ISSN 1830-3668

Jurnalul Oficial

al Uniunii Europene

C 204

European flag  

Ediţia în limba română

Comunicări şi informări

Anul 51
9 august 2008


Informarea nr.

Cuprins

Pagina

 

III   Acte pregătitoare

 

COMITETUL ECONOMIC ȘI SOCIAL EUROPEAN

 

A 443-a sesiune plenară din 12 și 13 martie 2008

2008/C 204/01

Avizul Comitetului Economic și Social European privind viitorul pieței unice — perspectiva globală

1

2008/C 204/02

Avizul Comitetului Economic și Social European privind Comunicarea Comisiei Europene Către o Europă a rezultatelor — aplicarea legislației comunitareCOM(2007) 502 final

9

2008/C 204/03

Avizul Comitetului Economic și Social European privind propunerea de decizie a Parlamentului European și a Consiliului de modificare a Directivei 76/769/CEE a Consiliului referitoare la restricțiile privind introducerea pe piață și utilizarea anumitor substanțe și preparate periculoase 2-(2-metoxietoxi)etanol, 2-(2-butoxietoxi)etanol, metilen-difenil diizocianat, ciclohexan și azotat de amoniu COM(2007) 559 final — 2007/0200 (COD)

13

2008/C 204/04

Avizul Comitetului Economic și Social European privind propunerea de regulament al Consiliului de înființarea a întreprinderii comune Pile de combustie și hidrogenCOM(2007) 571 final — 2007/0211 (CNS)

19

2008/C 204/05

Avizul Comitetului Economic și Social European privind propunerea de Directivă …/…/CE a Parlamentului European și a Consiliului privind protecția juridică a programelor pentru calculator (versiune codificată) COM(2008) 23 final — 2008/0019 (COD)

24

2008/C 204/06

Avizul Comitetului Economic și Social European privind propunerea de directivă a Parlamentului European și a Consiliului privind fuziunile societăților comerciale pe acțiuni (versiune codificată) COM(2008) 26 final — 2008/0009 (COD)

24

2008/C 204/07

Avizul Comitetului Economic și Social European privind propunerea de directivă a Parlamentului European și a Consiliului de coordonare, în vederea echivalării, a garanțiilor impuse societăților în statele membre, în înțelesul articolului 48, al doilea paragraf din tratat, pentru protejarea intereselor asociaților sau terților (versiune codificată) COM(2008) 39 final — 2008/0022 (COD)

25

2008/C 204/08

Avizul Comitetului Economic și Social European privind Comunicarea Comisiei Rețelele transeuropene: spre o abordare integratăCOM(2007) 135 final

25

2008/C 204/09

Avizul Comitetului Economic și Social European privind propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind normele comune pentru accesul pe piața transportului internațional rutier de mărfuri (reformare) COM(2007) 265 final/3 — 2007/0099 (COD)

31

2008/C 204/10

Avizul Comitetului Economic și Social European privind reducerea emisiilor de CO2 din aeroporturi prin noi metode de administrare a aeroporturilor (aviz exploratoriu)

39

2008/C 204/11

Avizul Comitetului Economic și Social European privind orientările privind aplicarea articolului 81 din Tratatul CE serviciilor de transport maritim

43

2008/C 204/12

Avizul Comitetului Economic și Social European privind propunerea de directivă a Parlamentului European și a Consiliului privind recunoașterea reciprocă a certificatelor de navigație pentru navele de navigație interioară (versiune codificată) COM(2008) 37 final — 2008/0021 (COD)

47

2008/C 204/13

Avizul Comitetului Economic și Social European privind propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind clasificarea, etichetarea și ambalarea substanțelor și amestecurilor și de modificare a Directivei 67/548/CEE și a Regulamentului (CE) nr. 1907/2006 COM(2007) 355 final — 2007/0121 COD

47

2008/C 204/14

Avizul Comitetului Economic și Social European privind indicațiile și denumirile geografice

57

2008/C 204/15

Avizul Comitetul Economic și Social European privind îmbunătățirea mecanismului comunitar de protecție civilă — un răspuns la dezastrele naturale

66

2008/C 204/16

Avizul Comitetului Economic și Social European privind propunerea de directivă a Parlamentului European și a Consiliului de stabilire a sancțiunilor la adresa angajatorilor de resortisanți din țări terțe cu ședere ilegală (aviz din proprie inițiativă)

70

2008/C 204/17

Avizul Comitetului Economic și Social European privind Cartea verde cu privire la viitorul sistem european comun de azil COM(2007) 301 final

77

2008/C 204/18

Avizul Comitetului Economic și Social European privind propunerea de decizie a Parlamentului European și a Consiliului de stabilire a unui program de acțiune pentru ameliorarea calității învățământului superior și promovarea înțelegerii interculturale prin cooperare cu țări terțe (Erasmus Mundus) (2009-2013) COM(2007) 395 final

85

2008/C 204/19

Avizul Comitetului Economic și Social European privind Comunicarea Comisiei către Consiliu, către Parlamentul European, către Comitetul Economic și Social European și către Comitetul Regiunilor — Planul de acțiune privind învățarea în rândul adulților — Oricând este momentul potrivit pentru a învăța COM(2007) 558 final

89

2008/C 204/20

Avizul Comitetului Economic și Social European privind rolul partenerilor sociali în îmbunătățirea situației tinerilor pe piața forței de muncă

95

2008/C 204/21

Avizul Comitetului Economic și Social European privind garantarea accesului universal la servicii de îngrijire de lungă durată și a viabilității financiare a sistemelor de îngrijire de lungă durată pentru persoanele vârstnice

103

2008/C 204/22

Avizul Comitetului Economic și Social European privind propunerea de directivă a Parlamentului European și a Consiliului de modificare a Directivei 2004/40/CE privind cerințele minime de securitate și sănătate referitoare la expunerea lucrătorilor la riscuri generate de agenții fizici (câmpuri electromagnetice) [a optsprezecea directivă specială în sensul articolului 16 alineatul (1) din Directiva 89/391/CEE] COM(2007) 669 final — 2007/0230 (COD)

110

2008/C 204/23

Avizul Comitetului Economic și Social European privind reforma bugetului UE și finanțarea viitoare

113

2008/C 204/24

Avizul Comitetului Economic și Social European privind propunerea de directivă a Consiliului de modificare a unor dispoziții din Directiva 2006/112/CE din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată COM(2007) 677 final

119

2008/C 204/25

Avizul Comitetul Economic și Social European privind relațiile dintre Uniunea Europeană și Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei: rolul societății civile

120

RO

 


III Acte pregătitoare

COMITETUL ECONOMIC ȘI SOCIAL EUROPEAN

A 443-a sesiune plenară din 12 și 13 martie 2008

9.8.2008   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 204/1


Avizul Comitetului Economic și Social European privind viitorul pieței unice — perspectiva globală

(2008/C 204/01)

La 27 septembrie 2007, în conformitate cu articolul 29 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, Comitetul Economic și Social European a hotărât să elaboreze un aviz cu privire la

Viitorul pieței unice — perspectiva globală.

Secțiunea pentru piața unică, producție și consum, însărcinată cu pregătirea lucrărilor Comitetului pe această temă, și-a adoptat avizul la 27 februarie 2008. Raportor: dl Cassidy.

În cea de-a 443-a sesiune plenară, care a avut loc la 12 și 13 martie 2008 (ședința din 12 martie), Comitetul Economic și Social European a adoptat prezentul aviz cu 39 voturi pentru, 9 voturi împotrivă și 12 abțineri.

1.   Sinteza concluziilor și a recomandărilor

1.1

Observatorul Pieței Unice a fost înființat de CESE pentru a monitoriza progresele înregistrate în realizarea pieței unice și, de-a lungul anilor, a emis o serie de avize ca răspuns la solicitările de avize exploratorii venite din partea altor instituții, precum Consiliul, Comisia și Parlamentul și, de asemenea, din partea Președințiilor UE (1), cel mai recent fiind răspunsul la raportul intermediar al Comisiei privind revizuirea pieței unice (2). Pe lângă acestea, CESE a emis de-a lungul anilor numeroase avize din proprie inițiativă.

1.2

Prezentul aviz din proprie inițiativă este oportun, întrucât Consiliul European, în cadrul reuniunii sale din 18-19 octombrie 2007, a decis ca UE să devină lider pe plan internațional în ceea ce privește problemele de reglementare și de deschidere a piețelor. UE poate da o nouă dimensiune globalizării dacă își elaborează modelul de dezvoltare combinând creșterea durabilă, justiția socială și preocuparea față de mediu. Strategia de la Lisabona pentru creștere economică și locuri de muncă este un răspuns mai adecvat în fața globalizării decât retragerea în protecționism.

1.3

Angajatorii și sindicatele sunt de acord că „flexicuritatea” (3) negociată de către partenerii sociali poate crea o situație avantajoasă atât pentru întreprinderi, cât și pentru lucrători. Aceasta oferă, prin urmare, cadrul adecvat pentru modernizarea piețelor europene ale forței de muncă, integrând legislația muncii, sisteme eficiente de învățare pe parcursul întregii vieți și o protecție socială păstrată și îmbunătățită. În plus, un dialog social eficient (în special prin intermediul negocierii colective) va contribui la buna funcționare a piețelor forței de muncă.

1.4

CESE a luat cunoștință de comunicarea Comisiei intitulată „Interesul european: reușita în era globalizării” (4), prezentată de aceasta la reuniunea informală a Consiliului European de la Lisabona.

1.5

Majoritatea cetățenilor europeni consideră că succesul pieței unice în atât de multe sectoare interne ale UE vine de la sine. Cu toate acestea, piața unică nu este un „fait accompli”, ci un „proces în derulare” (5), așa cum a fost descrisă de comisarul McCreevy. În afara necesității realizării depline a pieței unice, UE trebuie acum să se confrunte cu provocarea globalizării și să promoveze principiile pieței deschise pe care se bazează Uniunea, și astfel o lume în care protecționismul nu își are locul, iar cadrul concurențial nu este denaturat.

1.6

Din misiunea globală a UE face parte și introducerea de standarde armonizate care să permită libera circulație a capitalurilor, mărfurilor, serviciilor și persoanelor. Aceasta înseamnă că nu se va permite întreprinderilor din țări terțe care doresc să desfășoare o activitate comercială pe teritoriul UE să eludeze normele aplicate pe piața internă, indiferent dacă acestea se referă la protecția consumatorilor, la standardele tehnice, la condițiile de muncă sau la protecția mediului.

1.7

Aspecte importante ale provocării pe care o constituie globalizarea sunt rolul Organizației Mondiale a Comerțului, al OIM și interdependența crescândă a piețelor financiare mondiale, interdependență care a fost evidențiată de criza financiară și bursieră din cea de-a doua jumătate a anului 2007.

1.8

Piața unică europeană nu este suficientă în sine. UE trebuie să facă schimburi comerciale, să-și dezvolte relațiile cu restul lumii și, de asemenea, să rămână competitivă, aducând beneficii lucrătorilor, angajatorilor și tuturor cetățenilor. Strategia de la Lisabona a fost elaborată pentru a atinge acest scop și pentru a permite UE să devină o economie mai competitivă pe scena mondială. UE însăși trebuie să garanteze înlăturarea obstacolelor rămase în interiorul său.

1.9

Obiectivul prezentului aviz din proprie inițiativă este stimularea UE pentru a face față globalizării și pentru a profita de posibilitățile care decurg din aceasta. Succesul economic al Europei nu a fost clădit pe protecționism, ci pe cele patru libertăți care au constituit fundamentul Comunității Economice Europene inițiale. (UE mai trebuie încă să elimine câteva dintre restricțiile sale comerciale).

1.10

De asemenea, ar trebui să manifeste prudență pentru evita capcana americană a subvenționării producției de biocarburanți. Dacă nu sunt ținute sub control prin intermediul OMC, aceste subvenții nerentabile vor determina, inevitabil, creșterea prețurilor alimentelor și agravarea problemei foametei în zonele subdezvoltate sau în curs de dezvoltare ale lumii (6).

1.11

CESE ia notă de recomandările formulate de partenerii sociali în examinarea și analiza comună a principalelor provocări cu care se confruntă piețele europene ale forței de muncă și solicită Comisiei și statelor membre să țină seama de acestea (7).

1.12

CESE salută comunicarea Comisiei către reuniunea informală a Consiliului de la Lisabona (8). Susține în mod special cele patru strategii asupra cărora s-a căzut de acord în acel moment, atât la nivelul Uniunii, cât și la nivelul statelor membre: cercetarea, dezvoltarea și inovarea; mediul de afaceri adecvat; investiția în capitalul uman; energia și schimbările climatice. În toate cele patru domenii, este însă necesară aprofundarea agendei de reformă pentru a putea atinge potențialul real de creștere economică și locuri de muncă.

1.13

CESE solicită Comisiei și Consiliului să se asigure că partenerii sociali sunt implicați îndeaproape în elaborarea și aplicarea măsurilor din domeniul politicii de „flexicuritate” la nivel național.

1.14

Întreprinderile și lucrătorii europeni nu trebuie să fie dezavantajați în raport cu concurenții lor din țări terțe numai pentru faptul că UE dorește să fie lider în domeniul practicilor ecologice avansate.

1.15

Soluția este ca UE să vorbească pe o singură voce, în mod insistent și coerent, în cadrul negocierilor internaționale pe tema încălzirii globale și să exercite presiuni asupra țărilor care nu își îndeplinesc obligațiile.

2.   Reușita în era globalizării — puncte principale

2.1

Comunicarea Comisiei prezentată la reuniunea din octombrie a șefilor de stat și de guvern urmează reuniunii informale de la Hampton Court din octombrie 2005, în cadrul căreia au fost discutate provocările ridicate de globalizare în domenii precum inovarea, energia, migrația, educația și demografia. În 2007, s-a convenit ca Europa să fie în avangarda eforturilor întreprinse la nivel global pentru identificarea unei soluții la schimbările climatice și să se instituie o politică europeană pentru o energie sigură, durabilă și competitivă — prin care Europa să atingă pragul unei a treia revoluții industriale.

2.2

Opinia publică a devenit din ce în ce mai conștientă de globalizare și de beneficiile și dezavantajele aduse de aceasta. Salutată de unii, temută de alții, globalizarea a pus sub semnul întrebării câteva dintre concepțiile postbelice despre economia mondială (de exemplu, poziția dominantă a SUA) și modurile în care guvernele își pot ajuta cetățenii să accepte schimbarea. „Globalizarea” constituie atât o șansă, cât și o provocare pentru Uniunea Europeană.

2.3

După cincizeci de ani de integrare europeană, perspectivele economice ale statelor membre au atins o maximă întrepătrundere, rezultatul fiind un progres social fără precedent. Etapa următoare ar trebui să aibă ca obiective situarea UE în fruntea tendințelor inovatoare din economia mondială și introducerea de standarde internaționale bazate pe valorile europene.

2.4

Uniunea monetară și succesul monedei euro au fost și vor continua să fie elemente catalizatoare pentru o și mai mare integrare a pieței și pentru consolidarea pieței interne. Un mediu caracterizat de inflație scăzută, rate ale dobânzii reduse, tranzacții ieftine și transparente și o mai mare integrare financiară favorizează comerțul transfrontalier și investițiile în UE, ajutând astfel întreprinderile europene să facă față concurenței globale. Pe plan extern, moneda euro oferă un adăpost în fața turbulențelor actuale de pe piața financiară, iar puterea sa atenuează câteva dintre efectele creșterii prețurilor pe piețele mondiale de alimente și energie, creștere provocată în special de cererea ridicată din partea noilor giganți emergenți. Cu toate acestea, puterea monedei euro trebuie să reflecte principiile economice fundamentale. O apreciere rapidă și accentuată a monedei euro, favorizată de o rată de referință prea ridicată a BCE și combinată cu politici monetare cu efecte echivalente cu deprecieri concurențiale în alte părți ale lumii, reprezintă un pericol pentru prosperitatea UE. Această apreciere creează un handicap important pentru întreprinderile europene care produc în euro și vând în dolari, generând astfel riscuri de relocalizare.

3.   Dimensiunea externă a pieței unice

3.1   Liberalizarea comerțului

Organizația Mondială a Comerțului este cel mai important instrument pentru liberalizarea comerțului internațional. Dacă Runda Doha se va finaliza cu succes, ea va permite deschiderea piețelor pentru exporturile europene în peste o sută de țări din toată lumea. Progresul lent al negocierilor este foarte dezamăgitor. Pe lângă acordurile OMC, s-au multiplicat și acordurile comerciale bilaterale. Întreprinderile și lucrătorii au urgentă nevoie de acces pe piețele în creștere rapidă ale principalilor parteneri comerciali. Strategia UE de a negocia acorduri de liber schimb cu Coreea, ASEAN și India reprezintă un pas înainte în acest domeniu. Aceste acorduri trebuie să fie cât se poate de ample și de ambițioase și să acopere mărfurile (inclusiv barierele netarifare), serviciile, investițiile, drepturile de proprietate intelectuală, facilitarea comerțului, politica în domeniul concurenței, standardele de protecție a mediului și cele ale OIM. De asemenea, este util să se ia în considerare introducerea unui model SOLVIT în aceste acorduri.

3.2

Pe lângă acordurile de liber schimb propriu-zise, CESE poate propune și alte modalități inovatoare de a aborda problemele actuale întâmpinate la fața locului într-un context bilateral, analizând dezbaterile Consiliului Economic Transatlantic, înființat după summitul UE-SUA din 30 aprilie. În cadrul primei ședințe a Consiliului din 9 noiembrie, s-au înregistrat progrese inițiale considerabile în rezolvarea problemelor legate de îmbunătățirea condițiilor de comerț și investiții din cel mai mare partener economic al UE. Astfel de acorduri bilaterale sunt importante, deoarece aspectele dezbătute nu interesează în mod necesar alte blocuri comerciale. (Se afirmă că, începând din aprilie, cele două părți au făcut progrese substanțiale în eliminarea barierelor din calea comerțului și a investițiilor, precum și în reducerea obligațiilor de reglementare).

Acordul abordează următoarele aspecte și domenii:

standardele de contabilitate acceptabile în SUA — GAAP (General Accepted Accounting Principles) —, dat fiind că situațiile financiare elaborate în conformitate cu standardele internaționale de raportare financiară sunt acceptate acum pentru întreprinderile europene cotate la bursele de valori americane;

sporirea securității comerțului și introducerea de măsuri pentru facilitarea acestuia — va fi elaborată o foaie de parcurs, divizată în etape bazate pe performanță, în vederea recunoașterii reciproce a programelor de parteneriat comercial dintre UE și SUA în anul 2009;

reducerea sarcinilor pentru introducerea medicamentelor noi pentru bolile rare, pe baza unui acord privind o formă comună aplicabilă denumirilor produselor medicamentoase orfane;

prezentarea de către UE a unei propuneri legislative pentru a permite accesul pacienților la informații privind produsele farmaceutice legale;

Comisia a propus ca UE să permită în continuare importul de produse etichetate atât cu unități metrice, cât și cu unități aparținând sistemului anglo-saxon, pentru a reduce costurile comerțului transatlantic;

până la următoare întrunire a Consiliului, Administrația pentru siguranța și sănătatea la locul de muncă a SUA (Occupational Safety and Health Administration — OSHA) va examina, împreună cu Comisia Europeană, progresele înregistrate în facilitarea comerțului cu produse electrice în ceea ce privește procedurile de evaluare a conformității legate de siguranță și, de asemenea, va identifica domeniile în care vor putea fi făcute progrese anul viitor;

Comisia federală pentru comunicații a SUA (Federal Communications Commission — FCC) va reexamina produsele supuse testării obligatorii de către o terță parte, pentru a autoriza declarațiile de conformitate ale furnizorilor pentru produsele care au avut rezultate bune în ceea ce privește respectarea standardelor de conformitate corespunzătoare;

există, de asemenea, un dialog privind reglementarea piețelor financiare pentru a determina cum și în ce domenii se poate stabili recunoașterea reciprocă în domeniul valorilor mobiliare, precum și pentru a identifica alte modalități de facilitare a comerțului transfrontalier cu servicii financiare. Lucrările au început de curând, iar summiturile UE-SUA vor colabora cu părțile interesate pentru a identifica alte priorități.

3.3

În plus, Uniunea Europeană ar trebui să aprofundeze și să consolideze cooperarea economică cu țările învecinate, precum Ucraina, și cu Rusia. Aderarea Rusiei la OMC, spațiul economic comun UE-Rusia și noul acord-cadru UE-Rusia reprezintă etape importante în realizarea unui parteneriat economic cu adevărat strategic. Această cooperare consolidată ar trebui să pregătească terenul pentru negocierile viitoare privind un spațiu economic comun, care să promoveze libera circulație a mărfurilor și serviciilor, capitalurilor și persoanelor, cunoștințelor și tehnologiei.

3.3.1

Având în vedere că problemele generale ale unui parteneriat economic strategic nu pot fi rezolvate decât parțial prin aderarea la OMC, UE și Rusia ar trebui să-și întemeieze viitoarele relații economice, în măsura posibilului, pe structurile OMC+, pentru a crea un spațiu economic comun pentru Europa Mare. De aceea, UE și Rusia trebuie să se angajeze ferm în abordarea unei game mult mai ample și mai aprofundate de aspecte decât cele incluse în acordurile de liber schimb tradiționale.

3.3.2

Acordul UE-Rusia ar trebui să includă, printre altele, prevederi comune privind tratamentul național al investițiilor transfrontaliere, eliminarea taxelor vamale, eliminarea barierelor netarifare, convergența reglementărilor, recunoașterea reciprocă a standardelor și a evaluărilor de conformitate, facilitarea comerțului și a procedurilor vamale, cooperarea în domeniul concurenței, liberalizarea serviciilor, achizițiile publice, reglementările sanitare și fitosanitare, protecția drepturilor de proprietate intelectuală, soluționarea diferendelor și utilizarea standardelor internaționale de contabilitate. Exemple suplimentare de aspecte acoperite de un acord atât de amplu pot fi găsite, de exemplu, în acordurile privind Spațiul Economic European.

3.4   Cercetare, dezvoltare și inovare

Buna funcționare a pieței unice reprezintă, de asemenea, o condiție prealabilă pentru sporirea capacității de inovare a Uniunii Europene. O piață unică veritabilă produce un puternic efect de pârghie și oferă deschidere pentru mărfurile, produsele și serviciile inovatoare. Este necesară coordonarea la nivel european a eforturilor în domeniul cercetării și dezvoltării între grupările de IMM-uri și de întreprinderi mari, institute de cercetare, universități și noul Institut European de Inovație și Tehnologie. Acest lucru va consolida puterea industriei europene în general, datorită integrării tehnologiei de nivel mai înalt în produsele sale, în scopul comun de a evita relocalizarea investițiilor din UE și de a face industria mai competitivă, la nivel mondial, în materie de produse și servicii cu valoare adăugată mai mare.

3.5

Globalizarea a accelerat ritmul schimbării, atât în privința tehnologiei, cât și a ideilor și a modului în care lucrăm și trăim. CESE a susținut în mod constant aceste obiective și consideră că, dacă Europa își poate elibera întregul potențial de inovare și creativitate, ea va putea influența direcția schimbărilor mondiale, insistând în mod special asupra valorilor europene și a diversității culturale.

3.6   Măsuri de protecție a proprietății intelectuale

Eforturile europene în domeniul inovației trebuie să fie susținute de condiții adecvate de protecție a proprietății intelectuale care rezultă din aceasta și care necesită investiții substanțiale, atât financiare, cât și umane. Instituirea unei protecții unice și uniforme pentru brevetul comunitar (9) este o inițiativă oportună, care ar fi trebuit pusă în practică cu mult timp în urmă. Reușita în acest domeniu se reflectă în avantaje comerciale pentru produsele UE pe piețele mondiale.

În plus, sunt esențiale asigurarea aplicării riguroase a drepturilor de proprietate intelectuală și combaterea contrafacerii și a pirateriei. Definitivarea cadrului legislativ la nivel comunitar rămâne o condiție fundamentală. De asemenea, pentru abordarea acestei probleme în context global, este necesară și intensificarea cooperării internaționale. Dialogurile bilaterale privind proprietatea intelectuală inițiate de Comisia Europeană cu China, Rusia și alte regiuni sunt instrumente utile pentru abordarea acestei probleme, însă este necesar să producă și rezultate concrete. Un alt pas în direcția cea bună este Acordul comercial împotriva contrafacerilor, propus de curând.

3.7   Condițiile de muncă

Minima măsură pe care o poate lua UE pentru a ajuta industria europeană să beneficieze de o concurență loială pe piața mondială este să se asigure că celelalte țări respectă normele minime stabilite de OIM în ceea ce privește condițiile de muncă și alte convenții internaționale referitoare la drepturile individuale, libertatea sindicală, de organizare și de negociere colectivă, egalitate, eliminarea muncii prestate de copii și a muncii forțate.

3.8   Supravegherea pieței în ceea ce privește produsele importate

Recentele rapoarte privind produsele importate necorespunzătoare standardelor și dăunătoare sănătății au evidențiat absența unei supravegheri eficiente a pieței în UE. Acesta este un alt aspect al modului în care condițiile de comerț neloiale denaturează nivelul de competitivitate al întreprinderilor europene. Supravegherea mai severă a pieței de către statele membre ar trebui să garanteze verificarea standardelor de calitate declarate de producătorii străini, pentru a menține echilibrul cu producătorii europeni și pentru a proteja consumatorii europeni împotriva produselor periculoase și necorespunzătoare standardelor.

3.9   Securitatea aprovizionării cu energie — o politică externă comună a UE în domeniul energetic

Având în vedere evenimentele recente din domeniul energetic, statele UE trebuie să strângă rândurile și să elaboreze o politică energetică strategică, susținută de acorduri bilaterale între UE și alte state. Aceste acorduri trebuie negociate pentru a permite industriei să-și planifice investițiile viitoare pe teritoriul UE. O astfel de politică va contribui, de asemenea, la protejarea nivelului de trai al consumatorilor europeni. Statele membre UE vor trebui să dezvolte surse alternative de energie, precum sursele regenerabile sau energia nucleară (10), și să-și reducă dependența de Rusia sau de Orientul Mijlociu în ceea ce privește aprovizionarea cu petrol și gaze (11). CESE solicită Comisiei să se asigure că pachetul privind energia și schimbările climatice (12), recent publicat, garantează previzibilitatea, evită impactul economic negativ, în special asupra competitivității industriilor europene energointensive, încurajează dezvoltarea piețelor-pilot europene în acest domeniu și promovează eco-inovația.

3.10   Probleme de mediu

Întreprinderile și lucrătorii europeni nu trebuie să fie dezavantajați în raport cu concurenții lor din țări terțe numai pentru faptul că UE dorește să fie lider în domeniul practicilor ecologice avansate. Strategia prin care UE urmărește să depășească celelalte țări în aplicarea celor mai înalte standarde de protecție a mediului nu este viabilă din punct de vedere economic, din trei motive:

1.

Încălzirea globală nu poate fi oprită numai prin acțiunile individuale ale UE, iar efectul final al acțiunilor europene va fi în mod cert neutralizat dacă celelalte țări nu adoptă măsuri de control al utilizării energiei și al emisiilor.

2.

UE trebuie să evite crearea unui dezechilibru în ceea ce privește competitivitatea pentru producătorii europeni, care ar trebui să își crească costurile de exploatare din cauza taxelor de mediu mai mari, devenind astfel mai puțin competitivi pe piața mondială. În plus, acest lucru ar pregăti terenul pentru relocalizarea investițiilor care ar putea avea o importanță strategică pentru piața unică europeană.

3.

CESE nu este convins de argumentul că standardele ridicate de protecție a mediului vor stimula cercetarea în domeniul produselor ecologice. Inevitabil, va trece foarte mult timp până vor fi concepute și comercializate astfel de produse. Între timp, ceilalți producători europeni de bunuri energointensive ar putea fi eliminați de pe piață de concurența neloială din partea producătorilor din alte țări, care nu sunt la fel de interesate de adoptarea de măsuri pentru controlul emisiilor.

3.10.1

Soluția este ca UE să vorbească pe o singură voce, în mod insistent și coerent, în cadrul negocierilor internaționale pe tema încălzirii globale și să exercite presiuni asupra țărilor care nu își îndeplinesc obligațiile. Dacă UE decide să continue singură ridicarea standardelor de protecție a mediului, ar trebui să aibă în vedere impunerea de măsuri restrictive, conforme normelor OMC, pentru importul produselor provenind din țări recunoscute pentru încălcarea gravă a normelor de mediu, astfel încât producătorii europeni să nu opereze în condiții dezavantajoase de concurență.

3.10.2

Existența unui sistem deschis de schimburi comerciale mondiale este în interesul UE. În trecut, UE trebuia să își protejeze cetățenii, interesele și valorile. În prezent, protecționismul nu mai poate reprezenta o soluție. Deschiderea UE, lider mondial în materie de comerț și investiții, reprezintă un factor de reducere a cheltuielilor de producție în industrie și a prețurilor de consum, precum și de stimulare a concurenței la nivelul întreprinderilor și a noilor investiții. În același timp, este important ca UE să facă uz de influența sa în negocierile internaționale pentru ca aceeași deschidere să existe și la partenerii săi: deschiderea noastră poate fi justificată politic numai prin răspunsul pozitiv al celorlalți.

3.10.3

Comisia trebuie să aibă în vedere ca țările terțe să ofere exportatorilor și investitorilor din Uniunea Europeană niveluri proporționale de deschidere și să aibă reguli de bază care să nu ne submineze capacitatea de a ne proteja interesele și standardele ridicate în domeniul sănătății, securității, protecției sociale, a mediului și a consumatorilor.

4.   Sporirea capacității de angajare și a investițiilor în capitalul uman: crearea de locuri de muncă mai multe și de mai bună calitate

4.1

Globalizarea și schimbările tehnologice creează riscul unei inegalități crescute, adâncind discrepanța dintre personalul calificat și cel necalificat, precum și dintre țările bogate și cele sărace. Cea mai bună soluție este de a ajuta fiecare individ și națiune să se adapteze, prin îmbunătățirea calității și accesului la educație și formare pentru toate categoriile de vârstă.

4.2

CESE și partenerii sociali au discutat modul în care ar trebui să fie configurată „flexicuritatea” pentru a ajuta oamenii să gestioneze mai bine tranzițiile din viața lor profesională în perioadele de transformări economice accelerate.

4.3

La 5 decembrie 2007, Consiliul Ocuparea Forței de Muncă și Afaceri Sociale (13) a adoptat un set de principii comune privind flexicuritatea, care a pregătit terenul pentru statele membre în vederea integrării flexicurității în programele naționale de reformă și a aplicării sale ulterioare în strânsă cooperare cu partenerii sociali naționali.

4.4

CESE ar dori să se acorde mai multă atenție politicilor active care încurajează incluziunea și asigură șanse egale acelor grupuri care se confruntă cu discriminări pe piața forței de muncă — persoanele trecute de 50 de ani, femeile, minoritățile etnice, persoanele care și-au abandonat studiile înainte de a obține o calificare.

5.   Instabilitatea pe piața financiară mondială

5.1

UE se confruntă în prezent cu efectele unei crize mondiale financiare și bursiere. Uniunea monetară și reacția promptă a BCE în fața turbulențelor au jucat un rol pozitiv. În primul rând, prin injectarea unor cantități însemnate de lichidități pe piețele monetare, BCE a contribuit la atenuarea crizei de încredere în sectorul bancar, reducând riscurile înăspririi semnificative a condițiilor de credit pentru întreprinderi și gospodării. În al doilea rând, absența riscurilor monetare și primele de risc reduse specifice fiecărei țări au permis economiilor europene mai fragile să treacă relativ neafectate prin turbulențele de pe piața financiară.

5.2

Turbulențele de pe piața financiară mondială și scăderea puterii dolarului american afectează Europa: aprecierea semnificativă a monedei euro, provocată de menținerea ratei de referință a BCE la un nivel prea înalt și de politici monetare cu efecte echivalente cu deprecieri concurențiale în alte părți ale lumii, va avea consecințe nefaste asupra economiei europene și a perspectivelor acesteia pe termen mediu.

5.3

Evenimentele recente de pe piețele financiare mondiale demonstrează necesitatea de a consolida normele prudențiale, de a îmbunătăți coordonarea și comunicarea dintre autoritățile de monitorizare și băncile centrale, precum și de a spori gradul de transparență și raportarea.

Bruxelles, 12 martie 2008

Președintele

Comitetului Economic și Social European

Dimitris DIMITRIADIS


(1)  JO C 24, 31.1.2006, raportor: dl Retureau, la solicitarea Președinției britanice.

(2)  JO C 93, 27.4.2007, raportor: dl Cassidy.

(3)  JO C 256, 27.10.2007, raportor: dl Janson.

Raportul intermediar al grupului de experți pentru flexicuritate, 20.4.2007: „Flexicuritatea este o strategie politică ce urmărește, în același timp și în mod deliberat, sporirea flexibilității piețelor forței de muncă, a organizațiilor în domeniul muncii și a relațiilor de muncă, pe de o parte, și a securității — atât cea socială, cât și cea a locurilor de muncă — pe de altă parte. Principiul fundamental care stă la baza strategiei flexicurității este că flexibilitatea și securitatea nu trebuie considerate concepte opuse, ci se pot susține reciproc. Încurajarea flexibilității piețelor forței de muncă și asigurarea unui nivel înalt de securitate vor fi eficiente numai dacă lucrătorilor li se oferă mijloace de a se adapta schimbărilor, de a se încadra în muncă, de a se menține pe piața locurilor de muncă și de a evolua pe plan profesional. Prin urmare, conceptul de flexicuritate pune un accent puternic pe politicile active privind piața forței de muncă și pe motivarea învățării și a formării pe parcursul întregii vieți, dar și pe sisteme solide de securitate socială, care să asigure sprijin pentru venit și care să permită concilierea vieții profesionale cu cea personală. Acest lucru ar trebui să contribuie, de asemenea, la egalitatea de șanse și la egalitatea de gen.”

(4)  COM(2007) 581 final, 3.10.2007.

(5)  A se vedea pachetul privind revizuirea pieței unice, adoptat de Comisie în noiembrie 2007, COM(2007) 724 final.

(6)  JO C 44, 16.2.2008, raportor: dl Iozia.

(7)  Parteneri sociali: CES, CEIP, UEAPME și BUSINESSEUROPE. „Principalele provocări pentru piețele europene ale forței de muncă: o analiză comună a partenerilor sociali europeni”, octombrie 2007.

(8)  A se vedea nota de subsol 4.

(9)  Pentru informații suplimentare privind inițiativele DG Întreprinderi și Industrie referitoare la O mai bună protecție a proprietății intelectuale, a se vedea http://ec.europa.eu/enterprise/library/ee_online/art34_en.htm.

(10)  Unele țări s-au declarat împotriva oricărei forme de energie nucleară și nu permit construcția de centrale nucleare pe teritoriul lor. Cu toate acestea, importă cantități însemnate de energie electrică generată pe cale nucleară (de exemplu, Italia).

(11)  JO C 318, 23.12.2006, raportor: dna Sirkeinen.

(12)  Planul de acțiune al Comisiei pentru energie și schimbările climatice a fost publicat la 23 ianuarie 2008. A se vedea: http://ec.europa.eu/energy/climate_actions/index_en.htm.

(13)  Comunicatul de presă al Consiliului nr. 16139/07, http://register.consilium.europa.eu/pdf/en/07/st16/st16139.en07.pdf.


ANEXĂ

la avizul Comitetului Economic și Social European

Următoarele amendamente, care au obținut mai mult de un sfert din totalul voturilor exprimate, au fost supuse la vot împreună și respinse în cursul dezbaterilor:

1.   Punctul 2.4

Penultima frază se modifică după cum urmează:

(…) O apreciere rapidă și accentuată a monedei euro, favorizată de o rată de referință prea ridicată a BCE și combinată cu politici monetare care echivalează cu deprecieri concurențiale în alte părți ale lumii, reprezintă un pericol pentru prosperitatea UE. (…)

Expunere de motive:

O critică atât de evidentă și de aspră la adresa politicii duse de BCE, introdusă de parcă ar constitui o simplă „precizare”, nu poate fi formulată înainte de adoptarea prealabilă a unui aviz al CESE cu privire la acest subiect. Problema ratei face obiectul unei vii dezbateri, iar părerile cu privire la acest subiect — toate demne de considerație — sunt divergente. Trebuie reamintit însă că, prin utilizarea instrumentului oferit de rate, BCE îndeplinește o sarcină care îi este conferită de Tratat și anume protecția împotriva inflației.

2.   Punctul 5.2

Se modifică după cum urmează:

„Turbulențele de pe piața financiară mondială și scăderea puterii dolarului american afectează Europa: aprecierea semnificativă a monedei euro, provocată de menținerea ratei de referință a BCE la un nivel prea înalt și de politici monetare care echivalează cu deprecieri concurențiale în alte părți ale lumii, va avea consecințe nefaste asupra economiei europene și a perspectivelor acesteia pe termen mediu.

Expunere de motive:

Motivația este aceeași cu cea de la punctul 2.4, dar în acest caz argumentele sunt și mai pertinente: în timp ce mai sus se afirma că aprecierea monedei euro era „favorizată” de politica dusă de BCE, în acest caz se spune de-a dreptul că este „provocată” de aceasta. Adoptarea unei asemenea poziții radicale de către CESE este inacceptabilă, în afara faptului că nu este corectă din punct de vedere procedural.

Rezultatul votului

Voturi pentru: 22 Voturi împotrivă: 29 Abțineri: 8


9.8.2008   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 204/9


Avizul Comitetului Economic și Social European privind Comunicarea Comisiei Europene „Către o Europă a rezultatelor — aplicarea legislației comunitare”

COM(2007) 502 final

(2008/C 204/02)

La 5 septembrie 2007, Comisia Europeană, în conformitate cu articolul 262 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, a hotărât să consulte Comitetul Economic și Social European cu privire la

Comunicarea Comisiei „Către o Europă a rezultatelor — aplicarea legislației comunitare”.

Secțiunea pentru piața unică, producție și consum, însărcinată cu pregătirea lucrărilor Comitetului pe această temă, și-a adoptat avizul la 27 februarie 2008. Raportor: dl Retureau.

În cea de-a 443-a sesiune plenară, care a avut loc la 12 și 13 martie 2008 (ședința din 12 martie), Comitetul Economic și Social European a adoptat prezentul aviz cu 59 de voturi pentru și 2 abțineri.

1.   Introducere

1.1

În comunicarea sa „Către o Europă a rezultatelor — aplicarea legislației comunitare” din 5 septembrie 2007 (COM(2007) 502 final), Comisia arată că, din peste 9 000 de acte legislative, 2 000 sunt directive care presupun fiecare între 40 și 300 de măsuri de transpunere și că, în privința numărului de europeni care pot invoca drepturi în temeiul legislației comunitare, este necesar ca, pentru îndeplinirea obiectivului „o mai bună legiferare”, să se acorde o atenție deosebită aplicării legislației, identificării motivelor pentru care continuă să existe dificultăți în punerea în aplicare și control.

Comunicarea sugerează astfel îmbunătățirea actualei metode de gestionare a problemelor legate de punerea în aplicarea și controlul legislației comunitare.

1.2

De asemenea, Comisia identifică patru direcții posibile de îmbunătățire a aplicării legislației:

a)

prevenirea; analize de impact mai bune, evaluări ale riscurilor incluse în propunerile Comisiei, includerea unui tabel de corespondență în fiecare propunere, formarea în dreptul comunitar a autorităților naționale;

b)

reacția eficace și adecvată; îmbunătățirea schimbului de informații cu întreprinderile și cu cetățenii, precum și cu autoritățile naționale, generalizarea „reuniunilor comune” jucând aici un rol deosebit;

c)

îmbunătățirea metodelor de lucru: desemnarea unui punct central de contact în fiecare stat membru, însărcinat cu stabilirea legăturii între autoritatea națională competentă și Comisie, îmbunătățirea gestionării procedurilor în cazul încălcării dreptului comunitar, în special prin stabilirea de priorități;

d)

întărirea dialogului și transparenței: îmbunătățirea dialogului interinstituțional, publicarea informațiilor cu caracter general privind eficacitatea „noii abordări”.

1.3

Comitetul este de acord cu dorința Comisiei de a îmbunătăți instrumentele care să permită supravegherea unei mai bune aplicări a legislației comunitare de către statele membre.

Cu privire la acest subiect, dorește să formuleze următoarele observații:

2.   Identificarea problemei

2.1

Cea mai mare parte a problemelor de punere în aplicare și executare necorespunzătoare a legislației comunitare rezultă din transpunerea defectuoasă a directivelor. Transpunerea, care se poate defini ca fiind operațiunea prin care un stat membru destinatar al directivei procedează la adoptarea tuturor măsurilor necesare pentru incorporarea efectivă a acesteia în ordinea juridică națională prin intermediul instrumentelor normative adecvate.

2.2

Pentru transpunere este necesară îndeplinirea de către statele membre a două obligații:

pe de o parte, introducerea în dreptul intern a întregului conținut normativ al directivei;

pe de altă parte, abrogarea sau modificarea ansamblului normelor naționale preexistente care nu sunt în conformitate cu directiva.

2.3

Aceeași cerință se aplică și în cazul introducerii deciziilor-cadru prevăzute la articolul 34 din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE), care, la fel ca directivele menționate la articolul 249 din Tratatul de instituire a Comunității Europene (TCE), „sunt obligatorii pentru statele membre cu privire la rezultatul care trebuie atins, lăsând autorităților naționale competența în ceea ce privește forma și mijloacele”.

2.4

Transpunerea deciziilor-cadru poate și ea crea dificultăți. Cu toate acestea, spre deosebire de procedura în cazul nerespectării obligațiilor de decurg din calitatea de membru, procedură prevăzută la articolele 226 și 228 CE, Tratatul privind Uniunea Europeană nu prevede un astfel de mecanism de control la inițiativa Comisiei în cazul netranspunerii sau al transpunerii incorecte. Evident, aceasta nu afectează faptul că statele membre trebuie să respecte obligația de a transpune deciziile-cadru.

2.5

Ar trebui observat că statele membre încă întâmpină dificultăți în a-și adapta procesele de elaborare a normelor de transpunere care, contrar aparențelor, dau naștere la constrângeri juridice complexe și uneori pun la îndoială tradițiile legistice naționale.

3.   Conturarea obligației de transpunere și dificultățile întâmpinate de statele membre

3.1

Statele membre sunt ele însele competente să stabilească atât forma ce urmează a fi dată transpunerii directivelor, cât și, sub controlul judecătorului național, judecător de drept comun al dreptului comunitar, mijloacele prin care directiva să producă efecte în dreptul intern. Este necesar să se sublinieze aici obligația Comisiei, în calitatea sa de gardian al tratatelor, de a veghea la aplicarea corectă a legislației comunitare și la buna funcționare a pieței unice, punând în aplicare, dacă este cazul, măsurile de care dispune în acest scop împotriva statelor membre (avizul motivat, introducerea unei acțiuni înaintea CJCE, penalitățile cu titlu cominatoriu). În cele din urmă, întârzierea în transpunere sau transpunerea greșită sau incompletă nu îi privează pe cetățenii afectați de posibilitatea inițierii unei acțiuni în justiție pentru a invoca întâietatea directivei asupra legislației interne, în virtutea principiului supremației dreptului comunitar.

3.2

Prin urmare, o transpunere corectă presupune adoptarea unor norme naționale cu caracter obligatoriu, norme care trebuie să facă obiectul unei publicări oficiale (1), astfel încât Curtea să cenzureze trimiterile cu caracter general la dreptul comunitar, care să pretindă a ține loc de transpunere (2).

3.3

Este posibil ca principii generale de drept constituțional sau administrativ să facă superfluă transpunerea prin adoptarea de acte legislative sau de reglementare specifice, dar trebuie ca „aceste principii generale să garanteze deplina aplicare a directivei de către administrația națională”.

3.4

Așadar, transpunerea directivelor trebuie să fie cât mai fidelă posibil. Directivele care armonizează legislațiile naționale trebuie transpuse într-o manieră cât mai literală, astfel încât să asigure respectarea unității de interpretare și de aplicare a dreptului comunitar (3).

3.5

Acest fapt pare simplu în teorie, dar în practică se ajunge în situația în care „concepte autonome proprii dreptului comunitar” (4) nu au echivalent în terminologia juridică națională sau în care acest tip de concept nu face trimitere la dreptul statelor membre pentru a determina sensul sau domeniul de aplicare al acestora (5).

3.6

De asemenea, se ajunge ca directiva să conțină un articol potrivit căruia dispozițiile de drept intern care o transpun trebuie să cuprindă o trimitere la directivă sau, cu ocazia publicării, să fie însoțite de o astfel de trimitere. Necunoașterea acestei clauze, denumită „clauza de interconexiune”, este sancționată de Curte, care refuză să ia în considerare excepția ridicată de statele membre, și anume că dreptul lor intern existent ar fi deja în conformitate cu directiva (6).

3.7

Dificultatea în transpunerea corectă a directivelor ține și de caracterul normativ variabil al acestora. De fapt, în directive există două categorii principale de dispoziții:

dispozițiile „facultative”, care se limitează la enunțarea obiectivelor generale; lăsând statelor membre o marjă de manevră destul de largă în alegerea măsurilor naționale de transpunere;

dispozițiile „prescriptive/cu caracter obligatoriu”, care impun statelor membre o obligație de conformitate a măsurilor naționale de transpunere cu dispozițiile directivei, cum sunt definițiile, dispozițiile prescriptive/cu caracter obligatoriu care impun statelor membre obligații precise, anexele directivelor, care pot cuprinde liste sau tabele care trec în revistă substanțe, obiecte sau produse, modele de formulare aplicabile în întreaga Uniune Europeană.

3.8

În cazul „dispozițiilor facultative”, aprecierea caracterului complet, fidel și efectiv al transpunerii nu trebuie să se refere numai la formularea măsurilor naționale, ci la conținutul acestora, care trebuie să permită îndeplinirea obiectivelor directivei.

3.9

În cazul „dispozițiilor prescriptive/cu caracter obligatoriu”, atenția Comisiei și a Curții se îndreaptă mai mult asupra formulării identice a măsurilor naționale și a dispozițiilor directivei.

3.10

Însă unele state membre întâmpină dificultăți serioase în găsirea unei formulări satisfăcătoare a normelor care transpun „dispozițiile prescriptive/cu caracter obligatoriu”, care pot fi rezumate astfel: „în vederea clarității, adoptarea de noi dispoziții trebuie însoțită de o «periere» sistematică a textelor, pentru a se evita păstrarea unor dispoziții redundante sau, mai rău, contradictorii. Așadar, trebuie găsit un echilibru corect între o transpunere prea restrictivă și o revizuire excesiv de permisivă a dispozițiilor în cauză, ceea ce poate constitui o sursă de dificultăți  (7)”.

4.   Metodele de transpunere utilizate de statele membre

4.1

Alegerea tehnicilor de redactare a măsurilor de transpunere variază în funcție de tipul dispozițiilor care urmează a fi transpuse, „dispoziții facultative” sau „dispoziții prescriptive/cu caracter obligatoriu”:

Se pare că metoda „transpunerii prin copiere” a „dispozițiilor prescriptive/cu caracter obligatoriu” din directive este din ce în ce mai utilizată de statele membre deoarece transpunerea acestui tip de dispoziții nu le lasă marjă de manevră statelor membre, astfel încât atenția Comisiei și a Curții se concentrează mai mult asupra corespondenței, adică a formulării identice a măsurilor de transpunere și a dispozițiilor cu caracter obligatoriu din directivă. Cu toate acestea, Curtea nu a mers niciodată până într-acolo încât să se pronunțe că obligația de a transpune fidel o directivă presupune pur și simplu o copiere.

Comisia este mai curând favorabilă acestui procedeu de copiere, acordând totodată o atenție deosebită preluării fidele a definițiilor din directivă în textul ce transpune directiva, astfel încât să se evite orice divergență semantică sau conceptuală care ar aduce atingere unei aplicări uniforme a legislației comunitare în statele membre și eficienței acesteia;

Controlul transpunerii „dispozițiilor facultative” pune, în schimb, mai multe probleme. Să ne amintim că este vorba de ipoteza în care, în conformitate cu articolul 249 TCE, directiva se limitează să formuleze obiective cu caracter general, lăsând statelor membre alegerea formei și a mijloacelor de a le atinge. Așadar, aprecierea caracterului complet și fidel al transpunerii trebuie să se concentreze asupra conținutului măsurilor naționale, și nu asupra formulării însăși a acestor măsuri. Astfel, Curtea recomandă abordarea pragmatică a controlului măsurilor de transpunere, de la caz la caz, în funcție de obiectivele directivei și de sectorul din care aceasta face parte, ceea ce poate deruta Comisia (8).

4.2

În cele din urmă, statele membre pot transpune și prin trimiterea la directivă, în cazul în care este vorba de dispoziții cu caracter tehnic, cum sunt, de exemplu, anexele la directivă care cuprind liste de articole sau modele de formulare sau chiar anexele care fac obiectul unor modificări frecvente.

4.3

Țările de Jos, Slovacia, Austria, Finlanda, Estonia recurg la transpunerea prin trimiterea la directivă în cazul anexelor tehnice ale directivelor modificate frecvent prin directive adoptate prin procedura comitologiei.

4.4

Este clar că exercițiul de transpunere nu este atât de simplu cum pare, și aceasta din cauza conținutului normativ variabil al directivelor. Această diversitate duce la diferențe între procedeele naționale de transpunere.

4.5

Astfel, Regatul Unit dispune de o procedură accelerată de adoptare a legilor de transpunere, denumită „negative declaration”, prin care guvernul depune la parlament textul transpunerii asupra căruia s-a decis printr-o consultare interministerială, acest text nefăcând obiectul dezbaterii decât în cazul în care se formulează o cerere în sens contrar.

4.6

Belgia utilizează o procedură de urgență, aplicabilă tuturor legilor de transpunere în cazul în care împlinirea termenului de transpunere impune adoptarea rapidă a unei legi de transpunere.

4.7

În schimb, alte state membre nu dispun de acest tip de procedură legislativă accelerată pentru adoptarea legilor de transpunere: Germania, Austria și Finlanda se numără printre ele.

4.8

În Franța nu se aplică un tratament normativ diferențiat în funcție de problemele pe care le pun directivelor care urmează a fi transpuse, fie pe cale legislativă simplificată, fie pe calea reglementării.

5.   Ce soluții se preconizează pentru o mai bună transpunere a directivelor?

Problema esențială este stabilirea modului de elaborare la nivel comunitar a unei legislații mai ușor de transpus și care să aibă coerența conceptuală și stabilitatea relativă indispensabile activității întreprinderilor și vieții cetățenilor;

anticiparea instrumentului normativ de transpunere care urmează a fi ales, prin stabilirea încă de la începutul discuțiilor privind proiectul de directivă a unui tabel de corespondență precis și actualizat în permanență, după exemplul celui din Regatul Unit;

accelerarea procesului de transpunere odată ce directiva a fost publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, încredințându-se coordonarea internă unui punct de contact național, care să dețină o bază de date creată în acest scop, așa cum preconizează Comisia în comunicarea sa, chiar dotarea acestuia cu un sistem de alertare care să se declanșeze cu câteva luni înaintea împlinirii termenului de transpunere. Belgia, Ungaria, Țările de Jos dispun deja de un astfel de sistem;

să se acorde prioritate transpunerii prin copiere numai în cazul în care este vorba de dispoziții precise și cu caracter obligatoriu sau definiții;

acceptarea transpunerii prin trimitere în mod specific la dispozițiile prescriptive/cu caracter obligatoriu din directivă, cum sunt listele, tabelele care trec în revistă produse, substanțe, articole menționate de directivă, modelele de formulare, certificatele cuprinse în anexe. Este imperativ ca trimiterea să fie specifică, întrucât Curtea de Justiție consideră că un text de drept intern care funcționează ca o trimitere cu caracter general la directivă nu poate fi considerată o normă de transpunere valabilă (9). Țările de Jos, Slovacia, Austria, Finlanda și Estonia sunt adeptele acestui mod de transpunere a anexelor tehnice la directive;

adaptarea procedurilor naționale de transpunere în funcție de domeniul de aplicare a directivei prin utilizarea unor proceduri accelerate, fără a neglija totodată consultările interne obligatorii prevăzute în cazul adoptării de texte normative.

6.   Concluzie

6.1

Îmbunătățirea aplicării legislației comunitare, așa cum cere Comisia, este un obiectiv de bun-simț, a cărui realizare se bazează în mare parte pe statele membre, care sunt confruntate, după cum constatăm, cu probleme mai complexe decât ar părea la prima vedere.

6.2

Statele membre nu ar trebui să folosească pretextul transpunerii directivelor pentru a revizui părți din propria legislație națională care nu privesc direct legislația comunitară („gold plating”) sau pentru a modifica prin reducere anumite dispoziții de drept intern, care ar restrânge din drepturile cetățenilor sau ale întreprinderilor (am putea vorbi de „downgrading”), lăsând în sarcina „Bruxelles-ului” răspunderea schimbărilor.

6.3

Statele membre ar trebui să recurgă mai sistematic la posibilitatea pe care o oferă dreptul primar/tratatele, aceea de a transpune directivele pe calea negocierii colective, în special în cazul directivelor cu conținut social și economic; în funcție de temă, organizațiile societății civile ar trebui consultate în cursul procesului de pregătire a transpunerii (10) cu privire la modificările sau adăugirile ce ar trebui operate în dreptul intern cu ocazia transpunerii. Aceste proceduri de negociere și de consultare sunt de natură să promoveze și să faciliteze aplicarea ulterioară a legislației comunitare sprijinindu-se pe societatea civilă. De fapt, consultarea societății civile înainte de adoptarea măsurilor naționale de transpunere contribuie la luarea deciziilor publice, permițând administrației naționale să adune laolaltă opiniile partenerilor sociali, ale experților, ale reprezentanților specialiștilor din sectorul afectat de aplicarea măsurilor de transpunere. Consultarea are o calitate pedagogică certă, făcând posibil ca acești actori să cunoască mai bine conținutul reformelor viitoare. Astfel, în special Regatul Unit, Danemarca, Finlanda, Suedia își consultă partenerii sociali și organismele consultative, transmițându-le textul transpunerii însoțit de o serie de întrebări precise cu privire la acest text.

6.4

Ar trebui să se ia mai mult în considerare organizarea constituțională internă a mai multor state membre (state federale, decentralizare regională și alte modalități de transfer de competențe suverane la nivel subnațional); uneori termenele de transpunere ar trebui extinse pentru acele dispoziții comunitare care afectează în special puterile delegate unor entități teritoriale (politică regională, regiuni ultraperiferice și insule etc.).

6.5

Parlamentele naționale și parlamentele sau adunările regionale (de exemplu, cele din Scoția, Belgia sau landurile germane) sunt implicate în mod deosebit și răspund de transpunerea legislației comunitare în domenii pentru care au competențe de acordare a atribuțiilor sau consultative; comisiile sau comitetele pe care le constituie în acest scop ar trebui să recurgă la audierea de specialiști și de reprezentanți ai sectoarelor respective din societatea civilă și să dispună de atribuții speciale pentru a planifica examinarea propunerilor legislative de transpunere, astfel încât urgențele legislației interne să nu ducă la nerespectarea termenelor de examinare a dispozițiilor interne de transpunere; dimpotrivă, s-ar putea lua măsuri de urgență (delegarea puterilor legislative către executiv) în cazul multor proiecte aflate în întârziere care nu dau naștere în mod fundamental la divergențe între partidele politice, pentru a reduce drastic „stocul” de directive netranspuse la termen.

