19.8.2008   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 211/1

1.1

Comitetul poate susține cu hotărâre inițiativa Comisiei doar în măsura în care aceasta are în vedere atât problemele cererii, cât și, mai ales, optimizarea ofertei, prin evitarea eșecurilor și a birocrației.

1.2

Comitetul este ferm convins că promovarea acțiunilor la nivel local și regional, ca și capacitatea de conectare a acestora în rețea, în vederea punerii în practică a Strategiei de la Lisabona, sunt fundamentale pentru eforturile conjugate de cercetare și dezvoltare care trebuie să conducă la crearea și dezvoltarea cu succes a unor întreprinderi inovatoare pe tot cuprinsul Uniunii, dar mai ales la implicarea forțelor economice și sociale care operează în teritoriu în activitățile destinate realizării obiectivelor comune de îmbunătățire și creștere a numărului locurilor de muncă, într-un context de dezvoltare globală, durabilă și competitivă.

1.3

Comitetul reafirmă importanța triunghiului cunoașterii (educație, cercetare și inovare), care îndeplinește un rol esențial în promovarea creșterii economice și a ocupării forței de muncă, și consideră prioritare accelerarea reformelor, promovarea excelenței la nivelul învățământului superior și al parteneriatelor dintre universități, centre de cercetare și întreprinderi, și garantarea faptului că toate sectoarele din domeniul educației și formării își joacă pe deplin rolul în ceea ce privește promovarea creativității și inovării, în special la nivel regional și local. Este vorba, în special, de anumite regiuni — EUREGIO — implicate în rețele de vecinătate și de parteneriat circumscrise unor zone care transcend granițele naționale.

1.4

În opinia Comitetului, competitivitatea și dezvoltarea economică, socială și ocupațională a regiunilor europene trebuie abordate de toată lumea într-un mod mai proactiv și mai coordonat decât în prezent, în vederea obținerii unor rezultate concrete optime în procesul de îndeplinire a obiectivelor Strategiei de la Lisabona.

1.5

Comitetul se declară pe deplin de acord cu diagnosticul Comisiei Europene referitor la deficiențele în utilizarea, în comun și coordonată, a instrumentelor comunitare, dar își exprimă regretul pentru faptul că, după trecerea unui deceniu, o astfel de problemă crucială este abordată încă la modul analitic, fără să se ajungă la miezul problemei, care constă în dezvoltarea unor noi capacități de „inginerie simultană” (1) (simultaneous engineering) între diferite tipuri de intervenție, comunitară și europeană.

1.6

Comitetul consideră că întreprinderea de acțiuni doar în ceea ce privește cererea este necesară, nu însă și suficientă. În opinia sa, dincolo de afirmarea necesității acordării unei atenții sporite regiunilor, trebuie să se ajungă la:

1.7

În opinia Comitetului, trebuie acționat în profunzime asupra ofertei, pentru garantarea unui cadru coerent și ușor accesibil al tuturor instrumentelor puse la dispoziție, în vederea unei dezvoltări competitive a realităților teritoriale europene, trecând peste obstacolele de natură juridică și peste neconcordanțele dintre momentul inițierii și cel al acordării efective a sprijinului financiar.

1.8

Comitetul consideră că este absolut necesar să fie pus la punct un ghid practic european, care să rezume, într-un tabel sinoptic:

1.9

De asemenea, Comitetul consideră că inițierea unei acțiuni comunitare, precise și punctuale, în vederea asigurării unor noi capacități de „inginerie simultană” a diferitelor tipuri de intervenții și a optimizării și concentrării resurselor în teritoriu, nu mai suportă amânare.

1.10

Așadar, după cum a afirmat deja (2), Comitetul consideră prioritară rezolvarea problemei multitudinii nivelurilor de guvernanță și a fragmentării intervențiilor, ceea ce ar duce la relansarea competitivă a regiunilor europene, și propune lansarea unei noi inițiative, Jasmine (Joint Assistance Supporting Multiprojects for Innovation Networking in Europe), care să acopere carențele instituționale existente, atât sub aspectul cererii, cât și sub cel al ofertei, și care să permită reducerea semnificativă a sarcinilor birocratice.

1.11

Jasmine ar trebui să urmărească o mai bună înțelegere și o coerență a comportamentelor diverșilor actori, care sunt chemați să se implice într-un proces de luare de decizii în rețea, într-un cadru unitar și coerent de proiectare teritorială.

2.1

Regiunile europene ale cunoașterii se confruntă cu numeroși factori generatori de schimbare care constituie tot atâtea provocări, dar și oportunități, și care au influență asupra capacității lor de a îndeplini obiectivele Strategiei de la Lisabona revizuite.

2.2

Printre factorii schimbării pot fi menționați:

—   factori exogeni: un proces de globalizare din ce în ce mai intens, apariția, pe continent, a unor zone cu o creștere extrem de dinamică, majorări semnificative ale prețurilor la energie și materii prime, evoluții surprinzătoare în știință și tehnologie, internaționalizarea inovației, problemele legate de schimbările climatice, presiunea migratorie deseori necontrolată sau de necontrolat;

—   factori endogeni: îmbătrânirea populației, protecția mediului și conservarea calității vieții, uzura morală a aparatului de producție și a serviciilor, modernizarea sectorului public, interacțiunea crescută a nou apărutelor aspecte ale cunoașterii cu capitalul uman disponibil, capacitatea de dezvoltare culturală și de creativitate, dezvoltarea infrastructurilor teritoriale comune, atât materiale, cât și nemateriale.

2.3

Comitetul a avut ocazia să se pronunțe în repetate rânduri cu privire la aceste teme, atât la modul general, în contextul evoluției Strategiei de la Lisabona și al politicilor comunitare de cercetare și inovare, de mediu, de educare și formare, cât și la modul concret.

2.4

În special, Comitetul a avut posibilitatea de a sublinia necesitatea ca „întregul teritoriu comunitar să fie în măsură să răspundă provocărilor economiei bazate pe cunoaștere, astfel încât toate regiunile să poată ține cont de obiectivele de la Lisabona” (3).

2.5

De asemenea, Comitetul a subliniat că „noua configurație a modelelor concurențiale pe piața globală impune schimbări radicale. Noile platforme integrate și rețelele trebuie să abordeze teme precum cercetarea și inovarea, gestionarea noilor resurse umane, promovarea și marketingul, finanțele și creditul, logistica și atenția acordată pieței și serviciilor oferite clienților” (4).

2.6

Comitetul își reafirmă convingerea că promovarea de acțiuni la nivel local și capacitatea integrării acestora în rețele în vederea punerii în practică a Strategiei de la Lisabona sunt esențiale pentru a încuraja înființarea unor întreprinderi inovatoare, într-un cadru de dezvoltare durabilă și competitivă. Afirmația ar trebui să fie valabilă mai ales pentru acele regiuni — EUREGIO — și activități în cazul cărora rețelele constituite între vecini și parteneri sunt situate în zone care transcend granițele naționale.

2.7

În Avizul său privind Cartea verde „Spațiul European de Cercetare: perspective noi”, Comitetul a recomandat „completarea Spațiului European de Cercetare cu un Spațiu European al Cunoașterii, în scopul creării unei societăți europene bazate pe cunoaștere” și a semnalat necesitatea unei „coordonări din partea Comisiei […] pentru a se realiza […] structuri de conducere și consultanță eficiente ca organizații de lucru funcționale” (5).

2.8

În fine, Comitetul a subliniat importanța „triunghiului cunoașterii”: educație, cercetare și inovare, care joacă un rol esențial în promovarea creșterii economice și a ocupării forței de muncă. În acest scop, sunt importante accelerarea reformelor, promovarea excelenței la nivelul învățământului superior și al parteneriatelor dintre universități, centre de cercetare și întreprinderi, și garantarea faptului că toate sectoarele din domeniul educației și formării își joacă pe deplin rolul în ceea ce privește promovarea creativității și inovării, în special la nivel regional și local.

2.9

În opinia Comitetului, competitivitatea și dezvoltarea economică, socială și ocupațională a regiunilor europene trebuie abordate de toată lumea într-un mod mai proactiv și mai coordonat: Comisia trebuie să încerce să depășească restricțiile impuse de diversitatea sistemelor juridice și de criteriile procedurale, în vederea obținerii de rezultate concrete optime privind îndeplinirea obiectivelor Strategiei de la Lisabona, prin intermediul diferitelor instrumente ale bugetului comunitar. Este un răspuns dat contribuabilului și în termeni de eficacitate a accesului comun, coordonare, sinergii și sincronizare a inițiativelor care pot fi luate la nivel comunitar și paneuropean, pentru a se atinge masa critică necesară obținerii unui efect de multiplicare.

2.10

În conformitate cu liniile directoare integrate privind creșterea și ocuparea, din Agenda de la Lisabona revizuită, politica de coeziune definește trei priorități strategice (6):

2.11

Cât privește oferta, dificultățile de asigurare a unui efect de pârghie și a unei utilizări coordonate a instrumentelor financiare disponibile pentru îndeplinirea acestor obiective decurg chiar din caracteristicile intrinseci ale acestor instrumente, și anume:

2.12

În ceea ce privește cererea, regiunile se caracterizează adesea prin:

2.13

Carențele trebuie remediate prin asigurarea de asistență tehnică și coordonare, încă din faza de debut a tuturor programelor comunitare.

2.14

Inițiativele sinergice lăudabile, prezente în diferitele programe și intervenții structurale în perioada 2007-2013, par a fi o condiție necesară, dar nu suficientă, pentru optimizarea rezultatelor concrete.

2.15

Comitetul a avut posibilitatea să se pronunțe în favoarea inițiativelor Comisiei, precum JEREMIE, și a propus crearea unui Punct Focal Jeremie, care să servească drept unitate de coordonare și de informare pentru diversele acțiuni; totodată, insistă asupra faptului că se resimte lipsa unui proiect care să fie în măsură să asigure coordonarea și finalizarea numeroaselor instrumente de creditare care există în prezent (8).

2.16

Comitetul susține și își asumă pe deplin declarațiile comisarului Danuta Hübner referitoare la Jasper, Jeremie și Jessica (9), „care au creat noi dinamici și perspective de investiții, de creștere și de ocupare, la nivel național și regional, ca și între părțile sociale din toate regiunile UE”.

2.17

Comitetul consideră că liniile directoare adoptate de Comitetul de cercetare științifică și tehnică al UE (CREST) (10) și publicate în septembrie 2007 reprezintă un instrument orientativ important, deși limitat la interacțiunile dintre programul-cadru comunitar de cercetare, dezvoltare tehnologică și demonstrație (CDTD) și noile fonduri structurale.

3.1

Propunerea Comisiei Europene pune în evidență sinergiile potențiale care există la nivelul proiectării instrumentelor de finanțare a politicilor europene de cercetare, inovare și coeziune, puse la dispoziția celor interesați, pentru a face ca regiunile europene să devină mai competitive, în funcție de capacitatea acestora de absorbție.

3.2

Sunt desemnate, ca instrumente principale de acțiune, Al șaptelea program-cadru (PC7) de cercetare și dezvoltare tehnologică (CDT) și noul program-cadru pentru competitivitate și inovare (PCI), precum și noile orientări ale fondurilor structurale și de coeziune.

3.3

Comisia atrage atenția asupra faptului că a acționat prin intermediul mai multor grupuri consultative de coordonare, care au recomandat următoarele:

3.4

Comisia invită statele membre să-și perfecționeze modalitățile de dezvoltare și utilizare coordonată a instrumentelor comunitare, prin instituirea de sisteme de informare a operatorilor implicați cu privire la ocaziile care li se oferă, și se angajează să publice, până la sfârșitul anului 2007, un ghid practic despre posibilitățile de finanțare a instituțiilor de cercetare, cu precizarea modalităților prevăzute de mecanismele naționale și regionale, în vederea încurajării unui acces coordonat la finanțare.

4.1

Comitetul este întrutotul de acord cu diagnosticul stabilit de Comisie privind carențele în utilizarea, în comun și coordonată, a instrumentelor comunitare indicate de aceasta, dar nu aprobă și remediul propus, considerându-l insuficient pentru atingerea obiectivelor politicii comunitare, mai ales în domeniul cercetării, inovării și formării.

4.2

Comitetul este de aceeași părere cu Comisia (11) în privința faptului că „eforturile de promovare a economiei bazate pe cunoaștere, în special prin cercetare, dezvoltare tehnologică și inovare, sunt cruciale pentru realizarea Parteneriatului reînnoit pentru Creștere Economică și Crearea de Locuri de Muncă”, dar consideră că un astfel de parteneriat rezultă dintr-o responsabilitate comună a tuturor părților interesate, în primul rând la nivel comunitar, dar și la nivel național, regional și local.

4.3

Comitetul consideră că trebuie depășit stadiul elaborării unei strategii teritoriale de cercetare și dezvoltare tehnologică și de inovare, utilizându-se mai ales:

4.4

În opinia Comitetului, trebuie acționat în profunzime la nivelul ofertei, pentru a se asigura un cadru ușor accesibil al tuturor instrumentelor disponibile pentru dezvoltarea competitivă a realităților teritoriale europene, în funcție de obiectivele unui „teritoriu socialmente responsabil”, cu implicarea partenerilor sociali, a camerelor de comerț, a universităților și a societății civile organizate, conform unor strategii ale politicii industriale europene durabile (13), atât în ceea ce privește producția, cât și consumul.

4.5

Comitetul consideră, de asemenea, că lista instrumentelor care contribuie la consolidarea creșterii și la îmbunătățirea cantitativă și calitativă a situației ocupării forței de muncă și a competitivității regiunilor europene, prin cercetare și inovare, este incompletă sub aspectul instrumentelor de intervenție comunitară relevante și prezintă omisiuni în ceea ce privește gama de oportunități oferite regiunilor europene și necesitățile de coordonare a instrumentelor paneuropene și internaționale disponibile.

4.6

În comunicare nu se menționează deloc sau sunt doar amintite (14) posibilități de intervenție precum:

4.7

Mai mult decât atât, nu sunt menționate programele și inițiativele paneuropene necomunitare, care acționează totuși în sensul dezvoltării inovării pe teritoriul UE, precum:

4.8

Comitetul consideră, de asemenea, că dificultățile și obstacolele întâmpinate la utilizarea în comun și coordonată a instrumentelor disponibile la nivel național, regional și local (19) și de către diferiți operatori — cu respectarea articolului 54 alineatul (5) din Regulamentul (CE) nr. 1083/2006 al Consiliului — trebuie să fie mai bine definite, nu doar cu privire la temeiul juridic diferit, specializarea tematică, zona geografică, modalitățile de punere în aplicare, ci și în privința deosebirilor de fond, uneori prohibitive, precum:

4.9

Comitetul consideră că este indispensabilă punerea la punct a unui ghid practic european care să rezume într-un tabel sinoptic tipurile de intervenții comunitare și paneuropene care pot fi puse în aplicare, diferitele criterii de evaluare, compatibilitatea și complementaritatea posibilelor intervenții.

4.10

Comitetul insistă asupra necesității unei acțiuni întreprinse coordonat și în comun „privind raporturile dintre politicile structurale comunitare și politicile de cercetare și inovare ale Uniunii, dorință exprimată și cu alte ocazii de către Comitet”, subliniind că „o strânsă coordonare a acestor politici este indispensabilă pentru activarea unor niveluri optime de sinergie operațională și pentru a se putea răspunde pe deplin nevoilor cetățenilor, întreprinderilor și societății, obiectivul global fiind cel al creșterii durabile și armonioase pe termen mediu/lung, în concordanță cu abordarea integrată problem solving a CDTD și cu factorul-cheie pe care îl reprezintă aceste niveluri de sinergie pentru dezvoltarea investițiilor nemateriale” (20).

4.11

Comitetul subliniază multitudinea politicilor comunitare care contribuie, alături de politica de coeziune și de politica de cercetare, la îndeplinirea obiectivului dezvoltării competitive a regiunilor europene și reafirmă nevoia unei abordări integrate și coordonate care constă în:

4.12

Din această perspectivă, Comitetul insistă, o dată mai mult, asupra unor afirmații anterioare (23):

4.12.1

Comitetul recomandă, de asemenea, integrarea programelor comunitare de formare.

4.13

Comitetul regretă faptul că, și după trecerea unui deceniu, o astfel de problemă crucială este abordată încă la modul analitic, fără să se ajungă la miezul problemei, care presupune intervenția comunitară pentru asigurarea de noi capacități de „inginerie simultană” (simultaneous engineering) pentru diferitele tipuri de intervenție: tehnologică, demonstrativă, inovatoare, de diseminare, formativă, financiară etc., menite să exercite o influență benefică asupra ocupării forței de muncă și producției din diferitele zone locale (24).

4.14

Comitetul consideră că inițierea unei acțiuni comunitare, precise și punctuale, nu mai suportă amânare, în caz contrar existând riscul unor pierderi în termeni de competitivitate și ocupare a forței de muncă la nivelul regiunilor europene.

5.1

CESE insistă asupra imperativului ca JASMINE să reprezinte un instrument de acțiune voluntară pentru simplificarea și eliminarea obstacolelor birocratice, procedurale și conceptuale care apar în calea utilizării în comun a programelor paneuropene, comunitare, naționale și regionale, în acord cu dezvoltarea accelerată a Spațiului European de Cercetare — SEC.

5.2

În acest stadiu, Comitetul consideră prioritară rezolvarea problemei multitudinii nivelurilor de guvernanță ale intervențiilor care pot fi inițiate pentru relansarea competitivă a regiunilor europene, și propune lansarea unei noi inițiative, Jasmine (Joint Assistance Supporting Multiprojects for Innovation Networking in Europe), care să remedieze carențele instituționale existente, atât la nivelul cererii, cât și la cel al ofertei de intervenții destinate sprijinirii inovării și cercetării în teritoriu.

5.3

Acțiunea comunitară trebuie să fie întemeiată pe politica de rețea — Policy Networking — și s-ar putea concretiza prin următoarele:

5.4

Noile priorități ale programelor regionale, axate pe inovare, competitivitate și învățare reciprocă pe parcursul întregii vieți active, ar trebui să permită dezvoltarea unor politici active de consolidare și susținere a competitivității în teritoriu, mulțumită finanțării acțiunilor prospective regionale și interregionale, a conglomeratelor și rețelelor districtuale, care să garanteze o viziune strategică împărtășită de fiecare regiune. Pe această bază se poate construi o acțiune de asistență tehnică pentru o optimă utilizare în comun a celor mai potrivite instrumente naționale, comunitare, paneuropene și de PPP.

5.5

Jasmine ar putea servi ca marcă de garanție pentru diversele organisme și programe de finanțare în vederea facilitării aprobării proiectelor directe, în ceea ce privește complementaritatea și/sau succesiunea fazelor cronologice ale acestora, mulțumită memorandumurilor de înțelegere sau acordurilor de cooperare dintre Comisia Europeană și alte organisme comunitare sau necomunitare, sau prin intermediul regulamentelor administrative ale Comisiei destinate propriilor servicii responsabile pentru diferite programe, în vederea primirii unei singure documentații pe proiect, de către entitățile care alocă fonduri, destinatare ale unui pachet de propuneri.

5.6

Obiectivul inițiativei Jasmine este facilitarea mobilizării resurselor financiare care țin de diverse responsabilități administrative și de niveluri diferite de guvernanță, nu numai publică, ci și privată, pentru atingerea masei critice optime a resurselor — și sporirea efectului de pârghie de ansamblu — în scopul realizării unui cadru unitar multiproiect care să corespundă întrutotul viziunii strategice împărtășite a unei regiuni europene, în scopul consolidării atuurilor sale în domeniul tehnologiei și inovării.

5.7

Jasmine ar trebui să pornească de la experiențele înregistrate de inițiativa privind piața-pilot (Lead Market Initiative), ale platformelor tehnologice europene și ale inițiativelor tehnologice comune, ale rezultatelor Eranet și Eranet-PLUS, ale inițiativelor Regiuni pentru schimbare economică și Pro Inno, precum și ale Jeremie, Jasper și Jessica (28).

5.8

Jasmine ar putea optimiza eforturile de inovare și cercetare ale teritoriilor și întreprinderilor, ale resurselor umane, universităților, centrelor de cercetare și administrațiilor care acționează în acest domeniu și prin intermediul comunităților cunoașterii și inovării (CCI) ale Institutului European de Tehnologie (IET), dar ar trebui amintit că inovarea este în cea mai mare măsură o activitate antreprenorială care trebuie să se poată dezvolta în cel mai favorabil cadru operațional posibil, mai ales din punctul de vedere al sistemului de impozitare privind activitățile de cercetare, tratamentul și protecția proprietății intelectuale, ca și din cel al structurilor educative și formative de excelență, pentru a fi posibile îmbunătățirea și creșterea numărului de locuri de muncă.

5.9

În sfârșit, Jasmine ar putea contribui la punerea în valoare a avantajelor specifice anumitor regiuni și la promovarea schimburilor în domeniul inovării și cercetării.

19.8.2008   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 211/9

1.1

În fiecare an, în cele 27 de state membre, peste 44 000 de oameni mor și 1,7 milioane sunt răniți în accidente rutiere. Dintre aceștia, peste 8 000 de morți și 300 000 de răniți fac parte din categoria cea mai vulnerabilă de utilizatori ai drumurilor, pietoni și bicicliști (1).

1.2

Pentru garantarea unei mai bune protecții a acestora, în 2003 a fost aprobată o directivă-cadru care prevedea o revizuire radicală a construcției părții frontale a autovehiculelor, care urmează a fi realizat în două faze: prima a fost aplicată deja pe mașinile omologate începând cu 1 octombrie 2005, iar cea de-a doua trebuia să înceapă în septembrie 2010, în urma efectuării unui studiu de fezabilitate, înainte de sfârșitul lui 2004.

1.3

După cum s-a demonstrat prin studiile a numeroși experți independenți, această a doua fază s-a dovedit a fi inaplicabilă, cel puțin în forma în care a fost gândită inițial: Comisia propune așadar să fie revizuită, prin includerea unor noi măsuri alternative, care oricum garantează și chiar îmbunătățesc nivelul de siguranță, comparativ cu prevederile directivei deja existente.

1.4

În special studiul realizat de expertul însărcinat de Comisie (2) a avansat diferite soluții, prezentate în propunerea supusă examinării, care prevăd măsuri combinate de siguranță activă și pasivă, în conformitate cu recomandările CARS 21 (3) și cu propunerea de reglementare tehnică la nivel mondial (Global Technical Regulation — GTR) pentru protecția pietonilor, elaborată de Comisia economică pentru Europa a Națiunilor Unite — Geneva (United Nations Economic Commission for Europe — UN/ECE).

1.5

CESE consideră, printre altele, că propunerea nu denaturează libera concurență între constructori, în măsura în care nu restricționează oferta pe piață de modele de autovehicule, ci urmăresc orientarea cererii către modele care corespund într-o mai mare măsură cerințelor de securitate.

1.6

În lumina celor enunțate mai sus, CESE sprijină așadar fără rezerve propunerea Comisiei; își exprimă totuși regretul pentru întârzierea — de circa 3 ani — cu care s-a ajuns la revizuirea măsurilor ce s-au dovedit a fi imposibil de pus în aplicare și la elaborarea altora noi, chiar dacă este probabil ca o parte din întârziere să se fi datorat faptului că unele date și soluții tehnice nu erau disponibile în momentul aprobării directivei în vigoare în prezent.

1.7

În opinia CESE, este de dorit ca această întârziere să fie recuperată — cu atât mai mult cu cât este vorba de viața și sănătatea cetățenilor europeni — printr-o aprobare grabnică și fără rezerve a propunerii, de către Parlamentul și Consiliul European, permițându-se astfel începerea celei de-a doua faze la termenul stabilit.

1.8

CESE își exprimă satisfacția față de adoptarea unor măsuri tehnice mai eficace pentru autovehicule și, totodată, solicită instituțiilor europene și statelor membre să ducă mai departe, cu mai multă hotărâre, și inițiativele privind celelalte două aspecte care contribuie la siguranța rutieră: pe de o parte, infrastructuri îmbunătățite și sigure, pe de altă parte, formarea și sensibilizarea tuturor utilizatorilor drumurilor. Acest apel se adresează și autorităților regionale și locale, solicitate într-o măsură tot mai mare să-și asume responsabilități determinante în acest domeniu.

2.1

În fiecare an, în cele 27 de state membre, se înregistrează circa 8 000 de morți și 300 000 de răniți, pietoni și bicicliști, utilizatorii cei mai vulnerabili ai drumurilor, care devin victime ale accidentelor rutiere.

