opțiunile politice, de exemplu în domeniul politicii de sprijinire a producătorilor agricoli.

Contribuția agriculturii la soluționarea problemei schimbărilor climatice

3.26

Agricultura este așadar în măsură să contribuie în diverse moduri la reducerea emisiilor actuale de gaze cu efect de seră. Printre acestea se numără renunțarea la transformarea suprafețelor împădurite, a turbăriilor, a zonelor umede și a pășunilor în terenuri arabile, ca și reducerea emisiilor sale de protoxid de azot și de metan prin metode de cultivare care conservă solurile, asigurând atât cât este posibil acoperirea lor permanentă (culturi intercalate), prin asolamente cu mai multe componente (de exemplu pentru a limita problemele legate de paraziți), prin fertilizare potrivită etc.

3.27

Mult timp s-a considerat că aportul de energie nu reprezenta o problemă, mai ales pentru că energia era foarte ieftină. CESE consideră că este foarte necesar să se acorde mai multă atenție în viitor formelor de agricultură deosebit de eficiente din punct de vedere energetic și să se sprijine aceste forme cu mai multă vigoare. Agricultura ecologică și producțiile așa numite „cu aport redus” (precum pășunatul extensiv) pot aduce o contribuție în acest domeniu.

3.28

Au fost obținute rezultate foarte promițătoare din încercările de „culturi mixte”. Aceasta constă, de exemplu, în semănarea pe o singură parcelă a leguminoaselor și a plantelor oleaginoase, împreună cu diferite soiuri de cereale, ceea ce duce la diminuarea puternică a cantității de îngrășăminte și pesticide și, în același timp, mărește biodiversitatea și favorizează formarea de humus.

3.29

Gestionarea humusului are o importanță decisivă pentru protecția climei. Pe viitor va trebui să se vegheze mai mult la menținerea unui nivel de humus cât de stabil și de ridicat posibil, mai ales în cazul pământurilor arabile, ceea ce adesea necesită rotația culturilor. CESE solicită Comisiei să colaboreze cu institutele de cercetare din statele membre pentru a evalua rezultatele studiilor care s-au efectuat până acum și, dacă este cazul, să lanseze altele pentru a identifica cele mai bune practici posibile și pentru a le sprijini.

3.30

În acest context, va trebui de asemenea să se examineze problema importanței care ar trebui acordată gestionării tradiționale a bălegarului. Mai mult, trebuie clarificat dacă așa numita utilizare integrală a plantelor, astfel cum se prevede în contextul biocarburanților din a doua generație, nu aduce eventual atingere obiectivelor fixate în materie de dezvoltare a stratului de humus.

4.   Bioenergia și biocarburanții de origine agricolă

4.1

Președinția franceză a solicitat Comitetului să se dedice, în cadrul prezentului aviz, și problematicii „biocarburanților”. Conformându-se cu plăcere acestei solicitări, Comitetul face trimitere totuși și la avizele sale pe această temă (18), în care își argumentează în detaliu poziția critică față de strategia privind biocarburanții, așa cum este ea înțeleasă în prezent.

4.2

Pe baza nivelului ridicat de emisii de CO2 produse de cărbune, petrol și gazele naturale, începe să se pună problema, în mod justificat, a utilizării directe și în măsură crescândă a energiei vegetale. Deși în principal s-a exprimat de mai multe ori în favoarea utilizării bioenergiei, CESE dorește să reamintească principiile fundamentale pe care le consideră necesare.

4.2.1

CESE subliniază că dreptul la hrană adecvată este recunoscut în mod explicit ca un aspect important al drepturilor omului, înțelese într-un sens mai larg. Producția de alimente de bază trebuie să aibă prioritate în fața celei de energie.

4.2.2

De asemenea, este important să nu se ia în considerare realizarea de culturi energetice pe terenurile care, în prezent, constituie „rezervoare” mari de carbon sau joacă un rol central din punct de vedere al biodiversității. CESE salută recunoașterea de către Comisie a faptului că realizarea culturilor energetice trebuie să respecte criteriile de durabilitate. Referitor la întrebarea dacă criteriile de durabilitate conținute în proiectul de directivă privind energia din surse regenerabile sunt suficiente sau nu, CESE își va exprima punctul de vedere detaliat în avizul său privind proiectul de directivă. CESE se exprimă în favoarea aplicării unor criterii corespunzătoare de durabilitate pentru toți combustibilii în general, indiferent de originea lor, ca și pentru furaje.

4.2.3

Deșeurilor agricole sau, de exemplu, biomasa care rezultă din operațiunile de întreținere a peisajelor reprezintă în Europa mari potențiale energetice, care sunt în prezent exploatate doar limitat, întrucât culturile energetice specifice (consumatoare de energie) sunt considerate a fi mai rentabile din punct de vedere economic. Referitor la acest punct, politica de sprijinire a producătorilor agricoli a transmis până acum semnale false.

4.2.4

În cazul utilizării bioenergiei trebuie să se aibă în vedere obținerea unei eficiențe maxime. Nu are sens, de exemplu, să se producă biogaz plecând de la porumbul cultivat cu un consum mare de energie, în cazul în care căldura degajată din producerea de curent nu este recuperată. În această situație, două treimi din energia obținută se vor pierde.

4.2.5

În prezent, culturile energetice sunt adesea produse, într-o primă fază, printr-un aport masiv de energie, iar apoi vegetalele sau uleiurile astfel obținute sunt supuse unui proces de prelucrare industrială costisitor din punct de vedere energetic. De aici rezultă că, pe plan energetic și climatic, mulți biocarburanți prezintă rezultate nete slabe sau chiar negative care sunt în parte fatale.

4.2.6

De aceea, în studiul său intitulat „Biocarburanții în context european”, Centrul comun de cercetare (CCC) al Comisiei se îndoiește că se poate îndeplini obiectivul Comisiei de reducere a gazelor cu efect de seră prin realizarea unui amestec de carburant care să fie biocarburant în proporție de 10 %. Alte studii (19) au ajuns la concluzii similare.

4.2.7

Studiul CCC prezintă o idee care, în opinia CESE ar trebui să devină principiu politic. Utilizarea biomasei produse trebuie să se efectueze acolo unde aceasta va fi cea mai benefică. Eficiența trebuie să fie cuvântul de ordine (20). Atunci când aceste structuri moleculare vegetale se pretează deja la o utilizare energetică directă, cum se va justifica încercarea de a fi supuse unei prelucrări ulterioare, printr-un tratament industrial care cere un aport energetic puternic? Documentul CCC subliniază că în UE, centralele termice sau electrice consumă tot atât de mult petrol ca și vehiculele cu motorină. Dacă s-ar folosi produse de culturi energetice, 1 MJ de biomasă ar putea înlocui 0,95 MJ de petrol fosil, pe când 1 MJ de biomasă nu înlocuiește decât aproximativ 0,35-0,45 MJ de petrol brut, atunci când este folosit în sectorul transportului.

4.2.8

Totuși, emisiile de gaze cu efect de seră din sectorul transporturilor ar putea fi reduse prin utilizarea unor autovehicule cu motor electric acționate prin intermediul energiei electrice produse prin arderea biomasei.

4.3

În avizul său intitulat „Mixul energetic în transporturi” (21), CESE explică faptul că, în transporturi, motorul cu combustie va ceda locul tracțiunii electrice. Tipul de abordare atât de ineficient al culturilor vegetale care pare să se profileze în domeniul biocarburanților este lipsit de sens.

4.4

Într-un studiu comparativ, Empa (22) a efectuat următorul calcul: pentru ca un autoturism Volkswagen Golf să poată parcurge 10 000 km cu biomotorină, trebuie cultivată o suprafață de rapiță de 2 062 m2. În schimb, va fi suficientă o suprafață de 37 m2 de panouri solare, adică aproximativ a șaizecea parte dintr-un câmp de rapiță, pentru a capta energia necesară parcurgerii aceleiași distanțe.

4.5

Și rostul „înnobilării” uleiurilor vegetale în scopul utilizării la motoarele de combustie trebuie pus sub semnul întrebării: de ce să nu se adapteze motoarele la structurile moleculare vegetale? Au fost create motoare, de exemplu, de tractoare și de camioane, care ar putea să funcționeze cu ulei vegetal pur și care respectă toate normele de emisie stabilite sau preconizate de UE. Inovațiile de acest tip ar trebui susținute mai intens.

4.6

Uleiurile necesare alimentării acestor motoare pot fi produs în policulturi, tratate la nivel regional și utilizate la nivel local. Altfel spus, agricultorii ar fi capabili, printr-un „proces cu aport redus” care să nu dăuneze mediului și climei, să producă nu doar propria lor energie de acționare, ci și să inițieze noi circuite energetice regionale. Astfel, procesele industriale și energofage de prelucrare ar deveni inutile!

4.7

De aceea, CESE consideră că Europa nu are nevoie de o strategie pură pentru biocarburanți, ci de o strategie europeană pentru biomasă, mai bine gândită, care să poată fi în mod clar mai eficientă pentru protecția climei și pentru crearea de locuri de muncă decât strategia pentru biocarburanți care se conturează în prezent și care se va baza în mod considerabil pe importul de plante energetice.

5.   Protecția climei în agricultură și politica agricolă — surse de locuri de muncă

5.1

Schimbările climatice pun agricultura în pericol în unele regiuni europene, însă aceste schimbări reprezintă și o șansă pentru agricultură și pentru agricultorii europeni, dacă agricultura și-ar lua în serios și ar promova rolul care îi revine în reorientarea politicii climatice.

5.2

În continuare, agricultura se numără printre principalii furnizori de locuri de muncă din UE. Într-o comunicare, Comisia Europeană a examinat în detaliu problema dezvoltării ocupării forței de muncă în zonele rurale (23). În comunicare se subliniază că, deși agricultura nu furnizează decât un număr destul de modest de locuri de muncă, sectorul agrar are o mare importanță pentru regiunile rurale. Comisia se așteaptă ca, până în 2014, cele zece milioane de locuri de muncă (calculate în echivalent normă întreagă) pe care le are în prezent să fie diminuate cu 4-6 milioane.

5.3

În același timp, se estimează că un mare număr de țări europene vor suferi de o penurie de lucrători calificați, mai ales pentru asumarea funcțiilor de conducere din întreprinderi sau pentru manevrarea instalațiilor tehnice complexe. Lipsa de atractivitate a locurilor de muncă existente agravează și mai mult penuria de lucrători calificați. Comitetul a atras deja atenția în mod expres asupra acestei evoluții și a afirmat cu claritate că trebuie să aibă loc o dezbatere despre calitatea locurilor de muncă (24).