6.6

Unele parlamente au pus deja în aplicare sisteme menite să accelereze procedurile de adoptare a normelor de transpunere, iar altele au pus la punct tehnici pentru îmbunătățirea calității transpunerii, în timp ce altele sunt încă într-un stadiu de început și trebuie să se adapteze. De exemplu, ministerele și parlamentele ar putea să se doteze cu un serviciu de studiere a transpunerii, cu scopul de a ghida/orienta lucrările de transpunere. Aceasta este mai curând o șansă de modernizare a acțiunii publice și mai puțin o constrângere impusă de instituțiile comunitare, în primul rând de Comisie. Cu alte cuvinte, este vorba de asumarea deplină a rolului și răspunderii fiecăruia în construcția europeană (11).

Bruxelles, 12 martie 2008

Președintele

Comitetului Economic și Social European

Dimitris DIMITRIADIS


(1)  Studiu al Consiliului de Stat francez Pentru o mai bună introducere a normelor comunitare în dreptul intern, studiu adoptat de Adunarea generală a Consiliului de Stat la 22 februarie 2007, Documentation française, Paris, 2007.

(2)  Hotărâre CJCE, 20 martie 1997, Comisia contra Germaniei, C-96/95, Rec. p. 1653.

(3)  Raportor: dl Van Iersel, JO C 24, 31.1.2006.

(4)  Hotărâre CJCE, 26 iunie 2003, Comisia contra Franței, C-233/00, Rec. p. I-66.

(5)  Hotărâre CJCE, 19 septembrie 2000, Linster, C-287/98, Rec. p. I-69.

(6)  Jurisprudența constantă a CJCE, 23 mai 1985, Comisia contra RFG, C-29/84, Rec. p. 1661; CJCE, 8 iulie 1987, Comisia contra Italiei, C-262/85, Rec. p. 3073; CJCE, 10 mai 2001, Comisia contra Țărilor de Jos, C-144/99, Rec. p. I-3541.

(7)  Contribuția Consiliului de Stat francez la cel de-al XIX-lea colocviu al asociației consiliilor de stat și instanțelor administrative supreme din Uniunea Europeană, Haga, 14-15 iunie 2004.

(8)  CJCE, 15 iunie 2006, cauza C-459/04, Comisia contra Suediei: Curtea a respins o acțiune în nerespectarea obligațiilor introdusă de Comisie, care considera că Suedia nu a îndeplinit obligațiile ce-i reveneau în temeiul Directivei 89/391/CEE a Consiliului privind punerea în aplicare de măsuri pentru promovarea îmbunătățirii securității și sănătății lucrătorilor la locul de muncă. Curtea a apreciat că directiva trebuie considerată ca fiind „o directivă-cadru” care, ca atare, nu prescrie o armonizare totală a reglementării statelor membre referitoare la mediul de lucru.

(9)  Hotărâre CJCE, 20 martie 1997, Comisia contra Germaniei, C-96/65, Rec. p. 1653, menționată anterior.

(10)  Raportor: dl Retureau, JO C 24, 31.1.2006 și raportor: dl Van Iersel, JO C 24, 31.1.2006.

(11)  În esență, concluzia studiului Consiliului de Stat francez Pentru o mai bună introducere a normelor comunitare în dreptul intern, menționat anterior.


9.8.2008   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 204/13


Avizul Comitetului Economic și Social European privind propunerea de decizie a Parlamentului European și a Consiliului de modificare a Directivei 76/769/CEE a Consiliului referitoare la restricțiile privind introducerea pe piață și utilizarea anumitor substanțe și preparate periculoase 2-(2-metoxietoxi)etanol, 2-(2-butoxietoxi)etanol, metilen-difenil diizocianat, ciclohexan și azotat de amoniu

COM(2007) 559 final — 2007/0200 (COD)

(2008/C 204/03)

La 23 octombrie 2007, în conformitate cu articolul 95 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, Consiliul a hotărât să consulte Comitetul Economic și Social European cu privire la

Propunerea de decizie a Parlamentului European și a Consiliului de modificare a Directivei 76/769/CEE a Consiliului referitoare la restricțiile privind introducerea pe piață și utilizarea anumitor substanțe și preparate periculoase 2-(2-metoxietoxi)etanol, 2-(2-butoxietoxi)etanol, metilen-difenil diizocianat, ciclohexan și azotat de amoniu.

Secțiunea pentru piața unică, producție și consum, însărcinată cu pregătirea lucrărilor Comitetului pe această temă, și-a adoptat avizul la 27 februarie 2008. Raportor: dl Sears.

În cea de-a 443-a sesiune plenară, care a avut loc la 12 și 13 martie 2008 (ședința din 12 martie) Comitetul Economic și Social European a adoptat prezentul aviz cu 125 voturi pentru, 0 voturi împotrivă și 2 abțineri.

1.   Concluzii și recomandări

1.1

Propunerea Comisiei de decizie a Parlamentului European și a Consiliului urmărește să modifice Directiva 76/769/CEE a Consiliului prin adăugarea de restricții la comercializarea și utilizarea a cinci substanțe neînrudite. Patru dintre acestea au fost prezente pe listele originale de priorități întocmite între 1994 și 2000. Măsurile propuse au în vedere numai riscurile pentru publicul larg. Ultima substanță, azotatul de amoniu, este introdus în această categorie pentru a îmbunătăți siguranța manipulării îngrășămintelor pe bază de azotat de amoniu de către producătorii agricoli și distribuitori și ca măsură de combatere a terorismului, în special prin limitarea accesului la precursorii de materiale explozive. În acest din urmă caz vor fi afectate și vânzările către publicul larg și comercianții cu amănuntul.

1.2

CESE sprijină unele dintre propunerile prezentate, dar nu pe toate. Argumentele detaliate pentru fiecare substanță și pentru preparatele care le conțin sunt prezentate la punctele 5-9.9.

1.3

CESE recunoaște că este practic ultima astfel de modificare la Directiva 76/769/CEE a Consiliului, înainte de înlocuirea acesteia, la 1 iunie 2009, cu Regulamentul (CE) nr. 1907/2006 (REACH). Cu toate acestea, ca și în cazul modificărilor anterioare, regretă că substanțe și preparate neînrudite au fost grupate în acest mod și observă întârzierile semnificative care s-au produs de când au fost semnalate prima dată ca substanțe „prioritare” în temeiul Regulamentului (CEE) nr. 793/93 al Consiliului. Dacă acest lucru se datorează deficitului de resurse sau de competențe din Comisie sau din alte organisme relevante, inclusiv din nou-creata Agenție pentru Produse Chimice de la Helsinki, aceste probleme trebuie abordate cât mai curând și în orice caz înainte de 1 iunie 2009. De asemenea, producătorii trebuie să-și recunoască obligația de a furniza la timp informații relevante pe durata evaluării riscurilor. În absența disciplinei, rezultatele devin cu rapiditate lipsite de semnificație.

1.4

În sfârșit, CESE sprijină explicit declarația Consiliului privind combaterea terorismului și numeroasele acțiuni care i-au urmat. CESE consideră că are de jucat un rol-cheie în proces și în prezent elaborează mai multe avize pe această temă. Pentru a realiza securitatea pe termen lung, este esențial să se convină asupra unor acțiuni proporționale cu riscurile și asupra traseelor legislative care ar trebui parcurse pentru a asigura reacții eficiente și oportune din partea celor afectați.

2.   Introducere

2.1

Regulamentul (CE) nr. 1907/2006 din 18 decembrie 2006 al Parlamentului European și al Consiliului privind înregistrarea, evaluarea, autorizarea și restricționarea substanțelor chimice (REACH) va intra în vigoare la 1 iunie 2009. Acest regulament abrogă și înlocuiește mai multe regulamente și directive actuale ale Consiliului și Comisiei, inclusiv Directiva 76/769/CEE din 27 iulie 1976 referitoare la comercializarea anumitor substanțe și preparate periculoase. Această directivă, la care prezenta propunere constituie modificare, este destinată să mențină piața internă și în același timp să asigure un nivel înalt de protecție a sănătății umane și a mediului.

2.2

Anexa I la Directiva Consiliului 76/769/CEE fixează restricții specifice pentru comercializarea și utilizarea anumitor substanțe și preparate periculoase, asupra cărora s-a convenit și care au fost aplicate în ultimii 30 de ani. La 1 iunie 2009 acestea vor deveni baza anexei XVII la Regulamentul (CE) nr. 1907/2006 (REACH).

2.3

Modificările anterioare la Directiva Consiliului 76/769/CEE (care adaugă noi măsuri restrictive) au fost formulate ca directive, necesitând punere în aplicare de către statele membre. Prezenta propunere a Comisiei are în vedere o decizie, care nu va necesita transpunere în legislația națională, care de altfel ar trebui să fie abrogată la 1 iunie 2009, atunci când intră în vigoare Regulamentul (CE) nr. 1907/2006 (REACH).

2.4

Se înțelege că o propunere finală cu trimitere la Directiva 76/769/CEE a Consiliului va fi înaintată în lunile următoare. Aceasta se referă și la o decizie privind restricțiile de comercializare și utilizare a diclormetanului. Toate propunerile următoare privind restricționarea comercializării și utilizării de substanțe și preparate periculoase vor face trimitere la Regulamentul (CE) nr. 1907/2006 (REACH).

2.5

Substanțele (și orice preparat care le conține) pentru care s-au considerat necesare restricții de comercializare și utilizare au rezultat, în general, din evaluarea anumitor „substanțe prioritare” în temeiul Regulamentului (CEE) nr. 793/93 al Consiliului. Au fost întocmite patru liste pentru evaluare, ultima fiind datată 30 octombrie 2000, spre a fi puse în aplicare de autoritățile competente din statele membre. Din 141 de substanțe repertoriate, 83 au primit rapoarte de evaluare a riscurilor (RAR). 39 dintre acestea au fost evaluate de comitetele științifice ale UE, iar rezultatele au fost publicate în Jurnalul Oficial. S-a convenit asupra unor măsuri restrictive pentru 22 de substanțe. Măsurile restrictive pentru alte 4 substanțe (identificate și discutate în cele ce urmează, la punctele 5-9.9, precum DEGME, DEGBE, MDI și ciclohexan) sunt cuprinse în propunerea examinată aici.

2.6

Progresul lent înregistrat în baza acestui regulament a fost citat ca unul din principalele motive ale introducerii unei noi abordări pentru toate substanțele „existente”, în cadrul Regulamentului (CE) 1907/2006 (REACH). Prin urmare, Regulamentul (CEE) nr. 793/93 al Consiliului va fi abrogat la 1 iunie 2009.

2.7

Mai multe substanțe care nu au fost incluse în cele patru liste inițiale de priorități au fost de asemenea evaluate sub aspectul efectului asupra sănătății oamenilor și asupra mediului și/sau au făcut făcute propuneri de restricționare a comercializării și utilizării, noi probleme fiind abordate la cererea statelor membre. Azotatul de amoniu este una dintre aceste substanțe.

2.8

Azotatul de amoniu se află într-o situație particulară și specială, deoarece proprietățile sale sunt bine cunoscute și, prin urmare, nu a necesitat o evaluare privind efectele asupra sănătății sau a mediului. A fost utilizat mult timp în cantități foarte mari ca îngrășământ pe bază de azot și nu a creat riscuri neașteptate la locul de muncă utilizatorilor profesionali sau consumatorilor de la nivelul aplicațiilor în gospodărie. Din nefericire, este totodată un component eficient, ieftin și foarte utilizat al explozivilor folosiți legal, în industrie sau în scopuri militare, și ilegal, de teroriști. Acesta este motivul pentru care se solicită restricționarea comercializării și utilizării acestuia în temeiul Directivei 76/769/CEE a Consiliului.

2.9

Ar fi putut fi ales alt temei juridic, din legislația privind terorismul sau la precursorii de explozivi, dar în cadrul Tratatului UE actual aceasta ar fi necesitat unanimitate în rândul statelor membre. Situația se va schimba odată cu ratificarea Tratatului de la Lisabona de către toate statele membre, dar aceasta va mai necesita timp.

2.10

Se înțelege că este probabil ca alți precursori de droguri și explozivi să fie adăugați la anexa XVII la Regulamentul (CE) nr. 1907/2006 (REACH) și prin urmare se consideră că pentru moment aceasta este acțiunea adecvată.

2.11

Cele de mai sus se referă la substanțe „existente”, adică la cele 100 195 de substanțe care au fost luate în considerare ca existente pe piața Comunității Europene între 1 ianuarie 1971 și 18 septembrie 1981. Acestea sunt repertoriate în Inventarul European al Produselor Chimice Comercializate (EINECS) publicat în Jurnalul Oficial al UE în 1990. Substanțele introduse pe piață după 18 septembrie 1981 sunt definite ca „noi” și necesită o notificare detaliată înainte de comercializare, pentru a proteja sănătatea oamenilor și mediul.

3.   Rezumatul propunerii Comisiei

3.1

Propunerea Comisiei urmărește să protejeze sănătatea oamenilor, în special pe cea a consumatorilor, menținând în același timp piața internă pentru trei substanțe (DEGME, DEGBE și ciclohexan) aflate pe prima listă de priorități, din 25 mai 1994, și o substanță (MDI) de pe a treia listă de priorități, din 27 ianuarie 1997, în conformitate cu Regulamentul (CEE) nr. 793/93 al Consiliului.

3.2

În consens cu Recomandarea Comisiei 1999/721/CEE din 12 octombrie 1999 și cu recomandările similare ulterioare privind evaluarea riscurilor și strategiile de reducere a riscurilor în cazul anumitor substanțe, se propune o serie de restricții specifice și foarte detaliate, care se vor aplica numai vânzărilor către publicul larg și nu vor avea nici un efect asupra condițiilor la locul de muncă sau asupra mediului. Se estimează că, pentru sectorul în cauză și societate în general, costurile sunt minime și deci că acțiunile propuse sunt proporționale cu riscurile identificate. În cazul preparatelor care conțin MDI, se solicită date suplimentare.

3.3

O a cincea substanță, azotatul de amoniu, folosit pe scară largă ca îngrășământ, este adăugată aici din cauza capacității sale oxidative și, în special, a capacității de a exploda în amestec cu alte substanțe. Restricțiile propuse urmăresc să garanteze că toate îngrășămintele cu azotat de amoniu îndeplinesc normele de securitate comune și, în plus, să limiteze gama de produse pe bază de azotat de amoniu vândute publicului larg, cu scopul de a reduce cantitatea care poate fi cu ușurință deturnată către utilizări ilegale. Astfel, se poate considera că restricționarea este în avantajul sănătății și siguranței publicului larg. Utilizatorii profesionali (producătorii agricoli și fabricanții legali de explozivi) nu vor fi afectați de această restricționare. Deși costurile (și beneficiile) se dovedesc dificil de cuantificat, sunt estimate ca fiind proporționale cu riscurile identificate (și măsurile propuse).

3.4

Decizia ar urma să intre în vigoare în a treia zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al UE.

3.5

Propunerea este însoțită de un memorandum explicativ, un document de lucru al serviciilor Comisiei (raportul studiului de impact) și, pentru cele patru substanțe evaluate în temeiul Regulamentului (CEE) 793/93 al Consiliului, rapoarte ample și detaliate de evaluare a riscurilor (RAR) publicate de Biroul European pentru Substanțe Chimice, împreună cu materialele suplimentare, cu argumente pro și contra, elaborate de diferite comitete științifice și alte organisme care au ajutat la prelucrarea sau la evaluarea datelor relevante.

4.   Observații generale

4.1

Așa cum a fost cazul cu modificările anterioare la Directiva 76/769/CEE a Consiliului, această propunere se referă la substanțe neînrudite care, din motive de claritate, vor fi discutate separat.

5.   2-(2-metoxietoxi)etanol (DEGME)

5.1

DEGME este un glicol-eter cu punct de fierbere înalt, miscibil cu apa, folosit în mod obișnuit ca intermediar în chimia de sinteză, co-solvent în diferite produse de uz gospodăresc sau ca agent antigel de temperatură joasă, de exemplu pentru carburanții de aviație. Potrivit RAR elaborat pentru Guvernul olandez și încheiat în iulie 1999, producția totală a Europei la începutul anilor '90 era de aproximativ 20 000 de tone, din care puțin peste jumătate era destinată exportului.

5.2

Expunerea consumatorilor la această substanță era urmarea introducerii sale în vopsele și agenți decapanți pentru aplicații casnice, neprofesionale, de tipul „do-it-yourself”. Așa cum se poate anticipa din proprietățile fizice, DEGME este ușor absorbit prin piele și, în absența utilizării cu regularitate a unui echipament de protecție garantat, reprezenta un risc pentru consumatori prin expunere cutanată.

5.3

Potrivit celor mai recente sondaje, DEGME a fost acum înlocuit de alți solvenți în toate vopselele și toți agenții decapanți vânduți publicului larg. Prin urmare, acțiunea adecvată este de a asigura menținerea acestei situații pentru produsele fabricate sau importate în UE. Prin urmare, propunerea garantează că, la 18 luni de la intrarea în vigoare a deciziei, DEGME nu va fi introdus pe piață drept component de vopsele sau de agenți decapanți în concentrații egale sau mai mari de 0,1 % din masă (adică nu peste nivelurile rezultate din contaminarea cu DEGME a altor componenți admiși sau din procesul de fabricare a acestora, unde DEGME poate fi produs secundar). Sectoarele industriale afectate consideră că aceasta este o reacție rezonabilă. Prin urmare, CESE sprijină această limitare a comercializării și utilizării DEGME.

6.   2-(2-butoxietoxi)etanol (DEGBE)

6.1

DEGBE este un alt membru al grupului glicol-eterilor, cu punct de fierbere ușor mai ridicat decât DEGME, dar cu proprietăți fizice asemănătoare, inclusiv miscibilitatea cu apa. Este utilizat pe scară largă în vopselele pe bază de apă, unde ajută la formarea filmului și mărește durabilitatea. Acest lucru reduce frecvența vopsirii și limitează expunerea generală. RAR a estimat că producția totală din Europa era de aproximativ 46 000 de tone în 1994; până în 2000 aceasta a crescut la 58 000 de tone, din care 33 000 de tone au fost utilizate în vopsele.

6.2

RAR a identificat un oarecare risc de iritare a căilor respiratorii ca urmare a inhalării de picături fine în timpul utilizării prin pulverizare a vopselelor pe bază de apă care conțin DEGBE. Inhalarea vaporilor rezultați în urma aplicării cu pensula sau cu rola nu prezintă risc toxicologic.

6.3

Pe baza probelor prezentate după încheierea RAR în 1999, și recunoscând dificultatea de a înlocui DEGBE, care este un component esențial al vopselelor pe bază de apă, s-a concluzionat că pentru protecția sănătății consumatorilor este adecvată stabilirea unui nivel de maximum 3 % din masă de DEGBE în vopselele destinate aplicării prin pulverizare. Vopselele cu concentrații mai mari de DEGBE pot fi introduse pe piață pentru vânzare către publicul larg, dar numai cu marcajul „A nu se utiliza în dispozitive de vopsire prin pulverizare”. Vânzările către utilizatorii profesionali, în cazul cărora este mai probabil să poarte echipament de protecție corespunzător, nu vor fi afectate. Canalele de distribuție sunt considerate individualizate în suficientă măsură pentru a face posibilă această diferențiere.

6.4

Aceste măsuri vor intra în vigoare la 18-24 de luni de la intrarea în vigoare a deciziei, pentru a acorda suficient timp în vederea tuturor reformulărilor și reetichetărilor necesare. Sectoarele industriale afectate consideră că aceasta este o reacție rezonabilă. Prin urmare, CESE sprijină această limitare a comercializării și utilizării DEGBE, considerând că este o modalitate corespunzătoare de protecție a sănătății consumatorilor și de menținere a pieței interne.

7.   Metilen-difenil diizocianat (MDI)

7.1

MDI este numele dat unui amestec de produse asemănătoare între ele (izomeri), care în stare pură se prezintă sub forma unui solid cu consistența cerii, dar care, în general, sunt disponibile sub forma unui lichid vâscos cu capacitate mare de reacție. Potrivit RAR, producția mondială din 1996 a depășit 2 500 000 de tone, din care 500 000 au fost produse în UE. În prezența unor polioli cu masă moleculară redusă sau a unor glicoli (sau chiar în prezența apei) și a unui agent de expandare, MDI reacționează extrem de rapid, rezultând spume poliuretanice. Acestea pot fi rigide sau flexibile și au o gamă largă de utilizări în construcții și în alte domenii, ca adezivi, componente structurale, agenți de etanșeizare, umpluturi și masticuri.

7.2

Expunerea consumatorilor rezultă în principal din utilizarea unor spume mono-component, vândute în recipiente spray pentru ca entuziaștii activităților gospodărești de tipul „do it yourself” să umple golurile neregulate din zidăria de ghips sau de cărămidă ori să etanșeizeze cadrul ușilor și ferestrelor nou-montate. Vânzările anuale totale de MDI în acest sector se ridică la 10 000 de tone. Această cantitate este suficientă pentru producția a 36 de milioane de recipiente anual, pentru consumatori, și 134 de milioane de recipiente pentru utilizatorii profesionali. Produsele alternative — de exemplu fibra de sticlă pentru etanșeizarea cadrului ferestrelor — sunt mai dificil de utilizat și ar ridica alte probleme.

7.3

Cuantificarea riscurilor pentru consumatori în ceea ce privește expunerea și sensibilizarea pielii și a căilor respiratorii, bazată pe probe din expunerea la locul de muncă, nu a fost ușoară. Eșantioane ale izomerilor în stare pură sunt greu de obținut. Din cauza reacției foarte rapide a MDI cu apa, având ca produs un solid insolubil inert chimic, este dificilă testarea standard pentru a stabili gradul de pericol. Cantitatea disponibilă este limitată de modul de utilizare de către consumator, și anume pulverizare printr-un tub direcțional dintr-un recipient ținut în mână. Un recipient standard se golește în 2-4 minute. Întărirea rapidă în prezența vaporilor de apă din aer îndepărtează MDI. Produsul de reacție final este un solid inert din punct de vedere chimic și nepericulos. Utilizarea probabilă se produce în circumstanțe excepționale (să se umple sau să se etanșeizeze un anumit orificiu, o ușă sau o fereastră), este rară (pentru cei mai mulți utilizatori) și cu siguranță nu seamănă cu expunerea zilnică la locul de muncă. Ca în toate cazurile de aplicații de tipul „do it yourself”, echipamentul de protecție poate sau nu să fie folosit în mod constant.

7.4

Având în vedere cele de mai sus, nu este surprinzător că, deși există riscuri teoretice, s-a dovedit dificil sau chiar imposibil să se identifice vreun caz de sensibilizare efectivă a pielii sau a căilor respiratorii în cazul publicului larg (sau chiar la locul de muncă, unde se pot aplica măsuri corespunzătoare de protecție). Aceasta înseamnă că este și mai dificil să se identifice un răspuns proporțional, rentabil și practic.

7.5

În acest sens, studiul de impact arată, în mod rezonabil, că se pot distribui mănuși din polietilenă ușoare, ieftine și perfect adecvate odată cu fiecare recipient vândut către publicul larg pentru utilizare ocazională, dar nu și mănuși din neopren sau nitril, așa cum cer aplicațiile industriale. Spre deosebire de mănușile ușoare, măștile anti-praf ușoare, de bumbac, care pot fi distribuite odată cu fiecare recipient, ar fi ineficiente în caz de risc real, în timp ce masca de gaze completă, care protejează împotriva tuturor expunerilor la gaze, ar costa de zece ori mai mult decât recipientul, fără nici o garanție că va fi folosită atunci când este necesar.

7.6

Prin urmare, Comisia propune ca toate recipientele vândute către publicul larg să conțină mănuși de polietilenă (de exemplu împăturite în capac) și ca recipientul să fie etichetat corespunzător cu privire la pericolul (atipic) de reacții alergice la MDI la care se expun cei deja sensibili sau de reacții similare cu cele astmatice (la bolnavii de astmă) sau de reacții cutanate (la cei care au deja probleme dermatologice).

7.7

CESE sprijină prima dintre aceste măsuri, și anume furnizarea de mănuși de polietilenă, care ar trebui purtate în orice caz pentru majoritatea aplicațiilor din categoria „do it yourself”. Dacă se dorește ca această măsură importantă și proporțională să rămână aplicabilă, ar trebui respinsă orice cerință de conformare la standarde mai stricte care ar împiedica distribuirea mănușilor.

7.8

CESE are însă îndoieli cu privire la conținutul etichetării suplimentare propuse, chiar dacă se acordă timpul cuvenit pentru ca aceasta să poată fi introdusă cu costuri moderate. De exemplu, nu este clar cum ar putea ști un membru al publicului larg că „este sensibil la diizocianați, alții decât MDI” — sau de ce ar fi acest lucru atât de important. Așa cum bolnavii cronici de astmă sau dermatite știu bine, aproape fiecare produs gospodăresc sau din categoria „do it yourself” poate provoca o reacție adversă acută. În această situație, o bună ventilație și utilizarea de echipament de protecție (mănuși) sunt ambele importante — ca și recomandarea de a înceta utilizarea produsului de îndată ce apar simptomele unei reacții adverse. Acestea sunt recomandări utile pentru toți consumatorii, indiferent de antecedentele medicale, și trebuie incluse pe etichetă. Dat fiind că recipientele, și deci etichetele, sunt mici, toate aceste recomandări trebuie să fie clare, la obiect și lizibile în condiții normale de utilizare. Dacă sunt necesare instrucțiuni de utilizare sau de siguranță suplimentare, acestea ar trebui incluse într-un pliant însoțitor.

7.9

De asemenea, CESE are îndoieli cu privire la propunerea de la punctul (3), potrivit căreia „Persoanele fizice sau juridice care introduc pe piață pentru prima dată preparate care conțin MDI trebuie ca, în trei ani … să strângă date privind posibilele cazuri de indivizi care au suferit alergii respiratorii … și să pună aceste date la dispoziția Comisiei … conform unui protocol de studiu care să implice centre specializate și care să fie aprobat de Comisie …” pentru a demonstra că nu sunt necesare restricții suplimentare. Dat fiind că MDI este în uz de rutină încă din anii '70 și că, așa cum s-a menționat mai sus, vânzările depășesc în prezent 36 de milioane de recipiente pe an de la producători existenți, care nu sunt afectați de această cerință, este greu să consideri această măsură ca fiind altceva decât o barieră slab justificată în calea intrării pe piață a unor noi producători.

7.10

Raportul studiului de impact al Comisiei explică această cerință ca rezultând din preocuparea exprimată în RAR că „unele riscuri de alergie respiratorie la lucrători … ar putea eventual să fie relevante și pentru consumatori”. Mai departe în același paragraf se afirmă că „informațiile disponibile până în prezent de la centrele de toxicologie par să indice că nu există sau există foarte puține cazuri de alergii respiratorii provocate de produse care conțin MDI”. Oricare ar fi limitările presupuse ale acestui mod de colectare a informațiilor, nu este clar de ce propunerea Comisiei ar fi mai restrictivă. Prin urmare, această propunere pare disproporționată față de un risc recunoscut ca ipotetic și nesusținut de nici o probă rezultată în urma utilizării efective și pe scară largă.

7.11

Prin urmare, CESE recomandă retragerea acestei componente a restricției de comercializare și utilizare. Dacă există încă îndoieli justificate cu privire la siguranța acestor produse care pe termen scurt nu pot fi înlocuite, acestea ar trebui discutate cu producătorii și ar trebui urmate procedeele adecvate de colectare și evaluare a datelor.

8.   Ciclohexanul

8.1

Ciclohexanul este un lichid incolor, fabricat în cantități foarte mari prin hidrogenarea benzenului. Este utilizat aproape în întregime (> 95 %) la sinteza acidului adipic și mai departe la fabricarea nailonului. La nivel mondial, capacitatea actuală de producție depășește 5 000 000 de tone, din care aproximativ 1 500 000 de tone în UE. Procesele se desfășoară în sisteme închise și nivelurile de expunere sunt coborâte. Ciclohexanul apare și în mod spontan în produsele de combustie, inclusiv în fumul de tutun, în țiței și plante, precum și în vaporii de benzină.

8.2

Cicloxanul este utilizat ca solvent pentru, printre altele, a adezivilor de contact pe bază de neopren folosiți în industria pielăriei (încălțăminte), în industria de echipamente auto și cea a construcțiilor. Utilizarea include instalarea de mochete pe suprafețe mari, executată de specialiști, și lucrări asemănătoare pe scară mai mică sau alte aplicații de tipul „do it yourself” executate de publicul larg. Utilizarea pentru adezivi este în UE sub 1 000 de tone pe an.

8.3

Așa cum este cazul cu toate hidrocarburile, o bună ventilație și utilizarea echipamentului de protecție sau de respirație adecvat sunt esențiale. Acestea pot fi garantate la un nivel rezonabil pentru uzul profesional, dar nu și pentru publicul larg. În orice caz, ca și în cazul preparatelor care conțin MDI, proprietățile fizice ale produselor comercializate limitează riscurile în mod semnificativ. Adezivii de contact cu uscare rapidă sunt ideali pentru aplicațiile la scară redusă, dar este extrem de dificil pentru un utilizator non-profesional să îi utilizeze pe scară largă. Prin urmare, limitarea dimensiunilor ambalajului pentru produsele vândute publicului larg pare să fie o soluție adecvată și general acceptată.

8.4

Prin urmare, Comisia propune ca ciclohexanul să fie introdus pe piață drept component al adezivilor pe bază de neopren disponibili la vânzare către marele public în ambalaje care să nu depășească 650 de grame. Toate ambalajele ar trebui marcate cu „A nu se folosi pentru instalarea de mochete” și ar trebui să conțină avertizarea „A nu se folosi în condiții de ventilație slabă”.

8.5

Testele practice pentru scenariile cele mai nefavorabile, de exemplu instalarea unor panouri mari de plută pe un perete interior, sugerează că măsurile propuse limitează în mod adecvat expunerea consumatorilor, care, ca și în celelalte cazuri discutate anterior, este probabil să se producă rar și să fie de scurtă durată. Se pare că nu există dovezi privind raportarea unor incidente reale ca urmare a utilizării adezivilor pe bază de neopren, deși sunt utilizați pe scară largă și de mult timp. În orice caz, măsurile pot fi introduse fără să producă nici un inconvenient nici producătorilor, nici consumatorilor. Prin urmare, CESE sprijină această limitare a comercializării și utilizării ciclohexanului ca fiind proporțională cu riscurile prezentate mai sus.

9.   Azotatul de amoniu

9.1

Azotatul de amoniu este o substanță solidă, de culoare albă, comercializat sub formă de pelete și care este produs de peste 100 de ani din amoniacul rezultat din gazele naturale. Producția mondială depășește 20 000 000 de tone. Este o substanță importantă ca îngrășământ pe bază de azot și materie primă pentru explozivi. Această din urmă proprietate, precum și accesibilitatea și costul redus, au atras atenția teroriștilor. Sunt necesare și alte componente, de exemplu motorina, dar și acestea sunt ușor de achiziționat. Azotatul de amoniu a fost timp de mulți ani explozivul preferat al IRA și a fost de asemenea utilizat în marile atentate din Oklahoma, World Trade Centre și Bali. Recent, a fost utilizat în atacurile grupurilor extremiste care operează in Londra și în alte capitale europene. Rețetele de fabricare a unor astfel de dispozitive sunt disponibile pe internet. Și o cantitate de 2 kg poate avea efecte devastatoare. Cantități de peste 500 de kg se pare că pot fi obținute fără dificultăți de anumiți membri ai publicului larg, eventual prin cumpărarea repetată a unor cantități mici din magazinele cu articole de grădinărit sau cele de vânzare cu amănuntul. Ținerea sub control a acestei situații este în mod clar dificilă.

9.2

În cazul utilizatorilor profesionali (producători agricoli), controlul se exercită prin menținerea la dimensiuni mari a încărcăturii minime (astfel încât un singur pachet nu poate fi ușor transportat sau eliminat ilegal) și prin impunerea unei supravegheri atente a produsului în toate etapele lanțului de aprovizionare. În forma în care este furnizat în general, azotatul de amoniu este instabil și se poate descompune, devenind inutilizabil. Prin urmare, trebuie depozitat cu grijă și utilizat cât mai curând posibil. Acest lucru limitează cantitățile disponibile pentru deturnare către alte scopuri.

9.3

Azotatul de amoniu poate fi furnizat in mai multe concentrații (% azot) și cu sau fără alte elemente esențiale (de obicei derivați ai fosforului și potasiului). În stare pură conține aproximativ 35 % azot. Pentru a evita vătămarea vegetației este necesar un anumit grad de diluție. Diferitele diluții pot fi produse prin amestecarea componentului activ cu umplutură inertă, cum este creta, sau prin reacții chimice care produc raportul dorit între componentele active. Produsele vândute producătorilor agricoli pot să conțină peste 28 % azot. Aceste îngrășăminte cu conținut înalt de azot sunt controlate în temeiul Regulamentului (CE) nr. 2003/2003, pentru a garanta că eliberează cantitatea necesară de azot și că pot fi utilizați în condiții de siguranță, fără risc de explozie. Îngrășămintele conforme cu aceste standarde pot fi etichetate „îngrășăminte CE” și pot fi comercializate dincolo de frontierele naționale. Îngrășămintele care nu sunt conforme cu standardele nu pot fi comercializate peste frontierele naționale și sunt cunoscute ca „îngrășăminte naționale”. Produsele destinate consumului larg au de obicei un conținut de azot de 20-25 %. Cu cât conținutul de azot este mai scăzut, cu atât sunt mai mari costul transportului pe unitatea de îngrășământ și volumul de substanță care trebuie aplicată pe o suprafață dată. Deși îngrășămintele cu azotat de amoniu sunt considerate esențiale pentru agricultura în scop comercial, nu tot astfel stau lucrurile cu cantitățile mult mai mici vândute către publicul larg prin magazinele de vânzare cu amănuntul, caz în care pot fi înlocuite cu alte produse.

9.4

Din punctul de vedere al unei persoane care dorește să producă explozivi ilegali, cu cât conținutul de azot este mai mare, cu atât este mai bine. Pentru preparatele obținute prin amestecare mecanică, concentrația se poate reface prin simpla solubilizare urmată de recristalizare. Însă refacerea concentrației în amestecurile în care s-au format legături chimice este dificilă sau imposibilă. Potrivit unor experți guvernamentali danezi, azotatul de amoniu a explodat la concentrații în azot coborâte până la 16 %. Cu timp și cu resurse totul este posibil, deși în cele din urmă devin mai atractive rețete concurente, care folosesc materii prime la fel de ușor disponibile. Aceste rețete sunt descrise în Manualul Teroristului și alte resurse de pe internet accesibile publicului larg.

9.5

În urma atentatelor de la Madrid din martie 2004, Consiliul European a elaborat o Declarație privind combaterea terorismului. Aceasta instituie un grup operativ de experți în domeniul securității explozivilor pentru securitatea explozivilor (ESETF), însărcinat cu elaborarea unui plan de acțiune pentru a combate utilizarea dispozitivelor explozive de către teroriști. Elaborarea planului s-a încheiat în iunie 2007. Una din cele 47 de acțiuni specifice constă în instituirea unui comitet permanent de experți pentru precursorii de explozivi (SCEEP). Sunt implicați mai mulți specialiști din sectorul public și din cel privat, cu contribuții ale CEFIC și FECC, reprezentând producătorii și distribuitorii de produse chimice, și EFMA, reprezentând producătorii de îngrășăminte.

9.6

Scopul propunerii examinate aici este de a aduce toate îngrășămintele cu azotat de amoniu vândute producătorilor agricoli (sau distribuitorilor) la standardele stabilite în Regulamentul (CE) nr. 2003/2003 și de a limita conținutul de azot al produselor vândute publicului larg. Dacă propunerea se adoptă, azotatul de amoniu nu va putea fi înlocuit pe piața de desfacere către publicul larg timp de 18 luni de la intrarea în vigoare a deciziei ca substanță sau în preparate care conțin 20 % din masă sau mai mult azot raportat la azotatul de amoniu.

9.7

CESE sprijină pe deplin prima parte a propunerii, și anume ca toate îngrășămintele cu conținut înalt de azot furnizate producătorilor agricoli, comercializate sau nu dincolo de frontierele naționale, să respecte Regulamentul (CE) nr. 2003/2003.

9.8

În ceea ce privește cea de-a doua restricție, privind vânzările către publicul larg, CESE observă că volumul acestora s-ar putea dovedi mai mare cu peste 50 000 de tone decât s-a crezut inițial și că EFMA, în numele producătorilor de îngrășăminte, a acceptat limita de 20 % conținut în azot pentru îngrășămintele obținute prin amestecare mecanică (acelea a căror concentrație se poate reface fără dificultate), dar a propus o limită de 24,5 % pentru amestecurile cu formare de legături chimice (caz în care este mult mai dificil). Dat fiind că discuțiile cu SCEEP continuă, aceasta și alte posibilități necesită o explorare detaliată înainte de finalizarea deciziei. Dacă se urmăresc progrese reale în limitarea accesului la precursorii de explozivi, este esențială existența unui acord și a unui angajament deplin al diferitelor părți interesate, aici fiind incluși producătorii, distribuitorii, magazinele de vânzare cu amănuntul și publicul larg, indiferent de ce se știe despre combaterea terorismului.

9.9

CESE acceptă cu o anumită reținere faptul că Directiva 76/769/CEE a Consiliului este singurul temei juridic aflat la dispoziția Comisiei pe termen scurt și că, în consecință, măsurile au trebuit să fie propuse și discutate în acest mod. Comitetul speră să fie instituit un sistem mai bun odată cu ratificarea Tratatului de la Lisabona de către toate statele membre.

10.   Observații specifice

10.1

CESE își exprimă regretul, așa cum a procedat și în avizele privind modificările anterioare ale Directivei 76/769/CEE a Consiliului, că acestea continuă să grupeze produse neînrudite, asupra cărora trebuie luate decizii separate. Aceasta nu este o bună practică și nu servește unui scop util. Cu siguranță nu este un exemplu de bună guvernanță. Comitetul speră că de la 1 iunie 2009 se va institui o procedură îmbunătățită, în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1907/2006 (REACH).

10.2

CESE observă, de asemenea, perioada îndelungată necesară pentru a produce efecte. Prima listă de priorități a fost publicată în mai 1994. Chiar dacă prezenta propunere este abordată în regim accelerat, așa cum este de dorit, va produce puține efecte pe piață până la sfârșitul anului 2010 (și chiar atunci va fi dificil să se constate ce îmbunătățiri s-au înregistrat în materie de sănătate). De asemenea, este dificil ca aceste întârzieri să fie datorate exclusiv producătorilor, cărora li s-a solicitat să furnizeze datele care stau la baza RAR, deoarece datele sunt disponibile de câtva timp. Dacă situația se explică prin lipsa de resurse în cadrul Comisiei, al comitetelor științifice sau a altor organisme sau agenții responsabile cu siguranța publicului, această problemă trebuie abordată înainte de 1 iunie 2009, când volumul de muncă va fi mult mai mare și, în mare parte, fără caracter prioritar.

10.3

CESE sprijină ferm Declarația Consiliului din 2004 privind combaterea terorismului și diferitele acțiuni care i-au urmat și consideră că societății civile îi revine un rol-cheie în acest sens. Prin urmare, speră să fie considerat un interlocutor util și o parte interesată în proces, menționând că sunt în curs de elaborare mai multe avize privind acest subiect. Este esențial să se convină asupra unor acțiuni proporționale cu riscurile și asupra traseelor legislative care ar trebui parcurse pentru a asigura reacții eficiente și oportune din partea celor afectați, pentru obținerea păcii și a securității pe termen lung în cadrul și în jurul Uniunii Europene.

Bruxelles, 12 martie 2008

Președintele

Comitetului Economic și Social European

Dimitris DIMITRIADIS


9.8.2008   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 204/19


Avizul Comitetului Economic și Social European privind propunerea de regulament al Consiliului de înființarea a întreprinderii comune „Pile de combustie și hidrogen”

COM(2007) 571 final — 2007/0211 (CNS)

(2008/C 204/04)

La 30 noiembrie 2007, în conformitate cu articolul 95 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, Consiliul a hotărât să consulte Comitetul Economic și Social cu privire la

Propunerea de regulament al Consiliului de înființare a întreprinderii comune „Pile de combustie și hidrogen”.

Secțiunea pentru piața unică, producție și consum, însărcinată cu pregătirea lucrărilor Comitetului pe această temă, și-a adoptat avizul la 27 februarie 2008. Raportor: dl Dantin.

În cea de-a 443-a sesiune plenară, care a avut loc la 12 și 13 martie 2008 (ședința din 12 martie), Comitetul Economic și Social European a adoptat prezentul aviz cu 117 voturi pentru, 0 voturi împotrivă și 7 abțineri.

1.   Concluzii și recomandări

1.1

Comitetul aprobă decizia privind înființarea întreprinderii comune „Pile de combustie și hidrogen”. Într-adevăr, CESE consideră că relansarea, prin intermediul acestui principiu, a investițiilor din cercetare-dezvoltare printr-o finanțare de tip public-privat poate furniza întreprinderilor un cadru de referință sigur, permițând depășirea fragmentării actuale a finanțării comunitare și coordonarea cercetărilor mult prea adeseori disparate, favorizând astfel eficacitatea acestora.

1.2

Salută alegerea acestui sector, care permite poziționarea simultană în Strategia de la Lisabona și în Obiectivele de la Barcelona privitoare la mijloacele consacrate cercetării și dezvoltării, precum și în alte politici comunitare, destinate în special mediului și dezvoltării durabile.

1.3

Prin avizarea favorabilă a propunerii examinate, CESE subliniază în primul rând importanța acordată de UE strategiei propuse în materie de investiții și de coordonare a cercetărilor. Comitetul consideră că această strategie reprezintă un sprijin important pentru crearea unui spațiu european de cercetare.

1.4

Cu toate acestea, având în vedere multitudinea surselor de finanțare și a participărilor, precum și volumul considerabil de resurse comunitare mobilizate, ar fi oportună o mai bună definire a utilizării și atribuirii produselor finale ale cercetării, în special în ceea ce privește proprietatea intelectuală și chestiunea brevetelor. Definirea insuficientă din prezent a fost deja semnalată de Comitet în avizul său privind crearea întreprinderilor comune IMI și Clean Sky. În cazul prezentei inițiative tehnologice comune (ITC), această insuficiență riscă să se dovedească și mai sensibilă, în măsura în care produsul finit va interesa întreprinderi concurente de pe piață, în special constructorii de automobile.

1.5

În sfârșit, Comitetul consideră că sunt necesare următoarele:

o reală simplificare a procedurilor, în special din cauza rolului negativ pe care l-a jucat complexitatea administrativă din programele anterioare de cercetare-dezvoltare. Din acest punct de vedere, CESE regretă că nu s-a încheiat niciun bilanț serios pentru a constata cauzele dificultăților presupuse cu care s-au confruntat PTE (platformele tehnologice europene), pentru a evita alte dificultăți;

un program de informare care să contribuie la mobilizarea resurselor economice necesare, atât publice, cât și private;

introducerea unor programe de formare profesională care să permită adaptarea calificărilor lucrătorilor la locurile de muncă generate de această ITC.

2.   Introducere

2.1

Propunerea de regulament examinată urmărește să lanseze unul din primele parteneriate europene public-privat în sectorul cercetării și dezvoltării și constituie una din cele șase inițiative tehnologice comune (ITC). Acest parteneriat, denumit întreprinderea comună „Pile de combustie și hidrogen”, are în vedere un sector strategic pentru diversificarea și disponibilitatea viitoare în materie de energie.

2.2

Obiectivul general al acestei întreprinderi comune este de a permite sectorului energetic, statelor membre și Comisiei să-și pună resursele în comun, în avantajul programelor de cercetare respective.

2.3

Spre deosebire de strategia tradițională, prin care proiectele beneficiază de finanțare publică acordată fiecărui caz în parte, ITC vizează programe de cercetare la scară largă și care dispun de obiective de cercetare strategice comune. Această nouă abordare ar trebui să creeze o masă critică pentru cercetarea și inovarea europeană, să consolideze comunitatea științifică din principalele domenii strategice și să armonizeze finanțarea proiectelor, pentru ca rezultatele cercetării să poată fi exploatate mai rapid. ITC se referă la sectoare determinante, în care instrumentele actuale nu au nici importanța, nici rapiditatea necesară pentru a permite Europei să mențină sau să obțină o poziție avantajoasă în concurența mondială. Este vorba despre domenii cărora o finanțare națională, europeană sau privată a cercetării le poate aduce o valoare adăugată considerabilă, în special prin stimularea creșterii nivelului investițiilor private în cercetare și dezvoltare.

2.4

Pilele de combustie sunt convertizoare de energie extrem de eficiente, care permit reducerea considerabilă a generării de gaze cu efecte de seră și de alți poluanți. În plus, permit flexibilizarea paletei energetice, în măsura în care pot funcționa cu hidrogen sau cu alți combustibili, precum gazele naturale, etanolul și metanolul, contribuind astfel în mod decisiv la protecția mediului și la lupta împotriva poluării.

2.5

Fiind vorba despre pilele de combustie și hidrogen, ITC denumită întreprinderea comună „Pile de combustie și hidrogen” își propune să contribuie la dezvoltarea competențelor esențiale în domeniu și să consolideze astfel competitivitatea în Europa. Prezenta propunere asigură cadrul juridic necesar pentru înființarea unei întreprinderi comune de acest tip.

2.6

În plus, întreprinderea comună „Pile de combustie și hidrogen” contribuie la punerea în aplicare a planului de acțiune pentru tehnologiile ecologice (PAET) prevăzut în Comunicarea COM(2004) 38 final, care include această platformă tehnologică printre acțiunile prioritare ale PAET.

3.   Context și observații generale

3.1

Deficitul de energie și lipsa de siguranță în aprovizionare compromit calitatea vieții cetățenilor și posibilitatea întreprinderilor europene de a rămâne competitive. Acești factori ar putea avea în viitor implicații grave, creând o instabilitate permanentă și creșterea prețurilor resurselor energetice.

3.2

Din aceste motive, pilele de combustie care funcționează cu hidrogen prezintă un interes sporit pentru viitor; într-adevăr, în afară de faptul că permit o diversificare a surselor de energie disponibile, acestea constituie și convertizoare de energie nepoluante, dat fiind că funcționarea lor nu generează decât vapori de apă. Celelalte tipuri de pile de combustie, care utilizează gaze naturale sau alți combustibili fosili, permit de asemenea reducerea emisiilor poluante, datorită randamentului lor superior.

3.3

Adoptarea hidrogenului ca vector energetic flexibil poate contribui la realizarea siguranței în aprovizionarea cu energie și la stabilizarea prețurilor energiei. Într-adevăr, hidrogenul poate fi produs din orice sursă de energie primară și astfel se diversifică paleta combustibililor pentru transporturi, care în prezent depind de petrol în proporție de 98 %.

3.4

La nivel mondial, în 2005, cifra de afaceri a sectorului pilelor de combustie s-a ridicat la aproximativ 300 de milioane EUR, din care numai 12 % pentru Europa; cât despre investițiile în domeniul cercetării, acestea sunt estimate la 700 de milioane EUR, din care 78 % sunt realizate în America de Nord și numai 10 % în Europa.

3.5

Prin urmare, structura actuală a sectorului pilelor de combustie și hidrogen din Europa este cu totul insuficientă, deși UE a investit fonduri publice considerabile, această temă figurând deja în portofoliul de cercetare „Energie și transporturi” din cel de-al șaptelea Program-cadru. Efortul european în materie de cercetare este prea îndepărtat de ceea ce se face în alte regiuni ale lumii; potrivit unui studiu comunitar (proiectul „HyLights” al DG TREN), Europa are în prezent o întârziere de cel puțin cinci ani față de Japonia și America de Nord în ceea ce privește vehiculele echipate cu pile de combustie.

3.6

Fără un impuls nou și concret în domeniul cercetării și dezvoltării, există riscul ca dezvoltarea industrială într-un domeniu atât de important ca acela al pilelor de combustie și hidrogen să acumuleze noi întârzieri față de concurenții mondiali, ceea ce va avea consecințe negative asupra dezvoltării industriale și a ocupării forței de muncă în domeniu.

3.7

Principalele probleme rezultate din analiză și din consultările inițiate de Comisie derivă din complexitatea cercetărilor necesare în domeniu și din absența uni acord complet la nivel comunitar pentru un plan de investiții pe termen lung.

3.8

În această situație, date fiind intervențiile necesare în domeniul inovării, care necesită resurse foarte ample, pare evident că nicio întreprindere și nicio instituție nu poate duce singură la bun sfârșit cercetările necesare.

3.9

Mijloacele disponibile în prezent, în afară de faptul că sunt insuficiente, nu sunt nici utilizate la maximum — demonstrând lacunele programelor și suprapunerile inutile; aceste mijloace nu sunt adecvate finanțării unui program pe scară largă la nivelul UE.

3.10

În plus, sectorul european al pilelor de combustie este insuficient coordonat între diferitele țări și domenii de activitate (medii universitare, noi întreprinderi industriale, IMM-uri de înaltă tehnologie etc.), ceea ce împiedică atât punerea în comun a cunoștințelor și a experienței, cât și obținerea progreselor tehnologice indispensabile îmbunătățirii performanțelor materialelor și reducerii costurilor și apte să răspundă așteptărilor unor noi clienți potențiali.

3.11

Conferirea unei dimensiuni europene cercetării în materie de pile de combustie și cu hidrogen constituie o opțiune impusă; într-adevăr, se pare că aceasta este singura soluție posibilă pentru a face față provocărilor dificile din domeniu.

3.12

Opțiunea pentru o întreprindere comună public-privată ar permite sectorului de cercetare-dezvoltare comunitar să facă saltul spre o cercetare eficientă, care întâmpină astăzi dificultăți în atingerea masei critice indispensabile. Se pare că acest lucru este esențial pentru depășirea actualei fragmentări a programelor de cercetare între diferitele state membre, acestea neputând să atingă masa critică indispensabilă, din lipsa mijloacelor de finanțare a programelor necesare.

4.   Coerența

4.1

Punctul de referință pentru programele de cercetare este al șaptelea Program-cadru (PC7). Dacă se dorește o economie concurențială și dinamică, este indispensabilă relansarea investițiilor în cercetare-dezvoltare.

4.2

Regulamentul examinat aici pare coerent cu politicile comunitare în materie de cercetare și cu Strategia de la Lisabona (competitivitate), precum și cu Obiectivele de la Barcelona (cheltuieli destinate cercetării) care prevăd o investiție de 3 % din PIB până în 2010.

4.3

În plus, regulamentul este coerent cu comunicarea Comisiei referitoare la inițiativa „O politică energetică pentru Europa”, lansată în ianuarie 2007, precum și cu planul strategic european pentru tehnologii energetice (planul SET) pentru care Comitetul elaborează în prezent un aviz (1) și care trebuie să constituie baza orientărilor în materie de tehnologii energetice pentru deceniul următor. De asemenea, este coerent cu alte domenii ale acțiunii comunitate, cum sunt mediul și dezvoltarea durabilă.

5.   Propunerea Comisiei

5.1

Propunerea de regulament al Consiliului de înființare a întreprinderii comune „Pile de combustie și hidrogen”, COM(2007) 571 final, se referă la dispozițiile celui de-al 7-lea Program-cadru (PC7), obiect al Deciziei 1982/2006/CE, care prevăd o contribuție comunitară la constituirea de parteneriate public-private pe termen lung, la scară europeană, în sectorul cercetării.

5.2

Aceste parteneriate sub formă de ITC (inițiative tehnologice comune) înlocuiesc fostele „platforme tehnologice europene” (PTE).

5.3

Prin Decizia 2006/971/CE privind programul specific „Cooperare”, Consiliul a subliniat necesitatea instituirii parteneriatelor public-private și a evidențiat șase sectoare în care inițiativele tehnologice comune ar putea relansa cercetarea europeană:

pilele cu hidrogen și pilele de combustie;

aeronautica și transportul aerian (2);

medicamentele inovatoare (3);

sistemele informatice integrate (4);

nanoelectronica (5);

GMES (Monitorizare Globală pentru Mediu și Securitate).

5.4

În contextul acestei strategii generale, propunerea de regulament examinată [COM(2007) 571 final] prevede aplicarea inițiativei tehnologice comune în cazul pilelor de combustie și a celor cu hidrogen prin intermediul creării unei întreprinderi comune, denumite întreprinderea comună „Pile de combustie și hidrogen”.

5.5

Întreprinderea comună trebuie considerată organism internațional cu personalitate juridică, în sensul articolului 22 din Directiva 2004/17/CEE a Parlamentului European și a Consiliului din 31 martie 2004 și al articolului 15 din Directiva 2004/18/CE. Aceasta va avea sediul la Bruxelles, iar activitățile sale se vor încheia la 31 decembrie 2017, în afara cazului de prorogare decisă de Consiliu și modificând regulamentul examinat.

5.6

Principalele obiective ale planului Comisiei de a înființa această întreprindere comună sunt expuse în detaliu la articolul I.2 din statutul întreprinderii comune, anexat la propunerea de regulament examinată aici:

poziționarea Europei în avangarda mondială a tehnologiilor pentru pile de combustie și hidrogen;

facilitarea dezvoltării comerciale a tehnologiilor pentru pile de combustie și hidrogen, datorită cărora forțele pieței vor putea genera beneficii publice semnificative;

atingerea masei critice în eforturile de cercetare necesare pentru a da încredere industriei, investitorilor publici și privați, factorilor de decizie și altor părți interesate să se angajeze într-un program pe termen lung;

facilitarea de noi investiții în cercetare, dezvoltare tehnologică și demonstrații tehnice în întreprinderi, precum și la scară națională și regională;

construirea Spațiului European de Cercetare;

promovarea inovării și a creării de noi lanțuri de valoare economică adăugată, inclusiv pentru IMM-uri;

facilitarea interacțiunii între întreprinderi, universități și centre de cercetare în materie de cercetare fundamentală;

încurajarea participării noilor state membre și țărilor candidate;

sprijinirea elaborării de noi reglementări și standarde, pentru a ridica barierele artificiale din calea comerțului cu hidrogen;

furnizarea către publicul larg a unor informații fiabile privind securitatea utilizării hidrogenului și avantajele noilor tehnologii pentru mediu, siguranța aprovizionării, costurile energetice și ocuparea forței de muncă.

6.   Temeiul juridic

6.1

Propunerea constă într-un regulament al Consiliului la care este anexat statutul întreprinderii comune. Aceasta are ca temei juridic articolul 171 din tratat. Întreprinderea comună va fi un organism comunitar, al cărui bilanț va intra sub incidența articolului 185 din Regulamentul (CE Euratom) nr. 1605/2002 al Consiliului. Prin urmare, trebuie să se țină seama de faptul că această inițiativă, prin însăși natura sa, implică parteneriatele public-private care beneficiază de o contribuție a sectorului privat cel puțin egală cu aceea a sectorului public.

7.   Înființarea

7.1

Membrii fondatori ai întreprinderii sunt:

a)

Comunitatea Europeană, reprezentată de Comisia Europeană;

b)

Gruparea industrială europeană pentru inițiativa tehnologică comună privind pilele de combustie și hidrogen.