2.2

Încă din 2001, Comisia Europeană obținuse angajamentul constructorilor de automobile de a pune la punct noi măsuri menite să îmbunătățească protecția pietonilor și bicicliștilor atât în ceea ce privește siguranța activă (înainte de coliziune), cât și siguranța pasivă (în momentul coliziunii).

2.3

Printre diferitele măsuri sugerate la vremea aceea de către constructori trebuie amintite instalarea sistemului pentru prevenirea blocării roților la frânare (ABS) pe toate autovehiculele, interzicerea voluntară a vânzărilor de parașocuri rigide (rigid bull bars), instalarea de sisteme de lumini de întâlnire pe timp de zi (DRL), măsură care a fost retrasă ulterior din cauza opoziției unor state membre și, în sfârșit, introducerea, în viitor, a unor sisteme de siguranță activă din noua tehnologie, aflată încă în studiu.

2.4

Consiliul și Parlamentul European au apreciat angajamentul industriei, solicitând în același timp ca problema să fie rezolvată nu printr-un acord voluntar sau printr-o recomandare, ci prin norme propriu-zise de protecție a pietonilor, sub forma unei directive speciale.

2.5

Astfel a luat naștere Directiva-cadru 2003/102/CE (4) privind protecția pietonilor și a altor utilizatori vulnerabili ai drumurilor și, ulterior, Directiva 2005/66/CE (5) privind folosirea sistemelor de protecție frontală la autovehicule (eliminarea parașocurilor rigide).

2.6

Directiva-cadru privind protecția pietonilor se bazează pe teste și valori-limită sugerate de Comitetul european pentru îmbunătățirea siguranței vehiculelor (EEVC) și prevede punerea în aplicare în două faze, ambele centrate pe siguranță pasivă. Prima fază, care stabilea modificări la nivelul construcției și capotă și parașocuri mai ușoare pentru vehiculele M1 și N1  (6) a căror masă maximă nu depășește 2 500 kg, a intrat în vigoare pentru vehiculele omologate începând cu 1 octombrie 2005. Faza a doua, care prevede teste și valori-limită mai severe, se va aplica mașinilor care vor fi omologate începând cu 1 septembrie 2010.

2.7

Cât privește fezabilitatea testelor prevăzute pentru faza a doua, s-au ivit numeroase nedumeriri încă din momentul discutării propunerii la Parlamentul European, astfel încât, în versiunea finală, directiva prevedea elaborarea de către Comisie până la 1 iulie 2004 a unui studiu de fezabilitate a celei de-a doua faze. Studiul trebuia să identifice în special: „alte măsuri alternative — măsuri pasive sau o combinație de măsuri active și pasive — care să aibă o eficacitate cel puțin echivalentă” (7).

2.8

O serie de studii elaborate de experți independenți, inclusiv cele comandate de Comisie, au demonstrat că este imposibil din punct de vedere tehnic să se realizeze cerințele celei de-a doua faze la termenele și cu testele care fuseseră prevăzute inițial de EEVC. În lumina acestei concluzii, noua propunere prevede parametri revizuiți pentru siguranța pasivă, ca și elemente noi de siguranță activă, dezvoltate între timp de industrie, în măsură să corespundă și chiar să întreacă exigențele de la articolul 5 din directivă: „să aibă o eficacitate reală cel puțin echivalentă”.

2.9

Mai mult, testele sugerate în prezent sunt identice cu cele cuprinse în propunerea Global Technical Regulation pentru protecția pietonilor, elaborată de Comisia economică pentru Europa a Națiunilor Unite (UN/ECE). Ar putea rezulta o armonizare a legislației europene cu cea din afara UE, care ar presupune și beneficii evidente în ceea ce privește competitivitatea industriei europene de automobile.

3.1

Noua propunere, care nu mai e de data aceasta de directivă, ci de regulament, prevede, înainte de toate, combinarea cerințelor directivei privind sistemele de protecție frontală cu cele ale directivei precedente, privind protecția pietonilor, care va fi modificată în așa fel încât punerea ei în aplicare să fie garantată. Ca urmare, în cazul în care regulamentul supus examinării va fi aprobat, cele două directive sus-menționate vor fi abrogate.

3.2

Testele la care automobilele vor face față pentru a fi omologate în conformitate cu regulamentul propus se referă la:

3.2.1

coliziunea modelului de cap de copil sau de adult de talie mică cu fața capotei; coliziunea modelului de cap de adult cu partea posterioară a capotei și coliziunea părții inferioare și a celei superioare a unui model de picior cu parașocurile, parametrii fiind parțial revizuiți comparativ cu faza a II-a prevăzută de directiva în vigoare. Se solicită și teste de coliziune a bazinului cu muchia anterioară a capotei și a modelului de cap de adult cu parbrizul, de această dată nu în vederea omologării, ci în vederea monitorizării, anticipând evoluțiile tehnologice ulterioare;

3.2.2

în privința sistemelor de protecție frontală (Directiva 2005/66/CE), sunt confirmate ca teste de omologare coliziunea părții inferioare și a celei superioare a unui model de picior, ca și a modelului de cap de copil sau de adult de talie mică, cu sistemul respectiv. Sunt prevăzute și teste de efectuat în vederea monitorizării, precum și cerințe obligatorii pentru construcția și instalarea sistemelor respective.

3.3

La măsurile de siguranță pasivă se mai adaugă instalarea unui sistem de siguranță activă, pentru garantarea nivelurilor de siguranță prevăzute de cele două directive precedente. Este vorba de un dispozitiv de asistență la frânare (Brake Assist System — BAS), ce îl ajută pe șoferul care încearcă să acționeze brusc frâna în situații de urgență, dar fără suficientă forță. Asocierea acestuia cu ABS asigură presiune maximă pe frâne și îmbunătățește durata decelerației, reducând simțitor viteza de impact cu pietonul.

3.4

În sfârșit, utilizarea vehiculelor grele fiind din ce în ce mai răspândită pe drumurile urbane (în special cea a SUV-urilor), se recomandă în prezent ca, după o perioadă de tranziție, cerințele prevăzute să se aplice nu numai vehiculelor M1 și N1 a căror masă maximă nu depășește 2 500 kg, în conformitate cu legislația în vigoare, ci și celor cu o masă mai mare, de până la 3 500 kg, limita maximă a celor două categorii în discuție.

4.1

Mai întâi, CESE își exprimă satisfacția pentru hotărârea Comisiei de a contopi în regulamentul propus cele două directive precedente. Această opțiune clarifică mai bine și simplifică legislația în domeniu, după cum însuși CESE subliniase la momentul respectiv, prin avizul privind propunerea de directivă privind folosirea sistemelor de protecție frontală (8).

4.2

Din această perspectivă, CESE apreciază și instrumentul legislativ ales, adică regulamentul, care asigură, în toate statele membre, termene și metode de punere în aplicare bine stabilite, aspect deosebit de relevant pentru o legislație cu un conținut de înalt nivel tehnic.

4.3

CESE regretă însă că testele pentru faza a II-a prevăzute de Comitetul european pentru îmbunătățirea siguranței vehiculelor s-au dovedit a fi inaplicabile, fezabilitatea acestora nefiind verificată la timp (1 iulie 2004), ceea ce a dus la o întârziere de mai mult de trei ani.

4.4

CESE se declară totuși de acord cu soluția propusă la capătul unui drum lung, dar rodnic, pe parcursul căruia au fost puse în aplicare recomandările venite din partea CARS 21, referitoare la abordarea integrată, permițând și armonizarea legislației europene cu cea neeuropeană. Apreciază în mod deosebit faptul că totul s-a bazat pe o evaluare de impact riguroasă, care în primul rând a fost supusă examinării și aprobată de comitetul de evaluare a impactului (Impact Assessement Board), înființat recent de Comisia Europeană.

4.5

Utilizând și măsuri de siguranță activă, soluția aleasă va contribui — conform previziunilor Comisiei și ale experților săi — la reducerea numărului de morți și răniți grav cu 80 %, respectiv cu 44 %, comparativ cu rezultatul care ar fi fost obținut cu o fază a II-a (9) în forma ei originară (care ulterior s-a dovedit a fi inaplicabilă), contribuind astfel la salvarea a 1 100 de vieți și la reducerea numărului de răniți cu peste 46 000. Trebuie adăugat că noile măsuri presupun costuri foarte reduse și vor avea deci consecințe neglijabile asupra prețurilor automobilelor.

4.6

În lumina celor enunțate mai sus, CESE recomandă cu hotărâre ca propunerea Comisiei să fie aprobată rapid și fără rezerve de Parlament și de Consiliul European, pentru evitarea întârzierilor suplimentare, la care se adaugă o întârziere inevitabilă datorată termenului de aplicare (lead time) (10) al industriei de automobile.

4.7

CESE dorește totuși ca noile dispoziții să fie grabnic aplicate și la vehiculele mai grele, inclusiv la SUV-uri, care sunt întâlnite tot mai des în traficul urban. În acest scop, ar fi de preferat să se stabilească încă de pe acum perioada de tranziție prevăzută în propunere.

4.8

În sfârșit, nu trebuie uitat că, evident, aceste măsuri de protecție nu sunt valabile pentru mașinile mai vechi aflate în circulație, care, în prezent, reprezintă unul dintre pericolele cele mai mari pentru utilizatorii vulnerabili. Este de ajuns să fie amintit faptul că, deși sistemul ABS, în prezent combinat în mod eficace cu BAS, este liber asumat de numeroși utilizatori încă din 2004, va deveni obligatoriu doar odată cu noua legislație.

4.9

CESE amintește în sfârșit că tipul de coliziune în discuție provoacă două categorii de leziuni: cele cauzate de impactul „primar” al pietonului sau biciclistului cu partea frontală a vehiculului și cele datorate impactului „secundar” cu suprafața drumului, pe care pietonul este proiectat adeseori. În orice caz, trebuie subliniat faptul că, atunci când impactul primar se produce cu o viteză mai mare de 40 km/h, speranțele ca pietonul să fie protejat sunt zadarnice.

4.10

Precizările de mai sus sunt menite să reliefeze, o dată mai mult, faptul că rezolvarea acestei probleme, ca de altfel, a multor alte probleme privind siguranța utilizatorilor drumurilor, depinde de adoptarea unei abordări integrate, care trebuie să presupună — pe lângă îmbunătățirile de ordin tehnic aduse vehiculelor — încă două aspecte fundamentale: comportamentul utilizatorilor drumurilor și infrastructurile, aspecte pentru care atât instituțiile europene, cât și statele membre trebuie să-și asume cea mai mare răspundere.

4.11

În această privință, CESE apreciază eforturile depuse de Comisie, care continuă și în prezent, prin propuneri de inițiative legislative și politice, prin finanțarea unor programe-cadru europene pentru cercetare, prin programul de subvenții pentru siguranța rutieră și, nu în ultimul rând, prin lansarea Cartei europene a siguranței rutiere.

4.12

Pe de altă parte, deși acordă atenție acestei chestiuni, celelalte instituții și statele membre nu sprijină totdeauna cum s-ar cuveni inițiativele Comisiei. În această privință, este relevant exemplul foarte recent al propunerii Comisiei care urmărește să ridice standardele de siguranță ale infrastructurii rutiere (11). Această propunere, pe care CESE o consideră necesară pentru reducerea numărului de victime ale accidentelor rutiere, a fost considerată de Parlamentul European ca fiind prea prescriptivă și, în numele principiului subsidiarității, i-au fost suprimate dispozițiile cu caracter obligatoriu mai incisive; și în acest caz, cu excepția unei improbabile revizuiri cu ocazia votului din ședința plenară, Parlamentul European a deferit orice decizie statelor membre.

4.13

În ceea ce privește primul aspect menționat mai sus, și anume comportamentul utilizatorilor căilor rutiere, trebuie precizat că imprudența șoferilor este deseori cauza unor accidente, dar la fel de des pietonii și bicicliștii sunt cei care au un comportament imprudent, ignorând reguli elementare ale codului rutier și, uneori, pur și simplu, ale bunului-simț. Educația și informarea în acest domeniu trebuie avute în vedere încă din școala primară, și prin campanii de sensibilizare periodice, menite să-i determine pe utilizatori să adopte un comportament corect. La fel de important este să fie introduse măsuri severe de sancționare a tuturor utilizatorilor drumurilor publice care au o conduită periculoasă.

4.14

Celălalt aspect esențial pentru siguranța drumurilor este legat de infrastructuri, mai ales în cazul orașelor, unde se înregistrează 80 % din decesele pietonilor și cicliștilor. Separarea fizică a utilizatorilor drumurilor, ori de câte ori este posibil, reprezintă modul cel mai eficace de evitare a contactului dintre autovehicule, pietoni și bicicliști. Din această perspectivă, lucrările destinate realizării de treceri de pietoni protejate, de pasarele și piste pentru cicliști, de iluminat și pavaj adecvate, de indicatoare care să semnalizeze clar și, pe cât posibil, uniform în toate statele membre etc. ar contribui la reducerea numărului de accidente, dar și la crearea unui ambient urban mai puțin ostil față de persoanele cu dizabilități.

4.15

Încurajarea unor astfel de inițiative duce la consolidarea siguranței și la o calitate superioară a vieții în orașe: ar merita deci să fie invocate în orice propunere a Comisiei, inclusiv în acelea care, precum cea prezentă, se referă exclusiv la aspecte tehnice ale autovehiculelor.

M1

=

automobile cu 8 pasageri + șofer, a căror masă maximă nu depășește 3 500 kg.

N1

=

vehicule comerciale derivate din M1, a căror masă maximă nu depășește 3 500 kg.

19.8.2008   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 211/12

1.1

Creșterea nevoii de mobilitate, a ponderii transportului individual, problemele ridicate de congestionarea traficului mai ales — dar nu numai — în zonele urbane au făcut ca transportul pe drumurile publice să devină una dintre activitățile umane asupra căreia atenția se concentrează în mod special, în scopul evaluării impactului său asupra mediului. În această tendință se înscrie și propunerea Comisiei, menită să reducă emisiile poluante din atmosferă, provenite de la vehicule grele.

1.2

CESE sprijină propunerea, pe care o consideră pertinentă atât din punctul de vedere al eficacității, cât și din cel al termenelor de aplicare, în raport cu exigențele de mediu și cu termenul-limită (lead time) acordat industriei.

1.3

CESE este de acord cu afirmația Comisiei potrivit căreia regulamentul care face obiectul prezentului aviz reprezintă un pas înainte pe calea unei armonizări globale progresive a nivelului emisiilor.

1.4

CESE consideră că instrumentul legislativ propus, adică regulamentul, este potrivit și foarte indicat deoarece garantează termene și metode de aplicare sigure în toate statele membre, aspect deosebit de relevant pentru reglementări cu pronunțat conținut tehnic.

1.5

CESE susține fără rezerve dreptul reparatorilor independenți de a avea acces neîngrădit la informațiile privind repararea vehiculelor. Își exprimă totuși nedumerirea cauzată de alegerea, și în cazul vehiculelor comerciale grele, a formatului standardizat OASIS prevăzut pentru automobile, din motive care vor fi prezentate în cele ce urmează.

1.6

Pentru eliminarea acestor dubii, CESE speră într-o cercetare ulterioară efectuată de către Comisie, care să identifice soluții alternative ce pot aduce beneficii similare celor scontate și în cazul sistemului OASIS, dar al căror mod de aplicare să fie mai simplu și mai puțin costisitor pentru utilizatori.

1.7

În contextul politicilor Comisiei, de reducere a emisiilor poluante, CESE dorește să insiste, o dată mai mult, asupra ocaziei de a încuraja introducerea vehiculelor alimentate cu carburanți alternativi, care produc emisii scăzute de oxizi de azot și de particule, și de a garanta prezența conceptului de calitate a carburanților în textul viitorului regulament.

1.8

În sfârșit, CESE consideră nepotrivită introducerea obligației de măsurare a emisiilor de CO2 într-un text legislativ care ar trebui să se refere doar la emisiile poluante. De fapt, CESE nutrește temeri legate de caracterul complex și de specificul acestei teme, cu implicații concurențiale serioase, care pot da naștere unei dezbateri în stare să impieteze asupra calendarului procesului legislativ, întârziind rezultatele așteptate de la acest regulament. De asemenea, CESE sugerează ca tema dioxidului de carbon să facă obiectul unui regulament ad-hoc, atunci când se va dispune de date mai sigure decât cele actuale.

2.1

Cu toate că în ultimii 10 ani calitatea aerului s-a îmbunătățit, aceasta reprezintă încă o mare problemă pe tot cuprinsul Uniunii, mai ales în zonele urbane și în regiunile intens populate.

2.2

Chiar și în 2020, UE va fi încă departe de a fi îndeplinit obiectivele celui de-al 6-lea Program de Acțiune pentru Mediu. Dintre diferitele forme de poluare, poluarea cu particule stârnește din ce în ce mai multă îngrijorare în sânul comunității științifice: propunerea de regulament care face obiectul prezentului aviz are în vedere obținerea unei îmbunătățiri a calității aerului, cu evitarea impactului negativ asupra competitivității industriei și a liberei circulații a mărfurilor.

2.3

Noul standard Euro VI, la care s-a referit vicepreședintele Verheugen, va constitui, de asemenea, un pas înainte pe calea armonizării globale a reglementărilor privind nivelul emisiilor, în măsura în care prevede valori-limită similare celor stabilite în alte țări din afara spațiului european, precum Statele Unite ale Americii.

2.4

În parte de origine naturală și în parte rezultat al unor activități antropogene și, mai ales, al proceselor de combustie, pulberile care formează particulele prezintă o compoziție complexă și variată, atât din punct de vedere chimic, cât și ca dimensiuni.

2.5

Trebuie amintit că, deși sunt asociate deseori unor activități atribuite omului, se constată cazuri grave de poluare cu particule fine chiar și la distanță de zonele intens urbanizate, care sunt cauzate de fenomene naturale și stimulate de anumite condiții meteorologice și de topografia locală. De asemenea, ponderea procentuală a diferitelor surse de emisii poate să difere în mod semnificativ de la o zonă la alta. Agenția Europeană de Mediu (AEM) estimează că, în EU-15, transportului îi revine o cotă de 26 % dintre emisiile totale datorate activităților umane.

2.6

Este încă o confirmare a faptului că problema emisiilor și a poluanților trebuie evaluată în ansamblu și în contextul unei abordări integrate.

2.7

Din această perspectivă, CESE apreciază faptul că propunerea Comisiei a fost elaborată în contextul programului „Aer curat pentru Europa” (CAFE (1)), care a pus la dispoziție baza tehnică necesară pregătirii strategiei tematice privind poluarea aerului.

2.8

CESE apreciază totodată și abordarea pe „niveluri separate” (split approach), adoptată de Comisie în cazul acestei probleme. Într-adevăr, regulamentul propus stabilește principiile de bază pentru noile dispoziții ce urmează a fi adoptate conform procedurii de codecizie. Normele tehnice de punere în aplicare a acestora din urmă vor fi stabilite printr-un alt regulament, care va fi adoptat de Comisie cu sprijinul unui comitet de reglementare pentru adaptarea la progresul tehnic, în conformitate cu procedura de comitologie.

3.1

Comisia și-a propus identificarea măsurilor necesare pentru atingerea nivelurilor preconizate privind calitatea aerului. Euro VI este o măsură importantă de reducere a emisiilor gazoase (precum oxizii de azot — NOx și hidrocarburile — HC) și a particulelor.

3.2

Regulamentul propus se aplică în cazul vehiculelor din categoriile M1, M2, N1 și N2, astfel cum sunt definite în anexa II la Directiva 2007/46/CE, cu masă de referință mai mare de 2 610 kg, precum și tuturor autovehiculelor din categoriile M3 și N3, astfel cum sunt definite în anexa respectivă. La cererea constructorilor însă, acesta nu se aplică vehiculelor din categoriile M1, M2, N1, și N2, cu masă de referință mai mică sau egală cu 2 840 kg, omologate-tip conform Regulamentului (CE) nr. 715/2007 (2).

3.3

În raport cu nivelul Euro V (obligatoriu pentru noile omologări începând cu 1 octombrie 2008), noile valori-limită propuse pentru emisiile de gaze la țeava de eșapament (Euro VI) presupun o reducere cu 80 % a oxizilor de azot și cu 66 % a particulelor. Nivelul autorizat de emisii se aliniază astfel celui prevăzut în SUA pentru aceeași perioadă. Regulamentul mai prevede introducerea unei valori-limită pentru numărul de particule emise, odată cu punerea la punct a metodei adecvate de măsurare.

3.4

Regulamentul propus stabilește aceste valori pe baza ciclurilor actuale de testare, dar prevede introducerea de cicluri de teste armonizate la nivel mondial (WHDC — worldwide harmonised duty cycle), atunci când va fi posibilă corelarea emisiilor măsurate cu ciclurile actuale, cu cele măsurate cu cicluri armonizate.

3.5

În raport cu legislația în vigoare, regulamentul prelungește durata de viață utilă a vehiculelor, în funcție de durata dispozitivelor pentru controlul poluării și de conformitatea în funcționare.

3.6

În acest scop, definirea vieții utile a diferitelor categorii de vehicule se va extinde după cum urmează:

3.7

Regulamentul supus examinării prevede adoptarea de către Comisie a unui regulament de punere în aplicare, ale cărui măsuri vizează:

3.8

Regulamentul mai prevede că operatorilor independenți le va fi permis accesul nelimitat și standardizat la informațiile privind diagnosticarea la bord a vehiculelor (OBD) și la informațiile privind repararea și întreținerea vehiculelor (3). Făcând trimitere la un regulament mai detaliat, stabilește, de asemenea, ca informațiile privind diagnosticarea la bord a vehiculelor (OBD) și informațiile privind repararea și întreținerea vehiculelor să fie disponibile prin intermediul site-urilor internet, în formatul standard elaborat de un comitet tehnic al părților interesate („formatul OASIS” (4)).

3.9

Datele de aplicare a limitelor Euro VI stabilite de regulament sunt următoarele:

4.1

Pe parcursul ultimului deceniu, în ciuda intensificării considerabile a circulației autovehiculelor, calitatea aerului s-a îmbunătățit. Cu toate acestea, pe tot cuprinsul Uniunii, mai ales în zonele urbane și în regiunile intens populate, problema poluării aerului este departe de a fi rezolvată. Prin urmare, CESE întâmpină favorabil propunerea Comisiei de a stabili norme legislative omogene pentru construcția de autovehicule, în scopul garantării unei bune funcționări a pieței interne și, în același timp, a unui nivel înalt de protecție a mediului.

4.2

Limitele de emisii Euro IV pentru camioane și autobuze sunt în vigoare de la 9 noiembrie 2006, iar limitele de emisie Euro V pentru noile omologări se vor aplica de la 1 octombrie 2008. CESE consideră, ca atare, că datele propuse pentru aplicarea noului regulament sunt potrivite.

4.3

Dat fiind faptul că propunerea nu este de competența exclusivă a Comunității, CESE sprijină recursul la principiul subsidiarității. Cu toate acestea, punctul de vedere este împărtășit și de Comisie care, acordând atenție, pe bună dreptate, prevenirii apariției barierelor pe piața unică, și fiind totodată conștientă de implicațiile transfrontaliere ale poluării atmosferice, consideră că obiectivele propunerii nu pot fi îndeplinite doar prin acțiuni ale statelor membre și că sunt necesare măsuri obligatorii la scară europeană.

4.4

CESE apreciază de asemenea instrumentul legislativ propus, adică regulamentul, care garantează termene și metode precise de aplicare în toate statele membre, aspect deosebit de relevant pentru reglementări cu pronunțat conținut tehnic.

4.5

CESE este de acord atât cu afirmațiile de la punctul 5 din introducerea propunerii de regulament, conform cărora „îndeplinirea obiectivelor UE privind calitatea aerului necesită un efort continuu de a reduce emisiile provenite de la vehicule. În acest scop, ar trebui ca sectorului industrial să-i fie furnizate informații clare cu privire la viitoarele valori-limită de emisii”, cât și cu punctul 6, conform căruia „stabilirea timpurie de valori-limită pentru emisiile de oxizi de azot ar oferi producătorilor de vehicule siguranța planificării pe termen lung la nivel european”.

4.6

De asemenea, CESE este de acord cu Comisia atunci când aceasta amintește că, la stabilirea normelor privind emisiile, trebuie să se ia în considerare implicațiile pentru competitivitatea piețelor și producătorilor, costurile directe și indirecte pentru operatorii economici și creșterea beneficiilor prin stimularea inovațiilor, îmbunătățirea calității aerului, reducerea costurilor pentru sănătate și creșterea speranței de viață.