Bioenergia — potențial de creare de locuri de muncă

5.4

În 2006, un studiu al Agenției Europene de Mediu a examinat potențialul producerii nepoluante de biomasă în scopuri energetice în Europa. Dacă se adaugă biomasa rezultată din deșeuri (de exemplu, gunoaiele menajere) și din economia forestieră și silvicolă, s-ar putea produce astfel în anul 2030 aproximativ 15-16 % din necesarul de energie primară prognozat al UE-25. Astfel, în zonele rurale, s-ar putea asigura sau chiar crea între 500 000 și 600 000 de locuri de muncă.

5.5

Crearea locurilor de muncă prin producerea de bioenergie și numărul acestor locuri de muncă depinde de strategia care va fi aleasă. Consiliul consultativ științific al Ministerului Federal german al Agriculturii apreciază că efectele asupra ocupării forței de muncă și asupra protecției climei vor fi maxime dacă se vor concentra eforturile pentru ca aceasta să se facă „în instalații de cogenerare termică electricitate-căldură sau în forje alimentate cu rumeguș, precum și cu biogaz rezultat din amestecul din gunoi de grajd lichid și din deșeuri”. În schimb, rezultatul pentru locurile de muncă din mediul rural va fi negativ dacă se alege ca producerea de bioenergie să fie stimulată în detrimentul creșterii animalelor sau dacă se va baza pe importuri, după cum se poate vedea în cazul biocarburanților.

5.6

Chiar de acum sunt disponibile exemple de implementare reușită de circuite închise de producție de bioenergie, care demonstrează că producerea anumitor forme de bioenergie poate fi avantajoasă din punct de vedere economic, ecologic și social, ca și al agriculturii și al piețelor regionale ale forței de muncă. Comunele Mureck și Güssing (ambele în Austria) sau Jühnde (Germania) cu un grad de alimentare cu energie regenerabilă de până la 170 % sunt exemple în acest sens. Acest bilanț impresionant este însoțit de un efect pozitiv pentru piața locală a forței de muncă (artizanat), fără măcar a lua în considerare ocuparea agricultorilor, care furnizează materia primă (25).

5.7

Dat fiind faptul că se estimează o mărire a decalajului dintre centrele urbane și zonele rurale din punct de vedere al veniturilor și al bunăstării, trebuie să se acorde o atenție deosebită politicii de ocupare a forței de muncă în zonele rurale. Cultura durabilă de plante destinate producerii de energie și conversia acestora în energie pot asigura și crea locuri de muncă la sate, dacă valorile create rămân în regiunile respective.

Asigurarea locurilor de muncă rurale de calitate

5.8

Obiectivul protecției climei se va putea îndeplini doar cu ajutorul lucrătorilor calificați. Pentru aceasta, întreprinderile trebuie să ofere lucrătorilor lor cadrul corespunzător pentru formarea continuă.

Stabilirea și asigurarea normelor sociale

5.9

În opinia generală, cererea pentru biomasa importată din țările în curs de dezvoltare sau din țările recent industrializate va continua să crească și va lua amploare. În acest context, nu se pot accepta eventuale prețuri avantajoase pe seama deteriorării condițiilor ecologice și sociale din țările producătoare. Producerea de bioenergie trebuie să se facă cu respectarea normelor fundamentale și a normelor de protecție a muncii ale Organizației Internaționale a Muncii (OIM) (26).

Participarea lucrătorilor și a sindicatelor

5.10

Transformările structurale din agricultură vor avea o influență considerabilă asupra calității locurilor de muncă și asupra veniturilor. De aceea trebuie ca salariații și sindicatele să se implice în aceste procese de schimbare. Dat fiind că modelele de codecizie variază semnificativ în Europa, structurile europene și naționale trebuie să acorde mai multă atenție dorinței de participare a salariaților din sectorul agricol. Acest lucru trebuie să aibă loc luând în considerare în special faptul că aceste forme de comunicare și de schimb de idei vor putea asigura și menține locurile de muncă.

5.11

Având rol de organism reprezentativ de parteneriat social în chestiunile privind ocuparea forței de muncă și evoluția noilor obiective ale agriculturii, Comitetul de dialog social european din agricultură, care există din 1999, este un organism calificat de experți și de consultanță. CESE recomandă Comisiei să întărească rolul acestui organism și din punctul de vedere al politicii climatice. La nivel național, ar trebui întărit rolul partenerilor sociali în comitetele de monitorizare a dezvoltării zonelor rurale, în calitate de experți în chestiunile climatice importante pentru agricultură.

Bruxelles, 9 iulie 2008.

Președintele

Comitetului Economic și Social European

Dimitris DIMITRIADIS


(1)  Pot fi amintite aici incendiile din 2007 din Grecia, care au distrus, de exemplu, plantațiile de măslini.

(2)  COM(2007) 414 din 18.7.2007, Avizul JO C 224, 30.8.2008, p. 67 adoptat la 29 mai 2008.

(3)  COM(2007) 722 final.

(4)  CO2e sau „echivalent dioxid de carbon”.

(5)  Cool Farming: Climate impacts of agriculture and mitigation potential (Efectele agriculturii asupra climei și potențialul de reducere), studiu Greenpeace, decembrie 2007.

(6)  Sursa: Agenția Europeană de Mediu, Raportul AEM 5/2007.

(7)  IPCC, grupul de lucru III, capitolul 8 (2007), agricultură.

(8)  Inclusiv plantele furajere.

(9)  Solurile constituie, după oceane, a doua sursă de carbon ca mărime. Câteva cifre (CESE este conștient că uneori există mari diferențe): pământurile arabile conțin aproximativ 60 de tone de carbon la hectar, pășunile și solurile forestiere stochează aproape dublu (în cazul pădurii, trebuind adăugate volumele care sunt înmagazinate în arbori), în timp ce un hectar de turbărie poate acumula până la 1 600 de tone.

(10)  În principal, această relație se prezintă sub forma cultivării de soia destinată hrănirii șeptelului crescătorilor europeni și a producției de ulei de palmier sau de jatropha în scopuri energetice („biocarburanți”).

(11)  Mai exact zăcămintele de petrol, de cărbune și de gaze, biomasa de suprafață, carbonul stocat în soluri și, în sfârșit, oceanele.

(12)  A se vedea de exemplu „criteriile de condiționalitate”.

(13)  Articolul „N2O release from agro-biofuel production negates global warming reduction by replacing fossil fuels” („Emisiile de N2O rezultate din producția de biomotorină anulează efectele climatice pozitive ale înlocuirii combustibililor fosili”), publicat în Atmospheric Chemestry and Physics Discussion, 7, 11191-11205, 2007.

(14)  Aceste emisii cresc anual cu aproximativ 3,3 miliarde de tone de echivalent CO2.

(15)  Șeptelul bovin la scară mondială a trecut de la 1 297 milioane de capete, în 1990, la 1 339 milioane, în 2004; între aceste două date, numărul a scăzut în UE 25 de la 111,2 milioane la 86,4 milioane și a crescut în China de la 79,5 milioane la 106,5 milioane.

(16)  A se vedea îndeosebi dosarul tematic „Klimaschutz und Öko-Landbau” („Protecția climei și agricultura biologică”), Heft 1/2008.

(17)  A se vedea răspunsul guvernului federal german la scurta interpelare a grupului Alianța 90/Verzii (BÜNDNIS 90/ Die Grünen) privind tema „Agricultura și protecția climei”, documentul 16/5346, punctul 13.

(18)  JO C 44, 16.2.2008, p. 34, precum și Avizul TEN/338 privind propunerea de directivă a Parlamentului European și a Consiliului privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile, aflat în faza de elaborare, COM(2008) 019.

(19)  Este, de exemplu, cazul studiului efectuat de Consiliul consultativ științific al Ministerului Federal al Agriculturii din Germania.

(20)  JO C 162, 25.6.2008, p. 72.

(21)  JO C 162, 25.6.2008, p. 52.

(22)  Empa este un institut de cercetare privind știința materialelor și tehnologia. Acesta face parte din Universitatea Tehnică Federală din Zürich (ETH).

(23)  COM(2006) 857, Comunicarea Comisiei către Consiliu și Parlamentul European privind ocuparea forței de muncă în zonele rurale: depășirea deficitului de locuri de muncă.

(24)  JO C 120, 16.5.2008, p. 25.

(25)  Pentru mai multe informații, a se vedea http://www.seeg.at.

(26)  http://www.ilo.org/global/What_we_do/InternationalLabourStandards/lang-en/index.htm.


3.2.2009   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 27/66


Avizul Comitetul Economic și Social European privind propunerea de directivă a Parlamentului European și a Consiliului de modificare a Directivei 2003/87/CE în vederea îmbunătățirii și extinderii sistemului comunitar de comercializare a cotelor de emisie de gaze cu efect de seră

COM(2008) 16 final — 2008/0013 (COD)

(2009/C 27/15)

La 13 februarie 2008, în conformitate cu articolul 175 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, Consiliul Uniunii Europene a hotărât să consulte Comitetul Economic și Social European cu privire la

Propunerea de directivă a Parlamentului European și a Consiliului de modificare a Directivei 2003/87/CE în vederea îmbunătățirii și extinderii sistemului comunitar de comercializare a cotelor de emisie de gaze cu efect de seră.

Secțiunea pentru agricultură, dezvoltare rurală și protecția mediului, însărcinată cu pregătirea lucrărilor Comitetului pe această temă, și-a adoptat avizul la 4 iunie 2008. Raportor: dl ADAMS.

În cea de a 446-a sesiune plenară, care a avut loc la 9 și 10 iulie 2008 (ședința din 9 iulie), Comitetul Economic și Social European a adoptat prezentul aviz cu 124 de voturi pentru, 2 voturi împotrivă și 8 abțineri.

1.   Concluzii și recomandări

1.1

Valoarea sistemului UE de comercializare a cotelor de emisii (ETS) va fi măsurată prin impactul acesteia asupra emisiilor de gaze cu efect de seră din Europa, prin relevanța sa și prin exemplul pe care îl oferă în stimularea acțiunii globale și/sau transformarea într-un sistem global cuprinzător. În acest context:

este binevenită tendința de a extinde licitarea cotelor de emisie, întrucât aceasta respectă principiul „poluatorul plătește”, evită profiturile nejustificate, stimulează și finanțează instalațiile cu emisii reduse de dioxid de carbon și sprijină inovarea;

ar trebui luate în considerare măsuri de protecție pentru acele sectoare și subsectoare mari consumatoare de energie care sunt vulnerabile în fața concurenței internaționale, în absența unui acord internațional eficient privind schimbările climatice care să impună obligații privind reducerea emisiilor de dioxid de carbon tuturor industriilor respective la nivel global, în scopul evitării „scurgerilor de dioxid de carbon”. Sistemul ETS al UE nu trebuie să aibă un impact negativ asupra competitivității industriei europene;

reglementarea licitațiilor ar trebui să fie pregătită și adoptată cât de curând posibil, pentru a evita o situație de incertitudine inutilă;

Comisia ar trebui să facă propuneri privind modul în care își poate realiza angajamentul de a trece la o reducere de 30 %, în loc de 20 %, în cazul unui acord internațional;

trebuie depuse toate eforturile pentru a influența și forma o platformă comună cu legislația privind mecanismele de limitare și de comercializare (cap and trade), care este în curs de elaborare în SUA și în alte țări ale OCDE;

transportul maritim ar trebui să fie inclus în ETS, în cazul în care Organizația Maritimă Internațională nu prezintă urgent propuneri concrete.

