ISSN 1830-3668

Jurnalul Oficial

al Uniunii Europene

C 224

European flag  

Ediţia în limba română

Comunicări şi informări

Anul 51
30 august 2008


Informarea nr.

Cuprins

Pagina

 

III   Acte pregătitoare

 

COMITETUL ECONOMIC ȘI SOCIAL EUROPEAN

 

A 445-a sesiune plenară din 28 și 29 mai 2008

2008/C 224/01

Avizul Comitetului Economic și Social European privind producția ecologică

1

2008/C 224/02

Avizul Comitetului Economic și Social European privind propunerea de decizie a Parlamentului European și a Consiliului privind participarea Comunității la un program de cercetare și dezvoltare destinat îmbunătățirii calității vieții persoanelor în vârstă prin utilizarea noilor tehnologii ale informației și comunicațiilor (TIC), derulat de mai multe state membre COM(2007) 329 final — 2007/0116 (COD)

8

2008/C 224/03

Avizul Comitetului Economic și Social European privind propunerea de directivă a Parlamentului European și a Consiliului privind accesul la activitățile de asigurare directă și de reasigurare și exercitarea acestora — SOLVABILITATE II COM(2007) 361 final — 2007/0143 (COD)

11

2008/C 224/04

Avizul Comitetului Economic și Social European privind propunerea de decizie a Parlamentului European și a Consiliului privind participarea Comunității la un program de cercetare și dezvoltare destinat să sprijine IMM-urile care desfășoară activități de cercetare și dezvoltare, derulat de mai multe state membre COM(2007) 514 final — 2007/0188 (COD)

18

2008/C 224/05

Avizul Comitetului Economic și Social European privind Comunicarea Comisiei către Consiliu, către Parlamentul European, către Comitetul Economic și Social European și către Comitetul Regiunilor — Depășirea stigmatizării eșecului în afaceri — pentru o politică a celei de-a doua șanse — Punerea în aplicare a parteneriatului de la Lisabona pentru creștere și locuri de muncăCOM(2007) 584 final

23

2008/C 224/06

Avizul Comitetului Economic și Social European privind achizițiile publice internaționale

32

2008/C 224/07

Avizul Comitetului Economic și Social European privind

35

2008/C 224/08

Avizul Comitetului Economic și Social European privind propunerea de directivă a Parlamentului European și a Consiliului privind asigurarea de răspundere civilă auto și controlul obligației de asigurare a acestei răspunderi (versiune codificată) COM(2008) 98 final — 2008/0037 (COD)

39

2008/C 224/09

Avizul Comitetului Economic și Social European privind Cartea verde — Către o nouă cultură a mobilității urbane COM(2007) 551 final

39

2008/C 224/10

Avizul Comitetului Economic și Social European privind Comunicarea Comisiei — Plan de acțiune privind logistica transportului de marfă COM(2007) 607 final

46

2008/C 224/11

Avizul Comitetului Economic și Social European privind

50

2008/C 224/12

Avizul Comitetului Economic și Social European privind propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind un cod de conduită pentru sistemele informatizate de rezervare COM(2007)709 final — 2007/0243 (COD)

57

2008/C 224/13

Avizul Comitetului Economic și Social European privind propunerea de decizie a Parlamentului European și a Consiliului de stabilire a unui program comunitar multianual privind protecția copiilor care utilizează internetul și alte tehnologii de comunicare COM(2008) 106 final — 2008/0047(COD)

61

2008/C 224/14

Avizul Comitetului Economic și Social European privind propunerea de directivă a Parlamentului European și a Consiliului privind inspecția tehnică auto pentru autovehicule și remorcile acestora (reformare) COM(2008) 100 final — 2008/0044 (COD)

66

2008/C 224/15

Avizul Comitetului Economic și Social European privind Comunicarea Comisiei către Parlamentul European și Consiliu — Rezolvarea problemei deficitului de apă și a secetei în Uniunea EuropeanăCOM(2007) 414 final

67

2008/C 224/16

Avizul Comitetul Economic și Social European privind propunerea de regulament al Consiliului de instituire a unui sistem comunitar pentru prevenirea, descurajarea și eliminarea pescuitului ilegal, nedeclarat și nereglementat COM(2007) 602 final — 2007/0223 (CNS)

72

2008/C 224/17

Avizul Comitetului Economic și Social European privind

77

2008/C 224/18

Avizul Comitetului Economic și Social European privind propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind alimentele noi și de modificare a Regulamentului (CE) nr. XXX/XXXX (procedură comună) COM(2007) 872 final — 2008/0002 (COD)

81

2008/C 224/19

Avizul Comitetului Economic și Social European privind propunerea de directivă a Consiliului de simplificare a procedurilor de întocmire a listelor și publicare a informațiilor în domeniul veterinar și zootehnic și de modificare a Directivelor 64/432/CEE, 77/504/CEE, 88/407/CEE, 88/661/CEE, 89/361/EEC, 89/556/CEE, 90/427/CEE, 90/428/CEE, 90/429/CEE, 90/539/CEE, 91/68/CEE, 92/35/CEE, 92/65/CEE, 92/66/CEE, 92/119/CEE, 94/28/CE, 2000/75/CE, a Deciziei 2000/258/CE și a Directivelor 2001/89/CE, 2002/60/CE și 2005/94/CE COM(2008) 120 final — 2008/0046 (CNS)

84

2008/C 224/20

Avizul Comitetului Economic și Social European privind propunerea de directivă a Parlamentului European și a Consiliului de apropiere a legislațiilor statelor membre privind solvenții de extracție utilizați la fabricarea produselor alimentare și a ingredientelor alimentare (reformare) COM(2008)154 final — 2008/0060 (COD)

87

2008/C 224/21

Avizul Comitetului Economic și Social European privind Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor — Îmbunătățirea calității și productivității în muncă: Strategia comunitară 2007-2012 privind sănătatea și securitatea în muncă COM(2007) 62 final

88

2008/C 224/22

Avizul Comitetului Economic și Social European privind detașarea lucrătorilor în cadrul prestării de servicii: creșterea beneficiilor și a potențialului acesteia garantându-se în același timp protecția lucrătorilor COM(2007) 304 final

95

2008/C 224/23

Avizul Comitetului Economic și Social European privind o mai bună promovare a mobilității tinerilor europeni: aspecte practice și calendar

100

2008/C 224/24

Avizul Comitetului Economic și Social European privind propunerea de decizie a Parlamentului European și a Consiliului privind Anul European de luptă împotriva sărăciei și excluziunii sociale (2010) COM(2007) 797 final — 2007/0278 (COD)

106

2008/C 224/25

Avizul Comitetului Economic și Social European privind propunerea de decizie a Parlamentului European și a Consiliului de modificare a Deciziei nr. 1719/2006/CE de instituire a programului Tineretul în acțiune pentru perioada 2007-2013 COM(2008) 56 final — 2008/0023 (COD)

113

2008/C 224/26

Avizul Comitetului Economic și Social European privind propunerea de decizie a Parlamentului European și a Consiliului de modificare a Deciziei nr. 1720/2006/CE de stabilire a unui program de acțiune în domeniul învățării continue COM(2008) 61 final — 2008/0025 (COD)

115

2008/C 224/27

Avizul Comitetului Economic și Social European privind avantajele și beneficiile monedei euro: momentul bilanțului

116

2008/C 224/28

Avizul Comitetului Economic și Social European privind propunerea de directivă a Consiliului de modificare a Directivei 2006/112/CE privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată în ceea ce privește tratamentul aplicat serviciilor financiare și de asigurări COM(2007) 747 final — 2007/0267 (CNS)

124

2008/C 224/29

Avizul Comitetului Economic și Social European privind relațiile UE-Serbia: rolul societății civile

130

RO

 


III Acte pregătitoare

COMITETUL ECONOMIC ȘI SOCIAL EUROPEAN

A 445-a sesiune plenară din 28 și 29 mai 2008

30.8.2008   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 224/1


Avizul Comitetului Economic și Social European privind producția ecologică

(2008/C 224/01)

La 16 februarie 2007, Comitetul Economic și Social European, în conformitate cu articolul 29 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, a hotărât să elaboreze un aviz cu privire la

Producția ecologică.

Secțiunea pentru piața unică, producție și consum, însărcinată cu pregătirea lucrărilor Comitetului pe această temă, și-a adoptat avizul la 6 mai 2008. Raportor: dna Darmanin.

În cea de a 445-a sesiune plenară, care a avut loc la 28 și 29 mai 2008 (ședința din 29 mai 2008), Comitetul Economic și Social European a adoptat prezentul aviz în unanimitate.

1.   Concluzii și recomandări

1.1

Comitetul susține inițiativele care urmăresc dezvoltarea unei politici comunitare de consum și producție durabile, integrate pe deplin în celelalte politici ale UE, în scopul:

transformării potențialelor provocări cu care se confruntă industria UE în șanse, pentru ca aceasta să devină competitivă pe piața mondială, prin adoptarea de metode de producție ecologice, bazate pe produse și servicii ecologice, ușor identificabile de către consumatori pe întregul teritoriu comunitar;

dezvoltării unei „piețe ecologice”, pentru a garanta că aceste produse și servicii răspund unor definiții precise și comune și că sunt într-adevăr disponibile în toate statele membre;

sensibilizării cetățenilor europeni cu privire la consumul responsabil și mai „eco-inteligent” și la necesitatea adoptării unui comportament care să respecte mai mult mediul, prin intermediul unui efort susținut de informare, formare și educare în acest sens încă de la nivelul învățământului primar;

adoptării unei abordări mai strategice, pentru a influența procesul decizional la nivelul întreprinderilor, al politicii, al consumatorilor și al cetățenilor, și garantării unui cadru comunitar coerent, evitându-se fragmentarea pieții indusă de recomandări și mesaje publicitare divergente și înșelătoare în ceea ce privește caracteristicile ecologice ale acestor produse și ale sistemelor de producție și distribuție aferente;

garantării protecției alegerii consumatorului și a angajamentului producătorilor și al distribuitorilor de a respecta standardele de protecție a mediului, precum și a conformității produselor de pe piață cu cerințele de durabilitate din punct de vedere al mediului;

garantării faptului că responsabilitățile cu privire la deciziile și la punerea în aplicare a politicii de consum durabil sunt asumate în egală măsură de toate părțile implicate și de organizațiile societății civile: producători, distribuitori, consumatori, cadre didactice, autorități publice, organizații de protecție a mediului și ale consumatorilor, parteneri sociali.

1.2

Comitetul recomandă adoptarea unor definiții pentru conceptele de „produs și serviciu ecologic” și „consum ecologic” în cadrul dezvoltării și consumului durabile, care să fie valabile în întreaga UE și acceptate la nivel internațional, bazate pe criterii și indicatori clari de mediu și pe standarde care să lase loc pentru inovare și progres.

1.3

Comitetul solicită sectorului industrial european și sistemelor de distribuție și de servicii să se angajeze în mod clar să respecte o abordare sectorială integrată, care să implice definirea unor obiective controlabile: aceasta ar trebui să integreze cei trei piloni ai durabilității (de mediu, economic și social). Exigențele legate de mediu ar trebui integrate încă de la faza de proiectare a produsului, din perspectiva întregului ciclu de viață, vizându-se obiective tot mai ridicate de calitate, inovare și satisfacere a consumatorului.

1.4

Comitetul recomandă întreprinderilor și organismelor publice și private să intensifice utilizarea în comun a instrumentelor disponibile la nivel comunitar și național, în vederea optimizării cercetării în domeniul tehnologiilor și al produselor ecologice.

1.5

Comitetul subliniază necesitatea consolidării și a accelerării activității de standardizare tehnică pentru produsele și procesele de producție ecologice.

1.6

Comitetul solicită definirea, pentru ansamblul pieței interne, a unor criterii fiabile și a unor cerințe minime uniforme în ceea ce privește sistemele de etichetare a produselor ecologice. Astfel, s-ar asigura condiții egale în ceea ce privește alegerile ecologice ale consumatorilor, controale uniforme în întreaga UE și respectarea principiului liberei circulații pentru produsele care sunt, într-adevăr, ecologice. Ar trebui continuată comercializarea etichetei ecologice europene (eco-flower), iar aceasta ar trebui să poată coexista cu sisteme de etichetare naționale și sectoriale.

1.7

Comitetul consideră că este important să se consolideze „dimensiunea produsului” în sistemele de gestionare a mediului, astfel încât să se promoveze difuzarea acesteia în rândul producătorilor și distribuitorilor, și să se adapteze mai bine această dimensiune la sistemele de gestionare ale autorităților locale, pentru ca aceasta să poată crea sinergii cu alte instrumente de promovare a dezvoltării durabile.

1.8

Comitetul consideră că ar trebui promovată difuzarea EMAS (Sistemul de management de mediu și audit). Aceasta s-ar putea realiza prin măsuri financiare și fiscale, simplificări la nivel administrativ, acțiuni de promovare și comercializare, precum și prin recunoașterea EMAS ca un „standard de excelență”, inclusiv la nivel internațional, și prin adoptarea de măsuri pentru a ajuta întreprinderile mici să pună în aplicare acest sistem în mod treptat.

1.9

În opinia CESE, este esențial ca performanța unui produs să fie evaluată în mod global, adică pe baza nu numai a unor criterii de mediu, ci și a altor aspecte importante, cum ar fi: performanța atât pentru consumator, cât și pentru producător în termeni de economie, siguranță, funcționalitate și protecție a sănătății, utilizarea rațională a resurselor și a materialelor, logistică, caracteristici inovatoare, comercializare, capacitatea produsului de a oferi consumatorului posibilitatea unei alegeri mai largi, ciclul de viață al produsului și aspecte sociale.

1.10

CESE recomandă promovarea dezvoltării achizițiilor publice ecologice („green public procurement”-GPP) , prin definirea caracteristicilor tehnice ale produselor ecologice, începând cu acelea care au impactul pozitiv cel mai puternic asupra mediului, includerea costului ciclului de viață al produsului sau al serviciului în specificațiile tehnice ale acestuia, asigurarea disponibilității online a unei baze de date specifice, actualizarea directivelor CE privind achizițiile publice prin includerea unor trimiteri la standarde, la sisteme de gestionare ecologică (EMS), la etichete ecologice și la proiectare ecologică și, în sfârșit, prin publicarea de planuri naționale de acțiune pentru adoptarea achizițiilor publice ecologice.

1.11

Comitetul reamintește importanța utilizării ca temei juridic a articolului 153 din Tratatul CE, întrucât acesta este cel mai potrivit în ceea ce privește garantarea unui nivel ridicat de protecție a consumatorului și asigurarea dreptului consumatorului de a avea acces la informații complete, corecte, adecvate, inteligibile și disponibile la timp.

1.12

Comitetul susține că, în vederea unei auto-reglementări, s-ar putea opta pentru elaborarea unui cod de conduită, în conformitate cu Directiva 2005/29/CE, pentru a se evita utilizarea abuzivă a argumentațiilor de natură ecologică în mesajele publicitare și, în orice caz, pentru a se evita publicitatea înșelătoare. Acest cod ar trebui pus în aplicare în paralel cu taxele ecologice și cu reglementarea. CESE recomandă ca afirmațiile de natură ecologică să se bazeze pe o etichetă fiabilă și recunoscută.

1.13

Pe lângă procedurile judiciare, care ar trebui să fie accesibile tuturor, Comitetul consideră, de asemenea, oportună numirea pentru consumatori a unor organe extrajudiciare de control și reglementare a conflictelor, care să fie flexibile, eficiente, necostisitoare și credibile, pentru a garanta respectarea standardelor de mediu privitoare la produse și conformitatea produselor introduse pe piață cu principiile de durabilitate din punct de vedere al mediului.

1.14

Având în vedere fragmentarea reglementărilor în ceea ce privește atât cerințele în materie de informare a consumatorului, cât și cerințele relative la produsele durabile, Comitetul solicită să se înceapă, de urgență, elaborarea unui cadru unitar bine definit, sub forma unei „Carte europene pentru consum și producție durabile pe piața internă”.

2.   Contextul actual și perspectivele

2.1

Obiectivul sistemului comunitar de acordare a etichetei ecologice (1) este acela de a promova produsele care au un impact redus asupra mediului și de a pune la dispoziția consumatorilor informații precise și bazate pe argumente științifice. Această etichetă nu se aplică produselor alimentare, băuturilor, produselor farmaceutice, dispozitivelor medicale (2), și nici produselor sau substanțelor periculoase sau toxice (3).

2.1.1

Proiectarea, producția, distribuția și consumul de produse ecologice fac parte integrantă din politica de mediu a Comunității, conform definiției obiectivelor și priorităților acesteia din cadrul celui de-al șaselea program de acțiune în favoarea mediului (4), obiective și priorități care trebuie realizate până în 2010. Acest program, cu privire la care Comitetul și-a exprimat punctul de vedere în mai multe rânduri, descrie în mod amănunțit posibile măsuri în vederea realizării strategiei de dezvoltare durabilă.

2.1.2

Printre principalele inițiative comunitare în acest domeniu, se numără în special politica integrată a produselor („integrated product policy” — IPP) (5) — în legătură cu care Comitetul a elaborat deja un aviz (6) — și care ia în considerare toate produsele și serviciile cu un impact asupra mediului.

2.1.3

Pentru ca politica integrată a produselor să fie eficientă, este necesar să fie încurajați producătorii să fabrice produse mai ecologice și să fie stimulați consumatorii să cumpere astfel de produse. Printre instrumentele care ar putea fi utilizate în acest scop se numără:

încurajarea utilizării de măsuri fiscale pentru a promova produsele mai ecologice;

luarea în considerare a aspectelor legate de mediu în acordarea contractelor de achiziții publice (7);

promovarea aplicării conceptului de „ciclu de viață”;

integrarea și promovarea punerii în aplicare a unor instrumente facultative cum ar fi etichetele ecologice, Sistemul de management de mediu și audit (EMAS), declarațiile de mediu privind produsele (EPD), achizițiile publice ecologice etc.;

punerea la dispoziția consumatorilor a informațiilor necesare pentru a le permite acestora să aleagă produsele în cunoștință de cauză în ceea ce privește achiziționarea, utilizarea și eliminarea lor.

2.1.4

Un alt pas înainte a fost realizat odată cu introducerea unui nou cadru legislativ privind cerințele în materie de proiectare ecologică aplicabile produselor consumatoare de energie; acesta este reglementat de o directivă-cadru publicată în 2005 (8).

2.1.5

În ceea ce privește punerea în aplicare, conform directivei-cadru, primele norme intră în vigoare în 2008. În prezent, se studiază măsuri privitoare la 20 de grupuri de produse (printre care se numără sistemele de iluminare, sistemele informatice și mașinile de spălat), iar pentru 14 dintre acestea (printre care sistemele de iluminare stradală și de iluminare a birourilor), măsurile vor fi stabilite până la sfârșitul anului 2008, în timp ce, pentru altele, cum ar fi sistemele de iluminare a locuințelor, obiectivul este 2009.

2.1.6

Cel de-al șaselea program de acțiune în favoarea mediului (9) prevede cinci axe prioritare de acțiune strategică: îmbunătățirea punerii în aplicare a legislației existente, integrarea problematicii legate de mediu în alte politici, cooperarea cu piața, implicarea cetățenilor, ajutându-i să își schimbe comportamentul și favorizând cererile acestora, și luarea în considerare a aspectelor legate de mediu în deciziile care afectează amenajarea și gestionarea teritoriului.

2.1.7

Într-un mod mai general, Strategia europeană de dezvoltare durabilă, revizuită de Consiliul European în 2006, definește „producția și dezvoltarea durabile” ca fiind una dintre principalele provocări, care trebuie abordată prin orientarea dezvoltării economice și sociale către forme compatibile cu ecosistemul. Mai mult, această strategie propune un nou plan de acțiune în acest domeniu.

2.1.8

Raportul din 2007 privind punerea în aplicare a acestei strategii (10) scoate în evidență faptul că consumul și producția durabile sunt greu de măsurat într-un mod fiabil și global. Cu toate că numărul de produse și servicii durabile prezente pe piață pare să crească rapid, economiile estimate față de factura actuală de energie reprezintă aproximativ 60 de miliarde EUR pe an, iar numărul produselor cu etichetă ecologică rămâne relativ limitat, la fel ca și numărul de întreprinderi înregistrate în cadrul sistemului EMAS. Doar 14 state membre au adoptat planuri naționale de acțiune pentru achiziții publice ecologice și doar 21 au completat foaia de parcurs privind punerea în aplicare a Planului de acțiune pentru tehnologiile ecologice (11).

2.2

Pe de altă parte, în ceea ce privește standardizarea tehnică, cu un anumit timp în urmă, au fost introduse măsuri pentru integrarea aspectelor legate de mediu în noile standarde tehnice, creându-se un „cadru de mediu” pentru CEN, în cadrul căruia organismele tehnice ale CEN pot stabili specificațiile tehnice legate de mediu. Atunci când un standard se încadrează în „noua abordare”, se presupune că acesta este conform cerințelor de bază ale directivei europene corespunzătoare. Adoptarea sistemului de certificare în materie de mediu ISO 14001 a reprezentat un nou pas înainte în acest domeniu.

2.3

La 10 octombrie 2007, Agenția Europeană de Mediu a publicat cel de-al patrulea raport privind „Mediul în Europa” (12), consacrând un întreg capitol „Consumului și producției durabile”.

2.4

Mai mult, raportul anual al Comisiei pe 2007 cu privire la stadiul punerii în aplicare a Strategiei de la Lisabona pentru creștere economică și ocuparea forței de muncă a pus accentul pe importanța schimbărilor climatice, a eco-inovațiilor, a eficienței energetice, a surselor de energie regenerabile și a piețelor energiei.

2.5

În sfârșit, Consiliul European de la Bruxelles din 8 și 9 martie 2007 a acordat o atenție specială temelor mediului și schimbărilor climatice. În același timp, Consiliul Mediu din februarie 2007 a pus accentul asupra complementarității dintre Strategia de dezvoltare durabilă a UE și Strategia de la Lisabona pentru creștere economică și ocuparea forței de muncă, precum și asupra contribuției esențiale pe care aceasta din urmă o aduce la îndeplinirea obiectivului prioritar de dezvoltare durabilă, subliniind, de asemenea, necesitatea integrării aspectelor legate de mediu în toate politicile. Aceste orientări au fost reafirmate cu forță de Consiliul European din decembrie 2007 (13).

2.6

Programul de lucru al Comisiei pentru 2008 (14) indică în mod clar că unul dintre obiectivele principale îl constituie situarea cetățeanului în centrul proiectului european, începând cu realizarea unui bilanț al situației sociale și a unei evaluări a pieței interne, acordându-se atenție necesității ca cetățenii europeni să beneficieze cât mai mult de această piață unică.

2.7

CESE a solicitat în repetate rânduri utilizarea ca temei juridic (15) a articolului 153 din Tratatul CE, întrucât acest articol vizează să garanteze consumatorilor un nivel ridicat de protecție și să promoveze dreptul acestora la informații complete (16), corecte, clare, adecvate, inteligibile și disponibile la timp.

2.7.1

În ceea ce privește legislația secundară, dreptul consumatorilor la informație este reglementat de Directiva 2005/29/CE (17) privind practicile comerciale neloiale ce ar putea aduce prejudicii intereselor economice ale consumatorilor. Anexa la această directivă identifică o serie de practici comerciale care sunt considerate neloiale, chiar fără realizarea unei evaluări de la caz la caz, printre care se numără, spre exemplu, „afișarea unui certificat, a unei mărci de calitate sau a unui echivalent fără autorizația necesară în acest sens”.

2.8

Cu toate acestea, Comitetul este convins că, la nivel comunitar, există un anumit grad de fragmentare a reglementărilor în ceea ce privește atât cerințele de bază privind informarea consumatorului, cât și cerințele relative la produsele durabile, și consideră că este important să se elaboreze o „Cartă europeană pentru consum și producție durabile pe piața internă”.

2.8.1

Dacă rezultatele punerii în aplicare a acestei Carte — și a codurilor de auto-reglementare prevăzute de Directiva 2005/29/EC — se dovedesc insuficiente, Comitetul consideră că ar trebui studiate alte posibilități, cum ar fi, spre exemplu, o armonizare mai completă sau crearea unui sistem comunitar operațional specific.

3.   Observații generale

3.1

Comitetul consideră că este esențial să se pornească de la definiții clare și precise ale unor concepte cum ar fi „produs durabil”, „proiectare, producție și distribuție durabilă” și „consum durabil”, astfel încât să se poată controla, pe întreg teritoriul UE, precum și pe cel al Spațiului Economic European, respectarea oricărui cadru comunitar legislativ, reglementar sau facultativ care se referă la astfel de definiții la diferitele niveluri naționale sau regionale.

3.2

Aceste definiții, general acceptate la nivel internațional, nu sunt statice, ci, prin natura lor, se înscriu într-o dinamică de îmbunătățire continuă. Cu toate acestea, Comitetul consideră că acestea ar trebui să fie însoțite de:

un ansamblu de indicatori de mediu  (18) pentru a permite urmărirea evoluției între diferite praguri, prin intermediul cărora se poate determina gradul de „durabilitate” al sistemelor de producție, al produselor și serviciilor, precum și al sistemelor de distribuție;

standarde tehnice comunitare de mediu (în măsura posibilului, legate de normele ISO) care să integreze pe deplin aspectele privind mediul în procesul de standardizare europeană, conform solicitărilor repetate ale Comitetul (19); aceste standarde ar trebui respectate la nivelul produselor, al sistemelor de producție și de distribuție și al serviciilor, în conformitate cu orientările directivelor comunitare corespunzătoare (20).

3.2.1

Comitetul consideră că definițiile propuse anterior, însoțite de indicatorii și standardele corespunzătoare, sunt esențiale pentru punerea în aplicare a unei politici comunitare eficace, care să le permită consumatorilor informați să adopte un comportament și să realizeze alegeri durabile și compatibile cu procese de producție ecologice.

3.3

După cum afirma însăși Comisia: „Industria europeană se bucură deja de o situație favorabilă pentru a valorifica poziția puternică pe care o deține pe piața de produse, servicii și proceduri, pe baza tehnologiilor ecologice. În plus, companiile europene sunt din ce în ce mai sensibile la performanțele în domeniul mediului, ca parte a abordărilor acestora în ceea ce privește asumarea responsabilității sociale a întreprinderilor” (21).

3.3.1

Comitetul își exprimă acordul în ceea ce privește cele trei domenii de dezvoltare definite în acest sens: stimularea dezvoltării și a comercializării de tehnologii, produse și servicii cu emisii scăzute de dioxid de carbon și cu o eficiență energetică ridicată, crearea unei piețe interne dinamice; dezvoltarea unor piețe globale pentru tehnologii, produse și servicii cu emisii scăzute de dioxid de carbon și cu o eficiență energetică ridicată.

3.3.2

Comitetul reamintește punctul de vedere pe care și l-a exprimat deja în cadrul unui aviz recent: „Pentru a ne asigura viitorul, de exemplu în chestiunile legate de energie și de climă, pentru a ne menține și a ne îmbunătăți poziția actuală în competiția globală și pentru a dezvolta și a nu compromite modelul social european, condiția esențială este obținerea de rezultate excelente în domeniile tehnic și științific, precum și transformarea acestora într-o forță economică competitivă” (22).

3.3.3

CESE consideră că este necesară o abordare mai integrată, pentru a depăși greutățile și obstacolele în calea utilizării comune și coordonate, de către diferiții operatori, a tuturor instrumentelor financiare disponibile (23) la nivel european, național, regional și local, având ca scop dezvoltarea de tehnologii ecologice eficiente și de aplicații inovatoare, capabile să genereze procese, produse și servicii cu un înalt nivel de durabilitate.

3.3.4

Comitetul consideră că este necesară o inițiativă comunitară inter-DG de coordonare și asistență tehnică pentru optimizarea utilizării în comun a instrumentelor comunitare, europene și naționale disponibile, în vederea maximizării eforturilor în domeniul cercetării și inovării, atât în cadrul întreprinderilor, cât și la nivelul organismelor publice și private, având ca scop protecția mediului, în cadrul spațiului european de cercetare și inovare.

3.3.5

După cum au declarat în mai multe ocazii Comitetul (24), Comisia, Consiliul și Parlamentul European, este esențial să se reducă birocrația care încetinește întreprinderile (în special IMM-urile), pentru a se debloca potențialul economic și social al acestora și pentru a se direcționa acest potențial către o modernizare durabilă a contextului și a structurilor de producție și organizare.

3.4

Pentru a încuraja producția ecologică, în 1997, UE a lansat sistemul de etichetare ecologică a produselor. Sistemul a fost apoi extins și la servicii și s-a dezvoltat de-a lungul anilor. Acesta include, de asemenea, etichetele publice cu criterii multiple, aplicate anumitor grupuri de produse și servicii (25).

3.4.1

Comitetul este de părere că această situație poate da naștere la confuzie în rândul producătorilor și, în special, în rândul consumatorilor europeni și că, în consecință, soluția constă într-un sistem simplificat de criterii minime comune stabilite la nivel european, care să prevadă înregistrarea și verificarea obligatorie a etichetelor de către un organism independent de cerificare.

3.4.2

Etichetarea la nivel european nu trebuie să intre în competiție, ci să coexiste cu etichetele naționale și sectoriale care sunt adesea mai familiare consumatorului decât cele europene. Mai mult, ar trebui să existe o coordonare la nivel internațional cu etichete care s-au dovedit a fi de succes, cum ar fi Energy Star.

3.4.3

Este esențial ca etichetele să fie fiabile și să inspire încredere. Pentru realizarea acestui lucru, stabilirea standardelor corespunzătoare acestor etichete și supravegherea pieței ar trebui să fie încredințate (tuturor) părților implicate, pentru ca acestea să câștige în credibilitate.

3.4.4

Ar putea fi util să se ia în considerare etichetarea produselor și serviciilor din perspectiva identificării amprentei de carbon.

3.5

Cu privire la sistemul facultativ EMAS, care le permite părților interesate care doresc să arate că își îmbunătățesc prestațiile la nivel ecologic să opteze pentru sistemul comunitar de management de mediu și audit, demonstrându-și astfel dorința de a respecta legislația privind mediul înconjurător și angajamentul de a adopta un sistem de gestionare ecologică, Comitetul consideră că, odată cu adoptarea standardului ISO 14001, va fi posibilă o consolidare a „dimensiunii produsului” în cadrul sistemelor de gestionare a mediului, în vederea promovării unei difuzări mai largi a acestora la nivelul producătorilor și distribuitorilor și a alinierii acestora la sistemele de administrare ale autorităților locale, facilitându-se crearea de sinergii cu alte instrumente de promovare a dezvoltării durabile.

3.5.1

Comitetul consideră că este important să se promoveze difuzarea EMAS prin măsuri financiare și fiscale, simplificări la nivel administrativ, acțiuni de promovare și comercializare, precum și prin recunoașterea EMAS ca un „standard de excelență”, inclusiv la nivel internațional, și prin adoptarea de măsuri pentru a ajuta IMM-urile să pună în aplicare acest sistem în mod treptat, inclusiv în domeniul grupărilor industriale.

3.6

Comitetul consideră că este absolut esențial să se creeze o „piață ecologică” pentru produse și servicii, prin introducerea unei serii de stimulente și instrumente destinate să încurajeze inovarea, în ceea ce privește oferta, și să furnizeze consumatorilor informații adecvate sau stimulente pentru a cumpăra produse mai ecologice, în ceea ce privește cererea.

3.6.1

În scopul promovării unei piețe interne competitive, performanța unui produs ar trebui să fie evaluată nu doar pe baza unor criterii de mediu, ci și a altor aspecte importante, cum ar fi: performanța economică pentru consumator și producător, siguranța și funcționalitatea sa, utilizarea resurselor, logistica și comercializarea acestuia, caracteristicile sale în termeni de sănătate, inovare, capacitatea de a oferi consumatorului posibilitatea unei alegeri mai largi, ciclul său de viață și eliminarea sa, și, în final, aspectele sale sociale.

3.6.2

Este necesar să existe un angajament veritabil pentru susținerea cercetării, dezvoltării și inovării în cadrul sectorului producției și serviciilor ecologice.

3.7

În opinia Comitetului, CEN, CENELEC și ETSI le revine un rol esențial în cadrul procesului de standardizare tehnică în materie de durabilitate ecologică a unui produs (26).

3.7.1

Comitetul a subliniat deja faptul că „promovarea utilizării de standarde tehnice ecologice nu ar trebui să facă obiectul unor decizii de sus în jos, ci ar trebui mai degrabă să se realizeze printr-o acceptare largă a produselor eco-compatibile, pentru a răspunde cât mai eficient nevoilor și intereselor cetățenilor și consumatorilor” (27).

3.8

În domeniul achizițiilor publice, este important să se ia în considerare Directiva 2004/18/CE privind coordonarea procedurilor de acordare a contractelor de achiziții publice de lucrări, de bunuri și de servicii (28) și comunicarea interpretativă a Comisiei privind legislația comunitară aplicabilă achizițiilor publice și posibilitatea de integrare a considerentelor ecologice în acestea (29).

3.8.1

Comitetul consideră că sectorul achizițiilor publice, care reprezintă aproximativ 16 % din PIB-ul comunitar, are un rol esențial în promovarea distribuirii produselor mai ecologice și solicită măsuri pentru încurajarea autorităților contractante să exploateze posibilitățile existente în materie de achiziții publice ecologice.

3.8.2

Raportul final 2006 privind achizițiile publice ecologice în Europa (30) identifică printre principalele obstacole în calea difuzării acestora următoarele elemente: costul ridicat al produselor ecologice, în special în lipsa indicatorilor privind costurile legate de ciclul de viață; lipsa de cunoștințe de mediu și absența unei baze de date electronice corespunzătoare și ușor de accesat; lipsa de claritate a criteriilor și specificațiilor de acordare a contractelor de achiziții publice, care includ definiții și standarde nesigure în ceea ce privește produsele ecologice; lipsa sprijinului la nivel managerial și politic și lipsa de instrumente și de acțiuni de informare și de formare.

3.8.3

Din această perspectivă, CESE recomandă: definirea unor criterii solide pentru produsele ecologice, indicându-se toate specificațiile ecologice relevante; includerea în specificații a costului întregului ciclu de viață al produsului sau al serviciului; crearea unei „Baze de date europene privind achizițiile publice ecologice” (31); includerea în cadrul directivelor CE privind contractele de achiziții publice a cerințelor standardului ISO 14004, a sistemelor de gestionare ecologică — EMS, a referințelor privitoare la etichetarea ecologică și a proiectării ecologice; difuzarea publică a planurilor naționale de acțiune în vederea punerii în aplicare a achizițiilor publice ecologice; concentrarea asupra produselor cu cel mai mare impact ecologic.

3.9

Comerțul echitabil” este un concept larg răspândit în Europa. Comerțul echitabil și cel etic constituie, de mult timp, subiecte de mare interes pentru CESE; acesta le-a abordat în amănunt în cadrul avizului său REX/196 (32). În opinia Comitetului, aceste tipuri de comerț constituie factori importanți pentru succesul consumului durabil.

3.10

Educația este un element-cheie în cadrul consumului durabil, iar CESE insistă asupra faptului că aceasta ar trebui să înceapă încă din școală. Consumatorii trebuie să aibă acces imediat la informațiile privind produsele și serviciile alese și impactul potențial al acestora asupra mediului. Este, de asemenea, important ca aceste informații să fie puse la dispoziția consumatorilor astfel încât să prezinte interes pentru aceștia și să fie ușor de asimilat și de înțeles.

3.11

CESE este de părere că legislația comunitară privind producția și consumul durabile ar trebui să fie consolidată și simplificată, pentru a deveni mai accesibilă și asimilabilă pentru consumatori și producători. „Principiul «O legiferare mai redusă, deci mai bună» trebuie să se concretizeze în reglementări consolidate și coerente, care să ofere certitudine juridică și transparență procesului de adaptare la mutațiile industriale și care să urmărească cea mai bună cale de a proteja resursele și mediul, precum și de a aplica inovații tehnologice competitive și durabile pe piața globală” (33).

3.12

În ceea ce privește produsele ecologice, ar fi de dorit să se consolideze măsurile comunitare privind evitarea publicității înșelătoare și a practicilor comerciale neloiale  (34): termenii „eco” și „bio” sunt adesea utilizați ca simple instrumente de marketing pentru a crește vânzările unor produse și servicii care, în realitate, nu sunt diferite de celelalte și nu oferă nicio valoare adăugată.

3.12.1

În acest sens, Comitetul consideră că elaborarea de coduri de conduită, în conformitate cu Directiva 2005/29/CE, ar putea reprezenta un element important în auto-reglementare, pentru a se evita utilizarea abuzivă a argumentațiilor de natură ecologică în mesajele publicitare, în conformitate cu următoarele criterii:

Publicitatea legată de mediu nu trebuie să alimenteze într-un mod excesiv preocupările societății în ceea ce privește problemele ecologice sau să exploateze lipsa de cunoștințe în acest domeniu.

Publicitatea nu trebuie să încurajeze comportamente care ar putea aduce prejudicii protecției mediului sau să descrie astfel de comportamente într-un mod non-critic.

Publicitatea nu trebuie să inducă publicul în eroare cu privire la efectele produselor promovate asupra mediului, prezentând aceste efecte sale într-un mod înșelător sau ascunzându-le.

Caracteristicile ecologice ale unui produs sau serviciu nu trebuie să fie extinse în mod nejustificabil la alte produse și servicii furnizate de întreprinderea respectivă.

În momentul în care calitățile ecologice ale unui produs sau serviciu depind de condiții sau metode specifice de utilizare sau consum sau de anumite momente din ciclul său de viață, publicitatea trebuie să specifice acest lucru sau să îndemne în mod clar consumatorii să se informeze în această privință.

Utilizarea argumentațiilor sau a sloganelor ecologice în publicitate trebuie să se bazeze pe criterii tehnice sau științifice verificabile. În cazul unei contestații, întreprinderea care promovează produsul sau serviciul în chestiune trebuie să furnizeze dovezile necesare din partea unui organism sau a unui expert independent, pentru a atesta acuratețea reclamei.

Referințele la componentele adăugate sau înlăturate din cadrul produselor promovate pentru a modifica impactul acestora asupra mediului trebuie să fie indicate clar și concret în ceea ce privește natura și importanța acestui impact.

Utilizarea semnelor și simbolurilor legate de efectele asupra mediului nu trebuie să inducă în eroare sau să creeze confuzie în ceea ce privește semnificația lor. Aceste semne și simboluri nu trebuie să evoce într-un mod înșelător etichetele ecologice utilizate oficial în anumite țări, zone geografice sau sectoare economice. Mărturiile și martorii pot fi utilizați în promovarea caracteristicilor ecologice ale produsului promovat doar pentru a aduce informații concrete și verificabile, conform indicațiilor de la cea de-a cincea liniuță.

3.12.2

Comitetul consideră că ar trebui promovate organe extrajudiciare de control și reglementare în materie de consum, care să fie flexibile, eficiente și necostisitoare și să acționeze în mod credibil pentru a garanta respectarea standardelor ecologice și conformitatea produselor durabile de pe piață cu principiile de durabilitate ecologică ce determină alegerile consumatorului. Acestea nu ar trebui să se substituie procedurilor judiciare, care ar trebui să fie accesibile tuturor.

3.13

Comitetul consideră că, pentru a proteja drepturile consumatorului de a achiziționa produse ecologice, este foarte important să se redacteze o Cartă europeană pentru consum și producție durabile pe piața internă. O astfel de cartă ar putea include următoarele elemente:

împărțirea responsabilității, în ceea ce privește consumul durabil, între toate părțile implicate și societatea civilă organizată: producători, distribuitori, consumatori, cadre didactice, autorități publice, organizații de protecție a mediului și a consumatorilor, parteneri sociali;

integrarea politicii privind producția durabilă și consumul în cadrul altor politici comunitare relevante, consultându-se organizațiile de consumatori, cele de mediu, de producători, de comercianți și de distribuitori și alte părți implicate;

o responsabilitate de bază a industriei și a producătorilor europeni de a pune la dispoziție o ofertă optimă de consum durabil de-a lungul ciclului de viață al produsului, de la proiectarea până la eliminarea acestuia, precum și în cadrul sectorului distribuției și serviciilor;

responsabilitatea UE în ceea ce privește punerea la dispoziție a unui cadru unitar, clar, coerent și accesibil pentru întreaga legislație comunitară din acest domeniu, punând accentul pe drepturile consumatorului și pe mecanismele simplu de utilizat și gratuite de a exercita aceste drepturi;

elementele care ar putea completa drepturile existente și care ar fi de competența statelor membre;

elementele care ar putea completa drepturile existente și care ar putea fi obținute în cadrul auto-reglementării  (35) prin intermediul actorilor privați interesați, al reprezentanților consumatorilor  (36) , al organizațiilor de mediu  (37) și al reprezentanților întreprinderilor;

responsabilitatea UE și a guvernelor statelor membre de a promova măsuri dinamice, verificabile și uniform aplicabile în materie de: proiectare ecologică în cadrul fiecărui sector de produs, etichete ecologice fiabile în întreaga UE, sisteme generalizate de gestionare ecologică, elaborare și aplicare de standarde tehnice de mediu avansate și recunoscute la nivel internațional, cerințe tehnice specifice privitoare la mediu în cadrul procedurilor de achiziții publice, publicitate ecologică înșelătoare, comerț echitabil și cooperare internațională în materie de consum durabil;

accelerarea evoluției la nivel de cercetare și de dezvoltare tehnologică și introducerea de aplicații inovatoare în domeniul producției și consumului durabile, atât la nivel de costuri publice comunitare și naționale, cât și la nivel de costuri private, cu scopul de a cheltui 3 % din PIB, astfel cum se definește pentru SEC  (38) ;

informarea, educarea și formarea tuturor părților interesate de consumul durabil și luarea de măsuri în vederea consolidării capacităților administrațiilor și organizațiilor corespunzătoare;

dezvoltarea de indicatori, metodologii și baze de date accesibile publicului larg, pentru identificarea progresului realizat în materie de consum durabil, la toate nivelurile;

promovarea cercetării în ceea ce privește comportamentul consumatorilor raportat la impactul ecologic, pentru a identifica modalități de promovare a unor modele de consum mai durabil.

3.13.1

Ținând seama de importanța subiectului, CESE propune să organizeze o conferință privind Carta europeană pentru consum și producție durabile pe piața internă, cu implicarea Parlamentului European și a Comisiei Europene.

Bruxelles, 29 mai 2008.

Președintele

Comitetului Economic și Social European

Dimitris DIMITRIADIS


(1)  Regulamentul (CE) nr. 1980/2000 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 iulie 2000 privind sistemul comunitar revizuit de acordare a etichetei ecologice.

(2)  Directiva 93/42/CEE.

(3)  Directiva 67/548/CEE.

(4)  COM(2001) 31 final.

(5)  COM(2003) 302 final și Cartea verde COM(2001) 68 final.

(6)  JO C 80, 30.3.2004.

(7)  COM(2002) 412 final, 17.7.2002 și Directiva 2004/18/CE, 31.3.2004.

(8)  Directiva 2005/32/CE (JO L 191, 22.7.2005). Decizia 2000/729/CEE, Decizia 2000/730/CE și Decizia 2000/731/CE (JO L 293, 22.11.2000).

(9)  JO L 242, 10.9.2002.

(10)  Raportul 2007 privind Strategia de dezvoltare durabilă.

(11)  Cf. notei de subsol 18. În special:

(12)  ISBN 978-92-9167-932-4-AEM, Copenhaga, 2007.

(13)  Consiliul European de la Bruxelles, 14 decembrie 2007.

(14)  COM(2007) 640 final.

(15)  JO C 108, 30.4.2004.

(16)  JO C 175, 27.7.2007; JO C 44, 16.2.2008.

(17)  Directiva 2005/29/CE (JO L 149, 11.6.2005).

(18)  Cum ar fi, spre exemplu, Indicatorul Națiunilor Unite de dezvoltare durabilă: cadru și metodologii (1996).

(19)  JO C 48, 21.2.2002, p. 112; JO C 117, 30.4.2004; JO C 74, 23.3.2005.

(20)  Începând cu 2006, CENELEC a dezvoltat o bază de date online privind aspectele legate de mediu incluse în standardele CENELEC.

De la începutul anului 2007, CENELEC a dezvoltat un program specific de formare privind integrarea aspectelor legate de mediu în standardele CEN.

(21)  COM(2007) 374 final, 4.7.2007.

(22)  JO C 325, 30.12.2006.

(23)  Instrumentele europene și internaționale care se pot utiliza în acest cadru sunt numeroase (al șaptelea Program-cadru, PIC, LIFE, Fondurile structurale, BEI, I2I, EUREKA, programul LEED-OCDE, Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei — BDCE etc.), dar punerea lor în aplicare comună se confruntă cu modalități și proceduri divergente, cu lipsa de concordanță în ceea ce privește lansarea lor, precum și cu greutăți majore în materie de „inginerie simultană” între diferitele tipuri de intervenție.

(24)  A se vedea Avizul JO C 120, 16.5.2008, p. 66, 19.12.2007, raportor: dl Pezzini.

(25)  Alte exemple: Eco-Flower (logo european în formă de floare utilizat în întreaga Europă, http://europa.eu.int/comm/environment/ecolabel/index_en.htm), Lebăda nordică (etichetă utilizată în special în Scandinavia; http://www.svanen.nu/Eng/default.asp), Îngerul albastru (utilizată în Germania, http://blauer-engel.de/englisch/navigation/body_blauer_engel.htm) și Fair Flower (provenită din Țările de Jos, http://www.flowercampaign.org). Există însă și etichete publice specifice, care, spre deosebire de cele menționate anterior, se concentrează asupra unui aspect anume al mediului; un astfel de exemplu este Energy Star. Sunt utilizate și etichete private, ca de exemplu cele din sistemul Federației internaționale a mișcării agriculturii ecologice (http://ec.europa.eu/environemt/emas/index_en.htm).

(26)  JO C 74, 23.3.2005.

(27)  Ibid.

(28)  JO L 134, 30.4.2004.

(29)  COM(2001) 274 final (JO C 333, 28.11.2001).

(30)  Achizițiile publice ecologice în Europa 2006 (Green Public Procurement) — concluzii și recomandări. Virage Milieu & Management bv, Korte Spaarne 31, 2011 AJ Haarlem, Țările de Jos. http://europa.eu.int/comm/environment/gpp.

(31)  Cu referire la „European Platform for Life-Cycle for the environmental performance of products, technologies and services”.

(32)  Comerțul etic și sistemele de garanție oferite consumatorului; raportor dl Adams; JO C 28, 3.2.2006.

(33)  JO C 120, 16.5.2008, p. 66, raportor: dl Pezzini.

(34)  Directiva 2005/29/CE (JO L 149, 11.6.2005).

(35)  A se vedea pct. 22 și pct. 23 din Acordul interinstituțional pentru o mai bună legiferare, JO C 321, 31.12.2003.

(36)  În pct. 3.5 din Avizul, Comitetul face referire la caracteristicile utilizate în încercarea de definire a unui concept uniform a ceea ce înseamnă „asociația reprezentativă a consumatorului” (JO C 85, 8.8.2006).

(37)  CESE sprijină ideea de promovare a angajamentului societății civile privind chestiunile de dezvoltare durabilă. Pct. 4.2.6 din Avizul JO C 120, 16.5.2008, p. 33.

(38)  SEC: Spațiul European de Cercetare.


30.8.2008   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 224/8


Avizul Comitetului Economic și Social European privind propunerea de decizie a Parlamentului European și a Consiliului privind participarea Comunității la un program de cercetare și dezvoltare destinat îmbunătățirii calității vieții persoanelor în vârstă prin utilizarea noilor tehnologii ale informației și comunicațiilor (TIC), derulat de mai multe state membre

COM(2007) 329 final — 2007/0116 (COD)

(2008/C 224/02)

La 10 iulie 2007, în conformitate cu articolele 169 și 172 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, Consiliul a hotărât să consulte Comitetul Economic și Social European cu privire la

Propunerea de decizie a Parlamentului European și a Consiliului privind participarea Comunității la un program de cercetare și dezvoltare destinat îmbunătățirii calității vieții persoanelor în vârstă prin utilizarea noilor tehnologii ale informației și comunicațiilor (TIC), derulat de mai multe state membre.

Secțiunea pentru piața unică, producție și consum, însărcinată cu pregătirea lucrărilor Comitetului pe această temă, și-a adoptat avizul la 6 mai 2008. Raportor: dna DARMANIN.

În cea de a 445-a sesiune plenară, care a avut loc la 28 și 29 mai 2008 (ședința din 29 mai), Comitetul Economic și Social European a adoptat prezentul aviz în unanimitate.