4.7

CESE susține fără rezerve dreptul reparatorilor independenți de a avea acces neîngrădit la informațiile privind repararea vehiculelor. Își exprimă totuși nedumerirea cauzată de alegerea, și în cazul vehiculelor comerciale grele, a formatului standardizat OASIS, prevăzut pentru automobile.

4.7.1

De fapt, vehiculele de serie foarte mare fac excepție de la regulament, care se aplică vehiculelor comerciale cu masă de peste 2 610 kg. Vehiculele comerciale sunt produse într-un număr foarte mare de versiuni și variante, ceea ce face ca încercarea de a standardiza informațiile să fie problematică și extrem de costisitoare în raport cu beneficiile reale pe care le-ar putea aduce, ținând cont și de faptul că întreprinderile de reparații sunt puține și cu înaltă specializare în anumite mărci. Aplicarea sistemului OASIS în cazul reparatorilor de vehicule comerciale grele, care sunt, aproape fără excepție, IMM-uri, ar însemna să li se impună acestora însemnate poveri financiare și organizatorice de instalare și administrare a noului sistem, poveri care s-ar dovedi exagerate în raport cu beneficiile scontate pentru utilizatorii sistemului respectiv.

4.7.2

Pe baza argumentelor de mai sus, CESE sugerează deci Comisiei să elaboreze un studiu de impact prin care să evalueze raportul costuri/beneficii al folosirii OASIS, comparativ cu alte soluții posibile, mai simple și mai puțin costisitoare.

4.8

CESE insistă încă o dată, cum a făcut-o deja în repetate rânduri, cu privire la alte propuneri ale Comisiei, asupra ocaziei de a încuraja introducerea vehiculelor alimentate cu carburanți alternativi, care produc emisii scăzute de oxizi de azot și de particule. Este deci de acord cu necesitatea introducerii de valori-limită pentru hidrocarburi, alte hidrocarburi decât cele metanice și metan.

4.9

CESE speră că, de îndată ce va fi posibil, Comisia va adopta cicluri de conducere armonizate la nivel mondial, în cadrul procedurilor de testare care stau la baza regulamentelor privind emisiile în vederea omologării CE.

4.10

Regulamentul mai prevede măsurarea consumului de carburant și a emisiilor de CO2, abătându-se oarecum de la obiectivul propus, de reducere a poluanților din atmosferă.

4.10.1

Datele folosite pentru astfel de măsurători ar fi cele obținute cu motor frânat, pe bancul de probă, care însă nu sunt la fel de relevante ca cele efectuate asupra vehiculului. După cum bine se știe, eficiența energetică a vehiculului depinde de mai multe aspecte, motorul reprezentând doar unul dintre elementele importante (transmisie, aerodinamică, rezistență la rulare, componente auxiliare etc.). Același tip de motor poate fi întâlnit la vehicule cu caracteristici și moduri de utilizare diferite (la camioane, la utilaje, autobuze din transportul urban etc.).

4.10.2

Cu această ocazie, CESE ține să amintească faptul că nu întâmplător, în comunicarea sa privind strategia de reducere a emisiilor de CO2 [COM(2007) 19 final], Comisia a prevăzut și includerea vehiculelor comerciale N1, intenție la care a renunțat ulterior, în propunerea de regulament corespunzătoare [COM(2007) 856 final], datorită specificității temei și faptului că datele disponibile nu sunt cele adecvate.

4.10.3

CESE mai amintește că, în cazul vehiculelor comerciale, reducerea consumului de carburant (proporțional cu emisiile de CO2) este foarte cerută pe piață, în măsura în care carburantul reprezintă, de cele mai multe ori, postul cel mai important al costului operațional al transportului. Concurența îi determină așadar pe producătorii de vehicule să ofere soluții mai avansate în ceea ce privește consumul și, implicit, emisiile de dioxid de carbon.

4.10.4

Referitor la aspectul, nu mai puțin important, al măsurării emisiilor de CO2, CESE atrage atenția asupra riscului denaturărilor nejustificate ale pieței, în cazul în care datele privind consumul și CO2, măsurate doar pe motor, sunt utilizate pentru stabilirea unor eventuale stimulente sau taxe.

4.10.5

În lumina celor prezentate anterior, CESE este de acord cu oportunitatea de a legifera cât mai repede și cu privire la emisiile de CO2 ale vehiculelor grele, dar consideră că este de preferat ca acest subiect să fie abordat și aprofundat separat, prin redactarea unei propuneri speciale, și pentru a nu risca deschiderea unei dezbateri conflictuale, care ar putea să întârzie aprobarea prezentului regulament.

4.11

Dată fiind reticența pieței la achiziționarea de vehicule mai puțin poluante, din cauza prețului totdeauna mai ridicat, CESE este de acord cu posibilitatea instituirii de stimulente financiare la cumpărare și consideră că statelor membre trebuie să li se permită să grăbească, prin utilizarea unor stimulente diverse, comercializarea vehiculelor conforme cu exigențele stabilite la nivel comunitar.

4.12

Desigur, CESE sprijină pe deplin propunerea ca statelor membre să le revină sarcina stabilirii unor măsuri de aplicare a sancțiunilor în situația încălcării prevederilor prezentului regulament, precum și ca sancțiunile respective să fie efective, proporționate și disuasive.

4.13

CESE consideră că datele de intrare în vigoare propuse de Comisie (1 aprilie 2013, pentru noile omologări de tip și 1 octombrie 2014, pentru noile înmatriculări) sunt corespunzătoare. Într-adevăr, cinci ani de stabilitate între un nivel de emisii și următorul reprezintă un interval de timp suficient pentru ca industria să poată obține profit de pe urma investițiilor făcute în vederea comercializării noilor soluții.

4.14

CESE este de acord cu propunerea Comisiei ca, la cererea producătorului, noul regulament să nu se aplice vehiculelor din categoriile M1, M2, N1, și N2, cu masă de referință mai mică sau egală cu 2 840 kg, omologate conform Regulamentului (CE) nr. 715/2007. Cu alte cuvinte, CESE este de acord cu existența unei anume flexibilități privind omologarea vehiculelor al căror tonaj este „la limită”, pentru a se putea răspunde mai eficient exigențelor unor clienți, îndeosebi cu privire la compromisul consum/distanță parcursă/emisii poluante.

5.1

CESE este de acord cu limitele de emisii propuse. Este vorba despre limitele prevăzute în scenariul A (5), studiat de Comisie și întâmpinat favorabil de majoritatea părților interesate implicate în procesul de consultare.

5.2

CESE consideră, totuși, că trebuie să ridice încă o dată problema raportului invers proporțional dintre emisiile de NOx și cele de CO2. Din moment ce reducerea amândurora este un obiectiv important de protecție a mediului, stabilirea unui echilibru al limitelor oxizilor de azot, în așa fel încât să nu fie stimulată creșterea emisiilor de dioxid de carbon, capătă o mare însemnătate. Într-adevăr, reducerea NOx prevăzută va antrena creșterea CO2 cu 2-3 %. Pe baza unui studiu din 2001, realizat în SUA, Comisia este de părere că, la data aplicării prezentului regulament, creșterea prevăzută la ora actuală va fi fost anulată grație progreselor făcute în tehnologia motoarelor. Cu toate acestea, CESE își permite să sugereze necesitatea actualizării studiului în cauză, pentru a avea la dispoziție date cât mai sigure cu putință referitoare la efectul valorilor-limită ale NOx propuse asupra consumului de carburant și, implicit, a emisiei de CO2.

5.3

După cum s-a mai spus, CESE este de acord cu abordarea paralelă (split approach), care limitează procesul de codecizie la elementele cu semnificație politică majoră, lăsând pe seama procedurii de comitologie măsurile de punere în aplicare și detaliile de ordin tehnic.

5.4

Comitetul atrage totuși atenția asupra faptului că multe dintre măsurile încredințate comitetului de reglementare (sistemele OBD, numărul particulelor, metodele de convingere a conducătorului auto în cazul utilizării unui reactiv etc.) sunt foarte complexe și au un puternic impact asupra tehnologiei vehiculului. Este deci recomandat ca toate aceste aspecte să fie implementate într-o singură etapă, împreună cu valorile-limită ale sistemului Euro VI și ca, întocmai cum prevede prezentul regulament, intervalul dintre data intrării în vigoare și cea a punerii în aplicare să fie destul de mare, astfel încât industria să aibă la dispoziție suficient timp pentru a proceda la schimbările necesare.

19.8.2008   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 211/17

19.8.2008   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 211/17

1.1

Problema aprovizionării cu energie, a diversificării surselor energetice, a dezvoltării surselor de energie regenerabile va deveni una dintre problemele fundamentale pentru viitorul Europei, pentru echilibrul mondial și pentru lupta împotriva schimbărilor climatice.

1.2

În opinia CESE, Uniunea Europeană constituie un cadru potrivit pentru a interveni în confruntarea internațională apărută în urma cursei pentru resurse energetice și combaterea schimbărilor climatice, dat fiind că oferă masa critică necesară pentru exercitarea unei reale influențe politice în negocierile internaționale.

1.3

Comitetul ia notă cu satisfacție de introducerea în proiectul Tratatului de la Lisabona a unui titlu XXVI, consacrat energiei, care va consolida temeiul juridic al acțiunii Uniunii Europene în acest domeniu.

1.4

CESE subliniază importanța crucială a cercetării și a dezvoltării în domeniul energiei durabile și al mediului și subliniază caracterul vital al unei alocări judicioase a resurselor. Promovarea surselor de energie și a tehnologiilor cu consum redus de energie și care permit reducerea emisiilor trebuie studiată cu discernământ, pentru că nu este sigur că se poate conta pe atingerea unui echilibru economic, iar fondurile publice nu trebuie risipite prin subvenționarea unor tehnologii fără viitor. Dimpotrivă, trebuie alocate resurse pentru cercetarea tehnicilor despre care comunitatea științifică consideră că au un viitor promițător. De exemplu, tehnologiile care permit reducerea sau captarea emisiilor de gaze cu efect de seră, eficiența energetică, cărbunele exploatat prin tehnologii nepoluante, vehiculele electrice sau funcționând cu un alt tip de propulsie alternativă, pilele de combustie, energia solară, eficientizarea valorificării din punct de vedere energetic a deșeurilor, fuziunea nucleară și eliminarea deșeurilor nucleare etc.

1.5

Comitetul insistă și asupra importanței eficienței energetice a echipamentelor și clădirilor.

1.6

Comitetul consideră necesară aplicarea, pe plan european, a unei adevărate politici de achiziții, pentru a face față presiunilor producătorilor care adesea sunt foarte bine organizați, recomandând în același timp coordonarea la nivel european a politicilor energetice și a pozițiilor adoptate în forurile internaționale, precum OMC, ONU, NATO, OCDE.

1.7

El subliniază importanța diversificării surselor de aprovizionare și recomandă o atitudine constructivă, dar prudentă în ce privește parteneriatele cu Rusia și republicile din regiunile Caucazului și Asiei Centrale.

1.8

CESE insistă asupra faptului că ar trebui analizată posibilitatea relansării programelor energetice nucleare în țările în care există un consens în această chestiune și ar trebui intensificată cercetarea în domeniul reprelucrării deșeurilor. De asemenea, Comitetul încurajează dezvoltarea cercetării privind fuziunea nucleară în cadrul celui de-al 7-lea Program-cadru pentru cercetare al Euratom și prin inițiativa ITER.

1.9

CESE consideră necesară consolidarea cooperării și coordonării în domeniul politicii energetice, a reprezentării și a acțiunii în forurile internaționale, dezvoltarea politicii de vecinătate în domeniul energiei și luarea în considerare a eventualității punerii în aplicare, în timp, a unei politici energetice comune, care să se sprijine pe instituții proprii. Comitetul consideră că avântul comercial al energiilor regenerabile în toate statele membre arată interesul cetățenilor pentru acestea. Faptul că această situație coincide cu noua politică energetică comună definită în Tratatul de la Lisabona poate constitui o șansă strategică pentru acceptarea și dezvoltarea sa.

2.1.1

Agenția Internațională a Energiei prevede o creștere a cererii de energie la nivel mondial cu 55 % până în 2030.

2.1.2

Uniunea Europeană este ea însăși într-o mare măsură dependentă de combustibilii fosili solizi, de produse petroliere și gaze naturale, iar această dependență este de așteptat să crească în anii care vin. Dependența de combustibilii fosili fiind de 80 %, importurile de energie ale Uniunii Europene ar trebui să crească de la 50 la 70 % până în 2030.

2.1.3

Se estimează că resursele petroliere exploatate în prezent vor începe să scadă începând din 2050, însă alte resurse (neexploatate încă) vor deveni exploatabile din punct de vedere economic în viitor, din cauza cererii crescânde și a progresului tehnologic.

2.1.4

Trecerea la alte tipuri de energie este inevitabilă, dar va fi dificilă. Cu toate acestea, lumea a cunoscut deja o dată mutații de acest tip, mai ales în secolul al XIX-lea, când a trecut de la combustibilii din biomasă (în principal, lemnul) la cărbune și apoi la petrol. În prezent, însă, nu dispunem încă de suficiente mijloace de exploatare a energiei regenerabile pentru a avea o mutație comparabilă cu cea din secolul al XIX-lea.

2.1.5

Obstacolele sunt cauzate de mai mulți factori: densitatea de energie, suprafețele necesare pentru producerea biocarburanților (în detrimentul altor activități, în principal agricole), caracterul discontinuu și greu previzibil al fluxurilor (vânt, energie solară, maree), ceea ce face necesară o planificare detaliată în materie de capacități de stocare, precum și distribuția geografică a surselor de energie regenerabile. În ce privește energia nucleară, chiar dacă va fi lansată o politică foarte ambițioasă de reînnoire și creare de centrale, industria nucleară mondială nu va reuși să facă față cererii.

2.1.6

În ce privește Europa, aceasta se află într-o situație de dependență energetică acută. Europa importă în prezent 50 % din energie, iar această dependență va ajunge la 70 % în 2030. Dependența de petrol va fi de 90 %, iar cea de gaz de 70 %.

2.1.7

În martie 2006, Consiliul European a redactat un raport îngrijorător, care menționează:

Această constatare preocupantă a stat la baza propunerilor cuprinse în noul pachet energetic care constituie, într-un fel, un răspuns la provocările cu care ne confruntăm.

2.1.8

Liderii europeni trebuie să facă față unei duble probleme: pe de o parte, scăderea cantitativă a resurselor tradiționale primare, pe de altă parte localizarea problematică din punct de vedere geografic a resurselor, cea mai mare parte a lor situându-se în țări instabile din punct de vedere politic, care ar putea folosi resursele proprii ca mijloc de presiune față de țările dependente, cum s-a întâmplat deja.

2.2.1

Fiecare stat membru al Uniunii Europene se confruntă cu această întrebare, dar dispersarea acțiunilor individuale reprezintă, desigur, o slăbiciune în raport cu producătorii, deseori organizați.

2.2.2

Statele membre au deci interesul să se solidarizeze și să folosească Uniunea Europeană ca pe un instrument eficient pentru elaborarea unei strategii energetice comune, având ca obiectiv fundamental un consum mai bine gestionat și o diversificare a surselor de aprovizionare.

2.2.3

Uniunea Europeană are amploarea potrivită și dispune de instrumente instituționale. Aceasta este capabilă să elaboreze politici transnaționale, să coordoneze politicile naționale, să genereze o mai mare coeziune europeană în domeniul energetic și, în sfârșit, să elaboreze o politică energetică în raport cu țările terțe.

2.2.4

Trebuie adăugat și că, după respingerea proiectului de tratat constituțional european și în contextul dinamicii Tratatului de la Lisabona, o politică energetică europeană ar putea crea o nouă dinamică coagulantă și, totodată, să aducă dovada utilității concrete a Uniunii Europene.

2.3.1

În prezent, Uniunea Europeană nu are competențe proprii în domeniul energetic. Una dintre inovațiile importante ale proiectului Tratatului de la Lisabona este tocmai crearea unei astfel de competențe.

2.3.2

Este adevărat că, în momentul creării Comunității Economice Europene, Euratom, pe de o parte, și CECO, pe de altă parte, erau competente pentru o bună parte a problemelor energetice din acea perioadă.

2.3.3

Se poate spune însă că Uniunea Europeană s-a abținut de la orice acțiune în domeniul energetic?

2.3.4

Cu siguranță nu. Pe de o parte, în temeiul articolului 308 din Tratatul CE, aceasta a elaborat o adevărată politică energetică, iar pe de altă parte, în temeiul articolului 154 din Tratatul CE, a fost elaborată o politică în domeniul rețelelor transeuropene de energie (cf. Deciziei 1364/2006/CE). Regulile pieței interne și ale concurenței au fost aplicate, desigur, și în domeniul pieței energetice (Directiva 2003/55/CE privind deschiderea pieței gazului, Directiva 2003/54/CE privind electricitatea, Directiva 90/377/CEE modificată de Directiva 93/87/CEE privind transparența prețurilor la gaze și electricitate). Primele consecințe ale acestei deschideri ale piețelor și ale sfârșitului monopolurilor publice au suscitat uneori neliniști privind nivelul prețului energiei, dar creșterea prețurilor, constatată câteodată, rezultă, de fapt și înainte de toate, din creșterea cererii mondiale de resurse limitate și, în unele cazuri, sortite dispariției.

2.3.5

La aceasta trebuie adăugate textele Comisiei, care țin nu de propunerea legislativă propriu-zisă, ci, mai ales, de dispozițiile fără caracter obligatoriu („soft law”): Cartea verde privind o strategie europeană de securitate a aprovizionării (28 noiembrie 2000), Comunicarea „Către o strategie europeană pentru securitatea aprovizionării cu energie” (26 iunie 2002), Cartea verde privind eficiența energetică sau cum să consumăm mai mult cu mai puține resurse, Planul de acțiune pentru perioada 2007-2012 (19 octombrie 2006), Comunicarea privind Fondul mondial pentru promovarea eficienței energetice și a energiei regenerabile (6 octombrie 2006).

2.3.6

Uniunea Europeană a reflectat, astfel, îndelung asupra chestiunilor energetice, dar acțiunea sa avea un temei juridic cam incert, respectiv articolul 308 TCE, așa-numita clauză de flexibilitate, care prevede: „În cazul în care, în cursul funcționării pieței comune, o acțiune a Comunității apare ca necesară pentru realizarea unuia dintre obiectivele Comunității, fără ca prezentul tratat să fi prevăzut atribuțiile de a acționa necesare în acest scop, Consiliul, hotărând în unanimitate la propunerea Comisiei și după consultarea Parlamentului European, adoptă dispozițiile corespunzătoare.” De asemenea, UE a abordat problema în mod indirect, utilizând mai ales normele referitoare la piața internă, la concurență și la mediu. Demersul era, cel puțin în aparență, mai degrabă tehnic și juridic decât politic.

2.3.7

Chiar din această cauză, dată fiind importanța mare pe care a căpătat-o problema energiei (atât pentru viața cotidiană a cetățenilor europeni, cât și pentru viața economică sau stabilitatea mondială), proiectul Tratatului de la Lisabona cuprinde un articol 176 consacrat energiei, care definește obiectivele Uniunii în domeniul energetic „ținând seama de nevoia de a conserva și de a îmbunătăți mediul înconjurător” și „într-un spirit de solidaritate între statele membre”.

2.3.8

Politica energetică europeană, în formularea viitorului tratat, va urmări:

2.3.9

Această politică va intra sub incidența competenței partajate, unde regula ar trebui să fie majoritatea calificată, cu excepția chestiunilor fiscale, care intră sub incidența regulii unanimității. Cu toate acestea, al doilea subparagraf al articolului 176 A punctul (2) prevede că „dreptul unui stat membru de a stabili condițiile de exploatare a propriilor resurse energetice, de a alege diferite surse de energie și structura generală a aprovizionării sale cu energie” nu este afectat de măsurile luate pentru atingerea obiectivelor definite la primul punct al acestui nou articol.

2.3.10

Uniunea Europeană va dispune, deci, de o competență, un prim instrument necesar pentru o acțiune mai solidă și mai concretă. Va fi suficient acest instrument sau trebuie să se meargă mai departe pe plan instituțional? Oricum, înainte de a crea instrumentul, trebuie definite politicile, iar acestea pot evolua, sub influența combinată a constrângerilor externe și a evoluției serviciilor și tehnicilor.

3.1

Strategiile energetice europene au făcut, până acum, obiectul unor imperative economice și/sau de dezvoltare durabilă: voința de liberalizare a pieței energiei, cu ajutorul directivelor și al politicii privind industriile de rețea, politica de încurajare a eficienței energetice, politica de promovare și dezvoltare a energiei din surse regenerabile, lupta împotriva emisiilor de CO2 etc.

3.2

Dat fiind că, într-un anumit sens, Uniunea Europeană nu a deținut, până acum, competențe proprii în domeniul energiei, aceasta a abordat chestiunea într-o manieră mai degrabă indirectă, folosind mai ales normele aplicabile în domeniul pieței interne, al concurenței și al mediului înconjurător. Demersul era, cel puțin în aparență, mai degrabă tehnic și juridic, decât politic.

3.3

Acest lucru nu a împiedicat Uniunea Europeană să aibă, după cum am văzut, o activitate legislativă și de orientare importantă pe plan energetic. De altfel, aceasta tocmai a publicat (la 19 septembrie 2007) o serie de propuneri legislative care modifică textele actuale (modificarea regulamentului privind condițiile de acces la rețea pentru schimburile transfrontaliere de electricitate, regulamentul de instituire a Agenției europene de cooperare a autorităților naționale de reglementare în domeniul energiei, modificarea regulamentului privind condițiile de acces la rețelele de transport a gazelor naturale, modificarea directivelor privind normele comune pentru piața internă a gazului și electricității).

3.4

Dacă Tratatul de la Lisabona va fi ratificat în forma actuală, Uniunea s-ar putea confrunta cu această problemă politică majoră în mod din ce în ce mai clar și mai direct. Dar competența juridică nu înlătură prin ea însăși toate obstacolele politice, economice și sociale. Este bine cunoscut faptul că există opțiuni naționale foarte diferite, mai ales în legătură cu energia nucleară. Începând cu summit-ul european informal de la Hampton Court, Consiliul European a definit bazele unei veritabile politici energetice europene, concretizată prin noul pachet privind energia, elaborat de către DG Energie împreună cu DG Mediu.

3.5

Așa cum s-a văzut deja, Uniunea Europeană a dorit mai întâi să utilizeze mecanismele pieței pentru a crea o piață concurențială care ar trebui să fie mai eficientă și să ducă, datorită rețelelor transeuropene de energie, la o piață interconectată.

3.6

A dorit să promoveze, de asemenea, eficiența energetică, mai ales în sectoarele marilor consumatori: încălzirea și climatizarea clădirilor, industriile manufacturiere și transporturile.

3.7

Se știe că ambițiosul obiectiv al Planului de acțiune pentru perioada 2007-2012 (din octombrie 2006) este economisirea 20 % din consumul anual de energie până în 2020, ceea ce înseamnă o economie de intensitate energetică de aproximativ 1,5 % pe an până în 2020.

3.8

Uniunea a insistat mult pe necesitatea de a dezvolta energiile regenerabile. Și în acest caz, obiectivul Uniunii Europene este foarte ambițios, din moment ce trebuie să se atingă 20 % din cantitatea totală de energie consumată până în 2020, în plus urmând să fie stabilit un obiectiv minim obligatoriu de cel puțin 10 % biocarburanți (conform foii de parcurs pentru energiile regenerabile din 10 ianuarie 2007).

3.9

Or, aceste tipuri de energie sunt în prezent dezavantajate în comparație cu energia fosilă: densitate energetică mai mică, consum de spațiu (de exemplu, câmpuri fotovoltaice), producție intermitentă și, bineînțeles, costul tehnologiilor respectiva. Aceasta însemnă că, deși dezavantajele legate de costuri se reduc constant, tranziția către aceste tehnologii va fi probabil progresivă și îndelungată, în afara cazului în care vor primi un sprijin politic și financiar mult mai semnificativ, și că toate sursele noi de energie necesită studii serioase de evaluare a impactului (cf. OECD Observer, decembrie 2006, nr. 258-259, „21st century energy: some sobering thoughts”, de Vaclav Smil).

3.10

În cazul energiei folosite în transporturi, Comisia și-a concentrat atenția asupra promovării biocarburanților și asupra pilelor de combustie și hidrogen. Cu toate acestea, amploarea preconizată pentru extinderea biocarburanților ridică unele probleme. În ceea ce privește pilele de combustie, acestea sunt, într-adevăr, convertori de energie foarte eficienți, care permit reducerea semnificativă a gazelor cu efect de seră și a poluanților. Totuși, este puțin probabil că aceste tehnologii vor putea deveni, în viitorul apropiat, viabili din punct de vedere economic.