7.2

După crearea întreprinderii comune, o grupare științifică reprezentând organismele de cercetare fără scop lucrativ ar putea deveni membru, cu condiția instituirii în prealabil a unei entități însărcinate să reprezinte comunitatea de cercetare.

8.   Finanțarea

8.1

Costurile administrative ale întreprinderii comune, detaliate la articolul 5 din regulament, sunt finanțate în mod egal de membrii fondatori.

8.2

Costurile de funcționare inerente sectorului cercetare-dezvoltare sunt finanțate în comun, prin contribuția financiară a Comunității și prin contribuțiile în natură ale entităților juridice de drept privat care participă la întreprindere. Contribuția entităților de drept privat trebuie să corespundă unei sume cel puțin echivalente cu contribuția Comunității.

8.3

Contribuția maximă a Comunității, fie că este cu titlu de costuri administrative, fie de funcționare a întreprinderii comune, este de 470 de milioane EUR. Comitetul apreciază că suma ar fi putut fi mai mare, dată fiind importanța cercetărilor care fac obiectul acestei ITC. În plus, costurile administrative sunt estimate la o sumă maximă de 20 de milioane EUR. Aceste fonduri provin din programul specific „Cooperare”, care pune în aplicare cel de-al șaptelea Program-cadru pentru cercetare și dezvoltare tehnologică, în conformitate cu dispozițiile articolului 54 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 1605/2002.

8.4

În cazul în care se constituie o grupare științifică (a se vedea punctul 7.2), contribuția sa se fixează la 1/12 din costurile administrative, cu reducerea corespunzătoare a contribuției Comisiei.

8.5

Cu excepția cazului în care se asigură finanțarea după 2013 (data închiderii celui de-al șaptelea Program-cadru), vor continua, în anii 2014-2017, numai proiectele pentru care a fost semnată o convenție de subvenționare cel târziu până la 31 decembrie 2013.

9.   Observații generale

9.1

CESE sprijină decizia de a constitui întreprinderea comună „Pile de combustie și hidrogen” și aprobă propunerea de regulament COM(2007) 572 final referitoare la aceasta. Comitetul ține să sublinieze în primul rând importanța pe care o are pentru Uniunea Europeană strategia propusă în materie de investiții și coordonare a cercetării, care conduce, în cazul acestei ITC, la accelerarea diversificării mixului energetic, în special în ceea ce privește sectorul transporturilor (6).

9.2

De altfel, așa cum a afirmat deja în avize privind alte reglementări rezultate din Decizia 2006/971/CE a Consiliului privind programul specific „Cooperare”, CESE consideră că relansarea investițiilor în cercetare-dezvoltare constituie un instrument adecvat pentru a furniza întreprinderilor un cadru de referință sigur, care să permită depășirea actualei fragmentări a finanțărilor comunitare și evitarea dispersării programelor.

9.3

CESE a susținut de la început cu vigoare, în numeroase avize, necesitatea ca angajamentul UE în cercetare și dezvoltare să fie din ce în ce mai puternic. Fiind în imposibilitatea de a cita toate aceste intervenții, ne limităm la a le reaminti pe ultimele două, aprobate cu o largă majoritate în ultima sesiune plenară, din 24 și 25 octombrie 2007, referitoare la întreprinderile comune Clean Sky și ENIAC.

9.4

Pe plan general: în Avizul (7) privind Cartea verde — Spațiul European de Cercetare: perspective noi, CESE confirmă că „sprijină obiectivul creării de infrastructuri de cercetare de clasă mondială în domeniile științifice și tehnologice, dar [că] acestea trebuie să beneficieze apoi de o finanțare durabilă și fiabilă”, reamintind totodată că „implicarea centrelor universitare și a institutelor corespunzătoare din statele membre, […] precum și implicarea activă a industriei, în cazul proiectelor tehnice” reprezintă „condiția principală pentru succesul și scopul acestei infrastructuri”.

9.5

Pe plan specific: în Avizul (8) privind Comunicarea Comisiei către Consiliu și către Parlamentul European „Raport asupra progreselor înregistrate în utilizarea biocarburanților și a altor carburanți regenerabili în statele membre ale Uniunii Europene”, CESE a susținut cu tărie importanța dezvoltării unor programe de cercetare în domeniul abordat de prezentul regulament.

9.5.1

Comitetul menționează în acest aviz că apreciază ca „necesară acordarea unei atenții deosebite cercetării în sectorul biocarburanților, în special al celor din a doua generație, fără a renunța la alte posibilități, cum ar fi cele legate de dezvoltarea hidrogenului solar sau a hidrogenului rezultat din tratarea biomasei”.

9.5.2

Apoi afirmă că, deși „cercetările continuă în ceea ce privește producerea hidrogenului din biomasă, în special prin recurgerea la biotehnologii, sau din surse de energie regenerabile, posibilitatea de utilizare pe scară largă și de comercializare a vehiculelor pe bază de hidrogen depinde, de asemenea, de costul ridicat al achiziționării de pile de combustie” și declară în încheiere că, „pentru ca hidrogenul să devină o sursă de energie alternativă viabilă din punct de vedere economic, este necesară reducerea costurilor de producție”. Comitetul consideră că este necesară susținerea cercetării în domeniul tehnologiilor legate de celulele de biocombustie (biofuel cells), adică pilele cu combustibil biologic care utilizează biocatalizatori pentru a converti energia chimică în energie electrică.

10.   Observații specifice

10.1

În ceea ce privește sistemul creat, de finanțare multiplă și compozită, precum și volumul important de resurse comunitare mobilizate, Comitetul consideră că ar fi oportună o mai bună definire a utilizării și atribuirii produselor finale ale cercetării. Din acest motiv și chiar cu riscul de a deveni unul din punctele sensibile ale aplicării și funcționării întreprinderii comune „Pile de combustie și hidrogen”, chestiunea brevetelor și a proprietății intelectuale astfel cum este definită la articolul 17 din proiectul de regulament sau la articolul 1.24 din anexa la statutul întreprinderii, care se limitează la a invoca numai principii, ar merita să fie dezvoltată cu mai multă precizie și să devină mai explicită. Definirea insuficientă din prezent a fost deja semnalată de Comitet în avizul său privind crearea întreprinderilor comune IMI și Clean Sky. În cazul prezentei ITC, această insuficiență riscă să se dovedească și mai sensibilă, în măsura în care produsul finit va interesa întreprinderi aflate în concurență directă pe piață, în special constructorii de automobile, din care mulți vor fi prezenți în întreprinderea comună. În acest sens, dată fiind finanțarea comunitară importantă, ar fi adecvat să fie luate în considerare mecanisme care promovează rentabilitatea europeană sau, cel puțin, să se menționeze această preocupare în documentul examinat aici.

10.2

Așa cum se menționează la punctul 5.2, ITC provin din fostele „platforme tehnologice europene” (PTE). Totuși, acestea din urmă nu și-au atins uneori obiectivul care le-a fost fixat, cel de relansare strategică a cercetării europene. Crearea ITC se justifică în special prin dificultățile presupuse cu care s-au confruntat PTE, al căror rol era, în substanță, de a aduce o contribuție esențială domeniului, în materie de competitivitate.

10.2.1

În acest context, CESE deplânge absența din propunerea Comisiei a unui cadru mai detaliat privind lucrările efectuate anterior de platformele tehnologice europene (PTE); nu se face niciun bilanț, nu se evocă rezultatele obținute și nu se menționează nicio referință bibliografică. Un bilanț atent întocmit, în scopul de a stabili cu precizie cauzele dificultăților presupuse cu care s-au confruntat PTE, ar fi ajutat la evitarea dificultăților în noul dispozitiv.

10.3

Pentru realizarea obiectivelor ce revin ITC „Pile de combustie și hidrogen” și maximizarea potențialului acestui nou dispozitiv, CESE consideră că sunt necesare următoarele:

o reală simplificare a procedurilor, în special din cauza rolului negativ pe care complexitatea administrativă l-a jucat în programele anterioare de cercetare-dezvoltare. În plus, Comitetul subliniază că este necesar ca toate părțile să participe la stabilirea obiectivelor și la analizarea rezultatelor finale;

un amplu program de informare cu privire la posibilitățile oferite de întreprindere, în special cu privire la capacitatea acesteia de a mobiliza resursele economice necesare, având în vedere noile forme de finanțare;

introducerea unor programe de formare profesională corespunzătoare, pentru a se dispune de forță de muncă cu o înaltă calificare, care să aibă cunoștințele necesare de cercetare-dezvoltare pe care le presupune această întreprindere comună și care se vor dovedi de o mare importanță strategică pentru viitorul industrial al UE. Aceste calificări înalte, care corespund gradului de tehnicitate necesar pentru locurile de muncă create în domeniul cercetare-dezvoltare, vor avea ca efect și frânarea exodului cercetătorilor și vor reprezenta, în același timp, una din condițiile necesare pentru a asigura în aceste sectoare strategice poziția de lider, atât din perspectiva industrială, cât și din cea ecologică.

Bruxelles, 12 martie 2008.

Președintele

Comitetului Economic și Social European

Dimitris DIMITRIADIS


(1)  TEN/332: Un plan strategic european pentru tehnologiile energetice, raportor: dl Zboril.

(2)  JO C 44, 16.2.2008, p. 11 (INT/364).

(3)  JO C 44, 16.2.2008, p. 1 (INT/363).

(4)  JO C 44, 16.2.2008, p. 15 (INT/370).

(5)  JO C 44, 16.2.2008, p. 19 (INT/369).

(6)  TEN/297 — Mixul energetic în transporturi, raportor: dl Iozia.

(7)  JO C 44, 16.2.2008, p. 1 (INT/358).

(8)  JO C 44, 16.2.2008, p. 34 (TEN/286).


9.8.2008   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 204/24


Avizul Comitetului Economic și Social European privind propunerea de Directivă …/…/CE a Parlamentului European și a Consiliului privind protecția juridică a programelor pentru calculator (versiune codificată)

COM(2008) 23 final — 2008/0019 (COD)

(2008/C 204/05)

La 13 februarie 2008, în conformitate cu articolul 95 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, Consiliul a hotărât să consulte Comitetul Economic și Social European cu privire la

Propunerea de Directivă …/…/CE a Parlamentului European și a Consiliului privind protecția juridică a programelor pentru calculator (versiune codificată).

Întrucât, în opinia sa, conținutul propunerii este pe deplin satisfăcător și nu necesită nicio observație din partea sa, în cea de-a 443-a sesiune plenară din 12 și 13 martie 2008 (ședința din 12 martie), Comitetul a hotărât să emită un aviz favorabil cu privire la textul propus, cu 126 voturi pentru, 0 voturi împotrivă și 2 abțineri.

 

Bruxelles, 12 martie 2008

Președintele

Comitetului Economic și Social European

Dimitris DIMITRIADIS


9.8.2008   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 204/24


Avizul Comitetului Economic și Social European privind propunerea de directivă a Parlamentului European și a Consiliului privind fuziunile societăților comerciale pe acțiuni (versiune codificată)

COM(2008) 26 final — 2008/0009 (COD)

(2008/C 204/06)

La 14 februarie 2008, în conformitate cu articolul 95 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, Consiliul a hotărât să consulte Comitetul Economic și Social European cu privire la

Propunerea de directivă a Parlamentului European și a Consiliului privind fuziunile societăților comerciale pe acțiuni (versiune codificată).

Întrucât, în opinia sa, conținutul propunerii este pe deplin satisfăcător și nu face obiectul niciunei observații din partea sa, în cea de-a 443-a sesiune plenară din 12 și 13 martie 2008 (ședința din 12 martie), Comitetul a hotărât să emită un aviz favorabil cu privire la textul propus, cu 117 voturi pentru, 1 vot împotrivă și 7 abțineri.

 

Bruxelles, 12 martie 2008

Președintele

Comitetului Economic și Social European

Dimitris DIMITRIADIS


9.8.2008   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 204/25


Avizul Comitetului Economic și Social European privind propunerea de directivă a Parlamentului European și a Consiliului de coordonare, în vederea echivalării, a garanțiilor impuse societăților în statele membre, în înțelesul articolului 48, al doilea paragraf din tratat, pentru protejarea intereselor asociaților sau terților (versiune codificată)

COM(2008) 39 final — 2008/0022 (COD)

(2008/C 204/07)

La 14 februarie 2008, în conformitate cu articolul 95 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, Consiliul a hotărât să consulte Comitetul Economic și Social European cu privire la

Propunerea de directivă a Parlamentului European și a Consiliului de coordonare, în vederea echivalării, a garanțiilor impuse societăților în statele membre, în înțelesul articolului 48, al doilea paragraf din tratat, pentru protejarea intereselor asociaților sau terților (versiune codificată).

Întrucât, în opinia sa, conținutul propunerii este pe deplin satisfăcător și nu face obiectul niciunei observații din partea sa, în cea de-a 443-a sesiune plenară din 12 și 13 martie 2008 (ședința din 12 martie), Comitetul a hotărât să emită un aviz favorabil cu privire la textul propus, cu 125 voturi pentru, 0 voturi împotrivă și 6 abțineri.

 

Bruxelles, 12 martie 2008

Președintele

Comitetului Economic și Social European

Dimitris DIMITRIADIS


9.8.2008   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 204/25


Avizul Comitetului Economic și Social European privind Comunicarea Comisiei „Rețelele transeuropene: spre o abordare integrată”

COM(2007) 135 final

(2008/C 204/08)

La 21 martie 2007, în conformitate cu articolul 262 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, Comisia Europeană a hotărât să consulte Comitetul Economic și Social European cu privire la

Comunicarea Comisiei „Rețelele transeuropene: spre o abordare integrată”.

Secțiunea pentru transporturi, energie, infrastructură și societatea informațională, însărcinată cu pregătirea lucrărilor Comitetului pe această temă, și-a adoptat avizul la 19 februarie 2008. Raportor: dl Krzaklewski.

În cea de-a 443-a sesiune plenară, care a avut loc la 12 și 13 martie 2008 (ședința din 13 martie), Comitetul Economic și Social European a adoptat prezentul aviz cu 64 voturi pentru, 0 voturi împotrivă și 1 abținere.

1.   Concluzii și recomandări

1.1

Comitetul Economic și Social European (CESE) afirmă că o abordare integrată a rețelelor transeuropene (RTE) constituie una din metodele care permit atingerea obiectivului dezvoltării durabile a Uniunii Europene.

1.2

Comitetul este convins că o abordare integrată a rețelelor transeuropene permite accelerarea realizării infrastructurilor prevăzute în materie și reducerea costurilor de construcție în raport cu cele care ar fi trebuit suportate dacă ar fi fost adoptată o abordare care nu ar fi ținut cont de efectul sinergiilor posibile între diferitele rețele.

1.2.1

Având în vedere observațiile de mai sus, Comitetul invită Comisia Europeană (CE) să prezinte propuneri de extindere a sferei sprijinului financiar acordat abordărilor integrate, sub forma unui „fond pentru abordări integrate”, care să cuprindă rețelele transeuropene (în sens larg, adică inclusiv ramificațiile rețelelor) înainte de a interveni următoarea analiză intermediară.

1.3

Analizând condițiile în care este posibilă realizarea eficientă a unei abordări integrate a rețelelor transeuropene în dimensiunea lor globală, Comitetul consideră că pentru obținerea sinergiei este necesară convergența sectoarelor (1). În opinia Comitetului, o altă condiție importantă pentru a obține o eficiență mai mare a abordării integrate este realizarea, în cel mai scurt timp, a structurii fundamentale a acestui tip de rețea.

1.4

Cu referire directă la conținutul comunicării Comisiei, Comitetul ajunge la concluzia că este necesar să fie extins printr-o analiză care ar urma să studieze în ce măsură aderarea recentă la UE a 12 state membre poate influența posibilitățile și domeniul de aplicare a abordării integrate în aceste țări.

1.5

Comitetul subliniază că abordarea integrată a rețelelor transeuropene este deosebit de importantă în ceea ce privește următoarele aspecte:

limitarea daunelor aduse mediului în timpul construirii rețelelor și al exploatării acestora;

diminuarea numărului de litigii și o soluționare mai ușoară a acestora în situațiile de conflict de interese care apar în cursul construirii și în timpul funcționării rețelelor.

1.6

Comitetul este de părere că în inițiativele paneuropene, ca și în cele la scară națională, studiile științifice capătă o importanță deosebită pentru a reuși ca abordarea integrată a rețelelor transeuropene să producă cele mai bune efecte. În această privință, Comitetul afirmă că în prezent aceste investigații se caracterizează printr-o compartimentare pe teme și sectoare. De aceea, invită Comisia și Consiliul să programeze și să lanseze, în toate domeniile cercetării științifice europene, pe întreg teritoriul, programe europene de cercetare și de aplicare a sinergiilor de toate tipurile între diferitele rețele care compun structura generală a rețelelor transeuropene.

1.7

Dat fiind că în anumite țări din UE există deja o „osatură” alcătuită din rețelele de fibră optică, care au fost instalate pentru a răspunde necesităților tehnice ale altor infrastructuri naționale (cum sunt rețelele electrice sau feroviare), Comitetul este convins că, în cadrul realizării unei abordări integrate, ar trebui intensificată exploatarea comercială a acestor rețele de fibră optică (servicii de telecomunicații, transmisie de date etc.).

1.7.1

În același timp, Comitetul consideră că, în privința dezvoltării intense a infrastructurilor locale (comunale) în numeroase state ale UE și ținând seama de abordarea integrată, trebuie profitat de construirea acestor noi echipamente pentru a accelera dezvoltarea rețelelor de acces din fibre optice și pentru a realiza infrastructuri comunale inteligente (2), dintre care ar trebui să facă parte hărțile integrate SIG (3). Astfel va deveni posibil să se realizeze o abordare integrată a rețelei de infrastructură comunală datorită unui sistem informatic (sistemul de gestionare inteligentă a infrastructurii).

1.8

Comitetul sugerează ca, în proiectele sale privitoare la o abordare integrată a rețelelor transeuropene, Comisia să ia în considerare tehnologiile integrate pentru gaze din surse regenerabile și pentru producția de energie care protejează mediul. Datorită acestor tehnologii, care apropie generarea de energie electrică de destinatarul final, este posibilă reducerea emisiilor de dioxid de carbon.

1.8.1

În cadrul acestui demers, trebuie urmărită obținerea de rezultate în termeni de sinergie, de coordonare și de economii care pot fi obținute prin dezvoltarea biotehnologiilor și a tehnologiilor de prelucrare a gazelor.

1.9

Studiind problema sinergiilor posibile în materie de rețele transeuropene de energie din perspectiva statelor baltice, membre noi ale UE, Comitetul este de părere că, în contextul unei abordări integrate, trebuie adoptată una din măsurile care poate fi adoptată rapid și a întreprinde unificarea sistemelor din aceste țări cu sistemele din restul UE printr-un pod energetic. Cu toate acestea, este important ca pe termen mai lung (2020) rețelele de transmise existente să nu genereze costuri nerecuperabile (4).

2.   Introducere

2.1

Dezvoltarea, conectarea, o mai bună integrare și coordonare a infrastructurilor europene de energie, de transport și de telecomunicații reprezintă tot atâtea obiective ambițioase care sunt evocate în tratat (5) și în orientările integrate pentru creștere economică și ocuparea forței de muncă rezultate din Strategia de la Lisabona (6).

2.2

În articolele 154, 155 și 156 din tratat și în orientările integrate pentru creștere economică și ocuparea forței de muncă au fost introduse obiective care privesc dezvoltarea infrastructurilor europene de energie, de transport și de telecomunicații, conexiunea acestora și îmbunătățirea integrării și a coordonării lor.

2.3

Pe baza dispozițiilor astfel reluate în tratat și în orientările menționate mai sus s-a născut ideea de a constitui rețele transeuropene de transport, de energie și de telecomunicații, care ar urma să constituie sistemul sanguin al economiei comunitare.

2.4

În iulie 2005, preocupată ca funcționarea rețelelor transeuropene să dea cele mai bune rezultate posibile, îndeosebi din punctul de vedere al creșterii competitivității Uniunii Europene, Comisia Europeană a atribuit unui grup de coordonare consacrat anume acestei sarcini mandatul de a defini o abordare comună, destinată unei mai bune coordonări a diferitelor intervenții comunitare care au drept scop sprijinirea realizării de rețele transeuropene de transport, de energie și de telecomunicații.

2.4.1

Grupul de coordonare s-a dedicat în special următoarelor probleme:

sinergia dintre rețelele europene;

protecția mediului în cadrul rețelelor transeuropene;

exploatarea noilor tehnologii în cadrul rețelei transeuropene de transport;

finanțarea rețelelor transeuropene și, în contextul acestei problematici:

articularea dintre fonduri;

finanțarea marilor proiecte prioritare;

recurgerea la parteneriatul public-privat (PPP) pentru finanțarea rețelelor transeuropene.

2.5

Avizul CESE care poate fi citit mai jos are ca obiect Comunicarea Comisiei [COM(2007) 135 final] „Rețele transeuropene: spre o abordare integrată”, care a fost elaborată în urma lucrărilor grupului de coordonare.

3.   Considerații generale

Bilanțul realizării rețelelor transeuropene

3.1   Rețelele transeuropene de transport (RTE-T)

3.1.1

De la ultima extindere a Uniunii Europene, în 2007, RTE-T conțin 30 de proiecte prioritare, care vor fi realizate până în 2020. De altfel, Comisia a subliniat recent necesitatea extinderii lor către țările vecine (7).

3.1.2

Realizarea acestor mari proiecte a suferit întârzieri în raport cu calendarul inițial. Chiar dacă anumite șantiere importante au fost deja sau sunt pe cale de a fi finalizate (8), nu este mai puțin adevărat că ritmul de realizare a axelor de transport considerate ca fiind prioritare este încă prea lent. CESE descrie în detaliu cauzele acestei stări de fapt într-un aviz din proprie inițiativă (9).

3.1.3

Dintre aceste 30 de proiecte prioritare, 18 sunt feroviare și altele două privesc navigația internă și transportul maritim. Modurile de transport care protejează cel mai mult mediul beneficiază deci de o prioritate deosebită. Hărțile care figurează în documentul elaborat de Societatea Ecorys pentru Comisia Europeană (10) arată care este stadiul curent al celor 30 de proiecte prioritare și stadiul la care trebuie să ajungă la expirarea perioadei acoperite de cadrul financiar multianual, în 2013. O analiză a acestor documente arată în ce măsură această rețea rămâne incompletă.

3.1.4

Comunicarea Comisiei care face obiectul prezentului aviz recapitulează creditele care au fost destinate realizării RTE-T pentru perioada de programare financiară 2000-2006 și prezintă mecanismele de finanțare care s-au aplicat în cadrul financiar multianual 2007-2013. În timpul acestei perioade financiare, alocarea directă din bugetul comunitar pentru dezvoltarea rețelelor transeuropene de transport se ridică la 8,013 miliarde EUR.

3.1.5

În timpul perioadei de programare 2007-2013, FEDR și Fondul de Coeziune vor continua să fie principalele surse de intervenție ale UE pentru a cofinanța proiectele rețelei transeuropene de transport. În general, contribuția comunitară la realizarea acestora ar trebui să se concentreze asupra secțiunilor transfrontaliere și a punctelor de strangulare.

3.1.6

Banca Europeană de Investiții va continua finanțarea de infrastructuri de transport prin împrumuturi și prin intermediul unui instrument de garanție specific, dotat cu 500 de milioane EUR provenind din fonduri proprii ale BEI și alte 500 de milioane EUR de la bugetul rețelei transeuropene de transport (adică 6,25 % din bugetul său total).

3.2   Rețeaua transeuropeană de energie (RTE-E)

3.2.1

În ianuarie 2007, în „Programul de interconexiune prioritară”, Comisia a evaluat stadiul proiectelor de interes european. În ceea ce privește energia electrică, cele care sunt realizate în conformitate cu programul nu sunt numeroase (12 din 32), și doar cinci au fost încheiate efectiv (11).

3.2.2

În ceea ce privește gazele, situația pare mai bună: din zece proiecte, șapte ar trebui să fie date în exploatare în perioada 2010-2013. Din altă perspectivă, trebuie subliniat totuși că este întârziată realizarea a 29 de terminale de gaze naturale lichefiate (GNL) (12) și rezervoare de gaze, întrucât s-a renunțat la construirea a nouă terminale, iar lucrările la alte cinci au fost suspendate.

3.2.2.1

Drept cauză principală a acestor întârzieri și deficiențe, Comisia a invocat complexitatea planificării și a procedurilor de obținere a permiselor. Printre alte motive, vom sublinia opoziția opiniei publice, sursele de finanțare insuficiente și structura cu integrare verticală pe care o prezintă întreprinderile din sectorul energetic.

3.2.3

UE va trebui să investească cel puțin 30 de miliarde EUR în infrastructuri până în 2013 (6 miliarde pentru rețelele de energie electrică, 19 miliarde pentru conductele de gaze și 5 miliarde pentru terminalele GNL), dacă intenționează să își realizeze în totalitate prioritățile enunțate. Sunt indispensabile investiții nu doar în domeniul legăturilor transfrontaliere, ci și în sectorul producției de energie.

3.2.4

Investițiile care privesc rețeaua transeuropeană de energie beneficiază de sprijin financiar din fondurile bugetului comunitar, care nu poate fi acordat decât în cazuri specifice și strict justificate. Este vorba de linia bugetară destinată exclusiv finanțării rețelelor transeuropene sau de resurse provenite din Fondurile Structurale și din Fondul de Coeziune, care reprezintă mai mult de o treime din volumul cheltuielilor comunitare și sunt destinate finanțării dezvoltării regionale, îndeosebi în domeniul rețelelor de energie.

3.2.5

Faza de realizare a investițiilor este finanțată și cu ajutorul altor instrumente financiare (fonduri, împrumuturi). Banca Europeană de Investiții este sursa principală de finanțare a rețelelor transeuropene. Cumulate, diferitele contracte de împrumuturi destinate finanțării totalității rețelelor transeuropene au atins pentru perioada cuprinsă între 1993 și sfârșitul anului 2005 o valoare totală de 69,3 de miliarde EUR, din care 9,1 miliarde au fost afectate rețelelor de energie.

3.3   Rețelele transeuropene de telecomunicații

3.3.1

În ceea ce privește realizarea, dintre toate rețelele din care se compun RTE, cele de telecomunicații (e-RTE) sunt cele mai avansate. Deschiderea progresivă a serviciilor de telecomunicații spre concurență, începând cu anul 1988, a avut efecte considerabile. Acest mediu mai concurențial a stimulat investițiile, inovarea și emergența unor noi servicii, antrenând o scădere importantă a prețurilor pentru consumatori.

3.3.2

Investițiile se concentrează în prezent asupra modernizării rețelelor existente, în vederea tranziției spre generația următoare, extinderea utilizării telefoanelor mobile de a treia generație și alte servicii de conexiune fără fir, precum și echiparea zonelor rurale din UE pentru banda largă.

3.3.2.1

Aceste investiții se pot sprijini pe instalarea de rețele de fibră optică, pentru care costurile lucrărilor de geniu civil și de cablare în interiorul clădirilor reprezintă 70 % din cheltuielile de consum. Construirea de linii feroviare, de străzi sau de conducte poate facilita situarea lor în zonele necorespunzător deservite în acest sens.

3.3.3

Una dintre problemele majore în ceea ce privește rețelele transeuropene de telecomunicații constă în absorbția disparităților în materie de acces la banda largă care se manifestă între zonele urbane și rurale. În acest sens, statele membre au fost obligate să ia măsuri concrete și să definească obiectivele în vederea reducerii acestor decalaje până în 2010.

3.3.4

Pentru a pune în aplicare o planificare coerentă și pentru a completa acoperirea în bandă largă, trebuie coordonate și integrate mai mult diferitele surse de finanțare (Fonduri Structurale, fonduri de dezvoltare rurală, fonduri RTE și finanțări naționale).

Domenii acoperite de abordarea integrată a rețelelor transeuropene

3.4   Sinergii între rețelele transeuropene

3.4.1

Un prim exemplu de sinergie în domeniul RTE constă în asocierea rețelelor feroviare și rutiere (13). Avantajele rezultate sunt prezentate în Comunicarea Comisiei „Extinderea principalelor axe transeuropene de transport către țările învecinateOrientări pentru transportul în Europa și în regiunile învecinate (14). Cele mai semnificative sunt: o mai bună utilizare a spațiului, realizarea comună de lucrări de construcție, o atenuare a impactului vizual și a fragmentării peisajului și luarea de măsuri care să reducă efectele infrastructurilor comune (protecția antizgomot, viaductele pentru fauna mare și mică). Pe de altă parte, această combinație de infrastructuri deschide reale posibilități de diminuare a costurilor și a efectului negativ asupra mediului.

3.4.2

Au fost comandate studii (15) cu privire la posibilitățile de dezvoltare a altor combinații de rețele, cum ar fi trecerea unei linii de înaltă tensiune printr-un tunel feroviar sau instalarea unor cabluri de telecomunicații, îndeosebi cabluri de fibră optică, de-a lungul unei linii de cale ferată. Problema a fost examinată din punctul de vedere al fezabilității tehnice, al impactului financiar asupra proiectelor și a complexității procedurilor. În urma acestei analize s-a ajuns la concluzii, prezentate în continuare.

3.4.2.1

Exceptând combinația gazoductelor cu alte infrastructuri, a căror fezabilitate tehnică pare dificilă ținând cont de amploarea perimetrelor de securitate necesare, există reale avantaje în a combina RTE între ele.

3.4.2.2

Cele mai promițătoare sunt sinergiile între rețelele de telecomunicații și cele de transport. Este posibilă optimizarea fiecărei rețele de transport, prin dotarea acesteia cu o rețea proprie de comunicație, utilizată pentru administrare. În majoritatea cazurilor, rețelele de cale ferată și rutiere dispun deja de asemenea rețele de comunicație. În anumite cazuri, capacitatea excedentară a acestora din urmă este utilizată în alte scopuri, de exemplu transmisia de date.

3.4.2.3

În prezent rareori se întâmplă ca încă de la începutul construcției unei infrastructuri să aibă loc o căutare sistematică de sinergii între rețeaua de gestionare a acesteia și o rețea de telecomunicații.

3.4.2.4

O soluție interesantă s-ar putea dovedi crearea de interconexiuni între rețelele de electricitate și infrastructurile de transport și de telecomunicații, cum ar fi cablurile de înaltă tensiune montate de-a lungul acostamentelor canalelor și râurilor, interconexiunile de joasă tensiune (2 × 25 kV) prin cabluri de-a lungul căilor ferate de mare viteză sau interconexiunile mai sistematice de linii de înaltă tensiune subterane (300-700 kV) în fantele rețelelor de transport. Acțiunile propuse nu rezolvă nevoia imediată de interconectare a rețelelor naționale de înaltă tensiune, dar sugerează o dispunere mai fină a rețelelor electrice naționale într-un orizont de timp mai îndepărtat, în ritm cu durata de realizare a marilor proiecte de infrastructură.

3.5   Integrarea protecției mediului în rețelele transeuropene

3.5.1

Strategia de la Lisabona pentru creștere economică și ocuparea forței de muncă invită la realizarea de rețele transeuropene într-o abordare compatibilă cu dezvoltarea durabilă.

3.5.2

Printre proiectele prioritare din rețeaua transeuropeană de transport (RTE-T) predomină inițiativele care favorizează moduri de transport mai favorabile mediului și mai puțin consumatoare de energie, precum cele feroviare sau pe calea apei. Realizarea rețelei transeuropene de transport va avea un impact pozitiv asupra mediului. În ritmul actual, emisiile de CO2 generate de transporturi în 2020 vor fi mai mari cu 38 % în raport cu nivelurile actuale. Comisia consideră că finalizarea celor 30 de axe prioritare va încetini această creștere cu aproximativ 4 %, adică o reducere a emisiilor de CO2 cu 6,3 milioane de tone pe an.

3.5.3

Interconexiunile rețelelor energetice naționale și conexiunile surselor de energie regenerabile vor permite optimizarea utilizării capacităților în fiecare stat membru și, prin urmare, reducerea impactului negativ asupra mediului.

3.5.4

Legislația comunitară în materie de protecție a mediului fixează un cadru clar în care trebuie să fie realizate proiectele mari. Orientările comunitare pentru dezvoltarea rețelei transeuropene de transport fac trimitere la acesta în mod explicit (16). Fiecare nou program legat de rețelele transeuropene trebuie să fie supus unei analize strategice de mediu (17) și fiecare proiect trebuie să fie evaluat separat (18). Există și posibilitatea de a utiliza aceste analize drept cadru de studiu pentru găsirea unor posibile sinergii.

3.5.5

Fiecare proiect în parte trebuie să respecte legislația comunitară privind zgomotul, apa și protecția florei și faunei (19).

3.5.6

Dacă nici una dintre soluțiile de substituție dintr-un proiect declarat de utilitate publică nu constituie o soluție mai bună și conformă cu legislația comunitară, pot fi adoptate măsuri compensatorii, care să permită realizarea proiectului compensând totodată eventualul efect negativ.

3.6   O abordare integrată pentru finanțarea rețelelor transeuropene

3.6.1

Problema articulării fondurilor pentru realizarea rețelelor transeuropene constituie un punct aflat la originea unor probleme grave, și chiar a unor conflicte. Comisia s-a preocupat întotdeauna de problema cumulului, pentru același proiect, de finanțări comunitare provenind din diferite surse. Curtea de Conturi a pus în evidență această problemă în rapoartele sale privind construcția rețelelor transeuropene de către Comisie.

3.6.2

În comunicarea care face obiectul prezentului aviz al Comitetului, grupul de coordonare ajunge la concluzia că trebuie exclusă orice posibilitate de cumulare a subvențiilor din mai multe fonduri comunitare. Pentru a garanta transparența bugetară și din preocupare pentru o bună gestiune financiară, regulamentul financiar și actele de bază sectoriale adoptate sau în curs de adoptare exclud cumulul de diferite instrumente financiare comunitare pentru același proiect.

3.6.3

Comunicarea aduce și o altă informație esențială, cu efect capital asupra investițiilor privind rețelele transeuropene, și anume că nici o cheltuială angajată în cadrul unui proiect aparținând unui program operațional care beneficiază de ajutoare financiare cu titlu de Fonduri Structurale sau Fond de Coeziune nu poate face obiectul unei finanțări pe calea altor instrumente comunitare.

3.6.3.1

Prin urmare, atunci când cheltuielile, de exemplu, pentru echipamente din Sistemul European de Gestionare a Traficului Feroviar (ERTMS) sau pentru electrificarea unei linii de cale ferată nu beneficiază de asistență financiară din Fondurile Structurale sau Fondul de Coeziune, acestea pot fi finanțate din fonduri alocate rețelelor transeuropene. Construirea unei căi ferate ar putea fi finanțată de Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) sau de Fondul de Coeziune. De asemenea, ar fi posibilă segmentarea proiectelor în tronsoane regionale, care ar putea fi cofinanțate fie de FEDR, fie de Fondul de Coeziune, fie de fondurile alocate rețelelor transeuropene.

4.   Observații speciale

4.1   O abordare integrată în dezvoltarea rețelelor energetice electrice și de gaze

4.1.1

Dezvoltarea tehnologiilor pe bază de gaze pentru generarea energiei electrice (tehnologii mixte (20), cogenerare (21)) antrenează o creștere a riscului suportat de investițiile din domeniul rețelelor de energie electrică (transmiterea acesteia fiind înlocuită de transportul gazelor naturale și de dezvoltarea unei cogenerări pe bază de gaze la nivel local, cogenerare la scară redusă, micro-cogenerare).

4.1.2

Extinderea noilor tehnologii de transport al gazelor antrenează o creștere a riscului pentru investițiile efectuate în sectorul rețelelor de gaze: în loc să fie transportate prin rețea, gazele naturale sunt transportate pe mare sau pe căi rutiere, utilizând tehnologiile de comprimare (gaze naturale comprimate, GNC) (22) și de lichefiere (gaze naturale lichefiate, GNL).

4.1.3

Convergența dintre sectorul energiei electrice și cel al gazelor (întreprinderile din aceste sectoare), adică apropierea regimurilor de proprietate, a administrării și a organizării lor, reprezintă o premisă obligatorie pentru un demers tehnologic integrat în domeniul exploatării gazelor naturale, al producerii de energie electrică și de căldură. Din acest motiv este necesar să se depășească abordarea sector cu sector, renunțând la excluderea reciprocă existentă între electricitate și gazele naturale. Este deosebit de important să se accelereze convergența dintre sectoarele energiei electrice și cel al gazelor naturale în noile state membre din Europa Centrală și de Est, ținând seama de consecințele sociale care apar întotdeauna în statele membre, fie că sunt „noi” sau „vechi”.

4.2   O abordare integrată pentru dezvoltarea rețelelor de fibră optică

4.2.1

Într-o parte din țările UE, dintre care unele chiar aparținând grupului noilor state membre (de exemplu, în Polonia), au fost construite rețele foarte mari de fibră optică pentru aplicații tehnologice, în acest caz pentru energia electrică (23) sau pentru calea ferată (24). Exploatarea rețelelor în scopuri comerciale progresează (25) fără incidente, dar marele lor potențial de integrare nu este utilizat deocamdată. Surse neexploatate se regăsesc și în sectorul gazelor naturale, ca să îl menționăm doar pe acesta. Totuși, principalul potențial în integrarea în rețeaua de telecomunicații a rețelelor tehnologice de fibră optică destinate diferitelor infrastructuri (electricitate, căi ferate), astfel încât să constituie o rețea de acces eficientă.

4.2.2

Numeroase state UE, și îndeosebi noi state membre, se găsesc într-o fază în care își dezvoltă intens infrastructurile comunale, precum aducțiunile de apă și alte conducte, care beneficiază de o cofinanțare comunitară, în special din Fondul European de Dezvoltare Regională și din Fondul de Coeziune. Această situație oferă șansa unică de a integra în aceste infrastructuri rețelele de acces de fibră optică. Pentru zonele rurale și micile orașe din Europa, aceasta reprezintă ocazia de a face un salt în civilizație. Pentru a încuraja în mod eficient realizarea concretă a integrării de care vorbim, am putea institui măsuri de promovare a dispozitivelor de alocare a fondurilor comunitare în scopul dezvoltării infrastructurilor comunale, de exemplu prin încurajarea construcției de infrastructuri integrate.

4.2.3

Rețeaua de acces de fibră optică poate servi drept bază pentru realizarea unei infrastructuri comunale inteligente, care să acopere coordonarea (tehnică) a diverselor componente (inteligente) ale acestor infrastructuri (aducțiuni de apă, conducte, transport, securitate publică) precum și gestionarea lor (în materie de control tehnic și pe piața serviciilor). Din asemenea infrastructuri comunale inteligente ar trebui să facă parte o hartă integrată SIG (hartă administrată de comună sau de district, accesibilă întreprinderilor implicate în infrastructurile care funcționează pe teritoriul său). Aceste hărți sunt cele care conțin în prezent cel mai mare potențial pentru integrarea infrastructurilor comunale.

4.3   Abordarea integrată și problema tehnologiilor gazelor din surse regenerabile și a producției energetice ecologice

4.3.1

Tehnologiile gazelor din surse regenerabile (tehnologii de cogenerare (26) la scară mică, bazate pe gazeificarea biomasei produse de marile exploatații agricole) oferă posibilitatea de a limita expansiunea rețelelor de energie electrică și pierderile aferente, precum și de a exploata mai bine energia primară, reducând astfel emisiile de dioxid de carbon.

4.3.2

O categorie foarte importantă a tehnologiilor integrate este cea a tehnologiilor energetice care protejează mediul (tehnologii de cogenerare și pe bază ecologică), axate pe producerea de energie (energie electrică și căldură) precum și pe valorificarea deșeurilor, prin reutilizarea deșeurilor (menajere sau rezultate din producția agricolă sau din procesele din industria agro-alimentară).

4.4   Abordarea integrată pentru finanțarea rețelelor de infrastructură sub forma unui parteneriat public-privat

4.4.1

Scopul urmărit prin folosirea finanțării integrate a infrastructurilor sub formă de parteneriate public-privat este de a obține o creștere a eficienței în utilizarea resurselor financiare comunitare destinate dezvoltării infrastructurilor, îndeosebi în noile state membre.

4.4.2

Experiențele în materie de parteneriate public-privat, care s-au înmulțit în statele vechi ale Uniunii (vechea Uniune cu 15 membri) se referă la finanțarea unor mari investiții în infrastructură. În noile state membre (țările din Europa Centrală și de Est), parteneriatul public-privat trebuie să fie exploatat pentru a finanța modeste investiții de infrastructură în comune, astfel încât azi este din ce în ce mai important ca această experiență în materie de utilizare a parteneriatului public-privat să fie transpusă de la UE-15 la noile state membre, având totuși în vedere că nu este posibilă transpunerea directă, tot așa cum nu este posibil să se facă o comparație directă între finanțarea de mari proiecte unice de infrastructură și finanțarea de proiecte de dimensiuni modeste, dar cu multiple consecințe.

4.4.3

Constatând disponibilitatea resurselor financiare comunitare, comunele din anumite state membre (printre care statele din Europa Centrală și de Est) ajung să suprainvestească în infrastructurile sectoriale, îndeosebi aducțiunile de apă și alte conducte, neexploatând în stadiul de investiție potențialul de integrare al acestor infrastructuri. Este vorba despre un fenomen foarte periculos, căci acesta îndepărtează orice posibilitate de reducere a cheltuielilor de investiții destinate infrastructurilor (scăderea eficienței în utilizarea mijloacelor financiare comunitare) și măresc viitoarele cheltuieli comunale, din cauza costurilor nejustificate de exploatare a infrastructurii (care a făcut obiectul suprainvestiției) prin creșterea cheltuielilor fixe, suportate de locuitorii comunei respective. Participarea capitalului privat la finanțarea infrastructurilor constituie un mijloc eficient pentru a profita de potențialul de integrare și pentru a limita riscul de suprainvestiție.

Bruxelles, 13 martie 2008

Președintele

Comitetului Economic și Social European

Dimitris DIMITRIADIS


(1)  Convergența organizațională a sectoarelor, care include întreprinderile.

(2)  O infrastructură inteligentă prezintă elemente atașate sau integrate care sunt în măsură să primească și să transmită unui computer central informații referitoare la starea infrastructurii, precum și, în anumite cazuri, să primească înapoi instrucțiuni de declanșare a dispozitivelor de control. (Universitatea din Toronto — Geniu civil; ultima actualizare: 9 noiembrie 2001).

(3)  A se vedea Observațiile specifice, punctul 4.2.3.

(4)  Costurile nerecuperabile (stranded costs) corespund costurilor investiției și ale angajamentelor financiare care, fiind suportate exclusiv în trecut (costuri istorice) și nefiind încă recuperate de investitori prin vânzarea de electricitate și de alte servicii, nu vor putea fi recuperate nici pe o piață concurențială. Data limită pentru asumarea nerecuperării este în general data instituirii sau a liberalizării pieței energiei.

(5)  Articolele 154, 155 și 156 din tratat.

(6)  Orientări integrate pentru creștere economică și ocuparea forței de muncă pentru perioada 2005-2008, nr. 9, 10, 11 și 16.

(7)  COM(2007) 32 final, 31 ianuarie 2007.

(8)  Legătura fixă între Suedia și Danemarca, realizată în 2000; aeroportul de la Malpensa, realizat în 2001; linia feroviară din Betuwe, de la Rotterdam la frontiera germană, realizată în 2007; sau proiectul PBKAL (TGV Paris-Bruxelles/Bruxelles-Köln-Amsterdam-Londra), realizat în 2007.

(9)  JO C 157, 28.6.2005, p. 130.

(10)  Synergies between Trans-European networks, Evaluations of potential areas for synergetic impacts (Sinergii între rețelele de transport transeuropene, evaluarea domeniilor potențiale de impact al sinergiei), Ecorys, august 2006.

(11)  Aleksandra GAWLIKOWSKA-FRYK, Transeuropejskie sieci energetyczne (Rețelele transeuropene de energie), 2007.

(12)  Gaze naturale lichefiate.

(13)  Anumite state membre au instituit obligația legală de a urmări o astfel de sinergie; acesta este cazul Germaniei, cu imperativul „cuplării” prevăzut de alineatul (2) din Legea federală privind protecția naturii.

(14)  COM(2007) 32 final, 31 ianuarie 2007.

(15)  Sinergiile între rețelele transeuropene, Evaluarea domeniilor potențiale de producere a efectelor sinergice, Ecorys, august 2006. (Synergies between Trans-European networks, Evaluations of potential areas for synergetic impacts).

(16)  Decizia 884/2004/CE citată anterior, articolul 8.

(17)  Evaluarea efectelor asupra mediului (EEM) — Directiva 85/337/CEE, modificată de Directivele 97/11/CE și 2003/35/CE privind evaluarea efectelor anumitor proiecte publice și private asupra mediului.

(18)  Evaluarea ecologică strategică (EES) — Directiva 2001/42/CE privind evaluarea efectelor anumitor planuri și programe asupra mediului.

(19)  Directiva „Păsări” (79/409/CEE), Directiva „Habitate” (92/43/CEE) și Directiva-cadru privind apa (2000/60/CE).

(20)  Sisteme care combină gazele și vaporii, cu o putere unitară totală care variază de la câteva zeci la 200 MW. A se vedea Jan POPCZYK, Co dalej z elektroenergetyką? (Ce viitor are electricitatea?) Publicație lunară a Asociației electricienilor polonezi, nr. 6, 2000.

(21)  A se vedea nota de subsol nr. 25.

(22)  GNC: este vorba de un combustibil — gazele naturale, comprimate până la o presiune de 20-25 MPa.

(23)  De exemplu rețeaua de fibră optică Telekomunikacja Kolejowa — Grupul PKP (Telecomunicații feroviare — Grupul PKP).

(24)  Astfel, în Polonia, TelEnergo este o rețea de fibră optică de acest tip.

(25)  În Polonia, fuziunea societăților TelEnergo și Telbanku, care a condus la crearea societății Exatel, o întreprindere modernă pe piața serviciilor de sisteme informatizate, constituie un exemplu de astfel de combinație.

(26)  Cogenerarea (producția combinată de căldură și electricitate sau PCCE) este un proces tehnic care produce simultan energie electrică și energie termică utilizabilă într-o centrală (sursa: Wikipedia).


9.8.2008   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 204/31


Avizul Comitetului Economic și Social European privind propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind normele comune pentru accesul pe piața transportului internațional rutier de mărfuri (reformare)

COM(2007) 265 final/3 — 2007/0099 (COD)

(2008/C 204/09)

La 16 iulie 2007, în conformitate cu articolul 71 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, Consiliul a hotărât să consulte Comitetul Economic și Social European cu privire la

Propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind normele comune pentru accesul pe piața transportului internațional rutier de mărfuri (reformare).

Secțiunea pentru transporturi, energie, infrastructură și societatea informațională, însărcinată cu pregătirea lucrărilor Comitetului pe această temă, și-a adoptat avizul la 19 februarie 2008. Raportor: dl Chagas.

În cea de a 443-a sesiune plenară, care a avut loc la 12 și 13 martie (ședința din 12 martie), Comitetul Economic și Social European a adoptat prezentul aviz cu 65 voturi pentru, 21 voturi împotrivă și 6 abțineri.

1.   Concluzii și recomandări

1.1

CESE salută propunerea de regulament privind accesul pe piața transportului internațional rutier de mărfuri. Decizia Comisiei de a opta, în cadrul acestei propuneri, pentru o armonizare a punerii în aplicare a regulamentului care ar permite impunerea unei definiții precise și mai ușor de aplicat a cabotajului și care ar îmbunătăți considerabil normele de punere în conformitate și de monitorizare a aplicării, răspunde așteptărilor majorității părților interesate din sector.

1.2

Cu toate acestea, CESE consideră că trebuie să se acorde mai multă atenție dimensiunii sociale a accesului pe piața transportului rutier internațional de mărfuri. La fel ca și traficul terț (1), cabotajul poate duce la o concurență neloială și la un dumping social în sector, ca efecte ale discrepanței salariale dintre șoferii din noile și respectiv vechile state membre.

1.3

CESE consideră că cerința ca operațiunile de cabotaj să aibă loc în termen de șapte zile poate facilita controlarea acestuia. Cabotajul nu este acceptabil decât atunci când urmează unui transport internațional.

1.4

Controlul cabotajului trebuie să facă parte dintr-o strategie națională de monitorizare a aplicării legislației privind activitățile rutiere, precum și dintr-o coordonare la nivelul Comisiei. CESE se opune, la nivel european, proliferării comitetelor și solicită crearea unui singur comitet compus din reprezentanții statelor membre și partenerii sociali ca observatori.

1.5

Pe termen lung, Comitetul invită Comisia să efectueze analize ulterioare, în vederea unei mai bune realizări a pieței interne, însoțite de o viitoare armonizare a normelor de calitate, a protecției lucrătorilor și a cadrului fiscal și social, inclusiv reducerea diferențelor de salarizare.

2.   Introducere

2.1

Propunerea de regulament în dezbatere, privind accesul pe piața transportului rutier internațional de mărfuri, afectează elementele care compun pilonii pieței interne a transporturilor rutiere.

2.2

Mai precis, acești piloni sunt alcătuiți dintr-un cadru juridic de stabilire a normelor europene, denumite norme comune aplicabile pe care trebuie să le respecte transportul rutier internațional de mărfuri și de pasageri din cadrul UE (și anume, cel efectuat către sau dinspre teritoriul unui stat membru sau care traversează teritoriul unuia sau mai multor state membre).

2.3

Acest cadru:

stabilește normele minime de calitate care trebuie respectate în vederea exercitării profesiei;

liberalizează transportul rutier internațional de mărfuri și serviciilor ocazionale pentru călători;

stabilește o concurență reglementată pentru autorizarea prestării de servicii regulate de transport de călători și de anumite activități de transport de mărfuri de către transportatorii nerezidenți.

2.4

Având ca obiectiv buna funcționare a pieței interne a transporturilor, acest cadru juridic a fost stabilit fără a se ține întotdeauna seama de impactul său social, și anume impactul asupra condițiilor de angajare și de lucru ale șoferilor profesioniști de autobuz sau camion (bărbați sau femei). În acel moment (prima directivă datează din 1962), dimensiunea socială a pieței interne a transporturilor rutiere sau transportul durabil nu intra în calculele politice în domeniu.

3.   Propunerea Comisiei

3.1

Propunerea Comisiei identifică cinci opțiuni politice variind de la opțiunea „nicio schimbare” la opțiunea „liberalizare”, care practic nu ar introduce nici o restricție cantitativă pentru cabotaj. Comitetul consideră că în Europa standardele variază prea mult în prezent pentru ca o liberalizare totală să fie posibilă fără a afecta standardele și calitatea serviciilor furnizate și normele bine stabilite privind protecția sănătății, siguranța și condițiile de muncă din industrie. De aceea Comitetul propune în acest moment o opțiune de mijloc mai limitată, opțiunea „armonizare”, care ar cuprinde o definire clară și capabilă de a fi aplicată în practică a circumstanțelor în care operațiunile de cabotaj ar trebui să fie permise, alături de proceduri îmbunătățite pentru asigurarea conformității și controlului aplicării și pentru standardizarea și simplificarea procedurilor birocratice implicate.

3.2

Această propunere face parte dintr-un pachet legislativ alcătuit din trei propuneri de regulament care vizează modernizarea, simplificarea și reducerea normelor privind accesul la profesie și la piața transportului rutier de mărfuri și de călători, precum și un raport asupra aplicării directivei privind timpul de lucru șoferilor profesioniști. De aceea, este necesară o bună încadrare a propunerii în acest context.

3.3

Din această perspectivă, Comisia justifică această propunere de regulament prin necesitatea de a spori claritatea, lizibilitatea și aplicabilitatea normelor în vigoare. Aplicarea și monitorizarea aplicării anumitor măsuri aparținând acestui cadru legislativ sunt inegale, din cauza unei legislații neclare și incomplete.

3.4

Mai precis, următoarele aspecte ridică probleme în momentul aplicării și/sau monitorizării aplicării lor:

domeniul de aplicare al regulamentului în ceea ce privește transporturile asigurate de transportatori comunitari spre și din țări terțe;

dificultățile privind punerea în aplicare a conceptului de cabotaj cu caracter temporar; în ciuda existenței unei comunicări interpretative publicate în 2005, bazate pe definirea caracterului „temporar” dat de Curtea de Justiție în ceea ce privește prestarea liberă de servicii, dificultățile persistă, iar statele membre au tendința de a pune în aplicare norme divergente, a căror aplicare este greu de controlat sau care impun sarcini administrative suplimentare;

ineficiența schimbului de informații între statele membre; în consecință, întreprinderile care își exercită activitățile pe teritoriul unui stat membru altul decât cel de stabilire nu riscă practic nici o sancțiune administrativă, drept care poate apărea o denaturare a concurenței între întreprinderile mai puțin dispuse să respecte normele și celelalte;

eterogenitatea diverselor documente (autorizația comunitară, copiile legalizate și atestatul de conducător auto), care ridică probleme în momentul controalelor pe șosea și provoacă adeseori pierderi importante de timp pentru transportatori.

3.5

Prin propunere se dorește revizuirea și unificarea Regulamentelor nr. (CEE) 881/92 și (CEE) 3118/93 și a Directivei 2006/94/CE. Cu toate acestea, nu este vorba de o reformare în sensul strict al cuvântului, întrucât propunerea conține elemente noi, cum ar fi cele privind cabotajul. Aceasta se bazează pe articolul 71 din tratat, care face referire la normele comune aplicabile transporturilor internaționale, precum și la condițiile de admitere a transportatorilor nerezidenți la transporturile naționale într-un stat membru (2).

3.6

Comisia consideră că propunerea sa este în concordanță cu necesitatea unei bune funcționări a pieței interne, că aceasta contribuie la îndeplinirea obiectivelor Strategiei de la Lisabona, la întărirea securității rutiere și la o „mai bună legiferare”, precum și la o mai mare respectare a normelor de protecție socială.

3.7

Textul propus prezintă interes pentru SEE (Spațiul Economic European) și, prin urmare, este necesară extinderea acestuia.

4.   Observații generale

4.1

CESE salută propunerea de regulament privind accesul pe piața transportului internațional rutier de mărfuri. În principiu, CESE consideră că obiectivul pe termen lung ar trebui să fie trecerea la o piața mai liberalizată a operațiunilor de transport rutier de mărfuri în UE, însoțită de o aplicare corespunzătoare a standardelor europene privind sănătatea, siguranța și protecția lucrătorilor și continuarea armonizării în domeniile fiscal și social, inclusiv reducerea diferențelor de salarizare, cu alte cuvinte orientarea ar trebui să fie către opțiunea 5 a Comisiei. Această opțiune este în conformitate cu Regulamentul nr. 3118/93 și cu politica în domeniul pieței interne. Aceasta ar putea face industria mai competitivă, cu beneficii pentru toate sectoarele economice europene, ca utilizatoare ale serviciilor de transport de mărfuri, și ar putea aduce beneficii din punct de vedere al protecției mediului reducând numărul de curse cu autovehicule goale sau încărcate parțial care au loc în prezent datorită restricțiilor pentru cabotaj.