1.   Concluzii și recomandări

1.1

CESE salută propunerea Comisiei menită să îmbunătățească calitatea vieții persoanelor în vârstă prin intermediul noilor tehnologii ale informației și comunicațiilor. Programul de asistență pentru autonomie la domiciliu (AAD) poate reprezenta unul dintre instrumentele care vor permite garantarea efectivă și fundamentală a calității vieții persoanelor în vârstă, precum și a oricărei persoane aflate în imposibilitatea de a rămâne la domiciliu din motive de sănătate.

1.2

CESE este ferm convins că, în cadrul acestor acțiuni de cercetare și dezvoltare în domeniul TIC, este necesar să se asigure în primul rând înțelegerea necesităților beneficiarilor luarea lor în considerate și găsirea de răspunsuri adecvate la aceste necesități. De aceea, este necesară adoptarea unei abordări „de jos în sus” care, în primul rând, să studieze necesitățile utilizatorilor și apoi să întreprindă acțiunile de cercetare și dezvoltare adecvate.

1.3

CESE consideră că una dintre principalele părți interesate în AAD este beneficiarul final al acestei tehnologii. Astfel, nu este suficient să fie înțelese nevoile acestor persoane, ci acestea trebuie să fie pregătite în vederea utilizării acestei tehnologii și implicate în proiectarea și testarea tehnologiei.

1.3.1

Din același motiv, Comitetul consideră că politicile europene privind învățarea pe tot parcursul vieții și e-incluziunea sunt foarte importante. Din această perspectivă, Comitetul consideră că Comisia Europeană ar trebui să adopte, de asemenea, o abordare care să integreze AAD și aceste politici.

1.4

CESE consideră că această inițiativă trebuie privită ca un program cu un pronunțat caracter „uman”, mai degrabă decât un alt program de cercetare și dezvoltare. El este un autentic program de cercetare, dar unul care încearcă să răspundă unor condiții sociale care apar într-o etapă delicată a vieții.

1.5

Precum se precizează în continuare, CESE consideră că cele patru elemente principale de care va trebui să țină seama programul AAD sunt: necesitățile utilizatorilor, securitatea utilizatorilor, organismele sociale și de sănătate (precum și asociațiile profesioniștilor din sector) și tehnologia utilizată.

1.6

CESE subliniază că trebuie să se acorde atenția cuvenită chestiunilor etice și de protecție a vieții private, în conformitate cu orientările internaționale. De aceea, Comitetul salută recunoașterea acestor chestiuni în comunicarea Comisiei.

2.   Sinteza propunerii Comisiei

2.1

Propunerea Comisiei are următoarele obiective:

promovarea dezvoltării de produse și servicii bazate pe TIC care să permită persoanelor să îmbătrânească frumos, sporind astfel calitatea vieții persoanelor în vârstă și reducând costurile serviciilor de sănătate și sociale;

îmbunătățirea condițiilor pentru aplicarea industrială prin instituirea unui cadru european coerent pentru dezvoltarea unor metode de abordare comune, facilitarea localizării și reducerea costurilor serviciilor;

crearea unei mase critice de cercetare, dezvoltare și inovare la nivel european în domeniul tehnologiilor și al serviciilor pentru persoanele vârstnice.

2.2

Această propunere decurge din planul de acțiune lansat de Comisie „A îmbătrâni frumos în societatea informațională”. Acest plan de acțiune este considerat un element esențial pentru abordarea provocărilor sociale și economice cu care se confruntă Europa în urma schimbărilor demografice. Se preconizează că populația europeană cu vârsta cuprinsă între 65 și 80 de ani va crește cu aproape 40 % între 2010 și 2030 (1). Tehnologiile informației și comunicațiilor sunt considerate un instrument pentru îmbunătățirea calității vieții la această vârstă, pentru asigurarea unei independențe sporite și pentru menținerea sănătății.

2.3

Comisia intenționează să lanseze un program de 6 ani „Asistența pentru autonomie la domiciliu” (AAD), care completează programul „TIC pentru a îmbătrâni frumos” din cadrul PC7 și, de asemenea, Programul pentru competitivitate și inovare (PCI). Programul AAD urmează să primească fonduri în valoare de aproximativ 300 milioane EUR în perioada 2008-2013, acestea provenind în egală măsură din fonduri comunitare și din fonduri asigurate de statele membre.

2.4

Cadrul juridic pe care se bazează programul AAD se întemeiază pe articolul 169 din tratat. Articolul 169 permite Comunității Europene să participe la programele de cercetare derulate în comun de mai multe state membre, incluzând participarea la structurile create pentru realizarea programelor naționale. Acest cadru juridic specific a fost selectat pentru programul AAD în scopul creșterii eficienței în acest domeniu de cercetare prin maximizarea expertizei transfrontaliere, prin implicarea statelor membre care finanțează parțial această cercetare, prin asigurarea unei abordări coerente a chestiunii la nivel european și prin asigurarea pe piața internă a unor soluții TIC cu adevărat interoperabile pentru persoanele în vârstă.

3.   Contextul propunerii Comisiei

3.1

O inițiativă anterioară bazată pe articolul 169, citată în propunerea Comisiei ca incluzând experimente clinice în Africa, în cadrul EDCTP (European and Developing Countries Clinical Trials Partnership — Parteneriatului dintre țările europene și cele în curs de dezvoltare privind studiile clinice), a evidențiat importanța unui angajament clar din partea statelor membre participante la finanțarea multianuală a proiectului. Programul AAD urmează să includă de fapt o contribuție de 50 %-50 % a fondurilor UE și respectiv a celor naționale în cadrul programului.

3.2

Lucrările pregătitoare pentru acest program au fost realizate prin intermediul unui proiect privind acțiunile de sprijin specifice programului „Asistență pentru autonomie la domiciliu” în cadrul priorității TSI (Tehnologiile societății informaționale) a PC6, derulat în perioada 1 septembrie 2004-31 decembrie 2006. Consorțiul a fost compus din parteneri din următoarele state membre: Austria, Germania, Franța, Finlanda, Italia, Belgia și Elveția. Partenerii au provenit din sectorul privat, sectorul public și o universitate.

3.3

Entitatea juridică pentru executarea programului comun AAD este Asociația AAD. Această asociație este compusă în prezent din 21 de reprezentanți ai statelor membre. Fiind vorba de un program bazat pe o abordare de jos în sus, s-au stabilit mai multe puncte de contact în statele membre afiliate Asociației.

4.   Observații generale

4.1

CESE salută această inițiativă AAD, bazată pe articolul 169. Comitetul recunoaște în special faptul că inițiativa ține pe deplin seama de efectele tendințelor demografice majore din Europa.

4.1.1

CESE consideră că, pentru a îmbunătăți coeziunea economică, socială și teritorială a statelor membre care nu posedă suficientă infrastructură pentru realizarea prezentei propuneri, ar fi necesară adoptarea unor „măsuri specifice”, precum cele menționate la articolul 159 din Tratatul UE, în vederea corectării principalelor dezechilibre regionale din cadrul Uniunii Europene.

4.2

CESE consideră că inițiativa ar trebui considerată o ocazie de a construi sisteme-pilot al căror scop este de a demonstra că acest concept funcționează. Pentru a avea un impact de durată, este foarte important ca această acțiune să reunească o gamă largă de părți interesate.

4.2.1

Principalele părți interesate sunt beneficiarii finali ai AAD. Scopul principal al AAD este de a prelungi independența persoanelor vârstnice și de a garanta că această categorie a populației poate trăi la propriul domiciliu cât mai mult timp cu putință. Ar trebui avut în vedere faptul că acest sistem nu se limitează la persoanele vârstnice, ci se adresează tuturor persoanelor suferind de un handicap care nu le permite să trăiască în propria locuință în mod independent din motive de sănătate. Această inițiativă trebuie să garanteze faptul că nevoile și cerințele părților interesate se află cu adevărat în centrul cercetării.

4.3

O altă parte interesată importantă este reprezentată de organizațiile de sănătate și de asistență socială. Inițiativa trebuie să țină seama de nevoile organizaționale ale acestora. Pentru a garanta succesul proiectului, CESE recomandă să li se dea acestor organizații ocazia de a sublinia, față de alte părți care participă la proiect, chestiuni precum integrarea și interoperabilitatea sistemelor.

4.4

Comitetul recomandă în mod special ca utilizatorii sistemelor care vor fi dezvoltate în cadrul acestei inițiative să fie implicați ca părți interesate principale în activitate încă din stadiile inițiale. CESE recomandă că, dacă este posibil, consorțiile să adopte metode centrate pe utilizator, cum ar fi designul participativ, pentru metodologia lor de dezvoltare, în special pentru a promova utilitatea extinsă a aparatelor și a interfețelor pentru utilizatori. Comitetul salută, de asemenea, faptul că vor fi luate în considerare toate aspectele posibile de etică și viață privată, în conformitate cu orientările internaționale.

4.5

CESE recunoaște angajamentul luat față de IMM-uri în propunerea de decizie și sprijină recunoașterea organizațiilor industriale ca actori majori care pot dezvolta modele de afaceri orientate către piață, capabile să lanseze soluții integrate și clare în vederea exploatării industriale. Comitetul recomandă în special recunoașterea faptului că IMM-urile pot contribui în special la cercetarea care are nevoie de o perioadă mai scurtă pentru a fi comercializată pe piață (2 ani sau mai mult).

4.5.1

Comitetul încurajează recunoașterea flexibilității tehnologice și a potențialului, de care dau dovadă uneori IMM-urile, de a aduce pe piață noi tehnologii și modele de afaceri într-un ritm mai rapid decât întreprinderile sau organizațiile de sănătate sau asistență socială de dimensiuni mai mari. Această trăsătură a IMM-urilor se înscrie perfect în această inițiativă. În consecință, parteneriatul concertat între organizațiile mari și IMM-uri este benefic pentru ambele.

4.6

AAD are drept scop să ajute persoanele vârstnice să trăiască la ele acasă pentru o durată mai lungă. Pentru a realiza acest obiectiv, este nevoie de un mare număr de senzori, elemente de acționare, interfețe pentru utilizator, procesoare și echipament de comunicare, care adesea sunt furnizate de multe IMM-uri europene diferite.

4.7

CESE sprijină măsurile din cadrul acestei inițiative, care încurajează, în toate grupurile de actori, rețelele multidisciplinare incluzând ingineri, medici și alți angajați ai organizațiilor de sănătate și de asistență socială și în special utilizatori — atât pe cei care nu își pot părăsi domiciliul, cât și pe îngrijitorii locali și pe apropiații acestora.

4.8

În contextul unui sistem european de inovare, această inițiativă oferă ocazia de a adopta noi modele de inovare care reflectă progresul actual în materie de inovare deschisă și orientată către utilizatori, impulsionând conectarea Strategiei de la Lisabona la un nou sistem european de inovare axat în mai mare măsură pe utilizator.

4.9

CESE afirmă că este important să existe un acces egal al tuturor tipurilor de organizații din toate statele membre la această inițiativă.

4.10

Mai mult, ar trebui încurajate să participe toate guvernele naționale. În prezent, Austria, Belgia, Cipru, Danemarca, Finlanda, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Polonia, Portugalia, România, Slovenia, Spania Suedia, Țările de Jos și Ungaria, precum și Israel, Norvegia și Elveția au convenit să își coordoneze activitățile comune pentru a contribui la programul AAD.

4.11

CESE este îngrijorat de faptul că unele țări nu participă din cauza costurilor cofinanțării cercetării. Astfel de țări ar trebui să poată participa la orice fază a programului odată ce îndeplinesc cerințele programului (în principal, cofinanțarea)

4.12

CESE recunoaște că AAD poate duce la reducerea costurilor sistemului de asistență socială. Cu toate acestea, Comitetul reafirmă că scopul AAD nu este reducerea costurilor, ci eficiența în asigurarea calității vieții pentru o anumită categorie de cetățeni. Reducerea costurilor este o consecință binevenită.

5.   Observații specifice

5.1

CESE este convins că programul AAD ar trebui să se concentreze asupra particularităților următoarelor trei sectoare: utilizatorul, organizațiile de sănătate și tehnologia utilizată.

5.2

Beneficiarii și actorii principali vor fi uneori vârstnicii. Este extrem de important ca programul să se concentreze pe nevoile utilizatorilor finali. Ideea că utilizatorii ar trebui utilizați doar pentru a testa cercetarea în mediul de cercetare reprezintă o capcană, care, din păcate, poate duce la inovații care nu vor fi ține cu adevărat seama de nevoile beneficiarilor principali. Din acest motiv, ar trebui avute în vedere nevoile utilizatorilor, acestea incluzând: schimbări minime de comportament, mobilitate, alegere, îmbunătățirea calității vieții și respectul pentru viața privată.

5.3

Ar trebui, de asemenea, avut în vedere faptul că persoanele vârstnice sunt probabil categoria de populație care suferă cea mai mult de e-excluziune și, așadar, este necesar să fie depășit decalajul digital. Mai mult, conectivitatea este esențială și, în consecință, ar trebui depuse eforturi astfel încât toate regiunile, în special cele rurale, să aibă acces la internet (acces atât din punct de vedere fizic, cât și financiar).

5.3.1

Pe scurt, este esențial ca:

tehnologia să nu înlocuiască contactul direct cu îngrijitorii sau personalul medical;

accentul să se pună pe îngrijirea preventivă și autonomie;

incluziunea socială să constituie unul dintre obiectivele principale;

AAD să fie integrată în viața de zi cu zi a persoanelor și să fie îmbinată cu alte servicii;

ținând seama de condițiile specifice ale utilizatorului, tehnologia folosită ar trebui să fie sigură și ușor de utilizat.

5.3.2

Astfel, CESE este ferm convins că abordarea adoptată în cadrul AAD trebuie să fie de tip „de jos în sus”. Ansamblul procesului trebuie să aibă ca punct de pornire necesitățile utilizatorilor și să fie centrat în special pe acestea mai curând decât pe tehnologia în sine. Ar fi oportună elaborarea unui studiu precis, în vederea identificării întregii game de necesități existente, printre care se pot menționa: nevoia de a rămâne în contact cu alte persoane, care se manifestă în special la vârste înaintate (în acest sens, s-a constatat că tehnologiile VOIP de tipul SKYPE și poșta electronică sunt instrumente eficiente și ieftine), lipsa motivației de a urmări evoluția rapidă a tehnologiilor, capacitatea de a gestiona schimbările tehnologice, disponibilitatea de a utiliza asemenea tehnologii. De asemenea, utilizatorii ar trebui să fie implicați în procesul de creare, introducere și evaluare a acestor tehnologii.

5.4

Organizațiile de sănătate și asistență socială, reprezentanții acestora și familiile utilizatorilor sunt, în cele din urmă, cele care vor utiliza tehnologia pentru a oferi îngrijire beneficiarilor. Este esențial ca astfel de organizații să fie implicate în diferitele etape ale cercetării pentru a garanta că produsul rezultat este adecvat pentru modul de operare al unor astfel de organizații. Se poate anticipa că vor trebui realizate transformări organizaționale pentru a aplica noile tehnologii AAD și, de aceea, este necesar ca organizațiile de asistență socială să fie pregătite pentru astfel de transformări, pentru a putea să le suporte în modul cel mai lin cu putință și a exploata la maxim potențialul tehnologiilor AAD.

5.4.1

Personalul de îngrijire joacă un rol esențial în ansamblul procesului care vizează sporirea bunăstării persoanelor, inclusiv în cadrul AAD. De asemenea, este necesară schimbarea paradigmei, nu numai la nivelul organizațiilor, ci și al personalului de îngrijire, astfel încât să se asigure că persoana care se află în contact direct cu beneficiarii AAD nu numai că stăpânește această tehnologie, ci este și convinsă de utilitatea acesteia, fiind astfel capabilă să transmită mai departe beneficiarului încredere în avantajele acestor instrumente în ceea ce privește îmbunătățirea calității vieții.

5.4.2

CESE consideră, de asemenea, că sistemul de sănătate ar trebui să facă obiectul unei examinări detaliate, pentru a exista certitudinea nu numai că pe plan organizațional sunt create condițiile pentru aplicarea AAD, dar și că organizațiile de sănătate și de asistență socială sunt în măsură să gestioneze îngrijirea unui număr mai mare de persoane la domiciliu.

5.4.3

În plus, prin adoptarea AAD, devine cu atât mai importantă îmbunătățirea colaborării și coordonării dintre organizațiile de sănătate și asistență socială. Și aici, tehnologia poate reprezenta un instrument de îmbunătățirea a acestora, dar factorul cel mai important este existența unei stări de spirit centrate pe necesitatea și voința de a colabora.

5.5

Se prevede că sistemul AAD va fi complex; în consecință, interoperabilitatea ar trebui să fie unul dintre obiectivele-cheie ale acestui program. Inovația și tehnologia ar trebui utilizate pe scară largă și ar trebui să fie adaptate în funcție de utilizator, integrate și proactive.

5.6

CESE consideră că Comisia ar trebui să adopte și o abordare integrată cu privire la AAD și politici precum învățarea pe tot parcursul vieții. De fapt, formarea în cadrul acestor politici, în special, ar trebui avută în vedere și de către părțile interesate în programele AAD, întrucât formarea esențială pentru succesul acestei tehnologii.

Bruxelles, 29 mai 2008.

Președintele

Comitetului Economic și Social European

Dimitris DIMITRIADIS


(1)  COM(2007) 329 final.


30.8.2008   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 224/11


Avizul Comitetului Economic și Social European privind propunerea de directivă a Parlamentului European și a Consiliului privind accesul la activitățile de asigurare directă și de reasigurare și exercitarea acestora — SOLVABILITATE II

COM(2007) 361 final — 2007/0143 (COD)

(2008/C 224/03)

La 31 octombrie 2007, în conformitate cu articolul 47 alineatul (2) și articolul 251 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, Consiliul a hotărât să consulte Comitetul Economic și Social European cu privire la

Propunerea de directivă a Parlamentului European și a Consiliului privind accesul la activitățile de asigurare directă și de reasigurare și exercitarea acestora — SOLVABILITATE II (1).

Secțiunea pentru piața unică, producție și consum, însărcinată cu pregătirea lucrărilor Comitetului pe această temă, și-a adoptat avizul la 6 mai 2008. Raportor: dl Robyns de Schneidauer.

În cea de a 445-a sesiune plenară, care a avut loc la 28 și 29 mai 2008 (ședința din 29 mai), Comitetul Economic și Social European a adoptat prezentul aviz cu 67 voturi pentru, 0 voturi împotrivă și 1 abținere.

1.   Recomandări

1.1

CESE salută faptul că Comisia a reformat în ordine numeroasele directive complexe într-un singur document clar, ținând cont de regulile de elaborare a părților reformate ale lucrării. Deoarece cadrul legislativ al UE nu ar trebui să se axeze doar pe politica prudențială, care privește rolul jucat de capital în furnizarea serviciilor de asigurare care sunt importante pentru întreprinderile și cetățenii Europei în multe alte privințe, CESE își rezervă dreptul de a-și exprima în timp util opiniile cu privire la noile aspecte ale relației dintre consumatori și (re)asigurători, în special în cadrul inițiativelor recente ale Comisiei privind serviciile financiare cu amănuntul.

CESE invită Comisia să continue armonizarea aspectelor juridice ale raportului dintre titularul unei polițe de asigurare și asigurător, astfel cum este în prezent examinată în cadrul lucrărilor privind „Cadrul de referință comun” (CRC), sub conducerea DG Sanco.

1.2

CESE sprijină în linii mari Directiva-cadru Solvabilitate II a Comisiei și salută consultările ample care au precedat-o. Demersul Comisiei s-a conformat principiilor de îmbunătățire a legislației pe care aceasta și le-a stabilit. Cu toate acestea, consultările cu privire la astfel de reforme ar trebui să acorde atenția cuvenită opiniilor lucrătorilor și consumatorilor, care au un interes evident în ceea ce privește rezultatul acestor proceduri. CESE invită Comisia să creeze forumuri adecvate, cum este, de exemplu, FINUSE, pentru ca aceste consultări să poată avea loc.

1.3

CESE salută adoptarea unei abordări economice bazate pe gradul de risc, pentru a determina capitalul de solvabilitate necesar al societăților de asigurări și a unei abordări bazate pe rezultatele financiare totale, pe o analiză completă a activelor și pasivelor, în vederea unei corecte evaluări a situației financiare. Aceasta urmărește reflectarea corectă a expunerilor la risc efective subiacente și a instrumentelor de diminuare a gradului de risc al întreprinderilor. Această abordare, pe lângă faptul că este corectă din punct de vedere economic, are avantajul de a evita orice posibilitate de arbitraj de reglementare și, în același timp, de a garanta același nivel adecvat de protecție tuturor titularilor de polițe de asigurare de pe teritoriul Europei, indiferent de statutul lor juridic, de mărimea sau de amplasarea întreprinderii.

1.4

CESE salută introducerea abordării bazate pe cei trei piloni în domeniul supravegherii prudențiale, ceea ce este în conformitate cu cerințele Basel II privind capitalul astfel cum au fost introduse în sectorul bancar, recunoscând, în același timp, particularitățile sectorului asigurărilor. CESE dorește să sublinieze importanța adăugării procesului de control prudențial și a cerințelor referitoare la calitate (Pilonul II), precum și introducerea principiilor de reglementare a rapoartelor de control și a informațiilor destinate publicului (Pilonul III) pe lângă definirea cerințelor cantitative referitoare la capital pe baza gradului de risc, pentru adecvarea supravegherii prudențiale a societăților de asigurări.

1.5

CESE salută introducerea unui sistem de solvabilitate bazat pe două cerințe referitoare la capital, Cerința privind solvabilitatea capitalului (CSC) și Cerința privind capitalul minim (CCM), fiecare dintre acestea având un scop diferit. CSC ar trebui să reflecte un nivel-țintă al capitalului pe care o entitate trebuie să urmărească a-l atinge în condiții normale de operare, în timp ce CCM ar trebui să reflecte un nivel al capitalului sub al cărui prag ar trebui declanșate acțiuni de supraveghere de ultimă instanță. CESE ar aprecia introducerea regulamentului Nivel II pentru aducerea de clarificări suplimentare cu privire la condițiile care reglementează calcularea simplificată a CSC (articolul 108), precum și la circumstanțele care ar genera o cerere de capital de solvabilitate suplimentar.

1.6

În opinia CESE, calculările CSC și CCM ar trebui strâns aliniate și, prin urmare, ambele ar trebui să se bazeze pe o abordare sensibilă la gradul de risc, pentru a permite punerea în aplicare adecvată a unei serii extinse de intervenții de supraveghere care să asigure că atât societatea de asigurare în cauză, cât și autoritatea de supraveghere au timp suficient pentru a adopta măsurile adecvate de soluționare a situației după încălcarea CSC.

1.7

CESE salută principiul proporționalității inclus în propunerea de directivă, care ar permite ca Solvabilitate II să poată fi aplicată tuturor întreprinderilor. CESE ar aprecia introducerea regulamentului Nivel II pentru a aduce o clarificare suplimentară asupra acestui principiu general al proporționalității [articolul 28 alineatul (3)], astfel ca adecvarea cerințelor și, dacă este cazul, măsurile corective să poată fi interpretate cu mai multă siguranță; acest lucru nu ar trebui însă să conducă la o anchilozare a reglementării. CESE recomandă ca acest principiu să fie aplicat efectiv și consecvent pe teritoriul Europei, cu măsuri eficiente de apel pe cale administrativă sau, dacă este cazul, în instanță, pentru garantarea acestuia.

1.8

CESE recomandă insistent Comisiei să mențină diversitatea pieței de asigurări prin luarea în considerare a rolului asigurătorilor mici și mijlocii, precum și al societăților mutuale și al cooperativelor de asigurări. Deoarece multe dintre aceste societăți operează pe piețe de nișă, CESE consideră de o mare importanță acceptarea unei anumite flexibilități în ceea ce privește abordarea standard pentru recunoașterea, de exemplu, a utilizării de date adecvate, mai relevante, de metodologii general acceptate, fără a afecta, totuși, funcționarea, în condiții de echitate, a concurenței dintre societățile de asigurări. Trebuie analizată și luată în considerare în mod corespunzător posibilitatea societăților mutuale de asigurări de a le solicita membrilor să își consolideze starea de solvabilitate, după cum s-a observat în practică.

1.9

CESE recunoaște importanța supravegherii grupurilor de asigurări, care reprezintă o parte importantă a pieței de asigurări a UE, deși nu sunt foarte numeroase. Prin urmare, CESE consideră că introducerea unei supravegheri de grup reprezintă un important pas înainte, care va permite tuturor autorităților de supraveghere de grup și celorlalte autorități de supraveghere implicate să-și îmbunătățească înțelegerea profilului de risc al grupului luat în ansamblu. Sunt recomandate coordonarea adecvată a autorităților de supraveghere și o clară împărțire a responsabilităților între acestea.

1.10

CESE salută introducerea unui sistem opțional care să le permită grupurilor facilitarea gestionării capitalului la nivelul grupului, îmbunătățind mobilitatea capitalurilor în cadrul grupului și oferindu-i un sistem practic și transparent care să-i permită să beneficieze de recunoașterea efectelor diversificatoare la nivelul grupului fără a afecta nivelul cerințelor de capital ale filialelor grupului. Va fi necesară examinarea nivelurilor de capital reale ale filialelor grupului, deoarece o parte din acestea vor fi acoperite de declarații de sprijin din partea grupului mai degrabă decât prin active disponibile lichide sau echivalente. CESE notează că efectele de diversificare a grupului vor fi recunoscute doar prin utilizarea metodei standard de calculare a CSC și că propunerea ar trebui să permită recunoașterea efectelor de diversificare a grupului fără utilizarea acestui instrument de sprijin al grupului.

1.11

Comitetul recomandă evaluarea impactului sistemului opțional propus asupra concurenței la nivel local, a gradului de protecție a consumatorului în situații normale și de criză, care nu ar trebui să fie inferior gradului de protecție asigurat în cadrul regimului standard și clarificarea aspectelor juridice și practice, inclusiv securitatea transferurilor transfrontaliere de fonduri între diferite societăți din cadrul unui grup, respectiv eventualele restricții juridice la nivel național în materie de transfer de capital (sprijinire a grupului) către o filială situată într-un alt stat membru.

1.12

CESE se așteaptă ca autoritățile de Nivel II să ia în considerare rezultatele celei de-a patra etape a studiului de impact cantitativ (QIS4), în curs de elaborare la momentul adoptării prezentului aviz.

1.13

CESE insistă cu privire la necesitatea unei aplicări corecte și armonizate a directivei, care să evite supralegiferarea sau politicile divergente, prin utilizarea de opțiuni care ar periclita o politică prudențială uniformă pe piața unică.

1.14

CESE solicită Comisiei să garanteze predictibilitatea practicii prudențiale pentru a oferi societăților de asigurări nivelul de siguranță necesar acestora la elaborarea politicilor de risc și solvabilitate.

1.15

CESE recunoaște importanța pentru Solvabilitate II a aspectelor legate de diminuarea riscurilor precum schimburile de date fiabile între asigurători și grupurile de asigurare. Acestea facilitează accesul pe piață al noilor veniți și al operatorilor mai mici și le permite acestora să-și mărească capacitatea disponibilă, precum și să-și reducă marjele de incertitudine asociate primelor acestora. Prin urmare, CESE invită Comisia să ia în considerare această corelare în momentul revizuirii Regulamentului de exceptare pe categorii pentru sectorul asigurărilor.

1.16

CESE felicită Comisia și comitetele Lamfalussy implicate, pentru rolul de lider pe care și l-au asumat în aplicarea bunelor practici și în creșterea gradului de conștientizare a actorilor de pe întreaga piață europeană. Directiva propusă constituie un adevărat etalon pentru multe alte jurisdicții și sectoare de servicii financiare. Cu toate acestea, consultările cu privire la astfel de reforme ar trebui să acorde atenția cuvenită opiniilor lucrătorilor și consumatorilor, care au un interes evident în ceea ce privește rezultatul acestor proceduri. CESE invită Comisia să creeze forumuri adecvate, cum este, de exemplu, FINUSE, pentru ca aceste consultări să poată avea loc.

1.17

CESE îndeamnă Comisia să alinieze dispozițiile privind solvabilitatea aplicabile altor prestatori de servicii financiare similare, oricare ar fi natura acestora, la nivelul Directivei Solvabilitate II în conformitate cu principiul „aceleași riscuri, aceleași reguli”. Având în vedere volatilitatea piețelor financiare, consumatorii sau beneficiarii trebuie să se bucure de aceeași protecție ridicată în materie de solvabilitate. De asemenea, sunt esențiale condiții de piață echitabile în ceea ce privește nivelul necesar de capital pentru încadrarea in limita de solvabilitate pentru a se promova un mediu competitiv pe piața financiară.

1.18

Principiile Solvabilitate II ar trebui să constituie reperul pentru introducerea de noi standarde referitoare la solvabilitate, de exemplu în cadrul revizuirii Directivei IORP (2) din 2008, având în vedere în mod special creșterea obligațiilor caselor private de pensii din UE.

2.   Introducere

2.1

Propunerea de directivă în cauză privind un nou cadru de solvabilitate pentru asigurătorii privați și societățile de reasigurare, denumită Solvabilitate II, introduce un sistem revizuit pentru a garanta o mai bună protecție a titularilor de polițe de asigurare și a beneficiarilor, pentru a aprofunda integrarea pieței unice de asigurări a UE și pentru a îmbunătăți concurența internațională a sectorului european al asigurărilor pe ansamblu, precum și a asigurătorilor și reasigurătorilor individuali. În același timp, propunerea unifică mai multe serii de directive privind asigurările într-o singură directivă revizuită. Acest cadru se va aplica atât societăților de asigurare, cât și celor de reasigurare.

2.2

Printr-o consultare elaborată aflată încă în curs de desfășurare cu toate părțile implicate, Comisia și comitetele Lamfalussy, care reunesc autorități de reglementare și de supraveghere, au preluat un rol de conducere în stabilirea practicilor de vârf într-un mediu global, în special în domeniul serviciilor financiare. Prin urmare, Solvabilitate II se numără printre cele mai sofisticate seturi de reguli privind solvabilitatea în asigurări din lume și plasează Europa cu mult înaintea altor jurisdicții. Cu toate acestea, consultările cu privire la astfel de reforme ar trebui să acorde atenția cuvenită opiniilor angajaților și consumatorilor, care au un interes evident în ceea ce privește rezultatul acestor proceduri. CESE invită Comisia să creeze forumuri adecvate, cum este, de exemplu, FINUSE, pentru ca aceste consultări să poată avea loc.

3.   Context

3.1

Cadrul propus pentru solvabilitate urmărește îmbunătățirea stabilității și credibilității financiare a pieței europene de asigurări. Acest lucru ar trebui să fie în beneficiul atât al competitivității industriei de asigurări a UE pe ansamblu, cât și al asigurătorilor și reasigurătorilor individuali, precum și al consumatorului în ceea ce privește siguranța. Piețele de asigurări solide sunt de o importanță crucială pentru sistemul social și economic al Uniunii Europene.

3.2

În primul rând, actele de asigurare reprezintă un instrument de protecție atât individuală cât și colectivă. Consumatorii de servicii de asigurare sunt gospodăriile private, IMM-urile, marile corporații, asociațiile și autoritățile publice. Angajamentele societăților de asigurări privesc atât titularii serviciilor de asigurare, cât și membrii familiilor acestora și părțile terțe. CESE este, în mod deosebit, conștientă de acest impact asupra vieții de zi cu zi a cetățenilor europeni. Pe lângă rolul important pe care îl joacă în pe piețele de servicii de protecție în caz de deces, sectorul asigurărilor a devenit un important furnizor de produse de economisire. Societățile de asigurări participă la gestionarea regimurilor de asigurări sociale, cum ar fi sistemul de pensii (țările nordice), indemnizațiile acordate în cazul accidentelor de muncă (BE, FI, PT) și sistemele naționale de sănătate (IE, NL), deseori într-un cadru incluzând reprezentanți sindicali. Societățile de asigurări reprezintă pentru angajat o sursă de beneficii de o importanță din ce în ce mai mare, ceea ce face ca acestea să devină un actor important. În afară de aceasta acestea oferă protecția împotriva noilor riscuri de tipul catastrofelor naturale, asigurarea recoltelor, precum și asigurarea împotriva actelor de terorism, uneori prin intermediul parteneriatelor dintre (re)asigurători și guverne.

3.3

Piața asigurărilor funcționează ca o pârghie importantă pentru economie în general, sprijinind inițiativa și instaurând un anumit grad de încredere și reprezintă în sine un important factor economic, generând locuri de muncă pentru aproape un milion de angajați în Europa (3). Comisia a estimat că directiva propusă determină investiții suplimentare de 2-3 miliarde de euro pentru asigurători și autoritățile de supraveghere. Se estimează că o mare parte din aceste investiții va fi cheltuită pentru capitalul uman, pentru crearea de locuri de muncă foarte specializate și pe termen lung pe plan local (printre care administratori de risc, actuari, experți TIC și responsabili cu respectarea acestor prevederi). Cu toate acestea, CESE consideră că această investiție ar trebui să aducă beneficii tuturor părților interesate, inclusiv consumatorilor și beneficiarilor.

3.4

Pe lângă această formă de angajare directă, distribuția de asigurări prin agenți și brokeri și angajații acestora mai adaugă încă un milion de locuri de muncă.

Prin investiții care se ridică la peste 6 500 miliarde de euro (4), societățile de asigurare și de reasigurare reprezintă importanți investitori instituționali. Ca atare, ele sunt responsabile de transformarea primelor individuale într-o rezervă de active financiare proporțională cu riscurile suportate și pentru siguranța pe termen mediu și lung a titularilor de polițe de asigurare și a beneficiarilor.

3.5

Gospodăriile private, IMM-urile, corporațiile mai mari, asociațiile și organismele publice contribuie cu prime care sunt egale cu mai mult de 5 % din PIB pentru asigurările de viață (5) și mai mult de 3 % pentru asigurările non-viață. Chiar pe piețele mature, rata de creștere a asigurărilor depășește de cele mai multe ori creșterea economiei pe ansamblu. Investițiile asigurătorilor reprezintă mai mult de 50 % din PIB (6), din care jumătate din venituri fixe de active și împrumuturi (7), în timp ce randamentul variabil total al investițiilor realizate de asigurători este aproximativ egal cu un sfert din capitalizarea pieței europene de capital (8).

3.6

Chiar dacă istoria recentă a industriei asigurărilor a cunoscut numeroase fuziuni, există încă aproximativ 5 000 de societăți de asigurări în Europa (9). Grupurile financiare mari pot avea diferite filiale de asigurări în diverse țări. Structurile de grup din industria asigurărilor pot cuprinde diferite tipuri de activitate din sectorul asigurărilor (reasigurare, asigurare de viață/generale, mediere de asigurare) sau în contextul mai larg al serviciilor financiare (inclusiv servicii bancare — bancasigurare — și ipoteci). Mai mult, grupurile pot fi formate dintr-o societate-mamă și societăți-fiice, dar pot include, de asemenea, asociații în participațiune, structuri de holding și altele. Cele mai mari 20 de grupuri reunesc jumătate din venitul european din prime (10). O parte considerabilă de piață aparține societăților mutuale și cooperativelor de asigurare. Acestea sunt deseori strâns conectate cu un mare număr de organizații ale societății civile și reprezintă 30 % din venitul total încasat din prime în Europa (11).

3.7

Criza financiară actuală, declanșată de practicarea creditului ipotecar „subprime” din Statele Unite, pune accentul pe necesitatea introducerii de reguli ferme și complete de solvabilitate, care să permită societăților de asigurări să-și respecte angajamentele, chiar sub constrângere. O serie de norme, metode de gestionare și simulări de situații de criză vor contribui la atingerea acestui obiectiv

4.   Abordare legislativă

4.1

În conformitate cu programul pentru o mai bună legiferare, Comisia a pregătit Directiva Solvabilitate II în detaliu și în profunzime luând în considerare regulile care guvernează părțile revizuite ale lucrării. Mai multe etape de evaluări cantitative și calitative ale impactului și de consultări au garantat faptul că multe dintre preocupările exprimate atât de către industria asigurărilor, cât și de autoritățile de supraveghere au fost luate în considerare. Sunt prevăzute noi etape de controale detaliate și de consultări.

4.2

Propunerea Comisiei este o directivă de tip „Lamfalussy”, bazată pe structura pe patru niveluri a arhitecturii serviciilor financiare creată de Lamfalussy. Prevederile directivei privind Nivelul 1 se bazează pe principii, oferind baza de adoptare a măsurilor de punere în aplicare la Nivelul 2 și cuprind instrucțiuni referitoare la convergența măsurilor de control la Nivelul 3 al procesului. Această abordare este menită să permită noului sistem să poată fi adaptat prompt pentru a reflecta schimbările de pe piață, evoluțiile internaționale din domeniul reglementării contabilității și (re)asigurărilor, evoluțiile tehnologice, noile experiențe și noile metodologii. Stabilirea de specificații de calcul detaliate în articolele directivei ar compromite însăși sensul acestui proces legislativ inovator. Nivelurile 2 și 3 sunt mai adecvate pentru tratarea acestora.

4.3

Noul sistem este structurat sub forma a trei piloni, similar cu cerințele Basel II privind capitalul din sectorul bancar, dar reflectând specificul societăților de asigurări. Pilonul I (articolele 74-142) definește cerințe financiare cantitative, Pilonul II (articolele 27-34, 36-38, 40-49, 181-183) tratează procesul de supraveghere prudențială și cerințele calitative și Pilonul III (articolele 35, 50-55) reglementează activitatea de raportare a supravegherii și prezentarea informațiilor către public. Cei trei piloni nu sunt de sine stătători ci se completează în atingerea obiectivelor sistemului. Interacțiunile dintre prevederi aparținând unor piloni diferiți trebuie analizate adecvat.

4.4

Revizuirea sistemului actual de solvabilitate a fost de asemenea utilizată ca o oportunitate pentru revizuirea a 13 directive privind (re)asigurările reunite într-o singură directivă simplificată în care au fost integrate noile reguli privind solvabilitatea. Aceasta conține un număr de amendamente de natură secundară în vederea îmbunătățirii redactării directivei propuse. Articolele, sau porțiunile de articole care nu mai sunt de actualitate au fost eliminate.

5.   Aspecte generale

5.1

În ultimii 30 de ani, generațiile succesive de directive europene au creat o piață europeană de (re)asigurări guvernată de un set de reguli comune, printre care principiul recunoașterii mutuale și principiul controlului efectuat de către țara de origine. Acestea au creat o piață deschisă către operatorii neeuropeni și au încurajat asigurătorii din UE să se extindă pe piețe neeuropene, mai ales în America de Nord, Asia și în țările care pot fi privite ca viitoare membre ale UE.

5.2

Regulamentul propus privind limita minimă a marjei de solvabilitate garantează că asigurătorii sunt capabili din punct de vedere financiar să reziste unor incidente adverse, cu scopul de a-și respecta promisiunile contractuale făcute titularilor de polițe de asigurare și să asigure un sistem financiar stabil. Este importantă, cu toate acestea, sublinierea faptului că toți consumatorii de astfel de servicii financiare merită o astfel de protecție sporită. O parte din operatorii de piață nu fac obiectul regulamentelor privind asigurările, de exemplu instituțiile de furnizare de pensii ocupaționale sau cele de economii și investiții.

5.3

Regulile armonizate de solvabilitate creează încredere, nu numai între consumatori, ci și între autoritățile de supraveghere. O astfel de încredere reprezintă un factor determinant în procesul de creare a unei piețe europene în care recunoașterea mutuală și controlul de către țara de origine să funcționeze în practică. Normele europene actuale de solvabilitate (Normele Solvabilitate I) sunt totuși depășite. Acestea nu iau în calcul riscurile specifice suportate de entitatea care oferă acoperirea asiguratorie, determinând, prin urmare, cerințe egale de solvabilitate pentru întreprinderi cu profiluri de risc diferite. În afară de aceasta, normele de solvabilitate actuale sunt, în principal, axate pe conformitatea financiară, utilizând mai degrabă o abordare bazată pe reguli decât una bazată pe gestiune eficientă și nu tratează adecvat supravegherea de grup. În afară de aceasta, cadrul legislativ european actual încă mai permite statelor membre să opereze numeroase variații naționale, compromițând astfel eficiența supravegherii operațiilor multinaționale și egalitatea de șanse. Ținând seama de aceste deficiențe, sistemul actual a fost înlocuit de evoluțiile industriale, internaționale și intra-sectoriale. Noile standarde de solvabilitate definite prin propunerea de directivă reflectă, cu alte cuvinte, o tendință deja stabilită de operatorii și autoritățile de supraveghere care manifestă o conștiință a riscului, din diferite țări.

5.4

Spre deosebire de cadrul Solvabilitate I, reforma se concentrează pe calitatea reală a gestiunii riscului în cadrul întreprinderilor, precum și pe principii și obiective mai curând decât pe reguli care nu iau în considerare profilurile specifice de risc ale întreprinderilor.

Aceasta urmărește, de asemenea, uniformizarea practicilor de supraveghere în interiorul SEE.

5.5

În esență, noul sistem va furniza mai întâi autorităților de supraveghere si asigurătorilor instrumente sofisticate de solvabilitate, nu numai pentru a contracara incidentele privind riscurile de asigurare, cum ar fi inundații, furtuni sau accidente grave de circulație, dar și privind riscurile de piață, riscurile de credit și operaționale. Contrar legislației actuale, asigurătorii și reasigurătorii vor fi obligați să dețină capital proporțional cu riscul global de solvabilitate, luând în considerare nu numai elemente cantitative, ci și aspecte calitative care influențează perspectiva de risc a întreprinderii.

5.6

Sistemul se bazează pe o abordare în funcție de riscul economic, care urmărește să garanteze că adevăratele expuneri la risc și schemele de reduceri a riscului se reflectă în mod adecvat, eliminând astfel oportunitățile de arbitraj în reglementare care pot denatura și slăbi protecția titularului de polițe de asigurare. Aceasta mai înseamnă că cerințele privind capitalul trebuie să permită o alocare mai bună (optimă) a capitalurilor și să ofere stimulente pentru o mai buna gestiune internă a riscului.

5.7

În al doilea rând, Solvabilitate II evidențiază responsabilitatea echipei de conducere a societăților de asigurări în garantarea unei gestionări adecvate a riscului și încearcă să intensifice practica eficientă în această industrie. Asigurătorii vor trebui să se concentreze asupra identificării active, măsurării și gestionării riscului și să analizeze orice evoluții ulterioare, cum ar fi noi planuri de afaceri sau posibilitatea unor incidente catastrofice care ar putea să le afecteze situația financiară. Mai mult, reforma propusă va cere asigurătorilor să-și evalueze necesarul de capital prin prisma tuturor riscurilor suportate prin intermediul „Autoevaluării riscurilor și solvabilității” (AERS), în timp ce „Procesul de revizuire a supravegherii” (PRS) va deplasa atenția autorităților de supraveghere de la conformitatea legală și monitorizarea capitalului către evaluarea adevăratelor profiluri de risc ale asigurătorilor și către calitatea sistemelor acestora de gestionare a riscului și de guvernanță prin, de exemplu, mecanisme de avertizare timpurie și teste de stres. În paralel, aceasta încurajează cooperarea și convergența în ceea ce privește supravegherea, de exemplu prin întărirea rolului CEIOPS (Comitetului European al Autorităților de Supraveghere din Asigurări și Pensii Ocupaționale), ca un pas înainte pe calea unificării activității de control al serviciilor financiare, soluție susținută și de CESE.

5.8

Un al treilea aspect important îl reprezintă încercarea de a ameliora eficiența supravegherii grupurilor de asigurări printr-o „autoritate de supraveghere de grup” din țara de origine. Supravegherea de grup va garanta că riscurile majore de grup nu sunt trecute cu vederea și va permite grupurilor să opereze mai eficient în același timp, conferind totodată titularilor de polițe de asigurare un înalt nivel de protecție. Autoritatea de supraveghere de grup va deține responsabilități specifice care vor fi exercitate printr-o cooperare strânsă cu autoritățile de supraveghere naționale din domeniu și va avea în același timp responsabilitatea de a găsi soluții la un număr limitat de probleme. Autoritățile de supraveghere locale sunt încurajate să își asume un rol activ în colegiul autorităților de supraveghere, întrucât dețin un drept de codecizie atât timp cât se poate încheia un acord. Această măsură implică o abordare diferită care trebuie utilizată pentru a putea ține cont de realitățile economice și de potențialul de diversificarea a riscurilor al unor asemenea grupuri.

5.9

În al patrulea rând, Directiva Solvabilitate II introduce un grad mai mare de transparență și obiectivitate atât în ceea ce privește informațiile oferite de întreprindere cu privire la situația sa financiară și la riscurile asociate, cât și în ceea ce privește supravegherea prudențială. În prezent, practicile de supraveghere tind încă să varieze între statele membre, lăsând loc arbitrajului în reglementare. Atât pentru politica europeană din aceste domenii, cât și pentru asigurătorii care doresc cu adevărat să intre pe o nouă piață națională, pare important ca practicile de supraveghere să nu fie doar obiective și transparente, ci și predictibile și bine documentate.

6.   Analiză aprofundată

6.1   Cerințe financiare (Pilonul I)

(articolele 74-142)

6.1.1

În definirea cerințelor cantitative care se aplică societăților din domeniul asigurărilor, noul sistem propune o abordare holistică a rezultatelor financiare totale, în temeiul căreia toate activele (12) și responsabilitățile sunt măsurate conform unei abordări constante de piață și toate riscurile cuantificabile asociate cu acestea sunt reflectate explicit sub aspectul cerințelor privind capitalul. Evaluarea bunurilor și responsabilităților la niveluri care corespund condițiilor lor de comercializare garantează că acestea sunt apreciate obiectiv și constant față de celelalte. De asemenea, aceasta garantează faptul că o valoare corectă este asociată oricărei opțiuni inerente acestora. Evaluarea realistă preconizată constituie cea mai eficientă protecție împotriva unei eventuale tendințe care ar putea leza drepturile părților interesate.

6.1.2

În acest context al evaluării, o atenție deosebită se acordă calculării provizioanelor tehnice, respectiv responsabilitățile față de titularii de polițe de asigurare și față de alți beneficiari. Evaluarea constantă pe piață a provizioanelor tehnice se realizează prin calcularea „celei mai bune estimări”, care este media ponderată a probabilității viitoarelor fluxuri monetare, luând în considerare valoarea monetară curentă și incluzând o marjă de risc. Această abordare ar trebui să garanteze că valoarea totală a provizioanelor tehnice este echivalentă cu valoarea pe care ar trebui să o revendice o parte terță pentru a prelua portofoliul de servicii de asigurare și pentru a îndeplini obligațiile aferente. Calcularea trebuie să utilizeze și să fie conformă cu informațiile furnizate de piețele financiare și cu datele general disponibile cu privire la riscurile în asigurări.

6.1.3

În ceea ce privește cerințele de capital, noul sistem de solvabilitate cuprinde două cerințe fundamentale, Cerința privind solvabilitatea capitalului (CSC) și Cerința privind capitalul minim (CCM), cu obiective diferite și calculate corespunzător.

6.1.4

CSC definește un nivel țintă de capital pe care trebuie să-l îndeplinească un asigurător în condiții normale de operare, sub care se vor intensifica intervențiile de supraveghere. Aceasta permite intervenții de supraveghere progresive înainte ca capitalul să atingă nivelul indicat de CCM și conferă astfel o asigurare rezonabilă pentru titularul de polițe de asigurare și pentru beneficiari că obligațiile vor fi îndeplinite astfel cum au fost stabilite. Din punct de vedere tehnic, CSC se dorește a fi conceput și calibrat pentru a defini un nivel de capital care să permită unei societăți să absoarbă pierderile considerabile neprevăzute, în baza unei anumite probabilități de neplată pe parcursul unui anumite perioade de timp (0,5 % pentru o perioadă de un an).

6.1.5

CCM reflectă într-adevăr un nivel de capital care va determina acțiuni de supraveghere fundamentale, dacă va fi necesar. Calculul CCM ar trebui să permită o sferă suficientă în comparație cu calculul CSC, pentru a asigura spațiu suficient pentru o marjă de intervenție rezonabilă din partea autorităților de supraveghere.

6.1.6

În practică, un asigurător poate să calculeze CSC fie utilizând o formulă standard, fie utilizând propriul său model intern aprobat de autoritățile de supraveghere. Formula standard trebuie să reflecte corespunzător tehnicile de reducere a riscului și efectele de diversificare, precum și orice altă formă de capacitate de absorbție a pierderilor elementelor din bilanțul contabil care nu sunt incluse în capitalul disponibil. Abordarea orientată către risc a directivei propuse implică faptul că un model intern (parțial sau complet) poate înlocui — cu condiția primirii aprobării din partea autorităților de supraveghere — calculul standard, cu condiția ca acesta să reflecte mai bine profilul de risc al societății. Acest lucru reprezintă un stimulent important pentru o recunoaștere internă și un management al riscului adecvate, precum și formarea și recrutarea de personal înalt calificat.