3.11

Acesta este motivul pentru care Comisia a propus, în contextul celui de-al 7-lea Program-cadru pentru cercetare și al inițiativei tehnice comune în vederea creării de parteneriate public-privat, un regulament de înființare a întreprinderii comune pentru pile de combustie și hidrogen [COM(2007) 571 final], în scopul realizării unui program de cercetare, de dezvoltare tehnologică și demonstrație în domeniul pilelor de combustie și hidrogen.

3.12

În scopul dezvoltării pieței vehiculelor cu motor pe bază de hidrogen, Comisia a propus de asemenea un regulament privind omologarea acestor vehicule [COM(2007) 593 final], pentru a avea garanția că standardele nu variază de la un stat membru la altul, ceea ce n-ar face decât să obstrucționeze răspândirea acestei tehnologii.

4.1

Cererea de energie de origine fosilă va continua să fie importantă cantitativ și să reprezinte o problemă vitală. Prin urmare, dezbaterea se va concentra pe acest aspect inevitabil și, de aceea, este necesar un demers realist în ceea ce privește energia din surse regenerabile.

4.2

În această privință, este necesar ca statele membre ale Uniunii Europene să aplice o politică comună în raport cu țările producătoare de combustibili fosili, în „spiritul de solidaritate” invocat de Tratatul de la Lisabona. O politică de achiziții ar fi, de asemenea, utilă, dar aceasta depinde, în principal, de multinaționalele din sectorul petrolier.

4.3

Piața petrolului funcționează în mod organizat, sub egida OPEC. În aceste condiții, cele 27 de state membre regrupate ar cântări, desigur, mai greu decât dacă ar acționa individual, cu atât mai mult cu cât aceste state sunt printre țările cele mai industrializate și, deci, mari consumatoare de energie. Trebuie amintit faptul că Uniunea Europeană reprezintă o piață integrată cu aproape o jumătate de miliard de consumatori.

4.4

Un asemenea bloc de achiziție poate dispune de o reală forță politică în raport cu cartelul producătorilor de petrol, situația fiind diferită în cazul gazelor, unde acest fenomen al cartelizării nu există.

4.5

În ce privește siguranța aprovizionării, diversificarea reprezintă o necesitate. În acest sens, este necesar ca relațiile cu Rusia, o mare națiune europeană, să fie considerate cel puțin la fel de importante ca relațiile cu OPEC. În mod similar, ar trebui reflectat la elaborarea unei politici de aprovizionare din republicile caucaziene și cele din Asia Centrală.

4.6

Tot în domeniul energiilor fosile, ar fi foarte recomandabilă crearea unor sectoare alternative, mai ales pe bază de cărbune. Cercetarea privind „cărbunele curat” (exploatat prin tehnologii nepoluante) face progrese considerabile, care vor trebui și mai mult accelerate dacă se dorește ca o nouă expansiune a utilizării cărbunelui să nu agraveze și mai mult încălzirea globală. Ar trebui elaborat un amplu plan european de cercetare și dezvoltare în acest domeniu, cu atât mai mult cu cât Europa rămâne un continent bogat în cărbune, iar această resursă este evident mai ieftină decât petrolul pe piața mondială. Mai rămâne o problemă foarte delicată, cea a modului de extracție a cărbunelui. Sunt bine cunoscute condițiile dificile și uneori periculoase ale meseriei de miner. Prin urmare, o atenție deosebită va trebui să fie acordată în acest domeniu condițiilor de muncă, de securitate și de sănătate la locul de muncă.

4.7

Anvelopele uzate ale vehiculelor ar putea fi, de asemenea, utilizate ca resursă regenerabilă, cu condiția captării corecte a emisiilor rezultate în urma combustiei. Există centrale electrice pe bază de anvelope deja operaționale de câteva decenii în diverse țări.

4.8

Tehnicile de stocare a CO2 progresează, dar sunt încă costisitoare, dificile și comportă riscuri de scurgeri, de exemplu în caz de fisuri ale rocii sau de cutremure, precum și în cazul poluării pânzelor freatice profunde. CESE pregătește în prezent mai multe avize care abordează în mod amănunțit aceste aspecte.

4.9

În afara combustibililor fosili, există o resursă locală abundentă, chiar prea abundentă: deșeurile. Uniunea Europeană produce miliarde de tone. Reciclarea și reutilizarea deșeurilor sunt considerate în general cea mai bună utilizare posibilă a acestora, dat fiind faptul că reduc cererea de diferite tipuri de materii prime virgine și că evită producția de gaze cu efect de seră asociată majorității formelor de eliminare a deșeurilor. Când acest lucru nu este totuși posibil, trebuie în mod evident luată în considerare utilizarea deșeurilor ca sursă de energie. Și în acest domeniu trebuie încurajată cercetarea și dezvoltarea, pentru a atinge o mai bună eficiență energetică, reducând la maximum, în același timp, emisiile de gaze cu efect de seră și ale altor poluanți.

4.10

Legislația și jurisprudența în acest domeniu ar trebui să avanseze, dat fiind că valorificarea din punct de vedere energetic nu este recunoscută ca atare. Propunerea revizuită de directivă-cadru privind deșeurile, aflată în discuție la Parlamentul European, reprezintă, totuși, o evoluție încurajatoare în acest sens.

4.11

În sfârșit, chestiunea energiei nucleare se va pune în mod inevitabil. Va fi dificil să se ajungă la o reducere cu 20 % a gazelor cu efect de seră până în 2020 fără a ridica problema unei relansări a programelor privind centralele nucleare de generație nouă în statele membre care au decis să utilizeze acest tip de energie. Celelalte state membre ar trebui să își îmbunătățească politicile în materie de energie regenerabilă.

4.12

Bineînțeles, sunt cunoscute marile provocări ce privesc siguranța, securitatea și gestionarea deșeurilor pe care le ridică dezvoltarea acestui domeniu. Dar neluarea în seamă a acestui domeniu reprezintă, oare, o soluție reală?

4.13

Alegerea surselor de energie suscită multe polemici, dar nici una nu atinge nivelul polemicii dintre cei care sunt pentru și cei care sunt împotriva energiei nucleare. De fapt, există o puternică divizare europeană în privința energiei nucleare, de aceea soluția cea mai potrivită pare să fie lăsarea la latitudinea statelor a deciziei privind utilizarea acestor surse de energie.

4.14

Europa dispune, prin Euratom, de un instrument eficient. Acesta trebuie să servească pentru conservarea avansului tehnologic, asigurarea competitivității sale, reducerea dependenței energetice și sporirea eforturilor și cooperării internaționale în domeniul securității, siguranței și neproliferării. Se poate lua în considerare posibilitatea de a elabora noi orientări pentru Euratom.

4.15

Una dintre provocările majore o reprezintă cercetarea referitoare la fuziune. Cel de-al 7-lea Program-cadru de cercetare privind Euratom are un buget de aproximativ 2,75 miliarde EUR, din care aproape două treimi sunt consacrate cercetării din domeniul energiei de fuziune. Această prioritate trebuie să fie încurajată și menținută, pentru că stăpânirea acestei tehnologii ar putea contribui în mod semnificativ la facilitarea gestionării deșeurilor, prin reducerea considerabilă a duratei lor de viață. Lansarea proiectului ITER al Uniunii Europene oferă noi perspective în acest sens.

4.16

În domeniul propulsiei vehiculelor, Uniunea Europeană ar trebui să ia în considerare mașinile hibride, cu propulsie pe bază de energie solară, pile cu combustie și aer comprimat. Și în acest domeniu cercetarea și dezvoltarea progresează, iar un inginer francez a creat un vehicul foarte economic și care poate atinge o viteză de 150 km/h utilizând propulsia cu aer comprimat. Producția acestui vehicul ar trebui să înceapă în câteva luni. Celebra firmă indiană Tata a cumpărat drepturile pentru piața din India.

4.17

În acest context, Comitetul reamintește recomandările sale precedente cu privire la tema resurselor energetice ale Uniunii Europene, care sprijină și stau la baza poziției afirmate în prezentul aviz.

5.1

Definirea politicilor și alegerea priorităților sunt elemente esențiale, dar mai sunt necesare și instrumente politice și juridice pentru punerea în aplicare. În acest sens, vor fi suficiente dispozițiile Tratatului de la Lisabona, în cazul în care va fi ratificat, sau va trebui să se meargă mai departe?

5.2

Proclamarea necesității unui spirit de solidaritate pe plan energetic între statele membre este, desigur, un lucru excelent, iar definirea celor patru axe ale acestei politici reprezintă o inovație care nu poate fi decât apreciată, chiar dacă axele în sine nu sunt foarte inovatoare.

5.3

Dar nu putem să nu ne gândim că gravitatea mizelor energetice mondiale ar fi meritat mai mult.

5.4

Chiar dacă, probabil, o politică energetică comună, sprijinită de un cadru instituțional specific, după modelul a ceea ce a fost CECO și a ceea ce este Euratom, nu este încă posibilă, nu a fost Tratatul de la Lisabona prea prudent?

5.5

În cursa mondială a energiei, competitorii au căpătat dimensiuni continentale. Cadrul comunitar conferă mai multă greutate, dar crearea unei autorități specifice, însărcinate mai ales cu o „diplomație” energetică, cu o politică de achiziții, cu definirea și finanțarea programelor-cadru de cercetare și dezvoltare ar face, probabil, din Europa un actor major, care ar cântări mai mult în marele joc energetic mondial, ceea ce statele membre, luate separat, nu pot face.

5.6

Situația actuală se caracterizează printr-o mare diversitate de abordări naționale, datorate fără îndoială faptului că, după primul șoc petrolier din 1973, fiecare a dorit să își asigure propria aprovizionare cu energie. Sunt numeroase exemplele de astfel de dispersii a eforturilor și de diferențe de abordare.

5.7

Pentru a evita un eventual dezacord, care să conducă la o scădere a importanței Europei, este necesară elaborarea unei mari politici energetice europene, strâns corelată cu poziția de lider pe care Europa încearcă să o ocupe în negocierile internaționale din domeniul schimbărilor climatice. O astfel de politică energetică ar trebui să înceapă printr-o strânsă coordonare în cadrul forurilor internaționale precum OMC, ONU, NATO, OCDE, de îndată ce sunt ridicate problemele energetice. Această politică ar trebui să fie însoțită de o coordonare a strategiilor energetice și, mai ales, de crearea unei adevărate politici de achiziții, precum și de o politică a unei interconectări voluntare și nu doar pragmatice a rețelelor. În sfârșit, când va fi cazul, această politică de coordonare, de concertare și de proiecte comune se va putea sprijini pe instituții specifice, care să ajute Europa să răspundă sfidării energetice. Vom avea acest curaj?

19.8.2008   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 211/23

—

propunerea de directivă a Parlamentului European și a Consiliului de modificare a Directivei 2003/54/CE privind normele comune pentru piața internă de energie electrică

—

propunerea de directivă a Parlamentului European și a Consiliului de modificare a Directivei 2003/55/CE privind normele comune pentru piața internă în sectorul gazelor naturale

—

propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului de instituire a unei Agenții pentru cooperarea autorităților de reglementare din domeniul energetic

—

propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1228/2003 privind condițiile de acces la rețea pentru schimburile transfrontaliere de energie electrică

—

propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1775/2005 privind condițiile de acces la rețelele pentru transportul gazelor naturale

1.1.1

La nivel general, CESE este de acord cu motivele care au determinat Comisia să prezinte al treilea pachet privind energia, chestiune complexă și dificilă din punct de vedere juridic și economic și care a provocat luări de poziție și reacții divergente.

1.1.2

CESE consideră că situația actuală din sectorul energiei nu poate să continue. În urma inițierii procesului de integrare și de liberalizare, a fost parcursă o jumătate din drum, fiind necesară o decizie în privința direcției care trebuie urmată de acum înainte. Liberalizarea pieței energiei a intrat într-o etapă de stagnare care generează costuri ridicate de tranziție, ce ar putea depăși beneficiile și care sunt cauzate de absența unui cadru de reglementare omogen la nivel european, precum și, în unele cazuri, de absența voinței reale în ceea ce privește liberalizarea și a unei delimitări clare a responsabilităților între diferitele părți implicate. Lipsa de certitudine legislativă poate genera un nivel redus de investiții în acest sector și o concurență slab dezvoltată. Aceasta a creat o piață europeană fragmentată, condusă, în unele cazuri, de fostele monopoluri, motiv pentru care este necesar să se susțină cu fermitate că procesul de liberalizare trebuie să continue într-un mod hotărât.

1.1.3.1

Elementul fundamental al strategiei care trebuie adoptată îl constituie crearea pieței unice europene a energiei. Uniunea Europeană trebuie să elaboreze o strategie comună pentru a putea acționa rapid și coerent și pentru a avea mai multă greutate în negocierile internaționale. Este esențială cooperarea între statele membre, autoritățile de reglementare și operatorii rețelelor de transport. Trebuie să se treacă la schimbări structurale ce vizează integrarea gestionării și dezvoltării sistemelor la nivel regional. Diferitele state membre trebuie să își împărtășească experiențele, cunoștințele și reglementările, pentru a acționa concertat și pentru a propune (impune) o politică proprie a costurilor în materie de aprovizionare, astfel încât să pună la punct scenariul cel mai competitiv cu putință, care să se materializeze în prețuri mai echitabile, evitându-se speculația financiară. Trebuie să existe mai multă coeziune între statele membre, acestea trebuind să respecte normele stabilite de comun acord, în interesul utilizatorilor/consumatorilor, prin aplicarea, la nivel național, a legislației comunitare asupra căreia au convenit în prealabil.

1.1.4.1

În opinia CESE, o concurență loială și reglementată în mod adecvat (lucru pe care propunerea Comisiei nu îl asigură) ar favoriza multiplicarea surselor de energie alternativă și a investițiilor în infrastructura energetică. Aceasta ar antrena, la rândul ei, creșterea productivității întreprinderilor (cum ar fi întreprinderile mici și mijlocii), permițând obținerea unor prețuri echitabile, favorizând transparența și reducând riscurile apariției unor poziții dominante.

1.1.4.2

Unul dintre obiectivele prioritare ale celui de-al treilea pachet legislativ constă în promovarea investițiilor necesare în infrastructura energetică și în asigurarea coordonării lor la nivel european. În ceea ce privește acest aspect, măsurile propuse de Comisie merg în direcția bună. Este necesară totuși garantarea faptului că ele permit efectuarea investițiilor necesare în producție, stimulând încrederea investitorilor. În ceea ce privește dezvoltarea rețelelor, aceste măsuri trebuie să asigure o planificare adecvată, care să ia în considerare toate părțile implicate și să fie realizată la un nivel corespunzător, în conformitate cu termenele stabilite. Este de asemenea nevoie de un control al investițiilor la nivel european (din partea Agenției de cooperare a autorităților de reglementare). Piața relativ rigidă, caracterizată de întreprinderi care operează într-un context de oligopol și de câteva state reticente în a își delega competențele în materie de aprovizionare, pune la încercare încrederea operatorilor și a utilizatorilor, cu blocajul de lichidități care decurge de aici. Acestei situații trebuie să i se pună capăt.

1.1.5.1

Restructurările generate de măsurile din cel de-al treilea pachet vor trebui însoțite de o politică în favoarea ocupării forței de muncă, cu implicarea deplină a sindicatelor și a întreprinderilor, prin intermediul instrumentelor precum „corporate social restructuring” și a amortizorilor sociali prevăzuți la nivel național și european. Este reconfortant să se constate că nu a fost înregistrat niciun efect negativ asupra ocupării forței de muncă în țările care au separat structurile de proprietate la nivelul rețelelor de transport.

1.1.5.2

Chiar dacă protecția grupurilor celor mai slabe și a consumatorilor vulnerabili este și va rămâne de competență strict națională, este esențial ca importanța acestor măsuri la nivel internațional să fie recunoscută de către Comisie. Comisia va trebui să garanteze și controlul punerii în practică a acestora, pentru ca aceste instrumente să respecte premisele obligatorii pentru o piață deschisă și concurențială. Ar trebui introdus conceptul de sărăcie energetică la nivel comunitar (aplicarea unui tarif minim) și ar trebui îndeplinite obligațiile de serviciu public și de interes general prevăzute de directivele în vigoare.

1.1.6.1

O nouă strategie în materie de politici energetice trebuie să fie așadar în măsură să promoveze o concurență reală între întreprinderi, pentru ca utilizatorii să poată alege dintr-un număr cât mai mare de opțiuni. Rețelele de transporturi trebuie să fie accesibile oricui dorește să le utilizeze. În cazul marilor întreprinderi energofage, trebuie să fie instituit un contract european pentru cumpărarea de energie la prețuri uniforme (prețuri comparabile sau „legea prețului unic”), eliminându-se ajutoarele de stat care denaturează concurența. În plus, drepturile acordate de Uniunea Europeană consumatorilor trebuie să fie recunoscute, aceștia trebuind să aibă și libertatea de a își alege furnizorul, la cel mai mic preț posibil.

1.1.7

În cele din urmă, CESE consideră că propunerea Comisiei trebuie să urmărească prevenirea unei acțiuni combinate involuntare (în vederea consolidării unui status quo) a marilor monopoluri, care sunt decise să își păstreze poziția concurențială avantajoasă, și a sindicatelor, care își propun să apere locurile de muncă.

1.2.1.1

Pentru a accelera progresul către piața unică a energiei, Comisia trebuie să modifice propunerile prezentate în cadrul celui de-al treilea pachet privind energia, pentru a putea să acționeze autonom la nivel internațional, în special în privința surselor de energie. Pentru aceasta, propunerile de cooperare regională pe care le cuprinde pachetul trebuie considerate etape intermediare în îndeplinirea obiectivului final, adică realizarea pieței unice a energiei. În plus, statele membre trebuie să se străduiască să își integreze piețele de energie electrică, iar operatorii de rețele ar trebui să activeze în mai multe state membre. CESE consideră că propunerea de cooperare regională între operatorii de rețea, care figurează în al treilea pachet, nu trebuie în niciun caz să fie considerată un înlocuitor temporar sau o alternativă la piața unică. Este fundamentală cooperarea la nivel regional, bazată pe disocierea structurilor de proprietate (ownership unbundling), între operatorii de rețea care să fie efectiv separați de rețelele de vânzare sau de producție. În vederea verificării coerenței reglementării și a regulilor pieței, ar trebui utilizate și inițiativele regionale recent promovate de către ERGEG (Grupul european de reglementare în domeniul energiei electrice și al gazelor).

1.2.2.1

CESE consideră că, pentru a încuraja investițiile, Comisia Europeană trebuie să privilegieze disocierea structurilor de proprietate (ownership unbundling), care este, fără îndoială, preferabilă disocierii funcționale. Aceasta ar spori transparența și încrederea operatorilor, ar îmbunătăți siguranța sistemului și ar permite controlul activităților de monopol, prevenind comportamentele discriminatorii și optimizând utilizarea și întreținerea rețelei.

1.2.2.2

Implicațiile strategice ale proprietății asupra rețelelor și necesitatea garantării independenței acestora, în special în relație cu eventualele interese ale țărilor terțe, inclusiv alegerea tipului de proprietate asupra rețelei (publică sau privată) trebuie să facă obiectul unor analize suplimentare aprofundate. Disocierea structurilor de proprietate propusă de Comisie nu implică privatizarea rețelelor de transport publice, aflate în prezent în proprietate publică.

1.2.2.3

Nu există, între sectorul energiei electrice și cel al gazului (a se vedea situația din Statele Unite, Danemarca, Țările de Jos, Portugalia, Regatul Unit, Spania și Suedia), diferențe care să justifice un tratament diferit în ceea ce privește disocierea proprietății. Separarea activităților de producție/vânzare de activitatea de transport din punct de vedere al proprietății se dovedește necesară în cele două sectoare. Eventualele comportamente discriminatorii legate de o disociere verticală insuficientă sunt identice. Companiile care vând gaz nu ar trebui să se preocupe de cine îl transportă, ci doar de a trata cu companii de încredere și solide financiar, capabile să vândă acest gaz.

—

a exercita un rol de reglementare autonom și independent;

—

a controla operațiunile Asociației europene a operatorilor rețelelor de transport al energiei electrice (ENTSO) și a sprijini Comisia, împreună cu ENTSO și cu comitetul permanent pentru piață, în activitatea de concepere a unei liste de reguli necesare pentru elaborarea și aprobarea liniilor directoare și codurilor tehnice și comerciale;

—

a defini criteriile și a aproba codurile tehnice și comerciale;

—

a stabili metodele tarifare și prețurile în ceea ce privește mecanismul de compensare a costurilor suportate de către operatorii rețelei în cadrul tranzitului transfrontalier al energiei electrice;

—

a elabora linii directoare referitoare la principiile de dezvoltare a rețelei și a aproba planul de investiții pe zece ani, propuse de ENTSO;

—

a prezenta sugestii și avize Parlamentului European, Consiliului și Comisiei;

—

a consulta operatorii de pe piață;

—

a coordona activitatea autorităților naționale;

—

a favoriza transparența, inclusiv în privința modalităților de numire a membrilor grupului de conducere.

1.2.4.1

Autoritățile naționale de reglementare joacă un rol esențial în promovarea concurenței și în punerea corectă în aplicare a directivelor la nivel național, în special în ceea ce privește respectarea normelor utilizării imparțiale a infrastructurii. Este prin urmare necesară armonizarea competențelor și sporirea independenței acestor autorități, în raport cu întreprinderile naționale și cu cele din sectorul energiei, astfel încât să poată fi desfășurată o activitate de supraveghere și de prevenire a oricărui abuz de poziție dominantă. O autoritate de reglementare mai independentă va instaura încrederea în piață și va putea coopera mai activ cu ACER.

1.2.5.1

CESE consideră utilă îmbunătățirea coordonării între operatorii naționali de rețea, pentru a se putea efectua investiții și pentru a îmbunătăți gestionarea infrastructurilor necesare dezvoltării unei rețele europene integrate. Agenția ar trebui să joace un rol mai important decât cel prevăzut, pentru a propune, a elabora, a controla și a aproba codurile, astfel încât interesului public să i se acorde atenția cuvenită. Rolul jucat de ENTSO va trebui să se mențină în limitele capacităților și competențelor proprii. Prin urmare, responsabilitatea elaborării liniilor directoare și codurilor ar trebui să revină ACER.

1.2.6.1

CESE consideră că Uniunea trebuie să anticipeze evoluția viitoare a utilizării rețelelor, cu ajutorul unui program de investiții care să vizeze crearea unui sistem de rețele europene publice și/sau private sau reglementate de către Uniune, accesibile tuturor, atât pentru transportul, cât și pentru utilizarea energiei. Pentru aceasta, ar trebui să se garanteze faptul că procedurile de gestionare a interconexiunilor sunt cu adevărat transparente și bazate pe proceduri de piață, permițând astfel intensificarea la maximum a activităților comerciale. Investițiile ar trebui efectuate atunci când aduc beneficii socioeconomice din perspectivă regională, iar actorii de pe piață ar trebui să se implice într-o manieră corespunzătoare în procesul de elaborare a deciziilor privitoare la evoluția codurilor și la planul de investiții pe zece ani.

1.2.7.1

CESE consideră că, în baza dispozițiilor existente sau în curs de elaborare, consumatorii trebuie să fie reprezentați în cadrul consiliului de administrație al Agenției. În ceea ce privește toate celelalte părți interesate (agenți, sindicate, întreprinderi), pe lângă consiliul de administrație, acestea ar putea face parte sau dintr-un consiliu special de control, în așa fel încât activitatea legislativă să se bazeze pe un consens și pe o participare cât mai ample cu putință, chiar de la început, nu doar în etapa finală.

2.1

Acum aproximativ zece ani, Comisia a început (cu mare întârziere) să facă primii pași către un cadru normativ european pentru o piață unică a energiei electrice și a gazului. Comitetul a avut astfel ocazia să-și prezinte avizul, care exprima pe alocuri o părere diferită de cea a Comisiei, în privința unei probleme care nu a încetat să câștige în importanță și să devină din ce în ce mai controversată.

2.2

Odată cu adoptarea celui de-al treilea pachet de propuneri legislative privind piața electricității și a gazului, Comisia înțelege să completeze revizuirea deja începută, într-un context internațional care a suferit transformări profunde, punând noi probleme tuturor părților în cauză. Propunerile nu întrunesc unanimitatea statelor membre, ceea ce întârzie adoptarea și aplicarea lor și compromite realizarea pieței europene unice a energiei.