1.2

ETS trebuie perceput ca un sistem de stimulare a unei economii cu emisii reduse de dioxid de carbon și de încurajare a protecției climei, a adaptării și atenuării în acest domeniu.

Dacă se acordă cote de emisii gratuite, acest lucru ar trebui făcut în contextul unor analize comparative riguroase și al unor obiective bazate pe rezultate.

Cel puțin 50 % din veniturile obținute din licitarea cotelor de emisie ar trebui să fie destinate sprijinirii măsurilor definite în articolul 10.3 literele a-f.

Ar trebui eliminate eventualele măsuri de descurajare care ar putea limita contribuția și creșterea sistemelor de cogenerare (CHP — producția combinată de energie termică și electrică) și a sistemelor eficiente de încălzire locală.

Acțiunile desfășurate în ceea ce privește folosirea pădurilor ca puțuri de stocare a dioxidului de carbon, defrișările și utilizarea terenurilor trebuie să fie mai pronunțate decât permite în prezent pachetul Comisiei.

1.3

ETS ar trebui să urmărească minimizarea obstacolelor birocratice și obținerea clarității și a transparenței.

Acele măsuri din propunere care sunt supuse în prezent procedurii de comitologie, necesită atenție și clarificări urgente.

Comisia ar trebui să ia în considerare posibilitatea de a crește — de la 10 000 la 25 000 de tone de dioxid de carbon — limita de excludere din sistemul ETS pentru instalații mici, cu condiția să existe măsuri echivalente și compensatorii.

1.4

ETS trebuie perceput ca un sistem echitabil în cadrul UE, recunoscând totodată nevoia stringentă a țărilor recent industrializate și mai puțin dezvoltate de a avea o creștere durabilă și de a reduce sărăcia.

Trebuie studiată posibilitatea reechilibrării sarcinii între sectoarele acoperite de ETS și cele din afara ETS.

Ar trebui revizuite implicațiile restricționării utilizării creditelor obținute prin mecanismul de aplicare comună sau prin cel de dezvoltare nepoluantă (AC/MDN), în absența unui acord internațional.

Trebuie găsită o soluție la posibilele greutăți cu care s-ar putea confrunta acele state membre din Europa de Est a căror rețea de electricitate are ca furnizor Rusia, și nu UE.

2.   Introducere

2.1

ETS a fost creat prin Directiva 2003/87/CE în octombrie 2003. Prin ETS, se urmărește controlul factorilor care contribuie la schimbările climatice, în special gazele antropice cu efect de seră, prin oferirea de stimulente economice pentru reducerea emisiilor. ETS este un sistem de limitare și de comercializare (cap and trade), prin care se stabilește o limită privind cantitatea de substanțe poluante (în principal CO2) care poate fi emisă. ETS este cel mai important mecanism comunitar de limitare a emisiilor de gaze cu efect de seră, preferat taxării directe a emisiilor de dioxid de carbon sau reglementării directe.

3.   Principii generale

3.1

ETS actual se aplică la peste 10 000 de instalații din sectorul energetic și din cel industrial, responsabile de 40 % din emisiile de gaze cu efect de seră din UE. Instalațiile primesc permise de emisie ex ante și sunt obligate să renunțe la un număr de cote de emisie (sau credite) care reprezintă dreptul de a emite o anumită cantitate echivalentă cu emisiile lor actuale. Cantitatea totală de cote de emisie și de credite nu poate depăși limita prestabilită, emisiile totale menținându-se la acest nivel. Întreprinderile care emit un volum mai mare de gaze cu efect de seră decât numărul de cote de emisie pe care l-au primit trebuie să cumpere credite de la cei care poluează mai puțin sau pot cumpăra drepturi de emisie suplimentare la licitații.

3.2

Transferul cotelor de emisie este denumit comercializare. De fapt, prin acest sistem, orice emitent plătește pentru poluare, în timp ce orice instalație va fi recompensată dacă va reduce emisiile mai mult decât este necesar. Astfel, în teorie, cei care pot să reducă emisiile cu ușurință și cu costuri mici vor face acest lucru, obținând o reducere a poluării cu cele mai reduse costuri posibile pentru societate. În cadrul ETS, o cotă de emisie echivalează cu dreptul de a emite echivalentul unei tone de dioxid de carbon pe o perioadă specifică — alte gaze cu efect de seră fiind convertite în echivalentul de CO2.

3.3

Statele membre pot de asemenea să permită utilizarea, în același fel ca și cotele de emisie, a creditelor din proiectele de reducere a emisiilor în țările terțe. Astfel de proiecte pot fi desfășurate în contextul mecanismelor de aplicare comună sau de dezvoltare nepoluantă (AC/MDN), prevăzute de Acordul de la Kyoto.

4.   Perioadele de comercializare în cadrul ETS

4.1   Prima perioadă de comercializare ETS: 1.1.2005-31.12.2007

4.1.1

În prima fază, de învățare, s-a creat infrastructura de comercializare a cotelor de emisii, însă eficiența acestei etape a fost puternic limitată de supra-alocarea de cote de emisie de către statele membre (pentru faza întâi și pentru cea de-a doua, statele membre au elaborat planuri naționale de alocare, PNA, stabilind un nivel total al emisiilor și numărul de cote de emisie pentru fiecare instalație). Au existat mari variații ale prețului de comercializare a cotelor de emisie în această perioadă, inclusiv o prăbușire a prețului dioxidului de carbon la sfârșitul primei perioade de comercializare.

4.1.2

Au existat numeroase critici aduse ETS care s-au concentrat pe metodele inițiale de alocare și pe proceduri, pe nivelul limitei, pe problemele de echitate, complexitate, monitorizare și aplicare, pe riscul încurajării relocării marilor întreprinderi poluante în țările în care nu există reglementări, pe valoarea, credibilitatea și siguranța creditelor AC/MDN și pe impunerea în viitor a unor costuri de producție dezavantajoase. A reieșit cu claritate că aceste chestiuni vor trebui abordate în cadrul revizuirii ETS, pentru ca sistemul să devină credibil atât pentru industrie, cât și pentru ONG-uri.

4.2   A doua perioadă de comercializare ETS: 1.1.2008-31.12.2012

4.2.1

Această fază se aplică tuturor celor 27 de state membre și coincide cu perioada primului angajament al Protocolului de la Kyoto și cu cerința de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră. Până acum, prețurile de comercializare a cotelor de emisie au cunoscut o tendință ascendentă, la niveluri care încurajează puternic măsurile de reducere. Prețul de comercializare actual (mai 2008) este de aproximativ 25 EUR/tonă. Pentru această perioadă, Comisia a efectuat o evaluare sistematică a limitelor propuse de statele membre pe baza emisiilor verificate și, ca urmare, emisiile produse de sectoarele acoperite de sistemul ETS au fost limitate la o medie de 6,5 % sub nivelurile din 2005. Au existat puține posibilități de schimbare sau modificare a sistemului în a doua perioadă de comercializare, deși emitenții continuă în mod activ să reacționeze și să se adapteze. Verificările de date și experiențele de comercializare continuă să se înmulțească, ceea ce, în cea mai mare parte, confirmă conceptul care stă la baza sistemului.

4.3   A treia perioadă de comercializare ETS: 2013-2020

4.3.1

Comisia propune acum schimbări semnificative ale sistemului ETS, care vor intra în vigoare în această fază. Aceasta este scopul modificării Directivei 2003/87/EC.

5.   Rezumatul propunerii de modificare a directivei

5.1

Deși sistemul ETS al UE a creat cea mai mare piață unică de dioxid de carbon din lume (1), alocările inițiale excesive de cote de emisie (gratuite) în cadrul PNA au reprezentat un pas înapoi și, în mod evident, nu au fost în concordanță cu o reducere eficientă a emisiilor în sectoarele acoperite de sistemul ETS, în UE. În contextul unor angajamente ferme de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră, sistemul ETS revizuit este considerat esențial pentru furnizarea unui indicator privind prețul dioxidului de carbon pe termen lung, permițând oferirea de stimulente pentru investițiile cu emisii reduse de bioxid de carbon și transformând Europa într-o economie cu emisii reduse de gaze cu efect de seră.

5.2

Aceste modificări:

vor introduce o limită pe tot cuprinsul UE privind cotele de emisie, în locul a 27 de limite naționale, PNA încetând astfel să existe;

vor mări considerabil proporția de cote de emisie licitate și vor armoniza reglementările privind cotele de emisie gratuite pentru sprijinirea tehnologiilor eficiente sub aspectul emisiilor de dioxid de carbon;

vor defini o parte dintre drepturile de licitație pe baza venitului pe cap de locuitor;

vor simplifica definițiile-cheie și vor spori claritatea din punct de vedere juridic și tehnic;

vor include noi domenii (substanțele petrochimice, amoniacul și aluminiul) și noi gaze cu efect de seră (protoxidul de azot și perfluorcarburile), mărind acoperirea cu 6 %;

vor permite instalațiilor mai mici să fie excluse din sistemul ETS, sub rezerva unor măsuri compensatorii;

vor stabili reguli pentru utilizarea creditelor care provin din proiectele AC/MDN.

5.3

Începând cu 2013, cotele de emisie se vor reduce anual (2), ajungându-se până în 2020 la o reducere de 21 % a emisiilor de gaze cu efect de seră în sectoarele acoperite de ETS din UE, în raport cu 2005. Acest proces de reducere va continua în cea de-a patra fază (2021-2028), în același ritm. În paralel, proporția de cote de emisie licitate va fi mărită, începând de la 60 % în 2013. S-a propus ca sectorul generator de electricitate să nu primească cote de emisie gratuite, fiind astfel obligat să cumpere toate cotele de emisie la licitație sau pe o piață secundară începând cu 2013, pe fondul unei eliminări treptate generale în alte sectoare până în 2020. Excepție vor face sectoarele considerate a prezenta un risc considerabil de „scurgere de dioxid de carbon” (relocalizarea în țări fără constrângeri comparabile în privința emisiilor), ceea ce ar duce la creșterea nivelului global al emisiilor. Astfel de sectoare pot primi cote de emisie gratuite de până la 100 %. Această decizie va fi luată în 2011. Statele membre vor organiza licitații și vor fi încurajate, chiar dacă nu obligate, să investească o parte a veniturilor în politici nepoluante.