4.2

Cu toate acestea, Comitetul împărtășește opinia Comisiei, și anume că liberalizarea totală a pieței transportului de mărfuri în Europa ar avea prea multe efecte negative în momentul de față și ar putea duce la subminarea normelor sociale și de calitate și la o îndeplinire mai deficientă a acestora. Comitetul consideră că Comisia ar trebui să fie încurajată să elaboreze o analiză mai aprofundată care, așa cum s-a sugerat, este necesară pentru a se continua liberalizarea în viitor. În același timp, este de acord cu Comisia că opțiunea „armonizării” reprezintă cea mai bună soluție în viitorul apropiat.

4.3

Mai concret, CESE consideră că:

noua definiție a cabotajului, care reglementează condițiile de admitere a transportatorilor rutieri nerezidenți la transporturile naționale rutiere de mărfuri într-un stat membru,

cerința unei prezentări simplificate și standardizate a autorizației comunitare și a copiilor legalizate, precum și a atestatului de conducător auto,

întărirea dispozițiilor în vigoare, pentru obligarea unui stat membru să ia măsuri la solicitarea altui stat membru, atunci când transportatorul căruia i-a emis o autorizație comunitară comite o infracțiune în statul membru de stabilire sau în alt stat membru,

conferă o mai mare claritate și aplicabilitate măsurilor.

4.4

CESE reamintește că, potrivit consultării organizate de Comisie, prealabilă pachetului legislativ și acestei propuneri în mod concret, majoritatea părților interesate consideră că este necesar să existe norme clare, simple, aplicabile, identice în toate statele membre și ușor de controlat. Decizia Comisiei de a opta, în cadrul acestei propuneri, pentru o armonizare care ar permite impunerea unei definiții precise și mai ușor de aplicat a cabotajului și care ar îmbunătăți considerabil normele de punere în conformitate și de control al aplicării, răspunde așteptărilor acestor părți interesate.

4.5

Într-adevăr, chiar dacă preambulul Regulamentului nr. 881/92 face referire la „eliminarea tuturor restricțiilor impuse furnizorului de servicii în temeiul naționalității sale sau al faptului că este stabilit într-un alt stat membru decât cel în care urmează a fi furnizat serviciul respectiv”, menținerea, fie și temporară a derogării, în conformitate cu alineatul (2) al articolului 71 din tratat, este pe deplin justificată: o liberalizare totală a pieții „ar putea afecta grav nivelul de trai și ocuparea forței de muncă în anumite regiuni, precum și exploatarea echipamentelor de transport (…)”.

4.6

Cu toate acestea, CESE consideră că trebuie să se acorde mai multă atenție dimensiunii sociale a accesului pe piața transportului rutier internațional de mărfuri. Este cert că în considerente, mai precis, în considerentul 13, se menționează Directiva privind detașarea lucrătorilor (Directiva 96/71), efectuată în cadrul unei prestări de servicii care trebuie să se aplice în cazul în care, pentru prestarea serviciilor de cabotaj, transportatorii detașează lucrători cu care au o relație profesională, dintr-un stat membru în care lucrează în mod curent. Acest considerent nu este reluat nici în articole, nici în expunerea de motive.

4.6

Acest aspect este cu atât mai important cu cât este adevărat că punerea în aplicare a dispozițiilor legale comunitare în sectorul rutier și în special a celor care privesc aspectele sociale, nu este efectivă în toate statele membre.

5.   Observații speciale

5.1   Domeniul de aplicare (articolul 1)

5.1.1

CESE deplânge faptul că regulamentul nu se aplică transporturilor internaționale de mai puțin de 3,5 tone. Dat fiind avântul luat de sectorul mesageriei și al serviciilor de livrare la domiciliu, inclusiv în regiunile de frontieră, ar fi fost justificată includerea în regulament a vehiculelor de mai puțin de 3,5 tone utilizate de acest sector, pentru a se evita situațiile de concurență neloială.

5.1.2

CESE își exprimă îngrijorarea în legătură cu faptul că regulamentul nu se aplică transporturilor internaționale cu plecare dintr-un stat membru și cu destinația într-o țară terță și invers, atâta vreme cât acordul între Comunitate și țara terță respectivă nu a fost încheiat. Prin urmare, CESE solicită Comisiei să depună eforturile necesare pentru încheierea acestor acorduri și, în special, cu statele vecine ale Uniunii Europene.

5.2   Definiții (articolul 2)

5.2.1

CESE salută faptul că noile definiții ale termenilor „stat membru gazdă”, „transportator nerezident” și „transport de cabotaj” au fost clarificate.

5.3   Definiția operațională a cabotajului (articolele 2 și 8)

5.3.1

Potrivit propunerii Comisiei, transportatorii sunt autorizați să efectueze până la trei operațiuni de cabotaj în urma unui transport internațional, după livrarea mărfurilor transportate în cursul operațiunii de transport internațional către interior. Ultima operațiune de cabotaj trebuie să aibă loc în termen de șapte zile.

5.3.2

Avantajul acestei definiții operaționale este că interzice în mod clar transportatorilor nerezidenți să intre într-un stat membru cu un vehicul gol. Cabotajul este autorizat doar atunci când este precedat sau urmat de o deplasare internațională cu încărcătură.

5.3.3

Dezavantajul constă în faptul că, teoretic, transportatorul poate repeta operațiunea după încheierea termenului de șapte zile, pentru aceeași întreprindere, același tip de mărfuri și același itinerariu. Cum se poate garanta caracterul temporar al transporturilor de cabotaj în aceste cazuri?

5.3.4

Din acest motiv, CESE solicită includerea și sublinierea în noul text a caracterului temporar, ca fiind o caracteristică esențială a cabotajului (3).

5.3.5

Deși cabotajul nu reprezintă decât 3 % din transportul internațional de mărfuri (4), acesta este important pentru micile state membre, în care piețele transporturilor naționale limitate determină transportatorii să caute posibilități de transportare a mărfurilor în străinătate. Este posibil ca statisticile să nu fie pe deplin fiabile (cabotajul este declarat de țara în care este înregistrat transportatorul), însă acestea demonstrează, în orice caz, că fenomenul este în creștere (5).

5.3.6

Chiar dacă statisticile sunt discutabile, acestea scot în evidență faptul că fenomenul reprezintă o parte importantă a transportului internațional, mai ales în cele mai mici dintre vechile state membre. Transportatorii olandezi sunt cei mai activi pe piața cabotajului, urmați de luxemburghezi și germani. Aceste trei țări sunt responsabile de jumătate din transportul total de cabotaj efectuat de transportatorii din UE-25 în 2005. Deși, invers proporțional, rata de penetrare a cabotajului pe țară (și anume procentajul din piața internă a unei țări = transport național + cabotaj) a înregistrat o evoluție lentă, dar constantă, aceasta se menține între limite neglijabile. Din 1999, Belgia, Luxemburgul și Franța au înregistrat cele mai ridicate rate de penetrare, care rămân, însă, neglijabile: Belgia 2,87 %, Franța 2,50 % și Luxemburgul 1,99 % (6). În noile state membre, rata de penetrare a cabotajului a fost cel mai adesea sub 0,3 %, cu excepția Letoniei (0,8 %).

5.3.7

Cu toate acestea, Comitetul este îngrijorat cu privire la efectele negative ale cabotajului asupra întreprinderilor mici și mijlocii din sector, care vor fi considerabile atunci când cabotajul va fi efectuat în vechile state membre de operatori proveniți din noile state membre care, în schimbul unor remunerații mai mici decât cele oferite în statele gazdă, vor trimite șoferi pentru a efectua operațiuni de cabotaj (7).

5.3.8

Bineînțeles, CESE nu se opune intrării pe piața operatorilor a noilor state membre, dar dorește să ridice problema limitării și controlului cabotajului în vederea evitării concurenței neloiale și a dumpingului social. De aceea, CESE se pronunță în favoarea opțiunii alese de Comisie, și anume de a instaura un cadru juridic care să favorizeze o concurență reglementată și nu liberalizarea totală a cabotajului.

5.3.9

Evaluarea impactului măsurilor propuse de Comisie pune, de asemenea, în evidență evoluția traficului terț (așa numitul „mare cabotaj”) (8). De asemenea, tot mai multe întreprinderi de transport și de logistică își înființează filiale în noile state membre și trimit din aceste state șoferi care să efectueze transport internațional între vechile state membre, la prețuri care sfidează orice concurență, date fiind discrepanțele salariale între șoferii din noile și vechile state membre. Propunerea nu face nici o referire la acest aspect al concurenței neloiale și al dumpingului social.

5.3.10

Din acest motiv, CESE deplânge absența dimensiunii sociale din pachetul legislativ și în special în această propunere. Nu se ține seama de discrepanțele salariale considerabile dintre noile și vechile state membre existente în sector și nici de efectele negative asupra întreprinderilor mici și mijlocii, asupra ocupării forței de muncă și asupra salariilor șoferilor.

5.3.11

În ceea ce privește controlul cabotajului (articolul 8), potrivit Comisiei, organismele de control pot verifica mai ușor dacă o activitate de cabotaj este legală prin examinarea scrisorilor de trăsură CMR, care indică datele încărcării și descărcării în cadrul unui transport internațional. De asemenea, pentru fiecare operațiune de cabotaj trebuie precizate datele privind expeditorul, transportatorul, destinatarul, precum și locul și data recepției mărfii și locul prevăzut pentru livrare, denumirea curentă a naturii mărfii și modul de ambalare, precum și, în cazul mărfurilor periculoase, denumirea general recunoscută a acestora și numărul de colete, semnele particulare și numerele acestora, greutatea brută sau cantitatea altfel exprimată a mărfii, numerele de înmatriculare ale vehiculului și remorcii. Într-adevăr, aceste date permit un mai bun control al cabotajului care este prevăzut în termen de șapte zile.

Cu toate acestea, CESE consideră că o operațiune de cabotaj în termen de șapte zile poate facilita controlul acestuia.

6.   Care este relevanța Directivei privind detașarea lucrătorilor?

6.1

Directiva privind detașarea lucrătorilor (Directiva 96/71) efectuată în cadrul unei prestări de servicii trebuie să se aplice în cazul în care, pentru prestarea serviciilor de cabotaj, transportatorii detașează lucrători cu care au o relație profesională, dintr-un stat membru în care lucrează în mod curent.

6.2

Problema o reprezintă felul în care această directivă a fost transpusă în legislațiile naționale, ceea ce, în acest caz concret, a dus la o punere în aplicare diferită, în ceea ce privește sectoarele acoperite și durata prestării serviciilor. Drept urmare, unele țări aplică directiva numai în sectorul construcțiilor, altele impun aplicarea directivei din prima zi a prestării de servicii (9). De asemenea, directiva permite statelor membre să deroge aplicarea acesteia, prin intermediul contractelor colective de muncă, atunci când durata detașării nu depășește o lună (10).

6.3

În cazul cabotajului, deoarece în prezent aplicarea directivei diferă de la stat la stat, chiar dacă aceasta ar fi cu adevărat pusă în aplicare, ea nu ar rezolva problemele legate de concurența neloială și dumpingul social.

6.4

Printre altele, controalele referitoare la aplicarea Directivei privind detașarea sunt inexistente (11). Aceasta reprezintă o omisiune gravă, întrucât fiecare stat membru este obligat să asigure cooperarea între autoritățile publice responsabile potrivit legislației în domeniul social, astfel cum se prevede în directiva menționată (12).

6.5

Din acest motiv, CESE ia notă de rezultatele dialogului social european din sectorul rutier pe această temă.

7.   Atestatul de conducător auto (articolul 5)

7.1

CESE solicită ca atestatul de conducător auto resortisant al unei țări terțe să certifice și înscrierea acestuia la asigurările sociale.

8.   Controlul (articolele 10-15)

8.1

Propunerea de regulament impune statelor membre realizarea unui schimb de informații prin intermediul punctelor de contact naționale, a căror înființare este prevăzută de regulamentul privind condițiile care trebuie îndeplinite pentru a exercita ocupația de operator de transport rutier. Este vorba de autorități sau de organe administrative desemnate în vederea asigurării schimbului de informații cu autoritățile sau organele corespunzătoare din celelalte state membre.

8.2

De asemenea, se prevede ca statele membre să înscrie în registrul național al întreprinderilor care se ocupă cu transporturile rutiere toate infracțiunile grave, precum și cele minore și repetate săvârșite de propriul lor transportator și care au dus la impunerea unei sancțiuni.

8.3

Propunerea de regulament introduce o nouă procedură care ar trebui urmată de statele membre care constată săvârșirea unei infracțiuni de către un transportator nerezident. Statul membru respectiv dispune de o lună pentru a comunica informațiile, potrivit unui format standard minim. Acesta poate solicita statului membru de stabilirea impunerea de sancțiuni administrative. Statul membru de stabilire al transportatorului respectiv dispune de trei luni pentru a informa celălalt stat membru asupra acțiunilor ulterioare.

8.4

În opinia CESE, aceste noi dispoziții reprezintă un progres. Cu toate acestea, Comitetul deplânge fragmentarea și diversitatea principiilor și procedurilor de control și aplicare a legislației europene în domeniul transportului rutier. CESE consideră că principiul extrateritorialității, aplicabil legislației privind perioadele de conducere și de repaus (Regulamentul nr. 561/2006), ar trebui să fie aplicat și încălcărilor legislației privind cabotajul. Aceasta ar reprezenta un stimulent mai puternic pentru respectarea legislației.

8.5

Directiva 22/2006 impune elaborarea unei strategii naționale de control coerente și solicită statelor membre să desemneze un organism de coordonare a monitorizare a aplicării legislației privind perioadele de conducere și de repaus. În opinia CESE, această strategie trebuie să includă și controlul privind cabotajul.

8.6

Același lucru este aplicabil comitetului care va asista Comisia. CESE se opune proliferării de comitete și solicită crearea unui singur comitet compus din reprezentanții statelor membre și ai partenerilor sociali ca observatori, menit să asiste Comisia în ceea ce privește monitorizarea și aplicarea legislației europene în domeniul transportului rutier.

Bruxelles, 12 martie 2008

Președintele

Comitetului Economic și Social European

Dimitris DIMITRIADIS


(1)  Se înțelege prin trafic terț transportul între o țară A și o țară B, efectuat de un transportator stabilit într-o țară C.

(2)  Articolul 71, JO C 325, 24.12.2002, pagina 61, prevede:

„1.

În vederea punerii în aplicare a articolului 70 și ținând seama de aspectele speciale privind transporturile, Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura menționată la articolul 251 și după consultarea Comitetului Economic și Social și a Comitetului Regiunilor, stabilește:

a)

norme comune aplicabile transporturilor internaționale efectuate din sau către teritoriul unui stat membru sau prin traversarea teritoriului unuia sau mai multor state membre;

b)

condițiile de admitere a transportatorilor nerezidenți pentru a efectua transporturi naționale într-un stat membru;

c)

măsurile care permit îmbunătățirea siguranței transportului;

d)

orice altă dispoziție utilă.

2.

Prin derogare de la procedura prevăzută la alineatul (1), dispozițiile referitoare la principiile regimului transporturilor și a căror aplicare ar putea afecta grav nivelul de trai și de ocupare a forței de muncă în anumite regiuni, precum și exploatarea echipamentelor de transport, ținând seama de necesitatea unei adaptări la dezvoltarea economică care rezultă din instituirea pieței comune, se adoptă de către Consiliu, hotărând în unanimitate la propunerea Comisiei și după consultarea Parlamentului European și a Comitetului Economic și Social.”.

(3)  În temeiul Regulamentului (CEE) nr. 318/93 al Consiliului din 25 octombrie 1993 de stabilire a condițiilor în care transportatorii nerezidenți pot să opereze servicii de transporturi rutiere naționale de marfă în interiorul unui stat membru (JO L 279, 12.11.1993, p. 1) și a comunicării interpretative a Comisiei privind caracterul temporar al cabotajului rutier în transportul de mărfuri, din decembrie 2004.

(4)  „Statistici pe scurt”, Mathieu Yves, 77/2007, date esențiale din sectorul transporturilor 1999-2005, pagina 4.

(5)  „Statistici pe scurt”, Simo Pasi, 27/2007, tendințe ale transportului rutier de mărfuri între 1999 și 2005, pagina 6; în 2005 s-a înregistrat o creștere de 2 % față de 2004.

(6)  „Statistici pe scurt”, Simo Pasi, 27/2007, tendințe ale transportului rutier de mărfuri între 1999 și 2005, pagina 6; în 2005 s-a înregistrat o creștere de 2 % față de 2004.

(7)  Documentul de lucru al serviciilor Comisiei, studiul de impact SEC(2007) 635/2 explică faptul că în special costurile muncii (șoferi) pot varia de la 1 la 3, ba chiar de la 1 la 6 în anumite cazuri (pagina 6).

(8)  Documentul de lucru al serviciilor Comisiei, studiu de impact SEC(2007) 635/2, pagina 6 precizează care trafic terț a înregistrat o creștere constantă cu o rată medie anuală de 4,4 % între 1999 și 2003. Această rată a ajuns să depășească 20 % în 2004 și 2005.

(9)  Jan Cremers, Peter Donders, Editors, „The free movement of workers in the European Union”, European Institute for Construction Labour Research, CLR studies 4, 2004. Este mai ales cazul Țărilor de Jos, care aplică directiva în sectorul construcțiilor și exclud restul sectoarelor, în timp ce Belgia aplică directiva privind detașarea din prima zi a prestării de servicii.

(10)  Articolul 3, alineatul (4) din Directiva 96/71/CE.

(11)  Ecorys, „Study on road cabotage in the freight transport market”, raport către DG TREN, pagina 8.

(12)  Directiva 96/71/CE, articolul 3.


ANEXA

la avizul Comitetului Economic și Social European

Următoarele amendamente, care au primit peste un sfert de voturi pentru, au fost respinse în cursul dezbaterii:

Punctele 4.5 și 4.6

Se elimină punctele:

„4.5

Cu toate acestea, CESE consideră că trebuie să se acorde mai multă atenție dimensiunii sociale a accesului pe piața transportului rutier internațional de mărfuri. Este cert că în considerente, mai precis, în considerentul 13, se menționează Directiva privind detașarea lucrătorilor (Directiva 96/71), efectuată în cadrul unei prestări de servicii care trebuie să se aplice în cazul în care, pentru prestarea serviciilor de cabotaj, transportatorii detașează lucrători cu care au o relație profesională, dintr-un stat membru în care lucrează în mod curent. Acest considerent nu este reluat nici în articole, nici în expunerea de motive.

4.6

Acest aspect este cu atât mai important cu cât este adevărat că punerea în aplicare a dispozițiilor legale comunitare în sectorul rutier și în special a celor care privesc aspectele sociale, nu este efectivă în toate statele membre.

Expunere de motive

Aspectul social aferent aplicării cabotajului este deja reglementat, în mare măsură, prin intermediul Regulamentului nr. 561/2006 privind perioadele de conducere și de repaus pe care trebuie să le respecte conducătorii auto și prin transpunerile respective ale Directivei 2002/15/CE privind durata de muncă, precum și prin reglementările juridice ale diverselor state membre și prin însuși caracterul sezonier al cabotajului.

Rezultatul votului:

Voturi pentru: 27 Voturi împotrivă: 41 Abțineri: 5

Punctul 4.6

Se modifică după cum urmează:

„4.6

Acest aspect este cu atât mai important cu cât este adevărat că punerea în aplicare a dispozițiilor legale comunitare în sectorul rutier și în special a celor care privesc aspectele sociale, nu este efectivă în toate statele membre. În concluzie, ar fi fost adecvat să se facă referire la pretinsul fenomen de cabotaj provenind din partea transportatorilor din noile state membre, dat fiind că în tratatele de aderare încheiate cu noile state membre sunt prevăzute măsuri tranzitorii, dacă toate aceste măsuri tranzitorii nu ar lua sfârșit cel târziu în anul 2009, iar cabotajul va fi permis.”

Expunere de motive:

Măsurile tranzitorii aplicabile noilor state membre vor lua sfârșit în 2009. Prin urmare, toate statele vor fi tratate în mod egal în ceea ce privește prezentul regulament, care după toate probabilitățile va intra în vigoare după anul 2009. Este important să se menționeze acest lucru, pentru a contribui la oprirea speculațiilor despre concurența neloială și dumpingul social din partea noilor state membre.

Rezultatul votului:

Voturi pentru: 27 Voturi împotrivă: 47 Abțineri: 4

Punctul 5.3.9

Se înlocuiește textul după cum urmează:

„5.3.9

Bineînțeles, CESE nu se opune intrării pe piața operatorilor a noilor state membre, dar dorește să ridice problema limitării și controlului cabotajului în vederea evitării concurenței neloiale și a dumpingului social. De aceea, CESE se pronunță în favoarea opțiunii alese de Comisie, și anume de a instaura un cadru juridic care să favorizeze o concurență reglementată și nu liberalizarea totală a cabotajului. Evaluarea impactului măsurilor propuse de Comisie scoate în evidență creșterea volumului traficului terț în cadrul pieței interne (1). De asemenea, tot mai multe întreprinderi de transport și logistică își înființează filiale în noile state membre și trimit șoferi din aceste țări pentru a efectua transport internațional între vechile state membre. CESE consideră, însă, aceasta un fapt inerent extinderii UE și obiectivelor pieței interne.”

Expunere de motive:

Se ridică din nou problema temerilor existente în ceea ce privește concurența neloială și dumpingul social, iar punctul în cauză reafirmă cele spuse anterior. Ar fi preferabil să se sublinieze faptul că UE trebuie să-și dezvolte în continuare piața internă.

Rezultatul votului:

Voturi pentru: 31 Voturi împotrivă: 61 Abțineri: 0

Punctul 5.3.10

Punctul 5.3.10 se elimină:

„5.3.10

Evaluarea impactului măsurilor propuse de Comisie pune, de asemenea, în evidență evoluția traficului terț (așa numitul «marele cabotaj»)  (2) . De asemenea, tot mai multe întreprinderi de transport și de logistică își înființează filiale în noile state membre și trimit din aceste state șoferi care să efectueze transport internațional între vechile state membre, la prețuri care sfidează orice concurență, date fiind discrepanțele salariale între șoferii din noile și vechile state membre. Propunerea nu face nici o referire la acest aspect al concurenței neloiale și al dumpingului social.

Expunere de motive:

Punerea unui accent pe aspectele sociale în Regulament nu înseamnă că noile state membre trebuie să fie întotdeauna singurul motiv pentru a face acest lucru.

Rezultatul votului:

Voturi pentru: 33 Voturi împotrivă: 58 Abțineri: 5

Punctul 5.3.11

Se elimină punctul 5.3.11:

„5.3.11

Din acest motiv, CESE deplânge absența dimensiunii sociale din pachetul legislativ și în special în această propunere. Nu se ține seama de discrepanțele salariale considerabile dintre noile și vechile state membre existente în sector și nici de efectele negative asupra întreprinderilor mici și mijlocii, asupra ocupării forței de muncă și asupra salariilor șoferilor.

Expunere de motive:

Punerea unui accent pe aspectele sociale în Regulament nu înseamnă că noile state membre trebuie să fie întotdeauna singurul motiv pentru a face acest lucru.

Rezultatul votului:

Voturi pentru: 27 Voturi împotrivă: 62 Abțineri: 1

Punctul 6

Se elimină punctul:

6.     Directiva privind detașarea lucrătorilor

6.1

Directiva privind detașarea lucrătorilor (Directiva 96/71) efectuată în cadrul unei prestări de servicii trebuie să se aplice în cazul în care, pentru prestarea serviciilor de cabotaj, transportatorii detașează lucrători cu care au o relație profesională, dintr-un stat membru în care lucrează în mod curent.

6.2

Problema o reprezintă felul în care această directivă a fost transpusă în legislațiile naționale …, ceea ce, în acest caz concret, a dus la o punere în aplicare diferită, în ceea ce privește sectoarele acoperite și durata prestării serviciilor. Drept urmare, unele țări aplică directiva numai în sectorul construcțiilor, altele impun aplicarea directivei din prima zi a prestării de servicii. De asemenea, directiva permite statelor membre să deroge aplicarea acesteia, prin intermediul convențiilor colective, atunci când durata detașării nu depășește o lună.

6.3

În cazul cabotajului, deoarece în prezent aplicarea directivei diferă de la stat la stat, chiar dacă aceasta ar fi cu adevărat pusă în aplicare, ea nu ar rezolva problemele legate de concurența neloială și dumpingul social.

6.4

Printre altele, controalele referitoare la aplicarea Directivei privind detașarea sunt inexistente. Aceasta reprezintă o omisiune gravă, întrucât fiecare stat membru este obligat să asigure cooperarea între autoritățile publice responsabile potrivit legislației în domeniul social, astfel cum se prevede în directiva menționată.

6.5

Din acest motiv, CESE ia notă de rezultatele dialogului social european din sectorul rutier pe această temă.

Expunere de motive:

Prin caracteristicile sale specifice, sectorul transporturilor reglementează deja aspectele sociale, prin intermediul Directivei 2002/15/CE privind durata de muncă și prin Regulamentul nr. 561/2006 privind regularizarea duratei de conducere și de repaus pe care trebuie să le respecte conducătorii auto, precum și prin utilizarea tahografului digital.

În ceea ce privește alte aspecte sociale, este diferită aplicarea Directivei 96/71 unui sector cum ar fi construcțiile care efectuează transporturi regulate de lucrători, de aplicarea în cazul transportului de mărfuri, care include servicii punctuale de cabotaj efectuate în cadrul transportului internațional. În acest caz, nu se poate vorbi de o detașare a conducătorului auto, ci de o activitate care face parte din atribuțiile profesiei sale de conducător care efectuează transporturi internaționale și este posesorul unei autorizații comunitare de transport.

Rezultatul votului:

Voturi pentru: 24 Voturi împotrivă: 63 Abțineri: 2

Punctul 6.3

Se modifică punctul 6.3 după cum urmează:

„6.3

În cazul cabotajului, deoarece Deoarece în prezent aplicarea directivei diferă de la stat la stat, chiar dacă aceasta ar fi cu adevărat pusă în aplicare, ea nu ar rezolva problemele legate de concurența neloială și dumpingul social.”

Expunere de motive:

Punerea unui accent pe aspectele sociale în Regulament nu înseamnă că noile state membre trebuie să fie întotdeauna singurul motiv pentru a face acest lucru.

Rezultatul votului:

Voturi pentru: 32 Voturi împotrivă: 57 Abțineri: 2

Punctul 1.2

Se modifică după cum urmează:

„1.2

Cu toate acestea, CESE consideră că trebuie ar trebui să se acorde mai multă atenție dimensiunii sociale a accesului pe piața transportului rutier internațional de mărfuri. La fel ca și traficul terț  (3) , cabotajul poate duce la o concurență neloială și la un dumping social în sector, ca efecte ale discrepanței salariale dintre șoferii din noile și respectiv vechile state membre.

Expunere de motive:

Dacă se dorește să se sublinieze aspectele sociale în propunerea de regulament, nu înseamnă că noile state membre reprezintă întotdeauna motivul pentru a face acest lucru. Concurența neloială poate exista oriunde și poate veni din partea oricărui stat membru. În ceea ce privește menționarea dumpingului social, această definiție a dumpingului social nu se poate aplica dacă întreprinderile sau persoanele acționează în mod perfect legal, indiferent de locul unde se află.

Rezultatul votului:

Voturi pentru: 28 Voturi împotrivă: 61 Abțineri: 1


(1)  Documentul de lucru al serviciilor Comisiei, studiu de impact SEC(2007) 635/2, pagina 6 precizează că «traficul terț a înregistrat o creștere constantă cu o rată medie anuală de 4,4 % între 1999 și 2003. Această rată a crescut la peste 20 % în 2004 și 2005».

(2)  Documentul de lucru al serviciilor Comisiei, studiu de impact SEC (2007) 635/2, pagina 6 precizează că «traficul terț a înregistrat o creștere constantă cu o rată medie anuală de 4,4 % între 1999 și 2003. Această rată a crescut la peste 20 % în 2004 și 2005».

(3)  Se înțelege prin trafic terț transportul între o țară A și o țară B, efectuat de un transportator stabilit într-o țară C.


9.8.2008   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 204/39


Avizul Comitetului Economic și Social European privind reducerea emisiilor de CO2 din aeroporturi prin noi metode de administrare a aeroporturilor (aviz exploratoriu)

(2008/C 204/10)

Într-o scrisoare din 4 iulie 2007, în conformitate cu articolul 262 din Tratatul de instituire a Comunității Europene și în contextul Președinției portugheze a UE, ministerul portughez al transporturilor a solicitat CESE să elaboreze un aviz exploratoriu cu privire la

Reducerea emisiilor de CO2 din aeroporturi prin noi metode de administrare a aeroporturilor.

Secțiunea pentru transporturi, energie, infrastructură și societatea informațională, însărcinată cu pregătirea lucrărilor Comitetului pe această temă, și-a adoptat avizul la 19 februarie 2008. Raportor: dl McDonogh.

În cea de a 443-a sesiune plenară, care a avut loc la 12 și 13 martie 2008 (ședința din 13 martie 2008), Comitetul Economic și Social European a adoptat prezentul aviz cu 103 voturi pentru, 0 voturi împotrivă și 5 abțineri.

1.   Recomandări

Încurajarea aeroporturilor să adopte strategii de administrare pentru reducerea emisiilor de dioxid de carbon din aeroporturi prin introducerea unui model de calitate a aerului, prin care se identifică toate sursele de oxid de azot și se stabilesc obiective pentru reducerea emisiilor de CO2. Acest model ar trebui să fie calibrat pe baza unor puncte de control al calității aerului, amenajate în aeroporturi. Zonele principale care ar trebui incluse în model sunt: aerodromurile, clădirile din aeroporturi (terminalele și infrastructura serviciilor conexe), parcările auto și accesul la suprafață.

Încurajarea adoptării de standarde de construcție recunoscute și de bune practici internaționale în ceea ce privește construirea și operarea de infrastructuri aeroportuare, pentru a reduce la minim amprenta de carbon asociată acestora. Printre exemplele principale se numără izolarea clădirilor, utilizarea la maximum a luminii naturale și a efectelor solare pozitive, colectarea apei de ploaie, energia solară, unitățile de generare combinată de căldură și energie electrică (cogenerarea), sistemele inteligente de management al clădirilor și schimbătoarele de căldură.

Încurajarea aeroporturilor să utilizeze surse de energie provenite din resurse regenerabile.

Încurajarea utilizării de vehicule ecologice de deservire pe aeroporturile pe care se constată o concentrare excesivă a activității vehiculelor auxiliare legată de circulația aeronavelor. Aeroporturile ar putea încuraja și utilizarea de vehicule ecologice de către pasageri, prin taxe de parcare diferențiate și locuri de parcare preferențiale.

Încurajarea aeroporturilor să minimizeze generarea de deșeuri prin asigurarea de infrastructuri de reciclare îmbunătățite în cadrul acestora. Ar fi oportună identificarea cantității de deșeuri generate pe pasager ca indicator ecologic de bază.

Minimizarea impactului transportului către aeroporturi cu autoturismul prin asigurarea de alternative de transport durabil pentru pasageri și personal, ca de exemplu legături feroviare, linii de autobuz, inițiative de utilizare în comun a autoturismelor sau de facilitare a ciclismului.

Încurajarea aeroporturilor, acolo unde este posibil, să îmbunătățească procedurile de gestionare a traficului aerian în cadrul și în vecinătatea aeroporturilor, pentru a reduce consumul de carburanți pentru aeronave.

În limita posibilităților, motoarele auxiliare nu ar trebui lăsate să funcționeze la sol. Terminalele ar trebui să pună la dispoziția aeronavelor grupuri electrogene și aer pre-condiționat.

Descurajarea sau interzicerea utilizării aeronavelor cu motoare vechi, care utilizează combustibil în mod ineficient, prin majorarea taxelor de aterizare și decolare pentru aceste tipuri de aeronave, aplicându-se tarife diferențiate.

Descurajarea utilizării aeronavelor care produc o poluare sonoră considerabilă, prin adoptarea de sisteme de clasificare a acestora în funcție de nivelul de poluare sonoră generată și, în paralel, adoptarea de sisteme de cote de poluare sonoră în aeroporturi.

Reducerea emisiilor printr-o abordare sistemică: păstrând siguranța zborurilor ca prioritate principală, trebuie luați în considerare toți factorii, inclusiv proiectarea și operarea celulelor și motoarelor, soluțiile de compromis, carburanții alternativi, serviciile la sol, capacitatea aeroportuară și gestionarea traficului aerian.

Încurajarea utilizării tehnicii apropierii prin coborâre continuă (Continuous Descent Approach), prin care o aeronavă începe să coboare constant de la o altitudine mai mare, deplasându-se cu unghi constant către sol, spre deosebire de apropierea de sol pe etape, care presupune ca aparatul să se deplaseze orizontal pe perioade de timp mai îndelungate, și deci necesită o forță mai mare pentru a menține viteza constantă, utilizând în consecință mai mult carburant. Această coborâre continuă înseamnă că aeronava se apropie de sol cu o viteză mai eficientă, reducând astfel consumul de carburant. Este probabil ca impactul acestei metode asupra calității aerului să fie semnificativ pe o rază de 20-30 de km în jurul aeroportului.

Utilizarea de avioane cu turbopropulsie pe toate rutele sub 500 km, precum și pe cele pe care se efectuează zboruri cu mai puțin de 70 de pasageri pe tronson și autonomia de zbor o permite.

Reducerea consumului de carburanți prin oprirea a 1-2 motoare în timpul fazei de rulare.

2.   Introducere

2.1

Aviația contribuie în mod semnificativ la emisiile de gaze cu efect de seră. În prezent, emisiile generate de transportul aerian reprezintă aproximativ 3 % (1) din totalul emisiilor de gaze cu efect de seră din UE și au crescut cu 87 % din 1990. Creșterea rapidă a emisiilor generate de transportul aerian contrastează cu succesele obținute de multe alte sectoare ale economiei în materie de reducere a emisiilor. Dacă nu se adoptă măsuri, creșterea emisiilor generate de zborurile care au ca punct de plecare aeroporturile din UE va anula până în 2012 mai mult de un sfert din volumul de emisii de 8 % pe care UE-15 trebuie să îl reducă pentru a își îndeplini obiectivele stabilite în cadrul Protocolului de la Kyoto. Se prevede că, până în 2020, emisiile generate de transportul aerian vor depăși dublul nivelului actual.

2.2

Aviația stimulează economia, comerțul și turismul, generează noi posibilități de afaceri și sporește potențialul de îmbunătățire a calității vieții, atât în regiunile dezvoltate, cât și în cele aflate în curs de dezvoltare.

2.3

Aviația transportă anual 2 miliarde de pasageri și 40 % din bunurile exportate între regiuni (ca valoare). 40 % dintre turiștii internaționali călătoresc pe calea aerului. Aviația generează 29 de milioane de locuri de muncă la nivel global. Impactul economic global al acesteia este estimat la 2 960 miliarde USD, echivalentul a 8 % din PIB-ul mondial.

2.4

Aeroportul ar trebui să reprezinte o parte integrantă a infrastructurii locale și să joace un rol de lider în protecția mediului la nivel local.

2.5

Eficiența și utilizarea la maximum a infrastructurilor aeroportuare depind în mare măsură de gestionarea traficului aerian. Introducerea și axarea pe procedurile eficiente de gestionare a traficului aerian în cadrul și în vecinătatea aeroporturilor pot limita cantitatea de carburant consumat în timpul fazelor de decolare, de aterizare și de rulare.

2.6

Multe aeroporturi, precum Gatwick, Paris Orly, Milano Linate etc., se confruntă deja cu o insuficiență acută a capacității de preluare a zborurilor. Până în 2010, se vor mai adăuga la această listă cel puțin încă 15 aeroporturi europene. Printre alții, Autoritatea Aviației Civile Britanice consideră că intervalele orare ar trebui puse la dispoziția diverselor companii aeriene prin intermediul unor licitații și apoi vândute pe o piață secundară transparentă, astfel încât să fie încurajată folosirea mai eficientă a unei resurse insuficiente.

2.7

Prin utilizarea de aeronave de capacitate mai mare acolo unde este posibil, s-ar putea face uz în mod mai eficient de infrastructura aeroportuară și de instalațiile de la sol. Deși multe zboruri au un grad maxim de ocupare, numărul mediu de pasageri în fiecare aeronavă care utilizează mai multe aeroporturi, este de numai 68. Aeronavele sunt prea mici, iar companiile aeriene nu sunt motivate să introducă aeronave mai moderne și mai mari, fiindcă aeroporturile nu își pot adapta taxele aeroportuare astfel încât să încurajeze acest tip de eficiență. Pentru a îmbunătăți situația actuală, ar trebui instituită o combinație între mecanisme de piață și reguli de eficiență, ca de exemplu obligativitatea ca transportorii aerieni să își folosească porțile de îmbarcare cel puțin o dată pe oră, în funcție de tipul de aeronavă utilizat, sau să le pună la dispoziția altui transportor.

2.8

Propunerea Comisiei (SESAR) de a crea un singur cer deschis pentru Europa, care să armonizeze actualele sistemele naționale de control al traficului aerian, oferă potențialul unei creșteri spectaculoase a eficienței utilizării spațiului aerian la aterizare și la decolare, reducându-se astfel timpii de așteptare pentru obținerea unui interval de aterizare sau de decolare. (IATA, Asociația Internațională de Transport Aerian, preconizează că 12 % din emisiile globale de CO2 produse de aeronave ar putea fi eliminate dacă sistemele de gestionare a traficului aerian ar fi mai eficiente). Comitetul îndeamnă toate părțile interesate să accelereze negocierile pentru a crea acest nou regim și să nu accepte blocarea acestuia prin tactici de tergiversare dictate de interese sectoriale.

3.   Aviația — o sursă de poluare sonoră și emisii de gaze

3.1

Se apreciază că impactul ecologic al transportului aerian reprezintă aproximativ 2 % din emisiile globale de gaze cu efect de seră și s-ar putea dubla până în 2050.

3.2

Industria aeronautică a depășit, de-a lungul anilor, majoritatea celorlalte sectoare industriale în ceea ce privește reducerea poluării sonore și a emisiilor pe unitate de producție. Eficiența combustibililor crește în prezent cu aproximativ 1-2 % pe an, iar emisiile reprezintă 2 % din volumul total. Industria aeronautică înregistrează o creștere de 5 % pe an, iar eficiența energetică realizează economii de până la 1,5 %. Cu toate acestea, se estimează că traficul aerian va crește mai rapid decât atât, deci îmbunătățirile tehnologice nu vor fi suficiente pentru a rezolva această problemă.

4.   Poluarea sonoră și calitatea aerului în jurul aeroporturilor

4.1

Industria aeronautică s-a angajat să pună în aplicare abordarea echilibrată a Organizației Aviației Civile Internaționale (OACI) în ceea ce privește gestionarea poluării sonore, care are ca scop reducerea, cu costuri cât mai moderate, a expunerii la zgomot a populației.

4.2

Reducerea zgomotului la sursă prin progrese tehnologice este esențială în acest sens. În ultimele decenii, au avut loc îmbunătățiri impresionante, fiind preconizați pași suplimentari și pentru următorii 15 ani. Comisia Europeană a emis o directivă (2) care stabilește principiile de gestionare a poluării sonore produse de aeronave și introduce restricții de exploatare, inclusiv dispoziții privind retragerea din uz de pe aeroporturile comunitare a celui mai zgomotos avion menționat în capitolul 3. Rezultatele acestei directive sunt în curs de evaluare.

4.3

Aeroporturile și prestatorii de servicii de transport aerian se angajează să pună în aplicare coborârea continuă și alte proceduri de zbor ce reduc poluarea sonoră, acolo unde este posibil, protejând, în același timp, capacitatea pistelor. Acestea au fost identificate drept domeniul principal de ameliorare în ceea ce privește reducerea emisiilor de CO2 în perimetrul și în jurul aeroporturilor.

4.4

Guvernele trebuie să asigure măsuri preventive de planificare și gestionare a utilizării terenurilor din jurul aeroporturilor.

4.5

Problema calității aerului la nivel local necesită acțiuni pe scară largă, care să vizeze toate sursele de emisii din aer și de la sol, inclusiv activitățile care nu derivă direct din transportul aerian, ci sunt rezultatul secundar al serviciilor oferite aeroportului, cum ar fi industria și traficul rutier. Ar trebui încurajată conectarea aeroporturilor la rețeaua feroviară, introducându-se astfel opțiuni de transport durabile din punct de vedere ecologic pentru a ajunge la aeroport; în acest sens, un factor esențial îl reprezintă și extinderea rețelelor de transport cu autobuzul și trenul. Aeroporturile ar trebui să încurajeze folosirea de autoturisme ecologice, utilizând prețuri diferențiate pentru parcări și oferind locuri de parcare preferențiale pentru acestea. Vehiculele de deservire de pe aeroporturi ar trebui cel puțin să utilizeze surse de energie mai puțin poluante, precum gazul și electricitatea. În prezent, mai multe tipuri de vehicule funcționează pe baterii, mod de funcționare care ar trebui extins, în măsura posibilului și în funcție de cerințele de exploatare specifice. Transportul personalului către și de la aeroport poate genera un trafic rutier semnificativ; ar trebui încurajate opțiuni alternative, precum autobuzele pentru personal, utilizarea în comun a autoturismelor, programele de lucru cu ore de începere diferite, pentru a se evita orele de vârf, și, dacă este posibil, utilizarea bicicletelor de către personalul aeroporturilor.

4.6

Progresul tehnologic a eliminat practic fumul și hidrocarburile vizibile, în timp ce emisiile de oxizi de azot generate de motoarele aeronavelor au fost reduse treptat cu 50 % în ultimii 15 ani. O reducere suplimentară de 80 % a emisiilor de azot este preconizată a avea loc până în 2020 pentru motoarele de nouă tehnologie.

4.7

Sunt în prezent în curs de dezvoltare sisteme bazate pe pile de combustie, care ar putea înlocui grupurile electrogene auxiliare (APU) de la bordul aeronavelor și ar reduce astfel emisiile cu până la 75 % pe unitate.

4.8

Aeroporturile și companiile aeriene s-au angajat să utilizeze echipament și vehicule de deservire la sol mai eficiente și mai puțin poluante, insistând pe lângă guverne și autoritățile locale să asigure, la rândul lor, mijloace de acces către aeroporturi mai puțin poluante, precum trenurile și metrourile.

4.9

De obicei, avioanele lasă să funcționeze un motor în timpul staționării la sol, pentru a asigura electricitatea necesară.

5.   Contribuția aviației la schimbările climatice

5.1

Transportul aerian este răspunzător pentru aproximativ 2-4 % din emisiile europene de CO2 din utilizarea combustibililor fosili. Această cifră ar putea ajunge la aproximativ 5 % sau chiar mai mult până în 2050, conform previziunilor Grupului Interguvernamental privind Schimbările Climatice (IPCC). Se remarcă, de asemenea, că, până în 2012, creșterea emisiilor generate de aviație ar putea să anuleze mai mult de un sfert din contribuția Uniunii Europene la protecția mediului, realizată în cadrul Protocolului de la Kyoto. În contextul în care ajungerea la un acord la nivel internațional se dovedește dificilă, directiva propusă urmărește să ofere un model de acțiune la nivel global și este singura inițiativă care oferă această posibilitate.

5.2

80 % din emisiile de gaze cu efect de seră ale aviației provin din zborurile de pasageri cu distanțe de peste 1 500 km, pentru care nu există alternative practice.

5.3

Aviația s-a angajat să studieze activ posibilitățile de introducere treptată a combustibililor alternativi, precum BTL (biocombustibil obținut prin transformarea biomasei în lichid), pentru a reduce emisiile de CO2.

5.4

Progresul tehnologic, îmbunătățirea infrastructurii și bunele practici în materie de exploatare pe aeroporturi sunt în prezent considerate a fi metodele cele mai eficiente și mai puțin costisitoare de a aborda problema schimbărilor climatice, în paralel cu măsuri adecvate bazate pe funcționarea pieței.

5.5

Aeroporturile au nevoie de standarde internaționale și de politici globale, nu de soluții izolate sau lipsite de perspectivă.

5.6

Proiectarea aeroporturilor ar putea juca un rol pozitiv în reducerea emisiilor, mai cu seamă dacă s-ar reproiecta căile de rulare și platformele de îmbarcare-debarcare pentru a reduce aglomerația pe aeroporturi. La proiectarea terminalelor, ar trebui să se reducă la minimum consumul de energie prin încălzire și aer condiționat și să se ia în considerare utilizarea de panouri solare acolo, unde este posibil (exploatându-se la maximum lumina naturală și efectele solare pozitive), utilizarea unităților de generare combinată de căldură și energie electrică și a schimbătoarelor de căldură, încorporarea colectării apei de ploaie în proiectul clădirii pentru ca aceasta să poată fi folosită în grupurile sanitare, la spălarea aeronavelor etc. Temperatura în terminale ar trebui controlată în mod eficient, pentru a reduce consumul inutil de energie prin supraîncălzirea sau răcirea exagerată a aerului.

5.7

Administrarea operațională al aeroporturilor ar trebui să vizeze reducerea cantității de deșeuri generate pe pasager, prin utilizarea de inițiative de reciclare avansate, atât în domeniile aflate sub controlul direct al aeroporturilor, cât și în cadrul acordurilor privind nivelul serviciilor încheiate cu companiile aeriene și cu alți parteneri prestatori de servicii.

5.8

Directiva privind integrarea aviației în sistemul de comercializare a cotelor de emisie de gaze cu efect de seră (3) ar putea mări, într-un mod benefic, gradul de sensibilizare a opiniei publice, oferi noi posibilități de reducere a emisiilor de dioxid de carbon și pune la dispoziție o măsură de internalizare a costurilor ecologice externe, pe care până acum industria aeronautică a putut să le ignore. Dat fiind nivelul și volatilitatea prețurilor emisiilor de dioxid de carbon, este puțin probabil ca acestea să afecteze în mod semnificativ creșterea continuă a traficului aerian și a emisiilor. Cu toate acestea, motivul pentru care integrarea în cadrul ETS ar putea să nu modifice nivelul emisiilor generate de acest sector este acela că, în acest sistem, prețurile CO2 vor varia și sunt greu de estimat. Nivelul actual este de 22 EUR pe tonă, estimându-se un preț de 35 EUR pe tonă începând cu 2012. Acest nivel al prețurilor reprezintă o sumă semnificativă pentru centralele electrice, combinatele siderurgice și alte instalații de acest gen, însă este puțin probabil că va avea un impact semnificativ asupra sectorului aviației.

6.   Concluzii — etapele următoare

6.1

Pentru a aborda impactul ecologic al aeroporturilor la timp, în mod proactiv și necostisitor, va fi nevoie de acordul și colaborarea fără rezerve a organizațiilor internaționale, a guvernelor și a părților interesate din industrie.

6.2

Reducerea emisiilor printr-o abordare sistemică: păstrând siguranța zborurilor ca prioritate principală, trebuie luați în considerare toți factorii, inclusiv proiectarea și operarea celulelor și motoarelor, soluțiile de compromis, carburanții alternativi, serviciile la sol, capacitatea aeroportuară și gestionarea traficului aerian.

6.3

Consolidarea obiectivelor ecologice pe termen lung pentru aeroporturi, bazată pe date și pe exigențe fiabile și verificabile, este o prioritate urgentă. Aceste obiective ar trebui să ia în considerare toate aspectele procedurilor aeroportuare (traficul aerian, clădirile, accesul la suprafață etc.).

6.4

Crearea de noi infrastructuri aeroportuare pentru a reduce consumul de combustibil înainte de decolare și după aterizare ar trebui să fie un parametru de proiectare esențial pentru orice viitor proiect de aeroport. Inițiative precum amplasarea de zone de așteptare (holding grids) pe aeroporturile mari ar trebui studiate mai atent și puse în aplicare acolo unde este posibil; aeronavele comerciale ar putea fi astfel remorcate până la zona de așteptare, cu motoarele oprite, și și-ar porni motoarele numai cu 10 minute înainte de decolare.

6.5

Ar trebui încurajată utilizarea tehnicii apropierii prin coborâre continuă, prin care o aeronavă începe să coboare constant de la o altitudine mai mare, deplasându-se cu unghi constant către sol, spre deosebire de apropierea de sol pe etape, care utilizează prea mult carburant Această coborâre continuă înseamnă că aeronava se apropie de sol cu o viteză mai eficientă, reducând astfel consumul de carburant.

Bruxelles, 13 martie 2008

Președintele

Comitetului Economic și Social European

Dimitris DIMITRIADIS


(1)  A se vedea: http://ec.europa.eu/environment/climat/aviation_en.htm.

(2)  Directiva 2002/30/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 martie 2002 privind stabilirea normelor și procedurilor cu privire la introducerea restricțiilor de exploatare referitoare la zgomot pe aeroporturile comunitare (text cu relevanță pentru SEE), JO L 85, 28.3.2002, pp. 40-46.

(3)  COM(2006) 818 final — 2006/0304 (COD) și avizul JO C 175, 27.7.2007, p. 5.


9.8.2008   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 204/43


Avizul Comitetului Economic și Social European privind orientările privind aplicarea articolului 81 din Tratatul CE serviciilor de transport maritim

(2008/C 204/11)

La 20 noiembrie 2007, în conformitate cu articolul 29 punctul A din normele de aplicare a Regulamentului de procedură, Comitetul Economic și Social European a hotărât să elaboreze un aviz suplimentar cu privire la

Orientările privind aplicarea articolului 81 din Tratatul CE serviciilor de transport maritim.

Secțiunea pentru transporturi, energie, infrastructură și societatea informațională, însărcinată cu pregătirea lucrărilor Comitetului pe această temă, și-a adoptat avizul la 19 februarie 2008. Raportor: dna Bredima.

În cea de-a 443-a sesiune plenară, care a avut loc la 12 și 13 martie 2008 (ședința din 12 martie), Comitetul Economic și Social European a adoptat prezentul aviz cu 117 voturi pentru, 0 voturi împotrivă și 6 abțineri.

1.   Concluzii

1.1

CESE consideră că structura și formularea actuală a proiectului de orientări pot fi în cea mai mare parte susținute. Totuși, acesta constată o diferență de detaliere între capitolele privind transportul de linie și transportul cu nave tramp (grupuri). Secțiunea privind schimburile de informații din capitolul privind transportul maritim de linie este destul de detaliată și pare a fi destul de utilă, în sensul că descrie și interpretează jurisprudența relevantă și practicile decizionale din domeniu. În ansamblu, proiectul de orientări pentru serviciile de transport maritim de linie pare a fi clar și se bazează pe jurisprudență și pe consultări detaliate și de lungă durată cu industria. Pe de altă parte, secțiunile privind transportul cu nave tramp, în general, și grupurile de transport cu nave tramp, în special, sunt mai puțin detaliate. CESE presupune că această lipsă de detaliere este cauzată în mare măsură de absența jurisprudenței și, în consecință, de lipsa de experiență a autorităților competente în domeniul concurenței, inclusiv a Comisiei Europene, în ceea ce privește transportul cu nave tramp și grupurile de transport cu nave tramp, deoarece până în prezent nu au fost încă formulate plângeri formale din partea navlositorilor.

1.2

CESE reiterează apelurile pe care le-a făcut în avizele sale anterioare (2004, 2006, 2007) pentru ca UE să inițieze consultări serioase cu alte jurisdicții în vederea determinării nivelului de compatibilitate între regimurile care reglementează în prezent transportul de linie în întreaga lume. Mai mult, CESE își reiterează recomandarea făcută în cadrul acelorași avize, și anume ca, în privința normelor de concurență în domeniul transportului maritim, Comisia Europeană să ia în considerare, pe lângă factorii care țin strict de concurență, și problema resurselor umane (de exemplu, impactul asupra ocupării forței de muncă pentru navigatorii europeni).

1.3

CESE propune utilizarea unor exemple ilustrative pentru a clarifica conținutul orientărilor (în proiect) referitoare la transportul maritim de linie, în special acolo unde informațiile sunt considerate depășite.

1.4

Întrucât secțiunile referitoare la transportul maritim cu nave tramp și la grupurile de transport cu nave tramp sunt mai puțin detaliate din motivele menționate mai sus, CESE se întreabă dacă totuși acestea vor fi suficiente pentru a oferi operatorilor (grupurilor) de nave tramp orientările necesare pentru autoevaluarea acordurilor de cooperare în care sunt implicați. Este posibil să fie necesară o mai mare claritate în anumite secțiuni care se referă la serviciile (grupurile) de transport maritim cu nave tramp din proiectul de orientări. În egală măsură, poate fi util să se extindă Regulamentul privind consorțiile, care în prezent se limitează la transportul containerizat, pentru a deveni aplicabil și altor segmente ale pieței transporturilor maritime în ansamblu.

1.5

CESE subliniază faptul că grupurile de transport maritim nu reprezintă o majoritate pe piețele transportului maritim cu nave tramp. De fapt, marea majoritate a serviciilor cu nave tramp sunt operate de un număr mare de întreprinderi mici sau mijlocii, aflate în concurență pentru comenzile de transport. Din acest motiv, CESE susține că este necesară o clarificare a orientărilor care să confirme acest punct. În afară de aceasta, Comisia Europeană ar trebui să ofere mai multe orientări privind aplicarea regulii de minimis la grupurile care sunt prea mici pentru a avea vreun efect apreciabil asupra piețelor în care acționează.

1.6

Este regretabil faptul că orientările oferite grupurilor de transport cu nave tramp nu răspund complet la întrebări care constituie motive de incertitudine și chiar de îngrijorare în rândul operatorilor acestora. CESE este de acord cu ideea care transpare din proiectul de orientări și conform căreia grupurile de transport cu nave tramp nu sunt în sine în conflict cu normele de concurență ale UE, însă face apel la Comisia Europeană să ofere linii directoare mai precise privind aplicarea articolului 81 alineatul (3) la grupurile de transport cu nave tramp în versiunea finală a orientărilor, astfel încât să furnizeze instrumentele necesare pentru autoevaluări.

1.7

Este demn de menționat faptul că proiectul de orientări nu definește noțiunea de „transport maritim cu nave tramp” și, de aceea, nu este clar dacă el se aplică și transportului maritim de pasageri și/sau transportului maritim specializat. Acest punct ar merita, de asemenea, să fie clarificat.

1.8

Mai mult, în ceea ce privește capitolul privind transportul cu nave tramp, CESE recomandă ca orientările să clarifice faptul că activitățile agenților navali nu diferă în mod esențial de activitățile unui manager de grup în ceea ce privește fixarea prețurilor. Piețele de transport cu nave tramp, inclusiv cele în care operează grupuri de transport cu nave tramp, sunt piețe concurențiale, adică prețurile sunt determinate prin negocieri între părți și sunt bazate pe cerere și ofertă. Simplul fapt că un manager de grup convine asupra unui preț împreună cu navlositorul pentru utilizarea unei nave aparținând grupului nu constituie, prin urmare, o „fixare a prețurilor” ca restricție esențială a concurenței.

2.   Introducere

2.1

La 13 septembrie 2007, Comisa Europeană a publicat mult așteptatul proiect de orientări privind aplicarea normelor de concurență ale CE la serviciile de transport maritim. Orientările sunt aplicabile acordurilor de cooperare din domeniul sectoarelor de servicii de transport maritim direct afectate de schimbările introduse de Regulamentul nr. 1419/2006 care se aplică serviciilor de cabotaj maritim, de transport maritim de linie și de transport maritim cu nave tramp. Obiectivul acestora este de a oferi îndrumare pentru a sprijini întreprinderile de transport maritim în realizarea unei autoevaluări a acordurilor de cooperare în care sunt implicate, cu alte cuvinte, ar trebui să permită întreprinderilor în cauză să determine dacă acordurile lor de cooperare sunt compatibile cu articolul 81 din Tratatul CE. Orientările vor fi valabile pentru o perioadă inițială de cinci ani.