2.3

CESE se află în fața unei mari responsabilități: aceea de a formula un aviz asupra unuia dintre dosarele cele mai importante (și mai fierbinți) din ultimii ani, de care depinde nu numai piața energiei, ci și viitorul întreprinderilor europene din acest sector, al consumatorilor europeni și al întreprinderilor din țările terțe.

2.4

CESE apreciază studiul de impact realizat de Comisie, care oferă deja bune indicii privind eficacitatea liberalizării și a unei concurențe loiale (a se vedea textul acestui studiu).

3.1

Garantarea pentru consumatori a unei reale libertăți de alegere a furnizorului, dintr-o ofertă largă, și a posibilității de a beneficia de „avantajele” pe care această alegere „ar trebui” să le presupună. Asigurarea unor condiții mai avantajoase pentru utilizatori ar trebui să reprezinte un obiectiv comun pentru întreprinderile din țările terțe care își desfășoară activitatea în Uniunea Europeană.

3.2

Disocierea dintre activitățile de producție și cele de transport, pe de o parte, și proprietatea și gestionarea rețelelor de transport de energie electrică și de gaz, pe de altă parte. În plus, este propusă o a doua opțiune, aceea a „operatorului de rețea independent”, care permite întreprinderilor integrate vertical să rămână proprietare ale rețelei, cu condiția ca gestionarea capitalului lor fix să fie asigurată de un organism independent sau de o altă întreprindere. Această măsură ar trebui să încurajeze investițiile în infrastructură.

3.3

Adoptarea de măsuri eficiente împotriva fragmentării pieței în funcție de frontierele naționale, a integrării verticale existente și a concentrării puternice a ofertei, care a împiedicat, până acum, instituirea unei concurențe reale și crearea unei piețe unice a energiei.

3.4

Simplificarea schimburilor transfrontaliere, prin crearea unei agenții ad-hoc în scopul asigurării coordonării între autoritățile naționale de reglementare și oferirea acelorași oportunități europene din sector. Acest lucru ar garanta înființarea unei adevărate rețele europene care să garanteze siguranța aprovizionării și diversificarea ofertei. Independența autorităților naționale ar trebui consolidată cu adevărat.

3.5

Sprijinirea colaborării, prin elaborarea de noi reglementări de către operatorii de rețele europene și asigurarea unei cooperări sporite între diferitele piețe naționale, în special în caz de risc privind aprovizionarea.

3.6

Sporirea transparenței prin simplificarea regulilor pieței și prin furnizarea de informații consumatorilor, pentru a „spori” încrederea utilizatorilor față de piață (însă a existat aceasta cu adevărat până acum?).

3.7

Consumatorii să poată beneficia, în anul următor, de drepturi garantate printr-o „cartă” specială (obligatorie) care va trebui să conțină, printre altele, informații privind furnizorii, diferitele opțiuni propuse de către piață, simplificarea practicilor administrative, sărăcia energetică (fuel poverty) în funcție de consumul de energie etc. (1).

4.1

Separarea efectivă (juridică și funcțională) a activităților de aprovizionare și de transport al energiei electrice și gazului în toate statele membre, prin intermediul unor sisteme care nu sunt integrate vertical. Acest aspect constituie un element-cheie pentru soluționarea eventualelor conflicte de interese și pentru:

4.2

Crearea unui „operator de rețea independent” (ISO) constituie o soluție în cazul întreprinderilor integrate vertical care refuză să disocieze efectiv structurile de proprietate, în măsura în care aceasta le permite întreprinderilor în cauză să păstreze proprietatea asupra rețelei, dar nu și gestionarea ei. Independența operatorului nu va putea fi garantată decât printr-o reglementare eficientă.

4.2.1

Independența operatorului de rețea se aplică atât întreprinderilor publice, cât și celor private, la fel ca disocierea proprietății rețelei de transport și a sistemelor de producție.

4.2.2

Obiectivul principal constă în a face ca întreprinderile de producție și de furnizare a energiei electrice și a gazului să își desfășoare activitatea complet disociat în toate țările Uniunii Europene.

4.2.3

Directiva propusă prevede derogări temporare de la normelor disocierii proprietății în caz de investiții în infrastructura energetică.

4.3

Disocierea operatorilor rețelei de transport de activitățile de furnizare și producție este prevăzută nu doar la nivel național, ci și pe ansamblul Uniunii Europene. Acest lucru înseamnă că nicio întreprindere producătoare de energie nu poate să gestioneze sau să dețină o rețea de transport într-un alt stat membru. Orice operator care intră în rețea și devine parte a acesteia trebuie să își dovedească independența în raport cu activitățile de furnizare și de producție.

4.4

Disocierea proprietății va trebui să conducă la buna funcționare a pieței și a rețelei, ceea ce va avea ca rezultat final o formare corectă a prețurilor energiei electrice și gazului și o eventuală scădere ulterioară a prețurilor în avantajul consumatorilor și a celor care investesc în acest sector.

4.5

Existența unei autorități de reglementare independente și operaționale este indispensabilă pentru a garanta un comportament adecvat al operatorului de rețea independent, precum și disocierea efectivă a proprietății rețelelor de producție și de furnizare. Autoritățile de reglementare vor trebui să fie independente juridic și funcțional în raport cu orice alt subiect de drept public sau privat și vor trebui să acționeze în mod independent față de interesele pieței. Aceste autorități din diferitele state membre vor trebui să primească puteri depline și vor putea să coopereze între ele pentru:

Agențiile externe (Comitetul European al Reglementatorilor de Valori Mobiliare — CESR, Agenția europeană de cooperare a autorităților naționale de reglementare în domeniul energiei) sunt însărcinate să joace un rol consultativ pe lângă Comisie, cu privire la aplicarea normelor menționate.

5.1

Consolidarea piețelor interne cu ajutorul normelor și abordărilor comune este un element-cheie al dezvoltării pieței europene a energiei și al efectuării schimburilor transfrontaliere necesare. Se impune o armonizare a normelor existente în diferite țări (de exemplu, normele tehnice pe baza cărora trebuie să opereze întreprinderile de energie electrică, „codurile de rețea”). Actualmente, aceasta nu pare să fi fost încă realizată cu ajutorul ERGEG. Această armonizare nu va putea fi realizată decât de un organism distinct și independent care, dat fiind constrângerile impuse de către articolele tratatului, ar putea lua forma unei agenții.

5.2

Această agenție va trebui în special:

5.3

Structura organizatorică va fi realizată după modelul organigramei-tip a agențiilor de reglementare comunitare, acordându-se o atenție sporită adoptării unui sistem care să garanteze independența funcțiilor de reglementare. Pe lângă un consiliu de administrație care să numească directorul agenției, vor putea fi deci create un Consiliu al autorităților de reglementare însărcinat cu toate problemele inerente reglementării și un comitet de recurs care va trebui să se ocupe de apelurile împotriva deciziilor adoptate de agenție. Agenția va putea avea între patruzeci și cincizeci de angajați, iar cheltuielile ei anuale totale se vor situa între șase și șapte milioane EUR, care vor fi acoperite prin subvenții comunitare.

5.4

Comisia are rolul de gardian al tratatelor și de „controlor al controlorului”. Agenția are putere de decizie și libertate de acțiune doar în privința unor probleme tehnice specifice. Hotărârile privind intervențiile în scopul promovării cooperării sau al funcționării corecte a pieței pot fi luate de către Comisie ca răspuns la semnalele furnizate de agenție sau în mod independent.

5.5

O cooperare eficientă între operatorii rețelei de transport este indispensabilă pentru realizarea unei integrări reale a pieței. Actualmente, cooperarea se efectuează exclusiv pe bază de voluntariat și nu a dat rezultate satisfăcătoare, mai ales cu ocazia incidentelor din rețea și a întreruperilor de curent. Integrarea operatorilor de rețea la nivel regional ar permite:

5.6

Este important ca structurile de cooperare ale operatorilor rețelelor de transport să fie pe deplin recunoscute la scară europeană. Vor putea fi utilizate structurile existente, ca GTE și ETSO, sau vor putea fi create noi structuri centrale și permanente, atât pentru probleme de organizare, cât și pentru a dispune de instrumente practice de planificare și gestionare a rețelelor.

6.1

Principala problemă a rețelelor, în special a celor de energie electrică, constă nu doar în liberalizare, cât în a face ca întreprinderile și cetățenii să se poată folosi pe deplin de acestea. De exemplu, ar putea fi concepute rețele europene publice sau reglementate de Uniune, accesibile tuturor.

6.2

Ar fi de dorit ca Comisia Europeană să încurajeze investițiile destinate realizării unui sistem de transport absolut inovator, care să permită utilizarea energiei la nivel european, printr-o rețea interactivă inteligentă, asemănătoare cu internetul, care să permită circulația fluxului de energie în ambele sensuri, cu ajutorul unor contoare inteligente.

6.3

Aceasta ar încuraja mult investițiile și ar conduce la crearea de noi locuri de muncă și punerea în practică a vechiului slogan „power to people”: schimburile de energie s-ar face în funcție de nevoile fiecăruia, prin rețelele accesibile tuturor, cu aplicarea unor norme identice în toate țările Uniunii, fără excepție (cum se întâmplă deja în cazul internetului).

6.4

Ar fi posibilă, prin urmare, atât orientarea către o disociere totală în ceea ce privește rețeaua de transport de energie electrică, cât și către alegerea între separare și un „operator de rețea independent”, în ceea ce privește rețelele de gaz.

6.5

Obiectivele urmărite de Comisie [consolidarea autorităților naționale, cooperarea între operatorii de rețele de transport (ISO, TSO), creșterea transparenței pieței etc.] vor putea fi cu greu atinse dacă nu este depășită logica națională în ceea ce privește nu doar rețelele, ci și aprovizionarea, investițiile etc. Acestea sunt singurele măsuri capabile să garanteze un serviciu de o calitate superioară, chiar dacă nu sunt suficiente pentru a menține prețurile la un nivel scăzut.

6.6

Concentrarea rezervelor de petrol în câteva regiuni ale lumii [61,8 % în Orientul Mijlociu, 11,7 % în Europa și Rusia, 9,4 % în Africa, 8,5 % în America de Sud, 5,1 % în America de Nord și 3,5 % în Extremul Orient (F. Profumo, Politehnica din Torino)] ar trebui să îndemne Comisia să practice o politică comună mai hotărâtă atât față de aceste regiuni, cât și în cadrul organizațiilor internaționale în care se încheie acorduri și se iau hotărâri. În caz contrar, liberalizarea ca atare riscă să devină o tentație înșelătoare și va fi insuficientă pentru limitarea prețurilor, adeseori mărite din cauza monopolurilor care dictează legea, inclusiv în lumea politică.

6.7

Uniunea trebuie să realizeze progrese în materie de reglementare a concurenței și de transparență, dacă dorește ca sistemul economic să fie mai competitiv și mai transparent. Victoriile obținute împotriva Microsoft și Volkswagen constituie un precedent încurajator în privința concurenței, deși aceasta nu este de ajuns. Trebuie să fie prevăzute în același timp măsuri mai eficiente pentru reducerea impactului și consecințelor asupra forței de muncă, pentru adoptarea de măsuri și pentru aprobarea de investiții capabile să dinamizeze economia, pentru crearea de mai multe posibilități pentru lucrători și tineri și, prin urmare, pentru reducerea nevoii de „protecție”. Într-adevăr, dacă ultimele date privind creșterea economică a Europei nu sunt încurajatoare (a se vedea comunicarea Comisiei), aceasta se întâmplă nu numai datorită faptului că moneda euro este puternică, dar și din cauza lipsei de competitivitate a întreprinderilor și a „protecției” de care beneficiază multe dintre ele. Desființarea monopolurilor, inițiată de Actul Unic European trebuie să reușească, întrucât, în caz de eșec, cetățenii consumatori ar avea de suferit în urma dezorganizării și a eventualei reintroduceri a finanțărilor publice pentru menținerea rețelelor, așa cum se întâmplă în transportul feroviar britanic.

6.8

Discutarea măsurilor pachetului nu se poate limita la mediile instituționale sau la specialiști. Comisia și CESE trebuie să orienteze dezbaterea către exterior, aceasta trebuind să fie deschisă, să implice cetățenii-consumatori, lucrătorii și întreprinderile, pentru a evita ca întreprinderile din acest sector, care dețin adeseori monopolul, să fie singurele care influențează hotărârile (de exemplu, ar putea fi creat un „blog” special pentru cetățeni, ar putea fi organizate audieri deschise într-o mare parte a statelor membre, în anumite orașe europene, iar rezultatele ar putea fi prezentate în cadrul unei mari conferințe publice organizate la nivel comunitar). În plus, controlul agențiilor europene de reglementare de către Comisia Europeană ar trebui să aibă și o dimensiune democratică și să fie confirmat de cel efectuat de Parlamentul European.

7.1

Separarea proprietății asupra diferitelor activități ale filierei: activitățile de aprovizionare și de producție de cele de gestionare a rețelei (ownership unbundling). Această măsură reprezintă o condiție indispensabilă pentru reducerea obstacolelor în calea intrării pe piață. Obiectivul este acela de a evita ca întreprinderile integrate care exercită mai multe activități în cadrul filierei să poată transfera o parte din costurile activităților liberalizate pe seama activităților reglementate și deci să beneficieze de un avantaj concurențial nemeritat în raport cu întreprinderile care exercită doar activități supuse concurenței. Adoptarea de către statele membre a directivelor privind piața gazului natural și a energiei electrice nu este omogenă, ceea ce permite, în anumite cazuri, crearea de întreprinderi de producție și de furnizare și de întreprinderi de gestionare a rețelelor de transport integrate vertical.

7.2

Întărirea efectivă a prerogativelor autorităților naționale de reglementare. Aceste autorități garantează o administrare neutră a rețelelor și, la nivel mai general, a infrastructurii gestionate în regim de concesiune și joacă un rol esențial în ceea ce privește liberalizarea (transport, furnizare și măsurare în sectorul energiei; transport, furnizare, măsurare, stocare și regazificare în sectorul gazului).

7.3

Rolul hotărâtor al Agenției de cooperare a autorităților de reglementare a energiei în ceea ce privește controlul organismelor naționale independente. Crearea unui organism de reglementare supranațional, însărcinat cu supravegherea gestionării de către diversele țări implicate, ar permite o cooperare bine definită în domeniul reglementării și ar reduce dezechilibrul dintre perspectivele Uniunii Europene în ansamblul ei și cele ale diferitelor țări, în vederea definirii unor soluții orientate către o piață integrată a energiei.

7.4

Instituirea unor operatori de rețea de transport care să fie independenți față de rețeaua de producție și care să coopereze între ei pentru a gestiona eficient problemele de transport. Într-adevăr, operatorii rețelei de transport a unei întreprinderi integrate vertical tind să privilegieze întreprinderile asociate, ceea ce se traduce printr-un serios deficit de informație pentru noii concurenți. Investițiile în cadrul întreprinderilor puternic integrate sunt adeseori denaturate, în măsura în care întreprinderea dominantă nu are niciun interes să îmbunătățească rețeaua, de vreme ce concurenții săi ar fi principali beneficiari ai acestui lucru. O disociere formală și substanțială a operatorilor de rețele de transport ar oferi aceleași garanții de acces la rețea pentru toate întreprinderile de transport și ar permite îmbunătățirile tehnologice necesare care să garanteze o gestionare mai eficientă și, în cele din urmă, prețuri mai scăzute pentru utilizatori.

7.5

Creșterea transparenței și facilitarea accesului pe piețe pentru creșterea lichidității pieței energiei electrice și gazului. Există o lipsă de informare în materie de fiabilitate și oportunități pe piață (între diverșii actori implicați ai filierei). Asimetria accesului la informații constatată între operatorii istorici și societățile concurente este considerabilă. O mai mare transparență ar reduce la minimum riscurile intrării pe piață a noilor veniți și ar reduce considerabil obstacolele care împiedică accesul pe piață, ar întări încrederea în piețele en gros și prin urmare în semnalele în materie de tarife. Este totuși necesară garantarea unei anumite uniformități/corespondențe a informațiilor, care, fără a subestima vreodată importanța confidențialității informațiilor strategice și comerciale ale unei întreprinderi, nu ar permite interpretări vagi care să dăuneze unei veritabile transparențe a pieței.

7.6

Garantarea accesului la informații pentru toți operatorii de pe piață, în scopul instaurării unei anumite încrederi și creării condițiilor unei dezvoltări corespunzătoare. Numeroși operatori nu au decât o încredere limitată în mecanismul formării prețurilor. Contractele de import de gaz sunt stabilite pe baza indicilor de prețuri formați în funcție de o serie de produse derivate din petrol, astfel încât prețurile urmează riguros evoluția piețelor petroliere. Această relație are urmări asupra prețurilor cu ridicata care nu se formează așadar pe baza mecanismului cererii și ofertei de pe piață, în detrimentul garantării aprovizionării (oferta). Fiind vorba despre contracte de import pe termen lung, nu se constată o tendință clară în favoarea mecanismelor de formare a prețurilor pe baza dinamicii pieței.

7.7

Definirea unor cerințe extrem de detaliate pentru a garanta transparența în materie de producție de energie electrică și de gaz. Trebuie oferite informații exacte în ceea ce privește previziunile în materie de cerere și ofertă pe termen scurt. Deoarece aceste cerințe ar trebui respectate de către diferiții producători de energie electrică, este necesară atribuirea de prerogative sporite autorităților naționale de reglementare.

7.8

Crearea de piețe derivate. Instrumentele derivate sunt un instrument eficient de gestionare a riscului în materie de prețuri, precum și un instrument natural de dezvoltare a piețelor de gaz și de energie electrică. Chiar dacă, de ceva vreme, se negociază contracte derivate pe piețele de energie electrică, fie direct, fie indirect, fiind așadar deja întreprinse eforturi ce trebuie continuate într-un mod mai susținut în vederea uniformizării, piața europeană a gazului natural este departe de a fi omogenă. Într-adevăr, dacă liberalizarea este foarte avansată în anumite țări membre, precum Marea Britanie, alte țări, cum este de exemplu Italia, nu au nici măcar o piață la vedere a gazului natural.

7.9

Reglementarea instalațiilor de depozitare, pentru a garanta că stocul disponibil pentru terți este oferit în mod transparent și echitabil, evitându-se acumularea de capacități.

7.10

Criteriile univoce și făcute publice, care definesc când și cum se prevede accesul terților la capacitatea de depozitare oferită pieței.

7.11

Definirea de norme transparente și detaliate privind accesul la terminalele GNL ce vor permite identificarea infrastructurilor care beneficiază de o derogare. Este vorba despre stabilirea de norme adecvate în vederea aplicării procedurii de licitație pentru rezervarea capacității de transport (open season). În măsura în care aceasta prevede un mecanism anticipat de rezervare a capacităților, procedura ar putea să nu fie suficientă pentru a garanta o mai mare deschidere a pieței către operatori. Într-adevăr, în cadrul procedurii, prioritatea în materie de alocare a capacităților pe rețeaua de transport națională trebuie să fie oricum acordată întreprinderii care realizează gazoductul sau terminalul GNL și care beneficiază de o scutire. În plus, procedura de alocare a cotei reziduale de 20 % care privilegiază operatorii ce se angajează să atingă această cotă prin contracte pe termen lung, penalizând astfel piața la vedere și flexibilitatea în materie de furnizare, ar putea constitui o frână în calea dezvoltării concurenței.

7.12

Identificarea de contracte de furnizare bilaterale încheiate pe termen lung în aval și care să fie compatibile cu legislația comunitară în domeniul concurenței. Concurența la nivelul pieței cu amănuntul este foarte limitată. Efectul cumulat al contractelor de lungă durată, al contractelor pe durată nedeterminată, al contractelor cu clauze de reînnoire tacită și cu termene de încetare de lungă durată poate să afecteze grav competitivitatea. Contractele încheiate între clienții industriali și producătorii (istorici) pe termen lung diferă de la o țară la alta. Cu toate acestea, este în creștere cererea privind o ofertă mai concurențială, venită din partea noilor sosiți. Poate fi observată lipsa unei oferte de furnizare la scară europeană, aspect care trebuie examinat cu seriozitate. Nivelul de concurență actual (puțini ofertanți) este absolut nesatisfăcător în anumite state membre caracterizate printr-un nivel ridicat de concentrare (Austria, Belgia). Limitările privind modul de furnizare a gazului către consumatori, împreună cu practicile restrictive ale furnizorilor la punctele de livrare sunt, prin urmare, foarte îngrijorătoare din punctul de vedere al concurenței.

7.13

Încurajarea pieței cu amănuntul de energie electrică și gaz, pentru finalizarea efectivă a procesului de liberalizare. Doar o adevărată piață cu amănuntul va permite cetățenilor UE să profite de efectele concurenței. Aceasta presupune instituirea de norme simplificate de acces pe piață, favorabile micilor producători și distribuitori, încurajându-se astfel lichiditatea pieței și obținerea de prețuri mai competitive. Este esențială asigurarea lichidității pentru a mări încrederea operatorilor față de formarea prețurilor pe piețele de energie electrică și platformele de negociere a gazului. Această operațiune va permite, în special în cazul gazului, slăbirea relației cu produsele petroliere.

7.14

O piață liberalizată a energiei electrice și a gazului joacă un rol-cheie în ceea ce privește sensibilizarea întreprinderilor și cetățenilor față de formele de consum „inteligent”, în măsură să limiteze și să controleze costurile. Aceasta presupune educarea cetățeanului cu privire la sursele de energie actualmente disponibile și la resursele alternative (energiile regenerabile), pentru ca acesta să înțeleagă importanța vitală a acestui bun, având în vedere raritatea sa actuală. Atât în scopul economisirii energiei, cât și al reducerii costurilor, este indispensabil să i se ofere acestuia contracte care pot fi personalizate în funcție de consumul propriu.

7.15

Va trebui de asemenea ca cetățenii, în calitatea lor de consumatori responsabili, să fie informați cu privire la respectarea normelor de către organismele de reglementare sau în legătură cu eventualele abuzuri, pentru ca aceștia să-și valorifice drepturile mai ales prin intermediul asociațiilor de apărare a consumatorilor.

7.16

Garantarea satisfacerii cererii și în perioadele de vârf. În cazul energiei electrice, se pune problema capacității de producție, a capacității rețelei de transport și a transportului de energie prin rețea. În cazul gazului, trebuie să se vegheze la asigurarea unor capacități suficiente de import și de depozitare. Este totuși bine cunoscut caracterul limitat al capacității de import, în măsura în care transportul capacităților este rezervat de operatorii istorici prin contracte multianuale care pot acoperi uneori perioade ce depășesc douăzeci de ani. Aceasta înseamnă că noile proiecte, precum și proiectele de restructurare/extindere a infrastructurilor pentru energia electrică și gaz (gazoducte) trebuie să progreseze rapid la nivel european, precum și la nivel național. Instalațiile de regazificare dobândesc o importanță de prim rang, ele îndeplinind un rol crucial, mai ales în bazinul mediteranean, prin asigurarea legăturii cu principalele țări producătoare (Libia, Algeria).

7.17

Promovarea solidarității. Statele membre UE trebuie să promoveze, la scară regională și la nivel bilateral, încheierea de acorduri de cooperare, de asistență mutuală și de cooperare reciprocă în cazul în care, din diferite motive, care nu îi sunt imputabile în mod direct, unul dintre aceste state s-ar confrunta cu un deficit energetic.

19.8.2008   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 211/31

1.1

CESE apreciază procesul unic de consultare pe marginea Cărții verzi intitulate „O viitoare politică maritimă a Uniunii: o viziune europeană asupra mărilor și oceanelor” și a contribuit în mod activ la acesta prin avizul său relevant și prin participarea la două conferințe (1).

1.2

Comunicarea pune accent pe importanța factorului uman în cadrul „clusterelor” maritime. CESE își exprimă mulțumirea cu privire la faptul că partenerii sociali (ETF/ECSA (2)) au ajuns la un acord cu privire la includerea anumitor prevederi din Convenția OIM privind munca în domeniul maritim din 2006 în dreptul comunitar. De asemenea. CESE dorește să asiste la punerea în aplicare la nivel mondial, cât de curând posibil, a standardelor de muncă în domeniul maritim, care să asigure condiții de concurență echitabile pentru toți navigatorii, în conformitate cu prevederile Convenției. Este la fel de important ca statele membre să ratifice instrumentele internaționale în domeniul pescuitului, inclusiv Convenția OIM (3) privind munca în domeniul pescuitului din 2007.