5.4

Se consideră că creditele AC/MDN (din țările terțe), care pot fi cumpărate acum de operatorii din UE, vor putea fi utilizate în perioada de până în 2020. Numărul total care va fi utilizat în această perioadă este egal cu volumul total care a fost utilizat în a doua perioadă de comercializare, adică 1,4 miliarde de cote de emisie, ceea ce corespunde unei treimi din efortul general de reducere a emisiilor. Când UE își va intensifica eforturile de reducere a emisiilor în contextul pactului internațional privind clima, 50 % din efortul suplimentar poate fi realizat prin credite AC/MDN.

5.5

Deși creditele obținute din utilizarea terenurilor („puțuri de stocare a dioxidului de carbon”, cum sunt pădurile) nu vor fi autorizate, creditele interne obținute din sistemele de reducere a emisiilor neacoperite de ETS vor putea fi autorizate, cu condiția definirii unor reguli clare.

5.6

S-au elaborat dispozițiile necesare pentru ca ETS al UE să fie conectat cu alte sisteme de comercializare, pentru a se încuraja apariția unui sistem mondial.

5.7

În cazul încheierii unui acord internațional, volumul de cote de emisie din cadrul ETS va fi redus conform acestui acord, în timp ce va crește posibilitatea de a recurge la MDN.

5.8

Se va aloca un volum de 5 % din drepturile de emisie pentru noile instalații care intră în sistem după 2013. Este probabil că emisiile generate de aeronave vor deveni parte a ETS către finalul celei de-a doua perioade, dar acest lucru este abordat într-o propunere separată (3).

5.9

Nu se prevede includerea transportului maritim în ETS.

6.   Observații generale

6.1

ETS al UE nu este un exercițiu academic și nici un tip de taxare „verde”. ETS combină elementele unei abordări de tip piață liberă cu reglementările și direcția generală negociată și adaptată printr-un proces politic. Întreprinderile individuale sunt libere să aleagă cum sau dacă își vor reduce emisiile. Ele ar trebui să recurgă la cel mai puțin costisitor mod de a se conforma reglementărilor privind poluarea. Prin urmare, rolul principal al ETS este de a crea stimulente care să reducă costul realizării obiectivului de reducere a poluării. CESE este de acord cu această abordare și o susține.

6.2

Se estimează că obiectivul actual de reducere a poluării (de a stabiliza emisiile de gaze cu efect de seră în atmosferă la 455-550 ppm până în 2050) va costa în jur 1 % din PIB-ul global. Dacă nu se acționează eficient, PIB-ul global s-ar putea reduce cu 20 % (4). Cu toate acestea, dovezile și cercetările continue (5) indică o accelerare a generării de gaze cu efect de seră, o reducere a capacității de absorbție a planetei și ridică semne de întrebare în privința adecvării obiectivelor de reducere.

6.3

ETS urmărește efectiv dobândirea rolului de lider absolut în procesul care trebuie să se transforme într-un efort global. Acest proces are loc într-un cadru global, întrucât atmosfera face parte dintre bunurile comune globale. De aceea, evaluarea sistemului nu poate exclude interacțiunea acestuia cu poluatorii din întreaga lume și impactul asupra acestora.

6.4

Se remarcă faptul că legislația generală din SUA, care probabil va intra în vigoare odată cu noua administrație, se bazează pe un sistem de limitare și comercializare care are caracteristici similare. Posibilitatea unui program comun SUA-UE ar fi un pas foarte important către un sistem global, așa cum ar fi și legăturile cu alte sisteme propuse în țările OCDE.

6.5

De aceea, CESE a acordat o atenție deosebită rolului ETS și impactului echitabil și durabil al acestuia asupra reducerii globale a emisiilor de gaze cu efect de seră. Demonstrează acest lucru că acțiunile europene sunt atât credibile, cât și eficiente? Trebuie afirmat, în acest context, că obiectivul UE de reducere cu 20 % a emisiilor de gaze cu efect de seră până în 2020 în raport cu nivelul anului 1990 (care stă la baza ETS și a propunerii de împărțire a sarcinilor) este mai redus decât obiectivul de 25-40 % pentru țările industrializate, susținut de UE la Conferința de la Bali privind schimbările climatice din decembrie 2007. Comisia pornește de la obiectivele asupra cărora s-a căzut de acord în cadrul Consiliului European de primăvară din 2007, fără a analiza dacă acest nivel de reducere este într-adevăr suficient pentru realizarea obiectivelor globale sau dacă este doar nivelul maxim de reducere care ar putea fi probabil acceptat, având în vedere echilibrul intereselor pe termen scurt, motivate politic și economic, dintre statele membre. CESE conchide că dovezile care se acumulează în privința schimbărilor climatice impun revizuirea obiectivelor, pentru a se obține reduceri mai mari a emisiilor de gaze cu efect de seră.

6.6

CESE susține utilizarea pe scară mai largă a licitațiilor pentru cotele de emisie. Licitațiile sunt conforme cu principiul „poluatorul plătește”, evită profiturile nejustificate, stimulează și generează fonduri pentru instalațiile cu emisii reduse de carbon și sprijină inovarea.

6.7

Există în prezent multe chestiuni nerezolvate care privesc afacerile europene în general. Acestea se axează pe un ETS revizuit, care impune o poziție concurențială dezavantajoasă pentru industrie, în special în raport cu țările recent industrializate din afara UE. Aceste țări afirmă, cu oarecare temei, că trebuie să se țină seama de cele două secole de industrializare occidentală și emisiile corespunzătoare de gaze cu efect de seră, precum și de eforturile lor de a scoate din sărăcie categorii considerabile de populație. Un acord global care să rezolve aceste chestiuni va trebui să beneficieze de un sprijin mai larg și de o mai mare înțelegere a acestor factori din partea consumatorilor, ca și din partea sectorului industrial din țările OCDE.

7.   Observații specifice

7.1

Dacă se dorește ca sistemul UE de comercializare a cotelor de emisii (ETS) să devină standardul global în materie de comercializare a emisiilor de dioxid de carbon, este esențial ca acesta să fie cât mai solid și mai eficient posibil. Prin urmare, CESE recomandă următoarele:

7.1.1

Alocarea, cu titlu gratuit, de cote de emisie acelor sectoare și subsectoare mari consumatoare de energie care sunt vulnerabile în fața concurenței internaționale ar trebui să fie luată în considerare numai în lipsa unui acord internațional eficient cu privire la schimbările climatice, care să impună obligații privind reducerea emisiilor de dioxid de carbon tuturor industriilor respective la nivel global. Sistemul ETS al UE nu trebuie să aibă un impact negativ asupra competitivității industriei europene.

7.1.2

În măsura posibilului, ar trebui să se ia o decizie timpurie în ceea ce privește sectoarele care, dat fiind riscul de relocalizare a emisiilor de dioxid de carbon, vor primi cote de emisie gratuite. Aceste sectoare vor fi identificate până în iunie 2010, dar luarea unei decizii ar trebui să aibă loc mai devreme, pe baza directivelor, astfel încât să se evite incertitudinea în mediul investițional, iar sectoarele respective să poată elabora planurile necesare pe termen lung.

7.1.3

Deși se preconizează ca licitația să constituie metoda principală de alocare a cotelor, aproape că nu există nicio indicație cu privire la modul de organizare a unei astfel de licitații. Prevederea referitoare la introducerea unui regulament privind licitația nu mai devreme de 31 decembrie 2010 reprezintă o sursă suplimentară de incertitudine pentru toți participanții la sistemul ETS al UE din perspectiva enormelor investiții ce rămân a fi efectuate în sectorul energetic.

7.1.4

Ar trebui să se studieze posibilitatea reechilibrării sarcinilor între sectoarele acoperite de ETS și cele din afara ETS. CESE își pune întrebarea dacă distribuirea obligațiilor de reducere a emisiilor între sectoarele acoperite de ETS (-21 % în comparație cu nivelurile din 2005) și celelalte sectoare (-10 % în comparație cu nivelurile din 2005) este justificată. Cercetarea (6) indică faptul că, în anumite sectoare care nu sunt acoperite de ETS, în special în cele două sectoare cele mai importante, construcțiile și transporturile, există posibilitatea de a reduce emisiile la zero sau chiar posibilitatea de a obține costuri negative. Mai mult, acestea sunt sectoare în care riscul de relocalizare a emisiilor de dioxid de carbon este relativ scăzut sau inexistent. Pe lângă aceasta, sectorul construcțiilor dispune de un mare potențial de creare de locuri de muncă în cadrul UE.

7.1.5

Toate cotele de emisie alocate transportului aerian ar trebui să fie atribuite prin licitație (7) atunci când acest sector se va alătura ETS.

7.1.6

În perspectiva creșterii emisiilor de gaze cu efect de seră generate de transportul maritim (1,12 miliarde de tone la nivel global, de două ori mai mult decât emisiile din aviație (8)), Comisia ar trebui să propună măsuri pentru includerea transportului maritim în ETS, dacă Organizația Maritimă Internațională nu prezintă, de urgență, propuneri eficiente.

7.1.7

Veniturile obținute din atribuirea prin licitație a cotelor de emisii, în prezent estimate la 50 de miliarde de euro pe an până în 2020, ar trebui să fie utilizate, într-o măsură mult mai mare, pentru a finanța măsuri de protejare a mediului, de atenuare și adaptare la schimbările climatice, punându-se accentul asupra țărilor vulnerabile și mai puțin dezvoltate și investindu-se în cercetare și dezvoltare. Alocarea a 20 % din aceste venituri, sugerată în cadrul propunerii [articolul 10 alineatul (3)], este insuficientă și nu stimulează evoluția către o economie cu emisii scăzute de dioxid de carbon. CESE recomandă ca valoarea acestei alocări să fie mărită la cel puțin 50 % din venituri. Ar trebui să se acorde atenție sprijinirii rolului silviculturii și reîmpăduririlor, și să se prevină despăduririle în UE și în alte părți ale lumii în care pădurile s-au dovedit a fi eficiente în absorbția dioxidului de carbon.

7.1.8

Acele măsuri din propunere care sunt supuse în prezent procedurii de comitologie, necesită o mai mare atenție și claritate.

7.1.9

Comisia ar trebui să ia în considerare posibilitatea de a crește — de la 10 000 la 25 000 de tone de dioxid de carbon — limita de excludere din ETS pentru instalațiile mici, cu condiția să existe măsuri compensatorii echivalente.