6.1.7

Un alt element care corespunde scopului de a încuraja o bună gestionare internă este aplicarea „principiului prudenței” în politica de investiții, care ar permite evitarea stabilirii unor limite artificiale pentru investiții, solicitând în același timp standarde calitative ridicate și o evidență contabilă corectă pentru orice riscuri materiale în calcularea dobânzii pe capital.

6.1.8

Ținând cont de complexitatea cerințelor, este important să se observe că propunerea prezentă include prevederi pentru a permite o punere în aplicare proporțională și flexibilă a cerințelor din Pilonul I. Acestea sunt importante în special pentru întreprinderile mici și mijlocii (IMM). Acest principiu al proporționalității nu se referă totuși la dimensiune, ci la natura și complexitatea riscurilor întâlnite de societăți. IMM-urile fac obiectul unor principii generale asemănătoare de prudență în măsura în care profilul lor de risc este același cu al altor întreprinderi. Clienții și beneficiarii acestora beneficiază de același nivel de protecție.

6.2   Procesul de revizuire a supravegherii și exigențele calitative (Pilonul II)

(articolele 27-34, 36-38, 40-49, 181-183)

6.2.1

Propunerea Solvabilitate II a Comisiei definește procesele și instrumentele necesare activităților de supraveghere și prudențiale, inclusiv definirea competențelor de supraveghere, dispozițiile în materie de cooperare între autoritățile de supraveghere naționale, precum și pentru convergența în supraveghere. Prevederile Pilonului II tratează, de asemenea, și cerințele calitative privind întreprinderile, respectiv sistemul acestora de administrare, inclusiv un sistem eficient de control intern, un sistem de gestionare a riscului, o funcție actuarială, audit intern, funcția de conformitate și reguli privind externalizarea.

6.2.2

Instrumentele de supraveghere urmăresc identificarea instituțiilor cu finanțe, organizare sau alte caracteristici susceptibile să producă un profil de risc mai ridicat, cărora în circumstanțe excepționale li se poare cere să păstreze un nivel mai ridicat al capitalului de solvabilitate decât cel permis prin CSC și/sau să ia măsuri pentru a reduce riscurile întâmpinate.

6.2.3

Principiul de proporționalitate menționat anterior se aplică și procesului de revizuire a supravegherii. Autoritățile de supraveghere trebuie să-și exercite atribuțiile ținând seama de dimensiunea, natura și complexitatea riscurilor întreprinderii individuale pentru a evita o supraveghere excesivă mai ales pentru acele societăți de asigurări mici și mijlocii care sunt expuse unui nivel scăzut de risc.

6.2.4

Solvabilitate II este proiectată pentru a spori evaluarea calitativă efectuată de autoritățile de supraveghere cu privire la situația de risc a întreprinderii. Este important ca autoritățile de supraveghere să fie consecvente în acțiunile și deciziile lor aplicate în țări diferite, întreprinderi diferite și perioade de timp diferite. Trebuie menționată din nou importanța transparenței, a obiectivității și a previzibilității acțiunilor de supraveghere. Acest aspect este relevant mai ales în cazul aprobării modelelor interne.

6.3   Activitatea de raportare a supravegherii și prezentarea informațiilor către public (Pilonul III)

(articolele 35, 50-55)

6.3.1

Transparența și prezentarea informațiilor către public (divulgarea publică) a informației de către întreprinderi în legătură cu condițiile lor financiare și riscuri ajută la consolidarea disciplinei de piață. În afară de aceasta, societățile de asigurări ar trebui să ofere autorităților de supraveghere (rapoartele de supraveghere) informațiile calitative și cantitative de care aceștia au nevoie pentru a-și exercita eficient funcțiile de control și consiliere.

6.3.2

Armonizarea prezentare informațiilor către public și a rapoartelor de supraveghere reprezintă o parte importantă a noului sistem, întrucât există o necesitate evidentă de convergență în scopul livrării unui format și conținut asemănător în întreaga Europă. Acest aspect este cu atât mai important în cazul grupurilor multinaționale.

6.4   Supravegherea de grup

(articolele 210-268)

6.4.1

Legislația actuală a UE consideră că supravegherea de grup este doar adițională supravegherii individuale. Supravegherea la nivel individual nu ține cont dacă o entitate juridică face parte sau nu dintr-un grup (de exemplu o filială). Prin urmare, supravegherea de grup se adaugă pur și simplu supravegherii individuale, având ca unic scop evaluarea implicațiilor relațiilor de grup asupra întreprinderii luate ca entitate separată. Drept rezultat, sistemul actual de solvabilitate al UE nu recunoaște realitatea economică a grupurilor de asigurări și neglijează faptul că, în multe cazuri, gestionarea riscului se realizează la nivel de grup mai degrabă decât la nivel individual. Propunerea Solvabilitate II încearcă să găsească o metodă mai adecvată pentru supravegherea grupurilor, prin schimbarea modului — cu anumite condiții — în care are loc supravegherea individuală.

6.4.2

Pentru fiecare grup de asigurări, o singură autoritate va fi numită „autoritate de supraveghere de grup” și va avea ca responsabilitate principală toate aspectele cheie ale supravegherii de grup (solvabilitate de grup, tranzacții intra-grup, riscul de concentrare, gestionarea riscului și controlul intern). Cu toate acestea, autoritatea de supraveghere de grup și autoritatea de supraveghere individuală sunt obligate să facă schimb automat de informații esențiale și de alte informații necesare la cerere. În afară de aceasta, autoritatea de supraveghere de grup trebuie să consulte autoritățile de supraveghere individuale relevante înainte de a lua decizii importante, iar autoritățile de supraveghere în cauză trebuie să facă tot posibilul pentru a ajunge la o decizie comună, deși, în cazul aprobării modelului intern al grupului, ca și în cazul reglementării bancare, decizia finală va fi luată de autoritatea de supraveghere de grup. Aceste prevederi ar trebui să garanteze faptul că atât autoritatea de supraveghere de grup, cât și cea individuală vor înțelege mai corect profilul de risc al întregului grup și, în consecință, titularii de polițe ai fiecărei entități a grupului beneficiază de o protecție mărită.

6.4.3

Alături de conceptul îmbunătățit de supraveghere de grup, propunerea introduce un sistem inovator de sprijinire a grupului. Grupurile care vor dori să-și faciliteze gestionarea de capital la nivel de grup pot solicita permisiunea de a fi incluse în sistemul de sprijinire a grupului. Grupurilor care obțin permisiunea de a fi incluse în sistemul de sprijinire a grupului li se va permite — în anumite condiții — să îndeplinească o parte din CSC (nu CCM) pentru filiale printr-o declarație de sprijinire a grupului (un angajament financiar al societății-mamă față de o filială, obligatoriu din punct de vedere juridic, privind furnizarea de capital în caz de necesitate). Pentru a permite sistemului de sprijinire a grupului să funcționeze eficient, sunt incluse câteva derogări suplimentare de la supravegherea individuală. Când se aplică sistemul de sprijinire a grupului, se prevede o procedură specifică în condiții de criză (nerespectarea CSC), care implică acțiuni coordonate pentru supravegherea de grup și individuală. Acest sistem ar trebui aplicat în mod uniform în UE.

6.4.4

Deoarece sistemul de sprijinire a grupului permite capitalului CSC al filialelor să fie deținut în altă parte în cadrul grupului, acesta oferă grupurilor de asigurări o măsură practică și transparentă pentru a beneficia de recunoașterea efectelor de diversificare a grupurilor în timp ce filialele individuale îndeplinesc același nivel de cerințe de capital ca și când nu ar face parte din grup. De aceea, trebuie stabilită o supraveghere corespunzătoare, care să garanteze posibilitățile de transfer rapid de capital în caz de necesitate. Existența și utilizarea declarațiilor de sprijinire a grupului vor fi făcute publice atât de către societatea-mamă, cât și de către filialele în cauză.

Bruxelles, 29 mai 2008

Președintele

Comitetului Economic și Social European

Dimitris DIMITRIADIS


(1)  Propunerea a fost ulterior modificată, devenind COM(2008) 119 final. În prezentul aviz, numerotarea articolelor se referă la această ultimă versiune a propunerii de directivă.

(2)  Instituțiile de furnizare a pensiilor ocupaționale.

(3)  Sursa: „Comité Européen des Assurances, European Insurance in Figures, 2007”. Cifrele reflectă datele valabile la sfârșitul anului 2006.

(4)  Idem nota de subsol 2.

(5)  Idem nota de subsol 2.

(6)  Idem nota de subsol 2.

(7)  Idem nota de subsol 2.

(8)  Idem nota de subsol 2.

(9)  Idem nota de subsol 2.

(10)  Idem nota de subsol 2.

(11)  Sursa AISAM.

(12)  Activele deținute de companiile de asigurări europene se compun în principal din obligațiuni (37 %), acțiuni (31 %) și creanțe (15 %): Sursa: Comité Européen des Assurances, European Insurance in Figures, 2007.


30.8.2008   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 224/18


Avizul Comitetului Economic și Social European privind propunerea de decizie a Parlamentului European și a Consiliului privind participarea Comunității la un program de cercetare și dezvoltare destinat să sprijine IMM-urile care desfășoară activități de cercetare și dezvoltare, derulat de mai multe state membre

COM(2007) 514 final — 2007/0188 (COD)

(2008/C 224/04)

La 11 octombrie 2007, în conformitate cu articolul 172 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, Consiliul a hotărât să consulte Comitetul Economic și Social cu privire la

Propunerea de o decizie a Parlamentului European și a Consiliului privind participarea Comunității la un program de cercetare și dezvoltare destinat să sprijine IMM-urile care desfășoară activități de cercetare și dezvoltare, derulat de mai multe state membre.

La 25 septembrie 2007, Biroul Comitetului Economic și Social European a însărcinat Secțiunea pentru piața unică, producție și consum cu pregătirea lucrărilor Comitetului pe această temă.

Având în vedere caracterul urgent al lucrărilor, Comitetul Economic și Social European l-a numit pe dl CAPPELLINI raportor general în cadrul celei de a 445-a sesiuni plenare din 28 și 29 mai 2008 (ședința din 29 mai 2008) și a adoptat prezentul aviz în unanimitate.

1.   Concluzii și recomandări

1.1

Comitetul Economic și Social European (CESE), care susține obiectivele programului comun Eurostars, subliniază necesitatea de a lua în considerare diferitele categorii, mărimi și sectoare ale IMM-urilor atunci când se adoptă noi politici și programe UE de cercetare, dezvoltare și inovare focalizate și reorientate spre nevoile reale de inovare ale IMM-urilor.

1.2

CESE salută propunerea statelor membre de adoptare a programului comun Eurostars pentru susținerea așa-numitelor „IMM-uri care desfășoară activități de cercetare și dezvoltare” și observă că acesta ar trebuie să fie deschis tuturor IMM-urilor din țările participante la acest program și care doresc să ia parte la procesul de inovare.

1.3

CESE subliniază necesitatea identificării instrumentelor care permit asocierea la acest program a tuturor statelor membre EUREKA care nu participă la programul comun Eurostars.

1.4

CESE are rezerve legate de criteriul de eligibilitate la programul comun Eurostars (1), care limitează participarea IMM-urilor care desfășoară activități de cercetare și dezvoltare la cele care „investesc 10 % sau mai mult din echivalentul de normă întreagă sau din cifra de afaceri anuală în activități de cercetare”. Chiar dacă limitarea se referă numai la IMM-urile care desfășoară activități de cercetare și dezvoltare și care se află la originea proiectului (coordonatorul de proiect), această definiție a unui IMM care desfășoară activități de cercetare și dezvoltare se bazează pe indicatori codificați, ignorând toate diferitele tipuri de „cunoaștere necodificată” (2), în timp ce, adesea, procesele foarte inovatoare sunt puternic caracterizate de „cunoaștere tacită” (3).

1.5

Prin urmare, CESE reafirmă principiul conform căruia, pentru o concurență echitabilă între propunerile de proiecte, acestea ar trebui selectate pe baza excelenței conținutului lor, a expertizei manageriale privind cercetarea și dezvoltarea și a coerenței cu obiectivele programului, fără a exclude o mare parte a IMM-urilor inovatoare care doresc să candideze la programul Eurostars. Mai mult, ar trebui prevăzută finanțarea programelor de instruire menite să pregătească manageri experți în gestionarea transformării tehnologiilor din produse ale cercetării în produse vandabile.

1.6

În această privință, CESE solicită ca, în conformitate cu procedurile corespunzătoare ale programului comun Eurostars, să se stabilească o linie bugetară specială pentru inițiativele transnaționale conduse de statele membre în colaborare cu organizațiile de IMM-uri care doresc să susțină difuzarea informațiilor utile IMM-urilor privind rezultatele proiectelor Eurostars către un public mai larg de IMM-uri. Un alt mod de a oferi un „sentiment de proprietate” mai puternic tuturor IMM-urilor interesate de succesul programului Eurostars ar fi crearea și promovarea de către organizațiile de IMM-uri și partenerii sociali a unor platforme internet, a unei baze de date comune și a unui sector multilingv.

1.7

CESE își exprimă îngrijorarea legată de criteriile care permit stabilirea contribuției IMM-urilor la costurile totale de proiect legate de activitățile de cercetare și dezvoltare. Este important de precizat că, așa cum stau lucrurile, în cadrul programului comun Eurostars, IMM-urile trebuie să contribuie, colectiv, cu cel puțin 50 % din costurile aferente cercetării și dezvoltării din cadrul proiectului. Deoarece acest criteriu va exclude multe IMM-uri orientate spre piață, trebuie să se ia în considerare posibilitatea scăderii acestei limite la 25 % în timpul evaluării intermediare a programului Eurostars (4).

1.8

Ulterior, în timpul diferitelor faze de monitorizare a impactului și de difuzare a rezultatelor, statele membre interesate și autoritățile naționale din cadrul UE ar trebui să ia în considerare preocupările exprimate de UE și de organizațiile de IMM-uri naționale, precum și de alte părți interesate din domeniul cercetării. O verificare regulată de către Grupul consultativ al UE pentru IMM-uri și cercetare și dezvoltare ar putea deveni un instrument permanent de consultanță tehnică pentru statele membre și pentru alte autorități de la nivel UE/național. În această privință, Observatorul Pieței Unice al CESE, în colaborare cu categoria „IMM-uri” ar putea, de asemenea, acționa în calitate de membru consultativ în cadrul Grupului consultativ în timpul fazelor de monitorizare, implementare și difuzare.

1.9

CESE subliniază faptul că programul comun Eurostars trebuie implementat într-un mod transparent și nebirocratic, pentru a facilita primirea de informații de către IMM-uri, participarea lor și, în special, implicarea lor în activitățile de monitorizare, împreună cu instituțiile de cercetare și dezvoltare interesate asociate. Prin urmare, finanțarea proiectelor ar trebui să ia forma plăților de sume forfetare, iar în cazul în care plata prin sume forfetare nu este compatibilă cu programele naționale, aceasta trebuie să se efectueze în rate fixe.

1.10

În vederea punerii eficiente în aplicare a programului Eurostars, trebuie consolidate rețelele regionale de inovare pentru a permite oferirea unor servicii de ghișeu unic pentru susținerea IMM-urilor inovatoare, oferindu-le acestora acces efectiv la finanțare europeană pentru activități de cercetare și dezvoltare. De exemplu, pentru a spori gradul de informare cu privire la anumite programe de finanțare pentru IMM-uri care desfășoară activități de cercetare și dezvoltare, legăturile dintre rețelele EUREKA, alte organisme publice/private existente și organizațiile regionale/naționale/comunitare ale IMM-urilor ar trebui să fie mai strânse și mai bine coordonate. Ar trebui finanțată o serie de evenimente, prin organizațiile de IMM-uri reprezentative, pentru a crește gradul de sensibilizare a IMM-urilor și a altor organizații interesate cu privire la însemnătatea și importanța inovării și la rolul pe care inovarea îl va juca în viitor pentru UE.

1.11

Rezultatul selecției de proiecte pe sectoare IMM în cadrul programului Eurostars (5) ar trebui făcut public pe internet, cu ajutorul rețelei Eureka. Mai mult, ar trebui pusă la dispoziție și o listă scurtă a proiectelor eligibile cu un puternic conținut inovator și care nu au primit finanțare. Lista le-ar indica investitorilor naționali publici/privați dacă programul necesită finanțare suplimentară.

1.12

Coordonarea eficientă între autoritățile naționale responsabile cu politicile privind IMM-urile, cercetarea și dezvoltarea și EUREKA trebuie să fie consecventă și trebuie să corespundă necesităților exprimate de organizațiile de IMM-uri și de multe părți interesate (inclusiv, printre altele, de organisme de cercetare publice și private). CESE invită instituțiile europene interesate, statele membre și Președințiile UE slovenă și franceză să se asigure că această coordonare se realizează conform așteptărilor IMM-urilor și conform obiectivelor programului.

1.13

CESE solicită ca, în legătură cu participarea IMM-urilor la programele de finanțare a cercetării și dezvoltării și la programul comun Eurostars, perioada lungă de la depunerea unei propuneri până la aprobarea acesteia de către UE să se scurteze, pentru a încuraja IMM-urile să depună proiecte.

1.14

CESE subliniază faptul că, pentru a îmbunătăți și spori contractarea de finanțări pentru cercetare și dezvoltare de către IMM-uri, CE trebuie să exploreze posibilitatea schimbului de resurse neutilizate disponibile pentru IMM-uri din cadrul capitolului „Cooperare” al FP7 (reprezentând 15 % din bugetul de „Prioritate tematică” din FP6) cu programul „Capacități” (CRAFT etc.) care vizează IMM-urile într-un mod mai eficient.

1.15

CESE solicită acordarea de mai multă atenție poverii normative disproporționate puse pe seama IMM-urilor, care poate fi de până la zece ori mai mare decât cea care revine întreprinderilor mari (6). Este, de asemenea, de dorit o reducere a costurilor de administrare și o simplificare a procedurilor de depunere în cazul IMM-urilor care participă la programe de cercetare și dezvoltare împreună cu alți parteneri europeni și internaționali. De asemenea, CESE ar dori să se găsească o soluție la problema drepturilor de proprietare intelectuala (DPI) și a brevetelor europene (7), în condițiile în care situația curentă împiedică competitivitatea și inovarea în Europa. Mai mult, brevetarea accesibilă și DPI (8) pot conta, de asemenea, ca active nemonetare importante, atunci când este vorba de consolidarea de parteneriate între întreprinderi care participă la proiecte internaționale.

2.   Contextul avizului

2.1

În Carta europeană pentru întreprinderi mici aprobată de liderii UE în anul 2000, s-a convenit că întreprinderile mici trebuie considerate o forță motrice pentru inovare și ocuparea forței de muncă, precum și pentru integrarea socială și locală în (9) Europa. În plus, în octombrie 2007, CE a anunțat pregătirea unei legi europene pentru întreprinderile mici (SBA) (10), care va defini un set de măsuri destinate promovării spiritului antreprenorial, a unei culturi a întreprinderii și a accesului la competențe (11). În cursul anului 2008, Comisia va examina, de asemenea, o serie de inițiative cu privire la IMM-uri (12), în vederea stimulării participării acestora la programele UE.

2.2

Din aceste premize s-a născut propunerea de creare a unui program comun Eurostars specific. Programul, conceput în conformitate cu dispozițiile articolului 169 din Tratatul CE și proiectat să completeze și să vizeze activitatea de „cercetare în beneficiul IMM-urilor” în cadrul celui de-al 7-lea Program-cadru de cercetare (FP 7), este gestionat de EUREKA și a fost inițiat împreună de 22 de state membre și de alte 5 țări EUREKA (Islanda, Israel, Norvegia, Elveția și Turcia). În prezent, programul Eurostars numără 20 de țări membre: Austria, Belgia, Cipru, Danemarca, Elveția, Estonia, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Islanda, Irlanda, Israel, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Norvegia, Polonia, Portugalia, Regatul Unit, Republica Cehă, România, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia, Turcia, Țările de Jos, Ungaria.

2.3

FP 7 adoptă multe dintre măsurile sugerate în timpul evaluării programului FP6 (13) pentru a crea o punte între politicile în favoarea IMM-urilor. FP7 include o strategie pentru IMM-uri, care încorporează măsuri atât calitative, cât și cantitative de stimulare a acțiunii la nivel regional și național. Scopul său este de a crea grupuri și rețele de întreprinderi, pentru a îmbunătăți cooperarea paneuropeană dintre întreprinderile mici care utilizează tehnologii informaționale, pentru a disemina cele mai bune practici din acordurile de cooperare și pentru a susține colaborarea dintre întreprinderile mici (14).

2.4

Cele 23 de milioane de IMM-uri înregistrate în UE reprezintă 99 % din totalul întreprinderilor europene și produc două treimi din cifra de afaceri a Europei, acestea fiind, de asemenea, cele care susțin factorii-cheie în domeniul dezvoltării durabile (15). Totuși, pentru a deveni mai competitive, aceste întreprinderi trebuie să fie raționalizate și regrupate pentru a forma un tot coerent cu o masă critică, astfel încât să poată beneficia de dezvoltarea fondurilor cu capital de risc specifice, a parcurilor și incubatoarelor științifice și a politicilor regionale privind inovarea (16).

2.5

Mai mult, „raportul din Flash Eurobarometer” subliniază faptul că creșterea IMM-urilor poate fi împiedicată de reticența în a își asuma riscuri a europenilor, cărora le lipsește spiritul antreprenorial (17). Prin urmare, este deosebit de important să se acționeze în vederea îmbunătățirii imaginii profesionale a întreprinzătorilor și conștientizării de către publicul larg a rolului-cheie pe care aceștia îl au în inovare, progres economic și prosperitate în general. Obiectivele de la Lisabona pot fi realizate numai cu ajutorul unui spirit antreprenorial responsabil, energic și creativ, care se poate dezvolta liber (18).

2.6

Cu toate acestea, măsurile specifice pe care statele membre le adoptă pentru susținerea IMM-urilor nu încurajează și nu susțin întotdeauna colaborarea în cercetare și transferul de tehnologie. Având în vedere schimbările pieței și internaționalizarea lanțurilor de valori, IMM-urile europene trebuie să se adapteze acum la o concurență globală puternică, prin angajarea în procese inovatoare permanente, într-un context internațional tot mai larg. Programul comun Eurostars ar trebui să răsplătească acele IMM-uri și instituții de cercetare publice și/sau private care fac eforturi deosebite pentru susținerea proiectelor de cercetare și dezvoltare și pentru difuzarea rezultatelor lor și care transferă și facilitează accesul la cunoștințe. Acesta ar trebui să răsplătească în special proiecte care implică instituții și grupuri și/sau IMM-uri singure care, în mod normal, participă mai puțin sau au dificultăți în accesarea unor astfel de programe. CESE subliniază importanța extinderii participării la programul comun Eurostars la toate statele membre EUREKA, în special la cele care au aderat de curând la UE și care pot profita de termenii abordării transnaționale.

2.7

Programul comun Eurostars vizează IMM-urile care desfășoară activități de cercetare și dezvoltare, cu accent pe proiectele de cercetare și dezvoltare orientate spre piață și pe proiectele transnaționale cu mai mulți parteneri (cu cel puțin doi participanți independenți din state participante diferite). Un aspect important al programului îl constituie abordarea de jos în sus, care permite „IMM-urilor ce desfășoară activități de cercetare și dezvoltare” să-și asume proiectul și inovații comerciale strategice. În astfel de împrejurări, IMM-urile dețin controlul și pot influența rezultatele cercetării în curs, în funcție de posibilitățile comerciale.

3.   Obiective ale programului comun Eurostars

3.1

Participarea la programe de cercetare și dezvoltare în temeiul articolului 169 din Tratat implică faptul că statele membre UE participante își integrează programele naționale de cercetare prin angajarea într-un program comun de cercetare. Comisia, în temeiul articolului 169, a identificat patru inițiative potențiale. Una dintre acestea este Eurostars, un program comun de cercetare pentru IMM-uri și partenerii acestora.

3.2

Programul Eurostars cuprinde proiecte propuse de unul sau mai multe IMM-uri care își au sediul într-unul din statele participante și care sunt implicare activ în cercetare și dezvoltare. Proiectele se pot desfășura în orice domeniu al științei sau tehnologiei (dar trebuie să aibă obiective civile). Ele trebuie să fie proiecte în colaborare și să implice cel puțin doi participanți din două țări participante Eurostars care sunt implicate în diverse activități legate de cercetare, dezvoltare tehnologică, activități demonstrative, formare și difuzare de informații conexe. Conform naturii IMM-urilor, ciclul de viață al proiectului este unul scurt. Un proiect trebuie să aibă o durată maximă de trei ani, iar produsul cercetării trebuie să fie gata de lansare pe piață în cel mult doi ani de la încheierea proiectului.

3.3

Programul comun Eurostars poate oferi o pârghie semnificativă pentru finanțarea comunitară: statele membre și alte cinci țări EUREKA (Elveția, Islanda, Israel, Norvegia și Turcia) vor contribui cu 300 milioane EUR. Comunitatea va completa contribuția statelor membre cu o treime din această sumă, ceea ce face ca bugetul programului să fie de 400 milioane de EUR finanțare publică. Presupunând o rată de finanțare a proiectelor de 50 %-75 %, „EUROSTARS” poate mobiliza între 133 și 400 milioane de EUR de finanțări private suplimentare pe durata programului (efectul de pârghie). Participarea preconizată se calculează presupunând un cost mediu de 1,4 milioane de EUR pentru fiecare proiect Eurostars. Cu o rată medie de finanțare de 50 %, o rată de finanțare publică de 0,7 EUR per proiect și un buget global al programului de aproximativ 400 milioane de EUR, se pot finanța 565 de proiecte.

3.4

Contribuția comunitară compensează, prin urmare, un deficit de finanțare în prima fază a activității de cercetare și dezvoltare, când activitățile inovatoare sunt relativ riscante și pot eșua în atragerea exclusivă de investitori privați (19). Intervenția comunitară prin investiții publice în favoarea programului Eurostars va încuraja mai multe IMM-uri ce desfășoară activități de cercetare și dezvoltare să caute investiții private pentru a dezvolta produse sau servicii inovatoare.

3.5

În ceea ce privește finanțarea, ar trebui găsite modalități de a acorda facilități fiscale investițiilor în cercetare și dezvoltare din statele membre, ceea ce ar atrage investitorii chiar și în cazurile cele mai defavorabile, întrucât, orice s-ar întâmpla, investitorii ar beneficia oricum de aceste facilități. Pentru IMM-uri, acestea ar reprezenta o modalitate de finanțare alternativă.

3.6

Totuși, există preocupări legate de faptul că o mare parte a IMM-urilor nu vor putea participa la inițiativa UE pentru inovare competitivă. În cadrul programului Eurostars, criteriul de eligibilitate pentru IMM-urile care desfășoară activități de cercetare este ca IMM-ul care propune proiectul să aloce activităților de cercetare cel puțin 10 % din cifra de afaceri sau din echivalentul de resurse umane cu normă întreagă. Chiar dacă limitarea se referă numai la partenerul-pilot din cadrul proiectului, aceasta ar putea împiedica multe întreprinderi mici să propună proiecte inovatoare. Ca urmare, programul ar putea atrage doar întreprinderi de înaltă tehnologie deja consolidate, care pot accesa alte forme de finanțare mai adecvate.

3.7

Mai mult, în unele țări UE, costurile activităților de cercetare și dezvoltare sunt adesea asociate altor costuri operaționale și nu pot fi, ca atare, identificate separat (20). Prin urmare, definiția indicatorilor cercetare și dezvoltare utilizată de OCDE prezintă unele inadvertențe atunci când se aplică întreprinderilor mici inovatoare, pentru că omit să țină seama de partea de activități caracterizate drept cunoaștere necodificată, care este dificil de cuantificat (21).

3.8

De asemenea, potrivit OCDE, „Sectorul de înaltă tehnologie” este definit ca industria cu o proporție a cercetării și dezvoltării din cifra de afaceri de peste 4 %. Acest sector reprezintă, chiar și în economiile foarte dezvoltate, aproximativ 3 % din PIB, ceea ce înseamnă că 97 % din activitățile economice și majoritatea proceselor inovatoare au avut loc în sectoare definite de OCDE ca „tehnologice de nivel mediu” sau „tehnologice de bază” (22). Cifrele indică faptul că marea majoritate a întreprinderilor inovatoare ar fi exclusă dacă accesul la programul de finanțare ar fi limitat de un prag de 10 % cercetare și dezvoltare, nereușind astfel să determine o atitudine pozitivă față de inovare la baza inițiativei europene.

3.9

Prin urmare, opinia CESE este că proiectele ar trebui selectate pe baza excelenței și a respectării obiectivelor programului și că pragul de cercetare și dezvoltare de 10 % ar trebui eliminat.

3.10

O altă cerință a programului Eurostars este că IMM-urile participante care desfășoară activități de cercetare și dezvoltare trebuie să fie capabile să realizeze cea mai mare parte a activității de cercetare și dezvoltare. Nu trebuie exclusă colaborarea cu alți parteneri, care pot fi alte IMM-uri, grupări locale, întreprinderi mari dornice să împărtășească obiectivele programului, instituții de cercetare sau universități. Mai mult, termenul „grupări” ar trebui să includă și necesitatea amplasării de IMM-uri care desfășoară activități de cercetare și dezvoltare în apropierea universităților/altor instituții de învățământ superior pentru a spori interacțiunea dintre acestea, în beneficiul ambelor părți.

3.11

În ceea ce privește contribuțiile respective ale IMM-urilor inovatoare care iau parte la programul Eurostars, este important de precizat că IMM-urile care desfășoară activități de cercetare și dezvoltare trebuie să achite împreună cel puțin 50 % din costurile de cercetare și dezvoltare din cadrul proiectului. Totuși, acest criteriu poate să excludă multe IMM-uri orientate spre piață și trebuie luată în considerare, prin urmare, posibilitatea diminuării acestui prag la 25 % în timpul evaluării intermediare a programului Eurostars (23).

3.12

Relația cu alte instrumente financiare ale CIP (Programul-cadru pentru competitivitate și inovare) necesită și alte precizări. Programul de finanțare trebuie, de asemenea, să fie mai flexibil și mai adaptat nevoilor IMM-urilor, luând în considerare în același timp experiențele pozitive cu fonduri de garanție pentru cercetare și dezvoltare, pentru a permite întreprinderilor să aibă o perspectivă comercială pe termen mai lung.

3.13

Un cadru de reglementare mai bun, cu consultarea sistematică a organizațiilor de IMM-uri reprezentative și a unei game mai largi de părți interesate, va scădea costurile și riscurile operaționale, va crește profitul, va crește fluxul de capital de risc și va îmbunătăți funcționarea piețelor de capital de risc. Acest lucru va avantaja în special IMM-urile inovatoare. Aceasta va completa susținerea publică pentru fazele foarte timpurii (pre-capital inițial) ale transformării rezultatelor cercetării într-o propunere comercială.

3.14

Comisia și-a luat angajamentul de a promova măsuri de creștere a investițiilor transfrontaliere prin fonduri cu capital de risc (24). În Europa, piața de capital de risc este fragmentată, fiind alcătuită în prezent din 27 de medii de operare diferite. Acest lucru afectează în mod negativ atât strângerea de fonduri, cât și finanțarea.

3.15

Prin urmare, este nevoie de un mediu mai propice pentru investițiile cu capital de risc, iar statele membre trebuie să ofere stimulente pentru ca investitorii privați să se angajeze să coopereze pe plan internațional în domeniul cercetării (25) și să promoveze implicarea serviciilor pentru întreprinderi destinate IMM-urilor, menite să sprijine întreprinderile care trec cu succes de prima fază.

4.   Îmbunătățirea coordonării programului comun Eurostars

4.1

Programul Eurostars este menit să ajute IMM-urile din orice domeniu tehnologic sau industrial, fixând cadrul juridic sau organizațional necesar cooperării europen pe scară largă între statele membre în domeniul cercetării aplicate și al inovării. Prin urmare, programul va crește capacitatea IMM-urilor care desfășoară activități de cercetare și dezvoltare de a aduce pe piață produse, procese și servicii noi și competitive.

4.2

Internaționalizarea proiectului poate evita dublarea eforturilor de inovare și trebuie să reprezinte o bună ocazie de a adopta politici comune și de a interveni rapid pentru reducerea poverii administrative (26). Cu ajutorul programului Eurostars, multe IMM-uri pot fi încurajate să profite de colaborarea internațională, cu condiția să poată propune și gestiona în mod direct un proiect. Cu toate acestea, implicarea în proiecte integrate și rețeaua de excelență trebuie să fie plănuite cu grijă, pentru a evita dezechilibrele în participarea la proiect.

4.3

Pe lângă susținerea cercetării și dezvoltării, trebuie să luăm în considerare și modalitățile prin care guvernele pot susține în mod mai direct inovarea, prin asigurarea infrastructurii corespunzătoare. Există o comunitate foarte mare de „institute” de cercetare, unele dintre acestea fiind asociații sau întreprinderi de cercetare, a căror sarcină este de a susține inovarea, în special prin IMM-uri. Există, de asemenea, parcuri, ateliere și incubatoare științifice, organisme guvernamentale locale și regionale și organizații responsabile cu transferul de cunoștințe. Acestea oferă o susținere importantă IMM-urilor înalt-tehnologizate tinere și chiar și celor mai tradiționale, care intenționează să treacă la strategii bazate pe inovare. Președinția slovenă a UE și viitoarea președinție franceză trebuie să monitorizeze modul în care se poate desfășura coordonarea programului Eurostars la nivel național și la nivel UE, făcându-l să atingă niveluri optime și evitând dublarea funcțiilor și riscul de confuzie între agențiile pentru IMM-uri existente.

4.4

CESE a recomandat, de asemenea, în mai multe ocazii ca o mult mai mare parte din fondurile structurale ale UE să fie utilizată pentru dezvoltarea de infrastructuri științifice comune, proiectate special pentru IMM-uri. Utilizarea de fonduri de la Banca Europeană de Investiții ar putea fi de mare folos în acest sens (27).

Bruxelles, 29 mai 2008

Președintele

Comitetului Economic și Social European

Dimitris DIMITRIADIS


(1)  http://www.eurostars-eureka.eu/.

(2)  Hartmut Hirsch-Kreinsen, „Low-Tech Innovations, Industry and Innovation” (Inovațiile mai puțin tehnologice: industria și inovațiile), 2.2008.

(3)  Proiect pilot: http://www.pilot-project.org.

(4)  A6-0064/2008 (amendament la propunere), Parlamentul European, Comisia pentru industrie, cercetare și energie, 2008.

(5)  http://ec.europa.eu/research/sme-techweb/index_en.cfm?pg=results.

(6)  Modele de reducere a poverii normative disproporționate puse pe seama IMM-urilor, Comisia Europeană, mai 2007, DG Întreprinderi și Industrie.

(7)  Factorul cost în sistemele de brevetare, Université Libre de Bruxelles — document de lucru, WP-CEB 06-002, Bruxelles 2006, vezi p. 17.

(8)  Îmbunătățirea sistemului de brevetare în Europa, COM(2007) 165.

(9)  Carta europeană pentru întreprinderi mici, Consiliul European de la Feira, 19-20 iunie 2000.

(10)  Rolul fundamental al întreprinderilor mici și mijlocii în favorizarea creșterii și sporirea locurilor de muncă. Evaluare intermediară a politicii moderne în domeniul IMM-urilor. COM(2007) 592 final, 4.10.2007.

(11)  Luc Hendrickx, „UEAPME expectations on the proposal for a European Small Business Act” (Așteptările UEAPME legate de propunerea de lege europeană pentru întreprinderi mici), 14.12.2007.

(12)  http://ec.europa.eu/enterprise/entrepreneurship/sba_en.htm.

(13)  JO C 234, 22.9.2005, p. 14, Declarația privind poziția UEAPME privind succesorul celui de-al 6-lea Program-cadru pentru cercetare și dezvoltare, 1/2005.

(14)  O evaluare intermediară a politicii moderne în domeniul IMM-urilor, COM(2007) 592, 4.10.2007.

(15)  Punerea în aplicare a programului comunitar de la Lisabona: Finanțarea creșterii IMM-urilor — promovarea valorii adăugate europene, COM(2006) 349 final, 29.6.2006.

(16)  Știința și tehnologia, cheia viitorului european, COM(2004) 353, 16.6.2004.

(17)  Observatorul IMM-urilor europene, Flash Eurobarometer 196, mai 2007.

(18)  Investițiile în cunoaștere și inovare, JO C 256, 27.10.2007, p. 8.

(19)  „Annual Survey of Pan-European Private Equity & Venture Capital Activity” (Ancheta anuală privind activitățile paneuropene în domeniul capitalului de investiții și al capitalului de risc), 2004.

(20)  Tabelul de indicatori ai investițiilor în cercetare și dezvoltare în UE din 2007 p. 20, elaborată de Centrul comun de cercetare (JRC) și Direcția Generală Cercetare (DG RTD).

(21)  H. Hirsch-Kreinsen, „Low-Technology”: „A forgotten sector in innovation policy” (Tehnologia de bază: un sector uitat de politicile de inovare), Facultate de Științe Economice și Sociale, Univeritstea din Dortmund, 15.3.2006; UAPME „Towards an Innovation Policy for Crafts, Trades and SMEs” (Pentru o politică a inovării pentru artizanat, comerț și IMM-uri), 27.10.2004.

(22)  Pentru o politică de inovare pentru artizanat, comerț și IMM-uri, UEAPME, 27.10.2004.

(23)  Parlamentul European, Comisia pentru industrie, cercetare și energie, A6-0064/2008.

(24)  Comisia propune măsuri de creștere a investițiilor transfrontaliere prin fonduri cu capital de risc IP/08/15, 7.1.2008.

(25)  Finanțarea creșterii IMM-urilor — promovarea valorii adăugate europene, COM(2006) 349, 29.6.2006.

(26)  Propunerile Comisiei Europene pentru reducerea sarcinilor administrative în 2008, MEMO/08/152, 10.3.2008.

(27)  JO C 65, 17.3.2006, JO C 256, 27.10.2007, p. 17.


30.8.2008   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 224/23


Avizul Comitetului Economic și Social European privind Comunicarea Comisiei către Consiliu, către Parlamentul European, către Comitetul Economic și Social European și către Comitetul Regiunilor — „Depășirea stigmatizării eșecului în afaceri — pentru o politică a celei de-a doua șanse — Punerea în aplicare a parteneriatului de la Lisabona pentru creștere și locuri de muncă”

COM(2007) 584 final

(2008/C 224/05)

La 5 octombrie 2007, în conformitate cu articolul 262 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, Comisia Europeană a hotărât să consulte Comitetul Economic și Social European cu privire la

Comunicarea Comisiei către Consiliu, către Parlamentul European, către Comitetul Economic și Social European și către Comitetul Regiunilor „Depășirea stigmatizării eșecului în afaceri — pentru o politică a celei de-a doua șanse — Punerea în aplicare a parteneriatului de la Lisabona pentru creștere și locuri de muncă”.

Secțiunea pentru piața unică, producție și consum, însărcinată cu pregătirea lucrărilor Comitetului pe această temă, și-a adoptat avizul la 6 mai 2008. Raportor: dl Morgan.

În cea de a 445-a sesiune plenară, care a avut loc la 28 și 29 mai 2008 (ședința din 29 mai 2008), Comitetul Economic și Social European a adoptat prezentul aviz cu 70 voturi pentru, 0 voturi împotrivă și 3 abțineri.

1.   Concluzii și recomandări

1.1

Începând din 2001, Comisia a abordat efectele negative ale eșecului în afaceri. Aceasta a semnalat în special necesitatea de a îmbunătăți procedurile privind falimentul. Având în vedere competențele limitate deținute de Comisie în acest domeniu, aceasta s-a limitat la colectarea de date privind consecințele juridice și sociale ale eșecului în afaceri, facilitarea identificării și difuzării de bune practici și, mai recent, la elaborarea unor instrumente de avertizare rapidă în vederea reducerii stigmatizării eșecului.

1.2

CESE sprijină accentul pus de Comisie pe necesitatea de a depăși stigmatizarea eșecului în afaceri. Existența unor condiții-cadru adecvate la nivel național pentru antreprenoriat sunt esențiale pentru exploatarea la maximum a potențialului antreprenorial al UE și pentru crearea unor întreprinderi dinamice. Aprecierea publică a antreprenoriatului de succes, care este primordială în acest scop, ar trebui să fie asociată unei politici de promovare a celei de-a doua șanse pentru antreprenorii care au suferit un eșec.

1.3

Comisia are dreptate atunci când afirmă că înființarea, succesul și eșecul întreprinderilor sunt inerente realității economiei de piață și atunci când evidențiază, în mod corect, că în cadrul unei lipse generale de apreciere socială și de înțelegere a antreprenoriatului, dificultățile cu care se confruntă întreprinderile sau chiar eșecul în afaceri nu sunt încă suficient de bine înțelese ca o evoluție economică normală și nici considerate o posibilitate de relansare. UE trebuie să-și schimbe mentalitatea. Cu cât o persoană aflată anterior în stare de faliment este mai stigmatizată, cu atât mai riscantă va fi orice nouă întreprindere, iar riscul le afectează pe toate părțile interesate în activitatea economică respectivă.

1.4

Legislația SUA caută să echilibreze interesele debitorilor, creditorilor și ale societății în ansamblu. Opinia CESE este că legislațiile statelor membre ar trebui elaborate astfel încât să atingă același echilibru. Insolvența și neplata datoriilor pot crea dificultăți enorme creditorilor și aceștia pot deveni, la rândul lor, insolvabili. Ștergerea datoriilor unei întreprinderi pentru a-i da posibilitatea relansării se poate dovedi foarte nedreaptă față de creditori. Legislația privind insolvența trebuie să găsească echilibrul just.

1.5

Din punctul de vedere al societății în general, menținerea în activitate a unei întreprinderi sau a unei părți a acesteia poate fi cea mai bună soluție. Dacă o întreprindere este potențial viabilă, sunt avantajate toate părțile interesate, iar dacă o întreprindere aflată în încetare de plăți poate fi redresată, angajații își păstrează locurile de muncă. Dacă un antreprenor aflat în stare de faliment își reia activitatea, acesta creează noi locuri de muncă. Locurile de muncă create într-una din aceste forme sunt în beneficiul evident al societății în ansamblu.

1.6

Sunt multe moduri prin care o întreprindere poate eșua, chiar având cel mai bine-intenționat antreprenor. În faza de înființare, s-ar putea dovedi imposibil ca întreprinderea să fie viabilă. După înființare, un model greșit de întreprindere are aceleași urmări — întreprinderea nu are nici un viitor. Pe de altă parte, întreprinderile potențial viabile pot eșua din cauza greșelilor antreprenorilor, dar și din cauze care sunt cu totul în afara controlului lor. Astfel de întreprinderi pot și ar trebui să fie redresate de administratorii judiciari, cu protejarea unui număr cât mai mare de locuri de muncă.

1.7

Este important să se facă diferența între întreprindere și directorii săi. Directorii pot intra în faliment, dar un administrator judiciar salvează întreprinderea și angajații. Când o întreprindere eșuează, antreprenorii pot falimenta din cauza garanțiilor bancare pe care le-au depus, chiar dacă ei înșiși nu au comis nicio fraudă. Acești antreprenori nefrauduloși sunt cei pe care îi are în vedere Comisia. Când au creat o întreprindere funcțională și apoi au avut nefericirea să eșueze din lipsă de experiență sau ghinion, merită o a doua șansă; economia are nevoie de abilitățile lor. Alții, care eșuează din lipsă de competență și de viziune, au probabil mai puțin de oferit economiei, chiar dacă își pot găsi sprijin financiar. Nu toți antreprenorii intrați în faliment merită o a doua șansă.

1.8

Inițiativa Comisiei a contribuit la inițierea de reforme pe teritoriul UE și multe state membre s-au inspirat deja din bunele practici și din concluziile politice reunite la nivel european. Aproximativ o treime dintre statele membre au prezentat planuri de reformă a legislației naționale în materie de insolvență. Totuși, aproape jumătate dintre țările UE nu au făcut încă primii pași în această direcție. Deși Comisia are competență limitată în acest domeniu politic, CESE o îndeamnă să folosească toate mijloacele de care dispune pentru a-i impulsiona pe miniștrii de finanțe ai statelor membre să acționeze. În opinia CESE, progresele statelor membre sunt în general nesatisfăcătoare.

1.9

CESE sprijină pe deplin toate ideile din comunicare cu privire la legislația în materie de insolvență, desigur, sub rezerva detaliilor legislației care va fi aplicată în cele din urmă. Această legislație implică recunoașterea falimentului nefraudulos, regularizarea rapidă a pasivului și reducerea restricțiilor, a decăderii din drepturi și a interdicțiilor juridice prin proceduri accelerate. Obiectivul pe termen mediu ar trebui să fie o durată a procedurilor care să nu depășească 12 luni.

1.10

CESE consideră că este imperativ ca toate statele membre să încheie neîntârziat revizuirea legislației în materie de insolvență. În afară de modificările legislative, este esențial ca instanțele să procedeze expeditiv în cazul falimentelor. Procesul trebuie bine organizat. Aceste modificări constituie elementul central al programului destinat celei de-a doua șanse.

1.11

Al doilea mesaj al comunicării se referă la sprijinirea activă a întreprinderilor aflate în situații de risc. Acesta nu face parte din programul în sine destinat celei de-a doua șanse. Este un program conceput pentru evitarea falimentului și menținerea întreprinderilor și a locurilor de muncă. În secțiunea 4 se prezintă mai multe exemple de eșecuri în afaceri care ar fi putut fi evitate. În acest sens, obiectivul comunicării este de a preveni eșecurile evitabile prin avertizare timpurie, asigurarea finanțărilor temporare și a serviciilor de consiliere.

1.12

Acest program nu este foarte practic pentru majoritatea IMM-urilor deoarece sunt puține mecanisme de identificare proactivă a întreprinderilor aflate în situații de risc printre zecile de mii de IMM-uri din fiecare stat membru. Chiar și așa fiind, statele membre sunt încurajate să valorifice la maximum posibilitățile existente, de exemplu informațiile transmise de autoritățile fiscale franceze pentru a avertiza din timp întreprinderile cu privire la existența unor posibile probleme de flux de numerar. Comisia afirmă că măsurile de sprijin ar trebui să se concentreze pe prevenirea falimentului, consilierea din partea experților și intervenția în timp util. Problemele apar atunci când directorii nu își dau seama că întreprinderea este în situație de risc. Va fi necesar ca guvernele statelor membre să colaboreze cu experții contabili și organizațiile de sprijinire a IMM-urilor pentru a elabora acele măsuri proactive care să corespundă culturii organizaționale a IMM-urilor proprii.

1.13

Cea mai importantă recomandare din comunicare se referă la modificarea legislației privind insolvența. Aceasta este măsura-cheie, în absența căreia programul destinat celei de-a doua șanse nu va putea fi lansat.

1.14

Unele din recomandările de mai mică amploare pot fi aplicate fără modificarea legislației. Celelalte măsuri cu caracter nelegislativ propuse de Comisie pot fi aplicate de îndată ce a fost modificată legislația. Fără modificarea legislației în materie de insolvență, obiectivul principal al comunicării Comisiei nu va putea fi realizat.

1.15

CESE consideră că fiecare stat membru ar trebui să răspundă comunicării prin includerea propunerilor acesteia în planul național de aplicare a Strategiei de la Lisabona (se aplică linia directoare 15).

2.   Introducere

2.1

Începând din 2001, Comisia a abordat efectele negative ale eșecului în afaceri. Aceasta a semnalat în special necesitatea de a îmbunătăți procedurile privind falimentul. Având în vedere competențele limitate deținute de Comisie în acest domeniu, aceasta s-a limitat la colectarea de date privind consecințele juridice și sociale ale eșecului în afaceri, facilitarea identificării și difuzării de bune practici și, mai recent, la elaborarea unor instrumente de avertizare rapidă în vederea reducerii stigmatizării eșecului.

2.2

Inițiativa Comisiei a contribuit la inițierea de reforme pe teritoriul UE și multe state membre s-au inspirat deja din bunele practici și din concluziile politice reunite la nivel european. Aproximativ o treime dintre statele membre au prezentat planuri de reformă a legislației naționale în materie de insolvență. Totuși, aproape jumătate dintre țările UE nu au făcut încă primii pași în această direcție. Deși Comisia are competență limitată în acest domeniu politic, CESE o îndeamnă să folosească toate mijloacele de care dispune pentru a-i impulsiona pe miniștrii de finanțe ai statelor membre să acționeze. În opinia CESE, progresele statelor membre sunt în general nesatisfăcătoare.