1.3

CESE susține revizuirea, în strânsă colaborare cu partenerii sociali, a acelor domenii din legislația europeană a muncii care îi exclud pe navigatori și pe pescari și solicită precizări cu privire la certificatul de excelență maritimă. Ar trebui să se examineze posibilitatea introducerii unui certificat de excelență maritimă pentru navigatori, obligatoriu pentru serviciile de transport cu feribotul în interiorul Uniunii Europene și voluntar pentru alte servicii.

1.4

Universitatea plutitoare oferă o experiență maritimă studenților care participă la călătoria organizată de aceasta. Ideea unui campus plutitor pe ocean se încadrează în tendințele generale și ar trebui explorată mai în detaliu de către Comisie, în contextul proiectului de atragere a elevilor valoroși către o carieră maritimă (4). Stilul de viață al navigatorilor trebuie să fie urgent luat în discuție și analizat de către partenerii sociali ai UE.

1.5

În ceea ce privește accidentele maritime, politica viitoare a UE ar trebui să aibă în vedere următoarele aspecte:

1.6

CESE reamintește faptul că sectorul de transport maritim utilizează combustibil de calitatea a doua, deoarece rafinăriile nu oferă combustibil de mai bună calitate. Acesta susține inițiativa la nivel mondial de soluționare a problemei calității combustibilului pentru a realiza un progres în problema emisiilor provenite de la nave.

1.7

Comunicarea și planul de acțiune ignoră gradul înalt de poluare al mărilor cu petrol din cauza activităților ambarcațiunilor de agrement, având în vedere în mod special sensibilitatea statelor costiere în care se desfășoară de obicei aceste activități (5). În afară de aceasta, problema poluării mediului marin este agravată de activitățile navelor militare, care ies din domeniul de aplicare a reglementărilor UE.

1.8

Contaminarea râurilor și a mărilor (în special Marea Baltică și Marea Neagră) din surse terestre este o problemă în privința căreia eforturile UE ar trebui sporite. Din motive de conformitate politică, aceste probleme ar trebui abordate mai degrabă la nivel multilateral decât la nivel bilateral.

1.9

UE ar trebui să joace un rol primordial pe plan internațional în ceea ce privește abordarea problemelor de mediu. Există posibilități de consolidare a cooperării statelor membre UE în cadrul organizațiilor internaționale, fără a periclita participarea individuală a acestora. Contribuțiile aduse de statele membre UE, pe baza expertizei acestora, în cadrul organizațiilor internaționale, sunt foarte apreciate, și această activitate ar trebui stimulată, nu descurajată.

1.10

În ceea ce privește „spațiul european de transport maritim fără bariere”, CESE recunoaște avantajul creării acestuia ca un spațiu maritim virtual. În acord cu punctul de vedere al CESE, Comunicarea subliniază faptul că acest concept vizează doar simplificarea formalităților administrative și vamale și facilitarea comerțului în cadrul pieței unice europene.

1.11

CESE este de acord cu mesajul simbolic prezent în Cartea verde și în Cartea albastră, conform căruia Europa este și a fost în primul rând o națiune maritimă. Totuși, acesta așteaptă încă măsuri concrete pentru a-l pune în aplicare.

1.12

CESE reamintește rolul pe care îl poate juca în punerea în aplicare a politicilor în domeniul maritim, inclusiv în planificarea spațiului maritim. Acesta poate contribui de asemenea la promovarea identității maritime și a patrimoniului cultural maritim al UE, precum și la sensibilizarea publicului european cu privire la încălzirea globală.

1.13

CESE este de acord cu propunerile referitoare la rețeaua europeană de supraveghere în domeniul maritim și cu sporirea cooperării între serviciile pazei de coastă ale statelor membre. Aceste măsuri vor promova siguranța și securitatea maritimă, controlul zonelor de pescuit, controlul asupra frontierelor externe și protecția mediului marin.

CESE reamintește că este de dorit o abordare coordonată privind acordurile bilaterale cu țările terțe în materie de inspecție a navelor, luându-se în considerare de exigențele sporite în materie de securitate. De asemenea, acesta consideră urgent ca UE să întreprindă acțiuni în ceea ce privește proliferarea cazurilor de furt și piraterie, în special în Asia de Sud-Est și în Africa.

2.1

Prezenta Comunicare privind o politică maritimă integrată pentru Uniunea Europeană și planul de acțiune aferent, care prevede elaborarea a 29 de acțiuni specifice, ia în considerare opiniile exprimate atât de instituțiile europene competente cât și de părțile interesate.

2.2

Runda de consultări fără precedent lansată pe marginea Cărții verzi s-a încheiat cu un consens general în ceea ce privește necesitatea unei abordări holistice, integrate, intersectoriale, strategice în ceea ce privește mările. Merită susținut argumentul referitor la înlocuirea fragmentării care duce uneori la consecințe nedorite printr-o viziune mai vastă.

2.3

CESE este de acord cu mesajul simbolic prezent în Cartea verde și în Cartea albastră, conform căruia Europa este și a fost în primul rând o națiune maritimă. Toate cele 29 de măsuri din planul de acțiune sunt aprobate în întregime (sub rezerva unor comentarii specifice), dar nu sunt suficiente.

3.1.1

CESE acordă o mare importanță păstrării integrității mediului marin și garantării faptului că varietatea activităților umane în mediul marin nu duc la degradarea progresivă a acestuia.

3.1.2

CESE salută planurile Comisei, menționate în cel de-al șaselea Program de acțiune comunitară pentru mediu (6EAP) de a se concentra asupra eficientizării cooperării internaționale, asupra îmbunătățirii integrării politicii, asupra punerii în aplicare a legislației existente și asupra încurajării tehnologiilor de mediu. Accentul ar trebui pus pe punerea în aplicare a Convenției pentru prevenirea poluării de proveniență terestră a mediului marin (6).

3.1.3

Acumulările de CO2 și alte gaze cu efect de seră din atmosferă, rezultate din emisiile excesive, conduc deja la absorbția unei mari cantități de CO2 de către oceane, proces care, conform previziunilor, va continua. Efectul este creșterea gradului de aciditate a oceanului care afectează, se pare, stabilitatea mediului marin. Cercetările privind acest impact asupra mediului marin trebuie extinse, odată cu cercetările în domeniul dezvoltării unor metode de resorbție a CO2 care să nu afecteze mediul. În plus, resursele energetice marine vor juca un rol important în diversificarea surselor de energie ale Europei.

3.1.4

Comunicarea ignoră gradul înalt de poluare al mărilor și râurilor cu petrol din cauza activităților ambarcațiunilor de agrement, având în vedere în mod special sensibilitatea statelor costiere în care se desfășoară de obicei aceste activități (7). În afară de aceasta, problema poluării mediului marin este agravată de activitățile navelor militare, care nu intră în domeniul de aplicare a normelor UE și care sunt din ce în ce mai dăunătoare pentru mediu și pentru turism.

3.1.5

CESE reamintește că sectorul de transport maritim utilizează combustibil de calitatea a doua, deoarece rafinăriile nu oferă combustibil de mai bună calitate. Acesta susține inițiativa la nivel mondial de soluționare a problemei calității combustibilului (8) pentru a realiza un progres în problema emisiilor provenite de la nave.

3.1.6

Poluarea mărilor și a aerului din diverse surse deteriorează mediul maritim și are consecințe în plan social, economic și al sănătății. Există suficiente măsuri pentru a controla și a reduce poluarea mărilor de către nave, inclusiv sancționarea poluatorilor, și aceste măsuri ar trebui aplicate în mod riguros. Cu toate acestea, nu există un cadru similar în ceea ce privește poluarea mărilor și a râurilor din alte surse (de exemplu, activități industriale, urbane, agricole). CESE își exprimă preocuparea cu privire la riscurile majore care amenință siguranța turismului de coastă și maritim, care reprezintă cea mai mare industrie maritimă europeană, dacă nu se iau măsuri cuprinzătoare și eficiente. Astfel de acțiuni ar contribui de asemenea la conservarea cantității și diversității speciilor de plante și animale din mediul marin, inclusiv a stocurilor de pește.

3.1.7

CESE subliniază necesitatea urgentă de negociere a unui acord bilateral între UE și țările sud-mediteraneene în cadrul Planului de acțiune al politicii europene de vecinătate. Acordul va garanta co-responsabilizarea țărilor terțe implicate și a statelor membre ale UE în menținerea calității apelor prin controlarea emisiilor de aer și a deversării deșeurilor în râuri (de exemplu în Delta Nilului). Scopul final ar fi conservarea moștenirii comune a Mării Mediterane.

3.2.1

Comunicarea pune accent pe importanța factorului uman în cadrul „clusterelor” maritime. Pentru stabilirea unui echilibru între dimensiunile economică, socială și de mediu ale unei politici maritime durabile în cadrul planului de acțiune, ar trebui să se acorde importanța cuvenită dimensiunii sociale.

3.2.2

CESE își exprimă mulțumirea cu privire la faptul că partenerii sociali (ETF/ECSA) au ajuns la un acord cu privire la includerea anumitor prevederi din Convenția OIM privind munca în domeniul maritim din 2006 în dreptul comunitar. CESE dorește punerea în aplicare la nivel mondial, cât de curând posibil, a standardelor de muncă în domeniul maritim, care să asigure condiții de concurență echitabile pentru toți navigatorii, în conformitate cu prevederile Convenției. Este la fel de important ca statele membre să ratifice instrumentele internaționale în domeniul pescuitului, inclusiv Convenția OIM privind munca în domeniul pescuitului din 2007.

3.2.3

În ceea ce privește elaborarea unui plan de acțiune privind calificarea navigatorilor din UE, CESE atrage atenția asupra revizuirii Convenției STCW a OMI (9), care reglementează standardele globale de formare și atestare. Toate propunerile UE ar trebui să respecte sistemul OMI/OIM.

3.2.4

CESE susține revizuirea, în strânsă colaborare cu partenerii sociali, a acelor domenii din legislația europeană a muncii care îi exclud pe navigatori și pescari și solicită precizări cu privire la certificatul de excelență maritimă. Ar trebui să se examineze posibilitatea unui certificat de excelență maritimă pentru navigatori, obligatoriu pentru din serviciile de transport cu feribotul în interiorul Uniunii Europene și voluntar pentru alte servicii.

3.2.5

Promovarea carierei de navigator în UE poate fi eficientă doar dacă se investește în standarde de calitate mai înaltă, sporind astfel avantajele competitive ale navigatorilor din UE pe baza calității și nu a costurilor.

3.2.6

Penuria din ce în ce mai pronunțată la nivel global de marinari pricepuți prezintă consecințe alarmante pentru infrastructura de securitate marină a UE și se va adânci în absența unor eforturi concertate în acest sens din partea UE și a statelor membre. Europei îi vor lipsi cunoașterea și experiența necesare pentru activitățile-cheie din domeniul securității maritime (inspecția navelor, supravegherea, legea, asigurarea, controlul traficului naval, acțiuni de salvare, paza de coastă și pilotajul) În plus, centrele de activități maritime se pot fragmenta sau se pot muta în alte regiuni. Acțiunile care se desfășoară în prezent s-au dovedit insuficiente și CESE deplânge faptul că nu există nici o intenție din partea Comisiei de a soluționa această problemă înainte de sfârșitul anului 2009.

3.2.7

CESE își exprimă îngrijorarea față de procentajele mari de eșec școlar în academiile navale din câteva state membre și de rata de abandon în rândul celor care au început deja o carieră de marinar. Vocația maritimă a Uniunii Europene ar putea fi serios compromisă dacă nu se iau măsuri imediate pentru soluționarea actualei crize; ar trebui concepute soluții în contextul unei strategii globale pentru a spori atractivitatea profesiei de marinar. Proiectul de planificare a carierei deja lansat de partenerii sociali (ECSA și ETF) ar trebui dezvoltat. Metodele de „atragere” către profesia de marinar ar trebui asociate cu măsuri de „reținere”.

3.2.8

Universitatea plutitoare oferă o experiență maritimă studenților care participă la călătoria organizată de aceasta. Ideea unui campus plutitor pe ocean merită să fie examinată de către Comisia Europeană în contextul atragerii elevilor valoroși către o carieră maritimă. La fel, s-ar putea crea în marile porturi europene școli de tip „Harbour school” (10), în care să li se predea copiilor din ciclul primar și, eventual, din cel secundar, toate disciplinele raportându-le la cunoștințele despre mediul acvatic marin și la vapoare, precum și bazele navigației; acest lucru se poate realiza astfel pe uscat, dar în apropierea mării, ceea ce ar simplifica lucrurile.

3.2.9

CESE solicită Comisiei să analizeze cele mai bune practici existente în statele membre la nivelul educației secundare în ceea ce privește atragerea tinerilor pentru o viitoare carieră în domeniul maritim.

3.2.10

În ceea ce privește accidentele maritime, politica viitoare a UE ar trebui să aibă în vedere două aspecte:

3.2.11

Navigatorii pot întreprinde acțiuni care depășesc sfera îndatoririlor lor obișnuite în condiții de vreme extreme. După cum a precizat Secretarul General al OMI, „Fenomenele naturale pun uneori navigatorii profesioniști în situații pentru care sunt puțin sau deloc pregătiți. Modul în care aceștia fac față acestor situații sunt proba unui curaj care se cuvine a fi recunoscut și răsplătit” (11). Comisia este invitată să ia în considerare cele de mai sus când va propune măsuri cu privire la accidentele maritime.

3.3.1

Viitoarea comunicare privind politica în domeniul transportului maritim în UE pentru perioada 2008-2018 ar trebui să creeze un cadru adecvat care să atragă investiții în domeniul transportului maritim și să contribuie la consolidarea poziției dominante pe plan mondial a transportului maritim european și a rolului său de catalizator pentru „clusterele” maritime.

3.3.2

CESE își exprimă mulțumirea cu privire la recunoașterea de către Comisie a necesității elaborării unor norme globale pentru o industrie globală, a importanței reglementărilor maritime internaționale și a susținerii eforturilor în scopul de a găsi soluții la problemele privind reglementarea la nivelul organismelor internaționale (cum ar fi OMI). Într-adevăr, caracterul global al transportului maritim, piața globală a muncii în care se desfășoară activitățile de transport maritim și poziția competitivă a transportului maritim european în cadrul pieței mondiale sunt subiecte care ar trebui luate în discuție.

3.3.3

Trebuie reamintită necesitatea de a spori eficiența serviciilor portuare existente, de a mări capacitatea portuară și de a îmbunătăți legăturile cu hinterlandul.

3.3.4

CESE observă că majoritatea sugestiilor sale au fost luate în considerare în comunicare, cum ar fi îmbunătățirea procesului de ratificare a Convențiilor OMI de către statele membre UE și la nivel internațional, precum și sugestiile privind dezvoltarea porturilor, reducerea nivelului de poluare a aerului provocată de circulația navală, formarea de „clustere” multisectoriale și a unei rețele europene de „clustere” maritime. A fost recunoscut de asemenea rolul vital al transportului maritim european în comerțul european și internațional și în viața de zi cu zi a cetățenilor europeni.

3.3.5

În ceea ce privește „spațiul european de transport maritim fără bariere”, comunicarea subliniază, în acord cu punctul de vedere al CESE, faptul că acest concept vizează doar crearea unui spațiu maritim virtual în cadrul căruia se va introduce o simplificare a formalităților administrative și vamale și anumite facilități comerciale în cadrul pieței unice a UE. CESE remarcă procesul de consultare lansat de către Comisie cu scopul de a analiza posibile propuneri viitoare de aplicare eficientă a acestui concept.

3.3.6

Acesta consideră că există posibilități de consolidare a cooperării/coordonării statelor membre UE în cadrul organizațiilor internaționale, fără a periclita participarea individuală a acestora. Contribuțiile aduse de statele membre UE, pe baza expertizei acestora, în cadrul organizațiilor internaționale, sunt foarte apreciate, și această activitate ar trebui stimulată, nu descurajată.

3.3.7

CESE sprijină obiectivul ca UE să își exercite influența pe lângă țările terțe în vederea încurajării acestora să aplice și să ratifice convențiilor maritime internaționale majore. Controlul de stat al porturilor din Europa ar trebui să verifice respectarea standardelor internaționale sociale și de mediu atât de către navele UE, cât și de către navele țărilor terțe.

4.1.1

CESE își exprimă satisfacția față de luarea în considerare a propunerilor privind promovarea turismului de coastă și crearea unei baze de date a fondurilor europene acordate regiunilor costiere. Insulele ar trebui să devină o preocupare centrală a UE prin adoptarea următoarelor măsuri:

4.2.1

CESE salută propunerile privind consolidarea cooperării în materie de gestionare a Mării Mediterane și a Mării Negre, procesul de extindere, politicile europene de vecinătate și dimensiunea nordică.

4.2.2

Aproximativ 20 %-30 % din rezervele nedescoperite de petrol ale planetei se află pe fundul Oceanului Arctic. Înainte de 2015, datorită schimbărilor climatice, căile de transport maritim ale Oceanul Arctic ar putea fi deschise în cea mai mare parte a anului. Deschiderea acestor căi de navigației este atractivă atât din motive de securitate cât și de distanță: de exemplu, ruta Shanghai-Rotterdam este cu o mie de mile mai scurtă prin Oceanul Arctic decât prin canalul Suez. Scurtarea căilor de navigație înseamnă un consum mai redus de combustibil și deci de emisii poluante. CESE observă că, din cauza unor probleme juridice și de mediu care implică mai multe țări, devine imperativ necesară clarificarea legislației internaționale privind gheața marină. În acest context, se așteaptă cu interes raportul referitor la Oceanul Arctic, deoarece va aborda implicațiile geopolitice ale schimbărilor climatice. Ar trebui să se analizeze dinainte posibilul impact asupra mediului determinat de utilizarea acestor noi rute.

4.3.1

CESE este de acord cu propunerile referitoare la rețeaua europeană de supraveghere în domeniu maritim și cu sporirea cooperării între serviciile pazei de coastă ale statelor membre. Aceste măsuri vor promova siguranța și securitatea maritimă, controlul zonelor de pescuit, controlul asupra granițelor externe și protecția mediului marin.

4.4.1

Contaminarea râurilor și a mărilor (în special a Mării Baltice și a Mării Negre) din surse terestre este o problemă în privința căreia eforturile UE ar trebui să se intensifice în cadrul planului de acțiune. Din motive politice, aceste probleme ar trebui abordate la nivel multilateral mai degrabă decât la nivel bilateral.

4.5.1

Având în vedere diminuarea sau dispariția speciilor marine, CESE subliniază importanța raționalizării pescuitului. Există propuneri adecvate în materie de gestiune a pescuitului. Pescuitul fiind una dintre cele mai periculoase profesii ar trebui să se ia mai multe măsuri pentru a cultiva spiritul de siguranță în rândul celor care practică această profesie. În special, este necesară introducerea de măsuri de siguranță pentru navele de pescuit cu lungimea mai mică de 24 de metri (există o lacună în acest sens în convențiile internaționale și directivele UE). CESE reamintește că necesara conservare a speciilor are consecințe sociale de care trebuie să se țină seama: alegerea pescarilor de a duce o viață pe mare este adesea legată de lipsa de resurse, ceea ce îi poate face chiar și să își pună viața în pericol.

4.5.2

Riscurile fizice și financiare ale profesiei de pescar sunt mari și sunt suficiente pentru a explica penuria de personal din sector. Sunt necesare urgent proiecte și programe UE menite să dezvolte tehnologia vaselor de pescuit. În contextul schimbului de bune practici menite să sporească atractivitatea profesiei de pescar, CESE recomandă o diseminare pe scară largă a „Ghidului pentru prevenirea accidentelor pe mare și pentru siguranța pescarilor”, publicat recent la inițiativa comună a partenerilor sociali europeni Europêche și ETF. La fel de importantă este accelerarea procesului de ratificare de către statele membre a lucrărilor OIM în cadrul Convenției privind pescuitul, adoptată în iunie 2007. Scopul final este ca activitățile de pescuit să devină mai durabile și mai atractive.

4.6.1

Într-un Aviz recent privind Cartea verde privind ameliorarea practicilor de dezmembrare a navelor — COM(2007) 269 final, CESE și-a exprimat îngrijorarea cu privire la faptul că „la nivel mondial, există o penurie de instalații de dezmembrare a navelor durabile din punct de vedere social și ecologic”. „Această situație va fi agravată de inflația de vase care vor fi scoase din uz în următorii ani în urma scoaterii din uz a navelor petroliere cu cocă simplă la nivel mondial” (12). Prin îmbunătățirea echipamentului și a condițiilor de muncă în Asia de Sud, unde se desfășoară cea mai mare parte a reciclării navelor, ar trebui să se ajungă la un standard considerat acceptabil pe plan internațional.

4.6.2

CESE susține progresul la nivel internațional cu privire la dezmembrarea navelor vechi într-un mod eficient, sigur și durabil din punct de vedere a mediului. Este prioritară încheierea unei convenții obligatorii înainte de 2008/2009, iar între timp trebuie să se promoveze orientările OMI. Acest element de referință adoptat la nivel internațional ar impune proprietarilor de nave obligația clară de a oferi detalii cu privire la materialele potențial periculoase aflate pe navele lor și ar stabili standarde minime pentru șantierele de reciclare în privința normelor de siguranță și sănătate și de gestionare a materialelor periculoase.

4.7.1

Necesitatea sporirii măsurilor de securitate a dus la faptul că mai multe state membre UE au încheiat acorduri bilaterale cu țările terțe privind inspecția navelor. CESE reamintește că este de dorit o abordare coordonată a acestor inițiative de către statele membre precum și o diviziune a muncii coordonată între statele membre ale căror nave aplică aceste reglementări. Ratificarea anticipată a Protocoalelor Convenției de Abrogare a Actelor Ilicite (Supression of Unlawful Acts (SUA) Protocols) de către statele membre UE, care include garanții privind protejarea intereselor comerciale legitime ale operatorilor maritimi și a drepturilor omului pentru marinari.

4.7.2

CESE își exprimă preocuparea față de multiplicarea atacurilor asupra vaselor comerciale și proliferarea cazurilor de furt și piraterie, în special în Asia de Sud-Est și în Africa. Este necesară acțiunea urgentă a UE în vederea escortării vaselor comerciale de către forțele navale de apărare în zonele maritime periculoase.

4.8.1

Ca o măsură pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră ale navelor acostate, Comisia Europeană propune utilizarea energiei electrice terestre (planul de acțiune). Prin utilizarea energiei electrice terestre, navele nu vor mai arde carburant și, prin urmare, nu vor mai emite poluanți (precum SOx, NOx, PM) și CO2.

4.8.2

CESE susține aceste propuneri. Cu toate acestea, atrage atenția asupra următoarelor aspecte: s-ar putea ca o soluție unică să nu fie adaptată tuturor tipurilor de nave; energia electrică terestră ar putea fi produsă de centrale electrice pe bază de carburanți și cărbune, ducând la emiterea unei cantități suplimentare de CO2 care ar anula beneficiul. De aceea, CESE încurajează Comisia să aibă în vedere considerentele de mai sus pentru a propune o politică adecvată la nivel global.

19.8.2008   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 211/36

19.8.2008   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 211/37

1.1

CESE salută inițiativa Comisiei de instituire a unui program destinat în mod special sprijinirii întreprinderilor mici și mijlocii și microîntreprinderilor în vederea respectării legislației de mediu, ținând seama de complexitatea acesteia și de importanța economică și socială a IMM-urilor în cadrul economiei europene. Cu toate acestea, în acest context, CESE subliniază faptul că trebuie acordată o atenție deosebită microîntreprinderilor, luând în considerare dificultățile structurale care le fac pe acestea mai vulnerabile.

1.2

Conștient de faptul că IMM-urile pot întâmpina dificultăți în a se conforma legislației de mediu, având în vedere complexitatea acesteia, CESE salută elaborarea unor instrumente menite să permită o mai bună înțelegere a ei. Deși, în cursul ultimului deceniu, a sporit atenția acordată aspectului social și mai ales celui de mediu, responsabilitatea socială a întreprinderilor (Corporate Social Responsibility) nu este încă percepută de către toate entitățile antreprenoriale ca un factor care antrenează un avantaj competitiv.

1.3

CESE consideră că inițiativa Comisiei de instituire a unui program de sprijinire a IMM-urilor în vederea respectării legislației de mediu reprezintă un prim pas extrem de important.

1.4

CESE consideră că trebuie adoptată o abordare proactivă de către Comisie în ceea ce privește IMM-urile, prin conceperea unui sistem structurat de cooperare a întreprinderilor la nivel teritorial. În acest context, o atenție specială va trebui acordată cooperării transfrontaliere.