2.2

Proiectul de orientări își propune în special să facă lumină asupra condițiilor în care operatorii de transport de linie pot, în mod legal, să schimbe informații cu privire la navlu și în care operatorii de transport cu nave tramp pot intra în acorduri privind constituirea de grupuri. În acest scop este propus un set complex de parametri. Cu toate acestea, valoarea adăugată reală a orientărilor (în proiect) în practică va trebui să fie evaluată în viitor, respectiv va trebui evaluat dacă orientările (în proiect) asigură liniile directoare necesare pentru ca operatorii să poată aprecia legalitatea comportamentului pe care intenționează să îl aibă pe piață.

3.   Observații generale

Serviciile de transport maritim de linie

3.1

Proiectul de orientări privind transportul maritim de linie — pe lângă confirmarea unui fapt deja știut, și anume abolirea conferințelor maritime de linie începând cu data de 18 octombrie 2008 — se referă la modalitățile de schimb de informații privind piața permise între operatorii de transport de linie. Deși unele detalii necesită clarificări, în forma lor actuală, orientările sunt foarte aproape de a constitui instrumentul care să permită industriei de transport de linie schimbul de informații necesar bunei sale funcționări.

3.2

Începând cu 18 octombrie 2008, transportatorii de linie care operează servicii de transport către și/sau dinspre un port din UE trebuie să înceteze orice activitate anticoncurențială decurgând dintr-o conferință maritimă, indiferent dacă o asemenea activitate este permisă sub alte jurisdicții din alte părți ale lumii. CESE consideră că va fi dificil pentru transportatorii care operează la nivel mondial să se asigure că activitățile din cadrul conferințelor de linie ilegale în UE nu afectează în mod considerabil piața UE.

3.3

În ceea ce privește transportul maritim de linie, atenția este concentrată pe sistemele de schimb de informații. Companiilor de linie li s-a acordat un anume grad de libertate în ceea ce privește schimbul de informații. Elementele importante includ structura pieței, tipul de informații schimbate, vechimea acestora și frecvența cu care se desfășoară schimbul de informații. Pe bună dreptate, accentul se pune pe schimbul de date viitoare, legate în special de previziunile privind capacitatea și de indicii prețurilor. Se pare că previziunile privind capacitatea sunt întotdeauna prima facie ilegale. CESE consideră că efectele schimburilor de informații trebuie să fie analizate de la caz la caz.

3.4

În ceea ce privește indicii prețurilor, este puțin probabil ca un indice agregat al prețurilor să fie ilegal, cu condiția ca informația să nu poată fi dezagregată astfel încât să permită întreprinderilor să identifice, direct sau indirect, strategiile concurențiale ale concurenților. Ar trebui analizate gradul de agregare, actualitatea sau vechimea informațiilor și frecvența publicării acestora, însă proiectul de orientări nu precizează ce importanță ar trebui acordată acestor factori.

3.5

În ceea ce privește serviciile de transport de linie, orientările nu conțin niciun element cu adevărat inovator, ci par să reafirme criteriile generale elaborate anterior de Comisia Europeană și de instanțele europene.

3.6

CESE își reiterează apelurile din avizele anterioare (1) ca UE să inițieze consultări serioase cu alte jurisdicții pentru a determina nivelul de compatibilitate între regimurile care reglementează în prezent transportul de linie din întreaga lume. Mai mult, CESE își reiterează recomandarea făcută în cadrul acelorași avize, și anume ca, în privința normelor de concurență în domeniul transportului maritim, Comisia Europeană să ia în considerare, pe lângă factorii care țin strict de concurență, și problema resurselor umane (de exemplu, impactul asupra ocupării forței de muncă pentru navigatorii europeni).

Serviciile de transport maritim cu nave tramp

3.7

Serviciile de transport maritim cu nave tramp se desfășoară la scară mondială și au multe dintre caracteristicile unui model perfect de concurență. Mărfurile sunt omogene, iar costurile de intrare sunt, în general, foarte reduse. Există multe companii care concurează pentru contracte, iar substituția are loc între elemente cum ar fi mărimea sau tipul navelor, în funcție de condițiile pieței. Fluxurile de informații fac, de asemenea, ca piața să fie foarte transparentă. Activitatea se desfășoară în principal pe bază de contracte de navlosire pe cursă, navlosire pe curse consecutive, contracte de afretare sau de navlosire pe timp. Nivelul navlului care poate fi atins pe asemenea piețe este foarte variabil, depinzând de condițiile pieței. În sfârșit, piețele serviciilor de transport cu nave tramp pot răspunde repede schimbărilor pieței și nevoilor expeditorilor (2).

3.8

Grupurile de transport maritim operează în toate sectoarele activității de transport cu nave tramp. Un grup reunește un număr de nave similare aflate în proprietatea unor armatori diferiți și funcționând sub administrație unică. Managerul de grup gestionează navele ca pe o unitate de flotă unică și coezivă, centralizează veniturile și le distribuie conform unui sistem de ponderare anterior stabilit, în timp ce armatorului individual îi revine doar responsabilitatea pentru funcționarea nautică/tehnică a navei. Grupurile se constituie în general din două motive. În primul rând, ele se înființează pentru a permite participanților să furnizeze nivelurile de servicii pe care le solicită, din ce în ce mai mult, clienții lor importanți. În al doilea rând, ele au ca scop îmbunătățirea eficienței activității de transport prin realizarea de investiții speciale și un nivel ridicat de utilizare a navelor. Grupurile funcționează într-un mediu al cererii și ofertei unde contractele se încheie pe bază de licitație, iar prețurile se determină în mare măsură de o piață la vedere (spot market); cumpărătorii sunt întreprinderi sofisticate și de mari dimensiuni, iar agenții oferă în orice moment o vizibilitate excepțională asupra tonajului și condițiilor.

3.9

CESE subliniază faptul că grupurile de transport maritim nu reprezintă o majoritate pe piețele transportului maritim cu nave tramp. De fapt, marea majoritate a serviciilor cu nave tramp sunt operate de un număr mare de întreprinderi mici sau mijlocii, aflate în concurență pentru comenzile de transport. Din acest motiv, CESE susține că este necesară o clarificare a orientărilor care să confirme acest punct.

3.10

CESE remarcă faptul că serviciile de transport cu nave tramp, precum și grupurile de transport cu nave tramp au făcut dintotdeauna obiectul normelor CE de concurență, cu mult înainte de adoptarea Regulamentului nr. 1419/2006, care acordă Comisiei Europene competențe de control al aplicării normelor privind aceste servicii. Cu toate acestea, în această perioadă nu au existat plângeri formale din partea navlositorilor din acest sector și nu există jurisprudență în domeniu. CESE presupune că absența jurisprudenței și, în consecință, lipsa de experiență a autorităților competente în domeniul concurenței, inclusiv a Comisiei Europene, explică de ce secțiunile privind transportul cu nave tramp (grupurile de transport cu nave tramp) din proiectul de orientări sunt mai puțin detaliate decât cele privind transportul de linie. Merită să fie menționat și faptul că proiectul de orientări nu definește noțiunea de „transport maritim cu nave tramp” și, de aceea, nu este clar dacă orientările se aplică și transportului maritim de pasageri și/sau transportului maritim specializat. Acest punct ar merita, de asemenea, să fie clarificat.

3.11

Proiectul de orientări nu ține suficient seama de specificitatea sectorului de transport cu nave tramp și pare să urmeze Orientările privind cooperarea orizontală, nespecifice vreunui sector. Grupurile de transport vor trebui să respecte aceleași orientări care sunt aplicabile altor sectoare industriale pentru a se asigura că nu restrâng concurența liberă sau că nu au un comportament care ar putea fi considerat specific cartelurilor.

3.12

Proiectul de orientări este destul de general și nu oferă o certitudine juridică precisă. El nu precizează în mod explicit că grupurile de transport maritim sunt incompatibile cu normele UE de concurență, însă nici nu oferă orientări privind situațiile în care acestea sunt totuși incompatibile.

3.13

Partea cea mai importantă a proiectului de orientări este dedicată evaluării și clasificării grupurilor de transport maritim. Punctul de plecare este constatarea că grupurile implică, în general, un marketing comun și, în grade diferite, anumite caracteristici ale producției în comun.

3.14

În ceea ce privește piața relevantă, CESE consideră că orientările ar trebui să țină seama de faptul că există un element important de substituție sau interșanjabilitate în transportul maritim cu nave tramp, atât de partea cererii, cât și de cea a ofertei (de exemplu, în ceea ce privește tipul și mărimea navei, tipurile de contracte de transport și piața geografică). Mai mult, dacă un grup trebuie să își facă o autoevaluare, cotele de piață nu pot fi definite pentru fiecare contract în parte, ci trebuie analizate pentru o perioadă de timp dată.

3.15

CESE consideră că va fi necesar să se aducă îmbunătățiri cu privire la relevanța și definirea cotei de piață a grupurilor de transport maritim și cu privire la substituția dintre tipurile de tranzacții comerciale și tipurile de nave. CESE consideră că nu se oferă nicio orientare practică privind definirea pieței relevante. Cu toate acestea, cotele de piață pot fi destul de diferite, în funcție de metodologia utilizată.

3.16

În cadrul analizei acordurilor de utilizare în comun (grupurile) pentru nave tramp în raport cu articolul 81, ar trebui să se sublinieze faptul că managerul de grup conduce flota din cadrul grupului, din punct de vedere atât operațional, cât și comercial, și că, astfel, oferă un produs comun prin intermediul unei singure entități din grup. Licitarea navelor pe piață este de facto subordonată sarcinii managerului de a gestiona serviciile oferite. Armatorii individuali rămân răspunzători pentru funcționarea strict nautică/tehnică a navelor. Grupurile asigură un serviciu „produs” în comun, care este rezultatul unui nivel semnificativ de integrare a activităților părților (3). Astfel, acordurile de utilizare în comun (grupurile) ar trebui să fie analizate la egalitate cu alte forme de acorduri de producție în comun sau de specializare.

3.17

CESE susține că referirile la „fixarea prețurilor” ca o caracteristică a funcționării grupului (și, astfel, ca o restricție esențială a concurenței) nu pot fi menținute în orientări, deoarece convenirea prețului între managerul de grup și client este o parte inerentă serviciului oferit și este rezultatul unei negocieri a prețului pentru utilizarea unei nave a grupului într-un proces de licitare.

3.18

CESE consideră că, date fiind scopul acordurilor de utilizare în comun și caracteristicile lor fundamentale, îndeplinirea celor patru condiții din articolul 81 alineatul (3) din Tratatul CE are de regulă ca obiectiv exceptarea grupurilor. Faptul că grupurile au fost înființate pentru a răspunde nevoilor și necesităților navlositorilor și că funcționează de decenii fără a exista plângeri susține acest punct de vedere.

3.19

CESE speră ca Comisia Europeană să revizuiască în mod constant orientările în lumina experienței acumulate și, dacă este necesar, să aducă îndrumări suplimentare sau clarificări, pe măsură ce acestea devin disponibile, fără a aștepta expirarea perioadei de cinci ani.

3.20

Comisia ar trebui să înceapă cât mai curând posibil să analizeze domeniul de aplicare a exceptării pe categorie pentru consorțiile de transport maritim de linie și să examineze cu această ocazie necesitatea de a acoperi și alte segmente relevante ale pieței transportului maritim în ansamblul său, în special serviciile de transporturi cu nave tramp care se desfășoară regulat și pe rute regulate, ceea ce constituie o caracteristică comună a transportului specializat din mai multe domenii (de exemplu, nave frigorifice convenționale, nave specializate pentru transportul de masă lemnoasă și transport vehicule, nave de tip roll onroll off).

Bruxelles, 12 martie 2008

Președintele

Comitetului Economic și Social European

Dimitris DIMITRIADIS


(1)  JO C 256, 27.10.2007, pp. 62-65; JO C 309, 16.12.2006, pp. 46-50; JO C 157, 28.6.2005, pp. 130-136.

(2)  Raportul Fearnley, „The Legal and Economic Analysis of Tramp Maritime Services” („Analiza juridică și economică a serviciilor de transport maritim cu nave tramp”), februarie 2007, p. 14-31. http://ec.europa.eu/comm/competition/antitrust/legislation/maritime/tramp_report.pdf.

(3)  Raportul Fearnley (2007): autorii acestui raport au ajuns la aceeași concluzie.


9.8.2008   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 204/47


Avizul Comitetului Economic și Social European privind propunerea de directivă a Parlamentului European și a Consiliului privind recunoașterea reciprocă a certificatelor de navigație pentru navele de navigație interioară (versiune codificată)

COM(2008) 37 final — 2008/0021 (COD)

(2008/C 204/12)

La 13 februarie 2008, în conformitate cu articolul 80 alineatul (2) din Tratatul de instituire a Comunității Europene, Consiliul, a hotărât să consulte Comitetul Economic și Social European cu privire la

Propunerea de directivă a Parlamentului European și a Consiliului privind recunoașterea reciprocă a certificatelor de navigație pentru navele de navigație interioară (versiune codificată).

Întrucât, în opinia sa, conținutul propunerii este pe deplin satisfăcător și nu face obiectul niciunei observații din partea sa, în cea de-a 443-a sesiune plenară din 12 și 13 martie 2008 (ședința din 12 martie), Comitetul a hotărât să emită un aviz favorabil cu privire la textul propus, cu 121 voturi pentru, 0 voturi împotrivă și 6 abțineri.

 

Bruxelles, 12 martie 2008

Președintele

Comitetului Economic și Social European

Dimitris DIMITRIADIS


9.8.2008   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 204/47


Avizul Comitetului Economic și Social European privind propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind clasificarea, etichetarea și ambalarea substanțelor și amestecurilor și de modificare a Directivei 67/548/CEE și a Regulamentului (CE) nr. 1907/2006

COM(2007) 355 final — 2007/0121 COD

(2008/C 204/13)

La 13 iulie 2007, în conformitate cu articolul 95 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, Consiliul a hotărât să consulte Comitetul Economic și Social cu privire la

Propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind clasificarea, etichetarea și ambalarea substanțelor și amestecurilor și de modificare a Directivei 67/548/CEE și a Regulamentului (CE) nr. 1907/2006.

Secțiunea pentru agricultură, dezvoltare rurală și protecția mediului, însărcinată cu pregătirea lucrărilor Comitetului pe această temă, și-a adoptat avizul la 26 februarie 2008. Raportor: dl David Sears.

În cea de a 443-a sesiune plenară, care a avut loc la 12 și 13 martie 2008 (ședința din 12 martie), Comitetul Economic și Social European a adoptat prezentul aviz cu 124 voturi pentru, 0 voturi împotrivă și 2 abțineri.

1.   Rezumat și recomandări

1.1

ONU, acționând în numele țărilor membre, a propus un model de „sistem global armonizat” (GHS) pentru criteriile și procesele utilizate în „clasificarea, ambalarea și etichetarea produselor chimice”. Acesta este menit să sprijine comerțul mondial și să asiste economiile mai puțin dezvoltate în eforturile de a proteja siguranța și sănătatea angajaților și consumatorilor.

1.2

CESE sprijină puternic acest obiectiv de armonizare globală, forma și baza juridică a legislației de aplicare propuse aici de către Comisie și termenul propus pentru punerea în aplicare de către producători și furnizori astfel încât să coincidă cu primul termen limită important pentru înregistrarea „substanțelor” în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1907/2006 (REACH).

1.3

De asemenea, CESE este de acord cu estimarea Comisiei potrivit căreia, deși modificările sistemului dezvoltat în UE în ultimii 40 de ani sunt atât inevitabile, cât și larg susținute, beneficiile pe termen scurt în cadrul UE vor fi probabil neglijabile, iar costurile, potențial ridicate. Prin urmare, CESE consideră că ar fi trebuit să se acorde o atenție mai mare acestor circumstanțe, destul de neobișnuite, în evaluarea de impact originală. În absența oricărui beneficiu global semnificativ, orice adăugiri sau modificări ale legislației existente care nu sunt absolut esențiale pentru punerea în aplicare a propunerii ONU ar trebuie însoțite de o justificare medicală, de siguranță sau economică separată. Mai presus de toate, trebuie depuse toate eforturile pentru a garanta că standardele existente nu vor fi compromise în perioada de tranziție, inevitabil lungă, între aceste două sisteme, în mare parte echivalente. Educația, la momentul achiziționării, va fi o cerință-cheie.

1.4

De asemenea, CESE consideră că, dat fiind termenul foarte strâns și nevoia de a limita costurile de început, este necesar să existe o anumită flexibilitate în ceea ce privește propunerea și aplicarea imediată a acesteia. Au fost necesari mulți ani pentru a se dezvolta actualul sistem până la un punct la care să protejeze în mod corespunzător sănătatea și securitatea angajaților și consumatorilor în UE și este probabil să se întâmple la fel cu noul sistem global armonizat. Ceea ce este esențial, totuși, este angajarea de suficiente resurse pe termen lung, atât la ONU, cât și la Comisie, pentru a garanta că procesul de armonizare continuă și se extinde, în cele din urmă, la clasificarea și etichetarea efective a bunurilor larg comercializate și nu doar la criteriile pe care se bazează aceste clasificări.

1.5

CESE constată cu îngrijorare dimensiunile acestei propuneri, în sine și în relație cu propuneri recente, cum ar fi REACH, numeroasele alte elemente ale legislației UE cu care ambele interacționează și volumul din ce în ce mai mare de note de orientare, considerate acum necesare. Este esențială o nouă abordare, pentru ca industria europeană (ca să nu mai vorbim de procesele de monitorizare sau modificare a legislației) să nu fie afectată iremediabil. Este pur și simplu absurd să se presupună că toată lumea, de la proprietarul celui mai mic IMM la grupurile în general mai mari de responsabili din cadrul unei autorități naționale competente, ar trebui să ia ca referință, cu regularitate, cele peste 20 000 de pagini de documentație referitoare exclusiv la aceste subiecte. Trebuie găsită o cale mai bună.

1.6

În același sens, CESE regretă absența definițiilor-cheie și, în special, trecerea de la utilizarea termenului „preparate”, care are o semnificație toxicologică specifică, la „amestecuri”, care nu are această semnificație. Absența continuă a unei definiții UE a „produselor chimice” continuă să producă confuzie pentru lucrători, consumatori, directori și legiuitori deopotrivă. Propunerea, al cărei conținut se dorește neutru și consensual, reprezintă o foarte bună ocazie de a corecta erorile la nivel de detaliu, ceea ce se face deja în anexele tehnice și prin furnizarea unui set de definiții standard, aplicabile în întreaga legislație conexă. Acest efort ar trebui dus până la capăt, pentru a se ajunge la un glosar de cuvinte-cheie în toate limbile, care să identifice termenii care au același înțeles (probabil „produs chimic”, „substanță chimică” și „substanță”), precum și pe cei au înțelesuri diferite sau nu au nici o legătură între ei (de exemplu, „articol” și „produs”). Trebuie de asemenea identificate și pe viitor evitate confuziile și asocierile de natură culturală, din anumite limbi, dintre „substanțe” (cu sensul de droguri, alcool sau tutun) și „substanțe chimice” (ca indicatori de activități teroriste sau de alte activități ilegale).

1.7

CESE constată și pericolul supraclasificării și supraetichetării, care reduc impactul avertismentelor, și pericolul considerării etichetelor drept unice surse de informații pentru lucrători și consumatori. Desigur, este necesară includerea informațiilor esențiale. Este de asemenea importantă trimiterea la alte surse ușor accesibile. Utilizarea tot mai răspândită a cumpărăturilor prin internet și a căutării online a riscurilor și beneficiilor anumitor produse sugerează că, în acest domeniu, eforturile sunt în continuare necesare. Nevoile serviciilor de urgență și a centrelor de toxicologie nu sunt deservite cel mai bine de lungi liste standardizate și de denumiri nefamiliare pentru componentele amestecurilor complexe. Indicațiile privind pericolul potențial general al unui produs și tratamentul corespunzător, împreună cu datele de contact ale serviciului disponibil 24h/24 oferă cea mai bună protecție pentru persoanele afectate. În circumstanțe specifice în care este implicată o tehnologie sub brevet, această abordare protejează și producătorul, la fel ca în legislația existentă.

1.8

CESE constată că nu există nici o etichetă propusă pentru cantitățile, deseori mici, transferate între laboratoare pentru studii academice sau activități de cercetare și dezvoltare. Aceasta s-ar putea adăuga fără nici o dificultate la gama de etichete propuse de ONU și ar fi de preferat comparativ cu dispensa extrem de restrictivă, disproporționată și costisitoare propusă în prezent.

1.9

În sfârșit, CESE constată că va exista o nevoie tot mai mare de a revizui calitatea datelor utilizate și deciziile luate în diferitele jurisdicții din întreaga lume. Vor continua cu siguranță presiunile pentru a accepta rezultatele clasificării, nu numai criteriile și procesele care duc la acestea. Nevoile și beneficiile globale ale acestui lucru sunt destul de ușor de înțeles.

2.   Introducere

2.1

Această propunere este menită să ducă la alinierea legislației UE existente cu un model ONU recent agreat de „sistem global armonizat” privind clasificarea, etichetarea și ambalarea materiilor prime, produselor intermediare și finite definite drept „periculoase” și descrise în mod variat drept „produse chimice”, „substanțe”, „amestecuri” sau „preparate”. Legislația europeană, care datează din 1967, va fi înlocuită. Multe alte directive și regulamente, inclusiv Regulamentul (CE) 1907/2006 (REACH), pus în aplicare în prezent, vor necesita modificări. Efectele pe termen mai lung în UE ar trebui să fie pozitive, cu condiția ca respectivele costuri să fie păstrate sub control și ca anumite avantaje relativ minore să se concretizeze. În ansamblu, propunerea ar trebui să faciliteze comerțul mondial, menținând totodată standarde de protecție ridicate pentru sănătatea umană și mediu.

2.2

Directiva, veche de 40 de ani, care trebuie înlocuită este Directiva 67/548/CEE privind substanțele periculoase. Aceasta este în general considerată prima lege transeuropeană orientată în special înspre protejarea siguranței angajaților. Directiva și numeroasele directive de modificare și adaptare la progresul tehnic a acesteia le furnizează acum producătorilor și comercianților, lucrătorilor, distribuitorilor și consumatorilor din interiorul și exteriorul UE un sistem armonizat de clasificare a „substanțelor periculoase”, utilizând teste specifice cu criterii finale agreate și cu criterii de periculozitate, de etichetare corectă, cu un set limitat de pictograme și fraze standardizate pentru a se identifica riscurile posibile și a se recomanda proceduri pentru o manipulare sigură, și de ambalare a acestora, pentru a proteja utilizatorii constanți și grupurile vulnerabile, în special copiii.

2.3

La douăzeci și unu de ani după adoptarea Directivei 67/548/CEE, Directiva 88/379/CEE privind preparatele periculoase a extins procesul de la „substanțe” (o listă relativ finită de „elemente și componente ale acestora”) la lista teoretic infinită de „preparate” („amestecuri de două sau mai multe substanțe”). Recunoscând că testarea pe animale este indezirabilă sau imposibilă la o asemenea scară, directiva a introdus pentru prima dată în dreptul european o relație teoretică între pericolele cunoscute sau determinabile reprezentate de substanțele componente și pericolul cel mai probabil reprezentat de amestecul eventual. Aceasta s-ar putea apoi utiliza pentru a clasifica, eticheta și ambala preparatul fără a fi necesare testări suplimentare.

2.4

Dat fiind că vasta majoritate a produselor vândute consumatorilor sunt într-adevăr „preparate” (sau chiar „articole”), acesta a fost un pas important către garantarea siguranței consumatorilor în raport cu produse deocamdată nereglementate de directive specifice și mai restrictive, cum sunt cele care se aplică vânzărilor de pesticide, detergenți sau cosmetice. Directiva din 1988 a fost semnificativ modificată în 1999, prin Directiva 1999/45/CE.

2.5

Directivele de mai sus, împreună cu Directiva 91/155/CEE privind fișele tehnice de securitate, care le susține, de asemenea modificată ulterior, au constituit, timp de mulți ani, piatra de temelie a protecției lucrătorilor și consumatorilor din întreaga UE. Teoretic, acestea interacționează și asigură sprijin pentru orice alte acte legislative ale UE orientate spre protejarea sănătății umane, a securității și a mediului. Este necesară actualizarea constantă a acestora, pentru a ține seama de modificările apărute în ceea ce privește sfera de aplicare, tehnologia de fabricare și metodele de testare, disponibilitatea produselor și utilizarea lor posibilă, și pentru a reflecta cele mai recente cunoștințe științifice referitoare la consecințele acestora și la modurile de a reduce orice efecte nedorite.

2.6

La fel de important, aceste directive „urmăresc obiective ale pieței interne” prin faptul că încearcă să instituie o piață unică în UE pentru diversele produse implicate. Produsele, indiferent dacă sunt materii prime, produse naturale sau sintetice, produse intermediare sau deșeuri, produse finite sau articole, pot fi importate în condiții de siguranță sau comercializate în și între statele membre, cu condiția să fie conforme cu aceste directive și cu alte acte relevante din legislația UE.

2.7

În 2001, Comisia Europeană a lansat o Carte albă intitulată „Strategii pentru o politică viitoare în domeniul produselor chimice”. Dezbaterea s-a încheiat anul trecut cu adoptarea Regulamentului (CE) nr. 1907/2006, cunoscut drept REACH, privind „înregistrarea, evaluarea, autorizarea și restricționarea substanțelor chimice”. Directiva 2006/121/CE, care l-a însoțit și care a fost publicată și agreată în același timp, a adus modificări suplimentare Directivei 67/548/CEE, pentru a o alinia la regulament. Acest proces va continua probabil, pe măsură ce vor deveni disponibile mai multe date sau pe măsură ce legislația va necesita modificări.

2.8

Toate prevederile anterioare se referă la produse specifice și afectează producția, distribuția și comercializarea acestora în UE și comerțul dintre UE și partenerii săi comerciali de importuri și exporturi. Sisteme similare, însă nu identice, au fost, inevitabil, elaborate în aceeași perioadă în alte câteva economii ale lumii cu care UE are schimburi comerciale regulate, prin intermediul unei multitudini de întreprinderi mari, mijlocii și mici înființate în interiorul și în afara granițelor sale.

2.9

Câteva alte țări, în general mai puțin dezvoltate în termeni de economie și/sau structuri legislative, au recunoscut nevoia de a avea un astfel de sistem de clasificare, etichetare și ambalare a „substanțelor periculoase”, dar așteaptă adoptarea unui model recunoscut la nivel global care să fie pus în aplicare la nivel local.

2.10

Recunoscând, la începutul anilor 1990, că sistemele naționale sau regionale elaborate la nivel local, deși esențiale pentru protecția sănătății umane, a siguranței și a mediului, pot constitui, de asemenea, bariere pentru comerțul mondial, Națiunile Unite au căutat să elaboreze o propunere privind un Sistem Global Armonizat (GHS) de „clasificare, etichetare și ambalare a produselor chimice și întocmirea de fișe tehnice de securitate”. Modele pentru această armonizare existau deja în sectorul transporturilor, în special în ceea ce privește pericolele fizice și toxicitatea acută.

2.11

Aprobarea pentru dezvoltarea acestei abordări mai ample a fost acordată în capitolul 19 din Agenda 21, adoptată la Conferința ONU privind Mediul și Dezvoltarea (UNCED), în 1992. Sprijinul tehnic urma să fie oferit de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), Organizația Internațională a Muncii (OIM) și Subcomitetul ONU de Experți privind Transportul Mărfurilor Periculoase (UNSCETDG).

2.12

După aproape un deceniu de muncă, reprezentanții celor circa 160 de state membre ONU au ajuns la un acord privind conținutul tehnic al noului GHS în decembrie 2002. Summit-ul mondial pentru dezvoltare durabilă (WSSD) desfășurat la Johannesburg, în luna septembrie a aceluiași an, a încurajat țările semnatare „să pună în aplicare GHS cât mai curând, pentru ca sistemul să fie complet operațional până în 2008”. GHS al ONU, care a inclus acum ca dată-țintă pentru punerea în aplicare anul 2008, a fost adoptat de Consiliul Economic și Social al ONU în iulie 2003. Aceste acorduri au fost semnate de către reprezentanții tuturor celor 27 de state membre ale UE extinse.

2.13

În 2004, mai multe amendamente la propunerea originală a ONU au fost adoptate și incluse în recomandările privind „un sistem global armonizat de clasificare și etichetare a produselor chimice (GHS)”, publicate de ONU în 2005. Acest document de 540 de pagini, precum și revizuirile sale ulterioare, a devenit cunoscut drept „Cartea purpurie”, după culoarea adoptată pentru coperta sa tipărită. Detalii ale evoluției din perspectiva datei-țintă de 2008, pentru 65 de țări, inclusiv 27 din UE, sunt disponibile pe website-ul relevant al ONU.

2.14

În 2006, au fost convenite de către ONU amendamente tehnice suplimentare, care au fost incluse într-o ediție revizuită a Cărții purpurii, publicate în 2007. Propunerile includ, inevitabil pentru un proces atât de extins și de complex de armonizare globală a sistemelor existente, un amestec de criterii de testare vechi și noi și de criterii finale, pictograme, fraze agreate și modele de etichete. A fost introdusă o abordare modulară (de tip „building block”) pentru a permite ca diferitele viziuni să coexiste și pentru a face posibil un acord între țările participante (deși utilizarea excesivă a acesteia ar elimina, desigur, multe dintre beneficiile dorite).

2.15

Modelul propus de ONU nu are totuși forța legislativă dorită, astfel încât este necesară și o legislație de punere în aplicare pentru țările care doresc să urmeze recomandările sale. Pentru statele membre UE, aceasta necesită o propunere din partea Comisiei.

2.16

Comisia a început să lucreze în 2004 la o propunere de punere în aplicare, publicând primul proiect pentru un sistem UE aliniat la GHS în 2006. Evaluările de impact au fost realizate și publicate în aceeași perioadă. O consultare pe internet a părților interesate, în al treilea trimestru din 2006, împreună cu o serie de preocupări exprimate de serviciile juridice ale Comisiei, au dus la o revizuire majoră a propunerii inițiale. Aceasta a fost în sfârșit convenită și publicată de Comisie în iunie 2007. Reviziile tehnice au început deja în grupul de lucru corespunzător al Consiliului. Se așteaptă acum, ca întotdeauna, avizele Parlamentului European, Comitetului Economic și Social European (CESE) și Comitetului Regiunilor.

2.17

Există o dorință larg răspândită ca revizuirea actuală să nu întârzie și nici să nu modifice semnificativ propunerile de armonizare. Avantajele, este general acceptat, sunt difuze, sunt legate în principal de comerțul mondial și se vor diminua dacă nu se realizează armonizarea. Costurile în UE (sau ale partenerilor comerciali ai UE) vor crește puternic în cazul în care calendarul de aplicare va fi diferit de cel deja convenit pentru REACH. Toate avantajele pentru sănătate, securitate sau mediu vor fi resimțite în principal în afara UE, în țări care în prezent nu au sisteme eficiente proprii.

2.18

Punerea în aplicare a GHS va avea efecte considerabile pentru legislația de transport din UE și pentru o mulțime de legi comunitare asociate în aval, care se referă la produsele pentru consumatori, la manipularea produselor chimice pentru un anumit uz, la controlul produselor chimice periculoase, la sănătatea și siguranța profesională, la deșeuri și la produsele expirate. În anii următori, vor fi introduse propuneri care să acopere toate aceste domenii, acolo unde este necesar. O listă completă a legilor susceptibil de a fi afectate a fost publicată de către serviciile Comisiei în august 2006. Modificările la Regulamentul (CE) 1907/2006 (REACH) sunt incluse în prezenta propunere.

3.   Rezumatul propunerii Comisiei

3.1

Propunerea este elaborată în 3 volume și 7 anexe. În versiunea în limba engleză, acestea totalizează peste 2 100 de pagini. Deși elementele principale ale propunerii sunt limitate la volumul I, relativ scurt, de doar 64 de pagini, noi materiale sau interpretări noi ori revizuite ale materialelor vechi sunt prezente în întregul document. Propunerea trebuie așadar luată în considerare în totalitatea sa, ca un act legislativ comunitar și național primar esențial, care afectează legiuitorii, producătorii, furnizorii, distribuitorii, comercianții, lucrătorii și consumatorii, în interiorul și în afara UE.

3.2

Volumul II, cuprinzând anexa I, stabilește cerințe detaliate de clasificare și de etichetare pentru substanțele și amestecurile periculoase (154 de pagini).

3.3

Volumul III, cuprinzând anexele II-VII, furnizează o serie de norme speciale pentru anumite substanțe și amestecuri, liste cu noi avertismente de pericol și prevederi de securitate, noi pictograme de pericol, o clasificare și etichetare armonizată detaliată pentru anumite substanțe periculoase și un tabel de corespondență menit să asiste utilizatorii în identificarea schimbărilor cerințelor de clasificare și de etichetare în conformitate cu Directiva 67/548/CEE pentru alinierea la noile cerințe și avertismente de pericol din Regulamentul propus (430 de pagini). O fișă financiară legislativă pentru ansamblul propunerii, necesară pentru evaluarea corectă a propunerii, dar care prezintă prea puțină valoare sau interes durabil ca legislație primară, este inclusă, sau poate îngropată, la sfârșitul acestui volum.

3.4

Volumele IIIa și IIIb cuprind tabelele 3.1 și 3.2, componente ale anexei VI, astfel cum s-a stabilit în volumul III de mai sus. Acestea cuprind o traducere în noul cadru de reglementare a anexei 1 la Directiva 67/548/CEE existentă — aproape 1 500 de pagini care înregistrează decizii privind clasificarea și etichetarea substanțelor periculoase acumulate în 40 de ani de evaluare de produse în UE.

3.5

Evaluarea de impact a Comisiei, care trebuie citită în raport cu cele de mai sus, se bazează pe rapoartele pregătite de către consultanții RPA și London Economics și este relativ scurtă (34 de pagini).

3.6

Propunerea este prezentată sub formă de regulament, în conformitate cu articolul 95 din Tratatul CE, „pentru a garanta condiții de egalitate pentru toți furnizorii de substanțe și amestecuri de pe piața internă, precum și un nivel ridicat de protecție a sănătății, securității, protecției mediului și protecției consumatorilor”.

3.7

Propunerea recunoaște că sfera legislației UE existente și sfera propunerii GHS a ONU nu sunt identice. Ambele diferă în detaliu față de reglementările de transport deja larg armonizate privind clasificarea și etichetarea. Modificările din prezenta propunere au fost păstrate, pe cât posibil, la minimum. În unele cazuri, vor fi necesare propuneri suplimentare, în special în fazele de punere în aplicare a REACH.

3.8

Propunerea adoptă anumiți termeni și definiții noi din GHS al ONU, cea mai evidentă fiind utilizarea de „amestec” în loc de „preparat”.

3.9

Propunerea recunoaște că orice sistem de clasificare nou ar putea duce la utilizarea extensivă a animalelor de laborator. Ar trebui utilizate metode alternative ori de câte ori este posibil. Experimentele pe ființe umane și alte primate în scopurile acestei clasificări sunt strict interzise (în funcție de distincția nedecisă încă, de ordin juridic și lingvistic, din diversele limbi oficiale ale UE, între „nu ar trebui” și „nu trebuie”) în propunerea Comisiei (deși asemenea testări sunt permise în modelul GHS al ONU).

3.10

Problemele asociate cu clasificarea „amestecurilor” sunt recunoscute. Se furnizează „principii de extrapolare” menite să faciliteze identificarea produselor susceptibile să aibă efecte similare.

3.11

Propunerea asigură posibilitatea de a furniza denumiri comune mai scurte pentru substanțe ca atare sau în calitate de componente ale amestecurilor, acolo unde denumirile oficiale definite de Uniunea Internațională de Chimie Pură și Aplicată (IUPAC) depășesc 100 de caractere în lungime. Utilizarea unor identificatori de produse (numere și denumiri) furnizați de către Chemical Abstracts Service (CAS) al American Chemical Society (Societatea Americană de Chimie) va continua de asemenea. Utilizarea controlată de denumiri generice care identifică în mod corect pericolul potențial, fără a amenința drepturile de proprietate intelectuală asociate cu compoziția precisă a amestecului, din legislația existentă se menține.

3.12

Perioada de tranziție necesară între cele două sisteme este discutată în detaliu. Se recunoaște în mod clar că noile criterii trebuie aplicate mai întâi „substanțelor” și abia apoi „amestecurilor”. Pentru a se evita sarcinile inutile pentru întreprinderi, nu va exista nici o obligație ca o întreprindere să înlocuiască sau să re-eticheteze produsele („substanțe” sau „amestecuri”) aflate deja în lanțul de aprovizionare în momentul intrării în vigoare a legislației respective.

3.13

Statele membre vor trebui să desemneze autorități pentru aplicarea și executarea regulamentului — și să stabilească „sancțiuni proporționale în caz de nerespectare”. Se observă că „buna cooperare dintre toate autoritățile competente este esențială”.

3.14

Regulamentul se va aplica în principiu pentru toate substanțele și amestecurile, cu excepția cazului în care alte legi comunitare stabilesc norme mai specifice. Produsele cosmetice, aromele, aditivii alimentari, hrana pentru animale și produsele de uz veterinar, anumite dispozitive medicale, produsele care intră sub incidența normelor privind aviația civilă, transportul rutier sau feroviar și munițiile (dar nu „produsele explozive comercializate pentru efecte decorative”, de exemplu artificiile) sunt toate excluse de la efectele acestui regulament.

3.15

Deșeurile, astfel cum sunt definite în Directiva 2006/12/CE, nu pot fi clasificate, în conformitate cu această propunere, nici ca „substanță”, nici ca „amestec”, nici ca „articol”, astfel cum sunt acestea definite în prezentul regulament, și sunt prin urmare excluse de la efectele acestuia.

3.16

Aliajele sunt totuși definite drept „amestecuri” în conformitate cu punctul 41 din articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 1907/2006 (REACH) și sunt, prin urmare, incluse în acest regulament, deoarece se presupune că sunt „amestecuri” adevărate (dar nu, într-un sens util, „preparate”) ale unor substanțe produse în mod natural, cum ar fi minereurile metalice, mineralele și extrasele de plante.

3.17

Cerințele de etichetare sunt modificate atât în ceea ce privește forma, cât și conținutul față de sistemul UE existent. Unele pictograme existente sunt înlocuite, altele sunt adăugate pentru prima dată.. Avertismentele standardizate autorizate existente de „risc” și „siguranță” sunt înlocuite cu noi „cuvinte de avertizare”, „fraze de pericol” și „fraze de securitate”.

3.18

Toate cuvintele și frazele autorizate de mai sus sunt definite în toate limbile oficiale ale UE și trebuie utilizate pe fiecare etichetă, în funcție de țara în care este vândut produsul. Pot fi utilizate mai multe limbi, deși spațiul disponibil devine tot mai limitat. (În unele cazuri speciale, traducerea adițională a etichetelor și a documentației aferente poate fi, desigur, solicitată în limbi necesare din punct de vedere legal, dar nu „oficiale”, cum ar fi galeza, sau în alte limbi solicitate, de pildă rusa, turca, araba și hindi, pentru a respecta nevoile grupurilor specifice indigene sau de imigranți).

3.19

Propunerea recunoaște că procesul de clasificare și, prin urmare, de etichetare și de ambalare, este unul care necesită o actualizare continuă în UE, pe măsură ce noi informații sau cunoștințe devin disponibile sau pe măsură ce se modifică metodele de testare sau cerințele legislative. Modificările care impun măsuri și procedurile care trebuie apoi urmate sunt stabilite în text.

3.20

Se prevede că regulamentul va intra în vigoare la 20 de zile de la data publicării în Jurnalul Oficial. Substanțele ar trebui clasificate, etichetate și ambalate în conformitate cu legislația existentă până la 1 decembrie 2010 (pentru a coincide cu termenii limită de înregistrare în REACH). Amestecurile ar trebui clasificate, etichetate și ambalate în conformitate cu legislația existentă până la 1 iunie 2015. După aceea, se va aplica numai noua legislație.

4.   Observații generale

4.1

ONU, acționând în numele tuturor țărilor sale membre, a propus un model de „sistem global armonizat” pentru criteriile și procesele de clasificare, etichetare și ambalare a „produselor chimice”. Statele membre UE au fost de acord cu punerea în aplicare a modelului, în mod ideal până în 2008. Comisia a propus aplicarea legislației sub forma regulamentului discutat în prezent.

4.2

CESE sprijină puternic obiectivul de armonizare globală, forma și baza juridică a legislației propuse și termenul propus pentru punerea în aplicare, care să coincidă cu primul termen limită important pentru înregistrarea substanțelor în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1907/2006 (REACH).

4.3

CESE constată, de asemenea, că trebuie să existe o anumită flexibilitate pentru ca cele două sisteme să funcționeze în paralel, în special în ceea ce privește „amestecurile”, care în multe cazuri sunt ele însele „amestecuri” de „amestecuri”, fiecare cu un termen de valabilitate definibil și uneori lung, măsurat în luni sau chiar ani. Tranziția este puțin probabil să fie încheiată în perioada propusă — însă, din fericire, aceasta nu înseamnă că procesul va fi ineficient. În absența unei asemenea flexibilități, costurile de început vor crește, iar beneficiile urmărite pe termen lung ar putea să nu se concretizeze.

4.4

De asemenea, CESE constată și acceptă observațiile introductive ale evaluării de impact a Comisiei, conform căreia „pe termen lung, punerea în aplicare a GHS pare profitabilă …, deoarece economiile de cost vor depăși în cele din urmă costurile unice de punere în aplicare” … deși … „costurile de punere în aplicare trebuie păstrate sub control, astfel încât să se ajungă la beneficii nete … în viitorul previzibil și pentru a se evita costurile inutile și sarcinile administrative pentru IMM-uri”.

4.5

CESE ia notă, de asemenea, de punctele de vedere exprimate de Comisie în Fișa financiară legislativă a acesteia, conform căreia „propunerea legislativă se referă la punerea în aplicare a unui acord internațional. Nici măcar o evaluare ex-ante negativă nu poate opri Comisia să înainteze o propunere legislativă, întrucât nu există nici o altă opțiune politică. O evaluare ex-ante negativă nu poate determina Comisia să se retragă de la angajamentul asumat de a pune în aplicare sistemul de clasificare și de etichetare convenit la nivel internațional”.

4.6

Cu alte cuvinte, Comisia consideră că nu are alte opțiuni decât să înainteze propunerea, oricare ar fi bilanțul estimat sau real al costurilor și beneficiilor eventuale. CESE este de acord că acest lucru este realist, date fiind circumstanțele, dar regretă că evaluarea de impact, deși neesențială în procesul de luare a deciziei, nu a explorat mai în profunzime costurile probabile ale punerii în aplicare, în vederea diminuării acestor efecte la elaborarea legislației. Faptul că același consultant (RPA) a pregătit o analiză detaliată (și contradictorie) pentru un singur sector interesat (anumite produse pentru consumatori) sugerează că analiza ar fi putut să se facă la un nivel mai larg și cu siguranță mai eficient dacă s-ar fi dispus de bani, timp și voință. La fel ca pentru toate procesele de armonizare, pericolele de depășire a costurilor și de nerealizare a beneficiilor sunt evidente.

4.7

Nu este clar, de exemplu, care ar fi beneficiile pentru sănătate, securitate și mediu în interiorul UE drept consecință directă a acestei treceri de la un sistem stabilit de mult și complet funcțional la un sistem la fel de valabil, dar nefamiliar. Pe termen scurt, protecția consumatorilor ar putea chiar suferi, deoarece cele două sisteme, cu cuvinte, fraze și pictograme diferite, funcționează în paralel. Un program coordonat de formare și instruire, focalizat pe sectorul cu amănuntul, ar putea ajuta într-o oarecare măsură la reducerea acestui risc.

4.8

Există și dificultăți conceptuale în înțelegerea modului în care beneficiile pentru comerțul mondial se pot concretiza pe deplin, cu țări care pun în aplicare propunerea ONU la termene diferite și cu interpretări diferite ale cerințelor de bază. Punerea în aplicare timpurie de către Japonia și Noua Zeelandă a creat deja îngrijorare în Europa. Punerea în aplicare în SUA, cu 4 sau 5 sisteme care funcționează în paralel, este departe de finalizare. Diferite versiuni lingvistice vor continua bineînțeles să fie necesare pentru bunurile comercializate la nivel global, oricât de armonizate ar fi etichetele necesare și fișele tehnice de securitate.

4.9

Prin urmare, cel mai bun lucru care poate fi spus este că acesta este începutul unui proces de armonizare globală care repetă ceea ce s-a produs deja în statele membre ale UE și care va necesita acum același nivel de resurse, sisteme de sprijin și procese pentru a se menține la nivel global. Acesta va fi un rol nefamiliar pentru Comisie și va fi important ca ea să dedice suficiente resurse pentru a permite ca modificările, actualizările și adaptările inevitabile la progresul tehnic ale propunerii curente să fie făcute într-o manieră eficientă și la timp. Nu este clar dacă fișa financiară sau propunerile pentru comitologie și scrutinul ulterior sunt adecvate în această privință.

4.10

Observații similare s-ar putea adresa și ONU, care trebuie să se asigure că armonizarea deplină, nu numai a criteriilor pentru clasificare, ci și a clasificărilor efective determinate și utilizate ca bază pentru etichetarea și ambalarea ulterioară, pentru „produsele chimice de bază” comercializate într-un volum mare la nivel global (și, în cele din urmă, pentru majoritatea produselor comercializate într-un volum mare la nivel global) este atinsă cât mai curând cu putință. În ambele cazuri, cooperarea strânsă și continuă între producătorii produselor și autoritățile de reglementare corespunzătoare va fi esențială.

4.11

În UE, Comisia mai trebuie să examineze problemele gemene legate de abordarea numeroaselor interacțiuni, definite doar parțial, cu propria legislație „din aval” și de recunoașterea și satisfacerea nevoilor sectoarelor specifice, cu referire în special la produsele pentru consum. Dat fiind că ambele sisteme sunt considerate a fi la fel de eficiente, ar trebui să fie posibilă o anumită flexibilitate pentru a se asigura adoptarea, cât mai curând, a unui cadru larg al propunerii.

4.12

Pe o temă similară, „lucrătorii” (la locul de muncă) și „consumatorii” (într-un magazin de vânzare cu amănuntul, atunci când fac cumpărături online sau ulterior acasă) ar trebui, desigur, să continue cu toții să beneficieze de cea mai mare protecție cu putință în ceea ce privește sănătatea și securitatea. Cu toate acestea, cele două medii și nevoia de informații și serviciile de sprijin disponibile pentru persoanele interesate sunt destul de diferite. Acest lucru este recunoscut doar parțial în această propunere. Nu este nevoie de o abordare universală. Este necesară recunoașterea evoluției recente a obiceiurilor legate de cumpărături ale consumatorilor, în special în ceea ce privește internetul. Nevoile serviciilor de urgență, ale serviciilor medicale primare și ale centrelor de toxicologie ar trebui de asemenea luate în considerare în ceea ce privește conținutul etichetelor și relevanța informațiilor specificate.

4.13

Disponibilitatea și valoarea altor surse de informații în afară de etichetă ar trebui de asemenea recunoscute, în special pentru consumatori, unde alegerile în cunoștință de cauză se pot face pe bază de consiliere din partea organizațiilor de consumatori sau online, din partea majorității producătorilor sau furnizorilor. Declarația Comisiei că „eticheta este singurul instrument de comunicare către consumatori” este așadar o suprasimplificare. Pentru persoanele care se bazează numai pe etichetă, poate la multă vreme după achiziția inițială, nevoia de informații clar focalizate, inteligibile și relevante este foarte mare. Pentru altele, informațiile suplimentare pot fi ușor obținute, potrivit legilor UE existente sau bunelor practici comerciale, de către oricine dorește să studieze problema mai în profunzime. Numeroasele alegeri individuale de achiziționare făcute exclusiv pe bază de loialitate față de o marcă funcționează în ambele sensuri: un produs poate fi considerat sigur pur și simplu pentru că este fabricat de producătorul X, iar valoarea loialității acestui client față de producătorul X asigură faptul că produsele acestuia sunt într-adevăr menținute sigure, reformulate, refăcute sau retrase dacă este cazul. (Unele retrageri de pe piață voluntare și globale, recente și neîndoielnic costisitoare, ale unor jucării și altor bunuri pentru consumatori din cauza nerespectării controalelor de calitate interne ilustrează acest punct suficient de clar.).

4.14

Pentru lucrători și pentru oricine intră într-un loc de muncă unde expunerile sunt în general mai mari și/sau mai prelungite și unde necesitatea de a menține cele mai ridicate standarde de sănătate și de securitate constituie o prioritate zilnică pentru toate persoanele implicate, ambalajele și cantitățile pe care le conțin sunt în general mai mari și etichetele pot fi mai detaliate. Din nou, nu există o lipsă de informații suplimentare, majoritatea acestora trebuind să fie disponibile în conformitate cu legislația UE sau cu alte legislații în momentul sau înaintea livrării unei materii prime sau a unui produs intermediar pentru prelucrare ulterioară. Un site web din SUA care, într-un raport de informare anterior al CESE privind REACH (februarie 2005), a fost citat ca având 1,4 milioane de fișe tehnice de securitate disponibile, are acum peste 3,5 milioane — și susține că adaugă în jur de 10 000 pe zi. Fișele tehnice de securitate formatate pentru UE și în limbile naționale corespunzătoare atât pentru substanțe, cât și preparate sunt disponibile de la majoritatea producătorilor și furnizorilor, precum și din anumite surse centralizate — și trebuie, desigur, furnizate clienților din Europa înaintea oricărei livrări de produse. Deoarece acestea trebuie furnizate în toate limbile relevante și de către toți producătorii și furnizorii pentru toate produsele lor, sunt necesare un număr foarte mare de fișe tehnice individuale, care trebuie actualizate periodic sau pe măsură ce acest lucru este impus de noi reglementări legislative, cum ar fi aceasta.

4.15

Ca o completare la cele de mai sus, un portal recent lansat (iunie 2007) al OCDE, eChemPortal, oferă acces facil la o serie de baze de date ale guvernelor și agențiilor sale membre, inclusiv pentru UE, Biroul european pentru substanțe chimice (BESC). Aceste baze de date furnizează date privind multe zeci de mii de substanțe individuale produse și comercializate în UE și cuprind o gamă largă de acronime, precum ESIS (UE), CHRIP (Japonia), OECD HPV (OCDE), SIDS HVPC (UNEP), HPVIS (US EPA), INCHEM (IPCS), precum și resurse UE mai bine cunoscute și utilizate cu regularitate, cum ar fi IUCLID, ORATS, HPVCS, LPVCS, ELINCS și EINECS, alături de site-uri specifice pe sector, cum ar fi SEED, EUROPHYT, PHYSAN și CAT. Programe de sprijin coordonate global, cum ar fi farmacovigilența și cosmetovigilența, garantează că orice efecte adverse ale produselor specifice sunt înregistrate central și rapid. Ar trebui să se încurajeze extinderea acestor programe de alertă timpurie comune industriei și autorităților de reglementare și la alte produse larg utilizate de consumatori.

4.16

Este în mod clar un lucru bun faptul că aceste surse de date există și sunt ușor accesibile — și ar fi și mai bine dacă toate cele de sus ar putea fi într-adevăr actualizate, fișă cu fișă, înregistrare de produs cu înregistrare de produs, pentru a reflecta modificările detaliate necesare în conformitate cu diferitele modalități de aplicare naționale și regionale ale GHS fără a se ajunge la costuri inacceptabile pentru toate părțile interesate —, deși este din nou neclar dacă acest lucru a fost luat pe deplin în considerare în evaluarea de impact.

4.17

Această bogăție de informații online, combinată cu amploarea legislației de punere în aplicare, devine, la un moment dat, o povară, din punct de vedere juridic și intelectual, pentru legiuitori și utilizatori deopotrivă. Regulamentul (CE) nr. 1907/2006 (REACH) avea, în forma sa finală publicată în limba engleză, 850 de pagini. Proiectele de punere în aplicare ale REACH (RIP) și notele de orientare, deși nefinalizate încă, se pare că vor depăși 10 000 de pagini. Formele finale și statutul juridic al acestora nu sunt cunoscute deocamdată. Propunerea GHS discutată în prezent depășește 2 000 de pagini. Vor fi necesare din nou note de orientare, pentru acest regulament și pentru a asista punerea în aplicare a celor aproximativ 20 de legi importante din aval, inclusiv Directiva 1996/82/CE (Seveso II), pe care le va afecta. Astfel, instituțiile și organismele responsabile ale UE vor fi produs sau revizuit în curând aproape 20 000 de pagini de legislație sau materiale de sprijin numai în acest domeniu. Este dificil ca acest lucru să fie perceput drept un model de mai bună reglementare — sau ca modul ideal de a sprijini Obiectivele de la Lisabona — sau ca un mod de a le transmite cetățenilor Europei ideea că UE, administrată central, este disponibilă și face eforturi să-și sprijine cetățenii.

4.18

Totuși, dacă aceste probleme de comunicare esențiale pot fi depășite în timp util (probabil prin împărțirea legislației în componente esențiale, cum ar fi definiții clar stabilite și agreate, metode de testare, dozele maxime (endpoint-urile clinice), rezultate, procese și proceduri necesare etc., publicate separat și actualizate în funcție de calendare corespunzătoare, dar diferite și nu toate necesitând publicare simultană ca legislație primară), atunci beneficiile pot fi într-adevăr mari. GHS, care se bazează pe date și este general aplicabil, ar trebui în cele din urmă să îi influențeze și să îi orienteze pe toți cei care aduc observații cu privire la cele mai bune moduri de a proteja sănătatea umană, securitatea și mediul, iar beneficiile acestui lucru pot fi mult mai mari decât creșterile asociate, destul de mici de altfel, ale comerțului mondial sau ale ocupării locale a forței de muncă, utilizate în prezent ca justificare economică pentru propunere.

5.   Observații speciale

5.1

CESE constată termenul strâns pentru adoptarea propunerii de regulament, astfel încât punerea în aplicare să poată respecta termenele-limită definite de REACH, pentru a se limita costurile unice de început. CESE constată, de asemenea, că acesta constituie doar începutul unui proces global care va necesita modificări continue din partea tuturor organismelor de reglementare participante și activităților sau persoanelor direct afectate. Există așadar o nevoie evidentă de a înțelege și a rectifica cât mai multe dintre problemele percepute ca atare și de a pune în aplicare esența propunerii într-un mod cât mai flexibil. Dat fiind că un sistem bun și îndelung testat este înlocuit cu un alt sistem, se speră la fel de bun, riscurile legate de orice derogări specifice pentru a lăsa timp pentru soluționarea problemelor sunt mici.