TABELUL A: SITUAȚIA ACTUALĂ DIN STATELE MEMBRE

da

Măsuri existente

(da)

Măsuri planificate/parțial disponibile

nu

Măsuri inexistente

 

Informare/educație

Strategia globală

Publicitate în cazul unei hotărâri judecătorești prin care falimentul este declarat nefraudulos

Restricții reduse etc.

Tratament juridic mai bun pentru faliții onești

Perioadă scurtă de regularizare a pasivului și/sau scutire de datorii

Proceduri raționalizate

Stimularea sprijinului

Promovarea legăturilor

Dialog în cadrul sectorului financiar

Total da+(da)

Belgia

nu

nu

(da)

(da)

da

(da)

nu

nu

nu

nu

4

Bulgaria

nu

nu

nu

nu

nu

nu

nu

nu

nu

nu

0

Republica Cehă

nu

nu

nu

nu

nu

nu

(da)

nu

nu

nu

1

Danemarca

nu

nu

nu

da

(da)

da

(da)

nu

nu

nu

4

Germania

(da)

nu

nu

da

da

(da)

nu

nu

nu

nu

4

Estonia

nu

nu

nu

nu

nu

(da)

(da)

nu

nu

nu

2

Irlanda

nu

nu

nu

nu

nu

da

da

nu

nu

nu

2

Grecia

nu

nu

nu

da

(da)

(da)

da

nu

nu

nu

4

Spania

nu

nu

nu

nu

da

da

da

nu

nu

nu

3

Franța

nu

nu

nu

nu

(da)

nu

da

nu

(da)

nu

3

Italia

nu

nu

nu

da

da

(da)

(da)

nu

nu

nu

4

Cipru

nu

nu

(da)

(da)

nu

(da)

(da)

nu

nu

nu

4

Letonia

nu

nu

nu

nu

nu

nu

(da)

nu

nu

nu

1

Lituania

nu

nu

nu

da

(da)

da

(da)

nu

nu

nu

4

Luxemburg

nu

nu

nu

nu

nu

nu

nu

da

nu

nu

1

Ungaria

nu

nu

nu

nu

nu

nu

nu

nu

nu

nu

0

Malta

nu

nu

nu

(da)

(da)

nu

nu

nu

nu

nu

2

Țările de Jos

(da)

nu

nu

nu

(da)

(da)

nu

nu

nu

(da)

4

Austria

nu

(da)

nu

(da)

(da)

(da)

da

(da)

(da)

nu

7

Polonia

nu

nu

nu

nu

(da)

(da)

da

nu

nu

nu

3

Portugalia

nu

nu

nu

nu

nu

nu

nu

nu

nu

nu

0

România

nu

nu

nu

(da)

(da)

nu

da

nu

nu

nu

3

Slovenia

nu

nu

nu

nu

nu

(da)

nu

nu

nu

nu

1

Slovacia

nu

nu

nu

nu

nu

nu

nu

nu

nu

nu

0

Finlanda

nu

nu

nu

da

nu

(da)

da

da

nu

nu

4

Suedia

nu

nu

nu

nu

da

(da)

da

nu

nu

nu

3

Regatul Unit

nu

nu

da

da

da

da

da

nu

nu

nu

5

Total da+(da)

2

1

3

12

15

17

17

3

2

1

 

Statele Unite

nu

nu

nu

da

(da)

da

da

nu

nu

nu

4

2.3

Tabelul A este preluat din comunicare. Coloanele 4-6 se referă la modificarea legislației în materie de insolvență. Este evident că statele membre sunt foarte active în privința legislației, dar în același timp arată că sunt foarte puține țările care și-au revizuit legislația în vigoare. Dacă totalul pe coloane s-ar raporta la legislația în vigoare, acesta nu ar mai fi 12-15-17-17, ci mai degrabă 6-6-5-10. Este un rezultat modest pentru 27 de state. Acțiunea lentă sau inacțiunea prejudiciază, fără îndoială, activitatea antreprenorială în statele membre, deoarece, până se efectuează modificările necesare, posibilitatea eșecului constituie un obstacol însemnat în calea acțiunilor antreprenoriale.

2.4

O altă trăsătură observabilă în tabel este că, mai mult sau mai puțin, cele șase coloane de-o parte și de alta a coloanelor privind legislația, sunt goale. Acest lucru este oarecum surprinzător, deoarece chiar dacă legislația în materie de insolvență nu s-a modificat în majoritatea statelor membre, celelalte măsuri de mai mică amploare ar putea fi cu siguranță aplicate.

2.5

Pentru a oferi o comparație, CESE a solicitat Comisiei să furnizeze date pentru echivalentul SUA al conținutului acestui tabel. În cele ce urmează se explică situația pe rubrici în cazul SUA:

restricții reduse — da. În SUA, nu se aplică nici una din restricțiile mai des întâlnite în UE (de exemplu interzicerea accesului persoanei aflate în stare de faliment la funcția de director de întreprindere și la poziția de membru al unui consiliu de administrație și stabilirea unui fel de limită de credit pentru o persoană aflată în stare de faliment). De fapt, secțiunea 525 a Codului falimentului din SUA prevede că persoanele nu pot fi discriminate în temeiul faptului că sunt sau au fost supuse unor proceduri privind falimentul;

tratament juridic mai bun — da. Ca și în unele state UE, nu se acordă regularizarea pasivului în caz de proastă gestiune, comportament fraudulos etc. Nu există un alt tip de „tratament juridic mai bun”;

perioadă scurtă pentru regularizarea pasivului — da. Nu există o perioadă specifică în care persoana falită să păstreze acest statut înainte de se regulariza pasivul;

proceduri raționalizate — da. Cea mai obișnuită formă de procedură privind falimentul utilizată în mod individual este Capitolul 7 privind lichidarea sau falimentul. În general, procesul se finalizează în 3-4 luni. Ca măsură de protecție împotriva introducerii de cereri multiple, Capitolul 7 nu poate fi invocat de nici o persoană care l-a utilizat în ultimii 6 ani.

2.6

Codul SUA pune în lumină o mentalitate complet diferită de cea care domină în majoritatea statelor membre, dacă nu în toate. Punctul de vedere juridic din majoritatea statelor membre arată că până în prezent această problemă nu este mai deloc înțeleasă. Timpul necesar pentru a modifica legislația în materie de insolvență arată că, într-o exprimare mai tare, UE „nu prinde ideea”. Schimbarea de mentalitate va accelera introducerea unei legislații noi. Reciproc, fără o astfel de schimbare de mentalitate, nu vor putea fi lansate nici măsurile fără caracter legislativ.

2.7

În secolul XIX, stigmatizarea eșecului în afaceri era de natură să împingă antreprenorii faliți la sinucidere. Deși în secolul XXI există mai puține cazuri de sinucidere, stigmatul social persistă. Cetățenii UE ar trebui să-i vadă pe antreprenori ca desfășurând o activitate importantă, chiar și atunci când eșuează. Unele eșecuri sunt inevitabile. Au supraviețuit doi ani puțin sub trei sferturi (73,0 %) din cele 931 435 de întreprinderi înființate în 1998 în economiile din Spania, Finlanda, Italia, Luxemburg, Suedia și Regatul Unit. Puțin sub jumătate (49,1 %) din aceeași serie de întreprinderi au supraviețuit cinci ani, până în 2003.

2.8

Comisia are dreptate atunci când afirmă că înființarea, succesul și eșecul întreprinderilor sunt inerente realității economiei de piață și atunci când evidențiază, în mod corect, că în cadrul unei lipse generale de apreciere socială și de înțelegere a antreprenoriatului, dificultățile cu care se confruntă întreprinderile sau chiar eșecul în afaceri nu sunt încă suficient de bine înțelese ca o evoluție economică normală și nici considerate ca o posibilitate de relansare. UE trebuie să-și schimbe mentalitatea. Cu cât o persoană aflată în stare de faliment este mai stigmatizată, cu atât mai riscantă va fi orice nouă întreprindere, iar riscul le afectează pe toate părțile interesate în activitatea economică respectivă.

2.9

Legislația SUA caută să echilibreze interesele debitorilor, creditorilor și ale societății în ansamblu. Opinia CESE este că legislațiile statelor membre ar trebui elaborate astfel încât să atingă același echilibru. Astfel cum se menționează în secțiunea 4 de mai jos, insolvența și neplata datoriilor pot crea dificultăți enorme creditorilor și aceștia pot deveni, la rândul lor, insolvabili. Ștergerea datoriilor unei întreprinderi pentru a-i da posibilitatea relansării se poate dovedi foarte nedreaptă față de creditori. Legislația privind insolvența trebuie să găsească echilibrul just.

2.10

Din punctul de vedere al societății în general, menținerea în activitate a unei întreprinderi sau a unei părți a acesteia poate fi cea mai bună soluție. Dacă o întreprindere este potențial viabilă, atunci toate părțile interesate sunt avantajate.

2.11

Interesele angajaților sunt susținute pe mai multe căi. În cazul unei insolvențe, statele membre au aplicat Directiva „Insolvența”, care prevede plățile către forța de muncă. Dacă o întreprindere în stare de insolvență poate fi redresată de administratorii judiciari, angajații își păstrează locurile de muncă. Dacă un antreprenor aflat în stare de faliment își reia activitatea, creează noi locuri de muncă. Locurile de muncă într-una din aceste forme sunt în beneficiul evident al societății în ansamblu.

3.   Sinteza comunicării Comisiei

3.1   Imaginea publică, educația și mijloacele de comunicare în masă

3.1.1

Primul pas pe calea remedierii efectelor negative ale eșecului în afaceri este inițierea unei dezbateri publice cu privire la acest subiect. În UE, opinia publică percepe adesea falimentul ca fiind un delict, indiferent de cauza acestuia. Mijloacele de informare în masă joacă un rol pozitiv în lupta împotriva acestei percepții greșite. Lecțiile de învățat sunt următoarele:

(a)

Campaniile de informare și programele educative ar trebui să insiste asupra beneficiilor unui nou început, demonstrând că efectuarea mai multor încercări se înscrie în procesul normal de învățare, cercetare și descoperire.

(b)

Mijloacele de informare în masă pot juca un rol în vederea disocierii falimentului de fraudă și a difuzării beneficiilor unui antreprenoriat reînnoit, îmbunătățind astfel imaginea opiniei publice cu privire la cei care încep o nouă afacere în urma unui eșec și valorizând experiența acestora.

(c)

Continuarea dialogului cu toți actorii relevanți ar trebui să contribuie la descoperirea numeroaselor fațete ale stigmatizării legate de eșecul în afaceri.

3.2   Rolul legislației în materie de insolvență

3.2.1

Înființarea unei noi întreprinderi în urma unui faliment poate fi o provocare din punct de vedere juridic. În multe țări, legislația privind falimentul aplică încă tuturor același tratament, indiferent dacă cel aflat în situație de faliment a comis o fraudă sau a fost iresponsabil sau dacă falimentul nu s-a produs din cauza unei erori evidente a proprietarului sau a directorului, adică acesta a fost onest și corect.

3.2.2

De asemenea, numeroase norme impun restricții, interdicții și decăderi din drepturi pentru cei care au intrat în faliment, doar pe baza existenței procedurilor de faliment. Această abordare automată nu ține seama de riscurile inerente realității cotidiene a mediului de afaceri și sugerează ideea că cel care intrat în faliment este o persoană în care societatea nu poate avea încredere. Este nevoie de o modificare radicală a principiilor care stau la baza legislației în materie de insolvență în UE.

(a)

Este vital să se creeze cadrul just care, protejând în mod adecvat interesele tuturor părților interesate, să recunoască în același timp posibilitatea ca un antreprenor să eșueze și să înceapă apoi o nouă afacere. Legislația privind falimentul ar trebui să includă o distincție clară între tratamentul juridic aplicat falimentului nefraudulos și cel aplicat falimentului fraudulos.

(b)

Antreprenorii care intră în faliment fără a fi comis o greșeală personală ar trebui să beneficieze de o decizie judiciară oficială, prin care să fie declarați ca fiind în faliment nefraudulos și scuzabil. Decizia ar trebui să fie accesibilă publicului.

(c)

Legislația în materie de insolvență ar trebui să prevadă regularizarea rapidă a pasivului în funcție de anumite criterii.

(d)

Restricțiile, decăderile din drepturi sau interdicțiile juridice ar trebui reduse.

(e)

Procedurile judiciare ar trebui simplificate și accelerate, permițând astfel maximizarea valorii activelor din patrimoniul falitului în momentul realocării resurselor. În principiu, durata procedurilor nu ar trebui să depășească un an.

3.3   Sprijinul activ în favoarea întreprinderilor aflate în situație de risc

3.3.1

Stigmatizarea eșecului în afaceri este unul dintre motivele pentru care multe IMM-uri care se confruntă cu dificultăți financiare își ascund problemele până când este prea târziu. O acțiune rapidă este crucială pentru evitarea falimentului și restructurarea este în multe cazuri preferabilă lichidării. Principalele lecții de învățat sunt următoarele:

(a)

Numărul de cazuri de insolvență nu poate fi redus la zero, însă sprijinul precoce pentru întreprinderile viabile va contribui la reducerea acestui număr la minimum. Măsurile de sprijin ar trebui să se concentreze pe prevenirea falimentului, consilierea din partea experților și intervenția în timp util.

(b)

Trebuie să se acorde atenție accesibilității sprijinului, deoarece întreprinderile aflate în situație de risc nu își pot permite o consiliere ale cărei costuri sunt ridicate.

(c)

Posibilitățile privind constituirea de rețele oferite de UE și de organizațiile europene de întreprinderi ar trebui exploatate la maximum.

(d)

Legislația în materie de insolvență ar trebui să ofere o opțiune legată de restructurarea și de salvarea întreprinderii, și nu să se concentreze doar pe lichidare.

3.4   Sprijinul activ în favoarea celor care încep o nouă afacere în urma unui eșec

3.4.1

Principalele constrângeri cu care se confruntă antreprenorii care înființează o a doua întreprindere — resurse, competențe relevante și sprijin psihologic — nu se bucură în mod suficient de sprijin public. În general, începerea unei noi afaceri este împiedicată de lipsa de resurse necesare în acest scop, în special de mijloace financiare. Lecțiile de învățat sunt următoarele:

(a)

Autoritățile competente ar trebui să acorde mijloace financiare suficiente celor care doresc să înceapă o nouă afacere eliminând barierele impuse sistemelor de finanțare publică pentru întreprinderile nou înființate.

(b)

Băncile și instituțiile financiare ar trebui să își revizuiască atitudinea extrem de prudentă față de cei care încep o nouă afacere în urma unui faliment, bazată adesea pe evaluări negative ale solvabilității. Comisia intenționează să introducă această problemă pe ordinea de zi a mesei rotunde la care participă bancheri și IMM-uri.

(c)

Țările UE ar trebui să se asigure că numele faliților nefrauduloși nu apar pe listele care restricționează accesul la împrumuturi în sectorul bancar.

(d)

Autoritățile implicate în achiziții publice ar trebui să cunoască faptul că directivele privind achizițiile publice nu permit ca foștii faliți nefrauduloși să fie dezavantajați.

(e)

Un sprijin psihologic și tehnic adecvat, precum și formare și asistență specifice ar trebui puse la dispoziția celor care încep o nouă afacere în urma unui eșec.

(f)

Autoritățile competente ar trebui să faciliteze obținerea de sprijin din partea clienților, a partenerilor de afaceri și a investitorilor favorizând legăturile dintre aceștia și antreprenorii care doresc să înceapă o nouă afacere în urma unui eșec, pentru a răspunde necesităților acestora din urmă.

3.5

În concluzie, existența unor condiții-cadru adecvate la nivel național pentru antreprenoriat sunt esențiale pentru exploatarea la maximum a potențialului antreprenorial al UE și pentru crearea unor întreprinderi dinamice. Aprecierea publică a antreprenoriatului de succes, care este primordială în acest scop, ar trebui să fie asociată unei politici de promovare a celei de-a doua șanse pentru antreprenorii care se află în situație de risc sau care au suferit un eșec.

4.   Observații generale

4.1

CESE sprijină accentul pus de Comisie pe necesitatea de a depăși stigmatizarea eșecului în afaceri. Comisia are dreptate atunci când afirmă că înființarea, succesul și eșecul întreprinderilor sunt inerente realității economiei de piață și atunci când evidențiază, în mod corect, că în cadrul unei lipse generale de apreciere socială și de înțelegere a antreprenoriatului, dificultățile cu care se confruntă întreprinderile sau chiar eșecul în afaceri nu sunt încă suficient de bine înțelese ca o evoluție economică normală și nici considerate ca o posibilitate de relansare.

4.2

Acestea fiind spuse, opinia CESE este că, deși o mare parte din recomandările incluse în comunicare sunt indispensabile, altele nu par foarte credibile. Rezervele comitetului sunt evidențiate la diferite puncte în secțiunile 4 și 5 ale avizului.

4.3

Scopul și obiectivul activității antreprenoriale este de a crea o întreprindere care să fie rentabilă și totodată să ofere perspective de dezvoltare. Antreprenorii inovează pentru a satisface nevoi ale clienților care fie nu sunt satisfăcute în prezent, fie nu sunt satisfăcute în modul cel mai eficient.

4.4

Un antreprenor poate identifica o oportunitate de comerț. De exemplu, un antreprenor londonez a observat oportunitatea unei afaceri de import-export între Regatul Unit și India, prin care satisface nevoi existente în ambele țări. A ocupat astfel o nișă de piață. Alți antreprenori ocupă nișe de piață de exemplu, prin deschiderea de restaurante sau saloane de coafură în comunități care nu sunt bine deservite în acest sens.

4.5

Amazon este un exemplu de primă mărime de satisfacere a nevoilor într-un mod mai eficient. Librăriile supraviețuiesc pentru cei care au timpul și dispoziția de a răsfoi. Amazon satisface nevoile unui segment diferit al publicului care cumpără cărți.

4.6

Unii antreprenori încep o afacere pentru a exploata progresele din știință și tehnologie. Astfel de întreprinderi se desprind din universități, institute de cercetare sau întreprinderi cu profil științific. Patru profesori de la London University au înființat o întreprindere care oferă servicii de analiză imagistică, folosind un soft brevetat, pentru îmbunătățirea modului în care se măsoară efectul terapeutic al medicamentelor aflate în curs de creare. Brevetul softului este cel care stă la baza întreprinderii. Unul dintre profesori a fost numit director executiv și va afla pe această cale dacă are sau nu înclinații antreprenoriale.

4.7

Pentru a reuși, antreprenorul are nevoie, înainte de orice, de trei lucruri. În primul rând, trebuie să aibă cunoștințele și experiența necesare pentru a evalua corect o oportunitate de piață și abilitatea de a concretiza o propunere de afaceri, fie că este un restaurant, un serviciu de turism online sau o aplicație revoluționară a cunoștințelor științifice. Primul pas în orice întreprindere trebuie să fie demonstrarea fezabilității proiectului. Acest lucru presupune crearea unui produs sau a unui serviciu pentru care clienții să dorească să plătească prețul necesar astfel încât întreprinderea să-și acopere cheltuielile și să aibă profit. Mulți antreprenori potențiali eșuează în această etapă. Unii pot învăța din greșeli și pornesc din nou la drum. Alții nu învață niciodată.

4.8

A doua cerință este finanțarea. Unele întreprinderi nou înființate sunt suficient de atractive pentru a atrage capital de risc încă de la început. Mulți investitori cu capital de risc nu se vor implica înainte ca antreprenorul să concretizeze propunerea. Finanțarea devine de obicei disponibilă în tranșe. Acum există mecanismul capitalului de risc propus de BEI, dar și capacitatea sa va fi limitată. Dacă prima fază a finanțării dă rezultate bune, obținerea de fonduri în continuare este mult mai ușoară.

4.9

Destul de des, finanțarea pentru înființarea unei întreprinderi vine de la familie și prieteni. Sunt disponibile și împrumuturi bancare, dar acestea necesită garanții. Dacă întreprinderea nu are active, banca va considera activele antreprenorului drept garanții. Pentru antreprenor, familie și prieteni, principalul risc îl constituie garanțiile personale. Perioada de garantare depășește în general faza de înființare, deoarece întreprinderile private vor trebui să conteze pe sprijinul băncilor până când sunt cotate la bursă. Dacă banca își reclamă garanțiile, antreprenorul își poate pierde casa. În aceste circumstanțe, obligațiile privitoare la impozite și asigurări sociale pot înrăutăți situația.

4.10

În avizele Comitetului privind stimulentele fiscale pentru activitățile de cercetare-dezvoltare (1), statele membre au fost încurajate să acorde scutiri fiscale persoanelor care investesc în înființarea de întreprinderi. Este clar că astfel de stimulente fiscale ar putea ajuta antreprenorii să-și capitalizeze întreprinderile noi.

4.11

După faza de înființare, antreprenorul depinde de cel de-al treilea element indispensabil al succesului, un model viabil de activitate economică. Acesta este esențial pentru dezvoltare. Modelul depinde de o serie de indici matematici care sintetizează situația întreprinderii. Valoarea vânzărilor minus costurile de producție reprezintă profitul brut, care, după ce se scad cheltuielile, se transformă în profitul net înainte de impozitare, suficient pentru plata principalului și a dobânzilor împrumuturilor bancare. Când modelul nu funcționează sau când directorii nu au competențele sau experiența de a gestiona vânzările astfel încât să-l facă funcțional, cei care au depus garanțiile bancare riscă să intre în faliment. Este limpede că un astfel de faliment reprezintă o experiență din care ai de învățat. Dacă antreprenorul și-a însușit elementele esențiale ale modelului de activitate economică, poate avea posibilitatea să înființeze o nouă întreprindere.

4.12

Modelele încununate de succes în trecut sunt amenințate, odată cu trecerea timpului, de schimbarea angajaților, a clienților, a piețelor, a tehnologiilor și a concurenților. După înființarea cu succes a unei întreprinderi, antreprenorii vor fi permanent puși la încercare de o succesiune de schimbări, în special în întreprinderile implicate în tehnologii. Antreprenorii care nu trec testul schimbărilor pot învăța din experiență. Alții, în special a doua sau a treia generație de proprietari s-ar putea să nu învețe.

4.13

Reușita modelului de activitate depinde în mod decisiv de antreprenor și de echipa sa. În special competențele în gestionarea finanțelor sunt indispensabile. O întreprindere bună poate fi depășită de propriul succes și poate accepta prea multe comenzi, ajungând să nu-și mai poată plăti facturile. În acest caz poate fi pusă sub administrare judiciară de către creditori. Astfel de întreprinderi au toate șansele să se relanseze cu succes.

4.14

Un alt pericol financiar îl reprezintă clienții importanți care nu-și achită facturile, punând antreprenorul în situația de a nu-și achita propriile facturi, banca putând în acest caz să întrerupă creditarea. Potrivit statisticilor Comisiei, unul din patru cazuri de insolvență este provocat de plățile întârziate. Și într-un astfel de caz relansarea poate fi viabilă. Vulnerabilitatea întreprinderilor mici și recent înființate este binecunoscută atât de statele membre, cât și de Comisie. Subiectul este abordat de Directiva „Plăți întârziate” și va fi reluat în viitoarea legislație privind întreprinderile mici.

4.15

Unele întreprinderi eșuează deși nu au nicio vină proprie, din motive care nu ar fi putut fi anticipate, așa cum sunt repercusiunile evenimentelor de la 11 septembrie sau efectul condițiilor meteorologice extreme. Chiar și în această situație, dacă exista spirit de prevedere, asigurările ar fi putut atenua efectele. Prin urmare, organizațiile care sprijină întreprinderile mici sunt încurajate să prezinte antreprenorilor avantajele pe care le prezintă instrumentele prudențiale.

4.16

Pe scurt, sunt multe căi pe care o întreprindere poate eșua, chiar având cel mai bine-intenționat antreprenor. În faza de înființare, s-ar putea dovedi imposibil ca întreprinderea să fie viabilă. După înființare, un model greșit de activitate are aceleași urmări — întreprinderea nu are nici un viitor. Pe de altă parte, întreprinderile potențial viabile pot eșua din cauza greșelilor antreprenorilor, dar și din cauze care sunt cu totul în afara controlului lor. Astfel de întreprinderi pot și ar trebui să fie redresate de administratorii judiciari, cu protejarea unui număr cât mai mare de locuri de muncă.

4.17

Este important să se facă diferența între întreprindere și directorii săi. Directorii pot da faliment, dar un administrator judiciar salvează întreprinderea și angajații. Când o întreprindere eșuează, antreprenorii pot intra în faliment din cauza garanțiilor bancare pe care le-au depus, chiar dacă ei înșiși nu au comis nicio fraudă. Acești antreprenori nefrauduloși sunt cei pe care îi are în vedere Comisia. Alții, care eșuează din lipsă de competență și de viziune, au probabil mai puțin de oferit economiei, chiar dacă își pot găsi sprijin financiar. Nu toți antreprenorii intrați în faliment merită o a doua șansă.

5.   Observații specifice

5.1   Imaginea publică, educația și mijloacele de comunicare în masă

5.1.1

Cel mai puternic mesaj pe care guvernele statelor membre îl pot transmite publicului larg rezultă din modificările la legislația în materie de insolvență. Atunci când legislația încurajează în mod explicit o a doua șansă pentru antreprenori, acest lucru se va reflecta în mesajele mijloacelor de comunicare în masă.

5.1.2

De asemenea, guvernele pot colabora cu organizații și instituții care cooperează strâns cu întreprinderile. Profesia contabilă este în mod clar cea mai implicată, dar joacă un rol și organizațiile reprezentând IMM-uri și antreprenori individuali.

5.1.3

Comunicarea menționează ideea unui program de recompensare a celor care reușesc la a doua tentativă de a crea o întreprindere. Dacă organizațiile menționate ar adopta astfel de mecanisme, ar urma comentarii favorabile în mijloacele de comunicare în masă.

5.2   Rolul legislației în materie de insolvență

5.2.1

CESE sprijină pe deplin toate ideile din comunicare cu privire la legislația în materie de insolvență, desigur, sub rezerva detaliilor legislației care va fi aplicată în cele din urmă. Aceste puncte sunt detaliate la secțiunea 3.2 de mai sus și implică recunoașterea falimentului nefraudulos, regularizarea rapidă a pasivului și reducerea restricțiilor, a decăderii din drepturi și a interdicțiilor juridice prin proceduri accelerate. Obiectivul pe termen mediu ar trebui să fie o durată a procedurilor care să nu depășească 12 luni.

5.2.2

CESE consideră că este imperativ ca toate statele membre să încheie neîntârziat revizuirea legislației în materie de insolvență. În afară de modificările legislative, este esențial ca tribunalele să procedeze expeditiv în cazul falimentelor. Procesul trebuie bine organizat. Aceste modificări constituie elementul central al programului destinat celei de-a doua șanse.

5.3   Sprijinul activ în favoarea întreprinderilor aflate în situație de risc

5.3.1

Acesta este al doilea mesaj al comunicării. și nu face parte din programul în sine destinat celei de-a doua șanse. Este un program conceput pentru evitarea falimentului și menținerea întreprinderilor și a locurilor de muncă. În acest sens, obiectivul comunicării este de a preveni eșecurile evitabile prin avertizare timpurie și prin asigurarea finanțărilor temporare și a serviciilor de consiliere.

5.3.2

Singura problemă este că acest program nu este foarte practic pentru majoritatea IMM-urilor deoarece sunt puține mecanisme de identificare proactivă a întreprinderilor aflate în situații de risc printre zecile de mii de IMM-uri din fiecare stat membru. Chiar și așa fiind, statele membre sunt încurajate să valorifice la maximum posibilitățile existente, de exemplu informațiile transmise de autoritățile fiscale franceze pentru a avertiza din timp întreprinderile cu privire la existența unor posibile probleme de flux de numerar. Comisia afirmă că măsurile de sprijin ar trebui să se concentreze pe prevenirea falimentului, consilierea din partea experților și intervenția în timp util. Problemele apar atunci când directorii nu își dau seama că întreprinderea este în situație de risc. Va fi necesar ca guvernele statelor membre să colaboreze cu profesia contabilă și organizațiile de sprijinire a IMM-urilor pentru a elabora acele măsuri proactive care să corespundă culturii organizaționale a IMM-urilor proprii.

5.3.3

CESE nu subestimează dificultățile pe care le implică acordarea unui astfel de sprijin. Intervenția guvernamentală menită să inverseze forțele pieței se poate dovedi contraproductivă și poate submina disciplina de piață.

5.3.4

În societățile cu răspundere limitată, există dubla obligație de a depune bilanțul la termen și de a certifica, prin contabili și directori, că întreprinderea este funcțională, respectiv își poate achita datoriile. Impunerea unor astfel de măsuri de disciplină financiară, în special depunerea din timp a bilanțului, ar îmbunătăți sistemul de avertizare timpurie.

5.3.5

În măsura în care este posibil, CESE salută această focalizare pe întreprinderile aflate în situații de risc, deoarece oferă perspectiva păstrării locurilor de muncă și continuitate în ocuparea forței de muncă.

5.4   Sprijinul activ în favoarea celor care încep o nouă afacere în urma unui eșec

5.4.1

Deși între 12 și 17 state membre și-au modificat sau își modifică legislația în materie de insolvență, nu s-a observat practic în nici un stat membru o activitate în sensul recomandărilor Comisiei.

5.4.2

Motivul acestui nivel redus de activitate îl constituie, repetăm, mai multe propuneri care pot fi considerate ca mergând în sens contrar forțelor pieței. Acest lucru este adevărat în special în cazul propunerilor care susțin flexibilizarea normelor prudențiale ale băncilor și că autoritățile relevante ar trebui să creeze rețele de sprijin pentru antreprenorii care reînființează o întreprindere.

5.4.3

Ar trebui să fie posibil ca propunerile care țin de competența guvernelor statelor membre — mecanismele de finanțare publică, accesul la credite al persoanelor falite nefrauduloase și achizițiile publice — să poată fi aplicate fără prea multe probleme, chiar înainte de modificarea legilor în materie de insolvență.

5.4.4

De asemenea, ar trebui să fie posibil ca aceia care oferă formare antreprenorilor, să ofere formare pe măsura cererii și antreprenorilor care încearcă din nou să înființeze o întreprindere.

5.5   Alte propuneri ale Comisiei

5.5.1

CESE sprijină cu satisfacție noul site internet al Comisiei pentru politica celei de-a doua șanse la http://ec.europa.eu/sme2chance. Acest lucru va fi de mare ajutor organizațiilor din statele membre implicate în inițiativele de politici privind a doua șansă.

5.5.2

La manifestarea pe care intenționează să o organizeze în primăvara lui 2009, Comisia va prezenta noul început și alte aspecte legate de a doua șansă. CESE speră ca această inițiativă să dea un nou impuls elementelor cu caracter nelegislativ din programul destinat celei de-a doua șanse.

Bruxelles, 29 mai 2008

Președintele

Comitetului Economic și Social European

Dimitris DIMITRIADIS


(1)  JO C 10, 15.1.2008.


30.8.2008   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 224/32


Avizul Comitetului Economic și Social European privind achizițiile publice internaționale

(2008/C 224/06)

La 25 octombrie 2007, în numele viitoarei Președinții franceze a Consiliului, dl Jean-Pierre JOUYET, secretar de stat pentru afaceri europene, a invitat Comitetul Economic și Social European să elaboreze un aviz cu privire la

Achizițiile publice internaționale.

Secțiunea pentru piața unică, producție și consum, însărcinată cu pregătirea lucrărilor Comitetului pe această temă, și-a adoptat avizul la 6 mai 2008. Raportor: dl MALOSSE.

În cea de-a 445-a sesiune plenară, care a avut loc la 28 și 29 mai 2008 (ședința din 29 mai), Comitetul Economic și Social European a adoptat prezentul aviz cu 70 voturi pentru și 2 abțineri.

1.   Recomandări

1.1

CESE încurajează Comisia Europeană să își urmărească cu fermitate obiectivele privind o mai mare deschidere a piețelor de achiziții publice și să se asigure că sunt respectate principiile transparenței, egalității de tratament, responsabilității sociale și ecologice.

1.2

CESE recomandă ca, în cadrul renegocierii Acordului privind achizițiile publice (AAP), Comisia Europeană să se opună ferm practicilor protecționiste ale anumitor țări părți la acord.

1.3

În ceea ce privește asistența publică pentru dezvoltare, CESE este în favoarea renunțării progresive și reciproce la sistemele de „asistență condiționată” și consideră că, în acest caz, criteriile esențiale trebuie să fie eficacitatea și transparența.

1.4

La nivelul Uniunii Europene, CESE este în favoarea unei transparențe crescute și a unor sisteme moderne de atribuire a contractelor și de publicare a ofertelor. În această privință CESE se va opune oricărei ridicări a pragurilor din directivele europene care constituie garanții pentru transparență. CESE susține comunicarea Comisiei Europene care urmărește creșterea transparenței contractelor de achiziții publice cu o valoare inferioară pragurilor stabilite prin directive.

1.5

CESE nu este în favoarea stabilirii în cadrul UE a unui sistem de cote pentru IMM-uri după modelul „Small Business Act” din SUA, însă recunoaște utilitatea unei „foi de parcurs” europene pentru IMM-uri și, în special, pentru microîntreprinderi, orientată către inovare și constituirea întreprinderilor, în special în domeniile cheie ale eficienței energetice și protecției mediului, care să fie însoțită de proiecte concrete, de un calendar și de un buget multianual.

1.6

„Foaia de parcurs” ar putea fi mai eficientă, iar aplicarea acesteia mai ușoară dacă ar fi însoțită de sisteme de informații care să fie bazate pe rolul natural al IMM-urilor de multiplicatori de informație, de veritabile mecanisme de consultare, transparente și echitabile, precum și de instrumente juridice europene simple.

1.7

Aceste proiecte concrete și sisteme de atribuire a contractelor ar trebui să poată pune în aplicare, ori de câte ori este posibil, principiul „grija pentru întreprinderile mici pe primul plan”, de exemplu prin instituirea unei proceduri de tipul „o singură dată” pentru realizarea formalităților administrative. Astfel s-ar putea elabora proceduri administrative și tehnice adaptate dimensiunilor și tipologiei întreprinderilor mici și conforme obiectivului de a reduce sarcinile administrative care apasă asupra lor.

2.   Prezentare

2.1

Viitoarea Președinție franceză a Uniunii Europene a sesizat CESE, printr-o scrisoare oficială din partea secretarului de stat pentru afaceri europene, pentru elaborarea unui aviz exploratoriu privind achizițiile publice internaționale.

2.1.1

Această solicitare se referă explicit la negocierile în curs de desfășurare din cadrul procesului de revizuire a Acordului privind achizițiile publice (AAP) al Organizației Mondiale a Comerțului (OMC) care implică 12 state (1) și Uniunea Europeană (alte 18 țări au statut de observator).

2.1.2

Guvernul francez și-a exprimat îngrijorarea, în toamna anului 2007, față de o ofertă considerată prea generoasă din partea Uniunii Europene, în contextul în care anumite state (SUA, Coreea, Japonia) au introdus clauze restrictive pentru accesul pe piețele lor de achiziții publice, clauze care rezervă anumite piețe propriilor întreprinderi mici și mijlocii.

2.2

Poziția franceză, susținută de mai multe state membre, cerea fie să existe un acces mai bun pe piețele de achiziții publice ale acestor state în cadrul AAP revizuit, fie aplicarea în Uniunea Europeană a unor restricții similare în favoarea întreprinderilor mici și mijlocii europene.

2.3

În prezent AAP se referă la praguri pentru achizițiile publice, similare celor în vigoare pentru aplicarea dispozițiilor prevăzute de directivele interne ale Uniunii Europene (2), permițând astfel de facto întreprinderilor din celelalte 12 state care sunt părți la AAP să participe la orice procedură de achiziții publice din cadrul Uniunii Europene care are o valoare superioară acestor praguri.

2.4

CESE s-a pronunțat deja asupra chestiunii deschiderii piețelor de achiziții publice în cadrul Uniunii Europene, exprimându-și regretul în special în legătură cu participarea prea redusă a întreprinderilor la achiziții publice transfrontaliere în interiorul Uniunii Europene (3).

3.   Pe plan internațional

3.1

La nivel internațional, se poate considera că piețele din Uniunea Europeană sunt printre cele mai deschise concurenței internaționale. Acest lucru este valabil, de asemenea, și pentru un număr din ce în ce mai mare de contracte finanțate de Uniunea Europeană sub formă de asistență pentru dezvoltare (UE este principalul donator de asistență pentru dezvoltare din lume). Cu toate acestea, CESE regretă practicile existente în statele membre prin care se condiționează asistența pentru dezvoltare de obținerea contractelor de către întreprinderi provenind din țările donatoare (4).

3.2

Unii dintre partenerii noștri au introdus sisteme de protecție diverse și variate (de exemplu, „Buy American” sau „Small Bussiness Act” în SUA) precum și generalizarea programelor de asistență „condiționată”. Deschiderea piețelor de achiziții publice la nivel internațional trebuie considerată ca un avantaj pentru Uniunea Europeană, dacă ținem seama de faptul că mulți dintre liderii mondiali, inclusiv IMM-uri, din sectoarele de construcții, lucrări publice, energii alternative, protecția mediului, provin din UE.

3.3

Small Bussiness Act” din SUA cuprinde, pe lângă măsuri de susținere pentru IMM-uri, o dispoziție care rezervă 25 % din contractele publice federale IMM-urilor americane.

3.4

În ceea ce privește renegocierea AAP (Acordul privind achizițiile publice), CESE consideră că, deși este importantă invocarea principiului reciprocității, UE nu ar trebui să adopte măsuri protecționiste similare celor practicate de concurenții noștri, deoarece astfel de măsuri ar împiedica atingerea obiectivului general de deschidere a piețelor pe care trebuie să îl urmărească Uniunea Europeană.

3.5

Mai mult, acest obiectiv trebuie să vizeze nu numai părțile la AAP, dar și alte state în care procedurile de atribuire a contractelor sunt printre cele mai puțin transparente și nu permit, în general, participarea întreprinderilor europene.

3.6

Ideea de a exclude temporar din AAP contractele finanțate din fonduri europene, pentru întreprinderile provenind din țări care mențin măsuri naționale protecționiste, este o idee interesantă, deja avansată de CESE în avize anterioare.

3.7

CESE subliniază faptul că problemele legate de protecția mediului și de normele sociale minime stabilite în convențiile OIM (precum și acordurile colective intersectoriale, sectoriale și de întreprindere încheiate între partenerii sociali și aplicabile în țările respective) trebuie să fie luate în considerație în cadrul negocierilor, în special cu ocazia încheierii de acorduri bilaterale cu țări care nu au ratificat Protocolul de la Kyoto sau convențiile OIM, cu țări care nu le aplică sau care le aplică necorespunzător.

4.   În cadrul Uniunii Europene

4.1

Bazându-se pe modelul american, Comisia Europeană a anunțat că ar putea promova un „Small Business Act” în stil european care, fără să rezerve IMM-urilor cote specifice pe piețele de achiziții publice, așa cum se practică în SUA, ar facilita totuși participarea IMM-urilor la achizițiile publice și, în general, ar propune măsuri concrete în favoarea acestora.

4.2

Problema adoptării unor cote în favoarea IMM-urilor nu se pune în UE întrucât se consideră că aproximativ 42 % (potrivit Comisiei Europene) din volumul total al contractelor publice atribuite (sursă din 2005) sunt acordate întreprinderilor calificate ca IMM-uri conform terminologiei comunitare (5).

4.3

În cadrul Uniunii Europene trebuie valorificată dimensiunea europeană a pieței pentru o utilizare cât mai bună a fondurilor publice. În ciuda unei creșteri semnificative a numărului de contracte atribuite întreprinderilor provenind din alte țări ale Uniunii, întreprinderile acuză lipsa de transparență și insuficiența informațiilor adecvate care să le permită participarea la proceduri de achiziții publice transfrontaliere. Aceste plângeri se referă în special la contractele care au o valoare inferioară pragurilor începând de la care se aplică directivele europene și pentru care nu se aplică obligația de publicitate la nivel european. Întreprinzătorii regretă, de asemenea, faptul că directivele europene sunt complicate de proceduri de transpunere care nu sunt întotdeauna transparente (termene, întârzieri …) și care dau naștere adesea la reglementări specifice naționale suplimentare care se completează unele pe altele. CESE recunoaște necesitatea reglementărilor în domeniul achizițiilor publice, însă pledează pentru mai multă transparență și certitudine juridică.

4.4

CESE consideră că pragurile de la care se aplică principiile de deschidere, de transparență și de publicitate sunt cea mai bună garanție posibilă de participare la contracte de achiziții publice pentru actorii economici și, în special, pentru microîntreprinderi. Chiar și în UE, unde principiul egalității de tratament și al nediscriminării pe bază de naționalitate ar trebui totuși să se aplice, contractele situate sub aceste praguri sunt cele care fac obiectul a numeroase plângeri din partea IMM-urilor pe motivul lipsei de deschidere.

4.5

Chiar dacă ideea de a stabili cote după modelul sistemului american nu se bucură de adeziunea federațiilor europene de întreprinderi, acestea recunosc importanța unei politici proactive de susținere, în special pentru contractele care se situează sub pragurile fixate în directivele europene și pentru contractele din domeniul noilor tehnologii, al eficienței energetice sau al protecției mediului.

4.6

CESE susține cu fermitate o „foaie de parcurs” în favoarea IMM-urilor europene care să conțină o serie de dispoziții clare și constrângătoare, însoțite de un calendar și de un plan de finanțare. Aceasta s-ar baza pe cei douăzeci de ani de existență a unei politici europene pentru întreprinderile mici și, în special, pe Carta europeană a întreprinderilor mici adoptată la summitul european de la Santa Maria de Feira, din iunie 2000, precum și pe concluziile Conferinței de la Stuttgart privind industria meșteșugărească și întreprinderile mici, din aprilie 2007.

4.7

Printre dispozițiile cele mai potrivite s-ar putea număra:

4.7.1   Propuneri legislative însoțite de un calendar de adoptare:

un cod de conduită aplicabil autorităților publice care atribuie contracte de achiziții publice, care să crească interesul de a oferi chiar și celor mai mici întreprinderi posibilitatea de a participa la contracte, precum și bune practici în ceea ce privește simplificarea și informatizarea procedurilor;

măsuri europene unice cum ar fi brevetul comunitar sau statutul european al întreprinderii mici și mijlocii (Avizul din proprie inițiativă al Comitetului Economic și Social European privind accesul IMM-urilor la statutul de societate europeană, 21.3.2002) care urmăresc simplificarea cadrului juridic al Uniunii Europene și afirmarea unei „identități europene” a întreprinderilor;

o consolidare a directivei „termene de plată”, după cum a solicitat CESE (6).

4.7.2   Mecanisme de informare privind achizițiile publice însoțite de un calendar de aplicare:

sprijinirea și dezvoltarea sistemelor de informare și de mediere privind achizițiile publice transfrontaliere și crearea unei rețele a întreprinderilor prin utilizarea efectivă a noii rețele europene „Entreprise Europe Network”, precum și prin susținerea inițiativelor locale de asociere a IMM-urilor;

susținerea unor proiecte pilot de achiziții publice electronice, de rețele de întreprinderi, de portaluri cu informații și de ghișee unice privind contractele publice transfrontaliere, întemeiate pe structurile existente și recunoscute de actorii economici.

4.7.3   Acțiuni la nivel european însoțite de mijloace bugetare adecvate

introducerea unui sistem de inginerie financiară pentru susținerea participării IMM-urilor la achiziții publice, sub forma fondurilor de garantare, a cauțiunilor și a asigurărilor de credite, utilizând în acest scop fondurile structurale europene;

lansarea de programe europene de formare și de programe demonstrative pentru IMM-uri, în domeniul eficienței energetice și al protecției mediului (în special în sectorul construcțiilor). Prin această nouă dispoziție s-ar putea beneficia de fondurile europene neutilizate, care sunt restituite în fiecare an statelor membre;

extinderea mecanismelor de încurajare a participării IMM-urilor la acțiunile și programele de cercetare ale Uniunii Europene (prime de fezabilitate și cooperarea la nivel de cercetare) și încurajarea statelor membre de a aplica măsuri identice pe plan național, în special în sectoarele legate de noile tehnologii, inclusiv în domeniul apărării și al sănătății.

4.7.4   Proceduri de consultare și mediere:

revizuirea, în sfârșit, a procedurilor de consultare și de evaluare ale Comisiei Europene, care ignoră adesea realitatea peisajului economic european compus în mare majoritate de IMM-uri: consolidarea evaluărilor de impact pentru IMM-uri, solicitarea avizelor exploratorii din partea CESE într-un mod mai sistematic, utilizarea într-o mai mare măsură a organizațiilor reprezentative ale societății civile;

creșterea rolului rețelei EEN (Entreprise Europe Network) care are peste 600 de puncte de contact pe lângă structurile locale recunoscute de către actorii economici locali din Uniunea Europeană, precum și al organizațiilor de întreprinderi existente, pentru a crea o veritabilă rețea europeană de alertare, de mediere și de susținere a întreprinderilor mici și mijlocii.

Bruxelles, 29 mai 2008.

Președintele

Comitetului Economic și Social European

Dimitris DIMITRIADIS


(1)  Canada, Coreea, Statele Unite, Hong Kong (China), Islanda, Israel, Japonia, Liechtenstein, Norvegia, Aruba (Olanda), Singapore, Elveția.

(2)  Directivele 2004/18/CE și 2004/17/CE, din 31.3.2004.

(3)  JO C 287, 22.9.1997.

(4)  Asistența condiționată: Annamaria La Chimia, Effectiveness and Legality Issues in Development Aid Procurement for EU Member States, European Current Law (Probleme de eficiență și legalitate pentru statele membre UE în achizițiile publice din domeniul asistenței pentru dezvoltare), European Current Law, martie 2008.

(5)  JO C 241, 7.10.2002.

(6)  JO C 407, 28.12.1998.


30.8.2008   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 224/35


Avizul Comitetului Economic și Social European privind

propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului de adaptare la Decizia 1999/468/CE a Consiliului, astfel cum a fost modificată prin Decizia 2006/512/CE, a anumitor acte care fac obiectul procedurii menționate la articolul 251 din Tratat, în ceea ce privește procedura de reglementare cu control — Prima parte

propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului de adaptare la Decizia 1999/468/CE a Consiliului, astfel cum a fost modificată prin Decizia 2006/512/CE, a anumitor acte care fac obiectul procedurii menționate la articolul 251 din Tratat, în ceea ce privește procedura de reglementare cu control — Adaptare la procedura de reglementare cu control — Partea a doua

propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului de adaptare la Decizia 1999/468/CE a Consiliului, astfel cum a fost modificată prin Decizia 2006/512/CE, a anumitor acte care fac obiectul procedurii menționate la articolul 251 din Tratat, în ceea ce privește procedura de reglementare cu control — Adaptare la procedura de reglementare cu control — Partea a treia

propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului de adaptare la Decizia 1999/468/CE a Consiliului, astfel cum a fost modificată prin Decizia 2006/512/CE, a anumitor acte care fac obiectul procedurii menționate la articolul 251 din Tratat, în ceea ce privește procedura de reglementare cu control — Adaptare la procedura de reglementare cu control — Partea a patra

COM(2007) 741 final — 2007/0262 (COD)

COM(2007) 824 final — 2007/0293 (COD)

COM(2007) 822 final — 2007/0282 (COD)

COM(2008) 71 final — 2008/0032 (COD)

(2008/C 224/07)

La 21 ianuarie 2008, 24 ianuarie 2008 și 4 martie 2008, Consiliul a hotărât să consulte Comitetul Economic și Social European cu privire la

Propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului de adaptare la Decizia 1999/468/CE a Consiliului, astfel cum a fost modificată prin Decizia 2006/512/CE, a anumitor acte care fac obiectul procedurii menționate la articolul 251 din Tratat, în ceea ce privește procedura de reglementare cu control — Prima parte

Propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului de adaptare la Decizia 1999/468/CE a Consiliului, astfel cum a fost modificată prin Decizia 2006/512/CE, a anumitor acte care fac obiectul procedurii menționate la articolul 251 din Tratat, în ceea ce privește procedura de reglementare cu control — Adaptare la procedura de reglementare cu control — Partea a doua

Propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului de adaptare la Decizia 1999/468/CE a Consiliului, astfel cum a fost modificată prin Decizia 2006/512/CE, a anumitor acte care fac obiectul procedurii menționate la articolul 251 din Tratat, în ceea ce privește procedura de reglementare cu control — Adaptare la procedura de reglementare cu control — Partea a treia

Propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului de adaptare la Decizia 1999/468/CE a Consiliului, astfel cum a fost modificată prin Decizia 2006/512/CE, a anumitor acte care fac obiectul procedurii menționate la articolul 251 din Tratat, în ceea ce privește procedura de reglementare cu control — Adaptare la procedura de reglementare cu control — Partea a patra.