1.5

Sunt esențiale în special:

2.1

Obiectivul comunicării Comisiei este acela de a ajuta întreprinderile mici și mijlocii (IMM) să își utilizeze energia și resursele în mod eficient (1). Această comunicare furnizează așadar un cadru juridic și propune măsuri destinate consolidării politicilor și inițiativelor existente, în conformitate cu caracteristicile specifice ale micilor întreprinderi. În acest scop, Comisia propune elaborarea unui program care să sprijine IMM-urile în aplicarea legislației de mediu. Prin intermediul acestuia, vor putea fi puse la dispoziție resurse financiare destinate unor rețele de sprijin, va fi simplificat accesul la sistemele de management de mediu și va crește gradul de sensibilizare a întreprinderilor în privința chestiunilor de mediu.

2.2

Chiar dacă fiecare întreprindere mică sau mijlocie are maximum 250 de angajați, numărul total al acestor întreprinderi în Uniunea Europeană este de 23 de milioane, ele reprezentând circa 99 % din totalul întreprinderilor și furnizând 57 % din valoarea adăugată a economiei comunitare. Având o contribuție atât de importantă la cifra de afaceri a UE, IMM-urile au un impact considerabil asupra mediului.

2.3

Multe întreprinderi nu conștientizează impactul pe care activitățile lor îl au asupra mediului, cele mai multe dintre acestea considerând că activitățile lor au un impact redus sau nu au nici un impact ecologic. Pe de altă parte, IMM-urile au tendința de a considera că respectă pe deplin legislația în vigoare, atâta vreme cât nu li se atrage atenția. În această situație, activitățile IMM-urilor pot antrena o creștere a riscurilor în ceea ce privește sănătatea și securitatea lucrătorilor și pot constitui, de asemenea, o amenințare considerabilă pentru mediu. În sfârșit, neținând seama în activitățile lor economice de aspectele privitoare la protecția mediului, IMM-urile riscă să piardă avantajele economice legate de o mai bună gestionare a mediului și de eco-inovare.

2.4

Programul propus de Comisie, de sprijinire a întreprinderilor mici și mijlocii și a microîntreprinderilor în vederea respectării legislației de mediu, prevede măsuri menite, pe de o parte, să ajute IMM-urile să reducă pe cât posibil impactul asupra mediului al activităților pe care le desfășoară și, pe de altă parte, să faciliteze respectarea legislației în vigoare. Programul își propune să reducă sarcinile pe care le implică respectarea legislației, prin crearea de instrumente și politici care să integreze cerințele de mediu în centrul activităților IMM-urilor.

2.5

Măsurile prezentate în comunicare prevăd și diseminarea de informații destinate în mod special IMM-urilor, promovarea de rețele de sprijin și activități de pregătire menite să dezvolte competențe la nivel local în materie de mediu.

2.6

Programul va fi finanțat din bugetul LIFE+ (5 milioane EUR pentru perioada 2007-2013), fonduri suplimentare urmând să provină din Programul-cadru pentru competitivitate și inovare (PCI) și din fondurile structurale.

2.7

Un site web privind politica de mediu a UE pentru IMM-uri este deja disponibil în șapte limbi, fiind prevăzută publicarea unor ghiduri pe teme ca performanța energetică, emisiile atmosferice, producerea de deșeuri și evacuarea de substanțe poluante în sol și în apă. De asemenea, va fi publicat un manual care va prezenta noile posibilități de finanțare.

2.8

Noua rețea de sprijin pentru întreprinderi și inovare va participa la punerea în practică a programului, începând cu 2008. Alături de alte rețele de sprijin pentru IMM-uri, aceasta va juca un rol important în transpunerea politicilor comunitare de mediu în măsuri operaționale.

2.9

Documentul de lucru al serviciilor Comisiei anexat comunicării prezintă o selecție de studii de caz și de exemple de bună practică aplicate de IMM-uri în Europa și în lume.

3.1

CESE salută programul Comisiei, în special în ceea ce privește recunoașterea importanței și valorii IMM-urilor în societatea europeană.

3.2

În acest context, CESE subliniază importanța deciziei Consiliului European de la Feira, din 20 iunie 2000 (2), și adoptarea Cartei europene pentru întreprinderile mici (3), în care se afirmă că „întreprinderile mici sunt coloana vertebrală a economiei europene” și că acestea „reprezintă o sursă esențială de noi locuri de muncă și o pepinieră a ideilor de afaceri”. Printre prioritățile identificate în Cartă se numără consolidarea creșterii și competitivității întreprinderilor, nu numai la nivel local, ci și în cadrul unei piețe globalizate.

3.3

Evaluarea de impact asupra mediului trebuie să facă obiectul unei gestionări integrate din partea întreprinderilor. În consecință, având în vedere că majoritatea IMM-urilor, și în special întreprinderile mici și microîntreprinderile nu aplică în general o politică de mediu, va fi necesară introducerea unei gestionări de mediu integrate, cu asigurarea menținerii la un nivel minim a sarcinilor administrative.

3.4

Primul pas care trebuie făcut este creșterea nivelul de conștientizare a faptului că astfel de practici nu constituie doar un cost suplimentar sau o constrângere, ci și un instrument capabil să îmbunătățească competitivitatea întreprinderii și să creeze valoare adăugată pe termen lung.

3.5

Întreprinderile care reușesc să supravegheze constant randamentul acestor activități, de exemplu prin intermediul unor sisteme de management de mediu, sunt capabile să mărească numărul parametrilor de gestionare supuși controlului, integrând într-un singur plan strategic datele de natură economico-financiară și pe cele privind impactul de natură socială și de mediu (4). Astfel, pe lângă avantajele economice și de mediu care rezultă dintr-o utilizare eficientă și rațională a resurselor, este menținută siguranța activității, prin modificarea organizării muncii.

3.6

În consecință, CESE împărtășește ideea necesității adoptării unei strategii pe termen lung care să fie pusă în practică rapid de către statele membre.

4.1

Mai buna legiferare din perspectiva elaborării și aplicării politicilor: în acest context, „mai buna legiferare” presupune o mai mare implicare a IMM-urilor în elaborarea politicilor de mediu și fundamentarea acestora pe studiul bunelor practici care, dacă sunt identificate și diseminate în mod corespunzător, reprezintă un sprijin eficient în punerea în aplicare a legislației de mediu în cel mai eficient mod posibil din punct de vedere economic. Reducerea sarcinilor administrative și birocratice la nivel comunitar, național și regional, ca și creșterea clarității, nu trebuie avute în vedere doar din perspectiva unor eventuale instrumente legislative noi, dar și în raport cu o posibilă revizuire a legislației existente.

4.2

Elaborarea unor sisteme adaptate și mai accesibile de management de mediu: integrarea politicilor de mediu în alegerile strategice, în scopul creșterii economice și inovării, va permite întreprinderilor nu numai să respecte legislația existentă, ci și să experimenteze noi și bune practici care țin cont atât de libera inițiativă, cât și de constrângerile legale, în vederea satisfacerii cerințelor speciale ale micilor întreprinderi și ale microîntreprinderilor. În special, se impune încurajarea adoptării unor sisteme de management de mediu (de tip EMAS sau ISO). În ceea ce privește EMAS (sistemul comunitar de management de mediu și audit — European Eco-Management Audit Scheme), acest obiectiv poate fi îndeplinit de exemplu prin introducerea în regulament a unor prevederi favorabile IMM-urilor, printr-o aplicare care să respecte structura IMM-urilor (5) și o reducere progresivă a sistemului actual de inspecții și de solicitări de informații din partea întreprinderilor înregistrate. Toate acestea sunt menite să încurajeze IMM-urile să adopte astfel de sisteme, având în vedere că, în prezent, doar în Italia, Germania și Spania se înregistrează în sistem un număr important de întreprinderi. CESE speră ca Comisia să poată ține cont de aceste sugestii, precum și de avizul elaborat de CESE în iulie 2006 în privința schimbărilor climatice și a societății civile (6), în special în vederea actualei revizuiri a EMAS. În sfârșit, CESE invită Comisia să identifice, în rândul instrumentelor informale și necodificate de la nivel local și regional, elemente utile pentru îmbogățirea sistemelor actuale de management de mediu, în măsura în care doar o implicare directă a IMM-urilor și a asociațiilor acestora la nivel local poate contribui la modificarea situației actuale.

4.3

Furnizarea unui sprijin financiar direcționat și instituirea unui program financiar multianual: numărul mare de instrumente financiare existente poate provoca confuzie și poate determina o funcționare defectuoasă a acestora. Prin urmare, se așteaptă publicarea cât mai rapidă, după cum a prevăzut Comisia, a unui manual care să prezinte noile posibilități de finanțare a proiectelor ce vizează o mai bună respectare a legislației de mediu de către IMM-uri și o îmbunătățire a performanțelor ecologice ale acestora. În acest context, ar fi de preferat, într-o perspectivă pe termen lung, să se prevadă o singură linie bugetară pentru toate măsurile privitoare la IMM-uri.

4.4

Dezvoltarea competențelor la nivel local în materie de mediu și cu referire la IMM-uri: asistența tehnică destinată IMM-urilor implică prezența unor specialiști în domeniu. În acest scop, este necesară implicarea organizațiilor IMM-urilor de la nivel local, precum și a instituțiilor. Pe de altă parte, trebuie ca nivelul costurilor serviciilor oferite să fie unul moderat, iar IMM-urile trebuie să aibă capacitatea de a pregăti și de a dispune de consultanți interni.

4.5

Îmbunătățirea comunicării și mai buna direcționare a informațiilor: crearea unui site web în mai multe limbi, aflat în legătură cu portalul IMM-urilor (7), care va trebui să devină principala sursă de informare a rețelelor de sprijin pentru IMM-uri în ceea ce privește problemele referitoare la politica de mediu a UE și la IMM-uri. CESE consideră de importanță fundamentală asigurarea unui acces imediat la informații și a unui contact direct între organele comunitare și IMM-uri.

4.6

CESE se declară de acord cu inițiativa Comisiei de lansare a Enterprise Europe Network, o nouă și importantă rețea europeană de sprijinire a întreprinderilor pe teritoriul UE și în afara acestuia. CESE consideră că este esențial ca UE să dezvolte pe mai departe serviciile destinate IMM-urilor, în special în ceea ce privește comerțul și investițiile transfrontaliere, cooperarea tehnologică între IMM-uri și întreprinderile mari, inovarea, cunoașterea resurselor de finanțare ale UE și programele de cercetare pentru IMM-uri.

19.8.2008   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 211/40

1.1

CESE împărtășește opinia Comisiei conform căreia cadrul general pentru sistemele de inspecții de mediu din statele membre ar trebui să rămână sub forma unei recomandări. Cu toate acestea, recomandarea ar trebui modificată, în vederea îmbunătățirii punerii în practică și a consolidării eficienței acesteia. În domenii de maximă importanță, actele legislative privind activitățile de inspecție, în special amploarea și metodologia acestora, sunt obligatorii din punct de vedere juridic în toate statele membre.

1.2

Pentru ca o recomandare să poată fi aplicată eficient, este fundamental ca aceasta să fie clară și ușor de înțeles. Prin urmare, este esențială o bună definire a domeniului de aplicare a inspecțiilor de mediu, luând în considerare problemele constatate.

1.3

Definirea, clarificarea și uniformizarea terminologiei joacă un rol capital în armonizarea activităților de inspecție pe teritoriul UE și în aplicarea de condiții egale pentru întreprinderi. În legislația comunitară există multe alte exemple privind utilizarea acestor termeni, iar definițiile pot varia de la un act legislativ la altul. Prin urmare, este necesară o analiză aprofundată a definițiilor termenilor utilizați.

1.4

Pe de altă parte, este absolut necesar să se stabilească anumite criterii pentru planificarea, efectuarea, monitorizarea și raportarea inspecțiilor.

1.5

În ceea ce privește sistemul de gestionare a activităților de inspecție, ar trebui să se recomande recurgerea la metodele de management moderne. Acestea contribuie la concentrarea activităților de inspecție în domenii decisive din punctul de vedere al protecției mediului, la îmbunătățirea planificării și ar putea contribui totodată la îmbunătățirea durabilă a protecției mediului.

1.6

Într-un prim moment, este necesară uniformizarea accesului la informație, în conformitate cu legislația comunitară în vigoare. Ar trebui ca informațiile comunicate să ofere o vedere de ansamblu asupra realităților constatate în cadrul inspecțiilor, a măsurilor corective adoptate și a modului de aplicare a acestora.

1.7

Pentru a se consolida cooperarea internațională și a se asigura o mai bună armonizare a standardelor și modului de executare a inspecțiilor, este esențială susținerea proiectului IMPEL și garantarea unei mai bune armonizări a normelor privind inspecțiile și modalitățile de efectuare a acestora.

2.1

Inspecțiile reprezintă un element important pentru garantarea aplicării și respectării legislației comunitare în materie de mediu. Parlamentul European și Consiliul au adoptat în 2001 Recomandarea 2001/331/CE de stabilire a unor criterii minime pentru inspecțiile de mediu în statele membre (1).

2.2

Recomandarea conține criterii fără caracter obligatoriu privind planificarea, efectuarea, monitorizarea și raportarea inspecțiilor de mediu. Obiectivul acesteia este să asigure un grad mai ridicat de respectare a legislației comunitare în materie de mediu și să contribuie într-un mod mai coerent la aplicarea acestei legislații în toate statele membre.

2.3

Comisia a întreprins un studiu privind aplicarea acestei recomandări, care va servi drept bază pentru elaborarea unei noi versiuni a recomandării, ce va fi prezentată în 2008.

2.4

Toate statele membre au prezentat rapoarte cu privire la aplicarea recomandării și la experiențele pe care le-au realizat cu punerea în aplicare a acesteia. Trebuie remarcat că procesul de punere în aplicare a recomandării este foarte diferit de la un stat la altul. Se constată că, deși aproape toate statele membre au aplicat cel puțin parțial recomandarea, numai câteva au aplicat-o integral. Există încă diferențe mari între modalitățile de efectuare a inspecțiilor de mediu în Comunitate. Aceste diferențe duc la denaturări ale concurenței între întreprinderi.

2.5

Marile disparități, care trebuie eliminate, sunt prezente în special în domeniile următoare:

2.5.1.1

Actualul domeniu de aplicare se axează în principal pe instalațiile industriale și de tratare a deșeurilor și exclude numeroase activități reglementate de legislația comunitară privind mediul. Mai concret, recomandarea nu conține criterii pentru inspectarea transporturilor de deșeuri. Transporturile transfrontaliere de deșeuri sunt reglementate la nivel UE prin Regulamentul privind transporturile de deșeuri (2). Punerea în aplicare a acestui regulament reprezintă o prioritate importantă pentru Comisie.

2.5.1.2

Recomandarea nu conține criterii privind inspectarea siturilor Natura 2000. În consecință, Comisia consideră binevenită crearea rețelei „Green Enforce Network”, care are ca scop încurajarea cooperării și a schimbului de experiență între statele membre pentru a facilita punerea în aplicare a legislației privind natura. În cadrul acestei rețele, se examinează posibilitățile de a contribui la îmbunătățirea inspecțiilor de mediu prin elaborarea de criterii pentru inspecțiile siturilor Natura 2000.

2.5.1.3

Celelalte domenii ale legislației privind mediul, cărora recomandarea nu li se aplică, se referă la înregistrarea și autorizarea produselor chimice (REACH (3)), restricționarea anumitor substanțe periculoase în produse (de exemplu, Directiva privind restricțiile de utilizare a anumitor substanțe periculoase în echipamentele electrice și electronice (4)), comerțul cu specii pe cale de dispariție (5), precum și activitățile legate de organisme modificate genetic și sistemele bazate pe principiul responsabilității producătorilor.

2.5.2

Clarificarea definițiilor Unii termeni utilizați în recomandare au fost interpretați în moduri diferite de către statele membre. Diferitele interpretări pot fi observate în special în ceea ce privește următorii termeni:

2.5.3

Criterii pentru planificarea, efectuarea, monitorizarea și raportarea inspecțiilor: obiectivul recomandării este respectarea mai strictă a legislației comunitare în materie de mediu de către instalațiile controlate și atingerea unui nivel ridicat de protecție a mediului. În acest sens, recomandarea stabilește criterii privind planificarea, efectuarea, monitorizarea și raportarea inspecțiilor de mediu.

2.5.4

Raportarea: primul exercițiu de raportare a furnizat o cantitate mare de informații privind punerea în practică și aplicarea recomandării în state membre. Cu toate acestea, informațiile nu pot fi întotdeauna comparate. Pentru a se asigura comparabilitatea datelor, ar trebui elaborat un format clar și uniform pentru un astfel de sistem de raportare.

2.5.5

Accesul la informație: recomandarea prevede ca planurile și rapoartele de inspecție să fie puse la dispoziția publicului, în conformitate cu directivele comunitare în vigoare. Rapoartele au arătat că mai multe state membre nu pun la dispoziția publicului rapoartele și planurile de inspecție. Informațiile privind inspecțiile de mediu sunt reglementate de Directiva 2003/4/CE și, prin urmare, există deja obligația juridică de a difuza informațiile. De asemenea, directiva oferă suficiente motive de derogare pentru a refuza accesul la informații acolo unde trebuie protejate interese superioare. Va fi necesară stabilirea mecanismelor adecvate care să permită exercitarea acestui drept.

2.6.1

Revizuirea recomandării: recomandarea ar trebui considerată un cadru general pentru sistemele de inspecții de mediu din statele membre. Aceasta definește criterii de ordin general. Având în vedere natura generală și descriptivă a criteriilor, se pare că nu este necesar ca acestea să fie transformate în constrângeri juridice. Cu toate acestea, pentru a îmbunătăți punerea în aplicare a recomandării și pentru a-i spori eficiența, aceasta ar trebui modificată.

2.6.2

Cerințe sectoriale privind inspecțiile: pe lângă criteriile generale privind inspecțiile de mediu stabilite în recomandare, actele legislative sectoriale ar trebui să cuprindă cerințe obligatorii din punct de vedere juridic pentru inspectarea anumitor instalații sau activități. Cerințele obligatorii din punct de vedere juridic sunt necesare pentru asigurarea acordării unei priorități politice mai importante inspecțiilor și pentru asigurarea unei mai bune aplicări a legislației de mediu pe întreg teritoriul Comunității. Aceste cerințe sectoriale privind inspecțiile pot veni în completarea recomandării sau se pot referi la instalații sau activități care nu fac obiectul recomandării.

2.6.2.1

În cadrul revizuirii Directivei IPPC (7), care face parte din programul legislativ de lucru al Comisiei pentru 2007, și pe baza analizei aplicării acestei legislații, Comisia va avea în vedere noi moduri de asigurare a unui cadru de conformitate mai bun, pentru a garanta o mai bună coerență și încredere în inspecțiile efectuate de statele membre asupra instalațiilor IPPC.

2.6.2.2

Comisia ia în considerare posibilitatea propunerii unor norme specifice obligatorii din punct de vedere juridic pentru inspecția transporturilor de deșeuri. Ar trebui definite criterii specifice pentru a se asigura un nivel suficient de calitate și frecvență a inspecțiilor. Pe de altă parte, ar trebui să se asigure o pregătire profesională adecvată și posibilitatea cooperării între autorități.

2.6.3

Elaborarea de orientări și dezvoltarea cooperării între statele membre: IMPEL a desfășurat o serie întreagă de proiecte care au ca scop consolidarea cooperării și încurajarea schimbului de informații între statele membre în ceea ce privește inspecțiile de mediu (8). Comisia a sprijinit și a participat activ la aceste proiecte. Toate aceste inițiative au avut un impact pozitiv asupra consolidării inspecțiilor în Comunitate, iar IMPEL ar trebui încurajat să continue aceste proiecte.

3.1

CESE salută Comunicarea Comisiei privind revizuirea Recomandării 2001/331/CE de stabilire a unor criterii minime pentru inspecțiile de mediu în statele membre și apreciază eforturile (9) de realizare a unui studiu asupra modului de aplicare a acestei recomandări.

3.2

Pentru fiecare stat membru, inspecțiile de mediu constituie un element esențial al puterii executive în domeniul protecției mediului. Este necesar ca aceste inspecții să vegheze la aplicarea atât a politicii naționale în materie de mediu, cât și a principiilor comune ale politicii comunitare în materie de mediu, într-un mod cât mai uniform cu putință, oricare ar fi persoana juridică însărcinată cu efectuarea inspecțiilor într-un anumit stat membru.

3.3

CESE este conștient că este esențial să se asigure un grad mai ridicat de respectare a legislației comunitare de mediu și să se aducă o contribuție mai coerentă la aplicarea acesteia în toate statele membre, astfel încât criteriile minime stabilite și aplicate să ducă în viitor la crearea unor condiții echitabile, în special în domeniul concurenței economice.

3.4

CESE consideră că organizarea unor dezbateri suplimentare privind comunicarea cu părțile interesate va permite obținerea de informații indispensabile în vederea creării unui cadru optim pentru activitățile de inspecție, care să fie atât clar, cât și bine aplicat în toate țările membre.

4.1

Pentru ca o recomandare să poată fi aplicată eficient, este fundamental ca aceasta să fie clară și ușor de înțeles. Prin urmare, CESE își exprimă satisfacția în legătură cu inițiativa Comisiei de a atrage atenția asupra acestui aspect.

4.1.1

În opinia CESE, este indispensabil să se definească corespunzător domeniul de aplicare a inspecțiilor de mediu în domeniile problematice, fără însă să se diminueze flexibilitatea sistemului de inspecții sau să fie afectate anumite moduri de abordare naționale specifice. Aceste abordări naționale ar trebui totuși să se aplice numai în măsura în care răspund unor obiective naționale specifice de protecție a mediului.

4.1.2

În cazul în care sunt prevăzute inspecții prin acte legislative comunitare, este necesar ca aceste inspecții să fie prevăzute într-un singur act legislativ, pentru a se evita interpretările divergente.

4.1.3

Conform comunicării Comisiei, definirea, clarificarea și uniformizarea terminologiei joacă un rol capital în armonizarea activităților de inspecție pe teritoriul UE și în aplicarea de condiții echitabile pentru întreprinderi. Pentru o aplicare uniformă a recomandării, este absolut esențială o definire clară a terminologiei de bază care să permită armonizarea și corelarea cu alte acte legislative.

4.1.4

În această privință, CESE subliniază că în legislația comunitară există multe alte exemple privind utilizarea acestor termeni, iar definițiile pot varia de la un act legislativ la altul. Prin urmare, este necesară o analiză aprofundată a definițiilor termenilor utilizați.

4.2

În plus, CESE consideră că este indispensabilă stabilirea unor criterii pentru planificarea, efectuarea, monitorizarea și raportarea inspecțiilor, păstrându-se un grad de flexibilitate suficient pentru efectuarea activităților de inspecție cu caracter specific. Ar trebui creat un sistem de raportare care să fie cât mai simplu și mai clar cu putință, astfel încât să se obțină date comparabile privind funcționarea sistemelor de inspecție și realizarea obiectivelor menite să asigure o respectare mai riguroasă a legislației de mediu.

4.3

În ceea ce privește sistemul de gestionare a activităților de inspecție, ar trebui să se recomande recurgerea la metodele de management moderne, pe care anumite state le-au folosit cu bune rezultate vizibile. Acestea contribuie la concentrarea activităților de inspecție în domenii decisive, importante din punctul de vedere al protecției mediului, la îmbunătățirea planificării și ar putea contribui totodată la îmbunătățirea durabilă a protecției mediului.

4.4

CESE susține necesitatea uniformizării accesului la informație în conformitate cu dispozițiile comunitare în vigoare privind respectarea unui nivel specific de acces la informație în statele membre. Ar trebui ca informațiile comunicate să nu afecteze eficiența activităților de inspecție și să ofere o vedere de ansamblu asupra realităților constatate prin inspecții, a măsurilor corective adoptate și a modului de aplicare a acestora.

4.5

CESE împărtășește opinia Comisiei, conform căreia cadrul general pentru sistemele de inspecții de mediu din statele membre ar trebui să se prezinte sub forma unei recomandări. Având în vedere caracterul general și descriptiv al criteriilor, se pare că nu este necesar ca acestea să fie transformate în cerințe obligatorii din punct de vedere juridic. Totuși, pentru a îmbunătăți punerea în aplicare a recomandării și pentru a-i spori eficiența, aceasta ar trebui modificată.