7.1.10

Propunerea ar trebui să fie mai clară cu privire la modul în care, odată ce a fost stabilit un acord internațional, UE își va îndeplini angajamentul de a continua să reducă emisiile de CO2 de la 20 % la 30 %.

7.1.11

Statele membre ar trebui să își revizuiască sistemele de prețuri fixe („feed-in” tariffs), pentru a preveni un impact negativ asupra creșterii și contribuției sistemelor de cogenerare (CHP).

7.1.12

În ceea ce privește termoficarea, ar trebui să fie luate măsuri pentru a se evita descurajarea exemplelor de astfel de programe eficiente.

7.1.13

Ar trebui să se găsească o soluție la posibilele greutăți cu care s-ar putea confrunta acele state membre din Europa de Est a căror rețea de electricitate are ca furnizor Rusia, și nu UE.

7.1.14

Propunerea actuală de a limita posibilitatea utilizării de credite rezultate din mecanismele de aplicare comună sau de dezvoltare nepoluantă (AC/MDN) ar trebui să fie studiată în continuare, atâta timp cât nu s-a ajuns la un acord internațional, în special din perspectiva efectelor negative pe care aceasta le-ar avea asupra dezvoltării de piețe internaționale de capital destinate finanțării acestor programe.

Bruxelles, 9 iulie 2008

Președintele

Comitetului Economic și Social European

Dimitris DIMITRIADIS


(1)  Banca Mondială — „Situația și tendințele pieței dioxidului de carbon”, mai 2007.

(2)  De la 1 974 milioane de tone la 1 720 milioane de tone de CO2.

(3)  Avizul CESE, JO C 175, 27.7.2007, p. 47.

(4)  Raportul Stern 2006.

(5)  Conform Observatorului Mauna Loa din Hawaii, nivelurile de CO2 din atmosferă se află deja la 387 ppm, cel mai ridicat nivel din ultimii 650 000 de ani cel puțin.

(6)  Vattenfall/McKinsey, „The Climate Map”:

http://www.vattenfall.com/www/ccc/ccc/Gemeinsame_Inhalte/DOCUMENT/567263vattenfall/P0271636.pdf

(7)  În conformitate cu recomandarea anterioară a Comitetului, formulată în JO C 175, 27.7.2007, p. 47.

(8)  Raportul din februarie 2008 al Organizației Maritime Internaționale.


3.2.2009   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 27/71


Avizul Comitetului Economic și Social European privind propunerea de decizie a Parlamentului European și a Consiliului privind efortul statelor membre de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră astfel încât să respecte angajamentele Comunității de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră până în 2020

COM(2008) 17 final — 2008/0014 (COD)

(2009/C 27/16)

La 11 februarie 2008, în conformitate cu articolul 175 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, Consiliul a hotărât să consulte Comitetul Economic și Social European cu privire la

Propunerea de decizie a Parlamentului European și a Consiliului privind efortul statelor membre de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră astfel încât să respecte angajamentele Comunității de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră până în 2020.

Secțiunea pentru agricultură, dezvoltare rurală și protecția mediului, însărcinată cu pregătirea lucrărilor Comitetului pe această temă, și-a adoptat avizul la 4 iunie 2008. Raportor: dl MORKIS.

În cea de a 446-a sesiune plenară, care a avut loc la 9 și 10 iulie 2008 (ședința din 9 iulie), Comitetul Economic și Social European a adoptat prezentul aviz cu 116 voturi pentru, 2 voturi împotrivă și 8 abțineri.

1.   Sinteza observațiilor și recomandărilor CESE

1.1

Comitetul Economic și Social European salută inițiativa Comisiei Europene de a propune statelor membre partajarea eforturilor în cadrul combaterii schimbărilor climatice în ceea ce privește îndeplinirea angajamentului comunitar de a reduce, între 2013 și 2020, emisiile de gaze cu efect de seră din surse nereglementate de Directiva 2003/87/CE (neacoperite de sistemul UE de comercializare a emisiilor — ETS).

1.2

Comitetul recunoaște și salută rolul de lider al UE în negocierile internaționale privind angajamentele în materie de mediu și de protecție a climei. Prin angajamentele pe care și le-a asumat, UE oferă un bun exemplu și încearcă să stimuleze și să determine alte țări să ia măsuri comparabile.

1.3

Comitetul este de părere că societății civile îi revine un rol foarte important în punerea în aplicare a deciziei și în îndeplinirea obligațiilor asumate de statele implicate. Statele membre ar trebui să promoveze mai puternic inițiativele sociale care contribuie la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și să dezvolte modalități de sprijinire a acestor inițiative.

Societatea civilă în ansamblul ei poate avea o contribuție importantă la punerea în aplicare a acestei decizii. În acest sens este necesară o mai amplă diseminare a cerințelor deciziei, precum și a mijloacelor de aplicare la nivelul fiecărui stat membru.

De asemenea, trebuie pus un accent mai puternic pe conștientizarea și educarea populației pentru a înțelege necesitatea eforturilor de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră.

În plus, este absolut necesar să se formeze specialiști și să se dezvolte în general gradul de conștientizare a opiniei publice în domeniile economisirii energiei, al protecției climei și al schimbărilor climatice.

1.4

Comitetul este de părere că măsurile de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră ar trebui implementate în așa fel încât să protejeze și chiar să mărească competitivitatea economică a Europei pe termen lung. Dezvoltarea energiei regenerabile și produsele și modurile de producție eficiente din punct de vedere energetic vor fi cerute din ce în ce mai mult în lume, iar Europa deține o poziție bună din care poate obține un avantaj concurențial dacă devine lider mondial în multe din aceste domenii. UE și statele membre trebuie să susțină cercetarea și dezvoltarea în aceste domenii.

1.5

În temeiul articolului 3 alineatul (3) din propunerea de decizie, un stat membru poate transfera din anul următor un volum egal cu 2 % din limita de emisii de gaze cu efect de seră a respectivului stat membru prevăzută la alineatul (2). În cazul în care emisiile unui stat membru se situează sub limita prevăzută la alineatul (2), respectivul stat membru poate transfera în anul următor reducerile de emisii excedentare. Această dispoziție este prea rigidă, deoarece termenul de un an nu are flexibilitatea necesară pentru a aplica proiecte pe scară mare și a obține rezultate bune. Acest lucru este deosebit de important pentru statele membre care aplică proiecte pe scară mare de reducere a efectelor emisiilor de gaze cu efect de seră.

Comisia propune ca fiecare stat membru să-și pregătească un plan de realizare a valorilor-țintă naționale, însă media emisiilor anuale în perioada 2013-2020 nu ar trebui să depășească media emisiilor din perioada 2005-2020. În opinia Comitetului, va fi important ca implementarea acestor planuri să fie monitorizată regulat la nivel național și european pentru a se permite identificarea imediată a oricăror divergențe și adoptarea măsurilor corective.

1.6

Pentru a consolida rentabilitatea generală în cadrul implementării tuturor obligațiilor Comunității și în scopul îndeplinirii obiectivelor comunitare cu costuri minime, Comitetul consideră că un stat membru ar trebui să poată transfera altui stat membru o parte din cota sa admisibilă de emisii, pe baza acordurilor interstatale bilaterale.

1.7

Comitetul este de părere că trebuie găsit un echilibru adecvat între măsurile orientate către reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în cadrul UE și solidaritatea cu privire la introducerea unor măsuri de reducere a emisiilor în țările în curs de dezvoltare, prin utilizarea unor instrumente flexibile în cadrul proiectelor în vederea aplicării în comun a mecanismului de dezvoltare nepoluantă (CDM). Cu toate acestea, utilizarea instrumentelor flexibile ar trebui să fie considerată adecvată numai acolo unde reduce într-adevăr emisiile globale de gaze cu efect de seră. Aceste instrumente nu trebuie să stimuleze transferul emisiilor de la țările UE la cele non-UE.

1.8

Comitetul sprijină angajamentele luate și aprobă partajarea eforturilor între statele membre. Comitetul consideră că publicul trebuie informat mai bine despre principiile care stau la baza partajării eforturilor. La partajarea eforturilor, trebuie evaluate pentru fiecare stat în parte condițiile date și cheltuielile asociate reducerii emisiilor, precum și efectele asupra competitivității și dezvoltării statului respectiv. Decizia privind partajarea eforturilor ar trebui să conducă, pentru fiecare țară, la un cost relativ egal al reducerii efectelor acestor emisii.

1.9

Comitetul solicită Comisiei un regim de respectare automată a legii, în cadrul căruia să se prevadă o amendă pentru statele membre în cazul depășirii cotelor de emisii stabilite.

2.   Introducere: documentul Comisiei

2.1

Comisia Europeană a prezentat la 23 ianuarie 2008 un pachet de propuneri privind combaterea schimbărilor climatice și promovarea energiilor regenerabile.

2.2

Propunerea Comisiei are rolul de a servi la transpunerea în practică a acordului obținut la ședința Consiliului European din 8 și 9 martie 2007, prin care Uniunea Europeană se angajează să reducă cu 20 % emisiile de gaze cu efect de seră până în 2020 față de 1990 și își propune în plus ca, până în 2020, 20 % din energie să provină din surse regenerabile.

2.3

Efortul total de reducere a gazelor cu efect de seră este partajat între sectoarele UE ETS și non-ETS. Comisia propune următoarea abordare: până în 2020, o reducere cu 21 % a emisiilor sectorului UE ETS și o reducere cu 10 % a sectoarelor UE nereglementate de ETS, față de 2005. Împreună, aceste reduceri vor reprezenta o reducere globală de 14 % față de 2005, ceea ce echivalează cu o reducere de 20 % față de 1990.

2.4

Consiliul a stabilit obiective și mai ambițioase pentru eventualitatea în care se semnează un acord global și cuprinzător pentru perioada de după 2012, alte țări industrializate se angajează la reduceri comparabile ale emisiilor, iar țările în curs de dezvoltare mai avansate economic se obligă să contribuie în conformitate cu responsabilitățile și posibilitățile proprii. În aceste condiții, Comunitatea ar trebui să își propună ca obiectiv reducerea cu 30 % a emisiilor de gaze cu efect de seră, până în 2020.

2.5

În propunerea de decizie privind efortul statelor membre de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră astfel încât să respecte angajamentele Comunității de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră până în 2020 se stabilește contribuția necesară a statelor membre astfel încât Comunitatea să își poată respecta angajamentele privind reducerea, între 2013 și 2020, a emisiilor de gaze cu efect de seră din surse nereglementate de Directiva 2003/87/CE (neacoperite de sistemul UE de comercializare a emisiilor).