La 11 decembrie 2007, 15 ianuarie 2008 și 11 martie 2008, Biroul Comitetului Economic și Social European a însărcinat Secțiunea pentru piața unică, producție și consum cu pregătirea lucrărilor Comitetului pe această temă.

Având în vedere caracterul urgent al lucrărilor, în cea de-a 445-a sesiune plenară, care a avut loc la 28 și 29 mai 2008 (ședința din 29 mai), Comitetul Economic și Social European l-a numit pe dl PEZZINI raportor general și a adoptat prezentul aviz cu unanimitate de voturi.

1.   Concluzii și recomandări

1.1

Comitetul salută introducerea procedurii de reglementare cu control în sistemul comitologiei și alinierea la această procedură a celor patru pachete de directive și regulamente propuse.

1.2

Comitetul constată că modificarea în regim de urgență a anumitor acte (1), propusă de Comisie, corespunde Deciziei 2006/512/CE și declarației comune privind lista de acte care trebuie adaptate cât mai curând, precum și eliminarea limitelor de timp privind exercitarea competențelor de execuție ale Comisiei.

1.3

Comitetul recomandă să se treacă în timp util la adoptarea regulamentelor de readaptare la Decizia 2006/512/CE, înainte de intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona.

1.4

Într-adevăr, Comitetul amintește că Tratatul de la Lisabona introduce o nouă ierarhie normativă, prin distincția între acte legislative, acte delegate și acte de execuție și atribuie aceleași puteri Parlamentului și Consiliului în ce privește definirea modalităților de control al acestor acte.

1.5

Comitetul subliniază importanța:

unei depline participări la acest proces a Parlamentului European;

unei raționalizări și simplificări a procedurilor;

unei mai bune informări a PE în ce privește comitetele și măsurile care le sunt supuse atenției în timpul tuturor etapelor procedurale;

confirmării măsurii de eliminare a termenului-limită al competențelor de execuție, prevăzut de anumite acte adoptate conform procedurii codeciziei și procedurii „Lamfalussy”.

1.6

CESE subliniază că este important ca procedurile de comitologie a să fie cât mai transparente și mai inteligibile pentru persoanele rezidente pe teritoriul UE, în special pentru persoanele direct interesate de aceste acte.

1.7

Comitetul reamintește necesitatea aplicării depline a articolului 8A din Tratatul de la Lisabona, care prevede că hotărârile vor fi luate la nivelul cel mai apropiat de cetățeni, asigurându-le astfel acestora și societății civile un acces neîngrădit la informație.

1.8

În sfârșit, Comitetul Economic și Social solicită evaluarea impactului implementării noii proceduri și prezentarea către Parlament, Consiliu și Comitet a unui raport periodic referitor la eficacitatea, transparența și difuzarea informațiilor.

2.   Introducere

2.1

La 17 iulie 2006 (2), Consiliul a modificat decizia care stabilea modalitățile de exercitare a competențelor de execuție acordate Comisiei (3), adăugând o nouă procedură: procedura de reglementare cu control. Mulțumită acestei decizii, legislatorul se va putea opune adoptării de măsuri pseudo-legislative, adică de măsuri cu caracter general, care urmăresc modificarea elementelor neesențiale, ale unui act de bază, adoptat în urma procedurii codeciziei, de fiecare dată când se consideră că proiectul de măsuri depășește competențele de execuție prevăzute în actul de bază, că proiectul nu este compatibil cu obiectivul sau conținutul acestui act, sau că nu respectă principiile de subsidiaritate sau de proporționalitate.

2.2

Este vorba de o procedură tipică sistemului de comitologie, termen prin care sunt denumite procedurile prin care Comisia, în conformitate cu articolul 202 din Tratatul CE, exercită puterile care îi sunt delegate pentru punerea în aplicare a actelor comunitare „legislative”, adică a actelor adoptate de către Parlament și Consiliu, sau doar de către Consiliu, conform uneia din procedurile de decizie prevăzute de Tratatul CE (consultare, codecizie, cooperare, aviz conform).

2.3

Cele cinci proceduri de comitologie (consultare, gestionare, reglementare, reglementare cu control și salvgardare) sunt reglementate de Decizia Consiliului nr. 1999/468/CE, modificată prin Decizia 2006/512/CE și prevăd obligația Comisiei de a supune proiectele de măsuri de execuție hotărârii unor comitete alcătuite din funcționari ai administrațiilor naționale.

2.4

În octombrie 2006, Parlamentul European, Consiliul și Comisia au adoptat o declarație comună (4), în care sunt enumerate diversele acte intrate deja în vigoare și care trebuiau adaptate în regim de urgență conform noii proceduri, și și-au exprimat satisfacția cu privire la adoptarea Deciziei 2006/512/CE a Consiliului. Aceasta prevede introducerea unei noi proceduri în Decizia 1999/468/CE — denumită procedură de reglementare cu control — care acordă legislatorului un drept de control asupra adoptării unor măsuri cvasi-legislative de execuție a unui act adoptat conform procedurii de codecizie.

2.5

Cu excepția prerogativelor autorităților legislative, Parlamentul și Consiliul recunosc că principiile unei bune legislații impun să se acorde Comisiei competențe de execuție pe termen nelimitat. Cu toate acestea, dacă este necesară o eventuală adaptare, cele două instituții consideră că o clauză care să impună Comisiei prezentarea unei propuneri de revizie sau de abrogare a dispozițiilor privind delegarea competențelor de execuție poate întări controlul exercitat de către legislator.

2.6

Noua procedură se aplică, după intrarea sa în vigoare, tuturor măsurilor cvasi-legislative, prevăzute în actele care vor fi adoptate conform procedurii de codecizie, inclusiv cele prevăzute în actele care vor fi adoptate în viitor în sectorul serviciilor financiare (acte „Lamfalussy” (5)).

2.7

În schimb, pentru ca noua procedură să poată fi aplicată actelor aflate deja în vigoare și adoptate conform procedurii de codecizie, acestea trebuie să fie adaptate conform procedurilor aplicabile, în vederea înlocuirii procedurii prevăzute la articolul 5 din Decizia 1999/468/CE prin procedura de reglementare cu control, de fiecare dată când este vorba de măsuri din domeniul său de aplicare.

2.8

În decembrie 2006, Comisia a adoptat cele 25 de propuneri corespunzătoare (6), asupra cărora Comitetul s-a putut pronunța (7).

2.8.1

În cazul în care un act de bază, adoptat conform procedurii descrise la articolul 251 din Tratat, prevede adoptarea de măsuri cu caracter general care urmăresc modificarea elementelor neesențiale ale acestui act, inclusiv prin suprimarea unora dintre aceste elemente, sau completarea lui prin adăugarea unor noi elemente neesențiale, aceste măsuri sunt adoptate conform procedurii de reglementare cu control.

2.8.2

Reprezentantul Comisiei prezintă un plan de măsuri unui comitet de reglementare cu control, compus din reprezentanți ai statelor membre și prezidat de reprezentantul Comisiei.

2.8.3

Dacă măsurile avute în vedere de Comisie sunt conforme cu avizul Comitetului, se aplică procedura următoare:

Comisia supune Parlamentului European și Consiliului planul de măsuri fără întârziere, spre control;

Parlamentul European, hotărând cu majoritatea membrilor, sau Consiliul, hotărând cu majoritate calificată, se pot opune adoptării de către Comisie a planului respectiv, cu motivarea poziției lor;

dacă, în termen de trei luni de la data notificării lor, Parlamentul European sau Consiliul se opun proiectului de măsuri, aceste măsuri nu sunt adoptate de către Comisie. Într-o astfel de situație, Comisia poate supune Comitetului un proiect de măsuri modificat sau poate prezenta o propunere legislativă pe baza Tratatului;

dacă, până la expirarea acestui termen, nici Parlamentul European, nici Consiliul nu s-au opus proiectului de măsuri, acestea sunt adoptate de către Comisie.

2.8.4

Dacă măsurile avute în vedere de Comisie nu sunt conforme cu avizul Comitetului, sau în lipsa unui aviz, se aplică procedura următoare:

Comisia înaintează Consiliului fără întârziere o propunere privind măsurile care trebuie adoptate și o trimite în același timp și Parlamentului European;

Consiliul hotărăște cu majoritate calificată cu privire la această propunere în termen de două luni de la data prezentării acesteia;

dacă, în acest interval, Consiliul se opune măsurilor propuse cu majoritate calificată, acestea nu sunt adoptate. În acest caz, Comisia poate supune Consiliului o propunere modificată sau poate prezenta o propunere legislativă pe baza tratatului;

în cazul în care Consiliul preconizează adoptarea măsurilor propuse, le supune fără întârziere Parlamentului European. Dacă Consiliul nu decide în termenul de două luni menționat supra, Comisia înaintează fără întârziere măsurile Parlamentului;

Parlamentul, hotărând cu majoritate absolută în termen de patru luni de la transmiterea propunerii, se poate opune adoptării măsurilor respective, motivându-și în același timp poziția, prin menționarea faptului că:

măsurile propuse depășesc competențele de execuție prevăzute în actul de bază,

măsurile nu sunt compatibile cu scopul sau conținutul actului de bază sau

nu respectă principiile de subsidiaritate și de proporționalitate.

dacă, în acest interval, Parlamentul se opune măsurilor propuse, acestea nu sunt adoptate. Într-o astfel de situație, Comisia poate supune Comitetului un plan de măsuri modificat sau poate prezenta o propunere legislativă pe baza Tratatului;

dacă, în acest răstimp, Parlamentul European nu respinge măsurile propuse, acestea sunt adoptate de Consiliu sau de către Comisie, după caz.

2.9

Actualele propuneri de regulament răspund necesității de a adapta actele deja adoptate conform procedurii menționate la articolul 251 din Tratat, în conformitate cu procedurile aplicabile în domeniile următoare: agricultură, ocuparea forței de muncă, asistență umanitară, politica întreprinderii, protecția mediului, statistici europene, piață internă, sănătatea și protecția consumatorilor, energie și transporturi, societatea informațională.

3.   Propunerile Comisiei Europene

3.1

Propunerile Comisiei se referă la modificarea regulamentelor și directivelor (8), acte care fac obiectul procedurii menționate la articolul 251 din Tratat, în vederea adaptării la noile proceduri fixate prin Decizia 1999/468/CE a Consiliului, modificată prin Decizia 2006/512/CE.

3.2

În principiu, este vorba de adaptări și actualizări necesare bunei aplicări a actului respectiv, în conformitate cu articolul 251 din Tratatul de instituire a Comunității Europene și în spiritul priorităților politicii comunitare în domeniul „mai bunei legiferări” (9).

4.   Observații generale

4.1

Comitetul sprijină pe deplin distincția dintre instrumente legislative și executive care, din perspectiva Tratatului de la Lisabona, va conduce la o nouă definiție a actelor delegate, ceea ce va permite simplificarea și raționalizarea producției legislative și normative comunitare (10), menținând un sistem de control parlamentar democratic al competențelor de execuție ale Comisiei.

4.2

Comitetul salută așadar introducerea procedurii de reglementare cu control în sistemul comitologiei, care permite Consiliului și Parlamentului European să controleze și, eventual, să modifice regulamentele de aplicare adoptate de Comisie, atunci când actul legislativ îi recunoaște dreptul de exercitare a competențelor de execuție în anumite domenii, fără însă a o autoriza să efectueze modificări de fond.

4.3

Comitetul recomandă să se treacă în timp util la adoptarea regulamentelor de readaptare a celor patru pachete de directive și regulamente, conform dispozițiilor Deciziei 2006/512/CE, înainte de intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona.

4.4

Astfel, Comitetul reamintește că Tratatul de la Lisabona introduce o nouă ierarhie a normelor, prin distincția operată între acte legislative, acte delegate și acte de execuție (11), menținând totodată terminologia actuală (directive, regulamente și decizii): Parlamentul și Consiliul vor dispune de aceleași competențe în ceea ce privește definirea modalităților de control al actelor delegate și actelor de execuție (comitologie) (12).

4.5

Comitetul subliniază importanța:

deplinei participări a PE, care, în ultimă instanță, trebuie să aibă dreptul de a respinge o decizie;

reducerii numărului și complexității procedurilor de comitologie;

unei mai bune informări a PE în ce privește comitetele și măsurile care sunt supuse atenției acestora în timpul tuturor etapelor procedurale;

unei proceduri de consultare a PE de către Consiliu, atunci când un proiect de act de execuție este înaintat Consiliului din cauza unui conflict intern în cadrul Comisiei și al comitetului de experți;

unei consolidări a rolului PE prin intermediul unei proceduri de conciliere între acesta din urmă și Consiliu, în cazul unui aviz negativ emis de către PE;

confirmării măsurii de eliminare a termenului-limită al competențelor de execuție, prevăzut de anumite acte adoptate conform procedurii codeciziei și procedurii „Lamfalussy”.

4.6

Comitetul reafirmă, așa cum a considerat întotdeauna, că „procedurile de comitologie, care implică doar reprezentați ai Comisiei și ai guvernelor statelor membre și care, în funcție de natura comitetului instituit, sunt destinate gestionării, consultării sau reglementării, ca rezultat al monitorizării și aplicării actelor legislative, ar trebui să fie mai transparente și mai inteligibile pentru persoanele rezidente pe teritoriul european, în special pentru cele la care se referă aceste acte” (13).

4.7

În acest sens, CESE reamintește că se cuvine să fie aplicat pe deplin articolul 8A din Tratatul de la Lisabona, care prevede ca deciziile să fie luate la nivelul cel mai apropiat de cetățeni, garantând astfel transparența maximă a actelor comunitare pentru toți cetățenii și pentru ansamblul societății civile, precum și accesibilitatea acestora.

4.8

În sfârșit, CESE consideră că trebuie evaluat impactul aplicării acestei noi proceduri, prin prezentarea, către Parlament, Consiliu și Comitet, a unui raport periodic asupra eficienței, transparenței și difuzării de informații ușor de utilizat și accesibile pentru toți, în legătură cu actele delegate, astfel încât să se poată realiza un control al aplicării lor care să combine măsurile normative și cele de execuție propriu-zisă.

Bruxelles, 29 mai 2008

Președintele

Comitetului Economic și Social European

Dimitris DIMITRIADIS


(1)  COM(2006) de la 901 final la 926 final.

(2)  Decizia 2006/512/CE (JO L 200, 22.7.2006).

(3)  Decizia 1999/468/CE (JO L 184, 17.7.1999).

(4)  JO C 255, 21.10.2006.

(5)  Așa-numita metodă Lamfalussy este un model decizional care se aplică la adoptarea și la implementarea actelor legislative comunitare din sectorul serviciilor financiare (valori mobiliare, bănci și asigurări). Acest model prevede mai ales realizarea procesului decizional în funcție de patru niveluri:

la primul nivel se situează activitatea legislativă în sens restrâns (adoptarea de regulamente sau de directive conform procedurii de codecizie). Dat fiind că este vorba de sectorul valorilor mobiliare, Comisia consultă la acest nivel, înainte de prezentarea propunerilor legislative, Comitetul european pentru valori mobiliare (CEVM), compus din reprezentanții fiecărui stat membru;

la al doilea nivel intervin dispozițiile de execuție implementate de Comisie, pe baza delegării prevăzute în actul legislativ, în conformitate cu procedura de reglementare (de acum înainte — procedura de reglementare cu control). Pe baza unui aviz tehnic al Comitetului european de reglementare a valorilor mobiliare (CERVM), compus din reprezentanți ai autorităților naționale de reglementare și de supraveghere a sectorului, Comisia elaborează în această fază un proiect de măsuri executive, pe care îl supune atenției Comitetului european pentru valori mobiliare (CEVM), care emite un aviz;

dat fiind că este vorba de sectorul valorilor mobiliare, al treilea nivel decizional este concretizat prin coordonarea informală, în interiorul CEVM, a activităților autorităților naționale de reglementare și control al valorilor mobiliare, astfel încât să se asigure o implementare uniformă și coerentă a dispozițiilor adoptate la primele două niveluri;

la al patrulea nivel se situează, în sfârșit, activitatea de implementare legislativă și administrativă a dispozițiilor comunitare (din partea statelor membre) și controlul acestora de către Comisia Europeană.

(6)  COM(2006), de la 901 final la 926 final.

(7)  Avizul CESE 418/2007 din 14.3.2007. Raportor: dl Retureau.

(8)  Cf. COM (2007) 741 final, p. 6, Lista generală.

(9)  Cf. Avizul 1068/2005, din 28.9.2005, raportor: dl Retureau și Avizul CESE 1069/2005, din 6.10.2005, raportor: dl Van Iersel.

(10)  Cf. raportul PE referitor la Tratatul de la Lisabona din 18.2.2008, raportori: Íñigo Méndez De Vigo (PPE/DE, ES) și Richard Corbett (PSE, UK).

(11)  Articolele 249-249 d) din TFUE.

(12)  Articolele 249 b) și 249 c) din TFUE.

(13)  Avizul JO C 161, 13.7.2007, p. 48, raportor: dl Retureau.


30.8.2008   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 224/39


Avizul Comitetului Economic și Social European privind propunerea de directivă a Parlamentului European și a Consiliului privind asigurarea de răspundere civilă auto și controlul obligației de asigurare a acestei răspunderi (versiune codificată)

COM(2008) 98 final — 2008/0037 (COD)

(2008/C 224/08)

La 22 aprilie 2008, în conformitate cu articolul 95 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, Consiliul Uniunii Europene a hotărât să consulte Comitetul Economic și Social European cu privire la

Propunerea de directivă a Parlamentului European și a Consiliului privind asigurarea de răspundere civilă auto și controlul obligației de asigurare a acestei răspunderi (versiune codificată).

Întrucât, în opinia sa, conținutul propunerii este pe deplin satisfăcător și nu necesită nicio observație din partea sa, în cea de a 445-a sesiune plenară din 28 și 29 mai 2008 (ședința din 29 mai 2008), Comitetul a hotărât să emită un aviz favorabil cu privire la textul propus, cu 80 voturi pentru, 0 voturi împotrivă și 3 abțineri.

 

Bruxelles, 29 mai 2008

Președintele

Comitetului Economic și Social European

Dimitris DIMITRIADIS


30.8.2008   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 224/39


Avizul Comitetului Economic și Social European privind Cartea verde — Către o nouă cultură a mobilității urbane

COM(2007) 551 final

(2008/C 224/09)

La 25 septembrie 2007, în conformitate cu articolul 262 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, Comisia Europeană a hotărât să consulte Comitetul Economic și Social European cu privire la

Cartea verde „Către o nouă cultură a mobilității urbane”.

Secțiunea pentru transporturi, energie, infrastructură și societatea informațională, însărcinată cu pregătirea lucrărilor Comitetului pe această temă, și-a adoptat avizul la 8 mai 2008. Raportor: dl HERNÁNDEZ BATALLER. Coraportor: dl BARBADILLO LÓPEZ.

În cea de-a 445-a sesiune plenară care a avut loc la 28 și 29 mai 2008 (ședința din 29 mai), Comitetul Economic și Social European a adoptat prezentul aviz în unanimitate.

1.   Concluzii și recomandări

1.1

CESE consideră că în cadrul politicii de mobilitate urbană trebuie stabilite priorități, îndeosebi în ceea ce privește planificarea urbană, societatea informațională și tehnologiile informației, precum și bunele practici referitoare, în special, la crearea de spații publice destinate pietonilor și bicicliștilor și la introducerea unei abordări integrate a infrastructurilor.

1.2

CESE își exprimă susținerea față de Comisie și speranța că aceasta va promova măsuri comunitare în favoarea mobilității, în special pentru a acorda prioritate transportului în comun având un nivel ridicat de calitate și de protecție a călătorilor, încurajând utilizarea bicicletei și mersul pe jos.

1.3

În acest scop este necesară planificarea adecvată și compactă a orașelor, prin limitarea cererii de transport motorizat individual, pe baza unei amenajări a teritoriului și a unei planificări urbane coerente și raționale.

1.4

CESE consideră că, fără a aduce atingere adoptării altor tipuri de măsuri, este necesară modificarea Directivelor 85/377/CEE și 2001/42/CE în sensul indicat în prezentul aviz.

1.5

CESE susține utilizarea achizițiilor ecologice în cadrul procedurilor de achiziții publice din domeniul infrastructurii finanțate prin programe europene și îndeamnă la eliminarea obstacolelor existente.

1.6

Înființarea unui Observator european al mobilității urbane durabile ar aduce o valoare adăugată prin colectarea de date și promovarea schimburilor de experiență.

1.7

CESE consideră necesară stabilirea unor norme generale la nivel european pentru armonizarea atât a criteriilor de calcul al taxelor, cât și a datelor statistice.

2.   Introducere

2.1

În ultimii ani a crescut considerabil volumul traficului general, atât în zonele urbane, cât și în cele extraurbane, și adesea s-au produs transformări dramatice în distribuția modală a transportului: s-a recurs tot mai mult la automobil, iar utilizarea transportului public s-a redus treptat, atât în termeni absoluți, cât și comparativi.

2.2

În anul 2006, la prezentarea evaluării intermediare a Cărții albe privind transporturile (1), Comisia Europeană și-a anunțat intenția de a elabora o Carte verde privind transportul urban, iar în ultimele luni a întreprins o amplă consultare publică. CESE a elaborat și el un aviz pe această temă (2).

2.3

CESE apreciază că intervenția comunitară în domeniul mobilității urbane este necesară și utilă și consideră că adoptarea deciziilor la nivel comunitar (3) aduce o valoare adăugată europeană, care se poate materializa într-o diversitate de măsuri cu sau fără caracter obligatoriu.

3.   Conținutul Cărții verzi — Către o nouă cultură a mobilității urbane

3.1

Procesul de consultare întreprins de Comisie a confirmat existența unor mari așteptări în legătură cu definirea unei veritabile politici europene a mobilității urbane.

3.2

Regândirea mobilității urbane presupune optimizarea utilizării întregii varietăți a mijloacelor de transport și organizarea unei „comodalități” între diferitele mijloace de transport în comun (tren, tramvai, metrou, autobuz, taxi) și diversele mijloace de transport individuale (autoturism, bicicletă, mers pe jos etc.).

3.3

Mobilitatea urbană este recunoscută ca fiind un factor important de favorizare a creșterii economice și a ocupării forței de muncă, cu un puternic impact asupra dezvoltării durabile în UE.

3.4

Valoarea adăugată europeană poate îmbrăca diferite forme: promovarea schimbului de bune practici la toate nivelurile (local, regional sau național); susținerea în stabilirea de standarde comune și armonizarea standardelor, dacă este necesar; acordarea de sprijin financiar celor care au nevoie cel mai mult de acesta; încurajarea cercetărilor ale căror aplicații permit îmbunătățirea condițiilor de mediu și a siguranței mobilității; simplificarea legislației și, în anumite cazuri, abrogarea legislației existente sau introducerea uneia noi.

3.5

Prin intermediul a 25 de întrebări, Cartea verde analizează modalitățile de abordare a dificultăților în vederea atingerii următoarelor obiective: orașe cu trafic fluidizat; orașe mai puțin poluate; transport urban mai inteligent și mai accesibil, în condiții de siguranță și securitate; crearea unei culturi a mobilității urbane și alocarea resurselor necesare pentru aceasta. Cu toate acestea, Comisia nu propune, așa cum ar fi de dorit, o serie de măsuri concrete cu caracter vertical sau orizontal pentru transportul urban.

4.   Răspunsuri la Cartea verde

Prezentul aviz va încerca să răspundă la toate întrebările formulate de Comisie.

4.1   Întrebarea 1: Ar trebui să se analizeze posibilitatea înființării unui sistem de „etichetare” pentru recunoașterea eforturilor de pionierat ale unor orașe în combaterea aglomerației și îmbunătățirea condițiilor de viață?

4.1.1

CESE consideră că ar fi posibil să se introducă un sistem de etichetare care să țină seama de sistemele deja existente și să fie compatibil cu acestea.

4.1.2

La nivel comunitar, ar fi utilă stabilirea de către Comisie a unor indicatori de performanță, planificare și dezvoltare, constituindu-se astfel un cadru de referință armonizat.

4.1.3

De asemenea, ar putea fi create, în loc de stimulente, sisteme de recunoaștere cu participare voluntară, cum sunt, de exemplu, cele utilizate în domeniul politicii turistice.

4.1.4

În orice caz, sistemele care vor fi introduse trebuie să se bazeze pe criterii obiective și transparente, să fie evaluate periodic și, dacă este cazul, revizuite, precum și să beneficieze de publicitate suficientă.

4.2   Întrebarea 2: Ce măsuri ar putea fi adoptate pentru a promova mersul pe jos și cu bicicleta drept alternative reale la autoturism?

4.2.1

Având în vedere procentul pe care îl dețin în cadrul mobilității, mersul pe jos și bicicleta nu pot fi considerate, în general, alternative la utilizarea autoturismului personal, cu excepția cazurilor în care locul de muncă este foarte aproape de domiciliu și condițiile meteorologice sunt favorabile. În plus, utilizarea bicicletei nu este universală, deoarece exclude persoanele cu mobilitate redusă, persoanele cu handicap, minorii și persoanele în vârstă. Cu toate acestea, în corelare cu transportul în comun, mersul pe jos și mersul cu bicicleta pot constitui alternative viabile în anumite orașe.

4.2.2

Administrațiile locale ar trebui să elaboreze planuri de transport urban durabil care să includă piste pentru biciclete, cu obiectivul obligatoriu de a realiza transferul către mijloace de transport ecologice care să respecte cerințele minime europene (care urmează a fi stabilite). Aceste planuri trebuie să includă situațiile periculoase pentru pietoni și soluții pentru evitarea situațiilor de conflict între diversele modalități de transport.

4.2.3

În acest scop ar trebui fixat un obiectiv cantitativ pentru creșterea procentului din transportul general care revine transportului public de călători și deplasărilor cu bicicleta sau pe jos. Neîndeplinirea obligației de a elabora aceste planuri ar trebui să atragă după sine excluderea de la ajutoarele financiare acordate din fonduri comunitare. De asemenea, Comisia ar trebui să verifice informațiile din aceste planuri referitoare la zonele verzi și la pistele pentru biciclete.

4.3   Întrebarea 3: Ce s-ar putea face pentru a promova un transfer modal către mijloace de transport durabile în orașe?

4.3.1

Variantele depind, în mare măsură, de importanța orașului (suprafață și număr de locuitori), ținând seama de faptul că poluarea este, de asemenea, o problemă cauzată de amenajarea deficientă a teritoriului, nu numai de transport.

4.3.2

Analizarea problemei și a posibilelor soluții la nivelul amenajării teritoriului și al planificării urbane; crearea de parcări publice sigure pe căile de acces către orașe; crearea unei rețele radiale de benzi de circulație destinate exclusiv transportului în comun, care să facă legătura cu alte modalități de transport (parcări, căi ferate, metrou) prin construcția de noduri de schimb care să favorizeze intermodalitatea, astfel încât să faciliteze transferurile, precum și prin creșterea calității serviciilor, astfel încât utilizarea mijloacelor de transport în comun să devină atrăgătoare pentru călători.

4.3.3

În ceea ce privește transportul de mărfuri, Comisia ar trebui să promoveze schimbul de bune practici în domeniul logisticii urbane, cum este cazul orașului italian Siena, unde autorizațiile de transport de mărfuri se acordă exclusiv cu caracter temporar.

4.4   Întrebarea 4: Cum ar putea fi sporită utilizarea unor tehnologii curate și eficiente din punct de vedere energetic în transportul urban?

4.4.1

Prin elaborarea unei politici fiscale în domeniul transportului care să încurajeze achiziționarea, aplicarea și utilizarea noilor tehnologii capabile să reducă poluarea și consumul de energie.

4.4.2

Prin colectarea de informații cu privire la comportamentul ecologic al orașelor: calculul emisiilor produse de transport pe cap de locuitor și campanii anuale de difuzare a rezultatelor.

4.5   Întrebarea 5: Cum ar putea fi promovate achizițiile ecologice comune?

4.5.1

Promovând achizițiile ecologice în atribuirea contractelor de achiziții publice în domeniul infrastructurii finanțate prin programe europene și eliminându-se obstacolele existente (4).

4.5.2

La nivel comunitar ar trebui să se procedeze la definirea unor standarde comune și, dacă este cazul, la armonizarea acestora.

4.6   Întrebarea 6: Este nevoie să fie prezentate criterii sau îndrumări pentru definirea zonelor verzi și măsurile restrictive care se aplică în cadrul acestora? Care este cea mai bună cale de a asigura compatibilitatea acestora cu libertatea circulației? Există o problemă de aplicare transfrontalieră a unor reguli locale care guvernează zonele verzi?

4.6.1

CESE consideră că accesul la aceste zone ar trebui redus în mod semnificativ. Cu toate acestea, armonizarea este necesară, pentru a evita ca diferențele legislative să afecteze libertatea de circulație a persoanelor sau să limiteze în mod inutil mobilitatea urbană.

4.7   Întrebarea 7: Cum ar putea să se continue promovarea eco-șofatului?

4.7.1

Șofatul ecologic trebuie să facă obiectul programelor de formare obligatorii pentru calificarea inițială și continuă a șoferilor. De asemenea, ar trebui introduse stimulente fiscale pentru întreprinderile care aplică mijloace de control și măsurare a caracteristicilor șofatului. Directiva privind formarea șoferilor ar putea fi modificată pentru a introduce aceste criterii.

4.8   Întrebarea 8: Ar fi necesar să se dezvolte și să se promoveze servicii de informare mai bune pentru călători?

4.8.1

Da, în ceea ce privește siguranța la bord, perioadele de așteptare și de tranzit, comportamentul călătorilor în situații de urgență, precum și toate opțiunile de transport existente și caracteristicile acestora.

4.9   Întrebarea 9: Este nevoie de acțiuni suplimentare pentru a asigura standardizarea interfețelor și interoperabilității aplicațiilor ITS (Sisteme Inteligente de Transport) în orașe? Ce aplicații ar trebui să aibă prioritate atunci când se întreprind acțiuni?

4.9.1

Diferitele aplicații ITS trebuie să fie pe deplin compatibile pentru a permite utilizarea diverselor tehnologii, în special în ceea ce privește titlurile de transport, facilitându-se transferurile și îmbunătățind timpii de acces la transport, ceea ce va spori rapiditatea transportului în comun. Este important ca aplicațiile ITS să permită integrarea progreselor tehnologice, pentru a nu se perima în perioade scurte de timp și pentru a putea fi amortizate corespunzător.

CESE consideră că trebuie utilizate tehnologiile informației și comunicațiilor pentru îmbunătățirea traficului și a organizării transportului.

4.10   Întrebarea 10: În ceea ce privește aplicațiile ITS, cum ar putea să se îmbunătățească schimbul de informații și de bune practici între toate părțile interesate?

4.10.1

Prin publicarea unui catalog digital de bune practici în domeniul ITS, care să fie actualizat în mod constant și consultat pe internet.

4.11   Întrebarea 11: Cum poate fi îmbunătățită calitatea transportului în comun în orașele europene?

4.11.1

Prin înființarea de organisme de coordonare a diferitelor servicii de transport în comun, cu stabilirea unor sisteme de integrare tarifară; prin solicitarea celui mai satisfăcător material rulant (cel mai puțin poluant și adaptat persoanelor cu mobilitate redusă); prin sporirea numărului de plecări sau a frecvenței, astfel încât să se reducă perioadele de așteptare de către călători; prin amenajarea de platforme speciale destinate autobuzelor (pentru a spori siguranța, confortul și rapiditatea și a diminua consumul energetic, ceea ce înseamnă mai puțină poluare); prin construcția de noduri de schimb care să faciliteze transferurile; prin îmbunătățirea formării profesioniștilor din sector, precum și prin creșterea gradului de informare și sensibilizare a călătorilor; prin asigurarea infrastructurii pentru repartizarea adecvată a traficului de tranzit în orașe; prin construcția de parcări de tipul „park and ride” însoțită de măsuri de stimulare a utilizării acestora; prin semaforizarea cu prioritate pentru transportul în comun; prin crearea de spații adecvate pentru urcarea și coborârea călătorilor în condiții de siguranță.

4.11.2

Unul din instrumentele cele mai eficiente pentru atingerea acestor obiective ar fi evaluarea impactului pe care trebuie să-l aibă anumite planuri, programe și proiecte asupra mobilității.

4.11.3

În acest sens, este util să amintim hotărârea CJCE (cauza C-332/04) privind omiterea evaluării impactului asupra mediului în cazul unui proiect de construcție a unui centru comercial și de agrement într-o zonă urbană: tocmai volumul estimat al persoanelor care urmau să ajungă la centrul respectiv utilizând transportul individual a fost cel care a determinat efectele acestuia asupra mediului și necesitatea unei evaluări.

4.11.4

Prin urmare, directivele în domeniu ar putea fi modificate sub trei aspecte:

4.11.4.1

Directiva 85/337/CEE privind evaluarea efectelor anumitor proiecte publice și private asupra mediului stabilește în anexa III criteriile pe care trebuie să le aplice statele membre pentru a determina dacă anumite proiecte au un efect semnificativ asupra mediului.

Propunem să se introducă o nouă liniuță la punctul 1 al anexei III, care să facă referire în mod clar la defalcarea hărții mobilității (utilizatorii estimați ai instalațiilor, locul de reședință inițial etc.).

4.11.4.2

În al doilea rând, directiva stabilește, în anexa IV, informațiile care trebuie să figureze în mod obligatoriu în raportul de mediu.

CESE propune:

a)

să se introducă o nouă liniuță la punctul 4 al anexei IV sau să se modifice a treia liniuță existentă, pentru a menționa în mod explicit emisiile generate de transportul utilizatorilor frecvenți ai instalațiilor;

b)

să se extindă punctul 5 al anexei IV pentru a acoperi nu numai executarea proiectului, ci și funcționarea ulterioară a instalațiilor și măsurile corective privind emisiile imputabile transportului determinat de aceste instalații.

Așadar, Directiva 85/337/CEE ar trebui modificată la anexa III, punctul 1 și la anexa IV, punctele 4 și 5, în sensurile indicate.

4.11.4.3

În cel de-al treilea rând, Directiva 2001/42/CE privind evaluarea efectelor anumitor planuri și programe asupra mediului ar putea face obiectul unor modificări similare (criterii obligatorii și informații necesare în raportul de mediu, referitoare la mobilitate și la mijloacele de transport). În acest caz, ar trebui incluse efectele planurilor asupra mobilității, în sensul indicat, în special în anexa I, litera (f) și în anexa II, punctul 2.

4.12   Întrebarea 12: Este necesară încurajarea amenajării de benzi dedicate pentru transportul în comun?

4.12.1

Da, această măsură este indispensabilă și are un puternic impact asupra mobilității. Benzile sau platformele rezervate înseamnă mai multă siguranță și rapiditate, mai puțină aglomerație, reducerea consumului energetic, precum și un confort sporit pentru călători. Această măsură contribuie la atragerea utilizatorilor de vehicule private.

4.13   Întrebarea 13: Este nevoie să se introducă o Cartă europeană a drepturilor și obligațiilor călătorilor care folosesc transportul în comun?

4.13.1

Consolidarea drepturilor și a obligațiilor călătorilor este esențială pentru îmbunătățirea calității serviciilor oferite de diferitele moduri de transport în comun (frecvență, punctualitate, confort pentru toate categoriile de utilizatori, siguranță, politică tarifară etc.). Comitetul încurajează acest lucru, însă atrage atenția că trebuie să se țină seama de caracteristicile fiecărui mod de transport, în special ale celor care utilizează aceeași infrastructură.

4.13.2

Având în vedere diferențele normative existente între diversele texte juridice și diferitele modalități de transport, ar trebui să se reunească toate drepturile călătorilor care folosesc transportul în comun într-o „cartă a drepturilor”, lăsându-se un spațiu de manevră pentru ca aceasta să poată fi completată de către statele membre și prin autoreglementare prin coduri de conduită (5) la care subscriu operatorii economici și societatea civilă organizată (asociații ale consumatorilor, de mediu, ale angajatorilor, sindicate etc.). CESE insistă asupra importanței dialogului între aceste asociații și întreprinderile de transport în comun, în special în scopul îmbunătățirii calității serviciilor.

Ar trebui întreprinse acțiuni la nivel comunitar pentru a reformula și a consolida drepturile existente în diferitele texte juridice, care să fie completate prin acțiunile statelor membre și ale organizațiilor societății civile. CESE insistă asupra necesității existenței unor mecanisme și instrumente flexibile și simple, care să garanteze drepturile utilizatorilor.

4.14   Întrebarea 14: Ce măsuri ar putea fi adoptate pentru a integra mai bine transportul de călători și de mărfuri în cercetare și în planificarea mobilității urbane?

4.14.1

Planurile de mobilitate urbană în zonele metropolitane ar trebui să ia în considerare atât transportul de călători, cât și pe cel de mărfuri, pentru a asigura dezvoltarea logisticii distribuției de mărfuri, fără a împiedica mobilitatea persoanelor.

4.14.2

În acest scop este necesară suplimentarea personalului însărcinat cu supravegherea zonelor destinate încărcării și descărcării mărfurilor.

4.14.3

Crearea unor mecanisme care să faciliteze și să accelereze sistemele de denunțare a contravenienților, astfel încât vehiculul care comite o contravenție să poată fi retras cât mai repede din zona rezervată, iar aceasta să fie din nou operațională.

4.14.4

Crearea unor mecanisme eficiente de sancționare a infractorilor, de la retragerea vehiculului până la încasarea efectivă a amenzii.

4.14.5

Campanii de informare și sensibilizare a cetățenilor în scopul de a obține acceptarea și implicarea populației în atingerea obiectivelor stabilite. Unul dintre obiectivele acestor campanii este obținerea colaborării din partea proprietarilor de localuri comerciale la supravegherea zonelor destinate încărcării și descărcării, demonstrându-le acestora că ocuparea ilegală a acestor zone poate aduce prejudicii afacerilor lor.

4.14.6

Limitarea duratei de staționare permise în zonele destinate încărcării și descărcării, în conformitate cu duratele necesare pentru majoritatea operațiunilor de încărcare și descărcare. Există, de asemenea, posibilitatea de a solicita autorizații speciale pentru creșterea duratei permise, astfel încât să nu se aducă prejudicii anumitor tipuri de transporturi (de exemplu, mutările), care necesită mai mult timp pentru a realiza încărcarea și descărcarea mărfurilor. De asemenea, se pot stabili intervale orare specifice pentru încărcare și descărcare.

4.15   Întrebarea 15: Cum se poate realiza o mai bună coordonare între transportul urban și interurban și amenajarea teritoriului? Ce tip de structură organizatorică ar fi adecvată?

Prin coordonarea adecvată în următoarele domenii:

a)

coordonarea între diferitele organisme:

În anumite orașe europene, înființarea unor organisme de coordonare a transportului a contribuit cu deosebit succes la coordonarea și planificarea transportului, asigurând servicii de calitate, eficace și eficiente.

În ceea ce privește coordonarea cu alte moduri de transport, trebuie introdus un grad mai mare de transparență în repartizarea costurilor pentru diferitele moduri de transport în comun.

Ar fi util ca serviciile de transport interurbane să dispună de infrastructurile necesare pentru schimbul intermodal, astfel încât să se faciliteze transferurile între diferitele modalități de transport în comun, evitându-se utilizarea de către călători a încă unui mijloc de transport pentru a face legătura între modalități.

b)

coordonarea cu instrumentele de planificare:

Anticiparea impactului pe care îl au asupra mobilității anumite planuri și proiecte este o cerință stabilită deja prin importanta hotărâre a Curții de Justiție din 16 martie 2006 (cauza C-332/04): obligația de a supune proiectul controversat unei evaluări de mediu s-a bazat, în principal, pe efectul estimat asupra mobilității. Totuși, acest criteriu nu a fost încă introdus în dreptul pozitiv.

Prin urmare, considerăm necesare două modificări specifice ale normelor comunitare privind evaluarea de mediu, pentru a include, printre tipurile de impact care trebuie luate în considerare, efectul planului sau programului asupra mobilității. Se propun, în special, modificările menționate în răspunsul la întrebarea numărul 11.

Autoritățile regionale trebuie să recurgă în mod coerent la amenajarea strategică a teritoriului pentru utilizarea rațională a solului.

4.16   Întrebarea 16: Ce acțiuni suplimentare ar trebui întreprinse pentru a ajuta orașele să-și rezolve problemele de siguranță a drumurilor și de securitate a persoanelor în transportul urban?

4.16.1

Siguranța drumurilor: la nivel european, promovarea bunelor practici și a unui dialog mai intens și mai structurat cu părțile interesate locale și regionale, precum și cu statele membre, în domeniul noilor tehnologii și în special al aplicațiilor ITS, în scopul sporirii siguranței. De asemenea, creșterea nivelului de formare a profesioniștilor din sector în materie de șofat, precum și instituirea de măsuri disuasive pentru a evita ca contravențiile rutiere transfrontaliere să rămână nesancționate.

4.16.2

Securitatea persoanelor: pentru a încuraja bunele practici, ar trebui intensificată prezența fizică a poliției în vehiculele de transport în comun, în special pe timpul nopții sau pe traseele către cartierele marcate de conflicte și excludere socială, precum și utilizarea tehnologiei informației și informarea utilizatorilor.

4.17   Întrebarea 17: Cum pot fi operatorii și cetățenii mai bine informați cu privire la posibilitățile oferite în materie de siguranță de tehnologiile avansate în domeniul gestionării infrastructurii și vehiculelor?

4.17.1

Sensibilizând cetățenii prin campanii de educare și informare, adresate în special tinerilor. De asemenea, prin intermediul activităților în favoarea generalizării utilizării dispozitivelor de control în orașe pentru toți utilizatorii drumurilor publice. În general, CESE consideră extrem de semnificativă adoptarea de măsuri care au ca scop întărirea aspectului cultural și a celui legat de educația civică în toate temele referitoare la mobilitatea urbană.

4.18   Întrebarea 18: Este nevoie de dezvoltarea echipamentelor radar automate adaptate la mediul urban și de promovarea utilizării acestora?

4.18.1

În funcție de scopurile urmărite, care trebuie să vizeze întotdeauna îmbunătățirea mobilității și optimizarea vitezei de călătorie. Prin promovarea bunelor practici pentru a spori siguranța și a intensifica utilizarea dispozitivelor inteligente.

4.19   Întrebarea 19: Este supravegherea video un instrument bun pentru siguranță și securitate în transportul urban?

4.19.1

Instalarea de sisteme de urgență bazate pe noile tehnologii în vehiculele de transport în comun, care să permită anunțarea serviciilor de urgență în caz de vandalism sau de accident, transmiterea de informații privind locul unde se află vehiculul, precum și imagini și sunet din interiorul vehiculului.

4.19.2

Trebuie adoptate măsuri adecvate pentru a se evita încălcarea vieții private, acesta fiind un drept fundamental al persoanei.

4.20   Întrebarea 20: Ar fi necesar ca toate părțile interesate să colaboreze la dezvoltarea unei noi culturi a mobilității în Europa? Pe baza modelului Observatorului European pentru Siguranță Rutieră, existența unui Observator European pentru Mobilitate Urbană ar putea fi o inițiativă utilă pentru susținerea acestei colaborări?

4.20.1

O nouă cultură a mobilității urbane presupune colaborarea instituțiilor europene, a celor din statele membre, a regiunilor și organismelor locale, precum și a organizațiilor societății civile organizate.

4.20.2

Un Observator European pentru Mobilitate Urbană Durabilă ar fi o inițiativă utilă și ar aduce o valoare adăugată, deoarece ar permite colectarea datelor, urmărirea schimbărilor în cererea de transport și promovarea schimburilor de experiență. De asemenea, ar contribui la mai buna cunoaștere a problemelor derivate din mobilitate și la punerea în aplicare a politicilor adecvate pentru rezolvarea acestora.

La nivel european, ar trebui începută armonizarea calculului măsurilor unitare de evaluare urbană. CESE consideră bine-venită unificarea criteriilor în acest domeniu.

4.21   Întrebarea 21: Cum ar putea instrumentele financiare existente, precum Fondurile structurale și de coeziune, să fie mai bine folosite, într-un mod coerent, pentru a susține un transport urban integrat și durabil?

4.21.1

Prin stabilirea ca obiectiv al fondurilor îmbunătățirea mobilității urbane și transferul treptat către echipamente de transport în comun curate (consum și emisii scăzute), precum și prin asigurarea obținerii unui profit mai mare pentru fiecare euro investit.

CESE susține creșterea procentului din fondurile europene alocat educației și cercetării.

4.21.2

Este necesară, de asemenea, reducerea contribuțiilor financiare prin stabilirea unor bareme obiective care să permită optarea pentru soluția cea mai rentabilă pentru comunitate, pentru a oferi cetățenilor un transport de calitate la un preț rezonabil. Ar trebui acordată prioritate eficienței și îndeplinirii obligațiilor de serviciu public.

4.22   Întrebarea 22: Cum ar putea instrumentele economice, în special instrumentele bazate pe piață, să susțină un transport urban curat și eficient din punct de vedere energetic?

4.22.1

Prin impunerea unor clauze ecologice în procedurile de achiziții publice de echipamente pentru proiectele de infrastructură finanțate din programe europene.

4.22.2

O altă posibilitate ar fi introducerea criteriilor Buying green. A handbook on environmental public procurement [SEC (2004) 1050] într-un document COM, adăugându-se achizițiile publice ecologice de echipament de transport.

Piața autovehiculelor destinate utilizatorilor individuali, precum și cea a mijloacelor de transport în comun este în plină transformare, în sensul adoptării de măsuri de respectare a mediului. Ar trebui promovată achiziționarea de vehicule mai curate (în privința tipului de carburant sau de motor), iar eforturile financiare acceptate de consumatori ar trebui recunoscute prin aplicarea unui tratament diferențiat în ceea ce privește accesul acestor vehicule în centrele urbane.

4.23   Întrebarea 23: Cum ar putea activitățile de cercetare să ajute mai mult la atenuarea constrângerilor urbane și la facilitarea dezvoltării traficului urban?

4.23.1

Prin definirea în mod clar a categoriilor de proiecte care pot obține ajutoare publice comunitare și prin solicitarea (cu verificarea corespunzătoare) realizării obiectivelor proiectelor respective (în termenul stabilit), astfel încât, în cazul nerespectării, să poată fi restituite ajutoarele obținute.

4.24   Întrebarea 24: Este nevoie ca orașele să fie încurajate să folosească taxele urbane? Este nevoie de un cadru general și/sau de îndrumări pentru taxele urbane? Ar trebui ca veniturile din aceste taxe să fie rezervate pentru îmbunătățirea transportului urban în comun? Ar trebui să se internalizeze costurile externe?

4.24.1

Este necesară o reglementare generală la nivel european, care ar trebui realizată prin armonizarea criteriilor de calcul al taxelor și de stabilire a unui prag util de densitate a rețelei de transport în comun.

4.24.2

Cu toate acestea, CESE consideră că, deși sistemele de taxare pentru accesul în centrul orașului se aplică în interes general și au rezultate imediate acceptabile, acestea se pot dovedi discriminatorii pentru categoriile cu venituri scăzute, având în același timp slabe efecte disuasive asupra segmentelor sociale cu venituri mari.

Autoritățile locale trebuie să adopte măsuri pentru a atenua eventualele efecte negative, ca, de exemplu, promovarea utilizării transportului în comun sau introducerea cartelelor de transport la preț redus.

4.24.3

O altă posibilitate cu „efecte orizontale” asupra tuturor categoriilor de venit ar fi taxarea în punctele de acces, însă nu pentru încasarea unei sume de bani, ci pentru calcularea cotei de kilometri urbani disponibili pentru fiecare conducător auto. Cu alte cuvinte, se propune o „raționalizare” a accesului (în kilometri pe unitate de timp), lucru care ar impune „selectarea” și administrarea traseelor urbane parcurse cu mijloace de transport private, chiar dacă trebuie admis că și aceasta presupune o anumită discriminare în funcție de locul de reședință, de origine sau de destinație.

4.24.4

Bineînțeles, aceasta ar constitui o „împărțire pe zone” suplimentară față de cea deja propusă a „zonelor cu densitate redusă a circulației”, în care traficul ar fi practic restrâns la transportul în comun și la cel al rezidenților.

4.25   Întrebarea 25: Ce valoare adăugată ar putea aduce, pe termen lung, susținerea europeană vizată pentru finanțarea transportului urban curat și eficient din punct de vedere energetic?

4.25.1

Valoarea adăugată este imensă și greu de calculat, dacă se iau în considerare factorii sanitari sau de salubritate (atât psihici, cât și fizici), precum și valoarea timpului de care dispun oamenii (diminuat din cauza duratelor considerabile necesare pentru a ajunge de la domiciliu la locul de muncă și viceversa, care, adăugate zilei de lucru, produc o gamă largă de efecte negative).

Bruxelles, 29 mai 2008.