5.2

Ca un exemplu în acest sens, pregătirea și includerea unui „tabel de corespondență”, de către personalul Comisiei și experții naționali, între anexa 1 la directiva existentă și anexa VI la noul regulament, deși constituie un ghid util de corespondență între cerințele vechi și cele noi, a ocolit toate procesele de revizuire și de acord cuvenite, pe care s-au întemeiat inițial cele peste 1 000 de pagini de decizii. Dacă aceasta urmează să devină lege cu efect imediat, atunci trebuie consacrate resurse pentru verificarea sa detaliată, într-un moment în care majoritatea întreprinderilor își consacră toate resursele îndepliniri cerințelor de înregistrare ale REACH. Deoarece adesea legislația UE este adoptată cu unele sau cu toate anexele necompletate, s-ar putea urma o procedură asemănătoare și aici, astfel încât calendarul global să fie menținut. Acest lucru înlătură și problemele de răspunderea în caz de „traducere” sau de „transpunere” incorectă, răspundere care, pentru moment, le revine, în mod nesatisfăcător, serviciilor responsabile ale Comisiei. Faptul că, din câte se pare, acest proces a scos la iveală multe erori din legislația curentă, în special o dată cu introducerea multor limbi noi, pentru care „traducerea”, în sensul său lingvistic, este foarte importantă, nu reprezintă un fapt foarte încurajator. Dat fiind volumul mare de date, este de presupus că, în același timp, se vor strecura noi erori, pe care le vor descoperi în timp producătorii sau furnizorii produsului în cauză.

5.3

Observații similare se aplică în toate cazurile în care noul GHS, fără o analiză corespunzătoare a implicațiilor, va spori severitatea clasificărilor curente și, prin urmare, a etichetării, a ambalării și, posibil, și a altor consecințe, în conformitate cu legislația conexă în domeniul transporturilor asociată sau cu alte tipuri de legislație din aval. Acesta ar putea fi cazul, de pildă, pentru unele produse larg utilizate de consumatori, cum ar fi detergenții de uz casnic, unde noul GHS pare să solicite o supraetichetare destul de lipsită de sens. Un exemplu frecvent citat este „dacă varsă accidental un detergent utilizat în mod obișnuit, utilizatorul trebuie să își scoată toate hainele și să le spele cu același detergent” ar discredita pur și simplu sistemul, precum și pe aceia care îl aplică. În mod sigur, o asemenea dispoziție nu ar duce la cele mai ridicate standarde de protecție pentru sănătatea umană, securitate și mediu. Utilizarea atentă a derogării de la articolul 30 alineatul (1), potrivit căreia „declarațiile în mod evident inutile … pot fi omise de pe etichetă” pare esențială.

5.4

De asemenea, reprezintă un motiv de îngrijorare și cerințele de supraclasificare — o practică a unor jurisdicții menită să limiteze responsabilitatea producătorilor, dar care nu duce la protecția corectă a lucrătorilor sau a consumatorilor. Mai exact, propunerea curentă nu reușește să distingă în mod adecvat între produsele care sunt potențial „iritante” (care pot, în unele cazuri, cauza înroșirea sau umflarea temporară și reversibilă a pielii) și acelea care sunt „corozive” (care este probabil să afecteze pielea în mod permanent și posibil ireversibil, ca în cazul unui acid sau al unui produs alcalin puternic sau din cauza efectelor oxigenului). Potențialul de cauzare a unor „leziuni oculare” este, desigur, destul de frecvent și în unele cazuri reprezintă un pericol destul de mare, putând cauza orbirea, prin urmare ar trebui identificat oricând este prezent printr-un simbol corespunzător și ușor de recunoscut. Situația este și mai mult agravată de limitările impuse sau voluntare privind utilizarea animalelor pentru testarea produselor, limitări care acum se află aproape de un termen final de revizuire și pentru care etichetarea și ambalarea pentru vânzarea către consumatori depind de clasificarea adoptată. Deoarece produsele afectate de supraclasificare constituie probabil excepția și nu regula, derogările pe termen scurt ar permite ca propunerea în ansamblu să fie introdusă fără întârziere.

5.5

Și supraetichetarea are repercusiuni nedorite în ceea ce privește ambalarea; de exemplu, sistemele de închidere cu protecție pentru copii se pot dovedi la fel de dificil de deschis și pentru utilizatorii în vârstă sau infirmi. Recomandările privind manipularea și stocarea atentă a produselor în viața zilnică sunt în general mai valoroase decât dispozitivele care le fac inaccesibile pentru utilizator sau duc la lăsarea deschisă a recipientelor sau la transferarea conținutului acestora în recipiente alternative mai puțin sigure. Consumatorii, cu ajutorul unor etichete corespunzătoare și al unei doze normale de bun simț și de experiență, înțeleg că produsele cum ar fi produsele de curățare a cuptoarelor și a sistemelor de evacuare trebuie tratate cu mare atenție; ei sunt de asemenea, de cele mai multe ori, perfect capabili să manipuleze detergenții sau tabletele pentru mașina de spălat vase fără să se rănească. Etichetarea tuturor acestor substanțe ca fiind „corozive” și cuvântul-cheie „PERICOL” nu au nici o utilitate și încă o dată expun ridicolului întregul procesul.

5.6

Exemplele de mai sus pun sub semnul întrebării, de asemenea, măsura în care diversele pictograme, cuvinte-cheie și fraze noi (și vechi) au fost testate în ceea ce privește percepțiile publice diferite din întreaga lume. Deși este prea târziu să se modifice propunerile GHS existente, unele cuvinte adiționale ar putea fi utile sau ar putea fi propuse amendamente pentru a li se îmbunătăți claritatea. Este regretabilă în special pierderea simbolului larg recunoscut reprezentat de „crucea Sfântului Andrei”, redat cu negru pe fond portocaliu. Va dura mult timp până când simbolurile de înlocuire vor fi corect recunoscute și vor exista riscuri sporite în special pentru consumatori, până când noile simboluri vor fi complet încetățenite. Așadar, ar trebui puse în aplicare cât mai curând cu putință (și finanțate la nivel central) programele de comunicare în magazine, pentru ajutarea persoanelor care cumpără astfel de produse din magazine cu amănuntul. Necesitățile persoanelor care cumpără produsele online, unde eticheta este rareori vizibilă la momentul achiziției, necesită un studiu ulterior.

5.7

Cu privire la identificarea componentelor unui preparat sau amestec, propunerea solicită în mod rezonabil utilizarea de numere CAS (care în prezent cuprind peste 32 milioane de substanțe organice și anorganice cu structuri definite parțial sau total, dintre care aproximativ 13 milioane sunt clasificate ca fiind disponibile comercial, adesea în cantități foarte mici) și utilizarea de denumiri IUPAC, CAS sau de alte denumiri pentru a completa identificarea. Trebuie observat totuși că aceste denumiri sunt concepute pentru a defini structuri, nu pentru a identifica pericole sau riscuri. Ele sunt rareori utile pentru serviciile de urgență sau centrele de toxicologie întrucât, în general, nu există antidoturi specifice. Alegerea între inducerea vomei sau neutralizarea în stomac poate fi decisivă în acordarea primului ajutor unui utilizator afectat. În consecință, contactul cu producătorul, în orice moment din zi sau din noapte, șapte zile pe săptămână, pentru sfaturi mai specifice, se poate dovedi la fel de important. Acestea sunt informațiile care ar trebui incluse pe etichetă pentru utilizare în caz de urgență, mai curând decât denumirea chimică oficială sau structura moleculară a unuia sau mai multor componente ale unui amestec complex.

5.8

Rezultă că acolo unde denumirea unei componente specifice, în măsura în care se definește structura chimică integrală, are valoare numai pentru concurență, cu pierderea, în consecință, a drepturilor de proprietate intelectuală pentru producătorul original, precauțiile cuprinse în Directiva existentă privind preparatele generale ar trebui menținute. În general, aceasta constituie o problemă numai pentru fluidele destinate să mărească performanțele, cum ar fi lubrifianții sau alte preparate de înaltă tehnologie, unde expunerea consumatorului este în general limitată, iar pericolele generale sunt evident independente de componentele specifice prezente.

5.9

Cele expuse mai sus ridică, de asemenea, problema utilizării propuse a cuvântului „amestec”, care ar trebui să se refere numai la un sistem de substanțe care pot fi separate prin mijloace fizice, pentru a le distinge de „compuși” sau „substanțe” (care nu pot fi separate astfel). Definiția prezentă pare să reunească o serie de sisteme de materiale destul de diferite (minereuri în stare naturală, minerale, concentrate și extracte de plante) cu „preparate” care conțin ideea esențială de amestec creat în mod voit din componente cunoscute, pe baza cărora gradul de periculozitate al produsului final poate fi determinat în mod rezonabil. Aliajele (și sticla) nu se încadrează în nici una dintre aceste categorii și ar trebui reglementate separat și într-un mod mai potrivit, atât aici, cât și în Directiva REACH. Este la fel de neclar de ce fluxurile de deșeuri nu constituie categorie, în pofida faptului că sunt incluse în anumite cazuri în inventarul EINECS ca „substanțe”, la rubricile „sedimente” și „reziduuri”. Acest lucru pare să implice că un minereu care în starea sa naturală conține mai multe minerale trebuie clasificat (fără vreun scop evident, deoarece nu există nici o probabilitate de contact cu consumatorii și nici o posibilitate de a găsi vreun înlocuitor), în timp ce fierul vechi sau deșeurile de hârtie reciclabilă, care trebuie tratate toate „ca atare” prin operațiuni de prelucrare și de reciclare continuă, sunt excluse. Toate cele menționate trebuie manipulate în condiții de siguranță la locul de muncă, dar nu acest aspect reprezintă criteriul-cheie al clasificării, și, într-adevăr, aceste produse sunt rareori ambalate sau etichetate. Legislația specifică aplicabilă sectorului de activitate sau locului de muncă în cauză asigură un grad de protecție mult mai ridicat.

5.10

Oricare ar fi definițiile, acestea trebuie incluse în întregime în această propunere și nu numai luate din GHS sau necesitând trimitere la alte documente. Aceasta ar fi o ocazie propice de a defini termenul „produs chimic” și adjectivul „chimic”. Dacă termenul este echivalent cu „substanță”, și se pare că așa este, acest lucru trebuie să fie clar specificat. Astfel s-ar clarifica și sfera acestei directive, precum și a altor directive și regulamente care se aplică pe scară mult mai largă decât numai produselor din industria „chimică”, mai precis definită. S-ar clarifica și faptul că traducerea cuvântului englez „chemical” (în limba română, „produs chimic”) ca substantiv, eventual prin „substanță chimică”, în limbile în care lipsește un substantiv echivalent unic nu implică existența unor „substanțe nechimice” alternative (și ipotetic netoxice?). Aceasta ar diminua, se speră, utilizarea unor expresii bine intenționate, dar lipsite de sens, cum ar fi „majoritatea articolelor conțin produse chimice” (1) (dar restul ce conțin?) sau „produsele chimice sunt utilizate în aproape fiecare loc de muncă” (2) (ce se utilizează la celelalte locuri de muncă?). CESE înțelege, desigur, că orice definiții utilizate trebuie să fie consecvente în toate legislațiile. Cu toate acestea, CESE nu acceptă ca o lege să fie mai „fundamentală” decât alta (sau dacă este, atunci propunerea prezentă se califică în mod clar în această categorie) și în mod sigur nu acceptă necesitatea ca toate persoanele interesate să citească în întregime toată legislația conexă, numai pentru a determina sensul unui cuvânt. Acest lucru devine cu atât mai important în situația în care traducerea în diferite limbi creează diferențe care nu existau în original sau elimină distincții foarte importante. De exemplu, cuvântul „produs” este utilizat aici într-un sens neutru, pentru a defini orice produs care va fi probabil cumpărat sau utilizat la un loc de muncă sau de către un consumator. În nici un caz, el nu este sinonim cu cuvântul „articol”, care are un sens special în conformitate cu legislația comunitară sau cu alte legi. Acest lucru este foarte clar în limba engleză, dar poate fi mai puțin clar în alte limbi. În orice caz, distincția trebuie păstrată în orice situație. De asemenea, trebuie identificate și evitate și alte posibile confuzii lingvistice sau culturale. De exemplu, în Europa „un mediu liber de substanțe” ar putea însemna, eventual, un mediu extraterestru. În Statele Unite, sintagma desemnează o școală în care este interzis fumatul și consumul de băuturi alcoolice. În presa populară din multe culturi, orice persoană descoperită cu urme de „substanțe chimice” pe mâini sau pe haine poate fi considerată terorist.

5.11

În toate cazurile, trebuie să fie clar pentru toată lumea, inclusiv pentru publicul general, ce semnificație particulară sunt destinate să transmită diversele cuvinte utilizate. Interdicția privind utilizarea cuvântului „pericol” în asociere cu cuvântul „atenție” poate prezenta interes pentru experții în etichetare, deși cele două cuvinte sunt frecvent utilizate împreună în alte comunicări care vizează reducerea riscurilor. În cazul în care cuvintele engleze „dangerous” și „hazardous”, traduse în toate limbile UE (și în limbile partenerilor comerciali ai acesteia), au semnificații diferite, acest lucru trebuie să fie clar specificat. Desigur, este dificil să se distingă între ele în engleză. Utilizarea de abrevieri, cum ar fi „m-factor”, care sunt semnificative numai acolo unde traducerile locale ale cuvântului „multiplicare” încep într-adevăr cu litera „m”, ar trebui evitate. (Faptul că în legislația actuală există o referire constantă la frazele „R” și „S”, pentru risc și securitate, arată în mod clar că legislația a fost elaborată în limba engleză, cu prea puțină considerație față de nevoile utilizatorilor altor limbi.).

5.12

Cu privire la sfera globală a acestei propuneri și pentru a evita diluarea procesului în datele privind numeroasele milioane de substanțe transferate în cantități mici sau chiar minuscule, ar fi util un punct-limită, bazat pe vânzările anuale, dimensiunea sau greutatea pachetelor sau toxicitatea cunoscută. De asemenea, o etichetă potrivită pentru transferul, în general între laboratoare, al unor cantități foarte mici ca mostre pentru cercetare și dezvoltare, pentru a indica faptul că „produsul nu a fost testat sau clasificat” și „este numai pentru uz profesional”, ar fi o adăugire utilă la gama de etichete disponibile în prezent. (Noua propunere alternativă de a exclude „substanțele și amestecurile pentru cercetare și dezvoltare științifică”, dar numai dacă sunt utilizate în condiții care presupun că sunt „cancerigene, mutagene sau toxice pentru reproducere”, este nepotrivită și trebuie ștearsă. Nu există nici o dovadă care să sugereze că pericolele de laborator necesită tratament prioritar sau, contrar așteptărilor normale, că oricine lucrează într-un laborator este expus la risc din cauza lipsei de informare. Dacă rezultă totuși că este cazul, amendamentele la legislația UE privind bunele practici de laborator ar fi o soluție mai bună).

5.13

De asemenea, trebuie garantat că procesul de clasificare și de etichetare propus reflectă pe deplin, ca în prezent, proprietățile periculoase inerente ale substanțelor și preparatelor sau amestecurilor individuale de pe piață. Orice extindere la mini-evaluări de risc, neoficiale sau nereglementate, de către producători sau furnizori, pentru a acoperi utilizarea viitoare posibilă sau estimată, ar trebui eliminată, deoarece reprezintă o inconsecvență atât față de legislația UE existentă, cât și față de propunerea GHS a ONU.

5.14

Cu privire la executarea, raportarea și sancționarea nerespectării, propunerea mută răspunderea, destul de rezonabil de altfel, în jurisdicția statelor membre, cu cerința ca dispozițiile privind această răspundere să fie „eficiente, proporționale și disuasive” și să fie notificate Comisiei în termen de 18 luni de la intrarea în vigoare a regulamentului. CESE constată totuși că această propunere este concepută, la fel ca în legislația existentă, să armonizeze criteriile și procesele utilizate în orice clasificare, și nu să armonizeze rezultatele acestei clasificări. Astfel, sancțiunile sunt susceptibile să fie minore ca dimensiune, efect și aplicabilitate în comparație cu dorința producătorilor de a proteja complet și corect lucrătorii și consumatorii de care depind activitățile lor comerciale. Ținând seama de acest lucru, rămâne decisivă capacitatea de funcționare a propunerii globale, în conjuncție cu alte legislații cum ar fi REACH.

5.15

În sfârșit, va exista necesitatea de a evalua calitatea datelor primite din diferite jurisdicții, pentru a garanta că acestea sunt comparabile și relevante în determinarea pericolelor intrinseci ale substanțelor noi și complexe, inclusiv acelea cu „compoziție necunoscută sau variabilă”. Există sisteme de clasificare în acest sens, de pildă de la Societatea de comunicări privind pericolul produselor chimice. Date revizuite prin procedura de evaluare reciprocă sunt de asemenea disponibile la Registrul efectelor toxice al substanțelor chimice. Procesul adecvat pentru aceasta, probabil la ONU, nu pare complet definit și nici resursele și bugetele nu par fixate.

Bruxelles, 12 martie 2008

Președintele

Comitetului Economic și Social European

Dimitris DIMITRIADIS


(1)  Din „cele mai frecvente întrebări” adresate Comisiei cu privire la REACH.

(2)  Din notele de orientare ale UK DEFRA pentru deputații europeni cu privire la prezenta propunere.


9.8.2008   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 204/57


Avizul Comitetului Economic și Social European privind indicațiile și denumirile geografice

(2008/C 204/14)

La 27 septembrie 2007, în conformitate cu articolul 29 alineatul (2) din Regulamentul său de procedură, Comitetul Economic și Social European a hotărât să elaboreze un aviz cu privire la

Indicații și denumiri geografice.

Secțiunea pentru agricultură, dezvoltare rurală și protecția mediului, însărcinată cu pregătirea lucrărilor Comitetului pe această temă, și-a adoptat avizul la 26 februarie 2008. Raportor: dl Campli.

În cea de-a 443-a sesiune plenară, care a avut loc la 12 și 13 martie 2008 (ședința din 12 martie), Comitetul Economic și Social European a adoptat prezentul aviz cu 124 voturi pentru, 1 vot împotrivă și 3 abțineri.

1.   Concluzii și recomandări

1.1

CESE consideră că aprofundarea și relansarea dezbaterii, la nivelul UE, asupra strategiei calității în ansamblu sunt de interes vital, punând în lumină armonioasa simbioză dintre exigențele normative în materie de siguranță a alimentelor, de protecție a mediului și de considerente sociale (și având în vedere eventuala creare a unui standard de calitate al UE) și cea care valorifică caracteristicile produselor și alimentelor din diferitele regiuni ale Uniunii, ambele reglementări fiind bazate pe standarde mai ridicate.

1.1.1

Referitor la eficiența sistemului de indicații și denumiri geografice (IG), CESE consideră că sunt necesare următoarele:

o mai mare transparență și simplificarea procedurilor de solicitare;

pentru activitățile de control, să fie recunoscute organismele publice și private doar dacă sunt independente și acreditate (conform dispozițiilor normelor ISO/EN (1) privind acreditarea organismelor de certificare);

noi modificări ale cadrului de reglementare în ceea ce privește litigiile, destinate prevenirii și/sau rezolvării acestora, astfel încât să se evite îndelungate și obositoare confruntări în justiție, stipulând, de exemplu, că statele membre trebuie să intervină în caz de infracțiune probată la normele comunitare (2), sau crearea unor instanțe de conciliere extrajudiciară etc.

CESE consideră că aceste disfuncționalități au fost doar parțial luate în considerare în cursul revizuirii care a condus la adoptarea Regulamentului (CE) nr. 510/06, și că ele ar trebui remediate, având în vedere faptul că s-ar putea dovedi și mai problematice, odată cu extinderea sistemului la țările terțe.

1.1.2

Referitor la eficiență, CESE propune adoptarea de măsuri pentru garantarea reputației necesare produselor în raport cu piața, prin consolidarea organismelor însărcinate cu gestionarea IG și pentru redactarea unor caiete de sarcini bine definite și realiste, sprijinite de acțiuni de control efectiv independente, eficiente și eficace.

1.1.3

CESE recomandă, prin urmare, ca acordul necesar privind conținutul caietelor de sarcini să fie asigurat în momentul depunerii cererii de înregistrare, prin criterii definite (de reprezentativitate a asociației solicitante), pentru a putea garanta că unele aspecte complexe și controversate vor întruni consensul corespunzător.

1.1.4

Pe de altă parte, CESE subliniază, referitor la eficiență, că IG trebuie integrate, din ce în ce mai mult, între instrumentele fundamentale de dezvoltare rurală a statelor membre, punând în relație prin toate mijloacele posibile adoptarea IG cu acțiunile prevăzute de al doilea pilon, cu o atenție specială pentru statele care au aderat recent la UE și pentru zonele defavorizate în general.

1.1.5

Tot în ceea ce privește eficacitatea, CESE consideră, în sfârșit, că sistemul IG, văzut ca o șansă pentru dezvoltarea mediului rural, trebuie să răspundă așteptărilor din ce în ce mai mari ale consumatorului, din punctele de vedere etic, social și al protecției mediului. Această abordare, concretizată într-o strategie de parteneriat cu alte zone ale lumii și o deschidere reglementată și controlată către importurile de produse cu IG și originare din țările în curs de dezvoltare, ar putea consolida acordul privind denumirile de origine și favoriza negocierea pe baze multilaterale.

1.1.6

În ce privește valorificarea produselor cu IG, CESE consideră că trebuie continuat sprijinul acordat acțiunilor de promovare a mărcilor comunitare, totul urmărind să furnizeze operatorilor mai multe informații, iar consumatorilor o mai bună comunicare (mai ales în țările în care aceste produse sunt mai puțin dezvoltate), pentru a consolida IG, a obține o răspândire mai omogenă a lor în spațiul UE și o creștere a cererii pieței.

1.1.7

În legătură cu cercetarea și cu diseminarea cunoștințelor referitoare la impactul indicațiilor geografice în spațiul Uniunii Europene și pe piețele acesteia, CESE recomandă o difuzare adecvată și uniformă a rezultatelor fructuoaselor cercetări efectuate de diferitele servicii ale Comisiei, în toate statele membre și pe lângă toți factorii implicați.

1.1.8

CESE recomandă includerea negocierilor comerciale internaționale privind indicațiile și denumirile geografice în cadrul mai larg al politicii de cooperare internațională. În acest context, Comitetul consideră necesară relansarea, cu mai multă vigoare și convingere, a pachetului de negocieri multilaterale [extinderea articolului 23 din Acordul privind aspectele comerciale ale drepturilor de proprietate intelectuală (TRIPs) la toate produsele cu IG, o înregistrare internațională, furnizarea de asistență tehnică țărilor în curs de dezvoltare], în timp ce negocierile bilaterale complementare își pot urma, de asemenea, cursul în mod simultan și eficient.

1.2

Comitetul face referire la următoarele șase teme, pe care Comisia le-a indicat ca obiect al viitoarei revizuiri politice (cf. cea de-a 2 720-a sesiuni a Consiliului UE — 20 martie 2006):

1.2.1

Prima temă: „Identificarea indicațiilor geografice și a denumirilor de origine protejate ca ingrediente”. CESE consideră că este necesar să se definească, de comun acord cu toate părțile implicate în asociațiile solicitante (consorții de monitorizare etc), acele criterii și acei parametri referitori la ingredientele cu IG la care trebuie să răspundă un produs dat, pentru ca denumirea indicației sau denumirea geografică să poată fi atașată produsului finit.

1.2.2

Tema a doua: „Utilizarea instrumentelor alternative, cum ar fi mărcile comerciale, în vederea protejării indicațiilor geografice și denumirilor de origine”. CESE consideră că, dacă folosirea mărcilor înregistrate pentru a proteja IG în afara UE este, desigur, o posibilitate interesantă, ea nu poate constitui, totuși, soluția la problema protecției internaționale a denumirilor, aceasta fiind o chestiune complexă (ținând cont de numărul de țări interesate în mod potențial), costisitoare (prin urmare, realizabilă doar în cazul organizațiilor importante care dispun de resurse financiare adecvate) și care nu oferă o protecție deplină.

1.2.3

Tema a treia: „Evantaiul produselor vizate de regulament, o atenție specială fiind acordată sării, amestecurilor de ierburi aromatice, împletiturilor din nuiele și condimentelor”. CESE apreciază în mod pozitiv evoluția ordinii juridice comunitare către acceptarea introducerii cererilor de certificare a originii și pentru produsele care nu sunt stricto sensu produse agricole (sare, amestecuri de ierburi aromate, împletituri din nuiele, condimente etc), în scopul valorificării culturii rurale a unei regiuni. În același timp, Comitetul recomandă această extindere a certificării pentru toate produsele agricole care nu au fost luate încă în considerare.

1.2.4

Tema a patra: „Identificarea originii materiilor prime”. CESE recomandă, în contextul general al încheierii de acorduri interprofesionale voluntare între toate părțile interesate, prevăzută de actuala procedură de solicitare a denumirii, evaluarea mai atentă, în cazul denumirilor de origine protejată (DOP), a aspectelor legate de folosirea materiilor prime, ținând cont, mai ales, de faptul că ele trebuie să provină toate din regiunea respectivă.

1.2.5

Tema a cincea: „Criteriile utilizate pentru evaluarea statutului generic al unei denumiri”. CESE recomandă, mai ales în lumina litigiilor apărute până în prezent, definirea unor instrumente mai precise, care să permită mai ușor identificarea din punct de vedere istoric a unei denumiri și/sau a reputației sale. De exemplu, crearea unei autorități/unui juriu care ar putea juca rolul unui tampon și/sau organ de monitorizare a eventualelor denumiri de origine deja existente în diferitele state membre ale Uniunii Europene, sau a unui alt tip de instanță de conciliere extrajudiciară.

1.2.6

Tema a șasea: „Conceperea unor simboluri comunitare, care să indice prezența unor indicații geografice și a unor denumiri de origine protejate”. CESE consideră că reunirea denumirilor de origine protejată și a indicațiilor geografice protejate sub o singură marcă riscă să creeze o inegalitate între două realități la fel de respectabile, existente în măsură egală și înrădăcinate în regiunile lor. Totuși, ținând cont de necesitatea unei comunicări mai eficiente în raport cu consumatorii, ar trebui realizată o deosebire grafică mai accentuată decât cea actuală între produsele cu denumire de origine protejată și cele cu indicații geografice protejate (de exemplu, cu culori diferite). În raport cu alte mărci europene (STG, produse ecologice), această diferențiere ar trebui aprofundată și mai mult în viitor (cu ajutorul unor simboluri diferite).

1.3

CESE își exprimă dorința ca, în momentul reluării discuțiilor asupra evoluției politicii agricole comune, în jurul anului 2013, strategia de ansamblu a Uniunii Europene să fie inspirată de o viziune globală și sistematică a tuturor provocărilor care stau în fața agriculturii europene și a sectorului alimentar: o strategie de piață care va trebui să rămână solidară și să aibă ca obiectiv principal combaterea riscurilor crescânde în domeniul veniturilor, din cauza volatilității piețelor agricole, din ce în ce mai deschise și mai globalizate; o strategie de dezvoltare rurală mai puternică și incisivă; o strategie a calității, văzută ca un pilon fundamental al viitoarei agriculturi europene, în întregul său; o politică a resurselor naturale și energetice echilibrată și susținută.

1.4

În sfârșit, CESE invită statele membre să progreseze în inițiativa lor destinată valorificării maxime a sistemului european de IGP și DOP, în scopul promovării mai bune a produselor agricole din regiunea proprie și a modelului agricol european.

2.   Introducere — Sistemul european de indicații și denumiri geografice: origini și evoluție

2.1

În cadrul societății civile europene se înregistrează de la o vreme o creștere progresivă și continuă a sensibilității consumatorilor în ceea ce privește caracteristicile produselor agroalimentare, aceasta traducându-se într-o cerere de produse de calitate. UE răspunde acestor așteptări printr-o politică normativă proprie, o politică de valorificare a produselor agroalimentare de calitate, strategie în care sunt cuprinse atât aspectele de securitate alimentară (pachetul privind igiena, trasabilitatea etc), cât și cele referitoare la specificul anumitor produse (mărci de calitate, agricultură biologică, IG). Cu acest sens este folosit în prezentul aviz termenul de calitate.

2.2

În acest context, în cadrul politicii comunitare a fost elaborată o reglementare specifică, în vederea recunoașterii specialităților locale, legate de un loc de origine. Este vorba, de exemplu, despre produse locale, a căror reputație se află în relație cu o zonă sau o regiune specifică de producție sau cu materiile prime sau metodele de producție dintr-o zonă geografică determinată.

2.3

În țările membre din bazinul mediteraneean, protecția denumirii legată de locul de origine ca mod de identificare a unui produs alimentar datează de la începutul secolului douăzeci, fiind introdusă inițial în sectorul vinului, și extinsă ulterior la alte produse agroalimentare.

2.4

În 1992, Comisia Europeană a oferit pentru prima dată un cadru legislativ comun pentru denumirile produselor agroalimentare, aplicabil în toate țările membre UE. Această nouă legislație a împrumutat definiții, cerințe și proceduri din legislațiile naționale preexistente, după cum reiese din strânsa apropiere dintre termenul comunitar denumire de origine protejată și cel francez appellation d'origine contrôlée, cel spaniol denominación de origen, sau cel italian denominazione di origine controllata.

2.5

Este vorba despre Regulamentul (CEE) nr. 2081/92 privind protecția indicațiilor geografice și a denumirilor de origine ale produselor agricole și alimentare, și despre Regulamentul (CEE) nr. 2082/92 privind atestatele de specificitate ale produselor agricole și alimentare. Ambele regulamente au fost reformulate recent, prin Regulamentele (CE) 510/2006 și respectiv 509/2006, din luna martie 2006.

2.6

Regulamentul (CE) 510/2006 se referă la protecția denumirilor produselor al căror caracter specific e determinat de originea geografică a acestora, adică denumirile de origine protejată (DOP) și indicațiile geografice protejate (IGP).

2.6.1

Produsele cu eticheta DOP posedă caracteristici care sunt rezultatul exclusiv al mediului natural sau priceperii producătorilor din regiunea de proveniență. Prin urmare, în cazul DOP, este necesar ca toate etapele procesului de producție (producerea materiei prime, transformarea și prepararea) să se desfășoare în zona respectivă, și ca între caracteristicile produsului și originea sa geografică să existe o relație foarte strânsă. Huile d'olive de Nyons, Parmigiano reggiano și Shetland lamb reprezintă exemple de DOP.

2.6.2

În ceea ce privește produsele cu eticheta IGP, acestea posedă de asemenea o caracteristică specială care le asociază cu o anumită regiune, dar este suficient ca o singură etapă a procesului de producție să se desfășoare în acea zonă, în vreme ce materiile prime pot proveni de exemplu dintr-o altă regiune. Exemple de IGP sunt Claire Island salmon, arancia rossa di Sicilia și Dortmund Bier.

2.7

Regulamentul (CE) 509/2006 privește specialitățile tradiționale garantate (STG), această etichetă fiind utilizată în cazul produselor care prezintă caracteristici speciale datorate unei compoziții tradiționale sau unui mod de producție tradițional, și nu originii geografice. Exemple de STG sunt jambonul Serrano, berea Kriek, sau pâinea kalakukko.

2.8

Regulamentele (CE) 509 și 510/2006 au fost adoptate de către Consiliul UE la 20 martie 2006. În cadrul aceleiași sesiuni, Comisia a făcut o declarație privind o viitoare revizuire politică a funcționării Regulamentului (CE) 510 și a evoluției sale viitoare (3).

2.9

Noua legislație privind denumirile de calitate a simplificat în mod considerabil lucrurile. De exemplu, înainte solicitanții prezentau cererea de înregistrare autorităților competente din țara respectivă, care transmiteau, după examinare, dosarul complet către Comisia Europeană, aceasta procedând din nou la o examinare completă. Acum le revine statelor membre sarcina de a efectua examinarea cererilor, în contextul regulamentelor și liniilor directoare stabilite la nivel comunitar. Rolul Comisiei se limitează acum la o analiză a elementelor principale, adunate într-un document unic, care este publicat ulterior în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JO UE). Un alt element de noutate este reprezentat de faptul că producătorii din țările terțe pot trimite cereri de înregistrare direct către Comisie, în timp ce înainte acestea trebuiau să treacă pe la autoritățile naționale, nu întotdeauna dispuse sau pregătite să le examineze.

2.10

La 5 februarie 2007, Comisia a organizat o conferință privind certificarea calității alimentare (Food Quality Certification), lărgind considerabil spectrul temelor de abordat (sisteme de certificare, sisteme de acordare a mărcii de calitate) și inserând chestiunea esențială a „sănătății” alimentelor, adică a calității văzute ca sistem de siguranță alimentară a Uniunii Europene. Nu întâmplător, în prima concluzie a conferinței se afirmă că: „Orice aliment (european), fie produs în UE, fie importat, respectă standarde de producție ridicate în ceea ce privește siguranța și igiena” (4).

2.10.1

Cu toate acestea, trebuie remarcat faptul că Comitetul permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală, alcătuit din reprezentanți ai Comisiei Europene și ai statelor membre, a ajuns, la 20 decembrie 2004, la concluzia că retrasabilitatea nu constituie o cerință „relevantă” în cazul alimentelor importate. CESE nu împărtășește această opinie.

2.11

Din perspectiva rezultatelor și concluziilor conferinței din februarie 2007, Comisia a decis elaborarea unei Cărți verzi privind politica de calitate a producției agricole europene, anunțată pentru luna octombrie 2008, care prevede că tema IG va avea un loc important. Cartea verde va fi urmată probabil de propuneri legislative.

2.12

În același timp, Comisia (mai precis DG Agricultură și dezvoltare rurală) lucrează la o evaluare internă a sistemului actual de protejare a indicațiilor geografice, ale cărei rezultate sunt așteptate în luna iulie 2008.

2.13

În acest context general, CESE introduce prezentul aviz din proprie inițiativă, care, totuși, nu își propune să analizeze multiplele fațete și problematici ale politicii de calitate prezentate mai sus, ci să se concentreze pe aspectul eficienței și eficacității sistemului european de indicații și denumiri geografice, ca și asupra problemei pe care o pun negocierile comerciale multilaterale și bilaterale conexe.

2.14

Lucrările întreprinse până în prezent, ca și poziția CESE referitoare la tema în discuție, sunt rezumate în avizul din proprie inițiativă privind „Punerea în valoare a produselor agricole specifice de calitate, ca instrument de dezvoltare în contextul unei noi politici agricole comune” (raportor: dna Santiago) (5). Pe lângă aceasta, în avizul privind „Viitorul politicii agricole comune” (raportor: dl Ribbe) (6), CESE insistă asupra necesității orientării agriculturii europene către o producție sigură și de calitate ridicată.

3.   Observații generale

3.1   Aplicarea sistemului și rezultatele: eficiență și eficacitate

3.1.1

Sistemul introdus prin Regulamentul (CEE) nr. 2081/92 s-a dovedit eficient în ansamblu. Cu toate acestea, CESE dorește să atragă atenția Comisiei asupra anumitor deficiențe funcționale care au ieșit în evidență de-a lungul timpului, cu referire specială la trei domenii:

procedura de aprobare a caietelor de sarcini, de multe ori exagerat de înceată și incompatibilă cu cerințele solicitanților (dificultăți în privința planificării vânzărilor, strategii de comunicare etc.), dovedindu-se în consecință dăunătoare mai ales pentru acele denumiri de origine care ar putea fi cele mai răspândite și mai vizibile pe piață;

controalele, încredințate uneori unor organisme care nu sunt întotdeauna la adăpost de posibile conflicte de interese, sau care nu fac dovada unei independențe suficiente, în vederea exercitării corecte a unui control independent;

criteriile de evaluare a denumirilor, bazate pe realitate istorică, reputație și răspândire, precum și problema eventualului statut generic, ridică adesea probleme ce constau în contestații și recursuri ulterioare, atât în interiorul, cât și în afara UE.

3.1.2

În ansamblu, sistemul se dovedește eficace. Produsele în chestiune aparțin practic tuturor categoriilor merceologice: vegetale și animale, proaspete și prelucrate, băuturi, produse de pescărie, condimente etc., după cum se poate observa din tabelul de mai jos, care prezintă datele actualizate în decembrie 2007, de unde reiese că numărul total al produselor cu denumiri de origine protejată și cu indicații de origine protejată este de 772. Dacă se analizează mai departe numărul produselor înregistrate, de exemplu, în perioada 2000 — 2006, DOP au crescut cu 22 %, iar IGP cu 40 %, ceea ce reprezintă o creștere medie totală de 29 % în doar cinci ani.

TABELUL I: Indicații și denumiri înregistrate de DG AGRI până la 15 decembrie 2007 (http://ec.europa.eu/agriculture/qual/fr/1bbaa_fr.htm)

 

DE

AT

BE

CY

DK

ES

FI

FR

EL

HU

IE

IT

LU

NL

PL

PT

CZ

UK

SK

SI

SE

CO

Tot.

Fructe, legume și cereale

3

3

0

0

1

34

1

27

32

0

0

53

0

2

0

22

0

1

0

0

0

0

179

Brânzeturi

4

6

1

0

2

19

0

45

20

0

1

33

0

4

1

12

0

12

0

0

1

0

161

Cărnuri (și măruntaie proaspete)

3

0

0

0

0

13

0

50

0

0

1

2

1

0

0

27

0

7

0

0

0

0

104

Uleiuri și alte grăsimi/Ulei de măsline

1

1

1

0

0

20

0

9

26

0

0

38

1

0

0

6

0

0

0

1

0

0

104

Produse pe bază de carne

8

2

2

0

0

10

0

4

0

1

1

29

1

0

0

28

0

0

0

0

0

0

86

Ape minerale

31

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

31

Produse de brutărie, patiserie, cofetărie

4

0

1

1

0

7

0

3

1

0

0

3

0

0

0

0

4

0

1

0

1

0

26

Alte produse de origine animală (ouă, miere, diverse produse lactate cu excepția untului etc.)

0

0

0

0

0

3

0

6

1

0

0

2

1

0

0

10

0

1

0

0

0

0

24

Alte produse din anexa I (mirodenii etc.)

0

0

0

0

0

4

0

7

1

0

0

4

0

0

0

0

1

3

0

0

0

1 (7)

21

Bere

12

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

3

2

0

0

0

0

17

Pește, moluște și crustacee

3

0

0

0

0

1

0

2

1

0

1

0

0

0

0

0

2

3

0

0

0

0

13

Uleiuri esențiale

0

0

0

0

0

0

0

1

1

0

0

1

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

3

Gume și rășini naturale

0

0

0

0

0

0

0

0

2

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

2

Fân

0

0

0

0

0

0

0

1

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

1

TOTAL

69

12

5

1

3

111

1

155

85

1

4

165

4

6

1

105

10

29

1

1

2

1

772

3.1.3

Sistemul indicațiilor geografice a făcut obiectul unor studii și cercetări specifice (a se vedea proiectele DOLPHINS 1999-2003 și SINER-GI 2004-2008, finanțate de DG Cercetare) (8), care l-au supus analizei din diferite puncte de vedere. Astfel de proiecte, care s-au succedat, au scos în evidență aspecte importante referitoare la eficacitatea indicațiilor geografice comunitare.

3.1.3.1

În această privință, CESE subliniază în primul rând existența unei probleme care ține de organizarea și „gestionarea” indicațiilor geografice. Referitor la această chestiune au fost făcute cercetări și studii specifice în domeniu, coordonate de profesorii Bertil Sylvander (de la Institutul național de cercetare agronomică din Paris) și Filippo Arfini (de la Universitatea de Studii din Parma), în parteneriat cu Comisia Europeană. După aceasta din urmă, există trei tipuri de gestionare:

gestionarea „teritorială”, care pune accentul pe implicarea tuturor actorilor din teritoriu (instituții, întreprinderi, asociații etc.);

gestionarea „sectorială”, care pune accentul doar pe actorii din filieră (teritoriul este considerat a fi doar un „container”);

gestionarea „corporatistă”, care pune accentul doar pe anumiți actori ai filierei, care pot adera fie și numai din oportunism.

Totuși, din motive de eficiență, se face o distincție între gestiunea „forte” și cea „slabă”, unde prin „forte” se înțelege o gestiune în măsură să garanteze reputația unui produs în raport cu diverșii utilizatori și, în special, cu consumatorii.

3.1.3.2

CESE remarcă pe de altă parte că succesul comercial al indicațiilor geografice este încă limitat, dovedindu-se semnificativ doar în cazurile în care în amonte se poate vorbi de realități bine structurate, de produse bogate în conținut, și de organizații capabile să creeze rețele de întreprinderi și strategii comerciale eficiente. Comunicarea conținutului, a valorii calitative și eventual teritoriale a unui produs cu indicație geografică este într-adevăr determinantă pentru succesul comercial al unei denumiri de origine. Bineînțeles, realitatea istorică a unei IG este și ea de ajutor, dar nu poate înlocui necesitatea unei acțiuni mai energice de sprijinire a organizațiilor și de comunicare.

3.1.3.3

Cu toate acestea, CESE subliniază faptul că importanța și impactul economic și social al sistemului IG nu pot fi măsurate doar prin indicatori numerici/statistici de participare la producția brută vandabilă, deoarece efectele și impactul în raport cu teritoriul sau cu balanța comercială a unui stat membru și a UE privesc un spectru larg de componente ale realității socio-economice, care se extinde cu mult dincolo de sectorul agricol.

3.1.4

În opinia CESE, un aspect de mare interes al IG îl reprezintă relația dintre acestea și dezvoltarea rurală. Fiind inițial instrumente de protecție a produsului, denumirile de origine au devenit adesea veritabile ocazii de valorificare a specificității culturale a unei întregi zone geografice. Aceasta lasă să se întrevadă cu ușurință oportunitățile pe care extinderea sistemului IG și la produsele de origine alta decât cea agricolă le va putea crea, precum și în ce măsură acest demers se află în consonanță cu orientările comunitare stabilite de multă vreme în materie de dezvoltare rurală (Cartea verde din 1985; Comunicarea privind „Viitorul societății rurale” din 1988; declarația de la Cork, din 1995).

3.1.4.1

În calitatea sa de promotor al culturii, produsul specific poate și trebuie să se convertească într-un motor al relansării economice a zonelor rurale, în special a celor mai dezavantajate. Acest aspect nu trebuie însă privit doar dintr-o perspectivă comunitară. CESE subliniază că în contextul sistemului european actual și al posibilei utilizări a unor marcaje comunitare de către țări terțe, asocierea conceptelor de indicație geografică și de dezvoltare rurală, și punerea ei ulterioară în practică prezintă un mare interes pentru țările aflate încă în curs de dezvoltare. Într-adevăr, există la nivel internațional (FAO, Banca Mondială) păreri pertinente și autorizate care văd un paralelism logic între conceptul IG și cel care în țările în curs de dezvoltare se numește „pricepere locală” sau, mai simplu, „tradiție”. Aceasta este direcția în care se îndreaptă „Ghidurile de utilizare a indicațiilor geografice” (care cuprind procedurile și cadrul reglementar al UE), pe care FAO și Banca Mondială le elaborează și le distribuie în țările aflate în curs de dezvoltare.

3.1.5

În opinia Comitetului, un aspect suplimentar care nu trebuie trecut cu vederea este efectul pozitiv al IG asupra aspectelor de mediu din teritoriile respective. Într-adevăr, specialitățile tipice presupun practici de producție și/sau de prelucrare bazate în mare parte pe proceduri care, conform tradiției, recurg foarte puțin sau deloc la procedee tehnice potențial periculoase pentru mediu, și/sau sisteme agricole non intensive și deci favorabile biodiversității și protejării peisajului și mediului.

3.1.6

În ce privește eficiența, trebuie avute în vedere schimbările susceptibile de a se produce în viitor. Există, într-adevăr, semnale care, în opinia CESE, anticipează o posibilă evoluție a condițiilor considerate până acum imuabile. De exemplu, multe industrii și rețele multinaționale de distribuție alimentară iau inițiative de integrare în oferta proprie a unor produse cu IG, depășind astfel în parte politicile internaționale de marcă și strategiile de piață globală, care contestaseră până acum necesitatea și caracterul licit al denumirilor de origine. Acest fenomen constituie un precedent foarte interesant, a cărui evoluție ar putea fi foarte importantă pentru dezvoltarea indicațiilor geografice.

3.1.7

În acest context, câteva studii arată faptul că în atitudinea de opoziție a Statelor Unite la modelul european IG (datorată unei situații agroalimentare foarte diferite și unor strategii comerciale adesea opuse) a apărut o breșă în favoarea unei evoluții a tipologiei producției interne. Încep să apară și pe teritoriul Statelor Unite primele case de producție care-și leagă succesul de locul de proveniență al produselor și care se plâng de absența unei protecții adecvate. Un caz celebru, de exemplu, este cel al vinurilor din Napa Valley din California, la care s-au adăugat, în ultimul timp, produse originare din diferite state ale SUA și din Canada (Florida Orange, Bleuet du Lac Saint-Jean), care se lovesc de practici de plagiere a denumirilor și de denaturare a concurenței interne sau limitrofe.

3.1.8

CESE observă și o tendință generală în virtutea căreia consumatorii acordă importanță originii produselor și consideră această caracteristică ca importantă în alegerea produselor cumpărate (a se vedea, de exemplu, anumite concluzii ale Proiectelor europene TYPIC-2005 și DOLPHINS-2002). În același fel, consumatorii par dispuși să plătească mai mult pentru a avea garanția că folosesc produse cu origine certificată, considerate de calitate superioară și care oferă mai multă siguranță. În acest context pot fi luate în considerare și temele emergente ale identificării originii în materia primă și a folosirii produselor cu IG ca ingrediente în preparatele alimentare.

3.1.8.1

CESE constată, totuși, că recunoașterea modelelor europene de certificare, a logourilor și etichetelor este încă eterogenă și puțin răspândită. O cercetare a Centrului internațional de Înalte studii agronomice mediteraneene (CIHEAM), „Identitatea și calitatea produselor alimentare mediteraneene”, Paris, 2007, relevă că 80 % din cetățenii europeni nu au auzit încă vorbindu-se de DOP, iar 86 % din ei n-au auzit de IGP. Totuși, când li se pune întrebarea cu referire la denumirile naționale corespondente (de exemplu, denominaciòn de origen în Spania sau appellation d'origine contrôlée în Franța), cunoștințele cresc în mod semnificativ. Această situație pune o problemă evidentă de comunicare și de promovare în raport cu consumatorul la nivel comunitar.

3.2   Sistemul european și negocierile comerciale multilaterale și bilaterale

3.2.1   Un interes strategic

3.2.1.1

În septembrie 2003, desfășurarea și, până la urmă, eșecul Conferinței ministeriale de la Cancun au arătat că, de acum înainte, negocierile comerciale nu sunt doar locul unde se vorbește de prețuri și tarife pentru facilitarea accesului la piețe diverse și reciproce, ci și locul unde se confruntă în același timp modele de producție (adică istorii, tradiții și tipuri de producție și de alimentație). Cunoașterea și aprecierea reciprocă a diferitelor tradiții productive și de alimentație constituie o premiză indispensabilă și pentru succesul negocierilor comerciale.

3.2.1.2

Prin urmare, atunci când Comunitatea Europeană ia loc la masa negocierilor comerciale, își confruntă modelul socio-economic specific cu alte modele legitime. CESE consideră, prin urmare, că forța și credibilitatea inițiativelor de negociere ale Comunității Europene se pot dovedi eficiente în măsura în care sunt parte integrantă a unei politici de relații externe care include și negocierile din domeniul protecției proprietății intelectuale și cele privind comerțul. Dacă sunt introduse în acest context, și politicile referitoare la calitate pot constitui un sistem de reguli compatibile cu o concepție mai vastă și mai generală a politicii de cooperare internațională, din ce în ce mai importantă în prezent pentru stabilitatea din lume.

3.2.2   Procesul de reglementare

3.2.2.1

Se știe că unul din principiile de căpătâi ale ordinii juridice comunitare este libera circulație a mărfurilor în interiorul pieței unice europene (articolul 23 din Tratatul CE). Acest principiu a întâmpinat dificultăți de aplicare în contextul unor norme naționale foarte diversificate. Această eterogenitate se înscrie, de altfel, din perspectivă istorică, într-un cadru de acorduri și de reguli internaționale complexe, contradictorii și nearmonizate, cu atât mai preocupant într-un context de piețe globalizate. Necesitatea de garantare a unei concurențe loiale între agenții economici în cadrul unei piețe din ce în ce mai deschisă capătă o dimensiune mai strategică. Din această perspectivă, o reglementare coerentă a IG poate aduce o contribuție decisivă.

3.2.2.2

Pe plan intern au fost realizate progrese importante pe calea armonizării, prin jurisprudența Curții de justiție a UE, bazată, încă de la început, pe principiul recunoașterii reciproce.

3.2.2.3

Pe plan internațional, parcursul străbătut pentru a obține o abordare comună în materie de indicații geografice se înscrie în cadrul negocierilor și acordurilor pentru protecția proprietății, la început industriale și mai apoi intelectuale. De la Convenția de la Paris (1883 — 169 de state membre) și până la Acordul de la Lisabona (1958 — 23 de state membre), trecând prin Acordul de la Madrid (1891 — 34 de state membre), s-a menținut principiul după care produsul este asociat unei regiuni de origine, dar într-un context care rămâne foarte nesatisfăcător din perspectiva certitudinii juridice, a controalelor și a posibilelor contrafaceri.

3.2.3   TRIPs/ADPIC: punct de sosire și obstacole în calea acestui proces

3.2.3.1

Acordul TRIPs/ADPIC, care a văzut lumina zilei în 1994, cuprinde o secțiune specifică privind drepturile de proprietate intelectuală referitoare la comerț și consacrată indicațiilor geografice:

a)

definiția IG (art. 22);

b)

normele de protecție generală pentru IG ale tuturor produselor (articolele 22.2-22.4);

c)

protecția suplimentară a indicațiilor geografice pentru vinuri și spirtoase (articolul 23);

d)

negocieri viitoare și excepții (articolul 24).

3.2.3.2

Terminologia adoptată în cadrul acordurilor internaționale și referitoare la legătura dintre un „loc” și un „produs” este aleasă în funcție de „gradul de coeziune”: indicația de proveniență (Madrid 1891), indicația geografică (TRIPs/ADPIC 1994), denumirea de origine (Lisabona 1958). Rezumând la maximum, s-ar putea spune că toate denumirile de origine sunt indicații geografice, în timp ce nu toate indicațiile geografice sunt denumiri de origine. Sabrina Cernicchiaro, de la Universitatea de Studii din Parma, reclasifică diferitele tipuri de produse asociate unui teritoriu, în funcție de diversele acorduri internaționale, în teza sa de doctorat „Analisi della Politica di riconoscimento internazionale delle indicazioni geografiche” (Analiza politicii de recunoaștere internațională a indicațiilor geografice).

3.2.3.3

Acordul privind aspectele comerciale ale drepturilor de proprietate intelectuală (Acordul TRIPs) a constituit o etapă importantă în istoria acordurilor referitoare la protecția proprietății intelectuale dar, în același timp, a lăsat nerezolvate multe aspecte decisive. Astfel, a fost introdusă o definiție comună a indicației geografice, de acum înainte valabilă pe teritoriul a 151 de state membre, și a fost pus la punct un sistem unitar de rezolvare a litigiilor. În același timp, trebuie subliniată existența a trei lacune grave:

a)

introducerea principiului de protecție negativă (statele pot împiedica folosirea incorectă a unei indicații geografice;

b)

introducerea timidă și nesigură a „sistemului multilateral de notificare și înregistrare” (în asemenea măsură încât astăzi coexistă două concepții normative diferite și opuse: una dintre ele consideră regulile obligatorii și coercitive, în timp ce pentru a doua sistemul respectiv are un caracter voluntar);

c)

persistența, în practică, a unei inegalități de tratament (în cadrul aceleiași surse juridice!) între protecția generală a produselor agricole și protecția lor suplimentară.

3.2.3.4

Mai sunt și alte acorduri regionale care se referă la protecția IG, de exemplu: Acordul Organizației Africane pentru Proprietatea Intelectuală (OAPI), din martie 1977, și Protocolul din Banjul privind mărcile, al Organizației Regionale Africane pentru Proprietatea Intelectuală (ARIPO), din martie 1997.

3.2.4   Greutățile cu care se confruntă producătorii europeni și elementele fundamentale pentru o concurență internațională corectă

3.2.4.1

CESE subliniază faptul că neadaptarea regulilor pe plan internațional provoacă greutăți semnificative producătorilor europeni de produse cu IG. Folosirea improprie, din ce în ce mai frecventă, a mărcilor cu IG și un cadru juridic de protejare a acestora care variază în mod considerabil de la o țară la alta sunt factori ce denaturează în mod grav concurența și relațiile comerciale dintre statele membre ale Organizației Mondiale a Comerțului (OMC).

3.2.4.2

Prima dificultate constă, adesea, în interpretarea corectă a dispozițiilor valabile în interiorul unei piețe anume. Anumiți producători europeni de produse cu IG au reușit să obțină protecția numelui lor în afara pieței UE, dar chiar și în acest caz persistă exemple de abuzuri, de contrafaceri și de importante obstacole birocratice la nivelul gestionării schimburilor comerciale. Abuzul este direct proporțional cu notorietatea unui produs: impactul economic negativ este mare, iar întreprinderile europene nu pot aplica nici o strategie de marketing pentru fidelizarea consumatorilor în raport cu produsul respectiv. Această situație constituie, în general, o fraudă în detrimentul consumatorilor extra-comunitari și prejudiciază în mod global imaginea modelului agricol și alimentar european.

3.2.4.3

În țările în care există un sistem sui generis de înregistrare a IG, producătorii europeni se confruntă cu probleme mai mici. Apar, totuși, probleme importante atunci când protecția se referă la nume însoțite de termeni precum „tip, stil” etc. De regulă, producătorii europeni se confruntă cu costuri ridicate și cu obstacole de ordin juridic în eforturile lor de a demonstra că indicația geografică nu este un nume generic.

3.2.4.4

În lipsa unui cadru juridic internațional clar și recunoscut, producătorii europeni continuă să pătrundă pe piețe aplicând sistemul de protecție a mărcilor (mărci private de firmă, mărci colective și mărci de certificare). Și această strategie se confruntă cu greutăți semnificative. Într-adevăr, pe piețele internaționale se găsesc adesea mărci înregistrate care conțin deja numele indicației geografice pe care ar fi dorit să o înregistreze producătorii europeni (în acest caz trebuie întreprins dificilul demers de contestare juridică a utilizării mărcii). În plus, chiar și în cazul înregistrării propriei lor mărci, producătorii pot pierde protecția acesteia dacă, din motive sanitare, piața respectivă este închisă iar marca respectivă nu poate fi folosită în mod continuu.

3.2.5   Negocieri și acorduri bilaterale

3.2.5.1

În situații de criză sau de blocare (moment ce trebuie neapărat depășit) a metodei multilaterale, acordurile bilaterale ocupă puțin câte puțin scena negocierilor comerciale internaționale. La nivel mondial există circa 300 de acorduri de tip bilateral, cifră care ar putea ajunge la 400 până în 2010. Acest fenomen suscită o anumită preocupare, în măsura în care acest tip de acorduri ar trebui, prin însăși natura sa, să completeze caracterul multilateral al acordurilor OMC, pe baza unei repartiții strategice, a cărei ecuație este următoarea: sistemul multilateral este însărcinat cu rezolvarea problemelor foarte complexe, precum subvențiile, combaterea dumpingului și regulile de protejare a proprietății intelectuale, în timp ce sistemul bilateral abordează chestiuni mai simple și adoptarea de criterii preferențiale în comerțul dintre state.