2.6

Propunerea de decizie a Parlamentului European și a Consiliului conține reguli prin care se stabilește contribuția statelor membre la îndeplinirea angajamentului Comunității de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră între 2013 și 2020.

2.7

Comisia consideră, de asemenea, că eforturile de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră trebuie partajate între state ținându-se seama de diferențele economice și de PIB-ul pe cap de locuitor al fiecărui stat membru. De aceea, statele membre care în prezent înregistrează un PIB pe cap de locuitor relativ scăzut și care se pot aștepta în viitor la o puternică creștere a PIB-ului ar trebui să poată emite în 2020 o cantitate mai mare de gaze cu efect de seră decât în 2005.

2.8

Ținând seama de diferențierea propusă, Comisia recomandă stabilirea pentru fiecare stat membru a unor limite prin care nu se cere niciunui stat membru să își reducă emisiile sale de gaze cu efect de seră până în 2020 cu mai mult de 20 % în raport cu 2005 și nu se permite niciunui stat membru să își sporească emisiile sale de gaze cu efect de seră cu mai mult de 20 % în raport cu 2005.

2.9

Comisia prevede ca fiecare stat membru să își limiteze până în 2020 emisiile de gaze cu efect de seră din surse nereglementate de Directiva 2003/87/CE în raport cu nivelurile emisiilor din anul 2005 în funcție de procentul stabilit pentru fiecare stat membru în anexa acestei decizii.

2.10

Comisia consideră că emisiile de gaze cu efect de seră trebuie reduse anual în perioada 2013-2020. Este însă prevăzută și o anumită flexibilitate: fiecărui stat membru i se permite să transfere din anul următor un volum egal cu 2 % din limita de emisii de gaze cu efect de seră a respectivului stat membru. De asemenea, se permite statelor membre ale căror emisii se situează sub limitele impuse să transfere în anul următor reducerile de emisii excedentare.

2.11

Fiecare stat membru trebuie să își limiteze în fiecare an în mod linear emisiile de gaze cu efect de seră pentru a se asigura că aceste emisii nu vor depăși în 2020 limita stabilită în anexa deciziei.

2.12

Pentru a oferi statelor membre mai multă flexibilitate în îndeplinirea obligațiilor lor, precum și pentru a promova dezvoltarea durabilă în țări terțe (în special în țări în curs de dezvoltare) și pentru a oferi securitate investitorilor, Comisia propune să se prevadă posibilitatea ca statele membre să folosească în continuare credite de reducere a emisiilor de gaze din cadrul CDM (mecanismul de dezvoltare nepoluantă), astfel încât și după 2012 să existe o piață pentru aceste credite.

2.13

Pentru garantarea existenței unei astfel de piețe, reducerea în continuare a emisiilor de gaze cu efect de seră în UE și îndeplinirea obiectivelor Comunității în materie de surse de energie regenerabilă, securitate energetică, inovație și competitivitate, se propune limitarea cotei până la care statele membre pot folosi anual credite din cadrul unor proiecte de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră întreprinse în țări terțe, până la încheierea unui acord internațional privind protecția climei, la 3 % din emisiile din surse nereglementate de sistemul de comercializare a emisiilor în anul 2005 ale fiecărui stat membru. Această cantitate maximă reprezintă aproximativ o treime din eforturile unui stat membru de reducere a emisiilor în anul 2020. Fiecare stat membru ar trebui să aibă posibilitatea de a transmite altui stat membru volumul pe care nu îl utilizează din această cantitate.

2.14

Comisia consideră că, după încheierea unui acord internațional pentru protecția climei, statele membre ar trebui să accepte doar credite de reducere a emisiilor reglementate printr-o abordare comună și din țări care au ratificat respectivul acord.

2.15

În afară de aceasta, Comisia consideră că, după semnarea unui acord internațional privind protecția climei de către Comunitate, limitele de emisii ale statelor membre trebuie adaptate în conformitate cu noul angajament al Comunității, prevăzut de acest acord, de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră. Volumul total al reducerilor suplimentare de emisii de gaze cu efect de seră, necesare îndeplinirii acestui angajament mai ambițios, va fi împărțit între sursele reglementate de sistemul UE de comercializare a emisiilor și celelalte surse.

2.16

Se prevede ca statele membre, conform articolului 3 din Decizia nr. 280/2004/CE, să informeze prin raporturi anuale cu privire la emisiile anuale care rezultă din aplicarea articolului 3 și să raporteze cu privire la utilizarea creditelor conform articolului 4. În afară de aceasta, statele membre trebuie să prezinte un raport actualizat al progreselor estimate înainte de 1 iulie 2016.

3.   Observații generale

3.1

Inițiativa Comisiei Europene de a propune statelor membre partajarea eforturilor în cadrul combaterii schimbărilor climatice în ceea ce privește îndeplinirea angajamentului comunitar de a reduce, între 2013 și 2020, emisiile de gaze cu efect de seră din surse nereglementate de Directiva 2003/87/CE (neacoperite de sistemul UE de comercializare a emisiilor) reprezintă un pas important dintr-un lanț de decizii referitoare la combaterea schimbărilor climatice.

3.2

Comitetul este convins că decizia Consiliului și a Parlamentului European va contribui la îndeplinirea sarcinilor comune în domeniul protecției mediului și al schimbărilor climatice. Politica UE în acest domeniu trebuie să garanteze o reducere evidentă a emisiilor de gaze cu efect de seră, impunând cerințe obligatorii statelor membre, a căror respectare să fie controlată strict.

3.3

În același timp, Comitetul dorește să atragă atenția asupra faptului că eficiența deciziei Parlamentului și a Consiliului privind partajarea eforturilor pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră depinde în mare măsură de celelalte două componente ale pachetului „energie și schimbări climatice” — Directiva privind resursele regenerabile și Directiva UE — ETS. Acestea funcționează deci în directă asociere, orice modificare a uneia având efect asupra celorlalte.

3.4

În măsura în care se va încheia un acord internațional, angajamentele Comunității trebuie adaptate. Mari speranțe se leagă de negocierile care au început în decembrie 2007 la Bali (Indonezia) și care pot fi de o importanță decisivă pentru măsuri la scară mondială până în 2020. Ar fi bine ca negocierile să ajungă la o concluzie, iar în 2009, în cursul summitului privind clima, la Copenhaga, să se obțină un acord privind protecția climei. Înaintea acestuia se va desfășura încă un summit privind clima, la Poznań, de la care se așteaptă un impuls.

3.5

Trebuie salutat faptul că în cadrul acestor negocieri UE joacă un rol de lider. Prin angajamentele pe care și le-a asumat, UE oferă un bun exemplu și încearcă să stimuleze și să determine alte țări să ia măsuri comparabile. Este de înțeles că state emergente precum China, India și Brazilia nu își vor reduce emisiile, însă pot să diminueze creșterea acestora în raport cu creșterea economică. CESE încurajează Comisia să depună toate eforturile pentru a ajunge la un acord internațional (post-Kyoto), astfel încât țările dezvoltate să se angajeze la o reducere de până la 30 % a emisiilor de gaze cu efect de seră, până în 2020, față de nivelurile înregistrate în 1990, deoarece aceasta ar fi în concordanță cu previziunile celui de-al 4-lea raport IPCC, care evaluează necesitatea unei reduceri, până în 2020, cu 25-40 % față de nivelul anului 1990, pentru a limita încălzirea globală cu până la 2 grade Celsius față de nivelul preindustrial. Dacă se ajunge la acest acord internațional, va fi, bineînțeles, necesar să se reexamineze atât această propunere, cât și celelalte propuneri din cadrul pachetului „energie și schimbări climatice” al Comisiei, pentru a se realiza o reechilibrare între obiectivele acestora și obiectivul mai strict impus de acest acord. Prin urmare, este important ca toate părțile implicate să accepte ideea că obiectivele propuse în prezent pentru 2020 nu constituie decât o primă etapă și că vor fi necesare obiective mai stricte în timp util, posibil începând cu 2020 și cu siguranță în cursul anilor următori, și ca aceste părți implicate să își elaboreze proiectele ținând seama de acest lucru.

3.6

Comitetul este de părere că măsurile pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră ar trebui puse în aplicare astfel încât să protejeze și chiar să sporească competitivitatea economică a Europei pe termen lung. Dezvoltarea resurselor regenerabile și produsele și modurile de producție eficiente din punct de vedere energetic vor face obiectul unei cereri din ce în ce mai mari la nivel mondial, iar Europa este bine plasată pentru a câștiga un avantaj competitiv, jucând rolul de lider mondial în multe dintre aceste domenii. Astfel de evoluții trebuie să se bucure de sprijinul UE și al statelor membre în domeniul cercetării și dezvoltării. În plus, este absolut necesar să se formeze specialiști și să se dezvolte în general gradul de conștientizare a opiniei publice în domeniile economisirii energiei, al protecție climei și al schimbărilor climatice.

3.7

Comitetul este de părere că societății civile îi revine un rol foarte important în îndeplinirea obligațiilor asumate de state. Statele membre ar trebui să promoveze mai puternic inițiativele sociale care contribuie la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și să dezvolte modalități de sprijinire a acestor inițiative.

Societatea civilă în ansamblul ei poate avea o contribuție importantă la punerea în aplicare a acestei decizii. În acest sens este necesară o mai amplă diseminare a cerințelor deciziei, precum și a mijloacelor de aplicare la nivelul fiecărui stat membru.

De asemenea, trebuie pus un accent mai puternic pe conștientizarea și educarea populației pentru a înțelege necesitatea eforturilor de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră.

În plus, este absolut necesar să se formeze specialiști și să se dezvolte în general gradul de conștientizare a opiniei publice în domeniile economisirii energiei, al protecției climei și al schimbărilor climatice.

4.   Observații speciale

4.1

Comitetul este de părere că trebuie găsit un echilibru adecvat între măsurile orientate către reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în cadrul UE și solidaritatea cu privire la introducerea unor măsuri de reducere a emisiilor în țările din lumea a treia, prin utilizarea unor instrumente flexibile în cadrul proiectelor în vederea aplicării în comun a mecanismului de dezvoltare nepoluantă. Cu toate acestea, utilizarea instrumentelor flexibile ar trebui să fie considerată adecvată numai acolo unde reduce într-adevăr emisiile globale de gaze cu efect de seră. Aceste instrumente nu trebuie să stimuleze transferul emisiilor de la țările UE la cele non-UE.