Președintele

Comitetului Economic și Social European

Dimitris DIMITRIADIS


(1)  COM(2006) 314 final. Comunicarea Comisiei către Consiliu și Parlamentul European „Pentru o Europă în mișcare — mobilitate durabilă pentru continentul nostru: evaluarea intermediară a Cărții albe privind transporturile, publicată de Comisia Europeană în 2001”.

(2)  Avizul privind transportul în zonele urbane și metropolitane, JO C 168, 27.7.2007, p. 74. Raportor: dl Ribbe.

(3)  Având în vedere Protocolul (nr. 30) din Tratatul CE privind aplicarea principiilor subsidiarității și proporționalității și Acordul interinstituțional din 25 octombrie 1993 dintre Parlamentul European, Consiliu și Comisie.

(4)  A se vedea cauza CJCE „Concordia BUS” și criteriile utilizate în aceasta.

(5)  A se vedea Avizul privind Carta europeană a drepturilor consumatorilor de energie, JO C 151, 17.6.2008. Raportor: dl. Iozia.


30.8.2008   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 224/46


Avizul Comitetului Economic și Social European privind Comunicarea Comisiei — Plan de acțiune privind logistica transportului de marfă

COM(2007) 607 final

(2008/C 224/10)

La 18 octombrie 2007, în conformitate cu articolul 262 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, Comisia Europeană a hotărât să consulte Comitetul Economic și Social European cu privire la

Comunicarea Comisiei — Plan de acțiune privind logistica transportului de marfă.

Secțiunea pentru transporturi, energie, infrastructură și societatea informațională, însărcinată cu pregătirea lucrărilor Comitetului pe această temă, și-a adoptat avizul la 8 mai 2008. Raportor: dl Retureau.

În cea de-a 445-a sesiune plenară, care a avut loc la 28 și 29 mai 2008 (ședința din 29 mai), Comitetul Economic și Social European a adoptat prezentul aviz cu 99 voturi pentru, 0 voturi împotrivă și 1 abținere.

1.   Concluzii și recomandări

1.1

Comitetul salută planul de acțiune propus de Comisie și dorește să fie consultat în legătură cu raportul intermediar prevăzut pentru 2010, pentru a constata progresele realizate și eventualele probleme care subzistă.

1.2

CESE împărtășește punctul de vedere conform căruia terminalele intermodale, inclusiv porturile și aeroporturile, pot profita de pe urma efectuării unor analize comparative (benchmarking) specifice, în strânsă cooperare cu lumea întreprinderilor. Prin utilizarea unor valori generice la nivel european, care permit însă explicitări la nivel local, se poate face o diferențiere riguroasă a valorilor de referință din analizele comparative, date fiind diversele caracteristici ale terminalelor terestre, porturilor maritime, aeroporturilor și porturilor de pe apele interioare.

1.3

Fixarea prețului de transport în funcție de diferitele tipuri de transport nu reflectă, în general, impactul real al acestora asupra infrastructurii, mediului, eficienței energetice, și nici costurile sociale, în sens restrâns, costurile pentru societate, în sens larg, precum și costurile teritoriale.

1.4

Instrumentele de comparație și de evaluare care pot fi luate în considerare pentru benchmarking trebuie să poată compara lanțurile de transport din perspectiva caracterului lor durabil, în vederea facilitării punerii în aplicare a unui mecanism echilibrat de stabilire a prețurilor și a elaborării unui sistem de reglare care să determine alegerea modalităților de transport mai eficiente și mai durabile, în funcție de natura mărfurilor transportate și a modalităților de transport disponibile.

1.5

Creșterea eficienței logisticii de transport, care să răspundă nevoilor utilizatorilor și întregii societăți, trebuie, în mod inevitabil, să fie cuplată cu dezvoltarea considerabilă a implementării rapide a noilor tehnologii de vârf existente și a noilor cercetări, precum și cu un efort permanent de formare și calificare a personalului și o îmbunătățire a condițiilor de muncă. În același timp, este necesar să fie optimizată utilizarea infrastructurilor existente, să fie valorificate resursele umane, materiale și financiare investite în transporturi și logistică. De asemenea, trebuie promovată revalorizarea meseriilor și trebuie mărit gradul lor de atractivitate. De asemenea, este neapărată nevoie de noi investiții, în vederea accelerării integrării noilor state membre și a facilitării politicii euromediteraneene și a politicii de vecinătate. Trebuie evaluate, de asemenea, perspectivele pe termen lung în ce privește evoluția cererii, pentru angajarea cheltuielilor de investiții care vor fi amortizate pe termen foarte lung.

1.6

Este necesară întărirea securității și siguranței rutiere, mai ales în zonele de frontieră în raport cu state terțe.

1.7

Coasta maritimă a UE s-a extins, ea include acum Marea Baltică și Marea Neagră și este conectată la marea axă a Dunării, care trebuie revitalizată. Europa dispune de platforme portuare prin care tranzitează 90 % din comerțul cu țările terțe și 40 % din comerțul între statele membre ale Uniunii. Activitățile logistice cunosc o dezvoltare importantă. Cu toate acestea, sunt necesare numeroase îmbunătățiri. În mod special, trebuie modernizate căile de acces terestre, astfel încât să existe o mai mare posibilitate de alegere între modalitățile de transport și să se recurgă în mod mai regulat la tehnicile intermodale. De asemenea, tehnicile și organizarea transbordărilor trebuie îmbunătățite. În plus, trebuie găsit un echilibru mai bun între diferitele locuri unde sunt amplasate porturile și o mai bună complementaritate între acestea și platformele terestre.

1.8

Comitetul susține utilizarea de noi tehnologii, cercetarea aplicată privind toate aspectele perfectibile ale diferitelor modalități (infrastructuri, utilaje de transport și manipulare, organizare și condiții de muncă etc.), contribuția voluntară la elaborarea normelor tehnice și a normelor de comunicare și mesagerie, în vederea dezvoltării comodalității și fluidizării traficului, precum și o mai bună „cuplare” între, pe de o parte, creșterea producției și a tranzacțiilor și, pe de altă parte, creșterea transporturilor, care nu pot decât să se dezvolte. În acest sens, o mai mare eficiență a lanțurilor logistice reprezintă un factor esențial.

1.9

Trebuie continuată cercetarea motoarelor și a eficienței lor energetice, a carburanților nefosili, atât în legătură cu autoturismele, cât și cu autovehiculele destinate transportului public de călători și transportului de mărfuri.

1.10

Logistica transportului urban are nevoie de măsuri urgente și de eforturi mai susținute pentru a împiedica gâtuirea progresivă a economiei marilor orașe și pierderi considerabile de eficiență datorate timpului irosit în blocaje, caracteristici neproductive și poluante pentru locuitori și întreprinderi. În mediul urban este necesară o abordare globală, care să țină cont de nevoile individuale și colective în transportul de persoane și mărfuri, în vederea unei mai bune utilizări a drumurilor publice și a inversării tendinței locuitorilor și a numeroaselor activități de deplasare către periferiile acaparatoare ale orașelor și către zonele de locuit îndepărtate.

1.11

Caracterul durabil, eficiența energetică și intermodalitatea se află în centrul acestui plan, iar calendarul prevăzut subliniază urgența politicii care trebuie urmată. Propunerile Comisiei favorizează cooperarea și dialogul în dauna constrângerilor. Trebuie demonstrat că aceasta reprezintă o opțiune viabilă. Succesul său va depinde de factorii din domeniul transporturilor și de capacitatea lor de adaptare la aceste exigențe exprimate în mod clar de societatea civilă.

2.   Propunerile Comisiei

2.1   Introducere

2.1.1

La 28 iunie 2006, Comisia a publicat o comunicare cu titlul: Logistica transportului de marfă în Europa, cheia mobilității durabile  (1). Această comunicare arăta rolul logisticii în asigurarea unor transporturi mai durabile, mai puțin poluante și care țin cont cu adevărat de mediu și trebuia să fie urmată de consultări pentru elaborarea unui plan european de acțiune privind logistica transportului de marfă (2), publicat la 18 octombrie 2007.

2.1.2

Comisia dorea să introducă componenta logistică în politica de transporturi a UE, în scopul reducerii blocajelor recurente și a consumului de energie, al exploatării optime a co/multi-modalității infrastructurii și mijloacelor de transport, al protecției mediului și limitării daunelor provocate acestuia, al promovării formării profesionale permanente a personalului.

2.1.3

Comitetul este consultat pentru a elabora un aviz pe această temă, care cuprinde obiectivele ce trebuie să fie atinse, un calendar de acțiuni și care utilizează noile tehnologii ale informației destinate să întărească eficiența logisticii transportului obiectelor (obiecte individualizate, pachete, containere). Sunt prevăzute, de asemenea, un sistem de certificare pe bază voluntară pentru personalul din sectorul logisticii și garantarea calificărilor și instruirilor necesare pentru exercitarea profesiei, pentru a facilita mobilitatea acestor persoane.

2.1.4

Cu toate acestea, deja în 2006 Comisia sublinia că, în lipsa unor statistici adecvate, piața europeană din domeniul logisticii este dificil de evaluat. În general, se consideră că logistica reprezintă 10 până la 15 % din costurile produselor transportate.

2.1.5

În comunicarea sa, Comisia propunea crearea unui cadru european pentru logistica transportului de marfă, iar atenția era concentrată pe domenii diferite. Planul de acțiune clarifică lucrurile și fixează termene de realizare cuprinse între 2008 și 2012. Cu alte cuvinte, termene foarte scurte:

identificarea punctelor de strangulare a traficului și eliminarea acestora;

folosirea tehnologiei avansate din domeniul informațiilor și comunicării (TIC), mai ales pentru reperare și urmărire (tracking and tracing) cu ajutorul sistemului Galileo, al sistemului de identificare și urmărire a navelor de la mare distanță (LRIT), al serviciilor de informații fluviale (RIS — River Information Services), al sistemelor de identificare automată (AIS), al Sistemului european de schimb de informații maritime SafeSeaNet și al aplicațiilor telematice din transportul feroviar (TAF) și al logisticii sale integrate (ERMTS); introducerea tehnologiilor „inteligente”, precum dezvoltarea și standardizarea dispozitivelor de identificare cu ajutorul frecvențelor radio (RFID) (3);

standarde universale de mesagerie și comunicații;

cercetarea (al 7-lea program-cadru);

interoperabilitatea și interconectivitatea;

formarea personalului calificat în domeniul logistic;

evaluare comparativă europeană, dar indicatorii și metodologia mai trebuie definite;

politica în domeniul infrastructurii (întreținerea celei existente și utilizarea ei optimă, eventuale investiții noi, mai ales în tehnologiile de vârf);

calitatea performanțelor prin dialog social, cooperare și reglementare adecvate;

promovarea și simplificarea rețelelor multimodale și reglementări de încărcare corespunzătoare.

2.1.6

Planul de acțiune publicat în 2007 constă în încadrarea acțiunilor menționate mai sus într-un program de obiective mai amănunțite, însoțit de un calendar al realizării lor.

2.1.7

În Comunicarea sa (4) Pentru o Europă în mișcaremobilitate durabilă pentru continentul nostru, publicată în cadrul evaluării intermediare și în același timp cu actualizarea Cărții albe privind transporturile din 2001 (5), Comisia insista pe conceptul „mobilității inteligente”, care cuprinde logistica transporturilor și sistemele de transport inteligente (ITS), și revine, de altfel, în mod special asupra acestei teme în planul de acțiune.

2.2   Transportul electronic de marfă și sistemele de transport inteligente (ITS)

2.2.1

Utilizarea generalizată a TIC prezente și viitoare poate îmbunătăți profund logistica transportului de marfă, dar pune încă probleme ce se cer rezolvate, precum standardizarea, competențele utilizatorilor, obstacolele normative sau de altă natură din calea dematerializării documentelor, securitatea datelor și protecția vieții private.

2.2.2

Conceptul de „transport electronic de marfă” va duce în cele din urmă la un „internet al obiectelor” (încărcăturile: obiecte unice, colete și pachete, fiecare dintre aceste componente putând fi individualizată, numită și identificată printr-o „etichetă inteligentă” pasivă sau activă, care poate fi citită cu ajutorul unui aparat bazat pe tehnologia radiofrecvenței — RF); acest nou internet al obiectelor va permite automatizarea și simplificarea transferului de date referitoare la încărcături (amplasare geografică, informații cu privire la caracteristici și volum, comunicații, informații vamale și de altă natură). Sistemele existente trebuie exploatate din perspectiva concretizării acestei noi ramuri a internetului, care este bazată pe identificarea obiectelor.

2.2.3

Comisia a programat pentru 2008 un mare proiect de cercetare, pe baza unei foi de parcurs pentru implementarea ITS și a tehnologiilor privind logistica transporturilor.

2.3   Perspective

2.3.1

Prin creșterea eficienței, planul urmărește să contribuie la rezolvarea unor probleme precum congestia, poluarea, zgomotul, emisiile de CO2 și dependența de combustibilii fosili. Aceste acțiuni trebuie însoțite de lucrări pe termen lung, întreprinse în colaborare cu statele membre, în vederea creării unei baze comune pentru investiții în viitoarele sisteme de transport de marfă.

2.3.2

În 2010, Comisia Europeană va prezenta un raport privind progresele înregistrate cu privire la punerea în aplicare a planului de acțiune.

3.   Observații generale

3.1

Extinderea UE, globalizarea tot mai mare a schimburilor comerciale, emergența noilor puteri economice (nu doar China), procesele de delocalizare reprezintă factori puternici de dezvoltare a schimburilor. Acestea cresc mai repede decât producția. În Cartea albă a Comisiei din 2001 se preconizează o decuplare a creșterii transporturilor de creșterea economică. Trebuie reluat rapid procesul de reflecție pe această temă, pentru revizuire și pentru a restabili cel puțin o „cuplare” paralelă. În cadrul Cărții albe revizuite în 2006 (6), prin combinarea logistică a diferitelor modalități și a diverșilor factori (organizatori de fluxuri de transport, transportatori, utilizatori, autorități naționale, comunitare, internaționale) și prin utilizarea noilor tehnologii ale informației, de ambalare și de manevrare se poate contribui în mod determinant la raționalizarea transportului de marfă și la o mai mare eficiență a acestuia.

3.2

Rețelele logistice de anvergură mondială impun ca legăturile dintre sistemele modalităților de transport, atât cele fizice, cât și cele electronice, să fie complet integrate, pentru a putea utiliza cel mai eficient mod sau cea mai eficientă combinație de modalități, pentru îmbunătățirea logisticii, stabilind drept obiectiv realizarea „simultană” a unei eficiențe triple: din punct de vedere economic, social și ambiental (inclusiv de natură să reducă cheltuielile energetice).

3.3

Planificarea transporturilor impune, în cea mai mare parte a cazurilor, termene lungi și colaborarea a numeroși participanți. Investițiile în infrastructura de transport și în platformele logistice se fac pentru perioade foarte lungi și sunt foarte scumpe (mai ales porturile maritime și cele pe ape interioare sau aeroporturile, dar și „porturile seci” și șantierele de transport combinate). Or, tocmai aceste platforme sunt cele care pun cele mai multe probleme și pentru acestea trebuie găsite soluții rapide, fiabile și durabile. În consecință, Comitetul consideră că trebuie început cu optimizarea utilizării infrastructurii existente, în legătură cu care schimbul de informații și de experiențe se poate dovedi foarte fructuos. Dar valorificarea a ceea ce există deja și apelul la tehnologiile avansate nu sunt suficiente. O programare a noilor investiții pe termen mediu și lung este indispensabilă.

3.4

Crearea unor noi infrastructuri durabile ar trebui să intervină în funcție de necesitățile pe termen foarte lung și atunci când nu există o alternativă la comodalitate, de exemplu împreună cu alte infrastructuri existente. De exemplu, transportul combinat rutier-feroviar poate constitui alternativa la extinderea rețelei rutiere existente sau la construirea a noi drumuri. Programarea pe care aceasta o presupune trebuie să-i atragă pe toți actorii implicați în lanțul logistic: autorități comunitare, autorități publice naționale și regionale, producători, distribuitori și expeditori, operatori logistici și transportatori, parteneri sociali. Populația respectivă trebuie să fie atrasă în dezbateri prealabile și consultări diverse în legătură cu aceste subiecte, iar opiniile lor trebuie luate serios în seamă.

3.5

Această programare trebuie să conducă la parteneriate durabile, care să permită asigurarea viabilității pe termen lung (pe plan economic, ecologic și social) a infrastructurilor. Programarea ar trebui să fie compatibilă cu Schema de Dezvoltare a Spațiului Comunitar (SDSC), prin aceasta contribuindu-se la structurarea îmbunătățită și coordonată și la garantarea longevității investițiilor în transporturi, a activităților industriale, comerciale și a programelor de amenajare a regiunilor și zonelor urbane. Astfel, vor fi evitate, pe de o parte, în special destrămarea platformelor logistice, delocalizările grăbite și costisitoare, congestia anumitor axe și zone și, pe de altă parte, izolarea altor zone din cauza absenței sau mediocrității legăturilor.

3.6

În ce privește noile norme pentru unitățile de încărcare, este de la sine înțeles că acestea trebuie să faciliteze eventualele transbordări din punctul de vedere al greutății maxime manipulabile și al gabaritului. Cu toate acestea, din cauza problemelor legate de faptul că drumurile sunt aproape exclusiv rezervate transportului terestru de marfă, aceste norme nu trebuie să conducă la supraîncărcare, aspect care ar avea drept consecințe degradarea infrastructurii și reducerea și mai accentuată a siguranței transportului rutier. Normele trebuie să favorizeze comodalitatea.

3.7

Referitor la propunerea din 2003 privind o nouă unitate intermodală voluntară de încărcare, Comitetul reamintește, pe scurt, că a combina două unități de încărcare având dimensiuni diferite reprezintă un coșmar logistic. Reunirea a două obstacole (dimensiuni fixe ale dispozitivelor de fixare a containerelor la bord și nesiguranța privind răspunderea pentru costurile acestui sistem) a dus deja la constatarea că sistemul nu va fi folosit.

4.   Observații speciale

4.1

Comitetul dorește foarte mult să fie consultat în legătură cu raportul pe care Comisia îl va elabora în 2010 despre progresele planului și cu eventualele probleme pe care le-ar genera punerea sa în aplicare.

4.2

Internetul obiectelor va constitui în mod cert un mijloc de îmbunătățire a eficienței logistice în transporturi, precum și a serviciilor pentru clienți. Cu toate acestea, pe baza experienței internetului clasic, Comitetul își pune întrebări cu privire la procedurile și instrumentele de monitorizare a atribuirii denumirilor; din rațiuni istorice, internetul numelor este monitorizat, în ultimă instanță, de ministerul federal al comerțului din Statele Unite (US Department of Commerce). Comitetul sprijină ideea unei alternative europene în numirea și gestionarea bazelor de date, precum și în formularea normelor tehnice.

4.2.1

Comitetul salută includerea de către Comisie a dezvoltării logistice în Agenda de la Lisabona reînnoită pentru creștere economică și locuri de muncă. Cu toate acestea, pe baza experiențelor trecute, Comitetul invită Comisia să recupereze întârzierile acumulate în implementarea noilor tehnologii, mai ales în ce privește Galileo.

4.3

În opinia Comitetului, internetul obiectelor ar trebui, ținând cont de importanța economică și de caracterul preponderent intraregional al schimburilor comerciale, să se bazeze pe multipolaritate (de exemplu, instituții regionale sau subregionale de atribuire a denumirilor) și să nu fie pus, în ultimă instanță, sub controlul unei autorități unice și, pe deasupra, din afara UE.

4.4

Trebuie ridicate în mod clar și problemele protecției vieții private și a confidențialității afacerilor, în legătură cu diversificarea instrumentelor de informare create pentru identificarea conținutului încărcăturilor, pentru a evita mai ales divulgarea de informații către organizații infracționale, în special în statele terțe (cu consecințele de natură vamală și de asigurări pe care acest lucru le presupune), monitorizarea încărcăturii și identificarea expeditorilor, intermediarilor și destinatarilor ei, în contextul promovării sistemelor de transport inteligente (ITS) și a tehnologiilor informației, asociate acestora.

4.5

Acest aspect va fi valabil în special în cazul logisticii fine, proprie comerțului electronic.

4.6

Comitetul salută intenția Comisiei de a moderniza profesiile din domeniul logisticii, printr-un sistem de definiții și certificare a operatorilor și solicită ca acest sistem să conțină o înaltă valoare adăugată.

4.7

Comitetul salută, de asemenea, propunerea Comisiei de a elabora, împreună cu partenerii sociali, norme de calificare și formare. În acest context, Comitetul își exprimă speranța că perioadele de calificare și instruire profesională vor avea caracter continuu și vor integra treptat progresele cognitive. De asemenea, este salutar faptul că Comisia urmărește să contribuie la o recunoaștere reciprocă a acestor certificate voluntare.

4.8

Este indispensabilă îmbunătățirea performanțelor logistice, prin folosirea crescândă a noilor tehnologii, prin simplificare administrativă, schimburi de experiență, dezvoltarea calificărilor, a formării profesionale și a comodalității. Comitetul ține însă să sublinieze că aceste progrese vor putea fi fructificate doar dacă — după cum preconiza Comisia în Cartea sa albă din 2001 — sectorul transporturilor și al logisticii va face obiectul unei reechilibrări intra- și intermodale și unei concurențe reglementate, fapt care implică o relativă reevaluare a prețurilor transportului și o reală armonizare a condițiilor de concurență intramodală și intermodală, chiar în interiorul UE.

Bruxelles, 29 mai 2008

Președintele

Comitetului Economic și Social European

Dimitris DIMITRIADIS


(1)  COM(2006) 336 final.

(2)  COM(2007) 607 final.

(3)  A se vedea Avizul exploratoriu pe tema identificarea prin frecvențe radio (RFID) (raportor dl Morgan), JO C 256, 27.10.2007, pp. 66-72 și lucrările Conferinței de la Lisabona din 15 și 16 noiembrie 2007 (site-ul Președinției portugheze).

(4)  COM(2006) 314 final din 22.6.2006.

(5)  A se vedea avizele respective ale Comitetului privind Cartea albă COM(2001) 370 din 12.9.2001„Politica europeană a transporturilor în perspectiva anului 2010: momentul hotărâtor” și evaluarea intermediară COM(2006) 314 din 22.6.2006„Pentru o Europă în mișcare — Mobilitate durabilă pentru continentul nostru — Evaluare intermediară a Cărții albe”.

(6)  Pentru o Europă în mișcare — Mobilitate durabilă pentru continentul nostru — Evaluare intermediară a Cărții albe privind transportul a Comisiei Europene din 2001, COM(2006) 314 final, 22 iunie 2006.


30.8.2008   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 224/50


Avizul Comitetului Economic și Social European privind

propunerea de directivă a Parlamentului European și a Consiliului de modificare a Directivelor Parlamentului European și ale Consiliului 2002/21/CE privind un cadru de reglementare comun pentru rețelele și serviciile de comunicații electronice, 2002/19/CE privind accesul la rețelele de comunicații electronice și la infrastructura asociată, precum și interconectarea acestora și 2002/20/CE privind autorizarea rețelelor și serviciilor de comunicații electronice

propunerea de directivă a Parlamentului European și a Consiliului de modificare a Directivei 2002/22/CE privind serviciul universal și drepturile utilizatorilor legate de rețelele și serviciile de comunicații electronice, a Directivei 2002/58/CE privind prelucrarea datelor personale și protejarea confidențialității în sectorul comunicațiilor publice și a Regulamentului (CE) nr. 2006/2004 privind cooperarea în materie de protecție a consumatorului

propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului de instituire a Autorității europene de reglementare a pieței comunicațiilor electronice

COM(2007) 697 final — 2007/0247 (COD)

COM(2007) 698 final — 2007/0248 (COD)

COM(2007) 699 final — 2007/0249 (COD)

(2008/C 224/11)

La 10 decembrie 2007, în conformitate cu articolul 95 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, Comisia Europeană a hotărât să consulte Comitetul Economic și Social European cu privire la următoarele propuneri:

Propunerea de directivă a Parlamentului European și a Consiliului de modificare a Directivelor Parlamentului European și ale Consiliului 2002/21/CE privind un cadru de reglementare comun pentru rețelele și serviciile de comunicații electronice, 2002/19/CE privind accesul la rețelele de comunicații electronice și la infrastructura asociată, precum și interconectarea acestora și 2002/20/CE privind autorizarea rețelelor și serviciilor de comunicații electronice

Propunerea de directivă a Parlamentului European și a Consiliului de modificare a Directivei 2002/22/CE privind serviciul universal și drepturile utilizatorilor legate de rețelele și serviciile de comunicații electronice, a Directivei 2002/58/CE privind prelucrarea datelor personale și protejarea confidențialității în sectorul comunicațiilor publice și a Regulamentului (CE) nr. 2006/2004 privind cooperarea în materie de protecție a consumatorului

Propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului de instituire a Autorității europene de reglementare a pieței comunicațiilor electronice.

Secțiunea pentru transporturi, energie, infrastructură și societatea informațională, însărcinată cu pregătirea lucrărilor Comitetului pe această temă, și-a adoptat avizul la 8 mai 2008. Raportor: dl Hernández Bataller.

În cea de a 445-a sesiune plenară, care a avut loc la 28 și 29 mai 2008 (ședința din 29 mai 2008), Comitetul Economic și Social European a adoptat prezentul aviz cu 80 voturi pentru, 0 voturi împotrivă și 1 abținere.

1.   Concluzii și recomandări

1.1

CESE împărtășește obiectivele Comisiei de a obține beneficii maxime pentru utilizatori pe piața comunicațiilor electronice, de a se asigura că nu există niciun fel de denaturare sau îngrădire a concurenței, de a promova investițiile eficiente în materie de infrastructuri, precum și inovațiile, încurajând utilizarea și gestionarea eficientă a spectrului radio și a resurselor de numerotare.

1.2

Având în vedere că sectorul comunicațiilor electronice se caracterizează printr-un nivel ridicat de inovație tehnologică și prin piețe deosebit de dinamice, CESE este de acord cu modelul de reglementare pentru cadrul comunicațiilor electronice și cu modificările propuse, care se bazează pe următoarele aspecte:

1.2.1

reglementarea descentralizată în statele membre, acordând autorităților naționale responsabilitatea pentru supervizarea piețelor, în conformitate cu o serie de principii și proceduri comune. În același timp, se consolidează independența autorităților naționale de reglementare (ANR), gestionarea obișnuită și marja de manevră a acestora, garantându-li-se bugete proprii, resurse umane suficiente și întărirea competențelor de executare, pentru a îmbunătăți punerea în aplicare efectivă a cadrului de reglementare;

1.2.2

consolidarea pieței interne, acordându-se Comisiei anumite competențe pentru piețele transnaționale care depășesc domeniul de competență al unui stat membru;

1.2.3

sporirea coerenței legislative, modernizând anumite dispoziții pentru a le adapta la evoluția tehnologiei și a pieței și eliminând dispozițiile caduce, redundante sau fără obiect;

1.2.4

definirea unei strategii de gestionare eficientă a spectrului pentru realizarea unui spațiu informațional european unic;

1.2.5

în cazuri excepționale, separarea funcțională, adoptată de ANR cu aprobarea prealabilă a Comisiei, pentru a garanta furnizarea de produse de acces perfect echivalente către toți operatorii în aval, inclusiv către propriile departamente în aval ale operatorului integrat vertical;

1.2.6

asigurarea fiabilității și eficienței comunicațiilor prin intermediul rețelelor de comunicații electronice. În acest scop, Autoritatea trebuie să contribuie la armonizarea măsurilor de securitate tehnice și organizaționale corespunzătoare, acordând consultanță de specialitate;

1.2.7

consolidarea drepturilor consumatorilor în ceea ce privește anumite aspecte ale contractelor, transparența și publicarea informațiilor, disponibilitatea serviciilor, serviciile de informații și de urgență, precum și transferabilitatea numerelor. Cu toate acestea, propunerile avansate nu permit atingerea unui nivel ridicat de protecție a consumatorilor, așa cum prevede Tratatul, deoarece nu abordează aspecte precum reglementarea serviciilor pentru clienți, nivelurile minime de calitate, clauzele de penalizare sau cazurile de achiziții comune de servicii și terminale;

1.2.8

sporirea protecției confidențialității și a vieții private, deși nu toate propunerile sunt suficient de ambițioase, ca, de exemplu, protecția împotriva mesajelor electronice nesolicitate (spam), care, în opinia CESE, ar trebui să se bazeze fără echivoc pe principiul consimțământului expres și prealabil al consumatorului pentru a primi comunicări comerciale.

1.3

CESE consideră pozitivă includerea echipamentelor terminale în domeniul de aplicare al cadrului de reglementare, deoarece va îmbunătăți accesibilitatea electronică pentru utilizatorii finali cu handicap. De asemenea, Comitetul salută instituirea de măsuri obligatorii privind serviciul universal pentru utilizatorii cu handicap, pentru a facilita accesul acestora la serviciile telefonice accesibile publicului, inclusiv la serviciile de urgență, la serviciile de informații telefonice și la lista abonaților telefonici, în condiții echivalente celor de care beneficiază alți utilizatori finali, precum și alte măsuri specifice.

1.4

Simplificarea și reducerea costurilor administrative sunt, de asemenea, importante, iar flexibilitatea sporită în ceea ce privește sarcinile de gestionare a spectrului va facilita procedurile administrative și utilizarea spectrului de către operatori. CESE consideră necesară existența excepțiilor limitate, de natură tehnică, precum și a excepțiilor mai ample, destinate atingerii obiectivelor de interes general (urmând a fi stabilite de statele membre), precum diversitatea culturală și lingvistică, libertatea de exprimare și pluralitatea în mass-media, promovarea coeziunii sociale și teritoriale sau siguranța persoanelor, ținând seama de necesitățile tehnice, sociale, culturale și politice ale tuturor statelor membre, conform prevederilor legislației naționale și dreptului comunitar.

1.5

Instituirea unei Autorități europene de reglementare a pieței comunicațiilor electronice, ca entitate independentă de Comisie care să consolideze puterile ANR, se poate dovedi utilă, deoarece ar pune la dispoziție mijloacele de stabilire a unui parteneriat eficient între Comisie și autoritățile naționale de reglementare, cu privire la aspecte care necesită o politică europeană coerentă, precum: definiri ale piețelor, analize și soluții pentru acestea, armonizarea utilizării spectrului radio sau definirea piețelor transnaționale.

2.   Introducere

2.1

În anul 2002, aprobarea unei reforme a pieței telecomunicațiilor a condus la instituirea unui cadru de reglementare pentru comunicațiile electronice (inclusiv toate rețelele satelitare și terestre, fixe și mobile), compus din directiva-cadru, cea privind accesul, cea privind autorizarea, cea privind serviciul universal și cea privind prelucrarea datelor personale și protejarea confidențialității în acest sector.

2.2

Acest cadru de reglementare al UE pentru rețele și servicii de comunicații electronice a fost conceput pentru a facilita accesul noilor operatori la infrastructura existentă, pentru a încuraja investițiile în infrastructuri alternative și pentru a oferi consumatorilor opțiuni mai variate la prețuri reduse.

2.3

Modelul de reglementare pentru cadrul actual se întemeiază pe principiul reglementării descentralizate în statele membre, acordând autorităților naționale responsabilitatea pentru supervizarea piețelor în conformitate cu o serie de principii și proceduri comune.

2.4

Cadrul stabilește un nivel minim de armonizare, lăsând definirea măsurilor de punere în aplicare în seama autorităților naționale de reglementare (în continuare ANR) sau a statelor membre.

2.5

Obiectivul directivei-cadru este de a reduce progresiv reglementarea sectorială ex ante, pe măsură ce se dezvoltă concurența de pe piață, prin intermediul unei recomandări a Comisiei care să identifice piețele de produse și servicii în care ar putea fi justificată reglementarea ex ante.

2.5.1

Obiectivul oricărei intervenții de reglementare ex ante este de a oferi beneficii consumatorilor și de a asigura competitivitatea piețelor cu amănuntul. Definiția „piețelor relevante” se poate modifica în timp, pe măsură ce caracteristicile produselor și serviciilor evoluează iar posibilitățile de substituire a cererii și ofertei se schimbă, după cum se observă în recomandarea Comisiei din 17 decembrie 2007 (1).

3.   Propunerile Comisiei

3.1

Comisia propune o revizuire semnificativă a legislației europene privind comunicațiile electronice (denumită în continuare „cadru de reglementare”), prin prezentarea concomitentă:

a două propuneri de directivă: una de modificare a directivei-cadru, a celei privind accesul și a celei privind autorizarea, iar cealaltă de modificare a Directivei privind serviciul universal și a celei privind protecția confidențialității;

a unei propuneri de regulament de instituire a unei Autorități europene de reglementare a pieței comunicațiilor electronice (denumită în continuare „Autoritatea”).

3.2

Pe scurt, aceste propuneri vizează instituirea unui cadru european de reglementare „modificat” pentru comunicațiile electronice, adaptându-l cerințelor autorităților de reglementare naționale și ale operatorilor și consumatorilor de bunuri și servicii.

3.3

Obiectivul este de a institui un „cadru de reglementare modificat” coerent pentru economia digitală, care să exploateze avantajele rezultate din dezvoltarea pieței interne. Propunerile vizează următoarele aspecte:

3.4

Propunerea de modificare a directivei-cadru, a celei privind autorizarea și a celei privind accesul:

a)

în privința gestionării spectrului, garantează faptul că statele membre consultă părțile interesate în cazul în care vizează introducerea unor derogări de la principiul neutralității tehnologice și a serviciilor, inclusiv atunci când urmăresc obiective de interes general;

b)

sporește coerența cadrului de reglementare prin raționalizarea unor elemente din procedura de analiză a pieței, incluzând posibilitatea de preluare a unei analize a pieței de către Comisie în cazul în care o ANR înregistrează întârzieri semnificative în îndeplinirea sarcinilor proprii;

c)

sporește securitatea și integritatea rețelelor prin întărirea obligațiilor existente, extinzând în același timp cerințele privind integritatea rețelelor de telefonie pentru a acoperi rețelele mobile și rețelele IP;

d)

întărește garanțiile legale ale părților interesate prin definirea a diverse criterii privind independența ANR și recunoaște dreptul de a introduce o acțiune împotriva deciziilor ANR, precum și posibilitatea suspendării măsurilor adoptate de către acestea cu scopul de a preveni, în caz de necesitate urgentă, daune grave și ireparabile;

e)

satisface necesitățile grupurilor vulnerabile prin formularea de cerințe tehnice pentru terminalele care facilitează accesul persoanelor cu handicap la serviciile electronice și prin actualizarea obiectivelor ANR privind utilizatorii în vârstă și utilizatorii cu nevoi sociale;

f)

acordă ANR dreptul de a impune separarea funcțională, cu acordul prealabil al Comisiei;

g)

stabilește o procedură comună de selecție;

h)

în ultimul rând, întărește competențele de executare ale ANR, care au dreptul să impună condiții specifice pentru autorizațiile generale în scopul de a garanta accesibilitatea pentru utilizatorii cu handicap, drepturile de autor și de proprietate intelectuală, precum și transmiterea comunicatelor autorităților publice către public în caz de amenințare iminentă.

3.5

Propunerea de modificare a directivelor privind serviciul universal, prelucrarea datelor personale, protejarea confidențialității și a drepturilor utilizatorilor în sectorul comunicațiilor electronice, precum și cooperarea în materie de protecție a consumatorului se bazează pe progresele obținute deja de abordarea legislativă a Comisiei în acest domeniu.

3.5.1

În acest sens, se recunoaște că existența concurenței în sine nu este suficientă pentru a satisface necesitățile tuturor cetățenilor și pentru a apăra drepturile utilizatorilor, fapt pentru care se includ dispoziții specifice care protejează serviciul universal și drepturile utilizatorilor, precum și datele personale.

3.5.2

Propunerea vizează, în special, îmbunătățirea transparenței prețurilor și a publicării informațiilor destinate utilizatorilor finali, prin impunerea operatorilor a obligației de a publica informații actualizate comparabile, adecvate și ușor accesibile, precum și prin împuternicirea ANR de a asigura îndeplinirea acestor obligații de către operatori.

3.5.3

Sunt incluse măsuri privind transferabilitatea numerelor, care să permită consumatorilor să-și schimbe furnizorii cu ușurință (limita maximă de timp pentru transferarea efectivă a numerelor este stabilită la o zi lucrătoare, iar ANR primesc atribuții de prevenire a practicilor disuasive ale furnizorilor); sunt îmbunătățite cerințele de informare cu privire la localizarea apelantului în cazul apelurilor către serviciile de urgență, prin diferite măsuri, cum ar fi obligația de a transmite informații autorităților de urgență etc.

3.5.4

„Posibilitatea” ca statele membre să adopte măsuri specifice în favoarea utilizatorilor cu handicap este înlocuită de o „obligație” explicită în acest sens, permițându-se ANR să solicite operatorilor publicarea de informații de interes pentru utilizatorii cu handicap.

3.5.5

În plus, se acordă ANR dreptul de a preveni degradarea calității serviciilor prin stabilirea nivelurilor minime de calitate a serviciilor de transmisie prin rețea pentru utilizatorii finali, precum și dreptul de a monitoriza tarifele cu amănuntul dacă nu există nicio întreprindere desemnată drept furnizor de serviciu universal.

3.5.6

De asemenea, se garantează înștiințarea utilizatorilor finali cu privire la încălcările securității având drept rezultat pierderea sau compromiterea datelor personale, precum și informarea acestora cu privire la precauțiile pe care le pot lua pentru a minimiza daunele provocate.

3.5.7

În conformitate cu aceasta, se interzice utilizarea programelor spyware și a altor programe informatice nocive, indiferent de metoda folosită pentru instalarea acestora pe echipamentul utilizatorului și se intensifică lupta împotriva comunicărilor comerciale nesolicitate prin introducerea posibilității ca furnizorii de servicii internet să îi acționeze în judecată pe spammeri.

3.6

În final, trebuie amintită propunerea de a institui o „Autoritate” răspunzătoare în fața Parlamentului European, care va include un consiliu al autorităților de reglementare alcătuit din șefii autorităților naționale de reglementare din toate statele membre UE și va înlocui Grupul european al autorităților de reglementare (ERG) (2).

3.6.1

Autoritatea va acorda consultanță Comisiei în adoptarea anumitor decizii, va avea rolul unui centru de expertiză pentru rețelele și serviciile de comunicații electronice la nivel european și va prelua funcțiile Agenției europene pentru securitatea rețelelor informatice și a datelor (ENISA).

4.   Observații generale

4.1

CESE salută propunerile Comisiei în măsura în care vizează furnizarea de soluții pentru necesitățile de reglementare și gestionare a pieței paneuropene a comunicațiilor electronice.

4.1.1

Comitetul sprijină obiectivele Comisiei de a spori deschiderea piețelor telecomunicațiilor către concurență, de a încuraja investițiile în rețelele de mare viteză (inclusiv toate tehnologiile fixe, mobile și satelitare) (3), de a asigura dezvoltarea viitoare a internetului („internetul obiectelor” și rețeaua semantică) în contextul digitalizării serviciilor audiovizuale, precum și de a optimiza gestionarea spectrului pe piața internă. Toate acestea sunt în interesul comun al consumatorilor și al întreprinderilor care necesită acces la rețele și servicii de telecomunicații de înaltă performanță.

4.1.2

CESE observă că, în contextul legislației actuale, cadrul de reglementare în sectorul telecomunicațiilor a făcut posibile:

înregistrarea unor progrese substanțiale în direcția unor piețe mai deschise și mai dinamice, după cum se subliniază în cel de-al 12-lea raport al Comisiei privind punerea în aplicare a cadrului de reglementare;

combaterea gravelor discrepanțe dintre operatori, precum și a avantajelor de care se bucurau vechile monopoluri de stat.

4.2

CESE consideră pozitiv faptul că sistemul de reglementare descris în propuneri este extins la domeniul comunicațiilor electronice și, în consecință, la toate rețelele de transmisie și de prestare de servicii asociate.

4.3

În afară de îmbunătățirea aspectelor pur tehnice și de gestionare menționate mai sus, Comitetul salută gama largă de dispoziții care vizează în mod specific consolidarea drepturilor utilizatorilor serviciilor de comunicații electronice, precum și garanțiile procedurale și administrative pentru operatori, care vor asigura aplicarea efectivă la nivel intern (drepturile părților lezate, motivația deciziilor, măsuri de precauție și dreptul de recurs). Introducerea acestor garanții este în conformitate cu „dreptul la bună administrare” stipulat la articolul 41 din Carta drepturilor fundamentale.

4.4

CESE sprijină în mod special solicitările formulate în avizele sale anterioare și reluate în aceste propuneri cu privire la:

obligația ca statele membre să adopte măsuri specifice în favoarea utilizatorilor cu handicap (4), pentru a atinge obiectivele Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene și ale Convenției Națiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu handicap;

principiile generale de gestionare a spectrului (spectru care este de interes public și care trebuie gestionat din perspectivă economică, socială și ecologică), care, în afară de neutralitatea tehnologică și a serviciilor, trebuie să permită diversitatea culturală și lingvistică, libertatea de exprimare și pluralitatea în mass-media, precum și să țină seama de necesitățile tehnice, sociale, culturale și politice ale tuturor statelor membre (5).

4.4.1

Pentru a garanta diversitatea culturală și lingvistică este necesar și ca, în e-mailuri, caracterele cu diacritice, precum și cele chirilice, grecești sau orice alte caractere, să nu devină ilizibile. Transmiterea acestor caractere prin SMS nu trebuie să fie mai costisitoare.

4.5

De asemenea, CESE sprijină propunerile Comisiei, în special cele care abordează următoarele aspecte:

a)

simplificarea procedurilor de analiză a pieței, care reduce sarcinile administrative ale ANR și costurile administrative ale operatorilor;

b)

îmbunătățirea securității și a integrității rețelelor, asigurând utilizarea fiabilă a comunicațiilor electronice;

c)

consolidarea independenței ANR, limitându-se posibila influență din partea altor organe publice asupra gestionării obișnuite a acestora și garantându-li-se un buget propriu, independent, precum și resurse umane suficiente.

5.   Observații specifice

5.1

Având în vedere că obiectivul propunerilor Comisiei este, pe de o parte, adoptarea de măsuri de armonizare a legislațiilor naționale în domeniul comunicațiilor electronice și, pe de altă parte, înființarea unui nou organism supranațional, CESE dorește să sublinieze faptul că propunerile se întemeiază exclusiv pe articolul 95 din Tratatul CE.

5.1.1

Bineînțeles, această dispoziție poate constitui un temei juridic adecvat și suficient pentru a justifica realizarea obiectivelor urmărite (6), însă, așa cum amintește jurisprudența CJCE, Comisia va trebui să se asigure că măsurile adoptate în acest scop au un impact real asupra legislațiilor naționale (modificându-le) și reglementează în mod exhaustiv la nivel supranațional toate acele aspecte care aduc beneficii consumatorilor și utilizatorilor de comunicații electronice, precum și aspectele referitoare la garanțiile legale și procedurale stabilite în propuneri (7).

5.1.2

Pe scurt, adoptarea viitorului cadrului de reglementare supranațional în acest domeniu nu ar trebui să rămână o simplă operațiune de cosmetizare a cadrului de reglementare supranațional aflat în prezent în vigoare în sectorul comunicațiilor electronice.

5.1.3

Observația de mai sus este valabilă și în cazul instituirii Autorității, a cărei existență este pe deplin justificată în măsura în care poate contribui la punerea în aplicare uniformă și eficientă a gamei largi de dispoziții propuse, pentru care este responsabilă, în principiu, în virtutea competențelor specifice care îi sunt atribuite.

5.1.4

Instituirea acestei Autorități este în conformitate cu principiul subsidiarității, dat fiind că actuala cooperare:

a)

este slab structurată și are mecanisme ineficiente, care fragmentează piața internă;

b)

nu garantează egalitatea condițiilor între operatorii stabiliți în diferite state membre;

c)

împiedică obținerea beneficiilor pe care le-ar aduce consumatorilor concurența și serviciile transfrontaliere.

5.1.5

În același timp, instituirea acestei Autorități respectă și principiul proporționalității, deoarece oferă mijloacele de stabilire a unui parteneriat eficient între Comisie și autoritățile naționale de reglementare cu privire la aspecte care necesită o politică europeană coerentă.

5.2

Autoritatea ar trebui ar trebui să servească drept forum exclusiv pentru cooperarea între ANR aflate în exercițiul responsabilităților acestora, conform cadrului de reglementare.

5.2.1

CESE așteaptă evaluarea prevăzută a funcționării Autorității pentru a se asigura că acțiunile acesteia se întemeiază pe transparență, obligația de prezentare a conturilor și independență, iar competențele ANR au fost întărite prin fundamentarea lor solidă și transparentă pe dreptul comunitar.

5.3

Pe de altă parte, în ceea ce privește abordarea legislativă a cadrului de reglementare propus, trebuie recunoscută utilitatea aplicării unor criterii specifice de reglementare a sectorului, împreună cu principiile și regulile liberei concurențe pe piața internă (8). Acest lucru se aplică în special sectorului în chestiune, care necesită intervenții administrative ex ante care presupun analize economice complicate ale pieței relevante, care nu sunt necesare în alte sectoare ale pieței interne (9).

5.3.1

CESE este de acord cu obiectivul cadrului de reglementare de a reduce progresiv reglementarea sectorială ex ante, pe măsură ce se dezvoltă concurența de pe piață, așa cum a procedat treptat Comisia, de exemplu în Recomandarea sa din 17 decembrie 2007. Având în vedere dinamismul pieței comunicațiilor electronice, CESE speră ca evoluția caracteristicilor produselor și serviciilor și posibilitățile de substituire să facă inutilă recurgerea la acest tip de măsuri de intervenție.

5.3.2

CESE consideră că „separarea funcțională” este o măsură excepțională care ar trebui aplicată cu moderație. De asemenea, ar trebui impusă numai de ANR, cu aprobarea prealabilă a Comisiei, care ar trebui să solicite un aviz din partea noii Autorități instituite.

5.3.3

O astfel de soluție poate fi justificată numai în cazul în care s-a eșuat în repetate rânduri în atingerea nediscriminării efective pe mai multe dintre piețele în cauză și există șanse reduse sau nule pentru o concurență în ceea ce privește infrastructura într-o limită de timp rezonabilă, după ce s-a recurs la una sau mai multe măsuri corective considerate anterior ca fiind aplicabile.

5.4

Cu toate acestea, dispozițiile specifice propuse pentru acest sector nu acoperă unele chestiuni semnificative care afectează, pe de o parte, punerea în aplicare eficientă și transparentă a criteriilor liberei concurențe între operatori și furnizorii de servicii de pe piața paneuropeană și, pe de altă parte, anumite aspecte esențiale referitoare la drepturile utilizatorilor.

5.5

În primul rând, ar trebui să se clarifice domeniul de aplicare al noțiunii de „securitate națională”, care, conform articolului 3a alineatul (2) din Tratatul UE, modificat de Tratatul de la Lisabona, rămâne „responsabilitatea exclusivă” a fiecărui stat membru.

5.5.1

Această recunoaștere a competențelor nereglementate va lăsa o marjă de intervenție discreționară în stabilirea cauzelor și măsurilor care, din rațiuni de securitate națională, pot impune excepții de la aplicarea regulilor și principiilor sectoriale și ale dreptului concurenței, inclusiv cele incluse în propunerile Comisiei.

5.5.2

În prezent există reguli naționale pentru sectorul comunicațiilor electronice care acordă statelor membre dreptul discreționar de identificare a rețelelor, serviciilor, instalațiilor și echipamentelor de telecomunicații care desfășoară activități esențiale pentru apărarea națională și pentru siguranța publică (10). CESE amintește practica urmată în aplicarea proiectului Galileo, care poate constitui o referință utilă în acest sens.

5.6

Pentru a menține coeziunea economică, socială și teritorială în procesul de introducere a noilor infrastructuri de rețele, în special așa-numitele „rețele de nouă generație”, autoritățile publice trebuie să poată promova progresul economic și social, precum și un nivel ridicat de ocupare a forței de muncă, cu respectarea dreptului comunitar și a principiilor democratice, asigurând o dezvoltare echilibrată și durabilă, în vederea dezvoltării unei piețe a comunicațiilor electronice de înalt nivel tehnologic.

5.6.1

Măsurile de intervenție trebuie să stimuleze, cu finanțare publică provenită în special de la autoritățile locale, dezvoltarea viitoare a rețelelor de nouă generație, asigurând menținerea neutralității tehnologice și evitarea duplicării inutile a resurselor de rețea, în conformitate cu principiul proporționalității.