4.6

În afară de aceasta, prezentul aviz se sprijină pe faptul că numeroase acte legislative comunitare în vigoare și în curs de elaborare prevăd condiții și criterii specifice unui anumit domeniu pentru efectuarea inspecțiilor. Actele legislative privind activitățile de inspecție, în special amploarea și metodologia acestora, sunt obligatorii din punct de vedere juridic în toate statele membre.

4.7

CESE consideră că, pentru a se consolida cooperarea internațională, este esențială susținerea proiectului IMPEL, care a permis elaborarea unui număr mare de documente orientative pentru planificarea și efectuarea inspecțiilor. În afară de aceasta, în cadrul acestui proiect, au avut loc schimburi de informații și de experiență între inspectori. Activitățile specializate efectuate în cadrul proiectului IMPEL pot avea o contribuție substanțială, în special prin intermediul unor proiecte specifice, pe modelul realizărilor anterioare. Rețeaua IMPEL ar putea juca un rol util în promovarea de acțiuni de formare comună și de dezvoltare profesională. De asemenea, ar fi util să se creeze o unitate centrală de colectare a datelor statistice obținute la scară europeană, precum și instrumente de informare privind inspecțiile și modalitățile de efectuare a acestora în Europa.

19.8.2008   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 211/44

19.8.2008   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 211/45

19.8.2008   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 211/46

19.8.2008   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 211/47

19.8.2008   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 211/48

1.1

CESE salută contribuțiile Parlamentului European, ale Consiliului și ale partenerilor sociali europeni la dezbaterea privind flexicuritatea. Într-o lume aflată în continuă schimbare, este esențial să se discute modul în care echilibrul dintre flexibilitate și securitate la nivelul UE și al statelor membre poate contribui la crearea de locuri de muncă mai multe și mai bune.

1.1.1

CESE a subliniat deja faptul că noțiunea de flexicuritate nu înseamnă reducerea unilaterală și nelegitimă a drepturilor lucrătorilor. Partenerii sociali au solicitat deja statelor membre să revizuiască și, dacă este necesar, să adapteze legislația muncii, sistemele de protecție a locurilor de muncă și, împreună cu partenerii sociali, practica negocierii colective „pentru a asigura un echilibru optim între flexibilitate și securitate în toate raporturile de muncă, pentru a asigura un nivel de securitate adecvat lucrătorilor, indiferent de tipul de contract pe baza căruia sunt angajați, pentru a lupta împotriva segmentării piețelor de muncă”.

1.2

Discuțiile privind flexicuritatea au antrenat, de asemenea, dezbateri în statele membre și acțiuni concertate în unele dintre acestea. Acest fapt subliniază importanța implicării active a partenerilor sociali în dezbatere și în procesul decizional.

1.3

CESE subliniază faptul că flexicuritatea nu poate fi analizată separat de provocările cu care se confruntă Uniunea Europeană. Globalizarea, dezvoltarea rapidă a noilor tehnologii, provocarea demografică, precum și problemele de mediu influențează piața europeană a forței de muncă. Flexicuritatea ar trebui să facă parte din răspunsul la aceste tendințe și presiuni externe și interne, având ca scop crearea unui echilibru just între lucrători și angajatori.

1.4

CESE consideră că Europa ar trebui să se concentreze asupra capacității sale de inovare, asupra calității ridicate a produselor și serviciilor sale, asupra forței de muncă bine pregătite și asupra modelului social și, în același timp, ar trebui să concureze în domeniul calității cu concurenții săi la nivel mondial. Acest fapt ar trebui să se reflecte în liniile directoare privind ocuparea forței de muncă. CESE dorește să asiste la modificarea acestor linii directoare pe baza discuțiilor privind flexicuritatea și, în special, în ceea ce privește calitatea locurilor de muncă.

1.5

În final, Comitetul face unele recomandări cu privire la punerea în aplicare a flexicurității:

2.1

Flexicuritatea a fost în permanență luată în discuție încă de la adoptarea primelor linii directoare privind ocuparea forței de muncă. Totuși, dezbaterea actuală a început în ianuarie 2006 cu o ședință informală a Consiliului privind flexicuritatea. Consiliul European de primăvară din 2006 a cerut statelor membre să acorde o atenție specială provocării esențiale a „flexicurității”. La două summituri sociale tripartite, în legătură cu summiturile europene din decembrie 2006 și martie 2007, s-a discutat problema flexicurității. Comisia a publicat o comunicare privind flexicuritatea în iunie 2007, care a fost discutată și prelucrată în Parlamentul European și Consiliu, iar decizia Consiliului a fost adoptată în unanimitate. Mai mult, în octombrie 2007, partenerii sociali au elaborat o analiză comună a provocărilor esențiale cu care se confruntă piețele europene ale forței de muncă, inclusiv recomandări privind flexicuritatea. CESE salută toate contribuțiile și, în special, analiza comună a partenerilor sociali europeni (1).

2.2

Discuțiile privind flexicuritatea au antrenat, de asemenea, dezbateri în statele membre și, recent, acțiuni concertate în unele dintre acestea. CESE salută aceste discuții și activități, însă subliniază că este esențial ca partenerii sociali să se implice activ în dezbatere și în procesul decizional.

2.3

Considerând că avizul CESE privind flexicuritatea adoptat în iulie 2007 (2) este încă valabil, prezentul aviz are următoarele obiective:

3.1

CESE salută diferitele contribuții la dezbaterea privind flexicuritatea. Într-o lume aflată în continuă schimbare, este esențial să se discute modul în care echilibrul dintre flexibilitate și securitate la nivelul UE și al statelor membre poate contribui la crearea de locuri de muncă mai multe și mai bune.

3.2.1

Flexicuritatea nu poate fi analizată separat de provocările cu care se confruntă Uniunea Europeană. Globalizarea, dezvoltarea rapidă a noilor tehnologii și provocarea demografică influențează piața europeană a forței de muncă. CESE ar dori totuși să adauge faptul că provocările legate de mediu pot și ele influența piețele forței de muncă. Flexicuritatea ar trebui să facă parte din răspunsul la aceste tendințe și presiuni externe și interne, urmărind un echilibru corect între progresul social, economic și cel în materie de mediu.

3.2.2

CESE este de părere că provocările legate de mediu vor afecta piețele europene ale forței de muncă. Acest fapt va spori presiunea de a economisi energie și de a introduce sisteme pentru un mediu mai durabil. Însă acestea pot, de asemenea, să accelereze procesul de inovare tehnologică, proces care contribuie la creșterea economică și a nivelului de ocupare a forței de muncă.

3.2.3

Comitetul a observat că schimbările climatice pot accentua dezechilibrele și discrepanțele sociale actuale (3), atât în cadrul UE, cât și în alte părți ale lumii. De asemenea, a remarcat că obiectivul trebuie să constea în a gestiona adaptarea și a realiza atenuarea, fără a produce șomaj și dezechilibru social (4).

3.2.4

Globalizarea și integrarea piețelor care rezultă din aceasta afectează piețele europene ale forței de muncă. Modelele de consum, producție și investiții se schimbă. Aceste tendințe nu sunt nici inevitabile, nici imposibil de influențat sau de modelat. Legislația privind sănătatea, siguranța și drepturile lucrătorilor îmbunătățește viața profesională și modelează normele mondiale. Standardele în materie de produse pot spori competitivitatea, acordând atenție adaptabilității întreprinderilor. Cu toate acestea, piețele europene ale forței de muncă vor trebui să se adapteze pentru a face față provocărilor unei lumi globalizate. În multe privințe, Europa a beneficiat de pe urma globalizării. Piața unică a contribuit la crearea în UE de întreprinderi competitive pe plan mondial. În consecință, UE a putut comercializa produse și servicii de cea mai mare valoare.

3.2.5

Globalizarea și schimbările tehnologice nu au subminat creșterea nivelului de ocupare a forței de muncă în Europa. În perioada 1995-2005, UE a asistat la o creșterea netă a ocupării forței de muncă, creându-se 18,5 milioane de locuri de muncă. Numărul de locuri de muncă pierdute din cauza adaptării comerciale este mic în comparație cu rata generală de creare de locuri de muncă în economie. Într-adevăr, deschiderea comercială poate spori posibilitățile de ocupare a forței de muncă, astfel cum au arătat evoluțiile recente din Uniunea Europeană.

3.2.6

Însă globalizarea poate, de asemenea, duce la creșterea vulnerabilității. Întreprinderile sunt expuse la o concurență mai mare. Locurile de muncă anterior considerate protejate sunt acum expuse concurenței internaționale. Servicii care timp de mulți ani au fost considerate locale pot fi acum furnizate în afara granițelor. Restructurările au loc mai frecvent și într-un ritm accelerat. Atunci când lucrătorii care își pierd locul de muncă din cauza evoluției comerciale sunt reangajați, primesc de obicei un salariu mai mic. De aceea mulți consideră că globalizarea înseamnă scăderea veniturilor odată cu mutarea către noi locuri de muncă. De fapt, ponderea salariilor în economie a scăzut. Partenerii sociali au remarcat, de asemenea, că, în comparație cu SUA, UE a creat mai multe locuri de muncă în sectoare cu o mai mică creștere a productivității, în timp ce ocuparea forței de muncă în sectoare cu productivitate ridicată a scăzut (5).

3.2.7

Schimbările de pe piața muncii au dus la creșterea ponderii muncii cu fracțiune de normă și pe perioadă determinată. Este posibil ca aceste tipuri de locuri de muncă să fi contribuit la facilitarea intrării pe piața forței de muncă și la creșterea ratei ocupării forței de muncă în Europa. Însă lucrătorii angajați temporar au tendința de a fi mai puțin productivi, beneficiază de mai puțină formare pe cheltuiala angajatorului (6) și sunt mai expuși la accidente de muncă (7). Aceștia riscă, de asemenea, să rămână mereu în locuri de muncă temporare. Puțin mai mult de jumătate dintre lucrătorii care au contracte temporare ajung să aibă un contract pe perioadă nedeterminată după 6 ani, față de mai mult de trei sferturi dintre cei care au început prin contracte pe perioadă nedeterminată (8).

3.2.8

Pentru a face față provocărilor demografice, este necesar să se creeze noi servicii și posibilități de angajare în domeniul îngrijirii copiilor și a persoanelor în vârstă, de exemplu. În acest context, este necesar și ca UE să îmbunătățească organizarea muncii, egalitatea de gen și echilibrul între viața profesională și cea privată.

3.2.9

În multe țări ale Uniunii Europene, a existat tendința de a slăbi politica fiscală în perioadele favorabile și de a o înăspri în perioadele mai puțin favorabile ale ciclului economic. Acest lucru s-a întâmplat, în special, în țările mai mari din zona euro. În plus, în mai multe state europene datoria publică rămâne ridicată din cauza îmbătrânirii populației (9).

3.3.1

Atunci când statele membre vor pune în aplicare politicile de flexicuritate, liniile directoare privind ocuparea forței de muncă le vor oferi indicații cu privire la tipul de piață a forței de muncă și de economie pe care Europa ar trebui să îl aibă în vedere. Opinia CESE cu privire la acest aspect este clară: Europa ar trebui să se concentreze asupra capacității sale de inovare, asupra calității ridicate a produselor și serviciilor sale, asupra forței de muncă bine pregătite și asupra modelului său social; aceasta ar trebui să concureze în domeniul calității cu concurenții săi la nivel mondial și nu să intre într-o întrecere pentru cele mai mici salarii și standarde sociale, în care Europa este menită să piardă (10).

3.3.2

Unele linii directoare privind ocuparea forței de muncă ar putea reprezenta fundamentul pentru o discuție asupra flexicurității. CESE ar dori să asiste la schimbarea liniilor directoare în urma recomandărilor sale, în special în ceea ce privește calitatea locurilor de muncă, astfel cum a declarat în avizul său privind orientările pentru ocuparea forței de muncă (11).

3.3.3

În mai multe rânduri, CESE a comentat pe marginea procesului revizuit de la Lisabona și a noilor linii directoare privind ocuparea forței de muncă (12). Comitetul a primit cu interes noua abordare integrată și ciclul multianual, însă a arătat, de asemenea, că:

3.3.4

CESE a arătat, de asemenea, că unul din factorii-cheie pentru reușita programelor naționale de reformă este implicarea cât se poate de largă a tuturor actorilor sociali relevanți — în special partenerii sociali — în fiecare etapă a procesului, precum și că rolul partenerilor sociali trebuie consolidat (13). De asemenea, Comitetul ar dori să sublinieze importanța consultării consiliilor economice și sociale naționale în acest cadru.

3.4.1

Flexicuritatea poate juca un rol major în atingerea obiectivelor Strategiei de la Lisabona reînnoite, creând un cadru pentru reformele naționale și opțiunile de politică. Cu toate acestea, nici conceptul de flexicuritate, nici componentele acesteia nu sunt noi. Primele linii directoare privind ocuparea forței de muncă, adoptate în contextul strategiei europene de ocupare a forței de muncă din 1998, solicitau deja partenerilor sociali să discute pentru a ajunge la un echilibru între flexibilitate și securitate.

3.4.2

CESE dorește să sublinieze faptul că nu există o soluție unică pentru toți și că proporția adecvată a măsurilor poate varia de la un stat membru la altul. CESE a insistat deja asupra faptului că dezbaterea pe această temă s-a limitat, până în prezent, în principal la flexibilitatea externă în creștere și la modurile de compensare a acestei creșteri prin consolidarea politicilor în materie de piață a forței de muncă și a dispozițiilor în materie de protecție socială. În schimb, obiectivul ar trebui să fie concentrarea pe alte dimensiuni pentru a îmbunătăți posibilitatea creării de situații avantajoase pentru toți cei implicați (14). Flexicuritatea presupune, de asemenea, stabilirea echilibrului privind drepturile și obligațiile angajatorilor și lucrătorilor, acolo unde este necesară negocierea unor pachete juste și echilibrate (15).

3.4.3

Flexicuritatea este utilizată, printre alții, de către Comisie la evaluarea planurilor naționale de reformă și de către Președinție atunci când se discută provocările de pe piața muncii. Aceasta a devenit un cadru pentru evaluarea piețelor forței de muncă din statele membre. Comisia trebuie să ia în considerare toate evoluțiile și contribuțiile recente. Pentru a evalua diferitele condiții preliminare, adesea foarte complexe, din diversele state membre, este esențială o strânsă cooperare cu părțile interesate respective. Partenerii sociali trebuie consultați înainte ca guvernele să-și prezinte planurile naționale de reformă.

3.5.1

CESE a subliniat deja faptul că noțiunea de flexicuritate nu înseamnă reducerea unilaterală și nelegitimă a drepturilor lucrătorilor, o idee pe care CESE o respinge (16). Partenerii sociali europeni (17) au solicitat statelor membre să revizuiască și, dacă este necesar, să adapteze legislația muncii, sistemele de protecție a locurilor de muncă și, împreună cu partenerii sociali, practica de negociere colectivă pentru:

3.5.2

Comitetul este de acord cu importanța strategiilor cuprinzătoare privind învățarea pe tot parcursul vieții și a unor investiții mai mari în resursele umane ca factori fundamentali pentru îndeplinirea Obiectivelor de la Lisabona. Cu toate acestea, cifrele Eurostat arată că nu s-a înregistrat niciun progres sau un progres foarte scăzut în ceea ce privește creșterea gradului de participare a lucrătorilor la învățarea pe tot parcursul vieții. Importanța acesteia pentru îmbunătățirea competențelor lucrătorilor, a oportunităților profesionale și a productivității a fost subliniată în mai multe avize recente ale CESE. Deși au existat multe promisiuni în trecut cu privire la învățarea pe tot parcursul vieții, în practică mai sunt încă multe de făcut de către statele membre și alți actori implicați. În anul 2002, partenerii sociali europeni au căzut de acord asupra unui cadru de acțiuni pentru dezvoltarea competențelor și a calificărilor pe tot parcursul vieții.

3.5.3

CESE ar argumenta că sistemele incluzive de protecție socială, combinate cu politici active privind piața forței de muncă îmbunătățesc șansele de găsire a unui loc de muncă adecvat și încurajează inovația și sporirea productivității în industriile vulnerabile, care sunt fundamentale pentru competitivitatea viitoare a Europei. Un element important al flexicurității îl constituie ajutoarele de șomaj cu rate de înlocuire ridicate, care sunt eficiente și orientate către angajare, oferind posibilități suplimentare pentru găsirea unui loc de muncă de calitate, sporind în același timp securitatea locului de muncă. De aceea, nu este vorba numai despre a oferi niveluri de înlocuire „adecvate”, ci și de a asigura menținerea un nivel de trai corespunzător și în același timp durabil, precum și de a face legătura cu strategii de activare și cu servicii de ocupare a forței de muncă de înaltă calitate.

3.5.4

CESE a subliniat anterior importanța egalității de gen (18). Ar trebui să se pună în aplicare politici care să reconcilieze viața profesională, cea privată și cea familială, precum și măsuri care să permită atât bărbaților, cât și femeilor să-și realizeze potențialul profesional și să devină independenți din punct de vedere economic. CESE încurajează Institutul European pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați să monitorizeze flexicuritatea din această perspectivă.

3.5.5

Mobilitatea geografică și profesională a lucrătorilor este un instrument necesar pentru asigurarea unor piețe eficiente ale forței de muncă și pentru a atenua discrepanța dintre cererea și oferta de muncă, reducând blocajele din anumite sectoare și profesiuni. Mobilitatea geografică poate contribui la creșterea convergenței condițiilor de muncă și de viață. În plus, mobilitatea geografică și ocupațională are, de asemenea, un impact semnificativ asupra creșterii și a nivelului ocupării forței de muncă. În ultimii ani, statele membre cu cele mai înalte niveluri generale de mobilitate au înregistrat în același timp o creștere economică puternică și o scădere — uneori semnificativă — a ratei șomajului. Aceasta arată că există o legătură între nivelul de mobilitate și performanțele ridicate la nivel economic și la nivelul pieței forței de muncă.

3.6.1

CESE subliniază importanța dialogului social și a implicării active a partenerilor sociali la toate nivelurile relevante în elaborarea și punerea în aplicare a politicilor de flexicuritate (19). Astfel cum a arătat CESE în avizul său anterior, consolidarea sistemelor de relații industriale la nivel european și național este esențială pentru orice discuție pe marginea flexicurității.

3.6.2

Flexicuritatea necesită un climat de încredere și de dialog larg între toate părțile interesate, în care acestea sunt pregătite să-și asume responsabilitatea schimbării în vederea elaborării de politici echilibrate din punct de vedere social. Aceasta include, de asemenea, posibilitatea de a monitoriza și a evalua punerea în aplicare, precum și rezultatele politicilor.

3.6.3

Societatea civilă joacă, de asemenea, un rol în punerea în aplicare a flexicurității. ONG-urile sociale oferă servicii fundamentale persoanelor supuse riscurilor sau care sunt marginalizate și contribuie la reconcilierea vieții de familie cu cea profesională. Asociațiile educative încurajează și oferă posibilitatea învățării pe tot parcursul vieții pentru adulți. Societatea civilă organizată poate contribui la creșterea calității locurilor de muncă și atenuează provocările cu care se confruntă grupurile cele mai vulnerabile discriminate pe piața europeană a forței de muncă, cum ar fi tinerii, persoanele în vârstă, femeile, migranții și persoanele cu handicap.

4.1

CESE solicită Comisiei să țină seama de diferitele contribuții și puncte de vedere privind comunicarea sa, precum și de alte evoluții recente. Statele membre și partenerii sociali la toate nivelurile au, de asemenea, un rol în modelarea noțiunii de flexicuritate atunci când este pusă în aplicare. Acest lucru este esențial deoarece flexicuritatea este utilizată în procesul de evaluare a programelor naționale de reformă ale statelor membre.

4.2

Atunci când statele membre integrează principiile comune în programele lor naționale de reformă, realizând o combinație de politici naționale în conformitate cu practicile și condițiile existente, CESE încurajează Comisia să monitorizeze întregul proces și să stabilească o platformă pentru schimbul de bune practici și analiza comparativă, incluzând în special partenerii sociali, dar și societatea civilă organizată. Așadar, CESE salută înființarea de către Comisie a Misiunii pentru flexicuritate, însărcinată cu informarea.

4.3

CESE sprijină implicarea activă a partenerilor sociali în elaborarea și punerea în aplicare a politicilor de flexicuritate, în toate etapele procesului. CESE a subliniat anterior necesitatea unui „dialog social susținut și dinamic, în cadrul căruia partenerii sociali participă activ și pot negocia, pot influența și pot să-și asume răspunderea pentru definirea, componentele și evaluarea rezultatelor flexicurității” (20).

4.4

Încrederea reciprocă între toți actorii implicați este foarte importantă. Societatea civilă organizată poate juca un rol important în sporirea încrederii, precum și în sprijinirea celor care se află cel mai departe de piața forței de muncă.

4.5

Politicile macroeconomice adecvate care să încurajeze creșterea gradului de ocupare a forței de muncă, împreună cu un mediu de afaceri favorabil care să realizeze și să susțină întregul potențial de creștere reprezintă importante condiții prealabile pentru buna funcționare a flexicurității.

4.6

CESE încurajează statele membre și Uniunea Europeană să creeze și să mențină un cadru legal simplu, transparent și previzibil, care să favorizeze adaptabilitatea și să consolideze drepturile salariaților, să asigure respectarea lor și posibilitatea de a fi apărate în justiție și să promoveze, pe tot cuprinsul Uniunii, un cadru juridic stabil pentru negociere colectivă și dialog social, atunci când aceste state pun în aplicare flexicuritatea. La baza tuturor modelelor de flexicuritate se află o politică capabilă să garanteze un nivel ridicat de protecție socială, asumarea responsabilității de către serviciile publice finanțate corespunzător și un cadru juridic stabil pentru negocierea colectivă și dialogul social. În acest cadru, legislația UE și standardele de muncă ale OIM, fiind transparente și previzibile, reprezintă baze importante.

4.7

Sistemele generale de protecție socială pot îmbunătăți mobilitatea, garantând că lucrătorii nu sunt defavorizați atunci când se confruntă cu schimbări pe plan profesional. Respectarea reglementărilor naționale și comunitare privind informarea și consultarea lucrătorilor este importantă în vederea anticipării schimbărilor și a atenuării consecințelor acestora. CESE a propus, într-un aviz anterior, revizuirea Directivei privind consiliile europene ale lucrătorilor (21), iar Comisia a lansat de curând cea de-a doua etapă a consultării, care oferă partenerilor sociali ocazia de a începe negocierile în vederea revizuirii legislației existente. Comitetul încurajează, de asemenea, Consiliul și Comisia să încerce să rezolve problema legislației în curs de adoptare în materie socială.

4.8

CESE subliniază importanța alocării de resurse economice pentru flexicuritate. Punerea în aplicare a flexicurității fără a investi în consolidarea instituțiilor, în politici active în domeniul pieței forței de muncă și în învățarea pe tot parcursul vieții nu va duce la crearea unei piețe a forței de muncă de înaltă calitate. Aceasta ar include extinderea protecției sociale la locurile de muncă precare. Politicile ar trebui să se concentreze pe integrarea pe piața muncii a femeilor, tinerilor și persoanelor în vârstă. Flexicuritatea ar trebui aplicată printr-o abordare holistică și consecventă. În acest sens, este esențială alocarea de resurse adecvate pentru fondurile europene precum Fondul Social European (FSE) și Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR).

4.9

CESE subliniază faptul că toate politicile relevante ar trebui să se consolideze reciproc. Creșterea economică, locurile de muncă, coeziunea socială și mediul sunt la fel de importante și se susțin reciproc. Creșterea durabilă depinde de aspirații mai înalte cu privire la protecția socială și la îmbunătățirea mediului.

4.10

CESE dorește o abordare integrată, pe mai multe niveluri. Având în vedere caracterul multidimensional al flexicurității, este important să se depună eforturi în vederea integrării diferitelor niveluri ale politicilor. Pentru a îmbunătăți coeziunea economică și socială este nevoie de o politică mai coerentă pentru abordarea acestei probleme, precum și de o interacțiune crescută între diferiții actori și diferitele niveluri.

4.11

CESE argumentează că ar trebui să se țină seama de noile riscuri și că tranzițiile ar trebui recompensate în punerea în aplicare a flexicurității. Globalizarea va spori riscurile pentru lucrători și întreprinderi. Luarea în considerare a acestor noi riscuri este esențială pentru a face față provocării pe care o constituie globalizarea. Promovarea mobilității profesionale într-un mod pozitiv, de înaltă calitate, prin investiția în resursele umane și îmbunătățirea portabilității drepturilor, este de o importanță crucială.