4.2

Comisia propune ca statele membre să poată folosi în continuare creditele de reducere a emisiilor de gaze din cadrul CDM pentru a garanta existența unei piețe pentru aceste credite chiar după 2012. Comitetul își manifestă preocuparea cu privire la calitatea reducerilor certificate de emisii (CER) provenite din CDM și propune ca, pentru proiectele începute înainte de 2013, statele investitoare să beneficieze de reducerile certificate numai după recalcularea nivelului de referință și verificarea continuării producerii efectelor. Pentru noile proiecte ale CDM avute în vedere drept contribuție a statelor membre la partajarea eforturilor de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră, ar trebui luate în considerare numai acele tipuri de proiecte care utilizează BAT (best available techniques) ca nivel de referință.

4.3

Comisia subliniază doar principiul general conform căruia statele cu un PIB mare pe cap de locuitor trebuie să se angajeze la reduceri mai serioase, iar statele cu un PIB mai scăzut pe cap de locuitor, la reduceri mai puțin importante; este însă posibil ca state diferite cu un PIB pe cap de locuitor similar să necesite eforturi diferite pentru a obține aceleași rezultate în materie de reducere a emisiilor. La partajarea eforturilor, trebuie evaluate pentru fiecare stat în parte condițiile date și cheltuielile asociate reducerii emisiilor, precum și efectele asupra competitivității și dezvoltării statului respectiv. Decizia privind partajarea eforturilor ar trebui să conducă, pentru fiecare țară, la un cost relativ egal al reducerii efectelor acestor emisii.

4.4

Comitetul atrage atenția supra unei contradicții clare în textul deciziei. Comisia propune 2005 ca an de referință pentru evaluarea eforturilor statelor membre de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră, iar anul 2020 ca an de încheiere a perioadei respective. În articolul 3 alineatul (2) al doilea paragraf se afirmă că fiecare stat își limitează aceste emisii în fiecare an, în mod linear. Totodată, în primul paragraf al aceluiași alineat se prevede că fiecare stat membru urmează să ia măsuri pentru ca, în 2013, emisiile sale totale de gaze cu efect de seră din surse care nu sunt reglementate de Directiva 2003/87/CE să nu depășească media emisiilor sale anuale din respectivele surse înregistrate în decursul anilor 2008, 2009 și 2010, astfel cum au fost declarate și verificate în conformitate cu Directiva 2003/87/CE și cu Decizia 280/2004/CE. Aceasta înseamnă că pentru evaluarea situației din 2013, vor servi drept referință anii 2008, 2009 și 2010.

4.5

În temeiul articolului 3 alineatul (3) din propunerea de decizie, un stat membru poate transfera din anul următor un volum egal cu 2 % din limita de emisii de gaze cu efect de seră a respectivului stat membru prevăzută la alineatul (2). În cazul în care emisiile unui stat membru se situează sub limita prevăzută la alineatul (2), respectivul stat membru poate transfera în anul următor reducerile de emisii excedentare. Această dispoziție este prea rigidă, deoarece termenul de un an nu are flexibilitatea necesară pentru a aplica proiecte pe scară mare și a obține rezultate bune. Acest lucru este deosebit de important pentru statele membre care aplică proiecte pe scară mare de reducere a efectelor emisiilor de gaze cu efect de seră.

Comisia propune ca fiecare stat membru să elaboreze un plan pentru realizarea propriilor sale valori-țintă naționale, însă media emisiilor anuale în perioada 2013-2020 nu ar trebui să depășească media emisiilor din perioada 2005-2020. Comitetul consideră important ca punerea în aplicare a acestor planuri să facă obiectul unei monitorizări periodice la nivel național și european, pentru a se identifica rapid orice divergențe și pentru a se lua măsurile corective necesare.

4.6

Pentru a consolida rentabilitatea generală în cadrul implementării tuturor obligațiilor Comunității și în scopul îndeplinirii obiectivelor comunitare cu costuri minime, Comitetul consideră că un stat membru ar trebui să poată transfera altui stat membru o parte din cota sa admisibilă de emisii, pe baza acordurilor interstatale bilaterale.

4.7

Comitetul solicită Comisiei un sistem automatizat de respectare a obligațiilor, în cadrul căruia să se prevadă o amendă pentru statele membre în cazul depășirii cotei de emisie stabilite.

4.8

De asemenea, în termeni de distribuire echitabilă din punct de vedere geografic a proiectelor, textul de la articolul 4 alineatul (1) litera (c) nu este suficient de specific în privința aplicării măsurilor la achiziționarea de credite.

4.9

Pentru aplicarea acestei decizii, Comisia ar trebui să pună la dispoziția statelor membre direcții de acțiune, instrumente și măsuri. În acest sens un bun început ar putea fi un ghid cu exemple de succes deja aplicate în UE.

4.10

În vederea atingerii obiectivului stabilit de această decizie, se recomandă statelor membre să utilizeze fondurile structurale și de coeziune în proiecte care să nu conducă și chiar să reducă emisiile de gaze cu efect de seră.

4.11

Întrucât în următoarea perioadă de alocare, între 2013 și 2020, se prevede pentru instalațiile cuprinse în sistemul UE ETS licitarea cotelor de emisie, se vor obține astfel fondurile necesare reducerii de emisii de gaze cu efect de seră pentru sectoarele UE non-ETS. O parte din fondurile astfel obținute ar trebui să fie orientate către sectoarele economice care depun eforturi de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră, ca stimulente. Cealaltă parte ar trebui să se constituie într-un fond de solidaritate cu țările în curs de dezvoltare și să fie distribuită acestora pentru acțiuni de adaptare la schimbările climatice.

Bruxelles, 9 iulie 2008

Președintele

Comitetului Economic și Social European

Dimitris DIMITRIADIS


3.2.2009   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 27/75


Avizul Comitetului Economic și Social European privind propunerea de directivă a Parlamentului European și a Consiliului privind stocarea geologică a dioxidului de carbon și de modificare a Directivelor 85/337/CEE și 96/61/CE ale Consiliului, a Directivelor 2000/60/CE, 2001/80/CE, 2004/35/CE, 2006/12/CE și a Regulamentului (CE) nr. 1013/2006

COM(2008) 18 final — 2008/0015 (COD)

(2009/C 27/17)

La 8 februarie 2008, în conformitate cu articolul 175 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, Consiliul a hotărât să consulte Comitetul Economic și Social European cu privire la:

Propunerea de directivă a Parlamentului European și a Consiliului privind stocarea geologică a dioxidului de carbon și de modificare a Directivelor 85/337/CEE și 96/61/CE ale Consiliului, a Directivelor 2000/60/EC, 2001/80/CE, 2004/35/CE, 2006/12/CE și a Regulamentului (CE) nr. 1013/2006.

Secțiunea pentru agricultură, dezvoltare rurală și protecția mediului, însărcinată cu pregătirea lucrărilor Comitetului pe această temă, și-a adoptat avizul la 4 iunie 2008. Raportor: dl WOLF.

În cea de a 446-a sesiune plenară, care a avut loc la 9 și 10 iulie 2008 (ședința din 9 iulie), Comitetul Economic și Social European a adoptat prezentul aviz cu 138 de voturi pentru, 1 vot împotrivă și 4 abțineri.

Cuprins:

1.

Concluzii și recomandări

2.

Introducere

3.

Propunerea Comisiei

4.

Observații generale

5.

Observații specifice

1.   Concluzii și recomandări

1.1

Captarea și stocarea pe termen lung (CSC) a dioxidului de carbon (CO2) eliberat la utilizarea (arderea) combustibililor fosili ar contribui substanțial la combaterea schimbărilor climatice. De aceea, această tehnologie ar trebui dezvoltată mai rapid si utilizată cât mai curând posibil.

1.2

Comitetul salută directiva propusă de Comisie, ca fiind o condiție preliminară pentru dezvoltarea și utilizarea CSC, și sprijină în mare parte conținutul acesteia.

1.3

Directiva abordează cele mai importante aspecte și stabilește dispoziții pentru tratarea acestora. Sunt acoperite în special chestiunile privind siguranța oamenilor și a mediului, împreună cu responsabilitățile conexe, contribuind astfel la asigurarea acceptării din partea publicului a directivei și la abordarea preocupărilor cetățenilor legate de mediu.

1.4

Dezvoltarea lanțului general de valoare adăugată CSC, respectiv captarea, transportul și stocarea CO2 rămâne într-o fază de început, iar în unele cazuri într-o fază de explorare. Dispozițiile directivei trebuie să ia acest lucru în considerare, fiind necesare anumite ajustări în unele domenii.

1.5

Pentru a permite o punere în aplicare rapidă a proiectelor inițiale, unele secțiuni ale directivei ar trebui modificate, pentru a le face mai ușor de utilizat atât de către autoritățile naționale relevante, cât și de întreprinderile dispuse să facă investiții, asigurându-se astfel o certitudine a planificării și un stimulent pentru a acționa. Acest lucru este valabil, de exemplu pentru clarificarea chestiunilor privind răspunderea, ca și a naturii și volumului plăților aferente garanțiilor financiare.

2.   Introducere

2.1

Ca urmare a deciziilor Consiliului, din martie 2007, privind schimbările climatice și securitatea alimentării cu energie, Comisia a propus un pachet de măsuri, sub forma unor documente separate, pentru a îndeplini obiectivele stabilite de deciziile Consiliului. Aceste măsuri pun accentul pe eficiența energetică, promovarea surselor de energie regenerabilă și dezvoltarea și utilizarea tehnologiilor inovatoare relevante. Comitetul a elaborat avize specifice pentru fiecare măsură (1).

2.2

Un domeniu de importanță-cheie îl reprezintă în acest context dezvoltarea de metode pentru reducerea durabilă a emisiilor de gaze cu efect de seră rezultate din utilizarea combustibililor fosili. Despre acest lucru este vorba în acest aviz. Acesta se referă la propunerea Comisiei privind o Directivă privind stocarea geologică a dioxidului de carbon (CO2).

2.3

Prezentul aviz este completat de un alt aviz al Comitetului privind aceeași tehnologie, care se referă la Comunicarea Comisiei (2) privind sprijinirea demonstrației incipiente a producerii de energie electrică durabilă din combustibili fosili.

3.   Propunerea Comisiei

3.1

Având în vedere (i) că este probabil ca cererea crescândă la nivel internațional de surse de energie urmează a fi acoperită predominant prin combustibili fosili și (ii) obiectivul de reducere a emisiilor de CO2 până în anul 2050 cu 50 % la nivel global și între 60 %-80 % în statele industrializate, Comisia consideră că este necesar să fie exploatate complet toate posibilitățile de reducere a emisiilor. În acest context, captarea și stocarea CO2 (prescurtat CSC) (3) este de o importanță majoră.

3.2

Ca urmare a solicitării Consiliului European din martie 2007, propunerea înaintată de către Comisie reprezintă un element în direcția obiectivului de a realiza cadrul tehnic, economic și de reglementare necesar pentru a face posibilă aplicarea CSC în mod ecologic. În primul rând este vorba de cadrul de reglementare, respectiv de temeiul juridic constituit de articolul 175 alineatul (1) din Tratatul de instituire a Comunității Europene. În afară de aceasta, prin această propunere se urmărește simplificarea procedurilor juridice și administrative pentru autoritățile UE sau pentru autoritățile naționale.