5.7

În privința efectului cadrului de reglementare propus asupra drepturilor utilizatorilor, trebuie amintit că va fi necesar, în anumite circumstanțe, să se analizeze în mod specific protecția drepturilor de acces la serviciile de interes economic general (11) (care, pe lângă faptul că sunt recunoscute ca drept fundamental în articolul 36 al Cartei drepturilor fundamentale a UE, vor fi reglementate în articolul 16 din Tratatul UE și printr-un protocol nr. 9 anexat tratatelor), precum și protecția liberei concurențe, care nu va figura ca obiectiv specific al UE în articolul 3 din Tratatul de la Lisabona, ci va face obiectul unei reglementări ad-hoc conform Protocolului privind piața internă și concurența anexat Tratatelor.

5.7.1

Deși salută faptul că propunerea privind serviciul universal stabilește în statele membre un mecanism de consultare care să garanteze că, în procesul de luare a deciziilor, se acordă atenția cuvenită intereselor consumatorilor, CESE regretă că nicio dispoziție nu se referă la rolul societății civile organizate în consultarea și participarea la procesul de adoptare de către organismele supranaționale competente a unor măsuri adecvate care să asigure aplicarea eficientă a acestui mecanism în Uniunea Europeană.

5.7.2

În privința aspectelor materiale ale serviciului universal, CESE așteaptă propunerea Comisiei în acest domeniu în cursul acestui an, înainte de a se pronunța în formă definitivă, reiterând (12), cu caracter provizoriu, principiile fundamentale pe care le consideră aplicabile:

a)

accesibilitatea la servicii de calitate la prețuri corecte, adecvate și accesibile;

b)

acces public rapid în bandă largă la servicii de informații și de telecomunicații avansate, în toate regiunile;

c)

acces pentru toți consumatorii, indiferent de veniturile și situarea geografică a acestora, cu dreptul la echilibrare tarifară;

d)

contribuția echitabilă și nediscriminatorie din partea tuturor furnizorilor de servicii de comunicații electronice la menținerea și evoluția serviciului universal;

e)

existența unor mecanisme specifice, previzibile și suficiente care să asigure menținerea și extinderea serviciului universal, în funcție de tehnologie și de evoluțiile sociale;

f)

orice principii adiționale considerate necesare de către ANR pentru protejarea interesului public;

g)

crearea unui „Forum” sau „Observator al comunicațiilor electronice” la nivel comunitar pentru a lua în considerare opiniile tuturor agenților economici și sociali, precum și ale altor organizații ale societății civile organizate.

5.7.3

În privința serviciului universal, directiva ar trebui să abordeze următoarele aspecte:

a)

necesitatea reglementării serviciilor pentru clienți oferite de operatori, inclusiv posibilitatea de a impune niveluri de calitate atunci când aceste servicii încep să se deterioreze;

b)

definirea clauzelor de penalizare pentru a asigura un grad sporit de certitudine juridică;

c)

modificările contractuale;

d)

nivelurile minime de calitate privind anumite aspecte, autorizând ANR să impună, dacă doresc, niveluri minime de calitate pentru toate serviciile;

e)

facturarea detaliată și servicii superioare de tarifare, adoptând principiul că orice servicii în afara comunicațiilor electronice trebuie defalcate în facturi;

f)

transparența sporită a procedurilor contractuale privind achiziția în comun de servicii și terminale.

5.7.4

Creșterea gradului de protecție a consumatorilor prevăzută în propunerea privind serviciul universal nu le garantează pe deplin acestora un nivel înalt de protecție, așa cum prevede articolul 153 din Tratatul CE, deoarece propunerea nu ia în considerare, ca principiu general, dreptul abonaților de a rezilia fără penalizări contractele pe perioadă nedeterminată cu furnizorii de rețele sau servicii de comunicații electronice.

5.7.5

Cu toate acestea, există unele aspecte în care această protecție este îmbunătățită, precum:

informațiile cu privire la prețuri, cu tarife transparente, actualizate și comparabile, precum și informațiile cu privire la tipurile de servicii oferite;

reforma Regulamentului nr. 2006/2004, care prevede posibilitatea cooperării internaționale în scopul prevenirii practicilor nedorite precum phishing-ul  (13), cyberstalking-ul sau spoofing-ul.

5.8

În privința confidențialității comunicațiilor electronice, CESE consideră că propunerea constituie un pas înainte față de legislația existentă și invită Comisia să sporească confidențialitatea comunicațiilor și a datelor de trafic aferente, realizate prin intermediul rețelelor publice de comunicații și al serviciilor de comunicații electronice accesibile publicului, în conformitate cu criteriile definite în jurisprudența CJCE (14).

5.8.1

CESE sprijină consolidarea reglementării drepturilor fundamentale privind comunicațiile electronice, precum protejarea și respectarea vieții private, protejarea datelor cu caracter personal, secretul comunicațiilor, confidențialitatea, precum și anumite aspecte comerciale referitoare la proprietatea intelectuală.

5.8.2

În privința securității (15), trebuie adoptate măsurile corespunzătoare pentru a garanta securitatea (16) rețelelor și utilizarea materialelor criptate suficient de solide pentru a întări protejarea confidențialității.

5.8.3

CESE consideră pozitiv faptul că protecția prevăzută de această directivă se aplică și rețelelor publice de comunicații care admit dispozitive de colectare a datelor și de identificare — inclusiv dispozitive fără contact direct, precum sistemele de identificare prin frecvențe radio (RFID) (17).

5.9

În privința comunicărilor comerciale nesolicitate (spam), CESE își reiterează (18) convingerea că legislația ar trebui să se bazeze fără echivoc pe principiul consimțământului expres și prealabil al consumatorului, dat fiind că interesele acestuia trebuie să prevaleze pentru a combate comunicările comerciale nedorite. În acest scop ar trebui luate toate măsurile necesare pentru a garanta respectarea acestui principiu, impunând, dacă este cazul, sancțiuni eficiente, proporționale și disuasive.

Bruxelles, 29 mai 2008

Președintele

Comitetului Economic și Social European

Dimitris DIMITRIADIS


(1)  JO L 344, 28.12.2007, p. 65.

(2)  Înființat prin Decizia nr. 2002/627/CE a Comisiei din 29.7.2002, modificată ultima dată prin Decizia nr. 2004/641/CE a Comisiei din 6.12.2007, JO L 323, 8.12.2007, p. 43.

(3)  A se vedea Avizul JO C 44, 16.2.2008, p. 50. Raportor: dl Retureau.

(4)  Avizul exploratoriu privind viitorul e-accesibilității, JO C 175, 27.7.2007, pp. 91-95.

(5)  JO C 151, 17.6.2008, p. 25.

(6)  Hotărârea CJCE din 2.5.2006, cauza C-436/03.

(7)  Ibid. Temeiuri juridice, punctele 44 și 45.

(8)  A se vedea Bavasso, A.: „Electronic Communications: A New Paradigm for European Regulation”, Common Market Law Review 41, 2004, p. 110 et seq.

(9)  A se vedea de Streel, A.: „The Integration of Competition Law Principles in the New European Regulatory Framework for Electronic Communications”, World Competition, 26, 2003, p. 497.

(10)  Pentru o analiză mai detaliată a acestor aspecte, a se vedea Moreiro González, Carlos J.: „Las cláusulas de Seguridad Nacional”, Iustel, 2007, pp. 26-31 și 53-64.

(11)  A se vedea Avizul CESE 267/2008 (adoptat la 14.2.2008). Raportor: dl Hencks.

(12)  Avizul CESE adoptat în sesiunea plenară din 28 februarie și 1 martie 2001. JO C 139, 11.5.2001, p. 15.

(13)  Este o formă de escrocare constând în obținerea datelor de acces la contul bancar curent al unei persoane, fără consimțământul acesteia, pentru a-l accesa și a deturna fondurile.

(14)  A se vedea, în special, sentința CJCE din 29 ianuarie 2008 (cauza C-275/06).

(15)  CESE este în curs de a elabora un aviz (INT/417) DT R/CESE 80/2008 privind lupta împotriva fraudelor și a falsificării mijloacelor de plată altele decât numerarul.

(16)  A se vedea Avizul privind rețelele și securitatea informației. Raportor: dl Retureau. JO C 48, 21.2.2002, p. 20.

(17)  A se vedea Avizul privind identificarea prin frecvențe radio (RFID). Raportor: dl Morgan. JO C 256, 27.10.2007, p. 66.

(18)  Aviz adoptat în sesiunea plenară din 24 și 25 ianuarie 2001. JO C 123, 25.4.2001, p. 53.


30.8.2008   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 224/57


Avizul Comitetului Economic și Social European privind propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind un cod de conduită pentru sistemele informatizate de rezervare

COM(2007)709 final — 2007/0243 (COD)

(2008/C 224/12)

La 27 septembrie 2007, Comitetul Economic și Social European, în conformitate cu articolul 71 și articolul 80 alineatul (2) din Tratatul de instituire a Comunității Europene, a hotărât să consulte Comitetul Economic și Social European cu privire la

Propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind un cod de conduită pentru sistemele informatizate de rezervare.

Secțiunea pentru transporturi, energie, infrastructură și societatea informațională însărcinată cu pregătirea lucrărilor Comitetului pe această temă, și-a adoptat avizul la 8 mai 2008. Raportor: dl McDONOGH.

În cea de-a 445-a sesiune plenară, care a avut loc la 28 și 29 mai 2008 (ședința din 29 mai), Comitetul Economic și Social European a adoptat prezentul aviz cu 75 voturi pentru și 1 abținere.

1.   Recomandări

CESE este de acord cu recomandările Comisiei și își exprimă sprijinul față de acestea, însă face următoarele sugestii:

1.1

Introducerea unei legislații pentru renunțarea completă la proprietatea asupra SIR-urilor (sisteme informatizate de rezervare) de către transportatorii asociați din UE și măsuri de prevenire a unor investiții viitoare în SIR, direct sau indirect, din partea transportatorilor.

1.2

Menținerea dispozițiilor privind transportatorii asociați până în momentul în care aceste companii aeriene renunță la proprietatea asupra SIR-urilor.

1.3

Eliminarea dispozițiilor privind afișajul neutru. Menținerea unui afișaj principal are, în practică, o utilitate limitată din cauza preferințelor sau politicilor pasagerului, persoană fizică sau juridică, în timp ce în mediul online de informare privind călătoriile, dispozițiile de neutralitate sunt rareori respectate sau nu sunt reglementate de Codul de conduită.

1.4

Punerea în aplicare a afișării de tarife care să includă toate taxele, drepturile aplicabile, redevențele și costurile SIR. De asemenea, garantarea faptului că informațiile privind zborul sunt transparente, în special în cazul practicilor înșelătoare precum code sharing, caz în care transportatorii care operează trebuie să fie prezentați consumatorului în mod clar.

1.5

Posibilitatea pentru agențiile de voiaj și companiile aeriene de a negocia liber cu SIR termenii pentru utilizarea și achiziționarea datelor MIDT (Marketing Information Data Tapes).

1.6

Consolidarea dispozițiilor privind protecția datelor cu caracter personal, în special în vederea protejării tuturor persoanele la care se face referire într-un dosar al pasagerului (PNR-Passenger Name Record), și nu numai în ceea ce privește pasagerul.

1.7

Asigurarea aplicării dispozițiilor din secțiunea Codului privind protecția datelor, în special transferul de informații cu caracter personal existente în cadrul companiei aeriene către țări terțe (organizații comerciale și guvernamentale) trebuind să fie garantat de UE și recunoscut mai degrabă sub forma unor tratate bilaterale cu guvernele țărilor terțe decât sub forma unor angajamente care nu sunt obligatorii din punct de vedere juridic.

1.8

Introducerea unor reglementări noi prin care articolele din Cod privind confidențialitatea datelor personale să protejeze, fără excepție, toate dosarele pasager (PNR) create de abonații SIR, inclusiv companiile aeriene care externalizează găzduirea bazelor lor de date PNR către furnizori de SIR, precum și agențiile de voiaj, turoperatorii și corporațiile.

1.9

Eliminarea dispoziției privind rezilierea de către abonați a contractelor încheiate cu furnizorii de SIR-uri cu termen de notificare de trei luni.

1.10

Recunoașterea formală a SIR-urilor ca fiind responsabili de prelucrarea datelor, nu doar pentru datele referitoare la transportul aerian și feroviar, ci și pentru datele privind hotelurile, mașinile, feriboturile, asigurările și alte date din sistemele lor.

1.11

Stimularea noilor SIR-uri care intră pe piață și, astfel, încurajarea concurenței între vânzătorii sistemului. Abonații și consumatorii vor beneficia de îmbunătățirea serviciilor și a tehnologiei și de prețuri competitive.

1.12

Încurajarea furnizorilor de servicii feroviare de a-și distribui informațiile prin SIR-uri și de a promova astfel de moduri de călătorie mai ecologice în interiorul UE.

2.   Introducere

2.1

La 15 noiembrie 2007, Comisia a propus revizuirea Codului de conduită nr. 2299/89 pentru SIR. Regulamentul în cauză a fost instituit pentru a preveni comportamentul anti-concurențial pe o piață unică pentru care normele generale privind concurența nu sunt suficiente. La momentul respectiv, SIR constituia singurul canal fiabil prin intermediul căruia consumatorii puteau avea acces la informațiile de călătorie și, aspect esențial, SIR-urile erau deținute și controlate de către companiile aeriene.

2.2

SIR reprezintă un sistem informatizat utilizat pentru stocarea, extragerea, distribuirea și rezervarea inventarului de călătorie.

2.2.1

Cele patru SIR-uri existente în prezent sunt SABRE, Galileo, Worldspan și Amadeus. Toate sunt deținute de SUA, cu excepția sistemului Amadeus, deținut de europeni. Galileo și Worldspan au fuzionat în 2007, dar funcționează în continuare ca entități distincte.

2.3

Condițiile privind SIR-urile au fost modificate în mod radical, după cum urmează:

2.3.1

Majoritatea companiilor aeriene și-au vândut acțiunile din SIR-uri, cu excepția semnificativă a companiilor Air France, Lufthansa și Iberia (1).

2.3.2

Odată cu apariția internetului, SIR nu mai reprezintă unicul canal disponibil pentru a face rezervări de bilete de avion. Având în vedere faptul că accesul la internet continuă să crească pe întreg teritoriul statelor membre ale UE (2), iar tehnologia online privind călătoriile se îmbunătățește, încrederea exclusivă în SIR-uri pentru a avea acces la rezervările de bilete de avion va continua să se erodeze.

2.4

Piața SIR-urilor din SUA a fost dereglementată începând cu 2004, pe baza renunțării complete de către transportatorii asociați la proprietatea asupra SIR-urilor. De atunci, taxele de rezervare au înregistrat scăderi situate între 20 % și 30 %. Transportatorii UE depun eforturi pentru a concura cu transportatorii din SUA, întrucât nu sunt în măsură să negocieze contracte mai favorabile cu furnizorii de SIR-uri.

2.5

Ca rezultat al adoptării Codului de conduită, piața de SIR-uri din UE este dominată în continuare de un oligopol, iar puterea de negociere dintre principalii actori este dezechilibrată. SIR-urile dispun de o piață garantată și dețin relația cu agențiile de voiaj, în timp ce companiile aeriene și-au sporit poziția de negociere, dezvoltând capacități de distribuție pe internet.

2.6

În afară de norma privind transportatorii asociați, se presupune că legile generale privind concurența din UE ar fi suficiente pentru a preveni abuzuri precum stabilirea prețului în absența unor reglementări specifice sectorului.

3.   Observații

3.1   Transportatorii asociați

3.1.1

Companiile aeriene cu participație în SIR sunt cunoscute sub denumirea de „transportatori asociați”. Eliminarea normelor privind transportatorii asociați ar prezenta un risc prea mare, deoarece trei dintre cele mai mari companii aeriene europene (Iberia, Lufthansa și Air France) dețin cote de participație importante în Amadeus. Riscurile de comportament anticoncurențial sunt prea mari, iar dominarea pe piețele interne rămâne o amenințare reală la adresa celorlalți transportatori din SIR și a celor fără participație.

3.1.2

UE ar trebui să introducă o restrângere completă în ceea ce privește proprietatea SIR-urilor sau participarea la acestea (în prezent și în viitor) a oricărei companii aeriene.

3.1.3

O separare completă a proprietății între SIR și compania aeriană sau alt furnizor de servicii de transport va elimina în final posibilitatea de coluziune sau competiție neloială din partea transportatorilor asociați. În această eventualitate, Codul de conduită poate fi simplificat și mai mult prin eliminarea numeroaselor măsuri de protecție pe care propunerea Comisiei 709/2007 le creează pentru transportatorii asociați. Piața de distribuție în ansamblul său ar beneficia de o astfel de evoluție, întrucât atât SIR-urile, cât și companiile aeriene ar concura pe baze egale, fără a suspecta sau a se teme de abuzuri.

3.1.4

Până la îndeplinirea acestor condiții, trebuie menținute dispozițiile specifice pentru transportatorii asociați prevăzute la articolul 10, pentru a preveni comportamentul anticoncurențial.

3.2   Afișaje neutre pentru agențiile de voiaj care apar online și cele care nu apar online

3.2.1

Codul garantează că afișajele zborurilor SIR sunt neutre și sunt ordonate nepărtinitor și nediscriminatoriu. Agențiile de voiaj trebuie să informeze clienții cu privire la alternativele de zbor în funcție de durata totală a călătoriei (zbor direct fără escală urmat de zboruri directe și zboruri indirecte). Cu toate acestea, clienții pot solicita ca prezentarea să fie făcută conform nevoilor personale.

3.2.2

Păstrarea neutralității afișajului pe piața actuală este ineficientă, în special deoarece nu există dispoziții privind neutralitatea pentru canalele de distribuție online, cum sunt site-urile web și instrumentele comerciale de rezervare personală.

3.2.3

Cererea pieței garantează accesul consumatorului la toți transportatorii, chiar și în cazul agențiilor online deținute de SIR, precum Lastminute.com și ebookers, toate companiile aeriene la care se poate face rezervare fiind, în general, disponibile, chiar dacă ordonarea acestora este favorizantă.

3.2.4

Site-urile de comparare a călătoriilor (3) permit transportatorilor sau agențiilor de voiaj să plătească pentru prima poziție în rezultatele de căutare, indiferent de preț sau de program. Consumatorul poate ordona zborurile utilizând o gamă de criterii, inclusiv prețul total, ora plecării, transportatorul sau durata totală a călătoriei. Consumatorului nu i se refuză așadar accesul la informații neutre, întrucât informațiile se află în continuare la dispoziția sa. Consumatorul va alege în final varianta cea mai convenabilă.

3.2.5

De obicei, afișarea zborurilor pentru călătoriile de afaceri este reglementată de politica agenției de voiaj, tarife și transportatori și mai puțin de neutralitate.

3.2.6

Eliminarea neutralității afișajului ar permite transportatorilor să plătească pentru poziții „premium” în afișajele SIR. Cu toate acestea, este puțin probabil că transportatorii de dimensiuni mai reduse ar pierde o cotă semnificativă de piață, date fiind motivele prezentate anterior: consumatorul va alege pe baza necesităților de călătorie, iar nu pe baza ordinii de prezentare. Acest lucru poate fi asemănat cu căutările pe Google, unde utilizatorul are acces gratuit la informații, iar anumiți furnizorii pot plăti pentru o anumită poziție. Industria călătoriilor nu trebuie să fie diferită.

3.2.7

Având în vedere aceste condiții, se recomandă abrogarea articolului 5 privind afișajul. Informația nu are nevoie să fie reglementată, deoarece forțele de pe piață și opțiunile consumatorilor vor asigura reprezentarea echitabilă a informațiilor disponibile privind călătoriile.

3.2.8

Este în interesul consumatorului să se asigure transparența maximă a tarifelor, prin includerea tuturor taxelor, drepturilor aplicabile și redevențelor, precum și a taxelor SIR, din momentul prezentării rezultatelor inițiale. Acest lucru va împiedica afișajele favorizante ale companiilor, prin includerea redevențelor într-un stadiu ulterior al procesului de cumpărare.

3.3   Norme privind MIDT

3.3.1

Datele MIDT conțin informații detaliate privind activitatea globală de rezervare a agențiilor de voiaj și a companiilor aeriene. Aceste informații sunt colectate de către SIR-uri și sunt vândute companiilor aeriene. MIDT furnizează companiilor aeriene informații valoroase din perspectivă concurențială, inclusiv activitățile de rezervare și veniturile agențiilor de voiaj și caracteristicile traficului.

3.3.2

Pentru a atinge un echilibru între companiile aeriene și agențiile de voiaj și urmărind interesele consumatorilor, mascarea identității agențiilor de voiaj, fie direct, fie indirect, ar aduce beneficii pieței în ansamblu. Dacă se admite însă faptul că datele MIDT se pot obține și din alte surse, cum ar fi Asociația Internațională de Transport Aerian (IATA), atunci abonaților ar trebui să li se permită și să negocieze cu SIR, în absența oricărei reglementări, modul în care datele vor fi utilizate, astfel încât informația să nu fie depreciată prea mult.

3.3.3

Adăugarea unei clauze la articolul 7 ar permite companiilor aeriene și abonaților să negocieze liber cu SIR-urile termenii pentru cumpărarea datelor MIDT.

3.4   Reglementări privind abonații la SIR

3.4.1

Reglementările actuale încearcă să protejeze agențiile de voiaj, permițându-le să înceteze un contract încheiat cu SIR cu termen de notificare de trei luni.

3.4.2

Se recomandă abrogarea articolului 6 alineatul (2), permițând astfel negocieri libere între părți, fără a fi nevoie de reglementări.

3.5   Acorduri de găzduire

3.5.1

Acordurile de găzduire ar trebui să rămână separate de contractele SIR pentru a elimina tratarea preferențială a companiilor aeriene găzduite, în special a transportatorilor asociați. În cazul în care transportatorii asociați renunță la participarea la SIR, această dispoziție poate fi eliminată.

3.6   Protecția datelor cu caracter personal

3.6.1

Un PNR este un document creat de SIR odată ce un pasager a rezervat o călătorie cu avionul sau cu trenul, un hotel, a închiriat o mașină, a plătit o asigurare sau a efectuat orice altă acțiune legată de o călătorie. Informația din acest document este deosebit de sensibilă și ar trebui deci să facă obiectul unei legislații stricte privind viața privată. Informațiile din PNR cuprind, printre altele, numele pasagerului, datele de contact, data nașterii, preferințe personale care pot da detalii despre religia persoanei (de ex. solicitarea de hrană cușer), detaliile persoanei care plătește biletele, datele de pe cartea de credit, prietenii, rudele sau colegii de serviciu care au rezervat pe același itinerariu, numele agentului de voiaj și datele sale de contact; în cazul călătoriilor de afaceri, se adăugă adeseori la PNR și coduri care indică departamentul sau clientul care suportă costul călătoriei sau dacă pasagerul aparține unui sindicat. Este posibil să se realizeze un profil foarte detaliat atât al pasagerilor, cât și al persoanelor care nu călătoresc, dar care au o legătură cu rezervarea, iar UE trebuie să garanteze protecția acestor date personale, după cum se stipulează în Cod.

3.6.2

Dispozițiile Codului de conduită privind protejarea vieții private sunt încălcate în mod sistematic de către SIR-uri atunci când:

a)

se transferă date din UE către o țară terță;

b)

se procesează date cu caracter personal fără consimțământul persoanei respective;

c)

se procesează informații deținute de SIR-uri într-un alt scop decât efectuarea unei rezervări.

3.6.3

Directiva UE 95/46/CE (care completează dispozițiile Codului de conduită privind protecția vieții private) nu este nici ea respectată, atunci când precizează că, în calitate de „controlor al datelor”, SIR-urile trebuie să obțină consimțământul persoanei vizate în ceea ce privește divulgarea informațiilor cu caracter personal, care nu trebuie transferate în afara UE, cu excepția cazului în care țara respectivă oferă un nivel similar de protecție a datelor. În SUA nu există o astfel de lege care protejează datele cu caracter personal, așadar aceste date pot fi utilizate de către guvernul american sau de firme comerciale din SUA pentru a crea profiluri privind datele de călătorie având UE ca punct de plecare, iar aceste date pot fi păstrate pentru totdeauna. Un exemplu este sistemul SUA denumit APIS (Advanced Passenger Information), care impune procesarea de către guvernul american a datelor UE privind pasagerii ca o condiție pentru intrarea în țară.

3.6.4

Consolidarea dispozițiilor privind protecția datelor cu caracter personal, în special în vederea protejării tuturor persoanele la care se face referire într-un PNR, și nu numai a pasagerului.

3.6.5

Asigurarea aplicării dispozițiilor din secțiunea Codului privind protecția datelor, în special transferul de informații cu caracter personal existente în cadrul companiei aeriene către țări terțe (organizații comerciale și guvernamentale) trebuind să fie garantat de UE și recunoscut sub forma unor tratate bilaterale cu guverne din țări terțe. Acordurile existente între SUA și UE sunt niște „angajamente” care nu pot fi puse în practică și care nu sunt obligatorii din punct de vedere juridic.

3.6.6

Ar trebui introdusă o nouă reglementare prin care articolele din Cod privind confidențialitatea datelor personale să protejeze, fără excepție, toate dosarele pasager (PNR) create de abonații SIR, inclusiv companiile aeriene care externalizează găzduirea bazelor lor de date PNR către furnizori de SIR, precum și agențiile de voiaj, turoperatorii, corporațiile și alte surse de rezervări legate de SIR-uri.

4.   Concluzii — măsuri viitoare

4.1

Simplificarea Codului de conduită vizează crearea unui mediu economic mai adaptat, în care SIR-urile să concureze pe baza prețurilor și a calității serviciilor, garantând, în același timp, că interesele consumatorilor rămân prima prioritate.

4.2

Ar trebui monitorizată strict consolidarea informațiilor privind tarifele (cum ar fi noi furnizori de servicii feroviare sau transportatori low-cost), ca urmare a libertății de stabilire a prețurilor. Integrarea transportatorilor feroviari și a celor low-cost va oferi consumatorului prețuri mai scăzute (și mai multe alternative de călătorie) prin intermediul unui SIR pentru destinații pe distanță scurtă/medie. Astfel s-ar ajunge la o concurență pe bază de preț între transportatorii din rețea și, în general, la reducerea tarifelor aeriene pe termen mediu/lung. Pentru persoanele care se bazează pe furnizorii de SIR în vederea obținerii de informații de călătorie, acest lucru ar constitui un avantaj esențial.

4.3

Integrarea informațiilor privind tarifele feroviare în prezentarea SIR ar trebui încurajată, întrucât aceasta reprezintă un factor esențial în vederea reducerii impactului pe care îl are asupra mediului călătoria cu avionul și promovează modalități „mai ecologice” de călătorie.

4.4

Monitorizarea impactului pe care îl are eliminarea neutralității afișajului. Forțele pieței ar trebui să contracareze posibilitatea apariției unui comportament anticoncurențial chiar din partea transportatorilor asociați. Punerea în aplicare a unei surse unice, consolidate și neutre de informații prin intermediul SIR nu ar trebui să constituie un obiect de reglementare al Codului — datorită modificării condițiilor de piață, în special datorită internetului, acest lucru devine din ce în ce mai irelevant.

4.5

Impactul socioeconomic al propunerilor de modificare a Codului de conduită ar trebui să vizeze întreprinderile mici și mijlocii, inclusiv transportatorii și agențiile de voiaj, care pot fi vulnerabili în fața noii flexibilități permise pe piața SIR-urilor.

4.6

UE trebuie să sensibilizeze publicul în privința utilizării datelor cu caracter personal din dosarele de înregistrare a rezervării. În mare măsură, publicul nu este conștient de existența sistemelor de tip SIR și de ceea ce se întâmplă cu informațiile cu caracter personal pe care acestea le procesează. Fără această sensibilizare, dreptul persoanelor de a dispune liber de datele care le privesc, după cum se propune în Cod, ar fi lipsit de sens. Este puțin probabil ca un pasager să fi solicitat vreodată un SIR pentru dosarul său personal, pur și simplu deoarece nu știe ce se întâmplă cu el și, dacă ar ști, nu ar fi de acord.

4.7

Creșterea, în procesul consultativ, a reprezentării grupurilor care nu fac parte în mod direct din sistemul de distribuție a biletelor, precum grupurile consumatorilor și experții privind protecția datelor cu caracter personal va avea drept rezultat o viziune mai echilibrată asupra situației pieței SIR în UE.

4.8

Revizuirea evoluției tehnologiei privind ofertele online de călătorii: foarte semnificative sunt îmbunătățirile aduse de SIR și de alte întreprinderi din domeniul tehnologiei privind călătoriile în materie de disponibilitate și de funcționalitate a sistemului de rezervare și de post-rezervare. Aceste îmbunătățiri ale tehnologiei online vor conferi autoritate consumatorului și vor putea induce alte modificări la nivelul reglementării.

4.9

În perspectiva evoluției tehnologice, companiile aeriene din SUA au stabilit relații directe cu agențiile de voiaj (și au evitat SIR-urile), într-o mișcare care modifică și mai mult peisajul SIR. Încrederea în furnizorii de SIR este în scădere, în timp ce consumatorul, agentul de voiaj și compania aeriană dobândesc influență.

4.10

Încurajarea noilor operatori de pe piață: creșterea concurenței în oligopolul din UE va stimula piața SIR. O nouă generație de furnizori de SIR a apărut în SUA (4) din momentul dereglementării și, datorită utilizării noilor tehnologii, aceștia sunt în măsură să ofere companiilor aeriene servicii deosebit de atractive la prețuri mai scăzute.

4.11

Ar trebui evaluat impactul pe care îl are scăderea costurilor de distribuție, atât pe piața internă, cât și pe piețele internaționale, în ceea ce privește taxele de transport aerian și poziționarea concurențială față de transportatorii din SUA.

4.12

Codul de conduită ar trebui analizat din nou peste doi sau trei ani, pentru a evalua poziția transportatorilor asociați, aplicarea dispozițiilor privind protecția datelor cu caracter personal, condițiile de piață și consultările cu alte grupuri de interese, înainte de a lua în considerare posibilitatea unei revizuiri viitoare.

Bruxelles, 29 mai 2008

Președintele

Comitetului Economic și Social European

Dimitris DIMITRIADIS


(1)  Proprietate combinată a 46,4 % din Amadeus.

(2)  În prezent, acces de 50 % din populație, calculat pentru toți membrii UE.

(3)  De exemplu Kelkoo (http://www.kelkoo.fr/).

(4)  De exemplu G2 Switchworks, Farelogix, cunoscute sub numele de GNE („GDS New Entrants”).


30.8.2008   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 224/61


Avizul Comitetului Economic și Social European privind propunerea de decizie a Parlamentului European și a Consiliului de stabilire a unui program comunitar multianual privind protecția copiilor care utilizează internetul și alte tehnologii de comunicare

COM(2008) 106 final — 2008/0047(COD)

(2008/C 224/13)

La 7 aprilie 2008, în conformitate cu articolul 153 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, Consiliul a hotărât să consulte Comitetul Economic și Social cu privire la

Propunerea de decizie a Parlamentului European și a Consiliului de stabilire a unui program comunitar multianual privind protecția copiilor care utilizează internetul și alte tehnologii de comunicare.

La 11 martie 2008, Biroul Comitetului a însărcinat Secțiunea pentru transporturi, energie, infrastructură și societatea informațională cu pregătirea lucrărilor Comitetului pe această temă.

Având în vedere caracterul urgent al lucrărilor, Comitetul Economic și Social European a numit-o pe dna Sharma raportor general în cadrul celei de a 445-a sesiuni plenare din 28 și 29 mai 2008 (ședința din 29 mai) și a adoptat prezentul aviz în unanimitate.

1.   Concluzii și recomandări

1.1

Comitetul Economic și Social European felicită Comisia pentru activitatea deja realizată în legătură cu abordarea problemelor de protecție a copilului referitoare la „tehnologiile online” (1), observând mai ales că nivelul mediu de conștientizare în rândul populației a crescut datorită campaniilor realizate de partenerii sociali, în special de ONG-uri, precum și organizării anuale de către Comisie a „Zilei siguranței pe internet” (Safer Internet Day).

1.2

La rândul său, CESE a elaborat numeroase avize pentru a atrage atenția asupra unor astfel de probleme (2). De asemenea, CESE recomandă crearea unui parteneriat internațional care să încurajeze:

1.2.1

schimbul de informații la nivel internațional și punerea în comun a ideilor între guverne, organele care asigură aplicarea legii, serviciile telefonice de urgență (hotlines), instituțiile bancare/financiare/gestionare de cărți de credit, centrele de asistență psihologică a copiilor care sunt victime ale abuzurilor, asociațiile pentru protecția copilului și furnizorii de servicii internet;

1.2.2

crearea unui „grup operativ” la nivelul UE sau pe plan internațional care să se întrunească trimestrial pentru a facilita schimbul de informații, expertiză și bune practici între părțile interesate, inclusiv liniile telefonice de urgență, organele care asigură aplicarea legii, guverne și, în special, furnizorii de servicii internet la nivel internațional;

1.2.3

definirea și promovarea unui model european și internațional de bune practici în combaterea conținutului pornografic cu minori pe internet, prin utilizarea liniilor telefonice de urgență;

1.2.4

o evaluare a tuturor liniilor telefonice de urgență existente și viitoare din perspectiva bunelor practici acceptate la ora actuală și a performanței acestor linii în comparație cu noile modele de bune practici;

1.2.5

raționalizarea resurselor și a viitoarei alocări de fonduri pentru acest program, ca urmare a evaluării liniilor telefonice de urgență;

1.2.6

participarea serviciilor telefonice de urgență la proiectul de creare a unei baze de date europene;

1.2.7

încurajarea parteneriatelor dintre, pe de o parte, liniile telefonice de urgență și alte organizații interesate și autoritățile naționale care înregistrează numele de domenii, pe de altă parte, pentru a invalida numele de domenii care încurajează abuzul sexual asupra copiilor sau oferă acces la acest tip de conținut;

1.2.8

eforturi comune pentru ridicarea gradului de conștientizare a problemelor de manipulare psihologică (grooming) și de hărțuire prin internet (cyber-bullying) (3), și semnalarea acestor cazuri organismelor competente care asigură aplicarea legii și asociațiilor pentru protecția copilului, atunci când este cazul;

1.2.9

introducerea unor proceduri pentru a-i sprijini pe analiștii și lucrătorii din serviciile telefonice de urgență care se ocupă cu vizionarea imaginilor;

1.2.10

activități de evaluare și de garantare a armonizării legislațiilor din acest domeniu în toate statele membre;

1.2.11

înființarea unui centru de rețea la nivelul Comisiei care să aibă rolul de asesor independent, care să coordoneze cercetarea și să revizuiască implementarea programului și a recomandărilor;

1.2.12

stabilirea unei întâlniri anuale a experților din domeniu pentru a intensifica transferul de cunoștințe;

1.2.13

crearea unui Forum al tineretului pentru a asigura includerea punctelor de vedere și a experiențelor copiilor și tinerilor în cercetare și în viitoarea implementare a programului;

1.2.14

utilizarea proactivă și în colaborare a surselor de finanțare, cum ar fi Daphne și programele Safer Internet;

1.2.15

stabilirea unor relații cu autoritățile SUA competente în domeniu pentru a încuraja reducerea găzduirii în SUA de site-uri web pornografice și/sau pedofile și demararea unui schimb activ de date la nivel transatlantic.

1.3

Adoptarea unei abordări de tip „parteneriat”, care să asigure maximizarea expertizei, a difuzării de cunoștințe, a informațiilor și a finanțării. Cel mai important beneficiu al parteneriatului este asigurarea implicării părților și a partenerilor sociali în eforturile UE de reducere a conținutului on-line ilegal și a accesului la acest conținut.

2.   Observații generale privind propunerea Comisiei:

2.1

Internetul și tehnologiile de comunicare (denumite în cele ce urmează „tehnologii online”) (4) au fost considerate și concepute inițial drept instrumente de comunicare pentru comunitatea academică și pentru cercetători; cu toate acestea, astăzi ele sunt utilizate acasă, în școli, în întreprinderi și în administrațiile publice din aproape întreaga lume.

2.2

Copiii sunt utilizatori activi ai tehnologiilor online, iar acest fenomen se amplifică. Cu toate acestea, dincolo de avantajele oferite de caracterul interactiv și de participarea din mediul online, ei se expun astfel unor serioase riscuri:

a)

vătămare directă, ca victime ale abuzului sexual ilustrat prin fotografii, filme sau fișiere audio care sunt ulterior distribuite pe internet (materiale pornografice cu minori);

b)

perpetuarea abuzului sexual asupra victimelor prin vizionarea repetată a înregistrărilor abuzului la care au fost supuse, ca urmare a distribuirii prin internet și a disponibilității acestor înregistrări în întreaga lume;

c)

contactul direct cu răufăcători care se împrietenesc cu copiii cu scopul de a-i abuza sexual (grooming);

d)

victime ale hărțuirii în mediul online (cyber-bullying).

2.3

Alte tendințe (a se vedea anexa 1) (5) includ:

a)

evoluția rapidă și dinamică a noilor peisaje tehnologice, configurate într-o măsură din ce în ce mai mare de convergența tehnologiilor digitale, de canalele mai rapide de distribuție, de internetul mobil, de accesul Wi-Fi și de alte noi formate de conținut și servicii tehnologice online;

b)

recunoașterea vârstei foarte fragede a victimelor și a gravității extreme a abuzului sexual la care sunt supuse;

c)

o imagine mai precisă a amplorii problemei referitoare la numărul site-urilor de internet accesibile publicului care prezintă abuzuri sexuale asupra copiilor — cu alte cuvinte o țintă concretă, „realizabilă”, de aproximativ 3 000 de site-uri de internet pe an, găzduite în întreaga lume, care facilitează accesul la sute de mii de imagini de pornografie cu minori;

d)

date recente referitoare la situația pe regiuni a rețelelor de abuz sexual al copiilor sugerează că majoritatea acestor site-uri este găzduită în SUA;

e)

conform datelor recente, conținutul pornografic online cu minori pare să își schimbe în mod repetat compania gazdă și țara gazdă pentru a evita depistarea și înlăturarea, ceea ce complică investigațiile polițienești la nivel strict național;

f)

lipsa eforturilor la nivel internațional din partea autorităților de înregistrare a numelor de domenii de a invalida acele domenii care promovează abuzul sexual asupra copiilor sau care oferă acces la un asemenea conținut;

g)

persistența unei „prăpăstii între generații”, susceptibile să se adâncească în continuare, între, pe de o parte, modul în care tinerii utilizează tehnologiile online și percep riscurile și, pe de altă parte, înțelegerea acestei utilizări de către adulți;

h)

expunerea publicului la material pornografic cu minori poate fi redusă prin blocarea voluntară a anumitor URL-uri de către furnizorii de servicii;

i)

importanța unor recomandări la nivel național referitoare la instrumentele online, cum ar fi sistemele de filtrare, opțiunile de securitate ale motorului de căutare și alte elemente similare.

2.4

Protejarea utilizatorilor de internet, în special a copiilor, de expunerea la conținut și comportament ilegal și „dăunător” de pe internet și reducerea conținutului cu caracter ilegal reprezintă o preocupare continuă a legislatorilor și a factorilor de decizie politică, pentru industria în cauză și pentru utilizatorii finali, în special pentru părinți, persoanele care au grijă de copii și educatori.

2.5

Din punct de vedere juridic, trebuie să se facă o distincție clară între ceea ce este ilegal, pe de o parte, și ceea ce este „dăunător”, pe de altă parte, deoarece aceste aspecte necesită metode, strategii și instrumente diferite. Conținuturile și comportamentele considerate „ilegale” variază de la țară la țară, în funcție de legislația națională aplicabilă și țin de competența organelor care asigură aplicarea legii, a altor organisme guvernamentale, precum și a serviciilor telefonice de urgență care dispun de autoritatea necesară.

2.6

CESE solicită ca armonizarea legislativă între statele membre să fie pusă în aplicare și consolidată la nivel național și să includă un minim de elemente, așa cum prevede Convenția Consiliului Europei (6)privind criminalitatea informatică:

a)

definirea materialului pornografic cu minori;

b)

definirea victimelor unui material pornografic cu copii ca fiind minori cu vârsta până la 18 ani;

c)

posesia și vizionarea/descărcarea de material pornografic cu minori de pe internet constituie infracțiuni și sunt pasibile de pedepse severe cu privare de libertate.

2.7

Cu toate că au fost stabilite anumite standarde europene care clarifică aspectele juridice prin diverse recomandări și directive, trebuie să se verifice dacă aceste standarde au fost puse în practică în toate statele membre.

2.8

Conținutul „dăunător” înseamnă un conținut pe care părinții, profesorii și alte persoane adulte îl consideră ca fiind potențial dăunător pentru copii. Definiția acestui conținut variază de la țară la țară și de la o cultură la alta și poate cuprinde de la pornografie și violență la rasism, xenofobie, expresii verbale și muzicale care instigă la ură sau site-uri despre auto-mutilare, anorexie și sinucidere. Ca atare, CESE admite că este dificil să se stabilească parteneriate internaționale privind astfel de materiale, dar consideră că pot fi făcute eforturi la nivel național pentru a spori gradul de conștientizare cu privire la instrumentele, metodele și tehnologiile care îi pot proteja pe copii de expunerea la aceste materiale.

2.9

Uniunea Europeană a fost un pionier în domeniul protecției copiilor în mediul online încă din 1996, iar seria de programe Safer Internet (Un internet mai sigur) — Planul de acțiune pentru un internet mai sigur 1999-2004, Safer Internet plus 2004-2008) — reprezintă un element important al activității Comisiei în acest domeniu. Comisia a adoptat o Comunicare privind punerea în aplicare a programului Safer Internet plus în 2005-2006 (7). În plus, o evaluare a impactului, realizată între aprilie și iulie 2007 (8), a confirmat faptul că acțiunile realizate au fost eficiente, subliniind în același timp necesitatea de le adapta la tehnologiile de comunicare emergente și la noile forme de infracțiuni din acest domeniu.

2.10

Obiectivul noului program este de a promova o utilizare mai sigură a internetului și a altor tehnologii de comunicare, în special pentru copii, precum și de a lupta împotriva conținutului ilegal și a comportamentelor ilegale și „dăunătoare” de pe internet, prin facilitarea cooperării, a schimbului de experiențe și de bune practici la toate nivelurile privind aspectele legate de siguranța copiilor în mediul online, asigurând astfel o valoare adăugată la nivel european.

2.11

Programul va cuprinde patru acțiuni care vor încuraja cooperarea internațională ca parte integrantă a fiecăreia dintre ele:

a)

reducerea conținutului ilegal și abordarea problemei comportamentului dăunător din mediul online;

b)

promovarea unui mediu online mai sigur;

c)

asigurarea conștientizării la nivel public;

d)

crearea unei baze de date.

2.12

Cu toate acestea, CESE solicită definiții și clarificări juridice cu privire la noțiunile „dăunător” și „comportament”, în special din perspectiva transpunerii în legislația națională. Este necesară o clarificare suplimentară a rolului serviciilor telefonice de urgență, care nu anchetează suspecți și nu au autoritatea necesară în acest sens (a se vedea anexa 2) (9).

3.   Un model internațional

3.1

Internetul nu este deținut sau gestionat de uriașe companii multinaționale care să-i controleze conținutul. Internetul este alcătuit din sute de milioane de pagini postate de o mulțime de autori, ceea ce îngreunează monitorizarea sau controlul conținutului ilegal. Cu toate acestea, se poate reduce disponibilitatea conținutului ilegal prin acțiuni la nivelul local (acasă), național și internațional (inclusiv spațiul virtual), cu condiția ca toate părțile interesate să coopereze.

3.2

Internet Watch Foundation (Fundația de monitorizare a internetului) a identificat un nucleu de 2 755 de site-uri de pornografie infantilă găzduite la nivel internațional în 2007; 80 % dintre acestea sunt site-uri comerciale care își schimbă frecvent compania-gazdă și regiunea pentru a evita să fie depistate (10). Aceste tactici, împreună cu caracterul multinațional, complex, al infracțiunilor, fac că doar printr-o reacție comună la nivel mondial, care să implice organele care asigură respectarea legii, guvernele și sectorul internațional online va putea fi posibilă o investigare eficientă a acestor site-uri, a conținutului lor și a organizațiilor care se ascund în spatele lor.

3.3

CESE recunoaște că este necesară o abordare „de tip parteneriat” pentru a asigura protecția copiilor. Partenerii sociali, inclusiv guvernul, industria online, autoritățile judiciare și de poliție, asociațiile pentru protecția copilului, întreprinderile, reprezentanții angajaților, ONG-urile (inclusiv organizațiile consumatorilor) și publicul larg trebuie să conlucreze pentru a pune în evidență pericolele și riscurile, permițând în același timp tinerilor să beneficieze de avantajele acestui instrument revoluționar de socializare, de învățare și de inovare.

3.4

Se poate considera că Internetul a îmbunătățit calitatea vieții multor persoane, în special a tinerilor, a persoanelor în vârstă și a multor persoane cu dizabilități. Internetul reprezintă un instrument de comunicare unic și, din ce în ce mai mult în ziua de azi, o „rețea socială”. Dinamica variabilă a stilurilor de viață, a modelelor familiale și profesionale are drept consecință creșterea independenței și a izolării. Prin urmare, protecția utilizatorilor, îndeosebi a celor vulnerabili — în special a copiilor —, reprezintă o prioritate care nu poate fi lăsată doar în seama celor care îi au în grijă.

3.5

Apariția unor noi tehnologii și servicii este un factor esențial pentru inovare și pentru dezvoltarea întreprinderilor din întreaga lume. Tinerii sunt, adesea, primii care înțeleg potențialul acestor inovații și care le adoptă. Cu toate acestea, dezvoltarea este însoțită de abuzuri, ceea ce constituie o sursă de preocupare din ce în ce mai mare. Organismele de autoreglementare din domeniu și ale părților interesate dispun de o cunoaștere aprofundată a acestei tehnologii, și au posibilitatea de a elabora contramăsuri de combatere a acestor abuzuri. Împărtășirea de cunoștințe, conștientizarea publicului și îndrumarea consumatorilor cu privire la procedura de semnalare a site-urilor, însoțite, atunci când este posibil, de alocarea unor fonduri pentru eradicarea acestui tip de abuzuri, în special în cazul abuzului asupra copiilor, este o datorie esențială și o responsabilitate socială a întreprinderilor din domeniul internetului.

3.6

Amploarea și importanța problemei referitoare la răspândirea online de material pornografic cu minori fac obiectul multor speculații. Totuși, așa cum se admite în raportul Comisiei, lipsesc datele statistice cu privire la toate statele membre. Trebuie să se facă eforturi în vederea descoperirii mișcărilor și activităților site-urilor de internet asociate cu distribuirea de material pornografic cu minori pentru a oferi informații organelor autorizate și organelor internaționale care asigură aplicarea legii, în vederea suprimării acestui material și anchetarea autorilor.

3.7

Este necesar ca astfel de organizații să fie instituite la nivel național și să se întâlnească în mod regulat cu Comisia pentru a formula strategii. Crearea unei platforme la nivelul UE, care să reunească întreprinderile, guvernele, instituțiile bancare/financiare/de credit, reprezentanții angajaților și ai angajatorilor ar putea constitui un instrument valoros pentru o analiză și o acțiune rapidă în toată Uniunea Europeană, cu difuzarea informațiilor dincolo de granițele UE, pentru a facilita cooperarea în ceea ce privește aplicarea legii la nivel internațional.

3.8

Trebuie încurajată organizarea anuală a unei „reuniuni a experților” din UE în legătură cu evoluțiile legate de tehnologie, cu factorii psihosociali și cu aplicarea legii, în scopul intensificării transferului de cunoștințe. Concluziile acestor reuniuni trebuie difuzate în toate statele membre europene și puse la dispoziția membrilor platformei pentru a fi adaptate, integrate sau utilizate la nivel local și național.

3.9

Crearea unui „centru de rețea” la nivelul Comisiei care să repertorieze nu numai proiectele din Europa, ci și pe cele de la nivel mondial, ar reprezenta un sprijin pentru eforturile platformei de a garanta că aceste cunoștințe sunt actualizate și relevante — inclusiv statisticile — și ar permite difuzarea de informații cu privire la activitățile care combat aceste probleme în mod eficient, cunoștințe care pot fi astfel transferate rapid partenerilor activi. Organizarea de vizite și monitorizarea ar putea face parte, de asemenea, dintre sarcinile centrului de rețea. Pe lângă aceste activități, centrul ar putea acționa în calitate de evaluator independent al serviciilor telefonice de urgență și ar putea revizui candidaturile pentru noi proiecte, pentru a se asigura că nu se face de două ori aceeași muncă și că fondurile sunt utilizate în mod efectiv și eficient. De asemenea, centrul ar putea să propună crearea de parteneriate. Rolul centrului de rețea ar fi acela de a reacționa la noile provocări cu aceeași viteză cu care acestea se produc.