3.2.5.2

CESE consideră, totuși, că UE nu poate rămâne spectatoare în timp ce marii protagoniști mondiali negociază și decid regulile și schimburile în mod bilateral. În ce privește produsele agroalimentare în mod particular, se constată, în general, că suplețea relațiilor bilaterale constituie un bun punct de plecare pentru începerea de negocieri și obținerea de soluții acceptabile și verificabile. Experiența ne arată, în plus, că se obțin rezultate și datorită faptului că acordurile bilaterale includ o asistență tehnică pentru sistemele administrative încă neadecvate din unele țări semnatare ale acelorași acorduri (pentru elaborarea actelor legislative necesare). Această exigență, de altfel, este prezentă și în contextul negocierilor multilaterale.

3.2.5.3

Cu mai mult timp în urmă, UE a demarat negocieri și a încheiat unele acorduri bilaterale privind produsele agroalimentare cu IG, care azi pot fi considerate drept deschise, cu aproape toți partenerii comerciali non-europeni și care se referă la toate categoriile de produse alimentare. Aceste acorduri cuprind acum, în mod sistematic, un capitol referitor la protecția IG.

3.2.6   Indicațiile geografice în Runda Doha: o protecție adecvată și un obiectiv al tuturor părților interesate

3.2.6.1

Declarația de la Doha (noiembrie 2001) prezintă, la punctul 18, o poziție de negociere dublă și diferențiată:

a)

cu privire la instituirea unui sistem multilateral de notificare și înregistrare a IG pentru vinuri și băuturi alcoolice, Declarația prevede în mod explicit („am hotărât să purtăm negocieri până la cea de-a cincea sesiune a Conferinței ministeriale”) integrarea acestui punct pe agenda negocierilor TRIPs;

b)

cu privire la extinderea protecției indicațiilor geografice la alte produse decât vinul, declarația se limitează la a înainta chestiunea Consiliului TRIPs („constatăm că problemele referitoare la extindere … vor fi abordate de Consiliul TRIPs/ADPI”).

3.2.6.2

În ce privește primul punct, obligația de negociere asumată la Doha nu a avut nici o urmare, în ciuda eforturilor de negociere depuse de Comisie. Există încă două interpretări opuse ale declarației: una (sprijinită de UE, Elveția, India, Turcia și alte țări) care consideră necesară obținerea unui acord asupra introducerii obligatorii a înregistrării în toate țările membre ale OMC, și o alta (susținută de SUA, Australia, Noua Zeelandă etc.), care încearcă limitarea negocierilor și a acordului privind o instituire voluntară a acestui instrument, și doar la țările care dispun, pe plan intern, de un sistem juridic de protecție a denumirilor de origine: un fel de bancă de date.

3.2.6.3

Referitor la cel de-al doilea punct (extinderea protecției la produsele altele decât vinul), negocierile propriu-zise nu au început încă.

3.2.6.4

Chiar înainte de Conferința de la Cancun, din 2003, în absența unei perspective realiste a evoluției negocierilor TRIPs/ADPIC, Uniunea Europeană a încercat, fără succes, să adauge protecția multilaterală a 41 de denumiri de origine pe agenda negocierilor agricole, pentru a restabili legalitatea privind accesul la piețe al produselor alimentare ale căror denumiri au fost cel mai des folosite în mod abuziv pe plan internațional. Eșecul Conferinței ministeriale de la Cancun a oprit negocierile în acest stadiu.

3.2.6.5

Ultimele încercări oficiale la nivelul OMC de a determina progrese în domeniul înregistrării multilaterale și al extinderii protecției consolidate, de la vinuri și spirtoase la alte produse, datează din 2005 (9). Discuțiile tehnice se desfășoară și acum pe baza unor documente neoficiale prezentate de către UE și care se concentrează în principal pe propunerea conform căreia înscrierea în registrul multilateral ar presupune că IG se bucură de protecție în toate celelalte țări, cu posibilitatea de a face opoziție în termen de 18 luni. În virtutea acestei „prezumții”, cel care contestă protecția este obligat să aducă proba contrarie. În ce privește registrul, se manifestă în special două obstacole: pe de o parte, Statele Unite și alte țări anglo-saxone consideră că efectele sale juridice sunt contrare principiului teritorialității, iar pe de altă parte, țările în curs de dezvoltare întâmpină, în plan administrativ, dificultăți în respectarea termenului (limitat la o perioadă considerată prea scurtă) până la care se pot opune. În decembrie 2007, Comisia Europeană a solicitat în mod formal prezentarea unui text care ar pune bazele Registrului internațional.

3.2.6.6

CESE consideră necesară relansarea pachetului de negociere (extinderea articolului 23 TRIPs/ADPIC la toate produsele cu indicații geografice, o înregistrare internațională, asistență tehnică pentru țările în curs de dezvoltare), fiind încrezător în noile tendințe emergente pe piețele din unele țări terțe și în țările în curs de dezvoltare, de creștere a interesului pentru produsele de origine, și încurajează dinamismul remarcat în timpul negocierilor. Atunci, la inițiativa Elveției, unele țări s-au regrupat în mod spontan sub denumirea „Prietenii IG”, străduindu-se să depășească impasul.

3.2.6.7

CESE subliniază, într-adevăr, faptul că indicațiile geografice reprezintă unica formă de proprietate intelectuală care poate fi invocată de comunitățile locale din orice parte a lumii. Din această perspectivă apare de neînțeles, deci, existența unei opoziții între Nord și Sud în interiorul OMC.

Bruxelles, 12 martie 2008

Președintele

Comitetului Economic și Social European

Dimitris DIMITRIADIS


(1)  Organizația Internațională pentru Standardizare.

(2)  Cf. hotărârea Curții de Justiție din 26 februarie 2008 (cauza „Parmesan”).

(3)  A se vedea documentul Consiliului nr. 7702/06 ADD 1 Addendum la proiectul de proces-verbal; a 2720-a sesiune a Consiliului UE (Agricultură și pescuit), care a avut loc la Bruxelles, la 20 martie 2006.

(4)  A se vedea: http://ec.europa.eu/agriculture/events/qualityconference/conclusions_en.pdf.

(5)  JO C 284, 14.9.1998, p. 62.

(6)  JO C 125, 27.5.2002, p. 87.

(7)  Caffè di Colombia.

(8)  A se vedea: www.origin-food.org.

(9)  Documentul OMC ref. TN/IP/W/11 din 14 iunie 2005.


9.8.2008   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 204/66


Avizul Comitetul Economic și Social European privind îmbunătățirea mecanismului comunitar de protecție civilă — un răspuns la dezastrele naturale

(2008/C 204/15)

La 25 septembrie 2007, în conformitate cu articolul 29 litera a) din normele de aplicare ale Regulamentului de procedură, Comitetul Economic și Social a hotărât să elaboreze un aviz suplimentar privind

Îmbunătățirea mecanismului comunitar de protecție civilă — un răspuns la dezastrele naturale.

Secțiunea pentru agricultură, dezvoltare rurală și protecția mediului, însărcinată cu pregătirea lucrărilor Comitetului pe această temă, și-a adoptat avizul la 26 februarie 2008. Raportor: dna Sánchez Miguel.

În cea de-a 443-a sesiune plenară care a avut loc la 12 și 13 martie 2008 (ședința din 13 martie), Comitetul Economic și Social European a adoptat prezentul aviz cu 108 voturi pentru, 0 voturi împotrivă și 2 abțineri.

1.   Concluzii și recomandări

1.1

În calitatea sa de reprezentant al societății civile, CESE consideră că trebuie să contribuie la dezbaterea care are loc în cadrul UE pe tema managementului dezastrelor naturale, în ceea ce privește prevenirea, intervenția și responsabilitatea, atunci când aceste dezastre sunt rezultatul acțiunii sau neglijenței umane.

1.2

În acest sens, trebuie menționat că legislația europeană cuprinde suficiente dispoziții pentru evitarea sau atenuarea eventualelor consecințe ale anumitor dezastre naturale. De aceea, este necesar să se insiste din nou pe lângă autoritățile competente însărcinate cu controlul aplicării acesteia pe tot teritoriul UE. Considerăm că punerea în aplicare a DCA (Directiva-cadru privind apa) și a normelor sale complementare, în special Directiva privind inundațiile, ar putea diminua efectele inundațiilor care, deși nu pot fi evitate, pot fi atenuate prin intermediul punerii în aplicare a planurilor de gestionare a inundațiilor prevăzute în planurile bazinelor hidrografice. Dispozițiile privind prevenirea incendiilor forestiere pot avea același impact.

1.3

Un aspect demn de menționat este relația dintre prevenirea dezastrelor, pe de o parte, și, pe de altă parte, formare, educație și punerea în practică a unui sistem de informare suficient de eficient, prin care profesioniștii și cetățenii să afle cum trebuie să acționeze în cazul producerii unui eveniment pe un anumit teritoriu. În acest sens, CESE salută crearea de către Comisie a sistemului de centre interteritoriale de formare pentru protecția civilă.

1.4

În ceea ce privește protecția civilă, CESE dorește să felicite Comisia care, într-o perioadă scurtă de timp, a creat un sistem european de solidaritate, nu numai interteritorială, ci și internațională, dotat cu mijloace proprii care-i permit să acționeze în mod eficient în momentul producerii de dezastre, precum și al reabilitării zonelor afectate. În acest sens, noul articol 176 C din Tratatul de la Lisabona întărește obiectivele fixate în acest domeniu de Parlamentul European și de Consiliu.

1.5

În sfârșit, CESE consideră necesar să fie aplicat un sistem de responsabilitate față de mediu, astfel cum se prevede în Directiva privind responsabilitatea față de mediu, în vederea prevenirii și reparării daunelor aduse mediului, astfel încât să se stabilească în mod clar responsabilitatea celor care au provocat anumite dezastre, cum ar fi cazul incendiilor provocate. Considerăm că o mai bună punere în aplicare a dispozițiilor naționale, precum și informarea asupra consecințelor și a nerespectării normelor de prevenire, cât și ale acțiunilor vătămătoare, nu numai de către cetățeni, ci și de către autoritățile competente, ar putea să contribuie la atenuarea efectelor dezastrelor naturale.

2.   Introducere

2.1

Dezastrele sunt fenomene tot mai frecvente, nu numai pe teritoriul Uniunii Europene, ci și, în general, în lumea întreagă, din cauza fenomenelor naturale (inundații, cutremure, incendii etc.), dar și a acțiunilor teroriste care răspândesc teroarea în rândul populației civile. În ambele cazuri, acțiunea umană este direct sau indirect responsabilă mai mult sau mai puțin, deși gradele de intenționalitate nu sunt comparabile.

2.2

UE s-a angajat să întreprindă acțiuni de prevenire a schimbărilor climatice, nu numai prin intermediul aplicării protocolului de la Kyoto, ci și prin multiple decizii care privesc protejarea solului, apei și aerului. Acest efort cu caracter preventiv poate contribui nu numai la menținerea și regenerarea teritoriului nostru, al mărilor, râurilor și atmosferei noastre, ci și la încurajarea acestei atitudini în alte țări. În plus, Comisia conduce în prezent lucrările pregătitoare privind punerea în aplicare a unei abordări integrate pentru prevenirea dezastrelor naturale până la sfârșitul anului 2008.

2.3

Pe lângă măsurile de prevenire, UE a creat un sistem comunitar de ajutor în cazul producerii de dezastre de orice tip pe teritoriul european. Acest sistem poate fi considerat ca un sistem solidar de ajutor, de care nu beneficiază numai statele membre, așa cum au demonstrat intervențiile în numeroase ocazii, în dezastrele din Oceanul Indian, din America de Sud etc.

2.4

Este important să se clarifice complementaritatea dintre intervenția în caz de dezastru și ajutorul umanitar. Ambele instrumente au, pe scară largă, același obiectiv primar, și anume de a atenua impactul dezastrelor și al altor evenimente asupra populației. Primul ține de protecția civilă, care servește și la reducerea impactului dezastrelor asupra mediului și bunurilor, atât în interiorul, cât și în exteriorul UE, cu mijloace și echipamente furnizate de statele membre UE. În ceea ce privește ajutorul umanitar, acesta este prezent în special în țările terțe cu implicarea ONG-urilor și a altor organizații umanitare. Cele două instrumente sunt utilizate în cooperare cu agențiile ONU.

2.5

Este clar că înființarea unui fond pentru dezastre cu ocazia marilor inundații care au avut loc în întregul bazin al Elbei a contribuit la îmbunătățirea intervențiilor în UE, dar este de remarcat și importanța mecanismului comunitar de protecție civilă (1), creat în 2001 și revizuit (2) ulterior pentru a permite o reacție rapidă în caz de dezastru pe teritoriul statelor membre sau al țărilor terțe.

3.   Măsuri de prevenire

3.1

Prevenirea este un principiu fundamental atât pentru protecția și conservarea mediului, cât și pentru a se evita daunele care ar putea fi provocate populației civile; scopul acesteia este utilizarea durabilă a resurselor naturale. Previziunile privind deteriorarea și pierderea biodiversității, în cel mai larg sens, s-au împlinit dincolo de cele mai pesimiste preziceri, iar dacă la acestea adăugăm intervențiile umane, uneori intenționate, rezultatul este cel pe care îl constatăm în prezent: un lanț de catastrofe care, deși naturale, sunt anormale, dată fiind frecvența cu care se produc și, mai ales, magnitudinea efectelor lor.

3.2

Trebuie precizat că măsurile de prevenire pe care le vom menționa fac trimitere la cele incluse în legislația deja în vigoare, și anume cele care trebuia să fie puse în aplicare și să fie monitorizate de statele membre. În general, se poate afirma că unele dezastre pot fi evitate sau atenuate și se poate trage concluzia că trebuie asigurate în toată Uniunea condiții similare pentru protecția mediului prin aplicarea normelor în vigoare.

3.2.1

Una dintre măsurile legislative cu cele mai mari implicații în ceea ce privește dezastrele naturale se referă la poluarea mărilor și oceanelor prin deversarea de hidrocarburi, nu numai prin condițiile de transport (nave cu cocă dublă), ci și prin măsurile pentru sectorul maritim incluse în normele Erika I și Erika II, care au facilitat reducerea efectelor acestora.

3.3

Cercetarea în domeniul mediului este strâns legată de măsurile de prevenire, iar CESE s-a pronunțat deja (3) în favoarea unei mai bune și mai strânse coordonări între programele de cercetare și programele din domeniul mediului, astfel încât o parte din fondurile pentru cercetare să fie destinate cercetărilor practice în domeniul mediului.

3.4

Prevenirea este, de asemenea, corelată cu formarea și informarea, nu numai pentru membrii echipelor de protecție, ci pentru toți cetățenii, în vederea sporirii eficienței intervențiilor în caz de dezastru natural. Politicile în domeniul mediului ar trebui să fie mai bine difuzate și cunoscute în toate statele membre, dar ar trebui, de asemenea, să fie incluse în programele de învățământ și nu numai în cele universitare.

3.5   Măsuri de prevenire a inundațiilor

3.5.1

Primul aspect la care ne vom referi este apa. Apa este implicată adesea în dezastrele naturale, nu numai în caz de inundații și de tsunami, printre altele, ci și din cauza rarității sale (4), care poate provoca schimbări considerabile, cum ar fi deșertificarea unei mari părți a sudului Europei.

3.5.2

Au existat întotdeauna lacune în punerea în aplicare a Directivei-cadru privind apa (5), și anume lipsa unui obiectiv stabilit în ceea ce privește prevenirea, protecția și alerta preventivă în caz de inundații. Luând în considerare numărul ridicat de dezastre care au avut loc în mai puțin de zece ani, precum și numărul ridicat de victime ale acestora, Comisia a reglementat evaluarea și gestionarea riscurilor de inundație prin intermediul unei comunicări și al unei directive (6) care propun, pe de o parte, analizarea situației și a viitoarelor riscuri și, pe de altă parte, un plan de acțiune și de prevenire concertat la scara întregii Uniuni Europene.

3.5.3

Inundațiile sunt un fenomen care ia amploare pe teritoriul UE, în special din cauza a doi factori: în primul rând, se știe că schimbările climatice afectează intensitatea și frecvența inundațiilor în toată Europa (7), în parte din cauza ploilor torențiale neregulate și a posibilei ridicări a nivelului mării. În al doilea rând, activitățile umane, cum ar fi construcțiile în albiile râurilor, devierea acestor albii, canalizarea cursurilor de apă, precum și alte activități care sigilează solurile și reduc astfel capacitatea naturii de a stoca excedentele de apă în timpul unei inundații, toate acestea efectuate fără evaluarea prealabilă a impactului lor asuprea mediului și fără luarea de măsuri de reducere a acestui impact. Riscurile sporesc, de asemenea, în sensul că daunele provocate de inundații sunt mai mari, întrucât zonele cu risc de inundații sunt și cele mai populate.

3.5.4

Consecvent cu poziția sa anterioară (8), CESE consideră că este necesară întreprinderea acțiunilor prevăzute în directiva privind evaluarea și managementul riscurilor de inundații; dat fiind acordul Comisiei pentru propunerea CESE din avizul privind comunicarea din 2004 de a integra toate măsurile referitoare la inundații în punerea în aplicare a DCA, se încurajează includerea planurilor de gestionare a inundațiilor în planurile de gestionare a bazinelor fluviale, prin măsuri eficiente luate de toate autoritățile competente (locale, naționale și transnaționale).

3.5.5

CESE reamintește, de asemenea, necesitatea de a se elabora o evaluare prealabilă a riscului de inundații, pentru fiecare bazin în parte, identificând tronsoanele în care acestea s-ar putea produce, în așa fel încât să se poată elabora o hartă de acțiune care să faciliteze măsurile preventive, în special cele privind reîmpădurirea și împădurirea zonelor montane, protecția zonelor umede și a ecosistemelor aferente. Formarea și participarea societății civile sunt importante în acest proces, întrucât ar facilita luarea de măsuri de prevenire.

3.6   Măsuri de prevenire a incendiilor

3.6.1

Trebuie întărite politicile de prevenire. Deși prevenirea revine în mod fundamental statelor membre, Comunitatea le poate ajuta să prevină dezastrele naturale și să reducă impactul acestora, inclusiv al incendiilor forestiere.

3.6.2

Comunitatea trebuie să continue să elaboreze o serie de măsuri, care să meargă de la conștientizarea populației la gestionarea teritoriului. Printre alte consecințe pozitive, aceasta ar contribui la adaptarea la schimbările climatice.

3.6.3

Este necesară o abordare integrată, luând în considerare modalitățile de interacțiune ale diverselor sectoare. Urbanizarea zonelor consacrate în mod tradițional silviculturii nu numai că sporește riscurile de incendii și, în consecință, riscurile de distrugere a mediului, dar ar putea să însemne și luarea în calcul mai curând a evacuării rezidenților decât a pierderii de masă forestieră.

3.6.4

Este necesară revizuirea și actualizarea diverselor instrumente financiare ale UE disponibile în vederea susținerii eforturilor statelor membre în materie de prevenire, pentru a se garanta nu numai adaptarea la situația actuală, ci și pentru a se obține o sinergie între diferitele instrumente, cu scopul protejării mai eficiente a vieților omenești, a mediului și a patrimoniului cultural. Acordarea de fonduri comunitare pentru reabilitarea zonelor afectate de un incendiu forestier sau pentru împădurire și reîmpădurire ar trebui să fie condiționată de obligația statelor membre de a dovedi intenția de a aplica în mod efectiv măsuri raționale de prevenire a incendiilor.

3.6.5

De asemenea, Comisia ar trebui să continue să promoveze schimburile de informații și de experiență între statele membre, pentru a se asigura o difuzare pe scară largă a bunelor practici. Va trebui avut în vedere faptul că situația diferă de la o țară la alta și va trebui să fie consolidată organizarea acțiunii grupărilor regionale.

3.6.6

De asemenea, ar fi utilă includerea printre măsurile de prevenire a unor dispoziții juridice privind responsabilitatea civilă și penală a celor care au provocat incendii, intenționat sau nu.

4.   Protecția civilă

4.1

CESE salută includerea în Tratatul de la Lisabona (9) a unui nou articol 176 C, de reglementare a protecției civile ca sistem de „cooperare între statele membre în vederea întăririi eficacității sistemelor de prevenire a dezastrelor naturale sau provocate de om și de protecție împotriva acestora”. Este important să se sublinieze că această acțiune are ca obiectiv nu numai susținerea statelor membre, ci și favorizarea coerenței acțiunilor întreprinse la nivel internațional de către UE.

4.2

Cadrul care reglementează acțiunea în domeniul protecției civile este compus din două instrumente: mecanismul comunitar de protecție civilă și instrumentul financiar de protecție civilă (10). Centrul de monitorizare și informare pentru protecție civilă creat de Comisia Europeană funcționează 24 de ore din 24. Acesta dispune de o bază de date conectată la serviciile de protecție civilă din fiecare stat membru, precum și date provenind din baze de date militare, acestea din urmă fiind extrem de utile. Acest centru gestionează și programele Comunității în domeniul pregătirii, inclusiv programe de formare și de exerciții practice.

4.3

Experiența dobândită de-a lungul acestor ani a demonstrat importanța muncii de coordonare a acestui centru (cum s-a putut observa cu ocazia recentelor incendii din Grecia). Cu toate acestea, situația se poate îmbunătăți și, de aceea, CESE solicită o mărire a bugetului acestuia, ceea ce i-ar permite să dispună de mijloace mai bune și mai numeroase pentru îndeplinirea cu succes a sarcinilor sale. Centrul de monitorizare și informare ar trebui să devină un autentic centru operațional, dotat cu un personal mai numeros, pentru a putea participa activ la anticiparea crizelor, la urmărirea evoluției acestora, precum și la organizarea activităților de pregătire și la facilitarea și coordonarea asistenței UE pentru protecție civilă, atât în interiorul, cât și în exteriorul frontierelor acesteia.

4.4

Pentru a se obține o mai bună pregătire în caz de dezastre majore, este necesar să se sporească eforturile în ceea ce privește formarea pentru protecție civilă și exercițiile corespunzătoare. Cea mai bună soluție în acest sens ar fi crearea unui Institut european de formare pentru protecție civilă, care ar face legătura între diferitele centre naționale de expertiză. Instituțiile europene ar trebui să studieze urgent propunerea de creare a unei astfel de rețele structurate.

4.5

Există un sistem de alertă rapidă pentru principalele dezastre naturale în Europa, dar nu și pentru tsunami, ceea ce reprezintă o lacună importantă. Inexistența unor sisteme de alertă și a unor protocoale comune reprezintă o altă problemă importantă, având în vedere mobilitatea crescândă a cetățenilor în Europa și în țările terțe.

4.6

Îmbunătățirile prevăzute de Comisie în 2005 au sporit eficiența mecanismului de protecție civilă în interiorul UE și, mai ales, a permis utilizarea acestuia ca instrument al solidarității interregionale și internaționale. Prin urmare, nu trebuie precupețite eforturile în vederea asigurării celui mai rapid și eficient răspuns la diversele tipuri de dezastre. În acest sens, trebuie să se prevadă proceduri de intervenție predefinite sau planuri de asistență care, în orice caz, trebuie testate prin simulări și trebuie modificate în funcție de experiența câștigată în urma acestora.

4.7

Aceste planuri trebuie să se poată sprijini pe comunicații prin satelit, hărți actualizate zilnic și mijloace adecvate în vederea unei coordonări suficiente. Toate aceste resurse ar trebui să aparțină Uniunii Europene. Aceste planuri ar trebui să constituie un exemplu de solidaritate și eficiență la nivel internațional.

4.8

Reformarea mecanismului de protecție civilă comunitar prevede crearea de către statele membre a modulelor de intervenție pentru protecție civilă, din resurse naționale. Aceasta ar contribui la crearea unei forțe UE de reacție rapidă în caz de catastrofe majore. Statele membre ar trebui să definească și să pregătească urgent aceste module, acordând prioritate luptei împotriva incendiilor. Statele membre ar trebui, de asemenea, să se asigure că aceste module sunt disponibile pentru o desfășurare rapidă în cazul activării mecanismului comunitar.

4.9

Dezastrele recente au demonstrat că, în ciuda solidarității UE, resursele mobilizate nu sunt întotdeauna cele adecvate. În prezent, este urgent să se efectueze o analiză pe baza scenariilor de dezastre, în vederea identificării lacunelor existente. În cazul în care această analiză indică insuficiența resurselor în UE sau în cazul în care înființarea unei rezerve europene a resurselor pentru protecție civilă ar fi avantajoasă din punct de vedere al eficacității și rentabilității, UE ar trebui să creeze această rezervă de resurse.

4.10

De asemenea, în momentul reabilitării zonelor afectate, ar trebui consultate echipele de evaluare și coordonatorii UE, dată fiind expertiza lor în materie; aceasta ar permite evitarea acțiunilor speculative ulterioare care apar, din păcate, după unele incendii.

4.11

În ceea ce privește intervenția în țările terțe, acțiunile mecanismului trebuie considerate ca parte integrantă a politicii externe a UE și a ajutorului umanitar și ca manifestare imediată a solidarității UE față de țările afectate.

4.12

În sfârșit, este importantă definirea rolului de colaboratori care le revine organizațiilor umanitare în domeniul protecției civile. Intervențiile în afara UE trebuie să fie concertate și coordonate cu partenerii în domeniul ajutorului umanitar care acționează sub un mandat specific, cum ar fi Organizația Națiunilor Unite, mișcarea internațională Crucea Roșie/Semiluna Roșie, organizațiile internaționale și ONG-urile.

5.   Responsabilitate față de mediu

5.1

Este demn de remarcat faptul că, în ceea ce privește daunele provocate de dezastrele naturale, legislația în domeniul prevenirii nu a avut efectul scontat. Au existat întârzieri excesive în stabilirea unui cadru juridic al responsabilității față de mediu (11) și ne aflăm încă la al doilea proiect legislativ de normă penală în materie de mediu (12).

5.2

Legislațiile naționale în acest domeniu sunt foarte variate, ceea ce poate denatura conținutul legislativ aplicabil. În practică, nu există o armonizare la nivel comunitar în domeniul responsabilității față de mediu și, de fapt, nu s-a ajuns la generalizarea unei proceduri de reabilitare și curățare a zonelor afectate de dezastrele naturale, întrucât aceasta nu intră în competența legislației UE. În plus, principiul „poluatorul plătește” nu este aplicabil în numeroase regiuni ale UE.

5.3

Pot interveni alți factori, cum ar fi faptul că anumite daune provocate pot afecta mai multe țări, caz în care se vor aplica mai multe norme juridice. Separarea autorităților competente, de la nivel local la nivel național, reprezintă o problemă importantă, sursă de conflicte în momentul asumării responsabilității, întrucât acestea s-ar putea vedea implicate în repararea daunelor.

5.4

Domeniul de aplicare al legislației privind responsabilitatea, astfel cum se prevede în directivă, acoperă în principal prevenirea și repararea daunelor aduse mediului, în temeiul normelor în vigoare în UE, în ceea ce privește biodiversitatea, apele și poluarea solurilor, ceea ce este definit în mare măsură, dar nu în mod exclusiv, cu trimitere la legislația comunitară existentă. În acest sens trebuie menționat că doar încălcarea dispozițiilor în vigoare enumerate în anexa III la directivă va face obiectul unei acțiuni în răspundere împotriva autorilor daunelor.

5.5

Primul regim de responsabilitate se aplică activităților profesionale periculoase sau potențial periculoase enumerate în anexa III la directivă. Este vorba în principal de activitățile agricole sau industriale pentru care este necesară deținerea unei autorizații, în conformitate cu Directiva privind prevenirea și reducerea integrată o poluării, de activitățile care deversează metale grele în apă sau le împrăștie în aer, de instalații de producere a substanțelor chimice periculoase, de activități de gestionare a deșeurilor (în special rampe de gunoi și incineratoare), precum și de activități legate de organisme modificate genetic și de micro-organisme modificate genetic. În cadrul acestui prim regim, operatorul va fi considerat responsabil, chiar dacă nu a comis nicio abatere. Al doilea regim de responsabilitate se aplică tuturor activităților profesionale altele decât cele enumerate în anexa III la directivă, dar numai în cazul în care există daune sau amenințări iminente de producere a unei daune care să afecteze speciile sau habitatele naturale protejate de legislația comunitară. În acest caz, operatorul va fi considerat responsabil doar în cazul în care a comis o abatere sau o neglijență. Directiva prevede, de asemenea, un număr de excepții de la responsabilitatea față de mediu.

5.6

Se prevede un dublu sistem de reparație a daunelor: fie reparația este asumată direct de autorul daunelor, care o plătește, fie intervin autoritățile competente, care comandă reparația unei terțe părți, în vederea identificării autorului daunelor, care va achita costurile reparației. În orice caz, există posibilitatea de a combina cele două abordări pentru ca reparația să fie efectivă.

5.7

În cazul în care există mai multe părți responsabile de daune, directiva lasă statelor membre posibilitatea de a decide cum se vor imputa costurile; cele două opțiuni principale sunt: răspunderea în solidar sau răspunderea proporțională. Deși acest dublu sistem este menit să faciliteze adaptarea la sistemele juridice ale statelor membre, acesta prezintă o deficiență, și anume cea legată de stabilirea gradului de responsabilitate față de mediu, ceea ce îngreunează punerea lui în practică.

5.8

În sfârșit, trebuie precizat că cerința unei garanții financiare impusă operatorilor care fac obiectul dispozițiilor legale privind apa, solul și biodiversitatea sporește eficiența reparației, evitându-se în același timp consecințele negative ale insolvabilității acestora.

Bruxelles, 13 martie 2008

Președintele

Comitetului Economic și Social European

Dimitris DIMITRIADIS


(1)  Decizia 2001/792/CE EURATOM a Consiliului.

(2)  Exista deja Programul de acțiune pentru protecție civilă (Decizia Consiliului 1999/847/CE din 9 decembrie și modificată prin Regulamentul Consiliului nr. 2005/12 din 6 aprilie 2005); propunerea de decizie a Consiliului de creare a unui mecanism comunitar de protecție civilă (reformare).

(3)  CESE 578/2003, JO C 208, 3.10.2003, pp. 16-22.

(4)  COM(2007) 414 final — Comunicarea Comisiei către Parlamentul European și Consiliu „Rezolvarea problemei deficitului de apă și a secetei în Uniunea Europeană”.

(5)  JO L 327, 22.12 2000, p. 72.

(6)  Comunicarea Comisiei „Managementul riscurilor de inundație — prevenirea, protecția și atenuarea inundațiilor” COM(2004) 472 final, JO C 221, 8.9.2005, p. 35.

Propunerea de directivă a Parlamentului European și a Consiliului privind evaluarea și gestionarea inundațiilor COM(2006) 15 final din 18.1.2006.

Directiva CE/60/2007 a Parlamentului European și a Consiliului din 23 octombrie 2007 privind evaluarea și gestionarea inundațiilor, JO C 195, 18.8.2006, p. 37.

(7)  Grupul interguvernamental de experți privind evoluția climei [Grupul interguvernamental privind schimbările climatice (IPCC)], raportul grupului de lucru II „Efecte, adaptare și vulnerabilitate”.

(8)  A se vedea nota de subsol 6.

(9)  JO C 306, 17.12.2007.

(10)  De asemenea, unele state membre dispun de institute de cercetare și informare asupra dezastrelor, care contribuie considerabil la prevenirea acestora.

(11)  Directiva privind responsabilitatea față de mediu pentru prevenirea și repararea daunelor aduse mediului.

(12)  O primă propunere de regulament, retrasă de Consiliu, a fost prezentată în 2001. CESE a fost consultat asupra unei noi propuneri (COM(2007) 51 final — 2007/0022 COD) în care se susține hotărârea Curții de Justiție din 13 septembrie 2005, confirmată printr-o altă hotărâre din 27 octombrie 2007, referitoare la competența Comisiei de a legifera în domeniul infracțiunilor împotriva mediului.


9.8.2008   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 204/70


Avizul Comitetului Economic și Social European privind propunerea de directivă a Parlamentului European și a Consiliului de stabilire a sancțiunilor la adresa angajatorilor de resortisanți din țări terțe cu ședere ilegală (aviz din proprie inițiativă)

(2008/C 204/16)

La 27 septembrie 2007, în conformitate cu articolul 29 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, Comitetul Economic și Social European a hotărât să elaboreze un aviz cu privire la

Propunerea de directivă a Parlamentului European și a Consiliului de stabilire a sancțiunilor la adresa angajatorilor de resortisanți din țări terțe cu ședere ilegală.

Secțiunea pentru ocuparea forței de muncă, afaceri sociale și cetățenie, însărcinată cu pregătirea lucrărilor Comitetului pe această temă, și-a adoptat avizul la 21 februarie 2008. Raportor: dna Roksandić, coraportor: dl Almeida Freire.

În cea de a 443-a sesiune plenară, care a avut loc la 12 și 13 martie 2008 (ședința din 13 martie), Comitetul Economic și Social European a adoptat prezentul aviz cu 118 voturi pentru, 56 voturi împotrivă și 7 abțineri.

1.   Concluzii și recomandări

1.1

CESE își exprimă regretul pentru faptul că propunerea de directivă de stabilire a sancțiunilor la adresa angajatorilor de resortisanți din țări terțe cu ședere ilegală nu i-a fost transmisă în vederea emiterii unui aviz, cu toate că în preambulul propunerii de directivă se menționează că a fost transmisă. Directiva propusă nu face parte, în mod obișnuit, dintr-un domeniu pentru care consultarea Comitetului este obligatorie, totuși Comitetul consideră că este necesară consultarea reprezentanților organizațiilor societății civile în astfel de cazuri și în cazuri asemănătoare deoarece acestea privesc reglementarea unor domenii esențiale, care țin de libertate, securitate și justiție și care, în plus, au impact asupra ocupării forței de muncă și asupra politicii sociale.

1.2

CESE a hotărât din proprie inițiativă să redacteze un aviz privind această propunere de directivă. Comitetul consideră că societatea civilă organizată și, în special, partenerii sociali au un rol esențial în punerea în aplicare a directivei propuse de Comisie de stabilire a sancțiunilor la adresa angajatorilor de resortisanți din țări terțe cu ședere ilegală.

1.3

În avizele emise până în prezent (1), Comitetul a subliniat necesitatea adoptării unor acțiuni simultane pentru a crea șanse pentru imigrația legală și pentru a aborda cauzele imigrației fără forme legale.

1.4

Comitetul susține propunerea aceasta deoarece promovează respectarea drepturilor omului. Comitetul are unele îndoieli cu privire la conținutul propunerii de directivă, momentul în care a fost elaborată și ordinea adoptării propunerilor legislative. Angajarea imigranților este o problemă strâns legată de funcționarea pieței forței de muncă și de angajarea ilegală în general și, de aceea, nu poate fi împiedicată numai prin sancțiuni împotriva angajatorilor.

1.5

Având în vedere legătura dintre două domenii ale activității Comisiei Europene, care au impact asupra imigrației la nivelul UE, și anume spațiul de libertate, securitate și justiție, pe de o parte, și domeniul ocupării forței de muncă și al politicii sociale, pe de altă parte, Comitetul ar dori să sublinieze importanța armonizării legislației deja în vigoare în Uniunea Europeană cu legislația în materia imigrației legale și ilegale în curs de elaborare. Comitetul consideră că problema imigrației ilegale nu poate fi rezolvată prin simpla închidere a frontierelor și prin aplicarea de măsuri coercitive.

1.6

Migrația și imigrația legală în interiorul și înspre UE trebuie reglementate urgent, la fel ca și eforturile în combaterea muncii nedeclarate. Comitetul recomandă Comisiei să examineze cu atenție posibilitatea continuării acțiunilor de combatere a muncii nedeclarate.

1.7

Experiența internațională arată că modul cel mai eficace de combatere a fenomenului muncii nedeclarate este desfășurarea de acțiuni simultane și convergente. În consecință, pe lângă crearea de posibilități pentru migrația legală a lucrătorilor din sectoarele economiei cele mai solicitate de lucrătorii imigrați ilegal, este necesară realizarea unei campanii de informare și educare, menită să scoată în evidență consecințele muncii nedeclarate. În plus, politica de aplicare de sancțiuni împotriva angajatorilor ar trebui să aibă un caracter uniform, indiferent de naționalitatea angajatului nedeclarat. Prin urmare, directiva propusă ar trebui să facă parte dintr-un pachet mai amplu de măsuri de combatere a fenomenului muncii nedeclarate — inclusiv în rândurile imigranților ilegali — nu să reprezinte instrumentul de bază, după cum a propus Comisia.

1.8

Comitetul ar dori să sublinieze importanța unei aplicări eficiente a directivei în statele membre, a căror sarcină nu va fi ușoară, deoarece i) organismele de monitorizare nu dispun de suficient personal calificat, ii) există dificultăți în repartizarea sarcinilor între organismele respective, iii) numărul întreprinderilor care ar trebui monitorizate este foarte mare.

1.9

Comitetul consideră că propunerile din directivă care ar avea ca rezultat beneficii practice ar trebui consolidate. Modificările și adăugirile propuse de Comitet sunt cuprinse în capitolul „Observații speciale” și au ca scop asigurarea unei distribuiri mai coerente a responsabilităților, precum și îmbunătățirea situației lucrătorilor fără forme legale. Dacă aceste propuneri ar fi ignorate, lucrătorii respectivi ar putea fi supuși unei și mai mari exploatări.

2.   Introducere

2.1

Directiva propusă face parte dintr-o serie de propuneri legislative formulate de Comisia Europeană, în conformitate cu comunicările sale cu privire la Planul politic privind migrația legală din 2005 (2) și la Prioritățile politice în lupta împotriva imigrației ilegale a resortisanților din țări terțe (iulie 2006) (3). În aceste comunicări, Comisia a propus să reducă factorii de încurajare a imigrației ilegale în UE, cel mai important dintre aceștia fiind posibilitatea de a găsi un loc de muncă. Statele membre ar urma să introducă sancțiuni similare pentru angajatorii de resortisanți din țări terțe și, totodată, să le pună în aplicare în mod eficient. Consiliul European a sprijinit propunerea Comisiei (4) în decembrie 2006.

2.2

Propunerea de directivă a fost urmată în 2007 de următoarele acte:

Comunicarea Comisiei „Migrația circulatorie și parteneriatele pentru mobilitate încheiate de Uniunea Europeană cu țări terțe” (5);

Propunerea de directivă a Consiliului privind condițiile de intrare și de ședere a resortisanților din țările terțe pentru ocuparea unor locuri de muncă înalt calificate (6);

Propunere de directivă a Consiliului privind o procedură unică de solicitare a unui permis unic pentru resortisanții din țări terțe în vederea șederii și ocupării unui loc de muncă pe teritoriul statelor membre și un set comun de drepturi pentru lucrătorii din țările terțe cu ședere legală pe teritoriul unui stat membru (7); și

Comunicarea Comisiei privind accelerarea luptei împotriva muncii nedeclarate (8).

3.   Sinteza propunerii de directivă

3.1

Obiectivul directivei este acela de a face ca munca oferită de angajatori migranților care nu dețin permisele de muncă cerute să fie mai puțin atractivă (reducerea factorului de atracție). Pornind de la măsurile existente în statele membre, directiva ar asigura că i) toate statele membre introdus sancțiuni similare pentru angajatorii resortisanților din țări terțe care nu dețin permisele de ședere valabile și că ii) aceste sancțiuni sunt aplicate eficient.

3.2

Directiva se referă la politica de imigrare, nu la politica socială sau a ocupării forței de muncă. Temeiul său juridic îl constituie articolul 63 alineatul (3) litera b) din Tratatul CE, iar dispozițiile directivei vizează reducerea imigrației ilegale în UE.

3.3

Propunerea nu se referă la imigrația legală și la angajările care intră în conflict cu statutul de rezident acordat (cum este cazul studenților sau turiștilor) sau munca nedeclarată a resortisanților din țări terțe.

4.   Conținutul propunerii

4.1

Directiva interzice angajarea resortisanților din țări terțe care stau în UE fără forme legale. Încălcările acestor interdicții se supun sancțiunilor (care pot fi de natură administrativă) constând din amenzi și, în cazul întreprinderilor, alte măsuri posibile, cum ar fi excluderea de la acordarea de subvenții publice și recuperarea acestora și excluderea de la participarea la procedurile de achiziții publice. În cazurile grave se pot aplica sancțiuni penale.

4.2

Articolul 2 stabilește definiția angajării în sensul directivei. Angajatorii sunt definiți ca persoane fizice și juridice pentru care un resortisant dintr-o țară terță exercită activități remunerate.

4.3

Angajatorii au obligația i) să verifice, înainte de a angaja un resortisant dintr-o țară terță, dacă persoana respectivă deține o autorizație de ședere valabilă cel puțin pe perioada angajării și ii) să păstreze o copie a documentului în cauză în vederea unei eventuale inspecții. În acest caz, se consideră că angajatorii și-au îndeplinit obligația, cu excepția cazului în care documentul prezentat este în mod clar fals. Numai întreprinderile și persoanele juridice au obligația să informeze, în cel mult o săptămână, autoritățile competente cu privire la debutul sau terminarea contractului de angajare a resortisanților din țări terțe.

4.4

Angajatorii care nu respectă interdicția de a angaja ilegal resortisanți rezidenți din țări terțe vor fi pedepsiți cu sancțiuni efective, proporționale și cu caracter disuasiv. Angajatorii sunt sancționați cu amendă pentru fiecare încălcare a dispozițiilor și cu obligația de a acoperi costurile de repatriere (angajatorul unui astfel de resortisant dintr-o țară terță trebuie să-i plătească acestuia salariul restant pentru munca depusă, precum și orice impozite rămase și contribuții la asistența socială). În conformitate cu articolul 10, în anumite împrejurări încălcarea dispozițiilor poate constitui o infracțiune, atunci când este comisă cu intenție.

4.5

De asemenea, statele membre vor introduce sancțiuni financiare (amenzi și cheltuielile de repatriere a resortisanților din țări terțe), precum și alte sancțiuni (excluderea temporară de la posibilitatea de a beneficia de prestări sau de ajutoare publice și de la proceduri de achiziții publice, recuperarea fondurilor UE deja acordate, închiderea temporară sau definitivă a instituțiilor). Sunt prevăzute, de asemenea, răspunderea persoanelor juridice și posibile sancțiuni împotriva acestora. Dispozițiile existente în statele membre în materia răspunderii persoanelor juridice pot fi menținute.

4.6

În cazul în care angajatorul este subcontractant, statele membre asigură că principalul contractant și subcontractantul au responsabilitate conjunctă și solidară la plata oricăror sancțiuni financiare și plăți restante.

4.7

Angajatorul trebuie să plătească toate contribuțiile și impozitele datorate către resortisantul din țara terță respectiv. În plus, statele membre trebuie să pună în practică mecanisme pentru a asigura că procedurile necesare recuperării salariului restant sunt declanșate automat, fără să mai fie nevoie ca resortisanții din țări terțe să introducă o cerere. Un raport de muncă se presupune că a durat cel puțin 6 luni, doar dacă angajatorul poate dovedi contrariul. Statele membre iau măsurile necesare pentru a garanta că resortisanții din țări terțe angajați ilegal primesc toate plățile salariale care le revin, inclusiv în cazurile de retur voluntar sau forțat. În cazul în care a avut loc o infracțiune, resortisanții din țări terțe nu sunt repatriați până când nu au primit toate plățile salariale restante.

4.8

Statele membre trebuie să asigure că cel puțin 10 % din întreprinderile stabilite pe teritoriul lor pe an sunt supuse inspecțiilor vizând controlarea angajării resortisanților din țări terțe cu ședere ilegală. Alegerea întreprinderilor care trebuie să fie inspectate se bazează pe evaluarea riscului, care are în vedere factori cum ar fi sectorul în care o întreprindere este activă și orice antecedente penale.

4.9

Statele membre trebuie să transpună directiva în termen de doi ani de la data publicării în Jurnalul Oficial al UE.

5.   Observații generale

5.1

Propunerea de directivă afectează două domenii diferite ale activității Comisiei, care, în punerea în aplicare a politicii de imigrare, sunt strâns legate: spațiul de libertate, securitate și justiție și politica socială și de ocupare a forței de muncă. Comitetul nu este împotriva ideii prevăzute în propunere, și anume aceea de a face presiuni atât asupra angajatorilor incorecți, cât și asupra organizațiilor ilegale care introduc în țară persoane care nu dețin documente. Comitetul susține propunerea deoarece promovează respectarea drepturilor omului.

5.2

Comitetul consideră că ar fi necesar ca instituțiile europene să aibă în vedere procesul de adoptare a deciziilor la nivelul instituțiilor UE și:

să asigure că legislația în materia imigrației legale și ilegale care este în curs de elaborare este coerentă cu legislația UE existentă;

să clarifice implicațiile și repercusiunile, atât pentru persoanele care migrează în interiorul UE, cât și pentru cele care imigrează înspre UE din țări terțe;

Este necesar ca aceste aspecte delicate să fie bine clarificate, deoarece privesc nu numai securitatea, justiția și politica în domeniul concurenței, ci și drepturile omului, care, la rândul lor, afectează piața, cele patru libertăți și forța de muncă, atât din punct de vedere individual, cât și colectiv și, de asemenea, deoarece imigrația este necesară pentru UE. În avizele emise până acum, Comitetul a subliniat nevoia luării unor măsuri simultan, pentru a crea oportunități pentru imigrația legală și pentru a aborda cauzele imigrației fără forme legale.

5.3

Trebuie reglementate de urgență migrația și imigrația legale în interiorul și înspre UE. Restricțiile cu privire la migrație în statele membre au dus la probleme, au împiedicat libera circulație a lucrătorilor între unele state membre și au făcut ca unii resortisanți din țări terțe, precum și cetățeni UE, să fie angajați cu nerespectarea reglementărilor și să fie exploatați de angajatorii lor. Acțiunile de combatere a muncii nedeclarate în UE și în fiecare stat membru în parte ar trebui să includă pe aceleași baze toate persoanele angajate în acest mod, indiferent dacă persoanele sunt cetățeni UE sau resortisanți din țări terțe. În consecință, Comitetul îndeamnă Comisia să examineze îndeaproape posibilitatea de a extinde baza legală a propunerii de directivă, astfel încât să permită luarea de măsuri inclusiv împotriva muncii ilegale prestate de orice persoană care nu deține permisele sau documentele necesare.

5.4

Comitetul consideră că „factorul de atracție” pentru lucrătorii migranți la care se face referire în directivă — și pe care aceasta își propune să-l reducă — nu îl reprezintă posibilitatea însăși de a găsi un loc de muncă nedeclarat, ci mai curând posibilitatea găsirii unui loc de muncă în altă țară. De aceea, măsurile de simplificare a procedurilor de obținere a unui permis unic de ședere și muncă, fără îndoială, ar ajuta la reducerea factorului de atracție. Cu toate acestea, statele membre înseși ar trebui să contribuie la simplificarea procedurilor.

5.5

Angajatorii subliniază necesitatea de a combate munca ilegală și concurența neloială deoarece acei angajatori care angajează lucrători ilegal creează o concurență ilegală și neloială pentru ceilalți angajatori, care sunt cinstiți.

5.6

Cu toate că punerea în aplicare a directivei este de competența statelor membre, Comisia ar trebui să fie atenționată că aceasta nu va fi o sarcină ușoară, deoarece i) nu există suficiente organisme administrative de monitorizare, ii) există dificultăți în repartizarea sarcinilor între organismele respective, iii) numărul întreprinderilor care ar trebui monitorizate este foarte mare. Punctul forte al directivei ar trebui să-l constituie chiar punerea ei în aplicare.

5.7

Instituțiile europene ar trebui să utilizeze aceeași terminologie ca și terminologia utilizată de organizațiile internaționale și regionale sau cea utilizată în dreptul internațional și care, în consecință, este recunoscută pe plan internațional, așa cum sunt „fără forme legale” sau „lucrător migrant fără documente”, și nu „lucrători ilegali” sau „imigrație ilegală”. Termenul „imigrant ilegal” are conotații foarte negative. Directiva în discuție ar putea duce la exacerbarea acestor noțiuni; ar putea da naștere la creșterea discriminării și xenofobiei față de toți lucrătorii migranți, care ar putea fi supuși la inspecții numai pe baza înfățișării lor.

5.8

În ciuda oricăror îndoieli cu privire la directiva propusă, Comitetul crede că ar trebui consolidate propunerile din directivă care ar putea aduce beneficii. Acestea sunt prezentate în capitolul „Observații speciale”.

6.   Observații speciale

6.1

Articolul 1 — Acest articol ar trebui să dea statelor membre care au luat deja măsuri de reglementare a imigrației posibilitatea de a menține măsurile naționale care sunt mai favorabile lucrătorilor.

6.2

Articolul 2 — definițiile ar trebui modificate după cum urmează:

la articolul 2 litera b) „angajare” se referă la exercitarea activităților remunerate sau efectuate în condiții de dependență economică pentru și sub coordonarea unei alte persoane;

agențiile de angajare temporară ar trebui adăugate la definiția „angajatorului” de la articolul 2 litera e) și a „subcontractantului” de la articolul 2 litera f), deoarece definiția existentă este neclară. Mulți lucrători din țări terțe sunt angajați de intermediari, care includ și agențiile.

6.3

Articolul 4 alineatul (1) litera c) — angajatorul ar trebui să păstreze copia permisului de ședere pentru o perioadă mai lungă decât durata angajării, având în vedere că în unele sectoare angajarea este, în general, pe termen scurt, iar angajatorul se schimbă adeseori.

6.4

Articolul 5

În cazurile în care angajatorii i) și-au îndeplinit obligațiile cu privire la angajarea ilegală și ii) au verificat permisele de muncă și au păstrat copiile cerute și, ulterior, se dovedește că resortisantul dintr-o țară terță nu dispune de un permis de ședere valabil, angajatorii au totuși datoria de a plăti orice drepturi salariale restante și de a îndeplini celelalte cerințe stabilite la articolul 7 din directivă. Din acest motiv, la sfârșitul articolului ar trebui adăugate următoarele: „Aceasta nu afectează obligația pe care o au de a plăti toate drepturile salariale restante și de a îndeplini obligațiile stabilite la articolul 7”.

Ar trebui adăugată o dispoziție care să prevadă că angajatorii au obligația de a respecta procedurile de angajare stabilite de statele membre. Este de presupus că angajatorii doar vor verifica permisele de ședere și vor ignora permisele de muncă, deși acestea sunt obligatorii în multe state membre. Astfel, angajarea fără forme legale a resortisanților din țări terțe ar putea să crească, în ciuda faptului că angajatorii respectă dispozițiile directivei.

6.5

Articolul 6

La sancțiunile menționate la alineatul (2) litera a) ar trebui prevăzut ca sancțiunile financiare să fie suficient de mari ca să acopere orice câștig obținut de angajator în raport cu fiecare resortisant dintr-o țară terță angajat ilegal. Astfel, sancțiunea financiară s-ar adăuga la suma prevăzută pentru o persoană angajată ilegal și ar crește proporțional cu numărul resortisanților din țări terțe angajați ilegal. Este o diferență clară între câștigurile angajatorilor privați care angajează ilegal lucrători ca ajutor în casă sau la fermă și angajatorii care angajează ilegal trei, patru sau mai mulți lucrători în activități menite să aducă profit.

Ar trebui prevăzută creșterea sancțiunii financiare pentru acei angajatori care continuă să angajeze ilegal resortisanți din țări terțe sau care recidivează. Această sancțiune ar trebui să sporească semnificativ de fiecare dată când se repetă sau se continuă o astfel de angajare, așa încât să constituie un factor de frânare.

Nu ar fi realist să se aștepte ca angajatorii să acopere atât costurile repatrierii fiecărui resortisant dintr-o țară terță angajat ilegal, cât și sancțiunile financiare. De fapt, aceasta ar însemna trecerea către angajatori a răspunderii autorităților din domeniul imigrației din fiecare țară. Angajatorii ar trebui să suporte aceste costuri numai în cazul în care a fost comisă o infracțiune, conform articolului 10.

6.6

Articolul 7

De asemenea, ar trebui prevăzut că obligația de plată ia naștere la data la care s-a formulat cererea de plată și nu la data la care cererea produce efecte.

Drepturile lucrătorilor angajați pe bază de contract de muncă ar trebui să se aplice în continuare, indiferent dacă aceștia dețin sau nu un permis de ședere sau de muncă.

În practică, ar putea apărea dificultăți la plata drepturilor salariale restante către un lucrător care s-a întors deja acasă; acest fapt ar trebui luat în considerare. Mai mult decât atât, este necesar să se asigure că salariul se plătește persoanei în cauză (și nu alteia).

În plus, ar trebui clarificat că angajatorii au obligația de a calcula orice drepturi salariale restante în conformitate cu actele cu putere de lege și actele administrative și/sau acordurile colective care se aplică în mod normal unui contract de muncă.

6.7

Articolul 8 se referă la alte măsuri care urmează a fi adoptate de statele membre.

Ar fi utilă introducerea unei liste obligatorii a acestor măsuri.

Măsura prevăzută la litera (d), închiderea temporară sau definitivă a instituțiilor care au servit comiterii infracțiunii, pare nerealistă, în special deoarece ar putea afecta și lucrătorii angajați legal. La punerea în aplicare a acestei măsuri ar trebui consultați lucrători angajați în instituțiile respective și reprezentanții acestora.

6.8

Articolul 9 definește răspunderea pentru plata sancțiunilor și a drepturilor salariale restante a contractanților principali și a oricăror contractanți intermediari. Aici ar fi utilă clarificarea situațiilor în care prevederea este aplicabilă sau nu. În unele sectoare unde există lungi lanțuri de subcontractanți, cum este industria autovehiculelor, ar fi dificil să răspundă solidar producătorii și contractanții care produc diverse piese în diverse locuri și țări. Comitetul consideră că principalii contractanți ar trebui să se poată asigura că nu vor fi astfel răspunzători, luându-și măsuri de precauție rezonabile.

6.9

Articolul 10

Potrivit acestui articol, o încălcare a dispozițiilor constituie o infracțiune (conform articolului 3) atunci când este comisă „cu intenție”. Totuși, de vreme ce intenția este dificil de dovedit, o mai bună definiție a infracțiunii ar fi să se arate că angajatorul „a știut” sau „ar fi putut ști” de infracțiune.

Cu privire la încălcarea prevăzută la alineatul (1) litera a), fiecare încălcare repetată a dispozițiilor articolului 3 ar trebui considerată infracțiune.

În cazul unei încălcări considerate infracțiune cu intenție, astfel cum este descrisă la alineatul (1) litera a), este important să se aibă în vedere eventualitatea ca procedurile judiciare să fie de durată. Există riscul ca această dispoziție să nu fie aplicată deloc dacă statele membre hotărăsc ca stabilirea faptului dacă s-a comis o infracțiune să facă obiectul unei hotărâri judecătorești sau a unei autorități naționale, în termen de doi ani. Deoarece aceste proceduri pot dura mult timp și deoarece toate s-ar recurge la toate posibilitățile legale de utilizare a căilor de atac, este posibil ca dispoziția să nu fie pusă în aplicare deloc.

În aplicarea dispozițiilor acestui articol în statele membre, trebuie prevăzută o separare clară a competențelor între organele administrative care impun sancțiuni și instanțele judecătorești competente, pentru a evita un eventual conflict de competențe.

6.10

Articolul 14

Statelor membre ar trebui să li se ceară să pună în aplicare mecanisme eficiente care să asigure că procedurile pot fi aplicate rapid și fără cheltuieli semnificative.

În același mod, statele membre ar trebui să garanteze că organismele în cauză vor furniza fără întârziere reprezentanților respectivi informații cu privire la lansarea procedurilor.