3.3

Dispozițiile existente deja, cum ar fi cele din Directivele 96/61/CE, 85/337/CEE, 2004/35/CE și 2003/87/CE sunt în acest caz luate în considerare sau adaptate.

3.4

Cu privire la conținutul concret al propunerii Comisiei:

3.4.1

Capitolul 1 se referă la obiectul, scopul și domeniul de aplicare. În afară de aceasta, se urmărește aici și stabilirea unor definiții.

3.4.2

Capitolul 2 tratează problema alegerii siturilor de stocare și a autorizațiilor de explorare. Statele membre trebuie să hotărască ce zone vor fi puse la dispoziție pentru stocare și ce reguli se aplică pentru acordarea autorizațiilor de explorare.

3.4.3

Capitolul 3 se referă la autorizațiile de stocare și la condițiile de acordare a acestora și la atribuțiile relevante ale Comisiei Europene. Este importantă evaluarea efectelor asupra mediului, inclusiv studiul de impact și consultarea publică.

3.4.4

Capitolul 4 se referă la exploatarea și închiderea siturilor, obligațiile ulterioare închiderii acestora, inclusiv criteriile de acceptare a CO2, obligațiile în materie de supraveghere și raportare, inspecții, măsurile în caz de nereguli și/sau scurgeri, obligațiile privind închiderea și ulterioare închiderii siturilor, precum și prevederea unor garanții financiare.

3.4.5

Capitolul 5 tratează problema accesului la rețelele de transport și de stocare.

3.4.6

Capitolul 6 se referă la dispozițiile generale privind autoritatea competentă, colaborarea transfrontalieră, sancțiuni, elaborarea de rapoarte către Comisia Europeană, modificări și procedurile de comitologie relevante.

3.4.7

Capitolul 7 conține modificările necesare privind alte acte legislative, inclusiv adaptările necesare legislației în materie de apă și deșeuri. De asemenea, sunt definite condiții suplimentare pentru autorizarea noilor centrale electrice.

3.4.8

În anexa I sunt stabilite criterii detaliate privind caracterizarea sitului și evaluarea riscurilor. Anexa II conține criterii detaliate privind supravegherea. Comisia Europeană poate modifica anexele, caz în care Parlamentul European are drept de codecizie.

4.   Observații generale

4.1

Comitetul a atras în mod repetat atenția asupra faptului (4) că energia la prețuri accesibile este forța motrice a economiilor sociale moderne și condiția oricărei aprovizionări de bază. În acest context, un rol deosebit de important îl are dezvoltarea susținută de noi tehnologii (5).

4.2

Comitetul salută directiva propusă de Comisie privind acest subiect, ca fiind o condiție preliminară importantă pentru dezvoltarea și utilizarea CSC ca tehnologie pentru atingerea acestui obiectiv, sprijinind în mare parte conținutul acesteia.

4.3

În acest sens, Comitetul a atras atenția asupra faptului (6) că în momentul actual, combustibilii fosili — cărbunele, petrolul și gazul — reprezintă elementele de bază (7) al furnizării de energie atât în Europa, cât și la nivel global și că probabil importanța acestora nu se va diminua nici în următoarele decenii.

4.4

Acest lucru nu se află în contradicție cu obiectivul declarat de a mări într-un mod semnificativ proporția resurselor de energie regenerabilă, întrucât chiar având în vedere obiectivul UE, ca până în anul 2020 (8) procentul de energie regenerabilă să reprezinte cel puțin 20 % din consumul general, va mai exista încă de-a lungul multor decenii o nevoie sporită de alte surse de energie pentru a acoperi restul de 80 % din consum, respectiv de aproximativ 50 % până în anul 2050.

4.5

Până în prezent, dintre sursele de energie regenerabilă, numai energia hidroelectrică și biomasa (9) pot fi utilizate astfel încât să răspundă cererii de energie de pe piață, în timp ce energia eoliană și solară au o disponibilitate redusă, dependentă de vreme. Pe de altă parte, ar trebui făcute eforturi substanțiale în direcția dezvoltării și utilizării continue a acestor surse, dezvoltând în același timp și posibilități adecvate și economice de stocare în acest sens. Cu toate acestea, această temă face obiectul altui aviz al Comitetului.

4.6

De aici rezultă că pentru acoperirea sigură a necesarului energetic de bază — în completare la și/sau ca înlocuire (10) a energiei nucleare — trebuie utilizate în continuare, într-o proporție considerabilă, centralele electrice cu combustibili fosili. În afară de aceasta, pentru compensarea alimentării fluctuante cu energie eoliană va nevoie de un număr din ce în ce mai mare de centrale electrice ale căror capacități de generare să fie rapid reglate, pentru a pune la dispoziție capacități de rezervă suficiente, atât pozitive, cât și negative.

4.7

Pentru asigurarea capacității maxime și a capacităților de rezervă, pe lângă hidrocentralele cu acumulare prin pompare sunt avute în vedere în special centralele energetice pe gaz. Cu toate acestea, există un potențial limitat pentru dezvoltarea de centrale cu acumulare prin pompare, deoarece condițiile geografice specifice pe care le necesită au fost în mare parte utilizate până în prezent.

4.8

Pentru alimentarea de bază și intermediară se utilizează, pe lângă centralele nucleare, în primul rând centrale pe cărbuni. În statele membre care decid să nu producă energie nucleară pe plan intern, utilizarea cărbunelui pentru generarea de energie devine și mai importantă pentru acest tip de generare de energie.

4.9

În cazul utilizării cărbunilor se urmărește ca emisia de CO2 să fie cât mai scăzută cu putință. În acest scop se vor urma două direcții, aflate la stadii diferite de maturitate tehnică și care au efecte diferite: pe de o parte, centrale cu eficiență și mai ridicată, pe de altă parte, centrale cu echipamente CSC (11), în care cea mai mare parte a CO2 rezultat nu mai ajunge în atmosferă, existând în schimb inevitabil o diminuare considerabilă a eficienței datorită energiei suplimentare necesare pentru funcționarea echipamentelor CSC. În afară de aceasta, este nevoie și de dezvoltarea unor tehnologii de captare a CO2 rezultat din procesele industriale de producție.

4.10

Dezvoltarea CSC, incluzând captarea, transportul și stocarea de CO2, se află încă într-o fază de început și, parțial într-o fază de explorare. Pe de altă parte, deși gradul de eficiență a tehnologiilor convenționale utilizate de centralele electrice se află într-o continuă creștere, treptat se ating și limitele fezabilității fizice. Având în vedere că în următorul deceniu va exista o nevoie urgentă și crescută de înlocuire a capacităților centralelor electrice, Comitetul recomandă o abordare pragmatică, în cadrul căreia ambele tehnologii să fie dezvoltate în paralel. În timp ce dezvoltarea unui grad de eficiență înalt poate să se orienteze și pe viitor în mare parte în funcție de cererea pieții, tehnologiile CSC — centralele electrice, precum și infrastructura — au nevoie în faza de demonstrație și de introducere pe piață de un sprijin suplimentar.

4.11

Dezvoltarea tehnologiilor CSC se va realiza pe mai multe căi: ca tehnologie integrată în centralele electrice, în care CO2 — în cazul gazeificării cărbunelui — va fi captat înainte de procesul de ardere, sau prin procesul oxyfuel, prin care CO2 este îmbogățit și ulterior separat în timpul procesului, sau prin procesul cunoscut sub numele de tehnologie post-combustie, în care, după ardere, CO2 este spălat din fumul emis (spălare de CO2). Este indicat ca, în cazul unei dezvoltări ulterioare corespunzătoare, ultima metodă să intre în dotarea centralelor electrice noi, de înaltă eficiență, care se construiesc în prezent, în măsura în care acestea sunt proiectate pentru a răspunde la aceste cerințe („Capture Ready”). Aceste metode tehnologice au în comun faptul că CO2 captat trebuie transportat de la locul centralei electrice până la locul corespunzător de stocare.

4.12

CO2 poate fi stocat numai în formațiuni geologice adecvate și sigure. Cercetările actuale indică faptul că rezervoarele acvifere saline și zăcămintele epuizate de petrol și gaze ar fi cele mai bune opțiuni, în timp ce minele de cărbune abandonate ar fi probabil mai puțin corespunzătoare. Este vital să existe o izolație în mare parte intactă din rocă, pentru a preveni scurgerile de CO2 (cu cât mai puține canale de legătură cu suprafața).

4.13

În cazul în care se alege un sit de stocare de către experți, în conformitate cu normele propuse stabilite de directivă, pot fi considerate minime riscurile asociate stocării. În cazul unor formațiuni adecvate pentru stocare, „descărcarea” bruscă a unor cantități mari de CO2 este practic imposibilă (12). În același timp riscul unor șocuri seismice induse se poate exclude, în cele mai multe cazuri, deoarece presiunea de stocare maximă trebuie aleasă astfel încât să fie puțin inferioară celei care ar distruge straturile de rocă de acoperire și pe cele utilizate pentru stocare (13), acestea trebuind să fie conservate pentru a asigura stocarea.

4.14

Problema stocării sigure și de lungă durată a CO2 este de o importanță deosebită pentru acceptarea politică și socială a acestui aspect.

4.15

De aceea, Comitetul consideră că este foarte important ca cetățenii să fie informați deplin de către Comisie dar și, în special, de statele membre și de potențialii operatori cu privire la toate aspectele acestei noi tehnologii și să fie implicați printr-un proces de dialog transparent în respectivele luări de decizii. În acest sens ar trebui elaborate etapele procedurale adecvate.

4.16

La sfârșitul acestei secțiuni, Comitetul dorește să sugereze o altă măsură preventivă. Aceasta se referă la posibilitatea unei cereri viitoare de CO2 în viitorul îndepărtat, fie pentru o utilizare care nu este previzibilă în prezent ca substanță chimică de bază, fie ca variabilă reglabilă în cadrul ciclurilor climatice „naturale” pe termen lung. De aceea, Comitetul recomandă, ca o măsură preventivă suplimentară în vederea durabilității, ca realizarea stocării CO2 să aibă loc într-un mod sigur, dar ca în cadrul planului de închidere, să se ia în considerare posibilitatea de realizare a unei reemisii (14) controlate sau să se prevadă elaborarea unei documentații privind posibilitățile de reemisie potențiale din siturile de stocare specifice. Desigur că siguranța, în măsura posibilului, și etanșeitatea sitului de stocare trebuie să constituie o prioritate.