3.10

Crearea unui „forum al tineretului” poate fi utilă, deoarece presupune implicarea tinerilor și difuzarea informațiilor către rețelele sociale la care recurg cei mai vulnerabili. Tinerii au propriul lor limbaj și adesea refuză să asculte de persoanele cu autoritate, dar acceptă să primească sfaturi de la persoanele de aceeași vârstă din mediul lor social. Trebuie să se țină cont de „drepturile copilului”, ceea ce înseamnă că tinerii trebuie implicați în acest proces.

3.11

Este necesară elaborarea unui model eficient bazat pe angajamentul părților interesate de a face schimb de informații în vederea adaptării la noi forme de criminalitate informatică care apar în toată lumea și pentru a face schimb de cunoștințe.

4.   Orientări privind punerea în aplicare a serviciilor telefonice de urgență

4.1

Un model de bune practici pentru serviciile telefonice de urgență cuprinde următoarele elemente:

4.1.1

analiști cu o formație recunoscută, pentru evaluarea materialelor ilegale de pe internet;

4.1.2

analiști cu experiență în detectarea materialelor potențial ilegale de pe internet;

4.1.3

o abordare de tip parteneriat verificată în practică, cu participarea principalelor părți interesate de la nivel național, inclusiv guvernul, instituțiile bancare/financiare/gestionare de cărți de credit, organele care asigură aplicarea legii, asociațiile pentru protecția copilului și, în special, companiile din sectorul internetului;

4.1.4

servicii telefonice de urgență co- și autoreglementate, care demonstrează existența unui parteneriat efectiv cu firmele de internet care activează pe plan național și aderarea acestora la un cod de reguli practice;

4.1.5

procedură universală de „sesizare și suprimare” a materialelor online ilegale găzduite de orice întreprindere națională;

4.1.6

participarea la proiectul european de creare a unei baze de date centralizate a URL-urilor cu materiale pornografice cu minori;

4.1.7

angajamentul de a realiza blocarea la nivel de rețea de către întreprinderile naționale din domeniul internetului a unei liste cuprinzătoare, evolutive de site-uri internet cu materiale pornografice cu minori, pentru a proteja utilizatorii de expunerea accidentală;

4.1.8

serviciile telefonice de urgență trebuie să aibă site-uri internet cuprinzătoare în limba națională respectivă, care să ofere un mecanism de semnalare simplu și anonim precum și o îndrumare clară a utilizatorilor către organizațiile competente în materie de manipulare psihologică și de hărțuire pe Internet — aspecte care nu țin de competența directă a serviciului;

4.1.9

sporirea gradului de conștientizare a rolului serviciului telefonic de urgență și a problemelor conexe;

4.1.10

demonstrarea împărtășirii datelor, cunoștințelor și expertizei la nivel european și internațional;

4.1.11

participarea la parteneriate europene și internaționale cu părțile interesate, pentru a face schimb de date, informații și pentru a împărtăși idei, în vederea combaterii caracterului transfrontalier al acestor infracțiuni;

4.1.12

acțiuni la nivel european și internațional pentru a permite eliminarea materialelor pornografice cu minori de pe internet și anchetarea distribuitorilor, oricare ar fi țara în care sunt găzduite aceste materiale;

4.1.13

contribuția la orice organisme naționale sau internaționale instituite pentru a prelua responsabilitatea combaterii acestor site-uri de internet la nivel internațional și pentru a facilita colaborarea agențiilor multi-naționale care asigură aplicarea legii;

4.1.14

difuzarea de orientări către angajați, personalul didactic, organizații, părinți și copii — precum programul educativ ThinkuKnow al centrului poliției britanice pentru protecția copiilor exploatați și protecția în mediul online — CEOP (Child Exploitation and Online Protection Centre);

4.1.15

concentrarea eforturilor de conștientizare pe această temă a utilizatorilor de internet, în special în parteneriat sau cu sponsorizare de la întreprinderile naționale online;

4.1.16

organizațiile trebuie să fie membre ale Asociației internaționale a serviciilor telefonice de urgență referitoare la internet (INHOPE — International Association of Internet Hotlines), garantând astfel posibilitatea de a recurge la schimbul internațional de bune practici dintre serviciile telefonice de urgență și firmele active în acest domeniu, pentru eliminarea acestui tip de materiale de pe internet (11).

4.1.17

procedura de semnalare a site-urilor trebuie să fie simplă, să garanteze anonimatul celor care denunță un site și să permită o tratare rapidă a cazurilor comunicate;

4.1.18

operatorii serviciilor telefonice de urgență trebuie să asigure proceduri de sprijinire și consiliere a angajaților care se ocupă cu vizionarea și cu analiza datelor.

4.2

În plus, liniile de contact ar trebui:

a)

să dezvolte parteneriate cu companiile naționale de înregistrare a numelor de domenii, pentru a se asigura că domeniile care oferă în mod regulat acces la conținut pornografic cu minori sau cu nume care invită la activitate sexuală cu copii fac obiectul unor investigații și sunt eliminate;

b)

să încerce să obțină o finanțare pe bază voluntară și auto-reglementată de la companiile naționale furnizoare de servicii internet care beneficiază de pe urma mecanismului de semnalare al serviciilor telefonice de urgență, a serviciului de „sesizare și suprimare” și a furnizării de liste dinamice de blocare;

c)

să încurajeze sau să faciliteze blocarea site-urilor de internet cu conținut pornografic cu minori de către industria internetului din țara respectivă;

d)

să încurajeze bunele relații dintre serviciile telefonice de urgență și liniile telefonice de asistență (Helplines) prin îndrumarea către organizațiile de asistență a victimelor, în vederea promovării sensibilizării cu privire la problemele complementare de actualitate și care au relevanță în domeniu.

5.   Observații specifice cu privire la propunerea Comisiei

5.1

Propunerea Comisiei lasă mai multe întrebări fără răspuns:

a)

Cine va coordona măsurile propuse și în ce calitate?

b)

Cum sunt formulate criteriile pentru diferitele domenii? Multe programe existente îndeplinesc mai mult de un criteriu în ceea ce privește baza de cunoștințe propusă (12)

c)

Cine selectează candidații potriviți?

d)

Cine răspunde de evaluarea continuă și de includerea acestor proiecte în rețele?

5.2

Abordarea întrebărilor de mai sus ar putea preveni „reinventarea roții”, cu alte cuvinte refacerea muncii deja efectuate și ar putea garanta o utilizare efectivă și eficientă a fondurilor. Este deosebit de important să se garanteze că experții din domeniu vor fi implicați activ în această inițiativă, în strânsă cooperare cu consultanții sau cu funcționarii. Aceeași observație este valabilă și pentru propunerea de mai sus cu privire la un „centru de rețea” la nivelul Comisiei, care să identifice astfel de proiecte, să le aprofundeze, să le viziteze și să mențină legătura cu ele.

5.3

Comisia trebuie să ia în considerare o utilizare proactivă și caracterizată de o mai bună colaborare a surselor de finanțare cum ar fi Daphne și programele Safer Internet.

5.4

În final, Comitetul solicită Comisiei să sublinieze importanța și impactul:

adoptării în toate statele membre a procedurii de „sesizare și eliminare” a materialelor pornografice cu minori de către serviciile telefonice de urgență și de către firmele din sectorul internetului;

adoptării pe scară largă a inițiativei de a proteja utilizatorii de internet prin blocarea accesului la URL-uri cu materiale pornografice cu minori;

eforturilor depuse la nivel internațional de autoritățile de înregistrare a numelor de domenii și de autoritățile competente pentru a invalida domeniile asociate cu materiale pornografice cu minori.

5.5

Măsurile de mai sus ar reduce ocaziile în care anumiți utilizatori nevinovați ai internetului sunt expuși la imagini ilegale și traumatizante, ar diminua fenomenul re-victimizării copiilor prin limitarea oportunităților de a privi propriul abuz sexual, ar submina accesibilitatea și furnizarea de astfel de conținuturi către cei care le caută în mod activ precum și difuzarea unor astfel de imagini în scop comercial, în beneficiul unor organizații criminale.

5.6

Este de subliniat că punerea în aplicare a activităților ar îngreuna din ce în ce mai mult operațiunile pentru cei care se ascund în spatele distribuției de materiale pornografice cu minori. În timp ce natura dinamică a infracțiunii și tehnologia sofisticată a infractorilor fac ca ștergerea totală a conținutului să fie destul de dificil de realizat, cu cât operațiunile devin mai costisitoare, mai riscante și mai trecătoare, cu atât este mai puțin probabil ca această activitate să apară drept o sursă ușoară de câștig, financiar sau de altă natură.

5.7

Datele recente referitoare la importanța și amploarea site-urilor cu conținut pornografic cu minori (și nu la imaginile ca atare sau la URL-uri) reprezintă o nouă încurajare în efortul de eradicare completă a acestui fenomen. În prezent se pot stabili obiective concrete care să demonstreze avantajele unei comunicări a datelor și a însușirii responsabilității în acest sens la cel mai înalt nivel internațional, precum și impactul și succesul unui parteneriat constructiv și puternic la nivel internațional, pentru a reduce în mod substanțial numărul site-urilor cu conținut pornografic cu minori.

Bruxelles, 29 mai 2008

Președintele

Comitetului Economic și Social European

Dimitris DIMITRIADIS


(1)  În sensul prezentului document, „tehnologii online” se referă la tehnologiile folosite pentru accesarea internetului, precum și la alte tehnologii de comunicare. Pe lângă acestea, în unele cazuri, cum ar fi jocurile video, utilizarea conținutului și a serviciilor poate fi atât „online”, cât și „offline”, ambele putând afecta siguranța copiilor.

(2)  „Conținut ilegal — Internet” (Illegal contentInternet) JO C 61, 14.6.2003, p. 32 și „O utilizare mai sigură a internetului” (Safer use of the Internet) JO C 157, 28.6.2005, p. 136.

(3)  Manipulare psihologică: răufăcătorii intră în contact direct cu copiii și se împrietenesc cu ei cu scopul de a-i abuza sexual. Hărțuire prin internet: hărțuire în spațiul online.

(4)  A se vedea nota 1.

(5)  Această anexă este disponibilă numai în limba engleză și poate fi consultată pe internet, ca anexă la versiunea electronică a prezentului aviz.

(6)  Consiliul Europei STE 185 Convenția privind criminalitatea informatică, 23 noiembrie 2001, http://conventions.coe.int/Treaty/en/Treaties/Html/185.htm.

(7)  COM(2006) 661. Comunicarea Comisiei privind punerea în aplicare a programului comunitar multianual pentru promovarea unei utilizări mai sigure a internetului și a noilor tehnologii online (Safer Internet plus).

(8)  http://ec.europa.eu/saferInternet.

(9)  Această anexă este disponibilă numai în limba engleză și poate fi consultată pe internet, ca anexă la versiunea electronică a prezentului aviz.

(10)  În Marea Britanie există un serviciu telefonic de urgență pentru denunțarea conținutului ilegal: în special site-uri pornografice cu minori găzduite în întreaga lume și site-uri obscene și de incitare la ură rasială găzduite în Marea Britanie. A se vedea anexele 1 și 2 (disponibile numai în limba engleză, acestea pot fi consultate pe internet, ca anexe la versiunea electronică a prezentului aviz).

(11)  În perioada septembrie 2004 — decembrie 2006 INHOPE a analizat 1,9 milioane de rapoarte, dintre care 900 000 din partea publicului larg, 160 000 fiind transmise agențiilor care asigură respectarea legii pentru ca acestea să ia măsurile corespunzătoare.

(12)  De exemplu, proiectul de activități preventive „Inocența în pericol” (Innocence in Danger) ar îndeplini mai multe criterii. Există multe astfel de exemple.


30.8.2008   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 224/66


Avizul Comitetului Economic și Social European privind propunerea de directivă a Parlamentului European și a Consiliului privind inspecția tehnică auto pentru autovehicule și remorcile acestora (reformare)

COM(2008) 100 final — 2008/0044 (COD)

(2008/C 224/14)

La 16 aprilie 2008, în conformitate cu articolul 80 alineatul (2) din Tratatul de instituire a Comunității Europene, Consiliul Uniunii Europene a hotărât să consulte Comitetul Economic și Social European cu privire la

Propunerea de directivă a Parlamentului European și a Consiliului privind inspecția tehnică auto pentru autovehicule și remorcile acestora.

Întrucât, în opinia sa, conținutul propunerii este pe deplin satisfăcător și nu necesită nicio observație din partea sa, în cea de a 445-a sesiune plenară din 28 și 29 mai 2008 (ședința din 29 mai 2008), Comitetul a hotărât să emită un aviz favorabil cu privire la textul propus, cu 85 voturi pentru, 0 voturi împotrivă și 2 abțineri.

 

Bruxelles, 29 mai 2008

Președintele

Comitetului Economic și Social European

Dimitris DIMITRIADIS


30.8.2008   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 224/67


Avizul Comitetului Economic și Social European privind Comunicarea Comisiei către Parlamentul European și Consiliu — „Rezolvarea problemei deficitului de apă și a secetei în Uniunea Europeană”

COM(2007) 414 final

(2008/C 224/15)

La 18 iulie 2007, în conformitate cu articolul 262 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, Comisia a hotărât să consulte Comitetul Economic și Social European cu privire la

Comunicarea Comisiei către Parlamentul European și Consiliu — „Rezolvarea problemei deficitului de apă și a secetei în Uniunea Europeană”.

Secțiunea pentru agricultură, dezvoltare rurală și protecția mediului, însărcinată cu pregătirea lucrărilor Comitetului pe această temă, și-a adoptat avizul la 29 aprilie 2008. Raportor: dl BUFFETAUT.

În cea de-a 445-a sesiune plenară, care a avut loc la 28 și 29 mai 2008 (ședința din 29 mai), Comitetul Economic și Social European a adoptat prezentul aviz cu 97 de voturi pentru, 0 voturi împotrivă și 1 abținere.

1.   Concluzii și recomandări

1.1

Este evident că problema lipsei apei și a secetei trebuie privită nu doar ca una de mediu, ci și ca un element esențial al creșterii economice durabile în Europa, pe scurt ca o chestiune de importanță strategică.

1.2

Oamenii și familiile lor au nevoie de apă pentru a trăi, dar această resursă este vitală și pentru numeroase sectoare economice, începând cu cel agricol și agroalimentar, domenii în care se lucrează cu materii vii.

1.3

Comunicarea Comisiei are meritul de a fi subliniat importanța problemei și de fi stabilit un anumit număr de orientări, pe de o parte pentru a contracara deficitul de apă și seceta, iar pe de altă parte pentru a analiza posibilitățile de adaptare la o nouă situație.

1.4

Schimbările climatice remarcate atât de oamenii de știință, cât și de publicul larg ar putea înrăutăți situația; prin urmare, măsurile prevăzute de Comisie ar trebui introduse rapid.

1.5

Desigur, nu toate statele membre se confruntă cu aceleași situații, acestea variind de la sudul la nordul și de la estul la vestul Europei. Cu toate acestea, este vorba despre o problemă care interesează toate statele membre, dat fiind că au fost observate episoade de secetă estivală inclusiv în țările nordice.

1.6

Tocmai de aceea, aceste diferențe nu trebuie să împiedice adoptarea unei politici comune în Europa și a unor măsuri practice adaptate la situațiile concrete din statele membre, având în vedere că nu există soluții standard pentru întreaga Uniune Europeană.

1.7

În consecință, CESE solicită o monitorizare intensă și sistematică a acțiunilor care vor fi întreprinse ca urmare a acestei comunicări.

1.8

Referitor la prețul apei, acesta subliniază că politicile tarifare se pot dovedi ineficiente în cazul în care o mare parte a apei captate nu este măsurată sau înregistrată. Prin urmare, Comitetul sugerează Comisiei să propună statelor membre o definiție convenabilă a sectorului utilizării apei.

1.9

CESE preconizează realizarea unui site internet la nivel european consacrat bazinelor hidrografice, unde autoritățile locale ar putea găsi exemple utilizabile ca modele pentru elaborarea acestor planuri și pentru îmbunătățirea informațiilor.

1.10

În domeniul distribuirii fondurilor legate de apă, acesta propune ca intervenția financiară a Comisiei să fie adaptată în funcție de criteriul utilizării raționale a apei și al conservării resurselor hidrologice, pentru a determina acele autorități locale care nu au un comportament responsabil să și-l schimbe, fără a penaliza regiunile care depun deja eforturi în acest domeniu.

1.11

Pentru a îmbunătăți gestionarea riscului de secetă, Comitetul solicită ca UE să încurajeze interoperabilitatea mijloacelor de prevenire și de luptă contra incendiilor, în cadrul mecanismului european de protecție civilă.

1.12

În regândirea infrastructurii de aprovizionare, CESE recomandă studierea posibilității de stocare subterană, precum și cea a reinjectării de apă în straturile freatice. Comitetul consideră că nu trebuie excluse aprioric transferurile de apă, chiar în interiorul aceluiași stat membru, pentru că acestea trebuie reglementate pentru a se evita o atitudine care să favorizeze risipirea resursei hidrologice. Această resursă trebuie gestionată în permanență din perspectiva economisirii și făcându-se apel la tehnicile cele mai avansate de control și utilizare (1).

1.13

Pentru a favoriza utilizarea rațională a apei, CESE recomandă introducerea de tehnici de contorizare inteligentă (smart metering) și de facturare adaptată. Comitetul subliniază, de asemenea, importanța bunelor practici în domeniul agricol și preconizează reîmpădurirea, replantarea de garduri vii (în regiunile în care acest lucru este util și posibil) și promovarea tehnologiilor durabile de drenaj și de irigare, cu sprijinul fondurilor destinate politicii de dezvoltare rurală. Utilizarea eficientă a apei în agricultură se îmbunătățește în mod treptat, dar trebuie realizate progrese în continuare, cu ajutorul unor tehnici moderne și economice de stropire și irigare. În acest sens, trebuie subliniată necesitatea dezvoltării și aprofundării cercetării și a noilor tehnologii din agricultură. Comitetul subliniază și importanța sistemelor individuale de economisire a apei, de reciclare și salubrizare, în special în cazul locuințelor dispersate.

1.14

În ce privește dezvoltarea cunoștințelor și strângerea de date, CESE propune crearea unui site internet, de unde parametrii climatici, preluați din modelele globale ale IPCC, să poată fi descărcați și puși la dispoziția autorităților locale și regionale.

2.   Sinteza comunicării

2.1

Problemele legate de deficitul de apă și frecvența crescândă a perioadelor de secetă au devenit evidente în Europa, nu doar în câteva regiuni obișnuite cu acest lucru, ci și pentru restul continentului. Procentajul bazinelor fluviale din Uniunea Europeană afectate de riscul de penurie hidrologică cronică ar putea ajunge la 39 % în 2070, de la 19 % în prezent. În special sudul, centrul și estul Europei ar putea fi grav afectate.

2.2

Numărul regiunilor și populațiile atinse de secetă a crescut cu 20 % în ultimii 30 de ani. În afara costurilor umane, aceste perioade de secetă implică și costuri economice. Seceta din 2003 a provocat pierderi de 8,7 miliarde de euro. Analiza utilizării apei pe plan mondial scoate la iveală o mare diversitate de situații. Un american consumă în medie 600 de litri de apă pe zi, un european între 250 și 300 de litri, un iordanian 40, iar un african 30 de litri! În fața amenințării pe care o reprezintă penuria de apă, toată lumea trebuie să-și schimbe obișnuințele, dar trebuie acționat în acele domenii în care eforturile pot avea efectul cel mai însemnat. Agricultura reprezintă cel mai mare consumator (71 % din apa captată), urmată de industrie (20 %) și, în cele din urmă, de utilizarea casnică (9 %) (2).

2.3

Ca răspuns la o cerere a Consiliului Mediu din iunie 2006, Comisia propune un set de opțiuni strategice la nivel european:

stabilirea prețului corect al apei;

repartizarea mai eficientă a apei și a fondurilor din domeniul apei;

finanțarea utilizării eficiente a apei;

elaborarea unor planuri de gestionare a riscurilor de secetă;

optimizarea utilizării Fondului de solidaritate al UE și a mecanismului european de protecție civilă;

promovarea tehnologiilor și practicilor care stimulează utilizarea rațională a apei;

crearea unui sistem de informare privind deficitul de apă și seceta în Europa;

perspectivele în materie de cercetare și dezvoltare tehnologică (CDT).

2.4

Comisia dorește, astfel, să pună bazele unei strategii eficiente pentru o folosire rațională a apei (un element important în lupta împotriva schimbărilor climatice) și să redinamizeze economia europeană.

2.5

Consiliul European (3) a subliniat faptul că deficitul de apă și seceta sunt aspecte ce trebuie discutate, în mod separat, nu doar pe plan european, ci și pe plan internațional și a insistat asupra necesității de punere în aplicare integrală a Directivei-cadru privind apa.

2.6

Consiliul a solicitat Comisiei o monitorizare a punerii în aplicare a comunicării și o reexaminare și o adaptare a strategiei UE în aceste domenii până în 2012.

2.7

CESE nu dorește să realizeze un diagnostic suplimentar care riscă să devină redundant, ci preferă analizarea soluțiilor propuse, completarea lor și, mai ales, dorește să fie o puternică sursă de propuneri și inițiative concrete.

2.8

Tema deficitului de apă și cea a secetei în UE au un impact asupra mai multor strategii și politici. În cadrul Comisiei, acestea ar putea intra, de exemplu, după caz, în sfera de competențe a DG AGRI, DG ENV, DG REGIO, dat fiind că domeniile implicate sunt agricultura, politica în domeniul apei, schimbările climatice, gestionarea situațiilor de criză și organizarea securității civile europene. Ar fi de dorit ca preocupările legate de problema apei să fie monitorizate atent de către Comisie și să se țină seama de ele în toate domeniile.

3.   Observații generale

Observațiile CESE vor respecta și urma structura comunicării Comisiei.

3.1   Prețul apei

3.1.1

Analiza Comisiei se înscrie în contextul Directivei-cadru privind apa (DCA). Comisia își exprimă regretul că nu au fost folosite suficient pârghiile economice și atrage atenția asupra faptului că politicile de tarifare se pot dovedi ineficiente în cazul în care o mare parte a apei captate nu este nici măsurată și nici înregistrată de către autorități.

3.1.2

În plus, numeroase state membre au adoptat definiții restrictive privind utilizarea apei și utilizatorii de apă. Restrângând definiția „utilizatorilor de apă” la distribuirea apei potabile și epurarea acesteia și omițând irigațiile, navigația, energia hidroelectrică, protecția împotriva inundațiilor etc., anumite state membre și-au limitat posibilitățile de recuperare completă a costurilor (full cost recovery) și de tarifare eficientă a diferitelor utilizări ale apei.

3.1.3

Prin urmare, CESE sugerează Comisiei să convingă statele membre care utilizează definiții prea restrictive ale utilizării apei și ale utilizatorilor de apă să-și revizuiască abordarea, de exemplu prin redactarea unei liste cuprinzând diversele tipuri de utilizare a apei. Statele membre vor trebui să explice, în raport cu această listă, de ce au exclus anumite tipuri. S-ar cuveni să fie definite criterii de ierarhizare a folosirii apei, lucru care ar contribui la realizarea unei tarifări inteligente.

3.1.4

CESE recomandă și instituirea unui program de cercetare în domeniul economiei aplicate în modelizarea fluxurilor financiare și de utilitate publică asociate diferitelor tipuri de utilizare a apei și a circuitelor sale la nivelul unui bazin fluvial.

3.1.5

Într-adevăr, dezbaterile privind prețul corect al apei trebuie completate printr-o analiză economică a costurilor și a avantajelor de care se bucură ansamblul sectoarelor de activitate și al consumatorilor (utilizatori sau contribuabili) raportate la utilizarea apei.

3.1.6

Comitetul atrage atenția Comisiei și asupra tendinței (generate de definiția prea restrictivă a utilizării apei) a unor state membre de a transfera costurile de conservare a resursei pe seama consumatorilor urbani, avantajând, astfel, utilizatorii agricoli sau industriali. În cazul unei creșteri a prețului pentru utilizatorii agricoli, va trebui să se stabilească un tarif echilibrat pentru a se evita pierderile de beneficii.

3.1.7

CESE subliniază că stimulentele tarifare pentru economisirea apei trebuie să fie solide și să nu îmbrace forme prea complicate, astfel încât efectul de economisire să nu fie atenuat de costurile generate de caracterul complex al tarifării. Acesta reamintește că principala metodă de economisire constă într-o bună întreținere a rețelelor și în eliminarea pierderilor care provoacă adesea risipirea inadmisibilă a acestei resurse. Comitetul remarcă, în sfârșit, că tarifarea nu poate rezolva totul și că, în cazul unui litigiu între mai mulți utilizatori de apă, rezolvarea trebuie să fie de natură normativă.

3.1.8

Se recomandă o tarifare diferențiată în cazul utilizării sezoniere de apă de către consumatorii din sectoarele altele decât cel agricol, situație frecventă în cazul destinațiilor turistice. În acest fel, s-ar împărți în mod mai echitabil costurile fixe pentru furnizarea apei între populația locală și turiști.

3.2   Repartizarea mai eficientă a apei și a fondurilor din domeniul apei

3.2.1

Comisia remarcă faptul că dezvoltarea economică a anumitor bazine hidrografice poate conduce la efecte negative în ce privește disponibilitatea resurselor de apă și că ar trebui acordată o atenție specială acelor bazine hidrografice supuse riscului de penurie hidrologică sau confruntate cu deficite.

3.2.2

CESE recomandă realizarea unui site internet la nivel european, aflat sub controlul Agenției Europene de Mediu și al Comisiei, consacrat bazinelor hidrografice și destinat în special autorităților locale și autorităților competente din domeniile respective, care ar putea oferi date concrete despre planurile acestor bazine.

3.2.3

Autoritățile locale ar putea folosi acest instrument pentru a obține date despre metodologii, obiective, soluții posibile sau evaluări economice. Astfel, s-ar câștiga mult timp în elaborarea acestui tip de planuri.

3.2.4

Impactul agriculturii asupra resurselor hidrologice este binecunoscut. Trebuie promovată utilizarea mai eficientă a apei, prin favorizarea în special a irigațiilor și a drenajului durabil (de exemplu, tehnica de irigare prin picături). Evaluarea „stării de sănătate” a PAC din 2008 trebuie să constituie ocazia de a determina integrarea într-o mai mare măsură în instrumentele PAC a necesității de a circumscrie cantitativ apa utilizată în agricultură. Dorința de a decupla total subvențiile ar putea, astfel, să fie însoțită de creșterea sprijinului pentru gestionarea apei în cadrul programelor de dezvoltare rurală. Ar trebui introduse și instrumente specifice pentru gestionarea riscurilor de secetă din sectorul agricol.

3.2.5

În general, Comisia ar putea să-și adapteze intervenția financiară în funcție de măsura în care apa este utilizată rațional și conservată (de exemplu, cu o marjă de 5 până la 10 procente din suma totală a sprijinului său financiar). Acest criteriu, menționat explicit în stadiul studiului de fezabilitate sau al procedurii de ofertare (în cazul construirii sau exploatării), ar trebui să fie verificat (la inițiativa autorității care beneficiază de subvenția europeană) în termen de cinci ani de la terminarea proiectului. Asistența suplimentară ar consta în reducerea costurilor de rambursare a de investițiilor și ar constitui o recompensă pentru performanțele constatate.

3.2.6

Comitetul este de părere că un control al costurilor globale ale proiectelor din domeniul alimentării cu apă potabilă sau al epurării apei este un demers bun pe plan economic și în contextul dezvoltării durabile. Prin cost global se înțelege aici suma netă a investiției și costurile de funcționare, de întreținere și de reabilitare pe termen lung.

3.2.7

Prin urmare, Comisia ar trebui să promoveze proiecte care să răspundă pe această bază criteriilor de selecție și garanție, în vederea difuzării bunelor practici care favorizează utilizarea rațională și conservarea apei.

3.2.8

Această abordare coincide cu dorința Comisiei de a sprijini măsurile care urmăresc mai ales economisirea și garantarea utilizării raționale a acestei resurse. Trebuie verificat în ce măsură se potrivește această strategie cu preferința pentru biocarburanți, pentru producerea cărora sunt necesare mari cantități de apă.

3.3   Îmbunătățirea gestionării riscului de secetă

3.3.1

Comisia dorește încurajarea schimburilor de bune practici.

3.3.2

CESE recomandă utilizarea sateliților și a analizelor meteorologice locale pentru efectuarea unei cartografieri anuale (primăvara) a riscurilor de secetă, de deficit de producție agricolă și de incendiu. Datele din cadrul planurilor deja elaborate ale bazinelor ar trebui, de asemenea, utilizate în acest context. Aceste date ar trebui să fie accesibile pentru fermieri sau pentru asociațiile din care aceștia fac parte, pentru gestionarea riscurilor cu care se confruntă.

3.3.3

Comitetul consideră că, deși este preferabilă trecerea de la gestionarea unei crize la gestionarea riscului de secetă, și acțiunile întreprinse în primul caz pot fi mult îmbunătățite (situația poate fi ilustrată cu incendiile catastrofale din Grecia, care au avut loc în vara anului 2007). UE ar putea facilita și încuraja interoperabilitatea mijloacelor de prevenire și de luptă contra incendiilor, standardizarea materialelor, containerizarea pompelor diesel și realizarea de exerciții comune. Aceasta ar însemna o concretizare a mecanismului european de protecție civilă.

3.3.4

Bineînțeles, trebuie reținută ideea Comisiei de a recurge la Fondul de solidaritate al UE, modificat și adaptat, pentru a înlătura consecințele situațiilor de secetă gravă. De asemenea, ar trebui ca efectele perioadelor de secetă să fie atenuate prin mecanisme de asigurare, mai ales pentru agricultori, care sunt primele victime ale acestor secete.

3.4   Infrastructuri suplimentare de alimentare cu apă

3.4.1

Comisia are în vedere infrastructura colectivă. În anumite cazuri, ar putea fi luate în considerare și inițiative de tip individual, ținându-se cont de o ierarhizare a diferitelor utilizări ale apei.

3.4.2

În orice caz, comunicarea ia în considerare transferurile de apă de la un bazin hidrografic la altul, construcția de baraje și de microbaraje în condiții bine stabilite, dar și refolosirea apelor uzate și desalinizarea. În ce privește reutilizarea apei, problema care se pune este cea a acumulării de poluanți de-a lungul acestui ciclu. De aceea, ar fi utilă lansarea sau sprijinirea unui program de cercetare a concentrațiilor atinse de aceste substanțe poluante după mai multe cicluri de reutilizare, în scopul definirii criteriilor de stabilizare, pentru a se determina la ce nivel aceste concentrații ating valori-limită compatibile cu capacitatea de autoepurare a sistemului.

3.4.3

În ceea ce privește desalinizarea, aceasta comportă două tipuri de probleme: pe de o parte, desalinizarea necesită multă energie, iar pe de altă parte, subprodusele și gama de concentrate saline sunt dăunătoare pentru mediul.

3.4.4

O opțiune ar fi instituirea unui program de desalinizare cu ajutorul unor microinstalații activate cu ajutorul energiei solare, ceea ce ar constitui un aport tehnologic al Europei în favoarea țărilor în curs de dezvoltare care se confruntă cu seceta.

3.4.5

În general, ar trebui încurajate cercetarea și dezvoltarea tehnologiilor care economisesc apa sau favorizează reîncărcarea straturilor freatice (reaplicarea covorului asfaltic în zonele urbane, de exemplu), precum și biotehnologiile care permit crearea unor specii de culturi agricole care consumă mai puțină apă.

3.4.6

În sfârșit, ar trebui examinată și posibilitatea stocării subterane, precum și cea a reinjectării de apă în straturile freatice. În această privință, ar trebui selectate proiecte-pilot și definite standarde privitoare la apa stocată (în mod realist și avându-se în vedere protejarea subsolului). Problema apelor subterane se referă, în același timp, la cantitatea și calitatea apelor respective, dat fiind că și straturile freatice sunt afectate de poluare. În această privință, ar trebui acordată o atenție sporită activităților industriale mari consumatoare de apă care, pe de o parte, epuizează straturile freatice și, pe de altă parte, le pot polua.

3.4.7

Pe de altă parte, CESE invită Comisia să studieze posibilitatea transferului de apă între diferite regiuni. Transferul dintre un bazin excedentar și unul deficitar poate fi o bună idee, inclusiv din perspectivă europeană, de pildă pentru a face ca agricultura să-și fie sieși suficientă din acest punct de vedere, dacă apa din bazinul care la început era deficitar este folosită eficient și cu economie. Cu ajutorul unor măsuri tehnice, tarifare sau normative, trebuie evitate situațiile în care ajutorul acordat unor sectoare „meritorii” are drept consecință consumul exagerat de apă în sectoare neprioritare.

3.4.8

CESE consideră că trebuie armonizate eventualele măsuri de regularizare a bazinelor fluviale luate împreună de țări terțe și de state membre ale UE pentru fluviile comune care se varsă dincolo de granițele exterioare ale UE.

3.5   Promovarea tehnologiilor și practicilor care stimulează utilizarea rațională a apei

3.5.1

Comisia consideră că utilizarea tehnologiilor care stimulează utilizarea rațională a apei ar putea fi mult îmbunătățită. În afară de combaterea scurgerilor de apă (în anumite rețele acestea având o cotă însemnată) și a risipei, perspective interesante sunt oferite și de modernizarea practicilor de gestionare a apei.

3.5.2

Nu încape îndoială că acțiunile propuse de Comisie sunt pozitive (norme referitoare la dispozitivele consumatoare de apă, performanțele clădirilor în materie de consum de apă, indicatorii de performanță, adaptarea activităților economice la deficitul de apă etc.).

3.5.3

Și utilizarea apei „gri” ar trebui luată în considerare, ținând seama, în același timp, de faptul că aceasta implică investiții, în special pentru instalarea de conducte separate și pentru măsuri de precauție. Recuperarea apei de ploaie trebuie să capete, de asemenea, o atenție mai sistematică.

3.5.4

O tehnică promițătoare este utilizarea contorizării inteligente („smart metering”) și facturarea adaptată. Într-adevăr, tehnologia măsurării consumului și transmiterea datelor privind consumul oferă în prezent posibilitatea introducerii mai multor tipuri de tarifare, după modelul folosit în cazul electricității. Consumatorul ar putea alege un tarif adaptat situației proprii și care, în același timp, favorizează un comportament economic: tarif sezonier, tarif permanent sau un tarif variabil în funcție de orele de vârf sau de zilele cu consum intensiv.

3.5.5

În scopul protejării rezervelor hidrologice și al combaterii inundațiilor, eroziunii și al poluării inerente, strategia de protejare a mediului rural ar trebui să stimuleze puternic reîmpădurirea și plantarea de garduri vii, acolo unde acest lucru este posibil și util, precum și menținerea culturilor. Cererile în acest sens și controlul ar putea fi făcute cu ajutorul celor mai moderne sisteme de recunoaștere geografică. Ar fi de dorit încurajarea cercetării fundamentale în agricultură, în cadrul celui de-al șaptelea Program-cadru de cercetare și de dezvoltare, având drept obiectiv crearea unor varietăți de plante mai rezistente la secetă.

3.5.6

Tot în domeniul agriculturii, ar trebui promovate drenajul și irigarea durabilă, precum și, în general, utilizarea celor mai bune tehnologii disponibile. Șanțurile de drenare ar trebui, mai ales în locurile unde sunt amenajate vaduri de trecere, să fie prevăzute cu mici acumulări locale, pentru a preveni concentrările de apă, eroziunea și poluarea inerente, și pentru a favoriza reinfiltrarea. Aceste acumulări locale ar necesita, bineînțeles, operațiuni de curățare care ar trebui studiate împreună cu experții în domeniu.

3.6   Promovarea unei culturi europene a economisirii apei

3.6.1

Comisia consideră, pe drept cuvânt,că certificarea și etichetarea în scopul utilizării raționale și economice a apei sunt soluții demne de urmat. Cu toate acestea, în ce privește etichetarea, trebuie acordată atenție faptului că există moda etichetării ecologice și riscul unei acumulări de etichete, ceea ce va dăuna înțelegerii informației.

3.6.2

Societatea civilă organizată în ansamblul său, partenerii sociali, asociațiile și organizațiile, precum și sectorul învățământului și educației ar trebui să se mobilizeze pentru a contribui la dezvoltarea unei culturi a economisirii apei. În domeniul profesional (formarea tehnicienilor, implementarea noilor tehnologii) trebuie evitate greșelile trecutului, mai ales în ce privește hidraulica urbană.

3.6.3

Trebuie subliniat faptul că, în prezent, există o ofertă generoasă pentru echipamentele de recuperare a apei de ploaie sau de reciclare a apei menajere folosite în gospodăriile individuale. Aceasta înseamnă apariția unei culturi a economisirii apei, pe care Comisia o sprijină cu toată convingerea. Aspirația justificată a oamenilor pentru economisire nu ar trebui, totuși, să se traducă printr-un comportament autarhic al indivizilor, care ar risca să submineze din punct de vedere tehnic și economic serviciile publice de alimentare cu apă și de salubritate, servicii care au fost și sunt la originea marilor progrese în domeniul igienei și al creșterii speranței de viață. În societatea noastră dezvoltată, se uită adesea faptul că, deși apa este necesară vieții, ea poate antrena, de asemenea, moartea.

3.6.4

Sistemele individuale de economisire a apei, de reciclare și salubrizare par, prin urmare, interesante și potrivite pentru locuințele dispersate. În mediul urban, însă, folosirea acestora este o opțiune mai puțin interesantă din punct de vedere economic și social, cu excepția cazului în care, deși sistemele individuale captează apa de ploaie pe o proprietate privată, acestea sunt tratate și utilizate de serviciile publice.

3.7   Îmbunătățirea cunoștințelor și a strângerii de date

3.7.1

Comisia observă că informațiile fiabile referitoare la amploarea și impactul deficitului resurselor de apă și al secetei sunt indispensabile. Comitetul sprijină demersurile Comisiei pentru instituirea unei evaluări europene anuale și pentru exploatarea optimă a serviciilor inițiativei de supraveghere globală a mediului și securității (GMES), în scopul obținerii de date prin satelit și a folosirii instrumentelor de supraveghere în sprijinul politicii în domeniul apei. Universitățile și centrele de cercetare științifică ar trebui încurajate să elaboreze studii referitoare la apă, la conservarea acestei resurse, precum și la mijloacele de sporire a ei cu ajutorul noilor tehnologii.

3.7.2

Este nevoie de omogenizarea criteriilor de evaluare a inventarului maselor de apă menționate în Directiva-cadru privind apa. În realitate, rapoartele statelor membre sunt foarte eterogene, atât din cauza dimensiunii bazinelor studiate, cât și din perspectiva frecvenței analizelor de calitate a apei și a biodiversității.

3.7.3

În consecință, CESE încurajează Comisia să ceară comitetelor specializate în monitorizarea aplicării Directivei-cadru privind apa să-și continue lucrările și să publice rapoarte asupra progreselor înregistrate de statele membre, în vederea stimulării lucrărilor și a convergenței lor.

3.7.4

În mod realist, fără să se aștepte omogenitate și calitate în toate bilanțurile și planurile de acțiune, este nevoie de concentrarea eforturilor în zonele cele mai sensibile. Selectarea acestor zone s-ar putea face la inițiativa statelor membre, dar urmând criterii comune (deficit pluviometric și definirea ariei geografice).

3.7.5

Sensibilizarea factorilor locali și regionali în legătură cu riscul de penurie de apă și, în general, cu impactul schimbărilor climatice ar fi ușurată dacă informațiile privind tendințele climatice ar fi puse la dispoziția unui număr cât mai mare de persoane.

3.7.6

Din această perspectivă, CESE propune în mod concret crearea unui site internet, eventual integrat sistemului WISE (Water information system for EuropeSistemul european de informare privind apa), ai cărui parametri climatici (precum pluviometria, evapotranspirația, temperatura, viteza vântului, durata însoririi), preluați din modelele globale ale Grupului interguvernamental privind schimbările climatice (IPPC — Intergovernmental Panel on Climate Change), pot fi consultați în timp real (după modelul proiectelor PRUDENCE și ENSEMBLES, dar printr-o acoperire mai sistematică și oferind informații digitale și, totodată, grafice).

3.7.7

Caracterul științific al datelor disponibile on-line și actualizarea lor anuală vor fi încredințate unui grup de laboratoare europene membre ale IPPC.

3.7.8

UE ar putea finanța dezvoltarea primei versiuni a acestui site, iar datele disponibile ar putea fi consultate contra unor tarife modice (care ar putea fi servi pentru sprijinirea lucrărilor de cercetare ale laboratoarelor participante).

Bruxelles, 29 mai 2008

Președintele

Comitetului Economic și Social European

Dimitris DIMITRIADIS


(1)  Audierea publică și vizita de studiu organizate la Murcia, la 3 aprilie 2008, au permis constatarea faptului că astfel de tehnici de utilizare rațională și rezonabilă a resursei hidrologice sunt deja disponibile pe piață. În plus, cultivarea terenurilor și mai ales plantarea arborilor permit lupta împotriva deșertificării.

(2)  Cf. Atlas pour un monde durable, Michel Barnier, Edition Acropole.

(3)  Consiliul European de la Bruxelles (14 decembrie 2007), Concluziile Președinției 16616/1/07 REV 1, p. 17.


30.8.2008   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 224/72


Avizul Comitetul Economic și Social European privind propunerea de regulament al Consiliului de instituire a unui sistem comunitar pentru prevenirea, descurajarea și eliminarea pescuitului ilegal, nedeclarat și nereglementat

COM(2007) 602 final — 2007/0223 (CNS)

(2008/C 224/16)

La 4 decembrie 2007, în conformitate cu articolul 37 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, Consiliul a hotărât să consulte Comitetul Economic și Social European cu privire la

Propunerea de regulament al Consiliului de instituire a unui sistem comunitar pentru prevenirea, descurajarea și eliminarea pescuitului ilegal, nedeclarat și nereglementat.

Secțiunea pentru agricultură, dezvoltare rurală și protecția mediului, însărcinată cu pregătirea lucrărilor Comitetului pe această temă, și-a adoptat avizul la 29 aprilie 2008. Raportor: dl Sarró Iparraguirre.

În cea de a 445-a sesiune plenară, care a avut loc la 28 și 29 mai 2008 (ședința din 29 mai), Comitetul Economic și Social European a adoptat prezentul aviz cu 70 voturi pentru, 0 voturi împotrivă și 3 abțineri.

1.   Concluzii

1.1

Având în vedere că practica persistentă a pescuitului ilegal, nedeclarat și nereglementat (INN) necesită un răspuns cuprinzător, bazat pe un instrument de reglementare eficient, cu aplicare generală de-a lungul întregului lanț de distribuție, de la pescuit până la vânzare, CESE consideră că, în general, propunerea de regulament cuprinde în articolele sale cadrul necesar pentru prevenirea, descurajarea și eliminarea pescuitului INN. Comitetul își exprimă sprijinul față de această propunere, apreciind că măsurile propuse consolidează rolul Comunității ca stat de pavilion, stat de port, stat de comercializare și stat al beneficiarului.

1.2

Comitetul consideră că reușita acestei propuneri de regulament se bazează pe patru piloni:

angajarea statelor membre în combaterea pescuitului INN;

colaborarea dintre statele membre;

cooperarea internațională;

efortul continuu și constant de a pune în aplicare acest regulament.

1.3

Fără a încerca să excludă flota comunitară din domeniul de aplicare al propunerii de regulament, CESE consideră că ar trebui să se facă o distincție mai clară între pescuitul INN desfășurat de nave din țări terțe, asupra cărora statele de pavilion nu exercită niciun control, și celelalte acte de pescuit ilegal comise de navele aflate sub pavilion comunitar, care reprezintă încălcări ale politicii comune în domeniul pescuitului și care sunt reglementate în prezent prin instrumentele juridice derivate din Regulamentul (CEE) nr. 2847/93 (1).

1.4

Comitetul apreciază că aplicarea tuturor măsurilor de control și de inspecție propuse va duce la o creștere considerabilă a bugetului și a birocrației, precum și extinderea infrastructurilor administrative de control pentru statele membre. De aceea, îndeamnă Comisia să țină seama de aceste aspecte pentru a nu prejudicia rezultatul final și îi solicită acesteia ca, în orice caz, să ia măsuri de precauție suficiente pentru ca aplicarea propunerii de regulament să nu ducă la creșterea costurilor de exploatare pentru întreprinderile ale căror nave practică pescuitul legal.

1.5

De asemenea, Comitetul consideră că măsurile propuse nu ar trebui să afecteze, în niciun caz, traficul comercial legal în așa măsură încât să constituie o piedică pentru schimburile comerciale, încălcând normele care reglementează comerțul internațional.

1.6

Comitetul consideră că propunerea de regulament nu precizează suficient de clar în ce formă va trebui validat de către autoritatea statului de pavilion certificatul de captură solicitat de Comunitatea Europeană. Înțelegând că această validare va trebui realizată în formă electronică, CESE consideră că propunerea de regulament ar trebui să explice în mod clar forma de validare, atât pentru navele care transportă capturi proaspete, cât și pentru cele care transportă produse pescărești congelate.

1.7

CESE consideră că controlul navelor de pescuit din țări terțe ar trebui efectuat în mod similar în toate „porturile desemnate” din diferitele state membre. De asemenea, consideră că textul propunerii de regulament ar trebui să precizeze cu mai multă claritate că inspecțiile se vor efectua atât pe cale maritimă, cât și terestră și aeriană.

1.8

CESE reafirmă cele exprimate în alte avize în legătură cu rolul Agenției Comunitare pentru Controlul Pescuitului, considerând că acesteia ar trebui să i se acorde un rol important în coordonarea, monitorizarea și controlul pescuitului INN. În acest scop, agenția ar trebui dotată cu mai multe resurse financiare și umane.

1.9

Comitetul consideră că nivelul sancțiunilor aplicate navelor din țări terțe trebuie armonizat în toate statele membre ale UE. De asemenea, este de părere că, în cazul nerespectării legislației de către statele necooperante, ar trebui avută în vedere posibilitatea de a aplica și alte sancțiuni decât cele care au legătură cu pescuitul.

1.10

În orice caz, CESE consideră că trebuie consolidate garanțiile în cadrul procedurilor de declarare a navelor de pescuit INN și a statelor necooperante, în principal garanția protecției, și, de asemenea, că aceste declarații trebuie să se întemeieze pe probe concludente, pentru a evita anularea ulterioară în instanță a măsurilor adoptate de statele membre.

2.   Introducere

2.1

Comunitatea este implicată în lupta împotriva pescuitului INN de peste 10 ani. Începând din anul 2002, această luptă a luat forma unui plan de acțiune comunitar, atât la nivelul Comunității propriu-zise, cât și la nivel regional și internațional, pentru prevenirea, descurajarea și eliminarea pescuitului INN (2).

2.2

În anul 2005, în rezoluția (3) sa privind aplicarea planului de acțiune comunitar prevăzut în comunicarea menționată mai sus, Parlamentul European a declarat că este necesar ca Uniunea Europeană să-și extindă și să-și intensifice eforturile pentru combaterea pescuitului INN.

2.3

Cu toate că s-au înregistrat îmbunătățiri semnificative, pescuitul INN nu a dispărut. Comisia consideră că persistența acestei situații necesită un răspuns ferm și urgent din partea Uniunii Europene.

2.4

În consecință, anul trecut Comisia a elaborat o nouă Comunicare (4) privind o nouă strategie pentru Comunitate de a preveni, descuraja și elimina pescuitul ilegal, nedeclarat și nereglementat.

2.5

În urma consultărilor prelungite desfășurate pe parcursul anului trecut, la care CESE a participat în mod activ (5), Comisia a elaborat prezenta propunere de regulament (6), care cuprinde următoarele domenii de acțiune:

îmbunătățirea controlului asupra legalității activităților navelor de pescuit din țări terțe care solicită acces în porturile Uniunii Europene și a capturilor acestora;

îmbunătățirea controlului privind respectarea măsurilor de conservare și gestionare a produselor pescărești provenite din țări terțe, importate în Comunitatea Europeană prin alte mijloace decât navele de pescuit;

închiderea pieței Uniunii Europene pentru produsele pescărești provenite din activitățile de pescuit INN;

combaterea activităților de pescuit INN desfășurate de către cetățenii Comunității Europene în afara teritoriului acesteia;

îmbunătățirea căilor juridice de constatare a activităților de pescuit INN;

introducerea unui sistem eficient de sancțiuni în vederea împiedicării încălcării grave a măsurilor privind pescuitul;

îmbunătățirea măsurilor de combatere a pescuitului INN în cadrul organizațiilor regionale de gestionare a pescuitului;

sprijinirea politicii și a mijloacelor de combatere a pescuitului INN în țările în curs de dezvoltare;

creșterea sinergiei între organele de monitorizare, control și supraveghere, atât între statele membre, cât și între acestea și țările terțe.

2.6

Astfel, propunerea se bazează pe principiul c