La alineatul 3, ar fi utilă acordarea unui statut special nu numai resortisanților din țările terțe care sunt sau au fost supuși unor condiții de muncă abuzive și care cooperează în cadrul procedurilor penale împotriva angajatorului lor, ci și martorilor.

6.11

Articolul 15

Această dispoziție, care prevede că statele membre asigură ca cel puțin 10 % din întreprinderile stabilite pe teritoriul lor sunt supuse inspecțiilor anual, merită salutată. Cu toate acestea, eficiența directivei propuse va depinde de aplicarea efectivă a acestei dispoziții. În majoritatea statelor membre, pentru îndeplinirea ei vor fi necesare personal și resurse financiare suplimentare. Dacă acestea nu vor fi puse la dispoziție, astfel de obligații suplimentare vor da naștere, fără îndoială, la tratament inegal aplicat celor în cauză.

Bruxelles, 13 martie 2008

Președintele

Comitetului Economic și Social European

Dimitris DIMITRIADIS


(1)  A se vedea Avizul CESE din 15.12.2004 privind Comunicarea Comisiei către Consiliu, Parlamentul European, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor „Studiu privind legătura dintre migrația legală și cea ilegală”. Raportor: dl Pariza Castaños (JO C 157, 28.6.2005).

A se vedea Avizul CESE din 9.6.2005 privind Cartea verde privind abordarea de către UE a gestionării migrației economice. Raportor: dl Pariza Castaños (JO C 286, 17.11.2005).

A se vedea Avizul CESE din 15.12.2005 privind Comunicarea Comisiei către Consiliu și Parlamentul European „Programul de la Haga: zece priorități pentru următorii cinci ani — un parteneriat pentru reînnoirea europeană în domeniul libertății, securității și justiției”. Raportor: dl Pariza Castaños (JO C 65, 17.3.2006).

(2)  COM(2005) 669 final.

(3)  COM(2006) 402 final.

(4)  Comunicarea Comisiei privind prioritățile politice în lupta împotriva imigrației ilegale a resortisanților din țări terțe (COM(2006) 402 final).

(5)  COM(2007) 248 final.

(6)  COM(2007) 637 final.

(7)  COM(2007) 638 final.

(8)  COM(2007) 628 final.


ANEXĂ

la Avizul Comitetului Economic și Social European

Următoarele amendamente, care au întrunit cel puțin o pătrime din voturile exprimate, au fost respinse în dezbaterea din sesiunea plenară (conform articolului 54 alineatul (3) din Regulamentul de procedură):

Punctul 1.7

Se modifică după cum urmează:

Experiența internațională arată că modul cel mai eficace de combatere a fenomenului muncii nedeclarate este desfășurarea de acțiuni simultane și convergente. În consecință, pe lângă crearea de posibilități pentru migrația legală a lucrătorilor din sectoarele economiei cele mai solicitate de lucrătorii imigrați ilegal, este necesară realizarea unei campanii de informare și educare, menită să scoată în evidență consecințele muncii nedeclarate. În plus, politica de aplicare de sancțiuni împotriva angajatorilor ar trebui să aibă un caracter uniform, indiferent de naționalitatea angajatului nedeclarat. Prin urmare, directiva propusă ar trebui să facă parte dintr-un pachet mai amplu de să fie coordonată cu măsuri de combatere a fenomenului muncii nedeclarate — inclusiv în rândurile imigranților ilegali — nu să reprezinte instrumentul de bază, după cum a propus Comisia.

Rezultatul votului:

Voturi pentru: 64 Voturi împotrivă: 101 Abțineri: 9

Punctul 5.3

Se modifică după cum urmează:

Trebuie reglementate de urgență migrația și imigrația legale în interiorul și înspre UE. Restricțiile cu privire la migrație în statele membre au dus la probleme, au împiedicat libera circulație a lucrătorilor între unele state membre și au făcut ca unii resortisanți din țări terțe, precum și cetățeni UE, să fie angajați cu nerespectarea reglementărilor și să fie exploatați de angajatorii lor. Acțiunile de combatere a muncii nedeclarate în UE și în fiecare stat membru în parte ar trebui să includă pe aceleași baze toate persoanele angajate în acest mod, indiferent dacă persoanele sunt cetățeni UE sau resortisanți din țări terțe. În consecință, Comitetul îndeamnă Comisia să examineze îndeaproape posibilitatea de a extinde baza legală a propunerii de directivă, astfel încât să permită luarea de măsuri inclusiv împotriva muncii ilegale prestate de orice persoană care nu deține permisele sau documentele necesare. Sunt acum pe agenda Comisiei și a partenerilor sociali; în același timp, se discută și măsurile necesare pentru combaterea acestui fenomen negativ. Comitetul recomandă strânsa coordonare a măsurilor pentru eliminarea migrației ilegale și a celor pentru combaterea muncii nedeclarate.

Rezultatul votului:

Voturi pentru: 56 Voturi împotrivă: 102 Abțineri: 10

Punctul 6.6

Se adaugă liniuțele subliniate:

„Articolul 7

De asemenea, ar trebui prevăzut că obligația de plată ia naștere la data la care s-a formulat cererea de plată și nu la data la care cererea produce efecte.

Drepturile lucrătorilor angajați pe bază de contract de muncă ar trebui să se aplice în continuare, indiferent dacă aceștia dețin sau nu un permis de ședere sau de muncă.

În practică, ar putea apărea dificultăți la plata drepturilor salariale restante către un lucrător care s-a întors deja acasă; acest fapt ar trebui luat în considerare. Mai mult decât atât, este necesar să se asigure că salariul se plătește persoanei în cauză (și nu alteia).

În plus, ar trebui clarificat că angajatorii au obligația de a calcula orice drepturi salariale restante în conformitate cu actele cu putere de lege și actele administrative și/sau acordurile colective care se aplică în mod normal unui contract de muncă.

În majoritatea statelor membre ale UE, lucrătorii trebuie să depună o plângere la organismele competente, pentru a se asigura de plata sumelor restante. Dispozițiile articolului 7 alineatul (2)litera a), conform cărora nu este nevoie ca resortisanții din țările terțe angajați ilegal să depună o plângere, pentru a declanșa procedurile necesare de efectuare a plății remunerațiilor restante, ar duce la o distincție nejustificată între acei resortisanți din țările terțe și alți cetățeni ai UE sau resortisanți din țările terțe angajați legal.

Cu toate acestea, Comitetul acceptă faptul că statele membre pot oferi întreaga asistență necesară resortisanților ilegali din țări terțe, pentru a solicita orice sumă restantă cu titlu de remunerație, și că articolul ar trebui să conțină o garanție în acest sens.

Comitetul consideră că prezumția de durată a raportului de muncă de șase luni (în acest caz), așa cum este prevăzut la articolul 7 alineatul (2) litera (b), ar putea avea un efect de stimulare a imigrării ilegale către UE, introducând o distincție nejustificată, în măsura în care aceasta îi pune pe lucrătorii ilegali într-o situație mult mai avantajoasă față de alți lucrători. În afară de aceasta, este evident o soluție neadecvată pentru raporturi de muncă pe termen scurt și foarte scurt (activități agricole sezoniere, de exemplu).

Rezultatul votului:

Voturi pentru: 59 Voturi împotrivă: 111 Abțineri: 11

Punctul 6.8

Se adaugă textul:

Articolul 9 definește răspunderea pentru plata sancțiunilor și a drepturilor salariale restante a contractanților principali și a oricăror contractanți intermediari. Aici ar fi utilă clarificarea situațiilor în care prevederea este aplicabilă sau nu. Contractantul principal și subcontractanții care nu folosesc direct resortisanți ilegali din țări terțe ar trebui să fie supuși în solidar sancțiunilor menționate la articolul 6 și articolul 7 numai în cazul în care se poate dovedi că știau că subcontractantul lor utiliza resortisanți ilegali din țări terțe. În unele sectoare unde există lungi lanțuri de subcontractanți, cum este industria autovehiculelor, ar fi dificil să răspundă solidar producătorii și contractanții care produc diverse piese în diverse locuri și țări. Acest lucru este valabil și în sectorul construcțiilor. Comitetul consideră că principalii contractanți ar trebui să se poată asigura că nu vor fi astfel răspunzători, luându-și măsuri de precauție rezonabile.

Rezultatul votului:

Voturi pentru: 57 Voturi împotrivă: 106 Abțineri: 8

Punctul 6.9

Se modifică după cum urmează:

„Articolul 10

Potrivit acestui articol, o încălcare a dispozițiilor constituie o infracțiune (conform articolului 3) atunci când este comisă cu intenție. Totuși, de vreme ce intenția este dificil de dovedit, o mai bună definiție a infracțiunii ar fi să se arate că angajatorul «a știut» sau «ar fi putut ști» de infracțiune.

Cu privire la încălcarea prevăzută la alineatul (1) litera a), fiecare încălcare repetată a dispozițiilor articolului 3 ar trebui considerată infracțiune.

În cazul unei încălcări considerate infracțiune cu intenție, astfel cum este descrisă la alineatul (1) litera a), este important să se aibă în vedere eventualitatea ca procedurile judiciare să fie de durată. Există riscul ca această dispoziție să nu fie aplicată deloc dacă statele membre hotărăsc ca stabilirea faptului dacă s-a comis o infracțiune să facă obiectul unei hotărâri judecătorești sau a unei autorități naționale, în termen de doi ani. Deoarece aceste proceduri pot dura mult timp și deoarece toate s-ar recurge la toate posibilitățile legale de utilizare a căilor de atac, este posibil ca dispoziția să nu fie pusă în aplicare deloc.

În aplicarea dispozițiilor acestui articol în statele membre, trebuie prevăzută o diviziune clară a competențelor între organele administrative care impun sancțiuni și instanțele judecătorești competente, pentru a evita posibilul conflict de competențe.

Rezultatul votului:

Voturi pentru: 66 Voturi împotrivă: 100 Abțineri: 10

Punctul 6.11

Se modifică după cum urmează:

„Articolul 15

Această dispoziție, Eficacitatea dispoziției propuse, care prevede că statele membre asigură ca cel puțin 10 % din întreprinderile stabilite pe teritoriul lor sunt supuse inspecțiilor anual , merită salutată . Cu toate acestea, eficiența directivei propuse va depinde de aplicarea efectivă a acestei dispoziții. Statele membre trebuie să aleagă ce întreprindere trebuie inspectată, pe baza unei analize de risc, ce ia în considerare, pe lângă alte criterii corespunzătoare, factori cum ar fi gradul de vulnerabilitate a sectorului cu privire la ocuparea resortisanților ilegali din țări terțe, sau dacă respectivele întreprinderi au deja antecedente în acest sens. Acest articol ar trebui să reflecte aceste criterii calitative și să prevadă că ar fi de dorit ca statele membre să asigure faptul că cel puțin 3 % din întreprinderile alese pe aceste criterii sunt inspectate anual. În majoritatea statelor membre, pentru îndeplinirea ei vor fi ar putea fi necesare personal și resurse financiare suplimentare. Dacă acestea nu vor fi puse la dispozi ție. În absența acestui lucru , astfel de obligații suplimentare vor ar putea da naștere , fără îndoială, la tratament inegal aplicat resortisanților în cauză.

Rezultatul votului:

Voturi pentru: 65 Voturi împotrivă: 105 Abțineri: 8


9.8.2008   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 204/77


Avizul Comitetului Economic și Social European privind Cartea verde cu privire la viitorul sistem european comun de azil

COM(2007) 301 final

(2008/C 204/17)

La 6 iunie 2007, în conformitate cu articolul 262 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, Comisia a hotărât să consulte Comitetul Economic și Social European în legătură cu

Cartea verde cu privire la viitorul sistem european comun de azil.

Secțiunea pentru ocuparea forței de muncă, afaceri sociale și cetățenie, însărcinată cu pregătirea lucrărilor Comitetului pe această temă, și-a adoptat avizul la 21 februarie 2008 (raportor: dna Le Nouail Marlière).

În cea de-a 443-a sesiune plenară, care a avut loc la 12 și 13 martie 2008 (ședința din 12 martie), Comitetul Economic și Social European a adoptat prezentul aviz cu 118 voturi pentru, 1 vot împotrivă și 9 abțineri.

1.   Introducere la procedura de consultare în legătură cu Cartea verde cu privire la viitorul sistem european comun de azil

1.1

Sursele juridice ale viitorului sistem european comun de azil se găsesc în Tratatul de la Amsterdam (1999) [Titlul IV: Vize, azil, imigrare și alte politici privind libera circulație a persoanelor], în deciziile summitului din Tampere, Finlanda, 1999 și, mai recent, în cele ale summitului de la Haga. Trebuie reamintite și originile sale „funcționale”, anume regulamentele Dublin I din 1997, Dublin II din 2003 (intrat în vigoare în 2006) și primul acord Schengen din 1985, extins recent (în 2007) pentru a include un anumit număr de noi state membre. Nu trebuie pierdut din vedere că obiectivul principal era aplicarea și transpunerea Convenției internaționale pentru protecția refugiaților de la Geneva, din 1951 (ratificată de cele mai multe state membre), în mod uniform în toate țările Uniunii Europene și cu garanția că persoanele care au nevoie de protecție internațională o vor primi în mod efectiv. Aceasta a apărut din dorința de a face din Uniunea Europeană o zonă unică de protecție pentru refugiați, pe baza aplicării depline și globale a Convenției de la Geneva și a valorilor umanitare comune împărtășite de toate statele membre. Planul de acțiune al Programului de la Haga prevede adoptarea propunerii referitoare la sistemul european comun de azil (SECA) până la sfârșitul anului 2010.

1.2

În vederea începerii celei de-a doua faze și înaintea lansării planului de acțiune pe care își propune să îl publice în iulie 2008, Comisia a început, prin această Carte verde, un vast proces de consultări pentru a identifica diferitele opțiuni care pot fi luate în considerare în contextul juridic comunitar actual.

1.3

Programul de la Tampere, confirmat mai târziu de cel de la Haga, poate fi rezumat astfel: realizarea unei proceduri comune, a unui statut uniform, a unui cadru omogen, a unui nivel ridicat de protecție armonioasă în toate statele membre, care să garanteze aplicarea într-un mod omogen a Convenției de la Geneva.

1.4

În timpul primei faze (anii 1999-2006), adoptarea celor patru instrumente legislative principale a constituit acquis-ul actual și a pus temelia sistemului european comun de azil (SECA). Comisia veghează ca instrumentele juridice deja adoptate să fie transpuse și puse în aplicare în termenele stabilite.

1.5

Deși procesul de evaluare a instrumentelor din prima etapă este încă în derulare, având în vedere necesitatea ca propunerile pentru a doua etapă să fie prezentate din timp în vederea adoptării lor în 2010, Comisia consideră că este esențial să se lanseze încă din această fază o analiză și o dezbatere aprofundată cu privire la viitoarea arhitectură a SECA.

1.6

Comisia își fixează ca obiectiv realizarea unei mai mari solidarități între statele membre, întărirea capacității tuturor factorilor și a calității generale a procesului, eliminarea lacunelor actuale și armonizarea practicilor aflate în vigoare, prin aplicarea măsurilor adiacente în domeniul cooperării practice dintre statele membre.

1.7

Comisia și-a structurat demersul consultativ în patru capitole și 35 de întrebări: instrumentele legislative, punerea în aplicare, solidaritatea și împărțirea responsabilității, dimensiunea externă.

2.   Rezumatul concluziilor și recomandărilor

2.1

Comitetul, ținând seama de avizele sale (numeroase) adoptate recent în acest domeniu, de recomandările ONG-urilor active în domeniul ajutorării refugiaților, precum și de observațiile făcute de ICNUR (1) președințiilor portugheză și slovenă ale Uniunii Europene,

2.2

reamintind că deciziile referitoare la azil necesită o majoritate calificată în Consiliu, în timp ce deciziile privind imigrarea necesită unanimitate și că ar trebui să se supună regimului majorității calificate în cadrul Tratatului de la Lisabona, recomandă ca, în momentul aplicării unei proceduri comune, Comisia și Consiliul să excludă sau să evite clauzele naționale de exceptare, utilizate frecvent de anumite state membre (procedura „opt out”).

2.3

Comitetul sprijină adoptarea unui regim de azil echitabil, adică a unuia cu față umană, considerând nevoile de protecție ale solicitanților de azil drept un veritabil obiectiv al construcției unei Europe care acordă atenție componentei sociale. Comitetul reamintește că aceste obiective sociale nu intră în contradicție unele cu altele și țin seama de interesele (economice și de securitate) ale comunităților-gazdă sau ale statelor membre.

2.4

Comitetul solicită crearea condițiilor propice respectării convențiilor internaționale, a directivelor europene aliniate la dreptul internațional și cel umanitar, a Convenției europene pentru apărarea drepturilor omului a Consiliului Europei; o mai bună repartiție a responsabilităților ce le revin statelor membre; reinstalarea și integrarea rapidă a persoanelor care beneficiază de statutul de refugiat sau se califică pentru o protecție subsidiară; o politică de cooperare și codezvoltare sinceră, care să îmbunătățească nivelul de democrație efectivă al unor state terțe și care să contribuie la solidaritatea internațională, ca răspuns la cerințele din domeniul azilului.

2.5

În acest scop, Comitetul recomandă anumite măsuri, inseparabile unele de altele și complementare unele altora:

2.5.1

persoanele care au nevoie de protecție internațională trebuie să aibă acces pe teritoriul Uniunii Europene, oricare ar fi gradul de severitate al controalelor, pentru a le respecta măcar dreptul de a depune o cerere de azil, oricare ar fi forma ei, și accesul la o procedură corectă și eficientă;

2.5.2

solicitările de recunoaștere a statutului de refugiat trebuie să fie examinate fără excepție, iar decizia trebuie luată și motivată în scris de către autoritatea de decizie, înainte de analiza unei protecții subsidiare, inclusiv pentru cererile depuse la graniță;

2.5.3

solicitanților de azil trebuie să li se permită să aleagă țara căreia să îi adreseze cererea;

2.5.4

minorii neînsoțiți și femeile trebuie să se bucure de o protecție specială, împreună cu persoanele vulnerabile (2), cum sunt solicitanții de azil dezavantajați din punct de vedere fizic, psihologic sau mental și care au nevoie de o asistență specială: femei însărcinate, copii, persoane în vârstă, bolnavi, handicapați etc.;

2.5.5

persecuțiile specifice la care sunt supuse anumite femei trebuie avute în vedere și considerate motiv de nevoie de protecție, cu titlu personal și independent de persoanele pe care le însoțesc sau de care sunt însoțite (copii minori sau soți, rude etc.) (3);

2.5.6

orice solicitant de azil trebuie să beneficieze în mod efectiv și individual de examinarea cererii sale, să poată beneficia de serviciile unui interpret, de asistență juridică gratuită și de un termen-limită suficient pentru a-și prezenta cererea;

2.5.7

principiile esențiale conform cărora se desfășoară o procedură de acordare a azilului trebuie aplicate tuturor cererilor de azil, inclusiv celor în mod evident neîntemeiate;

2.5.8

recursurile la decizia de respingere a statutului de refugiat sau de beneficiar al unei protecții subsidiare trebuie să aibă totdeauna un efect suspensiv asupra deciziei de executare a ordinului de repatriere, mai ales în cazul persoanelor a căror expulzare către o țară terță le-ar pune în pericol sau le-ar putea periclita viața ori libertatea;

2.5.9

integrarea și reinstalarea în condiții de viață normale și decente trebuie garantate prin asigurarea autonomiei, care trebuie realizată cât mai repede din momentul sosirii și de comun acord cu solicitantul de azil: accesul la îngrijire medicală, familiarizarea cu limba și învățarea acesteia, contactul cu organizațiile active în domeniul acordării de asistență pentru refugiați și cu populația locală, instruire (inclusiv evaluarea și recunoașterea calificărilor), accesul la un loc de muncă legal etc.;

2.6

ONG-urilor și celorlalte organizații active în domeniul asistenței juridice, materiale și umanitare pentru refugiați trebuie să li se permită accesul în centrele de reținere și de detenție, fie ele deschise sau închise; referitor la soluțiile de stabilire în altă parte a persoanelor cărora li s-a recunoscut statutul de refugiat — dintr-o perspectivă de împărțire a responsabilităților între statele membre —, Comitetul reamintește avizul CESE 1643/2004 din 15 decembrie 2004, în special punctul 2.4, care solicită următoarele: „Condițiile în care ONG-urile și organizațiile care acordă asistență pentru refugiați își desfășoară activitatea în centrele de primire trebuie să fie îmbunătățite, prin încheierea unor acorduri de parteneriat cu autoritățile țării-gazdă sau cel puțin prin clarificarea drepturilor lor”;

2.6.1

ar trebui aplicate standarde de primire a persoanelor care să respecte demnitatea umană, fără deosebire tuturor solicitanților de azil susceptibili de a primi statutul de refugiat sau o protecție subsidiară;

2.6.2

soluțiile alternative (găzduirea în centre deschise) ar trebui privilegiate în detrimentul detenției sistematice a solicitanților de azil în centre total închise și inaccesibile ONG-urilor, uneori chiar și Crucii Roșii.

2.7

Comitetul nu recomandă folosirea listelor de țări așa-zis „sigure” (în acord cu respectarea procedurilor de examinare individuală la care au dreptul solicitanții de azil, conform Convenției de la Geneva) și recomandă revizuirea statutului de „state terțe sigure”, conferit statelor terțe de origine sau de tranzit, care îi lipsesc pe solicitanții de azil de posibilitatea examinării situației lor individuale și a drepturilor lor conexe (4).

2.8

Recomandă ca, în cazul în care listele cu țările considerate „sigure” vor fi menținute, aceste liste să fie comune tuturor statelor membre și să fie aprobate de către parlamentele naționale și de cel european, să țină seama de informațiile furnizate de ONG-urile consultate în acest sens și ca, între timp, acestea să nu mai fie utilizate în nici o împrejurare.

2.9

Recomandă ca paza de coastă, agenții autorităților publice și ai serviciilor publice sau cei privați care intră în contact cu solicitanții de azil în primele etape sau în etape ulterioare (poliție, vamă, servicii medicale, educație, forță de muncă) să beneficieze de instruire în domeniul dreptului azilului și al dreptului umanitar.

2.10

Reafirmă și menține recomandarea de a lua în considerare în mod corespunzător obligațiile asumate de către autoritățile teritoriale locale și regionale în domeniul acordării asistenței de primă necesitate și al integrării durabile, în cazul în care solicitanților de azil li se recunoaște statutul de refugiat sau de beneficiar al unei protecții internaționale, și de a le atrage, prin urmare, în mod echitabil în elaborarea unei politici comune de azil, de a menține și de a clarifica folosirea și atribuirea mijloacelor financiare ale Fondului european pentru refugiați (FER), așa cum este menționat mai jos.

2.11

Aprobă crearea unui birou european de sprijinire a statelor membre, cu condiția ca activitatea acestuia să fie complementară celei a antenelor regionale sau locale ale Înaltului Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați (ICNUR) și cu condiția ca biroul să respecte obiectivele stabilite: îmbunătățirea calității și coerenței deciziilor de garantare a protecției internaționale pentru persoanele care au nevoie de aceasta, indiferent de locul din Uniunea Europeană unde o solicită, și evaluarea permanentă, pentru a verifica dacă legile europene sunt pe deplin compatibile cu normele de drept internațional privind refugiații și cu dreptul umanitar. Acest birou de sprijin ar putea organiza instruirea agenților pazei de coastă pentru a-i face să recunoască diferența dintre refugiați și alte tipuri de imigranți, în colaborare cu ICNUR (care a oferit până acum aceste instructaje și care participă la ele), mai ales, dar nu numai, la frontierele estice ale UE, dat fiind că spațiul Schengen s-a extins (Ungaria, Polonia, Slovacia, Slovenia).

2.12

Recomandă ca măsurile luate pentru controlul imigrației să nu deschidă calea încălcării drepturilor fundamentale, în special dreptul de a solicita și de a se bucura de azil ca urmare a persecuțiilor.

2.13

Solicită să se sublinieze obligația necondiționată a comandanților de nave, în cazul interceptării și salvării pe mare, de a veni în ajutorul persoanelor aflate în situație critică, de a găsi soluții pentru lipsa de recunoaștere a responsabilității proprii în ceea ce privește debarcarea persoanelor salvate pe mare, de a organiza examinarea imediată a solicitărilor și de a oferi, dacă este cazul, o protecție internațională.

2.14

Referitor la dezbaterea specifică asupra instituirii unei proceduri europene comune unice, Comitetul reamintește avizul CESE 1644/2004 din 15 decembrie 2004, în special recomandările și avertizările sale privind scăderea nivelului normelor de protecție, care ar putea avea loc în perioada 2004-2008, între consultarea pentru procedura unică și Cartea verde privind politica comună în domeniul azilului.

2.15

Comitetul reamintește statelor membre că, oricare ar fi forma procedurii (administrativă, judiciară), toate etapele sale trebuie să respecte logica protecției și nu a acuzării.

2.16

Recomandă Comisiei și Consiliului să garanteze inteligibilitatea și transparența regulilor de atribuire și utilizare a sumelor din Fondul european pentru refugiați în perioada 2008-2013, în cadrul programului general „Solidaritatea și gestionarea fluxurilor migratoare”, în spiritul recomandărilor din aviz (5), mai ales „adoptarea de măsuri concrete, în cadrul deciziilor de instituire a diferitelor fonduri, pentru ca operatorii nestatali să fie asociați cât mai devreme posibil în cadrul orientărilor anuale și multianuale definite de statele membre și de Comisia însăși”.

2.17

Recomandă ca măsurile financiare de stimulare, eșalonate în mod proporțional cu eforturile importante ale anumitor state membre (precum, de exemplu, Suedia) sau cu capacitățile reduse ale altora (mărime geografică și proporția populației, cum sunt cazurile Maltei și al Ciprului), să nu determine alte state membre să se sustragă responsabilităților sau obligațiilor ce le revin, atât în ceea ce privește accesul în teritoriu, cât și examinarea solicitărilor sau reinstalarea internă (solidaritate și repartiție) sau externă (contribuția la eforturile extraregionale) a grupurilor de refugiați.

3.   Observații generale

3.1

Comitetul ia notă cu satisfacție de consultarea publică privind viitorul regim european comun de azil realizată prin prezenta Carte verde. Comitetul apreciază preocuparea Comisiei de a scoate în evidență modul de a face față carențelor dispozitivului juridic european și diferențelor dintre legile europene și practicile statelor membre.

3.2

Comitetul încurajează Comisia și Consiliul să fie atenți ca discuțiile privind gestionarea frontierelor să nu dăuneze dreptului fundamental de a solicita azil sau o protecție internațională, inclusiv măsurilor luate la frontierele terestre, aeriene sau maritime (mai ales în cazul interceptării și salvării pe mare, în interiorul sau exteriorul apelor teritoriale ale statelor membre).

3.3

În contextul luptei împotriva terorismului și al luptei împotriva criminalității și a traficului de persoane, Comitetul insistă ca Comisia și Consiliul să se asigure că insecuritatea mondială nu va avea impact negativ asupra atitudinilor publicului față de refugiați și solicitanții de azil și că nu va pune în pericol integritatea și natura azilului.

4.   Observații speciale

4.1   Instrumentele legislative, prelucrarea cererilor de azil, clauzele naționale de exceptare

Conform Comisiei, care se bazează pe mai multe rapoarte elaborate de ONG-uri și de Înaltul Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați (ICNUR), Directiva privind procedurile de azil a stabilit standarde de procedură fondate pe criterii comune minime, lăsând posibilitatea unor adaptări naționale și a unor clauze de exceptare a statelor membre. Prin aceasta, persoanele care caută protecție în UE nu beneficiază de garanții identice, acestea fiind diferite în funcție de statul căruia i se adresează, iar în unele state chiar în funcție de locul în care este depusă cererea de azil. Această libertate de acțiune a avut drept consecință și reducerea treptată a respectului pentru drepturile solicitanților de azil, așa cum o dovedesc anumite reforme legislative naționale.

Comitetul sprijină obiectivul realizării unui regim european comun de azil, iar obiectivul fundamental este garantarea accesului la proceduri juste și eficace pentru fiecare solicitant de azil. În consecință, stabilirea unei proceduri comune pare prea puțin compatibilă cu clauzele naționale de exceptare, foarte mult folosite de statele membre. Comitetul va acorda atenție caracterului comun al procedurilor specifice propuse în „planul de acțiune” al Comisiei și va veghea ca definirea regulilor procedurale și a criteriilor comune să nu se armonizeze la nivelul celui mai mic numitor comun pentru protecția refugiaților.

4.2   Țări de origine sigure

Comitetul este îngrijorat în legătură cu obstacolele în calea accesului la o procedură echitabilă pentru anumiți solicitanți de azil, în contradicție cu principiul nediscriminării al Convenției de la Geneva (articolul 3).

Astfel, se au în vedere persoanele originare din țări considerate „sigure” sau „terțe sigure”, a căror cerere poate fi considerată „nefondată” în contextul unei instrumentări rapide sau a unei prelucrări într-o procedură „accelerată” sau „prioritară”, fără să aibă garanția unui recurs suspensiv. Faptul că statele membre nu au reușit să se pună de acord asupra unei liste comune creează inegalități de fapt, în special în legătură cu aplicarea Regulamentului Dublin II: „statul responsabil” poate respinge astfel o cerere, în temeiul listei sale naționale de țări sigure, chiar dacă țara respectivă nu figurează pe lista de state sigure a țării care îl retrimite pe solicitantul de azil.

Comitetul recomandă ca statele membre să elaboreze în cel mai scurt timp o listă unică.

Reafirmând că „accesul liber și nelimitat la teritoriu și la procedura de azil reprezintă garanții fundamentale pe care statele membre trebuie să facă eforturi să le asigure (6), Comitetul consideră, de asemenea, că raportarea la o țară de origine considerată sigură „nu poate în nici un caz să justifice în ea însăși respingerea unei cereri (7), ci trebuie să fie însoțită de o analiză specifică, în conformitate cu prevederile Convenției de la Geneva. Într-adevăr, obligația de a analiza în mod individual fiecare cerere de protecție și de azil trebuie corelată cu principiul că o țară nu poate fi considerată sigură pentru orice persoană și că o persoană poate face obiectul unor persecuții prin prisma statutului său special (apartenența la un grup social, persecuții din partea unui agent sau mai multor agenți ne-statali și din alte motive).

În plus, poate fi subliniat faptul că dispozitivul preconizat nu garantează că țara în care va fi trimis un solicitant de azil îi va oferi acestuia o protecție efectivă și durabilă.

4.3   Recursul suspensiv

În aplicarea principiilor de eficacitate și echitate, deciziile luate nu trebuie să se sustragă de la posibilitatea de exercitare a unui recurs în fața unei autorități sau a unei jurisdicții imparțiale și independente. Constatând că acest drept este aplicat în mod restrictiv sau artificial de câteva state membre în mai multe situații, Comitetul insistă asupra faptului ca acest recurs trebuie să aibă întotdeauna un caracter suspensiv și cere Comisiei și Consiliului să vegheze la respectarea acestei prevederi.

4.4   Informații referitoare la țările de origine

Comitetul consideră că analiza unei solicitări de azil trebuie să fie însoțită de date fiabile privind riscurile reale din țările de origine. În avizul său din 26 aprilie 2001, Comitetul și-a exprimat dorința ca „informațiile privind țara de origine a solicitantului de azil și țările de tranzit prin care a trecut [să poată] să fie furnizate și de către organizațiile care reprezintă în mod corespunzător societatea civilă și care sunt active în fiecare dintre statele membre care analizează cererea de azil (8).

În perspectiva unui regim „comun” pentru toate statele membre, Comitetul consideră că omogenitatea și calitatea deciziilor în primă instanță va depinde în mare măsură de omogenitatea și calitatea informațiilor disponibile privind țările de origine la care se vor raporta instanțele sau jurisdicțiile statelor membre.

4.5   Azilul la frontieră

Comitetul ia notă de faptul că statele membre sunt încurajate să amelioreze calitatea accesului la proceduri, dar este preocupat și în legătură cu nivelul redus de informații furnizate solicitanților cu privire la drepturilor lor și la garanțiile care le sunt acordate.

Comitetul consideră că scăderea constantă a numărului de cereri de azil adresate (9) UE, contrar publicității exagerate din mass-media, îl obligă la observația că orice solicitant de azil, oricare ar fi situația sa sau locul în care se află, trebuie să aibă dreptul la analiza efectivă a cererii sale și, în acest scop, să beneficieze de serviciile unui interpret, de asistență juridică gratuită și de un termen suficient pentru a depune cererea. Acesta amintește că a formulat o propunere conform căreia „solicitantul ar trebui [în plus] să aibă dreptul de a contacta organizațiile neguvernamentale (ONG) recunoscute care au ca scop apărarea și promovarea dreptului de azil (10).

În același sens, Comitetul amintește rezervele pe care le-a exprimat cu privire la utilizarea extinsă a aprecierii cererilor considerate „în mod evident nefondate” de către statele membre. Acesta constată creșterea numărului de situații referitoare la această apreciere care rezultă din exprimarea prea vagă a articolului 23-4 din directiva privind procedura și consideră necesară redefinirea acestui concept. Fiind de acord cu ICNUR asupra acestui punct, Comitetul își reiterează dorința ca principiile esențiale pe care trebuie să le respecte o procedură de azil (…) să se aplice tuturor cererilor de azil, inclusiv celor în mod evident nefondate  (11).

În consecință, Comitetul întâmpină cu interes propunerea Comisiei privind „consolidarea garanțiilor juridice care însoțesc etapa inițială, de importanță crucială, a procedurilor la frontieră și, în special, procesul de înregistrare și triere”.

4.6   Procedura unică

Comisia consideră că „se poate obține un progres semnificativ (…) prin includerea ca element obligatoriu în sistemul european comun de azil a procedurii unice de evaluare a cererilor pentru acordarea statutului de refugiat și a protecției subsidiare (12). Se pare că, acolo unde a fost deja pusă în aplicare, „procedura unică” a permis într-adevăr limitarea considerabilă a perioadelor de așteptare a hotărârii și deci situația incertă în care se află orice solicitant de azil.

Conform acestui tip de procedură, solicitantul trebuie să se adreseze unui singur „ghișeu”, iar autoritatea cu putere de decizie se pronunță în primul rând cu privire la recunoașterea statutului de refugiat în conformitate cu prevederile Convenției de la Geneva și apoi, în mod complementar, cu privire la protecția subsidiară. Pentru a îndeplini acest obiectiv, o astfel de procedură ar trebui să fie aplicabilă pretutindeni, inclusiv pentru cererile prezentate la frontieră  (13).

Totuși, Comitetul insistă, cum a făcut-o și în avizul său din 29 mai 2002, asupra faptului că „protecția subsidiară nu poate reprezenta un mijloc de a reduce protecția conferită de statutul de refugiat (14), și constată, împreună cu ICNUR (15), că statele membre par să folosească protecția subsidiară fără vreo legătură reală cu evoluția situației din țara de origine și fără să își motiveze bine deciziile, așa cum ar fi avea dreptul să aștepte solicitanții de azil.

4.7   Condiții de primire a solicitanților de azil; norme

În ceea ce privește condițiile de primire a solicitanților de azil, Comitetul observă discrepanțe mari între statele membre. Acesta constată că, pentru unele dintre ele, ar fi de dorit mai degrabă armonizarea normelor de drept mai restrictive, cum ar fi instituirea de „constrângeri geografice (…) în materie de depunere a cererii și de rezidență (16), pentru a reduce atracția mai mare pentru unele țări în comparație cu altele.

Comitetul este conștient de faptul că diferențele dintre normele naționale se află la originea fluxurilor secundare, dar totuși nu poate trage concluzia că ar trebui, din această cauză, să se reducă nivelul drepturilor solicitanților de azil. Pentru a se ajunge la nivelarea diferențelor, nu este nevoie de un nivel de protecție mai ridicat decât este necesar, atâta timp cât normele sunt comune pentru toate statele membre și aplicate uniform.

4.8   Acces la instruire și la piața muncii

În ceea ce privește accesul la piața muncii al solicitanților de azil, există două motive principale de opoziție în unele state membre: o marjă de manevră necesară pentru a face față situației ocupării forței de muncă în acea țară și faptul că, deoarece rata de respingere a cererilor de azil este de așteptat să rămână ridicată, iar procedurile de analiză trebuie accelerate, accesul la piața muncii nu ar fi decât temporar.

Comitetul consideră că, în ciuda obiectivului unei prelucrări mai rapide a cererilor de azil, numărul și natura unora dintre dosarele prezentate de către solicitanți pot provoca întârzieri considerabile în analizarea cererilor de către anumite țări. Acesta observă că, deși Directiva privind primirea dispune ca statele membre să ia măsuri „care să permită garantarea unui nivel de viață adecvat pentru sănătatea și pentru asigurarea subzistenței solicitanților” (articolul 13), integrarea refugiaților în țările care îi primesc este condiționată de accesul acestora la autonomie, iar aceasta va fi cu atât mai eficientă cu cât condițiile pentru obținerea sa sunt îndeplinite mai repede din momentul sosirii lor.

În avizul său din 28 noiembrie 2001, Comitetul considera că „nu există nici o îndoială privind avantajul material și moral care decurge, pentru solicitanții de azil și pentru statul care îi primește, din posibilitatea pe care aceștia o au de a se integra pe piața muncii (17); Comitetul reiterează această observație, insistând asupra faptului că solicitanții de azil trebuie să beneficieze mai ales de instruire, de învățarea limbii și de accesul la îngrijiri medicale.

Faptul că anumiți solicitanți nu vor putea rămâne pe teritoriul țării dacă cererea lor a fost respinsă ca fiind nefondată nu reprezintă un contraargument pertinent la măsurile care permit creșterea autonomiei solicitanților de azil și care sunt „cei mai buni garanți ai unui proces de integrare reușit sau, dacă este cazul, ai unei întoarceri corecte în țara de origine” (18). În schimb, totul indică faptul că excluderea acestora de pe piața muncii ar avea ca efect încurajarea muncii clandestine.

Comitetul și Comisia sunt de acord cu privire la faptul că acele condiții de primire care respectă drepturile persoanelor ar putea să se aplice fără distincții oricărui solicitant de azil, fie că acesta este eligibil pentru statutul de refugiat, fie că se califică pentru o protecție subsidiară.

4.9   Detenția

Comitetul își exprimă îngrijorarea în legătură cu faptul că mai multe state membre au tendința de a plasa solicitanții de azil în „centre închise”, care reprezintă mai mult o detenție decât o găzduire.

Conform recomandărilor Consiliului Europei, CESE și-a exprimat deja opinia cu privire la faptul că detenția solicitanților de azi nu trebuie avută în vedere decât ca o excepție și doar pe perioada strict necesară  (19) . Trebuie favorizate soluțiile alternative  (20).

În orice situație, solicitantul care se află într-o astfel de situație nu trebuie tratat ca un „infractor” și trebuie să beneficieze, la fel ca și ceilalți solicitanți, de asistență juridică gratuită, independentă și calificată; ONG-urile trebuie să aibă posibilitatea de a interveni pentru a oferi consultanță și asistență solicitanților de azil. Persoanele „vulnerabile” (21), între care minorii și în special minorii neînsoțiți, trebuie să beneficieze în acest caz de o protecție specifică.

Persecuțiile specifice la care sunt supuse anumite femei trebuie avute în vedere și considerate motiv de solicitare a protecției, cu titlu personal și independent de persoanele pe care le însoțesc sau de care sunt însoțite (copii minori sau soți, rude etc.).

Comitetul consideră în plus că aceste „centre închise” ar trebui supuse unei evaluări regulate din partea Comitetului european pentru prevenirea torturii (CPT).

4.10   Acordarea protecției

Persoanele care nu sunt nici protejate, nici expulzabile

Comisia preconizează armonizarea statutului persoanelor care, din anumite motive, nu pot fi expulzate, deși cererea lor de azil a fost respinsă. Este vorba de aplicarea principiilor incluse în instrumentele internaționale privind drepturile refugiaților sau drepturile omului, instrumente susținute în mod constant de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.

În acest domeniu, practicile statelor membre diferă, iar Comitetul consideră că este necesar să se definească în mod uniform pe teritoriul Uniunii Europene bazele unui astfel de statut. Este foarte condamnabil faptul că, în anumite țări, aceste persoane se regăsesc „fără statut” — fără titlu de sejur, dar și neexpulzabile –, aflându-se într-o situație juridică, socială și economică precară, incompatibilă cu respectarea demnității persoanelor și făcând obiectul politicilor de returnare a persoanelor aflate în situație ilegală. Fără a subestima dificultatea problemei, Comitetul consideră că astfel de situații ar trebui să ducă la eliberarea unui titlu de sejur provizoriu, însoțit de dreptul de a ocupa un loc de muncă.

4.11   Solidaritatea și împărțirea responsabilităților

Împărțirea responsabilităților — sistemul de la Dublin

Într-un aviz emis la 12 iulie 2001 privind „o procedură comună de azil și un statut uniform (22), Comitetul s-a pronunțat asupra punerii în aplicare a Convenției de la Dublin. Acesta constata că mecanismul creează mai multe probleme decât rezolvă și provoacă niște costuri disproporționate față de rezultatele obținute, fără să evite dispariția solicitanților de azil înainte de transferul lor către țările în care au ajuns mai întâi.

Revenind la observațiile sale, Comitetul consideră că sistemul de la Dublin (regulamentul și EURODAC) a avut marele merit de a ridica problema prelucrării cererilor de azi la nivel comunitar. Însă acesta constată, de asemenea, că acest sistem, care avea ca obiectiv principal „stabilirea în cel mai scurt timp a statului responsabil cu analizarea unei cereri de azil”, nu și-a atins obiectivul secundar „de a evita fluxurile secundare între statele membre”  (23) și, mai mult, a introdus sarcini suplimentare și uneori dificile pentru unele state membre, în special pentru cele aflate la frontiera externă a UE.

De altfel, conform lucrărilor de evaluare realizate de către Comisie (24), rata de transfer între anumite țări este aproape echilibrată, astfel încât pare posibil în viitor „să se permită statelor membre să încheie acorduri bilaterale privind anularea schimbului unui număr egal de solicitanți de azil, în anumite cazuri precise (25). Înregistrarea amprentelor digitale ale solicitanților de azil în EURODAC ar trebui să fie suficientă pentru a reduce practica jonglării cu cererile de azil și practica cererilor multiple.

Comitetul constată deci costul uman disproporționat al aplicării sistemului de la Dublin raportat la obiectivele sale tehnice. Acesta consideră că adoptarea de norme comune, care să atenueze diferențele de prelucrare a cererii de către statele membre, ar trebui să reducă rolul acestui criteriu printre cele care determină un solicitant să își depună cererea într-un anumit stat mai degrabă decât în altul, însă consideră că, în schimb, considerentele culturale și sociale vor continua să joace un rol incontestabil în integrarea refugiaților în țara care îi primește.

Prin urmare, Comitetul recomandă, așa cum a procedat și în avizele sale precedente (26), ca solicitantul de azil să fie liber să aleagă țara căreia îi adresează cererea și ca, în această perspectivă, statele membre să fie deja încurajate să aplice clauza umanitară prevăzută la articolul 15-1 din regulament. În măsura în care refugiații care dețin acest statut dispun de libertatea de a călători înspre o altă țară decât cea care le-a recunoscut statutul, nu ar fi vorba de fapt decât de anticiparea punerii în aplicare a acestui drept.

În orice caz, Comitetul consideră că regulamentul nu ar trebui aplicat minorilor neînsoțiți, cu excepția cazului în care aceasta se dovedește a fi cea mai bună soluție în interesul copilului.

4.12   Solidaritatea financiară

Reforma sistemului de la Dublin în acest sens ar trebui să ușureze considerabil sarcina statelor membre care, în prezent, reprezintă principalele destinații ale solicitanților de azil. Nu este mai puțin adevărat că există discrepanțe mari între statele membre în ceea ce privește ponderea relativă a cererilor înregistrate. Un mecanism eficient de repartizare a sarcinilor pare, deci, necesar pentru a veni în ajutorul celor care înregistrează cel mai mare număr de solicitanți.

Așa-numita reinstalare „internă” (în raport cu Uniunea Europeană) ar putea de asemenea reprezenta o soluție parțială, însă aceasta nu poate constitui nici o regulă, nici o soluție unică, cu atât mai mult cu cât nu ar trebui organizată nici o reinstalare fără acordul explicit și în cunoștință de cauză al refugiatului și fără garanția că această reinstalare se face la un nivel ridicat de integrare a refugiatului în noua țară care îl primește.

4.13   Dimensiunea externă a azilului

Sprijinirea țărilor terțe în vederea consolidării protecției — Programe de protecție regionale

Reamintind experiențele înregistrate în cadrul programelor de protecție regionale, menite să organizeze protecția refugiaților în regiunile lor de origine sau în țările de tranzit, Comisia recomandă să se consolideze și să se permanentizeze aceste programe. Această orientare se înscrie printre liniile directoare ale Programului de la Haga.

Comitetul sprijină inițiativele care pot ameliora condițiile de primire ale solicitanților de azil în țările terțe, însă își pune totuși întrebări cu privire la scopul final al organizării de centre de primire în unele țări, precum unele dintre noile state independente (Ucraina, Moldova, Belarus), care par departe de a oferi toate garanțiile privind condițiile de primire a solicitanților de azil. Comitetul subliniază că aceste programe par să vizeze mai puțin îmbunătățirea protecției refugiaților și mai mult limitarea tendințelor acestora de a se prezenta la frontierele Uniunii Europene.

Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (27) precizează că, în cazul în care crearea de astfel de centre va continua, „acestea ar trebui în primul rând să fie înființate în Uniunea Europeană înainte de a putea extinde sistemul în afara Uniunii sau a Europei ”. Comitetul insistă ca țările care încă nu au ratificat Convenția internațională pentru protecția refugiaților (Geneva, 1951) să fie excluse din aceste programe. În schimb, Comitetul sprijină solidaritatea de care Uniunea Europeană ar putea da dovadă față de anumite țări terțe care se confruntă cu fluxuri masive sau mai puțin masive de refugiați.

4.14   Fluxuri mixte la frontiere

Comitetul amintește că, în avizul său privind Frontex, insistase asupra faptului că eficiența în materie de control la frontiere nu trebuie să intre în conflict cu dreptul de azil: „Este necesar, de asemenea, ca, printre sarcinile Agenției, să se adauge coordonarea cu serviciile de asistență (în special maritime) pentru a acționa în mod preventiv și a oferi asistență persoanelor care se află în pericol din cauza apelării la mijloace riscante de imigrare clandestină (28) și solicita ca agenții pazei de coastă să efectueze o instruire în drept umanitar.

În ceea ce privește operațiunile de interceptare maritimă, Comitetul observă că nu există nici o procedură de examinare a cererilor de intrare în teritoriu, acestea putând fi considerate a fortiori cereri de azil. CESE solicită crearea instrumentelor necesare pentru punerea în aplicare a acestor proceduri, pentru a permite în principal înregistrarea cererilor de azil cât mai aproape de locul de interceptare.

4.15   UE ca actor mondial în problemele legate de refugiați

Comitetul consideră că, în așteptarea unui sistem comun de azil, UE ar trebui să își organizeze acest viitor sistem de azil, astfel încât el să reprezinte un exemplu și pentru celelalte zone ale lumii, printr-o participare exemplară la sistemul de protecție internațională a refugiaților, prin garantarea faptului că legile europene sunt pe deplin compatibile cu dreptul internațional pentru refugiați și cu dreptul umanitar și prin asumarea responsabilităților care îi revin.

4.16   Instrumente de control

Comitetul constată că avizul său privind viitoarea arhitectură a sistemului european comun a fost deja solicitat de către Comisie, deși instrumentele și inițiativele din prima fază nu au fost evaluate, iar directivele nu au fost încă transpuse în toate legislațiile naționale. Din necesitatea de a respecta termenul-limită 2010, acesta sugerează crearea unor mecanisme de adaptare în vederea evaluărilor viitoare și propune ca realizarea noilor instrumente și/sau revizuirea instrumentelor existente să fie însoțită de un sistem de analiză și de control al efectelor sistemului comun de azil asupra situației refugiaților, sarcină care ar putea fi încredințată biroului de sprijin prevăzut de Cartea verde, la care s-ar putea asocia Înaltul Comisariat pentru Refugiați, ONG-urile active în acest domeniu, Agenția pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene și care ar putea duce la elaborarea unui raport anual destinat instituțiilor Uniunii Europene și statelor membre.

Comitetul solicită Comisiei să dispună, prin urmare, elaborarea unui raport anual privind punerea în aplicare a regimului comun, care să fie transmis instituțiilor consultative (CESE și CoR), precum și Parlamentului European.

Bruxelles, 12 martie 2008

Președintele

Comitetului Economic și Social European

Dimitris DIMITRIADIS


(1)  Înaltul Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați.

(2)  În sensul Înaltului Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați (ICNUR) (Master Glossary of Terms, June 2006 — Glosarul principal de termeni, iunie 2006).

(3)  Violuri, violuri în timp de război, persecuții fizice, mentale sau sociale datorate refuzului de a se supune unei ordini impuse de bărbați etc. A se vedea punctul 2.5.1 din Avizul CESE privind Directiva „Calificare”, raportor: dna Le Nouail Marlière, (JO C 221, 17 septembrie 2002): „Deși nu sunt menționate explicit de Convenția de la Geneva din 1951, formele specifice de persecuție legate de sexul persoanelor (mutilarea genitală a femeilor, căsătoriile forțate, lapidările pentru prezumția de adulter, violarea sistematică a femeilor și tinerelor fete ca strategie militară, pentru a aminti doar câteva) ar trebui să fie recunoscute drept motive întemeiate pentru introducerea unei cereri de azil și ca motiv legitim pentru acordarea azilului în statele membre”.

(4)  Avizul CESE din 15 decembrie 2004 privind Comunicarea Comisiei către Consiliu și Parlamentul European privind „Un sistem european comun de azil mai eficient: procedura unitară — pasul următor”, raportor: dna Le Nouail Marlière (JO C 157, 28 iunie 2005), punctul 2.7.

(5)  Avizul CESE din 14 decembrie 2006, raportor: dna Le Nouail Marlière (JO C 88, 11.4.2006), punctul 2.4 și concluzii, liniuța a patra.

(6)  Avizul CESE din 26 aprilie 2001 referitor la Propunerea de Directivă a Consiliului privind normele minime ale procedurii de acordare sau de retragere a statutului de refugiat în statele membre, raportor: dl Melicías (JO C 192, 10.7.2001), punctul 3.2.2.

(7)  Melicías, punctul 3.2.12.3.

(8)  Avizul CESE din 26 aprilie 2001 privind propunerea de directivă a Consiliului privind normele minime ale procedurii de acordare sau de retragere a statutului de refugiat în statele membre, raportor: dl Melicías (JO C 192, 10.7.2001), punctul 2.3.

(9)  În 2006, UE 27 a înregistrat 192 300 de cereri de azil, ceea ce înseamnă cu 50 % mai puțin decât în 2001 și cu 70 % mai puțin decât în 1992 (UE 15) — Eurostat „Statistici pe scurt” 110/2007.

(10)  Melicías, punctul 3.2.4.4.

(11)  Melicías, punctul 3.2.15.2; Conferința de presă a ICNUR și Recomandările către Președinția portugheză a Uniunii Europene și către noua Președinție, din 15 iunie 2007 și 11 decembrie 2007.

(12)  Cartea verde, p. 4.

(13)  „Asylum in the European Union, A study of the implementation of the Qualification Directive”, ICNUR, noiembrie 2007.

(14)  Avizul CESE din 29 mai 2002 privind propunerea de directivă a Consiliului privind normele minime ale condițiilor pe care trebuie să le îndeplinească resortisanții statelor terțe și apatrizii pentru a putea beneficia de statutul de refugiat sau de persoană care, din alte motive, are nevoie de o protecție internațională, și ale conținutului acestor statute, raportor: dna Le Nouail Marlière (JO C 221, 17 septembrie 2002), punctul 2.3.5.

(15)  Același studiu; Comitetul face trimitere, de asemenea, la propunerile de modificare a Directivei privind calificarea pentru statutul de refugiat (articolele 8.3, 8.1 și considerentul 26 de la articolul 15.c), la articolele 12 și 14 (conform Convenției de la Geneva, 1951), 17 și 19, și la recomandările următoare, în atenția Comisiei Europene: solicitarea de interpretări și de decizii Curții Europene de Justiție; asigurarea și controlul de calitate al deciziilor în Uniunea Europeană; instruire; adoptarea de linii directoare; și respectiv în atenția statelor membre ale UE: recursul la liniile directoare ale ICNUR; decizii preliminare supuse Curții Europene de Justiție de instanțele naționale; motivări scrise ale deciziilor; controlul de calitate al deciziilor adoptate la nivel național; analiza potențialului agenților care acordă protecție; protecția la fața locului; acces și eligibilitate; riscuri serioase; motive pentru excluderi; ICNUR 2007.

(16)  Franța: „Raport de informare depus de către delegația Adunării Naționale pentru UE”, prezentat de către dl Lequiller, nr. 105, din 25 iulie 2007.

(17)  Avizul CESE din 28 noiembrie 2001 privind propunerea de directivă a Consiliului pentru stabilirea de norme minime referitoare la primirea solicitanților de azil în statele membre, raportor: dnii Mengozzi și Pariza Castaños (JO C 48, 21 februarie 2002), punctul 4.3.

(18)  Idem, punctul 3.1.

(19)  Avizul CESE din 26 aprilie 2001 privind propunerea de directivă a Consiliului privind normele minime ale procedurii de acordare sau de retragere a statutului de refugiat în statele membre, raportor: dl Melicías (JO C 192, 10.7.2001), punctul 3.2.11.

(20)  Raportul unei misiuni internaționale de anchetă, „Enfermer les étrangers, dissuader les réfugiés: le contrôle des flux migratoires à Malte” („Detenția străinilor, descurajarea refugiaților: controlul fluxurilor migratorii în Malta”), Federația internațională a Ligilor pentru drepturile omului, Catherine TEULE, punctul 4-1.1.

Vezi și modernizarea centrelor de primire monitorizate, dar libere, în momentul aderării României la UE, constatate în timpul misiunii efectuate concomitent cu redactarea avizelor CESE din 15.12.2004 privind Comunicarea Comisiei către Consiliu și Parlamentul European privind intrarea controlată în UE a persoanelor care necesită protecție internațională și întărirea capacității de protecție a regiunilor de origine — îmbunătățirea accesului la soluții durabile și respectiv privind Comunicarea Comisiei către Consiliu șu Parlamentul European privind un sistem european comun de azil mai eficient — procedura unică drept etapă ulterioară; raportor: dna Le Nouail-Marlière (JO C 157, 28.6.2005).

(21)  În sensul dat de Înaltul Comisariat pentru Refugiați (Master Glossary of Terms, iunie 2006): solicitanții de azil dezavantajați din punct de vedere fizic, psihologic sau mental și care au nevoie de o asistență specială, femei însărcinate, copii, persoane în vârstă, bolnavi, handicapați etc.

(22)  Avizul CESE privind Comunicarea Comisiei către Consiliu și Parlamentul European „Spre o procedură comună de azil și un statut uniform, valabil în toată Uniunea pentru persoanele cărora li s-a acordat azilul”, raportori: dnii Mengozzi și Pariza Castaños (JO C 260, 17 septembrie 2001).